Comunicate

niunea Scriitorilor din România, prin preşedinte Nicolae Manoles‑ Ucu, anunţă faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cere‑ rea dlui. Cipariu Dan Mircea prin care acesta solicita să se constate alege‑ rea nestatutară în anii 2009 şi 2013 a dlui. Nicolae Manolescu în funcţia de Preşedinte al usr şi lipsa de reprezentativitate legală şi statutară a mem‑ brilor organelor executive de conducere ale usr conduse de dl. Nicolae Manolescu. Deşi nu mai este membru al Uniunii Scriitorilor din România, dl. Cipariu Dan Mircea a contestat alegerea dlui. Nicolae Manolescu şi celor‑ lalţi membri ai organelor de conducere, după 7 ani şi, respectiv, după 3 ani de la data alegerilor. C Prin acţiunea formulată, dl. Cipariu Dan Mircea susţine că alegerea Preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România nu ar fi fost făcută în urma unor adunări generale organizate statutar la care să fi putut participa toţi A membrii. Judecătoria Sectorului 1 a respins această acţiune, aşa cum respinsese anterior şi două cereri având ca obiect suspendarea Preşedintelui Nicolae F Manolescu din funcţiile deţinute, până la soluţionarea dosarului vizând verificarea legalităţii alegerilor şi reprezentativităţii statutare. Reamintim că, deşi organele actuale de conducere sunt alese pentru un mandat în perioada 2013‑2018, care nu a încetat în niciun fel, diferite É persoane îşi arogă diverse funcţii în care s-au auto-ales, fără respectarea dispoziţiilor statutului Uniunii Scriitorilor din România şi cu încălcarea APOSTROFprevederilor legale. Pentru dovedirea caracterului nelegal al susţinerilor acestor persoane, există pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 şi dosarul având ca obiect anularea Pe scurt actelor prin care câteva persoane s-au ales unele pe altele în funcţii de conducere ale Uniunii Scriitorilor din România, în urma unei Adunări • Revista Ateneu din Bacău şi‑a înmînat pre‑ Generale nestatutare. Urmează ca instanţa de judecată să decidă. miile pe 2016. Marele premiu al revistei i-a n revenit Ilenei Mălăncioiu, pentru întreaga edinţa Comitetului Director din 3 noiembrie 2016 ei operă. ŞLa şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România • Foarte reuşit şi binevenit numărul tematic care a avut loc la Iaşi joi, 3 noiembrie 2016, au participat, ca invitaţi, al Stelei clujene (nr. 8 din 2016) dedicat membri ai Filialei Iaşi a usr. scriitorilor maghiari. Pe ordinea de zi au fost: aprobarea noului Regulament de desfăşurare • Călin Vlasie, directorul de editură iar nu • © L. J. a Turnirului de Poezie; alegerea Comisiei pentru memoria scriitorilor; poetul, spune tot: şi anume, într‑un inter‑ discutarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului Editorial al Editu‑ viu realizat de Dan Stanca, publicat în România literară (nr. 45, rii Cartea Românească; analiza funcţionării revistelor Uniunii Scriitorilor 2016), vorbeşte despre mutarea Cărţii Româneşti la Paralela 45. din România (până la şedinţa Comitetului Director din 7 decembrie Editorul îşi dezvăluie proiectele de viitor – ambiţioase – şi dă cîte‑ 2016, redactorii şefi vor prezenta un proiect editorial de redefinire a revis‑ va nume din viitoarea lui echipă editorială. În acelaşi număr din tei pe care o conduc); diverse. Romlit, Mariana Iova vorbeşte despre editarea lui Vasile Voicules‑ n cu. Din multele şi interesantele cronici literare şi comentarii de carte, una, a lui Marius Miheţ, m‑a făcut să merg iute la librărie, să‑mi cumpăr cartea lui Mihai Dim. Sturdza, Aristocraţi români Scriitorii lunii şi scriitorul anului (Humanitas, 2016), într‑adevăr la n juriu format din nouă critici literari (Adriana fel de interesantă pe cît incită co‑ UBabeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea‑Enache, mentariul criticului orădean. De Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. citit paginile despre „ciudatul“ Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir – preşe‑ Nobel literar din acest an, pagini dinte), votat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din la care colaborează Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu şi Anca România, a ales în fiecare lună, din noiembrie 2015 până în octombrie 2016, Scriitorul lunii. Cei 12 pur‑ Pein. tători de luni au fost: Mircea Cărtărescu, pentru • În foarte luxoasa revistă Scriptor, condusă de Lucian Vasiliu, de romanul Solenoid (Editura Humanitas); Ana Blan- citit în numărul 9‑10 delectabilele pagini ale lui Ştefan Afloroaiei, diana, pentru traducerea volumului său, Patria mea despre „Un paradox discret al frumuseţii“. A4, în străinătate; Gheorghe Grigurcu, pentru an‑ • Altfel, în lume se‑ntîmplă multe, de pildă creşte temperatura glo‑ samblul operei sale şi pentru primirea Premiului Na‑ bală şi savanţii calculează zonele inundabile de pe urma topirii ţional „Mihai Eminescu“ 2016; Gabriel Dimisia- gheţarilor. nu, pentru opera sa critică şi pentru împlinirea • În Insula Flores, din Indonezia, a fost descoperit un verişor al omu‑ frumoasei vârste de 80 de ani; Radu Cosaşu, pentru volumul Viaţa ficţiunii lui, pitic – ne‑ar ajunge cam pînă la brîu. Acolo totul a fost supus după o revoluţie (Editura Polirom); Matei Vişniec, cu prilejul împlinirii vâr‑ efectului de insulă (acelaşi ca la dinozaurii din zona Deva‑Orăştie, stei de 60 de ani; Livius Ciocârlie, pentru volumul Urmare şi sfârşit (Editu‑ miciţi, căci locuiau pe‑o insulă, de jur împrejur fiind oceanul...): ra Tracus Arte); George Bălăiţă, pentru volumul Învoiala (Editura Poli‑ fiinţele mari au devenit mici iar cele mici au crescut mai mari, şoa‑ rom); Ioan Es. Pop, pentru volumul arta fricii, cu 15 desene de Aurel Vlad, recii erau cît pisicile noastre de azi, dar elefanţii piticiţi la vreun Editura Charmides, 2016; Ovidiu Genaru, pentru volumul Terapia cu în‑ metru optzeci. Piticii de flori, cum îmi place să le spun (corect: geri (Editura Junimea); Andrei Oişteanu, pentru volumul Sexualitate şi so‑ Homo floresiensis) au trăit pe Insula Florilor şase sute de mii de ani cietate. Istorie, religie şi literatură (Editura Polirom); Mircea Mihăieş, pentru şi au dispărut cam cu cincizeci de mii‑patruzeci de mii de ani înain‑ Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom). tea erei noastre, la contactul cu omul Sapiens (din care noi ne tra‑ Pe 4 noiembrie, juriul întrunit la Iaşi a ales scriitorul anului: Mircea gem), care, în marea lui ferocitate, şi‑a eliminat concurenţa. Mihăieş, Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom). • E pe cale să apară un vaccin împotriva depresiei, ale cărei mecanis‑ n me sînt din ce în ce mai transparente pentru savanţi. Ce‑o să se facă poeţii? exoplanete) să folosească Proxima Centauri drept magazie de unel‑ • Veşti bune pentru alchimişti: în marele athanor al cosmosului, te şi depozit de combustibil în expediţiile interstelare; anume, na‑ orice poate trece în orice: cu excepţia fierului, singurul element vele pămînteşti se vor opri pe planeta/planetele din Proxima Cen‑ care nu se dezintegrează în mod natural. Stelele însele au ca formă tauri să se alimenteze cu combustibil, aşa cum noi ne‑oprim în final‑reziduală o masă de fier. Şi noi, pe care Hesiod ne‑a avertizat drum la o staţie de benzină. sf curat. Dar creat şi narat de savanţi, că sîntem în vîrsta cea de fier... nu de scriitori, a căror imaginaţie se dovedeşte fatal‑limitată în • Savanţii vorbesc despre Proxima Centauri ca despre un loc la în‑ comparaţie cu a cercetătorilor. Aceştia, cu minţile lor ordonate, demînă; şi proiectează ca în viitorul apropiat, cînd omul îşi va face burduşite de informaţii ştiinţifice, fac superbe naraţiuni viitorolo‑ minele în cer (adică pe diversele corpuri cereşti, de la meteoriţi la gice. Mulţumim frumos. (P. ) fragmentele din Centura lui Kuiper ori pe alte planete, inclusiv n

2 • APOSTROF Editorial Ultimul Caragiale

Marta Petreu

• Vlad Caragiale

storia Caragialeştilor se întin‑ întreb unde, în care ţară, se află ur‑ altundeva, aiurea, unde cel mai ade‑ Ide la noi de pe vremea lui Caragea maşii lui Maiorescu, dacă asemenea sea li se pierde urma; iar fenomenul şi pînă în timpul socialismului real urmaşi mai există, unde este Luki acesta, la care mă abţin să dau exem‑ românesc, ba chiar pînă în anii tran‑ Galaction Passarelli, fiica lui Galacti‑ ple contemporane, a fost bineînţeles ziţiei postdecembriste: adică de la on, dacă Arghezi are sau nu urmaşi potenţat şi accelerat de totalitaris‑ primul venit, deodată cu Caragea, în Franţa, de la fiul său Eli Lotar, mul comunist. Mie una mi s‑ar pă‑ în anul 1812, pe numele lui Ştefan, care a fost un celebru fotograf fran‑ rea firesc ca o stirpe ce‑a dat un pînă la ultimul Caragiale, Vlad, năs‑ cez... mare creator să fie protejată prin le‑ cut aici şi emigrat în Vest. În două Eu cred în vorba lui Caragiale, ge aşa cum protejate sînt plantele secole, stirpea lui I.L.Caragiale are cum că scriitorii sînt şi ei un fel de rare sau speciile de animale pe cale în România cinci generaţii: două, boieri din naştere, adică o aristocraţie de dispariţie; şi, la fel, mi s‑ar părea anterioare, două, posterioare mare‑ a spiritului. Şi mai cred că un mare firesc ca informaţiile despre familia lui scriitor: 1) Ştefan, strămoşul ve‑ scriitor îşi înnobilează implicit fami‑ unui mare creator să fie adunate cu nit cu Caragea; 2) copiii acestuia, lia: atît generaţiile anterioare, cît şi grijă, într‑un fel de almanah (ca Al‑ între care Luca, tatăl lui I.L. Caragi‑ urmaşii. În România, regula după manach de Gotha), dar al nobleţei de ale; 3) apoi vine punctul culminant care funcţionează familiile de scrii‑ spirit. al neamului, I.L. Caragiale; şi‑apoi, tori şi filosofi în timp, pe durate is‑ La astfel de lucruri m‑am gîndit alte două generaţii de urmaşi, 4) co‑ torice mari, pare a fi următoarea: cînd am aflat că am fost contempo‑ piii lui I.L. Caragiale, Mateiu, Luca după momentul culminant, al apari‑ rani, sau, mă rog, ca să vorbesc nu‑ Ion şi Tuşki; şi la sfîrşit, 5) fiul lui ţiei unui uriaş, urmaşii emigrează, mai în nume propriu: am fost con‑ Tuşki şi unicul nepot al lui părăsesc ţara şi limba, stabilindu‑se temporană, dar nu am ştiut, atît cu I.L.Caragiale, Vlad, plecat din Ro‑ Tuşki, care a murit în anul 1987, cît mânia în anii celui de‑Al Doilea şi cu fiul ei, cu Vlad Caragiale, mort Război Mondial, mort în Franţa Revista îi mulţumeşte în 31 august 2006, în Franţa, la acum 10 ani. doamnei Simone Lemaire-Caragiale Busset. Aşadar, cu ultimul Caragiale. pentru materialele documentare care pro- n Dedicăm acest număr ultimului vin din arhiva domniei-sale şi fără de care Caragiale, Vlad. Moartea lui în n-am fi putut realiza prezentul număr. 2 noiembrie 2016 Franţa, în 2006, m‑a făcut să mă

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 3 Vlad Caragiale

Caragiale după Caragiale Povestea urmaşilor

Ion Vartic

1894 La 30 mai se naşte, în Bucureşti, Ecate‑ rina Caragiale, fiica lui Ion Luca Caragiale şi a Alexandrinei (născută Burelly). Va fi cunoscută între rude şi prieteni, precum şi în lumea bună a Bucureştiului, sub apelati‑ vul Tuşki.

1898 Se naşte, la Craiova, Vasile Geblescu, fiul moşierului Constantin Ioniţă Gebles‑ cu şi al unei fiice a moşierului Gogu Ma‑ tei. Istoria urbanistică a Craiovei este strâns legată de cele două ilustre familii ale locului.

1904‑1905 În toamna anului 1904, familia Caragi‑ ale se stabileşte la Berlin. Din cauza spaimei maniacale a tatălui • Tuşki Caragiale, 1944. Foto: Dinu Lipatti. de posibile boli ori accidente, Tuşki, pre‑ cum şi Luki, aproape sechestrată în casă, 1907 Tuşki, în casa de pe strada General La‑ hovary 8. De altfel, în 1918, de Sf. Petru, face studii în particular, fără să meargă vre‑ După un pojar grav, Mateiu îşi petrece o odată la şcoală sau, mai târziu, la liceu. Mateiu şi Luca Ion Caragiale semnează, lungă convalescenţă fericită la Berlin. între alţii, apelul adresat lui P. P. Carp de a reveni în viaţa politică. 1912 În 9 iunie, în zori, Ion Luca Caragiale 1919 moare fulgerător. Tuşki Caragiale se mărită, la Bucureşti, cu Vasile Geblescu. Cu această ocazie, Ma‑ 1914 teiu provoacă un incident rămas până astăzi Alexandrina Caragiale, împreună cu neclarificat. Luki şi Tuşki, rămâne încă doi ani la Berlin, Probabil tot în acest an, Luki Caragiale trăind din pensia viageră acordată de statul se căsătoreşte cu Fanny, fiica lui Alexandru român. În vara acestui an, Caragialeştii se Dobrogeanu‑Gherea şi a Mariei Solner, o află, la invitaţia familiei Zarifopol, în Italia. müncheneză. În urma atentatului de la Sarajevo, presim‑ ţind izbucnirea războiului, se întorc cu toţii 1920 în ţară. Din cauza tulburei situaţii europe‑ În colaborare cu Ionel Gherea, Luca Ion ne, cade proiectul Alexandrinei de a se Caragiale publică, în trei numere succesive muta la Paris, unde Luki ar fi urmat să‑şi ale revistei Viaţa românească, micul roman facă studiile universitare. Nevinovăţiile viclene. Datorită lui Paul Zarifo‑ La 12 august, moare, la Craiova, Con‑ pol, prieten şi rudă, textul apare necenzurat. stantin Ion Geblescu, tatăl lui Vasile Ge‑ La Editura „Viaţa Românească“, apare blescu, viitorul soţ al lui Tuşki. romanul Pan al lui Knut Hamsun în tradu‑ cerea lui Luca Ion Caragiale. • Caragiale, 1912. Ultima fotografie. 1916‑1917 Familiarizat cu limba şi mentalitatea 1921 Mateiu e adus şi el la Berlin, locuind tot ocupanţilor, Luca Ion Caragiale funcţio‑ în apartamentul Caragialeştilor din Hohen‑ nează o vreme, în timpul administraţiei La 5 mai, la Bucureşti, se naşte Vlad zollern‑Platz 4. E silit de Caragiale să ur‑ militare germane, ca şef de cabinet al lui Geblescu, „în casa părinţilor din str. Gene‑ meze cursurile de Drept de la Universitatea Virgil Arion, girantul de ministru al In‑ ral Lahovary 8“. Conform extrasului din berlineză. Descoperind însă că Mateiu ur‑ strucţiunii Publice şi al Cultelor. Registrul actelor de naştere pe anul 1921, mează doar „şcoala de hoinăreală“, prin este „fiul lui Vasile C. Geblescu, de ani 23, Tiergarten şi pe Insula Muzeelor, tatăl, du‑ 1916‑1917‑1918 de profesie fără, şi al D‑nei Ecaterina, năs‑ pă o mare criză de furie, îşi expediază fiul cută Caragiale, de ani 25, de profesie fără“. înapoi la Bucureşti. Adeseori, seara, Mateiu cinează la Ale‑ Declararea noului născut se face în prezenţa xandrina Caragiale, împreună cu Luki şi martorilor „Luca Ion Caragiale, de ani 27,

4 • APOSTROF DOSAR de profesie liber, domiciliat în str. General despre dramaturgia lui Caragiale trebuie să E, probabil, darul lui Aristide Blank Lahovary 8, şi Ion Duţescu‑Duţu, 22 ani, fi desăvârşit probabilele conflicte conjugale. pentru Tuşki: primele trei volume de Opere student“ (vărul lui Luki şi Tuşki, nepotul Fapt curios, tocmai în acest an, Mateiu îl apar, până în 1932, la Editura „Cultura Alexandrinei Caragiale). În fine, dacă nu e frecventează asiduu pe Soare Z. Soare. Naţională“. o neatenţie a notarului, atunci e vorba de o În Bibliografia ediţiei din 1982 a istoriei cochetărie a lui Tuşki, care, în acest mo‑ 1928 sale, G. Călinescu menţionează căsătoria lui ment, are 27, iar nu 25 de ani. Tuşki cu extravagantul bancher, fără a da, În 7 iunie, în urma unei gripe complica‑ Mateiu Caragiale notează la 22 august, însă, date precise. te cu o pneumonie, moare Luca Ion Caragi‑ în agendă, că stindardul său „vert et jaune“ ale. „Aici, în familia noastră, suntem încă flutură pe conacul de la Sionu. 1932 sub spaima şi tristeţea morţii lui [Luki] Caragiale“, îi scrie, în 13 iulie, Paul Zarifo‑ 1929 Neidentificat de editorii corespondenţei pol lui Ibrăileanu: „…în ce torturi a murit lui Paul Zarifopol, Vlad, copil, sub apelati‑ bietul băiat. Un ceas aproape de agonie La Editura „Cartea Românească“ apare vul românizat „Şuşu“ – originar, franţuzeş‑ groaznică! Şi‑a spart o sticlă de cap, şi‑a romanul Craii de Curtea‑Veche al lui Mateiu te, „Chouchou“ – este figura centrală într‑o smuls smocuri întregi de păr, aşa de infernal Caragiale. scrisoare a eseistului, trimisă din Sinaia. îl chinuia sufocaţia şi durerile nebune de inimă. Nu‑ţi mai spun ce dezolare fără sea‑ 1930 1933 măn este în sufletul mamei‑se, care acum Apare, în îngrijirea lui Paul Zarifopol, 18 martie: „Dejun şi ceai la soră‑sa“, este şi ea aici în Sinaia, nici spaimele pe care în format monumental, primul volum de adică la Tuşki (cum transcrie Perpessicius le am eu când o întâlnesc. Zic, spaime, fi‑ Opere al lui I.L. Caragiale.  indcă fizionomia şi ţipetele ei lângă patul mortului mă persecută aproape halucina‑ toare şi mi se pare că, de aş trăi sute de ani, tot aşa violent m‑ar urmări ca astăzi“. În această ultimă jumătate de an de viaţă, Luki tocmai îşi pregătise pentru tipar un prim volum de versuri, Jocul oglinzilor. În 26 decembrie se pronunţă sentinţa de divorţ dintre Ecaterina Caragiale şi Vasile Geblescu. Prin aceeaşi sentinţă, Vlad este în‑ credinţat mamei „pentru creştere şi îngrijire“.

1922 „Pe Caragialeştele le văz rar. Sie scheinen sich in einen Schleier von Kälte und Misstrau‑ en verhüllt zu haben.[Ele par să se fi ascuns sub un văl de răceală şi de neîncredere.] N‑am curaj să mă duc mai des p‑acolo.“ (Paul Zarifopol, în scrisoarea lui către Ele‑ na Dona, din 3 iunie.)

1923 În 18 iunie, în cadru privat, are loc căsă‑ toria civilă dintre „Domnul Matei I. Cara‑ giale major necăsătorit în vârstă de ani 38 (…) şi Doamna Maria G. Sion, majoră ne‑ căsătorită în vârstă de ani 63 (…) domicili‑ ată (…) în strada Robert de Flers 9“. Mate‑ iu îşi dă ca adresă pe aceea a Alexandrinei.

1923‑1924 Către sfârşitul lui 1923 sau cândva în cursul anului următor, Vasile Geblescu, tatăl lui Vlad, dispare pentru totdeauna, existen‑ ţa sa ulterioară, subterană, în ţară sau în străinătate, rămânând sub pecetea tainei. Alexandrina Caragiale, Tuşki şi Vlad îşi petrec, ca de obicei, verile la Sinaia, locuind în vila familiei Zarifopol.

1924 În condiţii grafice de lux funerar, lui Ma‑ teiu Caragiale îi apare Remember, la „Cultura Naţională“, editură fondată de Aristide Blank, bancher fantast şi dandy cu generozi‑ tăţi de mecenat, pe deasupra şi dramaturg. La 24 decembrie, Tuşki Caragiale se că‑ sătoreşte cu regizorul avangardist Soare Z. Soare, care tocmai debutase în chip strălucit, cu spectacolele sale de la Compania „Bulan‑ dra“ şi Teatrul Naţional din Bucureşti.

1926 La 2 octombrie, Tuşki se desparte legal de Soare Z. Soare. Opiniile radicale – azi cât se poate de penibile! – ale regizorului • Tuşki Caragiale, 19 ani probabil

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 5  1942 nota din agenda lui Mateiu). Poate că acum În Monitorul oficial, cx, nr. 75, din 28 a avut loc şi întâlnirea nepotului cu unchiul martie, la secţiunea Anunţuri judiciare. său, pe care Vlad o va ţine minte toată viaţa. Ministerul Justiţiei, p. 2492, ultima coloană Într‑o scrisoare din 15 august a lui Zari‑ din dreapta: „D‑na Ecaterina Logadi, năs‑ fopol, este semnalată prezenţa în lumea cută Caragiale, domiciliată în Bucureşti, str. Caragialeştilor a avocatului Petre Logadi, Sofia nr. 35, a făcut cerere pentru fiul său văr de‑al doilea cu Vasile Geblescu. Familia minor Vlad Geblescu, acestui minister, de a Logadi, altădată renumită în Craiova, mai fi autorizată să‑i schimbe numele patroni‑ ales prin colonelul Ion Logadi, era origina‑ mic de Geblescu în acela de Caragiale, spre ră din Moldova. Din documentele aflate la a se numi Vlad Caragiale“. Anunţul este Busset nu rezultă anul în care Tuşki s‑a repetat, conform legii, în nr. 97 (28 aprilie) măritat cu Petre Logadi. şi 121 (28 mai) din acelaşi an. Se încheie, sub îngrijirea lui Şerban 1934 Cioculescu, ediţia de Opere a lui Caragiale, La 1 mai moare, în condiţii misterioase, care, în volumul al vii‑lea, conţine o mare se pare, Paul Zarifopol. revelaţie: scrisorile sale berlineze, trimise la Leipzig, lui Paul Zarifopol. 1935 „D‑l avocat consilier“ Petre Logadi acti‑ vează în Ministerul de Finanţe, conducând 7 ianuarie: „Incendie maison de Tou‑ una dintre comisiile de resort. În 1945 este chki Caragiale“ (notă în agenda lui Mate‑ încă în funcţie. iu). Vila superbă se află pe strada Sofia 21, • Casa lui Tuşki Caragiale, str. Sofia nr. 21, Bucureşti din Parcul Filipescu. 31 decembrie: „Reveillon la Touchki“, spus: «Gata, Petruş, luăm noi via asta, eu notează Mateiu în agendă. Pare că, de câte vreau să stau aici, îmi faci aici casă».“ Proiec‑ ori apare câte un soţ – fie bogat, fie influent tul casei l‑a realizat, în 1938, arhitecta ori celebru – al lui Tuşki, răsare în preajmă Henrieta Delavrancea‑Gibory, prietenă din şi Mateiu. adolescenţă a lui Tuşki. Micul conac a fost clădit pe dealul Şarba, la poalele Măgurii 1936 Odobeştilor, iar amintirea „femeii de aur“ În noaptea de 17 ianuarie moare, pe care a fost Tuşki persistă până astăzi printre sătencele care au slujit la conac. neaşteptate, Mateiu Caragiale. • Semnătura lui Se reia, la Fundaţia pentru Literatură şi Vlad Caragiale Artă „Regele Carol ii“, cu volumul iv, în de pe un desen îngrijirea lui Şerban Cioculescu, editarea din copilărie Operelor lui I.L. Caragiale. Cu acest prilej, luându‑i un interviu Alexandrinei, criticul îl cunoaşte pe nepotul acesteia, Vlad, licean.

1939 Absolvent al liceului „Spiru Haret“, Vlad Geblescu e înmatriculat ca student la Facul‑ tatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

1940 Petre Logadi este, între 4 iulie şi 4 sep‑ tembrie, ministru subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, în guvernul Ion Gi‑ gurtu. Rămâne subsecretar de Stat, în ace‑ laşi minister, între 4‑14 septembrie, în gu‑ vernul Ion Antonescu.

1943 Prin decretul nr. 3730 al Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul oficial cxi, nr. 21, din 26 ianuarie, „s‑a [în]cuviinţat că d‑l • Mateiu Caragiale Vlad Geblescu şi‑a schimbat numele său pa‑ tronimic de Geblescu în acela de Caragiale“. „Văzând Procesul verbal nr. 339 din anul 1943 luna Octombrie 18 încheiat de 1938 comisiunea examinatoare şi aprobat de Rectorul Universităţii prin care se constată „Petre Logadi avea un unchi la Odobeşti, că D‑l Caragiale V. Vlad a trecut examenul generalul Chintescu, şi tot venind la el, vara, de licenţă cu cinci bile albe «magna cum lau‑ a îndrăgit locurile. Îi plăceau mult soţiei lui, de»“, i se conferă, în consecinţă, Diploma Ecaterina, căci era pictoriţă. Pentru asta au de Licenţă în Drept, eliberată în 10 decem‑ luat ei via, pentru că avea o poiană unde au brie 1943. pus multe flori şi Ecaterina venea să picteze acolo. Picta foarte frumos. Bărbatu‑meu, 1944 Vasile – povesteşte soţia administratorului – a ajuns prieten cu Logadi când acesta trecea Din semestrul de iarnă 1943‑1944, pe lângă viile pe care le lucram. Via a cum‑ Vlad Caragiale este deja înmatriculat ca părat‑o de la unul Velniţă, nouă pogoane, pe doctorand la Universitatea din Geneva, res­ care le lucrase mai înainte Vasile. Când a pectiv la Institutul Universitar de Înalte auzit că Velniţă vrea să vândă via, doamna a • Petre Logadi, ultimul soţ al lui Tuşki Caragiale Studii Internaţionale. Coordonatori ai tezei

6 • APOSTROF DOSAR sale de doctorat sunt: profesorul Paul Man‑ toux – istoric al economiei, unul dintre fondatorii respectivului institut – şi profe‑ sorul Maurice Bourquin, profesor de istorie diplomatică şi de drept internaţional pu‑ blic; ambii activează, totodată, ca diplomaţi la Societatea Naţiunilor din Geneva. În noaptea de 23 spre 24 august, neo‑ prind maşina la somaţia unei santinele pa‑ nicate, Soare Z. Soare este împuşcat mortal în plină stradă. Din octombrie, Tuşki Caragiale‑Logadi se află şi ea, timp de un an, la Geneva, locu‑ ind împreună cu Vlad pe rue de Lausanne 131, lângă Universitate. Cum fosta soţie a lui Luki, Fanny, se recăsătorise cu Radu Lipatti, Tuşki, care se cunoştea cu Dinu Lipatti, reia aici legătura cu pianistul şi cu soţia acestuia, pianista elveţiană Madeleine Dannhauer (fostă Cantacuzino). Cei doi locuiesc în „la Vieille Ville“, deoarece Dinu Lipatti a fost numit, din aprilie 1944, titula‑ • Vlad Caragiale, o necunoscută, Madeleine Lipatti şi Dinu Lipatti, 1944, Geneva. Foto: probabil Tuşki Caragiale. rul „de la classe supérieure de virtuosité au piano“ la Conservatorul de Muzică din Ge‑ neva. Fotograf pasionat, Dinu Lipatti îi surprinde pe Tuşki şi Vlad într‑un superb instantaneu. Decupate din fotografie, cape‑ tele lor se regăsesc în colţul „certificatelor de înmatriculare“ ce le sunt eliberate de Consu‑ latul General al României de la Geneva. Unchiul lui Vlad, Dan Geblescu – fiu al lui C.R. Geblescu, din cealaltă ramură a boierilor Gebleşti, şi al Alexandrinei, sora lui C.I. Geblescu, tatăl lui Vasile Geblescu – diplomat de carieră, ministru plenipoten‑ ţiar, este, din toamna lui 1943 până în vara lui 1944, consul general al Consulatului României de la Geneva. Rechemat de Mihai Antonescu în Centrala Ministerului de Externe, Dan Geblescu demisionează din post, rămânând, încă o vreme, în Geneva. La 9 noiembrie, moare, la Bucureşti, Marica M. Caragiale, în vârstă de 84 de ani.

1947 • Dinu Lipatti, Tuşki Caragiale şi Vlad Caragiale, 1944, Geneva. Având un testimonial dat, în 6 septem‑ brie, de Paul Mantoux, lui Vlad Caragiale îi apare teza, prezentată comisiei universitare pentru obţinerea titlului de doctor în ştiinţe politice: La politique des grandes puissances et la question d’Egypte. 1875‑1882 (Thèse nr. 56), Genève, Imprimerie Genevoise. La Opera Naţională din Bucureşti, so‑ prana Ioana Nicola debuteză în rolul Marga‑ reta din Faust. Probabil că prietenia care o va lega de Tuşki s‑a închegat începând cu joile muzicale din salonul Cellei Delavrancea.

1948 „Au nom du Sénat de l’Université de Genève, nous Recteur de l’Université, vu le certificate de la Commission mixte consta‑ tant que Monsieur Vlad Caragiale a subi les épreuves exigées par les lois et règlements, lui conférons le grade de Docteur ès Scien‑ ces Politiques avec les droits et prérogatives qui y sont attachés. Expédié à Genève, le 2 juin 1948 avec le sceau de l’Université.“ • Madeleine Lipatti, Vlad Caragiale şi Tuşki Caragiale, 1944, Geneva. Foto: Dinu Lipatti. ment écrits“. Recomandarea subliniază, tot‑ 1951 1949 odată, că „sa parfaite courtoisie rend extrê­ Dintr‑o „Fişă matricolă penală“ aflăm În 30 octombrie, Vlad Caragiale se sta‑ mement agréables les rapports qu’on că, în iunie, juristul Petre Logadi, ginerele bileşte la Paris, având o recomandare din entretient­ avec lui“ (6 octombrie 1949). partea profesorului Maurice Bourquin: „Il lui I.L. Caragiale, este închis la penitencia‑ rul Jilava. La rubrica „Ocupaţiunea, în est doué d’une intelligence pénétrante et 1950 d’un esprit scientifique scrupuleux, qui va au prezent“, deţinutul declară: „Viticultor“. fond des choses et ne se contente jamais Vlad Caragiale este angajat în 1 iunie de La numele soţiei, a dictat, probabil, nu fără d’à‑peu‑près. Les travaux qu’il présente sont Law Offices of S.G. Archibald, „în calitate speranţă: „Ecaterina I.L. Caragiale“. „De‑ toujours solides, bien ordonnés et élégam‑ de jurist international“. 

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 7 «Asta e din capul dumitale, domnule Cio‑ culescu». Iar eu i‑am răspuns: «Mă cred om de spirit, da’ vorba e prea bună, declar că mă depăşeşte»“. Deoarece Crédit Minier Franco‑Rou‑ main se desfiinţează, Vlad Caragiale e anunţat că postul său de „şef al contencio‑ sului“, ocupat încă din 1951, dispare.

1955 Vlad Caragiale devine „Editor‑Writer“ la Departamentul românesc al Radioului „Europa liberă“ din München. Îi displace, însă, gazetăria, fiindcă e obligat să scrie ra‑ pid, într‑o oră‑două, texte pe teme diverse şi neaşteptate.

1956 La modul matein, Vlad Caragiale se că‑ sătoreşte, în 31 mai, cu englezoaica Elsie • Vlad Caragiale şi Tuşki Caragiale, 1944, Geneva. Foto: Dinu Lipatti. Linda Clarke, mai în vârstă cu şaisprezece ani decât el, funcţionară la unesco. Se mută este arestată şi dusă, împreună cu alte 26 de pe rue Vaneau 23. Mai târziu, va evoca în‑  tâlnirea lor – dintre un apatrid şi o „fru‑ scrierea pe scurt a faptului“ pentru care este soţii şi fiice din „familii de foşti demnitari“, în lagărul, cu barăci, de la Ghencea‑Bucu‑ moasă străină“ – în mai multe variante închis: „Crimă contra păcii, art. 2 litera a“, epice. căci „În calitate de subsecretar de Stat din reşti. Abia după câteva zile autorităţile îşi dau seama de grotescul situaţiei şi o elibe‑ Guvernul Gigurtu s‑a pus în slujba hitleris‑ 1958 mului, contribuind la cedarea Ardealului de rează. Nord“. Aristide Blank e arestat şi condamnat la În vară, Vlad Caragiale renunţă la func‑ 20 de ani de închisoare. ţia lui de la „Europa liberă“, dar rămâne Într‑o lume paralelă, la Paris, Vlad încă un an corespondent de la Paris al aces‑ Caragiale renunţă, în 15 iunie, la postul său tui post de radio. de jurist internaţional la agenţia de juris‑ prudenţă Law Offices of S.G. Archibald: „Monsieur Caragiale nous a quitté de son plain gré pour prendre une situation plus favorable“. La vremea respectivă, el locu‑ ieşte pe 166, rue Faubourg St. Honoré. Un jurnalier din epocă notează în caie‑ tul său că, în august, a întâlnit‑o pe fiica lui Caragiale, ca tehniciană, la Institutul „Can‑ tacuzino“. De altfel, ulterior, într‑un inter‑ viu, ea declară că „am lucrat mulţi ani la Institutul «Cantacuzino». Se zice că execu‑ tam desene foarte bune“.

1954 La 16 aprilie, moare bunica lui Vlad, Alexandrina Caragiale, în vârstă de 89 de ani. În vremea când lucra la ediţia Caragia‑ le, Şerban Cioculescu îşi aminteşte că ea i‑a spus odată: „Când voi muri, doresc să fiu înmormântată la locul familiei mele, alături de iubitul meu fiu Luki. Am ţinut din capul locului ca el (adică I.L. Caragiale – n.n.) să fie singur. El e al neamului“. Apoi, criticul adaugă că: „La înmormântarea Alexandri‑ • Tuşki Caragiale nei – locul lui Caragiale era încă în spatele capelei, la Bellu, pe stânga, când te uiţi în Ziarul Scânteia din 18 decembrie anunţă faţă – cortegiul a luat‑o, însă, spre poarta de „Hotărârea Consiliului de Miniştri al r.p.r. ieşire, unde, spre dreapta, se făcea un cori‑ • Vlad Caragiale pentru sărbătorirea aniversării a 100 de ani dor spre mormântul familiei ei. Eu am ur‑ de la naşterea scriitorului Ion L. Caragiale“ mat cortegiul, însă, nefiind din familie, în din 14 decembrie 1951, prin care „Comite‑ ultimul rând. În faţa mea, două babe, mic‑ 1961 tul Naţional Jubiliar“ (din care, însă, nu fac şorate, cu boneţici de mătase, aşa ca pe Datorită fiului său Aristide Patrice parte nici văduva scriitorului, nici fiica lui) timpul mamei‑mari, amândouă surde, ţipa Blank –, figură proeminentă a presei fran‑ „are sarcina de a conduce şi a lua toate măsu‑ una la ureche alteia: «Soro, de ce n‑a în‑ ceze – fostului bancher i se permite să pără‑ rile în legătură cu sărbătorirea acestei aniver‑ mormântat‑o lângă bărbatu‑său?». La care sească ţara. Aristide Blank moare la Paris în sări“. „Ciclul de conferinţe“, cu exemplificări cealaltă îi răspunde: «N‑a mai vrut, că el se 1 ianuarie. dramatizate, începe chiar în ultima decadă a făcuse mare comunist». I‑am spus acest lu‑ anului, anticipându‑le pe acelea din anul cru ginerelui lui Caragiale, Logadi, care 1964 aniversar propriu‑zis. trăia atunci şi care a făcut haz. Când s‑a în‑ tors de la locul de mormânt şi doamna Tuş­ Împlinind 70 de ani, Tuşki este invitată în mediul academic să povestească amintiri 1952 ki, care a stat până când s‑a aruncat ultima lopată de pământ peste mormânt, i‑a spus despre tatăl ei. „Se ţinea atât de bine, îşi În noaptea de 14 spre 15 aprilie, fiica această întâmplare. La care Tuşki, care era aminteşte tot Şerban Cioculescu, încât un sărbătoritului, Ecaterina Caragiale‑Logadi, foarte cochetă, făcându‑mi cu degetul, zice: coleg m‑a întrebat: «Are cincizeci de ani? ».

8 • APOSTROF DOSAR «Să fii sănătos, a împlinit şaptezeci…». Încă „Victoria“ din sta­ avea cochetării de femeie tânără, la şapte‑ ţiunea montană el‑ zeci de ani. A avut o vitalitate şi o frumuse‑ veţiană Villars-sur- ţe, care a ţinut până la o vârstă foarte înain‑ Ollon, pentru că tată.“ maşina cu care călă‑ toreşte are o defecţi‑ 1966 une. În timp ce ma‑ şina este reparată, În mai, ar fi urmat ca Vlad Caragiale să Simone Lemaire aş‑ devină „colaborator liber (freelancer)“ la teaptă în sala de „Europa liberă“, dar, pe parcurs, amână mese. Aude, intriga‑ colaborarea din cauza unor motive medica‑ tă, cum la etaj cine‑ le. În octombrie, Noel Bernard îi scrie că va circulă continuu „Dacă voi avea ocazia să trec pe la Paris în în lung şi în lat. cursul toamnei sau iernei, am să‑ţi dau un Hotelierul îi spune telefon ca de obicei ca să ne întâlnim“. că sus stă un domn, care nu coboară ni‑ ciodată la masă. În‑ tâmplarea a făcut ca tocmai în acea zi Vlad Caragiale să coboare, totuşi, la masă. Aşa are loc întâlnirea dintre el şi Simone Lemaire. De la doar câteva cuvinte schimbate între ei, cei doi ajung la discuţii pa‑ sionate, continuate într‑o lungă plimba‑ re prin staţiune. Ca amintire a întâlnirii, Vlad îi dăruieşte unul din volumele de œuvres littéraires de Tolstoi, din care • Noel Bernard către Vlad Caragiale, 1966. tocmai citea. Detalii. Toamna, într‑un • Simone Lemaire cu Chichi, câinele lui Vlad Caragiale. Foto: Martha Lewis. interviu, Tuşki anun­ 1969 ţă că fiul ei „a terminat de curând un ro‑ direct – se referă obsesiv la cartea pe care În 13 februarie, fiind în excursie cu un man“. E, probabil, vorba despre Les Voya‑ Vlad, făcând abstracţie de situaţia neliniş‑ grup de prietene, Simone Lemaire, se geurs de Sheba. De altfel, scriindu‑i fiului titoare în care se află ea, trebuie nepărat să opreşte – joc al hazardului! – la hotelul său, Tuşki – fără ca vreodată să o numească 

• Simone Caragiale şi soţul ei, Vlad Caragiale

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 9  o scrie: „Pentru nimic în lume nu aşi vrea să te întrerup de la decizia de‑a lucra ferm, chiar dacă am fi împreună. Nu mi‑ai mai vorbit nimic relativ la acest subiect, îţi aş‑ tept cu nerăbdare un răspuns sincer“.

1970 Simone Lemaire, normandă de origine, se instalează la Busset, unde deschide, într‑o casă din secolul al xvii‑lea, restauran‑ tul de patru stele „Le Haut‑Tourne‑Bride“, o replică a celui pe care îl deţinuse în Nor‑ mandia.

1973 După aproape 30 de ani, Tuşki, însoţită de Petre Logadi, îl întâlneşte pe Vlad la Paris.

1975 Vlad Caragiale o cunoaşte pe Andrée Aron, plasticiană modelistă, care – aşa cum reiese din corespondenţa ei cu Tuşki – devi‑ • Castelul Bourbon-Busset. Foto: Anca Daniela Mihuţ. ne una dintre persoanele care îl ajută şi protejează. Simone Lemaire înfiinţează „L’Associ­ ation des restauratrices-cuisinières (France et Etranger)“ a cărei preşedintă este şi al cărei sediu social se află la Busset.

1979 Vlad Caragiale şi Simone Lemaire se reîntâlnesc la Paris. „Vous êtes un chef- d’oeuvre en péril.“ – i s-a adresat Simone. În decursul anilor vor avea prilejul să se re‑ vadă fie la Paris, fie la Busset.

1980 Au supravieţuit, din perioada 1980- 1984, opt scrisori ale aproape nonagenarei Tuşki către Vlad, în care tema repetitivă o constituie speranţa disperată şi planurile zadarnice făcute de amândoi pentru a se revedea. Acestea sunt, deopotrivă, presăra‑ te cu câteva expresii uzual folosite în familia lor – „coraj“, „cestiuni“, „a dormi cannone“, „chéri des damouzelles“ – precum şi cu urarea epistolară a tatălui ei: „Fii sănătos şi vesel!“. Apoi, îndemnul autoironic pe care şi‑l face de a se dezbăra de „pigritia ticăloa‑ să“, adică de lene, este o trimitere codificată • Casa familiei Lemaire-Caragiale din Busset. Foto: Anca Daniela Mihuţ. tot la tatăl ei, care dedicase acestei stări o întreagă scrisoare către Zarifopol.

1982 Simone Lemaire îşi închide restaurantul „Le Haut‑Tourne‑Bride“ din Busset. În urma unui accident, Tuşki face o frac‑ tură de col femural.

1987 20 februarie: „Mă pregătesc pentru moarte“, îi mărturiseşte Tuşki, într‑un mo‑ ment de luciditate, Ioanei Nicola, care a îngrijit‑o pe aceasta în ultimii ei ani de via‑ ţă. „Nu, nu trebuie, nu mai vreau“, repeta ea mereu. Tuşki Caragiale moare în 15 aprilie, în apartamentul ei din strada Matei Millo 12. E înmormântată în 18 aprilie la Bellu. Sunt prezenţi soprana Ioana Nicola, pia‑ nista Lisette Georgescu, Barbu Brezianu, Alexandru Paleologu, arhitectul Radu Pa‑ • Cimitirul din Busset. Ion Vartic la mormântul lui Vlad Caragiale, cu Lancelot. Foto: Anca Daniela Mihuţ. trulius, familia Adrian Popescu‑Necşeşti

10 • APOSTROF DOSAR Desen de Tuşki Caragiale, şi un rând Caragiale, şi un rând Desen de Tuşki scris de ea deasupra. •

• Patru miniaturi (colorate) de adolescentul Vlad Caragiale.

ş.a. De teama autorităţilor comuniste şi la îi va lega, până la moartea, în 2003, a pro‑ 1994 sfatul insistent al prietenilor lui, Vlad Ca‑ zatorului francez, o strânsă prietenie. ragiale nu a venit la înmormîntarea mamei Decembrie. În timp ce toţi locuitorii din Vlad Caragiale şi Simone Lemaire se sale. Busset urmăresc fascinaţi, la televizor, aşa- căsătoresc. zisa revoluţie, transmisă în direct de la Bu‑ 1989 cureşti, Vlad exclamă: „C’est une cacialma!“, 2006 şi, refuzând să participe la naiva lor bucurie În 28 august, ca într‑un scenariu prei‑ Vlad Caragiale părăseşte „la Ville“, adi‑ colectivă, asezonată cu scoici şi vin, se retra‑ că Parisul, şi se instalează – aşa cum inspirat maginat – asemeni exilatului Alcée, perso‑ ge în camera lui de la etaj, căci, le mai spune najul romanului său, care, bolnav, este co‑ spune prietenul său Paul Monnet – într‑o el, „Ce n’est plus ma Roumanie“. „agreste retraite“, la Busset, „un village du borât, într‑o ambulanţă, de la Froel spre o destinaţie necunoscută – Vlad Caragiale Bourbonnais, au coeur de la vieille Auverg‑ 1990‑2006 ne“, foarte aproape de Vichy. În acelaşi este coborât de la Busset la Vichy, unde va timp, scriitorul şi cineastul Jean‑Baptiste La Busset, Vlad Caragiale se reapucă de fi internat, de urgenţă, la spital. Moare în Rossi, celebru sub numele anagramat de scris, lucrând cu intermitenţe la romanul 31 august. E înmormântat, în 4 septem‑ Sébastien Japrisot, se retrage lângă Busset, L’Exilé de lui‑même, conceput în două părţi. brie, în cimitirul din Busset. unde îşi cumpără o casă de ţară. Pe cei doi n

• Foto: Anca Daniela Mihuţ.

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 11 Ultimul Caragiale, pe colină, la Busset

Ion Vartic I

n vara trecută, în timpul unui examen, Îam întrebat‑o într‑o doară pe doamna Anca Haţiegan – cu care împart cursul şi seminarul despre Caragiale – dacă ştie că Nemuritorul are un nepot direct, Vlad, fiul lui Tuşki Caragiale, rămas în Franţa şi des‑ pre care, de mult, nu s‑a mai auzit nimic. Cu mulţi ani în urmă, în vremea relativei liberalizări culturale de la sfîrşitul anilor ’60 citisem un interviu în care doamna Ecateri‑ na Logadi – adică Tuşki, fiica lui I.L. Cara‑ giale – mărturisea că are „un băiat, Vlad. El poartă numele lui Caragiale şi este stabilit la Paris… A făcut studii diplomatice, dar, în prezent, paralel cu funcţia de consilier juri‑ dic, se ocupă şi el cu scrisul. A terminat de curînd un roman pe care mi‑a comunicat că‑l va preda unei mari edituri“. De la apa‑ riţia acestei surprinzătoare informaţii au trecut mai bine de patruzeci şi cinci de ani şi, în tot acest timp, nimănui nu i‑a dat prin gînd să încheie biografia Caragialeştilor, in‑ teresîndu‑se, mai îndeaproape, şi de soarta fiului lui Tuşki, ultimul descendent. În fine, la vreo două‑trei zile, după acel examen Caragiale, doamna Anca Haţiegan mi‑a trimis, pe mobil, mai multe sms‑uri, în care reproducea, de pe net, un Memento mori en souvenir de Vlad Caragiale, redactat elegant şi semnat de Paul Monnet, „un ami“, şi publicat în Buletinul, din noiem‑ brie 2006, al Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Debutul Memento‑ului, într‑adins informativ, înlătură orice posibilitate ca fiul lui Tuşki să fie confundat cu vreunul din falşii Caragialeşti care mai bîntuie prin lu‑ me. • Zidul exterior al cimitirului din Busset, unde este înmormântat Vlad Caragiale. Foto: Anca Daniela Mihuţ. Avec Vlad Caragiale vient de s’éteindre un nom rendu illustre par toute une lignée de littérateurs roumains. Il était par sa mère le petit-fils du célèbre dramaturge Ion Luca Caragiale, qualifié parfois du Molière rou‑ main. Deux de ses oncles, Mateiu et Luca I. Caragiale, celui‑ci poète, reprirent la tra‑ dition. Quant à Vlad, né Geblescu, le 5 mai 1921, il devait adopter à 20 ans, après la dis‑ parition de son père, le nom de Caragiale, d’autant que ses goûts personnels et un don certain pour l’expression écrite semblaient devoir lui ouvrir une voie déjà toute tracée. Les circonstances tragiques que connut no‑ tre pays devaient decider autrement.

Am citat incipitul nu numai pentru referi‑ rea la faptul că regimul comunist instaurat la noi a deturnat destinul lui Vlad Caragiale – coincident tradiţiei familiale – de la cursul său firesc, ci şi pentru enigmatica formulare „notre pays“ folosită de panegirist. M‑am întrebat, cum mă întreb şi acum, cine e Paul Monnet care, în ciuda numelui său franţu‑ zesc, pare să fie şi el originar din România. Să mai adaug neapărat că, în Buletinul bise‑ • Şezlongul lui Vlad Caragiale în grădina casei. Foto: Anca Daniela Mihuţ.

12 • APOSTROF DOSAR ricii pariziene, necrologul e precedat de „une cuisine, dite de tradition“, restaura‑ ridicînd receptorul, am auzit o voce femini‑ mulţumirile soţiei lui Vlad, doamna Simo‑ toarele au avut, în fond, o binevenită iniţia‑ nă fermă, care, după tipic occidental, s‑a ne Lemaire‑Caragiale, adresate lui Père tivă postmodernă, îndepărtînd farafastîcu‑ prezentat direct: „Caragiale“. Pe scurt, mi‑a Constantin, care îi transmisese telefonic rile dezgustative cu care restauratorii, spus că, în gară la Vichy, o să mă aştepte condoleanţele sale. aşa‑zişi creatori, au denaturat mîncările fostul ei maître d’hôtel, domnul Michel, care O oră mai tîrziu, în aceeaşi zi, într‑un originare. mă va aduce la Busset. Încă de la început nou sms, primeam, pe deasupra, şi adresa Faptul că, spre sfîrşitul vieţii sale, Vlad mi‑a repetat că „Vlad spunea mereu că nu Simonei Lemaire şi numărul ei de telefon. Caragiale, retras la Busset, trăise într‑o casă seamănă cu bunicul său, ci cu Mateiu“ şi, Nu fuseseră prea greu de găsit. Mai întîi că străveche ce adăpostise un restaurant mi s‑a după ce mi‑a mai dat cîteva amănunte des‑ numele Lemaire, prin dublarea cu Caragia‑ părut, dintr‑o dată, minunat de revelator. pre el şi Tuşki, a conchis: „Une famille de le, se singularizează vădit între toţi ceilalţi Nu ştiu dacă el s‑a gîndit sau nu la asta. seigneurs, monsieur“. Lemaire. Apoi, pentru că doamna Lemai‑ Căci istoria românească a Caragialeştilor – Pe peron mă aştepta, într‑adevăr, dom‑ re-Caragiale are o anume notorietate întinsă de‑a lungul a aproape două sute de nul Michel Trompeau. L‑am recunoscut de într‑un anume domeniu cultural, de care ani – era acum cît se poate de potrivit înră‑ cum l‑am zărit. Înalt, planturos, cu mustăţi francezii sunt foarte mîndri şi care, de alt­ mată. Debutase în început de secol xvii, mari răsucite în sus, de un pitoresc din alte fel, a şi intrat în patrimonial unesco: „la sub semnul unei gastronomii fanariote rafi‑ vremi, ivit parcă din lumea provinciei lui haute gastronomie française“. Mi‑am şi nate, prin apariţia, în Bucureşti, a lui Ste‑ Simenon. Am avut senzaţia clară de întoar‑ amintit atunci, pe loc, că Cioran îi povestea fanos, becerul care mai avea doar nume de cere în timp. Trecerea printr‑un Vichy pus‑ lui Savater cum, abia instalat la Paris, în botez, şi se închidea, aici, la Busset, sub tiu, cu un aer foarte duminical, mi‑a sporit prima lui dimineaţă acolo, coborînd în ho‑ semnul altei gastronomii la fel de rafinate. această senzaţie. A urmat aproape imediat lul micului hotel din Cartierul Latin, i‑a Eram cam surprins că de la o evocare Saint‑Yorre, comună celebră pentru apele ei auzit pe hotelier şi pe nevasta acestuia cum întîmplătoare, în acea zi de examen, a ne‑ minerale, descoperite de tatăl lui Valery cumpănesc, preocupaţi, meniul zilei, de potului lui Caragiale, lucrurile începuseră, Larbaud. Apoi, am început să urcăm uşor, parcă ar fi fost planul unei bătălii: în cîteva ore, să se lege cu repeziciune. Tră‑ în serpentine largi, de‑a lungul văii rîului sesem de capătul unui fir şi ghemul se des‑ Allier. Spre culme, drept în faţă, peste un Am rămas uluit: în România mîncasem în‑ făcea rostogolindu‑se. Stăteam în pragul zid înalt şi vechi, răsar brusc vîrfuri de cru‑ totdeauna ca un animal, bine, dar inconşti‑ unei biografii străine ce se materializa ci. Undeva, printre ele, s‑a încheiat şi po‑ ent, fără a observa ce înseamnă să mănînci. văzînd cu ochii, ezitînd să intru înăuntrul vestea Caragialeştilor. Sus, pe platou, între La Paris, mi‑am dat seama că a mînca este platani seculari, faţada aspră de fortăreaţă a un ritual, un act de civilizaţie, aproape o lu‑ ei. Mă simţeam cam încurcat. Pe de‑o par‑ are de poziţie filosofică. te, tocmai pentru că îi zisesem Ancăi Haţie‑ Bourbonilor‑Busset. Drumul coboară uşor gan – specialistă în primii noştri dramatugi, în sat. De o parte, case de secol xvii, îngus‑ Francezii iau, într‑adevăr cît se poate de în cu o slăbiciune pentru Costy Caragiali – că te, cu etaj, lipite unele de altele ca un zid serios arta gastronomiei. Tocmai în acest noi, românii, lipsiţi de simţ şi respect isto‑ prelung. De cealaltă parte, un domeniu sens, pornind de la ideea, pe cît de simplă, ric, lăsăm lucrurile neclarificate şi neînche‑ destul de întins, închis privirii de zidul înalt pe atît de adevărată, că maeştrii gastronomi iate, iar atunci cînd ne trezim, e prea tîrziu ce‑l împresoară. au învăţat, mai întâi, de la mamele lor se‑ ca să le mai recuperăm. Pe de altă parte, nici Cînd s‑a deschis poarta şi maşina a îna‑ cretele artei lor, în anii ’70 ai secolului tre‑ nu‑mi închipuiam cum aş putea să ajung intat spre terasa cu prundiş a casei, m‑a şo‑ cut, mai multe conducătoare şi proprietare tocmai la Busset, şi, mai ales, nici nu mă cat adîncul umbros ce se căsca de cealaltă de restaurant au încercat să se înscrie în simţeam în stare să‑i telefonez, hodoro‑ parte, în josul unui pîlc de arbori mari, „L’Association des Maîtres cuisiniers de nc‑tronc, doamnei Lemaire. Din încurcătu‑ stufoşi şi sumbri. „Uite petecul de pădure France“. Cererea lor a fost, însă, respinsă, ră m‑a scos jocul neprevăzut de‑a şcoala al lui Mateiu“, mi‑am zis, „acela despre care preşedintele replicînd iritat – după cum îşi post‑doctorală, care s‑a extins de la sine. el spune că te face să crezi că ai ajuns pe alt aminteşte doamna Lemaire într‑o convor‑ Doamna Anca Daniela Mihuţ – de la De‑ tărîm“, că aici, în coasta fortăreţei Bourbo‑ bire cu un ziarist de la Le Parisien – că „nu partamentul de Canto şi Artă scenică, au‑ nilor, e capăt de drum şi de timp. Aşa cum se acceptă femei în acest «colegiu unde suflă toare, de altfel, a unei analize a felului în te şi avertiza, altădată, numele medieval al spiritul». În consecinţă, povesteşte ea, care „drama“ personajelor lui Caragiale se restaurantului doamnei Lemaire: „Haut- ne‑am creat propria noastră asociaţie în transferă în opera O noapte furtunoasă a lui Tourne-Bride“. Care înseamnă nu numai 1975“. Una cu sigla arc, adică, „L’Asso­ Paul Constantinescu – făcea „une saison en hanul de lîngă castel, unde sînt găzduiţi ciation des restauratrices cuisinières“, cu été à l’opéra“ tocmai între Vichy şi Cler‑ slujitorii şi caii stăpînilor, ci şi locul de unde sediul social la Busset, lîngă Vichy, unde mont‑Ferrand. Aşa că am rugat‑o să facă nu mai poţi decît să faci cale întoarsă. cea care avea să devină soţia lui Vlad des‑ cumva să ia legătura cu doamna Lemaire. n chisese un restaurant étoilé. Reimpunînd Drept urmare, într‑o sîmbătă după‑amiază, (Continuare în numărul următor)

• Dna Simone Lemaire-Caragiale şi Ion Vartic. • Camera de lucru al lui Vlad. Foto: Anca Daniela Mihuţ. Foto: Anca Daniela Mihuţ.

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 13 Exilat de sine însuşi

INEDIT Vlad Caragiale

Caietul albastru al lui Vlad Caragiale

ămas nefinisat, romanul autobiografic L’Exilé de lui‑même a detalii prea explicit autobiografice. Semnificative în acest sens sunt Rfost conceput şi scris, cu intermitenţe, de Vlad Caragiale în pe‑ capitolul v (evocarea unei situaţii ambigue, când el, copil fiind, o irită rioada retragerii lui la Busset, adică între 1990 şi 2006. În acest sens, pe Ea – niciodată denumită direct mama lui) şi finalul capitolului xiv unul dintre indicii îl constituie faptul că pe versoul paginilor de ma‑ – neselectat însă de Vlad Caragiale în dactilograma prinsă între coperţi nuscris apare sigla arc („Association des Restauratrices‑Cuisinières“, albastre – care conţine o referinţă voalată la repetarea unui comporta‑ cu sediul social la Busset, a cărei preşedintă continuă să fie Simone ment traumatic existent în tiparul său familial. Lemaire-Caragiale, a doua sa soţie). Romanul este gândit în două În afara acestor şapte capitole, ajunse într‑o stare de finisare şi părţi. Din multele schiţe, continuu şi chinuit refăcute, ale capitolelor dactilografiere, în teancul de manuscrise am descoperit alte două disparate, se poate deduce că prima parte se petrece, cu precădere, în fascicole separate, de asemenea dactilografiate, intitulate Chute (ca‑ oraşul Vertumes, avându‑l în centru pe Alcée, un apatrid. Tot din pitol despre care am vorbit deja) şi Réveil. unele fragmente se poate înţelege că ar exista un narator, intrat în Totul a devenit mai clar în momentul în care, pe faţa unui plic, posesia caietelor de însemnări ale lui Alcée, pe baza cărora el încearcă format A4, am găsit notat de Vlad Caragiale planul ultimelor capi‑ să‑i reconstituie acestuia biografia. Parcurgând şi partea a doua a tole ale părţii a doua, care, în intenţie, ar fi urmat să aibă paisprezece romanului devine evident faptul că atât naratorul, cât şi Alcée sunt capitole. În această schiţă de cuprins, precum şi în anumite eboşe cele două feţe ale aceleiaşi personalităţi sub care se ascunde Vlad manuscrise, în dreptul capitolelor numerotate apar şi titluri ca de Caragiale. Încercările aşa‑zisului narator de a recompune coerent bi‑ pildă: Salle à manger (pentru capitolul ii), Rupture (capitolul iv), Du ografia lui Alcée nu sunt decât încercările mediate ale lui Vlad Cara‑ rêve au coma (capitolul vii). Aceste titluri, pe care, ulterior, le‑a con‑ giale, trezit dintr‑o existenţă abulică, datorată dezrădăcinării, de‑a‑şi siderat, poate, prea explicite, dispar, însă, în versiunea dactilografia‑ reconstrui propria viaţă şi identitate. Partea a doua conţine, în între‑ tă, lăsându‑l pe cititor să descopere conţinutul şi sensul episoadelor gime, etapa retragerii – poate temporare, poate definitive – a lui descrise. Alcée din lume, şi nu este, la urma urmei, decât descrierea indirectă Încălcând parţial voinţa autorului, dar fără a dezechilibra unita‑ a retragerii în izolare a lui Vlad Caragiale într‑un moment de cum‑ tea întregului gândit de el, şi urmându‑i procedeul, adică eliminân‑ pănă al vieţii sale. Regresia accentuată a eroului reflectă, de fapt, în‑ du‑i titlul, am introdus capitolul xiv între capitolele v şi vi, decalând săşi regresia autorului. Chiar prima frază a părţii a doua a romanului astfel numerotarea iniţială a ultimelor capitole. L‑am introdus, pe conţine o serie de cuvinte care descriu, în mod transparent, solitudi‑ de‑o parte, pentru informaţia biografică pe care o aduce, chiar dacă nea eroului, îndepărtarea de lume şi glisarea lui într‑o zonă populată într‑un mod extrem de abscons, iar, pe de altă parte, pentru că altfel de amintiri, resimţite de el ca venind, parcă, de dincolo de viaţă, ar fi rămas izolat, celelalte capitole proiectate lipsind. dintr‑o dimensiune primordială, vegetativă, a existenţei. Cel intitulat Réveil ar putea fi înţeles ca o eventuală continuare a Dacă partea întâi a rămas doar sub forma unor pagini manuscrise, textului cuprins în caietul albastru. Dându‑şi, probabil, seama că, din înţesate de tot felul de „gribouillages“, partea a doua a ajuns şi în faza cauza vârstei, nu mai are răgazul să scrie şi să finiseze şi celelalte ca‑ dactilografierii, conţinând, în cele 49 de pagini ale sale, şapte capitole pitole, Vlad Caragiale decide să încheie partea a doua cu capitolul al legate între coperţi de carton albastre. Cu toate acestea, chiar şi aceas‑ vii‑lea (care, în prezenta versiune, devine al viii‑lea). Şi asta, fie tă versiune dactilografiată mai conţine ştersături, tăieturi şi adăugiri de pentru a da impresia unei poveşti care, chiar desprinsă de partea întâi mână, iar în unele locuri, pasaje în întregime refăcute şi notate pe a romanului, rămâne unitară şi coerentă, fie pentru a crea, prin fina‑ versoul paginii, toate acestea denotând obsesia lui Vlad Caragiale atât lul său deschis, efectul unui perfect echivoc. pentru o exprimare cât mai esenţializată, cât şi pentru camuflarea unor Anca Daniela Mihuţ

Capitolul i Cum să exprimi ceea ce tu însuţi nu înţe‑ Alcée închise ochii. La staţia următoare, legi? a auzit cuplul ridicându‑se şi părăsind dis‑ ingur, în compartimentul său, Alcée Ce departe erau toate astea... cret compartimentul. Sprivea dispărând Vertumes şi, deodată, Trenul se repuse în mişcare. Legănat de o licărire de Dinainte‑de‑Viaţă se interpuse: *** cadenţa roţilor acestuia, Alcée privea fugind bătrânul cu flaşneta sa şi o melodie melan‑ Un şoc îl smulse din gândurile sale. în depărtare întinderile anonime. În fine, colică. Da, de Dinainte‑de‑Viaţă... Cel pu‑ Trenul se oprise un minut în faţa unui sim‑ consideră că venise momentul să se întreme‑ ţin, astfel numea el această bucată de viaţă plu adăpost din lemn. Zăpada cădea. Nu ze puţin. Adusese cu el câteva merinde reci şi primordială, vegetativă. observase încă. Apoi trenul reporni. Doi o sticlă de apă minerală. În timp ce mânca, Într‑o altă epocă, la aniversarea zilei lui ţărani, un bărbat şi o femeie, au deschis uşa continua să privească pe fereastră. de naştere, băieţandrul Alcée se simţea culisantă a compartimentului şi păreau să Peisajul se schimbase. Ţinutului plat îi foarte mândru că devenea un băiat mare. ezite. Dintr‑un gest şi cu un zâmbet, Alcée succedaseră colinele împădurite. Apoi, căzu Asta nu‑l împiedica să încerce un sentiment i‑a invitat să intre. Ei au mulţumit, s‑au o mare umbră. Convoiul tocmai se angaja‑ pe care nu‑l înţelegea încă – golul în suflet grăbit să‑şi aranjeze bagajele şi au luat loc se într‑un defileu foarte strâmt, între ver‑ – spunându‑şi că nu va mai avea niciodată pe bancheta din faţa lui Alcée. Femeia ră‑ sanţi înalţi. Pleoapele lui Alcée deveneau vârsta pe care o avusese chiar în ajun. mase tăcută, cu capul aproape în întregime grele, încerca în van să lupte împotriva Gândindu‑se că‑i face plăcere, invitaseră, acoperit de un şal închis la culoare. Bărba‑ somnului. La ieşirea din defileu, i se păru că de asemenea, şi alţi copii, dar jocurile lor tul, un bătrânel mic, congestionat şi mus‑ zăreşte un platou înzăpezit, acoperit de fe‑ turbulente ajunseseră repede să‑l exaspere‑ tăcios, părea, dimpotrivă, bine dispus şi rigi aurite. Dar viziunea i se lăsa deja prinsă ze. Se dusese să se refugieze pe lângă un dornic să înceapă conversaţia. „Nu‑i fru‑ în mrejele unui vis. cuplu foarte în vârstă – ea, o doamnă foarte mos astăzi“, aduse el vorba, într‑un final. blândă, grasă, teribil de surdă, îmbrăcată „Nu prea“, fu de acord Alcée. Şi cum răs‑ rebuie că dormise mult, vreo două cea‑ întotdeauna în negru şi mirosind a patchou­ punsul lui îi păru puţin cam sec, şi pentru Tsuri, poate mai mult. Irumperea în li – el, o fostă frumuseţe mumificată de ani, că bărbatul îi păru simpatic, a ţinut să compartimentul său a unui grup vesel de cu un barbişon alb‑gălbui şi cu o privire adauge câteva cuvinte. „Şi la Vertumes recruţi îl trezi. Întredeschise ochii; un cer sticloasă. Prezenţa lor era liniştitoare. ningea în dimineaţa asta“. Ceea ce nu era fantastic de culoarea piersicii coapte fugea Dar iată că, croindu‑şi drum printre in‑ adevărat, dar, în felul acesta, nu avea nimic în sensul opus mersului trenului. Cât des‑ vitaţi, Ea se îndrepta către el, radioasă, plină să‑şi reproşeze. Nimeni nu găsea nimic de pre trupa de soldaţi, ea începea să ia în po‑ de tandreţe. I‑ar fi plăcut să i se arunce în spus, pericolul unei conversaţii prelungite sesie, cu veselie, compartimentul. Alcée s‑a braţe, să‑i spună totul. Dar ce să‑i spună? era înlăturat. ridicat şi s‑a refugiat pe culoar. Orele alune‑

14 • APOSTROF DOSAR cau imperceptibil. Zăpada începea să se al‑ La „Au Bon Accueil“ aparatul de radi‑ toria cu trenul, funicularul, cocoşul

băstrească. În penumbra ce se năştea, for‑ otelegrafie retransmitea o probă sportivă, în coş... Fără îndoială, se găsea deja INEDIT me diverse defilau fără încetare. Când care părea să le pasioneze pe cele câteva la Froel. trenul intră în gara din Oelf, chiar se înnop‑ persoane reunite. Alcée a ales prima masă Îşi puse halatul, deschise fereas‑ tase. care i‑a ieşit în cale şi a comandat meniul. tra, ieşi într‑un balconaş de lemn. În Cu cele două valize în mână, Alcée co‑ I s‑a pus în faţă o supă alburie şi plină de semi‑obscuritate, forme mai clare se borî pe peron. Un angajat al căilor ferate cocoloaşe. Sfârşi prin a o înghiţi. În desenau la orizont. În sat, hornurile tocmai trecuse. El psalmodia, clătinându‑şi schimb, abia se atinse de tocăniţa din car‑ fumegau. Deja. Sub balconul său, lanterna: „Oelf, terminus – toată lumea ne albă cu ciuperci şi arpagic, care urmă, omul care îl trezise continua, fără coboară – Oelf...“. plină de cocoloaşe şi ea, şi cu un gust în‑ grabă, să dea zăpada la o parte. Fri‑ Alcée fugi după el: „Scuzaţi‑mă, puteţi grijorător. gul îl constrânse pe Alcée să intre. Sună. să‑mi indicaţi locul de unde se ia funicula‑ Băiatul roşcat constată cu necaz: „Cum, Puţin mai târziu, cineva bătu la uşa lui şi rul pentru Froel?“ asta nu vă place? dădu buzna. Era Ruthi, tânăra servitoare Întrerupt din exerciţiul funcţiunilor sale, – Cum să nu, dar nu mi‑e foame. care, în ajun, îi urcase valizele. O găsise bărbatul se opri, vizibil contrariat. „Funicu‑ – Şi nu luaţi nici desert? nostimă şi foarte simpatică cu ditamai larul pentru Froel? Asta nu‑i treaba mea. – Nu, dar, în schimb, aş lua cu plăcere obrajii ei şi cu aerul ei naiv şi uluit. Temân‑ Dar funicularul dumneavoastră tocmai a încă o carafă cu vin...“ du‑se să n‑o intimideze, căută să‑i vorbeas‑ plecat.“ Avea aerul foarte satisfăcut. „Trenul că cu o voce cât se poate de caldă. Se putea, dumneavoastră a întârziat.“ Cu toate aces‑ paratul de radiotelegrafie tăcuse. Sala oare, să i se aducă micul dejun în cameră? tea, revenind la sentimente mai caritabile, el Ase golise. Nu se mai auzea decât Da, era posibil. a sfârşit prin a adăuga: „Mai e un alt funicu‑ tic‑tac‑ul unei pendule mari; Alcée părea să – Bine. Atunci, aş dori nişte ceai, dar lar, dar pleacă la douăzeci, patruzeci. Pe ăsta fi uitat de tot restul lumii. foarte cald. chiar n‑ar trebui să‑l pierdeţi, e ultimul...“. Fixa cu privirea un colţ al muşamalei şi Şi asta se putea. S‑a îndepărtat apoi, cântând aceeaşi părea cu adevărat satisfăcut. Dar, dintr‑o – Ceai cu cornuri sau pemeţi, sau chiar melopee: „Oelf – terminus – toată lu‑ dată, tresări, îşi consultă îngrozit ceasul. cu pâine, pur şi simplu... mea...“. Nici o clipă de pierdut! Ceru nota în grabă, – Şi, de asemenea, cu puţin unt...? Dar nimeni nu a coborât din tren pen‑ lăsând un bacşiş gras băiatului roşcat, care, – Da, cu unt... tru bunul motiv că era deja gol. în schimb, se oferi să îi care valizele. Câteva – Şi cu marmeladă...? Aerul ceţos era pătrunzător. Fulgi de ză‑ minute mai târziu, funicularul se zgâlţâi, – Da, de ce nu... padă minusculi dansau în lumina artificială. ducându‑i cu el pe Alcée şi pe o bătrână ţă‑ Ţinea să pară puţin pretenţios şi gata să Alcée nu se mişcase şi nu ştia încă ce să rancă, cu un cocoş în coşul ei de provizii. se arate deschis la orice sugestie utilă. facă, unde să meargă. Într‑un tîrziu, privi‑ Privea, ca fascinat, defilarea brazilor ne‑ rea îi fu reţinută de o reclamă luminoasă gri în lumina lunii. Dispăruseră anxietatea, ui Alcée îi plăcea să‑şi facă toaleta mi‑ care îi stătea în faţă de ceva vreme. „Au Bon vagile temeri şi, odată cu ele, tot ceea ce‑i Lnuţios, fără să se grăbească. Îmbrăcat cu Accueil – Café-Restaurant“. Ei bine, iată că umbrise existenţa de‑a lungul anilor. O un mantou „loden“ verde închis, uşor uzat, e exact ceea ce caut, se gândi el. platoşă de indiferenţă îl proteja, nici chiar dar cu o căptuşeală călduroasă, şi încălţând, Pătrunzând în sala joasă şi plină de fum, certitudinea că sfârşitul acestei stări de gra‑ pentru prima dată, nişte botine impermea‑ primul lucru care l‑a surprins a fost aerul de ţie era aproape nu reuşea să‑l tulbure. Or, bile, cumpărate la Vertumes, la sfaturile lui reculegere al unui grup de consumatori li‑ ceea ce prevăzuse venise mai repede decât Paul, el se pregătea să iasă pentru a recu‑ piţi unii de alţii, în aşteptare, în jurul unui se gândise. Funicularul îşi încetini mersul. noaşte puţin locurile, când un obstacol ne‑ vechi aparat de radiotelegrafie. Dar, deja A urmat o scrâşnire a frânelor, o puternică prevăzut se ivi în vestibul, în persoana atras de sosirea potenţialului client, un tâ‑ zguduitură: ajunsese la Froel. domnului Süssli‑Paillard, care ţinea să pălă‑ năr chelner se îndrepta înspre el, cu un surâs Alcée coborî pe peron, o simplă platfor‑ vrăgească niţel cu noul client şi să‑şi mani‑ amabil pe buze. Alcée i‑a explicat că voia să mă de lemn. Văzând că nimeni nu venise feste faţă de el solicitudinea. Descoperin‑ cineze, dar nu imediat, ci cam într‑o jumă‑ să‑l întâmpine, a decis să i se adreseze ţărăn‑ du‑i expresia prefăcută şi părul vopsit, tate de oră. În prealabil, dorea să meargă cii bătrâne, care nu vorbea decât în dialect. răzleţ, lipit artistic pe un craniu lucios, să‑şi dezmorţească picioarele. Apoi, arătân‑ Cunoştinţele lingvistice ale lui Alcée, în acest Alcée se auzea răspunzând mecanic întrebă‑ du‑şi cu un gest cele două valize: „Aş dori, domeniu, deşi foarte limitate, i‑au permis să rilor grăbite care i se puneau. de asemenea ...“, dar băiatul l‑a întrerupt. înţeleagă că hotelul „Edelweiss“ se găsea pe – Da, am dormit foarte bine. Înţelesese deja. strada principală, la aproximativ o sută de – Nu, schimbarea de altitudine nu mi‑a Alcée a ieşit. Un drum perfect drept se metri distanţă. I‑a mulţumit amabilei pro‑ pricinuit nici un rău. deschidea în faţa lui, văzându‑se, ici şi colo, prietare a cocoşului, fără să fie foarte atent la – Nici măcar pocnituri în urechi...? in‑ lumina slabă a unui reverber. De cele două ceea ce răspunse ea, tot în dialect. Hotelul sista celălalt. laturi ale drumului se puteau ghici grădini putea fi uşor recunoscut printre celelalte case – Nici chiar asta. înzăpezite, căsuţe. Una dintre ele îi amintea ale satului, din cauza mărimii sale. Patronul păru surprins, aproape decep‑ de ilustraţia unei cărţi pentru copii. Se opri. Un bărbat părea că îl aşteaptă în prag şi ţionat. El ţinu, totuşi, să adauge, cu un râs O poartă tocmai se deschisese. Zări, o cli‑ veni de îndată în întâmpinarea sa. Era dom‑ sănătos, că pocniturile în ureche n‑au ucis pă, pe un fond luminos, silueta unui bărbat nul Süssli‑Paillard, „patronul“ cum îi plăcea pe nimeni, dar că, decât să ai de‑a face cu care fornăia. Apoi, poarta se închise. să i se spună. „Ce s‑a întâmplat oare? L‑am aşa ceva, e mai bine să te lipseşti. „Fericitul muritor, se gândi. Are un că‑ aşteptat pe Alcée la cină şi am început să ne Alcée era, în întregime, de părerea lui. min, o familie care să îl întâmpine seara, îngrijorăm pentru el“. Alcée a trebuit să Se apropie chiar cu paşi mărunţi de ieşire, după o zi de muncă! Şi, mai ales, i se per‑ explice că trenul său avusese întârziere, ceea deschise uşa şi, salutând cu mâna, evadă. mite să‑şi câştige viaţa modest, dar ce con‑ ce îl făcuse să piardă funicularul pe care l‑ar Ce bine e să poţi tăcea! Şi ce bine mi‑ fi luat în mod normal. tează asta!“ roase zăpada, mai ales dimineaţa! Chiar şi – Ah, ce ghinion, se lamenta Patronul, O idee stranie îi trecu prin minte. „Oare acest cer incolor, acoperit cu un voal fin, într‑adevăr, ce ghinion! Apoi, adresându‑se îl invidiez?“ Dacă aş şti că, apăsând pe un avea pentru el, în acea zi, un farmec aparte. cu o voce aspră unei tinere servitoare bon‑ buton magic, m‑aş substitui lui, aş face eu O jumătate de oră mai târziu, el se opri doace, cu ochii negri şi cu obrajii mari şi acest gest definitiv? Răspunsul îi ţâşni în‑ în vârful unei ridicături de unde se deschi‑ îmbujoraţi, care li se alăturase: „Ruthi, grozit din străfund: „Niciodată!“ dea o panoramă largă. Mai jos, putea încă arată‑i domnului camera. E numărul 14, şi Oricât de bizară mi‑ar părea, ideea de a să vadă Froel‑ul şi acoperişul de la „Edelwe‑ urcă‑i valizele! renunţa la biata mea persoană mă îngrozeş‑ iss“. Dar de ce această neplăcere ascunsă? te, pur şi simplu. Nu este cea mai bună do‑ Ezita. Trebuia să se reîntoarcă la „Edelwe‑ vadă că instinctul de conservare – în pofida Capitolul ii iss“? Dar ce avea să facă până la ora prânzu‑ lipsei mele reale de simpatie pentru fiinţa lui? Nu îşi pusese încă atât de clar această hibridă care am devenit – mă leagă, totuşi, gomote înfundate sfârşiseră prin a‑l întrebare, care începea să‑l deranjeze. În fi‑ de mine şi îi repugnă să mă înlocuiască? Ztrezi din somn. Deschise ochii. Cadrul nal, hotărî să‑şi continue plimbarea. Îşi ridică ochii. Căsuţa era tot acolo, dar ferestrei din faţa lui îi era necunoscut. La fel Puţin mai departe, intră în pădure. Şi farmecul ei misterios dispăruse. Se întoarse şi restul camerei. Şi apoi, îşi reaminti totul acolo, totul era alb, chiar şi cerul care se din drum. dintr‑o dată, plecarea de la Vertumes, călă‑ 

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 15  – Oh, cele din rezerva Patronului. Ace‑ Capitolul iii vedea prin desişul unor crenguţe lea sunt cu adevărat extra, dar sunt şi mai îngheţate. Dar, în pofida eforturilor scumpe. Se vând în sticle de un litru sau de pre seară, Alcée ieşi dintr‑un somn de a admira acest spectacol incon‑ jumătate de litru... Slung, cu picioarele îngheţate şi cu mi‑ testabil frumos, plăcerea îi lipsea. – Ruthi, am încredere în dumneata. Din grenă. Se simţea vinovat că‑şi consumase în „Fă abstracţie de persoana ta, Alcée. moment ce spui că rezerva Patronului este somn beţia şi că dormise o după‑amiază Aminteşte‑ţi, ieri încă, în funicu‑ extra, aleg sticla de un litru. INEDIT întreagă. Un gând îi revenea: în câteva luni, lar...“ Încerca să surâdă, simţind totodată că, contul său bancar avea să fie gol. Fără pa‑ – „Da, dar ieri totul era atât de în adâncul lui, anxietatea îi revenise. Ce‑o trie, fără familie, fără prieteni adevăraţi, ce diferit! Preţ de o clipă reuşeam încă să facă el aici, zi după zi? Îşi pusese, pe ju‑ avea să devină el în această lume, care îi re‑ să‑mi uit propria persoană, înaintam liber în mătate, această întrebare, însă doar vag, în fuza dreptul de a lucra? necunoscut, spre un ţinut încă imaginar, pe timpul plimbării de dimineaţă. Această ameninţare apăsa asupra lui de când acum, simt că Froel‑ul a devenit un Câteva minute mai târziu, Ruthi reveni‑ multă vreme. La Vertumes, sfârşise aproape cadru strâmt în care va trebui să trăiesc de se şi clătina în aer preţioasa sticlă. Pe bună prin a se obişnui, dar în acest sat mic, pier‑ acum încolo. Şi tot timpul în compania mea. dreptate, să o găseşti într‑o pivniţă prost dut, unde totul era atât de nou pentru el, ea O creangă moartă gemea undeva. Şi luminată, nu era puţin lucru. îi apărea înspăimântător de nouă. Iar ziua apoi, foarte aproape de el, piuituri speriate, se sfârşea trist. un fâlfâit de aripi; şi apoi, din nou, liniştea. lcée mânca cu sârg şi bea cu înghiţituri Ce sperase el să găsească la Froel? Nu‑şi Pasărea invizibilă zburase; doar urmele tre‑ Amari. Se simţea, deja, mult mai bine! mai amintea prea bine. Totul se amesteca în cerii sale, o avalanşă în miniatură şi, într‑un „Cât de dulce este influenţa vinului, îşi bietul său cap. Se îndoia chiar şi de echili‑ tufiş, o rămurică ce se clătina. spunea. De ce este atât de sever condamnată? brul său mental. Reîncepu să umble, dar nu pentru mul‑ Fără îndoială, din cauza comportamentului Întins pe spate, cu ochii larg deschişi, tă vreme. Pădurea se oprea brusc, făcând exuberant al unor băutori. Ei încep prin a se încerca să compună cu ajutorul finelor fi‑ loc unui fel de terasă naturală, înconjurată lăuda, apoi încep să gesticuleze, să cânte, să suri din plafon un model oarecare, oricare. de stânci, excepţie făcând o parte unde se zbiere, ca şi când ar dori să atragă atenţia Nereuşind, şi scârbit de inepţia acestei di‑ întindea o parapet metalic. Imposibil de publicului asupra lor. Încă nici nu ar fi aşa de versiuni, el reîncepu să se gândească la situ‑ mers mai departe. grav dacă s‑ar rezuma doar la atât. Dar există aţia prezentă. Trebuia să se întoarcă la Ver‑ Bătut în cuie, pe un stâlp, pe un panou printre ei indivizi grosolani, care caută în tumes? Unde l‑ar fi dus asta? De altfel, se puteau desluşi încă câteva litere. Un „u“ mod deliberat cearta pentru a dovedi că sunt doamna Reiner, portăreasa, îl avertizase că majuscul, apoi un „t“, urmat, probabil, de bărbaţi – bărbaţi adevăraţi! Există însă şi bă‑ „studioul“ său era deja închiriat. Ar trebui un „z“. Rămăşiţele unei bănci ieşeau la su‑ utorul inofensiv, îndrăgostitul respins, care să trăiască la hotel, ceea ce îi depăşea posi‑ prafaţă dintr‑un bloc de zăpadă înnegrită. simte nevoia să‑şi încredinţeze necazurile bilităţile. Atunci, ce să facă? Să rămână la Acest loc, mai degrabă sinistru, avea aerul inimii primului venit. Aceştia sunt, cu toţii, Froel, cel puţin pentru moment. părăsit. Alcée mai făcu câţiva paşi şi se aple‑ băutori de categorie inferioară.“ Se ridică brusc în picioare, înghiţi două că peste parapet. De la picioarele sale por‑ Pentru că Ruthi trecea pe acolo, coman‑ antinevralgice, îşi dădu cu apă rece pe faţă nea o pantă rapidă. Mai departe era ceva dă o a doua sticlă, având grijă să precizeze: şi se postă în faţa uşii‑geam. Nu mai nin‑ care părea a fi o prăpastie. Alcée se aplecă „Una mică, de astă dată“. Apoi îşi reluă gea. Cerul se înseninase. La orizont, un tă‑ mai tare pentru a vedea şi mai bine. Dar, conversaţia cu sine însuşi. Starea lui de bine ciune se mai împurpura încă. Această viziu‑ dintr‑o dată, suflă o pală de vânt. Nori de îi insufla suficienţă: ne îngheţată părea să reflecte întreaga fulgi albi fugeau din toate părţile. Dacă „Şi eu, atunci, în ce categorie aş putea fi disperare universală. Sfârşi prin a se întoar‑ voia să‑şi regăsească drumul, trebuia să se încadrat? Evit să mă fac remarcat. Mie îmi ce, făcu câţiva paşi, se aşeză sau, mai degra‑ întoarcă cât mai repede. place să râd în tăcere de ridicolul altora, dar bă, se lăsă să cadă pe marginea patului. Cu Ajunse la „Edelweiss“ cu întârziere, şi de al meu. Dar dacă îmi ascund senti‑ capul între mâini, refuza să gândească. Ni‑ acoperit de zăpadă. Şi, de îndată, avu parte mentele, o fac doar din pudoare şi datorită ciodată nu se simţise încă atât de singur, de o întâmpinare mai degrabă neaşteptată bunei educaţii. Pe scurt, mă comport demn, atât de străin de el însuşi. Îi reveneau senti‑ din partea domnului Süssli‑Paillard. Nu ca un băutor civilizat. Poate chiar ca un mente obscure, amestecate cu regrete, re‑ mai era hotelierul mieros care, în aceeaşi băutor subtil.“ muşcări, milă. Dar poate să‑ţi fie milă de dimineaţă, îl copleşise cu amabilităţi. Con‑ Avuse un larg surâs calm. „Băutor sub‑ un sentiment pierdut sau să te simţi vinovat gestionat, cu vocea acră, arăta cu deget til, ce fericită îmbinare de cuvinte. De ce nu la chemarea unei lumi dispărute? Pentru acuzator înspre o ladă aşezată lângă perete: s‑ar intitula aşa un opuscul, care ar celebra cea mai mare parte a oamenilor, asemenea „Asta, Domnule, asta nu poate continua desfătările estetice pe care le procură băutu‑ întrebări frizau absurdul, aproape ridicolul, aşa... Sunt foarte drăguţi hamalii dumnea‑ ra. Realizarea acestui proiect nu ar trebui să dar pentru Alcée ce adevăruri profunde as‑ voastră, ah, sunt foarte drăguţi; au plantat întâmpine prea mari dificultăţi. Mâine, ne‑ cundeau... chestia asta la intrare, mi‑au dat să semnez greşit, avea să se pună pe treabă.“ de primire şi apoi, adio, n‑am văzut, n‑am Aceste perspective atrăgătoare au sfâr‑ âlgâiala unui radiator puse capăt ştiut, descurcaţi‑vă... Înţelegeţi, asta blo‑ şit, însă, prin a se evapora odată cu aburii Gacestor divagaţii. „Iată‑l pe bravul nos‑ chează trecerea.“ din mintea lui. tru Süssli, care se decide să ne dea puţină Iritarea îl cuprindea şi pe Alcée, dar în‑ Afară, zăpada continua să cadă, tăcută, căldură“, gândi el. Durerea de cap trecân‑ cerca să se arate calm. „Nimic mai simplu, perdea de albeaţă, de liniştire. În afara aces‑ du‑i aproape de tot, se ridică, apucă cu ho‑ Dragul Meu Domn Süssli, puneţi să fie ur‑ tei cascade pufoase, nu mai exista nimic. tărâre una din valizele sale, o puse pe pat, o cată în camera mea chestia asta, cum o nu‑ În sufrageria de la „Edelweiss“ nu mai deschise, apoi începu să‑şi aranjeze în dulap miţi, şi spuneţi să fie pusă lângă dulap.“ era nimeni, în afară de Ruthi. Aşezată cămăşi, batiste, haine de lână, şosete şi alte Fără a aştepta mai mult, îi întoarse spatele într‑un colţ, ea se întreba dacă nu ar fi tre‑ articole de uz personal. Veni, apoi, rândul Patronului. buit să‑l trezească pe acest client împietrit. celeilalte valize. Doar după ce o golise şi pe Când intră, mai târziu, în sufragerie El, el îşi putea permite să rămână, şi, fără să aceasta, constată prezenţa lăzii sale. Trebuie Ruthi veni în întâmpinarea lui şi îl conduse se mişte, să privească zăpada căzând, dar ea, că fusese urcată la vremea prânzului. Îi ridi‑ la masa pe care avea să o ocupe de acum săraca, mai avea de spălat vasele. că capacul şi scoase un suspin descurajat, înainte, în vecinătatea unei răscruci cu ve‑ Dar iată că băutorul subtil păru că vrea descoperind harababura de obiecte pe care dere spre munţi. să scoale. Reuşise să se ridice în picioare şi le conţinea: cărţi, teancuri de scrisori, un Luă loc şi ceru meniul de vinuri. îşi plimba de jur‑împrejur o privire tulbure. album cu fotografii, haine vechi şifonate, Ruthi îşi rotea ochii speriaţi. Apoi, cu un pas rigid, se îndreptă spre ieşi‑ deja pline de molii, fără îndoială, şi chiar o – Nu avem aşa ceva aici.... re, forţându‑se să urmeze, pe cât posibil, pereche de pistoale cu incrustaţii de metal, – Cum, nu aveţi vin...? linia dreaptă pe care şi‑o fixase. Trecu prin în tocurile lor din piele de rechin... Şi asta – Ba da, dar nu meniuri din acelea de faţa lui Ruthi, fără ca măcar să o vadă. Ea îl nu era decât începutul. Era imposibil să faci care spuneţi. Noi putem doar să oferim privi ieşind, în timp de se scărpina pe spate. puţină ordine în această îngrămădire de clienţilor noştri vin Coteau des Rossignols Apoi, îşi înăbuşi un căscat. Mai văzuse şi obiecte eteroclite, mai ales la o oră atât de sau din rezerva Patronului. alţii în viaţa ei! târzie. – După dumneata, care este cel mai Ajuns în camera lui, Alcée îşi scoase Ţinea între degete un bucheţel de albăs‑ bun? pantofii şi se aruncă îmbrăcat pe pat. trele artificiale. Era tot ce mai rămăsese

16 • APOSTROF DOSAR nelalocul ei. „După ce el îşi dăduse

atâta osteneală pentru a organiza INEDIT această petrecere intimă şi caldă...!“ Hotărât lucru, acest client îi era an‑ tipatic – chiar foarte antipatic. În acea seară, Alcée s‑a băgat imediat în pat, dar două ore mai târziu încă nu dormea. Ceva îl ro‑ dea surd. Cu siguranţă, Edith se gândea la el. Şi‑o imagina părăsită, nefericită. Sfârşi prin a se ridica, hotărât să‑i scrie. Dar ce ar fi putut să‑i spună pentru a o li‑ nişti? Că o iubea şi acum ca înainte, că din momentul în care îşi va fi găsit de lucru, nimic nu‑i va putea împiedica să trăiască, din nou, împreună? Cernându‑şi promisiu‑ nile nebuneşti în care credea atât de puţin, gustul duplicităţii sale îl îngreţoşa. Odată terminată scrisoarea, a trebuit să lipsească câteva secunde. Pe culoar aproape că se lovise de domnul Willy Wuter, care, cu aerul unui sinistru con‑ spirator, ieşea din camera lui Ruthi. Prins asupra faptului, băiatul schiţă un surâs stupid şi se îndreptă spre scară în vârful picioarelor. Iată un înţelept care vede în viaţă partea bună a lucrurilor şi nu‑şi bate capul cu flea‑ curi. Dar tu, Ruthi, ce ipocrită eşti! Ce ar spune de toată treaba asta celălalt Willy, cel care‑şi face încă serviciul militar?

Capitolul iv

şa cum îşi jurase în ajun, Alcée îşi depu‑ Ase în scris candidatura la catedra nou creată a Universităţii din Noahville. A adă‑ ugat scrisorii un „curriculum vitae“, teza sa de doctorat şi diverse studii pe care le pu‑ blicase, în cursul anilor, în reviste de speci‑ alitate. Întregul forma un pachet destul de voluminos, pe care domnul Süssli‑Paillard, care tocmai trebuia să coboare în oraş, a ac‑ • Pagină de manuscris. ceptat să‑l expedieze recomandat. Din balconul său, îl urmărea cu privirea dintr‑o încântătoare canotieră pe care Ea o O aşeză cu grijă în sertarul noptierei. pe omuleţul, care se grăbea, cu pachetul purtase o dată, la curse, cu ocazia unui Chiar în acel moment, o sonerie stridentă îi sub braţ, spre staţia funicularului. grand prix. Toate acestea erau atât de de‑ avertiza pe locatarii pensiunii că cina era „Iată un lucru făcut“, se gândi el. parte, dar îşi amintise, totuşi, că cel care servită. „Şi acum? Acum, în mod evident, va câştigase cursa se numea Boris, un armăsar O animaţie neobişnuită domnea, în trebui să acţionez... Dar cum? Cu ce să în‑ sur‑rotat, cu privirea tristă. Ce rezervor de acea seară, în sufragerie. Câţiva oameni din cep? Un zid mă înconjoară şi toate ieşirile amintiri este copilăria! Rămase încă puţin sat şi din împrejurimi care veniseră se ames‑ sunt astupate.“ Constatarea asta descura‑ în faţa acestei relicve, apoi o aşeză într‑un tecau cu obişnuiţii hotelului. Cocoţat pe un jantă îl îngreţoşa. colţ ferit şi închise lada. scaun de bar şi garnisit cu un con de carton El auzise vorbindu‑se de o reuşită, care Dar ce căuta această bucăţică de hârtie multicolor, frizând burlescul, un tip solid, îi părea, cu adevărat, ieşită din comun. Un la picioarele sale? Era oare...? Nu, era im‑ cu nasul ca o trompetă, bărbia teşită, cânta străin, ca el, care se confrunta, la rândul lui, posibil. Se aplecă, o luă de jos şi tresări de cântece din regiune, acompaniindu‑se la cu dificultăţi cu totul noi, concepuse un bucurie. Era chiar bucăţia decupată din ziar chitară. proiect, constând în achiziţionarea unor pe care Edith i‑o dăduse în decursul ultimei Alcée o iscodi pe Ruthi în legătură cu tancuri ieşite din uz, destinate casării, pe lor întâlniri. I se părea că aude încă tonul ei numele acestui pitoresc personaj. care, odată transformate în tractoare, le care implora: „Mai ales nu tărăgăna, aşa – Este domnul Willy Wuter, monitorul vindea. cum ai obiceiul. Jură‑mi că le vei scrie chiar de ski, răspunse ea grav, apoi pe un ton La prima vedere, operaţiunea părea mâine, negreşit“. De bună credinţă, el jura‑ confidenţial şi cu un mic zâmbet: costisitoare, plină de riscuri, dar omul în se, dar a doua zi, anunţul dispăruse. Toate – Şi pe logodnicul meu îl cheamă Willy, chestiune ştiuse să suscite interesul unui căutările rămăseseră vane şi el nu reuşea să dar el îşi face încă serviciul militar. grup de capitalişti, acceptând, bineînţeles, îşi mai amintească numele acestei universi‑ – Ah, aşa carevasăzică, şi logodnicul să nu păstreze pentru el decât o parte, rela‑ tăţi şi, cu atât mai puţin, adresa ei. Temân‑ dumitale se numeşte Willy...? Ca domnul tiv modestă, a beneficiilor. Cu toate acestea, du‑se de reproşurile justificate ale Edithei, a Süssli‑Paillard, dacă nu mă înşel? Intere‑ el acumulase o avere destul de frumuşică şi preferat să treacă sub tăcere incidentul, care, sant. se găsea acum în capul unei întreprinderi în ochii lui, nu avea decât o importanţă – Nu, replică ea sec, el se numeşte înfloritoare. sentimentală. Freddy. Niciodată nu mi‑ar fi trecut prin cap o Câte astfel de iniţiative nu făcuse în tre‑ Şi fără să mai aştepte, fugi la o altă ma‑ asemenea idee, îşi spunea Alcée. Pe de altă cut şi, de fiecare dată, fără nici cel mai mic să. Nu pare să‑l prea aibă la inimă pe acest parte, aş fi avut eu curajul şi perseverenţa rezultat. Cu toate acestea, faţă de Edith, s‑a Süssli, gândi Alcée amuzat. necesare ca să o duc la capăt? Şi cât de tristă simţit multă vreme vinovat. Suspină uşurat. Odată terminată cina, căută să se stre‑ şi de deprimantă trebuie să fie o existenţă al „De data asta, te‑am apucat, murmură coare afară din sală, fără să se facă remarcat. cărui unic ţel este doar unul practic, utilitar, el şi scutură bucăţica de hârtie. Nu o să‑mi Dar această furişare nu scăpă ochiului vigi‑ comun. mai scapi.“ lent al Patronului, care a considerat‑o foarte 

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 17  putea să‑l îndepărteze pe Paul de mine sau Petrecu restul dimineţii imaginându‑şi Atunci, să găsesc o activitate mai să mă facă să‑mi pierd libertatea“. viaţa în viitor. Eliberat de această greutate puţin rebarbativă şi mai conformă I se întâmpla, adesea, să se gândească la morală, un nou suflu l‑ar fi putut anima. capacităţilor mele? această întâlnire. O viaţă liniştită, fără griji Nu s‑ar mai fi simţit prins ostatic, poate Rămăsese multă vreme aşezat în materiale – cum să nu‑ţi doreşti aşa ceva? şi‑ar fi redobândit gustul de a trăi... fotoliu, gândindu‑se. Două nume, Dar mai era şi Edith în viaţa lui. S‑o aban‑ Cu toate acestea, în timpul prânzului, în mereu aceleaşi, îi reveneau, Corinne doneze pe această femeie, pe care o iubise hărmălaia provocată de sosirea unor noi INEDIT şi Paul. Dar putea el, oare, să conte‑ atât de mult, i se părea de neconceput, cu clienţi, resimţi un sentiment cunoscut, o ze pe ei, cu adevărat? Corinne era toate că pasiunea lui se stinsese de mult. vagă nelinişte. Nu mai reuşea să‑şi regă‑ foarte generoasă cu promisiunile pe Fidelitate? Milă? Nu conta. Aflat în faţa sească liniştea sufletească pe care o avusese care nu şi le ţinea decât rar. Pentru a o inte‑ acestui obstacol îngrozitor, era sigur că, o în acea dimineaţă. Totul se termină cu o resa, trebuia găsit un mijloc de‑a face să‑i dată în plus, avea să se sustragă. proastă dispoziţie. Îşi pipăi buzunarele, vibreze unica ei coardă sensibilă, vanitatea. Pe de altă parte, nu înceta să se împovă‑ scoase scrisoarea Edithei. Simţea nevoia de Să o flateze, da, dar subtil, cu abilitate. Să‑i reze cu reproşuri. „Continui să‑i promiţi a o reciti încă o dată. spună, pentru început, ce bucurie fusese că‑ţi vei relua viaţa împreună cu ea, de cum Abia înspre sfîrşit descoperi ceea ce cău‑ pentru el să o regăsească sănătoasă, întot‑ vei găsi o situaţie convenabilă, dar chiar ta: „Dacă mai ţii cât de cât la mine, renunţă deauna aceeaşi, şi în frumosul ei aparta‑ dacă ai găsi‑o – ceea ce pare improbabil – la a mă mai vedea şi nu‑mi mai scrie nicio‑ ment, atât de rafinat. Să treacă, apoi, la oare doreşti cu adevărat să trăieşti, din nou, dată“. Cum putuse să fie atât de orb, cum altceva, fără a se feri de banalităţi, locuri cu ea? Ştii foarte bine că nu...“ de nu descoperise în aceste rânduri, încă de comune, pentru a se reîntoarce din nou să Toate acestea s‑au terminat cu un oftat la început, ameninţarea definitivului, a ire‑ vorbească despre ea, un subiect de care ea descurajat: „Ah, dacă măcar n‑aş fi cunos‑ parabilului. Nu va mai şti nici măcar ce s‑a nu se sătura niciodată. cut‑o vreodată...“ întâmplat cu ea. Amintirea vocii ei va sfârşi „Păstrez de la ultima mea vizită o imagi‑ prin a se pierde şi, odată cu ea, atâtea lu‑ ne frumoasă. Vă văd aplecată spre vatră. ar, de fapt, ce se întâmpla cu Edith? De cruri inexprimabile... Flăcările care dansau luminau fineţea trăsătu‑ Ddestul de multă vreme, nu mai ştia nimic Undeva, o streaşină clinchenea înceti‑ rilor dumneavoastră şi zâmbetul misterios, despre ea. Nu mai simţea deloc gelozie; doar şor. Apoi, se interpuse, iritată, vocea Patro‑ puţin melancolic. Mă întrebam: «Oare la ce anxietate: un necaz a şi sosit atât de repede! nului: „Trebuie să i se spună acestui domn, visează? E fericită?». Întrebare pe care, fireş‑ Într‑o dimineaţa, Ruthi i‑a adus, odată odată pentru totdeauna, că nu avem nevoie te, nu aş fi îndrăznit să v‑o pun niciodată.“ cu micul dejun, scrisoarea pe care o aştepta. de covoarele lui...“ Reciti în întregime pasajul: „Merge, un O deschise. De la primele rânduri, pe chi‑ pic emfatic, dar nu cât să‑i displacă.“ Îşi pul său se întipări stupefacţia: era aproape n aceste ultime zile, adieri călduţe stră‑ termină scrisoarea promiţându‑i că, odată de necrezut! Edith îi anunţa, foarte calm, Îbătuseră regiunea, aducând cu ele dez‑ ajuns la Vertumes, îi va telefona. viitoarea sa căsătorie. Şi cu cine? Cu Hora‑ gheţul. Din când în când, câte o bucată de „Oare îi va vorbi lui Julian Jackson des‑ ce, acest prieten dintotdeauna al familiei, zăpadă îngheţată se prăbuşea de pe brazi. Şi pre mine?“ se întreba el. Dacă o face, va fi, despre care ea vorbea, adesea, pe un ton ceaţa întregea tabloul: în straturi opace, se fără îndoială, în felul ei. Îi va strecura, în puţin zeflemitor, fals înduioşat: „Acest ivea din vale. trecere: „Apropo, darling, am un prieten, brav, bătrân Horace“. După prânz, Alcée ieşi să se plimbe. un băiat de nădejde, care caută de lucru. Ai Era o farsă? Nu îi stătea deloc în fire. Bâjbâia pe drumul care mergea la Grimsch, putea să‑i dai o mână de ajutor? Bineînţe‑ Dar cine putea şti? o micuţă localitate, ascunsă în încreţitura les, dacă nu te deranjează prea tare. Uite Scrisoarea alunecase pe jos. O ridică, unei văi. Intenţia Edithei îl urmărea. Se numele şi adresa lui“. „Băiatul de nădejde“ hotărât să o citească fără grabă. După ce o simţea mizerabil şi încerca să asculte de va fi dat uitării, iar Corinne, uşurată, va termină, îndoiala nu‑şi mai avea locul; ea vocea raţiunii. Decizia pe care ea o luase nu putea să‑şi spună: „În fond, mi‑am ţinut era hotărâtă să se căsătorească cu Horace. era doar cea mai înţeleaptă, ci singura posi‑ promisiunea“. Născută într‑o familie cu faima de‑a fi bilă. Chiar dacă el ar fi vrut să se opună Dimpotrivă, Paul, după refuzul catego‑ bogată, la moartea părinţilor – ambii dispă‑ acestei căsătorii, cum ar fi putut s‑o facă, ric de‑a interveni pe lângă prietenul şi pa‑ ruţi de timpuriu – avea să se descopere că din moment ce nu era capabil să o sprijine tronul său, Miguel, părea să revină la senti‑ nu mai rămăsese aproape nimic din averea material? mente mai bune. Cu puţin înainte de lor. În ultimii ani, mătuşa ei a ajutat‑o să Nu o mai iubesc de multă vreme, îşi plecarea lui la Froel, la un prânz în doi, el trăiască, având ca singură sursă de venit spunea el, şi, cu toate acestea, sufăr. Ceea ce căutase să‑i redea speranţa: „Să ţii minte că modica sa pensie de văduvă de colonel. Ce iubesc încă este amprenta dureroasă şi poe‑ nu te uit. Trebuie doar să‑ţi găsesc o situaţie s‑ar întâmpla cu ea dacă bătrâna doamnă ar tică pe care a lăsat‑o în mine singura mea care să corespundă, mai mult sau mai pu‑ dispărea? Anul trecut făcuse, deja, un atac mare dragoste. Dar nu regăsesc această ţin, pregătirii şi aptitudinilor tale. Răbdare, uşor. Asta se putea repeta în orice moment. amprentă decât atunci când sunt departe de dă‑mi timpul s‑o găsesc“. Prietenele ei o sfătuiau să se căsătoreas‑ ea. Cât de unică mi s‑a părut imaginea ei la El se opri, apoi, pe un ton, jumătate se‑ că cu Horace, un tip atât de cumsecade, prima noastră despărţire. Şi după ce am rios, jumătate zeflemitor, îi zise: „Dar tu ai care o adora şi care, în plus, se bucura de o reîntâlnit‑o, un an mai târziu, m‑am simţit de jucat o carte mai interesantă, care ţi‑ar avere mai mult decât îndestulătoare. Dar dezamăgit, aproape frustrat. Ceva îi lipsea. conveni de minune. Ţi‑am mai vorbit de ideea de a se căsători cu un bărbat mult mai Era poezia misterioasă a absenţei sale, a ea: Gertrude Lammers. Căsătoreşte‑te cu în vârstă decât ea i se părea dezgustătoare. suferinţei mele? ea. E o ocazie cum nu se prezintă două în Nu o luă în considerare decât atunci când A trebuit să trăiesc cu ea atâţia ani şi să‑i viaţă. Am cinat, de curând, la bunicul ei, teama de viitor începuse să o constrângă. îndur influenţa nocivă, ca să înţeleg cât de care, în paranteză fie spus, nu‑i deloc o Nu de mult, ea avuse un vis îngrozitor: se puţin eram făcuţi unul pentru altul. Iar acum sperietoare. Ei bine, închipuieşte‑ţi că, pro‑ văzuse foarte bătrână şi în mizerie, hălădu‑ nu mai pot spune că ceea ce simt este doar fitând de un moment în care ea şi cu mine ind singură într‑un oraş în ruină. Era, cu compasiune. (Avu un râs amar.) Mai degra‑ am rămas singuri, Gertrude m‑a rugat să o siguranţă, un avertisment al cerului. A doua bă ei ar trebui să‑i fie milă de mine. Biata invit împreună cu tine, de cum te întorci. Şi zi, ea îl înştiinţă pe Horace că acceptă să se fată nu ţine decât să‑şi refacă viaţa irosită; e cui i se adresează ea? Mie, unui domn bă‑ căsătorească cu el. Şi îl implora pe Alcée, în firesc. Aş fi un monstru de egoism dacă aş trân, pe care nu îl cunoaşte decât foarte primul rând, să nu‑i păstreze ranchiună, iar, încerca s‑o fac să‑şi schimbe hotărârea. puţin. Trebuie să fie nebună după tine ca să în al doilea rând, să nu caute să o revadă. Acest ultim gând îi făcu bine. Respira facă asta. Am acceptat călduros propunerea El rămase câteva clipe, nici trist, nici mai bine. ei, dar, te previn, o să iau un refuz din par‑ bucuros, privind în gol, drept înaintea lui. Se găsea pe un povârniş şi privea cum, tea ta drept un afront personal. Iar apoi, simţi deodată că ameţeşte. Această dedesubt, valea cobora într‑o pantă lină. Se Nevrând să‑l contrarieze pe Paul, Alcée scrisoare îi aducea tot ce‑şi putea dori: să o auzi un sforăit. Ai fi spus că e zgomotul unui a acceptat, însă doar cu jumătate de gură. ştie pe Edith fericită, la adăpost de nevoi şi motor. Apăru un vehicul mare, burduşit cu În fond, acest proiect de întâlnire în trei nu să‑şi regăsească libertatea, fără a avea nimic pasageri. Buna dispoziţie care domnea în îl angaja cu nimic. să‑şi reproşeze. Edith luase asupra ei totul interiorul autocarului crescu la vederea aces‑ Aşezat încă în fotoliu, se gândea la şi nu ezitase să taie în carne vie. Cum ar fi tui om singur, cocoţat pe marginea drumu‑ această întâlnire şi îşi spunea: „Să evit, să putut el să‑i reproşeze ceva? Ricana: „N‑ai lui. Râsete, exclamaţii vesele ţâşniră, ameste‑ amân, dar să nu fac nimic din ceea ce ar fi fost tu capabil, laş bătrân, să faci la fel!“ cate cu fluierături. O bătrânică, cu faţa teşită

18 • APOSTROF DOSAR de geam, cu pălăria veche de‑a curmezişul, simţea uneori ceva ca o ameninţare. Ar fi Iar apoi, dintr‑o dată, totul se

reuşind să‑şi elibereze o mână, îi făcea semne putut fi el fericit departe de Ea şi într‑o răsturnă. Vrând să se întoarcă în ca‑ INEDIT prieteneşti. Sărăcuţa, se gândea el, şi ea ţine altă ţară? Nu dezvăluise încă nimănui acest meră, picioarele i se muiaseră. Din să arate că participă la această veselie. A salu‑ gând; dar în acea zi îndrăzni să‑l exprime. fericire, în cădere, ateriză pe un foto‑ tat‑o până la pământ, respectuos. Dorea el să‑şi împărtăşească cu Ea această liu care, după expresia consacrată, îi Autocarul era deja departe când se deci‑ teamă, sau să‑şi fixeze pentru el însuşi, întindea braţele. Şocul fu, astfel, se să coboare de pe povârniş. Îşi spuse că, pentru totdeauna, amintirea acestui mo‑ amortizat în parte. Puţin mai târziu, mai devreme sau mai târziu, „amprenta“ va ment minunat? Ruthi reveni şi îi dădu un plic pe care dispărea. Si ceea ce fusese frică devenise şi O ţinea de mână. Ea îşi întoarse capul şi el îl aşeză distrat alături. După ce ieşi un motiv de speranţă. privea cu încăpăţânare, în depărtare. În faţa Ruthi, continuă să rămână în acelaşi lor şerpuia un drum prăfos. loc, încremenit. Un gând curios îi trecu prin Evident, toate acestea nu mai erau decât Capitolul v minte. Care i‑ar fi fost reacţia, dacă ar fi că‑ o îmbinare de şterse fotografii mentale, ca‑ zut aşa, înainte de boală? Fără îndoială, o re nu aveau în ele nimic viu. Cedând unei criză de turbare plină de ură faţă de un per‑ nul era pe sfârşite. În ajunul Crăciunu‑ crude tentaţii, se întreba: Dacă, printr‑un lui, domnul Süssli‑Paillard se închise cu secutor invizibil, dar şi faţă de el însuşi. A miracol, eu, adult şi uzat de viaţă, aş putea Ruthi în sufragerie şi se puse să decoreze Acum, era calm, chiar surâzător. Care ar fi retrăi cu adevărat acele momente, oare aş bradul care îi fusese livrat cu ghirlande pu‑ putut fi originea unei astfel de schimbări? simţi, încă, aceeaşi fericire? foase sau argintii, cu clopoţei sau steluţe Ezită... Involuntar, aproape în mod incon‑ Se supunea, oare, nevoii de a‑şi zgândă‑ aurite, globuri lucioase multicolore şi alte ştient, îşi aminti o impresie de vid, de absen‑ ri vinovăţia? ornamente tradiţionale. Ruthi, însărcinată ţă, pe care i se păru că o cunoscuse înainte de să‑i prezinte la un semn anume coşul ce întoarcerea la viaţa reală. Nu mai putea în‑ ărbătorile se terminaseră, dar Alcée conţinea aceste nimicuri drăguţe, îşi uita, cerca această impresie de linişte desăvârşită, continua să aibă febră. Într‑o zi, un uneori, misiunea şi rămânea imobilă, cu S dar asta nu îi împiedica spiritul să rătăcească, necunoscut intră în camera lui. Era docto‑ mintea aiurea. Atunci, Patronul se enerva şi în van, în căutarea ei. rul Witz. Patronul, întotdeauna preocupat profera invective: „Nu era mare scofală ce‑ La douăsprezece fix, o sonerie stridentă de sănătatea locatarilor pensiunii sale, ea ce‑i cerusem!“ invita locatarii pensiunii „Edelweiss“ să sfârşise prin a‑l convinge pe Alcée să se Când aceste preparative s‑au încheiat, meargă în sala de mese. Asta nu îl privea pe lase consultat. Doctorul părea să fie bine uşa s‑a deschis şi locatarii pensiunii au pri‑ Alcée. El ştia că Ruthi mai trebuia, pentru dispus. A spus câteva glume bune, care mit permisiunea să intre în încăpere. S‑a încă o vreme, să îi aducă mâncarea în came‑ l‑au făcut să râdă cu poftă, la fel şi pe Pa‑ auzit o exclamaţie unanimă de admiraţie. tron. Apoi a început să‑şi examineze paci‑ ră. Mai ştia, de asemenea, că intrând, ea Apoi, s‑a auzit o mică voce plăpândă: „Ta‑ entul. În concluzie, a declarat că gripa era avea să îi recomande să mănânce bine pen‑ tă, tată, eu vreau steluţa de acolo...“ foarte urâtă în acest an. Niciodată nu poţi tru a se însănătoşi. Aceasta era, de aseme‑ spune că eşti îndeajuns de prudent. Îi pre‑ nea, părerea Domnului Doctor Witz. Iar el, umoarea ajungea până la Alcée, pe care scrise să ia câteva medicamente şi, mai Alcée, avea să aprobe, amabil, distrat. Apoi, o gripă urâtă îl împiedica să ia parte la R ales, să se odihnească: să stea în cameră avea să vină, pentru el, ora siestei. aceste festivităţi. Ţintuit la pat, febril, cu până când temperatura avea să‑i revină la dureri musculare, strănuta, lăcrima şi se ve‑ normal. a chiar veni, dar într‑un mod destul de dea condamnat la completă inactivitate. Nu În fine, ea îi reveni şi Alcée a putut să se neaşteptat. Abia se întinse pe pat, con‑ avea nici măcar chef să citească. Grăbite, E gândească cu bucurie că‑şi poate relua o form recomandărilor medicilor săi, când un picături de apă cădeau în chiuvetă. existenţă mai puţin vegetativă. Se săturase gând neplăcut îi traversă mintea: „Pentru a Cineva bătu la uşa lui şi intră. Era dom‑ atât de tare să lâncezească în urâta sa cămă‑ supravieţui, va trebui ca într‑o zi să găsesc un nul Süssli‑Paillard, înarmat cu un echipa‑ ruţă de hotel! mijloc de a‑mi câştiga existenţa“. ment complet de instalator, care venea să Acelaşi gând îl sâcâise în ultimele zile, repare robinetul defect. El se roti în jurul dar niciodată cu o asemenea acuitate. Şi el chiuvetei, îngenunche, se ridică, îngenun‑ Capitolul vi îşi repeta strângându‑şi pumnii: „Da, tre‑ che din nou şi apoi se puse pe treabă cu buie să acţionezi fără întârziere“, ştiind prea forţă, suspine şi gemete. Asta a durat mai Tocmai se trezise. Era frig în cameră şi bine că sarcina i‑ar depăşi, probabil, forţele. mult de un sfert de oră. În sfârşit, el se ridi‑ încă întuneric afară. Era mai bine să aştepte Înainte de boală, nu se izbise el de mai mul‑ că şi declară satisfăcut: „Era garnitura“. la căldură, sub pături, sosirea micului de‑ te ori de un obstacol care se dovedise de Dar nici nu ieşi bine, că picăturile de apă jun. Ruthi avea să‑l întrebe negreşit: netrecut? Încercă să retrăiască mental aceas‑ reîncepură să cadă din nou, ce e drept, „Ei, aţi dormit bine?“ şi el îi va răspun‑ tă veche scenă care, până la urmă, nici nu într‑o cadenţă mai lentă. de pe acelaşi ton: era chiar aşa de veche. Seara se instală la fereastra lui. Ningea „Bine. Mulţumesc, Ruthi. Şi dumnea‑ din nou. Epuizat de plictis şi de lipsă de ta?“ ărbatul era pricăjit şi spălăcit şi părea ocupaţie, el încerca să se agaţe de o imagine Totul s‑a petrecut aşa cum era de prevă‑ îndărătnic. Doar capul îi apărea în ca‑ sau de o idee cât de cât plăcută, chiar dacă zut. După care, el se ridică şi se îndreptă cu B drul ghişeului. El se exprima cu o voce înşelătoare. În fine, pe ecranul său mental, el precauţie spre chiuvetă. De acum înainte blândă, monocordă, dar care îi păruse im‑ îl văzu apărând pe Julian Jackson, care îl trebuia să‑şi facă abluţiunile fără ajutorul anunţa că e gata să‑l angajeze de probă. O nimănui, ceea ce îl îngrijora puţin. În afară placabilă. dezolantă înşelătorie, care nu făcu decât să‑l de asta, firicelul de apă care curgea de la „Regret că vă dezamăgesc, dar trebuie abată şi mai tare. Chiar dacă speranţa lui s‑ar robinet era abia călduţ. să vă anunţ că cererea dumneavoastră a fost fi realizat, simţea că nu şi‑ar mai regăsi che‑ „Ah, suspină el, banditul ăsta de Süssli respinsă. Nu avea nici o şansă să fie accep‑ ful de a trăi. Cât de tare detesta prezentul! nu se va schimba niciodată.“ tată. Nu se acordă permis de muncă apatri‑ În ţara lui natală era încă vară. Cu toate Acest protest mut, atât de inutil, îl făcu zilor. Mai ales în actualul context internaţi‑ acestea, mirosurile, umbrele, lumina păreau aproape să zâmbească. Trândăvie. Nu, gân‑ onal...“ să aibă, deja, un gust de toamnă. La stânga, di, nu e nici măcar asta. Odată toaleta ter‑ Alcée tăcu. Fixa cu o vertiginoasă repul‑ la dreapta, peste tot, mirişti, cât vedeai cu minată, el făcu câţiva paşi şi se opri nehotă‑ sie mărul lui Adam al funcţionarului, care ochii. În liniştea serii, se putea auzi doar rât, în faţa uşii‑geam. Înainte de boală, aluneca sub pielea ridată. Ar fi dat orice chemarea metalică a prepeliţelor: pit‑palac, respecta acelaşi ritual. Ce aştepta, de fapt? pentru a nu mai auzi această voce, pentru a pit‑palac, pit‑palac. După un moment, îi veni cheful să iasă nu mai vedea acest gât bătrân, dar conştiin‑ Ce vârstă să fi avut?? Doisprezece sau pe balcon. ciosul birocrat considera de datoria sa să nu treisprezece ani, cel mult. Şedea lângă Ea, Un miros de frunze moarte arse îl în‑ omită nimic: pe locul din spate al unei vechi caleşti. Ate‑ tâmpină. Pe cerul gri, soarele anemic se „Pe lângă asta, trebuie să vă previn că lajul era vechi şi la fel era şi Bidalac, credin‑ desena ca un disc palid. Undeva, un tânăr dacă, din întâmplare, încercaţi să încălcaţi ciosul vizitiu, chior şi alcoolic, cu dinţi de cocoş răguşit îşi proclama existenţa. În ju‑ această decizie, veţi fi, negreşit, expulzat aur. El lăsase caii să răsufle în vârful unei rul acestui sătuc care tocmai se trezea, ţinu‑ din această ţară în ţara dumneavoastră­ de coaste, căci iubea animalele. tul sărac şi tern păstra încă, ici şi colo, câte‑ origine.“ Lumea îi părea, încă, copilului blândă va resturi de zăpadă. La orizont, munţii şi plină de promisiuni. Cu toate astea, abia se ghiceau. 

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 19  Mergea foarte repede, cobora în fugă oate acestea aparţineau trecutu‑ şoseaua care ducea la Froel. Acelaşi gând e făceau mai bine de trei luni de când Tlui şi, deşi rămâneau de actualita‑ turbat îl împingea înainte: forţă oarbă, în‑ SAlcée plecase din Vertumes. Acest inter‑ te, nu‑l mai mirau prea tare. În dârjită – forţă imbecilă – întotdeauna îm‑ val de timp i se părea când prea scurt, când schimb, ceea ce îl surprindea era cal‑ potriva mea – întotdeauna, întotdeauna... nemăsurat. Zilele care se scurgeau se con‑ mul său în faţa unei situaţii rămase După vreo douăzeci de minute, cu răsu‑ fundau între ele. neschimbate (sau chiar înrăutăţite). flarea tăiată, se opri. În spatele lui, se ivise o INEDIT nouă pantă, iar Froel dispăruse complet. Ce se întâmplase cu angoasa, înjosi‑ Capitolul viii toarea angoasă pe care o cunoscuse Nimeni pe şosea. Cerul era, în continuare, atâta timp? Nu o mai regăsea. Unde de culoarea lavandei; nebunatici, norişori orile se iveau, ireale, curioasă înlănţui‑ aurii se fugăreau unii pe alţii. Şi deodată, se putea ea ascunde? Dar, de fapt, de când cu Zre de imagini, de impresii: munţi trans‑ boala sa, o mai resimţise? Începu chiar să suflul unui urlet, depăşindu‑le în violenţă lucizi, verzui, cascade abrupte, canale lu‑ creadă că ceva important se petrecuse în el. pe toate cele dinainte, îl înşfăcă şi aproape îl cioase, de un auriu pal, sunet de clopoţei Desigur, nu era atât de naiv ca să crea‑ răsturnă. Era prea mult! Acest om, de obi‑ vechi. dă, cu adevărat, că ar fi putut redeveni tâ‑ cei atât de calm şi atât de stăpân pe reacţiile În pragul unei construcţii înalte, cu aco‑ nărul înfumurat care fusese odinioară. Nu lui, se apucase să strige din toate puterile perişul ascuţit, cu mai multe etaje, se află stă‑ se mai recunoştea în el, nu mai putea nici lui blesteme fără noimă, ameninţând, toto‑ pânul acestor locuri, un băieţandru. Este aşe‑ măcar să conceapă cât de mult putuse să dată, furtuna, cu pumnul. În mod curios, zat cu picioarele încrucişate sub el, având ca iubească viaţa şi propria‑i persoană. Cu ea păru că se calmează. unic veşmânt doar o bucată de pânză în jurul toate acestea, el se supraveghea, îşi reţinea Fu un învins, conştient de ridicolul său rinichilor. Un surâs binevoitor flutură pe bu‑ răsuflarea. I se păru că simte, fugitiv, un însă deloc alinat, cu care făcu cale întoarsă. zele lui. Din când în când, ia câte un pumn de sentiment vechi, miraculos de vechi. Ceva nisip, pe care îl filtrează apoi printre degete. se repeta cu el: acelaşi mincinos, acelaşi ncepând cu acea zi, Alcée avu impresia că O bucurie liniştită emană din fiinţa lui. condamnat la dispariţie într‑o clipă; nu Îa intrat într‑o nouă eră. Fenomene curioa‑ Şi cu toate acestea, trupele sale au fost respinge această chemare venită înspre tine se începură să‑l asalteze. Evita, mai mult ca învinse, zdrobite. Părinţii săi, supuşii săi au de atât de departe... oricând, să le vorbească oamenilor, dar lucrul pierit cu toţii sub loviturile duşmanului. E de care se temea era acela de a‑şi auzi propria singur. În orice moment, cei care i‑au jurat Capitolul vii voce. Ea îi devenise odioasă, insuportabilă. moartea pot apărea, pot pune stăpânire pe Platitudinea vorbelor sale îl ameţea. el... Însă nimic nu alterează pacea profundă Renunţă să citească sau chiar să parcur‑ entru prima lui ieşire, Alcée alese o du‑ a sufletului său. El e deja altundeva. Conti‑ Ppă‑amiază însorită. Vântul sufla cu furie gă, în ziare, rubrica ofertelor de muncă. La nuă să surâdă, cu un surâs deopotrivă indi‑ la ferestre, dar asta nu era îndeajuns pentru ce bun? Se ştia dinainte condamnat la eşec, ferent şi înţelept. a‑l împiedica să facă puţină mişcare. În rest, dar, în acelaşi timp, descoperea în acest refuz Fu ca o alunecare. Tânărul nu mai e. Sau „aerul curat e sănătate“ îşi spunea el, nu‑i gustul amar al răzbunării şi al provocării. Pe poate că cel care dormea i s‑a substituit şi aşa Doctore Steiner? cine se răzbuna? Era el conştient de nebunia înaintează acum pe un câmp nisipos. În ini‑ În vestibulul hotelului se găsea un dulă‑ acestei renunţări? Era mândru de asta? ma lui speranţa slăbeşte, deoarece acum ştie pior compartimentat în care erau aşezate Faptul nu‑l împiedica să se constrângă, că acolo, în spatele acestui fluviu care luceşte, provizoriu scrisorile adresate locatarilor. în alte domenii, la o disciplină strictă, pre‑ îl aşteaptă fericirea pe care nu s‑a îndoit că o Aruncă o privire şi recunoscu pe un plic, tinzând un efort greu şi gratuit. Luă obice‑ va găsi. E aproape de ea, aproape că o atin‑ scrisul mare şi dezordonat al Corinnei. Îl iul de a se trezi foarte devreme. Odată ter‑ ge. Dar, dintr‑o dată, survine un zgomot deschise, spunându‑şi că răspunsul nu pu‑ minată toaleta, ieşea. Era cel mai bun care îl îngheaţă. Asemenea unui castel din tea fi decât negativ. Aşa şi era. moment al zilei. Sufletul încă domolit de cărţi de joc, iluziile lui se prăbuşesc, o lumi‑ Corinne îl anunţa că îl revăzuse pe Juli‑ somn întâmpina cu oarecare plăcere liniş‑ nă crudă îl orbeşte. E Ruthi, bondoaca, care an Jackson, aflat în trecere prin Vertumes. tea şi singurătatea. În obscuritatea care îi aduce micul dejun cu invariabila întrebare: Încântător şi atent ca întotdeauna, dragul pălea, se putea distinge masa lanţurilor „Ei bine, merge?“ sau: „Aţi dormit bine?“. de Julian. O invitase la teatru, să vadă o muntoase. Dar cerul continua să se lumi‑ Ca de fiecare dată, se aude răspunzând: piesă nouă pe care toată lumea o lăuda; neze. Ultimele stele se stingeau. O rază de „Foarte bine, Ruthi, foarte bine. Mulţu‑ apoi, să supeze într‑un bistrou cu adevărat lumină urma să ţâşnească curând între do‑ mesc“. deşucheat... Caraghios! uă piscuri: altele nu vor întârzia să se arate. „Nu, tava, pune‑o acolo, pe masă. Aşa, Nu ratase ocazia de a‑i vorbi lui Julian Soarele avea să îmbrăţişeze, uniform, albe‑ e perfect...!“ despre el. Ghinion! Bietul Julian avea mari le întinderi de diamant. Singur, într‑o în‑ Ea era pe punctul de a ieşi, când el o probleme cu trezoreria şi se vedea constrâns creţitură a terenului, un mic voal albăstrui chemă: „Ruthi, am o uşoară durere de cap. să concedieze, curând, o parte a personalu‑ va mai dăinui. Aş dori să rămân în cameră în această dimi‑ lui. Ea era, cu adevărat, dezolată. Ah, cât de detestabil îi părea acest decor neaţă“. Apoi, trecea la un subiect, de altminteri de carte poştală ilustrată. Acest cer atât de pasionant: „Emmie, cea mai bună prietenă albastru, prostesc de albastru, şi această al‑ upă‑amiază decise să iasă. Durerea de a ei, îl înşela într‑un mod scandalos pe Fer‑ beaţă de care îl dureau ochii. Dar continua Dcap îl mai sâcâia puţin, dar atât de pu‑ dinand, bietul ei soţ. Şi asta, cu un omuleţ să înainteze. Ce îl aştepta la „Edelweiss“: ţin...! În rest, o plimbare nu putea decât îngrozitor, urât şi vulgar pe deasupra. Cu mirosul de untură arsă? Flecăreala clienţilor? să‑i facă bine. toate acestea, ea o puse în gardă: «Emmie, Eternul Süssli‑Paillard? Prefera să îşi întârzie Se gândea să meargă până la cariera de nu întinde prea mult coarda»...“. întoarcerea, ştiind‑o inevitabilă. Ajuns la piatră a lui Sammel, urmând şoseaua care o Alcée ridică din umeri: „Iată o scrisoare hotel, se împleticea. După prânz, urma să se lega de Froel. Dar vederea unei poteci strâm‑ la care mă voi grăbi să nu răspund“. Aceas‑ trântească pe pat, la capătul puterilor. te îl tentă mai mult şi schimbă itinerariul. tă reacţie, care se voia dezinvoltă şi sarcasti‑ Seara, în căutarea unei destinderi, ieşea Această potecă era în pantă, alunecoasă că, ascundea prost amploarea decepţiei sale. din nou. Soarele apunea. Ultimele sale raze şi desfundată. Coborârea era mai dificilă Îşi repetase fără încetare că Corinne nu ar luminau un pisc îndepărtat, făcându‑l va‑ decât şi‑o imaginase. Pentru a nu risca să face nimic ca să‑i vină în ajutor, iar acum poros, asemănător unui mic nor. Dar acest cadă, trebuia să‑şi pună picioarele unul în descoperea că păstrase, totuşi, un dram de spectacol, atât de pur, atât de impersonal, îi faţa celuilalt cu o extremă precauţie şi, de speranţă. Nu era, neapărat, supărat pe Co‑ vorbea mereu de el însuşi, mereu. asemenea, adesea, să se agaţe de o creangă rinne. În schimb, o ură surdă, impersonală „Sufletul omului se acoperă de josnicie, sau de câte un tufiş, un exerciţiu cu atât mai îl invada. atunci când devine asemănător unui abces, greu cu cât durerea de cap i se reactiva cu o Afară, o furtună uscată mătura regiu‑ unei tumori maladive pe armonia lumii.“ violenţă extremă. Se opri de cum i‑o permi‑ nea, ridicând în vârtejuri zăpada proaspătă Împăratul‑filosof încercase, cu adevărat, se terenul. ca pulberea, îngrămădită de‑a lungul dru‑ această impresie pe care o descria atât de Se găsea într‑un mic luminiş, acoperit murilor. Cerul era de un albastru‑lavandă, bine? de un strat de gheaţă şi de trestii uscate, iar soarele strălucitor. „Vântul caută să mă Alcée continua să contemple cerul, care care foşneau, atingându‑se unele de altele. împiedice să înaintez“, îşi spunea el. Cu se întrista, devenea treptat de culoarea ar‑ „Când e vreme bună, îşi spunea, aici trebu‑ atât mai bine! Ce plăcere să‑l înfrunt...! În‑ deziei sau a cenuşii. Munţii se detaşau pe el ie să fie un teren mlăştinos şi acum e aproa‑ aintă, cu capul plecat în vârtej. ca desenaţi cu cretă. pe un patinoar.“

20 • APOSTROF DOSAR Ce consideraţii de prisos şi cât de iritan‑ După ce dădu de şosea, o luă la dreapta. respire. Tremura. O lume de durere

te. Ce noimă aveau ele, din moment ce du‑ Durerea de cap părea că se înrăutăţise şi mai şi angoasă îl acoperi. Lângă el, pere‑ INEDIT rerea lui de cap se înrăutăţea şi se simţea, mult. Din când în când, trebui să se sprijine tele devenise o pastă moale, care se dintr‑o dată, atât de slăbit şi cuprins de de câte un copac şi să respire adânc. De do‑ apropia lent pentru a‑l înghiţi, iar ameţeală. Niciodată n‑o să aibă forţa de a uă ori vomă. Asta îl uşură puţin. Era deja apoi se reîntorcea la locul lui, la fel urca înapoi pe această cărăruie pe care cobo‑ noapte când ajunse la „Edelweiss“. Tremura. de lent. Acest du‑te‑vino se repeta, râse atât de greu. Contempla un broscoi fără Nu era nimeni să‑l întâmpine. „Unde naiba întretăiat de apariţia fugitivă a unor viaţă, prins în gheaţă, şi îşi spunea: „Dacă mi a dispărut acest nenorocit de Süssli, gândi. măşti care se strâmbau. Spre dimi‑ s‑ar face rău aici, aş sfârşi congelat ca el... Ajunge să ai nevoie de el, ca să dispară!“ neaţă adormi sau îşi pierdu cunoştin‑ Nimeni nu m‑ar auzi strigând după ajutor, Patronul se afla în sufragerie, în spatele ţa. aş servi de hrană şobolanilor sau corbilor“. barului, ştergând pahare. În faţa lui stătea Când Ruthi intră, a doua zi, în camera Dar, dintr‑o dată, avu o tresărire: trebuia adus de spate, pe un taburet, un obişnuit al lui, îl găsi imobil, cu ochii închişi, faţa roşie să meargă înainte, să respingă cu orice preţ casei, un bărbat grizonat cu faţa vineţie şi şi umflată. Ea îi vorbi fără a obţine alte vocea asta insidioasă care îl incita la inerţie şi obosită. Sporovăiau alene. Alcée li s‑a ală‑ răspunsuri în afara unor gemete slabe. În‑ la somnolenţă. Se repuse în mişcare. turat şi a comandat un pahar cu ceai fier‑ grozită, fugi să‑l caute pe Patron pentru a‑i Reuşise să iasă din pădure şi avansa pe o binte. Patronul s‑a grăbit să i‑l aducă, apoi, spune că domnul de la 14 îşi dădea sufletul. întindere de zăpadă pe care o percepea ca se adresă celui din faţă: Domnul Süssli‑Paillard era un om di‑ prin ceaţă. Unde era? Încotro mergea? Nu „Şi tu, domnule preşedinte al Ligii An‑ baci. La acea oră matinală, se ocupa, deja, ştia. Ştia doar că discul roşu al soarelui era ti‑Alcoolice, ce iei?“ să consolideze un scaun şchiop cu lipici şi deja îngrijorător de jos. Când va fi dispărut, „Eu nu iau nimic, mormăi celălalt, nu‑s sfoară. Explicaţiile confuze ale lui Ruthi va veni noaptea. Cum să lupte împotriva hoţ...“ avuseseră darul de a‑l indispune. Se opri oboselii şi a tentaţiei de a adormi? Patronul zâmbea răutăcios: din lucru, aşeză cu calm lipiciul şi sfoara, Era, oare, un miraj? I se părea că distin‑ – Greşeşti. Casa chiar se pregătea să‑ţi apoi urcă să vadă ce se petrece sus. Urcând ge în ceaţa simţurilor sale o căsuţă sau, mai ofere o consumaţie. scările, înjura cu glas scăzut. degrabă, o cocioabă. Un fir de fum ieşea – Atunci, merge un şnaps mic... „Nici o clipă de linişte, în casa asta afu‑ din horn. Alcée evita, pe cât posibil, să vorbească risită!“ Când se apropie, un câine costeliv ieşi de el însuşi şi să pomenească de faptele şi Alcée, întins pe spate, se încăpăţâna să din cuşca lui şi începu să latre fără prea gesturile lui. Dar, de data asta, simţea nevo‑ nu răspundă întrebărilor care i se puneau. mare convingere. Animalul tăcu atunci ia să povestească ceea ce i se întâmplase. La Îngrijorat, Patronul se scărpina în cap. „Un când uşa se deschise, lăsând să treacă o ţă‑ lăsarea serii, se rătăcise şi ar fi fost, cu sigu‑ bolnav, la el în hotel? Nici vorbă! Teama de rancă mare şi robustă cu un aer hotărât. ranţă, incapabil să regăsească drumul, dacă contagiune va face să‑i fugă toată clientela.“ Picioarele ei erau musculoase. Era încălţată nu ar fi întâlnit o femeie, care, cu multă Dar domnul Süssli‑Paillard era mai pu‑ cu cizmuliţe de cauciuc şi îl fixa pe Alcée cu amabilitate, îi indicase calea pe care trebuia ţin îngrijorat decât voia să pară. Ştia deja o privire neîncrezătoare. Fetiţa care era să meargă. O femeie, ţinu să precizeze, care calea de urmat: să facă apel la prietenul său, agăţată de fusta ei părea speriată. locuieşte într‑o căsuţă, în josul şoselei care doctorul Witz, care va şti să‑l scoată din „Scuzaţi‑mă că vă deranjez, doamnă, duce la cariera lui Sammel... belea. De altfel, îl şi îngrijise pe Alcée când articulă Alcée cu o voce jalnică pe care o Patronul ciuli urechea: acesta avusese gripă. dorea amabilă şi liniştitoare, nu doresc de‑ – O femeie mare, blondă, cu o fetiţă Witz nu putu să treacă pe la hotel decât cât să vă cer o mică informaţie. Aţi putea blondă şi ea...? seara. Era un chel jovial, între două vârste, să‑mi indicaţi drumul cel mai scurt pentru – Da, ea era... rotunjor. Purta ochelari mari, cu ramă de bagá a ajunge la Froel? Nu cunosc bine regiunea. Domnul Süssli‑Paillard izbucni în râs. şi‑i plăceau mult propriile glume, pe care le Mă tem că m‑am pierdut.“ – Dar e Maria Stolz, bietul meu domn, acompania întotdeauna cu un râs răsunător. Chipul femeii se mai îndulci puţintel. e Maria Stolz... Întrând la Alcée, îl interpelă conform tehnicii „Sunteţi străin, nu‑i aşa? Bănuiam. Ei bine, Şi cum Alcée îşi încreţi puţin sprâncene‑ sale obişnuite pentru a‑i ridica moralul: e simplu, o să urcaţi coasta din spatele le şi ceru să cunoască motivele acestei ilari‑ „Carevasăzică, dragă domnule, mi s‑a dumneavoastră. Veţi ajunge la o şosea. tăţi intempestive, domnul Süssli‑Paillard îşi spus că v‑aţi exprimat dorinţa de a mă ve‑ Atunci, o veţi lua la dreapta şi veţi continua făcu o datorie din a‑l pune în gardă. Pe vii‑ dea. Îmi închipui că nu‑i doar din pură drept înainte, drept înainte. În mai puţin de tor, ar face bine să evite această persoană, simpatie...“ Dar izbucnirea în râs nu mai jumătate de oră veţi fi la Froel. foarte puţin recomandabilă, din toate urmă. O privire aruncată asupra bolnavului Alcée o asculta mai degrabă distrat, fă‑ punctele de vedere. Soţul ei sau, mai degra‑ ajunse să‑l convingă că momentul ar fi fost ră, totuşi, a o slăbi din privire. O şuviţă bă, bărbatul cu care trăise ispăşea o pedeap‑ prost ales. Cu buzele strânse, Witz îl exami‑ blondă scăpa de sub scufie. Trăsăturile des‑ să în închisoare. Lăcătuş fiind de meserie, nă conştiincios. Asta a durat destul de mult tul de regulate erau tăbăcite de soare şi de profitase de ştiinţa lui pentru a jefui, în timp. La sfârşit i‑a făcut o injecţie, şi‑a în‑ aerul tare. Privirea sa limpede avea o strălu‑ timpul sezonului mort, diferite cabane ne‑ chis trusa şi s‑a ridicat. cire dură, care putea displace cu uşurinţă. locuite. Sfârşise prin a fi prins asupra faptu‑ „Deci, întrebă Patronul cu o voce îngri‑ Nu era nici frumoasă, nici prea simpatică. lui. Maria fusese cât pe ce să fie acuzată de jorată, deci...?“ Cu toate astea, pentru acest bărbat sufe‑ complicitate, dar, în lipsa unor probe sufici‑ – Fii liniştit, bătrâne, şopti celălalt, nu e rind, care abia se ţinea pe picioare, ea încar‑ ente, scăpase. grozav, dar mâine îl internez. na o formă, încă necunoscută, de seducţie. „Oameni de teapa asta, conchise Patro‑ Cei doi cumetri au ieşit după ce au stins Alcée îşi dădea seama, cu regret, că sta‑ nul cu o strâmbătură de dezgust, eu zic că lumina. rea lui de sănătate îi interzicea, pentru mo‑ ar trebui spânzuraţi cu toţii.“ Era, oare, efectul injecţiei? Suferinţa lui ment, orice intimitate. Chiar şi a o privi cu Dar ce se întâmpla cu Alcée? Nu faptele Alcée părea să se domolească. Cu pleoapele prea multă insistenţă îi sporea răul, accele‑ condamnabile ale lăcătuşului‑hoţ şi ale con‑ închise, stele verzi îi dansau în faţa ochilor. rându‑i pulsul. Se temea să‑şi dubleze sufe‑ cubinei sale fură cele care îl aduseseră în Copil fiind, atunci când era bolnav, Ea rinţa, deşi nu ezita să şi‑o provoace cu o starea asta, şi nici sancţiunile penale radica‑ era cea care îl veghea. Noaptea, lungi fluie‑ ocheadă, un surâs, o intonaţie mai apăsată. le, preconizate de Patron. Buimăcit, cu gura rături se auzeau, iar altele le răspundeau de Dar acest limbaj mut neputând dura la infi‑ întredeschisă, se agăţă de bar pentru a nu tot mai departe. Tovarăşă a misterului orei, nit, el se auzi spunând cu o voce aproape de cădea. Din fericire, Patronul era, ca întot‑ Ea se apleca asupra lui, îi atingea cu buzele nerecunoscut: „Mulţumesc, mulţumesc din deauna, prezent pentru a veni în ajutorul fruntea fierbinte. toată inima pentru extrema dumneavoastră unui client aflat în stare critică. Cu ajutorul Această reminiscenţă fuse ultimul con‑ amabilitate. Şi... pe curând, sper...“ preşedintelui Ligii Anti‑Alcoolice, el reuşi tact mental pe care îl avu cu el însuşi. Spiri‑ Cu aceste cuvinte şi cu un salut curteni‑ să‑l ducă pe Alcée până în camera lui şi să‑l tul său se stinse brusc, aşa cum i se stinsese tor, se despărţi de ea. În mod curios, nu‑i culce. După aceea, cei doi buni samariteni lampa de căpătâi. displăcu să o surprindă, chiar cu riscul de a s‑au reîntors la ocupaţiile lor. A doua zi, dis‑de‑dimineaţă, o ambu‑ părea puţin demodat. Urma drumul pe ca‑ lanţă se opri în faţă la „Edelweiss“ pentru re i‑l indicase ea. Se opri pentru o clipă şi lcée petrecu o noapte atroce, delirând a‑l duce pe Alcée spre o destinaţie necunos‑ aruncă o privire înapoi. Ea dispăruse. Aşi ascultându‑şi propriile gemete pe care cută. Doctorul Witz se ţinuse de cuvânt. Atunci, îşi reluă urcuşul, cuprins de ame‑ nu reuşea nici măcar să şi le recunoască. Îşi n ţeală şi greaţă... simţea capul în flăcări şi abia îndrăznea să Traducere de Anca Daniela Mihuţ

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 21 Tuşki către Vlad

INEDIT [1] plicticos şi între timp se găsesc şi unele pa‑ voi putea să te revăd curând. Îţi repet iară gini frumoase – Am recitit de 3 ori cartea: acelaş lucru, care ar trebui să te bucure – şi Spune că vine la toamnă. e încărcată, uneori încurcată cu unele detalii că plănuiesc să vin eu către tine – Asta nu Dar parcă nu crede nici ea.1 foarte bune, unele mărunţişuri inutile. În însemna oare că aveai de ce să te bucuri? – 4 Iulie 980 general, e inegală. Dar voi începe iară s‑o Dar, Iubitul meu, asta nu însemna că sănă‑ răsfoiesc – Nu e oare ăsta un semn că e tatea bună îmi îngăduie să fac această de‑ Şuşu2 meu Iubitule, foarte bună?! Îţi mulţumesc pentru ea – claraţie care ar fi trebuit să te fericească?! Sunt nespus de fericită că lucrezi cu in‑ Dar pentru asta desigur că trebuie să avem Ca şi tine am şi eu uneori impresia că nu sistenţă şi plăcere. E într‑adevăr „o iscusită răbdare, deoarece eu mai am unele „cesti‑ ţi‑am scris de mult, apucându‑mă panica. zăbavă“ şi mă rog cerului să mergi înainte uni“ de rezolvat – aşa că nu ştiu data exactă Iartă‑mă dacă sunt vinovată, mai cu seamă fără şovăială. Îţi găsesc scrisul tău plin de când voi termina cu ele: În primul rând că în ultimile tale rânduri îmi anunţi ceva mare farmec – şi chiar în scrisori mă uimeş‑ trebuie neapărat să încep o lucrare la den‑ senzaţional care m‑a răscolit adânc – E vor‑ te cu frumuseţea frazelor natural cadenţate tist, căci nu vreau să rămân ştirbă tocmai ba de un vis de‑al meu care devine realitate şi pline de miez – Ar fi pentru mine o grea când doresc să apar cu un surâs strălucitor, – Da, Iubitule, la toamnă, cum precizezi tu lovitură dacă nu te‑ai ţine mai departe să iar nu găunos. Mă voi apuca foarte curând – la toamnă – şi e bine ca până atunci să mă deapeni tot ce zace în tine. S‑ar putea chiar să mă ocup de acest lucru plicticos, ca să obişnuiesc cu acest gând care va putea de‑ veni realitate. Sunt mişcată de gestul gene‑ ros al prietenii tale şi nu ştiu cum să‑i ex‑ prim gratitudinea mea fără margini – Dar se poate să mă descurc şi singură, căci sunt încă destul de validă, mai cu seamă că dru‑ mul în avion e scurt şi uşor – Trebuie însă să mă pregătesc sufleteşte cu această bucu‑ rie – E bine că ai decis pentru „la toamnă“, astfel voi avea timpul înaintea mea, plin de fericire – Mă voi îngriji ca să mă îngraş şi să apar în toată splendoarea!!! Vom mai vorbi în detaliu despre acest eveniment neaşteptat şi care bănuiesc că ţi‑a fost sugerat de Horia şi H. Am ghicit eu bine? Te rog să‑mi răspunzi! să te distrezi cu aceste încercări şi să nu te pot apărea la voi – Iar restul formalităţilor Singurul lucru care mă nelinişteşte este mai dezbari de ele – Eu simt în tot ce‑mi mele de plecare le voi rezolva uşor, sper, că tu nu vei mai putea lucra în tihnă şi poa‑ povesteşti că ai dezlegat o problemă! recurgând la persoane binevoitoare care te că vei alunga chiar această preocupare. Scumpule, Iubitule, te strâng în sufletul m‑au ajutat şi în trecut – Tu spui, foarte Pentru nimic în lume nu aşi vrea să te între‑ meu ca pe o comoară rară şi‑ţi doresc suc‑ bine, ca să călătoresc cu avionul şi îţi voi rup de la decizia de‑a lucra ferm, chiar dacă ces şi voie bună – urma sfatul – aşa încât, scumpul meu, ne‑ am fi împreună. Nu mi‑ai mai vorbit nimic Te sărut fierbinte – spus de doritul meu, vreau să te ştiu liniştit relativ la acest subiect şi aştept cu nerăbdare Fii sănătos şi vesel, şi să te poţi bucura de aerul bun din dealul un răspuns sincer. fericit unde vă doresc să staţi cât de mult Eu merg bine cu sănătatea şi n‑am nici A ta Mama fără grija mea! N‑am dormit toată noaptea cu gândul o supărare, ca Ioana care în perpetuu se 4 vaită de durere de picioare, de mâini, de Sărutări lui Elsie şi multe urări de feri‑ că eşti îngrijorat de mine şi că am să pot coturi, de şale şi de burtă. Doctorii toţi dau cire de la mine – să‑ţi trimet urgent aceste rânduri aiurite, din umeri declarând că e sănătoasă! La ori‑ Îţi mulţumesc pentru frumoasele dese‑ care sper că te vor împăca – zont a apărut un alt peţitor, acesta e mic, ne de Raphael şi Watteau. Prefer pe cel din Te rog să‑i transmiţi şi lui Elsie, mulţu‑ slab, cu fălci căzute (zice ea) şi cu gura plină urmă – miri fierbinţi pentru rândurile ei, care mi‑au făcut nemărginită bucurie – Şi îţi voi scrie de coroane de aur – aşa că vom aştepta pe al 1. Într‑un chenar, în susul primei pagini, în unele din‑ treilea, căci ştii, „alle gute Dinge“3, căci în curând – Ţie îţi promit că voi reîncepe tre scrisorile primite de la mama sa, Vlad Caragiale plimbările de antrenament întrerupte de clujanul se mulţumeşte cu lungi convorbiri rezumă conţinutul acestora. Toate scrisorile care călduroase – la telefon – s‑au păstrat au aceeaşi temă obsesivă: cea a modului vremea rea care pare să se îmblânzească. În Revin însă la preocupările mele, Iubitul în care cei doi ar putea să se reîntâlnească, la Paris, curând îţi voi scrie mai mult şi mai îngrijit. şi să fie din nou împreună. Acum mă grăbesc să îţi trimet aceste expli‑ meu – Sunt adânc mişcată de propunerea 2. Transcrierea românească a cuvântului franţuzesc bunei noastre prietene dar sacrificiul ei mi caţii şi îţi promit că voi face demersurile chouchou, care înseamnă „favorit“, „preferat“, „iu‑ necesare – Toată dragostea şi dorul meu se pare prea mare şi nu ştiu eu că voi putea bit“. s‑o răsplătesc vreodată – 3. Prescurtare a expresiei germane „Aller guten Dinge pentru tine şi caldă îmbrăţişare – Dar avem timpul înaintea noastră care sind drei“ („Toate lucrurile bune sunt trei“). A ta 4. Elsie Linda Clarke, prima soţie a lui Vlad Caragiale. va fi un bun sfătuitor. Mama Tot ce îmi descrii tu despre vreme e identic cu cel care‑l suportăm şi noi – ace‑ Te implor să nu‑ţi fie grije de sănătatea mea care este perfectă! (mănânc cu poftă şi leaşi variaţii obositoare şi neîncetate, dar eu [2] 2 3 regret mai mult pentru tine, că îţi cunosc dorm „cannone“ !) sensibilitatea meteorologică. ...să vin eu către tine – 1. În partea stângă, de‑a lungul primei pagini (din Despre le Grand Meaulnes (afurisit nu‑ dreptul rândului al cincilea până, aproximativ, la al me!) voiam să‑ţi vorbesc de azi dimineaţă 24 Iulie 9801 celui de-al nouăsprezecelea), Tuşki Caragiale scrie când nu primisem încă ultima ta scrisoare glumeţ, într‑un cod al lor de comunicare: „Tu cum stai cu niervii?“. – Mi‑a adus‑o Ioana chiar în această clipă Iubitule, îţi citesc şi recitesc ultima ta 2. Cannone (it.) – „tun“. binecuvântată – Da, dragul meu – tot ce scrisoare din 16 iulie care mi‑a tulburat li‑ 3. Acest post‑scriptum este notat, şi el, pe verticală, voiam să‑ţi scriu despre „le grand volume“ niştea! – Scumpule, când ţi‑am vorbit des‑ de‑a lungul celei de‑a doua pagini. (căci totul e grand în această carte) este pre venirea mea la tine, am crezut că te voi exact ce am găsit şi eu – iar începutul e mai ferici cu veşti bune: că sunt sănătoasă şi că

22 • APOSTROF DOSAR [3] – şi mă gândesc dezolată că nu ştii limba bucurie a jocurilor. Acum doarme

lui! liniştit la picioarele mele – Îmi pare INEDIT Recunoaşte că e nehotărâtă Te mai sărut o dată şi îţi voi scrie chiar rău că nu am să‑l mai am când că‑i lipsesc puterile curând! – se întoarce Ioana! – Mi‑a făcut mare plăcere descrip‑ 1 August 980 – Te implor să fii liniştit – ţia ta cu excursia voastră – parcă eram şi eu cu voi şi văd încă şi acum Şuşu meu scump, locurile pe unde aţi trecut – Dacă [4] mai ajung pe acolo cu voi poate voi Ca şi tine mă frământ şi nu mai îmi gă‑ deveni o rivală periculoasă pentru sportivul Papagal! – Mă bucură mult că ai sesc liniştea – Când cetesc scrisorile tale Vom începe numaidecât formalităţile! sunt adânc tulburată, nopţile fără somn – început şi tu să guşti „la vie au grand air“ şi sunt sigură că vei începe să simţi încântarea iar când trebuie să iau o hotărâre la sosirea 10 Aug – 980 dimineţii îmi lipseşte puterea – Trebuie să culmilor – Până atunci însă, eu voi începe să mă antrenez la Cişmigiu! Cine ştie dacă nu fac un plan, să caut singură soluţia, să ştiu Şuşu meu iubit! cui să mă adresez şi începe din nou panica voi ajunge chiar să‑l înving pe bravul Papa‑ gal – – Mă tem că singură n‑am să mă pot des‑ Scrisoarea ta atât de înţeleaptă mi‑a curca şi nu mă pot linişti decât cu gândul că Şuşu meu iubit, nu am nevoie de fortifi‑ gonit îngrijorarea mea şi panica absurdă cante deocamdată şi‑ţi mulţumesc pentru toată lumea circulă fără emoţii şi că trebuie care mă năpădise şi iată că acum privesc şi eu să mă lupt. Ce mă tulbură mai cu sea‑ grija ta. Îşi scriu acum doar aceste rânduri viitorul fără teamă şi încep să simt adevă‑ ca să te asigur că sunt bine, că mă gândesc mă este impresia că şi tu ţi‑ai pierdut liniş‑ rata bucurie – Sunt foarte calmă că voi re‑ tea şi mă tem că toate formalităţile vor dura mereu la bucuria cea mare şi te rog să fii şi curge la persoana binevoitoare care m‑a tu mulţumit – Nu am deocamdată nevoie mult. Te implor, deci: tu să fii calm şi să nu ajutat în trecut şi am timpul înaintea mea te frămânţi – ci să‑ţi păstrezi răbdarea şi un de nimic altceva, în curând îţi voi scrie să‑ţi să‑l pot găsi întors din vacanţă – Între mulţumesc pentru grija ce‑mi porţi – şi să calm britanic care să‑l cauţi la Elsica – Nu timp am decis să mă trezesc din nou la înţeleg de ce suntem aşa de încordaţi amân‑ ştii cât sunt de fericită. viaţa fericită care mă aşteaptă – Mă simt Te sărut şi în curând îţi voi trimete răs‑ doi – La mine există un motiv justificat, fi‑ sigură pe mine, sănătoasă şi cu încredere indcă n‑am ieşit din casă, n‑am mai pus pi‑ punsuri la toate întrebările tale – Toată bu‑ în viitor – Peste 8 zile se întoarce Ioana curia şi dragostea mea lângă tine – ciorul pe caldarâm şi n‑am mai privit spre acasă (era plecată la munte cu Mihaela) şi soare – Dar astea toate vor fi învinse în cu‑ A ta din suflet imediat vom începe formalităţile – Sunt Mama rând, când mă voi scutura de tembelism şi fericită că şi tu ai înţeles că timpul era prea renunţare – Tu trebuie să fii sănătos, cu nervii liniştiţi şi să mă crezi când îţi spun că sunt şi eu validă – În curând voi găsi spriji‑ nul care l‑am avut în trecut şi care mă va ajuta cu certitudine să‑mi îndeplinesc do‑ rinţele – Sunt fericită că sunteţi în cuibul vostru de vulturi şi sper că nervii tăi se vor destin‑ de în faţa priveliştii care m‑a fascinat şi pe mine când am sosit la voi – Aşi vrea să am veşti de la tine cu detalii de cum te simţi şi dacă staţi mai mult acolo – Când mă gândesc la tine că ai scăpat din furnicarul Parisului, parcă respir şi eu uşu‑ rată şi voioasă. Ce te implor mai cu seamă, pentru ca să‑mi dai „coraj“, este să ştiu că vezi cu calm şi seninătate viitorul – Ioana e plecată pentru câteva zile la Le‑ reşti (unde am petrecut şi noi pe vremuri). S‑a dus cu Mihaela care mai are câteva zile de vacanţă iar eu sunt acuma ajutată de soţii Jachet cari sunt mişcător de devotaţi – aşa că poţi fi liniştit şi în această privinţă – Când se va întoarce Ioana vom apela la ajutorul prietenului ei binevoitor şi foarte priceput la călătorii şi dânsul va fi salvatorul meu – Te implor să fii cu răbdare şi calm, căci şi eu voi fi la fel dacă te ştiu pe tine cu nervii liniştiţi – Aş vrea să‑mi scrii cum te simţi acolo, ce mai fac demoazelele din compania voastră şi să le transmiţi multe gânduri afectuoase de la mine – Eu pe tine te implor acuma să fii voios, scurt chiar pentru pregătirea formalităţilor să ai încredere în zilele ce vor veni şi să ştii necesare – Chiar şi vremea bună care a în‑ [5] că eu sunt bine şi plină de forţe noi – ceput la noi de câteva zile contribuie la Vremea la noi s‑a limpezit şi putem optimismul meu – „Cinstită şi lucidă“ îmi mărturiseşte ce spera în zile mai frumoase – Toată lumea e plecată din oraş, furia bănuiam – Mă gândesc mereu la tine, dragul meu şi vremei s‑a mai potolit şi puţini sunt cei ră‑ „Iar în nici un caz nu vreau să vii tu către te îmbrăţişez cu toată căldura dorului meu. maşi să mă viziteze – Am un singur prieten mine“ Îi voi scrie şi lui Elsie în curând. Până atunci, adevărat, un caniche veritabil, care ar putea te rog să‑i spui tu multe sărutări şi gânduri face concurenţă chiar lui Papuc – Este prie‑ 17 Iulie [1981] afectuoase. tenul răsfăţat al unei cocoane care a venit Fii sănătos şi cuminte, Iubitule! să‑mi ţie de urât în timpul lipsei lui Ioana Scumpule şi mult doritule meu Şuşu, A ta – Toată ziua mă joc cu el şi înţeleg acum Mama pasiunea ta care te leagă de el. Noaptea Ce veselă a în[cepu]t convorbirea1 când adoarme stăpâna lui – vine tiptil şi se noastră neaşteptată – şi ce tristă şi dezamă‑ Cetesc deocamdată, cea mai minunată suie la mine în pat unde doarme până dimi‑ gită s‑a terminat! Şi [as]ta numai din cau‑ carte – este vorba de „Faust“ a lui Goethe neaţa – Iar când se trezeşte începe marea 

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 23  za mea, stupidă creatură [care] n‑am ştiut să‑ţi mărturisesc mai din devreme că nu mai sunt ce am fost pe vremuri. Am simţit ce rău te‑am rănit şi n‑am să‑mi iert nici‑ odată răul care ţi l‑am făcut – Acu‑ INEDIT ma însă, cinstită şi lucidă, trebuie să‑ţi mărturisesc că era necesar să‑ţi dau explicaţiile sincere ca să înţelegi comportarea mea: Vreau să‑ţi spun, nu ca să te consolez ci în toată since‑ ritatea, că starea mea nu este deloc gravă, că nu sunt bolnavă şi impotentă – dar to‑ tuşi nu mai am puterea din trecut ca să mă pot descurca singură cu greutăţile care se ivesc – ceea ce au fost întotdeauna pentru mine, insurmontabile – Dar nu trebuia să‑ţi amintesc asta, ci ar fi trebuit să caut singură calea şi ajutoarele necesare – E în‑ să un adevăr că totul se obţine mai greu azi şi mă voi sili să găsesc un ajutor împre‑ ună cu Ioana. Iar în nici un caz nu doresc să vii tu către mine – Te implor să îmi ierţi purtarea de ieri seară, căci eu nu‑mi voi ierta‑o niciodată! Şi ca să te liniştesc complet, îţi repet că nu sufăr de nimic – că organismul meu e per‑ fect sănătos, că mănânc bine, dorm „canon‑ ne“ şi nu am nici o infirmitate şi niciodată nevoie de doctor sau doctorii. Chiar hapu‑ rile tale miraculoase mă aşteaptă cuminţi în dulap şi rareori îmi amintesc să iau câteva – Iar Doctor – n‑a pus niciodată picior la mine în casă – Va trebui să înving această „pigritia“ ticăloasă care m‑a adus aci. Aş‑ tept cu nerăbdare răspunsul tău iertător – iar între timp mă voi scutura de lene, voi ieşi la soare şi voi umbla regulat cu câte un însoţitor care să mă stimuleze şi să‑mi redea • Tuşki Caragiale încrederea în puterea mea. Asta am vrut să ştii cât mai grabnic, că nu sufăr de nici o boală, că am început să mă hrănesc cu poftă şi încredere în regene‑ rarea mea. Iartă‑mă iubitule, nespus de doritule – Iartă‑mă! În curând îţi voi scrie iar cu toate amă‑ nuntele încercările mele de‑a câştiga timpul pierdut – Iar tu primeşte gândurile mele pline de nesfârşit dor, cu toată dragostea infinită. A ta Mama

În curând îţi voi scrie iar!2 În curând o altă scrisoare mai bună!

1. Este vorba de o convorbire telefonică. 2. Post‑scriptum notat pe verticală, pe marginea pri‑ mei pagini a scrisorii.

[6]

21 Iulie [1981]

Şuşu meu scump,

N‑am dormit toată noaptea cu gândul la tine şi la ultimele noastre speranţe de vii‑ tor. Am avut impresia că te‑am dezamăgit fiind că nu eram destul de pregătită să‑ţi răspund fără şovăială propunerilor tale. Iar cum acest răspuns al meu n‑a fost destul de clar, prompt şi entuziast ţi‑a făcut o surpri‑ ză neplăcută. – De aceea acum vreau să‑ţi dau toate explicaţiile necesare şi să mă înţe‑ • Vlad Caragiale cu Simone (în dreapta imaginii) şi Marguerite Trompeau în parcul Castelului Bourbon- legi. – Busset.

24 • APOSTROF DOSAR În ultimul timp, am dus o viaţă claustra‑ nerăbdare la clipa când voi putea să zbor ajută să îmi suport lunga noastră

tă fără speranţe şi planuri de viitor – un fel lângă tine şi [să] ne reluăm viaţa din trecut despărţire. Aşi dori însă un singur INEDIT de renunţare îmi alungase orice dorinţă şi – Am satisfacţia că cel puţin îţi pot da veşti cuvânt să‑mi spună cum îţi merge mă obişnuisem cu singurătatea, mulţumin‑ bune despre sănătatea care e înfloritoare, că sănătatea şi buna dispoziţie – du‑mă cu o carte bună, sau o emisiune de pot să spun cinstit ca să nu crezi că îţi as‑ Nu‑ţi cer să pierzi timpul cu co‑ televiziune1... Şi iată că o lumină orbitoare cund adevărul – respondenţa şi nu doresc decât să a izbucnit fără pregătire. De atunci mă fră‑ Aşi fi poate şi mai liniştită dacă ai găsi o ştiu cum îţi merge cu sănătatea şi mânt cu gânduri noi. Cu întrebări, cu ne‑ clipă pentru mine ca să‑mi scrii câteva cu‑ buna dispoziţie – îţi mulţumesc din dumeriri şi cu întrebarea dacă vârsta mea vinte sincere şi adevărate despre cum te suflet că‑mi dai veşti bune şi că eşti (87 de ani!) poate să‑mi permită acest salt simţi tu, dacă dispoziţia ta continuă să fie înconjurat de oameni aleşi cu care te în necunoscut?! Voi fi oare capabilă să merg optimistă, dacă lucrezi cu temei şi aceeaşi simţi bine şi că sănătatea ta este bună, dis‑ în ritmul înconjurător de oameni tineri, plăcere, că nimica nu‑ţi tulbură buna dispo‑ poziţia asemenea şi că găseşti prieteni cu doritori de acţiune şi de petrecere? ziţie. Eu nu doresc nimic mai mult ca să fiu care te simţi bine – Mă bucur că lucrezi cu Eu ştiu ce vei răspunde tu la nedumeri‑ pe deplin liniştită şi recunoscătoare soartei. plăcere şi toate aceste ocupaţii îţi dau satis‑ rea mea: că pe lume cu nimeni nu te simţi Mă bucură mult când îmi dai veşti des‑ facţii – Mă gândesc cu speranţa că într‑o zi mai bine şi nu te înţelegi mai uşor ca cu a ta pre [plăcerea] care‑ţi dă scrisul şi că eşti în‑ fericită voi putea şi eu într‑o zi să împărtă‑ Mamă. Dar biată mamaie nu mai e cea de conjurat de prieteni buni şi sinceri – Dar şesc cu tine astfel de bucurii. odinioară! S‑a învăţat să nu respecte ceasul, scrisorile care mi le trimeţi îmi dau mare Sănătatea mea şi juneţea sunt încă neal‑ să nu primească lume, să nu se îmbrace de curaj şi sunt fericită că ai găsit prieteni sin‑ terate şi sper să ne regăsim tot aşa când voi gală, să stea întinsă pe pat ziua întreagă şi, ceri cu care te înţelegi – Nu ştiu încă pentru putea să ajung la tine. Sunt fericită de ves‑ mai cu seamă, să nu iasă din casă, să nu când s‑a decis întoarcerea noastră acasă – tea că lucrezi cu spor şi cu plăcere şi îţi do‑ circule pe stradă, să nu facă un pas pe calda‑ dar în curând sper că voi putea să am aceas‑ resc să continui să te îngrijeşti şi să fii mereu râm şi nici chiar în Cişmigiu – Şi la toate tă binecuvântată fericire – cu aceste bucurii ale mele care sunt fericirea aceste destăinuiri eu nu simt puterea să re‑ Sănătatea mea este perfectă şi aerul de mea din adâncul sufletului – acţionez – !!! aici îmi este prielnic, dacă ai putea să vii şi Fii sănătos iubitul meu la care mă gân‑ Ce greu îmi va veni să mă re‑educhez! tu pe la noi cred că ţi‑ar face şi ţie mult bi‑ desc şi rog să ai multă satisfacţie – Ioana îţi Şi iată chiar acu vine Ioana de afară cu ne! – dar îndrăznesc să‑ţi fac propunerea să trimete gândurile ei cele mai calde şi satis‑ propunerea să facem o „mică plimbărică“, vii pe‑aici pentru câtva timp – Sunt sigură facţia unui succes mare şi gânduri bune din vremea fiind superbă şi ademenitoare – Iar că cocoanele care le‑ai cunoscut ar fi încân‑ inimă. ca să nu se spună că sunt încăpăţânată, mă tate să te revază! – zilele trecute am primit Eu te strâng în suflet şi‑ţi doresc succes reped să mă înţolesc şi să pornesc la Ciş‑ vizita a 2 cocoane care mi‑au făcut marea din toată inima şi te sărut îndelung migiu – plăcere de a‑mi vorbi îndelung de tine. Am A ta mama Voi continua scrisoarea după „excursie“ înţeles că sunt mari prietene şi admiratoare n adăugând amănunte încurajatoare. Până de‑ale tale – Totuşi asta nu‑mi alină dorul Transcriere şi note de Anca Daniela Mihuţ atunci te sărut fierbinte – cel mare care continuă să mă sfredelească. N‑am mai plecat nicăieri dragul meu – Sunt mereu cu gândul la tine, Iubitul căci cerul clement a tras o mică aversă bine‑ meu, şi când am veşti bune prin alţii mă făcătoare şi iată că pot să‑mi reiau firul simt fericită şi nu pot să‑mi domolesc emo‑ destăinuirilor mele. ţia. Ce doresc mai cu seamă e să ştiu că eşti În continuare adaug că puţin mă tem de Dosar Vlad Caragiale formalităţile şi demersurile care mă aşteap‑ sănătos şi vesel şi mai cu seamă „chéri des tă – Voi începe în curând să mă ocup de demoiselles!“ Dar ca să‑mi domolesc dorul realizat cu ajutorul lui mă consolez cel mai mult să aflu că eşti acest capitol şi te voi ţine la curent cu încer‑ Ion Vartic şi Anca Daniela Mihuţ voios, sănătos... şi... „chéri des damouzel‑ cările mele – les“1! Iubitul meu, am impresia (nu ştiu Pentru rest, sunt cred destul de „umbla‑ dacă) că totuşi în curând mă va ajuta cerul tă“ ca să mă descurc – cu ajutor[ul] celor să fim iarăşi împreună. care mi‑au deschis căile ca în trecut. Iar mai bine ca orice mă bucură să aflu Asta este ce aveam mai urgent să‑ţi că eşti sănătos, că lucrezi cu plăcere şi că ai anunţ – iar pentru detalii voi lua câteva in‑ prieteni dragi, sănătate şi voie bună! formaţii chiar de la tine: dacă voi face cere‑ Te strâng cu toată dragostea din inimă şi rea pentru Elveţia sau Franţa – şi anumite cu dorul nesfârşit la inimă îndrumări – din partea ta. A ta Mama – Ăsta este răspunsul meu la ce îmi ceri tu – iar dacă nu va fi deajuns, îmi vei da tu În curând îţi voi scrie – din nou mai bi‑ toate detaliile – ne – Te strâng în braţe.2 Îţi voi scrie în curând o scrisoare obiş‑ La rugămintea dlui Ioan Cristescu, nuită în care îţi voi vorbi numai de dorul 1. Acest cuvânt cu iz trubaduresc se păstrează până meu şi de bucuria de a vă regăsi – astăzi în vorbirea curentă, într‑un cerc familiar. directorul Muzeului Naţional Aş vrea să ştiu ce zice Elsica – şi dacă mă 2. Post‑scriptum notat, pe verticală, de‑a lungul pagi‑ al Literaturii Române, nii a doua a scrisorii. primeşte cu bucurie – ! dna Simone Lemaire-Caragiale Până atunci te îmbrăţişez, scumpul meu Şuşu. va dona muzeului [8] Arhiva lui Vlad Caragiale. A ta Mama – . 20 III 984. – 1. În dreptul acestui cuvânt Tuşki Caragiale pune un asterisc şi completează pe marginea scrisorii: „Şi Iubitul, neuitatul şi doritul meu Şuşu, mai cu seamă veştile bune de la tine!“ Au trecut zile şi n‑am ajuns să‑mi reali‑ zez dorinţa de a‑ţi trimete câteva cuvinte [7] împovărate de dorul meu – Sunt mereu cu gândul la tine plin de nespusul dor care mă 20 Iulie 1983 frământă mereu – Dar nu ajung să‑ţi aud glasul şi nu găsesc clipa care ar putea să mă Şuşu meu dorit atât de fierbinte încât consoleze – Îţi sunt recunoscătoare din nu ştiu cum să încep să‑ţi spun cât sunt de adâncul sufletului pentru bunătatea ta şi nu răscolită şi neputincioasă să‑mi potolesc găsesc cuvinte ca să‑ţi spun fericirea care gândurile care mă asaltează – şi dorul care mi‑o dai cu scrisorile tale la care nu găsesc • „Făptaşii“: Ion Vartic, Anca Daniela Mihuţ, dna mă răscoleşte – Încep să mă gândesc cu cuvintele de mulţumire care‑mi aduc şi mă Simone Lemaire-Caragiale. Foto: Martha Lewis.

DOSAR Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 25 Eseu Pravila vasiliană: refaţa fostului logofăt de‑al treilea Eus‑ Ptratie Berindei, cărturarul pe care voievo‑ dul semeţ al Moldovei Vasile Lupu l‑a făcut să traducă din greceşte „pravilele împărăteşti“ – adică legile imperiale –, lămureşte de ce re‑ zultatul acestei strădanii, culegerea de legi ti‑ 370 de ani părită la Trei Ierarhi, în 1646, este una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale se‑ colului al xvii‑lea. Încununare a operei de tra‑ Ovidiu Pecican ducător a lui Eustratie, boier devenit încă din 1632 disponibil, ca unul ce încetase cu acel die, plină de cetăţi şi oraşă iscusite, mulţime fost întocmirea unui instrument al bunei gu‑ prilej să mai servească la cancelaria domneas‑ şi desime de oameni, târguri vestite, pline de vernări în acord cu convingerile voievodale, că – poate din pricini de vârstă înaintată deja toate bivşuguri şi pentru mare iscusenii şi dar care să ofere şi necesarul ghidaj moral –, Cartea românească de învăţătură de la pra‑ frumuseţuri a pământului acelui i‑au zis raiul supuşilor principelui. vilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe a fost şi pământului etc.“ Ar fi fost de aşteptat, în aceste condiţii, ca apoteoza laborioaselor lui eforturi, ilustrate şi Pentru motivul arătat, el, Eustratie, „mai decizia să vizeze realizarea unei traduceri in‑ de alte traduceri cu valoare legislativă (Şapte mic şi nice de o treabă a Mării Sale rob“, a tegrale a Bibliei. Aşa făcuseră, spune Eustra‑ taine ale bisericii, 1644). Exact în anul apariţi‑ tălmăcit legile selectate „pre limbă româneas‑ tie în aceeaşi prefaţă, „Mulţi înţelepţi şi pu‑ ei cărţii, viaţa lui Eustratie se încheia, după ce că ca să poată înţeleage toţi“. Evident că reve‑ tearnici împăraţi“ care, „cu multă rugă şi înzestrase însă Moldova vasiliană cu câteva renţa încărcată de o modestie dusă până la nevoinţă şi cu mare osârdie s‑au cumpătat culegeri de legi laice şi ecleziastice inspirate umilinţă, dictată de eticheta şi de morala de‑au cercat pănă s‑au spodobit de‑au găsit iniţial de nomocanoanele bizantine. epocii (privilegierea atitudinii de umilinţă izvorul vieţii cel nescădzut, ce să dzice Svânta Eustratie spune limpede ce anume l‑a de‑ creştină, deferenţa dusă până la minimizare Scriptură“. Acest adevărat far călăuzitor, „cu terminat pe domnitor să poruncească o ase‑ de sine faţă de conducătorul ţării), cu echiva‑ multă dragoste şi bucurie lumii l‑au arătat menea întreprindere dificilă: „... vădzând ne‑ lenţe şi în formulele de adresare din Apusul pentru binele şi folosul a mulţi“. Aşa se petre‑ dreptăţile şi asuprealele mişeilor [= asupra Europei, nu pune în niciun fel în penumbră cuse şi în vremea voievozilor moldoveni di‑ oamenilor simpli] carele fac cei neînvăţaţi şi meritul de seamă, solitar, al cărturarului mol‑ nainte, a căror politică vizând cultura scrisă a neînţelegători, diregătorii şi giudeaţele de pre dovean despre care au ajuns până la noi atât însemnat, până atunci, mai mereu, înzestra‑ la toate scaunele [= de la toate nivelurile de de puţine date. rea bisericilor de mir şi a mănăstirilor cu cărţi judecată ale] Moldovei...“, Vasile Lupu a do‑ În Moldova vasiliană nici măcar clerul nu având un conţinut religios, de la Psaltiri la rit să îndrepte această situaţie, în care cei ce ştia întotdeauna să citească, după cum obser‑ Evangheliare. Deocamdată însă, transpune‑ împart dreptatea nu ştiu ce se cuvine decis în vau străinii. În acest sens, Petre Baksič, un rea în limba vorbită a întregii Scripturi depă‑ fiecare tip de cauză. I‑a poruncit deci – cărtu‑ misionar venit în Moldova, scria în 1641: „... şea puterea de coagulare a mediilor cărtură‑ rarul formulează diferit: „datu‑s‑au învăţătu‑ călugării şi preoţii lor slujesc în biserică în reşti din Moldova sau din Ţara Românească. ră şi mie“ – să cerceteze, să selecteze şi apoi să traducă din legislaţia greacă („am scos aceaste slavoneşte, au cărţi tipărite în Ţara Moscovită Trebuia să mai treacă un număr de decenii pravile şi le‑am tălmăcit den scrisoare gre‑ şi la Veneţia“, apoi adăuga: „Episcopii şi pre‑ până când, în ţara învecinată, de la sud de cească“), dar şi din cea latină („au scos den oţii lor sunt atât de ignoranţi, încât puţini din Carpaţi, iniţiativa voievodală a lui Şerban cărţi elineşti şi lătineşti“), cele mai bune legi ei – dacă nu niciunul – pot să înţeleagă ceea Cantacuzino să conducă la publicarea Bibliei adoptate de‑a lungul timpului de împăraţii ce citesc, deoarece citesc în limba sârbească din 1688. creştini („toate tocmealele ceale bune şi giu‑ [= slavonă] pe care nu o cunosc, şi astfel nu De astă dată însă, lăsând deoparte preocu‑ deaţele celor buni creştini şi svinţi împăraţi“). înţeleg nimic nici ei, nici aceia care îi aud în pările de natură religioasă şi teologică pentru a Aceste legi au o valoare mai mare decât biserică. Spun aceasta despre aceia care nu da prioritate interesului pentru arta guvernării doar una practică. Ele ghidează şi deschid ştiu altceva decât buchile slavone, dar nu cu‑ şi a organizării mai judicioase a unei societăţi orizonturi chiar şi dincolo de obiectivele nosc limba, căci în preajma domnului se gă‑ conduse autoritar, domnitorul Vasile Lupu a imediate ale actului de justiţie, îndrumând în sesc şi unii care ştiu câte ceva, fiind greci; dar hotărât cu totul altceva. Ideea nu îi va fi venit direcţia binelui (şi nu a răului) şi pe cei care cât priveşte pe cei din ţară, aceştia sunt aşa fără poveţe cărturăreşti, cu siguranţă, ştiut fi‑ nu au călcat strâmb, înlăturând ignoranţa din cum am arătat mai sus...“. Că Baksič nu min‑ ind că în ambianţa curţii se afla şi savantul grec capetele celor needucaţi şi ajutându‑i să sta‑ te se vede din faptul că el nu generalizează, Meletie Sirigos, despre care unii exegeţi cred bilească şi să administreze dreptatea. Eustra‑ totuşi, situaţia semnalată: „Moldovenii sunt că ar fi contribuit efectiv şi la munca lui Eus‑ tie acordă acestei iniţiative esenţiale o valoare în legătură cu polonii, ba chiar boierii îşi tri‑ tratie, poate furnizându‑i cărţi şi ajutându‑l la oarecum testamentară şi un rost în durata mit copiii la studii în Polonia, şi sunt boieri selecţia legilor păstrate în Pravilă, cine ştie. lungă a istoriei. În „aceastea înţelepciuni şi care vorbesc foarte bine limba latină; şi acest Domnitorul a dorit să se realizeze o culegere aceastea învăţături“, scrie el într‑o frumoasă domn a făcut în Iaşi o mănăstire, în care a de legi care să îmbine, practic, tradiţia cea mai limbă română – prin urmare, în respectivele adus călugări din Rusia şi ţin şcoală latinească ilustră sud‑est europeană (romană şi bizanti‑ reglementări (învăţături) şi în respectivele şi aproape toţi ştiu limba latină; mai mult nă), cu interpretările moderne consonante cu expresii ale cunoaşterii şi înţelegerii (înţelep‑ chiar, stareţul, [...] e un bun teolog [...] Acel moştenirea aureolată a vremurilor vechi. Se ciuni) – el vede un „izvor de viiaţia în veaci stareţ are pe toţi autorii catolici, ca de ex. Sf. cuvenea însă astfel triat şi adaptat, încât toate nescădzut şi nesvârşit“, cu alte cuvinte o sur‑ Toma, Sanchez şi alţii...“. Cum, dintre aceş‑ acestea să se potrivească şi cu legea nescrisă, să îndestulătoare şi nesecabilă, „carile ca o tia, Aquinatul este cunoscut, voi spune doar cutumiară, a românilor. Şi peste toate, să în‑ lumină lumineadză“. Ele sunt destinate, fapt că al doilea autor identificat în posesia stare‑ trunească, în acelaşi timp, caracteristicile unei semnificativ, nu generaţiei respective de lo‑ ţului rus din Moldova este Thomas Sanchez, culegeri legiuitoare aflate în acord cu gândirea cuitori ai Moldovei, ci „noo tuturor rodului autorul lucrării Disputationes de sancti matri‑ voievodului. românesc“, nouă românilor de oriunde şi de monii sacramento, apărută în trei volume, Stranie poate părea, în contextul unei ast‑ pretutindeni, din vremea aceea şi din timpu‑ Opus morale in præcepta Decalogi, lucrare apă‑ fel de înlănţuiri, încrederea prioritară acordată rile care vor urma. rută postum, sau Consilia moralia. unei alte cărţi decât Biblia în rolul de a ghida Expresia „rod românesc“, o metaforă ce Faptul că nucleul de cărturari kievieni comportamentele oamenilor. Asta cu atât mai face din ansamblul românilor un arbore pe aduşi de Vasile Lupu pentru Academia dom‑ mult cu cât ea urma să fie oferită ştiutorilor de crengile căruia fiecare nou născut român este nească era instruit nu este de mirare. Dar scris‑citit în chiar limba vorbită. Ambele idei un fruct şi o încununare a efortului spornic chiar şi dincolo de acest grup de elită, cum se au fost posibile doar pe urma răspândirii idei‑ de a fi, rămâne un fericit unicat în istoria vizi‑ vede, în mediile laice, precum cele reprezen‑ lor Reformei religioase. Ele dezvăluie adapta‑ unilor culturale ale cărturărimii noastre mo‑ tate de boieri ca Eustratie logofătul însuşi, ori bilitate pragmatică la imperativele actualităţii derne. Îi corespunde, poate, la fel de iscusita ca Grigore Ureche, existau preocupări de or‑ vasiliene în mediile unei curţi profund orto‑ potrivire a lui Miron Costin, câteva decenii din intelectual demne de o cunoaştere mai doxe, unde însă ierarhii catolici, precum Mar‑ mai târziu, care aseamănă ţara Italiei cu o ro‑ nuanţată. Fireşte, asemenea excepţii nu pu‑ co Bandini, erau bine primiţi şi trataţi cu res‑ die, plină cu cetăţi înfloritoare, atât sub ra‑ teau corecta o situaţie socotită de voievod şi, pect. Venise vremea ca românii să înţeleagă şi portul prosperităţii, cât şi sub acela al culturii alături de el, de Eustratie însuşi, drept regre‑ să respecte ceea ce convenea unui trai pe cât lor, identificând în ea un teritoriu paradisiac: tabilă şi demnă de a fi îndreptată cât mai iute. posibil armonios în societatea moldovenească „Ieste Ţara Italiei, cum se zice, plină ca o ro‑ Iar îndreptarea cea mai radicală cu putinţă a vasiliană. n

26 • APOSTROF Autograf de Simona Popescu

Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 27 dorescu nu putea scrie aşa cum o face. Şi‑a ascuţit peniţa confruntându‑se cu toate cu‑ lisele, cu toate mizeriile, cu toate jocurile şi dansurile de societate. De societăţi, aş zice, fiindcă România de azi, lumea de azi e una hărţuită, hărtănită, ruptă în bucăţi care se cred independente, dar pe care le joacă pe degete sistemul, el însuşi inconsistent. O lume „fluidă“, cum se spune în Băieţi aproa‑ pe buni, neînchegată, alunecând pe nesimţi‑ te din alb în negru şi înapoi. Viaţa nu e un şine, disperare, zbucium, desenul din covor film american, unde „nu e sigur că câştigă Pânza de păianjen se limpezeşte, cartea e tot mai coerentă, îi mereu binele, dar sigur întotdeauna răul e descoperi biografia şi bibliografia. Fără ca învins“. a libertăţii asta să pună în pericol plăcerea lecturii. Libertatea e o pânză de păianjen, la Fac o pauză de documentare. În Cinci pândă, insinuantă, subversivă, imprevizibi‑ Irina Petraş milenii de manipulare, citesc despre presiu‑ lă. Ea se poate ţese în cel mai tainic ungher nea sporită a fenomenului comunicaţional al adăpostului tău de fiinţă dornică de pri‑ eloc pasionată de mă­ asupra societăţii graţie progreselor tehno‑ vacy. Emoţia frisonantă pe care o transmite Dcinarea în gol a dez‑ logice: „Omul modern este o victimă pro‑ cartea se datorează unui truc de arhitectură baterilor televizate, sim‑ babilă a propagandei, omul modern este o romanescă mai puţin luat în seamă de co‑ plu nutreţ mediatic fără victimă sigură a manipulării din partea or‑ mentatori. În prima parte a cărţii, persona‑ urmări practice (nicio ra‑ ganizaţiilor politice, dar şi a celor comerci‑ jele sunt ficţiuni, pactul e respectat şi citito‑ nă pe care s‑a pus degetul ale sau de media. Omul modern este măsu‑ rul află cele mai intime secrete ale lor de vreo două decenii în‑ rabil din punct de vedere sociologic, este privind dezinvolt prin gaura cheii pe care coace n‑a dat semne de determinabil din punct de vedere psiholo‑ i‑o pune la dispoziţie orice poveste cu şi vindecare!), am deschis gic, el este parte a unui organism complex, despre oameni. Vorba lui G. Simenon, oa‑ cartea lui Bogdan Teodo‑ dar perfect analizabil care se numeşte opinie menii urmăresc fascinaţi detaliile cele mai rescu (Libertate, Bucureşti: Cartea Româ‑ publică. […] Un individ unidimensional mărunte, mai banale despre viaţa omeneas‑ nească, 2016, 268 pagini) fără pre-judecăţi, prins între multiple canale de comunicare“. că pură şi simplă dacă acestea se reproduc incitată de textul escortă semnat de Horia Adaug o mărturisire a prozatorului: „Am aidoma pe scena teatrală ori romanescă. Gârbea: „Cartea are toate datele unui ro‑ fost întotdeauna interesat de felul în care se Treptat, lucrurile iau o întorsătură foarte man de succes: acţiune palpitantă, suspans, comportă individul pus faţă în faţă cu cei‑ bine regizată. În cartea lui B.T., personajele personaje puternice care‑şi prezintă hotărâ‑ lalţi, cei pe care îi cunoaşte sau cei pe care descoperă că viaţa lor intimă este transcrisă te punctele de vedere, ironie şi un final ne‑ nu‑i cunoaşte, dar este judecat de ei; cum se într‑o carte care, culmea, le e dedicată. Din‑ aşteptat. Dar este mai mult decât o naraţiu‑ comportă individul acuzat de comunitatea tr‑o dată, pactul e sfâşiat. Personajele, ultra‑ ne antrenantă. Există în acest roman un sa ori de societate, fie că se consideră sau nu giate, devin cumva oameni adevăraţi, de plan de profunzime tulburător, o privire în vinovat; cum se comportă individul adus în vreme ce viaţa lor a devenit sursă de inspi‑ abisul unei societăţi – cea românească a în‑ situaţia de a se lupta cu forţe mult superioa‑ raţie pentru o altă carte, care, deşi ficţiune, ceputului de secol xxi – întocmită greşit, re lui nu pentru un ţel impresionant, ci e stânjenitor de adevărată. Dubla oglindire imprevizibilă, capabilă să distrugă vieţi cu doar pentru propria lui supravieţuire şi e ameţitoare. Oricât de neruşinate, amă‑ un cinism absolut. Un strat social destinat pentru reîntoarcerea la normalitatea pier‑ nuntele vieţii omeneşti stau legitim în filele aparent succesului, relaxat şi superficial tră‑ dută – reîntoarcerea la viaţa din interiorul unei cărţi dacă pactul ficţiunii e respectat, ieşte, fără s‑o ştie sau ignorând pericolul, pe iluziei“. Tema a fost deja abordată în Spada iar viaţa tainică a individului nu e violată. muchia prăpastiei“. Am început lectura şi Băieţi aproape buni. Cele trei romane, Când, însă, convorbirile telefonice private, suspendat, fără a‑mi recapitula întâlnirile cum bine observă Marius Miheţ, „pot fi ci‑ e‑mailurile, sms‑urile, chat‑urile de tot so‑ anterioare cu scriitorul, cu cărţile sale. tite ca o trilogie a manipulării“. Lucru pe iul au devenit bun public, viaţa nu poate Foarte bine scrisă, cartea începe abrupt, te care autorul îl recunoaşte singur, de altmin‑ merge mai departe. Exhibarea secretelor afli dintr‑o dată printre oameni mai mult teri: Libertate încheie o trilogie „în care nu umane poate fi oricât de violentă într‑un sau mai puţin obişnuiţi care îşi vorbesc fi‑ există nici personaje şi nici linii comune roman (piaţa o cere!), te poţi recunoaşte, în resc, dezinvolt, mult, despre toate nimicu‑ epice, ci doar dezvoltarea a trei cadre din taină, într‑un segment sau altul, poţi spiona rile cotidiene. Deşi „calitatea zgomotului“ societatea românească post‑revoluţionară, nepedepsit oricâte intimităţi, dar e de nesu‑ care bruiază auscultarea interioară e menţi‑ fiecare urmărind aspecte ale spaţiului pu‑ portat când romanul e despre tine şi e scos onată anume („Prietenii lui Dan au mereu blic românesc – zona politică, media, dar şi pe tarabă! „Sistemul“, în sens foarte larg, această calitate a zgomotului. E atâta zarvă vieţile cetăţenilor“. spionează şi manipulează fără restricţii. în jurul lor, încât uiţi de orice şi te simţi Personajele sunt smulse brutal din con‑ Axiomatic şi ignorabil când e vorba, vag, eliberat. Eşti înghiţit de o voioşie de îm‑ vingerea că indiferenţa faţă de politic secu‑ despre toţi ceilalţi. Dar când toate vorbele prumut, ceva ce n‑are niciodată legătură cu rizează, că nimic din ce se întâmplă afară, tale secrete pot fi utilizate de oricine, din tine, dar care te acoperă şi te rupe de orice dacă nu iei în seamă, nu poate tulbura cal‑ interes obscur, din capriciu, pentru amuza‑ supărare“), o doză cam prea consistentă de mul şi armonia pe care le‑ai construit în ment, lucrurile nu mai stau deloc bine. probleme amoroase m‑a făcut circumspec‑ intimitatea vieţii de familie. Sonia nu e in‑ Dintr‑o dată, nu doar Caius e muritor. tă. Nu gust deloc aşa‑numitele „romane de teresată de politică, nu se uită la televizor, Radiografia e a societăţii româneşti de dragoste“, nu urmăresc telenovele. Paginile nu citeşte ziarele. Se aşteaptă ca indiferenţa mileniu trei, dar e şi a lumii noastre ferme‑ ameninţau să se înece în siropuri, filele mi ei să fie răsplătită cu o indiferenţă egală, să cate de „calitatea zgomotului“ propagată se lipeau, îngălate, de degete. Curând, însă, nu fie agresată de cei din afară. Dar lucruri‑ prin toate mijloacele de socializare. Liber‑ personajelor li se acordă acces direct în pa‑ le nu stau aşa, „nimeni nu este în afara tatea de a comunica liber se preschimbă în gină (procedeu foarte la modă în proza de acestui joc“, „politicul şi politica se află, cea mai teribilă pierdere a identităţii şi au‑ azi, de la noi şi de aiurea, care nu‑mi displa‑ practic, printre noi, cu toate aspectele lor: tonomiei. Acesta e avertismentul cel mai ce deloc – sugerează diversitatea unghiuri‑ şi cele pe care le înţelegem şi cele pe care nu puternic al romanului: „marea flecăreală“ lor de vedere, introduce necesarul relati‑ le înţelegem sau nu le acceptăm“. în care ne bălăcim cu voluptate e (sin)uci‑ vism al perspectivei). Pe nesimţite, dar La început, am fost tentată să fiu de gaşă. extrem de alert, fără băltiri, dar şi fără a face acord cu o voce foarte bine modulată de pe n rabat la detaliul psihologic ori de cadru, net (Ana) care zice: „să ai aşa peniţă şi să te cartea începe să taie în carne vie. Te opreşti ştie (aproape) toată România ca analist la fiecare pagină, aprobi, meditezi, te înfi‑ politic?! Să scrii astfel de romane şi să‑ţi ori. Radiografia e nemiloasă, dar şi blurată, pierzi vremea pe la televizor, prin talk‑show‑ cât să nu te împotmoleşti într‑o singură ex‑ uri?“ Dar mi‑e la fel de limpede că, fără plicaţie/interpretare. Pe măsură ce persona‑ această cunoaştere de aproape, dinăuntru şi jele sunt mai agitate, cuprinse de furie, ru‑ chiar parţial „academizată“, Bogdan Teo‑

28 • APOSTROF tolieri, cât şi pentru cercetători. Există, liantul între viaţa civilă şi profilul sufletesc. dincolo de trăirea interioară încleştată, şi Poeziile şi căsnicia sunt definite, în aceeaşi amănunte care aparţin biografiei literare. măsură, de aşteptarea crispată. Gândul că Asupra celor din urmă se concentrează Ion s‑ar produce fie „o întâmplare a fiinţei me‑ Vartic: le“ (Nichita Stănescu din O viziunea a sen‑ timentelor), fie o nenorocire se dovedeşte „În fine, încheind această scurtă prezentare, mai agasant decât concretizarea lui. Soţii mai subliniez doar faptul că, tot ca la Jung, şi îşi consumă la distanţă mariajul, stând al‑ aici, Anima sau Doti este proiectată într‑un ternativ, unul la Sibiu şi celălalt la Cluj. înalt registru păgân, ca o zeiţă, sau într‑un Momentele de îndepărtare se prelungesc registru creştin, precum mireasa lui Cristos, biserica“ (p. 14). din cauze birocratice şi pecuniare. Depla‑ sându‑se la Teatrul Naţional din Iaşi, pen‑ Exegetul nu se află departe de adevăr. Din tru a monta Unchiul Vania de Cehov, Radu dialogul cu Doti e zămislit Euphorion, Stanca îşi face un proces de conştiinţă, spiritul închipuit de Radu Stanca, pe urme‑ sporind natura exceselor pe care le‑ar fi le lui Goethe, în anii 1946‑1947 ai Roma‑ provocat, insinuând, pe 17.xii.1959, că nului epistolar cu I. Negoiţescu. Frumuseţea s‑ar fi născut din spiţa acelui „Burlador“ brusc ivită arde precum o făclie de Paşte. din Sevilla: Câte emoţii prăvăleşte dorinţa logodnicu‑ Ars doloris lui, din mai 1951, de a conlucra pentru „În plus, mi‑am depănat în zilele acestea toţi anii câţi s‑au scurs de când suntem împreu‑ mântuire! E o necesitate aflată în strânsă nă; toate făgăduinţele pe care ţi le‑am făcut George Neagoe relaţie cu o posibilă traumă – mania perse‑ şi pe care nu le‑am ţinut. Nu mă simt vi‑ cuţiei: novat că nu mi le‑am ţinut. Vina mea e că, atunci când îţi făceam acele făgăduinţi, ştiam ediţie împlinită anun­ „Noi doi realizăm o cetate de artă şi de că nu mi le voi putea ţine. Dar le făceam, ţă recentul volum O viaţă inexpugnabilă – şi cei din jur, pentru pentru ca să te pot păstra; să te pot acapa‑ Radu Stanca, Opere: scri‑ care – singuratic – nu eram de temut, iau ra pentru mine. Poate că n‑a fost corect din sori către Doti (Editura deja seama! Ţi‑am spus aceasta şi o repet şi partea mea. În orice caz, patima pentru tine Muzeul Literaturii Româ‑ acum: căsătoria noastră ne va face pe amân‑ mi‑a acoperit raţiunea şi acum nu mai pot ne, 2016), îngrijit de Ion doi învingători – şi fericiţi. Ne va da amân‑ cântări, dacă am făcut bine sau rău. Te las pe Vartic. Din câte ne dăm durora o fericire clară, plină de aerul tare al tine să cântăreşti...“ (pp. 157‑158). seama, consultând clapeta înălţimilor; ne va duce pe culmi. Ea ne va întâi, vor urma: Doti (ver‑ face să străbatem ca un tot deplin spre marile A‑i lăsa dreptul destinatarei să se pronunţe împliniri pe care le râvnim. Vino! Vino să asupra chestiunii echivalează, în parte, cu suri), Teatru (i‑ii) şi Aqua‑ începem acest urcuş“ (p. 41). rium (eseuri, cronici, proză). Este un pro‑ un gest abrupt de a fi tras la răspundere. iect firesc, a cărui finalizare depinde şi de Radu Stanca e un mistic sedus de nuntire, Stările dificile, inconstante, sunt dese în caracterul imprevizibil al cercetării. Inter‑ încât neglijează mucenicia căsătoriei. El corespondenţa Radu Stanca–Dorina Ghi‑ vin chestiuni aparent mărunte, care, odată urmează îndemnul excelsior al Fericitului bu. Nemulţumirea şi deznădejdea apar ca semnalate, influenţează textul pregătit pen‑ Augustin, lăsând deoparte datoria de a ara urme vâscoase ale cizmelor care calcă prin tru tipar. Colaţionarea manuscriselor şi a şi de a însămânţa ogorul. Vertijul îl cuprin‑ ploaie, căutându‑şi zona de confort la Bu‑ dactilogramelor va atrage o serie de precau‑ de înainte de a ajunge la piciorul muntelui. cureşti, Ploieşti, Timişoara, Oraşul Stalin şi ţii. Ar fi de semnalat un principiu filologic Mesajele către Doti sunt chemări ale comu‑ Iaşi. Pretutindeni ne lovim de fermitatea general pentru scrierile semnate de Radu niunii. După invitaţia mirelui din 1951, literaturii, precum în anecdota cerbului Stanca: întâlnim ultima rugăciune, expediată în mâncat de lupi, care trimite la Eminescu – preajma echinocţiului de primăvară al anu‑ Mai am un singur dor: „Transcrierea scrisorilor s‑a realizat, bineîn‑ lui morţii – 1962: ţeles, conform normelor ortografice actua‑ „Cerbul superb, cu coarne dese şi pline de măreţie, unele rupte, altele îndoite, sfâşiat, le. Am păstrat, însă, diferenţa dintre grafia „Vino, căci numai în venirea ta mai am nă‑ agoniza încă, când l‑au adus jos, încât în cele interbelică cu â (moştenită de scriitor şi dejde. din urmă l‑au ucis pădurarii. Ce mi s‑a părut vizibilă în scrisorile sale din 1948‑1956) şi […] mai grandios în ceea ce povestesc aceştia e aceea postbelică, cu î, însuşită de el abia că‑ Şi mai ales nu întârzia pe acolo. Vino, vino, că restul familiei de cerbi, căprioare, iezi au tre sfârşitul anilor 1950. De aici, de pildă, vino“ (p. 215). alternanţa dintre sunt/ sînt. Am eliminat, urmat convoiul bătrânului la coborâş îndea‑ proape şi nu s‑au reîntors înapoi, oricât i‑au evident, u final din anumite forme verbale Uneori, iubirea lui Radu Stanca rămâne voi voiu hăituit, decât când s‑a ajuns în dreptul case‑ (de ex. în loc de ), dar am păstrat captivă, ca în poemele lui Doinaş, cu aman‑ forma feminină genitivală în ‑ei: marei, pu‑ lor din Predeal. Întâmplarea mi se pare plină blicisticei ş.a. În schimb, l‑am înlocuit pe ta‑Idee. Alteori, devine lucrătoare, asumân‑ de o tragică poezie şi grandoare. Închipuie‑ţi s urmat de z: dezlegare, deznădejde, zbate, du‑şi riscuri de Pygmalion, ca în Jignire de convoiul funebru al acestui împărat căzut al zbor, zbucium ş.a. Diverse particularităţi Tudor Arghezi, unde creaturii i se îngăduie Bucegilor“ (pp. 114‑115). lexicale ale scriitorului au fost menţinute: să fie creator. Astfel de mişcări nu încap în clujan, complecta, contimporan, imagină, sentimente. Sunt atitudini rizomatice, aş‑ Puse la dispoziţia publicului larg, aceste marmoră, mireazmă, nicăiri, novembre, oc‑ teptând clipa să răstoarne covoare de beton. binevenite Scrisori către Doti aşază un reper tombre, plapomă, strein“ („Notă asupra edi‑ Entuziasmul poate fi suspectat că ar ascun‑ nou în abordarea operei lui Radu Stanca. ţiei“, pp. 16‑17). de o durere neidentificată: n

Punând la socoteală şi pricinile financiare, „S‑a coborât Dumnezeu în mine, prin tine. observăm că publicarea epistolarului Radu Şi l‑am primit în mine ca într‑o amforă ar‑ Stanca–Dorina Ghibu a durat 20 de ani. zândă. Flăcările mele lăuntrice s‑au ridicat Acceptăm tot mai greu realitatea că lucru‑ spre cer ca nişte braţe însetate, spre a privi rile temeinice, acelea puţine, rodesc după coborârea veşniciei în lutul efemer. Iar veş‑ îndelungă răbdare. Se ştie, de asemenea, ce nicia a coborât în mine, luând chipul tău – chip înalt, unduitor precum năluca boreală a precauţii naşte corespondenţa intimă. În‑ soarelui, chip desăvârşit, atât de desăvârşit, tâlnim prea multe modalităţi de exprimare încât însuşi Dumnezeu, ce l‑a creat pentru a a sincerităţii. Se formează nişte coduri in‑ descinde în mine prin mijlocirea lui, a înce‑ accesibile pentru exterior. La un moment put să‑l admire“ (p. 54). dat, intervin clişeele. Câteodată, trecerea vremii nu temperează reacţiile afective. Consistenţă lirică sau vorbirea unui spirit Discursul amoros rămâne o ispită, în des‑ care nu‑şi dă seama cum reacţionează? Po‑ tule situaţii inconsistentă, atât pentru epis‑ vestea de dragoste în familie e, probabil,

Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 29 Lecturi Sentimentul american al României utorul, Robert D. României şi studiind despre ea şi despre zona vurile contaminate (din cauza trecutului) de AKaplan, cunoaşte Eu‑ europeană în care este geopolitic plasată – bizantinism; şi cu o cultură originală. Din ropa de Est din experienţa căci, afirmă el, „ca să poţi observa lumea tot ce este şi are ţara noastră, lui Kaplan îi proprie, şi anume din anul trebuie să citeşti serios vreme de decenii în plac: bisericile, inclusiv cele de lemn din 1971, de pe vremea Răz‑ domeniile istoriei, filosofiei şi ştiinţelor poli‑ Maramureş, şi muzica bisericească ortodo‑ boiului Rece, iar România tice“ (p. 45) –, a ajuns expert american în xă: „muzica religioasă cea mai înălţătoare şi din 1973, deci de pe vre‑ problemele româneşti. În umbra Europei mai tulburătoare pe care o cunosc“ (p. 132); mea Ceauşescu. Mînat de (subintitulată: Două războaie reci şi trei dece‑ e o mărturisire care m‑a făcut să mă întreb un impuls subit, a revenit nii de călătorie prin România şi dincolo de ea, dacă vreunul dintre oamenii cu care s‑a întîl‑ aici, dinspre Israel, în Traducere din engleză de Constantin Arde‑ nit aici a avut sau nu buna idee de a‑i dărui 1981, iar de data asta a vizitat‑o cu o privi‑ leanu şi Oana Celia Gheorghiu, Bucureşti: Oratoriul bizantin de Crăciun al lui Paul re avizată, căci între timp se documentase Humanitas, 2016), nu prima carte despre Constantinescu... Aşa că nu am exagerat în asupra istoriei politice a zonei; iar această România a lui Robert D. Kaplan, este rodul titlu, identificînd un sentiment american, vizită, în care a făcut cunoştinţă cu cenuşiul acestei specializări. O „specializare“ nu lipsită individual, al românităţii. înfrigurat al lumii noastre şi cu paloarea de de afectivitate faţă de obiectul ei, de altfel, Robert Kaplan îşi dă seama de multele puşcăriaşi a locuitorilor („Erau aşa de pa‑ fapt care se vede imediat la lectura cărţii; căci noastre probleme interne, de corupţie, de lizi, că păreau să nu fi văzut vreodată lumi‑ autorul împleteşte în frazele lui prezentarea bizantinismul nostru (care, să nu ne facem na soarelui“, p. 40), l‑a fixat la problema ţării, propriile lui convingeri şi atitudini de iluzii, s‑a extins pecinginos din România românească. În mintea autorului, România viaţă şi, în al treilea rînd, atitudinea lui plină Mică şi în Transilvania; nu ştiu cum se face de pe vremea vechiului regim, pe care a vi‑ de comprehensiune faţă de lumea noastră. că trăsăturile negative se autodifuzează mai zitat‑o de mai multe ori în anii 1980, a ră‑ Pentru noi, avizi să aflăm părerile celor‑ uşor şi repede decît acelea bune şi lăudabi‑ mas, semnificativ, o „ţară distrusă şi aproa‑ lalţi despre noi – o, veşnicele noastre com‑ le). Ca problemă de politică externă, auto‑ pe uitată“ (p. 42). Iar Robert D. Kaplan a plexe de inferioritate, de popor nerecunoscut rul consideră că învecinarea noastră cu Im‑ scris despre ţara noastră lucruri atît de ade‑ universal; folosesc termenul de recunoaştere/ periul Rusesc este o realitate pe care nu vărate şi inconfortabile (printre altele, a nerecunoaştere în sensul pe care l‑a dat He‑ trebuie s‑o scăpăm din vedere nici o clipă, comparat megaproiectele lui Ceauşescu cu gel, în Fenomenologia spiritului – cartea ziaris‑ căci Europa este fragilă, iar America – de‑ acela al lui Hitler, vezi p. 43), încît a deve‑ tului american e ca uleiul pe rană. Expertul parte. Nu ştiu traduce informaţiile lui în nit, din 1984 şi pînă la cădererea socialis‑ american în problemele româneşti a studiat acte de politică internă şi externă, dar pre‑ mului real românesc, persona non grata. cultura noastră, ne ştie istoria şi ne‑a străbă‑ supun, în mod optimist, că specialiştii ştiu. S‑a întors aici după căderea regimului tut geografia, din Otopeni pînă‑n Mara‑ Comprehensivă cu ambiguităţile noas‑ socialismului real, a vizitat de mai multe ori mureş. El socoteşte România o ţară de gra‑ tre înnăscute şi perpetuate, cartea este fru‑ ţara toată, şi‑a făcut aici cunoştinţe şi prie‑ niţă, amestec de latinitate şi biserică moasă. O recomandă pentru lectură şi tonul teni; şi, tot observînd pe viu problemele ortodoxă, cu un trecut de durere, cu mora‑ mărturisitor al autorului. Sentimentul transilvan al istoriei înd vine vorba de Tran­ titlul, specificul românesc este privit din de la o nucă verde. Impresionante cele cîteva Csilvania, eu mă gîn‑ perspectiva ultimei provincii unite cu ţara, luări de poziţie despre şcoala de azi, de aici şi desc întîi de toate, ca I. Transilvania. Alcătuită din discursuri ocazi‑ din Europa. Astfel, două texte, „Despre edu‑ Negoiţescu, la mărunta şi onale – dar nu spunea Goethe că de fapt caţie prin limbă şi istorie“ şi „Atentatul îm‑ minunat‑înduioşătoarea orice text este ocazional, adică stîrnit de un potriva educaţiei naţionale şi consecinţele familie Herdelea a lui Re‑ stimul din mediul exterior? –, din comuni‑ acestuia“, discută cîteva dintre inepţiile ridi‑ breanu, apoi la peisajul cări ştiinţifice la felurite simpozioane, lecţii cate la rang de principii ale actualului sistem aspru şi la mîinile crăpate la ceremonii universitare, evocări ale unor preuniversitar de învăţămînt, de la dispariţia şi înnegrite ale ţăranilor mari dascăli ai Universităţii din Cluj etc., manualelor de limbă şi literatură română la care i‑au lucrat (vai, nu cartea se încheagă pas cu pas, în mod crono‑ dispariţia principiului cronologic în manua‑ mai pot folosi timpul prezent fără să fie o logic, în jurul temei mari, Transilvania şi lele de istorie; sau, altă aberaţie a noii peda‑ exagerare!) pămîntul. Şi‑apoi la cîmpiile ei specificul ei. Iar consideraţiile despre pro‑ gogii, ideea că elevii trebuie să primească de ca arse de var, aşa cum le‑a descris Bălcescu, vincia noastră iradiază asupra întregului la şcoală metode, nu cunoştinţe – „ceea ce şi la toate conacele şi bisericile ei vechi, as‑ spaţiu românesc, privirea istoriografului în‑ este absurd, fiindcă metodele singure nu tăzi multe năruite, ascunse în parcuri, ca dreptîndu‑se dinspre aproape spre departe. există în afara cunoştinţelor“ (p. 238), obser‑ parcul de pe vremuri de la Bonţida, şi ele Spre deosebire de autorii care au scris cu vă corect Ioan-Aurel Pop. Plină de învăţă‑ astăzi ciumpăvite. Şi la altele de felul acesta. voluptate şi mînie cele mai negative şi insul‑ minte este şi povestea unui proiect de manu‑ De la o stare de suflet transilvană porneş‑ tătoare lucruri cu putinţă despre România al de „educaţie europeană“ (vezi „Povestea te în mod declarat şi Ioan-Aurel Pop în cea (ca să dau un singur exemplu, nu cel mai unui manual unic de educaţie europeană“), mai recentă carte a sa, Transilvania, starea negativ, dar foarte cunoscut: Cioran, cu arti‑ gîndit de occidentali ca un fel de basm ad noastră de veghe (cuvînt înainte de Mircea colele lui politice şi cu Schimbarea la faţă a usum Delphini, căci epurat de trecutul/ istoria Muthu, Cluj‑Napoca: Şcoala Ardeleană, României, din 1936), şi spre deosebire de tuturor conflictelor petrecute; cam aşa cum 2016). În cultura noastră, literatura pe sea‑ exaltaţii elogiatori şi vulgarizatori ai unei s‑a făcut în 1977 cu The Sounds of Earth, ma specificului românesc se întinde, crono‑ românităţi sublime dar închipuite, Ioan-Au‑ discul de aur trimis prin Voyager în cosmos logic vorbind, de la cronicari şi pînă astăzi, rel Pop are o privire pur şi simplu echilibra‑ pentru un posibil destinatar extraterestru, autori de formaţie diferită şi specialităţi di‑ tă: el consideră românii un popor/ o naţiune disc pe care au fost gravate numai informaţii ferite – istorici, geografi, filosofi, sociologi, normal/ă, cu defecte şi calităţi cum are toată înălţătoare despre omenire... Oricum, citind psihologi, scriitori etc. din toate timpurile lumea şi cu posibilităţi fireşti de evoluţie. relatarea făcută de Ioan-Aurel Pop ne dăm – simţindu‑se mereu datori şi deopotrivă Nici nu trebuie să fim altceva decît un po‑ seama că în „staff‑ul“ diverselor comitete şi îndreptăţiţi să scrie despre trăsăturile noas‑ por, respectiv o naţiune, în rînd cu lumea. comiţii ale ue bornaţii nu lipsesc. tre de neam devenite pînă la urmă specific Documentată şi sobră, cartea lui I.-A. În concluzie, o carte sobră, interesantă, naţional; iar la un moment dat, în moderni‑ Pop nu este lipsită de un perceptibil freamăt plină de informaţii, caldă şi foarte frumos tate şi contemporaneitate, tema a căpătat liric. Emoţionant în acest sens este portretul scrisă, care ni se adresează nouă, tuturor. denumirea de „românism“. În această temă lui Hadrian Daicoviciu, marele istoric care, n aş încadra şi noua carte a optzecistului clu‑ în preziua morţii lui subite, a împărţit cu Marta Petreu jean, cu specificarea că, aşa cum sugerează şi tînărul lui coleg nou‑venit în catedră miezul

30 • APOSTROF Revista Apostrof se poate cumpãra Talon de abonare în urmãtoarele puncte de difuzare: începând cu REDACÞIA: ______Librãriile Humanitas Marta Petreu (redactor‑ºef) • Bucureşti, Librãria Humanitas Kretzulescu, Calea Irina Petraş Victoriei, nr. 45.  abonament trei luni (3 numere) – 15 lei (redactor-şef adjunct) • Cluj-Napoca, Librãria Humanitas, str. Universitãþii,  abonament şase luni (6 numere) – 30 lei Lukács József nr. 4.  abonament un an (12 numere) – 60 lei Virgil Leon • Iaşi, Librãria Humanitas 1, Piaþa Unirii, nr. 6. Amalia Lumei • Sibiu, Librãria Humanitas, str. Nicolae Bãlcescu, Nume ______Tehnoredactare: nr. 16. Prenume ______Czégely Erika str. ______Ana Pop (contabilitate) Librãria de Artã Gaudeamus Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu, nr. 3. nr. ____ bl. ____ sc. ____ et. ____ ap. _____ Vignetele revistei reprezintã variaþiuni grafice de Mihai Barbu sector ______localitate ______dupã desene de Franz Kafka. Reţeaua centrului de difuzare a presei cod poştal ______judeţ ______Inmedio EDITORI: q Uniunea Scriitorilor din marile centre comerciale din ţară. telefon______din România q Fundaþia Culturalã Apostrof

Cãtre cititorii revistei Apostrof Proiect sprijinit de:

Vã puteþi abona la revista Apostrof direct la Preþul abonamentului pentru citi- ministerul redacþie. Pentru aceasta, vã rugãm sã plãtiþi con- torii din strãinãtate este de: travaloarea abonamentului, prin: • 12 euro sau 15 usd pentru 3 luni, culturii Circulara Uniunii • 24 euro sau 30 usd pentru 6 luni, Scriitorilor din România 1. mandat poºtal, pe adresa: • 48 euro sau 60 usd pentru un an. Toroczkay-Lukács Iosif Preþul abonamentului include taxele poºtale de Fundaþia Culturalã Apostrof expediere par avion. Conform prevederilor Cluj-Napoca, cp 1095, op 1 Cluj, cod poºtal primăria şi Statutului,­ Uniunea Scriito‑ 400750; Datele necesare pentru viramentul acestui abo- rilor din Româ­nia nu este nament: consiliul local responsabilã pentru po­ 2. virament bancar, pe adresa: cluj‑napoca litica editorialã a publicaþiei Fundaþia Culturalã Apostrof Fundaþia Culturalã Apostrof ºi nici pentru­ conþinutul Sediul: Cluj-Napoca, Str. I. C. Brãtianu, nr. 22 Sediul: Cluj-Napoca, Str. I. C. Brãtianu, nr. 22 Cod fiscal: 4868907 Cod fiscal: 4868907 materialelor publicate. Cont bancar: Conturi bancare: RO68BRDE130SV07853701300 (lei) RO68BRDE130SV07853701300 (lei) Comitetul Director Deschis la brd-Groupe Société Générale, RO73BRDE130SV06534401300 (euro) al Uniunii Scriitorilor Sucursala Cluj. RO58BRDE130SV06674381300 (usd), 5 iunie 2003 Preþul abonamentului, pentru persoane fizice ºi deschise la brd-Groupe Société Générale, Su- biblioteci din România, este de: cursala Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 81-83, ADRESA REDACÞIEI: • 15 lei pentru 3 luni, swift: brderobu Cluj‑Napoca • 30 lei pentru 6 luni, • 60 lei pentru un an. Str. I. C. Brătianu, nr. 22, Preþul abonamentului include taxele poºtale de cod 400079 expediere. Tel., fax: 0264/432.444 e‑mail: [email protected] [email protected] Cuprins www.revista-apostrof.ro • Café Apostrof • Eseu Pentru corespondenţă: Revista Apostrof, cp 1095, op 1, Pe scurt P. 2 Pravila vasiliană: 370 de ani Ovidiu Pecican 26 Cluj-Napoca, 400750 Comunicat 2 • Autograf Scriitorii lunii şi scriitorul anului 2 Simona Popescu 27 Manuscrisele primite la redacþie • Editorial nu se înapoiazã. • Cronica literară Ultimul Caragiale Marta Petreu 3 Pânza de păianjen a libertăţii Irina Petraş 28 ISSN 1220‑3122 • Dosar: Vlad Caragiale (prima parte) • Cu ochiul liber Revista este înregistratã la Caragiale după Caragiale. Povestea urmaşilor Ion Vartic 4 Ars doloris George Neagoe 29 osim cu nr. 45630/22.05.1996. Ultimul Caragiale, • Lecturi pe colină, la Busset (i) Ion Vartic 12 Revista apostrof este membrã Sentimentul american al României Exilat de sine însuşi Vlad Caragiale 14 Sentimentul transilvan al istoriei Marta Petreu 30 a Asociaþiei Revistelor, (traducere şi prezentare, Imprimeriilor ºi Editurilor „Caietul albastru al lui Vlad Literare (ariel), asociaþie cu Caragiale“ de Anca Daniela statut juridic, recunoscutã Mihuţ) de Ministerul Culturii. Tuşki către Vlad 22 (transcriere şi note de Tiparul: Anca Daniela Mihuţ) Centrul de Presã Reformat

Unica responsabilitate a revistei Apostrof este de a găzdui opiniile, oricît de diverse, ale colaboratorilor. Responsabilitatea pentru conţinutul fiecărui text îi aparţine, • Tuşki Caragiale la în exclusivitate, autorului. conacul din Apostrof Şarba-Odobeşti.

Anul XXVII, nr. 12 (319), 2016 • 31