Noimele Fiinţei De a Fi În Timp
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Akademos NOIMELE FIINŢEI sine şi, implicit, al Poeziei ca expresie paradoxală de întruchipare a inefabilului în actul concret de 1 DE A FI ÎN TIMP manifestare a spiritului uman. Există sute şi sute de defi niţii ale poeziei şi toate au dreptul la existenţă în Membru corespondent al AŞM măsura subiectivităţii conceperii lor. Ion HADÂRCĂ Nu voi pretinde întemeierea unei noi direcţii de interpretare, nici desfăşurarea unei hermeneutici asupra defi niţiilor canonice. Îmi voi expune doar o THE PURPOSE OF THE HUMAN BEING TO viziune de ansamblu asupra propriilor mele căutări, BE IN TIME evoluţii, tatonări şi împliniri încă neîmplinite, in illo Summary: Since my literary debut, I`ve adopted tempore, în drumul perpetuu spre cunoaşterea unei a creed, intuitively actually („Being in time, that is Poetici subiective a datului meu fi inţial. the question!”), which, over the years, proved to be Încă din faza debutului literar, mi-am formulat, an emblem as immaterial as the Time, more diffi cult mai mult intuitiv, un crez (A fi în timp – aceasta-i to grasp and express as a defi nitive version of the An- swer. And one of those who have raised my level of întrebarea!), care, peste ani, umplându-se de sens, exigencies is the man who has written the preface of s-a dovedit a fi un blazon la fel de imaterial ca şi the debut book „Zilele” („The Days”), the critic Mi- Timpul, tot mai difi cil de cuprins şi de exprimat ca hai Cimpoi: „Time, as a whole, authoritatively infi l- o variantă defi nitivă a Răspunsului. Iar unul dintre trates into the visions of the young poet, who, feeling cei care mi-au ridicat, din start, ştacheta exigenţelor their infl uence, hamletizes, is always asking himself: este prefaţatorul cărţii de debut Zilele, criticul Mi- To be in time - that is the question!” hai Cimpoi: Timpul ca Întreg se infi ltrează autoritar Keywords: poem, time, knowledge, man, book, în viziunile tânărului poet, care, simţindu-le acţiu- being, history. nea, hamletizează, se întreabă mereu: A fi în timp – aceasta-i întrebarea! Rezumat: Încă din faza debutului literar, mi-am Din întrebări fără răspunsuri şi, deseori, din formulat, mai mult intuitiv, un crez („A fi în timp– răspunsuri la apel fără drept de a mai întreba, s-au aceasta-i întrebarea!)), care, peste ani, umplându-se de sens, s-a dovedit a fi un blazon la fel de imaterial împlinit Rosturile descinderilor ulterioare şi deschi- ca şi Timpul, tot mai difi cil de cuprins şi de exprimat derilor treptate în zonele tot mai fascinante, dar şi ca o variantă defi nitivă a Răspunsului. Iar unul dintre mai obscure ale Timpului, fracturat în zeci şi sute cei care mi-au ridicat, din start, ştacheta exigenţelor de oglinzi refl ectoare ale propriilor mele imagini, este prefaţatorul cărţii de debut „Zilele”, criticul Mi- ipostazieri fi inţiale absorbite în Labirintul infi nit al hai Cimpoi: „Timpul ca Întreg se infi ltrează autoritar căutării de sine. în viziunile tânărului poet, care, simţindu-le acţiu- Astfel, prin exerciţiul disocierilor deductive, am nea, hamletizează, se întreabă mereu: A fi în timp – ajuns să disting mai mulţi timpi, care au tendinţa ne- aceasta-i întrebarea!” stăvilită de a dezlocui, dezagrega integritatea exis- Cuvinte-cheie: poezie, timp, cunoaştere, om, tentului, fenomen numit şi teroarea cotidianului. Pa- carte, fi inţă, istorie. radoxal, dar şi acestei risipe de timp îi corespunde necesitatea de a fi în timp! Într-un memorabil catren predestinat „Rugăciu- Apoi am distins un Timp (tot altul şi altul) al nii”, unul dintre fondatorii poeziei române moderne, angajărilor inerente în social, apoi alt Timp – al clasicul Grigore Alexandrescu, rosteşte un verdict Bibliotecii Babel, apoi alt timp continuu, emina- genial, exprimând o meditaţie profundă, care suge- mente eminescian, apoi altul şi altele – al/ale iubi- rează spaţiul autentic al Poeziei, defi nit în simbioza rii şi urii, al împăcării şi resemnării, al suferinţei şi dintre simţire şi gândire: distanţării de teluric, al trăirii şi al mărturisirii ca Natura p-a mea frunte a-ntipărit gândirea. într-o nesfârşită decantare ecleziastică – dar şi aces- A cugeta mari fapte este povara mea: tor ipostaze gnostice le corespunde necesitatea de a Cel ce numai în sine şi-a mărginit gândirea fi în Timp! E nevrednic de ea! Apoi, la limita suferinţei ontologice şi a disti- …Probabil că una dintre cele mai hazardate lării ei în formulele sapienţiale ale parabolei, am aventuri ar fi tentativa explicării actului creator în descoperit Timpul kantian al lucrării poetice în sine, al existenţei Poeziei de dincolo de Poezie, al omni- 1 Articol scris în contextul activităţii de creaţie şi cercetare, pen- tru care autorul a fost desemnat membru corespondent al Aca- prezenţei inexprimabilului desprins de Semnifi cant, demiei de Ştiinţe a Moldovei, prin decizia Adunării Generale a al Mai-multului atemporal neafectat de intermedi- membrilor AŞM din 6 decembrie 2012. 44 - nr. 2 (29), iunie 2013 Ştiinţa literaturii erea Cuvântului. Un Timp inefabil şi incalculabil, mator şi reparatoriu în deriva catargelor mult prea precum subliniază Martin Heidegger într-un eseu îndepărtate de ţărmul Itakăi. mustind de poeticitate Timpul imaginii lumii: Cu- Întotdeauna am tratat constructiv eminescianis- noaşterea, adică păstrarea în adevărul său a acelui mul, fi ind circumspect faţă de atitudinile criticiste incalculabil (subl. n.) îi este accesibilă omului nu- şi, în ultimă instanţă tratându-l eminamente ca pe un mai prin întrebările şi formele creatoare ale unei fenomen pozitiv, benefi c culturii noastre şi ca pe o refl ecţii autentice (Ed. Paideia, 1998, pag. 54). Dar ştiinţă aparte, pe care am şi botezat-o, în stil propriu: şi acest Timp, inefabil şi incalculabil, corespunde Eminescienţa! Prin Eminescu suntem redaţi nouă aşijderea necesităţii de a fi în Timp! înşine. Prin Eminescu putem rebobina fi rul îndrumă- Prin esenţa sa imaterială, Poezia conjugă Spa- tor al Ariadnei pentru noi aventuri labirintice. Emi- ţialitatea cu Temporalitatea ca într-o vizionară de- nescu-gânditorul, cel din fragmente şi marginalii de monstraţie poetică din postumele lui Mihai Emi- conspect, este înaltul spirit germinator al Poeziei de nescu: Astfel e Timpul care lung străbate/ Prin mii idei. Eminescu este craterul şi lava unei veşnic nea- de veacuri stăpânind în silă/ Născând şi ucizând în dormite erupţii vulcanice de întrebări asupra originii lume toate.// Astfel e Spaţiul fără fund şi fi ne/ Iar noastre, de meditaţii vizionare asupra categoriilor fi - din încrucişarea - amândurora / Născând mişcare lozofi ce universale, de evocare a personalităţilor isto- s-au aprins lumine! (Eterna pace). rice, de evaluare a valorilor etnicist-eticiste, din care Şi dacă, pe lângă Timpul Poeziei, mai există se constituie propriu-zis conştiinţa naţională. şi un Spaţiu al Poeziei, care se anunţase a fi unul Eminescu nu dă soluţii. El incită, provoacă, arhetipal, mitico-hesiodic, universal şi omnipre- nelinişteşte şi răscoleşte sufl etul, înlesnindu-i dru- zent, atunci, cu trecerea Timpurilor, mai bine-zis mul spre răspunsurile sacrale: dor, fi inţă, natură, cu intrarea, captarea fi inţei umane în chingile tot cosmos, luceafăr, mamă, viaţă şi moarte – toate se mai restrânse ale noii religii tehnicizante, nu cum- învaţă prin ochiul eminescian. În acelaşi timp, Emi- va, mă întreb, acest spaţiu mirifi c îşi retrage aria, nescu este un model codifi cat al marilor contradicţii întrezărindu-se „sfârşitul istoriei”, după prezice- ontologice, care defi nesc esenţa umană. În totalita- rea lui Fukuyama? Şi nu cumva pentru poezie nu tea sa, opera lui Eminescu este oglinda unei vaste mai e loc în lumea postmodernă? Sau nu cumva şi incomode conştiinţe, care nu oferă pastile silo- degeaba încearcă poezia să mimeze acest univers, gistice gata preparate şi, în această ordine de idei, pliindu-şi discursul pe experimentele avangardiste, devine ridicol efortul celora care fac din El Icoană absurde sau de-a dreptul iraţionale ale unei lumi în- şi privaz. Prin temeritatea explorării abisului onto- câlcite de-a binelea în plasele internautice/ superso- logic, Eminescu se situează printre cele mai lumina- nice ale post-post modernităţii? te minţi ale omenirii. Într-o serie de eseuri dedicate Nu suntem împotriva progresului tehnic, doar că lui Eminescu, am încercat a-i creiona un portret al vrem să privim obiectiv la statutul actual al Poeziei. perpetuării în posteritate, apropiat propriilor mele În efortul ei de dezgolire, denudare de substanţă ide- percepţii. Eseurile dedicate altor universuri poetice, atică, tradiţie şi coerenţă a expresiei, imaginea ei se creatoare de valori artistice, cum ar fi Dimitrie Can- arată a fi tot mai jalnică şi mai demnă de compasiune, temir – poetul, Nizami, Lucian Blaga, Constantin iar rezultatele ce frizează cacofonia stradală o îm- Brâncuşi, Lermontov, Soljeniţân sau Fraţii Grimm, ping spre dezastru, până la anulare de sine, suicid. Şi vin să întregească imaginea unor căutări febrile ale atunci, ne întrebăm, a mai rămas loc pentru Poezie? răspunsului la marile întrebări existenţiale. Este curios faptul că, cel puţin pentru mine per- În altă ordine de idei, dar în aceeaşi direcţie de sonal, atacarea permanentă a acestor întrebări an- afi rmare a conştiinţei naţionale, implicarea mea di- goasante a avut un impact mai mult sau mai puţin rectă în gestionarea unui amplu proiect monografi c benefi c, productiv, chiar din primele cicluri de sone- al Academiei de Ştiinţe a Moldovei despre vat ra na- te şi cărţi de poezie Zilele, Lut ars, Darul vorbirii, tală, Sângerei, a fost dictată de aceeaşi sete a cunoaş- iar în expresie eseistică, începând cu prima recenzie terii şi necesităţii argumentării factologice a atât de (1974) la culegerea tinerilor Dintre sute de catarge frecventei noţiuni de topoy, pe care cei mai mulţi se – 1973. Peste exact zece ani, am evaluat într-o sinte- limitează a o aborda doar prin procedee tipic-arha- za creaţia tinerilor la o plenară scriitoricească Tineri izante, elegiac-panegirice sau osifi cant-rizomice şi, în debaclu (1984) şi peste alţi zece ani, întorcându- mai nou, demitizant-postmoderne.