Nicolae Filipescu"
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
GENERAL BRIGADĂ (rt) NECULAI I. STAICU-BUCIUMENI COLEGIUL NAŢIONAL "NICOLAE FILIPESCU" GALAŢI 28.I.2005-10.V.2006 Coperta : Nicolae Filipescu ISBN 973-552-55-2 Anuarul promoţiilor Liceului Militar „Nicolae Filipescu” este realizat de colonel jurist Mexi Ioan 1 Galaţi, 28 ianuarie 2005 1) CUVÂNT ÎNAINTE Da, este adevărat. Colegiul Naţional „Nicolae Filipescu”, care a funcţionat la Predeal, între 1940-1948, este aceeaşi instituţie de grad secundar cu cea care de la înfiinţarea sa, de către marele român Nicolae Filipescu, în 1912 şi până la cutremurul din 10 noiembrie 1940, a funcţionat la Mănăstirea Dealu. De fapt aşa i s-a spus iniţial – Liceul Militar „Mănăstirea Dealu”. Abia în ianuarie 1929, imediat după împlinirea a 10 ani de la realizarea Marii Uniri, pentru care marele patriot a militat îndelungă vreme, şcoala nouă din preajma străvechei cetăţi de scaun – Târgoviştea Basarabilor – a primit numele întemeietorului, devenind Liceul Militar „Nicolae Filipescu”. Acolo, această instituţie de învăţământ militar a atins apogeul existenţei sale, în deceniul al IV-lea din secolul XX, perioadă în care s-a aflat sub patronajul Regelui Carol al II-lea, ce purta numele de „Cap al liceului”, cum scria pe placa de marmură albă încastrată în turnul liceului, deasupra căruia fâlfâia în permanenţă tricolorul ţării, în care l-a înscris, potrivit tradiţiei, pe unicul său fiu – Marele Voevod Mihai de Alba Iulia, din clasa respectivă făcând parte şi autorul acestor rânduri. Colegiul de la Predeal a urmat tradiţia liceului de la Dealu, în noua garnizoană mergând cu cea mai mare parte a ofiţerilor şi profesorilor, care la Dealu îşi făcuseră cu prisosinţă datoria. Apoi şi-au făcut-o, cu aceeaşi dăruire şi la Predeal. Puseseră doar şi ei o cărămidă la dăltuirea renumitului spirit mănăstirean şi erau hotărâţi să- l introducă şi în sufletele noilor elevi – admişi după mutarea şcolii noi în cunoscuta staţiune montană. Despre ctitoria marelui român, care-şi doarme somnul de veci în cimitirul Bellu, înmormântat acolo când ţara avea mai mare nevoie de patriotismul său luminat, la numai şase săptămâni după intrarea României în Războiul de Întregire, deci despre şcoala nouă de la Mănăstirea Dealu, s-au scris până în prezent multe cărţi şi numeroase articole în presa vremii; numai cărţi sunt vreo opt. Cum autorii lor şi-au terminat studiile la Mănăstirea Dealu, n-au cunoscut viaţa cuibului şoimilor din frumoasa staţiune de munte. Doar în lucrarea „Nouăzeci de ani de la înfiinţarea L.M. „Nicolae Filipescu” s-au scris câteva pagini. Prea puţine pentru opt ani de existenţă plină de realizări ce nu se cade să fie trecute sub tăcere. De aceea ne-am gândit să realizăm această lucrare, cu ocazia aniversării a 95 ani de la întemeierea liceului, în care să cuprindem ceea ce nu s-a spus încă despre Nicolae Filipescu şi ctitoria sa de la Dealu, cel mai mare spaţiu fiind rezervat Colegiului de la Predeal, ai cărui elevi fiind cei mai tineri, compun cea mai mare parte a participanţilor la întâlnirile din ultima marţi a fiecărei luni, care au loc la balconul restaurantului de la Cercul Militar Naţional sau în sala mare ori pe terasă. În această lucrare vom prinde şi o evidenţă clară a tuturor elevilor care s-au pregătit pentru viaţă în ctitoria lui Nicolae Filipescu, atât pe cei care şi-au făcut integral studiile acolo, cât şi pe cei care, din diferite motive, au făcut doar una sau mai multe clase în cuibul de şoimi, lăsându-se totuşi influienţaţi de spiritul mănăstirean; altfel nu se poate explica participarea lor la întâlnirea mănăstirenilor, aşa cum a hotărât colonelul Ilie Dumitrescu – întemeietorul Asociaţiei „Amicii LM. NF”, ce funcţionează şi azi. 2) PORTRETUL LUI N. FILIPESCU realizat de preot prof. dr. Constantin Niţescu Pasiunea! Pasiunea puternică, impetuoasă ca o forţă naturală; pasiunea creatoare; pasiunea emanată din profunzimile misterioase ale sufletului; pasiunea care nu ştie de legi şi stavile în drumul ei de a cunoaşte, a domina, a conduce şi electriza, a croi dâri noi, nebănuite de alţii. Un pergament viu; în el a trăit intens trecutul zbuciumat al neamului, fiind crainicul vestitor al înfăptuirilor definitive de azi. Tribunul vijelios care s-a sbătut, s-a frământat o viaţă întreagă în ogorul naţional, croind brazdă nouă, de progres şi civilizaţie, pentru neam. UN ANIMATOR, UN EXCEPŢIONAL. Dac-ar fi să admitem reîncarnaţia teosofică-metemsihoza – am putea crede că într-o viaţă anterioară, Nicolae Filipescu a stat la picioarele Înţeleptului. Un iniţiat, un boier de baştină, un Aristocrat. La tribună, când vorbea, întreaga înfăţişare a lui Filipescu ne spunea totul. Cu un singur gest, c-o singură vorbă evoca o lume întreagă de sentimente şi cugetări. El plana peste svâcnirile patimilor zilnice. Prin el, sufletul nostru, zăticnit de semănătorii de furtună, îşi găsise echilibru. 2 Cu flamura raţională în mână, străbătând ţara de la un capăt la altul, semănătorul de energie naţională, Nicolae Filipescu, mergea de la 1914 încoace, pe un drum – utopic şi încâlcit pentru muritorii de rând – clar văzut de El; era drumul pe care a mers întreg neamul românesc, ajungând la înfăptuirile definitive de azi. Marea de neghină a întocmirilor noastre roase de păcate de atunci, îşi găsise Turburătorul. Un titan între pigmei; un vultur cu aripile prea mari, care plana prin sfere, de alţii nici bănuite. Un izvor nesecat de muncă, al cărui zăcământ de tradiţie boerească, pompa zilnic o mare de idei naţionale şi un noian de realizări sănătoase pentru neam. Ctitoria lui Filipescu de la Dealu este oglinda vie a marelui său suflet. ...Idealistul dublat de omul de acţiune, Nicolae Filipescu s-a hotărât să lupte pentru ridicarea neamului, întrebuinţând arma preponderabilă a timpurilor noastre: cultura şi ştiinţa descătuşate de orice oportunism, de orice fariseism, - formarea de caractere. Pentru aceasta vizitează şcoli din străinătate, consultă pe cei mai mari pedagogi moderni şi din ideile lor şi ale lui, alcătui un nou sistem de învăţământ pentru şcoala lui, măreţ şi ideal, învăţământul raţional-naţionalist, în plină natură, departe de zgomotul şi atracţia oraşelor. Aici, în ctitoria lui din Deal, el vrea ca adevărurile ştiinţei şi principiile morale să strălucească prin propriul lor luciu şi să lumineze fiecare inteligenţă în aşa fel, încât, puse în practică ele să poată da progresul de cultură şi civilizaţie reală a neamului. Cu toate greutăţile nemaipomenite ce le întâlni în cale, Niculae Filipescu, aţintindu-şi ochii spre steaua idealului lui, hipnotizat de măreţia ei, merse mereu înainte, trecând peste tina morală a duşmanilor. Şcoala modernă de la Dealu avu un succces desăvârşit. Nu se putea altfel, căci dacă în mediul nostru nu se prea pot dezvolta idealuri şi credinţe, Filipescu era luptătorul pasionat pentru ideile cărora i se dăduse, luptând cu aceeaşi vigoare neîmblânzită, cu aceeaşi aprindere sufletească şi cu aceeaşi suverană nepăsare pentru loviturile duşmanului. Am putea spune că viaţa lui Filipescu s-a desfăşurat în linie dreaptă, dar linia aceasta nu s-a întins molcomă şi fără vlagă, ci a fost tăiată cu putere, ca un drum săpat cu unelte de ciclopi, prin stânci şi locuri pustii. Un om întreg, drept, el însuşi, - o viaţă întreagă, Filipescu a luat viaţa în piept şi a băut-o până la drojdie, pentru cinstea şi mândria neamului. Ctitorul de la Dealu! Izvor nesecat de mândrie naţională pentru tinerele vlăstare care se pregătesc aci. Tribunul latinităţii de la gurile Dunării, a fost omul faptelor mari, a fost aristocratul prin sânge, care a păstrat întotdeauna în apărarea mândriei naţionale, o măsură şi o eleganţă nativă. * * * Nicolae Filipescu este descendentul unei străvechi familii de „comţi” ai imperiului, citaţi în Transilvania încă din sec. XIV, unde stăpâneau muntele Arif, în Făgăraş. Un străbunic ar fi trecut cu Radu Negru în Ţara Românească, unde a înfiinţat familia Filipescu. Un prim urmaş – Bugă – trăia pe la 1400, nepotul ascestuia – Drăghici – este citat în 1490, iar fiul lui Drăghici – Neagoe – vieţuia pe la 1520, primind „întăritură domnească” peste mai multe sate. Neagoe este tatăl lui Drăghici Vornicul, care trăia în 1540. Fiul lui Drăghici, Udrişte postelnicul din Mărgineni, a avut un fiu Filip, de la care se trage numele Filipescu. Spătarul Mihai, fiul lui Udrişte, a avut un fiu Dumitraşco – comis la 1620, stolnic la 1632, apoi clucer. Pană, fiul lui Dumitraşco, vel spătar în 1656, a fost cumnat cu Şerban Cantacuzino. Constantin Căpitanul, al treilea cronicar al Ţării Româneşti, a avut şi un fiu Grigore – vel sedar în 1731, apoi vel clucer. Fiul acestuia, Pană "era logofăt în 1775, vel vornic în 1781 şi vel ban în 1783". Feciorul său Constantin, vel postelnic în 1789, vel vistier în 1784, vel ban în 1813, a avut un fiu – Nicolae – căminar în 1812, apoi vel logofăt şi agă. Nicolae este tatăl lui Constantin Filipescu, ministru de finanţe în guvernul provizoriu din 1848 al lui Nicolae Bălcescu şi al lui Grigore. Acesta a ajuns mare vornic şi ministru în guvernele lui C. Creţulescu. Nicolae Filipescu este fiul lui Grigore. A trăit între 7.XII.1861 şi 30 IX.1916. El este întemeietorul L.M. „N.F.”. A avut trei fete şi doi băieţi. Feciorii n-au avut copii. De aceea l-a înfiat pe Vlad Stolojan, fiul unei fiice, zicându-i şi Filipescu. Vlad are un nepot, Nicolae Filipescu la Paris. 3) LICEUL MILITAR „MÂNĂSTIREA DEALU” „Mănăstirea era ca şi părăsită, scrie prof. dr. Constantin Niţescu în cartea sa « Mănăstirea Dealu şi Liceul Militar Nicolae Filipescu». Paragină şi sărăcie pretutindeni. Din această stare de plâns este scoasă din îndemnul şi stăruinţa lui Nicolae Filipescu. În dorinţa sa de a dota Armata şi Ţara, în general, cu un isntitut model de educaţie, se înfiinţează aci, în 1912, Liceul Militar „Mănăstirea Dealu”. Aici urmează a se pregăti elemente sănătoase, solid educate şi bine instruite, după sitemul şcoalelor noi din Germania, Anglia şi Franţa, cari dau o 3 egală dezvoltare educaţiei morale, fizice şi intelectuale, în aer liber, afară din aglomeraţia oraşelor, «Minţi şi caractere sănătoase în corpuri sănătoase», iată scopul urmărit”.