Spiru C. Haret1

47 UN OM AL CETĂţII - SPIRU C. HARET1 Ioan SCURTU În anul 2011 se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Spiru C . Haret . Printr-o fericită coincidenţă, colegul nostru, Ion Sişcanu s-a născut la un secol după Spiru C .Haret . Am considerat că evocarea lui Haret, în acest moment aniversar, este un potrivit omagiu adus profesorului Şişcanu . Spiru C . Haret este una dintre personalităţile emblematice ale învăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti2 . Născut în 1851, Spiru C . Haret şi-a trăit copilăria în efervescenţa generată de Unirea Principatelor, s-a maturizat în anii când se constituiau structurile statului modern român, s-a împlinit din punct de vedere profesional în perioada de după obţinerea Independenţei de Stat a României . Savant cu contribuţii notabile în domeniile matematicii, astronomiei şi sociologiei, membru al Academiei Române, profesor la Facultatea de Stiinţe a Universităţii din Bucureşti, Spiru Haret s-a implicat de timpuriu în viaţa politică, devenind unul dintre fruntaşii Partidului Naţional-Liberal . În anii de guvernare a acestui partid a îndeplinit o singură funcţie: ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernele prezidate de D .A . Sturdza (1897-1899, 1901-1904, 1907-1908) şi Ion I .C . Brătianu (1908-1910) . Era vremea când în fruntea acestui minister se aflau personalităţi marcante ale învăţământului, culturii şi vieţii publice, precum C .A .Rosetti, Vasile Pogor, Gheorghe Costa-Foru, Titu Maiorescu, Petre P . Carp, Alexandru Orăscu, Nicolae Creţulescu, Vasile Alexandrescu-Urechea, P .S .Aurelian, Take Ionescu, Petre Poni . Intrat în viaţa politică, Spiru Haret a militat pentru o dezvoltare organică a societăţii, socotind că şcoala aveau un rol fundamental în acest proces de 1 Acest text are la baza comunicarea pe care am prezentat-o la Sesiunea ştiinţifică omagială “Spiru Haret - contemporanul nostru”, desfăşurată în ziua de 15 februa- rie 2011 la Palatul Invăţământului, Stiinţei şi Culturii, Universitatea Spiru Haret din Bucureşti . 2 Vezi, pe larg, Lui Spiru Haret. Ale tale dintru ale tale, la împlinirea celor şasezeci de ani, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Carol Golb, 1911; Gh . Adamescu, Vieaţa şi activitatea lui Spiru Haret, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1936; Aurelian Gh . Bondrea, Spiru Haret - contemporanul nostru, Bucureşti, Editura Fundaţiei Ro- mânia de Mâine, 2011; Constantin Dinu, Spiru Haret, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970; Din activitatea social-politică a lui Spiru C.Haret, în Ioan Scurtu, Studii de istorie, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002 . 48 modernizare a ţării . Această concepţie s-a materializat în legislaţia adoptată din iniţiativa sa . Prin modificarea legii privind învăţământul primar a urmărit creşterea numărului celor care ştiau să scrie şi să citească, prin legea învăţământului liceal a vizat o pregătire a elevilor la nivelul celor mai ridicate standarde europene, prin legea învăţământului superior a asigurat cadrul necesar formării unor adevărate elite intelectuale . În acelaşi timp, s-a preocupat de formarea de cadre medii, necesare economiei naţionale, aflată în plin proces de dezvoltare . În opinia lui Haret, şcoala nu era o instituţie ca oricare alta, cu anumite atribuţii tehnice şi administrative, ci una fundamentală, superioară tuturor celorlalte: ”cea dintâi datorie a şcoalei, care trece înaintea oricărei alteia, este de a forma buni cetăţeni şi cea dintâi condiţiune pentru a fi cineva bun cetăţean este de a-şi iubi ţara, fără rezervă şi de a avea o încredere nemărginită într-însa şi în viitorul ei” . Cu alte cuvinte, şcoala pregătea tineri cărora societatea, guvernanţii trebuiau să le asigure posibilitatea de a contribui la dezvoltarea României, şi nu de a-şi căuta de lucru pe alte meleaguri . În calitate de ministru, Haret nu s-a limitat la o muncă administrativă, de birou şi la discursuri politice privind învăţământul, ci - aşa cum scria un colaborator al său - «Doritor să cunoască prin sine lucrurile şi oamenii, el a călătorit prin ţară, nu numai prin oraşe, dar şi prin multe sate, văzând şcolile, încurajând pe cei harnici, îndemnând la muncă pe toţi» . Prin prestigiul său profesional, prin ţinuta elegantă şi distinsă, prin sfaturile şi îndemnurile pe care le adresa celor inspectaţi, Spiru Haret era un ministru iubit şi apreciat ca un adevărat om al şcolii . În «fondul Spiru Haret» de la Biblioteca Academiei Române se află sute de scrisori primite de ministru de la inspectori şcolari, profesori, învăţători şi chiar simpli săteni, precum şi copii după răspunsurile transmise de acesta . Este un fapt că oamenii păstrau cu grijă scrisorile cu semnătura lui Haret, iar fotografia sa era pusă, adesea, lângă icoană, ca un obiect de preţ, aproape sacru Spiru Haret s-a preocupat de formarea unui corp didactic care să acopere necesităţile tuturor şcolilor din România, cu deosebire din mediul rural aflat în mare suferinţă . In acest scop a înfiinţat şcoli normale, unde se asigura o temeinică pregătira profesională . Pe lângă materiile de bază - limba română, matematica, istoria, geografia - în aceste şcoli se învăţa muzica şi lucrul manual . Totodată, Haret a urmărit creşterea prestigiului dascălilor în localităţile unde îşi desfăşurau activitatea, astfel încât aceştia să devină persoane 49 respectate atât de cetăţenii de rând, cât şi de autorităţi . Cu ocazia vizitelor pe care le făcea în şcoli, Haret nu accepta să fie însoţit de prefecţi sau alţi demnitari, ci doar de inspectorii şcolari . Astfel, dascălii puteau să-şi spună deschis punctele de vedere, ca unui părinte drag . Este de la sine înţeles că după o asemenea vizită , primarul, prefectul şi ceilalţi oficiali îi priveau cu alţi ochi pe dascăli, tratându-i cu respect şi plini de solicitudine . La rândul său, învăţătorul sau profesorul se simţea încurajat în munca sa pentru binele obştesc . Efectul unor asemenea vizite s-a văzut şi în privinţa atitudinii oficialităţilor locale faţă de construcţia localurilor de şcoală . La vremea respectivă România suferea de o acută lipsă de şcoli . In unele sate orele de şcoală se desfăşurau în localuri improvizate, fără o minimă dotare . In alte sate, copii erau nevoiţi să meargă pe jos la şcoala din centrul de comună, aflată la 5-6 km şi chiar mai departe . Când era vreme rea, mai ales iarna, aceştia nu se puteau deplasa şi mulţi abandonau şcoala . Ministrul Spiru Haret a venit cu o inovaţie : a cerut prefecţilor să-i mobilizeze pe localnici în acţiunea de construire a şcolilor . Prin Casa Scoalelor el a oferit modelul şi planul clădirii : patru săli de clasă şi cancelaria, ferestre mari având deasupra un arc de cerc alcătuit din cărămizi arse . Si astăzi, la mai mult de 100 de ani asemenea şcoli funcţionează în multe localităţi . Strânsa legătură cu lumea satului i-a permis lui Haret să cunoască adevărata situaţie a ţărănimii . El nu s-a lăsat amăgit de imaginea idilică promovată de semănătorişti, nici de cea oferită de guvernanţi, unii chiar colegi de-ai săi . La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, România cunoştea un rapid proces de modernizare, dar care se desfăşura numai în mediul urban . Bucureştiul devenise «micul Paris», cu clădiri monumentale, precum Poşta, CEC-ul, Fundaţia Carol, Gara de Nord, Athenee Palace etc, ţara era brăzdată de căi ferate, Saligny construise podul de la Cernavoda, Constanţa devenise un mare port european . Elita marilor oraşe adoptase în vestimentaţie moda de la Paris, la restaurante se serveau bucate alese, cu denumiri franţuzeşti etc . etc . Într-un asemenea mediu, ţăranii ar fi făcut cea mai dezagreabilă impresie . Dar cum ei nu puteau lipsi de la serbările oficiale, cum a fost cea a jubileului (împlinirea a 40 de ani de domnie a lui Carol I), s-a recurs la ceea ce N .Iorga numea «ţărani de operetă», adică orăşeni îmbrăcaţi în costume naţionale . Presa relata ca, un grup de ardeleni, după ca a vizitat expoziţia jubiliară din Bucureşti a făcut o excursie prin ţară . La podul de la 50 Cernavoda , mai mulţi ţărani, care se aflau la arat, au venit să-şi vadă fraţii de peste munţi . Imaginea acestor săteni, desculţi, scheletici, cu haine rupte şi murdare, era de-a dreptul şocantă, contrastând izbitor cu cei văzuţi în Parcul Carol . Aflând despre acest episod, N . Iorga a scris articolul intitulat Ascundeţi ţeranii: «Nu-i lăsaţi să umble slobozi pentru a nu strica prin nespusa lor nenorocire efectul cuvântărilor înfocate în care triumfă avântul şampaniei plătite de stat, adică tot de dânşii, robii sălbăticiţi ai brazdei negre/ . / . Îngrijiţi-vă, o, voi eminenţi cârmuitori de ţară şi de drumuri frumoase, pe care le semănaţi cu femei de la târguri şi cu bugetivori de cancelarii îmbrăcaţi în haine de gală pentru a juca rolul ţăranului român . Iar pe vita câmpului respingeţi-o în pumni, ascundeţi-o în vizuini, ca să nu strice bucuria risipei din anul jubiliar» . Ţărănimea, care alcătuia cica 90% din populaţia României, trăia într-o neagră mizerie, era privită cu suspiciune de guvernanţi şi ţinută departe de viaţa politică . Deşi articolul 31 din Constituţie prevedea că «Toate puterile statului emană de la naţiune», în realitate ţărănimea nu avea drept de vot direct, ci prin delegaţi, care se întruneau în capitala de judeţ, alegând un câte un deputat, la colegiul al III-lea, care era, de regulă, cel propus de guvern . Liderii politici nu aveau curaj să meargă la sate pentru a face campanie electorală, apreciind că orice activitate în rândul ţărănimii era periculoasă, deoarece această «mare mută» nu pricepea problemele statului şi reacţiona cu violenţă, aşa cum au dovedit-o repetatele răscoale de la sfârşitul sec . al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea . Cei care se apropiau de lumea rurală erau consideraţi instigatori, care puneau în pericol liniştea şi ordinea socială existente . Orice linie de comunicare oficială între guvernanţi şi masa ţărănimii era blocată, astfel că - aşa cum scria Spiru Haret - ţăranul «nu cunoaşte pe cei care pretind că-i vor binele decât sub formă de prefect, subprefect, primar sau vătăşel, toţi aceştia înarmaţi cu legi represive şi cu putere de a-l pedepsi, de multe ori pentru lucruri de care nici nu-şi dă seama» .

Load more