Analiza Dictaturii Comuniste Din România“
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
DIN RAPORTUL FINAL „ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA“ În dorinþa de a oferi cititorilor noºtri – care poate nu ºi-au achiziþionat volumul – posibilitatea sã ia cunoºtinþã de princi- palele aspecte ºi probleme cuprinse în ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA (Raportul final), continuãm în acest numãr al revistei reproducerea celor mai semnificative pasaje din Raportul respectiv. Scopul acestui demers este ca uitarea sã nu se aºtearnã peste ororile pe care regimul comunist, ilegitim ºi cri- minal, le-a pricinuit poporului român de-a lungul anilor de teroare comunistã. Modificarea legislaþiei privitoare la cler Într-o primã fazã, aceea de tranziþie cãtre un regim totalitar (1944-1948), fie cã a fost vorba de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Emil Bodnãraº, Petru Groza, Petre Constantinescu-Iaºi, cu toþii au avut un rol însemnat în numirea ºi ascensiunea unor responsabili cu politica religioasã, prelaþi, conducãtori de asociaþii preoþeºti ºi a altor elemente supuse sau percepute ca docile. Însã simpla numire în aceste demnitãþi administrative ºi ecleziastice a unor persoane de încredere n-ar fi putut contribui la subordonarea Bisericii dacã nu ar fi fost însoþitã, începând chiar din momentul martie 1945, de un întreg eºafodaj legislativ care sã serveascã interesele conducerii P.C.R. în domeniul relaþiilor dintre stat ºi culte. Încã din toamna anului 1944, în contextul declanºãrii artificiale a unei crize politice, sub pretextul epurãrii instituþiilor de fasciºti, s-a ajuns la adoptarea unor acte normative de epurare prin care se înfiinþau comisii de verificare a instituþiilor ecleziastice (clericii diferitelor culte erau asimilaþi funcþionarilor, fiind salarizaþi de la bugetul de stat). La 8 octombrie 1944 a intrat în vigoare Legea nr. 486 privitoare la 38 purificarea administraþiilor publice, prin care funcþionarii statului puteau fi licenþiaþi din serviciu în cazul în care au avut o atitudine abuzivã ori o þinutã nedemnã, s-au pus sub orice formã în slujba unor interese strãine ºi au militat în vreo organizaþie politicã sau paramilitarã: legionarã, fascistã sau hitleristã, sau au servit scopurile unor organizaþii dictatoriale. În baza legilor 486 ºi 594 din 1944, privitoare la purificarea administraþiei publice, au fost licenþiaþi din serviciu mai mulþi preoþi ºi teologi, dar presa comunistã a continuat campaniile de demascare, nemulþumitã de ritmul epurãrii. Chiar ºi pãrintele Gala Galaction era inclus în tabelele cu scriitorii români care ar fi capitulat în faþa fascismului. Aceste atacuri nu au împiedicat deloc conducerea comunistã sã accepte ulterior în fruntea organizaþiilor din F.N.D., în special Uniunea Patrioþilor ºi Uniunea Preoþilor Democraþi din România, mai mulþi clerici legionari în frunte cu Constantin Burducea ºi Valerian Zaharia, ºi chiar pe Gala Galaction. Aceºti clerici, la fel ca ºi ceilalþi tovarãºi de drum, având un trecut compromiþãtor, erau ºantajabili ºi predispuºi la obedienþã ºi „reeducare” în variantã comunistã. Propensiunea cãtre „reeducare” a fost stimulatã dupã cucerirea puterii politice de cãtre comuniºti ºi aliaþii lor, la 6 martie 1945, când, între altele, s-a modificat ºi s-a înãsprit legislaþia privind curãþirea aparatului de stat. Decretul-lege pentru purificarea administraþiilor publice lãrgea categoriile de funcþionari ºi salariaþi care puteau fi îndepãrtaþi din serviciu, încurajând premisele multor abuzuri, ºi stabilea internarea în lagãre speciale a celor culpabili. În lagãrul de la Caracal au ajuns în primãvara anului 1945 ºi numeroºi clerici, însã la puþin timp mulþi dintre ei au fost eliberaþi într- un context în care guvernanþii comuniºti solicitau, prin Ministerul Cultelor, „colaborarea necondiþionatã” a Bisericii în procesul de „democratizare” ºi netezeau aceastã apropiere avantajoasã prin acte de clemenþã, inclusiv prin iertãri de pedeapsã ºi anulãri condiþionate ale unor decizii de epurare. Cu toate acestea, în anii 1945-1947 consultãrile dintre ierarhia ortodoxã ºi Ministerul Cultelor în probleme de revizuire a legislaþiei bisericeºti nu s-au desfãºurat în cele mai bune condiþii, vãdind mefienþa prelaþilor faþã de interlocutorii care se transformaserã în instrumente în mâna Partidului Comunist. Pe de altã parte, nu puþini dintre cei pasibili de epurare au devenit surse pentru noile servicii secrete puse în slujba P.C.R., iar în notele lor informative s-au dovedit chiar sfãtuitori malefici ai puterii. O astfel de sursã sugera autoritãþilor alegerea în cât mai multe demnitãþi ecleziastice a unor arhierei de încredere care sã modifice componenþa „reacþionarã” a Sinodului. Ulterior, s-a acþionat pentru infiltrarea în Adunãrile eparhiale ºi în Congresul Naþional Bisericesc a unor susþinãtori ai guvernului procomunist, precum ºi pentru impunerea unor legi de pensionare ºi punere în retragere a membrilor înaltului cler ºi de modificare a organizãrii Bisericii Ortodoxe, care au ºi fost promulgate la 30 mai 1947. Primul act normativ îl viza în mod special pe IPS Irineu Mihãlcescu ºi era edictat pe fondul ascensiunii spectaculoase a arhiereului Justinian, fostul preot de þarã Ioan Marina, cãtre demnitatea ecleziasticã cea 39 mai înaltã. De altfel, acesta din urmã avea sã ajungã patriarh peste un an, dupã decesele suspecte ale lui Nicodim Munteanu ºi Irineu Mihãlcescu. Cea de-a doua lege înlocuia principiul democratic de alegere a adunãrilor eparhiale prin votul tuturor bãrbaþilor ortodocºi majori, cu „cooptarea” controlatã politic. Între 1945 ºi 1947 Statutul de organizare a B.O.R. a fost ºi un fel de scut ce a ferit Biserica Ortodoxã de imixtiunile brutale ale puterii procomuniste în alegerea ierarhilor ºi în structurarea corporaþiilor bisericeºti. Tocmai din acest motiv, începând din 1948, un obiectiv important al Ministerului Cultelor a fost înlocuirea vechilor statute de organizare ale cultelor religioase, precum ºi abrogarea Legii Cultelor din 1928. În prima parte a anului 1948 s-au adus câteva amendamente la aceastã lege care stabileau atribuþiile Prezidiului R.P.R.; în plus, jurãmântul prelaþilor era fãcut faþã de noua „republicã popularã”. La 2 martie 1948, Legea Cultelor era iarãºi modificatã, iar noul art. 18 prevedea cã „toate cultele sunt datoare a face servicii religioase atât la solemnitãþile naþionale prevãzute prin legi sau jurnale ale Consiliului de Miniºtri, cât ºi la cele ocazionale, comunicate prin Ministerul Cultelor”; atât arhiereii, cât ºi preoþii erau obligaþi ca, la intrarea în funcþiune, sã jure „a fi credincioºi poporului ºi de a apãra R.P.R. împotriva duºmanilor din afarã ºi dinãuntru”. În timp ce prelaþii greco-catolici ºi-au manifestat fãþiº reticenþele, locþiitorul de patriarh, Justinian Marina, nu a avut obiecþii faþã de textul legii modificate. Decretul nr. 177 din 4 august 1948, în fapt noua lege a cultelor, împrumuta formulãri ºi concepte din legislaþia sovieticã. În noul act normativ se renunþa la un principiu fundamental al legii pentru regimul general al cultelor din 1928, acela cã „statul garanteazã tuturor cultelor o deopotrivã libertate ºi protecþie, întrucât exerciþiul lor nu atinge ordinea publicã, bunele moravuri ºi legile sale de organizare”. În schimb, Decretul nr. 177 pleca de la prezumþia de vinovãþie a tuturor cultelor, cãci, deºi garanta formal libertatea de conºtiinþã ºi libertatea religioasã pe tot cuprinsul R.P.R., stipula la art. 6 urmãtoarele: „cultele religioase sunt libere sã se organizeze ºi pot funcþiona liber dacã practicile ºi ritualul lor nu sunt contrare Constituþiei, securitãþii sau ordinii publice ºi bunelor moravuri”. Astfel, prin noul decret, statul prelua în întregime conducerea problemelor ecleziastice, iar Ministerul Cultelor era mai mult decât un for de supraveghere ºi control. Începând din momentul adoptãrii acestui act normativ, fiºele pe care organele de securitate le întocmeau clericilor cuprindeau ºi rubrica atitudinea faþã de legea cultelor din 4 august 1948. Preoþii ºi cântãreþii bisericeºti care erau semnalaþi cu manifestãri „antidemocratice” erau fie suspendaþi, fie scoºi din funcþiune. Legea Cultelor a fost completatã de Decretul nr. 178 pentru organizarea Ministerului Cultelor, edictat tot la 4 august 1948. Actul normativ proclama Ministerul Cultelor drept „serviciu public prin care statul îºi exercitã dreptul de supraveghere ºi control pentru a garanta folosinþa ºi exerciþiul libertãþii conºtiinþei ºi libertãþii religioase”. Legea de organizare a Ministerului Cultelor 40 enumera ºi atribuþiile Departamentului, între acestea: supravegherea ºi con- trolul asupra tuturor cultelor religioase ºi asupra aºezãmintelor lor, dreptul de a avea delegaþi speciali pe lângã organele centrale sau pe lângã instituþiile ºi aºezãmintele cultelor religioase, precum ºi dreptul de a suspenda sau anula orice hotãrâri sau mãsuri de ordin administrativ-bisericesc, cultural, educativ, filantropic sau fundaþional, care ar contraveni statutelor de organizare ale cul- tului sau actelor de fundaþie, ordinii publice, legilor de administraþie ºi siguranþã generalã a statului, cu privire la asociaþiile sau fundaþiile de drept privat. Acest act normativ a fost înlocuit în februarie 1949 cu o altã lege de organizare, care nu a adus însã modificãri esenþiale. Arestãrile din rândurile clerului ºi represiunea antimonahalã Aceastã intervenþie brutalã s-a vãdit mai ales în prima perioadã a comunismului românesc, în anii 1945-1964. Dicþionarul elaborat în cadrul INST consemneazã cifra de 1725 de preoþi ortodocºi arestaþi. Încã din primele luni de la instalare, guvernul procomunist a operat numeroase arestãri în rândurile clerului