VICTOR BENU ANTON MORARU ISTORIA SINDICATULUI „SĂNĂTATEA” Chişinău • 2008 1 CZU 331.105.44(091) B 45 Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii. Benu Victor Istoria Sindicatului “Sănătatea“ / Victor Benu, Anton Moraru; col. red.: Mihail Dutca, Tatiana Melnic, Ion Cucu [et al.]; Sindicatul “Sănătatea“ din Rep. Moldova. – Ch.: “Crio” SA, 2008. – 328 p. 1500 ex. ISBN 978-9975-9507-8-7 331.105.44(091) B 45 ISTORIA SINDICATULUI “SĂNĂTATEA“ AUTORI: Victor BENU preşedintele Sindicatului „Sănătatea”. Anton MORARU doctor habilitat în ştiinţe istorice, profesor universitar, specialist în istoria modernă şi contemporană a românilor. COLEGIUL DE REDACŢIE: Mihail DUTCA vicepreşedintele Sindicatului „Sănătatea” din Republica Moldova. Tatiana MELNIC consilier principal în problemele organizării activităţii sindicale. Ion CUCU consilier principal în probleme relaţii de muncă. Ana CAZACU consilier principal în probleme financiare. Igor ZUBCU consilier principal în probleme de drept. Tatiana GÎRBU specialist principal în problemele administrative. Alexandra VÎRLAN consilier în problemele relaţii publice şi informaţie. Gheorghe PAŢANOV redactor. Vladimir NICA redactor tehnic. Eugen VASILIU procesare computerizată. 1 Bun pentru tipar 01.09.2008. Formatul 60x84 /16 Hîrtie ofset. Coli de tipar 20,5. Tirajul 1500 ex. Comanda nr. 621. Tipografi a SA “CRIO”, 4801, or. Criuleni, bd. Biruinţei, 14 tel/fax (248) 22-7-01 © Sindicatul „Sănătatea” din Republica Moldova, 2008. © Victor Benu, Anton Moraru, 2008. ISBN 978-9975-9507-8-7 2 INTRODUCERE Progresele continue ale medicinii au lărgit considerabil la etapa contemporană graniţele cunoaşterii, oferindu-ne un tablou atotcuprinzător asupra Universului Omului, mecanismelor şi legilor care stau la baza existenţei şi funcţionării acestuia. În prezent ştiinţa medicală ne propune o imagine generalizatoare asupra sănătăţii omului, activităţii şi influenţei lui asupra componentelor sale anatomice, precum şi referitoare la activitatea socială şi umană. Cu alte cuvinte, putem afirma că ştiinţa medicală contemporană ne permite să cercetăm diferite aspecte ale organizării şi activităţii medicilor, inclusiv la activitatea organizaţiilor sindicale din sistemul ocrotirii sănătăţii. Sindicatele sunt organizaţii obşteşti de acţiune şi ocupă un loc important în societatea contemporană. Noi nu exagerăm însuşi rolul şi activitatea acestor organizaţii, dar căutăm tocmai sensul şi necesitatea lor în istoria medicinii, în istoria civilizaţiei contemporane. Pentru a cunoaşte mai profund activitatea medicilor, sistemului ocrotirii sănătăţii, societatea are nevoie de cercetarea acestor fenomene. În context doctorul în medicină, Dan Mihăilescu, a menţionat: „Noi nu putem afirma că avem informaţii pe deplin satisfăcătoare în banca de date a omenirii, nici măcar asupra tuturor fenomenelor şi legilor descoperite şi inventariate de-a lungul timpului”1. Dacă facem o analiză şi discuţie sau o cercetare fundamentală asupra sindicatelor medicilor, vom afla numeroase detalii cu privire la componentele activităţilor medicilor, personalului medical, precum şi referitoare la configuraţia structurală a vieţii medicilor şi manifestările lor organizatorice şi sociale, a luptei pentru susţinerea şi tratarea activităţii oamenilor. 1 Mihăilescu Dan. Parapsihologia între adevăruri inexplicabile şi falsuri plauzibile, – Târgu-Mureş, 1992 – p. 5. 3 Sindicatele au o istorie bogată şi relevantă. Unele dintre primele manifestări organizate ale uniunilor profesionale se duc cu rădăcinile sale în trecutul sumbru necunoscut. Considerăm că cercetarea şi oglindirea mişcării sindicale a medicilor este actuală şi prezintă un interes teoretic, politic, economic, cultural şi practic. Mişcarea profesională a medicilor şi lucrătorilor din sistemul ocrotirii sănătăţii s-a constituit treptat, în dependenţă de nivelul de dezvoltare al societăţii noastre în trecut. După cum popoarele şi-au schimbat relaţiile sociale, economice, politice şi morale, artele şi ştiinţele, tot aşa şi sindicatele lucrătorilor medicali s-au dezvoltat şi şi-au perfecţionat de-a lungul istoriei activitatea, au devenit mai organizate, mai active, combative şi necesare pentru societatea contemporană. Parafrazându-l pe Mihail Sadoveanu, putem spune că lucrătorii medicali sindicalişti sunt „aprozii”, „oamenii de ispravă” şi de suflet ai ocrptirii sănătăţii contemporane. Toate schimbările, transformările din societatea umană, inclusiv în organizarea şi perfecţionarea, consolidarea ocrotirii sănătăţii, s-au îndeplinit, după cum sublinia marele istoric A.D. Xenopol, „prin singura parte intelectuală a fiinţei omeneşti”, prin „evoluţia ideilor” şi a activităţii omului2. Astfel formulată, această concepţie ne arată că evoluţia mişcării sindicale s-a realizat numai prin valorificarea ideilor de solidaritate, unire, susţinere şi ajutor reciproc. Pe de altă parte, ideile în genere, ideea însăşi nu răsare „ex nihilo”, adică din nimic3. Dar întotdeauna ideile, gândurile, concepţiile, percepţiile, deprinderile apar şi se promovează numai în baza faptelor reale. Există o coerenţă fundamentală între ideea de sindicate şi faptele, mişcarea, activitatea lucrătorilor medicali pentru a se uni şi a organiza aceste Uniuni profesionale din sfera ocrotirii sănătăţii. Putem spune că sindicatele din sfera ocrotirii sănătăţii, ca şi sindicatele din alte ramuri ale activităţii umane, nu sunt altceva decât punerea în lucrare a gândirii, a simţirii şi voinţei omului, a acelei unităţi psihofizice pe care o numim suflet sau spirit. 2 Xenopol A.D., Principiile fundamentale ale istoriei. Iaşi, 1900, p. 140. 3 Husar Al., Ideea europeană, Chişinău, Hyperion, 1993, p. 5. 4 Înţelegerea realităţii în dezvoltare este un pas înainte în istoria sindicatelor. Şi această înţelegere se bazează pe concepţia realistă a sindicatelor ca fenomen al spiritului şi al gândirii. Dacă cineva spunea că „raţiunea conduce lumea”, apoi noi putem să afirmăm că raţiunea este substanţa mişcării sindicale, puterea ei infinită, progresul în conştiinţa libertăţii spiritului obiectiv al medicilor şi medicinii în general. Democratizarea şi dezvoltarea de mai departe a sistemului politic în Republica Moldova, trecerea la economia de piaţă, introducerea noului sistem în ocrotirea sănătăţii au permis savanţilor, istoricilor, lucrătorilor sindicali să studieze mai profund şi multilateral istoria sindicatelor, să evidenţieze cele mai importante probleme din activitatea uniunilor profesionale, care în trecut au fost premeditat falsificate sau trecute sub tăcere. Foarte multe probleme ale mişcării sindicale, inclusiv ale medicilor, erau ocolite, tăinuite, lăsate în tăcerea istoriei sau deformate şi trunchiate. Problema istoriei Sindicatului „Sănătatea”, în genere, n-a fost pusă în discuţie şi n-a fost oglindită sub formă de monografie sau lucrare specială din domeniul istoriei ştiinţelor medicale. Numai după 1991, când sindicatele din Republica Moldova au devenit libere şi independente de puterea sovietică şi de partidul comunist, istoricii, specialiştii şi conducerea sindicatelor au făcut primii paşi în cercetarea istoriei mişcării sindicale, inclusiv a sindicatelor lucrătorilor din sistemul ocrotirii sănătăţii. De menţionat că această problemă are o însemnătate ştiinţifică, teoretică, politică şi practică. Studierea şi oglindirea istoriei sindicatelor lucrătorilor din sfera medicinii este una din sarcinile ştiinţei istorice la etapa contemporană. Această problemă este actuală şi prin faptul că acest sindicat are anumite trăsături specifice din punctul de vedere al muncii lucrătorilor medicali. Numai acest sindicat activează în direcţia ocrotirii sănătăţii şi salvării vieţilor umane, ceea ce este cea mai nobilă muncă a personalului medical. Actualitatea acestei probleme este determinată şi de faptul că timp de peste o sută de ani ţarismul rus, iar mai apoi regimul totalitar, au promovat faţă de sindicate o politică dură, agresivă 5 şi, în fond, antiumană, antinaţională4. Chiar şi în istoriografia sovietică sindicatele erau considerare ca o „curea de transmisie”, o „şcoală a comunismului”5. La începuturi sindicatele erau interzise de ţarismul rus. Abia în martie 1906 a fost adoptată legislaţia ce permitea oamenilor muncii, intelectualilor să se organizeze în sindicate, dar şi acele organizaţii profesionale care se formau trebuiau să fie înregistrate, permise de către guvernatorul Basarabiei. După venirea bolşevicilor la putere, în 1917, în Rusia Sovietică sindicatele au fost transformate într-o unealtă docilă a partidului comunist şi a statului sovietic. Unii istorici comunişti au recunoscut că „sindicatele rămâneau mereu sub un control strict din partea comitetelor de partid. Acest lucru îi lipsea de iniţiativa cuvenită şi de independenţă în soluţionarea multor chestiuni importante din viaţa colectivelor”6. Însă nu era vorba numai de „comitetele de partid”. Sindicatele erau hărţuite chiar de către conducerea de vârf a PCUS. Preşedintele Consiliului Central al Sindicatelor din toată Uniunea era membru al Biroului Politic al CC al PCUS. Toată politica sindicală era elaborată de către CC al PCUS, iar „comitetele de partid” locale executau cu stricteţe politica comunistă. La etapa actuală societatea necesită cunoaşterea adevărului istoric cu privire la sindicate. Este necesar de a studia şi a oglindi istoria sindicatelor obiectiv, aşa cum a fost, de a educa oamenii muncii în baza tradiţiilor sindicaliste, de a orienta mişcarea uniunilor profesionale în direcţia ei firească de dezvoltare. Istoria sindicatelor lucrătorilor din sfera ocrotirii sănătăţii prezintă un