Boc-Blaga: 26 La 20 in Lupta Pentru Sefia
Scris de dana.conerth pe 14 martie 2011, 21:58 Boc-Blaga: 26 la 20 in lupta pentru sefia PDL Premierul Emil Boc este sustinut in lupta pentru sefia PDL de 26 de presedinti de organizatii judetene, iar Vasile Blaga de 20. PDL are 48 de organizatii si un candidat trebuie sa aiba sustinerea a minim 10 organizatii, scrie Mediafax. Boc si Blaga, in lupta pentru sefia partidului/opiniatimisoarei.ro Potrivit surselor, dupa sedinta BPN, Emil Boc si Vasile Blaga au mers in Aleea Modrogan, dar in sedii diferite ale PDL, fiecare la cabinetul sau. Cei doi au fost insotiti de sustinatori. Astfel, Emil Boc s-a aflat in cabinetul sau alaturi de Roberta Anastase, Anca Boagiu, Wiliam Branza, Teodor Stolojan. La randul sau, Vasile Blaga a stat in cabinetul aflat in alta cladire, alaturi de Sorin Frunzaverde, Cezar Preda, Cristian Boureanu si Adriean Videanu. Potrivit surselor citate, Ioan Oltean a semnat pentru sustinerea lui Emil Boc pentru presedintia partidului. De asemenea, sursele au precizat ca exista presedinti de organizatii care au semnat atat pe lista de sustinere a lui Blaga, cat si pe cea a lui Boc, cum este cazul presedintelui de organizatie Arges, Mircea Andrei. Potrivit surselor citate, Blaga a strans semnaturi de la 20 de presedinti de organizatii, dar si de la parlamentari si de la cinci organizatii PDL din Bucuresti, potrivit Mediafax. Sursele au mai spus ca motiunea lui Blaga este redactata de acesta si de Frunzaverde, urmand sa fie prezentat la sfarsitul acestei luni. Conventia Nationala pentru alegerea noii conduceri a partidului va avea loc in 14 mai.
[Show full text]