editorial Mircea Dinutz

CURSA PENTRU PREMIUL NOBEL

Dacă n-ar fi curs atâta amar de cerneală pe acest poate, de vreme ce Suedia n-a obţinut mai mult de subiect, ajuns – din perspectiva unora – prioritate na- şapte Premii Nobel, supuşi greşelilor şi presiunilor/ma- ţională, dacă nu s-ar fi exprimat atâtea păreri (contra- nipulărilor de orice fel, inclusiv de natură politică. Toate dictorii), atâtea temeri şi speranţe legate de o eventuală astea nu fac, însă, ca Înalta Distincţie să-şi fi pierdut din încoronare a unui scriitor român cu cel mai râvnit pre- prestigiu şi fascinaţie, întreţinute şi prin mijloace media- miu din lume, ademenitor nu numai prin gloria ce s-ar tice, atâta timp cât nu se poate pune la îndoială faptul revărsa asupra norocitului autor, dar şi asupra unei în- că măcar jumătate dintre laureaţi au meritat premiul cu tregi literaturi, după cum îşi imaginează cei mai optimişti prisosinţă: Thomas Mann, Wladyslaw Reymont, Rabin- dintre noi, – dacă ne-am păstra luciditatea – am consta - dranath Tagore, Eugene O’Neill, Eugenio Montale, ta cu uşurinţă că unii laureaţi, pe care nici măcar Nobe- Saint-John Perse, Ernest Hemingway, Yasunari Kawa- lul nu i-a putut scoate din anonimat, decât vremelnic, bata, Hermann Hesse, Odysseas Elytis, Mario Vargas nu au provocat un interes special pentru literatura na- Llosa… A te afla într-o asemenea companie mai mult ţională, căreia îi aparţineau: Maguib Mahfauz (Egipt), decât onorantă poate fi visul, aspiraţia secretă a oricărui Wole Soyinka (Nigeria), V.S. Naipaul (Trinidad-Tobago) scriitor de pe planeta Pământ, lucru firesc, atunci când ori Derek Walcott (Sfânta Lucia). Şi, dacă ne aducem aceasta se întemeiază pe o creaţie de certă valoare, pe aminte că Premiul Nobel pentru literatură a plecat, de luciditate, un psihic echilibrat, o autoevaluare corectă, la început, cu stângul, prin premierea lui Sully Prud- validată de condeie critice de prestigiu şi de admiraţia homme în defavoarea lui Lev Nikolaevici Tolstoi, că l-au constantă a cititorilor din mai multe ţări ale lumii. Când primit, în mod bizar, oameni care nu scriau literatură, ca toate acestea lipsesc, avem simptome certe de para- Theodor Mommsen (istoric şi arheolog), Rudolf Eucken noia, iar, când lipseşte doar o parte dintre condiţiile enu- şi Henri Bergson (filosofi), Winston Churchill (politician), merate mai sus, gândul nobelizării grabnice („Eu vreau că a ocolit câteva zeci de mari scriitori, cum ar fi A.P. să vină trenul!”) poate deveni o obsesie cu efecte auto- Cehov, J.L. Borges, H. Ibsen, A. Malraux, Julio Corta- distructive garantate. 1 zar, Yuko Mishima, Marcel Proust, Ezra Pound , ceea La noi, în perioada interbelică, problema Premiului ce nu i-a împiedicat pe aceştia să rămână nişte autori Nobel nu era privită cu atâta patimă şi încrâncenare. de audienţă universală şi că, în sfârşit, au fost destule Prea ocupaţi să-şi scrie cărţile, să se angajeze în dis- cazuri când laureatul a fost stabilit după criterii străine pute (purtate nu întotdeauna cu mănuşi), ei nu acordau literaturii, începi să te întrebi dacă merită cu adevărat o atenţie specială premiilor, infinit mai puţine decât as- atâta risipă de energie, atâta patimă revărsată, riscând tăzi, chiar dacă acestea erau substanţiale, fie că veneau să ajungă – pentru scriitorimea română – o adevărată din partea Societăţii Scriitorilor Români, din partea Aca- obsesie! Hertha Müller, mai recent, Amos Oz s-au pro- demiei ori erau acordate de Fundaţia Regală pentru Li- nunţat foarte limpede: scriitorul, de oriunde ar fi, trebuie teratură şi Artă, chiar dacă, alături de valori validate de să-şi vadă de opera proprie, pentru că asta îi e menirea. timp, se regăseau pe lista premiaţilor creatori modeşti Eternitatea, dacă e să credem în ea, nu ţine cont de şi foarte modeşti. Spre exemplu, în perioada 1920- premii, indiferent care ar fi acelea. Doar că, la noi, cu 1940, au fost premiaţi pentru poezie Lucian Blaga, Oc- deosebire în ultimele două decenii, acestea au fost fe- tavian Goga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion tişizate, ba chiar mai rău, au devenit, pentru cei mai Minulescu, Ion Pillat, Nichifor Crainic, dar şi Elena Fa- mulţi, substitute de valoare şi s-au înmulţit mai mult rago, Alfred Muşoiu, Cincinat Pavelescu, N. Davidescu, decât îngrijorător, ajungându-se la o inflaţie fără prece- Al.T. Stamatiad, Gherghinescu Vania… După cum se dent în cultura română. S-a ajuns până acolo încât, în vede, la grămadă – valori şi nonvalori, într-un amestec mod aberant, unii îşi apreciază meritele literare în func- ţie de numărul de volume (primul substitut) şi numărul nedigerabil, dar, oricum, la proporţii cu mult mai mo- de diplome (al doilea substitut) obţinute pe te miri unde, deste faţă de ceea ce se întâmplă în norocitele vremuri tapetându-şi pereţii cu ele spre umilirea eventualilor vi- pe care le trăim. Cât despre nobeliabilii L. Rebreanu, zitatori. L. Blaga, T. Arghezi, despre care s-a vorbit de atâtea Şi e bine să nu uităm că membrii Academiei Sue- ori, aceştia nu manifestau un interes special pentru pre- deze sunt şi ei oameni, obiectivi şi informaţi atât cât se mii şi nici nu dădeau semne de panică, pentru că ab- sentau, cu sau fără dreptate, de pe lista nominalizaţilor la Premiul Nobel. În tot ce a scris (publicistică, „Jurnal” 1 În acest sens, foarte convingătoare rămâne cartea lui ori corespondenţa intimă), autorul romanului „Ion” nu se Laurenţiu Ulici, Nobel contra Nobel (ediţia I, 1988, ediţia a II-a, arată interesat de subiect, nu are sentimentul frustrării 1998). şi nici nu ar fi avut de ce să-l aibă, odată ce, pe plan eu- SAECULUM 5-6/2012 1 PRO editorial didatură/nominalizare a lui Nichita Stănescu la mult râv- nita distincţie internaţională. Îi putem crede pe poeţii sârbi, în frunte cu Adam Puslojić, când susţin că l-au propus în acei ani (1969-1970) pentru marele premiu, nu avem motive să contestăm intervenţia Gabrielei Me- linescu, susţinută de soţul ei, influentul editor suedez René Coeckelberghs, în 1979, probabil, când câştigă- torul a fost Odysseas Elytis, nici nu ne îndoim de exis- tenţa unei propuneri făcute de Academia Română în 1992 în favoarea lui Marin Sorescu, dar contestată ve- hement de o parte a scriitorimii române, însă ne izbim – de fiecare dată – de două elemente, imposibil de ig- norat. Pe de o parte, ni se spune că, oficial, nu există dosare în arhiva Academiei Suedeze cu numele lui Lu- cian Blaga, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, deci nu se poate vorbi, în aceste trei cazuri, de nominalizări, iar, pe de altă parte, ni se sugerează o explicaţie validă, la o primă vedere, dar nu şi la o privire mai atentă: pentru a lua în consideraţie o candidatură, este necesar acor- dul statului al cărui cetăţean este acel scriitor şi, în această situaţie, e limpede că, din motive uşor diferite, nici Blaga, nici N. Stănescu nu aveau suportul necesar. Dacă lucrurile stau aşa, atunci cum au obţinut râvnitul trofeu Boris Pasternak (1958), pe care tocmai statul so- vietic l-a obligat să „refuze” înalta distincţie sau Alexan- dru Soljeniţîn (1971), care va lua, până la urmă, drumul exilului?! E amuzantă forma de protest a Institutului Cul- tural Român, care a înfiinţat un premiu „Marin Sorescu”, Bunica, u.c. monotip de 50.000 de coroane, echivalentul a 6.000 de euro, de- cernat în ultimii trei ani, din câte am înţeles, scriitorilor ropean, numele său era aproape necunoscut la acea suedezi!! Ei, să vedem cum şi dacă îşi mai revin Mem- oră (1924, anul în care W. Reymont obţinea înalta dis- brii Academiei de la Stockholm după o asemenea lovi- tincţie), iar el se afla în plin proces de edificare a unei tură nimicitoare!! opere ce se cerea evaluată în relaţia sa cu publicul ci- În ultimii ani, cursa a devenit mai trepidantă, mai pal- titor, critica de întâmpinare, în primul rând, cu Timpul, pitantă, cu mai mulţi candidaţi, mai mult discutaţi decât adevăratele grile de valorizare. Mai mult decât atât, a disputaţi. Între numele pomenite mai des se află George scris cu deferenţă, bun-simţ şi demnitate despre „Ţăra- Astaloş, Nicolae Breban, Norman Manea şi Mircea Căr- nii” lui Wladyslaw Reymont, în care unii au văzut un tărescu, cu observaţia preliminară că despre autorul uzurpator al lui Rebreanu!! De altfel, în ciuda faptului că „Levantului” s-a vorbit şi se vorbeşte infinit mai mult viaţa literară interbelică avea mizeriile şi meschinăriile decât despre ceilalţi trei pomeniţi, la un loc. Acesta din ei, dezbaterile, intervenţiile publicistice prestigioase nu urmă, atins de Sfântul Duh la o vârstă fragedă, de pe trădează, nici pe departe, voinţa aprigă de a se impune vremea când era doar Mirciosu şi închina ode unei chiu- în universalitate prin distincţii şi premii, chiar dacă, încă vete desfundate, se vede flancat îndeaproape de Sfân- de atunci, Premiul Nobel dobândise o aură neobişnuită. tul Nicolae, făcătorul de minuni în literatura română, Mult mai târziu, în anii marginalizării şi umilirii sale inte- răsplătindu-i pe copiii cuminţi şi ascultători (numai lune- lectuale şi scriitoriceşti, L. Blaga însuşi, la aflarea veştii, dişti să fie!) şi pedepsindu-i pe cei neascultători, dar cu distorsionate prin multe şi nesigure canale de comuni- pretenţii… prin metode specifice, Înalt Prea Sfântul Ga- caţie, că s-ar afla pe lista de nominalizări la Premiul briel, mesagerul (prin excelenţă) al descoperirilor divine Nobel, considera a fi cea mai înaltă distincţie ce poate şi mântuitorul a toate câte au fost, sunt şi vor fi, iar, ceva fi acordată unui om al spiritului2, dar nu vede în ratarea mai discret, dar prezent totuşi, Sfântul Andrei, dezlegă- acestei şanse (teoretice) o dramă, când află că, în acel torul de păcate. Undeva, într-un plan mai îndepărtat, în an, 1956, premiul fusese acordat spaniolului Juan curs de sanctificare, Binecuvântatul Horia, iubitorul de Ramón Jiménez, ci, pur şi simplu, se simte onorat că românism şi românitate, luptătorul neînfricat pentru numele lui fusese pomenit într-un asemenea select cauza cărtăresciană, până la capăt, ce nu se cunoaşte context. încă!… Nebunia începe prin anii ’70, când se vorbeşte din Se spune că în „Testamentul” său, Alfred Nobel ar ce în ce mai insistent despre o posibilă/probabilă can- fi precizat că premiul se va acorda ţinând cont, în primul rând, de „caracterul umanitar” al operei unui autor sau 2 Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, Bucureşti, Editura altul, la această condiţie adăugând-se criteriul valorii ar- Humanitas, 1990, p. 295. tistice, fie că juriul se referea la opera omnia, fie la o 2 SAECULUM 5-6/2012 PRO editorial creaţie anume, condiţii ce au fost respectate, cu puţine a fost tradus în mai multe limbi de circulaţie universală abateri, până prin anii ’70! Treptat, aceste principii au din voinţa şi la iniţiativa editorilor, fără aportul me- fost puse între paranteze, uneori au fost grav încălcate, diatic şi financiar al I.C.R. şi, culmea, fără protecţia eli- înlocuite fiind de criterii ideologice, politice, geografice… tiştilor de profesie. De asemenea, ar putea intra în Deci dacă e să ne amintim de „caracterul umanitar”, a discuţie, cu totală îndreptăţire, Paul Goma, alt scriitor cărui respectare a asigurat, în timp, prestigiu şi a dat român din diaspora, autor al unei opere semnificative, strălucire acestei distincţii, trebuie să cădem de acord refuzat de elită şi respins de ţara pentru care şi-a sacri- că Mircea Cărtărescu nu este candidatul ideal! Cât des- ficat cei mai frumoşi ani din viaţă printr-o activă rezis- pre morală, norme etice, la care se referă contestatarii, tenţă anticomunistă. Fără îndoială, lista ar putea acelaşi autor este dovada vie că estetismul şi rafina- continua, nu neapărat cu autori trăitori în afara graniţe- mentul la nivelul expresiei au anihilat simţul moral ele- lor ţării. mentar, lucru prea lesne de demonstrat! Se pare că Pentru mine, e limpede că în mintea multora Stock - asta n-au înţeles destui intelectuali de aici şi din dias- holm e un centru suprem de validare (după modelul pora, care şi-au adunat/aliniat condeiele pentru a înălţa românesc), la care aspiră scriitori din toate ţările lumii, ditirambi autorului tradus în mai multe limbi europene, păi nu?! Privind cu atenţie tabloul laureaţilor Nobel pen- pe banii Institutului Cultural Român, asigurându-i-se, tru literatură suntem de părere că lumea veche (Eu- conform unui program naţional subordonat acestuia, ropa), altădată centru incontestabil de iradiere a burse de creaţie, turnee de promovare, articole elo- valorilor culturale, se vede concurată serios de ceea ce gioase, premii şi distincţii (în Italia, Franţa, Suedia, Ger- am putea socoti – măcar teoretic – marginea, repre- mania), totul pentru front, totul pentru victorie!! zentată de lumea nouă (cele două Americi, Asia, Africa, La o primă vedere, avem de-a face cu un creator în- Australia). Astfel, dacă în momentul de faţă Centrul (o zestrat nu numai cu un talent neobişnuit, dar şi cu luci- convenţie ca atâtea altele) deţine ceva mai mult de ditate, echilibru, bun-simţ! Spunea acesta, pe post de două treimi din numărul laureaţilor, Marginea (altă con- vedetă a Târgului de carte Bookfest 2011, că nu se gân- venţie) urcă încet, dar sigur… S.U.A., de exemplu, deţin deşte încă la Premiul Nobel, terminând foarte relaxat: deja zece distincţii, America Latină, un outsider până la Abia aştept să-l ia odată Norman Manea, ca să am şi al Doilea Război Mondial, a ajuns la şase titluri (obţinute eu o şansă, peste 20 de ani. Să fi vorbit serios, să fie o de Gabriela Mistral, Miguel Angel Asturias, Pablo Ne- ruda, Gabriel Garcia Márquez, Octavio Paz, Mario Var- subtilă ironie?! Mă rog, e un punct de vedere!! Şi, totuşi, gas Llosa), fără a mai pune la socoteală că de ce nu ne vine să-l credem? Pentru că noi, păcătoşii, sud-americanii mai au, oricând, trei-patru scriitori capa- am citit „Jurnal Zen” şi ne-am cam dumirit cu cine avem bili să-l obţină. Marginea se impune şi impune respect, de-a face: un om fascinat de propria personalitate, tor- răsturnând raporturile tradiţionale. Cursa pentru Premiul turat la gândul că ar putea pierde întâietatea, că i-ar Nobel continuă, dar – să sperăm – pe coordonate etice putea scăpa succesul! El are nevoie de o perpetuă con- mai ferme! firmare, de succese cât mai răsunătoare, de larma fa- nilor, intrând în panică ori de câte ori i se pare că alunecă în penumbră… Acesta este, de fapt, victima sistemului politico-mediatic, marca Humanitas, cum bine aprecia Ştefan Borbély într-o intervenţie relativ re- centă. În măsura în care membrii Academiei Suedeze se folosesc de criterii ideologice în stabilirea laureatului, Mircea Cărtărescu păstrează stigmatul de Mutläufer (Hertha Müller), legenda cu rezistenţa prin cultură fiind astfel pulverizată, iar, dacă ne întoarcem la criteriul tes- tamentar sau, Doamne fereşte, la dimensiunea etică, n-are rost să mai discutăm! Rămâne în picioare argu- mentul valorii artistice, cu obligaţia elementară de a ob- serva că opera sa prezintă inegalităţi frapante, în ciuda eforturilor Editurii Humanitas de a-i prezenta fiecare carte ca un eveniment. Nici măcar „Orbitor” nu satisface exigenţele noastre, căderea de la volumul I la volumul III fiind de domeniul evidenţei, ca să nu mai vorbim de incredibila distanţă valorică între „Nostalgia” (1993) şi „De ce iubim femeile” (2004)! Mult mai bine poziţionat era, după normele fluc- tuante ale Academiei Suedeze, George Astaloş, nomi- nalizat în 2010, dramaturg jucat şi respectat în toate marile metropole ale lumii, dar, mai ales, lucid şi cu pi- cioarele pe pământ. Acesta nu e obsedat de Premiul Nobel şi, cu deosebire, conştient că nominalizarea sa a fost onorantă, dar nimic mai mult. Mai mult decât atât, Amintire, tuş SAECULUM 5-6/2012 3 PRO eseu Dumitru Radu Popescu

CULCAT

Domnule C. Stănescu, care l-au primit destui mari condeieri şi destui dalbi eno- riaşi sub acoperire. Eminescu Mihai scria, ieri, 5 aprilie 1879, în „Timpul”: Ei, domnule C. Stănescu, da, n-ar fi chiar rău dacă „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le măcar în ziua sa de naştere fiecare ins şi-ar aminti de ia locul, cultura secolului mână în mână cu sărăcia cla- ziua sa de naştere, de părinţi, bunici, de Eminescu, Ion selor lucrătoare ameninţă toată clădirea măreaţă a ci- Luca Caragiale, Creangă – şi de, eventual, locul în care vilizaţiei creştine. Stilul elegant al arhitecturii Renaşterii, a venit pe lume, România... Cum n-ar fi bai dacă din cel măreţ gotic, cedează stilului monoton al cazarmelor când în când ne-am aminti şi de vedetele politice au- de închiriat, Shakespeare şi Molière cedează bufonă- tohtone, încărcate de fericire, fabricate cu ajutorul ne- rielelor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul şi Of- preţuit al mormanelor de fiare vechi poreclite fabrici şi fenbach alungă pe Beethoven şi pe Mozart – e o epocă uzine, cu ajutorul invizibilelor izvoare de petrol, al vizi- în care ideile mari asfinţesc, în care zeii mor.” bililor munţi de marmură, cu păduri ieşite din istoria con- Desigur, domnule C. Stănescu, nu este neapărat ne- temporană... Gloria de buzunar a acestor băieţi electrici, voie ca fiecare danubiano-pontic să se gândească, de deştepţi până la Dumnezeul lor din cruciuliţe, se dove- ziua sa, măcar o clipă la testamentul lăsat nouă de omul deşte deloc pieritoare, mai ales după ce ei se retrag din din Nord, domnul Eminescu Mihai: „Toate-s vechi şi campionatul financiar autohton, stabilindu-se la Maiami- nouă toate...” Asta ar presupune să ni-l amintim şi pe Spriţ! sudicul cronicar şi profet al istoriei de ieri, de azi şi de Ei, să nu-l uităm pe Eminescu! Sintagma unui sovie- mâine, care făcea vorbire despre ciocoii vechi şi noi! tic, preluată şi amplificată de un polonez – „Shakes- Asta ne-ar da automat brânci spre grecoteiul din Hai- peare, contemporanul nostru!” – poate fi citită şi pe... manale, ce ne-ar obliga să nu-l uităm pe colonelul sub româneşte, dacă în locul bardului londonez – îl numim acoperire, Pristanda Ghiţă, cel care cunoştea toate ma- pe Eminescu... Poţi zice – de ce nu? – că suntem con- trapazlâcurile bideurilor elenice şi ale bătălăilor politici, temporani cu Eminescu! O, dar nu suntem contempo- şi concluziona, în slujba interesului naţional – ca să nu rani şi cu nenea Iancu? Aici, desigur, am mai putea nota se deprecieze leul, berbecul şi cârnatul! – că trebuie – ceva: totuşi, grecoteiul se dovedeşte cam piticuţ pentru musai! – să cheme să cânte fanfaragii batali, sub ba- vremile cu borduri ale zăpezilor de azi! Cam piticuţ şi gheta sa, bărbuncul, hora înfrăţirilor, exclamând, bucu- faţă de stilul democratic al procurorilor care intră în bi- ros: „Muzica! Muzica!” De la Ghiţă Trufanda am putea serici, să-i chestioneze şi să-i pună să jure pe Biblie pe trece uşor la deloc başoalda cancelăriţă sub acoperire, bătrânii ieşiţi să voteze cu o lună în urmă! A, să nu-l Coana Zoe, care ne-ar putea spune, verde, că infatua- uităm pe Creangă! Da, suntem contemporani şi cu Ivan rea – băşicarea! – conştiinţei este mai rea decât sifilisul Turbincă, dar nu, desigur, nu suntem contemporani şi adus de Cristofor din America! Ei, nici aceste vorbe cu Dumnezeu! dulci nu ne-ar împiedica să ne amintim de cuvintele po- Auziţi şi nu vă cruciţi! La Londra, într-o mahala cu trivite de Arghezi despre cezariade şi baroniade, pentru magazine super-beton, o româncă, laureată a Jocurilor care a fost trimis cu duba-duba în vilegiatură la Târgu- Olimpice, a vrut să... vadă!... Ei, nu chiar să-şi cumpere Jiu! El trebuia, fiind născut nu prea departe de satul lui ceva!... Poşetele cu 16-20.000 de euroi erau pentru ale- Brâncuşi, să mediteze niţeluş în umbra coloanei fără sele neamului dâmboviţeano-carpatic, nu pentru fetele sfârşit a morţilor!... O doamnă care, în vremea zăpezilor care fac antrenamente şase ore pe zi la floretă, canotaj, senine de altădată, era funcţionară la Cenzură, mi-a po- haltere, gimnastică, lupte, judo!... Răzvan Martin, me- vestit că autorul „Cimitirului Buna-Vestire” a fost extras daliat la haltere, speră, speră ca din prima ce o va primi din viaţa publică pentru a nu beneficia de foloasele ba- de la Stat să-şi cumpere un apartament pentru familia roniceşti cuvenite! A mai zis doamna, făcându-şi cruce: sa!... Asta ar echivala – în bani româneşti, desigur! – cu „Dacă Arghezi era ucis, cu siguranţă lua Premiul Nobel un mizilic faţă de salariile bibanilor babani răzeşi, cefe- – chiar post-mortem! – ca luptător împotriva!... Deve- rişti, stelişti, dinamovişti, rapidişti şi gazmetanişti pes- nea, sigur, un scriitor mondial, antifascist, şi nu se mai cuiţi din jemuga – pleava – plevuşca fotbaliştilor de bucura de elogiile (brucaniene) ale „Scânteii” domnului peste mări şi ţări!... Medaliata noastră!... N-a putut să-şi Sorin Radu Toma Paraschivescu Miron!” cumpere nici măcar un maieu! Aşa că din acest barosan Fiindcă veni vorba de Premiul Nobel, să ne amintim magazin şi-a cumpărat o prăjitură! de Nichita, care, în instanţele de duioasă beatitudine, îi Tot la Londra, tot la Londra contemporanului nostru spunea cireşarului Constantin Chiriţă, adevăratul său Shakespeare!... Olimpicii români s-au întâlnit cu Prinţul mare prieten: „Bătrâne, eu, dacă-l înjur pe Ceauşescu Cutare şi cu Prinţesa adiacentă, viitorii moştenitori ai primesc Premiul Nobel!” N-a luat Premiul cu pricina, pe tronului regal! A fost un... regal! Fotografii, şampanie, 4 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu spiciuri, emoţii! Medaliaţii români dând mâna cu viitorul berze şi berze! Unele vin o singură dată cu pruncuţul în în carne şi oase al şirului de capete încoronate ale Bri- cioc!... Alte berze vin de două ori: prima dată vin să-l taniei celei Mari! Ei, cum s-ar fi întâlnit cu viitorul împărat aducă pe cutare, a doua oară vin să-şi ceară iertare că al Chinei de odinioară, al Japoniei de azi, al Americii de l-au adus pe cutare!... mâine!... Numai că, numai că, domnule C. Stănescu, Priviţi, câte berze pe cerul patriei!... Unor familii le-au sub oblăduirea ochilor extaziaţi ai oficialităţilor dâmbo- adus odoare după cel de-al doilea măcel mondial, iar viţeano-bahluiene, olimpicii români au dat mâna şi s-au acum le aduc odrasle fiilor şi nepoţilor acestora!... Priviţi, fotografiat cu sosia Prinţului Cutare şi cu sosia Prinţesei vine seara pe la noi – cu a câta barză, al câtelea băr- în cauză!... zoi?... Cu o papesă şi un strigoi?!... Pe alţi corifei îi N-ar merita să se scrie, pentru prietenii chinezi, o co- aduce varza, e drept, dar mai există şi nişte manipula- medie pe această temă regală, imperială, balcanică?!... toare hormonale extrem de active în comerţul politic Fără să iubesc matematica (nici măcar în vis!), mă parlamentar extern: buha – semănăturilor şi buha-ver- pot, totuşi, întreba sfios, cam cât ar fi putut progresa – zei, distinct colorate, ivite din foaita fluturilor dâmbovi- aritmetic, poftim! – omenirea, în secoli, dacă vechile ci- ţeano-carpatici!... Aceste bogate bărbieriţe naţionale, vilizaţii – aztecă, chineză, egipteană, incaşă, maiaşă, prin zel apolitic şi sexual, uneperizând din floare în daco-tracică (fireşte!)! – nu s-ar fi stins din varii motive floare, vor să se adapteze la rolul istoric al unor imperii şi ar fi ajuns, din victorie în victorie, cu ştiinţele mate- de băieţi dăştepţi, pentru a menţine România într-o matice în frunte, până la Hiroşima – mon amour!? Sigur pace fără bătrâneţe – struţo-cămilică! – ştiindu-se faptul – drumul spre Hiroşima ar fi fost mai scurt! S-ar fi făcut că pacea, din moşi-strămoşi, este continuarea măsluită o mare economie de timp! Chiar am putea bănui că tim- a războiului!... pul, da, măcar pe anumite porţiuni, ar fi fost desfiinţat! În ţările cu fraieri optimişti, care visează cai demo- Se observă, sper, că nu pun limite – ar fi o naivitate! – cratici pe pereţi, fiecare partid de operetă încearcă să-şi minţii omeneşti! Totuşi, tot din naivitate, îndrăznesc să sugrume adversarul economic, din dreapta sau din întreb: acele progrese ale civilizaţiilor ne-ar fi făcut să stânga sa, cu sprijinul baronic – din alte ţări mai calde! trăim, azi, pe o planetă fericită, sau supărată? Căci, da, – al unor abţibilduri asistolice, de aceeaşi culoare, cu ce se vede, e clar: suntem o colonie de fraieri, isterizaţi care sunt cosângeni la vorbe, la port şi la aport! de iluzii patrupede! Cum patronii politici nu sunt brânză-n sticlă, zgârciţi, Norocul nostru naţional – al urmaşilor urmaşilor lui cu ce nu-i al lor, alegătorii – indiferent de sex şi de etnie! Decebal şi Traian! – vine din două forţe energetice ne - – primind o umbrelă, o sacoşă cu telemea, zahăr şi stinse: din moştenirea mioritică şi din lumina solară bomboane urdărele, visează o realitate mai bună, roza- care, rotitoare fiind, a sosit şi pe la noi fie de la Răsărit, lie! Diverşi dervişi cu gura mare stau de dimineaţă în tovărăşească, fie din Sud, turcească, fie baronică, de faţa camerelor neascunse şi spun răspicat cum adver- la Vest, fie multilaterală, deveselică, pogorâtă de la băr- sarii lor în idei au scos România din balamale şi au bieriile aflate în vogă! pus-o pe butuci! Unii răutăcioşi spun că toate ţările estice sunt nişte Cum Godot, cu mustaţă, de la poalele Kremlinului, adunături de fraieri! Dar, uite, bade C. Stănescu: polacii a fost înlocuit cu un Godot chelios, Hruşciov, după care nu sunt fraieri! Ei încalecă nişte armăsari – nu din po- a venit un Godot păros, Brejnev, după care a urmat un veste! – şi ies în faţa tancurilor inamice, ştiind un adevăr Godot chel, Gorbaciov, după care a apărut lângă Turnul suprem: că vor fi omorâţi! Atât! Iar cei din Estul îndepăr- Spaski, să învârtească ceasul Rusiei şi al lumii, un tat, chinezii, cu ce se ocupă? Unii fac turism! Precum Godot bogat vodculeţ, bogat în păr păduros, Elţîn, acel urmaş al lui Lao-tze, ajuns la Jocurile Olimpice de urmat de un Godot judocan, chel pe căpăţână, Putin, la Londra!... Văzând el miile de drapele ale bătrânului urmat şi el de un Godot cu păr bogat, bine frizat, Med- (şi vicleanului) Albion fluturând semeţe în vânt, în faţa vedev, urmat apoi, şi el, de Putin, cheliosul orânduit de fiecăruia se înclina şi închina până la pământ! „Ce faci, Dumnezeu să tragă clopotele din Kremlin, era firesc, mister, l-a întrebat, duios, un urmaş al numitului Sha- se-nţelege, ca baronul baronilor alemanzi, cu mustaţă, kespeare, nu vezi că sunt steaguri englezeşti, de ce li fără păr vâlvoi, să fie urmat, democratic – până la urmă, te închini?” „Sunt englezeşti, da, da, dar uită-te ce fără discriminări rasiale şi sexuale! – de alte persoane, scrie, discret, pe fiecare: «Made în China».” Chitaiul mai antifasciste, desigur!... Sigur, baronii au o memorie ştia un lucru pe care nu-l mărturisea nici acum, cu oca- bună!... Baronul roşu, de la Beijing – fostul Peking! – nu zia Jocurilor Olimpice: pe toate drapelele ţărilor partici- putea să-l uite în veci pe baronul Iosif Visarionovici, care pante la Jocurile Olimpice şi Neolimpice, scria – cu l-a ţinut la coadă când semna acorduri, la Kremlin, cu cerneală simpatică: „Made în China”. baronul naţionalist Ciang-Kai-shek! Bine, bine, baronii În gura noastră de rai, bucluclăşia politică de azi, îşi mai schimbă mustaţa şi pielea, dar năravul ba! Bine, brucaniada fără maluri, buluclăşia cu basamac ideolo- bine, baronii îşi mai schimbă şi sexul, dar ideologiile gic imaginar, toate furajate de la buget, ne aduc în minte cam ba! Bărbiereala bărberăriei de la Bruxburg ne este jalnica purtare a regelui Carol al II-lea, veşnic de ocara martoră! Bărbieriţa taichii, ajunsă baroneasă, nu poate mutră a lui Gigurtu, şi idioata purtare – de rahat! – a admite în baronosfera ei lipsa democraţiei financiare! scopitului Consiliu de Coroană, care au cedat Transil- Aşa că filosoafa celestă, pătrată în părţile neesenţiale, vania precum nişte găgăuţi mintali ce şi erau! Ei, da, pe vorbeşte cu încredere despre prezent şi viitor, încer- destui dintre ei îi adusese barza! când, de la Atena la deal şi la vale (dar mai ales spre Pe cine credeţi că, azi, i-a adus barza? Sigur, sunt Apusul Mediteranei), până la foştii romani – italienii, por- SAECULUM 5-6/2012 5 PRO eseu tughezii – cât de cât! – şi spaniolii! – să implementeze ai Angliei şi Americii sunt negri de sus până jos. Franţa o securitate emoţională alemandă! Sigur, reacţionarii nu-şi mai poate ascunde sieşi cine sunt aleşii săi – ca- iviţi din stirpea lui Ulise – vicleanul viclenilor, cel care a pabili să viseze – nu în somn! – medalii olimpice! Spec- pus pe picioare un cal de lemn, la Troia, beau uzo şi ri- tatorii londonezi, umplând stadioanele până la refuz, canează (nediplomatic, totuşi) hm!... Precum că Godiţa s-au bucurat şi au aplaudat, în picioare, marile perfor- ot Berlin, pătrată în inimă şi în simţiri, nu-şi aminteşte manţe ale sportivilor, fără măcar o umbră de idiosincra- măcar o clipă cine a zguduit pământul de două ori zie rasială! Ce talente, ce muncă remarcabilă, ce lecţie într-un secol!... Da, cică în discursurile ei virginale su- de morală olimpică! blimul căcăcios al morţii (altora! desigur) nu pâlpâie nici Şi ce păcat e că politicienilor nu li se adaugă în ini- măcar în aducerile aminte ale taţilor şi bunicilor din cio- mioare o ruşine faţă de spiritul olimpic ce le lipseşte ladul ei personal! cam cu desăvârşire!... Ei se simt masculii lumii! Inclusiv Trăim, se vede, într-o lume de basm, paşnică, plină doamnele baronese, cu funcţii înalte în cancelarii, se de baroni spirituali şi politici, gata să-şi asume o since- simt astfel – adică posesoarele sexului cu precădere ritate demnă de cei mai abili profitori ai inocenţei (n-am activ! Aşa că nu e de mirare când le cuprinde, bu- spus: ai prostiei!) fraierilor! Prin parfumarea utopiilor năoară, o nebunie hormonală faţă de neputinţa grecilor celor chemaţi la vot, îndumnezeirea politică înfloreşte, de a sta drepţi!... Prin logica lor infailibilă, masculii poli- iar Fraiereala devine un instrument al puterii din jilţ!... tici – indiferent de genul anatomic înscris în propriile lor Nu vă place democraţia? Vreţi s-o brăzduim, s-o sus- păşuşuri! – îşi dau singuri dreptate şi când sunt perfect pendăm – ca (pardon!) comuniştii?! Credeţi că danu- iraţionali. Acesta e geniul lor olimpic! biano-ponticii ar trăi mai bine dacă adversarii noştri La mănăstirea Văratec, Mariana şi Cristi au desco- ideologici ar fura mai puţin? Cu ajutorul bursierilor civili, perit o icoană sublimă: Maica Domnului alăptându-l pe interni şi externi – şi al coloneilor civili, desigur! – cu Iisus Cristos! Iconarii luau tainele sfinte în serios – reli- dalbe plete cănite peste hotare, o anumită ţinută spiri- gia fiind o sărbătoare a fiinţei. Nu se citeşte pe faţa tuală încălzeşte bumbăceala parlamentară! Bouroaicele pruncului Iisus nicio umbră de instinct în stare să-şi răz- cu poşete pariziene, bărboii, bouroii de ziuă, bourenii şi bune mama – peste 33 de ani! – când ea va fi umilită, bouşorii guvernamentali bărbieresc la sânge pielea stând lângă cruce, de rigoarea soldaţilor romani împliniţi reacţionarilor băşicaţi! Democraţia creşte, ca aluatul! în meseria lor de răstignitori!... Ca şi cum pruncul sfânt Bărbaţi siliconaţi şi activiste hormonale muşchiuloase n-ar fi fost vestit de Duhul Sfânt, Mama îşi alăptează fiul caută să învingă monstrul pauperităţii! Ghiţă Pristanda ca orice femeie de pe pământ, bucuroasă, fără ca – sub acoperire, Ghiţă Trufanda! – priveşte cu dragoste măcar o umbră de pe faţa ei să-i spună că rostul prun- şi încredere spre cei ce formează Conştiinţa Europei cului ei este punerea, în cuie, pe cruce! Mă cam mir că şi-şi plimbă burţile pe harta continentului de mai sus, despre felul în care Fecioara îşi hrăneşte fiul, la sâni, bărbucind democraţia! Cântă, zeiţă, adevărul ce trebuie nu prea se vorbeşte... În alte icoane, drumul lui Iisus scuipat în ochii duşmanilor noştri împuţiţi! Ah, iată că ră- Cristos pe pământ ni-l arată în barca pescarilor, stând sună un corn! Vin pompierii pe care ni i-a lăsat moşte- în picioare, la Cina cea de Taină, stând pe un scaun... nire domnul Bradbury! În fruntea lor, da, da, acum se Apoi îl vedem primit cu bucurie şi cu flori, călare pe un află Gododiţa ot Berlin, în cămaşă de noapte, cu flori asin, în spaţiul ce-i va aduce moartea! Apoi, în faţa ju- cusute cu arnici! Ei, da, numitul Bradbury ne-a fericit cu decătorilor politici, în picioare; şi tot în picioare îl găsim o descoperire genială: pompierii au misia de a pune căr- stând în preajma prototipului juriştilor din veacuri, marii ţile pe foc! Temperatura propice pentru transformarea posesori ai înţelepciunii de a se spăla pe mâini!... Mân- cărţilor în cenuşă este de 451 de grade F!... tuitorul, în toate mănăstirile şi bisericile, în icoane, ni- Ca omenirea să nu-şi mai piardă zilele cu fleacuri, ciodată nu stă culcat pe pământ, cu faţa la pământ, cu breasla Pompierilor Mântuitori dă foc nenorocitelor gu- ceafa pe pământ, niciodată nu imită spaima omului de noaie seculare – Cărţile! – aceste alibiuri ale memoriei, moarte, umilinţa în faţa zilelor trecătoare... Şi pe cruce culturii şi conştiinţei, cele trei feţe ignobile şi inutile ale Iisus ne este arătat stând, în poziţie verticală, desigur, apei de ploaie, care ne fură timpul, stricându-ne viaţa! ca sângele să-i curgă din mâini spre pământ, nu spre Iată!... În zare apare o revoluţie benefică, pe care am cer – şi nu să-i umple gura!... Şi răstignit, vertical, Iisus început s-o vedem cum pâlpâie de emoţia propriilor sale Cristos, din imaginea iconarilor, arată cât de puternică sublime împliniri! De fapt, bibliotecile sunt nişte depozite este – şi va fi, în veacuri! – nevinovăţia Fiului alăptat de poluante, de praf, care ne ocupă spaţiul vital şi ne mă- Fecioara Maria! nâncă aerul. O, cărţile sunt chiar nişte instrumente de Nietzsche, vorbind despre Cezarul definitiv (s.n.), tortură, de umilire a adolescenţei – la bac! bac! – şi, ul- spune: „Căci el gândeşte despre sine ceea ce a spus terior, în ani, de discriminare a carierelor de piatră cu- odată Napoleon în felul său clasic: «am dreptul de a bică şi de marmură – în cazul dalbelor transferuri răspunde tuturor plângerilor împotriva mea cu un veşnic politice! O bucurie! Ard cărţile, arde istoria, geografia – acesta-sunt-eu! Sunt în afara întregii lumi, nu accept şi mapamondul e fericit, degeaba mai cârtesc urmaşii condiţii de la nimeni. Vreau să vă supuneţi şi fanteziilor lui Ahile – gay-ul gay-lor! Trăiască pompierii păcii! mele şi să consideraţi ca foarte simplu faptul că mă Jocurile Olimpice de la Londra dezvăluie în faţa a dedau unor distracţii.»” milioane de telespectatori un adevăr indiscutabil: lumea Vă daţi seama ce se-ntâmplă când cezarul definitiv s-a schimbat! Pielea, albă, galbenă, neagră, roşie, nu îşi schimbă sexul, dar năravul ba, şi devine o cezară mai legitimează un continent sau altul! Marii campioni definitivă?! Gododiţă ot Berlin?! Gododiţoaia irefuta- 6 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu bilă... lităţii fiind atins, trebuia recunoscut, stând în picioare şi Pentru cezarii definitivi, pentru barossani şi baro- vorbind cu toată gura, din tot sufletul!... Un fost elev al nese, politica e pur şi simplu o distracţie? De-i aşa, pen- lui Nicolae Iorga, întrebat... de pe ce poziţii vorbeşte?... tru ce mai există spitalele pentru glumeţi? „De pe poziţiile burgheziei sau ale clasei muncitoare?”, În faţa fericirii lor cum poţi să stai?!... a răspuns că vorbeşte... „De pe poziţia culcat!”. Răsfoind mioritica noastră istorie, Florin Constanti- Ah, toate-s vechi şi nouă toate! Eu ca eu, în faţa ba- niu, favoritul dumneavoastră, domnule C. Stănescu, po- vesteşte cum în anii zăpezilor roşietice, la seminarii, ronilor locali – ceva umilitor şi jalnic!... Dar beneficiarii cercuri şi întruniri ştiinţifice, se punea o întrebare fun- mulţimilor de danubiano-pontici, de ce în faţa caroseriei damentală: „De pe ce poziţii vorbeşti?”. Ca şi cum le- baronesei pătrate şi a insuficienţei mintale a barossa- gănatul pe valurile potopului burghezo-moşieresc- nilor stăpâniţi de fantezii politice, aflate în afara întregii feudal se încheiase şi ţărmul luminos al libertăţii şi ega- lumi, de ce stau cum stau?!...

Magda Ursache

CA FRUNZA PE APĂ?

Domnule Dumitru Radu Popescu, să fie şi carul cu boi brand up-datat. Dar de ce ne-am obosi să cultivăm ceva, când pâr- Dumneavoastră, cel siglat DRP, aţi readus în spaţiul loaga, nu grâul cu spicul cât vrabia, se întreţine sin- nostru literar eseul-corespondenţă sau corespondenţa- gură? Rromii cinează cu lebede, iar senatorii cu melci eseu, pendulând între Shakespeare şi Caragiale. Acum, (zice filmul); minerii fac profit din exploatarea fructelor când e-mail-ul de trei vorbe prescurtate numai a artă de pădure, cât om mai avea păduri. Dudele ne pică-n epistolieră nu aduce, când emitentul şi „andrisantul”, gură de la sine. Cât despre preşedintele nostru jignitor grafofobi cum sunt, n-au vreme de scrisori groase, on şi ameninţător, nu jucător, el observă excesul de rapiţă, paper, nici măcar deschise (convenţie literară) ori între- de parcă l-ar citi pe Caragiale, nu Levantul lui Cărtă- deschise. Şi ce individualizaţi erau trăitorii în galaxia rescu. Cu alte cuvinte, nu vă mai întrebuinţaţi atâta, staţi Gutenberg! Aveau timp să scrie şi capodopere, şi scri- blând. sori. Ca nenea Iancu „fratelui Vlahuţă” ori lui „Păvălucă” Curcile, e ştiut, percep non-sensul din spatele sen- Zarifopol. Şi cum îşi cântărea cuvintele Arghezi, Scri- sului şi râd, afurisitele. Râd de „eliberare”, cum spuneţi soare cu tibişirul, 1934: „Un cuvânt cântăreşte un mili- Dumneavoastră, altă trădare de stat şi de istorie, pusă gram şi alt cuvânt poate cântări greutatea muntelui la cale de progenitura cominterniştilor. Ne-am trezit şi răsturnat din temelia lui şi înecat în patru silabe”. cu averea vândută, şi cu banii luaţi, ca Dănilă Prepe- Mă întrebaţi de ce râd curcile. Care curci, Domnule leac, punga naţională puţind urât a pustiu. Napoli trimite Leu Albastru? Curcile ne-ncurcă, am fost sfătuiţi să deşeuri în România, ca să ajungem groapa – ecologică creştem (în loc de) struţi. Struţii, nu ca bravele curci, – de gunoi a Europei. După invazia de Sultana Napoli- stau cu capetele înfundate în nisip şi cu reflexele para- tana, ne sosesc deşeurile napolitane. „Vine iarba”? Ba lizate; ele, curcile, se uită fix la noi, chicotind, cum ne vine plasticul în veci nedegradabil. Iar „vaca aia de Eu- tăiem crăcile de sub picioare, punând lupul păstor (ca ropa”, cum îi ziceţi, cea „combinată cu zeul taurin”, ne-ar să rămânem în plan zoo) şi vulpea paznic la găinărie. putea admonesta, de la distanţă. Ce nu vă place? Aveţi Oi da, (mai) avem destule, ca să scriem cu ele pe dea - verzişori (bancnotele de 1 leu). Aţi scăpat de limba de luri, iar păsările migratoare (care au scăpat de aviară) lemn; se fac bune afaceri lemnoase (spre râsul curcii s-au capitalizat. Nu le auziţi? Pro-fit-pro-fit-te-ve-aaa- din lemne); digurile cedează, vin apele în prag, de puteţi burrsa-burssa-arrrie-rat... pescui din dormitor. Sunteţi nemulţumiţi că n-au munci- De ce am mai creşte curci cârcotaşe, să ajungem torii slujbe? De ce s-ar plânge când au MALL peste ha- de râsul lor, când noi vrem boi-boureni, atât de utili, ştie lele Electroputere, de 12 hectare? Nu pot cumpăra din „dumnealui” unde şi când. cele 120 de magazine alimente la limita expirării? Cum nu mai avem fabrici nici de tractoare, nici de N-aveţi medicamente? Trataţi-vă cu „aspirina săracului” camioane, nici de vagoane, vom reveni la poştalionul (sex, adicătelea), şi aia – atenţie – nocivă. Acum aveţi tras de plăvani. Un rector iaşiot plănuise chiar ca stu- hoţi nu de drumu’ mare, ci de autostradă, se fură ca-n dentele de la „Cuza” să-şi conducă oaspeţii la plimbări codru, pe faţă. Cleptocraţia română postdecembristă e cu caleaşca, de pe capră, costumate în vizitii şi cu bi- atât de diversificată, că ar fi de studiat în universităţi ciuşcă în dotare. Aşa, ca să se adeverească vorba lui străine. Tema: cum fac devalizatorii noştri de ajung atât Mircea Daneliuc: „Am ajuns de râsul curvelor”. Şi dacă de greu în cătuşe. Mai repede ajunge Dan Erceanu, di- frunza pe apă e simbol naţional după Dinu C. Giurescu, rectorul Bibliotecii Naţionale. „Clar ca vaca”: dacă pre- SAECULUM 5-6/2012 7 PRO eseu judiciul e mai mare, puşcăria se amână. colecţionarii de fier vechi din economia falimentară a lui Totul pare ieşit din ţâţâni, din fire, din normalitate. Ceaşcă. Caragialâcurile sunt depăşite ca invenţie, realitatea Dar ia să stăm noi ca (îmi asum cacofonia) curcile-n pare scenariu suprarealist malefic, absurdul ne-a inva- stinghie şi să ne socotim. N-o ducem (mai) bine, când dat (t)existenţa. Am putea fonda Partidul Absurdităţii s-au multiplicat toate cele şi-n primul rând elenele? Naţionale. Orbecăim, ca-n ceţurile Danemarcei, pe-o Udrea, dând din andrele şi altă gâscă (aşa cum vine navă fără cârmaci priceput, cu luminile stinse, dar cu vorba) în altă traistă, a Parlamentului european, fata lu’ muzica – muzica asurzitoare. Numele e fălos, Biruinţa, tata. Ţara noastră e împărăţie care se împarte; o repu- deşi mai potrivit ar fi Titanic, gata să iasă din plutire. blică plină de regi: de la regii şatrei şi-ai manelelor la Trăim bine, dacă nu ne scufundăm. Şi ce toamnă ab- regii asfaltului; cât pe ce să avem preşedinte de regat surd-electorală stă să vină! Ce-i drept, sufragiul e înţe- un prinţ consort. les de recentul Nae Ipingescu tot ca sufragerie, loc bun Ar fi o idee ma’e, recunosc, ca păsările astea nemi- la masă; nu votezi cu cine trebuie, te aşteaptă „cuţitu- gratoare, curcile, puse pe râs puternic, să-i facă pe clov- los”, ca-n Telegrame. nii morţii (am descifrat metafora Dvs.: politicienii) să se Martori ai celor văzute, propun să n-o luăm de la spargă de râs. Mă tem însă că n-or să reuşească. Îs oa- pas’opt, ci de la ‘89: atunci au apărut clovnii morţii: Voi- meni serioşi. Îl vedeţi pe domnul Blaga râzând? N-are can-Voiculescu, clitorisologul şi prima femeie-gropar, timp de râs nici fostul şef al spionilor, lucrând conspira- fata-escortă râzând (nu ca o curcă) pe marginea gropii tiv, că-i mai ungurean, la contracte de vânzare pe şist, ceauşeştilor. Doar nu era să-i lase neîngropaţi, să pardon, am vrut să spun pe şest. Şi pentru că am avut umble liberi. Păi Ceau putea face reclamă la şampon, parte, în fruntea trebii, de un elev slab instruit, care n-a nu matrozul; cât despre savantă, l-ar fi putut „garanta” mizat pe şcoală, o să ne alegem cu un preşedinte „emi- pe Vanghelie, aşa cum Vanghelie a garantat-o pe mi- nenke”, „geniu” lingvistic şi istoric, „musai să ştie ju- nistresa Învăţământului, Cati Andronescu. gheca ca Kant”, cum ar zice un pedagog de şcoală De-atunci, din decembrie ‘89, s-a întărit tagma, nouă, altul decât Funeriu. O să vedeţi cum va sta Eu- breasla groparilor: groparii industriei nimicite, plecată ropa „cu ochii aţintiţi asupra noastră”. „pe drum fără întoarcere”, vă conced. N-au ratat nimic: Doamna Turcan e prea ocupată-n Parlament cu cul- au dat Enter = Execute, de la a (aluminiu) la p (porc). tura şi cu coafura, ca să mai găsească vreme de su- Ce votăm aia mâncăm, se striga pe vremea celor râs, ca şugubeţele curci. Dimpotrivă, simţitoare cum e, 3 trandafiri, rămaşi unul ca niciunul. Oricum, importăm plânge (aşa se mărturisea, în pijama de mătase, de- 80% din hrană (mai trăim, nu?): pulpă americană de pui colté asimetric, la Răi, da’ buni, subtitlul emisiunii fiind: cu gust de berbec, peşte cu gust de gaz, pâine cu gust tânără, frumoasă şi blondă, a.c. 19 martie). Plânge de şuncă, oţet cu gust de ciocolată, vin cu gust de coa- când aude muzică bună, plânge la teatru, plânge când căză... Filosoful gourmet Liiceanu recomandă roşia ca se vede cu „dragă Stolo” în tabloide, plânge de i se zgu- desert. Eu, una, cred că adevărata delicatesă ar fi roşia duie sutienul. Are notorietate, cum declară? Are, nimic cu gust de roşie. de zis, dar tot plânge. De doamna Turcan curcile râd cu Şi nu suntem hrăniţi sănătos, după Codex? La Roşia dulceaţă. Mai enigmatic râd de Roberta Alma şi de arit- Montană, se încearcă şi cu cianură, ca-n bancul socia- metica ei. Sau de doamna Udrea, când botează un viţel listichiu. O fostă profesoară din Iaşi se apleacă după un cu numele de Sory, de la Sorescu. Ce s-ar potrivi, în cartof căzut din sacoşa cuiva. Şi mai sunt cei de la spar- acest bestiar, lui Pleşu? Oare cui i-ar spune Nuţi Volo tul pieţei, care se aprovizionează cu ce s-a aruncat la ori TRU? Vă invit pe Dvs., domnule DRP, să alegeţi ani- gunoi. malul potrivit pentru fruntaşii politichiei, dintre hipopo- Aici trebuie să vă contrazic, Domnule DRP. Dumnea- tam, catâr, buldog, şobolan rozaliu, cotoi (cu y ori ba), voastră ziceţi că moartea nu discriminează. Poate la da- morsă şi, fireşte, „puiculiţă” şi „cocoşel moţat”. nezi unde mandragora ori floreta nu alegeau; la noi, e Îmi spuneţi, în scrisoare, că păsările astea vesele pe alese. Ba chiar am inventat o moarte mică: Boc cu râd şi filosofic (aşa cum crede Marta Petreu că râde Ca- coasa-n spate (ţinta lui a fost „ieşirea din sistem” a pen- ragiale). Râd, poate, şi gratuit, dar niciodată indiferent. sionarilor, pădurea bătrână, chit că nici pădurea tânără „Indiferenţa programată strică mersul obişnuit al vieţii”, – copiii – nu s-a prea simţit bine). Moartea mare e pur aşa este. Dacă ne tot scărpinăm sub bască, o să vie- şi simplu îngrozită de puterea care i s-a dat în România ţuim în minciună şi-n ruşine. După ce pedelistului Hoară morţii mici, numită guvernul bocesc. Căutăm un Ivan i s-a făcut baie cu ouă, l-a mai văzut careva la talk- s-o ameninţe cu turbinca? Sau ne bucurăm că reforma show-uri de tip vuvuzelă? N-ar merita şi domnul Toader sănătăţii îi favorizează pe cioclii cu haz din Săpânţa? una? Sau Berceanu? Măcar pentru că, prin ‘91, Radu Cine mai deţine Le cimetière joyeux, The merry Ceme- Berceanu – FSN apărea la TV, înainte de un miting al tery, ca noi, românii? Alianţei Civice, să-i avertizeze pe naivi că ar urma o lo- Curcile din popor, cele neturmentate, mai ştiu că o vitură de stat, prilejuită de acel miting. Tot lovitură de nenorocire nu vine niciodată singură: Iliescu cu Roman stat profeţeşte şi acum român’lor (cum le zice Băsescu), şi cu Stolojan, Constantinescu cu Ciorbea, Băsescu, de dar din altă parte a spectrului politic. cinci ori cu Boc (de-aia îi spune Stolo-Clăbucet premie- Este România atinsă de o boală numită de Dvs. ne- rul Bloc, iar reporterii îi tot greşesc numele: Emil Bold. bunia nepăsării? Om vedea. Da, la vot! Deşi sătul de Soluţia, însă, a dat-o fiul de nomenclaturist, în pull politică pe pâine, pe urmă de politică fără pâine, biet roş: fier vechi. Totu-i de vândut ca fier vechi. De te român săracul, că’ndărăt tot dă, cu verbul Eminescului, curceşti (pardon, te cruceşti!) de câte averi au putut face ca racul, va deschide Eclesiastul şi va citi acolo (1.9): 8 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu „Ce se întâmplă e ce trebuie să se întâmple”. losind arma pix (pixeli). Cred că-s mai mulţi decât 22. Etnicistă cum sunt, îmi părtinesc natu şi mă gândesc Nu spunea Polonius (tot vi se pare România o Dane- c-o să reziste şi el cum poate, chit că Vl. Tismăneanu marcă unde-i putred mărul) că „fiecare e credincios lui ne tot spune că naţionalismul e mit rău, iar societatea însuşi”? civilă – mit bun. Şi nu vreau să-l cred pe Florin Constan- Dar să lăsăm Danemarca în ceţurile ei. De cine râd tiniu care a spus, fukuiamic, că poporul român e termi- curcile?, mă chestionaţi Dvs., deloc retoric. Cele care nat de istoria sa de azi. Chiar dacă a fost sincer când a mai sunt, râd de li se înroşesc mărgelele de piticul din spus-o. grădina de iarnă/vară. Eu le prefer pe femeile politice. Ba au venit cumanii „pă rând, pă rând”, după Neagu Râd de ţăţăria (cum îi spuneţi frust Dvs.), de ţopenia lor Djuvara, ba turcii şi tătarii, ba sovieticii (ruşii ne luau despletită (ce-i drept, prostia şi vulgaritatea aduc au- grâul, iar noi, la schimb, le dădeam porumbul, încerca dienţă). Te uiţi la ele, blonde sau brune, cum dau din să râdă tatăl meu). Mă tem, însă, că asaltul politicienilor, mână (le văd şi curcile) şi gestul pare a spune: „Nu, vier- mai tuaregi ca oricând, e cel mai periculos. Vedeţi pe milor, n-avem, capitalul e al inginerilor financiari, băieţi vreun tuareg suind în tramvai, ca scandinavul Branting, deştepţi”. Râd şi de traseistele posturilor TV (de la Rea- sărac, deşi a guvernat 18 ani? litatea la Antene, de la B1 la postul public), cu urechile „Poporul român, scrie cu năduf Adrian Majuru, a fost pâlnie la „spiritul dreptăţii”, întruchipat de dublu suspen- (h)indus în eroare de istorie”. De unde să aflăm un iz- datul nostru. băvitor Fortinbras? Din nulocraţie? Vocabula mi-a sem- De ce râd curcile? Dar de ce n-ar râde? Ia să nalat-o desţăratul pictor Ştefan Arteni, apud Internet. vedem: de promisiuni electorale. La noi, în Târgul Ieşi- Brandul nostru nobelizabil, Mircea Cărtărescu, scrie lor, ni s-a promis un Bahlui navigabil, cu două porturi negru pe alb în Frumoasele străine: „Ce tristă e soarta două, pentru flota lui Băsescu, pesemne. Urma să scriitorilor români: ciudăţenii nici măcar interesante, ve- avem şi pârtia de schi „la zece secunde”, dar s-a tăiat nite dintr-un spaţiu total ignorat, dintr-o ţară fără identi- doar pădurea, aşa că am rămas şi fără ea. Ca să-l tate, fără istorie, fără nimic de aşteptat de la ea şi de la votăm, Simirad ot Coţuşca (cu c, nu cu h), ni l-ar fi adus cei ce-o locuiesc”. Nici curcile spânzurate-n pomi nu şi pe Tutankamon-mumie, s-o concureze pe Sfânta Pa- mai au chef de râs, după ce aud asta. rascheva. Mai modest, istoricul Mihai Dorin voia să Nu degeaba am tot ironizat trăsăturile identitare. transfere oasele lui Eminescu în cimitirul Eternitatea. „Ciocârlia” a fost declarată (de râsul curcilor) folclor un- Columna lui Traian, de 40 m înălţime, urma să fie inau- guresc, porţile maramureşene ar veni din pustă, iar con- gurată în ‘96. Traian ca Traian, dar zilnic îi facem statui fuzia Budapest-Bukarest e bine întreţinută (de Victor lui Ceau, spunând că-i mai rău decât pe vremea lui. Îl Orban), ca şi cealaltă, român-romin. Etnologii noştri taie statuificăm cotidian şi asta pentru că ba ieşim din criză, frunzuliţa lui Udrea la câini, gata să demonstreze opor- ba intrăm în criză. Criză peste criză, numai de criză am tunistic că folclorul românesc n-are pic de specific, cum avut parte postsocialist. Şi n-a fost cum ne-au spus ac- n-are nici satul. Ce-i drept, în unele localităţi rurale te tiveţii pensionaţi masiv de Iliescu, în ‘90? Criza capita- crezi în Dubai: căsoaie roz, neapărat cu termopane, şi lismului aflat în putrefacţie. portocalii (revoluţia culorilor în arhitectură) umplu locul. În politică n-a fost una? Roşul s-a albăstrit, orange-ul Într-unul dintre eseurile din Puşca lui Caragiale, hâ- s-a albit, roze rămân doar prognozele. Aşadar cu iden- trul eseist (care sunteţi) deplânge soarta bolovanului lui titatea s-a rezolvat. Sisif. Fac un efort de bună dispoziţie, încerc să mă de- Oho, şi ce larg capitol aţi mai deschis, Domnule tensionez, imaginându-i pe politicieni în rolul lui Sisif. Îl DRP! Clovnii morţii au tot râs de istorie. S-a tot scuipat văd pe Adriean Videanu împingând nu bolovanul, ci o pe eroi şi morminte, s-a tot repetat că jertfa pe câmpul coşcogea bordură; Udrea, pe tocuri, împinge sisific la de luptă e batere de câmpi şi vânare de vânt, că patrio- gondolă, Băsescu trage din greu la bârna din ochi, pe tismul e „strângere de buci”, după un boier al minţii. Să-i care nu şi-o vede pentru că fiica a stins lumina Luxten. lăsăm naibii pe viteji, pe alde Viteazul şi să-i prezentăm A, îl uitam pe Iliescu, având în sacul din spate revoluţia pe trădători drept eroi ai polisului. „Istoria cimitirului, furată. Bine-ar face să nu mai dea din mână, pe ecrane, spuneţi, se confundă cu istoria ţării”. A, în Danemarca! după ce-a dat ţara din mână. Ne-am detensionat niţel? La noi, groparii or să coboare istoria în temeteu, la un Şi pentru că mi-am vârât nasul în corespondenţa loc cu învăţământul. Militarilor, foşti prizonieri de război Dvs. cu Doamna Ileana Ioanid (Poporul turmentat, în siberii, prin graţie regală, li se taie din venitul modest. Argeş, iunie 2012), şi am aflat că „Imposibilul poate de- Să le ţină de cald a României stea, n’aşa, Virtutea mili- veni posibil, idealul are nevoie, ca să fie împlinit, doar tară, n’aşa, plus decoraţiile de front vestic. Ba şi lui Pru- de un cal năzdrăvan (...)”, aşa idealistă cum sunt, pre- nariu să i se taie din pensie anii cât a stat la ruşi şi-n gătesc tava de jeratic, să ştiu cine-mi va fi alesul politic. cosmos, cum a decretat generalul încruntat, Peşcheş În final, preiau de la Eugenia Ţarălungă salutul poe- Curcanul (ostaş la arma izmană, marmită, obială). Bun tic: Bine & bine! nick-name i-aţi găsit, din seria Miki Şpagă şi Şpagat- Iaşi, 29 iulie, 2012. hon. P.S. Oare am rămas pe crucişător? N-am vrut să Curcanii sunt sobri, „aprob pozitiv”. De râs râd cur- dăm berbecul (perfect bărbătesc!) din capul statului pe cile lor, ei numai se fac de râsul lumii. Nevasta curcă două gâşte, conform îndemnului pleşesc. Aşa că vacii râde de bărbatul curcan (cunoaşteţi ornitologie, nu noastre cu uger roz, ca să rămânem în universul ani- glumă), când ştie că-i colonel fără să fi făcut armata. Şi malier, i-i bine. câţi presari „imparţiali” şi profitori n-au obţinut grade fo- Să nu înjuri ca Emil Cioran de cioara mă-sii? SAECULUM 5-6/2012 9 PRO registrul LIS Liviu Ioan Stoiciu

JURNALUL POEMELOR

(Nota LIS-2012: Poemele îşi aleg aici zilele de jurnal. şi are pe el un fâş vechi… Mănânc şuncă şi drob cu Zile în care poemele au fost scrise. Poeme inedite, ră- muştar, ciocnesc o vişinată (abia mă ating de pahar) şi mase în sertar, nepublicate, asemenea jurnalului. Jur- beau o cafea. Am adus cu mine o pungă mare cu pâine nalul e şi el scris de mână, într-un registru masiv. Sunt veche (pentru porci), o pâine întreagă, o sticlă mare în anul 1988, pe 19 februarie am împlinit 38 de ani, lo- goală, cremă neagră şi ţigări Carpaţi fără filtru pentru cuiesc la Focşani, la bloc, alături de prozatoarea Doina tata, plus cizmele roşii de cauciuc ale copilului şi un fla- Popa, soţie, şi de Laurenţiu, fiu, la 12 ani; sunt bibliote- nel. Am adus cu mine şi fişe de cititor pentru biblioteca car la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea din comuna Rugineşti (datorie de serviciu; sunt obligat – BJ. De data asta am găsit în sertar poeme originale să fac „îndrumare pe teren”, un fel de inspecţie cole- scrise în două zile, la rând. Se înţelege, o altă parte din gială), luate degeaba, aduse înapoi la Focşani. Apropo: poemele scrise în 1988 au fost publicate în volume ale am trecut şi pe la autogară şi am aflat că la Rugineşti a mele sau în reviste, rătăcite, uitate, ascunse, nu ţin nicio rămas împotmolit un autobuz plin, drept pentru care nu socoteală a lor.) va mai pleca nimic pe traseu, neaşteptat… Ce să fac? Am trecut pe la Primăria adjudeană, mai departe: unde Sâmbătă, 16 aprilie 1988 mi s-a pus o ştampilă pe delegaţia BJ şi unde o doamnă Dorm prost, la gândul că n-o să mă scol la ora 6: drăguţă mi-a surâs, spunându-mi că mă cunoaşte, cine bărbierit proaspăt, mă îmbrac exact cum mă îmbrac o fi? Nu mai cunosc deloc lumea adjudeană. (Nota LIS- pentru serviciu. Afară, de necrezut, s-a reaşezat serios 2012: Sunt plecat din Adjud, practic, din 1967, când am zăpada şi fleşcăiala e teribilă: dau jos din cămară ciz- terminat liceul şi am poposit la Baia Mare la facultate, mele „nemţeşti” îmblănite, strâng turul pantalonilor în abandonată rapid, am venit profesor suplinitor la Rugi- ele. Mănânc în fugă obişnuitul ceai neîndulcit, cu mar- neşti-Vrancea, apoi în octombrie 1968 am plecat volun- garină şi gem. Vin grăbit în staţie la „Materna”, de unde tar în armată, după intrarea trupelor sovietice în iau autobuzul, stau la coadă la bilete în gară. Personalul Cehoslovacia; după stagiul militar de un an şi patru luni are întârziere un sfert de oră. Voi citi în tren din Cronica la Bârlad, la artilerie, la comandă, la radiotransmisiuni, de vineri (documentarul lui Florin Gheorghiţă, în princi- am plecat în ţară, la mină la Bălan, apoi la ziarul Infor- pal). Coborât la Adjud, unde zăpada e mai mare (până maţia Harghitei, la Miercurea Ciuc, apoi la Bucureşti în dincolo de gleznă, cu mult; totuşi, suntem în 16 aprilie!). toamna anului 1972, la facultate, am condus un cenaclu Îmi e şi milă să mă uit la zăpada grea de pe crengile de studenţesc; am schimbat multe locuri de muncă, ne- zarzăr înflorite. Vin la Casa de cultură din Adjud, aflu că având din ce să mă întreţin, am plecat din Bucureşti iar nu e nimeni aici, toţi sunt la „judecata de apoi” la Foc- în ţară, m-am întors de la o mină din Petroşani la Bucu- şani, azi. Vizitez magazinele din centrul oraşului, cum- reşti, din Bucureşti am plecat în toamna anului 1974 la păr ciocolate mici-mijlocii de trei feluri (alte mari nu sunt) Cluj, iar în mai 1975 am venit la casa părintească la pentru copii şi napolitane, mă costă 50 de lei. Curios, Adjud, după ce Doina Popa a rămas gravidă; dar după mă recunosc doi tineri, care-mi spun pe nume fără să căsătorie, din iulie 1975, când s-a născut fiul, Laurenţiu, se prezinte: unul, la Casa de cultură, altul la una dintre am locuit la Focşani până la Revoluţie) Vin iar în oraş, librăriile oraşului (arătându-mi cum stau grămezi nede- după ce mănânc la ai mei, după ora 10, copiii tocmai ranjate cărţile poeţilor vrânceni). Trec pe la farmacie, pe pun în ograda casei părinteşti morcovul şi nasturii omu- la sora Melania, nepoţii mei şi fiul sunt la tata şi mama, lui de zăpadă, tata s-a mai liniştit, că înjura ca la uşa vin în strada 30 Decembrie, numărul 11 (la casa părin- cortului (copiii îl sfidează, mai ales Laurenţiu). Îl averti- tească). Mă sărut cu toţi, le împart ciocolăţele şi napo- zez pe Laurenţiu să nu se ude pe pantaloni, neavând litane. Tata şi mama sunt furioşi pe copii că se udă şi schimburi, că o păţeşte dacă răceşte doar din joacă. răcesc, dezbrăcaţi cum ies afară, nepoţii şi fiul îmi cer Intru iar în magazine, cumpăr cinci becuri de 75 de waţi mie voie să rămână în zăpadă să se joace, au făcut (35 lei), plus un poster-afiş color, mare, pentru prima deja un bulgăre enorm de zăpadă, adus de la poartă la oară văzut la vânzare, cu portretul unei tinere frumoase nuc: vor face un om de zăpadă cât mine. Sunt uzi din brazilience (20 lei) şi 12 suluri de hârtie igienică (30 lei). cap până-n picioare şi Cosmin şi Arthur (Nota LIS-2012: Plus o carte de dulciuri. La ora 11.15 vin acasă la Iulia Cosmin Ţovârnac e fiul sorei Melania, iar Arthur e fiul Rebegea (care scrie versuri): mă primeşte sora ei, fratelui Marian; azi, Cosmin e în Italia, „plecat la muncă”, Stela, mai târziu apare şi tatăl ei, pensionar (încă mai e cetăţean italian, iar Arthur, absolvent al facultăţii de face un ciubuc de 1.000 de lei lucrând la CEC). Poeta Turism, patronează o cafenea la Bucureşti) şi fiul meu, învaţă la română-latină, aflu că lunar îl frecventează pe Laurenţiu. Fiul, Laurenţiu, e în cizmele mari ale lui tata Ion Rotaru (care îi trimite teste prin poştă, totodată). 10 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Legăm greu o vorbă: îi privesc biblioteca, mă uimesc nunt. Nu e iar apă caldă la robinete (nenorociţii, deşi e autografele unui domn cu trei cărţi publicate, Aurel D. sâmbătă şi toţi românii visează să facă o baie), stau la Câmpeanu, de care acum aud. Sunt servit cu coniac, televizor, la un nesperat film american de cinematecă, abia mă ating de el, beau un ness. Iulia Rebegea ia an- de dragoste, cu Gregory Peck. Cos azi cu acul mare şi tibiotice, are două degete inflamate de la manichiuristă, cu sula geanta de şcoală a fiului (dăruită de poetul Virgil îmi spune. O invit să-mi citească poezie, nu-mi citeşte, Huzum!), făcută praf de copil, va trebui să mai cos la e timidă. La ora 13 sunt înapoi la casa părinţilor mei: le ea şi în altă zi. Doina face sarmale în foi de varză şi viţă dau jumătate de litru de ulei de floarea soarelui drept de vie şi o excelentă ciorbă de fasole. Plus fasole cu mulţumire că au avut grijă de Laurenţiu. (Nota LIS- usturoi, pentru prânz. Face şi ea curăţenie în dormitor 2012: Nu se găsea ulei de floarea soarelui în magazine, şi bucătărie. Pic de somn, după ce se culcă fiul în ca- am făcut rost atunci de un litru, la Iulia Rebegea) Nu e mera lui şi Doina în dormitor, la ora 23.25 încerc să în- curent electric, bătaia de joc a autorităţilor ceauşiste de- cropesc un poem, scriu doar câteva versuri, la 23.45 păşeşte orice imaginaţie. Nu putem vedea nimic la te- abandonez, adorm cu capul pe birou, vin şi mă culc. levizor. Mâncăm brânză (făcută din lapte cumpărat de Urâtă vreme e afară… la stat, mama se scoală cu noapte în cap să-l cumpere) cu smântână şi urzici cu orez, după ciorbă, copiii îşi fac E o atmosferă lascivă de cap, răzgâiaţi, se încurajează unul pe altul (Laurenţiu are 12 ani, e mai mare decât Cosmin şi Arthur). Înainte În uşa lăptăriei, slujbaşele, cu nasturi lucitori de ora 14 apar, pe rând, fratele Marian (care lucrează şi la CAP Adjudu Vechi, electrician) şi sora Melania, vor mânca şi ei. Aflu că s-a fisurat barajul mare de la Răcă- cu mâinile în buzunare, goale sub ciuni, Siretul a luat proporţii, sunt inundaţii, 500 de oi au halat, îşi surâd una alteia, trăgând cu ochiul la fost izolate la Şişcani pe o insulă şi fratele Marian e obli- gesturile gat, cu angajaţii CAP, să meargă trei kilometri până la obscene ale pifanilor aşezaţi la terasa din un baraj mic să poată să le ducă de mâncare, CAP Ad- faţă, având senzaţia judu Vechi neavând nici o barcă. Bietul frate… Ne sim- ţim bine în familie. La ora 14.45 mă enervez, Laurenţiu că sunt trase pe sfoară. Căscând habar nu are să-şi facă bagajele, nu ştie unde-i sunt hai- nele de schimb, le va lăsa aici, fiind la Melania acasă somnoroase aşa, din senin şi cu o tensiune (la bloc), va îmbrăca o scurtă de fâş a surioarei mele. interioară, nervoasă, de origine Mama îmi pune în bagaj o sticlă cu legume conservate, bine cunoscută, ce avea frunză de viţă de vie conservată şi varză murată… Tata ţine neapărat să ne conducă la gară: pentru prima oară să le îmbujoreze şi să le încoroneze cu constat că tata nu mai poate merge repede, el era în- câte o floare de lotus din tabloul de pe perete, totdeauna primul (de la el am învăţat eu să merg re- floare pede), la jumătatea drumului îl rog să se întoarcă. E cu forme excitante, concrete… noroi, sunt bălţi peste bălţi, plouă acum, nu mai ninge. Încoronare care le dă de gol slăbiciunea, far- Cumpăr bilete de tren pentru Focşani şi urcăm în per- mecele şi sonal după ce traversăm un accelerat staţionat în gară, găsim locuri libere, eu citesc din România literară, Lau- diavolii din ele, că prin renţiu citeşte rubrica de sport din Săptămâna şi Cronica. Îl ia frigul pe Laurenţiu, vagonul e neîncălzit, va mai îm- farmecele şi diavolii din ele pot fi explicate brăca un flanel. Mama i-a împletit o pereche de ciorapi toate. În uşa groşi de lână, îi încalţă. Coborâţi la Focşani, venim cu lăptăriei, unde băşicile de aer din lapte ating autobuzul până la Capelă. Laurenţiu rămâne acasă, ne temem să nu aibă păduchi, nepotul Arthur a fost găsit slujbaşele pe obraji, scânteind cu păduchi de sora Melania, i-a luat de la şcoală, de la în soare… ţigani, Doina îl controlează. Doina îmi atrage atenţia că nu mai avem nici zare de zahăr în casă. Merg şi stau la Duminică, 17 aprilie 1988 coadă la pâine (4 lei bucata, cumpăr patru, pe trei zile, Dorm toropit până ce fiul, Laurenţiu, la ora 8, se pe cartelă) şi la zahăr, se dă câte un kil de persoană, pune pe picioare şi dă drumul cu sonorul tare la televi- 45 lei. Vin cu ele acasă şi plec iar – la Olga Năsturaş, zor – îi dau să mănânce, după care el pleacă la cinema, cumpăr ziarul Milcovul (care se miră, la pagina de cul- la un film de lung metraj de desen animat… Întors în tură, că am participat şi eu la… Şezătoarea ce a avut pat, la 9.30 mă trezeşte Doina, „dc”. Duş. Mă culc iar, loc la Casa Cărţii), Suplimentul de fotbal şi Magazin, şi după ce mănânc din ce a lăsat copilul în farfuria cu un săpun de 10 lei. Merg apoi la cofetăria „Teatru” şi brânză de vaci cu smântână. Abia înainte de ora 13 mă cumpăr patru prăjituri „Indiene”, 23 lei, iar de la florăria pun şi eu cu adevărat pe picioare. Îl cert pe Laurenţiu de peste drum cumpăr o garoafă. În sfârşit, revenit că şi-a lăsat guma de mestecat la întâmplare, că pune acasă, intru în „hainele de interior”. Mătur holurile şi le bomboanele lipicioase pe mobilă, că plescăie la masă şterg cu buretele, fac în sufragerie curăţenie în amă- – după nici o săptămână de nesupraveghere (cât a stat SAECULUM 5-6/2012 11 PRO registrul LIS la Adjud, la sora Mela şi la părinţii mei). Afară plouă şi e trez, dacă nu, le arunc): de la ora 17.30 la 18.15… Lau- frig al dracului, 3 grade, bate un vânt tăios – ce ghinion renţiu se duce şi în această seară la cinema, la un film pe focşăneni, la stadionul „Milcovul” e programat azi un iugoslav. La întoarcere se va ocupa tot de almanahul meci oficial de rugby, România-Spania în Campionatul „Contemporanul”. Mănânc un ou roşu la ora 18. La 20 European, toate întreprinderile au vândut cu forţa bilete mâncăm ciorbă de fasole şi sarmale cu hrean. La tele- de 50 de lei, ba chiar la Doina, la Liceul 1, s-au dat câte vizor, alt film american, de necrezut, tot o poveste de 18 lei şi… nimeni n-a mai luat nici un bilet! De la ora 13 dragoste (cu Pavarotti, un „musical” excelent). La ora stăm la televizor, imaginea se dă uneori peste cap, 22.30 se culcă şi Doina şi Laurenţiu. Azi am făcut baie enervându-ne. Doina citeşte în prostie şi azi, tot o tra- generală şi mi-am tăiat unghiile (afară de degetele ară- ducere, după un austriac. Pe mine mă doare capul şi tătoare, cu care dactilografiez, mâine având nevoie de am puternice avertismente de rău din partea omoplaţi- ele; dacă tai unghiile, mă dor buricele degetelor când lor, resimţind plămânii (marea mea sensibilitate), iar trag bat). Face baie generală şi Laurenţiu, îi tai şi lui unghiile. la boală? Vai de capul meu: de la ora 16 mă întind în De la 22.30 scriu în acest jurnal, ascultând Radio Eu- pat în dormitor pentru aproape o oră, să mai calmez du- ropa Liberă. Cum mai trece viaţa… De la ora 0,15 scriu rerile. Îi atrag atenţia Doinei că ar putea să facă din al 5-lea poem al acestei săptămâni, până la 0.45: fapt brânza învechită de vaci ceva să n-o arunce: va face o cu totul excepţional (Nota LIS-2012: Nu ştiu unde sunt budincă excelentă. Termin, pe furiş poemul început astă celelalte trei poeme scrise în această săptămână, pro- noapte (Nota LIS-2012: Aşa scriu eu poemele, „pe babil le-am inclus în vreun volum de-al meu de versuri furiş”, fără să fiu văzut de cineva, pe cât posibil, retras sau le-am publicat în reviste după Revoluţie şi le-am ră- în singurătate la birou, în deplină linişte, fără vreun apa- tăcit; din păcate, n-am răbdare să ţin evidenţa poeme- rat deschis, să mă pot concentra; mă aşez la birou şi lor, cât de cât, nu vreau să depind de ele.) aştept, dacă „vine inspiraţia” şi curg versurile de la sine, spontan, bine, dacă nu, nu, abandonez după jumătate de oră; eu scriu numai poeme de sertar; de fiecare dată Migraţii le transcriu: dacă la recitirea lor, după o lungă perioadă, descopăr că au o minimă valoare sentimentală, le păs- Ah, anotimp al migraţiei, cu umbrele tale greu de desluşit, refuzând să dai de gol numele celor care făceau gălă- gie, protestând. Că de ce trebuie să migreze? În fond, te preocupă doar amorul lor propriu…

Trasate cu cretă neagră: umbre ale unor su- flete din familie, în formă de păsări cu un singur picior (celălalt picior îl ţin ridicat), simbol al intrării noastre în declin. Venind din drumurile ţinute secrete. Plus o galerie de clopote – ne- simţite până la plecare. Nu

sufletele făceau gălăgie protestând, ci meteoriţii carbonizaţi în cădere, care stârnesc patimi anorganice,

porniţi spre faza de celulă vie: ah, anotimp al migraţiei…

Îmi piere cheful la gândul că trebuie să mă ocup de curăţenie în apartament cu var şi vopsea, e un proiect amânat, care a devenit presant deja… Mă culc după ora 1: afară plouă, vor fi iar inundaţii?

Compasiune, acuarelă (3 august 2012. Bucureşti) 12 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri Constantin Călin

„SCRIU ATENT DOAR LA ADEVĂR”

„Cine are şansa lăria, ce n-a fost tocmai un paradis, despre icoanele de de a se afla în lumină ale părinţilor, Minodora şi Nicolae Călin, despre apro pierea lui Con- primele contacte cu cartea şi biblioteca! Cum se văd as- stantin Călin, poate tăzi Udeştii Sucevei, după aproape cinci decenii de vie- chiar în intimitatea ţuire urbană? Ce nostalgii aveţi? Ce regrete? sa, ar putea avea revelaţia unei na- CONSTANTIN CĂLIN – Dragă prietene, în răspun- turi generoase şi surile mele, eu am să fiu mai direct. Am să vorbesc, cum pănite, cordi- cum vorbim la telefon: neconvenţional. Udeştiul e un loc ale şi apolinice, pe care îl vizitez rar, însă de la care mă revendic per- fiind crescut, for- manent. Un reper cardinal, indelebil. Când visez, topo- mat în spaţiul grafia viselor e, adesea, cea de acolo. Nu o dată şi magic al Bibliotecii personajele lor. Udeştiul de sub frunte e mai pregnant şi fortificat în as- pentru mine decât Udeştiul real. Apropierea de acesta prele confruntări din urmă îmi dă, de la o vreme, un gen de emoţii de ale vieţii, erudit care am început să mă feresc. Prima, cea mai izbitoare, fără ostentaţie şi e emoţia înstrăinatului. Au murit părinţii; au murit mătuşi, apărător tenace al unchi, veri (unul chiar în această vară), verişoare, co- tablei de valori tra- legi, prieteni, vecini; cumnatul. Au murit profesorii care diţionale. Cine i-ar m-au învăţat. S-au dus în Deal (locul cimitirului) citi cărţile – trei tomuri substanţiale de exegeză ba- aproape toţi cei cărora, întrucât erau mai mari decât coviană şi alte trei de publicistică sagace, densă şi mine, le spuneam „Bună ziua!”. Casa în care m-am năs- uimitor de variată, ca tematică – ar putea avea sur- cut e vândută. Trebuie să mă ţin tare ca să nu devin ele- priza să descopere, dincolo de informaţia aşezată giac... E inconfortabil şi un pic umilitor să te întorci gospodăreşte în falduri atractive, un autor al inimii necunoscut în locuri cunoscute. Sunt convins că înţelegi şi nu un cerebral uscat şi scorţos. El este nu numai dintr-odată ce înseamnă ireversibilul şi inexorabilul. criticul şi istoricul literar, aflat într-o tulburătoare Dar şi numai să te gândeşti la satul natal nu-i defel descendenţă spirituală cu omul şi poetul Bacovia, simplu: sunt necesare zeci de aproximări şi disocieri. obiect de studiu şi iubire creatoare, dar şi filologul, „Lumea nouă” de azi n-are aceleaşi aspiraţii şi tendinţe memorialistul, publicistul de atitudine, nu în ultimul ca ale lumii în care m-am format. Atunci, lucrul cel mai rând, observatorul moral, cu ochii vii şi neiertători important părea „să faci şcoală”, să mergi cât mai de- îndreptaţi spre prezent, refuzând categoric tipul parte pe acest drum. Acum, mi-e şi teamă să întreb câţi pragmatic, cinic şi lucrativ, dar şi inepuizabila dicta- copii intră la liceu sau câţi ajung studenţi. Satul a suferit tură a zeflemelei, cu faţa întoarsă reverenţios spre prefaceri economice şi de mentalitate. Pe cei de dinain- trecut şi, o alta, dramatic-îngrijorată spre viitor. De- tea mea şi pe mine, motivarea pentru a învăţa ne-a parte de orice vanitate, autorul „Dosarului Bacovia” dat-o sărăcia; pe cei de azi îi demotivează o anume şi al „Stăpânirii de sine” a avut şi are suficient orgoliu prosperitate. Şcoala din sat se numeşte „Acad. Hara- pentru a-şi conserva identitatea, probând – prin tot lambie Mihăescu”, care a fost un eminent latinist şi bi- ce a făcut şi face – profesionalism şi rectitudine mo- zantinolog. El a urmat liceul stând la o gazdă amărâtă rală. El face parte din stirpea nobilă a cărturarilor şi hrănindu-se pe sponci: tatăl îi aducea joile (ziua de care asigură, prin demersul lor decent şi temeinic, târg la Suceava) o desagă cu făină de porumb şi o pu- substanţă şi distincţie marginii, cultivate cu asidui- tinică de lapte acru; atât. Lângă şcoală e Casa Memo- tate întreaga viaţă.” (M.D.) rială „Eusebiu Camilar”. Autorul Cordunului a dus-o şi mai greu, fiind nevoit să-şi întrerupă studiile şi să în- „Dacă eşti rezonabil, te aşezi singur cerce experienţe de tip gorkian. H. Mihăescu şi Eusebiu la locul potrivit” Camilar au fost, în epoca facultăţii, modelele mele de perseverenţă. În ciuda dificultăţilor pe care le-au avut MIRCEA DINUTZ – Stimate domnule Constantin de surmontat, doi învingători! Mă îndoiesc că ei mai fi- Călin, în destule pagini din „Gustul vieţii” (2007) şi „Stă- gurează ca exemple pentru tinerii udeşteni ai vremurilor pânirea de sine” (2010), dar chiar în textele de istorie li- de azi. terară, există flash-uri, pagini atinse de flacăra mereu vie a amintirii, despre anii de început, satul natal, copi- În ţară, sunt sute de sate, cât şi oraşe, care n-au dat SAECULUM 5-6/2012 13 PRO contemporanii noştri nimic remarcabil sub raport intelectual, din care nu s-a „ridicat” nimeni. Prin numărul celor ce-au pornit din el, Udeştiul are puţine analogii: scriitori, doctori în ştiinţe, medici reputaţi, militari cu grade mari. Existenţa unor precursori stimulează, dar în acelaşi timp invită la mo- destie. Dacă eşti rezonabil, te aşezi singur la locul po- trivit. Eu am fost mereu conştient că n-am talentul de evocator al lui Camilar şi nici ştiinţa de lingvist a lui H. Mihăescu. Astfel am ajuns la... critica literară! Mă întrebi de nostalgii, de regrete. Legate de Udeşti, n-am. Am, în schimb, decepţii. De aceea l-am scos până şi din planurile mele de vacanţă. Evoluţiile locale nu mă încurajează. Aflu lucruri dezolante: pe fiecare uliţă e câte o crâşmă cu steagul UE la uşă. Pământurile rămase pârloage s-au înmulţit. Laptele trebuie cumpă- rat de la târg. Bătrânii sunt mohorâţi. Profesorii – majo- ritatea – navetişti. Abonaţii la ziare şi reviste – foarte rari. Ghidul general în materie de politică şi societate e televizorul. Comunitatea e scindată religios...

M. DINUTZ – Să părăsim satul natal... Aţi fost, mai întâi, elev al unui liceu din Iaşi, mai apoi, student al Uni- versităţii „Al.I. Cuza”, profilul filologie (1956-1963). Prac- tic, aceştia sunt anii în care v-aţi format ca intelectual. Ce şi cât datoraţi capitalei moldave? Care erau perso- nalităţile luminoase ale universităţii ieşene din acei ani?

C. CĂLIN – După absolvirea şcolii elementare, îm- preună cu alţi opt băieţi din sat, am plecat (sună Ora de lectură, cărbune aproape ca-n „Peneş Curcanul”) să dau examen de in- trare la liceul militar. Adunarea şi trierea (care pentru in- m-am rugat lui Dumnezeu să rămân. Un ţâr pe vremea fanterie, care pentru marină) s-au făcut la Comisariatul aceea, aş fi putut invoca motive medicale. Am suferit din Suceava, iar plecarea, noaptea târziu, din gara Iţ- însă mereu de „sedentarism”, un amestec de inerţie şi cani. În ambele locuri, m-a însoţit mama, care voia loialitate. N-am imaginaţia alternativelor, fie locuri, fie să-mi mai dea sfaturi chiar şi după ce fusesem preluat persoane. A schimba liceul militar cu un alt liceu ar fi de ofiţeri şi inclus în grămadă. Nemaiputând, nu s-a în- fost, credeam, un eşec. Or, mie întotdeauna mi-a fost tors acasă pe drumul obişnuit, ci a pornit pe linia ferată, frică de eşecuri: corijenţe, sancţiuni disciplinare. O de la Iţcani la Vereşti, 16 km, prin beznă, cu speranţa teamă venită (am înţeles mai târziu, autoanali - că mă va zări atunci când trenul va trece pe lângă ea. zându-mă) din complexul sărăciei. Şi chiar a avut impresia că m-a zărit! Cu jumătate de Paradoxal, peste ani, văzând că stârnesc mirare inimă ar fi vrut să reuşesc, cu jumătate – nu. De altmin- multora spunând că am făcut un liceu militar, l-am lău- teri, peste câteva zile, sfătuit de un profesor, tata m-a dat, formulând elogii la adresa profesorilor, între care fi- înscris şi la liceul din Suceava, căci, „pe baza notelor”, losoful Petre Botezatu, care ne-a predat logica. Odată lucrul era atunci posibil. Până la urmă, din cei opt, am cunoscut acest detaliu din curriculum, unii mi-au co- rămas singurul. Examenul l-am dat la Predeal. Dar, mentat calităţile şi defectele din această perspectivă. reînfiinţându-se Liceul Militar „Ştefan cel Mare”, de Ce pot confirma e că eforturile şi suferinţele s-au con- acolo am fost mutaţi la Iaşi. Aci am ajuns, de asemenea, vertit într-un capital de sănătate şi rezistenţă (fizică şi într-o noapte, ameţiţi de monotonia călătoriei cu trenul. morală). Dacă am ajuns la vârsta de acum, o datorez În camion, trezit de curentul rece, am parcurs drumul în bună parte armatei. de la gară la unitate impresionat de luminile oraşului, În capitala Moldovei am revenit după doi ani de începând cu cele de la Râpa Galbenă şi apoi de pe şcoală militară la Braşov. Sublocotenent de artilerie an- Copou, mai dese şi mai puternice decât tot ce văzusem tiaeriană! După o pregătire sumară de nici două săptă- până atunci. (Trebuie să adaug că Udeştiul nu era încă mâni, am reuşit ca bursier la Filologie, fapt salvator. electrificat, iar în incinta şcolii din Predeal erau puţine Necesitatea bursei m-a transformat, de la început, becuri.) În lumina zilei, oraşul l-am străbătut abia când, într-un student conştiincios. Am învăţat astfel şi ceea ce după o lună, echipaţi ca pentru defilare (caschetă, tu- nu mi-a plăcut: de pildă, slava veche. Cu două excepţii, nică bleumarin, pantaloni de aceeaşi culoare cu lampas mi-am stimat profesorii, preţuind căldura comunicării lui roşu), ne-au scos la teatru. I.D. Lăudat, multilateralitatea, orizontul larg al lui Al. Viaţa de liceu militar nu mi-a plăcut, dar n-am între- Dima, eleganţa gesturilor critice ale lui Constantin Cio- prins nimic să scap de ea. Dimpotrivă, m-am străduit şi praga, aplicaţia doamnei Maria Platon, erudiţia şi mo- 14 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri ralismul lui Teofil Simensky, pasiunea exegetică a lui Al. de normă la revista „Ateneu”. Dar, ridicat pe valul entu- Husar, ştiinţa de romanist a lui Ştefan Cuciureanu, si- ziasmului, atunci nici n-am observat-o. Era un sentiment guranţa opiniilor de gramatician ale lui Dumitru Gafi- aparte, de putere, să fii cu un picior într-un loc şi cu ce- ţeanu, amploarea sondajelor în istoria limbii literare ale lălalt în altul. Institutul mă obliga la consistenţă, revista lui Gavril Istrate, acurateţea interpretărilor lui Liviu Le- mă ajuta să am vederea liberă. O vreme, am slujit – onte. Curiozitatea m-a dus şi la cursurile de istoria filo- cum se zice acum – drept interfaţă pentru cele două in- sofiei susţinute de Ilie Grămadă. Din păcate, n-am aflat, stituţii. Am stimulat pe mulţi să scrie, sugerându-le teme decât după un deceniu de la absolvire, că, pe când şi subiecte, ajutându-i stilistic când textele nu erau cum eram student, trăiau în Iaşi G.M. Cantacuzino şi Petru trebuiau să fie. Dacă e să compar, în epoca la care mă Caraman. refer, dar şi mai târziu, revista mi-a dat mai multe satis- facţii decât învăţământul. „Revista mi-a dat mai multe satisfacţii decât învăţământul” „Bacovia a fost punctul la care m-am întors după fiecare nereuşită” M. DINUTZ – În 1963 aţi devenit preparator-asistent al Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău, unde, de M. DINUTZ – În 1970, de nu mă înşel, v-aţi înscris altfel, ne-am şi cunoscut (eu, în ipostaza de student) câ- la doctorat cu o teză despre viaţa şi opera lui Bacovia, ţiva ani mai târziu. Care au fost primele Dvs. impresii? iar în acelaşi an figuraţi în planul Editurii Junimea, cu o Cum aţi reuşit să vă acomodaţi, ţinând cont că, în vara carte pe aceeaşi temă. Aceasta a apărut… în 1999, cu anului imediat următor, apărea primul număr al revistei titlul „Dosarul Bacovia”, vol. I, „Eseu despre om şi „Ateneu”, de al cărei destin v-aţi legat existenţa până epocă”, iar teza de doctorat aţi susţinut-o în anul urmă- astăzi? Între a fi profesor şi a fi redactor la o revistă de tor. Pentru cine v-a citit cărţile întrebarea ce urmează cultură ce aţi alege acum? În sfârşit, care dintre cele poată să pară inutilă: ce anume v-a făcut să întârziaţi două ipostaze v-a adus mai multe satisfacţii? atât de mult asupra solitarului pustiilor pieţe sau, altfel formulat, când aţi realizat că omul şi opera bacoviană C. CĂLIN – Până la 23 de ani n-am văzut Bacăul merită o îndelungă şi de folos zăbavă? decât din tren şi nu m-am gândit nici o singură dată că aş putea ajunge aci. Eram convins că merit să fiu ie- C. CĂLIN – M-am înscris la doctorat fără a avea în şean. După prima fază a repartiţiei, eram. Aceasta a minte vreun gând carierist. Într-adevăr, cu el luat, puteai avut loc înaintea examenului de stat, unde puţin a fost spera la o promovare mai rapidă. Însă din motive – să să nu fiu „trântit”, din cauza unei doamne grase şi ab- le zic – sociale, eu am părăsit Institutul, trecând în re- surde, M.F., faţă de care fusesem cândva, la un semi- dacţia revistei. Nici aci, nici dincolo, n-am avut com- nar, insolent. În noua situaţie, a trebuit să merg să iau plexe de inferioritate în faţa vreunui „doctor”. De ce să o altă repartiţie de la Cluj, ales în acel an drept centru le am? Ca redactor, am văzut destule materiale slabe, pentru repartizarea absolvenţilor de filologie din în- câlţoase semnate de conferenţiari şi profesori doctori treaga ţară. În mintea mea, încă plină cu aburii vinului (în socialism ştiinţific, pedagogie, agricultură, biologie, de la banchet, plănuisem o „răzbunare” autodistructivă: istorie). Unii îşi puneau titlul în faţa numelui ca pe o pa- aceea de a mă cere în cel mai nenorocit dintre sate. văză care să-i apere de eventuale critici. Pe cei ce au M-a salvat profesorul Istrate, decanul seriei noastre. superstiţia lor, titlurile îi intimidează. N-am avut-o. Şi nici La Bacău am venit în după-amiaza zilei de 31 au- vanitatea de a mă etala cu ele. În cei doisprezece ani gust 1963, o duminică. Gara arăta întocmai ca în epi- trecuţi de când eu însumi sunt doctor, am folosit acest grama unui autor interbelic: „...lungă ca un crocodil, / Şi titlu o singură dată, sub o prefaţă despre Mitropolitul scundă prea din cale-afară”. Pe strada 6 Martie (actuala Varlaam, la insistenţa îngrijitorului ediţiei. Ai fost în apar- Ioniţă Sandu Sturdza), mărginită de castani, armeni, tamentul meu: ai văzut vreo etichetă cu „doctor” pe uşă, evrei, români ieşiseră cu scăunelele pe trotuarul mătu- vreo diplomă înrămată? În treacăt fie zis, şeful de scară rat şi stropit, ca să ia aer şi să se răcorească. Oraşul mă crede coleg de meserie cu el, adică inginer!... avea încă ritualuri de „târg moldovenesc”. Lângă Libră- Întârzierile pe care le-ai relevat şi care, pe drept, ria „Cartea Rusă”, situată vizavi de Biblioteca Jude- contrariază mi-au adus numai prejudicii. Unii au crezut ţeană, am întâlnit un coleg (Valeriu Traian), care s-a că nu pot, nu că nu vreau, că nu-mi trebuie. Nu ştii ce oferit să mă găzduiască în prima noapte băcăuană. înseamnă să trăieşti între „oameni cu doctorate” şi „oa- Institutul Pedagogic de 3 Ani era, cum ştii, dincolo meni cu cărţi”, tu neavându-le. Cât tapaj, câte insinuări, de barieră, într-o zonă liniştită. Preparator (ca în acte) câte maliţii! Câtă răbdare, cât umor îţi trebuie ca să ne- n-am fost nici o singură zi. Ar fi fost foarte bine să fiu, utralizezi „otrăvurile” pe care ţi le servesc! După cum deoarece aceasta ar fi însemnat să stau mai tot timpul vezi, am rezistat. în bibliotecă. Mi s-au dat însă atribuţii de asistent: în- Întârzierile denotă, totuşi, un lucru: că am pendulat drumarea unor grupe de practică, seminarii. Pentru între avânturi şi dezgusturi, între siguranţă şi nesigu- mine, Institutul n-a constituit cea mai favorabilă dintre ranţă. Am început şi am abandonat mai multe „şan- şanse. Obligat să fac în pripă cursuri de nivel universitar tiere”. Înainte de înscrierea la doctorat: un Mircea şi să-mi întind compasul în direcţia mai multor materii, Eliade, un Constantin Stere (propuşi, dar neacceptaţi am fost exploatat la preţ mic. Tot exploatare a fost pres- ca subiecte de teză). Pentru fiecare m-am documentat tarea unei norme şi ceva cu o leafă pentru o jumătate câte un an. După înscriere: o sinteză despre Romanul SAECULUM 5-6/2012 15 PRO contemporanii noştri istoric românesc, o Introducere în opera lui Perpessi- n-am niciun reproş. Mă despart totuşi de el în anumite cius, din care am şi publicat fragmente. Sunt uşor de- privinţe. Cert este că n-aş putea trăi ca Bacovia. Oricât zolat că, neştiind aceste „ratări”, chiar şi prietenii mei m-aş trage la margine, nu pot pierde interesul pentru cred că am stat doar cu Bacovia pe masa de lucru. Nu, centru. Există un grad de pasivitate în comportamentul Bacovia a fost punctul la care m-am întors după fiecare său pe care nu mi-l pot însuşi. Nu mă pot anula ca „ani- nereuşită. Iar prin asumări repetate a devenit un „punct mal politic”, nu-mi pot anestezia reacţiile gândind la „go- de onoare”, central, al angajamentelor mele intelec- luri istorice”, nu mă pot „retrage nepăsător” din faţa tuale. S-a şi potrivit cu epoca de eroziune (senzaţia prezentului; am nervi de cetăţean! Paradoxal însă, nu mea!) pe care o traversam. În fine, am zăbovit în stu- o dată iau din opera sa expresii pe care le consider efi- dierea lui pentru că, devenind băcăuan de-a binelea, ciente... politic! am considerat că astfel îmi plătesc propriile mele datorii faţă de oraşul în care poetul s-a născut. Eu cred în „Bacovia se impune nu prin originali- ideea de datorie, atât faţă de oameni, cât şi faţă de lo- tate estetică, ci prin umanitatea sa curi. de ins comprehensiv şi sincer” „Zăbovind lângă opera sa, am ajuns M. DINUTZ – Faceţi undeva, în volumul al II-lea al să scriu despre el cu firescul cu „Dosarului Bacovia”, următoarea observaţie: Cel mai in- care scriu, într-un jurnal, despre teligent lucru făcut de Bacovia a fost acela de a rămâne el însuşi. Cu alte cuvinte, recunoaşteţi coerenţa unei mine” personalităţi poetice, cauză şi explicaţie posibilă a unei M. DINUTZ – De la volumele I şi II ale „Dosarului Ba- formule poetice inconfundabile. Judecata Dumneavoas- covia” (1999; 2004), părţi ale unui edificiu ce se anunţă tră acoperă satisfăcător şi perioada bucureşteană când, impresionant prin capacitatea de explorare, în profun- se ştie, a revenit la poezie, oricât de sporadic şi pauper? zime, a relaţiei om-operă, dar şi prin amploarea co - nexiunilor multidisciplinare ale unei epoci confruntate C. CĂLIN – Dă-mi voie să-ţi amintesc că în „Dosarul cu prezentul nostru, nu mai puţin tulbure, până la o mai Bacovia”, I, am un capitol despre „Al doilea Bacovia”, recentă apariţie editorială, „În jurul lui Bacovia” (2011), unde marchez o serie de diferenţe apărute în perioada aţi reuşit să demonstraţi că Bacovia este un inepuizabil bucureşteană. Chiar am forţat nota, spunând: Uneori pretext de cercetare, un generator de multiple semnifi- nu seamănă aproape deloc cu cel de altădată. Afirmând caţii. În ce măsură v-aţi identificat spiritual cu Poetul apoi că s-a dovedit inteligent rămânând el însuşi, pare „Plumbului”? Ce anume admiraţi şi… ce anume i-aţi re- că mă contrazic. Nu-i aşa. Consider că sunt exact în proşa, fără să uităm o clipă că omul şi creatorul sunt un ambele dăţi. Într-un caz, am privit lucrurile „fotografic”, pandant al aceleiaşi entităţi? exterior, în al doilea analitic. Unitatea dintre primul şi al doilea Bacovia o dă etica sa, care nu s-a schimbat în C. CĂLIN – Bacovia e un „nod” ce nu-i uşor de dez- etapa bucureşteană: în linii mari, poetul are aceleaşi ati- legat. Experienţa literară nu-i suficientă pentru a o face; tudini, atât faţă de viaţă, cât şi faţă de scris. Uscându-se trebuie şi experienţă sufletească. Să trăieşti, să vezi, să de bătrâneţe (fizic şi sufleteşte), natural, devine mai reflectezi. E nevoie să ai faţă de viaţă o atitudine apro- concentrat şi mai ironic. Când i-am lăudat consecvenţa, piată de a lui. Să fi gustat din amărăciuni, să fi fost atins am încercat să-l opun (fără să-i numesc) poeţilor (cei de dezgusturi. Zăbovind câteva decenii lângă opera sa, mai mulţi) care fac eforturi disperate să fie diferiţi de la am ajuns să scriu despre el cu firescul cu care scriu, o etapă de vârstă la altă etapă, mereu „actuali”, rit- într-un jurnal, despre mine. Rezultatul de care sunt mându-şi activitatea în funcţie de … mode. Variaţiile lor mândru nu e interpretarea critică a cutărui sau cutărui înseamnă dispersare. Or, relativ la propria literatură, aspect al operei, ci faptul că, înţelegându-l în semnifi- Bacovia nu dă semne de aşa ceva. caţia lui originară, m-am înţeles mai bine pe mine în- sumi decât dacă aş fi stat în preajma altui autor. Am M. DINUTZ – Găsim în volumul apărut în cursul anu- vorbit despre om şi i-am descris poezia fără superlative. lui trecut: Om al secolului al XIX-lea, prin naştere şi for- Cred că am reuşit cât de cât să-l evoc prin observaţii maţie intelectuală, Bacovia e, prin neliniştea operei simple şi cu adjective la gradul pozitiv. Bacovia e, în sale, unul dintre primii oameni ai secolului al XX-lea, pe felul său, un erou, însă nu unul flamboiant. Portretele care-i anticipează şi-i ilustrează. Fără să mă îndoiesc sale nu suportă culorile aprinse, statuia sa nu suportă de acest adevăr, m-am întrebat, mă întreb şi vă întreb poleiala. Originalitatea lui are chipul banalităţii. Poezia care sunt, în opinia Dumneavoastră, cauzele pentru bacoviană „intră” în cititor, cum intră ploaia într-un pă- care contemporanii săi au fost, cu prea puţine excepţii, mânt fără umezeală: lent, profund, insesizabil; şi du- reticenţi în faţa poeziei sale. Peste ani, din diaspora, rează. Inspirate de trecut (istoria trăită de poet), anumite Mircea Eliade mărturisea că e o surpriză pentru el versuri se potrivesc cu timpul nostru şi s-ar putea să se modul în care era perceput Bacovia prin anii ’70, ’80! potrivească şi cu viitorul. Uimesc prin intuiţia notelor de „eternitate” în manifestările umane. Şi sunt inubliabile C. CĂLIN – „Reticenţi” e un cuvânt elegant. Rezer- prin ton. Atât de fireşti, încât se integrează, se topesc vele au mers uneori până la completa ignorare sau în proza cotidiană. Faţă de omul Bacovia şi faţă de poet până la caricaturizare. De ce? Figurat vorbind, Bacovia 16 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri intervenea în muzica pe care erau obişnuiţi s-o cânte şi măsură este un avantaj sau un dezavantaj? Poate ci- s-o asculte contemporanii săi cu o altă muzică, una neva să ajungă un învingător bazându-se exclusiv pe stranie, aparent nepotrivită. Înainte şi după Primul Răz- talent? boi Mondial, nişte exaltaţi şi nişte euforici, aceştia (mai exact: mare parte dintre ei) nu puteau, organic, să guste C. CĂLIN – Ca redactor, cercetător şi recenzent li- melancoliile bacoviene. Dar, treptat, pe măsură ce slo- terar, am văzut numeroşi talentaţi – unii cu adevărat, ganurile (cele războinice şi cele constructiviste) îşi pierd alţii falşi. Cei mai mulţi de această categorie, persoane energiile şi se instalează oboseala şi decepţia, Bacovia cu vagi aptitudini („poeţi” mai cu seamă), dar cu o vani- îşi revelă acuitatea şi profunzimea. Nu puţini (inclusiv tate şi nişte pretenţii, puţin spus, exagerate. Obser- dintre membrii generaţiei lui Eliade) încep să simtă ca vându-i cu atenţie, nu mi-am putut anihila antipatia pe el. Autorul Plumbului şi al Scânteilor galbene – trebuie care mi-o provocau. Cum să-i prizez altminteri, când ei subliniat – se impune nu prin originalitate estetică, ci se plasau mereu în rolul de „fii risipitori”, iar eu şi alţii prin umanitatea sa de ins comprehensiv şi sincer. Aces- eram pe post de fraţi lăsaţi acasă? Spunând aceasta, tea sunt calităţile pentru care va fi tot mai des citit şi poate părea că i-am invidiat; deloc, niciodată! Mintea citat. Receptarea, respectiv trecerea de la – cum ziceai mea nu concepe însă privilegii fără muncă. Or, zeci de – reticenţe la abordări entuziaste, constituie lucrul cel cazuri, cei la care fac aluzie nu erau obişnuiţi cu vreo mai senzaţional din biografia lui Bacovia. Neaşteptat de muncă. „Tăiau frunze la câini” pe la casele de creaţie şi el însuşi şi, bineînţeles, surprinzător pentru cei ce, furaţi pe la sindicate: improvizau diverse „chestii”, îşi rezervau de ritmurile vremii, nu-l vedeau pe soclu şi atât de ne- treburi cu responsabilităţi minime. Neîndoielnic, unii cesar. Singular în cadrele literaturii noastre, drumul său aveau o anume facilitate la scris, dar le lipsea etica me- de la margine spre centru are însă analogii în alte lite- seriei de scriitor. Vopseau cioara şi o declarau porum- raturi: Trakl, Kafka ş.a. bel. Îi puneau fundiţă roşie şi-i dădeau drumul în vreo culegere sau în ziarul local. Ca profesor, mi-am îndem- „Mintea mea nu concepe nat studenţii şi absolvenţii să frecventeze lumea literară, privilegii fără muncă” să pună ei înşişi mâna pe condei, iar unii, printre care te numeri, mi-au devenit colaboratori. În acelaşi timp, M. DINUTZ – Aţi vorbit, în repetate rânduri, cu o am considerat că fiecare îşi aminteşte bateria de ironii adâncă preţuire, despre strădanie, rigoare, ordine inte- spuse la cursul de literatură modernă despre „autorlâc”, lectuală, onestitate şi exactitate, dar aţi privit cu oarece despre „scrisomanie”, cum a fost denumită această rezervă talentul ce justifică şi alimentează siguranţa de boală mai încoace. Pentru a nu genera năravuri rele, e sine a multor condeieri. Şi totuşi, ce este talentul, în ce necesară deci o măsură la scris şi, îndeosebi, la publi- cat. Sunt necesare pauze de reflecţie, perioade de ges- taţie, tăceri. A fost şi e prea mare pălăvrăgeală în jurul nostru, prea se cheltuie multă hârtie şi cerneală cu „texte” fără niciun ecou intelectual şi sufletesc. Deschid zilnic „Sfânta Scriptură” ca să citesc un psalm sau un fragment din epistolele Apostolului Neamurilor şi mă ui- mesc de scurtimea cărţilor ei. „Biblia” e cel mai pregnant exemplu de parcimonie literară şi o mustrare pentru scrisul fără frână, lung, pletoric. Acesta favorizează im- posturile. Ca să nu abuzez eu însumi de vorbe, am să adaug la cele ce am spus până aci că, pe cât de nesu- feriţi îmi sunt „scribălăii”, pe atât de demni de preţuire îmi apar scriitorii care-şi respectă profesiunea. Cei la care, unei înzestrări superioare îi corespunde o conşti- inţă cristalizată, superioară, şi, nu în ultimul rând, o ne- obişnuită capacitate de efort intelectual.

„Pentru mine toate drumurile duc la actualitate” M. DINUTZ – Publicistica, pe care o practicaţi, vă confirmă nu numai o lucidă şi statornică iubire pentru trecut, dar şi o nedezminţită pasiune a actualităţii, con- vins fiind că practicantul unui asemenea mod de expre- sie trebuie să aibă ochiul bun al păsărilor şi o silinţă mai mare decât a celor hărăziţi să îmbrăţişeze snopii. Cele două preocupări majore, ce v-au marcat existenţa, se completează, ajutându-vă să vă mărturisiţi, să respin- geţi cu demnitate turpitudinile şi vitregiile unor vremuri Fără cuvinte, 1 copleşite de vulgaritate, abjecţie şi impostură. Ce satis- SAECULUM 5-6/2012 17 PRO contemporanii noştri facţii şi ce dezamăgiri aţi avut în această din urmă ipos- şocant – fie genial, fie prostesc. În atari condiţii, ajungi, tază? inevitabil, să te întrebi cui eşti de folos. Eu am făcut-o de zeci de ori. C. CĂLIN – Ai dreptate: pentru mine, toate drumurile duc la actualitate. În ciuda decepţiilor pe care mi le pro- „N-am căutat niciodată să plac, cură aproape cotidian, actualitatea rămâne o pasiune dar mi-am dorit întotdeauna constantă, irepresibilă. Orice scriitor aş citi – vechi, mo- dern, clasic –, ajung la actualitate. Când compar pre- să interesez” zentul cu trecutul, mă frapează pierderea multor lucruri M. DINUTZ – Întâlnim în „Gustul vieţii” (2007) un ra- bune, îndeosebi de ordin moral: abnegaţie, credinţă, ţionament, dispus într-o formulare admirabilă, deloc sin- modestie, întrajutorare, solidaritate, generozitate etc. gura, în egală măsură adevărat şi incitant: Orice Sub zeci de aspecte, prezentul e sec şi împânzit, vai, construcţie organică, normală, se realizează (…) având de secături. Solul ideilor suferă de uscăciune ca şi solul la bază caracterul. Pe el te sprijini, la el te raportezi. De- agricol. Trăncăneala nu poate ascunde infertilitatea în ficitului de caracter i se asociază, absolut firesc, un de- domeniul concepţiilor. Situaţia pe care ţi-o descriu ficit sufletesc pe măsură. E momentul să vă întreb: în sumar are mii de cauze. Una, mai puţin discutată, e că ce lume trăim? Ce soluţii aţi vedea pentru a ieşi din alimentaţia industrială, micul confort şi divertismentul această profundă criză morală?! i-au transformat pe contemporanii noştri. Au sporit egoismul, lăcomia, perversitatea, indiferenţa, ipocrizia, C. CĂLIN – Trăim – nu încape îndoială – într-o lume injustiţia. Deşi pretutindeni sărăcia continuă să existe, confuză, neatentă la reguli, cu discernământul afectat a dispărut tema sărăciei. La fel şi cea a înstrăinării. de informaţii contradictorii şi manipulări cinice. O lume Trăim într-o lume narcotizată de miturile publicitare, in- permeabilă la cele mai alarmante zvonuri şi mistificări. capabilă să mai perceapă amploarea răului (vezi plasa- O lume fără profeţi, fără „directori de conştiinţe”, fără în- rea în zona derizoriului a „luptei pentru pace”), drumători. Când se iveşte câte unul dintre aceştia e re- gravitatea şi durerea. Admiţând că are curajul să de- pede sufocat de mediocritatea agresivă, dar bine înfiptă nunţe erorile care ne domină, problema celui care scrie în ierarhiile politice şi economice. O lume (dă-mi voie e cea a eficienţei atitudinii sale. Câţi te citesc, cine (mă să-mi continui descrierea) în care, aproape general, ne refer la factorii de decizie) ţine seama de ceea ce comportăm ca epigoni: nu credem nici pe cei ce au fost, afirmi? Dacă nu faci parte dintre guralivii televiziunilor, nici pe cei ce sunt, nici pe cei ce vin. Câţi, de pildă, mai oricât de rezonabil, de realist şi de expresiv ai fi – ni- vibrează la o vorbă de-a lui Kogălniceanu, Eminescu, meni! Din izolare nu poţi atrage atenţia decât prin ceva Maiorescu, Iorga, Ibrăileanu? Şi câţi se corectează, ci- tind-o? Polemicile, denigrările au suflat funingine peste cei omologaţi cândva ca fiind „caractere”. „Criza morală” e rezultatul nefast al sabotării prestigiilor, criză de auto- rităţi intelectuale, în primul rând. O neîncredere extinsă asupra a toţi şi a toate: „toţi mint”, „toţi sunt corupţi”, toţi sunt exhibiţionişti, toţi au plastilină în loc de vertebre. Masificarea acestor „judecăţi” provoacă alterări irever- sibile de mentalitate. Fenomenul nu poate fi limitat decât restaurând ideea de caracter. Când zic caracter, zic „om deplin”: lucid, consecvent, onest.

M. DINUTZ – Cu toate că, în principiu, nu v-aţi pro- pus să mizaţi pe armele seducţiei la nivelul expresivită- ţii, ci să avertizaţi, să convingeţi, să creaţi un viu spaţiu al reflecţiei şi al autoevaluării, reuşiţi să treceţi prin toate vămile sufletului, printr-o scriitură densă, sobră, concen- trată, echilibrată, persuasivă, nu o dată, memorabilă, plină de savoarea sacrelor învăţături, întotdeauna orien- tate spre îndreptarea fiinţei umane. În virtutea experien- ţei acumulate, care sunt armele câştigătoare ale publicistului de atitudine care sunteţi?

C. CĂLIN – N-am căutat niciodată să plac, dar mi-am dorit întotdeauna să interesez. Odinioară am cre- zut că aş putea reuşi aceasta prin jargon. Nu voiam ne- apărat să epatez, râvneam la „distincţie”. Deşi baza activităţii o aveam în învăţământ, refuzam sistematic să fiu didactic, iar la ziar scriam ca şi în revistă. Totuşi n-am Strămoşi, tuş împins lucrurile până la extravaganţă, dovadă că mi s-a 18 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri făcut complimentul că sunt „pertinent”. Mai departe aluzie la un text din „Gustul vieţii”, unde declaram că mi-am continuat drumul de publicist cultural având ca m-am născut într-o casă ale cărei ferestre aveau (lucru principală ţintă adecvarea. Am lepădat podoabele inu - rar pe atunci) oberlicht, ceea ce însemna mai multă lu- tile, poate şi groteşti, încercând să fiu cât mai simplu. mină, iar pereţii erau daţi cu var alb. Cea mai veche şi Să „povestesc” mai bine ideile, să le leg mai strâns de mai statornică iubire a mea e iubirea de alb. Albul e exemple, eventual chiar de o anecdotă, să „sudez” în igienic, protejează, dar trebuie, la rându-i, protejat. De aşa fel citatele, încât ele şi textul critic să pară acelaşi pildă, cine poartă veşminte albe are întotdeauna o grijă material. Mi-am dat seama, apoi, că puţin umor sau pu- în plus: pe unde păşeşte, unde se aşază, de ce sau de ţină ironie „prind”, relaxează. Serios – da, mi-am zis, cine se atinge. Respect albul, fie în obiecte, fie în ma- rigid – nu! Tânăr, îmi plăcea să fiu apodictic. Maturi- nifestările intelectuale, ca simplitate, acurateţe, claritate. zându-mă, am îndepărtat de mine tentaţia absolutizări- Totuşi – ştim amândoi – nici viaţa şi nici biblioteca nu lor. O doză de aproximaţie şi relativism „umanizează” sunt albe, ci bariolate, împestriţate. Au o multitudine de atitudinile. Nu în ultimul rând, am făcut efortul de a scrie culori şi nuanţe, în amestecuri greu decelabile. N-am scurt, la început pentru a mă încadra în spaţiile acor- fost ferit şi nu m-am ferit de atracţia lor. Dar m-am apro- date, ulterior pentru că aşa mi s-a părut potrivit, util. piat de ele numai până la punctul în care ameninţau Acum, oriunde, apari cu cât dai, altădată însă, dacă de- să-mi maculeze albul interior. În toate (inclusiv în lec- păşeai numărul de semne tipografice rezervat şi nu erai turi), am fost un experimentator prudent. Prezentă pe aproape să operezi tu însuţi „burţile”, ţi le opera mereu în minte, ideea de alb m-a oprit de la excese. Iar mâna grăbită a secretarului de redacţie, pe care rareori atunci când am comis unul, a intervenit şi m-a corectat. îl preocupa aspectul estetic al „tăieturilor”. Nu o dată Probabil nervii mei nu sunt dintre cei mai tari: de la o m-am scandalizat, dar cu timpul mi-am dat seama că vreme evit, pe cât posibil, orice bănuiesc că ar putea să nu trebuie să te revolţi mereu împotriva constrângerilor: mă şocheze – oameni, evenimente, cărţi, spectacole. unele îţi pot influenţa în bine „ţinuta”, stilul. Mie mi s-a Cred că am experimentat destule: relaţii umane, „ceta- mai întâmplat un lucru: repetând situaţia din deceniul nii”, gânduri. Concluzia – simplă şi deloc nouă – e că şapte, după ’90 am stat din nou cu un picior în învăţă- nu tot ce oferă viaţa şi nu tot ce oferă biblioteca e de mânt şi cu celălalt în presă. Ţi-aminteşti: aproape toţi folos. Am ajuns la o listă de refuzuri. A fost o epocă în urlau... politic. Vrând să evit intrarea în „haite”, am re- care mă consideram obligat să ştiu multe şi diverse, im- curs la argumentele pe care mă pricep, cât de cât, să portante şi derizorii, să-mi pun receptivitatea la încer- le mânuiesc: cele culturale. În acord cu dinamica pe- care până şi cu lucruri dificultoase, inextricabile, rioadei, am optat pentru specia „varietăţilor critice” şi absurde. Nu o dată, în recenzii, am stors lămâi fără cea a „zigzagurilor”. În acestea pot valoriza atât acumu- zeamă şi am cântărit nuci seci. Asemenea munci inutile lările intelectuale făcute de-a lungul anilor, cât şi reflec- m-au obosit. Ulterior, m-am simţit ca un ins exploatat şi ţiile asupra vieţii date de vârsta pe care o am acum. înşelat. Citind orice, am citit, în fapt, puţin. Vrând să fiu Scriu (şi poate aci stă „secretul” că anumite pagini reu- amabil cu X şi cu Y din provincia mea, am ajuns restan- şesc să convingă) atent doar la adevăr, la analogiile ţier la lectura capodoperelor. X şi Y n-au realizat sacri- cele mai sugestive, la formulările cele mai limpezi. Evi- ficiul pe care l-am făcut pentru ei. N-aş vrea să fiu dent, în cele ce fac nu-i numai voinţă, ci şi oboseală. Sunt îndeajuns de obosit ca să mă mai ocup de mofturi înţeles greşit: nu sfătuiesc pe nimeni să nu fie curios, – de ale mele sau de ale altora. Fie că vrem să recu- sfătuiesc însă pe oricine să-şi limiteze curiozitatea, s-o noaştem, fie că nu, vârsta ne conduce, ne împinge... canalizeze în direcţia cea bună, să-şi întregească edu- „înapoi la clasici”, spre ceea ce-i întremător, edificator. caţia profunzimii (un capitol pentru care noi n-am avut dascăli). E dovedit: culturile extensive dau mai puţine „Cea mai veche şi statornică roade decât cele intensive. Şi-apoi, de ce să-ţi faci rău ingurgitând ceea ce nu-ţi va prii? Fii selectiv, cruţă-ţi să- iubire a mea e iubirea de alb. nătatea (psihică) şi timpul! Privind în urmă, regretele Albul e igienic, protejează, mele cele mai mari sunt legate de timpul pierdut cu anu- dar trebuie, la rându-i, protejat” mite persoane şi anumite cărţi. Mărunte, amare – şi unele, şi celelalte. Îmi imput eclipsele momentane de M. DINUTZ – De la Bibliotecă la Viaţă şi iarăşi în- gust şi indecizia de a nu mă îndepărta cât mai repede apoi, asta faceţi de peste cincizeci de ani, căutând, eva- de ele. Uitasem – se pare – că Viaţa şi Biblioteca sunt luând, respingând cu fermitate cultura de tip vaste, că poţi compara şi alege. divertisment, insul confuz şi lipsit de puncte de sprijin în interioritatea sa, însă mereu aproape de acele repere M. DINUTZ – Cu regretul de a fi nevoiţi să încheiem morale aflate sub strălucirea albului bucovinean, mereu credincios acestora. V-aş ruga – în finalul discuţiei discuţia noastră aici, vă mulţumesc în numele cititorilor noastre – să ne vorbiţi despre raportul, mai bine zis, revistei noastre pentru amabilitate şi vă urez mult sănă- despre relaţiile ce se stabilesc între aceste două macro- tate, putere de muncă, mult succes în ducerea la un universuri (numite mai sus) şi rolul lor în formarea unei bun capăt a edificiului, pe deplin meritat, dedicat omului fiinţe morale. şi poetului Bacovia, în care, nu puţini, ne regăsim în mo- mentele noastre de nobilă singurătate! C. CĂLIN – Să le spunem celor ce ne vor citi că faci Interviu realizat de Mircea Dinutz SAECULUM 5-6/2012 19 PRO contemporanii noştri prof. univ. dr. Mihai Vinereanu

„CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE” – interviu realizat de Rodica Lăzărescu –

RL: Chiar dacă formularea între- fond, acesta este neavizat!), ci şi, bărilor pare a mă contrazice, vă de- în primul rând, a specialiştilor. Şi clar de la bun început, stimate când spun rezistenţă nu mă refer domnule profesor Mihai Vine- la luări de poziţie împotriva teoriei reanu*, că vreau să discutăm „Cu Dvs., cu argumente ştiinţifice, so- seriozitate despre originea limbii ro- lide, ci la ignorare. Ce dovadă mai mâne” – am citat titlul unui articol al bună decât apariţia, în 2011, a pri- Domniei Voastre. În acelaşi timp, mului volum din Dicţionarul etimo- vreau ca dialogul de astăzi să fie un logic al limbii române sub egida fel de captatio benevolentiae pentru Academiei Române (Institutul de cititorii revistei noastre – scopul Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Ro- final al acestui interviu fiind acela de setti”, redactori responsabili: acad. a atrage atenţia asupra Dicţionaru- Marius Sala şi membru corespon- lui pe care l-aţi publicat de patru ani dent Andrei Avram), în care nu se şi care continuă să întâmpine o re- face niciun fel de referire la rădă- zistenţă demnă de cauze mai bune cini cunoscute sub denumirea de nu doar din partea publicului larg (în rădăcini indo-europene recon-

*Locul unde m-am născut şi am copilărit, în anii 50-60 ai cu păreri pro şi contra. La acea vreme eram singurul care sus- secolului trecut, mai păstra la acea vreme destule elemente ţinea astfel de idei, aici la New York, dar cred că şi în ţară, cel de civilizaţie ancestrală. Să fiu mai explicit, m-am născut la puţin la nivel lingvistic. De-a lungul anilor, au urmat susţineri Vaideeni, judeţul Vâlcea, în nordul Olteniei. Limba pe care am la alte sesiuni de comunicări, unde mi-am prezentat ideile, învăţat-o până a merge la şcoală era o limbă cu puţine neolo- astfel că ulterior, după vreo 14-15 ani, au apărut şi alţii cu idei gisme şi cu extrem de puţine cuvinte de împrumut din alte similare, despre istoria dacilor, dar prezentate la modul ama- limbi. De aceea, am distins întotdeauna, în mod aproape na- torist. Cu toate acestea, în lingvistică, am rămas singurul care tural, diferenţa între lexicul tradiţional şi împrumuturi şi neolo- poate să demonstreze negru pe alb care este adevărata ori- gisme. gine a limbii române. După liceu şi serviciul militar, la sfârşitul anilor 70, începu- Revoluţia din 89, ne-a făcut pe mulţi să credem că ne vom tul anilor 80, am urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Iaşi, putea întoarce în Ţară, unii au făcut-o, dar în majoritatea ca- unde am avut, la istoria limbii, profesori iluştri ca Vasile Arvinte zurilor, fără succes. Eu nu m-am grăbit, fiind foarte prins cu şi Constantin Frâncu, profesori care, prin competenţa lor, preocupările mele. De-a lungul timpului, am reuşit să adun un m-au făcut să îndrăgesc studiile de lingvistică istorică şi com- număr impresionant de date lingvistice, istorice, arheologice parată, fapt pentru care le-am fost întotdeauna recunoscător. care îmi confirmau teoria. Între timp, mi-am continuat studiile, Cum am mai spus, încă din acea vreme, am avut intuiţia ori- obţinând un MA in Linguistics şi, apoi, PhD, după care am în- ginii preponderent dacice a limbii române. În acelaşi timp, îmi ceput să predau la City University of New York. Cu toate aces- dădeam seama că în România nu puteam să fac cercetări se- tea, după 2000, după publicarea primelor lucrări, am încercat rioase în această direcţie din mai multe motive. Unul era să revin în Ţară, dar m-am izbit de un zid de ostilitate, acela că, având rude în străinătate, nu aş fi putut susţine un doctorat şi, astfel, nu aş fi putut niciodată să obţin un post de dându-mi seama că lucrările mele nu numai că nu bucură profesor universitar ori de cercetător, în condiţiile de atunci. aproape pe nimeni dintre specialişti, dar ele au darul să pro- În al doilea rând, în România nu aş fi avut acces la bibliografia ducă tăcere şi ostilitate. De aceea, am revenit de unde am necesară, iar în al treilea rând, mulţi lingvişti ar fi privit cu os- plecat, hotărât fiind să fac lucrările mele cunoscute lumii în- tilitate astfel de cercetări, cum, de fapt, o fac şi acum. Aşa că tregi. Cu alte cuvinte, am început să traduc Dicţionarul în am hotărât să plec din ţară, iar după vreo doi ani şi ceva de limba engleză şi să continui să scriu în engleză, ceea ce pu- aşteptări am obţinut un paşaport (maro), fără cetăţenie, cu team să fac de la bun început, dar am ţinut foarte mult ca cei care am reuşit să ajung în Germania. După aproape un an de interesaţi din România să aibă posibilitatea de a cunoaşte cer- şedere în Germania, am reuşit să emigrez în America, în cetările mele. Înainte de a încheia, îmi exprim speranţa că ti- 1986. Ajuns aici, prima mea grijă a fost să consult bibliotecile nerii specialişti (în istorie, arheologie şi lingvistică) vor înţelege din New York, ceea ce am şi făcut. În toamna aceluiaşi an, unde stă adevărul cu privire la originea poporului şi a limbii am făcut prima prezentare a teoriei mele aici la New York, în române şi vor dori să facă ştiinţă, renunţând la clişeele de cadrul unei sesiuni de comunicări, teorie care a făcut senzaţie, până acum.

20 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri struite şi care formează baza dicţionarelor Pokorny sau New York, în 1986, prima grijă a fost să mă documentez mai recent, Mallory, printre altele, cum observă Ana cu privire la această ipoteză. Am găsit în bibliotecile Chelariu într-o recentă recenzie¹. new -yorkeze o imensă bibliografie care îmi confirma Aşadar, stimate domnule Mihai Vinereanu, sunteţi teoria. Totul era să mă apuc serios de lucru. La început autorul unor lucrări – Originea traco-dacă a limbii ro- nu am îndrăznit să mă gândesc la un mare Dicţionar mâne (2002), Dicţionarul etimologic al limbii române Etimologic al Limbii Române, era un proiect gigantic (2008), Rădăcini nostratice în limba română (2010) –, care nu credeam că poate fi făcut de o singură per- urmare cărora numele Domniei Voastre pare a se fi în- soană, mai ales că timpul meu era limitat, nu mă plătea seriat în lista „năstruşnicilor/teribiliştilor” care contestă nimeni pentru asta. Cu toate acestea, am început să teoria „nobilei obârşii latine” a limbii române, încetăţe- consult cu multă atenţie şi dicţionarele etimologice ale nită de atâta vreme, predată în şcoli, cu un statut limbii române şi încet, încet am început să înţeleg cât aproape sacrosanct, „năstruşnici” ce, cred unii, pot fi de prost sunt concepute şi, de aici, multitudinea abera- combătuţi doar cu invocarea numelor unor iluştri lin- ţiilor pe care le conţin. Materialul documentar s-a acu- gvişti care, chipurile, s-ar răsuci în mormânt la auzul mulat de-a lungul timpului, aşa că m-am hotărât să unor teorii precum cea susţinută de Dvs.! Aşa că vă în- public o lucrare despre originea limbii române, ceea ce treb, pentru început, cum vă simţiţi în postura de rebel am şi făcut în 2002, lucrare mai mult teoretică, de fono- al lingvisticii? logie istorică, ce trasează liniile generale de înţelegere a relaţiilor limbii române cu traco-daca, şi ale amându- MV: Am avut întotdeauna sentimentul aceluia care rora cu limbile italice, celtice şi alte limbi indo-europene, face ce trebuie făcut, că umple un gol imens în cultura plasând limba traco-dacă şi respectiv română la locul română. Am înţeles de la început riscurile la care mă cuvenit în familia indo-europeană. expun, dar nu puteam să renunţ. În acest sens mă pot Fără înţelegerea acestor date, a te apuca să faci un considera un rebel. Articolul de care vorbiţi a fost publi- dicţionar etimologic al limbii române înseamnă a orbe- cat pe net, cu mulţi ani în urmă, pe un site îngrijit de re- căi fără şanse de reuşită. Or acest lucru l-au făcut au- gretatul Andrei Vartic, din Chişinău şi el a fost acela care torii de dicţionare etimologice ale limbii române şi a sugerat titlul articolului. Ipoteza originii nelatine a limbii lingvistica românească în general. După publicarea române nu este nouă, ea are peste 150 de ani. Se pare acestei lucrări, am început să organizez materialul că primul autor care vorbeşte de originea nelatină a po- bogat adunat de-a lungul anilor, în vederea unui dicţio- porului şi a limbii române este Felix Colson, diplomat nar etimologic, la care am lucrat mai mulţi ani pentru a-l francez în Ţările Române, înainte de Unirea Principa- aduce în forma în care a apărut în 2008. La elaborarea telor, fiind un foarte bun cunoscător al realităţilor româ- acestui dicţionar, un rol esenţial l-a jucat tocmai înţele- neşti. El a publicat mai multe lucrări despre noi pe la gerea adevăratelor principii de evoluţie fonologică din jumătatea secolului al XIX-lea. Una dintre ele este de- indo-europeană la traco-dacă şi la română, principii că- dicată originii noastre şi arată că ţăranii moldo-vlahi nu rora nimeni nu le-a dat atenţia cuvenită până la mine. se trag din colonişti romani, considerându-i urmaşi ai Pe de altă parte, trebuie să recunosc că stabilirea aces- vechilor pelasgi şi desigur ai traco-dacilor. El arată, de tor legi fonologice mi-a luat mai mulţi ani. N-a fost o asemenea, pe bună dreptate, că romanizarea nu a fost treabă uşoară. Acest procedeu nou de abordare m-a posibilă. Apoi a urmat Nicolae Densuşianu cu monu- făcut, de asemenea, să înţeleg că numai recurgând la mentala sa Dacie preistorică, în care aduce argumente istorice care sunt valabile şi astăzi. Ambii au fost şi con- comparaţia cu alte limbi indo-europene şi rapor - tinuă să fie ignoraţi de istoricii şi lingviştii români, de ieri tându-mă la rădăcinile indo-europene din dicţionarul şi de azi, pentru simplul motiv că argumentele lor in- Walde-Pokorny şi alte lucrări de acest fel, poate fi sta- firmă teoria oficială a originii limbii şi poporului român. bilită etimologia cuvintelor româneşti. Trebuie să vă Deşi Densuşianu afirmă că limba română nu este de spun că am fost mai mult decât plăcut surprins să des- origine latină, aduce insuficiente dovezi în acest sens, copăr că rădăcinile indo-europene refăcute de aceşti ceea ce era firesc pentru vremea aceea. El nu era lin- autori se potriveau de minune limbii române, deşi limba gvist, dar asta nu l-ar fi împiedicat să fie un bun lingvist română, dar şi celelalte limbi romanice nu au fost direct dacă în timpul său ar fi existat informaţiile din zilele luate în considerare (ci numai latina) la reconstruirea noastre. acestor rădăcini. Faptul dovedeşte că Walde-Pokorny Ideea originii nelatine a limbii române mi-a venit încă au reconstituit foarte bine aceste rădăcini, precum şi din vremea studenţiei, pe la începutul anilor 80 şi mă faptul că eram pe drumul cel bun din moment ce mii de întrebam dacă cineva, vreodată, a mai avut această cuvinte româneşti se potriveau acestor rădăcini din idee năstruşnică, cum spuneţi Dvs. La acea vreme, nici care, de altfel, provin. Cu alte cuvinte, găsisem calea măcar nu auzisem de Dacia preistorică, cu atât mai mult potrivită, cu adevărat ştiinţifică de abordare a etimolo- de Felix Colson şi lucrările sale. Am citit operele acestor giei lexicului românesc. Prin urmare, eu nu contest ori- autori pe la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, când ginea latină a limbii române, aşa cum mi-a spus cândva mă aflam deja la New York. După ce m-am stabilit la domnul academician Marius Sala şi cum cred probabil şi alţii, ci limba însăşi spune care este adevărata ei ori- 1 http://libersaspun.3netmedia.ro/cultura/noi-aparitii-pe-por- gine atunci când este studiată competent şi fără preju- talul-scriitorilor-romano-americani-din-new-yorkromanian- decăţi. american-writers-new-york-vetiver/#more-9784 Limba pe care o vorbim a fost siluită în fel şi chip, în SAECULUM 5-6/2012 21 PRO contemporanii noştri ultimii 150 de ani. Aşa cum am spus, dicţionarele eti- Poate cineva să numească asta ştiinţă, lingvistică isto- mologice ale limbii române sunt pline de erori, şi asta rică autentică? Fără îndoială că nu. Dar cui ce-i pasă! în primul rând din cauza concepţiei greşite privitoare la Dăm înainte cu latinitatea, că aşa am învăţat. originea ei, iar acest lucru nu-l înţeleg lingviştii şi aca- Ca să nu fiu greşit înţeles trebuie să fac câteva re- demicienii noştri, dar în acelaşi timp refuză dialogul cu marci încă de la început. Dacia a fost ultima ţară euro- mine. Punctul meu de vedere a fost clar expus în câteva peană cucerită de romani şi prima din care s-au retras rânduri. Sau poate se tem că va trebui să-mi dea drep- după ce au stat acolo vreo 165 de ani. În plus, ei nu au tate şi asta ar fi mult prea mult pentru dumnealor. ocupat decât aproximativ 15%-20% din regatul dacic, doar regiunile unde se găseau rezervele de sare şi de RL: Pentru a ne apropia de lucrările Dvs. şi de ideile aur, restul nu i-a interesat. Cam în toată perioada res- pe care acestea le promovează, m-am tot gândit cum pectivă situaţia politică a fost extrem de instabilă, cu să formulez întrebările, astfel încât dialogul nostru să multe revolte interne şi invazii din afară. Într-o astfel de nu cadă în pericolul de a fi unul prea ştiinţific, care să-i situaţie, o romanizare în adevăratul sens al cuvântului intereseze doar pe lingvişti şi să-i sperie pe cititori nu poate fi concepută. Cu toate acestea, un început de printr-o terminologie mult prea specializată. De aceea, romanizare a avut loc sau poate mai bine spus a avut vă propun două serii de formulări mai neobişnuite, me- loc fenomenul de limbi în contact (languages in con- nite să stârnească, sper!, curiozitatea cititorilor noştri, tact), întrucât un număr de cca 170-180 de cuvinte din dar şi să lămurească, în termeni accesibili, câteva pro- limba română, din cele 700 menţionate mai sus, sunt bleme. Prima serie: autentic latineşti. Celelalte 500 de cuvinte nu sunt de Mai putem zice, cu siguranţa cronicarului, că de la origine latină, ci provin dintr-un fond comun. Limba ro- Râm ne tragem? mână are un număr considerabil de cuvinte în comun, nu numai cu latina, ci şi cu sanscrita, limbile baltice sau MV: Voi încerca să fiu pe înţelesul tuturor. Desigur albaneza, dar asta nu înseamnă, desigur, că au avut că nu ne tragem de la Râm, cum se exprima Grigore loc împrumuturi între aceste limbi şi română, ci este Ureche. Cam în aceeaşi vreme şi lituanienii credeau că vorba de un fond comun indo-european. În plus, mii de se trag de la Roma şi au crezut asta până prin a doua alte cuvinte nu se pot explica nici prin latină, nici prin jumătate a secolului al XIX-lea. Cronicarul polonez Dlu- slavă, dar pot fi direct asociate cu rădăcini indo-euro- gosz spune răspicat acest lucru, el fiind convins că li- pene. Concluzia firească este că româna are mii de cu- tuanienii sunt italici refugiaţi din peninsula italică pe vinte indo-europene de origine pre-romană, iar dacă ţărmul Mării Baltice, în urma războaielor civile din pe- romanizarea este un fapt demonstrabil ca fiind aproape ninsulă, acum peste 2000 de ani. El se baza pe asemă- imposibil, din punct de vedere social şi politic, atunci nări de limbă şi obiceiurile religioase pre-creştine ale aceste cuvinte nu pot proveni decât din traco-dacă, mai lituanienilor. Erau ideile vremii respective, dar au trecut ales că evoluţia lor fonetică se supune legilor fonetice aproape 500 de ani de atunci, aşa că ar fi cazul să ne pe care le-am prezentat în lucrările mele. Pe de altă adaptăm secolului al XXI-lea. parte, datele arheologice demonstrează, indubitabil, că Doar 13%-14% din lexicul românesc seamănă cu dacii au rămas în Dacia după retragerea aureliană. cel latinesc sau cu cel din limbile neolatine, cca 700 de Chiar Iorga şi Pârvan au înţeles că romanizarea nu a cuvinte, fapt care dovedeşte că au o origine comună. fost posibilă în cei 165 de ani de dominaţie romană, dar Ce fel de origine comună? Atât istoricii antici, cât şi ar- ei au forţat nota inventând evenimente care nu au avut heologia modernă arată că diferitele popoare italice au niciodată loc. Iorga spunea că dacii s-au romanizat da- migrat în peninsula italică, fie de pe cursul superior sau torită emigranţilor italici care s-au strecurat printre illiri mijlociu al Dunării, fie din Balcani. Strămoşii latino-falis- şi traco-daci, fapt neconfirmat de niciun document isto- cilor, purtători ai culturii Villanova, au migrat de pe ric. Cum puteau aceşti emigranţi să deznaţionalizeze o cursul mijlociu al Dunării, din Pannonia (Ungaria de azi), masă imensă de illiri şi traco-daci (cei mai numeroşi fapt bine stabilit de arheologie. Osco-umbrii au migrat după inzi)? Şi, mai ales, cum se explică faptul că 86% de pe cursul superior al Dunării, iar siculii din Balcani, din lexicul românesc este diferit de cel latin? Pe de altă ca să vorbim doar despre cele mai importante ramuri parte, Pârvan susţinea că traco-dacii şi illirii au fost ro- italice. Aceste detalii explică de ce o parte relativ mică manizaţi de negustorii romani, veniţi să facă negoţ în a lexicului de bază este comun cu latina sau alte limbi regiunile respective, înainte de sosirea armatelor ro- italice. Prin urmare, lingviştii, autorii de dicţionare eti- mane. Curată aberaţie, pe care nu mai trebuie să o co- mologice ale limbii române, neînţelegând aceste detalii, mentăm. Unii lingvişti, precum Gamillscheg şi s-au grăbit să arate că o bună parte din restul de 86%- Reichenkron, au înţeles şi ei acest lucru şi au presupus 87% din lexic sunt împrumuturi de la vecini, astfel că că au rămas anumite „vetre de romanizare” care au dicţionarele etimologice abundă de etimologii greşite şi continuat să romanizeze pe daci, dar acest lucru nu de cuvinte cu origine incertă sau necunoscută. Trebuie este posibil, de asemenea, întrucât, populaţia vorbi- arătat, de asemenea, că la multe cuvinte din cele 14% toare de limbă latină (câtă era) s-a retras odată cu ad- comune cu latina, derivarea din latină nu este posibilă, ministraţia romană, iar cei de la sate nu aveau cum să chiar dacă cuvintele se aseamănă. Asta ce dovedeşte? se romanizeze, întrucât între ei şi puţinii vorbitori de la- Că cele două elemente lexicale (latin şi român) au o ori- tină de la oraşe contactele lingvistice erau nule. Trece- gine comună, dar cel românesc nu provine din latină. rea de la o limbă la alta necesită mai multe generaţii de 22 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri bilingvism, după alte generaţii de contacte lingvistice in- viaţă limba vorbită de strămoşii noştri acum 2000 şi mai tense între vorbitorii a două limbii diferite, fapt bine cu- bine de ani! Tocmai acest fapt a făcut pe mulţi să le con- noscut de lingviştii care studiază societăţile bilingve, o sidere falsuri. Cum adică? Doar ştie toată lumea, zic ei, specialitate inexistentă în lingvistica românească. Cu că traco-daca a fost o limbă satem care... şi aşa mai de- toate astea, bilingvismul nu este o garanţie, ci doar o parte, fiecare debitează ce-l taie capul, fără să ştie ce premisă ca una dintre populaţii să-şi piardă limba. Lin- vorbeşte, întrucât nimeni nu şi-a bătut capul să înţe- gvistica românească nu înţelege că limba nu se ia de leagă cum a arătat cu adevărat limba traco-dacă. Atunci la o populaţie la alta, precum o boală contagioasă. Un cum poţi compara ceva cu altceva despre care habar fenomen similar are loc sub ochii noştri, în fostele repu- n-ai cum a arătat? blici sovietice. În fosta uniune, oricine mergea la şcoală Un merit deosebit în salvarea acestor plăcuţe l-a trebuia să înveţe rusa, aşa că, în aceste republici, po- jucat domnul Romalo, publicând prima lucrare de inter- pulaţia nerusă era în întregime bilingvă. Cu toate aces- pretare a textelor de pe plăcuţe, cu fotocopii ale aces- tea, după fărâmiţarea Uniunii Sovietice, rusa se tora. Trebuie să-i mulţumim acestui om pentru actul vorbeşte din ce în ce mai puţin, în aceste foste republici, dumnealui curajos. Între timp au urmat şi alte interpre- astfel că majoritatea tinerilor sub 20 de ani nu mai vor- tări. Nu am reuşit să le văd pe toate, dar sunt convins beşte ruseşte, deşi populaţia slavă din aceste foste re- că suntem încă departe de a se fi spus ultimul cuvânt publici a rămas pe loc. în acest domeniu. Ar fi multe de spus, dar cred că este Revenind la daci, nimeni nu a putut explica ce s-a bine să mă opresc aici. întâmplat cu populaţia dacică rămasă în afara graniţelor provinciei romane. Unii susţin că s-a romanizat, alţii că RL: De când sărbătorim Crăciunul? s-a slavizat, dar nimeni, absolut nimeni nu a adus nici cea mai mică dovadă că s-au romanizat sau respectiv MV: Crăciunul trebuie să fie o sărbătoare veche de slavizat, deşi daci şi români au existat şi mai există încă mii de ani, cu rădăcini în Neolitic. Nu are nimic în comun cu mult şi dincolo de fruntariile regatului lui Decebal. cu naşterea lui Iisus. Mai multe popoare indo-europene sărbătoreau solstiţiul de iarnă, între care şi romanii. La RL: Ce ştim şi, mai ales, ce nu vrem să ştim despre romani, această sărbătoare se numea Saturnalii, care tăbliţele de la Sinaia? glorifica pe Saturn, zeul care i-a învăţat pe oameni să cultive pământul. Ulterior, romanii au adoptat pe Mithra, MV: În primul rând, despre tăbliţele de la Sinaia se un zeu persan al Soarelui care era celebrat la 25 de- poate spune că nu sunt falsuri, aşa cum susţin „ştiinţifi- cembrie. Acest zeu era aşa de popular în imperiul cii” noştri (parafrazându-l pe Hasdeu). Pe ele stă scrisă roman, încât capii bisericii creştine de atunci au hotărât o limbă autentică. Cine şi de ce ar fi făcut un astfel de să celebreze naşterea lui Iisus pe aceeaşi dată ca să fals? Era practic imposibil ca cineva să poată crea astfel mascheze cultul lui Mithra. De aceea, multe din carac- de falsuri în secret, fără să dispună de o adevărată in- teristicile acestui zeu au fost transferate lui Iisus Chris- dustrie. Pe de altă parte, trebuia creată şi o limbă. Cine tos. Dacii au avut şi ei o sărbătoare similară, legată tot putea crea această limbă? S-a dat vina pe Hasdeu, dar de cultul soarelui şi de ritualurile agrare. De aceea Hasdeu, deşi credea că există un număr destul de mare avem în folclorul românesc atâtea obiceiuri legate de de cuvinte dacice în limba română, nu credea, în activităţile agrare. Niciun alt popor din lume nu are atâ- schimb, că româna ar fi chiar urmaşa limbii traco-dace. tea obiceiuri de acest fel ca românii. Atât românii, cât şi Şi totuşi, dacă cineva ar fi făcut asta, de ce nu a încer- strămoşii lor traco-daci au fost de mii de ani agricultori. cat să le facă cunoscute? Prin urmare, teoria unui po- Crăciun pare să provină de la rădăcina indo-europeană sibil fals nu este deloc plauzibilă. Ele sunt într-adevăr *ker-k- „a (se) roti, cerc, roată”. Prin urmare, Crăciun copii de plumb din secolul al XIX-lea, după originale de provine de la un mai vechi *Kerkun-o-s, denumire care aur dacice, descoperite la mânăstirea Sinaia, care au se referea probabil la ciclul astral al soarelui care se fost topite. A fost o crimă de proporţii cu consecinţe in- înnoia la solstiţiul de iarnă, întruchipat într-o divinitate. calculabile pentru istoria şi cultura poporului român. Ar Au toate acestea vreo legătură cu naşterea lui Iisus? fi fost un tezaur unic în istoria culturii universale. Imagi- Desigur că nu! Ştie cineva când s-a născut Iisus? naţi-vă numai câţi turişti ar veni azi în România să le Desigur că nu! Nu se ştie nici măcar anul când s-a năs- vadă! Cei vinovaţi de această crimă fără precedent în cut, nicidecum ziua. Cum bine se ştie, cercetătorii mo- istorie s-au gândit totuşi să facă nişte copii, dar le-a fost derni spun că Iisus s-a născut între 4-7 ani mai devreme teamă să-şi recunoască crima şi ca atare nu s-a ştiut decât se crede. Termenul „crăciun” a fost împrumutat oficial care este provenienţa lor. Între timp, au fost de toate limbile vecine, dar în niciuna din ele nu în- aduse la Institutul de Arheologie din Bucureşti unde au seamnă Crăciun. fost tratate cu indiferenţă, astfel că cele mai multe din aceste plăcuţe s-au pierdut din neglijenţa criminală a RL: Ce brânză facem noi, românii? celor care au urmat. Pe de altă parte, studiate cu atenţie, se poate des- MV: Românii au moştenit procedeele de a face luşi o limbă similară cu româna, mai precis o română brânză de la daci. De ce? Pentru simplul motiv că arhaică, încât te face să tresari, să fii cuprins de un far- brânză este cuvânt de origine dacă. În plus, toţi vecinii mec aparte, descoperind că de pe acele plăcuţe prinde noştri l-au împrumutat de la noi. Limba română distinge SAECULUM 5-6/2012 23 PRO contemporanii noştri între caş şi brânză, multe alte limbi nu fac însă această RL: Mureşul este maghiar? distincţie. Caşul este brânza proaspătă, pe când brânza propriu-zisă este obţinută în urma unui proces de fer- MV: Desigur că nu este maghiar. Este atestat de la mentare. Şi ca să fiu mai convingător, trebuie să arăt Herodot încoace, deci din secolul V î.Ch. şi ulterior la că termenul brânză provine de la rădăcina indo-euro- alţi autori antici şi medievali de limbă greacă sau latină peană *brendh- „a fermenta, a (se) coace”. Trebuie să până la Iordanes (sec. VI d.Ch.) şi Porfirogenetul (sec. menţionez că lingvistul italian Alinei arată că latinescul X d.Ch.). Nu numai hidronimul Mureş este atestat la au- caseus este un împrumut din limbile din centrul penin- torii antici şi bizantini, ci şi Criş, Timiş, Tisa, precum şi sulei italice care ar fi descoperit, după Alinei, folosirea Dunăre, aşa cum am arătat în Dicţionar. Toate aceste cheagului la obţinerea caşului (brânzei). Tot el spune că hidronime provin din traco-dacă şi au fost preluate de germanicii nu au împrumutat termenul de la romani, ci unguri de la români. Ungurii s-au aşezat în Pannonia în perioada neoliticului târziu de la alte popoare din Eu- cam pe vremea lui Porfirogenetul, autorul bizantin la ropa, foarte probabil de la daco-geţi, zic eu, cu care au care apar pentru ultima oară unele din aceste hidronime venit în contact, cu mult timp înainte de a veni în contact dacice. Asta dovedeşte că ungurii au găsit o populaţie cu romanii. Prin urmare, putem spune că nu doar ter- românească nu numai în Ardeal, dar şi în Pannonia. În menul brânză este de origine traco-dacă, ci şi termenul cronica anonimă de la Viena, câţiva duci din Pannonia caş are aceeaşi origine, chiar dacă „sună” foarte lati- au nume româneşti, dar istoricii români nu-i pomenesc. neşte. În Ardeal, ungurii au ajuns cu mult mai târziu. Cum am mai spus, dacii nu au părăsit niciodată Dacia. Sunt RL: Dacă Bănia are bani, Craiova ce are? foarte multe dovezi arheologice care confirmă acest lucru. Pe vremea lui Roesler, arheologia nici măcar nu MV: Cuvântul ban este tot de origine traco-dacă sau se născuse. De aceea a putut să spună că românii au în orice caz pre-romană. Originea acestui cuvânt a fost venit din sudul Dunării, idee încă vehiculată de anumite dezbătută pe larg în Dicţionarul Etimologic. De-a lungul cercuri ungureşti. Azi niciun autor informat şi de bună timpului i s-au „găsit” diverse origini. Ba mai mult, unii credinţă nu mai poate susţine astfel de aberaţii. cred că ban „monedă” şi ban „principe” n-ar avea RL: În ecuaţia Pitagora – Zamolxe, cine-i oul, cine-i aceeaşi origine, dar aşa este când faci lingvistică după găina? ureche. În principiu, pot spune că termenul este întâlnit la mai multe popoare indo-europene: la perşi, la armeni, MV: Mă bucură mult faptul că aţi adus în discuţia la alani, dar şi la popoarele din sudul peninsulei italice, noastră acest subiect. Metafizica şi religia m-au intere- ceea ce dovedeşte că termenul este pre-romanic, din sat dintotdeauna. M-a revoltat, de asemenea, dintot- moment ce el nu este atestat în latină. Hasdeu arată că deauna, faptul că mulţi autori români sau ne-români numele familiei domnitoare Basarab provine de la un perpetuează un fals cu voie sau fără de voie, „citându-l” *ban-saraba, sarabii fiind casta dominantă la daci, din pe Herodot, cum că Zamolxe ar fi fost sclavul lui Pita- care erau recrutaţi regii Daciei, dar şi marii preoţi, aşa gora. Spun fals, întrucât Herodot însuşi nu zice acest cum arată foarte explicit Iordanes. De aceea, Marele lucru, ba dimpotrivă, el afirmă că unii greci spun că ar fi Preot putea deveni rege în anumite situaţii, dar în ace- fost sclavul lui Pitagora, dar că el, Herodot, nu crede laşi timp, ca Mare Preot, era şi sfetnicul cel mai apropiat asta, din contră, el susţine că Zamolxe a trăit cu mult al regelui. timp înaintea lui Pitagora (dar aşa se întâmplă datorită În ceea ce priveşte toponimul Craiova, el pare să de- faptului că foarte puţini consultă sursele originale). Şi rive de la crai, un alt vechi cuvânt românesc, care din este şi firesc dacă aruncăm o privire asupra unor date ignoranţa lingviştilor noştri este considerat împrumut din cronologice. Herodot spune toate astea, la vreo 40-50 limba slavă. Ipoteza pare să fie dovedită de sinonimia de ani după moartea lui Pitagora. Dacă Zamolxe ar fi Craiova-Bănie. În Dicţionar am arătat că termenul se fost sclavul lui Pitagora, ar fi trebuit să fie ceva mai găseşte în greaca homerică sub forma kreion, cu refe- tânăr, deci ar fi putut fi contemporan sau aproape con- rire la Agamemnon, în timp ce forma creiousa este fo- temporan cu Herodot, dar Herodot spune răspicat că losită de Homer doar o singură dată cu referire la una Zamolxe a trăit cu mult timp înaintea lui Pitagora şi desi - din soţiile lui Priam. Acest lucru pare să indice că şi tro- gur înaintea sa. Şi cum putea fi altfel, din moment ce ienii aveau acest termen şi cum bine ştim troienii erau pe vremea lui Herodot religia zamolxiană era bine con- traci. Forma creioisa este întâlnită în dialectul dorian. În turată, avea o tradiţie ale cărei începuturi Herodot nu le lucrările mele am arătat că dorienii erau traci sau illiri cunoaşte. Misterul este simplu de dezlegat. Grecii, care grecizaţi. Oricine poate vedea că formele de feminin din ştiau că filosofia lui Pitagora seamănă mult cu religia greacă sunt aproape identice cu românescul crăiasă, zamolxiană, au creat această poveste ridicolă, întrucât termen întâlnit în basmele noastre, care au o vechime nu puteau admite că Pitagora s-a putut inspira din za- multi-milenară, şi de aceea are o înaltă încărcătură molxianism, astfel ar fi recunoscut implicit superioritatea emoţională, dacă pot să mă exprim aşa, termen folosit spiritualităţii dacice. Este de presupus că în tinereţe, Pi- cu succes şi de Eminescu. Cu alte cuvinte, termenul tagora a cunoscut religia dacilor şi apoi a călătorit, aşa este vechi de mii de ani, în limbile din Balcani. Este cum spun autorii antici, în Egipt, Orientul Mijlociu şi foarte posibil ca greaca să-l fi împrumutat din traco-il- chiar în India. Sunt dovezi în scrierile brahmanice din liră. acea vreme care atestă că Pitagora a trăit printre brah- 24 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri primii aşa-zis creştini, ci nu în cel adevărat care a trăit acum 2000 de ani. Specialiştii au reuşit totuşi să separe o parte din mesajul său original de ceea ce a fost adău- gat ulterior de „ucenicii” săi. Pe de altă parte, după ce a fost răstignit şi resuscitat, Iisus a plecat în India îm- preună cu fratele său geamăn Toma (pe numele său adevărat Iuda) şi probabil cu Maria Magdalena şi mama lor, Maria. Toma s-a stabilit în sudul Indiei, unde a con- vertit la creştinism o parte din populaţia de acolo, unde sunt şi azi creştini urmaşi ai acestora. Iisus a rămas în nordul Indiei, unde a trăit până la vârsta de 114 ani. Mormântul său se găseşte şi astăzi în oraşul Srinagar din nordul Indiei. Există o literatură bogată pe această temă. Cei interesaţi o pot consulta.

RL: Sper că am deschis nişte „portiţe”! Al doilea tip de întrebări! Eu vă propun nişte „serii”, Domnia Voastră vă raportaţi la ele, stabilind legăturile, punctele comune sau, dimpotrivă, divergenţele dintre termenii înseriaţi, dezvoltând subiectul… Aşadar: Allan R. Bomhard – John C. Kerns – Mihai Vinereanu.

MV: Pe Allan Bomhard l-am cunoscut cu aproape doi ani în urmă, când i-am oferit lucrările, el fiind intere- sat în mod special de Nostratic Roots..., mai ales că era în ediţie bilingvă. Anul trecut, a publicat în „The Journal Corni, u.c. monotip of Indo-European Studies”, un articol despre lucrările mele. Astfel că unul dintre cei mai mari lingvişti din toate mani. De aceea, este de presupus că, cu secole înainte, timpurile a putut să scrie şi să publice ceva despre lu- Zamolxe a fost şi el în India, iar Pitagora a vrut să-i crările mele în cea mai prestigioasă publicaţie de studii calce pe urme. Zamolxe era de viţă regală, a avut mij- indo-europene din lume, dar cei din România consideră loacele necesare să călătorească în ţări îndepărtate ca că nu este pentru ei să facă aşa ceva, este mai bine să India. Întors în Ţară, a creat o nouă religie. Ulterior a bage capul între urechi şi să tacă. Pe John Kerns nu devenit rege, aşa cum reiese din discuţia dintre un dac l-am cunoscut, a decedat cu câţiva ani în urmă. Vă spun şi Socrate, într-unul dintre dialogurile platonice. De sincer, când am auzit prima oară de teoria nostratică, aceea, grecii nu l-au iubit niciodată pe Pitagora. Pita- în urmă cu aproape 20 de ani, am fost foarte sceptic. gora şi mulţi dintre elevii săi au fost ucişi, în mod barbar, Ulterior, lucrând la Dicţionar, am întâmpinat mari dificul- de către un grup de greci revoltaţi, iar Şcoala pitago- tăţi la stabilirea etimologiei a o serie de cuvinte româ- reică din Crotona a fost arsă din temelii. Puţini au rămas neşti folosind comparaţia cu limbile indo-europene. Aşa cu viaţă. Prin urmare, pitagoreismul nu a avut niciodată că am căutat în alte familii de limbi şi spre mirarea mea un rol determinant în filosofia greacă şi, în consecinţă, am descoperit echivalente în aceste limbi. Am luat lu- azi nu ştim aproape nimic despre învăţătura lui Pita- crările lui Vladimir Orel despre limbile hamito-semitice, gora. Lucru firesc, după acest episod tragic, cine mai apoi ale lui Bomhard, Bomhard&Kerns şi am fost destul putea spune deschis că este pitagorean? Pe de altă de surprins de ce puteam găsi acolo, dar nu am avut parte, consider că dacă pitagoreismul şi zamolxianismul timp să fac o investigaţie amănunţită a problemei, ar fi ocupat un loc de frunte în filosofia şi gândirea înainte de publicarea Dicţionarului, întrucât asta cerea greacă şi ulterior europeană, alta ar fi fost soarta ome- timp. După publicare, am reluat aceste lucrări ca să nirii astăzi. Şi cred că acest lucru ar fi fost posibil dacă descopăr că dintre 601 rădăcini nostratice, refăcute de romanii n-ar fi călcat niciodată în Dacia! Înainte de a în- Bomhard&Kerns, vreo 220 se regăsesc şi în română. cheia, doresc să menţionez că Iisus a avut o soartă si- Ba mai mult, o serie de etimologii româneşti extrem de milară cu Pitagora. El a propovăduit un mesaj buddhist dificile sau insolvabile şi-au găsit rezolvarea, la modul prin excelenţă, complet străin de religia iudaică, aşa cel mai elegant, prin comparaţia cu limbile nostratice. cum arată cercetările moderne, fapt care a speriat la Un total de cca 450 de cuvinte din limba română pot fi modul extrem pe preoţii evrei şi astfel au ţinut cu tot di- corelate cu elemente lexicale din alte limbi nostratice, nadinsul să-l ucidă. Prea puţin din mesajul său original pentru că de la o singură rădăcină nostratică putem s-a păstrat în Evanghelii, întrucât autorii evangheliilor, avea uneori 3-5 derivaţi în limba română. În plus, am fiind preponderent evrei, au căutat să interpreteze în- reuşit să aflu misterul sunetului /h/ din limba română, văţătura lui Iisus prin prisma Vechiului Testament, încât tot prin nostratice. Pentru toate acestea, mulţumesc şi mesajul său a fost aproape complet distorsionat. Astfel, pe această cale lui Allan Bomhard, care este nu doar creştinii de azi cred într-un Iisus Christos inventat de un mare om de ştiinţă, deschizător de drumuri în lingvis- SAECULUM 5-6/2012 25 PRO contemporanii noştri tica istorică şi comparată, dar şi un caracter minunat. şi nu numai ele. În rest, tot ce s-a găsit similar în turcă, maghiară sau alte limbi învecinate au fost considerate RL: Alexandru Cihac – Alexandru Ciorănescu – ca împrumuturi ale limbii române din aceste limbi, indi- I.A. Candrea – Ov. Densusianu – Mihai Vinereanu. ferent dacă cele două cuvinte au sens similar sau nu. Era suficient să sune cam la fel şi, iată, etimonul era MV: Cum poate mulţi au observat, mă disociez acolo. Cu toate acestea, multe cuvinte româneşti au aproape total de aceşti înaintaşi. Pe Cihac chiar şi cei rămas cu etimologie necunoscută sau nesigură, pentru de la Institutul de Lingvistică îl consideră depăşit, deşi, că au fost aplicate metode cu totul neadecvate. Toate realmente, lingvistica românească nu a ieşit din Cihac. aceste erori de fond se perpetuează şi azi. Exemplul cel Spun asta întrucât cei care i-au urmat nu au reuşit să mai concludent este primul volum (literele A şi B) al aşa- corecteze nici pe departe greşelile lui Cihac care a exa- zisului Dicţionar etimologic al limbii române, elaborat de gerat cu mult segmentul slav. Cihac s-a inspirat din Mik- Institutul de Lingvistică din Bucureşti, care este o com- losich, lingvist sloven care a scris despre elementele pilaţie jalnică. Adună toate erorile dicţionarelor ante- slave în limba română, înaintea lui Cihac. El a trasat rioare, fără pic de discernământ şi fără să aducă absolut linia generală în acest sens pe la mijlocul secolului al nimic cu adevărat nou. Acelaşi şir lung de cuvinte cu XIX-lea şi, până la mine, nimeni nu a reuşit să scoată etimologie nesigură sau necunoscută, aceleaşi etimo- lingvistica românească din acest impas. Cum bine ştim, logii greşite, perpetuate peste decenii, puse în pagină dicţionarul lui Candrea-Densusianu şi al lui Puşcariu au cu o lipsă de decenţă greu de imaginat. Nişte studenţi luat în discuţie doar elementele aşa-zis latine, iar Cio- de anul II ar fi făcut cred o treabă mult mai bună. Cred, rănescu copiază aproape în întregime pe Cihac, în ceea de asemenea, că nu numai coordonatorii acestei făcă- ce priveşte elementele aşa-zis slave, iar cei de la Insti- turi jalnice trebuie să se ruşineze de prestaţia mai mult tutul de Lingvistică în noul lor volum copiază aproape decât slabă depusă la înjghebarea acestei compilaţii, ci fidel toate aceste nonsensuri. Prin urmare, nu s-a ieşit şi toţi aşa-zişii cercetători care şi-au adus contribuţia din Cihac, lingvistica românească nu s-a putut înnoi, cu într-un fel sau altul. Astfel de compilaţii nu servesc ni- adevărat. La acelaşi lucru se gândea probabil şi Otto mănui şi de aceea cer, pe această cale, structurilor abi- Winkelmann când spunea, cu peste două decenii în litate să nu mai susţină acest proiect care a fost mort urmă, că realizarea unui nou dicţionar etimologic al lim- înainte de a se naşte. În plus, am considerat că a tăcea bii române este un deziderat, deziderat care, consideră şi a nu lua nicio atitudine în această privinţă ar fi un domnul Sala, s-ar materializa în noul dicţionar început păcat de moarte şi o nouă insultă la adresa limbii şi cul- de dumnealor. Mă întreb dacă domnul Sala crede ce turii române. spune. Mă îndoiesc de acest lucru, dar neputincioşi RL: B.P. Hasdeu – Nicolae Densuşianu – Mihai Vi- cum sunt nu pot face mai mult şi speră că ne pot trage nereanu. pe sfoară. După cum am arătat mai sus, consider că, din păcate, încă de la început lingvistica românească MV: Hasdeu este una dintre cele mai strălucite minţi s-a făcut şi continuă să se facă la modul amatorist prin pe care le-a dat poporul român. Deşi născut în afara simpla comparaţie a elementului lexical românesc cu graniţelor României, ca şi N. Densuşianu, a fost mai unul latin, slav sau de altă natură. În relaţia cu latina, român decât mulţi români. G. Călinescu îl numeşte de cele mai multe ori au fost inventate etimoane latineşti „geniu universal” şi pe bună dreptate, pentru că a dat care nu numai că nu sunt atestate, dar nu există niciun opere de valoare în mai multe domenii: lingvistică, isto- alt corespondent în vreo altă limbă romanică. Un astfel rie, literatură. Dicţionarul său etimologic s-a vrut o re- de procedeu nu este permis, pentru simplul motiv că, plică la dicţionarul lui Cihac care considera că lexicul dacă nu există cel puţin două elemente lexicale, simi- românesc are 20% elemente latine, 40% elemente lare ca formă şi sens, în două limbi diferite, în acest caz slave, 20% elemente turceşti, iar 20% de alte origini, romanice, reconstruirea unui etimon latin (sau orice alt desigur niciun cuvânt de origine traco-dacă (vorbeşte etimon) nu este validă, dar lingviştii români, în dorinţa doar de cuvinte albaneze în limba română). Din păcate, lor arzătoare de a demonstra latinitatea limbii române, cum ştim, Hasdeu nu a ajuns decât până la cuvântul au făcut abuz de acest procedeu, fără să-i ia cineva bărbat, întrucât, după moartea fiicei sale, a încetat să-şi vreodată la întrebări. În ce priveşte relaţia cu limbile mai continue monumentala operă. Hasdeu a fost primul slave, mai precis cu vechea slavă bisericească, au fost care s-a interesat, în mod constant, de cuvintele de ori- inventate cuvinte „slave” care ar fi intrat în limba ro- gine dacică din limba română şi a stabilit, în mod corect, mână. În anii 90 însă, au fost publicate la Moscova două etimologia unui număr mare de cuvinte. A fost fără în- dicţionare complete ale limbii slave bisericeşti. Pe am- doială un pionier în acest sens. Din păcate, pe vremea bele le-am consultat cu atenţie, şi pot să spun că mult sa nu existau dicţionare de tipul Walde-Pokorny. Astfel, mai mult de jumătate din „etimoanele” slave ale multor cu mintea sa extrem de pătrunzătoare, ar fi înţeles, cuvinte din limba română nu se găsesc în aceste dic- desi gur, adevărata structură a lexicului românesc. În ţionare. Prin urmare, este clar că ele au fost „refăcute” acest sens, mă consider norocos că m-am născut cu după prezenţa unui cuvânt similar de obicei din bulgară aproape 120 de ani mai târziu decât acest ilustru înain- sau sârbo-croată, dar aceste cuvinte au fost, de fapt, taş. împrumutate din limba română în aceste limbi, întrucât Nicolae Densuşianu, o altă minte strălucită a popo- slavele de sud au împrumutat masiv din limba română rului român, deşi ardelean, nu a vrut să meargă pe ur- 26 SAECULUM 5-6/2012 PRO contemporanii noştri mele corifeilor Şcolii Ardelene, cu toate că şi ei, în felul mentelor lui Densuşianu ar avea un rol determinant), lor, au dus contribuţii importante la propăşirea culturii aceşti trepăduşi nu ar mai putea să-şi vândă teoriile lor române. Dimpotrivă, Densuşianu, prin tot ce a făcut, lipsite, de fapt, de orice suport ştiinţific. Un popor care contrazice tezele Şcolii Ardelene. Toate lucrările sale nu-şi iubeşte cultura, istoria nu are şanse de supravie- sunt de o factură aparte şi de o valoare unică. Mă voi ţuire. De aceea, sper ca românii să nu dea ascultare referi aici doar la Dacia preistorică şi la culegerea sa de acestor voci care, pretinzând că fac ştiinţă (sau diver- documente medievale referitoare la istoria poporului tisment), fac pe români să nu mai vrea să fie români. român. Dacia preistorică a fost publicată postum, fiind De aceea, aprofundarea studiilor de tracologie se im- ignorată de istoricii vremii. Astfel, Vasile Pârvan o pune cu necesitate. De ce spun asta? Pe de o parte, numea în batjocură „roman fantastic” şi le spunea stu- pentru că au fost neglijate aproape în întregime, iar denţilor săi să nu-l citească pe Densuşianu şi să nu se atunci când nu au fost neglijate, au fost abordate super- contamineze de ideile sale. O atitudine nedemnă pentru ficial sau dintr-un punct de vedere greşit. un adevărat om de ştiinţă care trebuie să promoveze Geto-dacii au avut un prestigiu uriaş nu numai în An- adevărul, indiferent care ar fi el. Deşi, azi, unele idei ale tichitate, dar şi de-a lungul întregului Ev Mediu. La Ior- lui Densuşianu sunt discutabile, multe din datele pre- danes şi în multe alte lucrări după el, sunt confundaţi zentate şi ideile sale rămân valabile. În timpul vieţii, cu goţii. Ce ar fi fost o istorie a goţilor dacă nu îi era Densuşianu a publicat peste 5000 de documente, după adăugată o bună parte din istoria milenară a geţilor? Din cercetări îndelungate în bibliotecile europene, docu- nefericire, istorici moderni de mare prestigiu ca Theodor mente aproape nefolosite de istoricii români. Valoarea Mommsen, atunci când îl publică sau îl comentează pe lor este cu atât mai mare, întrucât se referă la perioada Iordanes, nu suflă o vorbă despre confuzia lui Iordanes! cea mai obscură din istoria poporului român, la Evul Asta pentru că istoria lor nu ar fi însemnat cine ştie ce Mediu. Sugerez Academiei Române să traducă şi să re- fără vechimea istoriei geţilor. Mommsen a scris Istoria publice, în ediţie bilingvă, această lucrare monumen- Romei, deci era foarte bine informat cu privire la istoria tală, de o importanţă primordială la cunoaşterea istoriei antică, aşa că „greşeala” sa nu se datorează ignoranţei. noastre. Alţi traducători sau comentatori din lumea anglo-ameri- Prin urmare, mă consider un continuator al acestor cană, de asemenea, nu zic nici ei nimic despre confuzia doi iluştri înaintaşi, dar într-un fel, cum am spus, poate lui Iordanes, deşi aici despre goţi s-a scris şi se scrie mai norocos, trăind într-o altă epocă istorică. mult, aproape la modul superlativ, iar despre limba gotă din Biblia lui Ulfila, o limbă germanică, la fel se scrie şi RL: De multe ori, celebrele barză, brad, brânză, ma- s-a scris mult, există chiar un dicţionar etimologic al lim- zăre şi aşa mai departe, dar nu prea departe, după cum bii gote, scris de Winfred P. Lehmann, unul din cei mai învăţăm la şcoală, adică până pe la vreo sută şi ceva mari lingvişti americani. Peste timp confuzia este făcută de cuvinte, au ajuns ţinta ironiilor prin diverse reviste ori şi de Carol Lundius, în secolul al XVII-lea, scriind Za- emisiuni de divertisment. Pentru a încheia, vă întreb, molxis, primul legiuitor al geţilor. Prin urmare, şi atunci domnule profesor Mihai Vinereanu: ne este ruşine să prestigiul daco-geţilor şi al lui Zamolxis era încă imens. ne mândrim cu adevărata noastră istorie? Nu numai că Cu toate acestea, din fericire, există un revers al me- n-o recunoaştem, dar o şi batjocorim... Cui serveşte daliei. Au fost şi sunt istorici care au căutat să clarifice această atitudine? această confuzie. Primul a fost istoricul şi omul politic MV: Desigur că toate acestea nu au loc întâmplător, italian din secolul al XIX-lea, Carlo Troja, care a scris întrucât sunt destui care vor să ne fie ruşine de adevă- pe această temă. Recent, un tânăr istoric american, Mi- rata noastră istorie şi să ne pierdem identitatea naţio- chael Kulikowski, a publicat o lucrare de aproape 300 nală. Îmi aduc aminte că, mai mulţi ani în urmă, grupul de pagini despre geţi/goţi în care clarifică această con- Divertis a fost la New York, încercând să vândă glumele fuzie. Ce fac istoricii din România? O istorie modernă a lor ieftine şi de prost gust publicului românesc de aici. daco-geţilor aşteaptă să fie scrisă. Date istorice şi lin- Nu au avut niciun succes, ba din câte ştiu au fost chiar gvistice sunt foarte multe, dar lipseşte voinţa de a le huiduiţi când au adus vorba de acele cuvinte dacice pe căuta şi de ale pune cap la cap în lucrări ştiinţifice. Dacă care le-aţi amintit şi Dvs. Vă spun că eu nu am fost dacii s-au bucurat de un imens prestigiu aproape 2000 acolo (şi din câte ştiu nici Napoleon Săvescu!). În orice de ani, de ce „ştiinţificii” noştri refuză să se apuce de caz, de atunci această gaşcă de năimiţi n-a mai venit lucru? Pentru mine este un mister. Poate va binevoi să ne viziteze. Desigur că sunt plătiţi să facă asta, dar vreunul din ei să mă lămurească sau continuă să dacă le arătăm că ştim ce vrem şi care este adevărul creadă că dacii au fost nişte barbari care nu merită vor tăcea repede ca prin farmec. Nu trebuie luaţi în se- atenţia dumnealor, deşi adevăraţii oameni de ştiinţă nu rios, trebuie trataţi aşa cum merită şi atunci când este sunt preocupaţi doar de marile civilizaţii. cazul demascaţi. Au fost şi sunt destule forţe obscure RL: Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a zăbovi care au tot interesul să nu ne cunoaştem istoria. Ba mai asupra întrebărilor noastre, vă doresc multă sănătate şi mult, acum sunt promovate astfel de idei, chiar în lucrări putere de muncă şi, mai ales, vă doresc să se împli- „ştiinţifice” (mă gândesc aici la Florin Constantiniu, Lu- nească vorbele cu care prof. dr. Constantin Frâncu în- cian Boia, la Neagu Djuvara şi alţii ca ei) care vor să ne cheia prefaţa Dicţionarului Dvs.: această lucrare înveţe că nu am fost ce am fost. Dacă ar fi publicate lu- lexicografică va deveni, cu siguranţă, un punct de refe- crări şi documente autentice (aici republicarea docu- rinţă în literatura de specialitate. SAECULUM 5-6/2012 27 PRO eseu scriitori aproape uitaţi Octavian Soviany

DOUĂ SPIRITE NEOCLASICE

Remarcabil traducător al lui Corneille şi Racine, Ascultă glasul mării, ce-adânc doreşte huma, / E foa- D. Nanu (1873-1943) poetiza la începutul secolului tre- mea-n veci nestinsă de roditorul lut, / Spre gura ta, prin cut pe linia aşa-zisei poezii de concepţie, cu rădăcini în umbră, de m-aş târî acuma / Le-aş potoli şi zbucium şi lirica gnomică eminesciană. Reputaţia lui se întemeia doruri c-un sărut”. Chemarea imperativă a vieţii acti- mai ales pe poemele alegorice, în care se filosofează, vează dimensiunea polemică a spiritului socratic, a in- cu reminiscenţe din Eminescu, dar mai cu seamă Vla- telectului, iar gestul diairetic (adică schema motrică a huţă, pe teme de viaţă morală sau religioasă. În Îndo- separaţiei) ia acum naştere dintr-o exacerbare a capa- ială, poetul pune astfel faţă în faţă idealul „durerii” cităţilor volitive, exteriorizând dorinţa de puritate şi di- (punctul de pornire al unei laborioase alchimii interioare) sociere, astfel că esenţa clasicismului cultivat de şi pe cel al voluptăţilor epicureice: „Şi-n cumpănă sunt D. Nanu constă tocmai în separarea grijulie a luminii de totuşi nehotărât s-aleg: / Primi-voi suferinţa murind întuneric: „A mea-i dezlănţuirea de forţe pătimaşe / Şi semeţ, întreg / Sau voluptatea vieţii până la fund sorbită noaptea bântuită de toţi ai mei strigoi. / Printr-înşii fru- / Cu preţu-ngenunchierii în ultima clipită?” Dilema cu museţea ţi-ar re-nflori trufaşe, / Dar sfidător stă zidul care se confruntă aici personajul liric este în fond aceea voinţei între noi // Şi valurile oarbe mereu sporesc nă- a modernismului, care oscilează între viaţă şi cugetare, vala / Şi pururea din stâncă se sfarmă-n salt nebun... / idealitate şi satanism. De aceea, poezia lui Nanu cele- Sunt apele-ndârjite, însângerând zăbala / Cum sforăie brează forţele vitale, marile energii naturale şi cosmice, în noapte fugarii lui Neptun” (Marea sângelui). Din acest fără a uita însă vreodată ordinea divină a lucrurilor. moment, poezia se metamorfozează într-o riguroasă Creaţia înseamnă, dintr-o asemenea perspectivă, uni- disciplină interioară, ca în lirica lui Moréas unde (v. Mar- rea dintre principiul material, feminin şi pasiv, şi focul cel Raymond) graniţa dintre poezie şi morală dispare, uranian. De aceea, Nanu va fi cântăreţul apelor primor- iar a compune un vers desăvârşit înseamnă a lucra la diale purtătoare de germeni peste care coboară puterea propria perfecţiune interioară, actul poetic ţinând de pro- fertilizatoare a cerului: „E noapte caldă, înăbuşitoare; / cesul edificării lăuntrice şi întemeindu-se pe o întreagă Misterioase forţele naturii / Desfăşură prin orbul întune- ştiinţă a purificării şi a separaţiei dintre bine şi rău: „Stai ric / Fâlfâitoare steaguri de lumină / Fluide se descarcă pururi strajă aspră la uşa minţii tale. / Nu orice gânduri din adâncuri / Ca dintr-un Turba mirum spargens semen trebui să-şi sape-n suflet cale. / Căci multe vin năvalnic, / Şi tună – o cerească slujbă-ncepe, / Re-ncepe fapta ca oile la strungă, / Dar numai cele albe în staul să poate cea dintâi / Ce-a revărsat viaţa pe pământ; / Lo- ajungă” (Cugetarea). În mecanica poetizării se acti- godna focului din cer / Cu primul strop de apă lăcrimat vează astfel tensiunea fundamentală dintre viaţă şi in- / Şi supt adânc din pântecul ţărânii” (Ploaie de noapte). telect, iar actul poetic devine o modalitate de exorcism, Idila virgiliană devine un pretext ca poetul să orches- o formă de refulare a instinctualităţii care – din perspec- treze, cu o regie căutată a antitezelor, confruntarea lu- tiva lui Nanu – e legată de polul nostru demonic: „Tu minii cu întunericul, a raţiunii cu instinctualitatea lasă-afară iezii şi ţapii răzvrătirii / Ca să-şi zdrobească dezlănţuită; „Se strâng oile grămadă / Una-ntr-alta ne- ţeasta de porţile gândirii, / Nu te-nclina pe-adâncuri mişcate, / Trăsnetul de sus să cadă / Şi-nchid ochii să s-asculţi a lor ecouri, / Căci aburii din mlaştini sui-voi nu-l vadă! // Iată norii toţi se darmă; / Ramuri grele-ntind nouri-nouri, / Acolo sunt prăpăstii ce s-au surpat urlând, copacii, / Curg şiroaiele de ploaie, / Brazii vârfurile- / Chemate din abisul şi ruina unui gând”. Starea de pu- ndoaie. / Câte-o cracă-n văi se sfarmă / Ca un descăr- ritate se obţine prin intermediul cugetării, care uneşte cat de armă... // Din adânc răzbindu-i vântul, / Norii fug Cuvântul cu Taina, Verbul asociindu-se aici, ca în pri- în depărtări / Duşi ca pânzele pe mări... / S-a mai răcorit mele cinci versete ale Evangheliei după Ioan, cu lumina pământul – / Uite-n ceruri Soare – sfântul! / Ciobănaşul divină, în cadrul unui proces de sublimare unde (în ter- blând se-nchină; / Dumnezeu e bun şi mare / (...) menii lui Gilbert Durand) „cuvântul şi limbajul, moşteni- Turma-i teafără-n lumină” (În munţi). Freamătul instinc- tori ai vocabularului simbolic al vederii, vor lua tualităţii, paroxismul dorinţei erotice îşi găsesc expresia întrucâtva locul percepţiei vizuale”. Vorbirea devine ast- în poemul Marea sângelui: „Să ştiu de ce privindu-ţi a fel echivalentul vederii iluminate, iar puritatea şi lumi- ochilor lumină / Şi floarea purpurie din fragedu-ţi obraz nescenţa interioară la care se ajunge prin „yoga” / Simt marea cea eternă a sângelui din mine / Zbă- poetizării permite coborârea „harului”, a iluminării divine tându-se în matca-i talaz după talaz... // În fiece bătaie, care se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt. În felul secundă cu secundă, / Te cheamă în adâncul vieţii ne- acesta, clasicismul lui Nanu primeşte caratele cugetării sfârşit / Un puls care de veacuri în zborul lui de undă / creştine, spiritualismul exaltat şi mai difuz al lui Cerna Te caută, te cere, te vrea şi te-a găsit! // Al meu este primindu-şi aici replica mai riguros articulată şi mai con- suspinul din valuri spumegate / Ce înseşi din zdrobire formă cu spiritul creştinătăţii răsăritene: „Din clocotul de se fac şi se refac, / Cu setea de a trece de ţărm descă- patimi, izvor orbirii lor, / Un strop să nu pătrundă în tuşate / Pe brazdele supuse ce-aşteaptă-n zări şi tac. // Sfânta Sfintelor! / Păzeşte-o cu lumina ce-o înveleşti în 28 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu pleoape / Când praful vijeliei te biciuie de-aproape, / rie”. Ceea ce diferenţiază însă asemenea poeme de Căci cugetarea-i văzul, e ochiul sufletesc: / Prin filtru-i perspectiva eroică a unui clasic pur sânge este percep- trece noaptea şi zorii strălucesc / Şi Taina şi Cuvântul ţia muzicală, mai apropiată de constelaţia de imagini a în ea stau ca-ntr-o urnă; / Altar e când vorbeşte şi când viziunii magice, căci în ţesătura melodiei are loc împă- e taciturnă. / Să nu o spurci, căci nu ai alt templu pe pă- carea contrariilor, iar timpul este dominat (după expre- mânt / În care să coboare la tine Duhul Sfânt”. sia lui Durand) printr-o meta-erotică. De aceea, în Domul etern lumea înaltului va fi configurată muzical, Puţini vor mai fi ştiind azi că George Murnu (1868- într-o orchestraţie de glasuri angelice, iar integrarea în 1957), reputatul traducător al Iliadei şi Odiseei, a pu- ordinea divină sacralizată prin cântec: „Focar mai sacru blicat şi câteva volume de versuri originale, unele în de inspirare / Ca taina frumuseţii care, / Imensă, lirică- dialect aromân. Poemele lui, al căror alegorism e în spi- nzestrare / Mi-o ulmă-n mine-adânc fiinţa / Mă tot exaltă ritul neoclasicismului practicat de Panait Cerna sau cu priinţa / În unde străvezii şi clare. / Străbate-n lut des- D. Nanu, se întemeiază pe schemele ascensionale, orbitoare / Şi în serafică înaripare / Mă despăimântă cu proprii unei perspectivei eroice. Poem eroic subliniază dorinţa / Din patimi negre de-ntinare / Şi mă cufundă astfel caracterul polemic al oricărei ascensiuni, care e ca-ntr-o mare / De calmă, cosmică ritmare, / Cea mai întotdeauna acţiune magică îndreptată împotriva feţelor simfonică vibrare / De muzică în biruinţa / De-atotputere timpului. Ea e imaginată ca o autoafirmare orgolioasă creatoare”. Izomorfismul dintre eros şi muzică repre- (şi nu lipsită de primejdii) a spiritului în raport cu viaţa, zintă şi punctul de pornire al poemului Pasăre măiastră, a inteligenţei în raport cu instinctualitatea: „Un brad în unde iubita e o femeie-pasăre, ca sirenele lui Homer, al plai s-a tânguit: / Ce vitreg, Doamne-ai împărţit iubirea- cărei cântec generează viziuni paradisiace: „Descinsă ţi pământească! / Priveşte cum ai osândit sămânţa mea ca din stele / Şi din domnia albastră, / Cum pasăre mă- să crească // Pe-o coastă repede-ntre stânci, deasupra iastră, / Iubita mea sihastră, / Se fură-ntre zăbrele / Şi unei rupte / Prăpăstii negre şi adânci / Să duc eterna cuibărindu-şi hramul / În pom de cult sub ramul / Însin- luptă // Cu duhul morţii, să mă îndoi sub nori care de- gurării mele grele / Tot piuie din strune / De fin metal mi- tună, / Bătut de crivăţ, ros de ploi, pe vifor şi furtună. / nune / De triluri, vrajă de reţele. / Din nou îmbracă Şi singur în pustiul nord şi troienit în spate, / Din răspu- aurărie / Stelară viaţa-mi pământie / Şi peste nouri, teri să mă încord spre a putea răzbate / Prin drum de peste abise / Exultă, ascultă, zi-noptime / Cum n-a piatră în pământ cu biata-mi rădăcină / Şi cu durere să ulmat vreodată nime”. Cu asemenea compoziţii, poetul mă-avânt spre dulcea ta lumină”. Întoarcerea în timp, se situează în vecinătatea unui ocultism întemeiat pe scrutarea originilor şi evocarea vetrei natale se înteme- sonorităţi melodice şi pe ritmuri care aspiră să traducă, iază, cu exces de materie minerală, pe simbolistica fie şi cât de naiv, cu o stângăcie nu lipsită de candorile muntelui sacru, solidar cu un concept înalt de virilitate, picturilor primitive, mişcarea energiilor divine. Muzica propriu, şi acesta, perspectivei eroice: „O munte al meu, dobândind aici – ca în hermetism – dimensiunile unei vis de copil ce-mi apare / Cu stemă de fulgere, cu gnoze, căci (se poate citi în Corpus hermeticum) „a cu- coamă de nori, / Cu umere-n zale de-argint şi ninsoare, noaşte muzica înseamnă a şti cum e orânduit universul / Spre tine port ochii mei tot călători, / O ţară de plaiuri şi planul divin conform căruia sunt împărţite toate; ordi- măreţe, meleag de păstori. // (...) Sub turnuri de stâncă, nea în care fiecare lucru în parte a fost asamblat într-un adăpost de furtună, / Cuibare de vulturi se-nalţă şirag” întreg, după o raţiune artistică, va produce un fel de (Cântecul plaiurilor natale). Ca şi în poemele lui Mace- concert suav şi autentic, o muzică divină”. Prin locul pe donski, echivalentul ascensiunii este la Murnu expan- care îl acordă valorilor muzicale şi incantatorii ale lim- siunea, cucerirea spaţiului orizontal infinit, iar poetizările bajului, poezia lui Murnu se va despărţi aşadar de poe- sale se transformă acum într-o gestă a „idealului”, în tica neoclasică a socraticului, arătându-se, paradoxal, căutări febrile ale absolutului, cum se întâmplă în Floa- mai aproape de căutările noii poezii „instrumentaliste” rea Mării: „Pentru tine, o Nereidă, / Mladă din plămada pe care o experimentase la noi Macedonski. Din per- spumii, / Pasul mi-l topesc în flaut / Să te cânt şi te tot spectiva lui René Ghil, principalul teoretician al instru- laud – / Dus în piatra mea de-obidă, / Singuratic argo- mentalismului, ritmul poetic reprezintă „traducerea naut, / Dibuind prin vadul lumii / Tot adulmec şi te caut literară a unui mod al devenirii universale”. Organizate / (...) Din albastra ta lucoare / De Ciclade-nvederată, / şi armonizându-se în „procesul Ideii”, valorile sonore ale Ca din zodie-azurată, / Te-am văzut cum orbitoare / cuvântului vor sugera astfel ansamblul sau ordinea Ochilor mei revelată, / Înflorind biruitoare, / Galatee plu- lumii, ceea ce doreşte, în fond, în poemele sale şi titoare, / Tu te-ai dus neîndurată / Ca un nufăr în vul- George Murnu. Discreta lor modernitate rezidă însă mai toare. / Năzuind la-ntinsa mreajă / M-aţineam strivit pe puţin în viziunea „muzicală” care contrazice spiritul so- malul / Nopţii şi al zbuciumării, / Suflet înfrăţit cu valul / cratic al neoclasicismului, cât în prezenţa, mai mult sau Singur dat pe veci uitării, / Biată umbră, după tine, / mai puţin fortuită, a acelor tensiuni şi disonanţe ce ca- Floarea spumii, floarea mării”. Mistuit de febra înălţimi- racterizează limbajul poetic modern. Aspiraţia uraniană lor, Murnu va fi aşadar cântăreţul „domului etern” şi al e astfel în contrast totdeauna la Murnu cu limbajul bo- luminii uraniene, care dă glas aspiraţiei de eliberare din lovănos şi lipsit de transparenţă în care pare a se îm- temniţele corporalităţii, afirmând – din perspectiva so- piedica orice elan spiritual. Conştient sau nu, poetul cratismului (cum numea Nietzsche excesul de inteli- apelează aici, pentru a da expresie „conţinuturilor” sale, genţă ostil vieţii) – supremaţia spiritului şi celebrând la „formele” parcă cel mai puţin adecvate, această con- „Străluminata-mpărăţie / Eterică de-azur şi soare, / (...) tradicţie dintre spirit şi literă fiind în cele din urmă gene- De-a pururi nouă sărbătoare / De cea mai naltă bucu- ratoare de inefabil. SAECULUM 5-6/2012 29 PRO Anul Caragiale Traian D. Lazăr

CARAGIALE ŞI MODERNIZAREA

Societatea românească din timpul vieţii lui Caragiale şi scrisorile au o prezenţă frecventă în scrierile lui, tele- părăsise modelul medieval-oriental de dezvoltare şi fonul, mai puţin. Literatura telegrafică şi poştală a lui adoptase modelul modern occidental. Cu începutul de- Caragiale este redactată într-un limbaj savuros, sur- limitării se confruntase generaţia prepaşoptistă, iar rup- prinde rutina formulelor profesionale, convenţionalismul tura definitivă fusese înfăptuită de generaţia paşoptistă social, redă întâmplări abracadabrante şi implică per- şi a Unirii. Generaţiei postunioniste, căreia îi aparţinea sonaje de un comic irezistibil. şi Caragiale, îi revenea misiunea consolidării tranziţiei Printre obiceiurile noi, aduse de „intrarea noastră în către modernitate. Era, de fapt, un proces de europeni- Europa secolului al XIX-lea”, se afla şi consumul de zare, de intrare a României în Europa modernă, înfăp- bere. (Acum la „a doua intrare în Europa”, mergem la tuit fără întreruperi după înfrângerea Rusiei în războiul pub!) În vreme ce romanticul şi tradiţionalistul Eminescu Crimeii (1853-1856), proces având multe aspecte co- rămăsese consumator de vin (în poezia lui este invo- mune cu intrarea noastră în Europa, după căderea co- cată „carafa pântecoasă”), mai receptiv la nou, adapta- munismului şi destrămarea URSS. Din felurite motive, bilul Caragiale frecventa cu zel berăria, iar spiritul istoria şi critica literară au ignorat ori au tratat tangenţial, lucrativ l-a împins chiar să se facă patron în domeniu. insuficient de explicit, impactul pe care modernizarea Cât despre schiţele sale, Caragiale a creat o bogată li- (diversele aspecte ale europenizării) l-a avut asupra teratură a berăriei. Iar personajele lui, atunci când destinului cetăţeanului Caragiale, asupra scrierilor sale beau, totuşi, vin, preferă... mişmaşul sau macmahonul, (conţinutului, stilului etc.). adică şpriţul! Şi atunci – ca şi acum! – modernizarea infrastructurii Modernismul a adus cu sine o mai mare mobilitate s-a situat pe primul plan. S-au construit primele căi fe- socială. Anchilozata societate medieval-orientală, în rate şi s-au derulat primele „scandaluri ale moderniză- care te năşteai, trăiai şi mureai fără schimbarea statu- rii”. La 27 decembrie 1870/8 ianuarie 1871, a fost pusă tului social ori a profesiei, făcea treptat loc unei societăţi în funcţiune în mod provizoriu, linia Roman-Tecuci- a tuturor posibilităţilor. Noua lume s-a potrivit ca o mă- Galaţi-Brăila-Ploieşti-Bucureşti. În 1871, se declan- nuşă pe temperamentul lui Caragiale. şează „afacerea Strousberg”. În 1880, s-a finalizat linia Paleta profesiunilor exercitate de Caragiale – sursă Ploieşti-Predeal. S-au pus în circulaţie primele trenuri de inspiraţie pentru scriitor – este de o mare diversitate, de plăcere, Bucureşti-Sinaia, cu peste o mie de călători. de la copist la tribunal, sufleur la teatru, gazetar salariat Spirit activ, Caragiale vrea să-şi valorifice calităţile şi re- sau patron de publicaţie, profesor într-o şcoală particu- sursele de mic întreprinzător: ia în arendă restaurantul lară, revizor şcolar, patron de berărie, funcţionar supe- gării Buzău. Dar „n-are stofă” şi se retrage. Foloseşte rior de stat (director general al Teatrelor). Viaţa şi firea însă frecvent, ca şi ceilalţi concetăţeni, noul mijloc de sa nestatornică l-au silit pe Caragiale să evite uniformi- transport, trenul. Pentru călătorii necesare sau de plă- tatea, unilateralitatea, rutina. L-au silit să se adapteze cere, evident (şi) la Sinaia. Şi trage, din ele, „foloase de şi să se manifeste în posturi şi domenii variate, deve- scriitor”. Călătoriile cu trenul şi întâmplările din timpul nind pentru scriitorul Caragiale surse de subiecte, situa- sau din preajma lor devin materia primă a literaturii fe- ţii, personaje, limbaj ce i-au permis să se manifeste ca roviare a lui Caragiale. În tren, în gări şi în staţiunile un autor polivalent. balneare, se petrec scene de o mare varietate, se so- Printre numeroasele profesii practicate de acesta cializează, asişti la scene de familie ori la palpitante în- s-au numărat, cum scriam mai sus, şi cele de profesor tâmplări poliţiste etc. Ieşi în lume şi ai parte de lume! şi revizor şcolar. Nu avea studiile necesare pentru a fi Modernismul a adus în societatea românească şi noi angajat ca profesor la o şcoală de stat, dar societatea mijloace de comunicaţie. Telegrama şi scrisoarea poş- liberei iniţiative i-a permis să predea istoria la o şcoală tală deveniseră de uz curent, dar telefonul abia se im- particulară, iar suportul politic i-a oferit funcţia de revizor punea. Construirea liniilor telegrafice a început în 1854, şcolar în învăţământul public. A fost şi a lăsat amintirea iar în 1863 (Caragiale avea 11 ani!) existau deja peste unui profesor fermecător, a unui revizor şcolar compe- 3000 km. În 1862, s-a fixat un tarif uniform, indiferent tent. Cunoscând-o din interior, s-a inspirat din viaţa şco- de distanţa expedierii scrisorii. Treptat, corespondenţa lii şi a creat o atractivă literatură şcolară. N-o putem poştală nu se mai transportă cu diligenţa, ci cu trenul. numi pedagogică şi nici autorul nu o concepuse în acest Telefonul apare, experimental, în Bucureşti la 1878, iar scop, dar poate constitui şi azi, pentru birocraţia din în- în 1886 se instalează prima centrală telefonică în Capi- văţământ, o sursă de exemple – modele/antimodele – tală, cu cinci posturi. Mărturiile contemporanilor atestă privind metodica învăţării şi raporturile profesor-elev. Li- folosirea telefonului şi de către Caragiale. Telegramele teratura şcolară a lui Caragiale conţine memorabile por- 30 SAECULUM 5-6/2012 PRO Anul Caragiale trete de dascăli şi elevi, este impregnată cu problemele servator, abia la 3 februarie 1880. O perioadă îndelun- dintotdeauna ale şcolii. gată s-a manifestat o fragmentare puternică în ambele Independenţa şi afirmarea ţării în viaţa internaţională partide. constituiau principalele probleme de politică externă Caragiale a fost, iniţial, „roşu din cel mai sadea”, pentru societatea românească în epoca lui Caragiale. adept al liberalismului radical, participant la întrunirile Independenţa, proclamată la 9 mai 1877, a fost impusă acestora şi girant responsabil la „Alegătorul liber”, pe- pe câmpul de luptă în războiul ruso-româno-turc (1877- riodic al coaliţiei de la Mazar Paşa şi apoi al Partidului 1878) şi recunoscută prin tratatul de pace de la Berlin Liberal recent format. A combătut alături de liberali până – 1/13 iulie 1878. Scriitorul Caragiale, membru al Gărzii în 1878, ca redactor la ziarele şi revistele liberale, de- civice din Bucureşti, nu a fost chemat la război. Publicist venind treptat moderat şi practicând de preferinţă lite- întreprinzător, atent la oportunităţi, el a fondat un „ziar ratura, şi nu publicistica politică. Maturizându-se, de informaţie” şi „a luptat cu pana”, aducând la cunoş- cunoscând mai bine oamenii şi vremurile, conştienti- tinţa opiniei publice ştiri despre operaţiunile militare şi zând propriile interese puse pe primul plan, Caragiale întreţinând spiritul militant al populaţiei – ca un adevărat devine „imparţial” folosindu-se şi fiind folosit, pe rând, ziarist modern, de informaţie, preocupat mai mult de de ambele partide. A fost redactor la „Timpul” (1879- „ton” şi prioritate în publicarea informaţiei, decât de 1881), principalul ziar conservator, şi apoi la „Voinţa na- exactitatea ei (vezi cazul ştirii false despre căderea ţională” (1885), principalul organ de presă liberal. Cu Plevnei!). Modernizarea sistemului politic, a structurii politice sprijinul liberalilor, aflaţi la putere, a obţinut postul de re- interne a statului român, a inclus două aspecte: intro- vizor şcolar (1881,1882), iar ministrul conservator Titu ducerea domniei (monarhiei) constituţionale şi consti- Maiorescu l-a numit Director general al Teatrelor (1888- tuirea partidelor politice. La 10/27 mai 1866, domnitorul 1889). Dacă ar fi fost membru al partidelor liberal şi con- Carol I a depus jurământul, iar la 1/13 iulie 1866 a pro- servator, l-am fi putut considera unul dintre primii mulgat Constituţia. Orientarea către modernizarea de „fripturişti”, dar n-a fost decât simpatizant şi nu-i putem tip occidental a elitei politice româneşti oscila între atribui această „onoare”. Singurul partid politic la care nuanţe: un occidentalism profrancez sau un occidenta- a aderat Caragiale a fost Partidul Conservator Demo- lism progerman? Consecinţa: la 8/20 august 1870 se crat – 1908, condus de Take Ionescu. A făcut-o, după declanşează mişcarea republicană de la Ploieşti, iar la propria mărturisire, muşcat de „şarpele vanităţii” şi pen- 10/22 martie 1871 opţiunea republicană recidivează la tru că „iubim ordinea şi progresul, pentru că niciodată Bucureşti, ambele mişcări contestând prezenţa pe tron patria nu a avut mai multă nevoie de acestea amân- a domnitorului din dinastia germană de Hohenzollern. două”. S-a implicat cu pasiune în campania de organi- În vârstă de 17 ani, tânărul Caragiale, copist la Tribu- zare a partidului şi l-a susţinut în primele alegeri nalul Prahova, a dezarmat un subcomisar de poliţie şi parţiale. Contemporanii săi, răutăcioşi, au observat că i-a preluat funcţia, răsplată dată chiar de prezidentul „discursurile (sale) nu sunt altceva decât fragmente din temporarei republici ploieştene. Intervenţia energică a piesele sale, discursuri ale oratorilor închipuiţi sau creaţi mamei, care l-a sechestrat în casă, a blocat ascensiu- de d-sa pe vremea când râdea de cei care fac politică.” nea publică a revoluţionarului Caragiale, dar şi prezenţa S-a convins destul de repede că „de la binele partidului” ca învinuit pe băncile tribunalului, unde au fost judecaţi nu atârnă, aşa cum spera, „binele ţării şi de la binele republicanii. Ca şi majoritatea societăţii româneşti, Ca- ţării… binele nostru”, adică al său personal. Şi a devenit ragiale a rămas simpatizant al Franţei, dar s-a împăcat mai rezervat. şi cu dinastia germană aflată pe tron. Va fi numit într-o Munca la organele de presă politice, prezenţa în me- înaltă funcţie în stat (director general al teatrelor), va fi, diile politice, în apropierea liderilor, la întrunirile politice pentru scurt timp, director al teatrului regal din Sinaia, etc. i-au permis lui Caragiale să-şi însuşească limbajul va organiza spectacolele de la Sinaia în cinstea prinţului politic al epocii, să cunoască moravurile şi dedesubtu- de Wales, va lua masa cu regele Carol I, va frecventa rile practicilor politice. Toate acestea se regăsesc în cenaclul literar de la Palat al reginei, va traduce şi pu- operă, dar nu ca literatură politică, ci ca aluzii politice. blica o nuvelă a acesteia şi chiar se va împrumuta cu Dintre toate aspectele modernizării, impactul politicii bani de la rege. Nu e de mirare deci că literatura re- publicană a lui Caragiale, amintirile şi referirile sale li- asupra carierei şi operei lui Caragiale s-a aflat într-o mă- terare privind republica de la Ploieşti sunt sarcastice, sură mai mare în atenţia cercetătorilor. Încercările de a ironizează acţiunile proprii şi republicanismul. E drept acredita o mai mare virulenţă a sa împotriva unei anu- că, spre deosebire de Al. Candiano Popescu, fostul pre- mite orientări politice ori anumite preferinţe nu ţin seama şedinte al republicii ploieştene, Caragiale nu a negat ca- de dinamismul epocii şi mobilitatea (nestatornicia) scrii- racterul republican al mişcării. torului, recunoscută în epocă. Nici alcătuirea unui studiu Partidele politice din România s-au creat prin unifi- cantitativ asupra exprimărilor politice ale lui Caragiale carea fracţiunilor (grupărilor) politice apărute după Uni- nu ar lumina mai bine discernerea preferinţelor sale po- rea din 1859. La 4 iunie 1875, era publicat programul litice. Ele aveau caracter temporar, corespundeau mo- Partidului Liberal constituit prin unirea grupărilor liberale mentului. Faptele şi ideile politice nu declanşau în (coaliţia de la Mazar Paşa – mai 1875). Grupările con- Caragiale atitudini şi sentimente politice, ci reacţii lite- servatoare se vor uni, punând bazele Partidului Con- rare, estetice. SAECULUM 5-6/2012 31 PRO Anul Caragiale Florin Colonaş

„NINGE CU TEMEI”

Între numeroasele epistole adresate dlui Paul Zari- În aprilie 1907, publicaţia vieneză „Die Zeit” publica, fopol, este şi cea expediată la 24 noiembrie 1907, pe o sub semnătura „un patriot român”, o primă parte a lu- cartolină, cu o imagine berlineză, reprezentând o co- crării politice „1907”. loană triumfală. La Bucureşti, în toamnă vede lumina tiparului bro- Aşa cum am mai scris şi cu alt prilej, subliniem că şura „1907. Din primăvară până în toamnă”. Ion Luca Caragiale îşi alegea cu grijă imaginile cartoli- nelor, ele conferind o anume greutate textului inserat de R. – este doctorul Cristian Racovski. Publicist şi om autor. politic român de origine bulgară, lider Cuprinsul este reprodus în ediţiile al Partidului Social Democrat Român de „Opere” 1942 – Editura Fundaţiilor (1873-1941). În 1917 va pleca în Regale pentru Literatură şi Artă, Rusia, unde va cădea victimă epurări- 1942, p. 87 şi în ediţia a doua a Aca- lor staliniste. demiei Române, 2011, p. 706. Trebuie semnalat că atât în ediţia Ilustrata merită reprodusă (recto- din 1942, cât şi în cea din 2011, este verso) pentru acel minunat condei completat în paranteză numele. Textul caligrafic al scriitorului. olograf nu prezintă decât iniţiala R. Expediată din Berlin W., – adre- Cartolina se află într-o colecţie par- sată Herrn Doktor Paul Zarifopol, Fi- ticulară, proprietarul ei dorind să ră- chtestrasse 13, Hpt, Leipzig, începe mână anonim. Îi mulţumim pentru cu o frază privind o apariţie, un suc- posibilitatea de a o putea reproduce în ces editorial, iată deci legătura cu re- revistă. versul cartolinei. Expresia „prendre mes eaux” se re- Să urmărim textul şi să comen- feră la dorinţa de a face o călătorie de tăm, câte ceva, din cuprins. plăcere, la Leipzig, pentru a vizita ce- Stimate dle Dr., iată broşura cori- lebrul stabiliment de la Sachsenhof, jată; ediţia I de 3000 e epuizată; as- teatru şi hotel, cu o berărie în care se tăzi trebuie să se vânză a doua; consuma celebra bere blondă Pheung - aştept un transport ca să-ţi trimit una stedt. curată. Am trimis şi lui R. la Viena. Aplicând zicala „cui pe cui se Mi-a scris: vrea să facă o dare de seamă la „Rom. Mun- scoate”, nenea Iancu, şugubăţ din fire, probabil înţele- citoare¹ şi la „Viitorul Social”². – Eu sunt suferind de gea să-şi tămăduiască durerile abdominale, pe care le foale şi stau la regim. –Vremea e aspră. Ninge cu temei. acuza, prin această terapie proprie, de unde şi tângui- – Ce veşti? – Când vii? D. Dr. Gusti e scump la vedere. rea, repetată, „Sachsenhof, of ! of! of!”. – Tare aş vrea, cum sunt suferind, să mă reped la Sa- Dacă mai adăugăm şi necazurile diferitelor afaceri, chsenhof prendre mes eaux. Ce bine mi-ar face o cură! ca şi dorinţa revederii cu proaspătul doctor în sociologie Dar nu pot – am treabă ş-aştept veşti de daraveri din Dimitrie Gusti, iată principalele nelinişti ale scriitorului, ţară. Numai de n-aş fi obligat iar să vizitez scumpii mei care se îmburghezise la Berlin, nedorind să revină „în Bucureşti! Să sperăm că voi scăpa deocamdată. Fiţi scumpii Bucureşti”. sănătoşi! Al d-tale Caragiale

1 „România Muncitoare”, săptămânal socialist (1902- 1916), numără printre colaboratori socialişti de seamă: I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, M.Gh. Bujor, I. Nădejde, N.D. Cocea, ca şi scriitori uitaţi astăzi: I. Păun-Pincio şi D.Th. Ne- culuţă sau pictori: Tonitza şi Băncilă. 2 „Viitorul Social”, revistă lunară cu caracter social, con- dusă de militantul Cr. Racovski şi de M. Gh. Bujor şi unde îi întâlnim pe I.C. Frimu, Mironescu, I.C. Visarion, poetul cizmar D.Th. Neculuţă şi Felix Aderca.

32 SAECULUM 5-6/2012 PRO aniversări Niculae Gheran

A FOST SĂ FIE!

Se spune că rudele ţi le dă Dumnezeu şi că prietenii nator costă mult, mi se oferise unul pe gratis. Am refuzat ţi-i alegi singuri. Numai că adesea tot El ţi-i scoate în nu din frondă, ci pentru că toţi se străduiau să înceapă, cale, după cum, să recunoaştem, în vorbirea curentă iar eu aveam ceva de isprăvit. Mă prinsese Marea Re- cuvântul e demonetizat. Nu degeaba un confrate mi se voluţie din Decembrie cu lecţiile neterminate. Cum nu plângea deunăzi: „Fiecăruia îi mai moare un prieten, ştiam ce va urma, am lăsat deoparte volumul „Însem- numai mie nu”. Bietul om se plângea de ponoasele nări de-o zi”, la care lucram, şi m-am grăbit să încropesc trase de pe urma unui amic ce-l băgase într-o încurcă- volumul 15 de „Opere” cu acele cărţi pe care nu izbuti- tură de zile mari, după imprudenţa de a i se fi confesat. sem să le includ în ediţia critică, păcătuind cu slove des- Faptul mi-aminteşte de ritualul „criticii şi autocriticii”, pre Italia mussoliniană („Metropole”), Basarabia şi nu când într-o şedinţă te pomeneai ajutat de unul sau de numai („Amalgam”, tipărit de alţi confraţi, dar cenzurat) altul, care, de regulă, nu uita la urmă să-ţi mai scoată ş.a. „Ţara arde şi baba se piaptănă”, auzeam în jur şi un ochi, cu precizarea: „O spun cu toată prietenia!” nu rostindu-se cu răutate. Da, am continuat să mă piep- Să fie la casa lor! tăn până nu mi-a rămas ce freza. Dar am şi terminat ce Adevăratele prietenii se croiesc pe tărâmul inocent mi-am propus, odată cu publicarea celui de al 23-lea al copilăriei, când, ostenind în jurul unei grămezi de volum din ciclul la care mă angajasem cu aproape patru nisip, transpiri la ridicarea unor castele, treabă serioasă, decenii în urmă. O imprudenţă de care mi-am dat aş zice premonitorie pentru restul zilelor. Prieteni îţi mai seama la bătrâneţe. faci în şcoală şi în momente de cumpănă, la spital sau Am depănat aceste momente pentru a sublinia că în armată, cam totuna prin suferinţe comune. Cu sigu- fără înţelegerea lui Mircea Prahase nu realizam ce-mi ranţă, vor mai fi şi alte prilejuri, obligatoriu însă cât mai propusesem. Mă bucurasem degeaba că se desfiinţase depărtate de interese materiale, de foloasele cârdăşiei cenzura şi că pot scrie orice. Pe spinare îmi căzuse altă în comun, unde – cum se zice – „Azi aici, mâine-n Foc- măgăreaţă: lipsa suportului financiar, deşi, în cazul de şani, poimâine la Botoşani!”, pe cal sau în picioarele cai- faţă, era vorba de un patrimoniu naţional. Înaintam ca lor, în guvern sau la puşcărie. melcul, vorbind în pustiu: „Vedeţi în Franţa o lucrare ine- Pe Mircea Prahase l-am cunoscut la răscruce de dită de Balzac needitată? În Germania un Thomas drumuri, într-o ipostază aparte: director de Muzeu şi se- Mann netipărit? În Rusia un Dostoievski nepublicat?” nator – sau, cum s-ar mai zice: turist, fiindcă mai tot tim- Ei, bine, stăteam cu două volume necunoscute ale ro- pul era pe calea ferată, în căutarea unui drum drept. Ne mancierului nostru, lăudate de toţi şi trase pe dreapta cunoscusem la „Saloanele Rebreanu” – manifestare că nu-s bani. Degeaba m-am adresat prim-ministrului culturală meritorie, care, pe vremuri bune, aduna în jurul Radu Vasile, ministrului Culturii Ion Caramitru, preşe- ei oameni de carte din marile centre ale ţării, membri ai dintelui comisiei de cultură din Camera Deputaţilor Ţe- Academiei Române, profesori universitari, critici, istorici pelea, surzi până la Dumnezeu şi-o palmă deasupra. literari, remarcaţi prin studiile consacrate Romancieru- Urma să mă adresez premierului ungar, că tot ducea lui. La prima vedere, confratele de filologie mi s-a părut dorul de ce fusese cândva şi nu va mai fi. Nu de alta, posac, o fire retrasă, dar cu o calitate deloc străină mie: dar Liviu debutase la Orăştie, într-o tiparniţă româ- talentul de a dispărea din aglomeraţie, mereu punctual nească – pe timpul vechii Austro-Ungarii –, fusese ofiţer la deschiderea întrunirilor şi absent la spartul târgului. de honvezi, scrisese sute de pagini în maghiară Mi-ar face plăcere să cred că şi hamalâcul adunărilor ş.a.m.d. De ce premierul ungar? Dar de ce Sörös? La din Parlament, cu dezbateri prelungite despre finanţe, care a apelat fosta editură Minerva şi a cărui emblemă agricultură, industrie, boli şi sănătate, legume şi fructe, o văd şerpuind pe cotorul a două titluri din serie. armată, şomaj şi prostituţie, locuri de muncă şi nevoia Atunci l-am cunoscut pe Prahase. Ce-a mijlocit cu ai de gondole pentru un trai mai bun, sistem bancar, han- lui şi ai altora, că faţă de Rebreanu nu s-a ivit niciun dicapaţi, grădiniţe de copii şi împrumuturi externe, mai păgân, nu ştiu. Dar a avut încredere în mine şi nu l-am puţin, deocamdată, despre rolul preoţilor în fabricarea dezamăgit. Sub cupola Muzeului pe care l-a păstorit s-a betonului armat, l-au determinat să se retragă din poli- încheiat ediţia critică amintită, prima integrală (sper şi tică. Caz rar în aşezările noastre morale: să te retragi nu ultima) consacrată culturii veacului 20, precum şi alte atunci când taraba ta politică, aliată cu alte dughene de lucrări girate de Academia Română. Tot împreună urma resort, s-ajungă în fruntea bucatelor. Şi asta într-o să reluăm seria într-o formulă inedită: „Opera magna, vreme când „cine poate oase roade”. comentată de Liviu Rebreanu” (10 volume), alături de L-am înţeles, pentru că în zilele de început post - un corpus de documente: „Scrisori către Liviu Re- ceauşist, când se zvonea că obţinerea unui titlu de se- breanu” (4 tomuri.), „Rebreanu – Biobibliografie” şi un SAECULUM 5-6/2012 33 PRO aniversări „Dicţionar al personajelor din opera lui Liviu Rebreanu”. cu satisfacţia că lăsăm ceva în urma noastră. Să spe- Ar fi apărut pe parcursul ultimilor ani, dacă între timp răm că şi celelalte cărţi vor apărea cândva. Tot ce-l rog necesităţile economice ale ţării nu obligau domeniul Bis- pe mai tânărul meu prieten să mă anunţe atunci prin triţei să renunţe la colaborarea mea, economisind lunar vreo cunoştinţă în cer, la prima crâşmă ce-o va întâlni 1601 lei (personal, am preferat pensia în locul retribuţiei pe dreapta, la răscrucea dintre purgatoriu şi rai. de muzeograf, deoarece decretul guvernamental suna Acum aud că împlineşte o vârstă ceva mai rotundă. clar: „ori, ori”). Şi-aşa renunţasem la postul de director Nu se cuvine de-acum încolo să i se pomenească de de editură la I.C.R., cu leafă măricică şi deplasări la ex- ea, că de la un prag anume e bine s-o socotim şi poziţiile de carte din Frankfurt, Paris, Roma, ca să mă de-a-ndăratelea. Oricum, o etate mai mică decât a mea. descotorosesc şi de pensie. Cu Prahase şi alţi oameni Aşa că îmi îngădui să-i spun din toată inima (câtă mai de ispravă de pe malurile Someşului am bătut drumurile e): Bistriţei şi Năsăudului, prin Prislop, Maieru şi Târlişua, La mulţi ani, tinere, şi la mai mare!

Dan Mănucă

DRAMATISMUL CUMPENEI CRITICE Mihai Cimpoi la 70 de ani

Nu există prea multe modalităţi de a practica ceea firmă în Mihai Cimpoi un critic reflexiv cu măsură, un ce se numeşte critică literară, deoarece fundamentală analist deschis noutăţilor şi un entuziast rezervat. Aşa rămâne atitudinea ultimă, care se arată a fi şi ultimativă. s-a şi arătat de la bun început, primul volum intitu- În funcţie de modul de aşezare de o parte sau alta a ba- lându-se Disocieri (1969), iar cel de al doilea – Noi di- rierei care este judecata finală, criticii – desigur, îi am socieri (1971). Cu vremea, preferinţele s-au îndreptat în vedere numai pe criticii foiletonişti – se împart în două către accentuarea procesului de separare a apelor, categorii principale, a căror denumire o împrumut din adică spre acea funcţie a criticii care presupune cântă- terminologia pe care nord-americanul R.S. Crane a îm- rire neîncetată şi gravă. Spiritul combativ din viaţa poli- prumutat-o, prin 1925, la rândul lui, din Swift: „the tică, chiar şi din viaţa cotidiană, nu a atins, din fericire, Houyhnhnms” şi „the Yahoos”. Cei dintâi (adică cei din axiologia discursului critic şi Mihai Cimpoi se poate categoria pe româneşte: „Hm!”) sunt raţionali, logici, lăuda cu păstrarea corectitudinii aprecierilor. Scrisul său cumpăniţi, aristotelieni, resping falsitatea. Ceilalţi (adică rămâne, în continuare, unul care urmăreşte valoarea li- cei din categoria pe româneşte: „Oho!”) se află la polul terară şi nu se lasă atras de falsele criterii ale aşa-nu- opus, fiind un fel de fiinţe iraţionale, imprevizibile, se în- miţilor post-moderni. Mărul de aur, volumul din 1998 flăcărează lesne. Amândouă aceste ciudate creaturi au (traducere franceză în 2001), cercetează valorile româ- însă o calitate comună fundamentală: trăiesc viaţa, nu neşti din perspectivă europeană, fructificând preocupări o mimează. mai vechi (prezente, de pildă, în Duminica valorilor) şi La fel li se întâmplă şi criticilor: trăind textul, ei se îm- îl înscriu pe autor în rândul puţinilor comparatişti români part în cei care îl trăiesc grijuliu şi cei care îl trăiesc exu- de azi. berant. Titu Maiorescu şi Mihail Dragomirescu ţin de Echilibrul este, probabil, dificil de păstrat, fiind ne- cea dintâi categorie, G. Călinescu şi E. Lovinescu de a contenit agresat de presiuni de tot felul: de la cele coti- doua. Între aceste extreme, cumpăna este dificilă şi diene, materiale, la cele legate de spiritualitate. Este adesea primejdioasă, fiind văduvită de obişnuinţa pe motivul subiacent care explică apariţia volumului Cum- care o creează exerciţiul. Terenul neutru se arată expus păna cu două ciuturi (Timişoara, Editura Augusta, 2000, pericolelor din ambele părţi, numitorul comun fiind atât 201 p.). „Filosofia cumpenei”, pe care o propune Mihai de neînsemnat ca avantaj, încât aproape că nu intră în Cimpoi, se înscrie printre numeroasele încercări româ- discuţie. Este terenul îngust, al analistului, care împru- neşti de antropologie culturală. Criticul consideră pre- mută de la sceptici luciditatea şi, de la epicureici, comu- ferinţa pentru echilibru a poporului nostru drept o nicativitatea. însuşire esenţială şi definitorie. Filosofia existenţială a Mihai Cimpoi s-a aşezat de la bun început în românilor ar sta sub semnul unei „cumpene ontologice”, această ultimă categorie, a analiştilor perseverenţi şi care, axă a lumii fiind, se centrează între transcendent care, cunoscând riscurile, şi le asumă. Unul din volume şi contingent. şi l-a intitulat Cicatricea lui Ulisse (1982), un altul – Du- Alte simboluri ar fi, în continuarea celor susţinute de minica valorilor (1989). Este limpede că criticul osci- G. Călinescu, mitul mioritic şi acela al Meşterului Ma- lează conştient între cele două ape, limpezindu-şi nole, întregit de mitul hyperionic. Fireşte, asociaţiile sunt preferinţele la confluenţa lor. Aceste două volume con- atractive şi eseul are deplină libertate de mişcare. 34 SAECULUM 5-6/2012 PRO aniversări Numai că, din afirmaţiile lui Călinescu, din Istoria litera- modul grotesc de serios, din poala lui Cioran. Acesta turii…, multe nu se mai confirmă azi. Meşterul Manole avea însă farmecul lui, forjat la fineţurile perfidiei galice are o circulaţie nu atât de restrânsă pe cât şi-o imagina şăgalnice. marele critic, după cum nici Mioriţa nu este atât de sin- Mihai Cimpoi aşază trăsăturile pe care le consideră gulară pe cât ne-ar plăcea nouă să o credem. G. Căli- negative la locul lor, făcând, din nou, o dreaptă cum- nescu făcea imprudenţa de a considera drept mituri pănă. Încât auto-negativismul naţional devine, în viziu- particularizatoare atât „Traian şi Dochia”, cât şi „Sbură- nea lui, nu un motiv de pamflet, ci de meditaţie: „Se torul”. Manualele şcolare nu contenesc în a răspândi pare că românul îşi pune fiinţa sub semnul unui nu au- aceste inexactităţi. Deşi „Traian şi Dochia”, spre exem- todesfiinţător, conceput ca un dat generic prim, derivat plu, este o făcătură cultă a primei jumătăţi a secolului din conştiinţa fatalismului”. Ceea ce denotă că eseistul al XIX-lea. Prudenţa necesară didacticului s-a evaporat nu agreează improvizaţia, ci se sprijină pe o gândire so- în faţa atracţiilor oferite de frumuseţea, amăgitoare, a lidă, pe un sistem de raţionamente greu de clintit, atâta generalizărilor. timp cât fac parte dintr-o înlănţuire concepută organic. Mihai Cimpoi s-a arătat prudent faţă de ultimele Un asemenea echilibru poate provoca prejudicii, prin două din miturile zise esenţiale, dar aşază în locul lor statism şi monotonie. Este motivul pentru care Mihai hyperionismul, ca expresie sublimată a unor năzuinţe Cimpoi recurge şi la joaca de-a cuvântul, parodiind etnice profunde. Cum despre acest lucru vom discuta modul de a raţiona doar prin jocuri de cuvinte şi semi- mai jos, ne oprim acum asupra altei afirmaţii a criticului: cuvinte al celor care se închipuiesc heideggerieni. Ca- „românul este cu precădere în Lume, nu în afara ei, pre- pitolul „Ne”-ul, Nealtul, Neantul este savuros prin cum e în Natură, nu în afara acesteia”. Ceea ce ar în- capacitatea de a înlănţui cuvinte şi ne-cuvinte, de a le semna prezenţa unei spiritualităţi perfect integrate relaţiona uneori în false încrengături, ispitind seriozita- cosmosului. Am rezerve faţă de această afirmaţie, de- tea glumei. oarece trăsăturile în discuţie mi se par general umane, Din eseul lui Mihai Cimpoi nu putea lipsi Eminescu. nu neapărat specifice românului. Mai mult încă: prove- Mai întâi, pentru că oricine abordează specificul spiri- nite dintr-o anumită orientare filosofică. Dacă am eli- tualităţii româneşti nu-l poate omite. În al doilea rând, mina prima parte a afirmaţiei de mai sus, poate că pentru că Mihai Cimpoi este unul din rafinaţii exegeţi lucrurile ar deveni mai acceptabile. Nu cred că românii eminescieni. În afară de volumele monografice dedicate sunt heideggerieni, întrucât nu sunt posedaţi de acutul poetului, începând cu Narcis şi Hyperion, continuat de sentiment de „aruncare în lume” (Geworfenheit), pe Căderea în sus a Luceafărului şi de Plânsul Demiurgu- care filosoful german îl punea pe seama fiinţei umane. lui, Mihai Cimpoi a alcătuit o antologie de interviuri cu De aceea, înţeleg poate în felul meu şi următoarea afir- unii dintre cei mai reputaţi cercetători ai operei lui Emi- maţie a criticului: „aşadar, de golul din fiinţa sa se teme nescu, atât din ţară, cât şi din străinătate. Spre un nou românul, nu de Golul din Fiinţa Lumii”. Pricep, aşadar, Eminescu, apărut în 1993, a fost amplificat şi republicat, că românul ar fi un fel de egotist anxios şi prăpăstios, recent, sub titlul Eminescu – „Mă topesc în flăcări” (Chi- preocupat foarte tare de sine, ceea ce nu ar fi prea de- şinău, Editura Litera, Bucureşti, Editura David, 2000; parte de adevăr. apărut în 2001). Subtitlul este revelator pentru scopul Cred că şi Mihai Cimpoi este de aceeaşi părere, su- urmărit: Dialoguri cu eminescologi în perspectiva mile- biacentă următoarei afirmaţii: „e în firea românului să niului III. Cu alte cuvinte, este vorba de un bilanţ al emi- nu intervină în cursul întâmplărilor, să modifice, fără a nescologiei de la sfârşitul secolului al XX-lea şi forţa ceva, configuraţia peisajului”. Expresia elocventă începutul secolului al XXI-lea, făcut, se poate spune, pe a acestei atitudini existenţiale ar fi „cumpăna cu fân- viu. tână”. Mai simplu spus, „balanţa”. Însă eseistul nu se Interviurile luate exegeţilor se disting printr-o mare aventurează pe terenul atât de primejdios pe care a varietate a problematicii discutate. Faptul se datorează păşit, ci foloseşte, precaut, şi sugestiile oferite de alţi provenienţei lor din generaţii şi chiar din culturi diferite. exegeţi, precum Lucian Blaga, Dumitru Stăniloaie, Er- De la Rosa del Conte şi George Uscătescu la Constan- nest Bernea, C. Rădulescu-Motru, Mircea Eliade, Con- tin Noica şi Constantin Popovici, de la Edgar Papu şi stantin Noica ş.a. Mihai Cimpoi nu trece mai niciodată Constantin Ciopraga la Dimitrie Vatamaniuc şi Eugen dincolo de propria cumpănă, refuzând extremele şi Simion, de la Iuri Kojevnikov şi Elena Loghinovschi la uneori luând înapoi cu o mână ceea ce dăduse cu cea- George Munteanu şi Ilie Bădescu se înregistrează un laltă. Precum în afirmaţia următoare, care se alătură număr impresionant de coincidenţe axiologice, dar şi de perfect atitudinii de ansamblu: „în comuniunea cu Dum- fireşti deosebiri. Cei mai mulţi subliniază deschiderea nezeu, românul are nu doar conştiinţa acestui act reli- poetului român către o cunoaştere totală. Este, desigur, gios înfiinţător, ci şi a sporului de personalitate”. un loc care poate părea comun, de vreme ce durează Desigur, un spor pe care îl pune pe seama sa şi mai de cel puţin trei sferturi de secol. Dar nu este mai puţin puţin a cosmosului, lăsat să se descurce şi singur. adevărat că reluarea din unghiuri diferite este de natură O astfel de circumspecţie aduce cu sine şi contactul să-i confere o legitimitate pe care vehicularea lui doar cu „dimensiunile negative”. Un altul, mai puţin înzestrat în spaţiul nostru nu era de natură să îl facă totdeauna cu simţul culturii, aşa cum avem câţiva în acest deceniu, credibil. le-ar fi accentuat, cum s-a şi întâmplat, numai pe aces- Un punct de vedere original este acela exprimat de tea. Fireşte. asemenea ipochimene descind direct, şi la Ghe Baoquan, fost profesor şi diplomat chinez, care îl SAECULUM 5-6/2012 35 PRO aniversări consideră pe Eminescu drept unul dintre artiştii care au faţă de atitudinile şi adevărurile altora”. Tenta ludică se facilitat legăturile dintre Occident şi Orient, provenite opreşte însă aici, deoarece volumele cuprind o sumă dintr-o profundă nevoie de cunoaştere reciprocă. Şi, ge- de portrete de critici şi teoreticieni literari realizate cu un neralizând, Baoquan se întreabă oarecum retoric: impecabil simţ al valorilor. Chiar paginile de radiogra- „M-am gândit la nevoia Europei de Asia şi la nevoia fiere a culturii noastre contemporane vădesc echilibru Asiei de Europa. Oare nu anume această necesitate in- şi spirit disociativ pronunţat. O afirmaţie este elocventă telectuală de prim ordin îl face pe Eminescu să pri- în acest sens: „Important este că, prin dreapta cumpă- vească nostalgic, cu scopuri vădit filosofice, spre nire românească, participăm la procesul general de eu- cercurile vechi ale Indiei şi Chinei?” ropenizare a Europei prin noi înşine”. Iar „noi înşine” O altă problemă discutată de cei intervievaţi are în reprezintă o sumă de adevăruri elementare, uitate ade- vedere romantismul eminescian. Se distinge, printr-o sea cu bună ştiinţă de noua generaţie de cominternişti. atitudine tranşantă în această privinţă, Iuri Kojevnikov, Mihai Cimpoi nu foloseşte acest termen. Îl foloseşte autorul unui temeinic studiu apărut în 1963. Conside- însă subsemnatul, spre a-i defini pe cei care nu conte- rând romantismul drept unul dintre curentele fundamen- nesc să-şi lustruiască sârguincioşi subcultura fioroasă tale din literatura universală, Kojevnikov susţine că şi, ca orice subcultură, agresivă prin absenţa discernă- poetul român vine cu o perspectivă originală, diversifi- mântului. când tabloul acestui curent în Europa şi definind mai Mihai Cimpoi atacă probleme spinoase, precum bine ceea ce exegetul numeşte „romantismul clasic”. „complexul european”, politizarea, tranziţia, revizuirile, Putem aduce în discuţie opiniile lui Virgil Nemoianu, în postmodernismul, atitudinea sa fiind aceea a unui lucid această direcţie, dar afirmaţia exegetului rus nu poate îndurerat de spectacolul nu o dată grotesc la care asistă fi omisă dintr-o discuţie serioasă. şi la care, de voie, de nevoie, participă. Păstrându-se în aceleaşi rame, profesorul albanez Un refugiu salutar află exegetul în privirea aruncată Kopi Kyçyku scoate în evidenţă influenţa lui Eminescu unor precursori de talia lui Maiorescu, Vianu, Călinescu, asupra poetului albanez Lasgush Poradeci, exercitată Lovinescu, oprindu-se şi asupra unor condeie de mai sub patronajul aceluiaşi romantism care descoperea târziu, precum Adrian Marino, Eugen Simion, Constan- uriaşul izvor filosofic al indianismului (poetul albanez a tin Ciopraga. Definiţiile sunt exacte, concise şi perti- studiat la Viena şi la Berlin, citind aceeaşi literatură ca nente. Dacă nu am dubii asupra faptului că axiologia lui şi Eminescu). Vianu se referă la incertitudinile „omului modern”, nu Nu lipsesc nici fireştile referiri la dificultăţile traducerii sunt totuşi convins că aici intră şi incertitudinile „omului în diferite limbi, pe care le ridică numeroşi intervievaţi, postmodern”, pentru motivul că Vianu nu ar fi acceptat precum Jean-Louis Courriol, Brenda Walker, Michel sub niciun motiv grila valorică a aşa-numitului postmo- Steriade, Xu Wende sau Libušé Valentova. În analiza dernism. Cred însă că, în portretul pe care i-l face lui unora dintre dificultăţi şi facilităţi, spre exemplu, profe- Eugen Simion, criticul surprinde trăsături definitorii, cu sorul turc Irfan Ünver Nastrattinoglu pleacă de la coin- o mână sigură, cu o capacitate puţin obişnuită de a rea- cidenţe de fond cultural balcanic, în special de la liza un portret de profesionist. Citez doar câteva din răsunetul folclorului în poezia cultă. Eminescu a putut fi tradus – şi, totodată, receptat – mai uşor plecându-se aprecierile care pot părea dure, dacă nu ar proveni de de la această premisă. O parte a interviurilor cu tradu- la un observator moralist, uneori chiar amar-moralist: cătorii din Eminescu ridică aşadar o sumă de probleme „Deloc insensibil la circumstanţe şi facilităţi, criticul în- nu numai de ordin lingvistic, ci şi de morfologie a culturii, cearcă să alunge stafiile imediatului, arătându-se totuşi mentalităţilor ş.a.m.d. obsedat de ele, ca de o practică magică electrizantă (a Pentru întregirea tabloului comparatismului legat de se vedea serialul Cultură şi politică). Apoi îşi vede de numele lui Eminescu, volumul realizat de Mihai Cimpoi treburile curente, gospodăreşti, lectura fiind în cele din rămâne indispensabil. urmă pentru el un câmp transcendental, în care depă- În interviurile din volumul amintit anterior, Mihai Cim- şeşte momentanul, contingentul acaparant, schimbând poi se arăta nu numai un pertinent anchetator, ci şi un postura de om al scriiturii publice pe aceea de om al perspicace cunoscător al diferitelor ramuri ale criticii li- scriiturii taciturne securizatoare şi recuperatoare”. terare. Recent, şi-a pus în valoare această însuşire şi Sunt rânduri potrivite lui Mihai Cimpoi însuşi, care, în seria de volume intitulate Critice (Craiova, Fundaţia când a crezut că interesele majore ale cetăţii se află în „Scrisul românesc”, 2001, 206 p.). Fireşte, un aseme- pericol, a lăsat la o parte scrisul şi s-a avântat în înfrun- nea titlu poate provoca reacţii contradictorii, dacă nu tări dramatice, alături de ceilalţi colegi de la Chişinău. cumva de-a binelea negative: a fost utilizat de prea Când zăngănitul armelor s-a mai domolit, Mihai Cimpoi multe ori şi de oameni de calibre felurite, pentru a nu se a luat din nou condeiul şi a trecut, din nou, la cântărirea fi demonetizat cu totul. Este motivul pentru care Mihai scrisului literar. Între cele două laturi ale activităţii sale, Cimpoi îl dublează cu un subtitlu oarecum parodic, îm- civismul militant şi critica literară, există o nedezminţită prumutat din Marin Preda: Fierăria lui Iocan. Adresa po- continuitate. Motiv pentru care putem considera că în- lemică este confirmată în prefaţă, unde se susţine, nici treaga activitate a lui Mihai Cimpoi, cu deosebire O is- mai mult, nici mai puţin, că volumul se înscrie în ansam- torie deschisă a literaturii române din Basarabia, blul de voci izolate, în „babilonia atitudinilor persona- reprezintă o armă de calibru greu în apărarea identităţii liste, patetice, cu titlul de adevăruri absolute, intolerante naţionale din acest străvechi ţinut românesc. 36 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember Ion N. Oprea

LA TÂRGU-MUREŞ ŞI ÎN HARGHITA Despre Vasile Voiculescu

Dacă se scrie despre Vasile Voiculescu la Bârlad (1941-2000), autoarea se opreşte cu interes şi asupra („Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu” de Ion operei lui Vasile Voiculescu (1884-1963), despre care N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2011) e pe deplin explicabil spune că este înainte de toate un poet al vieţii inte- şi motivat. Aici, la Bârlad, poetul şi medicul l-a cunoscut rioare, un spirit reflexiv şi neliniştit, introvertit, este unul pe Al. Vlahuţă, care i-a fost mentor şi prieten de suflet, dintre primii poeţi religioşi – creştinismul fiind una dintre aici el a fost nelipsit de la prelegerile Academiei înteme- temele majore ale poeziei sale – a cărui sinceritate nu iate anterior, la 1 mai 1915, de către prietenii lui G. Tu- poate fi pusă la îndoială. „Poeme cu îngeri”, volum pen- toveanu, Tudor Pamfile şi Toma Chiricuţă, la Bârlad, tru care Societatea Scriitorilor Români i-a decernat pre- împreună cu poetul G. Tutoveanu, folcloristul Tudor miul pentru poezie în 1928, îl impune ca poet religios. Pamfile şi prozatorul Mihail Lungeanu, a făcut parte din Hrănit din substanţa „Evangheliilor” şi a „Vechiului Tes- colegiul redacţional al revistei „Florile Dalbe” în ianuarie tament”, el fixează în versuri neliniştile omului care as- 1919, dar a rămas colaborator credincios şi la următoa- piră spre divinitate şi cugetă prin alegorii şi parabole, cu rele reviste bârlădene: „Graiul nostru” (1925-1927), care îmbogăţeşte vechiul tezaur al cărţilor sfinte şi al „Scrisul nostru” (1929-1931) ori „Ţara de Jos” (1924- tradiţiei mistice. Şi mai departe: …Este vizibilă deose- 1927), publicaţii ale Academiei. De altfel, Bârladul a fost birea dintre religiozitatea lui Tudor Arghezi – un religios locul de geneză a poeziilor sale cuprinse în volumul de tip meditativ, care trăieşte adevărate drame metafi- „Din Ţara Zimbrului” (1918), imprimat la tipografia zice – de cea a lui Vasile Voiculescu, un religios de tip C. Lupaşcu, dar şi a celor din alt volum, „Pârgă” (1921), contemplativ. Contemplaţia sa poetică este atât de pro- discutate îndelung cu Vlahuţă, care i-a apreciat primele fundă, încât poate atinge acel punct de identitate a texte, intitulate chiar aşa, „Versuri”, apărute în 1916, la omului lui Dumnezeu. Bucureşti… Dacă s-ar scrie despre V. Voiculescu la Buzău, la Pârscov, locul naşterii lui, al copilăriei, al primilor ani de şcoală, ceea ce s-a şi făcut… asta intră în normalitate (vezi şi „Viaţa lui V. Voiculescu”, de Florentin Popescu, Bucureşti, Editura Vestala, 2008, cu o bibliografie care nu stă la îndemâna oricui)… La fel de firesc este a se scrie despre perioada bucureşteană, unde a avut pu- ternice legături de inimă şi profesionale! V. Voiculescu, după cum se ştie, a umblat ori a fost purtat mai în toată ţara… Scrisul despre el în anii când s-a aflat în Harghita sau Târgu-Mureş poate părea multora o adevărată sur- priză şi, de aceea, merită a insista puţin, fie şi rezuma- tiv. * * * Scurtă incursiune în lirica românească de inspi- raţie religioasă (sinteză publicată în volumul colectiv omagial „Toi, suis-moi – Elisabeth Bihr-Sigel la 96 ani”, Editura Trinitas, 2003, pp. 478-495) este eseul ce poartă semnătura profesoarei de limba şi literatura ro- mână-limba franceză la Grupul Şcolar „Miron Cristea” din comuna Subcetate, judeţul Harghita, Doina Do- breanu, autoarea cărţii „Bucuria lecturii” (Gheorghieni, Editura Internaţional SRL, 2012). Adunând şi reprodu- când fapte şi fragmente din lirica românească, aparţi- nând unor eminenţi creatori de inspiraţie religioasă – Dosoftei (1624-1693), Mihai Eminescu (1850-1889), Alexandru Macedonski (1854-1920), Ion Pillat (1891- 1941), Lucian Blaga (1895-1961), Tudor Arghezi (1880- 1967), Aron Cotruş (1891-1961), Ioan Alexandru Prieten de departe, u.c. SAECULUM 5-6/2012 37 PRO remember Comentariul profesoarei despre Voiculescu şi opera colegei sale, profesoara de la Harghita, care, în volumul lui este mult mai larg şi merită citit, reţinut şi apreciat nu „Bucuriile lecturii”, face comentarii pertinente nu numai numai de către elevi şi colegii săi – profesorii: Omul se din Voiculescu, ci şi din Alexandru I. Odobescu, Ion pune în legătură cu Dumnezeu prin mijlocirea îngerilor. Agârbiceanu, Octavian Goga, Ionel Teodoreanu, Mihail Motivul îngerilor este omniprezent în lirica lui, nu doar Sorbul, Eugen şi Monica Lovinescu, dar şi din mai ac- în volumul „Poeme cu îngeri”. Chiar prima creaţie din tualii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, ca interpreţi ai ver- volumul de debut, „Poezii”, se deschide cu imaginea în- surilor de substanţă… făcând trimitere şi la „Jurnalul gerilor care seamănă în brazde sămânţa poeziei: de la Păltiniş” sau la cartea „Despre îngeri”… Cerească floare, albă, strălucită, Insistând asupra sintezelor dedicate scriitorilor ro- Cu blând miros de rai, e poezia. mâni, inclusiv cele referitoare la poezia lui Voiculescu, Sămânţa ei de îngeri e zvârlită de profesoara Dobreanu, Valentin Marica apreciază Şi brazdă caldă-i copilăria. cartea citată – „Bucuria lecturii” – drept o generoasă Pentru medicul Vasile Voiculescu, poezia nu este un deschidere spre lirica românească de inspiraţie reli- mod de existenţă, ci numai o formă de exprimare, sus- ţine autoarea şi citează drept argumente ziceri din gioasă, pornind chiar de la versurile poetului buzoian: opera altor mari oameni de cultură din România: Al. Vla- Tu eşti prea Sus, lumina de la tine huţă, Ion Pillat, Tudor Arghezi, Nichifor Crainic, Perpes- Îmbătrâneşte ca să ajungă pân-la noi… sicius, Ov.S. Crohmălniceanu, G. Călinescu, T. Vianu, „Bucuria lecturii”, susţine poetul Valentin Marica în Eugen Lovinescu, D. Micu ş.a. emisiunea citată, descoperă umanitatea operei literare Reluând tema poeziei lui Voiculescu din cartea pri- a autoarei şi a celor comentaţi, aducându-ne o frumu- mită de la profesoara Doina Dobreanu, poetul Valentin seţe de care veşnic avem nevoie – l-am tradus în spu- Marica – şi Domnia Sa înscris pe aceleaşi coordonate sele sale pe comentatorul radio, ca o completare la ale poeziei canonului – în emisiunea „Vitralii” de la ceea ce ne-a pus pe masa lecturilor noastre neobosita Radio Târgu-Mureş, 24 mai 2012, evidenţiază reuşitele profesoară Doina Dobreanu de la Subcetate-Harghita…

Valeriu Anghel CINCI ANI DE LA PLECAREA ÎN ETERNITATE A PRIETENILOR NOŞTRI ALEXANDRU DEŞLIU ŞI DUMITRU PRICOP

Restaurator de epoci, Evenimentele din decembrie 1989 m-au găsit într-un explorator de lumi interioare sat din Munţii Vrancei, nebănuind vreodată că drumurile noastre se vor reîntâlni. După apariţia ziarului „Dimi- Alexandru Deşliu s-a născut în 26 decembrie 1949 neaţa”, oficios al Frontului Salvării Naţionale, sub con- la Râmnicul Sărat. A urmat cursurile Liceului Pedagogic ducerea profesorului universitar Al. Piru, poetul Dumitru din Buzău, unde şi-a descoperit patima scrisului şi a în- Pricop m-a întrebat telefonic dacă nu vreau să fiu co- ceput să publice în ziarele locale. În 1968 ajunge la respondent al ziarului pentru judeţele Galaţi, Vrancea şi „Scânteia tineretului”, unde pătrunde tainele meseriei Buzău, ca să mă recomande criticului, care îl rugase în de gazetar alături de o serie notabilă de tineri condeieri. acest sens. Am refuzat oferta din cauza orientării „crip- După 1972 se mută la Focşani, unde avea mai multe tocomuniste” a liderilor FSN, cum îi cataloga „o anumită rude, fără a renunţa la jurnalistică. Aşa l-am cunoscut parte a presei”. La câteva săptămâni am aflat că s-a ca reporter, venit prin bruma unei toamne într-o podgo- dus Alexandru Deşliu, care avea să ajungă în grupul rie odobeşteană să consemneze „dăruirea cu care co- restrâns din jurul lui Ion Iliescu, pe care l-a însoţit, cu piii mocanilor culegeau viile ceapiştilor”, eu fiind prilejul unei vizite în Franţa, chiar şi în cabinetul parti- profesor într-un sat de munte. I-am relatat tot ce nu mai cular al preşedintele François Mitterrand. puteam ţine în noi, ne-a înţeles şi a ieşit un reportaj „de După mai multe oscilări între presă şi servicii pu- la suflet la suflet” pe care nu l-am uitat mult timp. I-am blice, Alexandru Deşliu se opreşte la tipografia de înce- reţinut curajul de a spune lucrurilor pe nume, dar în aşa put a unui om de afaceri, unde, pe lângă nevoile de fel încât cenzura să dibuie greu adevăratul mesaj al tex- imprimerie ale firmei, scoate şi un ziar – „Informaţia tului. zilei”, transformat după un timp în săptămânalul „Infor- 38 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember maţia”. Eu venisem de doi ani în Focşani şi scriam la cinci ani a adunat în Vrancea nume cu greutate ale lite- cotidianul „Milcovul” de unde, deşi publicam mult, în ca- raturii române contemporane”. litate de colaborator extern primeam foarte puţini bani. „Ne-au apropiat crezurile, valorile – afirma Horia Du- Întâlnindu-ne în 1995 la o recepţie, mi-a propus să mă mitrescu, directorul Muzeului Vrancei. I-am admirat duc redactor-şef adjunct la „Informaţia zilei”, cu un sa- imen sa putere de muncă, îndărătnicia cu care îşi urmă- lariu dublu faţă de „Milcovul”, ba încă şi ceva pe deasu- rea împlinirea faptei propuse şi detaşarea de interesul pra. Aşa am ajuns să scoatem un ziar mai mult noi doi, mărunt al propriei persoane, dăruirea totală faţă de co- între 1995 şi 1999, după care ne-am repliat pe alt fel de munitatea vrânceană, prezentă şi viitoare. Modest şi tipărituri, între noi legându-se o prietenie care a încetat discret, fără urmă de emfază, conştient de datoria ce o doar prin moarte. avea de împlinit, a lăsat moştenire culturii vrâncene cărţi Prima carte editată sub semnăturile noastre a fost prin care şi-a asigurat veşnicia.” Focşani 2000, un album care încerca să valorifice tot Şi poetul Ion Panait a deplâns moartea celui care ce se ştia până atunci despre „oraşul de pe Milcov”, cu şi-a depăşit condiţia de gazetar şi s-a implicat în viaţa o iconografie de foarte bună calitate. A urmat un dicţio- culturală a judeţului. „După 1990 a fost promotorul unei nar al personalităţilor vrâncene – Vocaţie şi destin, în vieţi culturale într-un mod extraordinar – scria poetul, 2000, după care Alexandru Deşliu s-a profilat pe ghiduri plecat şi el nu peste mult timp dintre noi. S-a implicat turistice, monografii ale marilor actori români de origine exemplar în viaţa spirituală a Focşanilor, fără să-şi facă vrânceană, cărţi de interviuri cu personalităţi de prim simţită prezenţa. A editat două ziare pe care le-a coor- rang ale culturii şi literaturii române, iar eu pe cărţi de donat fără să vrea să fie spectaculos. Alături de Valeriu poezie, monografii ale judeţului Vrancea cu rezonanţe Anghel şi Corneliu Fotea a făcut proba unei stări de ga- în spaţiul cultural european, cărţi de istorie ş.a. zetărie care ar fi trebuit să dea un semnal de decenţă În materie de publicistică, primul lucru pe care l-am şi frumuseţe sufletească. Prin dispariţia lui – încheia Ion reluat împreună a fost revista de cultură, literatură şi Panait – vom fi puţin mai străini, mai trişti, mai închişi artă „Saeculum” (devenită între timp „Pro Saeculum”), în noi înşine”. al cărei secretar general de redacţie am rămas până as- După o luptă încrâncenată cu o boală nemiloasă tăzi. După trecerea lui Alexandru Deşliu în eternitate, timp de doi ani, Alexandru Deşliu şi-a încheiat socotelile redactor-şef a devenit criticul literar Mircea Dinutz, ală- cu viaţa la numai 58 de ani. Spiritul lui va trăi însă veşnic turi de care fondatorul revistei lucrase la multe cărţi. Prin în cărţile pe care ni le-a lăsat. relaţiile sale, în paginile revistei au fost aduse nume de primă mărime ale culturii, literaturii şi artei contempo- Un prinţ vrâncean al poeziei româ- rane, precum Eugen Simion, D.R. Popescu, Fănuş neşti Neagu, Virgil Cândea, Constantin Ciopraga, Gheorghe Ochii vrâncenilor cei de toate zilele, uimiţi de ceea Buzatu, Mihai Cimpoi ş.a. Lista cărţilor sale este lungă, ce vedeau împrejur tot aşteptând răspunsuri la marile de la ghidurile turistice dedicate judeţului Vrancea şi întrebări, îşi prelingeau lumina în zarea frântă de celor cinci oraşe ale judeţului – Focşani, Panciu, Odo- Curbura Carpaţilor; ochii mamelor se înălţau spre beşti, Mărăşeşti, Adjud, la cele dedicate judeţului Buzău Sfânta Fecioară să le apere pruncii de răul ce le dădea şi oraşului natal Râmnicul Sărat, la monografiile despre târcoale, ochii păstorilor adumbriţi de streaşina mâinii Leopoldina Bălănuţă şi Emanoil Petruţ, de la Viaţa tea- se îndreptau cu sfială spre Cer să mângâie curgerea trală la Focşani şi Vrancea – istorie trăită, la Convorbiri timpului; ochii umezi şi blânzi ai unei mioare năzdră- cu Irina Mavrodin, Miezul lucrurilor. Convorbiri cu Irina vane îşi căutau stăpânul să-i prevestească destinul li- Petraş sau Convorbiri în cumpănă din 2006 unde, într-o niştitor al comuniunii cu natura în moarte, brazi şi adevărată cultură a dialogului, vorbesc despre ştiinţa, păltinaşi se aplecau peste stelele din ochii măicuţei bă- arta şi literatura română Virgil Cândea, Valeriu D. trâne care-şi striga fiul... Şi pentru ca toate acestea şi Cotea, Ion Irimescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Radu multe altele să-şi găsească un rost în ochii celor care Cârneci, Constantin Ciopraga, Gheorghe Istrate, Dan priveau cu inima, Dumnezeu li l-a dat pe Dumitru al lui Hatmanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Berindei. Pricop, care să facă din poezie un zbor de cocori pe di- Multe dintre proiectele noastre editoriale s-au stins năuntru, culegând în metafore mierea de pe buzele la 10 iulie 2007. Prin grija soţiei sale, Nina Deşliu, a uneori otrăvite ale vieţii. rămas să apară doar revista „Pro Saeculum”. În acele A venit pe lume în 1943, într-un mai când albul ima - cumplite momente, cei care l-au cunoscut şi-au expri- culat al iernii se transfigura în ninsoarea petalelor că- mat gândurile cernite, indiferent dacă i-au fost prieteni zute din pomi peste Negrileştii Vrancei, pe care avea sau nu. „Am fost prieten cu Alexandru Deşliu încă din să-i evoce liric, cu patima muntelui răsfrântă în vremuri perioada anilor 1980. Am apreciat caracterul şi tenaci- mitice, încă din primul volum: ... acestui sat nu-i ştie ni- tatea cu care şi-a materializat gândurile în monografiile meni data / venirii între oamenii de rând / el a venit aşa dedicate personalităţilor Vrancei şi în publicistică” – de- cum vine Tata / din ceaţa clipei, albă, fulgerând / sau clara Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal din poate a venit aşa cum însuşi graiul / izvoarelor cu apa Focşani. „Îmi voi aduce aminte întotdeauna de el – spu- în argint / să lepede o lacrimă pe raiul / fără păcat al zi- nea Mircea Dinutz – ca artizanul unei reviste de excep- lelor ce mint. Sesizându-i substanţa lirică, Niculae Sto- ţie, al unor cărţi memorabile de interviuri. Şi dacă ar fi ian îi prefigurase nimbul de poet înnăscut în paginile şi numai atât, ar fi extrem de mult, pentru că vreme de revistei „Flacăra” cu mult înainte, când cel ce avea să SAECULUM 5-6/2012 39 PRO remember devină cel mai reprezentativ poet român născut pe pla- iurile Mioriţei îşi definea crezul artistic: Auri-m-aş, nume, într-un cântec pur / cristalin ca jocul undelor fecioare / dar mi-e dată viaţa totuşi s-o îndur / între cel ce vine şi între cel ce moare. După câţiva ani, când se apropia de împlinirea a patru decenii de viaţă în lumile din strigăt, poetul îşi mărturisea suişul pe firmamentul literelor ro- mâneşti cu o sinceritate debordantă: M-am îmbrăcat în cântec mai târziu / mereu să mi se pară că nu-s încă / decât un fir de iarbă în pustiu / urcând în steaua mea adâncă. Locuitor în Oedip la patruzeci de ani, Dumitru Pri- cop era deja un mioritic profund, metafora sa străfulge- rându-ne metafizic existenţa: Dacă ograda lumii m-ar aduna din stele / ce grâuri de aramă s-ar secera prin lunci / ce lebede eterne ar fi atunci acele / cuvinte-n care praful tăcerilor arunci. Urmează un deceniu şi ceva în care lacrima arlechinului se scurge melodios şi sacru, Natură statică, tehnică mixtă ca un imn religios, în stelele din adâncuri, esenţială iniţiere în obsesii a celui ce avea să se autodefinească la Blaga, dar nu atât de pregnant ca la acesta, de sen- Dumitru al peşterii, transpus magistral şi în limba lui timentul dorului şi obsesia morţii. Felul în care Dumitru Baudelaire de Constantin Frosin: Depărtat e Doamne, Pricop transcende lumea în universul său poetic este trupul meu de timp / cum să nu-i duc dorul dincolo de mioritic nu doar în cele câteva poezii cu acest titlu, ci în cruce / când numai cu viaţa aş putea să schimb / hai- tot ansamblul liricii sale. Este singurul poet român no- nele acestea ce-or să se usuce. tabil născut în „spaţiul mioritic” descifrat de Blaga în La început de mileniu III, Editura Geneze din Galaţi existenţa poporului român, văzut ca o succesiune de îi publica un pahar însângerat de sonete, în care versul „suişuri” şi „coborâşuri” datorate predispoziţiei de „re- curge limpede ca un izvor de munte: Poate că-n stele tragere din istorie” în momentele de interdicţie gnoseo- de demult m-am prins / aşa cum Vrancea în baladă pinii logică, de „cenzură transcendentală” a demiurgului / i-a-ngemănat cu perlele luminii / în lacrima păstorului însuşi. Altfel spus, o coloană brâncuşiană a infinitului în învins sau vibrează grav, ca o coardă de violoncel, în plan orizontal. cheia albă dedicată soţiei sale, Ana: Ce va mai fi când Situat în partea de nord a perimetrului seismic So- o să baţi cu sânii / în ciuturile cerurilor, sparte? / Eu o veja-Tulnici-Bârseşti-Vrâncioaia de la Curbura Carpaţi- să fiu atunci sătul de moarte / râvnind un val spre bu- lor, locul în care a copilărit şi s-a maturizat Dumitru zele fântânii. Pricop este unul din cele mai încărcate din punctul de Cu cinci ani înainte de trecerea sa în eternitate, Du- vedere al rezonanţei, „pe-o gură de rai”, cu o altă lume. mitru Pricop era în căutarea muntelui albastru, sfi- Varianta arhetip a baladei Mioriţa, culeasă de Alecu dând mioritic existenţa vieţii noastre efemere: Moartea Russo la Soveja în 1846, nu a fost adusă de sovejeni e-o harpă alburiu-albastră / ea vine dimineaţa şi la din părţile Muscelului, ci creată, strat după strat de la prânz / şi-aşa se joacă viu deasupra noastră / de parcă- daci încoace, de păstorii negrileşteni transhumanţi şi ar fi pe-o pajişte un mânz. Apoi, ca să nu ne rămână în astăzi, după cum ne arată obiceiul boteitului oilor la Ne- niciun fel dator, ne tălmăceşte biblic muntele patimii: grileşti chiar de ziua naşterii poetului. Sunt transparent ca Sfântul Augustin / nimbul albastru Mioriţa nu poate fi povestea unui conflict minor vecin ce mă înconjoară / e curcubeul cerului senin / din care cu tâlhăria (din text nici nu reiese că cei doi ciobani vor voi veni şi-a doua oară şi ne trimite ultimele lui scrisori să-i ia oile celui de-al treilea, ci numai să-l omoare). din temniţa libertăţii: Mâine, ca şi sfinţii, voi ajunge Este un mesaj al strămoşilor noştri despre viaţă şi Ţară, / mi-or călca nepoţii nopţile de grai / când pe fluturi moarte, care anulează, prin sensurile date, prăpastia luna, dănţuind fecioară / va lăsa deschise porţile spre dintre existenţă şi nonexistenţă. Balada a cristalizat, rai. într-o sinteză pur românească, o concepţie originală A plecat dintre noi mult prea devreme, la 29 iulie despre esenţa metafizică a fiinţei umane. 2007. „A scrie despre apusul unui poet în toată puterea În acest creuzet artistic a cunoscut Dumitru Pricop cuvântului – îi aducea un ultim omagiu Fănuş Neagu – îndumnezeirea prin cuvânt, miracol ce se repetă la câ- e ca şi cum ai vorbi despre moarte unui munte. Dumitru teva sute de ani, dacă ar fi repetabil. Cărţile lui sunt o Pricop era un hatman negrileştean, un prinţ îmbrăcat în înveşnicire sub hlamida poeziei, care îţi trece pragul zale de îngeri şi solzi de păstrăvi aurii. Tăcerea lui de numai dacă eşti hărăzit ei: te face abur şi idee, te îm- acum ne intimidează... Cine ar fi crezut: Mitică Pricop, prăştie transparent în metafore şi te aşază, cu aripi de născut din patima muntelui, strivit de muntele patimii.” înger, pe buzele oamenilor, devii şoaptă de dragoste şi Pe 29 iulie 2012 s-au împlinit cinci ani de când izvor de credinţă, oraţie de nuntă şi murmur liturgic, des- această legendă vie a Vrancei numită Dumitru Pricop a cântec şi bocet, răsărit de soare şi lumină de lună. Aşa plecat în eternitate. Ne-a lăsat o operă străbătută, ca şi cum este, în poezie, Dumitru Pricop... 40 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember Ion Filipciuc SEMNE… PENTRU VESPASIAN LUNGU

Cu oarecare teamă că vin zăpezi timpurii şi geruri cultură. năprasnice, în ultima săptămână a lunii octombrie îmi Cu bibliografia în mână, sunt preluat gospodăreşte fac oarece curaj şi ajung la Brăila ca să mă documentez de domnul Ion Volcu, şef serviciu la Secţia Colecţii Spe- în legătură cu viaţa şi opera pictorului Vespasian Lungu. ciale, din zona Poligon, unde mi se aduc toate numerele Am avut mare noroc, pentru că în zilele de luni, marţi şi solicitate din publicaţiile locale „Înainte”, „Analele Brăilei” miercuri din acea săptămână vremea a fost însorită în sau „Libertatea”, din care notez şi fotografiez articole, Bărăganul Dunării de Jos, iar la Şcoala Populară de cronici şi reproduceri după desenele şi picturile lui Ves- Artă „Vespasian Lungu”, la Biblioteca Judeţeană „Panait pasian Lungu. Mi se pun la dispoziţie tablourile semnate Istrati” şi în alte instituţii brăilene, în care am păşit spre de pictor, aflate la păstrare în mape, înregistrate cu ri- a consulta documente, a vedea şi a fotografia tablouri goare, pe care le fotografiez cu promisiunea că orice sau a culege informaţii, am fost primit cu multă căldură. imagine pe care o voi publica va purta menţiunea: Co- Şcoala Populară de Artă şi-a schimbat localul în care lecţiile Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” din Brăila. a învăţat să picteze şi a profesat Vespasian Lungu după Când îmi exprim cu destulă întristare teama că ta- ce s-a întors de la Institutul de Arte Plastice „N. Grigo- blourile înrămate sub sticlă nu au nicio şansă să fie re- rescu” din Bucureşti, încât n-am mai avut prilej să văd produse fotografic fără reflexii ori aberaţii de sfericitate, atelierul ori cancelaria în care pictorul a muncit ani la domnul Ion Volcu mă asigură că biblioteca îmi poate rând. Noul local, din strada Mărăşeşti nr. 1, are însă un oferi un CD cu toate tablourile din albumul Vespasian hol spaţios în care pereţii sunt împodobiţi cu tablourile Lungu, Remember, ceea ce mă absolvă de o muncă şi sale, iar într-un colţ, pe un piedestal, tronează bustul lui migăloasă şi cu riscuri inerente pentru un fotograf mai Vespasian Lungu, executat în ipsos de un fost elev al puţin înzestrat cum sunt eu. maestrului, Cornel Bucur din Brăila. Ca o răsplată din partea unei zâne milostive pentru Doamna secretară Silvia Luminiţa Cărbunaru şi domnul director George Romeo Bunea mi-au arătat mai multe documente şcolare, dintre care am ales câteva rânduri din raportul profesorului de serviciu Vespasian Lungu, din ziua de vineri, 24 ianuarie 1969, când no- tează: La bibliotecă a căzut uşa de la sobă. La clasele de pictură a fost foarte frig. În clasa mare s-a făcut puţin foc dimineaţa, iar după-amiază la orele 16 nu era încă făcut focul. / La anul III unde pozează seminud Miron la orele 16 soba era puţin încălzită. / Din cauza frigului din clasă, elevii din anul I n-au putut lucra. V. Lungu. Între referatele prezentate în comisia metodică – as- tăzi 16 mai 1969 a avut loc şedinţa comisiei metodice… – observ că paginile cuprinse în dosar sub semnătura prof. V. Lungu, cu subiectul Începuturile artei mo- derne. Impresionismul, sunt cele mai consistente şi mai bogate faţă de toate celelalte materiale arhivate. La Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila, doamna Angela Dragomir Chiriac îmi dă informaţiile de rigoare, iar domnul director Dragoş Neagu mă întâm- pină extrem de binevoitor şi din start mă înzestrează cu o bibliografie Vespasian Lungu, întocmită în cadrul serviciului de documentare, şi cu albumul Vespasian Lungu, Remember, Editura Ex Libris, Brăila, 2002, 24 p. (Catalogul expoziţiei retrospective, realizat de Bi- blioteca Judeţeană „Panait Istrati” şi Şcoala de Arte „Vespasian Lungu”, redactori Rodica Drăghici, Aurel Furtună şi Angela Gheorghe), bogat ilustrat, imprimat în condiţii grafice excelente, semn că pictorul se bucură de aleasă preţuire în această prestigioasă instituţie de Pionier de la munte, tehnică mixtă SAECULUM 5-6/2012 41 PRO remember pioasa mea trudă din acest însorit sejur de toamnă brăi- groapă. Şi cum era tot timpul pus pe glume, zice: Or mă leană, doamna profesoară Maria şi soţul d-sale, ing. Mi- cheamă Ion la el! hail Cogălniceanu, invitându-mă în apartamentul lor Atunci nu s-a gândit nimeni la nimic, dar asta se în- împodobit cu acuarele şi desene de Vespasian Lungu, tâmpla cu exact patru săptămâni înainte de nenorocirea mă ospătează cu un adevărat symposion, bogat în bu- din tabăra de pictură.” (Gheorghe Mosorescu). cate apetisante şi vinuri alese, dar mai cu seamă în 2. În ziua de luni, 15 august 1994, Vespasian Lungu emoţionante şi preţioase amintiri despre peregrinările întocmeşte o autobiografie – părinţi Maria şi Iftemie, pictorului la Păltiniş. născut la 21 iulie 1927, în Costişa, jud. Suceava… –, După trei zile de asemenea îmbucurătoare izbânzi, cerută de pictorul Gheorghe Mosorescu pentru actuali- domnul bibliotecar Aurel Furtună, care l-a cunoscut bine zarea unui dosar la UAP. Documentul caligrafiat foarte pe Vespasian Lungu şi are amintiri interesante, mă ono- atent cu cerneală albastră n-a mai fost cuprins în mapa rează cu un interviu, ceea ce îmi dă curaj să le adresez oficială, pentru că peste şapte zile, luni, 22 august 1994, câteva întrebări şi altor doi artişti brăileni – Gheorghe Vespasian Lungu murea înecat în apele Dunării! Mosorescu şi Hugo Mărăcineanu –, care l-au ştiut în- Dar textul poate fi citit şi ca o dare de seamă la tre- deaproape pe cel dispărut. cerea spre celălalt tărâm. Într-un cuvânt, cartea pe care am pornit-o cu texte 3. În ziua de joi, 18 august 1994, Vespasian Lungu scrise de Vespasian Lungu, Pagini smulse din valuri, face o vizită în redacţia ziarului „Înainte” şi oferă câteva cu articole semnate de critici de artă despre picturile şi pagini spre publicare, între care şi reportajul În sfâr- desenele sale, cu un set de interviuri şi o bibliografie şit..., apărut postum, peste o săptămână, în ziua de joi, consistentă, are sorţi să vadă lumina tiparului în 25 august 1994, în care pictorul povesteşte greutăţile preajma zilei de 21 iulie 2012, zi în care pictorul trecut prin care a trecut ca să ajungă la mănăstirea unde vie- prea devreme la cele veşnice ar fi împlinit vârsta de 85 ţuieşte călugărul Rafail, feciorul filosofului Constantin de ani. Noica, călătorul ostenit observând cu gândul spre alte N-a fost să fie şi cei apropiaţi au întrezărit şi câteva zări: semne… Vreau să cred că n-am urcat inutil trecând prin multe 1. „La înmormântarea pictorului Ion Gâţă [în ziua de încercări, numai de dragul unui voiaj, ci, mai ales, am luni, 25 iulie 1994…], la mormânt, soţia răposatului, dorit să urc în susul sufletului, ceea ce este infinit mai pentru că lui Gâţă îi plăceau florile foarte mult, … a dat greu – pentru a face un început de ordine în sfera invi- un ghiveci cu flori peste mormânt, de pomană, cum se zibilă a universului meu spiritual. Pot echivala această face de obicei. Şi i l-a dat domnului Lungu şi, cum s-a călătorie cu o benefică terapie spirituală. întins, domnul Lungu a alunecat puţin cu piciorul în În dimineaţa zile de 11 mai, Vespasian Lungu ajun- gea în Sibiu, întorcându-se acasă bântuit de oarecare nelinişte interioară: Iar a doua zi coboram cu un buchet de frumoase amintiri spre fascinanta lume acvatică a Dunării de Jos, la Brăila. Oare pentru cât timp? Răspunsul la asemenea bizară întrebare a venit ne- aşteptat de repede, peste doar cinci zile de la scrisa ei, şi încă răspicat: Pentru totdeauna! 4. Mai toată noaptea de duminică spre luni, 22 au- gust 1994, un câine de la ferma Şeicuţa, din apropierea taberei de pictură de lângă Brăila, a urlat lugubru până înspre zorii zilei… 5. Către prânz, în ziua de luni, 22 august 1994, Ves- pasian Lungu pictează harnic pe malul Dunării, în fapt, al braţului Vâlciu, aşezat pe un scăunel pliant cu trei pi- cioare, în faţa unui şevalet, şi, dând să se ridice, pânza scăunelului se spintecă, iar pictorul se duce de-a rosto- golul. Şi, cum era el glumeţ, zice: Ia uite, domnule, să mă fac de râs… Peste câteva minute sare în apă, înoată voiniceşte şi se va face nevăzut… În urma lui, văzute, admirate şi ocrotite îi sunt câteva sute de tablouri risipite prin casele din Bucovina, prin Brăila, prin Bucureşti, prin toată ţara şi peste mări şi ţări. Să nu lăsăm însă ca uitarea noastră, mai hapsână şi mai crunt neîndurătoare decât Dunărea albastră, să-l înece încă o dată pe Vespasian Lungu…

Nu mă uita, u.c. monotip 15 decembrie 2011 42 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember Dumitru Velea

ION D. SÎRBU (28 IUNIE 1919 – 17 SEPTEMBRIE 1989) (TESTAMENT)

M-am gândit că unele cetăţi sau urbe s-au clădit ple- editoare de la „Cartea Românească”, Maria Graciov. Un cându-se de la o mică industrie, atelier, fabrică. Craiova exemplar dactilografiat (două dosare) din Jurnalul unui noastră – după a mea părere – s-a fost ridicat, ca aşe- jurnalist fără jurnal mi l-a dat mie. Împreună cu unele zare, oraş, municipiu, lărgindu-se şi înălţându-se, având texte şi fotocopii după articole pe care le folosise întru un nucleu-princeps Teatrul său Naţional. apărare la proces – spera să-l ajute, numai că acestea Eu când am venit în Craiova, în 1964, de cine era erau vane iluzii în faţa celor cu chipul vopsit în străina să mă sprijin? Sunt un profesionist al dialogului (cred în şi barbara culoare roşie. (Ulterior, pe când am schimbat virtuţile dialectice ale dialogului mai mult decât în legile numele teatrului din Petroşani şi i l-am pus pe al său, primare ale judecăţii logice), am servit, toată viaţa, ca un volum/dosar din Jurnal… i l-am dat lui Ion Vartic, soldat simplu în armata Măriei Sale Limba Română; de care era secretar de stat la Ministerul Culturii, spre a cine era să mă sprijin, ca artă, valoare, chemare dacă demonstra cine este Ion D. Sîrbu – însă Ion Vartic, am nu de această bătrână instituţie de cultură a Cuvântului, aflat atunci, îi era un bun prieten la Cluj, pe vechea linie care a fost, care este şi care rămâne în vecii-vecilor, a prieteniei lui Gary cu Radu Stanca, Vartic fiindu-i Teatrul?! nepot acestuia din urmă.) Am învăţat meserie pe scena teatrului, am învăţat Cei de la Teatrul Naţional din Craiova au chemat pe artă la spectacolele teatrului, voi învăţa un pic de veş- cel mai important regizor al nostru, după mine, atins de nicie tot de la acest bătrân teatru naţional, care, s-ar aripa geniului, pe Aureliu Manea, ca să pună în scenă putea să-şi aducă aminte de numele meu şi după ce eu pentru marele „soldat al Limbii Române”, Arca Bunei nu voi mai fi. Îngenunchez, ca după o bătălie, în faţa Speranţe. Pe scena teatrului repetiţiile se desfăşurau cortinei sale veşnice şi mă rog zeiţei Thalia să nu mă într-un ritm susţinut; în locuinţa din blocul vecin teatrului, uite şi să mă urgisească. cancerul ocupa victorios redută după redută din trupul Fie ca premiera a doua cu „Arca Bunei Speranţe” să lui Ion D. Sîrbu. Era o bătălie ce se ducea pe două fron- fie un simbol şi un bun augur. Salut veşnicia scenei, turi. Actorii şi regizorul doreau să ajungă cu piesa în lu- fiindcă salut veşnicia Cuvântului rostit pe această minile rampei înainte de a-şi flutura steguleţul victorios scenă. cancerul. Şi reuşesc. Sîrbu le scrisese (ultimul text), ca Cu cele mai bune speranţe, un testament, ultimele cuvinte de încurajare întru sluji- Ion D. Sîrbu rea Thaliei şi, în acelaşi timp, o rugă a sa faţă de zeiţa teatrului. Pe afişul spectacolului Arca Bunei Speranţe, Trecerea „pragului albastru” pe un albastru transcendent este reprezentată o mână înălţată cu două degete deschise în cunoscutul semn Îmbrăcat elegant, Gary intră la mine în locuinţă. Mă al „Victoriei”. Numai că între ele este ţesută plasa unui ridic de la masa de scris şi-l întâmpin în mijlocul came- păianjen. Simboluri. Era semnul victoriei actorilor, al tea- rei. Îmi pune mâinile pe umeri, mi se uită în ochi şi apoi trului? Semnul victoriei lui Gary? Semnul victoriei care mă îmbrăţişează. Îmi zice: „Frate Velea, am scăpat! urma, a unui popor? Semnul victoriei spiritului şi sufle- M-am eliberat!”. Se desprinde de mine şi alunecă cu tului? Dar mai era plasa păianjenului… faţa în jos. Îl ridic şi, iarăşi, privindu-mă în ochi, îmi zice: Dau telefon la Craiova. Ion D. Sîrbu, într-adevăr, se „Nu-i nimic. Acum sunt liber!”. eliberase. 17 septembrie 1989. Fug la sora sa, Irina. Fu- Ion D. Sîrbu se lupta cu necruţătorul cancer. Îi atin- sese anunţată. M-a trimis să iau de la Casa pensiona- sese chiar organul vorbirii. Fusese operat, i se extirpase rilor două hârtii-anunţ, din acelea pe care se scriu omuşorul cu o parte din vălul palatin. Dar cancerul „decedaţii”, să le completez şi să le pun – aşa cum ne înainta, cum zicea el, ca „un ocupant victorios”, nimic obişnuia în Petroşani atunci – una pe pomul de lângă nu-i putea face faţă, nici chiar razele de cobalt, ci doar Biserica „Sf. Treime” de lângă podul de peste Maleea, neiertătoarea luciditate a scriitorului. De pe acest front, şi alta pe un pom din staţia „Hermes”. Ceea ce am trimisese epistole la mai toţi prietenii, îşi făcuse ordine făcut. în manuscrise, iar pe cele precum „cărbunii aprinşi” pe În 19 septembrie sunt la Craiova, să văd ceea ce a limba prorocilor, aruncate de editurile noastre, le „pu- mai rămas dincoace de „pragul albastru”. Ion D. Sîrbu sese” în siguranţă. Romanul Adio, Europa!, un exem- era depus în Capela „Sf. Maria”, aproape o bisericuţă, plar dactilografiat îl trimisese la traducătoarea sa din din Cimitirul „Sineasca”. Această capelă fusese ridicată Praga şi un altul l-a dat scumpei şi neputincioasei sale de părinţii lui V.G. Paleolog şi donată Mitropoliei Olte- SAECULUM 5-6/2012 43 PRO remember niei. Sub lespedea ei era îngropat, cu un deceniu mai de acea îndrăzneală ce animă un spirit viguros, bărbă- înainte, şi V.G. Paleolog, brâncuşologul care locuia în tesc, gata să încurajeze omul în orice clipă şi prin orice acelaşi careu de blocuri cu Sîrbu. S-a întâmplat ca Mi- mijloc literar. Am întâlnit la acest autor o orientare mo- tropolitul Nestor Vornicescu, un prieten de-al lui Gary, dernă spre o idee ce a interesat de-a lungul timpurilor să nu fie în ţară, şi, totuşi, a trimis un sobor de 12 preoţi pe mulţi scriitori. E vorba de construcţia literar-ideolo- şi un grup de elevi de la Seminarul de Teologie din Cra- gică a micii utopii. Pentru că în Arca Bunei Speranţe iova. Bogdan Bujor, directorul minei Petrila, care îl apre- întâlnim contrautopia dezvoltată din mica utopie. cia mult pe Gary, a trimis o delegaţie de mineri, în 2. Cine sunt cei ce se află pe corabia care străbate cunoscutele lor costume de sărbătoare, însoţită de ne- oceanul Timpului? Trebuie întâi să răspundem la potul scriitorului, Dorel, fiul Irinei, şi el miner. această întrebare pentru a ne clarifica atitudinea artis- După slujba în capelă, datorită numărului mare de tică şi ideologică. Credem că ei reprezintă o societate participanţi, de la Cerchişti la actori, de la scriitori şi prie- de stăpâni ce se vor stăpânii lumii viitoare. Ei caută să teni la elevi, sicriul cu Gary a fost scos şi aşezat în faţă întemeieze în alt colţ de materie o nouă rasă umană. Ei pe două scaune. Sub un soare blând, coborând de doresc urmaşi ce vor regenera omenirea dispărută amiază, cu o lumină ca de ceară. S-a făcut slujba orto- într-un cataclism războinic. doxă, cu corul elevilor de la Seminar, şi s-au citit rec- 3. Ara, femeia viitorului, trebuie să nască urmaşi. Ea viemuri de Ştefan Aug. Doinaş (din partea Uniunii este selecţionată dintr-o masă de sclavi şi convinsă de Scriitorilor, un studiu de câteva pagini, îndeosebi asupra uriaşa ei menire. Ea este mama, ea este soţia, ea este teatrului său, distingând componenta istorică, ontică şi logodnica. Ce se va întâmpla cu ea în viitor? Ce soartă cea etică şi de morală contemporană), Deliu Petroiu (de o aşteaptă? Tremurăm pentru destinul ei între aceşti la Timişoara, profesor şi critic de artă, evocând mai mult stăpâni absoluţi. Protos – omul primitiv va evada, va anii de studenţie şi de după), Ov. Ghidirmic (critic literar, fugi din teritoriul periculos. Ara va rămâne. Ea a ales un revista „Ramuri”), Romulus Diaconescu (critic de teatru, poet nebun – ca, împreunându-se, să nască, să devină ziarul „Înainte”) şi Al. Firescu, secretarul literar al teatru- soţia poetului nebun, pentru a reuşi să arate luminii so- lui. Cu lacrimi în ochi, participanţii, în şir, au trecut pe lare – Pruncul. lângă sicriu, luându-şi adio de la Ion D. Sîrbu. Cel ce-a 4. Ion D. Sîrbu construieşte genial un basm modern văzut atâtea şi-a clocotit ca un vulcan nu ne mai vedea cu influenţe nordice, cu sirene şi delfini înspăimântaţi. şi sta întins şi liniştit ca veşnicia, cu pălăria aşezată pe Oceanul timpului străbătut înconjoară, protejând drama umărul stâng. I-am sărutat mâna cu care a scris. Între cabotină a unor stăpâni. Profeţia este încântătoare. timp, de vreo trei ori un elicopter s-a rotit pe deasupra Aceste personaje izolate, fugite de primejdie dintre se- noastră, tulburând procesiunea şi asurzindu-ne. Pe meni, tânjesc să ajungă la ţărmul unde va fi deplină Gary, însă, nu-l mai privea. tihna. Apoi, sicriul a fost ridicat pe umeri de patru actori ai 5. Calitatea literară a textului este indiscutabilă. Ion Teatrului Naţional Craiova: Ion Colan, Tudor Gheorghe, D. Sîrbu este un mare stilist. Personajele sunt bine ca- Lucian Albanezu şi Valeriu Dogaru. Capacul a fost dus racterizate şi construite prin cuvânt în adâncime, pe ni- de ortacii săi de la mina Petrila. Puţin mai sus de ca- vele de conştiinţă şi subconştient bine gradat, în aşa fel pelă, în partea dreaptă, în marginea aleii, era săpat şi încât eşti cucerit de sinceritate şi putere de exprimare. turnat din beton un strâmt şi etajat cavou: pentru Ion D. Cuvintele sunt înălţătoare, discursurile care dezvăluie Sîrbu şi soţia sa, Elisabeta. A fost înmormântat în partea dogma au darul de a încânta spiritul şi inima prin revers. de jos a cavoului, deasupra rămânând locul pentru Deoarece avem oameni ce se duşmănesc, personajele soţie. La coborârea sicriului, cu lacrimi în ochi şi tremur sunt schiţate în negativ. Printre ei, rătăcită, Ara se află în glas, a vorbit Emil Boroghină, directorul teatrului. în primejdie. Spectacolul îşi propune s-o salveze pe Ara. Parcă din trupul fiecărui participant s-a smuls o parte şi Grija noastră se îndreaptă spre ceea ce e curat şi fru- s-a îngropat odată cu Ion D. Sîrbu. Şi parcă fiecare am mos. rămas mai singuri. Sora sa, Irina, de atunci nu-şi mai 6. Scenografia, sprijin de bază şi ideologic, imagi- găseşte odihnă. A şi orbit. Pomana pentru sufletul său nează drept corabie un mormânt de faraon. Stăpânul, s-a sfinţit şi ţinut la un restaurant din apropiere. La masă simbol nedrept, proprietarul de domeniu, încalcă legile am stat cu Deliu Petroiu, Ioanichie Olteanu (alt coleg şi solidarităţii umane şi fuge de pe locul primejdiei, pără- bun prieten al său, de la „Viaţa Românească”) şi Irina. sind umanitatea. Acest teritoriu nu este neutru, aici La scurt timp, soţia i-a ridicat o cruce formată din ameninţă pe om. Moartea, zeiţa neagră face cu ochiul golul dintre două bucăţi de marmură. Acest gol al crucii celor de pe corabie de lângă mormânt. Avem de-a face îl umple în fiecare zi lumina. Şi opera cu spiritul lui Ion cu o cameră sonică, unde cei ce se găsesc în ea vor D. Sîrbu. Protector pentru poporul român. Mijlocitor avea halucinaţii simbolice pentru ceea ce ascunde psi- pentru cauza noastră. hologia stăpânului. 7. Ne gândim la un jam-session în care puterile cos- Regizorul despre ultimul spectacol mice ale simbolului literar al lui Ion D. Sîrbu vor primi al lui Ion D. Sîrbu prin improvizaţie, prin happening, veşmânt teatral de ri- Declaraţie regizorală în şapte afirmaţii tual tragic comic, comedia neagră fiind cea mai adec- vată formă pentru un asemenea subiect. Construim prin 1. Ion D. Sîrbu este un autor de teatru curajos, plin ritual. Gesturile se vor acoperi cu cuvinte. Mimica va fi 44 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember însoţitoarea strigătului. Actorul va trăi cu intensitate absolută”), iar altele îşi aşteaptă înscrierea – necesară ceea ce a scris Ion D. Sîrbu, iar regia va sluji autorul cu şi neîntârziată – pe afişul evenimentelor teatrale de răz- încredere şi temeinicie. Mesajul umanist va triumfa. În bătătoare ecouri. A scris „parabole dramatice”, „procese finalul spectacolului un post de radio va anunţa că ome- dramatice”, „drame de sorginte filosofico-mitologică”, nirea trăieşte, că oamenii n-au pierit, ci continuă să se „drame realist-psihologice”, comedii, drama filosofice în bucure de cea mai deplină împlinire naturală: viaţa. stil clasic, dar şi de o modernitate specială. Dar a scris, Aureliu Manea în primul rând, un teatru de idei politice şi de dimensiuni mitico-istorice pregnante, o literatură cu o teatralitate Recviemuri complexă, cu o aptitudine specială pentru tehnica tea- trului scurt şi, deopotrivă, pentru aceea a amplelor des- Irepetabilul Ion D. Sîrbu făşurări de dramă existenţială, cu o vocaţie aparte S-a împlinit un sfert de veac de când Ion Dezideriu pentru dezbaterile de conştiinţă cu un pronunţat carac- Sîrbu s-a aşezat în Craiova pentru a i se dedica stator- ter moral şi cu accente de baladă populară. Piesele sale nic, a o înnobila şi a nu o mai părăsi vreodată. Această surprind destine individuale şi colective sub legi ineluc- aparent întâmplătoare implementare de destin a înte- tabile, existenţe şi stări de robusteţe multiseculară, ade- sea cu ancestralitatea mitului folcloric, cu o arhitectură meiat o slujire, o menire, o vocaţie şi un moment spiri- specială, în care accentele polemice sunt grefate pe tual, care pot fi comparate, în istoria culturii acestei dispute particulare sau dialoguri generale complexe cetăţi, doar prin câteva „antecedente” semene, de glo- despre filosofia şi istoria fiinţei româneşti şi ontologiei rioasă nominalizare (Ioan Maiorescu, Elena Farago, sale specifice. Fiul de miner devenit scriitor s-a implicat C.S. Făgeţel), alăturate dedicărilor autohtone. Se poate cu propriul destin în evenimentele şi faptele din viaţa vorbi astfel, cu totală îndreptăţire, de un „moment Ion acestor eroi ai adâncului şi ai plaiului. Eroismul eroilor D. Sîrbu” în cultura olteană, chiar dacă „descălecătorul” dramaturgiei lui I.D. Sîrbu nu e niciodată bravadă, ci are de peste Parâng nu s-a erijat niciodată în şef de şcoală, sensul grav purtat de eroii din tragediile greceşti, fiind în îndrumător sau polarizator ambiţios. A ştiut doar să luptători de primă linie, „frunze care ard” în subterane reia, cu hărnicia şi neînduplecarea minerească a obâr- şi luminişuri sufleteşti, în cătune mioritice, în oaze de şiei sale, uneltele părăsite din pricini nedrepte, să slu- rezistenţă antifascistă, în condiţii-limită, în aşteptări ca jească – cu rară nobleţe, competenţă şi gratitudine – stări de suflet perene, în atitudini-testament. Puţini dra- instituţia care l-a adoptat, să împlinească o operă lite- maturgi contemporani au fost atât de profunzi, atât de rară şi o alta de tribun cultural (seria sa irepetabilă de pregătiţi – ca formaţie spirituală, frumuseţe şi patos băr- „conferinţe experimentale” pe teme teatrale având stră- bătesc – să scrie asemenea dialoguri despre istorie, ca lucirea şi erudiţia dovedită, până atunci, doar de marile modalităţi de a filosofa critic în legătură cu destinul unui prezenţe de la catedra craioveană a „Prietenilor Ştiinţei” popor mic prins în vâltoarea intereselor marilor implicaţii sau de glăsuirile – unicat ale lui Hasdeu şi Nicolae istorice, cu concepţii panteiste şi materialist-dialectice Iorga). asupra vieţii. Predispoziţia spre filosofare îi vine din Îndeobşte, judecăţile categorice de valoare şi încu- exemplul marelui său îndrumător – magul de la Lan- nunările supreme se fac după un timp îndelungat de crăm. Pentru oraşul în care a trăit tot atât de retras şi fundamentare a meritului. În cazul lui I.D. Sîrbu, acest atât de prezent în acelaşi timp, aclamat, dar şi uitat ade- sfert de veac este îndeajuns pentru a-l dovedi şi ilustra. sea de la praznicele încununărilor locale, implicat direct Încununat, în acelaşi an, cu un premiu al Academiei şi sau indirect, totuşi, în tot ceea ce poartă amprenta cul- cu un altul – al Uniunii Scriitorilor (performanţă atinsă turală a vremii sale, Ion D. Sîrbu se ridică la înălţimea doar de Elena Farago, autoarea „tainei vechilor răspân- exemplului marelui său dascăl şi contemporan. tii”), jucat în zeci de teatre din ţară şi străinătate, tradus … Privilegiul de a-l fi cunoscut, urmat şi preţuit pe în mai multe limbi ale pământului, afirmat atotcuprinză- contemporanul nostru I.D. Sîrbu este un titlu de mândrie tor în domenii ale filosofiei, esteticii, literaturii (proză, care depăşeşte semnificaţiile ocazionale ale unei noi în- eseu, teatru, critică literară şi teatrală), scriitorul a fost clinări a memoriei inimii noastre sub luminile rampei şi dublat permanent de un om al cetăţii de un activism su- ale sufletului… perior, lipsit de zgomot şi ostentaţii, impus doar prin ca- Al. Firescu, secretar literar al Naţionalului Craiova pacitatea superioară a gestului polarizator. Pentru teatrul nostru, prezenţa lui I.D. Sîrbu în postul Cărturarul de secretar literar poate fi comparată doar cu faptele unor Theodorini, Gabrielescu, Emil Gârleanu şi Liviu În seara zilei de 17 septembrie echipa de actori ce Rebreanu, Dumitru Tomescu, Grigore Drăgoescu, Ion evolua în Arca Bunei Speranţe, pe scena Naţionalului Dongorozzi sau Tiberiu Iliescu, prin calitatea sa incon- Craiovean, aducea un ultim omagiu autorului ei care fundabilă de a fi un îndrumător, un deschizător de dru- trecea în nefiinţă. Un spectacol gândit cu acurateţe de muri, un ctitor de direcţie culturală, între dramaturgii Aureliu Manea, pe care Ion D. Sîrbu n-a mai putut să-l care aparţin Olteniei prin legături statornice şi nu numai vadă. Într-un anume sens, Jafet este un alter ego al prin obârşie, este – alături de Marin Sorescu – cel mai autorului. Pe parcursul a două ore şi jumătate, ascul- important şi cel mai fecund. I s-au reprezentat 14 piese tându-l pe Jafet, aveam sentimentul acelor jerbe de idei („teatrul său” – craiovean – aducându-i sub luminile cu care autorul îşi fascina interlocutorii. Ion D. Sîrbu de- rampei nu mai puţin de 9, cele mai multe în „premieră gaja mereu impresia unei inteligenţe vii, fosforescente SAECULUM 5-6/2012 45 PRO remember şi stârnea, ca nimeni altul, interesul pentru tot ceea ce rul care îl caracteriza atât de mult. Avea în faţa morţii însemna civilizaţie şi spirit. Avea o intuiţie promptă a ta- demnitatea şi seninătatea mioritică a baciului Simion, lentului şi aşezase la temelia formaţiei sale, încă din fra- unul din personajele sale cele mai îndrăgite. Şi mi-am gedă tinereţe, valorile durabile ale culturii şi filosofiei. zis, la rândul meu, împăcat: „Gary ştie să moară”. Cum Cultiva genial idei orale şi din orice subiect făcea un a ştiut să-şi trăiască viaţa, cu frenezie şi pasiune, până spectacol de o erudiţie extraordinară. Avea o putere de în ultimele ei consecinţe. divagaţie absolut autentică şi a pus în operă, străbătută Era preocupat de mitologia românească, în special de adevăruri eterne ale filosofiei, o parte din viaţa sa mitologia muntelui şi a pădurii. Avea ceva din înţelep- care a fost o luptă cu propria fiinţă. Era la curent cu ul- ciunea vechilor patriarhi şi i s-ar fi cuvenit, poate, o altfel timele noutăţi din literatură şi artă şi urmărea cu deose- de moarte, mai blândă şi fără suferinţă, ca aceea a bă- bit interes scrisul celor tineri, cărora le îndruma paşii cu trânului Euthanasius din Cezara lui Eminescu, o inte- o prietenie curată. Ne-a lăsat o operă durabilă în care grare, prin evanescenţă, în circuitul cosmic. Dar nu i-a vom descifra oricând frumuseţea principiilor morale în fost dat… care credea cu o patimă nestinsă. Toţi cei care l-au cu- Ardelean de origine, Craiova, cea exponenţială, l-a noscut nu-i vor uita niciodată mintea sclipitoare, destinul adoptat şi l-a primit în mijlocul ei cu dragoste şi înţele- de adevărat cărturar. gere. Mă refer la intelectualii şi oamenii ei de cultură. Romulus Diaconescu, ziarist şi critic de teatru Aici şi-a realizat partea cea mai durabilă a operei. A fost perioada cea mai fecundă a vieţii sale. La rândul lui, s-a Puterea cuvântului legat mult de cetatea în care a activat, cu dăruire şi competenţă exemplară, ca secretar literar al Teatrului Sunt momente în care cuvântul pare să nu aibă nicio Naţional. Acest fiu al Ardealului a scris cea mai ferme- putere. Dar cuvântul este în stare să înfrunte timpul şi cătoare istorie a Parcului poporului din Craiova, în ro- să se opună neantului. Omul este, mai presus de orice, manul Dansul ursului, ultima sa operă tipărită, cu o o fiinţă cuvântătoare şi se defineşte prin cuvânt. „Limba dedicaţie plină de tâlc: „Pentru copii şi bunici”. este casa fiinţei. Omul locuieşte în cuvânt” – spunea un Departe de convulsiile vieţii literare, dramaturgul şi mare gânditor al veacului. prozatorul Ion D. Sîrbu s-a afirmat ca un nume de refe- Ion D. Sîrbu, marele nostru prieten, nu numai că rinţă al literaturii noastre contemporane. Încărcat de un avea încredere în forţa Logosului şi în om, ca fiinţă cu- profund mesaj umanist, Arca Bunei Speranţe va colinda vântătoare, dar era el însuşi un inspirat, un posedat al lumea. cuvântului. Harul cuvântului se pogorâse asupra lui. Membru al Cercului Literar de la Sibiu, grupare Cine îl asculta îşi da seama, de îndată, că avea în faţă care a impus o direcţie în cultura românească şi a dat un desăvârşit causeur şi un irezistibil orator, spontan şi străluciţi oameni de cultură – poeţi, prozatori, drama- plin de vervă. turgi şi eseişti –, asistent al lui Liviu Rusu, modelul său Moartea l-a lovit în ce avea mai scump: Logosul. Dar de dascăl, şi discipol al lui Lucian Blaga, căruia a ştiut cuvântul său fusese rostit şi scris, şi moartea n-a mai să-i asculte tăcerile, Ion D. Sîrbu şi-a câştigat, de pe avut asupra lui nicio putere. Scriitorul se autozidise în acum, un loc de cinste în istoria culturii române. Ion D. cuvânt. Şi cine a apucat să se zidească în cuvânt de- Sîrbu s-a salvat prin creaţie şi supravieţuieşte prin vine invulnerabil. Poate să ridice un monument mai trai- opera sa. Prin creaţie, omul înfruntă neantul şi poate nic decât bronzul. privi, cu multă îndurare, golul. Sfârşitul devine, astfel, Pentru cine l-a cunoscut îndeaproape, moartea lui mai suportabil. Ca în versurile magistrului său, mult ve- Ion D. Sîrbu pare neverosimilă, surprinzându-l în plină nerat, Lucian Blaga, pe care obişnuia să le rostească putere creatoare. Era de o vitalitate debordantă. Avea mereu: „Greu e totul, timpul, pasul, / grea-i purcederea, un temperament exploziv. Spirit neliniştit, agitat, mereu popasul. / Grele-s pulberea şi duhul, / greu pe umeri în căutare, capabil de revoltă şi de indignare, de o inte- chiar văzduhul. / Greul cel mai greu, mai mare / Fi-va ligenţă vie, sclipitoare, Ion D. Sîrbu moştenise vigoarea capătul de cale. / Să mă-mpace cu sfârşitul / Cântă-n şi robusteţea morală a strămoşilor săi, păstori şi mineri, vatră greeruşa: / Mai uşoară ca viaţa / e cenuşa, e ce- cărora le-a dedicat întreaga operă. Destinul i-a fost, de mult ori, potrivnic. Nu există nuşa” (Greeruşa). spectacol mai măreţ şi mai dramatic decât al omului în Ovidiu Ghidirmic, critic literar luptă cu destinul inexorabil. Peste orice circumstanţe biografice, natura sa generoasă şi-a regăsit resursele ANUNŢUL „Decese” şi a triumfat. Ion D. Sîrbu nu a putut fi un învins. Era din din „România liberă”, 19 sept. 1989 plămada învingătorilor. L-am văzut, ultima oară, de ziua naşterii sale (pe UNIUNEA Scriitorilor din Republica Socialistă Ro- data de 28 iunie a acestui an), când se pregătea să mânia anunţă, cu nespusă durere, că duminică 17 sep- treacă pragul celui de-al optulea deceniu de existenţă. tembrie 1989 a încetat din viaţă, la Craiova, distinsul Nu l-am mai văzut apoi. Am preferat să am în faţa ochi- scriitor ION D. SÎRBU, născut la 28 iunie 1919, la Petrila lor imaginea nealterată a omului şi să păstrez, în me- (Hunedoara). După terminarea studiilor – liceul, la Pe- morie, dialogul spiritual de atunci. Era împăcat cu troşani; Facultatea de Litere şi Filosofie, Sibiu, 1945, şi moartea, liniştit. Ştia că lasă, în urma lui, o operă, că Seminarul Pedagogic Universitar, Cluj, 1948 – lucrează şi-a făcut datoria. Nici în faţa morţii nu-şi pierduse umo- în învăţământul superior (asistent, apoi conferenţiar la 46 SAECULUM 5-6/2012 PRO remember Universitatea clujeană, 1946-1950) şi în cel mediu (pro- inofensiv până la ironia demolatoare a pedantismelor fesor de liceu la Cluj, 1950-1955). A fost redactor la „Re- ridicole. Schiţele sale de mare virtuozitate stilistică, nu- vista de pedagogie” şi la revista „Teatrul” (1955-1957), velele agrementate cu un umor de o vervă irezistibilă şi precum şi secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova piesele de teatru s-au impus în lumea cititorilor şi spec- (1964-1973). ION D. SÎRBU a debutat publicistic în tatorilor. Comediile, dramele sale, de la cea mai simplă, 1940, la Sibiu (ziarul „Ţara” şi revista „La curţile dorului”) într-un act, până la cele mari dezbătând pe fond mora- şi editorial, în 1956, cu volumul de proză Concert, lizator marile probleme ale vieţii, abundă, sub cea mai urmat de romanul De ce plânge Mama? (1973), de cu- senină înfăţişare, de scene în substratul cărora se stre- legerile Povestiri petrilene (1973) şi Şoarecele B şi coară pretutindeni o notă de umor trecut în ironie pentru alte povestiri (1983) şi de romanul Dansul Ursului concluzii neaşteptate de îndreptări ce se cer operate în (1988). Scriitorul s-a consacrat cu precădere literaturii contextul de viaţă socială şi spirituală. dramatice, în care a excelat ilustrându-se cu piesele La Pe Ion D. Sîrbu îl moştenisem din garnitura de prie- o piatră de hotar, 1967 (Premiul „V. Alecsandri”), teni ai fratelui meu Radu Stanca, alături de care se situa Frunze care ard (1968), Arca Bunei Speranţe (1970), în pasiunea pentru rostirea românească, fie când îşi Simion cel Drept (1971), Întoarcerea tatălui risipitor strunea condeiul în articole şi cronici, fie când o trecea (1972), A doua faţă a medaliei (1973), Amurgul acela în gândul şi pe glasul multelor personaje din piesele lui violet (1974), Catrafusele (1974), Rapsodie transil- de teatru, fie când se răsturna de plăcerea de a-şi ex- vană (1977), Iarna Lupului cenuşiu (1977), Covor ol- prima aforistic avalanşa de idei întotdeauna pline de tenesc (Seară de taină), 1979 (Premiul I „Cântarea miez şi de savoare. României”), Legenda naiului, 1979 (Premiul Organiza- Originari de pe aceleaşi meleaguri hunedorene, el ţiei Pionierilor), Singurătatea mierlei, toamna (scena- din Petrila, unde tatăl său muncea în adâncul galeriilor riu radiofonic), (1980), Pragul albastru (1982), Plautus subterane de cărbuni, eu din Vulcanul de alături, unde şi Fanfaronii (1984). Autorul şi-a adunat lucrările dra- tatăl meu (preotul Sebastian Stanca, n.n.), cunoscând matice – jucate pe scenele din ţară şi difuzate la radio adâncul sufletesc al muncitorilor, căuta să le liniştească şi la televiziune – în volumele Teatru (1976), Arca zbuciumele în soluţii consolatoare, ne-a legat o frater- Bunei Speranţe (7 drame comentate), 1982 (Premiul nitate izvorâtă din conştiinţa provenienţei noastre dintr-o Academiei şi Premiul Uniunii Scriitorilor) şi Bieţii come- panoramă specifică de identităţi compensatoare în gă- dianţi (6 comedii-eseu), 1985 (Premiul Asociaţiei Scrii- sirea echilibrului moral şi împăciuitor al materiei şi spi- torilor). A publicat, de asemenea, numeroase cronici ritului. Gary Sîrbu rămăsese şi în situaţie ultimativă la dramatice, articole şi eseuri filosofice în principalele re- aceeaşi ironie care îi fusese întregul resort dinamic din viste literare din ţară. Prin dispariţia remarcabilului dra- care şi-a alcătuit opera. O ironie ciudată lipsită de maturg şi prozator ION D. SÎRBU literatura noastră otravă, dar la fel de virulentă când va ataca, sub cea contemporană suferă o grea pierdere. Înhumarea are mai inofensivă aparenţă, stupiditatea şi mediocritatea loc marţi 19 septembrie 1989, la Craiova. oriunde şi în orice împrejurare. Mânuită cu eleganţa şi dezinvoltura celui mai agil floretist, Ion D. Sîrbu se va Frate întru idei şi aspiraţii dezlănţui, în tot ce a scris şi a spus, împotriva imposturii în verb şi atitudine. S-a stins din viaţă scriitorul Ion D. Sîrbu. Provenit din Nu eram de aceeaşi vârstă. Îl depăşeam cu un de- Cercul Literar de la Sibiu, Ion D. Sîrbu – Gary în intimi- ceniu. Aceasta nu ne-a împiedicat să ne înrudim pe tate – s-a impus încă de student prin acuitatea criticilor aceleaşi coordonate unde el va continua să strălu- sale formulate impetuos în sânul grupării din care făcea cească prin inteligenţă şi printr-o inimă de o paradoxală parte. Asistent la catedra de estetică a profesorului Liviu bunătate pentru ironicul care a fost. Rusu, şi-a însuşit, dincolo de metoda de cercetare a La moartea lui mă copleşeşte sentimentul dureros acestuia, din vastele cunoştinţe acumulate, propria lui al despărţirii, după fratele meu Radu, de un al doilea metodă de tratare a subiectelor estetice, cărora, înzes- frate. Frate întru idei şi aspiraţii. trat cu har, le-a dat în haină literară o notă personală în- totdeauna cu substrat de interpretare generatoare de Horia Stanca, scriitor şi traducător meditaţii pentru descifrarea mobilurilor lor semnificative. (din „România literară”, anul XXII, nr. 38, Pe această cale şi renunţând la comentarea estetică a joi 21 septembrie 1989) lucrărilor altora, şi-a desfăşurat talentul şi vocaţia apli- cându-şi ideile în sinteze literare, devenind unul din cei Ion D. Sîrbu şi Arca vieţii mai de seamă prozatori ai perioadei imediat postbelice. – pro amicitia – Mânuitor destoinic al verbului, abil cunoscător al efectelor de stil, Ion D. Sîrbu şi-a respectat cu acribie Ni-l imaginăm pe Ion D. Sîrbu, scriitorul născut poziţiile critice faţă de fenomenele literare şi sociale ale la 28 iunie 1919, în Petrila, pe Arca Bunei sale Spe- epocii, punând sare şi piper, unde deficienţele duceau ranţe, cutreierând pe apele lumii, cu cel mai cutre- la căderi în banalitate şi vulgaritate. Fără răutăţi brutale, murător mesaj: „Nu, omul nu trebuie să piară!”. „Nu dar şi fără menajamente edulcorate, şi-a expus criticile pierde speranţa, omule, mergi înainte, în curând vei într-o operă compactă, folosind, de la alegerea subiec- ajunge!” telor şi până la materializarea lor în formele clasice ale prozei, toate adjectivele sugestive de la un spirit aparent Ion D. Sîrbu face studiile liceale la Petroşani; Facul- SAECULUM 5-6/2012 47 PRO remember tatea de Litere şi Filosofie de la Cluj (mutată vremelnic Catrafusele, Legenda naiului, Singurătatea mierlei, la Sibiu), 1945; Seminarul Pedagogic Universitar de la toamna, Sâmbăta amăgirilor, Bieţii comedianţi, Cluj, 1948. Îşi dă doctoratul cu teza Funcţia epistemo- Dacia – 1301 şi Plautus şi fanfaronii. Unele în pre- logică a metaforei şi, între anii 1946-1949, este asis- mieră absolută au fost reprezentate şi de Teatrul mine- tent şi apoi conferenţiar la Universitatea clujeană; apoi, rilor. Ele au fost strânse în volumele: Teatru (1976), profesor, dar pentru învăţământul mediu în Cluj şi Baia- Arca Bunei Speranţe (1982) şi Bieţii comedianţi de-Arieş, între anii 1950-1955. Reuşeşte să ajungă re- (1985). Sunt dezbateri despre adevăr şi libertate, des- dactor la „Revista de pedagogie” şi la revista proaspăt pre existenţă şi idealurile societăţii. Valoarea lor a fost înfiinţată, „Teatrul”, în anii 1955-1957. Din 16 septem- catalogată ca atare, Ion D. Sîrbu, primind în decursul brie 1957 şi până în anii marilor deschideri şi limpeziri anilor Premiul I „Cântarea României”, Premiul Orga- istorice din 1965, Ion D. Sîrbu devine unul dintre cele nizaţiei Pionierilor, Premiul Asociaţiei Scriitorilor, mai complexe personaje ale operei sale. Între anii 1965- Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul „I.L. Cara- 1973 a fost şef de producţie, apoi secretar literar la Tea- giale” al Academiei R.S.R. trele din Petroşani şi respectiv, din Craiova. Ni-l imaginăm pe Arca sa, citindu-ne din cele două Ni-l imaginăm pe Ion D. Sîrbu, pe acest „atlet al volume de eseuri filosofice, Exerciţii de luciditate, spu- mizeriei”, cum i-a zis mentorul său, Lucian Blaga, nându-şi pentru sine şi, de acum, mai mult pentru noi: ţinând un „Jurnal de Bord” al Istoriei. Ambiţia sa era „Să nu uit… (să nu uităm) că în veşnicie nu se intră de a dialoga direct cu puternicii acelor zile; şi fiind- prin cereri, memorii, reclamaţii”. că istoria nu i-a permis, a făcut-o pe calea artei. Le-a Dumitru Velea deschis un proces prin opera sa, supunându-i ne- (din „Steagul roşu”, XLV, 11.514, 24 sept. 1989, pag. 3) cruţătoarei ironii.

Fiu al minerului Ioan Sîrbu, „ortac între ortacii” din In memoriam – Ion D. Sîrbu Petrila, dar pe deplin ortac între cei ai spiritualităţii ro- Rămâne amintirea – „corn de vânătoare”, în viziunea mâneşti, Ion Dezideriu Sîrbu s-a simţit legat indestruc- lui Appolinaire – o povară a minţii şi inimii, bucurie a tibil cu fiinţa şi opera sa de clasa muncitoare, îndeosebi conştiinţei de sine şi tristă clipă, deopotrivă. Am avut pri- de oamenii cei mai încercaţi, minerii. El debutează pu- lejul să-i fiu, un sfert de veac, în „preajmă” lui Ion D. blicistic în „Răscruci” cu articolul La Răscruci şi în Sîrbu, cărturar descins din „mantaua” lui Lucian Blaga „Ţara”, de la Sibiu, în 1941, cu articolele: De ce? şi şi Liviu Rusu, „exilat” în Bănie, unde s-a simţit totdeauna Muncitorii; literar, în revista „La curţile dorului”, cu nu- o grefă nereuşită, nu fiindcă nu ar fi iubit oamenii, ci vela minerească, Dumineca; iar editorial în 1956, cu pentru că nu i-a surâs niciodată ideea punerii în aceeaşi volumul de proză (antirăzboinică) Concert (Ed. Tinere- teacă a două săbii: spiritul absolut al ardeleanului şi spi- tului). Apoi, abia în 1973, reuşeşte să revină în viaţa li- ritul absolut al olteanului, trup din trupul marelui spirit terară cu romanul De ce plânge mama? (Ed. Scrisul românesc. Românesc, Craiova), cu Povestiri petrilene (Ed. Juni- „Gary” s-a obişnuit să joace rolul de „atlet al mize- mea, Iaşi) şi Şoarecele B şi alte povestiri (Ed. Cartea riei”, pe care soarta, ingrată, i l-a făcut cadou, pentru Românească, 1983) şi cu romanul, o parabolă despre toată durata vieţii, contribuţia desăvârşită având-o – nici libertatea naţională, Dansul ursului (Ed. C.R., 1988). că se putea altfel mai bine – coechipierii sefardului Mar- A predat la editură unul dintre cele mai importante ro- cel. Nu e uşor să pleci în lume din Colonia de lângă mane ale literaturii noastre contemporane, Lupul şi Ca- tedrala. O problematică existenţială caracterizează gura minei Petrila, să treci prin şcoli înalte, să încerci proza sa: omul surprins ca fiinţă social-istorică. pe propria piele pedagogia lagărelor ruseşti şi „stufăria” de la Periprava, „deliciile” vagonetarului subteran, pen- Ni-l imaginăm pe Ion D. Sîrbu cu lampa (ortacilor tru a-ţi aminti de „origini” – purgatoriu continuu. săi) în mână, cutreierând orizonturile de sub mun- Ce a reprezentat exilul lui Ion D. Sîrbu la Craiova? tele real, social şi istoric. Lampa aceasta este sufle- Nu a venit, încă, vremea să spunem lucrurilor pe nume, tul său mineresc; speranţa că oricât ar fi întunericul nu din exces de pudoare faţă de adevăr sau din exces de dens, fie cât şi piatra, el poate fi străfulgerat şi de modestie, ci pentru a nu pune în delicateţe „obraze” despicat de lumina omenească. contemporane pe care viaţa le leagănă precum pâraiele frunzele atrofiate. Tensionat de idei, Ion D. Sîrbu le-a pus într-un re- Era un vulcan în fierbere, în discursul său picurând verberator dialog. Din 1967 şi până în prezent, a scris autoironia şi sarcasmul con gralis in salis, el care lăsa 17 piese de teatru, fiind cu ele prezent pe scenele tea- muştele să bâzâie ca un gest de graţie a certitudinii efe- trelor din ţară, iar cu unele, în străinătate. Să le amintim: meridei. El care a văzut de multe ori moartea cu ochii, Arca Bunei Speranţe, Iarna lupului cenuşiu, La o rămas pentru noi, nemuritor. piatră de hotar, Frunze care ard, Covor oltenesc, Si- Victor Bibicioiu, critic mion cel Drept, Pragul albastru, A doua faţă a me- (text trimis, aflat în arhiva Fundaţiei Culturale daliei, Amurgul acela violet, Rapsodie transilvană, „Ion D. Sîrbu” Petroşani)

48 SAECULUM 5-6/2012 PRO drumuri în memorie Radu Petrescu STUDENŢII ILIE CĂTĂRĂU ŞI GHEORGHE COTENESCU: CE-I MÂNA PE EI ÎN LUPTĂ

„Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?” Nu umblă din şcoală în şcoală, fără să lege prietenii. De- e o întrebare fără răspuns: extinderea sferelor de influ- parte de surorile sale, urmează cursurile liceelor din enţă pe… spinarea cui s-o nimeri! După cum e la fel de Ananiev şi Odesa, dar şi ale seminarului din Chişinău, posibilă şi o altă întrebare: „…ce-au voit acel Răsărit?” pe care nu-l termină. La soroc, e recrutat, ajungând Nu de alta, dar intelectuali de seamă (Paul Bujor, Mihail husar în regimentul Gărzii Imperiale din Varşovia ţaristă. Sadoveanu ş.a.) ne asigurau că „Lumina vine de la Ră- Probabil atunci l-au contactat Ohrana ţaristă, cei doi sărit!” Aveau şi ei dreptate, că, vorba aia, Soarele vine Vladimiri, contele rus panslavist Bobrinski şi basarabea- de acolo şi cea mai bună dovadă este poziţia altarelor… nul Purişkevici (fondatorul „Sutelor negre” pogromiste) Dar pământenii noştri au văzut roşu înaintea ochilor de- ori spionajul militar rus (secţiunea VII), condus de la Pe- cenii de-a rândul şi iată-ne ajunşi la tema (fierbinte) pe tersburg de generalul-maior Iuri N. Danilov şi de adjunc- care ne-am propus-o!!… tul său în sectorul contrainformativ, colonelul Nikolai A. Într-adevăr, Ilie Cătărău, despre care e vorba aici, Monkevici, bine-cunoscut românilor din 1917, de când ne-a „onorat” cu prezenţa venind dinspre Răsărit! N-a era în subordinea (senilului) general Alexander F. Ra- fost primul şi, din păcate, nici ultimul. Din a doua jumă- goza, cel înlocuit de generalul Eremia Grigorescu la tate a secolului al XIX-lea, numeroşi revoluţionari ruşi – Mărăşeşti şi „revocat” ulterior de comitetele soldăţeşti mai blânzi sau mai puţin blânzi – au fost primiţi cu bra- ruseşti pentru „lipsă de democratism” şi susţinere a ar- ţele deschise în vechiul Regat, scăpând astfel de cnutul matei române. ţarist. Pentru unii, precum Dr. Russel, Pavel Axelrod, În martie 1910, un fugar trece noaptea Prutul din - matelotul potemkinist Afanasi Matushenko, Boris Savin- spre Galiţia. Dezertorul în uniformă zdrenţuită ce vor- kov sau Lev Troţki, am fost doar ţară de tranzit ori de bea prost româneşte este prins de jandarmi. Gheorghe studiu. Mulţi alţii s-au stabilit aici, făcând prozeliţi, dintre Gh. Burghele îl eliberează şi-l găzduieşte luni în şir. Cu care unii au fost reţinuţi de memoria colectivă: dr. Ni- acte măsluite, ce atestau frecventarea Universităţii din colae Zubcu-Codreanu, Peter Alexandrov, Constantin Odesa, „acceptate” de către profesorul basarabean Dobrogeanu-Gherea, Zamfir C. Arbore, Victor Cră- Constantin Stere, ajunge student al Universităţii din Iaşi. sescu, Constantin Stere, Alexis C. Nour, Axentie Curând părăseşte Iaşul, plecând la Bucureşti, unde cu Frunză. Dintre aceştia, un rol important îl vor deţine ajutorul arendaşului C.C. Calciu, membru marcant al Zamfir C. Arbore, Constantin Stere şi Alexis Nour. organizaţiei iorghiste din Covurlui, primit cu căldură de Bogdan Petriceicu Hasdeu înfiinţase mai de mult la bancherul Ioan G. Bibicescu şi basarabeanul exilat Bucureşti Societatea de Ajutorare a Românilor Basara- Zamfir C. Arbore, conducătorii Societăţii „Milcovul”, beni „Milcovul”, de care se ocupă Zamfir C. Arbore şi ajunge student al Facultăţii de Litere-Filosofie. Lipsit de bancherul Ioan G. Bibicescu. În paralel, la Iaşi, profe- resurse financiare, tânărul atletic, care nu bea şi nu fu- sorul universitar C. Stere înfiinţa în 1905, ajutat de sta- mează, se înhamă la muncă: salahor şi dulgher pe şan- tisticianul Zamfir C. Arbore, „Cercul basarabenilor”. tierul Hotelului Imperial [lângă Palatul Regal – n.a.], dar Printre cei care au beneficiat de ajutor s-a numărat şi şi luptător profesionist la Circul Sidoli, cu sau fără Gheorghe V. Madan, admis bursier la liceul „Sf. Sava” mască roşie, singur sau în compania prietenului său Ki- şi, mai apoi, ca student la Universitate. Expulzat între rilov, împotriva oamenilor şi a taurilor, idolul spectatorilor timp din „Milcovul”, la revenirea în Basarabia, acesta care scandau frenetic, cu mic cu mare: Cătărău este trece lesne de partea Puterii, devenind cenzorul publi- voinic, / N-are teamă de nimic! Spre exemplificare, pre- caţiilor moldoveneşti.1 Era limpede că fusese, în reali- zentăm doar unul dintre anunţurile publicate în presa tate, trimis de Ohrana ţaristă ca agent provocator, epocii: Studentul Ilie V. Cătărău, român basarabean, va reuşind să pătrundă în cercurile naţionaliste româneşti, da o reprezentaţie la Circul Sidoli, mâine Luni 27 fe- nu numai în cele ale emigraţiei basarabene. La rândul bruarie, ora 9 seara. 2 său, C. Stere, fostul narodnicist convertit la liberalism, Noi, cei de azi, putem admira jocul muşchilor lui Că- pe atunci unicul basarabean intrat în Parlamentul ţării, tărău privind statuia Gigantului din Parcul Carol, plasată a îndemnat pe mulţi tineri din Basarabia să se înscrie odinioară la intrarea în grotă, lucrată de Frederic Storck. la Universitatea din Iaşi, obţinându-le burse, printre Privit ca „victimă” a Ţarismului, care ne răpise Basara- aceş tia numărându-se şi Ilie V. Cătărău. bia în 1812 şi, încă o dată în 1878, Cătărău e acceptat Acesta s-a născut în anul 1888 în localitatea Măr- de către studenţii fideli profesorilor Nicolae Iorga şi căuţi-Orhei, pe malul Nistrului, ca fiu al dascălului la A.C. Cuza, între care se număra şi bunicul meu matern, strană Vasile Constantin şi al Alexandrei. Orfan de tată, Cotenescu I. Gheorghe. În februarie 1911, Ilie Cătărău SAECULUM 5-6/2012 49 PRO drumuri în memorie ajunge gardă de corp pentru profesorul Ion Zelea Co- arată cinstea celor ce urmăresc pe dl. Iorga şi d-sa se dreanu din Huşi, aflat în campanie electorală la Fălti- făleşte cu această cinste. Partidul Naţional este mic dar ceni. creşte faţă de cinstea celor ce-l conduc, d-nii Iorga şi Abil, inteligent şi cu aptitudini pentru limbi străine şi Cuza. D-sa roagă pe cetăţeni să voteze pe dl. Iorga, geografie, îl impresionează pe N. Iorga, care-l primeşte candidat la colegiul II al Camerei.7 Cătărău nu lipsea la mitingurile partidului său şi ale Ligii Culturale, dându-i nici de la acţiunile şi banchetele organizate anual de or- cuvântul în apărarea intereselor basarabenilor. Fiind şi ganizaţiile culturale de factură iredentistă din Bucureşti, profesor la Şcoala de Război, Iorga îi face acolo cunoş- „Transilvania” (înfiinţată de Alexandru Papiu Ilarian în tinţă cu Prinţul Carol şi, astfel, reuşeşte să se infiltreze 1867) şi „Carpaţii” (înfiinţată de Mihai Eminescu în în elita socială şi politică a României: Prinţul Carol, 1882). După alegerile din 1911, urmare a disensiunilor membrii „dinastiei” Brătianu, gen. Barozzi, dr. Ioan Can- dintre membrii comitetului de iniţiativă ieşean, se ajunge tacuzino, ing. Gh. Balş, arh. Ion D. Berindey, fraţii Emil la criza „statuii lui Cuza”. O minoritate activă (12 din 36, şi dr. Ion Costinescu, Alexandru Davilla, Marcel T. Dju- inclusiv Alexandru D. Holban şi Grigore Ghica-Deleni, vara, Lazăr Edeleanu, Nicolae Filipescu, Moses Gaster, preşedintele comitetului) ignoră o hotărâre anterioară şi Vasile Golescu, Spiru Haret, gen. George Iannescu votează amplasarea în Piaţa Nouă. Majoritatea (printre (şeful Serviciului Geografic al armatei), Oscar Kiria- care şi N. Iorga şi A.C. Cuza) insistau pentru amplasa- cescu, Scarlat Lahovary, George Lakeman-Economu rea statuii în Piaţa Unirii. Nemulţumiţi, profesorii naţio- (fiul lui Mazar-Paşa, co-fondatorul Partidului Liberal), nalişti informează prompt conducerea Centrelor Traian Lalescu, Simion Mehedinţi, Vasile G. Morţun, Gh. Studenţeşti Universitare din Iaşi şi Bucureşti. Acestea Munteanu-Murgoci, ing. Constantin Osiceanu, Ermil demarează o amplă mişcare de protest, ameninţând cu Pangratti, Dimitrie Pennescu-Kertz, Valerius Nicolae- declanşarea grevei generale universitare şi boicotarea Hatzeg, Ioan Puşcariu, cpt. Radu Rosetti, dr. Şaabner- sărbătoririi semicentenarului Universităţii din Iaşi în pre- Tuduri, Ioan G. Saita, Franz Salay (entomolog), zenţa Regelui Carol I. Constantin Sărăţeanu, Gregoriu Ştefănescu, Prinţul Centrul studenţesc Bucureşti fusese inaugurat la George Ştirbey, Alexandru Tzigara-Samurcaş, ş.a. Din- 24 ianuarie 1911, iar coordonarea s-a realizat prin vizite tre colegii săi de facultate, afiliaţi la S.T.R., îi remarcăm reciproce, fiind implicaţi atât Cătărău, cât şi Cotenescu. pe George Giuglea [viitor academician – n.a.], ziaristul După discuţii, cele două delegaţii studenţeşti l-au vizitat Bartolomeu Cecropide şi profesorii secundari Gheorghe pe Petre Liciu, pe care l-au invitat să ia parte la o agapă Lefteriu, Dumitru Ionescu-Sachelarie, Ioan Ursoiu şi studenţească de despărţire: acesta nu va supravieţui Eugen Teofănescu.3 mai mult de 13 luni fastului eveniment, murind la 1 apri- Într-o şedinţă preelectorală a organizaţiei de Ilfov, ţi- lie 1912, după o internare prelungită la Sanatoriul Ol- nută în sala „Eintracht” [„Amicitia” – n.a.], la care chowski din Bucureşti. Printre ultimii săi vizitatori s-a N. Iorga nu a putut participa, pe atunci dâmboviţeanul numărat şi bunicul meu: Cu o săptămână înainte, târ- Gheorghe I. Cotenescu, membru fondator al Partidului govind la Bucureşti pentru nuntă, am vizitat la sanatoriul Naţionalist-Democrat, funcţionar al Centralei Ligii Cul- de pe Călăraşilor pe artistul Liciu operat la rinichi de turale şi proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie4, dr. [Petre – n.a.] Herescu, operaţia, complicată, adu- arată că: Partidul Naţionalist, înfiinţat în aprilie 1910, nu când grăbită moarte acestui mare actor.8 are o organizaţie electorală proprie. Naţionaliştii au, Prezentăm în continuare textul telegramei expediate însă datoria de a lupta şi a susţine pe candidaţii din Ca- din Bucureşti lui Nicolae Iorga: pitală, d-nii N. Iorga şi P. Liciu. Noi nu avem ziare care 24 martie [1911], ora 10 şi 30 minute / D-lui Prof. Ni- să ni facă propagandă pentru alegerile generale. Regret colae Iorga – Universitate – Loco / Studenţimea bucu- că până şi ziarul „Universul”, care susţine că e indepen- reşteană în frunte cu marele nostru artist Petre Liciu, dent, se afirmă ca sprijinit al (de – sic!) partidului con- adunată la o agapă în onoarea delegaţiei studenţimei servator-democrat care, prin agenţii săi, susţine că ieşene spre a sărbători unirea sufletească a studenţimii dacă nu va veni prin puterea poporului, va veni prin române, aduce cu acest prilej omagiile ei respectuoase puterea bâtei.5 Cătărău salută pe fraţii din patria-mumă neînvinşilor luptători ai cauzei naţionale Nicolae Iorga în numele celor două milioane de români din Basarabia: şi A.C. Cuza, asigurându-i de adânca veneraţiune şi Noi, Românii basarabeni, nu putem avea încredere nesfârşitul devotament ce-l păstrează. Vasile Gh. Ispir, decât numai în partidul naţionalist-democrat; vom C.N. Ifrim, I. Dudescu, Dem. Rădulescu, R. Portocală, vedea dacă putem avea încredere şi în partidul conser- P. Stanciu, Gr. Mărculescu, Gheorghiu, Cătărău, Bu- vator, acum la Guvern, dar în nici într-un chip nu putem şacu, Gh. Cotenescu, U. Ionescu, Foca, fraţii Carpus, avea încredere în celelalte două partide, din opoziţie. A. Popescu, Ciulea, I. Popescu, Furtună, N. Constanti- D. Tache Ionescu, şi în Guvern şi afară din Guvern, n-a nescu, N. Cotenescu, Gh. Popescu, Fianu, Sufonea, avut un program pentru ajutorarea Românilor din afară Dănău, Nistor, Stamatopol, Gheroescu, Cotigă, Taşcă, de Stat care aşteaptă ajutor din patria-mumă. Acelaşi Irimescu, etc. etc. [subl.n.]. lucru îl văd şi în partidul liberal.6 Lista include tineri care au făcut frumoase cariere în Duminică, 13 februarie 1911, Iorga şi Cotenescu se perioada interbelică: teologul Vasile Gh. Ispir (Bucu- deplasează la Ploieşti, unde participă la un miting elec- reşti) şi Constantin. N. Ifrim (Iaşi) erau preşedinţii comi- toral, organizat la liceul „Sf. Petru şi Pavel”, unde D. Co- tetelor de conducere ale celor două centre studenţeşti tenescu, profesor (sic!) din Bucureşti, luând cuvântul, universitare, primul ajungând profesor universitar, iar 50 SAECULUM 5-6/2012 PRO drumuri în memorie celălalt avocat liberal, fondator al „Ateneului popular” venţii a României în Balcani, spre nemulţumirea Rusiei, din Tătăraşi-Iaşi, prefect, deputat şi ultimul primar al Ia- care intervine prompt pe linia debarcării guvernului con- şului înainte de 23 august 1944, teologul Gheorghe I. servator şi înlocuirea lui cu un guvern liberal predispus Cotenescu este primul secretar particular al lui Nicolae întăririi legăturilor cu Antanta şi ruperii relaţiilor cu Pu- Iorga, animator al şezătorilor şi festivalurilor organizate terile Centrale. de Liga Culturală în vechiul Regat şi în diaspora ro- SECRET / RAPORT / În demersul său domnul Ilie mână, dar şi organizator al primelor cursuri de vară de Cătărău, student-filolog, originar din Basarabia, roagă, la Vălenii de Munte, în timp ce Nae Cotenescu este fra- ca să i se dea un serviciu în Secţia de Informare a Sta- tele său, viitor mic industriaş şi cumnat cu Irimescu- tului Major General. Ţinând cont de faptul că posedă Cândeşti ş.a.m.d. bine limba rusă, că şi-a făcut serviciul militar în armata Pe 25 martie 1911, după plecarea delegaţiei ieşene, rusă într-un regiment de cavalerie, având gradul de lo- la sediul Ligii Culturale are loc adunarea Comitetului cotenent şi că are multe relaţii în Rusia, consider că el Central al Centrului Studenţesc Bucureşti, care a defi- ne-ar putea face mari servicii, ca informator şi ca tradu- nitivat textul moţiunii de solidaritate cu ieşenii şi a trimis cător al ediţiilor referitoare la armată. Prin relaţiile sale telegrama cu textul: Suntem întru totul alături de voi în cu ruşii care sosesc la noi, el ne-ar putea oferi servicii apărarea sfintei cauze pentru care luptaţi. Nu vom în- ca agent de contraspionaj. De aceea consider că el gădui nicicând ca memoria marelui Domnitor Cuza să poate fi racolat ca agent salarizat conform capitolului fie pângărită. Piaţa Unirii, simbolul pentru care el s-a 16, articolul 51 al bugetului de stat, funcţia, prevăzând jertfit, trebuie să fie locul statuii lui.9 Rezultatul admira- remunerarea cu 200 de lei conform listei de state, apro- bilei tenacităţi şi solidarităţi studenţeşti din acele timpuri bată de domnul ministru. Şeful Secţiei nr. 2 / Colonel îl ştim cu toţii: statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost am- Arghivescu (semnat). plasată în Piaţa Unirii, fiind dezvelită la data de 27 mai Documentul mai conţine două avize: 1912 în prezenţa regelui Carol I, a principelui moştenitor 1. A se prezenta pentru confirmare domnului minis- Ferdinand şi a prinţului Carol. tru. 16 ianuarie 1913. Şef al Statului Major General, ge- Din aprilie 1912, drumurile lui Cătărău şi Cote- neral Averescu. nescu se despart. 2. Se aprobă. 21 ianuarie 1913, ministru de Război La alegerile din noiembrie 1912, cu prilejul vizitei Hârjeu. 11 efectuate la Fălticeni chiar în ziua alegerilor (12 noiem- Noul său statut îl face „onorabil” şi pentru Siguranţa brie) de candidaţii naţionalişti A.C. Cuza şi Ion Zelea- Statului, condusă la acea vreme de Ion (Iancu) Panai- Codreanu, influentul student Cătărău, care-i însoţea tescu. Încă din timpul răscoalelor ţărăneşti din 1907, di- împreună cu o echipă din care făceau parte, printre alţii, rectorul Panaitescu, prin agenţii săi, supraveghea mai prof. univ. dr. Corneliu Şumuleanu, av. Alexandru C. mult sau mai puţin discret activitatea naţionaliştilor con- Cusin (fost lider studenţesc) şi C.C. Calciu (sponsorul duşi de tandemul N. Iorga – A.C. Cuza, dar şi pe aceea său din 1910), este bătut sălbatic şi trimis la Bucureşti desfăşurată de exilaţii ruşi şi basarabeni, mulţi dintre ei noaptea cu trenul, escortat de jandarmi. Telegrama anarhişti şi socialişti, vânaţi inclusiv de agentura din Ro- martorului A.C. Cusin este edificatoare pentru duritatea mânia a Ohranei. La ordinul nu se ştie nici azi cui, am- cu care trebuiau să acţioneze prefecţii conform circula- biţiosul Ilie Cătărău se transformă rapid într-un relor transmise în teritoriu de Take Ionescu, ministrul de anarho-comunist periculos, organizând două atentate interne. spectaculoase în Imperiul Austro-Ungar (Braşov şi De- Iaşi, 12 noiembrie 1912 / D-lui Prof. Nicolae Iorga – breţin) ce trebuiau să forţeze declanşarea Primului Răz- Bucureşti / Zelea Codreanu, dr. Şumuleanu şi studentul boi Mondial, urmate de lansarea simultană în România Cătărău sînt crunt bătuţi la Folticeni. Eu şi ceilalţi am şi în Basarabia a Partidului Revoluţionar Român, cu un fost expediaţi între baionete cu jandarmii la Iaşi. Profe- program-cocktail, întocmit probabil împreună cu Alexis sorul Cuza a fost ameninţat cu moartea. Cătărău cu hai- Nour, alt agent al Ohranei12, dublată de o încercare nele sfîşiate a fost luat de jandarmi; trece astă seară cu aproape reuşită de preluare a puterii pe cont propriu, trenul personal de Ploeşti. Ţăranii ce aduseseră la vot cu ajutorul unei armate fidele, într-o Basarabie năucită au fost îmbătaţi, iar ceilalţi opriţi să intre în oraş. Inter- de impactul celor două „revoluţii” din 1917 care au dus veniţi urgent spre a se garanta persoanele d-lor. A.C. la prăbuşirea ţarismului, la „slobozenie” după „sloboze- Cuza, Zelea-Codreanu şi dr. Şumuleanu sînt la Folticeni nie” şi la bolşevizarea Rusiei.13 fără nici o apărare. Cusin. 10 În memoriile sale, Nicolae Iorga descrie lapidar stu- Deputatul Nicolae Iorga a reacţionat prompt, inter- pefacţia pe care a trăit-o în clipa în care i s-a adus la pelându-l pe ministrul de interne, care s-a eschivat, pe cunoştinţă rolul jucat în Basarabia de fostul său student: motiv că lucrurile stau exact invers. Nici nu putea fi alt- [...] puţin timp după ce în sfîrşit se ocupase Chişinăul, fel, din moment ce trebuia să iasă în alegeri, indiferent zdrobind resistenţa bolşevică, la care participase şi bi- cum, candidatul takist cu nume predestinat… Blându! zarul mieu fost student şi «aderent politic», luptător Imediat după aceea, studentul filolog Cătărău este „ac- la alegerile din Foltíceni, Cătărău, autorul atentatu- tivat” şi reuşeşte să se infiltreze în structurile de con- lui naţionalist contra Episcopului maghiar de Hajdu- traspionaj, fiind angajat în 16 ianuarie 1913 ca Dorogh, d. Buzdugan a venit să-mi spuie că nici acolo informator, traducător şi spion militar – cu salariul secret nu ne urma norocul, căci „bolşevícii au intrat in Bender”. de 200 lei. Prezenta interes şi datorită iminentei inter- Îşi poate închipui cineva în ce stare de spirit mă putea SAECULUM 5-6/2012 51 PRO drumuri în memorie pune această veste de nouă înfrîngere.14 E perioada su- În memoriile sale, referindu-se la Cătărău, Dumitru premaţiei temporare a unor „lorzi ai războiului” (Nestor Bogos confirmă faptul că Directorii Blocului Moldove- Makhno, Grigore Kotovski, Nichifor Grigoriev, Ilie Cătă- nesc (mai ales Ştefan Ciobanu şi Ioan Pelivan) pun rău şi diverşi „atamani”) pe întreg teritoriul unei Rusii străduinţe mari ca să se izbăvească odată cu acest destabilizate întâi de revoluţia burgheză din februarie bandit.20 Într-o cursă contra-cronometru, Filip Levinson, 1917, urmată de acţiunea dizolvantă a propagandei pa- recent alesul comandant bolşevic al pieţei Chişinău (tru- cifiste lansate de armatele Puterilor Centrale şi de agen- pele ruseşti), negociază direct cu Gherman Pântea pe ţii acestora, bolşevicii reveniţi din exil în trenuri „sigilate” care îl cunoaşte bine din timpul în care acesta fusese şi cu fonduri imense, conduşi de Lenin, care vor pune în fruntea Comitetului Executiv Central Militar Moldove- mâna pe putere la 25 octombrie/7 noiembrie 1917. nesc (23 iulie-27 octombrie/10 noiembrie 1917), aflat în Ales peste noapte preşedintele comitetului ostăşesc acelaşi sediu cu cele două Soviete de deputaţi, ai mun- al Regimentului 1 Moldovenesc, Cătărău informează la citorilor şi soldaţilor, respectiv ai ţăranilor. Prudent, Le- 27 noiembrie 1917 Comitetul Militar Moldovenesc că re- vinson cere drept garanţie emiterea unui mandat de fuză detaşarea a 800 de soldaţi ceruţi pentru potolirea arestare de către o altă persoană de încredere, preşe- anarhiei existente în judeţul Soroca. Nu l-a convins nici dintele Ion Inculeţ, fostul comisar gubernial socialist-re- măcar fostul său coleg de seminar, Dumitru Bogos, de- voluţionar [eser – n.a.] trimis în vară, de la Petrograd la venit şef de stat major la Directoratul de Război.15 Cu Chişinău, chiar de ministrul eser Kerenski. De conivenţă mesaje demagogice de tip anarhist („puterea stă în vâr- cu cei doi. Levinson preia conducerea operaţiunii, ba- ful baionetelor voastre” etc.), Cătărău devine rapid idolul zându-se pe singura unitate rusească disciplinată din marii majorităţi a soldaţilor, care îl aleg „nacealnic” [co- Chişinău, cazacii siberieni conduşi de Ermolenko. Pla- mandant – n.a.] al garnizoanei Chişinău, fiind confirmat nul reuşeşte, iar Cătărău este arestat pentru „spionaj în funcţie de Gherman Pântea şi Dumitru Bogos.16 şi abuz de putere în scopuri personale”. După eveni- Ca reprezentant al Regimentului 1 Moldovenesc, sa- mente, nimeni nu a catadicsit să precizeze pentru cine lutase la 21 noiembrie deschiderea Sfatului Ţării [Par- făcea spionaj Cătărău, presupunându-se că pentru Ro- lament – n.a.]. Între timp, acumulase suficientă putere mânia [la arestare, Levinson îi confiscase paşaportul ro- pentru a trece la fapte, ajungând să-i terorizeze pe de- mânesc obţinut prin Panaitescu, directorul Siguranţei – putaţi, apărând deseori în sală înarmat până-n dinţi şi era limpede, Cătărău obţinuse între timp cetăţenia ro- însoţit de garda sa pretoriană.17 În paralel, colaborează mână – n.a.], confirmându-se, astfel, inclusiv jocul la cu basarabeanul bolşevizat Grigore Kotovski, fost două capete practicat de facţiunile din cadrul Consiliului ocnaş condamnat pentru jafuri înarmate şi crime, graţiat Directorilor. Debarasat şi de Cătărău, Front-Otdelul îşi între timp de guvernul Kerenski sub pretextul înrolării proclamă la 1 ianuarie 1918 supremaţia, fără să atace ca voluntar în armata rusă de pe frontul român. Inde- direct Sfatul Ţării, nesimţindu-se, deocamdată, suficient pendent sau împreună, preiau controlul unor depozite de tare pe teren. Lovitura de stat o va da totuşi pe 6 ia- militare şi reuşesc să-şi fidelizeze o serie de unităţi mi- nuarie, instaurând starea de asediu, înfiinţând un Tribu- litare, la care se adăugau mulţi dezertori ce bântuiau în- nal al Poporului şi arestând câţiva membri treaga Basarabie. „nedemocratici” ai Sfatului Ţării. Anarhia durează până Îngrozit de creşterea anarhiei în ţară, guvernul tri- la 13 ianuarie 1913, când avangarda Diviziei 13 Infan- mite în secret la Iaşi (8-16 decembrie 1917) pe Ioan Pe- terie (gen. Ernest Broşteanu) pătrunde în Chişinău, obli- livan, Directorul de Externe, şi pe Vladimir Cristi, gându-i pe bolşevici să fugă în grabă spre Benderul Directorul de Interne. Acolo, Pelivan confirmă genera- fortificat. lului Dimitri G. Şcerbacev şi ambasadorului francez, Cătărău scapă cu viaţă, deşi se credea că a fost Contele de St. Aulaire, succesul destabilizării operate asasinat între timp. Conform scenariului convenit între de Cătărău în armată: dintre toate unităţile basarabene, Pântea şi Inculeţ, Cătărău a fost dus sub escortă mol- doar un singur regiment era loial Sfatului Ţării şi, din dovenească la Odesa, controlată atunci de comisarul acest motiv, se impunea organizarea cât mai urgentă a Radei Ucrainene, cpt. Victor Poplavko, La Odesa, Că- armatei naţionale.18 Ghinionul lui Cătărău a fost însă tărău l-ar fi convins pe comisar că arestarea se datora faptul că – prin discursurile sale anarhiste – ameninţa militantismului său în favoarea alipirii Basarabiei la să pună în pericol inclusiv planurile Sovietelor de depu- Ucraina, iar naţionalistul Poplavko, impresionat, l-a eli- taţi ai soldaţilor, muncitorilor şi ţăranilor, aflate sub influ- berat pe loc. Pântea afirmă că din escortă făceau parte enţa minoritarilor bolşevici şi care încercau să doi deputaţi moldoveni (Grigore Turcuman şi Ion Tu- controleze Chişinăul şi Basarabia prin intermediul tru- dose), plus aghiotantul său, slt. Dumitru C. Harconiţă. pelor ruseşti risipite, al dezertorilor şi populaţiei intoxi- Spusele lui Pântea n-au fost dovedite nici până azi, iar cate cu lozinca „Pace şi pământ!”. Sovietele, împreună cei trei „martori” nu au dat declaraţii în acest sens. În cu reprezentanţii Front-Otdel-ului (Secţia de front a schimb, anterior şi chiar la intrarea iminentă a armatei Rumcerod-ului – Comitetul Executiv Central al Soviete- române în Basarabia, Inculeţ şi Pântea au solicitat ofi- lor de pe Frontul Român, ale Flotei Mării Negre şi Re- cial retragerea acesteia şi au ordonat armatei naţionale giunii Militare Odesa), instalaţi la Chişinău la 28 moldoveneşti să lupte alături de trupele Front-Otdel-ului decembrie 1917 (st. v.)19, pregăteau un puci militar ce [din fericire, la 11 ianuarie 1918, militarii moldoveni s-au urma să răstoarne Sfatul Ţării şi Guvernul, instituţii pe declarat neutri – n.a.]. În plus, după 13 ianuarie 1918 care nu reuşeau să le controleze în mod paşnic. (intrarea armatei române în Chişinău), Pântea l-a con- 52 SAECULUM 5-6/2012 PRO drumuri în memorie tactat pe cpt. Anatolie Popa, comandantul garnizoanei În loc să se întoarcă în ţară, încearcă să se răzbune, Bălţi, convenind să organizeze împreună mişcarea de organizând la Paris două atentate (nereuşite) împotriva rezistenţă şi lupta pentru autonomia Basarabiei. După lui Ioan Pelivan, membru al delegaţiei României la Con- ocuparea prin luptă a oraşului Bălţi, Curtea Marţială a ferinţa de Pace de la Paris. Arestat la Nisa în urma în- Diviziei 1 Cavalerie (gen. Mihail Schina) i-a anchetat pe scenării unui furt de bijuterii prin intermediul logodnicei amândoi, iar pe cpt. Anatolie Popa l-a condamnat iniţial sale americane, îşi va dovedi nevinovăţia în scurt timp, la moarte, ulterior graţiat datorită unor interese politicia- iar după eliberare cutreieră mapamondul, precum niste (fostul eser, apoi „ţărănist”, Inculeţ, împreună cu globe-trotterii: Africa, Anglia, Franţa, Australia, Canada, „apoliticul” Pântea preiau în scurt timp conducerea or- Mexic, America. În 1939, după expirarea celor 25 de ani ganizaţiei liberale din întreaga Basarabie). Într-o pe- necesari prescrierii faptelor sale [la Debreţin muriseră rioadă atât de fluidă, puţini au fost basarabenii cu o trei oameni, în urma deschiderii coletului-capcană – atitudine pro-românească permanentă (cei mai impor- n.a.], revine pentru scurt timp în ţară, dar perioada răz- tanţi fiind Ioan Pelivan şi Pantelimon Halippa). boiului şi-o petrece în America. Spre stupefacţia tuturor, Al doilea scenariu, reconstituit din mărturiile lui Că- inclusiv a lui Gherman Pântea, se întoarce în ţară şi tărău, la fel de greu de verificat, dar mai plauzibil, in- cere ajutorul primu-ministrului pro-comunist dr. Petru clude executarea acestuia de către cazaci pe Nistru. Groza. Acesta, fost membru important al Partidului Na- Cu şansă (nu fusese bine percheziţionat şi avea ascuns ţional Român din Transilvania şi Ungaria condus de în cizmă un pistolet Browning), lichidează escorta şi Gheorghe Pop de Băseşti, îi cunoştea prea bine acţiu- ajunge cu greu la Odesa, controlată pentru scurt timp nile „patriotice”, atentatele din 27 septembrie 1913 [di- de trupele comisarului ucrainean Poplavko. Recunoscut namitarea coloanei Mileniului de pe Tâmpa, Braşov – în stradă de cei care-i purtau sâmbetele încă din Basa- n.a.] şi 24 februarie 1914 [explozia coletului-capcană rabia, intră pe mâna „haidamacilor” hatmanului Petliura, expediat prin poştă de la Cernăuţi la Debreţin – n.a.], care au intenţionat să-l execute pentru că n-a vrut să aşa că îi recomandă călugărirea, urmată de o întoar- dea Basarabia Ucrainei, ci Rusiei, dacă nu chiar Româ- cere în America ca agent de influenţă în cadrul comuni- niei. Într-un moment de neatenţie, scapă şi de ei defini- tăţilor româneşti, formate atunci în principal din tiv, cu ajutorul unui gaz toxic obţinut prin combinarea emigranţi ardeleni. unor chimicale. Fără paşaport şi fără bani, Cătărău În memoriile sale, Onisifor Ghibu confirmă prezenţa urma să meargă de-acum încolo pe un drum nebătăto- „călugărului” Ilie Cătărău la Sibiu în primăvara anului rit. Între timp, armata română reuşea să pacifice în- 1955. În fapt, Groza forţase mâna prietenului său, Mi- treaga Basarabie răsculată de bolşevici, susţinuţi de tropolitul Ardealului Nicolae Bălan, şantajabil datorită autonomiştii basarabeni din provincie şi forţele expedi- poziţiei sale ambigue faţă de Mişcarea Legionară, care ţionare ruseşti în curs de formare, conduse de basara- a dispus „călugărirea” lui Cătărău la Alba Iulia de către benii Grigore Kotovski şi Iona Iakir. doi foşti episcopi surghiuniţi acolo de regimul comunist, Cătărău ajunge la Irkutsk, iar de acolo la Vladivos- Veniamin Nistor al Caransebeşului şi Policarp Moruşca tok, portul în care forfotesc militari din toate naţiile în al Americii.22 Recunoscător, la moartea Mitropolitului Ni- război cu Rusia şi unde zac peste 700.000 tone de echi- colae Bălan [6 august 1955 – n.a.], Cătărău a trimis pamente. Este angajat instructor militar (deloc rău pen- Consistoriului din Sibiu o scurtă telegramă de condo- tru un soldat neinstruit!), dar se plictiseşte şi pleacă la leanţe, considerată demnă de a fi selectată spre publi- Shanghai, unde refugiaţi de numeroase naţionalităţi în- care: Cu smerenie îngenunchez lângă rămăşiţele cearcă să supravieţuiască. Din ziare, află că s-a înche- pământeşti ale Marelui Ierarh Nicolae Bălan, Mitropolitul iat armistiţiul general. Închiriază imediat două Ardealului. Ilie Cătărău, ieromonah duhovnic23 auto mobile, îşi ia şoferi japonezi şi le drapează cu mă- Cel care mărturisea odinioară lui Onisifor Ghibu şi tase în trei culori, drapelul României şi al Basarabiei in- basarabenilor creduli că la viaţa lui omorâse destui, dependente. Presa îl fotografiază şi – în lipsa numai români şi basarabeni nu, a mai beneficiat câţiva internetului sau youtube-ului, fără care noi „ne-am pră- ani de protecţia ardeleanului dr. Petru Groza. De altfel, pădi” cu toţii, aşa ajung în ţară veştile senzaţionale: „Că- chiar Ghibu crede că aventurierul nu mai plecase în tărău trăieşte!” Recent, s-a descoperit în Arhivele America, şcolit sau nu de Securitate, murind în ţară. La Naţionale ale Republicii Moldova documentul prin care 7 ianuarie 1958, părăsea şi dr. Petru Groza această Ministerul de Externe informa Siguranţa Generală asu- lume, fiind incinerat de familie la crematoriul „Cenuşa”, pra semnalmentelor şi a iminenţei sosirii lui Cătărău în după servicii religioase impresionante, ce au uimit în- ţară cu vaporul, prin Londra: [...] numitul Ilie Cătărău, tregul corp diplomatic, neobişnuit să vadă aşa ceva cunoscut agent revoluţionar, a fost expulzat din China într-o ţară din blocul comunist. Ce s-a întâmplat mai de- şi a plecat spre România pe bordul vaporului «Sade parte cu călugărul Ilie Cătărău, dacă a mai ajuns în Maro». Din informaţiile ce avem, el a ajuns la Londra, America în „misiune comandată”, cum gândise dr. Petru unde caută să se pună în regulă cu actele de călătorie Groza, doar românii din America ne-ar putea spune ori, pentru a se înapoia în ţară. Având în vedere că numitul poate, arhivele CNSAS. Nu de alta, dar viitorul general este un element periculos [...] şi siguranţei publice [...]. de Securitate Nicolae Pleşiţă, colaboratorul lui Carlos ...are etatea 31 ani, înalt, foarte robust, figura prelungă, „Şacalul” la dinamitarea sediului postului de radio „Eu- privirea puţin cruciţe. Despre aceasta vă rugăm a fi avi- ropa Liberă”, îşi făcuse ucenicia în munţii Făgăraş şi ai zate şi toate punctele de frontieră din judeţul Dv. 21 Muscelului, zdrobind firavele încercări de rezistenţă ar- SAECULUM 5-6/2012 53 PRO drumuri în memorie mată anticomunistă. 3 Anuarul Societăţii Turiştilor din România, vol. IX – 1911, A intrat Ilie Cătărău în legendă? Cu siguranţă, da. Bucureşti, 1912, pp. 138-139. Va rămâne cunoscut mai puţin ca student naţionalist şi 4 Consfătuirea din 23-4 april 1910 a Partidului Naţionalist- mai degrabă prin latura sa de agent dublu sau triplu, dar Democrat şi Întrunirea publică din 25 april 1910. Cuvântările şi într-o ipostază la fel de credibilă şi actuală: cea de ţinute la aceste prilejuri. Programul, Tipografia Neamul Româ- agent „fictiv”, cu un rol vădit diversionist. Neavând nesc, Vălenii de Munte, 1909 (sic!), p. 154. 5 acces la Arhivele Militare, nu putem identifica nici „pă- Întrunirea din Bucureşti a naţionaliştilor-democraţi, în „Neamul Românesc”, an VI, nr. 7, 24 ianuarie 1911, pp. 106- puşarul”, dacă a fost doar unul, cel care a tras sforile 107. aventurierului nostru. Dacă Arhivele Militare române 6 Idem, pp. 106-107. confirmă ipoteza „pionului de sacrificiu”, nu doar pe cea 7 Întrunirea naţionaliştilor din Ploeşti, în „Minerva”, an III, de „agent provocator”, Cătărău şi-a îndeplinit cu succes nr. 778, 16 februarie 1911, p. 2. misiunea de spion pentru România, încurcându-i pe toţi 8 Manuscris olograf, aflat în posesia autorului. şi contribuind în mare măsură la grăbirea acţiunii Front- 9 De la Centrul Studenţesc Bucureşti, în „Neamul Româ- Otdel-ului şi la pacificarea de către armata română a nesc”, an VI, nr. 36, 28 martie 1911 , p. 566. unei Basarabii aflate în pericol imediat de bolşevizare. 10 Libertatea alegerilor supt Tache Ionescu. Asasinii de la Oricum, în cinstea lui nu s-au ridicat statui şi nici nu a Folticeni, în „Neamul Românesc”, an VII, nr. 128-129, 13 rămas imortalizat prin filme de lung metraj, cum a fost noiembrie 1912, p. 2202. onorat, în fosta U.R.S.S, un alt „nacealnic” basarabean, 11 Iurie Colesnic, Ilie Cătărău. Un aventurier fără pereche, coleg de închisoare în 1917 la Chişinău, pentru scurt în Basarabia necunoscută (personalităţi basarabene), vol. III, timp, cu Cătărău. E vorba de Grigore Kotovski (1881- Ed. Museum, Chişinău, 2000. Col. Arghivescu din textul ori- 1925), eroul principal al filmului „Ultimul haiduc”, regizat ginal este în realitate colonelul Nicolae Arghirescu, pe atunci în 1972 de Valeriu Gagiu, peste noapte disident antico- şeful Secţiei II din cadrul S.M.G. [n.a.]. 12 munist. Ion Constantin, Alexis Nour, agent al Ohranei, în „Ma- gazin Istoric”, nr. 9, septembrie 2011, pp. 30-31. În acest timp, Gheorghe I. Cotenescu îşi îndeplinea 13 Onisifor Ghibu, Oameni între oameni. Amintiri, vol. II, cu răbdare menirea, devenind preot în judeţul strămo- Ed. Albatros, Bucureşti, 2006, pp. 101-113. şilor săi, Muscel, unde urmează consecvent împlinirea 14 Nicolae Iorga, Orizonturile mele. O viaţă de om. Aşa idealurilor profesorului Nicolae Iorga de luminare a sa- cum a fost, vol II (Lupta), 1934, p. 219. 24 telor, ridică o biserică ce devine copertă de carte , de- 15 Dumitru Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru în vine deputat, ţine conferinţe la Vălenii de Munte, publică anii 1917-1918, Chişinău, 1924, p. 75. şi compune lucrări bisericeşti, fiind condamnat în 1950 16 Textul decretului în „Cuvântul Moldovenesc”, Chişinău, pentru sprijinul logistic acordat primei organizaţii anti- nr. 113, 15 decembrie 1917, pp. 1-2. comuniste „Haiducii Muscelului” [Muntele Roşu – n.a.], 17 În mod eronat, în aceleaşi materiale, Iurie Colesnic şi coordonată de colonelul martir Gheorghe Arsenescu, Mircea Radu Iacoban afirmă că Ilie Cătărău a fost deputat în primind stigmatul social de „paria”, ciumat în ochii tutu- Sfatul Ţării [n.a.]. ror şi evitat chiar şi de vechii săi prieteni până la moar- 18 Ştefan Purici, Istoria Basarabiei. Note de curs, Ed. tea survenită în 1965.25 S-ar mai fi putut ei oare întâlni? Semne, Bucureşti, 2011, pp. 161-162 Probabil în Basarabia, unde preotul militar Gheorghe 19 Ştefan Purici, op. cit., p. 162. 20 I. Cotenescu (1886-1965) a pătruns cu Regimentul „de Dumitru Bogos, op. cit., p. 103. 21 fier” 9 Vânători comandat de olteanul „Vicus”, colonelul Ştefan Plugaru, Anii 1918-1919: România reunificată, la ceas de mare primejdie!, episod II, în „Obiectiv de Vaslui”, Gheorghe Rasoviceanu [printre foarte puţinii generali „à 15.09.2010 – http://www.obiectivdevaslui.ro/?q=node/5055 – la suite” din armata română, numit cap de regiment pe accesat la 30.06.2012. durata vieţii sale – n.a.]. „De la Nistru şi până la Tisa”, 22 Onisifor Ghibu, În vâltoarea revoluţiei ruseşti. Însemnări ca în „Doina” lui Eminescu, Gheorghe I. Cotenescu şi-a din Basarabia anului 1917, Ed. Fundaţiei Culturale Române, îndeplinit misiunea de preot şi părinte iubitor al soldaţilor Bucureşti, pp. 458-460. români, fiind avansat căpitan şi decorat cu ordinul militar 23 Telegrame de condoleanţe primite de Consistoriul „Coroana României”.26 Arhiepiscopesc în urma adormirii în Domnul a Înalt Prea Destine diferite, dar ce destine! Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Ardealului, în „Telegraful Român”, Sibiu, an 103, nr. 37-38, 15 august 1955, p. 7. Note: 24 Ion Popescu-Argeşel, Mânăstirile şi bisericile din Muscel la cumpăna dintre milenii, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 1 Gheorghe Negru, Gheorghe Madan – agent al Imperiului Rus, în „Jurnalism şi comunicare, an III, nr. 4, 2008, pp. 69- Bucureşti, 2000. 25 79. – http://www.jurnalismsicomunicare.eu/rrjc/arhiva_pdf/ Radu Petrescu, Haiducii Muscelului, mişcarea de rezis- 2008/4_2008.pdf - accesat la 30.06.2012. tenţă a colonelului Arsenescu. Preoţii colonelului Arsenescu, 2 Informaţiuni artistice, în „Rampa”, Bucureşti, an I, nr. 107, în „Historia”, an XII, nr. 121 (1), 2012, pp. 52-55. 27 februarie 1912, p. 3. Cartea „Quo Vadis”, de Henryk 26 Radu Petrescu, Un trio purtător de biruinţi: gen. Gh. Da- Sienkiewicz, pentru care autorul a primit premiul Nobel pentru bija, col. Gh. Rasoviceanu şi preotul căpitan Gh. Cotenescu, literatură în anul 1905, a fost tradusă prima oară la noi de în „Forţele Terestre” (buletin de teorie militară editat de Statul Hara lamb G. Lecca în anul 1909. George Lurich (1876-1920) Major al Forţelor Terestre), an III, nr. 2, 2011, pp. 385-392. – a fost un renumit luptător profesionist rus de origine estoniană http://rft.forter.ro/13_arhiva/pdf/2011-t-2.pdf - accesat la [n.a.]. 30.06.2012. 54 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Petru Ursache

IORGA – SADOVEANU – BASARABIA

„Românii din Basarabia, fiind o parte componentă a poporului român, are dreptul, conform jurisprudenţei internaţionale, să se afle împreună cu întreaga naţiune de la care a fost smulsă cu forţa armelor acum două secole. Vrem un viitor demn pentru urmaşii noştri, viitor care poate fi realizat doar în contextul familiei noastre româneşti şi europene. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Frontul Democrat al Românilor din Republica Moldova Chişinău, 31 martie („Literatura şi Arta”, joi, 5 aprilie 2012)

Iorga şi Sadoveanu au scris despre Basarabia in- să devină suspect, întrucât îşi alesese un itinerariu lung tens şi pe întinderea întregii lor existenţe. Aici intere- şi bătător la ochi (puncte istorice şi strategice: cetăţi, bi- sează, înainte de toate, două momente importante, serici, monumente voievodale), vorbea numai româ- unite prin semnificaţie. Unul este reprezentat de neşte şi angaja discuţii particulare, peste tot, cu diverse N. Iorga prin lucrarea Neamul românesc în Basarabia, categorii de oameni ce-i ieşeau în cale. Era evidentă in- carte publicată în anul 1912, după o călătorie în ţinutu- tenţia de cunoaştere, îndeaproape, a locurilor şi a oa- rile dintre Prut şi Nistru aflate sub ocupaţie rusească şi menilor. E de înţeles: autorul se documenta la faţa supuse unui dramatic proces de deznaţionalizare. Se locului în legătură cu realităţile curente din Basarabia. împlineau o sută de ani de la raptul ţarist, din sfâşietorul Scosese la iveală câteva titluri până la data respectivă, an 1812. Al doilea se datorează lui Mihail Sadoveanu, tot pe aceeaşi temă, dar după informaţie savantă, de cu Drumuri basarabene, scriere editată în 1923, aşadar bibliotecă. Obişnuia, cum se ştie, să-şi completeze da- în condiţii cu totul diferite: Basarabia revenise legal şi tele cunoaşterii „prin călătorii”. Situaţia devenea pre- de drept la „patria mumă”, cum se spune, în conformi- santă pentru că în curând urma să se împlinească o tate cu hotărârea luată de Sfatul Ţării, de la Chişinău. sută de ani de la răpirea Basarabiei. Se cuvenea ca Este mai mult decât probabil că autorul Fraţilor Jderi a evenimentul să fie bine cunoscut şi preîntâmpinat, în efectuat mai multe drumeţii în zonă, pentru documen- firea adevărului istoric. În asemenea împrejurări a apă- tare şi familiarizare, în stil propriu. Oricum, începutul, în rut cartea Neamul românesc în Basarabia. ce-l priveşte pe prozator, poartă data iulie 1919, scurtă Ruşii aveau obiceiul să dea oricărei întâmplări înţe- vreme după proclamarea marelui eveniment istoric al lesul convenabil lor, impus prin forţă în cele mai frec- Unirii. De data asta, călătorul nu avea de întâmpinat vente cazuri. Faptul s-a confirmat şi de data aceasta. restricţii politice ori de altă natură. Notează Iordan Datcu: „În anul 1912, ruşii sărbătoreau, Spre deosebire, lui Iorga nu i-a fost deloc uşor. Ne la Chişinău, împlinirea unui secol de când alipiseră sil- spune şi Iordan Datcu în amplul şi documentatul său nic Basarabia, biserica supusă lor bătea clopotele întru studiu introductiv la reeditarea postdecembristă a Nea - celebrarea evenimentului, «popi în veşminte străine» mului românesc în Basarabia: „Călătoria aceasta nu cântau «tropare slavone», pe străzi ocupanţii ieşiseră semăna cu vreuna din numeroasele pe care le făcuse în procesiune, mese fără plată erau întinse pentru toţi şi avea să le mai facă în lungul şi în latul ţării. Nu este participanţii, propaganda rusească îmbrăca varii forme un liniştit, reconfortant, comod «vagabondaj intelec- pentru adormirea celor supuşi” (Iordan Datcu, loc. cit, tual», ci o aventură care nu se petrece peste mări şi p. 13). Trebuia găsit un răspuns românesc la toate ţări, ci între Prut şi Nistru, în primăvara anului 1904. Ca aceste provocări. A făcut-o Iorga la moment potrivit, să preîntâmpine surprizele neplăcute, trebuie să obţină chiar dacă autorităţile bucureştene nu l-au urmat ime- numeroase vize, rămânând continuu neîncrezător că diat şi pe măsură. ele se vor dovedi suficiente” (Nicolae Iorga, Neamul Ro- Sadoveanu nu face istorie în drumeţiile sale. Titlurile mânesc în Basarabia, I. Ediţie îngrijită, studiu introduc- din cuprins lămuresc de la sine direcţia preocupărilor: tiv, note şi bibliografie de Iordan Datcu. Editura Dor vechi, Casă de mazili, Odrasle boiereşti, Mănăsti- Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, pp. 7-8). rea, Căpreşti, Necazurile mari ale unui om mic, Veşti de Era însoţit de cărturarul bucovinean Nicu de Flon- peste Nistru. Aşadar, aşezări rurale stăpânite de mazili dor, o cunoştinţă mai veche, să-l ajute, pe parcurs, prin (răzeşi) ori de târgoveţi, ctitorite de voievozii din ve- punctele de vamă şi în contact cu autorităţile ţariste, vi- chime, familii înstărite, obiceiuri, prilejuri de muncă şi gilente îndeosebi cu nedoriţii vizitatori de origine ro- de petrecere; se simte bucuria oaspetelui aşteptat, ca mână. Istoricul îşi tăinuia identitatea, însă putea oricând în familie; mulţi reveniţi la normalitate şi încrezători în SAECULUM 5-6/2012 55 PRO eseu forţele proprii, semn că intraseră în altă vârstă istorică. tatul de mai sus şi din multe alte surse rezultă că păgu- Fireşte, şi Iorga, şi Sadoveanu urmăreau cu prioritate biţii se simţeau, totuşi, în drepturi şi puteau replica la prezenţa elementului românesc, fie că se dezvăluia cu nevoie. În situaţii extreme, îi preferau pe turcii „păgâni”. dificultate în condiţiile cercetării istoricului, fie că se Aceştia nu s-au arătat excesiv de duşmănoşi, nu au arăta despovărat şi întărit în vremea ce-a urmat. Erau operat nici deportări, nici colonizări masive ca să încercări de pătrundere până la izvoarele vii, de a în- schimbe forţat înfăţişarea locurilor şi a locuitorilor. De tocmi documente absolut autentice, fără nicio posibili- aceea, pericolul de moarte venea din partea urmaşilor tate de replică. lui Petru cel Mare, vicleanul „aliat” al nefericitului vodă N. Iorga îşi începe „aventura” străbătând mai întâi Dimitrie Cantemir. Autorul se vede în situaţia să alter- Bucovina, ca să ajungă direct la Hotin, celebra cetate a neze forma stilistică a însemnărilor de călătorie cu unor mari pârcălabi moldoveni, mai ales când capitala aceea specifică memorialului istoric, uneori cu tulburare se afla la Suceava. Mihail Sadoveanu are mai curând şi cu pierderea speranţei: „Eu nu chem trecutul şi nu-l în vedere satele, din credinţa că ele cuprind totul. Pri- mai aştept în viitor. Ştiu că au murit pârcălabii lui Ştefan, mele două capitole ale cărţii sale se intitulează Vechea că e sub lespedea de la Probota Petru Vodă Rareş care şi frumoasă Moldovă şi Doina, ca să se lase cuprins de a înfruntat cu Hotinul său puterea polonilor şi ar fi voit doruri şi de amintiri, cum stă bine moldoveanului pornit să ascundă aici nenorocirea sa din 1538; n-am uitat că pe drumuri de ţară. Trecutul se asociază cu prezentul, s-au risipit de mult rămăşiţele lui Bogdan Vodă Lăpuş- iar prezentul este deja amintire. Istoricul, mai atent la neanu, căruia i-a plăcut mult de Hotin şi a plecat deseori curgerea evenimentelor, distinge vremea de ieri de clipa de aici după fetele frumoase din Polonia, înainte de a de faţă. Traversând Bucovina de nord, remarcă biserici muri ca tânăr pribeag cu minţile pierdute. Nu mai caut de lemn, probe ale vechimii şi ale românităţii, reliefuri cu gândul nici locul unde, în sângeroasa înfrângere a câmpeneşti unde se orânduiesc pajişti verzi cu ogoare turcilor de către Sobieţki la 1673, au stătut corturile pregătite pentru însămânţările de toamnă, „sate cu po- domnilor noştri care trădară trecând la creştini: Ştefan meturi bine ţinute”; dar şi poliţişti agresivi, în uniformă Petriceicu moldoveanul şi Grigoraşcu din neamul de ar- ţaristă, populaţie amestecată, recent oploşită în zonă, năuţi al Ghiculeştilor. O îndoită pângărire a trecut pe învârtindu-se prin mahalalele târgurilor murdare şi aici, a turcilor şi a evreilor. Locul pe care stă cetatea e urâte. Uneori se lansează într-o retorică de autoîncura- robit de străini, şi tocmai un elegant ofiţer primblă pe zi- jare, amintind de Alecu Russo, cel din Cântarea Româ- duri nişte doamne foarte bucuroase de curtea care li se niei: „Acum văd şi pe ţeranii noştri. Oameni frumoşi, face. Dar mă plec jos şi ridic o fărâmă de piatră neagră, voinici, cu căciula înfiptă mândru, ei nu se deosebesc pe care o ascund de întrebările lui Şimen, şi ducând-o întru nimic de aceia ai judeţelor noastre dintre Prut şi acasă la românii liberi, voi păstra-o ca pe o moaşte din Siret. Femeile poartă catrinţă, suman şi ştergare albe şi oasele sfinţilor” (idem, pp. 48-49). umblă cu picioarele goale ca de obşte în Bucovina, şi La Bălţi asistă, de asemenea, la alte scene drama- ca la noi, iarăşi” (p. 39). Dar, pe măsură ce intră în ţinu- tice, frecvente în viaţa cotidiană a bieţilor basarabeni: tul Hotinului, gândurile se tulbură, priveliştile se împes- înrolarea lor forţată în armata ţaristă. Se nimerea să fie triţează; în prea multe locuri se văd dezastrele rusificării ziua Sfântului Gheorghe. Drumurile locuitorilor se încru- forţate, schimbarea peisajului originar datorită coloniză- cişau în mod nefericit: unii mergeau cu căruţele spre rilor cu populaţie adusă din depărtările imperiului. „Aici iarmarocul din apropiere, să-şi ducă puţina agoniseală s-a săvârşit, ca în Bucovina, procesul de deznaţionali- şi să revadă chipuri cunoscute; altora li se hărăzise să zare, fapta uciderii limbii noastre. Aceasta n-au făcut-o pornească spre gară şi spre oaste. Colo o lipovancă „cu însă ţeranii muscali, ci rutenii, biruitorii din nordul Buco- doi copilaşi de mână, s-a pus în genunchi înaintea so- vinei” (p. 41). Sunt însemnări de călătorie însoţite punc- ţului şi plânge, plânge de se zguduie toată”. Mai încolo, tual de explicaţii istorice de specialitate. o familie de „moldoveni”. Tânărul destinat înstrăinării Ţinta este, deocamdată, cetatea de pe Nistru. Scrie este şi el înconjurat de doi copii, de soţie, de mamă, de istoricul: „Hotine, Hotine, / Păzeşte-te bine / Căci mus- tată. Când se dă semnalul de plecare, „ia un copil în calul vine / Cu oaste spre tine... braţe, se uită lung la el şi-l sărută. Apoi pe celălalt. Îşi Aşa cântau moldovenii acum o sută-două de ani tur- scoate şapca din cap şi merge pe rând la mamă, la tată cilor din cetate. Dar ei nu s-au ţinut bine. În 1739, mus- şi le sărută mâna; pe femeie o sărută pe obraz încet, calii au venit şi s-au dus. O clipă, pârcălabii moldoveni cuminte. Apoi, călcând rar cu capul în piept, merge spre intrară iarăşi în Hotinul pierdut; însă «dărnicia» tur- vagon. Şi femeile prind a boci ca la mort, urlând pre- cească nu ţinu mult. Iarăşi în 1876, malul pietros fu cru- lung, sălbatec” (idem, p. 53). şit de mult sânge, şi Hotinul fu rusesc a doua oară. Şi Deocamdată, „moldovenii” şi lipovenii erau supuşi iarăşi cuceritorii se duseră în zare la încheierea păcii. aceluiaşi tratament degradant şi umilitor. Doar peste pu- Tot aşa în 1788. ţină vreme politica moscovită, discriminatorie, avea să-i Numai în 1812 ei rămăseseră” (p. 49). întoarcă pe unii împotriva altora, sub pretextul întăririi Erau vremurile de dinainte de 1812, de cădere a unităţii slave. Cuvântul moldovean este pus între ghili- Moldovei Muşatinilor dintre Carpaţi şi Nistru, când turcii mele în textul lui Iorga. Aşa se proceda în vreme, pentru şi ruşii, profitând de ocazie, se înfruntau să preia co- distincţii etnice mai generale, delimitându-se, în fond, manda în zonă. Li se opuneau din răsputeri pârcălabii românii de slavi ori de tătari. Rusificatorii din perioada moldoveni pentru recuperarea teritoriilor răpite. Din ci- postbelică şi bolşeocomunistă au forţat nota, introdu- 56 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu când discriminări în cuprinsul aceluiaşi corpus etnic, de sânge din Chişinău” provocate de propaganda rasi - adică între români, prin distorsionarea semantică a cu- ală a revistei sale. Se dădea drept „moldovean”, dar era vântului moldovean, scoţându-l pe basarabean din evi- rus get-beget; nici nu ştia bine româneşte. Informaţia denţă. aparţine lui N. Iorga, obţinută în „aventuroasa” sa călă- Mai reţine denumiri neromâneşti de staţii de cale fe- torie. E confirmată şi de Alexandru Soljeniţîn, în lucrarea rată, ca Tîrnova, Sofia, semne ale prezenţei bulgăreşti la care am mai făcut referinţă, Două decenii împre - transplantate din sudul Dunării; iar la Bălţi, un sat mai ună, II. Evreii şi ruşii înainte de revoluţie, tradusă recent mare, „staţia e împodobită cu steaguri roşii şi albe pe în româneşte: „Ziaristul Kruşevan, ale cărui articole in- toţi stâlpii”. Ca ocupanţi, ruşii aveau obiceiul să se in- cendiare favorizaseră realmente pogromul, după două staleze mai întâi în locuri strategice, punând stăpânire luni a primit câteva lovituri de cuţit la Petersburg din par- pe târguri, oraşe, instituţii, căi de comunicaţie. Satele tea lui Pinhas Daşevski, care voia să-l ucidă” (lucr. cit., mai îndepărtate erau aduse la ascultare cu armata sau p. 84). dispăreau de pe hartă, într-o formă sau alta. Nu agreau A fost, într-adevăr, o călătorie riscantă. Era doar chipurile româneşti, nici denumirile „latine”. după un an de la producerea pogromului din 6 aprilie După mărturiile istorice, ne spune autorul, Soroca 1903, mai precis, „în ultima zi a Paştelui evreiesc şi e mai nouă ca Hotinul şi mai puţin strategică. Asta îl prima zi a Paştelui creştin”, dată aleasă cu socoteală, face pe călător să treacă mai repede prin cetate şi să cum se obişnuia şi cum încă se practică, să se piardă tragă o raită prin târg. El ştie că fiecare aşezare de urmele adevăraţilor făptuitori. Populaţia încă se afla în acest fel are „librăria” ei. „E o dughenuţă ţinută de un alertă. Pogromul, invenţie rusească (sau asiatică?) era creştin pletos şi slăbănog, rus care vorbeşte şi ceva ro- pus în practică de muscali bine instruiţi, în acele oraşe mâneşte” (p. 69). Dacă nu e ovrei, e rus. La fel şi la Chi- supraaglomerate, unde evreimea ameninţa să acapa- şinău, unde firma Wolkenberg se făcuse vestită prin reze negoţul, meseriile şi industriile, la concurenţă cu cărţi ilustrate şi vederi din toată Basarabia. Sau alte di- ruşii stăpânitori. Au avut loc, ulterior, zeci şi zeci de po- verse dughene, de stofe, confecţii, argintărie, pitărie stă- gromuri pe întinsul imperiului, mai toate după modelul pânite de Grossman, cum scrie deasupra uşii, sau de celui de la Chişinău. Din informaţiile bogate şi de încre- Weissmann, de Grobdruck, de Wolkendorf. dere ale autorului cărţii Arhipelagul Gulag, rezultă că De câteva decenii, problema evreiască devenise pogromul era o afacere de interese, ambele părţi fiind apăsătoare în tot imperiul, pe motivul aglomerărilor ma- deopotrivă implicate penal prin cota de vină, de jaf şi de sive în centre importante, pentru acapararea unor ocu- criminalitate. Cel de la Chişinău s-a anunţat prin câteva paţii convenabile prin venituri bancare. Statisticile nu geamuri sparte şi tarabe răsturnate, într-o zi aleasă; dar reuşeau să-i identifice cu exactitate, mai ales că sursele s-a extins din momentul în care „o împuşcătură le-a fost ruseşti se băteau cap în cap cu cele consemnate în en- fatală evreilor: aceea care a doborât un copil rus, pe mi- ciclopediile evreieşti, câteva la număr de la campania cuţul Ostapov” (Alexandr Soljeniţîn, p. 8). A urmat pră- lui Napoleon încoace. Se spunea că în 1812, la Kiev, al pădul, cu morţi, răniţi, violuri etc., soldat în cifre doilea oraş ca mărime, numărul evreilor se ridica doar niciodată verificabile, sigur exagerate, politizate. Scrie la „o jumătate de mie”. Dar aflăm dintr-o sursă mai nouă Soljeniţîn, în chip de concluzie: „Dar a vedea clar este (Alexandr Soljeniţîn) că, în 1913, deci după o sută de o datorie, fiindcă s-a profitat de pogromul de la Chişinău ani, ajunseseră la 81.000. Şi despre Chişinău aflăm, tot pentru a se murdări imaginea Rusiei şi a-i pune pe veci prin Soljeniţîn, că în ajunul marelui pogrom din 1903, stigmatul infamiei. Astăzi, orice lucrare istorică cinstită populaţia evreiască se ridica la 50.000. Se adăugau tot asupra acestui subiect cere să se facă diferenţa dintre pe atâţia „moldoveni”, plus 8000 de „ruşi”, probabil oribilul adevăr şi minciunile perfide” (p. 82). Mai scrie amestecătură slavă, tătari sau cine mai ştie. N. Iorga autorul rus: „Acesta e lucrul de neiertat: bătăi repetate deţine informaţia că populaţia Chişinăului număra în fiecare an de Paşti, zvonuri cu o asemenea încărcă- 120.000 de locuitori, la data călătoriei sale, evreii deţi- tură – iar poliţia îşi încrucişează braţele. Un semn în nând cota 80.000, restul – „moldoveni”. „Numai 3000 plus despre starea de decădere a aparatului guverna- de evrei erau în activitate (negoţ şi meşteşuguri), pe mental. Căci din două, una: sau abandonezi imperiul când ceilalţi umblă cu şolda pentru a stoarce copeica (câte războaie, câte eforturi depuse cu scopul de a prin care, fără muncă, să-şi poată târî zilele oricât de anexa, pentru motive necunoscute, Moldova la Rusia), păcătos. Aşa zice Cruşevan” (p. 88). Se bănuieşte în sau să veghezi la buna ordine care trebuie să dom- spatele cifrelor haosul în sectorul populaţiilor, al ocupa- nească pe întreg teritoriul” (pp. 78-79). Şi încă: „Dacă ţiilor, al administraţiei. În altă ordine de idei, se ştie că au existat regiuni unde oamenii au acceptat cu greu li- evreii nu deconspirau niciodată numărul exact, ca să bertatea acordată evreilor, acestea au fost Finlanda cu ajungă, în cazul de faţă, la 80.000; pe de altă parte, reputaţia sa legendară şi de ţară revoluţionară şi puter- greu de crezut ca totalul celor 40.000 să fi fost cuprins nica noastră aliată, România” (vol. III, p. 38). În acest numai de „moldoveni”. După decenii de colonizare şi caz, să reţinem cu mărturisită bucurie cele două con- deportare, apăruseră multe alte naţii în locul autohtoni- statări favorabile nouă, românilor: că „Moldova” fusese lor. Dar, ne asigură Iorga, „aşa zice Cruşevan”. anexată imperiului, şi încă „pentru motive necunoscute”; Cine e acest Cruşevan? „Domnul Cruşevan” e (era) că „puternica noastră aliată, România” era, la data res- cunoscut în toată Basarabia ca redactor al „vestitei foi” pectivă, printre ţările care acordau deja libertate aloge- Basarabeţ. Nume răspândit îndeosebi pentru „vărsările nilor de etnie evree. Istoricii de profesie ar trebui să SAECULUM 5-6/2012 57 PRO eseu reţină asemenea mărturii de interes major pentru exis- descrieri de locuri şi de oameni în înfăţişare stilistică tenţa noastră. Renunţarea la dioptriile ideologizante proprie, lirico-narativă. le-ar fi de folos. Cei doi autori se despart, din păcate, tocmai unde Nu latura conflictuală a pogromurilor l-a interesat se cuvenea să fie mai uniţi ca oricând. Istoricul N. Iorga prioritar pe N. Iorga. Avea cunoştinţă de starea încor- a rămas consecvent cu sine şi cu ai săi până la moarte. dată pe această temă, fapt ce se deduce din citarea lui Să reţinem, de pildă, că după înfiinţarea Republicii Cruşevan (Kruşevan) sau din alte amănunte: „Mă tre- A.S.S.M, în 1924, cu capitala la Blata, românii de peste zesc în cântecele sălbatece, de război, durere şi Nistru au avut mult de suferit din partea autorităţilor moarte, ale soldaţilor, «muscalilor» ce trec pe bulevard. ruso-comuniste, pornite să-i extermine prin înfometare Corul lor răsună, prevestitor de tulburări şi vărsări de şi deportare. Mulţi au încercat (unii au şi reuşit) să sânge” (p. 83). Cel mult constata că multe dintre acu- treacă dincoace, în Basarabia. Le-a venit în sprijin Co- zaţiile aduse evreilor despre negoţ şi celelalte în presa mitetul pentru ajutorarea refugiaţilor basarabeni de rusească, poloneză, germană erau în acord cu cele pe peste Nistru, de la Chişinău, condus de marele patriot care le culegea el însuşi pe teren românesc, făcându-le Pan Halippa. S-au asociat: Senatul României, Banca publice în revistele sale. Naţională, Primăria oraşului Bucureşti, diferite instituţii Dacă N. Iorga nimerise să călătorească sub presiu- şi întreprinderi. N. Iorga s-a situat în prima linie, desfă- nea încărcată de memoria pogromului pomenit, gata să şurând o remarcabilă campanie de presă prin „Neamul se repete din clipă în clipă, autorul Baltagului venea Românesc” şi prin diferite conferinţe de mare audienţă. după tulburările din 1917, cu Lenin la putere, răscoli- Citim într-o lucrare recentă: „Presa a deschis o sub - toare în tot imperiul, resimţite şi dincoace de Nistru. Dar scripţie publică. Astfel, ziarul «Neamul Românesc», din Mihail Sadoveanu călătorea după 1918, când lucrurile iniţiativa lui I.C., care a dorit să rămână anonim, a adu- se mai calmaseră în zona devenită românească şi se nat 51.950 de lei. Sentimentele directorului acestui ziar, prevesteau vremuri normale: oamenii începeau să se profesorul N. Iorga, erau bine cunoscute românilor nis- respecte, legislaţia funcţiona fără părtinire de neam ori trieni încă din anul 1923, de la Congresul anual al Ligii de clasă socială, individul se afla sub ocrotirea adminis- Culturale din România” (Alexei Memei, Teroarea comu- traţiei cu educaţie civică. N. Iorga îşi tocmea căruţaşi nistă în R.A.S.S.M.,1924-1940 şi R.S.S.M.,1944-1947. evrei să-l poarte pe meleaguri basarabene. Se pare că Mărturii documentare. Editura Serena, Chişinău, 2012, aceştia deţineau cărăuşia pe vremea ţarismului, adu- p. 347). Proba decisivă a dat-o istoricul cu prilejul anun- nând, astfel, bănuţ cu bănuţ. De regulă, căruţaşul era ţării Pactului Ribbentrop-Molotov, când a susţinut, în omul hangiului. Ţi-l punea la dispoziţie, dacă poposeai bine-cunoscuta şedinţă de guvern, apărarea graniţelor, la hanul lui. Şi el, tot evreu. nu cedarea în faţa forţei copleşitoare. Sadoveanu s-a Nici gând să-i treacă prin minte ţăranului basara- comportat dezastruos, începând cu Lumina vine de la bean să se apuce de asemenea negustorie. Nu se des- răsărit, continuând cu Mitrea Cocor şi cu celelalte. curca deloc cu autorităţile ţariste. De aceea prefera să Scrierile de specialitate s-au ordonat, pe firul Iorga- se ţină deoparte, cu ai săi. Dacă îi venea dor de ducă Soljeniţîn. Citez doar două nume dintre cele mai cunos- la rude, la cumetri, la vreun iarmaroc, îşi punea haine cute: basarabeanul Al. Boldur şi bucovineanul Ion I. alese, de casă, înhăma caii bine hrăniţi la trăsură şi por- Nistor, unul dintre ctitorii Marii Uniri, martirizat la Sighet. nea la drum cu mândrie şi cu fală, uitând de toate ne- Primul ni se mărturiseşte: „Preocupat din tinereţe de cazurile. Şi-a păstrat obiceiul şi după Marea Unire. soarta locurilor mele natale, al căror trecut l-am studiat Aşa că Sadoveanu folosea trenul în majoritatea ca- din izvoare ruseşti, m-am decis în anul 1925, îndată ce zurilor, mai ales că circuitul pe calea ferată începuse să am căpătat libertatea de mişcare, să plec la Paris, pen- se desfăşoare în condiţii destul de bune. Dar uneori era tru a întreprinde cercetări în problema drepturilor isto- purtat împărăteşte la gara cea mai apropiată. Asta se rice ale Basarabiei, ca parte integrantă a pământului întâmpla când îşi făcea prieteni printre săteni, mazili ori românesc. Cu materialele pe care le aveam dinainte şi târgoveţi. Se simţea atras mai ales de categoria mazili- cu cele culese aici timp de doi ani, din diverse arhive şi lor (chiaburi), foarte întinsă în societatea basarabeană, biblioteci, am publicat în 1923 volumul La Bessarabie specie energică de oameni, cu sentimentul vechimii şi et les relations ruso-roumaines. La question bessara- cu stăpânire de sine. Dar şi alte categorii s-au aflat în benne et le droit international (Al. Boldur, Editura Victor atenţia scriitorului, din aceeaşi curiozitate caracterolo- Frunză, Bucureşti, 1992, p. 543). Ne spune şi bucovi- gică şi situare postţaristă. Îl neliniştea comportamentul neanul: „În Basarabia se poate observa acelaşi sistem deviant al unora dintre intelectualii şcoliţi în spiritul ru- de colonizare, ca şi în celelalte ţinuturi româneşti ce se sismului; arăta înţelegere omenească faţă de foştii sluj- găseau sub stăpânire străină. Precum stăpânirea aus- başi de etnie slavă, dar care încercau să se adapteze tro-maghiară din Banat şi Transilvania şi cea austriacă vremurilor. Scrierile lui N. Iorga despre Basarabia (pen- din Bucovina. Sprijinea acolo colonizarea străinilor, tru că are mai multe: Călăuză în România veche pentru dându-le pământurile cele mai bune şi sprijinul cel mai tinerii basarabeni – 1919, Trei zile în Basarabia – 1926, efectiv la întemeierea gospodăriilor, aşa făcea şi guver- La Bessarabie et l‘oeuvre des Roumains – 1933) se dis- nul rus din Basarabia” (Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei. ting prin informaţie corectă, fidelă momentului, dar şi în Chişinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1991, dialog cu pagini ale trecutului păstrat în documente. La p.206. Folosindu-se de statistica lui A. Zasciuc, realizată Sadoveanu cititorul întâlneşte ceea ce era de aşteptat: la 1862 sub administraţie ţaristă, profesorul cernăuţean 58 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu conchidea, în baza datelor respective: „Moldovenii sunt sarabia şi Bucovina s-au înteţit imediat după reîntregire, un neam de oameni care sălăşluiesc de veacuri în ţinu- dându-şi concursul istorici de marcă, români şi străini, turile de la miazănoapte şi cele din inima Basarabiei, ei putând fi citate chiar şi nume ruseşti, specialişti de bună prin urmare trebuie priviţi de adevăraţii băştinaşi ai ţării” credinţă. Primele două lucrări de acut interes ştiinţific şi (idem, p. 299). Profesorul Al. Boldur, nume ostracizat sub comunişti, socio-uman au apărut simultan, în 1923: Istoria Basa- a reuşit să consulte Arhiva Congresului de Pace de la rabiei de Ion I. Nistor şi Drumuri basarabene, datorată Paris, după Primul Război Mondial, Congres care a re- lui Mihail Sadoveanu; ca să nu mai pomenim de multe cunoscut statutul teritorial al statelor europene, în baza altele semnate de neobositul N. Iorga. La sfârşitul pri- documentelor doveditoare să ateste vechimea şi pro- mului deceniu postbelic (1930), problema era decisă şi porţia numerică a locuitorilor în cauză. La rândul său, părea fără întoarcere. Dar n-a fost să fie aşa. Rostul Ion I. Nistor s-a folosit de arhive austriece, germane şi poloneze care atestau anumite convenţii între imperii, războaielor este să relanseze imperiile şi pofta de dis- aranjate în defavoarea românilor majoritari şi autohtoni, trugere, în folosul celor tari şi mari, învăţaţi să calce în rapturi şi deportări. Mai reţinem că studiile despre Ba- picioare adevărul şi umanitatea.

Constantin Coroiu

ASUMAREA TALENTULUI

Cezar Petrescu este tipul scriitorului profesionist în în plus hărnicia lui Cezar Petrescu. Veşnic grăbit, stre- înţelesul consacrat mai ales în literaturile europene cu sat de termenele de predare a manuscriselor, mereu în o mare tradiţie. Pentru el scrisul nu este un exerciţiu de criză de timp, el scrie mult, făcând nopţi albe, fumând vacanţă şi o preocupare aşa-zicând de lux ca, de enorm şi bând cafea în cantităţi aproape letale, până la exemplu, pentru Ionel Teodoreanu, ci un travaliu conti- deteriorarea severă a sănătăţii, ignorând adesea reco- nuu, o meserie de fiecare zi şi aproape de fiecare mandările medicilor, fiindcă editorul şi necruţătorii cre- noapte. Întinderea impresionantă a operei sale, fatal- ditori nu aşteaptă, dar şi pentru că nu poate trăi, nu-şi mente inegală valoric, e deopotrivă rodul unui mare ta- poate imagina existenţa proprie decât scriind. La 22 lent şi al unui efort pe care mai ales romanul şi proza în martie 1953 (avea 61 de ani), i se confesa Georgettei general le presupun cu necesitate. Dacă, de pildă, pen- care se afla în străinătate: „De abia ţin condeiul, obo- tru Marin Preda scrisul era un chin – şi cine a văzut o sesc de mă ia naiba după 3-4 pagini – ori după cum pagină de manuscris a marelui prozator şi-a putut da ştii, eu abia după 10 ceasuri de lucru şi după 10 ţi- lesne seama de acest lucru –, Cezar Petrescu scria in- gări şi 11 ceşti mari de cafea neagră, mă simţeam în comparabil mai uşor, dar nici el nu era scutit de chinul adevărata formă şi gata să bat normele celorlalţi facerii, desigur într-un alt sens şi cu alte mize, pe care scriitori”. a înţeles să şi-l asume ca pe un dat. Destin solitar – fie- A bătut, într-adevăr, toate recordurile autohtone. care scrie şi moare singur, zicea un confrate al său mai Cezar Petrescu este în literatura română modelul scrii- tânăr –, prozator prolific, traducător din opera lui Balzac, torului care nu aşteaptă inspiraţia. El e în orice moment Lev Tolstoi, Gorki, Alexei Tolstoi, Şolohov şi a altor mari „inspirat”, gata să se aşeze la masa de scris şi să umple romancieri ai lumii, jurnalist prodigios, Cezar Petrescu industrios paginile albe. Deşi, cu trecerea vremii, con- este fascinat de suflul amplu al epopeilor şi de perspec- stată că cutare roman al său este superficial sau deja tiva frescelor epice. Dovadă stă şi proiectul privind or- „prăfuit”, o face cu nonşalanţă şi-şi vede mai departe de donarea romanelor şi nuvelelor sale într-o aşa numită meşteşugul său. Scrie cărţi, traduceri etc. pe bandă ru- cronică românească despre care a vorbit pe larg în pre- lantă. Multe produse sunt în consecinţă aşa-zicând „de faţa la „Plecat fără adresă” (1932). În aceeaşi prefaţă el serie”. Criteriul cantitativist îl devansează mult pe cel afirma: „Niciodată omul n-a fost mai nefericit decât as- estetic. Profunzimile şi unicatele cer răbdare, reveniri, tăzi, fiindcă niciodată nu s-a găsit mai înalt suspendat renunţări, gestaţie îndelungată. Cezar Petrescu nu are în vid, fără reazem interior într-o societate de lichidare, însă răgaz, este mereu sub presiune. El trebuie să ter- care se autodevoră”. Mă întreb ce ar fi spus Cezar Pe- mine romanul, cartea, cât mai repede. trescu astăzi despre nefericirea omului şi despre o so- Autor al unei vaste opere, creatorul lui „Fram, ursul cietate pe cale de a-şi pierde total busola. polar” este, în literatura noastră, un „caz”. Camil Pe- Scrisorile adresate Georgettei Ciocâlteu – secretară, trescu, se ştie, se temea de probabilitatea de a fi con- iubită, logodnică, soţie timp de zece ani – atestă o dată fundat cu Cezar Petrescu, pe care îl considera un SAECULUM 5-6/2012 59 PRO eseu A fost un scriitor de mare succes al vremii lui, unul dintre cei ce cred că au menirea şi datoria de a oferi ci- titorului inteligent şi fidel cărţii de literatură poveşti cre- dibile care nu doar să-l intereseze, ci să şi-l implice. Editat masiv şi prizat invidiabil de contemporani, Cezar Petrescu pare a fi fost mai mult acaparat de clipă, de prezent şi preocupat mai puţin de durată, deşi, ca orice creator, îşi va fi pus şi el problema posterităţii. Într-un interviu dat în 1931 ziarului „Curentul”, numărul apărut în prima zi de Crăciun, este întrebat cum îşi explică fap- tul că cele mai multe romane ale sale sunt „atât de avid căutate de cititori”? Răspunzând, Cezar Petrescu pleacă de la o opinie a lui André Maurois potrivit căreia „viaţa modernă, cu toate grijile şi cu tot ritmul ei vertigi- nos, e lipsită de adevăratele emoţii puternice. Trăim o viaţă monotonă, angrenată de condiţii exterioare, su- pusă necazurilor mărunte, grăbită. Omul mijlociu nu-şi poate permite luxul să abandoneze acest ritm de viaţă Fără cuvinte, 8 pentru a se aventura în altă existenţă mai patetică, de pasiune, de risc, de evadare. Aceasta ar explica, după scriitor de consum, lipsit de metafizică. Era o exagerare Maurois, predilecţia lectorului pentru romane. Se satis- tipic camilpetresciană. Cezar Petrescu nu era, deloc, face trăind existenţe imaginare, emoţiile altor pasiuni lipsit de metafizică. Este pur şi simplu un prozator de o aşternute pe hârtie, evadează din monotonia vieţii lui altă factură. Aş spune, cel puţin conceptual, de o factură identificându-se în aceşti eroi. Explicaţie justă. Dar modernă, dacă nu chiar postmodernă! În alte culturi numai până la un punct. Eu cred că lectorul nu caută în cam aşa arată un profesionist al scrisului, adică un roman numai emoţii fictive, nici nu foloseşte romanul ca muncitor cu condeiul de înaltă calificare. Prea mulţi un narcotic care să-i adoarmă realitatea cea tristă şi scriitori români sunt autorii unei singure cărţi. Cezar Pe- mediocră. Prin roman, ca şi autorul, alături cu el, eva- trescu şi-a exploatat la maximum harul, înzestrarea, dează din propria lui viaţă, se multiplică trăind alte vieţi, ilustrând astfel butada că talentul şi chiar geniul sunt şi îşi satisface în primul rând o curiozitate. Nu e vorba, o problemă de cantitate, nu numai de calitate. cum o spune Benjamin Crémieux şi cum mult mai pe Membru al Academiei Române, scriitorul născut la Hodora-Cotnari, în 1892, într-o familie de intelectuali – larg o spune Thibaudet în al său volum «Cetitorul de ro- tatăl său era profesor de horticultură, doctor în ştiinţe mane» – nu e vorba de aspiraţia romantică a cetitorului agricole la Paris, mama, descendentă a unei vechi fa- către pasiune sau de acel bovarism exasperat care se milii boiereşti din Moldova – Cezar Petrescu a fost şi consolează de mediocritatea cotidiană, constituindu-şi demnitar, dar şi jurnalist de anvergură, între altele fon- alături de viaţa reală una imaginară şi adesea fatală. Eu dator al ziarelor „Cuvântul” şi „Curentul”. cred într-o plăcere a cetitorului de romane mult mai cla- În epistolele trimise în „obsedantul deceniu” Geor- sică, mai calmă. O plăcere de a găsi exprimat, câte - gettei Ciocâlteu întâlnim un Cezar Petrescu aproape odată sintetic, altădată analitic, uneori pe bază de pură epuizat, privindu-şi lucid destinul de scriitor (câtă luci- observaţie şi alteori în plăsmuiri de pură fantezie, ceea ditate, atâta dramă! – nu-i aşa?). Este stăpânit de un ce fiecare dintre noi simte şi trăieşte, ceva din ceea ce sentiment „crepuscular”, e chiar cuvântul său, sentiment a aspirat şi n-a realizat”. generat şi de atmosfera social-politică şi morală a epo- Am reprodus acest răspuns in extenso nu fiindcă ar cii, când prozatorul – ca şi alţi confraţi ai săi, de altfel – conţine cine ştie ce idei noi, mai ales după 80 de ani de a fost nevoit să-şi risipească energia, şi aşa mult secă- la data când a fost consemnat, ci pentru că opiniile şi tuită, să-şi consume timpul cu scrieri ce se situau sub mărturisirile acestea mi se par edificatoare în ceea ce nivelul talentului său ieşit din comun. Epistolarul amintit priveşte concepţia despre roman a lui Cezar Petrescu, este un document preţios privind biografia şi opera lui cât şi propriile sale mize ca prozator cu o remarcabilă Cezar Petrescu. intuiţie a psihologiei cititorului din prima jumătate a se- S-a afirmat ca romancier, cum se ştie, cu „Întune- colului trecut. care” (1927-1928). Printre cele mai citite cărţi ale lui se La peste o jumătate de veac de la moartea autorului numără apoi „Aurul negru”, „Comoara regelui Dromi- „Simfoniei fantastice”, putem spune că, dacă literatura chet”, „La Paradis general”, „Calea Victoriei”, „Duminica română nu ar fi avut în galeria sa un scriitor ca Cezar orbului”, „Baletul mecanic”, „Fram, ursul polar”, „Simfo- Petrescu, ea ar fi fost cu adevărat mai săracă. Ar fi fost nia fantastică”. De reţinut o caracterizare a lui Mircea lipsită nu numai de cel puţin câteva bune romane şi nu- Zaciu privind opera sa: „Obsesia fundamentală a litera- vele, citite cu interes la diferite vârste biologice şi ale turii lui Cezar Petrescu este ideea unui destin tragic, lecturii, începând de la cele mai fragede, dar şi de figura marcând – sub raport individual şi colectiv – lumea ro- unui scriitor exemplar privind modul cum şi-a asumat şi mânească a secolului XX, surprinsă în momente de răs- şi-a slujit talentul până la epuizare, câştigându-şi locul cruce”. meritat în rândul clasicilor. 60 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Jeana Morărescu

ONTOLOGIA „REFORMATOARE” A TEATRULUI (II)

„Pentru Stanislavski – scrie George Banu în «Refor- «teatrul nu numai că trebuie să evite convenţiona- mele Teatrului în secolul reînnoirii» – trăirea înseamnă lul, ci trebuie să-l iubească»”(„Munca actorului cu o formă de cunoaştere, căci el nu suspectează senti- sine însuşi”). Stanislavski visase un teatru summum. Vi- mentele, ca Brecht, ci le atribuie capacitate cognitivă. ziunea sa nu a fost finalizată însă, până la sfârşitul vieţii, Dezideratul lui Stanislavski e totuşi paradoxal – în mă- în litera ei, nici măcar teoretic –, dar convingerea noas- sura în care înţelegem că paradoxul e o lege intrinsec- tră este că, în rezervoarele şi în latenţele lui, „Sistemul” ontologică, în care feţele – întotdeauna două – ale cuprinde in nuce nu doar legile unui teatru organic al fiinţării se complementează până la interfaţare. În mod trăirii, ci şi pivoţii organici ai oricărui teatru, chiar şi al normal, în istoria sa, omul s-a obişnuit să opereze cu reprezentării (!). dihotomia unor contrarii: „Viaţă – Cunoaştere”. Sta- Actul creativ stanislavskian se bazase pe forţa me- nislavski vizează în actul regizoral –, în ceea ce repre- moriei în creaţie, prin atingerea relaţiei în universal, din- zintă pentru el pilonii actului regizoral, adică actorii – o tre memoria auto-sondată a actorului şi tipul de excavaţie unică: Adevărul. „Adevărul” aparţine ambelor sentiment al personajului. I s-a imputat neconcordanţa niveluri – din care unul – „Viaţa” – s-ar conţine pe ea in posibilă dintre experienţa biografică a interpretului şi vivo – cel de-al doilea, „Cunoaşterea”, prizând esenţa cea a personajului. În practica scenică a teoriei, această Vieţii cu mijloace heteronome. Deci, ar conţine „Adevă- inadecvare a ieşit într-adevăr la iveală de mai multe ori. rul” in vitro. Stanislavski ambiţionase la o unificare: ne- Ţinta teoretică mergea însă mult mai departe: am im- cesitatea ca actorul să ajungă la starea in vivo a presia că ea viza ceea ce avea să stipuleze Edmund Adevărului printr-o tehnică de sondare, conştient-diri- Husserl în „Fenomenologia” sa – şi ceea ce, pe urmele jată, a stratului viu subconştient. Pentru asta, Sta - lui Husserl, dar şi într-o încercare de încadrare în sfera nislavski cheltuia un timp enorm cu pregătirea actorului stanislavskiană, voise să desemneze, printr-o teorie prealabilă pregătirii unui spectacol. El nu înlătura diho- proprie a teatrului, la noi, Camil Petrescu. Baza intuitivă tomia. Dezideratul era ideal, dar practic, el e greu de a ambilor viza aşadar „Intuiţia transcendentală” a omului atins mai mult decât „insular”: a resuscita pe scenă viaţa (de tip obiectiv – şi nu subiectiv, ca la Kant) – prin care in vivo, având totuşi controlul conştient asupra ei! Dar orice dat particular îşi regăseşte esenţa ultimă într-un e o mare eroare, desigur, o eroare pe care şi George summum universal apriori dat, la acel nivel putând Banu o sesizează în toată exactitatea ei, a considera, opera translările între esenţele particularului. În actul cum au făcut-o mulţi, că viaţa (sentimentele) ar trebui creaţiei, cunoaşterea devine, tocmai prin aceasta, să se manifeste, în cadrul „şcolii” stanislavskiene, prin transbiografică. Desigur, Stanislavski nu avea cunoş- procedee mimetice. Regizorul reclamă actul viu, pre- tinţă de Husserl, dar intuiţia lui mergea cam către ace- zent – şi nu amintirea lui. Actul viu, dar care, paradoxal laşi vector. Psihotehnica stanislavskiană cobora însă în – repet – trebuie să ţină seama în comunicarea lui cu direcţiile practic vizate de ea, până la captarea subcon- sala, de epura esenţializatoare pe care o operează asu- ştientului personal al interpretului – şi aducerea la su- pra lui forma comunicării. („Scopul artei noastre nu este prafaţă a zăcământului acestuia despărţea adeseori numai crearea vieţii spiritului omenesc al rolului, ci şi re- individualitatea interpretului de cea a personajului. Ceea flectarea ei într-o forma artistică” – citat esenţial de ce nu înţelesese Stanislavski e că psihotehnica placată care se serveşte şi G. Banu întru apărarea de facto a doar pe psihanaliză nu era suficientă, pentru obţinerea principiului de teatralitate în teoria/metoda stanislav- unei, ca să zicem aşa, intuiţii transcendentale – şi chiar skiană). Acest deschizător de drum al epocii de moder- o îngreuna. Pentru că eseul lui G. Banu m-a împins la nitate a regiei teatrale – Stanislavski– are de fapt o asemenea asocieri, ar trebui să precizez că în teatru – viziune foarte profundă a ceea ce înseamnă un act ar- în artă în general, dar mai ales în teatru – eidosul tistic, întrucât el intuieşte perfect ceea ce se va chema (esenţa) afectiv(ă) e cel (cea) care apasă pe butonul- mai târziu în artă semiotică (şi derivatul acesteia: se- sonerie al intuiţiei transcendentale – şi nu intelectul con- mioza). Adică relaţia intimă dintre fiinţare ca act autarhic ştient. (Sunt însă şi actori „cerebrali”, care merg pe şi exprimarea acesteia prin semne – semnul fiind o „în- intuiţie intelectivă cu rezultate notabile în ordinea „de- trupare” a viului, o „epifanie” a lui – condiţionată însă de frişării” vieţii interioare a personajelor, dar fără un dia- elementele care determină natura particulară a semnu- pazon foarte intens al trăirilor.) În ultimă instanţă, aşa lui. G. Banu sesizează cu acuitate această intuiţie, prin cum vizase şi Stanislavski, totul se reduce la controlul următoarea asociere: „Altundeva, propoziţia formulată conştiinţei asupra memoriei afective, la o suprapunere de Stanislavski i-ar putea aparţine parcă lui Meyerhold: prin identificare a semanticii lor, la iluminarea, astfel, a SAECULUM 5-6/2012 61 PRO eseu semanticii intrinsec-afective, fără a lăsa afectul să-şi de- zează creaţia organică, naturală, care nu se distinge de bordeze „viitura”. G. Banu precizează, de altfel, la regimul cotidian al manifestărilor umane. Organicitatea rându-i, că accepţia de subconştient e pentru Stani- apare, deci, ca terenul fertil pentru identificarea dintre slavski mai degrabă aceea de „pre-conştient” – şi de sală şi scenă”. Două concepte intră în contradicţie, după aceea regizorul nici nu ia în considerare pericolul „dina- opinia noastră, în acest paragraf: „organicitatea” şi „mi- mic” şi eruptiv al subconştientului profund. mesisul” (asociat iluziei). Căci ar fi un nonsens să vor- Completând „psihotehnica” cu „logica acţiunii fizice” bim despre o iluzie organică – sau despre organicitatea descoperită ceva mai târziu, „ca un raport dialectic de iluziei. Ceea ce înseamnă că arta actorului fiind, prin interdependenţă”, Stanislavski descoperă – va zice dezideratul metodei de creaţie, organică, nu mai poate G. Banu– „capacitatea fizicului de a declanşa o reacţie intra în domeniul „mimesisului”! Trăirea pe scenă e vi- psihică”. Această capacitate „se impune ca termen zată in vivo – şi nu e simulacru, nici similitudine. Ea nu focal”. Şi încă două fraze concluzive ale autorului aces- mai e nici iluzie, ci re-demiurgire a vieţii, la propriu! (Sta- tei cărţi despre „Reformele Teatrului...” ce precizează nislavski, se ştie, cerea actorului ca la fiecare reluare a că, deşi „Sistemului” „i se neagă interesul pentru elabo- spectacolului să îşi trăiască personajul ca „pentru întâia rarea de semne fizice”, deducţia e falsă, „căci, dimpo- dată”.) Actorul e pus să-l continue pe Creator, prin des- trivă, Stanislavski afirmă imposibilitatea transmiterii coperirea mecanismelor generatrice ale Acestuia. „Mi- energiilor psihice trezite prin acţiunea fizică, altfel decât mesisul” se instalează însă în tot ce cuprinde imaginea bazându-se pe expresivitatea corporală, pe semnele fi- scenică în afara actorului – şi, în primul rând, în creaţia, zice / ... / Activitatea semiologică nu e străină Sistemu- obţinută cu mijloace vizuale, a decorului şi costumelor. lui, aşa cum s-a pretins”. Să notăm că neinvestigarea Spectacolul stanislavskian nu ţine, aşadar, în întregime din comoditate a articulaţiilor de dublu registru, ale Sis- de mimesis (alias iluzie) –, ci de o hibridare între Viaţa temului, face ca şi azi să se pretindă eronat aceleaşi lu- re-creată în energetismul ei (repet: la propriu!) – şi mi- cruri. mesisul celorlalte arte scenice încorporate, o hibridare Există totuşi o oarecare contradicţie în discursul ar- care seamănă cu o mezalianţă, întrucât arta „organică” gumentativ al lui G. Banu – contradicţie care apare la a reiterării Vieţii îşi extrage mijloacele (semnele) din pag.77: „Estetica stanislavskiană este una a «mimesi- plasmatica naturală a afectelor şi manifestarea ei cor- sului» / ... / Totul vizează în actul teatral obţinerea aces- porală; pe când celelalte arte (pe „graniţa” dintre ele tui regim: trăirea, veridicitatea decorurilor, ambianţa aflându-se întotdeauna muzica) le construieşte prin si- scenică etc. Nu se admite nimic din ce ar permite infil- milaritate semantică. trarea unei dileme faţă de «adevărul» imaginii scenice. „Marionetismul” actorilor, dorit de Gordon Craig – nu Dincolo de soluţiile concrete înrudite cu ale lui Antoine poate scăpa nici el de reminiscenţa „pulsului viu”, deşi (predecesorul lui francez întru impunerea realismului în caricaturizat după modelul marionetei, care preia, de arta scenică – n.n.J.M.), Stanislavski îl depăşeşte prin fapt, în ritmica ei accelerată sau sacadată, o periodizare fundamentarea metodică a principiilor jocului. El vi- strict-matematică a pulsului natural. La fel ca actorul mim, care se exprimă fără cuvinte, corporal şi facial. Cu toţii sunt exemple ale „organicităţii trăirii” – devenite o reprezentare a vieţii, de acolo de unde parodia impune faţă de pulsaţia vie o distanţare. De aceea, cordonul ombilical dintre trăire şi reprezentare nu poate fi desfă- cut în arta generalizată a actorului. Brecht, respingând organicitatea (trăirii – n.n.) – va zice G. Banu – „va pleda pentru o expresie anti-psihis, ce nu permite abandonarea publicului în iluzia unei scene care oferă materia vieţii”. Teatrul brechtian are desigur altă intenţionalitate comunicativă şi artistică. Canonic şi estetic, se poate spune însă că el – şi nu teatrul trăirii – foloseşte mimesisul. Pentru că indică ac- tele vieţii de la distanţă, mai mult factologic, observate de un ochi raţional din afară. E un teatru deliberat de- monstrativ, priveşte socialul şi politicul, şi nu dimensiu- nea psihologică a omului. Totuşi, nu se poate emancipa nici el definitiv de reminiscenţa „reprezentată” a psihi- sului. Stanislavski reclama identificarea spectatorului în oglinda actului scenic, în fond bucuria cathartică a re- cunoaşterii vibraţiei lui interioare. Brecht revendică în- văţătura acţionării în viaţă, a spectatorului, pentru el teatrul devine manifest critic mobilizator. Între el şi Sta- nislavski se va interpune însă o istorie relativ recentă a Teatrului tot mai accelerată în succedaneele ei pole- Sonda la Filipeştii de Pădure, acuarelă mice, ideologice şi estetice. 62 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Constantin Cubleşan POLEMICELE NOTE ŞI CONTRANOTE (Eugène Ionesco)

Când, în 1962, apărea volumul Notes et contre- însemnau, de fapt, o prezenţă constantă, foarte activă, notes¹ (Note şi contranote²), Eugen Ionescu era de pe diversele scene pariziene, cu mereu alte piese noi, acum un autor cu o operă dramatică ferm constituită, fiecare în parte constituind obiectul unor discuţii şi po- contând ca unul dintre aceia care au schimbat radical lemici, nu o dată aprinse (Cantatrice chauve la Théatre faţa teatrului modern („Odată cu sosirea lui Ionesco – des Noctambules, în 1950; La Leçon, Théatre de scria, într-un articol din Observer, la 22 ianuarie 1958, Poche, 1951; Les Chaises, Théatre du Nouveau Lan- Kenneth Tynan, criticul care a avut cel mai însemnat rol cry, 1952; Victimes du devoir, Théatre de Quartier- în impunerea dramaturgului în Anglia – a venit Mesia. Latin, 1953; Şapte piese scurte, Theatre de la Huchette, În sfârşit, el era avocatul antiteatrului: se opunea des- 1953; Amédée ou Comment s’en débarrasser, 1954; chis realismului şi, în mod tacit, realităţii înseşi”), fiind Jacques ou La Soumission şi Le Tableau, Théatre de adulat (mai ales cei din avangardă îl primiseră cu entu- la Huchette, 1955; Le Nouveau locataire, Théatre ziasm deschis: „în 1952-1953 – amintea el însuşi într-o d’Aujourd’hui, 1957; Tueur sans gages, Théatre Reca- convorbire cu Edith Mora, în Les Nouvelles littéraire, mier, 1959; în fine, Rhinoccerros, Odeon-Théatre de 1960 – Breton şi Benjamin Péret mi-au văzut piesele, France, 1960, după ce în 1957 fusese publicată sub mi-au spus într-adevăr: «Iată ce voiam să facem noi!»”, formă de nuvelă în Les Lettres nouvelles, apoi în 1959 adăugând numaidecât, pentru a refuza ferm alinierea piesa fusese reprezentată la Düsseldorf, în Germania, la ideologia mişcării: „Dar eu n-am făcut parte niciodată iar în 1960 la Londra, în regia lui Orson Wells). Să mai din gruparea lor – grupul Dada [n.n., Ct.C.] – nici dintr-al reţinem că în 1961 i-a fost acordat titlul de Chevalier neosuprarealiştilor, deşi mişcarea m-a interesat”), nu des Arts et des Lettres, distincţie ce confirma, într-un alt mai puţin contestat („Un critic, care nu m-a răsfăţat ni- fel, notorietatea şi autoritatea pe care şi le dobândise ciodată – se confesa autorul Rinocerilor într-o Confe- în lumea franceză a artelor. rinţă susţinută la Sorbona, în martie 1960, în cadrul Volumul Note şi contranote, ce pare, la o primă ve- serialului Casa literaturii – a vorbit mereu despre mine dere, compozit, reprezintă în fapt, coagulată din seg- ca despre un şarlatan, un mărunt păcălici răutăcios, un mente, însăşi concepţia despre teatru a lui Eugène întârziat mintal, un nebun şi alte drăgălăşenii...”), era în- Ionesco, despre menirea acestuia dintotdeauna şi în dreptăţit să-şi adune intervenţiile privitoare la condiţia speţă din vremea sa, despre rolul criticii teatrale (cu teatrului în general şi al lui în particular, publicate de-a care adesea s-a aflat într-o divergenţă de opinii) şi nu lungul anilor prin diverse reviste, nu atât pentru a-şi ex- în ultimul rând despre rolul social, artistic al teatrului în plica demersul artistic („Eu nu explic – atrăgea atenţia relaţia cu publicul căruia i se adresează. interlocutorului, cu care dialoga în Les Cahieres libres În ciuda faptului că îşi alcătuise, în repetate rânduri, de la jeunesse, în 1960 – Mă străduiesc să mă preci- lungi comunicări cu pronunţat caracter confesiv, pe care zez mai ales atunci când /.../ cineva vrea să mă facă să le-a ţinut în faţa unor largi audienţe, Eugène Ionesco spun lucruri pe care nu le-am spus”), cât mai ales pen- n-a conceput niciodată sistematic studii teoretice, după tru a răspunde unor întrebări fundamentale, pe care şi regulile ştiinţifice ale domeniului teatralogiei. Ca şi Cio- le-a pus mereu, încă de la primele sale scrieri, cu un ran, de altfel, a preferat intervenţiile scurte, percutante, sentiment tragic privind chiar propria sa existenţă: „Are polemice („dacă aş fi un spirit metodic, aş putea face o cineva nevoie de mine? E nevoie de opera asta?” (Au- teză de doctorat despre opera mea” – Autorul şi pro- torul şi problemele sale, Conferinţă susţinută la Col- blemele sale), dovedindu-se nu doar un combatant ve- lège philosophique, mai 1962) sau, altă dată: „Zece hement al tradiţiei realiste („teatrul a devenit locul ani... e prea puţin pentru a şti dacă am făcut cu adevă- constrângerii celei mai mari, al unui sistem de convenţii, rat ceva. N-o voi şti niciodată. Pot muri aşadar cu iluzia numit realist sau nu, înţepenit”, cu toate că poate fi că voi fi făcut ceva” (Am făcut oare antiteatru? Răs- „locul celei mai mari libertăţi, al celei mai nebuneşti ima - puns la o anchetă publicată în L’Express, 1 iunie 1961). ginaţii / ... / Se poate îndrăzni totul în teatru, însă e locul Cei zece ani de teatru, după ce se stabilise definitiv unde se îndrăzneşte cel mai puţin / ... / mi-am propus, la Paris, în 1945, şi obţinuse cetăţenia franceză în 1950, în ce mă priveşte, să nu recunosc alte legi decât cele ale imaginaţiei mele” – Discurs despre avangardă), ci ¹ Eugène Ionesco, Notes et contre-notes, Editons Galli- şi protagonistul unei noi formule, al unui nou limbaj tea- mard, Paris, 1962. tral: „Strădania oricărui creator autentic constă în a se ² Eugène Ionesco, Note şi contranote. Traducere şi cuvânt descotorosi de zgură, de clişeele unui limbaj istovit pen- introductiv de Ion Pop, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992. tru a regăsi un limbaj simplificat, esenţializat, renăs- Reeditare, în aceeaşi formulă, în 2011. când, capabil să exprime realităţi noi şi vechi, prezente SAECULUM 5-6/2012 63 PRO eseu şi inactuale, vii şi permanente, particulare şi în acelaşi firesc să constate că teatrul e obiectul artistic cel mai timp, universale” (Mărturii. În Lettres françaises, perisabil – Corneille, spune Ionesco, „mă plictiseşte”, 1958). Precizarea este de tot interesul pentru angaja- piesele lui Marivaux i se par „nişte jocuri neserioase”, mentul dramaturgic al lui Eugène Ionesco. Pentru că de comediile lui Musset sunt „subţirele”, ale lui Vigny, „de aici trebuie pornită judecarea noutăţii pe care o aduce nejucat”, Victor Hugo „ne face să râdem în hohote”, şi o impune. O noutate menită a rupe cu toate conven- Dama cu camelii a lui Dumas-fiul e de „un sentimenta- ţiile rutiniere ale teatrului aşa-zis clasic, în căutarea şi lism ridicol”, pentru ca, trecând dincolo de perimetrul instituirea, de fapt, a unei noi expresii scenice, literare, teatrului francez, Oscar Wilde, Ibsen sau Strindberg să la drept vorbind: „Înnoirea expresiei este distrugerea cli- fie taxaţi, în ordine, „uşuratic”, „greoi”, „stângaci”, Piran- şeelor, a unui limbaj care nu mai înseamnă nimic – ţine dello e „depăşit”, iar Brecht, de-a dreptul fals: „epoca e să afirme tranşant, răspunzând în 1956 la întrebările falsificată de însăşi ideologia lui, care-i îngustează câm- puse de revista Bref – înnoirea expresiei rezultă din pul; e un defect comun ideologilor şi oamenilor mărginiţi strădania de-a face incomunicabilul din nou comunica- de fanatismul lor”. Ş.a.m.d. (Experienţa teatrului, în bil. Aici rezidă scopul, poate principal, al artei: a-i reda N.R.F., 1958). Spiritul contestatar nu i-a lipsit niciodată. limbajului virginitatea / ... / Creaţia presupune o libertate Să ne amintim doar că în 1934 stârnise în România un totală” (În fond, sunt pentru clasicism). O asemenea adevărat scandal cu volumul de eseuri intitulat NU, la libertate îşi propuneau şi avangardiştii începutului de care avea să se refere peste ani, reflectând asupra ca- secol, având ca scop distrugerea oricărei tradiţii, a ori- lităţii, rolului şi menirea criticii de artă (literară, teatrală), cărei forme canonizate de expresie, neglijând faptul că critică cu care s-a aflat mereu în divergenţă. tocmai acest program impune, la rându-i, un canon. Eu- În relaţia cu comentatorii pieselor sale se poate în- gène Ionesco este însă un spirit constructiv. El atacă trezări o anume iritare ce-l provoacă tocmai în a se ex- formele anchilozate ale teatrului, căutând nu doar a le plica pe sine, cu creaţiile sale, şansă pe care nu i-o distruge, ci mai ales a le înnoi, a le reinventa, simţind dăduse, în aceiaşi ani ’30, lui Victor Hugo, atacându-l acut criza comunicării (nu doar scenice) pe care o spe- într-un eseu aproape impertinent (Viaţa grotescă şi culează în discursul său teatral. „A ataca un limbaj pe- tragică a lui Victor Hugo). rimat – spune el în Cahiers des saisons, 1959 – a Eugène Ionesco nu respinge criticile ce i se aduc, încerca să-l iei în râs pentru a-i arăta limitele, neîmpli- însă e nemulţumit de lipsa de înţelegere a unor comen- nirile; a încerca să-l arunci în aer, căci orice limbaj se tatori mult prea emfatici (aceşti doctori, cum îi numeşte uzează, se sclerozează, se videază; a încerca să-l persiflant) care nu-l judecă prin ceea ce face, ci prin înnoieşti, să-l reinventezi sau doar să-l amplifici, este ceea ce ar dori ei să facă. Aceste polemici foiletonistice funcţia oricărui «creator», care tocmai prin asta / ... / adunate între copertele volumului Note şi contranote atinge miezul lucrurilor, al realităţii, vii, în mişcare, primesc dintr-odată coeziunea unei autentice concepţii mereu alta şi totodată aceeaşi / ... / A reînnoi limbajul teatrale, a unei viziuni exegetice: „O critică e valabilă în înseamnă a reînnoi concepţia, viziunea despre lume. măsura în care nu oglindeşte locurile comune ale criticii Revoluţia înseamnă schimbarea mentalităţii” (Sufletul şi ale sistemelor de gândire aflate în circulaţie. O critică, nu stă în palmă). De aceea refuză să accepte ideea o exegeză sunt bune în măsura în care exegetul abor- teatrului popular („Teatrul aşa-zis popular este mult mai dează opera cu un ochi proaspăt, sincer, obiectiv, în nepopular în realitate. Este un teatru impus cu aro- măsura în care, fără să-şi abandoneze criteriile, e gata ganţă, de sus în jos, de către o «aristocraţie» conducă- să le repună, de fiecare dată, în discuţie / ... / descriind toare, de către o categorie de iniţiaţi care ştiu dinainte, opera, urmând-o în mersul ei, o clarificăm, e chiar sin- ori cred că ştiu, de ce are poporul nevoie şi îi impun gurul mod de a clarifica / ... / criticul reface traseul, cu o chiar să nu aibă nevoie de altceva decât de ceea ce vor făclie în mână, luminând”. Şi mai departe: „Un critic bun ei să aibă nevoie şi să nu gândească decât ceea ce ar fi acela care ne-ar explica opera, care ne-ar tra- gândesc ei” – Discurs despre avangardă), teatrul bur- duce-o, care ne-ar spune ce vrea să spună ea / ... / cri- ghez („Înţeleg prin spirit burghez conformismul de sus, ticul este cineva care are memorie: el trebuie deci să de jos, de stânga, de dreapta, irealismul burghez, ca şi ne spună dacă o operă este nouă. Dacă e nouă în- irealismul socialist, sistemele de convenţii încremenite” seamnă că e unică, noutatea ei este valoarea ei. O – Cuvânt despre teatrul meu şi despre cuvintele al- operă trebuie să fie nouă, ea trebuie să fie şi adevărată” tora), teatrul didactic („În teatrul «didactic», oricare ar fi (Autorul şi problemele sale). Aşadar, adevărul şi nou- el, nu eşti obligat să fii original, nu eşti obligat să spui tatea sunt criteriile pe care îşi construieşte opera Eu- ce gândeşti tu însuţi: ar fi o greşeală gravă împotriva gène Ionesco şi în virtutea cărora el concepe adevărului obiectiv; nu trebuie decât să transmiţi, umil, reflec tarea realităţii umanităţii dintotdeauna. „Am crezut învăţătura care ne-a fost ea însăşi transmisă, ideile pe întotdeauna că adevărul ficţiunii e mai profund mai în- care le-am primit” – Tragedia limbajului) şi nu mai cărcat de sentimente decât realitatea cotidiană / ... / puţin teatrul politic („Ni se spune că totul e politică. Realitatea nu trebuie realizată: ea nu este decât ceea Într-un sens, da. Însă nu totul este politică. Politica pro- ce este. Visătorul, sau gânditorul, sau savantul e revo- fesională distruge raporturile normale dintre oameni, în- luţionarul, el este cel care încearcă să schimbe lumea” străinează; angajarea îl amputează pe om. Cei din spiţa (Experienţa teatrului). Fără îndoială, teatrul lui Eugène lui Sartre sunt adevăraţii alienatori ai spiritelor” – Sub- Ionesco a fost înţeles, dar şi atacat, în egală măsură, realul este realist). Dintr-o asemenea perspectivă, e tocmai prin ceea ce reprezenta el ca revoluţie a limba- 64 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu jului artistic. Aici este şi punctul nodal al polemicii cu Kenneth Tynan, unul dintre susţinătorii formulei iones- ciene în teatru, într-o primă fază, pentru ca mai târziu să se aşeze pe o poziţie critică tocmai contrară. Con- troversa londoneză e interesantă prin dinamismul opi- niilor celor doi, contradictorii la cel dintâi, inflexibile la cel de al doilea, dar explicite la ambii. „Dl Ionesco – spu- nea Tynan în Observer, la 22 iunie 1958 – a creat o lume de roboţi singuratici, punând între ei dialoguri ase- mănătoare celor din comics-urile pentru copii – dialoguri uneori foarte hazlii, uneori evocatoare, adeseori nici una, nici alta, situaţie în care secretă un parfum plicticos / ... / E o lume care nu-mi aparţine, dar recunosc că e vorba despre o viziune personală întru totul legitimă, prezentată cu multă îndrăzneală imaginativă şi cute- zanţă verbală / ... / Dl Ionesco oferă desigur o «evadare din realism», însă o evadare spre ce? / ... / Teatrul Dlui Ionesco este picant, excitant; el rămâne un divertisment marginal”. Nu atât rezervele pe care criticul englez şi le exprimă, minimalizând inovaţia lui Eugène Ionesco, îl nemulţumesc pe acesta, cât faptul că se caută aici ceva ce criticul dorea să afle, nu ceea ce dramaturgul propu- nea. „Dl Tynan e cel aflat în căutare de mesia”, răs- punde Eugène Ionesco. Or, dramaturgul nu se dorea Involtul, tuş deloc a fi un ideolog care să dirijeze lumea, „s-o sal- veze”, aceasta – spune el – „e treaba întemeietorilor de de a şti dacă «fac avangardă sau nu», dacă sunt sau religii, a moraliştilor sau a oamenilor politici”. El însă, ca nu «un autor de avangardă»”, prilej pentru a spune, de autor dramatic, nu se vede a avea nimic în comun cu fapt, ce înţelege el însuşi prin avangardă: „nu este decât doctrinele, pentru că – punctează el – „o piesă ideolo- expresia actuală, istorică, a unei actualităţi inactuale, a gică nu-i nimic altceva decât popularizarea unei ideolo- unei realităţi transistorice” (Mărturii), chestiunea esen- gii”. Însă „absenţa ideologiei din operă” nu înseamnă şi ţială rămânând aceea a limbajului prin care se exprimă absenţa ideilor: „Ideologia nu e izvorul artei. Opera de această realitate capabilă a transgresa istoriile: „Două artă este izvorul şi punctul de plecare al ideologiilor sau stări de conştiinţă fundamentale sunt la originea tuturor filosofiilor viitoare (căci arta este adevărul, iar ideologia, pieselor mele: predomină când una, când alta, uneori doar afabulaţia, morala ei)”. se amestecă / ... / a golului şi a prezenţei excesive, a În ciuda faptului că în repetate rânduri Eugène Io- transparenţei ireale a lumii şi a opacităţii sale; a luminii nesco declară că nu îşi propune să-şi explice piesele, şi a întunericului dens”. În aceste condiţii „suntem uimiţi intervenţiile sale polemice privitoare la diversele formule că existăm” şi în exprimarea uimirii „orice limbaj pare că teatrale, la condiţia teatrului, a relaţiei cu spectatorii, se dezarticulează, se degradează, se goleşte”. Iar „a deci cu societatea etc., nu sunt, în esenţă, decât măr- simţi absurditatea cotidianului şi a limbajului, neverosi- turii, ca să nu spun neapărat explicitări, ale procesului militatea lui, înseamnă a fi depăşit deja; ca s-o depă- de creaţie, lămuriri asupra înţelegerii pieselor sale. Şi şeşti, trebuie mai întâi să te afunzi în ea” (Eu şi piesele tocmai sub acest aspect ele devin interesante, stimula- mele). Aşa că, în Cântăreaţa cheală, e vorba îndeo- toare, contribuind substanţial la dinamica ideilor purtă- sebi de „un fel de mică burghezie universală” sufocată toare de sens în teatrul pe care îl practică. „Un critic îmi în conformismul ei funciar, „conformismul de pretutin- reproşează că vreau să evadez din cadrul social, căci, deni”, ce se evidenţiază definitoriu în vorbire, în limbajul zice el, «orice om trăieşte într-o anumită civilizaţie care-l alcătuit din „expresii gata făcute”, automatismele limba- nutreşte, dar care, adaugă el, nu-l explică întru totul». / jului fiind, de fapt, automatismele comportamentale ale Piesele mele n-au vrut niciodată să spună altceva decât oamenilor, cu acel „nimic personal / ... / omul scăl- că omul nu e numai un animal social prizonier al timpu- dându-se în mediul social, nemaideosebindu-se de el”, lui său, ci totodată şi îndeosebi, în toate timpurile, diferit astfel se revelează tocmai „lumea impersonalului” în istoriceşte în accidentele sale, identic în esenţa sa / ... / care se mişcă, în care aceştia vieţuiesc. Jacques sau iar omul «general» e mai adevărat decât omul limitat la Supunerea este „un soi de parodie sau de caricatură a epoca lui, mutilat” (Cuvânt despre teatrul meu şi des- teatrului de bulevard, un teatru care se compromite şi pre cuvintele altora). În ce priveşte încadrarea în miş- înnebuneşte”; Amedeu sau Scapi de el cu greu este carea avangardei, acreditându-i-se calitatea de fondator „o operă simplă, copilărească şi aproape primitivă în al teatrului absurdului etc., Eugène Ionesco vine de fie- simplitatea ei (Este o felie de viaţă, o piesă realistă)”; care dată cu tăioase replici, ale căror valoare de netă- Rinocerii trebuie înţeleasă ca „o piesă împotriva iste- găduit trebuie considerată în registrul mărturisirilor de riilor colective şi a epidemiilor ce se ascund sub acope- creaţie. „Când scriu – spune el – nu-mi pun problema rirea raţiunii şi a ideilor, care nu sunt mai puţin grave SAECULUM 5-6/2012 65 PRO eseu boli colective / ... / La drept vorbind, piesa mea nu e nici sumi? Ca să aduc laudă lui Dumnezeu ori să proslă- măcar o satiră: e descrierea destul de obiectivă, a unui vesc universul? Ca să încerc să văd mai limpede în proces de fanatizare, a naşteri unui totalitarism care mine însumi, să mă explorez, să mă înţeleg, să mă ex- creşte, se propagă, cucereşte, transformă o lume / ... / plic? / ... / Există oare alte motive ascunse ce mă împing O piesă anticonformistă poate fi amuzantă; o piesă an- să fac un lucru de care motivele aparente n-au habar şi titotalitaristă, de exemplu, nu mai e aşa. Ea nu poate fi care nu fac decât să mascheze, voit sau nu, motivul decât dureroasă şi serioasă”. Ş.a.m.d. profund? O fac oare pentru că doresc să înţeleg lumea, Momentul în care Eugène Ionesco s-a decis pentru pentru că vreau să pun măcar pentru mine puţină ordine antologarea unora, a celor mai semnificative dintre in- în acest haos imens şi pentru că scrisul, arta, este o tervenţiile sale critice/polemice privind teatrul şi, implicit, formă de gândire în mişcare? Ori pur şi simplu fiindcă personalitatea sa teatrală, e unul în care se putea face creaţia este o necesitate instinctivă, extraconştientă, de-acum o sinteză; mozaicul segmentelor volumului re- fiindcă a imagina, a inventa, a descoperi, a crea este o levă în cele din urmă un portret în mers al autorului – funcţie tot atât de firească precum respiraţia? Fac asta „un portret al artistului la a doua tinereţe”, spune Ion pentru că vreau să mă joc, dar atunci care e semnifica- Pop în Cuvântul introductiv la ediţia în limba română. Mai degrabă însă un autoportret, căci totul ni se înfăţi- ţia acestui joc?” (Autorul şi problemele sale). şează ca o repetată privire în oglindă a artistului, or toc- Note şi contranote e o febrilă demonstraţie a unui mai această contemplare-autocontemplare dă naştere demers artistic în care Eugène Ionesco şi-a implicat, în unor mari întrebări, nu lipsite de fiorul tragicului: „De ce fapt, propria viaţă. Tocmai de aceea demersul ei este scriu?”, e o întrebare insistentă, formulată de fiecare mai important şi, poate, mai util pentru descinderea în dată altfel. „Ce rost are ceea ce fac? Am oare mai multe teritoriile artei sale decât ar fi putut fi un tratat susţinut de spus decât alţii? Vreau oare să mă afirm, adică să-mi după rigori doctorale. E în felul ei o carte a marilor neli- justific existenţa? Mi-e oare frică de moarte şi doresc nişti ale unui mare spirit creator de lumi, ce se revelează să-mi continui viaţa în ceilalţi după moartea mea? Scriu ca făcând parte din universul lumii pe care el însuşi o ca să salvez lumea? Ca să mă mântuiesc pe mine în- trăieşte ca om universal.

Maria Niţu

IOV – CA MODEL PAIDEIC SAU DESPRE NOI LA PUTEREA IOV*

Deseori – în situaţia unei pierderi prea mari – pentru Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, cu o postfaţă „Iov – a evita disperarea, cârcoteala ori răzmeriţa, pe fondul povara suferinţei asumate” – semnată de Petru Ursa- convingerii că „neştiute sunt căile Domnului”, se aude che (estetician, etnolog şi antropolog, autor al unei lu- fraza-algocalmin: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie nu- crări de specialitate „Mic tratat de estetică teologică”). mele Domnului binecuvântat!” – fără a se mai întreba Lucrarea e scrisă ca un captivant roman polifonic – psi- cine e autorul acestor vorbe, intrate în folclor. Puţini mai hologic, eseistic, polemic etc., în care autorul îşi con- recunosc spusele unui personaj biblic, Iov „suferitorul”. struieşte personajul treptat, în copleşitoare Cartea lui Iov este prima „carte de învăţătură” dintre comple xitate, epuizată parcă exhaustiv, într-un stil mo- cele cinci cărţi poetice ale Vechiului Testament („Pen- dern, discret colocvial, cât să atragă cititorul actual la tateuhul poetic” – alături de Proverbe, Psalmi, Eclezias- un „scurt tratat de algologie” uneori ironic, alteori poe- tul şi Cântarea Cântărilor). S-au consumat tone de matic, pentru a impune eroul ca model moral şi arhetip cerneală şi hârtie pe această temă – care este în sine al suferinţei, ce nu distruge, ci ctitoreşte, acesta fiind o galaxie –, iar cei care au scris şi vor mai scrie despre „reprezentantul întregii specii, al suferinţei umane ridi- Iov sunt sateliţi atraşi pe orbita-i, ca fluturele de lumina cate la rang de virtute”, astfel că, în mod îndreptăţit, intensă a lămpii. într-o anchetă a revistei „Contemporanul”, a fost una Poet, prozator şi jurnalist, Remus Valeriu Giorgioni dintre propuneri, la secţiunea „Eseu”, pentru Cartea lansează la apă o carte-eseu, pe acest subiect biblic anului 2011. (de altfel în consens cu preocupările sale religioase): În postfaţa menţionată, Petru Ursache mai semna- Lumi paralele – Universul durerii în Cartea lui Iov, lează o altă carte, apărută postum, tot în perioada post- decembristă, la distanţă de un deceniu, semnată de un *Remus Valeriu Giorgioni: Lumi paralele – Universul du- scriitor care a debutat, de asemenea, în ipostaza de rerii în Cartea lui Iov, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011. poet, Mircea Ciobanu: La capătul puterilor: însem- 66 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu nări pe Cartea lui Iov, Ed. Vitruviu, 1997. De fapt, pen- contaminată de alte... „erezii”, analize exterioare per- tru că poezia se naşte din suferinţă, dragoste şi credinţă cepţiei sale. În afara variantelor de traduceri ale „Bibliei”, ca ars poetica, textele unui poet, în esenţă, sunt plân- bibliografia sa e parcimonioasă, redusă la lucrările ci- gerile unui Iov. Numitorul comun al celor doi eseişti şi tate în paralelisme ori polemici. al problematicii care i-a atras, ar fi suferinţa: la Iov su- Cartea se doreşte, totuşi, un studiu biblic al temei, ferinţa asumată, iar la cei doi suferinţa moştenită – ca prin structurarea meticuloasă pe teme şi subteme, con- urmaşi ai lui Iov şi ca locuitori ai unui timp comun al su- struită ca un adevărat discurs argumentativ, o pledoarie ferinţei: „vremea bolşeo-comunismului postbelic, de la pro domo de la amvon, în trei „cărţi”: Cartea întâi: „Pro- Ana-Luca-Dej până în zodia răului ceauşist” (perioadă legomene, glose şi marginalii”; Cartea a doua: „Iov, ne- predilectă în eseurile politice ale lui Petru Ursache, ca norocitul neprihănit, prigonit şi apoi izbăvit” şi Cartea a o oglindă retrovizoare – denunţată drept flagel care-şi treia: „Iov – cetăţean al Împărăţiei”, fiecare cu câte 4, 5, iradiază răsuflarea canceros în orice fiinţare). Apropri- 6 capitole. Autorul citează în ordine şi disecă meticulos indu-şi un subtitlu al lui R.V. Giorgioni, „Iov – cetăţean fiecare pasaj din Cartea lui Iov, cu multiple argumente al Împărăţiei”, postfaţatorul extrapolează tema mitică şi contraargumente posibile. Pledoaria pro domo apare până în timpul istoriei actuale, când toţi trăim în „împă- prin prisma experienţei sale de credincios practicant, în răţia suferinţei”, „parte ce ni se dă ca pedeapsă după acelaşi timp scriitor şi om de cultură, tutelat de Cartea noua ordine a lumii, cea «alcătuită» de om, nu de Dum- Cărţilor. Cu toate intruziunile şi eventualele inadvertenţe nezeu”. din Carte, are ca premisă convingerea că epopeea lui Similitudini între cele două cărţi se găsesc şi în mo- Iov trebuie judecată nu filologic, ci teologic, „valoarea ei dalitatea de scriere: faptul că ambele reprezintă „lecturi de prim ordin rămâne cea moral-religioasă”. Factura tipice de «autor», nu exegeze biblice de interes restric- cărţii de argumentat studiu biblic se vădeşte din multi- tiv, academic şi de cabinet”. Comună însă este mai ales plele citate peremptorii din „Biblie”, ce vascularizează perioada de gestaţie a lucrărilor: pentru ambii, Iov nu e eseul într-o plasă deasă de argumentaţii necesare. un nume la întâmplare din panoplia de personaje cele- Cele două lumi paralele sunt împărăţiile Pământului bre, ci un subiect care i-a marcat cu intensitate ani de şi Împărăţia lui Dumnezeu, iar Iov, ca orice creştin ade- zile, parte din vieţuirea lor. La Mircea Ciobanu acest in- vărat, apare cu o dublă „cetăţenie”: una aici, pămân- teres susţinut pentru temă se concretizează în note de tească şi alta acolo, în cetatea promisă de Dumnezeu. lectură şi relectură, notaţii disparate, fulguraţii în funcţie Atotputernicul şi creatura sa au început, după izgonirea de stare, timp, conjunctură, ca într-un bolero pe o temă din Rai, prin adaptarea omului, să vieţuiască în lumi pa- obsesională, fără un plan sistematic ori intenţie de a le ralele şi corespondente, ca nişte buni vecini, care co- aşeza într-o cursivitate logică de quod erat demonstran- munică între ei, remarcă Petru Ursache în postfaţă. dum. „Destinul – sau rostul în ordinea lumii – lui Iov l-a Socializează (termen în trend acum, dar iritant pentru urmărit până la obsesie pe Mircea Ciobanu încă din unii disidenţi, fiind cu rădăcina şi spre... socialism), am prima tinereţe” – găsim într-o notă a redacţiei. Primele putea spune, dacă am admite un real şi consistent dia- notaţii le făcea prin 1967, apoi, pe parcursul întregii log între cele două dimensiuni: cea telurică şi cea trans- vieţi, a scormonit în hăţişul dilematic al temei, nuan- cendentă. În virtutea specializării sale ca etnolog, Petru ţând-o microscopic, rămânând astfel continuu, fie şi Ursache completează tema cu tuşe de similitudini inci- doar în subsidiar, acută problematica lui Iov neprihănitul tante din domeniu: versuri din „Colindul lui Dumnezeu” şi a cauzelor suferinţei (care-i rămân totuşi nepătrunse). – răspândit în tradiţia populară românească, reconstru- Dramatismul lucrării rezidă tocmai în continuele între- iesc, în acea atmosferă de colind, imaginea dialogului bări şi căutări de răspunsuri, răspunsuri parţiale de fie- colocvial cu Dumnezeu, invitat la masă ( aşa cum Iov îl care dată, dar germinând şi luminând mereu un gând cheamă pe Dumnezeu la o confruntare directă). nou, ca-ntr-un boule de neige. Cartea lui Iov e considerată o capodoperă a literaturii În „Argument minimal” – o prefaţă a autorului, R.V. universale, un „roman” sau un poem dramatic, ce are Giorgioni explică natura diferită a cărţii sale şi gestaţia la bază o legendă, un „basm” din timpurile străvechi: ac- ei – luni de zile în interioru-i, „venind, cumva de la sine, ţiunea se petrece în vremurile patriarhilor, deşi cadrul din negură şi ceaţă”, timp necesar pentru coacere, ca-n istorico-geografic şi spaţio-temporal e difuz, estompat, „Eclesiast”, cerându-şi cu insistenţă „dreptul la exis- datorită atmosferei mitice (personaje, floră, faună, feno- tenţă”, încât a simţit că acum trebuie să o scrie. Volumul mene cereşti, tradiţii religioase au un aer de vechime, lui R.V. Giorgioni, la fel, nu este (cum ar fi fost de aş- pierdute în negura istoriei, in illo tempore, „a fost odată teptat, având în vedere cât de mult s-a scris pe acest ca niciodată...”). Neelucidând cercetările privind autorul subiect, devenit un mit celebru) o exegeză savantă (cu cărţii, conchide că, oricum, acesta a fost un poet genial, pretenţii de intelighentia hermeneutica), prin exploata- care a dat în Sfânta Scriptură „un inimitabil poem epico- rea vastei bibliografii existente, ci este, în întregime, lirico-dramatic (are în conţinut un prolog şi un epilog în operă de autor, tensionată ideatic. Autorul nu se simte proză şi un poem interior aranjat pe roluri, în tablouri inhibat de notorietatea mitului şi a bibliografiei – pe care dramatice)”. o pune-n paranteză, ci se aventurează într-o exegeză Şi pentru că Iov e arhetipul „Suferitorului”, demersul biblică singulară, bazându-se doar pe text şi pe inter- sistematic e deschis cu un „scurt tratat de algologie”: pretarea proprie, cu emanaţii de prospeţime, nefiind durerea sub aspect clinic, filosofic, religios, psihologic, SAECULUM 5-6/2012 67 PRO eseu social etc., un fenomen particularizat subiectiv prin fie- racterul agnostic al dumnezeirii”. Plângerea/reclamaţia care individ. Dincolo de pleonasmul „suferinţă dure- iniţială este depusă de Iov şi provoacă luările de cuvânt roasă”, autorul marchează totuşi diferenţa dintre ulterioare, ca-ntr-o reacţie în lanţ. Dumnezeu Judecă- „durere” şi „suferinţă”. Este astfel sugerat mecanismul torul îl cheamă la bară pe Iov – reclamant şi reclamat –, complex al durerii, în etape, aspecte, straturi, pentru a recunoscându-i astfel dreptul la autoapărare. Martor al defini şi înţelege mai bine personajul Iov, care-i este acuzării e Procurorul Satan. Nu există niciun martor al simbol central şi durativ. Cum suferinţa nu se măsoară apărării – căci şi prietenii au trecut de partea acuzării, după excitaţiile fizice, ci „după modul cum această su- iar văduvele şi orfanii ajutaţi au dispărut. Atunci, evocă ferinţă este simţită şi reflectată în conştiinţă” (Cioran), un apărător din Viitor, Răscumpărătorul, şi martor – eseul este – contrar interpretărilor în care suferinţa de- Duhul Sfânt. construieşte, aneantizează, transformă viaţa într-o con- În această derulare apare personajul colectiv, cei trei tinuă agonie (Cioran) – o demonstraţie că la Iov prieteni plus unul, care au aceeaşi concepţie despre suferinţa construieşte, e piatra (de încercare) de la te- lume şi viaţă (Weltanschauung), bazată pe tradiţie (Ka- melia fiinţei. Durerea e benignă în caracterul suferitoru- bala, Coran); ei nu-şi susţin, de fapt, prietenul, ci-l acuză lui creştin, unde produce răbdare, şlefuire, înnobilare, de necredinţă în faţa lui Dumnezeu, în numele unor obi- rezistenţă eroică şi descătuşare din lanţurile suferinţei ceiuri, reguli, credinţe ce impun să-şi recunoască umil (cum elocvent e cazul lui N. Steinhardt cu „Jurnalul fe- prihănirea. „Iov este un Icar care se apropie riscant de ricirii” – titlu paradoxal pentru o carte născută în închi- tare de soare crezându-se pasăre, uitând că aripile soare). sale sunt nişte banale pene de gâscă lipite cu ceară, reală butaforie.” Iov, personajul principal, era un om din ţara Uţ (Uz), Iov vine des la bară să-şi pledeze cauza, dovedind cel mai înţelept şi mai bogat (precum Solomon la vre- o încrâncenare acerbă de a pleda cât mai persuasiv, mea lui), „fără prihană şi curat la suflet”. În acest timp fiind propriul său avocat– răspunzând de fiecare dată al belşugului, apare personajul negativ necesar: Sa- depoziţiilor la proces ale prietenilor acuzatori – Elifaz, tana, „acest plimbăreţ, globe-trotter”, intrigantul prin Bildad ,Ţofar şi Elihu. Tensiunea dramatică creşte trep- care se condimentează naraţiunea. Acţiunea începe, de tat, pe măsură ce realizează că nu-l ascultă parcă ni- fapt, nu pe pământ, ci în Olimpul monoteist, în cer, unde meni şi pledoaria sa e „un imens strigăt de disperare în Dumnezeu îşi ţinea adunarea cu îngerii şi unde apare pustiu”, când, „pe culmile disperării”, îşi dă seama de Satana, pe care Dumnezeu îl provoacă: „Ai văzut pe inutilitatea demersului pământesc, înţelegând că nu se robul Meu, Iov? Nu e nimeni ca el pe pământ!” Intriga, poate măsura cu puterea divină. Sub semnul strigării ce declanşează acţiunea este când Satan acceptă pro- din adâncuri, „ab abissum clamavi ad te, Domine” vocarea, pecetluită prin pariul pus cu Dumnezeu pe (într-o similitudine cu strigătul lui Iona din adâncurile capul lui Iov (ca pactul lui Mefisto cu Faust – aici, ele- marelui peşte), se află chemarea sa din abisurile/adân- mentul tranzacţionat e tot sufletul – păstrat curat prin curile suferinţei, într-o inversare – adâncurile lui Dum- credinţă). nezeu (care te înalţă), opuse adâncurilor Satanei (care Pasta desfăşurării naraţiunii constă în disputa dintre te coboară, în Infern). Strigătele sale de revoltă, indig- Iov şi Dumnezeu, ca urmare a agresiunilor din partea nare şi, până la urmă, de disperare nu izbucnesc pentru lui Satan – de fapt instrumentele testării – proba nece- că suferinţa îl chinuie, ci nedumerirea, incertitudinea sară a focului, în lunga tradiţie a drumului iniţiatic. Ie- sunt cele care îl macină, el vrea să înţeleagă acel de hova nu ispiteşte, ci doar permite să fim ispitiţi (aşa cum ce?!! a fost testat şi Moise în deşert). Întreaga situaţie se Paradoxul e că Iov e „suferitorul”, dar şi neprihănitul, poate imagina şi analiza ca o piesă de teatru, Iov e ac- şi-n acest sens e fecundă paralela cu Iisus, cu suferinţa torul (care evoluează în centrul scenei – lumea, ceilalţi şi singurătatea lui pe cruce. Şi Iov şi Iisus au suferit fără fiind simpli spectatori sau figuranţi), într-o piesă scrisă vină, fiecare cu Golgota lui, cu drumul Calvarului pro- de un dramaturg şi pusă în scenă de Marele Regizor. priu. Iisus nu s-a simţit însă trădat, nu era chinuit de ne- În acelaşi timp, punerea în scenă se desfăşoară ca înţelegere, ştia că Tatăl îl iubeşte, se ştia jertfă, şi-a un proces – Iov se află în „litigiu” cu „Cerul” – în care acceptat menirea, ştia că are o misiune de îndeplinit, şi, Iov se lamentează ca un pedepsit fără vină. Naratorul de aici, măreţia jertfirii: „Hristos e în consens cu voinţa Cărţii lui Iov, omniscient, pare să instrumenteze cazul, Tatălui”. Dramatismul suferinţei lui Iov rezidă în faptul înscriind probele la dosar şi chiar administrându-le. Au- că el nu ştia nimic despre pariul lui Dumnezeu cu Sa- torul (necunoscut) al cărţii îşi adjudecă rolul de... grefier tana, altfel ar fi înţeles dragostea şi încrederea lui Dum- al procesului. Capitolele liminare, ce cuprind dialogul Ie- nezeu, dacă a mizat totul pe el, punând gaj autoritatea hova – Satan şi pactul lor, constituie etapa de pregătire sa. Iisus nu era singur, ştia prea bine asta, pe când Iov a dosarului. avea frica singurătăţii absolute, să nu fie părăsit şi de Iov e, în istoria biblică, unicul care îl înfruntă pe Dumnezeu. Dumnezeu, nu numai că se revoltă: de ce?, dar îl şi Suferinţa, fiind un act trăit individual, inerent, se află trage la răspundere. E unicul personaj cu care Dumne- în corelare cu singurătatea, şi demonstraţia e susţinută zeu intră în dispută, ca la un proces, îi acceptă acuzele cu citate din Cioran: „suferinţa este o stare de singură- şi le demontează piesă cu piesă. Astfel că tema cărţii tate interioară”, care poate fi absolută. „Singurătatea glisează de la suferinţa umană, la „«injusteţea» şi ca- adevărată este numai aceea în care te simţi absolut izo- 68 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu lat între cer şi pământ”. Simbol al suferinţei umanităţii, ciferează, cere drepturi şi compensaţii.” O asociere si- fiind neprihănit, Iov e un prototip al lui Hristos: a suferit milară face şi Bujor Nedelcovici în „Jurnal infidel”: „Iov în numele lui, prevestindu-l. De fapt, şi Mircea Ciobanu, este un Prometeu care nu a acceptat să fie înlănţuit pe în cartea citată, prin Iov întrezărea apariţia Mântuitorului munţii Caucazului şi nici acoperit de nisipul şi cenuşa însuşi. deşertului”. În aceeaşi linie a intersecţiilor culturale, Motivul celor trei înţelepţi din Răsărit, în tradiţia în- B. Nedelcovici îl compară cu Socrate: „Iov este un So- ţelepţilor din cultura omenirii, cei trei prieteni ai lui Iov – crate care a refuzat să bea cucută şi, prin revolta lui, Elifaz, Bildad şi Ţofar (care au asistat – ca moaşele – a dovedit – încă o dată – că omul poate dobândi liber- la re-naşterea lui Iov, după ce înainte şapte zile tăcu- tatea, izbăvirea şi iluminarea ce-l va conduce dincolo seră ca la un priveghi al suferinţelor prietenului) sunt de toate încercările şi suferinţele vieţii şi ale lumii”. parcă în tandem cu cei trei magi de la Răsărit, veniţi la Testarea are loc întru gloria şi desăvârşirea lui Iov: naşterea lui Iisus. prin situaţia-limită în care se află, el dă seamă de ne- Un răspuns teologic la relaţionarea lui Dumnezeu cu prihănirea sa întregului Univers, oamenilor, îngerilor... răul din lume este dat prin recursul la Psalmul 34, numit Situaţia sa limită îl face să descopere răscumpărarea de R.V. Giorgioni, psalmul „nenorocitului neprihănit”: prin nemurire, „realitatea eternă din spatele lucrurilor, „când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă strălucirea ascunsă sub norul durerii!”. din necazurile lor” (v. 17), argument că Dumnezeu îl scapă din necazuri pe cel neprihănit (să iasă cu bine R.V. Giorgioni, din start, îşi propune să evite stilul din ele, să treacă testul), nu că îl scapă de necazuri (să academic, scorţos ori pe cel „lax, şi plat şi aton, fără re- evite testul). E un psalm profetic, ce se referă la Mesia, lief”, dar nici să nu cadă în familiarisme bagatelizante. dar care se potriveşte perfect şi pentru Iov: „toate oa- Şi realizează cu brio acest lucru – un eseu critic cuce- sele i le păzeşte ca niciunul să nu i se sfărâme” (v. 20), ritor şi incitant, prin prospeţimea stilului modern, alert, pentru că Iehova la fel i-a pus limite Satanei, să nu se discret colocvial, accesibil. Stilul său propriu, jucăuş lin- atingă de viaţa lui Iov. „A suferi înseamnă a avea un se- gvistic, recognoscibil din volumele de poeme ori din ro- cret comun cu Dumnezeu” – a avea ceva în comun cu mane, cu umor inteligent şi conectat la actualitate se suferinţa lui Iisus ca model şi mântuire pentru oameni. vede şi-n abordarea eseistică, în conexiuni moderne, Iov suferă ca să arate măreţia lui Iehova, dar şi să se racordate nu la limbajul biblic al cărţii lui Iov, ci la limba- arate celorlalţi ca un model de credinţă în suferinţă, întru jul modern prin prisma cititorului actual, al unui studiu sprijin pentru omenire. „Istoria sa e un model magistral de caz adecvat la prezentul societăţii postmoderne glo- al suferinţei umane, care a motivat şi încurajat pe mulţi balizante. în durerile lor”, astfel că Iov face un gest mesianic, îna - Vorbeşte despre fiii lui Iov, care ţineau „câte un intea lui Hristos. party”, despre Iov, stăpân pe un petic mizerabil, ce vi- Glorificarea Calvarului lor este implicit şi un elogiu sează un alt „apartament” – mormântul, în care bezna adus trupului – care ni se arată în goliciunea sa, la fel să-i fie „veioză”... Dintre cei trei prieteni, Elifaz din de sfânt precum sufletul. Cei doi apar astfel ca o carte Teman, liderul, e primul care ia cuvântul, deschizând deschisă: Iisus a fost gol pe cruce, la fel Iov pe ,,aşter- „sesiunea de comunicări”. Prin imaginile larg prizate, nutul de cenuşă” (Mircea Ciobanu) – pentru că orice datorită termenilor actuali din realitatea cotidiană (limbaj textilă nu ar fi fost suportată pe trupul numai răni. Pă- de TV, de presă, de show-uri, de stradă, de supermar- cătuiesc cei care-şi mortifică trupul, pentru că-şi ciun- ket etc.), ne convertim în „cititorul implicat, prins în mre- tesc manifestarea credinţei. Doar aşa, cu „trup şi suflet” jele lecturii”, „cu sufletul la gură, cu inima cât un purice”, e o dăruire totală şi la fel o suferinţă completă, fizică şi urmărind dacă „trapezistul”, dansatorul pe sârmă cade morală, întru credinţă. Pentru că sufletul există în trupul sau nu, pentru că experienţa lui Iov este şi experienţa care primeşte Duhul Sfânt, „Iov a slujit astfel lui Dum- noastră. Marele Regizor ţine frâiele întregului spectacol, nezeu cu carnea şi oasele sale”, notează şi Mircea Cio- nu doar pe scena lumii noastre, ci pentru întregul uni- banu. Durerea acută de la început, a rănilor pielii, şi vers – „ca un spectacol transmis în direct, semnalul fiind apoi a sentimentului de frustrare că e lipsit de drepturile redirecţionat în spaţiul cosmic, prin sateliţi”. sale, că nu-şi putea exercita prerogativele familiale, amicale, civice, şi apoi a sentimentului de alienare, că Talentul de prozator rezidă în frazare, dar şi în pasta e scos din circuitul normal existenţial (alterând statutul epică, în orchestraţia vocilor narative şi în construcţia amical, familial, social), se cronicizează, coborând în personajului principal, din piese de puzzle, ca-ntr-un adâncul eului, la troiţa cu sufletul şi spiritul, când simte mic tratat de descompunere şi recompunere după ce a nevoia să-şi explice durerea şi să-i înţeleagă prove- trecut prin focul purificării, hegelian (prin triada teză-an- nienţa, determinarea, să definească acel „De ce?”. titeză-sinteză), al analizei microscopice a pieselor des- compuse. O tentativă mult mai grea decât la orice În ideea sacrificiului pentru omenire şi a impunerii roman, pentru că autorul nu se poate refugia în reduta unui model de atitudine eroică, fără compromisuri, si- licenţelor artistice, să complinească ficţionând, ci tre- militudini sunt cu Prometeu, „primul suferitor general”, buie să-şi facă personajul complet credibil, în contururi care se sacrifică pentru omenire înfruntând Olimpul. clare, autentice. Talentul de poet intarsiază în fraza „Iov e un fel de «Prometeu dezlănţuit» contra sorţii hă- eseistului imagini poetice, scandări metaforice, plastice răzite de Dumnezeu, se revoltă contra Stăpânului, vo- pentru sugestia ideii de exprimat: „sub ochii cititorului, SAECULUM 5-6/2012 69 PRO eseu lacrimile suferitorului cristalizează în perle” (plasticizare cereşti”. În apropierea dintre Cioran şi Iov, prin suferinţă a notaţiei că lamentările lui Iov dau versuri memorabile). la limita cu neantul, amândoi „specialişti în problema Valoarea poetică a lamentoului e susţinută printr-o morţii”, dacă Iov iese din impasul neantului descoperind nuanţată paralelă cu psalmii lui David: după şapte zile veşnicia, Cioran, în schimb, pentru că „încearcă să de tăcere, Iov parcă vorbeşte în psalmi, deci „intră în pună lucrurile la punct tratându-le în registru terestru”, rezonanţă cu psalmistul”. „rămâne toată viaţa un «neantolog», gânditor morbid, sceptic şi pesimist, fără acces la eternitate, din perspec- Ca în tehnica povestirii în ramă, într-un scenariu de tiva ei religioasă”. acţiune judiciară avem un crochiu de proces cu valenţă Petru Creţia, eminentul om de cultură bănăţean, la dublă: pledoariile la bară ale lui Iov, în ,,procesul” cu Au- fel „tranşează problema în spirit prea puţin creştin”, toritatea Supremă, autorul le organizează şi le sinteti- când conchide că Dumnezeu e nedrept, un neiubitor de zează la fel pe calapodul unei acţiuni juridice, ca oameni: face abstracţie de dragostea divină (agape) pledoarii pro domo pentru a-l scoate învingător pe Iov continuă asupra lui Iov – principiul vital care-i ţine oa- şi a-i construi aura de erou, dar, în acelaşi timp, ca un sele să nu se dezmembreze – dovadă că nu e nicide- pretext – suport pentru o veritabilă dispută: ateu versus cum un deus otiosus, căruia nu-i mai pasă de creaţia creştin, la urma urmei, o pledoarie pentru creştinism, lui. într-o idee sui-generis de evanghelizare indirectă, prin Când îl apreciază pe Petru Creţia pentru subtilitatea parti-pris-ul subliminal. Aceeaşi intenţie de a valorifica remarcii că autorul cărţii lui Iov „atacă însăşi problema pentru cauza sa o probă e pusă în evidenţă şi prin sus- răului din lume şi are măreţia de a o lăsa nerezolvată” ţinerea paralelei cu epopeea lui Ghilgameş (chiar dacă R.V. Giorgioni face observaţia că „în regim de urgenţă, autorul recunoaşte că, la o primă vedere, ar părea for- în registru terestru, nici nu poate fi rezolvată, doar în ţată). Amândoi sunt supereroi care îşi depăşesc condiţia perspectiva veşniciei”. Autorul chiar îi admonestează – şi se confruntă cu zeii, revoltaţi, eroi moderni, proble- uşor restrictiv – pe cei doi eseişti, pentru libertăţile luate, matici, care trec dincolo de tărâmul lor. Similitudinile vin cu scuza exegezei, eludând acest principiu al diferenţei firesc din dilemele general umane şi în acest sens tre- dintre cele două lumi paralele, nu putem judeca pe una buie să înţelegem victoria creştinismului, a gândirii du- cu ocaua din cealaltă, fiecare-i cu măsura sa specifică. hovniceşti, sub semnul credinţei în Dumnezeu, asupra „De aceea, în spirit religios ar trebui să fim mai reticenţi gândirii laice, păgâne, chiar şi mitico-arhaice. Întrebări- cu emanaţiile propriului spirit – adică să nu spunem tot lor puse de Ghilgameş doar Iov le găseşte răspuns, ce ne vine la gură (şi mai ales în vârful peniţei) în legă- Ghilgameş e un înfrânt: „Iov şi Ghilgameş – doi antici tură cu Cel Preaînalt”. cu gândire modernă. Unul reuşeşte să-şi depăşească Chiar la personajele Cărţii lui Iov, deci în timpul pa- condiţia, printr-o gândire teologică anticipativă, celălalt triarhilor, exista neînţelegerea diferenţei dintre cele rămâne împotmolit în hăţişurile unei gândiri magico-mi- două lumi paralele, în „gândire şi simţire”: tocmai de tice. Este diferenţa esenţială dintre creştinism şi păgâ- aceea, cei trei prieteni, care credeau că fac o faptă de nism ”. laudă preamărindu-l pe Iehova în faţa lui Iov, în numele În polemicile conturate prin sugestie discretă, în care unor tradiţii rigide, false, sunt de fapt pedepsiţi de cel se angajează, nu războinic, ci cu modestie şi reverenţă lăudat: „Dumnezeu judecă lucrurile global, suplu şi di- chiar, e drept, uneori maliţioasă (cu Petru Creţia, cu ferenţiat, pe când omul gândeşte fragmentar, limitat şi Emil Cioran, cu existenţialismul omului revoltat al lui secvenţial. Iehova are imaginea holografică a realităţii Camus ş.a.), pledoariile sale validează, ca metodologie – omul e părticica din hologramă”. pertinentă, diferenţa de analiză în registru terestru a Din bibliografia folosită totuşi, autorul agreează unor fapte din registrul ceresc, prin disjuncţia necesară „Cursul de metafizică” al lui Nae Ionescu, zăbovind la dintre gândirea omenească şi aceea cerească: argu- pasajele în care se arată că trecerea noastră în exis- ment al celor două lumi paralele, „ritmul gândirii deduc- tenţa reală, „în domeniul material al trupurilor”, este de tive omeneşti” care „nu intră defel în dinamica gândirii fapt o trecere sub domeniul/semnul durerii, iar depăşi- rea acestei dureri se realizează exclusiv prin întoarce- rea la întruparea lui Dumnezeu) ca o re-naştere în Duhul Sfânt. Dacă în alte sisteme filosofico-religioase (gândirea indiană, greacă) durerea trebuie înlăturată, în creştinism, dimpotrivă, devine un mijloc de purificare, element terapeutic în metafizica creştină, cale spre creştinism (Nae Ionescu).

Icar, Socrate, Prometeus, Ghilgameş ori Iisus, Iov rămâne ca un mit creştin al păsării Phoenix renăscute din propria-i cenuşă, un simbol al omenirii ce renaşte din sine, din generaţie în generaţie, prin suferinţă. Chiar dacă nu învăţăm nimic din istorie şi istoria se repetă, e nevoie de un Iov care să rămână drapelul de luptă de pe reduta vieţii noastre, un reper moral-religios al mă- Biserica de la Brebu, tuş reţiei posibile a omului. 70 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Simona Simionof (Suedia) MULTICULTURALITATEA ŞI NECESITĂŢILE EI ÎN APLICABILITATEA EDUCAŢIONALĂ

Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, vom Procesul de integrare propus prin intermediul multi- porni de la definiţia în sine a multiculturalismului: 1. of culturalităţii are caracter evolutiv şi se dezvoltă pe două more then one culture relating to, consisting of,or parti- planuri: social şi individual. Procesul social intervine cipating in the cultures of different countries, ethnic încă de la începutul interacţiunii sociale, prin formele groups, or religion. 2. supporting integration advocating sale de juxtapunere juridică, autorităţile stabilind de la or encouraging the integration of people of different sine valenţele sociale, individul fiind nevoit astfel să îşi coun tries, ethnic groups, and religions into all areas of găsească singur societatea care îl caracterizează, care society. (1) îl focusează. Conform definiţiei prezentate mai sus, multicultura- Acesta se poate considera ca fiind hotărâtor în evo- litatea, prin însăşi sensul ei, reprezintă o interacţiune luţia integraţională a individului. În cel de al doilea plan, activă (prin acceptarea integrării propriu-zise de socie- individual, nu mai are acelaşi caracter holistic, ca planul tatea gazdă), bivalentă (acţiune şi reacţiune), susţinere primar, dar de cele mai multe ori reducţionalitatea sa şi încurajare între două sau mai multe societăţi diferite este o îmbinare nefericită de refugiu, teamă, autostigmă (prin societăţi înţelegem aici grupuri etnice, rasiale etc.). (frustrarea este o variabilă constantă în adaptabilitatea Multiculturalitatea se defineşte faptic drept o coabi- evolutivă interpersonală, conform teoriei lui Daniel Go- tare fericită între o cultură majoritară şi o cultură mino- leman în Emoţii distructive – dialog ştiinţific cu Dalai ritară. Ambele sensuri ale acesteia presupun o Lama) (4), şi de cele mai multe ori sfârşeşte invariabil structurare adecvată, fluentă, din care să rezulte imi - şi iminent prin neacceptare. nenţa inter-conlucrării, dezvoltarea unidirecţională, dar Integrarea prin educaţia culturală, ca element impe- şi, mai ales, mularea acesteia pe nevoile societăţii în rios în acceptul social, are de multe ori un caracter de sine. Acceptarea existenţei unei alte culturi, societăţi aplicabilitate dur, intransigent, motiv pentru care indivi- sau individualităţi, în afara celei de care aparţinem sau dul se refugiază în sine sau în arealul pe care el îl con- cu care suntem obişnuiţi, constituie primul pas în susţi- sideră „safe” (de regulă se pliază pe o societate bazată nerea noţiunii de multiculturalism social. Conform lui pe zone geografice, tradiţii, religie, fără a ţine cont de Geo Alupoaei, …însăşi terminaţia în „-ism”, trădează din nevoile sale reale, intelectuale, sufleteşti etc.). Individul start o pretenţie epistemologică, prin avansarea unei îşi construieşte o lume proprie, care de cele mai multe paradigme explicative a unei stări de fapt, şi una ideo- ori îi asigură iluzia adaptabilităţii (cf Conference News logică, prin promisiunea unor scheme teoretice şi prac- – European Policy Forum, Malmö, Sweden, 24 may tice de restructurare a societăţii. (2) 2012). (5) Chiar dacă poate avea caracter descriptiv, normati- Intuindu-se corect minimalizarea activă a societăţii vitatea conceptului se evidenţiază mai ales din teoria monoculturale, determinată de factori economici, reli- Christianei Perregaux (3), care susţine ideea că o mai gioşi sau interumani, încă din anii 60 se instituie o bună înţelegere între indivizi din grupuri aparent diferite atentă coordonare la nivel mondial înspre multicultura- este posibilă şi dezirabilă. litate, dându-se astfel o marcantă importanţă educaţiei, Un important mijloc de deschidere spre o societate cu tot ceea ce aceasta cuprinde. multiculturală îl constituie dialogul. Ca tipologie structu- În 1966 se semnează în cadrul Înaltului Comisariat rată educaţional, aceasta capătă forme complexe atât al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Convenţia prin scopul în sine, cât şi prin mijloacele folosite. Comu- Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi nicarea deschisă, dialogul pozitiv, dorinţa de cunoaş- Culturale, în care se stipula că education shall enable tere, toate acestea sunt instrumente viabile şi to all persons to participate effectively in a free society, permanente în conlucrarea multiculturală, caracteristice promote understanding, toleranecy and friendship unei societăţi moderne. among all nations and all racial, ethnic or religious Chiar dacă este determinată ca urmare a raporturilor groups (International Convenant on Economic, Social politice, socio-geografice sau pe criterii etnice, multicul- and Cultural Rights). (6) turalitatea se raportează primar la interumanitate, Centralizarea educaţiei, prin toate formele ei, scoate având referiri şi repercusiuni nu doar la nivel socio- la iveală lipsurile practice ale unei didactici aplicaţionale, structural, cât şi educaţional sau pur şi simplu lingvistic, formative şi cu caracter stabil. în acest caz, lingvistica constituind linkul de referinţă în Încă de la începutul anilor ’90 se reiterează imperio- toate procesele de comunicare într-o societate multicul- zitatea creării unei pedagogii fundamentate cultural, turală sau plurivalentă. evoluţia socială generală fiind îndreptată irefutabil în- SAECULUM 5-6/2012 71 PRO eseu spre o coordonare bivalentă sau plurivalentă a ideii de liant în predefinirea multiculturalismului european. Sis- culturalitate în sine. temul pedagogic are caracter ireversibil şi cere o balan- Conform criteriilor UNESCO, referitor la învăţămân- sare continuă şi concretă a raportului dintre elev şi tul secolului XXI, acesta cuprinde patru direcţii de abor- pedagog. Importanţa educaţiei în procesul de integrare dare educaţională: abilitatea de a şti, de a face, de a socială este vitală, în funcţie de aceasta stabilindu-se convieţui împreună cu ceilalţi şi ultima, dar nu cea din criteriile socio-afective ale individului aflat în interacţiune urmă, abilitatea de a fi (7). Sensurile date prin definirea concretă cu schimbul sau acumularea interculturală. In- acestor criterii, ne conduc către exact scopul factic al diferent de aspectele sale practice sau aplicative, mul- multiculturalităţii, şi anume, „crearea unui individ adap- ticulturalitatea este o constantă a vieţii cotidiene în tabil unei societăţi adaptabile, precum şi al unei direcţii societatea contemporană. sociale pozitive şi versatile, îndreptate spre o societate plurivalentă, multifuncţională.” (8) Note La o analiză atentă a fenomenului de multiculturali- 1. Encarta Dictionary, 1999, Editura Bloomsburry Publi - zare, remarcăm lipsa graniţelor de vârstă în aplicabili- shing Pld, London. tatea acesteia, via educaţie. 2. Geo Alupoaie, Multiculturalitate şi Multiculturalism. Po- Dacă, în termeni generali, lucrurile sunt clare şi de- sibile interpretări, http:/geoteatru.blogspot.ro/2010 finite, iată că, în practică, educaţia multiculturală îşi 3. Christiane Perregaux, C. Rey – Educaţia Interculturală, caută aplicabilitatea încă de la vârsta individului de gră- Experienţe, Politici, Strategii, 1999, Editura Polirom, Iaşi (in diniţă, segment social puţin luat în seamă sau discutat. Pentru o abordare Interculturală în Educaţie). Relevantă ca mod de percepţie sau necesitate a per- 4. Daniel Goleman – Emoţii Distructive, Dialog Ştiinţific cu cepţiei corecte asupra multiculturalismului, sub toate Dalai Lama, 2005, Editura Curtea Veche formele sale este chiar afirmaţia lui Colin Brook în Edu- 5. Conference News – European Policy Forum, Malmo, cation in a Single Europe – There are currently more Suedia (www.amnestyinternational.se) then 60 milion young people in the European Union (...) 6. Comitetul Director pentru Educaţie, Consiliul Europei – and we must look to this youngsters to provide the next Répertoire analytique des Textes Officiels et projets du Con- generation of European leadership. We must ensure seil de L’Europe dans le domaine de l’Education Interculturelle D.Giv/Edu/Dial 2004 (format pdf). that the educational system across the European Union 7. Delors Jacques, L’Education; Un trésor est caché de- provide the right skills, so that we or our children can dans. Rapport à L’UNESCO de la Commission International look to the future whit confidence... (9) L’Education du vingt et unième siècle, 1996, Editions Odile Profesorul pedagog aplică, în cele mai multe cazuri Jacob, Paris. intuitiv şi aleator, metode care să transpună dialogul 8. Ana Ivasiu, R. Kovari, Raport de cercetare al Agenţiei multicultural în pedagogia şi înţelegerea faptică a copi- de Dezvoltare Comunitară «Împreună». Studiul «Educaţia In- lului. Ceea ce pare atât de simplu la prima vedere, în terculturală de la Teorie la Practică». fapt constituie o provocare de fond a profesorului, cu 9. Colin Brook, Education in a Single Europe, www.colin- atât mai mult cu cât, de multe ori, chiar acesta este un brooks.com.au.

Lucian Gruia

METAFIZICA LUI NAE IONESCU

Regimul comunist a făcut din Nae Ionescu cel mai Astăzi, când libertatea de gândire a fost recucerită, hulit gânditor român al tuturor timpurilor. Filosof de tip tot mai mulţi intelectuali sunt curioşi să afle de ce gân- socratic, conştient că un sistem metafizic absolut este direa sa a trezit atâtea reacţii vehemente. Şi iată că de neconceput, nu a dorit să lase operă scrisă. Destinul putem citi câteva din lucrările profesorului graţie unor său a devenit tragic, similar pe alocuri cu al filosofului foşti studenţi care au stenografiat cursurile. Ultimul curs antic. Nae Ionescu a făcut puşcărie politică în regimul al profesorului, Tratat de metafizică, susţinut în peri - carlist şi a murit de infarct la 50 de ani, în 1940. A fost oada 1936-1937, a fost stenografiat de Dumitru Neacşu urât sau admirat cu aceeaşi înverşunare. Temperamen- şi publicat în 1999 la Ed. Roza Vânturilor sub îngrijirea tul său impetuos nu putea fi apreciat cu jumătăţi de mă- lui Marin Diaconu şi Dan Zamfirescu, incluzând însem- sură. Discipolii săi au devenit celebri: Constantin Noica, nări inedite de Nestor Ignat şi Octavian Ghibu. Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade. Din cuvântul introductiv semnat de Dan Zamfirescu, aflăm că Nae Ionescu şi-a propus să întemeieze meta- *Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu – Aşa cum l-am cunos- fizica românească originală, ca un capitol aparte, spe- cut, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992. cific, al metafizicii universale. 72 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Contestatarii au pulverizat afirmaţia, considerând că cât filosoful grec susţinea că noi, înaintea reîncarnării, profesorul nu a avut un sistem propriu şi cursurile sale aflăm adevărul contopindu-ne cu divinitatea, apoi, reîn- reprezintă o simplă compilaţie. După părerea mea, am- trupaţi, uităm totul, sorbind din apa râului Lethe, iar bele tabere nu au prezentat argumente suficiente şi, ca după reîncarnare, orice descoperire este o reamintire a atare, am cercetat problema în profunzime. Concluzia faptelor cunoscute din starea în care eram uniţi, ca spi- la care am ajuns este că Nae Ionescu nu a avut un sis- rite pure, cu zeul. tem filosofic propriu, dar, din cursurile sale, se poate Nu vom comenta didactic cursurile profesorului Nae schiţa un sistem închegat, cu câteva puncte originale, Ionescu, ci vom încerca o sinteză tematică a lor. care, chiar dacă nu a fost pus pe hârtie, în mintea sa Existenţa trebuia să fi fost mai amplu. Să cercetăm problema în Primul lucru care apare în zarea conştiinţei este fap- continuare. tul că existăm. Trăirea ne dă toate informaţiile din care Primele două cursuri susţinute de profesorul Nae Io- deducem, în ultimă instanţă, şi metafizica. Din acest nescu, reeditate de Editura Humanitas, se raportează moment descoperim un prim predicat original al teoriei la Teoria cunoştinţei metafizice, cuprinzând: 1. Cu- metafizicii predată de Nae Ionescu, şi anume trăirismul noaşterea imediată (1928-1929) şi 2. Cunoaşterea me- ei: „Punctul de plecare în problema teoriei cunoaşterii diată (1929-1930). Ediţiile princeps au fost tipărite de nu este un act de cunoştinţă, ci unul de trăire” – afirmă Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului (1942) şi Tipo- profesorul. grafia Remus Cioflec (1944). Ultimul, Tratatul de me- Descoperim că suntem cineva (că avem un eu) şi că tafizică a apărut la Editura Roza Vânturilor (1999), curs există ceva în afara noastră. Realitatea reprezintă tot inedit, stenografiat şi transcris de Dumitru Neacşu (fost ceea ce este independent de noi şi are ca atare exis- student al profesorului). tenţă obiectivă. Nae Ionescu şi-a captivat studenţii fiind un gânditor Nu e o limită categorică între eu şi al meu. Eu sunt „în mers”, elaborându-şi discursul pe viu, în momentul un principiu organizator de imagini. Dar altă persoană expunerii. Nu ştia dinainte la ce concluzii va ajunge, nu o poţi stăpâni, ea e liberă să facă ce vrea, trăieşte şi acestea impunându-se în urma raţionamentelor ad-hoc. simte la fel ca noi şi acest fenomen demonstrează Era un curs mai degrabă problematic şi nu de soluţii, obiectivitatea existenţei. Realitatea se impune prin in- ceea ce incita studenţii capabili. Niciun filosof român nu dependenţa ei faţă de subiectul cunoscător. a fost atât de adulat (de studenţi şi discipoli) şi atât de hulit ca Nae Ionescu (în viaţă arestat de regimul carlist Lumea virtuală ca instigator la uciderea de către legionari a fostului Există o lume nemanifestată, virtuală, din care un prim-ministru I.G. Duca, şi apoi achitat, iar după moarte, principiu organizator, căruia putem să-i zicem oricum de comunişti, din cauza colaborării cu legionarii). Aici din punct de vedere metafizic (în religie, Dumnezeu), se cuvine inserat un comentariu. Metafizica lui Nae Io- din care s-a născut lumea reală, manifestată în spaţiu nescu nu a avut nicio influenţă reală asupra mişcării le- şi timp. Lumea virtuală conţine toate posibilităţile, ge- gionare, care a „sucit” minţile multor intelectuali din neralul, dar cea reală, concretă, numai una dintre ele, epocă. Un ghimpe antisemit putem detecta în reproşul aceea care s-a manifestat după principiul individuaţiei. adus martirizării lui Iisus de către evrei, venit de pe po- Virtualul neschimbător, aflat în afara spaţiului şi timpului, ziţiile creştinismului ortodox, care constituie o latură im- constituie problema metafizicii. Substanţa reprezintă portantă a preocupărilor sale. Despre doctrina şi ceea ce este neschimbător în lucrul real, ia forme fără activitatea politică a profesorului Nae Ionescu sunt să se consume, deci e dincolo de spaţiu şi timp. Sub- multe comentarii de făcut. Acest subiect îl vom aborda, stanţa şi existenţa sunt termeni corelativi. prezentând cartea lui Mircea Vulcănescu – Nae Io- Lumea reală nescu – Aşa cum l-am cunoscut*. Individualul concretizat este corp, adică materiali- Importanţa cursurilor lui Nae Ionescu rezidă în faptul zare spaţială, supusă metamorfozei şi trecerii timpului. că a fost cap de şcoală pentru o mulţime de discipoli Fiind suspus devenirii, conştiinţa noastră nu-l poate cu- care au devenit cei mai importanţi filosofi autohtoni din noaşte. Nu putem clădi pe ceva nestabil. istoria noastră postbelică: Constantin Noica, Mircea Vul- Eul (conştiinţa de sine) cumulează experienţa şi cu- cănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Vasile Băncilă. noştinţa mea. Existenţele reale posedă istorie, cele Traian Herseni, Mihail Sebastian, Stelian Mateescu, Ra- ideale nu, fiind situate în afara timpului şi spaţiului. Con- coveanu, Amzăr, Sterian ş.a. ştiinţa individuală participă la cea colectivă. Tot ce există Profesorul se aşeza relaxat pe scaun, la catedră, şi în afară de mine este realitatea transcendentă în raport începea să vorbească liber. Captiva auditoriul printr-un cu eul. Teoria relativităţii ne conduce la concluzia că to- discurs strălucitor şi din cursurile sale se poate des- talitatea experienţei şi universul întreg sunt mărginite. prinde o metafizică plină de puncte de vedere originale. Finitul este determinat, format. Metafizica poate fi de- Desigur, concluziile la care ajungea, de multe ori para- numită şi ca ştiinţa care studiază transcendenţa, adică doxale, erau într-o bună măsură elaborate, pentru că tot ce este dincolo de experienţa mea. nu putem şti decât ceea ce ni s-a dat prin memoria spe- ciei şi prin evoluţia cunoştinţelor până la momentul ac- Lumea intermediară (a cunoaşterii) tual, dar le putem corela altfel – după cum spune şi Nae Senzaţia nu poate da cunoaştere, ci doar ideea. Nici Ionescu. Platonismul pare evident în acest punct, întru- matematica şi fizica nu dau cunoaştere, întrucât ele SAECULUM 5-6/2012 73 PRO eseu expun realitatea fără s-o justifice. metafizica este un fel de mărturisire lirică. În această „Cogito” al lui Descartes e subiectul care cu- afirmaţie Nae Ionescu este iarăşi original. noaşte prin percepţie. Desfăşurarea unui fapt în rea- Istoria ştiinţei se desfăşoară pe o linie dreaptă, pe litate şi desfăşurarea logică sunt diferite. Sfântul când a filosofiei pe o spirală în care toate punctele că- Augustin spunea şi el (înaintea lui Descartes) că zute pe o generatoare ideală sunt tipuri asemănătoare. întâi cuget şi apoi exist. Metafizică şi religie Obiectele şi relaţiile dintre ele (evenimentele) con- Metafizica şi religia se preocupă de absolut, între stituie universul real. metafizică şi religie există deosebiri profunde. Acestea Un obiect, ca să existe, trebuie să fie necontradicto- ar fi următoarele: riu, în spaţiu şi timp, obiectele concrete nu respectă – în actul religios, Dumnezeu e trăit la modul perso- principiul identităţii. În obiect sunt puse legi care nu de- nal, concret şi ne echilibrăm prin credinţa care să ne pind de conştiinţa mea. mântuiască. Religia caută morala, dar metafizica, elea- Obiect vine de la latinescul „ab iacio” = care ne este tismul dincolo de heraclitian; opus nouă. – în metafizică, Dumnezeu poate fi oricum şi nu ne Psihologia arată că, în percepţie, conştiinţa iese îna - interesează cum se poartă faţă de noi. Metafizica în- intea obiectului cu anumite cadre venite din experienţa cearcă să lămurească de ce există ceva, de ce s-a în- anterioară. tâmplat ca să nu existe nimic, caută adevăruri Funcţia de cunoaştere aparţine intelectului, raţiunea gnoseologice: „Problema fundamentală a metafizicii este numai o parte din el. Raţiunea ne face să înţele- este, fără îndoială, fundamentul existenţei, fundamentul gem imediatul, intelectul generalul. Înţelegere înseamnă cosmosului în general, principiul fundamental din care re-creare, trăirea ideii din nou, chiar dacă e preluată. decurge totul”; – nu ca problemă iniţială (punctul de ple- Cunoaşterea reprezintă o delimitare. Pentru occidentali, care fiind realitatea existentă), ci de ajungere. universul desemnează o existenţă pe care o cunosc, În descrierea treptelor de ascensiune spirituală, pentru orientali, o existenţă pe care o trăiesc. găsim o viziune personală asupra lumii. Ne naştem în Structura esenţei realităţii există realmente. O formă lumea reală şi tindem spre cea virtuală. Cauzalitatea de natură structurală e şi conceptul care desemnează ştiinţifică nu dă explicaţii ale fenomenelor, ci stabileşte o clasă de obiecte. Esenţa realităţii, după Nae Ionescu, numai succesiunea lor. Singura cauzalitate adevărată nu e materia, ci un principiu structural de natura spiritu- este de la creator la creaţie, cauzalitatea simbolică. Prin lui. creaţie, afirmăm existenţa altei lumi decât cea actuală. Evenimentele se organizează în structuri care sunt În această lume virtuală există toate posibilităţile. Con- forme fixe răspunzând principiului identităţii. ceptul reprezintă o existenţă funcţională, un semn şi o Nu putem cunoaşte decât aceste forme fixe, lege pentru o categorie de elemente. aproape abstracte, cum sunt: obiectul, conceptul, legi- Fiinţa nu e gen nici calitate a unui obiect, ea nu se cul, logicul. Aceste aspecte structurează realitatea, dar poate deduce din existenţa unei idei şi nici pe calea creează o lume intermediară între cea reală şi virtuală. analitică a enumeraţiei notelor ei constitutive, pentru că Judecata nu stabileşte o legătură între palierele lo- între acestea nu poate figura existenţa. Dacă universul gice, ci surprinde un tot unitar care există indisolubil şi există, trebuie să aibă o cauză care este Dumnezeu sau pe care-l redă prin cuvinte. Urmându-l pe Aristotel, me- un creator de la care emerge creaţia. Sub această titu- tafizica apuseană afirmă că orice judecată se poate latură, Dumnezeu reprezintă începutul devenirii şi ar fi transforma într-una de predicţie, clădindu-se pe „este”, contradictoriu să ne întrebăm care e cauza existenţei ceea ce falsifică existenţa, creând identitate între cei doi sale, pentru că el e cauza primă. termeni ai raţionamentului. Exemplu: cercul este pătrat, Esenţa metafizicii este staticismul dincolo de schim- din care deducem cerc = pătrat, ceea ce este absurd. bări. Uniformitatea nu e decât o identitate în timp. Re- Inseparabilitatea lumilor reale şi virtuale petarea însă este aproximaţie, o identitate proiectată în Generalul nu se poate clădi decât pe momente par- spaţiu şi timp, cu schimbarea şi altor coordonate faţă ticulare, care sunt determinările sale, legice. Generalul de uniformitate. Legea este un constant de comportare e virtualul, individualul e actualul, aceste aspecte nu se care trebuie să ţină seama de realitate. Norma este o pot separa. Nu putem cunoaşte individualul decât ge- răsfrângere a legii, o schemă a realităţii. Toată cunoaş- neralul din virtual, deci trebuie să depăşim această lume terea noastră forţează realitatea să intre în anumite ti- pentru a ne găsi echilibrul. Virtualul, adică ceea ce este pare. Nu avem motive să deosebim obiectele de nemanifestat/înainte de creaţie, reprezintă posibilitatea evenimente şi conceptele de legi. de realizare a realului. Impresiile se pot petrece în succesiune sau în co- Cunoştinţele noastre sunt rodul intuiţiei, şi se trans- existenţă, primele dau legi, celelalte lucruri. Obiectul formă în limbaj inteligibil, apoi logic şi în ultimă instanţă desemnează tot ce poate fi cunoscut şi judecat, lucrul discursiv metafizic. se subsumează categoriei obiectului, dar nu o epui- Metafizica, după Nae Ionescu, încearcă să pună su- zează, cu toate că se supune şi el principiului identităţii. biectul în acord cu întreaga realitate trăită. Filosofia re- Lucrul este purtător, calitatea este purtată. Lucrul este prezintă „deformarea realităţii sensibile şi a încerca s-o coborârea obiectului în istorie (în spaţiu şi timp). Con- pui de acord cu tine însuţi, a-ţi proiecta structura ta spi- stantele ontologice se numesc substanţe. Substanţa se rituală asupra întregului cosmos”. Din această cauză, cauzează pe sine şi nu trebuie demonstrată existenţa 74 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu universului este gând, spirit. Conceptul universului, după părerea profesorului Nae Ionescu cuprinde următoarele componente: 1. o lume din afară; 2. subiectul cunoscător; 3. posibilitatea legăturii lumilor externe şi subiective; 4. conceptul unei lumi care depăşeşte obiectele spre esenţe; 5. concepţia lumii reale care suprimă opoziţia su- biect-obiect. Mistică, magie, logică Practica mistică, încă de acum 500-600 de ani, do- vedeşte precumpănirea factorului sentimental în viaţa sufletească, concluzie la care a ajuns psihanaliza abia în secolul XX. Vitalismul lui Nietzsche şi Bergson repun mistica în drepturile ei. Heraclit conchidea că totul curge, dar din- colo de curgere stă ceva fix. Instrumentul de cunoaştere mistică este iubirea. Iubirea creştină nu e interpretată corect ca act de caritate, ci trebuie să fie înţelegere, să ieşi din tine şi să te identifici cu problemele aproapelui tău. Misticul vizează depăşirea persoanei noastre prin iu- bire, magicul – prin potenţare şi confiscarea realităţii ex- terioare pentru persoana sa. Magia crede că în cosmos Autoportret, tuş sunt puteri nevăzute (lumina astrală) şi relaţii între fe- nomene altele decât cauzale. Prin încordarea voinţei ei. Substanţa există în mod real, nu logic. Substanţa re- putem trece dincolo de lumea reală la cea astrală. Tau- prezintă lucrul trecut în obiect şi apoi în absolut. maturgii/magicienii vindecă prin sugestie şi autosuge- Problema adevărului rezultă din faptul că în conşti- stie (de multe ori când îţi pierzi voinţa te îmbolnăveşti, inţă se produce o creaţie nu din ea însăşi, ci din afara sănătatea e o formă de echilibru). Magicul are aici o ca- ei (din lumea obiectivă). Idealismul nu poate pune pro- litate, întărirea voinţei în scopul cunoaşterii. Egocentris- blema adevărului şi falsului pentru că universul ei este mul e magic, teocentrismul e mistic. numai cunoştinţă. Fiind şi logician, pentru Nae Ionescu Alchimia magică e la sorgintea ştiinţei moderne. Al- „adevărul şi falsul înseamnă pur şi simplu corespon- chimia e transcendentalistă, magia – demiurgică. denţa între cunoştinţă şi obiectul exterior ei” – ceea ce Occidentul, magic şi demiurgic, s-a clădit pe dreptul este arhicunoscut. roman voluntarist şi panteist, izbucnit în Renaştere. Generalul şi virtualul sunt inseparabile, nu putem cu- Misticul urmăreşte identificarea individului cu abso- noaşte decât generalul, prin individual. lutul care trebuie să existe real. Dacă Dumnezeu nu Pentru religie, mântuirea înseamnă contopirea omu- există, mistica îşi pierde obiectul. Misticul cunoaşte ca lui cu Dumnezeu prin iubire, pentru metafizică repre- şi metafizicianul prin trăire, experienţa sa depăşeşte zintă contopirea individualului cu generalul. Iubirea este graniţele limbajului. Logica procedează după scop, mis- pregătirea noastră de a deveni altceva decât ceea ce tica după un resort lăuntric, nu poate să nu-l caute pe suntem. Înseamnă să ne uităm pe noi înşine şi să ne Dumnezeu. contopim cu fiinţa iubită, la modul spiritual. Calea intuitivă aparţine misticii, cea dialectică, logi- Ce se întâmplă în ordinea şi conexiunea lucrurilor cii. nu se întâmplă în lumea ideilor. În toate religiile emanatiste, omul are conştiinţa in- Realitatea metafizică este lumea virtuală, între real feriorităţii (pesimism). Dumnezeu a vrut ca omul să pă- şi virtual există raport de cauzalitate simbolică, de la cătuiască din moment ce El ştie tot. „Deus” are aceeaşi creator la creaţie. Cunoaşterea metafizică cuprinde trei rădăcină în latină ca „dies”, care înseamnă lumină. trepte de existenţă: virtualul, actualul şi experienţa per- „Theos”, în greceşte, înseamnă rugăciunea prin care îl sonală, cu alte cuvinte: o existenţă de origine, una de căutăm pe Dumnezeu. realizare, una de cunoaştere. Tot ce are efect există, Panteismul e optimist şi imanentist – îl poţi găsi pe universul conţine corpuri şi întâmplări desfăşurate în Dumnezeu pretutindeni. spaţiu şi timp. Obiectele devin în univers corpuri şi lu- Trinitatea înseamnă prin Dumnezeu Tatăl – existenţa cruri, iar relaţiile, forţe. pură; prin Dumnezeu Duhul Sfânt – Dumnezeul din noi Gândul nu e forţă, ci corp, suport pentru forţă. Per- înşine, sufletul, viaţa; prin Dumnezeu Fiul – logosul de- cepţiile interne şi externe sunt una psihologiceşte, iar venit trup (dogma incarnaţiei). Trinitatea sugerează un gândul este obiect de percepţie internă. Masa şi gândul silogism: teză, antiteză, sinteză. Întruparea lui Dumne- fac parte din univers, în acelaşi fel. Substanţa ultimă a zeu prin Fiu ne dă speranţa mântuirii. Hristos a suferit, SAECULUM 5-6/2012 75 PRO eseu a murit şi a înviat după trup şi este cel mai frumos veniri. exemplu de axis mundi. Şi metafizica încearcă să Atitudinea activă şi cea contemplativă ţin de struc- unească pământul cu cerul. tura spirituală. Cu adevărat metafizică este contempla- Sunt trei tipuri de personaje mistice: ţia eleată. Eva când a gustat mărul cunoaşterii a vrut să 1. Pelerinul (călătorul la locurile sfinte marcate în devină ca Dumnezeu şi a părăsit atitudinea contempla- geografia sacră); tivă, dar munca e suferinţă, pentru că se produce prin 2. Mirele care se apropie de Dumnezeu prin iubirea consum de energie şi de materie. Dumnezeu creează pur spirituală (nunta mistică). Iubirea trupească e efe- fără consum de substanţă. Dumnezeu a pedepsit omul meră. Taina nunţii reprezintă o sinteză spirituală între ca să fie după putinţele sale, dar omul a vrut să fie Dum- cei doi soţi, rezultând o singură fiinţă, alta decât fiecare nezeu, însă nu a reuşit decât după puterile sale ome- dintre ele. Treptele mirelui mistic sunt: logodna – dorinţa neşti. Mântuirea înseamnă să ne depăşim fie prin de a-l căuta pe Dumnezeu; nunta – sufletul îl cunoaşte muncă, fie prin contemplaţie. Poziţia creatoare este pe Dumnezeu; contopirea – pierderea sufletului în panteistă, cea contemplativă, sfinţenie. Fiecare comu- Dumnezeu. nitate umană are pe Dumnezeu în viziune proprie. 3. Sfântul reprezintă tipul mistic cel mai primejdios Concluzii întrucât e ameninţat cu pierzania, crezând că poate de- Din cursurile de metafizică susţinute de profesorul veni Dumnezeu ducând o viaţă ascetică şi pură. Nae Ionescu, putem schiţa o viziune asupra lumii. Întâi Păcatul de orgoliu e un mare păcat, mai bine să fii există lumea virtuală din care a rezultat lumea reală. umil şi slab. Între acestea se construieşte eşafodajul cunoaşterii. Negarea metafizicii Faptul primar e existenţa, trăirea. Omul sesizează Pozitivismul secolelor XIX şi XX (al cărui părinte mo- faptul că există şi apoi cunoaşte. Existenţa reală se des- dern a fost Auguste Comte) ierarhizează cunoaşterea făşoară în spaţiu şi timp, cea virtuală este dincolo de pe trei trepte: religioasă, metafizică, pozitivistă – negând acestea. Lumea reală este a individualului (lucruri/cor- astfel importanţa metafizicii. La fel, Immanuel Kant sta- puri şi evenimente). Există principii de structurare a bileşte trei facultăţi psihice cărora le corespund trei fa- acestora. În lumea cunoaşterii există obiecte, concepte, cultăţi de cunoaştere: sensibilităţii îi corespunde legi care şi ele sunt în afara spaţiului şi timpului. În cunoştinţa matematică; intelectului – cunoştinţa, iar fi- lumea virtuală există generalul. În existenţă şi în cu- zicii şi raţiunii – cunoştinţa metafizică. Primele două cu- noaştere, lumea reală şi cea virtuală (cea obiectivă şi noştinţe sunt sigure, ultima nesigură. cea subiectivă) se contopesc. Limbajul obişnuit se pe- Scolastica, asumându-l pe Aristotel, considera me- trece în spaţiu şi timp, dar există un limbaj simbolic pen- tafizica drept o surată mai mică. tru esenţa realităţii. Cauzalitatea adevărată este tot simbolică, de la creator la creaţie. Între lumea virtuală Justificarea metafizicii şi cea reală există acest raport. Metafizica descoperă legi nu ale realităţii, ci a ceea Metafizica se aseamănă cu religia numai în faptul că ce ar trebui să fie, virtualul conceptelor şi postulatelor ambele caută absolutul. Religia prin iubire, metafizica spre care tinde universul. prin gândire. Mântuirea în creştinism se face prin intra- Concretul e unic, stă sub principiul individuaţiei. rea în paradisul ceresc, după exemplul Fiului, în istoria Conceptul reprezintă legea unei categorii de obiecte. metafizicii prin creaţie (calea Occidentului) şi contem- Metafizica este în afara spaţiului şi timpului, ştiinţa în plaţie (calea Orientului). Profesorul Nae Ionescu este spaţiu şi timp. Ştiinţa se cere experimentată, e o metodă de părere că adevărata metafizică se realizează prin din afară spre înăuntru, metafizica trăită este orientată contemplaţie. Şi era convins că metafizica românească dinăuntru spre în afară, e problema fiinţei – ştiinţa ab- încă nu şi-a spus cuvântul. solutului. Metafizica porneşte de la nevoia de echilibru a omului în univers. Dacă metafizica există, tocmai aceasta reprezintă justificarea ei. Unitatea lumii este reală. Omul nu e ceva gata făcut, ci se face continuu. Viaţa este materie însufleţită. Im- presia nu se produce izolat, ci se înglobează ca sens într-o unitate organică superioară (schema de organi- zare eternă). Structurile reprezintă în lumea realului ceva similar cu ceea ce sunt conceptele în lumea lo- gică. Pentru ca inducţia logică să funcţioneze, conceptul trebuie să preexiste. Occidentalul caută formule metafizice dinamice, orientalul, statice. E opoziţia dintre eleaţi şi heraclitieni. Totul se întâmplă în devenire, dar ceea ce cunoaş- tem sunt stările fixe pe care noi le decupăm din această curgere. Devenirea este continuă, cunoaşterea – dis- continuă. Şi pentru Bergson, realitatea sensibilă este în mişcare, devenire, iar logica este încadrarea acestei de- Evoluţie fitozoomorfă, tehnică mixtă 76 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Ionel Popa

TOPOSUL RĂZBOIULUI

Păstrând criteriul tematic, în acest segment al capi- ca apoi să-şi transfigureze experienţa în text literar, însă tolului grupăm textele lui Liviu Rebreanu inspirate de l-a trăit din plin, în plan moral şi psihologic, iar, dacă ne război, ca eveniment istoric-politic cu urmări grave în referim doar la Catastrofa, l-a trăit în prelungirea, fictivă, plan moral şi psihologic. probabilă a destinului său, dacă ar fi rămas în Transil- Sintetizând păreri anterioare, Elisabeta Lasconi vania înstrăinată şi nu trecea, în 1909, în ţară. Prozele afirmă: „Războiul apare ca un supratopos al prozei despre război nu sunt rezultatul direct al frontului, şi nici, scurte. Iar faptul se explică biografic: e o experienţă ho- exclusiv, al livrescului, ci al unei imaginaţii creatoare tărâtoare pentru Rebreanu, ale cărui tribulaţii au inclus provocate de o realitate, care a lucrat şi asupra conşti- încarcerări, refugiu, acuzaţii de trădare şi spionaj. În inţei sale de scriitor. plus, viaţa militară, mai mult decât cea a satului sau a Înainte de a trece la comentarea celor trei nuvele Capitalei, i-a marcat un mare număr de ani, adică chiar care au hotărât definitiv valoarea şi importanţa prozei acei ani de formare a unei personalităţi. Războiul a în- scurte a scriitorului în istoria prozei româneşti, să arun- semnat şi pierderea a trei fraţi: cea mai tragică dintre căm o privire asupra textelor anterioare, care se inte- toate, a sublocotenentului Emil Rebreanu, scriitorul o şi grează acestui topos literar: Războiul (1913), Războiul anticipase în plan ficţional, căci a început să scrie Pă- – însemnările unui sublocotenent (1914), Vremuri răz- durea spânzuraţilor înainte să afle ceva despre dezer- boinice (1914). Aceste trei schiţe, dincolo de „temă”, tarea şi execuţia prin ştreang a fratelui său. Abia cu sunt unite subteran de modelul scriptural – Caragiale şi aceste nuvele, «zestrea» adusă din Ardeal e valorificată de caracterul lor de repetiţie generală pentru textele ce până la nivelul capodoperei şi mai mult problematica, urmează pe această temă. personajele respiră alt aer, amintesc de spiritul Europei Războiul („Rampa”, 1913, postum în vol. din 1959) Centrale.” (1) Personal, n-aş fi de acord cu aceste idei. este o schiţă satirică la adresa amatorismului şi super- Mai întâi, o precizare generală: dna Lasconi se referă ficialităţii cu care persoanele particulare (oficialităţile?!) (tacit) la Catastrofa şi Calvarul (şi în prelungire la Pă- tratează războiul (punctul de plecare este războiul bal- durea spânzuraţilor), ignorând celelalte proze ante- canic). Sceneta prezintă două personaje generice, Spâ- rioare; iar „încarcerările” din 1910 nu au de-a face cu nul şi Bărbosul, care încearcă să descifreze războiul (2). Contraargumentele sunt: 1. Războiul de- comun icatele de război din „Ediţia specială”. Comicul vine „element biografic”, sursă pentru operă numai după din schimbul de păreri nu este atât rezultatul contrastu- 1914 şi este fructificat literar doar în Calvarul; 2. Dacă lui dintre realitate şi naivitatea celor doi, cât din carac- ne raportăm cantitativ la biografia scriitorului nu putem terul nărod al explicaţiilor. Spânul, aflat în impas cu afirma, fără a clipi din ochi, că viaţa militară, mai mult explicaţiile adresate Bărbosului, care este incapabil să decât a satului sau a Capitalei, i-a marcat un mare priceapă ceva, decretează: „războiul nu se face ca să-l număr de ani. Şcoala militară de la Sopron şi studiile de priceapă nerozii”. Cu îndreptăţire s-a remarcat că la Academia Militară din Budapesta, mai apoi, serviciul schimbul de opinii dintre personajele lui Rebreanu militar în garnizoana din Gyula acoperă doar 8 ani aminteşte de aprinsele dezbateri politice dintre cele- (1900-1908). Timpul trăit acasă este de 15 ani (1885- brele personaje caragialiene: Mache, Lache, conu’ Leo- 1900); aceştia sunt hotărâtori pentru formarea sensibi- nida şi consoarta sa Efimiţa… lităţii viitorului scriitor (desigur, nu ignorăm ceea ce Războiul – însemnările unui sublocotenent („Uni- urmează); iar anii petrecuţi la oraş (Bucureşti) nu sunt versul literar”, 1914, publicat postum în vol. din 1959) decât… 35 (1909-1944); 3. Moartea fraţilor pe front sur- este primul text al lui Rebreanu inspirat de Primul Răz- vine după 1914 – primele texte pe tema războiului sunt boi, personaj fiind, aici, un român transilvănean, ofiţer din 1913-1914; 4. Exceptând unele aspecte (totuşi nu în armata cezaro-crăiască. Ca formă literară, textul este hotărâtoare) din Catastrofa, cele trei nuvele nu au de-a un jurnal. Pentru a se menţine în limitele obiectivităţii şi face prin nimic cu „spiritul Europei Centrale” (Mitteleu- verosimilităţii, scriitorul apelează la vechiul şi universalul ropa), toposul Imperiului fiind prezent strict geografic. truc al manuscrisului găsit/transmis. Ca element de con- În paranteză: spiritul Mitteleuropei este de găsit mult strucţie narativă mai e de remarcat folosirea naraţiunii mai târziu, mult după 1920, în opera scriitorilor de dife- în ramă, dar cu menţiunea că este o ramă neînchisă – rite etnii, dar de limbă germană din fostul Imperiu, năs- jurnalul ca specie nici nu îngăduie închiderea. Autorul cuţi sau crescuţi şi educaţi în Viena (Robert Musil, jurnalului (pers. I singular) „şi-a însemnat pe apucate Stefan Zweig, Hermann Broch, Josef Roth), dar nicide- clipele petrecute în faţa duşmanului într-un caiet cu cum la un român, fie el şi Liviu Rebreanu. În concluzie, scoarţa neagră”. Fiind rănit, spitalizat în Transilvania, acesta n-a participat la război în calitate de combatant, este vizitat de un ziarist căruia îi încredinţează jurnalul SAECULUM 5-6/2012 77 PRO eseu cu permisiunea publicării. Textul rebrenian rămâne în cită? Fireşte, la Paris. Acolo e sigur că se înzdreveneşte atenţie prin câteva aspecte: 1. După cum deja am afir- cât baţi din palme. Ba chiar sigur că acolo nici nu s-ar fi mat, este primul text inspirat de Primul Război, care an- îmbolnăvit.” Operaţia „l-a costat scump, dar face”. Je- ticipează ulterioarele realizări prozastice pe această nică e un David Pop… în pruncie: „«A înnebunit bărbie- temă. 2. Prin formula narativă inedită a jurnalului, care rul, […]. Dar, ce sunt ei, să-mi expun viaţa de dragul nu implică în structura narativă a textului câteva elemente ştiu cui?... Şi, chiar dacă aş merge la război, aş merge aparte în raport cu tonul general al prozelor scurte ale cu ţara mea şi poate la partea sedentară […]»” scriitorului: scrierea la persoana întâi; subiectivitatea; Cele trei schiţe comentate, cu toate părţile lor bune, povestirea în ramă care treptat, mai ales în romane, se rămân doar documente ale creaţiei, ilustrând modul în metamorfozează în celebra şi unica simetrie, „începu- care tânărul Rebreanu a ştiut să folosească creator mo- tul” – „sfârşitul”; 3. Textul furnizează forma primară a delul. ceea ce în perioada interbelică Mircea Eliade şi Camil Păduchii este un text scris, având în vedere crono- Petrescu vor teoretiza sub conceptul de autenticitate: topul, în anii 1917-1918. Cu acest titlu, povestirea tre- „Aici am să-mi însemnez tot ce voi vedea şi ce mi se va buia să facă parte dintr-un proiectat volum de nuvele şi întâmpla în război”; 4. Jurnalul de front al sublocotenen- povestiri. Mai există o variantă manuscrisă cu titlul tului este scheletul epic pe care, foarte curând, Re- „Eroul”. Povestirea este publicată pentru prima oară în breanu va construi nuvela Hora morţii. Liviu Rebreanu, Opere, 2, 1968. Vremuri războinice („Universul literar”, 1914, publi- Naraţiunea, modestă, descrie naşterea şi evolu- cată postum în vol. din 1959), în anecdotica ei modestă, ţia unei obsesii: frica de păduchi, fundalul fiind mi- este o satiră la adresa unor defecte caracteriale ale ro- zeriile pricinuite de război. Cronotopul povestirii este mânului: snobismul, desconsiderarea a tot ceea ce este Iaşul din timpul retragerii. Ca şi în alte texte, autorul sur- naţional, nepăsarea, lipsa implicării civice, hedonismul prinde naşterea obsesiei pornind de la notarea unui exagerat. Pe scurt, schiţa conţine următoare „poveste”. amănunt banal. La despărţirea de pe peronul gării, între Bogătaşul Ilie Manea, bolnav de apendicită, vrea să fie căpitanul Turcoma, care pleacă acasă în permisie, şi operat numai de doctorii celebri de la Paris. La Paris sublocotenentul Cojocel are loc următorul schimb de este însoţit de iubitoarea sa progenitură, Jenică, „un flă- vorbe: „– Ei, acum te las, zice Cojocel, strângându-i cău voinic, frumos, de vreo douăzeci şi cinci de ani”, cu mâna cu căldură. Mergi sănătos! Dar ia seama să nu alte cuvinte o întrupare a bărbăţiei şi a frumuseţii mas- te mănânce păduchii, c-am auzit că bântuie cumplit.” culine. Înainte de a se întoarce acasă, Jenică face o Pentru moment, uită vorbele camaradului, dar, aflat în plimbare pe bulevard pentru a cunoaşte Parisul. Spre trenul… păduchioşilor, dintr-odată îşi aduce aminte cu mirarea sa, are parte de câteva surprize neplăcute. Băr- „intensitate” de vorbele lui Cojocel şi, zâmbind, îi veniră bierul îl întâmpină supărat. Întrebat, acesta răspunde, în minte toate veştile ce le aduceau din ţară oamenii, fără diplomaţii: „– Nu sunt supărat, domnule! […] Mă mir că pretutindeni bântuie molima păduchilor. „Or fi multe numai că un bărbat voinic ca dumneavoastră poate să exagerări, se gândi dânsul”, dar gândul la păduchi, aso- stea acasă când ţara e în primejdie…” Considerându-l ciat cu imagini din tranşee cu soldaţii care vânează suspect, un gardist îl conduce la secţie. Eliberat îşi reia toată ziua păduchii, pune stăpânire pe el, provocându-i flanarea şi costată că femeile pariziene, cărora le adevărate halucinaţii: „simţea pe tot corpul ca şi când „aruncă privi drăgăstoase”, se uită la dânsul cu scârbă, i-ar furnica ceva, sute şi mii de lighioane. Nu voia să le iar una îl apostrofează: „Ce tip nesimţit. E cât un munte, dea importanţă şi totuşi senzaţia rămânea”. În tren şi se plimbă aici, în loc să meargă la oaste!” E semnifi- vedea numai oameni care „se păducheau”. Ajuns în cativ, moral, contrastul dintre comportamentul şi gândi- gara Iaşi, imaginea de mizerie îi provoacă o „frică stra- rea lui Jenică şi atitudinea parizienilor aflaţi în război cu nie”. Acasă, după bucuria revederii cu părinţii, mama, duşmanul. Jenică îşi pierde „cheful” şi îşi zice: „Nu mai printre lacrimi, îi spune: „– Ne mănâncă păduchii […] e de trăit în Paris”. Degrabă, Jenică şi părintele său se Ne prăpădesc şi ne omoară…” Aflat în odaia sa, pe care întorc acasă. Într-o zi, „între un şvarţ dulce şi o dulceaţă o găseşte aşa cum o lăsase la plecare pe front, „îl cu- amară”, Jenică povesteşte cu însufleţire amicilor o mică prinse brusc o groază de moarte”. Avea senzaţia că anecdotă din „Parisul militarizat”. Finalul e memorabil peste tot vede păduchi. Teama de păduchi devine ha- prin atingerea punctului culminant al satirei anunţate lucinantă. În această stare părăseşte casa cu gândul chiar de titlu. de a merge la Dina, fata pe care o iubea. În curte, or- Ca şi schiţa Războiul, şi aceasta ne proiectează în donanţa, care îi curăţa uniforma, îl întâmpină: „– Trăiţi plin prezent. Să fie vorba de intuiţie sau de adevărul don’ căpitan, am găsit destule lighioane”. Total bulver- vorbei „nimic nou sub soarele”… nostru?! Să recitim câ- sat, pleacă în oraşul „care doarme ca un bolnav, teva fraze din partea de început a textului: „Domnul Ilie de-abia respirând.” Manea, pe lângă apendicita cu pricina, mai are câteva Dincolo de nivelul modest al poveştii în sine, putem milioane de lei şi un fecior la care ţine ca la ochii din identifica câteva aspecte demne de a fi reţinute: modul cap. Toate astea însă nu-l pot scuti de operaţie”; „Doc- de analiză a unei obsesii şi finalul demn de o proză mo- torii noştri sunt printre cei mai buni din lume. Toată dernă şi, nu în ultimul rând, putem spune că Rebreanu lumea o recunoaşte, afară de românii, bine înţeles […] are … o viziune prekafkiană, lumea lui s-a metamorfo- cei bogaţi”. Ilie Manea „când tuşeşte aleargă la Viena zat într-o lume a păduchilor!! […]. Unde să se ducă deci pentru operaţie de apendi- În Hora morţii (vol. Golanii, 1916), Ion Haramu şi 78 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu Boroiu, rivali în iubire, sunt camarazi pe front. Rivalita- conservare, dar, pentru Haramu, frica de moartea so- tea lor este veche. Boroiu este recrutat în armata Împă- cială este mai mare decât frica de moartea fizică. El nu ratului. La plecare, Ileana, fata pe care o iubea, îi concepe să fie deposedat de ceea ce are: moşia şi promite că îl va aştepta. Lăsat la vatră, Boroiu găseşte Ileana. Această teamă s-a „clădit strat cu strat odată cu pe Ileana măritată cu Ion Haramu, feciorul bogătanului creşterea averii moştenită sau dobândită” (3). Ileana satului. După o primă izbucnire de mânie („Când a face parte din averea dobândită. Războiul este împre- văzut-o, Boroiu aşa, într-o dimineaţă pe uliţa cea mare, jurarea care dezvăluie cauzele ascunse ale spaimei de a scuipat-o în obraz.”), află că nu-i ea de vină; a fost si- moarte. Rănit în picior, Haramu „se confesează” lui Bo- lită da tatăl ei să meargă după cine nu-i era drag. A roiu: „– Ori cu un picior, ori cu două, numai să trăieşti!... venit porunca Împăratului ca bărbaţii să pornească la Am nevastă, moşie, copii…” Ironia sorţii! Nu-şi termină război. La plecarea pe front, întrebându-l pe Boroiu bine gândul-dorinţă că un glonţ îi ia ce avea mai scump: dacă a iertat-o, Ileana îi cere să aibă grijă de Ionică, să viaţa! nu-i rămână copiii fără tată. Boroiu nu-i promite, ci doar Boroiu pare o fire mai tare. El speră (se amăgeşte) îi zice: „– O fi cum o vrea Dumnezeu, Ileano!...” Ha- că glonţul îl va ocoli. Neavând ce pierde (nu are moşie, ramu şi Boroiu, după ce trec prin momente dramatice, nevastă), Boroiu desfide moartea, sfidează frica prin vor fi răpuşi de gloanţele războiului, mai întâi Ionică, pe curaj. Pentru camarazi are numai cuvinte de încurajare, care, rănit fiind, Boroiu îl cară în spate, apoi el. dar vocea şi câte un gest dezvăluie că şi el e stăpânit Conflictul nuvelei, deja prezent în prozele scriitorului, de nelinişte. Personajul trăieşte un vălmăşag de senti- este cel dintre flăcăul sărac şi cel bogat, care iubesc mente. Starea lui de tensiune vine şi din permanenta aceeaşi fată frumoasă, dar săracă. Fata săracă este oscilaţie între posibilitatea răzbunării (indirecte) şi soli- obligată să ia de bărbat pe cel care nu-i e drag. Por- daritatea umană într-o situaţie limită. La plecarea pe nindu-se de la similitudinea conflictului şi a situaţiei so- front, la ruga Ilenei, el răspunde sibilic: „O fi cum o vrea ciale a personajelor, Hora morţii este considerată o Dumnezeu, Ileano!” În fond, Boroiu nu-i promite nimic. „replică” la nuvela Răfuiala. Tiparul conflictual este ace- Lui Haramu, care se arată înspăimântat de moarte, îi laşi, dar parametrii epici diferiţi conduc spre alte semni- spune, tot în doi peri: „– De moarte să nu-ţi fie frică, Io- ficaţii. Scriitorul este interesat de posibilul nică!... Moare cui i-e scris să moară!” Pentru Boroiu, po- comportament al personajelor rivale, prinse într-o ecua- sibila cădere a lui Haramu pe front ar fi o pedeapsă ţie existenţială limită: războiul, confruntarea cu moar- divină pentru răul făcut, care i-a distrus viaţa. Gândul tea. acesta îi hrăneşte speranţa că, întors acasă, va putea Nuvela începe cu intrarea directă în subiect, cu ima - relua viaţa alături de femeia iubită. Pentru moment, ginea lui Ion Haramu, care, încremenit de o „spaimă omenia este mai puternică. Atunci când Haramu este cruntă”, zace: „Două zile şi două nopţi Ion Haramu nu rănit, Boroiu nu-l părăseşte şi, în retragerea din faţa s-a clintit din colţul vagonului (s.n., IP). Ghemuit pe ra- duşmanului, îl cară în spate. Dar, amintindu-şi de cele niţă, strângând puşca în braţe, stă îngândurat şi poso- ce i-a făcut Ionică, îşi zice în gând: „că tare-i prost de morât, cu capul în pământ […] Suflă greu ca un dobitoc cară în spate pe cel ce i-a mâncat norocul”. Iar atunci bolnav”. Şi bolboroseşte în neştire: „– Am să mor în bă- când constată că Haramu e mort, îşi zice în sinea sa: tălie… Am să mor… Mor.” În contrast cu această ima - „Te-a bătut Dumnezeu, Ioane, pentru că mi-ai zdrobit gine statică şi surdă, urmează o serie de imagini viaţa şi pe-a Ilenei”. Citindu-i gândurile, naratorul co- auditive: „trenul uruie”, „roţile scârţâie asurzitor”, „loco- mentează, după părerea mea în plus: „Îşi face cruce motivele pufnesc ca nişte balauri”. Acestea se ames- încet, de trei ori. E mulţumit cum a dorit el aşa s-a în- tecă „jalnic” cu chiotele şi cântecele ostaşilor „ca tâmplat. De acum Ileana iar e slobodă. Se vede bine că behăitul unei turme de oi dusă la zalhana”. Toate sunt am fost ursiţi unul altuia”. Ironie a destinului sau teză realităţi create de starea tensionată a soldaţilor, pe care morală ca şi în cazul lui Haramu?! Nu-şi termină bine trenul (luntrea lui Caron) îi duce pe front, spre întâlnirea gândul, că şi el este secerat de gloanţe. Frământările cu moartea. Această tehnică a opoziţiilor hiperbolizante între trăiri puternice total opuse supun personajul unei ne duce cu gândul spre expresionism. tensiuni permanente. Scriitorul nu s-a lăsat tentat de re- Lumea nuvelei stă sub semnul spaimei de moarte. zolvarea maniheistă a vrăjmăşiei dintre Boroiu şi Ha- Dar nici Haramu, nici Boroiu nu trăiesc o spaimă meta- ramu. fizică, ci una cât se poate de concretă, dar diferit moti- Dincolo de dimensiunea realistă, războiul, moartea vată de fiecare. Haramu va încerca să se elibereze de celor doi pare a fi şi o pedeapsă pentru vina de a-şi fi spaima care îl stăpâneşte, fie înfruntând cât mai repede trăit viaţa greşit. Dar, coroborând destinul personajelor pe „muscali” (metaforă a morţii), fie evadând în reverie cu imaginea finală a nuvelei, putem presupune că scrii- (cu ochii deschişi retrăieşte scene domestice de acasă). torul avansează o idee filosofico-religioasă: omul este Din aceste visări este trezit de fiecare dată brutal de o jucărie a destinului. realitatea frontului. Înspăimântat de moarte, în ochii lui Hora morţii este prima nuvelă în care personajul co- Haramu totul, dar mai ales vorbele şi gesturile lui Bo- lectiv, anunţat pe ici-colo, prinde contur. Tehnica reali- roiu, primeşte/primesc proporţii halucinante. Ideea că zării lui va fi analizată într-un capitol consacrat acestei Boroiu se va răzbuna, omorându-l, pune stăpânire pe probleme. Aici, mă rezum la câteva observaţii. În primul el. rând, e de reţinut alternanţa dintre imaginea persona- Sentimentul fricii este manifestarea instinctului de jului individual şi a celui colectiv. În felul acesta, scriitorul SAECULUM 5-6/2012 79 PRO eseu îşi lărgeşte paleta posibilităţilor de sondare a sentimen- două fronturi ireconciliabile; glasul datoriei ce rezidă din tului de spaimă. Ochiul naratorului înregistrează mai statutul de cetăţean al Imperiului şi din jurământul mili- întâi un fundal (o atmosferă), pe care se proiectează tar, şi glasul pământului şi al sângelui. Ajuns în situaţia ima ginea celor două personaje individualizate. Prin ima - de a alege, protagonistul nuvelei, David Pop, se dove- ginea personajului colectiv se accentuează mesajul an- deşte incapabil să ia o decizie proprie. El aşteaptă sine tirăzboinic al nuvelei. Manifestările sonore ale soldaţilor die un mâine. Se afirmă că nuvela este „biografia” unui sunt încercări de ascundere a fricii de moartea spre om „fără însuşiri”. Cred că, mai aproape de adevăr, este care îi duce trenul. La îndemnul lui Boroiu: „– Ziceţi, fe- propoziţia: nuvela este biografia unui om fără conştiinţă, ciori!... De ce-aţi amuţit mă?”, unul dintre flăcăi exclamă: care se complace într-o minciună existenţială. Etapele „– Că bine grăieşti, Boroiule!... Cum taci, cum te cu- parcurse de personaj trasează o linie sinuoasă cu urcări prinde grijile şi dorurile…” de joasă amplitudine şi coborâri tot mai adânci, desca- Hora morţii este primul text amplu (numai Catastrofa lificante. Cele 13 capitole ale naraţiunii se succedă sus îl depăşeşte ca dimensiune scriptică şi densitate epică) şi jos faţă de un vector (orizontal!), care semnifică ne- din cadrul prozei de scurtă respiraţie. Deci, textului tre- cesitatea alegerii între datorie şi adevăr, între omul bio- buie să i se acorde atenţie şi în ceea ce priveşte arta li- logic şi omul-conştiinţă. Să urmărim treptele epice ale terară, cu atât mai mult cu cât critica postbelică catastrofei protagonistului. Cap. 1. Existenţa lui David consideră nuvela ca una dintre valorile majore ale pro- Pop până la momentul mobilizării (scriitorul foloseşte zei rebreniene. Incipitul şi exitul nuvelei se află într-o re- tehnica rezumatului – sumary); cap. 2. Primele zile ale laţie de completare. Scriitorul are instinct artistic în a concentrării, de aşteptare înfrigurată a plecării pe front. conferi textului expresivitate şi în a scoate semnificaţii Trăind în „indispoziţia” creată de „vorbăria” camarazi- din diferenţa de conţinut (şi scriptică) dintre „începutul” lor ofiţeri care „pun la cale soarta ţărilor şi a popoarelor”, şi „sfârşitul” textului narativ. Începutul aşază naraţiunea David Pop are o singură problemă: „Îşi va face datoria. în dimensiuni umane şi terestre, iar sfârşitul aduce cu Pe urmă puţin îi pasă. Dacă aşa i-a fost scris?” Acest sine o deschidere cosmică. Naraţiunea se desfăşoară mic monolog interior (o punere în abis) conţine toate da- pe două axe temporale, în ritmuri diferite: cea a timpului tele nenorocirii personajului; cap. 3. Ajuns pe front nu exterior, fizic, al evenimentelor, şi cea a timpului interior, are alt gând decât cel al datoriei, dar niciun moment psihic. O altă caracteristică a textului este alternanţa nu-şi pune întrebarea: „ce-i datoria?” Îi este frică de în- perspectivelor narative, între cea a naratorului, obiec- trebări, dar mai ales de răspunsul la care putea ajunge, tivă, şi cea subiectivă a celor două personaje. De ase- răspuns care i-ar fi relevat prăpastia; cap. 4. Naratorul menea, scriitorul ţine cumpăna dreaptă între descripţie duce mai departe analiza stărilor personajului şi dialog. Modalităţile de tehnică artistică, folosite în rea- oprindu-se asupra altor aspecte: dorul puternic de ne- lizarea atmosferei, în curgerea evenimentelor, în por- vastă şi copil nu-l scoate totuşi din obsesia datoriei: tretizarea personajelor, în analiza psihologică ne „«Întâi datoria […] şi pe urmă tihna, pacea, dragostea»”; conduc spre grafica expresionistă. cap. 5. Întâlnirea cu amicul Alexe Candele, „naţionalis- Ajungând la concluzia că Hora morţii este o creaţie tul”, cu care poartă o discuţie despre datorie. Schimbul majoră a prozei scurte a lui Rebreanu, ne întrebăm de de păreri îl tulbură prea puţim şi uită repede intrând în ce, la apariţia volumului Golanii, nuvela a fost, în gene- rutina zilei: somn, mâncare, pluton. Singura schimbare ral, ignorată, iar cele câteva aprecieri se grupează la în lumea interioară se pare a fi aceea că simte „prăpas - extreme. În timp ce Mihail Dragomirescu are numai cu- tia ameţitoare”, dar încă nu realizează în ce constă vinte de laudă, cronicarul de la „Gândirea” o consideră aceasta; cap. 6. Apare un prim „nod” în desfăşurarea o simplă naraţiune „romanţioasă”, iar cel de la „Viaţa ro- naraţiunii. După discuţia cu Alexe Candele se „insta- mânească” remarcă „pitorescul” şi „suflul poetic” fără a-l lează” în vechea atitudine. E fără vreun gând, cu „ţeasta specifica (4). Situaţia să fie un argument pentru ideea cu desăvârşire goală”. Stă cu ochii deschişi, fără să că multă vreme Liviu Rebreanu n-a avut criticul pe mă- vază, cu urechile ascuţite, fără să audă. Are loc trecerea sura sa? În încheiere, nu putem spune decât că textul de la starea de indiferenţă la cea de prostraţie. Trece nuvelei este, in nuce, un excelent scenariu de film. printr-un moment care ar fi trebuit să-l cutremure: intra- Războiul este un eveniment istoric cu consecinţe rea României în război împotriva Imperiului şi reacţia grave asupra umanităţii şi asupra individului; este o si- camarazilor ofiţeri (unguri) injurioasă la adresa români- tuaţie existenţială limită în care fiinţa umană trebuie să lor. Reacţia lui este doar afectivă şi destul de nebu- reacţioneze în numele unor principii, al unor idei. Liviu loasă. Închipuindu-şi stăpânirea românească în Rebreanu imaginează trei situaţii şi trei comportamente Transilvania se sperie că „îl bat asemenea gânduri”, „în- posibile într-un astfel de moment existenţial: spaima cepu să se gândească ce lupte grele trebuie să fie pe fiinţei în faţa morţii (Hora morţii); fiinţa fără conştiinţă acolo cu duşmanul, care a năvălit în ţară, un fior de ru- (Catastrofa); conştiinţa şi demnitatea fiinţei umane (Iţic şine îi trecu prin tot corpul, dându-şi seama că s-a bu- Ştrul, dezertor…) curat o clipă de pătrunderea oştilor duşmane pe Mă feresc să folosesc cuvântul capodoperă, dar Ca- pământul patriei.” (s.n., IP) Întrebările încep a-i da târ- tastrofa este un text tare, care te provoacă să gândeşti coale: „ce-aş face eu să fiu acolo, în faţa lor, cu mitra- asupra semnificaţiilor etice, dar şi asupra aspectelor el lierele mele”. Răspunsul e pe măsura omului fără formale. Nuvela povesteşte drama românului transilvă- conştiinţă naţională: „Bine că nu sunt acolo!... Ar fi cum- nean, ofiţer în armata cezaro-crăiască, surprins între plit… Aici ştiu că-mi fac datoria şi nu-mi pasă de 80 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu nimic...”; cap. 7. În locul clarificărilor, se „mângâie” cu ţională). Caracteristica principală a personajului este gândul că „poate va avea norocul să-l izbească şi pe el lenea. Un individ precum David Pop se înşală amarnic un glonte, să se sfârşească brusc toate gândurile şi te- că „Împăratul” şi hedonismul sunt garanţi ai fericirii in- merile.”; cap. 8. Regimentul lui este mutat pe frontul ro- dividuale şi colective. Dorinţa lui de tihnă şi abstragerea mânesc. În trenul care îl duce spre frontul din din tot ce înseamnă responsabilitate se dovedesc a fi Transilvania se întâlneşte din nou cu Candele. Singura nefaste. reacţie în urma scurtei discuţii cu acesta este: „Ce mă Din primele propoziţii ale naraţiunii, care ne infor- necăjesc zadarnic? […] Datoria-i datorie” „De ce, adică, mează despre antecedentele biografice ale protagonis- mă prăpădesc cu firea? De ce mă chinuiesc? Eu sunt tului (morale, sociale, intelectuale, afective), înţelegem de vină că trebuie să mă duc acolo? […] Dar trebuie că acesta este inapt de a deveni o fiinţă problematică. să-mi fac datoria […] Trebuie! Trebuie! Trebuie!”; De la început, David Pop s-a fixat într-o platitudine, cap. 9. Frica de a lua o decizie pe cont propriu. Luarea într-o filistină suficienţă cu urmări catastrofale pentru el. unei decizii din proprie iniţiativă este dificilă şi din cauza Interpretarea lui N. Steinhardt este atrăgătoare prin faptului că toată viaţa lui a fost hotărâtă de alţii. Are loc originalitatea ei, dar incompletă: „De la von Musil ştim întâlnirea cu amicul Emil Oprişor, care însemnă încă un despre omul fără calităţi. Rebreanu, în Catastrofa, ne pas spre catastrofă; cap. 10. Neputinţa de a lua o ho- învaţă că există şi omul fără complexe, insolită excepţie tărâre. Frica îl face să se refugieze în credinţă. Ateul su- la stringenta regulă freudiană. Care-i şi omul „fără pro- perstiţios (!) se roagă în fiecare seară ca un prunc. bleme”, „omul istoric” al lui Kierkegaard, stric existenţial, David e mort de oboseală cum nu fusese niciodată. nevizitat de impure sau sâcâitoare duhuri, ferm prins în Somnul (anticamera morţii) îi dă starea care nu-l mai cleştii somaticului şi cu desăvârşire dedat vieţii de toate obligă să gândească; cap. 11. Primele lupte pe frontul zilele. Un astfel de ins nu-i neapărat „rău” şi totuşi locul românesc; cap. 12. Încă un moment epic major. Are loc şi-l află în cadrul epifenomenelor înglobate de Hannah o răsturnare de situaţie care, pentru „conştiinţa” lui Arend sub genericul «banalitatea răului». E, tocmai, David, este imposibil de înţeles: în timpul luptelor Emil cazul lui David Pop eroul Catastrofei”(5). Acestor fru- Oprişor, care perora pentru datorie, se lasă prins prizo- moase cuvinte şi originale asociaţii le lipseşte punctul nier de către „duşmanii români”, iar Alexe Candele, „şo- pe i: personajul lui Liviu Rebreanu (creat în 1919!) ilus- vinul turbat”, a murit luptând „admirabil” trează omul fără conştiinţă (de aici izvorăsc toţi ceilalţi îmbărbătându-şi soldaţii împotriva „românilor duşmani”; „fără”), care tocmai de aceea făptuieşte răul. Dincolo de cap. 13. După aflarea veştilor despre cei doi camarazi, ecranul istoric-politic concret – Primul Război, Re- David este din nou bântuit de… somnul care îi ia toate breanu pune în nuvela sa problema relaţiei dintre fiinţa îngrijorările şi şovăirile. Se refugiază în fel şi fel de jus- biologică şi fiinţa-conştiinţă. tificări; „Soarta e afurisită. Soarta e crâncenă. Dar ce Câteva din datele biografiei personajului trebuie re- poţi face împotriva soartei?” În faţa românilor care vizuite în lumina intenţiilor scriitorului care străbat dintre atacă, David pierzând orice legătură cu realitatea nu rânduri. De exemplu, critica mereu îl epitetează pe poate decât să comande mitralierelor: „Langsam!”. David drept intelectual. Or, acesta n-a încheiat nicio Căzut într-o adevărată transă, David a murit înainte de formă de învăţământ superior, nici nu este un autodi- a fi „executat” de „fraţii” în care a tras în neştire câteva dact care să-i dea dreptul la statut de intelectual, iar ceasuri. Nici în ultima clipă nu poate gândi decât ca un şcoala de ofiţeri pentru armata cezaro-crăiască este an- neputincios, ca un laş: „«E bine că s-a sfârşit! […] Ce-mi tiintelectuală prin definiţie. Din cealaltă perspectivă so- pasă? Bine că s-a sfârşit!»” Ultimele lui cuvinte: cială, David nu este nici gospodar, el nu calcă pe „Frate… român…»” sunt mai degrabă un bocet al ne- urmele părintelui său. Este un hibrid care nu va ger- putinţei decât rugăciune de iertare. Ultimele cuvinte nu-l mina. Coroborând toate datele ante şi post mobilizării spală de păcate, de lipsa conştiinţei umane şi naţionale; referitoare la biografia personajului, putem spune că „Câţiva soldaţi se năpustiră la mitralieră, descleştară acesta nu s-a maturizat nici social, nici politic, nici trupul lui David şi-l aruncară la o parte ca o zdreanţă moral. Cel mult s-a maturizat… biologic, dar nicidecum netrebnică.” Un astfel de personaj nu putea avea parte sub aspectul conştiinţei. de un sfârşit eroic-tragic. Vitejia militară de care ar da dovadă în lupte nu este „David Pop iubea tihna.” Nu avea idealuri, nu-i plă- una autentică şi nici rezultatul unor cunoştinţe deosebite ceau întrebările. Tatăl său, ţăran harnic şi îndărătnic, de strategie şi tactică militară, ci pur şi simplu rezultatul voia să-l facă „domn”, dar lui nu i-a plăcut studiul (efor- rutinei profesionale, al unui comportament robotizat, tul de a gândi). Pentru a-şi justifica într-un fel cei şapte fără implicarea gândirii şi a conştiinţei. Dincolo de con- ani trândăviţi la universitate, se prezintă la examenul de textul imediat, este semnificativă sintagma „ţeasta ofiţer în armata Împăratului, pe care, spre uimirea lui, îl goală” folosită la adresa personajului. Una dintre trăsă- trece. Tot tatăl său îl căsătoreşte cu „fata unui protopop turile care îl caracterizează este refuzul de a dialoga cu de pe Târnave […] blândă şi supusă şi cu o zestre fru- lumea din jur şi cu sine. În viaţa social-civică din târgul muşică.” Nici după moartea bătrânului Pop, ajuns capul său se conduce după principiul „nu mă amestec”. Par- familiei, David nu se schimbă. Nevasta conduce singură ticiparea la viaţa comunităţii ca membru social şi român toată gospodăria, „capul familiei nu avea decât să mă- se reduce la participarea la balurile organizate de ro- nânce, să se plimbe şi să se îngraşe.” Hedonismul şi mâni, plătindu-şi totdeauna încincit biletul. La petrece- iluzia idilicului anihilează conştiinţa (socială, politică, na- rile ungurilor nu se duce „deoarece nevasta-sa nu ştia SAECULUM 5-6/2012 81 PRO eseu nicio iotă ungureşte […] îşi plătea însă biletul şi acolo foarte regulat, ca să fie cumpăna dreaptă”. David Pop are convingerea că românii şi ungurii convieţuiesc în pace şi bună înţelegere. Or, uită, mai degrabă nu „cu- noaşte” un adevăr istoric: „Nu trăiau românii împreună cu ceilalţi [ungurii], ci alături cu ceilalţi, ce-i drept în bună pace şi înţelegere, dar nu împreună” (Ioan Slavici). O astfel de convieţuire oricând poate furniza surprize. Ra- portat la realitatea în care vieţuieşte, David Pop este orb, surd, insensibil. Nenorocirea lui David Pop vine nu din disjuncţia dintre gând şi faptă (conf. Lucian Raicu), ci din lipsa acesteia; el nu are gânduri, nu făptuieşte din proprie iniţiativă. Până şi moartea şi-o lasă în seama al- tora. La el frica de întrebări este mai mare decât frica de moarte. Personajul lui Rebreanu e mai mult instinct al conservării persoanei biologice, decât conştiinţă. E un nevolnic, un laş în faţa vieţii, în situaţiile existenţiale în care trebuie să ia o decizie. Afectiv şi ideologic el tră- ieşte „după ureche”, nu realizează că el aparţine unui neam nerecunoscut cu adevărat în Imperiu, doar tolerat în Transilvania. Sentimentul de iubire pentru „românii duşmani” pe care îl are la un moment dat este unul ne- definit, nebulos. Dovadă: niciodată nu are ideea dezer- tării, iar în timpul luptelor pe frontul din Transilvania nu se lasă prins prizonier, ci, dimpotrivă, în neştire, ceasuri în şir seceră pe fraţii români cu mitralierele pe care le comandă. Se afirmă: „Prin intermediul lui David Pop prozatorul descrie un caz de conştiinţă” (6). Şi, acelaşi critic afirmă, contrazicându-se: „Debutul nuvelei ne prezintă biografia unui om «fără însuşiri»”. În cazul lui David Pop conşti- inţă şi însuşiri sunt sinonime. Deci, mai corectă este sin- tagma „omul fără conştiinţă”. Şi în continuare: „condiţia Transfigurarea eliberării, u.c. monotip personajului devine cu adevărat tragică în momentul în care […] este mutat pe frontul din Transilvania”(7). Tra- boiului. Se uită totuşi că în textul nuvelei nu sunt semne gicul fără conştiinţă („bună”, „rea”) este de neconceput. ale unei naturi care să pregătească această semnifica- Condiţia personajului este dramatică, o nenorocire,nu ţie. Moartea protagonistului (şi imaginea de mort) este tragică. Toată filosofia de viaţă, conştiinţa lui David Pop mai degrabă un act moral în ton ironic-dureros la adresa se reduce la: „ce-i pasă lui?”; „Ce să se încurce?” În personajului. Acel ultim paragraf, cred, e o scăpare din cazul lui nu putem vorbi de o unitate sau nonunitate partea scriitorului, dacă avem în vedere construcţia între gând, vorbă, faptă. Catastrofa (nenorocirea) lui aproape impecabilă de până aici a nuvelei. Foarte bine David Pop vine din întârzierea cu care ajunge la ade- autorul putea pune punctul final după propoziţia „[…] vărul istoric-naţional şi personal. Sfârşitul lui este răs- aruncat la o parte, ca o zdreanţă netrebnică”. Finalul nu plata pentru viaţa pe care a dus-o. Vina lui este că nu a se înscrie în obiectivitatea naratorului (scriitorului). Dar înfăptuit. Sfârşitul personajului este lipsit de orice aură putem presupune că prin ultima frază scriitorul evită te- eroico-tragică. Faţă de personajul său, scriitorul are un zismul. ton ironic, o atitudine de dezicere (conf. Lucian Raicu). Opiniile asupra nuvelei nu sunt unanime, unele sunt În această atitudine stă mesajul ideologic-etic al nuve- elogioase, altele critice. Opinia cea mai critică o are pro- lei, „teza” ei putând fi formulată astfel: iată la ce dramă fesorul clujean Ion Vlad. Acesta consideră nuvela un poate duce lipsa conştiinţei întrebătoare, indiferent de „fabricat”. El acuză construcţia silogistică a textului care starea ta socială, indiferent de etnie, religie, indiferent ar face din el o operă tezistă şi încheie cu: „Invocată de momentul istoric. Lipsa acesteia înseamnă degrada- frecvent, cred, însă, că numai legăturile existente (în rea fiinţei umane până la disoluţie. devenirea temei) cu romanul din 1922 au justificat apre- Sfârşitul nenorocirii personajului este conside- cierile elogioase adesea” (8). Profesorul nu e departe rat, în general, simbolic. Acest sfârşit ar marca întoar- de adevăr. cerea omului în sânul Naturii Mamă. „Cuibărirea” în Dincolo de elogii sau critici, întemeiate, nuvela are groapa de obuz, după „eliberarea” de obsesia datoriei câteva aspecte obligatoriu de punctat. Textul prezintă o este văzută mioritic, de unii critici. După aceiaşi exegeţi, izbândă de limbaj şi stil, care sunt perfect adecvate uni- prezenţa naturii (cosmice) ar sugera eternitatea în opo- versului şi situaţiilor evocate de nuvelă. Mai mult decât ziţie cu efemeritatea omului, şi în opoziţie cu „furia” răz- în Răfuiala, în Catastrofa găsim în embrion ceea ce am

82 SAECULUM 5-6/2012 PRO eseu numit în comentariile la Pădurea spânzuraţilor „vocile simte adierea tragicului. Subiectul are o unitate de loc, din umbra conştiinţei” (9), ca element tehnic de analiză de timp şi de acţiune. Conform filosofiei tragicului (10) psihologică specifică lui Rebreanu. „Discursul” lui Can- în nuvela lui Rebreanu există o situaţie tragică, un con- dele şi Oprişor din cadrul întâlnirilor cu David este „ma- flict tragic, un pacient tragic, un agent tragic şi un sfârşit terializarea verbală” a posibilelor frământări interioare tragic. Nuvela este o naraţiune de o simplitate decon- ale protagonistului, dacă acesta ar fi ajuns la momentul certantă, dar cu o subtilă structură compoziţională ce deciziei. devine născătoare şi purtătoare de semnificaţii. Iniţial, Prin Catastrofa, Rebreanu se dovedeşte a fi maes- nuvela a fost o naraţiune mai amplă, segmentată în trei tru în devenire în mânuirea simetriilor, a răsturnărilor de capitole corespunzătoare celor trei evenimente epice: situaţii, de analiză a obsesiei, de utilizare stilistică a drumul şi executarea ordinului; raportarea executării or- punctelor de suspensie (echivalentul celebrului „de” din dinului; atacul companiei şi „întâlnirea” ofiţerului cu Iţic Răscoala). Ritmul naraţiunii, când dinamic, când static, spânzurat. Forma, definitivă, tipărită reţine doar prima sprijină analiza psihologică care surprinde opoziţia din- parte. Toate eliminările efectuate au un triplu efect be- tre egoismul biologic şi conştiinţă. nefic: dau sobrietate, concentrare şi tensiune textului; Neîncălcând individualitatea textului, consider că în elimină posibila alunecare spre o minoră parabolă mo- nuvela Catastrofa scriitorul nu coboară în psihismul abi- ralizatoare; se depăşeşte momentul concret istoric al sal al fiinţei ca în Hora morţii şi nici nu se ridică la pute- subiectului, realizându-se astfel o deschidere spre on- rea de semnificare filosofico-morală din Iţic Ştrul, tologic (11). dezertor. În studiul său monografic, Gh. Glodeanu (12) califică Cred că scriind această nuvelă (1916, 1919) Re- nuvela drept „scenetă”, diminuându-i drastic valoarea breanu nu a ignorat un anumit mesaj ideologic-politic şi semnificaţia. Nu înţeleg ce relaţie există între nuvela naţional. lui Rebreanu şi specia dramatică „scenetă” (13). Epicul nuvelei „se reduce” la verbele mişcării (ale de- Iţic Ştrul, dezertor… („Sburătorul”, 1921; nuvela va plasării), la scurte şi frânte schimburi de vorbe şi la fi inclusă în volumele Norocul, 1921; Catastrofa, 1921; multă, multă tăcere şi multă zvârcolire interioară. Epicul Trei nuvele, 1924; Iţic Ştrul, dezertor…, 1924) este de nuvelei nu este decât „descrierea” drumului care confi- departe capodopera prozei scurte rebreniene. Practic gurează un spaţiu închis, labirintic. Cei doi camarazi cu ea se încheie acest capitol din opera lui Rebreanu. merg cu băgare de seamă printr-o tranşee şerpuită, Rezumând, subiectul nuvelei este următorul. Doi oş- până ajung la marginea pădurii „dese” şi „încâlcite”, ve- teni merg în „patrulare” pe linia frontului, printr-o tranşee cină cu o vale, iar „coasta duşmană era piezişă ca o săpată la marginea unei păduri, deasă şi încâlcită, ce râpă şi atât de aproape că închidea zarea ca un zid”; se caţără pe o coastă piezişă. Cerul e posomorât şi gata „amurgul cobora” „mohorând văzduhul”; „aşternând o să strivească pământ şi oameni. Drumul celor doi sol- ceaţă cenuşie peste albul zăpezii”. La nivelul lexicului daţi devine halucinant prin tăcerea şi singurătatea care se conturează două câmpuri semantice: cel de jos, al stăpânesc spaţiul şi pe cei doi camarazi. Dialogul lor e războiului şi cel de sus, al cerului. Cerul mohorât, gata fragmentat, întrerupt, redus de multe ori la nişte „vorbe a se surpa peste lume, este o imputare la adresa fap- în dodii” menite a sugera tensiunea personajelor şi de telor necugetate ale omului, de uitare a iubirii de oa- a prefigura răul. Căprarul Ghioagă care cunoaşte sco- meni. Toate substantivele şi verbele sunt, de regulă, pul marşului pe „pământul nimănui”, prin vorbe (voce), dublu determinate. Din rândul substantivelor sunt de re- prin priviri, gesturi provoacă lui Iţic uimire, nedumerire, ţinut: râpă, vale, şanţ; iar din rândul verbelor: iscodind, nelinişte, frică. În această stare, trăirile sale sufleteşti era morocănos, se cutremură, se zvârcoli. Descrierea, se învolburează fără putinţă de control, frica punând tipic rebreniană (topografică), are rostul, pe de o parte, treptat stăpânire pe el. Prin mintea lui Iţic trec fel şi fel de a crea un spaţiu adecvat subiectului, iar pe de altă de gânduri provocându-i stări contradictorii. După ce parte, de a exprima neliniştile şi frământările persona- străbat spaţiul dintre liniile frontului, paşii lor trasând un jelor. Peisajul e văzut expresionist, ca emanaţie a su- adevărat labirint, cei doi se opresc „lângă tulpina unui fletului personajului. Imaginea are o mare putere brad [să fie întâmplătoare alegerea?] foarte gros cu expresivă. Mersul celor doi camarazi se face într-o tă- coaja crestată şi mâzgălită de răşină.” Căprarul cere grea şi stăruitoare aproape materială. Scriitorul Ghioagă, după o tăcere apăsătoare ca lespedea unui punctează prezenţa stihială a elementelor naturii ce mormânt, îi zice lui Iţic: „– Ei, măi frate, până aici te-am intră în construcţia imaginilor vizuale şi auditive. Des- adus eu… De-aici încolo poţi să te duci singur.” Este în- cripţiile rebreniene nu sunt rubensiene, ci tensionate şi demnul de a dezerta în ideea unei posibile salvări. Iţic, unghiulare, termen de comparaţie putând fi stilul lui Van înţelegând acum scopul marşului, îngrozit şi părăsit în Gogh. noapte, se spânzură de craca bradului sub care s-au oprit. Al doilea element structural al textului este timpul. Problematica nuvelei este una etajată: nivelul con- Există în nuvelă un timp exterior, măsurabil, şi un timp cret istoric – războiul; nivelul psiho-moral (surpările in- interior al trăirilor, de asemenea, o alternanţă terioare provocate de război); nivelul psihologiei abisale prezent/trecut. Stratificarea spaţiului în aici şi acolo şi – frica; şi nivelul existenţial-ontologic. a timpului în acum şi atunci este subtil regizată de scrii- În textul nuvelei, de la prima la ultima propoziţie se tor (14). Timpul exterior este doar de câteva ore. Acesta SAECULUM 5-6/2012 83 PRO eseu e exprimat prin verbe ale mişcării în spaţiu. În ceea ce în profunzime şi în totalitate expresivitatea şi semnifica- priveşte timpul psihic, sunt de făcut două observaţii. ţia cutremurătoare a imaginii, ea nu trebuie scoasă din Personajele (Iţic, în primul rând) retrăiesc momente an- context. Imaginea asociată cu cea următoare (Iţic spân- terioare prezentului din nuvelă. Aici se încadrează zurat, în poziţie regulamentară) este o imputare adre- „amintirile de acasă” şi momentele de luptă; şi timpul sată lumii, războiului. Unde este comicul? Poate durere! psihic al neliniştii şi al fricii din prezentul nuvelei, care În multe texte critice, mai vechi şi mai noi, în mod greşit, este marcat prin verbe ce exprimă reacţii fiziologice, dar mai ales exagerat, se pune semnul egal între rea- gesturi, vocea. Scriitorul notează amănuntul pe care îl lismul dur, obiectiv, specific lui Rebreanu, şi naturalism, ridică la valoare de simbol şi metaforă. Din conjugarea între instinct şi pasiune. Naturalismul pune un accent celor două timpuri, rezultă ritmul naraţiunii. Efectul este exagerat şi intenţionat „ideologic” pe ereditate, pe latura deosebit. De la un punct încolo, lui Iţic îi e mai frică de biologică a existenţei şi pe influenţa negativă a mediului frica lui interioară decât de cea generată de participarea care duc spre fel şi fel de devieri de comportament so- la luptă. Este frica ancestrală care însoţeşte permanent cial şi moral. Realismul dur al lui Rebreanu, conform fiinţa umană. Ea ţine de condiţia ontică a omului. Frica concepţiei lui de viaţă, înseamnă exprimarea realităţii lui Iţic vine şi din condiţia lui de iudeu. Ea s-a cuibărit în aşa cum este, cu cele bune şi cu cele rele, cu aspiraţii, adâncul fiinţei, fiind latentă, războiul (situaţie limită) adu- împliniri şi neîmpliniri. În studiul său, Gh. Glodeanu când-o în stare de manifestare aproape stihială supra- scrie: „Tabloul [cu Iţic spânzurat] realizat este dur, şo- punând-o celei ontice. În analiza sa, scriitorul coboară cant, scriitorul insistând pe detalii naturaliste, puţin în- spre zonele obscure ale psihicului. El nu verbalizează tâlnite în proza vremii” (16). E drept că în proza vremii trăirile, ci le relevă prin notaţii scurte, directe, în acel stil nu întâlnim fizionomia unui spânzurat. Dar! Pentru a ob- care i-a devenit specific, prin care pagina lui este recu- ţine expresivitatea şi implicit semnificaţia, literar scriito- noscută. Sunt surprinse cu acuitate trecerile de la sta- rul trebuia să noteze: „Ochii lui umflaţi şi ieşiţi din orbite rea tensionată şi interogativă la cea de speranţă şi priveau” (sic!), „faţa învineţită”. Aceasta este imaginea invers. Meritul lui Rebreanu constă în aceea că nu in- reală a unui spânzurat, nimic adăugat în plus din plă- sistă asupra condiţiei de evreu a lui Iţic şi nu-i justifică cerea de a „fotografia” un spânzurat. frica doar prin ea. În nuvelă există secvenţe care evocă Fără doar şi poate, Iţic Ştrul, dezertor… este o ca- relaţia de omenie şi prietenie dintre românul Ghioagă şi podoperă. Nuvela lui Rebreanu este mult superioară evreul Iţic în viaţa normală, de pace. Războiul deterio- multor texte din literatura universală pe această temă rează relaţia umană şi îi pune pe cei doi într-o situaţie considerate cel puţin realizări majore. Textul lui Re- limită. În acest sens este semnificativ portretul moral al breanu nu trebuie să lipsească din nicio antologie te- lui Ghioagă. În viaţa civilă de pace e plin de voie bună, matică din literatura universală. sociabil, cu poftă de vorbă, prietenos, înţelegător cu cel de lângă el. În noua situaţie şi-a pierdut voia bună şi Note plăcerea vorbei, a devenit tăcut, ursuz. Dar toate astea 1. Elisabeta Lasconi, „Postfaţă” la Liviu Rebreanu, Nuvele, nu înseamnă că românul Ghioagă şi-a schimbat con- Ed. 100+1 Gramar, 1999. cepţia de viaţă. Noile stări ale personajului sunt expre- 2. N. Gheran, Tînărul Rebreanu, Ed. Albatros, 1986 şi Re- breanu – amiaza unei vieţi, Ed. Albatros, 1989. sia luptei interioare, dureroase, dintre datoria executării 3. N. Gheran, Tînărul Rebreanu, p. 356. unui ordin (a depus un jurământ militar, e vreme de răz- 4. N. Gheran, Note şi comentarii, la Liviu Rebreanu, boi) şi refuzul crimei, dorinţa de a rămâne om. Ghioagă Opere, 2, 1968. va respecta porunca „să nu ucizi”. 5. N. Steinhardt, Omul fără complexe, în Liviu Rebreanu În intensitatea trăirilor şi pendularea între frică şi după un veac, Ed. Dacia, 1985. speranţă, văzul şi auzul lui Iţic se acutizează până la 6. Gh. Glodeanu, Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului exacerbare, încât liniştea din jur şi tăcerea căprarului epic, Ed. Dacia, 2001, p. 75. se materializează, iar un zgomot din spaţiul mut capătă 7. idem, p. 82. dimensiuni de ţipăt cosmic. În legătură cu Iţic s-a spus 8. Ion Vlad, Lectura prozei, CR, 1999, p. 79. că ar fi „un personaj mediocru, un veritabil antierou” 9. Ionel Popa, Scrisori despre Rebreanu, Ed. Ardealul, 2006. care nu reuşeşte să facă faţă situaţiei limită şi drept ur- 10. Gabriel Liiceanu, Tragicul, o fenomenologie a limitei şi mare se sinucide. Se mai afirmă că personajul are o depăşirii, 1975. „existenţă [şi un final] tragic-comică” (15). Asemenea 11. N. Gheran, Note şi comentarii, la Liviu Rebreanu, aserţiuni sunt refuzate de textul rebrenian. Iţic este un Opere, 3, 1968. om obişnuit ale cărui calităţi general umane războiul 12. Gh. Glodeanu, op. cit., p. 84. vrea să i le anihileze. Or, Iţic refuză acest lucru, iar si- 13. Istoria şi critica literară foloseşte termenul în sensul nuciderea nu este sinucidere, ci revoltă şi refuz a aces- său originar: „Scenetă (scenă; fr. saynète: mică scenă bufă) tei lumi care îi contestă şi îi distruge calitatea de om. mică piesă comică în teatrul spaniol. Piesă cu subiect anodin, Sinuciderea nu este un gest al neputinţei. Situaţia tra- cu câteva scene şi câteva personaje. Astăzi termenul e înlo- cuit tot mai frecvent cu sketch cf. Irina Petraş, Teoria literaturii gică în care se găseşte nici nu are şi nici nu admite altă (dicţionar), Biblioteca Apostrof, 2002, p. 193. soluţie. Moartea lui Iţic este o jertfă. Imaginea finală: „Iţic 14. Ion Pop, coord., Dicţionar analitic de opere literare ro- [rămas singur în noapte] stătea în acelaşi loc, nemiş- mâneşti, vol. 1, p. 418, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007. cat, cu un braţ întins, ca o chemare mută”, este o mos- 15. Gh. Glodeanu, op. cit., p. 83. tră de tragic expresionist (strigătul). Pentru a percepe 16. idem, p. 88. 84 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară Iordan Datcu SIMION MEHEDINŢI ŞI G.T. KIRILEANU

Pe Simion Mehedinţi (18 oct. 1868, Soveja, jud. mult legat sufleteşte de Titu Maiorescu şi S. Mehedinţi”, Vrancea – 14 dec. 1962, Bucureşti) şi G.T. Kirileanu (13 i-a răspuns că „Titu Maiorescu este ţăran în a doua ge- mart. 1872, Holda-Broşteni, jud. Suceava – 13 nov. neraţie ca şi mine – fraţi de sânge şi cu sufletul”. I-a po- 1960, Piatra Neamţ) i-a legat o prietenie de mai bine de vestit apoi despre purtarea părintească a lui Maiorescu şase decenii, fundamentată pe multe convingeri co- faţă de el. „Cât despre dumneavoastră – îi scria Kiri- mune: pe preţuirea valorilor spirituale ale ţărănimii ro- leanu lui Mehedinţi – i-am spus că sunteţi pentru mine mâne, a tradiţiilor poporului român, pe preţuirea unor ca un frate mai mare, iar ca profesor şi scriitor un model. mari scriitori, ca M. Eminescu şi Ion Creangă, pe marele Încercând să tăgăduiască meritele d-voastră, i-am ară- respect pe care l-au avut amândoi pentru Titu Maio- tat norocul generaţiei care are parte să înveţe pe cărţile rescu, Kirileanu socotindu-se şi el junimist. Mehedinţi a d-stră de geografie, pe care el nu le cunoştea.” apreciat în Kirileanu pe distinsul filolog şi etnograf, pe I-a citit multe cărţi, ca şi extrase din reviste şi articole editorul fără pereche al operei lui Creangă, pe autorul din ziare. În 1912 i-a scris că i-a citit Către noua gene- unor studii precum Mitropolitul Dositei şi aşezământul raţie, care l-a „înălţat sufleteşte”, în 1927 Le pays et le său cultural, pe generosul care i-a ajutat pe mulţi să-şi peuple roumain. Într-o scrisoare inedită, datată 10 iulie vadă lucrările tipărite, între ei pe Mihai Costăchescu, cu 1938, Kirileanu îi scrie că şi-a cumpărat de la o expozi- Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel mare, ţie de carte, alături de Panorama de la littérature rou- pe bibliotecarul de la palatul regal din Bucureşti, care a maine contemporaine, de Basil Munteanu, Viaţa lui Ion ajutat o serie de cărturari, iar ca responsabil, la palat, Creangă, de G. Călinescu, Essai d’une histoire compa- al serviciului scrisori, a făcut să ajungă sub ochii Suve- rée des peuples de l’Europe, de Charles Seignobos, ranului multe jalbe ale unor oameni amărâţi. La „omul cartea lui Simion Mehedinţi, Învăţătorul în „Straja Ţării”. domnesc” sau „omul domniei” a apelat şi Mehedinţi, O carte cu bine marcat caracter educativ, foarte apre- spre exemplu la 16 ianuarie 1920, când câţiva vrânceni ciată de Kirileanu: „...am citit câte un capitol pe rând în i-au adresat o plângere Suveranului. Dar una dintre fiecare dimineaţă, la deşteptarea din somn. Cu toate că mărturiile de seamă pentru preţuirea lui Kirileanu a fost realitatea zugrăvită cu mână de maestru te umple de aceea că Mehedinţi s-a aflat între membrii Academiei tristeţe, ce puternic imbold de îndreptare găseşti în fie- Române care au semnat pentru primirea învăţatului care pagină. Sunt cuvinte izvorâte din durerea unui su- nemţean printre membrii de onoare ai acesteia, şi tot flet curat şi românesc, care pornind de la inimă îţi merg el, Mehedinţi, a fost acela care i-a anunţat telegrafic la inimă. Sufletul celui născut din timpuri arhaice, fără evenimentul. Adesea s-a adresat lui Kirileanu într-o car şi fără şosele, pe malul mamei Bistriţe, între moş ches tiune ştiinţifică sau alta, l-a rugat să-i citească Ceahlău şi moş Rarău, în părţile strămoşilor daci «re- unele lucrări înainte de a le da la tipar. L-a consultat în belanţi», a simţit şi înţeles mai adânc îndureratele şi du- legătură cu articolele lui Eminescu, nesemnate, tipărite ioasele d-stră cuvinte. Oare vor fi luate în seamă acolo de Ion Creţu în două volume. La 2 ianuarie 1952, Kiri- unde trebuie? Oare este cine avea grijă de spicul de leanu i-a făcut următoarea precizare: „Scriitorul Alecu grâu bine-cuvântat (pag. 54)? Mă tem şi eu de minciună Russo n-a avut a face cu Dealu Omului din Pipirig, şi mincinoşi (pag. 97), precum şi de şmecherii numiţi in- amintit de Ion Creangă, ci cu Dealu Omului de la Părău teligenţi...” În 1939 i-a citit Trilogia ştiinţei, iar în martie Omului, care se varsă în Neagra Mare a Broştenilor.” 1940, celelalte două trilogii, a Şcolii şi a Vieţii, comuni- Kirileanu l-a preţuit pe învăţatul sovejean ca prieten cându-i autorului impresia de lectură: „Ne-aţi dat o ade- şi ca om de ştiinţă. Era pentru el „scump, vechi prieten, vărată Biblie pentru conducerea vieţii omeneşti ajunsă ca un frate”. Scrisorile către el se încheiau cu formulele la anarhie şi disperare pe aceste vremi apocaliptice, în- de apreciere: „vechi şi devotat prieten”, „vechi şi sincer făţişându-ne o concepţie nouă de viaţă spre a ieşi la lu- devotat”, „cu devotate sentimente”, „adânc devotat şi iu- mină.” În 1940 i-a citit Geografie şi geografi, în 1941, bitor”. Kirileanu nu s-a asociat lui Nicolae Iorga, Vasile articolul Fruntaria de răsărit, în 1943, Antropogeografia, Pârvan şi Dimitrie Gusti în tăgăduirea meritelor ştiinţifice în 1946 extrasul O mărturisire despre creştinism, în ale lui Mehedinţi, nici lui I.G. Duca, atunci când acesta 1947 i-a citit Premize şi concluzii la „Terra”, în 1959 a afirmat că Mehedinţi a fost contra reformei agrare, că Locul poporului şi al neamului românesc la răscrucea s-a lepădat de ţăranii din care se trage. Dimpotrivă, îi vieţii europene de azi. scria Kirileanu în această problemă prinţului Dimitrie Înrudiţi prin prietenie şi prin convingeri, cei doi au Ştirbey, Mehedinţi a „fost legat cu tărie de ţărănime prin avut, după 1944, acelaşi destin trist, amândoi fiind alun- scrisul şi întreaga sa activitate”. La o întrebare plină de gaţi la marginea societăţii, scoşi din rândurile membrilor mirare a lui Nicolae Iorga că Kirileanu „se simte aşa de Academiei Române când aceasta a devenit Academia SAECULUM 5-6/2012 85 PRO istorie literară Republicii Populare Române; Kirileanu a fost constrâns Mircea Handoca (Editura Minerva, 1977), figurează 17 să locuiască, în casa sa, doar într-o cameră, celelalte scrisori, dintre anii 1925 şi 1959, către Mehedinţi şi 35 fiind ocupate de chiriaşi; Mehedinţi a fost alungat din ale acestuia, dintre anii 1920 şi 1958, către prietenul casa lui, în care a revenit în urma intervenţiei lui Con- nemţean. stantin Prisnea la Gh. Gheorghiu-Dej. O nepoată a sa Nu sunt acestea toate epistolele dintre cei doi. De i-a spus lui Niculae Gheran că doctorul Petru Groza, ca aceea, tipărim acum 14 scrisori ale lui Mehedinţi, dintre prim-ministru, a dispus să-i fie restituită casa, golită de anii 1914 şi 1950, preţioase documente nu doar pentru orice mobilă. Ajuns într-o sărăcie extremă, Mehedinţi a mai buna cunoaştere a relaţiilor ştiinţifice şi umane din- fost văzut, după ce ceruse aprobare de la sediul central tre cei doi, ci şi pentru cunoaşterea opiniilor lui cu privire al miliţiei, în faţa Universităţii din Bucureşti, purtând o la evenimente istorice trăite şi la oameni politici ai vre- pancartă pe care scrisese cu majuscule „Sunt Simion mii. Mehedinţi”. Spera astfel să fie cunoscut de vreun fost student al său, devenit profesor, care să-l ajute. Cât a I fost alungat din casa sa, a fost primit, timp de şapte ani, [Antet tipărit] într-o cameră a locuinţei de la biserica Mavrogheni, a „Dumineca poporului” preotului Dimitrie Balaur. Ştirea aceasta despre Mehe- Redacţia dinţi cerşetor, despre Mehedinţi alungat din propria casă Str. Dimitrie Racoviţă 12 se află în cartea lui Niculae Gheran, Arta de a fi păgu- [1914-1922] baş, III, Îndărătul cortinei (Bucureşti, 2012, p. 65). Iubite amice, Din scrisorile către Kirileanu şi din jurnalul acestuia aflăm informaţii despre sfârşitul în mizerie al savantului. Un lucru foarte grav: Munca e ameninţată. Ministerul La 15 aprilie 1949 se plângea că nu mai poate să scrie, are de gând să caseze mutarea lui D. Mazilu la catedra nemaiavând la îndemână biblioteca sa. La 4 septembrie din Bucureşti, trimiţându-l iarăşi la Râmnicu-Sărat. 1952 îi scria că în noua locuinţă nu poate lucra: „Acuma, De asemenea, lui G. Lazăr, care e indispensabil şi închis între patru pereţi, nu numai spaţiul dar şi timpul pentru „Munca” şi pentru „Convorbiri”, i-a suprimat con- e îngustat de tot felul de amănunte triviale.” La 1 martie cediul, iar bietul om şi-a înaintat demisia!! 1953 îi mărturisea că scrisul a ajuns o greutate pentru E o persecuţie politică de cel mai urâcios caracter. Te rog să nu pleci înainte de a ruga pe Prinţul Ştirbey ochii lui şi pentru degetul arătător de la mâna dreaptă. să aducă la raţiune pe pătimaşii de la minister. Altfel ră- Peste două zile, revenea cu ştiri despre starea deplo- mânem de ruşine cu revista cu tot. Poţi să-l asiguri pe rabilă în care se afla: „Eu m-am înecat la mal. 4–5 lu- chezăşia mea de om cinstit, că G. Lazăr a fost rugat de crări s-au bulucit (turceşte) şi încâlcit, amânând fiecare Filipescu a face lecţii la Mănăstirea Dealului, unde a fost pe cea dinaintea ei ...Idealul meu fusese cândva să am podoaba colegilor lui. Cât despre Mazilu, îl cunoşti. atâtea mese câte lucrări s-au nimerit la răspântie, ră- Înţeleg ca liberalii să facă critica adversarilor, dar să-i mânând fiecare masă neatinsă de mâna ori mătura lovească în cariera lor mi se pare o sălbătăcie curată. cuiva. Acuma, o singură cameră şi o măsuţă rotundă de Eu n-am lovit măcar pe unul dintre ei, cât am fost la 70 cm în diametru (pentru scris, pentru farfurii, linguri şi minister¹. ce mai trebuie...).” La 8 noiembrie 1958 îi scrie că este Te rog mult, lasă-i o scrisoare, dacă cumva nu vine aproape orb: „Din decembrie 1957, vederea a scăzut azi la Buftea. repede, repede... Nu mai pot citi deloc. Am intrat de viu Prieteneşte devotat, în noaptea cea fără margini...” S. Mehedinţi, Una dintre ultimele însemnări de jurnal, inedite, ale B.A.R. S lui Kirileanu este aceea despre izolarea totală, de către noua Academie, a lui Mehedinţi. Însemnarea este pri- II lejuită de vizita folcloristului bucureştean Corneliu Băr- [Antet tipărit] bulescu: „Convorbiri literare” „Îmi spune despre fapta urâtă a actualilor academi- 27 august 1915 cieni cu ocazia vizitei unui mare geograf francez la noi. Iubite Domnule Kirileanu, Fiind vorba de traducerea în limba franceză a cărţii lui S. Mehedinţi, Terra – introducere în geografie (1930), Aseară am sosit; acuma, joi dimineaţa, răspund. profesorul francez şi-a arătat dorinţa să-l vadă pe Me- În Vrancea e cu neputinţă. Singura poartă e valea hedinţi. Putnei, iar podul de la Vidra e stricat. Şi chiar dacă n-ar Noii noştri academicieni au îngăimat că-i prea bătrân fi stricat, şoseaua se înfundă în strâmtoarea de la şi locuieşte într-o casă unde nu poate primi, iar france- Valea-Sării-Prisaca, abia câţiva kilometri mai departe. zul a stăruit pentru întâlnire la Academie. Când un trimis Pe la Soveja iar nu e chip, căci se face drumul al actualei Academii s-a dus la Mehedinţi şi i-a propus acuma (în vederea nunţilor). Apoi şi timpul e rău, căci întâlnirea, Mehedinţi a zis: Cine doreşte să mă vadă oamenii coboară la câmp, la cules de vie şi porumb. n-are decât să vină la locuinţa mea. Şi aşa întâlnirea a Să vadă numai Focşanii şi împrejurimile, nu face. fost zădărnicită... ca o tristă dovadă a stării în care am ajuns cu privire la vechii noştri oameni de ştiinţă.” În volumul G.T. Kirileanu, Corespondenţă, îngrijit de ¹ A fost în 1918, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice 86 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară La anul însă, dacă dă Dumnezeu şi isprăvim cu bine, atâta preţuieşti cu atenţie mai mare oamenii potriviţi noi ne gândim de Ziua Crucii să facem o serbare a pod- idealului pe care ţi l-ai făcut despre viaţă. Eu, mă ştii, goriei cu procesiuni, cum am văzut în Elveţia, cu ocazia sunt pentru „oamenii de la munte”. culesului. Aci sunt pe deal. Şi podgoria a stat foarte aproape Atunci, Regina noastră ar putea vedea ceva şi ar de copilăria mea. Cea dintâi ieşire în lume, la podgorie putea fi văzută de 30-40000 de oameni. mi-a fost... Parcă văd şi acuma strugurele negru pe care D-ta însă, între 1 şi 8 septembrie (dacă vrei şi înainte l-am hărtănit cu briceagul din via unui vecin. E drept că şi după), găseşti strugurii neatinşi încă de mâinile cule- nu era gard, iar eu nu-mi puteam închipui că în curtea gătorilor. noastră să fie neîngrădită via altuia. Avem o cameră mai mult, rânduită de ai mei toţi, De atunci a trecut un veac. La culesul din estimp care te aşteaptă cu dragoste împreună cu scriitorul (iaca ce cuvânt întrebuinţăm) am văzut pentru întâieşi acestor rânduri. dată jidani şi jidoafce culegători în vie! Sura, Rifki... dă Devotat Omului Domniei, găleata! Unele au venit cu foarfece de croitorie să taie S. Mehedinţi strugurii. Banul îi aduce peste tot (20 lei pe zi). După ce au luat pământul, acuma iau şi munca. Un oarecare Zol- P.S. Iată că s-a nimerit. Încă un tovarăş care s-a po- man are vreo 400 de hectare, iar cel care a pus mâna trivit tot între 1 şi 8: Ce zici? pe via mea, în vremea bombardării nemţeşti, are acum Biblioteca Naţională, Ms. 14562 două vii pe veci. Numai anul trecut a câştigat 1.300.000 (după mărturisirea lui...). III Iată ce bucurii îţi spun de aci, iubite Domnule Kiri- 22 nov. 1918 leanu. Oare ce-am mai vedea pe pământul acesta, Iubite Domnule Kirileanu, dacă ne-am mai scula de sub ţărână peste vreo 50 sau 100 de ani? Ne-a părut foarte rău că nu ne-ai înştiinţat. Noi ne Sănătate şi o prietenească strângere de mână. culcăm cu găinile... Am trecut a doua zi pe la d-ta, dar S. Mehedinţi sergentul mi-a spus că eşti „tot sus”, unde nu puteam veni fără să calc rânduiala ostracismului². P.S. Mica, gospodina care îngrijeşte aici de taică-su, Când eşti liber, te rog dă-mi de ştire. Iar acuma o ru- mă însărcinează să transmit D-lui Kirileanu cele mai bune, mai afectuoase sentimente. găciune: Închipuieşte-ţi că are 17 ani şi câteva zile! Aş dori să ştiu dacă pot pleca vineri (mâine) la Foc- Am tot întârziat cu ediţia III de la Altă creştere... şani. Sunt foarte dator să fiu faţă la nunta unui tânăr Lipsă de hârtie şi altele... Nădăjduiesc însă că voi conjudeţean (Ţiroiu), un tânăr de reală valoare. avea şi observările „omului de la munte” din Broştenii Am întrebat prin cineva de la poliţie. Nici un răspuns. Sucevei. La gară mă tem de vreun răspuns neexact, care să mă B.C. – Ms. 14567 facă să îngheţ cine ştie în vreun tren cu mari întârzieri. Pe D-ta nu cred să te mintă, ştiind că întrebi de la V palat. Întreabă te rog: pot trece la Focşani pe orice cale ar fi? Şi ce oră şi ce drum? Când aş sosi? Nunta e du- [Antet tipărit] minică. „Duminica poporului” Devotat, Bucureşti S. Mehedinţi Str. Dim. Racoviţă 12 9 iunie 1927 P.S. Răspunsul mi l-ar putea aduce la 12 omul de la Iubite Domnule Kirileanu, tipografia „Convorbirilor literare”, str. Câmpineanu (ve- cină cu d-ta). Mă grăbeam să plec la examen. Răspunsul meu ră- Biblioteca Naţională, Ms. 14563 mâne aşa cum l-am dat în clipa dintâi. Sunt foarte recunoscător pentru atenţia atât de deli- IV cată a Prinţului3. Ştiu cum a privit munca mea în anul [Antet tipărit] greu de la sfârşitul războiului. Dacă n-ar fi plecat în stră- „Dumineca poporului” inătate în 1910, sunt încredinţat că ar fi luat fiinţă şi o Redacţia mare fundaţie şcolară la Periş. Prin urmare, personal Strada Dimitrie Racoviţă 12 pot privi desfăşurarea lucrurilor cu cugetul împăcat în Odobeşti, 20 oct. 1920 ce priveşte trecutul. Iubite Domnule Kirileanu, Azi lucrul e simplu: mă consider dator să fac numai ceea ce s-ar putea socoti ca o vină a mea, dacă rămâne Toate mulţămirile familiei mele pentru amintirea nefăcut. N-ai nici o grijă: pentru munca din parlament D-tale prietenească. sunt o sută şi o mie doritori s-o facă. Cu cât simţi mai mult prefacerea în cei dimprejur, cu

² Adică era la Palatul Regal. 3 Prinţul Barbu Ştirbey.

SAECULUM 5-6/2012 87 PRO istorie literară Încă o dată, cele mai adânci mulţumiri Prinţului. A „om domnesc”, cum se şi cuvenea din partea celui care ieşi din sfera datoriilor mele, lăsând neîmplinite serviciile a fost om domnesc, în zilele lui Carol cel înţelept. mele şi căutând să duc greutăţile pe care alţii sunt atât E vorba să-i vedem statuia la 10 mai. O vom vedea, de doritori să le poarte, ar fi o mare eroare. ori nu? Atâta a întârziat, că nu-mi vine să cred ochilor – Al D-tale devotat, deşi ar trebui să cred orişice şi să mă aştept la orişice, S. Mehedinţi după ce am văzut numele lui Iorga, clevetitorul „Junimii” Ms. 158642 şi al lui Maiorescu în paginile „Convorbirilor literare”. Am trăit s-o văd şi pe asta şi încă de la acela pe care VI ştii cum l-am sprijinit în toate împrejurările... 14 iunie 1937 De ziua numelui d-tale, tare aş vrea să-ţi calc pragul. Iubite Domnule Kirileanu, Fiind aşa de departe, îţi trimit din inimă cele mai calde urări de sănătate şi ani mulţi. La poartă, când ne-am despărţit, am avut impresia S. Mehedinţi că erai mâhnit mai mult decât îngăduia dreptatea. Biblioteca Naţională, Ms. 14579 Încă un cuvânt care mi-a venit în minte după o mi- nută: VIII Când s-au adunat faţă la faţă moştenitorii şi toţi [Antet tipărit] membrii comitetului, hotărârile au fost luate ca unanimi- Societatea Regală de Geografie tate. Bucureşti, 30 III 1940 Atunci cine mai poate fi de vină? Iubite Domnule Kirileanu, Noroiul sufletelor omeneşti, eu nu-l răscolesc nicio- Nici d-ta, nici eu n-avem voie să închidem ochii până dată. Titu Maiorescu mi-a spus destule din epoca lui, ca ce nu vom ceti împreună „Ethnos”. Se înţelege, întâi de să mai am nevoie de cercetări suplimentare. Vorba lui toate să rămână hotarele întregi (altfel, ducă-se pe Creangă: zi-i lume, şi pace! copcă şi „Ethnos” şi toate câte mai sunt în program). Drept aceea, cred că n-ai cuvânt să te tulburi din Mulţumesc mult pentru observările d-tale. Mărturi- cale afară. Binele cu de-a sila nu-l poţi face oamenilor. sesc că habar n-aveam de Villom. Poate că nici Acade- Eu am cercetat cu satul meu şi mi-e ruşine să văd la ce mia nu-l are. Fiind cartea lui „acum întâiu pe limba rezultate am ajuns, cu banul meu, fiind eu încă în viaţă! daco-românească tradusă şi prefăcută de Naum Petro- Aşadar, seninătate. Să facem zilnic ce putem. Altă vici”, o voi ceti cu mare plăcere. După mine, autorul scăpare nu-i. pare a fi un macedonean (şi Naum şi Petrovici). Am uitat să te întreb cum merge tipăritura privitoare În ce priveşte întâmplarea cu Brătianu, eu nu m-am 4 la Stoleriu . Eu am trimis ceva D-lui Gheorgheasa, însă îndoit niciodată de bunele lui intenţiuni, m-am îndoit n-am primit nici un răspuns. însă şi mă îndoiesc de capacitatea lui ca om de stat. Sănătate, sănătate, sănătate. După ce scăpase din prăpastia tratatului de la Buftea Devotat, (Ceahlăul d-tale unde era?), el ar fi trebuit să nu mai cu- S. M[ehedinţi]. noască decât o lege: statul, statul şi iarăşi statul... până Ms. 158643 la moarte. În loc de asta, Partidul, Partidul şi Partidul! El e cel care l-a categorisit întâia oară pe irascibilul VII Mussolini (în 1922, toamna), bagatelizându-l... ca şi cum Primul Ministru al României, plină încă de răni, era [Antet tipărit] chemat să dea note de purtare altora... „Duminica poporului” Faţă de greşelile lui Brătianu, ce să mai vorbim de Bucureşti greşelile lui Duca (limbricul, cum îi zicea Filipescu)! Str. Dim. Racoviţă 12 17 IV 1939 Duca a fost împotriva reformei mele şcolare şi din cauza Iubite Domnule Kirileanu, urei faţa de Maiorescu. Urându-i pe Maiorescu şi pe Carp, care îi zisese „elevul Duca”, el s-a crezut dator să A fost ieri pe aici tânărul profesor Victor Andrei şi am mă urască şi pe mine, deşi n-am avut cu el nici în clin, aflat că nu te-ai lăudat bine cu sănătatea, aşa cum se nici în mânecă. Dar ce-a fost, a fost. Ducându-se pe cuvine unui plăieş de pe Valea Bistriţei. Mă bucur că ne- apa Sâmbetei Seminarul Normal Superior, am ajuns la cazul a trecut. Asta e soarta. Faţă de toţi e oarbă, altfel inflaţia prostească a lui Anghelescu, „ctitorul de clădiri n-ar nimeri pe la uşa oamenilor care trăiesc numai pen- neisprăvite”, iar azi la deflaţia care a lăsat pustii facul- tru bucuria altora. tăţile de ştiinţă şi de litere. În Bucureşti, la secţia istorică, Toate felicitările mele pentru minunata ediţie a lui s-au înscris numai trei studenţi, câte unul de cei trei pro- Creangă. Dacă n-o făceai d-ta, nimeni n-o mai putea fesori de istorie. face. Ai ridicat un adevărat monument urmaşului unui Acuma, toate le închei cu o singură socoteală: Ho- tarele. Dacă rămânem cu ele întregi, toate sunt bune, 4 Se referă la volumul Neculai Stoleriu, omagiu, care urma căci şi cele rele şi foarte rele se vor putea îndrepta, să apară în 1941 la Editura „Şcoala poporului”. Învăţătorul după ce vom intra noi sub ţărână. erou a murit la 12 sep tembrie 1916 la Dealul Rusca, la poalele Până atunci să ne facem datoria, după putinţă. Am Călimanilor. fost la Cernăuţi, am ţinut o conferinţă despre Creştinis- 88 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară mul românesc. Am înşirat vreo 10-11 caractere deose- bitoare, faţă de vecini. Dacă ai fi în Bucureşti, d-tale ţi X le-aşi ceti, fiindcă e vorba să se tipărească această con- [Antet tipărit] ferinţă care va împlini Caracterizarea poporului român „Duminica poporului” prin munca şi uneltele lui. Îmi dai voie să-ţi trimit o co- Bucureşti IV rectură, când lucrul va fi aproape de tipar? Ce bun obi- Str. Dinu Racoviţă 12 cei, în străinătate, ca o carte să fie citită de prieteni 24 sept. 1941 înainte de a da bun de imprimat! (Trilogiile au fost tipă- Iubite Domnule Kirileanu, rite numai în câteva săptămâni; n-am avut vreme nici să fac o erată... Povestea e prea lungă, nu începe aici). Pentru d-ta nu e amânare. Întâi mulţumesc pentru Încă o dată, cele mai prieteneşti mulţumiri şi urări de osteneala cu însemnările. Ce obicei bun e în Germania! sănătate. Întâi citesc prietenii, apoi streinii... În ce priveşte critica S. Mehedinţi smintelii din iarna trecută, ai toată dreptatea. Cei buni şi cinstiţi, când au mai venit pe la mine, stau cu capetele P.S. Ajungând la Post-scriptum din scrisoarea d-tale plecate. şi la cel cu egocentrismul nevindecabil, sper că n-ai tre- Pe mine mă doare şi altceva. Îndată după nenoroci- cut cu vederea conferinţa lui, ca să dovedească lumii rea cu ungurii (sept. 1940), am scris un răspuns Pro ve- că „Reînvierea” lui Maiorescu nu-i cu putinţă. Se teme ritate, pro justiţia, unde făceam comparaţie între bietul „Gavrilă buzatul” (aşa-i zicea Jack Negruzzi) că idealismul legionarului Codreanu şi sălbăticia de fiară a va ieşi Maiorescu din mormânt. E bună însă şi fobia Levenţilor maghiari. Argumentul era zdrobitor. Lucrarea asta, şi toată viaţa atât de amestecată a acestor venetici s-a tradus în limba franceză, s-a cules la tipografie, dar bolnavi sau semi-bolnavi. Fâţâiala lor veşnică a vinde- după grozăvia din ianuarie mai poţi mustra pe Leventi? cat pe oamenii serioşi de a mai pune preţ pe titluri, fie Cartea e încă în satz, la tipografie. Faptele sunt facta, din România, fie din străinătate. Avem acum sub ochi non in-facta. destui români cu distincţiuni străine, dar fără nici un cre- Poate că va fi nevoie totuşi de acele pagini când va dit intelectual (necum moral) în ţara noastră. Unii le-au veni ceasul cel mare de la apus. căpătat prin poligrafie, alţii prin linguşiri, alţii prin ban- Ce să mai zicem? Dăm rând zilelor şi aşteptăm de chete şi legături economico-politice, alţii au fost ajutaţi la întâmplare (noroc?) ceea ce n-am putut dobândi de la mintea noastră cea de toate zilele. Poate că „mintea chiar de neveste în chip foarte activ (sau invers). Cu cea de pe urmă” va fi în adevăr bună. acest chip, bieţii oameni, fac în ce priveşte vanitatea O întrebare: cetit-ai vreodată Urcan bătrânul de concurenţă lui Kalinderu de ridiculă amintire. Demone- Pavel Dan (+ 1937)?5 Sau ceva de Iovescu? Dacă le ci- tizarea aceasta a formelor şi a titlurilor e bună şi ea la teşti, te rog să-mi spui părerea. ceva. (Numai să scăpăm cu hotarele.) Multă sănătate de la al d-tale cel de totdeauna, B.C. Ms. 14583 S. Mehedinţi IX 2 septembrie 1940 P.S. L-am văzut pe liniştitul de la „Arhivă” (C. Meis- Iubite Domnule Kirileanu, sner). E sănătos, dar se plânge de slăbiciune. Ce este peste 70 e osteneală, e durere, dar peste 80? Mulţumesc pentru prieteneasca amintire. „Neamul Cu privire la flecarul Sârbulovici. El zice că acel care nevoii” a băut până la fund paharul cu venin. Pentru alţii, nu pune mult preţ pe viaţa sa (Dacul) pune şi mai puţin autodeterminare, pentru noi, nu. Pentru alţii, schimb de pe viaţa altora. populaţie, pentru noi, nu... Iată psihologia egoistului! Nu-i vine în minte că, ne- Asta e dreptatea lumii şi îndeosebi a „fraţilor italieni”, ţinând la sine, cineva se poate ca atâta mai iute jertfi că de aceea e fratele frate, ca să te ajute când e limba pentru neamul său? amară în gură. Ne-au ajutat până ne-au dat afund. Cal verde şi „sârb cu minte” văzut-a cineva? Ştiu că România a fost o vădană fără cap. Ştiu că Anul trecut, neamul sârbului era gata să sară asupra unii megalomani (Brătianu, Titulescu şi epilepticul de Gr. Banatului, iar în primăvară s-a tocmit cu germanii asu- Filipescu) au batjocorit crud pe Mussolini. Dar nu tre- pra Salonicului, stăpânit de greci, aliaţi, mă rog, cum fu- buie uitat un lucru: Păcatele personale se pot răzbuna seserăm şi noi. cel mult asupra persoanelor; în nici un caz asupra na- Grozav mişmaş ...a căzut pe capul neamului nostru, ţiunilor... „neamul nevoii”, înconjurat numai de câini şi porci de Ce-i de vină bietul popor românesc?! În fiecare naţie câini... Cu porcii se pare că încheiem socotelile mâ- sunt destui păcătoşi, dar nu după omizi se judecă pomul nându-i să pască în stepă. Dar cu ceilalţi ce vom face? şi poamele lui. Acuma noi vom închide în curând ochii. B.A.R. – 158.647 Ce viaţă vor avea urmaşii noştri? Tot biata gloată să ducă greul şi să ne scoată la liman, când va veni „omul de stat”. 5G.T. Kirileanu i-a răspuns, la 21 oct. 1941, că a citit volu- Devotat, mul şi i-a împărtăşit opiniile sale asupra nuvelelor din el. Textul S. Mehedinţi, se află în G.T. Kirileanu, Corespondenţă, ediţie de Mircea B.C. – Ms. 14657 Handoca, Editura Minerva, 1977, p. 174. SAECULUM 5-6/2012 89 PRO istorie literară XI Cum a putut un om, crescut la „Louis le Grand” să-şi 7 III 1942 terfelească viaţa în halul acesta... Iubite Domnule Kirileanu, Bezviconi mă uimeşte prin mulţimea informaţiilor. Rusul6 acesta parcă a fost creat anume să fie genealo- Două cărţulii pentru d-ta: Fruntaria răsăriteană şi În- gist. Eu cred că poate deveni un istoric de seamă şi nu trebări. Amândouă în legătură cu necazurile de azi. are nici măcar liceul terminat. Dumnezeu să mă ierte, Peste două luni, voi face o comunicare la Academie: dar aş fi în stare să trec peste toate formele spre a-l Fundamentul etnopedagogic. numi undeva, dacă mi-ar sta în putere. Ce crezi că ar fi Părerea mea e că, de vreo sută de ani, mergem ca mai nimerit pentru el? (Cum ştii, eu n-am atingere cu racul... În mare parte e de vină şi şcoala – organ de di- oficialitatea. De mai mulţi ani sunt tabu. Nici la Radio nu zolvare a vechiului sat românesc, superior celui de azi. trebuie să se mai audă glasul meu). Tare aş vrea să-i În latura asta, aş avea nevoie de unele verificări. Că vin în ajutor. şcoala a stricat şi strică limba e un lucru vădit. Cred că Te pomeneşti că pleacă undeva peste graniţă şi pier- a înlocuit şi aritmetica intuitivă şi deci cu judecată a ţă- dem un muncitor de mâna întâi. Dacă ai vreo idee, te ranului, prin papagalismul tabelei lui Pitagora, prin în- rog să mi-o comunici. mulţiri şi împărţiri mnemotehnice. Tot aşa, şcoala a În paranteză – doi oameni pădureţi, d-ta şi cu mine, prostit geometria. Ţăranii măsoară suprafeţele, jude- preţuitori ai rusului Bezviconi, ai grecului Russo, ai ger- când pe temeiu de imagini concrete. Volumele (laptele manului Meissner [şi ai evreului H. Tiktin – completează la stână, ori la asocierea pentru închegatul caşului etc.) G.T. Kirileanu.] tot intuitiv. Au pesemne şi pădurile Carpaţilor legile lor, iar în Aşadar, şcoala a zăpăcit nu numai limba, ci şi arit- fruntea acestor legi nu cred să fie vorba cea aspră a lui metica şi geometria. Zilot Românul despre „bunătatea cea cu prostie” a po- Întrebarea e: aritmetica (intuitivă şi raţionată) a ţăra- porului nostru, ci mai degrabă sentimentul de dreptate. nilor noştri şi geometria lor, fost-a la fel, în toate colţurile Te rog acuma să-mi dai un sfat. Am început tipărirea ţării? Aş dori să ştiu cum a fost pe la d-stră. Când ţăra- „Operelor complete”, vreo 14–15 volume. Dacă aş nul zicea că 9 şi cu 9 fac 20 fără două, el vedea de două strânge ce am risipit prin „Convorbiri”, „Duminica popo- ori cele două mâini, dar „fără două degete”. Vedea, cu- rului”, „Bulet. Soc. geografice”, revistele din provincie şi atâtea gazete (şi cu şi fără semnătură), cred că ar ieşi geta, înţelegea. Cei care măsoară cu prăjina o moşie încă de două ori pe atâta. Dar nu se cuvine. Să pui la nu înseamnă nimic, nu ştiu să scrie, dar în gând tot tim- sac ceea ce aduni din arie cu târnul ori cu lopata, nu pul socotesc, socotesc şi iarăşi socotesc. Geometria lor merge, e o prostie şi o bădărănie. (Eu vin tocmai de la şi aritmetica lor e vie, nu un papagalism învăţat ca un trior)... descântec de obrinteală... Ar trebui să vântur, să dau la maşinuţă, apoi la trior... Când vei fi slobod, ai bunătatea şi scrie-mi două-trei apoi să aleg fir cu fir, ca grâul pentru colivă... Cu nepu- cuvinte, controlând trebuşoarele astea în partea locului, tinţă. Am fost de două ori în vara asta peste Nistru şi dacă ai pe cineva din oamenii vechi la îndemână. plec în septembrie încă pentru zece zile. Acuma, aşteptăm... Ai noştri îşi fac frumos datoria. Aş vrea să fie însă cuviincios măcar ceea ce adun Într-o lucrare din zilele trecute, am întrebuinţat cuvântul în „Opere complete”. Şi aici te rog de un sfat. Închin ofiţerii-morţii ca o paralelă faţă de piloţii morţii la japo- toată tipăritura de azi aşa: Regelui Carol I, fundatorul nezi. Societăţii Geografice Române şi educatorul naţiei noas- Urmaşii dacilor au dovedit că sunt paratissimi ad tre în epoca întregirii statului. E bine? Rogu-te, ca cel mortem. care l-ai văzut de aproape, se potriveşte, ori nu? Să vedem odată hotarele îndreptate, apoi fie ce-o fi. Cât a trăit, nu mi se părea corespunzător nevoilor După încheierea păcii, aş mai vrea să văd împreună cu neamului nostru. După ce-am văzut epoca de la d-ta Valea Bistriţei, iar după aceea pacea din urmă. fără mele se adaugă textul înverzit 1914 încoace, aş fi Prieteneşte devotat, în stare să-i cad în genunchi, să mă ierte de asprimea S. Mehedinţi judecăţii mele. B.C. Ms. 14585

XII 6 Istoricul literar Gheorghe Bezviconi (14 apr. 1910, Jitomir, [Antet tipărit] Ucraina – 30 apr. 1966, Bucureşti) a fost fiul lui Gavriil Bez- „Dumineca poporului” veconnîi, care se trăgea dintr-o veche familie de cazaci. Bucureşti IV Scrieri: Cărturari basarabeni, Chişinău, 1940; Din alte vremi, Str. Dim. Racoviţă 12 Bucureşti, 1940; Cimitirul Bellu din Bucureşti – muzeu de 20 august 1942 sculp tură şi arhitectură, Bucureşti, 1941; Romancierul Dimitrie Moruzi, Iaşi, 1942; Scriitorul Stamati. Familia şi contemporanii săi, Iaşi, 1942; Scriitorul Leon Donici, Iaşi, 1942; Profiluri de Iubite Domnule Kirileanu, ieri şi de azi, Bucureşti, 1943; Călători ruşi în Moldova şi Mun- tenia, Bucureşti, 1947; Puşkin în exil (în colaborare cu Scarlat Vin de la malul Prutului, împărăţia ţânţarilor. Am găsit Callimachi), Bucureşti, 1947; Contribuţii la istoria relaţiilor ro- aici broşura lui Bezviconi despre Moruzi. mâno-ruse, Bucureşti, 1958; Necropola Capitalei, Bucureşti, Sfinte Doamne, ce amestecată e viaţa omenească! 1972; Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996. 90 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară S-a sfârşit hârtia. Când ne vom întâlni, îţi voi povesti XIV de peste Nistru şi Bug, unde aş fi dorit mult să fiu cu martie 1950 Iubite Domnule Kirileanu, d-ta. Devotat, Fiindcă „tatăl albinelor” vine să-şi scoată stupii la S. Mehedinţi soare, adaug şi eu un cuvânt. Trimit recomandată, să am răspunsul înainte de co- Am ieşit din iarnă ca vai de lume. Începusem pensia rectura celor dintâi coale. cu 15660, a scăzut până la 10.000, iar acuma Dumne- zeu ştie ce va mai fi. Certificate, certificate şi iarăşi cer- B.C. Ms. 14588 tificate... Aseară, în tramvai, credeam că nici nu vei putea XIII ajunge până acasă. Lucruri atât de vulgare nu ţi-am 23 aprilie 1943 scris niciodată. Le înşirai acuma, ca să vezi cam care sunt preocupările unui dascăl care credea că îşi va is- (stampila poştei) prăvi zilele în mijlocul cărţilor lui. Iubite Domnule Kirileanu, E un noroc că semănăturile sunt bune în toată ţara. Dacă la grâu se mai adaugă şi porumbul, putem să Sfântul d-tale a apucat înaintea Paştilor. Dacă s-ar zicem că avem noroc. Şi d-ta şi eu să mulţumim totuşi soartei că o putem duce de la o zi la alta cu o relativă grăbi să meargă peste tot şi înaintea oştilor noastre: sănătate. Un coleg şi-a pierdut vederile, altul e paralitic, 12.000 de oameni ucişi în timp de pace... Iată ce altul e în cârji. Am fi tare vinovaţi dacă ne-am plânge... ne-ar aştepta, dacă fiara apocaliptică n-ar fi răpusă. Aici este încă frig, dar lumina e ca de primăvară. Cele Cu nădejdea că ne vom mai vedea în zile bune de mai cordiale urări să fie blânde „zilele babelor” pe toată pace, ca muntean de la alt muntean, primeşte cele mai Valea Bistriţei. Să scuture cojoacele, dar nu prea tare. O prietenească strângere de mână de la al D-tale, călduroase urări de sănătate. Sărbătorile cu bine. S. Mehedinţi Devotat, P.S. Dacă D-na Popovici găseşte câteva scrisori din- S. Mehedinţi tre cele trimise răposatului nostru prieten, mi-ar fi bine Am o jumătate din vol. I pentru dv. Poşta bătrână... venite, să pot însăila câteva pagini pentru anuar. B.C. Ms. 14589 B.C. Ms. 14659

Mircea Popa

LUCIAN BLAGA ÎN OBIECTIVUL EPIGRAMIŞTILOR

Epigrama a fost o specie literară destul de timpuriu Perieţeanu au existat literar mai ales prin contribuţiile cultivată la noi. De şfichiul ei ironic sau persiflant n-au lor satirico-umoristice descreţind frunţile cititorilor şi adu- scăpat nici marii noştri clasici, Eminescu, Creangă, Titu când acel soif de vivre care întreţinea buna dispoziţie a Maiorescu, Caragiale, Hasdeu, Macedonski ş.a., mulţi cenacliştilor şi boemei literare. dintre aceştia practicând ei înşişi cu rezultate excelente E interesant de aflat că în anii 1939-1944 s-a bucu- genul, mai ales că revistele umoristico-satirice repre- rat de un real succes o revistă intitulată „Epigrama”, re- zentau în epocă o direcţie dintre cele mai agreate. Ta- dactată de Virgiliu Slăvescu, în paginile căreia întâlnim lentul de comediograf al lui Caragiale s-a forjat la astfel mai toate numele de circulaţie în epocă. Rubrici întregi de periodice, cu profil umoristic şi satiric, reviste foarte erau consacrate trecutului umoristic al naţiei, iar Cara- căutate şi de predecesorii săi din familia Caragiale. Deşi giale este invocat aproape număr de număr. În aceste socotit un „gen minor”, epigrama a continuat să fie cul- împrejurări intră în atenţia grupului tot ceea ce pare a fi tivată cu ardoare şi în perioada interbelică, iar câţiva demn de persiflat sau ironizat, începând de la cosmo- dintre scriitorii epocii s-au impus cititorilor prin astfel de logia literară (Soarele, Arghezi şi d. Călinescu) până la creaţii gustate de public. Păstorel Teodoreanu, G. To- teoria „spaţiului mioritic” a lui Blaga. Astfel, în nr. 30 din pîrceanu, Ionescu-Quintus, Mircea Pavelescu, Cincinat 23 decemvrie 1942, pe prima pagină a revistei apare Pavelescu, Nigrim, George Ranetti, N. Crevedia, I.Gr. următorul anunţ: „Spaţiul mioritic. Introducere, un con- SAECULUM 5-6/2012 91 PRO istorie literară curs şi un sonet”, având drept susţinere următorul text: pănitor, dar care se remarca prin insistenţă şi dobitocie. „După cum se ştie, d. Lucian Blaga valorosul nostru După ce acest tir încrucişat de atacuri virulente şi-a con- academician este cel care a pornit călare pe un Ducipal sumat eficacitatea, Cocoş şi-a îndreptat atenţia spre năzdrăvan ca să descifreze enigmele Spaţiului mioritic. Blaga, ales la Academie împotriva dorinţei lui Iorga, cu Adică ale Terrei incognita şi bineînţeles aeriene, pe intrarea în arenă a chiar Suveranului ţării, lucru peste unde s-au păscut Mioriţa, blânda oaie pe care a cân- care marele istoric nu a putut trece. Lui Iorga nu i-a mai tat-o Alecsandri şi pe care o tunde sub formă de cetă- rămas decât mica răzbunare epigramatică regizată de ţean român, ficaţii, cum ar spune directorul nostru acelaşi etern Cocoş, care putea să-şi servească acum d. Virgilius Pacalus împreună cu ghibaciul său personaj, stăpânul în condiţii cât mai onorabile. Tărăboanţă. E drept că Romulus Dianu, subtilul meu Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat. Deja în numărul ur- amic susţine că fiind vorba de „Mioriţa”, spaţiul blagian mător, un număr special de Anul Nou, o oarecare Oti nu poate fi decât un „spaţiu mioriţic”, dar astea sunt din Iaşi semna un „Sonet sonor” sub genericul „Pe mar- ches tii cu lexicoane şi filologie de care obişnuim să ginea spaţiului mioritic”, ce se încheia cu exclamaţia: stăm cât mai departe. Spaţiul mioritic în care Mioara bă- „Au cine-a spus că-i rea carnea de oaie?” În acelaşi lăioară behăie neconsolată e altă chestie... S-a găsit un număr, inevitabilul Cocoş semna şi el un sonet intitulat bard frenologic să cânte pe eroina patrupedă a adân- „Viziune spaţială” având ca motto „Cu d. Blaga-n spaţiul cului abis al marelui gânditor-poet, d. Blaga. E firesc ca mioritic”, în care apărea şi un dac din Sarmisegetuza, „Epigrama” să-i fi pretins deci autorului divinelor va- ce contempla împreună cu acesta muza poetului. Ne- riante să ne dea din celebrele sale incantaţii... Aşa se lipsitului Cocoş i se alătură în numărul următor un alt face că dăm astăzi şi vom da mereu câte un sonet fas- colaborator al revistei, N.I. Andreescu, ce semnează so- tuos şi evocator despre spaţiul miorit(ţ)ic şi de celelalte netul „Viziune spaţială” sub acelaşi generic „Din ches - fiinţe fabuloase care îl frecventează. Barzii din ţară şi tiunea spaţiului mioritic”. din capitală să ia aminte: au un câmp de evoluţii foarte Numărul următor, 33 din 18 ianuarie 1942, este în important, căci spaţiul mioritic e vast şi se pretează mi- măsură să anunţe şi „Rezultatul concursului Epigramei nunat. N-au decât să-şi instrumenteze lirele. Sonetul cu tema Spaţiul mioritic”, concurs atribuit doamnei Oti este forma preferabilă; dacă ar fi altfel nu ne supărăm. din Iaşi pentru Sonetul sibilinic, ce-şi punea în mottoul Fiind vorba de drăgălaşa oiţă e preferabil să nu rişte ei întrebarea: „eonul Dogmatic? Sau Eonul dogmatic? obstrucţia noastră şi a cititorilor. Şi acum o incursiune poezie însoţită de următoarea explicaţie: „În mod ex- în celebrul spaţiu al Mioriţei. cepţional câştigă d-na Oti din Iaşi, nu printr-o epigramă, „Sonet păgân: Peisaj de stână, savuros, empiric / ci prin sonetul său original ca formă”, ce apare însoţit Cu un cioban isteţ şi o mioară, / Idilă carpatină de un alt text adiacent: „În van am răscolit întreaga / co- ce-nfioară, / Ş-o taie pulsul baciului artritic. // De când lecţie de travaliu critic / Nu ştiu ce-i spaţiul mioritic / Dar pluteam pe litoralul scitic, / Profunzimea lui e colosală / ştiu ce poate domnul Blaga. // Întorcându-ne din Laţiu, Vulcanică şi imemorială, / Cu sens adânc, extenuat şi / studiul vrea să ne arate / că-i independent de spaţiu, / mitic. // Nechează redutabila cavală / Cu neastâmpăr timp şi cauzalitate. // Trebui să fim serioşi, / căci mo- candid şi fatidic, / În turbulenţa noastră infernală, // Vom mentul este critic: / azi în spaţiul mioritic / vrea să intre fredona povestea ancestrală / Şi evadând din spaţiul un... Cocoş. // Studiu-abordă o problemă / şi Istoria – mioritic / Ne vom topi în zona berbecală”. ia-n seamă / va rămâne ca o temă / pentru-o bună epi- Sonetul este semnat… Cocoş şi ne dăm seama ast- gramă. // N-a fost scris să-ngroaşe stiva / rafturilor, pân’ fel că iniţiativa de a-l lua în obiectiv pe Blaga îi aparţine. la saţiu, / Autorul dăinui-va, / ca nemuritor, în spaţiu.” E vorba de acelaşi arhicunoscut N. Georgescu-Cocoş, Alte epigrame vin să alimenteze tema propusă, chiar figură sinistră a literelor române, aparţinând caracudei dacă „Hors concurs”. Una dintre ele este semnată Teo- literare a lui Iorga, la revista căruia, „Neamul românesc”, dor Podariu şi sună în felul următor: „Pe Blaga n-aş se pripăşise, iar Iorga îl folosea ca ridicător de mingi prea vrea să-l critic, / Însă convingerea-mi se-nmoaie / pentru jocurile şi strategiile sale politico-culturale. Aşa Căci cu Spaţiul mioritic / A cam făcut-o... prea de oaie.” că în anii 1936-1937, patronul său iniţiase o campanie O altă replică vine din partea lui Em. Papazissu şi apare împotriva pornografiei în care amestecase şi Academia însoţită de următoarea explicaţie: „Cum vede Păstorel Română (Boala literaturii noi, Lupta mea împotriva pros - Spaţiul mioritic: Decât un spaţiu populat / Cu mioriţe ce tiei, Rezultatele luptei de purificare etc.), iar Cocoş era te-mbie / La nesfârşit regim lactat, / Mai bine-un petecuţ trepăduşul care executa ordinele patronului, scriind zi de vie”. Un alt colaborator, Lucian E. Cedrişanu, trimite de zi împotriva lui Arghezi cele mai incredibile prăpăstii o nouă săgeată spre Cocoş: „Blestemată săptămână! / şi aruncând cu vitriol asupra celor mai reuşite creaţii ar- C-a svârlit o vorbă-un critic / Despre spaţiul mioritic / gheziene. Articole cu titluri ca Împotriva depravării lite- Şi-a schimbat revista-n stână. // N-am venit cu vreun re- rare, Şcoala infamă a Arghezului, Literatura criminală, proş / Ci c-o simplă întrebare: / – Au, Cocoş, dacă-i Porcofonie în spaimă, Dansatorul pe cadavre: Arghezi, Cocoş, / Ce se bagă-ntre mioare?” Literatura greţoasă, Pe maidanul mucegaiului cu flori Tema propusă, ca şi multul zgomot care s-a făcut în etc. erau însoţite nu de puţine ori de parodii şi imitaţii jurul ei, îl determină pe un alt colaborator al revistei, după poeziile argheziene, încât produceau un spectacol Eugen Ghiţescu, să producă şi el un „Peisaj mioritic”, delirant, jalnic şi insolit. Panglicarul cel mai dibaci era dedicat lui Cocoş, ce are următoarea înfăţişare: „Stau fumegosul Cocoş, posesor al unui stil ilariant şi descum- norii aninaţi – nişte cununi – / De crestele pleşuve 92 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară ireale; / Se-aprind timide candelele-astrale; / Tot cerul de frig ca să se încălzească din Diferenţiale divine. Vor e o jerbă de minuni. // Ciobanul vlah doineşte într-o vale rezulta mai multe Sonete canine, care fac de acum îna - / Ca svonul unei calde rugăciuni, / Un cântec dac inte deliciul cititorilor. Sunt continuate şi în numerele ur- se-nalţă din genuni / În spaţiile inter-siderale. // A apărut mătoare, însoţite de aceeaşi explicaţie din Diferenţiale şi luna lângă-un nor... / E linişte, iar colo la izvor, / divine („Câinele tremură ca să se încălzească”) (nr. 57), Se-adapă lin mioara din nectar, // Când iată se-nfioară între care se numără: „Sonete triumfale” (nr. 58), „So- ca un vrej / Şi-un vaier lung îi scapă din gâtleji / Se-apro- nete pentru Grivei” (nr. 59), „Peisaj hibernal” (nr. 60), pie Cocoş s-o mulgă iar..” (nr. 49). Un alt epigramist, „Decor hibernal” (nr. 61), „Suprema întrebare” (nr. 64), Florin Iordănescu, produce şi el următoarea epigramă „Supremele enigme” (având ca „Personagii: Lucian cu titlul Spaţiul mioritic: „Mioriţa bălăioară / Îl inspiră Blaga şi-o Moleculă cu siluetă” nr. 65). În urma acestor sans-reproche: / Este cea dintâi mioară / Fecundată năzdrăvănii intervine un alt poet cu numele bătător la de-un cocoş”. ochi de Grivey, care dă o replică mult arţăgosului Nestingherit de cele întâmplate, Cocoş îşi va conti- Cocoş, în câteva „Versuri pentru Cocoş” (nr. 66), cărora nua seria sa de sonete parodii la adresa spaţiului mio- le anexează un motto cu următorul cuprins: „Cocoş nu-l ritic. Le va boteza în continuare „Sonetele Mioarei”, iar calcă pe Grivei pe coadă din răutate. Călcatul este un un prim text este intitulat „Scenete pastorale”(nr. 33), fenomen de cordialitate. Cocoş calcă pentru a călca”, urmat apoi de un „Sonet păgân” (nr. 34), „În spaţiul bla- motto care face trimitere la o operă apocrifă, „Teoria Co- gian” (nr. 37), „Barbarii viteji” (nr. 38), „Viziune alpestră” coşului”, semnată Bucian Plaga. Năbădăiosul Cocoş (nr. 40), „Cybila şi Mioriţa” (nr. 41), „Taifas cu zeii” (nr. însă nu se va lăsa descurajat şi, în numărul 72 din ia- 43), „Viziune infernală” (nr. 44), „Sonet păgân” (nr. 45), nuarie 1943, dă publicităţii, prin „Epigrama”, următorul „Hipnoză montană” (nr. 48), „Zamolxe explică” (nr. 49), anunţ: „În curând apar într-un volum remarcabil «Spaţiul „Peisaj” (nr. 50), „Nevroze alpine” (nr. 51), „Vârful cu do- mioritic» de Cocoş. Sonete de evocare a podişului tran- ruri” (nr. 52), „Tragedie alpină” (nr. 54). De la nr. 56 trece silvan şi a filosofiei dlui Lucian Blaga. «Spaţiul mioritic» la „Sonete canine”, însoţindu-le de un motto din Blaga: va cuprinde un număr impozant de sonete, între care „Treci pe stradă şi vezi un câine tremurând de frig. De Poemele lui Grivei aduc o notă exotică şi polară. Spaţiul ce tremură câinele? Răspunsul obişnuit e: fiindcă e frig. mioritic şi sonetele respective intră în ciclul în care a Dar acest răspuns nu a întrezărit finalitatea fenome- făcut o dâră luminoasă volumul «Pe Dunăre de-ar curge nului. Tremuratul e un fenomen de finalitate, datorită că- vin», dedicată însetatului şi simpaticului Păhărel. Co- ruia se produce o reacţiune calorică, necesară lecţia «Spaţiul mioritic» Sonetelor Spaţiului mioritic» ţesuturilor. Câinele tremură ca să se încălzească”, iar obligator să se afle în biblioteca sau la căpătâiul oricărui sonetul, intitulat Pentru Azorică, sună în felul următor: om inteligent şi spiritual” (nr. 72 din 20 ianuarie 1943). „În Diferenţialele divine / Adânc gândeşte filosoful Blaga Nu ştim dacă volumul a apărut sau nu. Reclama nu / Esenţial lăsăm deoparte şaga / Scrutând contorsiunile continuă însă, dovadă că totul a fost mai degrabă o canine. // Când Azorică tremură ca varga / Sărmanei, glumă. O glumă... à la Cocoş. trepidantei figurine / Morman nedescifrat de gelatine / Frenetic i se concentrează vlaga. // În spasm suprem, Notă lasciv ca o bacantă / Picnită de ftizie galopantă / Dan- Revista „Epigrama” îşi face un merit din a propune diverse sează pe un intermezzo liric // Şi pentru a lui Gerilă pro- teme pentru concursuri de epigrame sau pentru „Războiul epi- vocare / Ar vrea, în evident elan empiric / Să prindă gramei”. În nr. 29 tema este „Ce e val, ca valul trece” (concurs caloriile lunare.” (nr. 56). la care întâlnim şi semnăturile ardelenilor Octav Sargeţiu sau Cocoş îşi propune să călătorească număr de număr Dimitrie Danciu), apoi un concurs pentru cel mai bun epitaf „Cu d. Blaga-n spaţiul mioritic”, inventând o lume mito- (nr. 39). Un alt exemplu se referă la Istoria literaturii române… logică populată de zeul dacilor, Zamolxe, dar şi de ba- a lui G. Călinescu, persiflată în felul următor de G. Voevidca: cante, muze, Afrodite, aflate în dialog cu câte un dac „Op tot mai popular, cu anii! / Cu mult respect chiar şi băcanii / mi-ntind din el fragmente fine, / în ele când mi-au pus măs - pletos şi plin de inspiraţie. O „Viziune spaţială” imagi- line”. Sau altul de Doru Atanasescu: „Când se va scrie o isto- nată de Cocoş arată ca o sarabandă sămănătoristă rie, / Pentru-o persoană aşa notorie / Vor acorda atenţia toată, (aşa cum îi plăcea, de fapt, lui Cocoş!), în care baci şi / Şi te vor trece la... erată!” Urmează tema viitorului concurs, mioare arhetipale răsar din negurile trecutului: „Porneau „Tătucul Stalin” (nr. 42), sonetul „Avers”, al doilea concurs pe să pască splendidele turme / Pe-acelaşi drum himeric, tema „Unde dai şi unde crapă” (nr. 65); Vladimir Streinu (nr. triumfal, / În noaptea cu reflexe de opal / Potecuind pe 66); al treilea cu tema „Toate-s vechi şi noi sunt toate” (la care ancestrale urme. // Ningea-n talaz beteala lunei blonde reprezentant este şi Valentin Silvestru cu următoarea Reflec- / Supremul înţelept vrea să-nţeleagă / Stereotip, el ru- ţie: „Unde dai şi unde crapă / Dacă dai c-o piatră-n apă, / N-aş megă în şagă, / Balada Mioriţei vagabonde. // – Evrika! putea să mai răspund / Unde crapă: cred că-n fund!...”); al pa- (zise bardul cu ardoare). / Mioara în spectrala ei splen- trulea concurs „Fă-mă Doamne cu noroc”; al cincilea „Când eram copil odată”; al şaselea „Mai am un singur dor” (la care doare / Şopti: – «Îţi sunt de-apururi muza!» // Cu ritmul participă şi Iordan Chimet); al şaptelea cu tema „Amorul e-un vag intermitent dar critic / Un dac ieşit din Sarmiseghe- copil pribeag”; al optulea cu tema „Un bou ca toţi boii...”; al tuza / O contempla în spaţiul mioritic”. nouălea cu tema „Dormi iubito, dormi în pace”; al zecelea „A După asemenea sonete cu iz catastrofal filosofic, fost odată ca-n poveşti”; al unsprezecelea cu tema „La steaua Cocoş găseşte o altă temă blagiană pe care o exploa- care-a răsărit”; al doisprezecelea: un catren; al 14-lea „Vine tează până la secătuire: imaginea câinelui care tremura primăvara”; al 15-lea un catren etc. SAECULUM 5-6/2012 93 PRO istorie literară Gheorghe Clapa

VASILE VOICULESCU ŞI ACADEMIA DE LA BÂRLAD1

„Resemnatul artist a ştiut să reţină pentru sine din agitaţia tinerească a cercului din Bârlad ceea ce i-a fost necesar pentru a se descoperi mai devreme chiar pe sine”. Ion Apetroaie

Societatea „Academia bârlădeană” a luat fiinţă la 1 ideea provinciei creatoare, care purced din Mistral, afir- mai 1915, într-un moment când a fost posibilă o regru- marea unei poezii adevărate, izvorâte din marile fapte pare a entuziaştilor intelectuali de aici. Dar să-l lăsăm ale pământului, – iată patrimoniul spiritual al «Acade- să vorbească chiar pe George Tutoveanu, care, îm- miei bârlădene». În biruinţa adevărului asupra minciunii preună cu folcloristul Tudor Pamfile şi eruditul Toma din câmpul literaturii româneşti. (…) Bârladul îşi reven- Chiricuţă, a pus piatra de temelie: „…Cum s-a înfiinţat dică partea sa de glorie. (…) Dar izbânda, să se ştie, a «Academia bârlădeană»? (…) Ne-a venit, aşa, într-o zi fost cucerită şi cu contribuţia «Academiei bârlădene»”… din primăvara anului 1915, data exactă 1 Mai, să înte- Prof. univ. dr. C.D. Zeletin, remarcabil traducător şi meiem o societate, unde să ne putem comunica ideile publicist, subtil şi rafinat poet, dar şi preşedinte de şi să ne amestecăm expansiunea sufletească. Şi aşa onoare al Societăţii de acum, în articolul „Academia bâr- s-a născut «Academia bârlădeană», numită astfel, nu lădeană – între continuitate şi contiguitate” (publicat în cu un gând de făloşie, ci într-un moment de elan tine- vol. III al lucrării „Bârladul odinioară şi astăzi, 1984”, la resc!” p. 403), scria, cu gândul la G. Tutoveanu şi nu numai: Mărturisirea de mai sus a fost făcută lui Vasile Da- „…Cel din urmă membru, la începutul deceniului al cin- maschin, într-un interviu din revista „Scrisul nostru”, cilea, cred că a fost semnatarul acestor rânduri. După an I, nr. 2, 1929. „Academia bârlădeană” a realizat uni- plecarea mea la Bucureşti în 1952-1953, de câte ori ne rea într-un grup a iubitorilor de literatură, a stimulat ini- despărţeam la trecerile mele prin Bârlad, nu uita să-mi ţiative editoriale însemnate, a încurajat câţiva tineri care şoptească, uneori la ureche, ca nici cei ai casei să nu-l se vor impune, mai apoi, în literele româneşti, dar mai audă: – Şi nu uita că noi suntem Academia bârlădeană!” presus de orice a insuflat membrilor ei încredere în for- Cel care în literatura română avea să trăiască des- ţele lor şi-n grupul la care aderaseră. tinul „poetului crucificat”, după cum subliniază Ion N. George Tutoveanu, în revista „Graiul nostru” din no- Oprea, Vasile Voiculescu îşi leagă într-un fel numele şi iembrie 1925, afirma: „Ştiind că unitatea culturală şi su- de Bârlad. El ajunge la Bârlad în vara anului 1917, în fletească a tuturor popoarelor a mers înaintea unităţii calitate de medic militar. Pictorul Nicolae Tonitza ne lasă lor politice, noi am răspuns la vrăjmăşia celorlalte nea - câteva imagini ale oraşului la începutul secolului: „O muri, printr-o singură hotărâre: statornicia-n inimi şi-n huidiţă încadrată de case mărunte, care se termină în minţi a unei luminoase conştiinţe naţionale, prin ajutorul fund cu o punte de lemn ce trecea peste gârliţa târgului, unei literaturi izvorâte din adâncurile sufletului româ- numită Cacaina, în peisajul acesta, scăldat într-o lumină nesc şi răspândirea acestei literaturi până-n cele din mohorâtă de toamnă umedă, cu fumul de la coşurile ca- urmă straturi ale neamului nostru. Scriitorii, fiind înain- selor ce se târa greoi, ca şarpele”. taşi fireşti ai acestei continui lupte de reînălţare, în orice Bârladul a reunit figuri importante de dascăli, mentori colţ de ţară i-ar sili viaţa să trăiască, trebuie să rămână literari, oameni de ştiinţă, ctitori de instituţii, asociaţii cul- de-a pururi la înălţimea chemării lor. Din aceste idei şi tural-ştiinţifice, reviste. „Academia bârlădeană” se bu- sentimente a luat fiinţă, în Mai 1915, această Societate cură de la primele ei întruniri de prezenţa unor scriitori, literară”. jurişti, medici, ofiţeri, preoţi, unii devenind ulterior cu- Prof. univ. G.G. Ursu, cel din urmă secretar al „Aca- noscuţi în contextul mai larg al culturii naţionale: Virgil demiei bârlădene”, se întreba şi totodată răspundea: şi Iuliu Niţulescu, Victor Ion Popa, I.M. Raşcu, George „Ce-a fost cercul academic pentru noi? Acolo s-a simţit Pallady, G.M. Vlădescu şi alţii. Numărul membrilor So- ca la ea acasă setea noastră de ideal şi nostalgia noas- cietăţii creşte, ca urmare a stabilirii temporare la Bârlad tră de puritate. Acolo am învăţat cultul literar, continua a altor intelectuali, între care atenţia este reţinută de Al. spiritualizare a vieţii, crezul clasic şi tradiţionalist în lite- Vlahuţă, venit de la Dragoslovenii Vrancei şi instalat în ratură, valoarea simplului şi a clarului, ideea latină şi casa lui Eugen Bulbuc, de pe bulevardul Epureanu. Din cauza refugiaţilor se ivesc probleme de igienă şi alimen- 1Ion N. Oprea, Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu. taţie. Medicul căpitan Vasile Voiculescu soseşte într-un Postfaţă de prof. Cornelia Sechi, Editura PIM, Iaşi, 2012, 226 Bârlad întunecat şi apăsat de dramele războiului. pagini. Se ştiu puţine lucruri despre perioada bârlădeană a 94 SAECULUM 5-6/2012 PRO istorie literară vieţii lui Vasile Voiculescu. Câteva referiri ale scriitorului Vasile Voiculescu părăseşte Bârladul, după termina- în „Amintiri despre Vlahuţă”, însemnările lui Romulus rea războiului, iar semne ale prezenţei sale în viaţa lite- Dianu, ale academicianului Iuliu Niţulescu, o scurtă rară a Bârladului pot fi întâlnite în revista „Florile dalbe”, apreciere a lui G.G. Ursu şi câteva fotografii reconsti- unde publică, în nr. 6 din 1918, „Momâia” (povestire de tuie, ca şi cartea lui Ion N. Oprea, sumar lunile trăite război); în numărul din 1 februarie 1919, „Singuri copiii aici, la Bârlad, de autorul volumului „Din Ţara Zimbru- în lipsa mamei”, în numerele 7-8, aprilie 1919, „Din câ- lui”. Vasile Voiculescu, care îndeplinea funcţia de medic- teşi trei daruri” şi „Cântec”, iar în numărul 9 (19 mai şef al Spitalului de răniţi 472 Bârlad, se consacră muncii 1919), poezia „Idilă”. Va mai fi, aflăm, prezent apoi în de îngrijire a bolnavilor. Iuliu Niţulescu, notează în carte paginile revistei „Grai Nou” (nr. 9 şi 10, 1925) cu poezia autorul, într-un interviu dat în „Cronica” nr. 11 din 1970, „Populară”, în 1926, în numărul din ianuarie-februarie, îşi aminteşte starea sufletească a poetului din acele cu poezia „Scoate plugul” şi în numărul din iunie-iulie zile: „În fiecare dimineaţă făceam o vizită prelungită şi 1926 cu poezia „Mortului iubit”. aceasta în afara prescripţiilor şi a intervenţiilor terapeu- Pentru Vasile Voiculescu şederea la Bârlad şi con- tice necesare, era însoţită întotdeauna de expresia unei tactul cu spiritul tradiţionalist al literaturii cultivate aici adânci înţelegeri sufleteşti şi a unor sentimente cu ade- au avut o mare importanţă în formarea sa ca scriitor. vărat părinteşti”. Deşi la Bârlad poetul nu se afla direct Ion N. Oprea schiţează portretul literar, fizic şi moral în bătaia focului, el nu scapă de mizeriile războiului. al lui Vasile Voiculescu, aşa cum s-a cristalizat în con- Când se declanşează epidemia de tifos exantematic, ştiinţa contemporanilor, subliniind delicateţea şi purita- se află printre bolnavi, iar după vindecare, refuză con- tea care îi dădeau un aer sacru şi înaltul sentiment al cediul, preferând să-şi trateze în continuare bolnavii. datoriei, expresie a respectării cu sfinţenie a jurămân- În cadrul Academiei bârlădene se va împrieteni cu tului lui Hipocrate şi a largului său umanism. Puterea de fraţii Niţulescu, cu G. Tutoveanu, Toma Chiricuţă şi jertfă i-a fost răsplătită cu Ordinul „Coroana României Tudor Pamfile. Va intra în intimitatea lui Alexandru Vla- cu Spadă şi Panglică de Virtute militară”, urmată de huţă, autorul „României pitoreşti”, care era cea mai dis- „Medalia Avântul Ţării” ca participant la războiul din Bul- tinctă personalitate culturală românească refugiată în garia. oraşul dintre colinele Tutovei. Sosirea lui Vlahuţă la Bâr- Prezentarea vieţii autorului evidenţiază capacitatea lad va da un nou impuls activităţii „Academiei bârlă- analistului Ion N. Oprea de a discerne, de a nu se dene”, care va căpăta un caracter preponderent literar. pierde în anecdoticul sau pitorescul biografic, destul de În casa profesorului de muzică Eugen Bulbuc începură alambicat, şi priceperea în a selecta cu parcimonie ele- să aibă loc şedinţele unui cerc literar sub privirile de me- mentele semnificative pentru cunoaşterea operei şi per- cena ale lui Vlahuţă. Vor participa V. Voiculescu, I.Gr. sonalităţii lui Vasile Voiculescu (vezi şi Postfaţa, Oprişan, G.M. Vlădescu ş.a. Cu Vlahuţă, V. Voiculescu semnată de Cornelia Sechi, p. 210). va petrece multe ceasuri la Bârlad, va străbate uliţele Vasile Voiculescu s-a născut în anul 1884 în comuna târgului sau îl va însoţi către casa copilăriei poetului: Pârscov, veche vatră folclorică din zona Buzăului, într-o „Acum nu mă mai îngrozeau bubuiturile de tunuri ce iz- familie de ţărani păstrători de datini şi foarte evlavioşi – bucneau fără răgaz, aici aproape de Mărăşeşti. Nu mai factori care au avut o mare influenţă asupra propriului treceam către seară… ca să ascult cu urechea lipită de moral, a creaţiei lui literare. Anii de studiu la Buzău şi pământ vaietele surde ce veneau din aceeaşi parte, în- Bucureşti, cu şederea la gazde şi internate lipsite de trebându-mă pierdut în ce gaură de şarpe să-mi ascund confort, l-au călit pentru viaţă şi i-au sădit în suflet soli- copiii şi nevasta de furia puhoiului” (V. Voiculescu daritatea cu oamenii aflaţi în suferinţă, trăsătură eviden- „Amintiri despre Vlahuţă”, 1927). ţiată, în special, prin activitatea de medic. Un moment Alexandru Vlahuţă a avut o influenţă fastă asupra lui important asupra căruia se opreşte şi stăruie autorul Vasile Voiculescu, şi lucrul acesta se poate verifica, cercetării de faţă este munca de referent literar, apoi de spune şi Ion N. Oprea, întâi, prin publicarea la Bârlad, redactor la postul naţional de radio înfiinţat la 1 noiem- în 1918, a volumului de versuri „Din Ţara Zimbrului”, brie 1928. În această perioadă, Vasile Voiculescu de- apoi prin colaborarea lui Voiculescu la revista „Lamura”, vine un îndrumător competent şi apropiat al tinerilor scoasă de Vlahuţă în 1919, şi prin scrierea unei lucrări poeţi: Virgil Carianopol, George Sbârcea, Magda Isanos memorialistice, „Amintiri despre Vlahuţă”. „Din Ţara etc. (Cornelia Sechi, loc. cit., p. 211). Zimbrului”, plachetă tipărită la o tipografie din Bârlad, Cercetătorul prezintă suferinţele îndurate de Vasile este o culegere de poezii, scrisă de dragul lui Vlahuţă. Voiculescu în anii de temniţă la care a fost condamnat Poeziile sunt inspirate în cea mai mare parte din reali- pe nedrept. Ultimele secvenţe biografice redau elibera- tăţile războiului. Maniera aminteşte de Vlahuţă, Coşbuc rea scriitorului şi plecarea lui la cele veşnice, în anul sau Alecsandri, poetul înfăţişând imagini ale războiului. 1963. Poezii ca „Era o zi de bătălie”, „Şase cruci”, „Când a fost Cât priveşte analiza operei voiculesciene, este me- să moară Neculuţ” etc. înfăţişează încleştări cu duşma- ritul lui Ion N. Oprea de a-i fi urmărit cronologic evoluţia, nul, moartea unui tovarăş de luptă, imaginea unui atac. de a fi formulat judecăţi de valoare, de a fi relevat arta Valoarea volumului, demonstrează autorul, este susţi- îmbinării elementelor tradiţionale cu acelea moderne, nută de acele poezii în care sunt transpuse stări de su- dozându-şi atent, cu respect şi responsabilitate argu- flet individuale, aşa cum descoperim în „Noapte de mentele. Reţin atenţia conexiunile pe care le face cu iarnă”, „Scoate plugul liniştit”, „Ţară”… proza lui Mihail Sadoveanu axată pe tema vânătorii şi SAECULUM 5-6/2012 95 PRO scriitori din Bucureşti pescuitului, cu poezia tradiţionalistă a lui Ion Pillat, cu fără de veac sau nume – evocat de poet în acel tulbu- lirica de inspiraţie religioasă a lui Nichifor Crainic şi rător sonet care îl aşază încă o dată în vecinătatea su- Adrian Maniu sau cu poezia lui Lucian Blaga străbătută blimă a lui Eminescu”. de fiorul cosmic şi de contemplaţie metafizică. Ion N. Inspirată, după părerea noastră, este şi ideea înche- Oprea aduce opinii critice ale lui G. Călinescu, Tudor ierii lucrării cu aducerea aminte despre ceea ce a fost Vianu, Vladimir Străinu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, „Rugul aprins” şi Omul care ne-a aprins inimile: Andrei Eugen Simion, Perpessicius, Mircea Tomuş, C.D. Zele- Scrima, prieten cu Vasile Voiculescu. tin ş.a. (ibidem, pp. 212-213). Ar mai fi de subliniat bogata bibliografie pe care o Volumul publicat postum, „Ultimele sonete închipuite foloseşte autorul. ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voi- Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu este culescu”, este considerat operă unică în concepţia şi o carte perenă, folositoare mai ales elevilor, tineretului structura literaturii noastre, o împlinire magistrală care în general, pentru a cărei prezenţă în peisajul cultural îl apropie de creaţia lui Dante „Vita nuova” şi de unele românesc mulţumim cercetătorului, lui Ion N. Oprea. „Rime” ale lui Michelangelo. Încheiem cu menţiunea că volumul a fost tipărit cu aju- Sunt folosite inspirat spusele lui Mircea Tomuş care torul financiar acordat de Fundaţia Culturală „Primăvara reliefează corect universalitatea temei din sonete şi felul lumii”, iniţiată de familia Ana şi Alexandru Tacu-Zeletin, magistral în care este tratată: „În aceste sonete suferă în amintirea fiului lor, Alexandru Mălin Tacu, răpus de şi iubeşte nu numai contemporanul nostru, dar mai ales forţele răului din securitatea română în 1968, când abia Omul, omul din totdeauna şi de pretutindeni – arhetipii împlinise 17 ani.

Nora Iuga actul 3 acolo e locul mortului cu pădurea ta cu tot o mansardă deschisă non stop geamuri cu nori bicicleta bătrînului siegmund adormitul nu doarme numără bob cu bob rozariul ursulinelor unii se duc la plajă că şi la viena sînt stele unii descarcă baloturi de bumbac pîslari saltele ligheane trotuarul schelălăie cînd trece în care şi-au scurs sîngele acele johanne bicicleta bătrînului siegmund ca la tăierea porcului gulerul spart şi nările arcuite începe războiul al treilea eşti un cîine lup veritabil i-am spus după cortina noului teatru vezi aici sub berggasse unde bătrînul paris miliarde de cîrtiţe sapă urlă ca un disperat să ajungă ’ntr-un vîrf neştiut «sînt cel mai frumos» «se jertfesc pentru patrie şi tu vierme mic cos fără nod» mi-a răspuns creşti la mine ’n burtă trei ani cînd o să faci nouă luni vorbea cu pămîntul între placi şi pleci guri răsturnate din care se scurge uleiul cine ştie ce face un cuvînt almosnino mi-a spus că numele lui noaptea în somn seamănă cu un măslin între placi şi pleci şi-a pus faţa cu gura ’n jos două porţii de var răsturnat să nu se vadă că plînge aşa a început dimineaţa la viena vorbea cu pămîntul ştii pe două picioare de lemn mă gîndeam să-ţi desenez tot am rămas eu ultima cu un băţ doi ochi care sare şanţul şi măcar o ureche mă auzi cînd coboară din metrou nu sînt la viena aici se forează la landstrasee şi coţofana haţ canalul e-aproape n-ai cum să ştii cu moartea pre moarte călcînd de ce nu vrea ochiul tău dunărea îşi vede de drum să vadă litera mea steaua de cauciuc ars «pot să vă ajut cu ceva?» dintre picioarele puse pe butuci domnul din viena are ochii căprui 96 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti în sala de disecţie copilul taie rîma cu lopăţica m-aş duce la gară nici un strop de sînge pe pod iese soarele pe butuc dunărea îşi vede de drum capul mariei vecera şi domnul profesor: «pot să vă ajut cu ceva?» «nu există moarte, nici înviere» domnul din viena a împrumutat ochii albaştri fluturele zboară de la un bec de la doamna din frankfurt la altul în sala de disecţie «nu dau bani la cerşetori!» pielea burţii ei de culoarea portocalei ochi de prepeliţă albuş scurs cum beau ei seara din acelaşi rîu ţi-e frică nu ştiu coroana e rotundă cum se iartă cum se spală ei (Din volumul în pregătire Cîinele ud e o salcie)

Ion Lazu

ELEGII NOI-VECHI

* la hotarul patriei iubite Alege două trei cuvinte, punctele să prindă vrăjmaşul în cătarea ochilor cârpiţi, de molton incandescente ale paginii, sinapsele. şi să ridice spre pieptul aceluia, Taie tot restul cu un mare ics, în cruciş cu braţe de vată, o flintă decalibrată şi-n curmeziş, adună-le în cocoloş, aruncă din preistoria balisticii la gunoi cuvintele moarte. Dă ocol pe sus şi să apese pe trăgaci cu şi prăbuşeşte-te în chiar focarul oglinzii. un deget din cea mai destrămată Metoda şoimului, i s-a spus. Sau din adâncuri otreapă să vii spre lumină, fără greş – metoda cârtiţei. Metoda bumegangului, – o perfectasem eu, cândva. * Metode sunt, ele proliferează. Rezultatele însă Vin valuri spre mine parcă-ntr-adins se lasă aşteptate. Mototoleşti încă o pagină şi Dar nu le iau în seamă o arunci la coş, ca în mutra unui duşman hain. Fierbe spuma-n pietrişul sărat Ce simţi, după toate astea? O apăsare dar n-o aud sfârâind pe suflet. Orbeşte soarele pe-o cărare spre linia ferată, dar ochii mei * sunt orbi mai demult Cum aş scrie fără ochelari, bazându-mă doar Scoici putrezite, iod, aerosoli – nu-mi spun nimic nimic pe iscusinţa mâinii, ca într-o noapte a văzului – De data asta, slavă Domnului, nu am de scris ci mintea îşi urmează drumul, mâna poartă nici un poem condeiul abstract Îl scrie marea la nesfârşit pe hârtie – sub ceaţa unui rând încerci să aşterni ceaţa Nisipul, pietrişul fin prefirându-se altui rând – Scoicile… o pâslă de alge se adună pe cerul alb al coalei un nor vineţiu. Zegras, o saltea pentru cortul iubirii. Ce anume s-a depus acolo din sufletul neîmpăcat cu sine? * Poezia visată în zori: * Tu să-ţi afli un loc pe streaşina casei într-o ţară cu contur de petec – De unde ai aluneca în orice clipă să convieţuieşti Un loc unde să nu poţi adormi, cu mulţimea de oameni năvădiţi ca nici să te odihneşti, sau să pleci într-un preş de cârpe, oameni cu chipuri Un loc de unde să vezi şi să auzi tot, sumare de vechi ţoluri roase – să ştii şi să ţii minte şi să aştepţi ca momâile astea, sperietori de vară tot ce se-ntâmplă SAECULUM 5-6/2012 97 PRO scriitori din Bucureşti În casă, în ogradă, în drum * Mereu treaz şi mereu gata să luneci Pe sub poarta închisă, zăreşti zbătându-se Dar să nu poţi ajuta pe nimeni – umbrele celor ce trec Mai mult duh decât fiinţă încolo şi încoace pe trotuarul însorit. O Mai mult pasăre decât om enigmatică lume Pe marginea dintre timp senin şi furtună pulsatilă, peste care abia ai închis poarta. Ai ieşit Dintre soare şi ploaie din scenă, ai rămas Dintre zbor şi cădere – în fundul gangului întunecat. Aninat în locul unde se pune Cana cu apă pentru sufletul celui dus. * Ţara zvonurilor adevărate. * De dimineaţă m-am trezit în zbârnâitul ceasului început de iunie sfârşit de zi Apoi m-am trezit din nou spălându-mă pe dinţi după ploaie soarele mai scapă Apoi m-am trezit punând apa la fiert pentru ceai printre nori un mănunchi de raze Apoi m-am trezit răzându-l pe cel din oglindă şi abia Apoi m-am trezit că insul din oglindă, gata ras şi frezat, bălaie Nu avea deloc de gând să se trezească – unde! una dintre ele se anină de antena blocului În ţara zvonurilor mai adevărate decât adevărul… din subtila atingere ţâşnesc pe alee Îmi dau seama că nu pot să-l urăsc. triluri de mierlă, miraculoase – (A nu putea să urăşti este tot o infirmitate, ca oricare alta, mi-au spus.) în timp ce pe cablu în jos Pe vremuri, în metrou, vedeam în locul feţei oamenilor se scurg înjurături, ricanări numai cărţi, acum văd numai ziare... împuşcături, horcăieli – hidoasa lume tv. * Din pâinea furată unchiului meu, * Ofiţer închis pentru înaltă trădare Ziua mea se despică Au crescut copiii gardianului Dintr-un cuvânt, din nişte cuvinte Colegi de şcoală cu mine şi cu fraţii mei - De la creştet până-n rărunchi Posibila mea iubită, flirtul fratelui mai mic. Ca de-un fulger fierbinte Gardianul a murit demult Unchiul la 82 de ani, amnezic. Nu-mi fac speranţe, nu-mi e nici frică Posibila mea iubită s-a sinucis Trăind prin largi ocoale Flirtul fratelui meu a fugit peste graniţă Şi brusc viaţa mi se despică Am rămas eu, trecut de şaizeci Doar citind vechi cuvintele tale. Să scriu despre toate astea.

Zaira Samharadze

Citesc bezna Pe amândouă. Ajungem în câmpia lumii, De ce a creat Meşterul lumii Bucuria ne va pierde Fiinţa veşnic copilă? Cât mai e timp. Din înaltul cerului i-a trimis Minunea neschimbării... Poteca Cântecul ei adună lumina, Alungă orice foşnet, Mă-ngroapă până mâine, Ca o mângâiere Voi mirosi a ţărână? Mă îndeamnă să merg Simt verdele ierbii Pe calea ştiută doar de ea, Inundându-mi nările. Mă face să întorc faţa Fluturi trec în zbor Către Meşterul lumii... Şi-mi arată poteca Spre pădurea de castani. Când soarele încă nu s-a ivit, Casa vântului mă aşteaptă, Citesc prin beznă. Spiriduşii umplu dealul, Lumina ei ne cuprinde Crucea zilei se face mică, 98 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti Timp mai am puţin, Zbor de porumbei Trebuie să mă despart, Acum, când norul Zbura pe cer Ciupeşte cerul. Un stol de porumbei... Nu, nici întunericul nu tace, Mă pedepseşte Am încercat cu mult năduf Sau, oare, mă ajută Să îi urmez, Să-mi urmez poteca, Eu pe pământ, Ce nu ştiu încotro duce? Ei prin văzduh... Ruga inimii… Apoi, aşa eu am crezut, …am încredinţat-o pietrei! Un nor atins, îndepărtat, Ea s-a bucurat Dar nu i-am mai văzut În lumina soarelui, Oricât pe cer i-am căutat. Rostogolită de apă, Îmbrăţişându-şi umbra, Păstrând pentru totdeauna Dar cine oare să mă creadă, Cuvântul Pe cer nici urmă de dovadă, Încredinţat de mine. Poate voi lăsa cu al meu cuvânt O urmă pe acest pământ.

Mircea Nedelciu

ALIENUM EST

Nu ştiu dacă acest text, descoperit din întâmplare printre cel mai slab cu aproape doi centimetri în circumferinţă. alte şi neimportante hârtii, a mai fost publicat într-o carte, aşa Mă gândesc că, până la data respectivă, a rămas mai cum nu ştiu nici cum a ajuns în posesia mea. Ştiu că această bine de un an. Cum voi fi atunci? Mă voi fi ridicat în sfâr- proză îi aparţine fără îndoială lui Mircea Nedelciu. Îl trădează şit pe propriile picioare? Ehe, câte se pot întâmpla în nu semnătura, ci stilul, bruma de umor, autenticismul obser- paişpe luni. De fapt, câte se pot întâmpla într-o săptă- vaţiilor şi trimiterile directe la dramele din viaţă. Nu contează mână, într-o zi, într-o oră. De-ar şti omul ce-ar păţi, di- imperfecţiunile discursului, neglijenţele sau poticnelile stilis- tice (parte din convenţia textuală avansată cu o tristeţe deplin nainte s-ar păzi. asumată de către autor). Nu contează nici tema şi nici reuşita – Altfel, când nu bea, zice doamna Neli, era cuminte „ingineriei textuale” avansate de prozator. Contează doar fap- şi ruşinos ca Meri, asistenta mea. tul că Mircea e acolo, în cel mai greu moment al existenţei Arată cu bărbia spre asistenta ei, care stă lângă mă- sale. Stă imobilizat la pat şi, încercând să nu mai urle de du- suţa telefonului şi se chinuie cu un rebus. Fata ridică rere, preferă să facă ceea ce ştie el mai bine – să se ia uşor privirile cu nedumerire şi, crezând, că patroana are ne- peste picior, aşa cum ar proceda orice om superior şi inteli- voie de ea, se ridică şi se apropie ca un căţel de stăpân gent în faţa unei situaţii crâncene şi fără ieşire. (Sorin Preda) (…) Doamna Neli îşi continuă amintirea. – Când stăteam pe Sandu Aldea la etaju’ doi, într-o Doamna Neli, maseuza, a fost măritată cu un cas- vilă – de fapt era la trei, un fel de mansardă, unde se cador. intra pe scara de serviciu (…) – îl simţeam că miroase – Dar omu’, întreb eu, era şi înainte sau a devenit a băutură dă la uşă… Ştii cum coboară scara aia în spi- după? ral d’amboulea? Ehe, câte cascade nefilmate am tras – Mai mult după, recunoaşte ea. L-am cam antrenat cu el pe scările ălea! Să am io numai câte-un dolar de pe gratis vreo doi-trei ani. Prima dată, era la Hanul cu fiecare buşitură de-a lui, mi-aş extinde cabinetu’ una- prepeleci şi se uita la una de la o masă aşezată în alt două. pom. Meri, asistenta, are picioare lungi şi sâni mici care Flaconul de ulei de masaj pe care-l pune pe margi- înţeapă în două puncte pânza subţire a halatului şi, aşa nea saltelei are imprimat pe capac o dată (probabil ter- din senin, se ridică şi se apucă să-şi maseze şefa pe menul de garanţie): 28.11.98. Cifrele astea îmi stăruie ceafă, apoi pe umeri. Cei douăzeci de ani, pe care abia în faţa ochilor până termină ea de masat piciorul drept, i-a împlinit, miros a fân de flori şi a ploaie de vară. Cum SAECULUM 5-6/2012 99 PRO scriitori din Bucureşti stă aşa, în coasta mea dreaptă, şi o masează pe şefă, cu un mic efort aş putea să mă sucesc să-i masez şi eu spatele, ca să închidem cercul. Deşi ea nu trebuie ma- sată cum trebuie ca o uscătură coclită (cazul meu) sau ca o fostă aruncătoare de suliţă revărsată peste bluza de trening (cazul doamnei Neli). Ea trebuie doar pal- pată uşor, mângâiată cu buricele degetelor, ehe! – Odată, avea vecinul de la unu’ borcanele de mu- rături pe palier şi praf i le-am făcut. Erea numai pepe- naşi şi gogonele printre cioburi şi sângele lu’ Pintescu, săracu’, trei copci i-au pus la urgenţă în seara aia. Şi doamna Firezu, de la unu, mai plângea după murături. Lasă-le, bre, nu vezi că le-a pus prea coapte? Oricum, se fleşcăiau pân’ la Crăciun. Pân’ la urmă i-am cumpă- rat femeii borcane, gogonele – pepenaşi n-am mai găsit… Era o zgârcioabă femeia aia. Era-n stare să mă reclame la partid şi să mă dea afară din casă dacă nu-i puneam murăturili la loc. Trecând la piciorul stâng, doamna Neli întoarce nu ştiu cum flaconul cu ulei de masaj şi, să nu-ţi crezi ochi- lor, pe burta flaconului, o etichetă cu litere mari dă alt termen de garanţie: 28.11.96, aşa că, mde, sunt masat Lipovean, tuş cu un ulei de mult expirat. Ce făceam eu acu’ un an în noiembrie? Tot în pat şi tot ca acuma, încerc să adun în pună în mişcare, prin masaj şi mişcări active-pasive gând micile progrese făcute de nervi sau de muşchi şi muşchii deficitari, într-o spirală nesfârşită. Îmbrăcămin- aproape că nu am ce aduna. Doar iluzii. Însă ca să te tea sumară a asistentei adânceşte senzaţia de intimi- vindeci trebuie să crezi în fiecare zi că ţi-e mai bine ca tate, dar o intimitate neplăcută, datorată imposibilităţii ieri. de a ţi-o apăra sub convenţiile sociale, promiscuitate. Mă rog, ăsta e principiul şi poate că dacă mă con- Această renunţare la pudori e poate partea cea mai tris - centrez bine pot să spun că e mai bine ca ieri, dar faţă tă a bolii. Durerea e atac bărbătesc, această imposibi- de noiembrie ’96 mi-e greu să spun care sunt progre- litate de a-ţi apăra micile demnităţi ale posturii e sele. Şi atunci, mă întreb, din toată acumularea asta de parşivenie curată. aproape trei sute de zile de mai bine, mai bine, mai În fond, dragă Motzi – mă trezesc eu că dezvolt dia- bine, ce s-a ales? Dracu să-i ia şi pă ăştia cu flacoanele logul imaginar cu biata pasăre – în 45 de ani, cât am lor. La ce le-o folosi să schimbe termenul de garanţie mers pe picioare, n-am câştigat şi eu măcar un maraton pe capac dacă tot uită ca nişte proşti să înlocuiască eti- la Breaza sau un concurs de dans la Slobozia. Tot ce cheta veche? Şi dacă la Oficiul consumatorului dau am făcut, inclusiv copiii, am făcut servindu-mă de alte şpagă şi dacă uleiul e pentru masaj, nu pentru gătit, de membre. Are rost acuma să dramatizez că trăiesc fără ce dracu se mai joacă de-a termenul de garanţie? Doar să umblu pe propriile picioare? Între timp, doamna Neli aşa, ca să mă pună pe mine pe gânduri? a terminat masajul şi începe bătaia muşchilor cu mu- E drept că şi eu numai la asta mă gândesc. În cât chiile palmelor. Meri o imită, astfel că ansamblul com- timp mă pun pe picioare, când voi putea să merg singur pus din bancheta de masaj şi cele trei corpuri umane, la chioşc să-mi iau ţigări? La început, cât timp?, mă voi dintre care cel bărbătesc, al meu, tologit pe spate şi cu servi de baston, dar pe urmă (când, când, când?), dacă mâinile sub cap ca un paşă, intră într-un fel de vibraţie mă descurc şi fără baston, cred că mă duc la gară şi ritmică. mă urc în primul tren. Să mă găsiţi prin Polonia sau, de Asta e, Motzi, te-ai prins? Ritmul. ce nu, în Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă. Asta până De asta mă nemulţumeşte proza pe care tocmai am în noiembrie viitor sau mai devreme? început-o: nu are ritm. Şi nu are ritm pentru că, în timp Papagalul Motzi din colivia lui agăţată de grilajul fe- ce scriu sau doar mă gândesc la viitoarele ei propoziţii, restrei cabinetului se trezeşte brusc ciripind (în definitiv nu pot să bâţâi nervos dintr-un picior ca altădată. Vezi care este verbul pentru un papagal care încă nu vor- că proza se scrie şi cu picioarele? beşte?). Poate doar el să ştie când voi umbla pe picioa- Aşa că o voi lăsa deocamdată neterminată şi nici n-o rele mele. Mă trezesc că-l implor în gând: Hai, mă, recunosc, nu-i a mea, mi-e străină. Cine ştie, poate că Motzi, spune! Spune mă, băiatule, doar atât: luna şi la data expirării, înscrisă pe capacul flaconului cu ulei anul când voi putea să merg. de masaj, voi fi în stare să adaug câteva propoziţii care Tăcere cosmică. Urlă câinii în spaţiu. Papagalul să dea ritm ansamblului. Poate până atunci şi Motzi în- Motzi tace. Doamna Neli continuă să mă maseze, tot vaţă să vorbească, doamna Neli să fie mai delicată, aşa cum asistenta Meri continuă să o maseze pe ea. Meri să fie mai puţin timidă etc., etc., iar eu voi bâţâi Îmi închipui o lume de indivizi cu mici deficienţe motorii nervos dintr-un picior şi voi accepta să semnez în josul în care fiecare îl ajută pe cel mai apropiat vecin să-şi acestei pagini: MIRCEA NEDELCIU...

100 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti Nicolae Iliescu DAREA LA SEMN SAU DRUMUL PONOASELOR SAU DESCOPERĂ ŞI ÎNŢELEGE LUMEA AJUTĂTOARE

Drumul oricărei prese scrise sau audiovizualizate vaită de diminuarea dreptului de autorlâc! Băse, dacă este de la rumoare la scandal. Traseul aista este un ar fi conform cu peisagiul mental propriu, ar trebui să le continuu proces de deformare mediatică, un sufleu de poprească şi asfaltul pe care îşi clatină ăştia opincile cuvinte cât mai înflăcărate presărate acolo ca să iasă elitiste! bine şi colorat spectacolul. Niciodată valoarea nu iese Acum, fraieriţi de avântul unui fost redactor-şef al la suprafaţă decât dacă este ajutată, dacă este vanda- unui fost ziar de tineret – care, fie vorba între noi, era bilă şi dacă apare ca un factor de legitimare a ăluia de cel mai viu pe vremea de dindărăt, ziarul în principal, o descoperă. Valoarea de spectacol, nu trebuie să fii dar şi omul – ce, invitat la o emisie de bălăbăneală de mare sociolog ca să înţelegi. Valoarea de spectacol şi vorbe mahalageşti a pornit a-şi etala obsesiile perso- de scandal. Au apărut şi apar cărţi foarte bune sau nale de reporter-pistol, i-au sărit în întâmpinare, precum măcar serioase despre care nu suflă nimeni, nici un cri- guguştiucii, arătându-şi adevărata vocaţie legionaroidă. ticuş, niciun cronicar, niciun cuvinţel, căci trebuie să fii Fireşte, trebuie să vorbeşti răspicat, calm şi coerent al cuiva sau să intersectezi orizontul de aşteptare al alt - despre orice, chiar dacă nu-ţi face nicio plăcere şi nici cuiva pentru a te vârî în seamă măcar vreun paparaţ. nu merită, dar unde găseşti oamenii ăia descuiaţi şi ca- Sunt jucate spectacole de teatru construite elastic şi cu pabili de? Că la noi nu prea sunt şi nici de-ai noştri pe talent, puţine ce-i drept, degeaba, dacă nu sunt închi- alte coclauri. Bine zicea un prieten de-al meu, Georges, vernisite de vreo legumă politică sau nu au ceva erotic noi nu avem nici măcar diasporă, ci un simplu exil, re- sunt trecute cu vederea. Gloriile de o stagiune nu se fugiu, pribegie, bejenie. Acolo, toţi cei care au început mai fac la uşa cafenelei (deşi prostovanii ceia de copchii a însemna ceva au făcut-o prin asimilare. Cu ce să le de mahalagii cu bani gata şed ca vizitiii în faţa pieţei Do- rupem noi gura ălora şi cu ce să ne lăfăim în diversele robanţi, la poză, în birturile de aşa-zise fiţe!). Totul este manifestări şi sărbători, cu sarmale şi cu linguri de un mâl unde se intercalează poşirca politică a vremilor lemn? Nu că n-am avea ceva, dar nu suntem oameni noastre amestecată cu dorinţa de a ieşi în drum, ca pă- de colectiv, de echipă. duchele, a dragilor noastre personaje publice. Aceiaşi şi mereu aceiaşi inşi debitează fum din mahorca gândirii Elite, auzi ’mneata! Elita, în ţara noastră, a fost lor pe sponci şi după dictare, ameţind din ce în ce mai mereu de merit, nu din născare, iar inteleptuali am avut puţină lume. mai ales din profesiile umaniste. Fireşte, de talia lui Zola Cel mai caraghios sujet este cel despre intelectual nu am avut niciodată, adică valori internaţionale şi oa- şi intelectualitate. Ca orice lucru tineresc şi de snobeală meni care să schimbe percepţia unei întregi epoci. Dar surmenată, dar insinuantă este foarte fluierat şi deose- am avut destul de mulţi oameni cu cap şi cu scaun la bit de cântat la trompetă. Dacă nu eşti aşa ceva, e de cap care, deşi mai întotdeauna ne-am aflat sub vremi rău. Dacă nu te scarpină în moţ cineva din acea elită şi am adăstat la îndemâna altora, ne-au hotărât vârtos de monolog social nu exişti, nu faci parte din conclav. şi ne-au canalizat în momente decisive. Băieţaşii ăia, care numai filosofie aseptică rumegau la Car cu boi sau Plai cu atelaj leneş, se considerau luce- Ce să mai zici, s-au găsit teancuri de comentatori ferii naţiei, îndrumătorii culturali, indicatorii de vânt mo- care să justifice pentru spectatorul rezonabil şi standar- derat până la potrivit sau invers, abecedarele şi dizat incompetenţa abundentă. Lumea râde măzărat ceasloavele hirsute şi palide ale tineretului patriei. Orice de oteveul lui Gingirică, de parcă alelalte canale, cana- imbecil notoriu şi sadea afiliat lor era şi este blagoslovit lete sau canalizări teve ar fi diferite. Pe toate, aproape cu acest titlu de împrumut (vezi Câş Tefănescu, Gâgiur- toate de la TVR 1 şi până la inutilele euforia, disforia şi giu, unul, Ghinea, Chilian, Dângu, Deagu Nuvara, Car- cacofonia nu se întâmplă nimic. Poate doar pe paprika pianu şi lista rămâne deschisă pentru alţi tumaci, ca uşa tv să se mai înjghebeze de-un mujdei! Zgârieturi şi su- prostănacului ăluia de a scris o carte execrabilă). Acu- ghiţuri umane trec pragul micului ecran şi cată să ne su- şica s-au cătrănit şi s-au nedumerit frontal la Băse, iar foce cu sentenţele lor. Cine îi proiectează pre dânşii şi precum sindicaliştii de regie autonomă au pornit la scor- cine le dă voie să vorbească ? Nuca Liculescu aista, un nit liste. Nu le-ar fi ruşine! Jigănii împăiate cu premii, speaker de pe la un reşou sau radiou colonial, pune în- burse, bloggării ieftine, plecări şi sosiri înverşunate se trebări scorţoase, câteodată mai avide de impertinenţă,

SAECULUM 5-6/2012 101 PRO scriitori din Bucureşti dar cam speriate şi se prezantează ca ăl mai prima co- vatizată, eclectică, dirijată mediatic şi hipermodernă mentatoriu politic. Lumea s-a cam îndepărtat, bag există şi se îndeplineşte pas cu pas, vedem asta zilnic, seamă, de stilul încruntat al lui Cetepe şi voieşte niscai deşi se „înfăptuieşte” cu inşi de joasă speţă, dar noi, ro- destindere. Totuşi, nu văz detaşare, umor, intelijenţă mânaşii, avem obiceiul să plusăm întotdeauna. Aşa că medie şi constantă, numai răcnete, priviri scârţâite şi în- nimic, nimicuţa nu ne mai miră. treruperi. Şi încremenire într-o parte sau în ailaltă, în De după căderea măştilor din 1990 am început a-mi hăis sau în cea. Sigur că Băse, în sanatoriul nostru de alege prietenii, şefii, publicaţiile la care am colaborat. mucava, este un personaj hazliu, deraiat şi uşor gingaş Înainte vreme, ca şi bunul meu „frate” Traian T. Coşovei, la meninge, Capitaine Haddock, dar nu tot ceea ce exe- avusesem ambâţul de a apărea în toate sau măcar în cută are mireasmă de varză acră! Nu se poate, este o majoritatea revistelor tipărite pe teritoriul României. Pe lege simplă şi aspră, nu eşti credibil dacă zilnic eşti că- urmă, nici nu mi-a păsat de acest lucru. Acum, că tot trănit. Uitaţi-vă cum au ajuns atâtea foi de pripas şi de publicăm aici, mai tragem cu ochiul şi mai citim, cu poftă pomelnice dacă nu au ieşit din injuria pornită! Oare de din ce în ce mai mare – pofta vine, fireşte, întotdeauna ce nu există niciun ziar, mă rog, oficial, de partid? Dar mâncând! – şi ceea ce scriu colejii noştri. Astfeliu, am bine că se dau premii pentru profesionişti – nişte ne- aflat că în anii precedenţi aderării, de fapt primirii, che- chemaţi care adună imagini terne şi plimbă cuvinte ne- mării noastre în NATO am făcut, cum bănuiam, sluj cla- înţolite de sens, nişte tinerei cu un fel de şcoală pripită sic şi caracteristic. Pentru a obţine ceva, cât de mic sau şi cu talent tuns zero. Cine sunt aceşti autodeclaraţi pro- neînsemnat suntem în stare să vindem tot, şi din casă, fesionişti ai tembeliziunii, foşti propagandişti întrerupţi, până şi pe părinţi. Ca să fim în rând cu lumea ne etalăm funeşti şi dezastruoşi? Vă aduceţi aminte de vreunul valorile de lustru, chiar dacă le împrumutăm sau le în- sau de vreuna care să dăinuiască şi a doua zi după fes- chiriem. Numeroase atacuri asupra bunurilor din casă, tivitate? Cât sunt în scaun, pardon de expresie, li se iau nu multe şi nici de mare valoare, sau de o altă valoare interviuri, li se ardică osanale şi li se lustruiesc aripile, decât cea sentimentală, de aici apar. Ideea de a unifor- apoi nu mai sunt salutaţi nici pe stradă, ci împinşi de-a miza, de a hibridiza, de a pune totul sub controlul im- dreptul, precum bieţii aurolaci. perial, de a fabrica mancurţi simpli consumatori, înfulecători de imagini şi de sandvişuri colorate şi exo- Din anii nostalgici, de dinainte de ’90, când se efec- tice a fost rapid îmbrăţişată de foarte proasta noastră tua o şcoală de noţiuni generale şi policuprinzătoare, clasă politică. Mi-aduc aminte de ridicola prezentare a materii destule spre multe, ore dimineaţa şi după- României de imediat după Rivoluţie, unde se specifica amiaza, două soiuri de licee, industriale şi generale, cu faptul că ţara noastră dragă a trecut la economia de secţii de real şi de uman, apoi unele specializate, pe piaţă! Extraordinar, stimaţi telespectatori! Asta înainte vremea când eram profesori noi înşine, de filologie, de de a organiza nişte instituţii viabile şi capabile să re- mate-fizică, de chimie, de franceză, de spaniolă de etc. gleze piaţa reşpectivă. Atunci ziceam că trebuie câteo- s-a trecut la un haloimăs patologic, fiecare ministruş mai dată să laşi forma să-şi inventeze fondul, după tipicul dărâmând câte un perete din edificiul educaţiunii naţio- neo-liberal, dar iacătă cum formele fără de fond „nu se nale. Fireşte, trebuie început cu începutul, cu alde bietul ezistă”, după cum zicea prostul de I. Diaconescu! Jo- Şora, un om agreabil la şpriţ, dar un nepriceput notoriu. seph Stiglitz, taman laureat Nobel pentru economie şi Au venit apoi unul şi unul, care mai de care mai incom- mare director al FMI, zice în „Marea deziluzie” că toate petenţi şi mai rău intenţionaţi pe măsură ce ne îndepăr- planurile respectivului for au dus numai la eşecuri. tam de anul de răscruce 1990, pentru ca totul să Şi mai dihai, o istoriceasă, Frances Stonor Saun- culmineze cu prestaţia aiuristică a fostului asistent de ders, de publică pe la The Independent şi La Repub- socialism ştiinţific, A.M. Odată cu el au apărut manua- blica susţine recent în cartea Qui mène la danse? că lele alternative, nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar e bine marele curent intitulat expresionismul abstract a fost fi- s-o faceţi! Atunci, nişte neica-nimeni de prin, evident, nanţat abundent de Cia, printr-o grămadă de expoziţii, Cluj-Napoca ( nu ştiu dacă urbea transilvană se mai nu- reviste şi folosit ca armă ideologică îndreptată în contra meşte astfel, că tot era o denumire ceauşistă, mă rog, realismului socialist al Urss-ului şi al sateliţilor săi. Însuşi dată în acei ani!) inventaseră un fel de manual de istorie „dansul” se zice că se executa la comandă şi era plătit unde apărea şi o şpicheriţă de la un post particoler de de aceeaşi agenţie care ordona jazz-ul! Vă mai amintiţi televizie comercială, căzută la jurnalism cu doi şi ceva, că vechile noastre harabale de radiouri cu pick-up şi cu nu şi un sfert, şi jumate! Apoi, a apărut manualul de ochi magic aveau o clapetă pe care scria jazz? limba română, şi ăsta o nebunie, plin de contraexemple scoase din maculatura unor literatori submediocri, care Ceea ce îndeobşte numim micul ecran s-a umplut înlocuia textele bătucite, dar esenţiale de cultură gene- de la o vreme cu o grămadă de emisiuni de descoperire rală. şi de înţelegere a mesajului televizionistic. Nu vrem Mărturisesc cum că nu am nicio aplecare naţiona- deloc să ne lăudăm că noi înşine propunem aşa ceva listă sau xenofobioasă, dimpotrivă; naţională, da, în mă- pe canalul internautic, un soi de emisie de arheologie sura în care limba română este teritoriul meu de şi de aventură culturală teve. Posturile noastre se află, expresie şi nu am crezut niciodată că la baza acestor trebuie s-o remarcăm şi s-o declarăm, de-abia în neoli- întreprinderi şade şi altceva în afara prostiei greoaie şi ticul întreprinderii – chestii de acest tip am văzut imediat cu ţâfnă. Desigur, proiectul de Europă privată şi sau pri- după anul de cotitură 1990, când canalul M6 propunea

102 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti decriptarea discursului catodic la diverse paliere şi re- Dar ce ignobilă inutilitate să te holbezi toată ziulica gistre – şi tratează acest aliment de substituţie care este la tembelizor! Până şi americanii, care ştiu ce-i aia pro- televizorul la suprafaţă şi anecdotic. pagandă, au două situri, pajamas media şi realclearpo- De ce vorbim aici despre un aliment de substituţie, litics, de citire mediatică. Astăzi totul este publicitate, adică despre ceva ce înlocuieşte altceva, nonvegetal marketing, marfă. Răzbelul rece s-a mutat din planul prin vegetal, nonorganic prin organic, prăjit prin fiert declaraţiilor şi al îmbuibării tehnologice a celor două etc., de exemplu? Cum ar fi inutilul pateu din soia sau complexe militar-industriale de dinainte de ’90 în răzbe- insipidul lapte praf, care înlocuieşte laptele naturel? Ca lul rece cultural şi/sau mediatic. Nici bibliotecile nu se bun cultural, tot ce înseamnă media este profan, de mai numesc aşa, ci au devenit mediateci, pline de ziare, mâna a doua, surogat, cafea cu înlocuitori. Mass-media reviste, computere şi acces la internet. Bibliotecile s-au nu transmit niciodată direct, deşi mimează deseori suit din rafturi direct pe reţeaua digitală, cărţile se în- acest lucru, ci prin intermediul celebrului cadru, care ghesuie pe ipod sau pe ebook, umbli cu biblioteca la poate fi strâns, larg, american, inventat ş.a.m.d. Ele au purtător. Mihai, prietenul meu, îmi arăta la Paris, acum obiceiul să interpreteze sau să intervină în derularea un deceniu, că nu se mai poartă cărţi pe rafturi şi nici evenimentelor. Aşa după cum bine observa Baudelaire, mobila numită ca atare bibliotecă, ci se etalează câteva nici peisajul nu există aievea, ci se datorează privitorului volume de benzi desenate şi cd-rom-uri. De demult, în şi bunăvoinţei acestuia. La alde noi, treaba aiasta se Occident apăruse ideea extraselor, a cărţilor rezumate face ca întotdeauna, otova, heirupist, tinereşte, prin şe- şi povestite scurt, rapid şi cuprinzător. Nu era chiar rea, dinţe şi prin decrete sau ordonanţe de urgenţă. Şi la un oricine îşi putea face o cultură de divertisment, uşoară, meci de rugby disputat cu nişte ameţiţi şi comentat fără mari probleme, fără chestiuni esenţiale. Manualele într-un limbaj agrar, manifestările de organizare a unei alternative de fapt asta au şi vrut, o nivelare de jos în scheme tactice se traduceau prin „şedinţe”! Atât ştim, sus, un minimum de plumb intelectual cu care să umbli atât rostim, „facem diferenţa”, „strângem” sau „atacăm prin viaţă, un soi de hot-dog cultural. Şi alimentaţia nu letal”. Toate telejurnalele fac cu ochiul la ascultătorul pri- vedeţi cum se face, gospodina vine de la serviciu şi pre- vitor, cititorii ăia anonimi de promptere se cred în pan- găteşte din plic sarmale cu legume! Trebuie să fii debil theonul sau în olimpul mediatic, până şi bietele uşiere mintal ca să înghiţi aşa ceva, cred că nici în azilurile de ale ştirilor – fătucile celea care deschid pliscul o jumă- noapte, puşcării şi internate nu se oferă astfel de mân- tate de minut despre căderea galopantă a zăpezii în căruri! Dimineaţa, la dejun, ţi se induce să îngurgitezi staţiile de tramvai – se asortează ilar cu ţinute de gală fulgi de ovăz, de porumb, un baton de alte cereale şi un şi cu ocheade romanticoase. iaurt. Să fie la ei acolo!

Mircea Constantinescu

PROZE GHILOTINATE SAU INTERVIU CU MINE ÎNSUMI

Caniculă – ce tautologie de Bărăgan!... Cobor cu lif- – M-aţi preţăluit suficient? o aud. – Eşti okei, dau eu tul, o întrezăresc, butonez uşa înaltă, introduc laba stân- verdictul. A preţălui e unul din verbele mele preferate în gului, adică doar întredeschid. O bengoasă cu ochi din scris... mă bucur c-a susurat pe buzele dumitale. – cleştar pisat face de strajă la intrarea în bloc, dincolo de Atunci e-n regulă. Doar nu vă-nchipuiţi c-am aterizat aici cele câteva trepte făgăduite trotuarului. Deja a tresărit fără să citesc câte ceva din, mă rog... – Poţi să foloseşti şi s-a îndrăznit pe ultima treaptă. O scanez fără ca ea şi cuvinte mari. De pildă, din opera dumneavoastră. Su- să mă distingă perfect, nu c-ar avea orbul găinilor, ci râde ştrengar, totuşi feminin. Scurt, zănatic, un gând al doar fiindcă nu se aştepta să cobor eu în loc să urce ea serenităţii mele îmi gonflează neuronii: dacă am urca de vreme ce tot a sunat la interfon. Dar cum s-o primesc una sută etaje, aş bloca liftul între caturile 75-76 şi aş în casă, doar pentru că, telefonic, i-am aprobat inter- invita-o să îngenuncheze şi să... – Mă străbateţi cu pri- viul?!... Sfârcurile ei, de adolescentă sănătoasă, sparg virea şi-mi transmiteţi ceva... ceva foarte egoist... Aşa-i talazul mătăsos al unei bluze-bustieră. Pantalonii scurţi c-am dreptate? se mândri ea vertiginos. Percep mârâi- îi deconspiră pulpe bronzate, arcuite luminos, genunchi tul cântat al bişoancelor, totdeauna simt liftul când mai asortaţi, gambe flexibile, de gimnastă sau de practi- sunt trei sau două etaje până la palierul nostru. – Aura cantă a aerobicului în aer liber, glezne fără cusur. Mă- dumneavoastră, o secundă, două a strălucit sumbru a ntreb rapid dacă e sau nu e majoră. Urcăm în ascensor. provocare şi regret, simultane... Sfârâitul zgrunţuros al

SAECULUM 5-6/2012 103 PRO scriitori din Bucureşti uşilor mă salvează de la obligaţia de a-i revărsa între- Îşi înmoaie buzele în pahar, cumva speriată ca un şofer barea: – Cine moaşi-ta te crezi? Mafalda sau Lao nedispus să sufere o amendă; apoi, pradă unui impuls Tzî?!... – Dar nu văd pe-unde calc! exclamă ea în pragul şăgalnic, goleşte aproape jumătate din sondă; mă simt holului meu în formă de L, lăsat înadins neluminat când întrucâtva fascinat, dar şi responsabil privind-o; tot nu am coborât, înconjurată strâns de salturile sonore, însă sunt sigur dacă e majoră sau nu, deşi circumstanţele benigne ale bişoancelor, probabil intrigate de parfumul mă invită să-i acord măcar 20-22 de ani. Ceea ce în- plus deodorantul ei, nefamiliare lor. seamnă că ne desparte ceva mai puţin de-o jumătate Degajez o lumină surdinată, a veiozei de pe biroul de secol. Uauu! Treabă-i asta?! Îşi startează laptopul- unde acum se odihneşte silenţios calculatorul doamnei jucărie, îl dispune astfel încât să poată citi ceva pe dis- mele. Ea pivotează, murmurând ca pentru sine: – Hm, play, îl deplasează puţin spre stânga, preferând să tablouaşe, rafturi doldora şi... – Doldora, alt cuvinţel pre- utilizeze – momentan? – doar pixul/agenda. ferat... Domnişoară, văd că ţi-ai pregătit bine tema – Nu preferi s-avem un fond muzical? mă trezesc acasă... – Nuu, la redacţie... acasă am un băieţel, frate- s-o întreb. A, nu neapărat... muzica ne-ar predispune miu... Sunt şi mama lui... – Asta schimbă datele proble- la, laa... – Lâncezeală? Desfrâu? Violenţă?... – Păi da, mei, afirm puţin prea scorţos. Poftim în living. Aici, acum sunteţi la convergenţa dintre Rac şi Leu!...Cleş- jaluzele coborâte permit totuşi o lumină filtrată, ca de tarul pisat al ochilor i se preschimbă într-un alabastru li- gratii aranjate orizontal. Aerul condiţionat sforăie accep- chid. Pieptul îi palpită câteva momente, chestia – total tabil. O invit pe canapeaua din piele roşie ca sângele ambiguă – mă intrigă, aşa că-mi fac vânt să-i aduc ca- proaspăt, lângă masa cu blat din marmură şi, în secun- feaua promisă. Bănuiesc că, distante, dar curioase, bi- dele în care ea îşi răsuceşte privirea spoind rafturi pline şoancele o amuşină, încercând să se obişnuiască cu şi tablouri şi litografii şi teancuri de volume dispuse di- ghemul odorific al intrusei. Nu soarbe imediat din cafea, rect pe covor/parchet şi scrin cu capişon de reviste şi neatentă sau grăbită, semn că totuşi ştie unde e şi ce staţie audio şi un tv lătăreţ, nu găsesc decât să-i arunc, face, cu toată bezmeticeala ei prin parapsihologie şi rece, stâlpnic în uşa întredeschisă aidoma unui pălimar simboluri zodiacale. Mă intrigă în continuare, simţind răspopit: – N-am decât bere, niciun gram de alcool ve- c-o privesc din ce în ce mai puţin ca pe-o extravagant- ritabil... Bănuiesc că o cafea n-ar strica, nu? După un de-tânără-femeie. În definitiv, venind aici şi tolerân - interval – s-a lăsat cu grijă pe canapea, netezindu-şi du-mă, ea nu face decât să-şi câştige franzela zilei, pantalonaşii de parcă ar reprezenta faţa-dosul unei pentru ea, pentru acel copil... Împuţinez şi eu pe jumă- lungi rochii de seară: – O, da, spuneaţi ceva despre... tate sonda. Aştept – ce? Întrebările interviului? Da şi nu. Pardon? – Nu pot să te servesc decât cu o cafea şi o Sunt tentat ca eu să fiu cel care chestionează. Defor- bere. – E perfect, nu sunt o pretenţioasă... Hm, vi s-a maţie de sociolog reformat. Deformaţie şi de bărbat re- modificat aura... Uitaţi că v-am zis despre frate-miu... negându-şi pragul senectuţii. Aştept, cu ochii strânşi, ca Nu vreau să ne influenţeze dialogul, mă bazez tocmai ochind un taler la tir... Soarbe. – Pot să-mi aprind o ţi- pe sinceritatea dumneavoastră. – Bine, aprob repezit, gară? – Chiar te rog! Sunt şi eu fumător. Are o brichetă dornic să ies. minionă şi colorată pestriţ. Mă ridic şi-i aduc o altă scru- Robinetul cafetiera hârtia-filtru zaharina linguriţa- mieră de pe măsuţa din faţa televizorului – una gre- doză, apoi frigiderul dozele de Stella Artois tava paha- cească, e a doamnei mele, acum plecată să se rele înalte suave, apoi bişoancele mişunând întrebător ciorovăiască sublim cu funcţionarii unei bănci. (din urechi şi priviri) printre picioarele mele, apoi iar în Observ că întârzie, fapt ce s-ar traduce, fifty-fifty, living: rezemată, apăsând cu spatele speteaza comodă deci cu un scor egal... Asta ar reprezenta un succes în a canapelei, având în faţă, în contrast cromatic cu mar- faţa competenţelor însumate ale acelor funcţionari ver- mura mesei, un carneţel, un pix, un minilaptop deja dez- saţi. Ziarista soarbe iar – ciugulind lichidul, vultur şaten. ghiocat, – dar cu privirea complet ascunsă sub elitrele Tastează ceva, parcă accesând un folder deja constituit. pleoapelor coborâte, parcă visând, parcă plănuind o Surprinzător, mă-ntreabă – glas firesc, privirea aţintită-n crimă, parcă abandonată total unei circumstanţe noi, bibliotecă, spre rafturile cu literaturi străine: – V-a uimit deloc anticipate... Nu disting net, n-am timp s-o fac, mă performanţa NASA? – Care dintre ele? mă supun, bi- simte, şopteşte fără să mă privească: – Iar o altă aură... nevoitor. Păi, ieri, au reuşit să determine robotul Curio- acum... sentimental-afectuos... Păi da! ridică brusc tonul sity să s-aşeze pe planetuţa Marte. – N-am crezut odată cu deschiderea ochilor, doar sunteţi un Rac!... Pri- niciodată că pe-acolo şiroiesc puhoaie de omuleţi verzi, virile ni se unesc, ni se îmbucă precum două ţevi com- găsesc să-i răspund la repezeală. – I-aţi făcut loc bud- plementare. Un snop de clipe tăcem, răgaz să depun dhismului în sufletul dumneavoastră? – Nu tocmai..., tava pe masă şi să mă retrag în fotoliul meu şi să aştept încep să mă recunosc înfrânt de zigzagul întrebărilor ei – ce?... Sperjur, deloc rembrandtian, clarobscurul îi evi- (planificat sau spontan...?). – Chiar credeţi că trebuia denţiază un breton castaniu, dezordonat şi buzele uşor s-o descrieţi pe von Kohler ca pe-o lesbiană arzoaică? crăpate şi bărbia alunecoasă aidoma umerilor şi căută- – Uauu! îmi scapă. Cred că ştii că spionii se fac frate cu tura, deodată mult mai calmă, mai abandonată decât dracul să treacă puntea, nu? Privind spre umărul meu aceea din primele minute şi nervozitatea lentă, disper- drept, cumva către balcon: – De fapt, mi-a plăcut epi- sată a braţelor, degetelor şi o aud: – Nu va da în foc ca- sodul... ca literatură, ţinu ea să-şi recapete egoul. feaua? – Nu. Cafetiera va sfârâi ca o găină beată, mă Soarbe, acum mai consistent. – Pot să vă-ntreb ceva... va anunţa s-o golesc... – Cam vorbiţi aşa cum scrieţi... aşa... mai personal? – Depinde, cochetez. – Aţi privit

104 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti de-aproape două lesbiene făcând amor sau doar v-aţi final, ca la o licitaţie. Apropo, poate-mi permiteţi să imaginat aia şi ailaltă...? – Răspunsul ar fi prea lung, punctez câte ceva pe laptop. – Ascult şi mă supun, stă- mă derobez – sper să-mi iasă. Dacă eşti o cititoare fer- pâna mea, bravez eu. ventă, poate ţi-aminteşti că are Llosa o lungă secvenţă Un moment cască ochii – avui senzaţia că, mai tot de voayeurism colectiv postat pe două tinere, una albă, timpul, poartă ochelari şi că azi, aici, s-a ferit să-şi eta- una negresă, care se... frământă spasmodic şi... leze cecitatea. Tastează riguros, silenţios, totuşi – E pe-aproape un veceu? – O, bine, te conduc. – aproape violent. Deşi caracterele unui minilaptop sunt, Nu-mi place, prefer să merg singură... îmi descrieţi tra- pentru mine cel puţin, indescifrabile. – Cam pe unde si- seul... – Fără fasoane de grădiniţă! izbucnesc. Am să-ţi tuaţi cauza eşecului dumneavoastră de notorietate? aprind luminile, sunt două uşi pe dreapta, amândouă Hait! Se obrăzniceşte puicuţa. Apoi, cu glas fals medi- ascund toalete. Se supune, deodată zgribulită, imper- tativ: – Am insistat intens pe stil, n-am avut curajul unei sonală. Părăsind canapeaua printr-o ridicare zvâcnită, viziuni personale percutante. Mulţumită? Iar schimbă cred că şi-a julit un genunchi, dacă nu pe amândoi, de macazul: – Faptul că aţi rămas orfan de tânăr a fost de- marginea din fier-forjat a mesei marmorate. Mă ur- cisiv ca să vă cantonaţi în literatură?... Un refugiu...? – mează, i-aprind luminile pe culoarul în formă de L, Nu pot să-ţi răspund decât printr-o carte, una inedită. – ajunge, trage după ea uşa cam cum i-ar trânti-o un tem- Sunteţi viclean, nu-i aşa? A doua oară când îndrăzneşte nicer, la mititica. Reocup fotoliul, papiroasa îmi pro- să se uite în ochii mei. – Aura vi-e cam prea jucăuşă... voacă nişte accese de tuse seacă, urât sonoră, demne mă derutaţi... – Nu-i aşa că porţi ochelari tot timpul? – de un tebecist. Ce-ar fi să-mi sun consoarta? Prea s-a Ce v-a făcut să credeţi? – Dunga zmeurie de pe şaua logodit cu bancherii... Ah, desigur, cât timp a urinat a nasului, mint eu nonşalant. – Oo, iar trişaţi. Numai la apăsat pe clapa care permite eliminarea apei, Dumne- unele conferinţe de presă, când ţin neapărat să disting zeule, câtă pudoare! Gândul consecutiv: dacă ar fi mers şi trăsăturile vorbitorului. Hm, încep să-nţeleg de ce aţi cu mine pe culmile Făgăraşilor şi ar fi trecut-o pişarea, continuat cu Molin şi Bodo în mai multe cărţi... Aţi turnat precis c-ar fi preferat să facă pe ea decât să ude, lângă mult din propriul eu în acei eroi... Mă bucur că v-aţi dat mine, cărarea!... Greu să ai fantezii erotice cu o aseme- de gol. Îşi freacă palmele şcolăreşte, ca îndemnată de-o nea... în fond, la ce bun să am aşa ceva legat de-o fe- învăţătoare severă. – Aşa cum v-aţi dat de gol şi adi- tişcană meteorică?!... A, telefonul! Chipul doamnei pe neauri, insistând cu privirea pe sânii mei... De când mă display. – A fost până adineauri aici un bătrânel, abia ştiu sufăr că nu sunt mai... mai... la dracu! – Dar sunt vedea şi auzea, a ţinut în loc o coadă-ntreagă... Sper superbi! plonjez eu pe nisipuri mişcătoare. – Aiurea, ca într-un sfert de oră să-mi vină şi mie rândul... Ai scos ştiu... am dedus cum sunt aceia care vă ademenesc, fetele la păscut? Fetele – bişoancele noastre. – Dau un eroinele dumneavoastră au bombarde în loc de sâni!... interviu, sper să mai reziste puţin. – Interviu?! Ce ţi-a Măi, măi, îmi susură gândul, ce sigură pe ea se vrea venit?... Pică ceva? – Aş vrea eu... Replică echivocă fata asta! O ţâră de muiere, şi-atât de pornită! – Acum (doar în ceea ce mă priveşte). Dar iat-o, se aşază, ace- mă depreciaţi, vibraţii negative unduie în jurul dumnea- laşi gest de a-şi netezi o fustă inexistentă. – Aţi urinat voastră, m-aţi curenta dacă v-aş mângâia... – Uauu, mă vreodată într-o chiuvetă? Scot din pachet, aprind o repet eu, ce-ar fi să te laşi... curentată? Joacă o repliere nouă ţigară, ezit: – Cred că da... forţat de împrejurări, şi o supărare subită, ţine de recuzita oricărei femei, fie adaug, stupid de ruşinos.– Multe cosmetice în baie. – toantă, fie zmeoaică. E toaleta folosită îndeobşte de fi-miu şi nevastă-mea. – Mă ridic, iau tava cu pahare să le umplu la bucătărie. Doar nu credeţi că m-am gândit c-aţi utiliza rujurile sau O las forfotită deasupra minilaptopului. Prelungesc ri- gelul sau oja... – A, de ce nu?! Sunt şi masculi care... – tualul îndopării sondelor, cât mai puţină spumă, da. De A, buun, o aud. Aţi descris într-o broşură, era o carte ce-am fost de-acord cu acest interviu? Ce-am sperat de subţirică, da, pe un comisar scrupulos, dar foarte la el? La urma urmei, ce-aş putea să sper de la orice uman... mi-a plăcut tipul. Ridic chestiunea fiindcă nu interviu, fie şi acordat unui academician, să zicem...? prea aveţi personaje plesnind de omenie... nici bărbaţi, Formalităţi. Bazaconii. Divagaţii. Eventual, mici-mari nici femei... – I-auzi, ia! izbucnesc. Palma stângă îmi ranchiune. Culmea e că aveam de lucru, nu glumă; nu mângâie lasciv scrumiera, cea dreaptă e încruntată pe mă plictiseam; atunci, de ce-am fost de-acord...? O slă- noua ţigară şi pe-un pahar în echilibru instabil. – Nu biciune stupidă, adăugată atâtor altora...? Semn de bă- v-aş declara neapărat misogin sau mizantrop, totuşi... trâneţe...? Eei, acum deja dramatizez. Revin. Tot a, să nu-mi scape! Cum s-a făcut că-n peste două du- aplecată deasupra tastaturii, zornăie neauzit, puţin te- zini de cărţi nu v-a ieşit nicio prezenţă feminină memo- şite sfârcurile semeţe în acest moment, poate că dato- rabilă? – Vrei să spui probabil că n-am creat... caractere rită curburii spatelui. – Vi s-a mai spus că ultima apariţie feminine retenabile? – Da, mă rog, se poate spune şi vă încununează misoginismul? o aud; un glas străin, o aşa, concede niţeluş cam de sus. – Hai că eşti dată-n voce niţel plescăită, ca şi cum abia şi-a dezlipit o gigan- Paşte! îmi zburdă gândul, şi tare: – Domnişoară... s-a tică gumă de mestecat. – Da, recunosc, însă numai o răcit cafeaua... – Oh, da. Iar îi palpită pieptul, aplecată singură persoană, şi aceea s-a nimerit să fie chiar edi- peste bordura mesei, senzuală fără s-o ştie. – A func- torul. Consider că-i ceva nedrept. Iau la mişto şi pe băr- ţionat reportofonul tot timpul ăsta? divaghez. – Nu cred, baţi, doar că aceştia, ca vedete, sunt mult mai puţini... am uitat să-l... Da’ am reţinut până acum tot ce mi-aţi Apoi, nu omite că laud ce-i de lăudat. – Mdaa, animălu- vândut... Sunt sigură că ţineţi mărfurile de preţ pentru ţele... inclusiv pe tigrii sau urşii polari sau elefanţii. – E

SAECULUM 5-6/2012 105 PRO scriitori din Bucureşti ceva rău în asta? Nu răspunde. Soarbe absentă, uitând peste tastatură, fără să opereze niciun procedeu de sal- să mai ciocnească cu mine. Fumăm. – Eşti sigură că vare/închidere. Dacă-mi amintesc bine, am o poză reu- nu te-ngheaţă aerul condiţionat? – Nuu, văd că l-aţi fixat şită în etuiul ochelarilor, una micuţă, de la legitimaţia să-l savuraţi acolo, la birou. Probabil că vă zboară no- necesară intrării la Parlament. O găsesc, i-o întind, îmi tiţele când... Domnule, după atâtea decenii, vă mai iubiţi zâmbeşte după ce o secundă a privit-o. – Mda, câteo- soţia? Prin cărţile dumneavoastră mai toate nevestele dată sunteţi un reuşit... Vă sunt recunoscătoare pentru sunt înşelate. – De ce să suprapunem viaţa peste lite- întrevedere... Mi-aţi oferit şansa să citesc nu numai au- ratură, sau viceversa? – Racii sunt confesivi, simţitori, reola, dar şi aura scriitorului... Se ridică, îşi strânge sentimentaloşi... – Iar mi-ai furat un cuvinţel. – Păi da, într-un soi de sac sportiv catrafusele, soarbe ultimele dacă tot nu-s capabilă să scriu eu însămi... – Dar ţi-ai picături, disting în gest ceva sugerând că nu se va mai dorit vreodată? – Când eram o puştoaică, da. – Parcă întâlni aşa curând cu o bere gratis, asta mă înduio- acum nu eşti o puştoaică, zic, bandajându-mă cu un şează, dar tot nu emit propoziţii alinătoare, nu suport surâs cât mai afectuos. telenovelele şi sunt sigur că ea e protagonistă într-una Ridică fruntea, mă priveşte, pe mine sau numai aura din acestea, o conduc spre uşă, spre lift, îi comand par- mea, şopteşte exalând puternic un duhnet de bere şi terul, îi surâd niţel strâmb, contrafăcut, îi întind mâna, tutun: – La 28 de ani şi trecând prin ce-am trecut eu, îmi răspunde la salut, uşile ascensorului ne strivesc an- numai puştoaică să nu-mi spuneţi. Iată-mă pus la punct. tebraţele, reuşesc să le îndepărtez cât să ne eliberăm, – Dacă nu vă atinge cu ceva, v-aş rămâne îndatorată mă răsucesc: în prag, bişoancele mă pândesc, nedu- dacă mi-aţi da şi o fotografie... – Putem să facem una merite – de ce oare nedumerite?... – Heei, ce faci mo- acum, cu celularul. – Prefer ceva mai vechi. Aura, ştiţi, şule? îmi strepezeşte timpanul, cascadă minusculă, e una violentă, revendicativă... în clipa asta nu sunteţi glasul soţiei. Dormi în front? Am auzit la rând la bancă, doar crispat, ci şi, cum să spun, aproape agresiv... Mai yankeii tăi scumpi şi dragi debarcară pe Marte... heeii, tastează puţin, fără să privească literele, ai zice că se mă asculţi, sau ce?... – Visam şi eu... – Păi văd. Mân- preface că scrie, după care plesneşte violent capacul caşi ceva?

Emil Lungeanu

ŞAPTE VACI SLABE - farsă rurală - (dedicată Anului Caragiale)

Personajele: Nţ, nu sună bine. Cum era termenu’ ăla mai ştinţific pentru gâlceavă? Altăcratiţă, sau cum ? Barabulea, şeful de post CHIŞCĂ: Altercaţă. Marieta, consoarta lui BARABULEA: Aşa, ezact, pune. „...Ne-am deplasat Chişcă, ajutorul lui deci la faţa locaţiei...” Cât să fi fost ceasu’ când am ______ajuns noi acoloşa? CHIŞCĂ: Circa în jurul cam la doo jumate, cu aprosti- SCENA 1 maţie. Biroul poliţiei Strachina. Chişcă face pe dactilo- BARABULEA: Aşa, pune. grafa, Barabulea îi dictează ceva. CHIŞCĂ: Dar nu mai punem şi că am ajuns urgent, dom’ şef? CHIŞCĂ (bătând la maşină): „...Refe... rat... azi... data BARABULEA: Aşa, ezact, era să uit. „Ne-am deplasat de...” (accent) urgent... costantând următoarele... (Re- BARABULEA (răsfoind o agendă, dictare): „Suptsem- luând răsfoirea agendei) Cu puţină vreme ’nainte, naţii... agent-şef Barabulea Epaminonda, în calitate numitul Cocean Jenică, în calitate de motorist, şef poliţie comuna Strachina... şi cu agent Chişcă oprise primu’ la barieră, find lăsată în vederea ca Norică...” (Întrerupe consultarea agendei.) Sau cum trenu’ să se pregătească să treacă pân dreptu’ ei...” e în acte, mă, pronumele?... CHIŞCĂ: Să nu mai pun că trenu’ de navetişti de pe ruta CHIŞCĂ: Honorius, dom’ şef. Strachina-Gogomancea? BARABULEA: Aşa, ezact. „...Find sezisaţi din zvon pu- BARABULEA: Păi, la ce e revelant ca să conteze ce blic... că la bariera chefere de la Nătânga s-a produs rută? o încăierare între nişte cetăţeni...” (Aparte, caută.) CHIŞCĂ: Poate că s-au întâmplat martori din tren să

106 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti vadă pe geam bătaia. plus ăl cu capra, dom’ şef. BARABULEA: Şi ce dacă a văzut? Că nu cum şi-au BARABULEA: Ai răbdare, că vine acum. „...Iar în vreme scos ăia ochii între ei avem noi de esplicat acu, ci ce respectivii se porcăiau aşa, s-a întâmplat că toc- cauza incipientă cum s-a pornit comflictu’. Adică oul, mai trecea pân partea locaţiei... conducătorul unei nu găina. capre pă nume Beşleagă Gogu, frate bun cu condu- CHIŞCĂ: Aha, înţeles. cătoru’ hipo Beşleagă Nae... care văzându-l pe frate- BARABULEA: Aşa. Mai departe... „Al doilea la rând su în infieroritate, a sărit în ajutoru’ lui...” oprit la barieră a fost numitul... Beşleagă Nae, con- CHIŞCĂ: ...în... fier... oritate... Nu mai pun şi că era în ducător vehicol cu tracţiune hipo... în spatele la care stare de alcoholemie? al treilea oprit find un Trabant condus de numita Apă- BARABULEA: Păi, dacă am zis conducător capră, se văloaie Eu... (Silabisire din agendă, citind ca la mi- suptînţelege. croscop) Euridice...”. Ce dracu nume o mai fi şi ăsta, CHIŞCĂ: Înţeles. să fi notat eu greşit dân buletin?... (Răscoleşte pe BARABULEA: „...Drept care, şi-a staţionat capra le- birou) gând-o cu lanţu’ de barieră şi s-a băgat personal în CHIŞCĂ: Poate o fi „Eu-ridiche”, dom’ şef. participarea la comflict... strigând lasă, bă flocosule, BARABULEA (examinând ceva, edificat): Ba, „Euri- că-ţi creşte la loc, lasă, fa, că şchimbi faru’ la servis, dice”, chiar aşa, dovadă iaca plângerea trabantis- dar frate-miu Nae unde dracu mai găseşte dentist tei... pentru cal...” CHIŞCĂ: Se cunoaşte că-i de la oraş, dom’ şef, că CHIŞCĂ (dactilo) : ...bă flocosule... lasă, fa... Dar nu mai decât numai în balamucu’ d-acolo vezi aşa ceva, au pun şi cu dumnezeii voştri de putori de la oraş care unii nişte nume de zici că le-au primit pe reţetă la far- ardeţi gazu’ cu primblări şi ne afumaţi cu ieşapa- macie. ment? BARABULEA: Păi dacă-s bolnavi la bilă de prea mult BARABULEA: Păi, dacă am zis că acidentu’ e la ţară, consum? Nu-i văzuşi la ştiri cum se bulzesc la su- se suptînţelege. părmarchiţuri ca purceii la troacă? Ia vezi unde ră- CHIŞCĂ: Înţeles. maserăm... BARABULEA: Pune mai departe... „Între vreme trecând CHIŞCĂ: La trabantista, cum a oprit la spatele căruţei şi trenu’ când scandalu’ era în toi, bariera s-a ridicat care staţiona după motocicletă. la loc, luând cu ea otomat şi capra spânzurată de BARABULEA: Aşa, ezact. (Reluând dictarea) „...În lanţ... care la urmă cân’ a optservat-o Beşleagă vreme ce sus-numiţii aşteptau în linişte şi ordine Gogu atârnată coloşa, l-au apucat dracii... find sin- trenu’ coloşa, motoristul Cocean Jenică şi-a scos guru’ mijloc de producţie agricolă...” casca din cauză de caniculă... cu care prilej, având CHIŞCĂ (dactilo): ...opt... servat-o... dracii... mijloc de el o chică mare cât o claie de fân, a fost cofundată producţie... Să mai pun cu anafura şi grijania mamii de calul lui Beşleagă Nae, care s-a întins prin supt- lui de chefere? prindere şi i-a păscut un şomoiog de pe scăfârlie...” BARABULEA: Păi, dacă am zis că singuru’ mijloc de CHIŞCĂ (mormăit, ţinând pasul cu greu): ...prin supt... producţie, se suptînţelege. prindere... un şomoiog... Dar nu mai punem că purta CHIŞCĂ: Înţeles. laţe de culoarea paielor? BARABULEA: E, acu să trecem partea cu ancheta. „În BARABULEA: Păi, dacă am zis căpiţă de fân, se supt - contsecinţe, am pus păgubaşii să scrie de mână înţelege. câte una plângere pe capota la Trabant fieştecare... CHIŞCĂ: Înţeles. urmând ca în vederea la cercetări suptplimentare... BARABULEA: Bun, mai departe. „Atuncea, Cocean Je- să se prezinte la postu’ poliţiei Strachina care când nică inervându-se la culme... a luat casca moto şi cu o primi invitaţie...” toate puterile i-a tras la cal una peste bot... care, CHIŞCĂ: Şi în plus că am ezecutat fotografii criminalis- speriindu-se, s-a smucit brusc îndărăt cu căruţă cu tice, dom’ şef. tot... drept urmare şi căruţa lovind peste bot Tra- BARABULEA: Aşa, ezact. Bagă colo... „Totdeodată eze- bantu’ din spatele ei...” cutându-se şi fotografii faţă şi profil cu calu’ ştirb... CHIŞCĂ (bătând de zor la maşină): ...una peste bot... iar cât priveşte numitul Cocean Jenică, a refuzat zi- îndărăt cu... Să nu pun mai ştinţific că a dat cu căruţa când că el îşi face poze la medico-legistul de la în marşalier? judeţ... ceea ce însă n-a mai apucat, deoarece între BARABULEA: Nu, a dat în Trabant, lasă aşa mai popu- vreme băgat find la pârnaie la Craiova... l-a pozat lar, să se-nţeleagă. acoloşa, plus că tuns chilug, deci nemaifind nici CHIŞCĂ: Înţeles. cazu’ să reclame că l-a păscut calu’...” BARABULEA: Mai departe. „...Atuncea, tustrei păgubiţii CHIŞCĂ: Mai pun şi că ne-a minţit la telefon cum că l-a au sărit la ceartă reciproc... conducătoarea auto re- loat militar în Gafganistan? clamând cum că i-a spart faru’... conducătorul hipo BARABULEA: Păi, dacă am zis că tuns chilug, se supt - cum că i-a spart dantura la cal... conducătorul moto înţelege. cum că i-a defrişat scăfârlia... făcându-i coloşa po- CHIŞCĂ: Înţeles. ieniţă...” BARABULEA: Aşa, mai departe... „De altfel, nici propie- CHIŞCĂ (dactilo): ...defrişat... poieniţă... Păi, mai era şi taru’ calului nemaiavând pretenţii... care între vreme

SAECULUM 5-6/2012 107 PRO scriitori din Bucureşti mergând la bătut de prune... şi căzând din copac CHIŞCĂ (sare de pe scaun): A eşit scandal cu bălegaru’ beat mort, a suptcombat...” de pe afişe? CHIŞCĂ (dactilo): ...bătut de prune... beat mort... BARABULEA (încheindu-şi nasturii uniformei, impor- BARABULEA: „În ce priveşte propietara la Trabant, do- tant): Ehe, alta şi mai groasă! micilată tocmai la Caracal... în ciuda că i s-a trimes CHIŞCĂ (pregătindu-şi geanta): Vine control de la prin poştă invitaţie cu...” (Caută, pocnind din degete) judeţ? Cum îi zice, mă, aia când semnezi de primire? BARABULEA (potrivindu-şi şapca la oglindă): Ha, ce CHIŞCĂ: Grecomandată ? judeţ, mă, e vorba la scară naţională! Cică s-a dat şi BARABULEA: Ezact, pune. Va’zică, în ciuda că eţe- la televizor. tera... „respectiva a refuzat să vină la organ, zicând CHIŞCĂ: Atunci, vine vreo autostradă peste noi? că să vie organu’ la ea !” BARABULEA: Dar ce zic eu naţională – la scară plane- CHIŞCĂ (bătând la maşină): Ai dracu golani de la oraş, tară! li s-a urcat la cap, nu mai au nici o ruşine în faţa or- CHIŞCĂ: Aoleo, vreo cataclismă naturală? ganelor! BARABULEA: Mai rău ca cataclisma, Chişcă! Vin ălea BARABULEA: Ei, las’ c-o învăţ eu minte pe fundosita şepte vaci slabe, mă! asta!... (Flutură o hârtie luată de pe birou) Ai idee CHIŞCĂ: Ce vaci, dom’ şef? unde o să mă şterg eu cu sezisarea dumneaei? BARABULEA: Care le-au înghiţit pe ălea şepte grase! CHIŞCĂ: La nas, dom’ şef? Criza, mă! Aia suptpremă, mondială! BARABULEA: Să nu-mi zici mie Epaminonda Barabu- CHIŞCĂ: Păi dar, parcă s-auzea cum că n-o s-ajungă lea dacă nu clasez io dosaru’ chiar acu, istantaneo! pân’ la noi... (Trânteşte o palmă peste birou) Auzi colo, să um- BARABULEA: E, iar acu deja cică s-apropie cu paşi re- blăm noi după ea cu lăutari la dracu-n praznic! pezi, îţi dai seama?! Trebie loate imediat măsuri în Al’dată să păstreze distanţa de vehicolu’ din faţă! vederea ca să împiedicăm cu orşce preţ să pătrunză CHIŞCĂ (entuziast): Şi însemnează că dosaru’ îl arhi- până işa pe plan local – sau în caz contra, am dat-o văm la „Diverse”? dracu, ne taie ăştia lefurile! Haida, motor, la primărie, BARABULEA: Păi ce credea, că ne jucăm de-a popa Chişcă, acuş, istantaneo ! (Ies amândoi buluc) prostu’? Adio, la gară şi-un praz verde! Că doar avem dăstule alte trebi mai importante de rezolvat SCENA 2 icişa în comună, cu campania erectolară! Acelaşi decor. Chişcă ţăcăne la maşină, lângă un CHIŞCĂ: Aţi văzut afişele de la gară, dom’ şef? Autori maldăr de hârtii. Intră Marieta, înţolită preţios, ca de neindetificaţi le-au mânjit cu bălegar, aşa fel că de- plecare la oraş. viza cu SIGURANŢA ŞI ORDINEA PUBLICĂ se ci- teşte acuma în vorbe optscene. Din SIGURANŢA a MARIETA (afectare): Vai, ce noroc să te găsesc, Chiş- mai rămas doar GURA, din ORDINEA a mai rămas cuţă!... NEA, iar din PUBLICĂ s-a şters litera B... CHIŞCĂ: Doamna Marieta, ce suptpriză, săru’mâna, BARABULEA (control): GURA, NEA PU... dar ce-i cu dumneata aci?! CHIŞCĂ: Trebuie ezecutată pândă la noapte. MARIETA: Ia, şi eu ca simplă cetăţeană, am venit la po- BARABULEA: E, vezi? Iar noi o pieptănăm pe baba din liţie să fac o reclamaţie... Caracal şi pe lăţosu’ ăla de la bulău! Gata, s-a-nchis CHIŞCĂ (sare să-i ofere un scaun): Aoleu, dar ce ţi-a frizeria! Ia să le trântesc eu frumuşel referat de cla- survenit? sare, pune coloşa... „Deci în contcluzie, nemaiezis- MARIETA (năduf): Ah, m-a abuzat de încredere un mâr- tând motive de a ţine mai departe în nelucrare cazu’ tan de seductor... făcând pe domnu’ Juan numai în cu bariera...” scop ca să profite!... CHIŞCĂ (ţăcănind vioi la maşină): ...ţine... în nelu- CHIŞCĂ: Cum, d-aci din Strachina, loco? Nu se poate! crare... Şi cine e împricinatu’? BARABULEA: „...Dispunem închiderea lucrării...” (Sună MARIETA (pandalii): Auzi, mai ai şi obrazu’ să întrebi, un telefon. Se ridică de la birou, bătând din palme.) ezcroc de gen masculin! Te mai joci mult cu sistemu’ Na, semnăturile şi valea, scăparăm şi de smuciţii meu nevrotic? ăştia!... (Dispare din încăpere, răspunde la telefon CHIŞCĂ (conspirativ): Io!?... Să n-am parte de al treiş- undeva) pelea salariu dacă ţi-am greşit cu vreo intenţie, Ma- CHIŞCĂ (dactilo): ...scăparăm şi... de smuciţii ăştia... rieto! (Mai bate ceva, scoate colile şi indigourile din ma- MARIETA: Ia zi, te pui cu mine, mă, dezordine publică? şină, le aranjează pe birou satisfăcut. Barabulea Ori vrei cumva s-ajungi îndărăt la coada vacii? reintră în birou.) CHIŞCĂ: Ferească dumnezeu, dar ce-am comis de eşti BARABULEA (grav, solemnităţi misterioase): E, ce zi- aşa cu năbădoi? ceam eu că ne-aşteaptă alte trebi mai urgente? MARIETA: Păi cum, Chişcuţă, faci pe mortu’ de atâta Chişcă! vreme, mă laşi babandonată aşa, pur şi simplă? CHIŞCĂ: Prezent! CHIŞCĂ: Ba nici un babandon, zău, decât că nu-mi mai BARABULEA: Lasă totu’ baltă şi adunarea la primărie, văd capu’ de treabă! pas alergător! Ordin general de la dom’ primar. MARIETA: Aide, nu mă ferbe, dă odat’ pe brazdă: cine-i

108 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti putorişca? Paţachina aia de Luli de la poştă? Janeta care zi ? a lui Panglicaru de peste pod? Fofolina lui Câr- CHIŞCĂ: Regulat, ca la chefere. 7.10 – plecare Gogo- stoacă? mancea. 7.22 – haltă la bariera din Nătânga. 7.48 – CHIŞCĂ: Să-mi moară porcu’ şi găinile dacă te mint, haltă Valea cu Proşti. 8.02 – sosire Strachina. Marieto! Tu nu vezi ce căpiţă de hârtii am icişa în MARIETA: Păi, mai repede ajungi tăind cu bicicleta lucru, parcă-i Muntele Carpaţi ? De când cu măsurile peste dealuri! ăstea anti-criză, abia mai dau p-acasă, ne-a pus CHIŞCĂ: De unde bicicletă ? De când ştirile cu criza, dom’ primar să muncim ca la sapă, zi-lumină! nu mai găseşti una-n magazin. MARIETA (înmuiată): Şi zi aşa, eşti ocupat... MARIETA: Ia vezi, că are vreo două-trei ţaţa Reta a lui CHIŞCĂ: Până peste cap! Ba pe teren în patrulare, ba Potroacă de la gârlă, pe care le tot dă la unul, altul. acţiuni de pândă, ba la biuro ca să bat rapoarte, ba CHIŞCĂ: Dă-o dracu de iezcroacă, aia le închiriază cu la primărie cu şedinţi, mereu pe drumuri toată ziulica. ora. Şi unde mai pui că, în plus, ne-a redus şi logicistica. MARIETA: Şi zi aşa, bietu’ de tine... E criză de timp... MARIETA: Cum vine aia adică? CHIŞCĂ: Viceaverţa. E timp de criză! CHIŞCĂ: Mişloacele din dotare. Ca să ieconomisim MARIETA (spăsită, alint): Iar eu, care-ţi făceam control cheltueli la buget. Maşina de servici, prin ezemplu, la inimioară să nu te fi îmbolnăvit cumva de palpiţaţe nu mai este voie s-o deplasăm decât numa’ ezclusiv pentru alta... în cazuri escepţionare. CHIŞCĂ: Să-mi taie mie sporu’ de closet la curte dacă MARIETA: Păi cum, fără maşină, la ditamai comuna, n-am vrut io să-ţi fac vizită, Marieto! şapte sate? MARIETA: Totuşi, barem un telefon puteai să dai şi tu CHIŞCĂ: Dă-ţi seama ce-nsemnează să umbli hâţa- din când în când... hâţa ca Baba-Cloanţa cu căruţa! Pici de oboseală, CHIŞCĂ: Ba nu, că l-a pus şefu’ sub lacăt la fel cu ma- şi nu alta. Odată, dom’ şef a adormit în şedinţa de la şina, ordin de sus să nu-l mai folosim decât ca să primărie, de-a căzut cu scaunu’ pă spate. răspundem la apeluri ezclusiv. (Arată undeva.) Uite-l MARIETA (silă): Mie-mi spui? Sforăie noaptea de se în biroul ălant, dacă nu mă crezi. scutură prunele-n grădină. MARIETA: Ah, zgârciobu’ naibii, ezact idem l-a încuiat CHIŞCĂ: E, vezi? Darămite eu, ce să mai zic, care în şi pe al nostru de acas’!... plus de asta mai efectuiez şi naveta de la Gogoman- CHIŞCĂ: Ce vrei, măsuri de austrietate pe întreg teri- cea dus-întors... Şi parcă nu-mi mânca timp dăstul toru’. Stare escepţionară. şi-aşa, acum mai trecu şi chefereu’ la ieconomii în MARIETA (preocupată): Of ! şi atuncea, cum să mai contra crizei, de-a băgat vagoane marfă în locu’ la ţinem legătura?... Ah, dacă fucţionau şi la noi tele- alea de călători, că-s mai eftine la menteneaţă, iar foanele ălea portative, ca la oraş !... (Evrika) A, gata, postu’ de cantonier la bariera de la Nătânga l-a des- stai că am găsit... (Se caută pe sub fuste, scoate la finţat, în ciuda că şi-aşa avea o leafă amărâtă. iveală nişte chiloţi galbeni cu buline, îi învârteşte MARIETA: Auzi, săracu’. Dar cum vine aia, cantonier? praş tie pe deget) Hopa-bâza, buburuza! CHIŞCĂ: Ăl care pune bariera şi dă onoru’ la tren. Şi CHIŞCĂ (căscând gura): Aoleo, ce faci tu, Marieto, co- cosecinţa? Acum, naveta îţi ia aproape un ceas, loşa?... fincă în lipsă bariera a rămas s-o puie mecanicu’ de MARIETA: Fac semnal, Chişcuţă scumpule! Îi vezi? Fii locomotivă. Îţi dai seama tevatură de manevre? atent şi ţine minte: când ai ocazie, cată cu privirea Opreşte-te ’nainte, dă-te jos, mergi la barieră de-o peste vale, şi de-mi zăreşti cumva buburuza scoasă scoboară, suie-te la loc, porneşte, treci vagoanele pe sârmă-n grădină fără alte rufe, însemnează că de partea ailantă, opreşte-te din nou, dă-te iar jos, ţi-am lăsat mesaj secret de invitaţie. Ei, ce zici de mergi îndărăt până la coada trenului, saltă la loc ba- aşa rezolvare igenioasă? riera, întoarce-te iar la locomotivă, suie-te şi iar por- CHIŞCĂ (uitându-se speriat pe afară): Aoleu, bagă-i la neşte... loc fuga, să nu te vază careva pe geam! MARIETA: Şi toţi ăia de la fabrica de ţiment, navetiştii, MARIETA: Mă, i-ai fotografiat sau nu? Cască bine ochii, ce fac în vremea asta? să nu te-aud pe urmă că nu i-ai cunoscut! Că alţii CHIŞCĂ: Ce să facă. Mai o tablă, mai un barbut, o itendici nu mai găseşti în tot judeţu’, aşa să ştii, ţuică, fieşcare îşi omoară timpu’ cum poate, ca-n de- marfă unicată! mocraţie. Şi unde pui că trenu’ mai face suptplimen- CHIŞCĂ: Gata, cum să nu-i memorizez? Galbeni cu bu- tar încă o haltă la Valea cu Proşti, pentru dom’ lini ca buburuza... mecanic, din pricină la nevoi fizicologice. MARIETA (îi flutură lascivă, se dă la el): Deja ai dat în MARIETA: Adică, se dă jos ca să se pişe? clocot, nu-i aşa?... (Îl înhaţă de pantaloni) CHIŞCĂ: Stă prost cu prostata. (Ridicând din umeri) CHIŞCĂ (panicat): Hait, stai cuminte, Marieto, ori vrei Stare de necesitate. să ne suptprinză cineva?!... MARIETA: Şi de ce tocmai la Valea cu Proşti? MARIETA (râset agresiv): Nu zău, cineva plecat azi CHIŞCĂ: Doarece e pădurice coloşa. Şi luând ezemplu’ până la judeţ, a? Tu n-ai învăţat la şcoală cum e cu de la el, se duc şi alţii. Că-ţi zisei, acu mergi cu va- bubicuitatea aia că nu se poate? (Îşi înfige ghearele goane de marfă. în pieptul lui) MARIETA (amuzament): Şi moşmondeala asta, în fieş- CHIŞCĂ: Marieto, nu te mai juca, şezi locaţiei odată!

SAECULUM 5-6/2012 109 PRO scriitori din Bucureşti MARIETA: Altfel, ce? Mă arestezi? Îmi pui cătuşe? (Cu că te vede lumea, bre, şi te dă decuseară la televizor pumnii întinşi, petrecuţi prin câte un crac al chilotului, că faci eţibizonism! (Pune binoclul la loc, îşi reia no- cerşetoare) Hai, pune-mi, pune-mi cătuşe, dom’ tele) Aşa, bun... Puntu’ patru: Raportarea străinilor şerif, fă-ţi datoria şi nu te lăsa înmuiat, hai, unde ţi-e cum şi orişce mişcări suspecte optservate la grani- bastonul, fii bărbat!... ţele comunei... Puntu’ cinci: Semnalizarea cu codu’ CHIŞCĂ: În cosecinţă, n-ai de gând ca să te poto- colorilor a stării zilnice de pe raza localităţii conform leşti?... cu scara la pericol după cum urmează... „Cod alb” – MARIETA (îl trage spre ea, el se împotriveşte ): Ei, hai, adică linişte şi pace... „Cod galben” – adică am arestează-mă odată, priponeşte-mă, bagă-mă la mi- pus-o de mămăligă... pericol... „Cod albastru” – titica!... adică când deja situaţia e albastră... Şi „cod negru” CHIŞCĂ (tînguiri): Tocmai acu ţi-ai găsit şi tu, Marieto, – adică am dat-o dracu... (Se închină cu pixul în cu ştresul şi cu suptmenaju’ ăsta profesional, când mână) Doamne-fereşte şi apără!... Aşa, bun, mai de- abia fac faţă... parte. (Reia notele) Puntu’ şase: legăturile radio prin MARIETA (trăgându-l în biroul de alături): Las’ că te ştiu staţiile de... (Întrerupe, răsfoieşte prin agendă) Cum eu, faci tu faţă, faci şi spate, nu mai face pe făţarnicul dracu le-au zis ăia la inspectorat, ochi-de-tochi, sau cu mine... cum?... (Găseşte, lectură fonetică) Aha, valchie-tal- CHIŞCĂ: Vrei cu tot dinadânsa să intru-n belea? chie, auzi colo, păi şi normal, că dacă-i ziceau ca- MARIETA (inflamată) : Vreau cu tot dinadânsa!! (Hohot nainte „iemisie-recepţie” îi durea în gât! N-am spus triumfător) eu? P-ăştia de la oraş i-a lovit damblaua totalitar, din CHIŞCĂ (resemnat): Of! tu-i mama ei de criză... (Dispar cauză de prea multă distraţie. Le bate la uşe cacas- împreună în birou de alături) trofa, iar lor le arde de cuvinte crucişate, ha, ce-o să le mai iasă pe nas cân’ i-o trimete criza îndărăt la SCENA 3 closet în curte, să vezi atunci distraţie!... (Aruncă o La volanul maşinii poliţiei, aşteptând la barieră, Ba- privire pe afară) Ce făcu, mă, tot nu ajunse pân-acu? rabulea face note într-o agendă. Hai, bre, odat’ cu bariera aia, că ne-apucă criza icişa! Ia uite-l, mă, se mai şi pişă-n dosu’ vagoane- BARABULEA (tărăgănat): Plan de măsuri în vederea la lor... (Întors la agendă, note) Aşa, unde rămăsesem, apărarea anticriză teritoliară comuna Strachina. va’zică... Legăturile radio eţetera... se vor trasminte Puntu’ unu : Ezecutare acţiuni de pândă pe timp de supt acoperire, aşa fel încât fieşcare să primească noapte... Puntu’ doi: Ezecutare misiuni de patrulare în loc de indetitatea propie un alt nume... conform la în estravilan cum şi totdeodată în vatra satului... (În- un tabel păstrat supt chee la poliţie... Prin ezemplu, trerupe, control) Patrulare ziseră coloşa la instruire, nume de paseri... coţofană, codobatură, ciocârlan, sau altfel ?... (Scoate şapca, se scarpină) Va’zică, ciocănitoare, cioa... (Întrerupe, analiză) Nu, aia nu... patrulare ar vrea să însemneze că să umblăm câte- (Reia notele.) ...Sau cum ar fi cintezoi, chirighiţă, cu- şipatru, nu? Or, noi la Strachina suntem decât doi cuvaie, ciuvi... (Întrerupe, analiză) Nu, nici aia... agenţi, plus Dănilă care ne mai ţine locu’ în mod (Reia notele) ...Pupăză, pitpalac, pitulice, piţigoi, bot- prostvizor... Contcluzie, trebie loaţi şi volontari din gros eţetera... Bun. Puntu’ şase: Muncă de lămurire rându’ la civili, în complectare la efective. Aşa, bun. în vederea ca cetăţenii comunei să fie coştienzitaţi (Reia notele) Puntu’ trei: Ezecutare optservaţii cu bi- despre pericolu’ ce-i paşte, aşa fel ca să se facă de noclu’ din dotare... (Întrerupe) Ia să-l vedem... (Sco- folos şi să fie la nevoe alăturea cu organele, culti- toceşte prin geantă, scoate un binoclu, îl admiră) Al vând... (Întrerupe, răsfoieşte iar agenda.) Ce zicea dracu, m-a costat o căpiţă de bani, dar ce era să la şedinţă să cultivăm, mă?... Ceapă, ardei?... (Gă- fac... Altfel, de unde mijloace logicistice? Ne taie seşte) Aha, „coştiinţa”... Păi da, ezact, ştinţa coşului, ăştia din fonduri ca din pădure... (Probează binoclul, că doar e vorba în agricultură. (Reia notele) încântat) Pfi! da’ ştii că merită cheltuiala, poză se Va’zică... cultivând coş-ştinţa în scopu’ la apărarea vede!... Ia uite bariera ce mare o face! Iote şi-un băr- comunităţii cum şi a întreg...rităţii teritoliare... (Între- zăune!... Şi iscripţia pă crucea caprei lu’ Gogu Be- rupe, control) Apărarea, hm?... La inspectorat, parcă şleagă, de-acu un an... (Desluşind rar prin binoclu) nu ziseră aşa, suna mai ştinţific... (Răsfoieşte DECEDATĂ LA 20 A ŞASEA... ACIDENT... DEA agenda) Notasem io undeva... Na, ăsta era: „salva... DUMNEZEU LA FEL ŞI CAPREI VECINULUI... salvgardarea”... (Analiză) Adică, vrea să însemneze Mde, cin’ l-a pus s-o priponească de barieră, nătă- că salvarea prin împrejmuire cu garduri – păi logic, fleţu’? Aha, uite coloşa şi pe dom’ mecanic de loco- că fără garduri, dă iama în cartofi până şi gândacu’ motifă, face cale-ntoarsă îndărăt să salte bariera la din Colorado, darămite criza mondială! Aşa, bun. loc... Mişcă, bre posmagule, mai cu viaţă, că ne (Scoate din geantă o carte, o examinează încântat) prinde criza adormiţi la barieră! (Cască de înghite bi- Restul, să văd ce idei mai găsesc pân cartea asta noclul) Ah, ce pui de somn aş trage icişa la volan... care o luai acu dă la oraş... Ia uite... De veghe în Că nici barem o clipită n-am apucat să aţipesc şi io lanul de secară... ezact ce-mi trebie mie... Abea aş- la şedinţă, te filmau ăia din tavan ca la cinema, parcă tept s-o citesc... (Reia notele) Bun... Puntu’ şepte: juca Leopardo di Capră... (Râde) Iote-l, mă, mai Barieră de câini la marginea pădurii Pleaşca... răs- umblă şi deşcheiat la nădragi! Băi, nea tăgârţă, vezi punde Niţoi Ion zis Puiu al Lelii în calitate ca brigader

110 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti silvic... (Întrerupe) Aia da, barieră, nu mai trebie nici CHIŞCĂ: Înspre Valea lui Cazan. Trebie să fie ăia s-o scobori, nici s-o ridici, e pernamentă!... (Cla- doişpe dulăi ai lu’ popa Goangă... xoane. Ridică privirea, aruncă agenda) Aha, în sfâr- BARABULEA: Ia vezi să nu fi adultmecat ceva... (Sus- şit, iote-l că a ridicat-o, minune mare! Aşa, băi pans) fleaşcă, bravo, şi încheie-te la şliţu’ ăla, că intră fun CHIŞCĂ: ...Nu e nimica special de septnalizat. Latră şi bărzăune!... (Claxoane. Zborşit peste umăr) Gata, ei la lună. mă, pornesc, ai răbdare coloşa, ce tot claxonezi ca BARABULEA: La care lună, mă, luna august? Tu nu la mort, nu vezi că-i maşina poliţiei? Ia vezi, că acuş vezi dasupra cerul că nu-l mai încap stelele? te trag pă dreapta istantaneo! ’Ţi-ai dracu dă turişti, CHIŞCĂ: Vorba vine. Adică or fi hămăind din cauza la că numa’ voi aţi adus criza în ţară!... starea generală de nevrozitate inoculată de apropie- rea crizei... SCENA 4 BARABULEA (aparte): A dracu criză, dân pricina ei ne-a Noapte cu roiuri de stele, greieri, hămăit de câini, pâ- tăiat şi sporu’ de Lună plină... râit de staţii radio, licăriri de lanterne prin lanuri. CHIŞCĂ: Bine era dacă aveam Luna acu, mai făceam economii cu bateriile laternei din dotare. BARABULEA: „Cucuvaia” cheamă „Ciocănitoarea”, re- BARABULEA (rumegat, aparte): ...mâine-poimâine ne cepţie... Alo, s-aude coloşa? „Cucuvaia” către „Cio- taie şi chefu’ dă muncă... cănitoare”... CHIŞCĂ: Permiteţi să... ciripesc. Dar de unde s-o fi por- CHIŞCĂ (voce): Da, v-aud, aici „Ciocănitoarea”, comu- nit criza asta capocalitică aşa, ca de sfârşitu’ lumii? nicaţi. BARABULEA: Dracu ştie, întreabă-l şi tu pe popa BARABULEA: Ia ciripeşte, care-i poziţia?... Goangă. CHIŞCĂ: În capu’ islazului, mai sus de alde Guţă al lui CHIŞCĂ: Păi, l-am întrebat ieri când a venit cu Ciulin al Dedii. aghiazma să spele de păcate maşina poliţiei. BARABULEA: S-a raportat fo mişcare suspectă, BARABULEA: Şi ce-a zis? ceva?... CHIŞCĂ: Cică aşa a vrut dumnezeu. CHIŞCĂ: Decât de la Levente, cu pândarii lui... BARABULEA: Bravo. Şi atunci, noi la ce mai apărăm BARABULEA: Aha, ia s-auzim. icişa populaţia în contra ei? CHIŞCĂ: Cică îndată după lăsarea nopţii a fost detectat CHIŞCĂ: Ezact, că şi eu l-am întrebat idem. Picu Scaiete sfurişându-se prin dos la Fila. BARABULEA: Şi ce-a zis? BARABULEA: Fila, care? Fila patru din dosar? CHIŞCĂ: Cică dracu ştie, că să vă-ntreb pe ’mneavoas- CHIŞCĂ: A lui Cucu Flocea, de-i plecat bărbat-su în tră. Spania la cules gogoşari. BARABULEA: Pungaş bătrân!... Să-l prind eu p-ormă BARABULEA: Şi ce treabă are cu noi? Dă-i în mă-sa, că ne cere ajutor când s-o trezi la poartă cu ălea auzi de grija la cine moare Levente acu! Păi ce şepte vaci slabe!... Muuu-uu! Să vedem dac-o să-i crede el că facem icişa, ne jucăm de-a Neamul Şoi- mai dea mâna să întingă în acelaşi blid cu ăi doişpe măreştilor? dulăi care mănâncă la masă cu el. CHIŞCĂ: Cică mai ezersează şi el, în vederea că intră-n CHIŞCĂ: Cică şade cu potăile doarece e văduv şi sin- toamnă la şcoala de poliţie. gur. BARABULEA: Intră pă dracu. Păi ce, dă ezamen cu jan- BARABULEA: Sanchi, să i-o spună la poama aia de darmu’ dân San Tropez? Şi dacă-i aşa entuziastma- Genoveva de peste gârlă. Şi ai tu idee cât te costă tic la veghe în şchimbu’ dă noapte, atunci mai bine un câine pe lună? Mai mult ca pensia minimă per s-o şpioneze pă muierea lui propie. economia naţională! Drept care, la doişpe guri, în- CHIŞCĂ: Cică l-a mai suptprins şi pe Bebe Stanciu zis semnează totuna cu patron la un azil de bătrâni. Sugativă suptpraveghind prin uluci în curte la Gă- CHIŞCĂ: Păi atunci, de unde are popa atâţia bani ca gescu privatizatu’. să-i ţie? BARABULEA: I-auzi. Altu’ care să crede Kojak. BARABULEA: E, vezi? Dracu ştie, întreabă şi tu Fiscu’. CHIŞCĂ: În scop ca să-l prinză cu dovezi, doarece vrea (Lătratul s-a stins. Concert de greieri, cârâit de pă- să facă denunţi în contra lui. sări nocturne, sfârâit de stele. Căscat cu trosnete) BARABULEA: Motivu’? Ah, ce pui de somn aş trage icişa în iarbă... Dar CHIŞCĂ: Spălare de bani. parcă poţi? Că jigodia aia de criză atât aşteaptă, să BARABULEA: Sanchi. De unde ştie el, i-a văzut puşi pe ne sară la gât... Şi dacă n-am face noi de plancton sârmă la uscat? peste noapte, ai putea să-ncarci în căruţă satul şi CHIŞCĂ: Cică l-a văzut la cârciumă cu nişte bacnote să-l furi cu totu’ fără să bage de seamă nimenea... care li s-a şters portretu’ de nu mai era recongoşci- Ia uite-i, au stins toţi luminile să caşte gura la televi- bil... zor, să mănânce ţuică şi să rumege politică, ce altă BARABULEA: Şi ce? Îl pictase Leopardo da Vinci? Dă-i grijă au... De criza mondială nu mai pot ei! Toţi băgaţi dracu de beţivi amândoi, că ăştia, dacă-i calcă fo până-n gât în campania erectolară, că campania maşină, nu-i mai scapă la spital decât cu trasfunzie agricolă le-o efectuiază Maica Precistă!... Ba îşi mai de ţuică. (Lătrat de câini depărtat) Unde latră aşa bat şi joc la adresa noastră, cică am ajuns de râsu’ câinii ăia, mă, în sectoru’ vostru?... curcilor fincă comunicăm între noi păsăreşte, şi alte SAECULUM 5-6/2012 111 PRO scriitori din Bucureşti garagaţe din ăstea, vorbe de clacă fără intrastruc- MARIETA: Zău aşa, ai ajuns un optsedat de când cu tură... Ce să ştie proştii de munca supt acoperire, de criza asta negativă, ţi-a dat peste cap tot programu’ indetităţi falşe, coduri eţetera?! Ha, râde ciob de oală cotidiant... spartă! Auzi măscărie de floclor local ce le-a trecut BARABULEA (agasat): Adică, mai ştinţific, vrei să zici pân cap să puie în circulaţie pă seama noastră, pa- c-am dat în paranoaie? Că mi s-a năzărit mie dân sămite cânticel de leagăn pentru copii – sanchi, cică senin cum că să efectuiez pânde şi furişări în inte- (poză infantilă): „Somnoroase păsărele...” – adică resu’ optştesc? noi, organele – „pe la cuiburi se adună, se ascund MARIETA: Păi tocmai, că e vorba din puntu’ de vedere în rămurele – Noapte bună!...” Care va’zică aluzie la ce priveşte cum s-a pornit toată istoria asta cu ve- cum că dăgeaba ezecutăm noi acţiuni de furişare şi nirea crizei... Parcă poţi şti care-i adevăru’, dacă pândă pân crengi icişa, în natură, şi că mai bine chiar se merită să perzi nopţile pân scaieţi şi mără- ne-am duce la culcare... Aşa deci? Ei las’ că aflu io cini? Umblă vorba cum că primaru’ ar fi alarmizat tot cine-i păsărelul ăsta care se găinăţează pe uniforma satu’ decât numai ca să dezvieze atenţia publică de de poliţist!... Dacă nu ţi l-oi băga eu la colivie să-l la campania de alegeri... satur dă iepegrame optscene, să n-am parte de BARABULEA (ridicat în capul oaselor): Aha, adică, mai sporu’ pentru mediu cu bălegar, auzi tu, „Ciocăni- ştinţific, o disversiune? toare”?... (Suspans) „Ciocănitoare”, recepţie!... MARIETA (dând din umeri): Ce ştiu io! Decât că-i vezi (Aparte) Ce păzeşte ăsta, mă, adormi pe cracă?... şi tu pe oameni că nu se sinchisex mai deloc de pro- (Suspans) „Cucuvaia” cheamă „Ciocănitoarea”, re- gramu’ vostru de măsuri în prostpectiva crizei, care cepţie!... Mă, se aude coloşa, unde dracu eşti?... te omori tu cu el atâta... (Aparte) Ăsta păţi ceva, rămase cu ciocu’ înţepenit BARABULEA (zeflemea): Păi sigur, numai fraieru’ de pân mărăcini... Alo, alo, „Cucuvaia” către „Ciocăni- Barabulea putea să-nghită aşa gogoaşe erectolară, toare”, recepţie!... (Aparte) Parcă l-a mâncat gaia... că o fi prostu’ satului, însă ei, grozavii, au trebi mai Să fi consomat bateriile la aparat? Alo, alo, „Cucu- importante să se preocupeze decât să se sparie de vaia” cheamă... (Pârâit de staţie radio) baubau, ha, şi să se lase hinduşi în eroare, sigur, e CHIŞCĂ (abia trăgându-şi sufletul): Da, da, „Ciocăni- doar o ceacalma, ştiu ei mai bine cum e cu politica! toarea”, v-aud, comunicaţi!... Sau poate chiar, te pomeneşti, să fie Barabulea BARABULEA: Aoleo!... păi unde dispăruşi, vere, aşa mână-n mână cu primaru’? I-o fi făcând campanie dodat’, istantaneo, te joci de-a feţe-ascunselea?! supt acoperire scoţând ochii la oameni că ce bun CHIŞCĂ: Să mă ertaţi, nu mai găseam radio când am gospodar e actualu’ de i-a chemat la lupta în contra ieşit din baltă... crizei? Hai, s-auzim ultimele ştiri, ce-au mai dat din BARABULEA: Da’ ce-ai cătat în baltă? fleancă pe la garduri paparaţele ălea de leliţe de pân CHIŞCĂ: Să-mi sting focu’, că-s tot numai băşici... sat?! Văd că eşti foarte informatizată! (Se dă jos din BARABULEA: Da’ unde te-ai acidentat aşa? pat) CHIŞCĂ: În mijlocu’ la un desiş de urzici... MARIETA: Dar ce-mi faci mie vină că lumea cleveteşte? BARABULEA: Da’ ce făceai în desişu’ de urzici? Io nu zic că nu-i cazu’ cu anticriza, decât că prea o CHIŞCĂ: Să caut nişte frunză... iei şi tu în serios... BARABULEA: Da’ ce-ţi trebuia frunză? BARABULEA: Las’ că-i satură ea de stat pe şanţuri la CHIŞCĂ: Păi dacă m-a prins criza... taclale. Zac ţarinile pârloagă, pline de ciulini şi bălă- BARABULEA (panicat): Aoleo, am dat-o dracu! Criza, rii, iar ei stau de cultivat politică. Vedea-i-aş meste- mă?? Unde!? când paie! CHIŞCĂ: La burtă... MARIETA: Doamne-fereşte... BARABULEA (descuie lacătul la telefon, învârteşte un SCENA 5 număr): Alo! îs Barabulea... Hai noroc, Dănilă. Da’ Marieta şi Barabulea acasă, ea pieptănându-se co- Chişcă unde-i ? (Ascultă.) Aha. Atunci, să nu te mişti chetă la oglindă, el în pat căscând. de lângă telefon până se întoarce, s-a-nţeles? Aşa, flăcău. Şi să-i trasminţi dân partea mea, când o veni, MARIETA: Ce faci, Barabuleo, nu te mai scoli odat’? că azi n-am mai plecat pe Valea lui Cazan şi c-am C-a urcat soarele sus. rămas acas’, să ştie în caz de ceva. Şi ia zi, altfel, BARABULEA: Şi ce! Fac insolaţie? care-i situaţia coloşa? (Ascultă.) „Codu’ alb”, mă, nu MARIETA: Păi, nu ziceai că pleci iar decuzori, la fel ca „linişte şi pace”, învaţă-te să vorbeşti supt acoperire, ieri, pe Valea lui Cazan?... că doar eşti cadru în devenire. (Ascultă) Care Truţă BARABULEA: Nţ. Azi nu mai plec, că-s prea feştelit şi Moacă?... (Ascultă) Şi ce vrea?... (Ascultă) Ce să fac patrulă la noapte. cătăm la Tălâmbeşti?... (Ascultă) Dă-l dracu cu pru- MARIETA: Iară?... Abea făcuşi alantăieri... nele lui, de hoţi ne arde noo!? O mai avea la pivniţă BARABULEA (important): Deh, nopţi albe pentru zile şi fun cazan fără otorizaţie!... (Ascultă) Al cui cum- negre! nat?... (Ascultă) Eh, păi, în cazu’ ăsta, mai vedem... MARIETA: Vai de capu’ tău, parcă ai fi somnalbum... să mai aibe şi dânsu’ oleacă de răbdare pân’ după BARABULEA: Şi ce! Mori de urât singură în domicilu’ alegeri... Dar per moment, avem alte urgenţe mai propiu? La ce ai televizor? prioritare, la scară internaţională. Şi vezi, flăcău, să-i

112 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti mai trasminţi lui Chişcă să stea cu benoclu’ pe ăi de BARABULEA (leu în cuşcă, scotoceşte prin odaie, se fac pândă în porumbişte la alde Augustus Popân- încalţă la repezeală rămas încă în pijama): Ale crizei, dău, să nu se fofileze şi s-o dea pe băutură, la fel pi- Marieto!... Of! îţi vine să-ţi iei câmpu’... Stă omu’ şi chetu’ care face filtru pă drumu’ înspre gară. Ochii el o dată acasă după atâta şmotru în vederea ca în patru, auzi? Atenţie tristibutivă! Hai noroc!... (Lasă să-şi mai dreagă olecuţă instalaţia – şi zdrang! ezact receptorul, încuie metodic lacătul la loc) atunci se-ntâmplă... MARIETA: Parcă ziceai că să nu mai folosim telefonu’ MARIETA: Da’ ce au vacile ălea de te alarmizezi aşa, decât numai ca să răspundem când ne sună... boala vacilor nebune? BARABULEA: Şi ce? Am comvorbit în interes dă servici BARABULEA: Oho, alta încă şi mai groasă! La scară ezclusiv! internaţională! MARIETA (acreală): Mersi! Păi voi, poliţia, sunteţi în in- MARIETA: Păi şi-acu, tu ce să faci? teres de servici dooşpatru din dooşpatru! Faceţi fru- BARABULEA: Mai întrebi? Mobilizare generală! În caz muşel cu mâna la maşini şi gata, vă ia omu’ să vă contra, dacă mai zăbovim, acuş o să ne pomenim trasporteze pe de-a moaca orişiunde aveţi voi ajunşi la „cod albastru” şi să vezi atunci dandanaua treabă... Nu ca mine, să tropăi pân’ la gară pe tocuri, dracului! Unde-i benoclu’ ăla?... (Îl găseşte, iese în ca barza... pragul uşii, pune binoclul la ochi) BARABULEA: La gară, când, acu o săptămână? Da’ MARIETA: Da’ ce e treaba ta să te preotcupezi de toate cin’ te-a pus? Puteai şi tu să faci otostop la fo căruţă! din comună? Boţoarcă ăla, sanitar-feterinaru’, ce pă- MARIETA: Bravo, călare pă capră, în rochie şi pantofi zeşte? de oraş, vrei să râză tot satu’ pe socoteala mea?! BARABULEA (aparte,căutând în peisaj cu binoclul): BARABULEA (întărâtat): Mai dă-i în mă-sa de măscă- Unde zicea, mă, că se leagănă în vânt?... Pă vale?... rici, să vedem noi cine râde la urmă! Parcă io nu Nu văz steag galben nicăirea... (Recul brusc, ca lovit m-am suit în căruţă echipat la uniformă? Nu-i nicio de un pumn) Hait! aoleo, ia uite-l... Dar ce dracu...? ruşine, aşa-i în vreme de criză, te descurci cum poţi, (Lasă jos binoclul, control cu ochiul liber) E chiar ca la război. (Sună telefonul) Hait! stă omu’ şi el o icişa la noi!? Hai, că e culmea! Păi dar, ce caută dat’ acas’ ca să-şi mai tragă sufletul, şi-atunci te semnu’ galben în propia ogradă?!... sună ca la gară... (Răspunde) Alo, da, îs Barabu- MARIETA (vine şi ea în pragul uşii să vadă): Ce semn lea... (Ascultă) Cine?... (Ascultă) A, tu erai, mă, Fe- tot zici, unde să vede?... căleacă?! Hai să trăieşti, dar de unde suni?... BARABULEA (căscând gura): Uite zdreanţa în fundu’ (Ascultă) Ce vorbeşti, ţi-ai pus acas’ telefon indivi- grădinii, coloşa!... Tu ai atârnat-o? dual, va’zică! (Ascultă) Şi antenă paraboală! Bravo, MARIETA (galbenă): Aoleo, buburuza mea gălbează cu Fecăleacă, eşti mare, mă! Şi prinzi ceva cu ea? (As- buline!... Am îmbulinat-o! Am uitat-o aseară pe cultă) Păi atunci, telefoanele ăstea noi de buzunar sârmă afară la uscat... (Panicată, sare în papuci, de ce nu merg şi ele icişa în comună? Că popa iese în fugă) Goangă şi-a cumpărat cică fo două kilograme şi tot BARABULEA: Ptiu! fi-ţi-ar bubulina a dracu, Marieto!... dăgeaba. (Ascultă) Aha, va’zică trebie acoperire, Tu vrei să mă ataci la cord? Dă-o jos de pe culme ezact ca la noi în poliţie... (Ascultă.) Aşa, ia zi. Ce să numaidecât, istantaneo, până nu apucă să caşte aflu?... (Ascultă) Fugi, mă, d-aci, te ţii de pozne, ori gura tot satu’ la desdesupturile tale! Vrei să ne puie ai trecut deja pe ţuică?... (Ascultă) Care alarmă, mă, la stâlpu’ infamiliei cum că făcem eţibizonism? Să ce tot clămpăneşti acolo! Că doar abea ce făcui con- ne dea la televizor?! (O urmăreşte cu binoclul, apoi trol. Păi io ce crezi că păzesc icişa, tezauru’ flocloric ţinteşte cu el altundeva) Na, ce-ţi ziceam, iote-l deja al comunei? (Ascultă) Care semnal, când, unde? pe Chişcă, vine încoa’ pă scurtătură mâncând pă- (Ascultă) Ţi-a zis ţie Dovleac cu gura lui? (Ascultă) mântu’... Acu’ ce-o să esplic? Bravo, pune Bulea-Ba- Că l-ar fi zărit chiar şi domnu’ vice?... (Ascultă) Pe rabulea grăniceri şi bariere peste şepte văi şi şepte Chişcă, acu, dând fuga devale?! Aoleo, însemnează sate ca nici musca să nu intre, şi când colo, criza că aşa o fi!... Şi unde, din care sector a pornit, mă, icişa în propia bătătură!... (Intră în casă, se repede alarma?... (Ascultă) Pă vale? Încoa’ la noi, în vatra să facă patul de mântuială, vrea să-şi schimbe pija- satului? Hait, doar n-o fi trecut de bariere!... Cum, maua cu uniforma, renunţă, îşi trage doar pe cap mă, şi mai stai acu la palavre?! În loc să introduci în cascheta, se priveşte în oglindă indecis. În pragul subiect de la-nceput, tu te lauzi că ţi-ai pus pe casă uşii apare pe furiş Chişcă cu un buchet de ciulini. antenă paraboală? (Trânteşte receptorul în furcă, Caută în jur, fluieră complice) fiert) Fi-ţi-ar ligheanu’ al dracu! CHIŞCĂ: Cu-cu!... (Dă cu ochii de Barabulea, se MARIETA: Da’ ce s-a întâmplat? schimbă la faţă.) Vai, aoleo, „Cucuvaia”!... (Caută în BARABULEA (agitat): Trecurăm pe „cod galben”... jur pierdut, ascunde la spate buchetul) Mă iertaţi, să MARIETA: „Cod galben”? Aoleo. Şi cum vine asta, trăiţi, dom’ şef... adică? BARABULEA (jucând surpriza): Aha, „Ciocănitoare”, hai BARABULEA: Adicătelea am pus-o de mămăligă. S-a de intră, poftim!... dat alarma! Ne pomenirăm cu ălea şepte vaci slabe CHIŞCĂ (ţeapăn în prag): Trăiţi, bună dimi... la poarta comunei! De n-or fi pătruns deja înlăuntru... BARABULEA (îşi controlează ceasul teatral, ca pe un MARIETA: Ale cui vaci? cronometru de concurs): Va’zică, ai şi dat fuga! Ei,

SAECULUM 5-6/2012 113 PRO scriitori din Bucureşti aşa timp dă reacţie mai zic şi eu, bravo mă Chişcă, tanu’ nu-i acasă... primu’ la intervenţe! CHIŞCĂ: Pleacă şi şoarecii... CHIŞCĂ: Păi, dom’ şef, eu... BARABULEA: E, vezi? Şi plus că, per moment, nu erai BARABULEA (chicotit): Ia spune cinstit, ai cam tras o nici tu la biuro, decât singur amărâtu’ ăla de Dănilă. sperietoare, nu-i aşa?... CHIŞCĂ: Şi aţi dat „codu’ galben”, dom’ şef? CHIŞCĂ (fără aer): Păi, da, cam... BARABULEA (chicotit complice): Straşnică păcăleală, BARABULEA (rânjind): Ce-ai zis când ai văzut semnalu’ este? Am băgat dracii în ei! Să-i vezi cum sună acu galben?... Ţi-a cam crescut adrinaleana, ha?... Is- toţi să raporteze, ha, ha!... Las’ că le prinde bine câte tantaneo! o lecţie din asta, de dişciplină. CHIŞCĂ: Păi, da, cam... MARIETA (aşezându-se la masă): Mai lasă-l, omule, BARABULEA: Şi tocmai când io lipseam pe plan local, acu, să guste şi el ceva, că vă vorbiţi dăstul la ser- cu tine rămas singur să te descurci... Ce-ai zis de vici... Poftim de serveşte, dom’ Chişcă... aşa nemereală? BARABULEA: Păi nu ziceai tu, Marieto, că noi poliţia CHIŞCĂ: Păi, chiar, că... suntem în servici pernament? (Umple iar păhărelele) BARABULEA: Şi când colo, ha, ha, în ciuda la circus- Hai noroc! tanţe, mă găseşti icişa staţionat la domicil în pijama CHIŞCĂ: Să trăiţi!... (Sună telefonul) bine-mersi!... BARABULEA: Na, ce-ţi spuneam? Sună ca la gară acu, MARIETA (reintră, dosind la spate „buburuza”, poză ga- la informaţe. lantă): Vai, bună dimineaţa, ce suptpriză să ne vizi- MARIETA: Să răspunz eu? tezi, dom’ Chişcă! BARABULEA: Las’ să mai sune. Acu stăm la masă. N-ai CHIŞCĂ: Săru’mâna, doamna Marieta... văzut când îi cauţi? Toţi plecaţi la tăiat frunză pentru BARABULEA: E, văzuşi ezemplu de proptitudine la câini. E, acu să mă caute ei pă mine! Să-i văz io Chişcă al nostru, Marieto? A şi dat fuga la semnal! dacă mai efectuiază poiezii cu păsărici pe adresa la Nu ţi-am zis io că e un cadru de nădejde care te poţi munca noastră! baza pe el? Haidem în casă dar, să-i dăm primă o CHIŞCĂ: Şi cât o să-i ţineţi aşa în priză, dom’ şef? gustare şi o ţuică, fincă merită! BARABULEA: Lasă-i să se mai rumenească niţel. MARIETA: Da, da, sigur, poftim în interior, dom’ CHIŞCĂ: Numai de nu ne-ar acuza la urmă pentru sept - Chişcă... (Dă fuga să pună masa.) nalizare falşă... BARABULEA: Hai, mă, şezi colea, ce-ai rămas aşa de- BARABULEA (dă din umeri complice, poză inocentă): ziorentat? Da’ ce ţii la spate?... (Iscodeşte) Ce-i ăla? Care septnalizare? Sanchi! Să ne-o arate şi noo. Li Un buchet? s-a năzărit lor. O fi văzut vunul fo mămăligă-n cioc CHIŞCĂ (umil): Ia, nişte ciulini acolo, culeşi în drum... de pasăre, ceva, fo gărgăneaţă d-aia îmbulinată... BARABULEA: Ca să nu vii cu mâna goală? E, poftim, (Caută) Cum dracu-i zice, Marieto? ce opinie ai vizaviz, Marieto, iote băiat cu ieducaţe, marinerat, aduse buchet la şef! MARIETA: Buburuză... (Feţe-feţe cu Chişcă pe ascuns) MARIETA: Vai, ce drăguţ, mersi, da’ nu era cazu’ de aşa BARABULEA: Aşa, ezact. Ba câte unii văd chiar strate- deranj... reşti, ţărani proveniţi cică de pe alte planete! Că BARABULEA (încântat): Ia uite, ciulini, floare bărbă- omu’– şi el la fel ca animalu’, i se năzăreşte din te tească, aspră ca munca poliţiei, bravo! Ia pune-i tu miri ce. N-ai văzut calu’ lui Nae Beşleagă la barieră, cu nişte apă într-o vază, Marieto... (Toarnă ţuică în când cu scandalu’ dân dosar? L-a cofundat pe lăţo- păhărele) Şi zi aşa, mă Chişcuţ, ai cam tras o spe- sul ăla cu o claie de fân... rietoare adineaorea!... Păi logic, că e şi normal, CHIŞCĂ: Cocean Jenică, motoristu’. ezact scopu’ care m-am gândit eu să urmăresc la ie- BARABULEA: Aşa, ezact, şi-ai văzut ce hărmălai a ieşit. zerciţu ăsta... Hai noroc! Aşa şi cu alarma de criză, treaba lor ce-au văzut, de CHIŞCĂ: Iezerciţu?... Să trăiţi, noroc!... un’ să ştim noi! Bârfeli şi gura lumii, numa’ clanţa e BARABULEA: Că ştii, azi trebia să plec pă teren, dar dă ei! (Sună telefonul) am contracomandat. Find prea iepurizat de obo- MARIETA: Of, iară sună! seală, ştii, după rondurile dă noapte... Şi am rămas CHIŞCĂ: I-aţi speriat bine, dom’ şef... acas’ să mă refac la forţe. Şi ce mi-am zis? Ia să BARABULEA: Las’ că le trece. Parcă acu, ţie nu ţi-a tre- combin eu plăcuta cu utilu’ şi să efectuiez un iezer- cut? ciţu, în vederea ca să ţinem trează virgilenţa la clă- CHIŞCĂ (oftând din adâncul rărunchilor): Acu, da... păugii ăia de pândesc pân lanuri, vizaviz de sarcinile BARABULEA: Dar adineaorea, ia zi cinstit, ai cam tras care le-au primit... o sperietoare, aşa-i? (Râde sănătos) Mai pune şi tu CHIŞCĂ (dumirit): Aha... O stimulare de alarmă, vasă- radio ăla, Marieto, s-auzim ce mai zice de criză la zică... „Antena satelor”... BARABULEA: Aşa, ezact. Alarmă în falş. Acu find mo- mentu’ cel mai indicat, că ştii vorba aia: când mo- CORTINĂ DE MUZICĂ POPULARĂ

114 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti Florin Mihăilescu

UN DOMENIU AL TEORIEI

Există mai multe istorii ale literaturii române, după critica şi istoria oricărei literaturi naţionale. cum există şi un număr considerabil de pagini de critică Şi totuşi n-ar fi nici pretenţios şi nici prezumţios a şi exegeză, care-i sunt consacrate, dar dispunem de in- atrage atenţia, cu tot respectul cuvenit pentru cele două comparabil mai puţine lucrări de reflecţie sistematică şi din urmă, că teoria este aceea care le luminează calea. doctrinală, preocupate în mod special de aspectele şi E de reluat în acest sens un vechi şi frumos aforism cu problemele de ordin teoretic, implicate în orice activitate aer paradoxal: nimic nu este mai practic decât o teorie de creaţie artistică. Pe scurt, avem istorie şi critică lite- bună. Pe de altă parte, ni se pare cât se poate de lim- rară, dar nu avem încă ceea ce trebuie să recunoaştem pede şi, în definitiv, de inevitabil faptul că teoria îşi trage a putea fi o altă şi tot atât de importantă orientare disci- materia din universul însuşi al suratelor sale şi-şi are ră- plinară, şi anume teoria literaturii române. Este ea într- dăcinile adânc împlântate în experienţa lor. Ce este ea adevăr cu putinţă ca domeniu propriu şi ca metodă de altceva decât sinteza şi organizarea sistematic-concep- abordare distinctă şi de sine stătătoare? Iată ce va tre- tuală a experienţei creatoare cu care se confruntă direct bui să explicăm şi să lămurim înainte de toate. numai şi numai critica, fie în ipostază sincronică, fie în Bineînţeles că, faţă de aplicaţia concretă a criticii şi cea diacronică, altfel zis fie critică de actualitate (sau istoriei literare, mai ales la perimetrul naţional al creati- „de întâmpinare”, cum preferă alţii să-i spună), fie istorie vităţii estetice şi, mai rar, însă de obicei parţial, la aria literară. Teoria literară în sens propriu şi în formă auten- mai largă a literaturii universale, teoria literară are înde- tică rezultă aşadar din contactul criticii cu creaţia. Din obşte ca obiect chestiuni şi teme, concepte şi principii, operă în operă, ca din floare în floare, critica extrage, care se întâlnesc în orice literatură cu caracter artistic, dincolo de individualitatea fiecăreia, şi o sumedenie de dar întotdeauna în forme bine individualizate, ca să pre- însuşiri, care se repetă şi exced limitele acesteia. O cizăm din capul locului că numai acesta e sensul strict asemenea critică, ori în fond orice critică devine astfel pe care îl avem în vedere şi cu care vom opera pe tot un veritabil creuzet de elaborare teoretică. Din acest parcursul acestor pagini. Căci dacă teoria literară este motiv şi dintr-un astfel de punct de vedere, am numit produsul unei maxime generalizări a experienţei crea- odată critica „formă a teoriei”, împrejurare care s-a do- toare, aceasta nu înseamnă, după opinia noastră, că vedit uneori mai bine subliniată şi care se afirmă chiar ea nu cunoaşte şi îndeajuns de multe particularităţi, de explicit, iar alteori se mulţumeşte să rămână implicită, care se face responsabilă inerenta specificitate a prac- deşi nu mai puţin reală şi verificabilă. Căci nu vom ticii şi dezvoltării oricărei literaturi naţionale, y compris aduce niciunui critic jignirea de a-l considera o fiinţă originalitatea lor teoretică. acefală şi de un empirism „fără ferestre”, incapabilă de Este evident pentru oricine posedă o minimă cultură o minimă luciditate, mai cu seamă că şi cei mai intrata- estetică şi o justă perspectivă asupra obiectului că lite- bili adepţi ai practicii impresioniste s-au străduit să-şi le- ratura nu acordă ideilor decât un loc subsidiar şi nu le gitimeze poziţia tot prin argumente… teoretice, sau, foloseşte decât în rolul de instrumente ale configurării oricum, uzând de logică, prin urmare de raţiune, şi re- universului artistic, dar nu e mai puţin lesne de observat pudiind doar dogmatismul sistemului, doctrinei ori me- şi de acceptat că mai toţi scriitorii au o concepţie despre todei, chiar dacă în fapt ilustrându-le într-un anume arta lor, intră în dialog cu unii dintre contemporani, con- sens pe toate. Or, a respinge teoria prin discuţie, prin fraţi de breaslă mai cu seamă, dar şi critici sau gânditori, controversă intelectuală şi prin tentativă persuasivă sau se asociază din afinităţi intelectuale şi promovează ast- demonstrativă este echivalent, în ultimă instanţă, cu în- fel atitudini originale în planul poeticii şi al esteticii lite- cercarea de a introduce în cetatea adversarului acelaşi rare, în cadrul mai mult sau mai puţin organizat al unor cal troian al contestatei teorii, incontestabilă totuşi, pre- şcoli, grupări ori curente artistice. Ideaţia care se naşte cum se vede, iar în realitate şi indispensabilă, căci nici dintr-un asemenea mod de viaţă creatoare scoate în re- un dialog nu e posibil decât în accepţia esenţialmente lief nu numai caractere generale ale oricărei arte sau teoretică. ale oricărui tip de artă, ci şi maniera în care acestea se Dar ideile nu se regăsesc şi nu se manifestă în acti- manifestă concret în teritoriul particular al unei literaturi vitatea de creaţie artistică numai în înţelesul conştiinţei naţionale. Câmpul de aplicaţie diferenţială al teoriei li- estetice sau al disputelor critice. Ideile vin şi încearcă a terare apare astfel destul de bine delimitat şi deschis se impune şi din afara graniţelor artei, sub forma bine- unor elaborări mai speciale, din orizontul cărora se iscă cunoscută a ideologiilor extraestetice. Este de aceea posibilităţile reale de constituire a unei discipline care necesar să percepem cât mai corect diferenţa care se- să se aşeze oportun, complementar şi edificator, cu titlu pară conceptul de ideologie de acela de teorie, mai cu de egalitate, chiar dacă nu de superioritate, alături de seamă că neglijarea ei, printr-o totală confuzie între cele

SAECULUM 5-6/2012 115 PRO scriitori din Bucureşti două fenomene ideatice este o eroare mai mult decât pecte, probleme şi implicaţii teoretice în evoluţia şi frecventă. Fără o diferenţiere netă a celor două con- structura oricărei literaturi sunt chiar mai numeroase cepte şi fără o înţelegere exactă a relaţiei lor, o teorie a decât ne-am aştepta. Şi totuşi împrejurarea trebuie rea- literaturii române devine doar o altă formă de desfigu- mintită, pentru a înţelege că ea ne obligă la opţiuni şi rare şi mistificare a realităţii noastre literare, prin efectul selecţie. Pe de altă parte, credem că toată lumea va ingerinţelor străine care lezează dreptul absolut la au- cădea de acord că există o ordine de importanţă în orice tonomie al valorilor estetice. multitudine şi în orice varietate, după cum suntem la Aşadar, dacă teoria izvorăşte din confruntarea, afec- rândul nostru determinaţi să acceptăm că această ie- tuoasă şi nicidecum agresivă, dintre critică şi creaţie, rarhie nu e întotdeauna aceeaşi pentru toată lumea. Cu fiind un produs inerent al experienţei acumulate prin aceste nuanţe, să recunoaştem însă că, în chestiunile această confruntare, ideologia pleacă, în majoritatea de mare anvergură, care afectează ansamblul, un anu- cazurilor, de la o perspectivă extraestetică, nu neapărat mit consens nu lipseşte. Nimeni nu va contesta de pildă şi extraculturală, perspectivă care poate fi extrem de di- că procesul de autonomizare estetică a fost un factor versă, dar care se înscrie, în genere şi prin frecvenţă, fundamental în dezvoltarea literaturii române. Confrun- într-una sau alta dintre următoarele zone: socială, poli- tarea lui cu poziţiile eteronomiste, considerate ca simplă tică, morală, religioasă, filosofică sau naţională. Toate tradiţie ori ca doctrină ideologică, a generat o remarca- ideologiile care se ridică din cuprinsul acestor zone dau bilă efervescenţă a vieţii noastre literare. Interpretarea expresie unor interese corespunzătoare, de multe ori dată celor două concepte, soluţii şi orientări de către bine intenţionate, dar suferind invariabil de un păcat ab- mari personalităţi ca Maiorescu, Gherea, Ibrăileanu, solut impardonabil, şi anume ignorarea gravă a statu- Iorga, Dragomirescu sau Lovinescu şi de către grupările tului estetic al artei şi a comportamentului creator, în lor constituie un obiect de reflecţie de o capitală însem- beneficiul perturbator al unui eteronomism pe cât de nătate teoretică, în măsura în care de semnificaţiile sale abuziv, pe atât de naiv. O ideologie concepe prin urmare depinde statutul însuşi al literaturii române. Nu ni se arta ca pe un mijloc de propagandă şi chiar de luptă cul- pare că exagerăm deloc aşezând această chestiune pe turală, dar niciodată ca un scop în sine. O ideologie pre- primul plan al atenţiei noastre. tinde artistului să urmeze preceptele sale şi să evolueze Deosebit de energică şi de influentă, durabilă şi în direcţia pe care ea o recomandă în mod imperativ. foarte provocatoare s-a profilat cât se poate de evident Opera de artă ar trebui, în consecinţă, să servească în şi polemica dintre modernism şi tradiţionalism. De la cu- primul rând unui ideal social, politic, naţional, moral, re- rentul atât de benefic al renaşterii naţionale, iniţiat de ligios etc. şi numai apoi unei intenţii estetice. Orice ideo- revista „Dacia literară”, până la ipostaza diversiunii pro- logie este prin esenţă anticipativă, teoria implică o tocroniste, ideologia tradiţiei şi a specificului nostru na- expertiză retrospectivă, de unde şi apropierea ei mai ţional a lucrat ca o forţă de reacţie organizată în cele mult de condiţia ştiinţifică sau cel puţin de cea filosofică, mai diverse forme împotriva tuturor tendinţelor de inte- dacă o înţelegem pe aceasta din urmă ca un examen grare europeană şi de intrare în ritmul de evoluţie al li- obiectiv şi de o raţionalitate accentuată, în sensul lui teraturilor occidentale, sub acuzaţiile de mimetism şi de Kant sau Hegel versus Schopenhauer sau Nietzsche. înstrăinare a spiritualităţii româneşti. A cântări argumen- Nu trebuie conchis de aici că toate teoriile ar fi infailibile tele aruncate în luptă şi de o parte şi de alta reprezintă şi că toate ideologiile ar fi nocive. Se poate foarte bine ocazia de a reconstitui una dintre cele mai răsunătoare admite un deziderat moral, social, naţional şi chiar po- şi mai înverşunate dezbateri din întreaga istorie a cul- litic, dacă respectă specificul şi autonomia artei. Este turii noastre naţionale. Miza ei teoretică nu poate scăpa, chiar nevoie de o intervenţie ideologică atunci când arta cu siguranţă, nimănui. Ea merită astfel locul imediat ur- cade ea însăşi victimă unei tentaţii… ideologice. Însă mător celui ocupat de controversa majoră dintre etero- situaţia cea mai caracteristică, în care o ideologie se nomismul şi autonomismul estetic. De altminteri, între poate pune în serviciul artei şi nu invers, este aceea în cele două mari dispute literare, legăturile sunt nume- care platforma de lansare o reprezintă tocmai o teorie roase şi mai cu seamă profund semnificative: tradiţia estetică. În general vorbind, orice teorie asigură unei este prin excelenţă eteronomistă, iar modernitatea ideologii o bază mai temeinică şi mai bine argumentată, exaltă autonomia artei. dacă vrea să-şi câştige o reală autoritate. Ideologia ju- O literatură nu se poate concepe însă fără „umbra” nimistă s-a edificat pe teoria maioresciană a „formelor ei, o umbră de altfel foarte luminoasă. Am numit desigur fără fond”, iar în acelaşi timp, în contextul luptei pentru critica şi toate disciplinele exegetice, cu precizarea că adevăr promovate de aceasta, s-a manifestat teoria fun- dintre ele numai un singur model trebuie să domine şi ciarmente estetică a aceluiaşi Maiorescu, privitoare la să decidă în ultimă instanţă, iar acesta este, fără putinţa statutul autonom al artei. Tot astfel, emulului şi discipo- unei îndoieli, modelul criticii estetice. Schisma instau- lului său, E. Lovinescu, a generat o ideologie perfect le- rată aici este aceea dintre impresionism şi raţionalism, gitimă şi necesară societăţii şi culturii româneşti, mai concepute, altfel zis, fie ca statut artistic al criticii, cu su- ales în secolul XX, ideologia modernităţii. biectivitatea ei insurmontabilă, fie ca argumentare şi Intrăm astfel în terenul aplicaţiilor româneşti, singurul obiectivare a judecăţii estetice. De sensul actului critic care ne poate dovedi posibilitatea, necesitatea şi utili- depinde în definitiv soarta literaturii. Importanţa alterna- tatea unei orientări disciplinare precum teoria literaturii tivei în care se află critica motivează situarea ei în po- noastre naţionale. N-ar fi nevoie să mai spunem că as- ziţia imediat următoare celor de mai sus a parcursului

116 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti nostru. batere de fond ar trebui necesarmente flancată de două Alte două locuri revin, în succesiune, ierarhizării va- esenţiale elucidări, consacrate conceptelor integra- lorilor, sub raportul relativităţii sau absolutismului lor, şi toare, care permit generalizările teoretice, şi apoi con- libertăţii de creaţie, între independenţa personalităţii ceptelor izolatoare, care fac posibile individualizările artistice şi fatala ei determinare sau dependenţă istorică critice. Toate laolaltă conturează orizonturile unei even- şi socioculturală. Deschiderea teoretică a acestor pro- bleme impune clarificări al căror impact asupra activităţii tuale noi discipline, în completarea criticii şi istoriei lite- creatoare nu poate fi subestimat. rare, şi pe care se cuvine s-o numim, cu toate distincţiile În sfârşit, dar deloc în cele din urmă, această dez- de rigoare, teoria literaturii române.

Vladimir Udrescu ŞERBAN CODRIN ŞI LITERATURA DE SERTAR

A curs cerneală berechet – în dezbateri şi polemici accepţiune nu şi-o poate aroga decât scrisul căftănit în turmentate, la foc încrucişat, de pe poziţii doctrinare veşmintele ficţiunii. Or, România n-a avut decât cu totul contondente – pe tema literaturii de sertar: a existat au accidental o asemenea literatură. Spre deosebire, bu- ba? Opiniile au fost împărţite, după cum diferite au fost năoară, de vecinii de la Est, care au dat, între mulţi alţii, şi argumentele, dar, mai cu seamă, interesele şi men- pe Zamiatin (Noi) şi Soljeniţîn (Arhipelagul Gulag), pe talitatea combatanţilor. Unii au vorbit despre realitatea Pasternak (Doctor Jivago), Rîbakov (Copiii Arbatului) „rezistenţei prin cultură”, alţii de falsitatea conceptului. şi Grossman (Viaţă şi destin) et alii. Fără nicio îndoială, Fapt este însă că revelaţia postdecembrismului a atât memorialiştii, cât şi autorii propriu-zişi de opere fic- constituit-o, înainte de orice, un gen al autobiograficului: ţionale şi-au asumat conştient riscuri teribile, gesturi sfi- jurnalul. Un tip de confesiune care, în câteva cazuri, a dătoare, în condiţiile terifiante ale propriei existenţe. forţat poarta marii literaturi, după expresia unui critic. Problema „literaturii de sertar” ţine, evident, de rela- Situaţia e ilustrată îndeosebi de N. Steinhardt (Jurnalul ţia ficţiune-memorialistică. Literatura propriu-zisă e una, fericirii), I.D. Sîrbu (Jurnalul jurnalistului fără jurnal) iar jurnalele sunt alta. Adevărata tentativă de spargere şi Petre Pandrea (seria de memorii ale „mandarinului a blocadei cenzurii, a clişeelor proletcultiste, într-o valah”). Trei autori care au provocat şi o reaşezare a epocă agresiv convulsionată ideologic, au reprezentat-o scării de valori în scrisul românesc postbelic. Şi care scrierile ficţionale. Atâtea câte au fost, fiindcă, din nefe- le-a modificat şi lor, radical, biografia literară. ricire, numărul acestora e restrâns. S-au scris, totuşi, Chestiunea care se ridică însă este: în ce sens con- atunci: romanul lui Dinu Pillat (Aşteptând ceasul de stituie aceste jurnale (dar şi alte volume de memorii şi apoi), amintirile deghizate în roman ale lui Blaga (Lun- corespondenţă, între care merită amintit şi Jurnalul trea lui Caron), romanele lui I.D. Sîrbu (Lupul şi cate- anului revoluţionar 1989 al lui Leonard Gavriliu) ceea drala şi Adio, Europa!) etc. Toate acestea, precum şi ce se cheamă „literatură de sertar”? Nu cumva aceste jurnalele pomenite mai înainte au fost socotite corpuri jurnale chiar nu erau destinate tiparului? Lăsate, aşa- delicte, piese „reacţionare” la dosar, mai ales că unii din- dar, din motive obiective, în afara audienţei publice? tre autorii lor aveau un trecut „deocheat” ori fuseseră Destinate – unele cu limbă de moarte – să fie editate deţinuţi politici. Lui Dinu Pillat i se reproşa conţinutul peste un număr oarecare de ani de către urmaşi ori alţi „mistico-legionar” al cărţii. Blaga fusese marginalizat cu legatari? Ca să nu mai precizăm că jurnalul, în definitiv, totul, scos de la catedră, din biblioteci şi Academie, i se e o mărturie pentru sine. Şi abia mai apoi, dar nu obli- interzisese a mai publica. Sîrbu şi Pandrea, ca intelec- gatoriu, o depoziţie pentru restul lumii. Caz în care, nu tuali de stânga şi „tovarăşi de drum”, ieşiseră din front, o dată, confesiunea e trucată, neautentică, „aranjată” aveau „gură mare” şi atitudini, bineînţeles, „duşmă- pentru posteritate, în vederea obţinerii unui card favo- noase”. Steinhardt refuzase să-şi toarne prietenii-inte- rabil de altitudine morală, pe baza unei schiţe de portret lectuali. Niciunul n-a mai apucat prăbuşirea alterat. În nu puţine situaţii, un certificat de combatant comunismului. antisistem, de insurgent. Oricum ar fi, real sau falsificat, Şi, totuşi, a mai existat un scriitor, între cei foarte pu- jurnalul rămâne ceea ce este: un document pus sub ţini, care ilustrează existenţa „literaturii de sertar”. Este lacăt. În niciun caz, literatură „samizdat”, care să fi avut poetul, dramaturgul, prozatorul şi eseistul Şerban Co- circulaţie şi influenţă, să fi putut face vreo breşă în car- drin. Între anii 1985-87, cu unele completări în 1989 (dar casa paradigmei ideologice ori să fi produs vreo fisură şi ulterioare), el a compus un amplu poem, intitulat Tes- tectonică în conştiinţa publică. tamentul din Strada Nisipuri sau Poeme din Cartea Metaliteratura nu este, aşadar, „samizdat”. O atare de muncă. Rămas în manuscris până în 2000, când a

SAECULUM 5-6/2012 117 PRO scriitori din Bucureşti fost publicat, prescurtat, de Ioan Vieru, apoi, în 2002, de Nicolae Tzone, într-o ediţie incompletă, poemul a fost cunoscut, totuşi, în epocă, de câţiva editori, redac- tori şi scriitori, Codrin adresându-li-se acestora cu o nai- vitate sinucigaşă. Frisonaţi de mesajul cărţii, toţi l-au sfătuit, cu părintească pedagogie, să-şi ia rapid tălpă- şiţa şi să se ascundă unde o vedea cu ochii, fie şi în gaură de şarpe. S-au lepădat de el ca de Satana. Este sugestivă odiseea manuscrisului. „În 13 aprilie 1987 – notează autorul – am predat dosarul cu poeme lui Mircea Ciobanu, lector la Editura Cartea Româ- nească. Răspunsul a fost: se respinge din motive poli- tice. Alex Ştefănescu, de la «România literară», mi-a prorocit că nu va fi publicat niciodată. Mihai Ungheanu, Artur Silvestri, Ion Gheorghe şi Cezar Ivănescu de la «Luceafărul», se opuneau, de asemenea, cu vehe- menţă, publicării”. Alungat din toate editurile şi revistele („Ia-ţi manuscrisul şi pune-l pe foc!” – l-a îndemnat, pa- nicat, un redactor), autorul şi-a văzut dosarul cu poeme ajuns, în cele din urmă, printr-o întâmplare providen- ţială, în mâinile istoricului literar Marian Popa, care l-a citit şi l-a păstrat, fără a-l divulga „organelor”, pentru a-l comenta pe larg şi elogios, mai târziu, în Istoria litera- turii române de azi pe mâine, fără a mai aştepta tipă- rirea cărţii. Prezentele consideraţii au în vedere, din motive sub - înţelese, cartea în manuscris din 1985-89. Bucătăria, acuarelă Testamentul... este, după expresia autorului, „un fel de cronică a dramaticului ultim răstimp de o sută de nează în plasma existenţei ilogice şi groteşti de pe me- ani”, o insolită „comedie inumană”. Mai exact, o distopie leagurile unui imaginar fantasmagoric. Infernul e popu- epopeică; un oratoriu parodic, în care constantele lirice lat mai ales cu exponenţi ai eroicei clase muncitoare, sunt intersectate de inserţii epice şi jurnalistice. Nu mai dar şi cu experţi în şantaj social. Purgatoriul a fost re- puţin, în conceperea whitmanianei structuri simfonice, zervat intelectualităţii, categorie contradictorie prin fire se identifică şi vocaţia dramaturgului care este Codrin. şi spirit, cu mentalitate, nu o dată, piezişă directivelor Trimiterea la alegoria dantescă este evidentă, mai cu oficiale. Pentru ca, în Paradis, să fie expediaţi nomen- seamă în primele trei secţiuni: Infernul, Purgatoriul şi claturiştii şi camarila lor, ba chiar şi Cei patru Mari Das- Paradisul (toate scrise între 1985-89, dar sumarul cu- căli ai Popoarelor. prinde inclusiv texte mult mai vechi, încă din anii 1965- Prin această atroce „noapte a istoriei” mărşăluiesc 1968). Ultimele două părţi ale poemului sunt redactate poetul şi „omul Virgil” spre „orizonturile Omului Nou, în 1987: Apocalipsa după lampa lui Ilici, Revoluţio- unde încap numai lămpile gloriosului Satan, reflectoa- narul de profesie şi 1989, Confesiune despre Mus- rele din turnurile de pază, gardurile din sârmă ghimpată tăciosul tuturor popoarelor, Cel mai mare şi mai şi lumina neagră de la Soare-Răsare”. O escapadă te- tare, Tătucul de la Soare-Răsare. În acelaşi timp, un ribilă, „cu sufletul la gură”, mai întâi prin „terifiantul abis” duh orwellian străbate întreaga construcţie ficţională, al Infernului, cu „negurosul lui coşmar, puhoindu-şi ob- dar se simte şi ceva din imaginarul antitotalitar din ro- sedant cruzimile şi puroindu-şi disonant flăcările mari, manele Cevengur de Andrei Platonov şi Noi de Ev- flagelurile, întunecimile”. Aici se află un „ocean ome- gheni Zamiatin. nesc”, locuit de o uluitoare şi browniană varietate de În Divina Comedie, florentinul poet exilat pornea personaje cu „carte de muncă”: acari şi betonişti, pădu- într-o călătorie iniţiatică, totodată fantastică şi alegorică, rari şi geamgii, casieriţe şi vânzătoare de lozuri, buldo- întru descoperirea unei lumi a virtuţii, libertăţii spiritului zerişti şi văcari, paznici şi covrigari, lutieri şi miliţieni, şi gloriei, însoţit de latinul poet Vergilius. Şerban Codrin gunoieri şi fotografi, cârciumari şi forjori, vânători şi tini- îşi ia drept ghid şi magistru pe „omul Virgil, inventatorul chigii, tractorişti şi hingheri. Ba chiar şi Părintele Ceresc poeziei”, dedat îndeosebi unor „osteneli bahice”, prin In- se află printre aceste figuri de rând, ca unul ce fusese fernul, Purgatoriul şi Paradisul „veacului nostru de po- izgonit din Împărăţia Lui. Un filosof l-a renegat, pe când mină”. Altfel spus, prin cosmosul utopic comunist. un altul, un „filosof proletar, dindărătul bărbii lui spu- Tărâmurile în care poetul român îşi plasează umana moase”, chiar l-a înlocuit. S-a proclamat Noul Dumne- viermuială caleidoscopică poartă stigmatul ororii şi al zeu şi, propovăduind „sfânta ură”, „a promis Paradisul, terorii, pecetea boicotului moral. Nici vorbă, desigur, de cu mistice parăzi mărşăluind sub drapele din sângele vreun ţinut unde nu este durere, întristare şi suspin. oamenilor”. Părintelui Ceresc nu i-a mai rămas decât Principiile antagonice ale vieţii pământene se disemi- „să supravieţuiască în dragostea bărbatului pentru fe-

118 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti meia lui şi în câte o bucurie simplă”. Astfel că Atotpu- care”, existenţa nu-i anodină. Cei doi peregrini constată ternicul, învins fiind, decretează jălalnic: „Speranţă fără că „învingătorii aici îşi desăvârşesc opera”. Mai cu nicio speranţă!”. Într-un fel, ca-n Virgiliu, călăuzitorul lui seamă, poetul, cel ce „tescuieşte tenebrele până îi vi- Dante: Una salus victis nullam sperare salutem! brează în degete muzica sferelor, când mângâie scaie- Aşadar, victime şi călăi, deopotrivă, într-un univers ţii”. Îşi târăşte zilele alături de actori şi moralişti, cenzori din care lipseşte salvarea; un microcosm sigilat de o şi rapsozi, cantori şi arhitecţi, doctori şi fântânari, stra- „mocirloasă revărsare de minciună amestecată cu im- tegi şi biografi, dirijori şi corespondenţi de presă, edu- postură”. De pildă, betonistul constată că „iarba funcţio- catoare şi arhivari, psalmişti şi metafizicieni, popi şi nează după grafice”; ba chiar, aşa după cum „cântă pietrari. Şi mulţi alţii. Toţi – „tălpile bătătorite ale unor să- ziarul”: „se vor întocmi planuri cincinale de măsuri şi ter- răntoci din Infern”. Arhivarul are pe conştiinţă greaua mene şi responsabilităţi, pentru ca frunzele salcâmilor povară a dosarului unui „biet duşman al poporului”, că- să-şi îndeplinească, ba chiar să-şi depăşească produc- ruia „i-a ştampilat poezie cu poezie”. Să se înveţe minte: ţia de umbră”. Ca-n Cevengur: şi acolo comuniştii fă- fiindcă „pe Tătucul tuturor popoarelor nu l-a evocat în cuseră planuri pentru a înhăma soarele şi a-l pune la lungi epopei”. Poetului i se părea că „pe măreţul Kremlin treabă. Casieriţa de la bufetul cu autoservire observă apasă carâmbi potcoviţi!” N-a binevoit să preamărească cum „oameni sărmani înghit un colţ de pâine pe un colţ nici „gestul epic al mujicului predând Statului orzul până de masă veche” şi „cum linguri de aluminiu, strâmbe, la ultima firimitură de turtă”. Astfel că a fost omorât cu ulcerate, urcă la guri ceva iluzoriu ca apa morţilor”. De- bâtele şi îngropat „sub o stivă de butuci, în Siberia, gradarea umană şi suferinţa sunt generale şi fără leac: într-un lagăr pentru fericirea omenirii”. „e o revărsare devastatoare a foamei”, constată şi plă- Paradoxurile existenţei sunt sintetizate de un co- cintăresele care „îşi trec săpunul ieftin din mână-n mentator. Acesta povesteşte că, într-o piaţă, „pavoazată mână”, dar ştiind ceva din propaganda despre „stafia sărbătoreşte cu portretele lui Vladimir Ilici, între coloane care vesteşte pe Noul Mesia”. Cantonierul vieţuieşte în cu drapele, se distribuie conserve americane de carne”. „amarul întuneric, în amarul soare al beznei”, iar cule- Timp în care oamenii muncii, „în şuvoi nesfârşit, măr- gătorul de fasole „se înconvoaie cu dihania păroasă a şăluiesc asupra imperialismului!” Fără a avea, după nopţii în spate”, fiindu-i „frică între marele gol al tuturor cum se ştie, o şiră a spinării dreaptă, oportuniştii con- beznelor şi marele plin al pământului”. Laborantul cu- stituie o plagă socială toxică, subminând echilibrul noaşte, la rându-i, că „de dragul campaniei de protecţie moral. Coristul, de pildă, „n-a refuzat nimic niciodată: a cobailor, secolul probează de-a dreptul pe oameni”. cânt ceea ce mi se planifică”. Lipsa de „orice preferinţe Mai mult, într-o enumerare de tip Moşii (Tablă de ma- şi luări de atitudine în şedinţe îi procură locuinţă, piscină terii) de Caragiale, „în laboratorul unde viaţa îşi experi- la munte, nisipuri de aur la mare, limuzine, stipendii în- mentează cicatricele (...), unde teroarea, viclenia, sufleţitoare”. Dizeuza se destrăbălează conform gustu- frica...” sunt la ele acasă; în acel spaţiu, care poate fi rilor clienţilor, această „târlă de proşti menită să îndure un laborator alchimic al lumii, coexistă „gulagul noua re- toate scrâşniturile”. Uneori, o face pentru „a-şi mai voluţie agrară realismul socialist ascuţirea luptei de adăuga o limuzină la propria vilă”. Într-o lume bulversată clasă exportul de revoluţie colectivizarea agriculturii etic şi spiritual, moralistul susţine că „lozinca tuturor îm- educaţia prin muncă şi pentru muncă imperialismul sta- potriva tuturor” este: „Călăriţi un cal mort!” Doar pictorul, diul cel mai înalt al capitalismului genocidul” şi altele, în „singur în peştera nopţii”, cutremurându-se „frânt şi dez- acel laborator „moartea, moartea, moartea...” este su- nădăjduit”, zugrăveşte „scene de vânătoare”, ca într-un verană. Culegătorul de litere are, între altele, şi chinui- soi de exorcism, proclamându-se „biruitorul fără altă toarea îndeletnicire de „a aduna sămânţă de plumb cu speranţă decât în frică”. Un popă, „duhovnic modern”, sămânţă” pentru a da înfăţişare atotputernicilor care „se teme straşnic de inspecţii: Jale mare, vine protopo- preschimbă matca istoriei „până când le încape mau- pul, fir-ar mama lui a dracului!” Sigur, ar putea „să-i facă soleul între osuare şi însemnele adoraţiei”. Ca o nouă vânt la mănăstire”, deoarece are apucături cam necu- Hecubă, florăreasa se lamentează „pe ruinele istoriei”, rate. Când se închină la icoane, bunăoară, se întreabă „îndărătul parfumului de trandafiri”. Zadarnic: bocetul ei câţi bani ar scoate dacă le-ar vinde pe sub mână. Se „e luat cu asalt de limuzinele negre care plimbă prezi- consolează însă de acest gând vrăjmaş, „bâjbâind pe diile”. În registre diferite, personajele sunt privite când sub poalele altarului după o sticlă de coniac: Primeşte-l, cu ironie sau compasiune, când cu accente pamfletare Doamne, că mare-i grădina Ta, proprietate colectivă a ori demitizante. Sentimentul alienării şi al dezagregării îngerilor militarizaţi!” Numai viitorologul tălmăceşte visul fiinţei, al angoasei şi al eşecului este preponderent, to- omului, prin mărturiile unui supravieţuitor: „lupta de talizant şi tenace. Infernul „privit în ochi” rămâne un „in- clasă şi de rasă, condamnarea la muncă silnică pe viaţă finit hrănit cu belşuguri de înfrângeri”, un izvoditor de pentru o ridicare a ochilor spre cer, îngenuncherea ga- „dezolante ravagii”. Fiindcă, după spusele pândarului, roafelor dinaintea bocancilor de bronz ai Supremului „oricât aş fugi de propria mea alcătuire, o umbră se ţine Dascăl”. Un teritoriu în care moralitatea coexistă cu de- de mine”. Umbra Sistemului Totalitar.. rogarea de la preceptele virtuţii, spiritul gregar cu elogiul La rându-i, Purgatoriul e hărăzit unor personaje cu bravurii, abjecţia cu aspiraţia la purificare. „Cum trece formaţie intelectuală, supuse aceloraşi ipostaze ale timpul până la sânge”, meditează, la un moment dat, damnării. Nici în acest spaţiu, prevăzut cu labirinturi şi seismologul. ocolişuri, cu „cer incolor” şi „fantastice peisaje în miş- Oprindu-se din călătoria lor în faţa unei construcţii,

SAECULUM 5-6/2012 119 PRO scriitori din Bucureşti un soi de „combinaţie între o gazetă de perete şi un frunţi, totul în tot, marii dascăli”, în timp ce fanfarele dau panou de onoare”, adică în Paradis, omul Virgil şi com- glas „hotărârii nestrămutate de a rostogoli planeta cu vi- panionul său „admiră” nişte „celeste portrete” ale unor teze braţe proletare”. Se stă „cu degetul pe trăgaci”: Pontifi şi Suverani ai Raiului. Dar şi „peisajele cu epoci „omenirea înflăcărată le prezintă raportul pe toate uria- de aur, zidurile impenetrabile, turnurile de pază ale la- şele panouri ale întrecerii spre groapa comună, comună gărului fericit, piramidele de cranii, tribunele încoronate comună”. Iar Marele Om al Omenirii ridică mâna în faţa cu microfoane, palatele cu drapele de luptă şi asalt, oglinzii, „spre clare şi minunate izbânzi”. Printr-un Ordin, ochii protectori ai şefilor de state, de guverne şi ai ser- Conducătorul a decis, între altele, ca „duşmanii de clasă viciilor secrete”. Precum şi alte câteva „întâmplări mişe- să se numere bucată cu bucată în oboare şi ţarcuri”. leşti”. Aici e locul cu verdeaţă al artiştilor, Adică toţi academicienii, învăţătorii, dirijorii de simfonii, revo luţio narilor, vajnicilor nomenclaturişti – profitori ai pictorii de nuduri, cântăreţii de romanţe, proprietarii cu comunismului. Nu lipsesc Cei patru Mari Dascăli ai Po- două costume, dar şi arhivarii, teologii, oratorii şi bio- poarelor şi Dictatorul, Conducătorul şi Cârmaciul (Ma- grafii. Să se angajeze „toţi în slujba poporului: să astupe rele Timonier), Călăul şi Activista, Marele Om al râpile, să învelească piatra cheală cu ondulaţii de pă- Omenirii şi Torţionarii, Satan şi Sămânţăreasa, Deputa- mânt zemos”. Tot astfel, la cererea unui grup de împle- tul în Marea Adunare Naţională şi Profetul. Toată titori de coşuri, „istoria s-a rescris”. Conducătorul a această pletoră de personaje nocive şi detestabile este devenit Erou între Eroi, Supremul Călăuzitor, Atotputer- vitriolată cu indenegabilă cruzime pamfletară. O elită nicul, Cel mai Călăuzitor; iar într-un tablou coregrafic, aruncată în Paradis spre a fi răstignită de autor la stâl- „Soarele deasupra oceanului liniştit are chipul Marelui pul infamiei. Cei Patru Mari Dascăli ai Popoarelor salută Vizionar”. Altfel spus, „ofranda întregului popor, oraş „cu ură încinsă la roşu” la „sărbătorile proletare”, îndem- fără niciun locuitor”. Inutil a mai preciza că şi în perso- nând cinic: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi strategia de fier najul acesta se poate depista figura reală a altui şef de călit a luptei de clasă, mânuiţi trăgaciul şi ochiţi cu ma- stat îndepărtat. După cum, în Sămânţăreasa, este re- terialismul istoric, prezentaţi onorul cu palmele încleş- cognoscibil chipul „Sinistrei” autohtone: „Bă, io umblu tate pe dictatura muncitorilor!”. Satan, „de dincolo de cu picioarili goale în bocancii proletari pă un peron dă lac, în pădurea finlandeză (dobrâi papaşa)” proclamă gară; acasă, tata (...) mă stâlceşte în bătăi şi-mi zvârle-n că va fi „mitraliera deghizată în Mântuitor”. El anunţă cap sticloanţa cu ţuică. O dată cu seminţili, ia dă floare, declanşarea insurecţiei prin care „va strivi cu cizme de floare, ia dă floarea soarelui, am terminat dă rupt abe- bronz hoardele prea puţin aliniate ale insectelor cedaru’ la răsucit cornete (...). Va veni zilili c-o să mă umane”. Paradisul e uriaşul poligon unde s-au instalat păzească divizii dă elită şi serviciuri săcrete, o mie dă cei care „jură partinic”, precum revoluţionarii, că „numai palate n-o să mă încapă (...). Numai orhidee dă Malaye- prin explozii şi execuţii vom înfăptui visul de aur”. Acti- zia şi plimbări pă bulevarde în caleşti cu regii va fi pă vista este „cea mai savantă gânditoare din univers”, gustul mieu (...). Împăraţi mă va omagia cu peşcheşuri „cea mai celebrată în congrese, absolut orchestrate de (...); o să prezidez istoria şi omagiili şi defilărili cu stea- serviciile secrete”. Născută într-un secol cu un „Gene- guri şi lozinci (...). Răgimente dă gardă şi famfară o ralissim băutor de votcă şi Tătucă al tuturor proletarilor”, să-mi prezinte onoruri (...), o să-mi cânte până n-o să abjectul personaj, lesne recognoscibil de altminteri, e mai poată imnurile naţionale, sâc, sâc, sâc”. veşnic nemulţumit de „stupiditatea şi mizeria de popor Cam asta e atmosfera Paradisului, în cerul imaginat unic muncitor”, pe umerii căruia s-a cocoţat. Biografia de autor, văzută de omul Virgil şi însoţitorul său, „în Călăului e spectaculoasă: „a fost săpată cu fiecare glonţ urma piramidalei pribegii de jos, din ticăloasele gropi îngropat în ceafă”. Deviza lui rămâne: „forţa de şoc, până sus, în lumina divinilor”. Pentru că, în depărtare, care e pumnul strâns, pumnul de granit!”. se întrevede „atotînflăcăratul, astralul Tron al Maiestăţii Niciunul dintre călăii, torţionarii şi marii impostori po- Sale Inventatorul Lămpii”, „comunicând ceva grav pla- litici ai secolului trecut nu lipseşte din insectarul mon- netei, cosmosului, galaxiei, roiurilor de galaxii, întregului struos al lui Şerban Codrin. Până şi un lider asiatic Univers”, ba chiar şi „lui Dumnezeu!”. Paradisul lui Şer- poate fi identificat în Cârmaciul (Marele Timonier): şi el ban Codrin, mai mult decât alte secţiuni ale Testamen- a avut ideea demonică a unei „revoluţii pe viaţă şi pe tului..., întoarce gândul, uneori, spre Istoria ieroglifică moarte”. Acum citeşte împăcat o carte, având în pi- a lui Cantemir. cioare sandale „împletite cu spor de către tăietorii de „Inventatorului Lămpii” (Apocalipsa după Lampa stuf, adică de cei mai înrăiţi cărturari şi călugări”. Ocu- lui Ilici, Revoluţionarul de profesie) i se consacră cea paţia aceasta fiind, pentru ei, cea mai potrivită ocazie mai extinsă secţiune a cărţii. Este confesiunea de un ci- „de a se vindeca de greşeli prin crezul în Lumina Lui”. nism atroce a Entomologului de profesie în pădurea De altminteri, toate personajele din Paradis sunt căftă- finlandeză, a Proletarului de profesie la banchetul nite în tuşe acide. Dictatorul a fost prevestit de „şapte pentru fericirea popoarelor, a Colecţionarului de nunţi”. O ursitoare l-a dăruit cu puterea „de a promite profesie în muzeul de artă reacţionară şi a Dumne- fericirea viitoare, în orice cantitate, poporului unic mun- zeului de profesie în depozitul de sare. Omul-Dum- citor”. O alta l-a hărăzit cu harul de a deţine „unicul ade- nezeu este extras din rama biografiei trucate, poleite văr adevărat!”. La o tribună impunătoare a torţionarilor, oficial şi expus cu o formidabilă ferocitate pamfletară în „pălăriile salută gloatele în marş apăsat, apăsat, apă- toată nuditatea lui morală şi ideologică respingătoare şi sat”; pe medalioane de pânză – „marile bărbi, marile extremistă. Poemul lui Codrin se situează, astfel, la an-

120 SAECULUM 5-6/2012 PRO scriitori din Bucureşti tipodul celui semnat de Maiakovski (Vladimir Ilici În ideea „de a percuta revoluţia mondială”, e necesar Lenin), prin smulgerea brutală a măştilor confecţionate să se acţioneze „cu ură de clasă, fără menajamente, propagandistic. „Arta machiajului în revoluţie, iată necondiţionat”. Uraganul de profesie ştie că, în momen- esenţa!”, decretează insurgentul de profesie, „specia- tul când o revoluţie se îneacă, trebuie „să aprindeţi al- listul în gângănii umane”, întrucât revoluţia este „cea tele, sânge din sângele vostru, ură din ura voastră”. De mai roşie din lume”, întotdeauna cu „gărzile roşii în ofen- unde derivă şi îndemnul: „Tovarăşi proletari din toate ţă- sivă”. Trebuie practicată „ipocrizia ca profesiune de cre- rile, tot înainte peste morminte, morminte, morminte!”. dinţă” în „asaltul asaltului” pentru „a izbucni” definitiv Fiind şi Colecţionar de profesie, a primit o bibliotecă „rebeliunea mondială”. Conspiratorii lumii sunt chemaţi la schimb. De la un comerciant. „La rândul meu, am fe- să-şi ocupe poziţiile: „Uniţi planeta într-o unică patrie licitat plutonul de execuţie”. Normal şi logic! Stând la proletară, sub un singur drapel ca o secure în viscol!”. „cârma lui Octombrie pentru întreaga lume”, Ideologul Cu această „demagogie în revoluţie” („Morala e pen- de profesie consideră că libertatea reprezintă „o min- tru porci şi biciul pentru slugi”), Mântuitorul de profesie, ciună”, „o indisciplină anarhică”. Aşa că se cuvine Nimicitorul de profesie şi Neîndurătorul de profesie în- „Slavă temnicerilor!” şi „Glorie în veci de veci represa- deamnă la „lupta cea mare”. Lumea n-are Dumnezeu, liilor penale!”. Toate popoarele au dreptul inalienabil la drept care Deghizatul de profesie va fi Arhitectul ei: „Să exterminare, după cum e necesar să fie aplicat cu con- înălţăm pe culmi o lume fără Dumnezeu!”, iar „ura to- secvenţă „principiul reprimării prin muncă politică de vărăşească să uzurpe mila dumnezeiască”. În aceasta masă”. Nevoia de neîncredere e un imperativ al tutu- constă esenţa „luptei tuturor împotriva tuturor”, opi- rora, compromisul are un conţinut progresist, învrăjbirea nează Vizionarul de profesie. Fiindcă, pentru Reforma- – un preţ nou. De aici, şi conţinutul partinic nou al per- torul Înverşunat şi Animatorul Vizionar, „Tatăl meu e fecţiunii. La rându-i, arta a devenit un ajutor neprecu- adevărul Partinic, iar Mama mea – Lumina Partinică”, peţit al organelor de represiune şi control. La urma aceea care, bineînţeles, „vine de la Răsărit”. Pe când urmei, în concepţia Nimicitorului de profesie, „omul nu Dreptatea izvorăşte „numai din formele gândite de există!”. Stilul de conducere nu poate fi îmbunătăţit Maestru, calculate de Calfă şi cioplite şi finisate de Uce- decât cu revolverul. Chezăşie stau Timonierul frenetic, nic”. Care Ucenic are două braţe „înarmate cu voinţa şi Tumultuosul de profesie şi Îndrumătorul spre „cotele forţa: secera în alianţă cu ciocanul”. Faptele nu se pot cele mai roşii de sânge ale măcelului universal”. Astfel realiza decât prin „Forţă, Forţă, Forţă!”. Profitorul de gândeşte Părintele Prigonitor şi Tovarăşul Atotsuveran, profesie recunoaşte că, pentru el, nu există nici justiţie, Noul Zeu al tuturor hoardelor, Devastatorul de profesie, nici umanism, nici morală, nici Dumnezeu. Admite doar care „a răsărit între pământ şi cer”, unde „erupe, cloco- revolta şi ura. Cu sublinierea că „numai teroarea stâr- teşte steagul roşu al morţii”. Toate popoarele au devenit neşte măreţia şi groaza”. Îmblânzitorul de popoare însă „un singur poligon de execuţie, unde ideile mele apasă e scârbit până la greaţă de „imbecilii drogaţi cu utopii pe trăgaci”, spune Învingătorul de profesie. democratice, pălmaşi prin fabrici murdare”. „Clicile mun- Într-un raport cu privire la sarcinile fundamentale ale citorilor” nu sunt bune la nimic, trebuie păstrate doar ca gropilor comune, Comandantul Suprem al Marelui Marş „mască” pentru cotizaţii. precizează că, dinaintea oricărei execuţii, ultima dorinţă Dacă Instigatorul de profesie, Iniţiatorul în blasfemii a condamnatului trebuie să fie „încă o apologie dedicată şi misterii, Distrugătorul şi Inspiratul, Rebelul şi, tot - lui”. În „dictatura salopetelor”, Devastatorul de profesie odată, Ratatul de profesie vor ajunge să instituie un sin- trăieşte beatitudinea învingătorilor, fericirea în formă gur imperiu planetar, atunci pumnul lui va fi „piscul noilor pură. De aceea, condamnă la moarte lumea utilă, doar dogme”. Ca atare, deviza va deveni: „Ucigaşi din toate pentru a fi extirpată, deoarece, „moartă valorează mai ţările, vă proclam cei mai buni fii ai popoarelor!”. Deoa- mult decât vie”. Pedepsitorul de profesie, Naufragiatul rece „vreau numaidecât revoluţia mondială!”. Pentru de profesie supervizează „teroarea preventivă, inten- a-şi înfăptui acest gând, Detonatorul de profesie, dar sivă, colectivă”, pentru ca „revoluţiile să bântuie până mai ales Jucătorul de profesie joacă „o mie de dreptăţi la sleire”, altele urmând să devină şi „mai pustiitoare”. pe o singură nedreptate, toate adevărurile pe o singură „Cine piere de glonte lasă un loc liber la masă” – sună minciună”. Numai să fie în măsură „să mute planeta pe un Ordin de zi pe armată. Un „cântec al urii până la altă orbită”, a lui. Istoria nu admite decât „pumni de fier”. capăt” desăvârşeşte portretul Devastatorului de profe- sie. Urând toleranţa şi pe Sfântul Pavel, morţii şi univer- sul, pe „oricine nu are acea întunecare năvalnică a minţii, mereu în agresiune”, Ratatul de profesie pretinde ca omul „să se regăsească în toată splendoarea de bes tie devoratore de oameni”. Pentru că ura este „uni- cul sentiment militant”. Astfel că Strigătorul de lozinci de profesie a ajuns Omul-Dumnezeu, al cărui Profet e „un aruncător cu securea în parlamente”, un bărbos „Tătucă al popoarelor”. Pentru Noul Dumnezeu, omul este „ni- micul ori nici atât: viu şi mort nu merită mai mult orizont decât al gropii sale”. Cel care „incarnează fatalitatea în Fără cuvinte, 5 milioane şi milioane de huligani” declară: „Sunt istoria

SAECULUM 5-6/2012 121 PRO scriitori din Bucureşti întregii literaturi de sertar a acelei perioade nefaste con- duce la încheierea că Şerban Codrin a scris, probabil, cel mai rezistent document literar antitotalitar. În zadar o tagmă de profitori ai vechiului regim au confiscat sin- tagma „rezistenţa prin cultură” în scop lucrativ. Au năs- cocit şi lansat conceptul cu aplomb şi perfidie, spre a se poziţiona cât mai confortabil pe harta noii alcătuiri politice. Dar şi pentru că prestigiul lor se afla în cădere liberă. Manevră perversă, menită a confecţiona biografii nu tocmai salubre din punct de vedere ideologic şi moral. În climatul modificării paradigmei politice, demer- sul era destinat să producă o falangă de vajnici antico- munişti, de disidenţi literari cu patalama în regulă. Manevra a reuşit, fiindcă mai toţi s-au instalat cu grăbire în fotoliile puterii, la diferite niveluri, de unde şi fireştile beneficii, onorarii, distincţii. Ca şi cum România ar fi avut o literatură „samizdat” creată de aceşti impostori, care-şi descoperiseră, brusc, un trecut de luptători pe baricadele anticomunismului, de martiri ai scrisului. Dar una este opera propriu-zisă antisistem, şi alta simularea unei cârtiri. Astfel s-a ajuns, mai cu seamă în primii ani postdecembrişti, la o febrilă Aşteptare, u.c. mitologizare a unor atitudini dubioase, a unor firave alu- zii critice la regim, a unor false acte de bravură scriito- ricească. S-au exploatat până la saţietate anumite în marş!”. Noul Dumnezeu a început Noua Creaţiune a „şopârle” şi esopisme din câteva scrieri, pentru a se Lumii celei mai juste: „Săvârşesc Marea Operă! Cuvinte face din ţânţar armăsar. Demers factice şi superfluu. mărinimoase precum viitorul de aur al umanităţii, trium- Sunt de notorietate câţiva protagonişti ai pălăvrăgelii ful deplin al idealurilor şi alte asemenea flecăreli trec publice, care s-au postat pe la diverse tribune, bă- mai întâi prin tribunalele mele purificatoare, prin schin- tându-se, cu îngâmfare, cu cărămida în piept pentru în- giuirile şi spânzurătorile revoluţionare (...). Măcel glo- chipuite merite literare pe tărâmul contestării rios, cu tronul Noului Dumnezeu în pisc!”. Apoteoza cu milioane de imnuri încheie secţiunea totalita rismului. dedicată „inventatorului Lămpii”: E timpul! / Miracolul din Există însă şi scriitori care n-au intrat în acest cor al veacuri / se înfăptuieşte / cu avânt: / Încep, / gălăgioşilor fără operă cu adresă critică la regim, doar Prrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr! / ca o mitralieră despre mine să de paradă anticomunistă. Şerban Codrin este unul din- cânt! / Trăiască Dumnezeul de profesie, / Eu sunt, eu tre aceşti foarte-foarte puţini. Pentru că nu s-a vârât în sunt, eu sunt! / Tovarăşă posteritate! / Sângele nu răs- nicio coterie, are de suportat ingratitudinea unor con- cumpără nimic, dar, în toxinele revoluţionare câtă fas- temporani, care împart, deocamdată, calificativele în li- cinaţie a cruzimii, în trucaje, câtă voluptate de Înalt teratură. Dar asistă cu demnitate şi bărbăţie la Magistru, în ură, cât extaz, de-o mie nouă sute şapte- zvârcolirea funestă a unora şi altora, disidenţi literari de sprezece carate, / Plata la chelner, stimaţi şi stimate!” carton şi mucava, grăbiţi să ocupe primele bănci ale În fine, Marele Om al Omenirii, Omul de oţel – văzut scrisului băştinaş. Codrin e conştient cu asupra de mă- de aproape – nu are nimic din gigantismul grotesc şi bu- sură de ceea ce a realizat. Şi, mai ales, când. El a scris taforic al statuilor răspândite pretutindeni. În ultima sec- această carte într-o vreme când celor care astăzi îşi cla- ţiune a cărţii (Confesiune despre Mustăciosul tuturor mează „rezistenţa prin cultură” le era teamă şi de umbra popoarelor Cel mai mare şi mai tare, Tătucul de la lor. Lui nu i-a fost frică: s-a expus public, şi-a făcut cu- Soare-Răsare), gazetarul are în faţă un individ de o jal- noscută opera unor editori, redactori şi scriitori. Ştia că nică „puţinătate”, „ţeapăn şi gârbovit”, cu un umăr be- Gheorghe Ursu, pentru Jurnalul său, deşi de o altă an- teag şi braţul stâng asemenea, „spânzurând vergură tematică şi estetică, fusese arestat şi omorât în neputincios în mânecă”. Şocul e năucitor: mitizarea fă- închisoare. Dar Codrin n-a ezitat să se opună regimului cuse dintr-un ins oarecare – „cu burta bombată şi, în cu armele lui, scrisul. A riscat cu preţul propriei vieţi: îl creştet, cu o rarişte de fire spălăcite”, cu „o mustaţă de putea aştepta acelaşi destin tragic, să fie ucis de Secu- milă, săracă pe obrajii mitraliaţi cu ciupituri de vărsat” – ritate. Astăzi, nenorocul de a trăi printre semeni nere- un Gigant. În Omul de oţel, „sângele rece îi răcoreşte cunoscători nu-l atinge. Aşa cum atunci a crezut în trupul până la cadavru”. Încă un mit prăbuşit... literatura proprie, e convins şi acum că steaua lui se va Că „rezistenţa prin cultură” predecembristă este, to- înălţa în anii ce vin. În ciuda ostilităţii unor confraţi de tuşi, o realitate o dovedeşte şi această carte, scrisă, breaslă. cum precizam, între 1985 şi 1989! Mesajul ei anticomu- Fiindcă binemerită. nist este neechivoc. Citit astăzi, Testamentul... pro- Istoria n-o scriu întotdeauna învingătorii, să ne înţe- bează un curaj indeniabil. O repede ochire asupra legem...

122 SAECULUM 5-6/2012 PRO poesis Daniel Corbu SCRISOARE DESCHISĂ NECITITORILOR MEI

Vouă, celor care nu mă citiţi Vouă, celor care nu veţi cunoaşte Plimbarea prin flăcări pot să vă spun că nu-mi veţi afla vreodată cu poemele în care stăm atârnaţi de întrebările noastre cumplitele căi ale cunoaşterii de sine ca hainele-n cuiere nu veţi auzi serafimii din poemele mele şi unde ca în vechea şi incomoda realitate rugându-se pentru buna întocmire întotdeauna e salvat un Barnabas a văzduhului şi întotdeauna cineva îşi oferă palmele pentru cuie nici Preludiile pentru trompetă şi patru pereţi vă doresc o viaţă liniştită unde ca pe coridoare pustii departe de lumea dezlănţuit metafizică am împărţit cuvintele şi tăcerea ambiţiile întunericul o viaţă petrecută în tihnă cu organele voastre şi unde dezrourat prin sălile de aşteptare ale istoriei prin urmare un stomac hrănit ştiinţific am conversat cu bibliotecarul lui Dumnezeu o pneumă înnobilată oricând de ozon cu soarele negru al cernelii un ficat uşor şi rinichi fără dializă. în aceeaşi măreţie a golului pe care mereu şi mereu urmează să-l umplem. Vouă, necititorilor, dar şi foiletatorilor mei surâzânzi cu adâncă mâhnire vă spun: Vouă, celor care nu mă citiţi nu veţi afla niciodată că fiecare din noi pot să vă spun că niciodată are măcar un zeu îngropat nu vă va răsuna în urechi în spatele casei acel sacadat tha-ka-ti-mu-nu-sipedi şi că semnele morţilor pun în ordine răsărituri al Păsării negre şi de ce am trăit aproape un secol thakatimunu sipedi prin livada cu vişini depărtându-se spânzuraţi de mustăţile lui Dali. printre zarurile şi tomberoanele nopţii Nu veţi avea viziunea zorilor începându-şi acel thakatimunu sipedi rostit de imperialul rugile sacrosante corb alegoric nu veţi vedea Caleaşca de fulgere altădată vizitator de noapte al bunului Poe ca o nălucă trecând prin mijlocul emoţiei cobe a veacurilor poticnite-n visare nici nu veţi şti Viaţa sau Moartea sau Înfăţişarea Ruinii? cum jumătate din viaţă mi-a luat organizarea pustiului Voi, care nu veţi citi vreodată cum am stat ani şi ani înconjurat de vorbe Manualul bunului singuratic precum înecatul de mare nu-mi veţi cunoaşte mărturisita cină de taină şi cum deseori cărţile pot fi mai tari decât moartea. unde mâncam din aceiaşi pesmeţi ai poeţilor blestemaţi Iar dacă vreodată veţi întâlni Poema sfârşitului sau mi se umpleau rând pe rând castroane de fulgere sau, vai vouă!, Documentele Haosului, ocoliţi-le în nu veţi vedea gura mea sărutând mare grabă lame subţiri ca pe feerice apocalipse, tzunamii, atentate sinistre la şi nu veţi afla cum se poate muri liniştea recurentă. în mai multe trupuri deodată. Iar dacă vreodată printr-un regretabil hazard vă vor cădea sub ochi Miezonopticele Vouă, celor care nu mă citiţi înţesate de lumini şi urme cu privirile afundate în sticla televizoarelor din care aţi putea afla cum în contabilitatea cerească cu gândul înlănţuit de maşini sofisticate cineva ne numără paşii de înşelătoare glorie internetă şi de alte abţibilduri so- şi aţi auzi mormanele de clipe prăbuşite în sine nore şi aţi urmări devenirea dialectică a celui ce-şi chinuie venite din abundenţa realului umbra vă doresc fastul apolinic al mareelor şi aţi simţi apropierea celui mirosind a trădare şi să fiţi mai bogaţi decât pomul de Crăciun (câţi din neamul lui Cain chipul nu-i poartă?) din casa săracului şi cuvintele mele: – Răscumpără-mă, frate Iuda, şi cu bucurii postmoderne să vă-mpodobiţi pruncii şi pe câţi arginţi vei vrea şi femeile voastre. pe mine mie, la nesfârşit vinde-mă! asemenea să fugiţi

SAECULUM 5-6/2012 123 PRO poesis şi cu nobil instinct şi proletară mânie Vouă, necititorilor mei, steagul gri al indiferenţei cu fală arboraţi-l! ce străine vă vor rămâne Refugiile postmoderne cu monologul îngerului căzut în visare Vouă, celor care nu mă citiţi vorbind despre mireasma trecutelor glorii cu nedisimulată tristeţe vă spun: trecătoare ca apa prin cada de baie nu veţi cunoaşte nicicând înălţarea din Clarviziunea a frumoasei madone obscură sau de fidelitatea neofiţilor. nici drumurile celeste Spre Fericitul Nicăieri De aici aţi fi aflat Poezia ce e?: unde chiar şiruind cuvintele pot să tac ore în şir vinovat Poate ruga poate fântâna din tine ca o fereastră înfiptă în ziduri albastră cu patru izvoare şi nici Corabia, la care zi de zi am lucrat poate aripa asta străvezie urcând ca la o mare construcţie în înalt căreia rând pe rând i-am probat prova, babordul poate drumul cu vise pavat trirema odgoanele găleţile cu rouă spre Celălalt. corabia care nu-i o corabie ca toate corăbiile corabia de silabe corabia umplută cu lacrimi Voi, cei care nu mă citiţi corabia pe care nu veţi urca vreodată nu-mi veţi cunoaşte prietenia cu Borges, Kavafis, şi nu veţi şti cât de măreţ animal e poetul Rilke, Pound, sub foaia de cort a memoriei. sau Nichita Stănescu, Odysseas Elytis cu care puneam dinamită sub podurile pe unde trecea Vouă, celor care nu mă citiţi, poezia leneşă vă doresc petreceri îndurătoare şi nu veţi şti nici motto-urile la poemele mele şi tot aşa cum se învârt norii deasupra clopotelor în lu- care aş fi vrut să vă fie nedoritul cadou de Crăciun: crare „E o bigamie să iubeşti şi să visezi” să mişunaţi deasupra bucuriilor de Disnayland spune Elytis. Şi tot el: „O nimica toată mi-am dorit neîmpovăraţi cu istoria din Drumul Damascului şi pedepsit am fost cu prea multul” (pe care – o scriam prin toamna lui 2005) „Eu sunt Singurătatea devenită om”, zice Nietsche unde Saul din Tars a primit fulgerarea devenind un alt iar bunul taumaturg Rainer Maria Rilke continuă: om „O, spune-mi, poete, ce faci. – Preamăresc. aşa cum şi eu, pe când mica şi marea istorie îşi zornăie Dar ce-i muritor şi monstruos înfundat cum înduri, cum primeşti? – Preamăresc. ruginitele lanţuri Dar pe cel fără nume, pe cel anonim, izbesc fără voie cu picioru-n ţepuşă devenind Celălalt. cum îl invoci tu oare, poete? – Preamăresc. Şi mereu Celălalt cu fiecare poem Celălalt De unde îţi iei dreptul de a fi adevărat până când poţi deveni o mie de Ceilalţi în orice veşmînt, sub orice mască? – Preamăresc. care-au primit fulgerarea. Şi cum de te cunoaşte tăcerea şi furia, Iar pe voi, necititorii mei, steaua şi furtuna? – Pentru că preamăresc.” vă şi văd murind rând pe rând Astfel „şi eu voi semăna cu voi, de-acum nici eu în paturile voastre scumpe nu mai găsesc întoarceri” (Esenin) acoperite cu dantelate cearşafuri în amorţire şi fără de nimb Vouă, celor care nu mă citiţi şi fără de pecetea angoasei primordiale purtând nevinovate bandaje în îndoiturile inimii despre care adesea în Manualul Bunului Singuratic deveniţi celebri în acest poem despre o singurătate vorbeam. a singurătăţii cu aleasă compătimire vă spun: Voi, cei care nu mă citiţi aş fi putut să vă fac a iubi pasărea murind în mijlocul care de litera Evangheliei mele cântecului nu vă veţi atinge şi nu veţi apropia de sinapsele voas- şi citind Lapidariile sau despre sângerarea păsării în tre zbor acele versete cu zornet pământesc să înţelegeţi că arta sărutate de cenuşa atâtor trecute disperări este minciuna spusă zilnic în faţa morţii nu veţi şti cum refuzam cu metodă biletul dus-întors şi că cel mai lung e drumul spre noi înşine. din jacheta conformistului Iar dacă vreodată mă veţi căuta nu veţi proba odată cu mine ritualul sălbatic pentru cronica unui interviu anunţat (poate acela de de îmblânzire a spaimei martor şi catharsisul şi izbăvirea păcatului ce va să vină la moartea primului zeu!) mă veţi găsi pe străzile mele apocalipsa de fiecare zi cerul orb agitându-se sau dacă din politeţe sau din binecuvântate pricini pe când Dumnezeu e mort – spune Nietzsche scrisul meu vă va ademeni e doar obosit – spun eu – şi câteodată amnezic. mă veţi găsi pe-aceleaşi străzi ce dau buzna în viaţa mea tremurândă

124 SAECULUM 5-6/2012 PRO poesis străzi fumurii străzi cu câini slăbănogi şi dacă într-adevăr din cuvântate şi binecuvântate pricini speriate fantome ceea ce-am scris vă va ademeni străzi cu îndrăgostiţi şi pătimaşe săruturi solicitându-vă sistemul nervos vegetativ, simpatic străzi ce înghit străzi: bulevardul Carol I şi parasimpatic înghite strada Eminescu, luând totul ca o probă a probei de probă strada Gane înghite strada Pogor mă veţi găsi la locul ştiut strada Bălcescu înghite strada Grigore Vieru printre fotonii şi frumusonii tăcutei tristeţi strada Cimitirului strada Libertăţii... tot mai fărâmiţat de absenţe Străzi ce înghit visele trecătorilor potrivindu-mi monadele tăcerii. străzi pentru cei fără casă şi făr’de coltuc friguroasele străzi ale săracilor Şi dacă găsindu-mă străzi aşezate-n creierul ologilor lumii mă veţi întreba de viaţă de moarte inefabile străzi ale memoriei de înger sau demon străzi ale celor care-şi scandează singurătatea şi mă veţi întreba de cărţile prin care se plimbă străzi care duc în ceruri aceleaşi bodegi aceeaşi bărbaţi ce nu obosesc străzi care duc în pământ niciodată străzi inerte şi întrebătoare sau despre cel înveşmântat în carcasa de pământ străzi cântate de poeţii romantici melancolice străzi dospit străzi de pierdut coroana de spaimă sau despre acelaşi gust al lepădării străzi pentru cei fără de zbor de sine din gură străzi adormite străzi revoltate de orbitoarea şi dacă găsindu-mă lumină a zorilor. mă veţi ademeni cu vorbe goale şi fericiri amânate Atâtea zile şi nopţi în care aşa cum am şi scris mă dor străzile de mers. cu altă Deşertăciune voi răspunde Deşertăciunii.

Iar voi, necititorii mei, noiembrie, 2011

George L. Nimigeanu

BALANS ÎNTRE GÂNDURI

De mine-ntreb!... Cuvântul pasămite-i În vers îţi drămui şi îţi tâlcui viaţa, sămânţă a tăcerii... Întrebând, adesea, printre rânduri, luând seama recad – copil – în cumpăna ispitei, ce noime-n cale te petrec prin vama pe rugul îndoielilor din gând. zădărniciei... Şi-n rest, ceaţa... Poate că-mi trec pe-aproape... Cine ştie Că-ntru cuvânt – pe rod, grădină – gândul ce ţărm al înserării îl amân!... adânc-înalt, rotindu-se-n părere, Şi vremile mă ning... parcă să ierte tâmplelor veste, noimelor cărare, nepăsător că nu ştiu să rămân... şi, prin zădărnicie, adiere, când clipa loc de scaldă mi se-arată pentru acel păcat originar, pâlpâie adunat în semn de carte, prin care sunt al vămilor aceste... deschide celui care vrea să zboare, câştig de preţ... pe-o muchie de zar... nebănuite zări... numai că... doare... Durerea-n două clipa ne-o împarte VERSUL – FRATE în largurile-aducerii-aminte, chiar dacă-n el, cuprins cu necuprinsul, Versul mi-l scriu, tradus din Limba Firii, îşi este rege... ori, sub legi, învinsul... precum se dă la scris... nu cum l-aş vrea. Arzând pe vatra bucuriei sfinte... Totuşi, descântec al tămăduirii – fidel, se cuminţeşte-n vorba mea gândul întăinuit în albul clipei... şi mă cuprinde-n braţe ca pe-un frate, chiar de te-mbracă-n strai de sărbătoare, lumină picurând pe răni, de parcă părelnicind, ca frunza căzătoare, mi-aude-n gânduri inima cum bate... destramă visul... dându-te risipei... trăgând, sub vremi, a vremii mele arcă... Şi-n vers îţi drămui şi îţi tâlcui viaţa spre tine întorcându-te cu faţa...

SAECULUM 5-6/2012 125 PRO poesis CUMPĂNĂ răsplată, alta, decât în cărare un fir de iarbă sfânt a înverzi... Murind în câte-un vers – în care strâng cu sângerarea lui să-mi înlumine lumina dinlăuntru a Tăcerii – petrecerea prin Sfântul Adevăr... întru nesomnu-n care viu mă frâng, atâta cât să aflu-n mine cine, înaintând pe marginile serii, de ce, mă ia cu viaţa în răspăr, urmele-mi pierd în dimineţi albastre – ca şi cum versul mi s-ar da degeaba... solar prilej de-a drumui înalt, Că, în cuvânt, hoinar de când mă ştiu, din rană-n rană, mările salmastre... luat cu visul şi-amăgit cu graba, până în bucuria celuilalt mă văd a fi rătăcitorul fiu de-alături, de prin preajmă, de departe, al Întrebării fără de răspuns, prin harul viu, fântânile-n cuvânt rostul cătându-mi... vieţii vindecarea sleindu-le... Izvorul când se-mparte şi înţelesul lumii, nepătruns... spre setea greu-truditului pământ - pe unde Ţărmul dănţuie cu Marea... cel de sub tălpi... şi cel din fiecare... încât, din cerul versului cobor Şi spun aceasta fără a râvni între cuvinte... învăţând... să mor...

Nicolae Sârbu*

UN DECRET FUMEGÂND ÎN SECRET Sunt ultimul spartan, sună el de-nceput, aici pe câmpul de luptă al chiuvetei inox Parcă vă aud cum chicotiţi în pumnii şi vă strig de-aici prin crăpătura strânşi, Doamne, ce desuet, ce desuet ochiului de sticlă al dimineţii, primul decret al cârpei de vase azi deşi ecoul nu-mi trimite ajutor din Sparta refuzat bineînţeles şi de monitorul oficial. decât ultimul, ultimul rătăcit subnutrit pe ruinele încă fumegânde ale viitoarei cetăţi. *Nicolae Sârbu (n. 1945, Ohaba Forgaci, Timiş), absol- vent al Facultăţii de Filologie „Babeş Bolyai” Cluj, format deci Ung cu seu de capră luna în retragere, în spiritul nonconformist echinoxist, membru al USR, filiala Ti- mişoara şi al UZP, e un scriitor angajat pe baricada culturală cu lapte de capră hrănesc cârjele a Reşiţei şi a Banatului, ca poet, jurnalist şi ca director, timp celor aruncaţi cu frenezie în prăpastie. de peste zece ani (din 1997 până la pensionare, 2011), al Bi- În prăpastia sortită să fie munte, bliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” (perioadă în care a editat, când ultimul rătăcit pe ruinele virtuale, sub egida Bibliotecii, şi premiatul Dicţionar al scriitorilor din cel din urmă iar şi iar aduce, Caraş-Severin). A debutat cu reportaje – Aurul din aripi (1986) ca un prepelicar la malul chiuvetei inox, şi a continuat să se implice în realitatea cotidiană, prin luări cana cu iaurtul Pilos şi cereale de atitudine prompte în presa locală, în articole adunate apoi în mare parte în volumul De o sută de ori Banat: patimile şi deodată cu decretul zdrenţuit. pătimirile unui publicist în pustie (2003), un op masiv, de arti- lerie grea pentru evidenţierea şi promovarea culturii Banatului, Cana ce poartă urmele viitoarei cetăţi dintr-o atitudinea de revoltat, de militant intransigent, fără în care fumegă încă în secret, îl vezi, compromisuri în faţa ingratitudinii prezentului mercantil. Chiar ecoul primului decret al ultimului dacă debutul în poezie a fost după zece ani, în 1995, s-a spartan ancorat la malul chiuvetei. impus viguros şi inconfundabil în peisajul liric bănăţean, cu o poezie insolită, polemică şi rebelă, cu iz suprarealist în meta- forizare (în prim-plan chiar din primele titluri): Ascultând cea- Aici, unde ne jucăm de-a fericirea sornicul în baie şi Cochetând cu fulgerul. Au urmat: Şantier în printre cârpele de vase creier (1996), Neputinţa de-a închide cercul (1999), Provinciile ale fericitei înfrângeri. cerului (2000), N-am operă (2003), Că poetu nu-i ca omu (2005), Ferestre pentru labirint (2008) şi antologiile: Cu pum- nul pe i, ( 2007), Vitralii sparte, Eu, Nicolae de Ohaba (ambele în 2011). DOMESTICIREA NIMICULUI Suferind din sensibilitate şi luciditate, îşi exorcizează rănile Ascultaţi ce vă spun: caracatiţa prin ironie ofensivă, îmbinând romantismul cu sarcasmul, de- nu ne-ar fi de niciun folos. ziluzia cu persiflarea amară, într-un expresionism imaginativ debordant, parcă reclamând ilustraţiile unui Marcel Duchamp, Mii şi mii de braţe-ar trebui cu ale lui „ready made” – obiecte uzuale propuse ca materiale să zgâlţâi temeinic pomul de aer poetice – un calorifer, o bicicletă, o piscină, o chiuvetă cu „un găunos şi să cadă cu zgomot robinet qui ne coule pas”, intens resemantizate. (Maria Niţu) fructele nimicului mereu prea verzi.

126 SAECULUM 5-6/2012 PRO poesis Până şi autistului vis de aur ce ne mâncă tinereţea buimacă, îi devine tot mai clar, pe zi ce trece, mai clar ca lumina unei limbi fosforescente în descompunere, de se ruşinează pe platou reflectoarele, că trebuie altfel îmblânzit nimicul acesta nărăvaş, aproape sălbatec.

Altfel trebuie el văzut în oglinzile postmoderne şi fără luciu orbitor, ca să nu le mai întorci la nevoie cu faţa la perete, când mortul stă liniştit şi nu vrei să-i strici liniştea când te vede cu ce poftă colecţionezi acele capace de bere.

Ai făcut deja averi nemăsurate şi chiar pomana i-o vei pune la soroc din banii pe sticle acrite. Din acelea uitate prin pod pentru cheful bătrânilor păianjeni.

Aţi văzut vreodată, vă întreb un chef monstru de paingi ? Toţi s-au sinucis cu demnitate, când le-au fost luate sticlele acrite de la gură. Iar nimicul râde în pumni înfundat lingându-şi unul după altul degetele. Cu grijă senzual deosebită pentru arătător, în multe feluri Borna, acuarelă fiindu-ne preamult folositor.

N-am nimic de arătat acum Nătărăule, îngână şi-aplaudă, oglinzilor opace, de carne. numai cei fără bilet aplaudă aşa, Degeaba le mai întorci când aştepţi să te ciocneşti cu faţa la acelaşi perete, iminent cu asteroidul unde noi generaţii de paingi ce nu face atâtea fasoane şi grimase deplâng şi aşteaptă sticlele goale. pe culmea expresivităţii nevolnice. Va mai trece o vreme până să se obişnuiască, să le placă Una cum nu s-a mai văzut, mirosul de acru, aşa cum că-ţi vine să dai foc la tot miros beţivii după a zecea bere, ce se nimereşte pe aceeaşi culme, la rând sub presiune la toaleta ecologică. doar ca să vezi echipamentul cel mai nou al pompierilor Nici vorbă să te poţi urca din mers prinşi între păianjeni cruce. amirosind a amintiri cu bere în trenul dulce disperat al poeziei. Dar a dispărut colecţionarul de capace. E timpul să-i punem şi nimicului cruce Numai dacă schimbi riscant macazul albă de mesteacăn ca la eroi, stând într-un picior pe scările ude lui, eroul tuturor războaielor. şi cu biletul de borâtură între dinţi. Definitiv cruce să-i pui acolo Hai să schimbăm între noi paradigma, adânc sub pielea ta, în inima ta, îi strigi controlorului din toaleta închisă, nimicului şi nu în rană de mesteacăn. cum ai ciocni o halbă gulerată. Semn că, bravo cetăţeni poeţi, Şi sari cu mult curaj peste ultimul vagon a fost domesticit nimicul nărăvaş. al ultimului tren, desigur. Cel cu fructele mereu prea verzi.

SAECULUM 5-6/2012 127 PRO poesis Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu)*

toamnă fără iluzii vreau să văd plecarea trec vânturi prin sânge Nu-mi acoperiţi ochii cu întuneric, păsările ciugulesc timpul acoperiţi-i cu lumină! toamna coboară prin frunze Vreau să privesc în ochiul lui Dumnezeu; colorând sufletul sărac să-l chem în interiorul sufletului, cu triste îmbrăţişări cu cerul său cu tot, să-l simt cum face paşi mărunţi pietrele respiră în striaţii şi strânge din dinţi când nu-i convine. aerul umed de ploi Zideşte mereu cuvântul, zidurile cu detalii baroce se plimbă ca un necunoscut, din pieţele vieţii noastre prin locul păcatelor brute, cheamă lumina între îngeri încercând nu să le şteargă, ci să îndrepte filonul spre adevăr. noaptea fuge speriată Cu fiecare gest, cu fiecare faptă, ca un soldat în tranşee pregăteşte călătoria din întuneric şi cheamă norocul spre lumea divină. să tragă de sforile asfinţitului întruparea în tăcere Nu-mi acoperiţi ochii cu moarte, vreau să văd plecarea, crucea catedralei sparge norii în tăcerea luminii. nicio ploaie nu va mai cerne iluzii numai cocoşii de munte Nu-ţi umple inima cu iubire femeie, Sunt un castel şlefuit din gheaţă.

Priveşte cum mă ascund de căldură şi ploi, cu tâmpla lipită de vârful muntelui. Vântul mă acoperă cu ninsori în somn şi după iarnă mă dezmorţesc topit sub piele, gata de plecare pe văile timpului înapoi. Sunt sortit să nu prind vreodată săniile, caii iernii le duc fără mine-n câmpie. Nu-ţi mai înghesui dorinţele în aşteptări, lasă-le să zidească în tine cuvintele şi cheamă-mă cu ele în noaptea dintre ani. Nu-ţi răvăşi sufletul cu atâtea încercări, iubirea mea există doar sub formă de lacrimă şi-ţi curge în şiroaie pe sâni.

În afara pădurilor care urcă sub creste, numai cocoşii de munte îţi cântă iubirea, dosită de cetina verde.

*Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) s-a născut la 01.01.1948 în Vălari, comuna Stăneşti, jud. Gorj. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Autor al volumelor de poezie, apărute la Editura Blumenthal, Bucureşti: Feres- trele Nopţii, în 2010 şi Poeme Vălărene, în 2011. Prezent cu poeme în diverse antologii şi în volume colective (Petale lirice, Simfonia Cuvintelor, Mozaic literar şi Preaplin de cuvinte, ti- părite de Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice – ASPRA, Galaţi). Aida, tuş

128 SAECULUM 5-6/2012 PRO poesis Virgil Costiuc

ORIZONT ÎNFUNDAT CU O CÂRPĂ

Şarpele E în partea dreaptă un spaţiu cuprins într-un semicerc printre florile din glastre cărămizii printre cireşii cu fructe amare peste mătura rezemată de un gard sub un acoperiş galben printre ardei iuţi cruzi încă – pleacă pleacă umbră şi flacără şi vietate ocupi spaţiul celui ce de atâta aşteptat s-a înconjurat cu propriile fantasme te strecori ca un şarpe – peste frunze de gheaţă de prea multă dragoste eşti captiv de un cordon ombilical între verde şi gândul care naşte şi ucide eşti laţul ce închide diafragma ochiului lipsa de percepţie a fiinţelor care mor deschizătura prin care iese pruncul în linţoliu alb şiroind a grăsime trupească sunt inactiv şi în faţa morţii mai sorb dintr-o secundă răgaz Candoare, u.c. monotip femeia te aşteaptă cu lingura deasupra oalei ce fierbe cu lapte bate în lut câte-o umbră însetată te va lovi până te va ucide într-o zi şi ecoul se propagă până la gard şi ploaia va cădea peste frunze şi se întoarce... peste umbra mea crescută din umăr peste şarpe... Steagul şi o călătorie în băţ Găleata ca un izvor de viaţă Am fost şi eu o dată marinar c-un singur ochi cu el priveam în depărtare Să bei apă deasupra găleţii într-o dimineaţă am ridicat ancora din cameră da, sunt şi lucruri adevărate – o cană legând toate batistele pe o aţă – un fel de adio introdusă într-o găleată – în ea deasupra straturilor cu flori unduite de vânt fulgul unei aripi – mărgelele unei respiraţii pământul de la care îmi luam rămas-bun la o masa de brad – lovit de incertitudini... era o oază de verdeaţă – îmi respira în spate cuvintele picurau pe la colţurile gurii un perete alb de-al casei – prin singura fereastră şi cădeau în găleată – un lichid existenţial cu vedere spre lumea necunoscută... buzele păcătuiau în timpul rugăciunii o voce îmi spunea: nu-ţi întoarce privirea luau forma unor picături în cădere uită obiectele care te-au slujit cu umilinţă pe oglinda apei şi-n locul acela fă-ţi loc pentru o altă şi nouă suferinţă se făcea un crater ce reverbera spre marginea zincată cafeaua fără zahăr se va răci – aburul ei o să trezească te ştergeai cu mâneca peste gură personajele din tablouri să meargă la cules muşeţel nimic nu era mai curat ca apa uitată pe buze mirosul tămăduitor al copilăriei – priveşte şi postavul acela era cea mai murdară stofă din lume cu un singur ochi iar cu celălalt – pe cei ce te vor uita cerşind – devenise o perniţă cu ace în timp ce te depărtezi casa ta se va odihni în aşternut absorbind clinchetul monedelor şi cireşul cu fructe amare va juca ţintar culoarea şi dispreţul cu boabe roşii de a fi generos şi de a fi umilit într-un singur cuvânt... corabia ta va călători ca o pădure sub vânt se topesc peste glezne muşchii şi pielea de pe oase valuri de frunze te vor uda până la piele clivează peste o coaja de ou – tot mai subţire şi mai ales de pe acel ţărm o coloană din aerul dislocat să ne trimiţi seminţele unor fructe nemaivăzute...

SAECULUM 5-6/2012 129 PRO poesis Nadia-Cella Pop1

ACUM ŞI PESTE VREMI la litania mărturisirilor. Din oglinzi argintate de timp În singurătatea ostenită ne dezmiardă ochii de iarbă de prea multe coborâşuri, ai hotarelor de speranţă. ascult vaietul ploii În orele de meditaţie pe aripile rotitoare iubirea îşi dezvăluie cărările ale versurilor. luminate de rugăciune. Din gânduri şi glasuri Mă simt luată de mână smulg doar arcadele Şi purtată spre esenţe nebănuite, înţelesurilor de lumină ce asigură liniştea şi împăcarea. din poalele genezei. Şi... CÂND... somnul trestiilor line Când cu gânduri ca de iarbă atârnând ca flamuri moarte te aşterni pe vechi poteci vor troieni cuvinte-şoapte regăseşti peronu-acela când vreme trece vreme vine. unde revenind, tu pleci. Oftează pădurile şi izvoarele când muzica vieţii apune, Şi prin frunzele trecute suspină crângurile şi valurile răsfoind petale moi, când braţe reci şi parfumate retrăieşti uitate clipe dezmiardă chipul de fildeş al nemuririi, când eram numai noi doi. o înlănţuire de speranţă şi amor în dans de soarte şi noroc În amurg acorduri fine brăzdează cerul purpură de taină. zbiară surd printre tăceri când cuvintele se cheamă Şi... pentru azi cele de ieri. somnul trestiilor line atârnând ca flamuri moarte Spre sud pornind cu voia ta vor troieni cuvinte-şoapte să răsădim cuvinte, când vreme trece vreme vine. zăpezi abstracte vor trona Un chip de-aducere aminte. MEDITAŢIE ÎN RUGĂCIUNE PARCUL CU PLATANI Atunci când clipa rămâne suspendată între cer şi pământ, Revin în parcul cu platani, din turnul de veghe al aşteptării, cu trupul bântuit de amintiri, mii de poteci nevăzute de acea lavă revărsată pornesc spre amestecul firii, din degete-ncleştate de chemări. al spuselor şi faptelor schimbătoare. Unde e locul unde poţi avea orice În catedrala tăcerii, şi care e momentul în care un brâu de ziduri alese poţi cere orice protejează corola sfinţilor. biet pământean naiv? Noi toţi participăm smeriţi Florile zâmbesc cerului cuceritor şi umbra îmbrăţişează noaptea, atunci când cei străini sunt aproape şi malurile nu despart ape rebele. 1 Nadia-Cella Pop (n. 13 martie 1948, Ariuşd, jud. Co- Fiece fir de iarbă vasna), absolventă a Facultăţii de Filosofie, Universitatea îmi stârneşte dorul „Babeş-Bolyai”, Cluj, promoţia 1973. A publicat în reviste din unui mâine mai intens ţară şi străinătate (Franţa, Italia, SUA, Belgia, Venezuela, Ca- când alerg după potirul cuvântului, nada, China, Brazilia, Polonia, Grecia, Serbia şi Spania). A primit peste 160 de premii internaţionale, iar două premii i-au cu rostirea de balsam, fost acordate în ţară. Volume publicate: Gânduri de veghe în toate pribegiile mele. (1997), Din simfonia vieţii (2001), Avalanche over impossible Vreau să te păstrez mereu acelaşi (2006) – traducere în limba engleză de Dragoş Barbu, Senio- madrigal ce va legăna ria cuvântului (2007) – vol. multilingv şi Naufragii amânate corabia zilelor şi nopţilor (2010), de asemenea, volum multilingv. de vrajă divină.

130 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză Nicolae Havriliuc

ANCA ÎŞI IA ROLUL ÎN SERIOS

Când părăsi în grabă încăperea, Aurelian nu lăsă feţei, deşi privirea ochilor, adumbrită de impusa tăcere, nicio vorbă referitoare la timpul cât va lipsi. Rămasă sin- îi urmărea cu atenţie fiece mişcare până la ieşirea gră- gură,Anca presupune că ieşirea lui, cea precipitată, ca bită din încăpere. Acel „Ce te uiţi aşa?”, rostit de Aure- să întâmpine musafirul din acea după-amiază, îşi avea lian ca o sintagmă cu accent dintr-o formulare ce părea un resort în dialogul lor din ultima vreme, neînchipuit de să fie nu o explicaţie la un gest în succesiune, ci un rece, uneori, şi nedus până la capăt. Dar consecventă avanpost sonor însoţind trecerea dintr-un decor în altul, cu sine, mai ales după scurta conversaţie avută cu rămase fără de răspuns. Nu un anume cuvânt spus for- mama la telefon, ea se linişti şi, spulberând gândul ce mal îi putea provoca Ancăi implicarea într-o acţiune, ci ar putea să-i stopeze bunele intenţii, ascultă un ecou impulsul îndemnului interior privind participarea la pri- venit din acustica interioară: „Să-l primim cum se cu- mirea musafirului. Deşi ocultat de imprecizia cuvântului, vine”. Această alcătuire de cuvinte îi revenea în auz nu îndemnul venea din convingere proprie că slujeşte sieşi prin sensul îndemnului, ci prin blândeţea vocii lui Aure- ca parte dintr-un întreg, adică statutului de fiinţă primi- lian care se cuibărise în sufletul ei ca o imagine stopată toare. în somn. Prudentă, după cum îi era firea, Anca îşi ate- Trebăluind de zor prin bucătărie, Anca auzise ţârâitul nua stările prin mişcare în habitat, cu efect practic: ba- soneriei. „Prea s-au grăbit să vină, gândi ea, şi treaba nala mutare a fotoliilor din încăpere sau udatul florilor nu-i terminată nici pe jumătate.” La repezeală, femeia din casă şi din curte îi provocau o anume uitare şi, ast- se conformă situaţiei, lăsându-se atrasă de mişcarea în fel, evita să mai fie victima stăruitoarelor emoţii. Alteori habitat. Deschise larg fereastra bucătăriei, căci mirosul se privea în oglindă. Căutatul în oglindă, după mişcările prăjelii îi stăruia în nări, trecu în hol şi, ca un ultim retuş exterioare, îi dădea prilejul să se autodefinească. Şi o de sine, privi surâzătoare în oglindă, apoi apăsă pe făcea des, ştiind că deţine o inepuizabilă resursă de clanţă şi trase uşa. Rămasă perplexă, deoarece privirea practic venită din „eternul feminin”. Fără a se lăsa furată descoperea un chip pe care nu şi-l închipuia în faţă, de o altă impresie, ea, acceptând ipostaza de gazdă pri- Anca exclamă: mitoare, hotărî să se pună imediat pe treabă, ceea ce – Mamă! Nu m-aşteptam! o predispunea la alte mişcări în habitat. În trecere fu- – Ba să te aştepţi, fata mamei! Să te aştepţi! Ce faci, gară prin minte, Ancăi i se arătară câteva specialităţi a nu mă inviţi în casă? căror pregătire i-ar lua ceva timp, dar, când deschise Stăpânită de emoţie în clipa revederii, Anca îşi cu- uşa frigiderului şi privi ce-i înăuntru, se opri la sortimen- prinse mama de după gât, o sărută pe obraji şi îm- tele de brânză, la pieptul de pui, la salata de andive şi preună intrară în casă. la alte crudităţi. Preparate şi servite după o reţetă pro- – Auraş, unde-i ? se adresă scrutător bătrâna. prie, bunătăţile, însoţite de cupele cu vin roşu „puterea – Dar se putea să nu întrebi?! A plecat să întâmpine ursului”, ar mulţumi cele mai rafinate pofte gastrono- profesorul său din studenţie. Îl avem ca musafir, spuse mice. la repezeală Anca. Revenind la sentimentele avute pentru soţul ei, as- – Întrebam şi eu, aşa! Rămân seara asta la voi. Şi cunse dintr-un calcul de mult început, de a verifica sen- vroiam să-l rog să tragă maşina în curte, rosti sacadat timentele lui faţă de ea, Anca ajunse la înţelesul că bătrâna şi se tolăni pe fotoliul ei preferat din living-room. relaţiile dintre ei nu erau stăpânite de ireconciliabile di- – Lasă, mamă! Asta pot să fac şi eu, se oferi Anca. ferenţe şi nici nu erau consecinţa unor grave dezacor- – Eh, tu?! La câte griji ai pe cap, nu se cade să duri, după cum o anume presimţire îi neliniştea pe te-ncarci de atâtea. amândoi. Orice formă de conflict, în stare să ducă la o Rămâne în seama bărbatului. Da’ ce aveţi? S-a mai eventuală înfruntare primejdioasă pentru viaţa de cuplu, întâmplat ceva? îşi arată bătrâna nedumerirea. putea fi moderată şi acest rol îi revenea ei. Ştiindu-se Anca apăsă pe telecomandă şi porni televizorul. că deţine controlul asupra bunului mers al relaţiei, Anca Ima ginile se derulau fără sonor. îşi supraveghea soţul, chiar dacă-l ştia corect în ceea – Nimic grav, mamă! Dar bărbaţii trebuie ţinuţi din ce-l priveşte, şi-l provoca printr-o mascată nepăsare scurt printre atâtea fâţe care s-au înmulţit precum ciu- când el, cuprins de suficienţa de sine sau atins de plic- percile după ploaie. tis, ar putea cădea într-o aventură, căutând o ieşire în – Din scurt, da! Dar nu sufocaţi. Una dintr-astea le-ar afara cuplului. De exerciţiul mascatei nepăsări Anca se putea reface respiraţia... Après la pluie, adaugă ironic folosi şi-n acea după-amiază când, văzându-l pe Aure- bătrâna şi tuşi. lian agitat şi întrebător, preferase o retragere în obiş- – Ce vrei să spui, mamă? Lasă că vine ginerele tău! nuita ei tăcere, aparentă prin imobilitatea simulată a Şi aveţi să vă povestiţi atâtea, împreună.

SAECULUM 5-6/2012 131 PRO proză Neliniştită, Anca apăsă pe telecomandă şi dădu so- la Teatrul din cartier. Nu uită să ne invite ori de câte ori norul la maxim. Bătrâna îşi astupă urechile şi privi gri- are o premieră. Ţine la cuvântul lui Aurelian după ter- julie în jur. Ţinând capul în jos, ea se arătă preocupată minarea spectacolului, când se fac aprecierile. să găsească sacoşa pe care o adusese de la Mogo- – Eh vezi, fata mamei? suspină bătrâna arătând şoaia. către uşă. Lucrurile intră pe făgaşul normal, căci facerile – Mai încet, fata mamei! Mai încet! N-am venit să mă vieţii vor să vă ţină împreună. Asta-i una la mână. A încontrez cu tine. Vezi bine! Mi s-a făcut dor de voi după doua e ce zic eu acum. Când vorbeai la telefon, am zărit conversaţia de la telefon. Uite, mama v-a adus şniţele lângă oglindă o carte, „O noapte pe muntele pleşuv”. din piept de curcan, caş de oaie de la stâna lui Bratosin, De unde o ai, fata mamei? nişte avocado pregătit după gustul vostru şi un vin de Răspunsul Ancăi veni rapid şi fără nicio explicaţie coacăze! suplimentară. – O, scumpa de ea! Nu trebuia să te deranjezi, – Dacă vrei s-o citeşti, ţi-o dau. mamă! Dar vorba ta... „Orice efort merită pentru un ase- – Nu mie, se justifică bătrâna. La viaţa mea am citit menea ginere”... Of şi Aurelian nu mai vine! destule. O vrea Bratosin. Că s-a ajuns omul! Cum vorbele Ancăi se depănau mai pe şleau cu dus Cu mâna dusă la gură, Anca tuşi scurt, abţinându-se şi-ntors şi mai pe-ndelete că-i înţelege pe toţi şi-i ac- ca să nu râdă. ceptă aşa cum sunt, mama îşi privi fiica acordându-i în- – S-a ajuns Bratosin?!... Putina cu lapte, pescuitul şi tâietate în rostul statornic al gospodăriei, dar, ca o câte o gagică, după cum îi cade în plasă... Până aici e demnă de crezare dăscăliţă de ţară care deopotrivă do- Bratosin. Auzi, el şi cărţile! jeneşte şi alintă discipolii, îi spuse: – El şi cărţile, continuă blajin bătrâna. Da! Ce dacă? – Nu te mai necăji, fata mamei! Las’ că vine el! Vine! Vine o vreme când ai nevoie şi de cărţi. Candidează pe Fie întârzierea lui tot răul. La alţii răul este mult mai un post de consilier la Primărie şi omul caută să le arate mare. Şi-l suportă. Ce să facă? Mai bine spune-mi unde că este citit. Las’ că-l rog pe Auraş! Mă ajută el. ducem toate astea. – Da, da! Să nu uiţi, spune precipitat Anca, întor- – Din ce ne-ai adus, mamă, şi din câte am făcut eu cându-se de la uşă. Aurelian nici nu ştie de această iese o masă pe cinste pentru oaspeţi, se bucură Anca carte. Nu e domeniul lui. şi surâse mulţumită. În acelaşi fel îşi arătă buna dispo- – Dar mă poate ajuta, dacă-l rog! insistă bătrâna, ziţie şi mama, lipindu-se de speteaza fotoliului fără să schimbându-se la faţă, ceea ce o îngrijoră pe Anca. clipească din gene, probabil spre a păstra o continuitate – Bine! Linişteşte-te, mamă! Se va rezolva într-un a privirii. De-a dreptul uimită, Anca, nedecisă asupra fel. Trimite-l la mine să văd ce e de capul lui. unui cuvânt consolar, îşi privi mama în tăcere. Rămase pe loc, de parcă uitară ce au de făcut, cele Privindu-se reciproc, mama şi fiica aveau impresia două femei, studiindu-se pe ascuns, aşteptau să le re- că nu se mai regăsesc una în alta,că timpul a aşternut vină cheful pentru a duce la bun sfârşit treaba de la bu- între ele o anume platoşă care le făcea să se vadă prin cătărie. Bătrâna, pierzându-şi răbdarea, se adresă difereţiere, oricât de apropiate ar fi prin simţuri şi prin rugător: amintiri. Ştiind că mama sa avea acest dar de a citi în – Acum să nu-l descoşi fir a păr. Când eram la expresiile feţei, ceea ce ar meşteşugi un fel de a as- necaz, el ne-a ajutat. Altul n-o făcea în comună. Uite, a cunde înţelesul printr-o multiplicare a adevărului, mai venit rândul să-i fim recunoscători! mult bănuit decât etalat, Anca o invită la bucătărie. „Au- Deşi dădea semne că-şi revine, Anca izbucni cu relian şi musafirul pot apărea din clipă în clipă. Nu «se- furie: mantica» privirii interesează acum”, gândi Anca. – Dar cu ce preţ ne-a ajutat, mamă? Cu ce preţ? Ridicându-se de pe fotoliu, ea îi întinse mamei mâna ca Asta ai uitat! s-o ajute. Bătrâna nu se opuse. Oarecum stânjenită de – Preţu-i unul, aruncă bătrâna vorba, mai mult ca junghiul de la spate, ea prinse cu încredere mâna fiicei, să-şi calmeze fiica. Cineva propune, iar celălalt, dacă sperând să fie scoasă din greul în care căzuse. Dar vrea, acceptă. Când eşti la nevoie, accepţi. N-ai înco- sună telefonul şi bătrâna, simţind cum îi alunecă mâna tro. înapoi, se adânci în fotoliu, deşi un gând o bătea să se – Da, da! spuse Anca, muşcându-şi buzele. Trimite-l, ridice singură. mamă, la mine! – Aurelian trebuie să fie! izbucni Anca, ducând la Să negociem. Cu mine nu-i merge. ureche receptorul. Alo! Da! Te-am recunoscut, Akim!... – Acum, surâse bătrâna, n-ai să te cerţi cu Bratosin Ce să fac? Uite, cu treburi prin casă! Şi Aurelian la fel. pentru o nimica toată. Ce a fost între mine şi el rămâne E puţin plecat, dar se-ntoarce... Cum?... Venim, venim! îngropat şi uitat pentru totdeauna. Eram o femeie sin- Am lipsit noi vreodată de la premieră?... Îi spun lui Au- gură când i-am solicitat o sumă de bani ca să te ţin la relian când se-ntoarce. Se va bucura... Mulţumiri pentru facultate. Şi el a fost de acord. Altul n-a făcut-o. invitaţie şi abia aşteptăm să te vedem. Cu bine! – Măcar să fi fost mai discret, se adresă Anca pe un Aşezând receptorul în furca telefonului, Anca ton potolit. Că prea devenise, pe la cârciumile din co- se-ntoarse ca să-şi ajute mama, dar bătrâna, ridi- mună, subiect de conversaţie relaţia dintre voi. cându-se singură şi ţinându-se zdravăn pe picioarele – Ce vrei, fata mamei! Gura lumii nu poţi s-o opreşti. ei, îi surâse fiind pregătită s-o urmeze la bucătărie. Stăpână pe ea, bătrâna îşi strânse fiica la piept şi cu – Scuză-mă, mamă! E un prieten de familie, regizor aceeaşi căldură maternă o sărută pe frunte.

132 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză – Hai la bucătărie, fata mamei! Că vorbă multă nu gândul m-a îndemnat să nu pierd acest dar al zilei şi am duce la nimic. ajuns. Din păcate, era pe sfârşite. Eu, însă, am ascultat Cele două femei păşiră agale, ţinându-se de mână, cu atenţie şi mi-am notat câte ceva. Uite ce s-a spus! intenţionând, astfel, prin gestul lor, să se scuze reciproc. «Spre finalul facerii omului, natura a dat dovadă de obo- În bucătărie, treburile se desfăşurau din obişnuinţă, seală şi de mare grabă. Proiectul om trebuia terminat fără să existe vreun impediment care să le încurce pe înainte de apusul soarelui. De aceea a aşezat un singur cele două femei. Mama îşi însoţea în tăcere fiica, impli- organ al omului ca să execute două funcţii cu totul dife- cându-se în prepararea bucatelor după reţetele deja rite, însă vital necesare: urinarea şi reproducerea. În stabilite, dar şi fiica îşi asculta mama când intervenea fond erau eliminări ale surplusului ce nu-şi mai încăpea modelând gustul bucatelor, adăugând mai mult sau mai în formă. Trebuia procedat într-un fel» Ce zici?” puţin din ingrediente. Liniştea firească a atmosferei de „– Este necesar să mă exprim?” bucătărie era spartă din când în când de zgomotul venit „– Asta ca să încerci o explicaţie.” de afară, prin fereastra deschisă, şi de ciocnirea unor „– Prefer să stau la rând şi s-aud mai întâi părerea obiecte de metal cu obiectele de sticlă trecute prin mâi- celui ce îndeaproape a auzit.” nile celor două femei acaparate sârguincios în pregăti- „– Părerea? Părerea mea ce mai contează, dacă rea mâncării. Bucătăria avea un perete comun cu vorbele s-au îndrugat aşa cum le-a fost vrerea. Şi, ca încăperea bibliotecii unde Aurelian îşi petrecea mare să fiu sincer, nici n-am ascultat tot din ce s-a făcut auzit. parte din timp, pregătindu-şi lucrările sau primind colegi Mă uitam la cârdul de gâşte de pe malul lacului. Gâs- de catedră şi de publicaţii şi întreţinându-se cu aceştia canul moţat cum mai făcea uneia dintre gâşte curte! în vaste şi interminabile discuţii, unele chiar nelipsite de Şi-mi ziceam... acuşi, acuşi! Dar să revin la cele ce s-au contradicţii. făcut spuse. N-am organ pentru asemenea vorbe.” Anca se obişnuise cu tonul febril sau tihnit ce emana „– Şi nici eu n-am.” din încăperea bibliotecii, fiind convinsă că oricând se „– Vrei să spui că nu te ajută mintea?” poate dezlănţui, cel puţin ca o iluzie, o propagare de su- „– Ba, mă ajută mintea! Şi încă din plin. Sunt mulţu- nete venite din construcţia mobilierului care, deşi masiv, mit de ea. Dar nu vreau s-o mut din locul în care se trebuia să suporte apăsarea tomurilor şi a volumelor, află.” cele mai multe aşezate în pretenţioase coperţi de piele. Era tot ce se putea auzi din camera alăturată, iar de Zgomotul de afară, fie şi un fâsâit, revenit cu intermi- înţeles rămânea la ce se poate înţelege, când Anca a tenţă, clinchetul de obiecte din bucătărie, manevrate întredeschis uşa bucătăriei şi a lăsat să vină spre auz într-o succesiune a treburilor, n-o împiedicară pe Anca, sonorul vocilor în ascuţişuri ironice. privind pe ascuns acribia mamei aplecată în prepararea – Or fi careva glăsuiri prin preajmă sau mai ştii ce bucatelor, să se menţină cap limpede, la o anumită înăl - dihonii răzbat dintre ziduri?! spuse mirată bătrâna. ţime, printre sunetele ce se produceau şi să le asculte. – Nu-i nici una, nici alta. E Aurelian cu musafirul în „– Ştiam că se va ţine o conferinţă despre mai multe bibliotecă şi discută. Aşa face el până-l răzbate foamea, petrecute în lume. Şi cu toate acestea am întârziat. Pro- preciză Anca, vrând să se arate altfel decât se credea bleme la ordinea zilei m-au reţinut cu înverşunare, dar că este.

Lucia Dărămuş

TRENUL

– Ruhe! Ruhe! (Linişte!) mizeria fiinţei umane îi atârna pe trup. Pentru câteva Cuvintele nemţeşti spărgeau zarea spălată în timpul momente, în ameţeala durerii care o sfâşia, îşi încre- nopţii. Garnitura cu unsprezece vagoane părăsea gara. meni privirea asupra bătrânei. Nu mai avea nevoie de Vagoane pentru cai: 120 evrei, greutatea… număr băr- bucata infimă de pâine. Murise. Moartea devenise o baţi, număr femei, copii… Cu toţii erau 1320 de evrei. uşurare, un firicel de speranţă pentru copil. Locul acela, – Mi-e foame, se auzi smiorcăitul unui micuţ. cu chipuri livide, transpirate, lipsite de viaţă, purta moar- Mama îl ţinea pe băieţel strâns de mână. Stânga o tea. Moartea, moartea, moartea. Se afla în faţa lor. Bă- băgă în buzunarul capotului, să numere dumicatele de trâna nu mai rezistase. Ca să nu fie călcată în picioare pâine. Nu apucase să se schimbe în clipa în care nemţii de ceilalţi, o susţinură strâns între patru trupuri bărbă- intrară în casele lor. Se afla în grădină, îngrijindu-se de teşti. Oricum stăteau unii în alţii. Aşa îşi dădu ultima su- straturile cu flori. Copacii se aflau în plină floare şi ei. flare. Înţepenirea o cuprinse încetul cu încetul. Aceeaşi Era mai, parfumatul mai. Începutul verii. moarte îi pietrifică sângele, tălpile, gleznele, trupul, griul Trecuse o lună. Nu se spălase de atâta timp. Toată ochilor. Era un stâlp vertical, rece, în care se sculptase

SAECULUM 5-6/2012 133 PRO proză de-a lungul timpului dragostea pentru ai ei şi îngrijora- rea, teama, în ultimul moment. Trenul şerpuia prin câmpiile deschise ungureşti. Totul era ca-n palmă. Lumina cădea direct. Garnitura venea din Transilvania şi se îndrepta spre Auschwitz. Cei care stăteau pe margini se puteau considera noro- coşi. Măcar furau, din când în când, câte o părticică din lumea creată de IHVH Elohim. Dar mai puteau ei, evreii, să creadă într-un Dumnezeu? Femeia, Frieda, aşa cum se declarase în actele nemţeşti, Frieda Ben Yehuda, îşi muşcă buzele aproape contorsionate pe faţa marmo- reeană. Un scrâşnet silabisit îi ieşi printre dinţi: – Unde eşti?! Îşi ţinea cu putere copilul la piept. Gândea viitorul, îl ţinea bine, să nu-i fie sfârtecat. Trecutul acum stătea părăsit în moarte. Trecutul avea un nume – mama. Mama înşfăcată în moarte. Tresări. Vocea plăpândă a vieţii o scoase din şirul gândurilor. – Mamă, mi-e foame. În cele din urmă, copilul primi bucata de pâine a bu- nicii, împreună cu zâmbetul cald al fiinţei care îi dădu viaţă şi cu un sfat căpătat de femeie în urma experienţei Fără cuvinte, 9 celor trei săptămâni, cât stătură la fabrica de cărămizi. Cei mai puţin norocoşi, oare care sunt înţelesurile aces- Nimeni nu i le putea fura. Nu avea dreptul să i le fure. tui sinistru cuvânt, avură parte de ghetoizare. Trecură În loc de te iubesc îi strânse braţele domnului Moscovici prin locurile special amenajate pentru evrei. Ea, Frieda, cu întreaga ei fiinţă, încât acestea purtau în carne ur- nu apucă să-şi ia decât haina, care de altfel i se impuse mele degetelor Hannyei. să o aibă, pentru că pe rever era cusută steaua gal- – Nu-i aşa că tu poţi construi lumea?! benă. În rest, la nimereală, câteva bucăţi de pâine, – Hanny, eu nu sunt Dumnezeu. fructe, cuburi de zahăr, îndesate în buzunarele celor din – Nu, tu eşti tata! familie. Sub bastoanele, înjurăturile, presiunile nemţeşti, Hannya se lăsă uşor pe cele două mâini care erau gândurile nu-ţi puteau fi limpezi. înzestrate cu capacitatea de a construi lumea. O mân- – Poftim, puiule, îşi auzi glasul calm. Încearcă să o gâiau. Legănată de mersul trenului, ocrotită de căldura ţii cât mai mult timp în gură şi gândeşte-te la o omletă domnului Moscovici, dulcea fetiţă de zece ani adormi mare cu ceapă şi turte cu susan. aşa în picioare. Acestea erau mâncărurile preferate ale copilului. Până la Auschwitz era drum lung. Evreii îşi spuneau Hannya o privi pe femeie, pe băieţel şi bucata de unii altora povestea vieţii. Atât le mai rămaseră – cu- pâine, cu lacrimi în ochi, pe care încerca să şi le as- vântul. Vorbe ciudate treceau pe la urechile lor, aproape cundă. I se făcuse şi ei foame, dar îşi spuse să mai aş- neînţelese, nebănuite, nemângâiate. Toţi ştiau că omul tepte. Ea nu avea o bunică moartă, nu avea şansa de are suflare de viaţă, că poartă chipul Creatorului, că a ţine în gură ore nesfârşite dumicatul acesteia. Gândi este înzestrat cu nobleţe, că lumea înseamnă om. Nu că-i bine să renunţe chiar la porţia ei, ca să-l ştie bine puteau înţelege, nu puteau da credit celor auzite. pe tata. Se înghesui în acesta, lipindu-şi obrazul proas- – Nu, e o nebunie. E dincolo de imaginaţia unui om păt de mijlocul lui. Alături de el se simţea în siguranţă. cu o minte bolnavă, dincolo de capacitatea lui de a face Nimic rău nu i se putea întâmpla. Şi ce dacă fusese rău, se auzi şoptind rabinul Matitiahu. smulsă cu sălbăticie din patul ei cald, şi ce dacă nemţii, – Aşa s-au petrecut faptele, spuse domnul Ben Ye- care căutau nu se ştie ce, sparseră claviatura pianului huda, Levi Ben Yehuda, soţul doamnei Frieda. la care Hannya cânta cu atâta măiestrie valsurile lui Erau obosiţi de drum, de stat în picioare, de căldura Chopin sau Sonata lunii, pe care o îndrăgea mult. Ce toridă. De la momentul scoaterii lor din case, acel mai dacă nu-i fu îngăduit să-şi ia cărţile preferate şi primise înflorit, şi până acum trecuseră trei săptămâni. Zile şi în schimbul lor insulte? Avea cu ea totuşi traista ei fer- nopţi arzătoare. Prelungiri ale timpului în care evreii mecată, îl avea pe tata, domnul Moscovici, şi mai avea încă sperau. Aflaseră de cele petrecute în Basarabia şi un secret al ei, un ţinut pe care îl cunoştea. Nimic nu i Bucovina, cunoşteau şi poziţia guvernului român, ştiau se putea întâmpla. Întreaga lume se afla acolo, lângă şi uşurătatea cu care tratase tot Carol al II-lea. Totuşi, ea. Întreaga lume bătea cu putere în inima pe care ea, evreii mai sperau. Hannya, stătea acum sprijinită. Asculta inima tatălui ei Copiii adormiseră sprijiniţi de părinţi. Acum adulţii pu- bătând. Îşi lipise cu toată puterea urechea de această teau vorbi despre ce li se întâmplă. În restul timpului se inimă. Încerca să stea pe vârful picioarelor, apucând cu fereau de astfel de discuţii. degetele mici haina cu steaua galbenă, pentru a ajunge – Au chinuit-o în văzul lumii, interveni Beniamin mai bine la acele bătăi interioare, de care era legată. Roth.

134 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză Pentru el, privirea lumii ar fi trebuit să fie un ochean bine şi ţinută cu sfinţenie acolo unde nimeni nu putea prin care să se filtreze arta. Bărbatul îşi aşeză haina ajunge. Scăpase de percheziţia corporală din ghetou. murdară, îşi înălţă capul uşor. Cu ochii închişi, adânciţi Glasul îi tremura. Levi Ben Yehuda nu mai era stăpân în orbite, fruntea lată, nasul lung şi uşor arcuit în jos de pe sine. Totuşi citi: la mijloc, cu părul negru şi cârlionţat spre umeri, mimă, Dragul meu Levi, cu ajutorul degetelor lungi, ridicate deasupra tuturor, o Încearcă să părăseşti Europa prinsă în ghearele bucată muzicală la pian. Era muzician. Pentru el lumea morţii, tu şi toată casa ta. În Jedwabne deznădejdea, însemna sunet. Cu faţa scânteietoare, îşi continuă ideile umilinţa şi sfârşitul pândesc pe la ferestre, uşi şi au in- fiind convins de ceea ce spune. trat chiar sub acoperişurile evreilor. – Văzul lumii este unul plastic. Aşa am fost înzestraţi. Au început prin a ne lua din stradă şi a ne obliga să Chiar şi plugarul are un stil, pune artă, frumuseţe şi or- spălăm latrinele nemţeşti cu mâinile goale. dine în ceea ce face. Îţi mai aminteşti de Albert Rosenzweig, cel care Pentru o clipă, domnul Levi îl privi compătimitor. De făcea colaci şi pupeze din susan şi miere pentru copii? câteva zile el nu mai putea privi nici răsăritul soarelui, Cu siguranţă că da. Ei bine, află că a murit. Era în iunie, nici asfinţitul lui, iar Tora, cartea evreilor, nu reprezenta anul trecut. Mă aflam pe artera principală din Jed- altceva decât motivul disputei dintre el şi cer. Trăia sen- wabne. Auzeam din depărtare ţipete. M-am apropiat, fu- timentul pedepsei lui Iov. Nu înţelesese, de altfel, nicio- rişându-mă de privirile celorlalţi. În faţa mea se întindea dată cum Atotputernicul poate fi atât de uman, cu atâta un tablou dezolant. Evrei, şapte la număr, printre care muabilitate umană, de-a dreptul enervant, de-a dreptul şi Albert, dezbrăcaţi până la piele, cu mâinile goale ridi- deznădăjduitor. Cum să înţelegi scrierile acestea, se în- cate deasupra capului, de pe trupul cărora curgeau şi- treba nu de puţine ori, mai mult decât ca pe nişte sce- roaie de sânge, erau înconjuraţi de civili polonezi narii artistice, în care Dumnezeu şi Satan stau la sfat, înarmaţi cu bâte. Plesneau fără milă, cu putere. Sub lo- se târguiesc pentru a pune la încercare credinţa unui viturile ciomegelor ţeasta unuia trosni. Un sunet puter- amărât?! Are acest Elohim trăsături nobile de Domn, nic, înăbuşitor, însoţit de un icnet tăie zarea. Sângele Rege, Împărat?! Nu! În acest context cum poate acest ţâşni ca dintr-un burduf spart, împroşcându-i pe nemţii om să vadă lumea atât de liric, se mira el! Şi totuşi se care priveau ca la circ, amuzându-se. Unul din ei, cred auzi rostind cu totul altceva. că era superiorul judecând lucrurile acum, urlă: „Wer – Dragă domnule Roth, cred că ai dreptate, măcar hat noh zu fressen?” M-am întrebat din ce să te adapi, câtuşi de puţin. Există o artă şi în sinucidere şi nu văd din sângele evreiesc?! de ce n-ar exista şi atunci când ucizi! Există o artă în Un altul rânjea pe margine şi muşca din când în moarte. Nu e totuna să mori în somn cu a-ţi sfârteca când dintr-un măr. gâtul cu fierăstrăul, mai ales când ai doar 23 de ani. E Nu mai mâncasem fructe de ceva timp. Prăvăliile se o artă să ţii în mâini instrumentul ei, iar produsul, moar- închiseseră pentru noi, evreii. Cruzimea este de neima- tea, o poţi modela cum vrei. ginat. Încearcă să te salvezi. Li se striga: „Ucideţi-i mai – Încetaţi! Nu-s spre slava Creatorului vorbele voas- lent, să simtă viaţa!” tre, replică rabinul Matitiahu. Căile lui nu le cunosc oa- În doar trei zile au fost exterminaţi 3300 de evrei. Dar menii! oare cifrele au valoare! Era dimineaţa la prima oră. Se Levi Ben Yehuda îşi muşca buzele, îşi înghiţea gân- auzeau împuşcături. Un miros greu de fum acaparase durile. Nu făcuse el tot ce i se ceruse? Nu fusese el un tot Jedwabne-ul. Nemţi şi polonezi, deopotrivă, plez- cap de familie după voia Atotputernicului? Nu ţinuse el neau de bucurie. Am înţeles că se petrece ceva îngro- toate sărbătorile, nu luase el în grijă văduvele familiei zitor. Am ieşit din casă şi m-am furişat în puţul unei şi orfanii? Nu cânta el în ziua cea sfântă cântări de fântâni chiar din cazarma germanilor. Ce s-a întâmplat laudă, nu-şi spunea el şi toată casa lui rugăciunile cu de fapt? Au fost scoşi din case copii, bătrâni, bolnavi, regularitate? Unde era Cel fără început şi fără de sfârşit, tineri, bărbaţi, femei şi duşi în mijlocul pieţei. Soldaţii Cel care promisese că nu-şi va părăsi poporul ales ni- i-au obligat pe bărbaţi să aducă toate exemplarele din ciodată? Unde fusese când copiii evrei au fost scoşi Tora. Închipuie-ţi un munte de înţelepciune arzând. În afară din şcoli, când s-au spart geamurile caselor evre- tot acest timp, bătrânii au fost siliţi să cânte Hava Nagila ieşti, când bande de studenţi creştini îi băteau pe colegii şi să danseze în jurul focului. Cei mai slabi, care jeleau, lor evrei în mod constant, lăsându-i desfiguraţi? Nimeni erau împuşcaţi pe loc. Ca să-i salveze, tinerii cântau ei nu le sărise în ajutor în 1930, când toţi studenţii evrei melodia. Cuvintele erau scoase din piept cu mult năduh. de la drept fuseseră loviţi cu bâte, bocanci şi pumni, Cântau Dumnezeului lor, un anume Dumnezeu. Dar în până li s-au rupt oasele, de colegii lor. Unde a fost El?! zadar. Bătrânii au căzut seceraţi de gloanţe. Şi acum? Revolta puse stăpânire pe tot trupul lui Levi. Groaza se întipărise pe faţa fiecărui om. Dar mai Trebuie să se ştie ce-i aşteaptă, îşi spuse. eram noi, oare, oameni?! – Nu domnilor, izbucni Yehuda. Memoria acestor Apoi au ales femei cu prunci, cam şaptezeci, opt- crime trebuie păstrată. Generaţiile următoare au dreptul zeci. Le-au dus la marginea localităţii, într-un hambar. la adevăr. Ştiţi care este adevărul comunităţii evreieşti Până acolo au fost forţate să cânte Hineh Lo Yanum. din Jedwabne? Exterminarea! Să le fi auzit şi văzut! Ţi-ar fi picurat carnea de pe tine Îşi scoase din sân scrisoarea de la vărul lui din Po- de mila lor. Cântau cu şiruri de lacrimi strigându-şi soţii, lonia. O primise cu vreo doi ani în urmă. Era împăturită adunându-şi cu grijă pruncii la sân. Când au ajuns la

SAECULUM 5-6/2012 135 PRO proză hambar, fiecăreia i s-au atârnat de umeri câte doi baloţi şi o puse în sân. Mulţi plângeau în surdină. Doar rabinul de fân uscat. Au intrat. Matitiahu îngâna cu ochii închişi versete din Talmud, în- Şi-acum, când îţi scriu, văd hambarul în scrumul văţate pe de rost. care seara mocnea, încă aud ţipetele lor şi-al copiilor, Spre seară, garnitura se opri brusc. Câţiva din fie- urletele înfiorătoare care străpungeau până şi apa fân- care vagon fuseseră coborâţi şi puşi să arunce excre- tânii în care mă ascunsesem. Localnicii, adunaţi în cete, mentele adunate în găleţi. Fiecare vagon avea câte cântau melodii tradiţionale poloneze şi dansau. Toate două găleţi. Una cu apă şi alta goală pentru necesităţi. acestea le-am aflat de la şef-rabin Menachem Muller. Unii eliberau conţinutul latrinei improvizate, ceilalţi, sub Până spre seară n-am îndrăznit să ies din puţ. injurii şi bastoane, erau învăţaţi să strige cu bucurie: Ar- Domnul Moscovici îşi ţinea în braţe instinctiv fetiţa. beit Macht Frei! Hannya nu mai dormea de ceva vreme. Asculta. În depărtare se zăreau munţi. Ieşiseră din întinsa A doua zi, continuă să citească Levi Ben Yehuda, Ungarie. Păziţi de mitralierele zgomotoase, evreii fă- m-am trezit pe la patru şi-am ieşit din casă. M-am dus ceau exerciţii de zâmbit. în acelaşi loc, în cazarma nemţilor. Dumnezeu să mă – Arbeit Macht Frei! Arbeit Macht Frei! Arbeit ierte, că a lăsat o poruncă să nu furi, iar eu am furat Macht Frei! Arbeit Macht Frei! striga ritmic un neamţ haine nemţeşti. Mi-am ascuns capul sub un chipiu ger- ca ieşit din minţi. Zâmbiţi şi cântaţi: Arbeit Macht Frei! man. Pe la şase dimineaţa nemţii i-au strâns din nou pe – Warum? (de ce?) întrebă domnul Moscovici. evrei în piaţa centrală. Ţi-o aminteşti pe Margot, fiica ra- – Hier ist kein warum! (aici, nu întrebi de ce) i se răs- binului Muller, biata de ea! A refuzat să toarne petrol punse şi primi drept răsplată o puternică lovitură în faţă lampant peste un grup de 40 de evrei şi să le dea foc. cu patul puştii. Ameţit de căldură, soare şi lipsit de apă, Mi-i groază să-ţi povestesc ce s-a întâmplat. Cu tatăl Hannyei se legănă uşor pe picioare şi căzu ime- toate acestea cred că memoria celor petrecute trebuie diat. Nici nu avu timp să-şi dea seama că îi fuseseră să rămână. smulşi doi dinţi. Buzele îi erau umflate. A fost târâtă de păr de un neamţ până în mijloc. Au Cu o cutezanţă de neconceput pentru o fetiţă, firava dezbrăcat-o în văzul tuturor, au legat-o de un stâlp, bă- Hannya se năpusti asupra neamţului cu pumnii ridicaţi, tând-o fără milă. Era o căldură înăduşitoare. Până cu gura încleştată şi o privire de animal aflat în preajma seara, către ora şapte, au ţinut-o aşa fără apă. Biata a prăzii şi lovi replicând: îndrăznit să ceară un strop. Nu mai rezista. Din rându- – Nur für deutsche! (Numai pentru nemţi). rile evreilor obligaţi să privească fără a riposta, pentru Neamţul spânzură fetiţa, ţinând-o strâns de gât, o ri- că altfel ar fi fost ucişi, s-a desprins s-o ajute mama dică până la înălţimea ochilor, scoase o înjurătură şi-i acesteia. Îţi închipui, a fost împuşcată după primul pas. dădu drumul de sus. Se pregătea să elibereze glonţul Cruzimea de neimaginat nu se sfârşeşte aici. Luată de pe ţeavă, când toţi evreii începură într-un glas de pe stâlp, a fost întinsă pe jos, ţinută de câţiva polo- aproape asurzitor să cânte cu cuvinte nemţeşti meca- nezi şi i s-a tăiat gâtul cu un fierăstrău. Nemţii urlau: nicul: Arbeit Macht Frei! „Mai lent, Iuda să simtă viaţa!” Ceilalţi evrei din celelalte vagoane se înghesuiau să Menachem Muller, care nu ripostase în vreun fel cre- vadă ce se întâmplă. Rafale de gloanţe erau lăsate cu zând în salvarea copilei lui, a murit de durere lângă ea, ură şi înjurături să străpungă aerul. Nemţii ameninţau. strigând spre cer: unde eşti Elohim?! Domnul Böhm apăsă pe trăgaci. Nimic! Încă o dată. Bărbaţi, femei, copii, tineri şi bătrâni, căzuţi în ge- Nimic! Era enervat de-a binelea. nunchi, boceau cu acelaşi glas „unde eşti Elohim?!” – Lasă, spuse Hannya domnului Moscovici, şter- Am fost un laş! Dar poate aşa a fost să fie, totuşi. gându-i sângele de pe faţă cu un capăt al tricoului ei, te Am vrut să trăiesc. E oare un păcat? iau cu mine în Limelfia. Acolo totul va fi bine. Nemţii nu mai suportau. Ruhe! Ruhe! Zbierau cu Străduindu-se să-şi revină, să nu o sperie mai mult toată forţa. decât a fost cazul pe copila lui, domnul Moscovici schiţă Elohim, Elohim, unde eşti Elohim?! Tânjetele dispe- un surâs. rate acopereau vocile nemţeşti. În mai puţin de câteva Neamţul tresărise la numele rostit de fată. Îl ştia, îl minute toată piaţa s-a transformat într-un abator: carne cunoştea prea bine, simţea că are experienţa lui, dar şi sânge. Obţinuseră mult dorita linişte. Tăcerea morţii nu-şi dădea seama cum. Îşi spusese în gând că fetiţa cuprinse tot Jedwabne-ul. Casele, bunurile, animalele aceasta reuşise să-l facă să zâmbească cu o zi înainte. noastre au fost luate în stăpânire de nemţi. Nu m-am Acum însă însoţea garnitura evreiască şi mai exista un mai întors acasă. Pereţii clădirilor erau scrijeliţi cu cu- aspect foarte important. Era arian. Nu putea permite o vintele: Moarte lui Iuda! astfel de situaţie din partea unei fiinţe inferioare. Cu greu şi trecând prin ghearele morţii am ajuns în Încercă a treia oară. Nimic. Luă un alt pistol al unui Ohio. Aici nu miros a Juda. Aici sunt om. camarad. Rezultatul fu acelaşi. Nemţii înjurau şi loveau Dragul meu Levi, cred că ţi-am descris cât am putut la nimereală. Evreii erau din nou băgaţi în vagoanele mai bine situaţia din Europa. Salvează-te tu şi casa ta! de cai. Sigilate. Loviturile continuau să cadă cu un tros- În rest, Atotputernicul cu voi. net metalic în fier. Poporul lui Israel începu să cânte, Cu multă dragoste, al tău văr, mai întâi în surdină, apoi din ce în ce mai tare, Hallelu Beniamin Adller Et Adonai. Era vineri seara. Intrau în Şabat. Cu mâinile tremurânde îşi împături la loc scrisoarea – Ruhe! Ruhe!

136 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză Mariana Zavati Gardner

SCRISORILE DE DRAGOSTE ALE COLONELULUI* Amiază de vară în 1953?

– Nu vreau să iau prânzul cu buldogul! E posesivă şi mereu nemulţumită! Mă bagă în boale cu Elena îşi trage scaunul aproape de cel al lui Victor, atâtea amintiri întemniţate... Vorbele Elenei i se coagu- a cărui faţă se luminează. Îi atinge buzele. Mosoare de lează în gât. ploaie lovesc ferestrele curbate. – Mă bucur că nu mi-a fost directoare la liceu! Vreau – Trebuie, Elena! să revin la Iaşi! Numai dacă nu se pierde subit... astfel... – N-are rost să ne grăbim,Victor. Una din duminicile vom fi cu toţii feriţi... Privirea lui de oţel arde tapetul. astea, aş vrea să lenevesc în pat. E ca oţelul afară! – Nu vorbi aşa, Victor! Suntem medici. Trebuie să – Hai să discutăm la rece! Elena îşi adăposteşte bu- fim înţelegători! Pretind că nu te-am auzit pronunţând clele blonde sub braţul bronzat al lui Victor. aceste cuvinte. Când am mers la baie dimineaţă, m-a – Să fim realişti! Nu vreau să merg nici în ruptul ca- încolţit pe palier... Colonelul se lupta deja cu maşina de pului! Nici într-un caz! Nu după dimineaţa asta! Mă tot gătit, camuflat strategic de o grămadă de prosoape de dirijează! Cu hotărârile ei de guvernare a casei! Elena bucătărie, iar un morman de crătiţi i se urcau în faţă ca se pierde în puloverul lui din bumbac. o piramidă. – Suntem faţă în faţă cu o problemă serioasă! Încă – Ea ne face să ne simţim consumaţi de vină! o oră până la prânz! Îi exploră absorbit rădăcina nasului – Elena, Victor... Elena, Victor...! ţipă strident o voce prin ochelari. ca glaspapirul de partea cealaltă a uşii. – Te simt enervată. Hai să considerăm situaţia cu Un ciocănit greu reverberează prelung. mintea limpede. Victor apucă biscuitul orfan rămas în – Elena, Victor... Coborâţi imediat... este Colone- cutia din carton de pe măsuţa de toaletă şi-l ronţăie cu lul!... repede, repede... strigă glasul apretat din spatele poftă. uşii de stejar bine lustruite. – Au! Cred că mi-a căzut plomba. Elena şi Victor tresar. Se privesc vinovaţi. Ies din – Victor, trezeşte-te la realitate. Trebuie neapărat să dormitor şi coboară scările câte două odată. Colonelul, ne mutăm. Cât se poate de repede. Tropăie peste dem- lat pe canapea, cu faţa hâită, gâfâie ca un câine de nitatea noastră. Nu vezi cum se poartă cu Colonelul ca curse. Doamna Ghervescu îi freacă mâinile şi încheie- şi cum i-ar fi valet. turile. – Îmi dau perfect seama că trebuie să luăm imediat – Repede, Elena... ieşi în stradă şi strigă o birjă! or- o decizie, iubito. donă Victor. – Victor, am ajuns dincolo de cuvinte. Să fim realişti. – Domnule Colonel, unde vă doare? Victor îi ia mâna Trebuie să scăpăm de aici. Să ne eliberăm de prânzul stângă şi-i caută pulsul. ei duminical! Ai privit-o cu atenţie? Arată ca un linţoliu – Îîîî... Colonelul se luptă să pronunţe, dar limba-i în basorelief pe o stelă. Vocea Elenei strangulează alunecă şi se dizolvă în dantura falsă. strâns aerul. – Domnule Colonel, mă auziţi? Puteţi să zâmbiţi, vă – ...un ou spart împrăştiat într-o capsulă a timpului... rog? îi cere Victor. Gura Colonelului rămâne rigidă, col- te înţeleg perfect, Elena. ţul buzelor afundate spre stânga. Mintea-i este înnămo- – Îi conectată cu întreruperi. Să fim realişti. Nu pot lită în vise muşcătoare despre vânătoarea ursului, un să sar la fiecare moft al ei, numai pentru că-i suntem urs care se ascunde în tufişuri uriaşe. Visează?... des- chiriaşi! M-am săturat! Sunt prea obosită la sfârşitul fie- pre ursul, un urs al nopţii, de tip arlechin pe care nu-l cărei zile! Ce sugerezi, Victor? poate vedea printre tufişurile dese. Parcă vine şi se – Problema este că... suferim din lipsă de timp... duce... într-un vis despre cum să vânezi ursul după ma- după orele nesfârşite... cu pacienţii din spital! Sunt si- nualul inginerului silvic. Visează un vis despre un vulpoi gură!... Sunt convinsă că vom găsi ceva potrivit. prevestitor de rele? Sau este un vis despre sfârşit? – Victor, cu lipsa asta acută de locuinţe?... să fie cel Doamna Ghervescu nu mai radiază autoritate. Pri- puţin o cameră cu vedere la grădină, într-o casă cu virea-i confuză se deplasează de la faţa Colonelului la baie... un loc unde să putem dormi până la prânz dumi- cea a lui Victor, ca şi cum ar privi un film mut. Se simte neca! Ca aici, dar fără... încordată şi tulburată. Faţa ei este cizelată ca în mar- – Vreau să-mi trăiesc viaţa fără Doamna Ghervescu! mură. Se simte pusă în priză. Elena aranjează perna pe care Colonelul îşi odih- * Roman în lucru. neşte capul fără vlagă, cu pielea inflamată. Îi scoate

SAECULUM 5-6/2012 137 PRO proză pantofii şi-i masează tălpile pe când Victor îi ridică uşor unghiulară spre Victor, respiră profund şi pronunţă cu capul şi încearcă să-l facă să înghită o tabletă de aspi- glas egal. rină. Ochii Colonelului rămân închişi, abandonat condi- – Viaţa Colonelului a fost ordonată în ore bine defi- ţiei sale. nite şi precise, ca feliile tăiate de un cuţit ascuţit. Scri- – Ce-o fi cu birja? şopteşte Victor. soarea pe care a primit-o ieri este de vină. Corpul Colonelului se frământă în fermentaţie in- Spune aşa pe măsură ce se calmează. tensă când sufletul lui prins în capcană evadează pe – Doamna Ghervescu, să vă fac o cafea sau un furiş în faţa ochilor lor. ceai? o întreabă Elena cu lacrimi în ochi. Doamna Ghervescu apucă mâna Colonelului ca în gheare şi încearcă să-i vorbească la ureche. – Dacă vrei, un ceai, te rog, îi răspunde Doamna – Nu am puls! şopteşte Victor. Ghervescu cu faţa ca cizelată în marmură. – Doamna Ghervescu, îmi pare rău, dar nu mai – Nu-l găsiţi că arată foarte bine? putem face nimic pentru Domnul Colonel. Îmi pare atât Ploaia contaminează vegetaţia grădinii. Mesajul ei de rău. ud pătrunde înăuntru prin uşile deschise dinspre gră- Cu inima chinuită, Doamna Ghervescu-şi ridică faţa dină şi zăboveşte pe parchetul din stejar.

Ion Roşioru

POVESTITORUL DIN PARC

Nu mai ştiu cum m-am pomenit cu el alături, deşi anturajul său au căpătat subit acest obicei de-a nu mai băncile parcului erau pustii, în crugul zilei caniculare de fi într-o bună zi. Urâtă afacere şi scleroza asta! De ce vară. Chinuiam, cred, o traducere, dar, din politeţe, am ţi-o fi instalând ea cartierul general în trecutul imediat şi renunţat la găsirea de echivalenţe româno-spaniole şi nu în acela mai de hăt-hăt? E, de bună seamă, o altă m-am arătat dispus să simulez că-l ascult. A trecut re- enigmă a firii omeneşti. „Uite, acum, de pildă, nu mai pede peste banalităţile de rigoare şi mă gândeam cum sunt sigur dacă nevastă-mea nu mi-a zis să cumpăr să mă eschivez când intrusul avea să-mi ceară bani ceva de la piaţă. Parcă văd c-o să-mi aduc aminte de de-o ţuică puturoasă sau de-un pachet de Carpaţi fără îndată ce voi fi intrat, cu mâna goală, pe poartă”. filtru. Curând urma să aflu că insul rufos renunţase de- N-avusesem prea multe tangenţe cu acest om ne- finitiv la băutură, mai precis de când suferise un acci- guros şi încruntat şi-l evitasem ca pe un taur căruia nu-i dent vascular cerebral intervenit ca urmare a efortului trebuie prea mult să te ia în coarne. Mulţi îl catalogau de a sparge cu barosul o stâncă din curte atunci când drept un mare complexat, îndeosebi pe la banchetele canalizarea ajunsese şi pe Canaraua lui. „Mulţi mi-au şcolare unde-l târa după ea nevastă-sa, o institutoare zis să nu cumpăr casa aia, că-i, chipurile, bântuită, dar înfumurată care-şi scotea premianţii după criterii numai eu nu şi nu. Probabil că m-a ajuns blestemul lui Duiliu de ea ştiute, jonglând cu notele ca la bursă, în chiar ul- Zamfirescu, găzduit în ea cât a stat, ca supleant de tima zi a anului şcolar. Omul avusese melic la beţie, ocol, la Colarovca, pentru că n-am reuşit să-i determin adică devenea violent când ţi-era lumea mai dragă. pe culturnicii locali să pună o plăcuţă comemorativă pe Principalele ţinte ale agresiunilor sale verbale erau in- zidul dinspre stradă”. Trei luni a stat în comă la spital. telectualii târgului, sau pseudointelectualii care buiseră Trasul la măsea fusese asociat necesarei şi intensivei în învăţământul agroindustrializat la apelul de seară. La uitări de sine, de tot şi de toate. Cu fumatul e altceva: un asemenea liceu, improvizat de un unchi politic pen- nu se poate lăsa şi basta, deşi ştie că nu e deloc un tru nepotul lui cam într-o ureche, fuseserăm, preţ de-un lucru bun. Mai tare îl preocupă şi-l deranjează golurile an, colegi. El ajunsese aici ca maistru, mai mult de gura de memorie, amneziile intermitente. E vorba, deocam- consoartei care-şi dorise dintotdeauna un soţ din dată, de nişte lacune lexicale. Nu-i vin pe limbă, oricât branşa ei apostolicească, iar eu ca profesor de rusă, la s-ar forţa, unele cuvinte atunci când se apucă să rela- plata cu ora, într-o vreme în care această disciplină şco- teze ceva şi fenomenul îi apare cu atât mai dureros cu lară începuse deja să agonizeze triumfător. N-am cât bietul ins sighinaş e mai conştient că de aceste vo- schimbat mai mult de şase sau şapte vorbe cu el, dar cabule s-a folosit cândva cu toată dezinvoltura. Nu pune mi-a rămas viu în minte chipul lui parcă hipnotizat atunci această situaţie neplăcută pe seama bătrâneţii: ce-s, în când mă privea corectând nişte extemporale stereotipe fond, cei şaptezeci şi cinci de ani ai lui? O nimica toată, în cancelaria friguroasă unde ferestrele noastre coinci- o vârstă care ar putea însemna ceva doar dacă s-ar ra- seseră. Nu ştiam pe atunci că limba de care mă ocu- porta la cei care s-au dus într-o lume mai bună. Recu- pam eu era şi cea pe care predecesorii săi pe linie noaşte, cu un oftat prelung, că destul de mulţi din maternă o refuzaseră vehement.

138 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză Şi acum ne reîntâlneam întâmplător, în plină cani- culă, într-un parc nu cu mult mai mare decât un scuar. Bătrânul pensionar suferind enorm că nu-şi găsea în- totdeauna cuvintele exacte, ceea ce-i ştirbea vizibil prestigiul de-a fi trecut, măcar în propriii săi ochi tot tim- pul apoşi, drept enciclopedia ambulantă a oraşului, mi-a relatat pe scurt şi parcă zigzagat, ca şi cum s-ar fi spo- vedit, viaţa lui chinuită şi plină de oprelişti. Îl urmăresc cu greu. Sare de la una la alta, deschide paranteze pe care uită să le mai închidă, revine din cu totul alte un- ghiuri interpretative asupra celor spuse şi mă aştept, în fiecare clipă, să se contrazică flagrant. Nu-l întrerup de teama că s-ar putea întoarce la muţenia lui taciturnă, caz în care m-ar lăsa baltă, în plină opera aperta, cu cu- riozitatea în poziţie de luptă. Tot ce-mi rămâne, for- ţându-mi memoria, nu mai puţin decât el, e să mă rog, precum meşterul zidar din cunoscuta baladă, să-l ză- bovească Dumnezeu pe undeva pe partenerul lui de za- ruri. Sunt absolut sigur că acesta, adică fostul maistru Furboldeiu, nu va veni singur, ci, aidoma obiectivelor de până mai ieri, filat de o întreagă liotă de chibiţi. Povestea principală, un fel de CV pe care sunt sigur că spoveditorul voluntar l-a mai depănat de sute şi sute de ori, începe cu tatăl, oltean de la Tismana, nepot de factor poştal şi fiu de agent fiscal rural, nu mi-e prea clar. Orfan, la o vârstă fragedă, de ambii părinţi, genito- Fără cuvinte, 6 rul povestitorului a făcut studii comerciale medii la Ca- racal şi la Constanţa. A urmat, preţ de doi ani şi ceva, cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, de familii, livadă, izlaz, fâneaţă, teren arabil, podgorie, apoi n-a mai avut bani să se întreţină şi a renunţat la fa- un heleşteu de peşte, un altul de topit cânepa şi inul, cultate. S-a căsătorit şi a organizat o petrecere modestă presă de ulei, moară de apă, pivă, povarnă, batoză şi la Capşa. Tot cam pe atunci s-a înscris, din convingere, animale de rasă duium, printre care porcii şi vacile în partidul cuzist. După Eliberare, fie la ei acolo, l-au în- aduse din Austria de o bunică foarte bărbătoasă. Între- chis comuniştii şi l-au împuşcat prin 1949 sau 1950. prinzătoarea mătuşă vindea producţia de fructe şi de Pe linie maternă, povestaşul se trage dintr-o familie struguri la evrei: foarte cinstiţi, aceştia plăteau înainte de basarabeni bogaţi, intelectuali naţionalişti care au de a culege rodul ramurilor şi al coardelor mănoase. avut de suferit în 1940, după ce provincia dintre Prut şi Păcat că pe mulţi jidovi i-a exterminat Stalin, pe şest, Nistru a intrat din nou, ca şi Herţa, Bucovina de Nord ce-i drept, ăsta nu s-a apucat să bată toba ca amicul ori Insula Şerpilor, în componenţa Uniunii Sovietice. său Hitler, dar tot le-a făcut de petrecanie. Pe românii Printre ofiţerii români lichidaţi de trupele roşii s-a numă- din imperiul său stacojiu Tătucul de la Kremlin, adică rat şi un unchi al său, cel din garnizoana sau din piche- georgianul răspopit, i-a deportat în Siberia. Predecesorii tul grăniceresc de la Soroca. Acesta şi-a pus plutonul materni ai spoveditorului, după două săptămâni de sete, să tragă în ruşii care veneau să ia în primire Basarabia de foame, de jale, de păduchi şi de hurducături într-un străbună. Bravul patriot, adică acest unchi pe care-l ştie tren de vite, au ajuns la Tomsk. Şi-au săpat bordeie în doar dintr-o fotografie îngălbenită de vreme, a fost îm- pământ şi au dormit pe frunze veştede sau îngheţate. puşcat pe loc de către vajnicii eliberatori cu cartofi în ra- Apoi, de fapt chiar de a doua zi, au fost duşi în minele niţe şi violatori de elită. „Un alt unchi, dintre cei de cărbuni şi puşi la muncă mai mult decât silnică pe deportaţi, fiind foarte deştept, mama a susţinut toată viaţă. Nu interesa pe nimeni dacă vor rezista sau nu. viaţa că i-aş fi semănat, a ajuns profesor universitar la Mama destăinuitorului a avut altă traiectorie: după Petrograd. Nu mai ştie nimeni ce s-a întâmplat cu el. căderea Basarabiei a emigrat în România. De fapt, a Averea înstăritei familii cvasi-exterminate a revenit unei venit aici să urmeze o şcoală de moaşe comunale la mătuşi, Aneta, care, spre a o salva, s-a căsătorit cu un Târgovişte unde a îndurat patru ani. Nu i-a plăcut me- partizan ce s-a dovedit o mare secătură: beţiv notoriu, seria. Totuşi, studiile ei sanitare au ajutat-o să se anga- cartofor înrăit, fustangiu inveterat şi violent cât cuprinde. jeze la Spitalul Colţea din capitală, adică în micul Paris. Singurul lui lucru bun a fost să moară, de fapt să fie ,,Aici l-a cunoscut pe viitorul soţ, student încă la ASE. omorât, la timp, că duşmani, slavă domnului, avea des- Proaspeţii şi romanticii însurăţei, fără niciun reazem pă- tui”. rintesc dintr-o parte sau din alta, au plecat în Cadrilater Agoniseala răzăşească, de care mai târziu se va unde sperau să-şi facă mai repede un rost. Auziseră că alege praful, i-a revenit, aşadar, acestei mătuşi: 17 hec- noilor veniţi li se dădea pământ. El a lucrat la o agenţie tare de pădure în Huhureştii de Sus, sat cu peste o mie comercială. Şi-au făcut casă de cărămidă. Bulgarii din

SAECULUM 5-6/2012 139 PRO proză sat i-au ajutat, prin clacă, la ridicarea locuinţei. S-au cap de matematician, dar pe care îl trăgeau puţin în jos despărţit de ei ca prieteni, fără ranchiună naţionalistă. gramatica şi limbile străine, a ajuns, astfel, la Liceul Pe românii care le făceau rău bulgarilor îi pedepseau, „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Era singurul liceu de uneori îi şi omorau fără niciun fel de judecată, comitagiii. băieţi din Dobrogea. La Tulcea fiinţa unul de fete. Ţără- În 1940, după Diktatul de la Viena, Cadrilaterul intră în noiul a intrat cu media opt şi cincizeci, constituind o pată componenţa Bulgariei. S-au făcut schimburi de cetăţeni. de culoare printre fiii de avocaţi şi de medici ai oraşului De la ei s-au strămutat peste 110 000 de români, de la portuar. Din judeţ mai fusese admis, alături de sărăian, noi circa 70 000 de bulgari. Soţia agentului fiscal, cu cei un fiu de doctor de pe lângă Cogealac. Progenitura cu- doi copii mici şi cu un al treilea în pântec, a părăsit în zistului lichidat de comunişti în împrejurări misterioase mod paşnic Cadrilaterul, însă cu trei zile întârziere faţă ocupa unul din locurile din al doilea rând de bănci, ceea de graficul stabilit de noua stăpânire. Cu greu s-a lăsat ce vroia să însemne, într-o tradiţie a competiţiei reale, înduplecat grănicerul bulgar de colegul său român să-i că se situa printre alumnii bine cotaţi ai clasei respec- lase pe bejenari să treacă graniţa. În timpul ăsta, tatăl tive. Lucrurile n-au zăbovit însă mult pe acest făgaş ar- ajuta la aducerea clandestină a unei arhive de la Ti- monios. Nenorocirea, devenită parcă ereditară, s-a ivit, ghina în România. Operaţia a durat foarte mult, pentru că se deplasau numai noaptea, pe drumuri tainice, dar cei patru ofiţeri care au asigurat transportul au fost răs- plătiţi regeşte de statul român. Eroicul pater familias li se alătură, încărcat de daruri, îndeosebi portocale şi cio- colată, abia în ajunul Crăciunului pe care l-au petrecut fericiţi într-o casă dărăpănată de la Dumbrăveni. După un sejur nu prea lung în acest sat dobrogean uitat de Dumnezeu pe hartă, familia cuzistului a ajuns în locali- tatea Independenţa, unde tatăl a fost numit perceptor (acest termen fiind unul şi acelaşi cu cel de priceptor, din blestemele de afurisenie ale văduvelor de pe tot cu- prinsul ţării), însă, culmea ironiei politice, tot timpul era suspectat, săracul de el, de simpatii comuniste clandes- tine, aşa că i s-a făcut vânt la Saraiu, unde a îndeplinit aceeaşi funcţie până ce a fost arestat, ca ex-legionar, de data aceasta. L-ar fi iertat comuniştii, dacă s-ar fi convertit, sau măcar dacă ar fi acceptat să devină ciri- pitorul lor, dar fiscălăul era om dintr-o bucată şi nu lin- gea niciodată acolo unde a scuipat. Prin urmare, nu le-a rămas comuniştilor cu faţă umană, vorba cuiva cu zâm- bet lăbărţat cât o loviluţie transmisă în direct pe micile ecrane, decât să-l execute pe cel care refuzase să tri- lureze după partitura lor purpurie. Văduva, un fel de capră râioasă cu trei iezi stigma- tizaţi, şi-a crescut cu greu copiii cu care a rămas în satul scobit în Podişul arid al Gârliciului: un băiat, foarte dotat intelectual, şi două surori, dintre care una cam slobodă la gură, ducând parcă mai departe revolta familiei ba- sarabeano-olteneşti. A fost călcată pe o trecere de pie- toni de către automobilul cu număr mic al unui securist fanatic, afacerea fiind clasată în timp record, aşa încât nimeni, nici din familia îndoliată, nici din justiţia aservită, ca de fiecare dată, puterii, n-a mai putut să dezvăluie regizarea accidentului rutier asimilabil în mod cinic unei sinucideri de fată isterică pe care, eventual, a părăsit-o logodnicul fustangiu. Pensionarul ajunge la propria-i poveste. A urmat şcoala primară la Saraiu. Era suficient să-i citească în- văţătoarea, eterna Domnişoara Bercu, o singură dată, un poem de patru strofe că elevul îl şi reproducea în- tocmai, fără nici cea mai mică ezitare. Profesorul de ro- mână din gimnaziu l-a propus pentru a merge mai departe, deşi această iniţiativă ar fi trebuit să plece din partea celui de matematică sau de fizică. Oricum, asta nu mai are nicio relevanţă. Important e că şcolarul cu Fără cuvinte, 2

140 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză codiţă de diavol ideologic neadormit, atunci când s-a şapte clase ale sale (de anul de liceu n-a mai pomenit pus problema primirii în UTM a mircistului relativ frun- nimic niciodată, nici chiar atunci când profesorii de la taş. Acesta trebuia să aducă de la primăria din satul seral se vor fi mirat de ingeniozitatea soluţiilor propuse natal o adeverinţă referitoare la starea materială a fa- de el la unele probleme extrem de dificile) a cerut un miliei. Bietul băiat, intuind ce şugubină ar putea să-l post de pontator (invenţie a comuniştilor care au murit pască, a tergiversat cât a putut de mult lucrurile. Însă, de la bun început de grija caprei vecinului, după princi- în cele din urmă, a fost somat să meargă acasă şi să piul „trei cu mapa doi cu sapa”, cu specificarea că po- vină cu hârtia. Cei de la Sfatul Popular i-au dat-o, însă sesorii de mape, adică băgătorii de seamă, trebuiau să în plic sigilat. Indezirabilul licean şi-a dat seama de con- fie exclusiv de-ai lor). Era nevoie de aşa ceva, ştiutori ţinutul plicului adus ca pe sfintele moaşte abia când se- de carte fiind puţini în zonă, dar, când i s-a sondat tre- cretarul şcolii, un evreu zelos şi fanatic, urmaş de fost cutul pentru care comunistoizii făcuseră o adevărată ob- ilegalist, Hircinschi Lupu, a început să se zborşească şi sesie, a fost alungat ca un ciumat din echipa căreia-i să urle cât îl ţineau bojocii politici: – „Ia-ţi catrafusele ţinea evidenţa. Însuşi directorul IAS-ului n-avea, ca şi de duşman al poporului şi cară-te dracului din şcoala trenul, decât două clase primare. L-au primit, totuşi, ca noastră a celor ce muncim cu drag!”. Vezi, Doamne, zilier sadea în altă secţie al cărei şef îl bătea, din senin, doar ei, colaboraţioniştii, oportuniştii şi membrii zeloşi măcar o dată pe săptămână. Probabil că primise indi- de partid mai munceau în ţara asta! Cu gura, se înţe- caţie de sus. Deturnatul de la rosturile lui intelectuale lege. n-a mai rezistat şi a fugit. Nu-şi poate explica prin ce Discriminatul n-a dat curs ultimatumului de a se că- altă minune a ajuns tractorist. Iar când s-a înfiinţat sec- răbăni întocmai şi la timp din prestigioasa instituţie con- ţia de seral sau de fără frecvenţă, iar nu mi-e clar, a Li- stănţeană, ci s-a înverşunat să frecventeze şcoala în ceului din Colarovca, junele combainer a cedat care intrase pe merit. Din banca a doua a avansat, cum insistenţelor maică-si şi s-a înscris şi el. Problema ori- spuneau până nu demult taxatoarele din tramvaie, în ginii nesănătoase a erupt din nou şi asta chiar în timpul ultima şi îşi lua notiţe conştiincios, însă profesorii îl ig- examenului de bacalaureat sau de maturitate, cum se norau şi, fără să-l fi strigat măcar la catalog, îi puneau chema pe atunci aşa-zisul examen al examenelor. Au cu înverşunare, din oficiu, absenţe feciorului de ex-cu- vrut să-l dea afară din sală. La ce-i trebuia bacalaureat zist. După ce a întrunit un anumit număr de absenţe, unui urmaş direct de duşman de clasă? A scăpat ca prin l-au exmatriculat cu tot tam-tamul de rigoare pilduitoare. urechile acului, datorită unui activist ceva mai destupat A venit mamă-sa de la ţară şi, neştiind biata femeie des- la minte, mai existau şi din ăştia, măcar cât excepţia să pre ce era vorba, adică despre ceea ce se întâmpla cu întărească regula, şi care le-a ţinut colegilor săi, super- adevărat, sau poate doar prefăcându-se că nu pricepe, vigilenţi şi fanatizaţi în nodpăpurismul lor bestial de care l-a boscorodit pe moştenitor că a apucat-o pe drumuri făcuseră uz în vremea colectivizării, următorul discurs: greşite şi că s-a înhăitat cu tot felul de haimanale des- – „Pentru cine, am înfiinţat noi liceul seral, tovarăşi, nu tabilizatoare. Cinici, cei din conducerea şcolii, i-au cerut pentru clasa muncitoare? Ei bine, câţi muncitori sunt în să achite taxa de şcolarizare şi ea s-a conformat pe loc, această clasă de seral? Unul singur şi acesta e tracto- deznodând din batista cadrilată o sută de lei proveniţi ristul pe care v-a căşunat acum! De ce vi s-a pus pata din vânzarea de covoare de lână aduse din Basarabia, tocmai pe el? De ce trebuie să plătească el, la urma ur- bani grei pe vremea aia dacă ţinem cont că un salariu melor, pentru rătăcirile politice din tinereţe ale lui taică-su?” mediu totaliza în jur de 150 de lei. Ca prin miracol, fiul prigonit şi discriminat politic a fost repus în drepturi, clă- Se pare că intervenţia oratorică a politrucului luminat tinătoare, ce-i drept, dar minunea, şubredă prin definiţie, a avut efect. Iar întâmplarea a făcut ca din toţi seraliştii, n-a ţinut decât două zile din cele trei pe care i le consa- în marea lor majoritate fii şi gineri de mahări roşii, doar cră, de regulă, tradiţia paremiologică. Şi iar absenţe din trei să ia bacul. Restul doar pe cel de la Giurgeni-Vadu- oficiu, şi iar profesori care se prefăceau că obiectul Oii, că nu se construise încă Podul Soarelui peste fluviul muncii lor nu există, şi iar exmatricularea, corolar scon- care curgea liniştit la nici două aruncături de băţ de im- tat al acestor lipsuri, nejustificate. Sentinţa, de data pozantul liceu în care se derulase examenul cu cântec aceasta, cu o săptămână înainte de încheierea anului epurativ. Nici situaţia celor proveniţi de la cursurile de şcolar a fost definitivă. Ce să facă victima acestui ab- zi n-a fost cu mult mai brează: 70 din 184. Şi asta pentru surd sistem ineluctabil? S-a întors, pe jos, acasă şi a că membrii comisiei veniseră montaţi să se răzbune stat ascuns după un deal până la căderea serii. Să fi pentru ce le făcuseră profesorii din Colarovca elevilor fost oare dealul pe care, cu ocazia descinderii sale în lor din Tulcea şi din Cernavodă. În oraşul de la Porţile Dobrogea, un ziarist de la Timpul, numit întâmplător Deltei fusese trimisă, cu un an în urmă, în comisie, pro- Mihai Eminescu, cercetase cândva, după toate regulile fesoara de română, una dintre cele mai culte femei din artei reportericeşti de investigaţie, o crimă la faţa locu- lui? E greu de spus. Cert e că flăcăiandrului îi era ruşine acea vreme, Domnişoara Soare, fiică de preot din Bu- să revină înfrânt în satul în care lumea începuse deja cureşti, şi aceasta făcuse ravagii printre candidaţi. La să i se adreseze cu domnişorul Negoşanu sau, vorba fel se întâmplase la Liceul din Cernavodă unde nici lui Goga, cu dumneata. Mamă-sa, care mai avea încă doamna Weiss, profesoară de matematică, trupeşa ba- alte două guri de hrănit, l-a trimis pe fostul licean mircist sarabeancă măritată cu un sârb evreu gurmand şi mu- (sic transit gloria mundi!) să dea cu sapa la IAS. Cu cele ieratic, nu procedase altfel, adică nu pusese botul nici

SAECULUM 5-6/2012 141 PRO proză la şpagă protocolară nici la indicaţia preţioasă a activiş- tiv de data aceasta, forţat de prostata care începuse să tilor locali sau regionali care voiau să-şi aroge nişte me- facă presiuni asupra bietului său organism şi-l obliga să rite statistice pozitive, aşa cum se întâmplă chiar şi-n se retragă după un tufiş spre a-şi satisface pârdalnica zilele de faţă când tot felul de miniştri de carton, nici şi fluida nevoie fiziologică. Una din posibilele povestiri măcar presat, se bat cu pumnul în pectorali că au re- avea ca subiect împrejurarea în care a gustat el unul format învăţământul românesc, dându-i, în realitate, bo- dintre cele mai seducătoare vinuri produse în România. Fericitul (de)gustător lucra pe atunci ca proaspăt trac- bârnac după bobârnac întru căderea sa în abis torist repartizat la un IAS de prin zona Galaţilor. Şi ara- postdecembrist. tul pentru însămânţări l-a purtat până aproape de Cu ocazia acestui bac de pomină, pe tractoristul mai dâmbul care găzduia crama lui I. G. Duca. Acesta avu- mult decât dezgheţat l-a remarcat, graţie îndeosebi cu- sese o podgorie de circa 36 de hectare. Prin 1954, co- noştinţelor sale de istorie ştiută de acasă, nicidecum din muniştii, care acum erau destul de bine călare pe manualele care se întreceau rollerian în escamotarea adevărului devenirii noastre naţionale, preşedintele de situaţia politică, abstracţie făcând de faptul că partizanii comisie, un profesor de fizică de la Universitatea bucu- fraţilor Cocoş din Pădurile Babadagului le mai condi- reşteană. Acesta, felicitându-l, la ieşire, i-a înmânat car- mentau somnul cu vise urâte, au consimţit să se dedul- tea sa de vizită şi l-a asigurat că are locul de student cească din producţia de vinuri vechi, deja şampanizate, deja asigurat. Totul era să se prezinte la admitere. Nu de 16 ani, de nu cumva chiar mai mulţi. „Veneau nişte şi-a permis, materialmente vorbind, să dea curs ispiti- maşini poloneze şi, cu ajutorul unei pompe sofisticate, toarei invitaţii sau sugestii şi a rămas la acest stadiu de trăgeau vinul învârtoşat direct în cisterne. Ne-am rugat pregătire medie, dacă e să facem abstracţie de o şcoală în genunchi de cel care avea cheile cramei să ne dea postliceală de depanatori radio TV. Oricum n-ar fi ispră- şi nouă din licoare, măcar cât la o cuminecătură pe vit nicio facultate, cu atât mai mult pe cea de istorie, aici patul de moarte, dar nici n-a vrut s-audă. Ne-a gonit problemele de dosar fiind mai acute ca oriunde. Niciuna mereu, ca pe câini. Abia când crama era spre lichidare dintre cele două meserii, poate cu excepţia celei în care s-a îmbunat cerberul şi a catadicsit să ne ofere câte o a predat tehnologia materialelor de construcţie la un ceşcuţă. Şi cu mari insistenţe pe a doua. Ne-a avertizat, liceu de mâna a şasea, de unde, de altfel, s-a şi pen- însă, c-o să ne fure somnul. Şi aşa a fost: după două sionat anticipat, n-au fost practicate cu tragere de inimă, ţoiuri de vin burghezo-moşieresc, am adormit la câr- convins mereu în forul său interior că menirea sa pe mele tractoarelor noastre socialiste care mergeau la ra- lume era cu totul alta. E aproape sigur că va muri con- lantiu pe brazdele lor ondulate ca udul de bou dihăinat damnat la o nouă ardere karmică pentru că nu i-a ieşit pe o şosea toropită de zăpuşeală”. Ce mă nedumireşte nimic cum trebuie în viaţa asta în care mai mult a dat e cum de a scăpat nevandalizată această cramă de târcoale destinului a cărui jucărie nefastă a fost. A venit către însetaţii ostaşi sovietici care, se ştie, n-au iertat pe lume obosit şi s-a perindat prin ea înfricoşat, sătul nici seiful Bardului de la Mirceşti şi ne-au frustrat pentru să tot plătească pentru păcatele, reale sau doar imagi- totdeauna de cunoaşterea tainei controversatei pater- nare, ale celor ce i-au dat viaţă, dacă viaţă se poate nităţi a Mioriţei? Îmi propun să-l întreb cu alt prilej, în numi acest gen de vivotare hăituită şi năpăstuită de cazul în care acesta se va mai ivi. A doua mare degus- când se ştie. Apatia şi dezabuzarea au făcut parte or- tare a avut loc, mult mai pe îndelete, la Murfatlar. Trac- ganică din fiinţa lui şi n-au încetat o clipă să se agra- toristul revenit în Dobrogea mersese la Medgidia să veze. aducă nişte tractoare date la reparat. Cum rablele nu Întrebat de ce nu-şi aşterne pe hârtie amintirile, dom- erau gata, delegatul s-a gândit să-i facă o vizită unui nul Marin Negoşanu m-a privit sceptic: – „Cui prodest? fost coleg de şcoală, acum director al Institutului de Vi- Mai citeşte cineva astăzi ceva în afara facturilor de la ticultură, şi acesta, probabil în amintirea faptului că fos- curent şi întreţinere?” Iar după o pauză de tuse tabagică tul camarad îl ajutase să-şi facă temele la matematică, sau doar astmatică, a continuat cu glas stins: – „Am în- i-a dat şase sticle de vin din producţia rezervată expor- tului în America. Sticlele lunguieţe aveau nişte dopuri cercat cândva să-i vorbesc despre strămoşii direcţi fe- lungi de 10 centimetri şi plumbuite la capete spre a nu tiţei mele, Mirabela, dar maică-sa a sărit ca arsă şi mi-a fi vămuite cu seringa, mde, donatoare benevole de sân- interzis categoric să-i împuiez capul copilei cu aseme- gele Domnului! Pe plumb era aplicată ştampila RPR. nea baliverne pernicioase. M-am conformat. Înainte de Fundul sticlei era ceruit şi în stratul de ceară se afla o a fi devenit învăţătoare, nevastă-mea a lucrat ca secre- panglicuţă cu tricolorul României. Butelcile pântecoase tară la Miliţia Raională şi nu-i exclus ca ea să se fi mă- erau ţinute şapte ani în cramă şi în fiecare an erau în- ritat cu mine la pont... securisto-miliţienesc, să mă ţină toarse cu 180 de grade, prilej cu care puteau fi date la sub observaţie şi să mă poată turna mai uşor, la o scădere 2 la sută din recipiente, deci pe tot parcursul adică, dar dracu’ ştie? S-ar putea s-o aflu doar pe patul se puteau sparge, vorba vine, 14 la sută din fiolele ce de moarte al unuia dintre noi!” se vindeau cu 16 dolari bucata. Tractoristul, odată ajuns Glăsuitorul de pe banca din parc unde îl aştepta pe acasă, a băut şi el un pahar, restul fiind lăsat bătrânei naşu-său de cununie, alt pensionar, fost maistru de pre- lui mame, ca medicament universal de tardivă între- lucrarea metalelor prin aşchiere, pe vremea liceelor in- mare. Merita şi osteoporoza ei o asemenea bucurie dustriale, să facă o partidă de table, mi-a mai sugerat după o viaţă în care fericirea n-a colindat-o şi n-a sor- şi alte două povestiri colaterale. A fost mult mai expedi- covit-o de prea multe ori, biata de ea, fie-i ţărâna uşoară

142 SAECULUM 5-6/2012 PRO proză campanie şi vampiri, ca şi revoluţionarii de profesie, ai bugetului naţional încropit cu chiu cu vai din pomenile rambursabile ale Fondului Monetar Internaţional faţă de care nepoţii şi strănepoţii noştri se vor naşte, vai de ca- petele lor debile, datori vânduţi, mai ceva decât sclavii din antichitate ori decât băştinaşii din Lumea Nouă. „Iată de ce presimt c-o să mor şi fără bruma de pensie pe care, de bine, de rău, o mai am acum!”. Această din urmă frază e spusă din mers, un mers câş, ca de câine în căutarea stringentă a unui copac, în timp ce emiten- tul, pe care nu l-a provocat nimeni să se textualizeze c-o înfrigurare de-a dreptul testamentară, se îndreaptă, asemenea unei ţestoase care, după ce s-a descotorosit de carapace, e convinsă că poate să şi zboare, n-are a face că doar zigurat şi (ţ)icnit, aşa cum i-a fost întreaga traiectorie existenţială, spre un boschet în spatele că- Crama veche, tuş ruia toate propensiunile sale cathartice, defulatorii, in- criminatorii, demascatoare, vindicative, exorcizatoare, acolo unde-o fi acum şi unde probabil că securitatea are justiţiare şi naţionaliste, mai precis anti-rromiste, vor cu- altceva mai bun de făcut decât să dea buzna în miez noaşte o depresurizare terapeutică subită. Profit de de noapte prin casele oamenilor! această sincopă conversativă, de fapt mai mult mono- Cea de a doua povestire, rezumată şi mai lapidar logică, şi mă îndrept şi eu, oarecum englezeşte, spre decât prima, este axată pe problema ţiganilor, etnie ce ieşirea din parc înainte ca locutorul de nesperată şi pro- se prăseşte, iată, în progresie geometrică şi care răs- videnţială ocazie să revină, dacă va mai reveni, la locul punde cu o iubire confraternă fără margini la ura rasială lui. revărsată asupra ei de celelalte naţii de-a pururi intole- Şi n-a mai revenit. L-au găsit nişte ţânci aduşi de bu- rante. Prejudecata că ura asta de care se face atâta caz nicii lor să se joace, mai spre seară, în simulacrul de ar fi vectorizată exclusiv dinspre albi spre negri i se pare parc orăşenesc. Aceştia au dat alarma, dar însoţitorii lor conlocutorului una din cele mai mari şi mai ipocrite go- grijulii i-au sfătuit buniceşte să nu-l deranjeze pe beţivul goriţe ale istoriei şi nimeni nu face nimic, spre a nu-şi care, trezit, ar putea să le facă rău şi să le cauzeze vise şifona imaginea publică, să o spulbere, să o dezumfle urâte, soldabile cu udatul pişorcos al cearceafurilor, nu aşa cum ar merita. Mareşalul Antonescu a încercat să doar în proxima noapte, ci şi în aceea a nunţii lor imi - încoloneze către Bug 5000 de suflete de garoi din 20 nente. Mai târziu, la autopsie, s-a constatat că bosche- 000 existente la acea dată pe teritoriul românesc. Lău- tarul intrase definitiv într-o comă diabetică şi că, dacă dabilă sau nu, iniţiativa lui purificatoare nu s-a finalizat. s-ar fi intervenit la timp, ar fi putut fi salvat. Diabetul a De unde avem noi însă atâţia ţigani, mai nou rromi, în fost o fereastră deschisă spre toate bolile posibile, in- oraş, ca, de altfel, în întreaga ţară? Ei bine, într-o vreme clusiv spre infarct. Nimeni nu şi-a mai bătut capul cu ungurii au făcut şi ei oarece curăţenie etnică şi şi-au tri- asta. Abia i-au desfăcut mâna încleştată pe o seringă mis gaborii în Yugoslavia, însă Tito a dat cu ei de pă- plină cu insulină de care se vede că-şi adusese aminte mânt de nu s-au văzut şi i-a trimis înapoi. Baragladinele în ultimă instanţă, fără a fi mai avut însă timp să şi-o ad- ungureşti, sătule să fie folosite pe post de mingi de ping- ministreze. Tufa de tuie hălăciugoasă a fost tăiată şi în- pong interstatal, s-au pripăşit la noi. Cu alţii ne-am pri- locuită printr-o cruce pitică de fier forjat, sub care arde, copsit în urma dereticării făcute de Stalin în Ucraina de până ce va fi furată de tuciurii, o candelă de tinichea. Vest. Şi o a treia mare categorie au fost aduşi din Polo- Atât au reuşit să facă pentru inocentul urmaş de cuzist, nia lui Gomulka, la cererea lui Ceauşescu care i s-a din iniţiativă şi resurse proprii, companionii de table şi plâns omologului său că n-are mână de lucru calificată pentru Combinatul Siderurgic din Hunedoara. S-a întors de taclale cu tâlc din oraşul bimilenar care-şi vede mai bâlbâitul tânăr şi plin de patos revoluţionar, asta se în- departe de sărăcia şi de plictisul lui provincial. Dacă ar tâmpla prin 1964, de la Varşovia şi a făcut un cartier de mai putea vorbi şi de peste moarte, cu siguranţă că en- blocuri muncitoreşti în vestul oraşului bănăţean în care ciclopedistul nu s-ar putea abţine să nu observe ironic au fost încartiruiţi salvatorii prezumtivi ai siderurgiei na- că nici Dimitrie Cantemir nu a trecut altfel în lumea um- ţionale. O zi n-au lucrat magraonii, fie ei şi importaţi din brelor, ceea ce, pentru el, ar fi o mare şi nobilă conso- occidentul vastului şi prosperului lagăr socialist, în com- lare istorică, socială şi culturală, poate chiar mai mare binat, dar şi apartamentele pe care le-au primit au fost decât visul de a fi dezvelit într-o zi o placă de aducere- făcute praf. Ştiţi procedura: calul priponit în sufragerie, aminte pe zidul casei sale care, cu un veac şi ceva în parchetul scos şi băgat pe foc, sub cujba cu ceaunul de urmă, l-a adăpostit pe patronul spiritual al cenaclului li- mămăligă afumată, sau sub sucala pe care se părpă- terar local şi al bibliotecii orăşeneşti căreia, spre dispe- lesc mortăciuni de cea mai rafinată duhoare, oricât ar fi rarea doamnei Gloju, doar muştele toropite de fost ele tăvălite prin piper roşu ce-i face să se puiască zăpuşeală şi ţigăncile cu sarsanalele burduşite de marfă în draci, masă sigură de manevră electorală în orice turcească îi mai trec pragul.

SAECULUM 5-6/2012 143 PRO meridiane Anna Ahmatova* (Rusia)

În locul înţelepciunii – experienţa, fadul… În locul înţelepciunii – experienţa, fadul, Băutură din plin. Şi tinereţea mi-a fost – în rugi duminicale… Să fi uitat-o oare?

Câte drumuri am străbătut în pustiu Cu cel care nu mi-a fost drag, Câte mătănii în biserici am făcut, Pentru a fi iubită…

Am ajuns cea mai uitucă dintre toate cele ce uită, Anii plutesc liniştit. Buze nesărutate, ochi zâmbăreţi Să nu mi se mai dea înapoi. 1913 Bate-n galben-pal lumina serii Singurătate Bate-n galben-pal lumina serii Atât de multe pietre s-au azvârlit în mine, Şi-n april, e-o răcoare plăcută Că nu mă mai îngrozeşte niciuna, de-o mai fi, De s-au scurs zece ani (vreme multă!) Şi-am devenit o zveltă turelă drept capcană, Simt şi-acum plăcerea revederii… Şi, dintre toate, cea mai puternică şi înaltă. Toată mulţumirea-mi exprim constructorilor ei, Vino aici, aproape de mine, Trec peste preocupările şi mâhnirea lor. Să mă priveşti cu ochii tăi zglobii. Şi poate, de aceea, acum disting în zare Am albastrul caiet, ce conţine Ultima rază de soare, ce va triumfa, Versurile-mi de copil, încă vii. Iar prin geamurile odăii mele, adesea, Intră palele de vânt din mările nordice. Iartă-mă, c-am trăit întristată, Un hulub ciuguleşte din mâna mea boabe de grâu… Şi puţin, de soare m-am bucurat. Iată o filă de-a mea, rămasă nescrisă, Iartă-mă, că mereu a ta soartă, Adastă, fermecător de uşoară şi calmă. Sincer şi destul m-a preocupat. Mâna bronzată a Muzei o va isprăvi. 1915 1914 Când te trezeşti în zorii zilei… Când te trezeşti în zorii zilei, Pentru că bucuria te-năbuşă, Şi priveşti pe geamlâcul cabinei *Anna Andreevna Ahmatova (1889-1966, pe numele Înspre talazul verzui, adevărat, Anna Gorenko) s-a remarcat ca poetă rusă de mare Sau ieşi pe punte pe vreme ploioasă, originalitate, ca novatoare a formelor poetice, făcând parte din Înfofolindu-te într-o blană pufoasă, gruparea „akmeiştilor” („Ţeh poetov” – Atelierul poeţilor), con- Ori asculţi o maşină ce păcăne, dusă de primul ei soţ – Nikolai Gumiliov (1886-1921). Anna Şi presimţi întâlnirea, Ahmatova s-a născut la Bolşoi Fontan, lângă Odesa. A urmat Cu cel ce deveni a ta stea, liceul în Ţarskoe Seló, Facultatea de Drept la Universitatea din Kiev şi Institutul de Istorie a Literaturii din Petersburg. A Te-ating stropii săraţi, iscaţi de vânt. debutat cu volumul de lirică: Vecer (Seara, 1912), după care a publicat multe alte culegeri de poezie: Ciotki (Mătănii, Cu fiece oră ce trece, întinereşti. 1914), Belaia staia (Stolul alb, 1917), Podorojnik (Pătlagina, 1917 1921), Anno Domini MCMXXI (1922), Iva (Salcia, 1940) ş.a. A cultivat o lirică intimă cu caracter colocvial, surprinzând prin Traducere din limba rusă şi prezentare concizie şi concreteţea deosebită a expresiei. de Stelian Ceampuru

144 SAECULUM 5-6/2012 PRO meridiane Nizar Tawfiq Qabbani*

Scrii poezie şi semnez eu… N-am putere să te schimb Sau să te explic! Nu crede că un bărbat poate schimba o femeie Şi mincinoasă este pretenţia tuturor bărbaţilor care-şi închipuie C-au făcut femeia dintr-una din coastele lor Femeia nu iese din coasta bărbatului nicidecum, El e acela care iese din bazinul ei Cum iese peştele din baltă El e acela care se ramifică din ea Cum se ramifică pâraiele din râu. El e acela care se-nvârte în jurul soarelui ochilor ei Şi-şi închipuie că stă pe loc! N-am putere să te învăţ nimic! Sânii tăi sunt izvoarele ştiinţelor Şi buzele tale esenţa istoriei vinului Tu eşti femeie cu autonomie internă: Uleiul tău e de la tine, Trup care simte mirosul bărbatului instinctiv, Grâul tău e de la tine, Îl atacă instinctiv, Focul tău e de la tine, Şi-l învinge instinctiv! Vara ta şi iarna ta, Aşa că nu crede ceea ce spune bărbatul despre el în- Fulgerul tău şi tunetul tău, suşi Ploaia ta şi zăpada ta, Că el e cel care face poemele Valul tău şi spuma ta, Şi face copiii! Toate sunt de la tine! Femeia e cea care scrie versurile, Ce să te învăţ, femeie? Iar bărbatul le semnează! Femeia e cea care naşte Cine poate convinge o veveriţă să meargă la şcoală? Iar bărbatul e cel care semnează la maternitate Cine poate convinge o pisică siameză să cânte la pian? Că a devenit tată! De trei mii de ani eşti ca o furtună închisă-ntr-o sticlă, N-am putere să-ţi schimb natura! Nici cărţile mele nu-ţi folosesc, Nici convingerile mele nu te conving, *Nizar Tawfiq Qabbani s-a născut în Damasc – Siria la 21 martie 1923, într-o familie de negustori, din tată sirian şi Nici sfaturile mele părinteşti nu-ţi sunt utile! mamă de origine turcă. A studiat la Colegiul Naţional pentru Tu eşti regina dezordinii, a nebuniei şi-a lipsei de Ştiinţe din Damasc, iar mai târziu la Universitatea din Damasc, apartenenţă! absolvind Facultatea de Drept în 1945. După terminarea stu- Aşa că rămâi cum eşti tu, diilor, a lucrat pentru Ministerul Afacerilor Externe sirian pe Pom al feminităţii care creşte în întuneric post de consul sau ataşat cultural în mai multe ţări (Liban, Şi n-are nevoie de soare sau apă! Egipt, Turcia, Spania, Marea Britanie). În 1959, când s-a for- Prinţesă a mării care-a iubit toţi bărbaţii mat Republica Arabă Unită, Qabbani a fost numit prim-secre- Şi nu iubeşte pe niciunul! tar la ambasada RAU din China, perioadă în care scrie unele S-a iubit cu toţi bărbaţii dintre cele mai frumoase poeme ale sale. Continuă să lucreze în diplomaţie până în anul 1966, când îşi dă demisia, după Şi nu se iubeşte cu niciunul! care înfiinţează o tipografie la Beirut. Nizar Qabbani este cu- Beduina care s-a dus cu toate triburile noscut şi apreciat în toată lumea arabă pentru stilul său ce Şi s-a întors fecioară! îmbină simplitatea cu eleganţa, explorând teme erotice, femi- Aşa că rămâi cum eşti tu! niste, religioase sau patriotice. Viaţa personală a poetului a fost marcată de mai multe evenimente tragice începând cu si- nuciderea singurei lui surori, pe nume Wisal, moartea prema- Poate tură a fiului său Tawfiq, la vârsta de 22 de ani, şi a celei de-a Nu te-am iubit pân-acum, totuşi poate… doua soţii, Balqis, pe care a pierdut-o în 1981, în Liban, în tim- pul războiului civil. Opera sa cuprinde un număr de 34 de vo- Să se-ntâmple minunea cea mare şi cerul să crape lume de poezie. S-a stins din viaţă într-un spital din Londra Dezvăluind paradisuri ciudate la data de 30 aprilie 1998, dar, aşa cum şi-a dorit înainte de a Să-mi devii tu iubită... muri, trupul său a fost înmormântat în Damasc, oraşul său Şi ca soarele însuşi topit, doamna mea, preferat. SAECULUM 5-6/2012 145 PRO meridiane În inel să-l pot eu modela Deci, iartă-mă, dacă nu mă grăbesc mult prea tare Fata profetului să-mi apară în vis Şi dacă-mi aleg vorbele mele cu-atâta răbdare Şi prin geam să văd stelele din paradis Îmi place de tine dar dragostea Poate... Nu mi-a udat încă patul cu lacrimi amare Şi n-a aruncat în balcoanele mele vreo floare... Nu te-am iubit pân-acum, totuşi poate... Potopul să vină şi să-mi inunde plajele toate Cum Valuri de mare să mă-nconjoare-nspumate Uraganul să aibă nevoie de mine mâine, Cum să procedez cu tine, Ori poimâine... Cum? Ori după ce-or trece lunile, anii şi... toate Ce chei deschid porţile regatului tău? Poate... Ce poeme mă pot introduce în sala tronului? Ce fel de vin să dau mită paznicilor tăi? Am aplicat pe tine ştiinţele primilor şi ultimilor învăţaţi…

Înţelepciunea filosofilor şi nebunia nebunilor, N-am lăsat nicio carte din cărţile de dragoste, Fără s-o citesc Şi nicio plantă din plantele Chinei, fără s-o consum Şi niciun sport indian pentru a învinge spiritul, Fără să-l practic. Însă plantele chinezeşti nu-mi folosesc! Şi ritualurile budiste nu-mi folosesc, Nici romanele de dragoste nu-mi folosesc! O, femeie, pe care nu te-au scris cărţile! Am folosit cu tine toate căile, Pe care le folosesc, de obicei, bărbaţii Pentru a atrage femeile Am încercat să recurg la speculaţii de adio… Şi-am ratat. La invocatorii de spirite, Şi-am ratat. Am încercat să te pedepsesc Ducându-mă cu altă femeie, Dar m-am pedepsit pe mine! Arată-mi calea prin care să te înving, Pentru că ori de câte ori ţi-am lovit sânii cu biciul, Sângele a ţâşnit din trupul meu! O, femeie, care eşti în toate, Şi care poţi toate Cu tine nu merge violenţa şi nici asprimea! Toate trădările sunt în interesul tău… De câte ori am intrat in casa unei femei Mi-ai ieşit din spatele paravanului… De câte ori am făcut dragoste cu altă femeie Ai rămas însărcinată tu!

Traducere din arabă şi prezentare Georgeta Younes**

**Doamna Georgeta Zlatan, născută într-un sat din Vaslui, căsătorită şi sta- bilită de 28 de ani în Amman, Regatul Haşemit al Iordaniei, este traducător au- torizat şi ghid de limba română. Georgeta Younes continuă să gândească şi să simtă în limba natală – în ale cărei taine şi-a crescut şi cei trei copii. Scrie ver- suri, pe care, cu sfială, le recită grupurilor de turişti români, dar şi la întâlnirile numeroaselor românce stabilite în Iordania. Nu mă consider cine ştie ce talent în literatură, sunt doar o persoană care îşi exprimă prin versuri neţărmurita dra- goste pentru limba română. Poate că versurile sunt stângace şi lipsite de orice valoare literară, dar pentru mine exerciţiul căutării cuvintelor potrivite şi combi- nării lor înseamnă o ofrandă adusă minunatei noastre limbi. Face şi tălmăciri, din pură plăcere şi uneori pentru a încânta membrele comunităţii româneşti de aici care nu se pot înfrupta direct din poezia arabă – aşa cum ne mărturiseşte Un trup şi un suflet, u.c. monotip într-un mesaj. (Red.)

146 SAECULUM 5-6/2012 PRO meridiane Alphonse de Lamartine*

Versuri pe un album Cartea vieţii este cartea puterii divine Şi n-o putem închide nici deschide când vrem; Fiece om o dată parcurge capitolul suprem, Dar pagina fatală se-ntoarce de la sine: Şi ne dorim a ne întoarce la fraza cea iubită, Dar fila morţii e acolo într-o clipită.

Lacul Purtaţi neîncetat spre mereu alt liman În veşnica noapte ce-o tot îndurăm Putea-vom spera într-al vieţii ocean Zadarnic mă rog să opresc clipa şi ora O zi s-ancorăm? Şi timpul îmi scapă şi prinde-a fugi Nopţii îi spun: Nu pleca; şi-aurora Lacul meu! S-au dus toate filele din calendar Alungă noaptea cât ai clipi Şi valul tău blând, o, ea l-ar fi văzut… Priveşte! Pe-acest stei mă aşez solitar Să iubim, o, da, să iubim! Şi secunda Unde ea a şezut! Ce fuge nebună acum s-o gustăm! Căci omul se duce şi timpul e unda Mugeai tumultuos pe sub stânci de granit Care tot curge şi noi o urmăm De care te zdrobeşti fără încetare Iar vântul arunca stropi de argint O, timp hain! Toate clipele-n care Peste iubitele picioare Cu fericire în valuri iubirea ne-alină Se duc de la noi, oare, dintr-o mişcare Îţi aminteşti seara-n care vâsleam Ca şi clipa haină? Şi aşteptam între valuri şi stele Vâsla lovind în bătăi profunde Cum oare? Un semn să lăsăm nu putem? Fremătândele-ţi unde Vai, se duc pe vecie? Pierdute de tot? Şi timpul ce le dă şi le ia, călăul suprem Deodată, venind de pe malul vrăjit Nu le înapoiază deloc? Se răsfrâng în ecouri ireale accente Iar valul i-atent la glasul iubit Veşnicie, neant, trecut, întunecate hăuri Care şopteşte aceste cuvinte: Ce faceţi cu zilele ce le înghiţiţi? Spuneţi: ne daţi sublimele extazuri Oprească-se timpul! Voi ore fugare Cu care ne-ademeniţi? Fuga nebună v-o suspendaţi! Din plin să gustăm plăcerile frugale Straniu lac! Stânci tăcute! Grote! Pădure obscură! Ale frumoaselor tinereţi Tu, pe care timpul o creează sau o dă spre piere Păstrează cu drag din ăst miez de noapte, Natură, Atâţi nefericiţi pe pământ vă roagă Măcar o amintire! Să alergaţi, pentru ei să goniţi: Să le luaţi zilele şi grija ce-i roade Fie din liniştea sau zbuciumul tău pe timp de fur- Să îi uitaţi pe cei fericiţi tună Lac frumos, sau din însoritele-ţi maluri, *Alphonse Marie Louis de Prat de Lamartine (1790- Sau din brazii vânjoşi, sau din stânca cea brună 1869), poet, prozator, om politic, „unul dintre primii reprezen- Care se-apleacă peste valuri tanţi ai romantismului în poezia franceză. Pentru acesta, poezia este sentiment şi senzaţie, o poezie a emoţiilor delicate Fie din zefirul ce vibrează şi trece, şi spiritualizate, mai puţin un exerciţiu al inteligenţei şi imagi- Din plesnet de val repetat în ecou naţiei” (Angela Ion). Volume reprezentative: „Meditaţii poetice” Din astrul de-argint ce lin peste unde luceşte (1820); „Armonii poetice şi religioase” (1830); „Căderea unui Într-un idilic tablou! înger” (1839). S-a bucurat de numeroase traduceri în limba română, începând cu 1830 (Ion Heliade Rădulescu), printre numeroşii săi tălmăcitori numărându-se I. Ciorănescu, Gr. Fie vântul gemând sau trestia care suspină, Grandea, Eug. Speranţia, Alex. Macedonski – versiunea ro- Fie-aromele fine din aerul tău prea-vrăjit, mână a poeziei Lacul a acestuia fiind considerată cea mai reu- Fie tot ce se-aude, se vede ori se respiră şită transpunere. (Red.) Totul spune: „Ei au iubit!”

SAECULUM 5-6/2012 147 PRO meridiane Arthur Rimbaud**

POVESTE DE DRAGOSTE ÎN TREI SĂRUTURI

Era aproape dezbrăcată Şi pomii mari lăsau să cadă La geam, în gesturi deocheate Frunzişul… mai aproape, mai aproape...

Pe jilţu-mi sta în linişte totală Jumătate dezbrăcată, mâinile în poală Şi pe podea, în tremur de dorire O, picioruşele atât de fine, fine…

Eu mă uitam, cu faţa ca de ceară Pulsând firavi sub buza mea Cum se apropie o rază mică şi ştrengară Ochii îi sărutam alene Pe spate capul adorat îşi arunca Şi se aşază-n zbor uşor ca un surâs Zicând: „Ah, este mult mai bine! Ca pe o floare, pe-al său sân frumos

Domnule, două vorbe am a-ţi spune…” I-am sărutat apoi gleznele fine Şi restul i l-am aruncat la sân Şi ea a râs cu răutate, Cu un sărut – şi începu a râde, Prelung, în triluri cristaline, Un râs plăcut, ce promite din plin Râs adorabil, plin de puritate Era aproape dezbrăcată Şi pomii mari lăsau să cadă Pe sub cămaşă îşi ascunse La geam, în gesturi deocheate Picioarele zicând: „Te potoleşte!” Frunzişul… mai aproape, mai aproape... Întâia îndrăzneală mi-o permise Traduceri din limba franceză de Nicolae Bratu*** Şi-apoi părea, doar, că mă pedepseşte.

***Nicolae Bratu, născut la 20 noiembrie 1975, absolvent, în 2000, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, sec- ţia Litere-Limba şi literatura franceză, profesor de limba fran- ceză, din anul 2000, la Şcoala cu clasele I-VIII Gălbinaşi; **Jean Nicolas Arthur Rimbaud (1854-1891), „copilul te- traducător autorizat de limba franceză, iar din 2011 profesor ribil” al poeziei franceze. „Creaţia lui, de la care se revendică de limba franceză la Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” întreaga poezie modernă, pune punct secularei tradiţii a poe- din Râmnicul Sărat, oraş a cărui efervescenţă culturală îl ziei ca limbaj reprezentativ şi marchează o cotitură în concep- prinde şi îl inspiră. Prima sa carte de traduceri, Histoires ţia despre poezie ca practică de modelare a lumii” (Irina d’amour à travers l’histoire, este publicată de Editura Rafet în Bădescu). Volume reprezentative: „Iluminări” (1872-1873) şi prima parte a anului 2012 în cadrul Festivalului Cărţii Râmni- „Un anotimp în infern” (1873). Poezia Comédie en trois bai- cene. Este membru fondator şi responsabil multimedia/New sers cunoaşte trei variante, alături de Trois baisers şi Première media al Centrului Cultural Francofon Buzău. Pe data de 27 soirée, doar cea din urmă fiind tradusă de Mihail Nemeş şi in- aprilie 2012, la inaugurarea acestui Centru, şi-a lansat cartea clusă în volumul Arthur Rimbaud, Opere, apărut la Editura Po- Nature... de l’amour, volum de traduceri din lirica de dragoste lirom în 2003. (Red.) franceză, Editura Vega Prod Buzău.

148 SAECULUM 5-6/2012 PRO meridiane Carol Ann Lintern*

EXCURSIE STIL 1953 Talmeş-balmeş ne rostogolim din tren, şiroi de plozi din East End-ul Londrei fiecare purtând haine de duminică de căpătat, un rucsac îndesat cu cutii din metal pentru sandwich-uri, costum de baie din lână şi prosop jerpelit

Boarea cu ecouri de saramură strangulează respiraţia statuia Reginei Victoria la prima vedere o arătăm cu degetul de pe Înălţimea Digului de-a curme zişul întinderii estuarului verde-gri ce se pierde într-o panglică subţire care este Kent-ul. O zi de joacă şi zburdălnicie

*Autoarea se confesează: când picioare subţiri avansează cu greu prin zorzoa- Am început să scriu versuri când unica mea fiica a plecat nele mării reci. la universitate. Atunci am simţit că ceva s-a rupt în inima mea Tălpi albe ca oasele sar peste prundişul ascuţit al ma- de mamă. M-am simţit atât de emoţionată încât am scris o lului. poezie în care am exprimat trăirile prin care treceam. Poezia Obrajii sunt întinşi etanş de la vânt şi de la soare, nu m-a interesat neapărat până în acel moment şi acesta a Sare şi nisip se agaţă de memorie şi piele. rămas singura poezie pe care am scris-o până când, din în- tâmplare, am fost invitată în iunie 2008 la adunarea cenaclului literar Southend Poetry Group. Membrii cenaclului au citit din OGLINDA propriile versuri. Am fost atât de impresionată şi inspirată încât în dimineaţa următoare m-am trezit cu o poezie complet for- Ce portret sărman pictezi mată în minte. Am pus-o pe hârtie şi mai târziu i-am citit-o fiicei Vederea-ţi este ascunsă de strălucirea luminii mele care m-a încurajat să încerc să scriu mai mult. Ani de şi este înşelată de camuflajul pielii. zile mi-am petrecut timpul schiţând şi pictând, dar nu am fost Pensula-ţi conturează urme care dezvăluie niciodată satisfăcută de lucrările mele şi m-am simţit frustrată adâncituri şi indentaţii sculptate de limitarea mea ca artist plastic. Petrecusem tot anul 2007 în faţa din spatele feţii, scriind un memoir despre viaţa mamei mele şi m-a încântat faţa care poartă cicatrici şi trofee, experienţa scriiturii. Aceasta experienţă literară m-a pregătit ochii care caută lăuntric pentru întâlnirea cu Southend Poetry Group şi mi-a deschis şi buzele care murmură un cântec mut. interesul pentru poezie. Inspiraţia şi ideile mele provin din amintiri, experienţe şi observaţii despre ceea ce se petrece în jurul meu. Găsesc că, ÎNAPOI LA WEST BROMWICH atunci când sunt departe de casa şi de rutina cotidiană, sunt de la etajul al patrulea privim mai conştientă, observ mai atent, meditez mai profund şi re- flectez mai bine. În timpul vacanţelor aflu mai mult timp să pri- acest oraş obosit cu cărămizi vechi vesc şi să contemplu. Pentru mine, acesta este timpul cel mai şi hotare cu arbuşti cu frunzele creativ şi productiv. de culorile toamnei. Cu bucuria recunoaşterii Mă consider într-o călătorie de descoperire. Există atât de mulţi poeţi clasici şi contemporani talentaţi şi inspiraţi. Adrian îmi arăţi magazine şterse Green este un poet cunoscut care m-a încurajat să scriu şi şi clădiri civice eduardiene care m-a introdus în creaţia lui Billy Collins. Găsesc scrisul lui care ţi-au inspirat copilăria Billy Collins accesibil şi atrăgător. Îmi place umorul şi maniera dar care nu au nici o semnificaţie pentru mine – în care duce cititorul într-o călătorie spre un loc neaşteptat. o străină aici. Alt poet care-mi place acum este Norman MacCaig. Folo- seşte metafore frumoase şi cred că scriitura lui are calităţi si- milare cu cele ale lui Collins. Din clasici, scrierile lui Emily Facem impresie Dickinson şi sonetele lui Shakespeare sunt supreme. în locurile care sunt înşirate Deşi nu m-a preocupat neapărat să public ceea ce scriu, în nodurile fiinţei noastre? am avut şansa de a avea patru din poeziile mele acceptate Îşi amintesc aceste trotuare de către prestigioasele antologii publicate de Southend Poetry greutatea paşilor tăi de elev? Group şi două poezii de Antologia OU Poets Openings 28 şi Openings 29. Sau, grilajul parcului, Anul acesta, pregătesc pentru publicare un volum din ver- pe care ai alergat un băţ, surile mele şi un volum de artă cu partenerii mei din lumea ar- telor plastice. murmură un bun venit indistinct?

SAECULUM 5-6/2012 149 PRO meridiane SUB STELE ÎNTR-O CURTE SPANIOLĂ Motanul inteligent Eram un public mut, spectatori a orchestrat o ascunzătoare convingătoare respectuoşi, aşezaţi pe scaune aurite, din pânze de păianjen şi cuiburi de păsări înţelegând de abia încâlceala înainte de dispariţia lui în spaţiu. complexă a recitalului clasic formal NASA a raportat recent Latino American, interpretat de doi chitarişti. că mieunături s-au făcut auzite din partea neluminată a lunii, Când primele bare ale tangoului ca o tânguire despre sfârşitul lumii nuanţată s-au făcut auzite un cuplu în vârstă s-a ridicat cu optimism. În localitatea mea şi cu braţele în jurul celuilalt dansară în spaţiul dintre scaune am stat de veghe, în schimburi, într-un ritm care era parte a sufletului lor. pentru anunţuri ce apar sporadic în ştiri scrise pe vânturi lunare, de la dreapta la stânga. UN ALT SUPRAVEGHETOR PIATRA DE TESTAT METALE Era un motan fabulos, mai mare decât alţii. Mustăţile Amintiri ondulate în jurul spatelui larg sculptate de râurile timpului care se curba ca un curcubeu. sunt acum înrudite cu visurile Le ridici la lumină Devenise celebru pentru prezicerea şi vezi aşchii de aur cu acurateţe a rezultatelor acţiunilor umane. separate de şistul argilos Politicieni sărăciţi şi avocaţi Traducere din limba engleză de Rufoşi au urzit un plan să-l termine. Mariana Zavati Gardner

Charles Cros*

BUNICULUI CELEI MAI FRUMOASE Să-i daţi, e musai, ascultare Nimeni n-a văzut-o niciodată. Vorbei ce vine din străbuni: Eu în suflet încă-o găzduiesc – Să nu ne frângă orişicare! (Mulţi de asta-s gata joc să-şi bată!) Să fim întotdeauna buni! Deşi moartă tot o mai iubesc.

Deci pentru asta îndrăznesc, Vracii toţi pe rând i-am consultat Acum pe căi imaginare, Ca să-mi spună: E cea mai frumoasă! Un cald sărut să-ţi dăruiesc, Şi de-atunci să beau m-am apucat Bunicule cu suflet mare! Căci trecutu-n pace nu mă lasă.

Scriai, la rându-ţi, versuri pline Părul ei unduitor în vânt! De spiritul lui Theocrit, Ochii ei – amurg de toamnă vie! Şi bănuiesc că de la tine Vorba-i i-o aud din când în când, Acest talent l-am moştenit. Mai ales când noaptea mi-i pustie.

*Charles Cros (1842-1888), scriitor şi inventator francez, Fără seamăn pentru totdeauna cunoscut atât pentru scrierile pline de umor şi pentru poeziile Printre câte fete-s pe pământ... sale, cât şi ca inventator al unei variante a gramofonului şi ino - O iubeam şi ea era doar una vator în domeniul fotografiei. Considerat precursor al simbo- Absolut prezentă-n orice gând. lismului, a semnat, la începutul anilor 1870, alături de Mallarmé, Villiers şi Verlaine, în săptămânalul „Le Renascen- tist littéraire et Artistique”. I-au apărut volumele „Le hareng Astăzi mi-e ruşine de ce spun, saur” (Heringul sărat, 1867), „Le coffret de santal” (Cufărul Dar ea niciodată n-o să ştie de santal, 1873), „Le fleuve” (Fluviul, 1875) şi, postum, „Le Mai nimic de-amorul meu nebun collier de griffes” (Colierul de gheare, 1908). (Red.) Tăinuit în suflet pe vecie.

150 SAECULUM 5-6/2012 PRO meridiane Până şi cuvintele acestea Le-aş dori-n uitare încuiate UNEI PISICI Precum banii-n lada din povestea Cu comori de-a pururi blestemate. Pisică albă, ca şi-n alte dăţi, Te-ntreb, sperând că-mi vei putea răspunde, DE MOARTE Ce taină în ochii-ţi verzi se-ascunde Şi ce sarcasm sub lungile-ţi mustăţi? Primăvara vine şi-i discretă. Frumoasă vreau să fiu. O verighetă I-atrage mâinii mele un sărut. Tu ne priveşti gândind în sinea ta Că buzele noastre arzând de o febră nebună, Revarsă-asupră-mi dragoste totală Că palele frunţi, ca lumina de lună, Fără nici cea mai mică îndoială. Ori ochii-nfundaţi ce nu pot valora Mânia ta? Ţi-o fac de netemut. Cât botişorul tău cu năsuc rozaliu, Am făcut rău. Te rog nu te-ntrista. Catifelat ca sfârcul unui sân Ştiu că-n linţoliu mă vei îngropa, Ori cât urechile tale ce la pândă rămân Dar nu uita să-mi pui mai multe perne! Cunună mândră-a capului zglobiu. Ci, înţeleaptă, te mai rog ceva: Acoperă-mi, cât încă sunt a ta, De ce această ipostază clară? Sânii fierbinţi cu sărutări eterne. Deţii tu cheia marilor probleme Febrile ce-o să ne tot cheme SOŢIEI MELE ADORMITE Fie că-i toamnă sau că-i primăvară? Tu dormi crezând că fiecare vers Al meu poate să isce-un univers, În faţa morţii ameninţătoare Dezastre şi incendii mii; Flerul tău mai puternic ca Ştiu însă că atât de dese mi-s Ştiinţa noastră, poate indica Cântecele mele la apus Unde se duce frumuseţea oare? Cu îndepărtate melodii. De ce coboară gândul spre prăpăd? Dar dacă deranjez uneori Unde se duc splendorile carnale? Cerul umplându-l cu nori, În ochii tăi sunt ape nocturne abisale; Ori sonuri de oţel topesc În cântecu-nvârstat cu aur, Întoarce-i ori închide-i: nu mai suport să-i văd! Te rog să-mi ierţi pornirile de faur Şi graba-ncrâncenată să trăiesc. ACUARELĂ

Neîncetat voi fi iubit de tine. lui Henri Cros Iubirile-s eterne, o ştii bine, La drum, după-un măceş stingher, În mintea mea fiind reper major. Sorbind din ochi frumosul cavaler Copiii noştri, mari cândva, Ce tocmai a plecat, se odihneşte Vor repara în viaţa ta Fecioara-n roz căci rozul îi prieşte. Răul făcut de tatăl lor.

Ei dorm acum şi vise n-au Cealaltă-i mai zglobie. Nu stă jos Şi chicile zburlite iau Şi-are-n priviri un vis orgolios... Forme de nouri aurii. Diană modernă cu mândră alură, Alături somnul te-a răpus Corp zvelt şi frunte albă sub neagră coafură Şi ştiu că stavilă le-ai pus Atâtor griji şi datorii. În timp ce blonda-i prietenă visând Ascultă ecouri aduse pe aripi de vânt: Veghez. Mai ticluiesc un vers Un tropot şi-un corn tulburând zarea pală. Fără să isc în univers Dezastre şi incendii mii, Ci-n zori, când iarăşi va fi soare, Diana îşi zice: „Rozica se înşală. Vei asculta surâzătoare Când a plecat el n-avea sânge-n vine Aceste calme melodii. Şi ultima-i privire a fost doar pentru mine”. Traducere din limba franceză de Ion Roşioru

SAECULUM 5-6/2012 151 PRO lector Rodica Lăzărescu

NICULAE GHERAN ARTA DE A FI PĂGUBAŞ SAU VIAŢA CA UN HALOIMĂS

După ce preţ de 40 de ani i-a ridicat – în propria-i chemate să depună mărturie în favoarea celor afirmate formulare – statuie lui Rebreanu, îngropându-şi, cu de- de scriitor. Eu nu vorbesc niciodată fără acoperire bio- conspirate regrete, personalitatea creatoare sub soclul bibliografică – afirmă profesorul Piru, mărturisire ce ar acesteia, în ultima perioadă, din doi în doi ani, cu o rit- putea fi atribuită, la fel de bine, autorului acestei cărţi, micitate admirabilă, Nicolae Gheran a adus în atenţia atunci când evocă situaţii şi persoane cu identitate ci- cititorilor câte un volum din ceea ce a numit, generic, vică recognoscibilă. Uneori, asemenea unui jurnalist Arta de a fi păgubaş – o cuceritoare frescă a unei lumi profesionist, autorul purcede la verificarea informaţiei apuse: 2008 – Târgul Moşilor; 2010 – Oameni şi javre; din mai multe surse – aş cita aici, pentru acribia de care 2012 – Îndărătul cortinei. Autor al unui discurs mnezic- dă dovadă scriitorul, una dintre notele de subsol ale vo- ficţional, savuros şi credibil, fidel faptelor verificabile, lumului, care sună aşa: Sursa evocată de profesor era N. Gheran nu-şi recuză o clipă plăcerea satirei, după propria soţie, Elena Piru. Versiunea mi-a fost recent caz, acide ori bonome, rod al libertăţii de gândire invo- atestată de acad. Dimitrie Vatamaniuc, la vremea aceea cate în recent apărutul op, la care, susţine scriitorul, îi cercetător în cadrul aceluiaşi institut, dar contestată de dă dreptul vârsta şi, fireşte, am adăuga noi, statura mo- Theodor Vârgolici, la rândul său colaborator al instituţiei rală. Odată cu trezirea Oborului din mine, unde plăţile amintite (nota 12). se făceau pe loc, editorul lui Rebreanu a considerat, Înzestrat cu harul de povestitor, Niculae Gheran e o probabil, că a venit momentul să-şi achite vechea da- combinaţie uimitoare de Creangă şi Mateiu Caragiale, torie şi dobânda necesară faţă de vocaţia sa de poves- de Şeherezadă ce se lasă ispitită de pitorescul şi volup- titor, ignorată atâta vreme! tăţile unor poveşti eroticeşti, prin care curge seva bine Nu am pretenţia a fi citit tot ce s-a scris despre de condimentată a cronicarilor munteni, navigând cu de- curând apărutul volum Îndărătul cortinei1, al treilea din zinvoltură pe apele, nu neapărat liniştite, ale naraţiunii, proiectata tetralogie Arta de a fi păgubaş, însă, dintre trecând de la umor la ironie şi sarcasm – împins, în câ- cronicile parcurse, toate au un punct comun: evidenţie- teva situaţii, până la limbajul mustos al natalului Târg al rea galeriei de portrete care populează lumea evocată Moşilor –, pendulând permanent între înţelegerea deli- de N. Gheran, cu reliefarea unora sau a altora dintre cioaselor păcate omeneşti, duioşie şi batjocură necru- ele, în funcţie de preferinţele fiecărui recenzent. ţătoare, atunci când limitele omeniei şi demnităţii sunt Într-adevăr, cartea abundă în personaje, mai mult încălcate. Povesteşte pentru a se mântui, povesteşte sau mai puţin celebre, culese din toate mediile prin care pentru a înşela Timpul, povesteşte ca într-un alt Han al a trecut Niculae Gheran în perioada descrisă (anii ’60- Ancuţei, în care oamenii rămân aceiaşi, doar timpul ’70): lumea politică, artistică, universitară, literară, me- trece, iar faptele se lasă supuse judecăţii celor care vin. dicală, jurnalistică şi boemă defilează cu tot ce a avut Roata istoriei se rostogoleşte, omul e sub vremi – cum mai reprezentativ – în bine ori în rău, în aceeaşi măsură ne învăţa şi cronicarul –, dictonul ce susţine atotputer- –, în dimensiune umană: „oameni şi javre”, „scorpioni şi nicia zădărniciei e mai actual ca oricând. Am zăbovit 70 fecioare”. Ajuns la o vârstă înaintată – se confesează de ani pe pământ, ca să mă întorc de unde am plecat, autorul –, îţi poţi permite luxul să gândeşti liber, cu riscul în capitalism, dragostea e o iluzie, nu tot ce ni se pare de a greşi prin ignorarea altor aspecte străine cunoaş- e şi adevărat, iar bafta e ca-n anecdota în care unul şi-a terii tale. Pentru a elimina acest risc, deşi face incursiuni construit pe banii lui un mare WC... să se slobozească impudice în biografia personajelor – sunt evocate inti- toţi în norocul lui, sau, cu vorbele lui Herşcu Rudel, totă mităţi familiale, trădări, scene penibile ori chiar degra- viaţa i-un haloimăs. Niciun căştig şi nicio pagubă. Trece! dante, căci, la fel ca profesorul Piru, personajul-narator Într-o cronică din revista „Pro Saeculum”, Mircea Di- nu confundă corifeii cu sfinţii părinţi, N. Gheran nu uită nutz vorbea despre „singurătatea” naratorului – „alergă- că este editor, om al documentului şi al informaţiei pre- tor de cursă lungă”, eu aş adăuga „tristeţea” ce cade cise, susţinute de probe scrise ori orale, fie că acestea precum o cortină, în finalul volumului, peste lumea se numesc agende personale, articole ori cărţi (cu tri- scoasă din memoria naratorului, dar şi peste prezentul miterile bibliografice de rigoare), fie persoane în viaţă, în care luminiţa di la capătu’ tunelului [este] totuna cu lumănarea di la căpătăiul răposatului. Nimic mai ade- 1 Niculae Gheran, Arta de a fi păgubaş, vol. III, Îndărătul vărat! cortinei, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012, 601 pag.

152 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector În cele ce urmează aş vrea să insist nu asupra oa- menilor evocaţi, asupra rolului jucat în epocă ori a ca- racterului lor, oricât de tentantă ar fi această pistă de exploatat, nici asupra informaţiei, adesea inedite, venite din partea unuia care a fost martor ori participant la cele povestite, dezvăluiri ce merg de la picantele scene de alcov până la (extra-)terestrele venituri obţinute de unii scriitori ori planurile editoriale ale cutărui an, de pildă, subiect la fel de tentant, ci asupra artei de portretist a scriitorului. Mânuind cu multă îndemânare floreta ironiei ori Fără cuvinte, 7 sabia sarcasmului, acolo unde aceasta se impune, Gheran îşi portretizează unele dintre personaje prin apelative maiestuos-ironice: Nicolae Ceauşescu este plimbă ilustra incompetenţă peste hotare, la diverse ex- poziţii, arbora o vestimentaţie ce trăda snobismul, răs- Înaltpreafericitul (care, în timpul liber, nu bea, nu fuma, făţată de un basc bleumarin, tras în dreapta capului ca nu ciocănea, plăcându-i doar să se „împozeze”), padi- un şopron, mai degrabă caricatură decât portret. Profe- şahul, Cel mai Iubit, ilustrul conducător, „marele câr- sorul Piru, universitar respectat şi care ţine să-şi con- maci”, Gloriosul Conducător ori slăvitul erou, în vreme serve imaginea este mereu atent la ţinuta vestimentară ce Dumitru Pojocaru, ce-şi recunoaşte singur originea: – de regulă sobră, ocolind orice extravaganţă…, în la bază croitor. Şi nu de lux, e… croitoraşul cel viteaz. vreme ce, la recepţia consulatului francez, Fănuş Un loc aparte îi este rezervat însă lui Dumitru Popescu Neagu, în loc de sacou, purta un pulover croşetat din – supranumit în epocă Dumnezeu. În contrast cu supra- lână groasă, strâns la gât, semn al boemei fudule şi numele ce exprima puterea discreţionară, pe care o agresive. Sergiu Celac, transferat la munca de jos după avea cel care a iniţiat şi întreţinut cultul personalităţii, fuga lui Pacepa, sortează ceapă în jerseu, cu bască în- începând prin a strecura în ziarul „Scânteia” poze cu to- desată pe cap şi cu fularul înfăşurat în jurul gâtului, iar varăşul Ceauşescu (de unde şi porecla marele pozar), la Petre Manoliu, uscăţiv şi jerpelit, ca şi cum abia fu- scriitorul îşi duce, pentru eternitate, personajul în deri- sese scos din etuvă, privirea naratorului, mereu atentă zoriu printr-un subtil joc al diminutivării numelui (lecţia la amănunte, se împietrise pe multele petice colorate Grecului!): pe rând, Dumitru Popescu devine Mitică Po- de pe tot pantalonul ce-i conferea un aer de arlechin. pescu, Miticuţă, don Mitică, apoi, într-o construcţie oxi- Ce contrast între aspectul de clovn – prin definiţie vesel, moronică, marele Mitică, ajungând în cele din urmă a şi situaţia financiară jalnică a fostului publicist şi tradu- intra în păstosul anonimat, grafiat ireverenţios cu mi- cător! nusculă, al altor popeşti. Mizând tot pe supranumele din Alteori, ca în cazul lui Ion Bănuţă, sugerarea unui epocă al demnitarului, N. Gheran narează în termeni bi- gest încheagă portretul fizic (îşi friza cu pieptenele smo- sericeşti – subtilă ironie, căci porecla sugera puterea, curile de păr din dreptul urechilor, neuitând să zgârie şi iar nu sfinţenia personajului: Odată cu intrarea sa în su- pe creştetul capului, unde să tot fi avut vreo zece fire), premul sinod executiv, îşi va schimba şi odăjdiile, ase- iar un verb dă măsura valorii pentru întreaga-i operă mănătoare acum cu ale ierarhilor Bobu şi Verdeţ, Mizil poetică (puzderia de panorame cu care se uşura pe şi Mănescu… manifestând o cuvioasă smerenie faţă toate gardurile lui Gutenberg), în vreme ce pentru rele- de perlele gândirii ceauşiste, strecurate cu aleasă cin- varea arghirofiliei lui Geo Bogza naratorul notează sec: stire în mai toate articolele [subl.m.]. Înseşi structurile banul sclipeşte împăciuitor. (Despre verbul sugestiv de partid sunt adesea asociate cu termeni din varii do- în naraţiunea gheraniană ar fi multe de zis, povestitorul menii – de la supremul sinod executiv la mai puţin evla - negăsind cu cale să pună ghilimelele de rigoare, căci el viosul staul al puterii până la conotatul harem măsliniu spune, nu scrie, iar cititorului/ascultătorului îi este lă- al padişahului. Tot pe antiteză mizează naratorul atunci sată toată libertatea în interpretarea cuvintelor: unul fu- când subliniază ucigătorul contrast dintre porecla din sese ras de pe lista vorbitorilor programaţi să latre la zona protejată a sacrului, cu trimitere sarcastică la fu- Marea Adunare Naţională, Petre Manoliu, în loc să vor- nesta sa funcţie de partid şi de stat – Dumnezeu – şi bească precum toţi oamenii, mitralia, luându-ţi posibi- vestimentaţia strident-modernă a omului: Dumitru Po- litatea să strecori un cuvânt, Ion Stoica, regele pescu prefera sacourile scurte, viu colorate, pantalonii neîncoronat al dricarilor, îl va tencui pe Chivu Stoica, înguşti, veşminte asociate perfect cu cromatica acce- după ce un glonţ iertător de păcate lăsase urme de care soriilor, de la cămăşi la cravate. I se mai spunea şi „Mo- partidul n-avea nevoie…) tanul încălţat” după zornăitul pantofilor, ornaţi adesea În insectarul, clădit cu migală, al lumii prin care a tre- cu catarame metalice. Aferim! cut, N. Gheran îşi fixează unele personaje prin percep- De fapt, descrierea vestimentaţiei sau evidenţierea ţia fină a replicilor acestora – un cuvânt, o expresie, un unor amănunte din îmbrăcămintea personajului repre- monolog, cu multe vocabule miezoase şi picante, ce le zintă unul dintre mijloacele preferate de portretizare. dau viaţă, le însufleţesc şi le imortalizează, în acelaşi Spre exemplu, Mihnea Gheorghiu afişa o impecabilă ţi- timp, cu bunele şi cu relele lor. Aurel Duma, factor de nută vestimentară, cu o croială de ultim jurnal, un critic decizie într-o comisie specială de control al tipăriturilor, şcolit la Moscova, căruia nu i se dă numele, dar care îşi cere subalternilor ca într-un album să bage mai multe

SAECULUM 5-6/2012 153 PRO lector piesaje! Florica Mezincescu rămâne în memoria citito- torul susţine că n-ai să mă vezi la raport ţinând pălăria rului printr-un „Marş afară!” aruncat lui Mihnea Gheor- în dreptul prohabului, o balerină invitată în miez de ghiu care-şi etalase, drept carte de vizită, volumele noapte la D. Pojocaru venise la cuţit, să i se pună blana publicate. M. Novicov este citat de competentul Piru prin pe gard, iar o femeie angrenată într-un mariaj nefericit două expresii memorabile: cu toate luntrile-n cur şi turle este înhămată la o căruţă cu roţi împleticite… şi exem- şi sobe, Barbu Theodorescu, bibliograful lui Iorga, ţipă plele pot continua!! ca din gură de şarpe: Păzeaaaaaa! Vin turciiiiiii! când Asemenea lui Creangă, povestitorul Gheran se lasă în sala manuscriselor de la Biblioteca Academiei îşi fac furat de sonorităţile vocabulelor pe care le antrenează intrarea doi cercetători veniţi de la Istanbul. Editorul lui în jocuri de cuvinte, uneori subtil-sarcastice (Suzana Arghezi, Gh. Pienescu, îi dojeneşte pe gălăgioşii din Gâdea, excelentă profesoară de cazane la Politehnică, jurul catafalcului Maestrului: Fiţi buni şi vorbiţi în şoaptă. dar incapabilă să se descurce cu ligheanele şi lighioa- Acum el aude totul. Credeţi-mă! Savuroasă şi pe deplin nele de la Consiliul Culturii), alteori gratuite: i-or fi rude, justificată este „critica” aspră pe care Gheorghe Pană paparude – îşi dă cu presupusul naratorul; o fată sub- i-o face lui Fănuş Neagu, acuzat că a venit bine afumat ţire din anturajul povestitorului îi plasează acestuia o la o şedinţă: scoţând o sticlă de whisky şi turnând în prietenă, care avea nevoie de lame, brice şi carice; în două pahare, tovarăşul Pană rosteşte scurt: Fănuş, altă parte aflăm că pentru porcărioare le ajung vreo te-am chemat să te critic. Hai noroc şi consideră-te cri- douăj’ de vorbe –, de-i bogat sau sărac, comunist sau ticat! De aceeaşi savoare sunt şi vorbele cu care Her- tebecist; la Moscova suspectează de turnătorie, printre şcu boccegiul îl întâmpină pe Puiu Matache, la al cărui alţii, vreun rusnac, piele de drac; sau urarea aruncată parastas fuseseră invitaţi toţi prietenii, în finalul volumu- lui Herşcu: la anul şi la mulţi ani ş-o căruţă de ţigani! lui: Dumnezeu să te ierte, nea Matache, să-ţi fie ţărâna Implicat afectiv în naraţiune, sentimentele naratoru- uşoară! L-aş aminti aici şi pe Zaharia Stancu decla- lui faţă de personajele sale ies uşor în evidenţă şi dez- rându-i lui Ceauşescu explicit şi convingător: Scriitorii văluie despre acestea mai mult decât ar fi făcut-o vă iubesc, da, vă iubesc, tovarăşe Ceauşescu, dar nu cuvintele. Autorul alunecă, în atitudinea sa, între ex- vor să mănânce rahatul lui Dumitru Popescu, ori refe- treme: de la delicateţea care învăluie discreta figură a rindu-se la un redactor de la „Sfarmă Piatră”: Am luptat Valeriei Dumitrescu (distinsă şi mută ca o piesă de ta- cu el cât timp a ţinut o spadă în mână. Dar azi, când nagra), la repulsia cu care sunt evocaţi Dumitru Po- duşmanul îmi bate la uşă să-mi ceară pâine, nu-l pot pescu (se aclimatizase perfect… cu ploşniţele goni ca pe un câine! În fine, nu pot omite cel mai scurt conducătoare ale propagandei şi agitaţiei de partid) ori discurs dintr-o conferinţă, rostit de un scriitor maghiar Florica Mezincescu (muiere amintind de nevestele din rugat de hâtrul narator să se adreseze participanţilor: mahalaua copilăriei mele care-şi băteau bărbaţii cu pa- Bine borbit Ciuşescu: fere vizuine deologiche… Şi, cum pucul, fiindcă aceştia, turtiţi de băutură, n-aveau cum sala izbucneşte în râs, conferenţiarul încheie ofuscat: să riposteze), de la duioşia şi comprehensiunea ce în- Ce ris, tovareş? Vezut cur gol? Dincolo de umorul si- soţesc imaginea Constanţei Crăciun (respira o anume tuaţiei, trebuie remarcată fineţea lingvistică de care dă distincţie intelectuală; prin întreaga conduită şi distanţa dovadă scriitorul în reproducerea (şi nu doar în acest ce ţi-o impunea, fără condescendenţă, părea să fi ucis pasaj) vorbirii stâlcite a câte unui personaj – maghiar, femeia dintr-însa.), până la tristeţea iscată de inutilitatea evreu – abilitate, mai mult ca sigur, căpătată în copilăria vieţii unui Pompiliu Macovei (voiajor prin viaţă, lipsit de petrecută în multietnicul Târg al Moşilor, dar consolidată griji şi însingurat, va trăi 97 de ani. A închis ochii într-o de formaţia sa filologică. Desigur, la loc de cinste se află casă-muzeu, păzind în trei schimburi obiectele donate ovreiul Herşcu Rudel, personaj de ficţiune, una dintre statului, care i-au ţinut loc de familie), de la calda înţe- cele două „voci” (aceasta fiind a înţelepciunii mucalite) legere faţă de un Călinescu umanizat, coborât adică ale naratorului (alături de Puiu Matache), personaj mai printre muritori (înfiorat de iubiri tardive, sechestrându-şi viu şi mai iubit decât toţi viii trilogiei gheraniene. nevasta în pod ori alergând-o cu un retevei prin ţigănie, N. Gheran stăpâneşte bine marea lecţie a oralităţii, adică prin Floreasca), până la dispreţul ce cade ca o în- învăţată de la iluştrii noştri povestitori, dar bazată, în pri- jurătură grea, de Obor, asupra aceluiaşi Dumitru Po- mul rând, pe darul său înnăscut de a răsuci şi îmbina pescu, supranumit cândva Dumnezeu (dumnezeul de cuvintele. Povesteşte cu nedisimulată plăcere, cu căcat al unei slugărnicii sanctificate). vervă, îi place să se afle în prim-plan, într-un fascinant După ce am asistat la defilarea atâtor personaje, spectacol de gesturi, atitudini şi vorbe, al cărui regizor scoase din uitare – cu motivaţie justiţiară – unele spre inspirat este. Naraţiunea sa abundă în expresii plastice: a fi omagiate, altele expuse dispreţului public, închizând unul şi-a luat hamul şi praştia şi a dispărut fără să sufle volumul, am putea rosti odată cu autorul lui: Statuile lui o vorbă; vechiul politruc Leonte Tismăneanu alunecase Paciurea de la Bellu fac mai mult decât moaştele iluş- în hârdău, un trădător este veriga zdrenţuită, unul se trilor răposaţi. Nu doar fiindcă se supraintitulează Arta ţine de narator ca orbul de băţ, altul se simte ca vier- de a fi păgubaş, ci şi pentru că aminteşte de Satiră. mele-n hrean, un birou din editură (pus sub suprave- Duhului meu a lui Grigore Alexandrescu prin „dialogul” ghere) este conexat la sistemul energetic naţional, o ce-l deschide, recentul volum al lui Niculae Gheran nulitate poetică, evident feminină, invitată la restaurant pare a fi ilustrarea îndemnului rostit de invocatul „duh” de Piru în scopuri extraliterare, emoţionată, s-a dus să în satira amintită: „În loc să râzi de alţii, mai bine râzi de se mai uşureze de apăsarea harului…, în altă parte au- tine!”. Nu vă lăsaţi înşelaţi: doar pare!

154 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Lina Codreanu

„CONFORTUL INOROGULUI” – DISCONFORTUL POETULUI

Deşi a apărut la finele lui 2011, pe raftul librăriilor Poetului nu-i sunt indiferente viaţa, iubirea, arta, di- cartea a ajuns în acest an. Faptul nu poate trece neob- vinitatea, moartea, mitul – mari teme ale liricii univer- servat, fiind vorba despre opera unui viguros prozator sale. În ciclurile poetice ale cărţii lui Ion Gh. Pricop – şi poet, căruia pare că-i place să stea mai mult „în as- Confortul Inorogului, motive lirice inedite, precum mielul, cundere”, decât să iasă „în faţă”, lăsând altora rolul de molia, amiroasa, urechea stângă se încrucişează cu a evalua ceea ce el scrie. Poate-i bine aşa, poate nu... cele cunoscute: strămoşii, sărutul, dublul etc., circulând Câteva cărţi care l-au consacrat între membrii Uni- dezinvolt de la un ciclu la altul. unii Scriitorilor îl recomandă şi astăzi pe poetul şi pro- Pentru artist, viaţa intră într-un flux de neoprit, de zatorul Ion Gheorghe Pricop, autor, iată, a opt volume aceea, dacă moartea este o presupusă ipostază, mai de poezie şi proză, dacă adăugăm şi recenta carte: Ne- interesantă este „marea trecere”, cum spunea L. Blaga. somnul patriei (1980), Corăbii în septembrie (1984), Că- Căci „secundele mele trec nepăsătoare / peste colnicul lăreţul de os (1991), La coada cometei (1997), Balada pus pavăză soarelui” (Fii risipei...) iar „anii se duc, / cea- vârstelor (2004), Caligramele destinului (2006), Tera- sul de scamă prin văzduh mereu se apropie” (Nacela piile invocaţiei (2008). cea grea...), ori „mă culc, şi uit că viaţa mi s-a scurtat Aşadar, Ion Gheorghe Pricop propune în recenta cu un nod...” (Fantomă...). Dramatismul rezidă din vi- carte Confortul Inorogului* câteva cicluri de poezie ziunea artistului conştient de efemeritatea unei clipe de structurate sub titlurile: Confortul Inorogului, Treispre- respiraţie mare cât o viaţă, dezarmant privită ca o „ines- zece ogive, În jurul numelui meu, Iona, Eros, Rustice, timabilă tinichea” (Viaţa mea – inestimabilă tinichea...) Libertatea şi copacii, Ars(ă) Poetica. Motivaţia scriitoru- şi supusă unui ciclu universal dincolo de fire: „Dintre lui care deschide drum lecturii are ineditul ei, fiind res- toate urâţeniile lumii, / bătrâneţea este cea mai cea – / trânsă în formă poetică, chiar dacă poartă titlul „Scurtă unda prefăcută în cercuire” (Treci la prima dintre vi- istorie (În loc de prefaţă)”. E o „microistorie” literară, alt- teze!). E o trimitere în derizoriu, într-un joc în care ter- fel spus, o filosofare lirică despre apariţia creaţiei lite- giversarea „plecării” nu dă câştig vieţii, ci morţii, un joc rare, din care reiese că migala artistului şi forţa creaţiei în care poetul pare dezorientat: „Unde-o să plec / şi izvorăsc din nevoia de exprimare a primului, zbuciumat unde întoarce-mă-voi?...” (Drum spre inconsistenţă). În („se putea să şi moară”) sub povara sentimentelor şi fapt, nu e întâmplătoare invocarea faustiană: „Clipită, sub pleoapa harului de a scrie. mai stai, / mai bate inimă [...]” (În gâtiţă, drugi...). E dis- Capitolul Busturi în oglindă surprinde frânturi dintr-un perarea firavei fiinţe supuse eroziunii sub teroarea tim- compendiu liric al literaturii române, poetul atingând pului curgător. simbolic „stâncile” zvelte ale istoriei literare, începând Încercat de marea singurătate, eul liric se regăseşte de la „Mioriţa” şi Dosoftei până la Nichita Stănescu. în mitul biblic Iona, cel care-şi poartă neputincios ine- Cum magistrul său literar a fost poetul Huşilor, I.Alex. xorabilul destin: „Unde să fug? Mă mai numesc încă Angheluş, acestuia îi dedică ultimul poem – Calea Poe- Iona, / scai se ţine melcul de mine” (Cântecele desprin- tului. derii). Una cu soarta („trupul tău e suflet, şi invers”, Coordonata centrală a ciclurilor poetice este Timpul, Dramă...), Iona nu are soluţia ieşirii din propria condiţie, căruia poetul îi subordonează propriile stările fiinţiale (copilăria, tinereţea, maturitatea, bătrâneţea), tot alaiul din sine: „N-am pe unde să ies, intrări / şi ieşiri blocate-s sentimentelor şi gândurilor care înalţă şi scufundă, pro- prin oase” (Confuzie generală). Trăieşte dilematic sta- voacă şi dezamăgeşte, scânteiază şi întunericeşte rea fără ieşire a dublului eu şi mine: „M-am deprins, de „ceasul de scamă”, ticăind monoton într-un trup fragil şi mic, să-mi trăiesc lumea / în doi: eu şi cu mine” (Ra- efemer precum firul ierbii. Şi totuşi acest fir de om din tare). iubire s-a ivit şi dincolo de viaţă tot iubire disipează, Invocarea vieţii-mamă se realizează printr-o intero- fiindcă Doamne-Doamne însuşi izvodeşte „Marea Dra- gaţie retorică, nerăspunsul dezvăluind starea de nepu- goste, cea de-i ţine lumea / grămadă” (Transhumanţă tinţă în înfruntarea soartei şi de asumare a datului regresivă). O tremurare tragică se strecoară cu viclenie existenţial: „Mamă viaţă, de ce m-ai zămislit în dilemă?” sub aura speranţei, pe sub poarta visului, sub aparenţa (Confuzie generală). În versul lui Lucian Blaga, din re- unui „confort al Inorogului”. proşul eului liric: „De ce m-ai trimis în lumină, Mamă, / de ce m-ai trimis?” (Scrisoare), ori în drama lui Marin Sorescu, din rugămintea lui Iona: „Mamă, mai naşte-mă * Ion Gheorghe Pricop, Confortul Inorogului, Ed. Dacia o dată!” se desprind aceleaşi tonalităţi tragice la perce- XXI, Cluj-Napoca, 2011, col. „Poeţi contemporani”. perea acută a unei singurătăţi de început de lume. Şi

SAECULUM 5-6/2012 155 PRO lector totuşi, „în vreme ce moartea mă râmă, / dărâmă...” (În dându-i aripi: „Atâta te mai făleai când poemul tău răsări concreteţe încă...), „romanţul meu / de amor” (Drum / în gazeta municipală” (Poema deziluziei). spre inconsistenţă) durează temelii pentru viitorime. Toate, până când, infidelă, Poezia strecoară sâmbu- Iona pare axul unei lumi care nu poate sucomba şi cere rele îndoielii şi al discordiei, despicându-l în două: poe- perenitate prin semănare „între brazdele neveste-sii” de tul şi „un alter ego / consistent şi incontestabil” „băieţei şi fetiţe” (Cum s-a apucat Iona de făcut copii). (Infidelitate), generând situaţii dilematice de criză iden- După ce-şi va fi numărat zilele şi-şi va fi făcut ordine titară: „Acela spune aşa, / celălalt, invers: eu, ca să îna intea „plecării definitive”, cuvine-se apoi ca dincolo rămân eu, / va trebui să apuc calea de mijloc, în spuse” Iona să-şi dobândească „dreptul la linişte cosmică” (Lume, şi lume...). Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, ochiul cri- (Dreptul la linişte cosmică). În toate trăirile se întrevede ticului din afară, „vătaful literaturii”, îi găseşte carenţe că forţa clipitei telurice este complementară cu senti- „niscavai restanţe privind rima, / şi troheii” (Poema de- mentul cosmic al stingerii, aşa cum zbuciumul şi liniştea ziluziei). Cavalerul Poeziei însuşi îşi ia seama: „un lucru se complinesc într-o viaţă. e bine să-l cunoşti: câţi poeţi / se pretind, atâtea genii” Problematica dublului se preumblă şi în ciclurile (Spectacol), devenind prudent: „păzeşte-te de nemurire Confortul Inorogului, În jurul numelui meu... şi nu numai. ca dracul de tămâie...” (Imun pentru geniu...), fiindcă la Poetul pare într-o căutare trudnică a sinelui: „Cu cât mă apelul general „Ce, atâta grijă că n-ai loc în dicţio- caut mai mult, / cu-atât mă regăsesc mai puţin” (Fan- nare!...” (Poet minor...). Alegoria cocoşului de munte tomă). Din solilocviu reiese totuşi că eul liric se binecu- este grăitoare, îndemnând la trăirea plenară a „clipitei”. noaşte şi-şi simte alter ego-ul: „mă întreb eu pe mine, / Adus din misterioasa sălbăticie să cânte în lumea co- ca şi cum mine ar fi o a doua persoană, / care, la rândul mună, superbul cocoş sfârşeşte într-un mod umilitor: ei, îl interpelează pe eu” (În jurul numelui meu). Fiind „Aşa s-a întâmplat cu un cocoş de munte, complementar cu „celălalt”, simultan, este şi antipodic. adus de tata de la vânat şi slobozit în coteţele Eul liric se-ascunde şi se arată totdeodată în trup de noastre cu raţe, noaptea cânta de hiperboliza satul, om, în strămoşi, în rege, în Inorog, în ţărână, în miel, în dar în zori, nemaivăzând-şi piscurile – Iona, în molie, în dragoste, în Poezie etc. Dincolo de un subiectivism aparent, ponderea semnificativă fiind eul condeie, nici cerul-tabelă de scris liric, poemele pot fi citite în chei multiple. Unde-i poetul? din regiunea alpină, s-a prăbuşit în târnaţ şi-acolo, carbonizat şi În Inorog, îndărătul unui nume, dincolo de mine, Iona sinistru, îi fu mizerabil, sfârşitul...” însuşi, prin lumea asta, în Poezie, dincolo?... Peste tot (Golul dintre poeme...). se arată şi se ascunde dintotdeauna. Multiplicarea e ne- Încercarea de armonizare Poet-Poezie unduieşte pe mărginită, Inorogul însuşi fiind nuanţat în variante se- mantice drept mânz, „armăsari lipoveni”, „calm inorog”, „iapă cu dârlogii încurcaţi/ în jurul numelui meu”, pegas, cal, „iapă şchioapă, cal de satisfacţii!”... Dacă axa volumului poate fi comprimată în versul „Mamă viaţă, de ce m-ai zămislit în dilemă?” (Confuzie generală), cel mai dramatic ciclu poematic este, în mod cert, Ars(ă) Poetica. Aici, Ion Gh. Pricop re-împrospă- tează o temă frecventă a liricii sale – problematica artei şi condiţia artistului în raport cu poezia. Epopeea trudei de creator se relevă în invocarea Poeziei, arătându-se într-o mulţime de ipostaze de la Regină la Dezamăgire, de la Marea Poezie la „un fel de apă goală într-un flacon bine garnisit” (Poema deziluziei). Invocaţia Poeziei – regină amfitrioană – zvâcneşte migrenic în aura dezolării şi a reproşului. Mirajul măre- ţiei prin creaţie nu-l animă pe experimentatul bard, căci nu mai are naivitatea „cavalerilor [de odinioară] ademe- niţi de nurii tăi cantabili” (Cândva, Poezia...). Poezia i se înfăţişează în iluzorii entităţi feminine: prietenă, mamă, parteneră, soră, fiică ori iubită. Oricând, meta- forele şi troheii, credea, puteau fi biciuiţi şi rânduiţi după liniile imaginare ale creatorului prins de avânt: „Te por- nişi, poete, de dimineaţă / să lupţi cu haosul” (Destin tragic, poetul...), „Prind expresia, o strâng de coadă / până ce sunetele toate se scurg din trupul ei” („Unde vei găsi cuvântul...”), „Ţin ideea – iapă costelivă!” (În aş- ternutul tău de vocabule). În plin elan al vârstei robuste şi al afirmării (pasagere!), „nebunul poet visează să in- venteze” (Marea numită „Creaţie”), iluzia succesului Înţeleptul, acuarelă

156 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector linia frontierei şi, în pofida mistuitoarei trude creative („Şi-n toată această vreme, / eu te scot din metaforă, Poezie!”, Condamnat la postmodernitate), poetul prinde-n fluide metafore Poezia, văzută precum „fată morgană”, „unduitoare de forme”, „sălbăticiune măreaţă a ficţiunii”, „vestală a iubirii”... Conchiderea amară e că, după ce a fost alesul, poetul se simte trădat şi abando- nat în iubirea-i de Poezie: „Dezamăgirea dezamăgirilor eşti, Poezie, fată a nemărginirii:

Aminteşte-ţi că nu te căutam, nu existai pentru mine [...]

şi-ai apărut tu şi mi-ai şoptit la ureche lasă lumea asta banală cu talpă de gâscă şi-n unghii şarpe, saltă în crupă şi hai în Nemansa;

acolo câmpiile rămân veşnic verzi şi iernile sunt doar o poveste [...]

acolo este o ţară de regi, adică poeţii; ei domnesc pe un imperiu de metafore, adică reginele, şi se iubesc, şi trăiesc ca fraţii...” (Iluzie, aer...). Se credea regele Reginei. În fapt, stăpânul percepe Marele preot, „Creanga de aur” de M. Sadoveanu, u.c. monotip că, încetişor-încetişor, devine un rob umil în regatul Poeziei, dar pare că-i place. Firavele lui zvâcniri de re- (inconstant), asociindu-l lesne generaţiei optzeciste din voltă se preschimbă-n odihnitoare înţelepciune, într-o literatura română. Greu etichetabil fiind prin asimilare matură atitudine fiinţială, simţind cum, la momentul de de nuanţe estetice diverse, posibil ca poezia lui Ion Gh. bilanţ al vieţii, doar Poezia este măsura rostului lui pe Pricop să se încadreze mai bine în paradigma transmo- pământ în rotirea viaţă-moarte şi poate fi vama sacră dernismului. pentru trecerea dincolo. Spiritual, în forma cea mai sim- Alegerea titlului unei poezii nu e nicicum întâmplă- plă, minima minimorum, Poezia l-ar păstra în alcătuirea toare, cu atât mai mult a unui volum. Ion Gh. Pricop a lumii: inserat în titlu, prin termenul „confort”, semnificaţia unei „Simplu-ar fi, iubito, tu să fii monada stări comode, plăcute, relaxante. În concepţia populară ce sorbind substanţa-mi, la punct m-a redusu, şi livrescă (Dimitrie Cantemir), legendarul Inorog este sublimarea-n cântec, versul şi balada un animal fabulos cu corp de cal, având în frunte, ca nu mă prindă-n minus, ci rodească-mi plusul.” semn distinctiv, un corn drept. În tradiţia medievală, cor- (Simplu...) nul era purtător de virtuţi: semn al puterii, al trufiei, dar Limbajul poetic are consistenţa lutului moale şi ino - şi al purităţii. Ca simbol regal, era înzestrat cu spirit jus- cent de sub palma olarului care-i dă vigoare în forme tiţiar, pedepsind cu cornul pe cei vinovaţi. unice. E în obişnuinţa poetului Ion Gh. Pricop să dea Cred că Inorogul din cartea lui Ion Gheorghe Pricop prospeţimi lirice unor infinitive lungi ori unor forme ver- poartă o altă simbolistică, aceea a spiritului pur (Poezia, bale inversate, precum: „poate că râurile curg tot la vale, muza) ce săgetează poetul cu har şi speranţe. Este, în / şi n-ar trebuire”, „eu prin aburi voi călătorire”, „nu ştiam fond, imaginea de natură cinegetică – vânătorul urmă- de ce-i trebuire a face toate / acestea”, „Dumnezeu [...] rind-şi prada, însă, în formă inversată: vânătorul deve- va vede-va”, „la punct m-a redusu, / sublimarea-n cân- nind vânat. Cu alte cuvinte, poetul care credea că tec”. El trezeşte din amorţire arhaisme şi pudrează cu domină, că struneşte Inorogul (Poezia, limbajul poetic), roua dimineţii regionalisme, încât rezultatul poetic are conducându-l unde şi cum ar dori, devine captivul aces- darul întoarcerii la niciodată secatele izvoare ale limbii tei himere. Gândul mă îndeamnă să amintesc, pentru române. parafrazare, cugetarea eminesciană. „Nu noi suntem Tradiţia şi modernitatea se împletesc în confesiunea stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” (Fragmenta- lirică, încât e dificil a-l situa pe Pricop într-o anume miş- rium, p. 241). Asemenea şi raportul Poezie – Poet. De care literară. Ştim din volumele anterioare că struneşte aceea, artistul suferă, se zbuciumă, caută ieşiri, invocă, foarte bine procedeele prozodice, că natura temelor reproşează, iarăşi speră... Ceea ce ar duce la următoa- tinde spre clasicitate. Şi, totuşi, o adiere de neomoder- rea concluzie: „confortul Inorogului” are temei în discon- nism se strecoară în magma poetică şi în ritmul interior fortul poetului.

SAECULUM 5-6/2012 157 PRO lector Andreea Dănilă FRÂNGHIA ÎNFLORITĂ: DESPRE ARTA DE FAMILIE A LUI RADU VANCU

…am citit strângând din dinţi, cu noduri în gât, cu scrie pe sine, o carte a interpretării viselor, un exerciţiu „lacrimi-globuri” … „rotindu-se” creator asumat: „m-am trezit scriind ca după dictare, de …rotindu-mă, fără intenţii critice, deci! fapt transcriind, fără să ştiu ce e cu textele astea, de şi am descoperit, cum Radu Vancu unde vin şi unde o să mă ducă”. Starea de transă, cimi- mărturiseşte „poezia ca artă de familie”. tirul „care începe să vorbească prin somn”, „scrisul în sânge şi sângele în scris” sunt liantul între eul corporal Frânghia înflorită1 este un ecou ale cărui armonii şi eul psihic. Astfel, stările lăuntrice declanşează trava- descind din ceea ce Didier Anzieu numeşte „gestaţia vi- liul creator, iar poezia are un rol catalitic, un efect magic, selor”. Oniricul, fantasmele, fulguraţiile psihice, imagi- nile recompuse în oglinzi nocturne ale minţii (şi ale recuperator al liniştii de după fiecare dezastru. inimii!) invocă incursiunea în „lumea de dincolo”, unde Profund diversificată, la nivel al percepţiilor senzo- Radu Vancu este hiperstimulat de un tată care îi este riale, poezia are o încărcătură pulsională prin trimiterea dator cu explicaţii şi cu mărturisiri: „ Dragule, îţi mai la o existenţă exacerbată (vezi acetona, vodca, spirtul, aduci aminte de ziua aia – (...) / Ziua aia, tati, doare cel creierele putrede, mireasma puternică de trandafiri, plă- mai tare, ea a fost ultimul meu paradis din infern.”, cu mânii tabagici, intestinele cangrenate, carnea râncedă, încredinţări de responsabilităţi: „tu vezi-ţi de Paradisul sângele, foliculina şi sexul etc.): „voi înţelege / că am CamiSebastian & fii dragoste”. Tot „mortul iubit” îşi în- trăit totul închis într-un cadavru. / Ca o muscă de hoit vaţă fiul, în somn, că „inima e o crimă”, că dincolo „e o intrând tot mai adânc / într-o burtă de cal”. Şi totuşi, în lume de vis”, „un desen animat / pe care ţi-ai tăia pleoa- ceea ce mă priveşte, poezia lui Radu Vancu nu e una pele ca să-l poţi vedea”, dar şi „că-n lumea de apoi totul cadaverică. Tensiunea şi starea mortuară sunt disipate e pe dos: tot ce spuneţi voi, repede noi contrazicem. / în zăpezi, aripi de fluturi, într-un umor ce atinge ludicul Ca să se ţină lumile în cumpănă”. şi obişnuinţa vieţii cotidiene. Însăşi „frânghia”, „sfoara De fapt, ceea ce ţine lumile în cumpănă, în această carte, este visul, visul-cadru, matrice prin care se reali- de rafie” în care „moartea aştepta” se transformă: „rafiei zează despinderea, decolarea din real: „viii sunt cei i s-a poruncit să înflorească, / iar Dumnezeu pictează care se întorc şi bântuie morţii” şi trecerea către intan- fluturi / pe fiecare petală din ştreangul de flori”. Visul, gibil, când „cadavrul tău fermecător / şi viul fermecător scrisul, trecerea timpului şi, fără doar şi poate, Universul se privesc halucinaţi”. Legătura psihică tată-fiu este re- CamiSebastian sunt cathartice, la fel ca şi travaliul vi- flectată pe de o parte în planul visului, pentru ca dedu- sului şi al doliului. blarea acesteia să se producă şi în planul real: „Fie că-i Dincolo de imaginile unor „nămeţi de morţi” e un vorba despre tata şi mine, fie că-i vorba despre mine şi „câmp alb”, e linişte şi tăcere, e iluminare; tot aşa cum de Sebastian, toate poemele astea sunt bântuite de fan- dincoace de visul nocturn este eliberare de vidul şi hăul tasma unui bărbat îndrăgostit de fiul lui”. Angoasele suferinţei, poezia fiind un „malaxor nemilos al vieţilor pierderii tatălui, trama trădării „ireparabile”, par a fi pi- noastre”, fiindcă „ea nu numai că macină, dar şi digeră rogravat inima şi creierul, în egală măsură: „înăuntru orice”. doar un fir de păr / mai ţine creierul legănându-se de- Cu alte cuvinte, poezia reface din bucăţi de viaţă o asupra inimii / ca un alpinist atârnând de coarda roasă / deasupra hăului”, dar şi corporalitatea eului autobio- „imagine coerentă” (mandala, aleph sau hieroglifă) şi grafic, astfel că în maniera freudiană se explică visele „parcă ţi s-au retezat pleoapele şi vezi, cu un exces de ca refulări ale inconştientului. Visul, aşa cum îl defineşte claritate, un exces corespunzător de sensuri”. Iată că Radu Vancu, este o „carte poştală” trimisă în mod ritua- poezia poate genera acţiunea magică (cum voia Nova- lic, aproape mistic, de dincolo şi „cu fiecare vis, se mai lis), pentru Radu Vancu asta însemnând „upgradarea excavează un strat din lumea de lumină & paranoia”. ta ca persoană în aşa fel încât să fii ceva mai OK pentru Frânghia înflorită este, în definitiv, mâna care se cei iubiţi”. Ca într-un gest alchimic, în definitiv, poezia lui Radu Vancu „de aici pleacă şi încoace vine”: dinspre 1 Radu Vancu, Frânghia înflorită, Casa de Editură Max Ble- şi către familie, dinspre şi către sine! Şi nu în ultimul cher, Bistriţa, 2012. rând... către cititori!

158 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Mariana Ionescu

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL

Am citit sau am auzit deseori mărturisiri privind te- deierului preocupat să captiveze cititorul. Amintirea, ca merea încercată de diverşi condeieri în faţa filei albe de materie de realizare a portretului literar, ţine îndeosebi hârtie, ca moment de mare cumpănă în confruntarea cu de istoria literară, dar este rânduită în paginile cărţii cu dorita producere a textului literar. Cunosc însă cel puţin talent şi cu o evidentă bonomie. o excepţie care se abate spectaculos de la această re- În cazul de faţă, o atare întreprindere, credem, s-ar gulă. Prin numeroasele, aproape incredibil de multele baza şi justifica pe mai vechea înţelepciune din zicerea volume semnate, poetul, istoricul şi cronicarul literar, re- populară, ce ne asigură că „omul sfinţeşte locul”. Aici, porterul, eseistul, dar mai cu seamă memorialistul Flo- omul care sfinţeşte locul este multiplicat în circa cinci- rentin Popescu ne prilejuieşte sentimentul confortabil al zeci de reprezentanţi ai unui grup de scriitori, care au plenitudinii scrisului, etalând o situaţie contrarie celei ajuns, prin voia hazardului, să locuiască în blocul 13-15 amintite mai înainte, în vreme ce ne lasă impresia că, de pe strada Apolodor şi reuşesc să facă din această imediat ce întâlneşte pagina albă de hârtie, se precipită reşedinţă un reper al vieţii culturale, în speţă, literare. s-o cucerească supunând-o unei redutabile armate de Deţinând buna experienţă a istoriei literare, depozi- propoziţii şi fraze. Scrie uşor, scrie repede, scrie capti- tarul de amintiri acordă – consecvent – atenţia necesară vant şi izbuteşte să surprindă o întreagă lume viu colo- documentului şi, prin urmare, reproduce în chiar des- rată, intens animată şi destul de agitată pe hectarele chiderea lucrării o listă, mai precis „un extras din cartea memorialisticii sale, care interesează îndeosebi prin ga- de imobil din 1975”, cu cei circa cincizeci de „importanţi leriile de portrete din viaţa literară şi artistică. Parafra- sau mai puţin importanţi oameni de condei”, „de la zând sintagma camilpetresciană „un om între oameni”, Eugen Simion şi Irina Mavrodin şi până la, să zicem, putem spune că Florentin Popescu se remarcă, în pri- Petre Got şi Aureliu Goci, de la Camil Baltazar şi Iulian mul rând, ca „un scriitor între scriitori”, dispus oricând Vesper până la Maria Luiza Cristescu sau Corneliu Bu- să reţină figurile din jur, cordial, dar selectiv în perspec- zinschi” (p. 6). Ca o probă de urbanitate firească, ace- tiva istorică. ştia duc o convieţuire paşnică, discretă, aproape ideală: Cunoscutelor lucrări: O istorie anecdotică a literaturii „Blocul scriitorilor a fost, cel puţin în primul lui deceniu române (1995), Cafeneaua literară şi boemii ei (1997), de existenţă, cea mai densă comunitate de creatori pe Amintirea care ne rămâne (2002), Fotoliul de onoare metru pătrat (exceptând, desigur, conclavurile acestora (2006), Bucureştii cafenelelor literare (2007), Un mes- la unele congrese şi conferinţe). A fost (şi într-o mare teacăn rătăcit în câmpie (2007), Scrijelind pe nisipurile măsură mai este şi azi) un spaţiu în care locatarii, des- universului (2010), Siluete pe plajele timpului (2010), li prinşi de interesele individuale sau de grup din Uniunea se alătură volumul Scriitorii din strada Apolodor*, lucrare sau asociaţiile lor profesionale, au alcătuit o grupare mai specială fiindcă implică un fapt de geografie literară. care n-a cunoscut rivalităţi, invidii, ranchiune şi alte Sunt aici amintiri aflate la graniţa istoriei literare, şi «tare» între membrii ei” (p. 6-7). anume o agreabilă prezentare a confraţilor care i-au fost Autorul structurează materialul cărţii inteligent, dis- vecini memorialistului de azi într-o perioadă de mai bine punând ca însuşi personajul-narator, care îl reprezintă, de un deceniu şi jumătate, scrisă începând din vara lui să deţină funcţia importantă în dimensiunea lumii evo- 1975, când s-a dat în folosinţă aşa-numitul „Bloc al scrii- cate, în primul rând, prin faptul că dezvoltă o introdu- torilor”, aflat la numărul 13-15 din strada Apolodor. cere, ce reflectă excelenta atmosferă a existenţei Autor, aşadar, a numeroase portrete din lumea lite- scriitoriceşti din acea perioadă, în care îşi găseşte locul rară contemporană, răspândite în presă şi adunate în şi acest segment de Bildungsroman din viaţa tânărului volume, Florentin Popescu recurge de astă dată la o scriitor Florentin Popescu. În al doilea rând, deoarece nouă formulă pentru realizarea cât mai completă şi jus- constituie constanta profilării vecinilor evocaţi prin dia- tificată a imaginii personajului/personalităţii unor con- logurile avute cu ei în perioada şederii în strada Apolo- temporani, adăugând o notă de subsol, numită dor. În primele două capitole ale cărţii, introducerea în semnificativ „carte de identitate literară”, care constă realitatea anilor ′70 ai secolului trecut evocă, aşadar, într-o tabletă cu datele esenţiale despre om şi operă, în existenţa unui tânăr scriitor gata să înfrunte viaţa ur- scopul de a releva valoarea celui portretizat. mându-şi cariera, vocaţia, destinul, ceea ce înseamnă Citim volumul, cu interes deopotrivă, pentru mai un personaj prin excelenţă pozitiv, care relevă, prin efor- buna cunoaştere sau recunoaştere a personalităţilor turile lui, caracteristicile unui regim social traversat cu portretizate, cât şi pentru arta construirii personajului dificultate de noi toţi. care iese până la urmă din pana experimentată a con- Una dintre cele mai frumoase surprize privind pro- cedeul literar o descoperim în localizarea străzii, când, * Florentin Popescu, Scriitorii din strada Apolodor, spre deliciul lecturii, evocatorul recurge ingenios la fic- Bucureşti, Editura Rawex Coms, 2011. ţiune, şi anume la cunoscutul roman călinescian

SAECULUM 5-6/2012 159 PRO lector Enigma Otiliei. În 1909, protagonistul din romanul lui confraţilor: „Doamna Irina Mavrodin – un destin împlinit. G. Călinescu, tânărul Felix Sima va fi trecut pe străzile Un destin literar exemplar. O viaţă dăruită literaturii şi, din jurul blocului de azi, ipoteză încântătoare pe care prin ea, oamenilor”, constată cu sinceră bucurie autorul Florentin Popescu o dezvoltă cu bunul rezultat al au- acestor pagini de amintiri, fiind capabil, pe de altă parte, reolării realităţii pe baza ficţiunii. Mai întâi, o pregătire a sesiza, ca un prozator exersat de investigaţie psiho- scurtă a cititorului: „...totuşi strada nu-şi pierduse chiar logică, particularităţi de comportament aparent ciudate. total farmecul de odinioară” (p. 19). Ca, apoi, imediat, Aşa se întâmplă îndeosebi în cazul poetului Petre Got, ficţiunea să înghită realul: „Străbătând-o la oricare ceas maramureşeanul care „îţi vorbeşte întotdeauna aproape al zilei, gândul te purta numaidecât la romanul Enigma şoptit, ca şi cum ar discuta ceva conspirativ, ceva îm- Otiliei de G. Călinescu, fiindcă păşeai negreşit prin lo- potriva legilor şi a orânduirilor sociale existente”. Şi curi pe care în vara lui 1909 le călcase şi tânărul Felix „acest fel de a conversa” este „ca şi cum ar avea în Sima, aflat în căutarea unchiului şi tutorelui său, Cos- orice clipă să-ţi transmită o taină, un secret pe care nu tache Giurgiuveanu, a cărui casă se afla «în apropierea trebuie să-l mai afle şi alţii”. Iar concluzia – „Dar, în fine, mănăstirii» care a dat şi numele străzii: Antim”. Încântat asta ţine, până la urmă, de firea omului şi nici nu ştiu el însuşi de amestecul/confuzia dintre real şi ficţiune, dacă i se poate imputa” (p. 105), ceea ce ne face să autorul îşi continuă cu bun rezultat procedeul până la credem că această vorbire cu glasul scăzut (în şoaptă) epuizarea lui: „Descrierea locurilor (fie că era vorba de ar reflecta mai degrabă o delicateţe sau sfială a sufle- o stradă sau alta din zonă) rămăsese atât de exactă şi tului (de poet!), o modalitate de adresare ţinând de inti- realitatea atât de neschimbată în 1975, încât ai fi putut mitatea amicală permisă, un mod de a trece prin viaţă spune că Felix Sima a trecut pe acolo în urmă cu o zi- cu smerenie faţă de lume, mai ales că, într-o împreju- două şi nu cu vreo şase decenii şi ceva mai înainte.” rare luminată de prietenie, şi Ion Caraion vorbea în (p. 19). şoaptă cu Marin Mincu, după cum îşi aminteşte acesta Privite cu o generozitate caldă de ochiul înduioşat al din urmă în Poeticitate românească postbelică (2000): maturului de astăzi, portretele sunt desenate cu tan- „Ion Caraion vorbea pe şoptite, mereu sperios, ca un dreţe, interesante prin reacţia umană, dar şi prin datele şoricel ieşit pentru o clipă pe marginea găuricii lui, gata biobibliografice din „cartea de identitate literară” care s-o zbughească imediat în ascunzătoare, la primul sem- lărgeşte unghiul de înţelegere, constituind totodată o nal de ameninţare. Am conversat, totuşi, – destul de garanţie pentru importanţa volumului şi o tentaţie în plus mult, şi, la plecare, Ion Caraion mi-a făcut surpriza ex- pentru cititor. Situate într-un orizont pozitiv, garantate traordinar de plăcută de a-mi dărui exemplarul împru- de activitatea literară, personajele strânse de memoria- mutat.” (p. 68, vol. Oeuvres complètes de Stéphane list în universul cărţii beneficiază de perspectiva lui cor- Mallarmé, din Pléiade, 1945, n.n.). Era, desigur, şi în dială, care le asigură o bună prezentare în vederea acest caz o adresare delicată ţinând de protocolul prie- confortului moral al cititorului, pregătit astfel pentru des- teniei, de vreme ce pe Caraion l-am văzut odinioară la coperirea faptului că lumea în general şi aceea a oa- Editura Eminescu vorbind răspicat ca şi cum ar fi ţinut menilor de creaţie în special pot să fie mai bune decât să i se audă bine replicile în spectacolul existenţei. am fi sperat cândva. Realizarea fiecărui portret, în Meritoriu este şi faptul că rezervele faţă de un per- parte, contribuie la înţelegerea îndoitei valori a perso- sonaj sau altul din strada Apolodor, atunci când apar, najului, ca om şi scriitor, fapt pentru care Florentin Po- sunt exprimate cu blândeţe şi situate frecvent sub sem- pescu, scrupulos ca întotdeauna, îşi caută argumentele nul îndoielii, lăsând interpretarea („citirea” ei) deschisă, apelând la surse esenţiale de documentare, cum sunt la îndemâna şi buna dispoziţie a cititorului. Trebuie să Dicţionarul General al Literaturii Române şi Istoria... lui mai adăugăm că, din când în când, relatarea este agre- G. Călinescu. mentată cu întâmplări comice, trecute în contul memo- În portretizările realizate de Florentin Popescu, aici rialistului, pentru a da un bun tonus şi culoare expunerii. ca şi în altă parte, este sugerată exemplaritatea lor prin Aşa s-ar justifica, de exemplu, povestea cu pitpalacul relevarea acelor trăsături cu preponderenţă pozitive, care tulbură liniştea vecinilor. dar extrem de diferenţiate prin orientarea portretistului, Amintirile lui Florentin Popescu despre scriitorii din care caută, gândeşte, descoperă sau inventează trăsă- strada Apolodor sunt deschise generos spre o interpre- tura definitorie şi încearcă s-o acrediteze. tare liberă a faptelor, adeseori prin procedeul generos Poeta Viola Vancea etalează – în perspectiva aces- al ipotezei care, de obicei, stimulează imaginaţia şi fic- tuia, desigur – farmecul unui mister din proximitatea ţiunea. Autorul ştie să îmbine utilul cu plăcutul şi ne pre- unei bizarerii, ce presupune rafinament, editoarea Elis zintă, astfel, istoria reală în ipostazele ei cea mai Buşneag exersează exigenţa, calitate probată a unei agreabile. Conservarea faptelor într-un orizont pozitiv profesioniste de excepţie, profesoara Irina Mavrodin de- ne incită să formulăm şi noi ipoteza că tocmai Florentin ţine discreţia şi modestia marelui cărturar, criticul literar Popescu este, în ultimă instanţă, memorialistul care George Gibescu pare să fie, prin opţiunea aventurii so- sfinţeşte locul existenţei scriitorilor din strada Apolodor, ciale, un himeric asemenea lui Don Quijote, Stelian o adevărată şansă a istoriei literare. Cucu se comportă ca un intelectual de modă veche, Florentin Popescu are un discurs fermecător,capti- poetul şi editorul Nicolae Oancea dovedeşte dispoziţie vant, un ochi care distinge/vede/inventează culoarea pentru dialog şi o prietenie specială faţă de confraţii personajelor, împinse uneori, din impuls literar, până la poeţi, Eugenia Tudor Anton este o prozatoare şi un critic limita broderiei rafinate, şi stăruie asupra portretelor prin de mare discreţie ş.a.m.d. În primul rând, se simte în relatarea unui bun narator, cum sunt, de obicei, evoca- relatare bucuria de a descoperi marile calităţi şi vocaţia torii de excepţie.

160 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Monica Grosu

DRESÂND CUVINTELE CU BLÂNDEŢE

Prin noul volum de versuri, Jocul cu echinoxuri*, poe- poet aflat la momentul crepuscular al exerciţiilor de sin- tul Gheorghe Dăncilă ni se înfăţişează altfel. Totodată, gurătate, iar această practică a „ruperii de lume” facili- şi construcţia textelor sale poetice se înscrie pe linia tează uşor, nuanţat, în aceeaşi măsură tulburător, altui joc estetic, atenuând spectacolul lumesc sub scutul revelaţia acelui Dincolo, prea puţin perceptibil sau cog- unor melancolice cugetări. În fapt, universul creionat se noscibil, dar extrem de ademenitor prin tăcerile ascunse supradimensionează lăuntric, lăsând loc mai puţin lumii în spatele lucrurilor, în spatele cuvintelor, simţite ca nişte exterioare şi mizând pe o realitate intimă în care scrisul şoapte ritualice, misterioase, magice. „Exerciţiile de sin- poate asigura spaţiul libertăţii de exprimare. Preocupa- gurătate / Prevestesc seisme mari / Când se practică rea stringentă a relaţiei cu Dumnezeu, cu un Dincolo mortificarea cărnii / Se ivesc schimbări / În ţinuturile / necunoscut, doar întrezărit, se prelungeşte în majorita- neexplorate din sine. / ***/ Încep să exersez / Ruperea tea poemelor de faţă, ce îşi găsesc o justificare filoso- de lume, / familiarizarea cu / tăcerea cosmică / şi Dum- fică, gnomică, reflexivă. nezeul de linişte.” (Exerciţii). Poetul încearcă să regăsească legătura cu trans- Această recontextualizare poetică potenţează nu cendenţa, cultivând în mod programatic funcţia autore- doar dialogul dintre poet/om şi Dumnezeu, ci pune im- flexivă a versului, aflat într-o nouă etapă ontologică, atât plicit în balans şi marele moment al trecerii. Moartea nu a fiinţării, cât şi a limbajului. Materialitatea exterioară se mai este un tabu, ea se învaţă din prozaicul cotidian, comprimă în versuri cu trimiteri livreşti din tradiţia reli- dar constituie în continuare o ameninţare: „E uşor de gioasă creştină, uzând de efectul hermeneutic al inter- zis / Că pleci, / dar e foarte greu / S-o faci. / E uşor să textualităţii. Se construieşte, astfel, un univers liric pleci, / dar e greu / Să ajungi / fără acceptul divinităţii. / populat de sfinţi, postulând primatul adevărului şi al lu- ***/ Poeţii / nu sunt sofişti / ci călători / prin ţara trăirii minii divine, spre care se întoarce gândul poetului la autentice.” (A pleca). ceas crepuscular, în căutarea liniştii absolute, a iertării, Dresor de Cuvinte, poetul ştie cum să se apropie de a compasiunii necondiţionate: „Preasfânta / Când pierzi aceste „fiinţe ascultătoare”, ştie cum să le caute tovă- toate / Iubirile, aici, pe pământ, / Îţi mai rămâne / Iubirea răşia sau să le aline sângerarea, pentru ca acestea să Ei / În ceruri / ca salvare sigură.” (Inversiune). i se supună deplin şi să-l însoţească în dialogul perma- Schimbări de nuanţă şi expresie întâlnim în majori- nent cu sine, cu Dumnezeu, cu lumea. Poezia devine, tatea poeziilor din volum, astfel, asistăm la o restituire prin urmare, ruga de zi cu zi, rostirea esenţială, salva- lirică a unui palier mai puţin cunoscut din creaţia poetu- toare: „Ce fiinţe ascultătoare sunt cuvintele / Şi ce uşor lui şi traducătorului Gheorghe Dăncilă. Prezentă şi în pot fi dresate / Dacă ştii să te apropii de sufletul lor / alte volume, tema relaţiei om-Dumnezeu este reluată, Fără bici, fără cuşcă. / Vânătoare cu şoim vei face / Şi în subsidiar, deschizând o arie semantică mult mai ele te vor ajuta să prinzi / Păsări de iarbă / Păsări de amplă, cu decoruri hieratice şi ipostaze umane ce su- gerează fragilitatea, îndoiala, nesiguranţa: „Doamne, aer / Păsări de foc / Dacă eşti bun dresor.” (Dresor). unii sunt foarte siguri / de talentul lor, / de succesul lor. Într-un discurs de tip nou, solemn adesea, dar păs- / Eu mă îndoiesc mereu / şi plâng gândindu-mă / la re- trând emblema subiectivităţii, Gheorghe Dăncilă nu re- lativitatea acestora.” (Îndoieli). nunţă nici la versul ludic, nici la ironie, nici la acea Metafora unei copilării de sorginte divină (ce îm- muzicalitate specifică, precum în poemul: „Merg, bracă scenariul iniţial al facerii), este foarte reuşită, co- Doamne, cu ruga / Până unde se gată cuvintele / Şi loana vertebrală a acestor poeme constând în dihotomii zborul de gând / Îşi gată şi înapoia şi înaintele.” (Rugă). de genul cer-pământ, puritate divină-pervertire lu- Această nouă etapă lirică aşază poezia lui Gheorghe mească, tinereţe-bătrâneţe, înger-demon, orgoliu-mo- Dăncilă nu numai sub o difuză lumină autumnală, ci şi destie etc. „Tocmai pentru că suntem / Foarte copaci şi sub rigoarea concentrării, a cugetării, a definiţiilor ver- foarte frunze / Uneori, aici, pe pământ / Ne e dor de ră- sificate: „Rugăciunea blândă / E poarta prin care cerul dăcinile / rămase în cer, / deşi Dumnezeu ne-a tăiat / Intră în noi.” (Ruga); „Mă miră că cei ce slujesc / Iubi- trunchiul falnic / Şi l-a rostogolit pe Terra. / ***/ Ne-a rea de oameni / Fug de lume.” (Călugăr); „Când ai pier- rămas / din cer / doar copilăria. / Restul s-a alterat / dut totul / Nu ştii că ai şansa / Să câştigi totul.” (Fericire). după gustarea / mărului oprit.” (Legătură). Jocul cu echinoxuri aduce în creaţia lui Gheorghe Noul experiment existenţial vizează postura unui Dăncilă o poetică nouă, sub proiecţie cosmică, aforis- tică, apropiind ritualul gesticii şi al rostirii de ipostaza unui peregrin solitar ce decorează artistic itinerariile * Gheorghe Dăncilă, Jocul cu echinoxuri, Alba Iulia, existenţiale, cu nostalgie şi seninătate, cu o caligrafie a Editura Gens latina, 2011. simplităţii şi a profunzimii totodată.

SAECULUM 5-6/2012 161 PRO lector Ecaterina Creţu

DE-ALE CĂRTURĂRIEI DE ODINIOARĂ

Între cărţile băcăuanului Doru Ciucescu, romancier, pe gât” din schiţele: Ora de dirigenţie, Cercul pedagogic autor de însemnări de călătorie, un publicist dinamic, de Limba şi literatura română, Conferinţă pentru cultu- aceasta de acum, intitulată asertiv-interogativ De-ale ralizarea maselor largi de săteni, La culesul recoltei, Şe- cărturăriei de odinioară*, este, negreşit, insolită prin dinţa de învăţământ politic, Simpozion comemorativ. desprinderea decisă de scriitura cunoscută nouă din vo- Intenţia autorului de particularizare a personajelor lumele anterioare. Profesorul-inginer (de la Universita- prin onomastica lor (Afinian Bogăţoiu/Afina Bogăţoiu, tea „Vasile Alecsandri” din Bacău), în ipostaza sa de Valeriu Desagion, Victor Săcoteiu, Valentin Găleţian, împătimit al cuvântului, se îndepărtează acum de lumea Vasile Paporniţescu, Gogu Grămadă etc.), cât şi prin Africii de Nord, de cea a Siberiei, a Orientului Mijlociu surprinderea unor amuzante (azi) stereotipii de limbaj şi a Greciei mitice (Mâncătoarele de ruj din Casablanca, („magistrale cuvântări”, „genialul conducător al popoa- Străluciri diamantine în Israel, Gulagul din umbra pal- relor”, „atmosfera de profundă efervescenţă”, „versuri mierilor, Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus etc.), epocale”, „extrem de folositoare învăţăminte” etc.), structurându-şi – în manieră satirică – discursul, indig- probe indubitabile ale aşa-zisului limbaj de lemn, este, nat nu numai de politicianismul veros, practicat în cu- în cea mai mare parte, relevantă pe linia persiflării unei noscuta manieră comunistă, cât şi de prostia lumi în care oamenii şi faptele lor au fost şi rămân de abundent-agresivă, de impostura aproape generalizată, „râsu-plânsu”. Doar că un ochi cel puţin la fel de aspru de falsul patriotism, exagerat până la cote insuportabile ar trebui să se oprească şi asupra învăţământului de în perioada 1965-1989, ceea ce a generat ori, mai de- după 1989, domeniu în care dezamăgirile au fost mai grabă, a catalizat/accelerat dispreţul, rău cosmetizat şi mari şi mai păguboase decât în alte sectoare de activi- prost coafat, faţă de tot ce-i românesc în perioada post- tate, mai puţin amuzante, dar nu mai puţin deza- decembristă. struoase. Hotărât lucru, autorul manifestă disponibilităţi Jocul combinatoriu între realitate şi ficţionalitate este pentru registrul satiric, deşi umorul nu pare a fi, în cazul pus în act de o iscusită utilizare a ironiei şi a emfazei, său, unul nativ, ci mai degrabă unul dobândit şi, uneori, cu rostiri sub ictus pe aspectele grave ale învăţămân- căznit. tului, clamat – cu neruşinare – de toate guvernele şi par- tidele aflate vremelnic la putere, atunci şi acum – prioritate naţională. Codul de lectură e prefigurat de autorul însuşi, atunci când aşază prezentul volum sub semnul zicerii lui George Bernard Shaw: toate marile adevăruri încep prin a părea blasfemii. Ţinând cont de experienţa sa didactică, dar mai ales scriitoricească, ob- servator moral atent şi cu nedisimulată îngrijorare, îşi opreşte privirea şi supune analizei instituţia şcolară aflată în deriziune în aşa-numita „epocă de aur”, motivat definită, aici, „de plumb”. Sub presiunea, tot mai accentuată, a negării în epocă a şcolii ca instituţie şi ca practică a libertăţii de gândire, învăţământul devenise, cum, cu sarcasm, ob- servă autorul, o scenă în care, cu mască sau fără mască, evolua o lume întoarsă (bine) pe dos. Carnava- lizarea cuprinde, deopotrivă, activitatea pretins patrio- tică, ora de dirigenţie, concursurile şcolare, excursiile, cercul literar şi cel pedagogic. Nu au scăpat ridicolului şi ridiculizării nici examenul de admitere, bacalaureatul, conferinţele pentru culturalizare ş.a.m.d. Motivată şi mo- tivantă ni se pare şarjarea – ca ţintă şi dimensiune – a profesorimii creatoare a „omului de tip nou”, a activiştilor de partid, a celor mai rezistenţi în faţa licorilor „ducă-se

* Doru Ciucescu, De-ale cărturăriei de odinioară, Chişinău, Editura Gunivas, 2012. Urmele timpului, guaşe

162 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Alina Apopei-Pistol O PROZĂ A PREZENTULUI: VÂNĂTORII DE IMAGINI DE ADRIAN ŢION

Reunind 11 texte, volumul de proză scurtă al scriito- sfârşesc în dezabuzare (cum ar fi ieşitul în aer liber al rului şi publicistului Adrian Ţion, Vânătorii de imagini* telespectatorului revoltat, din Ecobarometru vizual, prin- aduce în faţa cititorilor un univers populat de noii zei ai tre pete de motorină şi manelişti insolenţi). Din când în audiovizualului, în care chipul actualităţii este disecat când, în urma confruntărilor cu realitatea (concretă sau până în fibrele sale cele mai absconse, sublimate în virtuală), reuşind să se sustragă efectului hipnotizant al bâlci al deşertăciunilor şi substituindu-i-se, în fapt, unui ecranului, personajul principal are un moment de luci- evident vid existenţial. ditate, căruia îi asociază aforisme de genul: „Cum de o Exploatarea copioasă a unui întreg registru, familiar lume întreagă, docilă, bleagă, imbecilizată şi umilită în omului modern – Internet, e-mail, Google, Desktop, ultimul hal suportă această realitate crudă: televiziunea! Inbox, Attach Files, televiziune, spot publicitar, gadget, E clar că omenirea s-a imbecilizat.” (Ecobarometru vi- program antivirus etc. conduce, în final, la revelaţia unei zual), „Viruşi sunt peste tot. În calculator, în gât, în pat, schimbări de paradigmă, care se produce chiar sub în imaginarul colectiv” ori „Ajutorul vine din calculator. ochii noştri, în care umanitatea, turnată în formele teh- Dar Dracul?” (www.iubitavirtuala.com). Tehnologia, prin nologiei prezentului, suferă mutaţii majore, lăsându-se proliferarea agresivă a informaţiei şi dependenţa in- pradă derizoriului şi disoluţiei valorilor tradiţionale. O în- dusă, maculează şi ultimele spaţii ale intimităţii şi ale treagă simptomatologie a bolilor modernităţii (adevărate ino cenţei, anormalul fiind ridicat la rang de firesc în „maladii ale spiritului” contemporan) este surprinsă aici această lume desacralizată, cu idoli falşi. Se naşte un de un ochi neiertător, justificat sarcastic, un reflex prunc cu un telefon lipit de ureche (în Pădurea techno), comun al acesteia fiind dedublarea individului. Eroul lui absenţa televizorului dintr-o cameră de hotel provoacă Adrian Ţion ajunge să ducă, astfel, o dublă existenţă: viziuni coşmareşti (în Bunul meu Dracula), o transmi- una în spaţiul materialităţii, de care, în final, se simte siune televizată a înmormântării unui actor destramă un străin, provocându-i frustrări şi complexe multiple, şi un cuplu de îndrăgostiţi (în Tatuaj intim), absenţa tempo- spaţiu compensator, cel virtual, în care îşi transferă as- rară a internetului echivalează cu o adevărată dramă piraţiile, căutările, relaţiile (vezi www.iubitavirtuala.com, Ecobarometru vizual, Îngeraşul din calculator sau Cal- culatorul suferind). Computerul devine mai mult decât o extensie – un alter ego, un avatar care ajunge să-şi privească utiliza- torul cu ironie, uneori chiar şi cu condescendenţă: „Aproape că îmi vine să-l întreb de ce mai umblă după alte suflete rătăcite, când noi doi ne-am fi suficienţi în- şine” (www.iubitavirtuala.com, p. 16). Omul şi maşina sunt legaţi la nivel subliminal, dincolo de raţional, încât sunt asaltaţi simultan de viruşi violenţi, au aceeaşi „listă” de prieteni, trăiesc aceleaşi drame cauzate de o pier- dere aparent irecuperabilă, îşi resimt absenţa reciproc, îşi împărtăşesc amintirile în foldere, totul culminând cu imaginea omului-ecran, din Vânătorii de imagini. Până şi peisajul virtual capătă modulaţiile celui concret, fiind acoperit de „nămeţi electronici”, resimţind „rezistenţă la naivitate” sau permiţând „navigaţie continuă” (www.iu- bitavirtuala.com, p. 12). Cu toate acestea, individul nu este lipsit total de nostalgii romantice, pe care le prac- tică însă pe ascuns (spre exemplu, internautul fervent din www.iubitavirtuala.com ţine o corespondenţă cu scrisori pe suport de hârtie), sau de gesturi fireşti, care

* Adrian Ţion, Vânătorii de imagini, Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2011. Furtună pe mare, tempera

SAECULUM 5-6/2012 163 PRO lector şcolară (în A căzut internetul), până şi inspiraţia scriito- rului este alungată de seducţia accesării poştei electro- nice (în Îngeraşul din calculator). În textul care conferă titlul întregului volum, o cameră de luat vederi – numită, în argoul oamenilor de televiziune, „puşcă” – devine o armă mortală pentru un bătrân montaniard, căzut în hău după urmărirea lui cu un elicopter, având la bord doi jur- nalişti lipsiţi de scrupule. Vânătoarea, cu orice preţ, a senzaţionalului, ca ofrandă adusă „Zeului Video” sub forma unui reportaj, face aici din om propriul său duş- man şi îl forţează să aleagă între a fi vânător sau pradă. De altfel, pentru tânărul şi ambiţiosul reporter Nic, lumea nu este decât o pradă din care „înghiţea lacom hălci întregi de realitate vie, sângeroasă” (p. 89). Dacă audiovizualul descătuşează astfel de forţe ob- scure, soldate cu vidarea de omenesc. în cartea lui Adrian Ţion nici spaţiul concretului nu este lipsit de de- rapaje, spaţiul citadin distorsionând conturul interior al fiinţei sau punându-i permanent existenţa (spirituală) în pericol. În Arta moare, dar nu se predă, este descrisă o întreagă menajerie de fiare „culturale”, al căror for inte- rior este măcinat de conflictul dintre sucurile gastrice şi efortul menţinerii aparenţei de intelectuali rasaţi: poeţi obscuri şi emfatici, „homleşi” răvăşiţi, pictori aroganţi, profesori universitari, toţi filosofând cu „o subită nelinişte metafizică în legătură cu soarta artei în vremea ingrată a tranziţiei” (p. 48), cu resturi de şniţel între măsele. Adevăratul pretext al acestei reuniuni, cartea, rămâne singurul fel neconsumat şi ignorat de aceste „spirite înal te”. Până şi şofatul se transformă într-un „carnaval al morţii”, fie că vorbim despre deplasarea pe străzile oraşului (Un şir de crime inocente) sau pe serpentinele unui munte (Bunul meu Dracula), iar decorul unei şcoli Strămoşi, tuş dintr-un sat oarecare (din A căzut internetul) devine scena unui război perpetuu şi spasmodic între elevi şi tehnice, dar cu o atitudine de om mucalit” (Un ironist, profesori, primii pornind la luptă cu gadgeturile de ultimă p. 6). oră, cu care se înregistrează sfidători şi fac poze com- Autorul îşi construieşte cu uşurinţă trama, folosind promiţătoare. un vocabular accesibil omului cotidian, alternând inspi- Această lume grotescă se salvează însă de la auto- rat variate registre stilistice: de la stilul lapidar, telegrafic, devorare, de impresia de artificialitate dusă până la ex- al conversaţiilor internauţilor, la stilul epistolar (www.iu- trem, prin umor. Contrastele generatoare de tuşe bitavirtuala.com), de la jurnalistic până la cel argotic apăsat comice se găsesc la tot pasul şi împing tragis- (Vânătorii de imagini), şi chiar tehnico-ştiinţific (Pădurea mul alienării omului modern înspre satiră şi alegorie: techno). Între rândurile acestui volum se strecoară chifteluţele servite la o lansare de carte „discută” despre chiar, inevitabil, şi accente pamfletare (Ecobarometru sacrificiul lor între fălcile unor literaţi de marcă (Arta vizual). Referinţele livreşti nu sunt puţine, acestea ates- moare, dar nu se predă), titulatura unui post privat de tând, pe de altă parte, postura unui intelectual care, deşi televiziune, „Paradis Vizual”, este discordantă asaltului se foloseşte de tot arsenalul tehnologiei prezentului, ră- debilitant al spoturilor publicitare (Ecobarometru vizual), mâne, totuşi, un străin în această lume desacralizată, un călugăr îşi oferă sprijinul în spaţiul virtual sub numele aflată sub imperiul imaginii şi al asaltului haotic al infor- de utilizator nicodim.ro (www.iubitavirtuala.com), apari- maţiilor. ţia unui câine şchiop cu nume horror la locul unui acci- Prin această tematică a alienării individului în spaţiul dent este considerată providenţială (Bunul meu modernităţii şi a depersonalizării, autorul se situează în Dracula), o mătuşă locvace şi mondenă moare cu tele- descendenţa literară a lui Urmuz, Ionescu sau Beckett, fonul în mână, naratorul concluzionând: „Dacă stau bine dar şi în proximitatea unor autori precum Geo Bogza, să mă gândesc, îmi dau seama abia acum că n-am cu- George Bălăiţă sau Mircea Cărtărescu. Literatura lui noscut niciodată o femeie atât de singură” (Pădurea te- Adrian Ţion se particularizează prin aceea că dezvăluie chno, p. 57). De altfel, şi Constantin Cubleşan remarcă o ipostază modernă a unui Golem, căci tehnica îşi tră- în prefaţa volumului de faţă: „Adrian Ţion este un om al dează creatorul, detronându-l şi luându-l în stăpânire. timpului său în care face tot ce-i stă în putinţă să se aco- Techné devine, prin urmare, arta de a-l supune pe om, modeze, să fie un deplin profitor al tuturor cuceririlor o instanţă cronofagă, obsesivă, acaparantă.

164 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Gheorghe Istrate

SINGURĂTATEA NOBILĂ A POEZIEI*

Iată o poezie de o tensiune derutantă, de o intelec- o apropia de lirica Sylviei Plath – şi am convingerea că tualitate studiată şi strunită într-un manej al silabelor în- nu greşesc deloc. Aştept peniţa sfâşietoare, dar nevă- genunchiate. Victoria Milescu nu mimează nimic – şi tămătoare a adevăraţilor critici literari să mă confirme. nici natura, pe care o preface într-o câmpie domesticită Iată încă o dovadă: „O, Doamne, ia-napoi ce ţi-am pră- în idei şi sentimente viguroase. dat!”. Una dintre astfel de „prăzi” fosforescente se nu- Îi cunosc scrisul dintru început şi n-a căzut niciodată meşte chiar acest excepţional volum, Fenomenele fără în capcane străine. De altfel, poezia ei „suferă” de vo- cauză! luptatea sincerităţii totale. Însuşi titlul acestei exemplare „Ceaşca serviciului imperial” aşteaptă, răbdătoare, antologii, Fenomenele fără cauză, provoacă logica pe noptiera scrisului fierbinte, aşa cum Rilke îşi „sufe- metafizică şi poemele se vor, ele însele, integrate rea” poezia cu o devoţiune dramatică, însă profetică. într-un tratat filosofico-temerar. Fiindcă poezia ei este Vocea Victoriei Milescu uneori capătă tonalităţi bari- fără „gol”, are o încărcătură dureros-lucidă, neputând tonale prin cele trei subdiviziuni provocatoare ale volu- însă ocoli fatalitatea singurătăţii nobile. mului: „Între virtute şi viciu”; „Între forţă şi slăbiciune”; Pentru Victoria Milescu, lirismul explodează în punc- „Între atac şi apărare”, ignorând cu superbie penibilul tul zero: între cunoscut şi necunoscut, între creat şi in- truism al „poeziei feminine”, discriminatoriu: creat. Pe parcursul lor, poeziile o „rănesc”. Poeta „viaţa mă ţine în gheare tânjeşte după o libertate astrală, precum „un rănit ce nu ştiu dacă ceea ce o animă ştie vântul / aducându-i la picioare / o monedă de argint e binele ei sau preabinele meu / să-şi pilească încet cătuşele.” într-o zi voi da drumul câinilor Aceasta este obsesia poeziei sale: de a sparge cu- între duşmani vintele şi de a le scoate, nude, în spectacolul luminos duşmanilor printre câini al sufletului neţărmurit. Este efortul ei „duhnind a război” de la o vreme, nu mă mai îmbolnăvesc în fiecare secundă neobosită; e mecanismul ei poetic nu mai îmbătrânesc către „evenimentele capitale” ale libertăţii. nu mai condamn a durerilor lăcomie Poemele Victoriei Milescu ard „până la măduvă”, ră- în drum spre măcelul promis nindu-se singură spre a se renaşte în „ziua Judecăţii de ştergătoarele de parbriz Apoi”. Ieşind din „teancurile de piei îngheţate ale poe- împrăştie lacrimile...” mului”, pământul albeşte sub paşii îngerilor, abia cobo- (Alimentarea iluziilor) rând, pipăind astfel rugul aprins şi inefabil al creatorului Victoria Milescu e o enigmatică „elevă a nopţii” ex- însuşi. plorând minereul de aur al întunericului. Sau aşa ni se Deasupra se adună doar „gustul sărat al mierii”, pre- pare nouă, cititorilor, să credem că la ora de rouă, când vestind galaxii nesfârşite. Repet, accentuat, că poezia se naşte apa zorilor, stilourile (calculatoarele, în cazul Victoriei Milescu trăieşte impulsul primordial al purităţii, ei) se umplu cu magia cuvintelor, cu magia viselor în- concentrat ermetic în „Principiul principiilor”, impecabil tredeschise între veghe şi adevăr. poem aflat – ca unicat – pe scara orgoliilor oricărei lite- E ora când luciditatea înfloreşte pe un teren perpe- raturi adevărate: tuu cu perfecţiuni poetice surprinzătoare. „Îţi mulţumesc, Doamne, Mai 2012 că te-ai gândit să exist şi eu cu ale mele ciudăţenii să umplu golul dintre pământ şi cer în numele unei libertăţi efemere. Îţi mulţumesc, Doamne, că te-ai gândit să exist şi eu ţi-a luat ceva timp să fiu aşa cum sunt, deşi dacă m-ai fi întrebat altfel ar fi arătat toate...” Suferinţa lucidă a versurilor ei îndeamnă condeiul a

* Victoria Milescu, Fenomenele fără cauză, colecţia Opera omnia – Poezie contemporană, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2011. Fără cuvinte, 3

SAECULUM 5-6/2012 165 PRO lector Dan Brudaşcu

„ŞANTAJUL ŞI ETAJUL”*

Recent, am intrat în posesia unui volum cu titlu inci- gerările şi neadevărurile menite a-i atenua sau chiar as- tant, „Şantajul şi etajul” – Pamfil Şeicaru, între le- cunde meritele. gendă şi adevăr, datorat harnicului publicist Cu sprijinul celor ce i-au îndrumat cercetarea docto- bucureştean George Stanca. După cum precizează au- rală, George Stanca reuşeşte să ne ofere, argumentat torul însuşi, volumul este versiunea literară pentru uzul şi fin documentat, toate dovezile care permit situarea publicului a unei teze de doctorat susţinute de George lui Pamfil Şeicaru în elita presei şi a culturii naţionale. Stanca la Universitatea Valahia din Târgovişte. În acest Datele cuprinse în acest studiu aduc informaţii preţioase sens, sunt publicate şi referatele cunoscuţilor istorici şi şi în legătură cu viaţa social-politică interbelică, date oameni de aleasă cultură Gheorghe Buzatu, Ion Cala- fiind relaţiile strălucitului ziarist cu mediile politice ale feteanu, Gheorghe Sbârnă şi Valeriu Râpeanu. Postfaţa momentului2. Multe date verificate atent certifică unele cărţii este datorată lui Vartan Arachelian, iar pe coperta dintre aserţiunile mai vechi, iar altele scot în evidenţă a IV-a sunt inserate aprecierile omului politic Adrian Cio- lipsa de temei a aprecierilor şi etichetelor de care a avut roianu, preluate din prefaţa scrisă de el la acest volum parte. remarcabil. Autorul studiului urmăreşte, capitol cu capitol, fiecare Cartea lui George Stanca este, în opinia mea, un moment important din biografia şi activitatea lui Pamfil eveniment major nu doar pentru că aduce lămuriri esen- Şeicaru, corectând ferm, pe bază de documente irefu- ţiale în privinţa cunoaşterii adevăratei biografii a unuia tabile, tot ceea ce nu corespunde adevărului. dintre monştrii sacri ai presei româneşti – Pamfil Şei- Incontestabilul talent jurnalistic îl ajută pe George caru, ci şi pentru că aruncă o lumină adevărată, lămu- Stanca să scrie un text care se citeşte cu mult interes, ritoare, asupra unui capitol însemnat al istoriei presei el reuşind să depăşească impresia de tern, sec sau dis- scrise din ţara noastră. curs academic. Autorul, cunoscut nouă, de decenii, pentru activita- Cartea lui George Stanca aduce, pentru prima oară tea de neobosit gazetar, dovedeşte, graţie volumului de într-o formă sistematizată, informaţii şi date aproape ne- faţă, şi certe calităţi de cercetător, fapt dovedit deopo- cunoscute cititorului obişnuit în legătură cu perioada trivă de vasta bibliografie consultată, dar şi de opiniile lungului exil al lui Pamfil Şeicaru. sintetice, atente şi profunde cuprinse de fiecare dintre În felul acesta, George Stanca reconfirmă caracterul capitolele acestei lucrări. profund patriotic, în slujba intereselor poporului român, Pamfil Şeicaru, nume apreciat, dar şi temut din al activităţii desfăşurate de acest ziarist şi în afara gra- presa interbelică (îndeosebi, dar nu numai) de marea niţelor ţării. Ca şi în perioada cât a activat în ţară, Pamfil majoritate a clasei politice a acelor vremuri, a rămas în Şeicaru a înfruntat orice risc pentru a afirma cu tărie şi memoria posterităţii şi datorită unor clişee şi formule pe- demnitate adevăruri cutremurătoare, ce deranjează noii iorative utilizate de adversarii săi, dar şi ulterior, de pro- potentaţi politici de la Bucureşti. paganda regimului comunist1. De aceea, a fost un Valoarea cărţii este sporită de amplul aparat biblio- travaliu de maximă responsabilitate asumat de George grafic şi de materialul iconografic deosebit de intere- Stanca, de a separa grâul de neghină, de a elimina exa- sant. De aceea, achiesând la opinia lui Vartan Arachelian, susţinem şi noi că, graţie studiului lui George Stanca, se poate aprofunda procesul de eva- *George Stanca, „Şantajul şi etajul”. Pamfil Şeicaru între luare a locului pe care-l ocupă Pamfil Şeicaru în pan- legendă şi adevăr, Bucureşti, Editura Adevărul, 2012. theonul românesc, cartea de faţă fiind una dintre cele 1 Noii potentaţi ai regimului comunist nu i-au putut trece multă vreme cu vederea poziţia sa ostilă, intransigentă, faţă mai însemnate contribuţii din ultimii ani. de ideologiile totalitare. Cu toate astea, după cum se ştie azi, datorită inteligenţei şi abilităţilor sale excepţionale, Pamfil Şei- util ţării sale, nu conducătorilor vremelnici ai acesteia din acele caru a reuşit performanţa unică de a înfrânge opoziţia siste- momente. Facem aceste precizări spre a preîntâmpina even- mului comunist, revenind în ţară, în timpul dictaturii ceauşiste. tualele posibile acuzaţii legate de compromisul făcut de stră- Acesta anulase anterior condamnarea sa în contumacie şi era lucitul gazetar. După cum o dovedesc faptele, el s-a delimitat dispus la multe compromisuri spre a-l atrage pe marele ziarist de acţiunile abominabile ale Bucureştiului, implicându-se ex- în planurile sale de manipulare, prin intermediul presei, a dias- clusiv în promovarea unor interese social-economice, de- porei româneşti ostile, cu o atitudine de respingere şi intole- cente, de bun-simţ. ranţă faţă de politica de la Bucureşti. Din nou, inteligenţa 2 După cum o demonstrează autorul studiului, Pamfil Şei- strălucită, de care dăduse dovadă de atâtea ori în vremea cât caru s-a aflat în relaţii personale apropiate cu numeroşi oa- era în ţară, l-a ajutat să iasă într-un strălucit avantaj, evitând meni politici, din toate partidele politice ale vremii. Excepţie abil compromiterea prin aservirea sa faţă de interesele pro- au făcut liderii mişcării comuniste din acele vremuri, în zdro- pagandei comuniste. Lectura atentă a acestui moment din bitoarea lor majoritate reprezentanţi ai păturilor alogene, aflaţi biografia lui subliniază că, deşi se afla de mulţi ani departe de în raporturi de obedienţă faţă de Moscova şi acţionând pentru ţară, Pamfil Şeicaru nu putea rămâne insensibil şi indiferent implementarea politicii de destabilizare promovată de aceasta faţă de nevoile poporului său. În realitate, el a încercat să fie în ţările vecine.

166 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Marian Barbu FILIPPREFAŢA STILISTICĂ PE CONT PROPRIU - 10 MARGINALII CRITICE -

1 tonat în spaţiul aceleiaşi idei. Varianta în limba română a volumului Era poeţilor Componenţa lexicală a textului deconspiră trimiteri (200 de pagini) (căci există şi una în limba franceză, spre Bacovia (ninge, grinzi), Fănuş Neagu (oameni ne- deja tipărită în 2011), subintitulată „miniantologie lirică”, buni), Pincio, Tradem (urlă gerul), Eminescu (...dar ia şi propune multe faţete lirico-epice ale creaţiei lui George bea răcoare / spre amurg / nu te hlizi la secolii ce curg Filip, pe deplin format, scriitor recunoscut şi respectat. / se-ntorc / înfricoşător), Adrian Păunescu (e seară – pe Pentru el, Canada i-a format şi impus definitiv desti- planetă ning / fiori...). nul literar, asigurându-i un orizont cultural stenic, subli- Când se adaugă şi accentul de tip oratoric, presu- mat şi exprimat exemplar în acest volum. Sutele de punând alternanţe de ton, pentru persuasiune, ca indi- metafore, nu întotdeauna încălzite la clasicismul aristo- catorii stilistici enunţaţi să aibă vizibilitate în audienţă, telic, izbutesc ca lipitorile să se agaţe de multitudinea se realizează semnificaţii în primă instanţă şi simboluri sensurilor primare ale cuvintelor şi să ricoşeze precum pe măsură. gloanţele trasoare pe alte direcţii decât cele aşteptate. Iată o posibilă interpretare, începând de la titlul poe- Rezultatul se găseşte în lumina imediată, dacă plat- mului. Termenul popas are o concreteţe arhicunoscută; forma de receptare o şi asimilează, persistenţa ei rămâ- alăturat (aparent forţat, fără... voia lui, dar a creatorului, nând de durată. Mai cu seamă, când George Filip, da!) lui delir (nu à la Marin Preda!), ar constitui două uni- incomodul în comunicarea cotidiană, tête-à-tête, trans- versuri... paralele. Poetul a apelat la un... neflexibil în formă, adesea magistral, şocant, barbar chiar, tăria se- (care indică, întotdeauna – după opinia filosofului Con- velor din uzul limbii vorbite, în distilării moderne de toată stantin Noica – intrarea într-un univers, într-un spaţiu frumuseţea. interior. Dintr-odată, enunţul din titlu s-a transformat În majoritatea acestor scurtisime formulări, într-o sti- într-un provocator gând de procesare a semnificaţiilor listică proprie, se află întreaga lui originalitate, inconfun- ce se degajă ipso facto. Adică, dintr-o aparent pedestră dabilă. formulare, suntem chemaţi la un jubileu al sensurilor de Ele sunt trebuitoare, nu numai în planul de supra- idei, pe care numai rafinaţii le pot decoda. faţă, ci şi în cel de adâncime, de unde iradiază discur- În fond, poetul a constatat o stare de fapte reale, de suri de escortă ale unicatului şi, poate, ale irepetabilului. care el, primul, s-a tulburat, şi vrea ca toţi oamenii pla- Descoperim aici, în astfel de formulări oximoronice, netei să fie informaţi; ca luând aminte, ele să nu mai fie biciul de aur al poetului, prin care îşi mângâie contem- înmulţite. Chiar numele lui Hamlet se cere transformat poranii cârcotaşi ori opaci la înţelegerea şi „pe dede- într-un plural pilduitor, devenind un fel de Bin-Bang al subt” a liricii scriitorului montrealez. fricii. Rămâne demn de semnalat că producerea nu este În această ordine de observaţii, transcriu, pentru mo- un scop în sine, ci doar un mijloc de comunicare al fiinţei tivare, partea finală a textului cu vizibile trimiteri spre ră- creatoare. Interiorul acesteia este mereu frământat de dăcinile de idei ale poemului eminescian, plonjând în întrebările trinităţii psihologiei existente. Când toate lumea contemporană nouă: dar ia şi bea răcoarea spre componentele se unesc sub faldurile unui cuvânt şi, prin / amurg / nu te hlizi la secolii ce curg / se-ntorc hamleţii ataşament, acesta vine lângă altul congener, se trece / înfricoşători: / e seară – pe planetă ning / fiori… de metaforă (de regulă, revelatorie, mai puţin plastici- Deci, o stare de graţie a cugetării personale, trans- zantă), se produce oximoronul. misă confratern în numele lui a fi. Tonifiantă şi alarmantă constatare pentru existenţa 2 în faptă a lui freedom şi peace, din zilele noastre! Configuraţia poemelor de rezistenţă se defineşte Poemul face parte din literatura de baricadă, litera- prin aceşti indicatori stilistici, numiţi metaforă şi oximo- tura cetăţii. Ea a fost inaugurată de romani, trecută spre ron. Ei zburdă din poem în poem, purtând parcă o togă romanticii europeni, în primă fază, cu prezenţe citabile de „prinţ nebun al marilor migrene”. în arealul francez şi românesc, apoi preluată unilateral Poemul din care am desprins autodefinirea lui de suprarealişti şi ridicată, prin doctrinele despre ab- George Filip – Popas în delir – se arată de o stringentă surd, spre confuz şi epicizare (ca în lirica americană, modernitate. El reînvie, în maniera clasicismului, dialo- gen Carl Sandburg sau Ginsberg). gul dintre poet şi sinele său. În acelaşi timp, în plan ar- tistic, dar şi ideatic, se coboară până la Glossa lui 3 Eminescu şi a predecesorilor filosofi, chiar dincolo de Între ofertele lui eu („Eul meu incert”), personalizat ei ori Biblie, ca şi până la urmaşii care, instinctiv, au can- în multe oglinzi... literare (în niciun caz, unele de tip ve-

SAECULUM 5-6/2012 167 PRO lector neţian!), se găsesc zeci de poeme (A). Se înţelege că b) Sfânto – Maria (Te rog să nu spui nimănui / că ele includ şi toate substitutele persoanei întâi (singular ţi-am pus sufletul în testament / şi să le spui cugetăto- şi plural). Se ştie că o asemenea afişare în texte, indi- rilor / de timp / că n-am ocărât pe măsura lor), Dans ferent în ce gamă sunt redactate, face parte din... lite- printre petale, Fecioara din polen, Sărutul Sfintei Marii. ratura subiectivă, a biografismului. Ar fi o contradicţie în c) Fata dobrogeană, tuzlencei Maria Idu, poemă de termeni, când ştim cu toţii că lirica are în prim-plan pe aducere aminte a unei iubiri juvenile care, iată, rever- eu subiectiv. Numai că acesta, prin contaminare cu epi- berează până la vârsta senectuţii poetului. Limbajul cul – tu, el (ea) / voi, ei (ele) – şi-a adjudecat şi o pre- este gingaş, mărinimos, încărcat de evlavie duhovni- zenţă narativă, datorită formelor artistice de exprimare cească, pură. (B). Aşadar, la George Filip, întâlnim şi persoana a treia 5 vorbitoare, ca şi generalizantele imparţiale „se ştie”, „se Între temele care au consacrat poeţii de referinţă ai zice”, „se cunoaşte”; fie că sunt în text, fie că li se sub - lumii, reţinem pe cea a umbrei. Ea a devenit emblema- înţelege prezenţa (C). tică pentru literatura medievală a Europei, prin întoar- Fiecare A, B, C comunică în plan informal, estetic şi cerea către miturile Greciei antice. De la Dante, la de durată, ca oricare dintre analişti/analizatori să de- Virgiliu spre Goethe. ducă, pe cont propriu ce crede de cuviinţă. George Filip o cultivă cu dezinvoltură, adesea, în de- Metodele de receptare (dacă sunt!), în orice împre- rizoriu; deci el operează o desacralizare (Umbre). Uita- jurare, rămân pur subiective, ca şi scopurile urmărite. rea (umbra coboară din trupul de Om / şi mi se face Succinte exemplificări, doar prin titluri (dar nu exclu- covor la picioare /.../ vreau s-o cinstesc – în vreo siv): crâşmă / să ne omenim – ca acasă) aduce aminte de A. Nebănuit miracol, Presimt eu, Vin eclipse, Doină Esenin. finală, Hingher (înfăşurat în pelerina urii / îmi caut de o Noapte imaginară califică mai bine fantezia modernă viaţă de-ale gurii / însă găsesc doar arşiţă sau ger / dar a poetului care i se alătură, peste timp, lui Nichita Stă- sunt viclean şi dur ca un hingher / şi-atunci, când vreau nescu şi întregii lui generaţii. Cu toţii căutau să se des- să-mi potolesc nesaţul / mă duc prin mahalale şi-ntind partă grabnic, categoric, de jugularea politică a laţul). proletcultismului. Oferim doar o strofă a lui George Filip, Creaţia ca atare se înscrie programatic în ceea ce fără a-i da alte conotaţii stilistice, măcar cuvintelor din în simbolism a fost atribuit poeţilor decadenţi sau poe- fondul principal: O stâncă verde zace-n strălucire / îmi ţilor blestemaţi. Sensul determinanţilor nu este nicide- taie drumul şarpele de casă / ochiul de veghe-i plasă cum peiorativ, ci este doar o altă formă de manifestare pescărească / timpul se-ngroapă-n propria-i melasă. a esteticului. Grădinar face trimitere de departe la Nichita Stă- Alte titluri: Trece trenul, Văd lumina, Fântânarul, Sunt nescu, cel din Nesomnul cuvintelor. ocrotit. Mai de stare civilă sunt poemele: Stimate Om, 22 6 Martie, Un os, Poză cu iapă. Intitulată Facerea, toată creaţia motivează elegant B. Fără trup, Din pupilă, Tulburătorul vis, Dumnezeu ideea poeziei ca joc, prin cantabilitatea expresă impri- ş.a. mată colindelor de iarnă. Miza este auditivă, de vibraţie C. O statuie (excelentă), Omul (trimitere spre mitul imediată. lui Cain şi Abel), Ploile (izgonirea din rai), Cu sepia (po- În aceeaşi tonalitate situăm Vestirea (cu vizibilă iro- topul lui Noe), Să ning (mitul apocalipsei), Homo sa- nie jucăuşă: Poate ne-am iubit o clipă / şi-ncă, poate, piens (implicarea unui eu eruptiv în microgrup; satiră ne iubim, / Dar mă doare în aripă / glonţul din nevele- împlinită: doar eu – un vacarm de vendete). rim), Foaie verde, Nunta de piatră.

4 7 Respectând compartimentarea propusă de autor, O altă temă... domestică, să-i zicem, ar fi cea despre desprindem o temă generoasă – iubirea. Ea are valenţe părinţi şi copii. accentuat lirice, sentimentale, pentru fiinţa iubită (a), cu- Ochi ceresc are deconspirată iubirea pentru mamă vios obiective, cu iz religios, când se aduce taina despre şi pentru tată, starea socială în care i-a lăsat, amintind Maica Domnului (b), remember natural (ca la Emi- de Coşbuc (în tonalitate metrică) şi de Octavian Goga. nescu), când copilăria i se luminează poetului drept De altfel, toate literaturile lumii au în centrul lor figu- nostalgie ce reverberează peste timp (c); tot la c) s-ar rile luminoase ale părinţilor. putea încadra minunatul poem, dedicat balerinei Mag- dalena Popa. 8 a) Maria (vreau să începem în doi / o viaţă frumoasă Din câmpul de metafore, adevărat opiu baudelairian / am să te botez Maria / bine-ai venit), Dragă Maria, La pentru George Filip, „am cules” doar câteva care vor- nunta noastră (încă o autodefinire: un metafizic sunt – besc de la sine, când şăgalnic, când crispat, când pro- pe verticală / sunt sigisbeul altor multor sorţi / sub o vocator (cel care le ia spre folosinţă ştie mai bine, egidă guvernamentală), Toamnele dăruite, Cruce de analizându-le în angrenajul gândirii proprii). Ba, autorul veşnicie. însuşi se autodefineşte: năprasnica mea fantezie /

168 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector m-aruncă în mlaştini cu stele. dere, / Eşti ardere – suntem / Incandescente flăcări / Ai Adăugăm câteva dintre aceste perle de fixare a sti- marelui blestem). listicii: pădurea visărilor mele; chiar ceasul e bătrân de Marin Sorescu – păianjenul pe raza Lunii / se suie atâta timp; sămânţă de trădare; ruginiţi sunt nuferii şi ca pe-un fir de-al său. ceaţa; Biserica emigraţiei / pluteşte pe-un ochi / – din Adrian Păunescu – numai în poezia de cenaclu! Ea mila lui Dumnezeu; delirul de confesiuni; aripa de soare; trebuia vorbită printr-o anume ritmicitate, în tonalităţi săbii de rugină. Din rândul personificărilor, dincolo de posibile ur- muzicale de ghitară, în grup sau amplificată. O strofă mări prin confirmarea stilului: şerpii calmi te mângâie pe de excepţie, din multele create în aceeaşi direcţie, apar- glezne / lupii-şi râd prin ochii de tăciuni / mieii îţi vorbesc ţinând poeziei De vânzare (Democraţie la pilulă / Pla- de semne – astrale / peştii-ţi cântă psalmi şi rugăciuni; neta noastră e o piaţă / Iar vreme, cred, că am destulă ne arde ca pelagra flămândă, umilinţa; şi gerul schin- / Să fac risipă şi de viaţă). Încă două titluri din aceeaşi giuie oraşul / cu sânge rece, de barbar; Numai toamna stirpe: Toamna prinţului, Tocmiri. simt că sunt apatic; Afară urlă gerul printre grinzi; Vino Paul Verlaine – Dar nu te-neacă lumea în păcate / cu buza, rupe-mă-n petale; ceartă-i, Doamne, bucuria; cu şiruri aurii, verleniene. pe prispa casei stă copilăria. Fr. Nietzsche – Zeul cel mort. La graniţa dintre personificare – metaforă, prin trans- fer către simbol: zeghea vieţii mi-a rămas mică (Să de- Ilogicul din absurdul de tip modern, mai apropiat de masc). Urmuz, decât de unul din piesele lui Eugen Ionescu Un flirt stilistic între sinecdocă şi metonimie semna- (Cântăreaţa cheală, Scaunele), îl regăsim detaşat în lăm în poemele Să medităm, Remember, Tocmiri, Avem poemul Relativ (în ciuda presupusei satire): zidiţi aba- de murit ş.a. toare pe Soare sau mocirlă de vaier; o trimitere nefastă, Simboluri moderne, de mare rafinament ale gândirii: în acelaşi poem: prin datini au curs / camarazii (sic!). vând prin lume cercuri paralele / radical din UNU e stu- pid (În sens invers). 10 Ca poet de baricadă, scrie apăsat despre şobolanii trădării şi câinii credinţei / în pragul raţiunii berbere Dintre foarte multele autodefiniri ale poetului George (Spre Golgota). Filip, creatorul de largi universuri, am ales-o pe urmă- toarea pentru veracitatea conţinută: vino iar cum te ştiu 9 – / cel puternic / înger pământean / cerul dansează prin Ici-colo, aripa ocrotitoare a marilor spirite mai picură poduri / – nemernic / iar eu presimt că mă scurg / în pă- (fulgurant, cum altfel?!) sau prin trimiteri subtextuale în mânt. versurile lui George Filip. Mi se pare că este un semn Calm şi raţional totodată, întârziat pe deplin în limba de mărturisire deschisă despre ucenicia lui la curţile im- română de acasă, puterea de sinteză a lui George Filip periale ale poeziei româneşti. El însuşi a devenit astăzi din Canada impune convingător o efigie a personalităţii scriitor de încredere al limbii române. Un portret rembrandtian ori à la Corneliu Baba (şi sale. Datorită ei, şi-a marcat viziunea: când terestră (po- câţi alţii din branşă) şi-l face autorul în poemul Din duri), când cosmică (vizibil mişcătoare – cerul dan- oglindă (I) (deh, mitul oglinzii, contaminat cu clasicul sează). eu/alter ego. La noi, a se vedea poeme în consens la Iar el însuşi presimte alunecarea spre... Hades (mă Grigore Alexandrescu, Eminescu şi Ion Barbu). scurg / în pământ). Alţi pastori lirico-epici: Este şi aci o clară tendinţă de actualizare a vibran- Tudor Arghezi. Poemul Stimate Om are conotaţii tului şi solemnului heraclitian Panta Rhei. În context, o politice, accentuând însă cultura religioasă în manieră asumare demnă, nu răzvrătită!, a biografiei pământene, argheziană, pamfletară: mă vopseai cu aură / de crez / care, în timp, va aluneca în legendă şi mit (şi am circulat răsfoind prin Bibliile sfinte / am jurat să cred / şi să cutez.... prin timp ca o legendă / pân-am plătit cea mai spurcată George Topîrceanu – Doină finală (bătrânul Cronos – amendă: / eram bătrân, în ultima mea gară. / pierdu- fuma pipă / regina îşi dresa delfinii / poetul curţii avea sem trenul şi ploua... pe afară. – Trece trenul); (În pri- gripă / visau morgane – beduinii // amurgul, broaştele, măvara mea eternă / vreau nemurirea să o spintec – vioara / epave, năluciri, bidoane / microbii, Hipocrat, Fântânarul). gargara / soldaţi, păduchi, învinşi / galoane) – un deri- Conştientizându-şi posteritatea, peste legendă şi zoriu hazliu, gen spectacol de revistă. mit, George Filip se rosteşte vizionar: nu-i întunericul George Bacovia – Ucideţi plumbul, La lumânare. grota eternă (...) în sfera gândului sunt doar un psalm Octavian Goga – Nunta de piatră (aminteşte de Lae (Zeul cel mort). Chiorul, ca şi de atâtea romanţe; George Filip aude in- teriorul cuvintelor muzicale). Mai vivant spus, căzând în sus prin cântec şi cu- Dimitrie Stelaru – Aşa a fost atunci (Atunci trecu vânt! poetul fără ghete). Aferim, George Filip! Alexandru Macedonski – Oratorul, Ardere (Sunt ar- 2-5 aprilie 2012, Montréal

SAECULUM 5-6/2012 169 PRO lector Ion Filipciuc

DESPRE STATUI, NUMAI DE BINE…

Tânărul preot Adrian Podaru îşi face intrarea în să dea roade şi în capăt de mileniu trei al creştinătăţii. tagma cărturarilor iscusiţi printr-o ediţie de zile mari a Însă nu doar învăţătura din traducere este de apre- cuvântărilor lui Ioan Gură de Aur, Omilii la statui*, edi- ciat, ci şi posibilitatea ca învăţăcelul de astăzi să caute ţie bilingvă, apărută la o editură ieşeană, în două vo- a desluşi sonul şi rădăcina cuvintelor din limba greacă, lume, în excelente condiţii grafice. E vorba de cele 21 asupra cărora Adrian Podaru ne şi avertizează: „Con- de omilii consacrate – plus una, cateheză, Kατηχησισ fruntat cu originalul grec, traducătorul [român] desco- δευτερα, în traducere latină Ad illuminandos catechesis peră gânduri ameţitoare în haină fermecătoare: –, cu note şi comentarii care îl pot însufleţi şi pe un citi- adevărurile despre Dumnezeu şi om, despre iubirea tor neavizat. Şi o primă observaţie, răutăcioasă – de la dumnezeiască şi nepăsarea omenească, despre păcat, G. Călinescu cetire ştiind încă din 1932 că „…răutăţile virtute, cădere şi ridicare, mântuire şi damnare, toate sunt în lumea creatorilor vâslele care împing barca pe sunt exprimate – printr-o alăturare de termeni, printr-o mare” – ar fi aceea că numeralul 21 de omilii trebuia rezonanţă adâncă a acestora, prin ritmul, proporţia cu- grafiat Douăzeci şi una de omilii, întrucât, în limba ro- vintelor, propoziţiilor şi frazelor, printr-o curgere şi înlăn- mână, substantivul omilie este de gen feminin, ceea ce ţuire a ideilor – într-o asemenea manieră, încât cel impune acordul, pe care tinerii publicişti şi politicieni ro- însărcinat cu traducerea este năpădit de două trăiri de- mâni îl încalcă astăzi, în mare veselie. opotrivă: una de bucurie că a descoperit de ce gura lui Adrian Podaru, născut în 1976, la Beclean, absol- Ioan a fost de aur, şi alta de teamă că nu va fi în stare vent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă (2000) şi al Fa- să transmită, prin traducere, ceea ce el însuşi desco- cultăţii de Litere (2003), doctor în teologie cu teza peră în original.” (I, p. 9). Autoritate ecleziastică şi putere imperială în Antichitatea Un tabel cronologic îl ajută pe cititorul român să afle Târzie: Sfântul Ioan Gură de Aur şi Fericitul Augustin, că Ioan Chrisostomul s-a născut în oraşul Antiohia, în susţinută la Universitatea „Babeş-Bolyai” (2010) din anul 349, din părinţii: mama Antuza şi tatăl Secundus, Cluj-Napoca, traduce în româneşte omiliile lui Ioan Gură funcţionar civil în slujba comandantului operaţiunilor mi- de Aur din limba greacă, după ediţia din Patrologia litare din dioceza Orientului (magister militum per Orien- Graeca, vol. 49, col. 15-222, tipărită în 1862 de către tum); tatăl murind la un an sau doi de la naşterea abatele J.P. Migne. Se înţelege că omiliile statuare ale băiatului – Ioan a avut şi o soră –, Ioan este crescut de lui Ioan Crisostomul au fost pentru doctorandul Adrian mama rămasă văduvă. Podaru un excelent documentar în analiza raportului În 367, Ioan îşi încheie studiile sub tutela vestitului dintre autoritatea ecleziastă şi puterea politică, raport retor păgân Libanius şi audiază cursurile filosofului An- care ar trebui urmărit nu doar într-o anume epocă, ci dragathius, iar peste un an este botezat la sărbătoarea chiar în decursul istoriei şi la mai multe popoare, spre a Paştilor de către episcopul Meletie al Antiohiei. În 371 ne lămuri cumpăna dintre cele două puteri îndrituite cu fericirea şi mântuirea supuşilor. este hirotesit anagnostes, citeţ, de acelaşi Meletie, şi ci- Cuprinsul cărţii este generos şi riguros: Notă asupra teşte în biserică pasaje din Vechiul Testament, apoi se ediţiei, Notă asupra traducerii, Abrevieri pentru cărţile retrage pe muntele Silpios, din marginea oraşului Anti- biblice, Tabel cronologic, Ioan şi reformarea Antiohiei: ohia, viaţa monahală marcându-i decisiv modul de a un proiect eşuat şi versiunile greacă şi română ale celor simţi şi gândi. 21 de omilii despre statui, rostite în Antiohia de către Din anul 378, se întoarce în oraş, reluându-şi atribu- Ioan Gură de Aur în anul 387. ţiile de anagnostes, în 381 este hirotonit diacon de ace- În ce constă exemplaritatea şi oportunitatea lecturii laşi episcop Meletie, iar peste cinci ani, în 386, noul cuvântărilor lui Ioan Gură de Aur de către cititorul român episcop al Antiohiei, Flavian, îl hirotoneşte preot, tot se poate desluşi limpede chiar din cateheza a doua – atunci fiind însărcinat cu rostirea predicilor, a omiliilor în „Mai întâi de toate am venit să vă cer roadele celor biserică, deşi această funcţie aparţinea în fapt episco- spuse de curând dragostei voastre. Căci nu cuvântăm pului, pe care îl va suplini vreme de 11 ani, când predică numai ca să ne auziţi, ci şi ca să vă aduceţi aminte de Omilii la Geneză, Omilii despre natura incomprehensi- cele spuse şi să ne aduceţi dovada prin fapte; şi mai bilă a lui Dumnezeu, Omilii împotriva iudeilor, concepe degrabă nu nouă, ci lui Dumnezeu, Celui Care cunoaşte un tratat despre preoţie, scrie Tâlcuiri la psalmi, Omilii cele negrăite ale cugetului.” (II, p. 401) –, întrucât spu- la Matei, Omilii la Ioan, Omilii la Faptele Apostolilor şi sele din urmă cu o mie şi câteva sute de ani ar trebui cele despre epistolele lui Pavel. * * pr. Adrian Podaru, Omilii la statui, vol. I şi II, Iaşi, Editura La început de an 387, Împăratul Teodosie cel Mare Polirom, 2011, 488 şi 456 p. (379-395) instituie o taxă în oraşul metropolă Antiohia,

170 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector iar populaţia se revoltă, distruge statuile imperiale, ur- cheta cele întâmplate. Rezultatul anchetei a fost ares- marea fiind o pedeapsă exemplară; episcopul oraşului tarea demnitarilor oraşului, ca şi retragerea titlului de merge la Constantinopol şi cere iertare în numele eno- „metropolă” Antiohiei, ceea ce a dus la închiderea băilor riaşilor şi, până a se întoarce cu verdictul, Ioan rosteşte publice, a hipodromului şi a orchestrei (p. 43), demnitarii Omiliile despre statui, gravitatea celor petrecute com- fiind condamnaţi unii la exil, alţii la moarte. Rangul de parându-se cu o răzmeriţă similară în Tesalonic, în 390, metropolă a fost transferat oraşului Laodiceea, dar Ioan pedepsită de acelaşi împărat Teodosie cu un adevărat Gură de Aur le propune cetăţenilor oropsiţi o altă per- masacru. spectivă: „Nu mărimea unui oraş, ci virtutea sufletului În fapt istoric, senatul oraşului Antiohia pornise la gu- este podoaba şi siguranţa [noastră]! Iar dacă socoteşti vernatorul Celsus, pentru a-l ruga să reducă taxa, în că rangul oraşului este [podoaba şi siguranţa noastră], apropierea sediului s-a adunat însă mulţimea, care a gândeşte-te câţi desfrânaţi, câţi uşuratici, câţi stricaţi, fost incitată de o ponera symooria – „o gaşcă ticăloasă” plini de nenumărate păcate, se împărtăşesc din această – alţii susţinând că de galeria teatrală, care adesea era demnitate, şi atunci dispreţuieşte o astfel de cinste! Iar plătită să facă şi demonstraţii politice –, protestatarii acel oraş din ceruri nu este astfel!” (Omilia a XVII vol. ajung la porticul din faţa dikasterionului, de unde se în- II, p. 227). dreaptă spre baia publică şi taie funiile de care erau le- În aşteptarea verdictului imperial, s-a întâmplat însă gate lămpile, cu care pleacă la rezidenţa guvernatorului. un fapt extraordinar, despre care Ioan lasă mărturie: „La Aici au dat jos picturile pe lemn, au răsturnat statuile de început, când s-a prins văpaia cea grozavă a acestor bronz ale familiei imperiale – a împăratului Teodosie, a rele, am spus că nu este vreme de învăţătură, ci că e primei sale soţii, Flaccilla (moartă în 386), a fiilor Arca- vremea rugăciunilor. Acest lucru vă spun şi acum, după dius şi Honorius –, pe care le-au târât pe străzi şi le-au ce s-a stins [această văpaie], că acum este vremea ru- batjocorit, au incendiat palatul imperial şi case din oraş, găciunilor mai mult ca înainte, acum mai ales este vre- adică o crimă de lezmajestate, pedepsită cu moartea. mea lacrimilor şi a părerilor de rău, [acum este vremea] Venirea unei firave cohorte de poliţie locală – toxotai pentru un suflet sârguincios şi pentru multă râvnă şi – şi a soldaţilor conduşi de comes Orientis, ho archon multă prevedere. Căci atunci natura însăşi a necazurilor ton ethnon, stingerea incendiilor şi arestarea celor vi- ne-a adunat împreună, chiar fără voie, ne-a făcut să fim novaţi a potolit toată zavera până la amiază. Cei mai cumpătaţi şi ne-a condus spre multă evlavie. Dar acum, periculoşi dintre răzvrătiţi au fost judecaţi şi condamnaţi frâul fiind înlăturat şi norul trecând, [mi-e] teamă să nu la moarte. Ioan Gură de Aur vorbeşte de „nişte oameni alunecăm spre nepăsare… […] străini şi de neam amestecat, respingători şi periculoşi, Când cei trimis de împărat pentru examinarea celor nemaiavând nici o nădejde de mântuire”, ecluzând întâmplate au instituit acel tribunal înfricoşător şi i-au acuza asupra galeriei teatrale. chemat pe toţi să dea socoteală de [faptele] îndrăznite, Antiohienii se puteau aştepta ca mânia împărăteasă şi toţi se aşteptau la diferite feluri de moarte, atunci mo- să poruncească jefuirea oraşului, masacrarea unei părţi nahii, cei ce locuiesc în crestele munţilor, şi-au arătat fi- sau a întregii populaţii, confiscarea proprietăţilor şi mulţi losofia lor. Deşi stăteau închişi de ani mulţi în colibele dintre orăşeni au fugit în deşert şi în munţi. Libanius dă, lor, şi deşi nimeni nu i-a îndemnat, nimeni nu i-a sfătuit, în Oratio 23, 1-2, 5-6 şi 9, o imagine a oraşului Antiohia când au văzut un nor atât de mare înconjurând oraşul, după revolta din iarna anului 387: „Toţi auzim vestea că şi-au părăsit corturile şi peşterile şi au curs din toate pretutindeni este plin de trupuri ale morţilor – pe câm- părţile ca nişte trimişi care veneau din cer. Şi puteai să puri, pe drumuri, pe dealuri, pe creste, în peşteri, pe vâr- vezi atunci oraşul semănând cu cerul, peste tot ară- furile munţilor, în crânguri şi în vâlcele – unele, un ospăţ tându-se cei sfinţi, consolându-i doar prin înfăţişarea lor pentru păsări şi fiare sălbatice, altele purtate de râu pe cei îndureraţi şi conducându-i spre tot dispreţul faţă până în mare […] Putea vedea femei cu copii mergând de [această] nenorocire. Căci cine, văzându-i pe aceia, să cerşească la poporul de la ţară […] să îi lase să stea n-ar fi luat în derâdere moartea? Cine n-ar fi nesocotit pe pământul lor – nu în casele lor, bineînţeles. Nu erau viaţa? Nu numai acest lucru era de mirare, ci şi că, locuinţe îndeajuns şi, pe lângă aceasta, nimeni nu s-ar apropiindu-se chiar de conducători, vorbeau cu îndrăz- fi însoţit de bună voie cu cineva care nu era dintre cu- neală pentru toţi cei [socotiţi] răspunzători [de cele în- noştinţele lor. Astfel că moartea s-a abătut asupra co- tâmplate] şi toţi erau pregătiţi să-şi verse sângele şi piilor, unii din cauza expunerii pe pământul reavăn, alţii să-şi ofere capetele ca să-i scoată pe cei prinşi din gro- chiar căzând din braţele celor care îi duceau, iar moar- zăviile la care se aşteptau. Şi au spus că nu vor pleca tea prin înfometare i-a atins pe toţi. […] După ce şi-au până când judecătorii fie vor cruţa populaţia din oraş, cheltuit banii pe care îi aveau, femeile nu le-au mai fie îi vor trimite şi pe ei la împărat împreună cu cei învi- putut da copiilor pâine atunci când aceştia cereau, şi cu nuiţi. […] ochii în lacrimi şi-au îngropat pruncii, apoi ele însele au Se spune că unul dintre ei a spus şi o altă vorbă murit din aceeaşi cauză, căci chiar şi femeile care mer- mustind de filosofie: «Statuile răsturnate au fost ridicate geau să cerşească nu căpătau multă hrană. Toţi erau din nou, şi-au primit înfăţişarea proprie, şi ceea ce s-a nevoiaşi…” (I, p. 42). săvârşit s-a îndreptat foarte repede; dar voi, dacă uci- După trei săptămâni, în Antiohia ajung, în sfârşit, doi deţi chipul lui Dumnezeu, cum veţi putea să îndreptaţi funcţionari imperiali – Caesarius, magister officiorum, şi iarăşi ceea ce aţi îndrăznit, cum [veţi putea] să-i înviaţi Ellebichus, magister militum – cu misiunea de a an- pe cei ucişi şi să redaţi trupurilor sufletele [lor]?» (Ioan

SAECULUM 5-6/2012 171 PRO lector Gură de Aur, Omilii la statui, II, pp. 209-211). Episcopul oraşului Antiohia, Flavian, ajuns cu greu la Constantinopol, reuşeşte să fie primit de împăratul Teodosie, în faţa căruia pledează pentru iertarea ora- şului şi Antiohia primeşte iertarea îndată după 9 aprilie 387, Ioan Gură de Aur explicând superioritatea episco- pului creştin faţă de puterea imperială, printr-o compa- raţie plină de miez: „Şi [atunci] când ar trebui să se întâmple vreun bun de sus, împăratul [este cel care] obişnuieşte să se refugieze la preot pentru ajutor, nu preotul la împărat. Şi acesta are o platoşă, cea a drep- tăţii, are şi o cingătoare, cea a adevărului, şi încălţă- minte mai distinse, cele ale Evangheliei păcii; are şi o sabie, nu din fier, ci din duh, şi are şi o coroană care îi stă pe cap.” (Omilia III, 2, p. 187, ed. Adrian Podaru). Ceea ce s-a întâmplat peste o mie de ani chiar şi cu Ştefan cel Mare al Moldovei, care, într-un moment de restrişte, merge la sihastrul Daniil şi-i cere sfat duhov- Crama veche, tuş nicesc. În 395, moare împăratul Teodosie, iar Imperiul creştinismul nu erau pe picior de egalitate în Antiohia. Roman de Răsărit este împărţit în partea de apus, lui Dacă, numeric, creştinii erau mai numeroşi decât păgâ- Honorius (395-423), şi partea de răsărit, lui Arcadius nii, din punct de vedere politic, social şi cultural, elenis- (395- 408), iar peste doi ani, în 397, moare şi episcopul mul era cel care dădea tonul, modela instituţiile, inspira Nectarie al oraşului Constantinopol şi în locul lui este arta şi literatura. Aerul pe care cetăţenii îl respirau în ales Ioan şi hirotonit de către Teofil al Alexandriei, func- şcoli era grecesc, nu creştin. Se crede în mod obişnuit ţie în care Ioan va rămâne până în anul 403, când e că, până la sfârşitul secolului al IV-lea, mai ales după acuzat, judecat, alungat din scaunul episcopal şi exilat, convertirea lui Constantin şi urcarea pe tron a unui îm- însă după o lună de zile Împărăteasa Eudoxia îl re- părat creştin ortodox, Teodosie cel Mare, religia creştină cheamă în capitală, unde Ioan îşi continuă predicile a ajuns să domine societatea. Dar situaţia nu stătea aspre la adresa împărătesei, urmarea fiind un nou sur- deloc astfel.” (I, p. 31). ghiun, mai întâi într-un mic oraş din Armenia Supe- Aş mai atrage atenţia asupra unor cacofonii supără- rioară, Cucusus, şi apoi la Arabissus. toare – „Căci dacă, când trupul este legat de o astfel Din 407, printr-un nou decret, i se stabileşte alt loc de constrângere…” (II, p. 19) –, care ar fi fost cu uşu- de exil, pe coasta de răsărit a Mării Negre, la Pityus, rinţă evitate prin „dacă, pe când trupul…”, întrucât vir- unde, în drum către locul pedepsei, istovit de arşiţă şi gula, fiind un semn mut, nu înlătură rostirea laolaltă a oboseală, Ioan moare în ziua de 14 septembrie, în Co- unor sunete urâte, ci mai degrabă lasă timp să le per- mana Pontului, în capela Sf. Vasilisc, rostind cu ultima cepem urâţenia, κακοφουία. suflare: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Un amănunt tehnoredacţional, pe care îngrijitorul După 30 de ani, în 438, împăratul Teodosie al II ediţiei ar fi trebuit să-l hotărască tipografului, extensia (408-450) aduce moaştele lui Ioan Gură de Aur de la grafică a textului în limba greacă pentru a fi adus la Comana şi le aşază în Biserica Sf. Apostoli din Con- aceeaşi dimensiune cu pagina traducerii româneşti, stantinopol. fiindcă adesea diferenţa dintre cele două versiuni este Importanţa cuvântărilor lui Ioan Gură de Aur nu mai de 10-12 rânduri, ceea ce produce disconfort vizual. Şi trebuie evidenţiată, însă o perspectivă ar mai fi reabor- cu atât mai mult se impune o astfel de proporţionare, darea „pe texte” a raportului dintre cultele păgâne şi cu cât literele greceşti lasă impresia unei înghesuieli de creştinismul primelor veacuri, pentru că, observă tradu- prisos. cătorul român: „Domnia lui Teodosie cel Mare (379-395) Nu am competenţa să apreciez virtuţile poetice şi sti- este în multe privinţe cea mai reprezentativă perioadă listice ale traducerii, dar faptul că asemenea lucrare din istoria antică a Antiohiei, deoarece a înfăţişat, în per- poate fi pusă în faţa cititorului român este de bun augur soana a doi mari protagonişti, Libanius şi Ioan Gură de în acţiunea de recuperare a vechilor texte rostite de cu- Aur, tradiţiile păgână şi creştină, a căror interacţiune i-a getătorii creştini. Mai mult, ieşirea din… rugăciune a că- oferit Antiohiei importanţa ei aparte în istoria civilizaţiei lugărilor din jurul Antiohiei iscă întrebarea ce s-ar fi creştine. Mulţumită scrierilor voluminoase ale celor doi, petrecut în istoria recentă a românilor, dacă în două mo- ştim despre Antiohia acelei perioade mult mai mult mente critice autoritatea jertfelnică a monahilor din mă- decât despre orice alt oraş din partea răsăriteană a Im- năstirile şi sihăstriile româneşti ar fi luat atitudine faţă periului Roman din acea epocă.” (I, p. 27). de mineriada din 15 iunie 1990 şi… reducerea salariilor Editorul realizează apoi o Radiografie religioasă a şi pensiilor „oamenilor muncii” de către guvernanţii anu- metropolei siriene (pp. 27-33) şi face observaţii demne lui 2010. Negreşit că autoritatea „imperială” ar fi fost în- de luat în seamă într-o discuţie despre raporturile dintre genunchiată, recunoscându-şi… păcatul trufiei cele două religii din Antichitatea Târzie: „Păgânismul şi nemăsurate.

172 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Lucian Gruia

OCTAVIAN MIHALCEA – EPICRIZA

Născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti, Octavian a cărui blană ne cotropeşte în calitate de reprezentant Mihalcea a absolvit Facultatea de Filosofie (2000) şi a al bestiarului pe care l-am trăit, cândva, pe una din trep- obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură Com- tele evoluţiei speciei noastre: „Dorm pe blana unui lup. parată (2011), la Facultatea de Litere din cadrul Univer- Sau lupul doarme pe blana mea. Mirosul somnului şu- sităţii bucureştene. Spre informarea cititorilor, precizăm ieră a sălbăticiune şi carne frumoasă. (...) Alături, umbra că este autorul următoarelor volume individuale de ver- sufletului de lup şi legătura focului, trezită. Nocturnă suri: Bărbatul artei sângerează fluturi1, Flagel2 şi Epi- africii.” (Licantropică). criza3, pe care mi-am propus să-l comentez în În acelaşi sens, curge demersul contopirii victimei cu continuare. Specializările autorului, pe care le-am amin- patul convalescenţei, pat amorf, care-i modifică miste- tit mai sus, se regăsesc în acest volum, al cărui titlu rios structura fizică a corpului, conducând-o spre anor- poate simboliza, nimic altceva decât o criză existenţială ganicul extincţiei: „Părerea de a fi culcat. Patul pătrunde accentuată. şi modifică structura organismelor vii. (...) Accidentul în- Poezia lui Octavian Mihalcea este demnă de tot in- cremeneşte în lumina colţului. La margine patului se teresul, având în vedere arta poetică rafinată, precum aşază victima interiorului atacat. Poate din neglijenţă.” şi complexitatea semnificaţiilor scriiturii. În primul rând, (Interior). Viaţa însăşi pare un joc, altfel spus o: „pauză autorul eliberează cuvintele din logica reală şi le recom- de plâns în teatrul divin” (Cala). bină în funcţie de afinităţi elective, bazate pe sonorităţi, Din metafizicile orientale, poetul preia nostalgia vi- culori şi sentimente: malul e „sonor aparte”, bucuria co- dului şi calea desăvârşirii spirituale prin metempsihoze lorează sacralitatea: „bucuria întinderii, gând colorat, va repetate: „Este păcat că penele dor. (...) Între două ieşiri fi închinată unui Zeu numărând. Ascendenţe pentru ele- din mine, între două căderi la timp, stau trei cuţite nez- ganţa sa stilistică, ermetismul comunicării, muzicalitatea burate. Sunt ale tale, când mă chemi spre acea umbră şi simbolistica folosite cu pricepere pot fi descoperite în ce nu-i a noastră.” (Ne dor penele); „Ţesuturile se re- poezia franceză/francofonă din secolul al XIX-lea: Char- cunosc prin intuiţii rămase din alţi evi, fără certificate na- les Baudelaire, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine ş.a. tale.” (Pericol în somn); „Fluidul altor regnuri vâsleşte Nu întâmplător, aceşti poeţi, cu care Octavian Mihalcea spre simţirea extremă a eului împodobit cu treceri. (...) rezonează, par să anunţe, în surdină, o mişcare ideo- Se întâmplă iubiri de azi spre ieri.” (Anja). După această logică de mare rezonanţă, ce va marca arta şi gândirea contaminare nirvanică, autorul îşi defineşte propria poe- secolului următor – existenţialismul, pe linia „absurdului” zie, printr-un vers de mare expresivitate: „Elegia so- condiţiei umane. Geneza unei lumi înstrăinate şi a unui noră, brodată oriental...” (Fără parfumul zilei). eu alienat reprezintă, de fapt, lipsa sensului vieţii noas- În finalul volumului, Octavian Mihalcea imaginează tre: „Suntem trei – tată, fiu şi fiică, mergând cu plutiri – apocaliptic - o purificare prin foc şi o renaştere pe care reale spre limita dintre mare şi uscat, într-o după- o aşteptăm în volumul următor: „Scriind, am rămas sin- amiază cu parfum de repaus. (...) Caut în cartea vieţii gur. Alături, o şopârlă în flăcări.” (Şopârla în flăcări). Iar ce vor să ne spună. Totul e şters şi înlocuit cu o pictură în alt loc: „De acolo, din chilia ta, mă vei visa încifrat. naivă a întârzierii.” (În mijlocul cerului). Cu o lumină în dreapta – naştere pe rug.” Imaginarul, recreat de poet, este ordonat în mici ta- blouri lirice caligrafiate epic, ce pot fi aranjate ca piesele unui joc de puzzle existenţial. În primă instanţă, sintag- mele sunt generate oniric sau prin dicteu automat su- prarealist. La o lectură aprofundată, ele se leagă într-un demers iniţiatic: „...în taina unui sunet, vaiet, tunet, din partea stângă a extremului sentiment” (Pe malul stâng). Atingem acum latura psihologică a textelor semnate de Octavian Mihalcea. Autorul ne invită să-l urmăm, pe linia inconştientului colectiv, până la contopirea cu animalul

1 Octavian Mihalcea, Bărbatul artei sângerează fluturi, Bu- cureşti, Editura Societatea Scriitorilor Militari, 2004. 2 Octavian Mihalcea, Flagel, Bucureşti, Editura Tritonic, 2008. 3 Octavian Mihalcea, Epicriza, Bucureşti, Editura Semne, 2011. Case pe deal, u.c.

SAECULUM 5-6/2012 173 PRO lector Emil Lungeanu HRONICUL DOMNIEI LUI RADU CEL DREPT

Să fi fost vreodată luată şi altfel decât în glumă car- pământul nostru, oameni buni”), inspirat poate de miro- tea de vizită a „miliardarului în rime” Edmond Rostand? bolantul precedent al revendicării Aradului, pe motiv că Istoria începuturilor literare româneşti, bunăoară, ar păşunea şi pădurea de altădată fuseseră cumpărate de putea trece ea însăşi drept o versiune a Mioriţei, dacă ţăranii din Hoşteze de la contele Ludovic Karoly, feudal te gândeşti că, afară de „oi mai multe / mândre şi cor- cu castel la Carei. (Cum de ajunsese ţara Dacilor liberi nute / şi cai învăţaţi / şi câni mai bărbaţi”, baciul moldo- moşie în stăpânirea barbarului, asta numai FMI ştie.) vean mai era de invidiat şi pentru bogatele pomelnice Logic aşadar, vatra trebuie repusă în situaţia anterioară, de domnii (Ureche, Costin tatăl şi fiul, Neculce), un te- respectiv demolate oraşele moderne, reconstruite ve- zaur istoriografic în comparaţie cu care stângacele chile castele medievale, reînscăunaţi urmaşii grofilor, crâmpeie de cronici muntene şi transilvane – „istorii de reintrodusă şerbia, retractat Supplex libellus valacho- partid” le zicea în derizie Călinescu – par mai curând rum de la 1791 etc., adică restitutio in integrum, nu ca nişte caricaturi ieftine din vreo gazetă politică. în postcomunista Ungarie vecină unde nu s-a retroce- De-acum însă, odată cu Nicolae Goja, maramureşe- dat nimic şi nu s-a umblat cu jalba în proţap. „Toată Ro- nii se vor putea lăuda că îşi au şi ei propriul letopiseţ, mânia miroase a pământ”, constata Cioran, şi n-ar fi căci romanul Fabrica de iarbă* a fost conceput în chipul putut-o ilustra mai bine decât cu cazul acestui comba- unui adevărat hronic de „domnie” din vremurile noastre tant: „Sentimentul că pământul de sub picioare este al – vorba Danezului – „ieşite din ţâţâni”, cu o predoslovie tău şi numai al tău n-are egal, ce sclavie să locuieşti la în care autorul îşi explică demersul de pe poziţii testi- bloc şi să ştii că între tine şi pământ este vecinul Lupan, moniale: „Deoarece domnul Radu n-a scris o istorisire iar mai sus de tine stă vecinul Horincar şi abia apoi vine cât de mică despre faptele sale (...) mă voi încumeta eu Tatăl din cer.” Dar nu atât ideologia face din „domnul să le adeveresc, aşa cum le-am aflat când l-am urmărit Radu” un personaj reprezentativ, cât obsesia bigotă a ani la rând ca pe un lider al nostru ce este şi acum şi va propriilor convingeri, bine-ştiuta fudulie agresivă a igno- fi cât timp va trăi.” Aerul responsabil, aproape solemn, rantului. „N-am studii juridice, dar am simţ de dreptate”, cu care îşi legitimează întreprinderea nu este totuşi al se îmbăţoşează el, mai sigur pe îndreptăţirea lui ca de unui contemporan oarecare, ci al unui subtil mucalit, teorema lui Pitagora. Cum însă tribunalele nu te în- maimuţărind mai degrabă contraspionajul local decât treabă dacă ai convingeri, ci probe, eroul pierde proce- civismul („ca cetăţean observator ce sunt şi agent res- sul intentat municipalităţii şi, odată cu el, propriul ponsabil de comunitatea noastră românească şi de cumpăt, iscând pitoreşti scene de menaj: „Pentru a-l soarta întregului cartier”, respectiv a hoştezenilor din calma, doamna Radu i-a tras o palmă. «Bată-l Dumne- fostul sat Hoşteze, azi cartierul băimărean Pintea Vitea- zeu de pământ, că-l cumpărai cu banii pe care i-ai chel- zul), pentru ca mărturia, la fel ca odinioară recursul la tuit pe avocaţi!» «Ai dreptate, dar nu mă las, nici dacă divinitate al lui Miron Costin, să-şi obţină creditul: „prin urmare cele ce voi scrie de acum pe foaie au temeinicie mor. (...) Ceva mai tare ca mine mă obligă să merg mai şi adevăr şi ne putem bizui pe ele”. departe, până la moarte».” Nu-i aşa că un Gelu Rus- Nu mai puţin diligent se arată cronograful atunci canu l-ar fi felicitat pentru acest imperativ husserlian al când îşi justifică alegerea eroului pentru cartea sa. principiilor? Iată-l deci pe intransigentul lui Nicolae Goja, „Domnul Radu” este un personaj exponenţial, unul din- de fapt, nu doar exponent al propriului cartier, ci al unui tre acei toboşari ai retrocedării fostelor moşii şi ai Res- întreg popor, despre învrăjbirea căruia vorbeşte, cul- tauraţiei feudalismului valah, militant „cu simţ civic ieşit mea, tot el atunci când vinde la talcioc săptămânal din comun” şi „domn exemplar din cartierul nostru”. Nu „obiecte stranii, cum ar fi o pereche de coarne de ber- din niscai viţă boierească scăpătată încolţesc revendi- bec de rudă, lăcuite”, iar pe clienţii interesaţi de cărţi îi cările acestui respectabil pensionar, fost maistru meta- îndrumă cu rezumate vulgarizatoare de pe vremea bă- lurgist, ci din convingerea lui că „are răspunderi obşteşti diei Cîrţan: „«Cât costă?» «Doi lei. E foarte bună, e şi un scop de atins în era post-comunistă democratică, vorba de-o fată simplă, nevastă-mea a plâns, o veţi da să caute actele originale şi să înfiinţeze asociaţia com- şi altora, mai multe nu vă spun.» Cea mai căutată carte posesorală”. El îşi cheamă foştii consăteni la lupta cu este Moromeţii de Marin Preda. «Am avut-o, Moromete urbanismul statului român modern şi cu noii „baroni” este un ţăran ce nu se poate adapta la agricultura capi- municipali ce-l reprezintă („Jumătate Baia Mare este pe talistă bazată pe capital şi profit, mai veniţi pe aici.» «Dar Mioriţa o aveţi?» «N-o mai am. Aici e vorba de destinul celor trei ţări româneşti care mereu s-au ucis * Nicolae Goja, Fabrica de iarbă, Baia Mare, Editura între ele. Ca-n biblie Cain şi Abel.»” Şi pentru ce fratri- Eurotip, 2011. cidul nostru naţional, dacă nu tocmai pentru pământ?

174 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector Paradoxal aşadar, conflictul domenial al acestui justiţiar înseamnă la nivelul comunităţii locale exact ce denunţă dânsul la nivel naţional, un bellum omnium contra omnes – iar povestea se va consuma până la ultima ei pagină fără ca această contradicţie să fie sesizată: „Au trecut opt ani de la acele zile de revoltă şi-l regăsim ci- tind Mizerabilii – vrea să înţeleagă de unde vine răuta- tea din oameni.” Un bonz i-ar explica sec că nu-i niciun mister, că toatele relele vin numai din propriile dorinţe, tot aşa cum lui Nathan Înţeleptul îi zicea templierul lui Lessing „Mulţumeşte-te să fii om”. Dar pentru actuala noastră societate de consum, asemenea mesaje anti- materialiste par sosite de la nişte civilizaţii extraterestre. Câţi ar ghici, bunăoară, că „Fericirea Naţională Brută” (sic) este în mod oficial principala bogăţie a statului Bhutan? Memorabilă sau nu sub aspect epic, „domnia” Ra- dului cel Drept este în orice caz un interesant exemplu de tehnică cinematografică în structurarea acestui roman-cronică. Ceea ce produce iluzia evoluţiei perso- najului e succesiunea capitolelor în felul derulării rapide Flori şi paletă, u.c. a cadrelor unui rolfilm, pornind o numărătoare inversă regionalismelor, ci şi printr-o artă descriptivă de o per- a zilelor de la 261, precum A.M.R.-ul răcanului nostru cutantă expresivitate, cu aglomerări substantivale ca la de altădată scris pe toate zidurile cazărmii, ba câteo- Creangă şi cu hiperestezii în genul beţiilor osmice prac- dată chiar şi a nopţilor, serilor, dimineţilor, amiezilor ticate de un Gheorghe Crăciun în Pupa russa. Nişte lo- („Amiaza 104”), îndeobşte pe sărite şi uneori cu retro- catari protestează că „miroase a clor în tot blocul, iar gradări neaşteptate (Zilei 229 b îi succed bunăoară 228, şeful nostru a decis că mai bine să miroasă a clor decât 221, 214 etc.). Altminteri, luate fiecare în parte, secven- să pută a urină de câine, cu referire directă la familia ţele funcţionează doar anecdotic, limitate la faptul divers Szilaghy de la etajul I, ţin un pitbull şi le pute aparta- sau la vreun episod biografic de mică întindere, 1-2 pa- mentul a pişat şi ei a câine de parcă dorm în pat cu di- gini, ori câte un tablou. Autoscopiile şi retrospecţiile hania”. În spital „se internează oameni de la ţară, scot eroului mai adaugă şi ele, către final, impresiei dina- din sacoşă papuci cu balegă pe talpă şi pijama de su- mice. În metamorfozele peisajului, martorul convertirii doare acrită. Şi hainele miros a grajd, nu s-a răbdat să satului natal la urbanism îşi oglindeşte propria încărun- nu intre în grajd ca să vadă vacile de-s bine (...) Câte ţire şi transfigurare, de la militantism la resemnarea fi- un căpos de ţăran îşi bagă sub pernă sfeterul de lână lozofardă („Dar ce este omul decât un floc în calea cu bumbi, tot salonul miroase a zer de oaie.” Cecilia îl lumii” etc. – reeditare a clasicului fatalism din letopiseţ admonestează pe Soso: „miroşi a henţ, măi copile, ca cu „biet omul supt vremi”) şi nostalgică: „Se încheiase, un ţigan”, biblioteca profesorului Jurje „miroase a hârtie vedea bine, lumea ţăranilor cu boi ce trag la plug, a ca- uscată” etc. Unele detalii veriste îi servesc cronicarului relor încărcate cu fân în colţuri, a caselor cu tărnaţ şi şi ca prilej pentru fulgurante inserţii autobiografice, aşa prispă. Din ce-a fost a mai rămas un măr pătul în mu- cum se întâmplă spre pildă în diferendul repartizării ga- zeul satului, pentru a-l ajuta să nu se usuce domnul rajelor: „a intervenit domnul Radu şi a trasat cu vopsea Radu se urinează la rădăcină de câte ori trece pe albă locurile de parcare, late de 2,20 m, ori 9 fac exact acolo”. Transformată apare şi concepţia asupra dreptă- 20 m, plus că a scris numerele de înmatriculare pe fun- ţii, lăsată în cele din urmă în seama justiţiei imanente daţia blocului, la mine MM 06 JJJ”. Frazarea se articu- ca o dicke Bertha, a poverii propriei vinovăţii după tipar lează în mod simplificat, prin parataxă şi prin logică dostoievskian: „Hoţii care i-au furat bicicleta şi sculele deductivă de tip post hoc, ergo propter hoc. din garaj sunt profesionişti, au ghilotină de tăiat lacăte, Dezinvolt în alcătuire, iute şi ritmat ca un cântec ma- vor ajunge la închisoare mai devreme sau mai târziu, ramureşan, romanul semnat de Nicolae Goja e un nu scapă, îi ajunge vremea să se predea, nu se mai su- exemplu de reuşită a simplicităţii şi a scriiturii fruste, portă pe ei înşişi, vor să fie pedepsiţi de oameni şi să descotorosite de găteala şi rafinăriile livrescului. Titlul – ispăşească pedeapsa ce li se cuvine.” Dar, afară de o genială antonomază – îl îmbracă perfect, „fabrica de funcţiunea periodizării, procedeul numărătorii inverse a iarbă” nefiind alta decât chiar mult disputatul pământ, zilelor nu pare să ducă lipsă nici de tâlc: Zilele omului temelia Vieţii înseşi şi a întregii civilizaţii, la care fiece pe pământ sunt numărate. Şi totuşi, majoritatea seme- mort îngropat mai adaugă câte o cărămidă: „Ce rămâne nilor le irosesc, trăind ca şi cum ar fi veşnici. în urma mea, se întreabă domnul Radu. Nimica, îngră- Ceea ce izbuteşte să absolve de banalitate această şământul natural, altceva nimica.” Pentru muritorul fără scurtă istorie a hoştezeanului este pitorescul oralităţii, de speranţă al acestui circuit închis („pământ eşti şi în expresia nudă, neprelucrată cu inginerii estetice. Auten- pământ te vei întoarce”), cartea durabilă ce i-a fost de- tificarea se face nu doar prin impresionanta galerie a dicată reprezintă o promisiune de viaţă veşnică.

SAECULUM 5-6/2012 175 PRO lector George Bodea

RADU MAREŞ, UN MĂRTURISITOR ÎN CĂUTAREA FERICIRII

Recentul roman, Deplasarea spre roşu*, al remar- nului pe care i-l adresase, când i s-a solicitat colabora- cabilului şi productivului prozator Radu Mareş, îmbracă rea, generosul „padre Pius”: „Ia-ţi zborul şi du-te în forma unei ample confesiuni depănate de un bărbat lumea cea largă. Pune-ţi forţele, care-s ruginite şi se aflat la un moment dat în pragul eşuării cu iluzoria spe- irosesc în gol, pune-le la încercare! Dă-le un rost!” ranţă a consolării bahice. „Împărtăşirea” e făcută de per- Aceste vorbe vor avea efect şi asupra lui Romi. Îi vor fi sonajul narator către propriul fiu, cu dorinţa, reproduse de către Diana atunci când cei doi îşi vor is- nemărturisită direct, de a accede la fiinţa sa, de a cărei torisi, în scurtul, dar densul interval în care li s-au între- venire pe lume se simte pe deplin responsabil, iar tăiat destinele, unul altuia, întâmplările care i-au marcat acum, după ce în familie s-a produs o ruptură cu grave în mod deosebit. consecinţe, se pare că a venit vremea adevărului fără Următoarele şaptesprezece capitole conţin povestea menajamente, cu tot riscul afirmării sale depline. formării şi destrămării familiei lui Romi. Personajul na- Autorul, stăpân al tehnicilor narative care l-au impus rator se destăinuie fiului său, după ce aceeaşi „poveste” de-a lungul timpului în prim-planul prozei contempo- o mai relatase şi Dianei, prietena de-o vară fierbinte. rane, reuşeşte să găsească echilibrul între tradiţional şi Memoria afectivă şi „virusul valah al poveştii” reîmpros- modern, propunându-ne o substanţială meditaţie des- pătează imaginea Gretei Tamaş (Tamasch), născută pre sensul vieţii şi al morţii, despre iubire şi fericire, des- Wagner, violonistă la Opera dintr-un oraş transilvan, pre lumea solicitantă şi adesea contradictorie în care soră geamănă a lui Hans, ajuns înainte de căderea re- ne este dat să trăim, mereu despărţindu-ne de ceva, gimului comunist, ca medic stomatolog, în Germania. pentru care ne apropie necunoscutul, surprinzătorul. Greta e de la bun început o fiinţă misterioasă şi nu e Romanul pune cap la cap două istorii: ceea ce ni se vorba numai de „misterul feminin”, ci şi de acela al unei narează în primele unsprezece capitole se petrece biografii marcate de tragic: părinţii îi fuseseră samavol- după consumarea dramei personale a profesorului, mai nic arestaţi şi apoi aveau să moară în condiţii neeluci- apoi a ziaristului ce poartă numele unuia dintre legen- date. Împreună cu fratele ei, Greta va fi înfiată de familia darii întemeietori ai Romei. Acesta, intrat în relaţie cu românului cu un nume unguresc, Tamaş. Tot mai inte- inginerul Alin Sârbu, e antrenat în relatarea efortului de riorizată, îşi va purta prin lume amestecul de fragilitate renovare a unui cămin de copii, cu sprijin din Occident. Acţiunea fusese încredinţată, în ceea ce priveşte apro- vizionarea cu diverse materiale destinate celor internaţi în cămine, unei femei ce lucra la o bibliotecă şi se ofe- rise ca voluntară pentru astfel de misiuni caritabile cu obiect de activitate inclusiv în Africa. Inimoasa engle- zoaică purta nume de zeitate romană şi prinţesă brita- nică de dată recentă, Diana. Aceasta, pusă în legătură cu începătorul şi ezitantul ziarist român, la solicitarea acestuia îşi va mărturisi primele impresii generate de descoperirea realităţilor româneşti. Trei au fost cele enumerate, fiecare cu un anume rost: porumbeii cerşe- tori de la hotel, distrugerea încuietorii şi zugrăvirea in- tenţionată a maşinii cu ajutoare, precum şi chipurile groteşti ale femeilor râzând cu palmele acoperindu-le gura ştirbă. Apoi, intrând în contact cu realităţile con- trastante din „ţara lui Dracula”, îşi va contura răspunsuri tot mai ferme la întrebarea pe care şi-o pune şi Romi în numele ei: „De ce venise în România?” Venise într-o Românie grav încercată, aflată într-o agitaţie sterilă din perioada imediat următoare evenimentelor din decem- brie ’89. În ceea ce o privea, Diana răspundea şi îndem-

* Radu Mareş, Deplasarea spre roşu, Iaşi, Editura Polirom, 2012. Sit arheologic, tuş

176 SAECULUM 5-6/2012 PRO lector şi vigoare, până când, prin intermediul unui prieten din copilărie, îl va cunoaşte şi va deveni soţia lui Romi. Cei doi soţi se vor confrunta cu privaţiunile vieţii din anii dezolanţi ai ceauşismului aparent triumfal, se vor studia reciproc şi se vor căuta cu disperarea îmbrăţişă- rilor pătimaşe, ea temându-se că va rămâne însărci- nată, el dorindu-şi cu ardoare un urmaş. Acesta va veni, în cele din urmă, pe lume, zămislindu-se parcă din pro- pria lui voinţă, cu puţină vreme înainte de declanşarea durerilor naşterii lumii celei noi. Naştere totuşi sau avort? Cu ajutorul fratelui geamăn al Gretei, tânăra familie îşi va face rost de o locuinţă într-un bloc construit re- cent, la a cărui finisare trebuiau să contribuie viitorii lo- catari. Pentru cei doi fericirea (motiv asupra căruia se insistă şi în alte situaţii) pare a fi atât de aproape şi de îndestulătoare, în timp ce toate celelalte lipsesc. După ’89 va fi posibil schimbul de vizite dintre cei doi fraţi. Mai întâi va veni geamănul în România. Aici va fi puţin dispus să comenteze ceea ce vede. Sunt, în schimb, numeroşi reporteri germani care colindă ţara înregistrând „nemţeşte” tot ce poate produce o impresie şocantă în Occident: o vreme, casele de copii şi copiii străzii cu chipurile lor familiare, apoi stările conflictuale Amintire, tuş culminând cu violenţele din timpul mineriadei care a pus capăt iluziei întreţinute o vreme în Piaţa Universităţii bu- fraţi gemeni într-o relaţie nefirească este plauzibilă, cureştene. adică dacă ea corespunde aşteptărilor. Estetica clasică În România, Hans se hotărăşte să clarifice aspectele făcea o categorică distincţie între întâmplările petrecute legate de dispariţia părinţilor săi biologici. În acest sens, cu adevărat şi faptele care ar putea să fie ficţiune. Desi - identificarea fratelui părintelui său adoptiv, misteriosul gur, problema nu se mai pune ca pe vremea lui Aristotel „unchi” despre care îşi aduce aminte că îi făcuse cadou sau a clasicismului reînviat, dar mi-a atras atenţia, în un ghiozdan cu un prilej festiv din viaţa lui şcolară, nu cazul de faţă, în mod deosebit deznodământul către rezolvă nimic. Vizita de răspuns a celor doi soţi în Ger- care nu duce niciun traseu menit a motiva forma şo- mania lui Hans va prilejui descoperirea unei lumi în care cantă pe care o îmbracă. Luarea în considerare a in- totul pare a funcţiona perfect şi, paradoxal, chiar aici as- tenţionalităţii simbolice sau a altor subtilităţi estetice piraţia lui Romi către fericire va primi o lovitură fatală. ne-ar oferi aici mai multe soluţii decât o abordare psi- Pe parcursul schimbului de vizite, personajele impli- hanalitică. cate analizează ceea ce văd, se studiază reciproc şi se Dincolo de orice alte consideraţii, este evidentă ca- autoanalizează, îndeosebi Romi e cel care despică în- pacitatea prozatorului Radu Mareş de a stăpâni arta su- truna firul în patru, răstimp în care se conturează, tot gestiei, a suspansului, analizei psihologice şi a mai mult, pe fondul stării generale de agitaţie socială şi monologului interior, toate acestea servind intenţiei de politică, sentimentul înstrăinării oamenilor concomitent a ne propune o meditaţie vibrantă despre meandrele şi cu alte forme ale entropiei: diminuarea, disoluţia, pier- capcanele destinului, dar şi referitoare la posibila sal- derea, spulberarea iluziilor. Ultima dintre aceste iluzii e vare de ameninţările şi vicleniile timpului a cărui deve- aceea a fericirii personale în intimitatea cuplului, al cărui nire imprevizibilă poate deruta şi descuraja, dar, la fel declin va începe printr-o imperceptibilă, dar bănuită „fi- de imprevizibil, poate oferi şansa salvării. Drama lui sură” şi va culmina până la gradul de violenţă al imagi- Romi îşi află izbăvirea în povestea cu valenţe salva- nilor terifiante tocmai în desfăşurare şi transmise în toare. Această „poveste” e rostită sub semn fatidic de lumea largă de posturile de televiziune. După ce îşi sur- trei ori şi de fiecare dată o face personajul narator: o prinde soţia în relaţie incestuoasă cu fratele ei, Romi, dată către femeia venită cu ajutoare pentru orfani, a revenit într-o cameră de la parter, va vedea cum, de-a doua oară fiului, iar a treia oară ne este adresată nouă, lungul unei străzi pustiite, se apropie de mânuitorii de cititorilor, de astă dată oficiul autorului încredinţându-ne bâte, care tocmai îl ciomăgiseră pe un bărbat cu figură că am putea găsi noi înşine drumul către fericire. de intelectual în vârstă, o femeie ce nu putea fi decât Cele două mottouri aşezate în pragul naraţiunii (pri- propria lui soţie. mul, o definiţie de dicţionar a entropiei; celălalt, un frag- Odată terminată lectura, cum de altfel se va fi întâm- ment din povestea fraţilor Grimm, despre Hans şi plat adeseori şi pe parcurs, cititorul rămâne în conti- Gretel) ne preveneau: între implacabilul legităţii şi utopia nuare conectat la problematica şi imaginarul romanului. basmului, drumul acesta, cu denivelările şi ocolişurile Având în vedere deznodământul, s-ar putea naşte în- lui, îi este dat omului şi ţine de demnitatea lui să-l par- trebarea dacă scena oripilantă a surprinderii celor doi curgă lucid până la capăt, dacă există un capăt.

SAECULUM 5-6/2012 177 PRO Vrancea literară Adrian Botez

POEME DECLINÂND VARA

AUGUST SPRE SEPTEMBRIE NUMAI ÎN MUNTE-AM TRĂIT se povârneşte carul vremii spre numai în munte-am trăit tot mai multă umbră – şi noaptea stăruieşte – tot nou legământ răsărit mai sfruntată – să mă înalte idei forfotesc hipnotizeze – dansând cu paşi din ce în înalt şi limpide foşnesc ce mai apăsaţi – mai expresiv lascivi – prin spatele retinei mele obosite pădure de gând clocotit şi pasăre-n zborul oprit din flaute nu mai cântă orbii lunii – se scurg trăind în nădejdea nocturnă ca zărul – printre degetele Moşneagului viaţa-mi încep taciturnă ursite părăsite numai în munte-am trăit tot mai sărac sunt – tot mai spre mine mereu au venit multe gânduri îmi cad – pleşuv – din strămoşii cu grai de granit ramuri – şi simt că eroi irizând vechiul mit zidurile fortăreţei au renunţat la flamuri zeul nu vrea să cunune ci face din ceruri arvune: tot mai indiferente la moarte sunt privesc peste umăr – orfeu stelele din cer: încep să se ferească de pierzând-câştigând ce nu-s eu flacăra minunii – armate mari de îngeri – se predau sfios îndurerat – furiş genunii

OSTROV ostrov de linişti greierinde în nopţi de vară se aprinde şi hori de zâne se rotesc bătrâne graiuri se rostesc pâraie elocvent aprinde iar graţioasele luscinde se scaldă-n vis de flori în jind de vezi luceferii tânjind lumină de-amintiri şi dor scoboară-te din zori în zor trezeşti colindele sticlinde izvoarele agonizânde ostrov cu măreţii de sfinţi recheamă harul de părinţi străluminat de-nţelepciune lunecă lin în rugăciune e margine roind de rai nu te clinti căci n-ai să dai: aici îngenunchezi primind nou trup de aur aburind… Ora de lectură, cărbune

178 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară Beatrice-Maria Alexandrescu

RĂSTIGNIREA EI

A intrat în spital cândva, dar acum un teanc de valori nu mai conta, pentru că trecuse peste reţinute de palmele funiile oamenilor acoperiţi de smoală. noastre atât de A păşit pe tocul uşii acoperite de lac, negre, devenit însă nu mai ţinea minte mânerul, eterogen. mâner difuz, devenit transparent Pentru că îşi purta adesea crucea, începuse să ca mierea i se nască o cocoaşă, pe care tot ea în timpul şederii ei lungi sau scurte o edulcora în timpul somnului. în camera cu aparate de mătase. Venea asistenta să îi aducă pepeni, Rugase asistenta să nu îi mai aducă fructe uscate de ea toamna, mâncarea, dar perioada asta dar i-a spus să nu îi mai insuportabilă a ghirlandelor ofere ofrandele medicului se prelungea, înşirându-se decât aşezate în ca o pânză de soare. ghirlande. A intrat într-o scoarţă de timp revărsat şi medicul, Aşa cu mâinile lui a şi fost negre, muncite de bolile o vreme, când agăţa pacienţilor, de urechile lor neadormite, colierele pătate cu vin în galvanizate de duhul cuiele cu care răstignea uşile albe. pământului; Atunci începuse ea să răstignească i-a atins degetele femeii-fată. Totul, de la – Unde-ţi sunt hainele? îşi zicea să o întrebe. firele cu care se umplea spaţiul neverosimil, – Ieri. de la Atunci medicul a ieşit, lăsându-i într-un colţ caietele în care îşi ţinea jurnalul, de pâine ligheanul cu apă, bricheta şi alături de stilourile cu cerneală verde, ţigările, de la căutând să înţeleagă mirosul nemirositor patul în care dormea noapte de noapte, din camera ei, întinsă pe întregul spaţiu, frecându-şi mâinile una de alta pentru cu cearşafurile albe ca a găsi căldura holului şi laptele pe care i-l aducea rumegând o frunză de Satana, ruptă din soţul ei, dar uneori şi primele ghirlande. familia, A fost ultima dată când i s-a dat voie să până la intre în camera spitalului său, pe fierul cu care erau marcaţi mieii Domnului, care îl guverna de decenii ca un leu. până la rochiile din pânză topită Pe lângă cocoaşa care îi apăsa gâtul, nu de mătuşa ei, simţea nicio durere, dar până la degetele ei erau pline de negrul ceasul de masă care nu mai avea medicului, niciun sprijin acum, după se transformaseră într-o masă groasă şi ce îşi construise o cruce din grosolană, lemnul mesei pe care stătea; se umpluseră cu bolile tuturor pacienţilor şi-a zis că dacă va sparge care se îmbătau. ceasul, va descărna orele marcate A decis să folosească apa, aşa că a apropiat ligheanul de de fierul încins al acelor, picioarele sale şi va pluti pe timp, o masă a început să se stropească cu atât de omogenă precum apa caldă deţinută acum de ea sângele care se scurge şi numai de ea, prin gurile subţiri s-a spălat pe faţă, să îşi cureţe stropii şi lungi, care se vor fructului pepene şi ai conservei, hrănite cu aur, şi-a udat părul prea negru de la

SAECULUM 5-6/2012 179 PRO Vrancea literară vârfuri către rădăcini, să îşi ardă degetele atinse dar şi-a dat seama că de medic şi pielea şi părul apa fusese încălzită de sufletul prea negru pentru faţa ei neadormit al doctorului, acum, portocalie, sănătos crezând şi acum, când rămăsese un schelet alb în camera albă cu fumul alb, şi a aruncat ligheanul cu că ţigările îmbrăcate cu cenuşa corpului ei tot cu apă afară, în vor deveni ea în mai multe portrete, ordinea copacilor înalţi, în mai multe siluete lungi încălziţi de sufletele şi transparente, noastre. în blană de carne de Ea, Văzând bricheta şi ţigările, şi-a spus să mirosind a fosta Ea, umple camera albă şi aproape goală comportându-se ca Ea, cu fumul alb, să pară că praful făcând aceiaşi paşi hialini ca Ea, ţigării îi distruge cocoaşa, urmând ca ea să nu mai fie Ea, să umfle spaţiul ca pe un balon al ci doar ea. inconştienţei copacilor de afară, dar şi astea spuneau că poartă Şi-a amintit de crucea pe care şi-o făcuse ea infernul multiplu în gurile lor din masa de lemn şi cu zimţi şi nu cu dinţi, pe care o purta acum mereu, aşa că a început să îşi ardă rochia şi-a zis să o planteze lângă ceilalţi copaci udă, să înalţi, alături de Ea-Ele, miei care-au îşi rupă unghiile vopsite în roşu marcat cu fierul cuiva de asistentă, sufletul ei; apoi să cojească lacul a renunţat rapid, promiţând să îngroape subţire ca ea, celelalte corpuri cu formă, prin care treceau născute din ea, oamenii pe care care deveniseră Ea. întâlnise ultima dată,

Paul Spirescu

METAFIZICĂ obişnuita şi banala ta rugăciune de dimineaţă, rugăciune de prânz, E aici lângă tine: în faţa şi-n spatele tău rugăciune de miazănoapte, în dreapta şi-n stânga ta. ca o anacronică, nefirească păpuşă mecanică, aşteaptă să te înhaţe hoţeşte cu venele deschise spre albastrul imaculat dacă nu te-a şi înhăţat deja... al Cerului înstelat de deasupra noastră... cine eşti, doamnă, o întrebi cu glas răguşit ca şi cum ai striga într-o peşteră pustie. nu-ţi răspunde. ce să-ţi răspundă? mori încetul cu încetul nici ea nu ştie! amăgindu-te şi tot amăgindu-te cu gândul că până la urmă şi până la urmă PSALMUL DESTRĂMĂRII locul său sub soarele dogoritor şi ironic al acestui mileniu de pomină Mori încetul cu încetul fiecare şi-l fixează prin proprie voinţă în fiecare zi şi-n fiecare clipă şi-n deplină cunoştinţă de cauză! risipindu-te puţin câte puţin în asfaltul trotuarelor în- gheţate SCRISOARE FĂRĂ DESTINAŢIE şi-n pavajul cubic al străzilor revărsate-n agonia stelelor căzătoare – Vezi, se topesc toate zăpezile în noi prostul obicei şi trista, nemiloasa risipă surde vântoase printre crengi suspină de gesturi inutile, şi plouă maică peste ghilotină hidoasa pantomimă a arborilor şi-n suflete mijeşte ziua de apoi vânturându-şi umbrele alungite în umbrele gropilor din şoseaua de curând reparată... nu că mi-ar fi ruşine ori tăgadă dar de atâta oarbă-ncrâncenare mori încetul cu încetul dansează iele voluptuoase pe cărare repetându-ţi în gând, sacadat şi nimeni nu-ndrăzneşte să le vadă

180 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară nici orbii nu – şi mai văd albastrul vis Au căzut până şi dinţii de lapte nici vulturii nu mai ajung la creste ai Adevărului mi-e sufletul bolnav ca-ntr-o poveste seceraţi de-o netrebnică boală... în care Dumnezeu s-a sinucis! Dar eu sunt prea bolnav şi prea singur AUTOBIOGRAFIE să mai pot îndrepta strâmbătatea aceasta stelară. Locuiesc de mult, de prea mult, într-un trup Undeva, prin oceanele sparte-ale lunii ca-ntr-o ţară cu nemuritoare un etern somnambul apusuri de soare. se răsteşte la lumea de-afară!

Răsărituri, ce-i drept, PSALM REFUZAT sunt mult mai puţine: uneori, foarte rar, se învălmăşesc Iată, Doamne, stau la uşa Poeziei şi bat: cu miresme de flori şi de ţipăt de ce nu-mi deschizi? în pustiul din mine... am buzele aspre şi ochii livizi, cu ce am greşit de te-am supărat? Mama mea, cea retrasă-n adâncuri de suflet, am căzut în iubire prea multă, din adâncuri de suflet am căzut în păcat, timid se răscoală. de ce nu-mi deschizi?

Doina Popa

FIRUL DE NEPUTINŢĂ

Vera dormea fără să aibă habar de nimic. Respira mărea buletinele de analiză, iar scotea ochelarii şi-i lin, neauzit, Corpul ei, părăsit în mare parte de energie, trântea pe birou. – Vreau să ştiu, domnul doctor, care nu mai avea nevoie de prea mult oxigen. Iar plămânii, este situaţia mea exactă, i-a spus cu voce calmă, ca să deja obişnuiţi să stagneze, îşi reduseseră din ce în ce mă pregătesc ca o creştină, înţelegeţi dumneavoastră. mai mult schimburile. Păreau că dorm în ei înşişi, aşe- Iar doctorul tot punând şi scoţând ochelarii i-a arătat câ- zaţi comod în buretele pufos îmbibat cu sânge cald. teva degete de la mâna stângă, două sau trei, nu mai Funcţionarea lor, la cota de avarie, se făcea din inerţie. avea nicio importanţă câte, oricum era vorba de zile sau Totuşi subconştientul ei înregistra defilarea de forţe din în cel mai bun caz de săptămâni şi a înclinat capul de preajmă. Cu un fel de teamă, cu un ochi deschis cu pru- mai multe ori. Dar în acea noapte a înţeles şi a ales. Ea denţă, gata oricând să se închidă şi să se ascundă nu dorea să mai lupte. Trecuse dincolo de pragul durerii după platoşa de somn protectoare, ea înţelese ce se şi acum, în acea stare de aşteptare, a trecerii ultimului petrecea. Până în acel moment Vera nici măcar nu în- prag, se simţea în sfârşit bine. În ea se relaxau toate cercase să stea de vorbă cu sine. Ca să ştie lămurit celulele. Una câte una se decuplau de la matrice şi in- ceea ce gândeşte, ceea ce vrea cu adevărat. Fiecare trau într-o plăcută şi infinită relaxare. Aşa de plăcută, că om, cât de bolnav ar fi, vrea să trăiască. Pentru că su- îi produceau fiori în pântec şi în oasele degetelor de la ferinţa, oricât de mare, nu reuşeşte să anihileze spe- mâini şi de la picioare şi în încheietura gleznei. Nu voia, ranţa în vindecare. Omul crede în minuni aşa cum un sub niciun chip, să fie adusă înapoi la pragul deja trecut, copil crede în poveşti, de fapt crede în puterea lui Dum- să se confrunte din nou cu durerea aceea surdă care-i nezeu. Uneori, dacă aceasta credinţă este mare, minu- anihila voinţa. Aşa încât, partea din ea, promisă morţii, nea chiar se petrece. Şi acei oameni rămân însemnaţi îşi făuri un scut protector din cap până la picioare, un pe viaţă cu pecetea lui Dumnezeu. Vera credea că se scut fără nicio fisură. Domnu‘ Învăţător pipăia de fapt află şi ea, ca atâţia alţi oameni bolnavi, în această pos- acel scut. Crezuse că e aura Verei şi se mira de acea tură. Mai ales că Domnu‘ Învăţător îi întreţinea continuu netezime perfectă. Se gândise la un moment dat că speranţa. Visase şi ea că o să vină o dimineaţă binecu- aura, fiind un câmp subtil de energie, ar trebui să fie iri- vântată când va deschide ochii şi va simţi că boala nu-şi zată, să o simtă altfel cu palma. Dealuri şi văi, hăuri din mai face sălaş în corpul ei. Uite aşa, o dimineaţă bine- care lipsea energia aşa arăta scutul protector. Şi cuvântată. Dincolo de pronosticurile rezervate ale doc- Domnu‘ Învăţător încerca să umple acele spaţii goale, torilor care-i numărau zilele. Neputincioşi ca nişte babe încerca să recheme energia, să o aducă fărâmă cu fă- nătânge care ghicesc în boabe de fasole. Şi de câte ori râmă, să o facă să ocupe locul abandonat. Pentru asta aruncă pumnul de boabe, tot de atâtea ori rezultatul e îşi concentra întreaga făptură şi condensa în sine che- altul. Cum fusese ultima oară, în cabinetul medical. mând puterea ghizilor, puterea îngerului păzitor. Vera Doctorul specialist, care-i ştia cazul, îşi scotea ochelarii părea să doarmă respirând neauzit. O parte din ea ar fi şi-i arunca cu zgomot pe birou, iar îi punea pe nas şi ur- vrut să se trezească să-i spună bărbatului că demersul

SAECULUM 5-6/2012 181 PRO Vrancea literară lui este inutil. Aşa ar fi fost cinstit, în spiritul relaţiei lor cu faţa numai zâmbet şi blândeţe. Până atunci nu avu- curate şi fără de cusur. – Nu te mai chinui degeaba, sese acces la o astfel de vedere. Şi nici nu crezuse că Domnu‘ Învăţător, nu te mai chinui. Dar cealaltă parte altcineva putea să vadă ceea ce nu se poate vedea. Ci- nu voia să-i spună pentru simplul motiv că o încălzea la tise toate cărţile pe care i le adusese Domnu‘ Învăţător. culme acea grijă delicată ce venea din toată fiinţa lui şi Purtaseră împreună conversaţii interesante. Uneori se din palmele lui. O ungea pe suflet, nu alta! Poate doar lăsa purtată de val şi gusta din înflăcărarea şi din sa- la sânul mamei, să mai fi avut parte de atâta căldură şi voarea speranţei. Dar tot timpul în ea existase îndoiala, devoţiune şi acel sentiment să fi rămas pironit în sub- ideea că între lectură şi realitate sunt praguri de netre- conştient. Cum să renunţi la aşa ceva în numele unei cut. Poate de aceea exerciţiile pe care le făcea eşuau. corectitudini care nu a încălzit niciodată pe nimeni? Un- Nu credea într-o realitate paralelă, o realitate a lumii in- deva în dreptul sternului, se aprinse ceva, ca o flăcă- vizibile. Ar fi vrut să creadă, să dea frâu liber entuzias- ruie. Acea parte a Verei, sensibilă la sentimentul curat mului de moment, dar ceva o făcea să nu creadă până de iubire, ar fi vrut să se deschidă precum se deschide la capăt. laleaua la vederea luminii solare. Dar cealaltă parte a Şi iată că acea realitate exista. Numai că ea nu fu- Verei, în care se afla condensată memoria durerii şi a sese în stare să intre pe frecvenţa de vibraţii eterice suferinţei, a hotărât că se va opune cu toată tăria acelei care i-ar fi permis accesul. Acum, când ajunsese încercări nesăbuite prin care Domnu‘ Învăţător voia s-o aproape de finiş, simţea că discurile de absorbţie ete- aducă înapoi în zona de suferinţă. Şi pe dată a verificat rică se activau unul câte unul şi că ea putea să vadă armura de protecţie din cap până la picioare, să fie si- chiar şi dincolo de pleoapele închise. Pe Domnu‘ Învă- gură că nu a intervenit nicio fisură şi a stins flăcăruia ţător nu l-ar fi putut privi cu ochii reali decât dacă întor- din dreptul pieptului suflând aşa cum sufli într-o lumâ- cea capul. Or ea nu voia să se mişte, nu voia ca el să nare: Fuu! – Na, uite ce fac eu cu tine, flăcăruie, senti- ştie că era trează. Pentru că nu voia să audă vorbe, în- ment, deschidere. E suficientă lumina candelei din curajări inutile, nu atunci, în puterea nopţii. S-ar mai fi perete. Ea mă va conduce acolo unde mi-e locul. trezit şi Sonia, drăguţa de ea! Hotărâse să doarmă Domnu‘ Învăţător îşi simţea mâinile grele şi umflate, cu- acolo, ca să nu-i fie urât singură, aşa spusese cu diplo- prinse de furnicături. Îl dureau umerii de concentrare, maţie. De fapt, dormea acolo ca să-i poată ţine lumâ- dar şi din pricina poziţiei incomode. Şi cu toate că îşi narea, în caz că era nevoie. Cine ştie unde dosise mobilizase toate resursele nu simţise nicio schimbare. lumânarea şi chibritul ca să nu fie chiar aşa la vedere... Chiar niciuna! Deja firul descurajării îşi ridica fruntea. – Şi nici nu mai era nevoie acum să întoarcă în vreun fel Domnu‘ Învăţător, gata, auzi vocea Vibraţiei Dorinţei Îm- capul ca să-l vadă pe Domnu‘ Învăţător aşa cum era plinite. Salvatoare voce! Ajunsese aproape de epuizare. acum, învăluit în mantia de lumină purificatoare a Vi- El se opri cu palmele orientate încă spre trupul Verei. braţiei. Îl vedea şi fără să-l privească, îl vedea oricum! Îşi plecă fruntea şi-şi retrase palmele pe genunchii care Şi ea care nu crezuse cu adevărat în existenţa Vibraţiei! şi ei tremurau de parcă erau scuturaţi de friguri. – Nu Fusese mai degrabă înclinată să creadă că sunt năzăriri am reuşit să fac nimic, îi spuse el şi lacrimi de neputinţă de-ale Domnului Învăţător. Că, aşa cum păunul îşi des- îi inundară ochii. Nu se ruşina să se prezinte astfel în faţa Vibraţiei Dorinţei Împlinite. Chiar dacă ar fi reuşit face coada ca să i se vadă frumuseţea neasemuită a să-şi stăpânească lacrimile, ca un bărbat, Vibraţia tot penelor şi în felul acesta să cucerească umila păuniţă, ar fi ştiut că-i vine să plângă. Să plângă aşa ca un copil: aşa şi Domnu‘ Învăţător îi prezenta Vibraţia ca un atu izbăvitor! – Ai făcut ce trebuia să faci. Dar, să ai grijă, în favoarea lui. Voia să se facă remarcat, voia să-i men- altădată, nu trebuie să depăşeşti patruzeci de minute. ţină speranţa la cote înalte, voia să se prezinte pe sine Şi ai nevoie de protecţie. – Cred că nu am suficientă drept unicul salvator. Şi-a rezervat un rol greu, aproape forţă, mărturisi Domnu‘ Învăţător, fără să audă încura- imposibil de conturat. Poate de aceea ea nu a crezut. jările Vibraţiei. Este zadarnic tot ce fac dacă nu am pu- Era prea multă fantasmagorie la mijloc. În poveste îi tere. Ţăndări, cu zgomot, se făcuseră toate iluziile lui. plăcea să citească despre calul năzdrăvan care se hră- Putea să le adune cu făraşul şi să le arunce la gunoi. nea cu jăratic şi prindea putere. Chiar şi vedea cum Făt Hurrr! Oricum nu mai erau bune de nimic. – Ba, te-ai Frumos aduce un făraş de jăratic, îl hrăneşte pe calul descurcat bine, Domnu‘ Învăţător, nici eu nu aş fi făcut-o năzdrăvan, apoi încalecă şi despică norii cu viteza ful- mai bine. O să mai încercăm odată mâine noapte şi gerului. Dar povestea e poveste, are drumul ei, pe când apoi vom vedea. Stabilim atunci o strategie. Acum aş- realitatea, of, realitatea... Ea a continuat să fie intere- teaptă o clipă să te purific. Trebuia s-o fi făcut de la bun sată de ideile lui şi ar fi vrut, chiar ar fi vrut foarte mult început. Niciodată să nu mai porneşti pe un asemenea să creadă cu adevărat în ele. – Am făcut multe greşeli drum fără să te protejezi. Doar ai citit şi tu, nu-ţi spun în viaţă, s-a auzit spunându-şi, m-am lăsat condusă noutăţi. Dar de data asta, recunosc, eu sunt vinovată, numai de logică şi mi-am înăbuşit intuiţia. Am omorât în te-am luat cam repede şi tu te-ai pierdut. Sunt cam re- mine copilul care credea în poveşti şi mi-am retezat pezită, mi s-a mai spus. Mereu uit că sunt o vibraţie înal - puntea care mă lega de Domnu‘ Învăţător. Trebuia să tă şi nimic altceva. Bărbatul se ridică în picioare şi ascult chemarea. Intuiţia îmi spunea să cred în ceea aşteptă un timp nedefinit. Corpul îi tremura de slăbi- ce-mi tot repeta Domnu‘ Învăţător, oricât de absurd mi ciune. Măcar dacă în mintea lui ar fi un fir de victorie şi s-ar fi părut. Dar cum era să cred când logica mea nu unul de descurajare. părea infailibilă? Or el nu m-a minţit nicio singură clipă, Vera întredeschise milimetric ochii. Şi atunci o văzu, tot ce-a susţinut era adevărat, el a fost mereu cu sufletul pentru prima oară, pe Vibraţia Dorinţei Împlinite. Formă pe tavă, numai eu credeam că sunt stăpâna adevărului de lumină, cu mantia ei viorie, cu gesturile ei molatice, absolut.

182 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară Florinel Agafiţei

SATUL DINTRE APE

(Văleatul 7514 de la Facerea Lumii) mulţi săteni la Siret, să vadă digul ori cum rezistă podul. Câţiva zeci de metri despărţeau - în vreme de secetă – Ploaia nu contenea de câteva zile. şoseaua, ce traversa uriaşul de fier către Hanu Co - Nori întunecaţi se adunau asupra pământului uscat, nachi, de apa Siretului. Când treceai podul şi te opreai cu furie, slobozindu-şi apa la nesfârşit. Părea că lumea o clipă să priveşti în jos, către şarpele imens închipuit avea să cunoască – din nou – potopul. de apă, în coturi domoale, înşelătoare, te apuca ame- Nicio veste nu anunţa o posibilă schimbare a vremii. ţeala. Acum însă, apa era foarte aproape de şosea; mai avea puţin şi-şi arunca volta peste drumul din asfalt, proaspăt refăcut. Un cetăţean vru să treacă podul cu o În satul dintre ape, viaţa se derula după legi patriar- căruţă la care avea înhămat un singur cal. Când ajunse hale. În câmp, vitele păşteau molcom sub biciuirea ploii, în dreptul podului, calul se opri şi începu să dea înapoi. ocrotite de păstori acoperiţi cu pelerine cenuşii. Recol- Se citea spaima în ochii lui mari, negri, lucioşi. Degeaba tele se înclinau obosite spre ţărână, într-un sărut umed, încercă stăpânul să-şi convingă armăsarul, să tragă mai resemnat. Pe uliţe, câţiva trecători grăbiţi îşi intersectau departe în ham; orice îndemn era zadarnic; animalul se traseele doar de ei cunoscute. Câini scăpaţi din lanţ, ridica pe picioarele din urmă şi lovea scăpărător cu cele alergau haotic, speriaţi de fulgerele scăpărate din ce în din faţă, făcând spume la gură, muşcând însângerat ză- ce mai des. Nu departe, în marginile aşezării, se auzea bala. Apoi, scăpând miraculos din ham, răsturnă căruţa mugetul Siretului ce izbea secularul pod de fier. Gigan- goală şi o rupse la fugă de-a lungul digului, tul metalic se văita ori de câte ori un trunchi imens, adus pierzându-se spre Nămoloasa unde, cândva, vorba de apele învolburate, îi zgâria picioarele înfipte adânc cântecului, se înecase mireasa... Zorii nu aduseseră în mijlocul râului umflat peste măsură. Cohalmul păru nimic bun, în afară de lumina difuză, cenuşie, strecurată că se retrage, cu toată zestrea de verdeaţă din calea anevoie prin plapuma de nori vălătuciţi diform. Peste tot urgiei, când un vânt nechemat porni să sufle amarnic mirosea a pământ ud, a iarbă putredă şi balegă arsă, în coamele tinere şi bătrâne ale arborilor obişnuiţi cu căci sătenii foloseau dimineaţa puţin bălegar uscat pen- apa. Sălcii groase, cu scorburi mari, gemeau încovoiate tru a aprinde mai repede focul la soba din curte, prote- deasupra Siretului ce le plesnea trecător, muşcând, de- jată de şopron. Când lumina pătrunse peste tot, opotrivă, din malul înmuiat peste măsură. La intervale imaginea oferită de Siret se dovedi neverosimilă şi, to- regulate, hălci de pământ negru se prăbuşeau în zgo- tuşi, aievea: celălalt mal nu se mai vedea. Fusese în- mot surd, lăsându-se topite în vâltori neştiute, alb-ce- ghiţit de ape; acestea se întindeau acum, până la nuşii... pădurea bătrână de salcâm şi stejar ce mărginea Hanu Vreo trei săteni, speriaţi de ploile nesfârşite, ve- Conachi. Siretul devenise Marea Neagră! O mare liniş- gheau de două zile pe malul râului. Măsurau pericolul tită, ce se deplasa imperceptibil către Dunăre. Până la din ochi. De când se postaseră acolo, Siretul crescuse revărsarea peste dig, uriaşul râu mai avea doar 15 cen- repede, ieşind din matca lui, înaintând viguros către timetri. Dihania lichidă era însă încorsetată de dig, iar digul înalt de cinci metri şi lat la bază de peste douăzeci. oamenii pricepeau asta, privind uimiţi cum doar 15 cen- Digul – ridicat în vremea dictaturii – părea o fortăreaţă timetri îi mai despărţeau de infern... de netrecut; poate de aceea sătenii se simţeau pe el în Departe, în tăcerea dimineţii, se auzi, deodată, o ex- siguranţă, deşi apele îl asediau pe nesimţite, urcând cu plozie. Apoi, nelămurit, agitaţie şi un vacarm ce răzbă- câţiva zeci de centimetri zilnic. Totul era ca râul să nu tea din cealaltă parte a satului, ca un vuiet prelung. depăşească digul, gândeau şi se încurajau solitarii paz- Oamenii coborâră repede de pe dig. Urcară pe biciclete, nici. Periodic, mai veneau câte unii ce le ofereau mân- pornind spre sat. După câteva minute bune de pedalat care caldă în vreme ce norii continuau să aducă ploaia. în mare viteză, le ieşi în faţă un puşti cu vestea cea Peste noapte, se lăsa o nedesluşită tăcere între malurile groaznică: digul fusese aruncat în aer! Cum... fusese Siretului, înfricoşându-i pe cei rămaşi de veghe, deşi aruncat în aer? Poate că cedase! Nu, nu! Fusese arun- erau oameni în toată puterea cuvântului. Apa creştea, cat în aer, îi contrazise puştiul şi o rupse la fugă spre pleoscăind sinistru în negura adâncă. Biciuită de valul propria casă, lăsându-i nelămuriţi pe toţi. Continuară să rece, nemilos, o barcă de salvare legată cu un lanţ ru- pedaleze gâfâind, ajungând în dreptul primăriei. Acolo, ginit, se desprinse fără veste, pornind la vale, tresăltând aproape pustiu. Primarul era şi el, undeva, pe dig, îm- şi pierind în necunoscut. Dimineaţa era aproape, căci preună cu alţi săteni. Aflară, totuşi, de la paznicul pri- fire de lumină începeau să pătrundă norii întunecaţi; măriei, că se primise ordin telefonic, de la ministerul odată cu apariţia zorilor creşteau şi speranţele în inimile mediului, ca digul să fie aruncat în aer, între Belciug şi paznicilor... Măicăneşti. De ce, veni – deznădăjduită – întrebarea De la o vreme, începură să vină din ce în ce mai sătenilor, rămaşi blocaţi în pedalele umede ale bicicle-

SAECULUM 5-6/2012 183 PRO Vrancea literară telor. Paznicul dădu neputincios din umeri. Îşi aprinse de la Călimăneşti, între care şi localitatea unde copilă- cu greu o ţigară sub borul larg al pălăriei pleoştite de rise. Nu se născuse, dar copilărise, făcuse şcoala acolo, apă şi le întoarse spatele, intrând repede în hall-ul pri- practic, îşi trăise un sfert din viaţă în acel sat. măriei, unde se auzea ţârâit de telefon. Cei rămaşi în Satul dintre ape, i se spunea, căci din vechime oa- drum se despărţiră care încotro, către casele proprii. Un menii se plasaseră între câteva bălţi, Râmnic, Putna şi pescăruş rătăcit, ţipă sinistru sub cerul devastat de ful- Siret, de parcă ar fi dorit ca întreaga lor existenţă să fie gere şi trăsnete... o aventură căci, periodic erau inundaţi, gospodăriile fi- Ceasul cu alarmă sună prelung, trezindu-l pe Nirolf indu-le nimicite. Acest fapt nu-i determina, totuşi, să se dintr-un somn neted, fără vise. Deschise ochii şi privi mute măcar un centimetru, necum să-şi părăsească ve- printre perdelele date uşor într-o parte. Continua să trele. Starea aceasta dura de mii de ani căci, paradoxal plouă, dar în oraş era bine. Doar câteva străzi se trans- sau nu pentru o regiune de şes, fuseseră descoperite formaseră în lacuri de netraversat. Un singur autotu- pe malul drept al Siretului – pe moşia satului – urme rism, ca o broască verde, încovoiată, încercase să clare aparţinând culturii Cucuteni, precum şi o cetate de treacă prin mijlocul „lacului” şi rămăsese acolo. Şoferul pământ, din perioada începutului evului mediu. Artefac- ieşise anevoie şi înjura în mijlocul dezastrului, cerşind tele fuseseră scoase la iveală cu ocazia înălţării digu- să-l tragă cineva la mal; dar cine? Câţiva trecători grăbiţi lui... Or, acum, satul dintre ape părea să fi fost lovit de îl apostrofară, alţii îi făcură morală, iar unii nici nu-l luară o nouă tragedie... Deschise repede televizorul. O voce în seamă. Nirolf constată toate acestea, privind pe agitată, oarecum satisfăcută că putea transmite de la geam în direcţia străduţei vecine, transformată în canal locul dezastrului, se afla cu microfonul şi camera de luat veneţian. Ridică, la rându-i din umeri şi se grăbi să-şi vederi, chiar la intrarea în satul său, în fapt, la vreo doi facă duşul de dimineaţă. Era în concediu; avea de gând kilometri, pe un mic pod ridicat peste un dig secundar, să stea toată ziua în fotoliu, să citească şi să savureze în vecinătatea pârâului Leica. Pe pod se găseau o ma- o cafea cu lapte, în timp ce aerul crud al ploii s-ar fi re- şină a armatei, cu antenă de emisie-recepţie şi mulţi ci- vărsat generos în apartament. Aşteptase ploaia ca pe vili agitaţi care priveau către sat. De la baza podului nimic altceva. Fuseseră câteva săptămâni de căldură peste Leica, se putea lua o şalupă a armatei şi traversa toridă şi secetă, iar apa ce continua să se reverse, ră- marea de apă ce acoperise totul: şoseaua, recoltele, cise atmosfera. În blocurile cenuşii, viaţa redevenise su- pământul..., ajungându-se cu ea în sat. portabilă. Răcoarea înlocuise vipia ce muşcase Nu-i venea a crede... Vocea reporterului ţipa isteri- pământul cu limbile-i de foc, ridicând temperatura din- zată în microfon, că „Delta Dunării se mutase aici, în colo de limita lui 40. satul dintre ape” şi prezenta, pe fondul relatării, imagini Închise geamul de la bucătărie, îşi luă pe o farfurie din elicopter... Privi cu atenţie, pentru a recunoaşte din veche, uşor zgâriată, din porţelan chinezesc, o ceaşcă viteza aparatului de zbor, imagini din satul copilăriei. de cafea cu lapte şi porni către birou. Deschise uşa cu Dar nu pricepea nimic. Vedea numai acoperişurile ca- piciorul, apoi o închise cu cotul, căci mâinile le avea selor, singurele rămase la suprafaţă şi câţiva oameni ocupate. Cu mare grijă, aşeză pe marginea farfuriei câ- căţăraţi în vârful acestora, făcând semne cu braţele. În ţiva biscuiţi cu scorţişoară. Parfumul acestora invadă în- rest, nimic. Arborii aveau coroanele pe jumătate cu- căperea; împreună cu mirosul laptelui colorat de cafea, prinse de ape... nici un punct de reper nu putu să de- îi trezi, instantaneu, amintiri pe care le credea apuse... tecteze, din secvenţele prezentate. Părinţii... Îşi aminti Era copil, în bucătăria bunicii. Mirosul de plăcintă cu sta- că în urmă cu o săptămână fusese acasă. Pe o căldură fide şi nucă îl învăluia de la prima oră a dimineţii, îm- ucigătoare, ajutase la ridicarea unui coteţ pentru păsări. preună cu mireasma laptelui tratat cu cacao, servit cald, În umbra nucului, printre rândurile de vie, stătuse la alături de dulceaţa făcută din smochine. Într-o margine odihnă şi se protejase împreună cu bătrânul său tată, a mesei, bunica frământa cu lapte îndulcit, aluatul pen- de focul trimis din soare. Mama venea periodic şi le tru cozonac. Apoi îl culca într-o covată mică, din lemn aducea apă, întrerupându-şi gătitul, căci temperaturile tocit, ca pe un bebeluş, învelindu-l cu grijă, făcând dis- atinseseră cote insuportabile. Doar sub nuc, atmosfera cret o cruce deasupra lui. era mai acceptabilă... iar acum... Se prefăcea, atunci, că doarme în colţul patului – în- Acum trebuia să telefoneze. Formă numărul telefo- călzit şi mai mult, căci focul din mijlocul iernii era înteţit nului fix. Nimic! Apoi, mobilul. Într-un târziu, îi răspunse de bunicul trezit de cu zori. Altfel, aluatul nu ar fi crescut. tatăl. Se auzea fâşâit, cu întreruperi. Înţelese că digul Sub pleoape-şi imagina o lume neatinsă de oameni, o fusese rupt, mai la sud de satul lor şi că armata reuşise lume a lui, în care parfumul de lapte şi scorţişoară se să-i evacueze, în general, pe toţi, din case: copii, bă- împreuna nevinovat cu al cozonacului proaspăt scos trâni, bolnavi. Ai lui trecuseră podul spre Galaţi cu o ma- din cuptorul fierbinte. Bunica făcea o înţepătură în co- şină, înainte să crească apa foarte mult. Autoturismul zonacul rumen şi îl depunea pe un lemn acoperit cu tatălui rămăsese blocat în curte, căci nu mai pornise, ştergar străvechi, împodobit cu flori roşii. Inegalabil, par- oricât de mult se chinuise să-i dea „motorul peste cap”. fumul copilăriei supravieţuise în memoria olfactivă, tre- Acum, se afla cuprins de ape. Unii dintre localnici, mai zită acum la realitate de biscuiţii îmbălsămaţi în îndărătnici, refuzaseră părăsirea caselor şi animalelor. scorţişoară. Se lăsă anevoie în fotoliul verde, puţin tocit, Potopul se revărsase peste ei. Casa lui, cu amintirile şi luă primul biscuit. În acel moment sună telefonul. Îl din ea, se scufundase într-o mare de apă furioasă... Ani- lăsă câteva secunde să ţârâie apoi, plictisit de insistenţa malele, puţine ce-i drept, câteva pisici şi un câine sa, răspunse. Un coleg de muncă îl sunase să-i spună aproape bătrân, rămăseseră pe cont propriu, pe aco- că Siretul lovise mai multe localităţi în aval de barajul perişul casei şi al micului grajd. Fiinţe nevinovate, sus-

184 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară pendate între cer şi ape... Păsările, lăsate la voia întâm- poliţiei. Încărcară câteva lucruri şi mâncare în portba- plării, prizoniere în curtea lor, special amenajată şi pro- gajul maşinii. Apoi, la drum! În bariera oraşului, într-ade- tejată cu plasă împotriva răpitoarelor de tot felul, îşi văr, erau două echipaje ale poliţiei. Îi lăsară să treacă, trăiau ultimele clipe lăsându-se, neputincios, înghiţite nesperat de uşor, când spuseră că duc mâncare sinis- de ape... traţilor cazaţi într-o comună vecină dezastrului. Ploua Vocea continua să urle în televizor: câţi morţi, câţi în continuu... dintr-o parte a cerului, o uşă se crăpă şi dispăruţi, câte vite luate de ape, ce tragedie, oameni soarele pătrunse brusc. După câteva minute de mers, buni... apoi, întrebarea pusă celor câţiva inşi scăpaţi ploaia încetă definitiv. Norii – luaţi de un vânt neştiut – dintre ape, ajunşi întâmplător în prejma microfonului, se risipiră ca prin farmec. Soarele începu să lovească doar cu hainele de pe ei: ”Ce aţi simţit când aţi văzut că puternic aerul purificat. Nu mai aveau mult; într-o jumă- Siretul v-a luat casa?”... Închise televizorul. Aruncă te- tate de ceas, acoperiră distanţa ce-i separa de satul din- lecomanda cât colo. Se repezi la şifonier şi se îmbrăcă tre ape. Ajunseră la pod. Acolo, deja erau câteva zeci în mai puţin de un minut. Creierul îi funcţiona concen- de maşini, înşiruite de o parte şi de alta a şoselei ce tra- trat, plănuind cu minuţiozitate totul. Scotoci după bani. versa podul. Lăsară maşina într-o parte şi porniră pe Luă întreg portofelul şi-l îndesă în buzunarul de la piept. jos. Pe pod, armată, poliţie, reporteri, oameni din sat, Pelerina. Ghetele şi umbrela. Stinse televizorul, lumina gură cască... şi ieşi din apartament, încuind uşa de două ori. În Vrea să vadă dacă recunoaşte pe cineva. Îl văzu pe stradă, ploaia îl biciui, trezindu-l la realitate... Nelu. Stătea singur, pe o bornă de piatră, cu o cameră Lumea căuta bărci pneumatice, se spunea la televi- de filmat în mâini. Se apropie de el. Nu se mai întâlni- zor. Unde să caut, în oraşul ăsta, bărci? Într-un oraş de seră din copilărie. Amândoi aveau casele cuprinse de câmpie, ce n-are deschidere la nici un lac, la nici un râu, ape. Nelu îi spuse că armata nu dă voie nimănui să intre la nici o mare sau ocean? Unde? Intra prin magazine şi în sat. Doar şalupele pleacă şi mai aduc ce pot, mai se lovea doar de răspunsuri ironice. Unii îi sugerară să ales sinistraţi. La un moment dat, se făcu auzit zgomot caute la armată, poate au ăia... Un cetăţean, în trecere, de elicopter. Întâi difuz, apoi din ce în ce mai puternic, îi spuse să caute la magazinul „Vânătorul şi pescarul”. mai aproape. E un elicopter cu notabilităţi. Aparatul co- Bună idee! Mări compasul şi ajunse la magazinul reco- boară pe un platou învecinat. Din el, primul ministru şi mandat. Acolo, nu mai era nimic. Se vânduse totul! Vân- câţiva reporteri. Toţi îi îndeasă microfoanele sub nas. zătorul, scobindu-se între dinţi, îl apostrofă: „Acuma Primul ministru refuză să-şi pună cizmele. E la costum te-ai gândit, domnule, să cumperi? Trebuia să vii de Armani şi nu poate să se murdărească. Reporterii îl în- cum au început ăia să anunţe la meteo că va fi urgie!...”. ţeleg. Întrebările se rezumă la modul de acţiune în ase- Nu crezuse că se va ajunge la aşa ceva! Totuşi, mai menea situaţii. Nirolf se depărtează de toţi. Urcă pe aveau cizme pescăreşti, din alea cu şorţ, îi mai spuse digul cel mare şi răsuflarea i se taie. Siretul mai are doar vânzătorul, rânjind... dar costă cam mult, un milion cinci cinci centimetri şi poate trece peste dig. Cât priveşte cu sute! Le cumpăr, spuse Nirolf, ştergând instantaneu ochii, înspre Lungoci şi Fundeni, nu vede decât apă, rânjetul de pe faţa acestuia. Cumpără şi o lanternă, o apă şi iar apă. Într-adevăr, o asemenea imagine numai funie groasă, alte câteva accesorii. Le luă în virtutea la mare a văzut, acolo unde orizontul devenea linia ima - inerţiei, căci nu ştia dacă va avea nevoie de ele. Era ho- ginară ce delimita cerul de mare. Numai că marea tărât să ajungă acasă. Vânzătorul îl mai întrebă: unde aceasta, de la picioarele lui, se mişca; lent, extrem de vreţi să mergeţi? La Vadu Roşca? Nu! Şi rosti numele lent, dar se mişca. Asta îl înfioră cel mai mult. Era de satului ce purta denumirea după cel al vechiului înte- ajuns o nişă cât de mică şi digul putea ceda sub picioa- meietor, Nănescu: la Năneşti! A, în satul dintre ape, mai rele lui. Se apropie riscant de marginea digului. Privi de spuse vânzătorul... dar n-aţi aflat? Satul acela nu mai aproape apa tulbure. Dacă digul s-ar fi rupt acum, ar fi există! Acolo s-a mutat Delta Dunării... Tocmai, replică fost un om mort. Nu ştia să înoate. Se întoarse brusc, Nirolf, vreau să mă conving cu ochii mei... Nu veţi putea spre Nelu. Îl văzu stând de vorbă, separat, cu doi foşti ieşi din oraş, că poliţia a făcut filtre, mai adăugă vânză- colegi de gimnaziu, mai mari. Îi recunoscu. Se apropie torul, mutând pe un alt canal de ştiri, butonând teleco- de ei şi se îmbrăţişară în tăcere. Nelu îi trase deoparte. manda febril. Cum, filtre? Aşa bine, replică vânzătorul. Era marinar de meserie; fusese pe mai multe mări, pe Nu lasă pe nimeni să iasă din oraş, că e pericol mare... marile oceane ale lumii. Apa nu-l speria. De la podul de doar cei care duc ajutoare sinistraţilor, trec... Ieşi din peste Leica, un dig mai mic, ce proteja aşezarea de magazin în mare viteză... Trebuia să ajungă acasă... Putna, se pierdea înspre Maluri, o localitate aflată în Plănuise să ia un autobuz, dar nici acesta nu mai circu- câmp, la câţiva zeci de kilometri. Nelu avea un plan: lau demult... unde trăise până acum? Rupt de realitatea dacă vor putea să se strecoare pe acest dig mai mic şi zilei, scufundat în cărţile lui, nevrând să mai deschidă vor merge măcar două ore, adică vreo zece kilometri, radioul ori televizorul ce-i măcinau neuronii cu avalanşe cel puţin, vor cădea în spatele satului dintre ape, cam de ştiri, cel mai adesea nefaste, se simţise extraordinar în regiunea Crovului, unde se pare că apa Siretului încă de bine în bârlogul propriu, unde avea din toate câte n-a ajuns. Aşa spun oamenii care vin din sat cu şalupele puţin... armatei. Că acolo, în Crov, pe o platformă de pământ De câteva zile îşi cumpărase maşină proprie, dar nu naturală, mai înaltă, oamenii s-au retras cu căruţele şi avea permis de conducere. Urma să şi-l dobândească. vitele, făcându-şi tabără provizorie. Erau conduşi de bă- Revenind în bloc, sună la un vecin care se pensionase trânul satului, Moş Ene, care avea 95 de ani şi traver- de curând. Era un bun şofer. Îi povesti totul, iar acesta sase la viaţa lui câteva inundaţii grele, între care pe se oferi să-l ducă acasă, dacă vor putea trece de filtrele aceea din anii treizeci, când o mică parte dintre localnici

SAECULUM 5-6/2012 185 PRO Vrancea literară îşi părăsiră aşezarea şi întemeiaseră alt sat, departe de zâmbind, urcându-se din nou pe bicicletă. Le mai spuse urgiile aduse de ape. Planul lui Nelu părea nebunesc, că, atunci când se vor întâlni cu un alt bătrân, care co- dar era unica soluţie ca să ajungă fiecare la casa lui, să seşte iarba grasă de pe dig, vor da peste locul uscat, se convingă ce a mai rămas din ce avuseseră odată. unde vor putea coborî între lanuri fără teamă. Porniră Nebunesc, pentru că digul pe care urmau să se depla- mai departe, neîncrezători. Apa răspândea miros mo- seze se afla între ape; o parte, aduse de Siret, altă cirlos, de cadavre intrate în descompunere. Broaşte ne- parte, de Putna... ştiute orăcăiau sec, transmiţând semnale numai de ele Momentul prielnic al plecării a fost cel în care primul- pricepute. Multe jivine fuseseră luate prin surprindere ministru s-a urcat în elicopter, luându-şi la revedere de în cotloanele lor subterane şi muriseră acolo, altele mu- la cei prezenţi. Cei câţiva reprezentanţi ai armatei şi po- riseră la suprafaţă încercând să scape din calea apelor, liţiei se uitau în direcţia aparatului de zbor, salutând ce- dar eşuând în tentativa lor... remonios plecarea. Nirolf îşi luă rămas bun de la vecinul Drumul se lungea şi nici pomeneală de omul cu ce-l adusese şi-l rugă să-l aştepte. Oricât de mult... Era coasa, ce-ar fi strâns iarbă pentru animalele sale. Ciz- 10 dimineaţa. Soarele începea să ardă. Cu cizmele şorţ mele de cauciuc deveniseră adevărate chingi de fier în- trase în grabă, coborî alături de ceilalţi trei companioni roşite. Îl strângeau, îl dureau, îl epuizau. Deodată, pe digul mai mic. Primii zeci de metri o luară la fugă, acelaşi companion strigă: „Uitaţi! Bătrânul cu coasa! pierzându-se din vizorul tuturor, camuflaţi de lanurile în- Omul acela a avut dreptate!”. Şi o rupseră la fugă, în di- alte, de porumb, invadate de ape. După ce dădură pri- recţia acestuia. Nu mai avu putere. Se opri, mul cot al digului, se opriră să-şi tragă sufletul. Nu-i aşezându-se în mijlocul drumeagului. Îşi scoase ane- văzuse nimeni. Apoi se ridicară. Porniră în pas susţinut. voie cizmele. Păreau să cântărească zeci de kilograme. Soarele ardea din ce în ce mai tare. Zbaterea lentă a Apoi o luă pe urmele celorlalţi. Aceştia stătuseră deja apelor din marginile digului amintea constant că perico- de vorbă cu bătrânul care cosea agale, făcând mişcări lul îi însoţea centimetru cu centimetru. O vreme, sporo- repetate, reluate de fiecare dată aproape mecanic. văiră şi se încurajară unii pe alţii, spunându-şi că nu se Părea să nu ştie că, nu departe de el, apele ucigaşe poate ca tocmai casele lor să fi fost luat de ape. Fiecare luaseră vieţi omeneşti, dar nu numai. La doi metri în trăia cu speranţa că va mai găsi ceva în urma prăpădu- spatele său pământul era complet uscat! Rămaseră cu lui. Apoi, nu se minte atât la televizor? Chiar întreg satul gura căscată. Primul coborî de pe dig Nelu, apoi ceilalţi, să fi fost cuprins de potop? Îşi aminteau toţi că, deşi si- cu o oarecare ezitare. Era o teamă ce plutea în aer, că tuată în zonă de şes, aşezarea avea câteva locuri unde dintre lanurile mari de porumb, din stânga, ori din cele gospodăriile fuseseră amplasate pe nişte ridicături ale de floarea soarelui, din dreapta, ar putea năvăli apa. solului, fiind cu cel puţin doi, trei metri mai sus faţă de Porumbul era mai înalt de un stat de om, ca şi floarea restul localităţii; se adăuga, la aceasta, faptul că vechile soarelui, de altfel. În vara aceea se făcuse recoltă fru- bălţi ce înconjurau odinioară satul, erau seci şi ar fi putut moasă... Nirolf încheia micul şir indian format din cei prelua destul din apele Siretului; în plus, şoseaua cen- patru inşi care mergeau în tăcere. Era desculţ, căci în trală fusese ridicată la câţiva metri înălţime, funcţionând afară de cizme nu-şi mai luase nimic cu el. Mâncarea ca al doilea dig de apărare. Prin urmare, cel puţin jumă- şi celelalte lucruri pe care plănuise să le care, rămăse- tate din sat - partea ce nu era spre Siret – ar fi putut be- seră la maşină. Între lanuri se auzeau cosaşii şi greierii neficia de dublă protecţie. Casa lui Nirolf era în cealaltă doborâţi de căldură în umbra plantelor. Deodată, lanu- jumătate, apărată şi de şosea. Avea speranţe că o va rile se despărţiră făcând loc unui drum acoperit cu iarbă găsi în picioare. La un moment dat, sună un mobil. Era înaltă, mătăsoasă. Se descălţară şi călcară cu plăcere al lui Nelu. Părinţii lui nu părăsiseră casa. Îi transmiteau pe iarba moale, mai îmbietoare decât un covor persan. că apa nu ajunsese decât în curte şi că era până la Merseră astfel kilometri întregi, în ritm sacadat. Nelu în- gleznă. Da, dar casa lui Nelu era, poate, una din cele cercă să folosească mobilul, dar erau într-o regiune fără mai protejate, fiind în centrul aşezării, lângă şcoală. Ori- semnal. Nu puteau vedea nimic în jurul lor, căci lanurile cum, era o veste bună, dătătoare de mari speranţe. mari îi flancau tot timpul, făcând aproape imposibilă Se deplasau în tăcere, fiecare cu gândurile proprii... orientarea. Rămânea, ca reper, doar drumeagul acesta Cizmele deveneau din ce în ce mai grele. Căldura îl nefolosit, acoperit de dulcea iarbă ce le mângâia tălpile. sufoca şi transpiraţia începu să curgă, inundându-i spa- Nirolf se gândi la cei doi bătrâni, la apariţiile lor aproape tele. Vru să renunţe la cizme, dar chiar atunci unul dintre stranii, imaculate, în mijlocul apelor mocirloase, duhnind „băieţi” strigă: „Uitaţi-vă! Un om cu o bicicletă! Vine pe a cadavre. Cei doi bătrâni păreau ca scoşi din cutie; dig, înspre noi!”. Neverosimil! Dintre ape, în faţa lor, pe- albul părului lor, al bărbilor şi cămăşilor îi stăruiau în dala agale, pe drumul de pământ format pe dig, un bă- minte, când Nelu vesti, din fruntea grupului: „Am ajuns trân îmbrăcat în cămaşă albă şi pantaloni negri. Se opri la canalul cel mare, din câmp. Dacă e plin, am încur- în dreptul lor. Avea o privire calmă, ochi albaştri. Nu se cat-o!”. Din fericire, nu avea strop de apă. Îl traversară miră de ei, cum se mirară ei de el. După ce se salutară, din câteva salturi. Pe celălalt mal se găseau pe moşia îl întrebară de unde vine. Vocea bătrânului era linişti- satului dintre ape. Mai aveau de mers cam o jumătate toare. Venea dinspre Maluri. Pornise de dimineaţă, dar de ceas şi atingeau Crovul căzând, după cum îi plăcea se oprise de câteva ori să-şi tragă suflul. Oricum, puţin lui Nelu să spună, în spatele aşezării. mai încolo, pământul devenea uscat şi se putea coborî Cândva, pe la 1900, satul avusese o şosea centrală, de pe dig, mergându-se printre lanuri. Nu le venea să flancată kilometri întregi de salcâmi. Dintre aceş tia, su- creadă urechilor. Cum? Pământul era uscat? Imposibil! pravieţuiseră cu ajutorul vântului, ce le împrăş tiase se- Uite câtă apă e aici, în jur! Este uscat, mai rosti bătrânul minţele, numai câţiva în afara satului, spre Crov, ca o

186 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară mică lizieră sălbatică. Se opriră la baza ei. Scoaseră o deşi fiecare pom îi era familiar, fiecare casă o ştia pe pâine, câteva conserve, o sticlă de apă. Mâncară re- dinafară, căci ani de zile făcuse naveta pe jos, ca elev, pede, fără comentarii. Nirolf se gândea la proviziile lă- zilnic, cinci kilometri, fie toamnă, iarnă, primăvară sau sate la maşină. După calculele lui, făcuseră pe jos, prin vară, de acasă la şcoală şi invers. Cunoştea orice tra- soare, cam 15 kilometri. Era prea mult pentru el, neobiş- seu din sat, fiecare uliţă. Bălţile le ştia pe dinafară; doar nuit cu marşuri prelungi. Se ridicară, mulţumiră lui Dum- patinase pe ele cu patine improvizate, cum se făceau nezeu şi porniră către tăpşanul din vecinătatea la ţară, din T-uri metalice, îndoite la capăt, îndesate bine Crovului, unde se iţeau deja, vederii lor, două fuioare în vârful bocancului. Cu un băţ solid, având bine înfipt de fum albăstrui. În mai puţin de un sfert de ceas, ză- un cui în capăt, cu floarea în interior şi vârful în afară, reau primele căruţe, acoperite în fugă cu ce mai găsise te puteai deplasa cu viteză uluitoare pe luciul de gheaţă omul prin gospodărie; lângă ele, femeile trebăluiau, co- gros de doi-trei metri, în puterea iernii. Înfigeai băţul în piii se jucau, bărbaţii îngrijeau de focurile bucătăriilor gheaţă, printre picioarele desfăcute cât trebuie, şi-ţi luai improvizate. Când îi văzură pe cei patru, se cruciră toţi. avânt. Din câteva opinteli, parcurgeai jumătate de kilo- Îi asaltară cu întrebări, iar ei răspundeau cum ştiau mai metru. Nu făceai mai mult de 10 minute până la şcoală, bine. Da, armata făcea ce putea, însă Siretul era foarte deplasându-te astfel, cu ghiozdanul în spate. Ceilalţi co- mare. Nu te puteai lupta cu el. În plus, aflară că digul legi, care veneau pe drumul obişnuit, mergeau cam o fusese aruncat în aer, în loc să fie păzit. Raţiunea? Se jumătate de ceas... credea – nu se ştie cine crezuse astfel – că, dacă se Tractorul se opri în dreptul şcolii; Tinel privi într-o făcea o breşă în dig, apa Siretului s-ar fi dus pe câmp, parte, aprinzându-şi o ţigară. Grădina şi livada şcolii spre spaţii nelocuite. Din nefericire, acele locuri fuse- erau sub ape. Şcoala, aşijderea. Geamurile triste, cu seră prea înalte, iar apa se scursese, în virtutea legilor cercevele din brad vopsite în gri, îl priveau indiferente. naturii, în părţile mai joase, invadând satul dintre ape Pentru o clipă, auzi hărmălaia copiilor din vechea livadă. rapid, distrugându-l în proporţie de 60-70 la sută. Locul Fuseseră pomi cultivaţi de generaţia lui. Munciseră o casei lui Nirolf era sub ape. Oamenii se uitară la el cu vară întreagă; elevi, profesori, cot la cot. Aduseseră multă compasiune şi lacrimi în ochi. Mulţi dintre ei îşi pomi, fiecare ce dorise, şi-i plantaseră în faţa şcolii: pierduseră ce agonisiseră într-o viaţă. Nu mai aveau meri, peri, caişi, piersici, pruni, corcoduşi, cireşi, vişini. decât vitele salvate, aduse cu ei, şi câte o căruţă. În Acum, corcoduşii încărcaţi cu fructe galbene, roşii, mov rest, nimic. Absolut nimic! Mulţi erau bătrâni şi se rugau închis şi chiar negre, se aplecau cu braţele până la ni- la Dumnezeu să-i ia la El, să nu se mai chinuie aici, pe velul apei. Multe fructe pluteau în curtea largă, fiind pământ... duse de un curent subacvatic imperceptibil, nevăzut. Nirolf se ridică. Privi atent către Crov. Auzi zgomot Parcă o mână neştiută le trăgea afară din curte şi le în- de motor turat la maxim. Era un tractor. Întrebă oamenii drepta pe şanţul din vecinătate, părând mici lampadare al cui putea să fie, iar aceştia îi spuseră că e singurul colorate ce pleacă spre necunoscut... Tinel aruncă ţi- tractor neluat de ape. Cu el se transportă în locuri us- gara şi porni mai departe. Ajunseră la intersecţia dru- cate ce mai puteau oamenii recupera din casele inun- mului spre Nămoloasa. Acolo începea dezastrul. date. Îşi luă rămas bun de la companioni şi-l rugă pe Drumul era complet sub ape, iar şoseaua înaltă, traver- Nelu să-i facă o casetă cu tot ce filmase pe drum şi ce sată de o peliculă de apă, semn că Siretul continua să avea să mai filmeze de acum încolo. Se despărţiră invadeze şi partea dreaptă a aşezării. Tractorul înainta printr-o strângere de mână. Ajunse în Crov cu cizmele din ce în ce mai încet. Tinel dorea să vadă, încă o dată, pe umeri şi picioarele pline de noroi. Era clisa din care ce lăsase Siretul în urmă. În stânga şoselei, doar stre- se născuse... Tractorul lui Tinel stătea pornit în dreptul şinile caselor se mai zăreau. Apa era de cel puţin trei casei socrilor săi. Tinel era în curte. Intră şi-şi dădură metri. Câţiva tineri, aproape goi, se aruncau în apele bună-ziua. Nu era timp de alte amabilităţi. Tinel se gră- tulburi şi înotau viguros de la şosea până în casă, unde bea. Dacă dorea, îl putea lăsa în dreptul fostului SMA, se pierdeau în căutarea obiectelor ce mai puteau fi re- în interiorul căruia era casa părintească. Dar să nu-şi cuperate. Din când în când, vedeai pe câte unul cu vreo facă prea multe iluzii, că nu se putea intra acolo. Totuşi, păpuşă stricată sau altă jucărie. În rest, cam nimic. Sus, Nirolf urcă în tractor. Era unul vechi, de pe vremea co- pe marginea şoselei, oamenii îşi încropiseră mici adă- operativizării. Se sprijini, cum putu mai bine, căci scau- posturi, unde se îngrămădiseră pe familii. Aici, familia nul şoferului era imens, iar locul rămas liber, extrem de lui nea’ Stan, dincolo, a lui Vasile Ciobanu’ şi tot aşa... strâmt. Ca să ajungă în capătul celălalt al satului, tre- Priveau loviţi de uluială şi parcă nu pricepeau ce li s-a buiau să meargă trei kilometri. Până ieşiră în şoseaua întâmplat. Nirolf simţi o strângere de inimă, dar nimic principală, trecură numai prin apa ce se ridica la jumă- mai mult. Se întreba cât va mai putea îndura în el din tatea roţilor mai mici. Neînsemnate valuri se formau şi ce văzuse. Se gândi de câteva ori la Dumnezeu, dar re- loveau zidurile caselor din marginea uliţei. Priveliştea laţia lui cu acesta nu era tocmai în regulă. Cinstit fiind nu era atât de înspăimântătoare prin comparaţie cu cu sine, nu se putea considera credincios în adevăratul ima ginile oferite de televiziuni. Tractorul ajunse la asfalt. înţeles al termenului. Totuşi, din când în când, avea o Şoseaua era uscată, intactă. Faptul îl uimi. Pe deasupra discuţie cu Dumnezeu care era, de fapt, un monolog lor, treceau în diferite direcţii, elicopterele armatei. Pe aproape surd. Constata că răspunsurile cerute veneau cer era vânzoleală; în sat, în schimb, aproape pustiu. târziu, în mod cât se poate de straniu, dar corect. Din câteva curţi, unde apa nu ajunsese, te priveau din Amână dialogul, de această dată. Tractorul opri ultima când în când, ochi speriaţi de bătrâni care nu mai aş- oară în dreptul drumului ce intra în SMA. Tinel privi îna - teptau nimic. Parcă traversa o aşezare necunoscută, inte şi întrebă neutru:

SAECULUM 5-6/2012 187 PRO Vrancea literară – Stai mult? Că dacă stai mult, eu mă întorc imediat, mai groase. Le puse în două farfurii şi le urcă pe garaj. poate mai ajut şi pe alţii! Pisicile, aproape să sară în apă de foame. Mâncau cu – Cred că voi sta destul de mult, veni răspunsul. cozile ridicate, tremurând de plăcere. Reveni în casă. – Bine! Atunci, rămas bun! Să ne vedem sănătoşi! Pătrunse în micul dormitor de lângă bucătărie; patul, – Să ne vedem sănătoşi, răspunse Nirolf, coborând pernele, scaunele erau compromise. Câteva fotografii din cabină. Mai privi cum Tinel întoarce imediat, rămâ- vechi pluteau lângă uşă, într-un colţ. Le ridică grăbit pe nând în drum până nu mai auzi zgomotul motorului. Îşi o etajeră. Ajunse în hall şi observă că buşoanele elec- făcu, în sinea lui, curaj. Apoi se încheie la şorţul cizme- trice de la tablou fuseseră scoase. Tată prevăzător! Se lor şi coborî pe drumul aflat sub ape. Coborî şi iar co- rotea ameţit în acest univers şi nu ştia ce să facă; bi- borî, ca în Infern; apa era rece şi-l învăluia ameţitor, blioteca era răsturnată; mai toate cărţile căzute în apă simţindu-i împresurarea morţii. Nu se lăsă impresionat. erau distruse. În sufragerie, pe perete, un tablou de va- Privi înainte, către poarta casei. Cu cât înainta prin apă, loare, parcă prevestind dezastrul. Îl luă în mâini, ieşind cu atât aceasta urca mai mult; până la genunchi, până cu el din casă. Încuie uşa cu mare atenţie căci, îşi amin- la coapse, până la mijloc, până la piept. Dacă mai creş- tea, se vorbise la televizor despre hoţii care devastau tea mult, avea să depăşească şorţul şi să-i intre în casele părăsite de oameni. Lăsă tabloul pe garaj şi cizme. Atunci s-ar fi întors, căci nu ştia ce fel de jivine trecu în spatele casei. Când îl văzu, câinele care stă- i-ar fi putut vizita intimitatea împreună cu lichidul tulbure, tuse cuminte până atunci pe vechiul grajd sări, de bu- puturos. Ridică braţul. Înainta anevoie, pas cu pas, con- curie, în apă, venind spre el, înotând viguros. Era mare, trolând cu un par, cules de pe ape, fundul întunecat, blănos, iar acum, ud, cântărea măcar o sută de kilo- mâlos. Doi şerpi negri trecură la suprafaţa apei, cu ca- grame. Se chinui jumătate de ceas să-l urce înapoi pe petele ridicate, descriind forma literei S, atingându-l pe grajd. Urlă la el - deşi nu dorise asta nici un moment – spate. Căutau un copac nedoborât unde să se adăpos- spunându-i să încremenească acolo. Câinele îl privi cu tească. O lipitoare imensă, de vreo 20 de centimetri, se ochi plânşi, nedumeriţi, dar ascultă intimidat de impe- lipi de antebraţul coborât neglijent în apă. O plezni fără tuozitatea vocii stăpânului. Ca prin miracol, aproape toţi milă, iar spurcăciunea zbură prin aer câţiva metri. În puii de găină erau vii. În curtea păsărilor fuseseră lăsate sfârşit, ajunse în faţa casei. Apa urcase până dincolo zeci de lemne, tăiate paralelipipedic care, odată cu ve- de geamuri. Dintr-un anumit punct de vedere, situaţia nirea apelor, se transformaseră într-un soi de plută. era clară. Lichidul acela scârbos pătrunsese şi în casă; Cum spaţiul nu era prea mare, lemnele se proptiseră în mobilă, covoare, paturi, dulapuri, biblioteca, toate fuse- gardul de plasă protector asigurând, astfel, un soi de seră distruse. Scrâşni din dinţi şi împinse poarta care platformă pentru bietele fiinţe. Intră în curtea lor şi căută cedă imediat. În curte, aduse tocmai din spate, pluteau valul de sârmă. Îl găsi la locul lui. Tăie, cum putu, câţiva lemnele frumos tăiate cu drujba. Acum erau înghesuite metri din el. Prinse lemnele, realizând o plută fixă, an- în gard, sub câţiva vişini tineri. Mirosea a mâl răscolit, a corând-o cât mai bine în interiorul curţii păsărilor. Apoi cadavre, a moarte. Era o linişte nefirească, sinistră. În răsturnă o jumătate de sac de grăunţe pentru păsări. Le jur, nici ţipenie de om; deşi era zi, deşi era soare, pentru dădu apă într-un lighean, de la butoiul suspendat, aflat o clipă, i se păru că se găseşte la miezul nopţii, într-un pe post de rezervor în spatele bucătăriei. Toate astea îi cimitir necunoscut unde, din morminte proaspăt făcute, luară câteva ore. Se uită la ceas şi văzu că era trecut începuseră să se înalţe cadavre cu lumânări aprinse în de 16.00. Nu mâncase mai nimic toată ziua. Acum, găvanele ochilor. Dădu din cap şi imaginea dispăru. chiar dacă ar fi vrut, n-ar fi fost în stare să mai guste În tot acest cadru respingător se auzi un mieunat. nimic. Se rupse de casă şi animale cu o durere sfâşie- Sus, pe casă şi pe garaj, se aflau câteva pisici cu puii toare în piept; se consola, totuşi, că luase tabloul pictat lor. Erau cele ale casei, dar şi străine, flămânde, înse- în ulei pe pânză. Ieşi în drumul principal, pornind în tate. Paradoxal, deşi erau înconjurate de apă, nu pu- sens invers, către primărie, căci aflase de la câţiva ce- teau s-o bea; deşi erau înconjurate de cadavre de tăţeni că se poate ajunge la podul de la Leica prin sat, păsări, nu puteau să le mănânce. Izbucni într-un plâns fără a ocoli prin Crov. Porni cu nădejde când, în spatele nervos, întrebând la nesfârşit, de ce, Doamne, de ce? lui, claxonă o maşină. Era un cunoscut care se opri să-l Se apropie de marginea garajului şi întinse mâna către întrebe ce face. Se oferi să-l ducă la primărie. Acceptă pisici. Acestea veniră repede. Se gudurară cum ştiau bucuros. Acolo, câţiva oameni, împreună cu primarul, ele mai bine. Le potoli cu vorba, promiţând că le va discutau înfriguraţi; primiseră un telefon de avertizare aduce mâncare. Ca şi cum l-ar fi înţeles, bietele pisicuţe prin care erau anunţaţi că, dacă situaţia se mai înrăută- se aşezară pe coadă, aşteptându-l. Intră cu greutate în ţeşte, se va da drumul apelor din barajul de la Călimă- casă, căci tatăl încercase să baricadeze uşa cu doi saci neşti şi multe aşezări vor dispărea, inclusiv satul dintre de nisip. Apa trecuse prin şi peste ei fără nici o pro- ape. Oamenii îl sfătuiră să rămână la primărie, unde blemă. Bucătăria avea mai multă apă, fundaţia fiind mai avea să sosească şalupa armatei, să-l ia împreună cu jos decât restul casei. Când privi spre frigider, rămase alţi oameni. Se împotrivi, pornind pe jos în urma a doi blocat. Acesta era în priză! Se întrebă, totuşi, de ce nu cetăţeni care trăgeau după ei, de funie, un cal costeliv. era deja mort, apoi înţelese că electricitatea fusese în- O vreme, îi urmă pe şoseaua centrală acoperită de apa treruptă. Deschise frigiderul. Văzu o sticlă cu apă mine- ce-i trecea de genunchi dar, de oboseală, nu mai putu rală şi ceva mâncare la care apa încă nu ajunsese. Un ţine pasul cu ei. Aceştia se depărtară uşor, uşor; la un adevărat festin pentru pisici. Carne de pui cu pilaf, ceva moment dat, părăsiră drumul în dreapta, urcând prin salam. Tăie în grabă carnea în bucăţi iar salamul în felii ape, printr-un loc numai de ei ştiut, pe digul secundar,

188 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară apoi pe cel mare, luând-o înapoi, către Lungoci. Privi ce-a plătit pentru pat cât pentru un pasager. Nu-l impre- cu atenţie cam pe unde urcaseră cei doi împreună cu sionase faptul că bătrânul îşi pierduse tot din casă; că calul şi-şi făcu socoteala, că tot pe acolo va urca şi el. rămăsese, pur şi simplu, fără nimic. Singurul noroc, în În acel moment, i se păru că nu mai vede bine căci din tragedia respectivă, fusese casa însăşi, construită faţă, prin apa adâncă, pe şosea, părea că înaintează foarte bine şi care rezistase în apă mai bine de o săp- un jeep, 4x4. Făcea valuri mari, dar mergea cu sigu- tămână fără să se dărâme... Zile întregi au stat în casă, ranţă, după ce depăşise maşina armatei rămasă pe în genunchi şi, cu ajutorul unor pulovere compromise, pod. au scos mâlul puturos din toate încăperile. Au aruncat Se opri în mijlocul apelor, cu tabloul la subsuoară, duşumelele, pământul de sub ele, cărţile din biblioteca privind uimit către cel care făcea o asemenea nebunie. prinsă de ape, păturile, pernele, paturile, amintirile cu- Ajuns în dreptul lui, îl văzu alături de şofer pe mai ma- prinse-n fotografii alb-negru sau color. În final, au cioplit rele judeţului, în cămaşă albă, scrobită. Acesta-i zâmbi, pereţii până la carnea cărămizii, căci apa pătrunsese făcându-i cu mâna, trecând mai departe. Ce întâlnire! foarte adânc. În timpul acesta, veneau câţiva copii şi le Cândva, scrise o carte despre el, iar acum... acum îşi aducea mâncare caldă ori apă potabilă, de la o cantină strânse cu şi mai mare grijă tabloul, căutând locul de ambulantă, improvizată de crucea roşie. Dar nu veneau trecere. Îl găsi. Urcă precaut, dar în secunda următoare tot timpul. ambele picioare îi alunecară în gol. Se propti în tabloul Tată şi fiu munceau cot la cot, încercând să salveze pe care-l ţinea cu amândouă mâinile, înfigându-l în pă- ce mai rămăsese de salvat. În drum, soseau ajutoare mântul moale al digului de joasă înălţime. Se scoase din diferite părţi. Erau unii sinistraţi care nu făceau alt - singur din apă, trăgându-se cu ajutorul tabloului. Odată ceva decât să ia ce li se oferea: saci cu făină, grâu, po- ajuns pe sol sigur, urcă pe marele dig. Siretul părea că rumb, conserve, ulei, zahăr, haine, televizoare, începe să dea înapoi, centimetru cu centimetru. În faţa frigidere... Se ajunsese la o nebunie, într-un timp, căci lui, îndreptându-se către podul de la Leica, doi bătrânei, alergau disperaţi după camioanele pline, se călcau pe femeie şi bărbat, în cămăşi albe. Deodată, îi vede aler- mâini în dorinţa hulpavă de a avea, de a lua tot ce era gând şi, cu tot dezastrul, aproape îl pufneşte râsul. Apoi dat gratis, chiar dacă luau mereu aceiaşi inşi. De cele se întrebă de ce bătrâneii o rupseseră la fugă. Privi în mai multe ori luau indivizii care nu suferiseră deloc în dreapta, către Siret. Îngrozit, văzu un zid alb de apă ce urma nenorocirii. Într-o zi, sosi la poarta lor însuşi pri- cobora din cer, cum se îndreaptă cu viteză uluitoare marul şi-i întrebă dacă au nevoie de ajutor. Cum să nu spre el. Îşi aminti instantaneu de un film cu titlul „Valul aibă? întrebă, retoric, tatăl. Da, dar ajutoarele sunt de ucigaş” şi de discuţiile de la primărie. Realiză că se des- la un anumit partid, mai zise primarul, iar eu ştiu că dvs. chisese barajul de la Călimăneşti. Cu un ultim efort o sunteţi împotriva lui... Bătrânul rămase cu gura căscată. rupse la fugă; fulgerător, făcu o întindere de muşchi. Nu se aştepta la aşa ceva. Înclină capul şi rosti: eu nu Căzu secerat. Îşi scoase anevoie cizmele şi le aruncă fac nici un fel de politică, domnule primar. Ajutorul e bi- în urmă, încercând să fugă mai departe însă efortul îi nevenit de la oricine! Şi primi, într-adevăr, cele aduse complică existenţa. Valul se apropia ameninţător. Se hotărî să se proptească bine în picioare, cât putea, să de primărie: 50 de cărămizi, o jumătate metru cub de reziste impactului. Aruncă o ultimă privire în dreapta şi scândură şi câţiva saci cu praf de var. Mai nimic! A fost constată uimit că, de fapt, nu era vorba de nici un val, unica mână întinsă de oficialităţi. În altă zi, elicopterul ci de o grindină stârnită după o zi extrem de toridă. Grin- prezidenţial ateriză nu departe de casa lor. Toată lumea dina mare lovea apa, iar aceasta se ridica în aer, creând alergă să-l vadă pe preşedinte. Câţiva oameni strigară impresia unui val uriaş, spumos, ce vine cu repeziciune. şi la ei, dar cei doi mai aveau de scos mâlul din casă. Se calmă; puse tabloul deasupra capului şi aşteptă să Nu-şi puteau permite să piardă vremea. Aflară, ulterior, treacă nenorocirea. Tabloul îl salva a doua oară. Istovit, că preşedintele coborâse între sinistraţi, că plânsese aproape fără haine, cu picioarele goale, dar cu tabloul emoţionat de cele văzute. Om emotiv! Ca să-i încura- intact, ajunse pe digul de unde plecase dimineaţă. Ve- jeze, în stilul personal, le spuse la despărţire: „Lăsaţi cinul care-l aşteptase ore întregi, se uită la el ca la o măi, oameni buni, că inundaţiile astea n-au afectat arătare şi rosti: „Când te-am văzut, mi-am amintit de decât 1% din populaţia ţării; aşa că, nu e prea grav!”. Îl versurile acelea... Pe drumul de costişă, ce duce la Vas - lovi, atunci, în faţa reporterilor şi a camerelor de luat ve- lui”, da, da, „şi cu sergentul zece... Credeam că te-ai deri, răspunsul unui ţăran care nu mai avea nici de pierdut între ape”. „Nu, nu m-am pierdut, m-am regăsit!”, unele: „Da, 1% domnule preşedinte! Dar acel 1% a fost replică Nirolf, trântindu-se istovit în maşină... bun când v-a ajutat să câştigaţi preşedinţia, nu?”... Apele se retraseră în următoarele săptămâni. Pe Seara, se retrăgeau amândoi, istoviţi de efort şi lângă casele nimicite, lăsaseră un mâl gros, transformat foame, fiecare pe unde putea. Tatăl, în camera eliberată în pământ tare, cimentat. Curţile oamenilor erau pline complet de mizerie, Nirolf, în maşină. Închidea geamu- de mâl pestilenţial. Nirolf revenise acasă cu maşina pro- rile, să nu mai simtă mirosul, dădea drumul la aer con- prie şi dormise în portbagajul făcut pat, cameră de dor- diţionat şi asculta muzică privind cerul înstelat ce se mit, sufragerie, bucătărie. În casă nu se putea respira. vedea prin luneta maşinii. Noaptea de vară îşi dezgolea Tatăl – profesor pensionar – dormea, totuşi, într-o ca- aştrii în nuditatea lor celestă. Se simţea vegheat; ador- meră, pe un pat de campanie pliabil. Îl adusese cu greu- mea instantaneu, somn adânc, fără vise... După alte câ- tate de la Galaţi, căci şoferul autobuzului nu-l primise teva zile sosi şi mama lui Nirolf, încărcată cu de toate. cu el, la bagaje. L-a acceptat, în cele din urmă, după În sfârşit, erau împreună...

SAECULUM 5-6/2012 189 PRO Vrancea literară Ioan Dumitru Denciu

LA ROMA, PRIETENI! (Fragment din romanul CREŞTINĂTATE)

După socotelile mele – care n-au legătură cu calcu- extras din iureş abia în valea râului Volturn, unde au po- lele privitoare la Geneză, la potopul lui Noe ori Deuca- posit într-un loc bun de odihnă şi de păscut, cu o mirifică lion şi nici măcar cu cele despre începutul erei noastre privelişte asupra câmpiei scăldate în lumina apusului. creştine, adică Întruparea Domnului – când bunicul a Îşi îngăduiră o noapte întreagă de răsfăţ, în care au dor- plecat din Bizanţ către Roma, să-i însoţească pe sfinţii mit doar cei foarte obosiţi şi insensibili la misterul stele- Casian şi Gherman, avea 44 de ani, iar tata 19. Unchiul, lor, contrapunctat de licăririle în salbă sau izolate din rămas cu bunica la Tomis, nu împlinise 4 şi eu, nenăs- zările Neapolei şi Vezuviului. cut, mă aflam departe de pragul acela cu... minus 6. S-au ridicat înaintea zorilor, când era de aşteptat să Drumul urmat mai întâi a fost bine-cunoscuta Cale fie mai puţină aglomeraţie pe marele şleau. Şi, într-ade- Egnatia, dar uneori au luat-o pe alături, ocolind oraşele văr, curând «degetele aurorei» i-au ciupit dulce, mari (Tesalonicul, de pildă), unde puteau da nas în nas aflându-i singuri printre cele două rânduri de arbori se- cu gărzile pretoriene sau cădea sub ochii iscoditori ai culari şi antrenându-i într-o fantastică mişcare de nim- agenţilor in rebus. Înţeleseseră că misiunea era una se- buri şi globule transparente. Şerpuiră aşa, în jos, cretă, de vreme ce nu li procurase permis de folosire a trecând peste frumoase poduri şi apeducte, până la o poştalioanelor publice, însă nu pricepeau de ce trebuiau primă aşezare, de fapt un grup de vile şi cavouri, apoi să se ferească atât. Desagii celor doi nu atârnau greu, pe lângă un han, de unde le ieşiră în faţă o trăsură şi încât să trezească bănuiala c-ar fi furat vistieria patriar- câteva care, şi pe la ceasul al şaselea au ajuns şi s-au hiei (cum aveau să fie acuzaţi mai târziu). Ei, slujitorii- oprit îndelung la Formie. Asta deoarece Casianul – cum păzitori îi urcaseră pe calul de povară şi ţesătura nu îi zicea bunicul – dorea să se reculeagă în mausoleul trăda la mână decât merinde uscate, tăbliţe, suluri şi co- lui Cicero, plătindu-şi astfel o datorie de suflet către au- dexuri, veşminte. Altminteri, s-au mulţumit să purceadă torul latin favorit, învăţat în copilărie şi din a cărui operă la mers fără întrebări. Se îmbrăcaseră toţi ca nişte pe- Despre prietenie le-o fi citat pe parcurs! Oricum, se lerini mai înstăriţi şi eventual negustori de ocazie. Au in- pare că între păgânii mei, tată şi fiu, şi prea-creştinii că- trat cu nepăsare doar în ultimele cetăţi de pe traseu, de lugări ce îngenuncheau într-un lăcaş idolatru, se stabi- la Pella la Dureş. Se simţeau cumva mai acasă? lise o legătură destul de strânsă, cel puţin de simpatie, Numai că n-au ales să treacă Marea Adriilor – nu- dacă se făcuseră destăinuiri şi atunci asistau cu cape- mită Superioară de romani – de acolo. Şi nici de la Apol- tele aplecate, lipiţi de o coloană, la ciudata scenă. lonia, ci de la Aulona, port la care recurgeau liberţii, Seara, s-au lăsat găzduiţi, contra unei sume modice, săracii, transfugii din Iliricul nesigur şi disputat de cele în casa dintre vii a familiei care îngrijea monumentul şi două puteri împărăteşti. Ba şi diverşi barbari, spioni ori se pretindea urmaşă a ilustrei victime a lui Antoniu, şi năpăstuiţi, de prin Panonia. Precum se ştie, spaţiul nu dispreţuiră câteva ulcele (nu cupe) cu vin bun, la o acela, mai mult ca al nostru, ţinea bisericeşte de Apus, cină bogată în bucate mai degrabă sărăcăcioase, ţără- dintr-o neputinţă a împăraţilor Răsăritului de a-l smulge neşti. Când custodele s-a înfierbântat, şi-a dezlegat de sub ascultarea, tradiţională, a episcopului Romei, limba şi, bâţâindu-se pe dinaintea mesei, riscând să chemat tot mai stăruitor papa, cu un cuvânt grecesc ce răstoarne blidele pline aduse de soţia sa, mărturisi că înseamnă «tată» în graiul copiilor. ei erau creştini, şi încă de două generaţii – drept do- Au voit să debarce la Brundisiu, dar corăbioara în- vadă, trase o perdea şi arătă crucea adânc săpată şi cu chiriată de şi numai pentru ei, prea uşoară, fu prinsă vopsea scorojită de deasupra larariului – care nu şovăi- într-o furtună de vară şi-i aruncă în cele din urmă la poa- seră nici măcar sub domnia lui Iulian «Răsclocitul». Că lele muntelui Gargan. Dezmeticiţi şi fără pierderi, por- originea lor n-o fi fost tocmai clară, descinzând poate niră în căutarea Căii Appia şi o găsiră graţie diaconului, din Tiron libertul, secretarul şi biograful oratorului, dar ce studiase itinerariile Italiei. Se lăsară sorbiţi de fluxul în orice caz era mai verosimilă decât a deţinătorului pro- aproape continuu de pe acea arteră, în direcţia Capua, prietăţii lui Cicero, parvenitul şi coruptul senator Balbus. şi de câte surprize plăcute şi neplăcute nu avură parte! Acesta încerca din răsputeri să-i alunge şi să le uzurpe După un timp de sfială şi căscat gura – şi să nu li se în- funcţia, şi numai proasta reputaţie şi îndărătnicia epis- funde urechile din pricina hărmălăii şi a presiunii urcu- copilor Campaniei şi Laţiului îl împiedicaseră să-şi şurilor – şi-au scos la vedere armele şi însemnele atingă ţelul. Marcus Tulliu – şi înflăcăratul, odată cu pro- (Dada şi ai lui punându-şi coifuri, iar monahii dezve- nunţarea numelui, indică bustul din faţa cortinei – putea lindu-şi crucea pe piept?) şi au înaintat mai hotărât, cu- privi în continuare cu obişnuita-i seninătate încruntată. tezând chiar să depăşească unele convoaie mici. S-au Însă, potrivit micilor punctări ale lui Casian şi Gherman,

190 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară omul nu cunoştea boabă din cele scrise de magistru şi deci nu din zarea însoritei lor migraţii, şi se găsea cine nu avea în posesie niscaiva documente. Bănuiau că să-l oprească pe acolo: barbarul împărătesc Stilicon cu altor vizitatori le spunea altă poveste, cu draperia ne- oştile principale. Iar dacă ar fi răzbit încoace, nu erau trasă, evocând alţi protectori (până la Apollo-Mithra sau de felicitat că se îndepărtaseră de Roma, unde ar fi fost chiar Jupiter Capitolinul?), totuşi le-a servit recomanda- siliţi să voteze vreo măsură de apărare, să-şi rupă din rea sa verbală către capul Bisericii de la Fundi, tot prin- averi sau, Doamne fereşte, să pună mâna pe arme? tre vii, doar că mai nelucrate, delăsate... Răsuflară uşuraţi la vestea înfrângerii duşmanului, vara Acesta, un preot scund şi negricios, de rasă meri- trecută. Şi alergară înapoi în Urbe, în toamnă şi iarnă, dională, îi primi cu braţele deschise, încântat nu atât de să-l întâmpine pe Augustul Honoriu, care venea să-şi urările transmise de prietenul său, cât de prilejul de a inaugureze al şaselea simulacru de consulat, să fie ajuta nişte oaspeţi falnici şi umblaţi, veniţi din inima Ca- aclamat, linguşit, ridicat în slăvi de panegirist şi putea padociei, tărâm fericit, unde [credea el că] sunt Con- arunca de la mesele sale nişte firimituri ori ciolane. stantinopole şi Tomisul! Frecându-şi mâinile de bucurie, Tabloul înfăţişat era viu (de aceea tatăl meu şi mai îi conduse mai întâi la un staul, să-şi lase caii, armele cu seamă Polihron l-au păstrat în memorie) şi le prindea şi bagajele, apoi într-o bucătărie-trapeză, slujită de câ- bine ca pregătire pentru pătrunderea în vâltoarea din teva «vestale» cu chipul pe jumătate acoperit. Îi aşeză «Cetatea eternă». Însă cei pe umerii cărora apăsa grija la loc de cinste pe cei identificaţi fără greş drept stăpâni de a descurca mai repede aventura – Casian, Gher- şi căpetenii şi mai încolo pe soldaţi, împreună cu un man, bunicul – vor fi aşteptat nerăbdători de la gazdă număr de «clienţi», rosti o rugăciune de binecuvântare să desfăşoare un fir până la tronul papei! Dacă tot ştia şi îi îndemnă să-şi potolească foamea şi setea, înainte atâtea... Or, în privinţa aceasta se simţiră dezamăgiţi, de a ieşi la aer sub un umbrar sau a se retrage pentru deoarece, sosit momentul, părintele declară că nu avea un pui de somn. Căci înţelesese că se grăbeau şi nu a-i îndruma decât la colegul său din Tarracina şi a-i sfă- voiau să rămână peste noapte. tui să profite de ospitalitatea unui cunoscut de-al lor, un În timpul convorbirilor de după prânz se vădi că precupeţ de vinuri, fructe şi orătănii, stabilit pe lângă bunul părinte auzise de sfinţii Vasile, cei doi Grigore şi Poarta Asinilor! Buni şi aceştia, îşi ziseră, dat fiind că Ioan, dar ignora cu totul intrigile întinse din Africa până nu-i trimitea la ei doar cu laude, ci însoţiţi de fiul său mai la curtea bizantină şi pătimirile celui din urmă. I le înfă- mare, purtător de cadouri şi ceva marfă. Tânărul taci- ţişară pe scurt, dezvăluind totodată cu ce treburi mer- turn pe care-l întâlniseră la masă şi în clipa aceea îl ve- geau la Roma, şi obţinură doar o sinceră reacţie de deau închingând catârii trebuia oricum să plece uimire şi compasiune. Părea că simplitatea sa nu cule- într-acolo. sese ecouri ale luptelor prea omeneşti dintre origenişti Preotul tarracinez se mândrea că se născuse în şi neorigenişti, donatişti, catolici, arieni... Să fi fost re- Alban, ca şi prea-sfinţitul Inocenţiu. Turuind, le povesti giunea de la poalele Urbei paradisul relaţiilor paşnice? multe şi mărunte despre ilustra familie a Maximilor. Nu. Era un ţinut al haosului mulţumit că nu cădea Spuse că, deşi de condiţie umilă, copilărise un timp cu încă în iad, potrivit semnelor ce se arătau de vreo patru odrasla lui Anastasie, înainte ca tatăl să-şi ia băiatul la ani. Atunci se zvonise despre o mare invazie «getică» Roma spre şcolire. Şi că acesta îşi amintise de el când şi dinspre miazăzi şi dinspre miazănoapte. Ca urmare, l-a chemat acolit în cercul papei Siriciu. Îl învăţă atunci, moşierii romani îşi strânseră recoltele, le dosiră şi nu târziu, să scrie şi să citească. Apoi i-a rămas în preajmă, mai puseră să se cultive. Ba unii au poruncit să se dea aşa că la consacrarea bisericii de pe mormântul apos- foc viilor şi livezilor, au vândut ori arendat pe nimic şi tolului Pavel binefăcătorul său fu ordonat preot şi el de- s-au retras în bârlogurile lor luxoase din Cetate. Mulţi veni diacon. Însă, vai, comise curând o greşeală – dădu ţărani latini, mai ales cei înstăriţi, s-au molipsit şi fie au de înţeles că i se cam lungeau ochii după fecioare –, îngroşat rândurile sărăcimii dintre ziduri, fie au căutat drept care îl surghiuniră în provincie, şi tocmai pe buza adăpost în munţi. Acum se aflau atâtea pârloage, că pu- mlaştinilor. (Într-adevăr, în faţa oraşului se întindea o teai lucra un loc ce nu-i al tău şi culege, fără să-ţi ceară mlaştină mare şi paralel cu Via Appia văzuseră un canal cineva socoteală. Bisericile chiar făceau treaba asta, destul de mocirlos, ce odinioară ar fi fost navigabil cu dar din păcate aveau puţine braţe. vase trase încrucişat, de pe cele două maluri, de catâri.) Când prima alarmă se stinse, se petrecu un fel de Şi astfel, cu izul bălţilor în nări dar şi o ochire largă revenire la ţară a aristocraţilor, însă nu ca să-şi regos- asupra mării, mai apuse încă o zi. În următoarea, cu podărească proprietăţile, ci să se distreze. Pornind din voia lui Dumnezeu, puteau să apuce coada soarelui de casele de plăcere de pe muntele Alban, reaprinseră fa- la poalele Celiului. clele în vilele din jurul lacului, coborâră la lumina zilei la * * * templul şi în dumbrava Dianei din Aricia şi se prăvăliră În închipuirea tatălui meu şi a bunicului, Roma tre- într-un chef continuu de-a lungul litoralului şi căii Appia, buia să fie un labirint de căi adânci şi întortocheate prin- până la Neapole şi Capua. Fireşte că nu-şi aduseră tre dealuri de înălţimea celor de pe la noi dimprejurul mâncarea şi udătura din palate; îi îmbogăţiră pe negus- Carpaţilor. Chiar şi învăţaţii Casian şi Gherman nu-şi torii greci sau dădură iama în proviziile localnicilor. imaginau că vor avea de a face cu colnice mai joase Şi destrăbălarea nu conteni nici când se auzi că decât «munţii» din «Sciţia» lor. Când colo, erau cam ca «Getul» [= Alaric] a năvălit cu adevărat. Ataca din nord, dâmburile de la Trofeul lui Traian şi cetatea Tropeenilor!

SAECULUM 5-6/2012 191 PRO Vrancea literară Iar în ce priveşte dedalul, mi s-a spus că cei doi inten- iscate din senin; furii şi lălăieli; costume şi graiuri pes- ţionau să-l descâlcească dând mai întâi o fugă la Tem- triţe... Le părea că acolo se corciseră toate calităţile plul Păcii – unde s-o fi aflat el – să vadă Forma Urbis, bune cu toate păcatele lumii. Strecurătoarea minţii mele placa de marmură cu planul oraşului, despre care auzi- a reţinut totuşi câteva fire şi ghemotoace. seră ori citiseră. Din faţa caselor negustorului se urca pe o stradă Însă până una-alta fuseseră luaţi în primire de Caius care, traversând Celimonţiul, întretăia o alta – ce ducea Faniu, negustorul, şi merita să-i lase plăcerea de a-şi de la Poarta Prenestină către Palatin – şi ajungea la oferi serviciile pe îndelete. Descărcase sacii lui Faberiu, Poarta Stejărişului, rămăşiţă din vechiul zid de incintă preotul din Fundi, bucurându-se mai ales de cel cu alac al regelui Servius Tulliu. Dacă mergeai în sus, intrai în şi punând el însuşi mâna şi umerii, alături de un prieten aria Esquilinului. Dacă o luai la dreapta, găseai prima şi un slujitor. Îi ţinuse deoparte cât dură treaba, neac- poartă amintită şi apoi calea laterală de acces pe ceptând nici măcar ajutorul soldaţilor, dar apoi invitase, aceeaşi colină. Dacă, în schimb, te îndreptai spre pe cine dorea, să-i viziteze magaziile. În care se găseau stânga, dădeai de Amfiteatrul Flavian. Ei bine, din acel mai toate mărfurile populare, depuse într-o ordine şi o punct puteai, trecând pe la Arcul lui Constantin, fie s-o curăţenie desăvârşite. Pe pereţi atârnau unelte – seceri, iei la vale între Celiu şi Palatin şi să răzbeşti în cele din cosoare, săpăligi şi altele – gata de vânzare sau de dat urmă la Circus Maximus, fie să porneşti pe Via Sacra şi în schimbul produselor. «Îmi lipsesc aratul şi boii; că n-am de gând să trag o nouă brazdă în jurul Romei!» – să te trezeşti în Foruri. glumise în treacăt omul. Când au descoperit toate acestea, cu sau fără în- Vreme de trei zile şi trei nopţi, gazda nu-i slăbi cu drumare, oamenii noştri nu s-au mai simţit pierduţi în atenţiile şi surprizele, împiedicându-i să iasă din peri- aglomeraţia Romei. Au purces s-o exploreze şi singuri, metrul acareturilor şi grădinilor sale. După ospăţul din şi curând le deveniră familiare destule cartiere, maha- prima seară, cuprinzând terci vârtos de mei, pui fierţi, lale, pieţe, concentrări de edificii publice şi monumente. însoţiţi de usturoi pisat şi amestecat cu smântână, vin Grădinile, termele şi Câmpul lui Marte îi îmbiau cel mai aspru şi gros, multă brânză şi ceapă, începu a-i servi mult, căci încă era prea cald, unora le plăcea să parti- cu bucate mai rafinate, vinuri cu mirodenii, dulciuri so- cipe la jocuri şi întreceri (după care s-ar fi băgat şi în fisticate, zicând sus şi tare că acestea se datorau veci- cârciumi, de n-ar fi fost ţinuţi în frâu de Dada), altora să nului şi amicului Leliu (mereu de faţă), gusturilor şi se plimbe meditând. relaţiilor lui mai întinse. Amândoi – povestea el vesel – Atingând Tibrul la podul lui Nero, Casian şi Gherman miroseau încă a ţărani volsci (proveneau din Arpinum), au cerut numaidecât să-l treacă pentru a căuta biserica însă numitul păşise pe calea vreunui strămoş cavaler; Sf. Petru, unde credeau că-şi vor îndeplini în sfârşit mi- dresa cai şi dădea lecţii de călărie copiilor şi tinerilor ce siunea de a înmâna sanctităţii-sale Inocenţiu cele trei visau să ajungă jochei la Circul cel Mare. De altminteri, scrisori pe care le purtau: a clerului şi poporului din Con- îi poftea să-i cerceteze avuţia, să asiste la isprăvile în- stantinopole, a episcopului tomitan şi multor colegi din văţăceilor, să se ia la întrecere, să le împărtăşească din dioceza Traciei şi aceea, ascunsă cu cea mai mare grijă experienţa lor... Nu deţineau sclavi nici unul, nici altul, sub veşminte, a unor demnitari de la Curte. fiind «galileeni» cu sufletul, nu după semne exterioare, Dar, spre uluirea lor, tronul papei nu se afla pe dar, întru sprijin şi căpătuire, îşi adusese fiecare «muntele» Vatican, cum s-ar fi cuvenit. Ci, potrivit preo- aproape întreg clanul arpinat. Doar că al său era format tului din «Pragul Apostolic» şi monahilor săi, hăt de- dintr-o ceată numeroasă de fete rumene, dolofane şi parte, tocmai în zona de unde veniseră, adică în gălăgioase, pe când al prietenului tot sporea în flăcăi Celimontana, pe o proprietate ce aparţinuse lui Piso şi şi... Lateranus, doi conspiratori împotriva lui Nero. Fusese Ce fel de creştini, nescufundaţi de trei ori în apa bo- 1 tezului, neînchinători, neduşi la biserică, nefrecventaţi moştenită de împărăteasa Fausta şi dăruită de Sfântul barem de un preot colportor de veşti?! – se vor fi între- Constantin, drept reşedinţă, păstorului de atunci al tur- bat Casian şi Gherman, care trepădau să se confrunte mei adevăratei credinţe, Silvestru. Să întrebe de Domul cu balaurul cetăţii şi, îmblânzindu-i vreunul dintre ca- Faustan sau, mai corect, Domul lui Dumnezeu. pete, să ajungă la papă. De spectacole de circ, de pa- Când s-au întors acasă la precupeţul lor şi i-au isto- riuri şi eventual de carne de cal le ardea lor? Însă părţii risit peripeţiile, acela a izbucnit în râs şi le-a zis: De ce soldăţeşti a delegaţiei îi va fi aţâţat cel puţin curiozitatea. nu spuseseră de la început? Ar fi înţeles că prietenul În plus, ei trebuiau să-şi umple cumva timpul. său Faberiu îi lansase la ţintă! La îngrijorarea lui Casian De fapt, nu ştiu cum au scăpat de strânsoarea celor şi Dada că poate trebuiau să cerşească audienţă ori că doi sau dacă i-au călăuzit treptat, brusc, după chef să episcopul era straşnic păzit de mercenari, cum se în- cunoască oraşul şi viaţa lui firească, superficială ori pro- tâmpla adesea în Orient, gazda adăugă: Nicidecum. fundă. Mi s-a vorbit de o mulţime de locuri, de minunăţii, Oricine se apropie este chiar chemat şi primit fără în- lucruri şi întâmplări groaznice, ciudăţenii; de înghesuieli, târziere şi control. Nu suntem vegheaţi toţi de Pronia Di- îmbrânceli, bătăi la distracţii şi pomeni; de sfruntate pro- vină?! ţăpiri şi etalări de luxuri; vexaţii şi abuzuri ale autorităţi- lor; procesiuni în zdrenţe sau alaiuri cu lectici; panici 1A doua soţie a lui Constantin cel Mare, sora lui Maxenţiu.

192 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară Mircea Dinutz DIN SUFERINŢĂ SE-NTRUPEAZĂ CREDINŢA

aerisind luminile din păsări şi abjecţiei nemăsurate. Astfel se explică şi alternanţa ne sprijinim de cer spre-a trece-n linişti (în texte diferite ori, chiar, în acelaşi text) imaginilor se- nine, serafice, pline de frumuseţe, cântec şi sacralitate Impresionantă producţia editorială a lui Adrian (florile fecioare, roua zilei, văpaie de petale, răsuflări de Botez, care, în cei 14 ani de la debut (1998), a reuşit să îngeri, inorogii blânzi ai Cosânzenei, princiare piscuri) ofere publicului cititor nu mai puţin de douăzeci şi una cu imagini coşmareşti, născute din obişnuinţa cu Răul de cărţi, dintre care douăsprezece volume de poezie, (severă putrezire, oarba spurcăciune, târâş fără de un volum de proză, cinci de critică/hermeneutică şi trei zgardă, zgreapţăn de scuipaţi şi de ocară, monştri – ob- de eseuri, demonstrând, fără putinţă de tăgadă, o uimi- scuri / cu ochi fosforescenţi şi bot de iască… Între zenit toare putere de muncă, disciplină intelectuală şi tenaci- (ning … zeiţele chemării) şi nadir, unde Şeherazada tate. Rămân la părerea, pe care mi-am exprimat-o şi cu gângure extaze, poetul, altădată atras de sonurile bar- alte prilejuri, că, mai ales atunci când e vorba de poezie, biene, de astă dată se arată convins de supremaţia „jo- un asemenea ritm de apariţie presupune şi nişte riscuri cului secund” prin care poate comunica cu ordinea asumate în ceea ce priveşte calitatea textelor. Volumul, tainică a lumii, o formă de extaz/revelaţie, similară ru- pe care mi-am propus să-l comentez de această dată, găciunii, cu care poezia se confundă în mod deliberat. „Liniştea lumii”*, îl confirmă pe autorul „Crezurilor creş- Mai mult decât atât, acesta se simte părtaş întru sufe- tine” (2005) şi al „Cărţii profeţilor” (2010), luptător ne- rinţă cu Nazarineanul, căci – spune poetul – Dumnezeu abătut în numele Binelui şi Frumosului sub semnul – în mine – sângeră şi învie. Din suferinţă se întrupează suferinţei şi beatitudinii christice, în egală măsură. Li- Credinţa, iar din confruntarea cu sălbăticia şi întuneca- niştea spre care tânjeşte poetul este aceea paradi- rea (vremelnică) a spiritului se naşte metanoia (întoar- siacă, purificată de rău, ceea ce poetul numeşte atât de cerea către Dumnezeu). Nu lipsesc din acest ciclu inspirat nuntirea de vis. Cât priveşte structura cărţii, au- textele care onorează opera poetică a lui Adrian Botez, torul ne propune un triptic ce sugerează treptele des- dar – din păcate – nici acelea în care autocenzura nu a prinderii de miasmele Răului, Urâtului şi Morţii: Liniştea funcţionat la parametrii obişnuiţi. Spun asta, pentru că, lumii (21 de texte) – tânjirea/aspiraţia, Vârtejuri (41 de altfel, nu-mi pot explica unele imagini/sintagme forţate texte) – confruntarea cu „iadul” de pe pământ, cu nepă- până la limita nonpoeticităţii: sfâşieri de sân, flori de clo- sarea, laşitatea, trădarea, exasperarea, cedarea în faţa pot, verdict de soare, slin de metamorfoză, astre mişu- Răului şi Dincolo de zare… (21 de texte) – momentul nânde sau …a fâlfâit Sf. Duh, în contrast apăsat cu Judecăţii de apoi, al liniştii născute din nelinişte. În rea- frumuseţea unor texte ca „Liniştea lumii”, „Aşteptând flo- litate, temele se interferează, se suprapun, se delimi- rile”, „Nu-s prieten cu nimeni sus-pus”, „Părtăşire” ori „În tează, lăsând una dintre ele să domine un ciclu sau visul grădinii”. altul. Interesantă este şi întâlnirea (de cele mai multe Deloc întâmplător, ciclul următor, Vârtejuri, se des- ori, fastă) între limpezimea clasică, mai mult un dezide- rat, şi stratagemele obişnuite ale modernităţii creatoare chide cu „Balada şi rugăciunea lui Joan Sala i Ferrer de tensiuni spirituale. Din cele 83 de texte ale volumului, Serrallonga”, personaj legendar al Spaniei începutului 48 sunt sonete, specie cultivată stăruitor de poet de-a de secol XVII, mult îndrăgit de catalani pentru spiritul lungul timpului, deşi mijloacele retoricii sale poetice sunt său justiţiar şi statura sa de revoltat perpetuu împotriva cele obişnuite: juxtapunerea asindetică, enumeraţia, unei lumi rău alcătuite. Asumându-şi destinul acestuia, gradaţia ascendentă, în momentele de mare presiune poetul-profet izbucneşte într-un discurs energic, conta- a substanţei, suspensia, ingambamentul, dispunerea minat de vocabule drastice şi acuze necruţătoare, în- antitetică a forţelor aflate într-o dispută încrâncenată trerupt, din când în când, prin tehnica contrapunctului, pentru salvarea sau pierzania fiinţei umane, într-o lume de întrupări tihnite în lumina celestă a tuturor celor în- care şi-a pierdut rigorile morale, iar fabulosul şi absurdul frăţiţi întru suferinţă cu Acela care sângele Lui ni l-a îm- se suprapun într-o realitate terifiantă. prumutat şi, de aceea, orice torturat e Hristos. Refrenul, În primul ciclu, grădina, metaforă-simbol aflată în prezent în trei poziţii: bogatul e bogat – pentru că / a poziţie privilegiată, are o deschidere semantică biva- ucis şi-a furat / pe toţi cei săraci – care sunt / mulţi – şi lentă: pe de o parte, este un ţinut al inocenţei, purităţii deci – mult mai / bogaţi decât bogaţii – pe care-i fac / şi beatitudinii celeste, iar, pe de altă parte, nu e exclusă bogaţi – ei rămânând / săraci ritmează şi motivează trimiterea la un spaţiu al desfătărilor, rătăcirilor omeneşti acest rechizitoriu aspru al iadului din realitatea noastră imediată, bazat pe o antiteză frapantă între lumea celor * Adrian Botez, Liniştea lumii, Cluj-Napoca, Editura Dacia bogaţi (hoţi, ucigaşi), bolnavi de aroganţă, cărora li se XXI, 2011, 188 p. alătură bestia gloatei compusă din lingăi şi trădători,

SAECULUM 5-6/2012 193 PRO Vrancea literară În ultimul ciclu, Dincolo de zare… (21 de texte), cel mai coerent şi omogen valoric, creatorul ne propune un popas reconfortant în liniştea atât de mult râvnită, un teritoriu desenat de mâna tremurândă a celui trecut prin suferinţă şi înălţat la evlavie, de unde se văd luminile din păsări şi cântec de incendii hialine, iar timpul medi- tează oceane şi stelele sunt capăt de durere. Hristos, personaj oximoronic (pace şi război), stânca neclintită şi pavăza tuturor celor rătăciţi în calea luminii, purtând cu sine neliniştea de-a fi prea liniştit şi răsplata celui ce-a trudit… Acolo, dincolo de zare, o boare (…) mus- trătoare, verdele plin al grădinilor, albastrul sever al ce- rului şi o întrebare ce-şi aşteaptă răspunsul: aţi / jurat – să-l aşteptaţi – curat – pe / Mire! – altfel / unde şi din ce Mioriţa, acuarelă va fi / Rodul? Cuvântul se încarcă de sacralitate cu măr- turia lui Dismas, tâlharul crucificat care se împărtăşeşte din suferinţa lui Hristos: acum – răstignit – pentru foarte bolnavi de umilinţă, pe de o parte, şi lumea celor săraci, reala mea / crimă – nu fac decât să slăvesc în / El – în ordine lumească, curaţi şi neresemnaţi, rămaşi să-l ceea ce / nu am izbutit – cumplit să visez – dimpreună slăvească / frate Hristosul cu care se simt solidari prin cu / Adevărul – în / mine. chin, durere purificatoare. Două poeme viforoase – „Morţii şi viii”, „Timp nesim- Surprinde, oarecum neplăcut şi uşor strident, îndem- ţit” – sunt scrise cu mâna celui hotărât să depăşească nul repetat la violenţă: ucideţi / dulăii urii lor laşe, daţi-le starea de contemplaţie, să înfrunte Răul în aiuritoarele foc, ucideţi-ucideţi-ucideţi / nu vă opriţi, surprinzător prin forme ce populează realitatea noastră adesea terifiantă exces. Cu alte cuvinte, aceştia, trădători de Hristos tre- cu oameni morţi ce se dau drept vii, cu mâini / putrede buie să moară, cu o motivaţie religioasă pe măsură: noi – fraze / putrede – priviri năpădite de / viermi albi / graşi, vom lumina drumul pe care vine / Dreptatea – Mireasa tunând şi fulgerând împotriva timpului nesimţit (Kali de Taină a Lui Hristos. De altfel, nu e singurul text con- struit pe convingerea că numai distrugerea lumii, ba- Yuga), unde nebunul, nesătul canibal şi / mitocan zate pe crimă, furt şi trădare, poate face posibilă usucă, secătuieşte, părăduieşte minuni, ofileşte nădejdi, purificarea/renaşterea: vom începe o lume mai bună stinge credinţe – muguri de vise, de unde hotărârea – cu mult mai curată. Faţă în faţă cu pasărea cenuşie, fermă de a pune un capăt: să-şi plătească toate / cri- într-unul dintre cele mai frumoase poeme ale volumului, mele – prin / cineva. Ne avertizează poetul: s-a pornit poetul e nevoit să constate cu amărăciune că până şi ploaie de neoprit, într-un text în care apa şi focul îşi Moartea şi-a pierdut nobleţea, solemnitatea de altădată unesc puterile pentru a desăvârşi distrugerea (amân- (a fost părăsită de onoare), constatare însoţită de o două stihiile aflate în magică nuntă de / foc) cu finalita- dublă interogaţie ce măsoară gradul de suportabilitate tea mult aşteptată: purificarea şi renaşterea umanităţii al eului liric: dacă nici în Moarte nu mai ai nădejde – te (potop de lumină / înfricoşată – desăvârşit / spre Raiuri întrebi: / unde ai ajuns – unde / s-a ajuns? ori de ce să-ţi de Victorie / Vie – a Focului / liberată)! reverşi posibila / vlagă – peste ogoare însămânţate – Versurile, oscilând între 1-2 şi 16-18 silabe, cad rit- burduşite cu sămânţa / a milenii de / zgură? mic, autoritar, cu accentele puse pe acele vocabule şi Într-o vreme a descompunerii / smeritului putregai sintagme purtătoare de majoră semnificaţie: ploaia de de / sămânţă, se aud distinct trâmbiţele apocalipsei, în- neoprit, rază şi plod, Tronul cel Mare, plouă invers, pă- trucât an după an şi viaţă după viaţă / ratăm – şi toată lălaie cotropitoare, potop de lumină / înfricoşată, milă, bezna vine-n faţă, iar capodopera lui Dumnezeu e-n lacrimă, lumină, aflate, ca în poemul „S-a pornit ploaia ceaţă! În acest concert turbat, rămaşi goi, cu răstigniri de neoprit”, în gradaţie ascendentă şi dispunere progre- moderne, orgii şi vome, tristeţea devine starea naturală sivă a verbelor dinamice, pentru a sugera un tablou a celor mulţi (tristeţi în puhoaie – umbroase şi putred de apocaliptic ce creşte în dramatism cu fiece moment. / umede), după care urmează exasperarea, nepăsarea Cuvintele bătrâne, formele arhaice şi populare, în mi- pasivă – a unei / mocirle fără sfârşit. Forţa discursului noritate, e adevărat (zarvă, plod/a plodi, letopiseţ, ru- liric vine, în primul rând, din atitudine (aprigă, intole- salce, smicele, lălâu, bocciu, hău, fală), dau culoare şi rantă), diatriba incandescentă în unele locuri, expresiile formează un bun echilibru cu neologismele (delir, invi- vitriolante, dar şi din folosirea unor procedee sintactice die, orgoliu, stihii, astre, generos, a inventa, absurd, a ca inversiunea, hiperbatul, elipsa, la care se adaugă un inventa, a agoniza, extatic, agresiv). Dar, ca în atâtea calculat şi eficient joc al persoanelor gramaticale: strigă alte poeme ale volumului, Adrian Botez, cioban al Ce- (orbii), urâm – dar suntem dezbinaţi şi-n ură, nu-L mai rului, cântăreţ de nor, de vultur, de soare şi lună, lasă plânge – astăzi – nimeni pe Hristos, am repulsie, nu să înflorească speranţa, prin puterea Logosului reziditor vă-m pingeţi, tu îl tratezi…ş.a.m.d. Cu experienţa-i bine- ce îşi taie (…) Cale de Foc, spre limpezirea Sufletului / cunoscută, arhitectura celor mai multe poeme permite Lumii, în biruinţa asupra Răului, Urâtului şi Morţii, pen- deplasarea celor mai grave accente pe finaluri (amare, tru că, nu încape îndoială, din speranţă se întrupează dure, inchizitoriale). Credinţa.

194 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară Diana Pavel-Cassese

PETRU CERCEL ŞI RELAŢIILE SALE CU ITALIA

„Come la vita di tutti gli eroi nazional-popolari anche la închisoare din Siria, transferat apoi în diferite temniţe corta vita del voivoda (principe) valacco Petru Cercel (ha vi- din Turcia. În 1559, Petru Cercel reuşeşte să evadeze suto solo 45 anni, fra 1545 e 1590) è ricca di fatti ecezionali şi demarează diverse acţiuni pentru a dobândi tronul segnalati da tanti storici e scrittori, fra questi Stefano Guazzo părintesc, încercând să atragă bunăvoinţa puterilor care (in Dialoghi piacevoli), il suo segretario italiano, il genovese puteau influenţa Poarta Otomană în favoarea sa. Cum Franco Sivori (in Memoriale delle cose occorse a me Franco Sivori del signor Benedetto dopo della mia partenza di Ge- era fiu de domn, Petru Cercel se credea îndreptăţit să nova l’anno 1581 per andar in Valacchia) ed il poeta Fran- pretindă tronul Valahiei, dar, în acele vremuri, obţinerea cesco Pugiella (l’altro suo segretario fedele). Voivoda tronului unuia dintre Principatele Române depindea de (principe) di Valacchia (chiamata anche Muntenia o Ţara Ro- bunăvoinţa şi sprijinul Înaltei Porţi Otomane. Tenacita- mânească) per due anni (1583-1585) fu apprezzato in Italia e tea şi dorinţa de ascensiune socială îl împing la acţiuni non solo per la sua cultura rinascimentale e per la sua sensi- reprobabile: în anul 1571, la Istanbul (zis şi Constanti- bilità artistica: scriveva versi in italiano (il suo Inno verso il nopol), mai apoi, în timpul scurtei şederi la Braşov, face Creatore, scritto in una corretta lingua toscana, assomiglia presiuni asupra turcilor şi, cu sprijinul boierilor, încearcă, molto al Cantico delle Creature di Francesco d’Assisi). Con- dar fără succes, să-l detroneze pe Alexandru al II-lea oscente e amante dell’arte italiana, ha chiamato artigiani ve- neti per la ristrutturazione del suo palazzo di Târgovişte ed ha Mircea, domn al Munteniei între 1568 şi 1577. realizzato in stile italiano i giardini reali, seguendo i consigli di Eşecul nu-l dezarmează. Încrezător în puterile sale, architetti formati a sue spese in Italia e prendendo come mo- având o cultură bogată şi o elocinţă demnă de invidiat, dello le bellezze viste in Italia. I due anni passati in Italia conştient că era considerat unul dintre oamenii cei mai (1577-1579) lo hanno formato non solo come uomo di cultura instruiţi ai timpului său, încearcă şi reuşeşte să-şi apro- ma anche come abile politico. Lo storico Eugen Denize (Italia pie capetele încoronate ale vremii. Destul de bun stra- şi italienii în cultura română [L’Italia e gli italiani nella cultura teg, calculat, aplică planul „de rezervă”: atragerea papei romena], Editura Mica Valahie 2012, p.39), parla della fitta şi a principilor italieni de partea lui. În această direcţie rete di rapporti politici di Petru Cercel con Italia, cominciando îşi canalizează toate întreprinderile din perioada petre- con il cardinale Commendone ed il duca Carlo Emanuele di Savoia, a Torino, continuando con il cardinale Giovanni Mo- cută în Italia (1577-1579). Potrivit lui Eugen Denize (Ita- rone (a Genova) e l’ambasciatore della Francia presso la Re- lia şi italienii în cultura română, Editura Mica Valahie pubblica Italiana a Venezia, senza dimenticare i legami con 2012, p. 39), în Italia, paşii l-au purtat mai întâi la Torino, Caterina de Medici e soprattutto con papa Gregorio XIII e poi de unde mulţumeşte cardinalului Giovanni Francesco con papa Sisto V.” Commendone pentru sprijinul acordat şi unde ducele Carlo Emanuel de Savoia îi face o bună primire. Urmă- Eroi naţional-populari au colorat dintotdeauna istoria toarea „etapă” este Veneţia, întâmpinat şi aici – mai poporului român, iar Petru Cercel este unul dintre ace- exact la Palatul Dogilor – cu entuziasm, fiind prezentat ştia. Voievod muntean, ce a trăit între 1545-1590, Petru de însuşi ambasadorul Franţei pe lângă Republica Ita- Cercel a rămas în imaginarul colectiv mai ales pentru liană. În cei doi ani petrecuţi în Italia, de la Caterina de probitatea lui intelectuală şi morală şi tocmai de aceea Medici până la cardinalul Morone de la Genova, Petru Lazăr Şăineanu, în Dicţionarul universal al limbii ro- Cercel va fi perceput de toată lumea ca un personaj de- mâne (p. 231), Editura Mydo Center, Iaşi, 1995, imediat osebit de atrăgător şi de interesant, culminând prin a după o prezentare sintetică: „domn al Ţării Româneşti intra în graţiile papei Grigore al XIII-lea, care îl va reco- între 1583-1585, fiul lui Pătraşcu cel Bun”, subliniază manda călduros regelui Franţei, Henric al III-lea. Abil înclinaţia sa artistică: „cărturar umanist; subminat de in- om politic, Petru Cercel reuşeşte să ajungă la acesta trigile boierilor; ctitor al Bisericii Domneşti din Târgo- din urmă în ianuarie 1579, după cei doi ani petrecuţi în vişte”. De altfel, pentru cultura şi prestanţa sa, Petru Italia. Dar se pare că au avut un rol recomandările şi Cercel era privit şi primit cu admiraţie inclusiv în Italia, scrisorile primite de dogele Veneţiei, întrucât acesta, îm- unde a locuit o perioadă de timp. preună cu Senatul, decide să îi pună la dispoziţie un Dar nu se poate spune că destinul i-a surâs de la în- vapor special care să-l ducă până în Raguza. De aici, ceput, dimpotrivă: a împărtăşit soarta multor fii de voie- Petru Cercel ajunge la Constantinopol, unde rămâne vozi români, fiind ţinut ostatic la Înalta Poartă, garanţie alţi doi ani dedicaţi aproape complet (prin uneltiri şi co- a credinţei faţă de turci a tatălui său, Pătraşcu cel Bun laborări strânse cu Înalta Poartă) obiectivului său prin- (şi el domn al Ţării Româneşti, dar numai pentru patru cipal: ocuparea tronului Ţării Româneşti. Aici, dar şi în ani: 1554-1557). După moartea tatălui său, în 1557, alte locuri, va fi însoţit de Franco Sivori, fiul unui comer- Petru Cercel este exilat pe insula Rhodos, trimis într-o ciant genovez, care devine secretarul său. Ulterior, va

SAECULUM 5-6/2012 195 PRO Vrancea literară opta pentru un al doilea secretar, tot italian, Francesco Bathory, ca acesta să îi restituie o parte din imensele Pugiella, poet ca şi Petru Cercel, dar şi un diplomat pri- averi confiscate în Transilvania. ceput. În 1588, de la Roma, ajunge din nou la Veneţia şi Privit din exterior, lasă impresia că acţionează după cere ajutorul Senatului, dar Republica îi dă de înţeles principiul machiavellic „scopul scuză mijloacele”, ghi- că de data aceasta pe teritoriul ei este considerat per- dându-se după instinct şi profitând de şarmul şi de fru- sona non grata. Dogele Veneţiei îi spuse printre altele museţea fizică, deşi departe de el aceste gânduri. că merită pentru virtuţile şi preacinstitele lui calităţi să Dimpotrivă, animat de setea de cunoaştere, foarte bun fie primit şi consolat de toţi şi că speră în ajutorul divin, cunoscător al limbii şi culturii italiene a epocii, conştient ca el să se poată întoarce în statul lui, pentru a servi în- că ştiinţa şi cultura generală îi pot servi în obţinerea tro- treaga creştinătate. În realitate, Senatul respinse cere- nului Munteniei, învaţă şi alte limbi străine (se spune că rea de ajutor a fiului lui Pătraşcu cel Bun din teama de vorbea douăsprezece limbi) şi se îndeletniceşte cu con- a nu intra în conflict cu sultanul. Deşi repurtează deiul (scria versuri în italiană, precum Imn către Creator această înfrângere pe plan personal, pretutindeni lasă – lipsite de valoare, după exegeţii în materie –, dar care o impresie bună prin modul impecabil în care ştie să se au fermecat-o pe regina Caterina de Medici, mama cu poarte şi prezenţa agreabilă, prin inteligenţa sa remar- origini italiene a regelui Franţei, Henric al III-lea). cabilă („un inteletto giudizio e valor mirabile” – va spune Ajuns în ţară, el era înconjurat de o adevărată curte mai târziu secretarul său Franco Sivori, în Memoriale de străini: italieni, francezi, greci ş.a., dintre care se re- delle cose occorse a me Franco Sivori del Signor Be- marcau secretarii săi italieni: Franco Sivori şi Francesco nedetto dopo della mia partenza di Genova l’anno 1581 Pugiella. În 1583 este numit domn al Ţării Româneşti şi per andar in Valacchia), pentru modul în care practica imediat încearcă să introducă în ţara sa o parte din cele virtuţile renascentiste, prin informaţia culturală pe care văzute în Peninsula Italiană. A trimis la Roma, la iezuiţi, o stăpânea. Nu întâmplător în perioada cât Petru Cercel şase fii de boieri pentru a-şi face educaţia. Tot în 1583, a locuit în Italia, atât înainte, cât şi după ce a fost dom- la puţin timp după înscăunarea sa, a mutat capitala ţării nul Ţării Româneşti, a intrat în contact cu italieni care de la Bucureşti la Târgovişte. Frumoasa lui Curte Dom- şi-au dovedit fidelitatea în slujirea domnului român. nească din Târgovişte (judeţul Dâmboviţa), străjuită Printre aceştia se numără secretarul lui, Franco Sivori. semeţ de Turnul Chindia, este astăzi unul dintre princi- Acesta l-a însoţit pe Petru Cercel atât la Constantinopol, palele obiective turistice ale Munteniei. Aici, Petru Cer- aflat acolo pentru redobândirea tronului, cât şi în Ţara cel a adus specialişti italieni pentru a amenaja după Românească în timpul domniei sale. Petru Cercel şi-a modelul încântătoarelor grădini italiene, în zona din ime- arătat recunoştinţa oferindu-i demnitatea de gran came- diata apropiere a Palatului Domnesc (în actualul Parc riere pe care Sivori nu a primit-o pentru a nu stârni invi- Chindia), spaţii verzi şi sere cu plante exotice. Tot aici, dia boierilor români. Apropiat al domnitorului, Sivori a observa Franco Sivori (Călători străini despre Ţările Ro- îndeplinit diferite misiuni diplomatice, fiind trimis ca sol mâne), „a pus să se facă cuşti nespus de mari şi fru- de Petru Cercel în Transilvania, Polonia şi Italia. Franco moase, în care să adăpostească sălbăticiuni”, iar Sivori şi-a dovedit preţuirea faţă de domnul său şi după turnătoria de tunuri şi muniţii de la Târgovişte a con- mazilirea acestuia de către turci, luptând pentru elibe- struit-o cu ajutorul unor meşteri veneţieni. Se poate rarea sa din închisoarea de la Hust şi însoţindu-l apoi spune că, încă din epoca medievală, la Târgovişte a din nou în Apus. Din păcate, fidelul secretar n-a putut fost creată prima grădină zoologică din România. Cu împiedica sfârşitul crud – prin înec – al descendentului timpul, această grădină a dispărut. În ceea ce priveşte lui Pătraşcu cel Bun. În ultima călătorie a lui Petru Cer- politica externă, a întreţinut strânse relaţii cu Veneţia şi cel la Constantinopol, în 1589, Sivori nu l-a mai însoţit, papalitatea, cultivate pentru numai doi ani întrucât, în aflând despre moartea fostului domn pe când se afla la anul 1585, va fi îndepărtat de la tron. Cauzele „decăde- Veneţia. Fără Sivori, mizând pe firavele garanţii primite rii” sale sunt multiple: ţesătura intrigilor de la curte (dar, privind redobândirea tronului, Petru Cercel decide să se mai ales, intrigile rivalului său la tron, Mihnea), impozi- prezinte din nou la Poartă. Optimismul durează mai tele excesive, averile mari acumulate. Perseverent, puţin de un an, fiind ucis în anul următor din cauza unel- Petru Cercel îşi începe din nou peregrinările pe la ma- tirilor lui Mihnea, care oferea sultanului sume mari de rile puteri pentru a-şi relua tronul. bani şi care, mai târziu, a acceptat chiar să treacă la Fugar, în Ardeal, şi jefuit de toate comorile adunate, mahomedanism, de unde apoi în ţară şi numele de Mih- cunoaşte timp de alţi doi ani închisoarea, unde este nea Turcitul. ţinut de Ştefan Bathory, voievodul Transilvaniei. Reu- Destinul lui tragic (este eliminat de apropiaţi ai lui şeşte să scape, evadând cu ajutorul unei frânghii, şi gă- Mihnea Turcitul în timpul călătoriei pe mare către insula seşte înţelegerea dorită tocmai la Roma, pe lângă Rhodos, unde fusese trimis în exil de către sultan) este Sfântul Scaun, unde, timp de câţiva ani, se bucură de răscumpărat de creaţia sa literară: unul dintre poemele toate favorurile papei Sixt al V-lea, succesorul papei Gri- lui Petru Cercel, Imn către Creator, scris într-o corectă gore al XIII-lea. Desigur că el promisese acestuia tot limbă toscană, se aseamănă cu Cântecul Creaturilor al sprijinul Valahiei împotriva duşmanului comun, Imperiul lui Sf. Francesco d’Asisi. Stefano Guazzo l-a cunoscut Otoman. Papa intervine, pentru Petru Cercel şi restabi- personal pe domnitorul Ţării Româneşti şi a fost impre- lirea drepturilor lui, pe lângă Veneţia, la regele Franţei, sionat de calităţile lui de poet şi om de curte, descri- pe lângă ducii de Savoia şi Ferrara şi pe lângă Ştefan indu-l ca pe un perfect gentilom, într-un dialog plin de

196 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară elogii şi merite din cartea sa apărută la Veneţia, Dialo- fi trecut în rândurile marilor poeţi toscani, a căror fericită guri plăcute ale domnului Stefano Guazzo, gentilomom apariţie cu greu se mai află azi în Italia, mai ales dacă di casale di Monferrato. Acest dialog imaginat de ne gândim la principi. În încheierea dialogului, autorul Guazzo se duce între însuşi Stefano Guazzo şi Fran- priveşte destinul ambelor ţări, Italia şi Valahia: „fie ca cesco Pugiella şi exprimă hotărârea autorului de a pă- zeiţa Fortuna, care s-a oprit demult asupra Romei, să răsi Italia, prietenii şi pe cei apropiaţi pentru a-l însoţi în se îndrepte acum şi asupra Valahiei, iar atunci când se Valahia pe principele român pe care îl socotea tot atât va afla la hotarele ei, să-şi depună aripile, să-şi descalţe de plin de virtuţi ca pe oricare alt principe. Acest poem- condurii, să arunce globul de sub picioare şi apoi să dialog, dedicat în întregime puternicei personalităţi a intre în regatul acela pentru a rămâne acolo pe veci”. domnitorului român şi ţării sale, a circulat mult în Eu- Deşi exhaustiv, portretul pe care i-l face Stefano ropa. Guazzo remarca prietenului său că „naţiunea Guazzo lui Petru Cercel ar rămâne incomplet fără măr- aceea – Valachia – care se bucură de politeţea limbii turiile secretarului său, Franco Sivori, din lucrarea-i in- latine, nu-i poate ceda laurii niciunui alt scriitor sau poet, titulată Memoriale delle cose occorse a me Franco decât domnitorului ei”. Însoţindu-l pe drumurile Italiei, Sivori del signor Benedetto dopo della mia partenza di nu numai că l-a cunoscut ca pe un tânăr fără pată, dar Genova l’anno 1581 per andar in Valacchia. Scris în el s-a dovedit plin de însuşiri. Cu timpul, cu cât îl lovea dialect genovez, memorialul a fost publicat de istoricul mai mult destinul potrivnic, cu atât demonstra o lucidi- Ştefan Pascu, în anul 1944. Lucrarea este o veritabilă tate şi o psihologie spectrală, un spirit prompt să su- monografie asupra lui Petru Cercel şi a Ţării Româneşti, porte injuriile, persecuţiile şi calomniile. Adversităţile nu Sivori scriind toate informaţiile în calitatea sa de martor l-au destabilizat, ci i-au adus un surplus de înţelepciune ocular. Interesant este faptul că atât Stefano Guazzo, şi de discreţie şi i-au amplificat cultul personalităţii şi di- cât şi Franco Sivori au văzut în Petru Cercel un cavaler mensiunea sensibilă. După Guazzo, Petru Cercel putea al Renaşterii, un curtean perfect, precum cei portretizaţi

Dumitru Huţanu RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE A NEAMULUI ÎN JURNALUL DE FRONT AL TÂNĂRULUI OFIŢER FOCŞĂNEAN ROMULUS COPCESCU (V) MAREA CONFRUNTARE – MĂRĂŞTI ŞI MUNŢII VRANCEI, IULIE 1917

Dacă vârsta, de numai 20 de ani, prag de maturitate, consemnare strict obiectivă; nu toate, le învăluie cu confruntată pe neaşteptate cu dramatica vâltoare a răz- gândurile şi simţirile sale, redându-le substanţa şi căl- boiului în care istoria l-a implicat nemijlocit, fără mena- dura umană, fără exaltare, într-o frază, două, mustinde jamente, s-a regăsit atât de expresiv conturată, cu de viaţă şi înţelesuri. efectul şi reflexul evenimentului asupra conştientului şi Pornind de la această constatare, s-au selectat frag- psihicului, impact – izvor al atâtor şi atâtor frământări mentele care confirmă şi redau Însemnărilor de pe sufleteşti, acum însemnările sunt ale militarului maturi- front valoarea de document, de mărturie inedită şi ve- zat de experienţa trăită, de realităţile situaţiilor, de înţe- ridică a bătăliei de la Mărăşti. Această valoare, izvodită legerea lor, a datoriei ce o avea de îndeplinit. din realitatea trăită de cel ce a consemnat-o, pentru ci- Acum relatările cuprind în cea mai mare parte eve- titor, chiar şi pentru un avizat, se dovedeşte a fi, mai nimente, date strict militare, cu scurte incluziuni subiec- ales după scurgerea deceniilor, încă un suport al pă- tive: simţăminte, dorinţe, judecăţi şi evaluări personale. trunderii şi înţelegerii sintezelor ştiinţifice ale istoriogra- Însemnările aparţin nemijlocit zilelor şi orelor de dinain- fiei româneşti şi europene dedicate Primului Război tea şi din timpul bătăliei de la Mărăşti şi din Munţii Vran- Mondial şi, în special, Războiului de Întregire a Neamu- cei dintre 9-20 iulie 1917*. lui (1916-1919). Firesc, trăindu-le, nu le redă doar ca enumerare, Cercetarea bibliografică, chiar redusă la doar o parte din vasta şi diversificata literatură istorico-documentară * Datele calendaristice sunt pe stil vechi, gregorian. În a Războiului, confirmă pe deplin adevărul şi valoarea România, stilul nou, actual, a fost introdus în 1919, cuprinse în Jurnalul de front al focşăneanului Romulus însemnând adăugarea a 13 zile la data respectivă. Copcescu.

SAECULUM 5-6/2012 197 PRO Vrancea literară * * * de muniţiuni, de sârmă ghimpată, se construiesc dru- Marea confruntare, atât de mult dorită, se lăsa încă muri”, toate făcându-l să încheie: „în fine, bucurie, să aşteptată, deşi undele ei împrospătau atmosfera din dea Dumnezeu!”. juru-i. Doar „prietenii Ruşi” îl îngrijorează: „mă îndoiesc Asemenea tuturor camarazilor săi „cu lopata într-o niţel cu respublica lor. Se ceartă, soldaţii nu mai ascultă mână şi cu arma în alta, muncind şi luptând în acelaşi de ofiţeri, sunt partide noi, în fine, a venit prea devreme timp” [general C. Găvănescul], a făcut ca frontul din [republica – n.n.] la un popor care nu era pregătit pentru Munţii Vrancei şi din zona Mărăştilor să fie trainic stabi- asemenea lucru”. lizat, de netrecut. Se pregăteau viitoarele lupte pentru Marţi, 18 aprilie 1917. De la ora 13 până la ora 16 recucerirea Ţării. Cu toţii, deopotrivă, aşteptau aceste a lucrat la „un croquis ce ni se cerea de la Divizie”. Era lupte senini, cu speranţă, cu o nedisimulată teamă că o schiţă „de toate forţele ce are în faţă divizia noastră: nu vor putea da Ţării tot ce doreau sufletul şi gândul: Reg.[imentul] 54 german, Reg.[imentul] 20 german, întreaga şi neprecupeţita-le viaţă. reg.14 Husari, reg.7 Husari şi 2 Husari austriece”. Atâta Înarmaţi, instruiţi, cu moralul şi voinţa aproape de desfăşurare de forţe nu-l sperie, din contra: „Vai de sublim, conştientizau că luptele vor fi pe viaţă şi pe capul lor ce o să păţească!”. moarte, toţi aşteptau marea confruntare cu inima zvâc- Acalmia de pe front este întreruptă de sporadice ac- nind şi cu hotărârea de a învinge sau a muri. ţiuni inamice, de cele mai multe ori cu răsfrângeri asu- „Vineri 14 aprilie 1917. Goldemberg a plecat la tre- pră-le: „Joi 20 aprilie. Astă noapte a fost o luptă aprigă nul de luptă al bateriei pentru ca să aducă muniţii, căci pe dreapta, a început la ora 9 cu împuşcături, granate, e ordin să avem în permanenţă lângă fiecare tun 500 clămpănit de mitraliere şi cu artilerie. Probabil Dnii lovituri fără de cele din chesoane şi de la trenul de Bochi au avut mâncărimi în spinare, dar au fost, luptă”. Intuieşte: „Se vede că are de gând ceva genera- cred bine scărpinaţi [s.n.]”. lul nostru. Măcar de ar avea!”. Creşterea capacităţii de acţiune prin sosirea unor noi Zvonul că locul generalului Alexandru Averescu, de unităţi îi dă un plus de încredere în reuşita ofensivei ce comandant al Corpului de Armată, avea să revină ge- se prefigura: „Sâmbătă 20 mai. Divizionul [al] treilea a neralului Macri îl bucură căci „e un băiat foarte «chic», venit azi pe poziţie iar lângă noi a venit unul din [Regi- îi place să audă toată ziua tunul, să tragă în Câmpuri, mentul] 4 Artilerie, ceea ce face ca pe frontul Diviziei a în Soveja [sate ocupate de inamic – n.n.], să-i hărţu- 6-a să avem 12 baterii de 75 mm, 2 de 105 mm., 1 de iască în fine mereu. Aşa om îmi place şi mie”. 120 mm, 1 de 63 mm şi 3 de 53 mm. Totalul gurilor de Un sergent din Regimentul 24 Infanterie „a prins doi foc este doar de 80 ceea ce vine pentru batalion de in- nemţi care veniseră să agaţe nişte afişe – proclame de fanterie şase tunuri, lucru suficient. Ar mai trebui câteva reţelele noastre de sârmă. I-a pândit de după un copac, tunuri grele de 150 şi 120 mm şi nu ar mai fi nevoie de erau patru Bochi şi a aruncat o grenadă în ei, unul a nimic. Să poftească Bochii! Mi-nchipui ce ar fi când căzut jos, doi au şters-o târâş, altul a ridicat mâinile «ka- toate bateriile astea deschid focul! [s.n.]”. marad, pardon». L-a dus şi l-a luat şi pe rănit şi i-a pornit Scurtele tatonări ale inamicului, încercări de a slăbi spre divizie”. cât de cât forţele româneşti, se îndesesc: „Vineri 26 Luni, 17 aprilie. Află conţinutul manifestului ger- mai. Miercuri seara, D-nii Bochi au atacat şi la noi, însă man, răspândit de inamic ca răspuns „la o scrisoare au mâncat o scărmăneală de le-o trece pofta. A tras ba- aruncată de un aeroplan pe frontul de West” de trupele teria noastră cum ştie ea să tragă la necaz până la 11 Aliaţilor. ½ noaptea. Eri seara au atacat în dreapta însă nici Manifestul-răspuns suna „cam aşa: «Românilor! Vă acolo nu le-a ieşit nimic, au lăsat o mulţime de morţi, 14 mulţumim pentru ştirile ce ne daţi, însă asemenea ba- prizonieri şi două mitraliere”. zaconii să le credeţi numai voi. Ne spuneţi că avem să Apropierea ofensivei devine o certitudine, au primit murim de foame, nu e adevărat. De aceea v-am luat ordine şi obiective precise. Consemnează: „În curând o Muntenia, ca să avem şi pentru femeile noastre. să înceapă ofensiva, din cele ce am auzit până acum Noi luptăm ca să ne apărăm ţara, femeile şi copiii s-a hotărât totul! Va fi un bombardament straşnic, vom noştri şi nu luptăm cu banul ca Anglia şi America, ci cu da un atac demonstrativ între [cotele] 779 şi 772 iar ata- braţul. Dovada cea mai bună că suntem învingători pe cul decisiv se va da la cota 711-731 pentru cucerirea toate fronturile e că pretutindeni luptăm pe teritoriu drumului ce duce la Câmpuri. În caz că ajungem într-o străin. zi obiectivele indicate, ne dirijăm spre Vidra, peste munţi Cât pentru insultele ce aduceţi Împăratului nostru, ţi- şi învăluim linia Odobeşti – Focşani. Odobeştii chiar e neţi-le pentru Regele vostru. Noi ne iubim Kaizerul şi sub bătaia şi focul artileriei ruso-române care a bom- ştim să murim pentru el. Mai bine v-aţi gândi la propu- bardat gara şi localitatea Odobeşti”. nerile de pace pe care vi le-am făcut din Decembrie tre- Febra pregătirilor pentru ofensivă se resimte pe în- cut»”. treaga linie a frontului. O surprinde în notaţiile din 29 Manifestului îi răspunde scurt şi compătimitor tânărul mai: „Din ce în ce se vorbeşte de ofensivă, se fac lucrări ofiţer român, încrezător şi sigur în victoria ce va să vie: şi se îngrămădesc mijloace şi mai ales artilerie: 10 ba- „Sărmani mesageri, n-aţi avut noroc!”. terii de calibrul 75-120 [mm] şi 3 de 53 şi 57 [mm] pentru Notează apoi în continuare: „Se pare că încep pre- o divizie e ceva”. În ce priveşte bateria pe care o co- gătirile de ofensivă în sectorul nostru. Se fac depozite mandă: „Am îngropat cablul telefonic în pământ, am

198 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară făcut o galerie peste prăpastie, îngroşăm blindajele la [conştientizarea dimensiunii jertfelor umane – s.n.]. tunuri. În sfârşit, cred că luna Iunie va fi cea din urmă în Probabil în dosul armatei ruse va fi o rezervă com- care vom avea programul cel vechi, căci în Iulie o să ne pusă din divizii româneşti, ca a 10-a şi a 15-a şi poate mişcăm cu siguranţă”. o divizie de cavalerie şi corpuri de cavalerie rusă; pro- Nu se înşela, presupunerile aveau să se confirme la babil că armata noastră [Armata a II-a – n.n.] va fi întă- începutul lunii Iulie. Cu o bucurie lăuntrică care răzbate rită cu contingentele de români transilvăneni, foşti dincolo de cuvinte, consemnează şi înaintările în grad prizonieri în Rusia, din care au sosit la Iaşi primul con- ale superiorilor săi, unii şi prieteni apropiaţi: „Pe Butu- tingent, cu ofiţeri cu tot, iar acţiunea Armatei 2-a va fi noiu l-a făcut colonel, pe Ionaşcu şi pe Martoc căpitani, sprijinită de diviziile ruse de la dreapta ei, chiar cu arti- pe Dimitriu şi Craifeleanu maiori”. lerie, în prepararea atacului. Atmosfera şi starea morală, indisciplina, debandada Cam în modul acesta văd eu posibilitatea mişcă- şi nesupunerea, atitudinea defetistă care cuprinsese ar- rii noastre. [s.n.]”. mata rusă de pe frontul românesc creau dificultăţi se- Vestea sosirii şi depunerii jurământului primului ba- rioase în aplicarea planurilor ofensive ale Marilor State talion de voluntari transilvăneni, foşti prizonieri în Rusia, Majore rus şi român. Situaţia o surprinde cu amără- ajunsese şi în Munţii Vrancei. Faptul entuziasmase con- ciune: „Luni 5 iunie. Ofensiva noastră s-a amânat iar, ştiinţa românească de pretutindeni. Aflat în prima linie, probabil din cauza Ruşilor…”. Speranţa o regăseşte şi faţă în faţă cu duşmanul, rezonând, tânărul ofiţer foc- în concentrarea trupelor pe frontul Armatei I, de la Nă- şănean, notează: „Vineri, 9 iunie. Toată lumea sărbă- moloasa-Siret: „Divizia 7-a a plecat la Barbaşi sau pe toreşte sosirea primului batalion ardelean, o mie de Siret, unde mai sunt diviziile 5-a, 9-a, 13-a şi 14-a, cu o oameni cu ofiţerii lor. Au venit de bunăvoie să lupte sub numeroasă artilerie grea. tricolorul nostru şi cu multă bucurie i-au primit ieşenii. Poate aşteptarea noastră nu va mai ţine mult şi Au jurat pe drapelul nostru zdrenţuit că vor muri până cred că nu e departe ziua când ne vom mişca [s.n.].” la unul pentru realizarea visului lor milenar, al alipirii la Cunoaşterea în mare a structurii întregului front ro- patria mamă. Regele a primit defilarea lor şi acum vor mânesc, cu desfăşurarea forţelor Armatei I şi Armatei a fi supuşi unei perioade de organizare şi de instrucţie, II-a de-a lungul său a obiectivelor stabilite în acest mo- după care vor pleca pe front. Alte legiuni vor urma căci ment crucial al istoriei noastre îi permite intuirea, eva- numărul lor e de 13.000”. luarea şi emiterea unor supoziţii tactice şi strategice Zilele de relativă acalmie sunt îmbibate de perma- apropiate mult de viziunea şi concepţia Marilor State nenta atmosferă a războiului. Dacă jos, în tranşee, pre- Majore care au elaborat planurile bătăliilor de la Mărăşti, domină încordata aşteptare, sus, în înaltul cerului, se Mărăşeşti şi Oituz pentru vara anului 1917. luptă: „În fiecare dimineaţă, de la 5 ½ şi la 8, avem O probează prin însemnarea din 7 iunie 1917: spectacole aeriene gratuite, baraje de fum roşu, negru „După cum se prezintă dispoziţia trupelor, cred că [ofen- şi alb, aeroplane cochete româneşti şi franceze care-şi siva] va avea loc printr-un atac simultan la ambele aripi bat joc de mânia buldogilor nemţeşti; aeroboche române, după un violent bombardament al centrului rus; [avioane germane – n.n.] cu coada ca de peşte, cenuşii iată de ce cred aşa: între Siret şi Galaţi se concentrează şi greoaie, care se topesc sub pânzele de nori, ca să diviziile reorganizate din Armata I-a, de la Suraia şi apară iar urmărite de şrapnelele noastre, întâlniri între până în faţa Odobeştilor rămâne o armată rusă, dacă păsări [avioane – n.n.] ruseşti şi austriece; în câteva se- nu mă înşel a 4-a, iar de acolo până la Oituz e Armata cunde se despart fiecare în direcţii opuse, pe când mi- 2-a, a noastră; extrema dreaptă a Armatei 2-a e formată tralierele ţăcănesc departe în văzduhul albastru; acesta din divizia 8-a, cu renumele «de fier». Poziţia actuală e programul cu varietăţi de număr şi intensitate. chiar a acestei divizii este cam învăluitoare faţă de ar- Noi, tunarii, le urmărim cu ochii făcând aprecieri şi matele inamice care se reazemă pe acest punct, pe asupra tragerii Bochilor sau glume pe socoteala lor; in- masivul puternic Măgura Caşinului [cota] 1167, unde ai fanteriştii privesc din tranşee cu inima strânsă, căci au noştri deţin o bucăţică. căpătat un mare respect pentru arma artileriei; aşa trece Dacă această divizie ocupă muntele, creasta Măgu- vremea. Din dreapta, din stânga şi din faţă tunurile mu- rii Caşinului ţine sub focul său însuşi Valea Caşinului, gesc mereu, ocupate cu regularea paşapoartelor celor din linia de retragere inamică; dacă împinge atacul său ce vor trece azi în paradis [în lumea de dincolo – n.n.]”. mai departe, cade rând pe rând pe liniile de retragere a Veştile sosite de pe frontul Armatei I îl bucură: „Am forţelor [inamice – n.n.] din faţa noastră până spre So- auzit cu plăcere veştile date de căp.[itan] Darie Rădu- veja şi atunci e momentul înaintării noastre. lescu cu privire la Armata I, comandată de gen.[eralul] Până atunci vom atrage probabil atenţia inamicului Cristescu şi la gurile de foc, multe şi mari, venite din An- printr-un bombardament straşnic de artilerie. Dacă ata- glia şi Franţa, la numărul mare de regimente ce treceau cul dat în condiţiile de mai sus reuşeşte, Divizia 8-a va pe front, păstrând o discreţie absolută asupra locului de forma poate trupa care va invada din nou Transilvania, plecare, de destinaţie şi al numărului regimentului. pe când a noastră [Divizia 6-a– n.n.] va lua ca obiectiv Sunt semne bune astea toate! [s.n.]”. Vidra, executând ea însăşi o încercare, în felul Diviziei Inamicul mai trebuia „scărpinat” din când în când. Şi 8-a, pentru a tăia trupele inamice din valea Zăbalei iar o fac ei, artileriştii: „Vineri 23 iunie. Ieri dimineaţă am de acolo învăluind linia Odobeşti – Focşani. Dar până bombardat satele Câmpuri, unde se semnalase un tren acolo numai cei ce vor avea noroc mult vor ajunge inamic şi Gura Văii, ceea ce a atras o vie acţiune de ar-

SAECULUM 5-6/2012 199 PRO Vrancea literară tilerie care a durat până la 3 dupăamiază. La prânz, Bo- el le va duce pe toate acasă”. chii au aruncat un potop de obuze de 105 mm şi de Tăria morală – arma de căpătâi a soldatului român mine uwerfer spre cota 711, la reg.[imentul] 11 infante- în Războiul Întregirii – atinsese sublimul. Iată confirma- rie, noi le-am răspuns din belşug ca să nu rămână fără rea: „Ce natural mi se pare acest moment important! răspuns şi la urmă totul s-a liniştit”. Poate că mulţi dintre cei pe care i-ai cunoscut vor pieri, Gata! Armata română e pregătită de marea confrun- nu ştii ce ţi se poate întâmpla, ce uragan de foc se va tare. Orice clipă poate fi momentul declanşării: „Dumi- deslănţui în jurul tău şi, cu toate astea, aştepţi cu ne- necă 2 Iulie. Am trăit o săptămână de pregătiri răbdare chiar să vezi ce va fi, ce o să se întâmple!” înfrigurate de ofensivă, de nerăbdare pentru ca totul să Ia cunoştinţă îndeaproape de misiunea ce revenea înceapă mai curând. divizionului şi bateriei sale de artilerie: „Am citit ordinul Bateria noastră face parte , împreună cu un divizion de luptă pentru artilerie la Trestioreanu, se aşteaptă din reg.[imentul] 17 obuziere şi cu o baterie din reg. 12 numai un cuvânt: «începeţi». Sectorul dintre [cotele] artilerie, din grupul demonstrativ cu reg. 10 [Regimentul 670 şi 731 e bătut îngrozitor de artileria noastră. Câte 10 Putna infanterie – n.n.] şi [reg.] 7 vânători. opt baterii, şi şase în cel mai puţin caz, fac concentrări De la cota 731, spre stânga, la Răcoasa, este o în- de foc asupra unui punct. Noi avem concentrări de foc grămădire uriaşă de forţe şi mai ales de artilerie; totul pe [cota] 772, pe Poiana Cireşului şi pe Drăgan. În afară s-a terminat, trăsurile sunt echipate, hrana de rezervă de asta avem şi alte obiective demonstrative, atât ziua, s-a împărţit, oamenii s-au împărtăşit şi mărturisit [de cât şi noaptea. O să fie o frumuseţe! Cei din Divizionul preotul unităţii – n.n., s.n.]. Aşteptăm numai ordinul când I au latitudinea de a trage până când vor face breşă în să începem: la noapte, mâine în zori. În orice caz, săp- reţelele de sârmă inamice. Obuzierele regimentului 16 tămâna asta e hotărâtoare pentru ca să facem loc celor au rol important, distrugeri de mitraliere şi de observa- ce vor cuceri Focşanii [ocupat de inamic – n.n.]”. toare, de adăposturi şi cazemate”. Stăpânit de emoţiile a ceea ce urma să trăiască, a Gânduri, nelinişti, frământări, sugerate doar în câ- doua zi notează: „Luni 3 Iulie. Sunt în aşteptare, toată teva rânduri, îl apasă: „Dacă se iau Focşanii, apoi poate noaptea m-am frământat, tresărind şi trezindu-mă la fie- să ţină războiul cinci ani! Ce egoist! Numai Focşani? care sgomot. Nu se poate să nu vină ordinul astăseară Toată ţara noastră şi să-i vedem încă odată pe ai noştri. sau la noapte. Am trimis bagajele la trenul de luptă, jos. Sunt foarte neliniştit, parcă aşi fi bolnav. O fi din Nicolae [ordonanţa sa – n.n.] e echipat şi gata de luptă, cauza neodihnei sau e vreo presimţire rea? Se poate şi are mult curaj şi multă încredere, de altfel ca toţi soldaţii asta! Nu-mi găsesc locul nicăieri, m-apasă un fel de noştri care au jucat, au chiuit şi au cântat astă noapte greutate pe cap, am fiori. De ce nu vine ordinul, să is- până la 11”. prăvim odată cu tot! E cald şi bate vântul… Sunt obosit Trece la informaţii militare: „Bombardament puternic de tot, nu pot însă să mă liniştesc”. spre Caşin de dimineaţă, şi sbârnâit de aeroplane. La Citeşte în fugă Ordinul de operaţii al comandantului Siret şi între Galaţi şi Nămoloasa se pregăteşte o mare Diviziei a 6-a, generalul Nicolae Arghirescu, reţine un acţiune. La aripa stângă, grupul generalului [Eremia] fragment cu rezonanţe adânci în conştiinţa-i de oştean Grigorescu, fostul nostru comandant [la Oituz, toamna şi român şi aşterne o pagină antologică de memorialis- şi iarna 1916 – n.n.] cu diviziile 7-a, 12-a, 16-a şi, pe cât tică a războiului: „Marţi, 4 Iulie 1917. Am văzut ordinul se aude, cu o divizie sârbă; la centru sunt ruşii care au de operaţii cu nr. 8932. N-am putut însă până acum trupe proaspete, gata să lupte, iar de la Nămoloasa decât să-mi arunc ochii asupra lui, citind numai atât: spre Focşani este Armata 1-a cu generalul [Constantin] «Inamicul ocupă linia indicată în croqui-ul alăturat. În Cristescu. scop de a înlesni trupele ruso-române străpungerea Cei dintăi vom ataca noi, Armata a 2-a pentru a frontului inamic în direcţiunea Nămoloasa, trupele noas- atrage aici [Mărăşti şi Munţii Vrancei – n.n.] toată atenţia tre (ale Armatei a II-a – n.n.) vor ataca atrăgând şi imo - inamicului şi cât mai multe forţe şi apoi va ataca Armata bilizând un cât mai mare număr de forţe inamice. 1-a cu ruşii. Armata II-a va ataca înaintând cu hotărâre, pentru a Bateria mea are cinstea de a deschide cea dintâi trece în Valea Putnei», cam puţin am văzut, însă fru- focul împreună cu bateria 4-a din reg. 17 obuziere şi cu mos! [s.n.] 1-a reg.11 artilerie. Bombardamentul ţine două zile şi După o lungă aşteptare de luni, trecute în hărţuieli două nopţi. cu duşmanul, după reversurile soartei, suntem iar în Afară e un concert grozav de tunuri şi aeroplane. Mi- picioare, puternici, mult mai pregătiţi decât înainte, siunea noastră este de a cădea în Valea Putnei şi la gata să-l [duşmanul – n.n.] aruncăm afară şi să-i dăm N.(ord) de Odobeşti. În orice caz, de acum vor fi lupte lecţia cuvenită. [...] o lună sau două în şir căci s-a terminat perioada de Câţi ofiţeri şi soldaţi, pe care i-am văzut şi i-am acalmie”. cunoscut aşa de bine în cursul celor patru luni de- O frântură de gând i se îndreaptă spre Focşani şi la când stau cu ei, nu vor mai fi peste câteva zile! Şi cei rămaşi în oraşul ocupat. Psihic e pregătit pentru sunt sigur că şi dânşii privesc şi aşteaptă cu seni- orice situaţie: „E foarte posibil să se ia Focşanii din pri- nătatea fatalistului ceasul când, mânaţi de glasul vi- mele zile, unii au şi făcut pariuri, eu aşi fi mulţumit să jelios al trompetelor care sună atacul, se vor azvârli fie al nostru la sfârşitul lunii. O să-l trimit de îndată pe cu capul în piept şi cu baioneta înainte în iadul de Gheorghe cu scrisorile sau, de va fi să cad în luptă, tot unde svâcnesc trombele de pământ al obuzelor şi

200 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară clămpănitul mitralierelor cu strigăte de ura! 8-a şi 9-a din 11 art.[ilerie]. Comand.[antul] Sectorului, Câte mame bătrâne vor plânge şi vor aştepta cu lt.col. Botez, comand.[antul] artileriei, maior Craifeleanu. mâna straşină la ochi în pragul porţii întrebând pe Comandantul sectorului de atac colonel Stoenescu, cei întorşi! com.[andantul] Brig.[ăzii] 12 inf.[anterie], comandantul Câte fete-şi vor înăbuşi suspinele şi vor plânge artileriei, lt.col. Constantinescu, comandantul artileriei singure, în tăcere, un vis risipit! grele scurte lt.col. Săndulescu, comandantul reg. 16 «Trebuie» este răspunsul luptătorului la «pentru obuziere, cu bateriile 1-a şi 2-a din 16 obuz.[iere] şi 3-a ce» al durerilor lui. Trebuie, şi pentru noi trebuie să şi 4-a din 7 ob.[uziere]. Comandantul artileriei grele ne batem, să suferim, să învingem sau să murim lungi, maior Rizescu, cu 3 baterii din reg. 3 art.[ilerie] [s.n.]”. grea. Profită de răgaz şi continuă cu date şi situaţii speci- Divizia 3-a atacă şi dânsa întreagă la stânga noas- fice pregătirii liniei frontului din zona Vrancei. Acţiunea, tră. Obiectivul prim al nostru: dealul Fântâna puturoasă; ca atare, se regăseşte reflectată, în strictă determinare pentru Divizia 3-a satul Mărăşti şi dealul Teiului. Obiec- cu scopul şi dimensiunea tematică, în zeci de volume tiv de a doua ordine: pentru noi dealul Babei, pentru di- şi studii ale istoriografiei Războiului de Întregire a Nea - vizia 3-a înălţimile de W[est] de Mărăşti şi satul mului. Câmpurile”. Însemnările locotenentului Romulus Copcescu, fă- Ca o prefigurare a zilelor de foc, de avânt, de vitejie cute în zilele desfăşurării evenimentelor, aduc precizări, şi jertfă ale bătăliei de la Mărăşti, redăm, selectiv, în- oferă informaţii inedite, amănunte, situaţii dintr-o sec- semnările din trei zile premergătoare declanşării ofen- ţiune a frontului delimitată de sectorul de acţiune al Di- sivei. viziei a 6-a şi al celorlalte unităţi militare din zonă. „Miercuri, 5 Iulie. Bochii s-au apucat şi au bombar- Acestea cuprind implicit valenţele documentare şi dat Pralea de la 10,30 la 12, trăgând când spre regi- ştiinţifice atât pentru istoriografia vrânceană, cât şi pen- ment, când spre brigadă, când spre divizie. Ca răspuns, tru aceea naţională. Îmbibate şi revigorate cu substanţa cinci baterii au bombardat tranşeele lor iar bateria noas- umană scursă din pana participantului nemijlocit la eve- tră a bombardat Câmpurile de Sus, unde e ştabul [co- nimentele care-i marcau fiinţa clipă de clipă, ceas de mandamentul – n.n.] diviziei 218-a germană. [...] ceas, zi de zi, acestea rezonează amplu şi emoţional în Joi, 6 Iulie. Au bombardat Pralea de i-au smintit şi conştiinţa oricărui cititor de peste veac. au făcut de au evacuat-o ai noştri. Bochii au atacat între „Trenurile de luptă – îşi continuă el însemnarea zilei (cotele) 670-671. Cerul era roşu şi violet de rachetele – sunt înhămate şi împachetate, trenurile regimentare bochilor, pârâiau armele şi grenadele şi mugea tunul. A au venit mai aproape, postul de comandă al generalului tras bateria 1-a şi 2-a de la noi, 1-a şi 2-a de la 16 obu- [Al. Averescu – n.n.] este pe pârâul Secu, spre cota 451, ziere şi din divizia 13. [...] unde are un adăpost blindat foarte tare… În spatele Sâmbătă, 8 iulie. De azi dimineaţă, la 5, Bochii au nostru, pe valea pârâului Ursoaia stau în rezervă regi- început să bombardeze cu mortiere, obuziere de 105 mentul 8 Vânători şi un batalion din regimentul 7 Vână- [m.m.] şi tunuri tranşeele dintre [cotele] 703-772, au tori, în plus campania de mitraliere a diviziei [a 6-a – ţinut-o cu o intensitate până aproape de 6, au dat dru- n.n.]. mul la infanterie, au tăiat reţelele de sârmă, au luat pri- Tot frontul nostru, al Brigăzii 11 Infanterie este gar- zonieri tot postul, vreo 25-30 de oameni, cu un ofiţer şi nisit cu mitralierele regimentului 10 Infanterie şi cu un au plecat nesupăraţi, căci domnii cei mari dormeau, nu batalion din 7 Vânători. La Bradul lui Soare sunt două se deranjau iar noi, deşi eram gata să tragem, n-am companii din reg.10 A.[rtilerie], 1-a şi 2-a şi două din 7 putut fără ordin de sus, cu ameninţarea de a fi traduşi Vânători (7-a şi 8-a) plus o companie de rezervă. în faţa consiliului de război. La Coada Vacii Baba (772), unde e drumul mare Ofensiva nu se reia, nu se face nimic, se demorali- spre Câmpuri, sunt alte două companii din 10 [Reg.10 zează armata, pier cei de acasă, capătă duşmanii şi mi- Infanterie Putna – n.n.] alte două companii din 7 Vână- şeii curaj şi iată rezultatul frumos…” tori, o companie de mitraliere şi o secţie de mortiere de Firească şi justificată revolta oşteanului care aştepta tranşee. de atâta timp şi cu ardoare clipa cea mare a declanşării Acestui sector îi sunt afectate bateria 5-a/11 [Reg.11 ofensivei. De acolo, din munţi, el n-avea cum să ştie că Artilerie – n.n.], bateriile 3-a şi 4-a/17 ob. [ Reg.17 Obu- „domnii cei mari”, comandanţii Armatei Române, nu dor- ziere – n.n.], bateria 6-a/12 art.[ilerie], sub comanda ma- meau, că ceea ce-şi doreau toţi, din linia întâi, era păs- iorului Crassu, iar sectorul sub comanda colonelului trat într-un mare secret, chiar sub ameninţarea Macri. supunerii în faţa judecăţii Consiliului de război. Sectorul I de atac, bateriile 1-a, 4-a şi 6-a din 11 Avea să înţeleagă a doua zi: art.[ilerie], un batalion din reg.24 inf.[anterie], coman- „Duminică 9 iulie. S-a început ofensiva! dant de artilerie, lt. [locotenent] col.[onel] Butunoiu. Ura, şi cu Dumnezeu înainte [s.n.]” Sectorul II de atac. Subsectorul I, Regimentul 12 Aşa îşi începe pagina dedicată zilei. Ulterior, în Cantemir şi două batalioane din 24 inf.[anterie], bateriile 1918, când îşi recitea însemnările, nota deasupra: „Mă- 5/12 art.[ilerie], 2-a şi 3-a din 11 art.[ilerie]. Comandantul răşti, zi de glorie! [s.n.]”. artileriei subsectorului, maior Dimitriu. Din respect pentru cel ce a aşternut pe hârtie, acolo, Subsectorul II de atac: Reg. 11 Siret, bateriile 7-a, pe front, cuvinte-mărturie, cuvinte-document, din res-

SAECULUM 5-6/2012 201 PRO Vrancea literară pect pentru cititorul de azi care mai regăseşte în fiinţa-i ne atragă aici şi să ne neliniştească. Vor fi primiţi bine, rezonanţă la trecut, câteva corzi ale sufletului şi conşti- să vie dacă vor! [s.n.]” inţei sale de român ce vibrează la parcurgerea lor, Toată noaptea de 9 spre 10 iulie şi toată prima parte redăm însemnările din această zi şi din următoarele, a zilei de 10 iulie s-a continuat bombardamentul de ar- fără intervenţii prea multe, doar cu speranţa că cerce- tilerie „cu multă violenţă”. „N-am dormit de loc şi sunt tătorii şi istoricii Războiului Întregirii le vor putea înşirui foarte obosit” – notează la jumătatea zilei de 10 iulie. printre mărturiile acestui unic şi definitoriu moment al „Am avut program toată ziua şi repaos deloc… Nici Di- existenţei ţării şi neamului. vizia 8-a nu se lasă mai jos de noi. La ora aceasta ba- „Astă noapte – îşi continuă însemnările – am respins teriile 106 şi 108 de mortiere trebuiesc să tragă 20 tone două atacuri inamice, unul la orele 1, altul la orele 3, am de explozibil (1200 lovituri) în tranşeea Turnului din Po- luptat până la 5 dimineaţa. Barajul artileriei noastre a iana Încărcătoarea. Concertul e infernal. Bochii răspund fost îngrozitor. Bochii au fost respinşi sângeros. slab la noi, mai tare în dreapta şi în stânga, însă departe La ora 10,30 a început bombardamentul. Deşi ploua de a trage cât noi; superioritatea focului ne este câşti- puţin tunurile mugesc mereu, de la divizia 8-a unde a gată pe deplin. [...] început, de la bateria de obuziere de lângă noi, de la A venit ordin ca până diseară la 8 distrugerea orga- 1-a şi de la mortierele de tranşee. nizaţiilor inamice să fie complet terminată şi de aceea Tot aşa, ploaie subţire şi puţină ceaţă. Ne comandă tragem cu nemiluita. generalul Văitoianu. Fac primul pas pentru a ajunge Infanteriştii nu mai pot de bucurie «că au putere». acasă. Dumnezeu să mă ajute să pot lupta …şi să Să-i vedem la atac, la noapte sau mâine dimineaţă! ne ajute tuturor să învingem şi să respingem pe Deo camdată, numai noi (artileria – n.n.) lucrăm de zor Bochi [s.n.]. Atacul va fi precedat de un atac cu gaze şi îi zvântăm pe Nemţoii care au avut neobrăzarea axifsiante. Sunt pregătit pentru orice [s.n.]. Peste să-şi pună tălpile pe pământul ţării noastre! [s.n.] [...] 7 minute deschidem focul. Iată că am început şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom Ora 12,25. Am terminat programul orei 1 (13). Până duce toate la bun sfârşit. Nici Turcii, nici altcineva nu la ora 13 avem repaos, bateria noastră. Mi este frică ne poate împiedica să luptăm cu îndârjire ca să însă ca nu cumva, din cauza ploaei care a început niţe- gonim sălbaticii de la casele noastre, chiar de-ar fi luş mai tare, să se amâne sau să se întârzie cu câtva să murim în luptă şi să nu ne putem bucura de fruc- timp… [...] tul victoriei noastre. [s.n.] La divizia 8-a e un bombardament straşnic. În În unele puncte au început să vină Bochii să se pre- stânga noastră a deschis focul o altă baterie, probabil dea, spun că n-au cai pentru toate tunurile şi că piesele sunt obuziere. Bochii nu prea răspund acum. Mi este mari au fost dinamitate ca să nu cadă în mâinile noas- foame, am tăiat o cutie de conserve. tre. Se trage iar cu intensitate. Nu ştiu ce va fi la noapte De-ar sta ploaia ar fi minunat; breşele în reţelele de căci sunt foarte obosit. sârmă nu se pot face decât cu observaţie minuţioasă Ora 5,15 [17,15]. Suntem la pauza de o jumătate de iar pe timp de ploaie nu se vede la 500 m de ceaţă, dar oră după care toată artileria trebuie să deschidă focul la distanţe mari! Cred că e logic să se prelungească cu mai mare violenţă. Bateria 9-a are un tun distrus, preparaţiunea de artilerie din cauza timpului. numai şeful de tun a scăpat teafăr. Ceilalţi… [morţi – Se făcuse frumos. Am urmat cu bombardamentul. n.n.]. Unele după altele, noi baterii încep să tragă; bombar- Am făcut o tragere de rafale de parcă se prăbuşeşte damentul se întinde, Bochii răspund slab. Mâncăm în cerul. Infanteria ne-a trimis mulţumiri şi prin telefon, căci grabă în bordeiul de telefon. a fost admirabil”. Pe la 1½ [13½]. Bochii încearcă un atac la dealul Urmează cele mai dramatice, eroice şi victorioase Drăgan deslănţuim tirul de baraj. Într-un sfert de oră zile ale bătăliilor de la Mărăşti şi din Munţii Vrancei. În- sunt respinşi. Se suspendă bombardamentul pentru semnările locotenentului Romulus Copcescu sunt, cre- motive necunoscute, vine o furtună straşnică. După ce dem, unice în descrierea şi reflectarea imensei a încetat reîncepem; bateriile Diviziei 8-a trag grozav. contribuţii a artileriei la desfăşurarea războiului, la obţi- Urlă văzduhul şi se cutremură; ca un fel de tobă mare nerea victoriilor de pe frontul Mărăştilor, la rezistenţa în care cineva nevăzut trânteşte mereu lovituri, aşa vi- eroică şi victorioasă de pe fronturile de la Mărăşeşti şi brează aerul după fiecare lovitură, e ceva infernal. Oituz. Acum e ora 7 [19]. Bombardamentul trebuie să în- Le redăm întocmai cu întreaga lor încărcătură de is- ceteze o jumătate de oră, după care va continua cu mai torie şi expresivitate. mare violenţă. Spre Caşin îngrozitor bombardamentul. „Marţi, 11 Iulie. Zi neuitată! Paştele ostaşilor! Am deschis din nou focul, trăgând rafale, e ceva grozav, [s.n.] [sensul expresiei, credem: dăruire, vitejie, jertfă, îmi sună capul şi-mi vâjâie urechile. Bochii răspund spre credinţă în eternitatea neamului]. noi prea scurt, cele mai multe nu se sparg. Soldaţii De la 4-6 am tras 850 lovituri. E ceva îngrozitor, nu sunt veseli, binedispuşi, glumesc şi umblă ca sfâr- mai aud. Tragem mereu. Infanteria a plecat la asalt. Se lezele [s.n.]. aude că trupele ruse din corpul 8 au rupt frontul la Foc- De ne-ar da drumul să tragem cât putem, am isprăvi şani şi Ireşti şi înaintează. Ura! într-o oră toată muniţia. Să vedem ce va fi la noapte; Trupele noastre au cucerit tranşeele inamice de cred că bochii o să atace iar aici chiar de-ar fi numai să la Mărăşti şi spre noi şi înaintează mereu [s.n.]; ale

202 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară noastre sunt în luptă la [cotele] 711-630. N-am auzit Pro Patria! [s.n.] până azi aşa bombardament. Azi va fi grozav, toată Batalionul de asalt a fost primit cu o mare de focuri ziua! De s-ar lua azi Focşanii! de arme şi mitraliere din blindaje, companiile s-au re- Iar a început bombardamentul. Brigada 12-a a trecut tras. Acum mi s-a comunicat la telefon că în urmă, ata- de Valea Limpegioasă şi întâmpină rezistenţă la tran - când iar, au ocupat lucrarea Turnului şi drumului săpat. şeele inamice de la (cotele) 731-711, atacul urmează. Deocamdată luptele s-au oprit pe poziţiile cucerite, pe Efectul bombardamentului nostru a fost îngrozitor. care le consolidează atât la noi cât şi la divizia 3-a…[...] Creste întregi care erau împădurite sunt azi demo- Ora 12,40 (24,40). Bochii au dat pe la 10 (22) un late. Divizia 8-a a dat atac cu gaze axfixiante. Tranşeele contraatac la 670 – 711, dar au fost respinşi de tirul de Bochilor erau răsturnate şi răscolite, reţelele de sârmă baraj al artileriei. sfărâmate, toată organizarea distrusă. [...] S-a anunţat telegrafic: «Am ocupat Măgura, Mă- Iar a început divizia 8-a, e încontinuu bubuitul. Iar răşti, Găurile, Vizantea [s.n.] pe frontul diviziei 3-a, noi tragem rar, ca să ţinem încordaţi pe Bochi, câteo- 1000 prizonieri, artilerie inamică la divizia 3-a capturată. dată iar ne repezim în ei cu rafale, iar mai stăm. Dar azi Frontul inamic străpuns de la Ireşti, la Mărăşeşti dimineaţă, de la 3,45 până la 6,30 n-au tăcut tunurile o [s.n.]. Multe trofeee şi pradă de războiu». Mai târziu s-a clipă. Urlau văile şi răsunau ecourile munţilor. anunţat: „«S-a ocupat Jariştea, Boloteşti, Odobeşti, Cum se ilustrează Valea Şuşiţei! Ziua de azi a tre- unde trupele ruse au trecut prin baionetă trupele bul- cut în istorie şi noi luăm parte la drama ce se des- gare»”. făşoară mai cruntă ca totdeauna în ţara noastră Nu-şi poate reţine satisfacţia şi scrie: „Ne-a ajutat [s.n.]. Dumnezeu şi nouă şi să ne mai ajute să ne salvăm Ce-o fi fost la Focşani – Nămoloasa? Oare ce fac patria şi să arătăm lumei ce suntem şi ce putem” cei de acasă acum? [s.n.]. Mi-e somn. Din noaptea de 8 iulie n-am mai dormit, Reia desfăşurarea luptelor: „Bochii contraatacă iar cad de oboseală…[...] puternic la (cota) 670. Se cere de infanterie tir de baraj Brigada 12-a a cucerit cota 711, Poiana Încărcătoa- căci e în situaţie critică. Se trimite un batalion în ajutor. rea, 5 rânduri de tranşee, 95 de prizonieri, luptă crân- Divizionul 3 a tras aşa de mult că tunurile au ieşit cenă la (cota) 660. Compania locot(enentului) Raionu aproape din serviciu. Bateria 9-a mai are 2 tunuri, a 8-a din (Regimentul) 10 Putna atacă Drumul Drăgan. Bochii 3 tunuri, a 7-a pe toate. Tragem la cota 764 unde inami- dau contraatac la 660 şi 711 se face tir de baraj; la 10 cul încearcă să repare reţelele de sârmă pe care i le-am se anunţă ocuparea cotei 660. distrus. Cota 711, cu Încărcătoarea, au trecut de mai multe La Oituz e un bombardament înfiorător. Mintea ome- ori din mână în mână şi, în urmă, avem informaţii că a nească nu-şi poate închipui zgomotul canonadei. Pro- rămas a noastră. Se atacă postul nemţesc de pe Dră- ectoarele cercetează tot cerul, e grandios şi grozav în gan. acelaşi timp. Mâine mergem înainte. Ora 1,25 (13,25). Divizia 3-a a ocupat satul Mă- Miercuri, 12 iulie. Încărcătoarea iar nu e a noastră. răşti şi un uvraj puternic între ei şi Brigada 12-a Sunt nişte blindaje extraordinare acolo şi asalturile sunt [s.n.]. Lupta e în toiu. Acum trebuie ca ai noştri să pre- primite cu furtuni de gloanţe. Eri, [Regimentul] 24 Infan- gătească să se întărească pe poziţiile cucerite şi să îna - terie a pierdut în primul atac acolo 170 morţi şi răniţi, în inteze iar. La fluerul meu, tunurile trag unul după altul al doilea aproape 200. Sublocotenentul Cârlan, locote- la interval de o secundă [s.n.]. Flacăra galbenă – roşie nentul Basta şi alţi ofiţeri sunt răniţi. Colonelul Lăză- trăsneşte de doi – trei metri, aureolând brazii, sar scân- rescu s-a dus la divizia 3-a ca să anunţe şi să ceară ca tei când iese tubul, valea şi pădurea vâjie; din adăpost artileria grea să coopereze la distrugerea ei (fortăreţei zbucneşte un fum alburiu, cu mirosul prafului de puşcă, Încărcătoarea – Turnu – n.n.) pentru un nou atac: În- şi cald. Urechile îmi sună mereu! S-aud explozii la colo merge bine. Bochi. Bateriile din stânga au deschis iar focul. Astă noapte linişte. Bochii au dat foc la două depo- Ora 5,15 (17,15). Noul atac la Poiana Încărcătoarea, zite care le aveau la Câmpuri, probabil de muniţii, au bombardament de o violenţă extraordinară, acum tre- sărit în aer. Trupele noastre au ocupat Brăila astă buie să pornească la atac infanteria. Trag 13 baterii în noapte. Poiană, rafale grozave. Ci-o fi acolo, în tranşee! A fost În faţa noastră Bochii se retrag. Tragem cu gaze ax- ocupată azi dimineaţă, pierdută şi acum se va lua iar şi fixiante. Poiana Încărcătoarea, cota 711, cu tot siste- nu o vom mai pierde. mul acela grozav de fortificaţii, au căzut Ura! [s.n.]”. Căpitanul Ionescu Gh., de la [Reg.] 24 Inf.(anterie), Una dintre cele mai dramatice şi eroice acţiuni mili- comandantul batalionului care a dat asaltul acolo, a tare de pe frontul Armatei a II-a, a ofensivei de la Mă- căzut rănit. Sunt pierderi cam 1/6 din efectiv şi Bochii răşti, cum a intrat în istorie, se încheia. au pierderi mari şi trebuie să stea morţi grămezi, ca Drept consecinţă, Divizia 6-a, Regimentul 11 Artilerie muştele. şi, implicit, bateria de artilerie pe care o comanda tână- Ultimile minute care preced asaltul, focul de artilerie rul ofiţer, se pregăteau de schimbarea poziţiilor, pe alte e îngrozitor, mai avem puţin şi pleacă [la atac – n.n.] iar aliniamente, stabilite în planurile de operaţii încă de la infanteriştii. Săracii de ei. Câţi n-or fi murit din cei cu începutul lunii iulie. care am trăit aşa bine când eram pe la observator! „Detaşamente puternice de recunoaştere pleacă

SAECULUM 5-6/2012 203 PRO Vrancea literară acum ca să vadă dacă tranşeele din dreapta mai sunt tunuri, trăsuri, cadavre, haine, căsci, arme, toate ocupate. Ne luptăm de la 8 iulie. Cred că a căzut şi Foc- mărturisesc fuga disperată. Depozite de muniţii de şanii în mâinile Ruşilor. Trecem în Valea Putnei [s.n.]. artilerie. Imense! Numai magazii în toate părţile, cu La (cota) 670 s-au luat două tunuri, bombardiere, ra- tot felul, de la 75 mm la 150 scurt şi lung, nişte pro- chete, foi de cort”. iectile enorme de te cutremuri numai văzându-le Cu un sentiment de mândrie, uşor de subînţeles, [s.n.]. ţine să noteze şi pagubele suferite de inamic în aceste Bivuacăm între Câmpuri şi Soveja. Prizonierii trec cu zile: „S-a comunicat: «Pe frontul diviziilor 3-a, 6-a şi 8-a cârdul: Germani, Austrieci şi Unguri. Germanii sunt îne- s-au luat 6 ofiţeri, 1500 prizonieri, 26 tunuri, 30 mitra- buniţi de bombardament. Ne întreabă dacă n-am avut liere, 4 tunuri antiaeriene; la a 9-a Încărcătoarea, 2 mor- artilerie franceză şi engleză. Ofiţerii prizonieri sunt şi ei tiere, unul distrus de artileria noastră, altul în bună stare demoralizaţi. [...] La 1 noaptea plecăm să ocupăm po- şi încărcat. Pe restul frontului, până la Mare, 700 de tu- ziţie la V.(est) de Soveja. nuri de diferite calibre şi de tranşee, 1000 mitraliere, 16 Iulie. La 5 dimineaţa ocupăm poziţie în Poiana 2 baterii înhămate gata, 100 cai răzleţi, mulţi prizonieri Punga, la dreapta Mănăstirei Soveja, în faţa munţilor şi trofee». Ţina Neagră, Sboina Neagră, Brăduleţu Negru. Focşanii a fost ocupat de trupele noastre. Ura! Ura! Divizia I înaintează victorioasă în Valea Putnei. Sun- Nici n-au mâncat până acum aşa bătaie ca la noi. tem la 5 km de frontieră. I-am gonit vreo 25 km. Dar I-am rupt. [s.n.]”. Ruşii au fugit în Galiţia fără să lupte, vreo 1000 km până Continuă însemnarea cu drumul parcurs spre noile la Tarnapol. Ce mişelie! Suntem descurajaţi de tot! Mor poziţii: „Am ajuns la Soveja de unde trag spre intrarea de oboseală. De la 8 Iulie n-am dormit, de patru zile satului cu artileria. Infanteria noastră înaintează”. Suc- umblu necontenit ziua şi noaptea. Se dau lupte straş- cint, ne oferă şi o imagine a tranşeelor inamice cucerite: nice în dreapta, spre Măgura Caşinului. „Anghel mi-a spus ce a văzut prin tranşeele lor. Breşe Aceleaşi mişelii le-au făcut şi la Soveja. Ungurii ba enorme în reţelele de sârmă, tranşee răsturnate şi pline mai rău. Să vină acum cei care zic că e o onoare să te de efecte părăsite, pături, cămăşi şi cizme, bocanci, porţi bine cu prizonierii! Poftim? Jupuiţi de piele! Arşi de arme, grenade, muniţii, conserve , sticle, toate ca foc, opăriţi! Şi când mă gândesc că ai mei sunt expuşi aduse, de un potop. Au părăsit şi linia 2-a! la fel, Doamne, înebunesc! Divizia 8-a înaintează şi ea. O să-l trimit pe Gheor- Sunt propus la decoraţie «pentru bravura şi pri- ghe la Focşani. Doamne ajută-mi să-i găsesc sănătoşi ceperea ce am arătat în grelele lupte de la 8, 9, 10, pe ai mei! 11 şi 12 Iulie» [s.n.]. Ce bucurie! Sunt nebun! [s.n.]” S-au luat până acum aproximativ 37 ofiţeri şi 3450 „13 Iulie. Schimbare de poziţie. Plec la 5 cu bateria. soldaţi, 75 tunuri, din care 13 grele, 39 mitraliere, 32 Caii neantrenaţi, drumul foarte greu. Până seara, la 9, aruncătoare de mine şi o mulţime de alte arme şi muni- n-am făcut decât vreo 5-6 kilometri. ţii. Nimic adevărat de Focşani. La Siret, deşi a fost pre- 17 iulie. Plec la observator la cota 1029 Arsura lui paraţie de artilerie destul de viguroasă şi cu excelent Nicola, de adevărat dincolo de graniţă, Valea Lepşei cu efect, nu s-a atacat din cauza ruşilor care fug în Galiţia. şoseaua, Valea Coaşei, Valea Vulturului. Sărmani iubiţi ai mei! Locurile sunt numai stânci enorme şi crestele sunt Noaptea stăm la observator. Soveja arde. «à pic». Mă plouă torenţial. Bochii au primit întăriri şi ar- Bombardament violent spre ziuă la Caşin. tilerie. Bombardamentul se înteţeşte. Se aud lupte în 14 iulie. La 5 începem calvarul. Apia la 1(13) reuşim stânga noastră. Stau cu Apostoleanu [fiul juristului şi să urcăm bateria pe drum. După masă plecăm iar peste omului politic focşănean, Gheorghe Apostoleanu – n.n.]. tranşeele noastre şi ale duşmanului. Drum penibil. La 8 Creasta pe care suntem s-a cucerit de două zile şi e (20) ajungem la Poiana Tarcea , unde găsim o baterie plină de urmele luptei. Cartuşe arse, chipie ungureşti, inamică părăsită, linie ferată, depozite de muniţii şi gră- coifuri germane, arme, granade, răniţi, măsci, morminte dină de zarzavat splendidă. proaspete, miros nesuferit de putreziciune. 15 Iulie. Plecăm la 4 dimineaţa spre Câmpuri. Tre- Noaptea Bochii atacă. Reg.[imentul] 7 vânători are cem prin poeni splendide, cu fel de fel de lucrări. Mă- un mic eşec. Anghel mă întreabă cum stau. Beau ceai garii, aveau palate, cu parchet, cu lumină electrică, cu şi mănânc pâine neagră tare ca fierul, sunt mort de obo- mobilier furat de la sate; stăteau în sfârşit, admirabil şi seală. puteau să ducă războiul zece ani. Mă gândesc la cei de-acasă care n-au avut noro- La 8 suntem la Câmpuri. Oh! Toate femeile şi fe- cul să scape de duşmani, numai din cauza ruşilor. tele batjocorite, până şi fetiţele. Mişeii! Biserica Vai, ce-i în inima mea [s.n.]. transformată în grajd, icoanele sfărâmate! Păgânii! 18 Iulie, ora 11,30. Sunt chemat să iau comanda ba- Barbarii! Au furat tot din case, au luat femeile şi fe- teriei, căpitanul comandă divizionul, Butunoiu regimen- tele cele mai frumoase cu ei. De ce nu ne întâlnim tul. Pe Constantinescu l-a scos Arghirescu. Trebuie să mai aproape! [s.n.] execut trageri de baraj şi să fac regulările căci Bochii Vorbesc cu câţiva locuitori. O gamelă cu mălai la au devenit agresivi. două zile… Au fost unguri… Mizerabilii! Dar şi deruta Aud că ne schimbă divizia 12-a şi noi mergem în altă nu le-a fost mică. Toate drumurile sunt presărate cu poziţie. Unde? De ce ?... Fac regularea barajului. Iese

204 SAECULUM 5-6/2012 PRO Vrancea literară bine. Noaptea e foarte frig. Vin la mine căpitanul Darie Mâncăm nişte mere verzi. Pe calea ferată vagoane Rădulescu şi Costi Râmniceanu [focşănenii săi, prieteni pline cu lăzi şi proiectile, arme părăsite, grenade. Se in- şi camarazi de arme – n.n.]. Stăm la un foc. Bombarda- ventariază totul şi se cară. ment în dreapta. Ajungem la Câmpuri unde găsim bateria bivuacată Primesc ordinul de operaţie. Mâine în zori plecăm în lângă biserică, pe nişte morminte de Bochi care miros direcţie necunoscută. Cine ştie! Unii vorbesc de Buco- îngrozitor şi sunt pline de muşte. Căldura e insuporta- vina, alţii de Galaţi, cine ştie! bilă. Suntem cu moralul scăzut. Putem avea o victorie Vizitez cu Anghel enormele depozite de muniţii de la quasi-decisivă pentru noi, căci cruţăm ţara. Dar Ruşii! Ruşii! [s.n.]. Rotileşti, găsim un depozit cu căşti cu vârf. Seara ne Mercuri 19 Iulie. Toată divizia 12-a în Valea Doagă- culcăm în colţişorul nostru. Noaptea trec spre şosea niei, începe schimbarea trupelor ... Mergem pe jos; să trupe de cavalerie şi infanterie. Lună plină”. urci 7 kilometri e ceva. Ajungem la (cota) 1129 la 10 di- Acum destinaţia marşului îi este bine cunoscută. Di- mineaţa. Vorbim cu nişte soldaţi din [Regimentul] 11 In- vizia a 6-a, cu regimentul său, 11 artilerie, se îndreaptă fanterie, ne arată pe ungurii, morţi, abia înveliţi de un spre Oituz: strat de pământ, Întrebăm de ce nu le-au pus cruce. Un „20 Iulie. Plecăm la 4,30 prin Gura Văii – Valea Lăr- sergent ne răspunde: «Păi, n-au dreptul, domnule loco- guţa – Dealul Feţişoara – Caşin – Bogdăneşti – Oituz”. tenent! De ce. Dvoastră n-aţi văzut că din biserica noas- Primise botezul focului, cu un an în urmă, în prima tră au făcut grajd, că au scos clopotul pentru bătălie de la Oituz. Acum, soarta şi, desigur, planurile „gasolarum”?». Are dreptate omul!”. strategice şi militare ale Marelui Stat Major al Armatei Pleacă din Soveja: „Trecem pe la mănăstire şi pe la Române, impuse de noua situaţie creată prin operaţiu- cimitirul Bochilor. Morminte de mesteacăn [crucile – n.n.] cu plachete frumoase”. Mai departe: „Un mormânt nile de la Mărăşti şi Mărăşeşti, ultima speranţă şi încer- proaspăt cu flori şi cu o cruce albă. Pe el scria: «Aici care a inamicului de a răsturna frontul în favoarea-i, îi odihneşte locotenentul Negru Iordache din Reg.[i- ofereau reîntoarcerea pe aceste meleaguri. men tul] 10 Putna, mort pentru patrie pe câmpul de Va fi din nou la Oituz, pentru o nouă bătălie; alte în- luptă la 16 iulie». Alături de şeful lor patru soldaţi cercări, alte zile şi nopţi în vâltoarea războiului. [s.n.]. (În numărul viitor: Iarăşi în bătălie, la Oituz)

Radu Costea

REVISTA REVISTELOR

Cultura (Bucureşti), an VII, nr. 30 (385), 16 august stranie poveste despre iubire”, cu continuare promisă 2012 pentru numărul următor, Theodor Codreanu desluşeşte poezia Aurei Christi („«Polen eretic», poezia”), iar Iulian Stârnit de consideraţiile unui venerabil istoric (Şer- Boldea abordează „Generaţia 2000. Trei ipostaze poe- ban Papacostea, în revista „22”, după ştiinţa noastră), tice”. conform căruia tinerii români care în anii ’50 au studiat în URSS au rămas pentru toată viaţa „cei mai devotaţi Observator cultural (Bucureşti), an XIII, nr. 279 admiratori şi slujitori” ai acesteia, C. Stănescu („Din (637), 14-22 august 2012 stânga elitei”) construieşte un admirabil portret savan- tului Ion Ianoşi, care a împlinit recent, cum spune el în- Refăcând „filmul evenimentelor”, revista bucureş- suşi, „o vârstă înspăimântătoare”. Ion Ianoşi este un teană trage un semnal de alarmă privind recenta deci- mare cărturar din stânga elitei şi un profesor neclintit de zie a televiziunii naţionale de a desfiinţa postul TVR cooperare şi toleranţă care îmbătrâneşte din ce în ce Cultural. Nu vreau să-mi leg numele de ruşinea desfiin- mai frumos. Într-un imaginar Dicţionar esenţial al mo- ţării TVR Cultural – susţine cunoscuta realizatoare delelor culturii româneşti, omul, acţiunea şi opera lui Lucia Hossu Longin, Daniela Zeca Buzura, directoarea ocupă un loc proeminent. ♦ Editorialista Angela Martin postului, consideră că TVR Cultural e o cauză colectivă, glosează despre „Protezele Puterii”, considerând bizar în vreme ce directorul general al instituţiei, Claudiu Săf- (...) că – deşi toate elitele naţiunilor lumii sunt portdra- toiu, promite că Nimic din ce e bun nu se pierde în Te- pelul unor aspiraţii comune – „elita noastră” nu răs- leviziunea Română. Oare? ♦ Pertinente şi amare punde la semnalele societăţii şi nici nu vibrează la observaţiile lui Bedros Horasangian referitoare la „Tri- aşteptările ei. ♦ Ion Creţu scrie despre „«Adela» – o misul american” şi la democraţia românească şi de aiu-

SAECULUM 5-6/2012 205 PRO info-cultural rea: Noi trăim bine doar de pe o zi pe alta. E poveste autorului este absenţa unui capitol final, în care să fie veche. În rest, ce-or vrea bunul Dumnezeu, Curtea Con- adunate, cu limpezime, concluziile aşteptate. ♦ În partea stituţională – am ajuns la mâna lui Zegrean, wow, tare finală a revistei, Timotei Aioanei evocă, în pagini vi- de tot! – şi doamna Viviane Redinger. După ce am aflat brânde de iubire şi admiraţie, personalitatea dinamică, că a fost prezentatoare TV în Luxemburg m-am mai li- onestă, cu dreaptă credinţă în Dumnezeu şi în adevăr niştit. E bine. a lui Florin Constantiniu, care a pledat dintotdeauna pentru o istorie sacră a poporului român, istoricul care Contemporanul (Bucureşti), an XXIII, nr. 8 se află acum aproape de Domnul istoriei. (725), august 2012 Helis (Slobozia), an X, nr. 7-8 (111-112), iulie-au- Nu putem fi decât întru totul de acord cu atitudinea fermă şi aprecierile drastice ale lui Alex Ştefănescu, gust 2012 atunci când face următoarea afirmaţie: Să fii scriitor, să Admirabilă competenţa domnului Ioan Neşu în eseul cunoşti poate peste o sută de mii de cuvinte româneşti publicat, „Despre râme”, de fapt un fragment din noul şi să te exprimi la fel de şleampăt ca unul care nu cu- roman cu care ne ameninţă şi e bine de ştiut că, atunci noaşte decât câteva sute – iată o performanţă care nu când e vorba despre literatură, acesta nu glumeşte. poate fi atinsă decât în condiţii de lipsă completă a ta- Drept dovadă, iată ce mărturisire tulburătoare face pro- lentului şi responsabilităţii faţă de cultivarea limbii ro- tagonistul, Alexandru, în prezenţa iubitei sale, Olga: mâne. ♦ La rubrica sa, Pe cont propriu, Liviu Ioan Simţeam cum se degajă în mine un flux de energie ca Stoiciu evocă, aparent, o lansare de carte – „Lyrica în timpul unui orgasm. Lăsând gluma de o parte, aştep- magna” a lui Daniel Cristea-Enache (9 martie 2011), în tăm cu interes noua sa creaţie epică. ♦ Din nou ne în- realitate aducând, subtil, în discuţie – după o succintă cântă Dan Elias (în dubla ipostază de poet şi eseist) şi trecere în revistă a receptării autorului „Necuvintelor” – Ion Roşioru (poet şi critic literar), fără a uita să o felici- o necesară şi justificată schimbare de canon, Lis neas- tăm pe Florentina Loredana Dalian, laureată a Festiva- cunzându-şi admiraţia faţă de tânărul critic pentru ca- lului Internaţional „Titel Constantinescu” pentru volumul pacitatea de a-şi păstra, în ciuda tuturor adversităţilor, de proză „Scrisori netrimise”. libertatea de gândire şi curajul de a spune/scrie ceea ce gândeşte şi simte. Ex Ponto (Constanţa), an X, nr. 2 (35), aprilie- iunie 2012 Vatra Veche (Târgu-Mureş), an IV, nr.8 (44), au- Caragiale – afirmă reputatul istoric literar Al. Săndu- gust 2012 lescu – este singurul nostru epistolier, cel puţin din se- Sunt mai mult decât meritorii eforturile (încununate colul al XIX-lea, care, fără a o destina publicităţii, de succes) ale revistei târgmureşene şi ale redactoru- concepe scrisoarea ca pe o operă de artă. Reţinem lui-şef de a cinsti cum se cuvine împlinirea a 100 de ani două observaţii de mare fineţe din comentariul acestuia: de la naşterea lui N. Steinhardt. În acest număr, este Corespondenţa lui Caragiale nu ni se relevă ca un jurnal evocată personalitatea de excepţie a celui care a scris psihologic şi cu atât mai puţin ca unul de creaţie, întru- „Jurnalul fericirii”, precum şi evenimentele ce au avut cât epistola se confundă cu însăşi creaţia. Ceva mai de- loc la poalele Tâmpei în ziua de 12 iulie a.c., când, în parte: Multe scrisori sunt impregnate de atmosfera prezenţa academicianului Alexandru Surdu, au fost lan- miticistă, persoanele reale evocate confundându-se, nu sate şi prezentate volumele „Cu timp şi fără de timp” o dată, cu una sau alta din ipostazele amintitului erou. (ediţie îngrijită de N. Băciuţ), precum şi „Între lumi. Con- ♦ Tragedia „Fedra” a lui Miguel de Unamuno, în tradu- vorbiri cu N. Băciuţ”. Am reţinut, între multele idei de in- cerea Dianei Maria Diaconescu (Iaşi, Ed. Ars longa, teres major subliniate cu această ocazie, capacitatea 2012), îi oferă lui Ştefan Cucu posibilitatea de a stabili monahului-scriitor de a dialoga (eseistic) cu marile conexiuni cu tragedia greacă (Euripide, Sofocle), dar şi opere ale omenirii, sprijinită de convingerea că opera cu tragedia clasică franceză (Jean Racine), atent, de culturală, în esenţa ei, e investită cu sacralitate, precum asemenea, la inflexiunile moderne şi la mesajul profund şi disponibilitatea sa pentru ecumenism. umanist al piesei.

Dacia literară (Iaşi), an XXIII, nr.9-10 (108-109), Actualitatea literară (Lugoj, Jud. Timiş), an III, septembrie-octombrie 2012 nr. 22-23, iulie-august 2012 Amalia Voicu are în atenţia sa ediţia a II-a a „Trans- Dintre multele puncte de atracţie ale revistei bănă- modernismului” de Theodor Codreanu (2011), susţi- ţene merită reţinut interviul realizat de Afrodita Carmen nând, în mod justificat, că această carte, temeinică în Cionchin cu Ana Blandiana în revista „Orizonti culturali toate articulaţiile ei, propune o teză solidă despre viitoa- italo-romani”, an II, nr. 6/iunie 2012 şi reprodus aici. In- rea şi proxima modalitate de cuprindere a tuturor as- vitată de onoare a Festivalului Internaţional de Carte de pectelor culturale, istorice, sociale, conştientizând că la Torino, apreciata poetă română (pe alte meridiane) avem de-a face nu cu o doctrină, ci cu un nou tip de spi- s-a declarat profund impresionată de faptul că lansarea ritualitate în care se simte gândirea arheică emines- celei de-a treia cărţi în traducere italiană, „Il mondo si- ciană. Singurul lucru pe care-l reproşează Amalia Voicu laba per silaba” s-a făcut cu participarea activă a trei

206 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural mari personalităţi în materie de literatură română, pro- Ardealul literar (Deva, judeţul Hunedoara), an fesorii universitari Lorenzo Renzi, Marco Cugno şi XIV, nr. 1 (52), 2012 Bruno Mazzoni, mai apoi de întâlnirea sa cu sute de M-am oprit cu atenţie asupra unui dialog între Alina elevi ai şcolilor din Torino, care i-au recitat poemele în Vasiliu şi Liviu Ioan Stoiciu (18 februarie 2012), din care limbile italiană şi română, în sfârşit, s-a arătat copleşită am reţinut câteva declaraţii interesante ale adjudeanu- emoţional de spectacolul de muzică şi poezie, organizat lui, care locuieşte de peste două decenii în capitală, dar la sfârşitul manifestării de către profesionişti (actori şi care refuză a-şi asuma condiţia interioară a bucureş- muzicieni) pe textele ei recitate, cântate, proiectate pe teanului get-beget: Bucureştiul – spune acesta – e o ecrane multimedia. Atunci, declară Ana Blandiana, am adunătură de provinciali, un oraş care te răceşte senti- avut sentimentul unei reale comunicări şi vibraţii care mental. Luciditatea cu care a studiat mediul şi spaţiul, treceau dintr-o limbă în alta. Mai mult ca sigur că aşa unde a ales să trăiască şi să reziste, l-a ajutat să-şi păs- ceva nu i s-ar fi putut întâmpla în România de astăzi. treze identitatea şi să se conserve ca fiinţă spirituală: Am fost mereu independent în tot ce am făcut, n-am Spaţii culturale (Râmnicul Sărat, judeţul Buzău), vrut să depind de nimeni. Dorinţa de a se exprima pu- an V, nr. 22, mai-iunie 2012 blic, în ipostaza de scriitor, s-a diminuat mult în decursul anilor, din cauza multelor şi copleşitoarelor dezamăgiri: Ca de fiecare dată, ne face plăcere întâlnirea cu nu se mai citeşte nimic şi, ceea ce e mai grav, nu mai poezia plină de prospeţime şi limpezime clasică a există competiţie cinstită, totul s-a pervertit în lumea li- mereu tânărului Radu Cârneci: Tron luminos, miresme terară de la noi… împrejur / iar tu vibrând acolo-n transparenţe / şi lumi din tine izvorând, contur / esenţelor topindu-se-n esenţe Ateneu (Bacău), an 49, nr.7-8 (515-516), iulie-au- // Din suflet păsări largi de nevăzut / spre alte lumi por- gust 2012 nesc ducând iubirea / şi arde-n mine Marele-Absolut / iar tu mă aperi cu nemărginirea… ♦ Cu aceeaşi aleasă Obiectul comentariului critic al lui Adrian Jicu îl con- stituie cea de-a II-a ediţie a convorbirilor lui Eugen Si- satisfacţie înregistrăm participarea – la acest număr mion cu Andrei Grigor, „În ariergarda avangardei” reuşit – a trei prozatori vrânceni: Doina Popa cu „Regina (2012), de fapt o continuare a dialogului dintre aceştia Balului” (fragment), Gheorghe Mocanu cu „Blestemul” (2003), prilej pentru exegetul băcăuan de a desena con- şi Ioan Dumitru Denciu cu un fragment din romanul, vingător profilul unuia dintre cei mai importanţi critici şi aflat la câţiva paşi de apariţie, „Creştinătate”. ♦ Două istorici literari pe care i-am avut vreodată şi de a sugera texte rezistente ideatic şi estetic oferă Ionel Necula, drama acestuia în doar două propoziţii sobre, echili- aflat pe terenul său favorit, cu eseul „Cioran în pretexte brate şi de o dureroasă exactitate: Într-o lume dominată diatribice” şi Valeria Manta Tăicuţu cu un fragment (bă- de dictatura mediatică, de corectitudinea politică şi, mai nuim) din „Moştenirea lui Mamin”, continuare a exce- ales, de puterea financiară, şaizecistul Simion încearcă lentului roman satiric, „Mamin”. un tot mai acut sentiment de înstrăinare. Se simte în adâncurile acestor mărturisiri obsesia privării de ima - Cronica Fundaţiilor (Bucureşti), an VII, nr. 48, gine. Drept urmare, îndârjirea cu care apără valorile iulie 2012 pentru care a pledat o viaţă întreagă se explică (şi) prin dorinţa de se apăra pe sine, aşezând – cu grijă – pietre Datorez unui prieten lectura acestei reviste (de a pentru templul pe care autorul Scriitorilor români de cărei existenţă nu aveam ştire) editate de Fundaţia In- astăzi şi-l construieşte. ♦ Iat-o pe Magda Ursache, în ternaţională „M. Eminescu”, având o conducere formată viziunea lui Dan Petruşcă, o pesimoptimistă. Acesta se din Rodica Subţirelu (fondator – 2002), Laurian Stăn- apleacă vădit încântat asupra cărţilor ei – „Rău de Ro- chescu (preşedinte), Marian Dumitru (director) şi Virgi- mânia”, „Pe muchie de hârtie” şi, cu deosebire, „Să citiţi nia Meheş (redactor-şef). ♦ Dintre materialele publicate bine!”. Impresionat de uimitoarea „inventivitate lingvis- în acest număr ne-au convins comentariul eseistic al lui tică” a autoarei şi de apetitul ei justiţiar, cronicarul face, Emil Lungeanu, provocat de volumul de sonete al lui între altele, şi următoarea observaţie de fineţe: Situaţiile Marian Dumitru, „Eleganţii atomi ai frumosului” (2011), şi persoanele care circulă prin eseuri tind să aibă viaţă şi interviul realizat de Rodica Subţirelu, aflată într-un proprie, având bilet de liberă circulaţie în imaginarul li- dialog rodnic şi atractiv cu cineastul de mare succes şi teraturii. poetul de mare sensibilitate – Nicolae Cabel. Acesta se dovedeşte a fi o natură optimistă: nu-l descurajează Bucureştiul literar şi artistic, an II, nr.8 (11), avalanşa de antimodele, care deturnează şi malfor- august 2012 mează pe cei tineri de la calea adevărului şi frumosului Trebuie să recunosc: smerenia octogenarului Alecu şi nici numărul de cititori de poezie aflaţi într-o dramatică Ivan Ghilia nu mă impresionează prea mult, sub rezerva descreştere numerică şi calitativă, se pare, ireversibilă. că nu cunosc scrierile sale de după 1989… Oricum, sin- Omul – spune acesta – nu se salvează prin cultură. El tagma Seniorii literaturii române poate fi acceptată se desăvârşeşte… Dar – ne întrebăm – dacă insul obiş- doar ca formulă reverenţioasă pentru vârsta Domniei nuit este ţinut sau se menţine singur departe de cultură? Sale şi nu pentru ceea ce ne lasă moştenire, în plan li-

SAECULUM 5-6/2012 207 PRO info-cultural terar. ♦ Liviu Grăsoiu are toată dreptatea când vorbeşte de care veşnicul exilat nu a putut scăpa niciodată. despre fetişizarea cantităţii într-o lume debusolată, cu reperele morale aflate într-o îngrijorătoare devălmăşie. Convorbiri literare (Iaşi), an CXLVI, nr. 7 (199), ♦ Emoţionante mi s-au părut evocările nostalgice ale lui iulie 2012 Aurel Rău, adunate într-o naraţiune coerentă sub titlul „Odinioară la plajă, cu scriitorii”, ori profilul lui Mihail Un cărturar adevărat este mai întotdeauna, fie şi ig- Sabin, care ar fi împlinit în această vară 77 de ani, pro- norându-se, un pedagog al comunităţii din care face pus de Ion Andreiţă. ♦ Profesionale şi echilibrate sunt parte, scrie Alexandru Zub, referindu-se la Vasile Pâr- paginile de critică semnate de Ion Roşioru şi Florentin van, deşi am putea considera această importantă aser- Popescu, precum şi pagina de Poezie universală, unde ţiune şi drept o autocaracterizare. Eruditul învăţat experimentatul traducător Ioanichie Olteanu ne oferă ieşean subliniază o latură importantă a personalităţii au- traduceri inedite din poezia lui Serghei Esenin. torului volumului de referinţă, „Getica. O protoistorie a Daciei”, activismul cultural, dimensiunea etică de la care Bucovina Literară (Suceava), an XXIII, nr. 5-6 nu a abdicat niciodată: Consecvent cu sine, exigent, te- nace, el avea sentimentul că participă, cu osteneli in- (255-256), mai-iunie 2012 credibile, adesea pândite de ingratitudine, la realizarea De o nobilă ţinută şi o densă ţesătură ideatică este unor înalte idealuri, visând o lume deplin armonizată, în „Glossa” lui Ioan Es. Pop, din care nu poţi desprinde un care fiecare popor ar avea propria partitură şi propriul citat fără a avea sentimentul neplăcut că ai afectat tru- instrument în ansamblul naţiunilor. ♦ Radu Voinescu, pul curat al unui text fără de prihană. ♦ Textelor de cri- unul dintre criticii cu o personalitate ferm conturată, tică şi de eseistică, întotdeauna însufleţite de ideea de opune „Viaţa lui Kostas Venetis” de Octavian Soviany a transmite cititorilor o imagine cât mai apropiată de „Orbitorului” cărtărescian, două construcţii romaneşti ar- adevăr a unei apariţii editoriale sau alteia (semnate de tificiale, confruntare din care M. Cărtărescu iese într-un Ioan Holban, Al. Cistelecan, Adrian Dinu Rachieru, Ion foarte clar dezavantaj. Neputând reface aici argumen- Roşioru) li se adaugă un fragment din romanul (în curs taţia (convingătoare) a criticului, o să spun doar că elo- de elaborare), „Cântecul de dragoste al celui care nu giază, în primul rând, lipsa de complexe în faţa mă iubeşte”, aparţinând lui Petru Cimpoeşu şi paginile literaturilor de mare audienţă şi, mai ales, subliniază ca- viguroase ale Magdei Ursache având ca subiect (nicio pacitatea lui O. Soviany de a topi într-o sinteză inspirată noutate) lupta cu cenzura a scriitorilor ce-şi păstrau li- o întreagă tradiţie romanescă. bertatea de gândire, în contrast evident cu cedările umi- litoare ale unui număr semnificativ de condeieri dispuşi Curtea de Argeş, an III, nr. 8 (21), august 2012 la orice compromisuri în schimbul unor avantaje sub- stanţiale. Toate afirmaţiile acesteia se bazează pe date Despre eforturile lui Neagoe Basarab (domn al Ţării concrete, incontestabile şi, tocmai de aceea, cârcotelile Româneşti între 1512 şi 1521) de a media conflictul sunt inutile şi ridicole. între confesiunea creştină de rit apusean şi cea de rit răsăritean pentru a uni eforturile europenilor împotriva Acolada (Satu Mare), an VI, nr. 7-8 (58-59), iulie- Imperiului Otoman, dovedind astfel calităţi incontesta- august 2012 bile de diplomat, ne vorbeşte istoricul Radu Ştefan Ver- gatti, în timp ce Valeriu Matei – istoric, poet şi om politic, În timp ce Magda Ursache face jogging prin mass- publică un fragment din discursul ţinut în faţa membrilor media („Revista română”, „Actualitatea literară”, Academiei Române în data de 16 mai 2012, marcând „Argeş”, „Litere”, „Spaţii culturale”, „Literatura şi arta”) – în acest fel – împlinirea a 200 de ani de la răpirea Ba- Gheorghe Grigurcu şi Adrian Dinu Rachieru glosează sarabiei de regimul ţarist. Nu pot rata ocazia de a re- asupra cărţii lui Petru Ursache, „Omul din Calidor” produce finalul emoţionant al unei cuvântări, de altfel, (2012). Primul este de părere că apropierea de Soljeni- sobre, lucide, bine argumentate: Iar pe noi să ne ajute ţîn nu e forţată, cum afirmă Alex Ştefănescu în sinteza Dumnezeu să ne regăsim demnitatea personală şi să sa, odată ce aceşti doi scriitori, care au avut destine refacem integritatea fiinţei noastre naţionale româneşti, asemănătoare, şi-au scris cărţile nutrite din materia încheind cât mai curând această dureroasă perioadă a brută a unei experienţe trăite direct, cam în acelaşi timp, indiferenţei şi a fricii, a dominaţiei impostorilor şi a apre- la un nivel de expresivitate comparabil, amândoi fiind cierii cu jumătăţi de măsură. Copiii acestui neam merită repere viabile pe plan european atât prin poziţia (lor) te- un alt viitor. merară, cât şi prin atitudinea răspicată. Contestatarilor lui Goma le reproşează faptul că răspund cu etichete Nord Literar (Baia Mare), an X, nr.7-8 (110-111), şi acuze, în locul argumentelor. Pentru Adrian Dinu Ra- iulie-august 2012 chieru, Paul Goma este un captiv al memoriei şi o vic- timă a propriilor sale excese, recunoscând însă că Destule centre de interes găsim în revista maramu- prezenţa lui Goma inconfortează, fără să ne explice reşeană, aflată sub coordonarea lui Gheorghe Glo- cauzele, iar mai departe: complexul Goma ne apasă. deanu: un fragment de proză ce poartă semnătura Singura soluţie a problemei – şi cea mai cinstită – este inconfundabilă a lui Ioan Groşan, „Pe terasă”, mai multe cea indicată de Petru Ursache – să-i citim cărţile, fără a scrisori ale lui Ion D. Sîrbu adresate lui N. Carandino, ne lăsa copleşiţi de lista lungă a calificativelor drastice aflate în arhiva CNSAS, publicate acum şi însoţite de o

208 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural prezentare succintă, prin grija Mariei Kogălniceanu, poeme semnate de Petru M. Haş şi septuagenarul Ion Plumb (Bacău), an VIII, nr. 65, august 2012 Bogdan, acesta din urmă – sărbătorit la împlinirea unei vârste rotunde – susţinând un dialog cu Ion Bogdan: La De data aceasta, Valeria Manta Tăicuţu ni se pare vârsta mea de 30 de ani până la sută, nu mai am decât mai generoasă decât de obicei, atunci când discută ul- complexul tinereţii, precum şi cronici, recenzii, comen- tima apariţie editorială a lui Doru Ciucescu, ce aduce în tarii literare aparţinând lui Gheorghe Glodeanu, care co- prim-plan o lume desuetă, cu tarele ei de tristă amintire, mentează „Falsul jurnal” al lui G. Călinescu (spectacolul în condiţiile în care astăzi ne confruntăm cu păcate mult interior al unui mare om de cultură), Săluc Horvat, care mai mari şi aducătoare de consecinţe devastatoare la are în atenţia sa volumul omagial „Ion Pop. Şapte de- nivel naţional, dacă ne referim la sistemul de învăţă- cenii de melancolie şi literatură”, Cornelia Petrescu, mânt, tema acestei cărţi. ♦ Am parcurs cu emoţie rân- care se apleacă vădit încântată asupra celor două perle durile însufleţite aşternute de Dan Sandu în amintirea ale Floricăi Bud – „Secol de vânzare” şi „Mi-e dor de onestului şi diligentului istoric literar, Eugen Budău, de pohtă bună”, nu în ultimul rând, Delia Pop, ce comen- a cărui prietenie m-am bucurat şi eu. ♦ Paginile de isto- tează cu acuitate analitică volumul laureatului Nobel, Amos Oz, „Poveste despre dragoste şi întuneric”, Da- rie sunt reprezentate cu demnitate de Ioan Lupu („Ilieş niela Sitar-Tăut, care, cu profesionalismul ei obişnuit, Rareş: un mare nedreptăţit al Istoriei noastre”), Dumitru analizează, cu mijloace eseistice, volumul lui Emil Cio- Zaharia („Zamoyski – un episcop fairplay”) şi Ioan Mi- ran, „Scrisori către cei de acasă”, carte apărută în mai trea, ajuns la al 11-lea episod din serialul „Trecutul prin multe ediţii până la forma de audioboock în 2011, la anecdote”. ♦ Nicolae Pogonaru aşteaptă stelele căză- Editura Humanitas. toare, iar Ion Baban se mulţumeşte cu o… „Glossă”.

Petre Sârbu O POVESTE CU AUTORI ŞI CĂRŢI… GREU DE CREZUT, DAR ÎNTRU TOTUL ADEVĂRAT!

Pe 18 august 2012, ora 11,00, în sediul Casei de Marele Premiu „Titel Constantinescu” – O jumă- Cultură „Florica Cristoforeanu” din Râmnicul Sărat, tate de moarte – D.R. Popescu lumea de pe lume, agitaţie mare, lume bună, feţe alese Marele Premiu „Titel Constantinescu” – În ostrov şi o abia ghicită emoţie ce stăpânea atât pe organizatori la Marea Albă – Emil Lungeanu (Maria şi Constantin Marafet şi prof. Violeta Vâlcu, di- Premiul „Victor Frunză” – Cu traista de basme prin rectoarea instituţiei ce adăpostea această distinsă adu- lume – Tudor Cicu nare), cât şi pe cei invitaţi să-şi primească onorantele Premiul „Octavian Moşescu” – Ecoul tăcerii – Epi- distincţii la această a V-a ediţie a Festivalului Interna- fanii stelare – Nicoleta Milea ţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu”. Festi- Premiul „Alexandru Sihleanu” – El Descondocido vitatea a fost înnobilată, în primul rând, de prezenţa – Marin Traşcă (Spania) academicianului D.R. Popescu, ce avea să împli- Premiul „C.C. Datculescu” – Luna şi lumina – Oli- nească, în ziua următoare, frumoasa şi rodnica vârstă ver Roland (Germania) traducător Mircea M. Pop de 77 de ani, a poetului Horia Zilieru, preşedintele ju- Premiul „Florica Cristoforeanu” – Cele mai fru- riului, ce a avut o sarcină extrem de dificilă – să desem- moase poezii – Emile Verhaeren (Belgia) traducător neze 11 premii şi 20 de menţiuni dintr-un total de 529 Ion Roşioru de manuscrise, prezenţele cuceritoare ale doamnei Premiul „Dumitru Pricop” – Anamneze necesare Margareta Labiş, a distinsei poete Cornelia Maria Savu – Mircea Dinutz şi a la fel de respectatului condeier Dan Mircea Cipariu, Premiul „Mircea Micu” – A unsprezecea poruncă preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor – fi- – Florentina Loredana Dalian liala Bucureşti. N-au lipsit din program momentele poe- Premiul „SLAM Râmnic” – Aggregator – Mircea V. tice şi muzicale, după care luările de cuvânt ale Homescu gazdelor şi ale oaspeţilor n-au făcut decât să mărească Premiul „Fănuş Neagu” – Hărţuirea morală – zonele de interes ale festivalului, chiar dacă – să recu- Marie-France Hirigoyen (Franţa) traducător Florica noaştem – speech-ul lui D.R. Popescu, aflat într-o vervă Ionea de zile mari, i-a încântat şi entuziasmat pe toţi cei pre- zenţi, un adevărat show. Iată lista premianţilor: Acestora li se adaugă şi cei 20 de scriitori cărora li

SAECULUM 5-6/2012 209 PRO info-cultural s-au conferit premii speciale, fiind cuprinşi într-o anto- miu de excelenţă – Adrian Botez, membru al juriului, şi logie distribuită cu acelaşi prilej: Petre Rău, Eduard un premiu special „pentru cel mai bun redactor de carte” Leahu, Popescu Mariusz, Any Drăgoianu, Gruia Lucian, – Rodica Lăzărescu. Marea noastră satisfacţie este că Ela David, Teo Cabel, Constantin Oprică, Ştefan Lucian dintre cei unsprezece premianţi, cinci sunt realizatori şi Mureşanu, Jianu Liviu-Florin, Maria Pilchin, (Chişinău) colaboratori ai revistei „Pro Saeculum” (D.R. Popescu, Ion Drăgoian, Otilia Duma, Francisc Pal (Canada), Emil Lungeanu, Tudor Cicu, Ion Roşioru, Mircea Di- Sorin Şirineasa, Kabbout Mariana, Andrei Velea, Liviu nutz), la care trebuie să-i adăugăm, cu justificată mân- Ioan Mureşan, Popescu George Adrian, Mihai Posada. drie, pe Rodica Lăzărescu şi Adrian Botez. Aplauzele – la scenă deschisă – le merită cu priso- Şi ar mai fi de precizat că încununarea la care am sinţă organizatorii – Editura Rafet, condusă de inimosul asistat a fost urmărită din sală, cu zâmbetul satisfacţiei, Constantin Marafet, „Asociaţia culturală râmniceană” al împlinirii întipărit pe faţă şi în suflet – indubitabil semn şi e de admirat generozitatea gazdelor, care au oferit că se bucură pentru colaboratorii săi, de doamna Nina 100 de exemplare premianţilor, miracol ce nu l-a lăsat Deşliu, fără a cărei devotată zbatere revista noastră indiferent nici pe D.R. Popescu! Au mai primit: un pre- n-ar exista!

Maria Cristina Olaru BIBLIOTECA DE AZI – REALITĂŢI ŞI REALIZĂRI

Biblioteca Judeţeană a obţinut titlul de „FI- Bibliotecă în cadrul primei ediţii a acestei gale. Porto- LIALA ANULUI” la Conferinţa ANBPR foliul de concurs s-a bazat pe campaniile de donaţii de carte şi campaniile umanitare pe care instituţia le-a de- În aprilie, a avut loc la Târgu-Mureş Conferinţa rulat din 2002 şi până în prezent. În urma jurizării, Bi- ANBPR BiblioPublica, cu tema „Impactul transformator blioteca Judeţeană Vrancea fost desemnată una dintre al bibliotecii publice în comunitate”. Această ediţie a cele cinci biblioteci finaliste. Nominalizarea instituţiei adus în discuţie rolul şi funcţiile bibliotecii moderne în noastre printre finaliştii Galei este o nouă dovadă că evoluţia şi dezvoltarea durabilă a comunităţii. De ase- proiectele pe care le derulăm sunt valoroase şi nu trec menea, a fost organizată Gala Premiilor ANBPR, la neobservate. Este adevărat că nu am ieşit câştigători, care Biblioteca Judeţeană Vrancea s-a înscris cu trei lu- în schimb poziţia bibliotecii noastre alături de alte biblio- crări de specialitate, la doua secţiuni diferite: Secţiunea teci judeţene bine-cunoscute din ţară spune foarte mult dedicată activităţi profesionale şi Secţiunea dedicată ac- despre prestanţa şi calitatea muncii noastre. Această tivităţii de Asociaţie. La festivitatea de premiere a Galei nominalizare este o răsplată şi în acelaşi timp o încura- Premiilor ANBPR, Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfi- jare de a merge mai departe. Premiul nostru este pus, rescu” Vrancea i-a fost decernat titlul de „FILIALA cu siguranţă, deoparte, pentru data viitoare (Teodora ANULUI” pentru cea mai activă filială a asociaţiei în Fîntînaru – director BJ Vrancea). anul 2011. Este onorant pentru noi să primim această recunoaştere, la nivel naţional, a activităţii profesionale, Căutătorii de poveşti au ajuns in bibliote- cu atât mai mult cu cât este pentru a doua oară când Fi- cile din Vrancea liala ANBPR a bibliotecii noastre primeşte acest titlu. La acest rezultat s-a ajuns prin frecvenţa şi tematica în- Căutătorii de poveşti este o campanie naţională tâlnirilor metodice şi implicarea tuturor bibliotecarilor din de promovare a bibliotecilor publice din România, ini- judeţ în activităţile profesionale (Veronica Crăciun – pre- ţiată de Biblionet şi susţinută de Ministerul Culturii, TVR, şedinte Filiala ANBPR Vrancea). Radio România în care scriitori şi personalităţi publice din România au pornit într-un tur al bibliotecilor din ţară Biblioteca Judeţeană Vrancea printre fina- în căutare de istorii autentice. În luna mai, Căutătorii de lişti la Gala Industriei de Carte – Bun de poveşti au ajuns în Vrancea şi au poposit la Sediul Cen- tipar tral al Bibliotecii Judeţene, la Secţia pentru copii şi ti- neret şi la Biblioteca Publică Bogheşti. Biblioteca Judeţeană Vrancea a fost una dintre fi- Scriitorul Radu Paraschivescu a păşit pragul biblio- nalistele Galei Industriei de Carte – Bun de tipar. De - tecii însoţit de PR Manager GMP – Sabina Stirb, de fo- semnarea câştigătorilor a avut loc în data de 11 mai, în tojurnalistul Ovidiu Micsik şi coordonatorul regional Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Biblioteca noas- Biblionet Bogdan Andrei Tache – având rucsacurile de tră a concurat în luna aprilie la secţiunea Cea mai bună călătorie în spate şi pregătiţi cu întrebări pentru biblio-

210 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural tecari despre cititori, cărţi, voluntariat, programe, cam- panii, calculatoare, sprijinul autorităţilor şi tot ceea ce Bibliotecarii vrânceni au câştigat o finan- cuprinde viaţa unei biblioteci. S-au arătat interesaţi de ţare de 15.000 lei conceptul de biblioturism, unic la nivel naţional, pus în valoare de Ghidul de Biblioturism, editat de Biblioteca Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” se numără Vrancea şi realizat de bibliotecara Veronica Crăciun, şi printre cele patru câştigătoare la nivel naţional ale con- despre multiplicarea acestuia prin proiecte care să pună cursului „Idei de 15.000 lei” finanţat de IREX Romania în valoare potenţialul turistic şi economic al zonelor cu pentru proiecte ce se adresează comunităţii. Biblioteca tradiţii din Vrancea Au vrut să simtă pulsul unei biblioteci Judeţeană, în parteneriat cu patru biblioteci publice din din interior, au făcut sesiuni foto printre rafturi, cărţi şi Vrancea, s-a înscris în concurs cu proiectul „Teen@ge cititori şi după un popas la Secţia pentru copii şi tineret – iluzii şi realităţi”, ce îşi propune dezbaterea şi rezol- au pornit mai departe spre Biblioteca Publică Bogheşti. varea unor probleme ale adolescenţilor, precum şi sus- Acestea au fost publicate pe site-ul http://www.cautato- ţinerea ideii de educaţie în şi pentru comunitate. În urma riidepovesti.ro/, urmând ca poveştile celor trei să se în- câştigării grantului de 15.000 de lei, proiectul se va de- tâlnească într-un e-book şi într-o carte tipărită. rula, în perioada octombrie-decembrie, în toate cele cinci biblioteci, având ca parteneri Compartimentul de Proiectul european DigiTales are două câş- Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Cabinetul de Me- tigătoare din Vrancea dicină Generală, Sexologie Sănătatea Reproducerii şi Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pan- Două absolvente ale Cursului Altfel de Poveşti – telimon” Focşani. Echipa care va pune în practică acest DigiTales oferit de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfi- proiect este compusă din Adrian Ţiglea în calitate de ini- rescu” Vrancea prin Centrul de Formare, au câştigat ţiator şi coordonator, respectiv bibliotecarii Nicoleta Concursului European DigiTales. Juriul, alcătuit din Oprişan, Corina Aiacoboae, Adriana Arghire, Daniela Anton Nagy – voluntar Fundaţia Progress, Cristina Han- Ţiţu, Loredana Iordache şi Adriana Rusu. Proiectul pro- gea – coordonator voluntari, Fundaţia Progress şi Dan pus de Biblioteca Judeţeană Vrancea în colaborare cu Vioreanu – coordonator regional training Fundaţia bibliotecile publice din Mărăşeşti, Homocea, Broşteni, IREX, a ales dintre cei 98 de cursanţi reprezentând Bogheşti, fundamentat de o documentaţie riguroasă a 12 biblioteci publice din România trei câştigători, din temei, a evidenţiat nevoia continuă de educaţie a tine- care doi din Vrancea. Astfel, Cornelia Ploscaru şi Ani- rilor în complexa problematică a dezvoltării personale, şoara Stamate au participat la conferinţa finala a pro- a relaţiilor interfamiliale, a educaţiei sexuale în societa- iectului, la Maribor, în Slovenia! Poveştile de viaţă tea noastră, dar şi necesitatea unei atitudini concertate create în cadrul acestui curs au impresionat prin sensi- a multor instituţii comunitare, responsabilitatea şi impli- bilitate şi realizare, au scos la iveală – pentru a fi cu- carea acestora în gestionarea unei astfel de problema- noscute de lumea întreagă – adevărate comori ale tici. Adresăm felicitări întregii echipe de proiect, dar şi sufletului, păstrate până acum şi care au fost răsplătite mulţumiri şi invitaţia de a ne fi alături în continuare in- cu această excursie la Maribor în Slovenia (Margareta stituţiilor care ne-au sprijinit, cu date şi informaţii, în ela- Tătăruş – bibliotecar formator BJ Vrancea). borarea proiectului: IPJ, IŞJ, DGASPC (Teodora

FOCŞANI – 4 AUGUST 2012

Muzeul de Istorie (director – dr. Horia Dumitrescu) a dova din Iaşi în cadrul colecţiilor „Românii în istoria uni- organizat o amplă manifestare ştiinţifică prilejuită de îm- versală” şi „Opera Omnia”, mai precis: Albumul M. Emi- plinirea a 95 de ani de la succesele memorabile ale tru- nescu (editor – A. Ştefanachi), Mareşalul I. Antonescu. pelor române din vara anului 1917. Sesiunea, Forţa destinului de Gh. Buzatu, Documente din Arhiva beneficiind de o organizare deosebită, s-a bucurat de lui C. Z. Codreanu (vol. 1 şi 9, editori – Victor Roncea participarea unor reputaţi specialişti – membri titulari ai şi Gh. Buzatu), studiile istorice ale lui D. Ciurea şi Faust Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cercetători, muzeo- Brădescu ş.a. La rândul lor, prof. Iulian Boţoghină şi Lu- grafi. S-au prezentat 12 comunicări ştiinţifice, înteme- miniţa Giurgiu au prezentat şi dăruit publicaţiile „Orizont” iate pe noi documente şi în baza unei vaste (nr. 4/2011) şi, respectiv, „Document” (nr. 3/2012), iar documentări. Reţinem dintre participanţi – prof. univ. dr. Vasile Cândea, preşedintele A.O.Ş, prof. univ. dr. Ioan prof. Ionel Cândea a anunţat proximele apariţii ale Edi- Scurtu, şeful Secţiei de Istorie a A.O.Ş, prof. univ. dr. C. turii Istros/Muzeul Brăilei, în vreme ce Muzeul Vrancei Buşe, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, profesorii Luminiţa a expus volumele (prezentate oaspeţilor şi la casetă): Giurgiu, Alin Spânu, Iulian Boţoghină, Silviu Moldovan general Ion Raşcu – Jurnalul meu din timpul Războiului ş.a. Toate comunicările vor fi reunite în volum. pentru Întregirea Neamului (editor – prof. D. Huţanu) şi În partea finală s-au lansat publicaţii şi cărţi, cei pre- Focşanii sub ocupaţia germană în anii Primului Război zenţi primind lucrări apărute sub egida Editurii Tipo Mol- Mondial al prof. Marilena Sima. [Cronicar]

SAECULUM 5-6/2012 211 PRO info-cultural Cronicar

PROFIL

Născută în 1979, în Focşani (Vrancea), Diana Pavel, mediator cultural la Centrul Intercultural Verbania (Ita- devenită Cassese, prin căsătorie (2006), lasă plaiurile lia). Diana Pavel-Cassese este şi autoarea unui dicţio- mioritice pentru un alt topos plin de poezie şi frumuseţi nar de 22.000 de cuvinte român-italian, italian-român, din Italia, Lacul Maggiore. În 2004, a absolvit Facultatea în curs de apariţie la editura LittleItaly SRL Milano. În de Litere (specializarea română-franceză) din cadrul perioada 2008-2010, a coordonat rubrica Conosciamo Universităţii Bucureşti, iar un an mai târziu a obţinut i personaggi romeni! (Să cunoaştem personajele româ- masteratul în „Literatură comparată şi teoria literaturii” neşti!), în calitate de colaboratoare a ziarului român-ita- cu o disertaţie coordonată de prof. dr. Mircea Martin. lian „Obiectiv” din Torino. Din 2009, participă la Este doctorand al Facultăţii de Litere – Universitatea Bucureşti, înscrisă cu teza „Proza criticilor români post - realizarea site-urilor de cultură culturaromena.it şi belici”, în coordonarea prof. dr. Florin Mihăilescu. Re- LettERRANZA.org. Este traducător pe lângă La dactor-colaborator la „Observator Cultural” şi „Adevărul” Fabbrica Communication, Education&Marketing din (Bucureşti), colaborator al revistelor cu profil cultural Milano. A contribuit şi contribuie, alături de colegele ei „Pro Saeculum”, „Negru pe Alb” şi „Lector” (din Foc- de origine română, la o mai bună cunoaştere şi la o mai şani), referent la editura bucureşteană „Constelaţii” şi corectă imagine a României spirituale în Italia.

Elena Stoiciu VASILE PASCU – O VIAŢĂ PENTRU ARTĂ

Un eveniment cu adânci semnificaţii a avut loc în nezi sufletele oamenilor”, Elena Stoiciu a spus că Vasile ziua de 1 iunie 2012 la Galeriile de Artă Focşani, orga- Pascu a reuşit să coboare sfinţii pe zidurile bisericilor şi nizat de Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Judeţean să lumineze sufletele oamenilor şi ca profesor, şi în pic- pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Me- turile sale – peisaje, portrete, compoziţii, flori. Apoi, seriilor Vrancea şi filiala Vrancea a UAP. Este vorba de Elena Stoiciu i-a prezentat asistenţei pe academicianul ampla expoziţie retrospectivă a pictorului Vasile Pascu Valeriu D. Cotea, criticii de artă Roxana Bărbulescu şi de lansarea volumului „Vasile Pascu – O viaţă pentru (Roman), Valentin Ciucă, precum şi corul „Pastorala” di- artă”, coordonat de Roxana Bărbulescu (Roman), cu o rijat de prof. dr. Dumitru Săndulachi. De asemenea, a prefaţă semnată de cunoscutul şi apreciatul critic de fost prezentată familia pictorului cu cei cinci copii, la artă Valentin Ciucă. Un public de elită a umplut sala de rându-le cu familiile lor, nepoţii şi strănepoţii, până la cel expoziţie şi a ţinut să-l omagieze pe pictor şi să fie ală- mai mic vlăstar, Maria, strănepoata de un an şi două turi de întreaga sa familie. luni, mulţi dintre ei continuând tradiţia în domeniul artei. După emoţionantul Tatăl nostru interpretat de corul Alături de familie s-au aflat şi preoţii Petre Rău, Ion „Pastorala”, pictoriţa Elena Stoiciu a deschis manifes- Miron, Toader Rebega, Ion Iordache, precum şi foşti tarea amintind că „arta este bătălie câştigată împotriva elevi ai pictorului, unii veniţi special din alte oraşe. morţii”, mărturie fiind picturile realizate de Vasile Pascu, Criticul de artă Roxana Bărbulescu (Roman) a mul- o parte prezentate în expoziţie şi în carte, altă parte ţumit familiei Pascu pentru încrederea acordată la rea- aflându-se pe pereţii bisericilor din întreaga ţară. lizarea albumului, pentru tot materialul adunat şi pus la Asemenea opere nu s-ar fi putut realiza fără credinţă dispoziţie. Domnia Sa a fost şi prima persoană care a şi multă trudă, pe lângă talent, după cum afirma părin- citit în original „Jurnalul” pictorului, scris între anii 1964 tele Arsenie Boca: „Credinciosul în Dumnezeu depă- şi 1978, în timpul lucrului la diferite biserici din ţară, măr- şeşte limitele omului”, iar pe parcursul vieţii pictorul turie a vremurilor tulburi de atunci, jurnal care a servit, Vasile Pascu a dovedit cu prisosinţă acest lucru, mai apoi, ca „material doveditor” pentru condamnarea sa la ales în perioada neagră a detenţiei. Pornind de la zicala 10 ani de închisoare. „e mai uşor să cobori stelele pe pământ decât să lumi- Foarte apreciat şi stimat la Focşani, criticul de artă

212 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural Valentin Ciucă a vorbit despre faptul că istoria picturii severenţa, încrederea în această „lucrare”, apoi a mul- româneşti „scrisă îndeobşte pentru cei mari, mai exact ţumit celor două familii din Focşani – dr. Taban şi ing. prin artişti cu notorietate şi care au trecut barierele me- Guzu – care au fost alături de urmaşii pictorului, criticilor moriei, a ignorat adesea artiştii cu o circulaţie ceva mai de artă Roxana Bărbulescu (Roman) şi Valentin Ciucă, restrânsă sau regională, deşi prin prezenţa şi contribuţia amfitrioanei – pictoriţa Elena Stoiciu, organizatorilor, lor la configurarea patrimoniului naţional de valori, me- prof. dr. Liviu Nedelcu, corului „Pastorala” şi dirijorului ritau, desigur, mai mult”, cum este şi cazul pictorului Va- Dumitru Săndulachi, academicianului Valeriu D. Cotea sile Pascu. Domnia Sa a amintit apoi şi de „cariera şi, nu în ultimul rând, publicului prezent, „considerat ca didactică, întreruptă atunci când lucra pe schelele unor o instanţă pentru reabilitarea morală, care a şters defi- biserici din Moldova”, de expoziţiile personale „marcate, nitiv sentinţa de condamnare la 10 ani de închisoare” a firesc, de ecouri în epocă”, despre picturile care „au far- pictorului Vasile Pascu. mecul unui spirit liber care face din uimire şi devoţiune Expoziţia şi cartea reprezintă şi un exemplu de viaţă un mod de lucru”. Criticul Valentin Ciucă a mai adăugat: a unui om care a fost conştient că „orice oră, orice minut „Cum se vede, timpul lucrează în favoarea sa şi-i recu- sunt scumpe, pentru că ne sunt date cu socoteală şi o perează creaţia, gest de restituire semnificativă a unui să ni se ceară socoteală de ele”*. De aceea, în „Jurna- om care a trăit din pictură şi i s-a dedicat total. Aseme- lul” – încă nepublicat –, Vasile Pascu nota: „Aduc vii nea necesare gesturi de gratitudine faţă de cei cu ade- mulţumiri lui Dumnezeu pentru multiplele binefaceri şi vărat dăruiţi cu har amplifică dimensiunile domeniului şi realizări, pentru pacea sufletească, pentru întoarcerea scot în evidenţă destine exemplare. Vasile Pascu a fost în bine a vrăjmaşilor, pentru răspândirea numelui meu şi încă este unul dintre aceştia...” printre concetăţenii Ţării Româneşti, pentru frumoasele Cu farmecul aparte ce-l caracterizează, academicia- aprecieri ce mi s-au prilejuit a mi se face de oameni sa- nul Valeriu D. Cotea a spus că l-a cunoscut personal pe vanţi şi de stat, pentru podoaba familiei mele ce este Vasile Pascu pe vremea când acesta lucra la bisericile înzestrată cu cinci copii luminaţi, harnici, credincioşi şi din Vrancea şi că i-a apreciat nu numai pictura reli- toleranţi, pentru asigurarea casei mele cu pâinea cea gioasă, ci şi lucrările prezentate în expoziţii la Focşani, de toate zilele. Amin”. motiv pentru care a ţinut să fie prezent şi la această re- trospectivă. Ca reprezentantă a familiei, pictoriţa Elena Pascu *„Mărgăritare duhovniceşti – din învăţăturile părintelui Ar- Bârhală a mulţumit lui Dumnezeu pentru căldura, per- senie Boca”, Editura Credinţa Strămoşească, 2009, p. 109.

Elena Stoiciu

NICOLAE RĂDVAN ŞI „CUTIA LUI CU NESTEMATE”

Nicolae Rădvan s-a născut la 6 noiembrie 1928, în libertate de exprimare, creaţiile elevilor s-au impus la comuna Jariştea, judeţul Vrancea. Absolvent al Cole- nivel naţional şi internaţional obţinând în perioada 1969- giului Naţional „Unirea” şi al Facultăţii de Arte Plastice 1999 următoarele premii: I.P. Bucureşti 1969, clasa prof. Aurel Haiduc, Rodica la concursurile naţionale: Lazăr. Membru U.A.P.R. ▪ 75 Premii I ● 1969-1975 a ocupat catedra de desen la Şcoala ▪ 30 Premii II Generală nr. 1 din comuna Jariştea, judeţul Vrancea; ▪ 2 Premii III ● 1975-1989 a ocupat prin concurs catedra de Artă ▪ 2 Premii speciale ale juriului decorativă-ceramică la C.P.Ş.P. Focşani; ▪ 1 Premiu U.A.P. ● 1992-1997 ca pensionar, predă desenul la Şcoala ▪ 1 „Mare Premiu” Generală nr. 6 din Focşani la cererea conducerii şcolii; la concursurile internaţionale: ● 1997-1999 predă sculptura şi istoria artei la Liceul • 1 Medalie de aur la concursul internaţional din Tur- de Arte Plastice „Gheorghe Tattarescu” din Focşani; cia ● 1998-1999 a ocupat catedra de desen la Colegiul • 14 Medalii la concursul internaţional din Rusia Naţional „Unirea” din Focşani, satisfăcând dorinţa con- • 103 lucrări de artă plastică (pictură pe lemn, cera- ducerii colegiului. mică) expuse în 12 ţări din partea României de fostul Activitatea didactică: C.N.O.P. în perioada 1975-1989. Lucrând pe baza unor algoritmi cromatici şi în totală Diploma de excelenţă în învăţământ în 2008.

SAECULUM 5-6/2012 213 PRO info-cultural Activitatea artistică (participări la expoziţii de pic- metodice tură, grafică satirică): -1984 – premiul I pentru „A.B.C. cromatologic” la ▪ Participări la expoziţii de pictură: concursul republican de materiale metodice (C.N.O.P.) -1969 – expoziţie de grup (colectivă) Focşani -1984 – premiul I şi publicarea de C.N.O.P. a lucrării -1973 – expoziţia judeţeană Vrancea „Tehnici de lucru în activităţile de artă plastică desfăşu- -1974 – expoziţia interjudeţeană Bacău-Vrancea; rate cu elevii”, concurs republican de materiale meto- – anuala Filialei U.A.P. Bacău dice -1976 – expoziţia republicană sala Dalles Bucureşti -1989 – diplomă de onoare la cea de a 40-a aniver- -1977 – expoziţia judeţeană Vrancea; sare a O.P.(C.N.O.P.) – „Salonul de artă ’77” Bacău -1989 – titlul de „profesor evidenţiat” (M.E.I.). -1978 – expoziţia naţională Sala Rotonda Palatului Bucureşti -1979 – expoziţia interjudeţeană Vrancea-Iaşi Aprecieri critice - din anul 1980 până în anul 1989 Anualele cenaclu- lui U.A.P. Vrancea Nicolae Rădvan, artist de un rafinament pe care l-am -1987 – expoziţia naţională Târgovişte,premiul I apreciat critic şi cu alte prilejuri, încântă prin ştiinţa aşe- -1993, 1996, 1997, 1998 – anualele U.A.P. Vrancea zării planurilor coloristice, după o dialectică proprie. -2006 – anuala U.A.P. Vrancea Peisajele industriale ale lui Nicolae Rădvan sunt de -2009 – bienala naţională de Artă Plastică „Lascăr recunoscut, în primul rând, printr-o stilistică foarte per- Vorel” Piatra Neamţ; sonală. După cum lucrările inspirate din viaţa viticulto- – „Saloanele Moldovei” ediţia a XIX- a Chişinău rilor sunt unice, atât ca alegere a temelor, cât şi ca -2010 – „Vârstele toamnei” – Galeriile de Artă Foc- realizare artistică. şani Ceea ce s-a remarcat, în ultima perioadă, în creaţia -2011 – „Salonul de iarnă” – Galeriile de Artă Foc- lui Nicolae Rădvan este, de asemenea, o anumită an- şani gajare a operei plastice în realitatea imediată, ceea ce nu înseamnă, ca rezultat, decuparea unor „reportaje” ▪ Participări la expoziţii de grafică satirică: plastice, ci dezvoltarea acelui „frumos” din realitate la -1974 – concursul republican „În patru ţinte”, premiul nivelul unei adevărate opere. juriului Florin Muscalu, 1984 -1984 – salonul caricaturiştilor, premiul special al re- vistei „Urzica” Premiul special al revistei „Urzica” se acordă prof. -1988 – salonul „Milcov ’88”, premiul revistei „Urzica” Nicolae Rădvan din Focşani. Este o apreciere deplin -1986, 1987, 1988, 1989, 1990 – concursul interna- meritată pentru Nicolae Rădvan un artist complet, sin- ţional „Umoristi a Marostica”, Italia gular, rezervat, modest, dar cu un talent remarcabil. -1986 – salonul internaţional de satiră politică „La Nicolae Bornaz, 1988 deuda externa”, Cuba -1986, 1987, 1988 – salonul internaţional „Terre des Un om al rigorii vom spune, al dorinţei de a face Hommes”, Canada orice i-ar putea înlesni accesul la bucurie. Cariera de -1986, 1988 – „The International Cartoon Contest”, caricaturist prezent pe toate meridianele ne interesează Tokyo, Japonia mai puţin decât arta picturii unde a izbutit lucruri de- -1990 – Kartoonfestival Knokke – Heist, Belgia cente şi în spiritul unui crez care nu putea, structural, -1991, 1993 – House of Humor and Satire Gabrovo, ignora dialogurile cu realul. A făcut din pictură de toate, Bulgaria fiind interesat de motiv în măsura în care putea purta -1996, 2001, 2003 – „Umoristia Marostica”, Italia un dialog personalizat cu acesta. Alteori, interesat de -2010 – Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, structurile realului, inclusiv ale umanului, a văzut sensul Târgu-Jiu, premiul III simbolic al formei, fie ea antropomorfă sau zoomorfă Lucrări de pictură şi grafică achiziţionate în colecţii sau chiar fitomorfă. Între cer şi pământ, pictorul robust particulare din ţară şi străinătate. şi tenace a eternizat oameni şi a văzut caractere. Com- poziţiile au o dinamică latentă, declanşată doar atunci Distincţii, premii pentru activitatea desfăşurată în în- când nevoia de comunicare o impunea. Pictorul a re- văţământ: curs la o cromatică alternând între mineral şi culorile di- -1971, 1973, 1977, 1980, 1985 – diplome de onoare mineţilor albastre. pentru merite deosebite în îndrumarea elevilor Valentin Ciucă, 2009 (C.N.O.P.) -Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” Întâlnirea cu plasticienii vrânceni mi-a oferit ocazia -1979 – diplomă de onoare la cea de a 30-a aniver- de a-l cunoaşte pe Nicolae Rădvan, un artist aproape sare a O.P.(C.N.O.P.) neştiut la „centru”, cum sigur mai sunt mulţi alţii prin -1983 – premiul II la concursul republican de mate- ţară. Un pictor pe care mi-ar fi plăcut, dacă l-aş fi cu- riale metodice (C.N.O.P.) noscut mai de mult, să-l includ în proiectul derulat în -1984 – premiul I la concursul judeţean de materiale urmă cu opt ani şi intitulat „Seniori ai picturii româneşti

214 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural contemporane”. Fiindcă, fără nicio urmă de îndoială, Nicolae Rădvan este un senior al artei româneşti. Aceeaşi minunată şcoală românească de pictură trans- misă prin maeştrii-profesori din perioada interbelică, până în deceniile cinci-şase ale secolului XX, are ecouri semnificative şi în pictura lui ca şi în cea a congenerilor. Acestuia i se adaugă o adevărată vocaţie pentru cu- loare, specifică pictorilor moldoveni. Luiza Barcan, 2011

Aprecieri critice asupra muncii la catedră

Cele mai realizate desene şi acuarele, valoroase şi seducătoare tocmai prin naturaleţea şi stângăcia plină de imaginaţie pe care profesorul Nicolae Rădvan le-o cultivă micilor elevi, nu rămân neremarcate în această expoziţie. Vasile Crăiţă Mândra, 1973

Profesorul Nicole Rădvan a reuşit să ridice în jurul acestei şcoli, în jurul copiilor săi, perdele uriaşe de cu- loare. Roşu, verde şi maro, gri, albastru şi galben, per- dele la adăpostul cărora şcolarii se simt în largul lor, privesc şi ne privesc. În unele clipe fac apoi desene cu o seriozitate şi o siguranţă care ne emoţionează. Traian Olteanu, 1974 Bucătăria, acuarelă O expoziţie, care omagiind UNIREA adună pe tema luptei istorice lucrări ale copiilor selecţionate cu o exce- asambleze conform gustului nostru. Şi pentru aceasta, lentă competenţă şi gust – o bucurie pentru fiecare su- imaginile pe care le vedem pe perete sunt nu numai flet de vizitator. game la pian în vederea obţinerii unor virtuozităţi, ci Bogăţie nemărginită de talent şi spirit a copiilor, re- sunt, pur şi simplu, nişte porţi deschise, la un moment vărsare de culoare şi ingeniozitate plastică, datorată dat, în faţa unui copil care, pentru prima dată, îşi dă unui selecţioner remarcabil, profesorul Rădvan. seama de o bucurie posibilă. Cu bucuria întâlnirii cu lumea incandescentă a su- Nu este vorba numai de bucurie, un moment agrea- fletelor de copii – lecţie pentru mine, mulţumeşte... bil, ci un posibil mod de a funcţiona, pentru că această Ion Sălişteanu, 1988 vizualitate este un fel de a trăi, de a trăi total, de a trăi cu toată fiinţa, nu numai cerebral, nu numai pasional, ci „Salonul de primăvară al copiilor” cu totul la un loc, de a simţi că trăieşti. [...] organizat sub egida „Societăţii profesorilor de Deci, ce a făcut domnul Rădvan mi se pare admira- desen” – Filiala Vrancea şi a bil. Faptul că i-a pus pe copii să facă ce-au făcut, a „Centrului de activităţi extraşcolare” Focşani, strâns cele mai frumoase lucrări pe care le-a găsit, fap- 28.04 – 12.05.1990 tul că ni le-a arătat nouă şi această „autobiografie” – ca să folosesc un termen de care ne-am săturat în trecut ...expoziţia mi-a făcut impresia unei „autobiografii” a – mi se pare un model, un model de activitate dezinte- profesorului Rădvan. Este de fapt, cutia lui cu neste- resată. mate, făcându-ne plăcerea să o deschidă, să ne-o Acum, când toată lumea luptă pentru putere, iată un arate şi nouă. Este cutia lui cu bucuriile adunate timp exemplu de luptă pentru frumos, pentru ceva ce în mod de mulţi ani şi bucuriile acestea sunt cu totul departe de obişnuit nu-ţi aduce nici miliarde, nici alte avantaje. Lu- a fi gratuite, de a fi nişte jucării. Copiii, sigur, s-au amu- crul acesta s-a întâmplat şi cu domnul Rădvan. zat nespus când le-au făcut, sunt convinsă. Ne imagi- Artiştii plastici neagreaţi în activitatea de educaţie năm cu toţii cum arată penelul şi cum se juca cu copiii mai mult se lasă întotdeauna ispitiţi pentru întâietate. şi copiii cu domnul Rădvan şi cu pensonul şi culorile dar, Adăugând la această activitate artistică o doză con- în epoca vizualului, când s-au străduit atâţia esteticieni siderabilă de altruism, nu se poate să nu vibrezi prin in- de frunte să definească vremea în care trăim, epoca în termediul sufletului copilului când se defineşte, cum care toţi am trăit această telerevoluţie şi continuăm să spuneam, acest model de activitate umană care merge trăim în mare măsură branşaţi pe televizor, imaginea nu sigur într-un sens ULTRAACTUAL. este deloc o simplă joacă. [...] [Extras din cuvântul prof. univ. dr. Adina Nanu de la Deci, am dori toţi ca imaginile de la TV şi tot ce ne A.A.F. Bucureşti, care a vernisat expoziţia de artă plas- înconjoară să sune frumos, să ne acordeze şi să ne tică „Salonul de primăvară al copiilor” (casetă audio)]

SAECULUM 5-6/2012 215 PRO info-cultural Dinu Mirea

BREVIAR EDITORIAL

Iordan Datcu, „Sabina-Cornelia Stroescu, etno- Florea… Monografia, elaborată cu respect şi pasiune, log”, Bucureşti, Editura Grai şi suflet – Cultura Naţio- se termină – aşa cum era normal – cu bibliografia de nală, 2011, 160 p. autor, urmată de o bibliografie critică şi un grupaj de fo- tografii reprezentând-o pe autoarea comemorată şi co- Prezenta monografie, alcătuită de Iordan Datcu, pertele principalelor cărţi apărute sub semnătura ei ori este prilejuită de centenarul naşterii Sabinei-Cornelia coordonate de aceasta. Stroescu (25 martie 1912 – 3 mai 1989), alături de care a debutat editorial, în 1979, cu „Dicţionarul folcloriştilor. Petre Isachi, „Amanta de proximitate”, Bacău, Folclorul literar” la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti. După o necesară prezentare succintă a prin- Editura Corgal Press, 2011, 336 p. cipalelor date biografice, distinsul cărturar subliniază Ca unul care a citit cam tot ce a încredinţat tiparului meritele de excepţie ale masivei lucrări semnate de Petre Isachi, pe care l-am considerat întotdeauna şi-l aceasta, „La typologie bibliographique des facéties rou- consider, în continuare, un intelectual autentic, onest, maines”, vol. I-II (1969), lucrare intrată cu succes în cir- eliberat – pe cât este omeneşte posibil – de prejudecăţi cuitul internaţional, ceea ce i-a ajutat pe specialiştii şi de adevăruri stabilite prin consens… de nu se ştie străini să ia cunoştinţă de bogăţia tipologică şi morală unde şi de către cine ştie cine, m-am aplecat asupra a snoavelor româneşti, la care s-au adăugat cele patru acestei cărţi cu aceeaşi plăcere/voluptate cu care am volume ale ediţiei critice, „Snoava populară româ- făcut-o şi în cazul „Autoportretului în oglindă” (2009) şi nească” (1984-1989), bibliografie de referinţă obligato- nu am avut motive de a regreta. Dacă aş căuta o for- rie pentru orice cercetător în acest domeniu. În cele mulă/sintagmă care să-l definească ori, cel puţin, să-i peste 2200 de pagini ale celor patru volume – ne infor- sugereze profilul de acum, greu încercat de multele de- mează autorul acestei lucrări omagiale – au fost selec- zamăgiri şi ofense nemeritate, i-aş spune, cu toate ris- tate, din cele 6084 de variante cunoscute de autoare, curile asumate, „scepticul nemântuit”, care practică 2347, demonstrând, între altele, vitalitatea acestui gen acest gen de comunicare, la limita inefabilă dintre su- popular. Erudiţia, rigoarea ştiinţifică, concizia şi spiritul portabil şi nesuportabil, mijloc extrem şi radical de su- sistemic sunt principalele calităţi ale unei cercetătoare pravieţuire spirituală, într-un „spaţiu special amenajat”, care a oferit o lucrare fundamentală a folcloristicii româ- unde contemplaţia resemnată şi reflecţia amară se în- neşti (Adrian Fochi). Când vine vorba de acel „Dicţionar tâlnesc într-un discurs ce se sustrage oricărei etichetări: al folcloriştilor”, pomenit mai sus, autorul inserează nu e nici jurnal, nici eseu, nici notaţie realistă a unor amintirile personale legate de prestigioasa colaborare fapte de viaţă, nici ficţiune, decât în măsura în care au- cu Sabina-Cornelia Stroescu, dar şi de relaţiile cu re- torul se inventează cu fiecare rând, aducând spre sine dactorii de care depindea apariţia lucrării. În mod justi- apele livrescului şi ale realului recognoscibil, purtătoare ficat, acesta insistă asupra scrupulozităţii şi seriozităţii de idee, evocată sub un nume puţin obişnuit – amanta cu care s-a lucrat la fiecare articol, atât în partea bio- de proximitate. Din mulţimea temelor/ideilor îmbrăţişate grafică, cât şi în cea bibliografică. Judecăţile emise de de autor, voi selecta doar câteva, cu adevărat relevante. autori [ai fiecărui articol în parte, n.n.] sunt ponderate şi Profesorul de vocaţie, care a fost, şi omul împătimit de făcute cu toată responsabilitatea, dar Iordan Datcu nu cultură dintotdeauna deplânge disoluţia învăţământului evită să amintească şi lipsurile semnalate de recenzen- umanist. Rezultatele pe termen lung vor fi dezas - ţii N. Constantinescu, G. Muntean sau Adrian Fochi. Din truoase, căci se ajunge – inevitabil – la crearea unui tip publicistica cercetătoarei, al cărei centenar îl marcăm de oligofren hedonist, un idiot fără simţ critic, al cărui în acest an, Iordan Datcu remarcă „Funcţia socială a univers se mărgineşte la sex, droguri şi muzică uşoară. satirei în literatura română” (1959) şi „Un aspect al lite- Adevărul susţinut de Petre Isachi este susţinut în ter- raturii dramatice populare: drama haiducească Jianu” meni simpli şi convingători, de domeniul evidenţei pen- ( 1960). O altă observaţie ce merită reţinută este aceea tru cine ştie să vadă (nu e cazul politicienilor şi al că Sabina-Cornelia Stroescu avea o formaţie completă ziariştilor) – în mod paradoxal, în epoca internetului şi de cunoscătoare a ansamblului folcloric românesc a globalizării ignoranţa capătă proporţii cosmice. Ne (proză, poezie, teatru). La repere critice, necesare întru aflăm la un pas de ura împotriva gândirii, garant al unei cunoaşterea şi aprecierea corectă a profilului distinsei noi epoci de barbarie. Au dispărut, sub ochii noştri, scrii- cercetătoare, sunt reproduse 17 texte aparţinând unor torii vizionari, vor dispărea, într-un termen relativ scurt, nume de referinţă pentru etnologia şi folcloristica noas- erudiţii, autorii de ediţii critice, istoricii literari, se dimi- tră, dar şi străine: Gheorghe Vrabie, Ion Taloş, Constan- nuează progresiv pasiunea pentru lectură şi, mai grav, tin Eretescu, Adrian Fochi, Iordan Datcu, Virgiliu se anunţă, într-o tăcere lipsită de solemnitate, moartea

216 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural cititorului. Pesimismul său, atât de radical, se extinde şi matică mărturisire de sine. Într-o lume în care intelec- asupra altor domenii ale activităţii umane, ca atunci tualul (care a văzut idei) se confruntă cu duhul culturii când îl citează pe Confucius cu reflecţiile sale asupra nihiliste, cu egoismul, trivialitatea şi agresivitatea seme- puterii, enunţate acum 2500 de ani şi rămase valide nilor, vede cum se erodează, sub ochii săi, valorile tra- chiar (sau mai ales) pentru zilele noastre. Acesta era de diţionale, iar dezrădăcinarea este considerată o părere că nu poţi fi un bun conducător dacă nu eşti, în consecinţă firească a vremurilor, pe care le trăim, omul primul rând, creator de limbă, după cum contemporanul (în care sălăşluieşte Dumnezeu) refuză să aibă un jur- nostru este convins că proştii stabilesc ierarhia ce con- nal, dar nu poate renunţa la scris cât timp mai există duce lumea. Nimic mai adevărat, doar rămâne să-i speranţă, chiar dacă suntem obligaţi să trăim în min- identificăm. Autorul inventariază şi discută succint, din ciună, chiar dacă asistăm neputincioşi la triumful păca- perspectiva unui moralist sever, câteva dintre ipostazele tului, aproape zidiţi în teama noastră ancestrală de răului ce ne bântuie şi ne întunecă viitorul: triumful adevăr, fără măcar şansa de avea prieteni, o iluzie ca omului gregar, fiind de părere că eternul război dintre multe altele. Fireşte, nu sunt de acord cu pesimismul mahala şi centru a fost câştigat de mitocani şi ţoape, că său radical, nici cu toate ideile avansate în paginile căr- trăim într-un bâlci al deşertăciunilor, în care pamfletul ţii. Spre exemplu, susţine undeva că meseria/arta de se află la loc de cinste, iar războiul informaţional ne-a profesor creează sentimentul datoriei şi dependenţa de îndepărtat de adevăr şi de iubire – am ajuns sclavii min- muncă – recunosc, sună minunat! În cazul lui Petre ciunii, explozia fără precedent a plagiatului şi a impos- Isachi, fără îndoială că lucrurile stau aşa, ca şi în cazul turii în toate domeniile… La acestea se adaugă spaima altor câteva sute de colegi din toată ţara, dar ne-am afla îndreptăţită a cărturarului că librăria şi biblioteca vor într-o gravă eroare dacă am crede că asta se întâmplă, intra într-o lungă şi dureroasă agonie, de parcă anume în mod obişnuit, la nivelul întregului personal didactic! cineva ar dori, prin toate mijloacele, distrugerea tradiţiei, Nu ne rămâne decât să sperăm că triumful omului gre- a fiinţei naţionale şi mă tem că nu am argumente să-l gar e vremelnic şi că omul religios va reveni în prim- contrazic. Cu ochii mereu pe prezent, amantul ideii, al planul vieţii sociale, aducând cu sine iubirea pentru unei normalităţi impuse de noocraţie, constată, bulver- semenii tăi şi pasiunea pentru idee. sat, că sufletul mediocru are cutezanţa de a afirma drepturile mediocrităţii şi a le impune scriitorului. Mai Nicolae Bunget, „Întâmplări de nicăieri”, cu o grav i se pare faptul că acela care refuză culoarea me- prefaţă de Lucian Gruia, Cluj-Napoca, Editura Limes, diocrităţii este eliminat, că masa nimiceşte tot ce nu 2011, 116 p. este după chipul şi asemănarea ei. Între viaţă şi biblio- tecă, autorul acestei cărţi se află mult mai aproape de Nicolae Bunget, a cărui vârstă nu o cunosc, a debu- bibliotecă. Sunt citaţi filosofi, gânditori, scriitori de circu- tat cu o savuroasă comedie*, în declarată descendenţă laţie universală (Sofocle, Protagoras, N. Machiavelli, caragialiană, după care a publicat, în cursul anului tre- Voltaire, Shakespeare, Schopenhauer, Umberto Eco, cut, un volum de proză scurtă**, o surpriză foarte plă- Harold Bloom…), autori români clasicizaţi (L. Blaga, cută prin cele patru naraţiuni scrise cu sensibilitate, T. Arghezi, M. Eliade, Gellu Naum, N. Stănescu, M. So- talent şi o inspirată dozare a efectelor. Povestirile sale glisează spectaculos între real şi fantastic, un fantastic rescu, Eugen Negrici…) şi, fireşte, condeieri din spaţiul ce-şi are rădăcinile în eresuri, magie, credinţe ances- spiritual băcăuan ( G. Bacovia, Ov. Genaru, I.T. Iovian, trale, cu un desen alegoric la vedere şi un mesaj Ion Dinvale, C. Costin, Victor Munteanu…), fiecare ve- (uneori) prea transparent, în sensul unei mai bune cu- nind să alimenteze/sprijine sau să provoace o idee, în noaşteri de sine, mai aproape de revelaţie decât de în- jurul căreia, în câteva rânduri, P. Isachi construieşte mici ţelegere raţională, pe drumul dramatic al celor aleşi, eseuri, pe cât de concentrate, pe atât de incitante şi care resimt, irezistibil, atât fiorul eternităţii, cât şi pe atractive: despre Putere (p.133-134; p. 186; p.195-196), acela al unei însingurări/singurătăţi greu de îndurat. sprijinit de citate din Thomas Hobbes, Confucius, Fr. Aleşii (naratorul şi pescarul din „Vidma”, soldatul, Nietzsche, N. Breban, despre singurătate şi narcisism personajul din „Camarazii”, care, ori de câte ori se află (p.102-105; p.143-144; p.167-168), intrând într-un dia- într-o bătălie cumplită cu Moartea, devine un gigant ho- log fertil cu P. Valéry, R. Barthes, Jacques Derrida, tărât să-şi câştige dreptul la eternitate, Ţeposul, crea- L. Blaga, Aristotel, Platon, Naghib Mahfuz, A. Marino, torul florilor fără de moarte, redus la rolul de sperietoare flancat de Epictet, Emerson, Seneca sau despre mega- în cercul îngust al unui cimitir nocturn de către un paznic lomanie şi egolatrie (p. 264-267), acesta din urmă fiind obtuz, lacom şi abuziv ori anonimul, înzestrat cu atri- cel mai bine articulat, coerent şi nuanţat. În materie de butul lucidităţii, care se zbate zadarnic să-şi înţeleagă literatură, ctitorul de cultură şi paradigme valorice (re- destinaţia şi rostul) se află într-o relaţie de radicală in- vista 13 Plus este creaţia sa exclusivă) are gusturi şi compatibilitate cu membrii comunităţii din prima po- atitudini foarte tranşante: Nu a existat rezistenţă prin vestire, cu participanţii la carnavalul din oraşul aflat cultură, formula camuflând laşitatea, impostura morală la marginea deşertului, din a doua povestire, cu văică- a celor mai mulţi dintre intelectuali. În altă parte: presti- giul şi importanţa scriitorului român a coborât (în aceşti * Nicolae Bunget , Năravu’ naţional, Bucureşti, Editura ani, n.n.) mai mult ca niciodată, iar regionalizarea lite- Semne, 2009, 120 p. raturii e o realitate de necontestat. Tulburătoare este ** Nicolae Bunget, Întâmplări de nicăieri, Cluj-Napoca, această carte dacă o citim, lucru de neevitat, ca o dra- Editura Limes, 116 p.

SAECULUM 5-6/2012 217 PRO info-cultural eternitate: pentru prima oară fericirea îi lumină viaţa. Anonimul din „Infinit” (un titlu ce nu ascunde nimic şi spune mult prea puţin) va trece bariera într-o dimen- siune superioară, unde va descoperi un alt ciclu, o altă chemare, un alt drum spre o altă barieră, ceea ce su- gerează că drumul spre eternitate e mult mai lung şi mai complex decât ne putem imagina. Cu toată dreptatea trebuie să recunoaştem că, deşi imaginarul lui N. Bun- get are coerenţă, povestirea are nerv, atmosferă, ritm, nu lipsesc stângăciile şi naivităţile, cu deosebire în „Ţe- posul” şi „Infinit”, lucrate pe idee, cu o pripeală ce nu lasă prea mult loc subtilităţilor şi rafinamentelor la nivel narativ, simbolic şi stilistic. Adevăratul potenţial al pro- zatorului se dovedeşte în „Vidma” şi „Camarazii”. În cea dintâi, concediul naratorului este dirijat de raţiuni oculte, pescuitul fiind un banal pretext pentru confrun- tarea cu pustietăţile locului: liniştea apasă cu melancolia eternităţii. Sensul alegoric al discursului epic e uşor de descoperit în imaginea fluviului ce se sfârşeşte în mare cu seninătatea omului împăcat cu sine însuşi, ajuns la inevitabilul final. Iar ceva mai departe: fiecare metru deşirat de mers mă aducea tot mai aproape de mine. Ieşirea din timp, în acest caz, este vremelnică, iar cel ales este perceput ca un proscris/nebun, deşi el apăra comunitatea de puterea stihiilor, tot aşa cum soldatul în uniformă zdrenţuită din „Camarazii”, umilit şi batjocorit de participanţii la un carnaval (viaţa trăită ca divertis- ment), îi apăra pe aceştia de Neant, lucru de care este conştient ofiţerul cinic şi impostor: Dacă îl omorâţi, ne înghite deşertul. Personajele (să le numim convenţio- nal) negative nu au fisură în rău, ceea ce le transformă, mai degrabă, în categorii etice: femeia – duplicitară, perfidă, un monstru de egoism şi rapacitate, iar ofiţerul – laş, oportunist, impostor, iresponsabil şi lipsit de orice scrupule, convins că romanticii sunt o specie păgu- boasă pe cale de dispariţie, idee ce domină autoritar lumea zilelor noastre. Poate tocmai de asta gloata de- Costum balet „Un american la Paris” de Gerswin, vine cel mai pregnant personaj al celor patru povestiri tehnică mixtă – întruneşte spiritul gregar, lipsa de idealitate, uniformi- zarea, resemnarea, pe când Alesul este personajul de reala mincinoasă a paznicului de cimitir, dar şi cu fur- contrast violent, ce doreşte cu ardoare să-şi conserve nicarul uman al oraşului („Ţeposul”), în fine, cu gloata, identitatea, dreptul de a gândi liber şi de a trăi cu dem- care îl înghiţise brutal şi nu-i îngăduia evadarea („Infi- nitate; el este personajul apolinic, Lumina, Speranţa. nit”). În toate cele patru naraţiuni, cu mijloace sensibil Astfel, în iureşul luptei, soldatul, cuprins de o fericire diferite, personajele – generice – resimt o chemare, că- lăuntrică, alungă întunericul cu lumina curată a zorilor. reia nu i se pot sustrage, tot aşa cum nu poţi evita des- Din atari motive, cu toate că autorul foloseşte mecanis- tinul, orice ai face. În prima povestire, naratorul se lasă mele fantasticului de sorginte folclorică, stăpânite cu învăluit de o mireasmă de mare şi pădure (nepămân- abilitate, ce culminează, în plan supranatural, cu un gen teană) şi, după un parcurs iniţiatic în labirintul unor ezi- de evaziune într-o altă dimensiune şi e jalonată de ipos- tări, întrebări şi căutări sortite eşecului, ajunge să tazele unei spaime rebele (la nivelul gloatei), naraţiunile înţeleagă, în cele din urmă, că nimic nu poate fi mai rău sale – mă refer, în special, la primele două piese ale vo- decât povara unei vieţi inutile. Soldatul din „Camarazii” lumului – au un substrat etic mai mult decât evident, iar construcţia, substanţa şi reţeaua de semnificaţii ţin, venise aici, în Oaza Morţii, cu 15 ani în urmă, cu gândul într-o mai mare măsură, de alegorie decât de fantastic. să învingă moartea, să obţină gloria, apărând oraşul de stăpânirea deşertului, asigurându-şi astfel dreptul la eternitate. Ţeposul îşi află puterile sale reale, răpind Cornel Galben, „Personalităţi băcăuane”, vol. V, Morţii un suflet prin harul său, oferindu-i fetei trei flori Bacău, Editura Corgal Press, 2011, 236 p. eterne, după care aceasta revine în normalitatea ei, fără Aşa cum aprecia recent un distins coleg în revista să înţeleagă ce anume îi datorează acelui om „ţepos”, „Ateneu” (martie 2012), Cornel Galben este autorul unui cu înfăţişare de cerşetor, care se lasă îmbrăţişat de instrument de neîndoielnică utilitate pentru oricine va

218 SAECULUM 5-6/2012 PRO info-cultural cerceta, în anii ce vin, viaţa spirituală a Bacăului, atât făcută şi referinţele critice, cel puţin în intenţie, exhaus- de bine reprezentată în diverse domenii de activitate, tive, lucru imposibil de realizat în cazul acelora care nu luate în consideraţie, cu toată responsabilitatea, de şi-au încheiat opera. Din rândul slujitorilor divini, el re- către autorul a cinci volume din ambiţiosul său proiect, ţine figura prelatului catolic Marco Bandini, misionar în „Personalităţi băcăuane” (aflăm că, între timp, a apărut Ţara Moldovei lui Vasile Lupu între 1644 şi 1650, când şi volumul al VI-lea), conceput şi realizat cu asiduitate, a fost înmormântat la Bacău. De la acesta ne-a rămas rigoare şi devoţiune, ceea ce este, oricât de cârcotaşi un document cunoscut sub numele de „Codex Bandini”, am fi, să recunoaştem, impresionant. Această eroică în- unde – ne informează autorul – găsim informaţii pre- treprindere a sa, ce a presupus multă trudă, sacrificii şi ţioase privind viaţa, obiceiurile, relaţiile sociale, din acea tenacitate, a întâmpinat nu neapărat ostilitate, ci – mai perioadă, pe aceste meleaguri. Bibliografia aferentă în- degrabă – indiferenţă din partea celor mai mulţi conci- registrează ediţiile apărute, începând cu 1895 şi termi- tadini, ceea ce nu i-a stins entuziasmul şi dorinţa de a nând cu 2010, iar referinţele critice sunt aduse la zi finaliza o lucrare cu caracter enciclopedic, fie ea redusă (iunie 2011). O poziţie eminentă ocupă preotul Ioan An- la datele esenţiale, pentru a contura profilul unor figuri drioaie (n. 1933) nu numai pentru calităţile sale mana- marcante ale locului, în partea rezistentă a activităţii lor. geriale, în plan bisericesc, nu numai pentru faptele sale Într-un argument, alcătuit la sfârşitul anului trecut, au- duhovniceşti, pentru care a fost iubit şi respectat, dar şi torul îşi mărturiseşte regretul că nu a desenat, dintr-un pentru participarea sa eficientă la finalizarea unor iniţia- total de 1200 de performeri ai spiritului de pe aceste tive culturale (Tristan Tzara, Gala Galaction), publicist meleaguri, decât contururile a 287 de personalităţi, de şi poet, exprimat editorial în anii din urmă (2008, 2011). parcă acest lucru ar minimaliza construcţia sa lexico- Cine face o lectură grăbită, prizând doar informaţia, nu grafică, ce impune respect, chiar acceptând mărturisi- va recepta emoţia/admiraţia bine camuflată în fraza tele sale neîmpliniri. Această reuşită, din punctul nostru construită cu sobrietate şi demnitate stilistică, ce cum- de vedere, se datorează, în primul rând, naturii sale de ulează fapte, atitudini, gesturi memorabile tocmai prin luptător, iar, în al doilea rând, credinţei neabătute că îi caracterul lor exemplar. Din motive sensibil diferite, dată este scris să ofere promoţiilor/generaţiilor următoare fiind suprafaţa spirituală în care se manifestă, aceeaşi şansa să-şi cunoască, mai mult, să-şi respecte valorile, adâncă preţuire o manifestă pentru pictorul Ioan Dragoş ce asigură o identitate nobilă acestui spaţiu moldav. Burlacu, pentru caricaturistul Constantin Ciosu, criticul Cauzele amărăciunii sale, mascate cu discreţie, sunt literar Grigore Codrescu, actriţa Doina Iacob, criticul multiple şi la vedere. Se naşte, sub ochii noştri, şi de- teatral Carmen Mihalache ori, să spunem, pianista vine tot mai rezistentă o societate consumistă şi plezi- Maria Şova, pentru a da doar câteva exemple. La ristă, tot mai îndepărtată de valorile tradiţionale, de numai 34 de ani, Ioan Dragoş Burlacu a reuşit perfor- natură şi Divinitate; aşa se explică priza foarte slabă a manţa de a participa, începând cu anul 2002, la zeci de tinerilor, fără să generalizăm, pentru modelele viabile, expoziţii personale şi de grup atât în ţară, cât şi în stră- adică acelea pe care le admiră, preţuieşte şi iubeşte inătate, obţinând Premiul pentru cel mai bun plastician atât de mult Cornel Galben şi pe care vrea să le pro- al anului 2007, acordat de Fundaţia Culturală „Georgeta pună acestora, din prinosul generozităţii sale. Într-un şi Mircea Cancicov” din Bacău, precum şi Premiul pen- plan mai restrâns, este de domeniul evidenţei, până şi tru lucrarea „The Secret” în 2010, acordat de Filiala cei care şi-au ales literatura ca teritoriu al studiului (em- UAP din aceeaşi localitate. Impresionantă este şi lista patic ori scientist) sunt foarte puţin interesaţi de ope- referinţelor critice acumulate în presă, dar şi în volume, rele/autorii din vremurile din urmă, evitând a face ediţii ale aceluiaşi talent aflat la deplină maturitate. Fireşte, critice, a se apleca asupra documentelor şi opurilor îm- nu putea lipsi din panoplia lui Cornel Galben o perso- pinse, pe nedrept, în uitare, preferând calea mai con- nalitate de talia lui Constantin Ciosu, cu cele 150 de fortabilă şi aducătoare de satisfacţii a criticii de participări la saloanele de caricaturi din ţară, dar şi din întâmpinare. Spun asta, pentru că, dacă am socotit eu străinătate (Macedonia, Bulgaria, Serbia, Italia, Turcia, bine, 101 dintre articolele consacrate personalităţilor bă- Belgia, Polonia, Grecia, Japonia, Coreea, Iran, Portu- căuane (deci mai mult de o treime) au ca subiect pe galia, Germania…), deţinătorul a 42 de premii naţionale scriitori, socotindu-i aici şi pe cronicarii de teatru Car- şi (atenţie!) 92 de premii internaţionale, la care se men Mihalache şi Carol Isac, pe Doru Ciucescu, trecut adaugă şi calitatea de autor a 12 volume de caricaturi la categoria profesori universitari, ori Ion Enache, eti- şi a mai multor micro-albume de acelaşi gen, ilustrarea chetat ca ziarist. O altă cauză a receptării parcimo- mai multor cărţi de succes cu savuroasele şi incisivele nioase a unui fapt de cultură major, ca acesta, se sale desene ş.a.m.d. Merită să reţinem finalul acestui găseşte în limbajul denotativ, lipsit de spectaculozitate, entuziast/entuziasmat articol de prezentarea ilustrului văduvit de valenţele sale de seducţie, dar perfect justi- caricaturist: Şi cum pentru opera sa belgienii i-au oferit ficat, având în vedere obiectivul său declarat de a oferi deja Pălăria de aur, nouă nu ne rămâne decât să informaţii esenţiale, organizate conform unui scenariu afirmăm: „Jos pălăria!” Un spaţiu semnificativ îl ocupă clasic: principalele evenimente, considerate relevante, fosta mea colegă de gimnaziu şi de liceu, Doina Pavel, din viaţa celor propuşi ca personalităţi pregnante într-un devenită – prin căsătorie – Iacob, studentă la IATC domeniu sau altul, o relatare detaşată a faptelor apos- „I.L. Caragiale” din prima încercare (un adevărat mira- tolice, ştiinţifice, culturale, sportive, făcută cu limpezime col!) în 1966, an în care au fost 260 de candidaţi pe şi capacitate de persuasiune, justificând astfel selecţia doar 6 locuri!! Din 1970 până astăzi, Doina a evoluat în

SAECULUM 5-6/2012 219 PRO info-cultural sute de reprezentaţii, în ţară, dar şi în străinătate, ră- neze, ca şi alţii, de altfel, decizia e irevocabilă. Cine ar mânând în inimile spectatorilor prin câteva roluri memo- putea să se opună unei asemenea hotărâri? Mai bine rabile: Lady Milford („Intrigă şi iubire” de Fr. Schiller), zis: cine ar avea dreptul să-l împiedice a-şi urma che- Adela şi Bernadra („Casa Bernadrei Alba” de F.G. marea? Fericit că a renunţat la televiziunea prin cablu, Lorca), Natalia („Trei surori” de A.P. Cehov), Veta („O îşi doreşte detaşarea de internet, lucru imposibil, deo - noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale), Camelia („Gai- camdată, odată ce lucra simultan la finalizarea volumu- ţele” de Al. Kiriţescu) şi multe altele. Scrie Cornel Gal- lui al VI-lea din „Personalităţi băcăuane” şi a volumului ben despre evoluţiile de excepţie ale actriţei băcăuane: „Scriitori băcăuani”! Asistăm – într-un fel – la o dramă au bucurat nu doar publicul băcăuan, care a răsplătit- personală: omul munceşte peste puterile sale, încer- o, de fiecare dată, cu minute în şir de aplauze, acumu- când, în acelaşi timp, să se îngrijească şi de cele sufle- lând, de asemenea, zeci de cronici elogioase, mărturii teşti, supunându-se canoanelor, pregătindu-se pentru peste timp ale unui destin construit cu migală şi întregit trecerea la o altă viaţă, sub semnul puterilor sacre, în cu fiecare reprezentaţie. Un destin admirabil a avut şi timp ce – fără vreo jenă – prietenii sau aşa-zişii prieteni Carmen Mihalache, în calitatea sa de cronicar dramatic, îl stresează cu solicitări ce-i macină timpul, îi disipează ea însăşi constituind subiectul unui articol în această energia şi nervii, fără să-i intereseze nevoile reale şi carte a istoricului literar. Evoluţia ei este urmărită deta- presante ale acestuia: Atotputernicul îmi tot dă semne, liat, poate prea detaliat, unele informaţii fiind de impor- dar neisprăvitul din mine se face că nu le înţelege. Asta tanţă secundă, dar se justifică prin încărcătura lor de nu-l împiedică a regreta că nu şi-a propus obiective mai omenesc, sugerând un Bildungsroman al uneia dintre realizabile, ceea ce lasă loc îndoielilor: constat că m-am cele mai talentate şi avizate comentatoare a spectaco- risipit şi că, în loc să fi mers pe doar două direcţii, să lelor teatrale şi expoziţiilor de artă plastică din spaţiul spunem – academicienii şi scriitorii –, m-am ales cu moldav. Lecturile bogate şi o uimitoare mobilitate inte- 5 volume compozite, dar care nu ştiu ce impact vor lectuală fac din ea o eseistă redutabilă, persuasivă şi avea peste timp (11 februarie 2012). Este puţin ciudat seducătoare, în egală măsură. Fireşte, exemplele ar să constaţi că, agitat de atâtea probleme cu adevărat putea continua, probând un lucru cert – cartea lui Cor- importante pentru sine, grave şi răscolitoare, mai gă- nel Galben este nu doar un minunat instrument de lucru seşte timp să urmărească un meci de fotbal, fireşte de- pentru viitorii cercetători, nu numai o sursă generoasă zamăgitor! Găsim în aceste puţine pagini o proză de de informaţii, dar şi un izvor de alese satisfacţii intelec- idei atractivă, nu neapărat pe teme biblice, plecând de tuale. la fragmente decupate din Aristotel, Benjamin Franklin, Cesare Pavese, Max Frisch, J.L. Borges. Oricum, cele Cornel Galben, „Ieşirea din lume”, Bacău,Editura mai multe notaţii vizează, explicit, pregătirea sa sufle- Fundaţiei Culturale Cancicov, 2012,176 p. tească pentru ieşirea din lume, pe care i-o dorim cât mai firească şi aducătoare de seninătate şi echilibru in- Nu am bănuit că autorul „Personalităţilor băcăuane” terior. Păstrând speranţa că sufletul şi mintea, inima şi este un diarist preocupat să reţină memoria unor clipe raţiunea, învestite cu atâta generozitate în cărţile sale, şi stări, cu notaţii pe o perioadă limitată (1 decembrie îl vor menţine într-o empatică legătură cu noi, care i-am 2011-2 mai 2012), notaţii ce trebuie să aibă un sens fost şi-i suntem prieteni, închei cu o mărturisire a sa, ce anume, ca toate în această lume aflată sub semnul pro- pare desprinsă direct din cărţile sfinte: Am strâns des- fanului. La o primă vedere, avem în faţă un jurnal în tule pe pământ, dar acum nu-mi folosesc la nimic, pen- care autorul reţine întâmplări, gesturi, atitudini, impresii tru că nici nu le pot vinde, nici nu mă pot folosi de ele. de lectură, stări de suflet contradictorii, supărări provo- Nimic mai adevărat! cate de modul în care unii confraţi se folosesc (abuziv) de generozitatea lui, dar, înainte de toate, cartea este o confesiune tensionată a unui om ce vrea şi simte impe- rios necesitatea de a se desprinde de lume, retră- gându-se la Mănăstirea „Sfântul Petru”, unde se află – de mai multă vreme – fiul său cel mic, sub numele Pă- rintelui Cassian, nu înainte de a se achita de datoriile asumate în plan cultural: Mă interesează – îşi repro- şează el – mai mult dicţionarele mele, decât să mă în- grijesc de suflet… Aici se află, de fapt, marea dilemă şi „miezul” sfâşierii sale lăuntrice! Într-un comentariu din 1 aprilie 2012 recunoaşte că proiectul realizării unui dic- ţionar dedicat personalităţilor băcăuane l-a reţinut peste un deceniu în a se consacra vocaţiei sale – calea mo- nahală. Conştient că i-ar mai trebui două decenii pentru a-şi încheia proiectul, aşa cum l-a gândit, omul Cornel Galben s-a decis pentru ieşirea din lume încă în această toamnă, în ciuda tentativelor (oneste) de a-l menţine pe acesta în zona dinamică a culturii: Cum i-am spus şi lui Mircea Dinutz, care a încercat să mă detur- Linişte, u.c.

220 SAECULUM 5-6/2012 PRO