Rezistenţei Anticomuniste
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Load more
Recommended publications
-
Analiza Dictaturii Comuniste Din România“
DIN RAPORTUL FINAL „ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA“ În dorinþa de a oferi cititorilor noºtri – care poate nu ºi-au achiziþionat volumul – posibilitatea sã ia cunoºtinþã de princi- palele aspecte ºi probleme cuprinse în ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA (Raportul final), continuãm în acest numãr al revistei reproducerea celor mai semnificative pasaje din Raportul respectiv. Scopul acestui demers este ca uitarea sã nu se aºtearnã peste ororile pe care regimul comunist, ilegitim ºi cri- minal, le-a pricinuit poporului român de-a lungul anilor de teroare comunistã. Modificarea legislaþiei privitoare la cler Într-o primã fazã, aceea de tranziþie cãtre un regim totalitar (1944-1948), fie cã a fost vorba de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Emil Bodnãraº, Petru Groza, Petre Constantinescu-Iaºi, cu toþii au avut un rol însemnat în numirea ºi ascensiunea unor responsabili cu politica religioasã, prelaþi, conducãtori de asociaþii preoþeºti ºi a altor elemente supuse sau percepute ca docile. Însã simpla numire în aceste demnitãþi administrative ºi ecleziastice a unor persoane de încredere n-ar fi putut contribui la subordonarea Bisericii dacã nu ar fi fost însoþitã, începând chiar din momentul martie 1945, de un întreg eºafodaj legislativ care sã serveascã interesele conducerii P.C.R. în domeniul relaþiilor dintre stat ºi culte. Încã din toamna anului 1944, în contextul declanºãrii artificiale a unei crize politice, sub pretextul epurãrii instituþiilor de fasciºti, s-a ajuns la adoptarea unor acte normative de epurare prin care se înfiinþau comisii de verificare a instituþiilor ecleziastice (clericii diferitelor culte erau asimilaþi funcþionarilor, fiind salarizaþi de la bugetul de stat). La 8 octombrie 1944 a intrat în vigoare Legea nr. -
Dobes Andrea Alexandru-Rusu Si Regimul
Episcopul Alexandru Rusu şi regimul comunist (1945 – 1963) La sfârşitul celui de al doilea război mondial, situaţia geopolitică din Europa Central Răsăriteană a generat în ţările intrate în sfera de influenţă sovietică schimbări de structură şi fond cu implicaţii profunde asupra vieţii politice, economice, sociale şi religioase. În România, instaurarea guvernului Groza, la 6 martie 1945, a avut drept consecinţă subordonarea treptată a instituţiilor statului, şi în cele din urmă a societăţi în ansamblul ei, puterii comuniste. În aceste condiţii, biserica nu putea să rămână în afara procesului de comunizare a societăţii româneşti, iar complexitatea demografiei confesionale impunea atitudini diferenţiate pentru fiecare comunitate religioasă, care a evoluat în funcţie de „disponibilitatea” acestora spre cooperare cu puterea laică. Biserica Catolică a reprezentat pentru regimul comunist o problemă importantă, întrucât avea o structură centralizată, subordonată, atât din punct de vedere spiritual, cât şi canonic, Sfântului Scaun, considerat de comunişti drept un „centru al reacţiunii internaţionale”.1 În cazul credincioşilor romano-catolici, majoritatea de etnie maghiară, regimul a urmărit înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti, deoarece încercarea de lichidare putea fi interpretată ca o acţiune îndreptată împotriva minorităţii maghiare. În aceste condiţii, cultul romano-catolic a avut de-a lungul perioadei comuniste un statut de biserică tolerată, dar nerecunoscută oficial, în care statul nu a putut să-şi impună propria autoritate.2 În cazul Bisericii Greco-Catolice3, măsurile guvernului comunist în problema religioasă exprimau foarte clar că ierarhii erau puşi în situaţia de a alege colaborarea cu noul regim sau suprimarea. De altfel, situaţia Bisericii Greco-Catolice se încadrează, începând din anul 1948, în contextul general al relaţiilor dintre Moscova şi Vatican, iar în plan intern, în cadrul raporturilor dintre regimul comunist aflat la putere şi o biserică făţiş 1 Cristian Vasile, Între Vatican şi Kremlin. -
„Babeª-Bolyai” Theologia Catholica 1
Anul LIV 2009 STUDIA UNIVERSITATIS „BABEª-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA 1 Galaxia Gutenberg Cluj-Napoca 1 2 Anul LIV 2009 STUDIA UNIVERSITATIS „BABEª-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA 1 Biroul editorial: str. Moþilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, tel. 0264-599579 COLEGIUL DE REDACÞIE Referenþi de specialitate: prof. dr. Nicolae Bocºan (Cluj-Napoca) dr. Jean-Yves Brachet OP (Toulouse) prof. dr. François Bousquet (Paris) conf. dr. Marius Bucur (Cluj-Napoca) prof. dr. Monique Castillo (Paris) conf. dr. Ovidiu Ghitta (Cluj-Napoca) prof. dr. Isidor Mãrtincã (Bucureºti) prof. dr. Iacob Mârza (Alba Iulia) prof. dr. Ernst Chr. Suttner (Viena) Redactor coordonator: prof. dr. Nicolae Gudea Secretar de redacþie lect. dr. Simona ªtefana Zetea Membri: lect. dr. Dan Ruscu lect. dr. Alin Tat 3 Dieses Band wurde finanziert vom BISCHÖFLICHEN ORDINARIAT MAINZ durch die Fürsorge des Generalvikars Dietmar Giebelmann Acest volum a fost sponsorizat de BISCHÖFLICHES ORDINARIAT MAINZ prin grija Vicarului General Dietmar Giebelmann Autorii îºi asumã responsabilitatea în ceea ce priveºte conþinutul articolelor. 4 Anul LIV 2009 STUDIA UNIVERSITATIS „BABEª-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA 1 Biroul editorial: str. Moþilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, tel. 0264-599579 SUMAR – SOMMAIRE – CONTENTS – INHALT LECTURI FILOZOFICE François BOUSQUET Approches du Christ de Kierkegaard – Kierkegaard’s Christ....7 Veronica LAZÃR Nietzsche ºi istoria genealogicã a filozofiei moderne (I) – Nietzsche et l’histoire généalogique de la philosophie moderne (I)...19 PERSPECTIVE TEOLOGICE Simona ªtefana -
Martyred Romanian Bishops Fought Communist Regime
Martyred Romanian bishops fought communist regime The memory and witness of Romania’s martyred bishops are a reminder that Christians are called to stand firm against ideologies that seek to stifle and suppress their cultural and religious traditions, Pope Francis said. On the last leg of his visit to Romania, the pope June 2 celebrated a Divine Liturgy during which seven Eastern-rite Catholic bishops, who died during a fierce anti-religious campaign waged by the communist regime in Romania, were beatified. “These pastors, martyrs for the faith, re-appropriated and handed down to the Romanian people a precious legacy that we can sum up in two words: freedom and mercy,” the pope said. According to the Vatican, an estimated 60,000 people filled Blaj’s Liberty Field, while some 20,000 people followed the liturgy on big screens set up in various squares around the city. For Eastern Catholics in Romania, the field – located on the grounds of Blaj’s Greek Catholic Theological Seminary – is both a symbol of national pride and sorrow. It was in Liberty Field where, during the 100th anniversary of the Romanian nationalist revolution that communist authorities formerly dissolved the Eastern-rite Romanian Catholic Church. One of the newly beatified bishops, Bishop Ioan Suciu, the apostolic administrator of Fagaras and Alba Iulia, refused to appear at the event, which was perceived by his flock as a sign that they were called to remain steadfast in their faith and follow the path of persecution and martyrdom. Thirty years after the fall of communism, the sun shined brightly and solemn hymns echoed over the field that was once the site of the Eastern Catholic Church’s darkest period. -
The Greek Catholics and the Orthodoxs in Contemporary Romania
THE GREEK CATHOLICS AND THE ORTHODOXS IN CONTEMPORARY ROMANIA Victor Neumann The different religious identity of the Greek-Catholics is marked by the fact that they recognize the Pope as the supreme head of the Church. In contrast with the Orthodoxs they practice the Eucharist with yeasted and unyeasted bread; the Holy Spirit comes not only from the Father but also from the Son. Purgatory is the place of the pure like for the Roman Catholics. Their structure is the same as in the Roman Catholic Church, and it respects its discipline and dogmas; the hierarchy is established by papal rules. High functions are nomi- nated through papal decrees. Messes, fasts and holidays are like those of the Orthodox Church. Therefore there are different names for the Church such as Greek-Catholic, Catholic of Byzantine rite or the Church united with Rome. Among the divergent elements the most provocative has always been the submission to the Pope. Studies and articles that tackle the theme of the relations between the Orthodox and Greek-Catholic Church in Romania are dominated by the confessional and sometimes even by the political partisanship. Many of the articles and studies are signed by the representatives of the clergy. Historians, for whom one or the other of the churches has become an important issue, write some. It must be added that the majority of them put into value the documentary information (excerpts from the diocesan archives, from the old books, from the press of the time) important for the knowledge of the past but they do not rise to the level of an objective analysis. -
DT265 Pr Wilhelm Dancă
„NU SUNT DE ACORD” Biserica şi Statul la mons. Anton Durcovici Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi1 Sumar: Având drept punct de plecare optsprezece declaraţii date de Mons. Anton Durcovici în arestul Ministerului de Interne din Bucureşti, pr. prof. Wilhelm Dancă analizează relaţia dintre Biserică şi Stat aşa cum rezultă ea din cele declarate de episcopul de Iaşi, accentuând problematica secularismului şi a secularizării. Intenţia autorului este de a descoperi cum s-a opus episcopul Anton Durcovici la invazia Partidului-Stat în viaţa Bisericii, analizând mai în- tâi modelul sovietic al relaţiei dintre Biserică şi Stat, în care se face deosebirea dintre starea de iure (separarea Bisericii de Stat şi Şcoală) şi starea de facto (presiunile exercitate asupra Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice), iar în par- tea a doua aplicarea acestui model la spaţiul românesc potrivit declaraţiilor sale carcerale, din care reiese că cea mai preocupare a regimului comunist în anii 1947 şi 1948 era limitarea prezenţei Bisericii Catolice în viaţa publică. În Concluzie, autorul menţionează că imboldul pe care ni-l dă mons. Anton Dur- covici în faţa secularizării şi secularismului este caracterizat de două cuvinte cheie: educaţia şi caritatea. Cuvinte cheie: Anton Durcovici, Biserică, Stat, secularism, secularizare, Se- curitate, regim comunist, model sovietic, educaţie, caritate. Summary: Starting from eighteen declarations of Msgr. Anton Durcovici in the prison of the Ministry of Interior Affairs from Bucureşti, pr. -
Episcopul Iuliu Hossu, Biserica Greco-Catolică Şi Impactul Instaurării Regimului Comunist Din România Asupra Acestora
Seria “{tiin\e umanistice” Istorie ISSN 1811-2668 EPISCOPUL IULIU HOSSU, BISERICA GRECO-CATOLICĂ ŞI IMPACTUL INSTAURĂRII REGIMULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA ASUPRA ACESTORA Florin GATEA Universitatea Liberă Internaţională din Moldova În acest studiu sunt: identificate cauzele lichidării cultului greco-catolic din România prin prisma politicii antireligi- oase promovate de regimul comunist; analizate primele acţiuni ale PCR cu caracter represiv; caracterizate tacticile, me- todele şi acţiunile comuniste de lichidare a Bisericii Greco-Catolice; reflectate circumstanţele de denunţare a Concorda- tului şi aplicare a legilor cu caracter antireligios; analizate impactul politicii comuniste antireligioase şi situaţia jurisdic- ţională a eparhiilor unite după 1 decembrie 1948; este evidenţiată activitatea pastorală şi politică a Episcopului Cardinal – Iuliu Hossu, fiind reflectate şi analizate evenimentele ce ţin de suprimarea şi exterminarea Ierarhiei Bisericii Greco- Catolice din România. Cuvinte-cheie: Biserica Unită, Nunţiatura Apostolică, Sf. Scaun, Dieceză, Concordat, Episcop, Arhiepiscop, culte, sovietizare, ateism. BISHOP IULIU HOSSU, THE GREEK-CATHOLIC CHURCH AND THE IMPACT OF ESTABLISHMENT OF THE COMMUNIST POLICY IN ROMANIA ON THEM This study identifies the liquidation causes of the Greek-Catholic Church of Romania through the antireligious policy promoted by the communist regime, considering first PCR repressive actions, characterizing tactics, methods and communist actions of liquidation of the Greek Catholic Church. It reflects the circumstances of denunciation of the Concordat and enforcement of anti-religious character; it examines the impact of communist antireligious policy and the judicial situation of the united eparchies after December 1, 1948; It shows pastoral and political activity of Cardinal Bishop - Iuliu Hossu; It also reflects and analyzes events related to the suppression and extermination of the Greek Catholic Church Hierarchy in Romania. -
Dr Marius Oanta Monsenior Dr. Iosif Gunciu 1909
COORDONATOR MARIUS OANȚĂ VOLUMUL II ISTORIE STUDII DE ECLESIASTICĂ ISTORIE STUDII DE ECLESIASTICĂ VOLUMUL II COORDONATOR MARIUS OANȚĂ VOLUMUL II ISTORIE STUDII DE ECLESIASTICĂ Responsabilitatea patrimonială privind încălcarea drepturilor de autor pentru studiile transmise le revine în exclusivitate autorilor, în conformitate cu legislația națională și internațională în materie penală. Coordonatorul și editura sunt exonerați în cazul încălcării drepturilor de autor sau a altor drepturi conexe. Coordonator: Marius Oanță Coperta / DTP: Alexis Dimcev Corectură: Maria Buturugă Consultanți științifici: Maria Buturugă, Claudiu Călin, Emanuel Răduț © 2020 Autorul Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorului. Orice reproducere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizația autorului este ilicită și constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes științific, cu specificarea respectivei citări. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Studii de istorie eclesiastică / coord.: Marius Oanță.– Craiova: Sitech, 2018-2020 2 vol. ISBN 978-606-11-6473-8 Vol. 2. – 2020. – ISBN 978-606-11-7328-0 I. Oanţă, Marius (coord.) 2 Editura SITECH face parte din lista editurilor românești acreditate de CNCSIS și, de asemenea, face parte din lista editurilor cu prestigiul recunoscut de CNCS, prin CNATDCU, pentru Panelul 4. EDITURA SITECH Aleea Teatrului 2, Bloc T1, parter, Craiova, România Tel/fax: 0251/414 003 e-mail: [email protected]; [email protected] IN HONOREM cercetător științific I dr. STELIAN MÂNDRUȚ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 68 ANI Născut la 17 august 1951, Stelian Mândruț urmează școala primară, ciclul gimnazial și își definitivează studiile medii în anul 1970, în orașul de pe Bega, Timișoara. -
THEOLOGIA GRAECO- Catholica VARADIENSIS
THEOLOGIA GRAECO- catholica VARADIENSIS 2/2010 ANUL LV 2010 S T U D I A UNIVERSITATIS BABE Ş–BOLYAI THEOLOGIA GRAECO-CATHOLICA VARADIENSIS 2 Desktop Editing Office: 51 st B.P.Hasdeu Street, Cluj-Napoca, Romania, phone + 40 264 405352 SUMAR - SOMMAIRE - CONTENTS - INHALT STUDIA THEOLOGICA BOGDAN VASILE BUDA, Dinamismul sacramental în teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila * The Sacramental Dynamism in the Theology and Spirituality of Nicholas Cabasilas............................................................................................................ 3 ALEXANDRU BUZALIC, Homo religiosus dans les œuvres scientifiques de Mircea Eliade et ouvertures possibles pour la théologie contemporaine * Homo religiosus dans les œuvres scientifiques de Mircea Eliade et ouvertures possibles pour la théologie contemporaine ...............................................................................................39 EMIL MARIAN EMBER , The Paradox of the “Prenatal Acts” and St. Basil the Great * Le paradoxe des « actes prénatals » et st. Basile le Grand ...........................................55 ÉLIANE POIROT, Permanen Ńa leg ământului şi textele liturgice bizantine * La permanence de l’Alliance et les textes liturgiques byzantins............................................................. 63 DORINA POPESCU, Nicolae Steinhardt sau paradoxul unei vie Ńi * Nicholas Steinhardt or the Paradox of a Life .................................................................................................. 73 ANTON RUS, Reuniunile mariane -
Şapte Vieți De Sfinți Români Monica Broşteanu (N
Şapte vieți de sfinți români Monica Broşteanu (n. 5 ianuarie 1948, Broşteni, jud. Suceava). Licenţiată în filologie (engleză–română, 1970) și limbi orientale (arabă–persană, 1978) la Universitatea din Bucureşti şi în teologie (1996, Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti), doctor în filologie (2003). A predat la Institutul Teologic Romano-Catolic cursuri de ebraică biblică, teologie sacramentală şi liturgică, ştiinţe biblice. Este conferenţiar universitar la Universitatea din Bucureşti, unde predă cursurile: Coranul şi Biblia: probleme de traducere şi interpretare, Comunităţile creştine din ţările Orientului Mijlociu, Tradiţii textuale (Noul Testament). Din lucrări: Numele divine în Biblie şi în Coran şi traducerea lor în limba română. Studiu lexical, Ed. Polirom, 2004; „Com- pararea Incomparabilelor – câteva Nume privind atributele divine în scripturile marilor religii monoteiste“, în Caietele Institutului Catolic, nr. 2/2001; Vladimir Ghika: Profesor de speranță (în colaborare), Ed. ARCB, 2013. Din traduceri: Conciliul Vatican II – Constituţii, Decrete, Declaraţii (în colaborare cu Francisca Băltăceanu), Ed. ARCB, 1990, 1999, 2019; A. Scrima, Comentariu la Evanghelia după Ioan, cap. 1–17, tr. din arabă, Ed. Humanitas, 2008; Pierre Claverie, Mic tratat despre întâlnire şi dialog, Ed. Hu- manitas, 2015; Brant Pitre, Misterul Cinei de pe urmă: Isus și rădăcinile iudaice ale Euharistiei, tr. din engleză, Ed. Humanitas, 2016; Henri J.M. Nouwen, Fiul risipitor: Povestea unei întoarceri acasă, tr. din engleză, Ed. Humanitas, 2017; Michel Remaud, Creștini în fața lui Israel: Slujitor al lui Dumnezeu, tr. din franceză, Ed. Galaxia Gutenberg, 2018. Francisca Băltăceanu (n. 15 iunie 1943, București). Licenţiată în filologie clasică (1965, Universitatea din Bucureşti) şi teologie (1996, Institutul Teologic Romano-Ca- tolic din Bucureşti), doctor în filologie (1979). -
THEOLOGIA GRAECO- Catholica VARADIENSIS
THEOLOGIA GRAECO- catholica VARADIENSIS 1/2010 ANUL LV 2010 S T U D I A UNIVERSITATIS BABE Ş–BOLYAI THEOLOGIA GRAECO-CATHOLICA VARADIENSIS 1 Desktop Editing Office: 51 st B.P.Hasdeu Street, Cluj-Napoca, Romania, phone + 40 264 405352 SUMAR - SOMMAIRE - CONTENTS - INHALT STUDIA THEOLOGICA FLORIN BUD ĂU, Despre gândurile r ăut ăŃ ii şi perioada preg ătitoare a postului mare * The Evil Thoughts and the Preparing Period of the Lent................................................ 3 ALEXANDRU BUZALIC, Teologia Sâmbetei mari în Ad inferos * La théologie du Samedi Saint dans Ad inferos........................................................................................11 OCTAVIAN DUMITRU FRINC , Le fonti dei canoni del CCEO sul protopresbitero * Izvoarele canoanelor CCEO cu privire la protopop .....................................................31 IULIAN HOTICO, The Problems of the Modern European Family * Problemele familiei europene moderne ......................................................................................................... 57 OVIDIU R ĂNESCU, Dogma Neprih ănitei z ămisliri, adev ăr de credin Ńă sau „erezie papal ă”? * Il dogma dell’Immaculata Concezione, verità di fede o “eresia papale”?......................... 79 ERNST CHRISTOPH SUTTNER, Das Dokument der Kath.-Orth. dialogkommission von Balamand. Mit der überschrift: „der uniatismus – eine überholte unionsmethode - und die derzeitige suche nach der vollen gemeinschaft“ * The Document of the Catholic – Orthodox Commission from Balamand Entitled “Uniatism – an Old -
Biserica Română Unită Cu Roma Greco-Catolică – Toronto, Canada
BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ BUNAVESTIRE ANNUNCIATION BYZANTINE ROMANIAN CATHOLIC MISSION – TORONTO, CANADA 78 Clifton Road, Toronto, ON, M4T 2G2 tel: 416 443 8796 www.bunavestire.org Duminica / Sundays: Sf. Spovedanie – 12:00 pm – Reconciliation Sfânta Liturghie - 12:30 pm - Divine Liturgy Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel The Holy Apostles Peter and Paul June 2 Iunie Tropar: Fericiților Martiri, care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se îndure spre sufletele noastre. Mărire Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Condac: Martiri vrednici de toată lauda, care nu v- ați lepădat de Biserica zidită pe fericitul Petru, pământul nu v-a putut acoperi pe voi, ci ați fost primiți în ceruri: vouă vi s-au deschis porțile raiului și, acolo ajungând, gustați din pomul vieții, mijlocind la Hristos să se dăruiască sufletelor noastre, pace și multă îndurare. Prochimen: În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. (Ps. 18, 4) Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. (Ps. 18, 1) Apostol: Din epistola catre Evrei citire. (11, 21- 33; 12, 1-9) Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este Acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; ci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut niciun folos cei ce au umblat cu ele.