Revista Astra Blajeana Nr 3 Din 2014, Click Pentru Lectură!
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Astra blăjeană, nr. 3 (72), septembrie 2014 1 EDITORIAL ZIUA ŞCOLII ARDELENE ecent, Camera Deputaţilor a votat o lege prin Samuil Micu, asprul muncitor fanatic Gheorghe Şincai care ziua de 11 Octombrie a fost declarată „Ziua şi cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior”. RŞcolii Ardelene”. Această iniţiativă legislativă a Ei sunt principalii reprezentanţi ai Şcolii aparţinut deputatului bihorean Adrian Miroslav Merka, Ardelene, dacă adăugăm şi pe Ioan Budai-Deleanu, care într-o declaraţie făcută presei a ţinut să sublinieze că autorul acelui unicat în literatura română, epopeea „am făcut acest demers printr-un efort comun cu eroi-comică Ţiganiada. Episcopia Greco-Catolică de Oradea (P:S: Episcop Într-un fel, toată istoria Şcolilor Blajului stă sub Virgil Bercea n. n.), deoarece consider că ţara noastră semnul metaforic al Şcolii Ardelene. Pentru că înainte are nevoie astăzi, mai mult decât oricând, să-şi recon- de Şcoala Ardeleană propriu-zisă, din perioada firme valorile naţionale în conştiinţa publică”. 1780-1830, cu reprezentanţii pomeniţi (Samuil Micu, Fireşte, alegerea Zilei de 11 Octombrie ca zi Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ioan Budai-Deleanu) dedicată pe plan naţional Şcolii Ardelene, nu a fost putem vorbi de precursorii Şcolii Ardelene (Inochentie întâmplătoare: se ştie că în această zi, în anul 1754, Micu-Klein, Petru Pavel Aron, Grigore Maior, Episcopul Petru Pavel Aron a deschis la Blaj primele Gherontie Cotorea ş. a.), generaţia paşoptistă constituind şcoli sistematice româneşti. într-o admirabilă continuitate de idei şi idealuri, a doua Noua lege vine să aducă o reparaţie ignorării – generaţie a Şcolii Ardelene (Simion Bărnuţiu, Timotei voite sau nu – în ultima vreme, mişcării iluministe cu- Cipariu, George Bariţ, Andrei Mureşanu, August noscută la noi ca „Şcoala Ardeleană”, care a avut un rol Treboniu Laurian, Ioan Maiorescu, Al. Papiu Ilarian ş. atât de important în lupta de emancipare socială şi naţio- a.). nală a românilor din Transilvania, a formării statului uni- Ideile cardinale ale Şcolii Ardelene: originea tar român, şi, în ultimă instanţă, a României moderne. romană, unitatea de neam a românilor, latinitatea limbii Se impun câteva distincţii şi delimitări române, continuitatea elementului roman în Dacia, conceptuale: preoţia şi dăscălia, într-o armonioasă simbioză, pentru Şcolile Blajului nu sunt Şcoala Ardeleană, dar slujirea neamului, educaţia clădită pe stânca tare a confuzia regretabilă şi frecventă în ultimii ani chiar în credinţei („Din Şcolile Blajului au ieşit caractere reviste de cultură, nu ne miră, pentru că în liceu nu se puternice căci erau clădite pe stânca tare a credinţei”– mai studiază Şcoala Ardeleană, moment hotărâtor în spunea P. S. Iuliu Hossu – în 1937, la aniversarea evoluţia noastră istorică şi culturală. bicentenară a Blajului) – se prelungesc până la desfiin- Şcolile Blajului sunt instituţii de învăţământ ţarea temporară a acestor şcoli, odată cu instaurarea deschise prin râvna vrednicului ierarh Episcopul comunismului. În acest sens s-a putut vorbi despre greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754, în istoricul şi geograful Ştefan Manciulea, profesor la vreme ce Şcoala Ardeleană este o mişcare culturală sau Şcolile Blajului, care ne-a fost o vreme contemporan, un curent cultural. Cu acest înţeles este menţionat „ca un ultim reprezentant al Şcolii Ardelene”. cuvântul „şcoală” în Dicţionarul universal al limbii Şcoala Ardeleană este spiritul Blajului sau, cum române, la sensurile secundare menţionându-se „grup de spunea Mircea Eliade, „pecetea Blajului” asupra adepţi ai unui filozof, om de ştiinţă, artist etc. sau al unei literaturii şi culturii române moderne: „Făclia aprinsă la idei, teorii, doctrine; (p. ext.) ansamblu de idei, principii Blaj, acum 200 de ani (textul e scris în 1957, când se (filozofice, ştiinţifice, artistice) care sunt adoptate de un aniversau două secole de la înfiinţarea Şcolilor Blajului număr oarecare de oameni”. E adevărat că acest curent n. n.) n-a mai putut fi stinsă de atunci, – şi nici nu se va cultural a fost generat în bună parte de Şcolile Blajului, stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o pe care l-am putea defini succint, ca o mişcare naţională, numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel culturală şi ideologică, cu caracter iluminist, dar având şi Aron, el a încredinţat-o, sutelor şi miilor de tineri o dimensiune religioasă, care a acţionat pentru eman- ardeleni care au învăţat de atunci în Şcoalele Blajului. ciparea românilor din Transilvania, între anii 1780-1830. Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi Deşi Şcoala Ardeleană este mai cuprinzătoare decât nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii ea face parte Blajul (ideile acestei mişcări se vor regăsi şi în opera din însăşi conştiinţa noastră de români. Limba, literatura unor cărturari din alte oraşe transilvane sau din şi cultura românească poartă pecetea făurită de Blaj – cu Principate), e adevărat că „nucleul de foc” al acesteia a câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu, o ştie numai fost Blajul, aşa cum scrie în memorabile cuvinte Nicolae istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă Iorga: eroică.” „Aici e pământul sfânt al Blajului…unde au scris Ion Buzaşi […. ] înainte-mergători care au fost blândul călugăr 2 Astra blăjeană, nr. 3 (72), septembrie 2014 BALADA LUI BIBLIA DE LA BLAJ GENERAŢIA NOASTRĂ CIPARIU N-ai fost nici prima, nici ultima Şi noi am coborât din căruţa cu fân. Din satul căţărat pe dealuri Carte a Cărţilor Vă mai aduceţi aminte, Ioane şi Petre? de-argilă Aşezată de preoţi cu mâini de ţărani Blajul părea un sat mai bătrân Ca pe-o lună mâncată pe Pe masa altarului. Care-şi amesteca noroiul cu pietre. jumătate Se clătinau bisericuţele de bucurie Sufletele noastre amiroseau a grâul din De ploi, Şi oamenii, cu busuiocul în mâini. snopi, Am pornit, într-o vreme fragilă, Cântau, după litera ta, ca heruvimii. Ochii citeau alţi ochi cu atâta sfială. Pe urmele tale pietrificate N-ai fost nici prima, nici ultima Ne întrebam mereu: de ce sunt o mie de În sufletul copiilor din noi. Cartea Cărţilor, popi Dar prin tine Ardealul – Şi numai o singură catedrală? Din toate nopţile ce le-ai Corabia de piatră a neamului – Cărţile ne tulburau universul sărac vegheat Şi-aducea aminte de Roma Cu istorii străvechi care-n statui reînvie. Cu ochi topiţi în focul Ca de un vis depărtat Adormeam seara câte doi pe acelaşi Scripturilor române, Ascuns în mlădierea cuvintelor. străjac, Eu te-am găsit în noaptea de Pe frontispiciile tale cu păsări şi Înflorind visuri ca penele păunului de la margine de sat îngeri Mitropolie. La locul-nenorocul, Se vesteau poruncile vremii: Într-o zi ne-a trezit învălmăşeala surdă de La ceasul-frânge-pasul, „Români, deşteptaţi-vă!” cai şi de soldaţi. Când te-au ajuns din urma Fiecare iniţială, ca un ciorchine de Nălucile trenurilor se târau către fronturi, cătanele bătrâne, strugure, departe. Acei sutaşi imperiali, orbiţi Ca un clopot ce bate, Sub soarele negru-al plecărilor, ardeau De grija poruncită de sus de-a Chema prin întunerec mulţimile, ochii celor plecaţi nu rămâne Din munţi, peste dealuri, pe văi Să-mprăştie moarte, să se culce în moarte. Cumva cu capu-ntreg pe umeri, şerpuite, Am văzut lazarete în sălile noastre de curs. Neprinşi, neciopârţiţi, Până în vădul latinităţii… Săpam adăposturi în Grădina botanica. Toţi capii Revoluţiei române. Ah, ce apă limpede, răcoritoare, Adolescenţa iluziilor se zbătea în braţe de Prin curgerea căreia se vedeau urs Aşteptându-te lâng-un pod Rădăcinile noastre adânci, Cu buze năclăite de-o sărutare satanică. umblător, Matcă statornică a continuităţii, O, toamnă a luminilor, cât de greu ai Doar maica apă şi maica pădure Sensul credinţei în Înviere! venit! Te-au ascuns sub platoşa lor, N-ai fost nici prima, nici ultima Miezul trezit al cuvintelor îşi plesnea Nu i-au lăsat să te fure. Carte a Cărţilor, castanele coapte. Dar şi pe tine s-au rezemat Un cântec deplin, tineresc, ne-a trecut prin Ci fost-a fost o noapte de tăiere Turlele-suliţe inimi – bolid – A pruncilor mai dragi ca viaţa Purtate pe umeri de Horia, La hotarul acela tăcut dintre ziuă şi noapte. ta, Şi de luminile tale s-au speriat Abia atunci ne-am dus, ca la un foc în Vreo patruzeci de mii, liliecii zori, Ascunşi în cărţi, la ceas Stârniţi de Şincai, de Bărnuţ, de La Piatra Libertăţii, de-njunghiere, Cipairu Să ne încălzim sufletele trezite. Când fiecare filă te striga Cel înconjurat de cărţi ca Iancu de Am îmbrăţişat teiul lui Eminescu Din incunabulele încă vii, oşti! Şi ne simţeam cu toţii datori De pare că-ţi băteau în trup Din cuvintele tale s-au adăpat Să sfidăm stelele piroane Pronunciamente şi memoranduri Prin ochii celor mai frumoase iubite. Şi auzeai doar tu ţipând că ard Către-mpăraţii lumeşti, Cărţile vechi miroseau a praf. Ne sfătuiam Şi tablele cerate Ponţii-Pilat ce ne-au dat neamul cu Şi florile de manuscris persane Spre răstignire. Revolta poeţilor din care ştiam versuri o Ce le-ai cărat atâtea nopţi în Lacrimi şi sânge şi praf mie. spate Mai porţi între filele tale Priveam îmbrăţişarea Târnavelor Călare pe asini, ca-n fuga la Cercetate de cărturari De sus, de la Crucea lui Iancu. Egipet, De ucenicii cuvântului. La societăţi literare, Până la Blajul tău, din Ţarigrad. Printre ei, umilitul, mă număr şi eu Încăieram ideile pe câmpul tău, Poezie! Sărutându-ţi scoarţele vechi O sută de pietre albe, până la noi, Din toate nopţile ce le-ai Cu aromiri de tămâie din cedrii însemnau drumul revoluţiei de ani o sută... vegheat, Libanului, Gaudeamus cântam sub stejarul Eu numai noaptea asta o am Cu miros de prescură din grâu Înfiorat de vânturi calde şuvoi. adus în sat românesc, Răcoarea voastră, Fântâni ale darurilor, Ca s-o împart la morţi şi vii, Murmurându-ţi cântările cu glas Era jumătate băută! Să nu te simţi cumva făr’ de răguşit, copii… Cerându-ţi iertarea din urmă Ion Brad Ce se dă încă-n viaţă..