Anul VII, nr. 1-2 (73-74) ianuarie-februarie 2021 IAŞI, ROMÂNIA

SUMAR

64 Ana DOBRE, Întâlnirile hazardului la limita dintre timp şi vreme semina sapientiae (Andrea H. Hedeş) 66 Lucian-Vasile SZABO, Despre suferinţă. Cu Ioana Cistelecan POEMUL DESENAT 68 Gheorghe SIMON, Rana vie (Theodor-George Calcan) 4 Ion HADÂRCĂ (Chişinău), Soare nud, de Bobotează 70 Diana BOBICĂ (din Canada), Viaţa ca o corabie solitară, 5 Dragoş PĂTRAŞCU, Grafică ilustrativă ferită de furtunile istoriei? (Guzel Iahina) 74 Bogdan-Mihai MANDACHE, Drumul către interioritate UN POET, O PAGINĂ (Nicu Gavriluţă) 76 Stelian ŢURLEA, Mâna care închide ochii (George Arion) 6 Vlad BERARIU, Băieţii din spatele bisericii 7 Adrian BODNARU, * * * 8 Roxana PAVNOTESCU (S.U.A.), Doină de oase şi de frig colloquium 9 Constantin NOVĂCESCU, * * * 80 Robert ŞERBAN – Dorin TUDORAN (S.U.A.) PROZĂ 89 Vania ATUDOREI (Canada) – Mioara CORTEZ (Canada) 10 Ion FERCU, Petre-Stolul-lui-Dumnezeu – Viorica CORTEZ (Franţa) 14 Cristina FRUMOS, Minidosar despre prostie 19 Pavel NEDELCU, Plumb

historia magistra vitae eminesciana 99 Ion ŢURCANU (Chişinău), Un arheolog în serviciul propagandei etnologice sovietice (II) 24 Doru SCĂRLĂTESCU, O convenţie tripartită în constituirea 104 Livia COTORCEA, Despre ruşii lipoveni şi prezenţa lor canonului literar junimist în ţinuturile locuite de români 28 Anastasia DUMITRU, Despre ediţia princeps Eminescu 112 Liviu-Ioan STOICIU, Din anul Revoluţiei. 31 Vasile IANCU, Două fundamentale repere: Casandra şi De uz strict personal (XXXIII) Ipoteşti (Valentin Coşereanu)

et in arcadia ego muti magistri sunt libri 117 Ştefan AFLOROAEI, Ecoul confesiv al unor întrebări 36 Elvira SOROHAN, Au şi instantaneele durata lor 119 Nicu GAVRILUŢĂ, arta de a ne duce crucea în vremuri (Alexandru Călinescu) pandemonice 39 Bogdan CREŢU, Dorin Tudoran. Despre libertate prin poezie 121 Simona MODREANU, Gândul sferei 42 Cristina HERMEZIU (Franţa), Harul feminin de Basarab 123 Emina CĂPĂLNĂŞAN, Vizite de filolog Nicolescu sau re-încântarea lumii 125 Laura-Carmen CUŢITARU, Dovezi ale nativismului lingvistic 43 Frăguţa ZAHARIA, Copilul a rămas în mine, dar a tăcut… 128 Cristina FLORESCU, Obraznicul, neobrăzatul (Angela Martin) şi cel fără (de) obraz 45 Mircea-Radu IACOBAN, De peste Prut (Ştefan Susai) 130 Romulus RUSAN (1935-2016), Jurnal inedit. 47 Ioan RĂDUCEA, Dorinţa de Iaşi (Mihai Zamfir) Oferit de Ana BLANDIANA (fragmente) 49 Codrin-Liviu CUŢITARU, Patru tablouri (vechi) ieşene 135 Eugen URICARU, Oradea 53 Constantin COROIU, Ibrăileanu, cumpănitul ardent 136 Adina BARDAŞ (din Canada), Către o integrală Florin Faifer 57 Genoveva POGORILOVSCHI, Brâncuşi între oglinzi 138 Călin CIOBOTARI, Tramvaiul Dorinţă din staţia Bârlad… retrovizoare (Zenovie Cârlugea) 58 Constantin CUBLEŞAN, „Poezia mea sunt eu” PREMIILE NEGRUZZI 200, ediţia a V-a, 2020 (Angela Marinescu) 140 Constantin CHIRIAC, Miracolul zilnic de lângă noi CĂRŢI COMENTATE DE 143 Matei VIŞNIEC (Franţa), Muza de la Burdujăni – 60 Ioan HOLBAN, Valţurile timpului (Ştefan Mitroi), temelie a teatrului de limbaj ADN-ul ancestral al lui Cain (Vlad Scutelnicu)

Revista SCRIPTOR este proiect al Editurii Junimea, cu susţinere de la Consiliul Local și Primăria IAȘI

semina sapientiae

POEMUL DESENAT      

Ion HADÂRCĂ (Chişinău)

SOARE NUD, DE BOBOTEAZĂ

Cineva-mi flutură pe dinaintea vieţii câte o zi rătăcită dintr-o limbă de moarte

cineva numără câte-n lună şi-n stele şi pe toate le-nşiră pe muchia coasei

cineva scutură plapuma cerului de puf îngeresc peste-un ciot de salcâm retezat

cineva ca şi cum şi-ar scălda amintirile într-un râu care urcă pe crucea de lemn

6 ianuarie 2020

______Din volumul Nelinişti asimetrice, în curs de editare la Junimea, colecția „Cuvinte migratoare”

4

Dragoş PĂTRAŞCU: Poemul desenat

5 UN POET, O PAGINĂ

Vlad BERARIU

BĂIEŢII DIN SPATELE BISERICII

pe vremea aia nu ştiam cum se măsoară timpul nici nu ne păsa aveam tunnel vision şi setări neschimbate din fabrică spuneam rugăciuni pentru a intra în trend cu ceilalţi mai nou îi aud şoptind pe la colţuri de blocuri dă-mi doamne sănătate să nu rămân legumă de la abuzul de droguri dă-mi doamne putere să ajung om mare să o pot răsplăti pe mama să-i mulţumesc că m-a crescut ziceau fără să ştie de ce îşi îndreaptă privirea spre cer cândva am dat cu banul să aflăm ziua în care totul se va sfârşi în plutirea lui ochii aşteaptă verdictul

în slow-motion am înţeles totul greşelile devin realitate când ajungi la capătul puterilor când scapi de ele ochii aşteaptă ahtiaţi verdictul în timp ce bănuţul zboară tot mai sus spre cerul înstelat

______Poetul Vlad BERARIU (din Suceava) a obținut Premiul editurii JUNIMEA la Concursul Național CONACHI, ediția XXVIII-a, Tecuci, 2020. Volumul va apărea în colecţia „Numele poetului. Debut”

6 UN POET, O PAGINĂ

Adrian BODNARU

***

Era pe caval Daco-Geto Tuli când peste Menumo- Prut băgai în sumo

luni de montgolfiere și-o lună de miere ca pe un Bruckhmer roşu în rever.

***

Ce seară! De vreo două clipe Oe- Deep Purple te-acoperă cu privirea-n Operă,

de parcă-ntre rochii nu şi-a mai scos ochii de mult ca-n ianoire Désir sau mai rar.

***

Vremea din ce-n ce-ar fi mai zen, un Uncie s-am, mătuşă Zam-

bilă, cu manta, făcând pe-atlanta, Georgia, Lucreţia,-n Norii lui Creţia.

______Din volumul Poezile și nopți, în curs de editare la Junimea, colecția „Atrium”

7 UN POET, O PAGINĂ

Roxana PAVNOTESCU (S.U.A.)

DOINĂ DE OASE ŞI DE FRIG

E un frig îngrozitor la mine în piept, doinesc oasele fluier de crivăţ.

Alunec cu sania prin meandrele memoriei să caut un loc cald şi luminos unde dansam odinioară cu pasul ielelor.

Numai că peste tot ninge, calm, liniștit – fulgi cenuşii, fulgi negri cad din cerul transparent de alb şi de gheaţă.

Cântă osul – fluier de dor îngheţat şi frig absolut.

______Din volumul Prin ceasul ploii, în curs de editare la Junimea, Colecția „Cuvinte migratoare”

8 UN POET, O PAGINĂ

Constantin NOVĂCESCU

*** alte cioburi din uriașe holograme înfășoară imaginea totului alte țesături de ordine ale minții dau străpungerii puterea ochiului viu alte cuvinte nu pot cuprinde tăcerea îngerului tulburătoare atunci undeva înflorește posibilul

*** nu poți pătrunde spre ținutul nemuritorilor nici teurgul nu vede petec de cer cu podoabe de nectar și ambrozie el vede doar legăturile țesătura difuză între dincoace și dincolo de lume el vindecă dă nume deschide calea

în umbra urmei lui să poți să știi să crezi să simți mireasma puternică a eterului lovind lovind

în limesul acelui ținut locuiește îngerul

9 PROZĂ

Ion FERCU

PETRE-STOLUL-LUI-DUMNEZEU

Când Petre Farina a revenit surprinzător în cotului. Era îmbrăcat în sutană kaki și zvonurile Mortuc, oamenii au început să priceapă că mira- spuneau c-ar fi fost lăsat la vatră cu onoruri, meda- rea, care îi părăsise de multă vreme, încă este vie lii și gradul de colonel. A tras la părăsita casă pă- în lume. Satul începuse să semene cu Macondo, rintească, de parcă ieri plecase de-acolo. Timp de ținutul acela ciudat, locul marilor tăceri în care două săptămâni n-a dat nici măcar un semn de Marquez pitise strigăte disperate ale lumii... De- viață prin sat. Apoi, deodată, în curtea casei lui au spre Petre, mortucenii își aduceau aminte că, la fost văzuți niște constructori care-au instalat două vremea copilăriei, era mereu premiat, abonat la corturi. Pe unul, în care se credea că locuia Pe- coroniță și, inevitabil, încă din clasa I, după ce-și tre-Stolul-lui-Dumnezeu, fusese pictată o cruce. potrivea laurii pe cap, ridica timid două degete și-o Celălalt cort era al constructorilor. Când vara s-a ruga pe învățătoare să-l lase să recite o poezie. așezat bine în calendar, constructorii au finalizat Învățătoarea zâmbea și Petre începea: „Un stol de renovarea casei. Petre, preotul, a oficiat de unul păsări bucură cerul...” Nimeni nu știa dacă poezia singur slujba de sfințire, aruncând stropi generoși este creația lui sau a găsit-o prin vreo carte. Iar el de agheasmă peste capetele constructorilor, peste nu voia, nici în ruptul capului, să dezlege enigma. casă, dar și peste câțiva copilași îndrăzneți care În clasa a V-a, vraja recitării s-a rupt. A ieșit mare au venit, ca la spectacol. Căsuța, o bijuterie albă, scandal. Premiantul introdusese un vers nou în micuță, a fost a doua zi împodobită, pe fațadă, de poem: „Un stol de păsări bucură cerul./ Îmi place penelul unui pictor, cu versurile: „Un stol de păsări să cred că și pe bunul meu Dumnezeu...” Apoi, bucură cerul./ Îmi place să cred că și pe bunul Petre, mereu lipit de coroniță, n-a mai fost lăsat să meu Dumnezeu...” Petre Farina, copilul, revenise. recite. Dacă până atunci colegii îi ziceau Stol, Își recita nestingherit poemul. Trăia ca un schim- acum au început să-l persifleze, de-a toarta cu unii nic. Nu evada niciodată în sat. Era însă un altfel de profesori și săteni, aruncându-i în suflet acel otrăvit schimnic. Avea curent electric, internet, telefon Stolul lui Dumnezeu... Aureolat cu acest renume, mobil, dar nu primea niciun musafir. care stârnea mereu zâmbete sarcastice, n-a sur- Într-o zi, Mortucul s-a animat din nou; atât cât prins pe nimeni atunci când s-a înscris la semina- se putea el anima. Pictorul a revenit, s-a cocoțat rul ortodox și nici când, după Revoluție, a ales să pe o scară așezată pe fațada căsuței preotului și a fie preot militar. Mortucenii nu-și mai aminteau de scris un fel de imperativ: „Să îndrăznim a privi sub când nu mai fusese Petre pe-acasă. Numai renu- poalele realității!” Privitul sub poale, și-au spus mele, Stolul lui Dumnezeu, îi mai bântuia prin să- mortucenii, nu este prea creștinesc. Oare ce l-o fi tuc, dar acum, când vitriolul zicerii nu mai avea apucat pe Petre Stol – până și pe el, cel căruia-i doza aceea de agresivitate, povestea sa devenise fusese otrăvit sufletul de batjocora aceea a copilă- un fel de legendă a locului. riei – să cocheteze cu blasfemia? Și de ce s-o fi în- A revenit în sat sprijinit în cârje. Niște cârje ciu- tors, tam-nesam, în Mortuc, unde trăiește ca un isi- date. Nu mai avea întreg un picior, dreptul, iar din hastru ciudat? S-o fi încontrat cu șefii, cu lumea, mâna stângă îi mai rămăsese un rest, deasupra cu Dumnezeu? Numai că, într-o zi de sărbătoare,

10 Petre Stol, îmbrăcat impecabil în roba sa de preot CĂRŢILE JUNIMII militar, adaptată la infirmități, a intrat în biserica sa- tului, la slujbă, lăsându-i fără glas pe mortuceni. Colecţia EFIGII Până și bătrânul preot, Anastasie Fulga, a făcut câțiva pași în fața altarului și, descumpănit, a între- rupt slujba, s-a înclinat în fața lui, pendulând ușor cădelnița, urându-i bun venit. Petre Stol a răspuns politicos, cu o mișcare scurtă a capului, și a rămas, ca o statuie-n cârje, nemișcat, în fața altarului. A stat acolo, într-un singur picior, pe tot timpul lungii slujbe, ca un martir care sfidează neputința. Cel puțin așa au crezut unii enoriași. Nu i se mișca niciun mușchi pe față, iar singurul picior care-l mai slujea n-a dat niciun semn de mare slăbiciune. N-a îndrăznit nimeni, nici măcar preotul Fulga, care spusese mai apoi că se gândise la asta, să-l invite să ia loc într-o strană sau pe un scaun. A tresărit doar în finalul slujbei, atunci când, în predica sa, bătrânul preot Fulga i-a îndemnat pe enoriași să se roage mereu și pentru semenii lor care sunt departe de țară, pe diferite fronturi ale lumii în care moartea le stă mereu pe aproape. „Mereu pe aproape”, chiar așa a zis preotul, și atunci Petre Stol parcă a fost scurtcircuitat. Și-a revenit însă repede și a căzut din nou în aceeași nemișcare. uneori din căsuța sa, noaptea sau seara târziu, și Când preotul, tot vădit tulburat, a încheiat slujba mergea la cimitirul de pe deal, unde-l așteptau privindu-l din nou, Petre a salutat scurt, dând din mama, tata și fratele. Acolo, cădea în singurul ge- cap, a făcut stânga-mprejur, într-un picior și cârje, nunchi și, preț de vreo oră, pe vreme bună sau a mai salutat de două ori, tot scurt, fără niciun rea, se ruga la mormintele lor. Mai lăsa apoi flori și zâmbet, în dreapta și în stânga, și a ieșit din bise- la mormântul fostei învățătoare. Prin sat, dar și rică sub privirile asediate de tăcerea și nemișcarea prin localitățile din jur, circulau pe seama lui tot fe- enoriașilor. Nu se auzea în biserică decât ritmul lul de zvonuri; care de care mai provocatoare. Unii sacadat, precis al loviturilor cârjelor sale. Petre credeau că și-a transformat casa într-un fel de bi- Stol privea mereu înainte, ca la o paradă militară, serică foarte ciudată în care, în semn de protest disciplinat, rece, de parcă sufletul i-ar fi fost golit față de opulența clerului, poartă doar odăjdii țesute de toate sentimentele lumii. Nici când aproape la din cânepă, stă încins cu o funie, are încălțări din ieșirea din biserică a auzit, de la strana de sus, un lemn și nu folosește decât un crucifix pe care l-a glas care, tremurând, a cuvântat cu respect și cioplit dintr-un lemn special adus din Afganistan. evlavie: „Un stol de păsări bucură cerul./ Îmi place Alții șușoteau pe seama faptului că ar fi un vânător să cred că și pe bunul meu Dumnezeu...” Petre- de fantome, că și-ar fi amenajat casa ca pe o în- Stolul-lui-Dumnezeu a recunoscut glasul prietenu- chisoare a fantomelor. Un ziarist a pretins că, po- lui său din copilărie, Grigore Păun, dar, deși s-a trivit unor informații, preotul militar Petre Farina oprit pentru o clipă, a rămas imperturbabil. Unii n-ar fi fost internat în Germania doar pentru vinde- spuneau că ar fi văzut, totuși, cum se rostogolea carea rănilor fizice, ci și pentru tratarea unei tulbu- pe fața lui o lacrimă fericită. Alții povesteau că, re- rări psihice la modă: sindromul Capgras, cel care cunoscând glasul prietenului său, lui Petre i-ar fi te trimite într-o lume în care ai iluzia că un prieten încremenit cârja din dreapta, pentru câteva clipe, sau un membru apropiat al familiei ar fi fost înlocuit în aer. Peste câțiva ani, când cineva l-a întrebat de un impostor identic. Tinerii furați de mirajul fil- dacă într-adevăr lacrima aceea l-a vizitat, el a ne- melor de acțiune au lansat chiar și ideea că preotul gat simplu: „Numai pe front, unde am văzut atâta nu este întâmplător un fan al internetului. El ar co- moarte, am lăcrimat; chiar am plâns. Apoi, Dum- ordona, din Mortuc, o rețea profesionistă de foști nezeu mi-a împietrit în așa fel inima, încât aceasta militari care, prin acțiuni generos finanțate, se răz- nu mai poate plânge decât în marea ei singurăta- bună pe cei care au cauzat moartea unor militari te...” pe fronturile în care aveau misiunea de a aduce Petre Stol trăia aproape ca un huhurez. Evada pace.

11 La Moșii de vară, zi de pomenire a morților, în prima sâmbătă din BIBLIORAFT iunie, Petre Stol i-a surprins de poveste pe sătenii din Mortuc. O firmă de catering a dus la fiecare casă câte ceva pentru fiecare membru al familiei: de la cel nou născut, până la cel mai vârstnic. Pachetele, care purtau numele destinatarilor, nu conțineau doar alimente și băuturi ră- coritoare, ci și haine, încălțăminte, jucării și chiar medicamente rare pe care unii le așteptau de mai mult timp. Firma n-a dezvăluit al cui este gestul, dar mortucenii au înțeles. Gestul a făcut să prindă și mai multe aripi zvonul potrivit căruia Petre Stol are o bază de date de invi- diat, știe totul despre toți, controlează viața satului, este un personaj important într-o rețea despre care numai Dumnezeu ar putea spune dacă vrea răul sau binele. Când s-a prăbușit un avion de mici dimen- siuni pe dealul Scăpării, timp de câteva zile s-a fabulat generos și contradictoriu: fie că este vorba despre niște detectivi care-l monitori- zează pe Stol, fie că erau niște amici de-ai lui, care trebuiau să-i transmită un mesaj ultrasecret. Abia când s-a constatat că pilotul care murise, singurul aflat în avion, era patronul unei firme îndrăgostit de Bogdan TEODORESCU divertisment, spiritele s-au mai potolit... Dar când o dronă i-a survolat Și vom muri cu toții în chinuri câteva minute curtea casei lui Petre, spiritele s-au încins din nou, deși Iași, Polirom, 2020 cei mai mulți dintre mortuceni habar n-aveau ce era drăcovenia aceea

mică și curioasă. Petre Stol a fost aruncat în tot felul de povești, din care nu lipseau extratereștrii. După ce pe rețelele de socializare a apărut un filmuleț realizat cu drona, ipotezele au devenit mai terestre, dar tot alarmante au rămas. În curtea cu garduri înalte a lui Farina pu- tea fi observat un șanț curios. Niște grămezi ordonate de pământ, mascate cu o plasă verde, precum și un posibil telescop profesionist, sporeau curiozitatea. Farina părea a nu fi tulburat de aceste zvonuri. Sau poate că acestea nici nu ajungeau la el. Totuși, surprinzător, strategic, spuneau unii, l-a invitat pe preotul Anastasie Fulga într-o vizită în căsuța sa, dar condiționându-l: să vină singur-cuc. Preotul, invocând beteșugurile vârstei, a solicitat însă îngăduința de a fi însoțit și de tânărul său das- căl, Macarie, Moleculămatinală, Mole, pe scurt, numele său de alint- zeflemea căpătat din cauza obiceiului de a-și îndemna prietenii, încă Eugen URICARU de dimineață, la degustarea unei molecule de răchie. Când au ieșit Grădina Paradisului de-acolo, după vreo trei ore, părintele Fulga era răvășit, de parcă-l lo- Iași, Polirom, 2020 viseră toate veștile rele ale lumii, și, surpriză, Macarie, prietenul devo- tat al ispititoarei molecule matinale, nu numai că nu mergea, ca de obicei, pe patru cărări, ci-și grăbea pasul, ținând dreaptă calea, și în- torcea din când în când capul, de parcă ar fi vrut să se asigure că nu-l urmărește nimeni. Preotul Fulga, care stătea mereu la taclale pe ulițe- le satului chiar și cu prichindeii, trecea acum pe lângă oameni ca și cum nu i-ar fi văzut, nu răspundea la salut și avea aerul unuia care, dacă nu ar fi fost ghidat de Macarie, ar fi rătăcit drumul. „Părinte”, în- drăzni Macarie într-un târziu, „m-a lovit vreo cometă sau?... Am avut un coșmar sau chiar am fost la preotul Petre Farina? Am vorbit cu el sau am halucinații?...” Dar preotul Fulga, nimic, nimic... Mergea prin începutul serii ca un robot ruginit, speriat, debusolat. Avea chipul unui mare vinovat care nu poate scăpa de-o povară. Când au ajuns în fața porții casei sale, s-a uitat lung la Macarie și a rostit: „Nu, nu, nu! Du-mă la biserică! Trebuie să mă rog acolo toată noaptea. Mâine,

când răsare soarele, să vii ca să mă iei... Doamne!!!...” Mihai ZAMFIR În așteptare Macarie nu prea știa, de obicei, ce este uluiala. Avea certitudinea Iași, Polirom, 2020 la purtător. Ferme, chiar dacă de multe ori contrariau, opiniile sale erau exprimate fără echivoc, imediat și fără niciun amestec al cenzurii

12 raționale sau afective. Slobozea vorbele de parcă CĂRŢILE JUNIMII era un Kalașnikov reproiectat pentru a revoluționa vorbirea. Acum, pentru prima dată în viață, era pri- Colecţia CUVINTE MIGRATOARE zonierul uimirii. Umbla, în drum către casă, de par- că l-ar fi lovit o cometă; stea cu păr, cum i-ar fi spus fiul său. Dar, mai mult decât iluzoria stea cu păr, l-au lovit vorbele lui Petre Farina, atunci când a intrat în curtea acestuia: „Am auzit că ești locuit doar de certitudini. N-ai vrea, Macarie, să facem schimb de capete?” Firește, l-a uimit și faptul că Farina l-a rugat să stea afară, în curte, câtă vreme va schimba el câteva vorbe de suflet cu părintele Anastasie Fulga, în casă. Chiar așa a zis: „Vorbe de suflet”. Curtea nu doar l-a uimit. Pur și simplu l-a bulversat. Semnele de întrebare inserate cu piatră albă în trotuarul care înconjura căsuța l-au aruncat în perplexitate. Erau ca niște lacrimi în-

crustate în suflet. Pe o cruce de marmură de lângă micul pridvor al casei stătea scris, ca un strigăt: „De ce, Doamne!?” Căsuța era înconjurată de un fel de tranșee, mascată cu plase verzi, de front, în spre crâșmă, instituția fundamentală a sufletului carnea cărora stătea, repetat obsesiv, scris, ace- său. Spera însă că până și acasă va găsi un strop lași „De ce, Doamne!?” Pe ghizdul fântânii era de răchie care să-l trezească la realitate, să-l ia scris un gând pe care mozaicarul nu apucase a-l bărbătește de guler și să-i spună: „Macarie, eva- termina: „Dacă însetează cineva...” Era, în spatele dează din coșmar!” Grăbea mereu pașii și nu-l spe- curții, schițat și un fel de mormânt, fără identitate, ria nici chiar perspectiva de a auzi glasul sarcastic pe care scria simplu: „Cred, Doamne! Ajută necre- al soției: „Macarie, ce-i cu tine? Este prima oară în dinţei mele. Dar poate că doar cred că eu cred”. viață când nu puți a răchie! Dar arăți ca și cum ai fi Cu povestea asta, Macarie a intrat într-un fel de secătuit barul Mioriță laie”... Mai trăise un aseme- pâclă agresivă, care i-a invadat toți porii ființei. Se nea coșmar atunci când, mergând la bâlciul din întreba dacă nu cumva prietenele sale, moleculele orășelul vecin, turmentat rău, s-a împiedicat de un năstrușnice matinale, îmblânzite de trădătoarea sa cort în care niște măicuțe vindeau cruciulițe, iconițe, abstinență de peste zi, i-or fi pus la cale vreo farsă. cărți de rugăciune și alte obiecte de cult. Cortul din Undeva, tocmai în spatele curții, era în curs de fi- pânză s-a dărâmat, iar el, dascălul, s-a trezit încon- nalizare ceva macabru, semnalat printr-o inscripție jurat de măicuțele puțin speriate, de icoane, de de pe o placă de marmură: „Cimitirul iluziilor”. Erau cruciulițe, de... „Am deschis după o vreme ochii și, aruncate acolo, de-a valma, decorații, cranii din când le-am văzut pe măicuțe, am crezut că am plastic, arme sofisticate zămislite din lemn, căști, ajuns în rai!”, povestea el, oricui era dispus să afle măști împotriva gazelor, gloanțe și mine antiper- care era chipul raiului... Acum, ajuns acasă, a sonal dezamorsate, diplome plastifiate cu înscri- adormit, fără reîmprietenirea cu alcoolul, și a călă- suri de înălțare post-mortem în grad, scrisori de torit toată noaptea printr-un coșmar care-l arunca, dragoste ticluite pe plăci de argilă, cârje, proteze... în scârbă, din iad în rai. În zori, când soarele încă În mijlocul bizarului cimitir, un fel de groapă comu- nu sărutase pământul, era la ușa bisericii. Mut, ca o nă neacoperită, pe o cruce din marmură neagră stană de piatră, străveziu la față, cu ochii căutând plângea, acuzator, o singură lacrimă – mare, albă, alte orizonturi, părintele Anastasie Fulga îl aștepta, tulburător de vie – însoțită de același obsesiv „De în genunchi, în fața altarului. Îl scurtcircuită o clipă ce, Doamne!?” Pe marginea lui stăteau, înfipte în de cumpănă. Nu știa cum să-l ajute ca să se ridice. pământ, cinci pancarte pe care, tot acuzator, era Îi era teamă ca nu cumva, atingându-l, să se sfar- scris: „Ce-ai căutat în Afganistan!?” Erau pancarte- me din cauza fragilității care părea că a pus stăpâ- le pe care, cu vreo două săptămâni în urmă, spre nire pe ființa sa. Anastasie Fulga semăna cu un seară, Telu Rogoz, liderul celor care purtau prapu- ermit refugiat prin peșterile de la Lavra Pecerska. rii la înmormântările din Mortuc, le așezase în fața căsuței lui Petre Farina. ______Macarie grăbea din ce în ce mai mult pasul, pe Din volumul Dac-aş fi fost Dumnezeu, în curs de editare la Junimea, ulițele satului, chiar către casă, nu ca de obicei, colecţia „Exit”

13 PROZĂ

Cristina FRUMOS

MINIDOSAR DESPRE PROSTIE

Prostia, când știi că ești prost, nici nu se mai cesibile. Realiză aproape cu emoție că porțiuni în- cheamă prostie. Au arătat-o atâția din epoci stră- tinse de pe coapsă nu fuseseră atinse vreodată, vechi încoace. O constatare sinceră de felul ăsta era sigură de asta, așa cum era sigură că cerul nu te face, însă, mai puțin prost, ci funcționează era, în general, albastru. Pielea rămase elastică, mai degrabă ca un stimulent al ipocriziei. Nicide- dar obținu mai degrabă un soi de freamăt superfi- cum al inteligenței. Și astfel, te vezi irosindu-ți bru- cial în locul în care se atinse și care declanșă o re- ma de spirit în a te convinge că ești mai degrabă verberație tandră ceva mai sus. Poate că inima se potențial inteligent decât prost autentic. Cam la as- muta uneori în pielea coapselor, sigur, de ce nu ta se gândea femeia, înainte de a reveni asupra s-ar mai deplasa și ea din locul ei câteodată, poate problemei. Nu era, cum se vede, deloc convinsă că și organele astea simt câteodată nevoia să se că ipocrizia derivă exclusiv din inteligență, și ar fi ascundă, sau măcar să locuiască în altă parte de- putut aduce în sprijinul unei posibile demonstrații o cât în locul pentru care au fost create. Imaginea o mie de argumente. Inteligența adevărată ar trebui distră pe moment, dar concluzia tristă la care ajun- să transforme, să regenereze, să împingă lumea sese, dincolo de panseurile ei cvasijoviale, era cla- înainte. De unde îi veni asta? Cineva ar trebui s-o ră: picioarele ei emanau o insatisfacție tristă și ire- împingă înainte pe ea. Dar o lăsă baltă. Nici măcar versibilă, cu toate că ea avea cea mai frumoasă reflecțiile ei n-aveau nimic original. N-avuseseră viață din câte i s-ar fi putut da. Nu existau picioare niciodată. Se împăcase cu ideea, dar lumea ei ar fi mai triste pe tot pământul. Mai pure și mai triste. trebuit să se miște, și nu se mai mișca. Cum sta Ei, sigur, îi plăcea să exagereze uneori, dar o fă- așa, tolănită ca după dezmăț, sprijinită pe o pernă cea conștientă de abuzul de imagine și de surplu- roz-somon din camera mare, investigându-și cu to- sul de sens. Până la urmă, nu e un capăt de țară tală încântare reflexia picioarelor cam durdulii în că lucrurile stau astfel, dar se săturase să-și simtă oglinda șifonierului – cu aceeași încântare cu care picioarele așa de triste, în ciuda faptului că viața ei atleții își privesc medaliile obținute în urma unei era cea mai frumoasă viață posibilă. competiții acerbe – își spuse a mia oară că viața * pe care o are e cea mai frumoasă din câte i s-ar fi Lumea se împuținase pe străzi la ora aia. Du- putut da. Picioarele ei ar fi putut da seamă de asta. pă ce coti pe lângă blocul-turn din intersecția prin- Nu putea explica logica unei astfel de legături, dar cipală, mersul ei căpătă un soi de rigiditate, și asta își dăduse seama, în timp, că picioarele sunt cel i se-ntâmpla atunci când se temea de efectele pro- mai puțin afectate de tot ce i se-ntâmplase în ulti- priei tulburări. Știa că, odată devoalată, tulburarea mii ani și că ele sunt singurele care pot face să asta făcea ca toată gesticulația ei să degenereze stea vertical un adevăr cum e acela despre frumu- într-un spectacol prost, cu desincronizări și supra- sețea unei vieți ca a ei. De-ar avea gură, ele, pi- puneri nefericite de replici, cu râsete stridente sau cioarele, cu siguranță ar spune-o în numele între- zâmbete crispate în cel mai fericit caz, cu amuțiri gului trup pe care-l plimbau de colo-colo în fiecare golemice, înțelese invariabil ca tatonări inteligente, zi. Ca să se convingă încă o dată că lucrurile stau când, în realitate, nu erau decât rezultatul prostiei întocmai așa, palpă cu degetele zone tot mai inac- ingenios disimulate. Lucru care o îngrețoșa, că

14 doar știa exact cum stătea. Ca să-și poată măsura acum are în față o versiune subțiată a femeii ăleia grosimea craniului, în momente ca astea, ar fi dat a cărei imagine și-o fixase bine în minte și care, ui- orice. Dar absolut orice. Și ar fi făcut-o, cu tot ci- te, acum, îl mișcase din anchiloză pe neașteptate. nismul de care era în stare. Ce putea să vrea ea să-i spună acum? Oamenii Golemul nu are secrete, să știi. O spuse eva- pot să se vadă fără să-și spună nimic. Lui îi ajunge ziv, îndată ce intră. De data asta voia să fie altfel. să o observe și poate că nici ea nu e prea vorbă- Se descălță și se ghemui în fotoliu, cu genunchii reață. Mai constată de exemplu că pierduse toată crispați, strâns lipiți unul de altul și dacă el ar fi fost energia aceea lăuntrică, tot ce o transfigurase atent, ar fi sesizat tremurul picioarelor dezgolite, atunci când o întâlnise pe stradă, când asfaltul ab- oarecum prea semețe și în general, imposibil de sorbi parcă vibrația subtilă a trupului; acum femeia ignorat. părea că se află mai degrabă sub efectul unei drog Nu era atent. Reuși totuși să îngaime, mai mult ușor, care-o învăluia într-un aer de nesiguranță și pentru sine – pentru că, de aici încolo, el nu va mai de platitudine. avea nimic de spus: Lăsă lucrurile în voia lor și turnă cafeaua-n – Firește că nu are secrete. E prostia captivă în ceștile de pe tava de inox, pătată ici-colo de rugi- lut. Nimic mai mult. Trebuie să fii prea naiv ca să nă. crezi altceva. Ea, în loc să plece, se trezi că înșiră lucruri in- Apoi tăcură. Și-ar fi dorit ca el să fi fost mai pu- imaginabile. țin tranșant, mai înțelegător, mai visător decât ea. – Picioarele mele sunt nespus de triste. Cred Ca să nu-i mai tremure picioarele. Încă are gesturi că de asta am ieșit din casă. Ca să-ți spun. Da, calculate, asta constată, zărindu-se în sticla feres- mi-e destul de clar acum. N-am mai suportat triste- trei deschise larg. Dacă ar pleca acum, lucrurile ar țea picioarelor mele. rămâne încă o dată suspendate. Nu e nimic rău în El avu grijă să-și mențină zâmbetul cât era ne- a lăsa lucrurile suspendate. Dezvoltase în timp un voie, atât cât să inventeze repede un răspuns, să soi de complex psihologic al suspendării forțate – plaseze un comentariu potrivit, nici cald, nici aspru, cum îi plăcea s-o spună când se apuca de teoreti- nici detașat până la capăt, dar neapărat stors de zări și generalizări – pe care doar în foarte rare orice semnificație care ei i-ar fi putut părea erotică. momente îl lua drept blestemata-situație-de-feri- Nu găsi nimic de spus. cire-la-care-niciodată-n-a-visat. Acum, când îi tre- – Da, continuă femeia, trag după ele, ca pe ceau prin cap toate gândurile astea, veșnic neîn- niște bolovani de moară – și nici nu am văzut în chegate până la capăt, își dădu seama că orice ar viața mea o moară adevărată, tu ai văzut? deși bu- adăuga la ceea ce deja spusese ar conduce con- nicii mei mă trimiteau adesea cu soră-mea, când versația spre un punct mort. Nu avea de gând să eram copile, după sacul cu făină, pe care-l pu- mai scoată niciun cuvânt. Nici nu trebuia să se afle neam cu greutate pe bicicletă, și ne străduiam tot acolo. Pândi un moment în care el se întoarse cu drumul să menținem balansul ca să nu facem tot o spatele, și nu fusese greu să-l găsească, pentru făină, și nici nu știu cum am evitat asta de fiecare că el oricum lipsea minute întregi din cadru. dată – trag după ele, cum ziceam, grămadă de El, în schimb, se rezumă să observe: cumințe- posibilități ratate din fașă. De lucruri pe care aș fi nia ei contrasta cu goliciunea picioarelor răsucite putut să le fac și nu le-am făcut, de lucruri la ca- sub fustele opulente și asta îl intimida. Nu era sigur re-aș fi putut să gândesc și pe care nu le-am gân- dacă îl intimida, sau mai degrabă îl enerva, deși dit, și asta, numai pentru că am fost prea ocupată imaginea nu avea nimic ostentativ măcar vizual, ca să te trăiesc, să-ți trăiesc viața, ca și când ar fi fost proporție și dispunere a părților. Era un clasic în fe- a mea, da, am fost târâtă de fluxul propriei tale lul lui. Un retrograd. Nici ea nu părea genul acela vieți, care devenise și a mea, cu toate că nu mă de femeie care să-l viziteze pentru sex. Numai că privea. Uite, aș fi putut, de exemplu, să continui trecuse enorm de mult timp de când o zărise să-i cercetez pe tragici sau aș fi scris despre Sar- atunci, pe stradă. Și își aminti că toată ființa ei ema- tre ceva ce nimeni nu ar fi putut scrie vreodată, în na un fel de bucurie discretă, ceva destul de ase- afară de mine. Apoi… Tuși ușor, dar continuă, pe mănător cu dăruirea creștinului practicant, gratuită același ton egal, fără inflexiuni, degajând o anumi- și pură, și asta îl șocase cu adevărat pentru o clipă. tă căldură prin vocea somnolentă, de parcă toate Dar, dincolo de toate exagerările, ținea minte o gândurile ei și toate cuvintele trebuiau supuse unei concentrare care era a inimii, a sufletului, o interio- epurări aprige, înainte de a se muta în picioare. Îi rizare care tulburase pentru moment toată perspec- privi cu atenție genunchii. Da, aș fi cunoscut oa- tiva lui despre lume – asta își amintea de atunci. Se meni care să-mi aducă noroc. Noroc bun. Că, da, poate să fi fost el însuși prea sugestionabil. Firește, chiar sunt convinsă că nenorocul meu vine din fap-

15 tul că te cunosc mai bine decât îmi cunosc mama. onată, femeia de pe fotoliu continua să-i vorbească Sau fiica. Sau… Avea ochii pe jumătate închiși. relativ coerent, despre lucruri care n-aveau nicio Părea mai departe amețită dar nu de un drog, ci legătură cu el. Vedenia îl acapară însă cu totul și de viziunea unei stive de întâmplări care, în mod fascinația lui crescu atunci când ea își schimbă po- sigur, niciodată n-aveau să i se mai întâmple. În- ziția. Acum, pielea genunchilor ei dezgoliți în conti- chisese ochii de tot, poate nu o vedea prea bine nuare, strălucea în lumina care intra pe geam, de la distanța aia, ce bine că existau asemenea avantajată de slaba pigmentare specifică blondelor. distanțe normate ca decente, că altfel ar fi luat-o-n Carnația nu-l interesa, de parcă picioarele alea ar fi brațe și cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. Și tot nu fost făcute din aer și emoție. Se mai gândi că, poa- era pregătit să răspundă, dar ea nici nu părea c-ar te, visează, că toată după-amiaza aceea a lui e aștepta vreun răspuns. Ce bine e când nu se aș- produsul vreunui vis uitat, ori a unei amintiri din vii- teaptă răspunsuri de la tine – își spunea în sinea tor. Asta îl încântă. Pentru că, dacă era așa, atunci lui, pentru că eșua de fiecare dată când se chinuia viața lui nu era pe sfârșite. Câți oameni au aseme- să surprindă esențialul în comunicări directe. Dacă nea noroc, să afle că viața netrăită se produce cu s-ar fi ridicat de pe canapeaua lui, doar atât cât să anticipație în cadre care pot să pară cel puțin su- miște puțin aerul, sau să-și aprindă o țigară, sau prarealiste, dacă nu fantastice? Nu excluse nici va- să-i ofere ei una, probabil că ea ar fi deschis ochii rianta ca aceste cadre să reproducă în sinteză părți și ar fi scos-o din starea aceea de exhibare fără din viață care nu mai era timp să fie trăită, doar că rest, în casa unui necunoscut, cum era el pentru alungă energic gândul sumbru. Cu mâna. ea. N-o cunoștea, acum îi era clar că se înșelase – Un paradox inacceptabil, nu? Dacă ceva are mai devreme, când credea că e aceeași femeie viață, are și gata. Dacă are viață, are și voce. Da- din stradă, a cărei imagine îl urmărise câțiva ani că nu are, atunci e mort și nu există. Cum ar putea buni, dar la care încetase să se mai gândească de fi cineva viu, și totuși neînsuflețit? când Ala intrase în viața lui în felul acela discret, Era liniștit. Întrebările ei nu i se adresau lui. Nu specific ființelor ratate. Se asemănau, doar pe se adresau nimănui. Vizitatoarea începuse să-l oameni îi apropie ceea ce îi aseamănă, mai de- obosească. Continuă să deplaseze fragmente din grabă decât ceea ce-i distinge, era mai comod, fi- imaginea ei, de aici, acolo, ca într-un joc de puzzle rește. Iar el nu era genul de bărbat pretențios, cel absurd, și pentru o clipă se gândi că ceea ce face puțin în materie de alegeri de felul ăsta. Cu atât în clipa aia, descompunând chiar și mental imagi- mai perplex se simți când bătu la ușă necunoscuta nea unei femei necunoscute, a unei vizitatoare ne- aceasta, care nici măcar nu-și spusese numele, și dorite, e drept!, nu era un lucru chiar comun. Ori- care acum ocupa mai mult decât un colț de sufra- cum, ar trebui să-l pună cel puțin pe gânduri și să gerie, ocupa casa toată, după-amiaza asta care se se-ntrebe dacă nu cumva o luase razna. Un ase- anunța la fel de banală ca toate după-amiezile lui menea gând îi întări senzația că tocmai traversea- de altfel, care invadase mai mult decât un spațiu și ză cea mai neverosimilă după-amiază din câte tră- un timp adică, dar nu îi era clar deloc ce va urma. ise. Și-ar fi dorit să ia o gură de aer. Să-și schimbe În momente ca acesta îți spui că trebuie să acti- dominanta vizuală mai ales. Nu era momentul vezi butoane la care n-ai umblat de prea multă unor întrebări grele pe care să și le pună, ziua nu vreme, și de a căror funcționare te îndoiești, cum e avea nimic special, starea lui de spirit era egală cu și normal. Numai că el nu găsi butonul potrivit și cea din dimineața aceleiași zile, cu cea de ieri di- deci nu făcu decât să observe mai departe cum ea mineață, cu cea de acum o săptămână, prin urma- deschise ochii pentru câteva secunde doar ca să re, poate că femeia aceasta nici nu există, poate verifice că nu e singură sau poate din cu totul alt că e numai o închipuire, o plăsmuire a minții lui motiv. Da, nu părea că se-ndoiește de atenția lui, distrate și care se va dezintegra fără altă interven- altceva citi în tensiunea genunchilor ei. Poate un ție, îndată ce va încuia ușa pe dinafară. Totuși, își fel de frică. Interesant cum picioarele dezvelite ne- spuse, o decapitase numai din joacă, ori din plicti- glijent ale unei femei pot să transmită emoții din seală. Iar dacă a continuat s-o fărâmițeze, a fost cele mai subtile. Nuanțe de emoții. Cum de nu fu- numai pentru că ea vorbea întruna, ca pentru sine, sese niciodată atent la aspectul ăsta? Poate că nu de parcă el era o ființă fără contur. Un mort. Se privise niciodată cu adevărat picioarele unei femei. gândi la Ala, marele semn de întrebare din viața Aproape că le-ar putea separa vizual de trup, de lui, dar gândul nu persistă. Vocea necunoscutei bijuterii, de chipul ei imposibil de descris, de parcă slăbi, apoi își recăpătă forța, și parcă cineva o ali- femeia n-ar fi de pe lumea asta. Se apucă să de- menta cu tone de cuvinte lichefiate, mai mult cân- cupeze metodic, vizual, capul blond al necunoscu- tate decât rostite, într-un discurs ilogic, oricum l-ai tei de restul corpului. I se păru bizar că deși secți- lua, sau poate că își avea coerența lui, de care el

16 era incapabil să-și dea seama. Capul îi căzuse pe spătarul fotoliului. Îl acapară noua postură. Genunchii i se relaxaseră parcă, iar rochia bu- BIBLIORAFT fantă i se răsucise pe trup, cum era de așteptat, fără a-i comunica, în continuare, nimic despre ființa asta abstractă și totuși din carne și oa- se, din camera lui. Femeia tăcu. Probabil adormise și visa. Ciudat, dar i se păru că aerul de platitudine care-o învăluia se risipise. Poate că femeia asta e mai inteligentă-n somn, decât dacă e trează. Se apropie numai ca să-i poată urmări mai de-aproape micile frisoane și congestii faciale. Căzuse-n vis ca într-o văgăună și priveliștea la care asista îl captivase total. În fine, după-amiaza nu era complet pierdută, își spu- se. Ala nu avea vise. Când dormea, Ala era imaginea golemică în toa- tă cuprinderea ei. Plată, absentă din ea însăși, Ala oferea mereu ace- lași spectacol monoton al inteligenței absente, ceea ce în ultima vre- me îl făcu să nici n-o mai privească atunci când se băga sub pătură târziu, mult după ce ea adormea. Își dădu apoi seama că nu trebuia să le compare. Ziua începuse a se retrage, cum constată brusc. Evgheni ZAMIATIN – Până la urmă, poate că am câștigat incomparabil mai mult decât Biciul lui Dumnezeu am pierdut. Tu nici nu-ți imaginezi. Traducere din limba rusă, prefață și note de Livia COTORCEA Femeia se trezise, dar vocea ei căpătă inflexiuni noi, metalice, ce- Iași, Alfa, 2020 ea ce făcea ca întregul să sufere; ceva străin, un fel de element ne- prevăzut pătrunse în cameră, adus de aerul răcoros al înserării și care tulbura fragila lui intimitate cu ea. Sigur, e deplasat să crezi că poți deveni intim cu cineva necunoscut, absent, abstras, stupid prin co- mentarii și îngrozitor de plicticos cum e femeia asta cu care se trezise închis într-un chip așa de neprevăzut. Avea ceva implacabil toată du- pă-amiaza asta, femeia însăși începuse să-l domine probabil prin vor- bitul ei continuu, punctat doar când și când de nuanțe aproape imper- ceptibile de reproș sau de căldură blândă, aproape umană, în rest, doar apatie grea, golemică – că tot îi vorbea ea despre Golem, când năvăli în casă – ceva monstruos de mut, zidit între pereții de carne ai corpului ei. Da, poate că asta îl ținuse pe loc toată după-amiază. Vă- zuse, uite, chiar fără să-și încordeze atenția, că femeia asta aducea cu ea un fel de vitalitate reprimată, probabil pusă la zid ori desfigurată de ea însăși cândva sau de altcineva. Nu avea nicio vină el, luă lucru- Ștefan MITROI rile ca atare, poate că nici străina asta nu știe ce să ascundă și ce să Tatăl fiilor mei salveze, ce să repare sau ce să suprime. Deocamdată vorbea, lent, Cuvinte însoțitoare de Nicolae DABIJA Caracal, Hoffman, 2020 din același loc de pe fotoliul în care se afundase și cu care parcă fă- cuse corp comun. Firește, era contrariat de-a binelea de aparența ei logoreică, care contrasta într-un fel aproape hilar cu muțenia dinlăun- tru. Acolo, înlăuntrul ei, ceva trebuise să fie redus la tăcere, asta era evidența cea mai evidentă, și oricât de neexersat era el și oricât de ignorant în chestiuni sufletești, tot nu putuse ignora realitatea. Poate că e singura realitate din după-amiaza aia. Singura certitudine pe care merita s-o aibă. Da, ea, femeia asta străină, începuse să-l intereseze puțin, abia acum, când ziua era pe terminate și se gândi că ar trebui s-o invite să plece. S-o trezească, s-o miște ușor, s-o convingă că a greșit apartamentul, că a greșit omul, că a greșit momentul și viața în care să se vâre. Sau poate că nu a greșit, și a venit exact unde trebu- ia, doar că el nu e capabil să recunoască nimic din ce spunea ea, dar absolut nimic. – Nici măcar nu cred că te-am înșelat atunci, doar că am vrut să te Viorel SAVIN las în aer, fără nicio posibilitate de a… O zi din viața lui Teofil Avram Cuvinte însoțitoare de Maria FĂRÎMĂ N-o asculta, dar secvențe din monologul ei continuau să-l țină parțial Pitești, Paralela 45, 2020 conectat, numai atât cât să nu omită că nu e singur în propria-i casă.

17 Se gândi c-ar trebui s-o lase singură, ea nici nu-și doi oameni, complet străini unul de altul, să gân- va da seama dacă el pleacă. Capul ei blond, lipit la dească întocmai la același lucru și în aceleași cu- întreg, îi părea iarăși prins într-un abur narcotizant. vinte la un moment dat, dar atunci de ce se simțea Și iarăși își ținea ochii închiși, ruptă de el, străinul de parcă fusese bătut? Acum chiar nu mai era de- în casa căruia intrase nechemată. loc sigur dacă femeia exista cu adevărat, rotundă Da, lucrurile devin tot mai clare: femeia greșise și înfiptă în fotoliul de catifea roz-somon, la distan- casa, greșise omul, greșise ziua și ora și, ceea ce ța de fix șapte metri de canapeaua lui, de unde-și era și mai rău, greșise amintirile, le încurcase, ei putea evalua atent bărbia ascuțită, privirea buima- doar nu au și nici n-avuseseră nimic în comun că și buzele rămase și ele într-o poziție de perple- vreodată, în afară de după-amiaza asta pâcloasă, xitate, în oglinda mare a șifonierului. Era viu, avea absurda și îngrozitor de iritantă. Deschise ușa larg, o viață a lui, normală, avea prieteni, avea o iubită – dar închise cu zgomot geamul. Merse liniștit spre pe Ala. Nu erau astea dovezi că era viu? Și străina fotoliu și vruse s-o atingă pe umăr. Înainte însă, asta din casa lui e vie, e tot atât de vie cum era și avu impresia că trebuia să facă ceva mult mai im- el. Sau de moartă. portant, fără a ști exact ce. Poate că toate impresii- Adormi în sfârșit, în timp ce ea continua să le zilei ăsteia se vor risipi subit, de parcă nici n-ar fi vorbească monoton. Cuvintele învăluiau camera trăit-o conștient, iar lucrul ăsta îl indispuse, trebui- într-o pâclă ușoară. se s-o recunoască. Se depărtă la fel de liniștit. În- * chise ușa. De fapt, o încuie. Nu, categoric, încă nu Femeia se ridică somnambulic din fotoliu. Își era pregătit să tulbure înfățișarea fragilă a du- simțea genunchii amorțiți și grei. Mereu se simțea pă-amiezii, poate singura înfățișare de care merita așa, îndată ce se oprea din vorbit. Aceeași greuta- să-și amintească după-aceea, în zilele care vor ur- te și impuritate în picioarele ei triste – impuritate de ma – așa cum a fost ea, așa de neobișnuită, totuși ocnaș. (Să nu exagereze, totuși, viața ei era cea – nu voia s-o miște încă. Nu încă. Dacă se gândea mai frumoasă din câte i s-ar fi putut da.) Ca și mai adânc, prezența necunoscutei nici nu-l deran- când nu ar fi fost de ajuns că erau triste, uite că la ja prea tare, și asta, poate pentru că nu ajungeau intervale se răzvrătea împotriva lor, de parcă n-ar la el reacțiile ei lăuntrice, care să-l atingă, să-l în- mai fi fost ale ei, de parcă ele tocmai comiseseră o duioșeze eventual. Da, femeia asta nu avea nimic înaltă trădare, poate prin faptul că exprimau numai de comunicat în sens pur emoțional, iar vorbitul ei jumătate de adevăr, și nici pe acela în modul brut părea mai degrabă un fel de teoretizare anostă, pe care și l-ar fi dorit, ci oarecum simbolic, prin su- personală, dar suspect de străină de ea însăși, ca gestii și semne și culori și străluciri imposibil de in- și când da, emoțiile epurate, trecute prin nu știu ce terpretat și atunci, se ridica și vorbea. Vorbea cu el foc lăuntric, ar fi coborât în picioarele și în genun- ca printr-un perete de sticlă impermeabilă, simțind chii ei translucizi, și poate de aceea ea spusese de fiecare dată cum vorbele ei ricoșează în alt pe- mai devreme că are picioarele cele mai pure, cine rete, la fel de elastic și de impermeabil, de undeva știe, oricum, ceea ce era și mai interesant, era că din spatele ei, din spatele capului ei, de unde apoi genunchii ei erau singurii emițători ai unui conținut se întorc, golite de semnificație, și lăsând-o și pe despre ea. În afară de fustele bufante. Și de părul ea goală pe dinlăuntru. Că nu mai era nimic de blond. Și de mâinile reci, nu avea de unde să știe spus, o știa, așa cum știa că după azi, vine mâine, că sunt reci, dar pur și simplu așa voia el să crea- iar după mâine, vine poimâine, când iarăși va avea dă. Femeia asta poate că este moartă. Era? Un ceva de comentat împotriva picioarelor ei triste și mort nu vorbește. Dacă ceva are viață, are și gata. pure, athanorul ei din carne și oase. Totuși, azi Dacă are viață, are și voce. Dacă nu are, atunci e vorbi mai mult decât de obicei, că altfel nu-și expli- mort și nu există. Uite, începuse să repete ceea ce ca oboseala din maxilare și din picioare. Poate că ea spusese puțin mai devreme. Asta îl șocă de-a pusese azi prea mare presiune pe ele. Dar azi, în binelea. Poate că eu sunt ea în cele din urmă, iar sfârșit, el o ascultase, azi nu avusese chef să ia în ea nu face decât să vorbească în locul meu. Și calcul nimic din ce, în mod obișnuit, ar fi reținut-o. spre binele meu. Dar asta friza pur și simplu ireali- Azi fusese una dintre zilele alea în care te crezi tatea. Iar el se considera pe sine în realitate. În singur în univers și totul ți se supune – își zise fe- cea mai stupidă și searbădă realitate, până când meia, cu o vagă satisfacție. femeia asta nebună tăbărî în casă cu forța. Cu for- Azi el o ascultase. ța unei replici firești, atât de firești și de neafectate, Trânti ușa în urma ei și ieși în stradă, ocoli blo- de parcă o gândise el însuși ceva mai devreme, cul-turn, apoi dispăru în întunericul nopții ca o nă- iar ea doar o exprimase cu voce tare! Se poate ca lucă.

18 PROZĂ

Pavel NEDELCU

Alex Ștefănescu scria despre Pavel Nedelcu pe blogul său: „Inteligent, extravagant, uneori plictisit, niciodată plictisitor, combinând cuvintele cu dezinvoltura cu care un erou de western învârteşte pistolul pe un deget, îl ia mereu prin surprindere pe cititor.”

PLUMB

Deși o imensă, plumburie, densă plapumă de Lasă când începe, dar să ai și tu un loc mai în față! nori stătea grămadă peste sat, exact ca în poezia Tanti Lucreția Țâșu, cu brațul în brațul soțului lui Coșbuc eclipsând, cu desimea sa, un soare său, Ionel, se îndrepta spre biserică. Când tanti tomnatic de sfârșit de septembrie, pentru familia Aglaia Alafat se îmbolnăvise de cancer, tanti Lu- Țâșu aceea era una dintre cele mai importante zile creția aflase prima. Era bună prietenă cu Victoria, din ultimii ani. În universul monoton al satului, locu- fata tantii Aglaia, pe la care se mai ducea din când itorii nu apucau să fie niciodată în centrul atenției, în când la o bârfă. nici măcar în rarele momente de adunare genera- Mulți din sat muriseră de cancer la stomac în lă. ultimii ani. Când nu era stomacul, era ficatul, când În schimb, de fiecare dată când se licita o stra- nu era ficatul, erau plămânii. Cancerul pândea ca nă, și se întâmpla rar, pentru că cineva trebuia să un dulău în adulmecare, apoi ataca și te devora cu moară înainte ca strana să fie scoasă la licitație, colții lui de plumb, când te așteptai mai puțin. Unii sătenii forfoteau de neliniște. Era șansa lor de a le dădeau vina pe țigări; alții, pe alcool. Alții încă, pe arăta celorlalți cât erau de credincioși sau de înstă- apa din conducta aparținând de primărie. Se făcu- riți. În scurtul timp rămas între înmormântare și di- seră niște teste la București. Un reporter umblase mineața licitației (de obicei doar una, două săptă- prin sat să anunțe lumea că apa era contaminată. mâni), fiecare încerca să economisească (sau să Mulți nu credeau balivernele reporterului și se ju- împrumute) pentru a-și juca șansa de câștig. rau că e cea mai bună apă pe care o băuseră Iată-i acum pe săteni plecând din curți și în- vreodată! Nimeni de la primărie nu le spusese că dreptându-se spre biserică în roiuri șerpuinde. Bă- nu era potabilă! Ridicau în lumina zilei cănile plum- trâni bolnavi, care nu mai pot ieși decât pe băncile burii pline ochi, lăudând transparența apei în fața din fața porții, privesc cortegiul cu interes, sprijiniți camerei de filmat. în bastoane cu vârfuri plumbuite. Câteodată salută Curând, turlele poleite cu aur ale bisericii apă- pe cineva din convoi, care se apropie puțin, și îi rură la orizont. Acum se înălțau falnice deasupra urează să voteze cu cap, nu cu toți hoții! Să votezi ogrăzilor, ca niște umbrele sub un cer sumbru, de cu partidul care mereu ne-a dat de muncă, știi tu plumb. Umbra impunătoare a bisericii își lăsa în- care, nu ca acuma, care pleacă toți în străinătățuri, treaga greutate peste firele de iarbă din cimitir. ai priceput? Da, tataie, n-avea grijă, răspunde cel Sau poate era doar vântul. Unde naratorul nu e si- interpelat, cu un zâmbet forțat. Soția îl trage de gur, nu cercetează, ci își folosește imaginația. La braț șoptindu-i, Hai, Ionele, că întârziem, N-avea fel și cititorul, să creadă fără să cerceteze: contex- grijă, răspunde el, că doar începe abia la sfârșit, tul povestirii i-o permite!

19 Tanti Lucreția ajunse înaintea bisericii și își fă- Lucreția îi făcu semne să respire, Ionel se strecură cu cruce, mai mult de uimire decât de pioșenie. printre două burți și câțiva genunchi cu pantalonii Lângă gard erau parcate nenumărate mașini cu roși și păși pe culoarul din mijloc. Tanti Lucreția numere străine. Pe tanti Lucreția o apucă neliniș- alergă spre el scoțând sprayul din geantă. Cei doi tea. Biserica era și ea plină, chiar dacă slujba abia soți se întâlniră pe culoar exact când preotul înce- începuse. Tanti Lucreția se despărți de Ionel așe- pu cuvântarea. După ce îi înmână sprayul, Tanti zându-se în partea stângă, alături de celelalte fe- Lucreția îl întrebă șoptit, Ce-i cu tine, bărbate? Io- mei cu capul plecat. În dreapta, bărbații se așeza- nel răspunse scurt, Mi-e rău, și o luă cu pas acce- seră falnic, cu pieptul înainte. Între ei, Ionel al ei lerat spre pridvor, străbătând desimea transpirân- părea atât de pricăjit! dă a enoriașilor. Timp de jumătate de an în familia Țâșu se Începea licitația, iar tanti Lucreția nu știa ce să mâncase doar mămăligă cu lapte, brânză cu facă. Se uita zăpăcită în jur tremurând. Ionel avea smântână, fasole bătută, salată, ouă, și tot ce se să se întoarcă cât mai repede. S-ar fi întors, oare, putea obține de la propriile animale și din propria la timp? Ionel trebuia să se întoarcă, altfel strana, grădină, fără să se cheltuie bani la magazin. Au familia Țâșu, anonimatul, sărăcia... renunțat la apa îmbuteliată și au început să bea de Până la urmă, tanti Lucreția se întoarse înapoi la robinet. Nu li se părea rea deloc. Ce-o fi crezut între femei. Nu putea, deocamdată să abandoneze reporterul ăla naiba știa, probabil umbla să mani- licitația. Ar fi pierdut orice șansă de a putea parti- puleze, apa era chiar perfect transparentă, dar o cipa. Preotul începu să citească lista binefăcători- fierbeau pentru a fi mai siguri că se curăță com- lor bisericii, așa cum îi numea el cu un surâs plin plet. Au rupt ziarele de prin cămară și paginile căr- de afecțiune. O citea rar, accentuând sumele de ților, pe care oricum nu le citea nimeni, și le-au pus bani donate în timp ce privea spre bărbați, care își la veceu în locul hârtiei igienice. Au vândut cele îndreptau umerii când își auzeau numele de fami- mai bune găini și au mai rămas doar cu unul dintre lie. Aminti de acoperișul poleit cu aur și mulțumi cei trei cocoși. Unul l-au vândut, pe celălalt l-au tă- încă o dată pentru sacrificiul de care credincioșii iat când, după trei luni, le-a venit mare poftă de dăduseră dovadă: Merităm să avem și noi biserică carne. Și-au cârpit ciorapii: ar mai fi mers un an! frumoasă, spuse preotul, să nu mai râdă alte sate Au redus cheltuielile la lumină cu câțiva lei aprin- de noi, să nu mai fim ultimii din comună! zând becul (și televizorul! – ceea ce l-a cam ener- Apoi adăugă, Dragi enoriași, să tot fie două vat pe Ionel) doar când era absolut necesar. săptămâni de când tanti Aglaia s-a dus la cele sfin- Ambii trăiau din pensia pe caz de boală a lui te, unde ceata îngerilor s-a așezat, unde nu este Ionel: avea astm. Îl dobândise, alături de alte pro- durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de bleme cu plămânii, lucrând mai bine de douăzeci sfârșit. Noi toți suntem în puterea lui Dumnezeu, el de ani într-o tipografie din oraș. Se îmbolnăvise de ne știe lungimea vieții și hotărăște, pentru fiecare, la unele substanțe chimice inhalate, la care aflase când să-l cheme la Dânsul. Tanti Aglaia a fost o prea târziu că era sensibil. Deși ar fi trebuit să se femeie evlavioasă, a venit la biserică până în ulti- protejeze de situațiile prea solicitante, Ionel nu pu- mul moment, și Dumnezeu o va răsplăti după bu- tea sta locului și continua să muncească prin sat nătatea sa. Tanti Aglaia a și ajutat mult biserica cu ziua. S-ar fi simțit inutil altfel! noastră. A contribuit pentru pictură când am refă- Slujba înainta cu chiu cu vai, dilatându-se în cut pereții, a dat pentru casa parohială, pentru timp neobișnuit de mult, între vocea tărăgănată a acoperiș, pentru lărgirea cimitirului, pentru una, preotului și cea melodioasă a dascălului Lulu. Băr- pentru alta. A cumpărat și o strană acum la bătrâ- bații băteau din picioare pe covoare, femeile oftau nețe, cu ajutorul nepoților, care cu voia lui Dumne- năuce după fiecare cruce. În timpul predicii lumea zeu au răzbit prin străinătate pentru o viață mai căsca și se foia. Căldura era greu de suportat. bună. Bunul Dumnezeu este generos cu cine e ge- Prea multe corpuri într-un spațiu atât de mic. Pe neros cu bunul Dumnezeu! Fie-i țărâna ușoară tanti Lucreția o durea spatele. tantii Aglaia, iar noi să căutăm să-i luăm exemplul În sfârșit, dascălul își lăsă strana intrând în al- în dărnicie. Banii sunt ochiul Diavolului, ei nu au tar. Preotul, intrat și el, reapăru după câteva minu- nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, de aceea ne te într-o sutană neagră, cu gulerul alb. Era semnul servim de ei pentru a-l înfrânge pe Necuratul cu că liturghia se terminase. Pulsul tantii Lucreția ac- propriile mijloace! Dumnezeu ne încearcă, așa celeră. Când îl căută din privire pe Ionel pentru a cum l-a încercat pe Iov, pe Avram, pe sfântul Petru se liniști, văzu că acesta îi făcea semne disperate și pe mulți alții... Așa că haideți să începem oferta! de pe partea cealaltă a bisericii. Se înroșise la față Preotul făcu un pas spre dreapta, se opri înain- și își căuta în buzunar sprayul cu aerosol. Tanti tea bărbaților și spuse, Plecăm, ca întotdeauna, de

20 la cinșpe milioane. Șaișpe, spuse Papilă imediat, lorlalți vă mulțumesc pentru participare și... mergeți Șapteșpe, strigă Țiblea răgușit, optâșpe, se auzi cu Domnul! Cine dorește, după cum știți, poate să Sică, nouășpe, spuse Tudorăscu, Douăzeci, strigă doneze oricând. tanti Lucreția din partea stângă a bisericii. Cu toții Tanti Lucreția ieși din biserică fără să se închi- se întoarseră spre ea dintr-odată. Pentru câteva ne, înainte ca sătenii să înceapă să se îmbulzeas- clipe nimeni nu spuse nimic. Liniștea se răspândi că. Afară ploua mărunt. Vântul sufla rece dinspre precum o pânză de păianjen. Doar vocea preotului uliță, șuierând ca un fir de undiță. Începuse să mi- o străpunse într-un final: Unde ți-e bărbatul, între- roasă a plumb dintr-o dată, un miros greu și îne- bă el, S-a dus puțin până afară, cred că i-a venit căcios, ca de cavou. Pentru că nu-l găsise la intra- rău, răspunse tanti Lucreția, I-a venit rău, I-a venit rea în biserică, tanti Lucreția îl căuta pe Ionel prin- rău, De la ce, Are astm, se sufoca între atâția oa- tre mormintele din cimitir. Îl găsi într-un final, chircit meni. Preotul dădu din cap de câteva ori, ca și în spatele unei cruci. Defeca. Cu sprayul pentru cum s-ar fi gândit, Nu pot să te las să faci oferte, astm între dinți, Ionel îi aruncă soției o privire spe- spuse el, regulile sunt clare, doar capii familiilor riată. Tanti Lucreția nu îl mai văzuse atât de îns- pot participa, deci bărbații, Faceți o excepție de păimântat de când îi ieșiseră prost analizele, data asta, părinte, răspunse tanti Lucreția cu lin- atunci când aflase pentru prima dată de probleme- gușire. le cu plămânii. Ridică-te de-acolo, Ionel, îi spuse Câțiva bărbați își dădeau coate râzând. Câteva aspru, sau vrei să ne facem de râs? Ionel își trase bătrâne șușoteau. Tanti Lucreția tremura. Preotul pantalonii cum putu și se ridică ținându-se de bur- tăcea. Du-te și caută-l pe Ionel, spuse el până la tă. Scuză-mă, dar mi-e rău, mi-e tare rău, Lucreția, urmă, Dacă mă duc, mă așteptați, Tu du-te, că ve- spuse, și veceul era ocupat, Da’ ce tot ai, Mă doa- dem noi, În cazul ăsta, am să mă duc după aia, re burta de mor, De când, M-a apucat în biserică, răspunse tanti Lucreția. Vocea lui Stroe Papilă ră- dar aveam crampe de dimineață, Și de ce nu mi-ai sună dintr-odată, Douăzeci și unu, Douăzeci și doi, spus, În ultima vreme, am avut crampe mai tot tim- răspunse imediat Sile Vasilescu, Douăzeci și trei, pul, Haide acasă, îți fierb niște orez și să vezi cum spuse Alexei, Douăzeci și patru, spuse Tudorăscu, îți trece, Haide, răspunse Ionel pășind cu greutate Douăzeci și cinci, strigă iar tanti Lucreția. Preotul și înmânându-i sprayul, pe care tanti Lucreția îl interveni cu brațele ridicate, Lucreția, ți-am zis că depozită într-un buzunar exterior al genții sale de nu poți să participi, De ce, Pentru că nu se cade, umăr. Pentru cine e strana, părinte, Cum pentru cine, E Când ieșiră din cimitir, motoarele ultimelor ma- pentru femei, Da, e pentru femei, Și dacă e pentru șini cu numere străine fuseseră pornite. Mașinile femei, atunci ce treabă au bărbații? Părintele surâ- se îndepărtau agale, claxonând pietonii, care se se cu o expresie atotștiutoare: Bărbatul e capul mutau pe marginea drumului. Rămăsese doar cea familiei, el se ocupă de treburile astea, femeia are roșie a lui Toader Tulfuț, parcată cu o roată în șanț treburile ei, ce nu înțelegi, La mine în familie eu și una pe drum. Tanti Lucreția trecu atât de aproa- sunt capul, părinte, Ce face fiecare în familia lui nu pe de ea, încât i se agăță geanta de umăr în oglin- mă privește, creștinesc așa este! Câteva femei bă- da laterală. În timp ce-și despletea cureaua, obser- trâne dădură din cap aprobator. vă că oglinda se strâmbase. Inexplicabil, simți o Licitația începu din nou. Vocile bărbaților se ușoară plăcere în această asimetrie pe care o cre- suprapuneau, tanti Lucreția mai apucă să propună ase, împreună cu o dorință instinctivă de distruge- cu toată speranța întreaga sumă de care dispu- re. Scoase deci sprayul lui Ionel din geantă și, du- nea, Treizeci și trei. De data aceasta nimeni nu pă ce aruncă o privire în jur asigurându-se că nu e mai protestă, însă imediat răsună baritonal vocea văzută, izbi cu fundul tubului de aluminiu în oglinda lui Toader Tulfuț, care anunță, Sicstisics, părinte, mașinii, care se crăpă instantaneu. Crăpăturile se dacă mă-nțelegi ce zic! Preotul interveni, Toader îndepărtau radial dinspre un punct central, alcătu- zice că dă șaizeci și șase de milioane, vorbește ind un desen, ca o pânză de păianjen. Cu un su- românește, Toader, și îi zâmbi acestuia glumeț. La râs satisfăcut, tanti Lucreția se agăță de brațul so- rândul său, Toader, abia ajuns din Anglia special țului său uluit. Se îndepărtară apoi braț la braț gră- pentru ocazie, râse cu poftă mângâindu-și burta. bind pasul. Cineva dă mai mult? Nimeni nu răspunse, câțiva bărbați priviră spre stânga, acolo unde câteva fe- Premiul pentru proză la concursul literar mei își duseseră mâinile la gură. Preotul decretă „Omul asimptomatic”, inițiat de Cenaclul UBB atunci scurt, I se acordă familiei Tulfuț. Toader și condus de poetul Ion MUREȘAN Mariana, mai rămâneți puțin să vorbim. Tuturor ce-

21

eminesciana

Doru SCĂRLĂTESCU

O CONVENȚIE TRIPARTITĂ ÎN CONSTITUIREA CANONULUI LITERAR JUNIMIST

Nu s-ar zice că literatura română, măcar în anii servăm însă că, de multe ori, norocul a fost cel care rotunjirii frumoasei vârste clasice, a fost ocolită de l-a ajutat pe critic în verdictele sale: traseele glorioa- noroc. Asul din mânecă, cel câștigător, al acestei se ale lui Eminescu, Slavici ori Caragiale au luminat vârste, crede doamna Ioana Pârvulescu, a avut im- retrospectiv, cu forță mereu sporită, intuiția maio- primat pe el chipul lui Titu Maiorescu: „... pe măsură resciană inițială, ce le-a oferit acestor scriitori cele- ce cunosc alte și alte detalii din acești ani, scrie britate încă din tinerețe”. domnia-sa într-un articol din numărul 19, 2009, al Evident, Maiorescu a avut, pe lângă necesarul «României literare», îmi dau seama tot mai bine că dram de noroc, și un vagon de minte. În privința apariția unui om ca Maiorescu e nu numai o raritate aceasta folclorul, nu doar cel național, e plin de (un om ca el e la fel de rar ca geniile, doar că în alt exemple grăitoare. Unul din ele, dezvoltat poetic de plan), ci și un noroc uriaș pentru tot ce a însemnat Anton Pann, „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” cultură la acea dată”. Distinsa eseistă și universitară în „fabula” Norocul și mintea, e reprodus de Emi- bucureșteană operează, iată, cu o nouă unitate de nescu, marele său admirator, la începutul gazetăriei măsură în cântărirea performanțelor cultural-artisti- ieșene, pe primele trei pagini ale „Curierului de Iași” ce: norocul. Câțiva din „greii” criticii noastre literare, din 4 iunie 1876. Să mai adăugăm la aceasta, mari- o aplică și ei, de astă dată, în judecarea destinului le disponibilități de comprehensiune, dăruire și de excepție al marelui înaintaș, bazat nu doar pe o compasiune când a fost cazul, în raport cu prietenii uriașă salahorie, mai întâi la construirea de sine, și colaboratorii săi, selectați cu grijă, și talentul de a-i apoi, cu sine și cu alții, la așezarea unui solid funda- „manipula” pentru o cauză nobilă. Uneori, să recu- ment pentru literatura română modernă. „Sigur, zice noaștem, și spre folosul propriu. În aceste circum- directorul revistei citate, unul din primii și de succes stanțe se naște capodopera vieții sale, societatea recuperatori în anii postbelici ai lui Maiorescu, a avut „Junimea”. Totul se datorează – ca să preluăm și și noroc: să ai un cenaclu și o revistă în care publică noi un termen care l-a propulsat pe tânărul universi- Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, ba chiar și tar Iulian Costache în linia întâi a criticii noastre lite- Macedonski la un moment dat, este o baftă istorică” rare – măiestriei de „negociator” a lui Maiorescu. (Nicolae Manolescu, Dacă școală nu e, spirit critic „Noua direcție” promovată de revista „Convorbiri li- nu e. Și dacă spirit critic nu e, cultură nu e – interviu terare”, mereu înțeleasă ca organul de presă al lui luat de Sever Voinescu, în „Dilema veche”, nr. 756, Maiorescu, în condițiile de fragilitate estetică ale 16-22 august 2018). Pe cartea „baftei istorice” mi- momentului și de adversitate crescândă a reprezen- zează și colegul său de generație și de academie, tanților celei „vechi și căzute” (nu întotdeauna „căzu- Eugen Simion, care, în studiul introductiv la ediția lui tă”, dacă îl avem în vedere pe impetuosul Hasdeu, D. Vatamaniuc de Opere maioresciene, din 2005, și nu întotdeauna „veche”, dacă îl luăm în conside- se mărturisește oarecum incomodat în receptarea rare, de pildă, pe simbolistul Macedonski) apare și scrierilor mentorului junimist de „omul din spatele se consolidează prin protocolul benefic de solidari- lor”, beneficiar al întâlnirii providențiale cu marii cla- tate și acțiune, tripartit, asociindu-i inițiatorului pe sici. „Nu-i dat oricui acest noroc”. O idee ce revine, Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu. Propunătorul ca să mai dăm un exemplu, și-ntr-un remarcabil en- „întâlnirii” celor trei protagoniști pare să fie Emines- comion din 2011 al lui Mihai Zamfir, Supremul pon- cu, căci numele lor apare pentru prima dată împre- tif, publicat în aceeași „Românie literară”: „Să ob- ună într-un text al acestuia, traducerea, la cererea

24 lui Pascaly, pe la 1868, a tratatului esteticianului minte și inimă. Paralel cu această deosebire, con- german Heinrich Theodor Rötscher, Arta reprezen- statăm pentru scopul ce ne ocupă următoarea pro- tărei dramatice dezvoltată științific în legătura ei lo- poziție limitativă: ideea sau obiectul exprimat prin gică, rămasă, din păcate, nefinalizată în manuscri- poezie este totdeauna un simțământ sau o pasiune, sul 2254 de la Academie. Alecsandri, cu începuturi- și niciodată o cugetare exclusiv intelectuală sau ca- le sale teatrale, e citat chiar la începutul lucrării, re se ține de tărâmul științific, fie în teorie, fie în apli- într-o introducere a traducătorului, în care transcrie care practică”. două texte din „Dacia literară”, 1840, ale lui Kogălni- Revenind la Alecsandri, să observăm că menți- ceanu, ultimul fiind cel ce ne interesează aici: „Tea- unile din traducerea tratatului lui Rötscher, vin firesc tru. Guvernul Moldaviei, simțind că teatrul românesc în urma cunoașterii „uvrajelor” marelui înaintaș, mul- n-ar putea niciodată înflori cât ar fi în concurență cu te din ele dăruite mărinimos bibliotecii gimnaziștilor cel francez, au hotărât cu de la 15 mai viitor să în- din Cernăuți, aflată un timp în grija tânărului Mihail credințeze ambele scene unei singure direcții națio- Eminovici, preferatul lui Aron Pumnul. O cunoaște- nale. Așadar această direcție s-au încredințat dd. re, bănuim, aproape integrală a operei bardului de spătarului C. Negruzzi, comisului V. Alecsandri și la Mircești, având în vedere sumarele revistei „Pro- căpitanului M. Cogălniceuanu, cu îndatorire ca în pășirea”, transcrise cu grijă de gimnazist, cuprin- iarna viitoare să se deie pe săptămână de trei ori zând, la capitolul D-l Alexandri V., nu numai poezii reprezentații franceze și o dată românești. Redacto- și prelucrări de folclor, dar și narațiuni în proză, în- rul «Daciei» fiind și el din acea direcție nu poate să semnări de călătorie, dramatizări, texte critice, pe zică nimica în favorul unei asemenea măsuri pentru care n-avem motiv să credem că învățăcelul avid de că n-are obicei de-a se lăuda pe sineși. Publicul în- cultură le-ar fi omis în lecturile sale (mss. 2263). Să să va putea judeca la vreme în ce mâni s-au încre- mai adăugăm, în aceleași manuscrise, copierea dințat această sarcină și dacă teatrul românesc va fi primei strofe din Steluța (mss. 2262) și un exercițiu tot păpușeric or arte” (M. Eminescu, Opere, XIV, ditirambic trimițând la cunoscutele strofe din Epigo- Editura Academiei, 1983, p. 215-216). Numele lui nii: „Alexandri – el ce luminează geniul poporului în Alecsandri, de astă dată ca poet, mai apare într-o calea sa spre cer – elegant poet de salon care cu notă inserată la capitolul Accentul simbolic al trata- toate astea se rătăcește [pe] piscurile de granit a tului: „Pentru accentul simbolic – poezia Bosforul de gândirei în nourii cei suși a melancoliei puternice. El Alecsandri” (p. 314). „Poate că prima mărturisire a și-a muiat aripele sale în cântec și inima sa în senin admirației pentru V. Alecsandri, comentează pasajul – căci simțirile sale sunt senine și dulci ca razele Dimitrie Vatamaniuc, se află înscrisă aici, între pa- [cele] mai strălucite și cele mai albe ale soarelui de ginile traducerii, și se referă la poezia Bosforul: mai” (mss. 2258). În continuare, odată cu dobândi- «Bosforul fără valuri [...] ca un balaur verde în lupte rea unei experiențe mai bogate în cunoașterea lite- ostenit [...] se legăna molatic cu-o leneșă mișcare raturii naționale, Eminescu vine cu o judecată mai [...]», această marină orientală, în cadențe odihni- lucidă a operei înaintașului și nu se sfiește, în pofida toare, trebuie să-i fi plăcut lui Eminescu, de vreme celebrității sale, să-și exprime unele rezerve față de ce i-a însemnat fugar titlul în dreptul frazei docte de- comediile acestuia în articolul din 18 ianuarie1870, spre «intuițiuni din viața naturei și fenomene fizi- Repertoriul nostru teatral, unde lista „averii noastre co-somatice cu variile transmiteri pe terenul intelec- dramatice” se deschide cu prestația „bardului de la tual și moral (psihic și etic)»” (p. 994). Mircești”: „Comediele d-lui V. Alesandri – pline de De-a mai mare mirarea este însă o notă de la spirit, însă pline, partea cea mai mare, și de imorali- capitolul Accentul logic al aceluiași tratat: „natura tate, cele mai multe apoi prea local scrise, ameste- simțământului și natura cugetărei; v[ezi] Maiorescu, cate cu grecește, cu armenește, cu ovreiește, cu Etwas Phisphische”, revelându-ne, un tânăr sufleor, nemțește, cu rusește, în fine adeseori un galimatias modest debutant la „Familia”, cititor, după credința peste putință de a fi înțeles de românii de dincoace noastră, al abia apărutului studiu O cercetare critică de Carpați...” (M. Eminescu, art. cit., în Opere, IX, asupra poeziei române de la 1867, din care reține Ed. Academiei, 1980, p. 84-85). Fără a abdica ne- vestita dicotomie dintre cele două condiții, ideală și condiționat în fața „regalității” poetului național la materială, ale poeziei, redată chiar în termenii auto- acea dată, în articolul de critică virulentă la adresa rului. Iată și textul cu sublinierile lui Maiorescu: „Ast- lui Dimitrie Petrino, publicat în aceeași lună în „Albi- fel, toate obiectele gândirii, fie externe, fie interne, na” pestană („criticul [î]l laudă pe d-l Alesandri și-l se pot privi împreună și se pot deosebi dintr-un alt face regele poeților, lucru la care aplaudem și noi, punct de vedere: în obiecte ale rațiunii reci sau logi- până ce vom avea și un împărat al poeților, care ce și în obiecte ale simțământului sau pasionale, adecă să-l întreacă pe dumnelui, ceea ce, spus fără deosebire întemeiată pe cunoscuta dezbinare între compliment, va fi cam greu, deși suntem de o natu-

25 ra ce nu despeară niciodată”), tânărul polemist, au- deauna favorabile acestuia, ale tânărului Maiorescu. tor al încercării de roman Geniu pustiu, își exprimă Dar „iertarea” lui Alecsandri nu reprezintă un act de rezerve și față de proza confratelui său mai vârstnic: oportunism, cum va scrie mai târziu Nicolae Iorga, „Proza d-lui Alesandri nu e niciodată și nicăiri la năl- nu chiar unul din fanii acestuia (v. O viață de om), ci țimea poeziei. Prozei [î]i trebuie raționament solid, o dovadă de luciditate critică. și-n proza d. Alecsandri nu e decât spirit și jocuri de Având modelul marilor culturi europene (în pri- cuvinte, ceea ce-i dă un timbru cu totul feminin; căci mul rând germană și franceză), Maiorescu și comili- spiritul – zice Jean Paul – este raționamentul femeii” tonii săi resping graba și amatorismul în literatură, (M. Eminescu, O scriere critică, în op. cit., p. 81). cerând așezarea ei pe solide baze estetice. Ei mili- În exigențele sale de natură estetică, Eminescu tează în același timp pentru eliberarea de servitutea se întâlnește cu Titu Maiorescu (citat de altfel în cu- și complexele imitației, fără a fi într-aceasta cu totul vinte măgulitoare în polemica amintită, în evident originali („traducțiile nu fac o literatură”, avertizase contrast cu tratamentul aplicat discipolului său tem- Kogălniceanu). Junimea se înscrie în „avangardă” porar, Petrino), cel din prelecțiuni și din Cercetarea (folosim termenul cu sensul lui generic), mai întâi critică de la 1867, unde, pe lângă laude, găsim și printr-o acțiune de negare a tradiției imediat prece- câteva accente negative la creația lui Alecsandri. dente, vinovată de câteva „păcate capitale”, unele Cu aceasta ajungem la un capitol important pentru reale, altele, să recunoaștem, din motive strategice, istoria noastră literară, al relației bardului pașoptist exagerate: imixtiunea politicului în literatură și artă, cu Titu Maiorescu și cu Junimea. Factorul important stricarea limbii (mai ales de către ardeleni), introdu- în această relație este apariția revistei „Convorbiri li- cerea „formelor goale” în multiple domenii ale cultu- terare”, condusă de fiul prietenului său de o viață, rii. Dar, dincolo de opoziție și ruptură (termenii sunt Costache Negruzzi. Alături de întruniri literare, pre- ai lui Eugen Ionescu), note ce definesc în fond orice lecțiuni, broșuri și volume, revista înființată la 1 mar- „insurecție” artistică, Junimea vine și cu o soluție de tie 1867, diriguită de Iacob Negruzzi, sub controlul continuitate, apelând la tradiția specifică națională sever, mai ales la început, al lui Maiorescu, va re- (vezi articolul lui Maiorescu Asupra poeziei noastre prezenta o altă formă de materializare a acțiunii populare) și la reprezentanții de prestigiu ai genera- „Junimii”, care va lua, treptat, proporții „crescânde” ției trecute (înscrierea lui Alecsandri „în fruntea noii și „solide”, cum putem constata în cele câteva șiruri mișcări” prin studiul aceluiași Maiorescu Direcția introductive elaborate de Maiorescu și semnate de nouă în poezia și proza română). Eugen Lovinescu I. Negruzzi, în calitate de redactor-responsabil al no- a înțeles perfect marea importanță, pentru noua so- ii reviste: „Aceste elemente reclamă înființarea unei cietate aflată la un început de drum destul de acci- reviste care să aibă scopul de a reproduce și răs- dentat, a „recuperării” autorului Doinelor și Lăcră- pândi tot ce intră în cercul ocupațiunilor literare și mioarelor: „element de tranziție între vechea literatu- științifice; de a supune unei critice serioase operele ră și cea nouă... V. Alecsandri a fost cel mai prețios care apar din orice ramură a științei; de a da samă câștig al Junimii, reprezentând și prestigiul trecutu- despre activitatea și producerile societăților literare, lui, al unei autorități recunoscute de toți, fiind și pa- în special a celei din Iași și de a servi ca punct de tronul noii generații poetice, care avea nevoie... și întâlnire și înfrățire pentru autorii naționali”. Ecouri de acoperirea morală a bardului național” (Titu Ma- din programul „Daciei literare” a lui Kogălniceanu iorescu și contemporanii lui, 1943). Pe de altă parte, pot fi lesne detectate aici, ele venind oarecum în nu credem că exagerăm dacă spunem că noul și contradicție cu atacurile tot mai virulente ale lui Ma- autenticul Alecsandri este un produs al Junimii și al iorescu la adresa „anteluptătorilor” de la 1848. Din- „Convorbirilor literare”. Primul care intuiește acest tre aceștia, nu fusese menajat nici recunoscutul de lucru este poetul însuși. Primind revista de la direc- toată lumea „bard național”, Vasile Alecsandri. Un torul ei, Iacob Negruzzi, autoexilatul de la Mircești, îi adversar declarat și constant al Junimii, V.A. Ure- răspunde la 2 sept. 1867, recunoscând în ea „sora” chia, va scrie mai târziu că în Prelecțiunile din 1863, propriei publicații scoasă cu un deceniu mai înainte, Maiorescu „a început prin arderea a toate încercări- „România literară”, și, totodată, „calitățile necesare lor noastre literare fără deosebire de V. Alecsandri”, unei foi ce țintește a dezvolta gustul frumosului din pe care apoi l-a „iertat”. („Revista contemporană”, rătăcirile politice”. „Sunt gata a vă da mâna cu toată nr. 6, 1 aug. 1873). Într-adevăr, în lunga dezbatere inima”, scrie Alecsandri, ceea ce și face o dată cu privind prima carte urmând să deschidă edițiile Ju- numărul din 15 oct. 1867. Nemulțumit la început de nimii, o antologie de poezii pentru școlari, dar și critica maioresciană, acesta a avut tăria să-și depă- pentru publicul larg, are loc o adevărată „bătălie șească propriile-i susceptibilități, pentru a se angaja pentru Alecsandri”, cu combatanți aprinși pro și con- într-un demers de autoperfecționare poetică; piese tra, în care s-au impus exigențele estetice, nu întot- de rezistență ale „bardului național” sunt datoare în-

26 tâlnirii sale cu Junimea ieșeană și publicate în imprevizibil se declară domnul Paul Cernat, ea ni se „Convorbiri...”, Pastelurile, Dumbrava Roșie, Dan, pare cu totul trasă de păr. Mai, ca să zicem așa, căpitan de plai, Odă ostașilor români, Peneș Curca- peste marginile iertate. Iată: „Versuri precum «Iară nul, Fântâna Blanduziei, Ovidiu... Departe de a fi o noi, noi epigonii, simțiri reci, harfe zdrobite/ Mici de pledoarie pro domo, afirmația lui Iacob Negruzzi din zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte…» pot fi Amintiri... este perfect valabilă: „Apariția Convorbiri- privite, fără teama de a suprainterpreta, și ca o iro- lor a fost o fericire pentru Alecsandri”. Din nou, noro- nie ce-l cuprinde pe însuși «recele», non-liricul, «tâ- cul! Dar și cum și-l potrivește omul, la masa negoci- nărul bătrân» care a fost Titu Maiorescu…”. Impre- erilor... vizibil, fie. Dar nici chiar așa! „Elogiului liric” din ace- S-a iscat o lungă dezbatere cu privire la așeza- eași poezie la adresa pașoptiștilor, în opoziție cu te- rea îmbelșugatului Alecsandri în capul „listei lui Ma- zele din studiul O cercetare critică, trebuie, credem, iorescu” din Direcția nouă... și, imediat pe locul al privit și el cu mai multă circumspecție. Am zice că în doilea, a lui Eminescu, cu numai trei poezii publicate caracterizarea, de pildă, a lui Alecsandri, poetul e în „Convorbiri literare” (cele din „Familia” nu se pun mai aproape de Maiorescu decât ne-am aștepta. la socoteală), generând, cum am văzut, reacțiile ce- „Veselul” Alecsandri? „Lauda” lui Eminescu din Epi- lor de la „Revista contimporană”. În legătură cu arti- gonii pare mai degrabă o fină ironie. Ea rămâne ca colul program din 1872, Maiorescu va fi mereu ata- o parafă pe certificatul de comodă lejeritate al „rege- cat, când pentru sacrilegiul față de scriitorul solid lui poeziei”. Două din cele trei strofe dedicate aces- confirmat de tradiție, când pentru cecitatea privind tuia sunt rezervate eroticii, cu o trimitere expresă, revoluția poetică a novicelui intrat intempestiv în lite- într-o sixtină rezumativă, la poezia Vis de poet, din ratură. În realitate, articolul de promovare a noii di- 1855: „Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe recții în literatura română e o capodoperă de strate- albe,/ Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, gie critică maioresciană. Reverența față de Alec- dalbe,/ Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, du- sandri nu este decât o formă de întâmpinare a sus- ios, încet,/ El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem ceptibilității sale și de atenuare e efectului negativ de stele,/ O așează-n tron de aur, să domnească ce l-ar fi produs asupra fanilor numeroși ai acestuia lumi rebele,/ Și iubind-o fără margini, scrie: «visul de afirmarea tranșantă a întâietății, reale, a tânărului poet»”. Dar aici nu mai găsim nimic din Alecsandri Eminescu. E curios cum cel mai avizat și mai perse- și ne îndoim că acesta și-a mai recunoscut poezia, verent exeget al criticului junimist, Eugen Lovinescu, cu puzderia ei de diluate distihuri (optzeci și patru s-a lăsat înșelat de aparențe, socotindu-l incapabil de versuri!) în cele șase rânduri ale „rezumatului” să înțeleagă că un vers precum cel din Venere și din Epigonii, unde avem de fapt enunțat programul, Madonă, „Braț molatic ca gândirea unui împărat po- formulat în termeni atât de recognoscibili, al eroticii et”, „spărgea printr-un act revoluționar porțile de fier eminesciene, cel puțin în etapa de început a aceste- ale expresiei poetice române” (dar câți, Dumnezeu- ia, cu idealul feminin rafaelic al „donnei angelicata”. le, din eminescologii de azi, s-ar putea lăuda că l-au În privința dinastiei lirice românești, ceva mai târziu, înțeles pe deplin?), în timp ce Alecsandri cu „Juna trecând peste posibila vexațiune a bătrânului bard, Rodică”, și cu „banalități compacte, definitive, e ad- Maiorescu va așeza tranșant însemnul regalității pe mirat fără rezerve”. (Istoria literaturii române con- fruntea mai tânărului poet dispărut: „rege el însuși al temporane, Mutația valorilor estetice, p. 71-72). Mai cugetării omenești...”. Dar maurul își făcuse pe de- curioasă ni se pare judecata unui critic contempo- plin datoria. Cu înțelepciune, nu fără o firească me- ran, apreciatul profesor bucureștean Paul Cernat, lancolie, Alecsandri va accepta tranziția către o no- de la care ne-am aștepta, orișicât, la o mai mare uă oblăduire poetică: „E unul care cântă mai bine subtilitate de interpretare, care consideră că Direcția decât mine?/ Cu-atât mai bine țării și lui cu-atât mai nouă... ar proba „preferința maioresciană în materie bine”. Peste un an de la dispariția lui Eminescu, de poezie pentru «bătrânul» Alecsandri”, ceea ce ni Alecsandri va trece și el către cele veșnice. Cu se pare departe de intenția autorului. Dincolo de cu- aceasta, din cei trei susținători inițiali ai canonului vinte, reproducerea aproape integrală a capodope- poetic junimist, atât de deosebiți structural între ei și rei eminesciene Mortua est!, cu incantația ei magică atât de legați prin aspirații comune, Maiorescu va și tragismul ei copleșitor, adusă în vecinătatea zglo- rămâne să poarte singur pe umeri povara împlinirii biei și superficialei Juna Rodica, nu e de natură să propriilor viziuni și proiecte. Junimea bucureșteană susțină ideea că în respectivul articol „Alecsandri reprezintă un efort în această direcție. Dar aceasta tronează majestuos”. Fără Eminescu, este evident, va însemna, s-a spus cu temei, estomparea treptată în primul rând pentru Maiorescu însuși, că „Direcția a vechiului junimism, preponderent literar, și edifica- nouă” nu și-ar fi justificat apariția. În ceea ce priveș- rea unei alte platforme ideologice, cu multiple rami- te interpretarea unor versuri din Epigonii, oricât de ficații: maiorescianismul.

27 Anastasia DUMITRU

DESPRE EDIȚIA PRINCEPS EMINESCU

Colecția Eminesciana a Editurii Junimea s-a îm- bogățit în 2020 cu alte două volume scrise de Nico- lae Georgescu, alcătuind Nodul gordian, studii și ar- ticole despre ediția princeps Eminescu, cercetări ale cunoscutului eminescolog, autor care a mai publicat A doua viață a lui Eminescu (1993), Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (1995), Emi- nescu și editorii săi (2000) etc. În cuvântul introductiv, intitulat De la Nodul gor- dian la internet, autorul se referă la poemele emi- nesciene ca la niște bulgări de cuvinte, care for- mează noduri semantice. De aceea, nodurile din cuvinte nu trebuie „clintite din loc”, nici sunetele (vo- exprimă, mai degrabă, tendința continuă de schim- calele ori consoanele), ritmul sau accentele nu tre- bare a „genomului românesc”, afirmă autorul refe- buie schimbate deoarece cuvântul și gândul alcătu- rindu-se la munca sisifică a tuturor eminescologilor.2 iesc un întreg. Cercetătorul amintește de rolul „îm- Din 1939, de când, după aproape un deceniu de pletitului”, al țesăturii preistorice ori al rețelelor de in- studii la Biblioteca Academiei Române, Perpessi- ternet din epoca actuală, toate presupunând cone- cius (nume latinesc însemnând „cel trecut prin mul- xiuni, un joc al aparențelor și al esenței sau existen- te”, „pățitul”) scotea primul volum din Opera emi- ța universului de „noduri”, al „plasei de sensuri” și al nesciană, imensul travaliu de editare a creației emi- „plasei de oameni”. Totuși, afirmă analistul „Umani- nesciene a presupus o continuă frământare a cer- oarele rămân acelea care te învață ansamblul co- cetătorilor. Nicolae Georgescu se referă la munca ti- nexiunilor și frumusețea lor, te deprind cu armonia tanică a lui Perpessicius care și-a propus să repună car-jugului. În lumea noastră, parcă fiecare are în opera în împrejurările ce au produs-o, de aceea mână paloșul și se vrea/ crede stăpân. Încercăm în- acest demers stă sub semnul lui „re”, al unei „re”- registrarea acestor excese.”1 Nicolae Georgescu semnificări a „cercului veșnic rotitor”, al înțelegerii precizează că cele două volume ale cărții Nodul moștenirii eminesciene. Analizând contribuția pre- gordian reprezintă dezvoltarea tezei de doctorat, decesorilor, a editorilor și comentatorilor lui Emines- susținută în anul 1997 la Universitatea din Bucu- cu, îl citează pe Pompiliu Constantinescu „Datoria rești, cercetări reluate pentru un public mai larg, noastră este să facem din această necropolă – o abordări care se adresează nu numai specialiștilor. acropolă”, idee exprimată în Vremea, în 1936, teorie „Aș dori ca această carte să spună lumii românești reluată mai târziu în O catedră Eminescu, antologie adevărurile simple pe care se bazează: că n-avem apărută la Editura Junimea în 1987. „Administrarea o ediție critică Eminescu – și că nu putem avea o acestei «lăzi de zestre» a culturii române a însem- asemenea ediție, mai ales ne varietur; că dintre toți nat un travaliu lung și anevoios, care a antrenat în- editorii lui Eminescu nu putem găsi cel puțin doi ca- treaga generație de la începutul secolului, ca și ge- re să semene între ei; că asta nu înseamnă boicot nerația următoare. Perpessicius sintetizează o epo- sau conspirație împotriva operei lui Eminescu, ci că de frământări și deschide, în același timp, o nouă

1 Nodul gordian, op. cit., p. 12. 2 Ibidem, p. 13.

28 epocă de frământări”3, susține Nicolae Georgescu, lui după Doină și înainte de Epigonii, regizând Scri- evidențiind contribuția „dispecerului” care face prima sorile, Luceafărul, Criticilor mei. Poetul „moare” pen- dezvăluire completă a manuscriselor eminesciene tru a „învia”, se alătură lui Ștefan cel Mare din Doi- într-o formă și după un sistem ce își dovedesc încă nă, pentru ca, aducând din trecut energiile voievo- viabilitatea. După Perpessicius, s-au purtat nume- dului, vocea lui să fie mai puternică, să fie întărită de roase discuții filologice și critice (Vladimir Streinu, „furiile sacre” eminesciene, completează autorul Șerban Cioculescu, D. Vatamaniuc, Aurelia Rusu – Nodului gordian. analizând teatrul, D. Murărașu – literatura populară Nicolae Georgescu studiază circumstanțele eminesciană, Petru Creția și colectivul de la Muzeul apariției primului volumul, identificând o scrisoare a Național al Literaturii Române etc.), demers analitic lui Titu Maiorescu, din ianuarie 1884, către Emines- dificil care a însemnat citirea întregului corpus de cu, din care rezultă că pe editorul și librarul Socec manuscrise și al tuturor eminescologilor pentru a l-a convins să scoată cartea însuși criticul. Din ace- continua cercetările. „Este o dovadă că în domeniul eași scrisoare aflăm că ritmul difuzării ediției prin- Eminescu nimic nu poate fi considerat ca înghețat o ceps era cam de 100 de exemplare pe săptămână, dată pentru totdeauna, iubirea de poet aduce mereu cumpărătorii fiind persoanele din înalta societate. mișcarea în interiorul operei: o dialectică ce exprimă „Saloanele bucureștene se pare că sunt acelea ca- acea viață vie, veșnic capabilă de a crea o nouă re au cunoscut mai întâi poezia eminesciană în edi- viață, păstrându-se pe sine.”4 Manuscrisele emi- ția princeps; saloanele sunt, fără îndoială, acelea nesciene sunt încă fertile oferind cercetătorilor noi unde s-a născut și a crescut gloria poetică a lui Emi- direcții de explorare a vastului univers, numit emi- nescu după 1883 – Mite Kremnitz și regina Carmen nescologie, cu statutul „marilor științe ale spiritului Sylva vor traduce poezii de Eminescu, din această uman”, după cum scrie Nicolae Georgescu. Analis- ediție, în limba germană, pentru publicațiile de pa- tul amintește că publicistica politică a avut mai mult lat.”5 În grafica florală a primei ediții, Dan Toma Dul- de suferit din cauza dictaturii comuniste, iar volumul ciu a descifrat pe frontispiciile și vignetele aplicate al zecelea, tipărit în aprilie 1989, nu a obținut bunul de Editura Socec, în tipărituri venețiene, numele Ve- de difuzare în țară, ajungând în „necropola” depozi- ronicăi Micle, ascuns în scriere steganografică. Atât telor sechestrate, dar exemplarul semnal a fost pre- prima ediție, cât și următoarele au apărut fără cola- zentat la marea sărbătoare națională de la Chiși- borarea lui Eminescu, poetul neavând parte de nici- nău, din august 1989 și la televiziunea din Chișinău. un premiu. Presa, mai ales cea de orientare socia- Abia după evenimentele din 1989, „necropola” a listă, dorea să facă din Eminescu un caz ideologic, devenit „acropola” și publicistica politică a putut arătând că societatea nu-și îngrijește geniile. „Lucrul ajunge la publicul larg din România. Din șirul tuturor pare a se fi făcut cu acordul Junimii, pentru că che- evenimentelor eminescologiei postdecembriste, se tele junimiștilor erau discrete, dar dese, oarecum detașează reeditarea insistentă a ediției princeps, sâcâitoare, și niciodată de ajuns”, afirmă N. Geor- fenomen care a constituit a doua viață a ediției din gescu, poetul neacceptând aceste umilințe publice, 1883, apărute cu greșeli de tipar. Nicolae Georges- însoțite de cântecul Mai am un singur dor. cu observă că edițiile Maiorescu înseamnă înteme- În capitolul Greșeli mărturisitoare, cercetătorul ierea eminescologiei, deslușirea unor noduri se- sintetizează diversitatea erorilor de tipar din primele mantice care pot dezvălui sensuri inedite. Studiind tipărituri ale poeziilor lui Mihai Eminescu din ediția cu atenție dispunerea poeziilor în ediția princeps, princeps publicată de Titu Maiorescu și textele emi- cercetătorul observă existența unei intenționalități nesciene din Convorbiri literare. Nicolae Georgescu auctoriale, a unui fir roșu generator de sens. Poezii- reamintește că în 1883, de Crăciun, când apărea le lui Eminescu spun ceva luate în sine, citite sepa- acea ediție princeps fără Eminescu, poetul se afla rat și câștigă semnificații în plus citite în înlănțuirea în sanatoriu, lângă Viena. Deși Maiorescu a reeditat din ediția princeps. Criticii au remarcat că textul Mai de 11 ori Poesiile lui M. Eminescu (în 1883, 1885, am un singur dor, desprins de ediție devine „un po- 1888, la primele trei ediții, poetul era în viață; ediția em compromițător pentru omul activ Eminescu” din 1889 iese imediat după moartea lui; apoi, până (după cum menționa G. Ibrăileanu), textul, fiind pus în 1913, ritmul fiind dirijat de vânzări, criticul adău- pe note chiar din timpul vieții poetului, a devenit gând poezii noi de la o ediție la alta, schimbând lo- „cântec de chetă” pentru „bietul poet”, obstacol ma- cul câtorva și punctuația, dar nu și prefață), mento- jor în calea lui Eminescu de reintegrare în viața acti- rul Junimii nu a precizat niciodată modul de lucru la vă, însă citit în montura ediției princeps Mai am un aceste volume, de selecție a poemelor. Scriind des- singur dor nu este nici pe departe culmea pesimis- pre Prefață la ediția dintâi, autorul Nodului gordian mului eminescian, ci stă în centrul de idei al volumu- precizează că acest cuvânt-înainte va deveni „ca-

3 Ibidem, p. 18. 4 Ibidem, p. 19. 5 Ibidem, p. 41.

29 nonic”, certificând faptul că debutul editorial este fă- cetătorul aduce dovezi pentru a argumenta că lu- cut în lipsa poetului, de unde înțelegem că poetul, mea eminescologică interbelică știa despre dezinte- nefiind în țară, nu are cine face îndreptările. Conclu- resul lui Maiorescu față de manuscrisele lui Emi- zia este că de îngrijirea unei „asemenea culegeri” nescu. nu s-a ocupat însuși poetul, care nu ar fi fost de În capitolele următoare, Nicolae Georgescu acord cu ea, cartea tipărindu-se „pe furiș”. „Ne mai analizează textele poetice și este interesat de grafii- mirăm că autorul își căuta cartea prin librării să și-o le și de accentele eminesciene atipice, de ateismul rupă?!”, se întreabă indignat Nicolae Georgescu, din Mortua est!, de ghimpii paradisului din Floare al- precizând că Eminescu nu a putut fi convins de ami- bastră, investighează filosofia și filologia în poezia cii lui să tipărească vreo „culegere”. Criticii nu au în- eminesciană, abordând simbolismul luminii. Volu- țeles cum a intrat Titu Maiorescu în posesia volumu- mul al doilea continuă studiul artei de a scrie atât pe lui manufacturat, a „pachetului” cum spune Perpes- vremea lui Eminescu, fiind preocupat de rolul apos- sicius, așa cum nu știm pe ce căi va intra mentorul trofului postpus și al virgulei, cât și în edițiile, după în posesia lăzii cu manuscrisele lui Eminescu. Nico- 1953, criticul urmărind aspectele lingvistice și muzi- lae Georgescu afirmă că, după evenimentul drama- calitatea unor poeme eminesciene. Pentru a de- tic din iunie 1883, soarta poetului este pecetluită, că monstra profunzimea textului, cercetătorul recurge Maiorescu ar fi putut să se îngrijească mai bine de și la mitologie amintind de întrecerea nimfei Arach- poemele ziaristului Eminescu sau, în lipsă de timp, ne cu zeița Atena, mitul fiind descris în Metamorfo- să-i sugereze scenariul cărții lui Ioan Slavici, la care zele lui Ovidiu, Cartea a VI-a, 5-54, 129-145, în ședea în gazdă și care-i vedea frământările (îl ve- Georgicele lui Vergiliu. Povestea Arachnei, a price- dea scriind continuu, recitând noaptea, Slavici însă putei țesătoare, care se spune că era mai dibace găsește de cuviință să ne spună că acestea erau chiar decât zeița Atena, inventatoarea acestui meș- manifestări ale nebuniei lui Eminescu). Volumul teșug, a atras furia Atenei. Țesătoarea Arachne a princeps ar fi putut fi dat în grija lui Eminescu pentru scos la iveală scenele rușinoase ale zeilor, în speci- organizare, ar fi putut fi dus chiar de către autor la al aventurile amoroase ale lui Zeus. În consecință, tipografie și corectat, mai ales că ziaristul era obiș- Atena i-a rupt țesătura rivalei sale și a lovit-o cu bru- nuit cu tipografia Socec, care își avea sediul în ca- talitate. Simțindu-se neîndreptățită și rușinată de ce- lea lui Eminescu, spre Cișmigiu. În consecință, poe- le întâmplate, Arachne s-a spânzurat, însă Atenei i tul nu și-a recunoscut volumul, a spart vitrina unei li- s-a făcut milă de dânsa și nu a lăsat-o să moară, brării din Iași, luându-și de acolo cartea și călcând-o preschimbând-o în păianjen, iar frânghia cu care se în picioare, după cum scriu unii biografi. Eminescu spânzurase în fir de păianjen. În interpretarea lui și-a cerut insistent lada cu manuscrise și dorea să Ovidius, mitul vrea să egalizeze omul cu zeul sub publice o anti-ediție Maiorescu prin V.G. Morțun, dar ochiul artei. „Doar că zeul lucrează cu materie pri- aceasta va apărea abia după moartea sa. E cât se mă, cu un fir luat de undeva – pe când omul, în ipo- poate de clar ce a însemnat îndepărtarea (forțată) a staza Arachne, este un păianjen în devenire, adică lui Eminescu de lada lui de manuscrise, după pu- scoate firul din sine însuși...”8 Nimfa și-a semnat blicarea volumului său de poezii. „Nu numai ca pro- condamnarea datorită talentului. Referindu-se la prietar i se cuveneau manuscrisele sale – dar și ca textele poetice eminesciene, Nicolae Georgescu deținător al „cifrului” acestui labirint inițiatic: trebuia afirmă că editorii se întrec în credință între ei, iar mi- lăsat să-și desăvârșească opera. Totul în privința lui cile diferențe nu au stricat niciodată fundamental re- Eminescu are aspectul de neterminat, de neîncheiat. ceptarea mesajului poetic al acestor texte situate în- Studiile, familia, activitatea de revizor școlar, cea de tre mătase și borangic. În anexe, autorul reface sce- bibliotecar, apoi cea de ziarist: sunt drumuri începu- nariul probabil al ediției princeps, sintetizează reedi- te, linii largi – și frânte brusc”6, afirmă Nicolae Geor- tarea antumelor eminesciene, inserând un interviu gescu. Pentru a demonstra indiferența lui Maiorescu din România literară și un studiu critic semnat de față de poeziile lui Eminescu, sunt inserate concluzi- Theodor Codreanu, pornind de la cele două volume ile lui Pompiliu Constantinescu, din Eros și Daimo- ale cărții lui N. Georgescu, Eminescu și editorii să. nion (1939): pe Maiorescu nu l-a interesat structura Orice editare a operei eminesciene ori a edițiilor specifică a poetului, „dovadă fiind lipsa lui de interes critice înseamnă o muncă sisifică pentru clădirea față de manuscrisele lui Eminescu, pe care le-a edificiului, pentru a face acropola lui Eminescu, a păstrat douăzeci de ani fără să le cerceteze, donân- poetului „nepereche”, care ne amintește de ediția du-le apoi Academiei, ca pe o relicvă pioasă.”7 Cer- din 1883, de temelia monumentului și a momentului Eminescu.

6 Ibidem, p. 198. 7 Pompiliu Constantinescu: Eros şi Daimonion, în „Revista Fundaţiilor Regale”, 6 (1939), nr. 7, iul., pp. 84-89, apud, Ibi- dem, p. 199. 8 Vol. 2, ed. cit., p. 119.

30 Vasile IANCU

DOUĂ FUNDAMENTALE REPERE: CASANDRA ȘI IPOTEȘTI (Valentin Coșereanu)

De la prima pagină a „Cuvântului lămuritor” până la ultima (peste 430 de pagini), în volumul, format academic, Desculț în iarba copilăriei, Valen- tin Coșereanu, autorul, vrea să demonstreze că aproape întreaga creație eminesciană e dominată de două teme majore: arealul ipoteștean și iubita de la Ipotești, Casandra. (Seducător titlu, amintin- du-mi, nu știu de ce, de două frumoase filme ro- mantice americane, din anii ᾽60 ai trecutului veac.) Și demonstrația curge tenace pe ani, considerați, pesemne, semnificativi, respectându-se criteriul cronologic, și pe compartimente distincte: poezie, proză, dramaturgie, fragmentarium, coresponden- ță. Toate creațiile eminesciene aduse în discuție (antume, postume, din caietele manuscrise), o an- salon”, când fata întâlnită în luncă, cu o coroniță tologie sui-generis slujind demersul, și aferentele de flori albastre pe cap și cu varga în mână mișca comentarii, care ocupă cam jumătate din cuprinsul ierburile în joacă, iar la vederea ei copilul Mihai cărții, dau întregului o convingătoare coerență. rămâne înmărmurit. La capitolul dramaturgie sunt Începutul e făcut cu poezia „De-aș avea”, luate în considerație, spre analiză, piesele, evi- „compusă se pare încă din 1865, poate chiar din dent, fragmente din manuscrise, Nunta lui Dragoș, 1864”, iar finalul e marcat cu „Floare de tei” („care Ștefan cel Tânăr, Mira, Andrei Mureșanu, Călugă- face parte din același aluat poetic dedicat Ipotești- rul și chipul etc. Dar și-n aceste creații, fie că e vor- lor, datată de Petru Creția 1882) și o terțină din ba de proze sau texte dramatice, „Poetul a rămas „Stelele-n cer”: „Deasupra mărilor/ Ard depărtări- cu obsesia blondei (Casandra din Ipotești – n.m.) lor,/ Până ce pier.” Așadar, ciclul poetic argumen- până la moarte”. Precum a fost Beatrice pentru tativ se termină cu anul 1882. Dante, sau Laura pentru Petrarca, reamintind do- În partea consacrată prozei, în sprijinul tezei uă celebre iubiri nemuritoare (în poezie), sau, de sale, autorul publică fragmente din Geniu pustiu, ce nu?, de frumoasa Yvonne, transfigurată de Făt-Frumos din lacrimă, Umbra mea, Sărmanul Alain Fournier în personajul feminin din Le Grand Dionis, Avatarii faraonului Tla, Cezara, povestirea Meaulnes (tradus la noi Cărarea pierdută). „Părintele Ermolache Chisăliță”, prozele La curtea În segmentul, mai scurt, Fragmentarium, găsim cuconului Vasile Creangă, Visul unei nopți de iar- „Despre Ilie, fratele poetului” și „Visul din noaptea nă ș.a. Cu interpretările cuvenite tezei enunțate. În de 11/ 12 februarie 1876”. Opul se sfârșește cu nuvela Cezara, bunăoară, pe lângă alte trimiteri circa 24 de pagini de corespondență. memorabile, la casa/ raiul copilăriei, la fratele Ilie, Cum a pornit pe drumul alcătuirii acestui vo- subtil desenator, la mama Raluca Iurașcu-Emino- lum? Valentin Coșereanu se confesează. După ce vici, la viețile Eminovicilor, o secvență prozastică îi i-a dezvăluit lui Petru Creția, într-o seară, „între reamintește lui V. Coșereanu de poezia „Codru și multele pe care le-am petrecut împreună la Ipo-

31 tești” (unde autorul nostru coordona Centrul de (!) și „misterioasa iubire ipoteșteană”, citându-i în Studii Eminesciene, desigur, și Memorialul Emi- sprijin, cu ipotezele lor, pe Gheorghe Bogdan- nescu), că este preocupat de un subiect „spinos și Duică, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, George Mun- delicat”. El privea raportul dintre biografia lui Emi- teanu și pe alți critici și istorici literari. Însă cel „ca- nescu și opera sa, prioritare în acest proiect fiind re dezleagă aspectul, în baza datelor și documen- imaginea primei iubiri, irepetabile, a poetului față telor de arhivă” este și-n acest caz I.D. Marin. Ne- de Casandra (Alupului) din Ipotești și universul co- îndoios, legate de spațiul ipoteștean sunt și „Copii pilăriei (satul, pădurea, lacul încărcat cu flori de eram noi amândoi …”, „Când crivățul cu iarna”, nufăr, teii, stânca stearpă), într-o bună parte a cre- „Sara pe deal”, „Fiind băiat păduri cutreieram”, ației eminesciene. Ca să sintetizăm, oriunde l-au „Lacul” ș.a. Prima temă, iubirea pentru Casandra, purtat pașii pe Eminescu – Cernăuți, Viena, Berlin, e de regăsit și-n „Înger și demon” (Eminescu și-a Iași, București – dragostea dintâi, platonică și bru- făcut din prima iubire un ideal religios, apud I.D. tal retezată de moartea copilei blonde, n-a fost Marin), și-n „Floare albastră”, și-n „O harpă pe-un niciodată uitată. Și ea a fost transfigurată, în diver- mormânt” (poezie nedatată în manuscrisul 2259, se modalități de expresie literară, până la, așa zi- dar datată în mss. 2285, caietul berlinez), și-n când, ultimul strop de cerneală. Cărturarul emi- „Ea-și urma cărarea-codru” (se admite că poezia a nescolog l-a îndemnat să se apuce de lucru: „Da- fost scrisă cu gândul la Veronica Micle, dar la vâr- că nu scrii tu cartea despre Ipotești, o voi scrie eu!” sta la care se afla poetul în perioada bucureșteană Și l-a asigurat că îi „va face prefețele tuturor cărți- nu pare firească o asemenea atitudine, căci în via- lor pe care le voi publica”. Ca să-l convingă și mai ța de toate zilele n-a fost deloc atât de timid…), mult, a scris cu creionul, pe loc, și o recomandare și-n alte piese lirice. Poemul „Dorința” e interpretat, unei ipotetice edituri. E reprodusă în pagina 13. mai cu seamă, în ipostaza primei variante. Aici, îl „Motivat și de bucuria îndemnului, am continuat să invocă pe Alain Guillermou, „care adaugă la sub- selectez toate textele pe care le credeam conver- solul paginii (din lucrarea citată, Geneza interioară gente temei”, zice V. Coșereanu. a poeziilor lui Eminescu, Junimea, colecția Emi- Să ne oprim la câteva exemple, din cele peste nesciana, Iași, 1977 – n.m.) strofa care motivează 100 de poezii, proze, fragmente dramatice, însoțite și mai mult faptul că versiunea întâi este compusă de comentariile motivante, care certifică, în opinia cu gândul la iubita din Ipotești, moartă de mult …” autorului, temele cumva axiomatice. În cazul poe- I.D. Marin spune lămuritor, și-n această cauză: „La ziei de început, notată anterior, concluzia este: 10 martie 1876, tot el i-a donat Veronicăi Micle po- „Mai mult ca sigur că lucrurile au stat așa: floarea ezia „Dorința”, scrisă îngrijit, pe hârtie de epistolă. mândră, dulce, răpitoare va fi fost iubita de la Ipo- Donația prezintă un caz curios, pentru că poezia tești, pe care I.D. Marin o identifică cu Casandra nu fusese inspirată de Veronica Micle, ci de Ca- Alupului, moartă în 1864, la numai 19 ani, iar spa- sandra de la Ipotești, cu 13 ani înainte de această țiul ipoteștean, menționat în poezie și fixat în chiar donație. Era dorința poetului de a se întâlni cu iubi- luna în care poetul a cunoscut străfulgerarea iubirii ta sa, la izvorul din codrul Ipoteștilor…” Trecem. (luna mai), nu este altul decât spațiul în cadrul că- Să zăbovim la ultima poezie: „Stelele-n cer”, aflată ruia îi declara iubitei dragostea lui”. Pentru că nu- în manuscrisul academic 2276, unde „poetul evo- mele lui I.D. Marin este cel mai frecvent invocat în- că în mod suprarealist imaginea iubitei dintâi, la tru susținerea subiectului abordat, profesor, în cea care ar vrea să se întoarcă măcar în vis”. Când V. mai mare parte a vieții sale active, la școala din Coșereanu tâlcuiește „Călin (File din poveste)” și-l satul natal, Stâncești-Botoșani, reamintim că el es- propune, iarăși, ca izvor bibliografic de bază, pe te autorul lucrării „Eminescu la Ipotești” (Iași, Ju- I.D. Marin (în cazul de față eminescologul de la nimea, 1979). „De-aș muri ori de-ai muri” (…) „ur- Stâncești îl contrazice pe marele editor Perpessi- mează aceeași tematică legată de amintirea iubitei cius), acceptă totuși că: „Desigur abordarea prea din Ipotești și reprezintă un jurământ de credință brutală (și prea tranșantă), pe care o folosește Ma- față de iubita pierdută”; „Îngere palid…”, din manu- rin nu e cea mai potrivită, întrucât atunci când este scrisul Marta, despre care poem Perpessicius bă- vorba de opera unui poet totul trebuie susținut cu nuiește a fi fost transcris prin anul 1869, aduce, ia- oarecari rezerve, chiar sensul cuvântului inspirație răși, imaginea Casandrei, crede eminescologul ține de Divinitate… Procedând altfel, nu face decât Coșereanu (coordonator al celor două volume din să vulgarizăm, să aducem la nivelul comun o țesă- Opere de Eminescu, apărute la Fundația Națională tură de idei atât de fină, precum este inspirația pentru Știință și Artă – Academia Română, 2019, unui autor ca Eminescu”. În analiză e vorba de o prefațată de Eugen Simion, ediție numită, suntem dilemă: poemul e inspirat de natura și iubirea ipo- informați, Coșereanu). Sau: „Mortua est!” clarifică teșteană sau de iubirea pentru Veronica (evident,

32 Micle)? Despre numitul, de critici notorii, ciclu veronian, e relevant, cred, să cităm câteva considerații făcute de autorul volumului Desculț BIBLIORAFT în iarba copilăriei: „n-o vedem pe Veronica decât în postura ei veselă și seducătoare”; „O vedem, așa cum vedea Eminescu femeia pe care a cunoscut-o mai târziu, în epoca maturității…”; „E clar că nu la Vero- nica se gândește poetul atunci când vorbește despre o inimă regi- nă…” etc. Tulburătoarea corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, scrisori din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea, adunate sub genericul Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit, ediție îngrijită de Christina Zarifopol-Illias (Polirom, 2000), nu beneficiază decât de palide/ fugare consemnări. Despre care corespondență Nicolae Ma- nolescu afirmă: „Nu cred că exagerez dacă spun că un capitol din bi- ografia lui Eminescu, ceea ce se va scrie, anume capitolul raporturilor dintre el și Veronica, capitolul erotic al biografiei va arăta cu totul altfel decât în biografiile anterioare. El aruncă o lumină destul de ciudată Miruna DRĂGHICI asupra capitolelor deja existente. Nu putem învinui pe cineva care n-a Pe urmele șamanului albastru cunoscut aceste scrisori…” Coperta și ilustrațiile E un fapt cunoscut, aș zice, banal, că trăirile din copilărie (bune și Miruna DRĂGHICI Cuvinte însoțitoare de Horia GÂRBEA rele, traumatizante ori percepute ca miracole) se păstrează în memo- Apahida – Cluj, Neuma, 2020 ria unui individ pe parcursul întregii vieți. Uneori, în clipe imprevizibile, ies din subconștientul nostru amintiri puternice din acei ani, pe care, amintiri, credeam că le-am uitat cu desăvârșire. Nu o dată, ele apar în visele noastre (din somn). Cu atât mai stăruitoare sunt acele amintiri despre prima iubire. Dar, cum fiecare ființă omenească e unicat, bă- nuim că și revenirea în memorie, chiar și când nu te aștepți, a primei iubiri din copilărie, se manifestă într-un chip unic și nedefinit. Literatura a câștigat mult dând frâu liber primelor trăiri erotice. În unele cazuri, li- rica unor poeți de înaltă sensibilitate și cu talent excepțional e domina- tă de imaginea primei iubiri, de regulă, la nivel platonic. De acest ade- văr dorește să ne convingă Valentin Coșereanu în cartea sa. De citit cu legitim interes. Un mare psiholog și psihiatru, C.G. Jung, la peste 70 de ani, când începe să-și scrie memoriile, prin 1957 (Amintiri, vise, reflecții, con- semnate și editate de apropiata lui colaboratoare Aniela Jaffé, Bucu- Maria MĂNUCĂ rești, Humanitas, 2017), își amintește de o întâlnire de neuitat din ado- Intarsii în albastru Prefață de Ioan HOLBAN lescență, cam pe la aceeași vârstă pe care o avea Mihai când o întâl- Cuvinte însoțitoare de Ion BRAD ni pe Casandra: „… am mai mers o bucată de drum în sus, pierdut și Dan MĂNUCĂ printre gânduri ca printre meandrele unui vis, și tocmai mă pregăteam Iași, Timpul, 2019 să cobor când din stânga a răsărit silueta mlădioasă a unei fete tinere. Era îmbrăcată în portul locului, avea o față drăguță și m-a salutat din ochii albaștri, prietenoși. Ca și cum ar fi fost de la sine înțeles, am pornit-o împreună la vale. Era aproximativ de-o vârstă cu mine”. Subti- lul interpret al sufletului omenesc, autor de lucrări științifice și de expe- rimente de mare autoritate în lumea medicală, evocă un episod care, aparent, n-are nicio legătură cu preocupările sale în domenii atât de complexe, precum psihiatria și psihologia. Ilustrațiile graficianului Mircia Dumitrescu, inspirate.

Nicoleta-Cristina SCARLAT Blue. Retrograd Ilustrații: Ștefan GAFINCU Iași, Timpul, 2020

33

muti magistri sunt libri

comentarii recenzii adnotãri

Elvira SOROHAN

AU ȘI INSTANTANEELE DURATA LOR (Alexandru Călinescu)

Cu o modestie care sporește demnitatea inte- lectualului plin de îndoieli asupra rezistenței în timp a ceea ce scrie, Alexandru Călinescu își intitulează ultimul volum, recent publicat, Instantanee cu final deschis. Însă, pentru cine știe să citească și textul și subtextul, cartea este un document cu dublă im- portanță. În ea se conservă, prin conținut și stil, portretul unui om de larg orizont cultural-politic de- dus din varietatea lecturilor mărturisite ca bucurie și judecate critic, cu implicare. Subsumat, în deta- lii, mai bine de jumătate din volum e o cronică foar- te complexă a evenimentelor întâmplate la noi și aiurea, în ultimii ani, comentate legitimat în orizon- tul experienței. E vorba de cei șapte ani trăiți de ral și social activ, e comunicată limpede, concen- autor ca profesor, la Paris, la „Institutul Național de trat, într-un stil de o eleganță conținută, fără acro- Limbi și Civilizații Orientale”. Citită cu profit tocmai bații verbale gratuite. Deși scurte, textele au con- pentru varietatea subiectelor și punctul de vedere sistență, atrag prin vigoarea stilistică remarcabilă stăpân pe sine, cartea are, în același timp, un nu- susținută de fraze sentențioase, pline de înțeles, mitor comun ce ține de maturitatea fără cusur a ju- convingătoare în consecință. decăților autorului, însușite de cititor cu deplină în- Nimic nu poate fi mai instructiv, pentru cei care credere. Celor trei secțiuni tematice, „Lecturi”, „Po- n-au avut la îndemână mai ales carte franceză, litică și ideologie”, „Parisul, firește”, li se alătură decât lectura celor o sută cinci zeci de pagini puse „Trei dialoguri”, interviuri ce nu ies din ramă. Dim- sub titlul Lecturi. E un adevărat univers al cărții ca- potrivă, ele întăresc liniile profilului unui intelectual re nu e lăsată să moară, e ferită să intre în „cimiti- exemplar, distins calitativ de lumea viciată în care rul cărților” despre care scria barcelonezul Zafon. trăim și deasupra căreia el se ridică spre a-i acuza În această primă secțiune a volumului semnat de marasmul, având în gând modelul subînțeles al Al. Călinescu se poate citi, pe acest subiect, cu unei alte lumi, pe cât posibil mai bună. Sunt adu- aceeași noimă, despre soarta cărților, articolul „Pe nate în volum, selectiv, articole publicate de Al. urma cărților pierdute”. Plecând de la eseul italia- Călinescu în reviste, între 2013-2019. Este indis- nului Giorgio Van Straten pe aceeași temă, Al. Că- cutabilă utilitatea reeditării lor. Să ținem seama că linescu încheie pe ideea că orice lectură redă cărții un public cititor dezorientat, rătăcit de gălăgia me- o parte din viața pierdută. Eseul „Viața și moartea diocrității parlamentare, are nevoie să fie reorientat cărților” reia, cu noi lecturi, problema destinului de un condei, posibil formator de opinie, cu atitudi- cărților care au traversat veacurile. Între lecturile ne corectivă, sănătos întemeiată. Fără să fie ale de carte străină încap, destul de numeroase și unui jurnalist clasic, de profesie, tabletele, de doar semnificative, cu trimitere la literatura de idei, lec- câteva pagini, sunt cutiile de rezonanță ale unei turile pe volume românești de critică, de poezie și realități complexe. Atitudinea de intelectual, cultu- alte „Obsesii autohtone”. Frecvent, un început în

36 maniera recenziei se transformă brusc, personal, în eseu pe tema doar sugerată de o anumită carte. Așa se întâmplă, spre exemplu, cu BIBLIORAFT articolele despre literatura lui Slavomir Rawicz sau Kundera, câștigă- torul pariului de a deveni scriitor francez, despre cărțile non-confor- miste ale lui Finkielkraut sau Matignon. Mai mult, spiritul lui Al. Căli- nescu, aplecat spre sinteză, se verifică în mini-monografia operei re- compusă la „Centenarul lui Romain Gary”. Absolut impresionant, pen- tru mine, ca noutate cuprinsă în numai trei pagini, este articolul despre portretistul Jean Cau, pamfletarul necruțător, mânuitorul unui condei temut în lumea literară franceză din a doua jumătate a secolului tre- cut. Cu atât mai impunătoare statura acestui mare portretist cu cât „ta- lentul era dublat de un caracter”. E propoziția ultimă ce spune mult despre exigențele autorului articolului publicat princeps în 2019. Eseul despre Andrei Makine conține tot ce se poate spune, în esență, de- spre acest scriitor, despre cărțile lui, despre evoluția și atitudinea con- trariantă față de Rusia de azi. O Rusie care nu e mult diferită de cea Minerva CHIRA părăsită în 1987 când el a cerut azil politic în Franța. Cu ficțiunea ori- Polenul rugurilor ginii sale franceze, povestită cu multă imaginație, „ursul siberian” a cu- Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, cerit inima francezilor publicând, în franceză, Testamentul francez. În 2020 eseul Despre Franța, tânărul Cioran intuise o „slăbiciune” a sufletului francez, vanitatea. „Inima francezului – scria Cioran – nu se înmoaie decât la complimente bine făcute – măgulirea ei îl poate face chiar sentimental.” Cu romanul răsplătit în 1995 cu premiul Goncourt al li- ceenilor, Makine a atins acest punct sensibil, n-a mai comis „erori de perspectivă”, cum se întâmplă cu opiniile lui politice de ultimă oră, pe bună dreptate derutante, cum remarcă Al. Călinescu. Dar și interpre- tabile. Plăcerea lecturii întârzie și asupra unor momente din istoria mai nouă a literaturii române. Preferințele se opresc pe vârfuri comentate din varii perspective. Plecând de la o valoroasă carte despre Leonid Dimov, Al. Călinescu evocă figura poetului animator al „grupului oni- ric”, un episod pe cât de incitant, tot pe atât de original-valoros în poe- zia românească din perioada totalitară. Fără să fie singurul, comilito- Florentin SORESCU nul Emil Brumaru a întărit spiritul particular al grupării, ca reacție de Amaretto singularizare poetică subversivă, de sfidare a politicului prin inventa- Cuvinte însoțitoare de Ioan Es. POP rea unui univers personal. E un capitol semnificativ din istoria poeziei Timișoara, Brumar, 2020 românești postbelice, peste care nu se poate trece. La fel e și poezia lui Mihai Ursachi. Motivat de apariția cărții Ioanei Diaconescu, O con- știință literară. Mihai Ursachi în documentele Securității, criticul Al. Că- linescu rememorează figura acestui poet, și el singular, citând exce- lentul portret cu care Laurențiu Ulici a îmbogățit postfața volumului Inel cu enigmă. Sunt amintite și alte puncte de vedere pronunțate la apariția celui dintâi volum al insolitului poet. Se afirma ca un eu orgoli- os separat de lume, dominând-o, din „jâlțul verde”, ca prinț mâhnit al melancoliei, posesor al „juvaerului” poeziei „cu sensuri trei și totuși unul singur”. Dar cine să-l asculte pe poet în „veacul de fier”, dacă el nu renunță la „obișnuința vicleană a poeziei”? „Glasul meu nu se au- de/ în Megalopolis” exclama el înainte de a scrie faimos de semnifica- tivele versuri: „Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic.” Tocmai pentru că trăia retras în „cochilia melcului Adeodatus”, poetul devenise suspect pentru cerberii gulagului românesc. Al. Căli- Mircea PETEAN – Gentiana nescu judecă sever metodele folosite de serviciile secrete, prin anga- MUIHAXHIRI Energia cuvintelor și alfabetul jații lor permanenți și alții ocazional racolați ca turnători, în spionarea tăcerii lumii literare de elită. Articolul „Cultura împotriva dictaturilor” comple- Traducere de Baki YMERI tează, cu noi date și exemple, efortul intelectualilor europeni de a-și București, Amanda Edit Verlag, 2020

37 Jan H. MYSJKIN Ș.A.M.D., Ș.A.M.D.... Tradus din neerlandeză de Constantin ABLĂȚUȚĂ și apăra libertatea împotriva regimurilor totalitare. Din pline de revoltă sunt paginile despre viciile ucigă- proza literară publicată la noi după anul 2000 Al. toare ale vieții politice românești. Vezi „Circul nos- Călinescu alege cărțile lui Petru Cimpoeșu, un în- tru cel de toate zilele” și „Triumful țoapelor”. Unele zestrat ironist față cu realitățile României de astăzi. au valoare de pamflet arghezian, sunt scrise cu Subscriu la această alegere pe care am susținut-o simț civic treaz la violența realității sancționate. prin mai multe cronici. Inteligent asociată cu litera- Chiar dacă privesc evenimente la zi, să zicem, tura umoristic-satirică semnată de Ilf și Petrov, rămâne esența după ce amănuntele cotidianului proza lui Cimpoeșu sancționează ironic un univers dispar. Ca eseuri corective, articolele sunt un do- uman lipsit de busolă, care nu poate fi reflectat de- cument al atitudinii contra imposturii, prostiei, in- cât parodic. Jocul și etica ironiei dizolvante din ro- culturii, corupției, populismului care distruge de- manele Simion liftnicul și Celălalt Simion sunt uni- mocrația sub lozinca apărării ei și alte „derapaje” ce în proza noastră actuală. La adăpostul ironiei, încă și mai grave, îngroșând spectacolul grotesc cu o etică subînțeleasă, pedepsitoare, e construit politic jucat astăzi pe scena vieții sociale româ- traiectul unui activist de partid devenit călugăr. E nești. vorba de nuvela „Fenomenologia invizibilului”, in- Se citește cu plăcere tot ce Al. Călinescu scrie clusă în volumul Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite. despre „Reveriile pariziene”. E un Paris al cărtura- Acest scriitor rebel, inaderent la lumea viciată de rului îndrăgostit, firește, de cultura franceză. Nu se nebunia și prostia unui tiran, a scris un text de pro- simte singur în admirația ce nu se va pierde nicio- ză ritmată, despre care s-a vorbit prea puțin, cu un dată, pentru „farmecul indicibil” al acestui oraș, cu titlu evident parodic, Un regat pentru o muscă. No- forțele lui de atracție: monumentele, librăriile, bis- ta comică subversivă a fabulației hiperbolice dă trourile și cafenelele lui. Sunt și alte dovezi de lua- măsura imaginației scriitorului. Valoarea întregii re în posesie a acestui farmec. O spun și cărțile opere a lui Petru Cimpoeșu, cu timbrul spiritual unor aleși intelectuali români situați acolo. Al. Căli- unic, justifică numeroasele pagini pe care i le con- nescu își susține prin ei propriile trăiri. Sunt co- sacră Al. Călinescu. mentate două astfel de cărți, Parisul personal, ca Cea de a doua secțiune a volumului are o țintă parte de autobiografie, publicată de George Banu, precisă sugerată de intitulare: „Politică și ideologii: criticul de teatru și Parisul e o carte, de Nicolae Repere și Derapaje”. Conține articole de atitudine Balotă. Înșiși francezii s-au arătat mereu încântați luată de un intelectual inițiat în teoria politicului din de ceea ce face specificul Parisului. Recent, în toate timpurile și, în plus, trecut printr-o rodnică ex- 2015, octogenarul Marc Augé a publicat un Elogiu periență franceză. Conceptele de libertate, demo- bistroului parizian. Un articol de o mare cuprindere crație, dictatură și altele, din aceeași clasă, nu sunt în concizia lui probează, cu exemple, ce înseamnă discutate ca idei abstracte. Sunt doar repere pen- „A fi îndrăgostit de Paris”. Fraza ultimă e un apo- tru judecarea lumii politice contemporane, cu geu: „Căci să ne amintim – scrie Al. Călinescu – exemple, comparații și concluzii, personalități nu- ce spunea Jules Renard: adăugați două litere la mite și faptele lor. Nu o dată, dezbaterea e încura- Paris și veți obține cuvântul PARADIS ”. „Instanta- jată de idei în cărți, cum de exemplu Psihopolitica neele” ca impresii ultime la revederea recentă a lui Florin Tudose, ori monumentala lucrare a lui Parisului, cu librăriile, cafenelele, poveștile erotice, Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismu- dar și cu marca enciclopedică impunătoare, sunt lui. Subsumat ultimei lucrări sunt lămurite, aplica- pagini de mărturie a irepresibilei iubiri pentru ora- tiv, noțiunile de leninism, stalinism, maoism, ceau- șul luminilor, trăită cu vibrație nostalgică de Al. Că- șism. Și, foarte aproape de noi, pentru inițiere, e linescu. Ceva din aceste profunde sentimente, cul- prezentat studiul analitic, publicat în Franța de tural motivate, tind să aibă o valoare tranzitivă Françoise Thom, Să înțelegem putinismul. E un asupra cititorului capabil de aderență. Dimpreună articol de citit pe îndelete, mai ales că, în încheie- cu cele trei dialoguri, iscusite în arta de a cunoaște re, Al. Călinescu recunoaște în ideile unor mediocri subiectul intervievat, volumul Instantanee cu final politicieni români de azi, influența politicii agresive deschis spune, dacă nu tot, oricum foarte mult de- a locuitorului de la Kremlin. De citit toate articolele spre personalitatea lui Alexandru Călinescu. Un in- privitoare la ceva ce se constituie deja în doctrină, telectual de elită, lucid și de aceea responsabil, „corectitudinea politică”, cu precădere cel intitulat gata să dea seamă pentru ceea ce scrie. „Corectitudinea politică: o sinteză”. Numeroase și

38 Bogdan CREȚU

DORIN TUDORAN. DESPRE LIBERTATE PRIN POEZIE

În cazul lui Dorin Tudoran s-a petrecut o modi- ficare de percepție încă din anii 1980, când a de- venit unul dintre cei mai curajoși și mai intransi- genți disidenți români. Mai toți criticii au căutat să perceapă o transformare a poeziei sale începând cu volumul Respirație artificială (1978), continuând cu Peisaj de pietoni (1979), Semne particulare (1979). Poezia sa ar fi absorbit presiunea politică și ar fi abandonat notațiile livrești, calofile, parabo- lele mitologizante, reacționând printr-un discurs din ce în ce mai tranșant, vizând, prin metafore ce tri- mit la lipsa de libertate, la frică, o realitate opresi- vă, un orizont refuzat. Adevărul e că această rup- tură nu e atât de clară și că poezia lui Dorin Tudo- și-nchipuie-ți lumea/ numai prin mine!”; ochiul de ran nu face decât să evolueze logic, să continue sticlă care „are o strălucire mai omenească” – unele direcții pe care le deschisese în cărțile ante- sunt, toate, imagini care conțin ceva ultimativ, o rioare. Sigur, textele capătă uneori accente pam- criză a ființei. Dar este aceasta o poezie politică? fletare, imaginile sunt mai tăioase, poezia transmi- Sigur că ea avea parte, în anii aceia, de o lectură te o atitudine față de lumea confiscată, sigilată a complice, încordată, poate chiar revendicativă. Dar epocii. Dar o lectură eminamente politică a acestor mai poate fi ea citită la fel și azi? – aceasta e în- texte e departe de a le epuiza mesajul. Dorin Tu- trebarea. Și este una legitimă în cazul tuturor scrii- doran nu scrie despre comunism sau nu scrie doar torilor care au reacționat nu doar civic (iar Dorin despre comunism. Transpiră în textele lui fragilita- Tudoran a făcut-o din plin), ci și prin literatura lor. tea și disperarea unui om care ține să nu-și lepede Odată ce au căpătat statutul de oponenți sau disi- nevoia de libertate, care luptă cu un sistem absurd denți ai regimului comunist, imaginea lor de scriitor cu tot ce are mai de preț: puterea cuvântului și mai s-a efasat. Este și cazul lui Paul Goma, perceput ales instinctul libertății. „Zăbala zdrobindu-i dinții” ca disident și citit ca un martor al ororii, nu ca un lui Giordano Bruno; șenilele unui tanc ondulând, scriitor important. pe malul celălalt al unui râu (Prutul, care altul?), Dar cu Dorin Tudoran s-a mai întâmplat un lu- pletele Isoldei; cuvintele care, pentru a pătrunde în cru: după 1990, el însuși s-a rupt, parcă tot mai lume, trebuie să treacă prin nesfârșite controale decis, de poetul rafinat care fusese, angajându-se „Röntgen, sonic și infraroșu” pentru a alcătui un într-o carieră publicistică și civică demne de toată „abator al imaginației”; omul, definit cinic și drama- admirația. Dar, în pofida unor antologii care au cir- tic totodată, ca „veselă carne”; respirația, musai ar- culat fără să stârnească însă ecouri pe măsura tificială, care este nu doar supravegheată, ci și importanței lor literare, „El, fiul lor” a fost perceput controlată, permisă abia după împăcare; cotidianul tot mai mult ca un disident și tot mai puțin ca poet. descris amănunțit care stă sub semnul „dreptului Omul a trecut înaintea operei și aceasta nu e lucrul la frică”; ipostazele tot mai directe ale abuzului de cel mai bun pentru un scriitor. putere, apărătorul care îndeamnă: „privește-mă De aceea, retipărirea unui volum scris chiar în

39 anii de luptă fără nuanțe cu regimul, difuzat în lec- du-se un vraf de ziare;/ mausoleu peste mauso- tura lui Virgil Ierunca și Alain Paruit la postul de leu,/ piață cu piață.” Da, dar faptul că individul a radio „Europa liberă”, tipărit în exil, în 1986, prin ajuns un produs ideologic, asimilând ca naturale o mijlocirea lui Ion Caraion, cum este De bună voie, serie de clișee, este conștientizat, iar luciditatea autobiografia mea poate fi o provocare nu dar pen- este un prim pas către libertate. Sau către elibera- tru scriitor, ci și pentru cititorul de azi. Cartea, pre- re. Absurdul s-a fixat, vechile valori, cele simple, fațată de autor și îngrijită de Florin-Daniel Dincă sunt perimate, sistemul pare a „rezolva”, cu cinis- (tânăr doctorand, înțeleg, care adaugă și o postfa- mul lui, problemele, gesturile frumoase, altruiste ță foarte bine informată care pune cartea în con- au devenit inutile pentru că mecanismul (politic, textul care a generat-o) se confruntă azi cu o nouă inevitabil politic) funcționează, cum sună titlul unui comunitate de lectură și va fi interesant de văzut poem, „i-re-pro-șa-bil”: „Cine mai aleargă azi/ atâta cum anume va răsufla. O spun de la început: o va prăpăd de drum/ ca să moară/ anunțând puțină li- face foarte bine, pentru că problematica sa, aceea bertate/ o victorie cât un vârf de ac/ când poți lua a omului confruntat cu un sistem care caută să-i un pumn de barbiturice/ cu o jumătate de Vinul ca- determine gesticulația socială și să-i controleze in- sei?” În loc de conștiința acută – adormirea aces- stinctul libertății nu e una datată; este și a noastră, teia, în loc de ideal și de zbaterea agonică, până la azi, așa cum a fost a celor care au trăit matur co- limită, pentru a-l postula – pasivitatea, micul con- munismul. Și prefața lui Dorin Tudoran (scrisă ime- fort al amorțirii gândirii. „Iată tristul triumf –/ fără diat după emigrarea din 1985), și postfața interpre- cnutul din privirile învingătorilor/ fără ochii holbați tează volumul ca un act mai ales politic. Sigur că de groază ai învinșilor.” Ce mai este o victorie da- este și asta, dar e mai mult de atât. Mesajul aces- că nimeni nu mai are nevoie de ea? La ce bun sa- tei poezii a revoltei, a insurgenței e valabil și astăzi crificiul, dacă nimeni nu se mai recunoaște în el, și va fi mereu: întotdeauna individul își va negocia dacă omul e masificat? În numele căror valori co- libertatea dezadaptându-se și intrând în opoziție munitare mai poate acționa un om pentru a deveni față de un sistem. Indiferent dacă acesta pretinde erou, de vreme ce tocmai conștiința comunitară a că îi garantează Binele și îi protejează drepturile fost sufocată? Poezia lui Dorin Tudoran acuză o fundamentale, printre care și cel la libertate, tra- criză a umanității: omul e mort! Sufletul a devenit sându-i normative, restricții, căutând să-l educe în un ghetou și inima pompează „kilometri de sârmă spiritul unei ideologii, fie ea a includerii, nu a ex- ghimpată în fiece clipă”. Frica a fost interiorizată, cluderii. naturalizată, între timp individul nou nu mai are do- Aceasta este tema mare a cărții lui Dorin Tudo- rințe, se mulțumește să nu-i mai fie frică, e tot bi- ran: nevoia de libertate. Și lupta pentru a o obține nele pe care-l acceptă. și pentru a o păstra. Lupta cu sistemul și, mai dură Dar în absența libertății omul nu mai e om, încă, lupta cu sine. Omul este, în orice regim, tota- sentimentele nu mai sunt curate. Nu se poate iubi litar sau democratic, un construct social și ideolo- dacă nu ești liber și nu se poate nici muri cu dem- gic, nu numai o individualitate unică. În intervalul nitate. „Cum să te mai sărut?// Botnița asta deși ru- dintre mediul comunitar, social, politic și acela in- ginită/ rezistă – acum câteva zile/ limba mi-atârna tim se negociază, de fapt, personalitatea și liberta- printre/ zăbrelele ai/ ca un vultur mort/ dar osândit tea sa. Poezia înseamnă, prin excelență, suplețe a să nu cadă/ din cuib.” S-a petrecut o cădere din si- gândirii, sensibilitate asumată, o confruntare dintre ne, un regres teribil, omul care nu mai are nevoie această sensibilitate și lume. De aceea, ea nu se de libertate e un leș, pare a spune poezia lui Dorin poate lăsa arestată. Poetul este un insurgent sau Tudoran. Aș completa: atunci, ca și acum. Avem nu mai este poet. Un text intitulat Atât numai mar- nevoie să fim tulburați din binele nostru, din medi- chează desprinderea de modelul ideologic al ocritatea cotidiană pentru a conștientiza că există „omului nou” (fiecare epocă, indiferent de ideologia valori perene, care ne definesc. Asta trebuie să fa- sa dominantă, caută să-l obțină în laboratorul poli- că, de fapt poezia: să ne inerveze acel punct ne- tic; a noastră nu mai puțin, de vreme ce devenim o vralgic, să ne scoată din confort, din pasivitate. Să comunitate tot mai extinsă cu aceleași gusturi, ne facă să luptăm pentru propria libertate. Pentru aceleași gesturi, aceleași reflexe sociale și ace- că libertatea nu vine de la sine, nu o garantează leași valori, locuind un spațiu de-spațializat și cău- nici un sistem, se obține mereu pe cont propriu, fie tându-ne o identitate tot mai atomizată). „În fiecare în lumile totalitare, fie în cele aparent sau realmen- os mi-ați sădit/ un mausoleu/ în fiecare picătură de te democratice. Și abandonul, complacerea necri- sânge/ port, roșie –/ o piață./ Dacă i-ar da prin min- tică în bine e tot o formă a pierderii libertății. te/ copilului meu/ să sufle spre mine/ ca într-o lu- Realitatea pe care o conturează poemele din mânare, atât numai –/ n-ar auzi decât/ prăbușin- De bună voi, autobiografia mea sunt adesea dis-

40 topice. Dar pentru cei care au memoria unui regim deși este neputincioasă, insuficientă pentru a-l ri- totalitar, distopia nu mai ține de un imaginar pro- dica la nivelul statutului de om. spectiv, ci de o experiență retrospectivă; nu mai Mai e posibilă salvarea? Mai e posibilă fuga? avertizează cu privire la ce se va întâmpla, ci de- Un afară nu ar fi, de la sine, mântuitor, nu ar sus- scrie ceea ce a fost și este. De ceva vreme, para- penda problema. E nevoie de luciditate, de exigen- bolele distopice au început să aibă tot mai multă ță, de lucru cu sine, de reinventare, e nevoie de căutare și aceasta este un simptom care ar trebui risc și de curaj și de asumare a acestora pentru ca să ne îngrijoreze. Dorin Tudoran elaborează ima- omul să redevină liber. În orice caz, izbăvirea se gini fără ieșire, apăsătoare, obsesive. Dar realita- află înăuntru, nu în afară. Adică acolo unde politi- tea nu e una strict socială sau politică, ci mai ales cul nu poate străbate. Un poem pesimist, Topitoria una interioară – iată perspectiva dură, exigentă, a de plumb, sugerează totuși că limanul există și e acestei poezii. Răul a fost acceptat, din frică, din situat în sine: „Pentru noi nu există scăpare/ decât lașitate, din pasivitate și apoi s-a fixat adânc, s-a să fugim înlăuntrul nostru atât de adânc/ încât interiorizat. Un poem intitulat, cu o autoironie ama- lovindu-ne de propriile suflete/ să constatăm că ră, Puțină gravură, schițează, în câteva linii aspre, suntem bieți soldăței de plumb.” La o adică, și Do- un peisaj apocaliptic, fără perspectivă: „Chiștoc în- rin Tudoran înainte să fugă afară, a fugit, prin poe- țepenit în colțul gurii – viața.// La picioare munți de zia lui puternică, incisivă, sensibilă, ultragiată, înă- scrum/ tremurând;/ numai plămânii uitați în tine/ untru. orbecăie – doi fluturi negri/ ce nu te pot ridica/ deși De bună voie, autobiografia mea este o carte nu mai ești decât o umbră”. Metafora este șocan- care nu și-a pierdut actualitatea. E o poezie care tă: omul, carbonizat pe interior, lipsit de conștiință, alertează, care pune pe gânduri, care aduce în nu mai are resurse de a evada din propria-i derivă. discuție o temă uriașă, aparent lipsită de pondere E, de fapt, un prizonier al unui infern personal. în lumea noastră (avem alte urgențe, mereu alte și Numai partea lui viscerală, fiziologică pare vie, alte urgențe): aceea a libertății.

41 Cristina HERMEZIU (Franţa)

HARUL FEMININ

DE BASARAB NICOLESCU SAU RE-ÎNCÂNTAREA LUMII

Sub titlul Harul feminin, Basarab Nicolescu publi- că, la editura Eikon, șapte exerciții de admirație femi- lectură și de interpretare, un demers de hermeneut. nină. Studiile reunite de reputatul scriitor și filosof inter- Comentând asimetria aparentă a reprezentărilor din pretează dimensiunea literară, religioasă, istorică, an- partea de jos a statuetei Zeiței Naturii, Basarab Nico- tropologică, psihologică și spirituală din operele și vieți- lescu identifică un posibil principiu al re-minunării, al le unor personalități uluitoare, alese potrivit convingerii re-încântării lumii: Faptul că semnificațiile pe plan sim- autorului că există, în toate civilizațiile umane, un har bolic ale zeiței nu pot fi descifrate decât de jos în sus feminin semnificând predispoziția organică a femeilor este crucial. Într-un fel, ființa umană a inversat totul în de a recepționa și asimila informația spirituală. Aserți- cursul istoriei și sensul este astfel pierdut. Singura po- unea devine ipoteză hermeneutică și, astfel, ne sunt sibilitate de regăsire a sensului este subtila inversare aduse aievea, în prezentul lecturii, câteva prea puțin pe care ființa umană trebuie să o opereze. cunoscute figuri de mistice creștine, precum Vivia Per- Toate exercițiile de admirație care urmează – vieți petua (181-203), Marguerite Porete (1250-1310) sau și portrete de femei cu har, care au avut o existență is- Simone Weil (1909-1943). „Darul grației”, ca predispo- torică – subîntind același mecanism transdisciplinar de ziție organică, îl face pe Basarab Nicolescu să evoce lectură cu scopul însă de a ilustra sensibil, concret și alte câteva chipuri, femeile unor mari iubiri, așa cum a divers, teza luminoasă a predispoziției înnăscute a fe- fost, spre exemplu, pentru Brâncuși, Romany Marie meilor de a fi un receptacol de „energie increată”, de (1885-1961), pentru matematicianul Pierre Sergesco – informație spirituală. Prin această grilă, re-minunarea Marya Kasterska (1893-1969), iar pentru Mircea Elia- în fața realității și a lumii este completă iar misterul ră- de – celebrisima Maytrei Devi (1914-1990). mâne în continuare profund și ofertant: „Problema fun- Primul eseu din Harul feminin este dedicat unei re- damentală în studierea spiritualității este că interiorita- prezentări neîntrupate istoric, după care urmează ga- tea nu poate fi ignorată și nu poate fi transformată leria de personalități mistice creștine sau jumătatea fe- într-un obiect. Pentru Basarab Nicolescu, uimirile în fa- minină a unor cupluri celebre. În capitolul „Sânii zeiței ța Jurnalului concret și vizionar al sfintei Vivia Perpe- Artemis”, Basarab Nicolescu interpretează și decodifi- tua, sau în fața recitărilor, într-un avion, din Mahabha- că emoția pe care a resimțit-o în fața unui obiect stra- rata făcute de adevărata Maitreyi Devi – personajul din niu, un artefact expus la Muzeul Arheologic Național romanul lui Mircea Eliade, sunt desigur omagii aduse din Atena, reprezentând-o pe zeița Artemis efeseană. femininului dar, mai ales, trepte, spirale de cunoaștere. Statueta din marmură, datată sec I î. Hr., reprezintă o Mișcările feministe de azi – legitime, pe fond, prea figură feminină cu 28 de sâni. Găsindu-se în fața unui încrâncenate adesea, în formă – ar trebui să-și treacă obiect multimilenar care încifrează harul feminin, filo- în bibliografia obligatorie această pledoarie pentru „ha- soful îi caută cifrul. Încrucișând, transdisciplinar, ipote- rul feminin” ca principiu al lumii noastre biologice și spi- ze teozofice, considerații care țin de gândirea mitică, rituale, prea mecanic și dual împărțită. Cu limpezime și autorul ne invită pe o altă dimensiune de lectură, cea a erudiție de filosof, cu empatie și adâncime de scriitor, simbolului, saturat de sens, inepuizabil ca semnificații. Basarab Nicolescu transcende polemicile sterile care Într-o lume profană, de-sacralizată, cea proprie căderii opun masculinul și femininul și ridică exercițiile de ad- în timp, „simbolul se estompează în favoarea decorati- mirație la rangul de instrument transdisciplinar, afir- vului”, afirmă autorul, de unde necesitatea de a redo- mând subtil complementaritatea ireductibilă și fertilă bândi o privire arhetipală, care astăzi e o tehnică de între masculin și feminin.

42 Frăguța ZAHARIA

COPILUL A RĂMAS ÎN MINE, DAR A TĂCUT…

(Angela Martin)

Apărut la editura „Tractus Arte” (București, 2020), volumul Angelei Martin, Lăuntrul ca scenă – Dialoguri cu Fernando Pessoa, ne propune o suită de micro- eseuri având ca fundament Cartea neliniștii. Compu- impresionant ca mic actor reînviind fărâme emoțio- să de Bernardo Soares, ajutor de contabil în orașul nante în scene puternic animate, determinând specta- Lisabona, semnată de Fernando Pessoa. În fond, un torul care deopotrivă este să retrăiască bucuriile sim- veritabil dialog străbătând un arc în și peste timp de o ple ale copilăriei. Însă totul se termină trist, spectatorul sută de ani, cu neajunsurile dar mai ales cu împlinirile revine la realitate și odată cu pierderea copilăriei, a fe- lui, unde revelațiile lui Pessoa odată verificându-i intui- ricirii vine vremea suferinței. Tragedia este ireversibi- țiile îi aduce autoarei o imensă satisfacție, într-o întâl- lă, întrucât nici măcar inocența copilăriei nu mai are nire cu celălalt ca întâlnire cu sine însăși pentru a puterea de a îndupleca trecutul. Încercat de cel mai simți îndeajuns și la fel de esențial atât în actul lecturii destructibil sentiment, „de a fi orfan prin naștere”, în- cât și în cel al scrierii. Abordarea unor teme de prim treaga lui metafizică se reduce la „leagănul din copilă- ordin, precum: suferința derivată din suficiența omului rie pe care l-a cedat cu candoare morții” implacabile. și a lumii, importanța visului și a visării în planul realu- Constată astfel că singurii care l-au iubit cândva sunt lui, dimensiunea paradoxală a iubirii, fericirea versus morții a căror evocare îi înfioară sufletul făcându-l să nefericirea, eterna revenire la copilărie contribuie din se simtă dezgropat din inimile lor, „singur în noaptea plin la o situare a Angelei Martin în chiar miezul cuge- din mine însumi, plângând ca un cerșetor liniștea fe- tării pessoaene, la o bună înțelegere a problematicii recată a poeților”. Uimitoare cât sunt de puține întoar- cauzatoare de neliniștea scriitorului portughez. cerile în anii copilăriei… probabil de teama de a nu se Având ca miză plasarea într-o intimitate dezvălui- întâlni cu sine singur se complace în a fi doi, în a îm- toare, autoarea pune la lucru toată finețea și profun- părtăși impresiile din două suflete, încât uneori nu se zimea-i analitică, măiestria unei veritabile consilieri mai deduce clar cui revine „obligația de a visa în per- psiho-filo-sofice, spiritul critic și, mai ales, prin manie- manență”, dar totul se lămurește cu următoarea măr- ra directă de adresare ne introduce într-o familiaritate turisire: „nedorind să fiu nimic altceva decât un spec- absolută demnă de o comuniune autentică. tator față de mine însumi, am nevoie de cel mai bun Într-o logică a desfășurării firești a vieții, reduse și spectacol posibil”. Așadar, copilăria reprezintă cel mai dezlânate, amintirile copilăriei poetului deslușite ane- bun spectacol; copilul – actorul cel mai pur în rolul voie printre scânteierile unui „trecut rememorat aleato- propriei vieți, fără mască este ce pare și pare ce este, riu și fragmentar” (care include simboliști precum Ver- netrezit încă la conștiința de sine știindu-se contami- laine și Pessanha, o emanație, dădaca, pătuțul, un nat și pătimind de boala de „a nu putea iubi”. Altfel glas legănător, poveștile, jucăriile, exercițiul la pian al spus, în ipostaza în care lăsându-se dus de mâna unei fetițe din vecini etc.) dau naștere unor ample nos- mamei încă nu știe că într-o zi cea care îl va răpi din talgii și reflecții asupra pierdutei fericiri, izvor nesecat al chiar strânsoarea maternă va fi moartea. Înțelegerea nefericirii: „Odinioară, pe când eram copil și fericit…”. tragismului unei asemenea scene ajunge să împie- Acestea descriu sentimente pure, nevinovate și un trească suflete. mediu, o stare de normalitate a căror obișnuită auten- Comprehensiunea ne e întregită prin efortul Ange- ticitate este grijuliu păstrată. „Pe scena de teatru” a în- lei Martin de căutare și expunere a evenimentului pri- firipatului său trecut, parte trăit, parte contrafăcut sau mordial care a trasat iremediabil destinul autorului visat, într-un „decor ireal de real” interpretează un rol avut în vedere, și anume, nenorocirea care l-a maturi-

43 zat forțat, bulversându-i afectele pentru tot restul vieții ele, să le depășești – și, mai mult, aceea că a cu- și aruncându-l într-o mare confuzie. Afirmația acestu- noaște înseamnă „a ucide, în fericire și-n toate cele”, ia: „Sunt sătul de mine, în mod obiectiv și subiectiv. sunt în dezacord, într-o reală contradicție cu desfășu- Sunt sătul de totul și de totul totului”, trimite indiscuta- rarea argumentativă a Angelei Martin. Așadar, aceas- bil la faptul că îl înnebunește gândul că în fiecare di- ta remarcă faptul că din punctul lui de vedere consu- mineață va trebui să se pregătească să existe. Însă, mul fericirii ar beneficia în plan emoțional de o perioa- abia așternută pe hârtie, fraza de mai sus are capaci- dă de derulare mai redusă decât în cel cognitiv și tatea de a-l bucura suficient încât să-i modifice imedi- temporal. Iar dacă a cunoaște înseamnă a ucide iar a at dispoziția. Și, la fel ca majoritatea poeților, nu se nu cunoaște înseamnă a nu exista, cu alte cuvinte suportă decât hrănindu-și sufletul cu fructele propriei cea dintâi e legată de existență și cea de-a doua de reușite artistice, altfel cade pradă disperării, dar chiar non-existență, rezultă că noi nu putem cunoaște con- și așa, trăiește într-o perpetuă suferință. Personajul comitent fericirea și nefericirea. Ori, continuă mai de- nostru, cercetându-și simțirea de contabil „întemnițat”, parte, cum s-ar putea descrie altfel întâmplările frec- pe loc își află alte noi griji, spre exemplu: „sufăr că vente când, fiind foarte fericită și podidind-o plânsul, odată cu închiderea biroului se închid și visele mele; simte că peste slabele-i puteri trebuie să îndure nu și că gestul cu care îmi închid registrul îmi încuie ast- doar o imensă fericire, ci și o nefericire insuportabilă, fel și un trecut ireparabil.” Străbate, de aici incapacita- decât că ambele pot fi trăite simultan fizic și mintal? tea maladivă de a se bucura în general și, încă o da- Așadar, ceea ce deosebește fundamental cele două tă, ratarea de a se bucura de viață: „Una din plimbări- maniere de reprezentare a fericirii, modul fiecăruia de le mele preferate, când mă tem ca de o închisoare de a o concepe și a o trăi, s-ar putea enunța astfel: gân- banalitatea zilei ce se anunță, este această lentă ră- direa ei se lasă prizonieră senzației, pe când la el tăcire pe străzi.” Orice lucru posibil-aducător de plăce- senzația devine prizoniera gândirii. Să ne reamintim re pare a prevesti o stare iminentă de anxietate, din- că în viziunea aristotelică fericirea nu este o stare mo- colo de existența bineștiută a diferitelor modalități de mentană, o clipă trecătoare de mulțumire, ci o condi- a evita întâmplările nedorite care pot răni. La limită, ție durabilă și stabilă, dobândită pe termen lung, până nu e nimeni nicăieri în siguranță, iar adulții sunt cei la sfârșitul vieții. Ea reprezintă maxima actualizare a mai supuși acelor împrejurări în care, din senin, pur și potenței din orice individ, înflorirea lui ca om sau ma- simplu li se oprește viața-n loc, spre deosebire de co- xima actualizare a umanității din fiecare, nefiind o cali- pii al căror senin este substanțial mai dens și activ ca tate în sine, ci starea stabilă a aceluia care dobândeș- însăși voința de viață, având înscris în profunzimea te și amplifică anumite valori-mijloc, numite virtuți. memoriei acestei densități certitudinea primară a in- O altă sursă de neliniște, iubirea – sentiment de stinctelor dinainte de a se naște. Mai mult, mâna lui în neînțeles dar în același timp ușor de explicat în ne- cea a mamei îi conferă încrederea, siguranța că odată numărate moduri – rămâne în concepția lui Pessoa dus până la capăt gestul „nimic rău nu i se va mai pu- fără îndoială numai o idee: „noi nu iubim pe cineva, ci tea întâmpla”. Un prim pact al copilului cu destinul doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva”. având-o pe mamă drept garant, acord valabil câtă Ceea ce presupune că iubim doar ceea ce proiectăm vreme destinul nu-l nesocotește smulgându-i mama chiar noi asupra celuilalt. Acceptând că în realitate nu din mână și dăruind-o altui bărbat – cum a procedat iubim pe nimeni, cu excepția poate a noastră înșine, cu Pessoa după moartea tatălui său. Și fiindcă își își recunoaște propriul handicap – imposibilitatea de a amintește că „un copil iubește totul pentru că simte că iubi. Mai elocventă în acest sens este abordarea din totul îi aparține”, adesea oamenii îl irită iar obiectele îl punct de vedere cognitiv, întrucât lasă să se vadă trăi- pot impresiona. Orfan și abandonat se lasă străbătut rea revelației tragismului iubirii. „Chiar în arta de a ne de un dor nestăvilit de oricine, simptom al paradoxalei cunoaște, ne recunoaștem… Amândoi spun te iubesc autocompătimiri ca refugiu al gestului de a se renega. sau se gândesc și simt reciproc acest lucru, dar fieca- Revizitarea în plan vizual, ca recurs la procedeul de re vrea să exprime o idee diferită, o viață diferită, poa- transmutare prin care copilăria devine „copilăria ori- te chiar o culoare sau un parfum diferite, în suma abs- cui”, atrage după sine o nouă înstrăinare, singura ca- tractă a impresiilor din care se constituie activitatea pabilă de a-l emoționa. sufletului”. De aici dimensiunea tragică a iubirii. În Din meditațiile partenerului de dialog asupra ferici- plus, fiind o activitate a sufletului, provoacă neliniște, rii și nefericirii, și anume: „Ca să te simți fericit, e ne- constituindu-se într-o cauză majoră de suferință. „Ce voie să știi că ești fericit.”, „Nu simți nici o fericire în oboseală să fii iubit… și ce oboseală de asemenea să timp ce dormi dacă dormi fără vise, doar la trezire, iubești, cât de cât!”. Dintr-o așa de zguduitoare decla- când îți dai seama că ai dormit fără să visezi.”, autoa- rație a neputinței de a împărtăși iubirea, nu-i rămâne rea cărții Lăuntru ca scenă deduce că a fi fericit în- Angelei Martin decât să extragă justa „cauză a singu- seamnă în primul rând să știi, adică să fii conștient de rătății” poetului. Pe scut, un demers într-o tonalitate și acest fapt. Afirmația: „Cunoașterea fericirii este o ne- fluiditate reflexiv-dialogică reușind să surprindă fieca- fericire” – din moment ce simultan cu traversarea mo- re vibrație a divergentei personalități a lui Fernando mentelor de fericire ești constrâns să te desprinzi de Pessoa.

44 Mircea-Radu IACOBAN

DE PESTE PRUT (Ştefan Susai)

Când era copil, Grigore Vieru, din sătucul lui, îndrăgostit de drumuri moscovite. Este dreptul lui, fi- Pererâta, privea malul celălalt al râului, visând să ecare iubește și respectă ceea ce consideră că meri- treacă Prutul. Tot în copilărie, Ștefan Susai, aflat pe tă și, la urma urmei, nici nu interesează fondul aces- malul românesc, declară că visa și el să treacă Pru- tei însemnări. O altă cercetătoare, Nina Pilchin, în ur- tul, evident, în sens opus, fascinat de ecourile rever- ma unei „disecții poetice”, stabilește „procentajul” lui berate ale marii literaturi ruse. Ciudat și, fără îndoia- Susai: 51% sămănătorist și 49% avangardist, urmaș lă, merituos condeier, este autorul unei la fel de ciu- al lui Maiakovski. Parcă... prea matematic! Iar Nina date cărți-jurnal-album tipărită peste Prut: Cioropcani Corcinschi mai spune că autorul este un împătimit de 110 – zestrea satului, povestea satului I-am mai re- gustul autentic și natural al ruralului. Cam aici s-ar si- cenzat prin alte publicații două cărți, o monografie a tua, de fapt, miezul interesului pentru această carte, comunei Miroslava și un volum de proze, Hora cu care-i o pledoarie pe alocuri dramatică, chiar dispera- cinci fete, apărută la „Junimea”, de fiecare dată cu tă, pentru satul moldav, primejduit de dispariție dim- bucuria întâlnirii cu un condeier original, beneficiar al preună cu țăranul român cu tot. Și autorul nu se re- accesului la metafora proaspătă și continuator al lui zumă doar la vorbe, ci „bântuie” satele basarabene Ion Druță (pe care-l divinizează) în deslușirea etho- din preajma Prutului (trece frontiera în medie de 60 sului inter-riveran Prut-Nistru. În ce-l privește pe Dru- de ori pe an!) identificând ignorate comori etnografi- ță, am opiniile mele: bun scriitor, excelent dramaturg ce, inițiind acțiuni de refacere a vechilor zidiri ajunse (i-am jucat, în 1988, două piese în aceeași stagiune în ruină, elaborând strategii culturale; intervievând lo- la Naționalul ieșean, ceea ce nu s-a mai întâmplat cuitori din toate categoriile, își face pretutindeni tova- niciodată în întreaga istorie a celei mai vechi scene răși locali în acțiuni de salvare a ceea ce se mai poa- ieșene în afara anului comemorativ Caragiale, 1912; te fi salvat, și-i perceput ca un reprezentant fără por- în 1988 am dus tot Teatrul Național la Chișinău spre tofoliu al unei entități culturale nedefinite, îndemnurile a-l sărbători pe dramaturg la împlinirea celor 60 de căruia localnicii le urmează cu credință. Satul Ciorop- ani); mă despart însă total de credința lui Druță într-o cani este alcătuit aproape în egală măsură din ro- nouă „Moldovă Mare” și-n existența unei „limbi mol- mâni moldoveni, ucraineni și ruși, care trăiesc de dovenești” deosebită de limba română. N-aș zice că când se știu în bună înțelegere și în aceeași genera- dramul de sânge slav din genealogia familiei Susai lă sărăcie brutal accentuată în era post-sovietică. motivează adulația pentru cel care, într-adevăr, „a Surprinde desigur că în universul colectivităților basa- scris cele mai frumoase povești despre țărani, sat și rabene cercetate tema unirii pare a fi cu totul absen- Moldova”, ci evidenta lui prețuire față de remarcabila tă. Barem o singură dată nu-i evocată, și asta, pa- literatură rusă din toate timpurile, pe care cunoaște- re-se, nu din pricina refuzului autorului de a o identifi- rea limbii lui Tolstoi l-a ajutat s-o parcurgă cum se cu- ca, ci pur și simplu fiindcă nu-i o dominantă a aspira- vine. Moscova este capitala spiritualității ruse, Druță țiilor și preocupărilor localnicilor. Eterna cale de sal- trăiește la Moscova, iar Susai tinde a-l îngloba in- vare ar reprezenta-o doar trenul Ungheni-Moscova, stinctiv în acea tradiție și descendență, deși „marca” cel care prilejuiește umile evadări, rareori urmate de Druță îl așează într-alt canon, poate nu chiar atât de succes, cel mai adesea de întoarceri dezamăgite. onorant, dar, oricum, altul. Nina Corcinschi, directoa- Parcă pentru a-și face curaj, mulți dintre intervievați rea Institutului de Filologie al Academiei de la Chiși- își încheie declarațiile cu fraze de tipul „Nu aș pleca nău, observă că Ștefan Susai are un suflet pribeag, niciodată din sat chiar dacă aș fi tânără” ori „Nu toți

45 trebuie să plece din oraș sau în alte țări”, „Satul meu a Republicii Pridnistrovie (dacă o citești fără să cu- reprezintă și va reprezenta pentru totdeauna acasă, noști realitățile „țării”, poți rămâne cu impresia că-i o indiferent unde mă vor purta pașii.” Din păcate, rura- Lege Fundamentală mai democratică decât aceea a lul moldav oferă acum prea puțin, principala cauză fi- Statelor Unite! – de, afară-i vopsit gardul...). Repro- ind considerată, în afara sforăriilor politicalelor, mă- duc din articolul 1: „Republica Pridnistreană este un runțirea proprietății funciare. Absolut remarcabile fo- stat juridic (n.m.: ce-o fi aia „stat juridic”?) democratic, tografiile: și cele color ale sutei de mirabile covoare suveran, independent”. Halal suveran și indepen- strămoșești redescoperite și aduse la „sărbătoarea dent, câtă vreme patria cetățenilor lui este... altă țară, covorului” (inițiată de Susai), și ale prosoapelor bro- evident, și mai suverană, și mai independentă! date, dar mai ales pozele vechi, în alb-negru, ale să- Transparentul țel (nu numai propagandistic-manipu- tenilor, din dreptunghiul cărora rar răsar zâmbete de- latoriu) „Patria mea este Rusia” îl pun în evidență pline, în deplin contrast cu hlizeala inconștientă a toate manualele destinate românilor moldoveni, între selfi-urilor de azi. Iar cel de al treilea capitol, intitulat care și „Limba moldovenească pentru clasa 6-a”. În- „Jurnalul”, te pune pe gânduri: sunt pagini de remar- tr-o carte de limbă „moldovenească” micro-portretele cabilă sinceritate, de bună și autentică literatură, tris- nu-i evocă pe Eminescu, Creangă, Hasdeu, Alecsan- te în esență, prea puțin încurajatoare, mai ales acum dri, cum se știe, considerați la Chișinău drept figuri la ceas de pandemie care nu alege. O carte neobiș- reprezentative ale scrisului moldav, ci pe condeierul- nuită; merită din plin citită, indiferent ce prejudecăți general Piotr Petrovici Verșigora, erou al Uniunii So- am avea. Chiar dacă poate nu și-a propus, condeiul vietice distins cu Premiul de Stat al URSS, ori, desi- scriitoricesc al lui Susai, inspirat mânuit, izbutește să gur, pe Pușkin (Eminescu, nu). Ca supliment al în- ne clatine din speranțe, din păcate împingând (rea- dreptățirii: Pușkin a vizitat cândva Tighina (Bender). list) și mai departe orizontul unirii… Cu toată cvasi- Personalitățile-model propuse elevilor moldavi sunt închiderea graniței din ultimele trei-patru luni, amicul Suvurov, Serghei Polețkii, Dimitrii Karbâșev, sculpto- Susai, care-și pregătește susținerea unui doctorat în rul Oscar Han (născut la București, dar autor al sta- Basarabia, mi-a adus cu împrumut încă un teanc de tuii din Orhei a lui Vasile Lupu)... Pour la bonne cărți deloc cunoscute la noi, revelatoare în totul, până bouche, manualul se încheie cu un cuprinzător „Vo- la totală surpriză, pentru starea actuală a ținuturilor cabular rus-moldovenesc”, precedat, surprinzător, de românești de peste Prut – evident, toate scrise cu al- o culegere de maxime latine. Între care și „hae hacte- fabetul chirilic. Între altele, am primit câteva manuale nus” – adică, „de data asta e destul”. Chiar așa! școlare editate oficial la Tiraspol pentru școlile în lim- Eram tentat să consider editarea unor manuale „mol- ba „moldovenească”. Din câte cunosc, au rămas dovenești” la Tiraspol drept necesar gest al autorități- doar vreo două-trei astfel de școli, deși populația lor care și-au amintit de școala în limba populației moldoveană deține locul I în statisticile privind com- majoritare peste Nistru, atât de oropsită și persecuta- ponența națională a „statului” transnistrean, iar „mol- tă, da-i prea evident că-s folosite pentru rusificare to- doveneasca”, alături de rusă și ucraineană, sunt limbi tală și necondiționată! Ultimul transport de opuri mol- oficial recunoscute. Nu știam, de pildă, că elevii din dave cuprinde și un absolut idiot și grețos Dicționar aceste școli nu studiază nici istoria Moldovei, nici is- moldovenesc-român semnat de Vasile Stati, ediția a toria așa-zisei republici de peste Nistru, ci istoria... II-a. revăzută și adăugită. Primitivul Stati nu se as- Rusiei! Și asta încă n-ar fi nimic, dar în preambulul tâmpără! Despre prima ediție a unui „Dicționar ro- cărții de istorie a Rusiei pentru clasa 10-11, prezenta- mân-moldovenesc” în care nu există termenul „ro- tă ca fiind „cel mai perfect manual dintre cele existen- mân” (!!) am scris cu alte prilejuri și nu mai revin. te pentru clasele superioare” (pag. 2) se scrie negru Doar atât: inventariind regionalisme, Stati se căzneș- pe alb: Manualul este destinat pentru studierea isto- te din nou să demonstreze că există o limbă „moldo- riei Patriei! Așadar, nici mai mult nici mai puțin, Patria venească” distinctă de română. Reiau întrebarea pe moldovenilor nistreni este... Rusia! S-a mai tipărit și o care am mai pus-o: „lingvistul” de la Chișinău a fost sumară „Istorie a plaiului natal” (care istorie, ce isto- exclus din Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova rie?) dar câtă vreme Patria e Rusia, rămâne cu umil pentru că a plagiat consistent un autor de la Bucu- statut de completare și-atât. (Cândva am învățat și rești într-o carte a dumisale scrisă, desigur, în „limba eu, la Liceul din Suceava, Geografia URSS, că așa moldovenească”. N-a schimbat nici un cuvânt în ce- era pe atunci, dar autorii manualului n-aveau neobră- ea ce, potrivit terminologiei sale, a „furluat” din textul zarea să afirme că patria mea ar fi... Rusia!) Același românesc. Cum se vede, pasărea pe limba ei piere! Ș.S. m-a înzestrat și cu o foarte elegantă Constituție

46 Ioan RĂDUCEA

DORINȚA DE IAȘI (Mihai Zamfir)

Volumul În așteptare* de Mihai Zamfir confirmă că există o instituție a romanului politic românesc, ca modalitate majoră de afirmare a conștiinței na- ționale. Confirmă, de asemenea, observația lui G. Călinescu asupra literaturii noastre, mai mult so- ciologică, încât, în acest caz, trama narativă (ele- gantă și pe alocuri sofisticată, nerefuzând metafo- ra autoficțională) converge către analiza lumii ro- mânești, în preajma schimbării de regim din 1989. Deși dau impresia de cópii după natură, per- sonajele, ca și situațiile, se caută a fi emblematice pentru mediile de tradiție intelectuală (și aristocra- tică) din București și din Iași. Și aici este momentul să spunem că o bună parte dintre frazări, determi- nând sensul ideatic, ba chiar și pe cel structural, conduc către o hotărâtă mitologizare a inimii Mol- personificare a acestui „oraș etern” (cf. Roma!), în dovei, încât o viitoare antologie dedicată acesteia care fetele „sunt mai frumoase decât se poate în- (există una de dată recentă, apărută la „Junimea” chipui”. Pornită, ca și în Nebun după America de sub semnătura Dianei Vrabie) le va avea în chip Yves Berger, de la ardența erotică, această formi- obligatoriu în vedere. dabilă înzestrare cu capital simbolic a locului atin- Într-adevăr, în această privință aserțiunile sunt ge și provincia Moldovei, „domeniu intangibil”, cum uimitoare (mai ales că ele provin de la un bucureș- se declară într-un rând, ca și graiul moldovenesc, tean get-beget!) și dovedesc voința de definire a cu finaluri de cuvinte „care se pierd ca o melodie”. unui refugiu cultural sigur, aflat în legătură cu stră- Adâncă înțelegere pentru un spațiu-cheie al ființei fundurile fenomenului românesc. Așa se face că naționale, afirmat, în limitele unui text, totuși, ro- Iașul apare drept „locul cel mai frumos din lume”, manesc, drept un mitologem de deosebit efect! El în timp ce Bucureștiul, spațiu totuși complementar, funcționează până la ultima pagină, cuprinzând o este văzut ca un sat de blocuri, de fapt „un lagăr viziune aurorală, așa cum se cuvine după zguduiri de concentrare uriaș”, în care oamenii, cel puțin istorice, în care se exprimă speranța că „soarele foștii ieșeni, trăiesc într-un „exil care se prelungeș- va răsări totuși și peste Moldova, că Iașul se va te”. Uneori dorința de Iași recurge și la substituiri lumina” – subl. ns. – pentru această angajare a Ia- (casele vechi de pe la Bariera bucureșteană a șului în mistica luminii, curentă nouă, creștinilor ră- Vergului amintesc de anume colțuri ale Sărăriei ie- săriteni. șene etc.), aria encomiastică ajungând atât de sus În ciuda fervorilor afective și ideatice, construc- încât se ajunge la dezvăluirea intențiilor narative – ția romanului este (prea) calculată, accentuând o una dintre eroine, Veronica, este declarată drept tectonică mai degrabă rebreniană – deși un motiv omniprezent și cu sens apăsat autoreferențial, cel

al operei de arhitectură, amintește de narațiunile * Mihai Zamfir – În așteptare: roman, Iași, Editura Polirom, Colecția „Fiction Ltd.”, 2020. călinesciene. Înțelegerea textului drept edificiu na-

47 rativ transpare și în prezentarea unui memorabil ultimele denumiri de capitole, la precizarea etaje- suprapersonaj, casa Dissescu-Reiss, analizată pe lor), să treacă prin crize mai mult sau mai puțin nivele, locatarii de la fiecare etaj beneficiind de ca- adânci și până la urmă să dobândească un al doi- pitole dedicate lor. În aceasta constă principala lea rând de comportamente, nu total diferite față inovație structurală, care explică rigidele numiri de de cele dintâi. Curat sufletește se arată aristocrati- capitole („Capitolul I. Etajul I. Noiembrie 1987”; cul inginer Dissescu, întinerit dintr-odată, intențio- „Capitolul II. Mansarda. Decembrie 1987”; „Capito- nând memorii, reangajarea la institut, eventual o lul III. Parterul. Aprilie 1988” etc.), nu și inadverten- firmă, o călătorie la Florența etc. La polul opus, ța de a deschide romanul printr-un pasaj extins, odiosul Airinei care, după zile de panică, a fost re- anterior primului capitol, însă nestrăjuit de nici un confirmat de „servicii” (aceleași, într-adevăr?) și in- intertitlu (doar de un motto despre „topo-analiză”, tenționează să-și abandoneze nevasta, în fața din Gaston Bachelard). Fără îndoială, rolul acestor unei Mașe neașteptat de disponibile (de verificat fi- pagini este cel de prolog, evocând vesela inaugu- liera basarabeană, pentru „servicii”!). Vai nouă, în rare, în 1930, a unei vile aflate în coproprietate perspectiva devenirii viitoare a societății, exempla- (consecință a prieteniei stăpânilor ei) și prevenin- ritate de vector epic are mai ales acest cuplu, sin- du-ne asupra destinului întunecat al locatarilor în tetizând suficient de expresiv anii de dependență anii comuniști, care vor veni în curând. și de destrămare morală către care suntem îm- De-a lungul capitolelor se procedează dimpo- pinși, cu reînnoite strategii, și de acum încolo. trivă, în sensul că, din perspectiva mizeriei aduna- Mișcările epice finale aparțin altui cuplu consti- te la sfârșit de eră comunistă, își fac loc retroacțiu- tuit în această perioadă tulbure, cel al lui Christi și nile. Acestea determină, în bună parte, acaparan- al Ilenei Zippa (apare mereu forma, mai puțin fi- tele monologuri interioare ale eroilor, tragic insula- rească, „Ileanei”). Într-un act de reverență la adre- rizați, locativ ca și psihologic. Se obțin astfel, sche- sa cărții (și a lumii ficționale în cauză), ni se pro- matic până la un punct, camilpetrescienele fișe de pune o scenă de colaborare intelectuală, în vede- existență, completate în permanență de acțiunile rea publicării unor epistole ale persecutatului arhi- (previzibile, expuse uneori cu sarcasm) din pre- tect și literat G. M. Cantacuzino (nume, după cum zentul narativ al fiecăruia. Putem acuza o pedante- se știe, real și cu mari merite, inclusiv în arhitectu- rie epică, pentru că de o acțiune angajantă pentru ra ieșeană). Însă cei doi fac mai degrabă figură de toate palierele (narative și totodată arhitecturale), mari mutilați moral, din moment ce reacția lor la care să permită un punct culminant, fixat în zilele spaimele revoluției bucureștene a fost să practice surpării comunismului, nu se poate vorbi până incestul. când radiografia imobilului nu este completă. Prin Curioasă această temă a incestului, de asoci- urmare, la parter, Ileana Zippa, ieșeancă dezrădă- at, este de sperat, cu tenebrele ultimelor nopți de cinată în capitală și rămasă singură prin divorț, își dictatură și nu cu perspectivele libertății democra- pândește fratele vitreg; la primul etaj, pensionarii tice!... De altfel, nu este singura aplecare către sti- Dissescu își camuflează noblețea și duc dorul fiului lul de roman popular/ senzațional și sunt de amintit fugit în America; la al doilea etaj, universitarul-tur- anume clișee și sintagme patetice („monștrii groa- nător Airinei redactează delațiuni către Securitate, zei”; „trupurile lor și-au spus ce aveau de spus” sătul de nevastă și poftind la carne tânără, adică la etc.) ca și la repetatele scene de iatac, cu apel la, Mașa Zmău, studenta basarabeancă la care s-a și rapel de dubioase metaforizări. Poate că aceste nimerit să fie îndrumător; în sfârșit, la mansardă, fi- inițiative sunt de pus în legătură cu „fundătura” lologul Christi Zippa, divorțat ca și Ileana, pe care Vergului, amplasament al emblematicei clădiri. Ea o ignoră, își refuză vocația (și vârsta trecută de ti- trimite, probabil și etimologic, la ideea de virginita- nerețe), trăind pentru escapade amoroase la iubita te, de curată viețuire, într-un illo tempore reverbe- din Iași. Se poate spune deci că apăsarea dictatu- rat, cum am văzut, și în proiecția unui Iași de le- rii se exprimă, la nivel individual, ca o alterare a gendă. Pe atunci nu existau jalnice dictaturi, furate comportamentelor, care tind către stereotipie. revoluții și nici măcar intenția unei lumi narative zi- Răsturnarea regimului dictatorial îi obligă pe dite în numele casei Dissescu-Reiss... eroi să interacționeze (de unde și renunțarea, în

48 Codrin-Liviu CUȚITARU

PATRU TABLOURI (VECHI) IEȘENE

1 du-se mai curând dintr-un nefericit cult al strămoși- lor), trebuie să recunoaștem și să apreciem rolul is- Într-un raft al vechii biblioteci de familie, am de- toric al acestui spațiu de intelectualitate tradițională, scoperit două cărți îngălbenite de vreme – apărute profilat (s-ar părea) pe inițierea curentelor ideologi- la Iași și, respectiv, București în primele decenii ale ce liberale în secolele din urmă. Am gândit că nu ar secolului trecut (1925 și 1928) –, cu un subiect co- fi rău să familiarizăm cititorul cu un număr de sec- mun, extrem de captivant: „Iașii de odinioară”. Pri- vențe din șarmanta istorie ieșeană pre-modernă, ma, aparținând lui Rudolf Șuțu se intitulează chiar populată de boieri spilcuiți și principese educate la așa – Iașii de odinioară – și se ocupă de istoria câ- pension, de donjuani care se duelau în zori prin torva mari familii boierești, trăitoare în acest spațiu pădurile Copoului, de politicieni subtili, versați în ar- de-a lungul veacului al XlX-lea, precum și de obice- ta diplomației și administrației, de intelectuali școliți iuri colective arhaice ale locuitorilor urbei moldave. în mari universități europene, de mitici și hyperioni Cea de-a doua, semnată de (un la fel de necunos- (vorba lui Laurențiu Ulici), de primadone și chiri- cut) C. Săteanu, poartă titlul Figuri din „Junimea”, țoaie, de nababi și cerșetori, de conace impunătoa- prezentând (în documente, povestiri, interpretări și re și bordeie aflate în paragină. anecdote) aspecte din viața faimoasei societăți lite- Deoarece la Iași (veritabil „oraș patriarhal”, în rare în perioada existenței sale ieșene. Autorii sunt termenii cunoscutului roman interbelic) toate istorii- obscuri, desigur, dar faptele expuse de ei – într-o le încep și se termină printr-un ospăț pantagruelic, notă stilistică desuetă (și, tocmai de aceea, atrăgă- să vedem, pentru început, cum arăta un menu al toare) – transpun cititorul în atmosfera unei lumi „Junimii” la o sărbătorire a respectivei societăți cul- aproape pierdute, al cărei aer, noi, cei de astăzi îl turale. Invitațiile (concepute de jovialul Iacob Ne- mai respirăm încă, fie și numai trecând pe lângă gruzzi) sunau în felul următor: „Anunciu important – bătrânele construcții (majoritatea dărăpănate) ce Un hoț nu e numai acela care fură pe altul în virtu- împânzesc orașul de la Dealul Copoului, prin Țicău, tea art. 306 și urm. Cod Pen., ci mai ales acela ca- până în Târgu Cucului sau chiar în Tătărași. re cu deplină conștiință se fură pe sine însuș. Și Ambele cărți demonstrează (fără să-și propună n-ar fi oare un adevărat furt și o adevărată tâlhărie așa ceva, întrucât cei doi scriitori trăiau, neîndoios, când un junimist s-ar absenta de la a XX-a Aniver- într-un univers la fel de normal și stabil precum sară a Societăței Junimea unde cu prețul mai puțin acela creionat în paginile lor, fiind, mai mult, apro- decât minim și mai mult decât derisoriu de numai piați istoric și mental de evenimentele narate acolo) 30 Lei poate bea, mânca și petrece fisicamente, in- faptul că Iașul a reprezentat un centru spiritual au- telectualmente și moralmente două sări dearândul? tentic al României, cu o importantă influență asupra În 5 Ianuarie 1884 la 8 oare sara vor fi ciaiuri, cozo- modului de articulare a civilizației noastre tradițio- naci, cafele, ciocolăzi, amestecate cu literatură la nale. De aici au pornit – în sensul absolut al terme- Otelul Binder în Iași, iar a doua zi în 6 Ianuarie la 6 nului – cam toate mișcările de idei (culturale și poli- ½ sara tot la zisul otel va avea loc un splendid și în tice) cu impact în evoluția Regatului până la Unirea analele Junimii ne mai pomenit Benchet cu mâncă- din 1918. Dincolo de orice patriotism local (de altfel, rurile cele mai alese, vinațurile cele mai indigene și ridicol, în contextul prezentului, când Iașiul a ajuns cele mai străine, înghețatele cele mai reci și cu o palidă imagine a gloriei lui de odinioară, hrănin- cheful cel mai tradițional”. (Inutil de menționat că

49 Invitația conținea precizarea: „Carte de intrare la terie colectivă imposibil de descris. Congresul național economico-gastronomico-coo- Unul sugera să i se facă o gaură în cap pentru perativ-român”). Care erau totuși alesele mâncă- a elibera presiunea sanguină, considerându-l „prea ruri? Același Iacob Negruzzi ne răspunde într-o sângeros” (culmea ironiei, am citit nu demult că „anexă” a Invitației, unde oferă lista felurilor culina- una dintre tehnicile cele mai moderne ale neurochi- re, tradusă (ironic) din franceză: „afară-de-opuri-fe- rurgiei americane, de prevenire a congestiei cere- lurite” (hors d’oeuvres variés), „papat cu mici plă- brale, este tocmai… perforarea craniului și scoate- cințele” (consommé petit pâtés), „brăileancă de rea „sângelui rău”, prin erupție, afară din organism). pește” (mayonnaise de poisson), „mușchiu de bou Altul cerea imperios să i se pună „bolnavului” lipi- după Forcoș” (filet de boeuf Godard), „păni de vâ- tori, în timp ce un cumătru striga în gura mare după nat trufașe în frumoasă vedere” (pains de gibier preot. În sfârșit, când agitația atinse paroxismul, cu truffés en belle-vue), „sparangă de Argintoaica și râs mefistofelic și gesturi de cabaret, Muțunachi mică mazere” (asperges d’Argenteuil et petits pois), sări din așternut (îmbrăcat în redingotă de gală) și „curcani umpluți cu Castano” (dindes farcies aux le aminti tuturor însemnătatea zilei pe care o înce- maron), „potârnichi cu trufie” (perdreaux truffés), puseră atât de abrupt. În ciuda faptului că un nu- „înghețată cu moțoace” (glaces panachées), „mici măr de femei leșinară, iar câțiva bărbați dezvoltară prăzituri” (petits gâteaux), „bucăți uscate” (pieces fibrilații cardiace, nimeni nu se supără pe boierul montées). Nu lipsea nici observația: „mâncarea va glumeț, amuzându-se copios în cele din urmă. Lu- fi fudulie, iar băutura temelie; spiritul nu este de ri- mea stabilă și viața fără traume majore păreau să goare”. Odată lansată invitația, spectacolul putea asigure echilibrul sufletesc permanent al acestor practic să înceapă. oameni, făcându-i apți să descopere buna dispozi- ție chiar și în nuanța ușor macabră a unui eveni- 2 ment cotidian. Goticul – cu misterele și tenebrele sale inexo- Spectacolul Iașului nu era însă numai unul culi- rabile – atât de la modă în literaturile germanice la nar. El se dorea, totodată, și unul al măririlor și că- timpul respectiv era prezent și în existența pașnică derilor neașteptate, al amorurilor dezlănțuite, al in- a conacelor din Iași, într-o notă, e drept, joculară, trigilor, al confruntărilor și chiar al farselor de tot fe- adaptată lejerității balcanice a spiritelor sudice. Un lul. Între acestea din urmă, o întâmplare (cu accen- episod din palatul fostului ministru Dimitrachi Mi- te de comedie neagră) – avându-l pe Alexandru clescu confirmă supoziția de mai sus. Ajuns la bă- Mavrocordat în postură de protagonist – a făcut trânețe, marele boier se retrase în locuința sa ie- mare vâlvă în oraș pe la începutul secolului trecut. șeană, cerând insistent companie rudelor apropia- Tânărului moșier (originar din Focșani) i se spunea te. Un nepot, Andrieș Șeptilici, decise să se mute (în cercurile de prieteni)… Muțunachi, datorită ca- împreună cu bătrânul, ajungând, în scurtă vreme, pului rotund (cu fizionomie vag efeminată), încercu- să doarmă în aceeași cameră și chiar în același pat it simetric de păr (barbă, mustață și favoriți jules- cu bunicul lui (aparent, Miclescu suferea de nevro- vernieni). Fotografia personajului – deși alterată de ză). Într-o noapte, tânărul reveni în odaie târziu în vreme – pare să confirme porecla. Așezat într-un noapte – după un chef zdravăn – și se strecură în- jilț impunător, Muțunachi privește ghiduș din claia cet alături de bătrân, crezându-l adormit. Bunicul de păr, anticipând o nostimadă de toată frumuse- nu dormea, bântuit fiind de neliniști. De aceea, țea. atunci când crezu el însuși că nepotul Andrieș Cea la care mă refer s-a petrecut cândva la 1 adormise, se sculă cu grijă pentru a aprinde o lu- aprilie (sărbătorit încă de atunci, după cum se ve- mânare. Șeptilici nu era nici pe departe adormit și, de, cu maximă „seriozitate”). Alexandru Mavrocor- văzându-și bunicul bântuind prin întuneric, îl bănui dat trimise dis-de-dimineață pe vărul său mai mic, lunatic. Se ridică, la rândul lui foarte grijuliu, din pat Dumitrachi, să anunțe rudele din urbe că el – Muțu- (exista convingerea că somnambulii nu trebuie stri- nachi – avusese un atac de apoplexie. Rubedeniile gați pe parcursul unei crize, ca să nu sufere vreun năvăliră impacientate în locuința farsorului, îmbră- colaps iremediabil) și porni pe urmele lui Miclescu. cate așa cum îi găsise vestea: în papuci și halate Simțindu-și nepotul în spate, bătrânul avu, de ase- de casă, în pijamale și cu fesuri pe cap. Îl descope- menea, temerea că Andrieș este o persoană luna- riră pe Alexandru culcat în pat, cu pătura trasă pâ- tică. Intră în panică (nu îndrăzni să spună ceva, din nă la gât. Privea apatic în jur, dând semne de ata- cauza amintitei superstiții) și aprinse în grabă lu- raxie și schimonosindu-se tembel. Gemea la anu- mânarea. Terifiați de propriile lor imagini nocturne, mite intervale și sugera constant înțepenirea mem- cei doi începură să zbiere, alergând în toate direc- brelor corpului. Toți intrară în panică și începură să țiile. Se ciocniră și căzură unul peste altul, stingând imagineze scenarii medicale apocaliptice, într-o is-

50 lumina. Servitorii îi găsiră în stare de șoc. la trăsuri” și altele. Mai târziu, a dat nepoților cei Uneori, întâmplările stranii mergeau foarte de- 1000 de galbeni moșteniți de la părinți. Sâmbăta parte, împingând la confruntări periculoase. De pregătea adevărate ospețe pentru săraci (în curtea exemplu, în 1865, de la o polemică banală, Maio- casei de pe Gându), înfășurând, alături de servitori, rescu ajunse într-unul dintre cele mai complicate mii și, uneori, zeci de mii de sarmale. Oferea tutu- momente ale vieții sale. Mentorul „Junimii” apără cu ror, cu generozitate, din averile familiei, păstrând entuziasm, în ziarul propriu (Vocea Națională), ac- pentru ea doar obiectele bisericești de care era tul Unirii, săvârșit cu câțiva ani mai devreme, la foarte atașată. În mod firesc, la un moment dat, 1859. Separatiștii (foștii anti-unioniști), în frunte cu Coana Marghiolița căzu în sărăcie, fiind nevoită Nicu Ceaur-Aslan, atacară însă violent ideile tână- să-și vândă casa (pe un preț derizoriu) pentru a pu- rului intelectual. Se merse până acolo încât liderul tea supraviețui. În ultimii ani de viață, niște rude Aslan provocă pe Maiorescu la duel. Acesta accep- bucureștene – din ramura munteană a familiei – îi tă ultragiat și, când se pregătea ieșirea pe teren (în trimiteau lunar 100 de galbeni, implorând-o să-i țină Dealul Copoului), doi amici ai ambilor combatanți pentru nevoile ei. Bătrâna continua să împartă însă (G.Filipescu și Al.Radovici) interveniră vehement puținul avut cu săracii, privind, din când în când, la pentru a opri ceea ce se anunța a fi un masacru. tabloul din tinerețe (care o înfățișa în plină glorie is- Supus presiunilor, Ceaur-Aslan renunță la duel, dar torică) și spunând cu umor: „Fost-ai, leleo, când ai nu-l uită pe Maiorescu, inițiind un complot împotriva fost!”. lui chiar la Școala Centrală de Fete (unde acesta Impresionantă este și imaginea Elenei Șuțu, funcționa ca profesor). Într-o bună zi, criticul ascultă prima aristocrată din Iași cu educație academică la gramatică o elevă frumușică, rugând-o să scrie strălucită, călătorită prin Europa și Asia, angajată în pe tablă propoziția „Am orez frumos” și să o anali- mici acțiuni reformatoare, menite să emancipeze zeze sintactico-morfologic. Juna scrise, fără să ezi- marginalizata femeie română. Datorită frumuseții te, „Amorez frumos”, declanșând cel mai mare sale, d-na Șuțu fusese supranumită „la belle Hé- scandal din viața lui Maiorescu (acuzat de corupere lène”, fiind nelipsită din cercurile elitei mondene, sexuală). Astfel, în anumite împrejurări, comicul și dar și ale celei intelectuale. (un bun prieten al fami- macabrul se suprapuneau, oferind protagoniștilor liei Șuțu era P.P. Carp). Înrudită cu marile familii de nu doar deliciul bunei dispoziții, ci și neașteptați fiori spirite liberale – Stroici și Lățescu –, „la belle Hé- de gheață. lène” nu se dezmințea, organizând (la moșia din Hudești – Dorohoi) impunătoare petreceri la care 3 participau atât boieri cât și țărani. Își crease, de asemenea, renumele de ocrotitoare a studenților Nelipsite de interes în Iașul tradițional sunt as- soțului ei (M. Șuțu, procuror general și consilier al censiunile și prăbușirile sociale, financiare sau, pur Curții de Apel din Iași, suplinea totodată o catedră și simplu, morale ale marilor clanuri boierești. Un la Facultatea de Drept a Universității). Picați la exa- exemplu rămâne familia Beldiman, prin ultima re- men de acesta, ei veneau spășiți la Coana Elencu, prezentantă însemnată a ramurii sale moldovenești încercând să o înduioșeze. Cu timpul, autoritatea și – Coana Marghiolița. Aceasta păstrase (spre sfârși- averile familiei scăzură, „la belle Hélène” pierzând tul secolului al XIX-lea) o bună parte dintre virtuțile treptat din faima sa de altădată. La moartea ei, că- faimoșilor ei înaintași. Era impunătoare, evlavioasă țeaua Bella (favorita Elenei) se întinse alături de ca- și deosebit de generoasă. Mai ales calitatea din tafalc, fiind cu greu îndepărtată. urmă se accentuă în anii senectuții, amenințând – Un alt caz interesant rămâne cel al Anuței Lă- ca orice exces – să se transforme în opusul său, țescu-Balș, fiica hatmanului Teodor Balș, o femeie adică în viciu. După o lungă ședere la moșia din extrem de energică, o „Vidră” ori o „Lady Macbeth” Socola, Marghiolița Beldiman se mută în casa pe a Iașului tradițional. Își administra singură moșiile și care o avea pe strada Gându (mai jos de Piața Uni- averile, lăsându-se dominată doar de o singură rii), pregătindu-se de o bătrânețe liniștită. Își însură slăbiciune: jocul de cărți. Odată, pierdu un proces cei doi fii – Alecuțu și Vasilică –, oferindu-le, entu- (legat de o proprietate) la Tribunalul din Piatra- ziast, o bună parte din bunurile familiei. Cronicarul Neamț. Aflând sentința, Anuța Balș merse călare consemnează aceste „donații” cu rigurozitate de până la Curtea de Judecată. Intră în plin proces (al arhivar: „20 coți de dantelă, cu 10 galbeni cotul”, judecătorului care – considera ea – o nedreptățise) „lingurițe de aur, argintării de tot felul, jumătate ocă și îl lovi cu cravașa pe înaltul magistrat. Din cauza peteală de argint și multe alte icoane frumoase”, „o gravului ultraj, ea fu arestată și transferată la Peni- brățară cu trei spicuri de grâu, briliant, smaragd și tenciarul de pe strada Păcurari din Iași. Aici – în rubin”, „o broșă de smaragd mare”, „ceainice scum- săptămânile de detenție – forță personalul să o tra- pe, păhăruțe și sfeșnice de-ți lua ochii”, „sipetele de

51 teze conform rangului său boieresc. I se aduseră La 1884, un francez stabilit în Iași – Henry Lau- toți servitorii – care dormeau alături de celula ei – nay – cumpără restaurantul de la „Jockey Club”, iar seara i se permise să organizeze lungi partide iar, mai târziu, un local de pe strada Golia (o fostă de cărți. La ele participau reprezentanți ai elitei ie- casă a lui Dimitrachi Mavrocordat), unde inaugu- șene și, se spune, chiar directorul închisorii, admi- rează faimosul (în epocă) Hotel „Europa” (actualul rator fervent al aprigei boieroaice. Coana Anuța – de cinci stele – are, prin urmare, tradiție). Ambele dispăru, la rândul ei, de pe prima scenă mondenă a locuri au reprezentat spații prin excelență ale elitei Iașului în anii bătrâneții, murind, într-un fel de re- sociale și intelectuale din Iași până în anul 1887 cluziune autoindusă, în casa fiului său Iorgu (când hotelul a ars și francezul a plecat din Româ- Lățescu, prefect al poliției orașului la vremea res- nia). Revenit la Paris, Launay va administra (în ca- pectivă. Toate familiile marilor boieri moldoveni – drul Expoziției Universale din 1889) un cabaret ro- asemenea comunităților unde trăiau – au cunoscut mânesc unde veneau să mănânce și să bea (nu- o succesiune (inevitabilă) a gloriei și decăderii. mai preparate și soiuri moldovenești) Președintele Deși, într-un anume sens, istoria părea să stea în Republicii Franceze (Sadi Carnot), Șahul Persiei loc în acele timpuri patriarhale, ea își urma în fapt (Eduard al 8-lea), Regina Norvegiei și alții. După dinamica sa inefabilă, substituind colectivitățile, Expoziție, Henry Launay revine la Iași și deschide mentalitățile și, în primul rând, indivizii, într-un ritm un alt restaurant de lux, la fel de renumit ca și pri- amețitor. Totuși, vorba unui personaj shakespeari- mele două. Suveranii României (aflați în vizită în an, „roata nu se învârtise încă până la capăt”. oraș) obișnuiau să ia masa în acest local. De altfel, în timpul unui banchet, Regele Carol I îl va decora 4 pe bătrânul Launay cu Ordinul „Bene Merenti” cl. 1. Cofetăria “Tuffli” din strada Lăpușneanu era un Vechiul Iași trăia și din mici mitologizări (sau loc al „eternei reîntoarceri”, fiind celebră (pentru sacralizări, cum le numește Mircea Eliade) ale as- produsele sale) în întregul Regat. „La Costea Plă- pectelor „profane” din existența de zi cu zi. Anumite cintarul” (din Piața Sf. Spiridon) o concura însă locuri și persoane intraseră în conștiința colectivită- consecvent. Aici, în fiecare seară și dimineață (la 8 ții asemenea experimentelor spirituale ori ritualice fix), patronul (Costea Tănlătop, un macedonean din fără de care viața comunității însăși nu ar putea fi Vlaho Clisura) scotea din cuptor plăcintele sale imaginată. În mod paradoxal, multe dintre ele dis- unice (jumătate cu carne, jumătate cu brânză) ce păruseră deja înaintea celui de-al doilea război făceau deliciul întregii comunități. (Costea prepara mondial, „permanența” sacralității lor durând o ge- și colacii pentru pomeni, urmărind cu mare atenție nerație, maximum două de ieșeni. Totuși, influența „bursa” deceselor din oraș, pentru a-și submina acestor mituri ale grupului, în epoca lor de străluci- competitorii. De aceea, a și făcut la un moment dat re, a fost atât de mare, încât ajunseseră să fie iden- o gafă care a rămas de pomină în istoria urbei. tificate cu atmosfera culturală a orașului propriu-zis. Aflând că boierul Sandu Dudescu – domiciliat în Ofereau specificitate spațiului geografic unde înce- conacele de pe Toma Cozma – este grav bolnav, puseră să se manifeste, funcționând în postura plăcintarul dădu târcoale așezământului timp de unor coduri istorice și (etno)psihologice. mai multe zile. Într-o noapte, văzând lume tristă ie- Un astfel de loc „sacralizat” era cârciuma de vi- șind din casa lui Dudescu, se repezi înăuntru și, fă- nuri din strada Lăpușneanu, cunoscută cu numele ră prea multe scrupule, zise doamnei: “Dumnezeu de „La Moș Berl”. Proprietarul ei – Berl Finkelstein să-l ierte! Câți colaci aveți nevoie, coniță?” Abia –, un evreu luminat, cu simpatie pentru intelectuali- atunci realiză că, dintr-un colț al salonului, îl privea tatea locală, devenise renumit datorită calităților lui uimit însuși boierul Dudescu, într-o stare fizică vizi- de interlocutor și (chiar) confident. Aici veneau de- bil îmbunătățită.). La fel de familiar câtorva genera- seori Eminescu, Creangă și Caragiale, bănuin- ții de elevi ai Liceului Național fu un oarecare du-se că atât primul cât și al doilea ar fi scris uneori Notchi, prezent zilnic (pe parcursul semestrelor) în retrași în semiobscuritatea vreunui colț din local. poarta școlii cu un coș masiv cu turtă dulce și aca- După unele mărturii, Caragiale redacta „La Moș dele. Impresionantă la Notchi era vestimentația. Berl” numeroase articole sau discursuri politice (ale Nimeni din cei care îl vedeau zilnic nu-și putea ex- altora – cu poziții în Parlament la vremea respecti- plica atenția desăvârșită a acestui negustor ambu- vă – se presupune), atunci când nu schimba idei cu lant pentru felul în care arăta. Deși vindea mărunți- manieratul Finkelstein la un pahar de Cotnari. În- șuri, o făcea mereu ceremonios, cu gesturi și ținută tregul grup junimist (în frunte cu Iacob Negruzzi și de gentleman londonez. Personajul devenise trep- Gh. Panu) se întâlnea în celebra vinărie de pe Lă- tat parte integrantă din peisajul social și, în primul pușneanu, stabilind – alături de Berl – strategii cul- rând, din cel cultural. turale de viitor.

52

Constantin COROIU

IBRĂILEANU, CUMPĂNITUL ARDENT

La 150 de ani, câți se vor împlini în luna mai de la nașterea lui G. Ibrăileanu, avem satisfacția să ci- tim sau să recitim primele cinci volume ale ediției critice Ibrăileanu apărute din 2014 până în prezent la Fundația Națională pentru Știință și Artă a Aca- demiei Române, în colecția „Opere fundamentale”. Coordonatorul ei, cercetătorul și istoricul literar ie- șean Victor Durnea, precizează că, definitivată, această ediție va fi „mai cuprinzătoare, dacă nu chiar integrală”, în comparație cu cele anterioare. Se întâmplă, iată, ca o asemenea ediție critică să se constituie în cel mai potrivit omagiu adus lui Ibrăileanu. Introducerea, de fapt un amplu eseu monografic și, totodată, un expresiv portret, inclusiv psihologic, al moralistului și finului analist Ibrăilea- nu, una dintre cele mai complexe personalități ale literaturii și culturii noastre, este semnată de Eugen Simion. similare. În a sa Istorie critică…, la finele primului Confirmând parcă postulatul călinescian: defi- deceniu al secolului XXI, Nicolae Manolescu ob- nește-te singur și vei fi crezut, E. Lovinescu mărtu- servă: „Atât Istoria civilizației a lui Lovinescu, cât și risea că este critic, nimic mai mult, dar nici mai pu- studiile lui Zeletin, Motru și ale celorlalți par, pe lân- țin. Ar fi putut spune despre sine același lucru ad- gă Spiritul critic, lovite de somnolență ideatică și sti- versarul său de la Iași, cel pe care G. Călinescu l-a listică”. Și tot Manolescu constată: „… chiar dacă supranumit „Taine al nostru”?! Ibrăileanu e un mare inegal, Ibrăileanu nu e niciodată plictisitor”. critic, și încă unul de direcție, despre care Mihai Apoi, marele critic, prozator și moralist a fost și Ralea afirma că a avut un rol comparabil doar cu un inegalabil și fascinant profesor, potrivit mărturii- cel al lui Maiorescu. A scris studii și eseuri care au lor tuturor celor ce au avut norocul să-i fie studenți devenit clasice. Dar a fost – și putem pune verbul și sau colaboratori la Universitatea din Iași. Ibrăileanu la timpul prezent – mult mai mult decât atât. A con- a reprezentat tipul magistrului în sensul cel mai de- dus „Viața Românească”, revistă căreia, aprecia plin al cuvântului: magistrul a zeci de promoții de Călinescu, i-a stabilit o doctrină pe care „a dezvol- studenți și a trei generații de scriitori. A fi citit de tat-o până la proporțiile unui sistem de estetică”. Ca Ibrăileanu însemna examenul suprem, generator teoretician și sociolog al culturii ocupă un loc impor- de speranță și mai ales de înfrigurată emoție pentru tant în istoria ideilor și gândirii românești. Eseul contemporanii săi, inclusiv pentru Sadoveanu. „Spiritul critic în cultura românească”, deși fatal- Când am venit la Iași ca student la Filologie, două mente datat, nu și-a pierdut cu totul valabilitatea, iar mituri fecunde, cele mai fecunde, dominau atmo- din unele puncte de vedere este de o frapantă ac- sfera academică de aici: al lui Ibrăileanu și al lui tualitate, iar în ce privește stilul și-a păstrat o re- Călinescu. marcabilă prospețime în comparație cu alte scrieri Stilul lui Ibrăileanu – scrie Eugen Simion – „este

53 lipsit de frumusețe (în înțeles literar), nu însă și de nești” e un tradiționalist capabil de o nebănuită finețe, care-i vine din însăși calitatea observației”. deschidere spre modernitate și nu „un rătăcit” în Frumusețea stilului lui Ibrăileanu vine, cred la rân- epoca lui Proust. Este, aș putea zice, fără a mă ju- dul meu, și din fervoarea ideatică, din enorma ca- ca cu cuvintele, un modernist care însă nu-și rene- pacitate de a trăi și a iubi opera literară și opera de gă tradiționalismul. Criticul „chirurg” și cititorul de artă în general, cu alte cuvinte din implicarea sa su- mare performanță Ibrăileanu, acestuia din urmă fletească, cu atât mai remarcabilă la un cumpănit Valeriu Cristea i-a schițat un portret de neuitat în ca el, cum îl caracterizează Eugen Simion. Aș spu- eseul său consacrat spațiului lecturii și celor o mie ne însă, cu o formulă oximoronică, un cumpănit ar- și unul de spații ale literaturii, se lasă, așa cum am dent. Ceea ce dă o strălucire și o vibrație aparte sugerat deja, contaminat spiritual, afectiv, de operă discursului său critic. Ibrăileanu poate fi uneori prea și de lumea ei. Care dintre cei ce i-au citit antologi- „obiectiv”, „științific”, a și preconizat așa numita „cri- cul eseu despre tipologia lui Caragiale nu a fost tică științifică”, dar niciodată placid, niciodată, cu surprins și tulburat de această intervenție a vocii vorbele lui Manolescu, plictisitor ideatic și stilistic. naratorului critic, cum inspirat și definitoriu o nu- Unii critici scriu „frumos”, cu exces de metafore, în- mește Eugen Simion: Iubite maestre, primește sen- tr-un stil liricoid. Avem exemple și printre contem- timentele de admirație și de recunoștință ale unui poranii noștri. Or, critica presupune mai degrabă om din generația care te-a priceput și te-a iubit mai stilul epic. mult, pe care l-ai făcut de atâtea ori fericit, din liceu, Cărțile esențiale ale criticului de la „Viața Ro- când te cetea pe furiș la spatele colegului Balaban, mânească” sunt, consideră Eugen Simion: Note și și până azi, când opera d-tale, pe lângă acel râs al impresii (1920), Scriitori români și străini (1926) și inteligenței, care e supremul bine, îi provoacă și un Studii literare (1930). Acestea ilustrează cel mai bi- sentiment de melancolie pentru contemporanii săi ne ce fel de critică face Ibrăileanu: „o critică com- – ai noștri –, Rică, Nae, Chiriac și ceilalți. Au fost plexă, asociind criteriului estetic, criteriul moral și atât de vii pentru mine, că-mi închipui c-au îmbă- ideologic, prin ideologie înțelegând în primul rând trânit și ei. poziția socială și națională a autorului și, ipso facto, Caragiale este, așa-zicând, unul din punctele a creației”. Formula sa critică a fost bine definită, câștigate de Ibrăileanu în „meciul”, la urma urmei între alții, și de Paul Zarifopol: „Este în spiritul d-lui atât de profitabil pentru cultura noastră, cu reduta- Ibrăileanu o minunată combinare de răbdare și vio- bilul său adversar bucureștean, în fond și el tot iciune. Argumentația lui e clară și subtilă; concluzii- moldovean din Fălticenii unor iluștri cărturari. Câș- le sunt, nu știu cum, atât de frumos răspicate, fără tigă chiar pe terenul pe care „arhitectul modernității a fi vreodată prea simple. Maniera lui este un di- românești”, E. Lovinescu se simte în largul său, cel dacticism superior rafinat; e în el o capacitate sur- al esteticii. Ibrăileanu respinge atitudinea anti-libe- prinzătoare de a prevedea și a dezvolta toate punc- rală a lui Caragiale. Dar, spre deosebire de Lovi- tele unui subiect, fără a-l întuneca și fără a obosi in- nescu, îi recunoaște valoarea operei care, în pofida teresul cititorului. Să fii absolut clar, fără a fi prolix, pronosticului total eronat al criticului de la „Sbu- este taina d-lui Ibrăileanu”. Dar, dacă vorbim de rătorul”, s-a înscris ferm într-o fabuloasă durată. modul de a face critică al lui Ibrăileanu, aș cita ne- Deplânge faptul că genialul dramaturg și prozator apărat și ceea ce scria Călinescu în Istoria literaturii ar fi văzut numai răul din societatea românească, de la origini până în prezent: dar, remarcă Eugen Simion, „analizează cu o finețe „Pentru cine are gustul infinitului mic, talentul de moralist” lumea lui Caragiale și figurile ei em- criticului este învederat. El emite valuri-valuri de blematice. Marcat, fatalmente, de spiritul secolului considerații, de asociații și de distincții, lăsând în XIX, Ibrăileanu dispune de o excepțională intuiție drum o mulțime de paranteze și întorcându-se pen- care, cu expresia plastică a aceluiași, îi permite „să tru a pune numeroase note, aplicând la critică, cu sară dincolo de umbra obsesiilor sale”, el fiind „un anticipare, metoda de evocare a lui Proust. Abia critic complex, interesat de speculația morală și de după ce opera a fost făcută bucăți pe masa de di- analiza stărilor de conștiință”. E limpede că un secție, criticul, plin de sânge pe mâini, izbutește a-i asemenea critic nu putea rămâne prizonierul unui pune diagnosticul, niciodată în chip scurt, dar tot- timp, al unui curent anume și cu atât mai puțin pri- deauna în spiritul adevărului”. zonierul unei mode. Spirit contradictoriu, Ibrăileanu Ibrăileanu, remarcă Eugen Simion, este un re- a putut să surprindă prin unele aprecieri nedrepte dutabil critic de proză și un moralist în linia marilor sau greșite. Iar nedreptățile și erorile marilor critici moraliști francezi și a marilor scriitori ruși. Avem par și nu o dată chiar sunt la fel de mari. Există de-a face, mai spune criticul, cu un spirit complex, destule exemple, unele au devenit demult, așa- unul al contrastelor. În fine, mentorul „Vieții Româ- zicând, clasice precum: Lovinescu față cu

54 Caragiale sau Călinescu față cu Bacovia. Faptul că lui Ibrăileanu nu-i place poezia lui Macedonski întrucât ar fi lipsită de realism(?!) nu e BIBLIORAFT numai o chestiune de gust. Apoi, deși preocupat mereu de adevăr și de respectarea lui, istoricul și sociologul culturii care relevă rolul capital al lui Gheorghe Asachi privind deschiderea noastră culturală, nu-l evi- dențiază și pe cel al lui Heliade Rădulescu cu „ardoarea sa universalis- tă” și cu credința nestrămutată că literatura este politica cea mai bună. (O idee de o neașteptată durabilitate și chiar actualitate a celui care pronunțase celebrul îndemn: scrieți băieți, numai scrieți!, perceput de mulți atât de imperativ, încât nu se mai pot opri din scris!). În fine, pen- tru a mai da un exemplu, respingerea de către Ibrăileanu a romanului Ion al lui Liviu Rebreanu, de la apariția căruia s-a împlinit recent o sută de ani, este, cel puțin la prima vedere, de neînțeles. De neînțeles, dar explicabil totuși, dacă ținem seama de structura spirituală, de ideologia și concepția estetică a criticului și moralistului. Numai că intuiția, inteligența critică și sensibilitatea lui Ibrăileanu își spun până la urmă cuvântul. O atestă cu asupra de măsură binecu- Andrei MOLDOVAN Fragmente critice noscutul eseu „Creație și analiză” ce face dovada unui gust de o rară Bistrița, Charmides, 2019 finețe și a unei cunoașteri profunde a romanului european. O scriere prin care tradiționalistul Ibrăileanu se racordează și, din anumite puncte de vedere, chiar își depășește literalmente epoca. Analizează cu un ochi de mare expert 22 de prozatori, numărați ca atare de Paul Zarifo- pol, și distinge ferm între proza analitică și proza de creație. Punctul forte al antologicului eseu este analiza lui Proust. O analiză, scrie Eu- gen Simion: „excelentă, cea dintâi în critica românească de asemenea proporții și cu atâta pricepere. În genere, insistența pe care el o pune în favoarea prozei de analiză este salutară și protocronică în literatura română”. În același eseu, Ibrăileanu, cu vocația sa de moralist „care știe să vadă și crede în ceea ce spune”– vocație probată apoi în Pri- vind viața și în romanul Adela – „face o analiză splendidă a psihologiei feminității”. Și, într-adevăr, este uimitor cât de profund înțelege psiho- logia feminină acest bărbat care a iubit mai mult femei din cărți, din ma- rile romane rusești și franțuzești. Acest incomparabil cititor care, cu o voluptate de maniac al lecturii, după un ceremonial inițiatic ce se repe- ta până la cel mai mic amănunt, evocat cu o recognoscibilă vibrație Ion POP afectivă de Valeriu Cristea, își continua călătoria în alte lumi ce i se pă- Cărți la alegere – Poeți și poezie reau mai vii, mai adevărate decât cea reală, bunăoară într-o lume de București, Tracus Arte, 2020 conți ca aceea din Război și pace, pentru a se bucura încă și încă o dată de frumusețea, puritatea și fericirea Natașei Rostova la primul ei bal, cel mai romantic și mai somptuos bal din literatura universală. Aforismele lui Ibrăileanu din Privind viața care au ca temă principa- lă iubirea își găsesc ilustrarea epică în Adela, cel dintâi roman de ana- liză din literatura română – „capodoperă de discreție, timiditate, ezitare și aluzii nevinovate”, cum o caracterizează Eugen Simion. Criticul mai observă că în Adela Ibrăileanu „exprimă în chip direct, mai concentrat decât Sadoveanu, a cărui poezie a naturii a analizat-o de atâtea ori, poezia naturii grandioase în vecinătatea căreia se desfășoară această mică dramă sentimentală în care eroii se iubesc citind romane de dra- goste celebre”. Figura personajului masculin din această narațiune nonfictivă sub formă de jurnal în care nu se petrece nimic spectaculos, dar care captivează, este cea a unui bărbat: „trecut prin mai multe iu- biri, (care) simte angoasa morții și justifică iubirea ca o formă terapeuti- că împotriva fricii de neant”. La tomnatica și problematica vârstă de 40 Horia GÂRBEA de ani, Emil Codrescu îi apare criticului ca un Werther moldovean. Ore astrale Apahida – Cluj, Neuma, 2020 Munteanul Eugen Simion a simțit bine și a definit subtil prin această

55 CĂRŢILE JUNIMII neîndoios „țăranul” Marin Preda, căruia Alexandru Paleologu îi creiona un memorabil portret, scriind Colecţia EFIGII că el gândea profund și era un domn ce se asemă- na mult cu celebrul erou din Război și pace, Pierre Bezuhov – cel mai desăvârșit domn dintre toate personajele literaturii universale. Prozatorul român este stângaci și superficial în „tratarea” relațiilor de iubire și a scenelor erotice. Nu o dată, vrând să fie pudic, nu doar în limbaj, sfârșește prin a fi trivial. Or, ceea ce prin obiectivul aparatului de fotografiat sau al camerei de luat vederi poate fi vulgar, sub penelul unui mare pictor sau sub pana unui mare scriitor ca Marin Preda (vezi, de pildă, episodul de o „frumusețe tolstoiană”, cum zice același Paleolo- gu, de la începutul romanului Delirul) ori a lui Var- gas Llosa (scenele de amor din Războiul sfârșitului lumii) se transformă într-o metafizică a erosului. Revenind la romanul Adela în viziunea lui Al. Paleologu, sunt de remarcat accentele polemice. De reținut replica pe care eseistul de școală fran- ceză o dă celor cantonați într-un clișeu, și anume pretinsa lipsă de stil a celui despre care Ralea

afirma că a fost maestrul suprem a trei generații de scriitori. Cel mai de seamă eseist din literatura formulă o anumită factură sufletească. În spațiul noastră afirmă fără echivoc că Ibrăileanu este un românesc, Werther nu poate fi decât moldovean artist al exprimării frapante și memorabile…, un re- sau mai ales moldovean. marcabil stilist, adică unul care găsește stilul fără În eseul „Un artist” din volumul Despre lucrurile să-l caute, stilul imanent și fatal, dictat de stricta ne- cu adevărat importante al lui Alexandru Paleologu cesitate a definitivei precizii... În fine, un comentariu recitesc câteva propoziții memorabile privind roma- al său de doar câteva rânduri echivalează cu o în- nul Adela. Paleologu pleacă de la ceea ce scrisese treagă exegeză privind finețea și forța psihanalitică Lovinescu despre romanul lui Ibrăileanu: model de a lui Ibrăileanu. Este vorba de scena binecunoscu- literatură psihologică străbătută de o poezie rară, tă din antepenultima pagină a romanului, când lan- de o poezie discretă, sub al cărei văl lipsa de ex- doul cu care pleacă Adela se depărtează, iar ea flu- presie binecunoscută a criticului dispare. În opinia tură un voal în semn de adio. În acest moment în- lui Paleologu, Adela nu este însă un corp eterogen cepu trecutul…, notează romancierul, trăgând o în opera criticului de la „Viața Românească”. Dim- cortină al cărei înțeles Paleologu îl tălmăcește ast- potrivă, romanul se află într-o perfectă armonie cu fel: Trecutul are întotdeauna un început hotărât. tot ce a scris el. „Femeia – afirmă Paleologu – e Cel mai adesea nu-l percepem. Perceperea lui e poate principala temă a scrisului lui Ibrăileanu”. În cutremurătoare. Numai el e irevocabil, numai el e articolele despre condiția femeii, în eseurile critice, absolut. Și din ce în ce mai tainic. în Privind viața, ca și în romanul Adela se simte Unicul teritoriu în care Ibrăileanu și-a consumat acea înfiorare în fața feminității, acea uimire și existența a fost literatura. Este ceea ce îl apropie compasiune pentru fragilitatea trupească și umilin- de rivalul său mai „expresiv” – Lovinescu. Îl și des- ța fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate part însă de acesta multe „lucruri cu adevărat im- pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui portante”. Nu în ultimul rând faptul că, deși ambii artist, căci asta a fost în realitate Ibrăileanu: un au abordat și genul epic, spre deosebire de autorul mare prozator, adică un artist, conchide Alexandru modestelor Bălăuca și Mite, Ibrăileanu s-a dovedit Paleologu. a fi și un mare prozator care a dat literaturii române În treacăt, am putea să ne întrebăm: câți dintre primul roman de analiză psihologică. O capodope- prozatorii români dovedesc o atât de fină percepție ră de o prospețime stilistică neatinsă după aproape a sufletului feminin, câți au obsedanta curiozitate și un veac, era să zic un veac de singurătate, de capacitatea de a-l intui? Foarte puțini. Unul este când a fost scrisă.

56 Genoveva POGORILOVSCHI

BRÂNCUȘI ÎNTRE OGLINZI RETROVIZOARE (Zenovie Cârlugea)

Astfel am putea prezenta conținutul masivei anga- jări exegetice a lui Zenovie Cârlugea, concretizată în cele din urmă într-un volum de peste 700 de pagini: CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Oamenii din viața lui, Iași, Editura Tipo Moldova, 2020. Un dicționar monografic, de primă necesitate în orice bibliotecă, așa cum de alt- fel autorul ne-a obișnuit în ultima vreme, redându-ni-l pe Eminescu, Blaga, Arghezi, văzuți prin ochii celor cate. Furat de lectură, te lași ispitit să te transpui în mi- care le-au intersectat drumurile și au contribuit într-un rajul inexplicabil al unei alte lumi, și simți nevoia să te fel sau altul la împlinirea destinelor de excepție. alături fabuloasei construcții cu noi elemente. O „cartografiere” a lumii lui Brâncuși, zice autorul, Despre familia Paleolog, de exemplu, contaminată cu circumspecție. Dar și o bornă în calea nisipurilor – ori chiar confiscată, am zice acum – de geniul lui mișcătoare ale brâncușiologiei, am zice, pentru că fe- Brâncuși, pe parcursul a trei generații, se poate glosa nomenul este în plină desfășurare. S-au scris și se vor pe multe pagini, restrictive desigur într-un dicționar. De mai scrie mii de pagini despre Brâncuși – o taxonomie la scriitoarea Maria Rovan – noră a lui V.G. Paleolog, a tuturor titlurilor doar din presa tipărită l-ar pune, cred, soția lui Tretie Paleolog – auzeam în anii șaptezeci- în imediata vecinătate a lui Eminescu –, dar scurtele optzeci întâmplări pline de haz sau mai triste, oricum monografii sau eseuri din acest dicționar se referă la exotice pentru acele vremuri, legate de dinastia Paleo- „oamenii din viața lui”. Mai mult sau mai puțin implicați, logilor. Un loc aparte ocupa Cecile Henriette Lauru, so- ei au calitatea de martori, așa cum ne spune autorul în ția criticului V.G. Paleolog, mamă a celor trei fii – Pre- prefață: „fiecare individ cartografiat aici dă seamă în da, Dyspre și Tretie –, o personalitate puternică, adap- posteritate de felul în care l-a cunoscut și apreciat pe tabilă la capriciile vremurilor, decisă până în ultima cli- omul în care sălășluia deopotrivă o conștiință de ro- pă să-și respecte principiile în care credea. Sfârșitul ei mân adevărat și una de artist genial, de reformator al tragic într-un accident rutier, chiar în clipa când pășea artei sculpturii, întemeietor de paradigmă estetică.” din nou pe pământul patriei, îi încununa viața trăită ală- O suită de voci ne întâmpină de la o pagină la alta, turi de un om hărțuit de istorie și de proprii săi demoni. flancată de veghea permanentă a autorului printr-o ati- În anii noștri, prin 2019, am răsfoit la un târg de carte tudine critică echidistantă, „adică lăsând portretul să se un volum memorialistic semnat de Cecile Henriette alcătuiască din toate mărturisirile probante, care se Lauru – Relatarea sejurului (1903-1913) la curtea ulti- completează una pe alta, interferează și se luminează mului Kaiser al Germaniei, Ed. Pantheon, 2005. Îngriji- reciproc.” Parcurgând șirul de vieți ale celor din preaj- toarea de ediție, Sanda-Ionela Georgescu, preciza că ma lui Brâncuși ca pe tot atâtea file din marea Carte aceste memorii, scrise în 1956, erau destinate fiilor și urzită lui de Parce la intrarea în lume, percepem puțin nepoților. Abia peste cincizeci de ani văd lumina tipa- câte puțin pe omul Brâncuși, în toată complexitatea, rului. Printre oamenii din viața lui Brâncuși V.G. Paleo- cel hotărât din start să-și urmeze îndemnul lăuntric. log, marele lui prieten și unul dintre primii săi exegeți, Privit prin lentilele fotosensibile a peste 200 de ocupă un loc privilegiat în dicționar. Ca un autentic vi- contemporani, miracolul Brâncuși ni se dezvăluie și zionar, cel care afirma despre Brâncuși că sculpta în ascunde odată în plus, ca într-o interminabilă hierofa- dodii ne poate deschide încă piste generoase de înțe- nie. Întâlnim nume despre care nu se știa mai nimic în legere a artei sculptorului, dacă am avea timp și răbda- cercul brâncușiologilor, alături de altele privilegiat evo- re să-i cercetăm arhiva.

57 Constantin CUBLEȘAN

„POEZIA MEA SUNT EU” (Angela Marinescu)

Voce singulară în lirica noastră actuală, Angela Marinescu face întru totul dovada faptului că bio- graficul poate avea (și are) un rol covârșitor în cre- ația artistică, poeta trăind prin și pentru poezie; po- ezia care devine astfel un mod de a exista. „M-am drogat cu poezia mea ca și cum mi-aș fi introdus în venă heroină. Am avut nevoie de drog și ființa mea bolnavă trebuia să-și producă și să-și asigu- re, singură, drogul (…) suferința de a trăi mi s-a părut atât de mare încât a trebuit să o transcend și să o îndepărtez de mine cu toate puterile”, se ex- plică tranșant într-un „Cuvânt înainte” la volumele sale de Opere complete (Subpoezie, vol. I-II, Bis- trița, Editura Carmides, 2015). Provenind dintr-o familie de intelectuali bănă- țeni care a avut un destin dramatic, membrii ei fiind mistuiți de boli și angoase, aproape fără ieșire (fra- tele mamei s-a sinucis la douăzeci de ani; de ase- Vatra din Târgu Mureș. În tot acest răstimp viața ei menea sora acesteia, la nici cincizeci de ani; fami- oscilează între acalmii (s-a căsătorit cu poetul Ma- lia mamei sale a fost măcinată de tuberculoză, tei Gavril; i se naște un băiat, Alexandru) și traume boală pe care a transmis-o și Basarabiei Angela fizice, nu mai puțin sufletești, ce vor rezona vibrant Marcovici, pe adevăratul nume al poetei). în poeziile sale de început (a debutat în revista În 1955, la vârsta de 14 ani se îmbolnăvește Tribuna, în 1965, iar editorial în 1969, cu volumul de tuberculoză pulmonară și astfel încep suferințe- Sânge albastru, la EPL Cluj, apoi în 1970, volumul le trupești care o vor chinui de-a lungul întregii Poezii, la Cartea Românească). E o ființă dornică vieți, cu repetate internări în spitale, în sanatorii, cu de a trăi liberă și frumos în tumultul vieții („Vreau operații și toate celelalte mizerii ale unei existențe să văd copacii cu coroanele verzi și grele de flori,/ traumatizate în condițiile oferite de o societate Vreau să aprind focuri mari pentru animale mici,/ opresivă („Am fost produsul comunismului”, se Flăcările lor să lumineze,/ Să fiu ca un colț în care mărturisește cu oarecare repulsie în același „Cu- arde o candelă./ Vreau să văd cum curge o apă,/ vânt înainte”, adăugând însă, fără a fi resemnată: Să-mi răstorn chipul singur și pur peste ea,/ Pe „Mi s-a cam fâlfâit și de așa-zisul comunism și de malul fraged să-mi aștern un braț plin de frunze,/ cultură”). După absolvirea liceului „Moise Nicoară” Să dorm când întunericul coboară încet peste mi- din Arad, se înscrie la Facultatea de Medicină din ne” – O, chipul meu singur și pur), dar versurile îi Cluj, pe care o întrerupe înscriindu-se la Faculta- sunt dramatice, chiar dacă o melancolie contem- tea de Filosofie, secția Psihologie din București. plativă îi învăluie aparent tristețile maladive: „Stau Lucrează, pe perioade scurte, la Spitalul CFR din la masă și privesc copacii roșii./ Ei se îndepărtea- București, la Spitalul Oncologic din Capitală, iar ză de mine mereu,/ Roșul lor se face negru/ Și după 1989 este redactor-corespondent al revistei apoi abur și tot așa până când/ Umbrele mă inva-

58 dează./ Sunt împrejmuită se umbre,/ Îmi iau par- decât poeta sumbră îmbrăcată în negru” (mi s-a desiul negru pe umeri/ Astfel arăt mai bine între dat posibilitatea…). E poezia unor emoții coșma- umbre/ Și mă îndepărtez și eu (…) Ce bine e în rești resimțite aievea într-o continuă dureroasă împărăția umbrelor./ Vorbim de viața asta scurtă și stază anatomică pe care o resimte ca pe o prezen- adâncă/ Și mi se pare că este doar o idee./ Vorbim ță de intimă permanență. Aici discursul liric i se în- despre bucurie și resemnare/ Despre naștere și ți- vecinează, pe corzile tragismului, prozei frisonat- pătul îndurerat al vulturului/ Și ni se pare că vor- depresive a lui Blecher, mai mult decât de tristețile bim, doar așa,/ Despre niște lucruri mărunte./ Ne bacoviene, de care o apropie unii comentatori – învăluim tot mai mult, aburul/ Ne învăluie cu stratu- „gândul morții ce se plimbă ca un șobolan gras/ rile lui negre și absolute,/ Se lipește de copaci, de prin întunericul minții al crâșmelor de cartier/ strân- pardesiul meu,/ Devine una cu noi – vai, aburul se cu cleștele de fier al toxicomanilor/ pe care îi acesta abject mă linge pe față –/ Copacii se înde- simt cum pulsează în tâmple/ și în pumnii neînde- părtează/ Iar eu alerg după ei cu pardesiul negru mânatici ai mâinilor/ mele mari de bătrână” (să-ți pe umeri” (Provincie veche). Verbul devine pe în- placă numai politica de culise). Poeta însăși își de- cetul brutal, în rostirea suferinței, mai mult chiar, finește lirica sub semnul unei creații ce se constru- poeta își denunță cu gravitate, în manieră neoex- iește parcă dincolo de formele poetice tradiționale; presionistă, destinul asumat tragic: „Sunt eu aici, „o nonpoezie din ce în ce mai întunecată” (Auto- monstru adânc și fericit,/ În mijlocul cenușii veșni- portret). E în toată poezia aceasta, de un macabru ce./ Înghit cu lăcomie viața-mi/ Mică și mizerabilă/ temperat, multă melancolie, multă contemplativita- Și iată, se alege Cenușa, praful sacru./ Cuvintele te interioară, fapt pe care însăși poeta îl recunoaș- mele, mici și roșii/ Și suferinde, din cenușa mea/ te ca fiind definitoriu pentru starea de grație în care Se nasc./ Ele mă rod – un burghiu sfredelește lem- scrie („melancolia îmi este însemnată,/ pe dinăun- nul putrezit./ Strigătul meu – cel mai precis senti- tru, cu fierul roșu,/ ca vitele, la abator.// Sunt dusă ment./ Viața zădărnicește lutul neînsuflețit./ Din cu sila în gulagul melancoliei/…/ melancolia mea mine se nasc,/ Din cenușa mea zgârcită și cenu- este numai carne și sânge./ nu negociez nimic, șie,/ Niște șoareci mărunți./ Din cenușa asta îmi mi-au fost înfipte în tălpi/ niște potcoave grele și zboară cuvintele./ Fluturii negri” (Cuvintele din numai o boare rece/ le va smulge din pielea subți- basm). De-acum, poezia îi este convulsionată, re a/ tălpilor ce va sângera și va râde” (Despre provocată de durerile fizice, pe care le suportă cu cum apuc taurul iubirii de coarne). damnațiune, dar și de obsesia crepusculului unei Biografismul de acest fel învăluie întreaga po- vieții ce începe să se confunde tot mai mult cu ezie, cu un sfâșietor tragism, a Angelei Marinescu. spectrul morții care-i marchează orizontul existen- Ea însăși se vede ca o poezie a suferinței prezen- țial („am ajuns să mai simt doar cum se destramă tă într-o lume cu care se identifică definitoriu: „Po- o țesătură/ de mătase grea de culoarea vișinei pu- emele mele sunt simple negre și tari și sparg mi- trede și cum/ prin țesătura roasă zăresc, atâta cât crofonul/ nu sunt fracturiste sunt integral comunis- să nu mor,/ cerul și oarecare lumină stranie exhi- te/ cu ele am trecut prin comunism ca o șobolancă bată/…/ nu mă interesează decât să trag din greu aprinsă/ la amândouă capetele (…) sunt o toxico- la jugul obscen/ al morții ce mi s-a cocoțat pe creș- mană bătrână și geloasă. Nu-mi mai urmăriți poe- tet și-mi sapă/ cu picătura o gaură în osul ras de zia./ urmăriți-mă pe mine. poezia mea sunt eu” păr din/ partea stângă a capului” – *** bine că am (Barman, dă-mi o cafea scurtă…). Și, e multă vi- scăpat…). Poeta coboară introspectiv în propriile brație surdă în singurătatea pe care o decantează trăiri, realizând un soi de autopsie clinică, cinică, a în versuri de o sinceritate debordantă, în subtex- ființei sale, pe care o contemplă descriptiv-anato- tualitatea cărora se deslușește o nesfârșită dorin- mic cu subiectivitatea emoțională a revelației dure- ță/ dragoste pentru freamătul viu al lumii: „sunt îm- rilor uman-suportabile: „mi s-a dat posibilitatea de plântată pe culmea singurătății/…/ nu știu ce aș a savura pe deplin/ goliciunea nesfârșită a fiecărei mai putea face/ decât să scriu încet și liber/ ca o zile/ întunericul nopților ce au năvălit peste patul ploaie rece/ de primăvară” (Dadaism versus supra- meu/ pe care stau întinsă cu fața la tavan/ ne-rea- realism). zemul pe nimic decât pe propria-mi absență/ ce se Monotonă tematic, univocă, vibrând nesfârșit insinuează cu pași elastici de tânăr dansator la ba- pe dimensiunea tragicului existențial, lirica Angelei ră/ pe credința c-am fost sunt și voi fi/ mereu o Marinescu se detașează cu evidență din contin- handicapată prăbușită între/ literele unor cuvinte gent, prin tocmai unicitatea (originalitatea) rostirii obscene/ mai mult decât orice altceva/ mai mult sale autodevorante.

59 CĂRŢI COMENTATE DE

Ioan HOLBAN

VALȚURILE TIMPULUI (Ștefan Mitroi)

O carte despre timp și temporalitate sau, altfel, în termeni eminescieni, despre timpul cosmic și vremea ființei scrie Ștefan Mitroi în Pregătiri de în- viere; față de paradigma eminesciană, reluată, apoi, în lirica noastră de un șir întreg de poeți, Ște- fan Mitroi nu așază în raport de adversitate durata omului cu timpul cerului de deasupra sa, ci într-un fel de geneză reciprocă, năzuind spre ceea ce va fi fost începutul (re)învierii vremii din timp, al plă- mădirii ființei în visare și somnie: calea desprinderii vieții din curgerea timpului, dar și a reintegrării nerațiilor: „Se aliniaseră toate planetele pentru mi- acesteia în ciclicitatea ineluctabilă este deschisă ne,/ în afara de una./ Nu știam care./ – Lasă că de calul solar, de mânzul și „mama” sa, ca într-un merg eu să stau de vorbă cu ea!/ a spus bunicul/ celebru poem de Ioan Alexandru: primul poem din și-a plecat/ fără să se mai întoarcă./ Îi arăt eu ei!/ Pregătiri de înviere este cât se poate de explicit s-a înfuriat bunica/ și-a plecat și dumneaei./ N-am pentru această simbolistică a (pe)trecerii timpului mai văzut-o de atunci niciodată./ Cu mine n-o să-i în vreme și a vremii în timp: „Poți ajunge nu într-un meargă!/ s-a oțărât tata,/ pornind într-un moment singur cer/ ci-n mai multe,/ așa cum mi s-a întâm- de supărare/ pe același drum fără întoarcere./ plat mie azi-/ noapte/ când m-am visat iarbă./ Tre- Mama l-a urmat/ după un timp,/ strigându-mi din ceau herghelii de mânji/ peste mine/ gâdilându-mă poartă:/ – Mă duc să-i zic vreo două de la obraz/ și cu copitele./ Doamne, ce mai râdeam prin somn!/ vin iute înapoi!/ N-a mai apărut din ziua aceea!/ Se auzea până în somnul părinților mei cum râ- M-am gândit atunci/ că va trebui să caut chiar eu/ deam/ și se auzea până în somnul părinților lor/ planeta cu pricina./ N-a trebuit să plec nicăieri/ ca cum râdeau și ei./ Apoi au venit mamele mânjilor s-o găsesc./ Era chiar/ sub tălpile mele!” (Alinierea și m-au păscut/ după care m-am visat lapte/ ur- planetelor). când ca o zăpadă caldă spre cer,/ spre cerul gurii Trecerea generațiilor și transferul lumilor se fac fiecărui mânz” (Ceruri). Tema e abordată, adesea, în visare și somnie; ca în credințele celor vechi, într-un registru ludic, al „hârjoanei” și naivității juca- păstrate în limbajul și mentalul comunităților tradi- te a copilului care se pregătește de înviere, făcând ționale, în poezia lui Ștefan Mitroi, ființa-copilul nu desene și compuneri, recreând sinele și lumea, ca moare, ci adoarme întru Domnul, ca în Mâini de în Portretul lui Dumnezeu, Joc de copil, Vești de zăpadă ori Umbra albă a berzelor: rupând astfel pe front, Adunarea și scăderea, Una cu cerul; legăturile cu această lume, trecând dincolo, prin prins în acest joc fatal al morții cu viața, copilul în- somn, ființa păstrează, în adormire, alternativa re- vață, iată, că atunci „când mori/ nu trece doar tim- venirii, a trezirii și a reluării vieții cu suma intactă a pul vieții tale/ trece tot timpul!”, iar semnalul cel mai virtualităților sale: „Nu-ți fie frică, e doar o altfel de puternic pe care îl primește, în exuberanța jocului, seară, în care mergi, ca în toate celelalte seri,/ la de la adierea sfârșitului rămâne succesiunea ge- culcare./ Numai că pe un pat de țărână, cu capul

60 pe o pernă de țărână, învelit cu țărână./ Și că le pe care le-ai trăit, toate!/ Și trupul, desigur, pro- somnul acesta o să dureze/ mai mult ca oricând./ priu-ți trup,/ ca să nu te simți chiar singur/ în acea Cam până la sfârșitul timpului. Dar toate trec. O să lume străină,/ deși, cum repede o să poți consta- treacă și veșnicia!/ Și într-o dimineață o să auzi pe ta,/ n-o să ai de ce să fii îngrijorat./ Te va lua în pri- cineva de alături strigându-ți:/ Hai sus, în picioare!/ mire, încă din prima clipă, țărâna./ Lasă-mă pe mi- Scoală-te, putoare, că avem multă treabă de fă- ne/ să fiu lumina ochilor tăi! Îți va șopti ea/ cu cea cut!/ Tu o să deschizi cu mare greutate ochii și pri- mai dulce voce la ureche./ Și tu o vei lăsa./ La- vind mirat afară o să spui:/ Abia am apucat să să-mă să fiu gândurile tale! O vei auzi după asta, adorm. Cum de s-a făcut atât de repede ziuă?!” spunându-ți./ Și tu, neînțelegând că nu te mai poți (După somn). gândi la nimic,/ o să-i răspunzi: fie!/ Ei o să-i spo- Una dintre temele din ce în ce mai frecvente în rească nerușinarea, zicând mai departe:/ dă-mi scrisul ficționarilor, poeți și prozatori, dar și în cărți- voie să fiu mâinile tale!/ Și-n scurtă vreme ți se vor le unor filosofi contemporani de inspirație, mai de- preface mâinile/ în țărână./ După aceea, picioare- grabă, extrem orientală este ceea ce aș numi le./ Știi ceva, ai s-o auzi într-un târziu, cerându-ți,/ neviața de dinainte de naștere, viața din moarte, lasă-mă să-ți înălbesc oasele!/ Tu o să spui: da, iar poemele „programatice” din Pregătiri de înviere înălbește-le!/ Bucuros de cele întâmplate,/ te vei sunt Neviața și Nenăscut, unde jocul cu timpul și uita cu albeața lor, crezând că e albeața ochilor temporalitatea e al vieții, morții și reînvierii „de pes- tăi,/ după tine însuți, întrebând:/ bine, dar eu, eu te veac sau pentru o mie de ani”: moartea trebuie unde sunt?/ Unde am dispărut?/ Ești peste tot, îți să se întâmple pentru ca ființa să se poată întoar- va răspunde ea./ Cum de nu te vezi?/ Te văd doar ce în viața părăsită atunci când Dumnezeu însuși pe tine, vei murmura tu cu vocea/ tot mai îngân- va trage de funia clopotului: „A fost văzut plânsul durată a oaselor./ Groapa în care zaci se va pune meu/ în ochii unui copil care și-a pierdut mama./ A dintr-odată pe râs./ Va râde sute de ani în neștire/ fost văzută lumina ochilor mamei/ înnoptând în mulțumindu-i în felul acesta țărânei/ pentru modul clopotnița unei biserici./ Asta e tot ce știu despre în care și-a făcut treaba./ Îi va veni însă și ei rândul ziua aceea./ După care am închis ochii/ ca să-l pot într-o zi./ S-a bucurat de viață din plin,/ a avut o vedea pe Dumnezeu/ cum trage de funia clopotu- copilărie fericită,/ firește, în felul în care înțeleg lui/ să-i poată trezi pe oameni la viață./ Nu știu de gropile fericirea./ Apoi o tinerețe zburdalnică/ din ce poate unde nu mă mai ținea nimeni/ în brațe, mi care n-au lipsit dragostea/ și suferința din dragos- s-a făcut dintr-odată frică/ și-am fugit să mă as- te./ Pe urmă s-a așezat la casa ei/ trăind în deplină cund/ între două bătăi de clopot!/ Și-n timp ce stă- armonie/ cu aleasa inimii, cu groapa-pereche, cum team ascuns acolo/ am adormit./ Și-n timp ce se spune./ Au avut împreună o mulțime de copii/ dormeam/ am visat cum Dumnezeu/ luase lumina răspândiți peste tot prin lume./ N-a ajuns niciunul ochilor mamei în pumni/ și-o semăna, udând-o cu/ de vază, ceea ce în lumea gropilor/ înseamnă plânsul copilului, pe câmpuri./ Nu era nici noapte/ groapă comună,/ dar nu din vina lor,/ ci a oameni- nici ziuă/ când m-am trezit./ Doar înainte de a mă lor care, off, ce nemernici!,/ au ținut în vremea as- naște/ mai fusese așa./ Și mă simțeam atât de bi- ta/ toate molimele-n frâu/ și nu s-au dedat aproape ne încât,/ împresurat de privirile mamei/ ce se deloc la/ războaie./ Întrebarea este:/ Unde se în- apropiau,/ tot crescând, de cer,/ am hotărât/ să groapă gropile atunci când mor?/ Căci li se termi- rămân așa cum eram,/ nenăscut,/ până la sfârșitul nă și lor/ viața într-o zi./ în mod sigur/ are și viața lumii,/ mereu!” (Nenăscut). Povestea din Pregătiri lor un sfârșit./ N-am nici cea mai mică îndoială în de înviere este aceea a omului care învață să în- privința aceasta./ Mi-ar plăcea, oho, cât de mult vie și care, pentru aceasta, caută somnia ca pe un mi-ar plăcea/ ca măcar un om,/ un singur om/ să netimp – un niciunanotimp, cum se spune în poe- participe la înmormântarea unei gropi,/ iar omul mul în proză, intitulat Nămeți – al (pe)trecerii spre acela să fiu eu!” (Despre fericita viață a gropilor). lumea de dincolo, unde învierea e o naștere ce pa- Am scris și altădată, satul din Sud reprezintă re să nu aibă sfârșit; viața de după moarte e tema spațiul identitar al literaturii lui Ștefan Mitroi, spațiul unui tulburător poem, în care Ștefan Mitroi reia său ființial, mereu în comunicare cu înaltul, cu cos- unul dintre episoadele cele mai puternice dintr-un mosul de deasupra; original în imaginarea vehicu- roman recent, Goarna lui Tuturuz, dialogul și ne- lului care unește satul cu veșnicia este poetul viața gropilor din cimitir: „Vine o vreme când o să când, intersectând orizontul mito-poetic românesc, ajungi și tu/ cap de locuitor al lumii de sub pă- reține pentru structura de profunzime a liricii sale mânt!/ Să-ți duci adică viața într-o groapă./ Dar să semnificația fumului, „agent de legătură dintre pă- ți-o duci toată, de la prima până la ultima zi./ Altce- mânt și cer”, cum ne învață Ivan Evseev în Enci- va nici nu prea poți/ să iei cu tine acolo./ Doar zile- clopedia simbolurilor religioase și arhetipurilor cul-

61 turale; „stâlpul de fum ce se ridică spre cer, scrie unui ou sau într-o cameră întunecoasă, pradă de- savantul e un simbol al legăturii dintre cer și pă- monilor dinlăuntru. Oglinda aduce lumina, întune- mânt”, iar poetul îi răspunde în Derdeluș („Mai ricul e al unei „nunți de cobre”: cel din oglindă e al- demult,/ când începea să ningă,/ morții își făceau teritatea, vrăjmașul, cel care nu trebuie văzut:”? de tălpice de sănii/ din crucile/ de deasupra morminte- ce eviți atât de mult să stai/ în fața ta ca în fața lor/ și-i vedeai/ dându-se cu ele pe cer./ Or să în- unei oglinzi/ de ce ți-s buzunarele pline cu zaruri/ ghețe de frig pe acolo,/ zicea mama/ grăbindu-se îmi repet continuu ca pe o mantră/ știu/ cât de bine să aprindă/ focul în sobă./ Jumătate din căldură/ o te simți când/ dai vina pe ceilalți și ție/ nu vrei să-ți păstrăm pentru noi./ Jumătatea cealaltă/ le-o trimi- adaugi nici un reproș/ viața ta e incredibil de im- team lor/ prin fumul ce ieșea”), pentru ca, într-un portantă/ nu ai nevoie de oglinzi/ nici de zaruri/ ai poem de antologie, să asocieze fuiorul de fum ca- dori poate un lucru sau două, trei/ să schimbi în re iese din horn cu elanul ascensional, cu drumul viața ta/ dar orice schimbare e pierdere a ceva din spre înalt („A rezemat scara/ de fumul ce ieșea/ pe tine/ iar ție nu-ți place să pierzi nimic/ niciodată/ hornul casei noastre/ și ajungând aproape de Soa- ești închis în coaja unui ou/ pe care nu vrei să o re/ a aprins o lumânare/ dedesubtul lui./ Cu lumâ- spargi/ te consideri membru cu drepturi depline/ al narea aceea/ a gonit tata gerul de pe pământ/ și a rasei umane și totuși ți-e frică/ de ceva/? de ce, de făcut să fie noapte din nou./ Dimineața când când, de unde,/ de cine/ ești singur în camera ne-am trezit/ focul din sobă se stinsese/ și se răci- aceasta/ e întuneric/ nu ai curajul să aprinzi lumi- se și pâinea./ Ne era foame,/ dar nu-i stătea nici- na/? crezi că vei fi înconjurat/ de o nuntă de cobre unuia dintre noi/ gândul la mâncare”), dar și cu is- când/ vei apăsa întrerupătorul/ hai, ai îndrăzneala toria omului din viața de aici și neviața de dinacolo: de a iubi lumina/ doar licuricii iubesc întunericul/ e „Avea un minciog/ cu coada lungă/ pe care-l um- perfecțiunea pe care ei o devoră/? ți-e teamă de plea cu fum/ la fiecare casă/ prin dreptul căreia tre- demonii tăi/ așa cum sunt ei: frumoși ori urâți,/ mai cea./ Fumul îl deșerta în borcane/ iar borcanele vechi ori mai noi, mai cuminți sau mai tupeiști,/ li- într-un butoi mare/ din care scotea câteva sticle/ niștiți, zgomotoși, orgolioși, triști ori veseli,/ înalți ori cu care pleca la oraș./ Oamenii strâmbau din nas/ pitici/ nu cred lucrul acesta/ ei fac casă bună cu ti- la început./ Cum să cumpere fum?/ Însă când ve- ne/ și calcă apăsat în urma pașilor tăi/! nu, acum deau că miroase/ a părinții și bunicii lor/ îi apuca trebuie să fii tu/ cel care dorește să deschidă ușa/ dintr-odată dorul/ de locul unde crescuseră/ și se cel care trebuie/ să spargă coaja oului/ e plină lu- băteau pe sticlele negustorului” (Fum). mea de idioți/ și totuși idiotul din această poveste/ În poezia din Pregătiri de înviere, asumând, ești tu/ tu ești oglinda idiotului care privește/ în uneori, formulări aforistice și îndrăzneli suprarea- oglindă și are buzunarul plin/ cu zaruri/ tu ești liste, ca în „schimbul” de îngeri pe cârtițe din Îngeri oglinda în care se reflectă/ o oglindă care nu vrea și cârtițe, se aude distinct zgomotul ritmic, de ghi- să arate lumii/ ceea ce se vede/ ceea ce trebuie să lotină, neliniștitor, al valțurilor timpului. vadă/! de teamă” (temerile oglinzii). Celălalt, alteritatea se adună, în lirica lui Vlad Scutelnicu, în figura omului căruia nu-i trebuie certi- ADN-UL ANCESTRAL AL LUI CAIN tudini și care nu vrea să vadă ceea ce se vede; lu- mea lui e fără cer, adică, fără lumină, fără Dumne- (Vlad Scutelnicu) zeu, fără aripi și zborul spre înalt și fără rădăcinile

„care ți-au zidit casa”, cum spune Vlad Scutelnicu În pofida titlului oarecum înșelător al celei mai recente cărți de poezie a lui Vlad Scutelnicu, Poe- me instant”, poemele par îndelung elaborate, nu trec „instant” din gândul poetului în pagina albă ori, poate, „rețeta” e de mult timp exersată, astfel încât totul se poate petrece ca în cunoscutul mod de preparare al cafelei de dimineață-prânz-seara, cu apă-zahăr-cafea și, cum spune o reclamă, „cu multă iubire”. Dimpotrivă, textele din Poeme in- stant sunt ale unei căutări niciodată încheiate, ale alunecării pe suprafața reflectorizantă a oglinzii – tema-pivot a cărții –,dar nu aceea a lui Narcis, nici spaeculum-ul lui Baltrušaitis; în poemele lui Vlad Scutelnicu, oglinda trans-figurează frica de sine, de a se privi pe sine, cel din față, închis ca în coaja

62 în lumina din rănile tale: imne pentru lumină și o continuă negare a ei, scrie poetul care visează eminesciana noapte clară a întâlnirii cu sine: BIBLIORAFT „e o noapte senină și calmă/ cu lună plină pe drumul ei/ și stele puhoi cum doar în vis se întâmplă/ te rog să privești atent și/ să-mi spui/:? vezi tu urma lunii pe cer/ tu mesteci în cana cu ceai/ apoi sorbi îngân- durat lichidul aromat/ din care ai scos lingurița/ ce nu a lăsat nicio ur- mă în el/ mai târziu căptușit de orgolii/ te petreci pe stradă fluierând prin/ noaptea senină un cântec ce/ se va pierde ușor și neștiut ca un/! este/ o urmă în spatele tău” (o urmă în spatele tău). Textele din Poe- me instant „reproduc” un dialog cu sine în monologul ființei, punctân- du-l cu semnul exclamării (ca în poezia lui Cezar Ivănescu) și cu cel al întrebării: textul, viața, ființa, lăuntrul, speranța, lumina, demonii dinlă- untru se joacă la poker și la zaruri, după cum Mallarmé va fi scris al- tădată „un coup de dées jamais n abolira le hazard”. Zarurile și cărțile ᾽ din jocul norocului, al hazardului sunt ale unui „trup plin de întrebări”, Emil BRUMARU încercând să afle care e diferența dintre „Sweet Child O᾽Mine” și Ne-ndepărtăm din ce în ce de „Sweet Child In Time” – epoci, paradigme de sensibilitate – și, mai viață… ales, să privească spre cer, împotriva „orgasmului cotidian” și a Opera postumă la(n)țului din jurul gâtului; „:? oare aș putea ști vreodată/ cine am fost Ediție îngrijită și prefață eu/ înainte de a fi eu”, se întreabă ființa din fața oglinzii, „sub bagheta de Bogdan CREȚU Iași, Polirom, 2020 ADN-ului ancestral” al lui Cain, într-o nostalgie a Edenului pierdut, de unde va fi fost alungat: „nepăsător/ cândva te odihneai sub umbra frunzei/ de măr din grădinile edenului/ atunci totul se număra în fructe și fericire/ de/ pe frunza pe sub care ai trecut astăzi/ mâine va cânta toamna” (nostalgie). În fond, multe dintre poemele cărții lui Vlad Scu- telnicu – emcepătrat, paharul patruzeci, istorie nescrisă – re-prezintă imagini ale Edenului în deriziunea oamenilor de azi, care uită „prima poveste de dragoste a lumii”, mărul biblic va fi fost mușcat „benevol de fiecare dintre noi”, iar lângă pomul cunoașterii, oamenii vorbesc „într-un rebus al lor”. Între oglinzi, „veșnice întrebătoare oglinzi”, Vlad Scutelnicu imagi- nează, în nedumerire, o altă unitate spațiu-timp, când „nu mai știi da- că există sus-jos/ nu mai știi dacă există dreapta-stânga/ înainte-îna- poi/ nu mai există ieri, azi, mâine”, unde calea și drumul ființei se des- Simion BOGDĂNESCU part: calea e un pelerinaj al (re)cunoașterii spațiului de identificare Delir după Rahmaninov Cuvinte însoțitoare de pierdut, acolo unde e „iarbă verde de acasă”, în vreme ce drumul a ja- Cassian Maria SPIRIDON lonat de simbolurile christice ale jertfei, într-un imperiu al neliniștilor și Valeriu STANCU personale, cu o oglindă care arată ființei o alteritate agresivă, un jude- Iași, Timpul, 2020 cător: la capătul drumului e poetul asemeni unei râme care privește portretul Giocondei, în timp ce, la capătul unde sfârșește calea se află libertatea, lumina, sfera perfectă, cerul, aerul de respirat, visarea, curcubeele zărilor îndepărtate, o pajiște verde întinsă „în care rochița rândunicii semănase stele”, apoi, „munți de bani, femei frumoase, în fața cărora/ dumnezeu să-și ridice pălăria,/ mașini de lux, apartamen- te, yacht-uri plutind leneșe/ pe albastrul sidefat al mării și/ câte și câ- te...”, cum scrie Vlad Scutelnicu în ziduri și libertăți. Într-o altă ordine, lirica lui Vlad Scutelnicu pendulează între figura poetului care, ca în atâtea paradigme postromantice, exprimă inex- primabilul, scriindu-și poemele instant cu întrebările, neliniștile și ne- dumeririle sale și textura poemului postmodern care își caută autorul, Ioan MATEICIUC îl scrie și îl stăpânește; „meciul” dintre poet și poem nu se încheie cu anchilopoetica Ilustrații de Ioniță BENEA această carte, e pasionant, a intrat în prelungiri. Cuvinte însoțitoare de Liviu ANTONESEI și Andrei C. ȘERBAN Suceava, Alexandria Publishing House, 2020

63

Jan H. MYSJKIN Bistrița, Casa de editură Max Blecher, Ana DOBRE

ÎNTÂLNIRILE HAZARDULUI LA LIMITA DINTRE TIMP ȘI VREME (Andrea H. Hedeș)

Orice ar putea părea clasic în titlul romanului Andreei H. Hedeș, O întâlnire pe strada Hazard și în povestea pe care o spune se reconvertește în opoziție și negația lui. Întâlnirea nu este o întâlnire, căci nu există ha- zard și, prin urmare, nimic nu se petrece la întâm- plare. Apoi, întâlnirile de pe strada Hazardului ar putea trimite la filosofia relației dintre întâmplare și necesitate, viață și destin, real și ireal, profan și sa- cru și ar putea da o imagine a labirintului. Cele pa- tru întâlniri relevă simbolismul cifrei 4, sugerând, poate, punctele cardinale din semnul crucii. Într-un oraș labirintic, adăpostind și camuflând mistere, strada Hazard este toposul central, ea în- săși un labirint, creând rupturi de nivel, încât per- zări ale unor vechi mituri, ce acced la o mitologie sonajul, Cleopatra, are o serie de intrări și de ieșiri personală. care o scot din realul vieții și o duc/ conduc în irea- Cum numele nu poate fi ales întâmplător, Cle- lul visului. opatra, pianistă, cu sugestia căutării unui absolut, Alternanța dintre real și fantastic are o explica- armonizată muzicii sferelor, pare rătăcită în secolul ție intratextuală: Cleopatra crede că visează, visele al XXI-lea, trăgând după ea simbolisme care întorc conținându-se, ca matrioșcile, unul în celălalt, ur- la ultima împărăteasă a Egiptului. Acceptând ideea mând logica onirică a celeilalte vieți. Este explica- pluriversului, o posibilă interpretare ar sugera un ția rațională a unui fapt irațional, inadmisibil prin dublet al personajelor conform acceptului potrivit determinările logice ale rațiunii, explicație ce men- căruia, dacă într-un timp și spațiu, undeva, când- ține lumea cea aievea în logica și determinările ei va, a fost posibilă o Cleopatra nefericită, într-un alt și întreține fantasticul. Ruptura de nivel s-ar expli- timp, altundeva, e posibil să existe o Cleopatra fe- ca și prin natura diferită a creatorului cu o imagina- ricită. ție flamboaiantă, explicație, de asemenea, raționa- Scenele imaginate sunt integrate parabolei. lă, și prin vis – „un vis în care nu știi că visezi, un Majoritatea sunt construite în această perspectivă fel de vis lucid”. a dublului sens, evidențiind o po(i)etică proprie a Povestea se construiește într-o compoziție so- epicului, în consonanță cu viziunea postmodernis- fisticată în care toate obiectele, toate personajele tă textualistă. care apar – Cleopatra și Sara, fiica ei, Bazil, Mon- Repetiția este figura centrală, prin reluări și re- strul Colombre, Hamlet, Chițibuș, Magister, Balta- petări care intră în logica nelogică la modul sublim zar și Abbadon, Arhanghel, Belladona, Zeul cu a creației. Revenirile în real ale Cleopatrei sunt, de Tridentul, contează mai puțin ca reprezentare exemplu, redate cvasi-identic. În această construc- mimetică, în sens aristotelic, a unei realități în pro- ție, patru invitații/ chemări sunt adresate Cleopa- iecție subiectivă, și mai mult ca simboluri, actuali- trei, invitată, pe rând la Palatul Măcelarului, al

64 Farmacistului, al Neguțătorului de Vinuri și, în final, la Palatul Artelor, toposuri care ar sugera fie treptele pe care le parcurge creatorul pen- BIBLIORAFT tru a ajunge la absolutul creației, fie cercurile concentrice pe care le străbate, imaginar, creatorul pentru a investiga cuantele realului, pen- tru a ajunge la frumosul absolut din Palatul Artelor. Lumile acestea, spații pe care le parcurge, au geografia lor mitică. Râul Axion e un fel de Styx, pe care-l trece cu noul Caron, un gondo- lier mut, nemișcat ca o statuie care „părea că privește în zare, în gol, așteptând”. Intrările sunt tot atâtea treceri, dintr-un univers în altul, din sine în afară, din afară înapoi în sine, posibile probe inițiatice, într-un insolit scenariu mitic al destinului. Aceste treceri sunt treceri dintr-un labirint în altul, din labirintul realului – străzi, trotuare, clădiri, coridoare secre- te, în labirintul irealului, al visului. Și atunci, totul se metamorfozează ca-n basme: pisica Rândunica devine o fată frumoasă, un fel de um- bră/ dublu, pe care o lasă în lume, cât timp are loc călătoria în celălalt PANDEMICON tărâm; calul năzdrăvan e înlocuit de Cassian, cerbul năzdrăvan, o că- povestiri pentru sfârșitul lumii lăuză în lumea ce i se deschide. Colecție coordonată de Alexandru ARION Pe parcursul acestor experiențe-probe de inițiere, Cleopatra este București, Crime Scene Press, 2020 numită Doamna celor 10.000 de Trandafiri, Doamna Florilor de Măr, Doamnă a celor două lumi și Regina Hazard. De fiecare dată, este sfătuită să urmeze calea de lumină, iar ea, neabătut, o urmează cu toată credința, căci nu neascultarea este mi- za acestor experiențe insolite, cât ascultarea, dându-și șansa revelați- ei, clipa de grație, în care pluriversurile să se topească într-o singură dimensiune, aceea a creației. În același simbolism elaborat, amintind difuz de construcția Ban- chetului lui Platon, cu sugestia celor patru trepte necesare pentru a ajunge la epoptia, frumosul absolut, se situează și temele fiecărei tre- ceri care marchează intrarea în fantastic: dragostea, petrecerea, crea- ția și făpturile ei, fericirea. Condiția sine qua non a oricărei lumi, a ori- cărei creații este dragostea. Celelalte i se subordonează. A doua temă, petrecerea, nu se referă atât la modul de a folosi momentul pentru a marca clipa și pentru a cunoaște voluptatea plăce- Stelian ȚURLEA rii, cât la ideea de trecere și pe-trecere în timp a lumii, a generațiilor. La nord și la sud de Tejo (Itinerare portugheze) Simbolismul este concentrat acum în imaginea hegeliană a roții care Cuvinte însoțitoare de se învârte fără încetare. În dorința Cleopatrei de a se da în roată se Laurențiu ULICI și Sultana CRAIA insinuează distincția nuanțată dintre timp, obiectiv în curgerea lui București, Eikon, 2020 eternă, și vreme, ca moment potrivit pentru a face ceva. Acest ceva este, pentru Cleopatra, creația. Ea visează opera per- fectă și lucrează la marea ei simfonie O altă oră albastră. Pentru a materializa acest vis de creație, ea străbate aceste spații, urcând pe raza de lună a imaginației. Lumea este vis, un vis lucid, o plăsmuire a visului fiecăruia, o car- te, o creație, iar făpturile, o plăsmuire din cărți, căci, așa cum gândeș- te Cleopatra, „legendele sunt adevărate”. Orele care se derulează ca timp obiectiv conțin momentele potrivi- te, orele albastre ale Cleopatrei, care se consumă pe durata unei zile cu valoare mitică, depășind particularul pentru a accede la general, de la răsărit până la amiază, din zorii vieții până la apusul ei. Cu siguranță, aceste idei nu au epuizat bogăția de simboluri ale acestui roman, dar ele pot da o idee despre complexitatea acestei proze care-l invită pe cititor ca partener egal la desăvârșirea, prin trep- Adrian ALUI GHEORGHE Supraviețuitor în România lor tele interpretării, a creației. Piatra-Neamț, Conta, 2019

65 Lucian-Vasile SZABO

DESPRE SUFERINȚĂ. CU IOANA CISTELECAN

Ce înseamnă suferința? Cum o simțim? Are ea o dimensiune estetică? Poate cercetătorul să se obiectiveze în analiză, când știm că orice acti- vitate umană nu poate scăpa de o doză de subi- ectivism? Spațiul carceral și memoria celulei sunt stimulative din puncte de vedere artistic? Mai poți fi om după ce ai trecut prin închisorile comuniste? Sunt întrebări puse în context și subtext (alături de alte poate chiar mai importante!) de Ioana Ciste- lecan în volumul Staze și metastaze carcerale, apărut la editura Charmides din Bistrița în 2019. În ceea ce privește răspunsurile, situația devine și mai complicată. Autoarea știe că nu există întot- deauna soluții, că nimic nu este definitiv, precum și că uneori chiar încercarea de a răspunde repre- zintă un risc (poate greu de asumat). Nu este, cum ar putea să pară, un abandon al profesiona- tabile excepții, ea fiind prezentă mai degrabă în lismului, ci o recunoaștere a limitelor, un gest cadrul literar-filologic, și nu în cel istoric, sociolog onest față de public: „Și da, m-am lecuit de iluzia ori politologic, cum ar fi fost firesc. Așa se face că exhaustivității: fiecare autor ce se apleacă asupra Ioana Cistelecan își asumă o astfel de cercetare, unei tematici își asumă, fără doar și poate, limitele deși aspectul literar artistic nu este primordial, car- și paradigma propriei viziuni”. tea analizând ca studii de caz… cazuri de conști- Din 1938 și până în 22 decembrie 1989, Ro- ință, șase nume fiind în prim plan: Paul Goma, Ni- mânia a cunoscut diferite tipuri de excese autori- chifor Crainic, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Ioan tariste și dictatoriale, când au fost impuse măsuri Andrei și Ioan-Victor Pica. Sunt oameni care au de limitare și eliminare a libertăților colective și in- suferit pentru ideile lor sau, mai ales, pentru că nu dividuale. Regimul comunist a diversificat tehnicile se încadrau în standardele strâmte stabilite de re- de abrutizare, însă esența a rămas: formarea gim. „omului nou”, complet alienat. Există o bogată lite- Cercetarea este una îndelungată (de peste ratură memorialistică despre fenomenul carceral două decenii), pe parcurs unele rezultate fiind ma- și despre tehnicile mai brutale sau mai mascate terializate într-o teză de doctorat, realizată sub de distrugere a individualității gânditoare și crea- coordonarea profesorului și criticului literar Cornel toare. La un moment dat, se ajunsese chiar la o Ungureanu de la Universitatea de Vest din Timi- inflație de astfel de scrieri, multe deficitare sub șoara. Rigoarea și constrângerile academice ale aspectul stilului, superficiale, reușind chiar să ba- unui astfel de demers au impus și limitarea la un nalizeze suferința. A apărut și o „oboseală” a citi- număr mai mic de nume supuse cercetării, asupra torilor, discuția despre teroarea comunistă și de- cărora s-a aplecat însă în detaliu, tocmai pentru a spre spațiul carceral fiind evitată. Nici certarea fe- putea surprinde atât tușele personale, cât și ca- nomenului nu a înaintat foarte mult, cu unele no- racteristicile comune, pentru a putea identifica tră-

66 săturile ce definesc experiența carcerală în con- CĂRŢILE JUNIMII text general. Surprinde la Ioana Cistelecan maniera exactă, Colecţia EXIT nu prea sofisticată și nici inutil condimentată cu argumente pretențioase, în care reușește să de- construiască imensa minciună pe care sistemul comunist s-a fondat și supraviețuit 45 de ani în România, unele tare ale acestei ideologii reacțio- nare otrăvind societatea mulți ani după 1989. Ră- ul pornește și este întruchipat de partid, preocu- parea lui fiind de a distruge individul, personalita- tea acestuia, marcă a unei „tipologii dușmănoase statului comunist, sustrăgându-se obstinant uni- formizării intrinseci și, în consecință, controlului”. Individul a trebuit să fie pus sub hegemonia gru- pului, să devină tovarăș, docil, cinstit, util, incapa- bil să pună probleme sistemului. Unii vor adera ușor la noua ideologie, la „noua viață”, alții mai greu. Schema teoretică va avea dificultăți enorme la transpunerea în practică, iar atunci vor fi aplica- te metode de constrângere, intrând în scenă te- roarea. Constrângerea va fi necesară deoarece au existat persoane care au refuzat la modul ex- plicit înregimentarea. Acești oameni vor suferi in- tens, ei fiind cei definiți de I. Cistelecan ca dam- care se lega greu un dialog. Răbufneau și unele nați. Nu sunt simpli condamnați, ci damnați, dis- frustrări, generate de convingerea proprie cum că tincția fiind necesară deoarece ei vor fi făcuți să nu i se acordă suficientă importantă, că nu este sufere pentru refuzul lor de a fi tovarăși, încarce- prețuit așa cum ar trebui atât ca luptător civic, cât rați pentru că s-ar fi împotrivit regimului comunist și ca scriitor. Sunt aici avute în vedere disputele înainte ca acesta să vină la putere, dar și în pre- care au existat cu Vladimir Tismăneanu, „dede- zentul alterat, al totalitarismului agresiv și intole- subturi” legate de îndepărtarea lui P. Goma din rant. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Un loc special în analiză îi acordă Ioana Ciste- Comuniste din România, în anul 2006. Concluziile lecan lui Paul Goma. Sunt trecute în revistă și puse de autoare la capitolul Goma sunt esențiale apoi analizate într-un nou context gesturile exem- pentru a înțelege de ce persoanele care au suferit plare ale scriitorului moldovean în încercarea de a în regimul comunist (damnații) nu reușesc să se descreți cât de cât rigiditatea regimului totalitar de adapteze „noii realități”, libertății pentru care au la București. Ne amintim că intrarea în scenă a lui militat atât de profund. Damnatul de tipul Goma P. Goma se petrecea într-o perioadă în care sis- vrea să rămână „un reper imuabil și inexorabil”, temul comunist mioritic era oarecum mai îngădui- încercând să-și înăbușe frustrările și să-și ascun- tor, iar teroarea instituită prin lupta de clasă se dă slăbiciunile, recurgând la tactica de „intimidare, mai domolise. Apăruse însă un nou pericol, adus persiflare și desființare a adversarului”. de așa-numita „revoluție culturală”, o insinuare tot Dincolo de aceste aspecte particulare, volumul mai evidentă a marxism-leninismului în sfera cre- Staze și metastaze carcerale se evidențiază nu ației, după o scurtă perioadă de deschidere din doar ca o cercetare profundă și originală într-o deceniul anterior. Se manifesta tot mai accentuat zonă delicată cum este cea a suferinței, ci și ca o cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta reușită privind sinteza, prezentând un sistem coe- fiind cadrul acțiunilor revendicative inițiate de P. rent de analiză și de investigare. Eșafodajul teore- Goma, cel devenit curând disident. În Staze și tic este remarcabil, alimentat de aspecte specifice metastaze carcerale însă analiza se îndreaptă că- fiecărui participant și acțiuni întreprinse, într-un tre episoade din perioada târzie a existenței lui P. model de lucru ce poate fi util și pentru alte cerce- Goma, atunci când intră în dispută cu puterea tări de acest gen. Este o carte a cărei lectură adu- (democratică!) de la București. ce un câștig informațional evident pentru cititori și Scriitorul a fost mereu un caracter dificil, cu pentru specialiști.

67 Gheorghe SIMON

RANA VIE

(Theodor-George Calcan)

Înzestrat cu o intuiție sprintenă și cu o inspirată

și severă expresie poetică, Theodor-George Cal- can e poetul primejdiei de a fi și al fericitei clipe de a da nume unei trăiri prin poezie, ca ultimă șansă de a ne salva din anomie și din nimicnicie. Amnezii- alta decât ni se pare/ Cred doar că poezia e bună/ le doamnei Voltaire (2020), împrumută titlul unui Când te ajută să-ți înțelegi/ Existența/ Ca pe o casă poem, publicat într-o altă carte, Atelierele lui Belfe- veșnic deschisă/ În care tu însuți/ Rămâi întotdea- gor, apărută tot la Junimea, în 2009: „Numele meu una același/ Fără să crezi nicio clipă/ Că dacă tră- s-a despărțit/ De mine/ Orice creație are loc și se iești ești viu/ Și asta pentru că ceva/ Despre care face/ La timpul prezent mă gândesc/ Limpezi frun- n-am știut/ Că e-n noi/ Se naște în noi existând/ ze mi-s palmele/ Și mult mai aproape de zid/ O mâ- După moarte.” (Natură instinctivă cu halou) nă înmănușată/ Și strânge pumnii doamnă/ Strân- Statornicia și coerența interioară pot fi cucerite ge pumnii/ O arătare barocă/ Se uită la mine/ Și mă printr-o mai clară și severă expresie, creatorul fiind privește uimită/ Cu ochii umezi/ La marginea mării/ rana vie a vieții. Pentru a nu eșua în tentativa de a Libertatea cernită/ Și udă nisipul, valul/ Destul de ne cunoaște, Theodor-George Calcan își asumă uzat.” O mențiune aparte pentru ediția recentă me- condiția umană la modul cel mai simplu și mai la rită semnalată prin confirmarea și aprecierea unui îndemână. Pentru un poet sinceritatea nu-i sufici- Poet de elită, Marian Drăghici, și a unui distins critic entă, e chiar dăunătoare. Numai eliberarea din tă- literar, Ioan Holban, ambii, iscusiți Cititori în Duhul cere și doar însuflețirea cuvântului ar putea fi calea Literei și ai artei poetice pe care o cultivă cu măies- firească a viețuirii. Poetul e rana vie a sufletului. A trie Theodor-George Calcan. vedea și a auzi sunt cele două verbe esențiale, arta Pornind de la cuvinte simple, fiecare poem e o poetică fiind o înrudire și o înrodire interioară, de- artă poetică, una a intensificării și accentuării, cu venind pe măsură ce citim, vedere și auzire, acea ingenioase imagini grave, cu eliberări subtile ale infinire eminesciană a Verbului în lucrare divină, cuvintelor din haosul indeterminării, încât, un sim- oferindu-ne o citire a ceea ce nu poate fi văzut, de plu cuvânt, un cuvânt fără nume, are puterea as- neatins, și asupra a ceea ce nu poate fi rostit decât cunsă de a-și însufleți înțelesul, printr-un ritm interi- poetic: În auzul și în văzul poemului/ Sufletul meu or, curgător, cu largi respirări și simțiri acute: „Pipă- prefăcut în cuvinte/ Se-mparte pe sine, mulțimii/ De it, văz, auz, gust, miros/ Dacă vă pierd/ Ce-aș pu- unul singur stau între oameni/ Ziua și noaptea/ De tea dobândi oare?/ Cu propria-mi privire/ dezgolin- unul singur mă osândesc/ La visare/ Poate numai du-mă ironic/ Mie însumi mă dărui,/ Fără cuvânt”. din convingerea/ Că pot atinge cu respirația mea/ Însăilarea, înșelătoare, impresia, cuceritoare, Linia orizontului/ Că pot defini Poezia/ Esența lu- sunt departe de a întemeia coerent o alcătuire atât crurilor și pe/ Dumnezeu. (Palimpsest). Rar de tot de fină și complexă cum e firea umană, cu încâlciri se poate întâmpla ca o rostire poetică să fie și o și destrămări, cu amnezii și stagnări, într-un timp al epifanie, o vedere a celor nevăzute și o auzire a nimicirii, încât făcătorii de cuvinte devin făcători de glasului din văzduhul uimirii. sentimente, iar arta lor nu poate fi decât o făcătură, Rămâne poet, cel născut poet, iar poezia e ca- iar omul, un obiect de unică folosință: „În miezul de lea regală a cunoașterii divine. Tot ce ne apare ca esență/ Al poeziei/ Stă ascuns nefirescul/ Lumea e

68 perimat și expirat prin uzură, ca un timp trecut în- ruvimul de foc/ Cupolă răsturnată pe maidan/ Cro- cremenit, devine în poetica lui Theodor-George nica unui război petrecut în auz/ Cu Maitec și cu Calcan o înnoire și o însuflețire a rostirii, prin suave Pasărea Phoenix.” și tandre transfigurări, cu personaje vii, cu gesturi Theodor-George Calcan e poetul unei chemări memorabile, cu atât de personale și originale alcă- interioare cu resurse și înzestrări picturale autenti- tuiri cuceritoare, tocmai prin simpla lor întruchipare, ce, prin expresive poeme baroce, prin metonimii prin aerul firesc al respirării, într-un ținut prea larg și originale, din care răsar adevărate bijuterii lirice, re- prea plin de uimiri, de mirări și de contemplări: flecții personale și cugetări memorabile: „Nu poți „Omul vrea să cunoască misterul/ Timpului care-a trece/ Dincolo de marginea neființei// Poți fi liber trecut/ Să-l redescopere să-l recompună/ După le- spunând/ Ceea ce trebuie spus// Nici un copac/ Nu gile noi ale firii/ Trecând prin dogoarea credinței/ poate crește până la cer/ Și nici un cuvânt/ Rostit Acest interval bântuit de fantasme/ Și, de ce nu, sau gândit/ Nu poate acoperi totul/ Chiar venită măcinat de confuzii/ Și de fantome ursuze/ Mă duc de-afară din cărți/ Direct din natură/ Umbra se poa- cu gândul până la Platon/ Caut cuvântul care să te preface/ Într-un cuvânt// Ușor ca neaua poate fi/ poată s-acopere/ Căderea stelei țipând/ Și simți Cuvântul/ Rotund ca genunchiul de fată/ Sau, dim- drumul spinos al cunoașterii/ Efectul, reflexul unei potrivă, colțuros și greu// Fluidă și imprevizibilă/ Fi- oglinzi/ Transparent-unduinde/ Bucuria de a comu- rea noastră/ Se scurge-n cuvinte// Asemeni umbre- nica elevat/ Și de-a fi ceea ce suntem/ Fără modele lor cuvintele/ Îmi ating sufletul/ Înainte să zboare/ prefabricate și prestabilite.” (Înalț capul și merg pe Le deslușesc numai foșnetul/ Pur// Degeaba curate malul Senei până târziu căutând câteva semne) ni-s mâinile/ dacă nu putem face curat sufletul.” Ironia e forma aparent livrescă, înșelătoare, a Neasemenea și surprinzător, interogativ și refle- poeticii sale, dinadins, sugerată, tocmai pentru a fi xiv, Theodor-George Calcan e poetul cunoașterii convingător și biruitor asupra a ceea nu se poate sufletului, prin recuperări și restaurări, din fragmente spune pe șleau, evitând pe cât posibil înșiruirea persistente, memorabile, în intervalul dureros al în- oarbă, plictisitoare și obositoare, susceptibilă de singurării, când solitudinea e mai aspră decât o as- lipsă de duh creator, poetic. În toate artele Adevă- ceză, când singurătatea nu mai poate fi împărțită, rul ne apare ca triumf și biruință asupra haosului, nici împărtășită. Neliniștea ferventă și acuitatea sim- nimic de adăugat, nimic de eliminat, o cumpănire țirii, febrila căutare a unui înțeles, sunt expresia unei între ceea ce ni se arată și între ceea ce nu poate fi poetici dinamice prin verbele care însuflețesc rosti- exprimat. Încununare a creației, omul are menirea rea. Cum nimeni nu are puterea de a pune punct de a-și cunoaște condiția, viața în toată splendoa- vieții, la fel se întâmplă și în aceste poeme, fără ră- rea ei și în tot largul unei chemări interioare, elibe- gaz, cu arderi interioare continue și oglindiri sponta- ratoare. ne și firești: „În marea liniște ce mă apasă/ Se insi- Poezia e calea luminii, a eliminării semnelor nuează cenușiul strigăt/ Și cât de lacomă poate fi obscure, a surpării aparențelor înșelătoare. Poetul Poezia/ Cerându-mi o volută, un salt/ O distonanță Theodor-George Calcan își asumă primejdia rostirii rebelă/ O străfulgerare vagă a unei dorințe/ O căde- și se încumetă să restituie puterea cuvântului din- re în gol sau, de ce nu,/ O ridicare la cer// Și după tâi, princiar, pe când nu era supus uzurii și golirii de ce am învățat totul bine/ Nume, ființe, obiecte/ Mă un conținut subînțeles, pierzându-se în felul acesta opresc/ Am uitat totul/ Cobor o treaptă/ Și dau de o sensul pregnant al comunicării. Dinamica titlurilor pajiște.” (Întorc capul tăcerii și cenușiilor furii) tutelare și culturale e o confirmare a poeticii sale, Theodor-George Calcan scrie un singur poem, picturală, vizuală, încât ai impresia că te afli la un o singură carte despre cunoaștere, despre viață și vernisaj cu peisaje și tablouri tematice, în loc de despre moarte, despre lume și despre om, fără poeme aeriene, saturniene, cu vibrări bacoviene și semne de punctuație, cu litere mari, în solitudine și compuneri himerice: „Spicul lui Saturn/ Schiță de amărăciune, cu întristări bacoviene, în alergare proiect pentru o piață persană/ Ritmuri severe/ continuă, spre atestări și confirmări din alte arii cul- Prânz frugal cu Hieronymus Bosch/ Plaur plutind turale și din alte arte creatoare. pe gârla Kant/ Când gârla Kant/ Când râul Lethe/ Remarcabilă e îndemânarea de a converti con- Ochiul lui Nicanor/ O posibilă creangă de aur/ Norul cepte și abstracții, prin volute și acolade poetice, cu lui Homer/ Despre Eufratul eretic/ Despre ruga unei litere vii, cu sensuri înnoite care se ramifică și se în- pietre/ Confesiuni despre neant/ Ultima pecete a tretaie la fiecare adiere de duh interior. Nimic nu se uimirii/ Trestia singurătății/ Lacrima spiritului/ Iarba repetă. Nimic nu pare a fi mai profund decât apa- tunetului/ Suflet în piele de șarpe/ Sentimentul ca renta stare de neclintire și mai de nepătruns înțele- un arc de vânătoare/ Portret cu lună în pahar/ Me- sul ascuns, care ni se dezvăluie în chiar clipa sur- lancolii saturniene/ Locuința din gura de vultur/ He- prinderii, ca un semn al înțelepciunii divine.

69 Diana BOBICĂ (din Canada)

VIAȚA CA O CORABIE SOLITARĂ, FERITĂ DE FURTUNILE ISTORIEI? (Guzel Iahina)

Inspirându-se din viața coloniilor germane de pe Volga din prima jumătate a secolului al XX-lea, Guzel Iahina își construiește cel de-al doilea ro- man în jurul întrebării dacă omul se poate sustrage timpului căruia îi aparține, evitând astfel suferința generată de contextul istoric în care trăiește. Reali- tatea istorică a popoarelor din componența vechiu- lui URSS, urmărită prin prisma unor destine indivi- duale, furnizează scriitoarei ruse cu origini tătare substanță pentru amplele ei construcții epice, în care viețile personajelor sunt urmărite pe fondul transformărilor politice din acea năpăstuită parte de lume. Dacă în Zuleiha deschide ochii cadrul amplu este cel al deschiaburirii așa-zișilor culaci și al deportării în Siberia, în Copiii de pe Volga (Bu- munci reprezintă o oază de germanitate transplan- curești, Editura Humanitas Fiction, 2020, traducere tată în stepa rusă și rezistentă la realitățile înconju- din rusă de Luana Schidu) scriitoarea urmărește rătoare. Limba țării de adopție le rămâne în cea felul în care evenimentele istorice afectează co- mai mare parte străină, ei însușindu-și doar mini- munitățile germane de pe Volga între anii 1916 și mul necesar pentru a reuși să vândă la târgurile 1938 – revoluția din 1917, războiul civil care a ur- din împrejurimi roadele muncii lor. mat, colectivizarea, arestările, deportările –, toate Într-o zi de mai (a anului 1916 sau cel mult acestea izbind populația întregii țări și, cu asupra 1917, după cum se deduce din context) rutina din de măsură, comunitățile etnice bănuite de încerca- viața profesorului Bach, de treizeci și doi de ani, rea de a sabota din interior instalarea „socialismu- este tulburată de o scrisoare primită din senin, prin lui luminos”. care e invitat pe malul drept al fluviului Volga, pen- Personajul principal este Schulmeister-ul Ja- tru a discuta o chestiune importantă. Udo Grimm, kob Ivanovici Bach, profesor în Gnadental, una semnatarul scrisorii, îi solicită Schulmeister-ului dintre coloniile germane de pe Volga. Ecaterina lecții particulare cu fiica sa, Klara, în vârstă de șap- cea Mare, prin venele căreia curgea sânge ger- tesprezece ani, crescută fără mamă, doar în grija man, a semnat, în 1762 și 1763, două manifeste unei dădace vârstnice și posomorâte, Tilda, și sub prin care îi invita pe țăranii germani să se stabi- supravegherea autoritară a tatălui. Până acum, lească în teritoriile pustii ale Rusiei, având promi- viața Klarei s-a desfășurat doar la ferma părinteas- siunea unei vieți îmbelșugate și tihnite, asigurate că ferită de pădure, în prezența puținilor oameni de munca asiduă. Încântați de această perspecti- din gospodărie și izolată de toți ceilalți. Asistat de vă, țăranii germani întemeiază așezări pe Volga, bătrâna Tilda și de fâșâitul roții ei de tors, lecțiile aducând aici întreaga lor moștenire culturală care, decurg în condiții cel puțin bizare, Bach neputân- prin limbă, tradiții, prin felul de a gândi și de a du-și vedea eleva, fiind despărțit de ea printr-un

70 paravan de pânză imposibil de înlăturat. Klara este care nu a reușit să o apere, Bach își pierde capaci- simultan o absență vizuală și o prezență vocală, tatea de a vorbi. Tăcerea pe care el o cultivase de- toată gama de emoții prin care trece eleva reflec- vine acum totală, un refugiu al neputinței în fața tându-se în intonațiile vocii, în ritmul respirației, în grozăviilor lumii. Viața Klarei se frânge brusc la oftări și în tăceri. Seducția prezenței devenită ab- nașterea copilului pe care și-l dorise cu disperare sență acționează asupra amândurora și, peste câ- atâția ani, iar Bach își vede toată existența golită teva luni, la începutul lui octombrie, când Grimm de sens, ideea de a-și însoți iubita în moarte pă- pleacă împreună cu fiica și cu bătrâna Tilda pentru rându-i-se singura opțiune. Dar noua viața își cere a se repatria în Germania, Klara reușește să fugă imperios dreptul ei și Bach trebuie să găsească din trenul care îi ducea spre Moscova și să ajungă soluții pentru a o putea hrăni pe fetiță. Salvarea vi- în Gnadental, la Schulmeister-ul devastat de des- ne tot din incursiunile nocturne în Gnadental, unde părțirea bruscă. Bach mulge o capră dintr-o turmă înghesuită în În lipsa unei dovezi care să ateste vârsta și grajdul prea strâmt. Abia când este prins aflăm că originea fetei, pastorul din Gnadental refuză cunu- el furase din „avutul obștesc”, din colhoz, că între narea celor doi, iar întreaga comunitate devine os- timp în țară se instaurase comunismul, cu toate tilă poveștii lor de dragoste. Dorind să o ferească schimbările aduse de el. Hoffmann, un ghebos ciu- pe fată de răutățile gratuite și de curiozitățile ab- dat, activistul satului, acceptă să îl plătească pe surde ale consătenilor săi, Bach o ține pe Klara Bach cu lapte de capră, apoi cu alte alimente în numai în cămăruța lui modestă, până când aversi- schimbul scrierilor pe care fostul învățător i le adu- unea celorlalți îi determină pe cei doi să se refugi- ce cu regularitate. La solicitarea lui Hoffmann – eze la ferma părintească a Klarei, unde încep o german autentic, venit pe aceste meleaguri pentru viață nouă. Mai bine zis, Klara continuă izolarea la sprijinirea cauzei comuniste și care dorește să îi care o condamnase tatăl ei, de data aceasta fiind înțeleagă pe săteni –, Bach se transformă într-un lipsită de orice altă prezență în afară de cea a lui cronicar al Gnadentalului, reconstruindu-i din cu- Bach. Munca umple zilele amândurora, căci trebu- vinte veselia și prospețimea de odinioară, urmă- rile casei, alături de îngrijirea grădinii și a livezii le rind obiceiurile și credințele comunității și însoțin- ocupă tot timpul. du-le de reflecții personale. Între tăcutul Bach și Pe măsură ce vremea trece însă, claustrarea locvacele Hoffmann are loc o tovărășie ciudată – lor se va adânci, căci rarele incursiuni nocturne ale muțenia primului potențează discursul efervescent lui Bach pe malul celălalt al fluviului, în satul natal, al celuilalt și, totodată, talentul de povestitor al lui nu aduc deloc vești îmbucurătoare. Văzut noaptea Bach contrastează cu lipsa acestui talent la Hoff- pe furiș, Gnadentalul pare supus unui proces ciu- mann. Când viața comunității Gnadentalului este dat de deteriorare, cu case devastate, părăsite, consemnată în toate amănuntele ei, Hoffmann îi peste care plutește un aer de sărăcire, de pustiire, solicită lui Bach să scrie basme, iar acesta, por- purtând totodată și dovezi clare a fel de fel de gro- nind de la poveștile auzite de la Klara, le rescrie zăvii petrecute în tot acest răstimp. Descoperirile printr-un filtru personal, folosindu-se de întâmplări- le păstrează pentru sine, fără a i le împărtăși Kla- le vieții lui și de oamenii întâlniți în realitate. Toate rei, ele adâncindu-l pe Bach tot mai mult în convin- scrierile lui Bach sunt modificate de Hoffmann prin gerea că e mai bine să stea feriți în casa lor din finaluri racordate la ideologia vremii, apoi sunt tri- mijlocul pădurii decât să iasă în lume și să se con- mise la redacția ziarului Wolga Kurier din Po- frunte cu ororile ei. Toate evenimentele lumii mari, krovsk, sub semnătura reieșită din combinația ce- consecințe ale transformărilor istorice prin care lor două nume: „corespondent sătesc Hobach”. trece țara, ajung la ei atenuat, fără a li se dezvălui Plata în produse, asigurată de Hoffmann, e justifi- în realitatea lor înfricoșătoare. De pe malul drept al cată ca fiind „Pentru ajutorul dat pe frontul propa- fluviului, Bach și Klara observă, fără a izbuti să le gandistic”. înțeleagă întreaga dimensiune, fel de fel de întâm- Pe parcursul anilor, viața din Gnadental pare plări îngrozitoare, căci între realitatea lor izolată și că se supune într-un fel misterios poveștilor năs- lumea cea mare, Volga se interpune ca o surdină, cocite de Bach: atunci când lucrurile merg bine, el reducând până aproape de anulare vuietul de coș- e fericit, căci simte că prin plăsmuirile lui a contri- mar al prezentului istoric. buit la fericirea și bunăstarea foștilor consăteni, în- După șapte ani de recluziune, viața lui Bach și să pe măsură ce realitatea e zguduită de eveni- a Klarei, măsurată doar în ritmurile naturii, în a că- mente sângeroase, Bach trăiește adevărate furtuni ror cadență se desfășoară și munca lor, este răs- sufletești crezând că fragmentele crude ale bas- colită de intruziunea brutală a trei bărbați, care melor au determinat tragediile din Gnadental. În- sfâșie pacea familiei. Șocat de violarea Klarei, pe cercând să corecteze prezentul, el însăilează

71 fragmente luminoase, fără nici o legătură unul cu rusa literară, din care Bach are puține cunoștințe, altul, ceea ce duce la încheierea colaborării cu ac- ci e limba haimanalelor, a argoului însușit de Va- tivistul Hoffmann. sea în peregrinările lui. Cu excepția incursiunilor solitare în Gnadental, Cu toată dorința lui Bach de a-i ține pe copii fe- Bach trăiește izolat la fosta fermă a lui Grimm, un- riți de grozăviile lumii mari, viața își urmează nea- de o îngrijește pe mica Anna. Schulmeister-ul de bătută cursul, iar ei ajung, la un moment dat, prin- odinioară, care educase generații de copii, se ve- tre cei de vârsta lor, ceea ce duce cu gândul la de în imposibilitatea de a-și educa fiica din cauza faptul că viața nu poate fi ținută sub obroc, că exis- absenței darului vorbirii, iar Anntche crește ocrotită tența omului ca ființă socială integrată timpului său de iubirea obsesivă a lui Bach, care vrea să o țină se împlinește numai în comuniunea cu celălalt. departe de furia și cruzimea lumii de afară, con- Titlul romanului din traducerea în română (Co- damnând-o astfel la o viață petrecută în muțenie și piii de pe Volga) păstrează forța de sugestie a titlu- izolare. Bach înțelege că acesta e prețul pe care lui original (Deti moi, Copiii mei) Sunt trei straturi trebuie să-l plătească pentru a o feri pe micuță de de semnificații care se desprind în urma lecturii. E ororile și sălbăticia timpurilor actuale. Cu toată ho- vorba, în primul rând, de apartenența etnică, de tărârea lui, are totuși două tentative de a-i schimba legătura simbolică de sânge dintre împărăteasa viața Annei: prima dată hotărăște să o ducă la Ecaterina cea Mare și țăranii germani așezați în nou-înființata grădiniță din Gnadental, printre copii stepele rusești – „Copiii mei” îi numește ea în car- de vârsta ei, mai apoi vrea să plece împreună cu tea ce conține cronicile stabilirii țăranilor germani ea la Moscova, pentru a solicita pașapoarte ger- în Rusia. Un al doilea strat vizează ruptura cu tre- mane, cu ajutorul cărora să se poată repatria în ța- cutul, o anume maturizare istorică pe care o speră ra strămoșilor săi, dar transformările petrecute în Hoffmann, o înlăturare „a infantilității formate de lume în timpul anilor de claustrare, neputința lui secole întregi” pentru reușita socialismului („Cum Bach de a se adapta la noile schimbări, reacțiile să ajungem noi la aceste suflete de copii? Cum să Annei, copleșită de noutatea ce se rostogolește stârnim aceste minți imature și leneșe? […] Nu, peste ea din toate părțile îl determină pe Bach să Bach, nu trebuie să ne luptăm cu ei, ci să-i creș- se retragă iar în liniștea și siguranța casei din pă- tem! Să-i alintăm! Să-i dădăcim!”) Al treilea strat dure. vizează chiar legătura sufletească dintre Bach, În traiul tăcut al celor doi, tată și fiică, pătrunde Anna și Vasea. pe neașteptate Vaska, băiețelul kârgâz cu o vârstă Modalitatea în care Guzel Iahina își construieș- incertă, undeva între opt și zece ani, haimana în- te romanul dezvăluie o scriitoare atentă la schele- vățată cu lipsurile, având un puternic instinct de tul narativ, care înaintează în substanța epică folo- supraviețuire. La început, relațiile dintre Bach și sindu-se de pietre unghiulare la care revine pentru Vaska sunt tensionate, instinctul de rebeliune al a adăuga un plus de fluiditate și de sens poveștii. băiatului se manifestă zgomotos când Bach îi soli- Sunt câteva imagini și momente care au acest rol: cită prin semne ajutorul la muncile zilnice, dar as- Volga; imaginea casei din pădure care plutește ca peritățile reacțiilor lui se tocesc când Bach pune la o corabie mai întâi prin pădure, apoi prin livadă, pe gramofon, seară de seară, discuri cu înregistrări Volga și prin lumea întreagă; opoziția dintre preci- din lirica lui Goethe și a lui Schiller. Fără a înțelege zia de ceasornic a îndeplinirii sarcinii de a bate zil- nici un cuvânt (deși abilitățile lui de supraviețuire îl nic clopotul la șase dimineața, la prânz și la nouă ajutaseră, în scurta lui viață de până acum, să în- seara, care ni se dezvăluie la începutul romanului vețe cuvinte din diferitele limbi întâlnite de-a lungul și senzația căderii din timp pe care Bach o expe- fluviului), având o anumită sensibilitate a sufletului rimentează spre sfârșit – antiteză construită gradat bine camuflată sub rugozitățile comportamentale, și cu ajutorul secvenței în care fostul Schulmeister Vaska intuiește „măreția poeziei germane”. Anna, pierde ceasul care îi organizase mulți ani existența în schimb, nu are nici o emoție la auzul înregistră- („Ceasul de buzunar îl pierduse din neatenție (îi rilor, bucuria ei fiind joaca alături de Vaska, imita- căzuse în Volga când pescuia), așa că acum tim- rea strâmbăturilor și a maimuțărelilor lui, spre dez- pul se măsura nu în minute, ci în roua de diminea- amăgirea lui Bach. Doar cu puțini ani mai mare ță și roua de seară, mersul stelelor pe cer și fazele decât fetița, băiatul kârgâz, cu instinctele ascuțite lunii, ninsoare, grosimea gheții pe râu, înflorirea de lupta pentru supraviețuire, reușește să înțelea- merilor și zborul stolurilor de păsări peste stepă. gă că Anna vrea și poate să vorbească, dar nu știe De altfel, părea că timpul curgea aici mereu la cum. Astfel, el își ia în serios rolul de profesor, dar fel.”); o anume continuitate a personajelor care ceea ce reușește într-un final s-o învețe pe creează senzația de ciclicitate – Bach îl perpetu- Anntche îl contrariază pe Bach: nu e nicidecum ează pe Grimm, însă din cu totul alte motive, în

72 vreme ce setea de libertate și curiozitatea Annei le tă? O milă răbdătoare, acoperind cu valul ei și pur- continuă pe ale mamei ei; răspunsul „Că doar nu tând departe tot ce e sălbatic, crud ori barbar? Că bunul Dumnezeu!” rostit de Udo Grimm și repetat râul acesta e înșelătorie pură? O frumusețe imagi- de Vasea peste douăzeci de ani, în aceeași casă, nară, acoperind o urâțenie fără seamăn? Sau, în forma „Că doar nu Domnul Dumnezeu!”; frica dimpotrivă, e numai adevăr? Adevăr curat, păstrat trăită de Bach atâtea decenii și scăparea de sub cu grijă, așteptându-i secole de-a rândul pe cei ca- povara ei („Uite, aici, la ceafă, ceva îl apăsase toa- re vor trece fără frică pe fundul lui cu ochii des- tă viața, îl aplecase spre pământ, încovoindu-i spi- chiși?” narea și îndesându-i capul între umeri. Acum nu Pentru o mai bună înțelegere a contextului is- mai era.[…] Frica îl părăsise pe Bach.”) având ca- toric din romanul Copiii de pe Volga, Guzel Iahina uze diferite față de frica experimentată de condu- inserează patru capitole aparent independente, cător („Conducătorul a simțit ceva răsucindu-i-se dar care asigură canavaua acțiunii romanului. Fără scurt și o arsură rece sub diafragmă – același frea- a fi numiți, folosind doar termenii conducător și el, măt care-l chinuia de dimineață. Nu polip, nu ulcer, alături de sintagma viitorul conducător, Lenin și nu griji pentru țară și nu o presimțire rea – era fri- Stalin sunt aduși în prim plan în scene ce trasează că, mare și grea: i se răsucea în burtă ca un pește borne temporale oarecum explicative: în 1924, de gheață.”). agonia lui Lenin; în 1927, vizita la Pokrovsk a lui Imaginea fluviului deschide romanul prin pro- Stalin, viitorul conducător; o imaginară partidă de poziția cu greutate de sentință: „Volga împărțea lu- biliard din 1934, între cei doi adversari politici, Sta- mea în două.” Volga devine personajul mereu pre- lin și Hitler; în 1938, o recapitulare a chestiunii ger- zent, căci ritmează viețile oamenilor atât în traiul manilor în timp ce el, conducătorul, hrănește crapii zilnic, precum și în înțelegerea semnificației exis- din bazin, apoi câinii vagabonzi de pe o plajă, am- tenței lor. Pare că împarte nu doar spațiul, ci și tim- bele scene încheiate cu uciderea necuvântătoare- pul în categorii bine delimitate (malul stâng-malul lor. drept, aici-acolo, sus-jos, înainte-după), devenind Un moment-simbol ce reflectă realitatea con- martorul neștiut și tăcut al marii istorii, purtând în fruntării între prezentul și trecutul istoric este cel al sine, laolaltă, viață și moarte, milă și cruzime, fru- dărâmării, în prezența lui Stalin, a monumentului musețe și abjecție: „Fără să știe ce? Că râul aces- de bronz care o înfățișa pe Ecaterina cea Mare și ta e plin de moarte? Că fundul lui e așternut cu transformarea lui în bucșe folosite la producția morți, că apa e compusă din sânge și blesteme de tractoarelor: „Cinci mii de bucșe folositoare – din- muribunzi? Sau, dimpotrivă, că e plin de viață? În tr-o împărăteasă nefolositoare!“ așa măsură, încât până și aceia care-și sfârșesc Roman al iubirii și al grijii jertfelnice, având ca drumul în el sunt feriți de descompunere? Că râul fundal drama germanilor sovietici, Copiii de pe acesta e cruzime absolută? Un cimitir de arme și Volga reconfirmă locul scriitoarei Guzel Iahina în li- ultime mărturii? Sau, dimpotrivă, e milă desăvârși- teratura rusă contemporană.

CĂRŢILE JUNIMII Colecţia EXIT

73 Bogdan-Mihai MANDACHE

DRUMUL CĂTRE INTERIORITATE (Nicu Gavriluță)

În dialogurile purtate cu Claude-Henri Rocquet (Încercarea labirintului), Mircea Eliade considera că viața fiecăruia dintre noi poate fi interpretată ca un ritual inițiatic, un ritual al căutării sensurilor as- cunse, al participării la o realitate care-și dezvăluie tainele doar celor chemați să le afle. „Naturii îi pla- ce să rămână ascunsă”, afirma Heraclit provocând gândirea să descopere ascunsul. Într-unul dintre răspunsurile sale din cartea mai sus amintită, Mir- cea Eliade compară decriptarea sensurilor vieții cu o probă a labirintului: „Un labirint este uneori apă- rarea magică a unui centru, a unei bogății, a unui înțeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual inițiatic, după cum se vede în mitul lui Tezeu. Acest simbo- lism este modelul oricărei existențe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul unul apărut la Editura Junimea, cel în care i-a fost său centru, spre sine însuși.” Pornind de la aceste partener de dialog lui Ioan Holban: Globalizare și gânduri și luând ca motto cuvintele lui Eliade, „Ini- identitate românească. țierea se află în miezul oricărei existențe umane”, Fiecare individ conștient de rostul trecerii sale universitarul ieșean Nicu Gavriluță ne propune o prin lume, depășind crizele spirituale ale vremii, re- cale pentru a nu rătăci în labirintul propriei vieți, în face proba labirintului, o probă în care nu doar in- recenta sa carte Viața, un ritual inițiatic. Interviuri și spirata alegere este determinantă, ci și întâlnirea dialoguri culturale, Iași, Editura Junimea, colecția cu un maestru care să arate calea. Discuția de- „Exit”, 2020, 202 p. Volumul reunește mai multe in- spre maestru/ învățător poate fi purtată pe mai terviuri și dialoguri culturale în care Nici Gavriluță a multe planuri. Amintind anii săi de studii, Nicu Ga- avut ca parteneri de conversație pe Sebastian An- vriluță vorbește despre schimbarea fundamentală toce, Aurel Brumă, Nicolae Busuioc, Vlad Cioacă, a comportamentului social al oamenilor apărută Ștefania Coșuleanu, Ioan Holban, Cătălin Jeckel, odată cu internetul și mai ales Facebook-ul, de- Simona Modreanu, Daniela Șontică. Nicu Gavrilu- plângând dispariția timpurilor în care oamenii re- ță este binecunoscut pentru preocupările sale de flectau și gândeau, când „cultivau deschiderea antropologie și sociologie, pentru cărțile în care se spre Celălalt și aveau posibilitatea de a comunica regăsesc aceste preocupări: Antropologie socială și aprofunda o idee.” Sigur, autorul recunoaște și culturală; Mama proștilor e mereu gravidă. Soci- unele dintre binefacerile noilor mijloace de comu- ologia patologiilor cotidiene; Sociologia religiilor. nicare, dar lasă să se vadă nostalgia acelui timp în Credințe, ritualuri, ideologii; Mit, magie și manipu- care exercițiul gândirii și interiorizarea ideilor erau lare politică; Noile religii seculare. Corectitudinea primordiale, erau de neînlocuit: „Diferența majoră politică, tehnologiile viitorului și transumanismul. este aceea că, citind în manieră clasică un text și Dintre volumele unde a fost coautor, amintim tot meditând asupra lui, te descoperi un alt om. Ori, în

74 clipa în care între tine și text apare tehnica, există către domenii al căror înțeles profund scapă înțe- pericolul dezumanizării și al înstrăinării, cum spu- legerii comune. Unul dintre aceste domenii este nea Martin Heidegger. Există comunicare, dar nu alchimia, văzută de mulți ca un pur exercițiu de mai există comuniune în aprofundarea unei idei. transformare a metalelor. Întrebările Simonei Mo- Tehnica nu trebuie stigmatizată și refuzată. Trebu- dreanu și răspunsurile lui Nicu Gavriluță aduc lă- ie cunoscută și folosită. Esențial este însă altceva: muriri despre istoricul alchimiei, despre aria geo- să păstrezi ritualul clasic al lecturii pe text, al jude- grafică de răspândire, despre alchimie și crești- cății lucide și al înțelegerii profunde cu propria ta nism, despre remarcabilele scrieri în domeniu ale minte.” De aceea în căutările sale Nicu Gavriluță a lui Carl Gustav Jung, despre albedo, nigredo și zăbovit, și continuă să o mai facă, asupra cărților rubedo, în expunerile sale Nicu Gavriluță identifi- lui Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Homer, Pla- când numeroase urme ale prezenței alchimiei în ton, Giovanni Papini, Rudolf Otto, James Frazer, lumea de azi, nu în sensul propriu al cuvântului, ci Marc Augé, Françoise Bonardel, Moshe Idel. în scrieri teoretice și literare. Totdeauna alchimia a Termenii de inițiere și inițiat nu au un bun re- vizat perfecțiunea materiei și deopotrivă a operato- nume, fiind trimiși de cele mai multe ori către zone rului, fiind o epopee a materiei și spiritului, urmă- obscure, dincolo de înțelesul tainic al jocului um- rind realizarea Marii Opere. Laboratorul alchimic, brelor și al luminii. Trăim într-o lume prea grăbită metaforic athanorul, este locul de muncă și de ru- pentru a înțelege că nu totul se dezvăluie la prima găciune al alchimistului, al cărui adagiu este: Ci- privire, o lume în care prea puțini se supun timpu- tește, citește și iar citește, roagă-te, lucrează și vei lui mirării, prea puțini înțeleg jocul apariției și al re- găsi. Cuvintele unui asemenea ritual au mai multe tragerii, al datului și al sustrasului, al dezvăluirii și sensuri încât cititorul grăbit va fi dezamăgit de lec- disimulării. Dezvăluirea ființei este inseparabilă de tura unui tratat alchimic, găsindu-l indescifrabil și o disimulare, fără această mișcare nici un fiind nu neinteresant, uitând că misterul nu se dezvăluie ar putea să apară, căci a ascunde ține de un gest decât celui răbdător să îl afle, celui care așteaptă original al ființei și nu de o confiscare umană a întâlnirea. În finalul dialogului, Nicu Gavriluță vor- unui „adevăr” în folosul unui număr mic de aleși. A bește despre contribuția doamnei Françoise Bonar- rămas celebră vorba spusă de Aristotel lui Alexan- del la înțelegerea unor dimensiuni ale experienței dru cel Mare, când acesta îi reproșa că publicase umane mult timp ocultate de ideologia progresistă cărțile acroatice și astfel știința cea mai înaltă va fi și raționalistă. Am realizat mai multe interviuri cu comună tuturor, iar el nu va fi mai presus decât al- doamna Françoise Bonardel, am scris despre cărți- ții; răspunsul lui Aristotel a fost simplu: „Să știi că le sale, apreciindu-i totdeauna dorința de a desco- eu le-am publicat și nu le-am publicat. Căci ele peri ceea ce era sub stratul gros cu care moder- sunt inteligibile numai pentru cei ce m-au ascultat.” nitatea materialistă încerca să acopere ceea ce ți- Nu era intenția vizibilă de a ascunde, ci mai curând nea de Tradiție, alchimie, hermetism, esoterism, dorința ca adevărul să se dezvăluie treptat ființei dorința de a-l apropia pe omul contemporan de spi- cunoscătoare, să devină în individ fructul propriei ritualitate, de dimensiunea spirituală a existenței. deveniri, capacitățile de comprehensiune fiind ine- Nicu Gavriluță oferă răspunsuri unor întrebări gale. „Dacă adevărul trebuie lucrat” spunea filoso- care frământă societatea modernă ce a pierdut ful francez Jean Borella, „el nu trebuie dezvăluit și multe din reperele tradiționale dătătoare de o revelat în întregime. Trebuie deci să-l descopăr, anume stabilitate; deși termenii spiritualitate, tradi- să-l dezocultez, să-l pătrund, să-l desăvârșesc în ție, inițiere, tradițional sunt atât de des folosiți, ei așa fel încât să mă transform formulându-l în mi- și-au estompat sensurile profunde tocmai prin fo- ne. Adevărul devine un eveniment al vieții mele. losirea fără noimă, oamenii dând o excesivă im- Adevărul nu este total decât în el însuși: nici o re- portanță formelor care nu spun nimic. De aceea velație nu îi epuizează integralitatea.” Nicu Gavriluță simte nevoia să vorbească despre Alchimia a fost mai totdeauna privită cu o anu- toleranța religioasă într-o lume multiculturală, de- me rezervă, cu un gen de superioritate niciodată spre redescoperirea filonului creștin într-o lume justificat, încât dialogul propus de Simona Mo- globală, despre limite omenești și orizontul deschis dreanu despre această arta uitată, despre athanor al vieții spirituale, despre forța soteriologică a cul- sau despre piatra filosofală, cu coborâri în istorie și turii umaniste. Cartea Viața, un ritual inițiatic este priviri profunde asupra alchimiei spirituale, este un un îndemn la a trece dincolo de suprafața înșelă- demers aducător de clarificări binevenite. Moșteni- toare a lucrurilor, este un îndemn la a nu asista tori ai unui raționalism care s-a vrut „atotbiruitor”, pasivi la „degradarea culturală a individului și la in- oamenii zilelor noastre privesc cu condescendență stalarea subculturii în forme amenințătoare.”

75

Stelian ȚURLEA

MÂNA CARE ÎNCHIDE OCHII

Un nou volum cu Andrei Mladin*. Și un text, fi- rește mult mai scurt, despre cum a apărut Andrei Mladin și cum a devenit George Arion autor de romane polițiste și de spionaj. Nu știu pe care din- tre texte să-l recomand mai întâi, o voi face cu amândouă, pe rând. Romanul este o reușită, dar asta nu e deloc surprinzător pentru scrisul lui George Arion, multe dintre romanele sale au fost reușite. De data aceasta însă e vorba de o performanță pe care scriitorul o duce cu bine la final, pentru că avem de-a face cu un roman în care se amintește/se scrie sub ochii noștri un alt roman, în care apar al- te texte literare – și în toate autorul se descurcă de minune, trecând de la o ficțiune la alta, făcându-și transformă în roman. Lucrurile se complică din ce cititorul să aștepte cu nerăbdare revenirea la filo- în ce mai mult, romanul rămâne neterminat. nul anterior și menținând și suspansul. Și toate se Pentru că un prieten îl sună din spital, rugân- petrec în pandemia prin care trecem de aproape du-l să aibă grijă de anticariatul pe care-l deține și un an. Prin urmare nu numai că e o scriere foarte să onoreze comenzile clienților. Andrei Mladin ac- recentă, dar în ea pâlpâie și toate neliniștile, ne- ceptă, dar se pomenește în mijlocul unui complot mulțumirile, aberațiile care ne înconjoară de atâtea îndreptat împotriva președintelui și apoi atras într-o luni. anchetă despre destinul frânt al mai multor tinere. În plină pandemie de Covid-19, Andrei Mladin Vrea să afle cine complota împotriva președintelui, e invitat să scrie o povestire care să fie publicată dar i se închide gura. Ceva mai multe șanse are într-o culegere de proză scurtă din Franța. încercând să afle adevărul despre dispariția celor Condițiile sunt ideale, pentru că ce anume poa- cinci tinere ale căror oseminte sunt descoperite în- te face mai bine un scriitor decât să scrie, mai cu gropate într-un tunel de sub anticariat. Dar crimele seamă în momentele în care e obligat de carantină s-au petrecut în 1949, nimeni nu mai e interesat să să rămână în casă? Ca atare, Andrei Mladin înce- afle adevărul, întâi pentru că nimeni nu mai poate pe o povestire de spionaj în vreme de pandemie, fi pedepsit după atâția ani, apoi pentru că în mod în mijlocul căreia s-ar afla un fost cercetător chinez cert făptașii vor fi decedat și ei. Andrei Mladin se fugit din Wuhan; acțiunea se petrece la o clinică încăpățânează să scotocească și află că „prin anii particulară din Italia, unde apar diverse personaje 60 ar fi putut exista un proiect prin care unora din- cu trecut cel puțin dubios. Andrei Mladin se între- tre ucigașii prinși să le fi fost promisă imunitatea rupe din scris, revine, constată că, treptat, mica dacă executau crime la comandă” (tema implicării povestire pe care voia s-o aștearnă pe hârtie se Securității în viața de zi cu zi l-a mai bântuit pe George Arion și în alte romane recente). Aceste

* George Arion – Mâna care închide ochii. Cuvânt înainte de două filoane principale ale acțiunii sunt întrerupte Alex. Ștefănescu. Editura Crime Scene Press destul de des de alte scurte întâmplări care devin

76 schițe polițiste independente, la fel de captivante. Printre atâtea întâmplări vechi și noi, plus presiunile covidului și BIBLIORAFT ale restricţiilor carantinei, Andrei Mladin nu prea mai scrie. „Cum să mai scrii ceva? – comentează editorii. Pe măsură ce presiunea începe să-și spună cuvântul, așternerea cuvintelor pe hârtie devine tot mai anevoioasă, iar granița dintre realitate și ficțiune tot mai neclară. An- goasele personajelor se confundă cu angoasele scriitorului, obsedan- te, ispititoare, tulburătoare. Cum poți evada din propria minte? În cine să ai încredere?” Andrei Mladin însuși are momente de depresie adâncă în ce pri- vește propriul său scris: „De ce să mai scriu? Nu sunt deja prea multe volume în librării, anticariate, biblioteci? Se citește tot mai puțin, dar editurile nici nu se gândesc să-și micșoreze producția. În fiecare an așteaptă cu speranță un reviriment.” „Moartea cărților o mai preves- tește ceva: dispariția poveștii din romane. Autorii nu mai știu să con- struiască o intrigă, sau li se pare ceva desuet, de prost gust să nareze întâmplări cât mai captivante. În locul lor apar fastidioase analize ale Mihai EMINESCU unor stări nebuloase pe care, chipurile, le cunosc personajele. Un de- The Legend of the Evening Star – lir fără cap și coadă.” Selected Poems Finalul cărții e aproape halucinant, lăsând cale liberă autorului Transled by Adrian-George SAHLEAN Milton Keynes UK, Lightning Source George Arion pentru orice desfășurare își imaginează mai departe. UK Ltd., 2020 Nu vom dezvălui acest final. * Spuneam la începutul acestor rânduri că mai există un text aproa- pe la fel de important în carte, postfața „Cum am devenit autor de ro- mane polițiste și de spionaj”, aproape 20 de pagini de confesiuni pe care nu știu dacă George Arion le-a mai făcut-o vreodată, în orice caz sigur nu în această formă, cu amănunte despre devenirea sa intelec- tuală și scriitoricească. O încântare și o învățătură.

CĂRŢILE JUNIMII Colecţia EXIT Mihai ZAMFIR – Gheorghe SIMON Dialoguri la Agapia Iași, Timpul, 2020

Nicolae COANDE Dumnezeu, poet și protector al lumii Caracal, Hoffman, 2020

77

colloquium

chestionar dialog taifas

DIALOG

Robert ȘERBAN – Dorin TUDORAN (S.U.A.)

Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timișoara) este scriitor, publicist și disident politic român. Licențiat al Fa- cultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (1968). Redactor la publicațiile românești pentru străinătate (1971–1973), la revistele „Flacăra” (1973–1974) și „Luceafărul” (1974-1980). La 7 aprilie 1984, Dorin Tudoran a depus o cerere prin care a invocat dreptul de a emigra, împreună cu familia. În fața re- fuzului autorităților comuniste de a-i răspunde, i-a adresat, la 1 august 1984, un memoriu lui Nicolae Ceaușes- cu, în care a cerut dreptul de a fi liber. Pe 8 aprilie 1985, a fost convocat la Procuratura Municipiului București și amenințat cu un proces penal. La 25 aprilie 1985, a declarat greva foamei și a încercat să obțină o audiență la Consulatul SUA din București. A fost transportat (împreună cu fiica sa de 8 ani) la sediul Secției 1 Miliție București, unde a fost anchetat și reținut timp de 12 ore. La 6 iunie 1985 a încetat greva foamei, iar pe 24 iu- lie, același an, a părăsit, împreună cu familia, Republica Socialistă România. S-a stabilit în SUA, unde a editat publicațiile „Agora. Revistă alternativă de cultură” (Philadelphia, 1987-1992, finanțată însă de The National Endowment for Democracy – NED) și „Meridian”. Între 1993 și 2000, a fost director al birourilor IFES din Mol- dova și România. În 2000 a revenit la Washington, unde a lucrat la IFES până în 2008 (Senior Director for Communications and Research și membru al Echipei Executive). Între 2009 și 2012 a lucrat la The World Learning, tot în Washington, ca Director al programului Democracy Fellows finanțat de United States Agency for International Development (USID). A debutat, în 1973, cu volumul de poezie Mic tratat de glorie, iar de atunci a publicat aproape 30 de cărți, majoritatea de poezie și publicistică.

Robert ȘERBAN: Fac de mai bine de 25 de tați, pentru că suntem înregistrați, pentru că Secu- ani interviuri, de 20 de ani pentru televiziune, am ritatea ne poate băga în închisoare sau pentru că făcut mai bine de 1000 de emisiuni de televiziune, ne poate lăsa, în cel mai bun caz, fără pâine”... și spun asta ca să-mi recunosc emoția. Nu pare fi- Dorin TUDORAN: Și acum trebuie să ai grijă resc ca după atâția ani de presă, după atâția ani ce spui! de stat de vorbă cu personalități, cu oameni care – Vă salut, domnule Tudoran, și vă mulțumesc mai de care mai interesanți, mai importanți, să mai pentru că ați acceptat să ne fiți oaspete la ediția a fiu gâtuit de emoție, ea n-ar trebui să mai existe, IX-a a Festivalului Internațional de Literatură de la însă sunt față în față cu domnul Dorin Tudoran și Timișoara. Emoția e triplă pentru că sunteți născut sunt emoționat de trei ori. Întâi pentru că îl am în în Timișoara. E și asta o coincidență – nu cred în față pe unul dintre cei mai importanți poeți români coincidențe –, dar întâmplarea face să fiți născut contemporani. Apoi, pentru că e vorba despre un aici, în acest oraș, și să fi împlinit, în acest an, o om extrem de curajos, care i s-a opus lui Ceau- vârstă foarte frumoasă, 75 de ani. Vă spun La șescu direct, fără să îi fie teamă de consecințe. Mulți Ani! Într-o perioadă în care, îmi amintesc foarte bine, Vă mulțumesc! pentru că intrasem în adolescență, în 1984-1985, Acum puțin timp s-a întâmplat un eveniment cu începuseră cei mai urâți ani ai lui Ceaușescu, pâ- adevărat important în lumea literară mondială. O nă în 1989, când a fost Revoluția, și știu în ce te- scriitoare americană, și știți, pentru că trăiți acolo, roare trăiam. Știu în ce teroare trăiam pentru că a câștigat, surprinzător, Premiul Nobel pentru lite- părinții mei, când plecam dimineața de acasă, îmi ratură. Poeta Louise Glück. O cunoașteți, ați citit-o, spuneau: „Ai grijă ce vorbești, ai grijă ce spui, ai știați despre ea? grijă ce vorbești la telefon, pentru că suntem ascul- – O știu pe Louise Glück, a fost, la un moment

80 dat, și pe lista de candidați pentru Premiul Jannus Pannonius, în al cărui juriu permanent sunt de 10 ani, se împlinesc anul viitor, premiu care este con- siderat de The New York Times drept „Nobelul pentru poezie”. Este, într-un fel, o poetă care are de ce să se mire că a primit Nobelul, dar când ne gândim cine a mai primit Nobelul la alte categorii, laureata Premiului Nobel pentru literatură din acest an este cu totul îndreptățită la premiu. Este o poe- tă a disperării, a tuturor suferințelor, de la trădare, la multe altele, este o poetă în „vâna” Sylviei Plath. Nu e foarte ușor să o citești, deși stilul ei este foar- te direct, uneori aproape oral, dar, cum lumea pre- feră astăzi să fie mai degrabă veselă decât tristă, nu știu cât de mulți cititori a avut până acum. Pre- miul Nobel are și avantajul de a aduce celui care îl câștigă, la literatură, nu neapărat mai mult talent, rămâne cu același talent, dar îi poate aduce mai mulți cititori, chiar dacă, în cazul poeziei, numărul acestor cititori crește doar într-o anumită categorie a societății, din ce în ce mai subțire, a celor care oada în care, prin Tratatul citesc poezie. de la Viena, Transilvania – În România ea nu este tradusă, și sunt con- s-a dus în altă parte, a lup- vins că editorii români, care sunt foarte atenți la tat pentru idealul readucerii Transilvaniei înapoi, a ceea ce se întâmplă pe piața de carte, o vor publi- publicat în reviste care militau pentru cauza națio- ca; și bine ar fi, pentru că am apucat să citesc câ- nală. E prezent și în antologia lui George Togan, teva texte ale Domniei Sale, și în engleză, și în ro- Ne cheamă Ardealul – Cântarea pătimirii din urmă, mână: sunt, într-adevăr, ca să folosesc un cuvânt apărută în august 1944, adică la 8 luni după Dicta- umbrelă, interesante. tul de la Viena. Se află acolo poezia ardelenească, – În cazul ei mai este un lucru la care cei care autori plecați în pribegie, dar și autori „de peste citesc literatură ar trebui să se gândească. Ultimul munți” – Beniuc, Giurgiuca, Copilu-Cheatră, Dinu mare poet pe care l-a avut America, după părerea Ianculescu, George Popa, dar și Emil Botta, Phi- mea, John Ashbery, care a murit în 2017, ar fi pu- lippide, Jebeleanu și alții. Când a murit, am găsit tut lua Nobelul pentru literatură în câteva rânduri. printre lucrurile lui o epopee de peste zece mii de Pentru mine rămâne un mister că nu l-a luat, așa versuri și n-am știu ce să fac cu ea. Am început să cum rămâne un mister un caz sau altul dintre scrii- citesc, am continuat să citesc și, până la urmă, am torii care l-au luat. Asta e loteria premiilor, ele mai pus-o de-o parte. Am încercat să-i temperez lui mult dezavantajează decât avantajează. Eu le-aș Cornel Ungureanu entuziasmul pentru poetul care desființa. Fac mai mult rău decât bine. a fost tatăl meu, care era foarte mândru că apare – Tema ediției Festivalului Internațional de Lite- citat în Istoria Literaturii Române a lui G. Călines- ratură de la Timișoara din acest an este „Granițe”, cu, undeva la Bibliografie, secțiunea „Noua gene- care fie ne despart, fie ne pot și plasa unii lângă al- rație”, pentru volumul Rod peste mâine, apărut în ții, unii în descendența altora. Puțini știu, domnule 1938 la editura „Lanuri”, din Mediaș. Cele două Tudoran, că tatăl dumneavoastră a scris poezie. mari bucurii ale sale erau că fusese menționat în Ba chiar a și publicat, după spusele istoricului lite- acea operă monumentală și că-și cumpărase un rar Cornel Ungureanu, la Mediaș, în colecția „Car- loc de veci, unde este și înmormântat, la Bellu Ca- tea refugiatului ardelean”, un volum care adună tolic, foarte aproape de cel pe care l-a avut drept poeziile sale rebele din anii ᾽40. Ați vorbit prea pu- idol, Episcopul Hossu. A publicat regulat și în „Re- țin despre lucrul acesta. vista Bucovinei” și a bătut satele și orășelele ro- – Am vorbit cu Cornel Ungureanu și i-am expli- mânești cu șezătorile revistei tot de dragul cauzei cat de ce nu vorbesc, deși este vorba despre tatăl naționale pe care a iubit-o până la moarte. Nu s-a meu și ar trebui să fiu, cât de cât, respectuos sen- plâns niciodată de ce a avut de suferit după 23 timental. Cred că poezia lui nu prea a avut cine august 1945 pentru idealurile în care a crezut și pe știe ce valoare. A fost un rebel, un luptător, a fost care le-a slujit. parte a grupului de scriitori care, mai ales în peri- – Vorbim despre descendențe. Tot de la dom-

81 nul Ungureanu am aflat despre stră-stră-stră-buni- partea aceea a Imperiului, pe banii lor – ca să-și cul dumneavoastră – se pare că aici semănați; în- cumpere singuri cai, puști, sau ce foloseau ei totdeauna încercăm să găsim firele subterane care atunci –, li se va recunoaște dreptul de egalitate cu ne leagă unii de alții –, Tănase Todoran, care, la celelalte neamuri din zonă. În vreme ce grănicerii 104 ani, în 1763, a fost tras pe roată, pentru că nu năsăudeni își respectau angajamentul, Viena a a acceptat compromisul, pentru că a spus NU. E schimbat condițiile înțelegerii – „În regimentele ro- aproape incredibil, am stat să-mi imaginez cum mânești să nu fie admiși decât uniți, neputând arată un om de 104 ani, căreia i se face lucrul ăs- avea crăiasă încredere în ortodocși”. Și li s-a pus ta, înaintea lui Horea, care a fost și el tras pe roa- condiția să treacă la Biserica Unită, la catolicism, tă, peste 22 de ani. Cât știți despre povestea lucru care le-a căzut foarte greu năsăudenilor din aceasta, cât vi s-a transmis în familie, pentru că, Transilvania. Iată ce scrie profesorul Virgil Șotropa într-un fel sau altul, v-ați asumat cam același risc, (autorul unui studiu intitulat „Înființarea graniței mili- domnule Tudoran? tare năsăudene”, 1762) despre cele trei motive – Un bun prieten de-al meu, care, din când în principale ale revoltei din 10 mai 1763: „1. Trata- când, mă terorizează pentru naivitatea de a fi în- mentul de excesivă severitate al ofițerilor străini fa- cercat să schimb lumea, îmi aduce aminte, mai ță de grănițerii români; 2. Neînplinirea promisiunei ales la un pahar de vin, că am fost un fraier și am ce se dăduse acestora de a fi considerați ca oa- mers doar pe această linie de familie, când aș fi meni liberi, fiind ridicați din treapta iobagilor, pro- putut să rezist și eu doar prin cultură, și astfel misiune amânată mult timp și 3. Profunda indigna- mi-ar fi fost mult mai ușor. Da, am primit această re ce a cuprins inimile credincioșilor din satele dis- informație de la tatăl meu, am fost, în 2015, la Bi- trictului, când observară că ofițerii regimentului își chigiu, la Bistrița-Năsăud, am văzut biserica în ca- bat joc chiar și de religia și biserica românească, re are un loc special. De altfel, el a fost introdus în apoi că întreaga sistemă grănițerească pare să calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca sfânt, aibe, între altele, și scopul deghizat de a converti împreună cu cei șapte tovarăși ai săi, care au fost pe grănițeri la catolicism.” și ei, cum se spunea pe atunci, „rupți pe roată”. Nerespectarea „clauzelor contractuale” de că- Dacă îl întrebați pe profesorul clujean Flore Pop, el tre Viena și forțarea convertirii religioase în lipsa va spune, cu documente pe care le are de la mu- oricărui beneficiu a declanșat revolta de la Mocirla, zeul din Bistrița-Năsăud, că moș Tănase Todoran, un platou lângă comuna Salva. În ziua de 10 mai de fapt, a murit la 124 de ani. În legătură cu ne- 1763, grănicerii năsăudeni refuză să depună jură- dreptatea: s-a ridicat împotriva lipsei de onoare. mântul, după ce steagul fusese sfințit de episcopul Grănicerilor năsăudeni, din care făcea și el parte, Petru Aron, jurământ care „le cerea să urmeze po- regina de la Viena le-a promis că, dacă vor apăra runca ostășească «pe uscat și pe apă».”

82 Despre speech-ul lui Tănase Todoran, care servise ca soldat încă sub împăratul Carol al VI-lea, aflăm că ar fi sunat astfel: „De doi ani mai suntem cătane adecă grănițeri și carte n-am căpătat de la înălțata împărătească, că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești; copiii noștri vor mer- ge până la marginile pământului să-și verse sân- gele dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege (=religia) să ne-o ciufulească (=batjocureas- că) tisturile (=ofițerii). Jos armele! Alungați afară păgânii din hotarele noastre! Auziți creștini români, – numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu!, odată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Baciu (Viena) e nimica, îs minciuni goale de azi până pe mine!” Cam asta bine că, mai ales pentru un poet, ideea de a sta este povestea. acasă și a scrie în prostie, sperând că într-o zi va – Mai era activ la 100 de ani? Pare incredibil. primi un telefon de la Stockholm ca să i se spună – Se pare că era activ, da, deși fusese întemni- că a primit un premiu Nobel, e o nerozie. Pentru țat, în câteva rânduri, în celebrul Turn al Dogarilor. mine scopul a fost altul. Îmi sacrificasem familia, Se pare că a avut o vitalitate excepțională, fie că a care nu avea niciun fel de vină pentru ideile și ac- fost tras pe roată la 104 ani, fie că a fost tras pe tele mele, și m-am simțit responsabil să fiu sigur roată la 124 de ani... că le pot asigura, măcar în partea asta de lume, o – Ne întoarcem, peste timp, în 1985, când ați viață decentă și posibilitatea să o ia de la capăt cu plecat. Mi-am cumpărat, printr-un mare noroc, de mai puțin dramatism decât alții. la un anticariat din Timișoara, acest volum din – Iată volumul De bunăvoie, autobiografia 1979, și m-am uitat, pentru că în 79 încă scria la ᾽ mea, ediția a doua – prima apărea în Occident, final câte coli editoriale are volumul și ce tiraj. Ei grație lui Victor Frunză și lui Ion Caraion – acum bine, țin în mână o carte cu tiraj de 3.770 de exem- apare la Bacău, grație unui tânăr doctorand. Editu- plare, cu 200 de pagini. Ați plecat din România cu ra Amphion, Bacău, 2020, scrie pe ea, prefața vă gloria în spate, ați renunțat la absolut tot. Spu- aparține, postfața îi aparține tânărului doctorand al neți-mi, cât a mai contat literatura în pariul pe care criticului Vasile Spiridon, Florin-Daniel Dincă. O l-ați făcut, acela de a ieși dintr-o dictatură și a pă- carte pe care am citit-o cu mare bucurie și cu mare răsi țara, aproape neștiind încotro mergeți și la ce emoție, pentru că ea apărea în timp ce dumnea- mergeți? A mai contat literatura, v-ați mai făcut voastră deja plecaserăți din România, în 1987. vreo proiecție ca scriitor? – În primul rând, mă bucur să văd și eu o carte – M-am plictisit să tot spun că nu a mai contat pe care, până acum, nu am văzut-o. M-am gândit deloc. În momentul când am plecat din România, că fotografia acelei sculpturi de pe coperta a patra multă lume a uitat, am și declarat, că pentru mine are un mesaj destul de apropiat de mesajul pe ca- literatura, ca preocupare principală, dispare. De re ar trebui să-l poarte această carte. Așa cum aceea și titlul unei cărți care a reapărut acum, un scriu în „Cuvântul înainte”, eu i-am sfătuit și pe titlu care ar fi trebuit să o ajute să apară în Româ- Florin-Daniel Dincă, și pe tatăl său, domnul Ștefan nia, era Viitorul facultativ. Dincescu, proprietarul Editurii Amphion, să nu pu- – E unul dintre poemele din Pasaj. blice această carte, spunându-le că, în mod sigur, – Exact. Ideea mea era că, odată plecat, viito- va fi un dezastru financiar, că nu va avea cine să o rul meu de scriitor încetează la Aeroportul Otopeni. cumpere. Ei s-au încăpățânat și s-au hotărât să o Cu toată durerea de a fi făcut această opțiune, mă publice. Am vrut să-i apăr de o deziluzie, dar ei au felicit că am făcut-o, fiindcă știam câte ceva de- optat să meargă mai departe. Mă bucur că cineva spre viața scriitorilor în Occident. Eu plecam la 40 de vârsta lui Florin-Daniel Dincă este preocupat de de ani, cu o soție și cu un copil de 9 ani, care avu- un autor de care nici autorul nu mai este preocu- sese și „plăcerea” să fie arestat cu mine și să pe- pat. Aici este un inel, ca să spun așa. L-am întâlnit treacă o zi într-o circă de poliție, și am știu foarte o singură dată pe Florin-Daniel Dincă, în 2013,

83 când regretatul Andrei Bodiu organiza, în perioada tâmpla, dacă vă mai amintiți, în fața Librăriei Emi- aceea, în fiecare an, un colocviu de literatură, la nescu, pentru că înăuntru n-a fost loc, s-a ieșit afa- Brașov. În anul respectiv, invitații au fost Dumitru ră, în Piața Operei din Timișoara, în Piața Revolu- Țepeneag și cu mine. Au fost în sală, timp de câte- ției de azi. Asta se întâmpla în primăvară, pentru va zile, cât a ținut acest colocviu, și foarte mulți ca în toamnă să mă trezesc cu textele publicate în studenți sau doctoranzi care prezentaseră lucrări Agora, revistă care avea o bună secțiune de litera- despre cei doi autori. Unul dintre ei era un tinerel tură, cronici, proză, poezie, eseuri literare. E ade- subțirel, părea adolescent, chiar domnul Florin-Da- vărat, jumătate din revistă era dedicată fenomenu- niel Dincă. Pentru mine, în acel moment, a fost o lui politic. Dar ați continuat să iubiți literatura și să întâlnire, ca să spun așa, ca multe altele. Peste faceți servicii importante pentru lumea literară ro- ani, m-a contactat profesorul Vasile Spiridon, ce- mânească, publicându-i, în limba română, pe o rându-mi permisiunea de a-i da tânărului docto- mulțime de oameni, mai ales oameni tineri. Aici nu rand adresa mea de e-mail. Apoi dl. Dincă mi-a tri- sunt doar eu, suntem vreo trei, patru, care eram mis draftul tezei, peste 400 de pagini, rugându-mă studenți, ba chiar elevi erau unii dintre noi... să-i indic unde apar erori de informație – titluri, da- – Înseamnă că am avut mână bună. Da, ce am te, apariții, nume de edituri și reviste etc. – și să-i încercat să fac, spre a suplini literatura pe care ar clarific episoade care în sursele pe care le-a con- fi trebuit să o scriu eu și am renunțat, a fost aceas- sultat nu sunt suficient de clare. Am rămas impre- tă revistă și a mai fost un lucru. La un moment dat, sionat de cantitatea de muncă pe care a depus-o. am devenit membru al Comitetului Director al ceea Cred că doctorandul a citit mai mult din ce a publi- ce era, pe vremea aceea, Pen Clubul Internațional cat Dorin Tudoran decât au citit profesorii lui care „Scriitori în Exil”. A fost un grup de oameni foarte au grijă de teza de doctorat. Într-un fel e normal, fi- interesant, Czesław Miłosz, prietenul meu Vasili indcă pentru doctorand subiectul ales este preo- Axionov și alții. Acolo, timp de câțiva ani, până la cuparea principală. Mă bucur mai ales pentru el, căderea cvasi-totală a comunismului, noi nu nu atât pentru mine. ne-am ocupat doar de literatură, ci de a ajuta scrii- – E stranie poziționarea dumneavoastră, pen- torii, și nu doar scriitorii, care trăiau încă în țări to- tru că, pe de o parte, spuneți că în momentul când talitare. Scriam proteste, publicam proteste, strân- ați părăsit România renunțaserăți de bunăvoie la li- geam bani, cumpăram o jumătate de pagină în teratură, pe de altă parte, v-am citit o mărturisire, The New York Times. Pentru mine a fost o mare într-un interviu, în care spuneați că regretați că nu bucurie să suplinesc lipsa timpului alocat scrisului v-ați ținut de poezie, că v-ați implicat în politică, de literatură cu astfel de gesturi, fiindcă mă sim- v-ați implicat în publicistică. Era o mărturisire târ- țeam și obligat – în vremea când eram în Româ- zie, din urmă cu 5, 6, 7 ani... nia, alții făceau pentru mine și pentru alții aseme- – E adevărat, sunt momente în care regret că nea mie astfel de demersuri. Sunt mândru, în con- nu am mai scris poezie, sau că scriu numai pentru tinuare, că am cheltuit acei ani cu astfel de lucruri. mine și foarte rar. Odată ce ai fost lovit de boala – Locuiți în SUA de 35 de ani. Vă simțiți acasă scrisului, indiferent care este motivul pentru care acolo? Ați înfipt steagul acolo, așa cum făceau, pe renunți la el, cred că este foarte greu să nu existe vremuri, cei care mergeau să cucerească pămân- momente în care să regreți că nu ai continuat să turi? scrii. Dar pentru mine, iarăși, decizia pe care am – Domnule Șerban, dacă mă uit acum la tele- luat-o a cântărit și cântărește mai mult decât regre- vizor și văd că ne apropiem de momentul în care tele pe care le am, din când în când. Le am și această țară va cădea cu totul spre extrema stân- acum. Citind și recitind alți autori, mă lovește, din gă, care are timp să asculte la un bolșevic nenoro- când în când, regretul că nu am continuat să mă cit, ca Bernie Sanders... Sunt câteva secvențe vi- lupt și pentru o viață literară. deo în care îl vezi fără cămașă pe el, beat mort în – Ați făcut-o, domnule Tudoran. Am aici un Rusia, în Uniunea Sovietică, cântând Na zdrowie, exemplar din revista Agora – întâmplarea face să citești interviurile lui în care îl laudă pe Castro, pe fiu foarte legat de ea. Vreau să povestesc amă- Maduro, pe alți dictatori, pe Daniel Ortega... Când nuntul acesta. Veniserăți în Timișoara, vă apăruse vezi analfabeți politic care vorbesc despre socia- o carte de poezie la Editura de Vest, cred că era în lism, când ei habar nu au ce înseamnă asta, parcă primăvara anului 1992, am fost la lansare, urmă- nu mă mai simt așa bine în America. Pe de altă ream revista Agora pentru că eram student și ci- parte mă simt foarte bine, fiindcă, indiferent ce se team presa culturală, mergeam la cenaclu... Pur și va întâmpla, pe scurtă sau pe lungă durată în simplu v-am dat niște poezii, aproape prin gard, această țară – mi-e teamă că pe lungă durată e pentru că era foarte multă lume. Lansarea se în- pierdută, se va duce spre această idioțenie de ex-

84 tremă stângă –, această țară mi-a dat tot ce n-am produce în China, oamenii ar cam trebui să înțe- avut în altă parte. Și indiferent cât de greu mi-a leagă ce se întâmplă. Din păcate sunt robii unei fost, cum le-a fost atâtor milioane de oameni veniți propagande extrem de agresive și se lasă păcăliți aici cum am venit eu, ea a fost și continuă să ră- de sloganuri de toate felurile. Pentru a fi păcălit mână, în bună măsură, un loc în care te simți mai trebuie să ai și o vocație de a fi păcălit. Am senza- bine decât în altele. Există o declarație a lui Iosif ția că, în acest moment, majoritatea americanilor Brodski, care era pisat cu întrebări în legătură cu au această predispoziție de a fi păcăliți. America, întrebări care nu-i plăceau. Brodski, pe – Previzionați că va pierde Trump alegerile? care l-am întâlnit de două ori, un om foarte ciudat, – Lui Trump îi trebuie, în acest moment, un mi- a dat un răspuns magistral. A spus cam așa, sper racol să câștige. Să nu uităm că în 2016 a câștigat că memoria nu mă înșală prea tare: „Între o țară de unul singur. El nu a avut partid politic, el a venit din care nu ai voie să ieși fără să ceri voie, și o ța- dinafara unui partid politic. Republicanii nu l-au ac- ră în care ai voie și să intri, și să ieși, o aleg pe cea ceptat niciodată integral. De fiecare dată când nu de a doua.”. E o sinteză foarte exactă a diferenței le-a convenit ceva au încercat să se delimiteze de dintre două sisteme. el. Partidul Republican a mai uitat un lucru funda- – Spuneți un lucru foarte grav, vreau să rămâ- mental: nu numai că, în 2016, Trump a câștigat de nem aici, pentru că America dă tonul. Apoi, n-ar unul singur Casa Albă, dar i-a ajutat pe ei să nu trebui să uităm contextul, China, Rusia... Dacă va piardă Congresul, fiindcă ar fi pierdut și Senatul. În pica America, cum spuneți, credeți că va exista un acest moment, însă, Trump a reușit să-și antago- efect de domino, va pica și Europa după ea? nizeze atâția oameni, chiar din jurul lui, prieteni, – Părerea mea este că America nu mai dă to- colaboratori, încât ar fi un miracol să câștige. Pe nul demult. Ideea despre America-buricul pămân- de altă parte, există și un soi de ipocrizie care te tului ține mai mult de o retorică politică. Ea nu mai face să nu crezi foarte mult în sondajele de opinie. este acoperită de realitate. America nu mai este Sub teroarea acestei stângi extrem de agresive, pe primul loc în multe domenii. Ce s-a întâmplat în oamenii, când sunt întrebați cu cine vor vota, nu ultimele decenii, las de o parte propaganda politi- au curaj nici măcar în particular sau în fața compu- că, infestarea universităților americane cu idei și terelor să spună „Voi vota cu Trump”. cursuri de stânga, mă gândesc doar la economie: – Incredibil ce spuneți! în momentul în care te hotărăști să trimiți în afară D.T.: Este o tragedie. Asta nu înseamnă că producerea de lucruri pe care le făceai în țară, sunt foarte mulți cei care nu spun, dar vor vota cu doar pentru ca să ai costurile mai mici, și exporți Trump. Cine crede, în acest moment, că știe dacă tehnologia, ești pierdut. America înțelege abia Trump ar putea să mai câștige, cred că se înșală, acum, încearcă să accepte. Trump, cu toate de- este o mare loterie. În plus, foarte multe lucruri ca- fectele lui foarte mari, are și calitatea că de 30 de re ar fi trebuit să apară de multă vreme, în legătură ani spune câteva lucruri, aceleași. De exemplu: ce cu tot ce s-a făcut împotriva candidatului Trump, a însemnat pentru America neghiobia de a trimite vorbesc de acțiuni ilegale, și împotriva unui preșe- totul în China. În momentul de față, să și vrea dinte ales, nu au apărut la timp. Dacă ele vor apă- America să facă ceva, nu poate. Și în aceeași si- rea acum, va fi târziu, oamenii s-au hotărât cum să tuație este și Europa, care este mai puțin depen- voteze. Orice bombă ar apărea, cu greu ar mai dentă de locuri precum China, dar suficient de de- schimba opțiunile. pendentă. Globalizarea s-a făcut cu părțile ei bune – Domnule Tudoran, vă pun o întrebare... Pen- și cu pericolele ei imense, iar acum cineva trebuie tru că știți bine ambele lumi. De ce politica naște să plătească asta. Să-ți dau un exemplu: televizo- pasiuni de care literatura și nicio altă artă nu sunt rul a fost făcut, pentru prima oară, în Statele Unite. în stare? Poate doar în fotbal mai vezi astfel de di- În acest moment, în Statele Unite nu se produce sensiuni, de pasiuni, precum în politică. E impor- niciun televizor. Imensele plantații de bumbac, pe tantă politica pentru că ea decide? De asta și pa- care le știm din cărți, din filme, chiar dacă au avut siunile sunt atât de extraordinare? Care ar fi expli- și istorii vechi... Iată că a trebuit să vină pandemia cația dumneavoastră? mondială ca să te duci în magazine și să observi – Aici sunt câteva lucruri de discutat. Primul ar cât de multe lucruri nu se mai găsesc. Știam toți că fi acela despre un om care a știut câte ceva de- mai totul se produce în China, dar în momentul în spre politică și război, Napoleon. Ne-a atras aten- care te duci în magazine și vezi că nu mai găsești ția că totul este politică. Numai că totul a devenit o maieuri de bumbac, fiindcă nu se mai produc în nebunie. Dacă mergi pe stradă pe trotuarul din America, care era vestită pentru bumbac, că nu dreapta, ești acuzat că aparții extremei drepte. mai găsești ciorapi de bumbac, fiindcă totul se Dacă mergi pe trotuarul din stânga, că aparții ex-

85 tremei stângi. Acuzațiile venind de la oameni care în legătură cu acel roman, când mă uit din când în nu se gândesc că există și celălalt sens al străzii și când la o pagină sau alta, este că am prea mult că, dacă te uiți din partea cealaltă, pe cel pe care umor, în raport cu ce aș vrea să spun. Îmi trebuie l-ai văzut pe trotuarul din dreapta îl vezi pe trotua- o perioadă în care să devin mai serios și să mă uit rul din stânga. Literatura, viața artistică... Cred că la personajul respectiv și la lumea din care vine și te înșeli, nasc pasiuni la fel de mari precum cele lumea spre care se îndreaptă cu ceva mai multă politice, numai că ele sunt mai restrânse la un do- seriozitate. meniu care preocupă mai puțină lume din societa- – Cât ați scris din el? Când ar putea să apară? te. Pasiunile, luptele din viața artistică, culturală, Aveți un termen? Vă dați astfel de termene? Scrii- ating mai ales oameni care aparțin zonei respecti- torii fac lucrul acesta. ve, pe când orice se întâmplă în politică, orice con- – Nu. Așa cum am mai spus în câteva rânduri, fruntare, atinge mult mai multă lume, spectrul este îmi place acea zicere care ne anunță că „Atunci național. Cred că ar fi bine, după această discuție, când vede un om că-și face planuri, Dumnezeu să te gândești cam cât de multă politică este în zâmbește”. Nu, nu-mi fac niciun fel de plan, n-am cultura și literatura română. Nu în carte, ci în ce fost niciodată organizat. Deși sunt foarte organizat este în jurul cărții. Când am văzut, de exemplu, un în restul vieții profesionale, în legătură cu literatura scriitor important care a cerut nu boicotarea unei nu am fost niciodată foarte organizat. Ideea de singure cărți, apărută la altă editură, ci boicotarea a-mi propune că în fiecare an trebuie să public o întregii edituri care publicase acea carte, care lui carte fiindcă trebuie să rămân pe afiș, ideea că în nu-i plăcea, am înlemnit. Când unui scriitor îi dă fiecare lună trebuie să existe trei cronici despre prin cap să ceară public boicotarea unei edituri ca- mine, două interviuri și o statuie în Cișmigiu, mă re a publicat o carte în care el și prietenii lui sunt distrează. Nu știu, las viața să curgă de la sine. criticați, ceva nu e în regulă, deja este un gest poli- – Credeți că există inspirație sau e un cuvânt tic, nu mai este un gest cultural. inventat de artiștii leneși? – Tot încerc, de când am început dialogul nos- – Există inspirație. În urmă cu câteva zile, di- tru, să vă văd încheietura mâinii stângi, să văd da- mineața, i-am mărturisit soției mele că s-a întâm- că mai aveți acolo ceasul Doxa pe care vi l-ați plat ceva peste noapte. Ea mi-a spus „Știu, de la cumpărat din banii de la cartea de debut. 18-19 ani ești insomniac. Iar n-ai putut să dormi”. – Nu am ceas, dar dacă am dreptul să fac un I-am spus: „Nu, nu e vorba de asta, deși, evident, pas înapoi, ți-l arăt. n-am putut să dorm”. Când am ațipit, pe la 4 sau 4 – Mai funcționează? jumătate, am avut un moment în care n-am știut – Am aici mai multe ceasuri de colecție. Acesta dacă dorm sau dacă sunt treaz, fiindcă începuseră este cel la care te referi. Tocmai l-am curățat, bră- să se învârtă în capul meu niște versuri. Am încer- țara este la curățat, merge, stai liniștit. cat să înțeleg dacă erau niște versuri mai vechi – Cum vă raportați la poeziile pe care le-ați sau dacă ceva lucra fără vestea mea. Am aflat că scris în tinerețe? Vă mai recitiți? Ce raport mai ceva lucra în capul meu, fără vestea mea. Aș numi aveți cu acele poeme, de la 20, 30 sau 40 de ani? asta inspirație, căci, nefiind doctor specializat în – Cu unele am un raport foarte prietenesc. Cu mecanismele creierului, nu pot să o numesc altfel. altele, cum e firesc, stau și mă întreb ce va fi fost Da, cred că există inspirație, dar aici vreau să în capul meu când le-am scris, când, de fapt, în- spun un lucru pe care, atunci când l-am aflat, m-a trebarea ar fi ce va fi fost în sufletul meu când distrat, după care mi-am dat seama că era foarte le-am scris. Sunt un om care, pentru a-mi permite serios. Pe timpuri, când relațiile dintre mine și Ni- să fiu aspru cu alții, am hotărât de la bun început colae Breban erau foarte bune, frățești, când eram să fiu foarte aspru cu mine însumi. Nu îmi plac odată întinși pe iarbă, la țară, la casa bunicilor mei, scriitorii care sunt foarte atenți la defectele celor- Nicolae mi-a spus că e o mare diferență între pro- lalți și, când e vorba de ei, consideră că sunt în- zatori și poeți. L-am întrebat care e diferența la ca- dreptățiți la premiul Nobel, Pulitzer și altele. Am un re se gândește. Zice: „Voi, poeții, mă gândesc la raport normal cu poemele mai vechi. voi începând cu prietenul meu de tinerețe Nichita, – Cu proza ce raport aveți? Începuserăți să voi puteți trăi pe o interjecție. Scrieți o chestie, scrieți un roman, la un moment dat. M-am tot în- Foaie verde de albastru, mă doare un cal măias- trebat cum de nu v-a tentat proza scurtă. Uite, ro- tru, și gata succesul. Pe când eu, trebuie să mă manul l-ați început, Luca Grimaldi este personajul așez pe scaun, să stau ore întregi. Să trudesc ca principal, care îmbătrânește... un miner, să mă doară fundul, să mă doară ceafa”. – Încă scriu la el și mi-e teamă că într-o bună zi Atunci mi s-a părut observația hazlie, dar cu cât îl voi termina. Una dintre problemele pe care le am am început să îmbătrânesc și cu cât m-am apropi-

86 at și eu de ideea de a scrie ceva proză, îmi vine să pentru mine, literatura devine o ocupație facultati- recunosc că Breban, măcar din punctul acesta de vă, eu nu pot să spun că am ratat. Dacă aș fi venit vedere, nu a mințit, a avut dreptate. în America așa cum a venit Petru Popescu... El a – Care sunt alte avantaje ale senectuții? Ce dat acea declarație uluitoare, despre cum a rămas aduce senectutea nou și, poate, bun? el în America pentru că limba română e prea – Aici am o altă problemă, cu un alt prieten strâmtă pentru el, după care a descoperit că en- de-o viață, cu care încă nu m-am certat și nici nu gleza este prea largă și că nu-l ia nimeni în seamă, sunt șanse, Nicolae Manolescu, care, de când ne și că e mai bine să rămâi în acolo, în limba aceea știm, el fiind mai organizat și pregătindu-se pentru strâmtă, în care lumea te ia în seamă, decât să te senectute, mi-a spus tot timpul, când am discutat duci într-una în care înoată toată lumea. Deci nu, despre acest subiect, că îi place că îmbătrânește, nu cred că am ratat. Îmi reproșez doar, așa cum că bătrânețea este foarte drăguță și primitoare și am mai discutat, că nu am mai avut puterea să mă că totul e în regulă. La un moment dat, am început ocup, măcar din când în când, și de literatura pro- să-l contrazic, i-am spus: „Uite ce se întâmplă. priu-zisă. Dar nu am sentimentul ratării, am senti- Deși sunt mai tânăr ca tine doar cu cinci ani, am mentul renunțării, altă explicație nu pot să-ți dau. început să îmbătrânesc, dragă Nicolae, și vreau – Nu cred că ați renunțat, pentru că scrieți ro- să-ți spun că nu e deloc cum spui, despre bătrâne- man, și bănuiesc că anul viitor va fi gata, scrieți țe și avantajele ei”. Ce încerc eu să fac seamănă poezie, chiar dacă nu publicați și chiar dacă nu o cu versurile unui cântăreț de muzică country care arătați, și, iată, fără voia dumneavoastră, din când îmi place foarte mult, Toby Keith, și care îl divini- în când vă reapar cărțile. E o carte minunată zează pe Clint Eastwood, ca și mine, de altfel. aceasta, De bunăvoie, autobiografia mea, vă mul- S-au întâlnit, la un moment dat, să joace golf, iar țumesc pentru ea, pentru că e o poezie proaspătă, Clint i-a spus că face un film, pe care l-a și făcut – care nu se datează, chiar dacă există un context The Mule. Keith l-a întrebat: „Bine, dar ai 90 de în care a fost scrisă și un altul în care a apărut. E o ani. Cum reușești să fii atât de activ?” Replica lui poezie care rezistă timpului și, din perspectiva Clint, care a devenit vers în cântecul respectiv, a mea, ca om care fac poezie, cred că, de fapt, ma- fost Don’t Let the Old Man In. Deci tot ce poți să rele pariu al literaturii, și mai ales al poeziei, e faci la vârsta asta este să refuzi să te lași îmbătrâ- acesta: să treacă prin timp, să stea la relectură și nit mai mult decât îmbătrânești. Este și motivul să fie la fel de proaspătă ca atunci când a fost pentru care și acum, în timpul pandemiei, mă scol scrisă. devreme și mă duc la sală. E tot ce poți să faci, – Proaspătă, per se, este doar poezia din ciclul bătrânețea este acolo și își ia tainul ei. Îi las pe alții adăugat la sfârșit, și explic în cuvântul introductiv să descopere plăcerile bătrâneții. că sunt poezii scrise după ce am plecat din Ro- – Pregătindu-mă pentru întâlnirea aceasta am mânia, pentru că planificam, la un moment dat, să citit mai multe texte de dumneavoastră și despre public o carte care să se numească Death by dumneavoastră. În ultimul timp, invocați această invitation only, la care am renunțat, apoi. Ce am idee, a ratării. Sunt ușor bulversat și vă întreb: ce făcut la republicarea acestei cărți, ca să închei un credeți că ați ratat și ce ați fi așteptat de la viață ca arc peste timp, a fost să adaug poemelor interzise să nu ratați? Pentru că, dimpotrivă, cred că sunteți în România și conținute în prima ediție, 10-15 po- unul dintre modelele din cultura română și ca poet, eme scrise după plecare. Pentru mine, acelea re- și ca model etic. Așa ar trebui să ne comportăm. prezintă ceva cât de cât mai proaspăt. Dar, iarăși, Dar nu putem fiindcă suntem lași, suntem fricoși... este o poziție personală. Pentru cine nu a citit nici- Ar trebui să avem curajul să spunem NU și să ne odată niciuna din poeziile care sunt în această car- opunem. Nu facem asta. De ce credeți că vă paște te, ele pot părea proaspete sau mai puțin proaspe- ratarea, sau de unde gândul ăsta? te. – Nu știu ce texte ai citit, bănuiesc că există un – V-aș ruga să o faceți chiar dumneavoastră. singur text în care ai citit ce spuneam, într-un dia- Ați putea citi un text, o poezie? Aveți la îndemână? log cu Daniel Cristea-Enache. Am spus că pot să – Am niște poezii, am chiar și niște corecturi declar eu, fără să fiu întrebat, „Da, am ratat”. Nu- făcute aici, care mi-au rămas. mai că nu am avut timp, în acel interviu, să explic – E, până la urmă, un festival de literatură și despre ce este vorba. Pentru a rata există o pre- cred că literatura merită să-i dăm vocea unui mare condiție, aceea de a încerca să faci ceva. Dacă nu poet român. ai încercat să faci acel ceva și nu ai făcut acel ce- – Ce fel de poezie ar trebui să citesc? va, nu ai ratat. Aceasta este poziția mea. Plecând – E libertate, v-ați luat-o dintotdeauna. din România și acceptând de la bun început că, – Mai veche sau mai nouă?

87

Asta este cea mai veche. Acum o să citesc una mai apropiată în timp de acest moment. Ea se intitulează:

atelier în carne vie

cioplesc în mine fără milă fără încetare

dalta prinde viață cartea prinde moarte nimeni nu prinde de veste

adorm ca un dezertor dimineața mă trezesc încătușat și gol pușcă

lumea din jurul meu e plină de așchii

peste tot – carne risipită

– Și una mai veche, și una mai nouă. – Să nu te vaiți! Bine. Iată o poezie mai veche, cine mi-a comandat care, de fapt, a și dat titlul unei antologii apărute lucrarea asta prin anii ᾽90… a uitat de ea cioplesc în mine așchie după așchie Tânărul Ulise am devenit Când vei putea să ții, fără durere, propriul meu atelier cumpăna nopții pe fruntea-ți întristată, o pasăre va arunca spre cer inima-ți subțire ca pe o săgeată. – Vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție, pentru acest dialog. Ați stat în picioare Să nu te clatini, trupul tău să fie aproape o oră, am vrut să vă întreb de ce ați ales trestie de sticlă adăpostind lumină, această postură. Aproape o oră! târziu, să dai semn – ca o speranță, – Păi ți-am spus că am fost de dimineață la sa- celui uitat și el are să vină. lă, iar acum îmi pun treningul și mă duc să tai iar- ba, trebuie să fiu pregătit. Și va sosi pe mare – tânărul Ulise, – Mulțumesc, domnule Tudoran, sper să ne cu pieptul devorat de alge, vedem cât de curând în România. Mulțumesc pen- pe țărm, el va aprinde foc tru prezența la Festivalul Internațional de Literatură din credincioasele-i catarge. de la Timișoara, oraș în care sunteți născut, oraș de care sunteți legat, oraș cu care, iată, ați rămas Tu vei zări cum fumul se ridică foarte bun prieten. spre cer ca un copac de sare, Vă mulțumesc de invitație și vă doresc succes ai să te-apropii și-o să vezi bărbatul în tot ce faceți! spălându-și inima în mare.

88 DIALOG

Vania ATUDOREI (Canada)

Mioara CORTEZ (Canada)

PRIMADONA OPEREI DIN IAȘI, LA A 70-A ANIVERSARE

Celebra soprană Mioara Cortez, Primadona Operei Române din Iași, care locuiește la Montréal de 12 ani, a împlinit pe 6 februarie 2019 vârsta de 70 de ani de viață, dar și 40 de ani de carieră artistică prodigioasă. În 1979 absolvea cursurile Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București la clasa celebrei Arta Florescu, cu care a studiat vreme de 5 ani tainele muzicii clasice și de operă. Interpretă de Operă, de lieduri, de muzică vocal-simfonică, profesoară, Mioara Cortez a dus faima muzicii românești peste hotarele țării, ca și sora ei, Viorica Cortez, celebra mezzosoprană de la Opera din Paris. În locuința sa din Montréal, cămara este plină de dulcețuri, zacuscă, murături, salate, compo- turi și chiar varză murată, preparate de ea în fiecare toamnă. În salon te fascinează colecțiile de elefanți, dar mai ales de ceasuri, pentru care are o pasiune deosebită. O masă acasă la Mioara Cortez înseam- nă cel puțin 10 feluri de aperitive și încă alte delicii culinare preparate de ea însăși. Cu amabilitatea și sinceritatea directă care o caracterizează, celebra soprană a acceptat să stăm de vorbă despre parcursul ei excepțional.

– Mulți ani cu multe și mari bucurii! La această a fost odată ca niciodată la Iași, în cartierul Doi vârstă de obicei interpreții se retrag, dar nu și dvs. Peri, o familie frumoasă a lui Ștefan și Daria Cor- – Eu cânt și acum și fac clase de Master așa tez, care au avut trei fete. cum a fost cel împreună cu sora mea Viorica la – Bine faceți că vă țineți de CV, deoarece jur- Muzeul „George Enescu” din Tescani, județul Ba- naliștii uneori mai pun și floricele de la ei. Nu de- cău, în august 2018. Viorica a predat timp de o parte de Mănăstirea Cetățuia la Iași se afla și se săptămâna un Master Class pentru studenți și ti- mai află domeniul Cortez. Tatăl meu Ștefan era de neri interpreți de canto clasic și operă. Aici am și descendență spaniolă, îi plăcea muzica și cânta și cântat împreună. Eu petrec o parte din an în Ro- la pian și la orgă, ca și bunicul meu Constantin mânia, acasă la Iași, și sunt invitată să dau recita- Cortez. Tata a fost un om foarte respectat, a fost luri și nu refuz. Pasiunea pentru muzică nu are li- primar și iubea mult artele și invita des la el acasă mită de vârstă. Viorica a împlinit, pe 26 decembrie, pe marii artiști, scriitori și poeți ai Iașului, cum au vârsta de 83 de ani. Mai dă cursuri și mai cântă și fost Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir, George To- acum. pârceanu, George Lesnea, Nicolae Labiș, Radu – Am să respect CV-ul dvs. oficial, pe care ați Boureanu, Nina Casian, Petre-Ștefănescu Goan- binevoit să mi-l dați și vă propun, pe marginea lui, gă, Achim Stoia, Constantin Bobescu etc. Ce mai, să refacem parcursul vieții dvs. Ca în poveștile cu toată elita interbelică intelectuală și artistică. Avea

89 tata un farmec și un vin bun în beci, de la via să. Câplani, unde se varsă Nistrul în Marea Neagră, De altfel, astăzi la Iași, în semn de omagiu, există dar când ei s-au cunoscut Moldova era la Româ- o stradă care îi poartă numele. Este ca o recunoș- nia. tință față de persecuțiile regimului comunist, care – Ați putut în anii 1970 să ieșiți totuși din țară l-a declarat chiabur și din cauza cărora am fost și datorită surorii dvs., Viorica, ce devenise celebră la noi, copiii, cele trei fete, persecutate și date afară Opera din Paris. din școli. Aveam 15 ani când am intrat în corul Fi- – Viorica m-a ajutat foarte mult. Am început larmonicii din Iași din plăcere și din pasiune. Filar- studiile muzicale universitare la Iași cu marea ar- monica a fost prima mea dragoste muzicală. La 19 tistă Aneta Pavalache (ce a fost și profesoară la ani m-am căsătorit cu violonistul Marcian David și Academia de Muzică Rusă „Serghei Rahmaninov” l-am născut pe fiul meu Ștefan, care a absolvit și el din Paris), între anii 1965 și 1971. Ulterior am ple- Conservatorul. Mi-a fost greu, deoarece studiam, cat în Italia la Milano, orașul mondial al operei, la lucram și eram și soție și mamă. Iar acum sunt și vestita Academie de Muzică „Giuseppe Verdi”, în- bunică: Ștefan are un băiețel de 10 ani. Eu eram tre 1971 și 1972, la clasa sopranei Rosetta Noli, cea mai mică dintre surorile mele, Viorica cea mai care s-a stins din viața anul trecut la 96 de ani. As- mare, iar între noi este Ștefania Șerban, profesoa- ta, în paralel cu o Bursă la cel mai celebru teatru ră de pian, care astăzi locuiește în casa părinteas- de Operă din lume, faimoasa „Scala” din Milano. că din Iași. După terminarea studiilor am cântat la Opera din – Bănuiesc că, având sânge spaniol, tatăl era Nisa și la Opera din Marsilia, în Carmen de Bizet, „focos”. operă în care criticii muzicali au numit-o pe Viorica – Atât de focos, încât când a văzut-o pe mama cea mai mare Carmen a secolului XX. Poate știți, mea, care avea doar 16 ani, a răpit-o pur și simplu la Paris, în cimitirul Père Lachaise mormântul lui de la părinți și a dus-o la Iași, spunându-i că este George Bizet se află lângă cel al lui George Enes- și va fi a lui. Între ei era o diferență de vârstă de 25 cu. de ani. Mama era din sudul Moldovei, din satul – Ați avut deci oportunitatea să părăsiți Româ- nia, dar nu ați făcut-o, iar studiile muzicale comple- te ați preferat să le faceți în țară. – Știam că la București se află marea soprană Arta Florescu, care avea un prestigiu internațional și ca soprană și ca profesoară. De aceea, timp de 5 ani am studiat canto cu ea, între anii 1973 și 1978. Ea a fost și profesoara surorii mele Viorica, dar și a sopranei Angela Gheorghiu (Burlacu), a Mariei Slătinaru-Nistor, Leontinei Văduva și a alto- ra – o generație întreagă de interpreți excepționali, dovadă fiind premiile lor la Concursurile internațio- nale de canto. Dar, apropo de învățământ, ca să fiu o bună profesoară am făcut și studii de peda- gogie la Universitatea din Iași, pe care le-am ab- solvit în 1998 Timp de 16 ani, între 1984 și 2000, am predat canto la Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iași. – Ați avut și elevi care astăzi sunt foarte apre- ciați la nivel național și internațional. – Sigur că da, la Botoșani, la Școala Populară de Artă pe solistele Daniela Condurache și Corne- lia Ciobanu, la Iași pe Elena Moșuc, astăzi solistă a Operei din Zürich și considerată una dintre cele mai expresive soprane ale lumii. Am și acum, la 70 de ani, elevi pe care îi formez și îi inițiez în tainele muzicii. – Ați obținut și distincții importante ca recunoș- tință a talentului dvs. excepțional. Fotografie din colecția Maestrului Ionel Voineag – cu Mioara Cortez în Opera Tosca la Opera Națională – Să trecem repede peste ele, că asta e mai din București acum 25 de ani, pe 21 noiembrie 1997 puțin important. Consacrarea internațională am fă-

90 cut-o tot în Italia, în anul 1981, la Concursul Inter- celălalt în 2001, deci anul și discul. național de Canto „Riccardo Stracciari”. Apoi Me- – După absolvirea Conservatorului, pe par- dalia de Aur oferită de Prim-ministrul Japoniei, cursul carierei dvs. ați rămas fidelă Moldovei, ați Tsutomu Hata, pentru activitatea mea pedagogică început la Botoșani, după care ați continuat la Iași. și concertistică din Japonia, în anul 2004. Coman- – La Botoșani am stat un an ca profesoară la dor al Ordinului Meritul Cultural al României tot în Școala Populară de Artă, dar am colaborat mult cu anul 2004 și mai sunt și altele. Orchestra simfonică din Botoșani, apoi la Iași timp – Rolurile pe scenă? Știu că artistul de operă de patru ani am fost solistă la Filarmonica de Stat are cea mai dificilă sarcină de artist, de fapt trebuie „Moldova”, după care din 1984 am devenit solistă să reunească 3 artiști într-unul singur: să cânte bi- a Operei din Iași și profesoară de canto la Conser- ne, să fie un actor bun și să fie uneori și un dansa- vatorul de Muzică „George Enescu”. Nu am vrut să tor bun. părăsesc România, deși regimul comunist îmi fă- – Am interpretat, mai ales, opere de compozi- cea mizerii și dificultăți în privința călătoriilor în alte tori italieni: Verdi – Aida, Bal mascat, Trubadurul, țări pentru a cânta, căci o aveam pe mama, aveam Ernani, Forța Destinului, Othello. Debutul meu în copilul, aveam o familie, iar eu sunt foarte legată România pe scena Operei din Cluj-Napoca a fost de țara mea de origine și de familia mea. Am cân- în Carmen în rolul Michaelei, în 1979, împreună cu tat totuși pe 3 continente și în 18 țări: Franța, Ger- tenorul Ludovic Spiess, după ce debutasem inter- mania, Italia, Spania, Polonia, Luxemburg, Elveția, național la „Scala” din Milano – Piccolo în rolul Grecia, Letonia, Moldova, Cehia, Bulgaria, Irlanda, Desdemonei din Othello, în 1973. Dar din reperto- Ungaria, Olanda, Serbia, Macedonia, Japonia și, riul meu fac parte și Giaccomo Puccini: în Tosca, desigur, aici, la noi în Canada care a devenit și ța- Boema și Turandot. Apoi Mascagni în Cavaleria ra mea de adopție, deoarece toată familia soțului rusticană, Bellini în Norma, Bizet în Carmen, meu ing. Constantin Mardare era la Montréal, deci Gluck, Offenbach, Arigo Boito în Mefistofeles etc. fac parte dintr-o reîntregire familială. – Îmi amintesc de anii 1980, când Opera din – Cu câteva zile înainte de această frumoasă Iași era singura unde se cânta Norma, iar directo- aniversare a dvs. am primit de la Iași două mesaje rul de atunci, Dimitrie Tăbăcaru, mi-a spus că da- surpriză. Iată-le: că nu era Mioara Cortez nu era nici Norma la Iași, „Mult stimată și iubită Doamna Mioara Cortez – deoarece numai vocea sa de soprană spinto, uni- Sărbătorirea dvs. este pentru Instituția pe care o că putea să interpreteze celebra arie Casta Diva. reprezint, pentru mine personal, dar mai cu seamă Iar sala Operei era plină, spectacolele se țineau cu pentru publicul ieșean, prilej de mare bucurie. Cu casa închisă. atât mai mult cu cât parcursul dvs. artistic a debu- – Mie, în carieră, mi-au plăcut rolurile dificile, tat aici, la Iași, încă din anii de liceu, ca membră a nu cele ușoare. Norma am auzit-o prima dată cân- corului și mai apoi ca solistă a Filarmonicii de Stat tată de Maria Callas și m-a fascinat. Atunci mi-am Moldova. 45 de ani de scenă în lumina reflectoare- spus că într-o zi am să o cânt și eu. lor, o prezență remarcabilă, în viața culturală ieșa- – În anul 1981 Casa de discuri „Electrecord” nă, și internațională, un om minunat, devotat, im- din România a scos primul și unicul disc integral plicat cu pasiune și cu multă putere de muncă. Cei cu prima operetă românească, opereta lui Ciprian 70 de ani de viață dăruiți Euterpei vă asigură defi- Porumbescu, „Crai nou”, în care rolul Dochiței era nitiv, un loc privilegiat în memoria culturii naționale, interpretat de dvs. Discul a fost reeditat de mai în afecțiunea noastră, a tuturor celor care s-au bu- multe ori. Este un disc național atunci când se vor- curat și se bucură în continuare de realizările artis- bește despre Ciprian Porumbescu. tice a căror autoare sunteți. Filarmonica Moldova – Pe lângă disc s-a făcut și un film la Poiana vă este alături cu prilejul acestei frumoase aniver- Brașov. Atunci am colaborat cu tenorul Ionel Voi- sări și vă urează, La Mulți Ani, cu inspirație și noi neag, Eugen Fânățeanu, Marina Mirea, violonistul performanțe culturale. Cu aleasă considerație: Ștefan Ruha și cu trei orchestre simfonice, cea de Prof. Univ. Dr. Bujor Prelipceanu, director general” la Cluj-Napoca și alte două ale Radioteleviziunii Și iată și a doua scrisoare: „Sopranei Mioara Române din București sub bagheta maestrului Ca- Cortez la aniversare: Mioara Cortez face parte din rol Litvin. Iată, au trecut 38 de ani de atunci, de ne- acea elită artistică ce produce emoții și lasă urme. crezut! La „Electrecord” am mai imprimat încă alte Cu o energie debordantă, personalitate puternică, 2 discuri, unul cu arii din opere și celălalt cu opere- era capabilă să retrăiască fiecare sunet și cuvânt ta O noapte furtunoasă. În Japonia am imprimat 3 încântat și, mai presus de toate astea, trecea emo- CD-uri, unul cu arii din operă în 1999, împreună cu țiile din propriul suflet în cel al discipolilor ori al pu- tenorul japonez Takuya Sakaguci, altul în 2000 și blicului. Interpretările ei, oriunde s-au aflat, au lăsat

91 amprente neșterse în amintirea celor care au avut prin amploarea și frumusețea glasului ei – glas de privilegiul să i se afle în preajmă. MULȚI ANI, Mi- o calitate rarisimă cum nu cred să fie multe, nu nu- oara Cortez. Cu prețuire: Rector Prof. Univ. Dr. mai în țară dar chiar și în lume, prin tehnica vocală Atena-Elena Simionescu – Universitatea Națională remarcabilă și prin intensitatea trăirii, o dotare vo- de Arte, George Enescu, din Iași. Și muzicienii cală ieșită din comun, superbe calități timbrale, na- Universității Naționale de Arte din Iași – ianuarie turale. 2019.” În anul 2015 prestigioasa editură din România, Am ales să alăturăm omagiului din partea mu- Humanitas, a publicat cartea „Cortez”, un volum zicienilor Universități Naționale de Arte George de 275 de pagini, de Marius Constantinescu, oma- Enescu din Iași câteva fragmente de cronică mu- giu adus surorii dvs. Viorica Cortez, la cea de-a zicală ieșeană semnate de muzicologul Liliana 80-a aniversare. Pe când o carte și despre dvs.? Gherman, în anii 1980-1990: – Atunci când o să o scrieți. Eu vă pun la dis- O voce minunată și lucrată de o excepțională poziție materialele. calitate, Mioara Cortez ne-a copleșit pur și simplu

Viorica CORTEZ (Franţa)

CEA MAI MARE CARMEN A SECOLULUI XX

Între cele două războaie mondiale se năștea la Iași în familia Primarului Stefan Cortez, la Bucium, nu departe de impozanta mănăstire a domnitorului Moldovei, Gheorghe Duca, Mănăstirea Cetățuia, Vio- rica, o fetiță bruneta cu voce de aur care avea să devină „DIVA Assoluta” pe toate scenele internaționale ale lumii. Cu amabilitatea și verva care o caracterizează, marea artistă a acceptat să ne ofere câteva confidențe de la rezidența sa din Paris. Această mare artistă, unică, legendă vie a teatrului liric mondial, continuă să dea lecții de canto, des Masters-class, și să fie invitată ca membră în componența juriilor internaționale la concursuri de canto.

De la Iași la București și în Franța el se uita la picioarele mele. O idilă de adolescen- tă: „Era o podgorie, poate un han, Era și o hrubă – Doamnă Cortez, mai întâi mulțumiri pentru acolo, cu vin. Scobită-n adânc, cu trepte-n declin, amabilitatea de a ne dărui din prețiosul dvs. timp Era o podgorie, poate un han./ Și poate visam, dar pentru câteva confesiuni din cei 60 de ani de glori- cred că priveam,/ Două glezne-n adânc, două albe oasă carieră artistică neîntreruptă. chemări!/ Și-un cântec de fată-n adânc auzeam,/ – Îmi face plăcere, mai ales că știu că sunt Și plânsetul vinului curs în căldări./ Afară era o apreciată și acolo peste Ocean, în îndepărtata Ca- căldură de iad,/ Și-o muzic-a iadului – scripci și po- nadă unde, la Montreal, locuiește sora mea, so- cale./ Acolo-n răcorile beznei,/ Luminile gleznelor prana Mioara Cortez. De asemenea, cunosc faptul albe și pale./ Oh, lunecoase miragii,/ Tandre oco- că o iubiți și o prețuiți la fel de mult ca și pe mine. luri în timp,/ Miezul atâtor ravagii, Subteranul Și fiindcă astăzi este Sfântul Nicolae, mă gân- Olimp!” deam: oare pe cine am eu în viața mea cu numele – V-ați născut în frumosul Iași, în Regatul Ro- Nicolae?. Aaaaa! Am găsit! Este Nicolae Labiș, un mâniei și ați studiat și la Iași și la București, într-o geniu! El venea adesea la casa părinților împreună perioadă dificilă din punct de vedere politic și so- cu cei mai mari poeți și muzicieni ai vremii. Acolo cial. ei găseau „un hâvre de paix”. În această atmosfe- – De fapt să știți că eu m-am născut pe 25 de- ră culturală și artistică, marele poet, subjugat, cembrie, în noaptea de Crăciun, imediat după mie- transfigurat prin prezența mea și prin candoarea zul nopții. Dar cum părinții mei erau credincioși, au celor 17 ani, în omagiu mi-a dedicat unul din cele spus că nu pot să mă nasc în același timp cu Iisus mai frumoase poeme „Contemplație” – Domnișoa- Hristos, și m-au declarat născută pe 26 decem- rei Cortez. Eu coborâsem în beci ca să aduc vin și brie, și astfel m-au întinerit cu o zi. Am avut o copi-

92 lărie foarte fericită într-o casa mare și frumoasă, cu niște părinți minunați, iubitori de frumos, înconjura- tă de dealuri cu flori, cu livezi și cu vii alături de do- uă surori devenite și ele muziciene: Ștefania – pia- nistă și profesoară ( Fânutza ) și Mioara, soprană. Tata ne-a spus înainte de a muri: „Comuniștii m-au declarat chiabur și mi-au luat tot ce aveam. Acum nu mai am ce să vă mai dau decât dragostea de familie și de aceea m-aș bucura dacă voi, fetele mele, o să continuați să vă întâlniți măcar odată pe an”. Asta explică faptul că în fiecare primăvară, de Sfintele Paști, noi ne reîntâlnim împreună la Iași, la casa copilăriei. În primăvara anului 1953 eram elevă la Liceul de fete „Oltea Doamna” din Iași, fondat în 1865 (în prezent numit, din 1990, liceul „Mihai Eminescu” – n.a. ). Se înființa Corul Filarmonicii din Iași „Gavril Muzicescu”. M-am dus și am dat un concurs, am reușit și am fost angajată. Aveam 17 ani. Îmi amin- tesc că am debutat în celebra Simfonie a IX-a a lui Beethoven. Aceasta a fost prima mea întâlnire ofi- cială cu muzica. Trebuie să vă spun că prima Școală de Muzică de învățământ superior a fost fondată, la Iași, de Domnitorul Alexandru Ioan Cu- za în același an cu prima Universitate a României – în 1860. Numai că între anii 1950 și 1960 regi- – În 1974 am creat, la Rouen – leagănul lui mul comunist a desființat Conservatorul de Muzică Flaubert și Corneille –, opera în 3 acte Antonio și din Iași. În absența Conservatorului a trebuit să Cleopatra în premieră, operă compusă și dedicată urmez Școala de muzică. În 1964, la Concursul In- mie de către soțul meu compozitorul Emmanuel ternațional de canto de la Toulouse, am câștigat Bondeville – secretar pe viață al Academiei din Premiul I și Medalia de Aur la femei, iar tenorul ro- Franța, după piesa de teatru a lui William Shakes- mân Ludovic Spiess Premiul I și Medalia de Aur la peare. bărbați. Secretul succeselor artiștilor români Triumf în viitoarea țară de adopție – Franța – Cum se explică marele succes al artiștilor ro- – Concursul de la Toulouse este foarte presti- mâni la concursurile internaționale din acea vre- gios. me? La Toulouse, după dvs., aveau să mai ia me- – Acest Concurs are loc la fiecare doi ani și se dalii de aur și alți mari artiști români ca: Iulia Bu- numără printre cele mai prestigioase concursuri in- ciuceanu, Eugenia Moldoveanu, Ion Tudoroiu, Le- ternaționale de canto. Asta s-a întâmplat în anul ontina Văduva și, mai aproape de noi, Carmen 1964. Era pentru prima dată când acest concurs Gurban de la Opera din Cluj. fusese câștigat de doi români și când, în afară de – Romania avea o școală de canto printre cele Medalia de aur, Diplome și premiile în bani, s-a mai bune din lume. Admiterea era foarte selectivă oferit un contract. De aceea, în anul următor Ope- și pe merit. În afară de lecții de canto, muzică de ra din Toulouse ne-a invitat să dăm acolo specta- cameră, istoria muzicii, forme muzicale, solfegii, cole cu opera „Samson et Dalila” de Camille Saint- piano, programul conservatorului cuprindea și cur- Saëns. Franța a fost să fie țara de debut și tot suri de limbi străine, cursuri de dans, cursuri de Franța avea să devină țara mea de adopție. Astfel dicție, de teatru și de scrimă, deoarece în unele mi-am început cariera pe plan mondial. După Con- opere existau și scene de duel. Era un program cursul Internațional de canto de la Toulouse, Arta greu, încărcat, dar complet și benefic pentru viitorii Florescu, reputata profesoară de canto m-a luat la artiști. Și noi constatam efectele acestei pregătiri Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucu- competente și întregite pentru cariera noastră ar- rești, la clasa dumneaei. tistică viitoare. Românii au mult talent și la învățat – De Opera din Rouen vă leagă și amintirea limbi străine, fiind un popor inteligent, latin, încon- unei premiere internaționale. jurat de popoare slave, într-un ținut aflat la răscruci

93 și de interferențe. Poate de aceea toți artiștii noștri la fiecare solicitare internațională, cu pașaportul și interpretează operele în versiunea originală. Eu cu vizele necesare care treceau prin birocrația co- am învățat, la școală, vreme de 7 ani limba rusă și munistă și prin Poliție, umilințele și angoasa aștep- citesc literele chirilice. Aceasta mi-a permis să in- tărilor erau la ordinea zilei. terpretez melodii de mare frumusețe în concerte Impresarii din străinătate îmi făceau contracte- sau opere cum ar fi cele de Ceaikovski: Dama de le cu teatrele, iar ARIA (Agenția Română de Im- pică și Evghenii Oneghin, Boris Godunov, sau în presariat Artistic) îmi lua banii câștigați și pașapor- Ivan cel Groaznic de Prokofiev. Rusia are o cultură tul a doua zi după sosirea în țară, altfel nu mai imensă și trebuie separate ranchiunele politice de aveam viza pentru o altă plecare. Nu numai eu, artă și de artiști. Arta este universală. dar și alți artiști au decis să își ia libertatea și dem- nitatea în propriile mâini și să se instaleze în țări Montrealul ratat de două ori care îi respectau și le ofereau întreaga libertate de acțiune. Ani de zile m-am zbătut să îmi scot din – Ați cântat la Opera din Montreal? România singurul copil, pe Cătălina, care era ca o – O singură dată și era iarnă și era foarte frig. prizonieră, și de care am fost despărțită timp de 6 Atât de frig că nici măcar nu am văzut orașul! Am ani. Noi, cei plecați eram considerați trădători. În umblat numai prin orașul subteran, prin tuneluri. această perioadă de pandemie de Coronavirus am Nu am stat decât două nopți. Am venit, am făcut citit multe cărți, biografii de artiști români. Am citit repetiții – eram cu o echipă din Belgia –, am dat și cărțile despre Arta Florescu, și cea despre Lu- spectacolul cu opera Carmen de Geroges Bizet și dovic Spiess. În ambele se vorbește despre Con- a doua zi m-am întors cu avionul în Europa. Singu- cursul Internațional de la Toulouse, din 1964. În ra dată când am fost și am cântat în Canada. aceste cărți numele meu a fost în mod voluntar – La Montreal există un Concurs International omis. Cenzura comunistă m-a scos de peste tot. În de Canto, CMIM – Concursul Muzical Internaţional anul 1983 Corul Filarmonicii „George Enescu” din din Montreal, unde vă așteptăm în juriu de ani de Iași împlinea 30 de ani de existență, iar Maestrul zile. Ion Baciu m-a invitat, din Franța, să vin la această – Am fost invitată să fac parte din juriu, la una aniversare să cânt Requiem-ul de Giuseppe Verdi, dintre edițiile de canto, de Președintele juriului, ba- mai ales că eu am fost membră fondatoare. Câte- sul Joseph Rouleau din Montréal. Cu Joseph cân- va zile mai târziu m-au telefonat la Paris, pentru a tasem la Opera din Paris, în Don Quijote și în Bo- mă anunța că nu am dreptul să vin să cânt în ța- ris Godunov de Mussorgski. El a cântat și în Ro- ră... mânia. Era un bas canadian francez foarte apreci- Un mare șef din Ministerul Culturii i-ar fi spus at. Joseph, într-o zi m-a chemat pentru a mă invita că mai bine Madame Cortez ar veni să stea la în juriu, întrucât o persoană din juriu s-a îmbolnă- coadă, la piață, la cumpărat ardei, dacă vrea să vit. Dar dvs. știți, noi artiștii avem sensibilitatea cânte. Să știți că m-a durut! Am iertat, dar n-am ui- noastră și, cu mult humor, i-am răspuns: „Joseph, tat. Românii, și mai ales moldovenii, sunt buni și dublura? non!” Sigur, mi-aș fi dorit mult să vin la blânzi, și iertători. Montreal, o am acolo pe sora mea cea mică, Mioa- ra, și știu că acolo există mulți români care iubesc Cu opera pe meridianele lumii – muzica. Așa că a fost o invitație „ratată”. contracte încheiate cu 4 ani înainte

Persecutată și interzisă de regimul – Știu că nu vă place să fiți întrebată de com- comunist din România pozitorii preferați, de operele preferate, de parte- nerii de scenă preferați. Ludovic Spiess îmi spu- – După ce ați decis să rămâneți în Franța, nu nea că Puccini rămâne compozitorul său preferat ați mai putut intra în România comunistă decât prin profunzimea, tragismul și dramatismul opere- după ce ați obținut cetățenia franceză și protecția lor pe care le-a compus. Franței. – Nu, pentru că a prefera înseamnă a fi subiec- – Din 1970, când am decis să rămân în Franța, tiv. Toți sunt unici, toți sunt buni și foarte buni, toți și până la căderea regimului comunist din Româ- au publicul lor, succesele lor, și toți excelează în nia, în decembrie 1989, nu am mai avut voie să diferite roluri. Dar dacă țineți, totuși, să mă refer la cânt în la noi, în țară. Am fost interzisă și ștearsă compozitori, pentru mine Giuseppe Verdi rămâne din cărți și din publicații. Puteam să intru în Roma- inegalabil și unic, rămâne un Titan prin complexita- nia deoarece mi-am păstrat cetățenia română – la tea, varietatea, subtilitatea și frumusețea subiecte- care nu am renunțat niciodată –, dar dacă o fă- lor abordate, subiecte care vor rămâne eterne în ceam nu mai puteam să mai ies. Mizeriile îndurate istoria muzicii. Parteneri? Am cântat cu celebrele

94 soprane italiene: Renata Scotto, Renata Tebaldi, invitată și prietena noastră, marea mezzo-soprană Mirella Freni. Cu marea soprană spaniolă Mont- Irina Arhipova, de la Teatrul Bolșoi din Moscova. serrat Caballé am cântat de multe ori, mai ales în La recitalul dat de Irina Arhipova, Mioara și eu am opera Norma de Bellini, inclusiv la Scala din Mila- întrebat-o: ,,Cum ați păstrat această prospețime a no, în care interpreta o „Casta Diva”, la fel de su- vocii?” Irina ne-a răspuns că ea este foarte tristă blim ca Maria Callas. Apoi cu Luciano Pavarotti, din cauză că profesorul ei de canto a decedat de 2 Franco Corelli, Mario del Monaco, Placido Domin- ani. Vă miră că, la cei peste 70 de ani ai ei, mai go, Nikolai Ghiaurov, Birgitt Nilsson, Grace Bum- avea un profesor? Să știți că interpreții de operă bry, Leontyne Price, José Van Dam, Giuseppe di învață toata viața și au nevoie de un îndrumător, Stefano, José Carreras etc. În 1970 mi-am făcut de un profesor, de o ureche, alta decât a lor, ca- debutul peste Ocean, în USA. Acolo contractele cu pabilă sa sesizeze imperfecțiunile. Metropolitan Opera din New York sau cu cea din Chicago, Philadelphia, San Francisco etc. se fă- Clujul și Parisul ceau cu 3 sau 4 ani înainte, pentru că ei voiau să – La Cluj există Opera Română și Opera Ma- fie siguri și să aibă artiștii lor preferați. ghiară, două Teatre de Operă ca și la Paris. – În România s-a publicat, la editura „Humani- – Cu Opera din Cluj și cu clujenii, în general, tas”, o carte despre viața și cariera dvs., semnată sunt foarte legată din punct de vedere artistic și de Marius Constantinescu: Cortez. sentimental. Invitația de a cânta Samson și Dalila – Despre prima ediție pot să spun un singur la Opera din Cluj mi-a dat încredere pentru a de- cuvânt: magnifică! A doua ediție – regret foarte buta la Toulouse. Acum 5 ani am avut imensă mult calitatea hârtiei și imprimarea. onoare de a fi numită cetățean de onoare a orașu- lui Cluj-Napoca și Doctor Honoris Causa al Acade- Sora mea Mioara a reușit numai datorită miei de Muzica „Gheorghe Dima”. Le sunt recu- talentului și muncii sale noscătoare pentru aprecierea și prețuirea lor. La – Ați ajutat-o mult pe sora dvs. mai mică, so- Paris, înainte de crearea Operei Bastille mai era prana Mioara Cortez, care a studiat la București cu celebra Opera Garnier – (1875), Opera Comique, Arta Florescu și la Milano cu Rosetta Noli. Théatre Chatelet, Théatre des Champs-Elysée – Dacă cineva crede că eu i-am pus pile Mioa- etc. Dorința Președintelui Franței, de atunci, Fran- rei să studieze și să cânte în străinătate, se înșea- cois Mitterand și a Ministrului Culturii Jack Lang lă! Am ajutat-o moral și material, dar ea a câștigat era să democratizeze opera, considerată burghe- o Bursă, în urma unui concurs, numai prin munca, ză și snoabă, și să o facă mai accesibilă publicului, eforturile și talentul ei. Am cântat cu Mioara în mai ieftină. De aceea, în anul 1989, cu ocazia bi- Carmen, în Orfeu și Euridice, în Recviem de Verdi, centenarului Revoluției Franceze a inaugurat Ope- la sala Pleyel din Paris. Criticii din Franța au scris ra Bastille. În realitate, prețurile erau aceleași și despre Mioara: „Une révélation, une vraie voix ver- „democratizarea” a rămas doar un mit. Eu sunt o dienne.” Iar în noiembrie 2019, Mioara și cu mine artistă a Operei Garnier. am dat un concert la Paris de două ore de muzică – un recital de o rară și de o mare emoție și inten- Președintă a Societăţii Muzicale sitate –, de arii și duete din opere celebre. „George Enescu” și a Concursului Internațional de Canto Paris Cu Maria Bieșu și Irina Arhipova – În 1996, la Paris s-a înființat Societatea Mu- la Chișinău zicală „George Enescu” a cărei Președintă sunteți. – Ați avut o frumoasă relație de prietenie cu ce- – Scopul acestei societăți, din care face parte lebra soprană Maria Bieșu, din Chișinău. Am avut și pianista Alina Pavalache și soprana Leontina șansa, în vara anului 1985, să fiu invitat la Opera Văduva, este de a face cunoscută muzica vocală a din Chișinău, la aniversarea a 50 de ani de viață, lui George Enescu. George Enescu și-a petrecut la spectacolul ei omagial – un moment istoric de ultimii săi ani de viață la Paris, unde este și înmor- mare, profundă și intensă emoție. mântat. Din anul 2014 organizăm un Concurs In- – Soprana Maria Bieșu, vocea de aur a Basa- ternational vocal „George Enescu”, la Paris. În rabiei, cea mai bună Cio Cio San din lume, la To- acest fel păstrăm memoria marelui compozitor ro- kio în 1967… Din anul 1990, la Chișinău se orga- mân. Muzeul „George Enescu” din București orga- nizează un Festival Internațional de Operă care îi nizează Master Class la Tețcani, județul Bacău, poartă numele. Am fost invitate să cântăm Truba- unde se află un alt Muzeu „George Enescu”, și un- durul și Requiem-ul lui Verdi. La acest festival era de am fost invitată la mai multe ediții. (George

95 Enescu este singura personalitate artistică, din Ro- România după revoluție. Europa nu l-a judecat, în- mânia, care are 6 muzee: la Bucureşti, Sinaia, Teț- trucât spiritul european e diferit. În ceea ce mă pri- cani și trei în judeţul Botoșani la Liveni – casa în vește, nu am crezut niciodată aceste fabulații și țin care s-a născut, Dorohoi – casa tatălui său și Mi- să afirm răspicat: Placido Domingo este unul din hăileni – casa mamei sale - n.a.) cei mai mari tenori din lume și un om de onoare. „Tout ceci est bien triste”. (Într-adevăr, Placido Un prieten drag – Placido Domingo – Domingo va concerta, în 2021, în Europa, în ianu- nedreptățit de ingratitudine arie în Austria la Viena, apoi în Germania, în Italia – Dintre marii tenori ai lumii, cred că cel mai – n.a.). mult ați cântat alături de Placido Domingo și bănu- Este ora 2 noaptea la Paris și telefonul sună. iesc că ați fost afectată de recentul scandal și de Surpriză. La telefon este Doamna Viorica Cortez acuzațiile care i se aduc. care îmi spune să deschid e-mailul și să recuperez – America este amatoare de scandaluri și i-a interviul. L-a citit, l-a verificat și completat cu aten- întors spatele. Sunt intrigată. Dincolo de marele ție. Vă mulțumesc mult, Doamnă Viorica Cortez, său talent, Placido este și carismatic. Este un băr- pentru frumoasa incursiune în lumea operei, în bat frumos și nu el aleargă după femei, ci femeile viața și cariera dvs. fabuloasă și unică, acum la aleargă dupa el. Eu am jucat cu el de multe ori în ceas aniversar și: Mulți, mulţi Ani! Mulțumesc și Aida, Bal mascat, Trubadurul, Carmen, Adrienne sopranei Mioarei Cortez, care mi-a înlesnit aceas- Lecoeuvreur, les contes d'Hoffmmann etc. și tă întrevedere magică, la 6.000 de km distantă! aveam scene foarte apropiate fizic, dar niciodată INTERVIU INEDIT la 85 de ani de viață nu l-am simțit necuviincios. Placido este un adevă- şi 60 de ani de cariera mondială rat gentleman, un om generos. A cântat și pentru

CĂRŢILE JUNIMII Colecţia UNIVERS DIDACTIC Colecţia EXIT

96

historia magistra vitae

Ion ȚURCANU (Chișinău)

UN ARHEOLOG ÎN SERVICIUL PROPAGANDEI ETNOLOGICE SOVIETICE (II)

Un alt reprezentant tipic al istoriografiei ruse în această zonă, ci și de sarcina de a arăta care și sovietice preocupate de contextul etnic al spa- a fost soarta romanicilor de la răsărit de Carpați, țiului est-carpatic, inclusiv de soarta populației în special relația lor cu slavii, dar și cu romanicii romanice de aici, din a doua jumătate a mileniului carpato-dunăreni. În acest demers el avea să I și din primele secole ale mileniului II, a fost ar- meargă mult mai departe decât alți compatrioți și heologul G.B. Fiodorov1, care timp de câteva de- conaționali de-ai săi. cenii a efectuat numeroase investigații arheologi- Urmărind să demonstreze că moldovenii sunt ce în teritoriul dintre Prut și Nistru. Fiind preocu- cu totul alt popor decât românii din Transilvania și pat prioritar de arheologia salvă, evident că tema Muntenia, Fiodorov încearcă să argumenteze că aceasta s-a aflat tot timpul în atenția lui, dar a procesul care avea să se încununeze cu această scris și câteva lucrări dedicate în mod special is- diferență a început încă în Antichitate. Într-un stu- toriei etnice a spațiului respectiv. În una din ele, diu realizat în anii ’80 și dedicat în mod special editată în 1970 împreună cu un alt cercetător, etnogenezei moldovenilor, el face următoarea M.I. Salmanovici, pornind de la ideea că „datele afirmație: „Pe teritoriul viitorului principat al Mol- culturii materiale (adică vestigiile obținute prin să- dovei au locuit numai geții. Pe teritoriul viitorului pături arheologice – i.ț.) pot fi uneori singurul cri- principat al Valahiei – geții și dacii, iar în Transil- teriu pentru caracterizarea complexelor etnocul- vania numai dacii. Astfel, încă în ultimele secole turale ale multor epoci și teritorii”, ajunge, în te- de până la e.n. și în primul secol al e.n. între vii- meiul acestei convingeri, la concluzia că după torii locuitori ai principatelor Moldova și Valahia, pătrunderea lor în sec. VI în spațiul pruto-nistrean pe lângă unele asemănări importante, existau și și asimilarea populației locale, „slavii au dominat anumite deosebiri etnoculturale”3. Ulterior, pe etnic și cultural acest teritoriu timp de șase seco- parcursul a mai bine de un mileniu, aceste deo- le”2. Evident însă că, la fel ca în cazul tuturor isto- sebiri s-au accentuat tot mai mult. A fost, mai în- ricilor și arheologilor ruși interesați de istoria etni- tâi, romanizarea, care, zice el, s-a produs „mai că a spațiului est-carpatic și mai cu seamă a teri- ales în Dacia”, pe când „în Muntenia și Moldova, toriului pruto-nistrean din cei aproape o mie de adică în centrul și estul țării, nu a existat o popu- ani care au precedat apariția statului moldove- lație romană cât de cât importantă și, prin urma- nesc, el era preocupat nu doar de aflarea slavilor re, nu a avut loc romanizarea”4. Ținea să sublini- eze că această situație viza mai ales spațiul pru- 1 Despre activitatea acestuia în Moldova şi orientarea cercetă- to-nistrean. „Cu totul alta, zice el, era situația et- rilor sale în chestiunea dezbătută aici, vezi şi Iu. Stamate, op. noculturală pe pământurile dintre Prut și Nistru, cit., p. 60-145. 2 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, Etnokul’turnye kompleksy pe teritoriul viitorului principat al Moldovei. Aici nu po dannym material’noj kul’tury (Issledovanija v Prutsko- Dnestrovskom meždurečje), Vestnik, 1970, 5, p. 55-56. Încer- 3 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, predkov moldavan, po carea de a sugera o deosebire etnică dintre geţi şi daci era un dannym arheologhii (istoriografičeskij aspect), Startum, 1999, pas înapoi chiar şi faţă de Mohov, care afirma că aceştia 5, p. 68. În alt loc vorbeşte despre deosebiri în viaţa materială aveau aceeaşi limbă, „de aceea în literatura noastră adeseori şi fizionomia etnică şi culturală a acestei populaţii: p. 20. sunt numiţi geto-daci”: Očerki..., p. 124. 4 Ibid., p. 19.

99 a fost nici un fel de romanizare, nici veterani ro- de tipul Luka Rajkovetskaja, originară din zona mani, nici coloniști romani, nici administrație ro- Niprului, cuprinde, pe măsura omogenizării ei, tot mană, nu a fost nici limes roman, nici orașe, cas- teritoriul, pentru a dăinui până către sec. XII11. tre, edificii etc. romane, cultura materială era Dar nu se oprește aici, ci precizează că și „în complet lipsită de trăsături romane”5. Odată cu sec. XII-XIII slavii estici constituiau cea mai mare apariția slavilor la nord de Dunăre, deosebirile parte a populației din interfluviul pruto-nistrean”12. etnice dintre cele două spații, mai cu seamă din- Fiodorov caută să susțină aceste afirmații cu tre teritoriul est-carpatic și celelalte pământuri ca- niște dovezi. El face trimitere, între altele, la câ- re fuseseră locuite cândva de geto-daci, au înce- teva scrieri bizantine, în special la cele ale lui put să se adâncească și mai mult. În sec. VI-VII, Procopius și Iordanes, foarte puțin convingătoare observă Fiodorov, „cultura materială a majorității de astă dată13, situație pe care el o înțelege și așezărilor sedentare de pe pământurile carpa- tocmai de aceea, dar și pentru că era arheolog și to-dunărene avea caracter slav și doar unele credea în puterea de demonstrație a materialelor elemente mai indicau vreo legătură cu tradițiile scoase din adâncul pământului, apelează mai daco-romane și geto-dace”6. La etapa următoare, frecvent anume la acest gen de surse. Astfel, în- „în sec. VIII-IX, deosebirile etnice și culturale din- ceputul divizării așa-zisului popor voloh în două tre populația celor două regiuni devin și mai pro- ramuri, cea vestică, de la care vor apărea, în vi- nunțate. În această perioadă s-a produs divizarea ziunea lui, românii propriu-ziși, și cea estică ce va slavilor în trei grupe: de sud, de apus și de est. În da naștere moldovenilor, Fiodorov o explică ar- prima regiune (teritoriul viitorului principat Vala- heologic în felul următor: „Din sec. VI-VII se poa- hia) predomină vestigiile sud-slave (cultura pri- te urmări o deosebire clară în cultura și etnicita- mului țarat bulgar), iar în partea ei nord-vestică tea populației slave din teritoriile [viitoarelor] prin- se întâlnesc și vestigii ale slavilor de vest. În a cipate Valahia și Moldova. Prima regiune se ca- doua regiune (teritoriul viitorului principat Moldo- racterizează prin dominația culturii slave de tipul va) domină vestigiile est-slave de tipul Luka Raj- Praga-Korčeak14, o cultură pur slavă. De obicei kovetskaja”7. În sfârșit, în sec. X-XI „diferențele cercetătorii consideră că purtătorii acestei culturi dintre cele două regiuni au continuat să crească”, erau sclavenii, menționați de autorii bizantini din iar urmarea a fost că „cea mai mare parte a pă- sec. VI-VII. Pentru cea de-a doua regiune, în afa- mânturilor carpato-nistrene au fost cuprinse în ră de monumentele de acest tip, sunt caracteris- frontierele statului rus vechi, iar populația a intrat tice într-o măsură încă mai mare vestigiile de ti- în componența poporului rus”8. Quod erat de- pul Praga-Penkovo, în care, în afară de elemen- monstrandum. O demonstrație simplă, sinceră și tele dominante ale culturii slave, se conțin și une- clară, a cărei motivație se regăsește foarte bine le ce aparțin populației locale iraniene (sciți și în concluzie. sarmați), care se aflase aici până la venirea slavi- Evident că acest proces, care în viziunea lui lor. Savanții atribuie această cultură triburilor sla- Fiodorov era firesc și logic, nu s-a produs de la ve ale anților, pe care autorii bizantini din sec. sine, ci a fost determinat de un anumit factor im- portant, care a fost prezența masivă a slavilor în 11 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., p. 57. aceste teritorii și puternica influență exercitată de 12 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 15. ei asupra populației locale, când aceasta va urma 13 De ex. afirmaţia cum că „uniunea tribală a anţilor a constituit să apară. El ține să accentueze că în sec. VI în sec. VI-VII populaţia de bază în interfluviul pruto-nistrean” „spațiul pruto-nistrean devine un centru al așeză- (G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., p. 57) nu are nici o 9 confirmare în aceste surse. rii triburilor slave” . În sec. VI-VII teritoriul acesta 14 În viziunea unor istorici şi arheologi ruşi şi ucraineni, varian- era locuit de anți. Fiind agricultori, aceștia „au va- ta Korčeak a acestei culturi din regiunea Polesiei (preponde- lorificat temeinic noile pământuri, afirmând aici o rent sudul Belorusiei şi extremitatea nordică a Ucrainei) era un stabilitate economică, culturală și etnică, între al- indicator sigur al etnicităţii slave, care trimitea până la fazele tele, asimilând populația locală neslavă – traci, iniţiale ale epocii fierului: vezi de ex. I.P. Rusanova, Slavjans- 10 kie drevnosti VI-IX vv. mejdu Dneprom i zapadnym Bugom, sarmați ș.a.” În sec. VIII-IX, după ce anții fuse- ArhSSSR [SAI], vyp. EI-25, 1973; Idem, Slavjanskie drevnosti seră înlocuiți de tiverți, cultura materială a slavilor VI-VII vv. Kul’tura pražskogo tipa, Moscova, 1976. Analizele ulterioare ale acestei argumentaţii au demonstrat că „aşezări- lor cercetate la Korčeak nu le poate fi atribuită o datare anu- 5 Ibid., p. 68. me”: F. Curta, op. cit., p. 202. Această observaţie este perfect 6 Ibid., p. 28. valabilă şi pentru o altă părere, de ex. cea a arheologului ucra- 7 Ibid., p. 70. inean V.D. Baran, care considera că patria primitivă a slavilor 8 Ibid. ar fi Podolia, mai precis, cursul superior al râurilor Prut şi Nis- 9 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., p. 56. tru: Pražskaja kul’tura Podnestrovja (po materialam poselenij u 10 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 70. s. Raškov), Kiev, 1988.

100 VI-VII îi localizează la est de sclaveni”15. Dorind Nevoia de a insista asupra deosebirilor aflate, să arate cât mai convingător, el menționează o după părerea lui Fiodorov, în creștere neîntrerup- serie întreagă de materiale scoase la iveală de tă dintre populația din zona est-carpatică, pe de o săpăturile arheologice pe care le califică drept parte, și cea din Carpați și din arealul carpato-du- exclusiv slave. Polemizând cu unii arheologi ro- nărean, de altă parte, l-au determinat pe acesta mâni, de ex. cu Maria Comșa16, după care cera- să vorbească despre volohi. „Volohii, menționați mica cu ornament liniar ondulat ar fi fost un atri- de la sfârșitul mil. I și începutul mil. II de izvoarele but definitoriu al culturii materiale a populației scrise bizantine, ruse, maghiare ș.a.20, zice el, romanizate, atestat, între altele, în cultura Hlin- sunt înțeleși în istoriografia sovietică drept un po- cea I, Fiodorov observă că acestea „sunt cele por romanic de răsărit, în baza căruia s-au format mai tipice vase din toată ceramica slavă”, iar fe- două popoare est-romanice – românii și moldo- nomenul Hlincea I ar fi parte inseparabilă a cultu- venii, la fel cum în baza poporului vechi rus s-au rii materiale est-slave așa cum se prezintă ea în format rușii, ucrainenii și belorușii”21. Spre deose- spațiul pruto-nistrean17. La fel, vorbind despre bire de acei istorici care, la fel ca Mohov, cred că cultura Ipotești-Cândești, din sec. VI-VII, conside- acest etnos mitic ar fi început să se constituie în- rată în general ca fiind reprezentativă cu precă- că din sec. VI-VII, Fiodorov observă: „Procesul dere pentru populația romanizată, el pretinde că formării volohilor și a limbii lor a avut loc în ulti- o serie întreagă de manifestări ale acesteia, ca mele două-trei secole ale mil. I e.n. Teritoriul de „bordeiele cu cuptoare din piatră, vasele alungite bază unde s-a produs și s-a definitivat procesul modelate manual și având alveole sau incizii pe [acestei] etnogeneze a putut fi numai zona munți- corolă, ritul incinerării ș.a.”, ar demonstra că de lor și a dealurilor din fosta Dacie romană”22. În al- fapt aceasta ar fi mai degrabă o cultură slavă18. tă parte el încearcă să nuanțeze această părere, Alte mărturii ale prezenței sigure a slavilor în susținând că „în calitate de etnonim (?!) sigur, acest spațiu ar fi resturile de locuințe (adâncite și volohii existau deja în sec. IX-X, fiind foarte apro- de suprafață), gropile menajere, inventarul agri- piați de slavi, dar constituiau un etnos aparte... col, resturile și urmele de cereale, așa-zisele fibu- cel mai devreme fiind menționați pe malul stâng le digitale slave, ceramica slavă de tipurile Praga, al Dunării Mijlocii, în zona Transilvaniei și Pano- Penkovka și Luka Rajkovetskaja, monedele bi- niei (din aceasta din urmă vor fi izgoniți de unguri zantine ș.a.19 în sec. IX-X)”23. Dar, înțelegând că pentru a ajun- ge să dea naștere celor „două popoare”, români- 15 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 70. Cel puţin, Proco- lor și moldovenilor, continuând totodată să asimi- pius nu menţionează o astfel de amplasare în spaţiu a sclave- leze o populație foarte numeroasă de slavi, răs- nilor şi anţilor. pândită din Carpați până dincolo de Nistru și la 16 Sunt vizate în special două studii despre slavii din Moldova şi relaţia lor cu băştinaşii, editate de M. Comşa în 1958 şi sud de Dunăre, volohii nu puteau să rămână în 1959: SCIV, IX, nr. 1 şi, respectiv, SCIV, X, nr. 1. „patria lor originară”, ci trebuiau, încă înainte de a 17 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 29. se forma definitiv ca popor aparte, să se afirme 18 Ibid., p. 45, 63. După aprecierile arheologului român M. Ma- temeinic în aceste teritorii. Transformarea res- crea, făcute în baza observaţiilor asupra necropolelor slave de pectivă s-a desfășurat concomitent pe două căi. la Someşeni, Transilvania, „elementele caracteristice pentru ceramica slavă (forma urnelor, lipsa mânerelor, prelucrarea la Pe de o parte, începând cam din sec. IX, se pre- roată şi ornamentul îmbinat din linii drepte şi ondulate) au apă- supune o conviețuire pe pământurile carpato-du- rut încă... în cadrul ceramicii anterioare slavilor, în rezultatul nărene a populației slave agricole cu romanicii contactelor directe cu civilizaţiile romană şi bizantină”: M. Ma- păstori, fenomen care se va intensifica pe măsură crea, Necropolele slave de la Someşeni, MCA, 1959, 5, p. 519. Referitor la ritul incinerării, menţionat de Fiodorov, trebuie ce „o parte a populației est-romanice se va seden- 24 să se ţină cont şi de faptul că în perioada respectivă acesta tariza treptat și va trece la agricultură” , evident, era practicat nu numai de slavi, ci şi de alte populaţii care s-au putut afla mai mult sau mai puţin vremelnic în spaţiul din veci- nătatea Carpaţilor, ca de ex. vikingii, care spre sfârşitul mil. I. lor se putea produce pe variate căi şi nu în ultimul rând prin se arătau tot mai interesaţi să ajungă în Bizanţ via Vistula- schimburi comerciale. Vezi la F. Curta trimiterile la lucrările Nistru-Marea Neagră. Iar în cât priveşte cultura Ipoteşti-Cân- respective: Apariţia slavilor, p. 12, nota 28. deşti-[Ciurel], insistenţa istoriografiei ruse că aceasta ar fi fost 20 În realitate, vlahii, adică romanicii, menţionaţi de toate sur- o cultură preponderent slavă sau chiar numai slavă şi-a lăsat sele acestea nu au nimic în comun cu volohii romano-slavi din amprenta şi asupra unor cercetări neruse: v. G. Kardaras, istoriografia rusă. Scalveni and Antes. Some notes on the peculiarities between 21 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 16. Autorul are drep- them, SO, LXVII, 2018, 3, p. 386. tate când zice că această viziune asupra volohilor se întâlneș- 19 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., p. 56-57, 59, 62. În te doar în istoriografia sovietică. cazul monedelor bizantine este vizată, probabil, posibilitatea 22 Ibid., p. 59-60. ca acestea să indice amplasarea slavilor în teritoriul nord- 23 Ibid., p. 33. dunărean, ceea ce nu pare deloc sigur; răspândirea monede- 24 Ibid., p. 35.

101 după ce va fi coborât din munți și va fi ieșit din păduri, iar pe de altă BIBLIORAFT parte asimilarea slavilor și răspândirea produsului acestui proces, volohii, în spațiul est-carpatic a avut loc datorită „imigrării în aceste teritorii a populației romanizate pastorale din sudul Dunării”25. De unde observăm că, formal, Fiodorov încearcă să împace abordările autohtonistă și migraționistă privind formarea romanicilor de răsărit în spațiul lor istoric, acordând totuși prioritate celei din urmă, prin negarea romanizării în aproape tot cadrul acesta istorico-geografic, popularea masivă a întregului spațiu cu slavi, în lipsa romanicilor, și conceperea unui etnos artificial romano-slav, volohii, cu contribuția importantă a unei populații romanizate din sudul Dunării. Deși scrierile lui Fiodorov se arată mai sobre și mai documentate decât cele ale lui Mohov, totuși confuziile și inadvertențele nu lip- sesc nici în ele, drept urmare a faptului că, mergând împotriva evi- dențelor și operând cu date nepotrivite cu realitățile la care sunt ra- Alexandru ZUB Opresiune și rezistență portate, locul studiului competent și convingător s-a grăbit să-l ia o sub regimul comunist construcție artificioasă, care nu a putut face mai mult decât să com- Fragmentarium istorico-memorial promită niște eforturi care, în alte circumstanțe și cu altă abordare, București, Editura Fundației ar fi putut produce o operă științifică de indiscutabilă valoare. Aceas- Academia Civică, 2020 tă situație este ilustrată de momentele în care autorul mereu își anu- lează propriile observații și concluzii. Astfel, deși la el, așa cum am văzut, dacii și geții erau două etnii diferite, totuși, copleșit de infor- mația la care apelează, Fiodorov se pomenește vorbind repetat de- spre „geto-daci” și „populație daco-getică”26, adică despre aceeași etnie, așa cum este corect. El era convins că romanizarea la sud și est de Carpați nu a avut loc, dar uneori uită de asta și admite că prin acest proces a trecut populația geto-dacică de pe teritoriul viitoarei Valahii și chiar – mai puțin – în Moldova27. Ba susține că, în Moesia Inferior, romanizarea a fost foarte slabă, ba dimpotrivă, afirmă că aici au existat „puternice focare de romanizare”28. Relația slavilor cu populația găsită de ei la răsărit de Carpați se arată la el inconsec- ventă și neclară: la început aceasta, inclusiv tracii, care evident că Mircea ZACIU nu puteau fi alții decât geții mai mult sau mai puțin romanizați, este JURNAL (1990-1994) – vol. 5 și 6 asimilată de noii veniți, pentru ca mai târziu procesul să ia cale în- Editor: Mircea PETEAN toarsă – slavii vor fi asimilați de populația romanizată29. Așa-zisa et- Cuvinte însoțitoare de Mircea PETEAN și Ion POP nogeneză a volohilor s-ar fi produs, zice el, „mai cu seamă pe terito- Florești – Cluj, Limes, 2020 riul Daciei”, dar în altă parte susține că s-a definitivat „pe pământuri- le carpato-dunărene”30, deci pe un spațiu mult mai întins în afara fostei provincii romane. Mai zice că volohii, acest închipuit produs simbiotic romano-slav, ar fi existat încă în sec. VIII-IX, adică cu mult până la pătrunderea populației romanizate, așa cum susține chiar el,

25 Ibid. Această demonstraţie, ce se întâlneşte la toţi autorii care au susţinut şi susţin părerea despre retragerea populaţiei romanizate în munţi sau peste Dunăre şi apoi re- venirea la baştină, e în flagrantă contradicţie nu numai cu faptele reale, ci chiar cu lo- gica evoluţiei istorice din acea vreme. Cu excepţii neînsemnate, populaţiile care s-au stabilit definitiv în alte teritorii, nu se mai întorc niciodată la locurile de unde au plecat. Această regulă este valabilă chiar şi pentru nomazii care au avut o şedere relativ scur- tă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Dintre marile popoare migratoare din sec. IV-VII şi apoi IX-XIII, doar tătaro-mongolii au revenit în Asia, dar nu toţi şi nu la locurile Ion DUMITRU lor de obârşie. Un Destin Între Destine 26 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 18, 20, 22, 23, 70 ş.a. Anii noștri dintre adolescență și 27 Ibid., p. 68-69. maturitate 28 Ibid., p. 22-23, 35. 27 august 1957 – 26 august 1959 29 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., 56; G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, (vol. 10 – 13) p. 70. Constanța, EX PONTO, 2020 30 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 64, 66.

102 în mediul locuit masiv și pretutindeni de slavi31. racteristice doar pentru slavi, că, față de slavii Fiodorov spune cât se poate de răspicat că nu es- agricultori, romanicii ar fi fost aproape numai păs- te cunoscută cultura materială a volohilor, dar as- tori și crescători de vite, o populație seminoma- ta nu-l împiedică să afirme că de fapt „cultura dă41 etc. etc. Fiodorov nu are răspunsuri la astfel materială a volohilor era, în general, de expresie de întrebări principiale pentru relația slavilor cu slavă”32. Este greu de înțeles cum ar putea fi îm- romanicii, ca de ex.: cum s-a produs asimilarea păcată zicerea lui că volohii i-au asimilat pe slavi, de către slavi a populației autohtone din spațiul cu părerea sa că aceștia din urmă au constituit est-carpatic în sec. VI-VII, de ce nu a avut loc o până în sec. XIII masa principală a populației din slavizare a populației romanice din teritoriile car- spațiul est-carpatic33. Cum au putut volohii să pato-dunărene și carpato-nistrene, odată ce asimileze o populație mai numeroasă decât ei și acestea fuseseră populate de slavi, în opinia lui de ce statul care avea să apară în curând între Fiodorov, peste șase sute de ani, cum a fost po- Carpați și Nistru nu a fost totuși un stat slav? sibilă asimilarea slavilor de populația romanizată Sunt, în scrierile lui Fiodorov, și alte neconcor- pe pământurile în care nu a avut loc romaniza- danțe și confuzii (de ex. afirmațiile că volohii pă- rea, adică pe cel mai întins spațiu locuit, în opinia trund la est de Carpați ba în sec. X, ba în sec. lui, de slavi; care sunt elementele definitorii pen- XIII34, că în dreapta Dunării predominau numeric, tru volohi ca etnie; cum poate fi demonstrată în aceeași vreme, ba slavii, ba vlahii35, participa- afirmația că în ajunul formării statului moldove- rea romanicilor la crearea culturii Ipotești-Cân- nesc pământurile est-carpatice intraseră în com- dești, ca și a culturii balcano-dunărene, ba este ponența statului vechi rus, iar populația romanică recunoscută, ba este negată36 etc.) care pun în (volohii) de aici devenise parte integrantă a popo- lumină precaritatea demonstrației că în a doua rului vechi rus? jumătate a mileniului I și la începutul mileniului II Absența, în scrierile lui Fiodorov, a răspunsu- spațiul est-carpatic, ca și celelalte pământuri ro- rilor la aceste întrebări, ca și numeroasele con- mânești, ar fi fost populate masiv de către slavi. tradicții, inexactități și chiar pur și simplu invenții, Lipsa suportului faptic și vulnerabilitatea unui fără nici o corespondență în realitățile din acea astfel de demers sunt date la iveală de numeroa- vreme, sunt un argument suficient de puternic ca se inexactități, printre care afirmațiile că invazia să spulbere construcția sa artificioasă despre ca- hunilor ar fi dus la nimicirea aproape completă a racterul aproape exclusiv slav al pământurilor purtătorilor culturii Cerneahov37, transformând est-carpatice din a doua jumătate a mil. I și din arealul carpato-dunărean într-un vid de populație, primele secole ale mil. II și despre neaflarea aici deși tot el zice că pentru sec. V, imediat următor a populației romanice, odată cu falsa teorie a vo- acestei culturi, nu există nici un fel de date des- lohilor. La fel ca strădania deșartă a lui Mohov, pre populația de aici38, că slavii, despre care se demonstrația pretins științifică a Fiodorov, prin fe- știe în mod cert că istoricește erau mai puțin evo- lul cum este concepută și, mai ales, cum este ar- luați decât băștinașii romanizați, ar fi adus pe gumentată, se arată a fi lipsită de datele cores- aceste pământuri pacea, stabilitatea și progre- punzătoare, care ar putea să o acrediteze ca cer- sul39, că Procopius și Iordanes i-ar fi amplasat pe cetare temeinică, imparțială și deci întru totul sclaveni în partea vestică a spațiului nord-dună- convingătoare. 40 rean, iar pe anți la est , că bordeiele, cuptoarele Continuare din nr. 11-12/ 2020 de piatră și ceramica cu linii ondulate ar fi fost ca- ______31 Ibid., p. 33. Fragment din volumul Populația romanică 32 Ibid.,p. 66. din spațiul est-carpatic 33 în a doua jumătate a mileniului I, G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., 58; G.B. Fiodorov, în curs de editare la Junimea, Etnoghenez volohov, p. 15. Vezi şi o altă lucrare a sa, Древ- colecția „Historia magistra vitae” ние славяне в Пруто-Днестровском междуречье, София, 1970. 34 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 71. Vezi şi nota pre- cedentă. 35 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 31-32, 35. 36 Ibid., p. 26 sqq., 37-40, 45, 63. 37 Ibid., p. 23-24, 57, 69; G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., 56. 38 G.B. Fiodorov, M.I. Salmanovici, op. cit., 56. 39 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 22. 40 Ibid., p. 57; Idem, Naselenie Prutsko-Dnestrovskogo mež- durečija v I tyseačeletii n.e., MIA, vyp. 89 [1960], 41 G.B. Fiodorov, Etnoghenez volohov, p. 69.

103 Livia COTORCEA

DESPRE RUȘII LIPOVENI ȘI PREZENȚA LOR ÎN ȚINUTURILE LOCUITE DE ROMÂNI

De ceva timp, datorită editurii patronate de litate, publicată de Editura CRLR în 2015. Uniunea Rușilor Lipoveni din România apar, mai Într-un alt registru decât cel strict istoric-infor- mult ca înainte de 1989 și cu o frecvență con- mativ, profesorul Ivan Evseev este cel care con- stantă, cărți privitoare la rușii de rit vechi stabiliți feră strălucire acestei capacități a lipovenismului în România în diferite etape de timp și cu motiva- de a solicita multiperspectivismul și comparatis- ții diverse. Un bilanț deloc grăbit al aparițiilor edi- mul atunci când este abordat nu doar ca feno- toriale recente pe această temă scoate în eviden- men religios, lingvistic și istoric, dar și ca păstră- ță faptul că multe, dacă nu cele mai multe și mai tor al unor urme de gândire preistorică, mitologi- semnificative dintre ele, se datorează rusistului că și simbolică ce-l fac părtaș la marea cultură ieșean, profesorul Leonte Ivanov. Traducând, ad- tradițională a lumii. În acest sens, merită amintite notând, editând și comentând, acesta contribuie cărțile savantului timișorean Jocurile tradiționale la edificarea unei serioase bibliografii în limba ro- de copii: rădăcini mitico-rituale, 1994, Dicționar mână pe tema destinului multisecular al unei co- de simboluri și arhetipuri culturale, 2001 sau munități care a trebuit să trăiască și să se dezvol- Gândurile și tristețile unui lipovean, 2005. te în spațiile a două moduri de viață și a două po- În sfârșit, dar nu în ultimul rând, în 2010, Ma- poare: al celui aparținând locului de proveniență rina Vraciu a avut fericita idee, care se cerea de- și al celui specific țării care a primit-o. Acest re- mult realizată, de a traduce în limba română lu- gim de existență, să spunem ontologic, al popula- crarea care, alături de Sfintele Scripturi în varian- ției pentru care în România se folosește etnoni- ta lor de dinainte de Reforma lui Nikon din seco- mul lipoveni, solicită din partea celui care se ho- lul al XVII-lea, reprezintă cartea de căpătâi a ruși- tărăște s-o cerceteze în istoria, dar și în coordo- lor de rit vechi. Este vorba de Viața Protopopului natele ei supraistorice, un efort de inițiere într-o Avvakum scrisă de el însuși, pe care slavista ie- multidisciplinaritate deloc la-ndemâna oricui. Re- șeană a tălmăcit-o fluent, în sonorități adecvate, alitatea aceasta a fost dovedită și este demon- însoțind-o de un corp de Note consistent și de o strată, cu prisosință și fără intenții vizibile, în lu- Postfață pe deplin lămuritoare pentru cititorul ro- crări sintetice, de orientare diversă și realizate în mân. Lămuritoare nu doar în informațiile ei de is- perioade de timp diferite. Așa ni se înfățișează ea torie, cultură și limbă rusă, dar și în inducerea în vechea carte a lui Melchisedec Ștefănescu, gândului că această carte este actul de naștere Lipovenismul, adică schismaticii și ereticii rusești, al unei mișcări de semnificație jertfelnică, adânc scoasă la București în 1871, întinsul articol din spirituală, întemeiată pe un adevăr trăit nu doar 1879 al preotului Dimitrie Dan, devenit carte și la nivel mental și religios, ci și, mai ales, ființial. publicat în 1894 sub titlul Lipovenii din Bucovina, Evgheni Zamiatin consideră o adevărată revoluție la care se adaugă apariții mai recente, ca: mono- această mișcare a credincioșilor de rit vechi care grafia din 2001 Rușii lipoveni din România. Stu- a zguduit Rusia pe tot parcursul secolelor XVII- diu de geografie umană, semnată de Filip Ipatiov, XIX, gândindu-se tocmai la acest sens al ei care, cartea lui Victor Vascenco, Lipovenii. Studii lin- alături de alte fenomene, a dat naștere unor cu- gvistice, apărută în 2003, sau cea mai recentă și rente de gândire istorică și filozofică ce se fac cea mai ambițioasă carte, aceea a lui Pavel Tu- simțite și astăzi în gândirea și cultura rusă. Motiv dose, Rușii lipoveni din România: istorie și actua- pentru care, în articolul său din 1923 Despre lite-

104 ratură, revoluție, entropie și despre multe altele, ne și, mai ales, în Moldova istorică, aflăm din iz- autorul romanului Noi scrie despre inițiatorul și voare păstrate în varii locuri: în arhivele alcătuite mentorul recunoscut al mișcării schismatice de Cancelaria de la Viena, de Administrația de aceste antologice cuvinte: „De Avvakum avem Stat din Bucovina sau de Arhiva de război din nevoie pentru sănătatea noastră; dacă n-ar exis- Cernăuți, dar și în arhive și biblioteci din Româ- ta, cei ca Avvakum ar trebui inventați”. Dar proto- nia, din care nu putea lipsi arhiva CNSAS. La popul rus chiar a existat, ilustrând prin propria aceste surse documentare se adaugă informații viață și consemnând dinăuntru, în pagini edifica- culese pe viu de câțiva autori care au încercat să toare, dramatismul profund al mișcării pomenite prezinte un tablou al istoriei și vieții comunității aici, lucru ce insuflă acesteia o deosebită vitalita- rușilor staroveri în Basarabia, Dobrogea, Moldo- te și o certă dimensiune spirituală. Susținuți cu va și Nordul Moldovei istorice. Deși uneori pre- prețul vieții protopopului Avvakum și a mii de cre- zentarea e colorată în tonalități de pitoresc, în dincioși martirizați, mugurii de spiritualitate apă- majoritatea cazurilor, aceasta tinde să ofere date ruți la începuturile mișcării au rodit în diferite țări cât mai exacte, verificabile documentar. și pe varii continente, adăugând convingerilor ei E de apreciat că Leonte Ivanov și-a canalizat religioase un specific existențial și cultural care mereu interesul spre texte solid informate. Acest garantează supraviețuirea esenței ei adânc spiri- interes s-a concretizat în publicarea cărților: Rușii tuale, ce-și nutrește sinele, deschizându-se, în lipoveni în studii și documente, vol. I, 2014, vol. același timp, spre marea viață și cultură a lumii. II, 2019, Editura CRLR, F.E. Melnikov, Scurtă is- Apariția Vieții lui Avvakum într-o nouă ediție, torie a bisericii ortodoxe de rit vechi partea I, bilingvă, în 2019, la editura CRLR, în variantă re- 2014 (reluată în 2019 într-o nouă ediție, bilingvă, vizuită și adăugită de aceeași Marina Vraciu și cu publicată de aceeași editură) și Ivan Aksakov, o frumoasă Prefață semnată de Leonte Ivanov, Scrisori din Basarabia, Editura Universității „Ale- confirmă aceste gânduri ale noastre și ne întă- xandru Ioan Cuza” din Iași, 2014. În toate aceste resc în ideea că, atunci când apare un om provi- volume, profesorul ieșean se manifestă ca tradu- dențial, biografia lui se convertește în destinul co- cător, prefațator, alcătuitor de tabele cronologice, lectivității în care s-a născut, fie prin sporirea a autor de ample și bine documentate note și co- ceea ce există deja, fie împotriva acestui deja mentarii, dar și ca atent antologator de texte se- existent. Protopopului Avvakum i-a fost sortit să lectate astfel, încât, străbătându-le pe toate, să îmbine aceste două direcții de întemeiere: să avem informații cât de cât complete despre fe- cheme la păstrarea adâncului de gândire și de nomenul vizat. În acest mod, cititorul este invitat simțire a respectivei colectivități, dar și să respin- să cunoască motivele care au declanșat așa-nu- gă de-a lungul întregii sale vieți intervenția bruta- mita schismă în corpul Bisericii ruse, formele pe lă a istoriei în acest adânc. Intervenție, conside- care mișcarea susținătorilor credinței de rit vechi rată de el deformatoare și falsificatoare a unui le-a luat de-a lungul timpului, să afle despre rela- adevăr în care crede, alături de adepții săi: creș- țiile acestora cu Biserica oficială și cu Statul rus. tinismul apostolic, păstrat de literatura veche reli- Mai ales, cititorul este avizat asupra prezenței ru- gioasă rusă manuscrisă din secolele XI-XIV. șilor staroveri în teritoriile locuite de români: de la Într-un context ideatic și cultural ca acesta, prima lor atestare la începutul secolului al nimic mai firesc ca editura CRLR să inițieze și să XVIII-lea până în anul morții, în 1960, la mănăsti- subvenționeze călătorii de documentare, simpo- rea Manolea din ținutul Sucevei, a lui F.E. Melni- zioane și colocvii sau răgazuri de redactare de kov (1874-1960), cel pe care Leonte Ivanov îl cărți privitoare la problema lipovenismului în Ro- consideră, pe bună dreptate, „cel mai de seamă mânia. O preocupare în care credem că ar fi de reprezentant al emigrației ruse pe teren româ- citit nu doar o normală căutare a identității proprii, nesc”. a cauzelor și a împrejurărilor care i-au adus pe Acordând o atenție sporită documentelor păs- rușii lipoveni la noi în țară, dar și un îndemn către trate de cancelariile austriece care, cum se știe, aceștia de a-și ține ființa în viață într-un spațiu se dovedesc foarte meticuloase în arhivarea mo- spiritual în care să conteze nu doar cartea religi- mentelor importante ale vieții imperiului, Leonte oasă, ci și Cartea luată la modul ei generic, de Ivanov adaugă acestor documente un fragment mărturie și mare învățător al omului. extras din cartea lui P.S. Smirnov, un istoric rus Epopeea desțărării rușilor de rit vechi a durat preocupat de fenomenul schismei și de relația câteva secole și se va fi petrecut în moduri diferi- acestuia cu Moldova. Este vorba de o Relatare te în fiecare loc în care aceștia au ales să se sta- despre staroverii trăitori pe pământul Moldovei, bilească. Ce s-a întâmplat cu ei în Țărilor Româ- cum au fost chemați din întreaga Moldovă, în fața

105 domnitorului, la Iași, și cum au fost cercetați asu- întreprinde după firea-i deloc creștinească. S-a pra credinței și cum i-au răspuns acestuia, și în creat astfel o situație paradoxală și profund con- care an au venit să trăiască în ținuturile româ- trastantă pentru cei doi subiecți care-și propu- nești, în timpul domnitorului Mihail și al mitropoli- neau să realizeze reforma în viața rușilor, Situație tului Gheorghe al întregii Moldove, Relatarea es- păstrată temeinic în memoria colectivă și con- te extrasă din cartea Din istoria schismei în prima semnată, ca atare, nu doar de Melnikov, dar și de jumătate a secolului al XVIII-lea. După izvoare toți autorii care cercetează fenomenul schismei, inedite, semnată de istoricul amintit și apărută în adepți ai mișcării starovere sau opozanți ai aces- 1908 la S.-Pb. O serie de alte texte valoroase in- teia. cluse în secțiunile Anexe ale cărților de care ne Dar de la ce a pornit de fapt revolta a sute de ocupăm aici (scrisori, testamente, acte de propri- mii de credincioși ruși față de reforma bisericeas- etate, dări de seamă, petiții etc.) întregesc selec- că propusă de patriarhul Nikon și de ce a căpătat ția de izvoare informative de cea mai mare efici- ea o amploare atât de mare te poți întreba cu oa- ență. Astfel, în modul cel mai firesc, cele două rece nedumerire. La o privire superficială, ți s-ar cărți tălmăcite, precum și documentele traduse, putea părea că motivele nu sunt pe măsura con- antologate și comentate de Leonte Ivanov în cele secințelor lor și să-ți spui că a-ți face cruce cu două volume apărute sub titlul comun Rușii lipo- două degete, a săvârși botezul într-un anumit fel, veni în studii și documente, dezvăluie nu doar a respinge crucea cu patru capete, a servi slujba soarta deloc comună a rușilor de rit vechi, dar și doar după cărțile de cult apărute înainte de Nikon aspecte dintre cele mai diverse (istorice, etnogra- etc., toate aceste lucruri pe care ortodocșii de rit fice, sociale, religioase, culturale, politice) ale vie- vechi le susțin cu tenacitate nu justifică o existen- ții românilor din teritoriile în care aceștia și-au gă- ță multiseculară de exilați dincolo de fruntariile sit adăpost. Rusiei și nici jertfirea atâtor vieți. În realitate, tre- Parcurgând partea I-a din impresionanta (ca buie să admitem că toate aceste lucruri pe care dimensiune, informație și documentare) Scurtă le apărau cu prețul vieții și condamnându-se la istorie a rușilor de rit vechi scrisă de F.E. Melni- un perpetuu exil, erau pentru adepții credinței de kov, la Fântâna Albă, în timpul celui de al doilea rit vechi nu simple simboluri, ci veritabile realități. război mondial, și urmărind destinul ingrat al Realități din care le vorbeau nașterea creștinis- acestei cărți, relatat cu acribie de Leonte Ivanov mului însuși, creștinarea neamului din care fă- și relevat de documentele CNSAS, ca și în cazul ceau parte și o întreagă tradiție a vieții și culturii Protopopului Avvakum, ai impresia că ți se oferă, ruse în care-și vedeau identitatea nu doar de la nivelul destinului individual al unei mari perso- practicanți ortodocși, dar și de trăitori într-o anu- nalități, o imagine completă a fenomenului staro- mită viziune asupra lumii și asupra omului, cum ver. Pas cu pas, în cartea marelui autor de litera- subtil observă atât Melnikov (p.334), cât și, mai tură apologetică, preconizată a se publica în mai devreme, Ivan Aksakov. multe volume, suntem purtați de pana vie, încăr- E în toate acestea imboldul spre o conștiință cată de patos, dar și conștientă de obligația de a de sine pe care, fără a-și da seama de asta, au fi cât se poate de obiectivă, prin toate momentele trezit-o și-au întărit-o reforma lui Nikon și Biserica cruciale care au scindat nu doar biserica, dar și oficială rusă. Aceasta s-a situat împotriva unui societatea rusă începând cu jumătatea secolului număr mare dintre credincioșii ei atunci când, în- al XVII-lea. Acolo, în acel moment de timp, sub cepând cu anul 1633, înregistrează primele inter- domnia unui țar care a rămas în istorie și în me- venții ale patriarhului în tradițiile ortodoxiei ruse. moria populară ca unul din cei mai blânzi și culți Cu deosebire important pentru conflictul apărut cârmuitori moscoviți, Alexei Mihailovici (1629- între credincioși și Biserică devine anul 1654, 1676), tatăl lui Petru cel Mare, se află sursa vesti- când Nikon a convocat un Conciliu la Moscova în tei sciziuni. Se pare că, în dorința sa de a aduce care a dispus, cum spune J. Polek, „introducerea unele înnoiri în viața statului pe care-l cârmuia, edițiilor îmbunătățite” a cărților de cult (vezi J. Po- blândul și profund religiosul țar care a urcat pe lek, Lipovenii în Bucovina din 1893/ Studii și do- tron la 19 ani, în nobila lui încredere, destul de cumente, II, p.233), precum și adoptarea de noi des considerată prostie de Melnikov, a acordat cinuri și ritualuri bisericești după model grecesc. prea mult credit celui căruia îi încredințase refor- În acest context, opoziția față de patriarh și față ma Bisericii ruse și care avea să devină patriar- de Biserica oficială atinge dimensiuni impresio- hul Nikon. Dominator, ambițios, viclean și groso- nante, astfel că patriarhul este forțat să mediteze lan, acesta n-a ezitat să se creadă și să se pună la reforma pe care a inițiat-o și să se simtă atât mai presus de țar și să procedeze în ceea ce va de dezamăgit, încât părăsește cu de la sine pute-

106 re scaunul de patriarh, călătorește prin Rusia și, doi atenți observatori ai mișcării și o adâncă anti- în final, se refugiază într-o mănăstire. Țarul însă patie față de grecii cu ajutorul cărora s-a săvârșit care, văzând efectele dezastruoase ale reformei corectarea cărților bisericești și care ocupau prea religioase, deja înainte de plecarea patriarhului multe locuri în rândul ierarhiei Bisericii ruse, dar încetase să mai participe la slujbele pe care le ți- mai ales teama că aceasta va ajunge dependen- nea acesta, în 1666, pentru a rezolva situația cri- tă de Clerul grec (vezi Aksakov, p. 188 și cele do- tică la care s-a ajuns, convoacă Marele Sobor de uă adaosuri la volumul lui Melnikov: Noua Biseri- la Moscova. La acest Sobor care s-a întins până că – a lui Nikon și Petru și Cumplita neobrăzare). în anul 1667 și la care patriarhul Nikon a fost E vorba aici de un reflex vechi al Bisericii Ruse adus sub pază, au participat patriarhii din Alexan- care, curând după creștinare, a ambiționat să-și dria și Antiohia, mitropoliți greci din mari centre numească singură mitropoliții și care, după căde- religioase, ca Niceea, Amaseea, Trapezunt, Var- rea Constantinopolului, a năzuit să facă din Mos- na și Chios, precum și arhiepiscopi de la Muntele cova „a Treia Romă”. În sfârșit, dar deloc lipsit de Athos și din Valahia. În mod neașteptat pentru importanță, în discursul staroverilor cu care a stat credincioșii ortodocși din Rusia, deși l-a coborât de vorbă Aksakov, precum și în textul lui Melni- pe Nikon din cinul de patriarh și i-a fixat domiciliul kov, se resimte acut dezavuarea ucrainenilor (nu- permanent într-o mănăstire îndepărtată, Soborul miți de Melnikov disprețuitor nehai) care, prin ma- a confirmat reforma religioasă făcută de acesta. rile personalități culturale aduse la curtea mosco- Ba mai mult, Soborul poliglot la care, cum spune vită (Simeon Poloțki și Feofan Prokopovici), erau cu amărăciune Melnikov, „arhiereii ruși au tăcut făcuți răspunzători de orientarea proapuseană a mâlc” (p. 398), a aruncat anatema asupra tuturor vieții acesteia. De aceea, nu e de mirare că spiri- opozanților reformei, recomandând ca aceștia să tul de revoltă al credincioșilor de rit vechi s-a în- fie urmăriți oriunde s-ar afla și să fie pedepsiți cu tâlnit în epocă cu câteva răscoale cu accentuat toată cruzimea. Constatând că, așa cum semna- caracter mirean, între care cea a bașkirilor sau a lează același autor, documentele și hotărârile lui Stepan Razin, care, pe lângă cerințe cu carac- amintitului Sobor din 13 mai 1667 aruncau, de ter social, solicitau și păstrarea credinței și ritua- fapt, anatema asupra întregii Biserici Ruse Pra- lurilor bisericești pravoslavnice statornicite prin voslavnice și asupra vechilor tradiții bisericești, tradiția multiseculară a ortodoxiei ruse. Raskolul, cum era numită atunci mișcarea antini- Persecuțiile opozanților Bisericii oficiale pe koniană, își adaugă nu mii, ci milioane de adepți. care Melnikov le descrie în toată grozăvia lor, În aceste condiții, tot mai evident devenea faptul precum și sângeroasele ciocniri dintre răsculați și că revolta viza nu doar Biserica, ci și Statul, căci forțele armate ale țarului au provocat un rău cum- raskolnicii erau deranjați și de realitatea că în via- plit și au sporit dușmănia unei mari părți a popu- ța moscoviților curentul apusean ajunsese la mo- lației față de ortodoxia oficială. Fenomenul a luat dă: țarul înființase un teatru de cameră, chemase amploare în timpul minoratului lui Petru I, când a specialiști străini pentru diferite domenii din știință domnit sora acestuia, Sofia Alexeevna (viitorul și artă, angajase sfetnici ucraineni, inițiase strân- mare împărat al rușilor a fost recunoscut țar la 10 se legături diplomatice cu țările din Apusul Euro- ani, în 1682, dar a urcat efectiv pe tron din 1689) pei și realizase o reformă monetară care nu-i și când mii și mii de ruși s-au refugiat în pustietăți avantaja pe toți. pentru a scăpa de prigoană, întemeind acolo În toate acestea, revoltații întrevedeau un tâlc așezări, schituri, mănăstiri și școli. Vânați cu me- pe care Melnikov îl citește dinăuntrul mișcării și, todă, aceștia erau descoperiți în cele mai ascun- la două secole și ceva de la inițierea reformei lui se pustietăți și pedepsiți prin întemnițare, tortură Nikon, în timpul misiunii sale din 1848-1849 în și execuție în piețele publice. Povestea lui Melni- Basarabia, I. Aksakov îl deslușește în numeroa- kov însuși despre urmărirea sa de către poliția ța- sele lui discuții cu staroverii: s-a pus credința gre- ristă în cele mai sălbatice locuri ale Siberiei un- cească deasupra credinței propriilor Sfinți părinți de-și găsise adăpost ne poate oferi o imagine, ruși, a credinței de veacuri a întregii Biserici Pra- particularizată, totuși, în cruzimea ei, a felului voslavnice Ruse și a întregii Sfintei Rusii; noile cum au fost persecutați staroverii de-a lungul câ- cărți de cult au fost ridicate la rang de dogmă, du- torva secole de existență a mișcării lor. pă cum dogmă a devenit și anatema asupra tutu- Deși a încercat o înțelegere cu credincioșii de ror opozanților reformei; tainele bisericești au fost rit vechi, convins fiind de nedreptatea ce li se fă- transformate în unelte de urmărire polițienească, cea și admirând sincer corectitudinea, spiritul în- de execuție și de pângărire a sufletului. treprinzător și hărnicia acestora, Petru cel Mare Nu poți să nu vezi în cele semnalate de cei n-a reușit să stopeze apriga lor persecuție din

107 partea Noii Biserici. Ba, întemeind, în 1703, noua lipoveni în studii și documente, II, două texte capitală, Sankt Petersburgul, desființând instituția semnate de preotul Dimitrie Dan care se fac eco- patriarhiei și executându-și fiul care complota, ul acestei perspective asupra problemei starove- sprijinit de credincioșii de rit vechi, împotriva lui și rilor: Lipovenii din Bucovina (Migrare, trecerea la a reformelor de europenizare a Rusiei pe care le ortodoxie, credința, cultul și obiceiurile) din 1879 întreprindea, țarul începe să-l reprezinte în ochii și Lipovenii din Bucovina, din 1894. Respectivele acestora pe însuși Antihristul, Domniile Ecaterinei articole conțin, pe lângă informații demne de luat a II-a (1762-1796), a lui Pavel I (1796-1801) și a în seamă, și explicații ale fenomenului cu totul lui Alexandru I (1801-1825) au înregistrat, și ele, puerile, cum ar fi aceasta: „Așa deveniră numiții încercări de readucere a Bisericii Ruse la unita- contrari ai noilor cărți bisericești, din răzbunare tea dorită și de stopare a fenomenului migrării, (...) din ofensată deșertăciune și amor propriu, dar intenția lor nu s-a putut realiza. Răul fusese așadar din ură personală contra lui Nicon, capii făcut și sciziunea, rana din sânul bisericii, dar și a unei partide contrare, care (...) ținea morțiș la lu- statului, n-a putut fi vindecată nici de întemeie- cruri exterioare ale serviciului divin, și, crescând rea, prin Ordinul împăratului Pavel I din 27 oc- ea repede, se întemeie «Raskolul» în toată for- tombrie 1790, a Bisericii Omopiste. Concepută ca ma” (p. 50). De la astfel de explicații până la a un compromis între Ortodoxia de Rit Vechi și cea considera raskolul „un fenomen patologic”, cum de Rit Nou, compromis care consta în ținerea face cunoscutul autor de studii privitoare la istoria slujbelor religioase după cărți vechi, dar supune- Rusiei în secolul al XVIII-lea, A.G. Bruckner în rea staroverilor față de arhiereii Bisericii de Rit monografia sa Petru cel Mare, publicată la Berlin Nou, Biserica Omopistă sau Unită a fost percepu- în 1879 și editată în limba rusă, sub titlul Istoria tă de staroveri, cum spune Melnikov, ca „o cap- lui Petru cel Mare, la Moscova, în 2004, pare a cană”. Gratiile acestei capcane apăsau tot mai nu mai fi decât un singur pas. (vezi capitolele III mult în timpul lui Nikolai I care-i voia pe omopiști și IV, privitoare la regența Sofiei Alexeevna). supuși cu forța Bisericii nikoniene. Urmăriți în pă- Biserica rusă se împacă abia în 1929 cu Bise- duri, prin pustietăți de tot felul, în mlaștini de ne- rica ortodoxiei de rit veci, adoptând o hotărâre cu trecut, staroverii constată că n-au unde să se privire la cărțile de cult și la ritualurile starovere și aciueze în propria lor țară. Așa că, supuși unei recunoscându-le, prin argumente aduse pas cu necontenite prigoane, aceștia își caută scăparea pas, coerența și justețea. Cu acest moment, lu- pe pământ străin: în Polonia, în Prusia, în Sue- crurile se liniștesc în Biserica rusă (dar nu în sta- dia, în Țările Române și în Turcia. Fenomenul fu- tul rus, devenit comunist) după secole de zbu- gii lor din Rusia continuă și se intensifică pe tim- cium și de istorie pe care ortodoxia de rit vechi pul lui Nikolai I (1825-1855), crudul țar supranu- și-a construit-o în fiecare din ținuturile unde a că- mit jandarmul Europei, care, cum se vede din utat adăpost. Dintre aceste ținuturi, Țările Româ- Scrisori din Basarabia, deși prea ocupat cu sto- ne, vecine cu marele imperiu rus, nu puteau lipsi. parea revoluțiilor europene de la 1848, nu-i uită Staroverii au venit în ținuturile locuite de ro- pe staroveri și-i trimite pe N. Nadejdin și Ivan Ak- mâni pe felurite căi, prin locuri diferite ale granițe- sakov în Principate și, respectiv, în Basarabia lor și în momente diferite. Cum o atestă docu- special pentru a fi informat asupra situației lor. mentele, cei mai mulți s-au stabilit în Moldova is- După un respiro sub Nikolai al II-lea (1896 – mar- torică și în ținutul dobrogean. Data exactă a sosi- tie, 1918), staroverii migrează spre țări mai înde- rii primilor imigranți staroveri nu poate fi stabilită, părtate și pe alte continente odată cu instalarea dar prima lor atestare oficială se face cu ocazia regimului sovietic ateu. Așa cum știm din istorie Soborului din 1742 convocat de Constantin Ma- și cum vedem în biografia lui F.E. Melnikov, pute- vrocordat la Iași, la care, alături de alți reprezen- rea sovietelor dărâmă lăcașe de cult și arestea- tanți ai comunităților lipovenești, a participat și ză, trimite în lagăre și execută preoți ai Bisericii părintele Tihon, liderul spiritual al comunităților li- oficiale, neuitând să-i prigonească cu o cruzime povenilor din părțile Bucovinei. Deși lipovenii so- sporită și pe credincioșii de rit vechi, cei mai plini licitau scutire de dări sau diminuarea acestora, de râvnă închinători la cele sfinte. din discuțiile purtate de domnitorul moldovean cu Acestei istorii, scrise cu desțărare și sânge, i părintele Tihon la Soborul respectiv aflăm că, la se contrapune istoria oficială, dictată de interese- 1724, deja aceștia întemeiaseră în Bucovina lo- le Bisericii Ortodoxe Ruse și ale statului care se calitatea Sokolinți, aveau un lider religios și trăiau vrea unit și fără fisură. Cu obiectivitatea care-l ca- în deplină ascultare a unei religii care se detașa racterizează și aducând amendamentele necesa- de cea ortodoxă oficială din Rusia și din Moldova. re, Leonte Ivanov antologhează, în volumul Rușii Faptul că la 1830, tot la Iași, sub Grigore Ghica

108 Vodă, avem atestată o discuție între mitropolitul le, nunțile și înmormântările, precum și, respectiv, ieșean Antonie și staroveri cu privire la ungerea să hirotonisească preoții de care au nevoie toate pentru ei a unui episcop ne întărește în ideea că comunitățile. Cu mare cheltuială și, uneori, cu un rușii de rit vechi trăiau pe pământul Moldovei îna- final neprevăzut, staroverii aduc preoți din Mol- inte de 1724. Momentul 1742 este surprins în Re- dova, din Polonia, din Grecia sau din alte țări un- latare despre staroverii trăitori pe pământul Mol- de sunt ortodocși de rit vechi. Ba merg cu acest dovei, document antologat de istoricul rus P.S. scop pe ascuns și în Rusia, deși există pericolul Smirnov în cartea semnalată. Textul Relatării es- de a fi prinși și pedepsiți exemplar. Documentele te unul frumos din toate punctele de vedere. El publicate de Leonte Ivanov abundă în informații atestă toleranța domnului moldovean față de privitoare la acest fenomen, Scrisorile din Basa- străinii prezenți în Moldova, curiozitatea lui în fața rabia ale lui Ivan Aksakov dezvăluind și un sistem alterității și știința de a purta un dialog care să-i complex, bine pus la punct al staroverilor de a facă cunoscut „cine sunt ei”, ce vor și în ce cred. trece granița cu țara pe care au părăsit-o și, mai Apelul constant la proprii ierarhi pentru a verifica ales, de a păstra legătura cu marile centre staro- dreptatea lucrurilor pe care le susțin staroverii în vere de aici. legătură cu practica lor religioasă, punerea lor Un moment crucial al istoriei staroverilor în alături de „luterani, și calvini, și papistași, și ji- Țările Române îl înregistrează anul 1844, când, dani, și armeni” (Relatare, p. 22) trăitori de-atâta după îndelungi eforturi de a întemeia o mănăstire timp în Moldova, denotă nu doar îngăduință, dar staroveră, la Fântâna Albă, în Bucovina, într-un și o certă curiozitate legată de problemele religi- lăcaș de cult impresionant aparținând unei mă- oase pe care le ridică adepții schismei veniți din năstiri tot atât de impresionante, s-au pus bazele Rusia. Curiozitate care-l îndeamnă pe domnitor ierarhiei Bisericii starovere prin înființarea unui să invite „la el cinul preoțesc, și cinul monahal, și arhiepiscopat. Documentele inserate de profeso- dintre mireni, pe atamanii tuturor satelor lor să rul ieșean în cartea mai sus menționată, ca și Is- meargă cu toții la Iași” (Rușii lipoveni în studii și toria lui Melnikov, ne spun cu câtă insistență, documente,II, p. 21). Pe lângă aceste date infor- de-a lungul a aproape două secole, au intervenit mative, nu în ultimul rând, în Relatare reține ad- credincioșii acestei Biserici pentru a putea avea mirația noastră limba în care se poartă dialogul propriul episcop care să le hirotonisească preoții între staroveri și domnitorul moldovean, care, cu și să le conducă viața religioasă. O mărturie, în toată îngăduința, nu cedează în fața cererii staro- acest sens, este Petiția comunităților ortodoxe de verilor privitoare la dări. E o limbă bine surprinsă rit vechi din Bucovina, redactată în august-sep- în parfumul, intonația și expresivitatea ei de tra- tembrie 1843 la Fântâna Albă, în limba rusă ve- ducerea lui Leonte Ivanov. che și semnată de capi și deputați ai comunități- Scena de la Iași se instituie într-o situație em- lor de la Climăuți, Sokolinți, Mehidra. blematică pentru întâlnirea a două mentalități și Tenacitatea staroverilor din ținuturile româ- moduri de viață pe care o regăsim pe traseul în- nești a dat roade: la Fântâna Albă, în sfârșit, în tregii istorii a staroverilor în ținuturile locuite de 1846, se stabilește și scaunul mitropolitan al cre- români, istorie surprinsă în anii 1845-1846 în ra- dincioșilor de rit vechi, cu Mitropolitul Ambrozie portul Despre schismaticii de peste graniță, re- ca întâistătător, adus de la Constantinopol și tre- dactat de N.I. Nadejdin în 1846 ca urmare a mi- cut la credința ortodoxă de rit vechi. La 11 iulie, al siunii lui secrete în Principate. Dar această istorie aceluiași an, acesta cere împăratului Austriei să înregistrează nu doar înțelegere de ambele părți fie recunoscut ca mitropolit, aprobare obținută la puse în dialog, ci și multe momente dificile pro- 11 iunie 1847. Astfel, nou înscăunatul Mitropolit a vocate de lipsa unei ierarhii religioase proprii, de putut unge episcopi pentru Moldova, Valahia, Do- disensiunile din rândul staroverilor înșiși, împărțiți brogea, ba chiar și pentru Rusia, situație ce nu a în două partide care se dușmănesc („cu popă” și convenit deloc împăratului Nikolaie I. „fără popă”), dar, mai ales, de tenacitatea cu care Odată cu înființarea mitropoliei la Fântâna Al- Rusia își urmărește emigranții și de presiunea pe bă, problema staroverilor devenise o problemă care aceasta, ajunsă mare putere europeană în- nu numai de politică internă, ci și externă. Țarul cepând cu domnia lui Petru cel Mare, o face asu- rus îi cere împăratului Austriei să-l exileze pe ie- pra vecinilor ei și în probleme religioase ca rarhul staroverilor și să-l țină sub strictă suprave- aceasta. De aceea, un leitmotiv al acestei istorii, ghere. Cum se vede din cartea lui Aksakov, dar după ce preoții cu care au venit primele valuri de și din raportul lui N. Nadejdin, țarul rus bănuiește emigranți au ieșit din viață, devine căutarea de în această normalizare a Bisericii starovere un preoți și de ierarhi care să poată săvârși botezuri- real pericol la adresa Rusiei, căci se teme de

109 asocierea staroverilor cu turbulenții și mult urâții așezarea în preajma apelor, atunci când pescui- de el polonezi care, nu demult, în 1830, se răscu- tul și ocupațiile pe care le impune prezența ape- laseră împotriva oprimării imperiale ruse. Temeri- lor sunt cele pe care le doresc. Pe lângă alte le împăratului rus erau zadarnice, cel puțin în pri- mărturii, pentru a ilustra acest aspect al vieții vința staroverilor din Țările Române, din Basara- staroverilor, cartea cu studii și documente publi- bia și din Bucovina, căci aceștia dezavuau Bise- cată de Leonte Ivanov include Contractul Mănăs- rica oficială Rusă, iar nu patria, care rămânea tirii Putna cu lipovenii din Climăuți, datat 27 apr., pentru ei Sfânta Rusie. Poate ar fi avut motive să 1780, extras din cartea lui J. Polek. Redactat în se teamă de staroverii de dincolo de Dunăre, limba română, acesta reflectă măsura pretențiilor adică din Dobrogea, unde emigraseră urmași ai noilor coloniști, iar pentru noi se relevă ca o mos- cazacilor zaporojeni sau din alte zone ale Rusiei, tră de limbă românească așa cum se vorbea ea care, cum se știe, erau veșnic dornici de război, la vremea aceea, recomandându-se și ca o sursă indiferent cu cine îl purtau. În pofida vigilenței po- de toponime și hidronime care pot interesa un liției țariste, în 1863, la Cimitirul Rogojskoe din lingvist. Moscova, s-a elaborat un statut al administrației Colonizarea Bucovinei după anexarea ei la bisericești starovere și s-a ales un arhiepiscop Districtul militar al Imperiului habsburgic (1776- pentru Rusia care urma să fie locțiitorul mitropoli- 1787) și, apoi ca Ținut al Coroanei Imperiului tului de la Fântâna Albă. Austro-Ungar (1867-1918) a prilejuit popularea În ceea ce privește odiseea credincioșilor de ținutului ei cu credincioși de rit vechi care veneau rit vechi în calitate de coloniști, avem mai puține din Rusia, dar și, după războiul ruso-turc, din știri din Moldova și din Valahia, dar despre ea ne Moldova și Dobrogea. Necesitatea de prim ordin vorbește la modul exemplar situația din Bucovina a noilor teritorii dobândite de Austria fiind, așa austriacă, din care ne-au parvenit Înalte Rezoluții, cum citim în Preaînalta Rezoluție din 1784, dată rapoarte, petiții și o bogată corespondență oficia- de Josef al II-lea, „creșterea populației” (vezi J. lă de cea mai mare însemnătate. Dacă, pentru Polek, op. cit. p. 155), cei angajați în această ac- a-și trăi viața spirituală, ortodocșii de rit vechi cer țiune vor îndeplini aproape toate cererile emi- să li se dea voie să respecte religia pe care și-au granților de rit vechi. Autoritățile vor trece la reali- ales-o și pentru care au emigrat, în ceea ce pri- zarea Preaînaltei Rezoluții respectând dorința vește traiul lor zilnic, aceștia vor fi atenți să se împăratului: „să fie tratați cu modestie și cu grijă, așeze în ținuturi și pământuri care să le înles- datorită situației de locuitori foarte utili din punct nească practicarea muncilor pe care le pot face de vedere al contribuției lor” și ținând cont de mai bine. Astfel, ei vor cere pământuri bune de aprecierea de care se bucurau aceștia în ochii agricultură, de pășunat și de grădinărit, dar și Maiestății Sale: „oamenii cei mai buni și harnici

CĂRŢILE JUNIMII Colecţia NUMELE POETULUI. DEBUT

110 cunoscuți mie” (J. Palek, id., p. 121). În comple- bărbați, dar și pentru femei. Referindu-se la aces- xul act de colonizare a ținuturilor pe care le stă- te aspecte, documentul, deloc favorabil starove- pânea imperiul austriac, act prevăzut de Proiectul rilor, Seminarul greco-oriental către Ordinariatul Bucovinei și dezbătut într-un consiliu special din episcopal al Bucovinei (ianuarie 1842, Cernăuți), 1781, împăratul a antrenat mai multe instituții ca- nu fără oarece temei, semnalează că aceștia re atestă existența unui sistem administrativ ce „sunt adepții unor principii care sunt în contradic- se mișcă rapid, în deplină concordanță a părților ție cu obligațiile lor de supuși” (vezi Rușii lipoveni lui și cu cea mai mare eficiență: Comandamentul în studii și documente, II, p.314). Privită din alt general din Galiția, Comandamentul militar de la unghi, situația ar putea sugera că refuzul regis- granița slavono-bănățeană, administrația de Stat trelor civile era dictat de teama credincioșilor de a Bucovinei, Consiliul aulic de război, Cancelaria rit vechi de a fi identificați de autoritățile ruse și Curții unite boemiano-austriece. aduși cu forța în Rusia, în condițiile în care, de Așa cum arată documentele pe care le-au în- exemplu, Cuza însuși, la insistențele guvernului tocmit respectivele instituții, noii veniți știu ce vor rus, a trebuit să le interzică construirea de mă- și știu și cum să pretindă ceea ce vor, nu de puți- năstiri și călătoria peste graniță. Mai trebuie im- ne ori, refuzând pământuri neconvenabile și, în plicată aici temerea lor că, fiind scutiți de serviciul mod decis, neacceptând să fie despărțiți unii de militar prin întâia Înaltă Rezoluție la venirea pri- alții sau așezați pe pământul unui moșier sau al mului val de coloniști în Bucovina, această dispo- unei mănăstiri. Ceea ce doresc ei este să se poa- ziție să nu fie respectată de administrațiile care tă așeza în comunitățile doar de ei voite, să aibă au urmat momentului respectiv. cât mai multă independență, precum și relații ex- În ciuda respectivelor neînțelegeri cu autorită- clusive cu statul. Ceea ce te pune pe gânduri es- țile austriece, acestea, ca și autoritățile din Mol- te de ce era atât de goală Bucovina la ora când dova, Basarabia și Dobrogea, nu puteau să nu le se stabileau aici fugarii din Rusia, chiar dacă știm recunoască lipovenilor calitatea de cetățeni har- că marea majoritate a populației, între care și sta- nici și înstăriți, buni plătitori de dări la stat, capa- roveri așezați acolo mai devreme, fugise de acolo bili să susțină pe banii lor o Biserică ambițioasă și de teama rușilor. bogată, mănăstiri, școli, tipografii, de a fi plini de Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, inițiativă în înființarea de fabrici și exploatări de rămâne cert faptul că exista destul pământ pentru tot felul care aduceau venituri însemnate statului. colonizare, mai ales că împăratul dăduse dispozi- Profunda lor religiozitate, ca și persecuția conti- ție ca, pentru aceasta, să fie secularizate și mo- nuă din partea țării de origine, îi ține uniți, așa șiile mănăstirești. Amănunte ale acestui proces cum bine constată Ivan Aksakov, „într-un întreg aflăm mai ales din corespondența dintre genera- de nezdruncinat (...) mereu în gardă” (p. 174), în- lul baron Karl de Enzenberg, guvernator al Buco- tr-o societate condusă de bătrâni înțelepți care vinei, și contele Andrei Hadik, consilier de război cultivă în comunitate buna-cuviință, respectul de și guvernator al Transilvaniei și, apoi, al Galiției. sine, deprinderea de a gândi lucrurile în perspec- Aflăm de acolo că, totuși, noii coloniști le-au dat tivă și dragostea de muncă, dar, mai presus de destul de furcă nu doar cu faptul că „erau greu de toate, sentimentul de solidaritate cu confrații lor mulțumit” atunci când li se distribuiau pământuri, de pretutindeni susținut de un atașament total fa- dar și cu stilul lor de viață în completă izolare față ță de religia care le-a marcat ființa și devenirea. de alți locuitori și, mai ales, cu refuzul lor de a ac- Văzând toate aceste lucruri la staroverii din Ba- cepta registrele stării civile pe care le-au conside- sarabia, dar auzind despre ele și în legătură cu rat contrare religiei lor, până în 1833, când, în credincioșii de rit vechi de pretutindeni, profundul schimbul unei înlesniri promise de autorități, nu și onestul observator care a fost Ivan Aksakov, în se mai opun acestei operații. raportul pe care-l înaintează Ministerului de In- Nu puține sunt semnalările unor dificultăți cre- terne Rus, în 1849, Despre schismaticii din Basa- ate autorităților de secretomania staroverilor, pre- rabia, emite această extraordinară idee pe care o cum și de dispoziția lor de a încălca dispoziții ofi- simțim înrudită cu aprecierea pe care E. Zamiatin ciale, urmărindu-și propriile interese. În acest o dădea lui Avvakum, o idee valabilă și astăzi: „ar sens, trebuie amintit nu doar cum călătoresc ei fi fost util dacă forței spirituale a schismaticilor de ilegal peste graniță, dar și cum încălcă, încă din peste hotare i s-ar opune o altă forță spirituală, primii ani ai stabilirii lor în Bucovina, dispozițiile de o mai mare autoritate” (Scrisori din Basarabia, autorităților austriece de a nu înființa mănăstiri, p.193). construind lăcașuri monahale nu doar pentru

111 Liviu-Ioan STOICIU

DIN ANUL REVOLUŢIEI. DE UZ STRICT PERSONAL (XXXII)

Transcriu mai jos alte pagini de jurnal dintr-un registru cu file „dictando” datat 1 iulie – 14 octombrie 1989. Pagini îndoite pe vertical la jumătate, scrise mărunt de mână pe două coloane, cu stiloul, cu cerneală neagră. „Jurnal confidențial LIS – de uz strict personal” e titlul acestui registru. În 1989 aveam 39 de ani, împliniți pe 19 februarie, locuiam la Focșani (la bloc, „pe colț”, la etajul 2, la o intersecție, pe Strada Bucegi) alături de prozatoarea Doina Popa, soţie, şi de Laurenţiu, fiu, la 14 ani, elev; eu eram „oaia neagră” a autorităților (din cauza dosarului de urmărit informativ de la Securitate, deschis din 1981), bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea – prescurtată aici BJ, Doina Popa era funcționar la Liceul industrial 1, ISEH Foc- șani, la 35 de ani…

Singur acasă. Primesc un telefon suspect de mai știu ce să cred, am de a face cu un bolnav psi- la o fetișcană, după voce, dacă o percep hic și eu îi fac jocul? Îmi dă să citesc „introducerea bine: ce faci, mă întreabă, mă mai iubești? interviului, șapoul”, o învălmășeală de cuvinte fără valoare. Să văd întrebările, îl reped. Auzi, interviu: e Sâmbătă, 16 septembrie 1989 (continuare) și el un fel de tras de limbă. Nu, că n-are întrebări Prelucrez la locul de muncă Veac nou, publicație scrise, nu putem vorbi liber? Pardon: îți atrag atenția necunoscută mie. La ora 10.20 apare poetul Eugen că trebuie să văd neapărat ceea ce vrei să predai tu Dogaru: îl întreb direct dacă l-a ascultat ieri pe Virgil în scris despre mine oriunde ai de gând să predai! Ierunca la Europa Liberă, îmi răspunde că nu, dar... Fermitatea mea îl dezorientează. Mai aflu că i s-a recunoaște că știe de Mircea Iorgulescu că a rămas prelungit cu un an pensia medicală. Îi mai spun că el în Franța (eu am auzit ieri prima oară că Mircea Ior- nu e mai bolnav ca mine... Plecați de la „Mercur”, îl gulescu s-a exilat)... „A vorbit de dumneavoastră la întâlnim pe Gabi Pietroiu (soția lui, Sofia Rareș scrie Europa Liberă?”, mă întreabă și continuă: „Înseam- poezie), a ascultat fără să vrea ce s-a spus despre nă că vă reactivează!”, o spune subliniind cuvântul mine la Europa Liberă, mă felicită, nu știa că sunt reactivează! Hopa... Chiar așa: reactivează! Doam- atât de... mare, ha-ha! Îl întâlnim și pe poetul Viorel ne ferește și apără... Mi se strânge inima: unde am Munteanu: a ascultat și el cronica literară de ieri a lui mai auzit eu că prin comentarea critică a cărților me- Virgil Ierunca! E nemaipomenit de impresionat și el... le la Europa Liberă sunt ținut ca... agent în rezervă, Mă bucur că au ascultat și ei Europa Liberă (de care eventual? La o adică având să fiu folosit de „duș- nu poți vorbi decât pe șușotite), e clar că securiștii manul de clasă”? Cum unde, la Securitatea vrân- vrânceni „trepidează” din acest motiv, cine știe ce ceană (prin interpuși). Iată cum se dă de gol diavo- mă mai așteaptă din acest motiv, dacă nu prinde vi- lul... Merge mai departe, vrea să vin cu el să bem teză excluderea mea. Îl întâlnim în drum și pe eseis- neapărat o cafea amestec: Eugen Dogaru e îmbră- tul Florin Paraschiv: i-a plăcut și lui în mod deosebit cat curățel, bărbierit proaspăt, are bani, fumează ce a auzit aseară la Europa Liberă, „va să zică ești „DS”, degeaba susține că lucrează la nu știu ce ate- erou între eroi”, îmi spune. Cum adică? Păi, toți cei- lier de pictură (deși nu cred că Securitatea are bani lalți pomeniți sunt niște falși-eroi, nu aveai ce să ca- de aruncat pe turnătoriile lui). Plec de la BJ, vin cu el uți printre ei! Cum, Mircea Iorgulescu e un fals-erou? la „Mercur”, peste drum de Piața Moldova, plătim se- Oho, cu vârf și îndesat, susține Florin Paraschiv: pă- parat: „poetul nemțean” mă anunță că un amic al lui cat... „Tu ești un erou-erou, dar nu știe nimeni sau de la Neamț i-a propus să-mi ia mie un interviu pen- se fac toți că nu știu”... Îmi fac repezit o cruce. Nu- tru... Viața Politehnicii de la Iași! Ce chestie. Nici nu mai de nu m-ar face „erou de-a adevăratelea”, citeș-

112 te „martir” Securitatea în zilele care urmează, bat în ternațional al țării (fapt demonstrat de închiderea lemn... În sfârșit, revin la Biblioteca Județeană: bifez ambasadelor de la București de către Danemarca și și ștampilez abonamentele luate de la Poșta centra- Portugalia), retragerea clauzei națiunii celei mai fa- lă: frunzăresc Lumea, Milcovul și ziarele centrale, vorizate de către SUA și blocarea relațiilor economi- Dictatorul a cuvântat și la Iași, iată mostre. Întâi, o ce cu Piața Comună. Pentru toate acestea, petițio- direcționare de raportare falsă: „Sunt perspective narii cer: 1) renunțarea la proiectul sistematizării sa- bune pentru o producție de 2.000 kg la hectar”. Știm, telor 2) restabilirea garanțiilor constituționale privi- astfel, de pe acum, că mai puțin de 2.000 nu se poa- toare la drepturile cetățenilor 3) interzicerea exportu- te raporta. Recunoscând penibilul situației chiar el: lui de alimente, conform istoricului Ioan Scurtu) „Este adevărat că recoltele pe care le avem astăzi Cumpăr azi revista Magazin. Înainte de plecarea sunt recoltele care așază România printre țările cu spre casă, apare poetul Ioan Botezatu; nu a ascultat cele mai mari recolte din lume”. Ce minune! Apoi, Europa Liberă, dar a auzit de la colegul lui, „Zai- deruta legată de mișcările studențești din iarna de nea”... Mă invită, drăguț, să merg la el acasă să bem acum vreo doi ani, auzi: „Ne-am întâlnit cu studenții o cafea naturală, să-mi arate frigiderul: merg, mă- și elevii Iașului, care ne-au întâmpinat cu bucurie”. nânc șuncă fiartă de purcel abia tăiat. Am chef de Oare? Mai departe: „Începând cu acest an se gene- vorbă, îi atrag și lui atenția să fie atent cu Eugen Do- ralizează învățământul liceal la 12 ani”. Ura! Tam- garu și pe cât posibil să mă evite acum, când Secu- tam: Congresul al XIV-lea al PCR „va face bilanțul ritatea e sensibilizată la maximum de Europa Liberă. mărețelor realizări”. Și bate șaua iar pe „superiorita- Sosește acasă și soția poetului, economistă, a aflat tea socialismului” – povești, de ce o fi atât de rupt de de cronica literară la volumul „O lume paralelă” de la realitate? (Nota LIS-2020: Ceaușescu trăia în lumea șeful ei, „Abeaboeru”, felicitări... La 14.30 sunt acasă lui... Cum de nu i-a deschis ochii nici un consilier al (e sâmbătă, „program scurt”), plouă ușor. Vine acum lui, nici prozatorul Dumitru Popescu-Dumnezeu? și Laurențiu, fiul, de la muncile agricole „cu școala”, Să-l atenționeze măcar că lumea „socialismului su- nu mi-a adus nici un strugure, oftez: asta e situația. perior” e în schimbare... În țările est-europene co- Mă apuc și fac în sufragerie curățenie în amănunt, muniste, în „blocul sovietic” se vorbea deja oficial de șterg parchetul și mobila, scutur. Apoi scutur preșul reformiști și conservatori în cadrul sistemului, în Un- de șase metri și șterg cu buretele linoleumurile pe garia era permisă existența partidelor politice și a holuri și în bucătărie. Pun apoi mâncarea: fasole, companiilor private în comerț, producții și servicii; în oră prăjite și salam prăjit, roșii și gogoșari cu ulei și septembrie 1989 se instalează în Polonia primul gu- sare. Laurențiu se pregătește de plecare, la ora 17 e vern ne-comunist din estul Europei; exodul est-ger- la autogară, ține neapărat să meargă la bunicul lui manilor spre Vest, după deschiderea graniței aus- (dinspre mamă) la Ciușlea: îi pun în geantă trei pâini tro-ungare, pregătește răsturnarea de la putere a proaspete și pâine veche pentru păsări, câtă încape. „secretarului general” al Partidului Socialist Unit din Rămas singur, ațipesc o jumătate de oră. Pus pe pi- RDG, Erich Honecker. Gândind „cu mintea de azi”, cioare, de la 18.30 la 19.30 spăl din greu de mână Ceaușescu fusese tras de mânecă de „Scrisoarea un pantalon trening al copilului, vreo cinci chiloți de celor șase”, concepută de un demnitar comunist de ai lui, două maieuri și vreo zece perechi de ciorapi, rang înalt, Gheorghe Apostol și semnat de alți cinci plus trei batiste – cu apă caldă (încălzită pe aragaz) foști membri marcanți ai Partidului Comunist Român: și apă rece, ies în balcon și le pun pe sârmă... Mă Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore așez, în sfârșit, la birou în sufragerie, cu televizorul Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan; închis. Scriu un poem de la 20.10 la 21, îl transcriu. scrisoare publicată de posturile de radio BBC și Eu- În timpul scrierii poemului primesc un telefon sus- ropa Liberă pe data de 11 martie 1989; de care pect de la o fetișcană, după voce, dacă o percep bi- Ceaușescu n-a ținut cont. În scrisoare, Ceaușescu ne: ce faci, mă întreabă, mă mai iubești? Nici nu știi este acuzat, rând pe rând, de nerespectarea Actului cât te iubesc eu... Tonul glumeț, fals, nu mă bine- final de la Helsinki și a Constituției; de sistematiza- dispune, e clar că încep șicanele „prietenilor” după rea satelor; de interzicerea contactelor cu străinii, fă- „laudele” Europei Libere, „mă încearcă”. Ei știu că ră nici un suport legal; de construirea Centrului civic soția e cazată la muncile agricole, la Cotești, peste al Capitalei, fără un buget transparent; de deturna- noapte. Nu închid telefonul, vreau să văd unde vrea rea Securității de la menirea ei de apărătoare a „or- să ajungă: „Ce zici, ne întâlnim?”. Îi răspund: Ne în- dinii socialiste contra claselor exploatatoare”, la cea tâlnim. Tocmai e noapte, îmi spune. Nu e noapte, îi de instrument de intimidare a membrilor de partid și răspund... „Ce faci, deci?”. Nu fac, îi răspund. Încerc a intelectualilor cinstiți. Petiționarii mai sunt îngrijorați să găsesc un punct de reper, cine o fi „drăguța”? de instituirea muncii forțate, de violarea corespon- Observ că imediat ce încep să vorbesc mai sofisti- denței și de eșecul politicii de planificare. Alte motive cat, glăsciorul febril de fetișcană e derutat, nu știe ce ale nemulțumirii lor sunt politica agrară, care a con- să mai spună. I-o fi suflând cineva, că-și revine ime- dus la înfometarea populației, emigrația masivă a diat, e cu siguranță cineva lângă ea care ascultă și îi minorităților din România, prăbușirea prestigiului in- suflă ce să-mi spună... „Să ne întâlnim mâine, da?”,

113 mă ispitește ea. Bun, mâine, îi răspund, de ce nu. apoi ceai cu unt întins pe felii de pâine cu gem, turtă Atunci să ne întâlnim, spune glasul necunoscut, la dulce. Deschid televizorul pe TVR (desen animat, Liceul 1, la Sala de sport, la ora 9 (ca să vezi, la Li- comici ai ecranului, telesport) și frunzăresc supli- ceul 1, unde lucrează soția și la sala unde Securita- mentul Fotbal. La închiderea emisiunii (românii s-au tea vrânceană se antrenează inclusiv la trageri!). învățat cu câteva ore de transmisie, fie și duminica), Perfect, zic. Și cum fac să te recunosc? Vocea femi- mă întind în pat, în dormitor: dorm toropit o oră și ju- nină iar ezită, e încurcată de-a binelea, iar i se suflă: mătate, visez că-mi e foame, că n-am bani și că o să te recunosc eu, îmi spune. Aha... Plictisit deja, șterpelesc fructe și biscuiți de la o cantină, am mus- o invit să-mi dea un nou telefon, să văd dacă mă trări în vis, îmi e rușine, mi se blochează mușchii... nimerește iar. E derutată, cum să-mi dea un nou te- Mă îmbrac iar „de oraș”, merg tocmai în Obor pe jos, lefon? Pe ea o interesează dacă vin mâine la întâlni- în stație la Confecția: fiul, Laurențiu, se întoarce „în- re (se vede că era foarte important, dacă nu strin- cărcat” de la Ciușlea! Coboară din autobuzul de gent), ce am de gând, vin sau nu vin? Întâi îmi dai Doaga împreună cu Taica (tatăl Doinei), venim cu un nou telefon... Dar vii la întâlnire mâine? Nu-i mai un autobuz de oraș o stație, Taica vine și el la noi răspund nimic, tac și ascult atent: lângă ea e o fe- acasă (el locuiește în Cartierul Sud). Taica îmi spu- meie care râde, se mai aud și alte glasuri. „Alo, alo, ne că ascultă Vocea Americii și la Ciușlea. Mă roagă ești pe fir? Te iubesc mult de tot, vii mâine la întâlni- să pun caseta înregistrată cu Virgil Ierunca, mă feli- re sau te duci dracului, alo, alo...” Credea că am în- cită. Va pleca la 18.15. (Nota LIS-2020: Tatăl soției, chis? O las să închidă ea telefonul, când va observa născut în 1907 la Verdea-Vrancea, decedat în 1994 că nu mai am de gând să-i răspund... Ce naiba mai la Focșani, a fost condamnat politic pentru „uneltire înseamnă și asta? Mă indispun, sunt sâcâit, îmi văd împotriva ordinii sociale”, „ca fost șef de cuib legio- însă de ale mele... Deschid televizorul (o mizerie de nar, la țară, fără să aibă armă”, luat pe sus de la Vi- program românesc, Dictatorul a ținut o nouă cuvân- dra, unde era perceptor, după „revoluția din 1956 din tare la Suceava azi! N-are nici un Dumnezeu, se re- Ungaria” și eliberat în 1964. Avea o moștenire la petă) și radioul la Europa Liberă, scriu în acest jur- Ciușlea, pe care o îngrijea, cu grădină mare, 1.700 nal. Mă culc la 0.30, frunzăresc presă literară. de metri pătrați, cu casă, vie și pomi fructiferi, creș- tea păsări și porc) Mă ocup de bagajul adus de Tai- Trece pe la noi tatăl soției, Vasile Popa, ca: trei litri de must, îi pun în frigider, struguri (îi pun fost condamnat politic, în tăvițe, în cămară), nuci, mere și gutui (le pun în la- ascultă Radio Vocea Americii dă, afară, în balconul sufrageriei). Șterg apoi cu bu- retele ud bucătăria și holul mare. Laurențiu iese la Duminică, 17 septembrie 1989 joacă (apropo, azi am pus la cutia poștală o scrisoa- După o noapte cu insomnie, singur acasă, trezit re a lui către nu știu ce fetișcană cunoscută de el la permanent de țânțari (sunt de-a dreptul chinuit săl- mare, din Fălticeni, pe nume Mirela Acatrinei) după batic de ei! Mă amuz acum, mi-or fi pus securiștii ce mâncăm: ultima porție de ardei umpluți și ouă sămânță de țânțari în casă), cu pijamale pe mine și prăjite, roșie, gogoșar. Eu fac baie generală, îmi spăl geamul deschis la dormitor (are plasă de sârmă părul cu săpun de casă și șampon. Spăl apoi baia, deasă), la ora 10.15 mă pun pe picioare, ascult un atent. Îmi tai unghiile. Sosește Laurențiu de afară, sfert de oră muzică la TV Chișinău, mă spăl pe ochi stăm la un film mexican la televizor, mâncăm la cină și pe dinți și mă îmbrac, iau haină și cămașă nouă ciorbă de fasole și varză (gătite de Doina, lăsate la pe mine, fiind nebărbierit de trei zile (să nu arăt ca frigider). Spăl vesela, adunată de ieri până azi (oale- un sălbatic). Ies în centrul orașului Focșani, cumpăr le mici cu care încălzesc pe aragaz mâncarea). Lau- săptămânalul SLAST (Suplimentul literar al Scânteii rențiu face și el baie generală, își schimbă lenjeria (o Tineretului; pentru serialul G.G. Marquez) și ASTRA schimbă la două zile), îi tai eu unghiile. Cos cear- 9 / 1989 (pentru enigme), trec și pe la Hala Moldovei ceaful de plapumă rupt astă noapte de mine (e cam degeaba, inginerul silvic, mare amator de autografe putred, vai... tare mai suntem săraci cu duhul!). Co- (am uitat cum îl cheamă) îmi taie calea, îmi cere no- pilul se culcă după ora 23, eu scriu aici. Mă culc la ua carte de versuri, îl trimit să o cumpere de la ma- 12 noaptea. Am o nouă aftă bucală de o săptămână: gazinul „Util”, o fi auzit de ea de la Europa Liberă. durere, durere (chiar dacă nu mai fac aici caz în fie- Vin la Casa Cărții de pomană, nu sunt noutăți. Întors care zi de ea). Azi, soare și frumos afară, dar s-au acasă, intru în hainele obișnuite, după ce mă spăl pe mai răcit pereții apartamentului, răcoarea îmi strân- picioare și la subsuori. Și de la 12.30 la13.10 scriu ge pielea, port deja flanel în casă și ciorapi: îmi e (cu burta goală) un poem simpatic, îl transcriu. Beau frig...

114

et in arcadia ego

eseuri lingvisticã traduceri

Ștefan AFLOROAEI

ECOUL CONFESIV AL UNOR ÎNTREBĂRI

Nu în Montaigne, ci în mine aflu tot ce văd la el. (Pascal, Cugetări, § 64)

Cred că vorbirea noastră devine confesivă – înțelegere de sine. Mai precis, o reprezentare de într-o accepțiune mai liberă a termenului – și în al- sine, o imagine indecisă a ceea ce suntem sau te situații decât cele cunoscute. Nu e nevoie, bu- am dori să fim. Doar că unele întrebări, precum năoară, să-ți propui așa ceva în pagini precum ce- cea privind un posibil sens, răstoarnă raportul din- le de memorii sau într-un jurnal intim. Nici să vor- tre cei doi versanți și aduce în față tocmai puterea bești la persoana întâi singular, deopotrivă ca na- ori slăbiciunea înțelegerii de sine. Ne lasă a crede rator și personaj. E suficient, de pildă, ca chestiu- că vorbim despre viață în genere, despre tot felul nea în discuție, chiar și atunci când se referă la în- de oameni sau situații omenești, însă, în spatele tâmplări comune, să se nască în lumea unor griji acestor spuse, se luptă cu propriile tentații o anu- proprii sau să răspundă nemijlocit acestora. Even- mită imagine de sine. tual, e suficient ca acela care vorbește despre ci- Aproape surprinzător, Nietzsche avea să spu- neva străin să se descopere astfel pe sine. Aș nă că orice filosofie importantă înseamnă confesi- crede chiar că intenția confesivă se realizează unea autorului ei. Adaugă imediat că, în felul mai ales indirect, când cineva vorbește despre un acesta, filosofia constituie un fel de memorii invo- altul. Are șanse mai mari, probabil, să fie sinceră, luntare și insesizabile ca atare (Dincolo de bine și sau, dacă acest cuvânt nu mai trezește încredere, de rău, § 6). Așa s-ar explica faptul că „în orice fi- să fie proprie. losofie/ din trecut/ intențiile morale – sau imorale – Aș spune că de cele mai multe ori confesiu- formau adevăratul germen din care, de fiecare da- nea apare deghizată, devine posibilă sub o mască tă, lua naștere întreaga plantă”. Nu cred că se ve- sau alta, fără ca acest lucru să stea în intenția rifică în prea multe cazuri ce spune, însă aș recu- cuiva. Și ea dispare imediat ce o anumită conștiin- noaște că destule chestiuni filosofice îi atrag pe ță o pretinde ca atare. cei care se consideră destinați acestora în zona Nu e nevoie, așadar, să-ți propui această ma- vorbirii despre sine. Fără să-și dea întotdeauna nieră de a vorbi. Există chestiuni care te atrag fără seama, ei vorbesc atunci mai ales despre ceea ce să vrei în spațiul atât de expus al confesiunii. De voiesc să spună sau să gândească. În același loc, pildă, cele care privesc condiția noastră ome- Nietzsche observă și un lucru greu de ignorat. nească, întrupată. Dacă te vei întreba, bunăoară, Anume, nu oamenii de un fel aparte se ocupă cu ce se petrece astăzi cu omul din această parte a filosofia, ci mai curând instinctele noastre, cele ca- Europei, este cu neputință, cred, să faci abstracție re caută să se afirme pe scena vieții. Fiecare in- de ceea ce ți se întâmplă în viața de toate zilele. stinct se îndeletnicește la un moment dat cu filo- La fel și atunci când îți pui întrebări aparent mai sofia, „vrea să se prezinte pe sine ca țel ultim al speculative, bunăoară cu privire la posibilitatea de existenței, stăpân legitim asupra celorlalte”. Ceea a alege liber o alternativă. Eventual, când te în- ce înseamnă că filosofia – până și această înde- trebi dacă e vizibil vreun sens în cele săvârșite de letnicire aparent străină afectelor omenești – se oameni. Cam de fiecare dată când e în joc nevoia naște din confruntarea dusă la nivelul unor sim- înțelegerii acestei lumi a vieții survine și o anume țăminte sau voințe.

117 Spuneam mai sus că de cele mai multe ori ofensat de un asemenea gest, însă, în același confesiunea apare deghizată. Să ne amintim aici timp, înțelege că lucrarea hazardului nu are totuși de gândul ciudat ce stăruie în mintea unui perso- margini. naj din romanul Toate numele. Domnul José, un Revin la întrebarea cu privire la un posibil funcționar mărunt, retras și umil, se întreabă la un sens. Nu ar putea fi reluată în așa fel încât cel ca- moment dat dacă s-ar putea reconstitui chipul și re o gândește să nu aibă în atenție propria viață. Îl numele unor oameni care au ajuns deja neștiuți, atrage imediat în raza ei, indiferent că el înțelege uitați sau morți, îngropați în hârtiile Arhivei Gene- sau nu acest lucru. Probabil astfel se explică – în rale. Cu privire la unii dintre ei, va căuta să adune parte cel puțin – o tentație greu de învins în ase- singur câte ceva, o mențiune oarecare privind via- menea discuții. A fost numită de George E. Moo- ța lor, un cuvânt, o fotografie, un semn, imaginea re, neinspirat, cred, „eroare naturalistă”. Anume, unor locuri sau drumuri, o dată din calendar sau o se trece ușor de la ceea ce „este” la ceea ce amintire1. Tocmai acest lucru devine pasiunea lui „poate să fie” și, mai departe, la ceea ce „trebuie ascunsă și de o viață și, astfel, numele lui. Nu să fie”, ca apoi, făcându-se drumul invers, să se crede că există vreun sens în această lume. Însă proiecteze acest „trebuie să fie” în lumea lui „es- ceea ce face timp îndelungat, singur și departe de te”, ca și cum ar ține de ordinea naturală a lucruri- ochii celorlalți, se adună într-o densă imagine per- lor. De fapt, acest „trebuie să fie” este locul unor sonală. Căutând să refacă biografia unor oameni credințe pe care le duce cu sine cel care se pro- complet necunoscuți, el dă relief și viață propriei nunță într-o asemenea chestiune. Vorbind despre biografii. Face din anonimatul unor străini – și, cu această viață și lumea ei, despre tot felul de oa- aceasta, din propriul anonimat – o poveste singu- meni și stări de lucruri, el vorbește în definitiv de- lară, fără să-și propună în vreun fel așa ceva. spre sine, despre ceea ce singur simte și crede. Mi-a plăcut să văd că acest personaj nu-și pune Nu este în joc neapărat o formă de solipsism. problema sensului vieții. Mai bine spus, nu și-o Pur și simplu, este greu, dacă nu cumva imposibil, pune explicit, nu-i caută o formulare sau alta, nu ca atunci când ai în vedere o asemenea chestiu- pierde timpul cu retorica ei înșelătoare. Sigur, ne să faci abstracție de propria situație și de sim- spune în mai multe rânduri că nu se întrevede nici țămintele care o exprimă. Gândul tău se întoarce, un sens în această lume. Căile vieții se arată fie uneori fără să-ți dai seama, către propria viață. obscure, fie hazardate. Însă hazardat pare să fie Recunoști indirect ceva neclar cu privire la aceas- și ceea ce face domnul José. De ce să mai aduni ta și la lumea în care se situează. Îndoiala ascun- atâtea lucruri, date, semne despre oameni cu totul să în întrebare se răsfrânge asupra propriei condi- necunoscuți? Pentru cine să recompui chipul și ții de om care trăiește și întreabă. Nu știu în ce fel numele unor făpturi neștiute sau uitate de toți? cineva, întrebându-se cu privire la rostul acestei Doar că acest om nu-și pune nici asemenea în- vieți, ar putea să uite cu totul de sine în momentul trebări. Face pur și simplu ceea ce-l atrage mai respectiv, să ignore că e vorba și despre sine. mult ca orice altceva. Deși are mereu în față non- Probabil doar atunci când o face într-o manieră sensul celor întâmplate, nu cedează expansiunii simplu convențională. De pildă, când o asemenea acestuia. Este memorabilă întâlnirea lui, în cimitir, întrebare îi apare ca un bun exemplu de întrebare cu un cioban care părea să exulte în fața hazar- „abstractă”. Sau când repetă cu indiferență ce a dului, schimbând la întâmplare numerele de pe spus altul în această chestiune. Doar că, în ase- morminte, ca să nu se mai știe cine urma să fie menea cazuri, omul în cauză nu se întreabă, nu-și îngropat într-un loc sau altul. Se simte profund adresează sieși întrebarea de mai sus. Nu e pre- ocupat de prezența sau absența unei posibile căi, 1 Face acest lucru așa cum alții obișnuiesc să adune aproape nici măcar de faptul, uimitor într-un fel, că este to- orice, „timbre, monede, medalii, glastre, cărți poștale, cutii de tuși un om în viață. Atât întrebarea cât și maniera chibrituri, cărți, ceasuri, tricouri sportive, autografe, pietre, figu- în care e formulată îi sunt atunci indiferente. Nu rine de lut, cutii goale de răcoritoare, îngerași, cactuși, pro- cumva, însă, până și acest din urmă lucru vorbeș- grame de operă, brichete, stilouri, bufnițe, cutii muzicale, sti- cle, bonsai, picturi, căni, pipe, obeliscuri de cristal, rațe de por- te într-o privință despre sine? țelan, jucării vechi, măști de carnaval”. De ce totuși fac oame- nii așa ceva? Cum spuneam cu alt prilej, sugestia scriitorului nu e lipsită de umor și seriozitate în același timp: „motivul e probabil ceva ce s-ar putea numi angoasă metafizică, poate că nu au cum să îndure ideea haosului ca stăpân unic al uni- versului și, de aceea, cu slabele lor forțe și fără vreun ajutor divin, se străduiesc să pună ceva ordine în lume” (José Sara- mago, Toate numele, traducere de Mioara Caragea, Editura Polirom, 2002).

118

Nicu GAVRILUȚĂ

ARTA DE A NE DUCE CRUCEA ÎN VREMURI PANDEMONICE

Din istoria și filosofia religiilor știm că simbolis- Evident că există și sensul propriu al acestei ce- mul cultural al crucii este universal și complex. În va- lebre ziceri. El face trimitere la cunoscuta practică rii culturi și civilizații, crucea este un simbol spațial al neotestamentară instituită de Simon din Cirene, cea orientării cardinale și unul cosmogonic al creației lu- de a duce crucea Mântuitorului pe străzile Ierusali- mii și universului. Așa îl regăsim în vaste ținuturi mului, la porunca soldaților romani. Fapta exemplară exotice din Asia sau din spațiul sud-american (René a lui Simon din Cirene a devenit arhetip pentru nu- Guénon). Deopotrivă, crucea este și o ipostază per- meroasele procesiuni ale scoaterii și purtării crucii la manentă a lui Axis Mundi, cu trimiteri precise la în- Ierusalim și în varii locuri sacre ale creștinismului. noire, regenerare și fecunditate. Cele trei semnificații Deseori, asumarea fizică a crucii este un veritabil ale lui Axis Mundi vor fi ulterior reluate și resemnifi- calvar amplificat de autoflagelarea trupului. Se în- cate în cuprinsul simbolismului creștin al crucii (Mir- cearcă astfel o retrăire a suferinței christice compen- cea Eliade). Unii dintre noi, pasionați de mitologie, sată de o ardere a păcatelor și de o nouă renaștere. ne reamintim de cruce și ca simbol necanonic al Dincolo de sensul propriu, calvarul crucii mai straniei conlucrări dintre Satana și bunul Dumnezeu, semnifică acel ansamblu duhovnicesc de „amaruri, așa cum s-a păstrat el în vechile legende gnostice/ întristări și pătimiri” pe care suntem nevoiți să ni-l bogomilice. În schimb, toți creștinii au vie memoria asumăm în viața mundană. Despre el a scris pagini culturală a crucii ca simbol al biruinței, așa cum apa- admirabile Sfântul Luca al Crimeei în cartea sa La re ea în hagiografia împăratului Constantin cel Mare. porțile Postului Mare. Pornind de la „moartea ne- În sfârșit, simbolismul major al crucii trimite la drama demnă” a lui Iisus pe cruce și de la „dumnezeiasca Răstignirii, Morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hris- Sa iubire de oameni” (Maxim Mărturisitorul), arta „a tos. ne duce crucea” mai desemnează și abilitatea spiri- Această pandemie mondială provocată de tuală de a da viață paradoxului. Totul este să reușim SARS-CoV-2 readuce în actualitate anumite semni- a înfăptui în propria noastră existență acea formida- ficații creștine ale crucii. Ele sunt imortalizate scriptic bilă și dificilă „coincidență a contrariilor” (Nicolaus (și) în Acatistul Sfintei Cruci. Pentru unii bolnavi de Cusanus). Primul contrariu este cel al axei orizonta- coronavirus, crucea s-a dovedit a fi „vistier al vieții” le. Ea simbolizează viețuirea obișnuită în timp și is- și „dătătoare a darurilor Duhului”. Pentru alții, crucea torie. Trăirea sub povara timpul liniar al istoriei adu- a fost și este „apărătoare a celor deznădăjduiți”. În ce cu sine varii încercări. Răspunsurile noastre la sfârșit, fiecare ne asumăm și ne ducem crucea, așa toate aceste încercări stau sub semnul speranței. cum suntem pregătiți și dispuși să o facem. Aici, speranța i-a chipul unor dorințe profane, plasa- Ce înseamnă însă, propriu-zis, expresia „a ne te clar sub semnul imanentului. Al doilea contrariu al duce crucea”? Un răspuns îl aflăm din Dexonline: crucii este axa verticală. Ea trimite la ascensionalita- asumarea simbolică a crucii numește simplu și clar te. Profanul lumii cotidiene capătă sens și împlinire puterea de „a îndura cu demnitate nenorocirile vie- doar în absolut. Cele ultime și nevăzute rostuiesc ții”. Apoi aflăm din Marcu 8, 34 că „Oricine voiește tainic și adânc întâmplările lumii de aici. Privită din- să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia cru- tr-o asemenea perspectivă, speranța este investită cea și să-Mi urmeze Mie”. Sensul invitației christice cu cel mai înalt și grav sens posibil: cel al biruirii în- trimite la o subtilă practică spirituală numită de vechii cercărilor destinale permise în lumea noastră, cu un greci kenosis (golire). Este vorba de o eficientă diso- neștiut și disimulat sens, de însuși bunul Dumnezeu. luție a Eului pentru a face loc „Celui mai adânc din În superba formulare a lui Andrei Pleșu, a-ți duce mine decât eu însumi”. crucea înseamnă „a te bucura deplin de viață con-

119 templând neîncetat vidul ei, (...) a fi cuminte la ne- unor scenarii conspiraționiste. Ne defulăm ignoranța, bunia vremurilor și smintit în mijlocul cetăților toropi- umorile și frustrările savurând zgomotos (uneori la te, a fi mereu unde nu ești căutat, mereu imprevizi- limita delirului verbal) senzaționalul unor scenarii bil, mereu nou”. Adaptând vremurilor actuale, eu fantapolitice, cum le-ar numi astăzi Ioan-Petru Culi- cred că am putea înțelege paradoxul bucurării de anu. Menționez doar pe o parte dintre ele. Astfel, viață având mereu vie conștiința efemerității ei ca fi- Covid 19 este un virus fabricat în laboratoarele din ind un dificil dar reconfortant exercițiu spiritual creș- Wuhan și „scăpat” de sub control; este o secvență tin. El ne solicită asumarea timpului nefast (stările de din malefica strategie a unor lovituri aplicate de Chi- urgență sau alertă, izolarea, carantinarea, distanța- na marilor puteri occidentale; ține de manipularea rea socială și emoțională etc.) sub forma unor ipo- mentală a populației lumii cu ajutorul tehnologiei 5G; staze ale (semi)ascezei sociale, compensată cu sin- este expresia unor manevre oculte ale masoneriei cera bucurie a viețuirii alături de cei dragi. Trebuie mondiale; este lansat deliberat în lume pentru a pro- să fii un creștin bine antrenat spiritual pentru a te pu- voca spaime globale și instaurarea dictaturii noilor tea detașa (temporar) de lume, pătimind în același tehnologii; în sfârșit, virusul ar fi instrumentul perfect timp o parte din suferințele ei. Doar așa poți satura pentru reducerea substanțială a numărului de locui- deplin paradoxul: ești, deopotrivă, cuminte în plină tori ai Terrei, o planetă și așa suprapopulată aflată nebunie pandemică și debordant în mijlocul acalmiei deja în pragul colapsului (vezi romanul Infernul al lui generale. Ai viață, spirit și nerv, dar ai și disciplină, Dan Brown) etc. stăpânire de sine și responsabilitate față de tine și La rândul lor, vaccinurile intens mediatizate și ceilalți. În cele din urmă, ai credință în Dumnezeu și produse doar de marile companii occidentale (Sput- speranță în izbăvirea de cel Rău. nik-ul rusesc nu se pune!) ar fi, de fapt, surse sigure Ultima este nemuritoare. „Speranța moarte n-are” de profit financiar și notorietate. Primim cu toții tot fe- – sună o veche vorbă românească. Altfel spus, spe- lul de filmulețe și articole pe FB din care aflăm „ade- ranța este un dat consubstanțial condiției umane. vărul” cu privire a planurile Ocultei Mondiale de a ne Stă în firea omului să spere. Limba română este sa- distruge și reseta istoria. „Somități” discreditate sau turată de cuvinte și expresii care trimit la ideea spe- marginalizate ale lumii științifice de pretutindeni ne ranței, mai exact la obiceiul nostru românesc de a luminează cu privire la înfricoșătoarele adevăruri din vedea partea plină a paharului. În acest sens nu spatele campaniilor de vaccinare antiCovid. Noile (mai) are mare importanță dacă speranța este o medicamente nu au trecut proba unui timp îndelun- forma mentis etern umană sau „o combustie psihică gat și sunt, prin urmare, deosebit de riscante. Unele subînțeleasă a vieții” (Gabriel Liiceanu). La limită, ar conține chiar substanțe toxice, cum este mercu- speranța omului religios ține (și) de credința lui ulti- rul. La limită, noile vaccinuri occidentale ar fi instru- mă că o stranie și metafizică lucrare a destinului fa- mente demonice de transformare și recombinare a ce ca anumite forțe obscure ale lumii și universului ADN-ului uman. Scopul ascuns al acestor oculte să acționeze în favoarea sa. manevre orchestrate de cei care stăpânesc din um- În această ultimă ipostază, speranța este uneori bră planeta ar fi acela de a ne livra morții în doar dublată de solidaritatea cu cei greu încercați. Rezul- câțiva ani. Doar așa s-ar putea salva planeta noas- tă un mariaj spiritual desăvârșit al celor două virtuți. tră suprapopulată, oferind-o în dar Ocultei Mondia- Doar că sentimentul real al solidarității îl trăim spo- le... Teribile aberații! Citești și te crucești. Citești. radic, episodic, temporar. Nu rezistăm tensiunii per- Cred cu toată convingerea mea că una din solu- manentei cuplări la suferința celorlalți. La limită, du- țiile spirituale care ne poate vindeca de răul acestor rerea se banalizează iar criza devine un mod de via- fantasmagorii și patologii mentale ține (și) de „arta ță. Asistăm, tăcuți și resemnați, la vicleana instituire de a ne duce crucea”. În esență, ea ne invită să ne în viața noastră a „noii normalități”. Ubicuitatea viru- informăm citind textele specialiștilor și judecându-le sului Covid 19 și potențiala noastră contagiune cu cu mintea noastră. Să evităm toxinele livrate cinic și „demonul” acestuia ne lasă, pe unii dintre noi, real- subversiv de televiziunile comerciale și de alți neica mente nepăsători. Parcă obosim să mai fim atenți, nimeni aflați în treabă pe FB și în alte medii virtuale. vigilenți și responsabili. Banalizăm pericolul, ne fami- Esențial este să rămânem optimiști, lucizi, mereu liarizăm cu răul și pariem pe filosofia de viață proprie atenți și concentrați, disciplinați și responsabili în fa- omului „neînfricat”: „mie nu mi se poate întâmpla așa ța maleficiilor pan-demonului Covid 19. Să avem ceva”! Emoția colectivă provocată de misterioasa credință în Dumnezeu și încredere în veritabilii pro- prezență a unui inamic invizibil trece. Vraja se des- fesioniști. Arta de a ne duce crucea în vremuri pan- tramă. Magia regăsirii sub semnul aceleiași cauze demonice este aceea de a ne transfigura încercările nobile se stinge. grele ale vieții în tainice provocări îngăduite de în- Alteori, sensibilitatea noastră este deturnată și suși bunul Dumnezeu. manipulată politic sau ucisă lent de trista fascinație a

120 Simona MODREANU

GÂNDUL SFEREI

Ori de câte ori căutăm o reprezentare pentru in- e cuprinsă integral în acest vers. E un alt mod de a finitul mic sau pentru infinitul mare, gândul se duce formula monada pitagoreică și plotiniană, e punctul în chip natural spre figurile rotunde: punctul, cercul, din care vor țâșni materia, timpul, spațiul. „Esența sfera, bucla, ca și cum ar exista un pattern inerent, plină în sine de infinitate latentă” – iată o definiție a o predeterminare înscrisă în datele noastre geneti- vidului, oferită de același Scève, cu cinci sute de ce. Iar imaginarul literar nu pare să se abată nici el ani înainte ca ecuațiile și experimentele contempo- de la această matrice consubstanțială. rane să vină să demonstreze ceea ce, prin cunoaș- Iată, când Dante descrie divinitatea, în ultimele terea intuitivă și conexiunea instantanee la imagi- cânturi din Paradisul, alege punctul ca ilustrare a nar, la akașa, poeții, ca și artiștii, accesaseră pe al- ordinii universale în gândul lui Dumnezeu, înainte tă cale. de a se desfășura în creație: „un punct ce-a lumii Surprinzător de multe texte din perioada medi- osie o ține-n el” (Cânt XIII); „căci vezi în punctu-n evală sau renascentistă abordează această chesti- care/ toți timpii de-orișicând sunt timpi prezinte” une cosmogonică majoră cu o dezinvoltură intelec- (XVII); „Ființa lumii care centru-l ține/ etern pe loc, tuală și o forță de expresie sintetică neașteptate. dar totu-n jur mișcându-l,/ de-aici începe ca din da- Pentru unii dintre autori, cum ar fi poetul și savantul tă fine.// Ăst cer nu-i nicăieri decât în gândul/ lui Guy Le Fèvre de La Boderie, singura temă demnă Dumnezeu, din care-amor s-aprinde/ spre-a-i da de a fi abordată e cea a sferei al cărei centru este mișcări, și curs spre-a fi plouându-l.// Lumina și iu- pretutindeni, iar circumferința nicăieri. Iată încă un birea-n cerc îl prinde/ cum el pe toate; dar cuprinsul exemplu care, dincolo de armonia prozodică și alu- lui/ îl știe singur Cel care-l cuprinde.” (XXVII); punc- ziile platoniciene, nu s-ar fi făcut de râs nici în fața tul radios al lui Dumnezeu, lumina increată… „Un unui Niels Bohr, de pildă: punct văzui ce-așa de-nflăcărată/ lucoare-avea, că … să pătrund în infinitul adânc care se rotește via lui lumină/ de-nfoacă ochii-i face orbi deodată.” în centrul său. (XXVIII); „Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.” Centrul său se mișcă în el, iar el nu se clintește (XXVIII); „punctu-al cui cuprins adun-oricare când deloc, și unde”. (XXIX) „… punctul ce mă-nvinse/ și pa- Ceea ce numim Univers este Punctul Centrului re-nchis el cel ce-nchide toate”(XXX). său: În straniul și complexul poem filosofic al scriito- Și cum de se repliază în sine rului renascentist Maurice Scève – Microcosme – Neîncercuitul Cerc încercuind Encyclia? pentru a cărui lectură trebuie multe chei, există un vers, primul în fapt, de o excepțională concizie și Paradoxal (poate pentru noi, nu pentru ei!), plasticitate, care poate foarte bine reprezenta o sin- Dumnezeu este în același timp centrul din care se teză a tuturor acestor idei: „Cel dintâi în Nimicul său ivește universul, dar și sfera infinită care îl conține ferecat se tăinuia în al său Tot”, un concentrat al pe acesta ca punct. În linia lui Nicolaus Cusanus, echivalenței între Nimic – vidul plin – Tot, așadar Dumnezeu este și minimul conceptibil, adică punc- întregul încă nedesfășurat în creație. Teoria înfășu- tul, dar și maximul, respectiv sfera. Circumferința rării și desfășurării lumii, a ordinii implicite și explici- este egală cu centrul și fiecare punct al sferei este te pe care avea să o dezvolte David Bohm (și de- centru. După cum sintetizează Georges Poulet, spre care se face mai pe larg vorbire în Capitolul II) Dumnezeul final este identic cu Dumnezeul inițial.

121 Punct de plecare, centrul/ punctul este și punct de pastorul Jean de Labadie, și el îndrăgostit de sim- sosire. bolul sferei infinite, scrie: Aproape nimeni nu-i mai cunoaște astăzi pe În cerc perfect, fără început și fără capăt, acești adevărați „oameni universali” ai Renașterii, o Care fără circumferință își are centrul peste tot: epocă în care toate științele, toate formele creației Are totul, este totul, ba chiar este Totul suprem, și cunoașterii se împleteau și creșteau organic, fără Care nefiind nimic este Tot și nu este decât hiatusul introdus de epoca Luminilor și agravat ne- Ființa însăși. contenit de atunci încoace. Evident, cantitatea de Secolul al XVIII-lea însă vine cu o ruptură de cunoștințe specifice, sau varietatea și rafinamentul nivel, iar centrele, cercurile și punctele predecesori- instrumentelor și metodelor de cercetare actuale lor sunt vehement persiflate de generația Iluminiști- nici nu suportă comparație cu cele existente în lor, astfel încât își pierd prestigiul și forța simbolică vremea aceea, dar oare chiar suntem mai câștigați transcendentă, devenind în scurt timp ininteligibile, din această perspectivă? Oare faptul că am do- sau doar simboluri seculare ale unor sisteme științi- bândit o aproape perfectă cunoaștere a fragmentu- fice, precum cel cartezian, newtonian, apoi al între- lui compensează pierderea imaginii de ansamblu, a gii ere industriale ce a urmat. sentimentului apartenenței la o rețea fabuloasă de Și totuși, nu ne putem desprinde, provizoriu, de structuri, la un întreg? această sumară evocare a unor poeți-filosofi fără Universul lui Cyrano de Bergerac (L’autre a-l aminti pe Eminescu și pătrunzătoarele sale ver- monde/ Cealaltă lume, 1657) este format dintr-o suri în care strălucește, șlefuită, vechea înțelepciu- „infinitate de mici corpuri invizibile” care au drept ne din Rig-Veda, X (Imnul creațiunii, pe care, de caracteristici soliditatea, incoruptibilitatea și simpli- altfel, l-a și tradus, pentru a-l avea mereu aproape): tatea. În acest roman științifico-fantastic, Cyrano re- ia multe dintre argumentele lui Lucrețiu din De Atunci nu era nici neființă, nici ființă; rerum natura, fără a merge însă pe linia viziunii nu era văzduhul, nici cerul cel depărtat. clasice grecești, care respingea vidul ca neant ne- Ce acoperea? Unde? sub a cui ocrotire erau interesant, ba chiar înspăimântător. Omul lui Cyra- apele? no nu mai este în centrul universului, dar, pe de al- era oare un adânc fără fund? (1978: 45) tă parte, el trăiește într-un univers infinit unde mate- ria formată din atomi poate lua o infinitate de forme La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, și unde i se oferă o infinitate de posibilități. Pe când totul era lipsă de viață și voință; Personajul Dyrcona, care călătorește spre Soa- Când nu s-ascundea nimica, deși tot era re și apoi spre Lună, afirmă că, în apropierea astru- ascuns… lui fierbinte, Icosaedrul, nava sa spectaculoasă, ca- Când pătruns de sine însuși odihnea cel re e un ingenios ansamblu de oglinzi, vase și sfere, nepătruns. (Scrisoarea I)

își încetinește viteza: „... din cauza seninătății ete- Ecourile dintre cele două viziuni atât de ase- rului care se rarefia pe măsură ce mă apropiam de mănătoare, legate prin rostiri aparent despărțite de sursa zilelor; căci materia, la această altitudine, es- mii de ani continuă la fel de spectaculos în Rugă- te foarte rărită de marele vid de care e plină, în ciunea unui dac: consecință, această materie este foarte leneșă din cauza vidului care nu acționează.” (44) Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Într-adevăr, întregul text, aproape necitit astăzi, Nici sâmburul luminii de viață dătător, al Celeilalte lumi furnizează nu doar o teorie atomi- Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna, că, ci și un fel de „dovadă experimentală” a existen- Căci unul erau toate și totul era una,

ței vidului! așezată parcă în ecou cu strofa a doua din Rig- Viziunea sferei inteligibile, fără margini și capăt, Veda: care generează multiplicitate și care, într-un al doi- lea timp al mișcării cosmice absoarbe creația în Atunci nu era moarte, nici nemurire; centrul ei continuă și în secolul următor, în ecuație semnul nopții și al zilei (încă) nu era. fiind însă tot mai prezent omul – la rândul său cen- Liber sufla fără suflare acest Unul; tru și punct, aidoma Creatorului. Interesantă e și mai presus de el nu mai era nimic altceva. (1978: 46) evocarea uniunii progresive, a reunirii în fond, a su- fletului cu Nimicul-Tot, cu Unul-Punct, pe care o re- Orice comentariu pare de prisos… găsim și la poeți și la teologi și la savanți. De pildă,

122

Emina CĂPĂLNĂŞAN

VIZITE DE FILOLOG

Multe și interesante sunt locurile lumii actuale. întoarcere la firescul românesc de a adapta/ de a Ele sunt însă cu atât mai interesante cu cât turismul crea. Unele elemente rămân cum le-a lăsat limba- de promenadă devine curiozitate lingvistică. Cerce- mamă, intraductibile, de nemodificat în limba ce le tăm locurile nu pentru că avem un scop fundamen- preia. Altele însă se adaptează perfect la noul tal – mâncatul, ci pentru că ele reprezintă dicționare background lingvistic sau se creează pe teren ro- vii, care se scriu pe măsură ce le deschizi, care fac mânesc din elemente pe care le cunoaștem și le istorie pe măsură ce le cauți istoria. avem la îndemână: un substantiv (cartof) + un sufix Dacă prin șaormerie și sandvicerie s-ar comple- (-ărie). Aurărie, argintărie, rufărie ne sună cunoscut, ta seria locurilor care vând un anumit produs: meze- deși am spune că un cuvânt precum cartofărie ne lărie (cuvânt vechi, inclus de multă vreme în dicțio- sună și mai cunoscut: e mai potrivit pentru o discuție nare), ceainărie (și el vechi și prezent în lucrările le- despre limba română actuală, despre noutăți, de- xicografice), cicletărie (cuvânt absent din dicționare, spre realitățile zilnice. dar impus de realitate, încadrabil în paradigma locu- Astfel de creații lexicale nu trebuie trecute în rilor sufixate similar), carofisseria (cum apare ea cap rândul găselnițelor de moment, ci în rândul elemen- de afiș în multe spații urbane) trebuie atent analiza- telor de originalitate cotidiană. Stilul colocvial e im- tă înainte să-i oferim spațiu și independență în lu- presionant, iar creativitatea reclamelor – sursă de crări lexicografice. inspirație. Este și un strop de marketing la mijloc, Cartofis(s)erie? Cu siguranță a apărut după mo- consumatorul (ne)pretențios ciulind urechile la nou- delul braserie, patiserie. O chestiune importantă: tăți. Ce îndemn grozav, citadin: Să mergem la carto- există în franceză brasserie și pâtisserie, dar nu fărie: locul unde mâncăm cartofi prăjiți! există *cartofisserie. Cartoful nostru provine din Prin urmare, avem convingerea că științele limbii germană: Kartoffel, nu din franceză, unde leguma nu au menirea să strice dulceața colocvialului sau se cheamă patate sau pomme de terre (registre di- să submineze prospețimea noutăților, ci să le ordo- ferite). În franceză există pataterie (ca nume de re- neze, să le integreze, să le justifice. Desigur, cel pu- staurant): „La Pataterie est un endroit étonnant et… țin trei ingrediente trebuie să apară într-o analiză pu- qui n’aime pas les pommes?” (https://m.lyonresto. ternică: precedentul, frecvența, necesitatea. Creati- com). Brasser e un cuvânt care există în franceză și vitatea realităților culinare e uimitoare! Un argument: el stă la baza denumirii locului. Pâtisser – de ase- prăjitoria. Spre deosebire de cartofărie, lucrurile aici menea. Brasserie vient du verbe brasser; pâtisse- sunt și mai simple, sunt clare, iar denumirea stă, fă- rie vient du verbe pâtisser (rare) – ar spune un ră dubii, sub semnul corectitudinii. Ce e prăjitoria? În francez și confirmă dicționarul Le Petit Robert locul unei definiții, cităm o opinie: „prăjitoria de cafea (2008). Există și friterie, unde recunoaștem același este pentru noi artă și pasiune. În prăjitoria noastră procedeu (de formare cu un sufix). transformăm cafeaua crudă de culoare verde în Prin urmare, *cartofisserie ar fi o creație hibridă aromate boabe de culoare maro închis, pasiunea și bizară: o alăturare dintre un cuvânt românesc și noastră este de a selecta, a prăji și a ambala cafea- un fals prefix franțuzesc; -ie și -erie (concurente) ua cu atenție pentru ca produsul final să fie perfect” sunt sufixele care indică un loc unde se vinde ceva. (aldocaffe.com). Pe scurt, la prăjitorie cafeaua este Așadar, varianta care ar putea fi susținută de lo- selectată, prăjită și ambalată, cafeaua proaspăt pră- gică și de științele limbii este cartofăria. O astfel de jită fiind produsul care se vinde în acest loc purtător noutate este, poate, neconvențională. Fără up- de sufix. grade, fără urmă de străinism. În fapt, este o simplă Realitatea din spatele cuvântul e diferită de cea

123 descrisă de cuvântul cafenea. Magazin de cafea? sfârșit: „ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. cea- Credem că este mult prea sec pentru un loc cu po- prăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. veste. O poveste cu... cafea, despre cafea, iar, în ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile”. Este, așadar, un cu- cazul nostru, o poveste despre un cuvânt. A prăji – vânt învechit, ieșit din uz. Acest lucru înseamnă că prăjitor de cafea – prăjitorie (de cafea). Cum se a dispărut realitatea pe care o desemnează. Cuvân- cheamă, oare, cel care face asta – agentul uman, tul trăiește încă – prin lucrările lexicografice – și es- cum ar veni? Prăjitor de cafea? Greu de acceptat. te, cu siguranță, un element prețios în mintea iubito- Până la alte căutări, ne folosim de o altă poveste, a rilor de frumos ori pe buzele nostalgicilor. Să nu-l ui- unui croitor de cafea: „am găsit pe internet un prăji- tăm nici pe ceaprazar, pl. ceaprazari, s. m., însem- tor de cafea, am închiriat un spațiu, o croitorie deza- nând „fabricant sau negustor de ceaprazuri sau, fectată din oraș, am amenajat-o și i-am spus «Croi- prin extensie, de chipie și de alte obiecte de unifor- toria de cafea»” (life.ro). Deși conceptul e străin (în mă (militară); format astfel: ceapraz + suf. -ar (v. Italia, de pildă, ideea unei prăjitorii de cafea este Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a frecvent materializată, vizibilă), ne place că am găsit revăzută și adăugită, 2009). De notat e că forma co- o etichetă românească pentru o activitate de poves- rectă este: ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. cea- te, boemă, atentă la nuanțe și la gusturi. Asemenea prazári – v. DOOM2. preparării/ pregătirii cafelei: cu atenție la detaliu, cu Contextele îl fac supraviețuitor și-i girează lupta finețe. Cu precizia artizanului de cafea s-a creat și cu modernitatea – uneori – uniformizantă: „Pe stra- acest cuvânt simpatic: prăjitoria, iar răbdarea și tim- da Mihai Viteazu putem găsi ultimul ceaprăzar din pul îi vor oferi statut oficial. Cu siguranță nu este un Constanța, pe Marcel Andronache. Explică în ce lexem efemer, care a apărut dintr-o necesitate con- constă meseria lui: face șepci. Și pune în această textuală, de moment, ci un cuvânt de care avem ne- activitate toată pasiunea.” (coripucca.blogspot. voie pentru a denumi o idee tot mai des materializa- com); „Șepcile au și ele povestea lor. Cu tot cu me- tă: „Apar prăjitorii în toată țara ca ciupercile după seria de ceaprăzar. Adică șepcar. Calapoade și ploaie, ciupercile bune. Pasiunea e în creștere, teh- măsurători, și cusături. E-he, câte și mai câte! Mai nologia din ce în ce mai accesibilă, așa că sunt pre- sunt trei meșteri ceaprăzari în Cooperativă.” mise bune să ajungem să avem câte o prăjitorie pe (evz.ro). Literatura ori textele subiective (de ieri și de fiecare stradă. Și de ce n-am avea? De ce n-ar fi azi) conservă și ele realitatea și omul: „Când ieșim prăjitoriile de cafea precum brutăriile?” (cafea- de la școală, îl iau de mână și, intrând într-o cea- farazahar.ro). prăzărie, îi cumpăr o șapcă nou-nouță [sic!]” (Elevul În finalul discuției despre acest loc special – o Dima dintr-a șaptea, de Mihail Drumeș); „Croitorii surpriză și argumentul suprem că prăjitoria nu e reușesc să facă o rochie și după un alt gust decât nicidecum o copilărie (lexematică): prăjitoríe „f. Fa- cel afișat în magazinele de stat, ceaprazarii – o pă- brică de prăjit (de ex., cafea)”. Deși cuvântul nu lărie ca pe vremuri când domnii le purtau cu distinc- apare nici în DEX, nici în DOOM (și nici în alte dicți- ție etc. Spiritul lumii de dinainte se refugiază aici, în onare tinere), apare în Dicționaru limbii românești, micile ateliere cu o singură cămăruță. Această lume lucrare lexicografică din 1939 (v. www.dexonline. continuă să subziste pe străduțe din vechile cartiere ro). Ce întoarcere frumoasă la ce-a fost odată, ce «burgheze» și ele cândva mahalale și uneori se recuperare utilă și ce realitate frumoasă acoperită strecoară și în noile cartiere muncitorești de o urâ- de litere românești! țenie exemplară.” (graphicfront.ro). Al treilea loc vizitat cu neastâmpăr de filolog es- Importanța ceaprăzăriei e girată, poate, de mer- te ceaprăzăria – cuvânt știut, din altă vreme parcă, cerie (cuvânt pe care-l simțim mai des folosit, cu notat de multă vreme, uitat în ultima vreme. O dis- sens mai general, acoperind o realitate mai bogată, cuție despre ceaprăzărie este o călătorie în timp, care încă există: magazin de mercerie, adică loc într-o vreme în care detaliul era privit cu încredere, unde se vând obiecte mărunte care servesc la cu- căutat și valorizat. sut și ca accesorii la îmbrăcăminte, mai ales ace, Minunata prăvălie de ceaprazuri își poartă nu- ață, copci, agrafe, panglici, dantele, nasturi (v. Micul mele frumos și transparent: ceapraz + suf. -ărie. dicționar academic, ediția a II-a, 2010). Și el apare Ceapraz, -uri este un cuvânt ce acoperă multe: șiret în DOOM2, dar are privilegiul de a nu avea eticheta sau panglică, sfoară de mătase sau șnur, ciucure înv.: „merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merce- sau chiar nasture, toate acestea fiind podoabe pen- ríei; pl. merceríi, art. merceríile”. Totuși, aici nu gă- tru haine (militare), draperii, tapițerii. E un cuvânt sim vreun iscusit domn simpatic ce face ceapra- provenit din turcă, așa că putem să ne imaginăm o zuri. bună bucată de istorie doar dacă intrăm într-o astfel În concluzie, surprizele peisajului lingvistic (ur- de prăvălie. Mai există, oare, ceaprăzării? În dicțio- ban) sunt destule. Trebuie doar să le căutăm, să ne nare, cel puțin, există. DOOM2 îi acordă și el spațiu, întrebăm, iar dicționarele au, cu siguranță, surprize- însă îi pune o etichetă care marchează practic un le lor.

124

Laura-Carmen CUȚITARU

DOVEZI ALE NATIVISMULUI LINGVISTIC

Orice copil sănătos învață propria limbă ma- cadrul relațiilor de muncă. Ea s-a numit pidgin ternă vorbită trecând printr-un număr succesiv de (cuvânt care se crede că ar fi o aproximare chi- etape. Studiile efectuate asupra copiilor cu defici- nezească a cuvântului business). ențe de auz arată că, în primă fază, gânguresc și Derek Bickerton, de la Universitatea din Ha- bolborosesc la fel ca toți ceilalți însă, din cauză waii, a demonstrat că, în multe cazuri, limba pid- că nu aud stimulii lingvistici din mediul înconjură- gin suferă o transmutație. După o vreme, dacă tor, încetează curând. Dacă un astfel de copil se comunitatea durează, oamenii se căsătoresc în- naște din părinți surzi care folosesc limbajul sem- tre ei și au copii. Acești copii se joacă unii cu alții, nelor, el va învăța limbajul semnalizat în exact și, orice limbă ar vorbi în casă (limba maternă același mod în care copiii care aud învață limba sau limbile materne ale părinților lor), afară la joa- vorbită. că trebuie să folosească varianta pidgin. Dacă Este uimitor cum sunetele sunt convertite în expunerea la aceasta are loc în perioada de în- semne, iar copilul trece prin toate stadiile despre sușire a limbii materne, se întâmplă ceva absolut care am vorbit în articolele anterioare: silabisește uimitor: copiii transformă limba pidgin într-una re- cu mâinile, semnalizează mai întâi un cuvânt, ală, adică extind vocabularul cu cuvinte noi, sta- apoi două cuvinte, apoi trece prin stadiul telegra- bilesc un sistem gramatical cu timpuri verbale și fic, apare și gramatica. Dacă părinții nu semnali- subordonare între propoziții, până pot vorbi des- zează fluent, copilul tot va învăța limba și va de- pre tot ce doresc. Noua limbă se numește creolă veni mai fluent decât ei. Dacă părinții nu semnali- (din cuvântul omonim franțuzesc, care înseamnă zează deloc, copilul va prinde orice gest din jur și „nativ”), iar copiii care au creat-o sunt primii ei va începe să-și formeze propriul sistem de sem- vorbitori nativi! nalizare: unul rigid, rudimentar, care progresează Americanul Bill Bryson menționează câteva încet numai până la un punct, după care, în lipsa exemple de inovații lexicale ale copiilor care vor- oricărui răspuns, dispare. Așa cum spune Ray besc neo-melaneziana, o limbă creolă bazată pe Jackendoff, copiii caută limba. engleză, vorbită în Papua Noua Guinee: cuvântul Din sociolingvistică vin alte informații. În de- pentru barbă este gras bilong fes, literal iarbă ca- cursul istoriei umane, au fost circumstanțe în ca- re aparține feței; cuvântul pentru venă sau arteră re oameni din diverse culturi, vorbind diverse este rop bilong blut, literal sfoară care aparține limbi, s-au găsit împreună în același loc (de sângelui. În limbile creole africane se găsesc ex- exemplu, africanii aduși ca sclavi în America de presii ca wesmata (din englezescul what is the Nord, sau muncitorii aflați pe plantațiile de zahăr matter, adică „ce se întîmplă”) sau bottom-bottom din Hawaii). Neavând o limbă comună, toate wata wata (repetiții ale cuvintelor bottom, „fund, aceste comunități au reacționat în același fel: parte de jos” și water, „apă”) care înseamnă sub- și-au creat una. Și-au construit un sistem de co- marin1. municare elementar din cuvinte și expresii luate Și mai multe dovezi vin dinspre neurologie. În din diversele limbi materne vorbite și puse laolal- anii 1960, Eric Lenneberg formulase deja ipoteza tă. Cu un vocabular redus la strictul necesar și cu fundamentului biologic al limbii. El sugera atunci o gramatică aproape inexistentă, această nouă că orice copil se naște cu capacitatea distinctivă limbă era folosită numai pentru a comunica în 1 Bryson, B. Mother Tongue, 1990.

125 de a învăța limba umană, anulată de către orga- departe. Treptat, purtarea lui Edik s-a îmbunătă- nism în jurul vâstei de doisprezece-treisprezece țit, vocabularul s-a îmbogățit, iar gramatica a în- ani. Aceasta a fost numită „ipoteza vârstei limită”, ceput să apară. Extrem de vulnerabil din punct ea implicând existența unei perioade critice pen- de vedere social, copilul părea extrem de promi- tru învățarea limbii materne. Dacă în acest inter- țător sub aspect lingvistic. val copilul nu a beneficiat de o amplă expunere la Dacă privim lucrurile din perspectiva lui Len- limba vorbită și la interacțiune socială, după neberg, Edik a fost norocos pentru că a fost găsit această vârstă acest lucru devine imposibil. Pen- înainte de vârsta limită. Există multe alte cazuri tru demonstrarea unei atari ipoteze, cineva ar tre- bine documentate (Chelsea din SUA, Isabelle din bui să izoleze un copil imediat după naștere și să Franța, Amala din India, Kaspar Hauser din Ger- nu lase pe nimeni să-i vorbească timp de vreo mania ș.a.), dar să mai menționăm cazul unei fe- doisprezece ani, după care să încerce să-l învețe tițe englezoaice, Chelsea, care nu era nici sălba- să vorbească, să vadă ce se întâmplă. Un expe- tică, nici nu suferea de retard mintal. Chelsea su- riment nebunesc de felul celui descris este impo- ferea de surzenie, dar fusese diagnosticată în sibil de efectuat, însă istoria înregistrează un ma- mod greșit ca retardată. Abia când a împlinit vâr- re număr de cazuri în care copiii au fost crescuți sta de treizeci și unu de ani, un neurolog i-a de- de animale sau de părinți demenți care au făcut pistat surditatea și i-a prescris un aparat auditiv. exact acest lucru (dar fără vreo curiozitate științi- Putând, în sfârșit, să audă sunetele, Chelsea a fică). început să învețe să vorbească, dar, după ce vo- Primul caz de „copii sălbatici” bine documen- cabularul ei a ajuns să includă vreo două mii de tat datează din anul 1799, când, în pădurile din cuvinte, pe care le folosea ca un copil aflat în sta- Aveyron, în Franța, a fost găsit un băiat de circa diul celor două cuvinte, procesul s-a oprit. Gra- doisprezece ani. El a fost luat de doctorul Itard și matica nu s-a format niciodată în creierul ei. menajera acestuia, doamna Guerin, l-au numit Tot din neurologie apar în discuție două pato- Victor, iar doctorul a încercat să-l civilizeze, de- logii: SLI (Specific Language Impairment) și Sin- oarece copilul se purta ca animalele sălbatice. Au dromul Williams. În SLI, vorbirea apare târziu, fost făcute eforturi uriașe, care și-au atins ținta în poate avea un tipar neașteptat, iar nivelul de stă- multe privințe. Dar, spre marea dezamăgire a pânire este sub cel așteptat conform vârstei2. doctorului, Victor nu a reușit niciodată să vor- Discursul este lent, iar convorbirile par că-l obo- bească. sesc teribil pe un astfel de pacient. Acesta are În timpurile noastre, în 1970, în California, probleme gramaticale serioase: nu poate forma Genie a fost găsită de poliție la vârsta de trei- timpul trecut al verbelor, și nici pluralul substanti- sprezece ani, purtând încă pamperși. Ea își pe- velor. Studii statistice recente arată că boala se trecea zilele într-o cămăruță întunecoasă, legată transmite ereditar. Lingvista Myrna Gopnik împre- de un scăunel pe timpul zilei. Aflată într-o stare ună cu o echipă de geneticieni au studiat o în- de severă deprivare senzorială și socială (părinții treagă familie din Marea Britanie. Bunica avea ei, nebuni, nu vorbeau niciodată cu ea), Genie a SLI. Din cei cinci copii ai ei, unul e normal (la fel fost luată de autorități și dată spre adopție. Cer- ca și copiii acesteia), iar ceilalți patru au SLI. cetătoarea Susan Curtiss și doctorul James Kent Aceștia patru au împreună douăzeci și trei de co- au descoperit că, deoarece cortexul ei stâng (res- pii, din care unsprezece au SLI. Cercetările făcu- ponsabil cu procesarea limbii) nu primise nici un te de echipă au demonstrat că pedigree-ul suge- fel de stimulare sonoră, neuronii se atrofiaseră. rează o trăsătură controlată de o singură genă Tomografiile au arătat un creier modificat fizic. autosomal dominantă. Fenomenul trebuie că e Genie a învățat, totuși, câteva mii de cuvinte, dar determinat genetic, deoarece nici un factor de nu a făcut niciodată enunțuri complexe, lucru ca- mediu nu poate fi incriminat pentru faptul că 53% re a făcut-o pe Curtiss să concluzioneze că gra- din familie este atinsă, iar restul nu (în general, matica e o facultate a minții umane. SLI nu afectează mai mult de 3% din populație). Edik a fost găsit în orașul Mirnîi, din Ucraina, Se crede că o singură genă este implicată deoa- în 1999, într-un apartament părăsit, locuit de rece, dacă ar fi mai multe gene, atunci diferite câini. El se purta ca ei: mușca, zgâria, mânca cu grade de dizabilitate lingvistică ar trebui să apară gura de pe jos. Ajuns într-o familie adoptivă la în familie, iar acest lucru nu se întâmplă. Gena vârsta de șase ani, el a făcut progrese lingvistice trebuie să fie autosomală (nu pe cromozomul X) lente: avea nivelul unui copil de trei ani. Mamei deoarece boala afectează femeile și bărbații lui adoptive, Nadia, i-au trebuit luni întregi să-l în- vețe cum să mănânce, să se îmbrace și așa mai 2 Guasti, M.T. Language Acquisition, 2002.

126 deopotrivă, cu aceeași frecvență3. are loc în procesul învățării, sunt necesare la gă- Sindromul Williams, numit și hipercalcemie in- sirea unor soluții la problemele gramaticale (pre- fantilă, este o dereglare rară a metabolismului cum alegerea unui afix sau a unui cuvânt5. calciului și calcitoninei, caracterizată, printre alte- Foarte complexa teorie a nativismului a fost și le, de retard mental și înfățișare neobișnuită: bol- ea atacată, ca orice altă teorie. O evaluare echili- navii sunt scunzi, au fețe înguste și frunți largi, brată vine din partea Tatianei Slama-Cazacu. În bărbii ascuțite și buze pline. Vorbirea apare mai opinia cunoscutei noastre academiciene, opozan- târziu decât la persoanele sănătoase, dar, până ții nativismului fie aparțin tradiției behavioriste, în adolescență, ei ating un nivel lingvistic ce de- prea tare legate de vechiul model psihologic me- pășește nivelul celorlalte funcții cognitive. Devin canicist, fie vin cu date neconcludente. Dezbate- foarte vorbăreți și manifestă predilecție spre cu- rile se mențin la un nivel speculativ, de vreme ce vinte rare și complicate: pteranodon, ibex, uni- informațiile solide care să susțină o teorie sau al- corn. Însă nu toate aspectele limbii sunt cruțate: ta lipsesc. Mai mult, datele existente sunt folosite afixarea inflexională regulată e corectă, pe când ca argument de ambele tabere. Tatiana Slama- cea neregulată se face incorect4. Dacă contras- Cazacu spune: tăm cele două patologii, observăm că, în prima, limba este afectată, dar nu și celelalte abilități Speculațiile în jurul ipotezei fundamentale a LAD cognitive (raționamentul, memoria, acțiunea, per- par inutil obositoare, pentru că nu știm bine ce cepția), pe când, în cea de-a doua, lucrurile stau este acest LAD, nu înțelegem bine cum «intră» exact invers – limba întrece alte funcții cognitive faptele de limbă, din contextul social, în acest ti- –, o patologie fiind imaginea în oglindă a celeilal- par, nu am putut afla ce rol au educația, învăța- te. Un raționament logic ar arăta că, dacă funcția rea limbilor străine6. limbajului nu se dezvoltă normal, atunci funcțio- narea circuitelor cerebrale destinate procesării Așa cum formulează Jackendoff, în spatele limbii nu este normală, lucru care ar implica un tuturor criticilor aduse ineismului stă opinia potri- defect genetic. vit căreia Gramatica Universală ar trebui oricum să fie Dacă cineva s-ar mai îndoi de caracterul în- născut al facultății limbajului, opinând că dovezile extrem de elaborată și foarte bine acordată. Este sunt toate indirecte, argumentul decisiv este greu să-ți imaginezi că toată această structură adus, în fine, de însăși genetica. În anul 2001, apare în creier înaintea experienței, cu atât mai Simon Fisher și Tony Monaco, geneticieni la Uni- mult cu cât este codată genetic. Răspunsul lui versitatea din Oxford, au descoperit gena specifi- Chomsky a fost, în esență, acela că limba pur și că ce suferise mutații la familia britanică studiată simplu nu se compară cu nici o altă abilitate bio- de Myrna Gopnik. Denumită FOXP2, gena este logică”7. activă în anumite regiuni ale creierului în perioa- da fetală, iar rolul ei e de a declanșa activitatea O altă obiecție vizează pretenția că UG ar fi o altor gene (ceea ce explică de ce poate avea un teorie a gramaticilor. Generalizările gramaticale spectru larg de efecte). Cercetătorii de la Institu- făcute până în prezent sunt considerate, de către tul „Max Planck” pentru Antropologie Evoluționis- unii cercetători, simple observații făcute asupra tă din Leipzig au anunțat, în același an, că multor limbi actuale (dar nu toate). O teorie ade- FOXP2 este extrem de bine conservată în evolu- vărată a gramaticii ar trebui să fie în stare să pre- ție: secvența unică de unități din proteina acestei zică ce se poate și ce nu în limbă, iar UG, se gene este atât de importantă încât orice schimba- spune, e departe de așa ceva. re poate duce la moartea purtătorului ei. Steven Pinker încearcă să definească ideea de „gene ale gramaticii”:

Genele gramaticii ar putea fi secvențe de ADN care codifică activitatea proteinelor, sau care pro- voacă transcrierea proteinelor, în anumite mo- mente și în anumite locuri din creier, proteine ca- re ghidează, atrag sau aglutinează neuronii în re- țele care, în combinație cu reglarea sinaptică ce 5 Pinker, S. The Language Instinct, 1994, pp. 321-22. 6 Slama-Cazacu, T. Psiholingvistica: o ştiinţă a comunicării, 3 Pinker, S. The Language Instinct, 1994. 1999, p. 264. 4 Guasti, M.T. Language Acquisition, 2002. 7 Jackendoff, R. Foundations of Language, 2002, p. 190.

127

Cristina FLORESCU

OBRAZNICUL, NEOBRĂZATUL ȘI CEL FĂRĂ (DE) OBRAZ

Să urmărim câteva aspecte ale grupului sinonimic ceputul secolului trecut, lingvistul George Pascu a din titlu. atras atenția că niciodată, în nicio limbă veche sau Toți lingviștii și filologii știu că nu există sinonimie modernă, sufixul -nic nu exprimă negația. Cel mai perfectă/ totală. Dar acceptă convențional faptul că le- adesea (observă și alți lingviști) sufixul în cauză are rol xeme ca acelea avute acum în vedere sunt sinonime de sufix de agent ori desemnează intensificarea celor aproape perfecte. exprimate de termenul sufixat. Ca în amar-nic, îndă- Aceste pagini nu-și propun să sondeze tehnica răt-nic, flecar-nic, hotar-nic, mitar-nic, mișel-nic, pa- lingvistică atât de necesară unei demonstrații științifice. har-nic etc. Se străduiesc să vă explice pe înțeles de ce obraznicul Obraznic este considerat de o serie de specialiști este de neegalat în lumea mentalului românesc. ca împrumutat fie din vechea slavă, fie din bulgara ve- Toate cele trei cuvinte se întemeiază pe legături che (limbi care, se subliniază adesea, se suprapun lexicologice cu obraz. Nu se pleacă de la sensul ana- temporal până la un anume punct). tomic al obrazului – „fiecare dintre cele două părți late- Sufixului -nic, de asemenea, i se identifică originea rale ale feței…”, ci de la sensul figurat care poate fi de- în vechea slavă. Este străvechi în română, valorile lui finit „valoare morală a unei persoane”, respectiv „cin- originare fiind aproximativ asemănătoare cu acelea ale ste, reputație, demnitate”. Elementul figurat se înstă- sufixului corespunzător slav. pânește plecând sinecdotic de la părțile feței la „fața” Însă nu la străvechime doresc să mă refer aici. toată, apoi, prin salturi metonimice, se ajunge la ideile Urmăresc seria sinonimică bogată prin care românul „figură” și „chip”, dezvoltate glisat pe sensul „înfățișa- numește omul fără caracter, nerușinat, căruia – în cel re”. Aceste extinderi pot părea complicate, însă limba mai bun caz – nu-i pasă nici cât negru-sub-unghie de română, de-a lungul secolelor, respectându-și conturul semenul lui. Remarc puterea de distribuție semantică expresiv, dezvoltă sensurile menționate în mod simplu a obraznicului, forța sa de insinuare. și natural. Să observăm nuanțele semantice diferite ale celor Urmărind conștiincios sursele lingvistice, vedem că trei termeni puși în legătură cu obraz. neobrăzat este un derivat cu prefixul ne- de la cuvântul Neobrăzatul se dovedește calificativul cel mai dur obrăzat „sfios și respectuos”, acesta din urmă plecând dintre cele trei atribuite personajului pe care-l anali- exact de la obraz. Neobrăzatul este unul dintre pilonii zăm. Se mișcă printre oameni de la neatent până la centrali ai seriei noastre sinonimice: lipsit de bun-simț destrăbălat. Este lipsit complet de rușine. Ca și cel- și de bună-cuviință, obraznic, impertinent, nerușinat, fără-(de)-obraz poate fi amoral (nesimțit), deci nu rea- necuviincios (și multe altele, mai ales derivate cu ne-). lizează, nu simte totdeauna că cele făcute calcă ruși- Construcția sintagmatică fără obraz se adaugă acestei nea în picioare. Este posibil ca să i se pară normală serii. neobrăzarea și ideea de respect să-i amintească de Trebuie să facem o paranteză și să amintim că sfânta rușine numai lingvistic, pe coarda semantică a obraz provine în limba română din vechea slavă unde insultătorului ne-. Atât neobrăzatul/ neobrăzata cât și avea câteva din înțelesurile de bază ale obrazului nos- cel/ cea fără (de) obraz denumesc individul în cauză tru, înțelesuri atestate, de asemenea, atât în slavonă, indiferent de vârstă sau gen. cât și în multe dintre limbile slave moderne. Conform bazei de texte (cărți, reviste, dicționare, Se admite că neobrăzat și fără (de) obraz sunt site-uri la zi), toate sursele indică faptul că fără (de) calchiate după model slavon. obraz reprezintă un calificativ depreciativ mai ponde- Obraznic pune probleme etimologice neașteptate. rat, dublat mental, de cele mai multe ori, de gestul cu- Cele mai multe dintre dicționarele contemporane tra- noscut al degetului arătător al acuzatorului bătându-și tează etimologia cuvântului românesc conform formu- ușor, aluziv, obrazul. Cel care se dovedește că nu are lei: obraz + suf. -nic. În ciuda faptului că, încă de la în- obraz pare uneori a decepționa. Ceea ce înseamnă că

128 a existat un timp când avea, în ochii acuzatorului, o nența, aroganța, lăcomia și parvenitismul nu se des- oarece valoare, măcar bănuită, oricum așteptată sau curcă fără vioaia și locvacea obrăznicie. Am văzut-o cerută într-un anume cadru social. Neculce ne scrie evoluând în fața ochilor noștri până la rangul de prim despre Gheorghe Ștefan-Vodă că „Doamna lui Vasilii- ministru de câteva ori. Spre stupefacția unei bune părți Vodă l-au probozit și au început a-l blăstăma și a-l su- a populației Pământului, președintele celei mai mari dui și-i zice dulău fără de obraz”. Vorbe schimbate în- puteri a lumii a căzut în degringolada unei impertinențe tre puternicii timpului (de atunci?), oameni însemnați și numite de analiștii politici când prostie, când aroganță, vrednici – câtă vreme ajung la cârma țării. când de toate amestecate. Însă eu cred că ceea ce l-a Obraznicul este o entitate umanoidă mai complexă expus pe Donald Trump încă din copilărie tuturor și toate fiordurile caracterului său se răsfrâng cores- acestor excese este sfânta obrăznicie de beizadea. punzător lingvistic. Pare incredibil ca o națiune ca cea americană, sumă În primul rând, obraznicul capătă accepții nuanțate prelucrată a mai tuturor națiunilor de pe Glob, să ajun- în funcție de vârstă. Copilul obraznic este mai mult de- gă să fie condusă de un om apucător, nervos, impulsiv cât tolerabil, la el obrăznicia reprezintă deseori o do- și arogant care își spune gândurile și își agită faptele vadă de vioiciune și chiar de inteligență (dincolo de ca- cu o obrăznicie imposibil de egalat. racterul aproximativ al educației răzgâiat primite). Cu Sigur că exagerez. Nu există calități sau defecte privire la o fetiță sau un băiețel, vorba îngăduie diminu- care să nu poată fi depășite din rău în mai rău. Orice tive, obrăznicuța sau obrăznicuțul fiind adesea alintați om politic tăiat după măsura obrăzniciei sale se dove- cu acești termeni. Neobrăzatul, de exemplu, nu tole- dește a fi mai scurt decât propria-i piele. În sensul ba- rează diminutivarea și numai un hâtru maiestru al ludi- nal și evident conform căruia omenescul din fiecare cului ar folosi *neobrăzățel. Maturul obraznic este ade- politician se diminuează pe măsură ce obrăznicia-i vărata calamitate a tuturor vremurilor românești, re- crește. Am putea spune că acest raport este valabil prezintă prototipul adevăratului obraznic. pentru toți indivizii. Dar nu este așa. Pentru că omul În al doilea rând, spre deosebire de neobrăzat și politic deține o doză de omenesc încorsetată de nevo- de cel fără obraz, lexemul obraznic numește o per- ia de generalizare a scopului care scuză mijloacele. soană apucătoare, înfiptă, în mare parte coruptă, mai Pentru el nu contează un om, ci numai masa de oa- mobilă și mult mai adaptabilă decât cei declarați lin- meni. Oricât s-ar bate cu pumnii retoricii în piept, politi- gvistic ca neavând obraz. cianul există numai în acest mod. De asta este politici- În al treilea rând, ca să fixăm ceea ce nu se poate an. Iar când se abate de la acestă regulă (și face des fixa – adică limitele obraznicului –, personajul analizat acest lucru) singurul om care contează este el însuși, este complet lipsit de o anume calitate datorită căreia susținându-se el pe el cu o obrăznicie insuficient de poate fi identificat (de cei doritori) relativ ușor: nu are abil mascată pentru cine are ochi să vadă. distincție, finețe oricât s-ar strădui. Supra-ambiția – Mă gândesc cu tristețe că viața m-a făcut pesimis- una din trăsăturile sale distinctive – îl indeamnă ade- tă și gândurile mi se înnegurează pe măsură ce anii sea spre asemenea nobilă ipostază. Evită și simte ipo- trec. Se presupune că experiența vieții te înțelepțește. stazele țopești care-i sunt mult mai apropiate epider- Iar înțelepciunea, care nu e niciodată marcată de mic. Obraznica se coafează ingrijit, poartă de predilec- obrăznicie, înseamnă echilibru, îngăduință și încrede- ție taior, caută anumiți ochelari de vedere care să-i dea re. Oarece umor salvează și întreține toate aceste do- o infățișare intelectuală. Obraznicul își compune înfăți- rite calități. Dar cum poți să-ți păstrezi zâmbetul lumi- șarea exterioară după aceiași parametri sau preferă nos când cei mai puternici oameni ai lumii sunt supuși aliura de savant, cu păr ceva mai lunguț, eventual bar- obrăznicește îngurgitării a cât mai multe praznice. bișon și mustață, totdeauna cu ochelari și eventual cu Să încercăm să ne distanțăm și să nu ne acrim su- perciuni cifuliți neglijent. fletește. Printre pandemii, sărăcie, secetă și prostie, Obraznicul nu se limitează funcțional la anumite obrăznicia pare sora mai mică a tuturor. Dar nu vă lă- grupuri sociale. Unele linii despărțitoare pot fi totuși sați înșelați. Pandemia s-a extins și pe neascultarea trasate. Preotul, oricât de predestinat nativ ar fi unui obraznică. Sărăcia se amplifică și pentru că obraznicul asemenea defect, este obligat de condiția lui de păstor ia și apucă de peste tot. Seceta vine de la Mama Natu- al sufletelor și de disciplina clericală să nu se manifes- ră, dar lipsa unui sistem de irigații, a unei organizări te ca atare. Doctorul poate fi eventual arogant, indife- corecte a agricultorilor, toate astea se datorează și rent sau poate cădea în păcatul lăcomiei, dar medic obraznicului care își „trage” profitul său. obraznic este un concept inadvertent. Profesorul nu se ... și când te gândești că obrăznicia a ajuns până poate manifesta cu obrăznicie în lumea copilărimii ne- la vârful lumii nu-ți rămâne decât să începi să speri că astâmpărate; cel mai adesea, în fața suprasolicitărilor poate pe alte planete, sub alți sori, există societăți care curente, îl paște nervozitatea și asprimea ori delăsarea nu cunosc obrăznicia. Sigur, sunt lucruri mult mai gra- și dezinteresul. ve, mai importante ori mult mai îngrijorătoare care pot Totuși, să fim sinceri: categoria predilectă a mani- exista pe alte planete. Dar eu mă liniștesc spunân- festărilor obrăznicești este cea a omului politic. Am du-mi că un marțian obraznic nu s-a mai văzut. Și mă bănuiala că un politician nu-și poate face meseria da- apuc de cercetat terminologia astronomică. că nu-i atins măcar de o aripă a obrăzniciei. Imperti-

129 Romulus RUSAN (1935-2016)

JURNAL INEDIT. Oferit de Ana BLANDIANA (fragmente)

FĂRÂMITURI pe pământ. Dar, câtă vreme n-am terminat să scriu despre viața mea, de pe urma șocurilor căre- Un sentiment nou: ia inima poate oricând ceda, spiritul meu ar rămâ- De multe ori, în timp ce lucrez, mă cotropește ne deocamdată necunoscut în bună parte. un somn irezistibil. Îmi spun: așa trebuie să fie Deci, voi muri fericit după ce voi fi mulțumit de când mori. Adorm oarecum fericit, iar când peste ce am scris. Pentru că un scriitor care nu și-a în- câteva minute mă trezesc îmi spun: nici nu este cheiat opera moare și ca om, și ca scriitor. rău să mori, cu condiția să ai încheiate socotelile * cu lumea aceasta, înainte de a te duce în cealaltă. * * Să iei tot spiritul cu tine, lăsându-l în același timp

Zilele „Eminescu”. Botoşani – Cernăuţi – Herţa (Ucraina). Ianuarie 2011. Ana BLANDIANA şi Romulus RUSAN. Fotolucianogramă

130 Nostalgia după trecutul cel mai greu: exact Și unde vom depozita comorile pe care le-am aceleași lucruri, care azi îmi par mizerabile și aga- strâns timp de o viață? Va avea loc pentru ele bi- sante, le văd în trecut eroice, pentru că le-am su- blioteca națională? Ne vom face fiecare din noi un praviețuit. Nostalgia râului depășit. muzeu? Vom așeza cărțile într-un subsol? Dar un- * de vom găsi custozii credincioși cărților și memori- * * ei noastre? Crescut aproape fără tată, am fost lipsit de Mă rog lui Dumnezeu să-mi termin Cartea îna- multe din bucuriile adolescenței: nu am învățat să inte de moarte și mă mai rog să fie tipărită și lăsată patinez, să înot, să schiez, să dansez, să merg la să se odihnească într-o bibliotecă, și să reziste „ceaiuri”, ceea ce m-a făcut singuratic, timid și re- acolo până când lumea se va plictisi de ecranul tras toată viața. anost pe care pâlpâie litere care te obosesc înain- Dar viața în care am intrat după 1990 m-a scos te de a le citi. din acest „autism” păgubos. A trebuit să ies în pu- * blic, să lucrez civic și chiar să vorbesc, ceea ce nu * * mi-a fost deloc ușor (înainte de o ședință sau o Ca să te strecori printre capcanele șmecheriilor emisiune sunt ca bolnav). de tot felul pe baza cărora funcționează societa- * tea, ai nevoie la rândul tău de o mare abilitate, da- * * că nu chiar de o șmecherie „pozitivă” egală sau IDZ ne întreabă, cu disperare veche în glas, superioară celei primare. unde și cui ar putea dona biblioteca lui de 13.000 * volume. Din vocea lui se simte că este speriat de o * * iminență a sfârșitului biologic, dar și de neaderența N-aș fi crezut să trăiesc atât. Când – copil – la lumea ciudată care ne așteaptă, cu revoluțiile ei mă gândeam la anul 2000, îl socoteam tot atât de informatice. îndepărtat în viitor ca Domnia lui Decebal în trecut Odată cu generația noastră va dispărea, poate, – un fel de nebuloasă cosmică. Și totuși, am atins cartea și – odată cu ea – librăriile, așa cum – oda- anul 2000 și, evident, vârsta de 65 ani, care mi se tă cu sonorul a dispărut filmul mut și odată cu in- păruse, până să o am, matusalemică. Apoi am îm- ternetul cinematografele. plinit 70 ani, 72 ani, 75 ani. Până aici cifrele erau Vor dispărea și bibliotecile? Fâșâitul filelor în- acceptabile, suple, muzicale chiar. De la 76 de ani gălbenite? Gestul de a întoarce foaia glisând, cu totul s-a mohorât și n-am mai vrut să le iau în sea- vârful degetului arătător colțul? mă, să le înregistrez, să le aniversez. Iar „80” este Ne așteaptă o lume ciudată? (mai ales, îi aș- de-a dreptul scandalos. Ca și tot ce va urma după teaptă pe cei ce ne vor urma?) el.

La GALERIILE „Pod Pogor-fiul”, Muzeul Literaturii, Iaşi. Romulus RUSAN, Ana BLANDIANA şi Lucian VASILIU. Despre începuturile şi eforturile pentru Fondarea Memorialului Sighet. Anii 1990. Foto: Eugen HARASIM

131 Azi sunt în mână bună. Este sâmbătă și liber fi- * ind, încerc să scriu despre antipatia inter-scriitori- * * cească. Ea a existat dintotdeauna, sunt sigur că și Ca un film, o amintire după 50 de ani: în timpurile imemoriale. De bună seamă că Homer Așteptând viza pentru drumul de la Sf. Gheor- a avut și el rivali și bârfitori. Doar că ei au dispărut, ghe la Sulina (drum pe frontieră) mi-am luxat picio- iar Homer a rămas singur, ca o statuie. Statuia Ho- rul drept din șold. Vasul care promisese să mă du- mer va fi avut și ea încercări, dar imaginația noas- că a plecat, dar s-a întors văzând mulțimea de fe- tră nu mai poate bănui decât vânturile și ploile care mei în negru chinuindu-se să îmi „pună la loc” pi- au bătut-o. ciorul care se lungise cu 10-20 de centimetri, du- Noi am trăit vremuri schimbătoare, cu multe reri înspăimântătoare, spectacol de tragedie anti- conflicte, care pe parcurs s-au cumulat, s-au îm- că. blânzit și s-au potențat în funcție de lupta de clasă, Mi-au făcut un hamac dintr-un cearceaf sus- care a durat o jumătate de secol și poate mai du- pendat pe punte și m-au dus la Sulina. Celebrul rează încă transformată în bârfe mărunte, vanități spital internațional al Dunării era în reparație, îm- derizorii, concurențe trufașe și suspiciuni meschi- brăcat în cartoane și ziare. Singurul medic – un ne. funcționar din minister cu Medicina făcută în * URSS, venit în vacanță. Scoate de sub ziare un * * raft de bibliotecă, un tratat, cu litere chirilice, de Câte un detaliu din copilăria îndepărtată: ca să- chirurgie populară și alege „metoda Djanelidze”, a mânță de pepene, găsită uscată sub covor, într-o oierilor georgieni. În loc de copac – o scară de zu- zi de iarnă. grav. Zugravul mă pironește pe o masă de chiure- * taj, în poziție orizontală, iar doctorul se cațără pe * * scară, pe umăr cu piciorul meu, care la un moment Prin rețelele de socializare, societatea a deve- dat reintră în lăcașul său. nit o sală de spectacol care își arată nu numai sce- Totul pare rezolvat, dar este obligatorie o radi- na, ci și culisele. ografie, la Tulcea. Vasul – salvare „Viteazul” so- * sește în zece ore. Alte 12 ore în amonte. Ajung la * * spitalul raional în seara de 23 august. Pe străzi fo- Uit înainte de a ține minte. curi uriașe și lipoveni băuți. Cântecele lor durează * toată noaptea. În spital nu e niciun doctor radiolog. * * Nu va fi nici azi, nici mâine, 23 august e suplimen- Memoria este o povară grea. Știi că ea va muri tat cu încă o zi liberă. odată cu tine. Ca să o salvezi trebuie să scrii. Da- Noaptea o petrec aproape tot timpul treaz și fu- că se poate, în fiecare zi. Ceea ce se întâmplă rios în gălăgia bahică, de care s-au molipsit și co- foarte rar. Acasă, ar fi ideal. Dar nu ai timp. Nu ai legii de cameră. Unii încep să țopăie printre paturi. timp pentru că ocupațiile mărunte îți fură startul. În wc-ul de pe culoar, nespălat de dinaintea Săr- Trezirea, dezmeticirea, bărbieritul, micul dejun, tra- bătoririi, zăresc o mătură uzată, dar cu o coadă de tamentele, medicamentele îți iau o oră. Sună tele- toată frumusețea. Fac rost de un cuțit cu care jupoi foanele, apoi observi pe geam ceva neînregulă și mătura cu grijă, până când coada devine baston. repari, apoi aștepți o știre la televizor, în sfârșit La 9 dimineața aflu că pleacă un accelerat la Bu- pleci la birou, parcurgi cu mașina același drum, cu curești, cu legătură la Cluj. O iau pe Doina din ho- întorsături de volan automate, iar acolo o iei de la telul mizer unde o lăsasem și evadăm. A doua zi capăt – cu zeci de telefoane, de vizite, de corec- mi se face radiografia șoldului și totul iese perfect! turi. Seara, acasă, totul se reia: prânzul (la ora 19), * telejurnalul, interviul cutare, masa rotundă plină de * * venin, talk show-ul plicticos, clasa politică, sociolo- Regret nu timpul scurs, ci pe cel pierdut. gul X, analistul Y, buletinul meteo, accidentele, * chemările la DNA… * * Printre atâtea Scyle și Carybde, memoria ta de Trăim vremuri tulburi, asemănătoare cu migra- dincolo de Azi se strecoară stereotip și mai mult te țiile sălbatice din Evul Mediu. Ca și cum n-ar fi în- face să uiți decât să ții minte. vățat acest capitol din manualele de istorie, sute Primești raftul cu 38 de caiete, fiecare cu 360 de milioane de oameni ignoră catastrofa ce se pagini, și îți dai seama că acolo este memoria vieții apropie inexorabil. Pe ruta Afganistan, Irak, Siria, tale, pădurea pe care nu o poți vedea din pricina Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria – sute copacilor. de mii de tineri cu copii în brațe sau de mână se

132 îndreaptă spre Austria, Germania, Franța. Pasul Calais este și el asaltat de zeci de mii de nord- africani. Ce se va întâmpla cu aceste mulțimi flămân- de? Unde se vor stabili, unde vor dormi și munci, cine poate garanta că în mijlocul lor nu se află ex- tremiști islamici care vor detona bombe ce vor uci- de alte mulțimi de oameni? * * * Totuși, mâna Moscovei este vizibilă pentru cei ce au trăit războiul rece. Cine să fi mobilizat oare aceste mase care trec frontierele prin puncte fixe, fără busolă și hartă? A apărut chiar, ca în timpul războiului din Coreea, un copil înecat în mare, a cărui fotografie a umplut ziarele lumii: Halib, de 3 ani. Un fel de „Wu Wing cel mic” al anului 2015, menit să curenteze opinia publică. Laitmotivul l-a preluat președintele turc, Erdogan, care a amenin- țat pe occidentali că răspund de orice om care se îneacă în Mediterană. Marșul lumii a treia spre Germania are deja aspectul unei invazii. Începe Ana BLANDIANA în redacția Junimea-Scriptor era migrațiunii popoarelor pe Facebook. Pornind pe jos pe autostrada Budapesta-Viena, invadatorii (mulți dintre ei inocenți) strigă „Germania!” și „Mer- „Nikita Sergheevici, dar dumneata de ce ai tăcut, kel” ca pe un stadion și își impun legea contra cu- unde erai când se comiteau asemenea grozăvii?”. tumelor și legilor țărilor pe care le străbat. Cu o prezență de spirit de adevărat politruc, a re- În acest timp, Ucraina era dată uitării, Trans- plicat: „Să se ridice în picioare cine a pus întreba- nistria serba 25 de ani cu o paradă militară, iar Pu- rea”. Nu s-a ridicat nimeni, iar Hrușciov a spus: „Ei tin participa în Piața Tiananmen la demonstrația a bine, în timpul lui Stalin eu mă aflam exact acolo 12.000 soldați. unde ești dumneata”. * Cu asemenea giumbușlucuri, Hrușciov s-a fă- * * cut simpatic, iar simpatia era stimulată la noi de Nostalgia cu care ne privim trecutul este în faptul că oamenii lui Dej cenzurau pe față orice ști- același timp vinovăția timpului pierdut. re despre dezghețul din Rusia. Dar creditul lui * Hrușciov a scăzut treptat după zdrobirea revoluției * * budapestane și mai ales după ce a început să se Istoria este o ficțiune cu sfârșitul știut. amestece acolo unde nu se pricepea: interdicția * impusă lui Boris Pasternak de a-și ridica Premiul * * Nobel pentru literatură, anatemizarea artei abs- De la Lenin la Hrușciov și mai departe: tracte, cu atac direct la operele sculptorului Neiz- Fiecare dictator, acuzându-și predecesorul, fi- vestny. Culmea este că piatra mortuară a lui Hruș- xează, un alt model. Așa a făcut Hrușciov, decre- ciov a fost concepută tocmai de acest artist necon- tându-l ca un părinte al revoluției „umaniste” pe formist: un bloc de marmură, jumătate alb, jumăta- Lenin. O întreagă generație, care învățase operele te negru. lui Lenin la Marxism-leninist, papagalicește, a în- * ceput să scrie despre Lenin cel omenos, ba chiar * * și despre Hrușciov cel împăciuitor, cel care își re- Cer acoperit, umezeală, din când în când ploa- cunoscuse lașitatea față de Stalin și își manifesta- ie. Nucii și cireșii magnifici încremeniți. Din când în se comic bădărănia, bătând cu pantoful în micro- când, dintr-unul din nuci – cel mai precoce – cad fonul Națiunilor Unite. perechi de nuci, desprinse din coji. Trifoiul roșu se- Circula, în legătură cu Hrușciov următoarea mănat ieri simți că se umflă și va exploda. Liniște anecdotă: La Congresul al XXII-lea, după ce a citit de duminică fără turiști. Simți că ești mai aproape raportul devenit „secret” (doar ca să incite curiozi- de Dumnezeu. tatea planetei), a fost întrebat de cineva din sală: Preotul azi dimineață la Liturghie – a spus că

133 Duminica nu trebuie să lucrezi, căci este a lui Am optzeci de ani. N-aș fi crezut să ajung aici. Dumnezeu. Dar dacă lucrezi pentru Dumnezeu? Aș putea fi fericit. Mă scol în fiecare zi la ora 8, as- Dacă simți că mintea și mintea ta duc mai departe cult la radio știrile, iau medicamentele, îmi ung ge- cuvintele lui Dumnezeu? nunchii cu pomezi contra durerii sau, îi înfășor * (când știu că rămân acasă) în foi de varză bătute * * cu tocătorul. Mă spăl pe dinți, fac duș, mănânc mi- Acum 67 de ani l-au arestat pe tata. Avea 43 cul dejun privind la Tv ceea ce auzisem la radio. de ani. A fost eliberat la 51. A mai muncit pe șanti- Mai lucrez prin grădină, ud florile, tai ramurile bol- ere 20 de ani și a murit la 79. Înseamnă că unul nave, duc resturile vegetale la groapa de compost, din zece ani a stat după gratii și unul din patru ani culeg (azi, 27 septembrie 2015) nucile care încep l-a petrecut pe câmp. să cadă în iarbă. Chem pisica în casă (ca să nu o * atace câinii sau dihorii) și apoi închid ușa și mă * * apuc de scris. Istorie culturală: * Salariații unor instituții umblau, imediat după * * revoluție să găsească oameni mai puțin compro- Pe vremea Alianței nu aveam concurenți în miși în vechiul regim, de teama că FSN le-ar putea materie de mitinguri. Abstracție făcând mitingurile impune oamenii lui. Țin minte că la mine, de pildă, lui Ceaușescu, unde oamenii erau aduși cu forța veneau delegații după delegații să mă cheme ca (inclusiv acela în care oamenii l-au silit să fugă, în șef. Îmi amintesc de câțiva actori de la Teatrul 22 decembrie), mitingurile Alianței Civice au fost „Nottara”, care își debarcaseră șeful; tot astfel, o cele mai numeroase și singurele foarte numeroa- delegație, tocmai, de la revista „Teatrul”. Am refu- se. În timpul campaniei „Iliescu apare/ soarele ră- zat toate ofertele. sare”, FSN aducea la șosea 10-15.000 oameni, în N-am refuzat, totuși, să fiu – pentru câteva vreme ce în Piața universității se strângeau spon- săptămâni – redactor șef la o revistă nouă de film, tan 80.000. Au urmat marșul în alb (250.000) mar- care urma să se numească exact așa: „Film” și ca- șul din 15 nov. 1990 (500.000 participanți), marșul re era „organul” ACIN-ului, Asociația Cineaștilor „Reformă și adevăr” din aprilie 1991 (zeci de mii), din România, a cărei conducere o luase Mircea mitingurile anti-mineriadă (în 22 ianuarie 2000 – Daneliuc. Revista – ca și ACIN-ul – era angrenată 200.000) etc., etc. într-o luptă acerbă împotriva lui Sergiu Nicolaescu, * cel care – fiind influent în FSN – voia să-și tragă o * * casă de filme, în timp ce Daneliuc et Comp. voiau Națiunea și-a avariat grav urechea gramaticală ca ACIN să ia ea cele 6 case de film existente. În- datorită probabil telefonului mobil, a s.m.s.-urilor și trucât ministerul condus de Andrei Pleșu se opu- a facebook-ului. Tinerii devin agramați. Citesc cifra nea ambelor proiecte, 14 cineaști în frunte cu Da- „2” și numeralele derivate din ea într-o logică gra- neliuc au făcut grevă, iar în 15 ianuarie 1990 au ie- maticală aberantă: „la ora doi”, „doisprezece fe- șit în stradă, protestând împotriva proiectului Nico- mei”, „de doisprezece ori”, „doisprezece tancuri”. laescu (grevele în cultură erau atunci la ordinea zi- * lei, chiar și orchestra Filarmonicii „George Enescu” * * intrase în grevă pentru mărirea salariilor tocmai Ar fi interesant de făcut un studiu comparativ când era la București, pregătind câteva concerte, între lozincile comuniste și reclamele capitaliste. Sergiu Celibidache). Pleșu a decis crearea unei De exemplu, între „Omul este cel mai prețios capi- singure case de film, condusă de Lucian Pintilie. tal” și „Noi existăm pentru tine”. Am fost foarte fericit, pentru că în efemerul * meu directorat Pintilie fusese protejatul meu, până * * la exasperare. Cerusem ca filmul „Reconstituirea” 4 octombrie 2015 să ruleze non-stop la cinematograful „Studio” și fă- Ziua Mondială a Animalelor. cusem un sondaj din care rezultă că este cel mai Alaltăieri: Ziua Mondială a Persoanelor vârst- bun film românesc din toate timpurile. Am scris și nice. un editorial în care – dat fiind războiul fratricid cul- tivat de FSN în opinia publică – afirmam că „Re- ______constituirea” fusese premonitoriu pentru ce se în- Gratitudinea noastră doamnei Ana BLANDIANA, tâmpla atunci. care ne-a pus la dispoziție spre publicare * aceste fragmente din Jurnalul (inedit) al infatigabilului și memorabilului Romulus RUSAN. * * (Redacția)

134 Eugen URICARU

ORADEA

Prima dată când am fost la Oradea am fost foarte uimit de Oradea a traversat istoria trecând prin momente de glorie ceea ce am văzut, vizitator ocazional și destul de umblat prin și momente ale dezastrului. Este consemnat ca oraș întărit încă țară, deși eram destul de tinerel. Era în vara anului 1967 și fă- din 1113. De fapt numele său înseamnă Cetățuie. Este specifi- ceam un circuit, „cu bilet circular”, împreună cu bunul meu prie- cat că era denumit Varadinum, un nume purtat și de alt ten Dinu Flămând. Copilărisem în Moldova. Liceul în Bucovina. Varadinum de pe Dunăre, dar acela este Petrovaradin (Novi Student la Cluj, nu eram un biet provincial care dădea nas în Sad) pe când cetatea de pe Crișul Repede se numea Oradea nas cu Europa Centrală, chiar dacă mă aflam la marginea sa. Mare. Mongolii, la 1241 îl distrug, iar regele Ladislau dă dispo- Clujul, atunci mai mult decât acum, era un oraș cu amprentă de ziții de refacere. Oradea, consemnată de multe ori în Carmen urbe medievală din Europa închipuită după lecturi. Eram pre- miserabilis a benedictinului Rogerius (originar din Dalmația, venit. Cu toate acestea, Oradea m-a lăsat cu gura căscată. Ni- Splitul de azi), a beneficiat de influențe culturale italiene, dato- căieri nu văzusem atâtea edificii maiestuoase Jugendstill. Vizi- rate lui Carol Robert de Anjou. Soția acestui rege, Beatrix de tasem Peleșul, care mai cu seamă în interior are elemente Luxemburg este înmormântată la Oradea, cum tot așa își are specifice. La ultimul nivel poți vedea lucrările de tinerețe ale fra- acolo loc de veșnică odihnă Elisabeta, nepoata voievodului Ba- ților Klimt. Dar arhitectura sclipitoare, la propriu și la figurat, a sarab I. Regele Sigismund de Luxemburg tot la Oradea își are acestui atât de distinct curent, pe care o întâlneam la Oradea mormântul. Pomenind doar aceste nume ilustre dovedim că era cu totul altceva. Clădirile exprimau o sfidătoare bunăstare, Oradea era o urbe de mare importanță în vremurile vechi. într-o lume în care austeritatea era un fel de a fi. Nu trecuseră Ceea ce se știe foarte puțin astăzi, este că la Oradea a decât 22 de ani de la încheierea unui război cumplit, din care fost înființat primul Observator Astronomic din Europa, iar aces- țara ieșise învinsă, sau cel puțin așa spuneau Tratatele. Asta tui fapt i se datorează însemnarea de pe hărțile de atunci dar, se vedea. Înăuntru lucrurile stăteau ca peste tot. Chiriașii statu- uluitor, și de azi a Meridianului Oradea, cu aceeași importanță lui, cărora puțin le păsa de valoarea clădirii, abia scăpaseră de ca Meridianul Greenwich. Gloria orașului se umbrește odată cu cartele. Multe locuințe erau, cum se zicea, la comun. ocuparea lui de către turci în 1660. Norocul lui, că nu a durat Începuse o schimbare, dar încă nu era în plină forță. In- mult. În urma războaielor austro-turce încheiate cu păcile de la dustria de la periferie adusese noi locuitori și pentru ei se ridi- Carlovitz și Passarovitz, la începutul secolului al XVIII-lea, ora- cau sutele de blocuri, care nu aveau nici o legătură cu arhitec- șul intră sub control habsburgic. Fratele lui Joseph Haydn a tră- tura, dar aveau apă curentă și încălzire, ceea ce pentru foștii ță- it, a compus și a cântat la Catedrala din Oradea timp de șase rani aduși să muncească în industria socialistă era un avantaj ani, între 1757 și 1763. La 1777 îl găsim pe Samuil Vulcan epi- care merita sacrificiile. Auzisem de la colegii de liceu, originari scop greco-catolic la Oradea. De acest nume dar, Iosif, se lea- din Oradea, povești triste despre soarta Palatului Baroc, în care gă intrarea în literatura română a lui Mihai Eminescu, cu debu- fuseseră cazați refugiații din războiul civil din Grecia. M-am dus tul din Familia. În 1918, în noiembrie 3, la Oradea se constituie să văd Palatul. O construcție într-adevăr barocă, impunătoare, Comitetul Național Român, sub președinția dr. Aurel Lazăr. cam coșcovită atunci, înconjurată de un spațiu verde pe măsu- Trimis al Oradei, ca Senator, episcopul ortodox Roman ră. Desigur, n-am putut intra, așa că am rămas cu poveștile tris- Ciorogariu cade victimă atentatului de la Senatul României, te. Parchet ars, sobe de teracotă dărâmate, mobilă stil la bucă- pierzându-și un braț. Autorul agresiunii a fost Max Goldstein, un tărie și ferestrele cu vitralii înlocuite cu geamuri. Acum totul a extremist de stânga. revenit cumva la vechea glorie, Palatul devenind Muzeu. Cultura contemporană din România datorează Oradei mul- Oradea a fost dintotdeauna un oraș multietnic. Astăzi are te nume mari – Mircea Malița, Mircea Zaciu, Titus Popovici, un sfert de milion de locuitori între care românii sunt în propor- Ovidiu Cotruș, Radu Enescu, Romulus Guga și alții mai tineri ție de aproape 70 la sută, 28 la sută fiind maghiari. Procentele ca Ion Simuț ori întreaga redacție de la revista „Familia” de azi. rămase sunt alcătuite din slovaci, romi, câțiva evrei. Evreii re- Patru Universități, cinci Muzee și Case Memoriale, două teatre, prezentau în perioada dintre războaie 22 la sută din populația Filarmonică, publicații și edituri înscriu acest oraș între centrele orașului. Cei patru ani de ocupație, în urma celui de al doilea vii ale culturii din România. Diktat de la Viena (primul a privit Slovacia), în care Administra- Am fost din nou la Oradea. Într-adevăr, urbea de pe Crișul ția ungară a avut mult de lucru cu represiunea românilor și Repede nu conține doar un trecut uimitor, are un prezent care evreilor, a făcut din acest elegant, prosper și cultural oraș, un nu prea seamănă cu alte mari citadele ale țării și un viitor pe centru al aplicării politicii de exterminare a evreilor. Aceștia au măsură. Oare din acest motiv să nu ne uităm cu admirație la fost strânși în două ghetto-uri, pentru ca apoi să fie trimiși la Oradea, ci doar cu oarecare invidie? Eu cred că orașul acesta Dachau și Auschwitz, în primăvara anului 1944. Prea puțini poate fi un model bun pentru cei care își caută drumul către vii- s-au întors. torul european al României. Mergeți la Oradea, merită drumul!

135 Adina BARDAŞ (Canada)

CĂTRE O INTEGRALĂ FLORIN FAIFER

Înspre ce să te duci cu gândul căutând un om pe care l-ai pierdut când mai erau destule de spus? Cu care abia așteptai să ai unul dintre acele dialo- guri, cu miezul lor plăcut, într-o cădere fină a clipelor ce deodată dobândeau, chiar și în perimetrul celor mai mărunte subiecte, o alură memorabilă... Uneori conversația glisa către frământări sau alinturi aucto- riale... Nuanțe care se împleteau pe teritoriul discu- țiilor despre cele 1111 articole. Să fi fost, să nu fi fost atâtea? O întrebare la care înainte de acel început de iu- lie nu fusese găsit un răspuns definitiv. Și este cu totul posibil ca numărul exact să se afle întotdeauna la un orizont al clasificărilor, oarecum uscat, cu in- te care, într-un arc de 55 de ani, se întinde peste certitudinile lui. Lansându-mă într-un demers al cău- vremuri proclete, de zarvă, de șovăieli în game tării necrispate de inflexibilitatea unei finalități canti- pre- şi post-revoluționare („revoluție”, un termen pus tative anume, am pornit să alcătuiesc un catalog la îndoială cu ironie, combativitate și amărăciune de adnotat al articolelor faiferiene care deja include Florin Faifer). Dar, în înșiruirea de sute de titluri, cu peste 900 de titluri. Un registru al scrierilor, dar și al scăpărările lor şi grave, şi jucăușe, „melancolii și trăirilor, care lasă ca sensuri inedite să apară. Zi du- ghidușii” mereu atent cântărite, se relevă continuita- pă zi, el dovedește, cu prisos de argumente, că im- tea. portantă este nu destinația, ci plăcerea călătoriei. O structură parcă simfonică se decelează, în O călătorie care stă și sub semnul tristeților lui ritm susținut – în anii de „cumpăniri și descumpăniri” Florin Faifer, unele dintre cele mai stăruitoare. Pe – sau în andante, în cei de trudă până la uitarea de măsură ce răzbești mai adânc pe coridoarele timpu- sine spre împlinirea dicționarelor (un efort cu nepu- lui (din 1966, anul debutului său în publicistică), mai tință de imaginat din afară). Iar ordinea articolelor, puternice, mai viu exprimate sunt aceste tristeți, într-un catalog care permite să le urmărești fluxul, învecinându-se, într-un discurs pasionat, cu revolta. fie cronologic, fie după criteriul temelor sau al publi- „Poate că, dincolo de patimile care ne înverşunea- cațiilor, invită la dialog, la schimbări de perspectivă, ză, de neliniştile ce ne bântuie, printre iluzii şi dezi- la sinteze. Este vorba și de modul în care cărțile de luzii, s-ar cuveni să întoarcem mai des privirea spre până acum se formulează în matca unor reviste, trecut. Spre trecutul mai mult sau mai puțin apropiat. dezvoltând dinspre și înspre ele ricoșeuri cu tâlc O privire critică, dar mai ales una recuperatoare. (cum ar fi Dramaturgia între clipă și durată în oglin- […] Cuprinşi de febrele prezentului, lăsăm prea da Cronicii, sau Filtru în cea a Convorbirilor literare), adesea în uitare secvențe întregi din ceea ce a fost. dar și de extensiile lor firești. Pluta de naufragiu (II) E mai mult decât o greşeală, e un păcat.” Unul care se conturează fără ezitări mergând pe firul lumines- ar putea fi, și ar trebui, evitat. cent care leagă în logica lui alte numeroase profiluri, Nu e ușor să reflectezi într-un instrument biblio- desenate cu aceeași înzestrare de moralist, în siajul grafic o viață creatoare de o netăgăduită originalita- volumului apărut în 2002. „Preumblările”, de la cele

136 din anii ’90 până la periplurile din deceniul abia în- scriitori și colaboratori care altfel ar fi rămas tăinuite, cheiat, adaugă filă după filă într-un jurnal dens în lipsindu-ne de aprecieri pe alocuri surprinzătoare care mirările și minunările colorează, sub semnele ale unor personalități. Câte mesaje or mai fi fiind unui zeu neastâmpărat, zarea atât de dorită, antici- prin acel sertar din lemn de cireș așteptându-și cu- pată îndelung numai prin survolarea unor hotare minte rândul la o reevaluare și la o adecvată punere imaginare. Apoi, portretele celor care i-au traversat în context... Pe traiectoriile deschise de catalogul sau însoțit existența, creionate cu o constantă bu- adnotat se remarcă nu numai cadențe afective, dar năvoință, ar alcătui un tom cuprinzător, documen- și vârsta la care aceste dezvăluiri s-au lansat pe un tând o rară vocație a prieteniei, care a înlesnit ierta- culoar sigur, cu intenționalitatea restituirii, sensibil rea cu eleganță și generozitate a tăcerilor, a hiatu- mai devreme decât etapele existențiale când astfel surilor inexplicabile, a unor convenabile uitări. de elanuri evocatoare survin de obicei. Elaborate cu acuratețe de către un critic foarte Toate aceste considerente s-ar cuveni să fie tânăr, recenziile (cu exemple notabile în Anuarul de gingaș cântărite, puse în pagini noi sub semnul re- Lingvistică și Istorie Literară la sfârșitul anilor ’60), valorificării exegetice, al împotrivirii, cu metodă, în devoalând nu rareori păreri tăioase sprijinite pe rați- fața pierderii bătăliei cu timpul, care din comoditate onamente elaborate cu minuție și echilibru, uimesc sau inerție îi pândește prematur pe atâția dintre noi. și prin curaj, dar și prin adevărul lor nealterat, pu- Suntem în spațiul unui scriitor care a forat în trecut tând fi republicate fără o schimbare de virgulă. Pe fără tihnă, convins fiind de importanța recuperării parcurs, ele ajung să treacă prin cunoscutul și pre- celor mai mici fragmente ce sporesc impactul Cu- țuitul filtru al prieteniei pentru a saluta un mare vântului. De rostul preocupării de a deveni noi înși- evantai de genuri – opere de valoare ale celor con- ne ființe mai puțin vulnerabile, care ar avea de câș- sacrați (mai cu seamă cele proiectate pe dimensiu- tigat încercând dacă nu să oprească clepsidrele, nile evanescente ale memoriei), debuturi care au măcar să se opună unei curgeri prea rapide a nisi- avut nevoie de un sprijin în diagnosticul unui profe- pului. Prin vocea calmă și melancolică a lui Florin sionist cunoscut prin franchețea opiniilor lui, prime Faifer s-ar putea spune: „Multe s-au uitat, prin vol- realizări ale masteranzilor și doctoranzilor articulân- bura de vremuri. Şi merită, neîndoielnic, scoase la du-și crezul creativ sub îndrumarea amicală, dar cât lumină, cu aura lor de nostalgii. E trist oricum că de exigentă deopotrivă, a unui mentor respectat. atâtea se pierd, sărăcindu-ne ființa.” Puse laolaltă, aceste cronici sunt nu doar ale unor Catalogul adnotat, cu „trena lui de înțelesuri”, texte, ci și ale timpurilor. Iar selectate cu pricepere și arată cu limpezimi ispititoare care sunt traseele re- intuiție ar ivi cărți antologice. flexive ale colaborărilor la reviste (Convorbiri litera- Florin Faifer a fost și un observator de mare pă- re, Cronica, Revista Română, Cronica veche, Ex- trundere al teatrului, cu mult înainte de a deveni se- pres Cultural, Dacia Literară, Teatrul Azi, Anuarul de cretar literar sau profesor universitar, iar comentarii- Lingvistică și Istorie Literară și Scriptor fiind în top) și le captivante, medalioanele, recenziile la scrieri de cum unele teme s-au dezvoltat în decursul anilor, specialitate, interviurile, notele din programe de sa- uneori adăugând un nerv polemic, alteori în decli- lă, lucrul la revistele Teatrului Național „Vasile Alec- nări tandre. Este pusă în evidență amploarea con- sandri” din Iaşi (Arlechin, Stagiunea) fixează repere tribuțiilor publicistice (de la cele 27 de reviste menți- personale cu semnificații modelatoare, demne de a onate de autor într-un relativ recent memoriu de ac- fi integrate în coerența unui volum care se anunță tivitate ajungându-se la indexarea a 50 de publica- incitant. În forma organizată a catalogului, temele ții), dar și evoluția studiilor nuanțate – în chip „mai din această sferă se vădesc cu ușurință și se impun adevărat și mai întreg” decât o făcuseră alți critici – aproape de la sine, păstrând în felul în care sunt consacrate cu statornicie anumitor autori (printre ei, conectate unitatea de viziune a celui căruia îi era Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, mereu dor „de o îngândurare, de un tremur lăuntric, Mihail Sadoveanu, Ion Omescu, Acterienii, Paul Mi- de un necuvânt. De o resurecție a cuvântului cu ron). Loialitatea cu irizările unei admirabile obiectivi- «miez poetic» [...]. De tăceri cu ecou prelung”. tăți – o expresie a unui spirit elevat definitorie pentru Epistolarul, suita de articole bazate pe scrisori Florin Faifer, și dincolo de literatură... care cu o sinceritate fără ocoluri – câteodată la marginea unor candori infuzate discret de regrete – Voi reveni asupra acestui catalog în speranța că își definesc și destinatarul, poartă însemnul peren al va inspira direcții de studiu și axe ale unor cărți vii- unei emoționante calități: atenția către celălalt. Une- toare. Până atunci – continuând să explorăm ver- le dintre aceste scrisori, cărora le-a dedicat o rubrică santele de gând faiferian spre a transforma clipele la Expres Cultural începând din ianuarie 2017, des- de rememorare în durata restituirilor consecvente –, lușesc, cu o delicatețe care pune în balanță o su- „să ne amintim, asta e ce rămâne”. medenie de alte daruri sufletești, fațete ale unor

137

Călin CIOBOTARI

TRAMVAIUL DORINŢĂ DIN STAŢIA BÂRLAD...

După aproape şapte luni de restricţii impuse de minează tema/ metafora pitorească a tramvaiului, pandemie, actorii bârlădeni au revenit, în sfârşit, la ducând-o în derizoriu prin această substituţie auto. scenă. Nu cu vreun spectacol din stagiunile trecu- E ca şi cum, montând Livada de vişini, ai construi te, ci cu o premieră sonoră: Un tramvai numit do- o livadă de nuci. În plus, sugerează o formă de no- rinţă, de Tennessee Williams, în regia lui Ştefan madism (orice rulotă poartă în sine impulsul plecă- Alexiu. E de observat că tânărul regizor şi-a creat rii) străină lumii lui Williams, care operează tocmai deja lăudabilul reflex de a juca la miză mare. Şi-a cu blocajele, cu neputinţa personajelor de a-şi pă- dat licenţa cu Unchiul Vanea, iar acum se ia la răsi spaţiul. Ambigue sunt şi temporalităţile pe care trântă teatrală cu un alt clasic, unul cel puţin la fel le propune regizorul. E postulată o anume neutrali- de frecventat pe scenele româneşti precum Ce- tate, bruiată de telefonul semi-mobil care, la rândul hov. Ca o paranteză, în ultimul deceniu s-au înre- său, nu prea are nicio legătură cu casetofonul ani- gistrat cel puţin zece montări cu piesa în discuţie şi lor 90. Costumele Iulianei Maftei respectă, în linii multe altele pe celelalte texte ale dramaturgului mari, acest principiu al neutralităţii. Sunt plăcute american. privirii, însă, uneori, contrazic prin exces de bun Ştefan Alexiu are curaj, însă are şi tremurul gust conturul social al lumii în care sunt purtate. acela de mână specific începuturilor. Spectacolul Stella, bunăoară, poartă la un moment dat o su- de la Bârlad, construit cu un buget deloc de invidi- perbă costumaţie de noapte, demnă mai degrabă at, nu se va înscrie, în mod cert, pe lista scurtă a de o doamnă din înalta societate, nu de nevasta montărilor memorabile ale Tramvaiului. Pe de altă şoferului Stanley. parte, însă, nu e nicidecum un eşec, ci o creaţie O altă idee regizorală cu potenţial, dar destul scenică cinstită, plăcută pentru o seară oarecare de superficial tratată, este aducerea în scenă a de toamnă, privilegiind povestea şi câteva poteci unor personaje ce populează mentalul fragil al lui psihologice pe care povestea le conţine. În orice Blanche, toate întrupate de o singură actriţă, Diana caz, pentru un spectacol făcut din nimic situaţia Hatmanu. Apariţiile ei scenice aveau nevoie de aproape că e fericită... mai multă consistenţă, sau, din contra, de o doză Totuşi, o serie de chestiuni merită a fi puse în mai mare de metafizic, asta dacă le asumăm ca discuţie. Din motive nu foarte clare şi destul de di- personaje fictive, rezultate ale degradării psiholo- ficil de argumentat, Alexiu şi scenograful Sandu gice a lui Blanche. Tânărul, femeia neagră (înveş- Maftei propun un decor-rulotă, cu un presupus mântată în spectacol în straie de măicuţă (?)), doc- plan doi etajat şi cu un fundal ce se modifică din torul cu alură de înger, partenerul de cărţi din gru- punct de vedere cromatic indicând, pragmatic, pul lui Stanley, tânăra sexy de la începutul specta- deşi, uneori, pleonastic (personajul central strigă colului. Travestiurile Dianei Hatmanu nu sunt cele „Foc!”, iar culoarea e roşie etc.) fie diferitele mo- mai reuşite, delicateţea ei structurală împiedicând mente ale zilei, fie stări ale personajelor. Ideea asumarea plauzibilă a masculinităţii. Propunerile spaţiului rulotă nu e ofertantă nici vizual (după coregrafice ale lui Alice Veliche nu sunt satisfăcute aproape două ore de spectacol te cam saturi de de actori ce nu probează mari apetenţe pentru un peisaj scenic în care nu intervine nicio schimba- dans: rigiditate, schematism, lipsă de fluenţă în re semnificativă), nici din perspectiva vreunui sur- mişcare, frica de a nu greşi. Abia la final, Diana plus de sens pe care ar aduce-o. Din contra, sub- Hatmanu reuşeşte timid să creeze un strop de at-

138 mosferă prin acel solo tragic prin care se punctea- ta interpretării marilor texte clasice e adeseori o ză finalul unui destin. carte câştigătoare... Petronela Ene, în Blanche, este inegală pe tot Ca o precizare generală, perioada de restrişte parcursul spectacolului. E de apreciat efortul pe pandemică şi-a lăsat amprenta asupra jocului ac- care îl depune şi preocuparea de a indica reliefuri- torilor bârlădeni. Ezitări, emoţii nejustificate, pro- le iregulate ale personajului său. Are câteva mo- bleme de dicţie – toate acestea le pun pe seama mente foarte bune în care Blanche capătă contu- celor şapte luni de despărţire de scenă. George ruri tragice şi ne lasă să aruncăm o privire în abisul Sobolevschi distribuit corect în Stanley, are explo- ce o însoţeşte ca o umbră. Alteori, însă, Petronela zie, are acea violentă carismă ce o terorizează şi o Ene wernerizează nepermis de mult (a werneriza fascinează, în egală măsură, pe Stella, însă uneori – a o imita pe Mihaela Arsenescu-Werner, fără a rămâne în exterioritatea personajului său. E unul accede la forţa de expresie a actriţei ieşene) şi dintre rolurile cu potenţial mare de creştere. Sorin atunci Blanche îşi pierde adâncimile, devine for- Ghiorghe (Mitch), Irina Cocea (Eunice) şi Alexan- mală, stridentă şi patetică. Principalul deficit mi se dru Sava (Steve) îşi ţin pe linia de plutire persona- pare absenţa erotismului, a carnalului (teribila sen- jele, fără însă a crea figuri de neuitat. Foarte bine zualitate a celebrei Vivien Leigh rămâne un reper venite, dar mult prea rare, scenele comice dintre în acest sens!) care, în definitiv, motivează violul Steve şi Eunice. Meritau dezvoltate; e vetust şi ne- din final, pasiunea lui Mitch, dar şi legendele sexu- productiv să crezi că texte precum Un tramvai... ale ce însoţesc personajul. E prea mult rafinament stau într-un singur personaj, cel aparent principal. şi stil în personajul Petronelei Ene şi prea puţină Cea mai reuşită partitură mi s-a părut a fi cea a poftă reală de viaţă, prea multă pedanterie şi prea Dumitrianei Creţu (Stella). Dezinvoltă, îşi ia perso- puţină forţă de seducţie. Rămâne, oricum, o pro- najul în primire şi îl conduce fără ezitare prin labi- punere validă de personaj, carte de vizită pentru o rintul de stări impuse de statutul de soră mai mică, actriţă ajunsă la o vârstă rotundă, a maturităţii de- de cel de soţie, de viitoare mamă, de femeie care pline. Cel mai reuşit moment al Petronelei Ene es- de acolo, din mahalaua de la capătul liniei de tram- te, din punctul meu de vedere, cel din ultima parte vai, îndrăzneşte să viseze la fericire. Superb con- a spectacolului, în care, cu mişcare mecanicizată, struită mi s-a părut scena erotică dintre Stella şi îşi împachetează lucrurile, pregătindu-se de dru- Stanley; are poezie, voluptate şi adevăr. mul fără întoarcere. Blanche creşte odată cu spec- Mai repede sau mai târziu, cred că Ştefan Ale- tacolul, mult mai intens şi mai bine articulat în par- xiu va da lovitura. Trebuie să rişte mai mult, să re- tea a doua. Cred că în rezolvarea lui Blanche, re- fuze cărările bătătorite, să depăşească o anume gizorul putea deschide mai multe fronturi de anali- cuminţenie precaută a lecturilor pe text, să îşi dez- ză: ce tip de sentimente trebuie să ne stârnească volte un stil şi o concepţie personală despre teatru. acest personaj? Doar milă, doar compasiune? După aceea totul va veni de la sine... Doar o anume jenă pentru starea deplorabilă în care o femeie şi-a ratat viaţa? Jocul la dublu în ar- (Octombrie, 2020)

139 PREMIILE NEGRUZZI 200, ediţia a V-a, 2020

Constantin CHIRIAC Prof. univ. dr. habil. Director general, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu Președinte, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

MIRACOLUL ZILNIC DE LÂNGĂ NOI

Privesc cu ochii minții momentul în care am pă- traistă de povești și poezii. La Hramul Bisericii din Pri- răsit copilăria din curtea casei părintești. Plecam din săcani – de Sfinții Mihail și Gavriil, când tulburelul în- această copilărie desculță și cu pantaloni scurți, din tunecă minți și dezleagă limbi, am spus trei zile poe- fața tatei, care stătea cu ochii în gol și îmi întindea cu zie. Acum privesc acele clipe ale desprinderii, mo- mâinile lui mari și bătătorite, omenia. Îmi dădea asta mentul plecării. în dar, pentru că i se părea cel mai de preț lucru cu Îmi amintesc de profesoara de matematică: fru- care să plec în lume. moasă, lungă. Ținea mult la mine. Pe atunci aveam Moment de referință al vieții mele. Vara, spre un obicei: când se punea o întrebare de către un pro- toamna anului 1972. În zările – capăt de orizont la fesor în clasă, ridicam mâna, uneori mă ridicam și în marginea satului erau numai curcubeie și miracole. picioare spuneam tare „Spun eu!”. Profesoara cea Tot atunci se producea, din puncte de vedere istoric, frumoasă și înaltă m-a avertizat: „O să te faci de ruși- „revoluția” culturală despre care aveam să aflu mai ne! Te vei duce la Liceul „Negruzzi”, pentru că acolo e târziu. locul tău! Și o să râdă lumea de tine! Nu te mai ridica Plecam la liceu, pentru că adunasem tot ce era de și nu mai tot striga spun eu!”. A doua zi, când a pus cules. Luasem toate premiile I, luasem premii la toate întrebarea în clasă, iar m-am ridicat în picioare și olimpiadele pe țară: la matematică, română, istorie, aproape am strigat „Spun eu!”. M-a luat de o ureche, geografie. Încercând să înțeleg acum sufletul acelui m-a dus în fața clasei și m-a întrebat „Ce ți-am spus copil care pleca spre promisiuni, probabil că în el erau eu ieri?”. „Că o să mă fac de rușine și să nu mai zic toate stelele pe care le-am stins sau le-am aprins spun eu!”, i-am răspuns. „Și de ce nu ai ascultat?”. noaptea, stând pe spate cu bunicul în iarbă. Bunicul Am ridicat ocoș și niznai din umeri. Mi-a ras o palmă dinspre tată, care a făcut 17 copii cu aceeași femeie. de m-am lipit de perete și apoi m-am prelins pe zid Ea a trăit 107 ani, iar el 104 ani și au făcut al 17-lea până jos. Eram năucit. Contrariat. Și cum stăteam jos, copil când ea avea 58 de ani și el 78 de ani. Din par- m-a întrebat „Ți-e rușine?”. „Da”, am spus. „Ridi- tea mamei au fost 16 copii, făcuți cu doi bărbați de că-te!”, a continuat. Când m-am ridicat, mi-a altoit pe bunica Ecaterina – mamă eroină. A trăit 100 de ani. celălalt obraz o palmă și mai strașnică. „Foarte rău! E Ea m-a învățat, la trei ani, să scriu și să citesc. A fost prostia ta, asumă-ți-o!” Ce lecție bună am primit! Pro- anul fatidic, când comuniștii i-au luat tot bunicului din- babil că nu e etic și profesional ceea ce spun acum, spre tată, tatei și tuturor copiilor care erau deja căpă- dar mi-ar plăcea ca eu sau copiii mei să mai primim tuiți la casele lor. În vara acelui an m-au trimis la buni- asemenea lecții, atât de bune. Ce minune! ca Ecaterina, ca să poată să construiască o casă în Am plecat la liceu, unde am întâlnit o ordine și o care să putem viețui. Cealaltă, care ne-a fost luată și rigoare cum nu mi-am închipuit vreodată. Eu prin- pe care nu am recuperat-o niciodată, a devenit sediul deam totul din zbor, învățam repede. Și când m-am Căminului Cultural. Măcar de-ar fi rămas în timp așa! trezit că trebuie să merg la studiu, la meditații, cum se Dar s-a distrus, ca toate lucrurile prost administrate în numeau atunci, cu șefi de meditație care suprave- România. M-am întors de la bunica Ecaterina cu o gheau studiul nostru, am avut primul șoc. Eu îmi ter-

140 minam foarte repede lecțiile și apoi începeam să fac Creangă, ca în „Amintirile din copilărie”. Profesorul de toate drăciile, toate scamatoriile. Am stat în genunchi muzică, domnul Bucescu, ne făcea obligatoriu abo- cu mâinile sus până m-am plictisit și am descoperit namente la Filarmonică. Venea cu o joardă lungă la biblioteca de la Negruzzi. Ce bibliotecă extraordinară! noi, la balconul de la Filarmonică. Așa am învățat mu- Am dăruit și promit că voi mai dărui cărți liceului. zică. Ce dezbateri aveam nopțile, la cămin, în dormi- Toți cei care ați terminat Negruzzi și aveți resurse, tor. Unii erau partizanii Junimii și „Convorbirilor litera- sprijiniți elevii de acolo, liceul! Întâlniți-vă cu elevii! re”, alții țineau cu „Dacia literară”. Erau cele mai mari sărbători ale noastre, ca elevi, Într-un an a murit tatăl unui coleg din Pașcani. Și atunci când aflam că vine cutare sau cutare promoție, noi toți am hotărât că ne ducem la înmormântare. Am în care erau profesori universitari, academicieni, oa- plecat cu trenul, fără bilet. Și chiar în acea zi a fost meni importanți. Acolo, la liceu, am descoperit bucuria supra-control. Ne-au dat jos pe toți la Lețcani. Ne-am de a citi zilnic, de a face sport, de a fi îmbrăcat fru- dus la CAP-ul de acolo și l-am convins pe președinte- mos. Ce uniforme grozave aveam! Cea normală, de le CAP-ului să ne dea un camion. La înmormântare, zi cu zi și cele de gală (cu fireturi, cu șapcă cu cozo- îmbrăcați în costumele noastre de paradă, am mișcat roc, cu înscrisuri, cusute cu fir aurit). Când apăream tot Pașcaniul. Înapoi am venit tot cu nașul și iar ne-a toți băieții îmbrăcați în costumele astea și plecam cu prins supra-controlul. Ne-au blocat ușile și în Iași fanfara la vale, și apoi la deal, înapoi pe Copou, toată ne-au dus încolonați la Poliție. Au sunat la liceu, iar lumea stătea, se uita și ne aplauda. domnul Giosu, directorul de cămin a venit și ne-a luat Ce profesori extraordinari erau atunci! Spun, ca în și ne-a anunțat ferm că desființează clasa. Era seară, Având în vedere contextul complicat al crizei sanitare, târziu și înainte de a pleca ne-a spus să ne gândim la organizatorii ediției a V-a a Premiilor Naționale NEGRUZZI un argument pentru a doua zi. În timpul nopții glu- (200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, euro- meam că toți vom ieși șefi de promoție pe la liceele peană) au stabilit amânarea acordării distincțiilor pentru da- mai puțin importante din Moldova. Colegii m-au de- ta de 1 decembrie 2021, în AULA BIBLIOTECII UNIVERSI- semnat să vorbesc eu în numele clasei, în fața profe- TARE „Mihai Eminescu”. Pentru continuitate și vizibilitate, personalitățile care au sorilor. Nu știu ce am spus, dar au plâns și profesorii, primit premiile anului 2020 au fost prezentate în cadrul emi- și colegii mei. siunii „Regiunea în obiectiv”, coordonată de jurnalistul Vasile Privind cu ochii minții la toate aceste întâmplări, ARHIRE. astea sunt miracole! Ediția specială a fost difuzată pe TVR Iași, TVR 3 și În 1989 am cunoscut-o pe doamna Zoe Dumi- Facebook TVR Iași miercuri, 2 decembrie 2020, orele trescu-Bușulenga, vice-președinta Academiei, în fața 16:00-16.52. Sumarul emisiunii a cuprins o serie de dialoguri/ inter- căreia am spus un recital în care am combinat texte viuri cu laureații desemnați de juriu (în ordine alfabetică): din cei doi titani: Creangă și Eminescu, în bucuria și • Constantin CHIRIAC, directorul Teatrului „Radu Stan- prietenia dialogului lor. Mi-a recomandat atunci să am ca” și coordonatorul celebrului FESTIVAL INTERNAȚIO- grijă unde îl mai spun, pentru că sunt texte care îmi NAL de la Sibiu; pot cauza probleme. Mai târziu am aflat că a fost na- • Prof. univ. dr. Leon DĂNĂILĂ, medic neurochirurg șa de cununie a lui Dan Hăulică. Am rostit acele texte (București); • Matei VIȘNIEC, scriitor, jurnalist la Radio France In- pe un stadion, în fața a zeci de mii de oameni și ternational (Paris); doamna Bușulenga, într-o împrejurare dificilă a vieții JURIUL: mele, mi-a luat apărarea. • Prof. univ. dr. Alexandru CĂLINESCU, președinte; Într-o zi a venit la noi la liceu, în sala de festivități, • Dana KONYA-PETRIȘOR (Paris), descendenta fami- Teofil Vîlcu. Îl juca atunci pe Ștefan cel Mare în trilogia liei Negruzzi; după Delavrancea. Ne-a văzut jucând „Așteptându-l • Simona MODREANU, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”; pe Godot”. Nimic nu e întâmplător în viață. Găsisem • Ioan MILICĂ, Biblioteca Universitară „M. Eminescu”; textul în „Secolul 20”, în anul 1972. Cea mai importan- • Lucian-Dan TEODOROVICI, Muzeul Naţional al Lite- tă publicație europeană premiată. Dan Hăulică îl pu- raturii Române; blicase. La Festivalul Internațional de Teatru de la Si- • Ing. Vasile LUNGU (Domeniile Hermeziu), inițiator/ biu, împreună cu dl. George Banu, am făcut un dialog organizator; magistral cu Dan Hăulică. El a spus atunci „Noi trei • Lucian VASILIU, Editura Junimea și Revista Scriptor. Un fragment din filmul „Trifești - leagănul unei familii is- suntem astăzi în fața lumii, dialogul.” În acel an, tema torice”, realizat de Violeta GORGOS, a deschis programul Festivalului era „Dialog”. Ce miracol! dedicat evenimentului. În anii ᾽72-’73 jucam „Așteptându-l pe Godot”. Mai Organizatori: târziu, cu acest spectacol, în regia lui Silviu Purcărete, Descendenții familiei Negruzzi, Crama HERMEZIU, am călătorit în lung și-n lat pământul ăsta, la cele mai TVR Iași, Editura JUNIMEA-Revista SCRIPTOR. mari festivaluri. Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Universitatea „Alexandru Am fost în 162 de țări. În ᾽72-’73, când culturii i se Ioan Cuza”, BCU „Mihai Eminescu”, Muzeul Național al Lite- punea lacăt, noi jucam „Așteptându-l pe Godot”. Teofil raturii Române Iași, TVR şi Radio Iaşi, „Ziarul de Iași”, Vîlcu a văzut atunci repetiția și a fost atât de entuzi- „Evenimentul”, „Curierul de Iași”. asmat, încât m-a luat de mână și mi-a prezentat per-

141 sonal Teatrul Național. Când ne-am despărțit, mi-a O doamnă tânără, frumoasă, distinsă și foarte sfioa- arătat un geam, la nivelul solului, în partea de nord și să. Avea tot timpul un coc făcut pe vârful capului, din mi-a spus: „Nu îl închid. Îl poți împinge și poți intra pe părul împletit în cozi. Avea mare încredere în mine el, seară de seară, de câte ori vrei să vezi spectaco- această doamnă. Și eu eram foarte mândru. Era asis- le.” tentă la Universitate. Într-o zi a venit o comisie care să Vorbesc de miracole, de puterea de a rămâne o examineze pentru avansarea în grad la Universita- deschis la aceste provocări. De a avea în noi acea te. M-a scos la tablă și pe drum i-am șoptit: „Nu știu bucurie a copilului, pe care Creangă o evocă atât de nimic!”, pentru că nu învățasem pentru ziua respecti- frumos, în „Amintiri din copilărie”: „Ce-i pasă copilului vă. Ce s-a întâmplat la tablă nu știu, ține de miracol, că mama și tata se gândesc la greutățile zilei de mâi- dar toată lecția pe care nu o învățasem, nu numai că ne? Copilul, călare pe bățul lui, se crede călare pe cel am reprodus-o integral, dar am și comentat-o. Când mai strașnic cal. Și țipă la el, și se îndărătnicește, și îl s-a terminat ora m-a alergat pe holuri să mă pălmu- strunește și urlă de-ți ia urechile, nu alta. Așa-s toți iască, pentru că i-am dat bătăi de inimă. copiii din lumea asta, orice ar zice, cine ar zice. Iar eu La banchet, împreună cu colegul meu, Biciușcă, eram frumos ca soarele. Și șturlubatic ca vântul în un băiat frumos, înalt, un mare prieten, care ne pri- tulburarea sa.” vește dintre stele acum – din păcate, ne-am dus să o Astăzi prăznuim, primind Premiile Negruzzi, o fa- luăm de acasă. Când a ieșit din curte – stătea în Co- milie care are continuitate de 200 de ani și care a pou, mai sus de Parcul Expoziției, ne-am rezemat de marcat istoria României. Vreau să reamintesc de te- stâlpii porții de uimire. Era cu părul despletit și îl avea ma acestui articol – Miracolul zilnic de lângă noi. O până la călcâie. Era de o frumusețe năucitoare. Avea familie care a dat primari, directori de teatru, ctitori de o rochie lungă, neagră, cu firet auriu, ca să se asorte- biserici, școli, librării, spitale, parcuri. O familie care a ze cu costumele noastre de gală. Și cu părul ăla, cât susținut cultura, învățământul și educația ca nimeni al- un pat uriaș, ne-a prins de brațe, ne-a strunit și am ta. O familie care acum, împreună cu niște vrednici mers împreună la banchet. Când am intrat cu dum- oameni, care fac punte peste timp, duc mai departe neaei în sala de mese de la cantină, unde totul era dorința de a construi, de a lumina, de a aduce civiliza- aranjat pentru sărbătoare, toți colegii au rămas în- ție și civilitate. mărmuriți. Povestesc acest moment pentru că e im- Am să povestesc o altă întâmplare. La liceu am portant pentru noi toți să vedem frumusețea de zi cu avut o profesoară de matematici extraordinară. Dacă zi, pe care, din păcate, o descoperim numai la mo- picam la admis/ respins la actorie, unde am fost 521 mente festive. pe un loc, mă duceam la ASE, unde luam cu 10 toate Dragi descendenți ai familiei Negruzzi, dragi or- examenele, pentru că grație acelei profesoare am în- ganizatori ai acestui eveniment! Vă mulțumim că vățat matematica. La ASE erau patru examene de ne-ați dat posibilitatea să descoperim împreună mira- matematici. Pe vremea aceea era o lege, prin care colul vieții de zi cu zi și vă dorim tuturor să aveți pute- puteai să intri la facultate cu nota 10, dacă dovedeai rea să re-descoperiți miracolul zi de zi! că ai fost la olimpiada națională și ai luat un loc frun- 2 decembrie 2020 taș la materia sau materiile la care urma să dai exa- men. Alexandrina Jucan se numea acea profesoară.

Îşi rosteşte discursul online premiatul Leon DĂNĂILĂ (Bucureşti), medic specialist neurochirurg, membru titular al Academiei

142 Matei VIŞNIEC (Franţa)

MUZA DE LA BURDUJĂNI – TEMELIE A TEATRULUI DE LIMBAJ

Premiul Negruzzi, care mi-a fost acordat în de- Dumitale nu ți se poate vorbi decât cu delicateță, și cembrie 2020, mă trimite cu gândul la perioada nici gând n-am să te comprometez, că știu cât de când literatura română își construia fundamentele… tânguibilă este o jună femeie. Familia Negruzzi, prin creativitatea, patriotismul și Mai știu și în ce oribilă pusăciune se găsește o inițiativele sale, a contribuit la punerea acestor te- jună femeie când trebuie să dispuie de inima sa și melii. În acele decenii din prima jumătate a secolu- se vede nevoită a face o transacțiune cu sentimen- lui al XIX-lea limba română era încă fragilă și se tul onorului! căuta pe sine însăși, franceza devenea limba la La nebunie îmi place de dumneata, coană Ca- modă, înlocuind greaca, iar elitele românești înce- liopi, iar zugrăveala pe care ți-ai pus-o pe față nu peau să privească tot mai mult spre Occident… mă deranjează. Opiniunea pe care mi-am făcut-o Atunci au apărut și primii noștri dramaturgi, despre dumneata este hăt înaltă. Iar limabigul meu Constantin Negruzzi este pentru mine unul dintre testimonează de simțibilul meu amor pentru teatrul precursorii teatrului de limbaj. Ca și Alecsandri, el primilor noștri dramaturgi. scrie pentru a moraliza și satiriza, denunță multe în- Știu, coană Caliopi, că o femeie asupra vârstei fumurări sociale și comportamentale, precum și îm- niciodată nu-și sloboade cel pe urmă cuvânt, dar prumuturile neinspirate (ba chiar ridicole) din alte dumneata în teatrul românesc ești fără vârstă și limbi: franceza, italiana, germana… O piesă scurtă mereu proaspătă. Vei fi dumneata o iederă fragilă precum Muza de la Burdujăni pregătește terenul neavând stejar de care să te sprijinești, dar uite că pentru ceea ce va însemna Caragiale, iar din Cara- teatrul românesc se sprijină pe dumneata. giale s-a hrănit și Eugen Ionescu, unul dintre părinții În nici un caz, deci, nu ești nătăroaică, ci o spu- teatrului absurdului. moasă oglindă de epocă. Ești o duducă cu duh, ți-a Muza de la Burdujăni conține veritabile pepite mers buhu nu doar de la Burdujăni până la Galați ci ale comediei de limbaj, și în acest spirit încerc să-i și în timp, din 1851 când te-a imaginat Constantin scriu o declarație de amor coanei Caliopi Busuioc, Negruzzi până în acest an 2020, când mi s-a de- pentru a-i spune că mult mi-a plăcut de dumneaei, cernat mie premiul cu același nume. așa cum a creionat-o în vorbe Constantin Negruzzi. Revenind la Constantin Negruzzi, el spune în Coană Caliopi, notele sale legate de piesă că a scris-o pentru a râ- Tare amorezat sunt, teatralicește vorbind, de de de cei ce schingiuiesc și sfâșie frumoasa noas- dumneata. Nu te pot uita ca personaj, pentru că tră limbă, și în loc de creatori se fac croitori, și croi- Muza de la Burdujeni face parte din acele pietre, tori răi. sau pietricele, de temelie ale teatrului românesc. Dacă ne uităm astăzi la limbajul mediatic și jur- Când te rogi dumneata cu încordăciune zeului nalistic care împrumută fără discernământ din limba Amor, simt toată savoarea epocii conservată în cu- engleză în special, mai, mai îmi vine să cred că nu vintele lui Constantin Negruzzi. suntem departe de epoca în care Negruzzi critica În fața ta, coană Caliopi, nu mă pot înfățișa ori- preluarea pretențioasă și rizibilă a unor neologisme cum, ci îmbrăcat după moda nemțească, încălțat cu din franceză. Decernarea Premiului Negruzzi cred botine cu glanț, și nutrind în piept un tezaur de că are și această semnificație, de a fi un îndemn amor. pentru a ne apăra cu mai multă ambiție limba, ea fi- În nici un caz n-aș îndrăzni să recurg la limbu- ind de fapt primul nostru liant, ceea ce ne unește pe ție, la cuvinte inconvenante care să fie insuferibile. toți și ne face să ne simțim români.

143

PRIMĂRIA CONSILIUL LOCAL IAŞI

Revista SCRIPTOR poate fi procurată de la Librăria Cezar Ivănescu, de la sediul redacției Junimea-Scriptor, Bulevardul Carol I, nr. 3-5, Parcul Copou, Iași, 700506. Persoană de contact: Ioan CORDUNEANU, tel. 0726 501 294 Marți – Vineri, 10:10 – 16:16 Sâmbătă – Duminică, 11:11 – 15:15

Abonamente se pot face la redacție sau prin comandă scrisă, la adresa [email protected]. Persoană de contact: Cătălin-Narcis DĂNILĂ (marketing, tel. 0723 211 357) Luni – Vineri, 9:00 – 15:00

Cărţile editate de JUNIMEA și revista SCRIPTOR pot fi procurate în rețeaua de librării SEDCOM LIBRIS IAŞI, Librăria Orest Tafrali a Universității Alexandru Ioan Cuza, Palatul Culturii (Complexul Muzeal Naţional Moldova), Librăria Cartea Românească Educațional, Iaşi

În București: Librăria Mihai Eminescu, Compania de Librării București S.A., Derex Com SRL, reţeaua de librării Cărtureşti

În alte librării partenere din ţară, precum şi la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

Editura Junimea şi revista Scriptor sunt membre ale Asociaţiei Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asociaţie cu statut juridic, recunoscută de Ministerul Culturii. Editura Junimea este acreditată CNCSIS 97 / 2012.

www.editurajunimea.ro [email protected] [email protected]