CONTEMPORANUL

REVISTA ŞTIINŢIFICĂ Şl LITERARĂ

REDACTORI

pentru partea literară i pentru partea ştiinţifică V. G. Morţun r I. Nădejde

O IUBIRE LA ŢARĂ

Dramă în trei acte trei tablouri.

(urmare)

ACTUL II.

SCENA I. Scena se petrece la două lunî de la moartea luî Neculaiu. Zamfira stă pe laiţă şi cîrpeşte, întră baba Irina cu furca în brîu; portul tot acela-şî a- fară că are o fustă nouă, cafenie, cu puchiţeî albî, roşî, verzi.

BABA IKINA Buna ziua, Zamfiră, ce maî cîoroboteştî, bată-te norocul, pe semne lucrînd aî să mori.

ZAMFIRA Iea, dreg o cămeşă plodului celuia, rupe ca un cîne şi din nou greu se fac, mai bine murea îel de cît tată-su.

BABA USfflA Aî dreptate, din copii casă stricată nu s'a văzut, de cît, dă; moartea nu 'ntreabă, aşa î-a fost scris.

ZAMFIRA Maî bătrtnî de cît dînsul trăesc şi îel parcă nici n'a maî fost, ce vînt l'a bătut!

Contemporanul An. YI NO' 7 1 2 O IUBIRE LA ŢARA

BABA 1R1NA Heî! Dragul niîeu, care cum moare groapa luî astupă, tînăr ori bătrîn, cînd îî vine ceasul se duce. Amil de î-aî purtă batîr rînduelele, sâ nu stee cu ţerna'n gură. Da Ilinca unde-î? (ni- tîndu-se în toate părţile).

ZAMF1BA S'a dus la dascăl să ceară nişte taină pe tors.

BABA 1R1KA Dă, ce să-ţf fac şi ce sâ zic, aî noroc orb şi'l zvîrlî cu pi­ ciorul, pesemne-te aşâ-î scris, cine are noroc n'are minte.

ZAMTIEA

Ce noroc, mamă Irină. Oare cine-î aceala care să nu-şî vree binele. Doar ştiu că de furat nu ra'oiu apucă?

BABA IEINA Doamne fereşte, cine te îndeamnă la una ca asta ? Ştiu leu bine că de furî nu plăteşti, dar nici cinste nu petreci; vorba-I că Ieşti poftită la masă şi D-neata te 'ndeşî cît poţi sub masă, asta chiar nu-î minciună. îţi vorbisem leu o dată două vorbe, trăea încă Neculaiîi, D-zeu sa-I ierte. Dă, atuncîa, zic şi leu, îţi venea greu nu puteai face cum vroeaî; dar acum ieşti sam-pan. Ilinca trebuie să te asculte, doar îî ieşti mamă; heî! mult aî chi­ nuit şi-aî năcăjit pân aî crescut'o!

ZAMF1BA

Numai D-zeu ştie şi cel ce are copil, şi cînd să mă bucur poftim! ÎI şagă să n'aî în casă batăr de-o mămăligă? Cînd se face ziua şi mă gîndesc cum oiu s'o trec, mi se 'ntunecă şi soarele 'nnaintea ochilor, nevolea te duce pe unde nu ţi-i volea ; serăciea, bat'o amarul, mi-a cătrănit sufletul într'atîta, că m'aşî vinde şi la Tătari, de m'ar cumpăra, BABA 1E1NA Ha! Ha! Ha! Asta-î vorba! Pe mine, pe d-ta, uiciN'aîba nu ne 'ntreabâ; cele tinere fug de noroc, nu mai departe Ilinca, îel O IUBIRE LA ŢARA 3 dă s'o prindă orb şi îea fuge de'şî rupe capul! He! He! faceîea nazuri amu; dar nu se teamă, l'a căuta, da nu l'a găsi. Unei fete îi joacă norocul un au, cel mult doi, pe urmă n'o întreabă nici Benga.

ZAMFIBA Dă, socoti că nu î-am zis: „Fată băi ce maî aştepţi tu pe Niţă, treî aî nu's trei zile; şi cînd a veni, cine ştie de te-a lua ? Cine ştie ce gărgăuni a avea 'n cap; meliţiea sminteşte flăcăii, du-te maî bine după Toma, că dă, n'a fost singur, da nea trimes în cîte-vâ rîndurî vorbe"; şi doar ÎI spun : „Nu te uita că-î văduoiu, fetele numaî după urs nu se duc şi tu faci nazuri; a-zî vremile's grele, bine că vrea să te îeîe, aşa goală cum îeştî; poate om îeşl din nevoî o dată, îel are pâmînt, are vite, am scăpa batîr de grija gnreî, îî maî bine să îmbli cu străchinuţa prin sat?" Ce să vezi? N'a grăit o septămîna cu mine, nici mîncînd n'am văzut'o!

BABA IEISTA

Nu-î vorba de Toma, îel a lua-o orî cînd; de cît îeştî prea bicisnică sor'o, copilului să nu-î sufli'n borş, să'l săruţi numaî cînd doarme. Uit'te Bălaşa, îî cam făcea feţişoara nazuri; ce să vezi, cîte-vâ culişere peste spate, peste cap, n'a ales, şi-a îmblîn- zit'o de nici n'a maî crîcnit; ardă-1 focul copil, cînd i-s mamă să nu m'asculte? Amu îî pare bine, are strâiţe bune, caţaveică de postav, a prins o păreche de juncani, o vacă, şi-î în vorbă cuToa- der Ungureanu.

ZAMFIKA

Dă, mamă Irină, norocul lor ce-au făcut, ce-au dres, îele ştiu.

BOA IKINA Da ştiu îel şi alţii; de cîte orî în amurgul serei o vedeam mergînd la curte cu tulpânaşul tras pe ochî; şi îeaca s'a norocit, în ziua de a-zî cel cinstit moare de foame, ba încă Ie şi de ris din calic lumea nu'l maî scoate. Nu maî departe Bălaşa, înnaint toţi o încunjurau cît pe colo; da amu din „cumătră dragă" n'o maî 4 O IUBIRE LA ŢARA slăbesc; aşa'î: cînd aî, toţi te văd, şi cum n'a avea, cînd şi vara asta î-a dat ciocoiul o falce de popuşoî arată şi semănată; la de astea îî galanton boieri ni; fata pe care şi-a pus Iei ochiul, a vă- zut'o D-zeu. Şi să nu te baţi cu gîndul că poate satul o huleşte! Pe bătrîneţele mele, am auzit pe-o mulţime fericind'o; numai cei maî abraşi o pizmuesc ! Iele nu-şl fac inimă rea, fata are să fie gospodină, nime n'are a-î lua dopros de fetie, mai ales că Toa- der ştie pătăraniea, de asta l'a şi pus ciocoiul fecior boieresc. Aşa şi tu, de ce n'o dai boieri ului ? Iea-o maî asupra părului ; zeu, ascultă-mă prinzi norocul de urechi; maî ales că n'are a face Ilincuţa cu fata Bălaşeî, un boţ cu ochii; las, reul ce-ţî vreau leu să mi-1 dea D-zeu mie.

ZAMFIRA

Doamne mătuşă, Ilinca-I para focului îe'n stare să şî facă samă ori să mă [ucidă, avidoma tată-»u, D-zeu să-1 îerte. Cînd îl abate lei într'o parte n'o mal scoţi di'ntr'a Iei. Mă crezi, că să mor de foame, n'aşl cuteza să-i spun aşâ ce-vâ?

BABA IKINA Sâ-ţî spun leu cum s'o întornî; fâ-te că nu ştii nemic, mîn'o maî în spre sară la curte; chiar mainte l'am întîlnit pe cîocoiu, î-a căzut tronc la inimă nu ce-ra. Mî-a bănuit că de ce n'o în­ duplec să meargă, parc'ar stâ'n puterea mea. Ştii ce mî-a zis? „Babă, spune mîne-sa că-î dau ce-a cere, numa să mi-o aducă. Li s'a părea că n'au maî fost de cînd lumea 'n calicie."

ZAMFIRA.

Of! Of! mamă Irină mi-î frică de căinţă, pe o fată necin­ stită toţi o arată cu degetul.

BABA IBIXA Să fiii mustrată de î-aî vrea reul; dar aşâ, îî pentru binele îeî, cît despre lume toate fac aşâ, numai de le 'ntreabă; doar nu-î pe vremea noastră, cînd puneau pe părinţii miresei în jug! Amu, altă modă, cu cinste fătul mîeu nu capeţi nici un gologan. Pe O IUBIRE LA ŢARĂ 5 urma cine are să ştie, doar n'a să batem darabana? Maî tîrziu s'a mărita orî cu Toma orî cu Niţă şi nici pămîntul n'are sa ştie, baba face şi tace. Cînd îţî fi cuprinse, peţitorii or da năvală, îe păcat de D-zeu să vă stingeţi de foame, cînd bielşugul vă bate la uşă.

ZAMFIRA (gînditoare)

Nu ştiu cum aşi face să nu greşesc.

BABAIRINA (prinde curaj) Nu zici că, de-I place fata, îel poate s'o norocească ? Ba, mal mult nu crezi? Heî! baba să trăească (se hate 'n piept) şi ulcicuţa de-a casă, mai ştim noî şi alte celea; ce-I amu cîocolul aprins după Ilincuţa, da ţi-1 aduc aice la D-ta pe prăjină. La urma urmei Ilinca mi-î nepoată, îe ca şi a mea, de cînd î-am tălet bu­ ricul ml-a fost dragă şi-mî spunea inimă c'are să fie maî deo­ sebită de cît altele. Ştiîi len leac sâ-1 fac pe cîocoiu sâ se despartă de femee, atîta 'mî trebuie, şi'l Iei ginere ca din cutie. Cînd bărbatul îndrăgeşte o femee, de-î îea pricipută, îl joacă pe degete,

ZAMFIRA (gîndeşte) Toate's bune, de cît tare mi-I inima rea, parcă nu-î a bine,

BABA 1RINA

Bat'o vina inimă, da maî stăpîneşte-o! Of / de ce nu î Ilinca a mea, într'un am m'aî vedea cogemite cucoană.

ZAMFIRA (tot gînditoare) Of! la ce-a maî lăsat D-zeu serâcie!

BABA ISINA Dă, unul are bogăţie, altul frumuseţă, ferice şi halal de cel ce ştie să se folosască. Iea-ţl sor'o inima în dinţi şi zi o dată da; pe urmă n'are să-ţî maî pară de şanţ! Ieî, o trimeţî la curte? ZAMFIRA Ştiu şi îeu. 6 O IUBIRE LA ŢARĂ

BABA IRINA (furioasă vrea să meargă).

Nu vrei, atîta pagubă, alţii mă roagă.

ZAMFIRA

Oare n'ar fi bine sâ-î vorbeşti d-neata Iei.

BABA IRINA Doamne, femee, mă crezi toantă ? Am cercat leu pe departe ţ ţi-aî găsit, păcat de frumuseţa îel că-i parcă din pădure, nu ştia cum, doamne îeartă-ină, are să se mărite; nu sufere nici s'o ispi­ teşti, să î vorbeşti pe departe, nu se uită că Ieşti bătrînă, cît col» te răpede.

ZAMFIRA De asta mă tem, mamă Irină.

BABA IRINA Nu te teme, numaî fă cum te povăţuesc ; la urmă, baba ştie face, baba desface, O îmblînzeşte Iei boîeriul; de s'a spărie o descînt leu. Ne-am înţeles, pe după o toacă o trimeţî la curte? N'aî nici o frica, îeu merg să spun ciocoiului, crezî că îel îe aşa, o îea pe departe cu măgulele! Cată, nu mă da de ruşine, trimete-o la angajament, (baba îea furca şi iese cit faţa veselă).

SCExNA ir- ILINCA (întră posomorită)

ZAMFIRA Ce nu ţi-au dat făină?

ILINCA (răstită). N'au măcinat; am cerut grăunţe, n'au popnşoî bătuţi; aşâ-î cînd omul nu vrea să-ţî deîe.

ZAMFIRA (tot cîrpind). Maî bine nu mă făceam pe lume că tot de năcaz avuî parte j încotr'o s'apuc nu ştiu, la curte nicî nu vrau să mă primească. O IUBIRE LA ŢARĂ 7

JCLINOA

Să merg la vechil, poate oiu găsi ce-vâ de lucru.

ZAMFIRA Aşa/ n'am trecut îeu a zî şi n'au nemic, Ie de pierit. Doar să mergi tu la boîeriu să te angajezi pe la anul la seeere, poate ţie ţi-a da, o mulţime din sat au luat.

1LINCA Da nu merg, să ştiu bine că mor de foame.

ZAMFIRA Mai umbli cu fudulie, cînd vezi că foamea ne stringe de gît'?

IEiSCA Nu-î vorba de fudulie, dar să leagă ciocoiul de mine, de cîte ori mă vede.

ZAMFIRA

îleu! fată, nâzarnică maî îeştî, să nu mal spui cuî-vâ că te-a ride, aşâ-î îel vesel, îî place să prujască, da nul ducegîndulmai departe, are îel altele, n'aî teamă, curtea ceea îl plină zghiharde.

ILINCA D-ta vorbeşti în bobote, şi îeu .... Scurt, nu merg!

ZAMFIRA

Ce blăstăm îeştî oare pe capul mieu? Te cere omul ceala, de­ stul de bun, destul de cuprins, nu vraî; să te angajezi, nu vral! Da bine, fată, cu ce sa trăim? Nu mă face să te scot din sănătate, înţelegi de cuvînt, doar ţi's mamă/

ILINCA Nu răcni că nu mă tem. Merg, nu de alta, dar ca să nu ziceţi, că muriţi de foame din pricina mea; dar îţi spun că inima nu mă duce de feliii; cînd îî vorba de mers la curte parcă m'aşî duce la moarte, maî ales de cînd mi-a spus vrăjitoarea c'am să trec o cumpănă mare. 8 O IUBIRE LA ŢARĂ

ZAMFIRA Cine maî cată în gura vrăjitoarelor, aşâ a spus şi lui tată-tu că are să se îndrepte!

ILlNCA Da chiar fară asta, cîte se vorbesc de curtea ceea, ţie-se de dînsa. ZAMFIRA Se vorbesc pentru că vrau şi femeile, dar cînd muîerea nu sare în capul bărbatului, nu se maî leagă îel de dînsa; doar şi îeu am fost tînără, dar cînd mâ'ntîlnea, să fi fost cel maî mare craiu, şi tot i se'nnodâ tusa'n gît.

ILINCA Alte vremi îerau acelea.

ZAMFIRA Ooameniî tot oameni îerau.

ILINCA Amu's Naiba. ZAMFIRA Doamne, tare Ieşti ursuză, de'I vorbi şi cu boîeriul aşa, nu'ţî maî dă nemic. Imbrobode-te cu tulpanul ista.

ILINCA Nu cum-vâ m'oiu găti! Doar merg la joc/ ZAMFIRA Nu-î vorba asta, dar să mergî ca o tuişă? ILINCA Aşâ's leu, de m'ar luâ dracul! să mă tot duc şi să nu mă maî întorn, văd îeu că ţi-î lehamete de mine, ţi's mare 'n ochi! ZAMFIRA Geaba te îmborşintezl nu face nime de voie, vezi bine golă- cîunea 'ncunjură, foamea dă de-a dreptul, ILINCA [înşfacă traista de la uşă, iese]. O IUBIRE LA ŢARĂ 9

SCENA 1TI- ZAMFIRA pea furca să toarcă, tot oftează, vorbeşte singură].

La amară pîne am ajuns! Să-mi înşel fata, s'o vînd ca o pohoaţă! Mal bine leu îmi puneam juvăţul în gît. N'ar mal ajunge baba! îea m'a ademenit.

PREOTUL [şi cu dascălul întră].

Buna ziua, Iele Zamfiră.

ZAMFIRA [sărind în picioare].

Sărut dreapta, părintele, poftim, mă rog, vă hodiniţi.

EREUTUTi Nu prea avem vreme, de cît o minuntă de ceas om sta. Ştii la ce-am venit?

ZAMFIRA Dă, părintele, nu ştiu, nu vă' fie cu bănat.

PREUTUL Am auzit că vinzi casa, aşi cumpâra-o pentru ginere-mîeii.

ZAMFIRA

Dă, părintele, am nevoie drept, de cît de-oiu vinde-o remîn prin uşile oamenilor.

PREUTU1. Ce să faci din păreţi nu poţi roade, datoare îeştî; ţi-î găsi un bordeiu maî îeften, îeu mă lăcomesc că-î aproape debeserecă.

ZAMFIRA Drept, părintele, de cît paraua Ie rotundă, să nu remîn şi fără casă şi fără parale.

PREUTUL Ţi-î Ia voie, socoteam şi leu fiind că aî datorii; pe urmă 4) i *}oh i Anul VI. Feyruarie 1888 s, 11. N'o. 1.

INTEMPORANUL

REVISTĂ ŞTIINŢIFICĂ Şl LITERARĂ

IESE O DATA 3?E LUNA

RI'DÂCTO RI

pentru partea literară | pentru partea ştiinţifică V. O. îlorţun \ I. Nădejde

Sibiu

.. 192^1

IAŞI TIPp GRAFIE A OTMITRIE GHEOBGHIU STRADA IPSILANT No. 10 \ . 1888 Preţul unui număr 1 leu 35 de bani

ABONAMENTUL

pe un an 1G lei pe an 8 lei

Bedacţiea şi Administraţiea Strada Şărăriei No. 38

SUMAKIUL

Soiiea Xădejde O iubire la ţara (dramă în trei acte şi trei tablouri), (urmare). M. Schwarzfeld Mihul haiducul (poîezie populară din Munteniea). loan Xădejde Cum s'a format lumea ? (sfîrşit) S. G. Pribolitul. Ţintirimul. Karl KauLşky Arthur Sehopenhauer (traducere). Eduard Gruber Zădărnicie (poîezie). Ştefan Vasiliu Civilizaţiea Egipto-Feniciană în Greciea. Gr. Dîmbu Ce se caţî (poîezie). 31. Schwarzfeld Poîeziile populare colecţia Alecsandri (stu­ diu critic).

Privim ca abonaţi pe cei ce vor bine vroi a primi două numere unul după altul / 10 O IUBIRE LA ŢARA

Neculaiu stă cu ţerna'n gură, şi dă, poate a muncit şî Iei, oare nu i se cuvine nemic?

ZAMFIRA

Drept, părintele, acu-şî treî lunî, din pămînt trebuie să scot şi să-I duc ceva.

DASC1LUL

Dă-o mal bine, lele Zamfiră, uit'te gardul se strică, stuhul pe casă Ie putred, în pod trebuîe sa fie îeaz, cînd plouă. Dacă nu-î gospodariu, tot are să se năruîe, şi zeu nu-î lua nici atîta, părin­ tele îe cumpărătorii! bun, nu'l lăsa din mînă, că te'I căi.

ZAMFIRA

Of! mare urgiea luî D-zeu a venit pe noi! Orî ne-a uitat?

PREOTUL

Sa nu cîrtim, un fir de păr nu se mişcă fără voîea luî, vi- îeaţa asta nu-î de cît o încercare, di'neolo Ieste ce Ieste, acolo îe fericirea şi odihna fără de sfîrşit, acolo să ne îndeletnicim a căpăta un locuşor. Apoi maî gîndeşte, lele, şi pe Dumineca adă- ml respuns, da să nu uit: parcă-mî datoreştî v'o treî zile de muncă ?

ZAMFIRA

Două, părintele, am să merg, îertaţi-mă, zeu, nevoîea nu m'a îngăduit.

PRETJTUL

Iea sama, fată, datoriea pe mgăcîune îe de-o mie de orî maî păcat de n'o împlineşti.

ZAMFIRA îra! părintele, cum aî crede una -"a asta/ O IUBIRE LA ŢARĂ 11

SCENA IV.

Preotul şi dascălul sînt gata să îeasă, întră perceptorul.

PERCEPTORUL

Plecăciune, părinte, şi Sfinţiea-ta aice ? Stăl că mergem odată, aî fost la oraş, ce maî veştî?

PREOTUL

Bună pace, numaî parale nu's, fug bată-Ie să le bată din mînă în mînâ parcă's argint viu.

PERCEPTORUL

Asta-I pîră veche, ce-vâ politică, trufanda!

PREUTUL

Se zvoneşte de războiţi, halal de cine are pîne, are să se urce preţul; se zice că Neamţul şi Franţuzul au armie cîtă frun­ ză, stau gata armatele ca nişte buboaie, numa, numa să spargă; un lucru îmî pare reu, noî mergem cu Neamţul înpotriva Rusului. Asta-î reu, d-le, Rusul, cînd întră în ţară îţî lasă dîră de bani, da Neamţul, ţie-se de dînsul, bogâţiea luî.

PERCEPTORUL Ha! Ha! asta î politică de la patra zeci şi opt. Lele Zamfiră, da cît aî să mă porţi cu vorba, mult am să rup ciubotele la casa d-tale? Plăteşti ori pun sechestru pe casă, într'o septămîuă bat doba, cu banii guvernului nu-î de glumit: aî, n'aî, trebuie să leasă! Nu-î plăti d-ta, n'a plăti altul, unde mergem?

ZAMFIRA

Mă rog, mai îngăduiţi, am sâ m'angajez şi oiu. plăti, doar BU'S fugare.

PERCEPTORUL Doar aştept îeu într'o părere, ce vreaî să pun din punga 12 O IUBIRE LA ŢARA

mea? De-acum s'a sfîrşit, plăteşti orî scot în vînzare; ce dracul? Ba-î boală, ba I înmormîntare; m'am saturat de vorbe !

PREUTUL1

Vezî, lele Zamfiră, nu-î maî bine s'o vinzîde voie, tot maî bun preţ aî să îeî de la mine; crezi că te învăţ de reu; de nu ţi-oiu da îeu un sfat prielnic şi părintesc, apoi cine ţî-a da, n'aî pe pe nime, pe cît ştiu.

PERCEPTORUL

Sfinţiea-ta vreai să îeî casa? Şi nu te bucurî, lele Zamfiră? Laşî muştereul din palmă? Asta-mî place! Las, părinte, nu te grăbi maî ales că face nazuri, îî cumpărâ-o la darabană.

DASCĂLUL i leu nu-î zic? Aşâsîeî, cred că tot reu le prieştî; îeansăfie un Jidan îndată ar bate palma; lor toate le vînd cu jumătate de preţ; dar cînd vine preotul orî un creştin, fac marafeturi. Zeu bine fac Iudele că'î înşală.

PERCEPTORUL (deschide condica)

Las, merge la dobă, îea le vine de hac.

ZAMFIRA

Faceţi-vă o pomană, îngăduiţi-mă, pană Duminecă. Merg la părintele şi cu cît a da d-zeu ne-om împăca, văd bine că alt chip nu-î.

PREUTUL

Ce maî atîta vorbă, îţî dau şese galbeni, maî mult nicî o leţcaîe, pentru că nu face: loc n'are, gardul stricat, casa mare lucru nu-î; mă lăcomese numaî că-î lîngă beserecă. îeî, am făcut, batem palma ?

DASCĂLUL

Fă, lele Zamfiră, zeu nu maî sta la gîndurî, îî căuta aşa preţ. O IUBIRE LA ŢARA 13

PERCEPTORtLL

Atunci Duminecă la părintele facem zdelca, să fiu şi îeu faţă.

PREUTUL

Ieî, lele Zamfiră, nu zici nemică, ne batem noi trei oameni gura degeaba ?!

ZAMFIRA

Merg Duminecă, amu di'ntr'o bujdă n'am a prinde bol şi vaci.

DASCĂLUL

Remîî sănătoasă! (ies cu toţii).

SCENA Y

ZAMFIRA (singură)

Ce-s şese galbenî!... Ce-a fi? Ilinca nu vine.

Vine Toma [fruntaş, îmbrăcat cu bondiţă şi pantaloni largi de ripsă vînătă].

TOMA

Buna ziua, cumătră, ce mal faeî? hi! de mult nute-am văzut; prin partea noastră nu te maî abaţi.

ZAMFIRA [se ridică].

Nu, nu, te maî lasă nevoile şi scîrbele ? Da poftim şezi o leacă.

TOMA

Ieî! maî rîneşte cu lopata cele scîrbe, îeştî încă verde nu te da, cînd ne-am potrivi lor, ne trecem din cale-afară. Ştii una, cu­ mătră? Am venit singur, vorba veche, lupul cu slugi nu'ngraşă gîtul. De cîte-va orî am spus babei Irineî să-ţî spuîe două vorbe şi un cuvînt despre mine; da nu i-am maî înţeles de vorbă. Ilinca unde-î ? 14 O IUBIRE LA ŢARA

ZAMFIRA.

S'a dus la curte să se angajeze.

TOMA

Mari păcate, angajament vă trebuie, nu'l cunoaşteţi pe cio- coiu, cît Ie de abraş ? Şi maî ales ce nu te-aî dus d-ta, da s'o tri- meţî pe dînsa? Hă! ce oameni!

ZANTIRA

Doamne, cumătre, da la nevoie şi în lead se duce omul.

TOMA

Da fie'n capul babei, trebuea să vin maî de mult, a-zl nu te mal poţi încrede'n om. Ştii una? Imî place Ilinca, vraus'o leu, slava D-luî nu caut avere, zile de-aşî avea s'o petrec pe care o am. La mine îţi trăi amîndouă ca în sinul lui Avraam.

ZAMFIRA Aşa-î, cumătre, numaî fata fuge de măritat, de'şî scoate ochii.

TOMA

Aşa'» fetele ruşinoase, să madăresc la măritat, de cît d-ta, ca mamă îea-omaî cu binişorul, maî cu asprul, ce să faci? Dene-om potrivi copiilor, n'ar maî ajunge Iei oameni. Nu că mă laud, slava D-luî, la mine are să huzurească; drept, am copil, de cît în hatîrul mîeu, într'al îeî, îî maî îngriji d-ta de dînşiî; la cîmpn'aîsămergf, am angajaţî deajuns, chiar şi pe anul viitoriii; şi î-am prins maî îeften de cît ciocoiul; şi cu mine nu vîşcă, trebuie să muncească, îeu »taîi bătealâ cu iei. II vedea, a să trăim ca nişte hulubaşî, numaî de-al îndupleca-o cît de cît; să nu te prea uiţi c'a plînge v'o leacă, de-abîea î a sta maî bine mireasă. leii fac toate cheltu- elele pănă'ntr'nna; o îeîî cum se găseşte, vorba ceea, în poalele că- meşeî. Am haine bune şi pînzeturî încă de la ceealaltâ, D-zeu s'o ierte, două lăzî mari călcate cu genunchiul. Caţaveică de po­ stav de oftează o lame; ştiî ce bărbat îs îeu, mă uit la femee ca la oehiî din cap. O IUBIRE LA ŢARA 15

ZANFIRA {gînditoare].

He! He! parcă nu ştiu; am să cat s'o înduplec.

TOMA

Adecâtelea, deşi am cîţî-va aî, dar lean prăveşte (se înţepe­ neşte cu ifos), bat zece flăcăi gălbăgîoşî din ziua de a-zî.

ZAMFIRA

Mal remîne vorbă? Ieşti om la locul d-tale, nu un fluturâ- vînt, cum îs a-zî flăcăii.

TOMA

Chiar aşâ cumătră, nu că mă laud, dar îe norocul Ieî, îmî place fata nu pot să zic. Mă roagă la o răzâşiţă; nu vrau, am şi îeu gustul mieii. Ilinca mi-î dragă, cum nu mi-a fost nici o fată, chiar cînd îeram holteia. Mă crezi orî bâ? Numi potcătâ de irebî, dau unde dau şi tot cu gîndul la dînsa! Zic Iei unii şi alţii •că îmblu prea degrabă după însurat; dar ce să fac, nu-s deprins a stâ burlac, îmî pare casa pustie; îeu la cîmp cu flăcăii, cine săţî^ vadă de gospodărie! Să mă văd aşezat, cumătră, şi de'mi merge, nu maî mult, trei ani, cum mi-a mers anii iştia, îs boîeriu. Am, «cumătră dragă, zece pâmînturl de ale oamenilor cîte cu zece franci falcea, luate şi plătite pe cinci aî înnainte, nişte pămînturî (îşî su­ ge degetele), n'are ciocoiul pe toată nioşiea luî aşâ pâtuînt. Şi vezi d-ta golanii cari mi-au închiriet pămînturile ce-or sâ facă, trebuie să se angajeze de nu la mine la ciocoiu ; dar tot maî degrabă vin la mine, leii le zic, cumâtre, cinstesc cu dînşiî la crîşmă, sfătuiesc, aşâ că singuri zic: „vin întăiu la d-ta pe urmă la ciocoiu," le maî dau şi credit la crîşma mea, în sfîrşit merg bine.

ZAMFIRA

Aşa-î de cînd lumea: gospodariul ştie s'adune, femeea să schi- virnisască; vorba ceea, aducă bărbatul cu carul şi femeea irosască numai cu pumnul că nemic nu s'alege de casa ceea, cît despre gospodină, nu mi-î ruşine cu Ilinca. 16 O IUBIRE LA ŢARĂ

TOMA Tocmai de asta, mă lăcomesc şi îeu, pe urmă d-ta îeştî fe- mee iconoamă, ştii cît de greu s'adunâ banul. Vin, drept ciudă, să vezî, casa mi-î plină ca stupul. Duminecă vin la respuns, poate fa­ cem chiar logodna; în treî septămînî jucăm la nuntă, remîî să­ nătoşică, (iese amîndoî, Zamfira îl petrece).

SCENA YI.

ZAMFIRA şi GHIŢÂ (fntră amîndoî pe ufă).

ZAMFIRA Ucigă-te bolohaniî, unde-aî îmbiat toată ziua, spînzuratule ?

GHIŢĂ (desculţ, în cămeşă şi iţaraşi rupţi, încins cu o cureluşă, şede pe laiţă).

îeî, am fost cu băieţii la mure. Mi-î foame, o bucată de mă­ măligă nu-î ?

ZAMFIRA st De unde să fie? AI măcinat la moară? Du-te la moaşa, ne-a da îea un căuş de făină.

GHIŢA (se scarpină în cap). Iei, amii să maî merg, maî bine mă culc, las oiîi mîncâ mîne (se culcă pe laiţă). Da caldu-î, mă duc pe prispă, (iese).

ZAMFIRA (gînditoare), Cotoroanţa de babă Ucigâ-1 crucea mî-aadus'o a-zî în casă.... Maî bine îera gospodină.... De ştieam că Toma stă cu tot di'na- dinsul, nici n'o trimeteam... De-ar veni amu... Poate n'a fi fost ciocoiul acasă, poate a trece-o păcatul... De n'ar apuca în cotro-vâ, de mult tot zice c'are să se ducâ'n lume.... De-ar fi o fată do- moală, n'ar şti nicî pămîntul; în două treî septămînî am înjgheba nunta cu Toma; pe urmă las lumea să lehăească... (Toarce şi of­ tează). Să nu maî remîe femeea vădană, că numaî ştie după a cuî cap s'a duce, toţi te sfătuesc, da bine nicî unul nu-ţî prieşte... O IUBIRE LA ŢARĂ 17

SCENA TII. (De o dată uşa se*deschide Ilinca spărietă, cu ochii liolbaţX, cu tulpanul Mit întră furioasă, şi dînd din mini).

ILINCA M'aî împins sa merg, m'aî înnecat, de ce nu mî-aî sucit gîtul de mică, de'ţî îera greu de mine... Ţi-am zis: „nu merg, inema nu'n- şală", îţi stam mare în ochi, las nu te-oiii maî supără... Tălhariul de ciocoiu, litfâ spurcată, de ce n'am avut un cuţit câ-1 ucideam, unde-î Niţă să-î răsplătească? De ce nu m'a înghiţit pămîntul?.... de ce n'am pierit în mînele luî?...of, de ce? de ce dacă, Ieste un d-zeii, m'a lăsat de risul păgînulul ? Dă-mî un cuţit sâ-mî sfărm... să-mi curm zilele.... (scrîşneşte, s'apucă de cap, mînele-î sînt pline cu şuviţe de păr, îşi dă mereu cu pumnii peste cap). Tătucă... tă- tucuţa mieii cel bun unde îeştî? Te-ai dus şi m'aî lăsat de risul lumeî! Unde-î brîul să mă spînzur? Ha! îeată-1 în grindă.

ZAMFIRA (a remas înlemnită, mai nu cu­ teză să se apropie, plînne de sare cămeşa de pe dînsa). Ilincuţă, dragul mamei, nu te îndura!

ILINCA (rupe tot de pe dînsa, se prinde cu mînele de gît) Mă'nnăduş, brîul! (vrea să meargă spre închipuitul brîw, cade pe laiţă cu capul de părete, leşină).

ZAMFIRA (bocindu-se fuge la icoane, tea un şip cu agheazmă, o stropeşte). Ilincuţă, dragul mamei, vină'ţî în sine, n'ar maî ajunge stri- goaîca! cotoroanţa, caeafa, cum mi te-a'nnecat. SCENA VIII-

BABA IBLXA (vîrăcapul pe uşă, gaiţa pîlpît pe prichiciul hornului). ZAMFIRA

Prăveşte, mi-aî mîncat fata, ciumă îndrăcită, cine te-a adus, caeafa, să-mî fuiî minţile? Contemporanul An. VI No* 1 S 18 O IUBIRE LA ŢARA

BABA IRINA

Iei, ce Ieste, ce tea apucat, ţi-am dus'o cu sila ? Las c'o des- cînt, n'al frică, lucru reu nu piere; ce comedie, ce fată zmuncită din botez!

ZAMFIRA

Să fie'n sufletul tău, cotoroanţă, tu aî mîncat'o! N'aî maî a- junge s'ajungî!

BABA IRINA Tacă-ţî leoapa, nime nu'î de vină dacă are pe ducă-se pe pustiî {iese trîntind uşa).

ZAMFIRA

Unde te duel, talpa îeaduluî, prăveşte, ce fac îeu cu dînsa uit'teîe moartă. (îi pune o pernă sub cap, îi dezleagă brîul, o a- scultă de se răsuflă, începe a se boci). Iincuţa mea, nădejdea mea, cuî mă laşi! of, dragul mamei, ce-am făcut? La ce m'a dus mintea? Ce trebueâ să mă potrivesc!

BABA IRINA (întră cu un şip cu nişte bu- ruene, îi udă tîmplele şi pieptul, suflă asupră-î de trei ori, iî descleaşta gura cu coada lingureî şi-î toarnă cîte-vă picături în gură).

ILINCA (qf'teasă şi răsuflă ca di'ntr'un somn greu, cu ochii pe jumătate deschişi începe a bîigui)

Lasă-mă, dă-mî pace; of sâriţî, săriţî oameni buni. (De o dată sare de pe laiţă). Unde's ? Ciocoiul, îeată-1 vine, mă prinde, ascundeţi-mă, nu mă lăsaţî! nu mă lăsaţi! (strigă cît o ţine gla­ sul de o dată zăreşte pe babă, să răpede la dînsa). Tu, pohoaţă, tu l'aî sfătuit pe ciocoiu, tu l'aî pus la cale, aşteaptă! (o înşfacă de gît, părul ie aproape desfăcut şi zbîrlit, ochii încruntaţi, faţa galbănă, scrîşneşte din dinţi).

BABA IRINA Stă, Ilincuţă, cruce de aur, mamă! (cată să-i descleşte minele) ce stal înlemnită, femee, vină s'o liniştim ! O IUBIRE LA ŢARA 19

ZAMFIRA Maî bine-ţî rupeaî gîtul de cît îmî întrai în casă, ciumă ne­ curată. N'am avut destulă scîrbă cu tata-su; trebueâ s'o văd şi pe dînsa în halul luî. (cătră Ilinca). Las'o, mamă, n'o gîtui, nu-ţî spurca mînele c'o şerpoaică veninoasă!

ILINCA (SE opreşte, o lasă de gît). Dar nu-î spune luî Niţă? Spune: nu-î spune ? lei, seracul, m'a învăţat de bine, mi-a zis îel: nu cumva să merg la curte. Niţă, unde îeştî să mă scăpî de ciocoiu?

BABA IRIKA Fii cuminte, puica bunicăî, Niţă are să vie, are să te îeîe, aî să fiî gospodină.

ILINCA

leu, gospodină, îeu necinstită, femeea luî Niţă! Nu( nu, nicî o dată, nicî o dată! (începe a se boci şi a-şi dd cu pumnii în cap). Undei Niţă? Unde-î tâtuca să ma vadă în ce hal am ajuns,cum v'aţî făeut ris de mine! Tătuca, seracul tătuca, l'a ucis brîul cel roş, îeatăl, îeată-1, cum stă în grindă aninat, vrea să se spînzure şi Niţă, îea-1 de acolo, mamă.

ZAMFIRA (plîngînd). Nu î nemicâ, fată, ţi se pare, de ce nu îeştî cuminte ? Ce-ţî facî năzăriturl, dragul mamei, îndură-te de mine, destulă scîrbă am avut cu tatâ-tu.

ILINCA

Niţă, unde îeştî, Niţă dragă, aî muri de scîrbă, cînd aî vedea c'am ajuns de risul tuturor; am ajuns să mă facă nebună. Şi cine? Pohoaţacare m'a nenorocit; mama, mama care m'a făcut! leii ne­ bună ! Şi de-aşî fi, n'am pentru ce ? Necinstită, remasă pe drumuri, menită să nu te maî văd, să nu-ţ? maî fiufemee! Unde îeştî să-mî plîngî de milă, uit'te lemnele şi plîng ? Vezî le aud, îeu le aud pentru că plîng şi îeu cu dînsele. îî veni tu o dată, dar pe Ilinca ta nu-î maî gasi-o; mameî i-a fost greu de mine, duşmanii 20 O IUBIRE LA ŢARA m'au ucis. îî plînge, da, îî plînge lumea cu lacrimi îî înneca, numai leii n'oiîi fi să te mîngîiu. Să te văd? Nu, nicî o dată. {începe a-şi rupe părul),

BA "BA IKINA Stăî, Ilincuţă, ce facî? Te-a durea capul, dragul bunică!! (cătră Zamfira). Dă'n coace un tulpan! (vrea s'apuce pe fată de mini).

ILINCA Piei, caeafa! (o răpede, cătră mă-sa). Ce ţii pe cotoroanţa asta aice ? Crezi că mi-î frică de voi, ha! ha! de-aşî vrea, vă bat ţol pe amîndoua ; adecatelea îs nebună şi mă păziţi! Ha! ha! ha? multe doage vă lipsesc !

BABA IEINA Văd îeu că tare te-aî supărat pe mine, mă duc dar să-ţî a- duc o luminare, uit'te se stinge gaiţa, (face din ochiu la Zamfira, iese).

ILINCA Uit'te brîul cel roş, cum stâ'n grindă. Voî l'aţî ucis pe tata. Iei, seracul, nu mă trimetea la curte. Să nu mal remîe copil fără tată, maî bine să pîeară, să-1 mînînce mama pădurel (plînge..., stă pe gînduri). Acolo-î de mine, acolo nime n'are să mă vadă nime n'are să mă rida; nu, copacilor li-î milă, Ieî or să-mî plîngă de milă, ieî ştiu cît l'am iubit pe Niţă, Ieî au auzit cînd î-am ju­ rat credinţă. Ce stau ca o proastă? Uit'te ce frumos resună, cum mă strigă; merg: (începe-a cînta). „Remîl maică sănătoasă, dacă n'aî fost bucuroasă, să mă vezi şezînd la masă".... (se răpede spre uşă),

ZAMFIRA [spărioasă îi aţine calea]. Unde mergi, dragul mamei, ie noapte aşteaptă pană mîne.

ILINCA Unde? Unde? în pădure n'auzî că mă chiamă? (o răpedet p6 mă-sa şi iese din casă, maică-sa fuge după dînsa). (Cortina cade.) TABLOUL II.

Scena înfăţoşază un loc deşert în faţă, hăt în fund pădure, la margenea pădureî o perdea de oî părăsită, lună ca ziua. Din lăuntrul perdelei s'aud gemete, pe urmă un ţipet slab de copil, apoî linişte, din cînd în cînd gemete. Moş Yasile cu puşca'n spate şi cu'n cîne după dînsul trece prin faţa sceneî.

SCENA I- MOŞ VASILE

Ce dracul, aşâ lâtrau cînii, credeam că fură cine-vâ pădurea. Măî, Lupeiii, unde's hoţii? Mă tot apucai de suman şi-ml făceai semn să vin într'acoace, arată-î amu ? La ce m'aî adus, bre ? {Moş Vasile trece înnainte şuerînd şi strigînd cînii). — Nea Lupeiii, vină aice Bălan! (trec, nu se mai văd).

SCENA II- ILINCA (în fustă, şi cămeşa, rupte, parul despletit, ochii mari negri, prăbuşiţi în fundul capului; prăpădită şi istovită cu faţa galbănă, vine din perdea, ţinînd un copil, învălit într'un tulpan vechiu).

Seracul! plînge, ce să-î fac? i-î frig {îl stringe la sin). Oh! şelele, tare mă dor!... Ce să fac îeu cu aista ? (priveşte copilul). Uit'te că nu mai plînge, cît îe de bun mititelul! (se uită în toate părţile). Ce s'aude?... Oare nu te-or luâ? Oamenii îs cînoşî,îeî mă, întiresc, băieţii zvîrl cu pietre după mine! Ce le-am făcut să 22 O IUBIRE LA TARA

ma tot chiuie cum mă zăresc: „Ilincuţă Cea frumoasă/". Numai în pădure Ie bine. (plînge). Las am să te ascund că nime nu te-a găsi, numai lui moş Vasile am să te aret, Iei mă Iubeşte, luî i-î milă de mine. (priveşte copilul). Oare nu s'a mîniea şi îel, cînd te-a vedea ?... Nu, îel îl bun, şi tu aşa de frumuşel! Cît îe de galbăn şi alb, parcă-I de boieriţi.. (începe a tremura). De boîeriu? Nu, nu, nu vrau, fugi, îel îî Niţişor cel frumuşel (tremură). Tare mi-î frig, şi luî i-î frig (îl stringe la piept), i-î frig seracul, (îî suflă asupra) Of! moş Vasile, unde Ieşti? Fă foc, i-î frig luî Ni­ ţişor cel frumos, moş Vasile nu m'aude începe şi îel a fi reu. Da pădurea ceea bună ar fi îea să se aprindă: II! cum neam încălzi! Ie ca păretele, cît Ie de frumos, ce păr galbăn ! Nu samănă luî Niţă, Iei n'a venit, nu-I nicî al mîeu, nu's măritată, (îl apropie de obraz, se'nfioară). Ie rece, îe leit ciocoiul, luî îî samănă. Ha î Ha! îe rece, nu-î al mîeu, îe al cîocoiuluî, albă parte, mînînce-1 îel, îe rece, rece ca moartea! (îl aruncă în nişte tufăriş şi fu­ ge strigînd). Moş Vasile nu te supără, nu-î al mîeu, Ie al ciocoiu­ lui, nu crede, oamenii îs reî, numa d-ta îeştî bun.

SCENA III- MOŞ VASILE (se întoarnă îndărept)

Ce Ieste, Ilincuţă, de n'aî venit a casă de trei zile? Ce-aî pă­ ţit, păcatele mele, spune ce aî ? Ce tremuri ? Unde ţi-î hohotul de pe cap ?

ILINCA

L'am învâlit pe dînsul, dar nu-î al mîeu, îs mincîunî, nu crede,

MOŞ VASILE

Cine, Ilincuţă, pe cine aî văzut? ILINCA Nu, moş Vasile. Niţişor cel frumuşel, orî nu, nu-î al luî Niţă, puiul cel de cîocoiu de coI6 (arată încotro l'a aruncai). Nu, nu î al mîeu, îe al cîocoiuluî, mînînce-1 îel. Valeu şelele! O IUBIRE LA ŢARĂ 23

MOŞ VASILE

Cam, aî tăcut? Aî aruncat copilul, unde-î păcatoas'o?

ILINCA L'am făcut ? Da, l'am făcut colo pe pale, dar nu-î al mîeu, îe al ciocoiului, îî samănă lui. Ieşti om bătrîn, moş Vasile, Ie ruşine. Să nu zici că-î al mîeu, că mă spînzur; uit'te colo în pădure brîul cel roş, de amii am de ce-mî anina gîtul.

MOŞ VASILE (o apucă de mină)

Arată unde-î ? Ce tot bnîgueştî, (merge cu dînsa de mină tot căutînd ).

ILINCA

Stăî, poate-î colea! (se opreşte la tufăriş, moşneagul caută, îl găseşte).

MOŞ VASILE

Seracul, uît'te Ie mort, tu l'aî ucis? netr.,.. nenorocit'o?

ILINCA (plînge)

Nu, nu, aşâ îerâ, unde am îeu brîu roş, n'am uît'te, prăveşte. Ierâ rece, moş Vasile, rece ca gbîeaţa. Şi doar nu-î al mîeu, Ie al ciocoiului, las- îeîe-1, ţie-şi-1, mînînce-1; mie nu-mî trebuie nici viii nici mort; îs mamă făr' a-î fi mamă, de o-dată 'ml îerâ drag • uitasem al cui Ie, dar cînd mi-a şoptit, nu ştiu cine, că samănă cu ciocoiul, că-î al luî, îndată l'am zvîrlit cît colo de mine. Nu-1 lua, ne-a ride lumea, a zice că stringem lepădăturile cîocoeştî. Bine că-î mort, ar fi şi îel ca tatăsu! Nu ca Niţă, îel seracul, Ie de- treabă, Iei nu s'a legat de mine; vroea să ne luăm cu cinste. Nu? N'asculţî, îl îel? Atunci îeu nu merg!

MOŞ VASILE

Cum să nu 1 îeu, să-1 mînînce nişte cînî ? Hal cu mine, Ilinca, fii cuminte, îeu nu-ţî vrau reu, uit'te cum Ieşti de slabă, te-ormîncâ nişte lupi! (priveşte copilul). Seracul, a murit de frig, şi încă 24 O IUBIRE LA ŢARA

băiet, drept că samănă ciocoiului. Nicî buricul legat, l'a rupt cu unghiile! (se bate peste gură) Doamne fereşte şi pe duşman; ce lifte şi boierii iştla.

ILINCA

Şelele, moş Vasile, mor!

MOŞ VASILE

Haî, cum îî putea, la bordeiu, ţi-a fi foame!

ILINCA

Da Niţă nu m'a vedea?

MOŞ VASILE

Ce Niţă? Tot nu te mal cuminţeşti, aice în pădure nu's de cît leu. (o ied de mină, copilul îl ţine în ceealaltă mînă).

ILINCA

Nu, nu, dacă-1 îeî pe dînsul îeu nu merg. Niţă ce-a zice? (se zmunceşte şi fuge în pădure strigînd) uit'te brîul ceî roş, ha • ha! de acum am scăpat am de ce mă spînzurâ (apucă în desişul pădureî),

MOŞ VASILE (merge răpede după dînsa stri­ gînd) Ilincuţă, stăî, haî cu moşu! (cortina cade). Poezii populare din Munteniea

Mihul haiducul

Frunzuliţă meri domneşti Iei în tîrg în Bucureşti Frumoasa masă mi întinse Şi de nouă boieri cuprinse Dar la masă cine-mi şade ? Şed boerii ţării Pribegii Moldoviî, Şed boerii divăneştl, Stîlpii ţării romaneşti. De mîncat, ce mi-şi mînîncă? Numai peşte şi păstrungă Şi galbenă caracudă, C'au auzit din bătrănî Căi foarte un peşte bun. Şi bea, frate, şi mînca Şi de nimic nu se gândea Ştefan Vodă le grăia! „Beţi, boeri şi ospătaţi Păziţi să nu vă 'mbătaţî, Beţî boeri şi chefuiţi Şi de cale vă gătiţi 26 MIHUL HAIDUCUL

Pă la şale buzdugane Şi pă la brâîe cu pistoale Fiţi gătiţi de vînătoare *) Păn acilea în valea mare, După presuri 2) zburătoare C'o să facem vînătoare Pană la fagu Mîuluî Mihuluî haiducului, Să-i văz fagu 3) dărâmat Şi de coajă curăţat, Ca să stau să fac conac! Dar sora Mîuluî Calea, Ştefan Vodă că pleca Şi pe boeri eă-i silîa Cu paharu-î îmbăta Pe boerî că-î adormîa Fustă 'n brîu că sumetea In codru fuga ea dădea Rupse-o frunză, O puse 'n buză... Da Miu cînd mi-o auzia,

—„Alei mă-sa sa, Aî sora mea Calina, Sorocu nu şi-a împlinit La mine la ce-a venit?" Fuga la dînsa dădea Că înnaintea ei ieşîa: „ —Olîo soru, sora mea, Sorocu n'ai împlinit, La mine la ce-ai venit?" — „Olîo, nene Mihule, Eri s'au unit pribegii ţării"

Var: C'o să facem vînătoare 2) Paseri. 3) Ascunzătoarea, casa Iui. MIHUL HAIDUCUL 27

Dar la masa cine-mi sade? Mana n buzunar băga Frumos bacşiş că-i făcea: „Dude-ţi vezi de treaba ta, Că eu-s fecior de drac La mulţi domni le-am dat de cap1) Dar la asta ce-oiu să fac ?"

Ziua frate se făcea Ştefan Vodă că pleca Pe boerii că-i încărca .. Dar Miu ce mi-şî făcea, La un cioban că-mi pleca: „Mâi, ciobane, dragă ciobane, Na-ţl cincizeci gălbiorî Şi dă-mi tu mie zece oi, Na-ţî neică, un gălbior Şi dă-ml un cîrligeL Care apuci oile cu el, Şi na-ţi haine domneşti Dă-mi p'ale tale ciobăneşti" — Dar ciobanu ee-mi zicea? O Doamne, Măria ta. Ce rîzi de mine aşa?" Dar Miu dacă vedea. In mijlocu drmului îl tăvălia Şi ciobanu de vedea De frică le dădea; Ciobanu se dezbrăca Şi Miu că se 'nbrăca Şi turma şi-o lua Şi înnaintea boierilor că îeşia Ştefan Vodă îl întîmpina

1) De hac. 28 MtHUL HAIDUCUL

Şi din gură-l întreba: „Măi, ciobane, dragă ciobane, P'aici oile de cînd păzeşti Tu n'ai auzit, mă, dragă ciobane, De fagu Miului Miului haiducului?" Dar ciobanu ce-mi grăia? — „Ba eu, frate, am auzit, Că prănzu eu l'am prînzit Şi de 'nămiez m'am hodinit, Ce frumos am dormit". „Măi ciobane, dragă ciobane, Haide de mă du acolo." Cioban ce-mi zicea? — „O doamne, Măria ta, De mi-o pieri vr'o mioară N'ai traiu de nime la vară" Unde Ştefan Vodă auzia Zece boeri că punea Zece oi de mi-i păzia Ştefan Vodă că pleca Cu ciobanu 'n rînd mergea. Dar ciobanu ce-mi făcea ? îl băga prin colnic De codru năvălit Şi de troscot învălit; Numai amîndoi mergea Foaie verde şi-o lalea Ciobanu ce mi-i grăia ? „O Doamne, Măria Ta, Mai strîngeţl picerele Să nu loveşti ramurile, Că nu-î la Bucureştî Ca să te fodoleştî". M1HUL HAIDUCUL 29

Rupse-o frunză O puse 'n buze Şi ceţile îl auzia Şi ia dînsu câ-mî venea: „O doamne, Măria Ta, Sâ ţineţi pe Domnia sa'' La fag, măre, că pleca îmbrăca o dulămiţâ 1). Verde ca foaia de viţă, Punea în cap un comanac Verde ca foaia de fag, îmbrăca nişte nâdrâgeî, Verzi ca foaia de Teiu, La Ştefan-Vodâ venea Ştefan-Vodă că-1 vedea, El, măre, că cunoştea Măna'n buzunar băga, O hărtie că scotea, Şi hact *) mare că făcea, Treî pecete că-î punea: „Miule, baiducule, Cît oift fi eu în domnie, Fiî şi tu în haiducie. Şi hoţeşte dragă'n pace, Nici un Domn n'are ce-ţî face", Dar Miu ce-mi zicea? „Nimic să nu-î stricaţi, De cît o spaimă să-î daţi".

M. SCHWAKTZPELD. Notă. Auzită de|la Barbu Cizmarii, de loc din judeţul Ialomiţa, de unde a învăţat de copil toate cîntecele bătrîneştl ce le ştie, de la Romtniî bătrînî din sat.

1). haină 2). act. CUM S'A FORMAT LUMEA ?

(urmare)

în cele spuse înţelegem că din inelele cele maî apropiete de centrul sistemului, încă de pe cînd nu apucase a se alcătui soarele şi deci îerâ legea veche de atragere s'au format vîrte- jurî ce se îmvîrteau ca şi inelele, de la dreapta spre stînga în jurul centruluî sistemului şi în jurul osiei lor, pe cînd din cele două inele maî de la margenă s'au format vîrtejurî, cari, faţă cu centrul sistemului, se învîrtirătot de la dreapta la stînga, dar în jurul osiei lor di'mpotrivă, pentru că atragerea îerâ după legea de a-zî şi soarele se alcătuise. Prin urmare planetele vecine cu soa­ rele, cum îe Mercur, Venus, Pâmîntul sînt maî vechî, după Faye, de cît soarele. De asemenea în vîrtej urile planetare inelele din cari au luat maî apoi naştere sateliţii au început a se forma ba chîar s'au prefăcut în sateliţi înnainte de a se fi alcătuit planeta centrală, Faye caută aşi întemeia teoriea dovedind că după de­ scoperirile Geologiei în adevăr pămîntul îe maî vechili de cît soarele. Faye arată după legile thermodynamiceî cîtă căldură a chel­ tuit soarele pană a-zî şi de asemenea arată cîtă cheltueşte acuma pe an; împărţind căldura cheltuită de la început şi până a-zî, gă­ seşte ca soarele n'a putut lumina şi încălzi, ca astăzi, maî mult de 15,000,000 de anî. Pe de altă parte înse cercetările geologi­ lor şi ale zoologilor cer pentru a esplicâ alcătuirea păturilor şi CUM S'A FORMAT LUMEA ? 31 transformarea fiinţelor celor mai vechî în fiinţele de a-zî mult maî multe milioane de anî. Ast-feliu, după Lapparent, se cer 21 mi­ lioane de anî pentru formarea păturilor de la cele maî vechi cu­ noscute şi pana în zilele noastre şi de bună samă, zicem noî, nu­ mărul dat de Lapparent îe prea mic, pentru că noî putem să ne facem idee de timpul ce-a trebuit pentru formarea păturilor ce-au scăpat pană a-zî, ne roase şi ne mîncate de ape, şi îe foarte de crezut că apa a ros şi cărat aiurea maî mare grosime de pături de cît cele remase pănâ a-zî. De asemenea se ştie că păturile cele maî vechî nu ne sînt cunoscute şi că Ie foarte de crezut că s'au topit din nou. Prin urmare trebuie de admis că soarele încă nu avea vreo mare înruirire asupra pămîntuluî la vremea epoceî primare, ci animalele şi plantele de pe acea vreme au avut căl­ dură numai de la pămînt; în privinţa lnmineî soarele aşâ necom­ plect cum îerâ pe atunci tot lumina ce-vâ în adevăr pe atunci au trăit plante şi animale cari au nevoie de căldură, dar nu de multă lumină. Ieată pentru maî bună lămurire cum arată însu-şî Faye pe scurt dezvoltarea sistemului solar: „Starea de la început. O grămădire haotică omogenă, a- proape sferică, în sinul căreia sînt mişcări domoale, formînd vîr- tejurî şi cari nu se întind la toată materiea din grămadă. „Epoca I-a. Puterea centrală năuntrică de forma Ar. Mişcările gyrâtoare se regulează şi se alcătuesc inele ce se învîrt în acelaşi plan şi de la dreapta la stînga în jurul centrului de gravitate al sistemului. Celelalte părţi din grămadă cad spre centru descriind în toate direcţiile elipse lungăreţe concentrice. „Epoca a Il-a. Aproape aceea-şi putere centrală. Formarea de planete în sinul inelelor celor maî apropiete de centru. Formarea de sateliţi aî acestora. Cele di'ntăiu începuturi de masă centrală. ^ „Epoca a IlI-a. Putere centrală de forma ar-f^. Formarea din ce în ce maî răpede a soareluî. Planetele se apropie de dîn3ul. Formarea sistemului retrograd al luî Uranus. 32 CUM S'A FORMAT LUMEA ?

Formarea sistemului şi maî retrogradă a sistemului luî Neptun. „Epoca a IV-a. Putere centrală de forma ~t Soarele alcătuit în totul, încunjurat de o fotosferă statornica, nu maî primeşte materie din afară. Mişcările sistemului încep a fi neschimbătoare, „Epoca a V-a. Tot aceea-şî putere centrală. Densitatea soarelui merge crescînd; curenţii vertical! ce ţin în starea de a-zî, fotosferă încep a se slăbi. Stingerea fotosfereî. Soarele prinde coajă la suprafaţă. Mişcările astronomice se urmează fără sfîrşit în veci. Ieată de asemenea şi evoluţiea pămîntuluî: Perioda cînd pămîntul îeră luminos. Căldura o avea din pricina chipului cum s'a format globul. In masa cu desăvîrşire licidă păturile concentrice se aşază după densitate. Globul mult maî mare de cît acuma şi rotirea mult maî înceată. Forma ieste un elipsoid, de revoluţie abieâ turtit la polii de rotare. Păturile de pe de-asupra se oxidează. Atmosferă foarte mare cuprinzînd toată apa produsă din u- nirea hidrogenului cu oxigenul şi gazurile remase slobode. Maree lunare în masa topită. Perioda antezoică. Stingerea globului. Formarea celei di'ntâiu coaje solide: încetarea lumineî tri­ mese de pămînt în spaţiu. Apele încep a se aşeză pe pămînt şi prefac scoarţa pămîn­ tuluî lucrînd asupra îeî mecanic şi chemic, ajutate fiind de mare apăsare atmosferică. Mareile lunare ale maseî topite împiedecate de cătră coaja solidă, slăbesc şi tind a dispărea. Perioda primară. Pămîntul slab luminat de soarele care în­ cepuse a se alcătui. Coaja formată se îngroşâ încet încet şi crepâ. Apăsarea CUM S'A FORMAT LUMEA ? 33 mareelor năutrîrice sileşte materiea topită a se urca în crepăturî şi chiar a se revărsa deasupra coajeî. Temperatura de la suprafaţă sau aerieană îe datorită numaî căldureî năuntrice; îe tot una de cald la equator şi la polî. Nu-s nicî climate, nicî anotimpuri. Apele sînt calde la adîncime, nu recL O atmosferă foarte mare apăra pămîntul de receala spaţiului. Curenţi superiori paraleli cu equatorul. Nicî o regiune fără ploî; omătul nu se aretase încă. Mareele oceanice numaî sub înriurirea luneî. Cele di'ntăiu raze luminoase ale soarelui încă tînăr şi ne­ format bine. Pămîntul luminat slab, chiar şi la poli. Vieaţa vegetală şi animală se dezvoltă uniform pe pămînt. „Perioda secundară. Lumina soarelui merge crescînd. La început, vieaţa vegetală şi animală se dezvoltă mai de­ parte şi remîne tot identică peste tot pămîntul. Coaja se 'ngroaşă; căldura întunecoasă a pămîntuluî scade. Rotaţiea zilnică a pămîntuluî se face maî răpede. Soarele se formează şi creşte ; pămîntul se apropie de dînsul şi durata mişcare! în jurul soarelui scade. Radiaţiea soarelui â început a fi maî puternică şi compen­ sează scăderea progresivă a căldureî centrale. In partea a doua a acestei periode, anotimpurile îşî arată înriurirea. Climatele încep a se areta şi a schimba tare fauna şi flora secundară. Mareele lunare încep a fi turburate prin lucrarea soarelui. Perioada terţiară. Lumina soarelui desăvîrşită. Contractarea globului se încetinează. Căldura centrală con­ tribuie puţin la căldura de pe suprafaţa pămîntuluî. Soarele ajunge răpede la maximul său de activitate. Nu maî creşte în masă. Fotosfera luî îe complectă. Pămîntul se mişcă pe orbita lui de astăzi. Vieaţa ajunge aproape la maximul său de energie şi de dez­ voltare acolo unde climatele sînt potrivite.

Contemporanul'An. VI Xo- 7 8 34 CUM S'A FORMAT LUMEA ?

Atmosfera are aproape mărimea de astăzi. Climatele complect dezvoltate. Climate tropicale şi climate polare. Ghîeaţă la poli: se topeşte pe rînd. Modul de recire pricinuit de frigul polar, lucrează. Curenţii polari submarini fac de Ieste temperatura fundului aproape de zero. Recirea mal râpede a fundului mărilor, pricinueşte un exces de apăsare a cojeî submarine asupra materiei năuntrice topite ; pricinueşte înnălţarea progresivă a continentelor sub cari coaja Ie mai subţire şi alcătuirea de lanţuri de munţi de a lungul liniilor de ruptură. Aretarea omăturilor veşnice şi a ghîeţarilor pe munţii cel îunalţl. Curenţii atmosferici superiori cîrnesc lămurit spre nord-est pe emisfera noastră şi se loealizază, regiuni fără ploi. Fenomene vulcanice pricinuite din injectarea apel sau a a- burilor de apă, sub apăsare mare, în păturile topite, această in­ jectare se face prin liniile de ruptură deschise în jos. Formare subterană de mase de lavă amestecată cu apă, lavă care face ex­ plozii din vreme în vreme. Mareele sînt luni-solare. Perioada quaternară. Oare-şî care slăbire aactivităţel solare. *) Afară de această slăbire mai mult presupusă de cît dove­ dită, această fază Ieste caracterizată prin dispărerea orî-cărel în-

*). Soarele a fost stea albă şi de întăiul tip spectral, judecind după uriaşa-î provizie de căldură, ieste acuma puţin gălbiu, şi a trecut la al doilea tip spectral. Nota M Faye. **). In privinţa epoceî glaciare Faye spune că a fost pricinuită de o schim- "bare de curente marine şi zice că de s'ar ridică fundul măreî între Groenlanda şi Norvegiea şi ast-feliu s'ar pune în parte piedeea venireî curentului rece de la pol, atunci apele calde de la tropic n'ar veni aşa de cu îmbîelşugare spre nord, şi izotermele noastre ar fi cum îs cele din oceanul cel mare. Curenţii superiori aî atmosferei ne suferind schimbări, ghieţariî din Europa s'ar întin­ de din nou. CUM S'A FORMAT LUMEA ? 35 riurirî cosmogonice şi prin întemeîarea statorniciei în toate pri- vinţile. Dimensiunile sistemului planetar sînt hotărite, radiaţiea soarelui de asemenea, tot ast-feliîi Ieste în privinţa constituţiei <*L.c-jiice a atmosferei, în sfîrşit în privinţa formei şi rotaţiei pâmîntu- luî. Coaja pămîntulaî nn-î eu desăvîrşire stabilă; se urmează încet mişcarea bucăţilor din coaja globului, pricinuită de recirea -neegală şi de grămădirea a sedimentelor pe fundul mărilor. Perioda ghîeţarilor (în emisfera nordică) se leagă cu aceste mişcărî. Fenomenele vulcanice, deşi slăbite, se urmează. De mult vieaţa a părăsit regiunile polare, vîrfurile cele înnalte ale munţilor şi deserturile lipsite de ploaie, Vieaţa se particula- rizază tot maî mult şi maî mult după climate şi după înnâlţarea locului peste nivelul mâreî. In fundul mărilor trăeşte o faună analogă cu cele din epo- cele maî vechî. Maî departe învăţatul autoriii, despre care vorbim, urmăreşte sistemul solar pană la stingerea soarelui şi ne spune că după stingerea vieţel pe pămînt, mişcările astronomice vor remîneâ pe •vecie neschimbate; de asemenea nu vrea să admită că sistemul nostru solar s'ar putea izbi cu alte sisteme stinse şi decî să se prefacă din nou în haos şi lear să se înceapă de la capăt lumea. Negreşit că şi aice lasă loc lui dumnezeu să prefacă îel sistemele stinse şi reci într'un haos primitiv, după cum ne spune că a făcut de la început. * - * * îndată începem aaretâ ce respunde Wolf la întimpinările lui Faye; dar nu putem să pierdem un prilej ce ni se dă acoleâ de ^ ne mîerâ de modul eludat cum le place acestor învăţaţi a în- •cîlcl lucrurile. Ieată ce urmează din vorbele lui Faye; întaiu urmează că vieaţa s'a dezvoltat pe pătnînt numai sub înriurirea căldurel pă- anînteştî, pe cînd soarele nu avea nici o putere. Prin urmare cînd 36 CUM S'A FORMAT LUMEA ? soarelele se va stinge, cum s'a stins pămîntul, şi cînd va fi soa­ rele tocmai în faza în care îerâ pămîntul la aretarea materiei protoplazmice, aceasta se va aretâ şi în oceanele de pe soare. După cum pe pămînt din această protoplazmă s'au făcut fiinţi vegetale şi animale, aşa se va începe şi pe soare a cărui constituţie chemică Ieste ca şi a pămîntuluî şi care va avea maree şi erupţii de materii topite ca şi pămîntul; dar acest început de dezvoltare va trebui să stămpească, de oare-ce oaeeanele solare nu vor vedea nici o dată lumină, fiind că după îngroşarea coajeî soarelui, nu va avea cine trimete căldură şi lumină asupra acelor oceane. Mie unuia acest măreţ început menit prin firea lucrurilor a pveri înnainte de a fi ajuns pană la fiinţi conştiente şi inteligente îmi face şi maî groznică întipărire de cît stingerea vîeţel pe pâmînt, pentru că la noi cel puţin evoluţiea a ajuns pană la om. Nu-i cuvînt, destulă dovadă că lipseşte un stăpîn inteligent al lume! Ie şi stingerea vîeţeî pe pămînt; dar pe lîngă aceasta şi do­ vadă nouă scoasă din cartea lui Faye nu slăbeşte încheerea celor ce scot din cercetarea lumel convingerea că nu Ieste Dumnezeu. Ie ciudat să vezi cum Faye, nu ştim, mîngîindu-se ori vroind amîngî- eâ pe alţii, se arată în cele treî patru rîndurî de la sfîrşitul car­ tel deplin încredinţat cum că, deşi toate urmele materiale ale vîe­ ţeî omeneşti vor fi nemicite; „operele inteligenţei, cari ne vor Ji apropiat de modelul nostru dumnezeesc nu vor pîerî". Cu alte cuvinte Faye crede că sufietele's nemuritoare şi că vor trăipe vecie unde-vâ în spaţiurile interplanetare! Păcat numai că le va fi bietelor suflete prea frig, 273 grade sub punctul ÎDgheţăreî apel nu I glumă! Tot Faye arată, foarte cu puternice dovezî, că Ie foarte nefi­ losofic, sau maî bine neştiinţific lucru a crede că trebuie neapărat să fie fiinţi vieţuitoare pe toate planetele din sistemul nostru pla­ netar, ori pe toate planetele ce se vor fi învîrtind în jurul altor sorî. Faye arată că bucata de haos din care trebuie să se facă un sistem planetar ca al nostru n'a putut să se întîlnească adesea şi apoi chiar în sistemul nostru Ie aproape sigur că planetele ca CUM S'A FORMAT LUMEA ? 37

Saturn, Uran, Neptun, precum şi planetele cele mici di'ntre Joîe şi Martie n'au fiinţî pe dînsele şi că nicî nu vor avea. Prin urmare îeată o lovitură zdravănă adusă celor ce bat capul cu planul inte­ ligent ce, după ideea lor, domneşte în lume, o lovitură pentru ceî ca- ri-şî fac năzăritură şi spun: Cer iurile povestesc mărirea luî dumnezeu' Dar Faye scrie, spune, vorbeşte, trece pe lîngă fapte şi nicî nu-î pasă! * * Wolf respunzînd la întîmpinarea luî Faye cu vechimea pă­ mîntuluî şi cu feliul faunei şi florei primitive spune că nicî după o teorie cosmogonică nu se pot găsi atîtea milioane de ani cît vreau geologii şi zoologii şi că în loc de-a luă ca lucru deplin dovedit ceea ce spun aceştia s'ar putea maî degrabă întoarce a- supra lor argumentul pornit din astronomie şi termodynamică şi deci s'ar putea maî degrabă cere de la geologi să-şî prefacă teoriile lor. Ieste înse un mijloc pentru a dâ maî mare vechime siste­ mului şi a nume, ipoteza luî Croll; acest învăţat a admis că ne­ buloasa primitivă nu îerâ rece şi deci că toată căldura cheltuită de dînsa de la început şi pană a-zî nu s'a produs numaî prin condensare din pricina atragere!. Croll a aflat că dacă două mase solide şi reci, fie-care jumătate cît soarele în privinţa greutăţeî, s'ar în- tîlni cu îuţală de cîte 200 mile pe secundă, s'ar forma atîta căl­ dură cît să ajungă pentru 50 de milioane de anî ; Iuţeli mal mari ar dâ şi maî multă căldură, ast-feliu 1700 de mile pe secundă ai­ da căldură de 800 de milioane de anî. Ipoteza luî Croll ne mulţămeşte cu desăvîrşire şi tocmaî fap­ tul că după presupunerea celor ce născocesc la începutul sistemului nostru planetar o nebuloasă foarte rară şi rece, nu îese destulă durată pentru a explica fenomenele geologice şi biologice petrecute pe pămînt, ne arată că nu trebuie să primim această presupunere. Avem deci puternice cuvinte pentru a admite cu Croll că nebu­ loasa din care s'a format sistemul planetar nu îerâ alcătuit din o materie, ieşită ast-feliu din mina luî Dumnezeu fi nu se ştie cum, înzestrată cu mişcare gyrătoare, ci nebuloasa aceea îerâ fierbinte 38 foarte tare, fiind că se formase din ciocnirea unor corpuri cereşti ce se mişcau cu Iuţeli uriaşe; de asemenea mişcarea gyrătoare se explică foarte bine prin acea izbire. încă un lucru care dă un spri- jin ipotezei lui Croll ieste faptul cu descoperirile cele maî nouă asupra chipului cum trebuie să se fi format elementele chemice. Intr'un articol publicat în sem. I. an. al Vl-lea din „Contempora­ nul" s'a aretat că trebuie de presupus o periodă primitivă de tot cînd nu îerâ în univers de cît proiylul şi cum încet încet s'au alcătuit elementele chemice. S'a aretat chîar periodicitatea ce tre­ buie de presupus. Prin urmare sîntem nevoiţi a admite că la iz­ birea, maselor reci şi solide se poate produce aşa de grozavă zgu­ duire în lăuntrul atomilor în cît toată materiea să se prefacă în- protyl. Aşa dar fie după teoriea lui Faye, fie după a luî Laplace, o dată ce vîeaţa unul sistem planetar se lungeşte de la 15,000,000 de anî pană Ia un miliard şi chîar maî mult, avem de unde dâ şi geologilor sutele de milioane de anî ce le trebuie pentru a ex­ plica evoluţiea pămîntuluî şi evoluţiea fiinţelor vieţuitoare. Chestiea dacă îe pămîntul maî vechiu orî maî nou de cît soarele remîne maî puţin însemnată şi ne vom hotărî pentru dînsa, cum vor aretâ- faptele. Dar, orî cum, nu-î nevoie să presupunem neapărat că soa­ rele nu îerâ luminos şi călduros în epoca primară, căci căldura uniformă se poate explica prin căldura centrală şi pămîntul putea pe atunci fi apărat de lumina şi de căldura soarelui pri'ntr'o at­ mosferă maî groasă, care ar fi oprit radiaţiea soarelui. Aice Ieste locul de aretat cum dovedeşte Wolf că se greşeşte" Faye, cînd spune câ după stingerea soarelui, vîeaţa va pieri, dar mişcările astronomice ale sistemului vor dură în eternitate, fără ca să fie cu putinţă vre-o întîlnire între sistemele planetare stinse,, şi deci o începere din nou a lumilor, fără amestecul lui Dumnezeu.- Kant, vestitul filosof german, îerâ de părere că sistemul pla­ netar va reîuvieâ de cîte-vâ ori prin căderea planetelor pe soare- şi maî apoi va veni o vreme cînd se vor ciocni chiar aceste si­ steme între dînsele şi ast-feliu se va alcătui haosul primitiv. 39

„Acuma, deşi după calculele luî Laplace, Lagrange, Pois- son, depărtările mijlocii între planete şi soare nu se schimbă, nu maî putem primi de bună părerea că sistemul nostru planetar îe ce-vâ stabil, durat pe vecie. Aceşti matematici, de alt-feliu du­ pă obiceiul cunoscut al matematicilor, au făcut toate socotelile în ipoteza că planetele şi soarele ar fi fiind cu desâvîrşire solide şi decî cu neputinţă de schimbat în privinţa formei, maî exact a- stronomiî matematici au făcut socotelele punînd în locul planete­ lor nişte puncte materiale. Maî mult, toate socotelele lor presu­ pun ca dovedit că planetele se mişcă într'un spaţiu cu desâvîr­ şire gol de materie şi că numai gravitatea lucrează asupra lor". Dar fizicii au neapărată nevoie de eter, adecă de un mediu material între corpurile cereşti, chiar atragerea universală se es- plică astă-zî prin lucrarea acestui eter. Pe lîngă eter se maî află în spaţiele interplanetare şi materie de-astalaltâ. Acest mediu ma­ terial şi-a aretat lucrarea asupra cometei luî Encke, despre care se ştie că se mişca maî iute de cît înnainte. Daca şi-a aretat me­ diul pomenit lucrarea aşă de vădit numai asupra cometei luî Encke, pricina Ieste micşorimea acestei comete; şi dacă nu se vede în- riurirea asupra mişeăreî celorlalte corpuri cereşti, pricina îeste că timpul de cînd se fac observaţii îe prea scurt. S'a constatat de asemenea acţiuni electrice între soare şi planete, acţiunî cari nu vor lăsa neatinsă regularitatea presupusă de astronomii curat matematecî. Pe urmă astrele ne fiind puncte materiale, ci steroide în parte solide şi în parte topite; soliditatea părţilor solide nefiind desâvîrşită, atragerea schimbă forma corpurilor cereşti, se prici- nuesc frecări, o parte din energiea de mişcare se pierde şi se pre- faee în căldură. W. Thomson, Tait şi G. H. Darwin au studiat înriurirea mareelor asupra poziţiilor şi mişcărilor relative ale cor­ purilor din sistemul nostru planetar. Ast-feliu din această pricină luna şi pămîntul vor ajunge a se îmvîrti amîndouă cu accea-şî mişcare unghiulară în jurul axei lor de inerţie, ca şi cum ar for­ mă împreună un corp rigid. Soarele lucrînd asupra luneî şi a 40 CUM S'A FORMAT LUMEA ? păniîntuluî va iace pe lună să cadă pe pămînt, apoi cu timpul va cădea şi pămîntul în soare. Deci de la o vreme toate corpurile din acest sistem se vor întrolocâ într'o singură masă. Vedem deci că, după cercetările cele mai însemnate şi maî adîncî, sistemele planetare pier şi se fac din nou, numai prin lu­ crarea materiei în mişcare, fără nici un amestec străin. Să ne întoarcem acuma la amăruntele teoriei lui Laplace, în potriva cărora Faye s'a încercat a aduce dovezi şi să vedem ce remîne adevărat după ce vom fi ascultat şi respunsurile lui Wolf. Intăiu Ieste o întimpinare, despre care nu vorbeşte Faye, a- ceasta i se poate face şi lui şi luî Laplace, anume că inelele ori nu s'ar formă de loc şi deci nebuloasa s'ar preface în stea fără de sateliţi, ori s'ar forma un şir de inele foarte apropiete şi foarte înguste. Wolf arată că după cercetările luî Kocbe asupra formare! atmosferelor corpurilor cereşti se explică foarte bine ine­ lele presupuse de Laplace; îe de notat înse că dacă primim în- cheerile luî Koche trebuie să admitem că în mijlocul nebuloase! s'a format maî întăiu un simbure care lucra cu mare tărie prin atragerea sa asupra atmosferei ce'l încunjurâ şi din care se formă şi inele năuntrice, adecă inele ce remîn în atmosfera corpului ce­ resc. Se pare chiar că se poate hotărî legea după care s'au făcut inelele în timp, în legătură cu legea luî Bode care ne arată că depărtările planetelor de soare îs legate prin o lege. Ieste apoi o întimpinare că din inelele presupuse de Laplace nu se pot formă planete mari. Se înţelege că întimpinarea se potriveşte şi împotriva inelelor luî Faye; teoriea luî Koche respun- de şi la aceste întimpinărî şi chîar se încearcă a explica pentru ce planetele cele maî depărtate sînt marî, dar puţin dense ; lear cele vecine de soare mici, dar foarte dense. A treia întimpinare Ieste că planetele formate din inelele presupuse de Laplace, ar trebui să se mişte di'mpotrivă de cum cum se mişcă. Asupra acestui .punct stăruie foarte mult Faye. Dar Hirn a aretat că în inelele presupuse de Laplace uu se petrec CUM S'A FORMAT LUMEA ? 41 lucrurile cum vrea Faye, şi eă'ntr'un inel gazos se pot pro­ duce planete cu mişcarea de la dreapta la stînga cum le vedem că sînt în adevăr. Dacă maî punem alăturea cu cele aretate de Hirn în cercetarea sa despre inelul luî Saturm cele spuse şi do­ vedite de Roche, întimpinarea luî Faye Ieste cu desăvîrşire în­ depărtată şi nemicită. Ieată ce spune Wolf în această privinţă: „Putem merge mal departe. Să presupunem ca Faye că nebuloasa planetară, formată prin condensarea inelului, va fi avut la început mişcarea de la stînga la dreapta; această mişcare nu va putea să dureze. Iu adevăr în perioda întâlea a existenţei sale, această nebuloasă, sub înriurirea atragerel masei centrale, îe supusă la o maree puternică care o întinde, o face lungăreaţă, în formă de elipsoid, a cărui axă mare îe neîncetat îndreptată spre centrul soarelui. De acoleâ urmează peste scurt timp, statornicirea de egalitate între durata mişcare! de revoluţie şi de rotaţie, şi prin urmare o mişcare de la dreapta la stînga. Apoi eu cît nebuloasa aceasta se condensază, cu atîta mişcarea în jurul osiei merge crescînd şi mareea scade. Dar, atunci cînd egalitatea încetează, îuţala orbitală a părţilor exterioare îeste cea maî mare, şi îuţala părţilor interioare maî mică de cît a centrului nebuloasei planetare. Direcţiea mişcare! de rotire va fi dec! neapărat directă, ori cum să fi fost, Iele de la început. Cele spuse de mine, zice Wolf, după Roche şi Daniel Kirkwood se potrivesc negreşit pentru planetele vecine cu soarele. S'ar putea înse să nu se aplice la cele maî depărtate. Deci Neptun ar putea să «e mişte de la stînga la dreapta în jurul osiei sale, admiţind chiar teoriea luî Laplace." „A patra întimpinare îeste că maî mulţi sateliţi se află la depărtări orî prea mari orî prea mici de planeta lor, adecă nu se potrivesc cu teoriea lui Laplace. Ast-feliu Luna îe la o de­ părtare mal mare de cît a putut fi raza atmosferei pămîntuluî, la vremea formârel lunel; di'mpotrivă întâiul satelit al lui Mart şi inelul interior al luî Saturn, sînt prea aproape de planeta lor; de asemenea şi mişcarea acestora se face maî Iute de cît rotirea planetei." 42 CUM S'A FORMAT LUMEA ?

„Tot Roche a dovedit că sateliţii nu s'au putut formă în tim­ pul periodeî primitive a nebuloasei planetare, ci numaî după ce mişcarea de rotire s'a iuţit şi n'a maî fost de o potrivă cu cea îm prejurul soarelui. Tot din aceste pricini se vede pentru ce sateli­ ţii n'au şi Iei sateliţi. In adevăr îeî sînt mult maî apropieţî de planeta lor de cît soarele; al doilea îeî s'au format din atmosfera planetei, pe cînd această atmosferă îerâ destul de deasă şi, deci, au fost prea denşî chîar de la început. Ast-feliu satelitul întâiu al luî Joîea a avut la început o rază numaî de patru orî maî mare de cît astă-zî; luna, de treî-zecî şi şese de orî; pămîntul înse, de două sute trei-zecî şi cincî de orî maî mare. „In perioda a doua a condeusăreî, nebuloasa planetară se învîrteşte în jurul său într'un timp maî mic de cît se îmvîrteşte în jurul soarelui; dar Ieste supusă încă la o puternică maree so­ lară, sub înriurirea căreia materiea se poate pierde, ca la comete, prin capetele axei mari şi ast-feliu nu se pot forma inele regulate. „Formarea inelelor poate începe numaî după ce se face în mijlocul nebuloasei planetare o condensare la centru şi cînd ma­ reea solară Ie destul de slabă... Deci planetele cele maî vecine cu soarele, fiind supuse la mareî foarte puternice, n'au putut să formeze sateliţi de cît maî tîrziu şi la o depărtare maî mică de cum s'ar fi format normal. In privinţa luneî, Roche presupune că s'a format nu di'ntr'un inel, ci .din materiea ce o pierdea pămîntul la căpătui axeî celei mari şi această materie ne avînd destulă îuţală, a întrat îndăret în lâuntrul nebuloasei şi a alcătuit simburele unei condensări din ce în ce mal mari. Acest sîmbure plutind în atmosfera pămîntu- luî a primit şi o mişcare de rotire în jurul axei sale egal în du­ rată cu mişcarea în jurul osiei pămînteştî. Peste o vreme cînd împrejurările cerute de teorie s'au îndeplinit, acest sîmbure s'a despărţit de atmosfera pămîntuluî. Roche arată că Ch. Simon a ajuns la încheere că pentru a explica nişte neregularităţî în mi­ şcarea luneî trebuie să admitem că s'a format la o syzygie în a- propiere de solstiţii, tocmai mm a aflat şi Iei pe altă cale. Pentru CUM S'A FORMAT LUMEA? 43' a explica pe satelitul întăifl al lui Mart, Roche întrebuinţază ine­ lele năuntrice pe cari le-a descoperit prin cercetările sale asupra fîgureî atmosferelor, după dînsul Phobos Ie prin urmare foarte nou. Tot aşâ Ie şi cu inelul luî Saturn. Roche, ale cărui cercetări,, cum vedem, au luminat foarte bine punctele lăsate la o parte de Laplace sau combătute de învăţaţi mal noi, a aretat de asemenea pentru ce inelul luî Saturn nu s'a prefăcut în satelit; tot în a- ceastă privinţă au adus lumină lucrările luî Vaughan şi ale luî Hirn. Condiţiile samănă cu ale inelului planetar, care s'a prefăcut în cîte-vâ sute de planete mici în loc să se prefacă în una singură. Kirkwood a observat între inelul din jurul lui Saturn şi între planetele telescopice încă o asemănare ; după cum inelul luî Saturn* Ieste despărţit în mal multe zone, tot ast-feliii, aşezînd planetele cele micî după depărtarea lor de la soare, vedem că formează zone despărţite prin spatie goale. Proctor a aretat că golurile descoperite încă de pe cînd se cunoşteau numaî vre-o sută de planete mici, nu sau astupat prin descoperirea altor 130 de pla­ nete; decî nu-s numai o părere acele goluri, şi trebuie să aîbă- o pricină... Golurile pomenite se află tocmai acolo unde înriuri- rea luî Joiea Ieste mal puternică; la Saturn, golul luî Cassini se află tocmaî acolo unde îe maî tare înriurirea sateliţilor Dione, Encelad, Mimas şi Tethys. Prin urmare Joîea a produs golurile' în zona de asteroide; îear cel patru sateliţi al luî Saturn îs pri­ cina golului din inelul luî. „A cincea întimpinare îeste că sateliţii luî Neptun şi al luî Uranus sînt retrograzi şi probabil tot aşâ sînt şi mişcările de ro­ tire ale acelor planete." Am văzut în urmă cum se explică mişcarea retrogradă a luî Neptun şi a sateliţilor luî. Despre Uranus nu se ştie bine cum îî îe mişcarea. Afară de acestea multe alte neregularităţî se observă în sistemul planetar şi trebuie explicate prin cauze ce au lucrat în deosebi. Ast-feliii îeste faptul că osiile planetelor nu's per­ pendiculare pe planul orbitei, cum trebuie să fi fost la început; acuma axa luî Uran îî aproape culcată în planul orbiteî, axa luî 44 CUM S'A FORMAT LUMEA?

Mercur Ie de asemenea foarte departe de poziţiea primitivă, numai Joîea şi-a păstrat aproape complect axa perpendiculară. Pe urmă Ieste faptul că planurile în cari se mişcă planetele nu coincid în totul cu planul equatoruluî solar. Toate aceste neregularitâţî se explică în urma cercetărilor luî Trowbridge, Le Verrier, Ch. Si- mon, G. H. Darwin, W. Thomson. * * Incheerea ce vom scoate din cele spuse până aice îeste că deşi teoriea lui Laplace, după lucrările lui Roche şi ale altora, explica foarte bine sistemul nostru planetar, tot încă trebuie de văzut dacă nn trebuie prefăcută îu parte după cererile lui Faye. Ori cum ar fi înse vedem că sistemele solare, lumea, a putut, să se formeze în mod mecanic fără nicî un amestec supranatural. Dacă întroducem ipoteza luî Croll şi admitem, cum trebuie, că lumea se va preface în haos prin ciocniri uriaşe, atunci în starea de astă-zî a cunoştinţelor noastre am înlăturat orî ce în­ timpinare întemeiată. Din cele spuse urmează de asemenea că în cursul eternitate! haosul, starea nebuloasă a materiei, s'a întîmplat de un număr nenumărat de orî şi că de acuma înnainte în viitoriul nesfîrşit se va întîmplâ îeară-şl de un număr nesfîrşit de orî. Dar această sfărmare şi îearâ-şî alcătuire de sisteme pla­ netare va da oare tot sisteme deosebite, nu se vor repetă de la o vreme sistemele de a-zî şi deci chiar sistemul nostru, adecă nu se va întîmplâ în viitoriu orî nu s'a întîmplat în trecut să existe şi să evolueze un sistem planetar întocmai ca al nostru? Numărul de feliurî de sisteme fiind mârgenit, îear dăţile de cîte ori s'au alcătuit asemenea sisteme fiind nemârgenit, trebuie neapărat să apară din nou acest sistem şi trebuie să fi apărut de nenumărate ori în trecut. Deci putem vorbi cu tot di'nadinsnl şi cu toată în­ crederea despre periodicitatea lumilor. Dar dacă se va reproduce în viitoriu calea lactee întocmai cam îe a-zî cu toate sistemele Iei, dacă la un moment hotărit se CUM S'A FORMAT LUMEA? 45 va alcătui în acea cale lactee un sistem din toate punctele de ve­ dere întocmai ca al nostru, atunci în aeel sistem pe pămînt se va repetă istoriea fiinţelor vieţuitoare şi istoriea omenire!, toţi oame­ ni! ce au trăit pe pămîntul acesta vor trăi din nou atuncia şi vor lucra întocmai cum au lucrat acuma. Prin urmare, fie-care din no! va mal trăi din nou vieaţa ce-a trăit'o, Nu trebuie de uitat că această repetare s'a întîmplat de un număr nemărgenit de ori în trecut şi că se va repetă de un număr nemărgenit de ori în viitoriu. Apoi fiind că bilioanele de anî ce trec între vîeţele suc­ cesive ale unuia din noî, trec fără să avem noî conştiinţă de dîn- sele, putem spune fără greşală că vîeaţa fie-căruîa din noî îe e- ternă, trăim un veac de om şi apoî o lătunoaîe de bilioane pe ur­ mă îear un veac şi apoî altă lătunoaîe de bilioane &. Omul fie bun, fie reu, fie cel maî folositorii! omenireî orî cel maî vătămătorii! nelegiuit şi apăsătorul se repetă şi s'a repetat veşnic. Ba chîar cea maî neînsemnată juvină îşî repetă existenţa-î rudimentară tot de un număr nemărgenit de orî. Maî poate fi vorbă de o dreptate dumnezeească ©rî de un plan inteligent în lume ? Nu ştiu ce va zice cetitoriul, îeu din partea mea, văd numaî cea maî oarbă nepăsare şi cea maî desă- vîrşită dovadă că lucrurile se petrec eu totul în afară de morala şi de dreptatea noastră a oamenilor civilizaţi.

IOAN NĂDEJDE TINTERIHTTL l

Verdeaţă plină de vieaţă s'aşterne peste morminte, salcîmiî le umbresc, Im scutură florile, îşî aduc prinosul de lacrimi. Dese, nenumărate sînt locaşurile veşnice, şi bogatul alături ,cu seracul stau liniştiţi de ai şi ai; nepotrivirea nu-i maî roade, averea nu-î maî deosebeşte. Di'ncolo femeea frumoasă alături de cea urită; undei deosebirea ? Acela-şi mormînt, aceea-şî verdeaţă... Jcî maica duîoaşâ alăturî cu fiiul Iubit şi nu'l plînge, nu, în mor­ mînt lacrimi nu maî sînt. Maî în colo poate Ie soţia Iubită, dar .de mult uitată, în lume toate 's trecătoare numaî moartea-î veşnică. Cîte simţiri ascunse, cită Iubire şi cîtă ură, cîtă mărire şi slavă n'a înghiţit acest petec de pămînt! Atîta chin al vieţel, a- tîtea griji mistuitoare, atîta strădanie, şi cîte jertfe, şi cîte crimî chiar, dar tuturor capăt le pul în trei coţi de pămînt. Din lar­ gul vieţel licăritoare ca o stea ce cade, în îngustimea mormîntuluî cu toţiî o sfîrşim, aice se 'ncheîe strădaniea vieţel. Odihniţi în pace voî cel adormiţi, nedreptatea nu vă mai mâhneşte, grija nu vă maî usucă, dorul avere! nu vă maî mistuie» plînsul asupriţilor nu vă mal turbură plăcerile, pămîntul a aşter­ nut pacea şi odihna veşnică peste toate! Rude, fraţi, prieteni, şi-au făcut datoriea, dar morţii se uită! acum lăsaţi uîtăreî nu vă jeleşte de cît pîrăul, glasul încet şi lin trezeşte în trecători oftări, gîndirî duioase. De ce? Nu-î oare izvo- rit din lacrimile jalnicilor? Dormiţi în pace, mereu acela-şî giulgiu verde v'acopere pe toţi, aceeaşi salcîmî îşî scutur lacrimile, acela-şl pîrău ţine ison jaleî, dormiţi în pace! PEIBOLITUL!

Lumină orbitoare sus, zăpada sclipitoare jos, văzduhul scăpară de diamante, seninul ceriului te farmecă, albastru-î edîoc iţî mînă privirea în nesfîrşitul haos; paserile gănguresc cîntări neînţelese, îe îearnă jos, semne de vară 's în văzduh, firea-î veselă, zglobie şi veşnic nepâsătoare

Jalnic priveşte pribolitul, putere n'are să vadă atîta fericire, atîta nesimţire îel galbăn, istovit de-a suferinţilor trudă, ca trestiea se clatină de nepăsare fireî:—„leu copilul îeî ce stau încă alăturea cu moartea şi îea, îea aşa de vie, aşâ de frumoasă şi atît de ne- păsătoare! Nu, nu o pot privi. Şi de muream pe vecî muream, îea tot frumoasă, nesimţitoare rece ar fi fost!.. Şi, dacă mort ca prin minune aşî fi 'nvieat, nepăsarea îeî mă ucidea, de istov u- cidea! S. Gr. AETHUE SCOPENHAUER*)

La 22 Fevruarie 1888 se vor împlini o sută de anî de la naşterea luî Schopenhauer. Cel ce a aruncat numaî o privire a- supra mormanului de cărţi publicate despre acest filosof, maî ales în Germauiea, dar de la o vreme chiar în Franţiea şi Angliea, cel ce-şî aminteşte de adoraţiea de care s'a bucurat ucenicul lui Scho­ penhauer, Ricard Wagner, nu numaî din pricina muzieeî, ci şi din a filosofiel, — nu se îndoeşte că 22 Fevruarie nu se va trece fără zgomot. Această zi va dâ prilej de a serba pe filosoful pesimi­ smului ca pe un erou naţional, dacă nu cum-vâ chiar ca pe cel mal uriaş cugetătoriu al tuturor popoarelor şi al tuturor timpurilor. Şi burghezimea germană are cu desăvîrşire dreptate să ser­ beze pe Schopenhauer. Se serbează pe dînsa însă şl: îel îe cu adevărat carne din carnea Ieî! Vieaţa luî Schopenhauer, caracterul luî, filosofiea lui şi răpedea îel respîndire în generaţiea trecută— toate sînt fenomene foarte caracteristice pentru burghezimea ger­ mană. Schopenhauer îerâ di'ntr'o familie aleasă. Tatâ-su îerâ unul din cei maî însemnaţi negustori din Danzig şi ţinea cu îndărătnicie la patriciatul aeestuî oraş. Mama luî Schopenaauer, autoare foarte vestită mai apoi, îerâ fiica unul senator din Danzig, Pe vremea naştere! luî Schopenhauer Danzigul îerâ încă oraş liber. Puţini

*) Acest articol a fosi început în numărul din Fevruarie 1888, al re­ vistei „Die neue Zeif. ARTHUK SCHOPENHAUEE 49

ani după aceea, la 1793, a căzut în puterea Prusieî, cum căzuse maî de mult Strasburgul în mînile Francejilor. Locuitorii Danzi- guluî nu primiră pe Prusienî ca „liberatori de sub jugul leşesc", ci ca pe nişte cuceritori, săriră la arme, se împotriviră la ocupare, şi după ce fură îavinşî, mare parte, între aceştia şi tatăl luî Arthur, fugiră la Hamburg. La vrîsta de nouă anî fu dus de cătră tatâ-su la Havre în Franţiea şi lăsat acolo timp de doî anî la un prieten cu care îerâ în legături de negoţ. La vrîsta de 15 anî călători cu părinţii săi în Franţiea şi Angiiea în care statură eîte-vâ luni. In curînd după aceasta tată su l'a dat la negoţ. Dar de abîeâ apucase a întră la un comptoar în Hamburg şi-î muri pe ne aşteptate părintele, pe' cît se zicea, omorîndu se singur (1805). Starea nu tocmai strălu­ cită a avereî, ce lăsă, făcea presupunerea de crezut. Totu-şî re- mase destul pentru ca familiea să poată trăi din venit. Luî Arthur îî veni parte rentă anuală de vreo mie de taleri, sumă destul de însemnată pe vremea aceea; aproape copil, Schopenhauer îerâ ren­ tierii!; în vrîsta, în carenoî începem a munci şi a ne folosi, Iei avea grija de căpetenie să-şî dea banii cu dobîndă. In vrîsta, cînd în­ crederea în sine Ie maî mare, îel îşi simţea existenţa cu totul a- tîrnătoare de munca altora. Ast-feliu în acest tînăr se sădi neîn­ crederea în puterea sa şi în cinstea altora. Şi maî reu fii că încre- zîndu-se în bani, se lăsă de negoţ şi se apucă de filosofat. Timpul studielor sale nu arată nemică deosebit. Cu oameni maî însemnaţi, cari ar fi putut avea vre-o înriurire asupra luî maî nu s'a întîlnit, ca şi în toată vîeaţa-î a trăit numaî între oameni neînsemnaţi. Deşi mama luî Schopenhauer, care se mutase la Weimar, stătea în bune legături cu Goethe şi deşi chiar acesta îl primi foarte bine pe Schopenhauer, totu-şl îel nu urmă multă vreme le­ gătura că bătrînul poîet şi învăţat, se vede că nu-î recunoştea filosofului nostru destul geniu. La 1809 Schopenhauer întră în Universitate. La 1813 luă doctoratul în absenţă la lena. Timpul de la 1808—1813, cînd a

Contemporanul An. VI Xo. 7 4 £0 - ARTHCK SCHOPENHAUER

pus temeliile sistemului său filosofic, ieste aceala în care burtă- verzimea nemţască începu a se răsculâ în aparenţă în potriva domniei străine a Francejilor, în adevăr înse se răsculă resăritul jumătate feudal (Rusiea, Austriea, Prusiea) în potriva apusului, (adecă a Franţieî şi a provinciilor renane). Reacţinnea în potriva revoluţiei franceze se pregătea. Schopenhauer şi-a format ideile sale politice şi sociale, maî ales in Berlin unde şedea de la 1811, în cercurile burtă-verzimeî, bine inţeles întru cît poate fi vorbă de asemenea ideî la dînsul. Căci de pe atunci stătea pentru dîn- sul leul său, comoditatea şi gloriea sa, maî pe sus de cît toate; îear de stat şi de societate nu-şî bătea capul. Cînd la 1813 zbucni în Prusiea entusiasmul războinic, fireşte nu putea nicî tînărul Schopenhauer (îera de 25 de anî) să nu îea parte. Dădu bani peutru voluntari, îşi cumpără puşcă şi sa­ bie; dar cînd după bătaîea de la Ltitzen păru Berlinul amenin­ ţat de Francejî şi societatea aleasă din capitală plină do curaj patriotic o şterse la fugă, atunci Schopenhauer fugi şi îel cu dîn­ sa, sau, vorbind ca adoratorii luî, îel „se retrase în natură, pără­ sind vîrtejul războiului", anume la Rudolstadt, şi scrise acolo di- sertaţiea sa pentru doctorat. „Despre rădăcina a patra a proposi- ţiuneî despre argumentul îndestulătorul"*) asta pe cînd sehotâreâ soarta lunieî într'un războiîi uriaş. Renta luî nu fu micşurată prin acest râzboiu. Inse îî păru ameninţată din alta parte. Iearna din 1813—1814 o petrecu în Weimar la mâ-sa şi avu prilej să vadă cum traeâ îea. O află pe mă-sa prea uşuratecă, prea cheltuitoare. Greu a- păsâ pe tînărul filosof grija, că va ajunge vre-o dată să împar­ tă venitul său cu mă sa orî cu soră-sa. „Grija foarte înteme- îeată a tiiuluî", zice Gwinner un adoratorii!, dar adoratorii! ne orb, al luî Sehpenhauer, „că averea părinţască în mînele mamei sale se va cheltui cu totul şi că luî, care nu se simţea în stare de a

*). „Die rierfache Wurzel des Satzes voni zureichenden Grunde" sau fran­ ţuzeşte „T»e la n"\v.p rpiadruple da principe de la raison suffisante". ARTHUR SCHOPENHAUER 51

«îştigâ, i-ar fi putut veni sarcina de a îngriji de rudele cele maî apropiete, făcu să crească neîncrederea luî (în potriva mîne-sa)şi prieinui sfezî, cari făcură să rupă pentru tot deauna vieţuirea îm­ preună cu fiiu-su," fMaiu 1814)*). Cu toată grijă în privinţa banilor şi cu toată sfada, timpul cît a stat filosoful la Waimar n'a remas fără înriurire asupră-î. în relaţiile sale cu Goethe cunoscu teoriea acestuîa despre colori, o primi şi ţinu la dînsa cu îndaretnicie până la moarte, deşi se dovedise de mult că-î greşită. Pe această teorie şi-a întemeiat scrierea sa de la 1815 „Despre vedere şi despre colori". Maî însemnată au fost cunoştinţa cu orientalistul Friedrich Mayer, care l'a făcut sa cunoască scrierile sfinte ale Inzilor. Intr' acestea ere­ zii c'a aflat cheea pentru enigmele vieţeî, într'nsele găsi îel liniştea după care îerâ atît de doritorii! în turburarea generală, adîncirea în îeul nostru propriu, resignarea în faţa cu poftele revoluţionare ce se aretau în scrierile ideologilor de pe acea vreme şi cari îe- rau izvorul tuturor neorînduelelor şi nemulţămirilor. „Sistemul" lui, dacă putem să-1 numim ast-feliu, se alcătui răpede, dar nu în vremea „unui post de patru-zeeî de zile în pu­ stie", ci în Dresda, unde trăi Schopenhauer de la 1814—1818 ca „om de lume". La 1818 Ieşi lucrarea luî de căpetenie, „Lumea ca vroinţa şi reprezentare", şi dezvoltarea filosofului îerâ de ase­ menea aproape gata. De atunci şi pană la moarte, vreme de 42 de anî, numaî a lucrat mal pe larg unele pârţî din acest sistem orî le-a adus mai cu stăruinţa la cunoştinţa publicului, Evoluţiea a lipsit teoriilor luî, precum i-a lipsit şi caracterului. Ce-a spus o dată, la aceea a ţinut cu cerbicie toată vieaţa. Mal bine se a- ratâ îndăretniciea luî în faptul, eă revoluţiea întîmplată în vea­ cul nostru în ştiinţele naturale, a trecut peste dînsul fără să-1 a- tingă de loc şi pană la moarte Schopenhauer remase încredinţat despre existenţa „putere! vitale", despre „ehemism**)" despre te­ oriea luî Goethe îu priviuţa colorilor &.

*) W. Gwinner Schopenhauers Leben Leipzig, 1878 pig. 129. •*). Welt als Wille und Vorstellung 5 Auflage, 1.161. 52 ARTHUR SCHOPENHAUER

în adevăr, ce înţeles ar fi avut critica despre sine şi dez­ voltarea la un om, care avea aşâ de mare idee despre dînsul, în cît îerâ încredinţat că a făcut „cel de pe urmă pas" în filosofiie*) şi care spunea scurt că dezlegarea contrazicereî între însemnarea morală şi între mersul lumeî „îeste aşâ de grea, în cît putu să mî fie păstrat mie, sâ descopăr adevărata temelie a moralei, singu­ ra temelie adevărată şi curată, deci pururea şi totdeauna lucră­ toare, — de asemenea am aretat şi ţelul cătră care duce; am prea mult în partea mea realitatea mersului moral, pentru a mă teme că învăţătura aceasta ar putea vre o dată fi înlocuită sau alungată de alta.,,**) încă în prefaţa la întălea ediţie a scriere! sale principale a- semănă fllosofiea sa cu pîeatra înţelepciune! şi la cîte-vâ lunî du­ pă publicarea astei scrieri acest tînăr, de 30 de anî şi necuno­ scut, îşi prorocea că urmaşii îî vor ridica un monument. N'aveâ alta de făcut, trebueâ sâ şî cheltuească regulat veniturile şi să aştepte pană ce credincioşii îî vor face monumentul. Atuncî îl trezi din liniştea filosofică vestea îngrozitoare, că — nu monumentul, dar venitul îî îerâ în primejdie. Iei împreu­ nă cu mă sa şi cu soră-sa pusese o parte din avere la o casă de comerţ din Danzig, şi casa îerâ ia 1819 gata să dea faliment. Vestea îl ajunse în Italiea, unde se dusese după ce-şl publicase opera şi unde petrecea nu tocmai budhisticeşte cu frumosul ţi cu frumoasele. Trecu grabnic Alpil. Casa de comerţ îl dădea 30 la sută, cum primiseră şi ceialalţî creditori, şi fiind că Schopenhauer nu vroeâ, datornicii se urcară pană la 50%- Dar în zădar, Scho­ penhauer nu vroeâ să lese nici un ban, şi cînd soră sa îl sfătui să se împace, pe filosof îl cuprinse prepusul că mă-sa şi soiă-sa ar voi să 1 înşele, şi nu gîndt numaî, ci chîar le şi scrise fără o- coliturl. După cum cine! anîînnainte se stricase cu mă sa pentru chestii de bani, tot ast-feliii se despărţi şi de soia din pricina u- nuî prepus neîntemeiat.

*) Parerga und Paralipomena 2 Auflage, 1. 20. **). Parerga nnd Paralipomena. 2 Auflage. II. 216. ARTHUR SCHOPENHAUER 53

In sfîrşit Izbuti Schopenhauer prin îndărătnicie şi tertipuri ad- vocăţeştî şi primi partea sa întreagă (8000 de taleri) de la casa comercială care făcu cele maî mari silinţî ca să nu se declare falimentul în public. Dar Schopenhauer reuşi numai fiind că toţi celalalt! creditori se învoiseră cu 30%> Pană ce nu se îachee astă neînţelegere se temea filosoful să nu-1 scadă venitul şi fiind ca lucrările luî se vindeau numai cu oca, drept hîrtie stricată, căută un loc de docent la vre-o universitate. Iei, care mal tîrziu nu găsea vorbe prea aspre pentru a ocări în tot felini pe profesorii cari dădeau lecţii pentru a trăi, scrise a- tuncl profesorului Lichtenslein la Berlin: „Prin o bancrută la Danzig venitul mîeu are să fie foarte micşurat, dar tot are să-ml ajungă pentru strictul necesar. Totu-şî dacă venitul adus de lecţii mi ar complectă ceea ce am avut, aşi fi mulţămit" *). Schopenhauer fu numit docent privat în anul 1820, la Berlin. Dar reuşita n'a fost mal mare de cît a cărţel. Grandomaniea şi zgîrceniea nu Ierau mijloace de-a aduce a»cultătorî la acest docent necunoscut. Refuză cu cerbicie de-a dă un curs fără plată, şi tot atît de cu îndăretnicie urmă cu lecţiile tocmai în ceasurile cînd ţinea şi Hegel lecţiile de căpetenie. Fireşte toţi mergeau la Hegel. Do!-spre-zece ani fu pus cursul luî în fie-care semestru în catalog, dar ascultători nu veniră, Schopenhauer a ţinut lecţii numai un semestru (în vara anului 1820) şi atunci nu pană la sfîrşit. Astă nereuşită, pentru care fireşte dădu vina pe toţi afară de pe dînsul singur, îl făcu să nu găsască tocmai plăcut lucru şe­ derea în Berlin. Şi fără această Berlinul nu î prea plăcea. De cea di'ntăiu şedere a In! în Berlin Ierau legate amintiri neplăcute: i se fura­ seră maî de multe orî bani, lui, „care nicî o dată n'a uitat să îea cele maî ciudate măsuri de pază — poate înse că i s'au furat toc­ mai din pricina pazei". (Gwlnner). In adevăr, puţini oameni sînt atît de prepuitorî şi de fricoşi, aşa de îngrijiţi pentru banii lor şi pentru scumpa lor persoana ca

*). Gwinaer, pag. 229. 54 ARTHUR SCHOPENHAUER filosoful Schopenhauer. Ieată ce spune Gwinner: „La Schopen­ hauer natura luase măsuri deosebite pentru a-î izola inima, înze- strîndu î o cu prepusuri, aţiţare, violenţă şi trufie într'un grad a- proape de neîmpăcat cu mens aequa (liniştea) filosofică. De la tată-sn moştenise acea frică, vecină cu maniea, pe care însuşi Schopenhauer o blăstemă în toată vieaţa sa şi împotriva căreia se luptă cu toată puterea vroinţeî sale. Această frică, la cele mai mici prilejuri, îl apucă aşa de tare, în cît vedea înnaintea sa rea- lizîndu-se nu numai nenorociri posibile, dar ehîar de abîea cu pu­ tinţă de închipuit. Cînd îerâ de şese ani, părinţii, întorcîndu-se de la primblare, l'au găsit cu desâvfrşire desnădăjduit, fiind că-şi închipuise că l'au părăsit pentru totdeauna, In tinereţe îl chinu- eau boale închipuite şi procese. Pe cînd învăţă la Berlin, s'a crezut o bucată de vreme oftigos. La izbucnirea războiului (1813) îşi închipui că-1 silesc să îea şi îel parte. De la Neapol îl alun­ gă frica de vărsat, de la Berlin holera. In Verona îl apucă ideea fixă ca a tras tabac otrăvit. In anul 1833, cînd avea să plece din Mannheim, îl apucă o frică fără nicî o pricină. Anî întregi l'a ur­ mărit teama de un proces criminal, de pierderea avereî şi de împărţirea moştenire!. Dese 'ntîmplâcum va noaptea vre-o larmă, pa dată sărea din pat şi apuca sabiea sau pistoalele pururi încărcate. Chîar şi atunci cînd nu îera aţiţat de vreo pricină oare-care, avea necon­ tenit grijă, i se năzăreau pretutindenea primejdiî. Astă stare su­ fletească îî mărea cele maî mici neajunsuri ce i se întîmplau şi tăceau peste putinţa legături maî prieteneşti cu oamenii. „Cum se chinueâ pe sine, tot ast-feliu chinueâ şi pe alţii prin prepusurile sale . . . Lucrurile preţioase le ţinea aşa de a- scunse, în cît, deşi în testamentul luî îerau în această privinţă lă­ muriri scrise latineşte, foarte cu greu s'au putut afla unele din Iele! Din vremea călătoriei a doua în Italiea îşi ţinea socotelele englizeşte şi pentru treburi maî însemnate scriea notiţele greceşte sau latineşte. Pentru a se păzi de tâlhari punea însemnări falşe pe pachete, ast-feliii pe un pachet de hîrtiî de valoare scrieâ că are în lăuntru secrete medicale, cupoanele de la bonuri Ie ţinea AHTHUR SCHOPENHAUER 55

în coperte vechi şi prin caîete cu note, ascundea bani mari de aur pe sub calămărî pe biuroul de scris. Nieî o dată nu se încredeâ în vre un bărbîerifî; pururea purtă cu sine un păhăruţ, pentru ca să nu se umplă de vre o boală, bînd cu pahare străine, Lîulelele şi capetele ciubucelor sale le ţinea sub chee şi le scotea numaî cînd vrea să fumeze. Temîndu-se să nu fie îngropat de viu, po- ronei ca după moarte să-1 ţie maî mult de cît de obiceiu. După experienţa tristă ce făcuse îeste lucru uşor de înţeles că puru­ rea se temea că va fi înşelat . , . Ast-feliu jigni adesea pe ne­ dreptul oamenî cinstiţi şi i se respunse de multe orî destul de aspru la asemenea învinuirî; lucrul care îl întări şi maî mult în prepusurile şi în temerile obicinuite. *)" Pe lîngă chinurile ce-î pricinueau veşnicele bănuelî şi ambi- ţiea neîndestulată se maî adăogi în curînd o întîmplare care îî făcu cu desăvîrşire nesuferită şederea în Berlin: Ie vorba de un proces pierdut. Pricina acestui proces îeste pe cît de neînsemnată pe atîta de caracteristică. Schopenhauer ţinea cu chirie de la văduva Be- cker două odăi şi se învoise ca antretul, deşi neînchiriat de dîn- sul, să remîîe slobod, nelocuit de nime. O dată, întorcîndu-se a- casâ, găsi acolo în antret trei' prietene ale văduvei. Indignat le poronci să leasă pe dată din antret, şi fiind că una din Iele, cusutoriţa Marquet, (în vrîsta de 47 de anî) nu vroi să se duca sub cuvînt că are voie de Ia văduva Becker se stea aeold, Schopenhauer o dădu afară cu de-a sila, o numi „tîrfâ bâtrînă", chîar după mărturisirea luî, şi o rîni destul de reu, după spusa cusutoriţeî, îear după mărturisirea filosofului numai puţin de tot. Cusutoriţa îî făcu proces pentru înjurie. Iei, în loc să se îm­ pace cu dînsa, lucru ee nu venea la îndămînă nici ambiţiei nici zgîrceniel luî, nu vroi sa î dea nicî o îndestulare. Acuzătoarea fu respinsă la întâîea instanţă, la a doua instanţă înse pierdu Scho­ penhauer şi fu osîndit la ştreaf de douăzeci de taleri. După a-

*). Gwinner loa. cit. 399 &. 56 ARTHUK SCHOPENHAUER ceasta reuşită cusutoriţa făcu proces îu potriva luî Schopenhauer şi pentru daune, sub cuvînt că din pricina rînireî suferite nu maî putea lucră şi ceru cîte cineî taleri pensie pe septămînă păaă ce se va îndreptă. Nu ştim cum îerâ adevărul în această privinţă, căci cunoaştem procesul numai după cum l'a istorisit Schopenhaue;; dar nu-î de crezut că un tribunal prusiean ar fi făcut nedreptate unul burghez bogat şi ar fi partenit pe-o bîeată femee proletaia, dacă Schopenhauer ar fi avut atîta dreptate, cît pretinde îel. Ju­ decata îl osîndi pe filosof să plătească pensiea (1824). Schopen- penhauer făcu apel, şi la apel îl osîndiră să plătească numai chel- tuelele pentru îngrijirea medicală, nu şi alimente. Baba înse nu

se lăsă, făcu şi îea apel şi tribunalul superior hotâri;în folosul îeî. Ar fi trebuit să se sfîrşască buclucul, maî ales că îerâ vorba de o nemicâ, dar Schopenhauer, ca şi cum iar fi fost pusă în pri­ mejdie vîeaţa orî bunâ-starea statului, făcu o cerere de revizui­ re la ministeriul justiţiei. Dar senatul suprem găsi întemeiată hotărirea şi ast-feliu la Maiu 1827 se închee procesul, după ce ţinuse şese anî (1821—1827). După toate acestea nu mal trebueâ mare pricină pentru al alunga pe Schopenhauer de la Berlin şi în curînd veni una mare de tot pentru un om atît de firicos: holera. Un vis îi porunci, să fuga din Berlin şi filosoful se supuse. Nu glumim, nu exage­ răm. Schopenhauer singur mărturiseşte şi ast-feliu ajungem la altă parte a caracterului luî, la superstiţii. Schopenhauer ne povesteşte, că înspre întăiu Ianuarie 1831 a avut un vis. „Acest vis a contribuit mult să mă facă a părăsi Berlinul, la apropierea holerei: poate să fi fost un vis cu adevăr ipotetic, adecâ o înştiinţare, că dacă remăneam în Berlin, muream, îndată după sosirea mea la Frankfurt am avut o aretare de spi­ rite foarte lămurită: mi s'au aretat, pre cum cred, părinţii miel şi însemna, că leu aveam să trăesc maî mult de cît mama care încă nu murise, tată-mieu, răposatul ţinea o luminare în mînă/'*)

*). rArthur Schopenhauer. De dînsul, despre dînsul. Un cuvînt de a- părare de E. 0. Lindner şi Lucrări vrtdnice de amintit, Răvaşe şi scrieri postume. De J. Frauenstădt Berlin, 1864. pag. 462. ARTHUJR SCHOPENHAUER 57

O bucată de vreme avea Schopenhauer degînd, să se aşeze în Mannheim. Acolo îl atrăgea, după înse-şî spusele luî, bucătă­ rie bună, primejdia foarte mică de a fi prădat, ispita de a cum­ pără cărţi de asemenea nu tocmai mare şi deci chip de-a icono- misi mulţi bani; dar în sfîrşit se hotărî pentru Frankfort pe care îl credea sigur de holeră, în acest oraş locui de la 1833 pană la moarte. In aniî di'ntăiu locui cu desâvîrşire izolat, adecă, fără să se lege maî de-aproape cu nime. Totu-şî nu fugcâ de societate: ci se întîlneâ cu mulţi demineaţa şi la amlează la masa unui din cele di'ntăiu oteluri ale Frankfortuluî şi sara, după primblarea o- bişnuită la o societate de lectură. Dar negreşit nu îerâ aceasta o societate de samă pentru un filosof, căci se întîlneâ numaî cu ban­ cheri, ofiţeri, cu tot felîul de burtă-verzime. Dar cu cît îerâ so­ cietatea maî neînsemnată eu atîta i se părea că-î îel însuşi mal ales, maî superior, şi cu cît maî mult nu vroeâ sâ-1 cunoască lu­ mea ştiinţei, cu atîta mal mare nevoie simţea, să convingă despre superioritatea sa, cel puţin pe cel cel încunjurau. Biograful luî, Gwinner, ne spune în această privinţă: „ÎI plăceau foarte mult convorbirile la masă şi, dacă se începea vre-o discuţie după gustul luî, stătea fără semne de obosală pană tîrziu no&ptea . . . Dar necruţarea cu care la orî ce prilej aretâ prăpastiea ce îerâ între modul său de cugetare şi de simţire şi între cugetarea şi simţi­ rea obişnuită îl izola din nou şi legăturile făcute «o rupeau de re­ gulă foarte după scurt timp." *) Totu-şl izbuti în sfîrşit să afle cîţî-vâ oamenî, cari aveau aşâ de mare idee despre dînsul în cît îî sufereau bănuelele, în- gîmfarea şi bădărăniile. Toţî îerau oamenî neînsemnaţi, şi Scho- peuhauer îşi bătea joc de dînşiî cîte o dată, dar Ieî îî remaseră crelincioşî şi fură nun/iţi apostoli, îear unul di'ntre dînşiî cel, muî supus şi maî zelos şi care ca literat cătâ să respîndească învăţăturile domnului său, fu „evanghelistul" lui Schopenhauer, numele lui Dr. Iulius Frauenstădt,

*). GViuner 1. c. pag-. 533, 537. ,i

58 ARTHUR SCHOPENHAUER

Toate silinţile luî Schopenhauer şi ale apostolilor luî, de-a lucra asupra publiculuî remaseră zadarnice. Scrierea luî „Despre „ vroinţa în natură" (1836), lucrarea luî cea premiată la Drontheim [„Despre libertatea vroinţeî omeneştî] (1819), precum şi scrierea trimesă academiei de ştiinţe din Kopenhaga pentru premiare, dar nepremiată [„Despre fundamentul moralei"] (1840) şi volumul al doilea din „Lumea ca vroinţa şi ca reprezintare" (1844), toate au remas aproape eu desăvîrşire nebăgate în samă. — Schopenhauer, fiiul acelei direcţii intelectuale, din care îeşise sfînta alianţa, nu putea găsi resunet la burgheziea revoluţionară di'nnainte de 1848. De asemenea rentierul Schopenhauer, care ureâ orî ce muncă, ba chiar şi slujba statuluî, nu putea să fie luat în samă de cercurile oficiale. Burghezimea germană trebueâ să-şî pîeardă maî întăiu iluziile sale revoluţionare, şi apoî putea să fie gată a primi Scho- penhaurianismul. Burgheziea s'a lăsat de iluziile sale în vremea revoluţiei de la 1848. Schopenhauer, fireşte, nicî nu visa că revoluţiea avea să aducă o prefacere în folssul său. Iei nu o înţelese, cum nu pri­ cepuse nicî evoluţiea istorică. Iei trăia pentru sine şi nu pentru comunitate. Căcî, cum ne spune Gwinner, Schopenhauer „a în­ ceput a ceti maî cu îngrijire ziarele numaî după ce prinseră a vorbi despre dînsul" (pag. 532). Şi revoluţiea de la 1848 o judecă, dacă ne facem părerea după mărturiile Ce avem, numaî din punctul de vedere al supără­ rilor ce-î pricinui. La 11 Iunie 1848 scrise luî Frauenstadt, că din pricina „fii­ cei din luna luî Mart" şi-a mărgenit cheltuelele. Dar întrarea arhiducelui loan i se păru un resărit de soare (Ce soare! Nota Redacţiei) „Şi porcii de cîne din toate părţile fac urite mut­ re.... Intelectual am suferit grozav în aceste patru lunî: toată proprietatea, ba chîar societatea întreagă ameninţată! La vrîsta mea Ieste omul reu atins de asemenea lucruri—să vezi clătinîndu-se toiagul cu care te-aî sprijinit toată vieaţa!" (Rentele? N. R). Şi la 2 Mart 1849 descrise luî Frauenstadt o scenă din ARTHUR SCHOPENHAUER 59 lupta de baricade din Frankforr, întîmplată în Septemvrie 1848, cu o viociune, în care se arată cu toată frica suferită: „Stau ca 'n totdeauna. Atma (Cînele luî Schopenhauer. N-R) te salută foarte frumos. Dar ce am suferit! (De la cîne la revoluţie îeste numaî un pas. N. R). Gîndiţi-vă, la 18 Septemvie o baricadă pe stradă şi ticăloşii stînd pana di'nnaintea casei mele, ţintind şi tra- gînd asupra soldaţilor în uliţă. împuşcaturile soldaţilor în potriva răsculaţilor zgudueau casa: în curînd glasuri şi larmă la uşa în- cuîetă a odaîeî mele! îeu, gîndind, că-î canaliea suverană, zăvo­ resc uşa cu drugul! Aud izbituri primejdioase în uşă: în sfîrşit glasul subţire al slujnicei mele (pe dînsa o lăsase afară, pe mî- na canalii suverane de care Iei se temea atîta): „îs numai cîţl-vâ Austrieci". Pe dată deschid acestor vrednici prieteni! Douăzeci de Cehi neaoşi cu pantaloni albaştri năvălesc în lăuntru, ca să tra­ gă focuri pe ferestrele mele 'n suverani, dar în curînd îşî îeau de samă, că au să nemerească maî bine din casa vecină. Dc la rîndul întâiii ofiţeriul privea la canaliile de di'ncolo de baricadă: pe dată i-am dat lorneta cea mare, cu care te-aî uitat o dată la balon; şi îeată ce-a ajuns odaea de studiu a filosofului." *) îerâ foarte frumos lucru ca filosoful să fie aşâ de îndatorito­ rii! pentru „vredniciî sâî prieteni" pentru „neaoşii Cehi eu pan- lonl albaştri", şi să le dea lorneta pentru a-I ajuta să împuşte pe concetăţenii sâî: Cehii pregăteau calea pentru filosofiea scho- penhauriană. In mahmuriea de după 1848 îerâ timpul pentru „pesimismul" lui Schopenhauer. Toemaî la aceasta vreme priitoare publică filoso­ ful şi cartea cea maî la locul îeî pentru atunci (1851) „Parerga und Paralipomena", un şir de aforisme şi disertaţii maî mult po­ pulare despre toate celea. Maî puţină metafizică şi maî multă „în­ ţelepciune practică". Această carte deschise cariera luî Schopen­ hauer. Ceea ce aşteptase şi dorise Iei atîta vreme, se întîmplă, ceea ce numea Iei lume începu să I admire. Cu toate acestea o

*). Lindner—Frauenstădt, Schopenhauer, 481, 491. 60 ARTHUR SCHOPENHAUER

învinuise de lipsă de judecată, pe cînd nu vroea să-1 înţeleagă, ba chiar scrisese negru pe alb că i-I ruşine să maî vieţuească în­ tre oameni şi să se poarte ca şi cum i-ar fi de opotrivă. La 1816, în vrîstă de 28 de anî, scrise la Dresda : „Vorbesc uneori cu oa- meniî, cum vorbeşte un copil cu păpuşa: ştie negreşit că păpuşa nu-1 pricepe, dar îşi face prin această înşelăciune de sine bucu- riea de-a descoperi altora cugetările sale." Şi la 1819 scrise din Italiea: „De-aşI putea să mă dezbar de iluziea că viperile şi broa­ ştele rîioase sînt semenii miel, mi-ar folosi foarte mult." Ingîmfarea filosofului mergea tot crescînd: „îeu am ridicat vălul adevărului maî mult de cît oil-ce alt muritoriu înnainte de mine," zice Iei, „dar aşî vroi să văd pe cel care s'ar putea lăuda c'a avut maî păcătoşi contemporani de cît aî miel." Acuma veniră aceşti „păcătoşi contemporani" la dînsul şi Iei nu-î maî despreţul. Di'mpotrivă, aprobarea lor îl îmbată, nu maî făcu nici o critică; puţin îî păsa luî dacă nu-1 pricepeau admira­ torii, puţin îî păsa că oamenii de ştiinţa nu vroeau să ştie de sistemul său; nu vedea că în jurul luî se adunau maî numaî oa­ menî culţi şi pe jumătate culţi din ceata burtă-verzimel. „Ieste curios că filosofiea mea află atîta resunet tocmai la ofiţeri", scri­ se îel luî Frauenstădt la 8 Fevr. 1855. „dar numai în Prusiea." Şi la 13 Maiu 1856: „Pun în răvaş o poîezie şi trei răvaşe (re- mittenda) de la rcsărit, de la apus şi de la mijlocul Germaniei. Eăvaşul femeel, care nu s'a iscălit, îeste foarte însemnat ca simp­ tom. Dacă mă gîndesc anume, ce adîncă înriurire şi ce entusiasm a făcut filosofiea mea pri'ntre neînvăţaţî, neguţitori şi chiar femei, şi dacă ne mal gînoim cîte întîmplârî de acestea nici nu le aflăm- atunci îmî vin în privinţa rolului ce are să aibă filosofiea mea pe la anul 1900, nişte şîndurî, pe cari nu pot nici D-voastre să vi le comunic: Puteţi sâ le aflaţi de-a dreptul," Sâ se bucure cine-vâ de succes şi să nn fie prea sceptic faţă cu dînsul, îe lucru de înţeles, maî ales cînd îneepuseşî a te dez- nădâjdui. Dar chipul cum lucră succesul asupra luî Schopenhauer îeste chiar vrednic de ris. Să ceteaseâ ori cine răvaşele lui la ARTHUR SCHOPENHAUER 61

Frauenstădt: îe pururea vorba numai despre persoana lui; îel se înteresază numaî despre cele ce se zic şi scriu în privinţa sa; şi, toate acestea, fie cît de neînsemnate, dacă îî îerau favorabile, pe dată le comunica adoratorilor săî pentru a le creşte adorarea. Orî-ce dar de ziua naştere!, orî-ce poîezie ce i se trimetea, orî-ce dorinţă de a-î avea potretul, se comunică adoratorilor. Răvaşe în cari trimete poîeziî orî imnuri ce i sau făcut sînt nenumărate în corespondenţa lui Seliopenbauer în ceî din urmă anî. Luî Lindner i-a scris, de pildă, la 21 Fevruarie 1889: „Ierî a fost a 71 aniversară a naştereî mele: 8 răvaşe de felicitare, un sonet, un buchet foarte proaspăt din Berlin, stă în apă, a venit cu expres, cu treî cusuturî cu mărgele ; apoi două cărţi, din cari una de Asher dedicată mie: zece zile după anunţare s'au primit peste 400 de comande ! Numai pentru că îerâ pe dînsa nume­ le mieii/' Luî Frauenstădt i-a scris la 1 Martie 1856: „V'am trimes sub bandă revista cu poîeziea făcută pentru ziua naştereî mele, pentru ca să vedeţi cum mă înnoită." Tot acestuia: „cel maî neau­ zit lucru Ieste înse că Wieseke ne-a spus foarte serios, mie şi picto- toruluî, că pentru această imagină (Portretul luî Schopenhauer) a- re să clădească anume o casă, şi s'o pună acolo. Aceasta ar fi deci cel di'ntăiu templu ce mi s'ar ridica." Asta nu maî Ieste îngîmfars exagerată, ci curat înfumurare de nesuferit. Schopenhauer muri după ce se bucură de popularitatea! din ce în ce maî mare, vreme de vr'o zece aul; îel muri în vrîsta de 72 ani, la 21 Septemvrie 1860. Adoratorii luî spun că a mu­ rit, cum a şi trăit, şi că a fost şi după moarte un binefăcătorii! al omenire!, un om plin de milă pentru ceî ce sufăr. Averea sa, pe c ire prin o economie înţeleaptă o îndoise, o lăsă pentru „o insti- tiţie de binefacere", anume „pentru fondurile adunate la Berlin pentru ajutorarea celor ce au ajuns invalizi luptîndu-se la 1848 şi 1849 în potriva răsculaţilor, precum şi urmaşilor acelor ce-au mu­ rit pentru statornicirea ordinel legale în Germaniea." 62 ARTHUR SCHOPENHAUER

Dacă nu ne'nşelâm a lăsat ce-vâ şi cîneluî Atma. * * întipărirea ce face persoana luî Schopenhauer, privită maî de aproape, nu-î tocmaî atrăgătoare. Departe de noî obiceiul u- nor protivnicî aî luî Schopenhauer de-a se indignă şi de-a osîndi din punctul de vedere al moralei pe filosof şi filosofiea luî. Dar Schopenhaurianiî au maî puţin drept de cît oricine să se supere în potriva acestora: tot aşâ a făcut filosoful lor cu Hegel şi cu alţii. Căci îel se credea mal pe sus de cît aceştia nu numaî in­ telectual ci şi moraliceşte, deci sigur dădea drept să i se cercete­ ze şi caracterul personal.*) Nu simţim gust de-a ne face judecători al moralitate! altora şi socotim această meserie foarte puţin folositoare. Dar de acoleâ nu urmează că nu trebuie să ne îndeletnicim să aducem lumina asupra caracterului, modulul de traiu şi dezvoltârel personale a unul filosof cu ale cărui principii ne îndeletnicim. Pentru ca să înţelegem bine principiele ne folosesc foarte mult amănuntele citate. Inriuririle cari hotăresc feliul de vîeaţă şi cariera unul filo­ sof—sau a unul cugetătorul ce se îndeletniceşte cu chestii în parte orî în totul în legătură cu vieaţa socială a oamenilor—lucrează şi asupra ideilor luî teoretice. Dar le patern maî cu uşurinţă afla din relaţiile luî personale de cît din teorii, şi după ce aflăm ne pot face să înţelegem mai uşor rădăcinele teoriei. Cum am văzut Schopenhauer aproape din copilărie a fost •rentieriii mic • deci cînd a început a cugeta singur făcea parte din acea mică burghezime la care îs maî înrădăcinate neîncrederea şi frica de ori ce prefacere în stat şi societate, şi nicăîerl nu-î bur- ghezimea aceasta maî păcătoasă de cît în Germaniea, de oare-ce s'a dezvoltat în împrejurări foarte neprielnice. Din pricina unul şir de schimbări economice, maî ales în urma schimbare! căilor co­ merciale în veacul al cincî-spre-zecelea şi al şase-spre-zecelea,

*). Vezî prefaţa de la a Il-a ediţie a scriereî sale „Lumea ca vroinţa &" şi scrierea „Despre filosofiea din uniTersităţî" în „Parerga şi Paralipo- mena" a 2-a ediţie. ARTHUR SCHOPENHAUER ea dezvoltarea socială şi politică a Germaniei s'a oprit tocmai a^ tuncî cînd producţiunea capitalistă mergea spre complecta sa de­ zvoltare. In timp ce burghezimea franceză şi engleză se dezvoltă măreţ şi cîştigâ victorie după victorie, Germaniea căzu: se des­ făcu în state mici şi în industrie se opri la producţiea mică. In timpt ce orăşeniî din Paris şi Londra ajungeau pe aaeea-şî treaptă cu puternicii lor suveranî, orăşeniî din multele capitale ale Ger­ maniei căzură în supunerea cea maî respectuoasă, şi dacă se maî întîmpla icî şi colo cîte vreo mişcare maî vioaîe, îerâ negreşit pricinuită de vreo poroneă dată de magistraţii oraşului în pri­ vinţa pavăreî stradelor orî în a regulamentelor în privinţa cînilor sau poate de vre-o actriţă nouă sau de vreo pîesă de teatru. Tocmai după ce dezvoltarea luî Schopenhauer se sfîrşi (şi această dezvoltare dură foarte puţin), începură şi în Germaniea mişcările politice a interesa masele. Dar burghezimea germană au s'a putut dezbăra nici mal pe urmă de caracterele cîştigateîn vremea nenorocitei sale tinereţe. Cu atîta maî mult se deose­ beşte de dînsa proletariatul al cărui început cade în vremea tre­ zire! mişcare! economice şi politice a Germaniei şi care în toate privinţele ne reprezintă renaşterea naţiei germane. Toate cele­ lalte clase ale Germanie! au caracteristica burghezime! mici, din pricina împrejurărilor din veacul al 17-lea, al 18-lea şi de la în­ ceputul veacului nostru. In timp ce burghezimea mică în împrejurările priitoare din Angliea şi Franţiea, mal ales din Paris, înnălţată prin măreţiea împrejurărilor, putu ajunge la o însemnătate istorică foarte mare, în Germaniea burghezimea mică tîri după sine în mlaştina burtâ- verzismuluî pe nobilime, burghezimea mare cîtă îera şi pe ideo­ logii burghejl. Nu cunoaştem nici un German, care să fi stat în Germaniea în cele două veacuri din urmă, înnainte de începutul mişcare! proletarilor, fără să nu fi fost şi îel atins de boala aceasta. Chîar jnarele Goethe nu scăpă neatins; căci în privinţa revoluţie! fran- -ceze purtarea luî nu îerâ tocmai departe de a luî Kotzebue. 64 ARTHUR SCHOPENHAUER

Dar ideologii germani deşi trebueâ să remîe maî mult sau maî puţin bolnavi de burtăverzism, puteau să se urce în privinţa i ite'ectuală mult maî sus, ajutaţi de literatura şi arta trecutului şi străinătate!, cari îerau productele unor împrejurări cu totul de­ osebite de ale Germaniei. Prin ajutoriul Grecilor al Romanilor, precum şi mal ales prin al scriitorilor FraneejI şi Englejî se înnal- ţară cugetătorii noştri, de la Legsing la Goethe, maî pe sus de împrejurările mărgenite în cari trăeau. Revoluţiea în fapte întîmplată în apusul Europei, se oglindi în capetele lor şi pricinui o revoluţie în idei. Revoluţiea teoretică a Englitereî şi a Franţieî fu rezultatul cerinţelor din ce în ce maî mari ale burghezime!, fu rezultatul nevoie! ce această burghezi­ me avea de o revoluţie economică şi politică; teoriile cele maî nouă îerau materialiste şi masa burghezime! le primea cu en­ tuziasm. Revoluţiea teoretică a Germanie! fu productul unor ide! aduse din străinătate, care de o cam dată aveau numaî puţin sprijin în împrejurările reale; aceste idei nu prefăcură politica, religiea, economiea, ci aproape numaî arta şi filosofiea. Masele burghezime! priviră cu nepăsare la această prefacere, burtă-verzi- mea nu le înţelegea şi nu avea nici un interes pentru dînsele. Nu I nici o minune deci dacă maî fiecare din cei mal în­ semnaţi di'ntre cugetătorii şi poîeţiî noştri din veacul trecut fură stăpîniţî de pesimism, din cînd în cînd, şi se tîngueau de pro- stiea şi nerecunoştinţa mulţime!, de singurătatea în care trebuie sa trăească geniele în această lume deşartă. Asemenea apucături de pesimism nu ţineau înse nici o dată multă vreme. Entusias- mul şi încrederea ce avea în viitoriîi burghezimea de di'ncolo de Rin trebueâ sa lucreze asupra ideologilor germani, în capetele că­ rora se resfrîngeau mişcările acelei burgheziml. Nepăsarea bur­ ghezime! mici germane făcii înse pe învăţaţi să se unească în- tr'un feliii de republică de oamenî luminat! şi să nu mal stea în legătură cu masele. Altfeliu îerau lucrurile pentru Schopenhauer. Ca rentieriu mic se simţea legat maî de aproape de burghezimea mică, de ARTHl'R SCHOPENHAUER e>r>

cît ideologii. Te urmă scurta fază a dezvoltare! sale filosofice se întîmplâ între 1810 şi 1820, pe vremea reacţiuneî iu potri­ va revoluţiei franceze. înflăcărarea revoluţionară şi încrederea în viitoriu se stinsese orî se slăbise în Franţiea şi de aceea pentru un timp şi refluxul ideilor revoluţionare se întunecă în Germaniea. Negreşit în curînd îerâ să înceapă şi în Germa- niea mişcarea burgheză şi data aceasta cu oare-şî care bază materială, nu avea să se arete numai în filosofi?, ci şi înti'o regiune a vieţeî publice, foarte înrudită cu filosofiea, în religie, şi maî apoi şi în politică. Dar aceste lucruri se întîmplară după ce se sfîrşise perioda de dezvoltare a luî Schopenhauer. Deşi superior micei burghezii prin inteligenţă şi plin de despreţ pentru dînsa, Schopenhauer îerâ legat de dînsa ; şi cu atîta mai neînstare a se despărţi de dînsa cu cît nu îerâ deprins a-şî căştigâ singur hrana de toate zilele prin muncă. încercarea ce făcuse la Berlin cu profesoratul nu-î dăduse tocmai curaj. Aşâ dar îî lipsea încrederea în sine şi energiea pentru a se desface diu cercul în care-1 aruncase soarta. Apoi mîndriea lui nu-1 în- gâdueâ să stea în legătură cu egali! Gîndul de a se întîlni cu superiori i se părea luî Schopenhauer o crimă. Numaî stînd în legătură cu inferiori putea să-şî mulţămească deşârtăciunea; cu atîta maî mult avea nevoie de societatea acestora, cu cît lumea ştiinţifică nu vroeâ să ştie de dînsul şi de filosofiea luî. Ast-feliu fu împins de împrejurări tocmai în acea societate' pe care o despreţueâ; şi pentru că îea se potrivea aşâ de bine eu caracterul luî şi pentru că Iei însu-şî avea foarte dezvoltate însu­ şirile burtăverzimeî, i-a fost uşor să vadă lămurit toată micimea şi mărgenirea, toată mojiciea şi ticăloşiea, toată zavistiea şi piz­ ma celor ce-1 încunjuran. Sistemul luî Schopenhauer, pesimismul şi supunerea luî, pro- tivniciea în contra orî-câreî tendinţl spre progres, toanele luî bur- tâverzeştl, despre cari vom mal vorbi, îşi au rădăeiriele pe de o parte în caracterul personal al autorîulul şi în antagonismul di'n- tre tendinţa intelectuală de a se ridica maî pe sus de burtăverzi- ARTHUR SCHOPENHAUER 66 me şi d'intre legăturile ce-1 ţineau pe loc, îear pe altă parte şi în situaţiea istorică, în nemulţămirea ce dădu loc sfintei alianţe. Luî Schopenhauer îî lipsea o însuşire a burtăverzimeî, fă- ţărniciea, şi de aceea îel şi-a dat pe faţa despreţul său pentru o- menire. îngîmfarea şi reutatea luî Schopenhauer îerau aşa de marî în cît îl făceau să simtă o nevoie neînfrînată de-a nu cruţa pe nime şi de a se purtă bădârăneşte cu oamenii, simţea nevoie să poată numi fără întîrziere pe ori cine prost sau mâgaiiu. Cu adevărată plăcere a căutat toate însuşirile păcătoase ale caracteru­ lui burtăverzesc şi le-a dat pe faţă: şi foarte bine pricepea Scho­ penhauer acest caracter. Am aretat în urmă pricina. Nu Ieră numaî Schopenhauer în această stare ciudată: le­ gat de burtăverzime şi căutînd a se ridica prin inteligenţă maî pe sus de dînsa. Un mare număr de Germani se aflau şi se află şi acuma în asemenea împrejurări. Pentru majoritatea acestora, mal ales a celor din generaţiea nouă, filosofiea luî Schopenhauer a ajuns a fi o evanghelie; a ajuns evanghelie pentru toate genieie necunoscute, pentru proletarii intelectuali pentru aceste nenorocite roade ale producţiei capitaliste, cari sînt nevoiţi a vieţui în cercul rudelor, prietenilor, tovarăşilor de muncă sau al „stăpînilor" lor, deşi îeî nu se simt superiori, fără înse să fie în stare a rumpe cercul burtăverzimeî. Iei n'au nicî încredere nicî simpatie pentru lupta de clasă a proletarilor, care le-ar alunga cu desăvîrşire din suflet pe­ simismul, adecă veşnica tînguire în privinţa îeulul lor. Intr'o stare asemănătoare cu a acestor proletari, ba chiar într'o stare poate şi mai rea, sînt acele femei, adesea orî culte şi iele, pe cari dez­ voltarea modernă le sileşte şi le mînă într'o direcţie cu totul deo­ sebită de moda veche de traiu şi deci într'o direcţie de care orî-ce burtăverde se îngrozeşte. Genieie remase necunoscute şi femeile remase neînţelese, ele­ mente, cari se simt foarte reu în societatea de a-zî, dar cari sînt orî prea slabe orî prea nepricepute orî prea lipsite de curaj spre a lucra pentru schimbarea stâreî de lucruri se fac Schopenhau- rianî. Aceste elemente cari socot că lot ce există nu se maî ARTHUR SCHOPENHAUER 67 poate preface şi cari sînt cu desăvîrşire pline de uriaşă milă pentru leul lor, cu toţiî găsesc mîngîere şi liniştire în învăţă­ turile luî Schopenhauer, Aceste învăţături le dau dreptul de-a de­ spreţul pe ceî ce-î încunjoară şi totu-şî de-a nu rupe legăturile cu dînşiî. Din aceste elemente se recrutează ceî maî înfocaţi închi­ nători aî lui Schopenhauer, acestea au găsit în Schopenhauer pe Mîntuitoriul lor. In adevăr, prin resignarea propoveduită de dînsul i-a mîntuit, i-a scăpat, de datoriea de-a luă parte în lupta cea mare, luptă care îî interesază şi pe dînşiî, i-a mîntuit de dato­ riea de-a luâ parle pentru ceî apăsaţi. Suferinţa acestei lumi îeste veşnică, geniele şi sfinţii nu pot s'o desfiinţeze, pot numaî s'o plîngă şi să-şl mînînce în linişte veniturile — dacă ie au. (sfîrşitul în No. viitoriu) („Die Neue Zeit" Fevr. 1888).

KARL KAUTSKX Zădărnicie.

Na maî sta pierdut în visuri Frămîntînd sermanul cap, In a groppl negre-abizurî Visurile toate 'ncap.

Va 'ncăpeâ şi lumea ta, Inima — a ta comoară; Lumea sigur te-a uîtâ, Păn'şi vremea o să moară.

Fire! înse-şî n'o să-î pese De-ale tale străduinţî; Oare 'n lume sînt alese Suferinţî şi suferinţî?

Fără rost tot plîngî şi gemî Pe mormîuturî de păreri, înţelegi! a lamei vremî Plămădite-s în dureri!

Şi o clipă de trăeştî, Ie-o seînteîe 'n veşnicie: Licăreşti şi asfinţeşti, Vîeaţa n'are să-ţî maî vie! 69 ZĂDĂRNICIE

Şi-apoî cine-ar sta sâ 'nsemne Dorul, plînsul tuturora ? Nici n'ar fi atîtea semne, Şi ce pild 'ar fi altora ?

Suferi? Plîngî? —Atîta-î tot! Simţi maî mult sau maî puţin ? — Să te-ajute-alţiî nu pot, Nici în samă nu te ţin!

Nu maî stă pierdut în visuri Frâmîntînd sermanul cap, In a gropeî negre-abizurî Visurile toate 'n cap!

EDUARD GRUBER. CIV1LIZAŢIEA EGIPTO-FENICIANA ÎN GRECIEA

Multă vreme istoriea primitivă a Greciei a fost umplută cu fabule în cari nu puteai deosebi adevărul de minciunile plăzmu- ite în cursul veacurilor şi ţesute împreună cu adevărul. Acuma înse, după descoperirile foarte însemnate pentru isto­ riea lumeî, făcute în Egipet, şi după cercetările făcute de ar­ heologi asupra lucrurilor aflate la Mikenai şi aiurea se ve­ de lămurit că pe la 1600 înnainte de Hristos partea orientală a Greciei actuale şi insulele orientale Ierau stapînite de Fenicieni sau de Egipteni şi de Fenicieni şi că în aceste părţi se dezvoltă vîeaţa culturală aproape întocmai ca 'n Egipet şi Feniciea. Arta greacă nu izvoreşte din arta egipto-fenicieană, ci are începuturi cu totul slabe şi neperfecte de ablea prin veacul al VK-Iea înnainte de Hristos, după căderea civilizaţiei vechi. Să aretăm aeuma dovezile aduse de Sophus Milller în a- ceastă chestie. *) La Mykenai (Mycenes) a aflat Schliemann mulţime de săbii şi de pumnale de bronz în nişte morminte din pleaţa (aŢcpa) o-

*). L'origine de l'age du bronze en Europe et ses premiers develop- pements eclaires par Ies plus anciens objets en bronze decouverts dans le sud-est de VEurope. Tradus din limba daneză de L. Mo- rillot şi Henri Fripard şi publicat în „Materiaux pour l'histoire pri­ mitive et naturelle de l'homme" al XX-Iea volum, a 6-lea serie, tom. III, Ianuarie, Fevruarie, Mart. Paris 1886. 71 C1VILIZAŢIEA EGIPTO-FENIC IE ANĂ rasului Mykenai. Toate săbiile sînt frînte în maî multe bucăţi, dar n'a fost aşâ de greu a'ntruchipă din bucăţi săbiî întregi. A- ceste săbii nu-s tocmai lungi, Sophus Miiller a găsit unele de 67 de centimetre şi cele maî lungi de 93 de centimetri, fireşte înse că nu se poate pune hotar la această din urmă lungime, de vreme ce pot să se afle şi maî lungi, dacă se vor întruchipa şi altele. Pana acestor săbii Ie îngustă şi merge tot îngustîndu-se până la vîrf care îe ascuţit, deci îerau arme de străpuns şi nu de tăiat ca săbiile de a-zî şi de aceea îeraii cu două tăîuşurî. De la baza penel şi pănâ Ia vîrf, prin mijlocul peneî se ridică o dungă care merge scăzînd pană la vîrf, unde lipseşte de tot. Astă ridicătură, sau dungă ridicată pe laturile peneî îe la unele săbiî unghiulară, la altele rotunzită şi foarte adesea împodobită cu mare măiestrie, adese orî cu un feliti de împletitură sau dinţi. Pe urmă pe pana unor săbii a numărat linii foarte fine, aşâ în cît patru liniî paralele nu ocupă în lăţime maî mult de un milimetru. La al­ tele se află pe pana săbiei de-o parte şi de alta a dungeî frunze cal, grifoni, minnnat de bine desemnaţi. In privinţa mănunchiu- rilor sînt de însemnat două feliurî: unele îerau rotunde la partea de sus (presupunem sabiea ţinută cu vîrful în jos) şi altele în formă de trunehiu de con şi făcute de os orî de alabastru; dar mai toate săbiile n'avean gardă. Tecele îerau de bună samă din ma­ terii netraînice, de aceea nu s'au păstrat. Pumnalele se deosebeau de săbii maî ales prin aceea că ierau mult mal scurte şi apoî le lipsea şi dunga cea ridicată pe la mijlocul peneî de-a lungul. Unele pumnale sînt lucrate cu mare îngrijire şi încrustate cu aur şi cu argint. Dacă maî adăugim pe lîngă arme şi clădirile din acea vreme, aşâ zisele clădiri megalitice, vedem că nici iele n'au vre o legă­ tură eu arhitectura greacă. Ast-feliii „camerile în cari se păstrau comorile" samănă foarte mult cu piramidele egiptene, toate arată o civilizaţie feniciană egiptianizată. Intre asemănări autoriul no­ stru numără: întrebuinţarea de pietre foarte mari, antretnl cel lung prin care se întră în cameră, bolta ascuţită, spaţiul triun- 72 CTVILIZAŢIEA EGIPTO-FENICIANĂ ghîular lăsat de-asupra uşeî, colonele, obiceiul de-a îmbrăcă pă- reţiî cu table de bronz. Aste camere samănă foarte bine cu mor­ mintele obişnuite în orient şi torma lor primitivă a fost o săpă­ tură făcută în coasta uneî stîncî, o peşteră artificială. Afară de acestea în miea a doua ÎDnainte de Hristos în Greciea veelie s'au ridicat şi piramide egiptene. Sophus Miiller citează în acest punct pe Blouet*) şi pe K. O. Miiller**). Deci întâiul lucru care ne face să căutăm începuturile şi iz­ voarele acestei civilizaţii în Egipt şi Feniciea sînt clădirile, ar­ hitectura cu totul străină de cea grecească şi asemănătoare cu cea egipto-feniciană. Alt fapt îeste materialurile întrebuinţate pentru podoabe. Sophus Miiller citează un feliu de steclă pe care o numeşte por­ ţelan egiptean, pe urmă fildeş, adecă dinţî de elefant, apoî ouă de strat. Alt fapt îeste că scenele reprezentate pe arme, pe oale şi pe morminte samănă cu scenele de pe armele, olăriile şi mormintele orientale. Femei eu hulubi pe cap orî pe umere, soldaţi înnarmaţî tot aşâ: ba chiar şi în privinţa rasei acestor soldaţi asemănarea Ie desăvîrşită. Grifonii sînt de asemenea de origină orientală şi în special feniciană. Pe urmă în scenele de vînat şi de războiţi bărbaţii sînt goî şi poarlă în jurul mijlocului un feliu de brîu ca şi pe mormintele egiptene. Femeile sînt îmbrăcate de ase menea cu totul alt-felifi de cît femeile grece şi întocmai ca în o- rieat. ^poi leii, grifonii şi caii sînt mult maî artistic făcuţi şi mult maî esacţî de cît cele mal vechi începuturi ale artei adevă­ rat greceşti. In privinţa feliulul de olarii şi a împodobire! acestora deo­ sebirea Ieste nemăsurată între olăriea şi ornamentarea adevărat greacă şi între olăriea de la Mykenai şi de pe aîurea din regiu­ nea unde a domnit civilizaţiea egipto-fenicianâ. Pe de altă parte şi materialul şi formele şi podoabele sînt tocmai ca în Egipet. Ast-

*). Blouet. Expedition saientifique de Moree pl. 55. Paris, 1883. **). K. O. Miiller. Handbuch d. Archaeologie d. Kunst, p. 30. 3. 73 felifi Sophus Miiller citează nişte vase de lut cu cîte două torţî şi cu gurluiul la coastă cari se află şi în Egipt şi la Mykenai. De asemenea arată că vase de argint cu o toartă foarte caracteristică (cum îe cel publicat de Schliemann la pag. 276 fig. 348 în Mycenes) altele cu torţî curbate foarte elegant (p. 283 fig. 356 Mycenes), capetele de bou şi de leu făcute din metal ete. etc. se află cu toatele zugrăvite pe monumentele egiptene di'ntre 1500—1000 în- nainte de Hristos şi adesea ca pradă luată de la Fenicienî. Apoi armele descrise la început şi altele aflate la Mykenai samănă cu cele zugrăvite pe monumentele egiptene, pană şi în chipul cum îe le pus mîneriul; de asemenea se cunosc pumnale egiptene întocmai ca pumnalele de la Mykenai. Pe urmă orna­ mentele de pe aceste arme se află cu toatele în Egipt şi unele şi în Asiriea. Pe urmă ornamentele în formă de spirale aşă de o- bişnuite la Mykenai se află la Fenicienî şi în Egipt şi maî ales pe monumentele necropolei de la Teba şi anume pe cele di'ntre 1500—1000 înnainte de Hristos. Apoi ornamentele în formă de flori ne amintesc de florile de papirus, de lotus şi de crin. Riturile îngropare! sînt de asemenea orientale şi deosebite de ale Grecilor. In toate mormintele din această periodă ^1500 1000 înn. de Hr.) se află maî multe trupuri într'aceea-şl groapă, apoi o dată cu morţii puneau mulţime de lucruri preţioase şi scheletele le aşezau ca pe mumii; ca şi în Egipet pe faţa mor­ tului şi pe piept puneau fol subţirî de aur. Despre Fenicieni se ştie că nu ardeau morţii, ci-I îngropau în secrie în formă de em şi că pe faţa şi pieptul morţilor puneau plăci de aur. Di'mpo- trivă Grecii vechî ardeau pe morţi, cum se vede din poemele luî Homer, şi cenuşa o puneau în urne, pentru cari ridicau movili. Cum am maî aretat toate aceste urme de civilizaţie fenico-egip- teauă (arme şi uuelte de bronz, clădiri megalitice, înmormîntarea descrisă maî sus, ornamentele) nu se află de cît în insulele arhipelagului şi în partea resâriteană a Greciei din Beoţiea pană în valea Eurotasulin. 74 CIVILIZAŢIEA EGIPTO-FENICIANĂ

Cum că Fenicienii au împrăştiat civilizaţiea aceasta în Gre- ciea se maî vede şi de pe aceea că asemenea urme se maî află în Asiea mică, în Etruriea (la Gozzo), în Siciliea, în Corsica, în Sardiniea şi în insulele Baleare. Apoî se ştie că tocmaî în pe- rioda aceasta Egiptul îeră puterea predomnitoare şi suverană şi că prin Fenicieni şi-a întins înriurirea în toate regiunile pomenite maî sus. Fenicienii, deşi foarte gliibacl, îerau înse lipsiţi de ori­ ginalitate şi au imitat în totul pe Egipteni, cîtă vreme îeî au fost stăpînil lumeî şi tot o dată cum au început Asirienil a se ridica şi a se întinde pănă'n Asiea mică şi pănă'n Siriea, Fenicienii s'au supus şi înriurirel acestora. Ieată de ce civilizaţiea veche din din Greciea orientală ni se arată ca egipteană fenicianizată şi întru cît-vâ înfluenţată de arta şi gustul Asirienilor. Sophus Mttller ne spune că la Mykenal predomneşte cu de- răvîrşire elementul egiptean, înriurirea asiriană se vede numai în cîte-vâ lucruri; apoi influenţa egipteană merge scăzînd, şi la Spata, cea maî nouă staţiune din acea epocă, a dispărut aproape de tot. Ie de admis că astă civilizaţie a fort nemicită prin nă­ vălirea poporului helen şi anume prin năvălirea tesalo-beoţieană şi doriana. Atunci ar urmă că Egipto-fenicienil au fost supus şi stăpînit pe Traci, mal vechi de cît Heleniî în acele părţi. Acuma maî Ieste de ştiut de nu cum-vâ poporul semitic domnitoriu în partea orientală a Grei iei, nu va fi fost aşâ zisul popor al Pe- lasgilor. S'a aretat altă dată, după D. Arbois de Jubainvile, că sînt multe dovezî că Pelasgiî îerau un popor neariean şi anume semitic. Sophus Mttller citează pentru această părere pe Ludwig Ross*j, dacă ar fi aşâ atunci s'ar putea cu drept cuvînt numipe- rioda aceasta pelasgicâ. Sophus Muller maî arată că alături cu productele industriale şi artistice ce trebuie atribuite Fenico-Egiptenilor s'au maî aflat în alte părţi ale Greciei (de pildă la Olimpiea) şi chiar la My- kenai la un loc cu cele di'ntăiu: idoli, oale, arme cu totul deo-

*). Ârchaeologisehe Aufsătze, 2. Sanmdung. Leipzig p. 71, de Ludwig Ross. CIVILIZAŢIE A EGIPTO-FENICIANĂ sebite. Pe acestea le atribuie poporului pe care-1 aflaseră Fenici­ enii cînd au cucerit partea orientală a Greciei. Maî îeste o întrebare: Oare nu cumva civilizaţiea bronzului s'a întins în Europa pornind tocmai de la aceste regiuni civilizate sub înriurirea coloniilor egipto-feniciene? Sophus Mtiller dovedeşte că asemenea presupunere ar fi cu totul neîntemeiată. Iei admite că de la centrele culturale egipto- feniciene s'au respîndit forme de arme şi ornamente spre centrul Europei şi mal apoi în nordul Europei chîar, dar maî mult nu. Chiar în Greciea năvălitorii Semiţi civilizaţi au găsit pe popoarele Greciei cunoscînd bronzul, fiind cu alte vorbe la întâîea peri- odă a acestei vrîste. Şi uneltele amintite arată foart bine acest adevăr. Fiind c'am atins această chestie a origine! cultureî vrîste! de bronz să aretârn Ia ce încheerî ajunge Sophus Miiller în cer­ cetările sale. Cultnra bronzului nu s'a introdus în Europa din regiunea Egipto Feniciană, şi ori unde s'a dezvoltat o cultură adusă din această regiune se află şi dovezi că popoarele cucerite cunoşteau maî de mult bronzul. Ast-feliii în Greciea orientală civilizaţiea orientală s'a întîlnit cu popoare ce cunoşteau bronzul şi în veci­ nătatea acestei regiuni stăpînite de Semiţi trâeau popoare, probabil ariene, cari aveau arme de bronz, dar deosebite de eele aflate la Mykenai şi asemănătoare cu cele maî vechî arme de bronz din toată Europa. Se ştie de asemenea că bronzul nu apucase a a- lungâ cu totul întrebuinţarea armelor de pîeatră. Chîar la My­ kenai se află tot din epoca fenico-egipteană săgeţi şi unelte dc pîeatră, pe urmă în insula Therasiea şi la Thera s'a întîlnit civi­ lizaţiea egipto-feniciană cu popoare cari îerau cu totnl în vrîsta pietrei, adecă se întîlnl cu popoare la cari nu străbătuse cul­ tura bronzului european. Faptul se dovedeşte prin aceea că a- lăturî cn arme şi unelte etc. asemănătoare cu cele de la Mykenai se află, ca producte locale, numai cuţite, fîerâstraîe, raşpe de pîea­ tră. Tot această înriurire feniciană s'a constatat la Kuban în CIVILIZAŢIEA EGI?TO-FENICIANĂ

partea de Ia mîează-noapte a Caucazuluî, dar şi aicea s'a dovedit că nu cultura sau înriurirea feniciană a adus pentru întăîea oară bronzul. Urmele înriurireî fenico-egiptene asupra Europei cen­ trale şi nordice (împodobiri prin spirale, arme mărgele de steclă) se dovedesc de asemenea ca întîmplate tîrziu după începerea vrîstei bronzului european. Prin urmare această înriurire a Egiptului a fost mare şi pu- . ternică, dar a început tîrziu şi nu i se datoreşte iei întrebuin­ ţarea bronzului în Europa. Asupra Europei centrale şi nordice a avut înriurire mare şi cultura Etrurieî, a cărei inriurire s'a dovedit din Transilvaniea şi pănă'n Angliea; dar aceasta s'a întîmplat tîrziu după începutul vrîstei bronzului. Altă înriurire Ieste a Asirieî, şi s'a dovedit maî ales în Cri- meea şi în Caucaz la Samthravo, Delijan şi Apacîaî şi chiar pănă'n Ungariea; dar şi această înriurire îe maî nouă de cît începutul vrîstei bronzului. Sophus Miiller după ce îndepărtează ast-feliu obîrşiea fe- nico-egipteană, etruscă (derivată tot din cea egipteană) şi asiriană, dovedeşte cu multă tărie că singura grupă de unelte şi arme de bronz înrudită niAÎ de aproape cu cele mal vechi bronzuri europene se află în regiunea di'ntre Volga şi lacul Baieal. Dovedeşte că-s greşite părerile celor ce-şî închipueau că bronzurile uralo-altaice sînt nouă. Inse asemănarea ieste între cele maî vechi forme cunoscute din Ungariea şi între cele sibiriene şi nu trebuie de uitat că'n Europa s'a dezvoltat foarte tare meşteşugul turnare! bronzului şi că for­ mele armelor şi uneltelor s'au perfecţionat foarte mult. Mal departe Sophus Miiller arată că ramul siberiean Ieste o dezvoltare a unei inriurirl maî sudice, din mijlocul Asiei, şi că tot din acel centru cultural au pornit şi ceî ce au dus cunoştinţa bronzului în Siberiea şi ceî ce-au adus'o în Europa. Poporul care-a adus bronzul şi toată cultura epoceî bronzului îl vedem deci pornind din regiunea unde ştim eă au trăit Arienii şi tre­ buie să admitem că popoarele ariene la năvălirea lor în Europa CIVILIZAŢIEA EGIPTO-FENICIANA 77 au adus bronzul şi multe altele. Iear înriuririle marilor civilizaţii semitice (egipto-f'eniciană şi asirianâ) au avut loc maî ttiziu. So­ phus Miiller crede că ramura de Arienî care-a venit în Greciea cu această cultură poate să fi venit prin Asiea mică, noi înte­ meiaţi pe dovezile aduse de D'Arbois de Jubainville în scrierea sa „Despre ceî mai vechi locuitori aî Europei", credem că întăil Arienî ce-ati venit în Greciea nu fost Traciî şi că Frigieniî (tot de un neam eu Traciî) au trecut din Europa în Asiea mică. Pe de altă parte admitem că năvălitorii Fenicieni au găsit numaî pe Traci şi că Heleniî scoborindu se din mijlocul Europei pe lîngă coastele resâritene ale măre! adriatice au supus mare parte din Traciî ce remăseseră ne atîrnaţî şi au ruinat şi puterea Fenicienilor. Pe lîngă toate acestea, cum s'a mal spus în „Contempora­ nul", noî credem dovedit că atît în Europa cît şi aiurea ferul îerâ cunoscut maî de demult de cît bronzul, dar îera foarte prost lucrat în acele vremi primitive şi de aceea a fost părăsit, cînd s'a descoperit mijloace de-a face şi lucra bronzul.

ŞTEFAN VASIUU Ce să catî ?

Ce să caţî în limbi străine Cîntecul îubireî, Cînd nicî limba ta nu îeste Drept oglinda fireî ?

Ce să caţî în alte inemî Taina scump'a minţeî. Cînd găseşti în tine însâ-ţî Cumpăna dorinţei?

Şi cînd dorul tău te mînă Cu blînda-î ispită, Ce să 'ntrebî de altă lume, De îeştî fericită?

De-aî zburat de lînga dînşiî, Nu'ţî căina zborul, Căci nevinovat ţi-I gîndul Şi senin ţi-I dorul;

Cînd în ochii fiecărui Alt ceriii se oglindă, Cum vrei, patemile tale In Ieî să se-aprindă ? CE SA CAŢI ? 79

De ce razele de soare Nn scot cureubeîe Pretutindeni, unde'n apă Se'ntîmplă să deie ? * * * Lasă-î calea să'şi urmeze, Cîntecul să'şî spuîe: Idealul nostru are Altă cărăruie.

Di'ntr'acela-şî munte iese Mii de riulete, Fie-care'şî duce-aîurea L'ndele-Î drumeţe

Şi, cum zboară peste pietre Lunecînd izvorul, Vom zbură ... Urma ne-or pierde Şi ne-or duce dorul.

GE. DÎMBU. POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI1)

sau cum treime culese şi publicate cânticele populare

STUDIU CRITIC

DouezecI şi doî de anî de când d. V. Aleesandri a scos Ia lumină însemnata sa colecţie de „Poesiî populare ale Romanilor" şi pană acum nu s'a încercat nimeni a o supune uneî cercetări critice serioase. In adever, mulţi bărbaţi distinşi i-au acordat o largă atenţie; dar in toate recenziunile şi studiile apărute nu se vede de cât un prinos de laude aduse colectorului, drept mulţu­ mită, că a desgropat o atare comoară preţioasă, in colo recen­ zenţii consideră poeziile numaî din punctul de vedere estetic, sin­ gurul care a călăuzit şi pe d. Aleesandri şi pentru care s'a stră­ duit a realiza această colecţie. Este anse punctul de vedere estetic in adever singurul ce trebue să-1 ţinem in seamă la o colecţiune de literatură populară ? Fără indoeală că nu. Sînt consideraţiunî de o ordine maî inaltă, ce trebue să ne călăuzască la o aşa lucrare, dacă voim să aducem un serviciu real ştiinţe,! şi naţiune!, al cărei product este.

1). Poesii populare ale Românilor adunate şi întocmite de Va­ sile Aleesandri, Bucureşti 1866, t. Lucrătorilor asociaţi. POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDR1 81

In acest caz cată să nu uităm, că o colecţie de literatură populară are drept menire principală de a concura la familiari- sarea noastră cu modul de a vadea şi găndi al poporului, cu da- tinele sale, cu simţimintele sale, cu un cuvent, să ne fie un isvor pentru psichologia populară. Pe lângă aceasta literatura populară, in toată intiuderea ei, trebue să fie un repertoriu al limbei: să ne arete limba populară adeverată, aşa cum este in viul graiîi al poporului, cuvintele cu mlădierea lor obicinuită, figurile ritorice cu plasticitatea lor natu­ rală, pentru a sta cu aceeaş indemănare şi siguranţă in servi­ ciul filologului şi linguistului, ca şi in al simplului amator de expresii şi cuvinte curat romaneşti, poetului şi prozatorului ro­ man ce voeşte a recurge la isvorul cel limpede. Prin reminiscenţe asupra trecutului, prin aluziuni, prin unele forme caracteristice, literatura populară maî are drept misiune de a sta in serviciul istoriei critice. Insfărşit ea trebue să corespunză tuturor cerinţelor folklor- ului, adecă ştiinţei, care are drept misiune de a compara intre ele produsele literaturilor populare universale, din toate limbile şi epocile, şi de a stabili legăturile şi influenţele reciproce, o- bărşia şi filiaţiunile ce există intre ele: modul in care se urmează schimbul de idei, de vederi şi du obiceiuri intre naţiuni, elemen­ tele cari lucrează asupra inteligenţei umane şi concură la forma­ rea acelor mărgăritare preţioase, ce le admirăm ca basme, balade, proverbe, ghicitori, etc. Astfel s'a dovedit, că inteligenţa popu­ lară universală, operand, intocmai ca natura, cu un neinsemnat numer de elemente, dă o bogăţie nesfârşită de forme şi un imens numer de producţiunî noî şi desăverşite in sine. Cănd insă suntem in stare de a dobândi rezultatele enun­ ţate de la colecţiunile de literatură populară? Când procedăm in mod scrupulos la alcătuirea lor şi adecă, cănd ne străduim a reproduce intocmai, fără nici un adaus şi făra nici o scădere, ori ce poesie, proverb, zicetoare, descântec. 82 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI oraţie sau cimilitură'1), fără a ne permite modificarea măcar a unui singur cuvent, fără a ne îngădui contopirea mai multor variante la un loc sau împreunarea şi separarea unor elemente ce ni par disparate sau unite prin o simplă intemplare. Trebue să culegem şi să publicăm toate variantele, ori cât de multe ar fi, notând, cu deosebire la poesiî, cu exactitate, loca­ litatea de unde au fost culese şi unde au fost auzite de cântăreţi, căci numaî astfel putem cunoaşte unde şi pană la ce grad sunt respân- dite in popor. Un cântic sau poveste cu căt va fi mal respăndit, cu atât va avea mal multe variante şi cu atăt va lăsa să apară in o mai sigură lumină simţimintele şi vederile poporului. Afară de aceste, indicarea localităţii şi reproducerea variantelor, ne pot duce mai uşor la origină. Acest criteriu se preţueşte in folklore ca şi in filologie. Cine nu ştie căt de mult e uşurată munca filologului, cănd posede un cuvent in toate variaţiunile dialectice şi in toate for­ mele archaice, cu indicaţiunea precisă a localităţii ? Răpind unei colecţii de folklore unele părţi, sub un pretext sau altul, îl răpim temeinicia; incetează de a fi un izvor pentru spe­ cialist. Numai un material cu totul autentic poate aduce toate .serviciile la care e menit; menire ce trece poate peste ceea ce credem azi, căci ştiinţa fâcend mereu progrese, nu putem prezice cu positivitate din ce punct de vedere s'ar mai putea explora un material disponibil. Acum, dacă vom trece de la aceste consideraţii generale la colecţia Alecsandri, ce ne preocupa şi vom căuta a o judeca după principiile emise, ne va lovi in primul rang titlul colecţiei „adu­ nate şi întocmite". El cată să ne provoace întrebarea: căt anume a lucrat pana lui Alecsandri şi căt a maî remas din musa po­ porului?

1). Am omis inadins poveştile, legendele şi snoavele, cari fiind spuse in prosă, nu pot fi reproduse cu acea exactitate. Supuse la vecînice schimbări de forme, cată să le păstrăm cu sfinţenie numaî fondul şi formele stereotipe. Din acest punct de vedere am avea multe de observat asupra colecţiilor noastre de basme. 83

Aceasta, cum înţelegem,, nu e pentru noî o întrebare indiferentă. Am vezut iu adever, in timpul din urma, câteva imputări adresate d-luî Alecsandri, pentru că şi-a permis a „întocmi" acolo unde trebueâ numaî să adune coordoneze şi să publice 1) dar pana acum nimeni nu ne-a aretat intru căt a lucrat pana d-luî Alecsan­ dri la această colecţiune de „Poesiî populare". D. G. Dem. Teodorescu a fost cel întâia, care s'a încercat, dar in mod indirect, de a areta in conferenţa sa „Petrea Şolca- nul" cât de mult diferă poesiile populare din colecţia Alecsandri, de acelea cari se află in gura poporului. Aceasta prin o compa- raţiune cu poesiile culese de d-sa. Dar d. Teodorescu a simţit singur, că nu s'a pus pe un terem critic adevărat, astfel cel puţin ne explicăm rezerva ce şi-o pune la p. 50 din lucrarea citată: „Dar pentru desnodăminte aşa puţin naturale, pentru tipuri aşa de imperfecte, acuza-vom pe marele nostru poet? Departe de noî această bănueală. Presupun că d, V. Alecsandri a găsit nn povestitor slab de memoria, care i-a recitat legendele cu omisiuni însemnate şi—in lipsă de altceva maî bun—nevoit a fost să le înregistreze astfel."

Aci insă greşeşte d. Teodorescu, uitând că sunt ades variante, ce diferă in mod aproape fundamental şi aceste poesiî nu ne-a fă­ cut noue nici odată impresia, că s'ar datora unor cântăreţi cu me­ moria slabă. D. Teodorescu s'a preocupat, ea şi ceilalţi recenzenţi, de valoarea estetică a poesiilor din colecţia Alecsandri—dar nu de valoarea lor intrinsecă, ci relativă cu baladele culese de d-sa. A- ceastă mică reclamă pentru colecţia d-sale, a cărei publicare o a- nunţa atunci, nu ne poate fi cu bănat; dar nu credem să fi fost conformă cu cerinţele critice. După părerea noastră, ceea ce trebue mal ales să ne intere­ seze nu e, dacă aceste poesiî sunt „întocmiri" reuşite sau nu, ci, dacă d. Alecsandri nu le-a cioplit şi ciopârtit prea mult, aşa că s'a

1) Dr. M. Gaster, Literatura populară romană, Buc. 1883, p. 486; G. Dem Teodorescu, Petrea Creţul Şolcanu lăutarul Brăilei, Buc. 1884. 84 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI abătut chiar de Ia ţinta luî, de a ne pune in evidenţă „geniul po­ poralul român*' ') şi in posiţie de a studia „caracterul acestui popor" 2)? D. Aleesandri ne mărturiseşte singur schimbările făcute in poesiile culese de d sa. Astfel declară in notiţa sa „(Moş Cozma"2), prin care anunţă o nouă colecţie de poesiî populare, că „trebue să le maî curăţ, se le dau forma şi lustrul primitiv (?). să le coordonez, precum am făcut cu cele publicate pană acum". Această afirmare deşi explicită, n'a împiedecat totuşi pe d. A. D. Xenopol de a se face apărătorul d-luî Aleesandri şi a susţine că : „Nu suut poesiile înfrumuseţate de d. Aleesandri, ci nurm» cât curăţite pe ici, pe colea de mărăcinele cu care timpul şi de­ căderea (?) simţului poetic le-a umplut. In acest sens am explicat eu întocmirea lor de d. V. Aleesandri"3). Din fericire insă chiar d. Aleesandri ne-a procurat mijlocul de a nu umbla in întuneric şi cu presumţiunî şi de a putea sta­ bili in mod sigur intru căt a lucrat pana sa la poesiile ce a cules. U. Aleesandri avend o deosebită pasiune pentru „întocmiri" nu s'a indurat de a le „curăţa" şi „lustrui" numaî o dată, ci la fie­ care ediţie a încercat o nouă curăţire şi lustruire. Astfel avem la. indemână un bun criteriu. Ne vom servi dar pentru ajungerea scopului nostru de ediţiile anterioare. Pe căt ştim, d. Aleesandri şi-a publicat baladele direct sub acest titlu in doue broşuri consecutive la Iaşi, I la 1852 şi a II la 1853*) şi câteva in „Revista română" de sub redacţia d-lul A. 1. Odobescu, in anul 1863. La 1855 apăru ca supliment la „România Literară", ziar ce îeşi sub direcţia d-luî Aleesandri, o colecţie bogată de poesiî sub titlul de: „Poesiî populare ale Romanilor"2). Aceste sunt impăr-

1) Ou. cit; p. vj 2). îbid.p. XI. 2) In „Convorbiri literare", 1877, X, p. 190-91. 3) In „Voinţa naţionala", Bue. 1886, Eeb. 6. 4) Balade adnnato şi îndreptate. 2) Acest supliment conţine XLVIII paginî in 4° (egal cu formatul Re- v.stei). POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

ţite ia trei părţi mari: „Transilvania şi Banatul" in numer de 49, ce i-au fost comunicate, după propria-î observaţie „cea maî mare parte" de Ioan Popescu din Transilvania; cele din Moldova in numer de 36, poate culese de d-sa; ear cele din Valachia tot 36 suDt, cum arată tot d-sa, extrase din „Spitalul amorului" al lui Anton Pann. Poesiile din cele doue broşuri, din „Supliment" şi „Revista romană" au fost primite, cu mici excepţii, in ediţia de la 18GG, care conţine şi căteva mici adause inedite şi extrase din „Câle- toria luî Moş Albu" de Anton Pann; precum sunt şi omisiuni din ediţiile anterioare. La această lucrare noî nu am avut la indemână de cât .,Su­ plimentul", „Revista română", broşura a 4-a din „Spitalul Amorului" (ed. II 1852) şi unele balade reproduse din broşurile din ed. I in diverse publicaţiunî. I Primul şi cel maî grav pecat al îndreptărilor intn-j.nnse de d. Alecsandri, e că ţi-a permis a schimba multe poesii in mod a- proape radical, substituind o idee alteia1). Să luăm ca prim exemplu poesia intitulată: Catana").

1855. No. XII (p. III) 1866. No. LVI (p. 294) Munte, munte, peatră seacă Munte, munte, peatră seacă Lasă voinicii să treacă Lasă voinicii să treacă Să treacă la ciobănie Să treacă la ciobânie

1) D. A. D. Xenopol, adesea nenorocit in afirmările sale, crede că d. A- lecsandri s'a conformat principiului, ce d-sa voeşte a stabili ca iiuf- mă pentru culegctoriî de literatură populară: „Poesiile trebue culese şi reproduse aşa cum sunt, insă aşa cum sunt in gura celor ce le-au dat naştere şi nu in acea a unor cântăreţi de contrabandă" (in „Voinţa naţională" 1886, 9 Fev). Lasă că prin citaţiunile noastre vom risipi orî ce indoeală, dar principiul acesta numaî just nu e, căcî nu e nicî un mijloc de a şti cari sunt „căntăreţî de contrabandă" şi cari ceî ce le- au dat naştere". Cel care are cânticul ca profesiune, cum e lăutarul Ţigan, el va reproduce totdeauna maî exact ca orî care altul. 2) Poesiiie puse in stăiiga sunt din ediţiile anterioare, cele din dreapta de la ediţia din 1866, de care ne ocupăm. Cuvintele cursive arată schimbările făcute; liniile punctate de Ia dreapta omisiunile; cele df> la stăuga adăugirile din ediţia de la 1866. 86 POESULE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

Să scape de cătănie. Să scape de cătănie. De căt eâtanâ la rend, De cât cătană la rend, Maî bine'n codru flamand. Mai bine'n codru flămând. De cât eătanâ'n şireag De căt cătană 'n şireag, Maî bine'n codru pribeag. Maî bine'n codru pribeag. De căt slugă şi cătană De căt la străini cătană Maî bine la oi cu pană! Mai bine la oi cu pană N'ar avea loc şi pomană Cine ni'au făcut catanâ, Mi-au dat baine mohorîte Cum îs mie mai urîte, Şi mi-au tăiat pletele De me rîde fetele, Romănaş, german de eu, Căci au fost norocul meu Să me ved u arma'n mănâ In loc să p- la stăuâ Zioa ca sâ mulg la oi, Noaptea să sun din cimpoiu. Eu voios aş cătăni La streini de n'aş robi. Eu voios aş fi cătană Dac'ar fi oaste romană. Dar de căt sâ fiu la Nemţi Mai bine se mor în tremţî, De căt sâ fiu la husari Mai bine'n furci de stejari. De căt slugă şi biriş Mai bine la oi pe Criş, Zio-a paşte oile, N<>apte-a cănta doinele.

Acea ură atât de firească contra cătănie!, slujba militară, se transformă aci, ca prin farmec, in o nespusă plăcere a ţeranuluî pentru serviciul militar şi in o ură nebună contra streinului, ură ce a ajuns azi la noi la modă. E drept, cânticul e din Ardeal, orî din Banat, dar oare nu resună aceeaşi jale in cânticele ţera­ nuluî roman din România liberă, ce se vede luat in oaste? Co­ lecţiile ulterioare şi sincer reproduse ue-o dovedesc. Această ten- den ţa patriotică trece ca un fir roş prin schimbările aplicate la poesiile intregeî colecţii: Românul e născut pentru vitejie; mama POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI 87 ce-şî adoară copilul, eăntăndu-î „Nani, nani", are drept singură ţintă de a-şl vedea odrasla ajunsă un mare viteaz;— Românul nu poate cănta şi osândi pe hoţi, el de cântă apoi trebuie să-şî cânte haiducii şi nu să-î osândească pentru faptele lor criminale, ci sâ-î ridice in slava cerului;—şi nici se cade, ferească sfântul, a spune, că un Român se doseşte, fuge de povara birului, el se poate cel mult necăji pe ciocoiu şi a se face haiduc;—nici pizme şi nici duş­ mănii intre Români nu pot incăpea, de e vorbă de duşmani aceea cată să fie Leşi, Tătari, Unguri, Turci;—şi apoi, Românul „născut poet" nu poate cânta orî ce dragoste, nu poate iubi pe oricine, el trebue să albă inainte-î idealuri măreţe: trandafiri, viorele ... Dar să lăsăm citatele să vorbească cu limba lor cea elocventă.

xx (XLIIJ X; XL (p. 275) * * % Trandafirul Am iubit un logofăt Am iubit un trandafir Pe nume sa vi 1 arăt, Numele luî Trandafir ... Duşmanii mi-l pun la bir, Duşmanii Vau pus la bir

Şi nu-l pun ca p'nn copil Nu Vau pus ca p'un copil Ci mi-l pun ca p'un Mazil, Şi Vau pus ca pe-un Mazil El de frică s'a răzuit El de frică s'a resnit S'a dus fi n'a mai venit. Şi s'a dus la haiducit.

S'a dus frate m'a lăsat, S'a dus, nene, m'a lăsat La toţî pare bine'n sat, La toţî pare bine'n sat Numaî mie-mî pare reu, Numaî mie-mi pare reu Ca fost pui:şoru l meu. Ca fost puişorul meu. Dar m'oiu duce şi eu duce, Unde-î drumul iu rescruce Trandafirul se-1 găsesc Şi de sinu-rai se-1 lipesc, Că de sin de s'a lipi> El maî bine-a inflori Şi şi-a plăti birul seu Versăud ronâ'n sinul meu.

Această poesie face parte din citata colecţie a luî Anton Pann, dar neposedănd originalul, siliţi suntem a cita după copia reprodusă în ..Supliment". — In genere poesiile din „Supliment" sunt mult mai aproape de o'iginalele căntereţilor populari de căt cele ulterior culese şi publicate. 88 POESIILE POITLARE COLECŢIA ALECSANDRI

LIV (XII) LXXVI (315) Pe cel deal indelungat Pe cel deal îndelungat Merge-un car inferecat Sue-se un car ferecat C'un voinic de el legat; C'un haiduc de el legat: Dar aproapea carului Ear aproapea carului E mama feciorului'; E mama haiducului, Mama luî amar plângea Mama luî plînge şi ear plînge Şterge ranele de siuge Si din graiiî ea tot zicea: - Şi tot zice la cei boi: —Rogu-me plângend de voi —Mânaţi caru'ncetişor Duceţi caru'ncetişor Că duceţi pe-al meu fecior. Că'î rănit bietul fecior. Ear feciorul o jălîa Boii mersu-şi legăna Şi cu drag îi tot zicea 1 Ear voinicul suspina: —Du-te, mamă, cu norocu —Du te, mamă, cu norocul Şi me lasă aici cu focu, Şi me lasă-aici cu focul, Că de acum nicî mama poate Că de-acum nicî mama poate Sâ me scape de la moarte. Sâ me scape de la moarte, Căt am fost eu neatins Multe curse am invins Mulţi Săcuî am secerat Ca să-mi fac pământ curat Dar acum mi-a venit rândul • Să me duc şi eu cu gândul (?) • Să me duc din acest loc • Unde-I robota de foc! XLI (IX) LVII (295) * * Dorul de ţeară Piânge-me, mamă, cu dor, Plânge-me, mamă, cu dor Că ţi-am fost tener fecior ; Că ţi-am lost voinic fecior, Ţi-um scos plugul din ocol, Şi de grijă ţi-am purtat Ţi-am arat, ţi-am sămănat, Ogorul ţi l'am lucrat. De ogoară ţi-am cătat; Ţi-am sămănat grâu de vară, Să-mî faci, mamă, meringioară, Să nu merg cu traista goală, Că merg in străină ţeară. Plănge-me, mamă, cu dor Că ţi-am fost tener fecior. Plânge-me şi me jăleşte, Că urîtul me topeşte, POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI 89

Dorul teu me rnântueşte; Dar me plânge şi m'aşteaptă Doară me-î vedea vr'o dată. Tu, mamă, cănd m'aî făcut Doamne .' bine ţi-au părut! Cu manele al lucrat, C'un picior m'aî legănat, Cu gura m'aî blestemat! Ai blăstem, mamă, de foc, Să n'am parte de noroc; Să nu fiu cu tine intr'un loc. Să umblu din ţeara'n ţeară, Ca traista pe sub subsuoară, Şi să imblu cu boldi Ca Ţiganii cu cortu. Ear de când m'am cătănit, Viaţa mi s'a otrăvit. Că tângesc in ţerî streine Şi tot plâng gândind la tine. Mult mi-î dor, măniucâ dor De cel codru, frăţior Şi de slana cea cu oî Şi de cântic de cimpoiu! Mult mi-î dor, mămuca mea De cea mândră viorea (!), Care me iubeam cu ea. Mult mi-î dorul ne'mpăcat Şi me'ndeamnă la păcat, Să me las de cătănie Şi să fug la cîobănie Orî ce-a fi cu mine, fie! Cum se vede, urâtul aci transformat in ura de cătănie! XVI (IV) LXXII (311) Murgule, coamă rotată, Murgule, coamă rotată, Maî scoate me iu deal odată, Maî scoate-me in deal odată, Să-mî fac ochişorii roată, Să-mî fac ochişorii roată, Să me uit la lumea toată, Să me uit la lumea toată. Pe unde-am umblat odată. Şi me scoate pan' la Tisă C'acolo-I tabăra'ntinsă, Ş'acolo's fraţii cei mari, Tot mortnânturî de Romani! Ş'acolo's fraţii cei îiiicî, 90 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

Tot mormânturî de volnici Care s'au dus de pe-aicî! Veni-ar timpul sâ vie , Ca Românul ear sa'nvie Şi de hoţi să măntuească Ţeara luî Ardelenească, Asta nu-î ţară de câni Şi e ţeară de Români Nu-î pământ de Ungureni Şi-î de neaoşi pământeni! Aici reese că d. Alecsandri a avut de laînceput tendenţa de a introduce versuri patriotice in poesiile populare, căci cele 7 versuri din ediţia de la 1855 nu sunt maî puţin plăzmuite ca cele 8 de Ia 1866, numaî d. Alecsandri a devenit apoi maî iscusit. Şterge urmele Romanilor şi acoardă poetului popular frumoasele sentimente ce-1 animă pentru Ardeal. Ceea ce va fi zis adese orî la filo-români: Nu-î pământ de Ungureni Şi-î de neaoşi pământeni face acuma să răsune din văile şi munţii carpatini. Dar ce ştie ţeranul de certele claselor de sus, de teoriile unul Roesler şi Hunfalvy şi de cele opuse ale unul Hasdeu şi ... Alecsandri ? Se vede insă că treime s'o ştie. XXXI (XXIV) VII (230) Fost'am eu la părinţi una Fost-am eu la părinţi una Precum e in ceruri luna, Precum e in ceruri luna, Şi părinţii me iubia • De părinţii mei iubită In cât ei me pottivia, Şi de dânşii potrivită, Cu cerul, cu stelele, Cu luna, cu stelele Salba cu mărgelele, Salba cu mărgelele, Grădina cu florile, Grădina cu florile Şi ziua cu zlorile. Şi zîua cu zîorile EI pământul au imblat, Eî pământul au imblat Lumea au cutrierat, Să-mî găsească om pe plac, Să-mî găsască un bărbat Bărbăţel frumos şi drag. Bărbatul care mi-au dat Bărbăţelul ce miau dat Era negustor bogat, Era tener şi bogat; Avea banî, avea inele, Avea bani, avea inele 91

Şi paftale cu mărgele. . . De-mi implea mâna cu ele Ear la urmă s'au ajlai Dar vezi, frate, ce păcat Că sânt toate, de furat. Era toate de furat Vai de mine! ce păcat! De căt m'ar li măritat, Maî bine'a foc m'ar fi dat. Nu trecu chiar septămâua Şi pe el puseră mâna Şi la osnâ-1 înfundară Şi cu lacrimi me lăsară. De căt m'aş fi măritat Maî bine'n foc m'aş fi dat, Cam remas cu rod in sîn, Şi nu-î rod de bun Român, Ci e rod de om mişel, Sărăcuţ amar de el. De-ar fi fost el un

Aşa-î ... d. Alecsandri are dreptate. Ar fi imposibil de inţeles cum o femee româncă să-şî jelea­ scă nefericirea de a-şî vedea soţul in puşcărie, când acel soţ ar fi fost haiduc, şi de aceea o şi spune ea; nu, jalea eî amară e că poartă rod de om mişel, câ e prins pentru hoţie şi nu pentru fapta voinicească de a fi ieşit la codru şi scurtat capul vr'unuî boer sau negustor! Unde te duce şovinismul! V (I) XXXVII (360)

Zis'au badea c'a veni Zis'a, badea, c'a veni Luna când a resări. Luna când a resări. Es afară, luna I sus, Es afară, luna-î sus Badea-au venit şi s'au dus, Bade-a venit şi s'a dus, Es afară, luna î jos, Es afară, luna-î gios, Badea-aw- venit şi s'o 'ntors, Badea nici că s'a intors — Taci, leleo, nu veni — Unde eşti bădiţă frate,

1) Croiala acestor din urmă versuri o poate simţi ori ce cunoscător allitera- tureî populare romane, aci nu poate fi de loc vorbă de combinaţii a două poesiî, căci nu conţine vederi populare. 92 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

Că deseară oiu veni De me laşi pe aşteptate0! Si la usă oiu scortăi — Taci, leliţo, c'am venit •Si tu afară-i ieşi, De cum luna s'a ivit Afară, pe dnpâ casă Şi te-aştept pe după casă Lăngă răchită pletoasă Sub răchita cea pletoasă. Unde-î locul inflorit Şi te'ndeamnă la iubit. Ear tu'n casă de-I intra Şi mutul de te-a'utreba Unde-aî şezut atăta? Tu să zici către cel mut: „Taeă-ţî gura mut şi slut, Că cum vil, cum te trânteşti, De nimica uu'ngrijeştî: N'ai inchis ocoalele, Nici n'ai bf.gat vitele, Şi un bou s'au dezlegat Şi pe toate că le-au spart, Şi-au venit lupii pin sat Pe toate de le-au mâncat.' De-aî venit, bine-al venit, Trandafirii (?) meu Iubit, Că cn tine me maî ieu De-mî alin necazul greu. Cum vedeţi în această poesie fondul îe schimbat fără nici un scop, dacă n'o fi acela de a nu lăsa să planeze asupra Ro­ mâncei bănueala, că ar fi in stare să-şî trădeze pe soţul el.

II A făcut la multe poesiî adausuri prisoselnice. Să cităm câteva exemple: XXIII (XXII) XI (334) Hoi Ţigănea, Arde-me şi frige-me Arde-me şi frige-me Pe-un cărbune pune-me, Pe-un cărbune pune-me De mi-i pune pe-uu că. bune, De me-î puue pe-un cărbune Ibovnicu nu ţi-oiu spuae, Ibovnicii nu ţi-oiii spune. De mi-î pune 'utr'o frigare. . De me-î puue 'ntr'o frigare Ibovnicu vină n'are, Ibovnicu vină n'are, De mi-î bate cu-o vărguţâ l»e me-î bale cu o verguţâ POESIILK POPULARE COLECŢIA ALEOSANBEI 93;

Peste ochi şi peste ţâţe, Peste ocbî şi peste ţaţă Tot ni'oiu iubi cu Gheorghiţă, Tot m'oiu duce la portiţă Noapte'n zîori pe la portiţă. Să dau altuia guriţă, De mi-I bate eu gardul, De me-î bate cu gardul Tot m'oiu iubi cu altul; Tot m'oiu iubi cu altul. La fereastă l'oîu chema Şi guriţă tot i-oiu da. • • , . , Aşa-mî cere sufletul, - . . . Aşa-mî este imbletul. Via'n vară înfloreşte, Ear' in toamnă cum rodeşte, Vine graur de-o ciupeşte. Eu de eii am înflorit, Sânu-mî ancă n'au rodit Şi'n el arde-uu foc cumplit. In această poesie ideea e cu totul complectă in ediţia din 1855 şi nu trebue o mare iscusinţă spre a recunoaşte plăzmuirea versurilor finale din ediţia de la 1866. Un adaus cu totul de pri­ sos, venit in urma ideeî culminante. Această poesie reprodusă de d. Alecsandri in schiţa sa bio­ grafică asupra luî „Prosper Merimee1)—a suferit schimbări nouă, nu aşa de însemnate, dar tot aşa de puţin justificate. Merimee, in convorbirea ce ne o relatează d. Alecsandri, vorbind de Ţigani zise: „Poetul rus Puşkin i-a descris pre bine intr'un mic poem original pe care l'am tradus în limba franceză. Am admirat mai cu deosebire în el un cântec ţigănesc plin de o energie selbatică. —Vi-1 aduceţi aminte. —Dar; eroina poemului zice: arde-me pe cărbuni, eu voiu muri fără a spune numele iubitului meu! etc"\ Merimee, cu simţul său distins, s'a oprit la punctul culminant.. Aci s'a oprit şi anonimul poet român, aci trebuea să stea şi d. Alecsandri dacă voia să nu micşureze valoarea poesieî şi maî ales a o reda cum circulă in popor4). 1) in „Convorbiri literare", IV, p. 364. 2) Nu putem fără a releva nota cu care d. Alecsandri însoţeşte această poesie: „Vestitul poet rus Puşkin, a tradus această horă din româ­ neşte şi a introdus-o in poemul seu intitulat „Ţiganii" „Tradus ? de unde o ia aceasta d. Alecsandri ? E aşa sigur d-sa că nu poate fi şi un căntec popular rusesc sau ţigănesc?—Eată. unde duce îngâmfarea, patriotică sau uşurinţa! 84 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

Alt exemplu : II (I) LVIV (302) Dusu-s'au, bădica, dus Dusu-s'au bădiţă, dus Pe valea Bistriţi'n sus, Pe valea Bistriţi'n sus. Numai ca se-şi târguiască El s'au dus ca să găsească, Numai ca se-şi îndrăgească, Pofta lui să-şi împlinească, Doă vaci cu coarne largi Doă vaci cu coarne largi Şi copile care's dragi, Şi copile care-s dragi; Doă oi case's băţioase Doă oi ţigăi, bârsane Copile care-s frumoase Şi copile năzdrăvane Dar el ori cât ar ămbla Ca mine nici c'a afla , Oiţică blăndişoarâ Şi nevastă băl ăi oară. Ultimele versuri, cum se vede, nu sunt numai de prisos, dar şi absurde şi mai mult ca sigur ticluite de d. Alexandri—nu luate din vr'o variantă. Tendenţa semnalată mai sus şi simpla pasiune el face pe d, Alecsandri a adaugă versuri fără rost, cum se va vedea şi din cele trei exemple, ce le citam din multele ce maî există: XI (III) XLII (366) — O! leliţă rotiliţă, Fa, leliţă, rotiliţâ DămI gura peste portiţă. Dă-ml gura peste portiţă, — Ba eu, bade, nu ţî-oiu da, — Ba, cu, gura, un ţi-oiii da Că aşâ tu mi'î muşca. Cu aşa tu mi'î muşca. Miei drag bădica nalt Drag îmî e bădica nalt Că sărută dismierdat, Că sărută distnierdat . , El se se pleacă de eşti mică Şi in braţe-i te redică Dar bădica mititel Dar bădica mititel Mie urît şi fug de el Mie nrit şi fug de el Că cu nasu 'n brâu ? (te 'mpunge) Şi cu gura nu te-agiunge.

XXXI (VII) XXXI (311) Ardăte focul răchită, Ardăte focul răchită, Ce eşti neagră şi pălită, Ce eşti neagră şi pălită, De nu'mi eşti mîndră 'nfrunzită, Şi nu eşti ancă 'nfrunzită, Ca să'mi fac curea la flintă. Ca să-mi fac curea la flintă. POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI 95

Din coaja ta cea dubită, Din coaja ta nedubită Să ml-o spînzur la spinare Să mî-o spînzur la spinare Şi s'apuc în codrul mare Şi s'apuc în codrul mare Unde mugurul resare? Pe când (?)mugurul resare Mugurul a resărit Mie timpul mi-a venit in codru de haiducit

XXIV (XXII) XXVII (254) Frunză verde şepte brazi, Frunză verde şepte brazi, Fosi'am noi vre o şepte fraţi, Fost'am noî vreo şepte fraţi, Ş'au perit cinci într'o marţi. Ş'au perit cinci intr'o marţi, .şi remas'am namaî doi, Şi remas'am numaî doi De umpleam lumea de noi, De umplem lumea de noî, Ş'au perit unu intr'o giol. Ş'aît perit unu intr'o gioî. Şi remas'am numai eii, Şi remas'am numai eu, De'mî arde sufletul meii! De'mî arde sufletul meu! Frunză verde sîminoc; Frunză verde sîminoc; De scîrbâ, de mare foc, De scîrbâ, de mare foc, Staiî în drum şi (me) gîndesc, Staii în drum şi (me) gîndesc, Ce să fac ca se trăiesc ? Ce să fac ca să trăiesc ? Să m'apuc de plugărie, Să m'apuc de plugărie, Orî s'apuc în haiducie? Orî s'apuc în haiducie? Măiculiţă, ce m'oiu face, Măicuîiţă, ce m'oîu face, Sufletul să mi se 'mpace ? Plugăria nici că'mî place... Plugăria nici că'mî place... Că de când eram eu mic Că de când eram eu mic Aveam semne de voinic, Aveam semne de voinic, (Că) n loc să mă leg de sapă, (Că) n loc să me leg de sapă, Eu duceam murgul la apă Eu duceam murgul la apă Şi mi-1 dismerdam pe sapă; Ear când murgul nechezia, Iar când murgul nechezia, Doru'n mine se trezia, Doru'n mine se trezia, Dor de codru inverzit, Dor de codru înverzit, Cum îî bun de haiducit. Cum e bun de voinicit. Când eram de şepte anî, Când eram de şepte anî, Furam miel de la ciobani, Luam miel de la ciobani, Fără plată fără bani, Poame verzi de pin grădini, , Faguri dulci de subt albinî Când eram de cincisprezece, Când eram de optsprezece, Cercam vinul dacă'I rece, Cercam vinul dacă'I rece, Pivniţa de'î recoroasă, Pivniţa de'I recoroasâ, 96 POESIILE POPULARE COLECŢIA ALECSANDRI

Crăcîmăriţ-i de'î frumoasă! Crăcîmăriţa de'î frumoasă ! Frunza creşte, cndru-î verde; Mergi în codru, măi băete Şi de-acum ce-a ti, să fie... Aî parte de haiducie! Când eram de douezeeî, Mă legam de Turci, de Greci Şi de capete i scurtam Şi aleanu-mî uşuram Dar acum sunt om stătut, Si păţit şi priceput Şi ved bine că î dat mie Ca să mor în haiducie. (va urma)

M. SCHWARZFELD.

*) Ortografiea îe a auforiuluî. Nota Redacţiei.

IAŞI-TIPOGEAFIEA DIM. GHEOKGHIU.—LUCR. ASOCIAŢI