\Iiculae Filipescu
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
099 j N. POLIZU-MICȘUNEȘTI \IICULAE FILIPESCU ÎNSEMNĂRI 1914 — 1916 cuibul șoimilor... „UN I VERSUL“ 19 3 7 N. POLIZU - MICȘUNEȘTI NICULAE FILIPESCU ÎNSEMNĂRI 1914—1916 BUCUREȘTI Tipografia ziarului „UNIVERSUL” Str. Brezoianu No. 23—25 19 3 6 ... dar iubirea de moșie e un zid. EMINESCU. Scrisoarea III. CUVÂNT ÎNAINTE Marile personalități — oricât de impetuoase ar fi temperamentele lor — păstrează totuși in mani festările lor publice, o anumită ținută, care dă — a- cestor manifestări — un aspect în totdeauna con vențional. Din această, cauză, asemenea manifestări nu pot constitui — în cele mai multe cazuri — decât ma teriale inadequate pentru fixarea trăsăturilor carac teristice reale, ale personalităților de seamă. Subiectivismul spontan — care singur poate trăda în toata goliciunea lui „sufletul" — nu apare sincer, elementar, decât în manifestările intime, zilnice, desgrădite acestea de orice convenționalism. Deaceia și maniera istorică a lui Emil Ludwig, a statornicit în această privință o normă, în afară de orice critică. Am crezut că, din acest punct de vedere, pu blicarea însemnărilor ce urmează, pot constitui un material documentar prețios pentru fixarea perso- nalităței lui Niculae Filipescu1). i) i) Unele din aceste însemnări, vor părea poate 'lipsite de interes — dacă • totuși nu le-am suprimat, am făcut-o numai pentru a da. posibilitatea unui con trol chronologic al evenimentelor la cari acele. însemnări se referă. NICULAE FILIPESCU Dar de ce nu am întreprins eu însumi, cu ajutorul acestui material documentar, întocmirea unei bio grafii complecte a lui Niculae Filipescu? In scris ca și în plastică, modelarea obiectivă a unei figuri, nu poate fi decât rezultanta unui joc de umbre și lumini... Eu însă nu am putut vedea în Niculae Filipescu, decât lumină....... De aceea și, nu m'am simțit destul de liberat sufletește, pentru a-i face o biografie obiectivă. Mai am de dat o lămurire. De ce am dat publicității aceste însemnări, numai după trecerea a mai bine de două decenii? Un scrupul de conștiinjă m'a îndemnat la aceasta. Cea mai mare parte din acestè însemnări, cu prind confidențe făcute mie de Niculae Fitipescu — sau confidențe făcute lui de alții — și pe cari dânsul mi le-a împărtășit. Am crezut că e corect, înainte ca aceste confi dențe să fie aruncate în domeniul public, ca timpul să-și facă opera lui de destindere, fie prin dispariția celor vizați în aceste însemnări, fie prin domolirea patimilor... Evenimentele odată devenite inactuale, pierd întotdeauna ceva dtn caracterul lor iritant. Dar și o altă considerație a determinat întârzi erea publicărei acestor însemnări. Niculae Filipescu, datorită temperamentuiui lui „vijelios'', a fost desigur nedrept cu unii din con timporanii săi. Aprecierile și judecățile lui, nu porneau însă niciodată, nici din ură, nici din invidie — sau ori care alt sentiment inferior. 1 - ■■ >■ —................................—— — CUVANT ÎNAINTE Motorul tuturor pornirilor lui, era numai neîn frânatul lui patriotism. Și atunci, am crezut iarăși, că e bine ca cu scurgerea timpului, o judecată obiectivă chiar asupra pornirilor lui Niculae Filipescu, să fie posibilă — ju decată care trecând dincolo de om — să nu aibă în vedere decât pe marele patriot ce a fost Ni culae Filipescu. SCHIȚĂ BIOGRAFICĂ In puternica personalitate a lui Nicülae Filipescu, se pot desluși trei caracteristici proeminente : aceia a cugetătorului —a omului po litic — și a patriotului. înclinările intelectuale ale lui Filipescu își găsesc o explicație atavică, ■în existența printre strămoșii săi a mai multor cărturari, dințre cari cel mai de seamă a fost C. Filipescu Căpitanul. Cum s’a adaptat Filipescu spiritualităței dominante, a epocei în care a trăit ? Generația lui Filipescu —■ și mai ales acei din această generație cari, ca și dânsul, s’au adăpat la admirabilele izvoare ale culturei franceze — erea frământată de două covârșitoare influențe doctrinare : acea a lui Renan și acea a Iui Taine. Renan și Taine, se poate spune cu drept cuvânt că erau cei doui adevărați «directori intelectuali» ai generației lui Filipescu (s’ar putea «chiar spune «dictatori» dacă această noțiune nu ar implica în zilele «noastre o accepțiune pejorativă)—și aceasta, se știe, ca o reacțiune împotriva eclectismului cusinian, ce, cu caracterul lui transacțional și «oportunist, dominase în trecut Universitățile. «Dar oricât Filipescu ar fi fost dominat și dânsul de influențele culturale ale gânditorilor timpului lui — firea sa independentă și spi ritul lui critic, nu se puteau acomoda în prim rând, cu un ortodoxism •doctrinar prea rigid. In afară de asta, Filipescu, oricât, obiectiv, ar fi fost prins în NICULAE FILIPESCU 10 mrejele unora sau altora din doctrinele, filosofice și sociale în curs— subiectiv, el respingea tot ce, în aceste doctrine ar fi contrastat cu esența substratului lui sufletesc, sau cu climatul social al țărei lui. De pildă, cum putea Filipescu profund religios cum era, să îm părtășească apostasia lui Renan, care demonstra că Universul nu e o operă a Dumnezeirei — ci acea a unei «spontaneități inconștiente» ? Demonstrației lui Renan, Filipescu îi opunea sgomotosul manifest al lui Brunetière, care se știe că în concluzia sa glăsuia : «Inima omenească hrănită cu preceptele Evangheliei, a fost amăgită de neputința științei de a ne înzestra cu o morală — și nu va mai cere științei, ci religiunii formula fericirei«. Tot asemenea cum putea Filipescu să se acomodeze naturalismului panteist, dogmatismului rigid și acelei analize științifice severe apli cată fenomenelor sociale, zăvorâte într’un determinism mecanic — a lui Taine ? Filipescu reacționează cu revoltă, în contra unor asemenea con strucții. «In adevăr — scrie Filipescu — de îndată ce ai mutat numai punctul de privire și ai lepădat ochianul perfecționat dar păienjenit al savantului, ochiul sănătos se răsfață peste o lume nu posomo râtă și întunecată ci scăldată intr’o lumină încântătoare. In această lume se mișcă nu numai «carnasierul superior» al filosofului, ci omul inteligent și liber. In libertatea lui, el are pu tința de a lua cunoștință de lumea exterioară întregită și de a-și cârmui pașii pe acest pământ. înzestrat cu destulă agerime de minte, el are putința de a pătrunde legătura dintre inima sa și inima acestui univers, în care predomnește ideia de ordine fi ar monie isvorând dintr’o direcțiune superioară, din un gând cârmui- tor, care e însuși principiul lumii. Așa privind lucrurile, impostura științifică se dă pe față, în toată goliciunea sa. — Amăgire e, în adevăr, de a înfățișa lumea schilodită, și redusă la partea sa experimentală ; deasupra lumei 11 SCHIȚĂ BIOGRAFICA pipăite, e lumea credințelor. Minciună de asemenea, că omul e numai un agregat de molecule. Acest om ar fi un scopit : omul întreg are și-o inimă. In fine, e o cutezanță afirmarea că natu ralistul va dovedi cu scalpelul toate tainele vieței : niciun microscop nu va arăta vreodată încotro sboară sufletul, când candela vieței s’a stins!». Dar mai erea o doctrină filosofică și socială care încerca să sub juge spiritele generației lui Filipescu : erea doctrina lui Gabriel Tarde care, se știe, înțelegea să așeze la baza desvoltărei societăților legile imitațiunei și ale invențiunii — de la superior la inferior. Această doctrină e înlăturată de Filipescu pe două considerații : una de ordin general și principial — fiind dat că, dacă formele la rigoare, se pot transmuta — sufletele însă nu ; alta de ordin spe cific țărei noastre, țară în care, prin imitațiunea Ia un moment dat a unor forme politice streine de sufletul poporului, nu s’a ajuns Ie o experiență tocmai fericită. Ambele aceste idei, Filipescu le desvoltă cu multă profunzime. «Nici nu s’a luat în seamă — spunea Filipescu — această atât de firească întâmpinare : că pe cât e de ușor de a împrumuta forme streine, pe atât e de greu de a întrupa inima unui popor într’un alt popor. Și fără de această transfusiune sufletească, altoiul e lipsit de seva care singură poate să înverzească ramurile cele nuoi». Și apoi mai departe : «Când ne-am emancipat de sub domnia străină, când am eșit din starea de amorțeală în care ne adâncise civilizația orientală, toate aspirațiunile acestei țări au mers, cum era firesc să fie, spre apusul Europei, și toți erau însuflețiți de darul de a ne occiden- taliza. Acest curent era general. El s’a desvoltat la noi ca și în țările vecine ; la noi în țară el era îmbrățișat de toate treptele societăței ; liberalii și conservatorii îl sprijineau deopotrivă. Acest curent s’a manifestat în viața noastră publică, ca și în NICULAE FILIPESCU 12 viața noastră privată. Precum ne-am grăbit să ne lepădăm -de an teriu, așa eram zoriți să dăm deoparte legile cele vechi; și este probabil ca cel dintâiu frac și cel dintâiu joben, au tost tn aceeașt ladă care ne-a adus primul text al constitujiunei belgiene. Cu acest miraj am fost atâta amar de vreme înșelafi". In fine mai erea un curent' dominant în generația lui Filipescu —■ era acela al unui pesimism și scepticism distrugător — curent care la noi erea cu atât mai îngrijorător, cu cât își găsise expresie, într’o oare care măsură, îh gândirea acelui gigant al poesiei noastre, în Eminescu. De sigur că pesimismul nu ar fi putut nici odată contamina na tura robustă și bine echilibrată a lui Filipescu — pe care nici odată ,1a gentilezza del morir“ a poetului, nu l’ar fi putut seduce... Dar Filipescu erea îngrijorat de acest curent la noi, tocmai din pricina înfluenții eminesciane — deși avea pentru Eminescu un ade vărat cult, căci scria dânsul ,,Eminescu a întins peste credințele noastre straele de 'purpură și de aur ale poesiei sale“. Contra pesimismului eminescian Filipescu reacționa viguros. Principial, el nu credea că pesimismul putea prinde temeinic la noi. «Narcoticul pesimismului — scria dânsul — poate intoxica po- pulațiunile budiste ce viețuesc în piroteală pe malurile Gangelui ; el nu va amorți însușirile inimoase ale Românului». Apoi analizând problemul mai adânc și referindu-se la firea ro mânului, la structura lui sufletească, Filipescu ajunge la aceeași conclusie : «Mai rat neam — scrie el'—pe lumea asta care să fi îndurat atâtea rele câte a suferit poporul nostru.