Mirajul Paul Celan Sau Avatarele Ficționale Ale Unui Personaj Real)

Home , Hermann Lenz

FACULTATEA DE LITERE ȘCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE

Paul Celan. Die Anziehungskraft einer dichterischen Figur und ihre fiktionalen Alter Egos

(Mirajul Paul Celan sau avatarele ficționale ale unui personaj real)

REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT

Doctorand:

Mihaela Mihu (căs. Aanei)

Conducător științific:

Prof. Dr. Dr. h. c. Andrei Corbea-Hoisie

Iași

2016 Cuprins

Capitolul 1: Introducere ...... 4

1.1 Stadiul cercetării, obiective şi metodologie ...... 7

Capitolul 2: Cadru teoretic pentru studiul textelor autoficţionale

2.1 Moartea şi întoarcerea autorului ...... 11

2.1.1 Autorul între omnipotenţă, moarte şi reîntoarcere ...... 13

2.1.2 Autorul şi actul autoficţional ...... 15

2.2 Estetica receptării şi a efectului ...... 23

2.3 Noul istorism ...... 26

2.3 Autobiografie şi autoficţiune ...... 30

Capitolul 3: Paul Celan între biografia şi opera sa

3.1 Cernăuţi. Începuturile (1920 – 1940) ...... 35

3.2 Cinci ani în noaptea istoriei (1940 – 1945) ...... 39

3.3 Tangoul morții ...... 41

3.4 Bucureşti. „Cette belle saison des calembours“ (1945 - 1947) ...... 43

3.5 Exil în oraşul ruinelor. Viena (1947 - 1948) ...... 47

3.6 Paris. Primii ani (1948 - 1955) ...... 50

3.7 Niendorf 1952. Paul Celan şi Grupul 47 ...... 53

3.8 Opera din perioada de maturitate (1955 - 1967) ...... 55

3.9 Ultimii ani (1968 - 1970) ...... 61

3.10 „Uneori geniul acesta se întunecă în fântâna amară a inimii“ (septembrie 1969 – aprilie 1970) ...... 64

Capitolul 4: Străinul

4.1 »Refugiat, jurnalist şi poet«. Paul Celan/ Petre Margul în romanul poliţist Internationale Zone de Milo Dor şi Reinhard Federmann...... 66

4.1.1 Pierdut în Viena ...... 70

4.2 Paul Celan ca personaj literar în romanul autobiografic Jakob und die Sehnsucht de Rolf Schroers ...... 73

4.2.1 Paul Celan şi Rolf Schroers în dialog ...... 76

4.2.2 Jakob und die Sehnsucht. Contextul apariţiei şi receptarea ...... 81

4.2.3 Paul Celan/ Daniel în exil ...... 84

4.2.4 Sub semnul „banalităţii răului“. Două povestiri de război ...... 86

Capitolul 5: Iubitul

5.1 Ingeborg Bachman şi Paul Celan ca antieroi în romanul lui Hans Weigel Unvollendete Symphonie ...... 90 5.1.1 Ingeborg Bachman sub semnul caricaturismului ...... 92

5.1.2 Weigel – Bachmann – Celan. Un triunghi literar ...... 96

5.1.3 Conflicte dramatice şi personaje în roman ...... 100

5.2 Jocul referințelor în romanul Malina de Ingeborg Bachmann ...... 105

5.2.1 Contextul apariţiei ...... 107

5.2.2 Ingeborg Bachmann şi Paul Celan. Un dialog literar între „senzorial“ şi „spiritual“ ...... 112

5.2.3 Confesiuni literare ale scriitoarei Ingeborg Bachman despre Paul Celan 118

Capitolul 6: Poetul

6.1 »Omul în căutarea unui acasă«. Paul Celan ca personaj literar în povestirea Die Abreise de Marie Luise Kaschnitz ...... 129

6.1.1 Poetul ca „singur supravieţuitor al camerelor de gazare“ ...... 131

6.2 Înscenările lui Celan în romanul Ein Fremdling de Hermann Lenz ...... 135

6.2.1 Patria de peste granițe ...... 138

6.2.2 Hermann Lenz, scriitorul ce „pictează cu cuvintele“ ...... 142

6.2.3 Un „străin“ germanofon în spaţiul german ...... 145

Capitolul 7: Concluzii ...... 155

Bibliografie ...... 159

I. Argument

Lucrarea de față, intitulată Paul Celan. Die Anziehungskraft einer dichterischen Figur und ihre fiktionalen Alter Egos (Mirajul Paul Celan sau avatarele ficționale ale unui personaj real), și-a propus să analizeze operele – cinci romane și o povestire – în care figura poetului Paul Celan este re-construită literar în diverse ipostaze și sub diverse măști ficționale. Este vorba despre un corpus de texte în care personajul Celan devine sursă de inspirație pentru o suită de autori germani și austrieci contemporani acestuia precum Marie Luise Kaschnitz, în povestirea Die Abreise (1951), Hans Weigel, în al său roman Unvollendete Symphonie (1951), Milo Dor și Reinhard Federmann, în Internationale Zone (1951), Rolf Schroers, în Jakob und die Sehnsucht (1953), Ingeborg Bachmann, în capodopera sa Malina (1971) și Hermann Lenz, în romanul autobiografic Ein Fremdling (1983). Motivația alegerii acestei teme de cercetare a fost dată în primul rând de absența unui studiu în care textele deja menționate să apară tratate dintr-o perspectivă comparativă și de insuficiența sau chiar absența aparatului critic în cazul unora dintre operele alese, care – din motive mai mult sau mai puțin întemeiate – nu s-au bucurat de o receptare atât de prolifică precum romanul cu caracter autobiografic al lui Ingeborg Bachmann. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că în afara textului Malina al scriitoarei austriece, în cazul căruia dialogul poetic dintre Bachmann și Celan a reprezentat un punct de maxim interes pentru critica literară mai ales după momentul publicării volumului de corespondență dintre cei doi autori, nu se cunosc surse critice în care tema „Paul Celan ca personaj literar“ să fie cercetată prin raportare la celelalte opere selectate. În ediția colectivă Celan- Handbuch 2008 a apărut, e drept, merituosul articol al lui Wolfgang Emmerich, Celan als literarische Figur, în care criticul german menționează pentru prima dată acest corpus de texte în care figura poetului bucovinean apare în diverse ipostaze și înscenări ficționale, precum și cele două contribuții cinematografice care au ca punct central elemente din biografia acestuia – Im Süden meiner Seele (1988) de Frieder Schuller și »Duo pentru Paoloncel și Petronom« - Paul Celan la București (1994) de Alexandru Solomon – și opera intitulată Celan (2001) a lui Peter Ruzicka. Este vorba mai degrabă despre o scurtă trecere în revistă a contribuțiilor enumerate, care a constituit motivația de a începe acest demers de cercetare într-un

4 domeniu încă necunoscut sau nu suficient explorat. Cele șase texte alese în vederea analizei apar grupate în cadrul studiului nostru în funcție de recurența unor motive sau „avataruri ficționale“ ale protagonistului: Celan străinul, exilatul sau dezrădăcinatul, Celan iubitul și în cele din urmă Celan poetul. Aceste trei categorii corespund capitolelor care aduc aportul de originalitate al tezei și care constituie partea centrală a lucrării de față. Pentru a delimita anumite concepte care definesc aceste texte cu un vădit caracter autoreferențial s-a optat pentru introducerea capitolului destinat teoriilor autobiografiei, autoficțiunii, esteticii receptării și noului istorism. Fixarea acestui cadru teoretic a permis apoi aplicarea noțiunilor deja amintite în cercetarea operelor selectate. În cazul autorului bucovinean nu putem vorbi despre o linie clară de demarcație între viață și operă, atâta vreme cât cele două dimensiuni fundamentale ale existenței sale ca poet, așa cum mărturisea el însuși, au fost marcate de o relație indisolubilă între biografie și literatură. Tocmai de aceea un demers necesar studiului nostru l-a reprezentat cercetarea materialului biografic – monografii, volume de corespondență, memorii, redări ale unor conversații cu poetul de către diverși colegi de generație ai acestuia –, precum și a operei sale lirice. Așadar, prin teza de față ne-am propus cercetarea impactului generat de personalitarea lui Paul Celan asupra unora dintre colegii săi de generație din spaţiul austriac şi german, respectiv analiza corpusului de texte în care poetul devine personaj literar, demers în care aportul biografiei și al operei acestuia, dar și al contextului marcat de tumultul perioadei postbelice nu pot fi neglijate. Câteva dintre cele mai importante întrebări la care studiul nostru despre personajul ficțional Celan a încercat să răspundă sunt următoarele: Care este aportul elementului biografic în operele supuse analizei? În ce mod se resimte în opere influenţa mitului romantic al poetului de geniu? Care a fost liantul propagării acestui mit în textele propuse? În ce mod au contribuit diferitele variante de lucrări cu caracter biografic la mitizarea figurii lui Celan? Ce elemente au în comun textele propuse studiului? Ce le diferenţiază?

II. Rezumat

Născut în Cernăuţi, într-un spațiu pluricultural unde „trăiau oameni și cărți” (Paul Celan), iar „poveștile și miturile se împleteau în aer” (Rose Ausländer), Celan a

5 profitat din plin de ambientul cultural favorabil pe care i-l oferea orașul bucovinean. Contactul permanent cu limba şi cultura germană, mozaicul de culturi și naționalități, precum şi tendinţa de raliere la civilizaţia vestică şi în special austriacă – care se manifesta în provincie prin ceea ce Rose Ausländer numea cultul imperiului și al monarhiei – au constituit un cadru prielnic unei dezvoltări armonioase. Cu toate acestea, neşansa de a trăi anii războiului, experienţa pierderii ambilor părinţi într-un lagăr de deportare, dublată de „vina” supraviețuirii, statutul de „veșnic străin” (Milo Dor) în spații și culturi temporar adoptate i-au marcat iremediabil destinul de om și scriitor, el însuşi etichetându-se într-o epistolă drept „trist poet de limbă teutonă”. Ajuns în 1945 în București, într-o capitală marcată încă de ororile războiului, tânărul „firav și frumos, în vârstă de 25 de ani”, care aducea cu sine ”un zâmbet amar, dar și o dorință aprigă de a trăi în sfârșit” (Petre Solomon) a creat o puternică impresie în cercurile literare ale vremii, fiind etichetat drept un „charmeur” (Ovid S. Crohmălniceanu) cu potențial creator rar întâlnit. Evocările colegilor săi de generație români marchează însă doar un episod dintr-un lung șir de momente care au marcat percepția asupra figurii lui Celan. Nu de puţine ori acesta apare în memoriile unora dintre cunoscuți ca un maestru al autoînscenării. Scriitorul german Günter Grass povestește de pildă cum a resimțit cea dintâi întâlnire cu poetul deja ajuns la maturitate, recunoscând că a fost cucerit încă de la acest prim contact de șarmul și de apariția memorabilă, aproape teatrală a noului său prieten. Este vorba despre acea „alteritate” despre care vorbește Jean Bollack într-unul dintre volumele dedicate amicului său Celan, atunci când relatează cunoscutul episod în care poetul ar fi rostit „Je suis la poésie” într-un moment de exaltare. Identificarea cu însăși poezia în forma ei absolută, fragmentarismul biografiei, energia poetică debordantă, ce se manifesta deseori într-un registru poliglot, bipolaritatea melancolic-ludic, fidelitatea față de limba maternă devenită limba asasinului și eterna căutare a unei căi ideale care să reunifice toate aceste aspirații și angoase într-un „meridian” – acestea sunt doar câteva dintre fațetele destinului lui Paul Celan, care au reuşit să stârnească interesul criticilor și colegilor de generaţie și au oferit celor șase autori amintiți o paletă largă de referințe reconfigurate apoi ficțional în operele selectate. După cum am menționat deja, aceste șase texte au fost grupate în funcție de trei motive comune care definesc personajul Celan. În primul capitol de cercetare, Der

Fremde (Străinul), au fost luate în considerare romanele Internationale Zone și Jakob und die Sehnsucht, ipostaza predominantă în care apare alter ego-ul ficțional al poetului fiind aceea a exilatului, a dezrădăcinatului, a supraviețuitorului pogromului. În ciuda diferențelor stilistice evidente, cele două romane nu se dezic de la programul literar al autorilor Milo Dor, Reinhard Federmann și Rolf Schroers, care și-au propus – primii doi în forma unui roman polițist, ultimul într-o manieră autobiografică – să contureze în textele lor profilul unei societăți în derivă, marcată de atrocitățile celui de-al doilea război mondial. Figura străinului Celan este integrată cu măiestrie în această panoramă a unei lumi decăzute, indiferent dacă vorbim despre imaginea unui război care pare a sta sub semnul „banalității răului” (Hannah Arendt) din opera lui Schroers, sau despre aceea a unei Viene postbelice în ruină din textul Internationale Zone. Romanul colectiv al celor doi scriitori austrieci se raportează în primul rând la primii ani de după război, respectiv la perioada vieneză a lui Paul Celan (1947- 1948), care a fost marcată de deziluzie și de conștiința alienării într-un spațiu ostil. Cu toate acestea, poetul a manifestat în aceste șapte luni de ședere în Viena o preocupare constantă pentru activitatea și cercurile literare ale timpului și nu a ezitat în a lega prietenii cu unii scriitori contemporani precum Milo Dor, Reinhard Federmann sau Ingeborg Bachmann. După cum relatează prietenul său bucureștean, Petre Solomon, Celan era înzestrat cu „darul prieteniei”, aspect confirmat și de alți colegi de generație. De altfel, nimic n-ar fi mai inexact decât un portret al autorului ca literat devorat de propria-i artă, atâta vreme cât pentru acesta freamătul vieții și scrisul se întâlneau pe un teren median, acolo unde începea poezia. Dintre primele contacte în mediul literar vienez merită amintită prietenia cu Milo Dor și Reinhard Federmann, care îi vor dedica poetului exilat romanul lor polițist Internationale Zone. În text figura lui Celan primește masca ficțională a protagonistului Petre Margul și reușește să surprindă prin fidelitatea față de „modelul” Celan: solitar și ezitant, transplantat într-o Vienă sălbatică, evreul care a lăsat în urmă România sfârsește prin a deveni o pradă sigură a metropolei, care îl asimilează forțat, împingându-l spre fapte triviale. Inspirat de figura lui Celan, Schroers descrie în romanul său Jakob und die Sehnsucht (1953) o serie de întâmplări care marchează destinul personajului central, Jakob. Ultima parte a romanului este deschisă printr-o poezie a lui Paul Celan, Der Gast (din volumul Von Schwelle zu Schwelle), cu permisiunea acestuia

7 din urmă. Trebuie precizat aici că travaliul literar al lui Schroers a fost îndeaproape urmărit de Celan, care, prin intermediul corespondenţei, nu a ezitat în a-și arăta entuziasmul şi aprecierea faţă de demersul literar al prietenului german. În cea de-a treia parte a romanului apare, de altfel, şi alter ego-ul ficţional al poetului, personajul Daniel, evreu apatrid provenit din România, ai cărui părinţi au fost asasinați în timpul celui de-al doilea război mondial. La rândul său un exilat, acesta preia în text rolul de exponent al unei clase defavorizate de turbulențele istoriei, reuşind să trezească luciditatea în conştiinţa personajului Jakob, participant activ şi simpatizant de extremă dreapta în timpul celui de-al doilea război mondial. Al doilea capitol de cercetare, Der Geliebte (Iubitul), este dedicat figurii lui Paul Celan în contextul relației și dialogului său poetic cu scriitoarea Ingeborg Bachmann. În această parte a studiului au fost cercetate romanele Unvollendete Symphonie de Hans Weigel și Malina de Ingeborg Bachmann. În anul 1951 figura lui Paul Celan devine personaj literar în romanul ”cu cheie” al lui Hans Weigel, în care scriitorul și criticul de teatru austriac preia câteva dintre tehnicile dramatice de construcție a intrigii, inserând în text comploturi, situații limită, colportaje. Protagoniștii, alter ego-uri ale triunghiului format din personajele Ingeborg Bachmann, Paul Celan și Hans Weigel, continuă să își alimenteze în spațiul ficțional al textului intrigile din viața reală. În ciuda faptului că romanul lui Weigel nu s-a putut bucura de critici pozitive, acesta a reprezentat un punct de interes în demersul nostru de cercetare, oferind o perspectivă diferită, aproape caricaturală, asupra personajului Celan. Revenind la scurta perioadă austriacă și la impactul pe care l-a avut aceasta asupra traiectului ulterior al lui Paul Celan, merită amintită întâlnirea scriitorului cu Ingeborg Bachmann în Viena ocupată a anului 1948. Cei doi aveau la acel moment destine cum nu se poate mai diferite: ea, o tânără poetă și fiică a unui național-socialist convins, el, un evreu apatrid, care-și pierduse ambii părinți într- un lagăr de concentrare, ajuns în Viena cu scopul de a lăsa trecutul în urmă. Singurul liant între cei doi era scrisul – ca formă de cunoaștere inițial sau ca formă de perpetuare a legăturii dintre cei doi, fie și numai la nivelul corespondenței, mai târziu. Ingeborg devine pentru Celan o întruchipare a senzorialului și spiritualului, o transfigurare a vieții în poezie prin intermediul cuvântului. Astfel, raportarea textului la elementul biografic și la întregul context socio-cultural în care acesta a apărut, abordare privită cu mefiență de către structuralişti, însă recuperată mai

8 târziu de poststructuraliști, a constituit un proces necesar acestui demers de cercetare. Relația dintre cei doi nu a rămas fără ecou în opera lui Bachmann. Poate cel mai desăvârșit mod de a contura personajul Paul Celan într-un text ficțional îi aparține tocmai scriitoarei austriece, al cărei roman-criptogramă Malina (1971) a apărut din dorința de a transpune în literatură, într-o formă cifrată, dialogul poetic cu autorul: „Aș vrea să păstrez secretul corespondenței. Dar aș dori să las ceva în urmă”, susținea Bachmann. După cum detaliază Georg Simmel în al său Exkurs über den schriftlichen Verkehr, secretul corespondenţei reprezintă el însuşi un paradox: pe de o parte acesta deconspiră detalii obiective legate de cei doi corespondenţi, pe de altă parte, însă, rămâne inaccesibil unui al treilea receptor, căruia îi este imposibilă înţelegerea mesajului codat din texte. În Malina și mai ales în povestirea inserată, Die Geheimnisse der Prinzessin von Kagran, apar indicii explicite care trimit la personalitatea lui Paul Celan: detaliile privind figura magică a „străinului”, care ar descinde dintr-un popor mai vechi decât toate popoarele lumii și care apare învăluit într-o lungă mantie neagră, la fel ca și plasarea acestuia în diverse cadre austere specifice locurilor de tortură naziste (barăci, vagoane) trimit fără doar și poate la destinul real al autorului. A treilea capitol destinat analizei corpusului de texte este intitulat Der Dichter (Poetul) și aduce în prim plan personajul ficțional Celan ca întruchipare a mitului romantic al poetului damnat și locul marginal pe care acesta îl ocupă într-o societate meschină, tulburată de evenimentele ce au marcat prima jumătate a secolului XX. În această ultimă parte au fost cercetate textele Die Abreise de Marie Luise Kaschnitz și Ein Fremdling de Hermann Lenz. Povestirea Die Abreise (1951) aduce în prim plan figura magică a „tânărului poet din Est (...) cu o privire nostalgică“. Inspirată de pathosul și de sensibilitatea cu care Paul Celan își însuflețea recitarea poemului Todesfuge, Kaschnitz îi rezervă acestuia nu doar rolul central în povestirea Die Abreise, ci și devotamentul unei prietenii care va trece proba timpului. Apariția personajului Celan este în text una episodică, însă memorabilă datorită introducerii pasajelor din Todefuge. Un rol important în delimitarea coordonatelor biografice și a modului în care acestea se reflectă în povestirea lui Kaschnitz l-au avut materialele diaristice ale scriitoarei germane, în care apar redate întâlniri sau conversații cu poetul. În ciuda faptului că până la acest moment nu există un volum care să reunească schimburile epistolare

între cei doi prieteni, așa cum a fost cazul la Rolf Schroers, Ingeborg Bachmann sau Hermann Lenz, decizia lui Kaschnitz de a-i dedica poetului stabilit în Paris povestirea Die Abreise și-a găsit fără doar și poate motivația în contactul apropiat cu acesta și în conștientizarea faptului că prin destinul său de „trist poet de limbă teutonă” Celan a devenit vocea tuturor victimelor Holocaustului. Una dintre cele mai cordiale descrieri ale poetului Paul Celan este cea din romanul autobiografic al lui Hermann Lenz, Ein Fremdling (1983). Conceput de Lenz ca parte integrantă în cadrul unui amplu proiect romanesc autobiografic, textul prezintă povestea lui Jakob Stern, evreu care alege calea exilului, lăsând în urmă un trecut sumbru marcat de experiența lagărului și a deportării. Destinul acestui personaj prezintă asemănări evidente cu cel al poetului bucovinean, însă nu doar traiectul personal al celor două figuri îi apropie. În Jakob Stern autorul a proiectat – la peste un deceniu de la moartea prietenului Celan – imaginea romantică a poetului genial într-o societate care refuză să îl asimileze și să îi recunoască meritele. Din corespondența lui Celan cu Hermann Lenz și din memoriile celui din urmă reiese faptul că percepția romancierului asupra poetului bucovinean nu era departe de acestă reprezentare. Personajul central al romanului, Eugen Rapp, alter ego-ul lui Schroers, reconstruiește astfel într-o manieră subiectivă figura lui Celan prin intermediul imaginii poetului apatrid, care se confruntă cu ostilitatea unor culturi temporar adoptate și cu imposibilitatea de a găsi un ecou în aceste noi spații. Fără să-și facă un scop din raportarea la elementul biografic, însă asumându-și utilitatea acestuia, proiectul de față și-a propus o analiză a textelor în care figura lui Paul Celan se profilează ca personaj literar sub condeiul unora dintre marii scriitori ai secolului XX. După cum reiese din acest demers, operele selectate au fost grupate în funcție de prezența unor motive și imagini comune, astfel încât principalele „avatare ficționale“ ale protagonistului, așa cum se conturează ele în materialul cercetat, sunt Celan-străinul, Celan-iubitul și Celan-poetul. Spectrul atât de variat de reprezentări ale acestui personaj ne-a oferit un material de studiu complex, de aceea cele șase opere au fost cercetate nu doar prin raportare la elementul biografic ce atestă sau contestă tectonica personajului în spațiul ficțional, ci și prin raportare la anumite concepte teoretice precum autoficțiunea, autobiografia sau (auto)referențialitatea. În concluzie, studiul de față oferă o abordare originală a relației dintre ficționalitate și referențialitate în cazul

10 corpusului de texte ales și o analiză a operelor în care Paul Celan apare ca personaj literar, propunând răspunsuri la cele două întrebari fundamentale ale acestui proiect de cercetare, și anume: cum se reflectă figura lui Celan în corpusul de texte selectat și ce aspecte ale destinului său fragmentat au motivat gestul ficționalizării în cazul celor șase autori.

III. Bibliografie

Bibliografie primară ARENDT, Hannah: Eichmann in Jerusalem. Ein Bericht von der Banalität des Bösen, 9. Aufl., übers. von Brigitte Granzow, Piper, München 1999. AUSLÄNDER, Rose: Aschensommer. Ausgewählte Gedichte, München 1978. AUSLÄNDER, Rose: Hügel aus Äther unwiderruflich. Gedichte und Prosa 1966 bis 1975, Frankfurt a. Main 1984. BACHMANN, Ingeborg: Malina, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2009. BACHMANN, Ingeborg: Todesarten-Projekt. Kritische Ausgabe, Bd. 2: Das Buch Franza, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, München-Zürich 1995. BACHMANN, Ingeborg: Wir müssen wahre Sätze finden. Gespräche und Interviews, hrsg. von Christine Koschel und Inge von Weidenbaum, Piper, München-Zürich, 1983. BOURDIEU, Pierre: Praktische Vernunft. Zur Theorie des Handelns, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1998. BUBER, Martin: Der Jude und sein Judentum. Gesammelte Aufsätze und Reden, Lambert Schneider, Gerlingen 1993. CELAN, Paul: Ansprache anlässlich der Entgegennahme des Literaturpreises der Freien Hansestadt Bremen. In: Ders.: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 3. Bd., hrsg. von Beda Allemann und Stefan Reichert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986. CELAN, Paul: Der Meridian. Endfassung – Entwürfe – Materialien. Tübinger Ausgabe, hrsg. von Bernhard Böschenstein und Heino Schmull, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1999. CELAN, Paul: Die Gedichte aus dem Nachlass, hrsg. von Bertrand Badiou, Jean- Claude Rambach, Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997. CELAN, Paul: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 1. Band, hrsg. von Beda Allemann und Stefan Reichert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986. CELAN, Paul: Gesammelte Werke in fünf Bänden, 3. Band. Gedichte III. Prosa. Reden, hrsg. von Beda Allemann und Stefan Reichert, Suhrkamp Verlag, Frankfurt a. Main 1986. CELAN, Paul: Gesammelte Werke in sieben Bänden. Das Frühwerk, 6. Band, hrsg. von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1989. CELAN, Paul: Todesfuge. Mit einem Kommentar von Theo Buck, 2. erweiterte Aufl., Rimbaud, Aachen 2002.

DOR, Milo; FEDERMANN, Reinhard: Internationale Zone. Kriminalroman, Medusa, Wien 1984. HEIDEGGER, Martin: Der Ursprung des Kunstwerks, Reclam, Stuttgart 1960. KASCHNITZ, Marie Luise: Engelsbrücke: Römische Betrachtungen, Claassen, 1998. KASCHNITZ, Marie Luise: Wohin denn ich, Claassen, Hamburg 1963. LENZ, Hermann: Das Blatt. In: Hermann Lenz. Zeitlebens. Gedichte 1934-1980, München 1981. LENZ, Hermann: Die Literatur – ein Heilmittel. Dankrede nach dem Empfang des Büchner-Preises. In: „Süddeutsche Zeitung“, 28./29. 10. 1978. LENZ, Hermann: Ein Fremdling, Insel, Frankfurt a. Main 1983. LENZ, Hermann: Leben und Schreiben. Frankfurter Vorlesungen, Frankfurt a. Main 1986. LENZ, Hermann: Stuttgart. Titel und Tendenzen. Museum des Gemüts. Platzmusik. Sterne der Bürgerschaft. Durch Straßen schlendern. Unsere Spezialitäten. Aus zwölf Jahren Stuttgarter Leben. Hrsg. v. Günter Beysiegel, Belser, Stuttgart 1983. NIETZSCHE, Friedrich: Der Fall Wagner. In: Werke in drei Bänden, Bd. 2, hrsg. von Karl Schlechta, Hanser, München 1954. SCHROERS, Rolf: Der kontemplative Aktivist. Zu Ernst Jünger (1965). In: Ders.: Meine deutsche Frage. Politische und literarische Vermessungen 1961-1979, DVA, Stuttgart 1979. SCHROERS, Rolf: Der Partisan. Ein Beitrag zur politischen Anthropologie, Kiepenhauer & Witsch, Köln 1961. SCHROERS, Rolf: Jakob und die Sehnsucht, Eugen Diedrichs Verlag, Düsseldorf 1983. SCHROERS, Rolf: Jugend im Dritten Reich. In: Und es bewegt sich doch... Texte wider die Resignation, hrsg. von Gert Heidenreich, Fischer, Frankfurt a. Main 1981. SCHROERS, Rolf: La Pierre et le Triangle, übers. von Andrée R. Picard, Gallimard, Paris 1956. SCHROERS, Rolf: Thomas Edward Lawrence. In: Denker und Deuter im heutigen Europa, hrsg. von Hans Schwerte und Wilhelm Spengler, Stalling, Oldenburg 1954. WEIGEL, Hans: Unvollendete Symphonie, Styria, Graz-Wien-Köln 1951.

Bibliografie secundară ADORNO, Theodor W.: Noten zur Literatur, 4. Aufl., hrsg. von Rolf Tiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1989. ADORNO, Theodor W.: Was bedeutet Aufarbeitung der Vergangenheit. In: Gesammelte Schriften. Kulturkritik und Gesellschaft, Bd. 10.2, hrsg. von Rolf Tiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1977. ALBRECHT, Monika: Deutschsprachige Literatur nach 1945. In: Bachmann- Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, Metzler, Stuttgart-Weimar, 2002. ALBRECHT, Monika: Text-Torso oder Trümmerfeld? Ingeborg Bachmanns „Todesarten“-Projekt im Jahre 1973. In: „Text-Tollhaus für Bachmann-Süchtige?“ Lesarten zur Kritischen Ausgabe von Ingeborg Bachmanns Todesarten-Projekt. Mit einer Dokumentation zur Rezeption in Zeitschriften und Zeitungen, hrsg. von Irene Heidelberg-Leonard, Wiesbaden 1998. ALBRECHT, Monika; GÖTTSCHE, Dirk: Leben und Werk im Überblick. Eine Chronik. In: Bachmann-Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, Metzler, Stuttgart-Weimar, 2002. ALLEMANN, Beda: Max Rychner – Entdecker Paul Celans. Aus den Anfängen der Wirkungsgeschichte Celans im deutschen Sprachbereich. In: »Wir tragen den Zettelkasten mit den Steckbriefen unserer Freunde«. Acta-Band zum Symposium »Beiträge jüdischer Autoren zur Deutschen Literatur seit 1945«, hrsg. von Jens Stüben und Winfried Woesler, Häusser, Darmstatt 1994. ARNOLD, Heinz Ludwig: Die Gruppe 45, Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 2004. ASSMANN, Aleida: Die Legitimität der Fiktion. Ein Beitrag zur Geschichte der literarischen Kommunikation, Wilhelm Fink, München 1980. AUERBACH, Erich: Mimesis. Dargestellte Wirklichkeit in der abendländischen Literatur, 10. Aufl., A. Francke, Tübingen-Basel 2001. BACHTIN, Michail M.: Die Ästhetik des Wortes, übers. von Rainer Grübel und Sabine Reese, hrsg. von Rainer Grübel, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1979. BARTHES, Roland: Der Tod des Autors, übers. von Matías Martínez. In: Texte zur Theorie der Autorschaft, hrsg. von Fotis Jannidis; Gerhard Lauer; Matías Martínez; Simone Winko, Reclam, Stuttgart 2000. BARTHES, Roland: La mort de l’auteur. In: Ders.: Œuvres complètes, Bd. 2, hrsg. von Éric Marty, Editions de Seuil, Paris 1994.

BARTHES, Roland: Sade, Fourier, Loyola, übers. von Maren Sell und Jürgen Hoch, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986. BAUMANN, Gerhard: Erinnerung an Paul Celan, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1986. BEVILACQUA, Guiseppe: Auf der Suche nach dem Atemkristall. Studien, München 2004. BICKENBACH, Matthias: Das Autorenfoto in der Medienevolution. Anachronie einer Norm, Wilhelm Fink, München 2010. BIENEK, Horst: Werkstattgespräch mit Marie Luise Kaschnitz. In: Marie Luise Kaschnitz, hrsg. von Uwe Schweikert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1984. BLUM-BARTH, Natalia; WALDSCHMIDT, Christine (Hrsg.): Celan-Referenzen. Prozesse einer Traditionsbildung in der Moderne, Vanderhoeck & Ruprecht, Göttingen 2016. BÖLL, Heinrich: Über Rolf Schroers. ›Der Trödler mit den Drahrfiguren‹. In: Ders.: Werke 1953 - 1954. Kölner Ausgabe, Bd. 7, hrsg. von Ralf Schnell, Kiepenhauer & Witsch, Köln 2006, BOLLACK, Jean: Dichtung wider Dichtung. Paul Celan und die Literatur, hrsg. und übers. von Werner Wögerbauer, Wallstein, Göttingen 2006. BOLLACK, Jean: Herzstein. Über ein unveröffentlichtes Gedicht von Paul Celan, übers. von Werner Wögerbauer, Hanser, München-Wien 1993. BOLLACK, Jean: Paul Celan. Poetik der Fremdheit, aus dem Französichen von Werner Wögerbauer, Zsolnay, Wien 2000. BONNEFOY, Yver: Ce qui alarma Paul Celan, Editions Galilée, Paris 2007. BONNEFOY, Yves: Die rote Wolke, München 1998. BORHAU, Heidi: Ingeborg Bachmanns „Malina“ – Eine Provokation? Rezeptions- und wirkungsästhetische Untersuchungen, Königshausen & Neumann, Würzburg 1993. BÖSCHENSTEIN, Bernhard; WEIGEL, Sigrid: Paul Celan – Ingeborg Bachmann. Zur Rekonstruktion einer Konstellation. In: Ders. (Hrsg.): Ingeborg Bachmann und Paul Celan. Poetische Korrespondenzen, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997. BÖTTIGER, Helmut: Die Gruppe 47. Als die deutsche Literatur Geschichte schrieb, Deutsche Verlags-Anstalt, München 2013. BÖTTIGER, Helmut: Orte Paul Celans, Zsolnay, Wien 1996.

BOURDIEU, Pierre: Flaubert. Einführung in die Sozioanalyse. In: Texte zur Literaturtheorie der Gegenwart, hrsg. von Dorothee Kimmich; Rolf G. Renner; Bernd Stiegler, Reclam, Stuttgart 2011. BRESSLER, Charles E.: Literary Criticism. An Introduction to Theory and Practice, 3. Aufl., Upper Saddle River, New Jersey 2003. BUCK, Theo: Muttersprache, Mördersprache. Celan-Studien I, Rimbaud, Aachen 1993. BURGER, Hermann: Paul Celan. Auf der Suche nach der verlorenen Sprache, Fischer, Frankfurt a. Main 1989. CHALFEN, Israel: Paul Celan. Eine Biographie seiner Jugend, Insel, Frankfurt a. Main 1979. CHALFEN, Israel: Paul Celan. Eine Biographie seiner Jugend, Insel, Frankfurt a. Main 1979. COLONNA, Vincent: Autofiction & autres mythomanies littéraires, Tristram, Paris 2004. CORBEA-HOISIE, Andrei: Czernowitzer Geschichten. Über eine städtische Kultur in Mittel(Ost)-Europa, Böhlau, Wien-Köln-Weimar 2003. CORBEA-HOISIE, Andrei: Paul Celan. Biographie und Interpretation. Ansprache anlässlich der Eröffnung des Colloquiums „Paul Celan: Biographie und Interpretation“, im Maison Heinrich Heine, Paris, den 11. Oktober 1999. In: Ders. (Hrsg.): Paul Celan. Biographie und Interpretation, Hartung-Gorre – Editions Suger – Polirom, Konstanz – Paris – Iași 2000. CORBEA-HOISIE, Andrei: Schmuggelware. Zur »biographischen« Wende in der Celan-Foschung. In: Stundenwechsel. Neue Perspektiven zu Alfred Margul-Sperber, Rose Ausländer, Paul Celan, Immanuel Weissglas, hrsg. von Andrei Corbea-Hoisie, George Guțu, Martin A. Heinz, Paideia-Ed. Universității „Al. I. Cuza”-Hartung- Gorre, București-Iași-Konstanz 2002. CROHMĂLNICEANU, Ov. S.: Amintiri deghizate, Humanitas, București 2012. DE MAN, Paul: Autobiographie als Maskenspiel. In: Ders.: Die Ideologie des Ästhetischen, hrsg. von Christoph Menke, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1993. DE MAN, Paul: Autobiography as De-Facement. In: Ders.: The Rhetoric of Romanticism, Columbia University Press, New York 1984.

DERRIDA, Jacques: Schibboleth. Für Paul Celan, hrsg. von Peter Engelmann, aus dem Französischen von Wolfgang Sebastian Baur, Edition Passagen, Graz-Wien 1986. DETERING, Heinrich (Hrsg.): Autorschaft: Positionen und Revisionen. DFG- Symposion 2001, Metzler, Stuttgart-Weimar 2002. DISCHNER, Gisela: Erinnerungen an Paul Celan. In: »Wie aus weiter Ferne zu Dir«. Paul Celan – Gisela Dischner. Briefwechsel, hrsg. von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2012. DOR, Milo: Paul Celan. In: Über Paul Celan, hrsg. von Dietlind Meinecke, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1973. DOR, Milo: Vergessene Autoren. Der Fall Reinhard Federmann, online unter http://www.kritische-ausgabe.de/hefte/krieg/dor.pdf. DOUBROVSKY, Serge: Nah am Text, übers. von Claudia Gronemann. In: Kultur & Gespenster: Autofiktion, Nr. 7, Textem, 2008. DÜRRENMATT, Friedrich: Theaterprobleme, Arche, Zürich 1955. ECO, Umberto: Grenzen der Interpretation, übers. von Günter Memmert, DTV, München 1999. ECO, Umberto: Lector in fabula. Die Mitarbeit bei Interpretation in erzählenden Texten, 3. Aufl., übers. von Heinz G. Held, DTV, München 1990. EISENREICH, Brigitta: Celans Kreidestern. Ein Bericht. Mit Briefen und anderen unveröffentlichten Dokumenten, Suhrkamp, Berlin 2010. EMMERICH, Wolfgang: Celan als literarische Figur. In: Celan-Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Markus May, Peter Goßens, Jürgen Lehmann, Metzler, Stuttgart 2008. EMMERICH, Wolfgang: Paul Celan, Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 1999. ENDRES, Ria: Erklär mir, Liebe. Ekstasen der Unmöglichkeit – Zur Dichtung Ingeborg Bachmanns. In: Die Zeit, 2. Oktober 1981, online unter http://www.zeit.de/1981/41/erklaer-mir-liebe/komplettansicht. ENGLUND, Axel: Still Songs: Music In and Around the Poetry of Paul Celan, Ashgate, Farnham 2012. ENGLUNG, Axel: Still Songs. Music In and Around the Poetry of Paul Celan, Ashgate, Farnham 2012.

FASSBENDER, Monika; HANSEN, Klaus: Feuilleton und Realpolitik. Rolf Schroers: Schriftsteller, Intellektueller, Liberaler, Nomos Verlagsgesellschaft, Baden- Baden 1984. FASSBIND, Bernard: Poetik des Dialogs. Voraussetzungen dialogischer Poesie bei Paul Celan und Konzepte von Intersubjektivität bei Martin Buber, Martin Heidegger und Emmanuel Levinas, Wilhelm Fink, München 1995. FELSTINER, John: Paul Celan. Eine Biographie, Deutsch von Holger Fliessbach, Beck, München 2010. FIRGES, Jean: Vom Osten gestreut, einzubringen im Westen: Jüdische Mystik in der Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler 1999. FIRGES, Jean: Paul Celan. Schwarze Sonne Schwermut. Die Melancholie als kreative und destruktive Kraft in Leben und Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler am Trifels 2011. FIRGES, Jean: Paul Celan. Schwarze Sonne Schwermut. Die Melancholie als kreative und destruktive Kraft in Leben und Dichtung Paul Celans, Sonnenberg, Annweiler am Trifels 2011. FISCHER, Markus: Celan-Lektüren. Reden, Gedichte und Übersetzungen Paul Celans im poetologischen und historischen Kontext, Frank & Timme, Berlin 2014. FLAUBERT, Gustave: Correspondance II, 1851-1858, hrsg. von Jean Bruneau, Gallimard, Paris 1980. FLAUBERT, Gustave: Correspondance III, 1859-1868, hrsg. von Jean Bruneau, Gallimard, Paris 1991. FOUCAULT, Michel: Was ist ein Autor?, übers. von Karin Hofer. In: Texte zur Theorie der Autorschaft, hrsg. von Fotis Jannidis; Gerhard Lauer; Matías Martínez; Simone Winko, Reclam, Stuttgart 2000. FRANCE-LANORD, Hadrien: Paul Celan und Martin Heidegger. Vom Sinn eines Gespächs, übers. von Jürgen Gedinat, Rombach, Freiburg 2007. FREYTAG, Gustav: Die Technik des Dramas, 13. Aufl., Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1969. GADAMER, Hans-Georg: Hermeneutik – Ästhetik – praktische Philosophie. Hans- Georg Gadamer im Gespräch, hrsg. von Carsten Dutt, Heidelberg 1993. GADAMER, Hans-Georg: Wahrheit und Methode. Grundzüge einer philosophischen Hermeutik, 4. Aufl., Mohr, Tübingen 1975.

GENETTE, Gérard: Die Erzählung, 2. Aufl., übers. von Andreas Knop, hrsg. von Jochen Vogt, Wilhelm Fink, München 1998. GENETTE, Gérard: Fiktion und Diktion, übers. von Heinz Jatho, Wilhelm Fink, München 1992. GOETHE, Johann Wolfgang: Aus meinem Leben. Dichtung und Wahrheit. In: Ders.: Sämtliche Werke. Briefe, Tagebücher und Gespräche, Bd. I/14, hrsg. von Klaus- Detlef Müller, Deutscher Klassiker-Verlag, Frankfurt a. Main 1986. GOLISCH, Stefanie: Ingeborg Bachmann zur Einführung, Junius, Hamburg 1997. GOSSENS, Peter: Begegnung mit Marie-Luise Kaschnitz in Royaumont. In: Celan- Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Markus May, Peter Goßens, Jürgen Lehmann, Metzler, Stuttgart 2008. GREENBLATT, Stephen: Grundzüge einer Poetik der Kultur, übers. von Jeremy Gaines. In: Texte zur Literaturtheorie der Gegenwart, hrsg. von Dorothee Kimmich; Rolf G. Renner; Bernd Stiegler, Reclam, Stuttgart 2011. GREENBLATT, Stephen: Learning to Curse: Essays in Early Modern Culture, Routledge, New York-London 1990. GREENBLATT, Stephen: Renaissance Self-Fashioning: From More to Shakespeare, University of Chicago Press, Chicago-London 2005. GREINERT, Wolff A.: Hans Weigel: »Ich war einmal...«. Eine Biographie, mit einem Vorwort von Elfriede Ott, Styria, Wien 2015. GRONEMANN, Claudia: Postmoderne/ Postkoloniale Konzepte der Autobiographie in der französischen und maghrebinischen Literatur. Autofiction – Nouvelle Autobiographie – Double Autobiographie – Aventure du texte, Olms, Hildesheim- Zürich-New York 2002. GÜRTLER, Christa: Ingeborg Bachmann. Klagenfurt – Wien – Rom, editions ebersbach, Berlin 2006. GUȚU, George: Linien zu einem Schriftstellerportrait. Zum Briefbestand des Bukarester Sperber-Nachlasses. In: Kulturlandschaft Bukowina. Studien zur deutschsprachigen Literatur des Buchenlandes nach 1918, hrsg. von Andrei Corbea und Michael Astner, Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași 1990. HAHNL, Hans Heinz: Erinnerung an den „Plan“. In: Aufforderung zum Mißtrauen. Literatur, bildende Kunst, Musik in Österreich nach 1945, hrsg. von Otto Breicha und Gerhard Fritsch, Salzburg 1967.

HAMBURGER, Käte: Die Sonderformen. In: Die Logik der Dichtung, 3. Aufl., Klett, Stuttgart 1987. HARIG, Ludwig: Orplid, sein Land. Begegnungen mit Hermann Lenz und seiner »Spiegelhütte«. In: TEXT + KRITIK. Zeitschrift für Literatur. Hermann Lenz, hrsg. von Heinz Ludwig Arnold, Heft 141, I/99 München. HEGER, Roland: Der österreichische Roman des 20. Jahrhunderts, 2. Bd., Braumüller, Stuttgart 1971. HEINZ, Martin: Masken der Mehrdeutigkeit. Celan-Lektüren mit Adorno, Szondi und Derrida, Braumüller, Wien 2001. HENDRIX, Heike: Ingeborg Bachmanns „Todesarten“-Zyklus: Eine Abrechnung mit der Zeit, Königshausen & Neumann, Würzburg 2005. HERRMANN, Britta: Todesarten-Projekt. In: Bachmann-Handbuch. Leben – Werk – Wirkung, hrsg. von Monika Albrecht und Dirk Göttsche, Metzler, Stuttgart-Weimar, 2002. HESSING Jakob (Hrsg.): Jüdischer Almanach 1993, Jüdischer Verlag, Frankfurt a. Main 1992. HÖLLER, Hans: Ingeborg Bachmann, 4. Aufl., Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 2006. HUPPERT, Hugo: »Spirituell«. Ein Gespräch mit Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988. HUPPERT, Hugo: Spirituell. Ein Gespräch mit Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988. INGARDEN, Roman: Das literarische Kunstwerk, 4. Aufl., Tübingen 1972. ISER, Wolfgang: Der Akt des Lesens. Theorie ästhetischer Wirkung, Wilhelm Fink, München 1976. ISER, Wolfgang: Der implizite Leser. Kommunikationsformen des Romans von Bunyan bis Beckett, Wilhelm Fink, München 1972. ISER, Wolfgang: Die Appellstruktur der Texte. Unbestimmtheit als Wirkungsbedingung literarischer Prosa. In: Rezeptionsästhetik, 4. Aufl., hrsg. von Rainer Warning, Wilhelm Fink, München 1994. JANZ, Marlies: Haltlosigkeiten: Paul Celan und Ingeborg Bachmann. In: Das schnelle Altern der deutschen Literatur, hrsg. von Jochen Hörisch und Hubert Winkels, Claassen, Düsseldorf 1985.

JANZ, Marlies: Vom Engagement absoluter Poesie. Zur Lyrik und Ästhetik Paul Celans, Frankfurt a. Main 1976. JAUSS, Hans Robert: Alter Wein in neuen Schläuchen? Bemerkungen zum New Historicism. In: Ders.: Wege des Verstehens, Wilhelm Fink, München 1994. JAUSS, Hans Robert: Literaturgeschichte als Provokation der Literaturwissenschaft. In: Rezeptionsästhetik, 2. Aufl., hrsg. von Rainer Warning, Wilhelm Fink, München 1979. JOHNSON, Uwe: Eine Reise nach Klagenfurt. In: Ingeborg Bachmann, hrsg. von Stefanie Golisch, Junius, Hamburg 1997. JOHN-WENNDORF, Carolin: Der öffentliche Autor: Über die Selbstinszenierung von Schriftstellern, Transcript, Bielefeld 2014. KAHLER, Erich: Urteil ohne Richter. In: „Merkur“, Heft 9/Sept. 1957, 11. Jg., DVA Stuttgart: 890-894, hier S. 890. KILLY, Walter: Deutscher Kitsch. Ein Versuch mit Beispielen, Göttingen 1961. KOELLE, Lydia: Paul Celans pneumatisches Judentum: Gott-Rede und menschliche Existenz nach der Shoah, Matthias-Grünewald-Verlag, Mainz 1997. KÖHNEN, Ralph: Ein trainierter Träumer. Hermann Lenz’ späte autobiographische Romane. In: TEXT + KRITIK. Zeitschrift für Literatur. Hermann Lenz, hrsg. von Heinz Ludwig Arnold, Heft 141, I/99 München. KRISTEVA, Julia: »Bakhtine, le mot, le dialogue et le roman«. In: Critique 33, avril 1967. KRUSE, Otto: Kunst und Technik des Erzählens. Wie Sie das Leben zur Sprache bringen können, 2. Aufl., Zweitausendeins, Frankfurt a. Main 2001. LEJEUNE, Philippe: Der autobiographische Pakt, übers. von Wolfram Bayer und Dieter Hornig, hrsg. von Heinz Bohrer. Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1994. LEMKE, Anja: Andenkendes Dichten. In: Die Zeitlichkeit des Ethos: poetologische Aspekte im Schreiben Paul Celans, hrsg. von Ulrich Wergin und Martin Jörg Schäffer, Königshausen & Neumann, Würzburg 2003. LENZ, Hermann: Aus dem Jahrbuch für Sprache und Dichtung. In: Über Hermann Lenz. Dokumente seiner Rezeption (1947-1979), hrsg. von Helmut Kreuzer und Ingrid Kreuzer, München 1981. LENZ, Hermann: Erinnerung an Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988.

LÜTZ, Jürgen: Der Name der Blume. Über den Celan-Bachmann Diskurs, dargestellt am ›Zeugen‹. „Ich höre, die Axt hat geblüht“. In: Lesearten. Beiträge zum Werk Paul Celans, hrsg. von Axel Gellhaus und Andreas Lohr, Böhlau, Köln-Weimar-Wien 1996. LYON, James K.: Paul Celan and Martin Heidegger. An Unresolved Conversation, 1951-1970, The John Hopkins University Press, Baltimore 2006. Marie Luise Kaschnitz: Tagebücher aus den Jahren 1936-1966, Bd. 1, hrsg. von Christian Büttrich, Marianne Büttrich und Iris Schnebel-Kaschnitz, Insel, Frankfurt a. Main 2000. MARMET, Otto: Ich und du und so weiter. Kleine Einführung in die Sozialpsychologie, Beltz, Weinheim 2006. MARTINEZ, Matias; SCHEFFEL, Michael: Einführung in die Erzähltheorie, 3. Aufl., Beck, München 2000. MAY, Markus: »Jenseits der Stummvölker-Zone«. Zum Komplex und Überschreitung. Exil und Exterritorialität in Paul Celans Apollinaire-Rezeption. In: Exterritorialität. Landlosigkeit in der deutschsprachigen Literatur, hrsg. von Carsten Jakobi, Martin Meidenbauer, München 2006. MAYER, Hans: Gelebte Literatur, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1987. MEIER, Christel; WAGNER-EGELHAAF, Martina: Autorschaft. Ikonen – Stile – Institutionen, Akademie, Berlin 2011. MELTZER, Helmut: Trivialliteratur, R. Oldenbourg, München 1974. MISCH, Georg: Begriff und Ursprung der Autobiographie. In: Die Autobiographie: Zu Form und Gestalt einer literarischen Gattung, hrsg. von Günter Niggl, Darmstadt 1989. MONTROSE, Louis A.: Die Renaissance behaupten. Poetik und Politik der Kultur. In: New Historicism. Literaturgeschichte als Poetik der Kultur, 1. Aufl., hrsg. von Moritz Bassler, Fischer, Frankfurt a. Main 1995. MORITZ, Reiner: Nur der Not keinen Schwung lassen. Staunenswerte Ausnahme unter den Autorenwitwen: Hanne Lenz zum 90. Geburtstag. In: Die Welt, 23. 7. 2005. MÜLLER, Hans-Harald: Was war eigentlich Biographismus – und was ist aus ihm geworden? Eine Untersuchung. In: Autorschaft. Positionen und Revisionen. DFG- Symposion 2001, hrsg. von Heinrich Detering, Metzler, Stuttgart-Weimar 2002.

MÜLLER, Jürgen E.: Literaturwissenschaftliche Rezeptions- und Handlungstheorien. In: Neue Literaturtheorien. Eine Einführung, 3. Aufl., hrsg. von Klaus Michael Bogdal, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2005. MÜLLER, Silke; VESS, Susanne: Studienbuch. Neuere deutsche Literaturwissenschaft: Basiswissen, 2. Aufl., Königshausen & Neumann, Würzburg 1999. NIEDERLAND, W. G.: Folgen der Verfolgung: Das Überlebenden-Syndrom. Seelenmord, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1980. OBERMAIER, Walter; PATZER, Franz: Hans Weigel. Leben und Werk. Zum 80. Geburtstag, Wien 1988. OERTEL, Christine: Flucht über Österreich. Jüdische Displaced Persons aus Osteuropa 1945-1949. In: ›Displaced‹. Paul Celan in Wien 1947-1948, hrsg. von Peter Goßens und Markus G. Patka, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001. OLSCHNER, Leonard: Im Abgrund Zeit. Paul Celans Poetiksplitter, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2007. OPITZ-WIEMERS, Carola: Ingeborg Bachmann. In: Möglichkeitssinn. Phantasie und Phantastik in der Erzählliteratur des 20. Jahrhunderts, hrsg. von Gerhard Bauer und Robert Stockhammer, Westdeutscher Verlag, Wiesbaden 2000. PATRUT, Iulia-Karin: Schwarze Schwester – Teufelsjunge: Ethnizität und Geschlecht bei Paul Celan und Herta Müller, Böhlau, Köln 2006. PENNONE-AUTZE, Florence: Paul Celans Übersetzungspoetik. Entwicklungslinien in seinen Übertragungen französischer Lyrik, Max Niemeyer, Tübingen 2007. PÖGGELER, Otto: Die Mittagslinie Paul Celan und Martin Heidegger. In: Geist und Literatur, hrsg. von Edith Düsing und, Hans-Dieter Klein, Königshausen & Naumann, Würzburg 2008. PULVER, Elsbeth: »... Eine Tänzerin aus dem Geschlechte Jubals, wie der hochmütige Kain«. Zum Motiv des Tanzens und Springens im Werk von Marie Luise Kaschnitz. In: Marie Luise Kaschnitz, hrsg. von Uwe Schweikert, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1984. PULVER, Elsbeth: Marie Luise Kaschnitz, Beck, München 1984. REICHARDT, Johanna Christiane: Zeitgenossin. Marie Luise Kaschnitz. Eine Monographie, Peter Lang, Frankfurt a. Main 1974. REICH-RANICKI, Marcel: Über Ruhestörer. Juden in der deutschen Literatur, erw. Neuausg., DVA, Stuttgart 1989.

RENKER, Cindy K.: „Lampensuchenderweise...“. Paul Celans und Ingeborg Bachmanns Suche nach Wahrheit. In: Ingeborg Bachmann und Paul Celan. Historisch-poetische Korrelation, hrsg. von Gernot Wimmer, De Gruyter, Berlin 2014. RICHTER, Hans Werner: Mittendrin. Die Tagebücher 1966-1972, hrsg. von Dominik Geppert und Nina Schnutz, Beck, München 2012. RYCHLO, Peter: „Sie sagten sich Helles und Dunkles“ Paul Celan und Ingeborg Bachmann als Liebespaar. In: „Der literarische Zaunkönig“, Nr. 1/ 2012. Online unter http://www.erika-mitterer.org/dokumente/ZK2012-01/rychlo_celan-bachmann_2012- 1.pdf. RYCHLO, Peter: Neue Angaben zu Celans Gymnasialjahren aus dem Czernowitzer Bezirksarchiv. In: Kulturlandschaft Bukowina. Studien zur deutschsprachigen Literatur des Buchenlandes nach 1918, hrsg. von Andrei Corbea und Michael Astner, Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași 1990. SANDERS, Rino: Erinnerung an Paul Celan. In: Paul Celan, hrsg. von Werner Hamacher und Winfried Menninghaus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1988. SAUTHOFF, Stephan: Die Transformation (auto)biographischer Elemente im Prosawerk Ingeborg Bachmanns. Dissertation, Frankfurt a. Main 1992. SCHAEFER, Christina: Die Autobiographie zwischen Fakt und Fiktion. In: Im Zeichen der Fiktion. Aspekte fiktionaler Rede aus historischer und systematischer Sicht. Festschrift für Klaus W. Hempfer zum 65. Geburtstag, hrsg. von Irina O. Rajewsky und Ulrike Schneider, Franz Steiner, Stuttgart 2008. SCHMITZ-EMANS, Monika: Paul Celan im Spiegel der Buchkunst. In: Celan- Referenzen. Prozesse einer Traditionsbildung in der Moderne, hrsg. von Natalia Blum-Barth und Christine Waldschmidt, Vanderhoeck & Ruprecht 2016. SCHULZ-BUSCHHAUS, Ulrich: Über Formen diskursiver Autorität und Kontingenz. In: Spielräume des auktorialen Diskurses, hrsg. von Klaus Städtke und Ralph Kray, Akademie, Berlin 2003. SHMUELI, Ilana: Denk dir. Paul Celan in Jerusalem. In: Jüdischer Almanach 1995, hrsg. von Jakob Hessing, Jüdischer Verlag, Frankfurt a. Main 1995. SHMUELI, Ilana: Sag, daß Jerusalem ist. Über Paul Celan. Oktober 1969 – April 1970, Rimbaud, Aachen 2010. SILBERMANN, Edith: Begegnung mit Paul Celan. Erinnerung und Interpretation, Rimbaud, Aachen 1995.

SIMMEL, Georg: Exkurs über den Fremden. In: Soziologie. Untersuchungen über die Formen der Vergesellschaftung, Gesamtausgabe Bd. 11, Frankfurt a. Main 1992. SOLOMON, Petre: Paul Celan. Dimensiunea românească, Art, București 2008. SPLITTER, Horst: Struktur dramatischer Texte, Büchner, Bamberg 1989. STEINHOFF, Christine: Erratische Monologe in der Nacht. Das Traumkapitel in Malina. In: Ders.: Ingeborg Bachmann. Poetologie des Traumes, Königshausen & Neumann, Würzburg 2008. STOLL, Andrea: Ingeborg Bachmann. Der dunkle Glanz der Freiheit. Biographie, C. Bertelsmann 2013. STRIGL, Daniela: Kunst- und Ruinenblumen. Kaffeehaus und literarische Geselligkeit im Nachkriegs-Wien. In: ›Displaced‹. Paul Celan in Wien 1947-1948, hrsg. von Peter Goßens und Markus G. Patka, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001. SZONDI, Peter: Schriften II, hrsg. von Wolfgang Fietkau und Jean Bollack, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1978. TRUFIN, Ramona: „Der dunkle Schatten“ der „Begegnung“: Paul Celans poetische Transfiguration im Erzählwerk Ingeborg Bachmanns. In: Immanuel Weißglas (1920- 1979). Studien zum Leben und Werk, hrsg. von Andrei Corbea-Hoisie; Grigore Marcu; Joachim Jordan, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași - Hartung-Gorre Konstanz 2010. VAN LAAK, Dirk: Gespräche in der Sicherheit des Schweigens. Carl Schmidt in der politischen Geistesgeschichte der frühen Bundesrepublik, 2. Aufl., Akademie, Berlin 2002. VON JAGOW, Bettina: Ästhetik des Mythischen: Poetologien des Erinnerns im Werk von Ingeborg Bachmann, Böhlau, Köln 2003. WAGNER-EGELHAAF, Martina: Auto(r)fiktion. Literarische Verfahren der Selbstkonstruktion, Aisthesis, Bielefeld 2013. WEIGEL, Sigrid: Ingeborg Bachmann. Hinterlassenschaft unter Wahrung des Briefgeheimnisses, Zsolnay, Wien 1999. WEIGEL, Sigrid: Zur Genese, Topographie und Komposition von „Malina“. In: Interpretationen. Werke von Ingeborg Bachmann, hrsg. von Mathias Mayer, Stuttgart 2002. WEIGEL, Sigrid; BÖSCHENSTEIN, Bernhard (Hrsg.): Ingeborg Bachmann und Paul Celan. Poetische Korrespondenzen, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1997.

WEISSMANN, Dirk: Poesie, Judaïsme, Philosophie. Une histoire de la réception de Paul Celan en France, des débuts jusqu’à 1991, These de doctorat, Universite de la Sorbonne Nouvelle, Paris-III, UFR d’Allemand 2003. WETZEL, Michael: Der Autor zwischen Hyperlinks und Copyrights. In: Autorschaft. Positionen und Revisionen. DFG-Symposion 2001, hrsg. von Heinrich Detering, Metzler, Stuttgart-Weimar 2002. WIEDEMANN, Barbara: »Ein Faible für Tübingen«. Paul Celan in Württemberg. Deutschand und Paul Celan, Klöpfer & Meyer, Tübingen 2013. WIEDEMANN, Barbara: Der Gast – Paul Celan in Rolf Schroers’ Roman „Jakob und die Sehnsucht“. In: Die ersten Stimmen. Deutschsprachige Texte zur Shoah 1945 – 1963, hrsg. von Ruth Vogel-Klein, Königshausen & Neumann, Würzburg 2010. WIEDEMANN, Barbara: Paul Celan und Ingeborg Bachmann. Ein Dialog? In Liebesgeschichten?. In: Im Geheimnis der Begegnung. Ingeborg Bachmann und Paul Celan, hrsg. von Dieter Burdorf, Iserlohn 2003. WIEDEMANN-WOLF, Barbara: Antschel Paul – Paul Celan. Studien zum Frühwerk, Max Niemeyer, Tübingen 1985. WITTE, Bernd: Ingeborg Bachmann. In: Kritisches Lexikon zur deutschsprachigen Gegenwartsliteratur, hrsg. von Heinz Ludwig Arnold, Bd. 1, 9. Nlg., edition TEXT + KRITIK, München1981. ZIPFEL, Frank: Autofiktion. Zwischen den Grenzen von Faktualität, Fiktionalität und Literarität? In: Grenzen der Literatur. Zu Begriff und Phänomen des Literarischen, hrsg. von Simone Winko, Fotis Jannidis, Gerhard Lauer, De Gruyter, Berlin/New York 2009.

Volume de corespondență »Wie aus weiter Ferne zu Dir«. Paul Celan – Gisela Dischner. Briefwechsel, hrsg. und kommentiert von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2012. Ingeborg Bachmann – Paul Celan. Herzzeit. Briefwechsel, hrsg. von Bertrand Badiou, Hans Höller, Andrea Stoll, Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2009. Paul Celan – Edith Silbermann. Zeugnisse einer Freundschaft. Gedichte, Briefwechsel, Erinnerungen, hrsg. von Amy-Diana Colin und Edith Silbermann, Wilhelm Fink, München 2010 Paul Celan – Erich Einhorn. Einhorn: du weißt um die Steine... Briefwechsel, hrsg. von Marina Dmitrieva-Einhorn, Friedenhauer Presse, Berlin 2001.

Paul Celan - Ilana Shmueli: Briefwechsel, hrsg. von Ilana Shmueli und Thomas Sparr, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2004; Paul Celan, Jaap Geraedts: Keinerlei “Silbenstreifen” am Horizont. Der Briefwechsel des Dichters mit dem Komponisten, hrsg. und kommentiert von Paul Sarg, LIT Verlag, Berlin 2014. Paul Celan – Nelly Sachs. Briefwechsel, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1996; Paul Celan – Diet Kloos-Barendregt: »Du musst versuchen, auch den Schweigenden zu hören«. Briefe an Diet Kloos-Barendregt, hrsg. von Paul Sars, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2002. Paul Celan – Peter Szondi. Briefwechsel. Mit Briefen von Giséle Celan-Lestrange an Peter Szondi und Auszügen aus dem Briefwechsel zwischen Peter Szondi und Jean und Mayotte Bollack, hrsg. von Christoph König, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2005. Paul Celan – Rudolf Hisch: Briefwechsel, hrsg. von Joachim Seng, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2004; Paul Celan und Gustav Chomed: „... ich brauche Deine Briefe“, hrsg. und kommentiert von Barbara Wiedemann und Jürgen Köchel, Suhrkamp, Berlin 2010. Paul Celan. Briefwechsel mit den rheinischen Freunden – Heinrich Böll, Paul Schallück, Rolf Schroers, hrsg. von Barbara Wiedemann, Suhrkamp, Berlin 2011; Paul Celan – Hanne und Hermann Lenz. Briefwechsel. Mit drei Briefen von Giséle Celan-Lestrange, hrsg. v. Barbara Wiedemann in Verbindung mit Hanne Lenz, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2001. Paul Celan. Briefwechsel mit Franz Wurm, hrsg. von Barbara Wiedemann in Verbindung mit Franz Wurm, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 1995; Paul Celan – Nani und Klaus Demus. Briefwechsel. Mit einer Auswahl aus dem Briefwechsel zwischen Giséle Celan-Lestrange und Klaus und Nani Demus, Suhrkamp, Frankfurt a. Main 2009.