Nicolae Iorga Despre Izvoarele Istoriei
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
NICOLAE IORGA – 150 37 Ioan OPRIŞ Nicolae Iorga despre izvoarele Istoriei Pentru cel mai de seamă istoric al români- lor, trecutul a reprezentat un imens capital național. Unul deopotrivă material și imate- rial. Cunoașterea, explicarea și valorificarea acestui capital l-a preocupat pe savant în toate câte a făcut, punând în acest scop o energie inepuizabilă. Ca nimeni altul, a știut să intuias- I.O. – istoric cu posturi că, să cerceteze, să găsească și să interpreteze importante în sistemul genial dovezile despre acest trecut. A făcut-o ocrotirii patrimoniului cultural, prof. univ. dr. la fără odihnă, găsindu-le în satele și orașele Universitatea „Valahia” țării, dar și-n străinătate, identificându-le în Târgoviște. Autor al mai arhive, biblioteci și în muzee, descoperindu-le multor lucrări de istoria în formele vestigiilor arheologice, ale unor culturii, monografii și ample importante edificii istorice, dar și sub cele ale studii privind evoluția conceptelor de conservare, unor modeste case țărănești sau ale folclorului restaurare si protejare a și artei naive. Ca învățat iubitor necondiționat avuției culturale. Expert de Neam și de Țară, Nicolae Iorga le-a dedicat în muzeografie și istoria lor opera rezultată din truda căutărilor sale. A monumentelor istorice, îndemnat cu orice prilej ca mărturiile istoriei conducător de doctorat în aceste domenii. naționale să fie considerate bunuri de cel mai mare preț, să fie respectate și apărate în nume- le identității românești. În jurul anului 1900, Nicolae Iorga devenise un simbol național, ale cărui cărți și ieșiri pu- blice depășiseră cu mult granițele regatului, iar românii din afara acestuia îl considerau stindard al năzuințelor unioniste. Drumurile sale prin satele provinciilor istorice, articole- le din presă, conferințele ținute în numeroa- 38 ROMÂNĂ se locuri i-au garantat o poziție de nezdruncinat. Personalitatea sa prodi- gioasă și curajul opiniei l-au ridicat foarte sus în aprecierile semenilor, ti- nerii intelectuali români și studențimea aclamân- du-l ca lider național. La Blaj, Sibiu ori la Brașov, Suceava, la Cernăuți ori la Lugoj, la Iași, Cra- iova sau la Curtea de Argeș, la Sighet ori la Chișinău, la Mangalia, la Putna, Sarmizegetu- sa ori la Orăștie, Cozia, Săliște și la Tismana, Roman ori la Cetatea Portretul prof. Nicolae Iorga de Paul Moda Albă, vizitele învățatului (ulei pe pânză, semnat) cumpărat adunau mulțimi, iar cu- de Clubul Partidului Naționalist vintele sale au înflăcărat speranțele. A pledat în scris, cu vorba și cu fapta de un altruism convingător, pen- tru conservarea și restaurarea mărturiilor trecutului, iar după ideile și proiectele sale – exprimate în forme de mare impact public – s-au edificat instituții de cercetare și tezaurizare culturală și s-a sedimentat o filozofie a protejării patrimoniului cultural. Învățatul istoric este sin- gurul în generația sa care, avansat în cele mai înalte demnități publice, dar eșuat în politică, a ridicat glasul, răspicat și fără menajamente, în sprijinul necondiționat al avuției culturale, atât în presa vremii, dar și în Parlament, în viața politică și culturală, la catedră și la Academia Ro- mână1. Pentru marele istoric, renașterea națională în afara simbolurilor și a tradiției, a mărturiilor istorice și a unei credințe ferme nu se poate face. Și reușește doar atunci când masele populare, cei mulți sunt bine NICOLAE IORGA – 150 39 îndrumați de lideri pregătiți, având vocația slujirii alor lor și îndrăzneți în fapte. Nu oriunde și oricând și nici oricum reușita împlinirilor este sigură. Și-n cazul românilor au trecut multe veacuri, iar sacrificiile și suferințele pentru unire deplină mărturisesc asupra obstacolelor și multiplelor dificultăți ce au stat în calea acesteia. Ceea ce trebuia să se împlinească în anul fast 1918 a fost îndelung pregătit de multe generații. În rândul întâi al generației unioniste s-au aflat fruntași de seamă, dăruiți cu calități excepționale, predestinați să încheie un lung proces istoric având în centrul său idealul unirii. Calitățile Generației Unirii pot fi explicate de acumulări succesive și de valoarea excepțională a liderilor, remarcați prin voință, stăruință, spirit de jertfă și neclintită credință. Acestea toate – exprimate în împrejurări deosebite de ordin diplomatic, juridic, militar, politic, religios, economic și cultural – au asigurat răgazul prea scurt numit, după Unire, miracol interbelic sau Renaștere națională. Un răgaz scurt, dacă-l privim în perspectiva dura- tei lungi, și a limitelor vârstei semenilor, dar cu astfel de realizări încât a rămas o referință peste care politica și ideologiile nu au putut trece. Dar renașterea a fost posibilă și clar condiționată de calitatea și vizio- narismul liderilor, capabili să transfere idealuri, proiecte și programe semenilor. Unul dintre acești lideri – referință națională dar și de va- loare universală – a fost istoricul Nicolae Iorga. Nu opera sa istorică, copleșitoare, nici gazetărească sau politică, ori cea universitară, și nici demersurile academice, parlamentare le reținem în evaluarea noastră – au făcut-o mari personalități dedicându-i ca niciunui alt român nu- meroase cărți și studii –, noi oprindu-ne doar la câteva reflexii pe sea- ma contribuțiilor sale, mereu valabile, la susținerea atât de modernă a patrimoniului cultural național, iar prin acesta a românității și româ- nismului2. Despre savant a scris cu îndrăzneală și viziune un distins emul, colabo- rator și continuator, Alexandru Lapedatu, la momentul dispariției sale dramatice: „cu cât vremea va trece, cu atât personalitatea lui Nicolae Iorga se va reliefa mai tare și ne va aureola mai strălucitor în lumina pe care spiritul său a răspândit-o, cu iubire și profunzime, în mijlocul nos- tru, al contemporanilor săi, iar urmașii vor simți trebuința să o evoce cât mai des, spre a o prezenta generațiilor viitoare ca pe una din cele mai curate glorii ale spiritualității românești”3. 40 ROMÂNĂ Opera sa a fost apreciată drept „neprețuit tezaur de înaltele gânduri și profunde simțiri ce au frământat neîncetat mintea și sufletul autorului, la întocmirea ei”4. S-a spus, pe bună dreptate, că acest „minunat geniu și grandioasa sa operă” a stăpânit ca un pontif, aproape o jumătate de veac, viața culturii noastre naționale5. Am ales mărturiile lui Al. Lapedatu pentru nedezmințita sa loialitate pe seama lui Nicolae Iorga, dar și din remarcarea mai multor similitu- dini biografice: iubirea izvoarelor istoriei, legătura directă cu Comisiu- nea Monumentelor Istorice, susținerea cercetării și a protejării avuției culturale. De altfel, Nicolae Iorga și-a sprijinit mereu urmașul, recu- noscând că i se datora „în mare parte inițiativa celui dintâi album (al monumentelor istorice, compl. n.), îngrijirea așa de aproape și făcută cu atâta iubire a «Buletinului»”6. Complexe și multiplu direcționate, lucrările științifice – cărți, monogra- fii, culegeri de documente, sinteze cu scop de popularizare, dar și studii ori articole – ce-i aparțin lui Nicolae Iorga au fost inițiate frecvent din perspectiva prezentării izvoarelor istorice. Fie aceste monumente sau lo- curi istorice, vestigii arheologice, exemplare comune de arhitectură ver- naculară ori maiestuoase ansambluri rezidențiale (civile, militare, ecle- ziale) – urbane sau rurale – toate au generat atitudini. Cele care domină preocupările și interpretarea învățatului sunt, la rândul lor, dominate de un declarat scop educativ, în care sens istoria lor, ca izvoare, ajunge pledoarie pentru a schimba în bine prejudecăți, neglijențe sau practici greșite. Cel mai adesea, autorul a folosit izvorul istoric ca un pretext de a pleda spre îndreptarea acestora, în care situație apelează la comparații sau analogii. Ne oprim la câteva exemple – modele de judecată – oferite de monumentele istorice din cuprinsul României; a celor „care se găsesc aici în preajma noastră, şi pe care nu le cunoaştem”7(subl. n.). Îndemnul savantului s-a adresat direct cercetașilor – a căror îndru- mare era încredințată principelui moștenitor, Carol –, dar și tuturor excursioniștilor de toate vârstele. Citim în subtext, corect, credem, chemarea de a sprijini cunoașterea începând cu ceea ce ne stă la înde- mână, este de-al nostru și ne va ajuta să evaluăm și să comparăm cu ce au alții cât mai obiectiv cu putință. În demersul său pedagogic, pentru o înțelegere largă, variată, și nu simplistă, istoricul apelează la explicații convingătoare care să corecteze neînțelegerile. Astfel, monumentul NICOLAE IORGA – 150 41 istoric se poate defini ca „mare întâiu, imposant, de dimensiuni extraordi- nare” ori „unul în împre- jurimile căruia s-au petre- cut lucruri foarte impor- tante într-un lung curs de ani”8. Și completează pe seama monumentelor „neobișnuite, mai rare”, prețuite „nu pentru va- loarea lor intrinsecă, ci pentru lucruri care s-au săvârșit în apropierea sau în cuprinsul lor”9. Ca să justifice definiția, a ofe- rit exemplele curților și palatelor de la Potlogi și Târgoviște, unde do- minante erau faptele pe- Intervenția CMI pentru restaurarea casei trecute și personalitățile Veronica Micle – Târgu Neamț (1939, Arh. CMI) care le-au săvârșit, între- când aspectele edilitare și formele estetice. Recomandând nuanțe în apreciere, învățatul a îndreptat atenția spre reevaluarea importanței, prin sublinierea interpretării „modestiei” casei în care a trăit – la mă- năstirea Țigănești – poetul Costache Conachi, „un om care a încercat să ridice, în vremuri puțin potrivite pentru aceasta, poezia noastră la nivelul celei din Europa” – sau a casei Cuza – de la Iași – „pentru că