Cronica Unui Centenar Glorios 1916 - 2016
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Adrian Bochiş Ioan Manci Dan Crişan CRONICA UNUI CENTENAR GLORIOS 1916 - 2016 De la Armata a 4-a de Nord la Divizia 4 Infanterie „Gemina” Adrian Bochiş Ioan Manci Dan Crişan CRONICA UNUI CENTENAR GLORIOS 1916 - 2016 De la Armata a 4-a de Nord la Divizia 4 Infanterie „Gemina” Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2016 Coperta: Emil Moritz Foto coperta I: Emil Moritz Foto coperta IV: Căpitan Călin Sas © Adrian Bochiş, Ioan Manci, Dan Crişan Autorii le mulţumesc celor care au colaborat la apariţia acestei cărţi: colonel (r.) Iulian Patca, locotenent-colonel Mirela Iordăchescu, locotenent-colonel Mircea Matiş şi pcc. Ileana Duma. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOCHIŞ, ADRIAN Cronica unui centenar glorios 1916-2016 : de la armata a 4-a (de Nord) la Divizia 4 Infanterie "Gemina" / Adrian Bochiş, Dan Crişan, Ioan Manci. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2016 ISBN 978-606-17-0980-9 I. Crişan, Dan II. Manci, Ioan 930.24:355(498) CUPRINS INTRODUCERE Drum de glorie şi sacrificiu: de la Armata a 4-a de Nord, la Divizia 4 Infanterie „Gemina” .................... 9 CAPITOLUL I. La standardele Alianţei Cronică în marş: iunie 1999 – august 2016. Modernizare structurală, organizaţională şi acţională ....................... 13 CAPITOLUL II. Armata ca ambasador Misiunile externe ale militarilor Diviziei 4 Infanterie „Gemina” ................................................... 106 CAPITOLUL III. In Memoriam Militari ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina” căzuţi la datorie în teatrele de operaţii externe ..................... 121 CAPITOLUL IV. Prezentarea marilor unități și unităţilor din compunerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” ............. 124 CAPITOLUL V. Gânduri, sentimente, mărturisiri ale membrilor marii familii a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” ................... 215 5 Această lucrare conţine, pe scurt, drumul prin colb de cronici al marii unităţi pe care o sărbătorim în acest august 2016. Prin strădania unor ofiţeri care s-au dedicat trup şi suflet acestei structuri militare – şi îi amintim, printre mulţi alţii, pe generalii-locotenenţi Dorin Gheorghiu şi Ion Cioară şi coloneii Gheorghe Tudor Bihoreanu, Vasile Tutula şi Iulian Patca, nu mai puţin de patru volume, ce acoperă perioada de la înfiinţare şi până în iunie 1999, au văzut lumina tiparului în ultimul deceniu al secolului trecut. Lucrarea de faţă îşi propune să continue acest demers, dar şi să aplice o tuşă finală pe fresca acestei mari epopei militare, acum, la centenar. Autorii 7 Drum de glorie şi sacrificiu: de la Armata a 4-a de Nord, la Divizia 4 Infanterie „Gemina” Prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan Director al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie contemporană, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca La 15 august 2016, Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, împreună cu toate structurile subordonate, sărbătoreşte împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Armatei a 4-a de Nord, ale cărei tradiţii le poartă, cu mândrie, astăzi. Înfiinţarea Armatei a 4-a de Nord a avut loc în condiţii istorice complexe. După doi ani de la declanşarea Primului Război Mondial, în care căzuseră deja în luptă zeci de mii de români ardeleni, bucovineni şi moldoveni, înrolaţi în armatele ţaristă şi austro-ungară, ţara noastră a luat decizia crucială de a intra în război de partea puterilor Antantei – Rusia, Franţa, Anglia. În urma acestei decizii excepţionale, România s-a trezit în faţa a patru inamici redutabili – Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia şi, în scurt timp, Germania. Obiectivul fundamental însă, ca o necesitate practică imediată, a fost reîntregirea României în cadrul hotarelor ei fireşti. Atunci, la 15 august 1916, a luat naştere Armata a 4-a ca eşalon operativ-strategic. În zilele următoare, cu un efectiv de trei divizii de infanterie şi una de cavalerie, totalizând peste 110.000 de luptători, armata nou creată se afla deja în dispozitivul ordonat, la frontiera muntoasă vestică de atunci a Moldovei, de la Valea Putnei până în Bucovina, în cadrul marii ofensive strategice pentru eliberarea Transilvaniei. După campaniile ofensive din toamna anului 1916, în anul următor, marile unităţi ale Armatei a 4-a de Nord, desfiinţată la 5 decembrie 1916, s-au afirmat din plin în triunghiul gloriei româneşti, din vara anului 1917: D. 8 I. în cadrul operaţiei ofensive a Armatei a 2-a, de la Mărăşti, D. 14 I. în cadrul operaţiei de apărare şi a ripostelor ofensive ale Armatei 1 de la Mărăşeşti, iar D. 7 şi 8 I. în bătălia Armatei a 2-a de la Oituz. În anii 1918-1919, ostaşii acestei glorioase structuri militare, reînființată sub titulatura Comandamentul Trupelor din Transilvania, s-au afirmat în luptele din Transilvania, Munţii Apuseni şi Câmpia Tisei pentru apărarea şi consolidarea Marii Unirii, iar în perioada interbelică Corpul 6 Armată s-a dovedit a fi un factor de echilibru şi încredere. În Transilvania a funcționat, între războaie, Inspectoratul General de Armată nr. 3, care avea în subordine Corpurile 6 și 7 Armată. În toți acești ani, instituția militară din această parte de țară a avut conducători eminenți, despre care marele poet Octavian Goga scria că „au săvârșit o operă de mari proporții și unanimă prețuire”. În al Doilea Război Mondial, Armata a 4-a Română, înființată la 22 septembrie 1939, a fost singura structură operativă care s-a aflat neîntrerupt pe front, de la Prut la Volga şi de la Stalingrad în Munţii Boemiei, lângă Praga, din iunie 1941 până în mai 1945. Pe toate fronturile, în Est sau în Vest, militarii români şi-au făcut datoria şi au îndeplinit misiunile încredinţate cu devotament şi foarte mari jertfe. Doar în operaţia ofensivă de la Odessa, dintre 8 august şi 16 octombrie 1941, Armata a 4-a a înregistrat pierderi de 17.729 de morţi, 63.345 de răniţi şi 11.451 de dispăruţi. Primii ani de după război au fost grei pentru armata română. În degringolada ideologică ce a urmat schimbării de regim, mulți militari de valoare și-au găsit sfârșitul în închisorile comuniste. Desfiinţat la 5 iunie 1947, Comandamentul Armatei a 4-a renaşte, la 1 iulie acelaşi an, la Cluj, sub denumirea de Regiunea 3 Militară, care îşi schimbă denumirea în Armata 3, la 30 aprilie 1960. După acest moment pregătirea cadrelor şi a trupei s-a făcut în noua concepţie de apărare a ţării şi a doctrinei militare naţionale. Mii de militari au participat la munci în economia națională, inclusiv la strânsul recoltelor. În aceşti ani, în unităţi au fost realizate complexele de poligoane şi „platformele de instrucţie în flux continuu”. Armata a participat masiv la înlăturarea efectelor inundaţiilor catastrofale din anii 1970 şi 1975 şi ale cutremurului din 1977. Intervenţia unor state ale Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia (cu excepţia României) şi ocuparea acestei ţări în august 1968 au determinat schimbări profunde în structura Armatei 3, care, cu toate componentele ei, a intrat în stare operativă. Atunci au fost înfiinţate D. 81 Mc. (la Dej) şi multe alte unităţi mecanizate şi de tancuri, au fost completate şi întărite D. 11 şi 18 Mc. și D. 6 Tc. și altele. În epocă se aprecia că în toamna anului 1968 capacitatea de luptă a sporit din punctul de vedere al efectivelor cu peste 75%, iar al dotării cu tehnică militară cu circa 55%. Raţiuni de ordin doctrinar, dar şi situaţia politico-militară încordată din anii ’80 au avut drept urmare organizarea trupelor terestre pe patru comandamente de armată. Începând cu 5 aprilie 1980, Armata 3 îşi schimbă denumirea, din nou, în Armata 4. 10 Au urmat, după cum bine se ştie, dramaticele evenimente din decembrie 1989, precum şi cele de la începutul anului 1990, în care militarii Armatei a 4-a au fost nevoiţi să acţioneze pe un teren tulbure şi nesigur, dar şi-au făcut datoria aşa cum au făcut şi înaintaşii lor, în marile şi decisivele momente ce au marcat istoria acestei glorioase structuri militare. După 1989, armata, la fel ca întreaga societate românească a intrat într-un lung proces de reformă, cu schimbări fără precedent la toate nivelurile componentelor organismului militar. Au fost ani de intense transformări, de ordin legislativ, organizatoric, acţional, reforma fiind ajustată, din mers, în funcţie de obiectivele fixate şi de asigurarea resurselor pentru îndeplinirea acestora. În primăvara anului 1994, România a fost prima ţară care a aderat la programul „Parteneriat pentru Pace”, iar din anul 1995 o direcţie constantă de acţiune a reprezentat-o realizarea interoperabilităţii cu structurile similare din ţările NATO. Din 17 octombrie 1990, Armata a 4-a a primit denumirea onorifică de „Transilvania”, pe care a avut-o şi în anii 1918-1919, după realizarea Marii Uniri, în campaniile din Munţii Apuseni şi din Câmpia Tisei. După 1992 s-au înfiinţat batalioane de infanterie în garnizoanele Satu Mare, Carei, Salonta, Marghita, Chişinău-Criş, iar în anii 1993-1995 au luat fiinţă Comandamentele Corpurilor 5, 6 şi 7 Armată, la Timişoara, Tîrgu Mureş şi Dej. În mai 1994, trupele teritoriale au intrat în subordinea Trupelor de Uscat. La 1 august 1995, Armata a 4-a „Transilvania” avea 3 corpuri de armată, 23 de mari unităţi, formaţiuni şi structuri direct subordonate. Armata a 4-a „Transilvania” s-a transformat, la 1 aprilie 2000, în Corpul 4 Armată Teritorial, care primea, în 10 august 2001, o dată cu noul Drapel de luptă, și denumirea onorifică de „Mareşal Constantin Prezan”, în onoarea ilustrului său comandant, aflat în fruntea armatei în anul înfiinţării, 1916. Vreme de opt ani Comandamentul C. 4 A. Trt. a gestionat un amplu proces de transformare a structurilor subordonate, prin desființări, restructurări, redislocări, resubordonări, precum și, inevitabil, disponibilizări de personal. În 15 iunie 2008 Corpul 4 Armată Teritorial „Mareşal Constantin Prezan” a fost transformat în Divizia 4 Infanterie, prin intrarea în vigoare a unui nou stat de organizare. În scurtă vreme primea denumirea onorifică „Gemina” în amintirea legiunii romane staţionate în Transilvania. La acea dată putem spune că standardul de modernitate organizaţională fusese atins.