Spiru Haret” a Urmat Facultatea De Istorie Din Cadrul Universităţii Din Bucureşti

O COLEGĂ DE O VIAŢĂ. ANCA PĂUNESCU

Cu mai bine de 70 de ani în urmă, la 5 aprilie 1945, se năştea Anca Păunescu, care după terminarea liceului „Spiru Haret” a urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Tangenţial drumurile noastre s-au întretăiat în apele Bazinului Floreasca şi ale Ştrandului Tineretului – asta prin anii ’50. Dar din 1962 am devenit, vreme de cinci ani, colegi de grupă la Istorie, la secţia de Arheologie, unde eram „responsabil” cu deschisul geamurilor în recreaţii ... Şi astfel s-a cimentat o prietenie ce continuă şi astăzi. Anca a ales alte şantiere arheologice decât ale mele – Ripiceni cu Alexandru Păunescu (potriveală de nume), Histria cu Emil Condurachi şi Puiu Suceveanu şi Orşova – Porţile de Fier cu Costantin S. Nicolăescu-Plopşor (ce „tratează” o eventuală vindere unui bulibaşă) şi Expectatus Bujor. Prin urmare din paleolitic, prin greci şi romani, la evul mediu românesc. În 1967, după terminarea facultăţii, eu ajung la Muzeul din Olteniţa, iar Anca, în 1968, la Muzeul din Piteşti unde se preocupă de Evul Mediu. Colaborează la săpăturile arheologice de la Oratea-Podu Dâmboviţei cu Alexandrina D. Alexandrescu, Tigveni cu Alexandru Vulpe şi Eugenia Popescu, Mănăstirea Glavacioc cu Nicolae Constantinescu. Dar şi conduce cercetarea arheologică a Culei de la Racoviţa. În vara anului 1970 reuşeşte să se transfere la nou înfiinţatul Muzeu Naţional de Istorie a României – redevenim colegi. Eu la Preistorie, Ea la Medievală. Timp de doi ani de zile este perioada de organizare a viitoarei expoziţii permanente, dar şi a depozitelor. „Călătorii” prin ţară pentru identificarea unui viitor patrimoniu muzeal naţional – mergem împreună la Constanţa, şi cu doamna Lucia Ţeposu, stăm în Mamaia şi seara vizionăm filmele din cadrul Festivalului Filmului Balcanic, Tata traducând filmele greceşti. În iulie vizităm muzeele din Botoşani, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Frumosu. Anca vede pentru prima dată, la Moldoviţa, o biserică moldovenească pictată la exterior. Participăm la săpături arheologice de anvergură pentru obţinerea unui nou şi inedit patrimoniu. Şi Anca Păunescu contribuie efectiv la buna desfăşurare a şantierelor arheologice de la Cetăţeni, Târgşor, Zimnicea, Chilia, Oraşul de Floci (Piua Petrii), Curtea Domnească din Târgovişte, Feldioara, Mozacu-Giurgeni, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, Axintele, Bucu, Ţăndărei şi Brăneşti-Vadu Anei. În paralel contribuie din plin la alcătuirea tematicii şi la organizarea expoziţiei permanente, secolele IV–XIII, a Muzeului Naţional. Iar apoi, în decursul anilor, va participa cu toată priceperea la organizarea a numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, cu caracter naţional şi internaţional (Italia, Anglia). Din 1993 până în 2002 îndeplineşte funcţia de şefă a secţiei de Istorie Medie. În 2001 obţine titlul de doctor în istorie, la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea „Oraşe şi târguri dispărute din Ţara Românească. Studiu de caz Oraşul de Floci, sec. XIV–XVIII”.

ANNIVERSARIA

Vasta activitate ştiinţifică, depusă pe parcursul a unei jumătăţi de secol, este concretizată prin numeroase articole şi studii publicate în diverse reviste de specialitate. Iar ca cercetător ştiinţific I a făcut parte din numeroase comisii de doctorat la Institutul de Arheologie din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru I. Cuza”, Iaşi. La 7 februarie 2004 i-a fost conferită Medalia „Meritul Cultural”, cl. II, categoria H, pentru cercetare științifică, iar la 27 februarie 2004 cl. I, categoria E, pentru patrimoniu cultural național. Deşi pensionară, activitatea ştiinţifică continuă. Chiar în prezent pregătim o punere în ordine şi publicare a importantelor descoperiri arheologice de la Zimnicea, perioada secolelor XIV–XVIII, materiale rămase nepublicate şi preluate de la înaintaşii noştri – prof. Ion Nestor şi Alexandrina D. Alexandrescu. Şi uite aşa, o prietenie de o viaţă, între Anca, Geta şi Georgel continuă la senectute. Întru mulţi şi fericiţi ani dragă Anca.

GEORGE TROHANI

18 Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 23–40

CERCETĂRI RECENTE PRIVIND ULTIMA INCINTĂ ROMANĂ FORTIFICATĂ DE LA CAPIDAVA

IOAN CAROL OPRIȘ, ALEXANDRU RAȚIU

RECENT RESEARCH CONCERNING THE LAST FORTIFIED ROMAN PRECINCT FROM CAPIDAVA

In order to construct a „Belvedere” tower as part of the restoration project from Capidava, an extensive archaeological research was undertaken in 2015 by opening an initial excavation surface of 6 × 6m, conventionally referred to as S I (Pl. II/1–2), comprising the limits of its foundation. At the same time, from the beginning, two extensions of S I have been projected, namely S II (6 × 2m) and S III (3 × 2m), meant to provide a 15m cross-section, perpendicular on the ditch of the late fortlet and to research this defensive structure in the respective area where it was little known at the time. Among the 7 different archaeological contexts (Pl. III), three walls have been found, discovered in contexts 5 and 6, conventionally referred as Z1, Z2 and Z3. The three walls can be attributed to the occupational levels from the 5th c. AD for Z1 and Z2, respectively 5th–6th c. AD for Z3. On this occasion, there have also been researched elements of the 7th c. fortlet (late castellum), identified on the ground by a defence ditch preceded by a wide berm and by a poorly built stone wall. The ditch is locally preserved at a maximum depth of 1.5m versus the maximum height of the berm; it has a “V” shape with equally inclined slopes, with a maximum opening of approx. 6m; the berm has a currently preserved height of approx. 0.3– 0.4m versus its base construction level (a level clearly determined by the dismantling of Z3) and a maximum width of 7.22m; the stone wall that precedes the berm is 0.7m wide with a preserved height of aprox. 1m.

KEY WORDS: fortlet, defence ditch, African red slip ware, berm, dolia. CUVINTE CHEIE: castellum, șanț de apărare, ceramică ștampilată africană, bermă, dolia.

INTRODUCERE

În campania extraordinară din anul 2015, săpăturile arheologice intra muros din sectorul VII al sitului arheologic Capidava1 au fost prilejuite de necesitatea construirii pe latura dinspre Dunăre a unui „Turn de Belvedere”. Cu evident scop turistic, turnul fusese prevăzut în memoriul tehnic al proiectului de conservare, restaurare și punere în valoare a cetății de la Capidava2. Acest obiect (din lemn în elevație, dar necesitând o fundație din beton armat) este o pastișă inspirată de turnurile de observație din scenele Columnei lui Traian de la Roma și ocupă, conform planului pus la dispoziție de către proiectanți, o suprafață de 4,35 × 4,35 m. Amplasarea acestui turn a fost curios aleasă încă din faza de proiectare, în chiar șanțul de apărare al fortificației din secolul al VII-

1 Sectorul VII al cetății de la Capidava se întinde de la jumătatea curtinei H spre limita de SV a cetăţii (râpa dinspre Dunăre), respectiv de la latura de SE a cetăţii – curtinele H şi I până în axul turnului patrulater nr. 4 (vezi, pentru orientare, Florescu, Florescu, Diaconu 1958, pl. I). 2 Intitulat Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava, proiectul cu finanțare din fonduri ale Uniunii Europene a fost câștigat de Consiliul Județean Constanța în cadrul Programului Operațional Regional 2007–2013, axa prioritară 5, domeniul major de intervenție 5.1. Colectivul de cercetare a fost format din conf. dr. Ioan Carol Opriș (Universitatea din București), dr. Alexandru Rațiu (Muzeul Național de Istorie a României, București), drd. Mihai Duca (Universitatea din București), Radu Bălănescu (Muzeul Național de Istorie a României, București). În mod normal, cercetarea arheologică intra și extra muros la Capidava se desfășoară în mai multe sectoare, într-o formă sistematică și cu desfășurare anuală. Situația din 2015 diferă sensibil, căci intervenția restaurării pe curtinele, turnurile, ansamblul de poartă din partea de sud a cetății sau portul antic a impus o cercetare arheologică de tip preventiv, cu scopul înregistrării informației stratigrafice și de arhitectură în zonele aferente proiectului de restaurare/conservare. Pentru amploarea excepțională a acestei cercetări, vezi Opriș et alii 2016, passim.

23 IOAN CAROL OPRIȘ, ALEXANDRU RAȚIU lea p.Chr. (Pl. I/1, II/1), a cărei dispunere patrulateră și laturi de cca 60 m (măsurate cu tot cu fossa) erau cunoscute în bibliografia Capidavei încă din perioada 1940–1950 (Pl. I/2)3. Șanțul fusese remarcat pentru că era vizibil în teren chiar anterior săpăturilor pe latura (de nord-est) dinspre via principalis a castellum-ului, cât și pe cea de nord-vest, perpendiculară la strada principală și faleza Dunării. El trecea prin turnul de poartă nr. 7, dezafectat în această etapă cronologică și se alinia curtinei H, mergând spre sud-vest, la exteriorul cetății4. Zidul perimetral al acestei ultime fortificații romane, ridicată în grabă, în pătrimea sudică a cetății fusese identificat mai întâi la joncțiunea cu curtina H5, iar apoi, mergând înspre nord-vest (pentru a păstra descrierile lui Grigore Florescu), înregistrat aproape pe întreaga sa latură răsăriteană, în campania din 19566. Potrivit consemnărilor lui Grigore Florescu, pe „latura de nord-vest nu se păstrează decât șanțul și dunga de teren, cu șanțul pe mijlocul ei, care indică traseul zidului distrus prin scoaterea pietrelor pentru a fi utilizate în alte construcții”7. Cât despre celelalte două laturi ale ultimei fortificații romane, unul dintre zidurile perimetrale cel mai probabil suprapunea (dacă nu era chiar) curtina H a cetății8, în timp ce pe latura dinspre Dunăre ceea ce astăzi numim „curtina J”, din care au fost identificate asize mari de piatră fasonată ale paramentului exterior, constituia ultima curtină sau, poate, doar zid de sprijin al terasei superioare9. Date fiind considerațiile de mai sus, colectivul de arheologi și-a propus să cerceteze perimetrul afectat, punând în acord specificațiile proiectului cu oportunitatea verificării amănunțite a posibilelor elemente de fortificare enunțate.

ASPECTE METODOLOGICE

În acest context s-a luat decizia de a aborda săpătura într-o formulă clasică pentru o fortificație cu șanț și val de pământ, dar luând în seamă, deopotrivă, specificațiile tehnice ale turnului ce urma să fie construit. Astfel, pentru început, am proiectat o suprafață de 6 × 6 m, denumită convențional S I (Pl. II/2), care să înscrie în limitele sale suprafața fundației turnului. Totodată, încă de la început, am proiectat două prelungiri ale suprafeței SI, anume S II (6 × 2 m) și S III (3 × 2 m), al căror scop principal a fost de a genera un profil de 15 m lungime prin valul și șanțul fortificației de la începutul secolului al VII-lea p. Chr. (Fig. III). Cota de adâncime pe care ne-am propus-o a fost baza șanțului de apărare și nivelurile din secolele V–VI p. Chr. perturbate la rândul lor de amenajarea respectivului șanț. Nivelurile au fost atinse și cercetate în alte trei puncte perimetrale fortificației târzii de la Capidava.

3 Florescu 1945–1947 (în special 212–216 și pl. I); Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 68–72, fig. 48–52, pl. I–II; Florescu et alii 1959, 555–559. 4 Florescu 1937–1940, 345–346, fig. 1 pentru sistemul de valuri din fața curtinei H și legătura cu turnul 7; Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 28 și fig. 2, 70. 5 Vezi Florescu 1945–1947, 212–216 și pl. I (în special 214, fig. 8); Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 69–71, fig. 51, pl. I. 6 Florescu et alii 1959, 555–556, fig. 1, 3, pl. I. 7 Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 71. Această situație în teren, consemnând lipsa zidului castellum-ului târziu pentru partea din latura de nord-vest cercetată, este clară în pl. I din Florescu, Florescu 1959, unde se prezintă planul general al săpăturilor din 1956. Nu aflăm informații de natură să lămurească situația în jumătatea dinspre Dunăre a acestei laturi de nord-vest nici pentru campania următoare, cea din 1957: vezi Florescu, Florescu 1959, 617–627. Revenind asupra acestei situații arheologice locale, Radu Florescu considera că lipsa totală a zidului castelului târziu atât pe latura de sud-vest, dar mai ales în partea de sud-vest a laturii de nord-vest, „este o dovadă peremptorie” a faptului că zidul a dispărut în cele două secțiuni menționate înaintea alunecării de teren din sectorul VII înspre Dunăre și ridicării primei faze a așezării de bordeie: Florescu 1975, 371. 8 Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 71. Deși pentru joncțiunea incintei de pe latura de nord-est a castellum-ului târziu și curtina H se consemnează o tehnică distinctă de zidărie față de cea a incintei (Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 70), fragmentul respectiv de zid s-a păstrat pe o porțiune atât de scurtă, încât este imposibil de evaluat în ce mod va fi continuat mai departe, pe întreg traseul curtinei. 9 Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 71 și fig. 52.

24 CERCETĂRI RECENTE PRIVIND ULTIMA INCINTĂ ROMANĂ FORTIFICATĂ DE LA CAPIDAVA

Cercetarea arheologică s-a făcut prin săpătură manuală, durata cercetării a fost de 17 zile lucrătoare, suprafața săpată fiind de 54 mp, cu o adâncime cuprinsă între 1,70–2,50 m. În ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare a informaţiilor, au fost utilizate metode descriptive uzuale în arheologie, respectiv însemnările de teren. Metodele de înregistrare grafică au constat în planuri şi profile, dar şi fotografii realizate în format digital. Înregistrarea stratigrafiei verticale s-a realizat contextual (v. infra).

STRATIGRAFIA GENERALĂ A PERIMETRULUI CERCETAT

Informațiile cele mai importante furnizate de cercetarea din anul 2015 în sectorul VII intra muros al sitului Capidava, respectiv punctul „Turn Belvedere”, au fost oferite de profilul magistral al celor trei unități de săpătură cercetate (Pl. III/Profilul 1). În cadrul acestui profil am distins următoarele niveluri, în succesiune stratigrafică: Contextul nr. 1 este reprezentat de nivelul vegetal actual, de culoare brună cenuşie închis (negru), cu textură prăfoasă, structură agregată datorată bioturbaţiei faunei, grad de compactare scăzut, frecvente rădăcini şi urme de rădăcini, permeabil, cu foarte puţine materiale contemporane remaniate, rar şi materiale arheologice, în special fragmente tegulare; are o grosime de cca 0,20 m; Contextul nr. 2 este primul nivel antropic, un sediment de culoare cenuşiu închis, textură prăfoasă, omogen, cu grad de compactare foarte scăzut, ce conţine fragmente ceramice de mici dimensiuni, resturi arheozoologice, fragmente rulate de țiglă și cărămidă și pietre nefasonate, de mari dimensiuni. Acest context reprezintă ultima umplutură a șanțului de apărare al fortificației din secolul al VII-lea p. Chr., umplutură de tip sedimentar realizată natural, într-un interval lung de timp. Contextul nr. 2 are o grosime maximă de 1,30 m. Contextul nr. 3 reprezintă un sediment de culoare brun-cenuşie, cu textură nisipoasă, structură granulară, relativ eterogenă, ce constituie prima umplutură a șanțului de apărare; are o grosime care variază între 0,25–0,70 m. Contextul nr. 4 este caracterizat de un sediment de culoare gri-cenuşie cu textură nisipoasă, structură compactă, eterogenă, ce constituie valul de pământ al fortificației, respectiv baza care s-a mai păstrat în urma colmatării; nu conține material arheologic; are o grosime de cca 0,55–0,80 m; Contextul nr. 5, un sediment de culoare brun-închis, cu structură granulară și relativ eterogenă, reprezintă nivelul de locuire din secolul al VI-lea p. Chr., ultimul al cetății locuite și mai ales apărate pe întreaga sa suprafață. Conţine fragmente ceramice, oase, fragmente de țiglă romană, sticlă și are o grosime de cca 0,20–0,60 m. Contextul este mărginit la limita inferioară de o podea lutuită, de culoare galben-deschis, compactă, cu o grosime de cca 0,15 cm. Contextului nr. 6 îi este specific un sediment de culoare brun-gălbuie și structură granulară, relativ eterogenă, constituind nivelul de locuire din secolul al V-lea p. Chr. Acesta conţine fragmente ceramice, oase, fragmente de țiglă romană, sticlă, având o grosime de cca 0,10– 0,40 m. Contextul este mărginit la limita de jos de o podea lutuită, de culoare galben deschis, compactă, cu o grosime de cca 0,20 cm. Contextul nr. 7, un sediment de mortar amestecat cu pietre, de culoare „alb-murdar”, cu structură granulară și grad de compactare foarte scăzut, friabil, are o grosime păstrată de cca 0,70 m. Acest nivel constituie „zidul” de apărare al fortificației din secolul al VII-lea p. Chr.10

10 Din analiza descoperirilor noastre se poate trage concluzia potrivit căreia termenul de „zid” este întrucâtva impropriu vestigiilor descopeite. Acest fapt se datorează păstrării, ca și în alte locuri unde a putut fi surprins, doar a nucleului său, paramentul fiind spoliat în vremea locuirii medio-bizantine. Acolo unde se păstra cel mai bine, pe latura sa de nord-est, el a putut fi surprins pe max. 0,90 m, iar aproximarea noastră asupra grosimii zidului este de cca 1,00–1,20 m.

25 IOAN CAROL OPRIȘ, ALEXANDRU RAȚIU

SCURTĂ DESCRIERE A CONTEXTELOR ȘI A DESCOPERIRILOR ARHEOLOGICE

Elementele constructive sunt însumate de cele trei ziduri identificate arheologic în contextele 5 și 6, denumite convențional Z1, Z2 și Z3 (Pl. II/2). Zidurile Z1 și Z2 au fost descoperite în suprafața SI, sunt realizate din zidărie de piatră și pământ, cu o elevație înregistrată pe una, iar pe alocuri, două asize (în cazul Z2, mai precis în partea sa de vest). Acestea reprezintă practic „sămânța” fundației unor ziduri de piatră legate cu pământ, late de 0,70 m, identificate pe o lungime de 6 m pentru Z1, respectiv 2,10 m pentru Z2. Zidurile se unesc în unghi drept în partea de sud-est a secțiunii SI (Pl. II/2). Cele două ziduri sunt atestate clar doar pentru nivelul ocupațional din secolul al V-lea p. Chr., pentru că în etapa cronologică următoare acestea au fost demantelate și acoperite cu podeaua edificiului care a funcționat în secolul al VI-lea p. Chr. (Pl. V). Pentru nivelul din secolul al V-lea clădirea aferentă acestor ziduri are podea lutuită pe ambele părți ale lui Z1, indicând astfel faptul că acesta din urmă constituia doar un perete interior. Zidul Z3 este situat în secțiunea SII, dispus paralel cu Z1, la o distanță de 5,20 m sud-est de acesta, și perpendicular ca orientare cu Z2 (Pl. II/2). Acesta are, la rândul său, o lățime standard pentru perioada romano-bizantină de 0,70 m; a fost descoperit pe o lungime de 2 m, iar în elevație se păstrează pe cinci asize, însumate ajungând la o înălțime de 1,10 m. Zidul Z3 este atestat în ambele niveluri de locuire menționate, fiind demantelat abia la amenajarea valului de pământ din secolul al VII-lea p. Chr. (Pl. III), care îl suprapune pe întreaga sa lungime. În partea sa de vest au fost descoperite două dolia (vase mari de provizii), păstrate fragmentar și aliniate la o distanță de cca 0,20 m față de zid (Pl. VI/1). Stratigrafic aceste vase au baza în podeaua din secolul al V-lea, dar luând în considerare faptul că acestea erau, de regulă, semi-îngropate ori îngropate până la nivelul umărului, am dedus că fac parte din nivelul ocupațional din secolul al VI-lea p. Chr. (Pl. III/Profil 1). Această informație coroborată cu faptul că nu am descoperit urme de podea în partea estică a secțiunii SII ne-a condus la concluzia că zidul Z3 constituie unul dintre zidurile perimetrale ale unei clădiri. Fortificația din secolul al VII-lea p. Chr., tratată în cursul cercetării de față ca un element constructiv aparte, apare reprezentată în teren printr-un șanț de apărare cu o bermă de pământ, în fața unui zid ridicat într-o tehnică îndoielnică. Dimensiunile incintei sunt de cca 50 × 50 m (60 × 60 m cu tot cu șanț), iar în afară de aceasta până în prezent nu se cunosc alte construcții de interior. După cum arătam mai sus, pe latura de sud-est „zidul” acestui castellum îl suprapune pe cel al fortificației romano-bizantine (respectiv curtina H, ridicată în secolul al V-lea p. Chr.). Singura cale de acces în interiorul acestei incinte fortificate a fost doar sumar și ipotetic plasată la mijlocul laturii de nord-est a acesteia11. Cercetările din anul 2015 s-au concentrat, după cum am menționat deja, pe latura de nord- vest. În urma cercetărilor efectuate aici au fost determinate următoarele date tehnice privind elementele de fortificare păstrate:  șanțul are o adâncime maximă de 2,20 m față de înălțimea valului; șanțul este săpat în forma literei „V”, cu pantele egal înclinate, având o deschidere maximă de cca 6 m12;  berma, cu o grosime păstrată de cca 0,30–0,40 m (nivel determinat clar prin demantelarea zidului Z3), pe o lățime maximă de cca 7,22 m13;  zidul care corespunde bermei are lățimea și înălțimea păstrate pe cca 0,70 m, respectiv 1 m. În zona cercetată zidul este realizat din piatră amestecată cu mortar și pământ, ceea ce nu constituie o zidărie propriu-zisă, ci foarte probabil emplectonul de slabă calitate a unui dispozitiv defensiv realizat în cea mai mare grabă, pentru care nu s-a mai păstrat paramentul aferent.

11 Opriș 2001 (vezi situația înregistrată în careul T 72). 12 Caracteristici asemănătoare ale șanțului apar și la Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 69–70, fig. 50. 13 De remarcat caracteristicile locale ale bermei în această zonă, aproape dublă față de cea surprinsă pe latura de nord-est a castellum-ului târziu: 4,30 m de la zid, așa cum apare în Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 70; săpăturile recente în S I/ 2004 indică cca 4,00 m (vezi Opriș, Rațiu, Duca 2014, fig. 1, 6–8, 270, 272–273).

26 CERCETĂRI RECENTE PRIVIND ULTIMA INCINTĂ ROMANĂ FORTIFICATĂ DE LA CAPIDAVA

 se observă faptul că stratul de umplutură aflat peste nivelul bermei conține un pământ nisipos compact, fără pietre, iar în partea sa superioară (sau în ce se mai păstrează din aceasta) era compus dintr-o amestecătură de pământ cu pietre de mari dimensiuni. Situații asemănătoare au fost constatate în mai multe rânduri și pe latura de nord-est a ansamblului. Zidul este o aglomerare de pietre și mortar, fără zidărie, deosebit de friabilă. De asemenea, un detaliu constatat și în celelalte puncte unde a fost secționată incinta este legat de faptul că la amenajarea șanțului structurile de zidărie din nivelul din secolul al VI-lea p. Chr. au fost demantelate. Se mai observă și o diferență majoră între nivelul de păstrare al zidurilor de sub nivelul de amenajare al bermei și al celor din zona șanțului.

MATERIALUL ARHEOLOGIC DESCOPERIT ȘI ELEMENTE DE DATARE

Materialul descoperit este eterogen și diferă din punct de vedere cantitativ în funcție de cele trei momente cronologice surprinse în cadrul săpăturii. Astfel, pentru șanțul fortificației din secolul al VII-lea am descoperit un material variat cuprinzând fragmente dispersate de ceramică romană târzie și romano-bizantină, respectiv medio-bizantină. Acest amestec este datorat modului în care s-a săpat șanțul, dar și colmatării sale ulterioare, medievale. Deși nivelurile locuirii în bordeie din această zonă a cetății sunt intense și au fost identificate în săpăturile vechi, ele nu au putut fi însă surprinse cu ocazia acestei săpături. Motivul plauzibil al absenței complexelor medievale îl constituie faptul că în perioada amintită șanțul trebuie să fi fost încă foarte vizibil, deci impropriu construcției de locuințe. Nivelul ocupațional din secolul al VI-lea este încadrat cronologic ca atare prin prisma unor descoperiri de artefacte ușor databile în această perioadă, precum fragmente de la două amfore de tip Chartage LR 2 14 sau un opaiț din ceramică 15 , specific acestei perioade (Pl. VIII/6). De asemenea, nivelul de distrugere descoperit în acest nivel (observabil în profilul nr. 2 din Pl. III sau în Pl. IV/1), bogat în urme de acoperiș ars, cu bârne carbonizate și material tegular, este specific finalului secolului al VI-lea, moment violent, înregistrat și datat cu argumente numismatice în suficiente alte puncte din cetate16. Pentru nivelul din secolul al V-lea descoperirile sunt mai rare, dar mai sugestive. Dintre acestea amintim prezența unor fragmente de vase din cadrul ceramicii de servit masa, ceramică fină microasiatică, precum: două fragmente de farfurie din categoria LRC Ware tip Hayes 1A și 1B17 (Pl. VII/1–2) sau un fragment de castron din categoria LRC Ware tip Hayes 3C (sau E)18 (Pl. VII/3), în sfârșit, un fragment din categoria LRC tip Hayes 5 (Pl. VII/4). Fragmentele LRC 1A și 1B sunt de datat, în ordine, la începutul secolului al V-lea, iar cel de-al doilea, mai larg, de la începutul și până în al treilea sfert al secolului al V-lea; fragmentul LRC 3C (sau 3E) este specific pentru a doua jumătate a secolului al V-lea, dar varianta 3E se datează la sfârșitul aceluiași secol și începutul celui următor. Forma LRC Hayes 5 datează din a doua jumătate a secolului al V-lea și prima jumătate a celui următor19, dar fragmentul găsit de noi pare să aparțină primei părți a acestui interval. Ultima piesă din categoria vasa escaria pe care am putut-o include în catalog (Pl. VII/5) este greu de încadrat, dar poate fi un produs phoceean (poate chiar forma LRC Hayes 8, luând în

14 Opaiț 2004, tipul Carthage LR Amphora 2, 10–12; Topoleanu 2000, amfore orientale tip Berenice LR 2, 132–134, nr. cat. 324–332, Pl. XXXIX–XL; Paraschiv 2006, 92–95, 114–115, tipul Berenice LRA 2, nr. 49–60, Pl. 24–25. Pentru piese de la Capidava, vezi Opriș 2003, tip III – Carthage LR 2, 59–64, nr. 61–100, pl. XX–XXII. 15 Pentru analogii tipologice, vezi Opriș 2003, 166, 173, tipul V, nr. 430, pl. LXIII. 16 Opriș 2003, 22–33. 17 Hayes 1972, 325–327, fig. 65; Topoleanu 2000, 44–45, pl. I–II; Opaiț 2004, 76; Atlante I, 231–232, tav. CXI. 18 Hayes 1972, 333 (p. 329–338, în general pentru tipul 3), fig. 67–68; Topoleanu 2000, 49–51, pl. III–V; Opaiț 2004, 76; Atlante I, 231–232, tav. CXII. Pentru LRC Ware la Capidava, vezi Opriș 2003, p.151, pl. LIV–LV. 19 Hayes 1972, 339, fig. 70; Atlante I, 231–232, tav. CXIV. Vezi și Topoleanu 2000, 58, nr. 87, pl. IX; Opaiț 2004, 76.

27 IOAN CAROL OPRIȘ, ALEXANDRU RAȚIU considerare diametrul bazei și forma, care indică un castron destul de adânc; asemenea piese au diametrul gurii între 15–20 cm) 20 . Tot în acest nivel din secolul al V-lea p. Chr. amintim descoperirea a două proiectile de praștie, din ceramică (Pl. VIII/12–13) sau a unui cui din bronz cu floare pătrată și lată (Pl. VIII/9).

CONCLUZII

Deși curios aleasă, dacă ne gândim la instabilitatea solului sau la poziționarea în teren a construcției (pe traseul unui șanț parțial colmatat!), poziția turnului Belvedere nu prezenta susceptibilitatea de a afecta ansambluri arhitecturale și complexe arheologice majore în cetatea romană și bizantină de la Capidava: zona amplasării acestui obiectiv era deja distrusă de șanțul de apărare al castellum-ului din secolul al VII-lea p. Chr. De asemenea, cercetarea unor noi elemente aparținătoare fortificației din secolul al VII-lea în cadrul unei campanii ordinare de săpături sistematice ar fi fost una deopotrivă costisitoare și cronofagă. Secționarea pe latura sa de nord-vest a fortificației din secolul al VII-lea reprezintă o noutate binevenită, același colectiv efectuând în deceniul trecut două secționări pe latura de nord- est. În acest mod am putut verifica în teren și mai vechile considerații ale lui Radu Florescu, referitoare la absența zidului castellum-ului roman târziu în zona de sud-vest a laturii sale de nord- vest: punctual, în secțiunea practicată de noi în campania anului 2015, zidul respectiv (sau nucleul său, lipsit de parament pe ambele fețe) este o prezență incontestabilă21. Cercetările din anul 2015 de pe latura de nord-vest a castellum-ului roman târziu de la Capidava vin să completeze și mai ales să reconfirme concluziile săpăturilor noastre din ultimul deceniu 22 referitoare la dimensiunile, detaliile și cronologia acestui ansamblu, relativ puțin cunoscut. Acest ansamblu defensiv, atât cât este cunoscut el astăzi, urmează a fi integral și sistematic tratat într-o publicație științifică majoră dedicată acestei problematici 23 . Stratigrafia rezultată din cercetarea campaniei 2015 demonstrează clar dezafectarea nivelului din secolul al VI- lea p. Chr. prin incendiu în ultimii săi ani24 și suprapunerea acestuia, în secvență stratigrafică, cu elementele constructive ale fortificației târzii.

20 Hayes 1972, 342, fig. 70. Mulțumim dr. Marian Mocanu de la ICEM Tulcea, cu care ne-am consultat în privința apartenenței tipologice pentru unele dintre piese. 21 Vezi n. 6, supra. Fără îndoială, se impun verificări suplimentare pe aceeași latură, dar mai apropiate de limita falezei, înspre Dunăre. 22 Opriș 2005; Opriș 2006; Opriș et alii 2007; Opriș et alii 2008; Opriș, Rațiu 2010; Opriș et alii 2011; Opriș, Rațiu, Duca 2014. 23 Opriș, Rațiu 2016b. 24 Vezi Opriș, Rațiu 2016a; Opriș, Rațiu 2016b.

28 CERCETĂRI RECENTE PRIVIND ULTIMA INCINTĂ ROMANĂ FORTIFICATĂ DE LA CAPIDAVA

CATALOG SELECTIV AL DESCOPERIRILOR fragment dintr-o statuetă din teracotă ce 25 ARHEOLOGICE reprezenta o figură feminină, în picioare; fragmentul păstrează doar o parte din brațul drept 1. Farfurie LRC Hayes 1A; CAP 13076; S I – al figurii și parte din corp, acoperit de o Context 6; Ø gură = 36 cm, Hp = 4 cm; sec. V p. robă/rochie cu falduri; Grandjouan 1961, 9–11, Chr.; pastă fină, culoare orange (Munsell 2,5YR, Pl. 4/nr. 76. 6/6), firnis roșu-cărămiziu; degresant folosit: nisip 8. Candelă tip cupă din sticlă; CAP 13083; S II – fin și mică; fragment buză și corp, fără decor; Context 5; Ø bază = 3,6 cm, Hp = 1 cm; fragment Hayes 1972, 325–327, fig. 65. din picior și bază; piciorul este scurt, cu o 2. Farfurie LRC Hayes 1B; CAP 13077; S I – protuberanță globulara la mijloc, iar talpa este Context 6; Ø gură = 31 cm, Hp = 6 cm; sec. V p. conică, aplatizată; puternic irizată; Bucovală Chr.; pastă fină, culoare orange (Munsell 2,5YR, 1968, tip XII, 43–44, nr. 37–40; Băjenaru, Bâltâc 6/6), firnis roșu-cărămiziu; degresantul folosit: 2000–2001, 477–478. nisip fin și mică; fragment buză și corp; Hayes 9. Cui din bronz; CAP 13084; S III – Context 6; 1972, 325–327, fig. 65. Lp = 3,6 cm, l = 0,6 cm; Ø cap = 2 cm; sec V p. 3. Farfurie LRC Hayes 3 C (sau E?). CAP 13078; Chr.; bronz (cupru), cu patină verde intens; capul S I – Context 6; Ø gură = 31 cm, Hp = 4 cm; sec. (floarea) este patrulateră, cu colțurile rotunjite, VI p. Chr.; pastă fină, culoare orange-deschis disproporționată ca mărime față de corp; corpul (Munsell 5YR, 6/4), firnis roșu-cărămiziu; este pătrat în secțiune și se îngustează spre vârf; degresant folosit: nisip fin și mică; fragment buză piesa este fragmentară, vârful lipsește. și corp; Hayes 1972, 333, fig. 67–68. 10. Împungător de os; CAP 13085; S I – Context 4. Farfurie LRC Hayes 5. CAP 13079; S I – 3; L = 12,5 cm, l = 2,5 cm; os animal, culoare alb- Context 6; Ø gură = 18 cm, Hp = 3,4 cm; sec. V gălbuie, ascuțit la unul dintre capete; Florescu et p. Chr.; pastă fină, culoare orange (Munsell alii 1958, 235–236, fig. 119/4; Ştefan et alii 1967, 2,5YR, 7/6), firnis roșu-cărămiziu; degresant 98–100. folosit: nisip fin și mică; fragment din buză; 11. Împungător de os; CAP 13086; S I – Context Hayes 1972, 339, fig. 70. 3; L = 10,9 cm, l = 2,75 cm; os animal, culoare 5. Castron (LRC Hayes 8 ?); CAP 13080; S I – alb-gălbuie, ascuțit la unul dintre capete; Florescu Context 6; Ø bază = 6 cm, Hp = 2,8 cm; sec. V p. et alii 1958, 235–236, fig. 119/4; Ştefan et alii Chr.; pastă fină, cărămizie (Munsell 2,5YR, 7/4), 1967, 98–100. firnis roșu-cărămiziu; conține incluziuni mărunte 12. Proiectil de praștie; CAP 13087; S I – Context albe și gri, mică în secțiune; fragment bază și 6; Ø = 2,35 cm, G = 48 g; gresie cenușie; formă corp; Hayes 1972, 342, fig. 70. sferică cu urme de folosire; Ştefan et alii 1967, 6. Opaiț de tip syro-palestinian; CAP 13081; S3 – 344, 347, fig. 185; Rațiu, Stoian 2014, 225, 230, Context 5; L = 10,5 cm, l = 7,8 cm; Hp = 3,6 cm; 232–233, Fig. 6, nr. 25–33. sec. V–VI p. Chr.; pastă semi-fină, de culoare 13. Proiectil de praștie; CAP 13088; S I – Context orange/galben-deschis (Munsell 10YR, 8/3), cu 6; Ø = 2,64 cm, G = 57 g; gresie cenușie; formă particule organice în suprafaţă şi în secţiune; sferică cu urme de folosire; Ştefan et alii 1967, fragmentar, partea din zona rostrului lipsește, la 344, 347, fig. 185; Rațiu, Stoian 2014, 225, 230, fel și una din lateralele rezervorului; discul este 232–233, Fig. 6, nr. 25–33. simplu, nedecorat cu un singur orificiu de alimentare poziționat central; bordura, despărțită de disc printr-un set de cercuri concentrice în relief, este decorată cu motive geometrice (linii în rețea); Diaconescu 1995, 283–284, Pl. IX/1a–b, 2; Opriș 2003, 166, 173, tipul V, nr. 430, pl. LXIII. 7. Statuetă de teracotă; CAP 13082; S I – Context 6; Lp = 5,8 cm, l = 3 cm; pastă fină, ardere oxidantă, culoare orange pal (Munsell 5YR, 8/3);

25 Catalogul prezentat este selectiv, dar proporțional, iar numerele de catalog ale artefactelor coincid cu ilustrația. Vocile din catalog sunt prezentate după următoarele criterii şi în această ordine: tip obiect; număr de inventar provizoriu; context arheologic; dimensiuni; descriere material; descriere obiect; decor obiect (după caz); bibliografie/analogii. Au fost folosite următoarele abrevieri: Ø = diametrul fragmentului/al vasului/al capului de piron, Hp = înălțime păstrată, L = lungime, l = lățime, Gr = grosime, G = greutate.

29 IOAN CAROL OPRIȘ, ALEXANDRU RAȚIU

BIBLIOGRAFIE

Atlante I Enciclopedia dell’Arte Antica Classica e Orientale. Atlante delle forme ceramiche I. Ceramica fine romana nel bacino Mediterraneo (Medio e tardo Impero), Istituto della Enciclopedia Italiana, Roma, 1981 Băjenaru, Bâltâc 2000–2001 C. Băjenaru, Adela Bâltâc, Depozitul de candele din sticlă descoperit la bazilica episcopală de la Histria, Pontica, 33–34, 2000–2001, p. 469– 513 Bucovală 1968 M. Bucovală, Vase antice de sticlă la Tomis, Constanţa, 1968 Diaconescu 1995 Al. Diaconescu, Lămpi romane târzii și paleobizantine din fosta provincie Dacia, Eph. Nap., V, Cluj-Napoca, 1995, p. 255–299 Florescu 1937–1940 Gr. Florescu, Fouilles archéologiques de Capidava. 1937–1940, Dacia, VII–VIII, 1937–1940, p. 345–351 Florescu 1945–1947 Gr. Florescu, Fouilles archéologiques de Capidava. 1940–1945, Dacia, XI–XII, 1945–1947, p. 209–220 Florescu 1975 R. Florescu, Date noi cu privire la cronologia Capidavei romane tîrzii, Pontica, 8, 1975, p. 361–372 Florescu et alii 1959 Gr. Florescu, Şt. Constantinescu, P. Diaconu, M. Davidescu, R. Florescu, G. Simion, Capidava. Raport asupra activităţii arheologice din 1956, MCA, 5, 1959, p. 555–559 Florescu, Florescu 1959 Gr. Florescu, R. Florescu (Fl. Anastasiu, D. Vâlceanu, T. Mateescu, D. Teodorescu, P. Munteanu), Săpăturile arheologice de la Capidava, MCA, 6, 1959, p. 617–627 Florescu, Florescu, Diaconu 1958 Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, Vol. I, București, 1958 Grandjouan 1961 Clairève Grandjouan, The Athenian Agora VI – Terracottas and Plastic Lamps of the Roman Period, Princeton, New Jersey, 1961 Hayes 1972 J.W. Hayes, Late Roman Pottery, The British School at Rome, London, 1972 Opaiț 2004 A. Opaiţ, Local and Imported Ceramics in the Roman Province of Scythia (4th–6th centuries AD), BAR International Series, 1274, 2004 Opriș 2001 I. C. Opriş, Capidava. Sectoarele III şi VI, CCA 2001, p. 53–55 Opriș 2003 I. C. Opriș, Ceramica romană târzie şi paleobizantină de la Capidava în contextul descoperirilor de la Dunărea de Jos (sec. IV–VI p. Chr.), Bucureşti, 2003 Opriș 2005 I. C. Opriş, Capidava. Sectorul VI, CCA 2005, p. 94–95, 97–98 Opriș 2006 I. C. Opriş, Capidava. Sectorul VI, CCA 2006, p. 112–113, 427 = pl. 17 Opriș, Rațiu 2010 I. C. Opriș, Al. Rațiu, Sector III intra muros – clădirea C1/1994, CCA, 2010, p. 44–45 Opriș, Rațiu, Duca 2014 I. C. Opriș, Al. Rațiu, M. Duca, Capidava 2013 – sectoarele III, VI, VII intra muros. Clădirea C2/2011, via principalis, S 1/ 2004, CCA 2014 (http://patrimoniu.gov.ro), p. 34–36, fig. 1–14, p. 270–275 Opriș, Rațiu 2016a I. C. Opriș, Al. Rațiu, An Early Byzantine Building next to the Main Gate at Capidava, în Adriana Panaite, C. Căpiță, R. Cîrjan (ed.), Classica et Christiana. Studies in Honour of Professor Alexandru Barnea, Muzeul Brăilei „Carol I”, Brăila, 2016, p. 193–217 Opriș, Rațiu 2016b I. C. Opriș, Al. Rațiu, Capidava – The Late Fortlet (end of the 6th – beginning of the 7th c. AD). Chronological Issues, Limes XXIII, Proceedings of the 23rd International Limes Congresss, Ingolstadt, 2015 (în curs de apariție) Opriș et alii 2007 I. C. Opriş, D. Ene, A. Gândilă, Al. Rațiu, G.I. Stoian, Sectoarele III, VI intra muros (campania 2006), CCA 2007, p. 103–105, 426 = pl. 22 (pl. 2–4, în varianta electronică online la www.cimec.ro) Opriș et alii 2008 I. C. Opriş, Al. Raţiu, G.I. Stoian, D. Ene, Sector III, VI intra muros, CCA 2008, p. 83–84, pl. 18 (pl. I–V, în varianta electronică online la www.cimec.ro) Opriș et alii 2011 I. C. Opriș, Al. Rațiu, G.I. Stoian, F. Munteanu, Sectorul III intra muros – Clădirea C1 și Via Principalis, CCA 2011, p. 29–31

30 CERCETĂRI RECENTE PRIVIND ULTIMA INCINTĂ ROMANĂ FORTIFICATĂ DE LA CAPIDAVA

(http://www.cimec.ro/Arheologie/Cronica-cercetarilor-arheologice- campania-2010.pdf) Opriș et alii 2016 I.C. Opriș et alii, Capidava 2015 – proiect de cercetare arheologică preventivă în vederea restaurării, consolidării, protecției, conservării și punerii în valoare a sitului arheologic Capidava, CCA 2016 (http://www.cimec.ro/Arheologie.html), p. 131–158, 439–510. Paraschiv 2006 D. Paraschiv, Amfore romane şi romano-bizantine în zona Dunării de Jos (sec. I–VII p. Chr.), Iaşi, 2006 Rațiu, Stoian 2014 Al. Rațiu, G.I. Stoian, Proiectile pentru balistă și praștie de la Capidava, SCIVA, 65, 3–4, 2014, p. 319–335 Ştefan et alii 1967 Ghe. Ştefan, I. Barnea, Maria Comşa, E. Comşa, Dinogetia I. Aşezarea medievală timpurie de la Bisericuţa-Garvăn, Bucureşti, 1967 Topoleanu 2000 Fl. Topoleanu, Ceramica romană şi romano-bizantină de la Halmyris (sec. I–VII p. Chr.), Tulcea, 2000

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Pl. I. 1. Planul cetății Capidava, cu amplasamentul „Turnului Belvedere”; 2. Planul Cetății Capidava publicat în anul 1958 (după Florescu et alii 1958). Pl. II. 1. Planul detaliat al fortificației din secolul al VII-lea cu amplasamentul „Turnului Belvedere” și a săpăturilor din anul 2015; 2. Planul săpăturilor din anul 2015, în punctul „Belvedere”. Pl. III. Situația stratigrafică a săpăturii din anul 2015. Pl. IV. Profile stratigrafice din SI: 1. Profil de sud-est; 2. Profil de sud-vest; 3. Profil de nord-vest. Pl. V. 1. SI – profil de nord-est; 2. SI și SII – profil de nord-est; 3. SII – profil nord-est, detaliu cu berma care suprapune un dolium și zidul Z3. Pl. VI. 1. SII – detaliu cu cele două dolia și zidul Z3, în plan secund; 2. SI – profil nord-est, detaliu cu escarpa șanțului de apărare. Pl. VII. Ceramică descoperită în campania anului 2015. Pl. VIII. Artefacte descoperite în campania anului 2015.

LIST OF ILLUSTRATIONS

Pl. I. 1. Plan of Capidava Fort, with the location of the „Belvedere Tower”; 2. Plan of Capidava, published in 1958 (after Florescu et alii 1958). Pl. II. 1. Detailed plan of the 7th c. fortlet and the 2015 excavation plan; 2. Detailed plan of the excavations for the 2015 campaign. Pl. III. The stratigraphy of the 2015 excavation. Pl. IV. Stratigraphical profiles from SI: 1. South-East Profile; 2. South-West Profile; 3. North-West Profile Pl. V. 1. SI – North-East Profile; 2. SI and SII – North-East Profile; 3. SII – North-East Profile, detail with the berm which overlaps the dolium and wall Z3. Pl. VI 1. SII – detail with the two dolia and wall Z3, in the background; 2. SI – North-East Profile, detail with the scarp of the defence ditch. Pl. VII. Pottery discovered in the 2015 Campaign. Pl. VIII. Artefacts discovered in the 2015 Campaign.

IOAN C. OPRIȘ Universitatea din București, Facultatea de Istorie [email protected] ALEXANDRU RAȚIU Muzeul Naţional de Istorie a României, [email protected]

alba N

TURN BELVEDERE

0 30m 1

Pl. I N

0 5 10m

Suprafața afectată de construcția „Turnului de Belvedere”

15 m

DOLIUM SII SIII Z3 DOLIUM SI

0 2m

Z1 N

Pl. II PROFIL 1 1 1 NV SE

1 4 3 2 5 5 5

6 6 6

Dolium 0 2 m

PROFIL 2 PROFIL 1 NE SV 1 0 1 m SIII SII 1 PROFIL 2 4 4 SI N 5 5 6 6

LEGENDA 1 Nivel vegetal Podea lutuită 2 Nivel medio-bizantin – umplutura de colmatare a șantului Lemn carbonizat 3 Umplutura de dezafectare a șantului Țigle și olane 4 Berma. Nivel compact, cu pământ bătătorit Pământ ars puternic 5 Nivel de locuire din secolul al VI-lea Piatră 6 Nivel de lociure din secolul al V-lea „Zidul” castellum-ului din secolul al VII-lea 7 Dolium – vas de provizii 8 Zid din piatră legat cu pământ

Pl. III 1

Pl. IV 1

Pl. V 1

Pl. VI 1

Pl. VII 6 7

9 10 11

12 13 8

Pl. VIII Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 41–63

CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE PE TRASEUL AUTOSTRĂZII A1 (SIBIU–ORĂȘTIE): LOCUIREA MEDIEVALĂ DIN PUNCTUL KM 15+550 (COM. SĂLIȘTE, JUD. ALBA)

EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU

PREVENTIVE ARCHAEOLOGICAL EXCAVATIONS ON THE ROUTE OF THE A1 MOTORWAY (SIBIU– ORĂȘTIE): THE MEDIEVAL HABITATION AT KM 15+550 (COMMUNE SĂLIȘTE, ALBA COUNTY)

In the autumn of 2011, from October to December, an archaeological diagnostic was undertaken along the route of the future A1 motorway (Sibiu–Orăştie section), sector 1, between 0–24+110 km (Orăştie– Sebeş). Along this motorway sector 11 archeological sites were identified and excavated during the 2012 campaign. Also, at km 15+500 of this motorway sector, during the diagnosis stage, two medieval dwellings and a pit were identified and excavated. The recovered archaeological material of this spot consists mainly of pottery fragments (pots and pans), as well as animal bone remains (Bos taurus, Sus domesticus şi ovicaprin), two grinder fragments and one brick fragment.

KEYWORDS: preventive archeology, early medieval dwellings, the Middle Mureş Valley, early medieval pottery. CUVINTE CHEIE: arheologie preventivă, locuinţe medievale timpurii, Valea Mureşului mijlociu, ceramică medievală timpurie.

CONSIDERAŢII GENERALE

În toamna anului 2011, între lunile octombrie–decembrie a fost efectuat un diagnostic prilejuit de construirea autostrăzii A1 (Sibiu–Orăştie), Lotul 1, între km 0–24+110 (Orăştie– Sebeş)1. Cu acest prilej, în cuprinsul acestui tronson de autostradă au fost identificate 11 situri arheologice2, care au fost cercetate în campania din anul 2012. Articolul de faţă şi-a propus prezentarea a două locuinţe medievale cercetate în noiembrie 2011, în punctul km 15+550, în cadrul diagnosticului arheologic realizat la acea dată (Pl. I/1).

CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

Satul Tărtăria (com. Sălişte, jud. Alba) este situat pe valea Mureşului în sectorul denumit Culoarul Orăştie. Coridorul creat de acest râu este mărginit la nord de Munţii Apuseni, la sud de Munţii Sebeşului şi se prelungeşte spre vest până la Deva. De fapt, acest canal al Mureşului este un vechi braţ de mare, care făcea legătura între bazinul panonic şi cel transilvan. În acest areal geografic, canalul devine îngust3 datorită pintenului cristalin al Munţilor Sebeşului, ce înaintează mult spre nord. Un afluent important al Mureşului este Sebeşul, râu de munte cu izvoarele în zona

1 Pentru derularea acestei activități de teren s-a constituit un colectiv de cercetare format din arheologi ai Muzeului Naţional de Istorie a României, Ionuţ Bocan, Emil Dumitraşcu, Daniel Lucian Ene, Silviu Ene, Marius Streinu, coordonat de Paul Damian. 2 Damian et alii 2012, 280. 3 Orghidan 1969, 122–123, fig. 53.

41 EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU alpină, ce-şi deversează apele în zona de est a Culoarului Orăştie şi râul Strei, ce adună apele din Munţii Retezat şi se varsă în zona oraşului Simeria4.

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR

Pe teritoriul5 satului Tărtăria (com. Săliştea) a fost identificată şi cercetată, în punctul halta C.F.R. Tărtăria, pe prima terasă a Mureşului, în locul numit Gura Luncii o aşezare neolitică (culturile Turdaş şi Petreşti). Tot în acest punct s-au descoperit fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului (culturile Coţofeni şi Wietenberg), Hallstattului mijlociu (cultura Basarabi) şi evului mediu timpuriu (secolele XI–XII). În anul 1988 a fost cercetat un mormânt de incineraţie datat în secolele II–I a. Chr. Pe un platou situat pe a doua terasă a Mureşului a fost semnalată o aşezare în care au fost descoperite fragmente ceramice de tip Coţofeni. La vest de cantonul C.F.R., s-au identificat patru morminte de inhumaţie (cultura Noua), resturi de locuire (cultura Basarabi) şi o pereche de pinteni (evul mediu – secolul al X-lea). De asemenea, a fost descoperită fortuit o imitaţie de argint după o monedă republicană romană. În anul 2012, în cadrul cercetărilor preventive de pe traseul autostrăzii A 1, Orăştie–Sibiu, lot 1, Orăştie–Sebeş (km 0–km 24+110), în arealul satului Tărtăria au fost cercetate siturile arheologice Podu Tărtăriei vest (Hallstatt mijlociu – stil ceramic Basarabi6, fortificație medievală7) și Podu Tărtăriei est (o aşezare datată în epoca romană, suprapusă de o locuire din evul mediu – secolele XI–XIII8), iar în comuna Pianu de Jos punctul Lunca Pârâului (cultura Coţofeni, epoca 9 romană şi 11 locuinţe semiadâncite din perioada medievală – secolul al XII-lea ).

CONSIDERAŢII DE ORDIN METODOLOGIC

Obiectivul diagnosticului arheologic a fost acela de a identifica prezența sau absența materialelor arheologice, a structurilor, complexelor, artefactelor sau ecofactelor din zona afectată de lucrările de construcție a autostrăzii10. Astfel, sondajele arheologice11 au pus în evidență 11 situri arheologice pe traiectul autostrăzii12. În acest context s-au trasat și cercetat 663 de secțiuni, situate orizontal sau transversal, central, dreapta sau stânga față de axul autostrăzii, cu dimensiuni cuprinse între 3–12/1,30 m13. Între km 15+500–15+600 au fost trasate şi cercetate 25 de unităţi de săpătură (S. 107–S. 113; S. 534–S. 543; S. 580–S. 581; S. 597–S. 602) (Pl. II). Din punct de vedere geomorfologic, în zona respectivă, este vizibilă albia unui pârâu (în lunile octombrie– decembrie era secat), dar şi o pantă domoală şi un platou (terasa superioară a văii Mureşului). În dreptul km 15+550, în zona centrală a autostrăzii, faţă de axul acesteia, au fost identificate şi

4 Tufescu 1974, 218. 5 Rep AB 1995, 185–186. 6 Borş et alii 2013a, 9–102. 7 Borș et alii 2013b, 232–234. 8 Damian et alii 2013a, 236; Simion et alii 2014, 211–258. 9 Damian et alii 2013b, 223. 10 Evaluarea potențialului arheologic pe traseul autostrăzii Orăștie–Sibiu, lot 1 (Orăștie–Sebeș), km 0–24+110, Raport final, în arhiva Secției de arheologie MNIR, 2012, 3. 11 De exemplu, pentru identificarea sitului nr. 6 (Balomiru de Câmp/Pîrîul Sărății) au fost trasate 23 de secțiuni pe o distanță de 350 m (km 11+250–11+600), pentru situl nr. 4 (Șibot/Cânepiște) 17 secțiuni pe o distanță de 300 m (km 8+650–8+970), iar pentru situl nr. 10 (Pianu de Jos/Podei) 6 secțiuni pe o distanță de 200 m (km 21+200–21+400). De asemenea, pentru zone unde nu au fost identificate puncte de interes arheologic avem următoarea situație: 81 de secțiuni pentru o distanță de 3750 m (km 0–3+750), 46 de secțiuni pe o distanță de 3300 m (km 5+150–8+450) sau 45 de secțiuni pe o distanță de 2310 m (km 21+800–24+110) – arhiva Secției de arheologie MNIR, 2012, 9–18. 12 Damian et alii 2012, 280. 13 Evaluarea potențialului arheologic pe traseul autostrăzii Orăștie–Sibiu, lot 1 (Orăștie–Sebeș), km 0–24+110, Raport final, în arhiva Secției de arheologie MNIR, 2012, 9–18.

42 CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE ÎN PUNCTUL KM 15+550, TĂRTĂRIA (JUD. ALBA) cercetate două locuinţe de suprafaţă şi o groapă: complexul 1 şi complexul 3 în S. 109 (locuinţe de suprafaţă) şi complexul 2 în S. 110 (groapă) (Pl. III.).

STRATIGRAFIA GENERALĂ A ZONEI

Stratigrafia generală a punctului km 15+550, se prezintă în felul următor:

1. Nivel vegetal, cafeniu, afânat, de consistenţă lucioasă, identificat drept stratul de arătură contemporană. Conţine urme de intervenţie antropică contemporană şi rădăcini. Situat de la nivelul actual de călcare (0) până la cota de –0,30 m. 2. Nivel de culoare neagră, de consistenţă lutoasă. Conţine pigmenţi de cărbune şi chirpici. Grosimea stratului variază între 0,30 şi 0,40 m. Este situat între cotele –0,30 m şi –0,60 m. 3. Nivel steril, de culoare galbenă, şi consistenţă lutoasă, fără urme antropice. Conţine pietricele şi nisip. În acest nivel se adâncesc complexele arheologice. Este situat între cotele –0,60 m şi –1 m. 4. Nivel steril de culoare galben deschis, cu conţinut mare de carbonaţi, fără urme antropice, situat între –1 m şi –1,56 m (adâncimea la care a fost sondat).

SCURTĂ DESCRIERE A COMPLEXELOR ARHEOLOGICE

Locuinţa 1 (complex 1; Pl. IV) este o locuinţă semiadâncită, situată în unitatea de săpătură S. 109 (□ 3–5). Forma locuinţei în plan este patrulateră, orientarea NE–SV, iar adâncimea maximă a gropii este de 0,30 m, de la nivelul la care a fost observată; dimensiunile generale ale complexului sunt 3,40 × 2,92 m, având o suprafaţă de 9.928 m2. În colţul de nord al locuinţei a fost amenajată o vatră de formă ovală (0,68 × 0,43 m) (Pl. VIII). În zona vetrei, pe lângă sedimentul negricios care a constituit în general umplutura locuinţei (Pl. VII), s-au mai descoperit resturi de lemn ars, cenuşă, pigmenți de pământ ars și pietre de dimensiuni medii. Sub vatră, pământul ars avea o grosime de 0,04 m. Materialul arheologic descoperit este compus din fragmente ceramice ce au aparţinut unor oale (nr. cat. 9–14) şi fragmente osteologice animale nearse (Bos taurus – fragment de mandibulă, fără dinți; subadult/adult14), resturi de chirpici, lemn ars, cenuşă, un fragment de râşniţă, un fragment de cărămidă şi pietre în zona vetrei .

Locuinţa 2 (complex 3; Pl. VI) este o locuinţă semiadâncită situată în unitatea de săpătură S. 109 (□ 7–8). Forma locuinţei în plan este patrulateră, orientarea NE–SV, iar adâncimea maximă a gropii este de 0,40 m, măsurată de la nivelul la care a fost observată (Pl. X); dimensiunile generale ale complexului sunt 3,20 × 2,12 m, având o suprafaţă de 12.784 m2. În colţul de nord al locuinţei a fost amenajat un cuptor (Pl. XI) de formă ovală (0,65 × 0,41 m). În zona instalației de combustie, pe lângă sedimentul negricios ce a constituit în general umplutura locuinţei, s-au mai descoperit pigmenţi de cărbune, cenuşă, pământ ars. Sub cuptor, pământul ars avea o grosime de 0,04 m. Materialul arheologic identificat este compus din fragmente ceramice ce au aparţinut unor vase precum căldări (nr. cat. 21; 23), oale (nr. cat. 15–20, 22, 24–26), fragmente osteologice animale, arse (ovicaprin – metapod diafiză; subadult/adult), nearse (Bos taurus – tibie distală în curs de epifizare ≈2 ani; Sus domesticus – zona unghiului mandibular şi Sus domesticus – neurocraniu, zona temporală), resturi de chirpici, lemn ars, un fragment de râşniţă şi pietre în zona cuptorului.

Groapă (complex 2; Pl. V) descoperită în unitatea de săpătură S.110 (□ 5–6). Forma acesteia în plan este ovală (1,88 × 1,40 m), iar în profil cilindrică. Adâncimea maximă a gropii este

14 Mulţumim pe această cale colegului dr. Adrian Bălăşescu (MNIR) pentru analiza lotului de oase animale.

43 EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU de 1,11 m, de la nivelul la care a fost observată. Umplutura gropii constă într-un sediment de culoare negriciosă amestecat cu pietricele, nu s-au descoperit materiale arheologice (Pl. IX).

CONSIDERAȚII ASUPRA MATERIALULUI ARHEOLOGIC

Materialul ceramic descoperit este fragmentar, lucrat la roată, de culoare roşiatică sau brună, iar ca motive ornamentale întâlnim liniile incizate, orizontale, simple şi paralele15, dar şi alveole, grupate pe registre. În inventarul locuinţelor din punctul km 15+550 au fost identificate următoarele tipuri de vase: oale şi căldări de lut. Oalele sunt lucrate la roată, arse reducător, buza vasului este în forma literei „S”, pasta este semigrosieră, iar motivele ornamentale pornesc de pe umărul vasului. Între fragmentele ceramice descoperite au fost identificate şi două baze de vase. Căldările de lut descoperite în Transilvania în secolele XI–XIII16 sunt lucrate la roată, au corpul sferic, cilindric sau tronconic, baza este bombată, buza lăţită este prevăzută cu două „urechi” trase spre interior şi perforate vertical cu câte o pereche de găuri. În punctul km 15+550 au fost descoperite trei buze de căldări de lut.

CONCLUZII

Pe baza materialului arheologic descoperit, locuinţele medievale cercetate se datează în secolele XI–XIII17. Din aceeaşi perioadă, în Transilvania sunt caracteristice locuinţe de tip adâncit (Cluj-Napoca)18, semibordeie (Alba Iulia)19 sau locuinţe de suprafaţă (Vinţu de Jos)20. Locuințele de la km 15+550 se încadrează în categoria celor semiadâncite și ar putea fi considerate sezoniere, așa cum este cazul locuinţelor de suprafaţă de la Blandiana, punctul La Brod21. De asemenea, după formă, au mai fost cercetate locuințe rectangulare, adâncite, databile în evul mediu – secolele XI– XIII, la Tărtăria/Podu Tărtăriei est22 și la Mişca – punctul: Oradea Sere23. Pentru locuințele cercetate la km 15+550 instalația de încălzire era poziționată către nord, situație întâlnită la Brateiu24, dar și la opt locuinţe cu instalaţie de combustie de la Balomiru de Câmp-Pârâul Sărății25. De remarcat că suprafeţele celor două locuinţe se încadrează în media locuinţelor medievale cercetate în aşezarea de la Brateiu26. De asemenea, materialul ceramic descoperit la Tărtăria are analogii în aşezările menţionate mai sus şi, după cum afirma Radu Popa, nu poate fi atribuit etnic27.

15 Cosma 1992, 232; Ţiplic, Cociș, Voișian 2004, 196. 16 Ţiplic, Cociș, Voișian 2004, 197; Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, 109, vezi şi discuţii vis-à-vis de căldările de lut din Transilvania: Diaconu 1956, 432–433; Lukacs 1984, 320–321; Cosma 1992, 234, dar şi o discuţie asupra pecenegilor în Crişana: Crişan 2011, 97–111. 17 Autorii doresc să mulţumească colegei dr. Andra Samson (MNIR) pentru sprijinul acordat în datarea lotului de material ceramic. 18 Ţiplic, Cociș, Voișian 2004, 196. 19 Anghel 1968, 480–481. 20 Simina 1995, 474. 21 Anghel, Ciugudean 1987, 189. 22 Damian et alii 2013, 236; Simion et alii 2014, 211–258. 23 Bulzan, Marta 2010, 81. 24 Ioniţă 2009, 11. 25 Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, 109–112. 26 Ioniţă 2009, 12 (autorul remarcă concordanţa dimensiunilor locuinţelor din aşezările medievale din Europa Centrală: Kána – Ungaria; Pfaffenschlag – Cehia). În aceeaşi notă se înscriu şi locuinţele medievale timpurii de la Balomiru de Câmp, vezi Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, 109–112. 27 Popa 1988, 66–70.

44 CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE ÎN PUNCTUL KM 15+550, TĂRTĂRIA (JUD. ALBA)

28 CATALOGUL DESCOPERIRILOR : roşcată (5YR6/8) la exterior şi interior, brună deschisă la mijloc; conţine incluziuni mărunte, 1. Oală; S. 580; nr. inv. prv. 208/a; Hp = 3,5 cm; albe şi brune, mică în suprafaţă şi secţiune; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare fragment nedeterminabil tipologic; decor: un brun-închisă la exterior (7.5YR2.5/129), roşcat- registru de opt linii paralele, orizontale, incizate gălbuie la interior; conţine incluziuni mărunte, (Pl. XII/6; Pl. XV/6). albe, mică în suprafaţă şi secţiune; fragment 7. Oală; S. 109; nr. inv. prv. 206/a; Hp = 3,2 cm; nedeterminabil tipologic; decor: un registru de pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare zece linii paralele, orizontale, incizate; roşcată (5YR6/6) la exterior şi interior, brună închisă particularitate: fragmentul prezintă urme de ardere la mijloc; conţine incluziuni mărunte, albe şi brune, secundară (Pl. XII/1; Pl. XV/1). mica în suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil 2. Oală; S. 580; nr. inv. prv. 208/b; Hp = 3,7 cm; tipologic; decor: un registru de nouă linii paralele, pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare orizontale, incizate; (Pl. XII/7; Pl. XV/7). gri-deschisă la mijloc, roşcat-gălbuie (5YR5/8) la 8. Oală; S. 109; nr. inv. prv. 206/b; Ø = 1,2 cm; exterior şi la interior; conţine incluziuni mărunte Hp = 1 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, şi mijlocii, albe, brune şi gri, mica în suprafaţă şi de culoare roşcată (5YR5/8) la exterior şi interior, secţiune; fragment nedeterminabil tipologic; brună închisă la mijloc; conţine incluziuni decor: un registru de patru linii paralele, mărunte, albe, mică în suprafaţă şi secţiune; orizontale; incizate pe umăr (Pl. XII/2; Pl. XV/2) fragment buză plată; decor: un registru de nouă 3. Oală; S. 580; 208/c; Hp = 2 cm; pastă linii paralele, orizontale, incizate; particularitate: semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare fragmentul prezintă urme de ardere secundară; roşcată (5YR6/8) la exterior şi interior, brun Cosma 1992, Pl. X/10; Bulzan, Marta 2010, Pl. deschisă la mijloc; conţine incluziuni mărunte, I/5; Ioniţă 2009, Pl. 34/22 (Pl. XII/8; Pl. XIV/8). albe, brune, mică în suprafaţă şi secţiune; 9. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/a; Ø = 2,1 cm; Hp = fragment nedeterminabil tipologic; decor: un 3,9 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de registru de nouă linii paralele, orizontale, incizate; culoare roşcată (2.5YR6/8) la exterior şi gri la particularitate: fragmentul prezintă urme de ardere interior; conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, albe, secundară (Pl. XII/3; Pl. XV/3). mica în suprafaţă şi secţiune; fragment buză cu 4. Oală; S. 580; nr. inv. prv. 208/d; Hp = 3,8 cm; canelură pentru capac; decor: un registru de alveole pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare oblice; Horedt 1951, Pl. XIII/14; Berciu 1957, Pl. brună închisă (7.5YR3/1) la exterior şi interior, II./2; Cosma 1992, Pl. IX/9; Țiplic, Cociș, Voișian gri deschis la mijloc; conţine incluziuni mărunte 2004, 201, Fig. 3/n; Bulzan, Marta 2010, Pl. I/3; şi mijlocii, albe şi gri, mică în suprafaţă şi Ioniţă 2009, Pl. 3/1; Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, secţiune; fragment nedeterminabil tipologic; 115, Pl. XVII/29 (Pl. XII/9; Pl. XIV/9). decor: un registru de 12 linii paralele, orizontale, 10. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/b; Hp = 5,5 cm; incizate; particularitate: fragmentul prezintă urme pastă semigrosieră, ardere oxidantă, de culoare de ardere secundară (Pl. XII/4; Pl. XV/4). brun-gălbuie (7.5YR5/8) la exterior şi neagră la 5. Oală; S. 580; nr. inv. prv. 208/e; Hp = 3 cm; interior; conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare albe, mică în suprafaţă şi secţiune; fragment corp; brună închisă (7.5YR2.5/1) la exterior, roşcată la decor: patru registre a câte trei linii paralele, interior, gri deschisă la mijloc; conţine incluziuni orizontale, incizate; Cosma 1992, Pl. IX/1; Simina mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în suprafaţă şi 1995, 485, fig. 5 (Pl. XII/10; Pl. XV/10). secţiune; fragment nedeterminabil tipologic; decor: 11. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/c; Hp = 8,5 cm; două registre de linii paralele, orizontale, incizate, pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare din primul se păstrează o linie, din al doilea patru roşcată (10R5/8) la exterior şi interior; conţine linii; particularitate: fragmentul prezintă urme de incluziuni mărunte şi mijlocii, albe şi brune, mică ardere secundară (Pl. XII/5; Pl. XV/5). în suprafaţă şi secţiune; fragment corp; decor: un 6. Oală; S. 580; nr. inv. prv. 208/f; Hp = 1,6 cm; registru de 14 linii paralele, orizontale, incizate; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare particularitate: fragmentul prezintă urme de ardere secundară pe interior; Berciu 1957, Pl. II./10 (Pl. XII/11; Pl. XV/11). 28 Catalogul este structurat după următoarele criterii: 12. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/d; Hp = 3,8 cm; număr curent; tip obiect; context arheologic; număr pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare de inventar provizoriu; dimensiuni; descriere roşcată (2.5YR6/8) la exterior şi brună închisă la material; descriere obiect; decor obiect (după caz); interior; conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, analogii; particularitate; trimitere la planşe. Abrevieri albe şi brune, mică în suprafaţă şi secţiune; folosite în acest catalog: Cx = complex arheologic; S = unitate de săpătură (secţiune), L = lungime; l = fragment nedeterminabil tipologic; decor: un lăţime; gr = grosime; Ø = diametru; Øb = diametru registru de linii paralele, orizontale, incizate (Pl. bază; Hp = înălţime păstrată; nr. inv. prv. = nr. XII/12; Pl. XV/12). inventar provizoriu 29 Pentru redarea culorilor s-a folosit Munsell 1994.

45 EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU

13. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/e; Hp = 4 cm; pastă incluziuni mărunte şi mijlocii, albe, mică în semi-grosieră, ardere oxidantă, de culoare roşcată suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil (2.5YR7/8); conţine incluziuni mărunte, albe, mică tipologic (Pl. XII/20; Pl. XV/20). în suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil 21. Căldare; Cx 3; nr. inv. prv. 202/e; Ø = 3 cm; tipologic; decor: un registru de linii paralele, Hp = 5,1 cm, pastă semigrosieră, ardere orizontale, incizate (Pl. XII/13; Pl. XV/13). reducătoare, de culoare roşcată (5YR5/4) la 14. Oală; Cx 1; nr. inv. prv. 201/f; Ø = 1,2 cm; exterior şi interior, neagră în centru; conţine Hp = 1,7 cm; pastă semigrosieră, ardere incluziuni mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în reducătoare, de culoare gri închis (10YR4/1) la suprafaţă şi secţiune; fragment buză; Ioniţă 2009, exterior, neagră la mijloc şi interior; conţine Pl. 40/15 (Pl. XII/21; Pl. XIV/21). incluziuni mărunte, albe, mică în suprafaţă şi 22. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 202/f; Ø = 1,9 cm; Hp secţiune; fragment buză; particularitate: = 5,2 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, fragmentul prezintă urme de ardere secundară; de culoare roşcată (2.5YR7/8) la exterior şi Berciu 1957, Pl. II./1; Ioniţă 2009, Pl. 10/1 (Pl. interior, gri închisă la mijloc; conţine incluziuni XII/14; Pl. XV/12). mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în suprafaţă şi 15. Căldare; S. 580; nr. inv. prv. 208/g; Ø = 1,8 secţiune; fragmente buză şi corp; decor: un registru cm; Hp = 2,4 cm; pastă semigrosieră, ardere de alveole şi un registru de linii paralele, reducătoare, de culoare roşcată (2.5YR6/8) la orizontale, incizate; particularitate: fragmentul exterior şi interior, gri închisă la mijloc şi interior; prezintă urme de ardere secundară; Horedt 1951, conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, albe, gri şi Pl. XIII/16; Berciu 1957, Pl. II./6; Țiplic et alli brune, mică în suprafaţă şi secţiune; fragment 2004, 205, fig. 7/f; Simina 1995, 483, fig. 3; Ioniţă buză; particularitate: fragmentul prezintă urme de 2008, Pl. 14/4; Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, ardere secundară; Ioniţă 2009, Pl. 56/11 (Pl. 115, Pl. XVII/30 (Pl. XII/22; Pl. XIV/22). XII/15; Pl. XIV/15). 23. Căldare; Cx 3; nr. inv. prv. 202/g; Ø = 3 cm; Hp 16. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 203/a; Hp = 2,1 cm; = 3,2 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare culoare brună-gălbuie (10YR7/4) la exterior şi brun-deschis (10YR6/2); conţine incluziuni interior, neagră în centru; conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, albe, mică în suprafaţă şi mărunte, albe şi gri, mică în suprafaţă şi secţiune; secţiune; fragment nedeterminabil tipologic; fragment buză; Horedt 1951, Pl. XVI/14; Cosma decor: două registre de linii paralele, orizontale, 1992, Pl. XIII/2; Țiplic,Cociș, Voișian 2004, 205, incizate; particularitate: fragmentul prezintă urme fig. 7/g; Simina 1995, 486, fig. 6/2; Ioniţă 2009, Pl. de ardere secundară; (Pl. XII/16; Pl. XV/16) 51/Gr. 170; Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013, 115, Pl. 17. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 202/a; Hp = 4,2 cm; XVI/20; (Pl. XII/23; Pl. XIV/23). pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare 24. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 203/b; Hp = 4,5 cm; roşcată (5YR6/6) la exterior şi interior; conţine pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare incluziuni mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în roşcată (7.5YR7/8) la exterior şi interior; conţine suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil incluziuni mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în tipologic; decor: un registru de 14 linii paralele, suprafaţă şi secţiune; fragment corp; decor: un orizontale, incizate; (Pl. XII/17; Pl. XV/17). registru de alveole şi un registru de linii paralele, 18. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 202/b; Øb = 1,6 cm; orizontale, incizate; particularitate: fragmentul Hp = 2,1 cm; pastă semigrosieră, ardere prezintă urme de ardere secundară; Berciu 1957, reducătoare, de culoare roşcată (5YR6/8) la Pl. II./8; Țiplic, Cociș, Voișian 2004, 205, fig. 7/f; exterior şi interior, gri închisă la mijloc; conţine Simina 1995, 485, fig. 5; Dumitraşcu, Rațiu, Dolea incluziuni mărunte şi mijlocii, albe, mică în 2013, 115, Pl. XVII/30; (Pl. XII/24; Pl. XV/24). suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil 25. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 203/c; Hp = 4,6 cm, tipologic; Pl. (Pl. XII/18; Pl. XV/18). pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare 19. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 202/c; Ø = 1,4 cm; roşcată (7.5YR7/6) la exterior şi interior; conţine Hp = 2,5 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, incluziuni mărunte şi mijlocii, albe şi gri, mică în de culoare brună închisă (7.5YR3/4) la exterior şi suprafaţă şi secţiune; fragment nedeterminabil interior; conţine incluziuni mărunte şi mijlocii, tipologic; decor: un registru de patru linii paralele, albe, şi gri, mică în suprafaţă şi secţiune; fragment orizontale, incizate; (Pl. XII/25; Pl. XV/25). buză cu canelură pentru capac; particularitate: 26. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 203/d; Hp = 4 cm; fragmentul prezintă urme de ardere secundară; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, de culoare Cosma 1992, Pl. X/12; Țiplic,Cociș, Voișian roşcată (2.5YR5/8) la exterior şi interior, gri 2004, 205, fig. 7/a; Ioniţă 2009, Pl. 4/13; (Pl. deschis la mijloc; conţine incluziuni mărunte şi XII/19; Pl. XIV/19). mijlocii, albe şi gri, mică în suprafaţă şi secţiune; 20. Oală; Cx 3; nr. inv. prv. 202/d; Øb = 1 cm; Hp fragment corp; decor: două registre de linii = 5,4 cm; pastă semigrosieră, ardere reducătoare, paralele, orizontale, incizate; Simina 1995, 485, de culoare brună închisă (7.5YR3/4) la exterior, fig. 5 (Pl. XII/26; Pl. XIV/26). roşcată la interior, gri închisă la mijloc; conţine

46 CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE ÎN PUNCTUL KM 15+550, TĂRTĂRIA (JUD. ALBA)

27. Os de animal, nears, Cx 1, Lp = 0,117 m; Bos 31. Os de animal, nears, Cx 1, Lp = 0,052 m; Bos taurus – fragment de mandibulă, fără dinți; taurus – tibie distală în curs de epifizare ≈2 ani subadult/adult (Pl. XIII/27). (Pl. XIII/31). 28. Os de animal, nears, Cx 3, Lp = 0,036 m; Sus 32. Fragment de râşniţă, Cx 1, nr. inv. 201/g, Lp = domesticus – zona unghiului mandibular (Pl. 0,135 m; lp = 0,102 m; gr = 0,055 m; (Pl. XIII/28). XIII/32). 29. Os de animal, nears, Cx 3, Lp = 0,054 m; Sus 33. Fragment de râşniţă, Cx 3, nr. inv. 203/e, Lp = domesticus – neurocraniu, zona temporală (Pl. 0,069 m, lp = 0,057 m; gr = 0,037 m; (Pl. XIII/29). XIII/33). 30. Os de animal, ars, Cx 3, Lp = 0,043 m, ovicaprin 34. Fragment de cărămidă, Cx 1, nr. inv. 201/h Lp – metapod diafiză; subadult/adult (Pl. XIII/30). = 0,165 m, lp = 0,16 m; gr = 0,045 m; (Pl. XIII/34).

BIBLIOGRAFIE

Anghel 1968 Ghe. Anghel, Noi descoperiri arheologice în legătură cu aşezarea feudală timpurie de la Alba Iulia, Apulum, VII/1, p. 469–481 Anghel, Ciugudean 1987 Ghe. Anghel, H. Ciugudean, Cimitirul feudal timpuriu de la Blandiana, Apulum, XXIV, 1987, p. 179–196 Berciu 1957 I. Berciu, Descoperiri din epoca feudală timpurie în raionul Alba Iulia, MCA, IV, 1957, p. 335–361 Borş et alli 2013a Corina Borş, Luciana Irimuş, V. Rumega, S. Dobrotă, C. Rişcuţa, Un nou sit de tip Basarabi. Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice preventive la Tărtăria–Podu Tărtăriei vest (campania 2012), CA, XX, 2013, p. 9–102 Borş et alli 2013b Corina Borş, S. Dobrotă, Luciana Irimuş, V. Rumega, C. Rişcuţa, Tărtăria, com. Săliște, jud. Alba, Punct: Podul Tărtăriei vest/Valea Rea (Autostrada Orăștie–Sibiu, lot 1, Sit 7, km 14+100–14+540), CCA 2013, p. 232–234 Bulzan, Marta 2010 S. Bulzan, D. Marta, Mişca. O aşezare dispărută şi descoperirile arheologice de la Oradea “Sere”, Crisia, Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, 40, Oradea, 2010, p. 81–94 Cosma 1992 C. Cosma, Ceramica prefeudală şi feudală timpurie de la Orşova, Eph. Nap., II, 1992, p. 231–236 Crişan 2011 I. H. Crişan, Consideraţii cu privire la prezenţa pecenegilor în Crăşana, Crisia, Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, 41, Oradea, 2011, p. 97–111 Damian et alli 2012 P. Damian, I. Bocan, E. Dumitrașcu, D. L. Ene, S. Ene, M. Streinu, 156. Autostrada Orăștie–Sibiu, Lot 1 (Orăștie–Sebeș), km 00+000–24+110, jud. Hunedoara, Alba (diagnostic arheologic), CCA 2012, p. 280 Damian et alli 2013a P. Damian, D. Vleja, F. Munteanu, N. Stoica, Mihaela Simion, P. Petcu, A. Heroiu, Tărtăria, com. Sălişte (jud. Alba), Punct: Podul Tărtăriei est (Autostrada Orăştie–Sibiu, lot 1, Sit 8, km 15+100–15+350), CCA 2013, p. 235–236 Damian et alli 2013b P. Damian, I. Bocan, D. Vleja, Mădălina Voicu, C. Cristescu, C. D. Țuţuianu, Pianu de Jos, com. Pianu (jud. Alba), Punct: Lunca Pârâului (Autostrada Orăştie–Sibiu, lot 1, Sit 9, km 20+550–20+870), CCA 2013, p. 223–224 Diaconu 1956 P. Diaconu, Cu privire la problema căldărilor de lut în epoca feudală timpurie (sec. X–XIII), SCIV, VII, 3–4, 1956, p. 421–439 Dumitraşcu, Rațiu, Dolea 2013 E. Dumitraşcu, A. Raţiu, Alexandra Dolea, Cercetări arheologice preventive la Balomiru de Câmp (jud. Alba), CA, XX, 2013, p. 103–140. Horedt 1951 K. Horedt, Ceramica slavă din Transilvania, SCIV, II, 1951, 2, p. 189–232 Ioniţă 2009 A. Ioniţă, Aşezarea din secolele XII–XIII de la Bratei, Sibiu, 2009 Lukacs 1984 A. Lukacs, Observaţii privind răspândirea căldărilor de lut pe teritoriul României, SCIVA, 35, 1984, 4, p. 320–330 Munsell 1994 Munsell Soil Color Charts, New Windsor, NY, 1994 Orghidan 1969 N. Orghidan, Văile transversale din România. Studiu geomorfologic, Bucureşti, 1969

47 EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU

Popa 1988 R. Popa, La începuturile evului mediu românesc. Țara Haţegului, Bucureşti, 1988 Rep AB 1995 V. Moga, H. Ciugudean, Repertoriul arheologic al judeţului Alba, Bibliotheca Mvsei Apvlensis, II, Alba Iulia, 1995 Simina 1995 N. M. Simina, Feudalismul timpuriu pe teritoriul comunei Vinţu de Jos, Apulum, 32/1, 1995, p. 473–488 Simion et alli 2014 Mihaela Simion, D. Vleja, R. Petcu, A. Heroiu, Florela Vasilescu, N. Stoica, Contribuţii la cunoaşterea epocii romane pe valea Mureşului mijlociu. Cercetări arheologice preventive în situl de la Tărtăria II, com. Sălişte, jud. Alba, CA, XXI, 2014, p. 211–258 Tufescu 1974 V. Tufescu, România. Natură, om, economie, Bucureşti, 1974 Ţiplic, Cociș, Voișian 2004 I. M. Țiplic, S. Cociş, V. Voişian, Descoperiri medievale timpurii în Cluj- Napoca, str. V. Deleu, Revista Bistriţei, XVIII, Cluj-Napoca, 2004, p. 195–208

LISTA ILUSTRAȚIEI

Pl. I. 1. Localizarea punctului km 15+550 pe traseul autostrăzii A1. Orăștie – Sibiu, lot. 1, Orăștie–Sebeș (km 0–24+110); 2. Imagine de ansamblu asupra unităților de săpătură. Pl. II. Planul general al zonei de la km 15+550 cu unitățile de săpătură (imagine orto Direcția Topografică Militară, ediția 2010–2012, scara (1:5000). Pl. III. Planul genaral al cercetării arheologice din punctul km 15+550. Pl. IV. Complexul nr. 1, plan și profil. Pl. V. Complexul nr. 2, plan și profil. Pl. VI. Complexul nr. 3, plan și profil. Pl. VII. Complexul nr. 1, fotografii grund (1) și profil (2). Pl. VIII. Complexul nr. 1, fotografii vatră: 1. Jumătatea de SV; 2. Jumătatea de NE. Pl. IX. Complexul nr. 2, fotografii: grund (1) și profil (2). Pl. X. Complexul nr. 3, fotografii: grund (1) și profil (2). Pl. XI. Complexul nr. 3, fotografii: profil sud (1), cuptor (2). Pl. XII. Fragmente ceramice: oale, tigăi (fotografii). Pl. XIII. Material arheologic: fragmente de râșniță, fragment de cărămidă, oase de animale (fotografii) Pl. XIV. Fragmente ceramice (desene). Pl. XV. Fragmente ceramice (desene).

LIST OF ILLUSTRATION

Pl. I. 1: Location of the spot km 15+550 along the A1 highway route. Orăştie – Sibiu, sector 1, Orăştie– Sebeş (km 0–24+110); 2: Overview of the area of interest. Pl. II. General plan of the excavation units at km 15+550 (ortho image of the Directorate of Military Survey, 2010–2012 edition, scale1:5000). Pl. III. General plan of the archaeological excavation at km 15+550. Pl. IV. Complex no. 1, plan and profile. Pl. V. Complex no. 2, plan and profile. Pl. VI. Complex no. 3, plan and profile. Pl. VII. Complex no. 1, photo: plan (1) and profile (2). Pl. VIII. Complex no. 1, photo hearth: 1. South-West half; 2. North-East half. Pl. IX. Complex no. 2; photo: plan (1) and profile (2). Pl. X. Complex no. 3; photo: plan (1) and profile (2). Pl. XI. Complex no. 3; photo: south-west profile (1) and dwelling’s oven (2). Pl. XII. Pottery sherds: pots, clay pans (photo) Pl. XIII. Archaeological material: grinder fragments, brick fragment, animal bones (photo). Pl. XIV. Pottery sherds: pots, clay pans (drawings). Pl. XV. Pottery sherds: pots (drawings).

EMIL DUMITRAȘCU, SILVIU ENE, MARIUS STREINU Muzeul Național de Istorie a României [email protected] [email protected] [email protected]

48 1

Pl. I Legendă:

secțiuni fără urme de intervenție antropică axul autostrăzii

secțiuni cu urme de intervenție antropică limita autostrăzii

zona mărită limita de expropiere 60 m

15+600.00 40

113

15+580.00

540 541 20

543 15+560.00

542

539

112 0 15+540.00

538

110

600

581 597 601

109 599

580 598

108

1 15+520.00

11 602

536 534

535

15+500.00 537

107 N

Pl. II 5 m

10 S 1 S

S 538

Cx 2

S 581

Cx 3

Cx 1 S 602 S

S 109 S 580 S

S 108 N

Pl. III Legendă: sediment vatră lemn ars sediment negricios, brun-cenușiu pigmentat cu cărămiziu piatră cenușă umplutură sediment ceramică os Cx 1 galben lutos

chirpici arătură sediment ax desen cărămiziu A–B profil NE

0 0,5 1

A B

-0,40

A -0,10 -0,30 B

-0,35

Cx 1

Pl. IV Legendă:

arătură umplutură sediment sediment Cx 2 galben lutos galben deschis ax desen A–B profil NV

0 0,5 1 N

-0,50

B A Cx 2

A B

Pl. V Legendă:

cuptor chirpici sediment ax desen brun-cenușiu A–B profil NV piatră umplutură os Cx 3 ax desen sediment C–E profil NE ceramică arătură galben lutos

C D B B C D -0,40 N

Cx 3 -0,50 1 m 0,5 0 A A

Pl. VI 1

Pl. VII 1

Pl. VIII 1

Pl. IX 1

Pl. X 1

Pl. XI 22 9 19

23 15 21

8 14 6 3 16

7 5 26 13 11

10 2 25 1 24 10 cm

12 5 0 4 17 20

Pl. XII 33

32 10 cm 5

28 29 30 31 0

Pl. XIII 23

15 10 cm

8 5

19 14 0

Pl. XIV 1 12

25 10

4 17

13 26

16 5 6

2 10 cm

20 7 5

18 0

Pl. XV Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 65–100

FUNDAȚIILE UNOR CASE BUCUREȘTENE DIN SECOLELE XIX–XX, IDENTIFICATE ÎN URMA UNOR CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE

IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU

THE FOUNDATIONS OF CERTAIN BUCHAREST HOUSES FROM THE 19TH–20TH CENTURIES, UNCOVERED BY PREVENTIVE ARCHAEOLOGICAL RESEARCH

The preventive archaeological excavation undertaken on the site General Constantin Budişteanu Street, no. 7, in Bucharest, from June, 29 to July, 22, 2015, revealed the vestiges of two houses with basement and brick foundations, dating from the 19th–20th centuries. On the same time, the archaeological excavation of the site confirmed the earlier habitation of the site.

th th KEYWORDS: Manea Brutarul Street, Stirbey Palace, foundation walls, house, 19 –20 c., cellar. CUVINTE CHEIE: Strada Manea Brutarul, Palatul Ştirbei, ziduri de fundație, casă, pivniță, secolele XIX–XX.

INTRODUCERE1

Terenul situat la intersecția străzilor General Constantin Budișteanu, Calea Griviței și Bulevardul Dacia a fost abandonat de zeci de ani, astfel încât astăzi nici cei mai în vârstă nu-și mai amintesc cum arătau casele care, nu cu foarte mult timp în urmă, se aflau aici. Acestea erau situate într-o zonă aproape centrală, zona galbenă a Bucureștiului de odinioară2, fiind înconjurate de mai multe edificii istorice cunoscute atunci și acum, precum biserica ridicată de Manea Brutarul, ce datează din secolul al XVIII-lea (1787), grădinile Palatului Știrbei (mijlocul secolului al XIX-lea) și alte case particulare, unele dintre ele jucând diverse roluri în cadrul comunității. Menționăm aici casa care a adăpostit Colecția Al. G. Cantacuzino (str. Budișteanu, nr. 26)3, cea în care a funcționat cantina studenților la arte plastice sau casa care a aparținut familiei regale. Ca urmare a dorinței unor antreprenori de a reda terenului viran funcționalitatea sa urbană, pentru adresa poștală str. General Constantin Budișteanu, nr. 7, au fost realizate cercetări arheologice preventive, desfășurate în vara anului 2015, pe parcursul a două luni. Acestea au confirmat existența unor fundații de locuințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, menționate în documente de arhivă, hărți vechi, precum și în literatura de specialitate.

STUDIU ISTORIC

Suprafața supusă cercetării arheologice este situată în strada General Constantin Budișteanu, la nr. 7, deși este posibil ca numerele poștale de astăzi să nu corespundă întocmai celor de la începutul secolului trecut (proprietățile putând fi parcelate și apoi vândute sau lăsate moștenire). Astăzi, ca și în trecut, Strada Budișteanu este cuprinsă între Calea Griviței/Târgoviștei 4 și General Berthelot/ Fântânei, ambele fiind perpendiculare pe Calea Victoriei/ Podul Mogoșoaiei5. Practic, pentru o scurtă

1 Studiul de arheologie a fost redactat de Irina Ene. 2 La mijlocul secolului al XIX-lea Bucureștiul era împărțit în cinci zone: în centru era cea roșie, la nord cea galbenă, la vest cea neagră, la est cea verde, iar la sud cea albastră; vezi Potra 1941, 4. 3 Ionescu 1938, 128. 4 Până la Războiul de independență s-a numit Calea Târgoviștei, vezi Ionescu 1938, 190. 5 Potra 1941, 12.

65 IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU porțiune, Calea Victoriei este paralelă cu strada Budișteanu. Dispariția la un anumit moment a construcțiilor aflate pe acest teren ai căror proprietari, Emil Dan şi Ion Martinescu, sunt menționați în parcelările din 1911 (Pl. I) și lipsa informațiilor referitoare măcar la ruine, au făcut ca restabilirea planului lor să poată fi realizată numai prin cercetarea arheologică a terenului. De asemenea, sunt cunoscute câteva informații cu privire la casa situată la numărul poștal 9 care, fiind o construcție mai mare, a rezistat mai mult timp vitregiilor vremurilor, dar nu până astăzi. Aceasta din urmă a fost ridicată inițial în stil neoclasic, fiind proiectată anterior Palatului Știrbei, pentru ca ulterior fațada să fie refăcută în stil eclectic6. Putem doar presupune că, aceasta fiind moda epocii, orășenii au încercat să imite stilul arhitectural în funcție de starea materială a fiecăruia, la o scară mai mică și fără a beneficia în mod obligatoriul de planurile unui arhitect. După prezentarea informațiilor cunoscute la începerea proiectului ne propunem o scurtă trecere în revistă a câtorva repere cronologice cu privire la evoluția orașului București. Începutul secolului al XIX-lea a reprezentat pentru București etapa de trecere de la Evul Mediu la Modernitate, inclusiv prin desființarea breslelor și organizarea unor școli pentru formarea arhitecților și constructorilor 7 . Se remarcă din ce în ce mai mult obsesia modernității, marcându-se totodată specificul românesc 8 . Cutremurul din 1802 și incendiul din 1804 din Bucureștiul insalubru au determinat autoritățile orășenești să ia măsuri pentru îmbunătățirea construcțiilor 9 . Prin Regulamentele Organice (1832) a fost stabilită prima delimitare topografică a Bucureștiului, fiind evident faptul că orașul s-a extins în mahalale, unde locuitorii, în funcție de venituri, și-au ridicat case10. Călătorii străini din secolul al XIX-lea ne dau indicii conform cărora locuințele din mahalale nu aveau mai mult de un etaj 11 . Spre sfârșitul secolului al XIX-lea Bucureștiul a cunoscut transformări radicale în plan edilitar: iluminat stradal, sistematizarea tramei stradale, parțiala canalizare și pietruire a străzilor, toate sub „bagheta” primilor arhitecți români cu studii în străinătate. Încă prin Regulamentele Organice au fost stabilite criteriile pentru realizarea construcțiilor orășenești, preferându-se șindrila și cărămida, precum și instituțiile care să le avizeze12. Strada General Budișteanu, cunoscută în secolul al XIX-lea drept Manea Brutarul, a primit actuala denumire după anul 1911. Numele străzii provine de la biserica Manea Brutarul cu hramul: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ierarh Nicolae (Pl. IV/1–2). Edificiul religios, situat pe latura de nord-vest a străzii, a fost construit, „din zid”, anterior anului 1761 de Popa Radu și reconstruit între anii 1786–1787 de către Manea Brutarul starostele brutarilor şi de fiul lui Ioan Săbarul. În calitatea de ctitor dar și de staroste al breslei brutarilor s-a îngrijit de dăruirea bisericii, cât și de organizarea sărbătorilor breslei 13 . La 1834 zona era cunoscută ca Mahalaua Popii Radului, după numele parohului care slujea în biserică, ulterior numindu-se Manea Brutarul. În această mahala existau prăvălii pentru cele necesare desfășurării vieții cotidiene, fără a merge la vreunul din târgurile bucureștene. Astfel documentele menționează pe cele de făinari, lumânari, săpunari, zidari, cărămidari, cârciumari14. Dintr-o informație indirectă aflăm că între turnul-clopotniță al bisericii și casa lui Ghiorma de pe Calea Griviței erau „câțiva zeci de pași peste drum”15. Din păcate despre turnul bisericii se păstrează doar informația conform căreia era „retras de la stradă”16, precum și faptul că a fost distrus în urma bombardamentelor din București din anul 1944. Nu putem decât presupune, având în vedere proximitatea, că atunci și-au aflat sfârșitul și construcțiile de pe terenul supus cercetării arheologice și, din acest motiv, nici măcar memoria colectivă nu a mai păstrat nicio informație. Zona cuprinsă între străzile Fântânei/General Berthelot–Manea Brutarul/Budișteanu–Banului–Podul Mogoşoaiei/Calea Victoriei, constituie un perimetru semnificativ pentru Bucureşti, fapt datorat pe de o parte

6 Mucenic 1997, 22. 7 Mucenic 1997, 7–8. 8 Continuități, 11–13. 9 Mucenic 2002, 22. 10 Mucenic 2002, 9. 11 Potra 1992, 257. 12 Mucenic 1997, 10–12 13 Iorga 2008, 199; Albumul lunei, 31. 14 Documente, 155, 192, 217–222. 15 Potra 1981, 339–341. 16 Ionescu 1938, 191.

66 FUNDAȚIILE UNOR CASE BUCUREȘTENE DIN SECOLELE XIX–XX, IDENTIFICATE ÎN URMA UNOR CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE apropierii de palatul princiar al lui Barbu Știrbei (Pl. IV/3) și statutului social al proprietarilor, iar pe de altă parte construirii lăcaşului de cult al episcopatului catolic, pe terenul achiziţionat de la paharnicului Ghiţă Cantacuzino, Catedrala Sf. Iosif (1870–1884), după proiectul arhitectului german de formaţie academic-eclectică, Friederich von Schmidt17.

CERCETAREA ARHEOLOGICĂ

Cercetarea arheologică, realizată de către o echipă de la Muzeul Național de Istorie a României 18 , a debutat cu trasarea unei secțiuni de sondaj orientată SV–NE și reperarea unor structuri constructive care au determinat decaparea în suprafață a perimetrului investigat în vederea identificării și punerii în valoare a acestora. În total a fost excavată o suprafaţă de aproximativ 300 m2, până la o adâncimea medie cuprinsă între 0,70–0,80 m. În suprafața decapată au fost identificate fundațiile a trei locuințe cu pivniță, care pot fi încadrate preliminar începutului secolului XX (Pl. II). La finalul cercetării a fost realizate fotografii aeriene din care au rezultat ortofotoplanuri19 (Pl. III). Stratigrafia generală a zonei este prezentată în ordine inversă, a depunerilor sedimentare, pornindu-se de la stratul superior către bază. Cu anumite excepţii, generate de perturbările datorate permanentei intervenţii antropice, stratigrafia generală (Pl. V) se prezintă astfel: – 0–0,50 m nivel de dărâmătură/nivelare cu resturi de materiale de construcție, beton, fier beton, asfalt; – 0,50–0,80 m nivel surprins al elevației zidurilor, nivel de călcare istoric; – 0,80–1,20/1,80 m nivel de construcție a fundațiilor, pământ galben nisipos; – 1,20–2,30 m nivel de pământ cenușiu cu materiale ceramice atipice și osteologice; – 2,30–2,40 m nivel de pământ galben, compact, fără material arheologic, steril din punct de vedere arheologic. Pe alocuri culoarea acestuia este brun negricioasă cu o consistență lutoasă. Analiza surselor documentare indică lapidar și maniera de construcție, materialele folosite, modul în care erau construite casele particulare modeste pe o stradă dintr-o mahala bucureșteană la mijlocul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Astfel, putem construi un tipar posibil: locuințele aveau un plan dreptunghiular – tip vagon, erau aliniate la trama stradală, aveau pivnițe, grădini și acareturi. Materialele de construcție folosite, conform reglementărilor legislative survenite după incendiul din 1847 erau: cărămida, piatra de var și gresia, iar pentru acoperiș tinichea sau zinc colorat20. În ceea ce privește cărămizile acestea aveau următoarele dimensiuni, impuse de municipalitate în 1855: lungime = o palmă, patru degete și 5 linii (0,145 m), lățime = 7 degete și 5 linii (0,070 m), grosime = 3 degete și 5 linii (0,030 m)21. Cercetarea arheologică de teren a scos la iveală fundațiile din cărămidă a două locuințe situate pe Strada Budișteanu, datate la mijlocul secolului al XIX-lea. În ordinea descoperirii lor, de la estul la vestul străzii, au fost numite CASA1 și CASA 2, considerând prima ca fiind la numărul 7, iar cea de-a doua la numărul 5. Zidul aflat în prelungirea CASEI 2, spre est, provine de la o a treia casa, în acest moment necercetată. CASA 1 (Pl. VI), de formă dreptunghiulară, având dimensiunile maxime surprinse de 12,85 × 8,50 m, este orientată NE–SV, urmărind traiectul străzii Budișteanu în partea de SV. Clădirea este compusă din șapte încăperi, dintre care două se află deasupra pivniței, situată în partea de NE.

17 Ionescu 1938, 128. 18 Echipa de la MNIR a fost coordonată de Irina Ene, diind compusă din: Mădălina Dimache, Tudor Hila, Emil Dumitrașcu, Sorin Cleșiu, Ionuț Bocan, Decebal Vleja. 19 Fotografia de acest gen nu este în nici un fel distorsionată, fiind în principiu o hartă, la care sunt atașate puncte de referință măsurate topografic. Ulterior aceasta a fost salvată într-un format GeoTIFF, care permite atașarea datelor georeferențiate de un fișier TIFF. Acest fișier a fost introdus în programul Global Mapper, unde a fost suprapus cu ridicarea topografică existentă, generând un plan detaliat al zonei cercetate. 20 Potra 1941, 4. 21 Pănoiu 2011, 127.

67 IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU

Cele cinci încăperi de suprafață au o fundație din cărămidă legată cu mortar22 (Pl. VII), construită în groapă cu cofraj, într-un pământ galben nisipos, zidurile acestora fiind „țesute” cu excepția a două ziduri pe latura de vest, mai mici ca dimensiuni (0,07 × 0,27 m), adosate construcției și care aveau funcționalitatea unui acces care se făcea pe latura de vest. Fundația are o înălțime de 0,50 m, iar elevația păstrată, de maxim 0,30 m. S-a putut observa faptul că zidurile exterioare ale construcție au o grosime obținută prin așezarea unei cărămizi pe lungime și a unei pe lățime (0,46 m). Zidurile interioare au o grosime dată de lungimea unei cărămizi, respectiv 0,27 m. Din cauza intervențiilor pentru amenajarea trotuarului, zidul sud-vestic exterior nu a putut fi surprins. Din elevația acestor ziduri s-au păstrat pe alocuri trei asize de cărămidă, zona fiind puternic afectată din momentul distrugerii, iar zidurile având o grosime mai mică decât a fundației. Astfel, nu pot fi precizate exact dimensiunile elevației întrucât maniera constructivă a fost una mai puțin standardizată, meșterii respectivi încercând să se adapteze amplasamentului și traiectului fundației. Din punct de vedere constructiv cele două încăperi ale pivniței, situate în partea de NV, sunt adosate construcției de suprafață deși sunt indicii clare că au avut același moment constructiv. Accesul în acestea era realizat pe latura de nord-est, independent pentru fiecare dintre ele, putând fi surprinși parapeții care susțineau treptele. Încăperile pivniței sunt de formă dreptunghiulară, orientate ca și clădirea, NE–SV, fiind construite din interior (Pl. VIII/1–2). Cele două încăperi ale pivniței au următoarele dimensiuni: 3 × 3,50 m. Parapeții s-au păstrat pe o lungime maximă de 1,15 m, grosimea acestora fiind de 0,35 m. La încăperea dinspre vest s-au păstrat și cele patru trepte ale scării de acces. Există indicii că podeaua acesteia era din bârne de lemn. Pe peretele de nord-est se află o răsuflătoare, iar pe celelalte câte o nișă. În dreptul nișelor (1,75 × 0,25 m) zidul, care este construit ca și cele ale încăperilor de suprafață, se subțiază, având o grosime 0,15 m. În nișa din zidul de sud-vest au fost descoperite două sticle de tipul celor de șampanie. A doua încăpere a pivniței, situată spre est, prezintă, în interior, nișe pe fiecare dintre pereți, similare celor din încăperea vestică. Nișa dinspre est prezintă o nivelare orizontală din dale de paviment. Podeaua acesteia era din cărămidă, accesul se făcea tot pe latura de nord-est; nu s-au păstrat parapeții ci doar indicii ale celor trei trepte. Faptul că în umplutura acestor pivnițe au fost descoperite cahle de sobă ornamentale, coșul de fum și tubulatura de ceramică, ne determină să presupunem faptul că încăperile de deasupra erau cele încălzite, deși, există posibilitatea ca după momentul distrugerii locuinței să fi avut loc o nivelare care a făcut ca materialele să se concentreze aici. Așadar, inventarul CASEI 1 se compune din: fragmente de cahle, sticle, două pipe, ustensilele din fier necesare manevrării focului în sobă (vătraie), fragmente ceramice și de porțelan, precum și vase din tablă și email (oale, capace, polonic) databile la începutul secolului XX (Pl. IX– X). În încăperea situată în partea de sud-est am realizat un sondaj arheologic până în pământul considerat steril, fără intervenții antropice. Cercetarea arheologică a confirmat faptul că zona a fost locuită anterior ridicării construcției din cărămidă, așa cum precizează sursele istorice menționate mai sus. A fost surprinsă o groapă cu material ceramic atipic și osteologic ce poate fi încadrat sfârșitului secolului al XVIII-lea. CASA 2, de formă dreptunghiulară, având dimensiunile maxime surprinse de 17 × 6 m, este orientată NE–SV, urmărind traiectul străzii Budișteanu în partea de SV, fiind situată la nord de CASA 1. Clădirea nu a putut fi cercetată integral întrucât a fost surprinsă în limita suprafeței supusă cercetării. Astfel, au fost descoperite fundațiile unei încăperi de suprafață, două încăperi ale pivniței, scara de acces în pivniță și fundațiile unor ziduri situate la limita proprietății. Din încăperea de suprafață s-au păstrat două ziduri, unul care a fost parțial distrus de amenajarea trotuarului, în zona de sud-vest și unul care este zid comun cu prima încăpere a pivniței. Maniera de construcție și tehnica utilizată sunt asemănătoare CASEI 1, cu următoarele excepții: legătura dintre cărămizile zidurilor este din ciment (Pl. XI), iar din punct de vedere planimetric a doua încăpere a pivniței se află în continuarea celei dintâi, la nord-est de aceasta.

22 A fost realizată o analiză prin metoda fluorescență de raze X asupra a două probe de liant de zidărie.

68 FUNDAȚIILE UNOR CASE BUCUREȘTENE DIN SECOLELE XIX–XX, IDENTIFICATE ÎN URMA UNOR CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE

Zidul de vest al pivniței nu a putut fi surprins în întregime, fiind situat în limita suprafeței supuse cercetării. Zidul ce desparte pivnița a fost parțial distrus, păstrându-se doar o asiză de cărămidă, podeaua prezintă o șapă de ciment, zidurile în interior au fost tencuite și se pot observa urmele mai multor zugrăveli. Accesul în pivniță se află pe partea de est și se realiza probabil dintr-o curte. Cele cinci trepte au fost dublate cu bârne de lemn (Pl. XII/1–2). Este posibil ca această pivniţă să fi avut funcţionalitatea de demisol locuit, chiar un depozit farmaceutic, având în vedere materialul arheologic prelevat. De asemenea, pe peretele de est sunt două răsuflători și două nișe, iar pe peretele de sud-vest și cel de nord-est câte o nișă, asemănătoare celor prezentate la CASA 1. Ultima încăpere are zidul dinspre est cu înălțimea de peste 1,20 m, perforat de o țeavă din metal contemporană. Acesta reprezintă un zid care aparține unei a treia construcții, încă necercetată23(Pl. XV). Inventarul CASEI 2 se compune, de asemenea, din fragmente de cahle, sticle de diverse dimensiuni şi forme, fragmente ceramice și de porțelan, fragmente osteologice animale, precum și vase din tablă și email (oale, capace, polonic), databile la începutul secolului XX (Pl. XIII–XIV). În zona aflată între cele două fundaţii au fost descoperite două gropi menajere situate, din punct de vedere stratigrafic, în pământul galben nisipos în care au fost construite fundaţiile, numite convenţional Cx 1 şi Cx 2. Cx 1 este o groapă de formă ovală, cu dimensiunile 1,80 × 0,60 m, fără material arheologic. Cx 2 este o groapă menajeră de formă ovală cu dimensiunile: 2,10 × 1,70 m, situată la est de Cx 1, secţionată de traseul unei ţevi contemporane. Materialul ceramic şi osteologic este anterior construcţiilor din cărămidă, similar celui descoperit sub fundaţiile CASEI 1 şi databil în secolul al XIX-lea.

* **

STUDIU ARHITECTURAL24

Obiectul studiului arhitectural de față este reprezentat de cele două clădiri din secolul al XIX-lea de la numărul 7 al străzii General Budișteanu, în zona protejată nr. 02 – Calea Griviței, situată în centrul Bucureștiului25 (Pl. XVII). Prima reprezentare a clădirilor descoperite pe sit apare în planul din anul 1895 redactat de Institutul Geografic al Armatei26 (Pl. XIX). Clădirile au o formă similară cu cea din teren, planurile oferind câteva informații ce pot clarifica situația existentă la momentul săpăturilor arheologice. În planurile din 1911 clădirile sunt reprezentate fără alte modificări față de planul precedent (Pl. XX). Apar în plus informații legate de adresă, de proprietar și de regimul de înălțime. Pe parcela aflată în proprietatea lui Ion Martinescu, de pe Str. Manea Brutarul nr. 5–7 (Str. General Budișteanu de astăzi) și Calea Griviței nr. 17–19 se aflau 5 clădiri, dintre care niciuna nu a rămas în picioare până în prezent. Este cert că demolarea lor a avut loc după 1927 și înainte de 1991, când niciuna dintre construcții nu se mai regăsește în planurile cadastrale27 (Pl. XXI). Trei dintre clădiri, toate desfășurate numai pe parter, au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice parțiale din iulie 2015, numite în continuare CASA 1, CASA 2 și CASA 3 (Pl. XXII–XXVI).

23 CASA 3 nu a putut fi cercetată în această etapă întrucât nu intra în perimetrul proiectului. 24 Studiul de arhitectură este redactat de Ileana Lăzărescu. 25 În fosta mahala Manea Brutarul. Planul Borocczyn, 10. 26 Planurile istorice anterioare, incluzând planul Borocczyn din 1846, arată o parcelă nestructurată, fără fond construit– numai vegetația fiind reprezentată. Așadar cele două locuințe pot fi datate în intervalul 1846–1895. Vezi Pl. XVIII. 27 Locuințele se pot vedea în aerofotografia din 1927.

69 IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU

SITUAREA CLĂDIRILOR PE PARCELĂ

Din planurile istorice se poate observa că cele trei clădiri cercetate sunt situate pe limitele de proprietate ale parcelei. Astfel, CASA 1 are o latură pe limita de SE (comuna cu proprietatea lui M. D. Herz in 1911, în aceeași formă și pe care se află o construcție cu un plan similar celui de astăzi), iar CASA 2, pe limita de NV (în 1911 proprietatea lui Emil Dan, astăzi parcare), ambele având fațadele scurte pe aliniamentul străzii. CASA 3 este andosata casei 2 și limitei vestice ale proprietății. Observațiile din teren corespund cu cele din planuri. Deși clădirile au fost cercetate numai parțial și doar fundațiile și pivnițele s-au păstrat până astăzi, configurația lor este similară celei descrise anterior, de unde se poate deduce că ruinele continuă până la limitele din planuri. Așezarea pe teren a clădirilor și compoziția lor sunt tipice pentru o soluție frecventă in rândul clădirilor din secolul al XIX-lea, Casele 1 și 2 fiind așezate pe limite opuse de proprietate, în oglindă una fata de cealaltă. Exista totuși unele diferențe notabile între cele doua locuințe, ceea ce ne oferă detalii legate de construirea lor.

CONFIGURAREA SPAȚIULUI INTERIOR

Deși tot ce s-a păstrat până în prezent din cele două clădiri din fața parcelei sunt fundațiile și pivnițele, așa cum s-a menționat anterior, o imagine a locuințelor se poate forma pe baza acestor informații. Ruinele păstrate până astăzi ne oferă indicii legate numai de partea de pivnițe și fundații ale acestor trei locuințe, dar sunt grăitoare pentru configurația generală a clădirilor. Astfel, atât CASA 1, cât și CASA 2 au o alcătuire similară, dar în oglindă. În ambele accesul la subsol se făcea prin scări așezate în partea opusă străzii, CASA 2 având un singur acces așezat perpendicular pe direcția de dezvoltare a locuinței – probabil condiționat și de poziționarea casei nr. 3 ce este alipită acestei scări. În spatele casei nr. 1 s-au păstrat o scara ce coboară spre pivniță, dar și o platformă din cărămidă, dispusă simetric față de această scară, ceea ce sugerează posibila existență a unui alt acces spre subsol. Acest indiciu sugerează faptul că această casă era de fapt un ansamblu de două corpuri de clădire cuplate. Nu există indicii legate de CASA 3, din care s-au păstrat doar două ziduri perpendiculare. La parter, accesul în CASA 1 se făcea, așa cum s-a descoperit în teren, printr-un volum andosat locuinței principale, cu o fundație lată de jumătate de cărămidă, nețesută cu restul structurii. Cel mai probabil acest volum era un hol de acces atașat locuinței, ce fie a fost adăugat ulterior primei faze de construire, fie a fost construit în aceeași fază, dar din materiale mai ușoare cum ar fi lemnul, ce nu necesitau fundații adânci. Prin corelarea cu planurile cadastrale din 1911, se poate deduce că și CASA 2 avea același tip de acces, din care însă nu ne-au rămas dovezi construite până în prezent. La subsol, CASA 1 are, în partea opusă străzii, două camere aproximativ pătrate, de dimensiuni de circa 3,00 × 3,50 m fiecare. În încăperea dinspre vest se păstrează scara din cărămidă, cu treptele din blocuri puse pe cant și parapeți lați de o cărămidă, pe care se accesa pivnița. Între cele două încăperi exista o nișă cu zidăria de jumătate de cărămidă, a cărei „țesere” vizibil mai neglijentă decât restul structurii sugerează o închidere ce s-a făcut ulterior construirii pivnițelor (Pl. XXVII/1). Aceasta este o dovadă suplimentară a faptului că mai exista un acces către pivnițe, în camera de la estul celei cu scară, probabil o scară din lemn. CASA 2 are la subsol două camere de dimensiuni similare, prima de 3,00 × 3,50 m, iar a doua de 3,00 × 3,80 m, dispuse în anfiladă. Pivnițele se accesau pe o scară cu treptele din cărămidă așezată orizontal cu latura scurtă perpendicular pe muchia treptei și dulapi de lemn ce acționau ca tiranți pentru cei doi pereți laterali ai scării, așezați pe muchie. O parte din acești dulapi s-a păstrat până astăzi, dar este evident că aceștia erau dispuși pe fiecare treaptă spre subsol, așa cum

70 FUNDAȚIILE UNOR CASE BUCUREȘTENE DIN SECOLELE XIX–XX, IDENTIFICATE ÎN URMA UNOR CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE sugerează locașurile rămase după putrezirea lor (Pl. XXVI/2). Parapetul scării păstrează grosimea zidului exterior din care provine, dar are un mic ornament, având cărămizile de colț teșite într-o formă de arc de cerc (Pl. XXVI/3). La parter camerele erau dispuse similar pentru CASA 1 și CASA 2, intrarea fiind prin camera centrală, față de care erau dispuse cele două camere laterale, cea principală, de dimensiuni mai mari, spre stradă și cealaltă spre spatele parcelei. Orientarea camerelor era, prin analogie cu alte locuințe din secolul al XIX-lea dar și constrânsă de configurația parcelei, spre stradă pentru încăperea principală și spre curte pentru cea centrală și cea secundară. Despre CASA 3 nu există informații suficiente, întrucât cercetarea care face obiectul prezentului articol nu a vizat suprafața de teren pe care se află aceasta.

STRUCTURĂ ȘI FINISAJE

Fundațiile caselor 1 și 2 sunt din aceleași cărămizi din care s-au făcut și zidurile pivnițelor, dar blocurile sunt prinse într-o masă neregulată de mortar. Astfel, se poate deduce că procesul prin care acestea ar fi fost puse în operă ar fi următorul: s-au săpat gropile pentru fundații, în care s-au așezat blocurile de cărămidă între care mortarul a fost pur și simplu turnat, nu întins cu mistria. În urma acestui mod de construire fundațiile nu au un traseu atât de precis ca baza zidurilor de suprastructură; acestea din urmă au fost retrasate deasupra fundațiilor pentru a se păstra o formă regulată a construcției. Zidurile pivnițelor variază de la casă la casă. Astfel, CASA 1 are zidurile perimetrale groase de o cărămidă și jumătate, iar grosimea zidurilor interioare variază între o cărămidă și o cărămidă și jumătate. În pereții perimetrali pivnițelor sunt nișe adânci de o cărămidă, folosite pentru depozitare. În pereții de pe latura de nord a pivnițelor se găsește un alt tip de nișe, cu cărămizile retrase în trepte, ceea ce sugerează existența unor ferestre cu parapeții înclinați, pentru a permite ventilarea și a lăsa mai multă lumină să pătrundă în subsol. O soluție similară se poate încă observa la pivnițele casei 2, într-o variantă mai bine conservată (Pl. XXVI/4). CASA 2 are zidurile exterioare groase de o cărămidă și jumătate iar cele interioare de o cărămidă. Zidurile exterioare de la nord și sud au fiecare câte o nișă adâncă de o cărămidă, asemănătoare celor de la CASA 2. O diferență importantă în structura celor două case analizate ține de materialul folosit pentru a lega elementele de zidărie. Astfel, CASA 1 are blocurile legate cu mortar pe bază de var, iar CASA 2 cu mortar pe bază de ciment, după cum a rezultat în urma analizelor de laborator28. Acest fapt poate sugera o eventuală cronologie a construirii celor două locuințe – cum cimentul a început să fie folosit mai recent, este probabil ca prima construită să fi fost CASA 1, iar CASA 2 să fie construită ulterior, sau că aceasta din urmă să fi fost restaurată parțial, cu păstrarea blocurilor de cărămidă originale. Din acoperirea pivnițelor casei 1 nu s-a păstrat nici un element, dar pentru cea a casei 2 există un indiciu, păstrat la nișa cea mai apropiată de scara de acces, ce sugerează, prin dubla sa curbură și prin forma pătrată a încăperilor, că pivnițele erau acoperite cu bolți călugărești sau cu bolți semicilindrice cu penetrații. (Pl. XXVI/5). Evitând să facem analogii cu alte exemple din aceeași perioadă, este totuși posibil ca ferestrele pivnițelor să fi avut arce plate la partea superioară. Pentru acoperirea camerelor casei 1, cel mai probabil s-a folosit același sistem sau o acoperire mai simplă, cu plafoane de lemn ce s-au degradat în timp–motiv pentru care nu au rămas dovezi. În planul cadastral din 1911 în spatele casei 2 este reprezentată o copertină deasupra acceselor în pivnițe, probabil un volum de lemn ce nu s-a păstrat până astăzi, ce avea rolul de a le proteja. În pivnițele celei de-a doua case s-au păstrat și elemente de finisaj. Pereții sunt tencuiți, iar podeaua este acoperită cu o șapă de ciment sub care s-a descoperit o altă pardoseală, din cărămidă (Pl. XXVI/6). Pe tencuiala din pivnițe s-au găsit urme de zugrăveală de culoare galbenă și albastră,

28 Vezi nota 22 și Pl. XVI.

71 IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU existând mai multe straturi succesive. În CASA 1 nu s-au păstrat decât două plăci ceramice, într- una din nișele pivniței, ce proveneau de la o sobă aflată la nivelul superior (parter).

CONCLUZII

Cercetarea arheologică preventivă desfășurată în luna iulie a anului 2015, pe proprietatea situată în strada general Constantin Budișteanu la numărul 7 a pus în evidență fundațiile și pivnițele a cel puțin două case ridicate la mijlocul secolului al XIX-lea. Cea de-a treia locuință nu a fost cercetată integral, întrucât depășea perimetrul proiectului, dar prin coroborarea informațiilor se poate afirma că zidul dinspre est aparține unei alte construcții. De asemenea, în ceea ce privește CASA 1, există posibilitatea ca aceasta să fi fost compusă din două locuințe, în oglindă, după modelul epocii, având în vedere existența a două încăperi ale pivniței cu intrări diferite. Cu siguranță accesul, atât în CASA 1, cât și în CASA 2, se realiza printr-o curte comună, așa cum reiese din planul arheologic. Din analiza liantului s-a putut constata faptul că această locuință a suferit o refacere considerabilă, undeva după anii ’30 ai secolului XX. Conform planurilor Bucureștiului putem afirma că aceste locuințe au fost ridicate după mijlocul secolului al XIX-lea, dar momentul în care acestea dispar rămâne incert. Ceea ce se cunoaște este faptul că turnul clopotniță al bisericii Manea Brutarul a fost distrus în urma bombardamentelor din București din anul 1944. Având în vedere proximitatea, precum și fundațiile construite, care nu aparțin unor construcții foarte solide, putem considera că și acestea au avut de suferit în urma aceluiași bombardament. Cercetarea arheologică a zonei a vizat, până în acest moment, doar vestigiile caselor situate la intersecția celor două străzi bucureștene, respectiv Manea Brutarul/General Constantin Budișteanu și Calea Târgoviștei/Calea Griviței, ridicate la confluența secolelor XIX–XX, aducând informații de detaliu, necunoscute până în prezent.

BIBLIOGRAFIE

Albumul lunei Albumul lunei Bucureștilor 9 mai – 9 iunie 1936, Publicațiune oficială a primăriei municipiului București, Redacția și Administrația București, 1936 Borocczyn 1846 Planul Bucureștiului ridicat și nivelat din porunca d-lui marelui vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru Barbu Știrbei după întocmirea secției inginerești sub direcția specială a maiorului baron Rudolf Artur Borozin în zilele pre înaltului domn stăpânitor Gheorghe Dimitrie Bibescu V. V. Anul 1846 Continuități Continuități. Fragmente de modernitate românească în prima jumătate a secolului al 20-lea, Carmen Popescu (coord.), București, 2010 Documente Documente pentru istoria Bucureștilor. Începuturi edilitare 1830–1832, București, 1936 Ionescu 1938 Gr. Ionescu, București, Ghid istoric și artistic cu 157 ilustrații în text și 5 planuri afară din text, Fundația pentru Literatură și Artă Carol al II-lea 1938 Iorga 2008 N. Iorga, Istoria Bucureștilor, București, 2008 Mucenic 1997 Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă. Secolul al XIX- lea, București, 1997 Mucenic 2002 Cezara Mucenic, Străzi, piețe, case din vechiul București – Urbanism și arhitectură – sec. XV–XX, București, 2002

72 FUNDAȚIILE UNOR CASE BUCUREȘTENE DIN SECOLELE XIX–XX, IDENTIFICATE ÎN URMA UNOR CERCETĂRI ARHEOLOGICE PREVENTIVE

Pănoiu 2011 A. Pănoiu, Evoluția orașului București, București, 2011 Potra 1941 G. Potra, Bucureștii la mijlocul secolului al XIX-lea. Impresiile germanului W. Derblich, București, 1941 Potra 1981 G. Potra, Din Bucureștiul de altădată, București, 1981 Potra 1992 G. Potra, Bucureștii văzuți prin călătorii străini (secolele XVI–XIX), București, 1992

Fotografiile aeriene au fost realizate de către Marius Amariei, fotogrametria de către Mihai Bozgan, iar ortofotoplanul de către Mihai Florea, iar analizele de fluorescență X de către dr. Gheorghe Niculescu, tuturor acestora mulțumindu-le.

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Pl. I. Plan cadastral (1911). Pl. II. Ridicarea topografică. Pl. III. Ortofotoplan. Pl. IV. Fotografii: 1. Biserica Manea Brutarul. Absida altarului; 2. Biserica Manea Brutarul. Pridvor; 3. Palatul Barbu Știrbei. Pl. V. CASA 1, profil nord: 1. Foto; 2. Desen Pl. VI. CASA 1. 1. Vedere aeriană; 2. Pivnițe Pl. VII. Imagini CASA 1. 1–2. Nișe pivnițe Pl. VIII. Imagini CASA 1: 1. Nișă pivniță; 2. Acces pivniță Pl. IX. CASA 1. Inventar Pl. X. CASA 1. Inventar Pl. XI. Imagini CASA 2. 1. Vedere aeriană; 2. Pivniță Pl. XII. Imagini CASA 2: 1. Nișă pivniță; 2. Acces pivniță Pl. XIII. CASA 2. Inventar Pl. XIV. CASA 2. Inventar Pl. XV. CASA 3. 1. Zidul de est; 2. Zidul de est perforat de conductă contemporană, detaliu Pl. XVI. Buletinul de analiză de fluorescență X a mortarului: 1. CASA 1; 2. CASA 2 Pl. XVII. Localizarea sitului, pe planul de situație din 1901(carou 11D3) Pl. XVIII. Planul Borroczyn, fila 27. Pl. XIX. Locuințele pe planul redactat de Institutul Geografic al Armatei, 1895 Pl. XX. Planul cadastral din 1911, carou 11D. Clădirile descoperite în sit sunt hașurate în plan. Pl. XXI. Aerofotografia din 1927. Conturul caselor este recognoscibil. Pl. XXII. Releveul ruinelor descoperite în sit. Plan Pl. XXIII. Secțiune A-A Pl. XXIV. Secțiune B-B Pl. XXV. Secțiune C-C Pl. XXVI. CASELE 1 și 2. 1–5. Detalii

LIST OF ILLUSTRATION

Pl. I. Cadastral survey (land parcel map – 1911). Pl. II. Land survey (plotting). Pl. III. Ortophotomap. Pl. IV. Photos: 1. Manea Brutarul Church. The apse of the altar; 2. Manea Brutarul Church. Threhold; 3. The Barbu Știrbei Palace. Pl. V. Hose 1, North profile: 1. Photo; 2. Drawing

73 IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU

Pl. VI. House 1. 1. Aerial view; 2. Cellars. Pl. VII. Images House 1. 1–2. Cellar’s niches. Pl. VIII. Images House 1: 1. Cellar’s niche; 2. Cellar’s access. Pl. IX. House 1. Inventory. Pl. X. House 1. Inventory. Pl. XI. Images House 2. 1. Aerial view; 2. Cellar. Pl. XII. Images House 2: 1. Cellar’s niche; 2. Cellar’s access. Pl. XIII. House 2. Inventory. Pl. XIV. House 2. Inventory. Pl. XV. House 3. 1. East wall; 2. East wall perforated by a contemporary pile, detail. Pl. XVI. The analysis bulletin for the mortar’s X fluorescence: 1. House 1; 2. House 2. Pl. XVII. The site’s location on lay-out on lay-out of 1901 (check 11D3). Pl. XVIII. The Borroczyn plan, foil 27. Pl. XIX. The dwellings on the plan made by Geographic Institute of the Army (1895). Pl. XX. The cadastral survey of 1911 (check 11D). The investigated buildings on the site are hachured on the plan. Pl. XXI. Aerial photo of 1927. The houses’ contour (outline) is recognizable. Pl. XXII. Mapping of the ruins uncovered on site. Plan. Pl. XXIII. Section A–A Pl. XXIV. Section B–B Pl. XXV. Section C–C Pl. XXVI. Houses 1 and 2. 1–5. Details.

IRINA ENE, ILEANA LĂZĂRESCU Muzeul Național de Istorie a României [email protected] [email protected]

74 N Pl. I N

Casa 3

Casa 2 Casa 1

Cx 1 Cx 2

0 5 m

Pl. II 0 m 5 m 10 m

Pl. III 2

Pl. IV 1

0 0,5 1

mortar pământ galben

fundația cărămidă cărbune pământ de culoare brun-cenușie (conține: pigmenți de cenușă, fragmente de cărămidă, ceramice și oase)

Pl. V 1

Pl. VI 1

Pl. VII 1

Pl. VIII 10 cm 5 0

Pl. IX 10 cm 5 0

Pl. X 1

Pl. XI 1

Pl. XII 10 cm 5 0

Pl. XIII 10 cm 5 0

Pl. XIV 1

Pl. XV 1

Pl. XVI Pl. XVII Pl. XVIII Pl. XIX Pl. XX Pl. XXI Pl. XXII Pl. XXIII Pl. XXIV Pl. XXV 1

3 4

5 6

Pl. XXVI Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 103–113

NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE

GEORGE TROHANI

NOUVEAUX OBJETS ARCHEOLOGIQUES D`UNE VALEUR EXCEPTIONNELLE CONCERNANT LA CONNAISSANCE DE LA CIVILISATION DES GETO-DACES RECEMMENT RECUPERES. EXPERTISES ARCHEOLOGIQUES.

Récemment, en 2015, suite à des démarches de divers institutions gouvernementales et des scientifiques du Musée National d`Histoire de Roumanie, on a pu recouperer divers objets d’une valeur exceptionnelle concernant la civilisation des Gèto-Daces. Il sàgit dòbjets de parures en argent et dùne monnaie en or, tous datant du Ier siècle av. J.C. – Ier siècle ap. J.C.

MOTS CLEFS : bracelets, fibules, colliers, anneaux, phalères, pendentifs, monnaie, or, argent, Gèto-Daces. CUVINTE CHEIE : brăţări, fibule, coliere, inele, falere, pandantive, monetă, aur, argint, geto-daci.

În baza Ordinului Ministrului Culturii Nr. 2098 din 11 februarie 2015, am efectuat, în perioada 17–20 februarie 2015, o deplasare la München, Germania, în vederea expertizării unor bunuri probabil sustrase şi exportate ilegal din România. Este vorba despre bunuri indisponibilitate la solicitarea autorităţii judiciare române, puse în vânzare de către două firme din München, Germania, și anume: I. Casa de licitaţii Gorny & Mosh, prin intermediul licitaţiei nr. 218 din decembrie 2013 trei loturi (fragmente) de tezaure dacice din argint, după cum urmează: un fragment de tezaur compus din patru fibule cu nodozităţi, trei coliere, două brăţări spiralice şi trei inele, toate din argint (lot nr. 120), două falere din argint aurit (lot nr. 324) şi un fragment de tezaur compus din patru piese distincte, un colier şi trei piese de podoabă din argint cu pandantive triunghiulare (lot nr. 765); II. Firma Gerhard Hirsch Nachfolger prin licitaţia din 11.02.2015 trei loturi de piese1 după cum urmează: un fragment de tezaur de piese dacice din argint compus dintr-un colier (torques), o brăţară, un inel-verigă şi o verigă-inel (lot nr. 630), o brăţară din argint (lot nr. 677) şi o monetă de aur (lot nr. 1601). În cele ce urmează vom prezenta mai întâi piesele pe loturi – un fel de răspuns detailat la întrebările 1, 3 şi 4 din Ordinul amintit. Iar apoi, la Concluzii, vom răspunde punctual şi concis la întrebările puse prin acelaşi Ordin al Ministrului Culturii şi Ordonanţa Procurorului. Ordinea prezentării pieselor se face conform cataloagelor de licitaţii ale respectivelor firme de licitaţii. Pentru Casa de Licitaţii Gorny & Mosh în volumul Auktion 218, 18 decembrie 2013, iar pentru firma Gerhard Hirsch Nachfolger în volumele Auktion 305, 11 februarie 2015 şi Auktion 306, 12 februarie 2015 (moneta). Pentru încadrare tipologică a pieselor s-a ţinut seama de bibliografia română de specialitate, lucrările de bază fiind: Daniel Spânu, Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană, Editura Simetria, Bucureşti, 2012 şi Liviu Mărghitan, Tezaure de argint dacice. Catalog, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 1976.

1 Cântărirea şi fotografierea acestor piese nu ne-a fost permisă.

103 GEORGE TROHANI

I. A. GORNY & MOSCH LOT 120

a. Patru fibule cu noduri, din argint – varianta trei noduri bitronconice mici între patru noduri mari, de asemenea bitronconice. Realizată dintr-o singură bucată de metal, cu resort bilateral şi coardă la exterior. Arcul este proeminent şi se continuă cu o portagrafă laterală. Piciorul este îndoit peste arc de care se fixează prin răsfrângerea unor prelungiri laterale. La îmbinarea piciorului cu resortul se află o placă rombică. L = 11–12,5 cm. Greutatea pieselor este 98 g, 98 g, 108 g şi 111 g. Prezintă urme de pământ şi rugină de fier în special pe resorturile bilaterale. Reprezintă un tip de fibulă specific dacilor din zona Transilvaniei în sec. I a. Chr. Se cunosc până în prezent circa 80 de exemplare. Majoritatea cântăresc între 50 g şi 125 g, dar există şi piese de peste 200 g. Lungimea lor situându-se în jurul a 12 cm.

b. Centură garnitură, din argint, compusă din 10 plăci dreptunghiulare, împăturite în trei. Opt plăci au una din extremităţi prevăzută cu o fantă decupată prin care este petrecută şi îndoită o clemă provenită din capătul opus, îngustat. Celelalte două plăci au extremităţile suprapuse, fără elemente de prindere. Plăcile sunt prinse între ele cu ajutorul a 10 verigi din tije de argint cu capetele înfăşurate unul peste altul. Ltotală = 67,5 cm. Piese asemănătoare s-au descoperit la Fântânele (jud. Dolj) şi Tilişca (jud. Sibiu), într-un mormânt de incineraţie. Datează din secolul I a. Chr. – eventual începutul secolului I p. Chr.

c. Lanţ centură, din argint. Compus din 23 de segmente alcătuite din două tije împletite în torsadă şi capetele terminate cu câte o buclă de prindere. Fiecare segment are lungimea de 5 cm. În mijlocul lanţului se află o verigă dintr-o tijă-sârmă de argint cu capetele înfăşurate unul peste altul. De această verigă atârnă un pandantiv baghetă (denumit „bastonaş” sau „cui”)

104 NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE realizat dintr-o tijă cu secţiunea rotundă, un capăt fiind ascuţit, iar celălalt îndoit şi înfăşurat pe corpul piesei. Separat, de aceeaşi verigă, este atârnat un alt lanţ compus din 10 segmente identice cu cele anterioare, dar care au lungimea de 4 cm. Interesant este faptul că cel de al doilea lanţ, pe post de pandantiv, are prinsă de el o mică fibulă de tipul celor „cu scut” – placa arcului având un contur rombic. Prinderea se face cu ajutorul acului fibulei, desprins prin rupere din resortul bilateral al fibulei şi trecut prin acest resort prin îndesare şi prin trecere prin bucla ultimului segment al lanţului. Despre fibula cu scut trebuie spus că este un tip specific geto-dacilor atât din Transilvania, cât şi de la sud de Carpaţi, precum şi în nord-vestul Bulgariei în a doua jumătate a secolului I a. Chr. În privinţa lanţului centură, o piesă asemănătoare provine de la Cetăţeni (jud. Argeş), datând din a doua jumătate a secolului I a. Chr. – prima jumătate a secolului I p. Chr.

d. Brăţară realizată din împletirea în trei a unei tije foarte lungi de argint, de circa 1,50 m, răsucită, cu o reproducere fidelă a capetelor în sens opus. Două tije în spirală plată, învârtite de patru ori, se unesc şi formează un romb plat cu laturile arcuite şi o nervură centrală din care reporneşte o singură tijă, mai groasă, ce formează corpul brăţării, încolăcindu-se pe tija a doua. Înainte de încolăcire, respectiva tijă trece printr-un ochi de mari dimensiuni format în trei spirale suprapuse ale celeilalte tije. D = 13,5 cm, G = 123 g. Reprezintă un tip unicat, până în prezent, de brăţară. Dacă pentru corpul împletit sunt numeroase analogii, pentru modul de realizare al extremităţilor singurele analogii sunt torţile vaselor de argint din tezaurul de la Sâncrăieni (jud. Harghita) din a doua jumătate a secolului I a. Chr.

105 GEORGE TROHANI

e. Două brăţări spiralice, din argint – compuse dintr-o tijă subţire ce formează 3–4 spirale, cântărind 40–41 g. Capetele brăţărilor sunt aplatizate şi decorate cu linii incizate, trasate oblic, paralele, uneori în forma literei „X”, totul redând corpul cu cap al unui şarpe. D (brăţărilor) = cca 10 cm. Brăţări oarecum asemănătoare s-au descoperit la Ceheţel (jud. Harghita), Cojocna (jud. Cluj), Slimnic (jud. Sibiu), Şărmăşag (jud. Sălaj), dar şi Bucureşti.

f.1. Inel dintr-o tablă de argint, de formă ovală şi îndoită. Decorat prin tehnica au repoussé, cu patru linii paralele cu marginile care delimitează două şiruri de perle tubulare. D = 2–4 cm, G = 4 g. Inele asemănătoare, dar numai ca formă geometrică, s-au descoperit la Chirnogi (jud. Călăraşi) şi la Kuvin (Serbia), datând din a doua jumătate a secolul I a. Chr. Motivul decorativ este mai răspândit în lumea celtică din părţile Serbiei.

f.2. Inel spiralic dintr-o sârmă de argint formând patru spirale. D = cca 2,5 cm, G = 4 g. Acest tip de inel reproduce în miniatură brăţările spiralice simple din secolul I a. Chr.

f.3. Inel tubular dintr-o tablă de argint cu o grosime mai mică de 1 mm. D = 2 cm, l = 1 cm, G = 1 g. Decorat prin incizie cu opt linii paralele cu marginile. Păstrează urme de rugină de fier.

106 NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE

I. B. GORNY & MOSCH LOT 324

1. Două falere din tablă de argint. Redau, prin tehnica au repoussé, bustul unui personaj masculin. Părul lung, cu cărare pe mijloc şi codiţă-buclă pe fiecare ureche. Pe gât două coliere şi un colan cu pandantiv. Spaţiul din jurul figurii umane este decorat cu şiruri de puncte incizate. Chenarul se compune dintr-un şirag de „perle” şi o bandă de linii ce formează de jur-împrejurul piesei un zig-zag. Partea expusă vederii este aurită. D = 9,5 cm, G = 11 g, respectiv 17 g. Piesele sunt fragmentare, cu părţi lipsă. Pe spate se văd urmele lipiturilor făcute cu o răşină epoxidică (gen UHU sau lipinol). În prealabil la aşa zisa „restaurare” piesele au fost spălate. Două piese identice au fost descoperite în 1938 într-o carieră de nisip pe malul nordic al lacului Herăstrău din Bucureşti. Se datează în secolul I a. Chr.

FAŢĂ

SPATE

107 GEORGE TROHANI

I. C. GORNY & MOSCH LOT 765

a. Colier din argint compus dintr-un disc central decorat în tehnica au repoussé. În centru se află o proeminenţă conică înconjurată de 12 alte proeminenţe mai mici, de asemenea conice. Marginea discului este decorată cu un şir de 44 proeminenţe mici conice, patru dintre ele, într-o zonă exterioară, fiind deteriorate prin perforare totală. Spaţiul dintre cele două şiruri de proeminenţe conice este împărţit, cu ajutorul a câte unei proeminenţe mai mari, în patru cartiere. În centrul fiecărui cartier se află câte un semicerc, în relief, cu deschiderea spre exterior. Din „diametrul” orizontal, din spaţiul dintre proeminenţa conică despărţitoare de cartiere şi şirul de proeminențe conice exterioare, este prinsă, în dreapta şi stânga, cu ajutorul a două mici verigi late, din care câte una face corp comun cu discul, câte o verigă-inel realizată dintr-o tijă subţire. Cele două capete ale acestor tije sunt pe o porţiune de circa o treime din circumferinţa verigii-inel paralele, iar apoi se înfăşoară, cu două spirale, pe corpul tijei. De fiecare verigă este atârnat, cu ajutorul unui peduncul dreptunghiular, câte un pandantiv plat în forma literei C plin (cvasi semilună, lunule). Pe dosul discului central, de acele două verigi late este prinsă, pornește spre stânga şi dreapta discului central, înfăşurându-se pe câte o prelungire dreptunghiulară a discului central, o tijă formată din opt spirale. Extremităţile exterioare ale acestor spirale se înfăşoară spiralic în jurul piciorului câte unei noi verigi late, în forma literei Ω, de care atârnă către un nou inel- verigă cu pandantiv plat în forma literei C plin (lunulă). Pe dosul acestor verigi late este petrecută, de asemenea, câte o verigă simplă de formă ovală. De aceste verigi simple, una pe componenta decorativă din dreapta şi una pe cea din stânga, sunt prinse câte două tije îndoite şi înfăşurate pe ele ce formează câte două mici lanţuri paralele, ale căror extremităţi sunt ochiuri de trecere – într-o parte pentru veriga simplă ovală, după cum am spus, iar în partea opusă printr-un inel-verigă asemănător cu cele anterioare dar fără pandantiv plat în forma literei C plin. În părțile de mijloc şi la capetele prin care trec aceste ultime inele-verigi se află câte o verigă lată în forma literei Ω ancorate de cele două lanţuri împletite. Prin aceste verigi late în formă de Ω, câte două pe componentele decorative din dreapta şi respectiv din stânga colierului, trece câte un inel-verigă de care este prins iarăși câte un pandantiv plat în forma literei C plin (cvasi semilună). Ltotală = 13,50 cm, G = 21 g. Compoziţia colierului aminteşte de descoperiri din lumea celtică şi romană timpurie, din secolul I p. Chr., din zona Dunării de Jos – sud-vestul Olteniei, Serbia şi nord-vestul Bulgariei.

108 NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE

b. Pereche de doi „cercei” (cum sunt denumiţi în catalogul de licitaţie) identici ca înfăţişare. Constituie de fapt o pereche de pandantive. Pe o verigă-inel cu capetele suprapuse sunt înfăşurate două sârme, separate, ce formează câte un fel de floare prin care trece câte o mică verigă-inel identică cu cele anterioare, iar de fiecare inel-verigă atârnă câte un pandantiv triunghiular (triunghi isoscel cu baza lată) din tablă plată de argint, prin intermediul unui peduncul dreptunghiular. Acest tip de pandantiv triunghiular reprezintă, în fapt, foarte stilizat, un topor-secure. De veriga-inel principală, prin intermediul unui peduncul dreptunghiular, atârnă un pandantiv de dimensiuni ceva mai mari în formă de triunghi echilateral (topor- secure). De colţurile opuse pedunculului este prins, prin intermediul unor verigi late în forma literei Ω ce străpung triunghiul (toporul-secure), câte un inel-verigă de care atârnă câte un pandantiv triunghiular (triunghi isoscel cu baza lată, topor-secure) din tablă plată de argint, prin intermediul unui peduncul dreptunghiular. „Triunghiul echilateral” (topor-secure) este decorat, prin incizie cu linii continui în zig- zag – una paralelă cu marginile triunghiului, iar altele după cum urmează: în centrul triunghiului două linii în forma literei „Z” suprapuse formând o cruce gamată; în dreptul pedunculului de prindere de veriga-inel principală porneşte dinspre vârf spre centrul triunghiului o linie în zig-zag ce uneşte cele două vârfuri ale unor „V-uri” paralele, concentrice, ce formează două pătrate concentrice cu două laturi comune cu liniile marginale. Lungimea celor doi „cercei” (pandantive) este de 8,5 cm, iar greutatea de 15 g, respectiv 13 g. c. Inel cu pandantive de argint dintr-o bandă lată străpunsă de trei verigi late în forma literei Ω. De aceste verigi late este prinsă câte o verigă-inel identică cu cele de la colier, iar de fiecare din cele trei verigi-inele este atârnat câte un pandantiv triunghiular (triunghi isoscel cu baza lată) din tablă plată de argint, prin intermediul unui peduncul dreptunghiular. Circumferinţa inelului din bandă lată este de 6 cm. Greutatea acestui obiect de podoabă este de 9 g. În privinţa pandantivelor triunghiulare (topor-secure), atârnate de un inel-verigă, amintim pe cele de la Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud), Mediaş şi Rovinari (fost Poiana Gorj) deci din Oltenia şi Transilvania. Este de menţionat faptul că recent, în anul 2013, firma Hirsch a mai scos la licitaţie piese asemănătoare, provenind probabil din aceeași descoperire ilegală. Piesele respective au fost recuperate de autorităţile române.

109 GEORGE TROHANI

II. A. GERHARD HIRSCH LOT 630

1. Colier (torques, colan) dintr-o bară (tijă) de argint. Un capăt răsucit, întors în spirală pe corp, formând o închizătoare-inel spiralată, lungă şi petrecută peste celălalt capăt, ce este întors ca un cârlig şi terminat cu un buton conic. De corp sunt atârnate trei inele-verigi prelucrate, fiecare, din câte o bară (tijă) de argint. Primul inel-verigă are modalitatea de închidere asemănătoare cu cea a colierului. Al doilea inel-verigă, cel din mijloc, are un capăt terminat cu un buton conic, peste care se înfăşoară celălalt capăt, terminat liber. Al treilea inel- verigă are capetele înfăşurate unul peste altul. De fiecare inel-verigă atârnă câte un pandantiv triunghiular, obţinut dintr-o tablă de argint. Pandantivele sunt decorate în tehnica au repoussé cu motive geometrice. Pandantivul ce atârnă de primul inel-verigă este deteriorat, dar păstrează urme de decor. Pandantivul ce atârnă de al doilea inel-verigă are forma unui triunghi isoscel cu colţurile rotunjite. Baza este mai mare decât cele două laturi egale. Este posibil să fi fost decorat. Pandantivul ce atârnă de al treilea inel-verigă are de asemenea forma unui triunghi echilateral cu colţurile rotunjite. În centrul său sunt incizate patru semicercuri în vârtej spre stânga semănând cu o cruce gamată, iar în partea superioară a triunghiului grup de 8 linii identice cu primele, reproducând spiţele unei roţi. De cele două colţuri libere atârnă câte un inel-verigă, identice cu inelul-verigă nr. 1, dar de dimensiuni mai mici. Şi de aceste două inele- verigă atârnă câte un pandantiv triunghiular. D (colier) = 10,5 cm. Piese asemănătoare, în totalitate sau în parte, s-au descoperit în tezaurele dacice de la Bălăneşti (jud. Olt), Cerbăl (jud. Hunedoara), Moţăţei (jud. Dolj), Sărăcsău (jud. Alba) şi Şărmăşag (jud. Sălaj). În privinţa pandantivelor triunghiulare, care pot reprezenta foarte schematizat un topor-secure, atârnate de un inel-verigă, amintim pe cele de la Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud), Mediaş şi Rovinari (fost Poiana Gorj) 2. Brăţară dintr-o bară (tijă) de argint. Un capăt răsucit, întors în spirală pe corp, formând o închizătoare-inel în care intră celălalt capăt, întors ca un cârlig. D = cca 6 cm. O brăţară asemănătoare s-a descoperit în tezaurul de la Ceheţel (jud. Harghita) 3. Inel-verigă dintr-o bară (tijă) de argint ce are capetele suprapuse şi înfăşurate în spirală. Pe corp atârnă un pandantiv în formă de topor (secure). D = cca 4,5 cm. Prezintă urme de rugină de fier şi posibil de pământ. Piese asemănătoare s-au descoperit la Rovinari (fost Poiana Gorj), Şaeş (jud. Mureş) şi Sighişoara, Tekija (Serbia, pe malul Dunării vis-a-vis de Orşova), iar din bronz în regiunile extracarpatice. 4. Verigă-inel dintr-o bară (tijă) de argint, cu capetele depărtate. Piese asemănătoare, în descoperiri disparate, s-au identificat la Hărman (jud. Braşov), Augustin (jud. Braşov), Poiana (jud. Galaţi), Popeşti (jud. Giugiu) dar şi la Cojocna (jud. Cluj), Mediaş, Moigrad (jud. Sălaj), Cetăţeni (jud. Argeş) şi Rovinari (fost Poiana Gorj).

110 NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE

II. B. GERHARD HIRSCH LOT 677

1. Brăţară dintr-o bară (tijă) de argint cu secţiunea rotundă. Un capăt terminat cu un bulb, iar celălalt aplatizat triunghiular şi decorat, prin punctare, ca un cap de şarpe – doi ochi circulari cu câte un punct în mijloc şi două nări punctiforme. Toată partea central-exterioară este decorată cu un şir de puncte incizate. Coama redată prin câte 8 semicercuri de fiecare parte a şirului punctiform central. D = 6,1 cm. A fost bine spălată şi curăţată de eventuale depuneri de sol sau de alte materiale. Decor oarecum asemănător se află pe brăţări din tezaurele dacice de la Cehei (jud. Sălaj) şi Ceheţel (jud. Harghita).

II. D. GERHARD HIRSCH LOT NR. 1601

1. Monetă din aur – două foi de aur ce acopereau un miez de metal şi pământ. După părerea noastră este un fals antic după staterii de tip Lysimah bătuţi la Tomis (Constanţa) după anul 89 a. Chr. Av. Capul lui Alexandru cel Mare, cu diademă. Rv. Athena Nike (victorioasă) pe tron. Sub picioarele Athenei tridentul, dispus orizontal, cu mânerul între doi delfini. Legenda verticală în spatele zeiței Athena cuvântul ΒΑΣΙΛΕΩΣ, şi în faţă ΛΥΣΙΜΑΧΥ. În faţa bustului Athenei, orizontal, monograma ΘΕΜ, iar pe tron literele TO pentru Tomis, locul de batere. Cântăreşte 1,12 g. Fisuri, în special pe revers, văzându-se golul interior cu depuneri de pământ.

111 GEORGE TROHANI

CONCLUZII

În cele ce urmează, drept concluzii, răspundem punctual la întrebările adresate prin Ordinul Ministrului Culturii şi Ordonanţa Procurorului: 1) Ce reprezintă bunurile prezentate ? Toate artefactele studiate sunt obiecte de podoabă din argint – fibule, brăţări, inele, colane (coliere), lanţuri-centură, pandantive. Doar cele două falere (Gorny & Mosch Lot 324) sunt din argint aurit. În privinţa monetei (Gerhard Hirsch Lot nr. 1601), aceasta este realizată din tablă de aur. 2) Dacă bunurile respective sunt autentice, din care sit provin acestea şi dacă aparţin tezaurelor sustrase (din zona Sarmizegetusa – Grădiştea Muncelului)? Toate piesele studiate sunt autentice şi specifice civilizației geto-dacilor din secolele I a. Chr. – I p. Chr. În privinţa sitului propriu-zis din care provin şi dacă aparţin tezaurelor sustrase anterior din zona Sarmizegetusei–Grădiştea Muncelului pentru moment este dificil a ne pronunţa cu certitudine. Dar repetăm, sunt specifice geto-dacilor, astfel de piese fiind descoperite atât izolat, cât şi în tezaure, aşezări sau morminte din secolele II/I a. Chr. – I p. Chr. Predomină însă piesele din Transilvania, din zona de contact din sud-estul ei, adică din arealul în care se afla şi capitale dacilor, Sarmizegetusa Regia–Grădiştea Muncelului. 3) Care este zona de provenienţă a pieselor, din punct de vedere arheologic? Toate piesele din prezenta expertiză aparţin spaţiului locuit de către geto-daci în secolele II/I a. Chr. – I p. Chr., cu predilecţie din Transilvania (spaţiul intracarpatic), zona Sălaj-Crişana (spaţiul de la vest de Carpaţii Apuseni), Banatului, Olteniei şi Munteniei. Pe loturi de ofertă spre vânzare situaţia este următoarea: I. A. Gorny & Mosch Lot 120 Cele patru fibule cu noduri (a) fac parte dintr-un tip de fibule specifice dacilor din toată Transilvania în secolul I a. Chr. Centura garnitură (b), din argint, compusă din plăci dreptunghiulare are o arie de răspândire în Oltenia şi sudul Transilvaniei. Lanţul garnitură (c) cu pandantive de tip „cui” şi cu fibulă de tipul cu scut se întâlneşte, cu precădere, în nord-vestul Munteniei şi sudul Transilvaniei, dar şi în Oltenia. Cele două brăţări spiralice (e) şi cele trei inele (f) sunt piese simple, de completare a garniturii, sunt piese întâlnite pe tot spaţiul locuit de geto-daci. Deosebit de interesantă este însă brăţara (d) care, pentru moment, în privinţa compoziţiei extremităţilor, este o piesă unică în spaţiul geto-dac. Unele analogii morfologice, dar nu cronologice, se pot face cu piese de podoabă din aur şi bronz datând din prima epocă a fierului, secolele XII–IX a. Chr., răspândite în toată Peninsula Balcanică, inclusiv zona carpatică. După părerea noastră această brăţară constituie o creaţie locală dacică, creaţia unicat a unui meşter orfevrier cu deosebite calităţi artistice şi tehnice. Însă pentru modul de realizare a extremităţilor singurele analogii sunt torţile vaselor de argint din tezaurul de la Sâncrăieni (jud. Harghita) din a doua jumătate a secolului I a. Chr. Prin compoziţie aceste piese pot constitui un tezaur compus din centuri, fibule, inele şi brăţări. Iar în privinţa ariei de răspândire a pieselor lotul poate fi localizat în sudul Transilvaniei. I. B. Gorny & Mosch Lot 765 Colierul cu lunule şi pandantivele cu piese triunghiulare constituie o compoziţie mixtă, cu elemente celtice, dacice dar şi din perioada romană timpurie specifice Olteniei, Transilvaniei şi Serbiei. II. A. Gerhard Hirsch Lot 630 Colierul cu pandantive (1) are corespondenţe în nord-vestul Munteniei, Oltenia, centrul şi sud-vestul Transilvaniei şi Sălaj-Crişana. Brăţara (2) are similitudini în sud-estul Transilvaniei. Inelul-verigă cu pandantiv în formă de topor (3) se aseamănă cu piese din Oltenia, sud- estul Banatului şi centrul Transilvaniei.

112 NOI BUNURI ARHEOLOGICE DE VALOARE EXCEPŢIONALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACICE RECUPERATE RECENT. EXPERTIZE ARHEOLOGICE

Veriga-inel (4) se întâlneşte în sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Sălaj-Crişana. Dată fiind relativa diversitate de provenienţă a pieselor, precum şi complementaritatea pieselor – colier, brăţară, inele – este foarte posibil ca ele să alcătuiască părţi ale unui tezaur unitar descoperit în sud-vestul Transilvaniei, zonă în care se află şi capitala Daciei, Sarmizegetusa – Grădiştea Muncelului. Nu este exclus ca părţi din acest tezaur să fi fost vândute separat – ne referim la piese recuperate anterior, în 2012–2014, de către autorităţile române. II. B. Gerhard Hirsch Lot 677 Brăţara (1) cu decor cap de şarpe are similitudini în zona Sălaj-Crişana şi sud-estul Transilvaniei, deci, prin extrapolare, întregului spaţiu transilvan. II. D. Gerhard Hirsch Lot nr. 1601 1. Monetă din aur – două foi de aur ce acopereau un miez de metal şi pământ. După părerea noastră este un fals antic după staterii de tip Lysimah bătuţi la Tomis (Constanţa) după anul 89 a. Chr. 4) Examinarea tipologico-stilistică, morfologică, traseologică a urmelor instrumentelor utilizate pentru realizarea pieselor, comparativ cu cele depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României. La această multiplă întrebare s-a răspuns pe larg în prima parte a prezentului raport de expertiză, atunci când s-a făcut descrierea pieselor pe loturi. 5) Dacă piesele prezintă depuneri sau urme de curăţare, care este natura şi semnificaţia acestora? Majoritatea pieselor prezintă depuneri de pământ şi rugină de fier ceea ce ar constitui o probă a faptului că au fost scoase din pământ şi iniţial se aflau în conexiune arheologică cu alte obiecte din diverse materiale – fier, lut ars, os. Aceste urme de pământ şi rugină de fier sunt foarte clare pe resorturile celor patru fibule cu nodozităţi (Gorny & Mosh lot 120, a), pe o brăţară (Gorny & Mosh lot 120, d), pe inelul tubular (Gorny & Mosh lot 120, f3), pe unele porţiuni din lanţul-centură (Gorny & Mosh lot 120, c) şi pe inelul-verigă cu pandantiv secure (Hirsch lot 630, 3). Urme de pământ şi de rugină se constată şi pe moneta de aur (Hirsch lot 1601). Urme evidente de curăţare prin spălare şi frecare cu o perie se observă pe brăţara din Hirsch lot 677. Această acţiune a fost făcută de descoperitor pentru ca piesa să arate cât mai frumos în ochii eventualului cumpărător. Cele două falere din argint-aurit (Gorny & Mosh lot 324) au fost şi ele curăţate prin spălare. În plus se văd urme clare de lipire, de aşa zisă „restaurare”, cu substanţe din zilele noastre, răşini epoxidice gen UHU, Lipinol etc. Lipirea s-a făcut prin împreunarea mai multor fragmente ce mai mult ca sigur s-au rupt atât în momentul descoperirii, cât şi în acela al spălării. Urmele de lipire se observă doar pe spatele celor două piese. 6) Dacă piesele reprezintă părţi componente ale unui tezaur şi dacă aparţin patrimoniului cultural naţional, categoria din care fac parte şi care este valoarea lor de circulaţia? Piesele analizate aparţin cu siguranţă unor tezaure care însă au fost dezmembrate de către descoperitor. Spunem aceasta deoarece piesele respective sunt podoabe care se purtau întotdeauna în combinaţie şi completare unele cu altele – fibule, brăţări, colane, inele. Socotim că toate obiectele expertizate la solicitarea organelor judiciare române ca fiind excavate ilegal şi sustrase din situri arheologice aparţin Patrimoniului Cultural Naţional şi trebuiesc incluse în categoria TEZAUR2.

2 În prezent piesele se află în custodia Muzeului Național de Istorie a României.

113 Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 115–174

OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI*

IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA–MIHAELA NEAGU

ROMAN LAMPS DISCOVERED IN THE FORT AT MICIA, PRESERVED IN THE COLLECTION OF THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA

This study focuses on the analyses of a specific type of archaeological material, namely the lamps, discovered in the Roman fort at Micia. These finds have a special place within the framework of archaeological discoveries due to the fact that the stamps or the other details offer the possibility to identify the workshop where the objects were manufactured, such element being relevant in establishing the relative chronology. The analysis was made on a set of 111 pieces that had been discovered during the archaeological campaigns carried out between 1976 and 1987 in the Roman camp at Micia. The objects are now part of National History Museum of Romania collections. There are 110 lamps and an upper valve of a mould. As regards the chronology of the lamps found in the fort at Micia, by considering the ones assigned by us as northern Italic imports, the manufacturers’ workshops are functional during the 2nd c. AD. For the provincial and local product one has to consider the 2nd–3rd c. AD, based on their archaeological contexts of provenance.

KEYWORDS: lamps, stamps, Roman fort, workshop, northern Italic imports, local products CUVINTE CHEIE: opaițe, ștampile, castru roman, atelier, importuri nord-italice, produse locale

INTRODUCERE

Situat pe malul stâng al râului Mureș, în imediata vecinătate a punctului cel mai îngust al văii Mureșului, loc ce se află în dreptul satului Brănișca, castrul roman de la Micia (com. Vețel, jud. Hunedoara) reprezenta elementul central de apărare al văii Mureșului în perioadă romană, controlând atât o importantă arteră de comunicație terestră cât și, probabil, una navală. Din punct de vedere militar, castrul are un rol dublu: pe de-o parte servea la apărarea graniței de vest a provinciei Dacia Superior, iar pe de altă parte bloca accesul în ținuturile miniere din Cadrilaterul Aurifer1. Edificiul militar a fost ridicat pe un platou natural cu o înălțime de aproximativ 3 m, fiind orientat NV–SE. Astfel, protejat dinspre nord de râul Mureș, castrul de la Micia beneficia de o poziție strategică deosebită blocând intrarea dinspre vest în interiorul provinciei Dacia Superior2. Deși a intrat destul de devreme în atenția cercetătorilor, în anul 1847 Johann Ferdinand Neigebaur executând două sondaje pe latura de nord3, primele cercetări sistematice au avut loc abia în anul 1929, fiind conduse de Constantin Daicoviciu. Cu această ocazie a fost cercetată tot latura de nord a castrului efectuându-se mai multe sondaje4. În anii 1967–1968, cu prilejul construirii termocentralei de la Mintia, Octavian Floca și Liviu Mărghitan au cercetat sistemul de fortificații de pe laturile de est și sud ale castrului5. Între anii 1976–1987 în castrul de la Micia au fost efectuate cercetări arheologice de către o echipă a Muzeului Național de Istorie a României

*Mulțumirile noastre se îndreaptă către domnul dr. Liviu Petculescu, coordonatorul cercetărilor arheologice efectuate în castrul de la Micia pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziție atât materialul arheologic, cât și manuscrisul doamnei Ruxandra Anastasiu. 1 Daicoviciu 1930–1931, 4. 2 Daicoviciu 1930–1931, 5. 3 Marinescu et alii 1979, 111. 4 Daicoviciu 1930–1931, 1–43; Marinescu et alii 1979, 111. 5 Floca, Mărghitan 1970, 43–57.

115 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

(MNIR), coordonată de Liviu Petculescu. Au fost excavate și cercetate 26 de unități de săpătură, stabilindu-se dimensiunile exacte ale castrului: 360 × 189,5 m6 (Pl. I/1–2). Materialul arheologic descoperit în castrul de la Micia, deosebit de bogat și variat, alcătuit din ceramică, obiecte din metal, obiecte din piatră și obiecte din sticlă se află în colecțiile a trei muzee: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca (MNIT), Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva (MCDR) și MNIR. În cadrul obiectelor din ceramică, opaițele ocupă un loc particular atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere al varietății morfologice. Muzeul din Deva este în posesia unei importante colecții de opaițe, valorificată de Cloșca Băluță prin publicarea unui articol în anul 1977. Între acestea se remarcă prin diversitatea tipologică un număr de 36 de exemplare provenite de la Micia, 12 exemplare fiind descoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate în castru7. De asemenea, Cloșca Băluță este cel care a publicat în anul 1996 colecția de lămpi ștampilate aflată în posesia Muzeului din Cluj-Napoca. În cadrul acestui important lot de opaițe au fost descrise și analizate nouă exemplare provenite de la Micia, însă fără mențiuni referitoare la contextele arheologice8. Printre artefactele aflate în colecțiile MNIR se regăsește și un important lot de opaițe descoperite în castrul roman de la Micia. Acesta este constituit din 110 opaițe și valva superioară a unui tipar de lămpi. La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, Ruxandra Anastasiu a intenționat publicarea unui articol cu titlul Opaițele din castrul roman de la Micia (com. Vețel, jud. Hunedoara) în revista Acta Musei Napocensis. Acest studiu, în care erau analizate 38 de opaițe și un tipar de lămpi, fragmentar, descoperite în castrul roman de la Micia între anii 1976–1979, nu a văzut niciodată lumina tiparului. Studierea lămpilor descoperite în castrele romane din Dacia a progresat în ultimele două decenii. O serie de lucrări au abordat studiul opaițelor descoperite în unele dintre centrele militare ale Daciei. Astfel, au fost publicate lămpile descoperite în castrele de la Porolissum, Buciumi, Gilău, Samum–Cășei9, Arcodabara–Ilișua10, Potaissa11, Tibiscum12, Gherla13, Jidava, Rucăr, Drajna de Sus14. În acest context se impunea atât valorificarea, cât și introducerea în circuitul științific a acestei importante colecții muzeale provenite din castrul de la Micia.

TIPOLOGIA OPAIȚELOR

Un aspect important al studierii instrumentelor de iluminat este reprezentat de analiza tipologică a acestora, criteriu consacrat în studierea ceramicii romane în general și al lămpilor în particular. Pentru încadrarea tipologică a lămpilor analizate în acest studiu, a fost utilizată tipologia de referință realizată de Sigfried Loeschcke pentru lămpile de la Vindonissa, în anul 1919. În cazul tipurilor de lămpi care nu se regăsesc în tipologia autorului mai sus menționat, acestea au fost încadrate în tipologiile realizate de Dora Iványi, pentru lămpile din Pannonia, în anul 1935, respectiv Dorin Alicu pentru lămpile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în anul 1994. Astfel, cele 110 piese analizate în acest studiu se pot încadra în șase tipuri de lămpi: Loeschcke IV (un exemplar), Loeschcke VIII (opt exemplare), Loeschcke IX (patru exemplare), Loeschcke X (52 de exemplare), Iványi IX (patru exemplare) și Alicu XI (un exemplar). Se impune menționat faptul că, în cazul a 24 de opaițe, cu o stare de fragmentaritate foarte ridicată nu s-a putut realiza o încadrare tipologică foarte clară în tipurile Loeschcke IX sau Loeschcke X, însă, se poate afirma cu certitudine că acestea fac parte din tipul cunoscut în literatura de specialitate sub

6 Petculescu, Nemoianu, Anastasiu 1981, 70. 7 Băluță 1977, 218–223, 225, nr. cat. 14–16, 22, 25, 30, 33, 35–39, 45–49, 51, 54–55, 58–62, 65–69, 71–72, 74–77, 93– 94, pl. I/8, 11–12, II/20 a–b, III/23 a–b, IV/30–31, 34, 36 a–b, 37, V/49 a–b. 8 Băluță 1996, 101, 110, nr. cat. 43–50, 104, pl. I/7, II/7–9, VI/1, 4, 6–7, XIII/3, 6. 9 Isac, Roman 2001, 367–395; Roman 2006; Gudea, Cosma 2008, 117–128; Isac, Roman 2008, 153–154. 10 Gaiu 2010, 217–244. 11 Cătinaș 1996, 63–74. 12 Benea 1990, 139–168. 13 Protase, Gudea, Ardevan 2008, 107–111, pl. LXXXIII–LXXXVI. 14 Negru 1996, 75–80.

116 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI denumirea de Firmalampen. De asemenea, 16 lămpi nu au putut fi încadrate tipologic, din acestea păstrându-se fragmente de dimensiuni reduse și neconcludente din punct de vedere morfologic.

I. Lămpi cu volute, încadrabile în tipul Loeschcke IV

Acest tip de opaițe se individualizează prin ciocul rotunjit, încadrat de două volute, redate schematizat. Discul rotund, predominant concav, cu un orificiu de alimentare în centru este delimitat de bordură printr-un cordon circular. Bordură lată, decorată (motive geometrice și vegetale). Rezervor circular. Bază dreaptă sau concavă. Din punct de vedere cronologic acest tip este produs în Peninsula Italică pe parcursului secolului I p. Chr, circulând la nord de Alpi până în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.15 În Pannonia sunt menționate lămpi din acest tip asociate cu monede din timpul lui Nero, la Emona și cu monede din timpul lui Vespasian16, la Poetovio. În Moesia Inferior, la Durostorum, acest tip este datat între mijlocul secolului I și a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.17 În provinciile dacice acest tip de lămpi este rar întâlnit. Astfel de opaițe au fost descoperite la Tibiscum18 și la Gilău19. Piesele de la Tibiscum sunt datate în prima jumătatea secolului al II-lea, iar cea de la Gilău în a doua jumătate a secolului al II-lea. În castrul de la Micia a fost descoperit un exemplar (nr. cat. 1), fragmentar, considerat de noi, un produs al atelierelor moesice (probabil Durostorum)20. Pe baza observațiilor stratigrafice și a celor mai apropiate analogii, acest opaiț este încadrat din punct de vedere cronologic la începutul secolului al II-lea p. Chr.

II. Lămpi cu cioc rotund și rezervor circular, încadrabile în tipul Loeschcke VIII

Lămpile din acest tip se caracterizează prin discul ușor concav, simplu sau ornamentat cu personaje mitologice, animale, rozete etc., delimitat de bordura îngustă printr-o incizie circulară sau un cordon. Ciocul scurt, rotunjit. Rezervor circular. Bază dreaptă sau ușor concavă. Majoritatea este prevăzută cu toartă, lamelară sau inelară. În castrul roman de la Micia au fost descoperite opt exemplare (nr. cat. 2–9). În funcție de modul de confecționare se pot distinge două variante: II.a. Lămpi confecționate în tipar bivalv. Această variantă cuprinde patru piese fragmentare (nr. cat. 2–5). Două dintre acestea (nr. cat. 2–3) sunt produsele unor ateliere provinciale (Dacia Superior). În cadrul acestui tip se individualizează un opaiț polilychnis (nr. cat. 4). Deși piesa este fragmentară, în urma observațiilor întreprinse asupra pastei și a modului de finisare poate fi atribuită unui atelier din nordul Peninsulei Italice. De asemenea, în urma aceluiași tip de analiză se remarcă faptul că lampa nr. cat. 5 este un import moesic (Moesia Inferior). II.b. Lămpi confecționate la roata olarului, imitații ale tipului Loeschcke VIII. Această variantă este reprezentată prin patru exemplare (nr. cat. 6–9). În urma observațiilor întreprinse atât asupra pastei din care sunt confecționate, cât și asupra detaliilor stilistice și a modalității de confecționare, trei dintre piese (nr. cat. 6–7, 9) pot fi atribuite unor ateliere locale (Micia), în timp ce exemplarul nr. cat. 8 este atribuit unui atelier provincial (Dacia Superior). Nu excludem posibilitatea ca și acesta să fie produs în atelierele de la Micia. Pe baza observațiilor stratigrafice coroborate cu cele mai apropiate analogii, cele opt lămpi (nr. cat. 2–9) pot fi încadrate din punct de vedere cronologic în secolul al II-lea p. Chr. Un criteriu consacrat, utilizat pentru stabilirea originii atelierelor de producție este reprezentat de analiza stilistică a pieselor (motivele decorative de pe disc și bordură). În cazul

15 Loeschcke 1919, 37–38. 16 Iványi 1935, 11. 17 Mușețeanu, Elefterescu 1983, 113. 18 Benea 1990, 141, 152, nr. cat. 6–8, fig. 1/7. 19 Roman 2006, 37, 93, nr. cat. 38, pl. 17/38. 20 Cea mai apropiată analogie o aflăm la Durostorum: Mușețeanu, Elefterescu 1983, 118, nr. cat. 9, fig. 9/a–b.

117 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU opaițelor de tip Loeschcke VIII descoperite în castrul roman de la Micia, au fost identificate trei lămpi cu discul ornamentat (nr. cat. 3–5) și o lampă cu decor pe bordură (nr. cat. 8). Decorurile sunt simple putând fi clasificate în două tipuri: rozeta (decoruri pe disc) și rețea de incizii (decoruri pe bordură).

Decoruri pe disc

Decorul cu rozetă este întâlnit frecvent pe opaițele cu cioc scurt și rezervor circular încadrabile în tipul Loeschcke VIII. Astfel, dintre opaițele analizate în acest studiu se evidențiază trei exemplare de tipul Loeschcke VIII, modelate în tipare de bună calitate, având discul ornamentat cu rozetă (nr. cat. 3–5). Astfel de opaițe, cu rezervor circular, având ca ornament pe disc rozeta au fost descoperite în Dacia Superior, la Alburnus Maior21, Apulum22, Tibiscum23, Ulpia Traiana Sarmizegetusa24, în Dacia Porolissensis, în castrele de la Buciumi25, Gilău26, Samum27 și Porolissum28, iar în Dacia Inferior, la Orlea29, Slăveni30 și Sucidava31. Piese asemănătoare din punct de vedere al ornamentației de pe disc au fost descoperite pe cuprinsul întregului Imperiu. Amintim astfel, descoperirea unor lămpi cu decor asemănător în Moesia Inferior, la Kavala32, Pazardjik33, Peștera-La Adam34, Poșta35, Sâmbăta Nouă36, Serdica37, Tomis38, Varna39, Vidin40. De asemenea, astfel de opaițe au fost descoperite în Africa, la Tebessa41 în Asia, la Pergam42, în Hispania Tarraconensis, la Tarragona43, în Mauretania Tingitana la Ceuta44.

Decoruri pe bordură

Din lotul de opaițe de tip Loeschcke VIII analizat în acest studiu un singur exemplar are bordura decorată cu rețea de incizii (nr. cat. 8). Cea mai apropiată analogie a acestei piese o aflăm la Ulpia Traiana Sarmizegetusa45. Astfel, opaițe de acest tip, cu bordura decorată cu rețea de incizii au fost descoperite în Dacia Superior, la Apulum46 și la Tibiscum47 și în Dacia Porolissensis, la Gilău48.

21 Piese inedite aflate în colecțiile MNIR. 22 Băluță 1965, 281–282, pl. I/3, 7, 10, 14, pl. II/1–3, 7; Lychnus et Lampas 2006, 70, nr. cat. 186, fig. 186 (voce Adriana Isac). 23 Benea 1990, 155, nr. cat. 16, fig. 3/16. 24 Băluță 1977, 219, nr. cat. 18; Alicu 2006, 100, Kat. 383–384, Taf. VI/384, 102, Kat. 392; Lychnus et Lampas 2006, 69, nr. cat. 177, fig. 177 (voce Adriana Isac). 25 Chirilă et alii 1972, 55, nr. cat. 23, pl. XLIV/4; Roman 2006, 105, nr. cat. 69. 26 Isac, Roman 2001, 370, nr. cat. 8–10, pl. II/8–10; Roman 2006, 103–105, nr. cat. 66–68, pl. 12/66–68, 18/66–67, 69. 27 Roman 2006, 99–100, nr. cat. 55, pl. 12/55, 18/55. 28 Roman 2006, 100, nr. cat. 57, pl. 8/57, 12/57; Matei et alii 2006, 86, nr. cat. 123, fig. 123, 87, nr. cat. 126, fig. 126. 29 Gherghe, Cojoc 2011, 62–63, nr. cat. 11–13, pl. 43/11, pl. 3/12–13. 30 Lychnus et Lampas 2006, 68, nr. cat. 171, fig. 171 (voce Dorel Bondoc). 31 Gherghe, Cojoc 2011, 61–62, nr. cat. 8–10, pl. 1/8, 2/9–10. 32 Kuzmanov 1992, 27, nr. cat. 159, fig. 159. 33 Kuzmanov 1992, 31, nr. cat. 200, fig. 200. 34 Iconomu 1967, 108, nr. cat. 539. 35 Paraschiv, Nuțu 2012, 289, nr. cat. 7, pl. 3/7. 36 Iconomu 1967, 107, nr. cat. 537–538. 37 Kuzmanov 1992, 31, nr. cat. 201, fig. 201 38 Iconomu 1967, 64, nr. cat. 195, fig. 29, 65, nr. cat. 202, 204, 206, 68–69, nr. cat. 227, fig. 101, 106–107, nr. cat. 529– 536, fig. 128, 108–109, nr. cat. 540–550, fig. 131. 39 Kuzmanov 1992, 26, nr. cat. 140–141, fig. 140–141. 40 Kuzmanov 1992, 27, nr. cat. 146, fig. 146, 29, nr. cat. 178, fig. 178. 41 Bussière 2000, 285, nr. cat. 1085, pl. 52/1085. 42 Heimerl 2001, 128, nr. cat. 371, pl. 9/371. 43 Rodriguez Martin 2005, 110–111, nr. cat. 43, fig. 43. 44 Casasola 1995, 61, nr. cat. 27, fig. 27. 45 Alicu 2006, 99, Kat. 379, Taf. VI/379. 46 Băluță 1983, 7, pl. IX/10. 47 Benea 2012, 27, Taf. IV/21. 48 Roman 2006, 101, nr. cat. 59, pl. 18/59.

118 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

III. Lămpi dreptunghiulare, încadrabile în tipul Iványi IX

Acest tip de lămpi se caracterizează prin suprafața superioară dreptunghiulară, plană, în unele cazuri împărțită în două registre delimitate printr-un cordon, de multe ori redat sub forma unui șnur. Fiecare registru este prevăzut cu un orificiu de alimentare. Cioc scurt, prevăzut cu un număr variabil de orificii de ardere de la două la nouă. Rezervor paralelipipedic. Bază dreaptă. Majoritatea sunt prevăzute cu ansă, aceasta reprezentând una dintre cele mai interesante părți componente din punct de vedere al ornamentației. În ceea ce privește locul de origine al acestui tip de opaițe este unanim acceptat faptul că acestea au apărut în provincia romană Egipt, cel mai probabil la Fayum49, la sfârșitul secolului al II-lea a Chr.50, formele timpurii având probabil ciocurile separate. Inițial, unele exemplare erau prevăzute cu arzătoare și pe părțile laterale51. Asemenea opaițe au fost descoperite la Herakleopolis Magna (Ehnasya) în Egipt, acestea fiind, probabil confecționate la Fayum52. Patru exemplare au ajuns, între timp, în colecțiile Royal Ontario Museum, fiind publicate detaliat de Jhon W. Heyes în anul 198053. O astfel de lampă se află în colecțiile Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz, fiind descoperită la Abu Mena, în Egipt54. De asemenea, un număr de șase exemplare aparținând acestui tip de opaițe, ce provin tot din Egipt, se află în colecțiile British Museum55. În urma analizei acestor piese, Donald M. Bailey sugerează că acest tip de lămpi derivă din opaițele elenistice târzii56. Evoluția tipologică a acestor piese poate fi observată analizând caracteristicile morfologice și stilistice ale unor opaițe descoperite la Delos. Este vorba despre două subtipuri de lămpi definite de Philippe Bruneau ca lămpi decorate cu rozete și opaițe syrinx, ambele făcând parte din tipul opaițe cu ciocuri dispuse în linie57. Acest tip de opaiț nu este foarte răspândit, iar în provinciile în care apare se poate observa o puternică influență locală, nu atât din punct de vedere morfologic, cât mai degrabă din punct de vedere stilistic (motivele decorative prezente pe toartă și pe suprafața superioară). În Dacia Superior este întâlnit la Apulum58, Cristești59, Drobeta60, Micăsasa61, Micia62, Tibiscum63, Turdaș64, Ulpia Traiana Sarmizegetusa65. În Dacia Porolissensis piesele își găsesc analogii la Cășei66, Napoca67, Porolissum68, Potaissa69. În Dacia Inferior lămpi încadrabile în acest tip au fost descoperite în zona Sucidavei70 și la Orlea71.

49 Bailey 1988, 220–221. 50 Krunić 2005, 67; Regep-Vlascici, Muscalu 2007, 159; Chrzanovski 2011, 218. 51 Krunić 2005, 67. 52 Petrie 1905, 7, pl. LVII/50, 52, 54, 56, 60, 62, 64, 70, 72. W. M. Flinders Petrie le încadrează în tipul M, lămpi multiple. 53 Hayes 1980, 39–40, nr. cat. 186–189, pl. 19/186–189. 54 Menzel 1954, 73, Kat. 488, Abb. 56/9. 55 Walters 1914, 65–66, nr. cat. 446–447, fig. 70, pl. XV/446. Bailey 1988, 241, nr. cat. Q 1971 EA – 1972 EA, Q 1973 – Q 1975, Q 1976 EA, pl. 37/ Q 1971 EA – 1972 EA, Q 1973 – Q 1975, Q 1976. 56 Bailey 1988, 220. 57 Bruneau 1965, 103–106, nr. cat. 4450, 4453, 4516–4524, pl. 26/4450, 4453, 4454, pl. 27/4516, 4518, 4519–4522, 4524. 58 Băluță 1965, 6, pl. II/5–6. 59 Man 2011, 178, 185–186, nr. cat. 37–40, pl. CXXIX/37–39, CXXX/40; Lychnus et Lampas 2006, 82, nr. cat. 263, 135, fig. 263 (voce Nicoleta Man). 60 Lychnus et Lampas 2006, 77, nr. cat 229, 130, fig. 229 (voce Răzvan Cristian Rus și Mihai Stângă). 61 Lychnus et Lampas 2006, 59, nr. cat 117–118, 112–113, fig. 117–118 (voce Adriana Isac). 62 Băluță 1977, 219, nr. cat. 15–16, pl. I/11–12; Alicu 2006, 42, nota 327. Piesele fac parte din colecțiile MCDR. 63 Benea 1990, 143, 157, nr. cat. 27–30, fig. 3/28, 29, fig. 4/30, fig. 13/27; Regep-Vlascici, Muscalu 2007, 159–170. 64 Băluță 1996, 94, nr. cat. 11, pl. VII/4, XIII/15. 65 Alicu 2006, 41–44, 74–96, Kat. 53–366; Lychnus et Lampas 2006, 58–59, 74–77, nr. cat. 113–116; 214; 221–222; 227–228; 230–232, fig. 113–116; 214; 221–222; 227–228; 230–232 (voce Adriana Isac). 66 Roman 2006, 31, 92, nr. cat. 34, pl. 16/34. 67 Roman 2005, 148, 227, nr. cat. 53, pl. 65/53, 66/53; Alicu 2006, 42, nota 327. Piesele fac parte din colecțiile MNIT. 68 Roman 2006, 31, 92–93, nr. cat. 33; 35–37, pl. 13/33, 16/33; 35; 37; Matei et alii 2006, 94, nr. cat. 147–148, fig. 147–148. 69 Bărbulescu, Cătinaș 1992, 112, fig. 5/2; Cătinaș 1997, 179–180, pl. 6/1 a–b, 6/2, una dintre piese a făcut parte din colecția Téglás, iar cealaltă din colecția Fekete Ferencz. 70 Gherghe, Cojoc 2011, 39, pl. 8/39. 71 Gherghe, Cojoc 2011, 39, pl. 45/40.

119 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Asemenea opaițe erau produse și în spațiile învecinate provinciilor dacice: în Pannonia au fost descoperite la Intercisa, Poetovio, Aquincum, Ószőny, Szombathely72. Piesele descoperite în Pannonia sunt total diferite la nivelul ornamentației de cele descoperite în provinciile dacice. În ceea ce privește datarea, puținele repere cronologice le încadrează între secolele II–IV p. Chr. La Singidunum, în Moesia Superior, au fost descoperite opaițe aparținând acestui tip73, datate în secolele II–III p. Chr.74 De la Carnuntum, în provincia Noricum, provin trei exemplare încadrabile în acest tip75. În castrul roman de la Micia au fost descoperite patru exemplare (nr. cat. 10–13). Dintre acestea, doar unul este întreg (nr. cat. 10), restul fiind fragmentare și oferind așadar foarte puține elemente care să determine o analiză detaliată. Tot de la Micia provin alte două opaițe dreptunghiulare fără context arheologic clar. Acestea fac parte din colecțiile MCDR, fiind publicate de către Cloșca Băluță în anul 197776. Cea mai apropiată analogie a acestui tip de opaiț o aflăm la Ulpia Traiana Sarmizegetusa77. În urma observațiilor întreprinse asupra pastei din care sunt confecționate și asupra detaliilor stilistice, coroborate cu cele mai apropiate analogii se poate afirma faptul că aceste opaițe sunt confecționate într-un atelier provincial, cel mai probabil la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde exista un atelier, probabil al lui Ianuarivs, care producea asemenea opaițe, încă din prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr78. Descoperirea la Feldioara a valvei inferioare a unui tipar în care erau confecționate opaițe cu cinci orificii de ardere, încadrate în acest tip, poate sugera existența unui alt atelier, care confecționa asemenea lămpi79. Din punct de vedere cronologic cele patru exemplare de la Micia se datează în secolul al II-lea p. Chr.

IV. Opaițe de tip Firmalampen

Termenul de origine germană Firmalampen (utilizat pentru prima oară în anul 1896 de către Otto Fischbach80 datorită faptului că de cele mai multe ori opaițele aveau marcat numele producătorului pe bază) este folosit pentru a defini o categorie de lămpi cu o formă mult simplificată, dar în același timp elaborată. De-a lungul timpului, acestea au fost divizate în numeroase subtipuri81. Cronologia acestui tip de opaițe suscită încă numeroase discuții, în special cu privire la începuturile producției primelor exemplare și la răspândirea acestora din Peninsula Italică în aproape toate provinciile Imperiului Roman. Apariția opaițelor de tip Firmalampen este plasată între primele decenii ale secolului I a. Chr și primul sfert al secolului I p. Chr.82 Producția acestui tip de lămpi atinge apogeul pe parcursul secolului al II-lea p. Chr., continuând să circule până în secolul al IV-lea p. Chr.

IV.1. Lămpi cu canal închis, tipul Loeschcke IX

Opaițele din acest tip au discul rotund, concav, deseori ornamentat, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordura este prevăzută cu butoni dispuși aproximativ simetric. Ciocul alungit, rotunjit, prevăzut cu un orificiu de ardere este străbătut longitudinal de un canal, adesea prevăzut cu un mic orificiu de ventilație, forma canalului fiind cea care diferențiază variantele

72 Iványi 1935, 13, 94–96, nr. cat. 820–855, pl. XXXII/1–9, XXXIII/1–11. 73 Krunić 2005, 66, nr. cat. 32–33. 74 Krunić 2005, 67. 75 Alram-Stern 1989, 273–274, nr. cat. 555–557, pl. 37/555–557. 76 Băluță 1977, 219, nr. cat. 11–12, pl. I/11–12. 77 Lychnus et Lampas 2006, 74, nr. cat. 214, 128, fig. 214 (voce Adriana Isac); Chrzanovski 2011, 223, fig. 10, un exemplar identic cu nr. cat. 9 de la Micia. 78 Alicu 1994, 46–48. 79 Lychnus et Lampas 2006, 53, nr. cat. 80, fig. 80 (voce Nicoleta Man). 80 Loeschcke 1919, 255. 81 Loeschcke 1919, 255–298; Iványi 1935, 15–19; Menzel 1954, 60–71; Buchi 1975, XXIII–XXVIII; Leibundgut 1977, 41–49; Băluță 2003, XII–XV; Alicu 2006, 47–54. 82 Leibundgut 1977, 42; Chrzanovski, Zhuravlev 1998, 72; Chrzanovski 2000, 52.

120 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI acestui tip. Se diferențiază astfel trei variante: opaițe cu canal închis la ambele extremități (în forma literei „I”), opaițe cu canal în formă de jgheab, închis la extremități și opaițe cu canal în forma literei „V”, canalul fiind deschis spre disc. Rezervor tronconic. Baza dreaptă sau ușor concavă, delimitată de unul sau mai multe cercuri concentrice, incizate, caneluri fine sau profilaturi în unele cazuri, are înscrisă în centru ștampila producătorului. Uneori sunt prevăzute cu ansă inelară sau lamelară. În castrul roman de la Micia au fost descoperite patru exemplare (nr. cat. 14–17) încadrabile în acest tip. În urma analizei detaliate a acestora se disting două variante. O primă variantă reprezentată prin trei piese (nr. cat. 14–16), care se înscriu, în linii mari în descrierea generală a tipului, individualizându-se însă, prin discul decorat cu rozetă, probabil cu opt lobi, motiv cunoscut în Dacia Superior pe același tip de opaițe la Apulum83 și la Ulpia Traiana Sarmizegetusa84, iar în Dacia Porolissensis la Porolissum85. De asemenea, se impune menționat faptul că un exemplar (nr. cat. 14), poartă pe bază ștampila atelierului în care a fost produs, ATIMETI. O lampă asemănătoare, cu ștampila ATIMETI, descoperită la Apulum-Viile Episcopiei este considerată de Cloșca Băluță de proveniență autohtonă (produsă la Apulum)86. Un alt opaiț asemănător, tot cu ștampila ATIMETI a fost descoperit la Porolissum87. De asemenea, cele trei piese încadrate de noi în această variantă își găsesc cea mai apropiată analogie la Apulum88. În urma observațiilor întreprinse asupra detaliilor stilistice, coroborate cu cele mai apropiate analogii aceste opaițe sunt confecționate într-un atelier provincial, cel mai probabil la Apulum. Nu excludem posibilitatea ca aceste piese să fi fost confecționate la Micia, însă în lipsa unor analize fizico- chimice nu se poate afirma cu certitudine acest fapt. Cea de-a doua variantă este reprezentată de o singură piesă (nr. cat. 17), care se diferențiază de celelalte prin canalul mult mai lat, prin cei doi butoni amplasați între cordon și canal și prin bordura mai bombată. Nu au fost găsite analogii pentru această lampă, argumentul care ne-a determinat să o încadrăm în acest tip fiind reprezentat de canalul dintre orificiul de ardere și disc (închis doar spre disc). Acest argument ne determină să atribuim piesa în discuție unui atelier din așezarea de la Micia. Forma, pasta, modalitatea de confecționare a pieselor, ștampila atelierelor în care sunt produse (în cazul nr. cat. 14), cât și principalele analogii reprezintă argumente care ne îndreptățesc să datăm opaițele încadrate în acest tip în secolul al II-lea p. Chr.

IV.2. Lămpi cu canal deschis, tipul Loeschcke X

Acest tip de lămpi se caracterizează prin discul neted sau ușor concav, de formă rotundă, uneori ornamentat, prevăzut cu un orificiu de alimentare, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal prevăzut deseori cu un mic orificiu de ventilație. Bordura, îngustă sau lată, în unele cazuri cu doi sau trei butoni este decorată cu incizii dispuse radial, reţele de incizii, ove, ghirlande etc. Ciocul, cu un arzător sau mai multe, este alungit, rotunjit, uneori în formă de vârf de săgeată arondat. Partea inferioară a ciocului este uşor arcuită spre extremitate, iar rezervorul tronconic. Baza dreaptă sau ușor concavă, delimitată de unul sau mai multe cercuri concentrice incizate, caneluri fine sau profilaturi, adeseori are înscrisă în centru ștampila atelierului în care sunt produse piesele. Este cel mai frecvent tip de lămpi întâlnit în castrul roman de la Micia, unde au fost descoperite 52 de exemplare (nr. cat. 18–69), întregi sau fragmentare. Așa cum am menționat anterior, din castrul roman de la Micia provin 24 de opaițe (nr. cat. 70–93) a căror stare precară de conservare nu ne-a permis o încadrare tipologică pe baza elementului consacrat, utilizat cel mai frecvent în realizarea tipologiilor (ciocul). Cu toate acestea, celelalte elemente morfologice păstrate

83 Băluță 2003, 16, nr. cat. VIII/2. 84 Alicu 2006, 106, Kat. 417, Taf. VII/417. 85 Matei et alii 2006, 84, nr. cat. 119, fig. 119. 86 Băluță 2003, 15–16. 87 Matei et alii 2006, 84, nr. cat. 119, fig. 119. 88 Băluță 2003, 15–16.

121 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU oferă indicii pentru încadrarea pieselor în discuție, în ceea ce este denumit generic, în literatura de specialitate drept Firmalampen, fără a putea realiza o distincție clară între tipurile IX și X din tipologia lui Sigfried Loeschcke.

DECORURI

a. Decoruri pe bordură

Una dintre modalitățile de a diferenția opaițele de origine nord-italică de cele produse în atelierele locale sau provinciale este reprezentată de analiza stilistică (motivele ornamentale de pe bordură și disc). Astfel, fără a modifica aspectul morfologic al opaițelor meșterii locali din provinciile dacice au îmbogățit repertoriul clasic al decorurilor. În castrul roman de la Micia au fost descoperite șapte opaițe cu bordura ornamentată (nr. cat 19, 31, 37, 40, 54, 68, 85, ). Decorurile sunt simple putând fi clasificate în trei tipuri: incizii dispuse radial, rețea de incizii, și o combinație de rețea de incizii cu incizii dispuse radial.

a.1. Incizii dispuse radial

Printre opaițele descoperite în castrul roman de la Micia, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României se găsesc și două opaițe ornamentate cu incizii radiale pe bordură (nr. cat. 40 și nr. cat. 68), realizate în tipar. O altă piesă având bordura decorată cu incizii radiale, provine tot de la Micia, dar fără context arheologic clar. Aceasta se află în colecțiile MNIT89. De asemenea, alte două opaițe provenite de la Micia (prima descoperită într-una dintre necropolele de la Micia, iar cea de-a doua în castru) au bordura decorată cu incizii radiale. Piesele se află în colecțiile MCDR90. Opaițe cu bordura decorată cu incizii radiale au fost descoperite la Alburnus Maior91, Ampelum92, Apulum93, Cinciș94, Drajna de Sus95, Miercurea Sibiului96, Potaissa97, Sîntamaria de Piatră98. În urma consultării unei vaste bibliografii, se poate afirma faptul că acest decor, asociat cu opaițele de tip Firmalampen este unul specific provinciilor dacice și panonice. De exemplu, de la Aquincum provine un opaiț de tipul Loeschcke IX, decorat pe bordură cu incizii radiale99.

a.2. Rețea de incizii

Din lotul de opaițe de tip Firmalampen analizat în acest studiu două exemplare au bordura decorată cu rețea de incizii (nr. cat. 31, respectiv nr. cat. 37). Trebuie menționat faptul că piesa nr. cat. 31 are imprimată pe bază ștampila atelierului în care a fost confecționată, IA[NVARI]. Un alt opaiț având bordura decorată cu rețea de incizii, provenit tot de la Micia, dar fără context arheologic clar, se află în colecțiile MNIT100. Astfel, se poate afirma că acest decor este unul specific provinciei Dacia Superior. Argumentația se bazează pe faptul că acest motiv nu este

89 Băluță 1996, 101, nr. cat. 46, pl. VI/7. 90 Băluță 1977, 221, nr. cat. 39, 222, nr. cat. 61. 91 Simion, Apostol, Vleja 2004, 65, nr. cat. 46, pl. 42/46; Alburnus Maior III, 84, nr. cat. 4, pl. 25/4, 95, nr. cat. 2, pl. 42/2, 96, nr. cat. 6, pl. 45/6, 102, nr. cat. 6, pl. 51/6, 110, nr. cat. 3, pl. 68/3, 114, nr. cat. 9, pl. 72/9, 162, nr. cat. 2, pl. 146/2, 168, nr. cat. 2, pl. 158/2, 221, nr. cat. 4, pl. 279/4, 239, nr. cat. 54, pl. 320/54. 92 Lipovan 1982–1983, 228, nr. cat. 4, pl. II/1. 93 Băluță 2003, 76, nr. cat. XXXII/1, fig. XXXII/1, 84. nr. cat. XXXII/69, fig. XXXII/69, 111, nr. cat. XL/5, pl. XL/5. 94 Floca, Valea 1965, 177, fig. 11/4; Băluță 1977, 221, nr. cat. 42, pl. III/25. 95 Topoleanu 2010, 176, nr. cat. 8, pl. II/8. 96 Băluță 1996, 109–110, nr. cat. 96, pl. X/2. 97 Băluță 1996, 110, nr. cat. 101, pl. II/4; Cătinaș 1996, 68, nr. cat. 13, fig. 3/13; Cătinaș 1997, 184, fig. 9/2. 98 Băluță 1977, 219, nr. cat. 19, pl. II/15. 99 Iványi 1935, 134, nr. cat. 1449, pl. XLVIII/2. 100 Băluță 1996, 101, nr. cat. 49, pl. II/9, XIII/3.

122 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI documentat în restul Imperiului. Opaițe cu bordura decorată cu rețea de incizii au fost descoperite la Abrud101, Alburnus Maior102, Apulum103, Corpadea104, Napoca105, Potaissa106, Ulpia Traiana Sarmizegetusa107. Se poate postula ideea conform căreia, lămpile care au bordura decorată cu rețea de incizii reprezintă produsele unor ateliere provinciale (Dacia Superior).

a.3. Rețea de incizii și incizii dispuse radial

Din castrul roman de la Micia provin două opaițe cu bordura ornamentată atât cu rețea de incizii, cât și cu linii incizate, dispuse radial (nr. cat. 54 și nr. cat. 85). Acest tip de decor are o frecvență redusă, fiind, probabil specific provinciilor dacice. Consultând o bibliografie vastă se poate observa că acest tip de ornamentație nu este utilizat în alte provincii ale Imperiului Roman. De asemenea, se impune menționat faptul că un astfel de opaiț, cu bordura decorată atât cu rețea de incizii, cât și cu incizii radiale spre cioc, aflat în colecția particulară Vince Wartha, dar având locul de proveniență necunoscut, a fost publicat de către Tihamér Szentléleky108 în anul 1969. Nu excludem însă posibilitatea ca acest exemplar să fi fost descoperit în Transilvania. Astfel, opaițe cu bordura decorată cu rețea de incizii și linii incizate dispuse radial au fost descoperite la Alburnus Maior109, Apulum110, Porolissum111.

b. Decoruri pe disc

b.1 Rozete

Acest tip de decor apare frecvent pe opaițele încadrabile în tipul Loeschcke VIII și cu o frecvență redusă pe opaițele de tip Firmalampen. Astfel, printre opaițele descoperite în castrul roman de la Micia aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României se evidențiază patru exemplare de tip Firmalampen, cu disc ornamentat cu rozetă (nr. cat. 14–16, 19). Din punct de vedere al elementelor morfologice trei opaițe se încadrează în tipul Loeschcke IX (nr. cat. 14–16), iar cel de-al patrulea în tipul Loeschcke X (nr. cat. 19). Pe baza bibliografiei consultate, se poate constata că asocierea acestui decor cu opaițele de tip Firmalampen este specifică provinciilor dacice. Astfel, putem postula ipoteza conform căreia aceste opaițe de tip Firmalampen cu disc ornamentat cu rozetă nu sunt cunoscute în restul Imperiului. Pentru exemplarele încadrabile în tipul Loeschcke IX (nr. cat. 14–16) nu am găsit analogii decât la Apulum112 și Porolissum113, unde au fost descoperite piese asemănătoare cu opaițele noastre. Se impune menționat faptul că două dintre aceste opaițe (nr. cat. 14, nr. cat. 19) au imprimată pe bază ștampila atelierului în care au fost confecționate, ATIMETI. De asemenea, lămpile de la Apulum și Porolissum sunt marcate cu aceeași ștampilă. Așadar, nu excludem posibilitatea ca cele trei opaițe descoperite la Micia (nr. cat.

101 Băluță 1989, 251, nr. cat. 42, pl. III/7. 102 Moga et alii 2003, 243, fig. 29/8; Simion, Apostol, Vleja, 2004, 66, nr. cat. 50, pl. 42/50; Simion et alii 2007–2008, 141, nr. cat. 36, pl. X/36; Alburnus Maior III, 89, nr. cat. 1, pl. 33/1, 106, nr. cat. 9, pl. 58/9, 107, nr. cat. 2, pl. 61/2, 109, nr. cat. 16, pl. 65/16, 113, nr. cat 1, pl. 70/1, 133, nr. cat. 4, pl. 99/4, 136, nr. cat. 1, pl. 103/1, 140, nr. cat. 3, pl. 110/3, 147, nr. cat. 1, pl. 120/1, 150, nr. cat. 1, pl. 124/1, 154, nr. cat. 2, pl. 130/2, 214, nr. cat. 7, pl. 262/7, 217, nr. cat. 7, pl. 268/7; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 210–211, nr. cat. 16, 32, pl. 3/16, 4/32; Simion et alii 2007–2008, 141, nr. cat. 46, nr. cat. 36, pl. X/36; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 47–48, nr. cat. 16, 32, pl. 13/16, 15/32. 103 Băluță 1961, 199, nr. cat. 13, pl. IV/5, XI/7; Băluță 1989, 247, nr. cat. 32, pl. VI/8, 255, nr. cat. 64, pl. VII/5; Băluță 2003, 55, nr. cat. 20, fig. 20,79, nr. cat. 25, pl. 25 (Cloșca Băluță consideră piesa publicată la pagina 55, nr. cat. 20, import italic, probabil datorită decorului de pe disc); Egri 2005, 85, pl. 35, fig. 2/2. 104 Băluță 1996, 110, pl. IX/2. 105 Mitrofan 1964, 201–202, fig. 3/2. 106 Băluță 1989, 251, nr. cat. 48, pl. VI/1; Cătinaș 1997, 176, fig. 2/1. 107 Alicu 2006, 130, Kat. 547, Taf. XIII/547. 108 Szentléleky 1969, 91, nr. cat. 136, fig. 136 a (în colecția Szépművészeti Múzeum). 109 Alburnus Maior III, 117, nr. cat. 1, pl. 78/1, 124, nr. cat. 6, pl. 87/6, 137, nr. cat. 2, pl. 105/2, 143–144, nr. cat. 1, pl. 117/1, 166, nr. cat. 4, pl. 154/4, 176, nr. cat. 4, pl.173/4. 110 Băluță 1989, 251, nr. cat. 43, pl. VI/8; Băluță 2003, 82, nr. cat. XXXII/45, pl. XXXII/45. 111 Roman 2006, 125–126, nr. cat. 130, pl. 21/130. 112 Băluță 2003, 15–16, nr. cat. VIII/2, fig. VIII/2. 113 Matei et alii 2006, 84, nr. cat. 119, fig. 119.

123 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

14–16) și cele două piese de la Apulum, respectiv Porolissum să fi fost confecționate în același atelier, cu certitudine, unul provincial. Tot la Apulum este atestată o lampă de tipul Loeschcke IX, cu discul decorat cu rozetă și ștampila ATIMETI pe bază. Piesa în discuție este un opaiț trilychnis114. Un opaiț asemănător, purtând ștampila mai sus menționată, dar bilychnis a fost descoperit la Napoca115. Nu putem încheia fără a menționa un alt opaiț trilychnis, de tipul Loeschcke IX, cu rozetă pe disc, dar purtând ștampila FORTIS, descoperit la Apulum116. Piese cu rozetă pe disc, asemănătoare cu opaițul încadrat în tipul Loeschcke X (nr. cat. 19) au fost descoperite doar la Apulum. Sunt opaițe bilychnis sau trilychnis, purtând pe bază ștampilele: AQVILA117, ATIMETI118, CASSI119, CAI GEMELLINVS120 și STROBILI121. Un alt opaiț bilychnis, încadrat în același tip, Loeschcke X, cu disc decorat cu rozetă și având pe bază ștampila CASSI, fără loc de proveniență se află în colecțiile MNIT122.

b.2. „Măști de sclav”

Printre opaițele descoperite în castrul roman de la Micia, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României se găsesc și două exemplare cu discul ornamentat cu măști de sclav (nr. cat. 25, respectiv nr. cat. 56), de tipul Loeschcke X. Pe primul dintre acestea (nr. cat. 25) este reprezentată o mască de sclav, încadrată între două orificii de alimentare. Acest opaiț este marcat cu ștampila FORTIS. Pe cel de-al doilea exemplar (nr. cat. 56) sunt redate două măști de sclavi. Detaliile de realizare ale piesei, aspectul îngrijit al acesteia, caracteristicile pastei din care este confecționată, precum și cele mai apropiate analogii reprezintă elemente care ne conduc spre ipoteza conform căreia există probabilitatea ca și acest opaiț să fi fost marcat cu ștampila unui producător. Acest fapt nu se poate însă afirma cu certitudine datorită faptului că din piesa nr. cat. 56 se păstrează doar un fragment din capac. Cele două decoruri descrise mai sus reprezintă măști de sclav din Comedia Nouă. Exemplarul decorat cu o mască (nr. cat. 25) își găsește similitudini în Dacia Superior. Piese cu decor identic pe disc, marcate tot cu ștampila FORTIS și foarte apropiate ca dimensiuni a fost descoperite la Tibiscum123 și Ulpia Traiana Sarmizegetusa124. Opaițe cu decor asemănător pe disc au fost descoperite la Alburnus Maior125, Apulum126, Corpadea127. În Dacia Porolissensis, lămpi decorate cu mască de sclav pe disc, au fost descoperite la Potaissa128 și Porolissum129. Piese asemănătoare din punct de vedere al decorației de pe disc au fost descoperite pe cuprinsul întregului Imperiu. Însă, în acest studiu ne vom îndrepta atenția asupra analogiilor cu decor similar sau chiar identic. Amintim astfel, descoperirile de la Aquileia130, Carnuntum131 și

114 Băluță 1961, 194, nr. cat. VII/I, pl. I/8, XI/12. 115 Mitrofan 1964, 200, 211, fig. 3/3. 116 Băluță 1961, 206, nr. cat. XX/62, pl. VI/1–2; Băluță 2003, 89–90, nr. cat. XXXII/101, fig. XXXII/101. 117 Băluță 1961, 193, nr. cat. IV/1, pl. I/5, XI/4; Băluță 1989, 245, nr. cat. 26, pl. III/1; Băluță 2003, 11, nr. cat. VI/3, fig. VI/3. 118 Băluță 2003, 15, nr. cat. VIII/1, fig. VIII/1. 119 Băluță 2003, 30–31, nr. cat. XIII/21, fig. XIII/21. 120 Băluță 2003, 102, nr. cat. XXXVI/1, fig. XXXVI/1. 121 Băluță 1961, 214, nr. cat. XXXV/1, pl. IX/2, XII/4; Băluță 2003, 162–163, nr. cat. LXX/1, fig. LXX/1. 122 Băluță 1996, 94, nr. cat. 9, pl. VII/3. 123 Benea 1990, 161–162, nr. cat. 54, fig. 7/54, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 124 Băluță 1977, 220, nr. cat. 26, pl. II/19 a–b, opaiț marcat cu ștampila FORTIS, 222, nr. cat. 59, opaiț fără ștampilă; Lychnus et Lampas 2006, 64–65, nr. cat. 147 (voce Cristian Aurel Roman), 149, 150 (voce Adriana Isac), trei opaițe marcate cu ștampila FORTIS. 125 Alburnus Maior III, 208, nr. cat. 9, pl. 244/9, opaiț marcat cu ștampila CASSI. 126 Băluță 1961, 197, nr. cat. XI/19, pl. III/4–5, opaiț marcat cu ștampila CASSI; Pop 1970, 158–160, nr. cat. 17, fig. 3/3, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. Pentru aceeași piesă, vezi Băluță 1996, 100, nr. cat. 36, pl. III/5 și Băluță 2003, 84, nr. cat. XXXII/55, fig. XXXII/55. 127 Pop 1970, 160, nr. cat. 18, fig. 3/4, opaiț marcat cu ștampila IANVARI/F. Pentru aceeași, vezi piesă Băluță 1996, 103, nr. cat. 68, pl. V/6, XIII/9. 128 Cătinaș 1996, 68, nr. cat. 15, pl. 73/15, pe un opaiț marcat cu ștampila LITOGENE. 129 Matei et alii 2006, 60, nr. 60, fig. 60; Roman 2006, 116–117, nr. cat 104, pl. 12/104, 13/104, 20/104 pe un opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 130 Buchi 1975, 63, nr. cat. 395, pl. XXII/395 a–b, opaiț cu ștampila FESTI, 84, nr. cat. 582, pl. XXVIII/582 a–b, opaiț cu ștampila FORTIS, 132, nr. cat. 939, pl. XLVI/939 a–b, opaiț cu ștampila OPTATI, 140, nr. cat. 963, pl. XLIX/963 a– b, opaiț cu ștampila RVFIN. Trebuie amintit aici și un opaiț, cu un decor identic cu al piesei noastre pe disc, cu ștampila FORTIS imprimată pe bază, dar de tipul Loeschcke IX, 76, nr. cat. 440, pl. XXIV/440 a–b.

124 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Poetovio132. O lampă decorată cu mască de sclav, descoperită probabil la Aquincum se află în colecțiile Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe133. La Vindonisa134, decoruri asemănătoare sunt întâlnite pe opaițe de tipul Loeschcke IX. Cel de-al doilea exemplar (nr. cat. 56) are analogii la Apulum135, Ulpia Traiana Sarmizegetusa136, Porolissum137.

REPERTORIUL ȘTAMPILELOR (Pl. II)

În urma analizei acestui lot de instrumente antice de iluminat provenite din castrul de la Micia s-a constatat faptul că un număr de 19 opaițe poartă pe bază ștampila unor producători: APRIO, ATIMETI, CAI, CAMPILI, FESTI, FORTIS, IANVARI, MIA, OPTATI, STROBILI. De asemenea, un exemplar (nr. cat. 35) nu a putut fi citit, având ștampilă ilizibilă.

APRIO

Producătorul care îşi marca astfel lămpile într-un atelier localizat în nordul Peninsulei Italice138, începe să producă la începutul secolului al II-lea p. Chr. Trebuie menționat faptul că valva inferioară a unui tipar având ștampila APRIO/F, descoperită la Bononia este păstrată la Muzeul din Aquincum139. În provinciile dacice au fost repertoriate 14 exemplare ce purtau ştampila acestui producător. Acestea sunt reprezentante prin tipurile Loeschcke IX și X. Astfel de exemplare au fost descoperite în Dacia Superior, la Ampelum140, Alburnus Maior141, Apulum142, Tibiscum143, Ulpia Traina Sarmizegetusa144 și în Dacia Porolissensis, la Porolissum145. De asemenea, este menționat un exemplar, având loc de proveniență incert146. În castrul de la Micia a fost descoperit un opaiț (nr. cat. 18) din a cărui ștampilă se păstrează litera O (Pl. IX/2). Detaliile de realizare ale piesei, aspectul îngrijit al acesteia, precum și cele mai apropiate analogii reprezintă elemente care ne conduc spre ipoteza conform căreia opaițul în discuție este un produs de import, nord-italic.

131 Alram-Stern 1989, 225, nr. cat. 363, pl. 34/363. 132 Curk 1976, 34, nr. cat. 2205, pl. XXI/2, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 133 Zăgreanu 2011, 169, nr. cat. 1, pl. 2/1, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 134 Loeschcke 1919, 429, nr. cat. 789, pl. XIX/789, opaiț marcat cu ștampila COMVNIS, 431, nr. cat. 801, pl. XIX/801, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 135 Băluță 2003, 30, nr. cat. XIII/20, fig. XIII/20. 136 Lychnus et Lampas 2006, 63–64, nr. cat. 141–142, 144, fig. 141–142, 144, trei exemplare marcate cu ștampila FORTIS (voce Cristian Aurel Roman). 137 Matei et alii 2006, 60, nr. cat. 61, fig. 61, opaiț marcat cu ștampila FORTIS. 138 Loeschcke 1919, 296; Gostar 1961, 176 (autorul amintește un producător de terra sigillata datată în secolul al II-lea, la Rheinzabern, care își marchează produsele cu ștampila APRIO/F, pe care îl consideră diferit de Aprius, producătorul de lucerne); Buchi 1975, 7. 139 Iványi 1935, 315, nr. cat. 4540; Buchi 1975, 7, Băluță 2003, 8. 140 Lipovan 1988, 182, nr. cat. I, pl. I/1; Băluță 1999, 226, nota 7. 141 Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 204, 209, nr. cat. 4, pl. 1/4; Alburnus Maior III, 200, nr. cat. 1, pl 225/1; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 42, 47, nr. cat. 4, pl. 11/4. 142 CIL III, 1634, 2; Gostar 1961, 157, nr. cat. 14; Băluță 1961, 193, nr. cat. III; Băluță 1983, 48; Băluță 1999, 226, nr. cat. 1; IDR III/6, 363–363a; Băluță 2003, 8–10, nr. cat. 1–3. 143 Benea 1990, 146, 157–158, nr. cat. 37–39, fig. 3,/38, 5/37, 39, fig. 14/37 a–b. 144 Alicu 1976, 207, nr. cat. 3–5, pl. 1/2–4, pl. 3/1; Alicu 1994, 13–14, 171–172, 190, nr. cat. 469,486–487, 1100, pl. IX/469, X/487, XXX/1100, fig. 6/469, 13/469, 486–487, 1100; Alicu 2006, 11–12, 114, 117, 169, Kat. 469, 486–487, 1100, Taf. IX/469, 487, XXIII/1100; Lychnus et Lampas 2006, 54, nr. cat. 83–84,pl. 106/83–84 (voce Adriana Isac). 145 Matei et alii 2006, 78, nr. cat. 103, fig 103; Roman 2006, 55–56, 110–111, nr. cat. 87, pl. 13/87, pl. 19/87. 146 Gostar 1961, 157, nr. cat 15.

125 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

ATIMETI

Officina producătorului Atimetus a funcționat în Peninsula Italică. În ceea ce privește localizarea atelierului opiniile sunt împărțite. Loeschcke localizează sediul acestui atelier în nordul Peninsulei Italice147. Tot acestui meșter i se atribuie un sediu la Roma148, de către Emile Thévenot, care ajunge la această concluzie pe baza analizei opaițelor publicate în Corpus Inscriptionum Latinarum149. Atimetus începe să producă lămpi încă din secolul I p. Chr, continuând până la jumătatea secolului al II-lea. Acestea sunt reprezentante prin tipurile Loeschcke IX și X. În provinciile dacice au fost repertoriate 40 de exemplare având înscrise pe bază marca acestui producător, în Dacia Superior la Ampelum150, Apulum151, Arcidava (Vărădia)152, Cristești153, Micia154, Sebeș (?)155, Ulpia Traiana Sarmizegetusa156, în Dacia Inferior la Romula157 și în Dacia Porolissensis, la Aiton158, Napoca159, Porolissum160, Potaissa161, Românași162, Sânpaul163. În castrul de la Micia au fost descoperite trei opaițe având ștampila ATIMETI: un exemplar este încadrabil în tipul Loeschcke IX (nr. cat. 14), iar alte două exemplare aparțin tipului Loeschcke X (nr. cat. 19 – greu lizibilă și nr. cat. 20). Piesa de la Micia, încadrată în tipul Loeschcke IX (nr. cat. 14) suscită un interes deosebit datorită decorului de pe disc, rozetă cu opt lobi, realizată în relief, într-o manieră particulară (Pl. IX/1). Două exemplare asemănătoare au fost descoperite la Apulum164 și la Porolissum165. Cele mai apropiate analogii, coroborate cu detaliile stilistice (motivul floral de pe disc, realizat în relief, într- o manieră particulară) remarcate exclusiv pe piesele din provinciile dacice, încadrate în tipul Loeschcke IX, conduc către evidențierea unei serii tipologice, acesta fiind unul dintre argumentele identificării unor ateliere locale, care produc lămpi marcate cu ștampila ATIMETI, fie la Micia, fie în alte centre din Dacia (Apulum sau Porolissum). Cel de-al doilea exemplar (nr. cat. 19), încadrat în tipul Loeschcke X, se remarcă tot prin detaliile stilistice (Pl. IX/3). Motivul floral care ornamentează discul, realizat tot în relief într-o manieră particulară ne oferă importante indicii care ne determină să atribuim piesa unui atelier provincial, sau chiar local.

147 Loeschcke 1919, 274. 148 Thévenot, Fromageot-Girardet 1948, 329, nr. cat. 18. 149 CIL XV, 6320. 150 Lipovan 1983–1984, 304, pl. V/2; Lipovan 1988, 182, nr II, 1, pl. I/2; Beldiman 1989, 268, nr. cat. 11. 151 CIL III, 8076,6b = 6286, 1; Gostar 1961, 158, nr. cat. 27–31; Băluță 1961, 194–195, nr. cat. VII /1–4, pl. I/4, 7–8, pl. XI/12; IDR III/6, 366; Băluță 1983, 50–52, LVI/ 2, 5 a–b, pl. LVII/3a–b, 4a–b, 8a–b, 7a–b, 9a–b, 10a–b, XCVI/3–6, 8, 10, 14, 22; Băluță 1989, 246, nr. cat. 27, pl. V/3; Băluță 2003, 15–18, nr. cat. VIII/1–12. 152 Beldiman 1989, 267, nr. cat. 9; Alicu 1994, 16, nota 91; Băluță 2003, 15, nota 14; Alicu 2006, 13, nota 91. 153 Băluță 1983, 50, pl. LVI/6, LVII/1a–b, 2a–b, XCVI/7, 11–12; Man 2011, 171, 183, nr. cat. 22, 26, pl. CXXV/22, pl. CXXVI/26. 154 Torma 1870, 305; Russu 1962, 469; Beldiman 1989, 267, nr. cat. 10. 155 Beldiman 1989, 267, nr. cat. 6; Băluță 1996, 92, nr. cat. 3, pl. IX/3; Lychnus et Lampas 2006, 81, nr. cat. 260, pl. 134/260 (voce Adriana Isac). 156 Alicu 1976, 207, nr. cat. 6–7, pl. 1/5–6, 3/2; Alicu 1985, 85, pl. II, V; Alicu 1994, 16, 169–170, 172, 181, 183, 190, nr. cat. 422, 439, 489, 774, 820, 1102–1105, fig. 13/422, 439, 489, 774, 820, 1102–1105, fig. 22–24, pl. 8/439, 11/489, 17/774, 20/820, 30/1103–1105; Alicu 2006, 13–14, 107, 109 ,118, 144, 149, 170, Kat. 422, 439, 489, 774, 820, 1102– 1105, Taf. VIII/439, X/489, XIV/774, XXIII/1103–1105. 157 Gostar 1961, 158, nr. cat. 32; Tudor 1937, 121, nr. cat. 318; Tudor 1978, 90; Beldiman 1989, 267, nr. cat. 3. 158 Moțu 1991, 190, nr. cat. 5, pl. XXI/5 (citit eronat AVITI) 159 Russu 1962, 469; Mitrofan 1964, 200–201, 211, fig. 3/3; Beldiman 1989, 267, nr. cat. 2. 160 Gudea 1989, 448, nr. cat. 21, pl. XI/21; Matei et alii 2006, 76, 77, 84, nr. cat. 100, 101, 119, fig. 100, 100b, 101, 101b, 119; Roman 2006, 111, nr. cat. 88, pl. 13/88, 19/88. 161 CIL III, 8076, 6a = 6286,1; Gostar 1961, 158, nr. cat. 33. 162 Russu 1962, 469; Beldiman 1989, 267, nr. cat. 4. 163 Beldiman 1989, 266–267, nr. cat. 2, fig. 3/1–2; Russu 1962, 469. 164 Băluță 2003, 15–16, nr. cat. VIII/2, fig. VIII/2. 165 Matei et alii 2006, 84, nr. cat. 119, fig. 119.

126 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Al treilea exemplar purtând această marcă (nr. cat. 20) este un produs provincial, concluzie argumentată de analiza grafică a ștampilei, calitatea pastei, precum și, modalitatea de finisare a piesei (Pl. IX/4). Cea mai apropiată analogie a acestei piese o aflăm la Porolissum166.

CAI

Această marcă poate desemna fie iniţialele producătorului, care purta tria nomina, fiind cetăţean roman C(AIVS) A[....] I[....]167, fie forma de genitiv a numelui producătorului, Caius168. Un opaiţ cu marca GAIVS este cunoscut la Aquileea169, în timp ce la Cristeşti a fost descoperită o piesă cu inscripţia GAI170. Marca acestui producător, în formă CAI, este cunoscută numai în Dacia Superior, fiind repertoriate 14 exemplare la Apulum171, Alburnus Maior172, Cristeşti173, Micăsasa174, Micia175, Sighişoara176, Ulpia Traiana Sarmizegetusa177 şi Tibiscum178. În castrul de la Micia a fost descoperit un singur exemplar, încadrat în tipul Loeschcke X (nr. cat 21), ce are înscrisă pe bază ștampila CAI (Pl. IX/5). Cele mai apropiate analogii ale acestei lămpi se găsesc la Alburnus Maior și la Tibiscum, piesa în discuție fiind produsul unui atelier provincial. Ipoteza se bazează pe faptul că numele acestui producător de opaițe nu apare în nicio altă provincie a Imperiului Roman.

CAMPILI

Atelierul lui Campilius a funcționat în nordul Peninsulei Italice179. În ceea ce privește perioada în care și-a desfășurat activitatea, părerile specialiștilor sunt împărțite. După Loeschcke și- ar fi desfășurat activitatea la începutul secolului al II-lea180 p. Chr., iar Gostar și Buchi propun o datare cuprinsă între sfârșitul secolului al II-lea – până la începutul secolului al III-lea p. Chr.181 Marca sa este imprimată exclusiv la genitiv. În provinciile dacice au fost repertoriate 24 de exemplare. În Dacia Superior opaițe semnate de producătorul Campilius au fost descoperite la Apulum182, Tibiscum183 și Ulpia Traiana Sarmizegetusa184. În Dacia Porolissensis sunt întâlnite în

166 Matei et alii 2006, 76, nr. cat. 100, fig. 100, 100b. 167 Gostar 1961, 193. 168 Băluţă 2003, 1. 169 Buchi 1975, 101–102, nr. 794, pl. XXXV. 170 CIL III, 12012, 44. 171 Băluță 1983, 53, pl. LVIII/2 a–b, XCVI/25; IDR III/6, 369 b; Băluţă 2003, 1–3, nr. cat. I/1–3. 172 Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 204–205, 209–210, nr. cat. 5–7, 1/5, pl. 2/6–7; Alburnus Maior III, 76, 172, 183, nr. cat. 13, pl. 7/13, nr. cat. 1, pl. 167/1, nr. cat. 5, pl. 185/5; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 42, 47, nr. cat. 5–7, pl. 11/5, 12/6–7. 173 Gostar 1961, 158, nr. 34, fig. 10; Băluță 1983, 53, pl. XCVI/23–24, 26; Lychnus et Lampas 2006, 82, nr. cat. 263, pl. 134/263 (voce Nicoleta Man). 174 Alicu 1994, 17, 202, nota 97. 175 Băluță 1977, 225, nr. cat. 93, pl. V/49a–b; Băluţă 1983, 53, pl. LVIII/3 a–b, XCVII/2. 176 Băluţă 1983, 53, pl. XCVII/3. 177 Băluţă 1983, 53, pl. XCVII/1; Alicu 1985, 85, pl. II, V; Alicu 1994, 17, 172, 190, nr. cat. 490, 1109; Alicu 2006, 14, 118, 171, Kat 490, Taf. X/490, Kat. 1109; Lychnus et Lampas 2006, 71–72, nr. cat. 195, pl. 125/195 (voce Adriana Isac). 178 Benea 1990, 147, 159, nr. 42, fig. 6/42; Benea 1996, 59, pl. 2/2; Hamat, Georgescu 2013, 227, pl. II/8. 179 Buchi 1975, 16. 180 Loeschcke 1919, 296. 181 Gostar 1961, 177–178; Buchi 1975, 17. 182 CIL III 1634,4; 8076, 7; Gostar 1961, 158, nr. cat. 35–36, 38; Băluță 1961, 195, nr. cat. IX /2–4, pl. I/9, pl. II/1–3; Tudor 1978, 90; Băluță 1983, 53–54, pl. LIX/ 3 a–b, 4 a–b, 5 a–b, 7 a–b, XCVII/5, 6, 8; Băluță 1989, 246, nr. cat. 28, pl. IV/5; Băluță 1996, 93, nr. cat. 5, pl. I/1; Băluță 2003, 21–23, nr. cat. X/1–9. 183 Benea 1990, 147, 159, nr. cat. 43, fig. 14/43. 184 Alicu 1976, 207, nr. cat. 8, pl. 1/7; Alicu 1994, 172, 190, nr. cat. 491,1110, fig. 13/491, 1110, pl. 30/1110; Alicu 2006, 118, 171, Kat 491, 1110, Taf. XXIII/1110.

127 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU castrele de la Buciumi185, Gherla186 și Porolissum187. În Dacia Inferior a fost descoperit un singur exemplar, la Romula188. Se impune menționată o lampă cu această marcă descoperită în Transilvania189, precum și alte două opaițe cu loc de proveniență necunoscut190. De asemenea, o lampă de proveniență necunoscută se află la Muzeul de Istorie Aiud, iar alta, fragmentară, în Complexul Muzeal Arad. Aceasta din urmă a fost primită la schimb de la Muzeul Național din Budapesta191. Un alt opaiț, de asemenea, fără contextul descoperirii, se află la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești192). În castrul de la Micia au fost descoperite două opaițe încadrate în tipul Loeschcke X (nr. cat. 22–23), ce poartă pe bază ștampila CAMPILI (Pl. IX/6-7). Calitatea superioară a pastei, aspectul general îngrijit al celor două piese, deosebita atenție asupra detaliilor și grafia ștampilelor sunt argumente care ne determină să atribuim aceste opaițe unui atelier nord-italic.

FESTI

Officina producătorului Festus este localizată în nordul Italiei193. Marca sa este imprimată la genitiv, la nominativ194 şi în varianta COR FEST195. Piesele acestui meşter sunt răspândite în multe din provinciile Imperiului roman. În provinciile dacice au fost repertoriate 38 de lămpi cu ştampila acestui producător: în Dacia Superior, la Alburnus Maior196, Apulum197, Boteş–Corabia198, Cristeşti199, Ghelari200, Tibiscum201 şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa202, în Dacia Porolissensis, la Gherla203, Gilău204, Ilişua205, Porolissum206 şi Romita207. De asemenea, în literatura de specialitate este menționat și un exemplar din Transilvania fără loc de proveniență cert208. În castrul de la Micia a fost descoperit un exemplar (nr. cat. 24), încadrat în tipul Loeschcke X, purtând această ștampilă (Pl. IX/8). Calitatea superioară a pastei, aspectul general

185 Chirilă et alii 1972, 55–56, nr. cat 17, 46, pl. XLIII/6, pl. XLVI/6; Matei et alii 2006, 68, nr. cat. 79–81, fig. 79–81; Roman 2006, 111,126, nr. cat. 90, 133, pl. 9/90, pl. 13/90 și pl. 10/133, pl. 13/133; Gudea, Cosma 2008, 121, nr. cat. 7–8, pl. 91/7–8. 186 Russu 1962, 469; Băluță 1983, 54, pl. XCVII/10; Băluță 2003, 24, nota 9. 187 Roman 2006, 111, nr. cat. 89, pl. 9/89, pl. 13/89. 188 IDR II, 440; Tudor 1937, 120,121, nr. cat. 312, fig. 58 d; Gostar 1961, 158, nr. cat. 37; Tudor 1978, 90. 189 Băluță 2003, 21. 190 Băluță 2003, 21; Topoleanu 2010, 175, pl. I/2. 191 Băluță 2003, 21. 192 Topoleanu 2010, 156–157, 175, nr. cat. 2, pl. I/2. 193 Loeschcke 1919, 296. 194 Buchi 1975, 61–62, nr. cat. 387, pl. XXI/387a–b. 195 CIL V, 8114, 29. 196 Moga et alii 2003, 207; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 205–206, 210, nr. cat 16–17, pl. 3/16–17; Alburnus Maior III, 134, 214, nr. cat 3, pl. 102/3,nr. cat. 7, pl. 262/7; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 43, 47, nr. cat. 16–17, pl. 13/16–17. 197 CIL III, 8076, 15 a; CIL III, 8076, 15 b; Cserni 1912, 276, 279, fig. 19; Gostar 1961, 161, nr. 123–128; Băluță 1961, 201–202, nr. cat. XIX, 1–8, pl. V/1–3, XI/5, 9; Băluță 1983, 67–69, pl. LXVII/8–9, 13 a–b, 14, CI/1–5, 7–8, 10 LXVIII/1 a–b, 3 a–b, 4 a–b; Băluță 1996, 98, nr. cat 30, pl. I/8; IDR III/6, 383, fig. 380; Băluță 2003, 67–70, nr. cat XXVIII/1–9; Lychnus et Lampas 2006, 81, nr. cat 254, pl. 133/254 (voce Adriana Isac). 198 CIL III, 8076, 15c; Gostar 1961, 161, nr. 130; Băluță 1961, 201, nota 5; Lipovan 1982–1983, 230; Băluță 2003, 69, nota 8. 199 Gostar 1961, 161, nr. 131; Băluţă 1983, 67, pl. LXVII/11, CI/14; Băluță 2003, 70, nota 10; Man 2011, 187, nr. cat. 48, pl. CXXXII/48. 200 Băluță 1961, 201, nota 5; Russu 1962, 469. 201 Benea 1990, 160, 164, nr. cat. 51–52, 52a; fig. 7/52, fig. 11/51, fig. 14/51; Regep 2001, 83–84, nr. cat. 2–4, pl. I/2, pl. II, pl. III. 202 Alicu 1976, 209, nr. cat. 19, pl. 1/19, 3/8; Alicu 1994, 21, 169, 172, 190, nr. 423, 496–498, 1116–1117 fig. 14/423, 496–498, 1117, pl. 11/496–497; Alicu 2006 18, 107, 119–120,172, Kat. 423, 496–498, 1116, 1117, Taf. VII/423, X/496, XXIII/1117; Lychnus et Lampas 2006, 81, nr. cat. 255, pl. 133/255 (voce Adriana Isac). 203 Băluță 1961, 201, nota 5; Russu 1962, 469. 204 Băluţă 1996, 98, nr. cat. 33, pl. XII/8; Isac 1997, 109, Taf. XXVIII/5; Isac, Roman 2001, 373, nr. cat. 21, 24, pl. IV/ 21a–b, 24a–b, pl. VII/21b, 24b; Roman 2006, 63, 114–115, nr. cat. 96, 98–99, pl. 13/96, 98–99, pl. 19/96. 205 Băluţă 1996, 98, nr. cat. 34; Gostar 1961, 161, nr. 132. 206 Russu 1962, 469; Gudea 1989, 453, fără număr catalog; Băluţă 1996, 98, nr. 31–32, pl. XII/12–13; Roman 2006, 63, 114, 128–129, 137, pl. 13/97, 139, pl. 14/168. 207 Matei et alii 2006, 75, nr. cat. 98, fig. 98–98b. 208 Băluță 2003, 70, nota 17.

128 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

îngrijit al piesei, deosebita atenție asupra detaliilor, grafia ștampilei, precum și cele mai apropiate analogii sunt argumente care ne determină să atribuim acest opaiț unui atelier nord-italic.

FORTIS

Este cel mai prolific şi cel mai cunoscut producător din Imperiul Roman, officina inițială a acestui meşter fiind localizată, cel mai probabil, la Savignano sul Panaro, în apropiere de Mutina (Modena). Această ipoteză este bazată pe descoperirea a numeroase tipare și opaițe asociate cu o tegula, marcată cu ștampila AD FORN(aces,-acem) CAT(…) L. AEMILI/FORTIS209. Un alt argument pentru confirmarea acestei ipoteze este reprezentat de descoperirea la Cesalerone, în apropierea Veronei, a unui opaiț cu ștampila M(utinae) FORTIS F(ecit)210. O altă descoperire, la Modena, în necropola din Parco Novi Sad (mormântul 365) a unui opaiț cu ștampilă retrogradă în tabula ansata, M(utinae) FORTIS F(ecit), datat la începutul secolului I, conduce la concluzia conform cărei acest producător este creatorul opaițelor de tip Firmalampen211. Această descoperire infirmă ipoteza emisă de Loeschcke conform căreia Strobilus ar fi primul producător al acestor tipuri de opaițe212. În provinciile Imperiului Roman, sunt cunoscute 13 forme213 de redare ale ștampilei: FORTIS, FORTI, FORTIS/N, FORTIS/A, FORTIS/E, FORTIS/I, FORTIS/L, FORTIS/P, FORTI/S, O/FORTIS, M/FORTIS/F, S/FORTI, FORTIS/S. În provinciile dacice sunt repertoriate 452 de exemplare214, lămpile cu ştampila acestui producător fiind imprimate cu primele trei forme menționate mai sus. Opaițe cu ștampila FORTIS au fost descoperite în Dacia Superior, la Abrud215, Alburnus Maior216, Ampelum217, Apulum218, Berghin219, Berzovia220, Bistriţa221, Boroșneul Mare222, Cincu Mare223, Costeşti224, Creaca225, Cristeşti226, Deva227, Dumbrăveni228 Ghirbom229, Gornea230,

209 CIL XI, 6689,12, Loeschcke 1919, 496 210 Loeschcke 1919, 282, 496; Buchi 1975, 65. 211 Labate 2013, 38–39, fig. 25–27. 212 Loeschcke 1919, 288–290. 213 Buchi 1975, 65. 214 Repertorierea este dificil de urmărit, datorită informațiilor lacunare și contradictorii pentru unele dintre locurile de proveniență a acestor opaițe, astfel încât cifra exactă este greu de stabilit. 215 Băluță 1989, 251, nr. cat. 42, pl. III/7. 216 Gostar 1961, 164, nr. cat. 223; Băluță 1983, 72, LXIX/4, CII/4; Băluță 1996, 100, nr. cat. 39, pl. III/2; Moga et alii 2003, 195 fig. 29/9, 202, 205, fig. 28/1; Simion, Apostol, Vleja 2004, 31, 57, nr. 47, pl. 42/47; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007– 2008, 210, nr. cat. 18–31, pl. 3–4/18–31; Alburnus Maior III, 106, nr. cat. 4, pl. 60/4; 114, nr. cat. 8, pl. 72/8; 161, nr. cat. 5, pl. 145/5; 168, nr. cat. 6, pl. 159/6; 184, nr. cat. 9, pl. 187/9; 185, nr. cat. 4, pl. 191/4; 199, nr. cat. 13–14, pl. 222/13– 14; 205, nr. cat. 4–5, pl. 236/4–5; 206, nr. cat. 2, pl. 238/2; 207–208, nr. cat. 5, pl. 242/5; 211, nr. cat. 1, pl. 252/1; 225, nr. cat. 1, pl. 294/1; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 47, nr. cat 18–31, pl. 13–15/18–31; Bocan et alii 2010, 76–77, pl. 11/8. 217 CIL III, 1634, 7a; Gostar 1961, 164, nr. cat. 217–222; Băluţă 1961, 202–203, nota 5; Lipovan 1982–1983, 227–228, nr. cat. 1, 3, pl. I/1,1 a, 3,3 a; Lipovan 1983–1984, 304, pl. V/3; Lipovan 1988, 182–185, III, 1–6, pl. I/3–4, II/2; Băluță 1996, 100, nr. cat. 40–42, pl. III/4; VI/2, XIII/2; Lychnus et Lampas 2006, 80, 133, nr. cat. 252, fig. 252 (voce Adriana Isac). 218 CIL III, 8076, 16, k și m; Cserni 1912, 276, 279–280, fig. 19; Băluță 1961, 202–207, nr. cat. XX 1–68, pl. V/ 4–9, VI /1–2, pl XII/1–3, 6; Pop 1970, 158–160, nr. cat 17, fig. 3/3; Protase 1974, 151, fig. 15/1–2; Băluță 1989, 249–251, nr. cat. 40–41, 43, 47, 50, pl. II/9, III/6, 9, IV/8, V/5, 7, VI/5, Băluță 2003, 74–91, nr. cat. 1–110, Egri 2005, 85, pl. 35/7–8, fig.2, fig. 2/7–8. 219 CIL III, 8076, 16, l; Gostar 1961, 164, nr. cat. 244. 220 Gostar 1961, 164, nr. cat 240; Băluţă 1961, 202–203, nota 5. 221 Băluță 1983, 72, nr. cat. 25, pl. CVII/25; Băluță 1996, 101, nr. cat. 53, pl. 13/4. 222 Zăgreanu 2011, 169, nr. cat. 2, pl. 2/2. 223 Gostar 1961, 164, nr. cat. 245; Băluță 1983, 72, pl. CV/24; Băluță 1996, 101, nr. cat. 51, pl. IV/7. 224 Gostar 1961, 164, nr. cat. 248; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 1996, 101, nr. cat. 58. 225 Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 1983, 72, pl CV/28; Băluță 1996, 101, nr. cat. 59. 226 Gostar 1961, 164, nr. cat. 237–239; Băluță 1961, 202–203, nota 5, Băluță 1983, 72, pl. LXXII/2; pl. LXXIII/4, pl. LXXIX/12, pl. LXXX/6, pl. LXXXII/4–5, pl. CII/19–20, CIII/9, pl. CV/21, pl. CVII/37, CVIII/4; Man 2011, 180, nr. cat. 1, pl. CXVIII/1, 181, nr. cat. 4, pl. CXIX/4, 182, nr. cat. 16, pl. CXXII/16, 187, nr. cat. 54, pl. CXXXIV/54. 227 Băluță 1977, 220, nr. cat. 27; Băluță 1983, 72, pl. LXXIX/8 și CIII/13. 228 Băluță 1961, 202–203, nota 5. 229 Blăjan 1989, 296, nr. cat. 10. 230 Gudea 1973, 586, nr. cat. 1, 4, fig. 14/1, 4, 17/7–9; Gudea 1977, 185, nr. cat. V, fig. XVII/5.

129 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Grădiştea Muncelului231, Lugoj232, Micia233, Odorhei234, Orăştioara de Sus235, Petroşani236, Radna Nouă237, Rucăr238, Ruda Brad239, Salinae (Uioara)240, Sâmboteni241, Sebeş242, Sighişoara243, Târnăveni244, Tibiscum245 şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa246, în Dacia Inferior, la Drajna de Sus247, Drobeta248, Romula249, Rusidava250, Slăveni251 şi Sucidava252 şi în Dacia Porolissensis, la Bologa253, Bucium254, Gherla255, Gilău256, Ilişua257, Napoca258, Porolissum259, Potaissa260,

231 CIL III, 8076, 16, g; Gostar 1961, 164, 202–203, nr. cat. 247, nota 5; Băluță 1996, 101, nr. cat. 57; Lychnus et Lampas 2006, 47, 101, nr. cat. 36–37, fig. 36–37 (voce Eugen Iaroslavschi). 232 CIL III, 8076, 12; Gostar 1961, 165, nr. cat. 253; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 2003, 96, nota 55. 233 CIL III 8076, 16, h; Gostar 1961, 164, nr. cat. 224–229; Băluță 1977, 219, nr. cat. 22; Băluță 1996, 101, nr. cat. 43– 50, pl. I/7, II/7–9, VI/1, 4, 6, 7, XIII/3,6. 234 CIL III 8076, 16, f; Gostar 1961, 164, nr. cat. 243; Băluță 1961, 202–203, nota 5. 235 Gostar 1961, 164, nr. cat. 242; Băluță 1996, 101, nr. cat. 60. 236 Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 1996, 101, nr. cat. 61. 237 Băluță 1996, 101, nr. cat. 52, pl. I/4. 238 Bogdan-Cătăniciu 1974, 282, fig. 283/4; Negru 1996, 75, fig. 1/1. 239 Băluță 2003, 75 nota 47. 240 Gostar 1961, 164, nr. cat. 233–234; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 1983, 72, pl. LXIX/1, CII/1; Băluță 1989, 251, nr. cat. 49, pl. III/5. 241 Gostar 1961, 165, 259; Băluță 1996, 101, nr. cat. 54, pl. XIII/10. 242 Gostar 1961, 164, nr. 249; Băluță 1983, 72, pl. LXXXI/5, CIII/32, CVII/18. 243 Gostar 1961, 164, nr. cat. 249, Băluță 1983, 72, pl. CVII/18. 244 Gostar 1961, 164, nr. cat. 246; Băluţă 1983, 72, pl. LXXXI/1, CV/22; Băluță 1989, 251, nr. cat. 51, pl. III/4. 245 Benea 1990, 148–149, 162, nr. cat. 54–73, fig. 7/15, 60, 62–67, 11/67, 73, 15/ 54–59, 61, /70 A–B, 71, 72 A–B. 246 Alicu 1985, 85, pl. II, V; Alicu 1994, 169–174,181,183,190–192, nr. cat. 418–420, 424–427, 440–447, 462, 473–478, 480, 484, 500–536,777–781, 821–825, 1118–1157, 1244–1245, pl. 6/418, pl. 7/424,426,427, pl. 8/441–442, pl. 9/473, pl. 10/475– 476, pl. 11/502, 504, 509, pl. 12/521–527, pl. 13/514, 520, 528–535, pl. 15/500, pl. 18/778–780, pl. 19/777, 781, pl. 20/822, pl. 29/1117–1118, 1121–1123, 1125–1127, 1131, 1133, 1135–1137, fig. 6/418–419, fig. 14/418–420, 424–425, 427, 441– 442, 507, 510–513, 515, 526–527, 821, 825, 1125, 1137, fig. 15/443–445, 447, 462, 473,475–476, 478, 484,500–506, 508– 509, 513–514, 516–525, 528, 530, fig./531–532, 534–536, 777–780, 824, 1118, 1121–1122, 1126–1127, 1133–1136, 1138– 1143, 1145–1151, 1155, fig. 17/1154, fig. 19/1130; Alicu 2006, 106, 108, 110–113, 115–116, 120–129, 144–145, 149–151, 173–180, 188, Kat. 418–420,424–427, 440–447, 462,473–478, 480, 484, 500–536, 777–781, 821–825, 118–1157, 1244– 1245, Taf. VII/418–420,424, VIII/426–427, 441–442, IX/473, 475–476, 478, 484, XI/500, 502, 504–505, 509, 514–516, 520–523, XII/524–535, 777–781, XVII/821–823, 825, XXIII/1118, 1121, XXIV/1122–1123, 1125–1127, 1133, 1135–1136, 1150, 1154–1157; Lychnus et Lampas 2006, 117–118, 125, nr. cat. 140–142, 149, 198, fig. 140–142, (voce Cristian Aurel Roman) 149, 198 (voce Adriana Isac); Höpken, Fiedler 2008, 148, pl. 111/11, 13 a–b. 247 Gostar 1961, 165, nr. cat. 260; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Topoleanu 2010, 165, 176, nr. cat. 6, 8, pl. II/6, 8. 248 CIL III 8076, 16.i; Bărcăcilă 1934, 466, fig. 41–42; Gostar 1961, 163, nr. cat. 208; Băluţă 1961, 202–203, nota 5; IDR II, 122; Cristescu 2004, 68. 249 IDR II, 444, Tudor 1937, 121, nr. cat. 315, fig. 58 a; Tudor 1978, 89, 91, fig. 23/8; Gostar 1961, 163, nr. cat. 209; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Negru, Bădescu 2005, 254, no. 9, pl. 119/fig. 2/9; Negru, Bădescu, Avram 2008, 193, no. 12. 250 Tudor 1968, 405; IDR II, 569. 251 Bondoc 2012, 37, fig. 15. 252 Tocilescu 1902, 373–374; IDR II, 294; Gostar 1961, 164, nr. cat. 230–232; Gherghe, Cojoc 2011, 76–77, nr. cat. 68– 70, pl. 46/66–67. 253 Gudea 1977, 185, nr. cat. 5, 9, fig. 17/5, fig. 17/9. 254 Chirilă et alii 1972, 54–56, nr. cat. 3, 5, 10–11, 42, pl. XLII/1, 4, 8–9, XLVI/2; Băluță 1983, 72, pl. CIII/6, 28, CIV/6, CVIII/ 3; Matei et alii 2006, 61–63,65, nr. cat. 63, 66–67, 69, pl. 63–63b, 66–67, 73; Roman 2006, 107–108, nr. cat. 78–79, pl. 13/79; Gudea, Cosma 2008, 120–122, 124, nr. cat 4, 12–13, 18, 25, 33. 255 Băluță 1961, 202–203, nota 5; Russu 1962, 469; Szentléleky 1969, 91, nr. cat 134; Băluță 1983, 72, 108, 110, nr. cat. 1–3, trei opaițe fără număr de catalog, pl. LXXXIV/1–3. 256 Isac, Roman 2001, 374, nr. cat. 22, 29, 32–33, 36–38, pl. V/ 22, 29, 32–33, 36–38, pl. 22b, 29b, 32–33, 36–38, Roman 2006, 117, 130–133, nr. cat. 106, 144, 150, 153, 154, pl. 10/155, pl. 13/ 20, pl. 14/ 144, 150, 153, pl. 14/155, pl. 20– 22/ 106, 144, 150, 153. 257 CIL III 8076, 16, c; Gostar 1961, 164, nr. cat. 235–236; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Băluță 1983, 72, 75, nota 13; Băluţă 1996, 101, nr. cat. 55; Gaiu 2010, 223–228, 223, nr. cat. 24, pl. IV/24; 224, nr. cat. 32, pl. V/32; 225, nr. cat. 34–35, pl. VI/34–35; 225, nr. cat. 39, pl. VI/39; 226, nr. cat. 48, pl. VII/48; 226–227, nr. cat. 50–51, pl. VII/50–51; 223 nr. cat. 57, pl. IV/57; 228, nr. cat. 60, pl. IV/60; nr. cat. 62, pl. IX/62; nr. cat. 67–69, pl. IX/67–69. 258 Russu 1962, 469; Mitrofan 1964, 201, fig. 3/2. 259 CIL III, 8076, 16, d; Gostar 1961, 164, nr. cat. 215–216; Băluţă 1983, 72, pl. CIV/5, CVII/ 29;CVIII/9; Gudea 1989, 447, 449, 453, nr. cat. 1, 3, 6, 9, 24, două opaițe fără număr de catalog, pl. IX/1, 3, 6, X/9, XI/24; Băluță 1996, 102, nr. cat. 64; Roman 2006, 64–65, 116–118, 129–133, nr. cat. 77, 102, 104, 107–109, 142, 145–149, 151, 154, pl. 9/77,pl. 13/102, 108, pl. 14/77, 104, 142, 145–149, 151, 154, pl. 18/77, pl. 20/104, 109, pl21/142, 146–149, 151; Matei et alii 2006,57, 59–67, nr. cat. 52, 58, 60–62, 64, 67–72, 74–75, 77–78, pl. 52, 58, 61, 62a–b, 64, 68–72, 74–75, 77–78. 260 CIL III 1634, 7d; CIL III 8076, 16e; Neigebaur 1851, 204, nr. cat. 31; Ackner, Müller 1865, 148, nr. 698, 3; Gostar 1961, 163–164, nr. cat. 210–214; Băluță 1961, 202–203, nota 5; Russu 1962, 469; Bajusz 1980, 372, 385–386, nr. cat.

130 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Romita261, Samum262. De asemenea, sunt menționate 10 exemplare: unele din Transilvania, fără loc de proveniență cert,263 altele cu proveniență necunoscută264. Un exemplar provine, probabil, de la Aquincum265. În castrul de la Micia au fost descoperite șase opaițe purtând marca FORTIS, toate încadrate în tipul Loeschcke X (Pl. IX/9, Pl. X/10-14). În urma observațiilor întreprinse asupra pastei, a modului de finisare a pieselor și asupra grafiei ștampilei, patru dintre acestea sunt atribuite de către noi, unor ateliere nord-italice (nr. cat. 25, 26, 28, 30) și două (nr. cat. 27 și 29), unor ateliere provinciale (Dacia Superior).

IANVARI

Officina producătorului Ianuarius a funcționat în nordul Peninsulei Italice, începându-și activitatea în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.266 În provinciile dacice lămpile cu ştampila acestui producător sunt repertoriate în număr de 70 de exemplare, fiind cunoscute opt forme de redare a acestei ștampile267. Astfel de lămpi au fost descoperite în Dacia Superior la Apulum268, Boteș-Corabia269, Micia270, Ulpia Traiana Sarmizegetusa271, Tibiscum272, în Dacia Inferior la Cioroiu Nou (Aquae)273, Corabia274, Corpadea275, Dierna276, Drobeta277, Orlea278, Orșova279, Răcari280, Slăveni281, Sucidava282, Romula283, în Dacia Porolissensis la Gilău284, Napoca285, Potaissa286, Porolissum287, Șimleul Silvaniei288 și loc necunoscut289.

122, 732,769; Băluță 1989, 251–252, nr. cat. 48, pl. VI/1; Bărbulescu 1994, 127, fig. 23/1; Cătinaș 1996, 68, nr. cat. 10–13, fig. 3/10–13; Băluță 1996, 102, nr. cat. 62–63; Cătinaș 2004, 87–89, fig. 11. 261 Matei et alii 2006, 67, pl. 76; Matei, Bajusz 1997, 233, pl. LXXIX/2. 262 Roman 2006, 115–117, 129, nr. cat. 101, 105, 140–141, pl. XIII/101, 105,140 pl. XIV/141, pl. XIX/101, pl. XXI/141; Isac 2003, 154, 261, pl. XXIII/5. 263 CIL III 1634, 7/b–c, CIL III, 8076, 16,1; Gostar 1961, 165, nr. cat. 253–258, 260; Băluță 1961, 202–203, nota 5, Băluță 1977, 220, nr. cat. 24; Băluță 1989, 251, nr. cat. 52, pl. VI/3. 264 Tocilescu 1902, 373–374; Topoleanu 2010, 176–177, nr. cat. 7, 9, pl. II/7, pl. III/9; Zăgreanu 2011, 170, nr. cat. 4, pl. 2/4. 265 Zăgreanu 2011, 169, nr. cat. 1, pl. 1/1. 266 Loeschcke 1919, 296; Bailey 1980, 96. 267 Gostar 1961, 183. 268 Gostar 1961, 165, nr. cat. 264, fig. 13; Băluță 1961, 207, nr. XXI, 1–5, pl. VI/3,8; IDR III/6, 204–206, nr. cat. 389, 389a; Russu 1962, 469; Băluță 1983, 79–81, pl. LXXXIII, 1a–b, LXXXIV/1 a–b, CVIII/26, CIX/4; IDR III/6, nr. cat. 389, 389a, fig. 386, 386a, Băluță 2003, 105–109, nr. cat. 1–5. 269 Băluță 1961, 207, nota 3, CIL III 8076, 18 c, Gostar 1961, 165, nr. cat. 269; Lipovan 1982–1983, 230. 270 CIL III, 8076, 18 b; Gostar 1961, 165, nr. cat. 270; Băluță 1961, 207, nota 3, Băluță 1977, 214, 220, nr. cat. 30, pl. III/23a–b; Băluță 1983, 79, pl. LXXXIII/3a–b și CIX/5; Lychnus et Lampas 2006, 72, nr. cat. 197, pl. 125/197 (voce Adriana Isac). 271 CIL III 1634,10; Neigebaur 1851, 45, nr. cat. 230; Ackner, Müller 1865, 46, nr. cat. 191; Gostar 1961, 165, nr. cat. 262–263; Alicu 1985, 85, pl. III, IV, VI; Alicu 1976, 214–215, nr. cat. 70–77, pl. 2/26–32, 4/4–8; Alicu 1979, 240, nr. cat. 22; Alicu 1994, 25–27, 155, 157–158, 164–165, 167, 174, 180–181, 192, 194, nr. cat. 70–71, 93, 102, 258, 261– 262, 295, 383–384, 537, 770, 776, 1158–1168, 1246, fig. 3–5/70–71, 93, 384, fig. 17/70–71, 93, 102, 261–262, 295, 384, 537 ,770, 1158–1168, fig. 22–23, 24, pl. 2/71, 93, pl. 5/384, pl. 17/770, pl. 28/1158–1166; Lychnus et Lampas 2006, 69, 77, nr. cat. 177, 230, pl. 122/177, pl. 130/230 (voce Adriana Isac); Alicu 2006, 21–23, 76–77, 80–81, 84, 93, 94, 100, 128, 143–144, 180–182, 188, Kat. 70–71, 93, 102, 258, 261–262, 295, 383–384, 537, 770, 776, 1158–1168, Taf. II/70, III/71, V/93, VI/102, 384, XII/537, XV/770, XXIV/1158–1160, XXV/1161–1166; Höpken, Fiedler 2008, 148, pl. 111/13d. 272 Benea 1990, 149, 164, nr. cat. 74–75, fig. 8/75, 16/74a–b; Regep 2001, 84–85, nr. cat. 5, pl. I/3. 273 Gostar 1961, 165, nr. cat. 272; IDR II, 155; Tudor 1978, 91; Bondoc 2008, 54–55, nr. cat. 6–7, 17/6–7. 274 IDR II, 321; Tudor 1978, 91. 275 Băluță 1996, 103, nr. cat. 68, pl. V/6 și XIII/9; Pop 1970, 160, nr. 18, fig. 3/4 (greu lizibilă). 276 Băluță 1961, 207, nota 3; Băluță 1996, 102, nota 51. 277 Bărcăcilă 1932, 245, nr. cat. 2, fig. 12; Florescu 1933, 51, nr. 13, fig. 10/1; Gostar 1961, 165, nr. cat. 265; Tudor 1978, 91; IDR II, 124; Cristescu 2004, 68. 278 IDR II, 314; Tudor 1978, 91; Gherghe, Cojoc 2011, 77, nr. cat. 71, pl. 13/68. 279 Băluță 1961, 207, nota 3. 280 Gostar 1961, 165, nr. 271; Băluță 1961, 207, nota 3; Tudor 1978, 91; IDR II, 170. 281 Popilian 1971, 636, fig. 7/1, 3; Tudor 1978, 92; IDR II, 545; Bondoc 2012, 37, fig. 6–9. 282 Gherghe, Negru 2008, 88, nr. cat. 5, pl. 34/5; Gherghe, Cojoc 2011, 77–78, nr. cat. 72–74, pl. 13/69, pl. 14/70–71.

131 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

În castrul de la Micia a fost descoperit un opaiț de tipul Loeschcke X (nr. cat. 31) din a cărui ștampilă se păstrează literele IA (Pl. X/15). Ornamentul de pe bordură, linii incizate în formă de rețea, devine un argument cert, credem noi, conform căruia piesa în discuție este un produs al unor ateliere provinciale. În urma consultării unei vaste bibliografii, acest decor pare a fi unul specific provinciilor dacice, poate chiar exclusiv provinciei Dacia Superior (?).

MIA

O lucernă care se găsește la Kunsthistorisches Museum Wien, cu ştampila M. IVNIV AESCINVS ar permite completarea iniţialelor acestui producător purtând tria nomina. Numele său poate fi M(arcus) I(unius) A(escinus)290. Officina producătorului cu inițialele MIA este activă la începutul secolului al II-lea p. Chr. în Italia septentrională291. În zona intracarpatică sunt repertoriate trei exemplare având imprimată această marcă. Piesele au fost descoperite în Dacia Superior, două la Apulum292, și una la Cristești293. În castrul de la Micia a fost descoperit un singur exemplar (nr. cat. 32), încadrat în tipul Loeschcke X, având înscrisă pe bază ștampila MIA (Pl. X/16). Calitatea superioară a pastei, aspectul general îngrijit al piesei, grafia ștampilei, precum și raritatea mărcii sunt elemente care ne determină să atribuim acest opaiț unui atelier nord-italic.

OPTATI

Officina producătorului Optatus este localizată în nordul Peninsulei Italice294. Piesele acestui meşter sunt răspândite în multe provincii ale Imperiului Roman. În provinciile dacice sunt repertoriate 23 de exemplare ce poartă ștampila acestui producător, în Dacia Superior, la Alburnus Maior295, Boteș-Corabia296, Apulum297, Dierna298, Ghelari299, Micia300, Ulpia Traiana

283 Tudor 1937, 121, nr. cat. 316 fig. 55 a, 58 k; Gostar 1961, 165, nr. 266–267; Tudor 1978, 89, 91, fig. 23/5; IDR II, 445; Cristescu 2004, 68. 284 Isac, Roman 2001, 374, nr. cat. 30, pl. V/30a–b, VII/30b. 285 Băluță 1961, 207, nota 3; Russu 1962, 469; Băluță 1983, 79, pl. CIX/8; Băluță 1996, 103, nr. cat. 69, pl. XIII/8. 286 CIL III 8076, 18a; Gostar 1961, 165, nr. cat. 268; Băluță 1961, 201, nota 3; Mitrofan 1969, 519, fig. 4; Băluță 1996, 102–103, nr. cat. 67, pl. IX, Cătinaș 1996, 64–65, 68, nr. cat. 14, fig. 3/14, Cătinaș 2004, 88, fig. 12. 287 Gudea 1996, 202, nr. cat. 1, pl. XLVIII/1. 288 Lychnus et Lampas 2006, 88, nr. cat. 300, pl. 141/300 (voce Cristian Aurel Roman); Băluță 1979, 169, pl. IV/1; Antique Bronzes in Romania, 160, nr. cat. 272 (voce Cristian Aurel Roman). 289 Gostar 1961, 166, nr. cat. 273–275; Băluță 1996, 102, nota 51; Topoleanu 2010, 165–167, 177, nr. cat. 10–11, pl. III/10–11; Topoleanu 2012, 74–76, 88–90, nr. cat. 34–35,pl. V/34–35, pl. XX/34–35. 290 Buchi 1975, 104. 291 Loeschcke 1919, 296. 292 IDR III/6, 387, fig. 384, Băluță 1961, 210, nr. cat. XXIX, 1, pl. VIII/1; Russu 1962, 470; Băluță 1983, 87, pl. LXXXVII/10a–b, CX/22; IDR III/6, 387; Băluță 2003, 105, nr. cat. XXXVIII, 1–2. 293 Gostar 1961, 167, 194, nr. cat. 313, fig. 12; Russu 1962, 470; Băluță 1983, 87, LXXXVII/9, CX/18; Man 2011, 187, pl. CXXXIV/56. 294 Loeschcke 1919, 297. 295 Neagu, Bocan 2007–2008, 98, nr. cat. 13, pl. 5/13; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 207–208, 211–212, nr. cat. 37– 40, pl. 5/37–40; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 45, 48–49, nr. cat. 37–40, pl. 15/37, 16/38–40; Alburnus Maior III, 15, nr. cat. 2, pl. 56/2, 117, nr. cat. 1, pl. 77/1, 148, nr. cat. 2, pl.122/2, 215, nr. cat. 1, 263/1, 117, nr. cat. 1, pl. 77/1. 296 CIL III, 8076, 26 c (publicată ca fiind din Zlatna); Gostar 1961, 168–169, nr. 354–356 (publicate ca fiind din Ampelum); Băluță 1961, 212, nota 2; Lipovan 1982–1983, 230; Băluță 1983, 93, nota 6; 297 CIL III, 8076, 26 a; Gostar 1961, 168, nr. cat. 350–351, Băluță 1961, 212, nr.. XXXII, 1, 2; Băluță 1983, 93, nota 4; Băluță 1999, nr. cat. 401, fig. 398, Băluță 2003, 142–144, nr. cat. 1–3. 298 Băluță 1983, 93, nota 8; Russu 1962, 470. 299 Gostar 1961, 169, nr. cat. 360; Băluță 1983, 93. 300 CIL III, 8076, 26b; Daicoviciu 1930–1931, 43; Gostar 1961, 169, nr. cat. 357–358; Băluță 1961, 212, nota 2; Băluță 1983, 93, nota 5.

132 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Sarmizegetusa301, în Dacia Porolissensis la Napoca302, Potaissa303, Porolissum304, precum și Pancevo305. De asemenea, mai este menționat un exemplar având loc de proveniență necunoscut, probabil din Transilvania306. În castrul de la Micia a fost descoperit un opaiț (nr. cat. 33), încadrat în tipul Loeschcke X, purtând ștampila OPTATI (Pl. X/17). În urma observațiilor întreprinse asupra aspectului pastei, a modului neîngrijit de finisare a piesei și a imperfecțiunilor ștampilei, această piesă poate fi atribuită unui atelier provincial.

STROBILI

Producătorul Strobilius, despre care se crede că a emigrat din Egipt307, şi-a început activitatea într-o officina localizată în Gallia Cispadana, la Gazzoli, pe teritoriul oraşului actual Modena308. Piesele acestui producător sunt răspândite în multe din provinciile Imperiului Roman. În provinciile dacice au fost repertoriate 46 de exemplare ce poartă ștampila acestui meșter, în Dacia Superior, la Ampelum309, Alburnus Maior310, Apulum311, Cristeşti312, Micia313, Sebeş314, Tibiscum315 şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa316, în Dacia Inferior la Romula317 și Slăveni318 şi în Dacia Porolissensis la Napoca319 și Potaissa320. De asemenea, este menționat un exemplar al cărui loc de proveniență este necunoscut321. În castrul de la Micia a fost descoperit un opaiț (nr. cat. 34), de tip Loeschcke X purtând ștampila STROBILI (Pl. X/18). Calitatea superioară a pastei, aspectul general îngrijit al piesei, grafia ștampilei sunt argumente care ne determină să atribuim acest opaiț unui atelier nord-italic.

301 Lychnus et Lampas 2006, 80, nr. cat. 253, pl. 133/253 (voce Adriana Isac). 302 Gostar 1961, 168, nr. cat. 352; Băluță 1983, 93, 303 Gostar 1961, 168, nr. cat. 353; Băluță 1961, 212, nota 2, Băluță 1983, 93, pl. CX/1, CXI, 27, Cătinaș 1996, 65–66, 68, nr. cat. 17, fig. 4 304 Roman 2006, 135, nr. cat. 163, pl. 14/163. 305 Gostar 1961, 169, 359; Băluță 1983, 93, nota 9. 306 Gostar 1961,169, nr. cat. 36; Băluță 1983, 93–94, nota 11. 307 Loeschcke 1919, 286, 288. 308 Loeschcke 1919, 288, 289, 296. 309 Lipovan 1988, 185, 187, nr. cat. V/1. 310 Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008, 208, 212, nr. cat. 41–42, pl. 5/41–42; Alburnus Maior III, 182,199, nr. cat. 1, pl. 183/1, nr. cat. 12, pl. 122/12; Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008, 45–46, 49, nr. cat. 41–42, pl. 16/41–42. 311 CIL III, 8076, 29a (cf. = 1634, 9, a); Neigebauer 1851, 165, nr. cat. 333; Ackner, Müller 1865, 112, nr. cat. 538, 3; Băluță 1961, 214–215, nr. cat. XXXV, 1–12, Gostar 1961, 170–171, nr. 400–415; pl. IX/2–8, pl. X/1–2, XII/4–5; IDR III/6, 410, fig. 407; Băluță 1983, 100–102, pl. XCII/5–12, XCIII, 1–6, CXII, 19–21, CXIII, 1–6, 10–14; Băluță 1989, 254, nr. cat. 59–60, pl. VI/4,7; Băluţă 2003, 162–168, nr. LXX/ 1–18. 312 Băluță 1961, 214, nota 2; Gostar 1961, 171, nr. 420–424; Băluţă 1983, 100, pl. CXII/25, XCIII/7. 313 Băluță 1983, 100, pl. CXII/24. 314 Băluţă 1989, 254, nr. cat. 61, pl. VI/6. 315 Benea 1990, 165, nr. 82. 316 Daicoviciu 1924, 256, nr. cat. 164; Daicoviciu, Floca 1937, 13–14, fig. 10 A; Gostar 1961, 170, 397–398; Alicu 1976, 217, nr. cat. 92–95, pl. 2/45–46, 5/7; Băluță 1977, 221, nr. cat. 34, pl. III, 24 a–b; Alicu 1994, 32, 175, 193, 195, nr. cat. 552–556, 1179, 1184, 1249–1250, fig. 19/ 552–555, 1179, 1184, pl. 15/555, pl. 30/1184; Alicu 2006, 27–28, 131– 132, 184–186,189, Kat. 552–556, 1179, 1184, 1249–1250, Taf. XIII/555, XXV/1184; Lychnus et Lampas 2006, 82, nr. cat. 264, pl. 135/264 (voce Adriana Isac). 317 Băluţă 1961, 214, nota 2; Gostar 1961, 171, nr. cat. 417; IDR II, 452–453; Tudor 1937, 121, nr. cat. 318; Tudor 1978, 92. 318 Bondoc 2012, 37, fig. 11. 319 Gostar 1961, 171, nr. 416; Băluță 1983, 100; Băluţă 1996, 107, nr. 86. 320 CIL III 1634 9 b; Neigebauer 1851, 204, nr. cat. 31; Ackner, Müller 1865, 148, 698/2, Băluță 1961, 214, nota 2; Gostar 1961, 171, nr. 418–419; Băluță 1983, 100, pl. XCIV/1 și CXII/23; Băluţă 1996, 107, nr. cat. 85, pl. IX/4; Cătinaş 1996, 66, 68, nr. 20–21, fig. 5/20–21. 321 CIL III, 8076, 29 b; Gostar 1961, 171, 425; Băluță 1996, 108, nr. cat. 87.

133 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

ȘTAMPILE ILIZIBILE

În colecțiile Muzeului Național de Istorie a României se află un opaiț (nr. cat. 35), provenit din castrul de la Micia cu ștampilă ilizibilă. În urma observațiilor întreprinse asupra aspectului pastei, a modului neîngrijit de finisare, această piesă este atribuită unui atelier local, din așezarea de la Micia.

V. Lămpi tubulare, încadrabile în tipul Alicu XI

Acest tip de lămpi se caracterizează prin rezervorul de formă atât circulară, cât și tubulară. Opaițele din acest tip sunt prevăzute cu multe orificii de ardere. Ciocul este scurt, ușor ieșit în afară. În castrul de la Micia a fost descoperit un exemplar (nr. cat. 93), fragmentar, produs probabil, într-un atelier provincial. Nu excludem posibilitatea ca acest opaiț să fi fost confecționat chiar la Micia. Deși păstrează doar un orificiu de ardere, forma sa poate fi ușor reconstituită. Astfel, piesa este asemănătoare cu două exemplare, descoperite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa322. Un alt opaiț asemănător a fost descoperit în castrul de la Gilău323. De asemenea, un exemplar apropiat morfologic de acest opaiț provine de la Ószőny în Pannonia324.

CONSIDERAȚII

Muzeul Național de Istorie a României este depozitarul unei importante colecții de instrumente antice de iluminat provenită din castrul roman de la Micia, alcătuită din 110 opaițe și valva superioară a unui tipar pentru opaițe. Această colecție de lămpi nu se evidențiază printr-o varietate tipologică deosebită, dar este remarcabilă prin valoarea sa documentară și muzeistică. Astfel, se pot distinge șase tipuri de lămpi: Loeschcke IV (un exemplar: nr. cat. 1), Loeschcke VIII (opt exemplare: nr. cat. 2–9), Loeschcke IX (patru exemplare: nr. cat. 14–17), Loeschcke X (52 de exemplare: nr. cat. 18–69), Iványi IX (patru exemplare: nr. cat. 10–13) și Alicu XI (un exemplar: nr. cat. 94). De asemenea, 24 de exemplare (nr. cat. 70–93) au fost încadrate în tipul Firmalampen, iar 16 lămpi (nr. cat. 95–110), din care se păstrează fragmente de dimensiuni reduse și neconcludente din punct de vedere morfologic, nu au putut fi încadrate tipologic. În acest studiu a fost analizat și un fragment din valva superioară a unui tipar de opaițe (nr. cat. 111). Acesta a fost conceput pentru confecționarea unor opaițe de tip Loeschcke IX, însă se poate afirma, cu certitudine, faptul că este un rebut, spațiile pentru canal și bordură fiind greșit realizate. În cadrul celor 110 lămpi analizate în acest studiu se individualizează un număr de 80 de opaițe, care aparțin tipului cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Firmalampen. În urma acestei analize s-a constatat faptul că un număr de 19 opaițe poartă ștampila unor producători: APRIO (un exemplar: nr. cat. 18 – tip Loeschcke X); ATIMETI (3 exemplare: nr. cat. 14 – tip Loeschcke IX, nr. cat. 19–20 – tip Loeschcke X); CAI (un exemplar: nr. cat. 21 – tip Loeschcke X); CAMPILI (două exemplare: nr. cat. 22–23 – tip Loeschcke X); FESTI (un exemplar, nr. cat. 24 – tip Loeschcke X); FORTIS (șase exemplare: nr. cat. 25–30 – tip Loeschcke X); IANVARI (un exemplar: nr. cat. 31 – tip Loeschcke X); MIA (un exemplar: nr. cat. 32 – tip Loeschcke X); OPTATI (un exemplar: nr. cat. 33– tip Loeschcke X); STROBILI (un exemplar: nr. cat. 34 – tip Loeschcke X). De asemenea, un exemplar (nr. cat. 35) nu a putut fi citit, având ștampilă ilizibilă.

322 Alicu 2006, 152–153, Kat. 998–999, Taf. XVIII/998; Lychnus et Lampas 2006, 73, nr. cat. 203, fig. 203 (voce Adriana Isac). 323 Isac, Roman 2001, 371, nr. cat. 13, pl. II/13; Roman 2006, 90, nr. cat. 32, pl. 7/32. 324 Iványi 1935, 288, nr. cat. 4096, pl. LV/7.

134 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

După cucerirea Daciei de către romani, în noua provincie pătrund majoritatea produselor aflate în uz la acea dată. Este și cazul opaițelor, printre acestea evidențiindu-se importuri provenind din mediul nord-italic, din Pannonia sau chiar din Moesia Inferior325. Odată cu creșterea populației provinciei și deci, în același timp și a cererii, atelierele locale au trecut la imitarea acestor produse de serie, fenomen similar cu cel din alte provincii ale Imperiului Roman și, poate acest fenomen a determinat chiar apariția unor filiale locale ale atelierelor nord-italice. Lipsa unor analize fizico- chimice condiționează argumentația conform căreia produsele aparțin atelierelor nord-italice, unor filiale ale atelierelor originare din Italia septentrională sau sunt simple copii locale. Cu toate acestea, în cazul opaițelor, atribuirea se poate realiza în urma unor examinări vizuale ce au la bază calitatea grafiei ștampilei (în cazul opaițelor de tip Firmalampen), aspectul pastei, modalitatea de finisare, anumite tipuri de decor, unele imperfecțiuni sesizate în execuția pieselor și cele mai apropiate analogii. Astfel, pe baza acestor criterii, putem afirma faptul că instrumentele de iluminat analizate în acest studiu se pot grupa după cum urmează: I. Importuri nord-italice (lămpi atribuite unor ateliere din nordul Peninsulei Italice – 21 de exemplare: nr. cat. 4, 18, 22–26, 28, 30, 32, 34, 41, 50, 56, 58, 63, 65–67, 77, 91); II. Importuri moesice (lămpi atribuite unor ateliere din provincia Moesia Inferior: Durostorum și altor centre de producție – trei exemplare: nr. cat. 1, 5, 107); III. Produse provinciale (lămpi atribuite unor ateliere din provincia Dacia Superior (63 de exemplare): Ampelum (două exemplare: nr. cat. 98, 104), Apulum (patru exemplare: nr. cat. 14–16, 19), Ulpia Traiana Sarmizegetusa (patru exemplare: nr. cat. 10–13) și altor centre de producție (53 de exemplare: nr. cat. 3, 8, 20–21, 27, 29, 31, 33, 38, 40, 43–44, 48, 51–55, 59–62, 64, 68–72, 74– 75, 78, 82–90, 92–97, 99–101, 105–106, 109–110); IV. Produse locale (lămpi atribuite unor ateliere din cadrul așezării de la Micia – 24 de exemplare: nr. cat. 2, 6–7, 9, 17, 35–37, 39, 42, 45–47, 49, 57, 73, 76, 79–81, 102–103, 108, 111). Așezarea de la Micia este cunoscută în literatura de specialitate ca unul dintre centrele de producție ceramică, fapt întărit și de descoperirea a două tipare (valva superioară a unui tipar de opaițe și valva inferioară a unui tipar de statuete)326. Descoperirea acestor tipare mai sus menționate, coroborată cu cercetarea unui grup de cuptoare evidențiază existența unor ateliere de manufacturare a opaițelor în cadrul așezării romane de la Micia327. În urma analizei amănunțite a pieselor s-a constat o modalitate de realizare caracteristică atelierelor de la Micia la nivelul butonilor (butoni bifizi aplicați într-o manieră specifică, butoni circulari și butoni care pornesc direct din cordon). De asemenea, aspectul pastei coroborat cu modalitatea particulară de confecționare, mai sus amintită, unele imperfecțiuni de fabricație, retușări neglijente, precum și maniera superficială de aplicare a firnisului, calitatea acestuia, pot fi argumente importante în stabilirea producției locale. În ceea ce privește prezența unor noi tipuri de decoruri întâlnite exclusiv în provincia Dacia Superior (rețea de incizii și o combinație între rețea și incizii dispuse radial), putem emite următoarele concluzii: fie producătorii locali ornamentează astfel lămpile pentru a le diferenția de cele provenite din atelierele originare aparținând mediului nord-italic (ce poartă marca unor producători consacrați), fie decorurile sunt rezultatul imaginației producătorilor locali care se propagă, într-un anumit interval cronologic, numai la nivelul provinciei. Astfel, fără a modifica aspectul morfologic al opaițelor meșterii locali din provinciile dacice au îmbogățit repertoriul clasic al decorurilor. Din punct de vedere cronologic se disting două direcții: importurile provenite din mediul nord-italic sau din Moesia Inferior sunt datate în secolul al II-lea p. Chr., în timp ce produsele provinciale și cele locale sunt încadrate cronologic pe parcursul secolelor II–III p. Chr.

325 Băluță 1989, 244. 326 Obiectele sunt inedite, aflându-se în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, București. Tiparul de opaiț este analizat în cadrul acestui studiu (nr. cat. 111). 327 Floca, Ferenczi, Mărghitan 1970.

135 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

328 CATALOG Firnis parțial păstrat (Munsell 2,5 YR, 4/6 dark red). Ardere primară incompletă. Tipar bivalv. Lămpi de tip Loeschcke IV Bordură parțial păstrată, lată, decorată cu două caneluri fine, circulare, concentrice. Rezervor 1. Opaiț de tip Loeschcke IV (fragment capac). Pl. rotund. Este prevăzut cu o ansă lamelară, bifidă, III/1. Nr. inv.: 131709. Micia 1976, castru, S I, atașată pe bordură și rezervor. Sec. II p. Chr. Atelier 329 carou 27. Lp = 6,5 cm; l = 5,4 cm; hp = 1 cm. local Micia (?). Inedit. Pastă fină (Munsell 10 YR, 7/6, yellow) 330. Firnis parțial păstrat (Munsell 10 YR, 5/6, strong brown). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund, concav, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon circular. Bordură lată. Cioc, probabil, cu un orificiu de ardere. Urmă de ansă pe bordură. Începutul 3. Opaiț, probabil de tip Loeschcke VIII secolului al II-lea p. Chr. Atelier Moesia Inferior, (fragment din capac și rezervor, cu dimensiuni de Durostorum (?). Inedit. 4,5 × 2,3 cm). Pl. III/3. Nr. inv.: 338490. Micia 1978, castru, TR; hp = 2,1 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere primară incompletă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, concav, ornamentat cu rozetă din care se păstrează patru lobi, delimitat de bordură printr-o canelură circulară. Bordură lată. Rezervor rotund. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

Lămpi de tip Loeschcke VIII

4. Opaiț polilychnis de tip Loeschcke VIII 2. Opaiț, probabil de tip Loeschcke VIII (fragmentar, se păstrează două fragmente din capac, (fragment din capac, rezervor și ansă). Pl. III/2. Nr. cu dimensiuni de 6,5 × 3,6 cm). Pl. III/ 4. Nr. inv.: inv.: 338489. Micia 1985, castru, S XXVII, passim, 338488. Micia 1982, castru, S XXII, carou 2, –1,25 –0,70 m. Lp = 3,7 cm; lp = 2,9 cm; hp = 2,8 cm. m. Pastă fină (Munsell 7.5YR 8/3, pink). Firnis Pastă fină (Munsell 7.5 YR, 6/6 reddish yellow). parțial păstrat (Munsell 10R 4/6, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe ciocuri datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, 328 Pentru alcătuirea acestui catalog a fost utilizat criteriul tipologic. Astfel, succesiunea opaițelor în cadrul catalogului a concav, ornamentat cu rozetă, delimitat de bordură fost stabilită în funcție de încadrarea acestora în tipologia printr-o bandă circulară de triunghiuri profilate. realizată de Sigfried Loeschcke, pentru lămpile de la Bordură lată, prevăzută cu orificii de ventilație. Era Vindonissa, în anul 1919. În cazul tipurilor de lămpi care nu prevăzut, probabil, cu cinci orificii de ardere, dintre se regăsesc în tipologia autorului mai sus menționat, acestea au fost încadrate în tipologiile realizate de Dora Iványi, pentru care se păstrează două. Începutul secolului al II-lea lămpile din Pannonia, în anul 1935, respectiv Dorin Alicu p. Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit. pentru lămpile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în anul 1994. Ordinea pieselor în cadrul tipurilor a fost stabilită în funcție de starea de fragmentaritate. Descrierea obiectelor a fost realizată urmarindu-se criteriile: denumire obiect; încadrare tipologică; starea de conservare, planșa/figura; număr inventar MNIR; contextul arheologic din care provin (informațiile marcate pe ambalaje sau chiar pe piese); dimensiuni; descrirea materialului din care au fost confecționate, precum și a tehnicii de realizare a acestora; descrierea elementelor morfologice; datare; provincia, localitatea sau zona geografică în care au fost confecționate; referințe bibliografice. Desenele au fost realizate de doamna Simona Mateescu, iar fotografiile de domnul George Nica, le mulțumim pe acestă cale. 329 Abrevieri utilizate: S = unitate de cercetare (secțiune); L = lungime; Lp = lungime păstrată; l = lățime; lp = lățime păstrată; h = înălțime; hp = înălțime păstrată. 330 Pentru deteminarea culorii pastelor și a firnisului a fost utilizat Munsell 1994.

136 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

5. Opaiț, probabil de tip Loeschcke VIII (fragment din capac, cu dimensiuni de 5,6 × 4,4 cm). Pl. III/5. Fără nr. inv. Micia 1987, castru, S I b, carourile 12–13, –0,80 m. Pastă fină (Munsell 10YR 6/4, light yellowish brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?) concav, cu un orificiu de alimentare, decorat cu rozetă din care se păstrează șase lobi, delimitat de bordură printr-o profilatură, dublată de o canelură fină. Bordură lată. Sec. II p. Chr. Atelier Moesia 8. Opaiț lucrat la roată, imitație a tipului Inferior (?). Inedit. Loeschcke VIII (fragmentar, lipsește toarta). Pl. III/8. Nr. inv.: 139885. Micia 1976, castru, S I, carou 75, – 1,25 m. L = 5,5 cm; l = 4,6 cm; hp = 2,6 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/4, light reddish brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Ardere primară incompletă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Roata olarului. Disc rotund, concav, cu un

orificiu de alimentare în centru. Bordură lată, decorată Imitații de lămpi tip Loeschcke VIII cu o rețea de incizii. Ciocul scurt, cu un orificiu de 6. Opaiț lucrat la roată, imitație a tipului ardere, perforează o parte din bordură. Rezervor Loeschcke VIII (întregit). Pl. III/6. Nr. inv.: rotund. Bază dreaptă, profilată. Urmă de ansă pe 124104. Micia 1976, castru, S I, carou 27, –1,35 m. bordură și rezervor. Începutul secolului al II-lea p. L = 8 cm; l = 5,9 cm; h = 3,8 cm. Pastă fină Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. (Munsell 7.5YR 8/3, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Roata olarului. Orificiu de alimentare larg, circular. Bordură îngustă, delimitată de rezervor printr-o canelură circulară. Cioc ușor tras în exterior. Rezervor circular. Bază inelară, cu un mic umbo în centru. Este prevăzut cu o ansă lamelară atașată pe rezervor. Începutul secolului al 9. Opaiţ trilychnis, lucrat la roată, imitație a tipului II-lea p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit. Loeschcke VIII (fragmentar, se păstrează un

fragment din disc, ansă, rezervor şi bază și un fragment din cioc, cu două arzătoare). Pl. III/9. Nr. inv. 338533 și 338536. Micia 1981, castru, S XIX, carou 2, lățire, –0,60–0,65 m. Lestimativă = 11,2 cm; lestimativă = 7,2 cm; hp = 5 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). Ardere primară incompletă. Roata olarului. Disc parțial păstrat, rotund, ușor concav, ornamentat cu două cercuri concentrice incizate, cu un orificiu de alimentare în centru. Ciocul scurt, păstrează două orificii de ardere, care perforează bordura. Rezervor rotund. Bază dreaptă. Este prevăzut 7. Opaiț lucrat la roată, imitație a tipului cu o ansă în formă de palmetă, decorată cu incizii Loeschcke VIII (fragmentar, lipsesc mici fragmente radiale dispuse oblic. Sec. II p. Chr. Atelier local din cioc și rezervor). Pl. III/7. Nr. inv.: 338487. Micia Micia (?). Inedit. 1981, castru, S XVII, carou 7, –1,30 m. L = 7,5 cm; l = 5,1 cm; h = 3,7 cm. Pastă fină (Munsell 10YR 6/4, light yellowish brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R 4/6, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării și pe bordură și rezervor în urma contactului cu o sursă de combustie. Roata olarului. Disc parțial păstrat, rotund, concav, delimitat de bordură printr-o canelură circulară. Bordură îngustă. Ciocul scurt, cu un orificiu de ardere, perforează o parte din bordură. Rezervor rotund. Bază inelară. Este prevăzut cu o ansă lamelară, atașată pe bordură și rezervor. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

137 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Lămpi de tip IX Iványi –0,80 m; hp = 1,6 cm. Pastă fină (Munsell 7.5 YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 4/4, reddish brown). Ardere primară completă. 10. Opaiț de tip IX Iványi (întreg). Pl. III/10. Nr. Tipar bivalv. Rezervor paralelipipedic. Bază inv.: 131707. Micia 1977, castru, S II, carou 46, dreaptă. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Ulpia caseta 2, carou 2, –0,90 m. L = 6,7 cm; l = 8,2 cm; Traiana Sarmizegetusa (?). Inedit. h = 3,5 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 4/6, dark red). Ardere primară completă. Puternic ars secundar pe toată suprafața. Tipar bivalv. Capac dreptunghiular, plan, împărțit în două registre delimitate prin câte un cordon dreptunghiular. Fiecare registru este prevăzut cu un orificiu de alimentare. Bordură în formă de șnur. Cioc scurt, prevăzut cu cinci orificii de ardere bine delimitate

între ele. Rezervor paralelipipedic. Bază dreaptă, delimitată prin două caneluri liniare pe trei dintre 13. Opaiț de tip IX Iványi (fragment din cioc, laturi și în formă de val pe latura dinspre cioc. Este rezervor și bază, cu dimensiuni de 3,7 × 2,6 cm). prevăzut cu o ansă bogat decorată: câmpul toartei Pl. III/13. Nr. inv.: 338486. Micia 1976, castru, S I, este împărțit în patru lobi, având la bază un buton carou 45, –0,70 m; hp = 2,6 cm. Pastă fină (Munsell aplatizat. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Ulpia 7.5 YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat Traiana Sarmizegetusa (?). Inedit (piesa era (Munsell 5YR 4/6, yellowish red). Ardere primară cunoscută de Cloșca Băluță, care o amintește în incompletă. Ardere secundară pe cioc datorată lucrarea sa de doctorat – Băluță 1983, p. 13). utilizării. Tipar bivalv. Ciocul scurt păstrează două orificii de ardere bine delimitate între ele. Rezervor paralelipipedic. Bază dreaptă. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Ulpia Traiana Sarmizegetusa (?). Inedit.

11. Opaiț de tip IX Iványi (fragmentar, se păstrează două fragmente din capac). Pl. III/11. Nr. Lămpi epigrafice de tip Loeschcke IX inv.: 157762. Micia 1980, castru, S III, carou 26, –

0,75 m. Lp = 4,3 cm; lp = 5,7 cm; hp = 1,1 cm.

Pastă fină (Munsell 10YR 8/4, very pale brown). 14. Opaiț de tip Loeschcke IX (fragmentar, lipsă Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). partea superioară a ciocului și o parte din disc). Pl. Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc III/ 14; Pl. IX/fig. 1. Nr. inv.: 131656. Micia 1977, datorată utilizării. Tipar bivalv. Capac parțial castru, S II, carou 4, –1,75 m. L = 9,2 cm; l = 5,3 păstrat, dreptunghiular, plan, delimitat de bordură cm; h = 4,3 cm. Pastă fină (Munsell 5 YR 7/4, printr-un cordon dreptunghiular (?). Bordura lată pink). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 6/8, păstrează un buton aplatizat pe unul dintre colțuri. reddish yellow). Ardere primară completă. Ardere Ciocul scurt păstrează trei orificii de ardere. Sec. II secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. p. Chr. Atelier provincial Ulpia Traiana Disc parțial păstrat, rotund, concav, ornamentat cu Sarmizegetusa (?). Inedit. rozetă cu opt lobi. Bordură lată, prevăzută cu doi

butoni dispuși aproximativ simetric. Ciocul parțial păstrat, alungit, rotunjit, cu un un orificiu de ardere, era, probabil, străbătut longitudinal de un canal ușor adâncit, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Rezervor tronconic. Baza ușor concavă, delimitată prin trei profilaturi puternic pronunțate are înscrisă în centru ștampila ATIMETI, în relief. Este prevăzut cu o ansă inelară, bifidă, atașată pe bordură și rezervor. Sec. II p. Chr. Atelier 12. Opaiț de tip IX Iványi (fragment din bază cu provincial Apulum (?). Referințe bibliografice: rezervor, cu dimensiuni de 6 × 2,4 cm). Pl. III/12. piesa era cunoscută de Cloșca Băluță, care o Nr. inv.: 338485. Micia 1976, castru, S I, carou 70, amintește în lucrarea sa de doctorat – Băluță 1983,

138 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI p. 50, pl. XCI/13; Bocan, Neagu 2016, p. 543, no. 2, fig.2/2.

17. Opaiț, variantă a tipului Loeschcke IX (fragmentar, se păstrează capacul). Pl. III/17. Nr. inv.: 338502. Micia 1977, castru, SII, carou 74, – 0,90 m. L = 6, 2 cm; l = 4,2 cm; hp = 1,4 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe disc și bordură. Tipar bivalv. Disc rotund, mic, ușor Lămpi anepigrafice de tip Loeschcke IX concav, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon circular. Bordură lată, puternic înclinată. Cioc alungit, bine 15. Opaiț de tip Loeschcke IX (fragment capac). delimitat, străbătut longitudinal de un canal lat, Pl. III/15. Nr. inv.: 124109. Micia 1976, castru, S I, închis, cu un orificiu de ardere. Este prevăzut cu doi carou 25, vegetal. Lp = 6,8 cm; lp = 4,7 cm; hp = butoni amplasați simetric între cordon și canal. Sec. 2,3 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit. yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 4/6, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc concav, ornamentat cu rozetă cu opt lobi, prevăzut cu un orificiu de alimentare în centru. Bordura lată, decorată cu impresiuni dispuse, probabil, pe trei șiruri, este prevăzută cu doi butoni dispuși aproximativ simetric. Ciocul parțial păstrat, alungit (?) era, probabil, străbătut longitudinal de un canal ușor adâncit, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Rezervor tronconic (?). Este prevăzut cu o ansă lamelară perforată, bifidă, atașată pe Lămpi epigrafice de tip Loeschcke X bordură. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Apulum (?). Inedit. 18. Opaiț, probabil de tip Loeschcke X (fragment din capac, rezervor și bază). Pl. IV/18; Pl. IX/fig. 2. Nr. inv.: 139893. Micia 1979, castru, S III, carou 58, –0,90 m. Lp = 5,2 cm; lp = 2,5 cm; h = 3 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/4 pink). Firnis parțial păstrat (Munsell 7.5YR 6/8, reddish yellow). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?), neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Bordura îngustă păstrează un buton. Rezervor tronconic. Baza ușor concavă, delimitată prin două caneluri concentrice, are înscrisă în centru ștampila [APRI]O (?), în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord- italic (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 16. Opaiț, probabil, de tip Loeschcke IX 2016, p 543, no 1, fig. 2/1. (fragment din capac, ansă și rezervor). Pl. III/16. Nr. inv.: 338491. Micia 1986, castru, S XXVIII, carou 13, –0,90 m. Lp = 5 cm; lp = 4,3 cm; hp = 3,5 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, concav, ornamentat cu rozetă care păstrează patru lobi. Bordură lată, parțial păstrată.

Rezervor tronconic. Este prevăzut cu o ansă 19. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsesc lamelară perforată, bifidă, atașată pe bordură și pe fragmente din disc, bordură și cioc). Pl. IV/19; Pl. rezervor. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Apulum IX/fig. 3. Nr. inv.: 176157. Micia 1981, castru, S (?). Inedit. XVIII, carou 16, –0,50 m. Lp = 8,7 cm; l = 5,4 cm; h

139 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

= 4,2 cm. Pastă fină (Munsell 5 YR 7/4, pink). Firnis (Munsell 7.5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial parțial păstrat (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc primară completă. Ardere secundară pe cioc, datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc rotund, ușor concav, probabil ornamentat cu rozetă, delimitat de concav, cu un orificiu de alimentare în centru, bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent îl înconjoară și formează un canal. Bordură lată, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și prevăzută cu doi butoni dispuși aproximativ simetric, formează un canal prevăzut cu un mic orificiu de decorată cu incizii radiale. Cioc alungit, rotunjit, cu ventilație. Bordură prevăzută cu doi butoni dispuși un orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Bază aproximativ simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un dreaptă. Ștampilă probabil ATIMETI (?). Este orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Baza ușor prevăzut cu o ansă inelară, bifidă, atașată pe bordură concavă, delimitată prin două caneluri fine, și rezervor. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Apulum circulare, concentrice, are înscrisă în centru (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p. ștampila CAI, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier 543, no. 3, fig. 2/3. provincial Dacia Superior (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p.543, no.5, fig. 2/5.

20. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg). Pl. IV/20; Pl. IX/fig. 4. Nr. inv.: 131705. Micia 1976, castru, 22. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg, lipsește un S I, carou 29, –1,20 m. L = 6,4 cm; l = 4,1 cm; h = buton). Pl. IV/22; Pl. IX/fig. 6. Nr. inv.: 157730. 2,5 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/6, reddish Micia 1977, castru, SII. L = 7,8 cm; l = 5,1 cm; h = yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, 2,7 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellowish red). Ardere primară completă. Ardere yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, secundară pe cioc, datorată utilizării. Tipar bivalv. yellowish red). Ardere primară completă. Ardere Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în secundară pe cioc, datorată utilizării. Tipar bivalv. centru, delimitat de bordură printr-un cordon care Disc rotund, ușor concav, cu un orificiu de se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un canal prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl Bordură îngustă, prevăzută cu doi butoni dispuși înconjoară și formează un canal, prevăzut cu un mic aproximativ simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ventilație. Bordură îngustă prevăzută cu orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Baza trei butoni dispuși aproximativ simetric. Cioc dreaptă, delimitată printr-o canelură fină, circulară alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere în formă de are înscrisă în centru ștampila ATIMETI în relief. vârf de săgeată arondat. Rezervor tronconic. Baza Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p. circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila 543, no. 4, fig. 2/4. CAMPILI, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord- italic (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p. 543, no. 6, fig. 2/6.

21. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg). Pl. IV/21; Pl. IX/fig. 5. Nr. inv.: 157729. Micia 1977, castru, S II. L = 7 cm; l = 4,9 cm; h = 2,4 cm. Pastă fină

140 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

23. Opaiț probabil de tip Loeschcke X (fragment canal. Bordură lată prevăzută cu trei butoni dispuși din bază cu rezervor, cu dimensiuni de 4 × 3 cm). aproximativ simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un Pl. IV/23; Pl. IX/fig. 7. Nr. inv.: 131655. Micia orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată 1977, castru, S II, carou 7. Pastă fină (Munsell arondat. Rezervor tronconic. Baza ușor concavă, 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat delimitată prin două caneluri fine, circulare, (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară concentrice are înscrisă în centru ștampila FORTIS, completă. Tipar bivalv. Descriere: Rezervor în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic (?). tronconic. Bază ușor concavă. Ștampila Referințe bibliografice: piesa era cunoscută de CAMPI[LI]. Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic (?). Cloșca Băluță, care o amintește în lucrarea sa de Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p. 543, doctorat – Băluță 1983, p. 72, pl. CIV/9; Bocan, no. 7, fig. 2/7. Neagu 2016, p. 543-544, no. 9, fig. 3/9.

24. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsă disc și cioc). Pl. IV/24; Pl. IX/fig. 8. Nr. inv.: 131658. Micia 1977, castru, S II, carou 4, –1,85 m. Lp = 6,3 cm; l = 6 cm; h = 3,2 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară 26. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsește completă. Ardere secundară pe cioc, datorată discul). Pl. IV/26; Pl. X/fig. 10. Nr. inv.: 139874. utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, Micia 1979, castru, S XI, carou 8, –0,50 m. L = 8,3 neted, delimitat de bordură printr-un cordon. cm; l = 5,7 cm; h = 3,2 cm. Pastă fină (Munsell Bordură lată, prevăzută cu doi butoni dispuși 7.5YR 6/4, light brown). Firnis parțial păstrat aproximativ simetric. Rezervor tronconic. Baza (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, completă. Ardere secundară pe cioc datorată circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila utilizării și pe rezervor și bază datorată contacului FESTI, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic cu o structură de combustie. Tipar bivalv. Disc (?). Referințe bibliografice: piesa era cunoscută de rotund, neted, parțial păstrat, delimitat de bordură Cloșca Băluță, care o amintește în lucrarea sa de printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre doctorat – Băluță 1983, p. 67, pl. CI/11; în IDR cioc, îl înconjoară și formează un canal. Bordură III/6, 383, piesa este utilizată ca analogie; Bocan, lată prevăzută cu trei butoni dispuși aproximativ Neagu 2016, p. 543, no. 8, fig. 2/8. simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată arondat. Rezervor tronconic. Baza dreaptă, delimitată prin două caneluri fine, circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila FORTIS, în relief. Sec. III p. Chr. Atelier nord-italic (?). Referințe bibliografice: piesa era cunoscută de Cloșca Băluță, care o amintește în lucrarea sa de doctorat – Băluță 1983, 72, pl. CIV/8; Bocan, Neagu 2016, p. 544, no. 10, fig. 3/10.

25. Opaiț de tip Loeschcke X (întregit, lipsă fragmente din rezervor și partea inferioară a ciocului). Pl. IV/25; Pl. IX/fig. 9. Nr. inv.: 139887. Micia 1978, castru, S III, carou 83, –1,60 m. L = 8,5 cm; l = 5,6 cm; h = 3,6 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară incompletă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, ornamentat cu o mimă tragică, cu două orificii de alimentare amplasate de o parte și de alta a acesteia, delimitat de bordură printr-un cordon, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un

141 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

27. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsește 29. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsesc o parte din capac). Pl. IV/27; Pl. X/fig. 11. Nr. inv.: fragmente din disc, bordură și ciocul). Pl. IV/29; 131659. Micia 1978, castru, S III, carou 75, –1,15 Pl. X/fig. 13. Nr. inv.: 139891. Micia 1979, castru, m. L = 8 cm; l = 5,4 cm; hp = 2,6 cm. Pastă fină S X, carou 62, –0,92 m. Lp = 5,3 cm; l = 5,2 cm; h (Munsell 5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial = 2,5 cm. Pastă fină (Munsell 10YR 6/4, light păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere yellowish brown). Firnis parțial păstrat (Munsell primară completă. Puternic ars secundar pe cioc, 5YR 4/6, yellowish red). Ardere primară completă. rezervor și bază. Tipar bivalv. Disc rotund, neted Puternic ars secundar pe toată suprafața. Tipar (?) delimitat de bordură printr-un cordon bivalv. Disc rotund, neted, delimitat de bordură proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl printr-un cordon. Bordura îngustă păstrează un înconjoară și formează un canal, prevăzut cu un mic buton. Rezervor tronconic. Baza ușor concavă, orificiu de ventilație. Bordura îngustă, păstrează un delimitată prin două caneluri fine, circulare, buton. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de concentrice, are înscrisă în centru ștampila ardere în formă de vârf de săgeată arondat. FORTIS, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Rezervor tronconic. Baza dreaptă, delimitată prin Dacia Superior (?). Referințe bibliografice: Bocan, două caneluri fine, circulare, concentrice are Neagu 2016, p. 544, no. 14, fig. 3/14. înscrisă în centru ștampila FORTIS, în relief. Sec. III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Referințe bibliografice: piesa era cunoscută de Cloșca Băluță, care o amintește în lucrarea sa de doctorat – Băluță 1983, p. 72, pl. CIV/7; Bocan, Neagu 2016, p. 544, no. 13, fig. 3/13.

30. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din rezervor cu bază). Pl. V/30; Pl. X/fig. 14. Nr. inv.: 338493. Micia 1979, castru, S X, carou 81. Lp = 5,1 cm; lp = 2,2 cm; hp = 2 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/6 reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Baza

dreaptă, delimitată prin două caneluri fine, 28. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsește circulare, concentrice, are înscrisă în centru ciocul). Pl. IV/28; Pl. X/fig. 12. Nr. inv.: 338492. ștampila [FOR]TIS. Sec. II p. Chr. Atelier nord- Micia 1983, castru, S XXV, carou 24, –0,80 m. Lp italic (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu = 5,8 cm; l = 5,8 cm; h = 3,2 cm. Pastă fină 2016, p. 544, no. 12, fig. 3/12. (Munsell 7.5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R 4/6, red). Ardere primară completă. Ardere secudare pe capac și bază. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordură lată, prevăzută cu trei butoni. Rezervor tronconic. Baza ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila FORTIS, 31. Opaiţ de tip Loeschcke X (fragment din cioc, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic (?). capac, rezervor şi bază). Pl. V/31; Pl. X/fig. 15. Nr. Referințe bibliografice: Bocan, Neagu 2016, p. 544, inv.: 338537. Micia 1979, castru, S III, carou 41, – no. 11, fig. 3/11. 0,85 m. Lp = 7 cm; lp = 4,7 cm; h = 2,9 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8 reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund, ușor concav, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordură lată, parțial păstrată, cu un buton, decorată cu o rețea de incizii. Cioc rotunjit, alungit, cu un orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată arondat. Rezervor tronconic. Baza delimitată prin două profilaturi circulare,

142 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI concentrice are înscrisă în centru ștampila circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila IA[NVARI] (?). Sec. II p. Chr. Atelier provincial OPTA[TI]. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Dacia Superior (?). Referințe bibliografice: Bocan, Superior (?). Referințe bibliografice: Bocan, Neagu Neagu 2016, p. 544, no. 15, fig. 3/15. 2016, p. 544, no. 17, fig. 4/17.

34. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsește mare parte din disc, o parte din bordură, canal, partea superioară a ciocului, fragmente din rezervor

și bază). Pl. V/34; Pl. X/fig. 18. Nr. inv.: 124108. 32. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsește Micia 1976, castru, S I, carou 29, –1,40 m. Lp = 10 o parte din cioc). Pl. V/32; Pl. X/fig. 16. Nr. inv.: cm; lp = 6,2 cm; h = 3,8 cm. Pastă fină (Munsell 131706. Micia 1977, castru, S II, carou 88, –0,95 10YR 6/6, brownish yellow). Firnis parțial păstrat m. Lp = 6,2 cm; l = 5,4 cm; h = 3 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 4/4, brown). Ardere primară (Munsell 10YR 7/4 very pale brown). Firnis parțial completă. Tipar bivalv. Pe bordură două incizii în păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară forma literei X, realizate probabil recent, după completă. Ardere secundară pe bază. Tipar bivalv. descoperirea piesei. Disc parțial păstrat, rotund, Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în neted (?) delimitat de bordură printr-un cordon, care centru, delimitat de bordură printr-un cordon se îndreaptă spre cioc și formează un canal parțial proeminent, care se îndreaptă spre cioc, probabil, îl păstrat. Bordura păstrează doi butoni bifizi, dispuși înconjoară și formează un canal prevăzut cu un mic între două linii adâncite. Cioc alungit, rotunjit, cu orificiu de ventilație. Bordură lată, prevăzută cu trei un orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Baza ușor butoni dispuși aproximativ simetric. Rezervor concavă, delimitată prin două caneluri fine, tronconic. Baza dreaptă, delimitată prin două circulare, concentrice are înscrisă în centru ștampila caneluri fine, circulare, concentrice, are înscrisă în STROBILI, în relief. Sec. II p. Chr. Atelier nord- centru ștampila MIA, în relief. Sec. II p. Chr. italic (?). Referințe bibliografice: piesa era Origine: atelier nord-italic (?). Referințe cunoscută de Cloșca Băluță, care o amintește în bibliografice: piesa era cunoscută de Cloșca Băluță, lucrarea sa de doctorat – Băluță 1983, p. 100, pl. care o amintește în lucrarea sa de doctorat – Băluță CXII/24; IDR III/6, 410, piesa este utilizată ca 1983, p. 87, pl. CX/23; IDR III/6, 387, piesa este analogie; Bocan, Neagu 2016, p. 544, no. 18, fig. utilizată ca analogie; Bocan, Neagu 2016, p. 544, 4/18. no. 16, fig. 3/16.

33. Opaiț bilychnis, de tip Loeschcke X (fragment din partea inferioară a unuia dintre orificiile de 35. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg). Pl. V/35. ardere cu rezervor și bază). Pl. V/33; Pl. X/fig. 17. Nr. inv.: 131660. Micia 1977, castru, S II, carou 48, Nr. inv.: 338494. Micia 1982, castru, S XXII, carou –0,60 m. L = 7,2 cm; l = 5 cm; h = 2,5 cm. Pastă 2, –1,52 m. Lp = 5,9 cm; lp = 3,5 cm; hp = 1,4 cm. fină (Munsell 7,5YR 7/6, reddish yellow). Firnis Pastă fină (Munsell 10YR 6/4 light yellowish parțial păstrat (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R 5/8, Ardere primară incompletă. Ardere secundară pe red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Cioc, cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc rotund, probabil alungit, prevăzut cu două orificii de ardere ușor concav, cu un orificiu de alimentare în centru, din care se păstrează unul. Rezervor tronconic. delimitat de bordură printr-un cordon, care se Baza concavă, delimitată prin două caneluri fine, îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un

143 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU canal prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. canal. Bordura îngustă, prevăzută cu trei butoni Bordură îngustă, prevăzută cu trei butoni dispuși dispuși aproximativ simetric este decorată cu o aproximativ simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un rețea de incizii. Butonii pornesc din cordon. Cioc orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Bază ușor alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Rezervor concavă. Ștampilă ilizibilă. Sec. II p. Chr. Atelier tronconic. Bază concavă. Sec. II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Referințe bibliografice: Bocan, local Micia (?). Inedit. Neagu 2016, p. 544, no. 19, fig. 4/19.

38. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsesc Lămpi anepigrafice de tip Loeschcke X fragmente din disc, rezervor și bază). Pl. V/38. Nr. inv.: 139886. Micia 1979, castru, S XV, carou 2, – 36. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg). Pl. V/36. 1,00 m. L = 8,2 cm; l = 5,7 cm; h = 2,5 cm. Pastă Nr. inv.: 338495. Micia 1967, castru, zidul fină (Munsell 2.5YR 6/4, weak red). Firnis parțial castrului, canal. L = 7,9 cm; l = 5,2 cm; h = 3,1 cm. păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). completă. Ardere secundară pe cioc datorată Ardere primară incompletă. Ardere secundară pe utilizării intense. Tipar bivalv. Descriere: Disc cioc datorată utilizării. Ardere secundară pe parțial păstrat, rotund, neted (?) delimitat de bordură, rezervor și bază datorată contactului cu o bordură printr-un cordon, care se îndreaptă spre sursă de combustie. Tipar bivalv. Disc rotund, cioc, îl înconjoară și formează un canal. Bordură neted, cu un orificiu de alimentare în centru, îngustă, prevăzută cu doi butoni dispuși delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, aproximativ simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de arondat. Rezervor tronconic. Bază parțial păstrată, ventilație. Bordura îngustă, prevăzută cu trei butoni ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, bifizi, dispuși aproximativ simetric. Butonii pornesc circulare, concentrice. Sec. III p. Chr. Atelier din cordon. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de provincial Dacia Superior (?). Inedit. ardere. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

39. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsesc

fragmente din disc, bordură, rezervor și bază). Pl. 37. Opaiț de tip Loeschcke X (întreg). Pl. V/37. V/39. Nr. inv.: 338497. Micia 1967, castru, zidul Nr. inv.: 338496. Micia 1985, castru, S XXVII, castrului, canal. L = 7,8 cm; l = 5,2 cm; h = 2,8 cm. carou 6, –0,95 m. L = 6,8 cm; l = 4,5 cm; h = 2,7 Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 6/8, datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, reddish yellow). Ardere primară completă. Ardere rotund, delimitat de bordură printr-un cordon care secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare, canal. Bordură îngustă, prevăzută cu trei butoni delimitat de bordură printr-un cordon, care se bifizi dispuși aproximativ simetric. Butonii pornesc îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un din cordon. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de

144 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI ardere. Rezervor tronconic. Bază concavă. Sec. II– III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

40. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, lipsesc fragmente din rezervor și ciocul). Pl. V/40. Nr. inv.: 42. Opaiț de tip Loeschcke X (întregit). Pl. V/42. 338498. Micia 1967, castru, zidul castrului, canal. Nr. inv.: 139878. Micia 1978, castru, S III, carou Lp = 6,5 cm; l = 6,6 cm; h = 3,2 cm. Pastă fină de 83, –1,60 m. Lestimativă = 6,7 cm; lestimativă = culoare roșie deschisă (Munsell 7.5YR 7/6, reddish 4,4 cm; h = 2,6 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, yellow). Firnis de culoare roșie închisă (Munsell reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 2.5YR 4/8, dark red). Ardere primară completă. 4/6, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de bivalv. Disc parțial păstrat, oval, neted, cu un alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un orificiu de alimentare în centru, delimitat de cordon. Bordură prevăzută cu trei butoni dispuși bordură printr-un cordon proeminent care se aproximativ simetric, decorată cu incizii radiale. îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un Rezervor tronconic. Bază concavă. Sec. II–III p. canal, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație (?). Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. Bordură îngustă. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Bază dreaptă. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

41. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se păstrează capacul și ciocul). Pl. V/41. Nr. inv.: 139876. Micia 1979, castru, S X, carou 62, –1,08 m. L = 10,6 cm; l = 7 cm; hestimativă = 4,8 cm. 43. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se Pastă fină (Munsell 2.5YR 6/8, red). Firnis parțial păstrează fragmente din capac, cioc, rezervor și păstrat (Munsell 10YR 4/6, red). Ardere primară bază). Pl. V/43. Nr. inv.: 124103. Micia 1976, completă. Ardere secundară pe cioc datorată castru, S I. Lp = 6 cm; lestimativă = 5,3 cm; h = 2,3 utilizării. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un cm. Pastă fină (Munsell 10YR 6/6, brownish orificiu de alimentare în centru, delimitat de yellow). Ardere primară incompletă. Tipar bivalv. bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre Disc parțial păstrat, rotund, neted, cu un orificiu de cioc, îl înconjoară și formează un canal prevăzut cu alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un un mic orificiu de ventilație. Bordură lată, cordon care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și prevăzută cu trei butoni bifizi, dispuși aproximativ formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de simetric. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ventilație. Bordura îngustă păstrează doi butoni. ardere în formă de vârf de săgeată arondat. Sec. II– Cioc alungit. Rezervor tronconic. Bază ușor III p. Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit.

145 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU concavă. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia 46. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se Superior (?). Inedit. păstrează un fragment din capac și un fragment din rezervor cu bază). Pl. VI/46. Nr. inv.: 139877. Micia 1976, castru, S I, carou 29, –1,46 m. Lp = 5,7 cm; lp = 2 cm; h = 2,9 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe bordură. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Bordura îngustă păstrează un buton. Cioc alungit (?). Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?).

Inedit. 44. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se păstrează fragmente din capac, rezervor și bază). Pl. VI/44. Nr. inv.: 139888. Micia 1979, castru, S X, caseta 2, carou 53, –1,00 m. Lp = 5,5 cm; lp = 4,7 cm; hestimativă = 2,5 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară incompletă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, cu un orificiu de alimentare aproximativ în centru, delimitat de bordură printr- un cordon care se îndreaptă spre cioc şi formează 47. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se un canal. Bordura îngustă păstrează un buton. păstrează două fragmente din capac, un fragment Rezervor tronconic. Bază uşor concavă. Sec. II p. din capac cu rezervor și un fragment din bază cu Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. rezervor). Pl. VI/47. Nr. inv.: 162503–162506. Micia 1976, castru, S I, carou 76, –1,00 m. Lp = 6,2 cm; lp = 5,4 cm; h = 2,8 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/8, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc și formează un canal. Bordura îngustă păstrează doi butoni. Rezervor tronconic.

Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier local 45. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac, Micia (?). Inedit. cioc, rezervor şi bază). Pl. VI/45. Nr. inv.: 338499. Micia 1981, castru, S XIX, carou 2, lățire, –0,65 m. Lp = 8,2 cm; lp = 2,2 cm; h = 3,3 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Ardere primară incompletă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, ușor concav, delimitat de bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal. Bordura îngustă păstrează un buton. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit. 48. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/48. Nr. inv.: 338500. Micia 1967, castru, zidul castrului, canal. Lp = 12,5 cm; l = 9 cm; hp = 3,7 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 4/8, dark red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Urme de mortar pe toată suprafața. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordură lată. Cioc

146 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI alungit, cu un orificiu de ardere. Este prevăzut cu o bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat toartă inelară, lată, cu două caneluri, atașată pe de bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre bordură. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia cioc, îl înconjoară și formează un canal. Bordura Superior (?). Inedit. lată păstrează un buton. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere. Particularitate: canal incomplet perforat în vederea realizării unui orificiu de ventilație. Sec. II–III p. Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit.

51. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se păstrează capacul). Pl. VI/51. Nr. inv.: 139875. Micia 1979, castru, S X, carou 63, –1,70 m. Lp = 7,6 cm; l = 5,5 cm; hp = 1,5 cm. Pastă fină (Munsell 49. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se 5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat păstrează capacul cu o parte din rezervor). Pl. (Munsell 10R 4/8, red). Ardere primară completă. VI/49. Nr. inv.: 176144. Micia 1981, castru, S Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar XVIII, carou 13, –0,50 m. L = 9,4 cm; l = 6,4 cm; bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de hp = 1,4 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un yellow). Ardere primară completă. Ardere cordon care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de Disc parțial păstrat, rotund, neted, cu un orificiu de ventilație. Bordură lată, prevăzută cu trei butoni alimentare în centru (?) delimitat de bordură printr- dispuși aproximativ simetric. Cioc alungit, cu un un cordon care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată și formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de arondat. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia ventilație. Bordură lată, prevăzută cu trei butoni Superior (?). Inedit. bifizi dispuși aproximativ simetric. Butonii pornesc din cordon. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

52. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/52. Nr. inv.: 176156. Micia 1981, castru, S XVII, carou 13, –1,20 m. Lp = 7,5 cm; l = 6 cm; hp = 1,2 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). Ardere primară completă. Tipar 50. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din bivalv. Disc rotund, ușor concav, delimitat de capac). Pl. VI/50. Nr. inv.: 338501. Micia 1983, bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre castru, S XXV, carou 25, –0,50 m. Lp = 8,7 cm; lp cioc, îl înconjoară și formează un canal, prevăzut cu = 4,5 cm; hp = 1 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, un mic orificiu de ventilație. Bordură îngustă, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR prevăzută cu trei butoni dispuși aproximativ 4/6, yellowish red). Ardere primară completă. simetric, decorată, probabil, cu o rețea de incizii (?). Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar

147 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Cioc alungit, cu un orificiu de ardere. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

55. Opaiț de tip Loeschcke X (fragmentar, se două păstrează două fragmente din capac). Pl. VI/55. Nr. inv.: 139892. Micia 1979, castru, S X, carou 87, – 1,90 m. Lp = 7 cm; lp = 5,8 cm; hp = 1,2 cm. Pastă 53. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Firnis capac). Pl. VI/53. Nr. inv.: 139880. Micia 1979, parțial păstrat (Munsell 10R 4/8, weak red). Ardere castru, S X, carou 63, –1,70 m. Lp = 7 cm; l = 5,3 primară incompletă. Tipar bivalv. Disc parțial cm; hp = 1,4 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc. YR 5/8 red). Ardere primară completă. Tipar Bordura lată, păstrează doi butoni. Sec. II p. Chr. bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordură îngustă, prevăzută cu doi butoni dispuși aproximativ simetric. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

56. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/56. Nr. inv.: 139881. Micia 1979, castru, S X, carou 77, partea inferioară a unei gropi. Lp = 6,9 cm; lp = 6,3 cm; hp = 1,5 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Firnis de parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund, ornamentat cu

două mime tragice, prevăzut cu un orificiu de 54. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din alimentare amplasat spre cioc, delimitat de bordură capac). Pl. VI/54. Nr. inv.: 176145. Micia 1981, printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc și castru, S XVIII, carou 10, –1,00 m. Lp = 7 cm; l = formează un canal, parțial păstrat. Bordura lată 5,5 cm; hp = 1 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, păstrează un buton. Sec. II p. Chr. Atelier nord- reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 italic (?). Inedit. YR 4/8, dark red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordură prevăzută cu doi butoni bifizi, dispuși aproximativ simetric, decorată atât cu incizii radiale, cât și cu o rețea de incizii. Butonii pornesc din cordon. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

148 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

57. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/57. Nr. inv.: 338503. Micia 1982, castru, S XXIV, carou 7, –0,80 m. Lp = 5,6 cm; l = 5,6 cm; hp = 1,1 cm. Pastă fină (Munsell 2.5YR 5/6, red). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 5/8, red). Ardere primară completă. Urme de mortar pe suprafața piesei. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de 60. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din bordură printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc capac). Pl. VI/60. Nr. inv.: 157832. Micia 1976, și formează un canal. Bordură lată, prevăzută cu doi castru, S I, carou 39, –0,70 m. Lp = 4 cm; lp = 2,5 butoni dispuși aproximativ simetric. Sec. II p. Chr. cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 8/6, reddish (?). Atelier local Micia (?). Inedit. yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe disc. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordura îngustă păstrează un buton. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

58. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac și rezervor). Pl. VI/58. Nr. inv.: 338506. Micia 1983, castru, S XXV, carou 14, –0,50–0,80 m. Lp = 5,6 cm; lp = 3,7 cm; hp = 1,5 cm. Pastă fină 61. Opaiţ de tip Loeschcke X (fragment capac). Pl. (Munsell 2.5YR 5/4, weak red). Firnis parțial VI/61. Nr. inv.: 338538. Micia 1981, castru, S păstrat (Munsell 10R 5/6, red). Ardere primară XVIII, carou 21, –0,84 m. Lp = 3,5 cm; lp = 4,4 completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 5/6, strong brown). neted, delimitat de bordură printr-un cordon Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). proeminent, care se îndreaptă spre cioc și formează Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial un canal. Bordura lată păstrează un buton bifid. păstrat, rotund, ușor concav, delimitat de bordură Cioc alungit (?). Rezervor tronconic. Sec. II p. Chr. printr-un cordon care se îndreaptă spre cioc, îl Atelier nord-italic (?). Inedit. înconjoară și formează un canal prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordura îngustă păstrează un buton. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

62. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din 59. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/62. Fără nr. inv. Micia 1979, castru, capac). Pl. VI/59. Nr. inv.: 338507. Micia 1982, S X, carou 74, –1,50 m. Lp = 3,7 cm; lp = 2,6 cm. castru, S XXIV, carou 3, –0,25 m. Lp = 4,5 cm; lp Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). = 2,9 cm; hp = 0,9 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR Firnis parțial păstrat (Munsell 10 R4/6, red). Ardere 8/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund (?) 2.5YR 4/6, dark red). Ardere primară completă. ușor concav, parțial păstrat, delimitat de bordură Ardere secundară pe cioc, datorată utilizării. Tipar printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?) neted, cioc și formează un canal. Bordura lată, păstrează delimitat de bordură printr-un cordon care se un buton rotund. Sec. II p. Chr. Atelier provincial îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un Dacia Superior (?). Inedit. canal. Bordura îngustă păstrează un buton. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere, probabil în formă de vârf de săgeată arondat. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

149 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

63. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din = 4,5 cm; hp = 2,8 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/8, capac). Pl. VI/63. Nr. inv.: 338508. Micia 1976, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell castru, TR. Lp = 2,6 cm; lp = 2,1 cm; hp = 0,8 cm. 2.5YR 5/6, red). Ardere primară completă. Ardere Pastă fină (Munsell 10YR 7/4, very pale brown). secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/6, red). Disc parțial păstrat, rotund (?) neted, delimitat de Ardere primară completă. Slabe urme de ardere bordură printr-un cordon, care se îndreaptă spre cioc, secundară pe cordon. Tipar bivalv. Cordon îl înconjoară și formează un canal. Bordură îngustă, proeminent, care se îndreaptă spre cioc și formează parțial păstrată. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere un canal. Bordură lată, parțial păstrată. Sec. II–III p. în formă de vârf de săgeată arondat. Rezervor Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit. tronconic. Bază ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, circulare, concentrice. Particularitate: canal incomplet perforat în vederea realizării unui orificiu de ventilație. Sec. II p. Chr. Atelier nord- italic (?). Inedit.

64. Opaiț, probabil de tip Loeschcke X (fragment din cioc, rezervor și bază). Pl. VI/64. Nr. inv.: 338515. Micia 1978, castru, S XII, carou 88, passim. Lp = 7,7 cm; lp = 1,6 cm; hp = 1,6 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc, datorată utilizării. Tipar bivalv. Cioc alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere (?) Rezervor tronconic. Bază dreaptă. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. 67. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/67. Nr. inv.: 139879. Micia 1976, castru, S I, carou 68, –1,10 m. Lp = 5,5 cm; lp = 3,4 cm; hp = 0,7 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Ardere secundară pe disc și bordură, la interior și exterior. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?) neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal. Bordură lată, parțial păstrată. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere în formă de 65. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din vârf de săgeată arondat. Sec. II p. Chr. Atelier nord- capac). Pl. VI/65. Nr. inv.: 131654. Micia 1977, italic (?). Inedit. castru, S II, carou 48, –0,60 m. Lp = 5,9 cm; lp = 3 cm; hp = 1,6 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/8, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?) neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și formează un canal. Cioc alungit, cu un orificiu de ardere în formă de vârf de săgeată arondat. Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit. 68. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac). Pl. VI/68. Nr. inv.: 139896. Micia 1978, castru, S III, carou 83, –1,60–1,70 m. Lp = 4,7 cm; lp = 4,6 cm; hp = 0,8 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R 4/6, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?) neted,

66. Opaiț de tip Loeschcke X (fragment din capac, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent, rezervor și bază). Pl. VI/66. Nr. inv.: 139882. Micia care se îndreaptă spre cioc, îl înconjoară și 1979, castru, S X, carou 65, –1,70 m. Lp = 4,9 cm; lp formează un canal, prevăzut cu un mic orificiu de ventilație. Bordură lată, parțial păstrată, decorată cu

150 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI incizii radiale. Cioc alungit, cu un orificiu de completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, ardere. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Superior (?). Inedit. Bordură îngustă, parțial păstrată. Rezervor tronconic. Bază inelară, ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

69. Opaiţ de tip Loeschcke X (fragment cioc). Pl. VI/69. Nr. inv.: 338534. Micia 1982, castru, S

XXII, carou 9, –0,85 m. Lp = 3,5 cm; lp = 3,6 cm; hp = 3 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish 72. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din yellow). Ardere primară completă. Slabe urme de capac și rezervor, cu dimensiuni de 4,6 × 2,5 cm). ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar Pl. VII/72. Nr. inv.: 139895. Micia 1977, castru, S bivalv. Cioc scurt, rotunjit cu un orificiu de ardere. II, carou 56, –1,46 m; hp = 1,9 cm. Pastă fină Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (Munsell 5YR 7/8 reddish yellow). Firnis parțial (?). Inedit. păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund (?), neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Bordura îngustă păstrează un buton. Rezervor tronconic (?). Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?) Inedit.

Lămpi anepigrafice de tip Loeschcke IX sau Loeschcke X

70. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din ansă, capac și rezervor). Pl. VI/70. Nr. inv.: 73. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragmentar, se 338504. Micia 1979, castru, S XI, carou 1, –1,35 m. păstrează un fragment din capac cu dimensiuni de Lp = 5 cm; lp = 6,5 cm; hp = 5,2 cm. Pastă fină 3,3 × 2,5 cm și un fragment din partea inferioară a (Munsell 5YR 7/8, reddish yellow). Firnis parțial ciocului, cu dimensiuni de 4,4 × 2 cm). Pl. VII/73. păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară Nr. inv.: 338505. Micia 1985, castru, S XXVII, completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund passim, –0,70 m. Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, (?) concav, delimitat de bordură printr-un cordon reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R proeminent. Bordură lată, parțial păstrată. Rezervor 5/8, red). Ardere primară incompletă. Ardere tronconic (?) Este prevăzut cu o ansă inelară, lată, secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. cu două caneluri, atașată pe bordură și rezervor. Disc parțial păstrat, rotund (?), neted, cu un orificiu Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior de alimentare în centru, delimitat de bordură printr- (?). Inedit. un cordon. Bordura îngustă păstrează un buton. Cioc, probabil alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

71. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac, rezervor și bază). Pl. VI/71. Nr. inv.: 139889. Micia 1978, castru, S III, carou 83, –1,90 m. Lp = 3,7 cm; l = 6 cm; h = 3,2 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 6/8, red). Ardere primară

151 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

74. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din 77. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac, rezervor și bază, cu dimensiuni de 7 × 3,7 capac). Pl. VII/77. Nr. inv.: 139884. Micia 1979, cm). Pl. VII/74. Nr. inv.: 139890. Micia 1979, castru, S X, carou 83, –1,80 m. Lp = 4,5 cm; l = 5,4 castru, S III, carou 49, –0,60 m; h = 3,3 cm. Pastă cm; hp = 1,1 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 8/4, fină (Munsell 10YR 7/6, yellow). Firnis parțial pink). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/8, păstrat (Munsell 7.5R 4/6, strong brown). Ardere yellowish red). Ardere primară incompletă. Tipar primară completă. Ardere secundară pe rezervor și bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de bază. Tipar bivalv. Cordon slab profilat. Bordură alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un lată, parțial păstrată. Rezervor tronconic. Bază cordon. Bordura lată păstrează doi butoni bifizi. concavă. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Sec. II p. Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit. Superior (?). Inedit.

78. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac). Pl. VII/78. Fără nr. inv. Micia 1976, castru, S 1, carou 1, –1,50–1,70 m. Lp = 3,7 cm; lp = 4,8 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 5/3, brown). Disc parțial păstrat, rotund, neted, cu un orificiu de 75. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragmentar, se alimentare în centru (?), delimitat de bordură printr- păstrează un fragment din bordură cu rezervor și un un cordon. Bordura îngustă păstrează un buton. Sec. alt fragment din rezervor cu bază, cu dimensiuni II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). cuprinse între 3,2–4,5 cm). Pl. VII/75. Nr. inv.: Inedit. 157832. Micia 1976, castru, S I, carou 39, –0,70 m. Pastă fină (Munsell 10YR 7/3, very pale brown). Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Bordură lată, parțial păstrată. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

79. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac). Pl. VII/79. Nr. inv.: 157763. Micia 1980, castru, S III, carou 18, –0,80 m. Lp = 3,5 cm; lp = 3,6 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/2, pinkish gray). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe bordură. Tipar bivalv. Disc parțial 76. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din păstrat, rotund, neted, cu un orificiu de alimentare capac). Pl. VII/76. Nr. inv.: 139897. Micia 1979, în centru, delimitat de bordură printr-un cordon. castru, S III, carou 58, –0,90 m. Lp = 5,2 cm; lp = Bordura lată păstrează doi butoni. Sec. II p. Chr. 3,9 cm; hp = 1 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/4, Atelier local Micia (?). Inedit. pink). Firnis parțial păstrat (Munsell 10R 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc rotund, neted, cu un orificiu de alimentare în centru, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordura îngustă, decorată cu două incizii dispuse radial păstrează un buton. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

80. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragmentar, se păstrează două fragmente din capac și un fragment din rezervor cu bază). Pl. VII/80. Nr. inv.: 131654. Micia 1977, castru, S II, carou 48, –0,60 m. Lp = 3,2 cm; lp = 5 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5YR 5/8, red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Bordura îngustă păstrează doi butoni. Rezervor tronconic (?). Bază

152 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI ușor concavă (?). Sec. II p. Chr. Atelier local Micia Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 4/6, dark (?). Inedit. red). Ardere primară incompletă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordură lată, parțial păstrată. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

81. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment cioc). Pl. VII/81. Nr. inv.: 338516. Micia 1982, castru, S XXII, carou 1, –0,80 m. Lp = 3,5 cm; lp = 2,7 cm; 85. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din hp = 3,5 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 5/6, capac, cu dimensiuni de 5,8 × 2 cm). Pl. VII/85. yellowish red). Ardere primară completă. Ardere Nr. inv.: 338509. Micia 1981, castru, S XX, carou secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. 7, –1,00 m. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish Cioc scurt, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Sec. yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5 YR 5/8, II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit. yellowish red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe bordură. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon proeminent. Bordura lată, decorată atât cu o rețea de incizii cât și cu incizii radiale, păstrează un buton. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

82. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment cioc). Pl. VII/82. Nr. inv.: 124368. Micia 1976, castru, S I. Lp = 4 cm; lp = 2,4 cm; hp = 2,3 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 5/4, weak red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Cioc rotunjit, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. 86. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac și rezervor, cu dimensiuni de 5,8 × 1,5 cm). Pl. VII/86. Nr. inv.: 338510. Micia 1981, castru, S XIX, carou 4, –0,65 m. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 5/6, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe bordură. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un 83. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din cordon. Bordura îngustă păstrează doi butoni. capac, cu dimensiuni de 4,5 × 3 cm). Pl. VII/83. Rezervor tronconic (?). Sec. II p. Chr. Atelier Nr. inv.: 338512. Micia 1979, castru, S X, carou 53, provincial Dacia Superior (?). Inedit. –0,55 m. Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 4/6, dark red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat de bordură printr-un cordon. Bordură lată, parțial păstrată. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

87. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din capac, cu dimensiuni de 5,7 × 1,8 cm). Pl. VII/87. Nr. inv.: 338511. Micia 1978, castru, S III, carou 83. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish 84. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe capac, cu dimensiuni de 4,1 × 3 cm). Pl. VII/84. bordură. Tipar bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, Nr. inv.: 338513. Micia 1979, castru, S X, carou 89, neted, delimitat de bordură printr-un cordon. –1,30 m. Pastă fină (Munsell 7.5YR 5/4, brown). Bordura lată, păstrează un buton, care pornește din

153 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU cordon. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

91. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din partea inferioară a ciocului cu rezervor și bază). Pl. VII/91. Nr. inv.: 338517. Micia 1976, castru, S I, carouri 62–71. Lp = 4 cm; lp = 4,5 cm; hp = 2,5 cm. 88. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din Pastă fină (Munsell 5YR 6/6, reddish yellow). capac, cu dimensiuni de 3,7 × 2,4 cm). Pl. VII/88. Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 5/8, red). Nr. inv.: 338514. Micia 1982, castru, S XXIV, Ardere primară completă. Slabe urme de ardere carou 6, –0,70 m. Pastă fină (Munsell 5YR 5/6, secundară pe cioc și rezervor. Tipar bivalv. Cioc yellowish red). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR alungit (?) cu un orificiu de ardere. Rezervor 5/6, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar tronconic (?). Bază ușor concavă, delimitată prin bivalv. Disc parțial păstrat, rotund, neted, delimitat două caneluri fine circulare, concentrice. Sec. II p. de bordură printr-un cordon proeminent. Bordura Chr. Atelier nord-italic (?). Inedit. lată, păstrează un buton bifid. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

92. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragment din partea inferioară a ciocului cu bază). Pl. VII/92. Nr. inv.: 338518. Micia 1979, castru, S X, carou 63, – 89. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragmentar, se 1,80 m. Lp = 3,3 cm; lp = 2,9 cm. Pastă fină păstrează partea inferioară). Pl. VII/89. Nr. inv.: (Munsell 10YR 5/6, yellowish brown). Firnis 131657. Micia 1978, castru, S III, carou 84, –1,70 parțial păstrat (Munsell 7.5 YR 5/8, strong brown). m; colţ de NV, groapă. L = 7,2 cm; l = 4,8 cm; hp = Ardere primară completă. Slabe urme de ardere 2,4 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 7/4, pink). Firnis secundară pe partea inferioară a ciocului. Tipar parțial păstrat (Munsell 5 YR 4/6, yellowish red). bivalv. Cioc alungit (?), cu un orificiu de ardere. Ardere primară completă. Slabe urme de ardere Bază ușor concavă, delimitată prin două caneluri secundară pe rezervor și bază. Tipar bivalv. Cioc fine, circulare, concentrice. Sec. II p. Chr. Atelier alungit, rotunjit, cu un orificiu de ardere. Rezervor provincial Dacia Superior (?). Inedit. tronconic. Bază uşor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

93. Opaiț de tip Loeschcke IX/X (fragmentar, se păstrează două fragmente din rezervor cu bază, cu dimensiuni de 4,8 × 4,7 cm). Pl. VII/93. Nr. inv.: 157755. Micia 1980, castru, S III, carou 22, –0,60 90. Opaiț bilychnis de tip Loeschcke IX/X m; hp = 2,1 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 7/6, (fragment din cioc, rezervor și bază). Pl. VII/90. reddish yellow). Ardere primară completă. Tipar Nr. inv.: 157757. Micia 1980, castru, S III, carou 9, bivalv. Rezervor tronconic. Bază concavă. Sec. II– –0,50 m. Lp = 6,6 cm; lp = 4,2 cm; hp = 2,9 cm. III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Pastă fină (Munsell 5YR 6/8, reddish yellow). Inedit. Ardere primară completă. Slabe urme de ardere secundară pe rezervor și bază Tipar bivalv. Cioc alungit, rotunjit, cu două orificii de ardere. Rezervor tronconic. Bază concavă. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

154 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Lămpi tubulare 96. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragmentar, se păstrează trei fragmente din partea inferioară a ciocului și un fragment din ansă cu dimensiuni 94. Opaiţ de tip Alicu XI (fragment cioc, cu cuprinse între 1,6–5 cm). Pl. VIII/96. Nr. inv.: dimensiuni de 11 × 5,3 cm). Pl. VII/94. Nr. inv.: 338519. Micia 1982, castru, S XXII, carou 2, –1,52 338535. Micia 1981, castru, S XVII, –1,25 m. Pastă m. Pastă fină (Munsell 10YR 7/4, very pale brown). fină (Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Firnis Firnis parțial păstrat (Munsell 5 YR 5/8, yellowish parțial păstrat (Munsell 5 YR 4/6, yellowish red). red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Cioc, Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc probabil, alungit, rotunjit. Ansa, probabil în formă datorată utilizării. Roata olarului. Rezervor parțial de palmeta, prevăzută cu apucătoare dorsală. Sec. II păstrat, de formă tubular – circulară, cu un orificiu p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). de ventilație. Ciocul scurt păstrează un orificiu de Inedit. ardere. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

97. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragmentar, se păstrează ansa, cu dimensiuni de 5,9 × 3,7 cm). Pl. VIII/97. Nr. inv.: 338520. Micia 1983, castru, S XXV, carou 25, –0,50 m. Pastă fină (Munsell 10YR 7/4, very pale brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 YR 4/6, dark red). Ardere primară Lămpi nedeterminabile ca tip completă. Tipar bivalv. Ansa în formă de palmeta cu apucătore dorsală, prevăzută cu un orificiu circular; este bogat decorată. Câmpul ansei este 95. Opaiţ nedeterminabil ca tip (fragment din împărțit în patru lobi, aceștia fiind decorați cu câte capac, cioc şi rezervor). Pl. VIII/95. Nr. inv.: două rozete fiecare. În centru, o profilatură bine 338532. Micia 1981, castru, S XVII, –1,25 m. L = 8 pronunțată, prevăzută cu rozetă în partea cm; lp = 2,9 cm; hp = 2,8 cm. Pastă fină (Munsell superioară. Ansa se termină spre vârf cu buton 5YR 5/8, yellowish red). Firnis parțial păstrat profilat. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia (Munsell 7.5 YR 5/8, strong brown). Ardere Superior (?). Inedit. primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Ardere secundară pe rezervor și bază. Tipar bivalv. Bordură lată, înclinată. Cioc alungit cu un arzător. Rezervor circular. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

155 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

98. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din capac). Pl. VIII/98. Nr. inv.: 338521. Micia 1982, castru, S XXII, carou 10, –0,75 m; Lp = 3,8 cm; lp = 3,6 cm; hp = 0,8 cm. Pastă fină (Munsell 5YR 8/4, pink). Glazură plumbiferă (Munsell 2.5 Y 5/6, light olive brown). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Se păstrează un fragment din capac, 102. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din prevăzut cu un orificiu de alimentare, decorat cu partea inferioară a ciocului, cu dimensiuni de 2,8 × incizii radiale. Sec. II p. Chr. Atelier provincial 2,4 cm). Pl. VIII/102. Nr. inv.: 338531. Micia Ampelum (?). Inedit. 1977, castru, S II, carou 4, –1,15 m. Pastă fină

(Munsell 2.5YR 6/8, red). Ardere primară completă. Ardere secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Cioc rotunjit, probabil, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

99. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din partea inferioară a ciocului, cu dimensiuni de 4,1 × 2 cm). Pl. VIII/99. Nr. inv.: 338528. Micia 1977, castru, S II, carou 78. Pastă fină (Munsell 7.5YR

7/4, pink). Firnis parțial păstrat (Munsell 7.5 Y 4/6, 103. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din strong brown). Ardere primară completă. Ardere bază cu rezervor, cu dimensiuni de 5,3 × 1,7 cm). secundară pe cioc datorată utilizării. Tipar bivalv. Pl. VIII/103. Nr. inv.: 338522. Micia 1982, castru, Cioc rotunjit, probabil, cu un orificiu de ardere. S XXII, carou 2, –1,52 m; hp = 1,6 cm. Pastă fină Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (Munsell 5YR 5/8, yellowish red). Ardere primară (?). Inedit. completă. Ardere secundară pe bază. Tipar bivalv. Rezervor tronconic (?). Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

100. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din partea inferioară a ciocului cu dimensiuni de 3,5 × 2,4 cm). Pl. VIII/100. Nr. inv.: 338529. Micia 1979, castru, S X, carou 50, –1.00 m. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Firnis parțial 104. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din păstrat (Munsell 2.5 Y 4/6, dark red). Ardere bază cu rezervor). Pl. VIII/104. Nr. inv.: 338523. primară completă. Tipar bivalv. Cioc rotunjit, Micia 1979, castru, S X, carou 53, –0,55 m. Lp = probabil, cu un orificiu de ardere. Sec. II–III p. Chr. 3,3 cm; lp = 4,1 cm. Pastă fină (Munsell 10YR 5/4, Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. yellowish brown). Glazură plumbiferă (Munsell 7.5 Y 3/4, dark brown). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă, delimitată prin două caneluri circulare concentrice. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Ampelum (?). Inedit.

101. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din partea inferioară a ciocului, cu dimensiuni de 3,4 × 2 cm). Pl. VIII/101. Nr. inv.: 338530. Micia 1979, castru, S X, carou 76, –1,60 m; hp = 2,2 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 2.5 Y 5/8, red). Ardere 105. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din primară completă. Tipar bivalv. Cioc rotunjit, bază cu rezervor, cu dimensiuni de 5,5 × 2,4 cm). probabil, cu un orificiu de ardere. Sec. II p. Chr. Pl. VIII/105. Nr. inv.: 139883. Micia 1979, castru, Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. S X, carou 73, –1,50 m; hp = 2,4 cm. Pastă fină

156 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

(Munsell 7.5YR 6/4, light brown). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă, delimitată prin două caneluri fine, circulare, concentrice. Sec. II p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

109. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din rezervor, cu dimensiuni de 3 × 2,5 cm). Pl. VIII/109. Nr. inv.: 338526. Micia 1979, castru, S III, carou 47, –0,60 m. Pastă fină (Munsell 7.5YR

5/4, brown). Ardere primară completă. Slabe urme 106. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din de ardere secundară. Tipar bivalv. Rezervor bază cu rezervor, cu dimensiuni de 4,8 × 3,7 cm). tronconic. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Pl. VIII/106. Nr. inv.: 139894. Micia 1979, castru, Dacia Superior (?). Inedit. S III, carou 49, –0,60 m; hp = 3,7 cm. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/3, light brown). Firnis parțial păstrat (Munsell 7.5 Y 6/8, reddish yellow). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă, delimitată printr-o profilatură circulară, pronunțată. Sec. II–III p. Chr. Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit. 110. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din bază cu rezervor, cu dimensiuni de 2,3 × 2 cm). Pl. VIII/110. Nr. inv.: 338527. Micia 1977, castru, S II, carou 48. Pastă fină (Munsell 7.5YR 6/6, reddish yellow). Firnis parțial păstrat (Munsell 5YR 5/6, yellowish red). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II–III p. Chr.? Atelier provincial Dacia Superior (?). Inedit.

107. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din bază cu rezervor, cu dimensiuni de 4,7 × 2,6 cm). Pl. VIII/107. Nr. inv.: 338524. Micia 1978, castru, S III, carou 71, –1,15 m; hp = 2,6 cm. Pastă fină 111. Tipar de opaiț (fragment din valva (Munsell 2.5Y 7/4, pale yellow). Firnis parțial superioară, rebut). Pl. VIII/111. Nr. inv.: 124507. păstrat (Munsell 2.5 Y 4/6 dark red). Ardere Micia 1976, castru, S I, carou 65, 2, –1,00 m. Lp = primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. 6 cm; lp = 3,8 cm; h = 1,6 cm. Pastă fină (Munsell Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier Moesia 5YR 5/4, reddish brown). Ardere primară completă. Inferior (?). Inedit. Mulaj. Rebut. Se păstrează un fragment din valva superioară a unui tipar pentru opaițe de tip Loeschcke IX. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

108. Opaiț nedeterminabil ca tip (fragment din bază cu rezervor, cu dimensiuni de 4 × 2,4 cm). Pl. VIII/108. Nr. inv.: 338525. Micia 1981, castru, S XIX, carou 4, –0,90 m; hp = 2,2 cm. Pastă fină (Munsell 5Y 6/8, reddish yellow). Ardere primară completă. Tipar bivalv. Rezervor tronconic. Bază ușor concavă. Sec. II p. Chr. Atelier local Micia (?). Inedit.

157 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

BIBLIOGRAFIE

Corpora de inscripții

CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, 17 vol., Berlin, 1863 sqq. IDR II I. I. Russu (red.), Inscriptiones Daciae Romanae; Inscripţiile Daciei Romane, II, Bucureşti, 1975 IDR III/6 C. L. Băluţă, Inscripţiile Daciei Romane. Instrumentus domesticum Bucureşti, III/6, 1999

Alburnus Maior III Alburnus Maior III/1. Necropola romană de incinerație de la Tăul Corna, P. Damian (coordonator), Cluj-Napoca, 2008 Alicu 1976 D. Alicu, Die firmalampen von Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Dacia N.S, XX, 1976, p. 205–220 Alicu 1979 D. Alicu, Römische Tonlampen aus Sarmizegetusa (Ausgrabungskampagne 1976), Studii și comunicării, Caransebeș 1979, p. 235–252 Alicu 1985 D. Alicu, Precizări privind cronologia unor lămpi ștampilate de la Sarmizegetusa, Apulum, XXII, 1985, p. 77–87 Alicu 1994 D. Alicu, Opaiţele romane/Die Römischen Lampen. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Bucureşti, 1994 Alicu 2006 D. Alicu, Die römischen Lampen von Sarmizegetusa. I. Die Funde der Jahre 1882–1876. 2 Ergänzte Ausgabe, Bibliotheca Musei Porolissensis VI, Zalău 2006 Alram-Stern 1989 Eva Alram-Stern, Die Römischen Lampen aus Carnuntum, Der Römischen Limes in Österreich, Heft 35, Wien, 1989 Ackner, Müller 1865 M. J. Ackner, F. Müller, Die Römischen Inschriften in Dacien, Viena, 1865 Antique Bronzes in Romania Antique Bronzes in Romania, Exhibition Catalogue, L Petculescu (ed.), București, 2003 Băluţă 1961 C. L. Băluţă, Opaiţele romane de la Apulum (I), Apulum, 4, 1961, p. 189–220 Băluță 1965 C. L. Băluţă, Opaiţele romane de la Apulum (II), Apulum, 5, 1965, p. 277– 295 Băluţă 1977 C. L. Băluţă, Lămpile romane din Muzeul Judeţean Hunedoara–Deva. Sargetia, 13, 1977, p. 209–228 Băluță 1979 C. Băluţă. Lămpile romane de bronz din Dacia Superior, Sargetia, 14, 1979, p. 164–172 Băluţă 1983 C. L. Băluţă, Lucernele romane din Dacia intracarpatică, Cluj-Napoca, 1983 (teză de doctorat) Băluță 1989 C. L. Băluţă, Lămpile antice de la Muzeul de Istorie Sibiu, Apulum, XXVI, 1989, p. 237–262 Băluță 1996 C. L. Băluţă, Lămpile romane din Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. ActaMN, 33/I, 1996, p. 89–113 Băluță 1999 C. L. Băluţă, Lămpi cu marcă epigrafică inedite. Descoperite la Apulum – Partoș. Apulum, XXXVI, 1999, p. 225–240 Băluţă 2003 C. L. Băluţă, Lămpile antice de la Alba Iulia (Apulum). I Lămpile Epigrafice, Bucureşti, 2003 Bărcăcilă 1932 Al. Bărcăcilă, Noui monumente funerare din Drubeta, cu însemnarea descoperirilor anterioare, Arhivele Olteniei, nr. 61–62, 1932, p. 231–267 Bărcăcilă 1934 Al. Bărcăcilă, Orașul și Castrul roman Drubeta, Boabe de Grâu, II, 1934, 10– 11, p. 445–480 Bărbulescu, Cătinaș 1992 M. Bărbulescu, Ana Cătinaș, Inscripţii dintr-un templu de la Potaissa, Eph. Nap., 2, 1992, p. 111–124 Bărbulescu 1994 M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu Monografic, Turda, 1994 Bailey 1980 D. M. Bailey, A Catalogue of the Lamps in British Museum 2. Roman Lamps made in Italy, London, 1980 Bailey 1988 D. M. Bailey, A Catalogue of the Lamps in British Museum III. Roman Provincial Lamps, London, 1988

158 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Bajusz 1980 I. Bajusz, Colecția de antichități a lui Téglás István din Turda, ActaMP, IV, 1980, 367–394 Beldiman 1989 C. Beldiman, Piese epigrafice din estul Daciei romane, Apulum, XXVI, 1989, p. 263–271 Benea 1990 Doina Benea, Lampes romaines de Tibiscum, Dacia N.S., XXXIV, 1990, p. 139–168 Benea 1996 Doina Benea, Lampenproduktion in Tibiscum, în vol. Susanne Zabehlicky- Scheffengger 1996, p. 59–62 Benea 2012 Doinea Benea, Die lokale Lampenproduktion in Dakien zwischen Kunst und Imitation, în vol. L. Chrzanovski (ed.), Le Luminaire antique Lychnological Acts 3, Actes du 3e Congrès International d`études de d`ILA, Université d`Heildelberg, 21–26.IX.2009, Montagnac, 2012, p. 25–35 Blăjan 1989 M. Blăjan, Contribuții la repertoriul arheologic al așezărilor rurale antice (secolele II–III e.n.) din Dacia romană, Apulum, XXVI, 1989, p. 283–333 Bocan, Ursuțiu, Cociș 2007–2008 I. Bocan, A. Ursuțiu, S. Cociș, Opaițele ștampilate din necropola romană de incinerație de la Tăul Corna. Considerații preliminare, CA, XIV–XV, p. 203– 221 Bocan, Ursuțiu, Cociș 2008 I. Bocan, A. Ursuțiu, S. Cociș, Stamped Clay Oil Lamps from the Roman Cremation Necropolis of Tăul Cornei. Preliminary Considerations, în vol. Roman, Gudea 2008, p. 41–52 Bocan et alii 2010 I. Bocan, Cătălina M. Neagu, E. Dumitraşcu, G. Bălan, Considerații preliminare asupra unei incinte funerare din necropola romană de incinerație de la Tăul Găuri-Hop, CA, XVII, București, 2010, p. 71–104 Bocan, Neagu 2016 I. Bocan, Cătălina M. Neagu, Roman lamps discovered in the fort at Micia (Vețel, Hunedoara county) from the National History Museum of Romania collections. Considerations concernig the stamped lamps, în vol. Susanne Biegert (ed.), Rei Cretariae Romanae Favtorvm Acta 44, Bonn, 2016, p. 537- 545. Bogdan-Cătăniciu 1974 Ioana Bogdan-Cătăniciu, Cercetări în Castellum de la Rucăr, SCIVA, 25, 1974, 1, p. 277–288 Bondoc 2008 D. Bondoc, Roman Lamps from Cioroiu Nou, Cioroiași commune, Dolj County, Romania, în vol. Roman, Gudea 2008, p. 53–57 Bondoc 2012 D. Bondoc, Firmalampen found in the Roman Fort of Slăveni, Olt County, Romania, în vol. L. Chrzanovski (ed.), Le Luminaire antique Lychnological Acts 3, Actes du 3e Congrès International d`études de d`ILA, Université d`Heildelberg, 21–26.IX.2009, Montagnac, 2012, p. 37–41 Bruneau 1965 Ph. Bruneau, Exploration archéologique de Délos. Les lampes, Paris, 1965 Buchi 1975 E. Buchi, Lucerne del Museo di Aquileia, vol. I. Lucerne romane con marchio di fabrica. Associatione Nazionale per Aquileia, Aquileia, 1975 Bussière 2000 J. Bussière, Lampes antiques d’Algérie, Monographies Instrumentum 16, Montagnac, 2000 Cătinaș 1996 Ana Cătinaș, Lampes à estampille de Potaissa, în vol. Susanne Zabehlicky- Scheffengger 1996, p. 63–69 Cătinaș 1997 Ana Cătinaș, Opaiţe din colecţia Téglás, în vol. M. Bărbulescu (ed.), Civilizaţia romană în Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 172–214 Cătinaș 2004 Ana Cătinaș, Les importations céramiques de l’Ouest de L’Empire Romain a Potaissa et leur influence sur les ateliers locaux, în vol. Mariana Crânguș, Simona Regep-Vlascici, Atalia Ștefănescu (coordonatori), Studia Historica et Archeologica in Honorem Magistrae Doina Benea, Timișoara 2004, p. 83–97 Casasola 1995 D. B. Casasola, Las lucernas romanas del Museo Municipal de Ceuta, Ceuta, 1995 Chirilă et alii 1972 E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, C. Pop, Castrul roman de la Bucium. Contribuții la Cercetare Limesului Daciei Porolissensis, Cluj-Napoca, 1972 Chrzanovski, Zhuravlev 1998 L. Chrzanovski, D. Zhuravlev, Lamps from Chersones in the State Historical Museum–Moscow, Roma, 1998 Chrzanovski 2000 L. Chrzanovski, Lumieres antiques. Les lampes à huile du Musée Romain de Nyon, Milano, 2000 Chrzanovski 2011 L. Chrzanovski, Les lampes romaines rectangulaire à plusieurs becs, entre Egypte et Dacie: Quelques éléments de discussion issu de l’étude d’une collection alexandrine inédite, Peuce S.N, IX, 2011, p. 217–224

159 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Curk 1976 Iva Mikl Curk, Poetovio I, Ljubljana, 1976 Cristescu 2004 V. Cristescu, Viața economică a Daciei Romane, București, 2004 Cserni 1912 B. Cserni, Jelentés a Colonia Apulensis területén végzett ásatásokrόl, Múzeumi és Könyvtári Értesítő, 1912, 15/4, p. 257–283 Daicoviciu 1924 C-tin. Daicoviciu, Fouilles et recherches a Sarmizegetusa, Dacia, 1, 1924, p. 224–263 Daicoviciu 1930–1931 C. Daicoviciu, Micia I. Cercetări asupra castrului, Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secția pentru Transilvania, 1930–1931, p. 1–43 Daicoviciu, Floca 1937 C. Daicoviciu, O. Floca, Mausoleul Aureliilor de la Sarmizegetusa. Raport preliminar, Sargetia, 1, 1937, p. 1–23 Egri 2005 Mariana Egri, Roman Lamps from Liber Pater Sanctuary (Alba-Iulia, Romana), în vol. L. Chrzanovski (ed.), Lychnological Acts 1. Actes du 1er Congrès international d’etudes sur le luminaire antique (Nyon–Genève, 29.IX–4.X. 2003), p. 85–87 Floca, Valea 1965 O. Floca, M. Valea, „Villa rustica” şi necropola daco-romană de la Cinciş, ActaMN, 2, 1965, p. 163–192 Floca, Ferenczi, Mărghitan 1970 O. Floca, Șt. Ferenczi, L. Mărghitan, Micia. Grupul de cuptoare romane pentru ars ceramica, Deva, 1970 Floca, Mărghitan 1970 O. Floca, L. Mărghitan Noi considerații privitoare la castru roman de la Micia, Sargetia, VII, 1970, p. 43–57 Florescu 1933 Gr. Florescu, Castrul roman Drobeta (T. Severin). Cercetări și săpături arheologice din 1931, Revista istorică-română, III, I, 1933, p. 32–53 Gaiu 2010 C. Gaiu, Opaițele ceramice de la Arcobadara, Revista Bistriței, XXIV, 2010, p. 217–243 Gostar 1961 N. Gostar, Inscripţiile de pe lucernele din Dacia romană, ArhMold, I, 1961, 149–209 Gudea 1973 N. Gudea, O locuință rustică din epoca romană la Gornea, ActaMN, X, 1973, p. 569–593 Gudea 1977 N. Gudea, Materiale arheologice din castrul roman de la Bologa, Apulum, XV, 1977, p. 169–215 Gudea 1989 N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului roman, I, ActaMP, XIII, 1989 Gudea 1996 N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului roman. II. Vama romană. Monografie arheologică. Contribuții la cunoașterea sistemului vamal din provinciile dacice, Cluj- Napoca, 1996 Gudea, Cosma 2008 N. Cosma, C. Cosma, Die lampen aus dem Römerkastell von Buciumi (Dacia Porolissensis), în vol. Roman, Gudea 2008, p. 117–128 Gherghe, Negru 2008 P. Gherghe, M. Negru, Frimalamen found in Sucidava Territory, în vol. Roman, Gudea 2008, p. 87–90 Gherghe, Cojoc 2011 P. Gherghe, M. Cojoc, Opaițele romane și romano-bizantine descoperite în teritoriul Sucidavei, Craiova, 2011 Hamat, Georgescu 2013 Ana Cristina Hamat, V. Șt. Georgescu, Considerații privind producția locală de opaițe de lut la Tibiscum, Tibiscum S. N., Caransebeș, III, 2013, p. 223–244 Hayes 1980 J. W. Hayes, Ancient Lamps in the Royal Ontario Museum, I. Greek and Roman Clay Lamps A Catalogue, Toronto, 1980 Heimerl 2001 A. Heimerl, Die römischen Lampen aus Pergamon, Pergamenische Forschungen 13, Deutsches Archäologische Institut, Berlin–New York, 2001 Höpken, Fiedler 2008 Constantze Höpken, M. Fiedler, Römischen lampen aus dem Domnus und Domna-Heiligtum in Ulpia Traiana Samizegetusa/Dacia, în vol. Roman, Gudea 2008, p. 145–151 Iconomu 1967 C. Iconomu, Opaiţe greco-romane, Constanța, 1967 Isac 1997 D. Isac, Castrele de cohortă și ală de la Gilău, Zalău, 1997 Isac 2003 D. Isac, Castrul roman de la Samum-Cășeiu, Cluj-Napoca, 2003 Isac, Roman 2001 D. Isac, C. A. Roman, Lucernele din castrul de Gilău, în vol. C. Cosma, D. Tamba, A. Rustoiu (ed.), Studia Archaeologica et Historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani, Cluj-Napoca, 2001, p. 367–395 Isac, Roman 2008 D. Isac, C. A. Roman, Roman Lamps from SAMVM (Cășeiu, Cluj County), în vol. Roman, Gudea 2008, p. 153–154

160 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Iványi 1935 Dora Iványi, Die pannonischen Lampen. Eine Typologisch Chronologische Übersicht, Dissertationes Pannonicae, Series. 2, no. 2, Budapest, 1935 Krunić 2005 S. Krunić, Pregled Antičkih Svetiljki Singidunuma (Roman Lamps from Singidunum), Singidunum, 4, 2005, p. 45–104 Kuzmanov 1992 G. Kuzmanov, Antike Lampen, Sofia, 1992 Labate 2013 D. Labate, Gli impianti produttivi della collina modenese in età romana: note sulla produzione di ceramic e di Lucerne, Quaderni di Archeologia dell’ Emilia Romagna, 2013, 31, p. 33–40 Leibundgut 1977 Annalis Leibundgut, Die Römischen Lampen in der Schweiz, Bern, 1977 Lychnus et Lampas 2006 Lychnus et Lampas. Exhibition Catalogue, A. Isac, C. A. Roman (ed.), Cluj- Napoca, 2006 Lipovan 1982–1983 I. T. Lipovan, Opaițe romane din Ampelum (I), Sargetia, XVI–XVII, 1982– 1983, p. 227–232 Lipovan 1983–1984 I. T. Lipovan, Officina ceramistului Gaius Iulius Proclus la Ampelum. AIIACluj, XXVI, 1983–1984, p. 301–317 Lipovan 1988 I. T. Lipovan, Opaițe romane din Ampelum (II), Tibiscum, Caransebeș, VII, 1988, p. 181–188 Loeschcke 1919 S. Loeschcke, Lampen aus Vindonissa. Ein Beitragezur Geschichtevon Vindonissaund des antiken Beleuchtungswesens, Zürich, 1919 Man 2011 Nicoleta Man, Așezarea romană de la Cristești, Cluj-Napoca, 2011 Marinescu et alii 1979 Lucia Marinescu, Anișoara Sion, L Petculescu, I. Andrițoiu, Edith Ionescu Rusu, Maria Bărileanu, Șantierul Arheologic Micia (Vețel, jud. Hunedoara), CA, III, 1979, p. 105–126 Matei, Bajusz 1997 A. V. Matei, I. Bajusz, Das Römergrenzkastell von Romita-Certiae, Zalău, 1997 Matei et alii 2006 A. V. Matei, H. Pop, Elena Muscă, E. Pripon, I. Bejinariu, Instrumente de iluminat din nord-vestul României, Catalog expoziție, Zalău, 2006 Menzel 1954 H. Menze, Antike Lampen im Römisch-Germanischen Zentralmuseum zu Mainz, Mainz, 1954 Mitrofan 1964 I. Mitrofan, Contribuții la cunoașterea orașului Napoca, ActaMN, 1964, I, p. 197–213 Mitrofan 1969 I. Mitrofan, Descoperiri arheologice la Potaissa (Turda), ActaMN, VI, 1969, p. 517–523 Moga et alii 2003 V. Moga, C. Inel, A. Gligor, A. Dragotă, Necropola de incinerație din punctul Hop, în vol. P. Damian (ed.), Alburnus Maior I, 2003, București, p. 193–251 Moțu 1991 I. Moțu, Așezare rurarlă romană de la Aiton (jud. Cluj), ActaMP, XIV–XV, 1991, p 175–219 Munsell 1994 A. H. Munsell, Soil color charts, 1994 Mușețeanu, Elefterescu 1983 C. Mușețeanu, D. Elefterescu, Lampes romaines de Durostorum, Dacia N.S., XXVII, 1–2, 1983, p. 109–128 Neagu, Bocan 2007–2008 Cătălina M. Neagu, I. Bocan, Considerații preliminare asupra unei incinte funerare din necropola romană de incineraței de la Tăul Secuilor – Pârâul Porcului, Alburnus Maior, CA, XIV–XV, București, 2007–2008, p. 93–122 Negru 1996 M. Negru, Some Aspects of the Lamps Discovered in the Roman Forts of Muntenia, în vol. Zabehlicky-Scheffengger 1996, p. 75–80 Negru, Bădescu 2005 M. Negru, Al. Bădescu, Roman Lamps discovered in Romula, în vol. L. Chrzanovski (ed.), Lychnological Acts 1. Actes du 1er Congrès international d’etudes sur le luminaire antique (Nyon–Genève, 29.IX–4.X. 2003), p. 253– 255 Negru, Bădescu, Avram 2008 M. Negru, Al. Bădescu, R. Avram, Roman Lamps discovered in Romula, în vol. Roman, Gudea 2008, p. 191–195 Neigebaur 1851 J. F. Neigebaur, Dacien. Aus den Üeberresten des klassischen Alterthums mit besonderem Rücksicht auf Siebenbürgen, Kronstadt, 1851 Petculescu, Nemoianu, Anastasiu 1981 L. Petculescu, A. T. Nemoianu, Ruxandra Anastasiu, Raport preliminar asupra săpăturilor arheologice din 1978–1979 în castru Micia, com. Vețel jud. Hunedoara, CA, IV, 1981, p. 70–75 Paraschiv, Nuțu 2012 D. Paraschiv, G. Nuțu, Roman Lamp from Poșta (Moesia Inferior), în vol. L. Chrzanovski (ed.), Le Luminaire antique Lychnological Acts 3, Actes du 3e

161 IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU

Congrès International d`études de d`ILA, Université d`Heildelberg, 21– 26.IX.2009, Montagnac, 2012, p. 287–294 Petrie 1905 W. M. F. Petrie, Roman Ehnasya (Hreakleopolis Magna 1904), London, 1905 Pop 1970 C. Pop, Reprezentări bacchice romane în Transilvania, ActaMN, VII 1970, p. 151–161 Popilian 1971 Gh. Popilian, Thermele de la Slăveni, Apulum IX, 1971, p. 626–641 Protase 1974 D. Protase, Necropola oraşului Apulum. Săpăturile din anii 1970–1971, Apulum, XII, 1974, p. 134–159 Protase, Gudea, Ardevan 2008 D. Protase, N. Gudea, R. Ardevan, Din istoria militară a Daciei Romane. Castrul Roman de Interior de la Gherla, Timişoara, 2008 Regep 2001 Simona Regep, Noi descoperiri de opaițe de tip Firmalampen la Tibiscum, în vol. Doinea Benea (ed.), In Memoriam Dumitru Tudor, Timișoara, 2001, p. 81–90 Regep-Vlascici, Muscalu 2007 Simona Regep-Vlascici, B. Muscalu, Opaițele dreptunghiulare cu ansa în formă de vultur descoperite la Tibiscum, în vol. Doinea Benea (ed.), Meșteșugari și artizani în Dacia romană, Timișoara, 2007, p. 132–142 Rodriguez Martin 2005 F. G. Rodríguez Martín, Lucernas Antigüdades Romanas 2, în vol. Real Academia de la Historia Catálogo Del Gabinete de Antigüdades 2. 2.2, Madrid, 2005 Roman 2005 C. A. Roman, Piese de iluminat în epoca romana Dacia Porolissesnsis, Cluj- Napoca, 2005 (teză de doctorat, manuscris) Roman 2006 C. A. Roman, Lamps from Dacia Porolissensis. The Roman Forts from Porolissum–Moigrad, Buciumi, Gilău, Samum-Cășei, Zalău, 2006 Roman, Gudea 2008 C. A. Roman, N. Gudea (ed.), Lychnological Acts 2, Trade and Local Production Lamps from the Prehistory until the Middle Age. Acts of 2nd International Congress on Ancient and Middle Age Lighting Devices, Zalău– Cluj-Napoca 13th–18th 2006, Cluj-Napoca, 2008 Russu 1962 I. I. Russu (recenzie) N. Gostar, Inscripţiile de pe lucernele din Dacia romană, SCIV, XIII, 2, 1962, p. 467–471 Simion, Apostol, Vleja 2004 Mihaela Simion, V. Apostol, D. Vleja, Alburnus Maior II. Monumentul funerar circular, București, 2004 Simion et alii 2007–2008 Mihaela Simion, I. Bocan, D. Vleja, E. Dumitrașcu, „Atelierul” de procesare a minereului aurifer și necropola romană de incinerație de la Jig Piciorag, Roșia Montană, CA, XIV–XV, 2007–2008, p. 123–165 Szentléleky 1969 T. Szentléleky, Ancient Lamps, Budapest, 1969 Thévenot, Fromageot-Girardet 1948 E. Thévenot, J. Fromageot-Girardet, La station antique des Bolards à Nuits- Saint-Georges (Côted'Or), Gallia, 6/2, 1948, p. 289–347 Tocilescu 1902 Gr. Tocilescu, Monumentele epigrafice și sculpturali ale Museului Național de Antichități din Bucuresci, București, 1902 Topoleanu 2010 F. Topoleanu, Opaițele de tip „Firmalampen‟ din colecțiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, ArhMold, XXXIII, 2010, p. 151– 188 Topoleanu 2012 F. Topoleanu, Lămpile antice din colecțiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova – Ploiești, Ploiești, 2012 Torma 1870 K. Torma, A szombathelyi római mécsesen levő cursiv-irás megfejtése, Archaeologiai Értesítő, 1870, II, p. 305–306 Tudor 1937 D. Tudor, Monumente inedite din Romula, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, XXX, 1937, p. 110–124 Tudor 1968 D. Tudor, Oltenia romană, ediția a III-a, București, 1968 Tudor 1978 D. Tudor, Oltenia romană, ediția a IV-a, București, 1978 Zabehlicky-Scheffengger 1996 Susanne Zabehlicky-Scheffengger (ed.), Rei Cretariae Romanae Favtorvm. Acta 33. Congressvs Vndevicesimvs Rei Cretariae Romanae Favtorvm in Dacia Habitvs, MCMXCIV, Abingdon, 1996 Zăgreanu 2011 R.I. Zăgreanu, Roman Lamps in the Collection of Székely National Museum, Acta Siculica, Anuarul Muzeului Național Secuiesc, Sfântul Gheorghe, 2011, p.169–176 Walters 1914 H. B Walters, Catalogue of the Greek and Roman Lamps in the British Museum, London, 1914

162 OPAIȚELE ROMANE DIN CASTRUL DE LA MICIA, PĂSTRATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

LISTA ILUSTRAȚIEI

Pl. I. 1: Plan general al castrului roman de la Micia (apud Floca, Mărghitan 1970 și Petculescu 1986; 2: Castul roman de la Micia, localizarea (detalii Google Earth). Pl. II. Castrul roman de la Micia. Dispunerea opaițelor cu ștampile (apud Petculescu 1986). P. III. 1–17: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. IV. 18–29: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. V: 30–43: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. VI. 44–71: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. VII. 72–94: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. VIII. 95–11: Castrul roman de la Micia. Opaițe romane (fotografii). Pl. IX 9. 1–15: Castrul roman de la Micia. Ștampile, detalii Pl. X. 16–18: Castrul roman de la Micia. Ștampile, detalii

LIST OF ILLUSTRATION

Pl I. 1: General plan of the Roman fort at Micia (apud Floca, Mărghitan 1970 and apud Petculescu 1986); 2: Roman fort at Micia. Geographic location (details from Google Earth). Pl II. Roman fort at Micia. Layout of stamped lamps (apud Petculescu 1986). P. III. 1–17: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. IV. 18–29: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. V: 30–43: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. VI. 44–71: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. VII. 72–94: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. VIII. 95–11: Roman fort at Micia. Roman lamps (photos). Pl. IX 9. 1–15: Roman fort at Micia. Details of stamps. Pl. X. 16–18. Roman fort at Micia. Details of stamps.

IONUȚ BOCAN, CĂTĂLINA-MIHAELA NEAGU, MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI, [email protected] [email protected]

163

alba 50 m 50 m V X 180 m IX VI VIII

XXII XXIII I XXIV

VII

XXVI

XXV X II XVII VEȚEL

360 m 360 III XIV DEVA b c XII XVIII

B XIX XX XXI XI XIII Plan arh. Anișoara Sion XVI Micia 1984

XV A Apud Petculescu 1986 Apud Floca, Mărghitan 1970

@SPOT IMAGE. Data Imaginilor 8.10.2013 @2014 Google. Image@2014 DigitalGlobe

Pl. I 50 m

V IX VI VIII

XXII XXIII I XXIV

VII

XXVI

XXV X II XVII

VEȚEL m 360 III XIV DEVA XII XVIII

XIX XX XXI XI XIII XVI

Plan arh. Anișoara Sion Micia 1984

Apud Petculescu 1986

Pl. II 1 2 3 4

5 6 7 8

9 10

11 12 13 16

14 15 17

Pl. III 18 19 20

21 22 23

24 25

26 27

28 29

Pl. IV 30 31 33

32 43

35 36 37

38 39 40 41

42 34

Pl. V 44 45 46 47

49 50 51 52 53

54 55 56 57 58

59 60 61 62 63 64 65

66 67 68 69 70 71

Pl. VI 72 73 74 75 76 77

78 79 80 81 82

83 84 85 86 87

88 89 90 91

92 93 94

Pl. VII 95 96 97 98

99 100 101 102 103 104

105 106 107 108 109 110

111

Pl. VIII fig. 1 fig. 2 fig. 3

Nr. cat. 14 Nr. cat. 18 Nr. cat. 19

fig. 4 fig. 5 fig. 6

Nr. cat. 20 Nr. cat. 21 Nr. cat. 22

fig. 7 fig. 8 fig. 9

Nr. cat. 23 Nr. cat. 24 Nr. cat. 25

Pl. IX fig. 10 fig. 11 fig. 12

Nr. cat. 26 Nr. cat. 27 Nr. cat. 28

fig. 13 fig. 14 fig. 15

Nr. cat. 29 Nr. cat. 30 Nr. cat. 31

fig. 16 fig. 17 fig. 18

Nr. cat. 32 Nr. cat. 33 Nr. cat. 34

Pl. X Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 175–188

EROUL CAVALER PE UN NOU RELIEF DESCOPERIT LA CAPIDAVA

MIHAI DUCA

THE THRACIAN RIDER ON A NEW BAS-RELIEF DISCOVERED AT CAPIDAVA

The current paper brings into discussion an archaeological artefact discovered at Capidava, during the 2015 archaeological campaign. This artefact is a slab of limestone with a bas-relief representation of the Thracian Rider, a local Thracian deity widespread among the Lower Danube provinces. The bas-relief was discovered in the SW part of the fort as a spolia, reused as construction material in a late Roman wall. In terms of its representation the bas-relief goes along with the iconographic local style. Only by analogy the find is dated around 2nd–3rd centuries AD.

KEY WORDS: Capidava, bas-relief, Thracian Rider. CUVINTE CHEIE: Capidava, basorelief, eroul cavaler.

INTRODUCERE

Articolul de faţă aduce în atenție o piesă descoperită la Capidava, în campania anului 2015, cu ocazia cercetărilor arheologice care au avut loc în cadrul proiectului de conservare şi restaurare al cetății1. Este vorba despre un basorelief înfățișându-l pe Eroul Cavaler. Piesa a fost descoperită intra muros, mai precis pe latura de nord-vest a cetății, în zona curtinei A – Turnul 1 (Pl. I). Situată între alte două puncte fortificate pe linia Dunării, Axiopolis (Cernavodă), respectiv Carsium (Hârșova), la distanţă aproximativ egală faţă de acestea (27 km), așezată în dreptul unui vad de trecere al Dunării2, Capidava este una din cele mai importante fortificații din cuprinsul acestui segment al limes-ului3. Din punct de vedere arheologic şi istoric, la Capidava se disting trei etape, care nu alterează cu mult planul inițial al fortificației, orientată NV–SE, cu laturile de 105 × 127 m. Prima refacere importantă are loc după atacurile goților de la jumătatea secolului al III-lea p. Chr., urmată de alte două intervenții la jumătatea secolului al IV-lea p. Chr. şi cândva spre sfârșitul secolului al V-lea – începutul secolului al VI-lea p. Chr., ca urmare a atacurilor barbare. După incursiunile slavilor suprafața apărată se restrânge în colţul de sud al cetății, unde se va organiza ultima formă de rezistenţă şi ultima fortificație4, care la rândul ei va cădea la începutul secolului al VII-lea p. Chr., fapt confirmat și de descoperirile numismatice5. Viața cetății este reluată în secolul al IX-lea p. Chr., când este construită o fortificație care înglobează şi suprapune vechea cetate romană, locuirea încheindu-se în secolul al XI-lea p. Chr., moment în care sunt datate ultimele artefacte.

1 Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava, cod SMIS 31212, derulat în baza contractului de finanțare nerambursabila nr. 3784/2013. 2 Opriş 2003, 18. 3 Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 9. 4 Opriş 2003, 26–28. 5 Gândilă 2007.

175 MIHAI DUCA

CONTEXTUL ARHEOLOGIC

Basorelieful a fost folosit ca spolie în zidul de sud al unei încăperi, denumită convențional C 1, camera făcând parte, cel mai probabil, dintr-o clădire mai amplă (Pl. I). Clădirea se află adosată curtinei A, în partea de SV a cetății. Această zonă reprezintă carourile U și Ț conform planului alfa-numeric al cetății. Camera era de formă patrulateră, având dimensiunile de 5,30 × 4,40 m. Pentru a avea o referință stratigrafică mai concludentă a fost cercetată mai întâi jumătatea de nord (corespunzătoare caroului Ț51), obținând un profil stratigrafic pe întreaga lățime a încăperii C 1. Cu această ocazie, au fost identificate două ziduri care păreau să închidă spre nord-est un spațiu, astfel încât s-a trecut și la cercetarea jumătății de sud (respectiv caroul U51). Cercetarea a ajuns la același nivel în ambele spații, astfel a fost descoperit un al treilea zid, care delimita încăperea spre sud. După săparea ambelor carouri a fost stabilită planimetria încăperii C 1. Pe latura de sud a acesteia, în exteriorul camerei, a fost identificat un portic, denumit în continuare, în mod convențional, exteriorul C 16. Prima fază cronologică a încăperii C 1 se datează la începutul secolului al V-lea p. Chr.7, situația stratigrafică fiind aceeași atât în interiorul camerei, cât şi în exteriorul ei, respectiv trei faze ce corespund cu amenajarea întregii zone urbane. Se observă faptul că încăperea avea două intrări: una pe latura de est (cu o deschidere de 0,80 m) şi o a doua pe latura de sud-vest (cu o deschidere de 1,20 m). Zidurile încăperii sunt construite din zidărie de piatră legată cu mortar, curtina A fiind folosită ca al patrulea zid perimetral al camerei (cel de nord-vest). În această fază de construcţie este refolosit şi basorelieful, ca de altfel majoritatea descoperirilor8 de acest fel de la Capidava9. Acesta a fost încastrat la baza zidului, în colțul de sud al camerei, respectiv zidul de sud-vest, acelaşi pe care se află şi intrarea mai mare a încăperii C 1 (Pl. IV). Piesa nu a fost descoperită întreagă, la momentul dezvelirii fiind vizibilă doar o parte, iar aceasta era tencuită parțial cu un mortar friabil. Un aspect ce trebuie menţionat este faptul că în faţa basoreliefului a fost descoperit un fus de coloană fragmentar, posibil tot o spolia; piesa nu a putut fi conservată din cauza calităţii slabe a calcarului. A doua fază cronologică se află cu 50 cm mai sus în schema stratigrafică faţă de cea anterioară, ambele intrări fiind încă utilizate, datându-se după a doua jumătate a secolului al V-lea p. Chr., fiind practic o reamenajare a fazei anterioare, fără modificări de substanță. Faza a treia, datată în secolul al VI-lea, este caracterizată de un nivel masiv de distrugere şi incendiere. Intrarea de pe latura de est a camerei este blocată cu cărămizi şi pietre, fiind dezafectată, iar cea de pe latura de sud-vest rămâne încă utilizabilă. În exteriorul camerei a fost descoperită o serie de ,,şanţuri” puternic arse, reprezentând probabil amprentele unor bârne arse.

BASORELIEFUL

Basorelieful cu reprezentarea Eroului Cavaler este realizat dintr-un calcar de culoare gălbui (Pl. II), fiind actualmente compus din două fragmente reîntregibile. Fragmentul mai mare era încastrat în zid, cu partea sculptată spre exterior, iar fragmentul mai redus în dimensiuni se afla așezat cu latura decorată spre exterior, sub fragmentul mare (Pl. V). Dimensiunile basoreliefului întregit sunt de 0,55 × 0,48 m, cu o grosime de 0,13 m; registrul reliefului sculptat măsoară 0,41 × 0,33 m, într-un cadru adâncit cu 0,04 m față de chenar. Partea inferioară a chenarului este mai lată

6 Pentru mai multe detalii tehnice privind săpătura, vezi Opriș, Duca, Petcu 2016. 7 Opriș, Duca, Petcu 2016, 137, 443 (datarea este oferită de situația stratigrafică, dublată de descoperirea altor artefacte arheologice care însă nu fac subiectul articolului de față). 8 Ne referim la monumente timpurii refolosite ca spolia în refacerile târzii. 9 Hamparțumian 1979, 5.

176 EROUL CAVALER PE UN NOU RELIEF DESCOPERIT LA CAPIDAVA faţă de celelalte laterale, prezentând o ruptură pe toată lungimea; partea superioară este redată sub forma unui fronton triunghiular cu două acrotere. Cavalerul este reprezentat în galop spre dreapta10, îmbrăcat cu o tunică prinsă la brâu, pe spate o hlamidă fluturândă, ambele cu pliurile atent redate, iar pe umărul drept personajul poartă o fibulă de formă circulară, cu care este prinsă hlamida. Capul și bustul cavalerului sunt întoarse către privitor, părul bogat şi buclat, detaliile feţei sunt șterse11, mâna stângă ascunsă după gâtul calului, iar cea dreaptă ridicată, ținând un obiect de formă sferică; este încălțat cu sandale. Sub cavaler se observă detaliile uneia dintre curelele de harnașament. Calul este foarte atent sculptat fiind redate multe detalii anatomice. Coada, atent executată, pare a fi împletită, la fel şi coama, iar căpăstrul şi frâiele se disting și ele foarte clar. Animalul este redat din profil, are o constituție robustă, cabrat, cu piciorul drept din faţă stând pe o proeminență (probabil reprezentând o stâncă?), aflată în faţa altarului. Dintre elementele de detaliu ale calului se disting ochii, nările, urechile şi copitele. În faţa calului, respectiv în partea dreaptă jos a registrului, este redat un altar dublu profilat. În spatele acestuia este redat „arborele vieții”, cu crengile tăiate, fapt ce face să fie mai lesne vizibil șarpele încolăcit pe trunchi. În partea din dreapta sus se observă și capul șarpelui, iar în partea stângă a acestuia un fruct. Basorelieful este bine proporționat, fiind foarte bine realizat din punct de vedere al detaliilor12, îngrijit lucrat şi se prezintă într-o stare de conservare bună (Pl. II, III). Această reprezentare a Cavalerului nu este singura de la Capidava. Până acum au mai fost descoperite două stele funerare13, ambele datate în secolul al II-lea p. Chr. Din punct de vedere iconografic acestea conţin aceleaşi elemente (cal, călăreţ, altar, copac, şarpe). Singura diferenţă este dată de caracterul votiv al descoperirii de față. Pe lângă monumentele litice provenite din acest sit mai menţionăm și o piesă votivă din lut14. În apropierea Capidavei au fost descoperite monumente cu imaginea Eroului Cavaler la Ulmetum15, Topalu16, Axiopolis17. Reprezentări de acest tip au fost descoperite și în partea de nord a zonei pontice a provinciei Moesia Inferior, la Casimcea18 și Cerna19, în zona centrală, la Tropaeum Traiani20, în zona sudică, la Conacu21, în zona litoralului, la Histria22, Tomis23, Callatis24, Odessos25, Burgas26, alte descoperiri din provincie fiind la Dobrina27, Bozvelijsko28, Straza29, Targovishte30, Draganovo31 (Pl. VI).

10 Piesa este descrisă din punctul de vedere al punerii în operă. 11 Cu siguranță este vorba despre un personaj tânăr. 12 Cu excepția trăsăturilor cavalerului. 13 Florescu, Florescu, Diaconu 1958, 84–85, 103–104. 14 Scorpan 1967, 50, fig. 22. 15 Hamparțumian 1979, nr. 105–110, 74–79. 16 Hamparțumian 1979, nr. 115, 81. 17 Covacef 2013, 29; Hamparțumian 1979, nr. 12–13, 35. 18 Opaiț 1977, 190. 19 Opaiț 1973–1975, 126. 20 Hamparțumian 1979, nr. 1–4, 29–32. 21 Hamparțumian 1979, nr. 14, 36. 22 Hamparțumian 1979, nr. 71, 63. 23 Covacef 2011, fig. 79, nr. 65, 146. 24 Covacef 2011, fig. 83, nr. 69, 154. 25 Gočeva, Opperman 1979, nr. 31–34, 36, 48, 58. 26 Gočeva, Opperman 1979, nr. 163, 106. 27 Gočeva, Opperman 1981, nr. 39, 41, 230, 233. 28 Gočeva, Opperman 1981, nr. 75, 77, 288, 293. 29 Gočeva, Opperman 1984, nr. 46, 534. 30 Gočeva, Opperman 1984, nr. 47, 535. 31 Gočeva, Opperman 1984, nr. 105, 631.

177 MIHAI DUCA

SCURT ISTORIC AL PROBLEMATICII

Există numeroase studii care fac referire la Eroul Cavaler sau Cavalerul Trac32, cum mai este numit în bibliografia de specialitate, studii legate de toate aspectele problematicii: iconografie, simbolistică și interpretări. Vom încerca, în următoarele rânduri, să prezentăm succint principalele opinii ce s-au cristalizat cu privire la iconografia şi simbolistică acestui cult. Cultul Eroul Cavaler are ca arie de răspândire zone apropiate provinciei Thracia33. Pentru perioada romană cele mai multe monumente sunt descoperite în provincia Moesia Inferior, dar și în provinciile apropiate, precum Dacia34, însă aici o mai mare răspândire și popularitate a avut cultul Cavalerilor Danubieni35. Reprezentări ale Eroului Cavaler se regăsesc pe monumente funerare, pe monumente votive (plăci votive din marmură sau lut36), iar singurele elemente care pot indica funcţionalitatea acestora o reprezintă, acolo unde este cazul, inscripţiile37. Judecând după numărul mare de descoperiri cu reprezentări ale Eroului Cavaler, se observă o popularitate mai ridicată în epoca Principatului. Cultul ajunge la apogeu în secolele II–III p. Chr., fiind şi perioada cronologică în care sunt datate mare parte dintre piesele de acest tip. În această perioadă este divinitatea cu cele mai multe sanctuare din spaţiul balcanic38. Despre provenienţa cultului nu se cunosc foarte multe detalii, însă cercetătorii care au studiat în detaliu problematica opinează că totul se explică prin preluarea şi moştenirea unor elemente religioase şi iconografice din lumea greacă39, mai precis din arta funerară. Primele atestări ale acestei manifestări iconografice datează din secolele VI–V a. Chr.40 când există două modele iconografice: eroul mergând în fața calului sau eroul călare pe cal. Împreună aceste reprezentări formează imaginea ideală a defunctului eroizat41, o cristalizare a reprezentărilor având loc în perioada următoare în secolul al IV-lea a. Chr., când apar şi elemente noi cum ar fi şarpele42, element care ulterior va fi foarte des întâlnit în reprezentările de acest tip. Ideea de eroizare și transcendentalitate este prezentă și specifică populației trace43. Acest rit de trecere, moartea şi apoi eroizarea defunctului, fiind exprimat prin imaginea unui personaj călare, reprezentări ce se regăsesc şi în perioada secolelor III–II a. Chr.44 Odată cu moartea, statutul se schimbă, defunctul nemaifăcând parte din lumea celor vii, însă nefiind nici de calitate divină, se situează undeva între cele două paliere45. Monumentele funerare și cele votive au un precedent în lumea greacă, însă un aspect de noutate îl reprezintă plăcile votive46. Aceste plăci votive rămân unice atât prin formă, dimensiuni, cât mai ales prin anumite elemente iconografice. Plăcile votive sunt de două tipuri: dreptunghiulare sau arcuite în partea superioară47. În legătură cu acestea din urmă s-a emis ipoteza48 conform căreia arcuirea reprezintă un element important ce face referire la modul de comunicare al oamenilor cu divinitatea. Acest tip de reprezentare a plăcilor face trimitere la ideea de peşteră şi la caracterul htonic, dar este şi o asociere vizuală cu mormintele tumulare.

32 Vezi cel mai recent Barnea 2006. 33 Dimitrova 2002, 210. 34 Hamparțumian 1979, 6. 35 Petolescu 2007, 238. 36 Scorpan 1967, 50–51. 37 Dimitrova 2002, 209. 38 Dontcheva 2002, 317. 39 Dimitrova 2002, 220. 40 Dimitrova 2002, 221. 41 Dimitrova 2002, 223. 42 Nicolae 2011, 163. 43 Liapis 2011, 96–100. 44 Alexandrescu-Vianu 1980, 102. 45 Alexandrescu-Vianu 1980, 104. 46 Aici făcând referire la plăcile votive portabile, dacă se pot numi astfel. 47 De formă aproximativ pentagonală. 48 Boteva 2011, 99.

178 EROUL CAVALER PE UN NOU RELIEF DESCOPERIT LA CAPIDAVA

O moştenire a Eroului Cavaler se regăseşte în cultul lui Apollo, divinitatea cea mai des asociată cu cultul Cavalerului însă nu și singura, acesta mai fiind asociat și cu alte divinități (Hades, Asclepios, Hephaistos, Iupiter, Silvanus, Dioscurii49). Această asociere se reflectă și în descoperirile din sanctuarele din Moesia Inferior și Thracia50, unde Eroul Cavaler nu este venerat într-un templu dedicat exclusiv lui, ci împreună cu alte divinități. Cultul lui Apollo ajunge în zona Traciei şi a Mării Negre pe „calea” coloniilor grecești manifestându-se ca zeitatea protectoare şi totodată devenind una dintre cele mai importante divinități din această zonă. În perioada romană între cultul lui Apollo și cel al „cavalerului trac” se creează o sinteză ce dă naştere unui cult care preia rolul de zeitate protectoare supremă51. Ne referim aici la o formă de sincretism cu divinităţi din panteonul greco-roman ce se regăsesc înfăţişate sub imaginea Cavalerului52, care la rândul său îndeplineşte rolul de divinitate locală căreia i se atribuie diferite epitete53. În Dobrogea sunt predominante epitetele greceşti şi latine, care, în general, sunt considerate toponime sau reprezentând numele unui trib sau făcând referire la o anumită funcţionalitate54, în timp ce în zona Balcanilor sunt predominante epitetele de origine tracică55, greu de descifrat. După pătrunderea în Tracia a cultului zeului Apollo, acesta suprapune cultul divinității masculine anonime locale, urmând ca în perioada romană să se producă o fuziune între zeitatea anonimă şi Eroul Cavaler sub imaginea unei divinități protectoare56. Cultul este practicat, așa cum menționam mai sus, cu preponderență în zona provinciilor circum-tracice, desigur manifestându-se și în alte provincii cum ar fi Dacia. Cultul se bucura de popularitate în mediul militar și nu numai. Există reprezentări asemănătoare şi în Dacia57, basoreliefuri şi elemente ce fac cunoscută existenţa acestui cult, dar nu în aceeaşi măsură ca în zona Moesiei. Toate teoriile legate de originea cultului tind să se îndrepte către acelaşi punct şi anume cultura greacă, care deține o pondere specială în dezvoltarea religioasă din Tracia și a sistemului său religios, elementul roman fiind considerat mai puțin influent în comparație cu tradiția grecească deja împământenită58. Dilyana Boteva analizează în anul 200359 un număr de 52 de monumente votive din Moesia Inferior şi Thracia, concluzionând pe baza pieselor analizate că acest cult se bucura de o popularitate în mediul militar. Astfel, indivizi ce ocupă poziții militare de ranguri diferite practică acest cult. Desigur, numărul monumentelor analizate este mic comparativ cu totalul descoperirilor, însă luând în calcul faptul că mare parte a pieselor nu au inscripții, din punct de vedere statistic studiul oferă o imagine, fie ea și limitată, fiind o bază de plecare pentru viitoare cercetări legate de acest subiect. Un argument în plus ar fi că pentru perioada secolelor II–IV p. Chr. cultul Eroului Cavaler este cel mai des întâlnit, urmat de cel al lui Asklepios60. Cultul este cu atât mai popular în zonele unde au activat militari băştinaşi traci61, dar apare și acolo unde ne sunt cunoscute ca staționând auxilia de traci, cum este cazul Daciei62.

49 Dimitrova 2002, 210. 50 Bâltâc 2011, 451, 452, 460–463. 51 Gočeva 1992, 164–167; 171. 52 Acest fapt poate fi identificat acolo unde iconografia este dublată de inscripție. 53 Dontcheva 2002, 324. 54 Hamparțumian 1979, 16. 55 Scorpan 1967, 4. 56 Gočeva 1992, 171. 57 Petolescu 2007. 58 Dimitrova 2002, 223-224. 59 Boteva 2005. 60 Dontcheva 2002, 317. 61 Boteva 2011, 85. 62 Petolescu 2007, 238.

179 MIHAI DUCA

CONCLUZII

În studiul acestui tip de descoperiri în general se propune o interpretare bazată pe elementele iconografice, mai exact un tip de comunicare nonverbala care folosește un sistem de simboluri ce are la bază un cod de reprezentări63 (apariţia anumitor elemente sau lipsa lor în funcţie de alte elemente prezente). Există mai multe sisteme de clasare a reprezentărilor Eroului Cavaler bazate pe mai multe criterii iconografice, care la rândul lor creează o serie de interpretări. Se discută despre seturi de reprezentări, combinaţii de elemente şi cum unele elemente se exclud între ele64, despre investirea iconografiei cu noi înţelesuri, după nevoi, oportunităţi şi similarităţi cu nevoia individuală65, cultul reuşind să răspundă astfel unei game largi de cerinţe religioase, reflectate prin multiple epitete şi asocieri iconografice cu alte zeităţi şi uneori substituindu-le pe acestea66. Alte elemente conduc la împărțirea pe grupe de reprezentări narative în care eroul este acompaniat de alte personaje (zei și/sau muritori67). În zonele urbane se observă că iconografia este una tradiţională, în mediul rural aceasta se adaptează nevoilor specifice, se constată sincretismul cu alte divinități, cel mai adesea cu Asklepios68. În funcţie de reprezentări (cu suliţa, ţinând frâiele, cu liră, imitând gestul sabaziac etc.) nu se poate preciza cu exactitate dacă tracii făceau diferenţa văzându-le ca zeităţi diferite sau aceeaşi zeitate în diferite ipostaze și/sau atribute69. Despre provenienţa monumentelor votive sau funerare cunoaştem că, în general, carierele de marmură nu expediau blocuri sau plăci brute, ci se presupunea că ele veneau prelucrate70, fapt ce ne face să credem că soseau serii de astfel de basoreliefuri, astfel că de multe ori ele erau folosite în funcţie de nevoia fiecăruia71. Într-un studiu ce analizează zona de provenienţă a unor monumente descoperite în zona pontică a provinciei Moesia Inferior, se arată că monumentele par să provină de undeva din zona Greciei şi a Mării Marmara, cu centre ca Proconnesos sau Pharos Choradaki72. Cel mai probabil existau și ateliere locale, dovadă stau unele elemente nereprezentate în mediul de tradiție tracică, cum ar fi un călăreț flancat de doi cai sau două care73, ce apar în reprezentările de pe stelele funerare din Dacia. Datările pentru monumentele Eroului Cavaler se fac în intervalul cuprins între secolele II– IV p. Chr. Totuși cele mai multe dintre reprezentări sunt încadrate cronologic în perioada secolelor II–III p. Chr. Basorelieful de la Capidava se încadrează pe baza criteriilor artistice și ale elementelor reprezentate în perioada cronologică cuprinsă între secolele II-III p. Chr.

63 Boteva 2011, 95. 64 Boteva 2000, 113–118. 65 Dimitrova 2002, 227. 66 Hamparțumian 1979, 24. 67 Boteva-Boyanova 2006, 174. 68 Dontcheva 2002, 318–319. 69 Boteva- Boyanova 2006, 171. 70 Barnea 2006, 100. 71 Dimitrova 2002, 219. 72 Pentia et alii 2002, 261. 73 Nemeti, Nemeti 2014, 247, Pl. II; Pl. III

180 EROUL CAVALER PE UN NOU RELIEF DESCOPERIT LA CAPIDAVA

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu-Vianu 1980 Maria Alexandrescu-Vianu, Remarques sur l’heroisation thrace, DHA, 6, 1980, p. 101–111 Barnea 2006 Al. Barnea, Eroul Cavaler, în vol. L. Mihăilescu-Bârliba, Oc. Bounegru (ed.), Studia Historiae et Religionis Daco-Romanae. In honorem Silvii Sanie, Bucureşti, 2006, p. 99–103 Bâltâc 2011 Adela Bâltâc, Lumea rurala în provinciile Moesia Inferior și Thracia (secolele I–III p. Chr.), București, 2011 Boteva 2000 Dilyana Boteva, A propos des ,,secrets” du Cavalier thrace, DHA, 26, 2000, p. 109–129 Boteva 2005 Dilyana Boteva, Soldiers and Veterans dedicating Votive Monuments with a Representation of the Thracian Horseman within the Provinces of Lower Moesia and Thrace, în Miroslava Mirković (ed.), Römische Städte und Festungen an der Donau, Akten der regionalen Konferenz von Alexander von Humboldt-Stiftung, Beograd, 16–19 Oktober 2003 Belgrad, 2005, p. 199–210 Boteva 2011 Dilyana Boteva, The ‘Thracian Horseman’ reconsidered, Journal of Roman Archaeology, Portsmouth, Rhode Island, 2011, p. 84–105 Boteva- Boyanova 2006 Dilyana Boteva-Boyanova, Relationship between Iconography and Inscription on Votive reliefs of the Thracian Rider: a database analysis (Abstract), în Dilyana Boteva-Boyanova (ed.), Image and Cult in Ancient Thrace. Some Aspects of the Formation of the Thracian Imagery Language, 2006, p. 171–222 Covacef 2011 Zaharia Covacef, Sculptura antica din Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie Constanta, Cluj-Napoca, 2011 Covacef 2013 Zaharia Covacef, Artă și religie în Dobrogea Romană, Catalog de expoziție, Constanța, 2013 Dimitrova 2002 Nora Dimitrova, Inscriptions and Iconography in the Monuments of the Thracian Rider, HESPERIA, The Journal of the American School of Classical Studies at Athens, Vol. 71, No. 2 (Apr.–Jun., 2002), p. 209–229 Dontcheva 2002 Ivanka Dontcheva, Le syncrétisme d’Asclepios avec le Cavalier Thrace, KERNOS: Revue internationale et pluridisciplinaire de religion grecque antique, vol. 15, Liège, 2002, p. 317–324 Florescu, Florescu, Diaconu 1958 Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, I, Bucureşti, 1958 Gândilă 2007 A. Gândilă, Early Byzantine Capidava – the Numismatic Evidence, CN, 12–13, 2006–2007, p. 97–122 Gočeva, Opperman 1979 Zlatozara Gočeva, Manfred Opperman, Études Préliminaires aux Religions Orientales dans L’empire Romain, Monumenta Orae Ponti Euxini Bulgariae, Corpus Cultus Equitis Thracii (CCET), I, 1, 1979 Gočeva, Opperman 1981 Zlatozara Gočeva, M. Opperman, Études Préliminaires aux Religions Orientales dans L’empire Romain, Monumenta Inter Danubium et Haemum Reperta, Corpus Cultus Equitis Thracii (CCET), II, 1, 1981 Gočeva, Opperman 1984 Zlatozara Gočeva, M. Opperman, Etudes Préliminaires aux Religions Orientales dans L’empire Romain, Monumenta Inter Danubium et Haemum Reperta, Corpus Cultus Equitis Thracii (CCET), II, 2, 1984 Gočeva 1992 Zlatozara Gočeva, Le culte d’Apollon, DHA, 18, 1992, 2, p. 163–171 Hamparțumian 1979 N. Hamparțumian, Corpus Cultus Equitis Thracii, IV. Moesia Inferior (Romanian Section) and Dacia, Leiden, 1979 Liapis 2011 V. Liapis, The Thacian Cult of Rhesus and The Heros Equitans, KERNOS, Revue internationale et pluridisciplinaire de religion grecque antique, 24, Liege, 2011, p. 95–105 Nemeti, Nemeti 2014 Irina Nemeti, S. Nemeti, Heros Equitans in the Funerary Iconography of Dacia Poroliissebsis. Models and Workshops, Dacia N.S., vol. LVIII, Bucuresti, 2014, p. 241–255

181 MIHAI DUCA

Nicolae 2011 Maria C. Nicolae, The Iconography of the antique Hero in the Balkan Area, MARISIA. Studii şi materiale, XXXI, Arheologie, Târgu-Mureş, 2011, P. 159–173 Opaiț 1973–1975 A. Opaiț, Două reliefuri ale Cavalerului trac din nordul Dobrogei, Peuce, IV, 1973–1975, p. 125–131 Opaiț 1977 A. Opaiț, O placuță votivă a Cavalerului Trac de la Casimcea, Peuce, VI, 1977, p. 187–190 Opriş 2003 I. C. Opriş, Ceramica romana târzie și paleobizantină de la Capidava în contextul descoperirilor de la Dunărea de Jos (sec. IV–VI p. Chr.), Bucureşti, 2003 Opriș, Duca, Petcu 2016 I. C. Opriș, M. Duca, R. Petcu, Curtinele A și B, sector I intra muros, CCA 2016, p. 136–140/441–449 Penția et alii 2002 M. Penția, R. H. Tykot, L. Nedelcu, Al. Barnea, Thracian Horseman: a Provenance Study of Marble Sculptures from Dobrudja, Romania, în ASMOSIA. Interdisciplinary Studies on Ancient Stone, Archetype Publications, London, 2002, p. 256–261 Petolescu 2007 C. C. Petolescu, Despre cultul Eroului Trac în Dacia, în Contribuţii la istoria Daciei Romane, vol. 1, București, 2007, p. 235–238 Scorpan 1967 C. Scorpan, Cavalerul trac, Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, Constanţa, 1967

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Pl. I. 1. Capidava. Plan general al fortificației romane târzii; 2. Plan detaliat al zonei cercetate (planuri realizate de arh. Anișoara Sion). Pl. II. Fotografie a basoreliefului cu reprezentarea Eroului Cavaler de la Capidava. Pl. III. Desen al piesei cu reprezentarea Eroului Cavaler de la Capidava (desen realizat de Ingrid Levi). Pl. IV. 1. Fotografie cu exteriorul încăperii C 1; 2. Fotografie de detaliu cu basorelieful încastrat în zidul încăperii C 1. PL. V. 1. Fragmentul mare al basoreliefului; 2. Fragmentul mic al basoreliefului în contextul său de descoperire. Pl. VI. Harta descoperirilor cu reprezentările Eroului Cavaler din provincia Moesia Inferior.

LIST OF ILLUSTRATIONS

Pl. I. 1. Capidava. General plan of the Late Roman fort, 2. Detailed plan of the excavated area (plans by arch. Anișoara Sion). Pl. II. Photograph of the Thracian Rider bas-relief from Capidava. Pl. III. Drawing of the Thracian Rider bas-relief from Capidava (drawing by Ingrid Levi). Pl. IV. 1. Photograph with the exterior of Room C 1; 2. Detailed photograph with the bas-relief built in the wall of Room C 1. Pl. V.1. Larger fragment of the bas-relief; 2. The smaller part of the bas-relief and the context of its discovery. Pl. VI. The map with the discoveries of the Thracian Rider representation within the Lower Moesia province .

MIHAI DUCA Universitatea din București, Facultatea de Istorie (doctorand) [email protected]

182 1

Pl. I Pl. II Pl. III 1

Capidava 2015 Sector I c. U - 51

11.07.15

Pl. IV 1

Pl. V Apulum

Sarmizegetuza Cerna

Ulmetum Dacia Capidava Histra Casimcea Tomis Axiopolis Conacu Troapaeum Traiani Callatis Pontus Danube Marcianopolis Odessos Euxin MoesiaTǎrgovište Inferior Nicopolis ad Istrum Dobrina Bozvelijsko Draganovo Straža Moesia Superior

Burgas

Serdica Augusta Traiana Thracia Philippopolis Hadrianopolis

Macedonia

Asia Minor

Epirus

Achea

Centru urban Descoperiri atestate ale Eroului Cavaler

0 200km

Pl. VI Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 189–270

REPERTORIUL PEISAJULUI FUNERAR DIN ZONA CONFLUENȚEI SIRETULUI CU DUNĂREA – STUDIU PRELIMINAR

In honorem Luciae Marinescu octogenariae

OVIDIU ŢENTEA, ALEXANDRU RAȚIU

THE FUNERARY LANDSCAPE IN THE AREA OF CONFLUENCE OF SIRET AND DANUBE RIVERS.

PRELIMINARY STUDY

This study represents a summary of the funerary features identified in the confluence area of Siret and Danube rivers. The tumuli in question, representing the main subject of our presentation, were mapped on a relatively large area, both within the „Galati vallum” and its outer surroundings. Our initial research theme aimed the Roman necropolis from Barboși, which was a starting point for a wider analysis concerning the funerary landscape in the site’s vicinity. Our first contact with this area took place during the preventive archaeological excavation carried out in the eastern part of the Barboși necropolis, situated on Dunărea neighborhood, in the city of Galați. During 2008–2009 we undertook non-invasive field surveys and aerial photographs in the area, in the framework of the STRATEG research project. Upon analyzing this documentation and after corroborating the entire relevant information, we started to develop different scenarios for the complex distribution of the funerary features identified in the archaeological landscape of the named area. The aerial photographical campaign was doubled by a field walking campaign to identify and confirm the information. In addition, new features were identified, mainly through the discovery of ceramic material. The field walking campaigns continued during the years 2010 and 2012. This article aims to provide first a status of research to the topic; the final conclusions will follow after the completion of the analysis and mapping of the findings. Our discussion is based on an ample repertoire with correspondence to the maps illustrating this paper.

Keywords: necropolis, funerary landscape, tumuli, roman period, Moesia Inferior (Lower Moesia) Cuvinte cheie: necropolă, peisaj funerar, tumuli, epocă romană, Moesia Inferior

INTRODUCERE

Acest studiu reprezintă o prezentare sintetică a complexelor funerare identificate în arealul confluenței râului Siret cu Dunărea. Tumulii la care facem referire, căci în principal despre acest tip de complexe funerare este vorba, au fost cartați pe un areal relativ amplu, atât în interiorul Valului Galațiului, cât și în zonele adiacente acestuia. Tema noastră de studiu a pornit de la analiza necropolei romane de la Barboşi1, care a constituit un punct de plecare pentru o cercetare mai amplă a peisajului funerar din zona de referință. Articolul de față își propune să ofere – într-o primă etapă – un stadiu al cercetărilor, concluziile finale urmând a putea fi formulate după finalizarea analizei acestor descoperiri și cartări. Discuția noastră se bazează pe un amplu repertoriu cu corespondență în hărțile care ilustrează articolul de față.

1 Pârvan 1913, 14–27; Sanie 1981, 81–84; Dragomir 1981, 73–114; Dragomir 1991, 237–245; Dragomir 1996, 525–534; Oţa 2013, 280–281; Ţentea, Cleşiu 2006; Ţentea 2007; Ţentea, Oltean 2009; Croitoru 2013.

189 OVIDIU ȚENTEA, ALEXANDRU RAȚIU

Primul contact direct cu acest areal a fost realizat prin săpăturile arheologice de salvare derulate în zona estică a necropolei de la Barboși, situată în cartierul Dunărea, al orașului Galați2. În anii următori (2008–2009), în cadrul proiectului de cercetare STRATEG3, au fost efectuate cercetări non-invazive de teren și fotografii aeriene. În urma analizei acestei documentații și a coroborării informațiilor am început să dezvoltăm un scenariu pentru a înțelege complexitatea distribuției complexelor identificate în cadrul peisajul arheologic din această zonă. În cursul verii anului 2008 am realizat o campanie complexă de investigare a arealului respectiv prin efectuarea unui set de fotografii aeriene oblice4, dublate de verificarea prin periegeze a elementelor semnalate. De asemenea, au fost identificate elemente noi prin semnalarea de material arheologic. Campaniile de verificare pe teren au fost reluate în cursul anilor 2010 și 20125. În vederea conturării unei imagini de ansamblu asupra distribuirii complexelor funerare din necropola de la Barboşi am coroborat cartările cercetărilor arheologice proprii cu cele obținute pe baza fotografiilor aeriene efectuate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial6. Astfel, ne-am propus să extindem cercetarea noastră la nivelul tuturor descoperirilor cu caracter funerar din spațiul delimitat de „Valul lui Traian” – Tulucești, precum și din zona conexă acestuia. Astfel, am încercat să delimităm aliniamentul necropolei/necropolelor care au existat aici în perioada romană. Demersul a fost evident îngreunat de faptul că în arealul respectiv există numeroși tumuli care aparțin unor perioade istorice diferite. O imagine de ansamblu ne-a fost oferită de sinteza rezultată în urma unor investigații îndelungate efectuate de-a lungul a numeroși ani de către Mihalache Brudiu7. Lucrarea în cauză, bazată pe un articol preliminar publicat anterior8, s-a dorit un repertoriu exhaustiv al tumulilor din sudul Moldovei. Informațiile sunt destul de inegale, după cum se vede și din parte a acestora preluată de noi. Unele repere pe care autorul menționat le-a folosit nu mai pot fi utilizate astăzi pentru simplu motiv că acestea au dispărut. Cele mai numeroase probleme de localizare decurg atât din cauza amintită cât și din descrierea și reprezentarea acestor complexe unul față altul.

Suportul cartografic a fost asigurat de platforma http://geo-spatial.org, iar integrarea datelor a fost realizată cu utilizarea Open Source GIS with QGIS 2.09. Ca material suport am folosit Planuri Directoare de Tragere10, Hărțile austriece (1910) reproiectate în Stereo7011 și – în unele situații – Hărțile sovietice 1: 100 000 reproiectate în Stereo7012. Aceste hărți înregistrează în detaliu toate curbele de nivel și mai ales diferențele de nivel relevante, movilele, evident în scopuri tactice militare. Astfel, mare parte dintre tumulii existenți / vizibili în acea perioadă sunt figurați pe aceste hărți, o parte dintre aceștia având indicat chiar și toponimul. Utilitatea acestui procedeu a fost validată în momentul integrării datelor înregistrate de noi pe teren. În câteva situații am putut identifica chiar toponimele anumitor tumuli măsurați de noi. De asemenea, prin acest procedeu am putut restitui informații despre complexe care astăzi sunt distruse (în special pentru cele din incinta combinatului siderurgic SIDEX / ISPA). La acestea am adăugat parțial date recuperate de Ioana Oltean după clișee din Al Doilea Război Mondial13.

2 Țentea, Cleșiu 2006, 39–88. 3 STRATEG. Strategii defensive şi politici transfrontaliere. Integrarea spaţiului Dunării de Jos în civilizaţia romană. Pr. 4 Parteneriate, Contract CNMP 91-010, 2007–2010 – www.strateg.org.ro 4 Colectarea acestor date a fost efectuată de Ioana A. Oltean (University of Exeter) și H. S. Hanson (University of Glasgow). 5 În cursul anului 2010 am efectuat o serie de verificări pe teren ale unor informații colectate. 6 Ţentea, Oltean 2009, pl. 3, 4. 7 Brudiu 2003. 8 Brudiu 1991. 9 Mulțumim pe această cale colegilor Mihai Florea și Vlad Rumega-Irimuș pentru ajutorul acordat. 10 http://www.geo-spatial.org/download/planurile-directoare-de-tragere 11 http://www.geo-spatial.org/download/harile-austriece-1910-reproiectate-in-stereo70 12 http://www.geo-spatial.org/download/hartile-sovietice-1-100-000-reproiectate-in-stereo70 13 Țentea, Oltean 2009; Oltean 2013.

190 REPERTORIUL PEISAJULUI FUNERAR DIN ZONA CONFLUENȚEI SIRETULUI CU DUNĂREA – STUDIU PRELIMINAR

Materialul prelevat de la suprafața solului în cursul perieghezelor a fost înregistrat folosind aparate GPS mobile, în punctele respective fiind efectuate fotografii de detaliu. Cea mai mare parte a acestor materiale a constat din fragmente de ceramică. Dintre cele încadrabile tipologic menționăm fragmente de amfore romane timpurii, precum și fragmente de vase ceramice romane de masă (Pl. XXI–XXII).

După cum aminteam, demersurile noastre au început prin investigațiile din așa-numita necropolă din cartierul gălăţean „Dunărea”, considerată a fi fost „cea mai mare necropolă romană din Moldova”14. Aceasta a reprezentat de fapt o parte din marea necropolă tumulară de la Barboși, situată de-a lungul drumului roman15. Zona a fost puternic distrusă în etape succesive de diverse intervenții antropice moderne și contemporane, iar valorificarea ştiinţifică a datelor arheologice a fost realizată într-o formă destul de lacunară. Cu toate acestea, interpretările istorice au fost extrem de generoase, arealul respectiv fiind considerat a fi fost o zonă antreprenorială în care erau amplasate depozite de amfore (Pl. II/1), în proximitatea acestora fiind situată necropola romană16. Complexele funerare cartate, decopertate mecanic în cea mai mare parte a lor, au fost publicate pe un plan din care se poate observa doar o distribuţie aproximativă a acestora în cadrul necropolei17. În cursul cercetărilor noastre am identificat şapte complexe funerare aflate într-o stare de conservare precară18. Cercetări ulterioare au fost efectuate în cursul unei campanii din anul 2011, care au condus la descoperirea altor câteva complexe funerare19. Interpretarea noastră, formulată cu ocazia valorificării cercetărilor arheologice recente realizate în această zonă, pleda pentru abordarea tuturor descoperirilor arheologice din Barboşi şi din punctul „Cartier Dunărea” ca făcând parte din aceeaşi sit. Distanţa dintre tumulii din necropola de la Barboși20 şi cei cartaţi în „Cartierul Dunărea”21 ar fi de aproximativ 700 metri, porţiunea în care tumulii sau alte complexe funerare nu au fost cartate fiind tocmai zona cea mai joasă în care au fost realizate numeroase amenajări în perioada modernă. Raportarea la dimensiunea și distribuția spațială a necropolelor similare din arealul învecinat (Noviodunum, Carsium sau Histria) pleda, în opinia noastră, pentru luarea în calcul a unei singure necropole, desfăşurată de-a lungul drumului, care traversa vadul Dunării, trecea la Nord de castrul de la Barboşi, urmând cursul Siretului înspre Barbaricum22. O importantă oportunitate pentru conturarea unei viziuni de ansamblu asupra complexului de clădiri şi infrastructuri, respectiv asupra necropolei de la Barboşi, a fost posibilitatea de a corobora cartările cercetărilor arheologice proprii cu cele realizate pe baza fotografiilor aeriene efectuate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către aviaţia aliată, demers efectuat – după cum am amintit – împreună cu Ioana Oltean23. Rezultatele interpretărilor fotografiilor aeriene semnalează existenţa unui număr de cel puţin două fortificaţii cu dimensiuni asemănătoare cu cea din cartierul Dunărea, amplasate în interiorul Valului lui Traian – Tuluceşti, dar distruse de extinderea oraşului în a doua jumătate a secolului trecut, precum şi a unui număr destul de mare de posibile turnuri de observaţie. De asemenea, extinderea necropolei spre Nord este considerabilă (Pl. II). Trebuie să luăm în calcul în acest caz şi faptul că nu toţi tumulii care figurează pe acest plan aparţin necropolei romane24. După cum arătam mai sus, dimensiunile necropolei romane de la Barboşi vor fi fost apreciabile, de vreme ce atât arealul cercetat în zona nordică a castrului de la Barboşi, cât şi

14 Brudiu 1998. 15 Țentea 2007. 16 Brudiu 1976, 85–96; Brudiu 1980, 314–320; Brudiu 1981, 59–72; Brudiu 1998, 209–216. 17 Brudiu 1998, 210, fig. 1. 18 Ţentea, Cleşiu 2006, fig. 19.2. 19 Jugănaru et alii 2011, 61–75 = Jugănaru et alii 2012, 216–219, nr. 118. 20 Pârvan 1913, 19, fig. 9. 21 Brudiu 1998, 210, fig. 1. 22 Ţentea, Cleşiu 2006, 52–53. 23 Ţentea, Oltean 2009, pl. 3, 4. 24 Brudiu 2003, 59–62 (nr. 258), 171, fig. 16, 175, fig. 20, 176, fig. 21; Ţentea, Cleşiu 2006, 52, nota 34.

191 OVIDIU ȚENTEA, ALEXANDRU RAȚIU mormintele cartate în vecinătatea oraşului Galaţi au aparţinut aceleiaşi necropole. Aria de răspândire a tumulilor cartați în zonă este semnificativă, aceștia având orientări diferite față de orientarea aproximativ E–V pe care o avea drumul roman. Trebuie amintit aici faptul că o mare parte dintre tumuli aparțin unor epoci diferite25. În încercarea definirii întinderii necropolei romane de la Barboși am luat în calcul distribuția spațială a tuturor descoperirilor funerare amplasate în interiorul „Valului lui Traian” de la Galați, precum și a celor amplasate în proximitatea nordică și vestică a acestuia. Prin acest demers ne-am propus să identificăm rațiunile cărora li se datorează distribuția spațială a acestor tumuli. Pornind de la aserțiunea lui Vasile Pârvan privind existența unui drum roman care străbătea această zonă pe direcția E–V (Pl. I/1, II/1), ar fi fost de presupus că distribuirea tumulilor aparținând epocii romane s-a concentrat de-a lungul acestuia. După cum vom vedea situația este mult mai complexă. Numeroasele descoperiri funerare, în marea lor majoritate tumuli, au făcut parte din aliniamente cu o întindere considerabilă, situate pe poziții dominante, orientate aproximativ N–S. Vom aminti în cele ce urmează principalele descoperiri aparținând epocii romane. Una dintre cele mai importante descoperiri este sarcofagul de marmură, inscripționat cu numele Alphenus Modestus, descoperit în vecinătatea promontoriului Tirighina26. La o distanță apreciabilă spre Est, în cartierul Dunărea, a fost descoperit un cavou databil în secolul al IV-lea p. Chr.27 În necropola de la Barboși au fost cercetați de-a lungul timpului mai mulți tumuli28. Mai recent a fost cercetat un alt tumul situat la Nord de așa-numitul castellum și de drumul național (nr. 555)29, făcând parte din grupul reprezentat pe plan și de Vasile Pârvan în urmă cu peste un secol (Pl. II/1). În extremitatea estică a necropolei de la Barboși au fost identificați mai mulți tumuli în zona numită convențional „cartierul Dunărea30”. În anul 1867, pe teritoriul orașului Galaţi, pe strada Lozoveni (nr. 466), în continuarea drumului spre Nord31, a fost descoperit fortuit așa-numitul sarcofag „mithraic”32. Tumulul din care face parte acest sarcofag aparține șirului de tumuli de pe „Bulevardul George Coșbuc”. Un șir interesant de tumuli este cel atestat, prin săpături și documente, pe traseul bulevardului George Coșbuc, pe toată lungimea acestuia, care apoi continua pe strada Traian până la ieșirea din municipiu. Este vorba de 24 de tumuli, dispuși într-un șir pe direcția N–S, pe o distanță de 5,20 km. O parte dintre aceștia au fost cercetați, o parte sunt doar menționați în documente de arhivă. Analizând situația de ansamblu, pe harta mărită a zonei (Pl. IX) observăm faptul că acest șir de tumuli este aliniat pe muchia celei mai înalte curbe de nivel din zonă. Din zona bulevardului George Coșbuc terenul coboară ușor spre Lacul Brateș, bulevardul fiind construit pe curba cea mai înaltă de nivel (Pl. VII). Cunoscând faptul că necropolele tumulare, cu sarcofage sau alt astfel de monumente funerare, erau amplasate de-a lungul drumurilor în perioada romană, este poate mai mult decât o coincidență faptul că și astăzi cel mai lung și important bulevard din municipiul Galați se află amplasat exact pe același traseu cu cel al tumulilor antici. Acest fapt confirmă o realitate arheologică des întâlnită: drumurile actuale adesea intersectează, dar mai ales suprapun, pe cele din

25 Ţentea, Oltean 2009, 1515–1524. 26 Pârvan 1913, 118, fig. 13; ISM V 300. 27 Brudiu 1976, 85–96. 28 Dragomir 1981, 73–114 = Dragomir 1996, 535–566; Dragomir 1991, 237–245 = Dragomir 1996, 525–534; Sanie 1981, 81–84. 29 Ilie et alii 2010, 265–266, nr. 124. 30 Vezi nota 16. 31 Teoretic, descoperirile funerare din arealul necropolei romane ar fi trebuit să fie dispuse de-a lungul unei artere rutiere principale sau în imediata vecinătate a acestui drum. Luând în calcul acest criteriu și modalitatea de distribuire a necropolei romane, cursul drumului roman se abate semnificativ în direcția N– E, ajungând la Sud de Lacul Brateș. În aceste condiții ipoteza potrivit căreia acest drum ar fi oferit posibilitatea traversării Dunării printr-un vad situat în proximitatea confluenței Siretului cu Dunărea nu mai corespunde realității. Existența unui vad în această porțiune a Dunării este greu de imaginat (Țentea 2016). 32 Păltănea 1972, 383–385.

192 REPERTORIUL PEISAJULUI FUNERAR DIN ZONA CONFLUENȚEI SIRETULUI CU DUNĂREA – STUDIU PRELIMINAR perioadă romană. Dacă peisajul geologic rămâne în mare parte neschimbat, ruta cea mai accesibilă (căutată de topografii romani și contemporani deopotrivă) rămâne mereu aceeași.

Aliniamentele de tumuli din zona Bălții Mălina Perieghezele efectuate în urma analizei rezultatelor obținute din fotografiile aeriene din anii precedenți, au avut rezultate foarte bune în zona Bălții Mălina, pe versanții vestic și estic (Pl. IX, cu detaliu la Pl. XII–XIII). Pe versantul vestic al bălții am reușit să cartăm 24 de tumuli dispuși în șir pe direcția N–S, pe o distanță de 4,16 km (Pl. XII, nr. 275–284, 212–223, 490–491). Unii dintre acești tumuli sunt de dimensiuni mari, fiind vizibili de pe versantul estic al bălții, pe linia orizontului (Pl. XX/1). Periegheza din anul 2010 efectuată în această zonă a prilejuit o serie de descoperiri de fragmente ceramice în perimetrul tumulilor (Pl. XXI), aceasta cu toate că zona este în continuare intens utilizată în scop agricol. Mare parte din fragmentele ceramice sunt atipice și de mici dimensiuni, dar unele păstrează încă indicii tipologice, precum fragmente de toarte de amfore romane timpurii. Având în vedere dispunerea acestor tumuli, dar și materialul descoperit în proximitatea lor, putem considera că pe versantul vestic al Bălții Mălina există o necropolă romană tumulară. De asemenea, pe versantul estic al Bălții Mălina, în vecinătatea combinatului siderurgic, în cadrul perieghezelor din anul 2010, au fost cartați un număr de 66 de tumuli, dintre care 54 sunt mai grupați, alți 12, deși aliniați cu ceilalți, sunt situați mai departe, spre nord (Pl. XIII, nr. 406– 417, 422–437, 439–453, 249–271). Tumulii sunt dispuși într-un șir cu aglomerări, ce se întinde pe o distanță de 3,50 km (5 km incluzând cei 12 tumuli din zona nordică). Necropola de aici este suprapusă, în bună măsură de o rețea de tranșee și de cazemate care au făcut parte din linia defensivă Focșani – Nămoloasa – Galați. Materialul arheologic recoltat în periegheză este compus din numeroase fragmente ceramice de factură romană (Pl. XXII). Situația materialului se prezintă similar celui de pe versantul vestic, mare parte din acesta fiind fragmentar, atipic și nedeterminabil din punct de vedere cronologic. Destule fragmente păstrează, însă, caracteristicile tipologice ceramicii romane timpurii, precum câteva toarte de amforă, o buză de oală, un fragment de mortarium etc. Cele două grupuri de tumuli din zona Bălții Mălina au unele caracteristici similare, precum faptul că urmăresc în dispunerea tumulilor cele mai înalte curbe de nivel, respectiv linia orizontului (pentru o imagine mai clară privind relieful zone vezi Pl. VII). Grupul de tumuli Mălina 1 (de pe versantul vestic, Pl. XII) este diferit față de cel denumit Mălina 2 prin faptul că are tumulii dispuși în șir liniar, aceștia sunt de dimensiuni mai mari, iar distanțele dintre ei sunt mai ample. Pe de altă parte, putem lua în considerare și faptul că această zonă este și astăzi utilizată pentru lucrări agricole intensive, fapt care a condus la aplatizarea unor tumuli, până la dispariția completă a volumetriei acestora. O parte din informația despre existența acestora a fost recuperată din fotografiile satelitare, aeriene sau din hărțile mai vechi. În același timp, este posibil ca terenul pe care sunt amplasați tumulii din grupul Mălina 2, aflat foarte aproape de combinatul siderurgic, să nu fi fost prea intens cultivat astfel încât aici să se fi păstrat o imagine mai fidelă a peisajului funerar antic.

Grupul de tumuli Pădurea Gârboavele O altă zonă ce prezintă interes arheologic este un platou situat la Vest de localitatea Odaia Manolache și la Est de comuna Șendreni (Pl. V), cu o suprafață de aproximativ 4 km2. În acest loc peisajul arheologic este foarte complex „Valul lui Traian” străbate platoul amintit în direcția V–E. La Nord de zona descrisă se află pădurea Gârboavele, un spațiu de agrement pentru locuitorii din municipiul Galați. În acest areal am cartat un număr de 37 de tumuli, dispuși în grup, fără vreun aliniament evident (Pl. XIV, nr. 311–347). Ceramica recoltată în periegheza efectuată aici este de factură romană (Pl. XXI). Totuși fără cercetări detaliate nu putem susține faptul că toți acești tumuli datează din epoca romană.

193 OVIDIU ȚENTEA, ALEXANDRU RAȚIU

Șirul de tumuli din zona Lacului Lozova Momentan nu deținem informații privind datarea sau apartenența culturală a tumulilor cartați la Nord de localitatea Vasile Alecsandri și la Vest de lacul Lozova (Pl. XII, nr. 126–152, 156–159). Este vorba de un șir de 29 de tumuli, dispuși pe direcția NV–SE pe o distanță de cca 3,60 km, pe versantul vestic al văii Lozova. În lipsa materialului arheologic se poate face doar următoarea observație: dispunerea, orientarea și poziția (pe curba de nivel dominantă) sunt similare cu cazurile de la Balta Mălina și chiar Bulevardul George Coșbuc.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Analizarea aproape exhaustivă a distribuției spațiale a complexelor funerare din acest spațiu oferă doar câteva linii directoare privind dispunerea tumulilor în epoca romană. Nu se poate observa o dispunerea regulată de-a lungul traseului unui drum, care să fie urmată de eventuale parcelări. În general, înșiruirea tumulilor pe anumite aliniamente a fost determinată de configurația geografică a terenului, aceștia fiind dispuși pe pozițiile dominante, care ofereau o vizibilitate cât mai mare. Construcțiile și monumentele funerare mai importante sunt dispuse în zonele prin care este foarte probabil să fi trecut drumul roman33. O mare parte din materialul de factură romană descoperit în tumuli sau la suprafață, în proximitatea acestora, constituie indicii pentru datarea complexelor, dar nu și argumente pentru apartenența defuncților la o populație romană sau romanizată.

BIBLIOGRAFIE

Brudiu 1976 M. Brudiu, Un cavou roman descoperit la Galaţi, SCIVA, 27, 1, 1976, p. 85–96 Brudiu 1980 M. Brudiu, Săpăturile de salvare din castellum de pământ (sec. II – III e.n.), MCA, 14, 1980, p. 314–320 Brudiu 1981 M. Brudiu, Un castellum roman descoperit la Galaţi şi semnificaţia lui, Danubius, 10, 1981, p. 59–72 Brudiu 1991 M. Brudiu, Complexe funerare tumulare din sud-estul Moldovei (I), Peuce, 10, p. 31–56 Brudiu 1998 M. Brudiu, Drumul roman prin Moldova de Jos între intuiţie şi realităţile arheologice, Pontica, 31, 1998, p. 217–225 Brudiu 2003 M. Brudiu, Lumea de sub tumuli din sudul Moldovei. De la indo- europeni la turanicii târzii – mărturii arheologice, Bucureşti, 2003 Croitoru 2013 C. Croitoru, Galați. Repertoriul descoperirilor arheologice si numismatice, Galați, 2013 Dragomir 1981 I.T. Dragomir, Morminte romane într-un tumul la Tirighina- Barboşi în sudul roman al Moldovei, Danubius, 10, 1981, p. 73– 114 = Dragomir 1996, p. 535–566 Dragomir 1991 I.T. Dragomir, Descoperirea fortuită a unui mormânt tumular de incineraţie de la Tirighina - Barboşi, Pontica, 24, 1991, p. 237–245 = Dragomir 1996, p. 525–534 Dragomir 1996 I.T. Dragomir, Monografia arheologică a Moldovei de sud, Danubius, 16, Galați 1996 Ilie et alii 2010 C. Ilie, A. Adamescu, M. Scripnic, C. Moraru, Galaţi, jud. Galaţi. Punct Tirighina – Necropola tumulară romană. Tumul 1, CCA 2010, p. 265–266

33 Țentea 2016, 12–19.

194 REPERTORIUL PEISAJULUI FUNERAR DIN ZONA CONFLUENȚEI SIRETULUI CU DUNĂREA – STUDIU PRELIMINAR

Jugănaru et alii 2011 G. Jugănaru, Fl. Topoleanu, A. I. Adamescu, V. A. Parnic, Galaţi – Cartierul Dunărea. Raport de cercetare arheologică preventivă - 2011/Galaţi – Dunărea District. Report of Preventive Archaeological Research, Danubius, 30, 2011, p. 61–76 Jugănaru et alii 2012 G. Jugănaru, A. I. Adamescu, V. A. Parnic, Fl. Topoleanu, Galați, Cartier Dunărea, CCA, 2012, p. 216–219, nr. 118 ISM V Emilia Doruțiu-Boilă, Inscriptiones Scythiae Minoris, V. Capidava – Noviodunum – Troesmis, Bucureşti, 1980 Oltean 2013 Ioana A. Oltean, A lost archaeological landscape on the Lower Danube Roman limes: The contribution of second world war aerial photographs, in W. S. hanson, Ioana A. Oltean (eds.), Archaeology from Historical Aerial and Satellite Archives, New York 2013, p. 147–164 Oţa 2013 Liana Oţa, Lumea funerară în Moesia Inferior (secolele I–III p. Chr.), Brăila, 2013 Păltănea 1972 P. Păltănea, Informaţii arhivistice despre un sarcofag roman de la Galaţi, ArhMold, 7, 1972, p. 383–385 Pârvan 1913 V. Pârvan, Castrul de la Poiana şi drumul roman prin Moldova de Jos, Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti, II 36/4, 1913, p. 1–38 (14–27) Sanie 1981 S. Sanie, Civilizaţia romană de la est de Carpaţi şi romanitatea de pe teritoriul Moldovei, Iaşi, 1981 Țentea 2007 O. Țentea, Depozite de amfore sau instalaţii militare?, în Doina Benea (ed.), Meşteşuguri şi artizani în Imperiul roman. Cu privire specială asupra Daciei şi provinciilor învecinate (sec. II–IV d.Hr.), Timişoara, 2007, p. 172–181 Țentea 2016 O. Țentea, On the alleged ’Roman road from Lower Moldavia’, The Journal of Ancient History and Archaeology, Cluj-Napoca, 3/1, 2016, p. 12–19 Ţentea, Cleşiu 2006 O. Ţentea, S. Cleşiu, Fortificaţia şi necropola romană de la Galaţi, cartier „Dunărea”. Raport arheologic, CA, XIII, 2006, p. 39–88 Ţentea, Oltean 2009 O. Ţentea, Ioana A. Oltean, The Lower Danube Roman Limes at Galaţi (Romania). Recent results from excavation and aerial photographic interpretation, în Limes XX: Proceedings of the XXth International Congress of Roman Frontier Studies. Papers from the 20th Limes conference, held in Léon, Spain, 2006, Madrid 2009, p. 1515–1524

LISTA ILUSTRAȚILOR

Pl. I. 1. Traseul drumului roman din Moldova de Jos (după Pârvan 1913, 118, fig. 13); 2. Harta descoperirilor arheologice din zona Barboși – Galați (după Gostar 1962, 506, fig. 1) Pl. II. 1. Planul fortificației romane și a necropolei de la Barboși – Pârvan 1913, 111, fig. 9; 2. Planul fortificațiilor și necropolei romane de la Barboși, incluzând și cercetările din cartierul Dunărea, Galați (după Țentea 2007, 224 fig. 1) Pl. III. Harta tumulilor din zona sud-vestului Moldovei (după Brudiu 2003, 158 fig. 3) Pl. IV. 1. Date arheologice transcrise după fotografii aeriene realizate în anul 1944 (Țentea, Oltean 2009, 1519 fig. 3); 2. Interpretarea distribuției vestigiilor arheologice din interiorul „Valului lui

195 OVIDIU ȚENTEA, ALEXANDRU RAȚIU

Traian” –Tulucești, după fotografiile aeriene realizate în anul 1944 (Țentea, Oltean 2009, 1521 fig. 4) Pl. V. Descoperiri antice și contemporane detaliate pe Planurile Directoare de Tragere (PDT) – http://www.geo-spatial.org/download/planurile-directoare-de-tragere Pl. VI. Descoperiri antice și contemporane detaliate pe Planurile Directoare de Tragere (detaliu cu zona municipiului Galați) Pl. VII. Harta descoperirilor funerare din arealul confluenței râului Siret cu Dunărea – Digital Terrain Model (DTM) – Mihai Florea Pl. VIII. Harta descoperirilor funerare din arealul confluenței râului Siret cu Dunărea – zonele administrative Pl. IX. Harta descoperirilor funerare din arealul confluenței râului Siret cu Dunărea Pl. X. Harta descoperirilor funerare din arealul confluenței râului Siret cu Dunărea – marcarea zonelor de detaliere Pl. XI. Harta detaliată a descoperirilor funerare din zona Tirighina – Barboși și Cartierul Dunărea Galați (I) Pl. XII. Harta detaliată a descoperirilor funerare din zona „Valul lui Traian” – Braniștea – Șendreni (II) Pl. XIII. Harta detaliată a descoperirilor funerare din zona de Nord a municipiului Galați (III) Pl. XIV. Harta detaliată a descoperirilor funerare din zona de Nord a „Valului lui Traian” (IV) Pl. XV. Harta detaliată a descoperirilor funerare din zona de nord a comunei Șivița (V) Pl. XVI. 1. Tumulii 184, 185 și 186 situați la Est de comuna Braniștea – fotografie aeriană din anul 2008; 2. Tumulul 184 (Movila Braniștea), fotografie aeriană – detaliu Pl. XVII. 1. Tumulul 415 („Movila Cracul Făloaiei”) situată la Est de comuna Smârdan; 2. Tumulul 438 („Movila Vășmășeanca”) situată în Sudul comunei Smârdan – fotografii aeriene din anul 2008 Pl. XVIII. 1. Tumulul 212 situat la Est de Pădurea Gârboavele și la Vest de satul Tulucești; 2. Tumulul 312 situat la Vest de Balta Mălina – periegheză din anul 2010 Pl. XIX. 1. „Valul lui Traian” (stânga). Pe fundal satul Traian; 2. Tumulul 281, situat la Sud-Est de comuna Smârdan – periegheză din anul 2012 Pl. XX. 1. Vedere panoramică cu malul vestic al Bălții Mălina (com. Smârdan); 2. Vedere panoramică cu zona aflată la Est de comuna Braniștea – periegheză din anul 2012 Pl. XXI. Fragmente de ceramică romană descoperite în perieghezele efectuate în anul 2010 Pl. XXII. Fragmente de ceramică romană descoperite în perieghezele efectuate în anul 2012

LIST OF ILLUSTRATIONS

Pl. I. 1. The Roman road from Lower Moldovia (Moldova de Jos) – after Pârvan 1913, 118, fig. 13; 2. The map of the archaeological discoveries from Barboși area – Galați (after Gostar 1962, 506, fig. 1) Pl. II. 1. The plan of the Roman fortifications and of the Roman necropolis from Barboși – Pârvan 1913, 111, fig. 9; 2. The plan of the fortifications and of the Roman necropolis from Barboși, including the research from Dunărea neighbourhood, Galați (after Țentea 2007, 224, fig. 1) Pl. III. The map of the tumuli from south-west Moldova. (after Brudiu 2003, 158 fig. 3) Pl. IV. 1. Archaeological data transcribed after aerial photos carried out in 1944 (Țentea, Oltean 2009, 1519, fig. 3); 2. The interpretation of the distribution of the archaeological discoveries found inside “Valul lui Traian” – Tulucești, according to the aerial photos from 1944 (Țentea, Oltean 2009, 1521, fig. 4) Pl. V. Ancient and contemporary discoveries detailed on Romanian maps under ‘Lambert- Cholesky’ (1916–1959) projection system – http://www.geo-spatial.org/download/planurile- directoare-de-tragere

196 REPERTORIUL PEISAJULUI FUNERAR DIN ZONA CONFLUENȚEI SIRETULUI CU DUNĂREA – STUDIU PRELIMINAR

Pl. VI. Ancient and contemporary discoveries detailed on Romanian maps under ‘Lambert- Cholesky’ (1916–1959) projection system (detail on the Galați city area) Pl. VII. The map of funerary discoveries from the area of the confluence of Siret River with the Danube – Digital Terrain Model (DTM), courtesy of Mihai Florea Pl. VIII. The map of the funerary discoveries from the area of the confluence of Siret River with the Danube – the administrative areas Pl. IX. The map of the funerary discoveries from the area of the confluence of Siret River with the Danube Pl. X. The map of the funerary discoveries from the area of the confluence of Siret River with the Danube – detailed areas Pl. XI. The detailed map if the funerary finds from the area Tirighina – Barboși and Dunărea district from Galați (I) Pl. XII. The detailed map of the funerary finds from the area “Valul lui Traian” – Braniștea – Șendreni (II) Pl. XIII. Detailed map of the funerary finds from the North area of Galați (III) Pl. XIV. The detailed map of the funerary discoveries from the north area of “Valul lui Traian” (IV) Pl. XV. The detailed map of the funerary discoveries from the north area of Șivița (V) Pl. XVI. 1. Tumuli 184, 185 and 186 situated east of Braniștea commune – aerial photo from 2008; 2. Tumulus 184 (Movila Braniștea), aerial photo – detail Pl. XVII. 1. Tumulus 415 (“Movila Cracul Făloaiei”) situated east of Smârdan commune; 2. Tumulus 438 (“Movila Vășmășeanca”) situated south of Smârdan commune – aerial photos from 2008 Pl. XVIII. 1. Tumulus 212 situated east of Pădurea Gârboavele, west of Tulucești; 2. Tumulus 312 situated west of Balta Mălina – field survey 2010 Pl. XIX. 1. „Valul lui Traian” (left). In the background: Traian village; 2. Tumulus 281, situated south-east of Smârdan commune – field survey from 2012 Pl. XX. 1. Panoramic view of the western bank of Balta Mălina (Smârdan commune); 2. Panoramic view of the eastern area of Braniștea commune – field survey from 2012 Pl. XXI. Roman ceramic fragments discovered in the field surveys carried out in 2010 Pl. XXII. Roman ceramic fragments discovered in the field surveys carried out in 2012

OVIDIU ȚENTEA, ALEXANDRU RAȚIU Muzeul Național de Istorie a României [email protected] [email protected]

197 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt. Liești (com.), – 1 Neprecizat C La 3 km nord-est de nr. 2. – Liești Movila lui Se află pe un interfluviu la Brudiu 1991, 48; Florea Liești (com.), 2 B C Dimensiuni: diam. 70 m, h. 7 m. 300 m vest de Călmățui, Brudiu 2003, 102, nr. (Movila Liești numit muchea Vâlcea. 93. Chitului) Se află la est de valea Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 3 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 3 m. Călmățui la 2,50 km nord Brudiu 2003, 103, nr. Liești de Movila Sturoiu (nr.4). 95. La marginea vestică a Brudiu 1991, 49; Movila Liești (com.), 4 B C F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. interfluviului dintre văile Brudiu 2003, 103, nr. Sturoiu Liești Gerului și Călmățui. 110. La est de confluența unei Brudiu 1991, 48; Movila Liești (com.), 5 B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. văi scurte cu Valea Brudiu 2003, 102, nr. Gavriliță Liești Călmățui. 83. Liești (com.), 6 Neprecizat C – La 3,80 km nord de nr. 5. – Liești Liești (com.), 7 Neprecizat C F – La 130 m sud de nr. 6. – Liești Movila Liești (com.), 8 C F – La 2,20 km sud-est de nr. 6. – Negre Liești Movila Liești (com.), La 1,10 km nord est de nr. 9 C – – Erbănașu Liești 8. În albia majoră a Văii Liești (com.), Brudiu 2003, 121–122, 10 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Gerului la 60 m sud de Liești nr. 298. sifonul CP5. Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 11 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. La 1,40 km sud-est de nr. 5. Brudiu 2003, 102, nr. Liești 84. Liești (com.), 12 Neprecizat C – La 2,90 km vest de nr. 5. – Liești Brudiu 1991, 48; Liești (com.), Se află la 1 km sud-est de 13 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. Liești nr. 14. 96. Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 14 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 310 m, h. 2 m. La 200 m sud de nr. 11. Brudiu 2003, 102, nr. Liești 85. Se află la obârșia unei văi Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 15 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 27 m, h. 1 m. seci, confluentă cu Valea Brudiu 2003, 102, nr. Liești Gerului. 86.

198 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La 400 m nord-est de nr. 19, Brudiu 1991, 48; Liești (com.), la marginea estică a 16 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 33 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 102, nr. Liești interfluviului dintre văile 89. Gerului și Călmățui. Liești (com.), 17 Neprecizat C F – La 700 m est de nr. 16. – Liești Se află la 1 km est de Brudiu 1991, 48; Liești (com.), plantația de salcâmi, aflată 18 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. Liești la rândul său la est de satul 94. Liești. Brudiu 1991, 48; Liești (com.), La cca 1 km sud-est de nr. 19 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 102, nr. Liești 21. 88. Brudiu 1991, 48; Movila Liești (com.), Se află la 1,50 km de 20 B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. Ranete Liești conducta de gaz metan. 97. Se află la est de altă vale Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 21 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. seacă, confluentă și ea cu Brudiu 2003, 102, nr. Liești Valea Gerului. 87. Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 22 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. La 1 km sud de nr. 19. Brudiu 2003, 102, nr. Liești 91. Se află pe un interfluviu Brudiu 1991, 48; Liești (com.), 23 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. dintre două văi seci la 500 Brudiu 2003, 102, nr. Liești m sud est de nr. 15. 92. Tudor Brudiu 1991, 49, 109; Movila Vladimirescu La 2 km vest de Movila 24 B C Dimensiuni: diam. 60 m, h. 4 m. Brudiu 2003, 93–136, Ciofrești (com.), sat Tudor Gurguiată (nr. 35). nr. 109. Vladimirescu Tudor La est de drumul ce leagă Brudiu 1991, 49, 117; Vladimirescu 25 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. localitatea de Mănăstirea Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor „T. Vladimirescu”. nr. 117. Vladimirescu Tudor Tumul nivelat în anul 1990, când s-au distrus și niște morminte asociate Vladimirescu La nord-est de localitate, la Brudiu 2003, 93–136, 26 Neprecizat B contextual cu aceasta. Nu se menționează nimic referitor la numărul sau (com.), sat Tudor 1,70 km sud de nr. 25. nr. 118. datarea complexelor. Vladimirescu Tudor Brudiu 1991, 49, 118; Vladimirescu La marginea de nord-est a 27 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor localității. nr. 118. Vladimirescu

199 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Tudor Movila Vladimirescu La 1,50 km nord de sat, la 28 C F – – Shioldun (com.), sat Tudor 1,20 km vest de nr. 33. Vladimirescu Tudor Vladimirescu 29 Neprecizat C – La 950 m nord de nr. 30. – (com.), sat Tudor Vladimirescu Tudor Vladimirescu La 1,30 km est de nr. 26, la 30 Neprecizat – – (com.), sat Tudor cca 2,50 km nord-est de sat. Vladimirescu Tudor Movila Vladimirescu La sud vest de sat, la 60 m 31 C – – Tălăbasca (com.), sat Tudor est de Balta Tălăbasca. Vladimirescu Tudor Imprecis; se menționează Brudiu 1991, 49, 121; Vladimirescu 32 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 2,50 m. doar: „la marginea terasei Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor inferioare”. nr. 121. Vladimirescu Tudor La 1,30 km est de nr. 28, în Vladimirescu zona de nord-nord-est a 33 Neprecizat F – – (com.), sat Tudor satului, la cca 1,50 km Vladimirescu distanță de acesta. Tudor Brudiu 1991, 49, 107; Vladimirescu La 1 km sud-vest de Movila 34 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 70 m, h. 4 m. Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor Gurguița (nr. 35). nr. 107. Vladimirescu Movila Tudor La 6 km nord-est de Brudiu 1991, 49, 108; Gurguița Vladimirescu 35 B C F Dimensiuni: diam. 70 m, h. 5 m. localitate și la 1,50 km vest Brudiu 2003, 93–136, (M-la (com.), sat Tudor de canalul Gerului. nr. 108. Gurguiată) Vladimirescu Tudor La 900 m vest de Canalul Brudiu 1991, 49, 113; Vladimirescu 36 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. gerului și la 500 m nord- Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor vest de obârșia văii Gerului. nr. 113. Vladimirescu Tudor Vladimirescu 37 Neprecizat C – La 1,50 km est de nr. 37. – (com.), sat Tudor Vladimirescu Tudor Vladimirescu Pe valea Gerului, la vest de Brudiu 2003, 93–136, 38 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 50 m, h. 3 m. (com.), sat Tudor canal. nr. 303. Vladimirescu 200 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Face parte dintr-un șir de 6 Tudor tumuli ce începe cu Movila Vladimirescu 39 Neprecizat F Cailor (nr. 43) și se – (com.), sat Tudor sfârșește cu aceasta. Se află Vladimirescu la 900 m nord de nr. 40. Tudor Lângă Mănăstirea „T. Brudiu 1991, 49, 124; Vladimirescu Vladimirescu” la confluența 40 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor unei văi seci cu valea nr. 124. Vladimirescu Gerului. Tudor La 3 km nord de calea Brudiu 1991, 49, 123; Movila Vladimirescu 41 B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. ferată și la 450 m vest de Brudiu 2003, 93–136, Bujoreanu (com.), sat Tudor valea Gerului. nr. 123. Vladimirescu Tudor Brudiu 1991, 49, 122; Vladimirescu La 450 m sud de Movila 42 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor Bujoreanu (nr. 41). nr. 122. Vladimirescu Tudor La 2,30 km est de localitate, Brudiu 1991, 49, 119; Movila Vladimirescu la marginea drumului 43 B C F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, Cailor (com.), sat Tudor Galați–Tecuci, la 300 m nr. 119. Vladimirescu nord de acesta. Tudor Movila Brudiu 1991, 49, 120; Vladimirescu În valea Gerului, la 500 m 44 Lunca B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 93–136, (com.), sat Tudor sud-est de Movila Cailor. Gerului nr. 120. Vladimirescu Tudor Vladimirescu La cca 400 m sud de 45 Neprecizat C – – (com.), sat Tudor localitate. Vladimirescu Tudor La 700 m sud-est de Movila Vladimirescu 46 C – localitate și la 1 km est de – Moga (com.), sat Tudor nr. 45. Vladimirescu Pe teritoriul fostului IAS Pechea (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 47 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Ivești, la 400 m nord de Pechea 309 Movila Potârnichea (nr. 49). Pe teritoriul fostului IAS Pechea (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 48 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,90 m. Ivești, la 100 m sud de nr. Pechea 310 47. Se situează pe interfluviul Brudiu 1991, 48; Movila Pechea (com.), 49 B C Dimensiuni: diam. 65 m, h. 7 m. dintre văile Gerului și Brudiu 2003, 101, nr. Potârnichea Pechea Cocorașului. 80.

201 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe teritoriul fostului IAS Pechea (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 50 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,50 m. Ivești, la 150 m sud de Pechea 311 Movila Potârnichea (nr. 80). Pe teritoriul fostului IAS Pechea (com.), Brudiu 2003, 123, nr. 51 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. Ivești, la 300 m sud de Pechea 312 Movila Potârnichea (nr. 80). Brudiu 1991, 48; Pechea (com.), Se află la 1 km sud de 52 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 101, nr. Pechea Movila Potârnichea (nr. 49). 81. Movila lui Pechea (com.), La extremitatea nordică a 53 C F – – Șerban Pechea dealului Cocorașului. Slobozia Conachi La marginea vestică a Brudiu 1991, 48; 54 Neprecizat (com.), Slobozia B F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,50 m. interfluviului dintre văile Brudiu 2003, 102, nr. Conachi Gerului și Cocorașului. 90. Pe dealul Vulpi, adiacentă Brudiu 1991, 50; Movila din Pechea (com.), 55 B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,50 m. șoselei Pechea–Costache Brudiu 2003, 108, nr. Șosea Pechea Negri. 155. Pe dealul Gemenea, situat la Brudiu 1991, 51; Movila Pechea (com.), 56 B C Dimensiuni: diam. 50 m, h. 2 m. nord vest de Pechea spre Brudiu 2003, 109, nr. Gemenea Pechea hotarul cu Costache Negri. 157. Movila La nord de comună și la Brudiu 1991, 50; Cetățuia Pechea (com.), 57 B C Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. vest de drumul ce duce la Brudiu 2003, 108–109, (Movila Pechea Lupele. nr. 156. Pechea) Pe interfluviul dintre văile Slobozia Conachi Brudiu 1991, 48; Gerului și Cocorașului, la 58 Neprecizat (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 50 m, h. 3 m. Brudiu 2003, 103, nr. 2,20 km vest de Movila Conachi 98. Ciuperca (nr. 60). Slobozia Conachi Pe interfluviul dintre văile Brudiu 1991, 48; 59 Neprecizat (com.), Slobozia B C Dimensiuni: diam. 60 m, h. 5 m. Gerului și Cocorașului, în Brudiu 2003, 103, nr. Conachi apropierea nr. 58. 99. Slobozia Conachi Brudiu 1991, 48; Movila La est de Valea 60 (com.), Slobozia B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. Ciuperca Cocorașului. Conachi 100. Movila Slobozia Conachi Brudiu 1991, 48; Bucur (sau La 1,50 km sud de Movila 61 (com.), Slobozia B C Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. Odae la Ciuperca. Conachi 101. Stejar) Lângă o viroagă de pe Slobozia Conachi latura vestică a Brudiu 1991, 48; 62 Neprecizat (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 50 m, h. 3 m. interfluviului dintre văile Brudiu 2003, 103, nr. Conachi Gerului și Suhurlui, la 500 102. m sud de movila nr. 99.

202 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Slobozia Conachi Brudiu 1991, 49; Movila Pe interfluviul dintre o 63 (com.), Slobozia B C Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1,50 m. Brudiu 2003, 104, nr. Copoiu viroagă și Valea Gerului. Conachi 106. Slobozia Conachi La est de localitate, pe Brudiu 1991, 51, nr. 64 Neprecizat (com.), sat B F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,50 m. dealul La Izvoare, la 100 m 171; Brudiu 2003, 110, Izvoarele nord de nr. 66. nr. 171. Slobozia Conachi La est de localitate, pe 65 Neprecizat (com.), sat C F – dealul La Izvoare, la 700 m – Izvoarele nord de nr. 64. Slobozia Conachi Pe ultima curbă ne nivel, la Brudiu 1991, 51, nr. 66 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. 600 m est de satul 172; Brudiu 2003, 110, Izvoarele Izvoarele. nr. 172. Slobozia Conachi Lângă șoseaua Galați– Brudiu 1991, 51; 67 Neprecizat (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Tecuci, la 300 m est de nr. Brudiu 2003, 110, nr. Conachi 68. 168. Slobozia Conachi Lângă șoseaua Galați– Brudiu 1991, 51; Movila 68 (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1,50 m. Tecuci, la 1 km nord de nr. Brudiu 2003, 110, nr. Săpată Conachi 69. 167. La 500 m vest de șoseaua Slobozia Conachi Brudiu 1991, 51; Galați–Tecuci și cca 3,70 69 Neprecizat (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 110, nr. km nord de Movila Popii Conachi 169. (nr. 105). La confluența văilor Brudiu 1991, 49, nr. Movila Piscu (com.), sat Gerului cu Copoiu, la 2,80 70 B C Dimensiuni: diam. 50 m, h. 2 m. 114; Brudiu 2003, 104, Copoiul Piscu km nord-vest de Movila lui nr. 114. Pușcoi (nr. 71). Pe dealul Copoiului, la sud de drumul Slobozia Brudiu 1991, 49, nr. Movila lui Piscu (com.), sat 71 B C Dimensiuni: diam. 70 m, h. 4 m. Conachi–Valea Gerului, la 115; Brudiu 2003, 104, Pușcoi Piscu 7,50 km nord de satul nr. 115. Vameș. La 1 km est de Valea Brudiu 1991, 51, nr. Piscu (com.), sat 72 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 50 m, h. 3 m. Gerului și la 6 km nord de 174; Brudiu 2003, 110, Piscu satul Vameș. nr. 174. Brudiu 1991, 50, nr. Piscu (com.), sat Pe dealul „Patru Tumuli”, la 73 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. 133; Brudiu 2003, 106, Piscu 1,70 km sud de nr. 71. nr. 133. Brudiu 1991, 49, nr. Piscu (com.), sat Pe dealul „Patru Tumuli”, la 74 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. 126; Brudiu 2003, 105– Piscu 175 m sud de nr. 73. 106, nr. 126. Brudiu 1991, 50, nr. Piscu (com.), sat Pe dealul „Patru Tumuli”, la 75 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. 132; Brudiu 2003, 106, Piscu 100 m sud de nr. 74. nr. 132.

203 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe dealul „Patru Tumuli”, la Patru Piscu (com.), sat Face parte dintr-un grup de patru tumuli și are dimensiunile de diam. 60 Brudiu 2003, 132, nr. 76 B C F cca 4 km nord de sat (a Tumuli 4 Piscu m, h. 4 m. 407. patra din grup) Pe dealul „Patru Tumuli”, la Patru Piscu (com.), sat Face parte dintr-un grup de patru tumuli și are dimensiunile de diam. 20 Brudiu 2003, 132, nr. 77 B C F cca 4 km nord de sat (a treia Tumuli 3 Piscu m, h. 2 m. 406. din grup) Pe dealul „Patru Tumuli”, la Patru Piscu (com.), sat Face parte dintr-un grup de patru tumuli și are dimensiunile de diam. 40 Brudiu 2003, 132, nr. 78 B C F cca 4 km nord de sat (a Tumuli 2 Piscu m, h. 2 m. 405. doua din grup) Pe dealul „Patru Tumuli”, la Brudiu 1991, 49, nr. Patru Piscu (com.), sat Face parte dintr-un grup de patru tumuli și are dimensiunile de diam. 40– 79 B C F cca 4 km nord de sat (prima 127; Brudiu 2003, 106, Tumuli 1 Piscu 60 m, h. 2–4 m. din grup). nr. 127. Piscu (com.), sat La 1,65 km est de satul 80 Neprecizat C F – – Vameș Vameș. Piscu (com.), sat La 1,60 km est de satul 81 Movila Niță C F – – Vameș Vameș, lângă nr. 80. Piscu (com.), sat La 800 m est de biserica din 82 Neprecizat C F – – Vameș Vameș. Piscu (com.), sat 83 Neprecizat C F – La 700 m sud de nr. 81. – Vameș Piscu (com.), sat 84 Neprecizat C F – La 380 m sud-est de nr. 83. – Vameș La 800 m sud-est de Vameș Piscu (com.), sat 85 Neprecizat C F – și la 400 m est de calea – Vameș ferată. Piscu (com.), sat La 400 m sud de nr. 85 și 86 Neprecizat C F – – Vameș 330 m est de calea ferată. Piscu (com.), sat 87 Neprecizat C F – La 150 m sud de nr. 86. – Vameș Între Piscu și Vameș, la est Brudiu 1991, 49, nr. Piscu (com.), sat 88 Neprecizat C F Dimensiuni: diam. 50 m, h. 4 m. de calea ferată Galați– 131; Brudiu 2003, 106, Piscu Tecuci. nr. 131. Pe extremitatea sudică a Piscu (com.), sat 89 Neprecizat C F – Dealului Cristești, lângă nr. – Piscu 90. Pe extremitatea sudică a Piscu (com.), sat 90 Neprecizat C F – Dealului Cristești, lângă nr. – Piscu 89. În zona sudică a Brudiu 1991, 49, nr. Movila Piscu (com.), sat interfluviului dintre valea 91 B C F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. 129; Brudiu 2003, 106, Săpată Piscu Geru și valea Suhurlui, la nr. 129. 2,50 km nord de sat.

204 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Marginea nordică a Brudiu 1991, 49, nr. Movila Piscu (com.), sat 92 B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. localității. Actualmente în 130; Brudiu 2003, 106, Piscul Piscu interiorul localității. nr. 130. Localizarea se notează: „pe Brudiu 1991, 50, nr. Piscu (com.), sat cumpăna apelor, pe dealul 93 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 50 m, h. 2,50 m. 135; Brudiu 2003, 106, Piscu Plopului, pe drumul nr. 135. Galaților”. La est de localitate, în marginea de vest a șesului Brudiu 1991, 51, nr. Piscu (com.), sat 94 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 60 m, h. 3 m. Suhurluiului, la 300 m nord 165; Brudiu 2003, 109, Piscu de calea ferată Galați– nr. 165. Tecuci. Pe versantul estic al Văii Piscu (com.), sat Suhurluiului, la 1,40 km 95 Neprecizat C F – – Piscu sud-vest de Movila Gemenei Independenței. La 700 m sud de Valea Piscu (com.), sat 96 Neprecizat F – Țarinei și la 1,70 km nord – Piscu de Movila Săpată. La 2 km vest de Valea Piscu (com.), sat 97 Neprecizat C F – Suhurluiului și la 2,50 km – Piscu nord-est de Movila Săpată. La hotarul dintre comunele Piscu și Independența, în Independența apropiere de Piscu, la 500 m 98 Neprecizat (com.), sat C F – – sud de calea ferată. La 1 km Independența nord de Movila Chirilă– Stan. La 1,20 km est de ieșirea Independența din satul Piscul, la 150 m 99 Neprecizat (com.), sat C F – – nord de șoseaua ce duce la Independența Independența. La 800 m est de Movila Independența Chirilă Stan și la 400 m vest 100 Neprecizat (com.), sat C F – – de trecerea la nivel cu calea Independența ferată. La 1 km sud-est de Movila Independența Chirilă Stan și la 300 m 101 Neprecizat (com.), sat C F – – nord de șoseaua ce duce la Independența Independența.

205 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe interfluviul Gemeni, format între valea Suhurlui Independența Brudiu 1991, 51, nr. și valea Catina. La 1 km 102 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2 m. 175; Brudiu 2003, 110, nord de intrarea în sat și la Independența nr. 175. 400 m est de drumul Independența–Izvoarele. Movila Independența Brudiu 1991, 51, nr. Gemeni (M-la 103 Gemenei (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 45 m, h. 3 m. Situată pe dealul omonim. 173; Brudiu 2003, 110, Independenței) Independența nr. 173. Independența Brudiu 1991, 51, nr. Pe interfluviul de la vest de 104 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 179; Brudiu 2003, 111, valea Topârneaga. Independența nr. 179. Pe interfluviul de la vest de MovilaPopii Independența Brudiu 1991, 51, nr. valea Topârneaga. La 2,50 105 (sau M-la cu (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 55 m, h. 3 m. 181; Brudiu 2003, 111, km nord-vest de satul Piatră) Independența nr. 181. Lascăr Catargiu. Independența Pe dealul Movila Gemenei, Brudiu 1991, 49, nr. 106 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. la 1,50 km sud de movila 183; Brudiu 2003, 111, Independența eponimă (nr. 103) nr. 183. Independența Pe dealul Movila Gemenei, 107 Neprecizat (com.), sat F – la 1,80 km sud de movila – Independența eponimă (nr. 103) Independența Brudiu 1991, 51, nr. Pe dealul Movila Gemenei, 108 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 178; Brudiu 2003, 111, la 80 m sud-est de nr. 107. Independența nr. 178. Independența Pe dealul Movila Gemenei, 109 Neprecizat (com.), sat F – – la 360 m est de nr. 108. Independența Independența Pe dealul Movila Gemenei, 110 Neprecizat (com.), sat F – – la 200 m sud de nr. 108. Independența Independența Pe dealul Movila Gemenei, 111 Neprecizat (com.), sat F – – la 300 m sud de nr. 108. Independența Pe un interfluviu cuprins Independența între valea Căcainei și valea 112 Neprecizat (com.), sat F – – Cătinei. La 1,30 km est de Independența nr. 108. Pe un interfluviu cuprins Independența între valea Căcainei și valea 113 Neprecizat (com.), sat F – – Cătinei. La 100 m sud de nr. Independența 112.

206 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Independența Brudiu 1991, 51, nr. Pe dealul Movila Gemenei, 114 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2 m. 178; Brudiu 2003, 111, la 1 km sud de nr. 108. Independența nr. 177. Independența Brudiu 1991, 51, nr. Pe dealul Movila Gemenei, 115 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 176; Brudiu 2003, 110, la 1,80 km sud de nr. 108. Independența nr. 176. Pe un interfluviu cuprins Independența Brudiu 1991, 51, nr. între valea Căcainei și valea 116 Neprecizat (com.), sat B F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. 180; Brudiu 2003, 111, Cătinei. La 400 m sud-est Independența nr. 180. de nr. 113. Independența Pe dealul Braina la 500 m 117 Neprecizat (com.), sat C F – nord-est de ieșirea din – Independența localitate. Independența 118 Neprecizat (com.), sat C F – La 600 m nord de nr. 119. – Independența Movila Independența Pe un deal la est de valea Brudiu 1991, 52, nr. Leurda 119 (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 60 m, h. 3 m. Căcainei, la 2,50 km nord- 185; Brudiu 2003, 111, (Movila Independența est de localitate. nr. 185. Surdu) Independența Pe un deal la est de valea 120 Neprecizat (com.), sat C F – Căcainei, la 300 m sud de – Independența nr. 119. Independența Pe un deal la est de valea 121 Neprecizat (com.), sat C F – Căcainei, la 400 m sud-est – Independența de nr. 119. Schela – fostă Brudiu 1991, 51, nr. La 5 km nord de localitate, 122 Neprecizat Lascăr Catargiu B F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2 m. 164; Brudiu 2003, 109, pe dealul Bohotin. (com.), sat Negrea nr. 164. Schela – fostă La aproximativ 1 km nord Brudiu 1991, 51, nr. 123 Neprecizat Lascăr Catargiu B F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. de șoseaua Galați–Slobozia 184; Brudiu 2003, 111, (com.), sat Schela Conachi. nr. 184. Schela – fostă Brudiu 1991, 51, nr. Movila La sud de șoseaua 124 Lascăr Catargiu B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 182; Brudiu 2003, 111, Săpată Smârdan–Schela (com.), sat Schela nr. 182. Schela – fostă În partea de sud-vest a 125 Neprecizat Lascăr Catargiu C F – – localității, lângă o casă. (com.), sat Schela La 2 km vest de intrarea în Braniștea (com.), 126 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. satul L. Catargiu, dinspre – sat V. Alecsandri Braniștea.

207 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La 2 km vest de intrarea în Braniștea (com.), satul L. Catargiu, dinspre 127 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. – sat V. Alecsandri Braniștea, și la 150 m sud de nr. 126. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 128 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 129 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 130 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 131 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 132 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 133 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 134 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 135 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 136 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 137 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 138 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 139 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 140 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței.

208 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 141 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 142 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Brudiu 1991, 52; Braniștea (com.), Dimensiuni: diam. 35 m, h. o înălțime de cca 1 m. Face parte dintr-un șir 143 Neprecizat B C F T la est de V. Alecsandri, la Brudiu 2003, 93–136, sat V. Alecsandri de tumuli situați la vest de valea Lozova. jumătatea distanței. nr. 186. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 144 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 145 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 146 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 147 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 148 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 149 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 150 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 151 Neprecizat C F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 152 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. Braniștea (com.), La 1 km nord de satul V. 153 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de 3 tumuli situați la nord de satul V. Alecsandri – sat V. Alecsandri Alecsandri. Braniștea (com.), La 800 m nord de satul V. 154 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de 3 tumuli situați la nord de satul V. Alecsandri – sat V. Alecsandri Alecsandri. Braniștea (com.), La 600 m nord de satul V. 155 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de 3 tumuli situați la nord de satul V. Alecsandri – sat V. Alecsandri Alecsandri.

209 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 156 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 157 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 158 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. La vest de valea Lozova și Braniștea (com.), 159 Neprecizat F T Face parte dintr-un șir de tumuli situați la vest de valea Lozova. la est de V. Alecsandri, la – sat V. Alecsandri jumătatea distanței. Pe dealul Greaca, la 2,50 Braniștea (com.), 160 Neprecizat C F T – km nord vest de Movila – sat Braniștea Traian (nr. 194) Pe dealul Greaca, la 1 km Braniștea (com.), sud vest de nr. 160. Face 161 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de patru tumuli. – sat Braniștea parte dintr-un grup de patru tumuli. Pe dealul Greaca, la 1 km Braniștea (com.), sud vest de nr. 160. Face 162 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de patru tumuli. – sat Braniștea parte dintr-un grup de patru tumuli. Pe dealul Greaca, la 1 km Brudiu 1991, 52; Braniștea (com.), Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Face parte dintr-un grup de patru sud vest de nr. 160. Face 163 Neprecizat B C F T Brudiu 2003, 93–136, sat Braniștea tumuli. parte dintr-un grup de patru nr. 191. tumuli. Pe dealul Greaca, la 1 km Braniștea (com.), sud vest de nr. 160. Face 164 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de patru tumuli. – sat Braniștea parte dintr-un grup de patru tumuli. Braniștea (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 165 Neprecizat F T – – sat Braniștea vest de „Valul lui Traian”. Braniștea (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 166 Neprecizat F T – – sat Braniștea vest de „Valul lui Traian”. Braniștea (com.), Pe dealul Greaca, la 2,30 km 167 Neprecizat F T – – sat Braniștea vest de „Valul lui Traian”. Braniștea (com.), Pe dealul Greaca, la 2,40 km 168 Neprecizat F T – – sat Braniștea vest de „Valul lui Traian”. Schela – fostă La sud de localitate în Brudiu 1991, 51, nr. 169 Neprecizat Lascăr Catargiu B Dimensiuni: diam. 32 m, h. 1 m. apropiere de hotarul cu 187; Brudiu 2003, 111, (com.), sat Schela comuna Braniștea. nr. 187.

210 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe versantul estic al văii Lozova, pe dealul Schela – fostă Dimensiuni: diam. 2–3 m înălțime și un diametru de 15–20 m. Pe vârful Mormântul Mormântul Tătarului, la 4 Croitoru 2013, 52, v. 170 Lascăr Catargiu B C F T acestei tumuli exista o cruce din piatră cu inscripție ilizibilă, dar care a Tătarului km nord de localitatea nota 137. (com.), sat Schela dispărut după 1921. Braniștea și 3 km sud de Schela. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 171 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 172 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 173 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 174 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 175 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Pe dealul Șerbești, la cca Brudiu 1991, 52; Braniștea (com.), Dimensiuni: diam. 46 m, h. o înălțime de cca 2 m. Face parte dintr-un șir 176 Movila Jipa B C F T 1,30 km est de Balta Brudiu 2003, 93–136, sat Braniștea de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față de cealaltă. Lozova. nr. 188. Pe dealul Șerbești, la cca Braniștea (com.), Face parte dintr-un șir de 7 tumuli dispuși la cca 100 m distanță una față 177 Neprecizat F T 1,30 km est de Balta – sat Braniștea de cealaltă. Lozova. Movilă situată la 1,20 km Brudiu 1991, 52; Braniștea (com.), est de movila Jipa. 178 Neprecizat B C F T Dimensiuni: diam. 32 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Braniștea Extremitatea sudică a nr. 190. dealului Greaca. La extremitatea sudică a Braniștea (com.), 179 Neprecizat F T – dealului Greaca, la 800 m – sat Braniștea est de nr. 178. Braniștea (com.), 180 Neprecizat F T – La 100 m nord de nr 179. – sat Braniștea Braniștea (com.), 181 Neprecizat F T – La 130 m nord de nr 179. – sat Braniștea La 1,40 km est de nr. 178 și Braniștea (com.), 182 Neprecizat F T – la 1 km vest de „Valul lui – sat Braniștea Traian”. La 1,40 km est de nr. 178 și Braniștea (com.), 183 Neprecizat F T – la 1 km vest de „Valul lui – sat Braniștea Traian”. 211 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Se află la 800 m est de Brudiu 1991, 52; Movila Braniștea (com.), 184 B C F T Dimensiuni: diam. 35 m, h. o înălțime de cca 1 m. comună și 1,20 km nord de Brudiu 2003, 93–136, Braniștea sat Braniștea calea ferată. nr. 189. La cca 900 m est de satul Braniștea (com.), 185 Neprecizat C F T – Braniștea și la 900 m nord – sat Braniștea de calea ferată. Braniștea (com.), 186 Neprecizat C F T – La 300 m est de nr. 185. – sat Braniștea Braniștea (com.), La 320 m sud-est de nr. 187 Neprecizat C F T – – sat Braniștea 186. La 400 m sud-est de nr. Braniștea (com.), 188 Neprecizat C F T – 187. Se află la circa 1 km – sat Traian nord-vest de satul Traian. Șendreni (com.), Pe dealul greaca la 1,80 km 189 Neprecizat sat Șerbeștii C F – nord-vest de Movila Traian – Vechi (nr. 194). În nordul teritoriului Șendreni (com.), comunei, la 200 m vest de 190 Neprecizat sat Șerbeștii F – – km 11,20 al Valului lui Vechi Traian (măsurat din Traian). Șendreni (com.), La cca 100 m nord-vest de 191 Neprecizat sat Șerbeștii F – – Movila Traian (nr. 194). Vechi Șendreni (com.), La cca 100 m nord-vest de 192 Neprecizat sat Șerbeștii F – – Movila Traian (nr. 194). Vechi Șendreni (com.), Brudiu 1991, 52; La cca 100 m nord-vest de 193 Neprecizat sat Șerbeștii F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, Movila Traian (nr. 194). Vechi nr. 192. Șendreni (com.), Brudiu 1991, 52; Movila Pe „Valul lui Traian”, la 7 194 sat Șerbeștii B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, Traian km nord de satul Traian. Vechi nr. 193. Șendreni (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 195 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de tumuli. – vest de „Valul lui Traian”. Vechi Șendreni (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 196 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de tumuli. – vest de „Valul lui Traian”. Vechi Șendreni (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 197 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de tumuli. – vest de „Valul lui Traian”. Vechi Șendreni (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 198 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de tumuli. – vest de „Valul lui Traian”. Vechi 212 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Șendreni (com.), Pe dealul Greaca, la 2 km 199 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de tumuli. – vest de „Valul lui Traian”. Vechi Șendreni (com.), La hotarul de nord-est cu Brudiu 1991, 52; 200 Neprecizat sat Șerbeștii B F Dimensiuni: diam. 31 m, h. 1 m. comuna Smârdan, aproape Brudiu 2003, 93–136, Vechi de obârșia văii Rusca Mare. nr. 194. Șendreni (com.), Pe aceeași curbă de nivel, la 201 Neprecizat sat Șerbeștii F T – – 2,30 km sud de nr. 200. Vechi Șendreni (com.), La 700 m est de Valul lui 202 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de trei tumuli. Traian și la 2 km est de – Vechi valea Rusca Mare. Șendreni (com.), La 700 m est de Valul lui 203 Neprecizat sat Șerbeștii F T Grup de trei tumuli. Traian și la 2 km est de – Vechi valea Rusca Mare. Șendreni (com.), La 700 m est de Valul lui 204 Neprecizat sat Șerbeștii C F T Grup de trei tumuli. Traian și la 2 km est de – Vechi valea Rusca Mare. Șendreni (com.), 205 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – La 1 km est de nr. 204. – Vechi Șendreni (com.), Pe interfluviul dintre văile 206 Neprecizat C F T – – sat Șendreni Rusca Mare și Rusca Mică. Pe dealul Spânului la 3 km Movila Șendreni (com.), 207 C F – est de Balta Mălina și la – Spânului sat Șendreni 6,30 km nord de Râul Siret. Pe dealul Cornet, la 2,10 Șendreni (com.), 208 Neprecizat F – km vest de podul peste – sat Șendreni Mălina. Șendreni (com.), Pe dealul Cornet, la 2 km 209 Neprecizat F – – sat Șendreni vest de podul peste Mălina. Pe dealul Cornet, la 1,80 Șendreni (com.), 210 Neprecizat F – km vest de podul peste – sat Șendreni Mălina. Pe dealul Cornet, la 1,60 Brudiu 1991, 52; Movila Șendreni (com.), 211 B C F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. km vest de podul peste Brudiu 2003, 93–136, Cornet sat Șendreni Mălina. nr. 202. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 212 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 22 m, h. 0,80 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 393. cca 900 m de aceasta.

213 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 213 Neprecizat B C F T Dimensiuni: diam. 28 m, h. 1 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 394. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 214 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 20 m, h. 0,70 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 391. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 215 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 14 m, h. 0,60 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 392. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 216 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 15 m, h. 0,50 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 389. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 217 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 19 m, h. 0,60 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 390. cca 900 m de aceasta.

Tumulul, cu diametrul de 50 m și o înălțime de 2 m, a fost cercetat în anul 1989, în cadrul unor săpături de salvare. Tumulul face parte dintr- un grup de tumuli ce se întinde pe o distanță de 20 de km pe faleza Face parte dintr-un șir de Brudiu 1991, 52; Tumulul de Șendreni (com.), vestică a lacului Mălina. Tumulul avea o singură înmormântare, fără tumuli situați pe versantul 218 B F T Brudiu 2003, 93–136, la Smârdan sat Șendreni intervenții ulterioare, iar mormântul a aparținut unei femei de origine vestic al Bălții Mălina, la nr. 197. sarmatică. Inventarul este compus din: perle din sticlă de diferite culori cca 900 m de aceasta. și mărimi, podoabe din aur (mai multe podoabe pentru veșminte din foiță de aur precum flori cu frunze sau mici tuburi din aur) ș.a.

Face parte dintr-un șir de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), tumuli situați pe versantul 219 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan vestic al Bălții Mălina, la nr. 198. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), tumuli situați pe versantul 220 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan vestic al Bălții Mălina, la nr. 199. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), tumuli situați pe versantul 221 Neprecizat B C F T Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan vestic al Bălții Mălina, la nr. 200. cca 900 m de aceasta.

214 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Face parte dintr-un șir de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), tumuli situați pe versantul 222 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan vestic al Bălții Mălina, la nr. 201. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 223 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,80 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 388. cca 900 m de aceasta. Se află pe Dealul Spânul la Șendreni (com.), 4 km nord de comună și la 224 Neprecizat F T – – sat Șendreni 2,80 km vest de Balta Mălina. Șendreni (com.), Pe dealul Spânului la 700 m 225 Neprecizat F T – – sat Șendreni sud-vest de nr. 224. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii 226 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – Rusca Mare la 2,80 km nord – Vechi de Șerbeștii Vechi. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii 227 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – Rusca Mare la 2,60 km nord – Vechi de Șerbeștii Vechi. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii 228 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – Rusca Mare la 2,40 km nord – Vechi de Șerbeștii Vechi. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii 229 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – Rusca Mare la 2,20 km nord – Vechi de Șerbeștii Vechi. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii Brudiu 2003, 93–136, 230 Neprecizat sat Șerbeștii B C F T Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,70 m. Rusca Mare la 2 km nord de nr. 336. Vechi Șerbeștii Vechi. Este menționată existența unui tumul, diametrul de 40 m și înălțimea de Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii Brudiu 1991, 54; Movila la 4 m, distrus în anul 1985. Se menționează și unele descoperiri făcute cu 231 sat Șerbeștii B C F T Rusca Mare la 1,80 km nord Brudiu 2003, 93–136, „Bărbuță” acest prilej, printre care resturi osteologice umane și cărămizi provenind Vechi de Șerbeștii Vechi. nr. 334. de la un sarcofag roman. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii Brudiu 1991, 54; 232 Neprecizat sat Șerbeștii B C F T Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,60 m. Rusca Mare la 1,60 km nord Brudiu 2003, 93–136, Vechi de Șerbeștii Vechi. nr. 335. Șendreni (com.), Pe versantul vestic al văii 233 Neprecizat sat Șerbeștii C F T – Rusca Mare la 1 km nord de – Vechi calea ferată. Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 234 Neprecizat sat Șerbeștii F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate. Vechi

215 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Șendreni (com.), Brudiu 1991, 52; Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,50 m. A fost nivelat în anul 1985. Face La 1,60 km nord de 235 Neprecizat sat Șerbeștii B F Brudiu 2003, 93–136, parte dintr-un grup de 15 tumuli. localitate. Vechi nr. 203. Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 236 Neprecizat sat Șerbeștii F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate.. Vechi Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 237 Neprecizat sat Șerbeștii F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate. Vechi Cercetările au fost începute în 1988 și au fost efectuate de către M. Brudiu. Este vorba despre un tumul aplatizat, înălțimea păstrată la Șendreni (com.), momentul cercetării fiind de 0,90 m, iar diametrul de 25 m. Tumulul Brudiu 1991, 54; La 1,60 km nord de 238 Neprecizat sat Șerbeștii B F prezintă intervenții antropice din cel de-al Doilea Război Mondial. Au Brudiu 2003, 71–72, localitate. Vechi fost descoperite 5 morminte de inhumație aparținând culturii Imanaia 93–136, nr. 333. (începutul epocii bronzului), databile după un vas din mormântul M5. Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 239 Neprecizat sat Șerbeștii F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate. Vechi Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 240 Neprecizat sat Șerbeștii C F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate. Vechi Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 241 Neprecizat sat Șerbeștii F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – localitate. Vechi Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,90 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de Brudiu 2003, 93–136, 242 Neprecizat sat Șerbeștii B F tumuli. localitate. nr. 341. Vechi Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de Brudiu 2003, 93–136, 243 Neprecizat sat Șerbeștii B C F tumuli. localitate. nr. 337. Vechi Brudiu 1991, 53; Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,10 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de 244 Neprecizat B F Brudiu 2003, 93–136, sat Șendreni tumuli. localitate. nr. 236. Șendreni (com.), La 1,60 km nord de 245 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 15 tumuli. – sat Șendreni localitate.. Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,80 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de Brudiu 2003, 93–136, 246 Neprecizat sat Șerbeștii B F tumuli. localitate.. nr. 340. Vechi Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,90 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de Brudiu 2003, 93–136, 247 Neprecizat sat Șerbeștii B F tumuli. localitate. nr. 339. Vechi

216 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Șendreni (com.), Dimensiuni: diam. 35 m, h. 0,90 m. Face parte dintr-un grup de 15 La 1,60 km nord de Brudiu 2003, 93–136, 248 Neprecizat sat Șerbeștii B C F tumuli. localitate. nr. 338. Vechi Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 249 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 250 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 251 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 252 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 253 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 254 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 255 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 256 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși.

217 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 257 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 258 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 259 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 260 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 261 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 262 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 263 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 264 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși.

218 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 265 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 266 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 267 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 268 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 269 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 270 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Pe Dealul Tumulini, între Balta Mălina, la vest, și Șendreni (com.), 271 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 23 de tumuli. valea Tumulini, la est. – sat Șendreni Grupul este situat la 4,30–5 km nord de satul Barboși. Se află situat la 2,30 km Șendreni (com.), Probabil distrus de sistemul de apărare antiaerian al Galațiului din 272 Neprecizat C nord-vest de Șendreni, într- – sat Șendreni perioada celui de-al Doilea Război Mondial. o baterie antiaeriană. Gostar, Săpăturile și Tumulul a fost „cercetat” printr-un sondaj în anul 1955 de colectivul de Movila sondajele de la Șendreni (com.), cercetare de la Barboși. La suprafață s-au descoperit numeroase La 1 km nord de localitate, 273 Drumul F Șendreni–Bărboși, 507, sat Șendreni fragmente ceramice provenind de la mai multe amfore romane, chiupuri în apropierea Bălții Mălina. Țarnei nr. V; Croitoru 2014, și alte vase de perioadă romană. 152.

219 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Se află la nord de Valea Brudiu 1991, 51; Movila Smârdan (com.), Negrei, pe dealul Ibrianu, la 274 B C Dimensiuni: diam. 45 m, h. 3 m. Brudiu 2003, 93–136, Hameiului sat Smârdan 2,30 km nord-est de nr. 163. localitatea Negrea. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se continuă, pe teritoriul comunei La cca 2 km vest de Smârdan (com.), Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 10 tumuli de pe teritoriul 275 Neprecizat C F T comună, pe versantul vestic – sat Smârdan comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca 3,50 km, iar întregul șir al văii Mălina. de tumuli are cca 5,70 km. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se continuă, pe teritoriul comunei La cca 2 km vest de Smârdan (com.), Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 10 tumuli de pe teritoriul 276 Neprecizat F T comună, pe versantul vestic – sat Smârdan comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca 3,50 km, iar întregul șir al văii Mălina. de tumuli are cca 5,70 km. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se continuă, pe teritoriul comunei La cca 2 km vest de Smârdan (com.), Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 10 tumuli de pe teritoriul 277 Neprecizat F T comună, pe versantul vestic – sat Smârdan comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca 3,50 km, iar întregul șir al văii Mălina. de tumuli are cca 5,70 km. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se continuă, pe teritoriul comunei La cca 2 km vest de Smârdan (com.), Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 10 tumuli de pe teritoriul 278 Neprecizat F T comună, pe versantul vestic – sat Smârdan comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca 3,50 km, iar întregul șir al văii Mălina. de tumuli are cca 5,70 km. Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2 m înălțime, are gropi de intervenție moderne. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se continuă, pe teritoriul La cca 2 km vest de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), 279 Neprecizat B F T comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 10 tumuli de pe comună, pe versantul vestic Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca 3,50 km, iar al văii Mălina. nr. 196. întregul șir de tumuli are cca 5,70 km. Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care La cca 2 km vest de Smârdan (com.), se continuă, pe teritoriul comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Brudiu 2003, 93–136, 280 Neprecizat B F T comună, pe versantul vestic sat Smârdan Cei 10 tumuli de pe teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de nr. 397. al văii Mălina. cca 3,50 km, iar întregul șir de tumuli are cca 5,70 km. Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,50 m. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care La cca 2 km vest de Smârdan (com.), se continuă, pe teritoriul comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Brudiu 2003, 93–136, 281 Neprecizat B C F T comună, pe versantul vestic sat Smârdan Cei 10 tumuli de pe teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de nr. 398. al văii Mălina. cca 3,50 km, iar întregul șir de tumuli are cca 5,70 km. Dimensiuni: diam. 31 m, h. 1,10 m. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care La cca 2 km vest de Smârdan (com.), se continuă, pe teritoriul comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Brudiu 2003, 93–136, 282 Neprecizat B F T comună, pe versantul vestic sat Smârdan Cei 10 tumuli de pe teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de nr. 396. al văii Mălina. cca 3,50 km, iar întregul șir de tumuli are cca 5,70 km. Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care se La cca 2 km vest de Brudiu 1991, 52; Smârdan (com.), continuă, pe teritoriul comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Cei 283 Neprecizat B F T comună, pe versantul vestic Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan 10 tumuli de pe teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de cca al văii Mălina. nr. 195. 3,50 km, iar întregul șir de tumuli are cca 5,70 km.

220 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,20 m. Un șir de tumuli, nr. 275–284, care La cca 2 km vest de Smârdan (com.), se continuă, pe teritoriul comunei Șendreni, cu nr. 212–223 și 489–490. Brudiu 2003, 93–136, 284 Neprecizat B F T comună, pe versantul vestic sat Smârdan Cei 10 tumuli de pe teritoriul comunei Smârdan se întind pe o distanță de nr. 395. al văii Mălina. cca 3,50 km, iar întregul șir de tumuli are cca 5,70 km. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 285 Neprecizat C F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. La 2,60 km vest de Tulucești (com.), 286 Neprecizat C F – localitatea Jidileni, pe – sat Șivița dealul Tătarca. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 287 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 288 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 289 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 290 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 291 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Tulucești (com.), punctul numit „La Ghilan”, 292 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 8 tumuli (nr. 285, 287–293) – sat Șivița la 4,40 km nord-vest de satul Șivița. Pe dealul Tătarca, în Brudiu 1991, 54; Tulucești (com.), Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. Face parte dintr-un șir de 8 tumuli punctul numit „La Ghilan”, 293 Neprecizat B C F Brudiu 2003, 93–136, sat Șivița (nr. 285, 287–293) la 4,40 km nord-vest de nr. 269. satul Șivița. La est de drumul Național Tulucești (com.), 24D, în dreptul localității 294 Neprecizat C F – – sat Șivița Șivița, la 2,50 km sud de nr. 293.

221 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

În partea de vest a localității Tulucești (com.), Șivița, într-o curte situată 295 Neprecizat C – – sat Șivița între str. Prunilor și str. Piersicilor. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 296 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,30 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 297 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,30 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 298 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,25 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 299 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,20 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 300 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,15 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 301 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1,10 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 302 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 1 km nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 303 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 950 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 304 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 900 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 305 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 850 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. 222 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 306 Neprecizat C F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 800 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 307 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 400 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D, în Tulucești (com.), dreptul localității Tătarca, la 308 Neprecizat F Face parte dintr-un șir de 13 tumuli (nr. 296–308). – sat Tătarca 250 m nord de obârșia văii Tărtăcuța. La est de DN 24D la 2,60 Tulucești (com.), km nord de intersecția 309 Neprecizat C F – – sat Tulucești acestui drum cu „Valul lui Traian”. Pe dealul Târnăsoaiei, la Tulucești (com.), 5,50 km vest de Tulucești și 310 Neprecizat F – – sat Tulucești 3,80 km nord de Odaia Manolache. La 100 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 600 m nord de intersecția 311 Neprecizat C F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 650 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 300 m nord de intersecția 312 Neprecizat C F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 800 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 200 m nord de intersecția 313 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. Tulucești (com.), La 900 m vest de DN 24D, 314 Neprecizat F – – sat Tulucești pe „Valul lui Traian”. La 1,40 km nord-est de Tulucești (com.), localitatea Odaia M. și la 315 Neprecizat F – – sat Tulucești 400 m sud de „Valul lui Traian”. La 600 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 1 km sud de intersecția 316 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”.

223 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La 500 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 1,30 km sud de intersecția 317 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 800 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 1,50 km sud de intersecția 318 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 750 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 1,60 km sud de intersecția 319 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 600 m vest de DN 24D Tulucești (com.), și 1,60 km sud de intersecția 320 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. La 1 km vest de DN 24D și Tulucești (com.), 2 km sud de intersecția 321 Neprecizat F – – sat Tulucești drumului cu „Valul lui Traian”. Pe un interfluviu între văile Tulucești (com.), Părului și Lanul Lung, la 1 322 Neprecizat F – – sat Tulucești km est de satul Odaia Manolache. Pe un interfluviu între văile Părului și Lanul Lung, la 1 Tulucești (com.), 323 Neprecizat F – km est de satul Odaia – sat Tulucești Manolache. La 50 m sud de nr. 322. Pe un interfluviu între văile Părului și Lanul Lung, la 1 Tulucești (com.), 324 Neprecizat F – km est de satul Odaia – sat Tulucești Manolache. La 100 m sud de nr. 323. Pe un interfluviu între văile Părului și Lanul Lung, la 1 Tulucești (com.), 325 Neprecizat F – km est de satul Odaia – sat Tulucești Manolache. La 100 m sud de nr. 324. Pe un interfluviu între văile Părului și Lanul Lung, la 1 Tulucești (com.), 326 Neprecizat F – km est de satul Odaia – sat Tulucești Manolache. La 50 m sud- vest de nr. 325. 224 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pe un interfluviu între văile Părului și Lanul Lung, la 1 Tulucești (com.), 327 Neprecizat F – km est de satul Odaia – sat Tulucești Manolache. La 50 m sud de nr. 326. Movila Vânători (com.), La 850 m est de satul O. Brudiu 1991, 53, nr. 328 Odaia sat Odaia B F Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2 m. Manolache, la nord de 221; Brudiu 2003, 93– Manolache Manolache șosea. 136, nr. 221. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 329 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 330 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 331 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 332 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli. – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 333 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 334 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 335 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului. La 560 m sud de Movila Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), 336 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 22 m, h. 1,10 m. Morilor Bacalbașa (nr. 263; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești 346). 136, nr. 263. La cca 1,80–2,20 km est de Tulucești (com.), satul Odaia Manolache 337 Neprecizat F Face parte dintr-un grup de 8 tumuli . – sat Tulucești aproape de obârșia Văii Părului.

225 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Cercetat în 1981 de către Brudiu, printr-o săpătură preventivă în cadrul lucrărilor de construcție a sistemului de irigații din câmpia Covurluiului. Dimensiunile tumulilor sunt 3 m în înălțime și 60 m diametru. Au fost Brudiu 1985, 235–248; Movila de la descoperite 14 morminte de inhumație, astfel: 3 morminte din perioada Vânători (com.), Se află la 1 km nord de Brudiu 1991, 53, nr. 338 Nicolae B F de tranziție de la eneolitic la epoca bronzului, 7 morminte din perioada sat Vânători comună. 222; Brudiu 2003, 54, Țocu mijlocie a epocii bronzului și 4 morminte din epoca migrațiilor. Cele trei 93–136, nr. 222. morminte din epoca de tranziție conțineau urme de ocru, iar din inventar se evidențiază un inel de argint în formă de spirală și un vas miniatural, ovoidal (material specific culturii Iamnaia din zona Niprului). La 300 m est de DN 24D și Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), la 1,40 km nord de 339 Neprecizat F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. 269; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești intersecția acestuia cu DN 136, nr. 269. 26. Tulucești (com.), 340 Neprecizat F – La 100 m est de nr. 339. – sat Tulucești Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), 341 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. La 100 m sud de nr. 339. 268; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești 136, nr. 268. Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), 342 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 18 m, h. 0,90 m. La 50 m sud de nr. 341. 266; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești 136, nr. 266. Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), La 200 m sud-vest de nr. 343 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. 265; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești 342. 136, nr. 265. Tulucești (com.), La 120 m sud-est de nr. 344 Neprecizat F – – sat Tulucești 343. La 300 m sud de nr. 344 și Brudiu 1991, 54, nr. Tulucești (com.), 345 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,1 m. la 80 m est de drumul DN 264; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești 24D. 136, nr. 264. Movila La intersecția șoselelor Brudiu 1991, 53, nr. Tulucești (com.), 346 Morile B c Dimensiuni: diam. 80 m, h. 6 m. Galați–Tulucești și Galați– 220; Brudiu 2003, 93– sat Tulucești Bacalbașa Cuca. 136, nr. 220. În dreapta DN 26 Vânători– Movila lui Tulucești (com.), Tulucești, la aproximativ 347 Amelian B F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 7 m. Croitoru 2013, 165. sat Tulucești 100 m spre est, la 1 km sud Chirilă de localitate. La 1,40 km sud de satul Vânători (com.), Odaia Manolache și la 1,80 Brudiu 1991, 51, nr. 348 Neprecizat sat Odaia B Dimensiuni: diam. 50 m, h. 2 m. km vest de Vânători, intrată 160; Brudiu 2003, 93– Manolache în componența cătunului 136, nr. 160. Slobozia Tumulii. Vânători (com.), 349 Neprecizat sat Odaia F – La 250 m sud de nr. 349. – Manolache 226 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Vânători (com.), La 200 km est de DN 26 350 Neprecizat sat Odaia C – aproape de intrarea în satul – Manolache Vânători. Vânători (com.), În partea de sud-est a 351 Neprecizat sat Odaia F – localității Vânători, la 365 – Manolache m vest de DN 26. Brudiu 1991, 53; nr. Movila Vânători (com.), În partea de est a comunei, 352 B C Dimensiuni: diam. 60 m, h. 2 m. 223; Brudiu 2003, 93– Lungă sat Vânători intravilan. 136, nr. 223. Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,50 m. Un sfert de movilă se mai păstrează La sud-est de localitate și la Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), 353 Neprecizat B în grădina locuitorului Palade Constantin. 3/4 din movilă au fost distruse 70 m est de șoseaua Galați– 224; Brudiu 2003, 93– sat Vânători în 1982. Tulucești. 136, nr. 224. Între șoseaua Galați– Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), Tulucești și faleza 354 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,60 m. 226; Brudiu 2003, 93– sat Vânători Brateșului la 100 m sud nr. 136, nr. 226. 353. Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), La km 9 pe șoseaua Galați– 355 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 60 m, h. 2 m. 229; Brudiu 2003, 93– sat Vânători Tulucești. 136, nr. 229. Vânători (com.), La 2,70 km sud-vest de 356 Neprecizat F – – sat Vânători localitate. Vânători (com.), 357 Neprecizat F – La 450 m sud de nr. 355. – sat Vânători La 4,50 km sud-vest de Vânători (com.), 358 Neprecizat F – Vânători, aproape de Valea – sat Vânători lui Manolache. Vânători (com.), 359 Neprecizat F – La 400 m sud de nr. 357. – sat Vânători Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 360 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 361 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 362 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 363 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. 227 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 364 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 365 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 366 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 367 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 368 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 369 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 370 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 371 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 372 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 373 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 374 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. 228 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 375 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 376 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 377 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 378 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 379 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 380 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 381 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 382 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 383 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 384 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 385 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. 229 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Grupul se află situat la 4,50 Vânători (com.), km nord-vest de satul Costi, 386 Neprecizat F T Face parte dintr-un grup de 27 de tumuli. – sat Costi pe un platou situat la est de Valea lui Manolache. La 3,40 km vest de satul Brudiu 1991, 51, nr. Movila Vânători (com.), 387 B C F T Dimensiuni: diam. 70 m, h. 5 m. Costi și 2 km est de Valea 161; Brudiu 2003, 93– Turcului sat Costi lui Manolache. 136, nr. 161. Brudiu 1991, 51, nr. Vânători (com.), La 800 m sud-est de Movila 388 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 162; Brudiu 2003, 93– sat Costi Turcului. 136, nr. 162. Vânători (com.), 389 Neprecizat F T – La 500 m est de nr. 388. – sat Costi Vânători (com.), 390 Neprecizat F T – La 300 m est de nr. 389. – sat Costi Vânători (com.), 391 Neprecizat F T – La 250 m est de nr. 390. – sat Costi La 1,50 km sud-vest de Vânători (com.), grupul de tumuli (nr. 360– 392 Neprecizat F T – – sat Costi 386), pe marginea văii Lui Manolache. Movila se află la 300 m sud Vânători (com.), Brudiu 2003, 93–136, 393 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,90 m. de Movila Turcului (nr. sat Vânători nr. 430. 387). Dimensiuni: diam. 20 m, h. 0,80 m. A dispărut în anul 1987 odată cu La est de localitate și la 60 Vânători (com.), Brudiu 2003, 93–136, 394 Neprecizat B surparea malului. Se menționează un mormânt de inhumație, dar nu m sud-est de nr. 398. În sat Costi nr. 284. există alte precizări. apropierea aeroportului. În partea sudică a teritoriului comunei Brudiu 1991, 52, nr. Vânători (com.), 395 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Vânători, la est de DN 26 și 208; Brudiu 2003, 93– sat Vânători la 1 km vest de Balta 136, nr. 208. Mălina. Între șoseaua Galați– Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), Tulucești și faleza 396 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. 227; Brudiu 2003, 93– sat Vânători Brateșului (între Km 9 și 136, nr. 227. 10). Între șoseaua Galați– Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), Tulucești și faleza 397 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 42 m, h. 1,20 m. 228; Brudiu 2003, 93– sat Vânători Brateșului (între Km 9 și 136, nr. 228. 10). La sud de Râpa lui Tuluc, la Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), 398 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 26 m, h. 0,60 m. est de șoseaua Galați– 230; Brudiu 2003, 93– sat Vânători Tulucești, la km 7+400. 136, nr. 230.

230 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La marginea falezei Brudiu 1991, 53, nr. Vânători (com.), Brateșului, la nord de vadul 399 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. 231; Brudiu 2003, 93– sat Vânători care duce la poligonul de la 136, nr. 231. Brateș. La vest de valea Budurului, Brudiu 1991, 53, nr. Movila Vânători (com.), 400 B F T Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. la 1,50 km vest de satul 225; Brudiu 2003, 93– Budurului sat Costi Costi. 136, nr. 225. La vest de valea Budurului, Vânători (com.), la 1,50 km vest de satul 401 Neprecizat F T – – sat Costi Costi. La 200 m sud de nr. 400. La vest de valea Budurului, Vânători (com.), la 1,50 km vest de satul 402 Neprecizat F T – – sat Costi Costi. La 150 m sud de nr. 401. La vest de valea Budurului, Movila Vânători (com.), la 1,50 km vest de satul 403 C F T – – Costea sat Costi Costi. La 850 m sud de nr. 402. La vest de valea Budurului, Vânători (com.), la 1,50 km vest de satul 404 Neprecizat C F T – – sat Costi Costi. La 700 m sud de nr. 403. Pe un platou la 5 km vest de 405 Neprecizat Galați (mun.) F T – satul Costi și la 2 km est de – Valea lui Manolache. La 2 km nord-est de 406 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 1,60 km nord-est de 407 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 1,40 km nord-est de 408 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 1,20 km nord-est de 409 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 1 km nord-est de 410 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 700 m nord-est de 411 Neprecizat Galați (mun.) F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. 231 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

La 500 m nord-est de 412 Neprecizat Galați (mun.) C F T Face parte dintr-un grup de 7 tumuli dispuși în linie pe dealul Smârdan. Smârdan, la est de Valea lui – Manolache. La 2,50 km nord est de Face parte dintr-un șir de tumuli situați la est de Smârdan, paralel cu 413 Neprecizat Galați (mun.) F T Smârdan, pe marginea de – șirul precedent, pe marginea de vest a Văii Făloaiei. est a Văii Făloaiei. La 2,30 km nord est de Face parte dintr-un șir de tumuli situați la est de Smârdan, paralel cu 414 Neprecizat Galați (mun.) F T Smârdan, pe marginea de – șirul precedent, pe marginea de vest a Văii Făloaiei. est a Văii Făloaiei. Movila La 2,20 km nord est de Face parte dintr-un șir de tumuli situați la est de Smârdan, paralel cu 415 Cracul Galați (mun.) C F T Smârdan, pe marginea de – șirul precedent, pe marginea de vest a Văii Făloaiei. Făloaiei est a Văii Făloaiei. La 800 m sud-vest de nr. 416 Neprecizat Galați (mun.) F T 415 și la 400 m est de valea –

Coada Mălinei. La 2 km est de Smârdan, pe Face parte dintr-un șir de tumuli situați la est de Smârdan, paralel cu marginea de est a Văii 417 Neprecizat Galați (mun.) F T – șirul precedent, pe marginea de vest a Văii Făloaiei. Făloaiei. Lângă o fostă baterie antiaeriană. La 3,50 km sud-est de satul 418 Neprecizat Galați (mun.) F Face parte dintr-un șir de patru tumuli, orientat est-vest. – Costi. La 3,50 km sud-est de satul 419 Neprecizat Galați (mun.) F Face parte dintr-un șir de patru tumuli, orientat est-vest. – Costi. La 3,50 km sud-est de satul 420 Neprecizat Galați (mun.) F Face parte dintr-un șir de patru tumuli, orientat est-vest. – Costi. La 3,50 km sud-est de satul 421 Neprecizat Galați (mun.) F Face parte dintr-un șir de patru tumuli, orientat est-vest. – Costi. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 422 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 423 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum.

232 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 424 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 425 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 426 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 427 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 428 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 429 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 430 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum.

233 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 431 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 432 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 433 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 434 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 435 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Dimensiuni: diam. 50 m, h. 3 m. Actualmente cuprinsă în limitele m sud-est de drumul DJ 251 Combinatului Siderurgic Galați. Face parte dintr-un șir, sau grup de Brudiu 1991, 52; (în punctul de intrare în 436 Neprecizat Galați (mun.) B F T șiruri, compus din 32 tumuli (nr. 421–453) situate pe un platou aflat la Brudiu 2003, 93–136, satul Smârdan) și continuă vest de Combinatul Siderurgic Galați și la est de valea Coada Mălinei. nr. 207. pană la distanța de 3 km de Grupul se întinde pe o distanță de circa 2,50 km pe axa nord-sud. drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 437 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum.

234 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Prima movilă se află la 500 Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Actualmente cuprinsă în limitele m sud-est de drumul DJ 251 Movila Combinatului Siderurgic Galați. Face parte dintr-un șir, sau grup de Brudiu 1991, 52; (în punctul de intrare în 438 Vășmășeanc Galați (mun.) B C F T șiruri, compus din 32 tumuli (nr. 421–453) situate pe un platou aflat la Brudiu 2003, 93–136, satul Smârdan) și continuă a vest de Combinatul Siderurgic Galați și la est de valea Coada Mălinei. nr. 206. pană la distanța de 3 km de Grupul se întinde pe o distanță de circa 2,50 km pe axa nord-sud. drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 439 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 440 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 441 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 442 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 443 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 444 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum.

235 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 445 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 446 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 447 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 448 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 449 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 450 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 451 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum.

236 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 452 Neprecizat Galați (mun.) F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. Prima movilă se află la 500 Face parte dintr-un șir, sau grup de șiruri, compus din 32 tumuli (nr. m sud-est de drumul DJ 251 421–453) situate pe un platou aflat la vest de Combinatul Siderurgic (în punctul de intrare în 453 Neprecizat Galați (mun.) C F T – Galați și la est de valea Coada Mălinei. Grupul se întinde pe o distanță satul Smârdan) și continuă de circa 2,50 km pe axa nord-sud. pană la distanța de 3 km de drum. În zona nordică a platformei Brudiu 1991, 52; 454 Neprecizat Galați (mun.) B C Dimensiuni: diam. 60 m, h. 3 m. Combinatului siderurgic Brudiu 2003, 93–136, Galați, în incinta acestuia. nr. 204. Movila În zona nordică a platformei Brudiu 1991, 52; 455 Capul Galați (mun.) B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Combinatului siderurgic Brudiu 2003, 93–136, Făloaiei Galați, în incinta acestuia. nr. 205. Săpăturile au fost efectuate în anul 1977 de către M. Brudiu și Limbidis în satul Filești, din teritoriul mun. Galați (actualmente cartier Filești din Galați). Tumulul este aplatizat cu dimensiunile de 1,20 m înălțime și 27 m diametrul maxim. Au fost cercetate două morminte, unul principal și Brudiu, Limbidis 1979 unul secundar, de inhumație dispuse în centrul tumulii. Nici unul dintre (Dacia NS), 324–331; Tumulul de morminte nu are inventar, dar în urma analizelor antropologice s-a Se află la interfluviul dintre Brudiu 1991, 52; 456 la Termogal Galați (mun.) B dovedit că acesta aparține unei populații turanice. Al doilea mormânt are valea Făloaia și valea Brudiu 2003, 93–136, S.A. un inventar compus din un vas ceramic lucrat cu mâna (sarmatic), un Cătușa. nr. 209; Nicolăescu– fragment de amforă romană, mărgele din sticlă de diferite culori, 28 de Plopșor 1979, 333–338. aplice din aur, doi cercei din aur și două piese din aur care au făcut parte dintr-o diademă. Mormântul a aparținut unei femei, aceasta a fost neînhumată, fapt care împreună cu inventarul implică o apartenență la cultura sarmatică. Movila are o înălțime de aprox. 8 m, iar laturile de nord și de sud sunt tăiate. Versanții de vest și de est au o înclinație de cca 70 grade, astfel La NV de Filatură, pe Movila Brudiu 2003, 93–136, 457 Galați (mun.) B diametrul la bază este de cca 60 m. Se află în perimetrul intravilan pe proprietatea lui Ștefan Puiu. Tăiată nr. 385. proprietatea lui Ștefan Puiu. posibil să acopere un cavou de epocă Are bornă. romană. Brudiu, Limbidis 1979 La intrarea în combinatul (Dacia NS), 323–333; Galați (mun.), Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,50 m. Săpături făcute în anul 1971 de 458 Neprecizat B siderurgic, 400 m sud de Brudiu 1991, 52; Sidex Limbidis și N. Ghiser. viaduct. Brudiu 2003, 93–136, nr. 210. Galați (mun.), La intrare în C. S. Galați, la 459 Neprecizat C – – Sidex 300 m sud de viaduct.

237 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Galați (mun.), La intrare în C. S. Galați, la 460 Neprecizat C – – Sidex 300 m nord de viaduct. Galați (mun.), La intrare în C. S. Galați, la 461 Neprecizat C – – Sidex 300 m nord de viaduct. La 3 km est de Balta Mălina Galați (mun.), 462 Neprecizat C – și al 2 km vest de Balta – Sidex Cătușa. La 2 km est de Balta Mălina Galați (mun.), 463 Neprecizat C – și al 3 km vest de Balta – Sidex Cătușa. În timpul unor săpături de salvare pe proprietatea combinatului siderurgic Galați s-a cercetat un tumul cu o înălțime păstrată de cca 3 m și un diametru de 40 m. Acesta conținea două morminte de inhumație, Pe dealul Șoldana, în Tumulul de aflate în poziție centrală, nivelul de amenajare al gropii aflându-se la – incinta platformei Brudiu 1991, 52; Galați (mun.), 464 la Furnalul B 2,50 m adâncime. Inventarul mormintelor este bogat și specific combinatului, pe locul unde Brudiu 2003, 93–136, Sidex Nr.6 populațiilor sarmatice: mai multe mărgele de sticlă de diferite culori, s-a construit ulterior nr. 211. pandantive din os, fragment dintr-un bol din sticlă romană de tip Furnalul nr. 6. millefiori, fragmente de amfore romane etc. Groapa mormântului prezenta urme de intervenție antropică ulterioară ultimei înmormântări. Situat la piciorul dealului Tirighina–Barboși, punct Descoperirea a fost făcută în decembrie 1982, cu prilejul unor lucrări situat aproximativ la 500 m pentru Combinatul Siderurgic Galați, iar tumulul a fost distrus aproape bord de zidurile de incintă Movila Dragomir 1996, 525– 465 Galați (mun.) B C în întregime. Din inventarul recuperat se pot menționa: două căni ale castrului roman, în Tereghina 528. ceramice întregi și un vas antropomorf (de tip Kopfgefäss) din bronz dreptul „punctului de întruchipând un bărbat cu barbă și plete. control al circulației” pe șoseaua Galați–Brăila– Tecuci. Tumul în care la 1867 s-a descoperit un cavou roman de către „Dobre”, proprietarul terenului. Cavoul conținea un sarcofag din piatră (L = 2,40 Păltânea 1972, 383– m; l = 0,93 m; h = 0,80 m), cu capacul și o laterală sparte încă din Situat la capătul nordic al 386; Brudiu 2003, 93– 466 Neprecizat Galați (mun.) B antichitate. Capacul sarcofagului este sculptat simetric pe acrotere, pe o str. Lozoveni. 136, nr. 380; Croitoru parte cu un taur încadrat de trei rozete, iar pe cealaltă cu o reprezentare a 2013, 98. zeului Mithras călare încadrat de aceleași rozete. Arhiva Naționala fil. Movila Micro 40 la 1050 m N–NV 467 Galați (mun.) B Este menționată la 1050 m N–NV de Cimitirul Eternitatea, în anul 1883. Galați, dos. 481; Brudiu Comoara de Cimitirul Eternitatea. 2003, 93–136, nr. 364. Este menționată la 25 m de clopotnița Cimitirul Eternitatea, dincolo de La 25 m de clopotnița zidul cimitirului. Nu se menționează stadiul de prezervare, dimensiunile Brudiu 2003, 93–136, 468 Neprecizat Galați (mun.) B Cimitirului Eternitatea, sau componența inventarului descoperirilor (în cazul în care a fost nr. 373. dincolo de zid. cercetată).

238 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Arhiva Naționala fil. Movila este menționată la 1 km vest de Cimitirul Eternitatea, în anul La1 km vest de Cimitirul 469 Neprecizat Galați (mun.) B Galați, dos. 481; Brudiu 1884. Nu se menționează dimensiuni sau inventarul descoperirilor. Eternitatea, în anul 1884. 2003, 93–136, nr. 365. Intersecția Blv. G. Coșbuc Movilă distrusă în anul 1986 cu prilejul construcției unei hale Brudiu 2003, 93–136, 470 Neprecizat Galați (mun.) B cu str. Sf. Împărați, tangentă industriale. S-a observat prezența de oseminte umane. nr. 371. cu str. Tumulii. Movila făcea parte dintr-un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie Intersecția str. Tecuci cu Brudiu 2003, 93–136, 471 Neprecizat Galați (mun.) B dreaptă, pe direcția N–S, începând din zona Trustului de Construcții Blv. G. Coșbuc. nr. 370. (fostul Regiment 11 Siret), pe traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Tumulul a fost distrus în 1963–1964, fiind săpat cu escavatorul în cadrul Intersecția str. Brăilei cu Brudiu 2003, 93–136, 472 Neprecizat Galați (mun.) B construcției unui centru comercial, astăzi Palatul Justiției. Au fost Blv. G. Coșbuc. nr. 369. consemnate resturi de oseminte umane. Movila este atestată pentru prima oară într-o hotarnică din 1819 cu denumirea de „Movila Țiglina” (Brudiu 2003, 117). Partea superioară fost distrusă în 1964, dar din relatări dimensiunile erau impresionante, peste 60 m diametru și o înălțime de 4 m. În 1974, cu prilejul construcției unui bloc de locuințe s-au efectuat săpături de salvare, conduse de M. Brudiu. Astfel a fost descoperit un cavou din piatră și cărămidă, de formă trapezoidală în plan cu dromos. Cavoul avea două încăperi, nedespărțite prin zidărie, tencuite cu mortar și pictate cu nuanțe Brudiu 1976, 85–96; de roșu. tavanul era sub formă de boltă, dar acesta a fost în mare parte Movila se află la nord de Brudiu 1991, 53; Movila Galați (mun.), distrus de cupa escavatorului (Brudiu 1976, 85–96). Cărămizile și țiglele Turnul de televiziune, pe 473 B C T Brudiu 2003, 93–136, Țiglina Barboși folosite la construcție erau în bună măsură ștampilate (55 de cărămizi și Bulevardul Oțelarilor, lângă nr. 257. Dragomir 1996, țigle cu ștampila Classis Flavia Moesica, tipul CL FL MY). Defunctul a blocul de locuințe D–15. 391. fost depus într-o nișă din peretele de vest al camerei mari, dar oase din scheletul acestuia se găsesc răsfirate în întreaga încăpere. M. Brudiu susține faptul că acest mormânt a fost jefuit, acest fapt cauzând distrugerea interiorului, iar nu lucrările de amenajare moderne din zonă. Din inventarul mormântului s-au mai păstrat: cinci garnituri din foiță de argint, trei bucăți din fier aurite, o strachină lucrată la roată, fragmente de amfore romane, o oală cu decor canelat orizontal și angobă roșie, fragmente de cățuie și mai multe plăsele din corn de cerbidee. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 474 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. La SV de cartierul Dunărea, Brudiu 1991, 54, nr. A fost cercetată de M. Brudiu în anii 1981–1982 și face parte din Galați (mun.), făcând parte din necropola 259; Brudiu 2003, 93– 475 Neprecizat B necropola mixtă a castellum-ului roman din apropiere. Dimensiuni: cartierul Dunărea din apropierea castellum- 136, nr. 259. Dragomir diam. 33 m, h. o înălțime păstrată de 1 m. ului. 1996, 391.

239 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

A fost cercetată în 1976 de M. Brudiu și I. Limbidis și avea o înălțime de cca 1,20 m. Au fost cercetate 10 morminte aparținând culturii Monteoru Brudiu 1984, 235–248; II (bronz mijlociu) precum și unul din secolul XIX. Inventarul Pe terasa superioară a Brudiu 1991, 54; Galați (mun.), mormintelor de epoca bronzului, din care 5 nu au avut inventar, este Siretului în actualul Cartier 476 Neprecizat B Brudiu 2003, 59–62, cartierul Dunărea foarte auster, datarea s-a făcut pe baza unei căni din ceramică și a unei Dunărea (între blocurile 93–136, nr. 258. dăltițe din bronz din mormântul M11. Autorii cercetărilor menționează A11 și A12). Dragomir 1996, 391. faptul că movila a avut un șanț care o înconjura, cu dimensiunile de 0,80–1 m lățime și 0,60 m adâncime. Brudiu 1991, 54, nr. Galați (mun.), La vest de cartierul Țiglina 477 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 34 m, h. 1 m. 261; Brudiu 2003, 93– cartierul Țiglina III, într-o vie. 136, nr. 261. La sud de B-dul Viaductului Brudiu 1991, 54; Galați (mun.), 478 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 32 m, h. 1 m. de la Combinatul Siderurgic Brudiu 2003, 93–136, Sidex Galați, spre Valea Viilor. nr. 262. Galați (mun.), La 1,40 km nord, în linie 479 Neprecizat C – Sidex dreaptă, față de nr. 478. Tumulul a fost distrus în 1971, cu ocazia construirii terasamentului Tumulul se află la 150 m est pentru banda transportoare dintre Portul Mineralier și Combinatul de castellum-ul de pământ Arhiva Naționala fil. Galați (mun.), Siderurgic Galați. Tumulul avea dimensiunile de 6 m diametru, 4 m 480 Neprecizat B atestat în această zonă și la Galați, dos. 481; Brudiu cartierul Dunărea înălțime, iar după toate aparențele a avut și un cavou. Tumulul mai este 700 m de șoseaua Galați– 2003, 93–136, nr. 363. semnalat și într-o hotărnicie din 1884, aceasta fiind pe terenurile Brăila. Societății Helvețiene. Poziționați în linie dreaptă Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi începând de la actualul Galați (mun.), dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 481 Neprecizat B Trust de Construcții, pe Blv. G. Coșbuc începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. traseul Bd. G. Coșbuc, până traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. (nr. 530–543 și 481) la Bariera Traian. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 482 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 483 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 484 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 485 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Brudiu 1991, 51; Smârdan (com.), La est de cursul superior al 486 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan văii Mălina. nr. 158.

240 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Brudiu 1991, 51; Smârdan (com.), 487 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. La 1 km est de nr. 486. Brudiu 2003, 93–136, sat Smârdan nr. 159. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 488 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 489 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 24 m, h. 0,80 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 387. cca 900 m de aceasta. Face parte dintr-un șir de Șendreni (com.), tumuli situați pe versantul Brudiu 2003, 93–136, 490 Neprecizat B F T Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,90 m. sat Șendreni vestic al Bălții Mălina, la nr. 386. cca 900 m de aceasta. Tumul distrus în anul 1939–1940, în zona fostului Aeroport din Galați Conform M. Brudiu: „...în Galați (mun.), (actualmente Întreprinderea de cuie și lanțuri). S-a descoperit un zona fostului Aeroport Brudiu 2003, 93–136, 491 Neprecizat B Blv. G. Coșbuc mormânt sarmatic din care s-a păstrat doar un vas, aflat în custodia Galați, acum Întreprinderea nr. 374. MJIG. de cuie și lanțuri.” Pe versantul vestic al văii Liești (com.), Dimensiuni: diam. 31 m, h. 0,90 m. Au fost descoperite două morminte, Brudiu 2003, 123, nr. 492 Neprecizat B C Gerului la 1 km nord-est de Liești unul de epoca bronzului și unul din perioada migrațiilor. 316. nr. 9. Pe versantul vestic al văii Liești (com.), Brudiu 2003, 121, nr. 493 Neprecizat B C Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Gerului la 1,60 km sud-est Liești 297. de nr. 9. Pe versantul vestic al văii Liești (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 494 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Gerului la 300 m est de nr. Liești 299. 10. Pechea (com.), Pe dealul Cocorașul, la 2,50 Brudiu 2003, 122, nr. 495 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 1 m. Pechea km nord-est de nr. 9. 308 Pechea (com.), Pe dealul Cocorașul, la 200 Brudiu 2003, 122, nr. 496 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 0,90 m. Pechea m nord de nr. 495. 307 Pechea (com.), Pe dealul Cocorașul, la 50 Brudiu 2003, 122, nr. 497 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,90 m. Pechea m nord de nr. 496. 306 Pechea (com.), Pe dealul Cocorașul, la 50 Brudiu 2003, 122, nr. 498 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,80 m. Pechea m nord de nr. 497. 305 Pechea (com.), Pe dealul Cocorașul, la 50 Brudiu 2003, 122, nr. 499 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 25 m, h. 0,90 m. Pechea m nord de nr. 498. 304 Pe dealul Cocorașul, la 900 Pechea (com.), Brudiu 2003, 123, nr. 500 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 1,20 m. m sud de nr. 495 și 300 m Pechea 313 est de nr. 50.

241 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

În punctul numit Odaia Gerului, pe calea Copoiului, Brudiu 1991, 49, nr. Piscu (com.), sat 501 Neprecizat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. situat în nordul teritoriului 125; Brudiu 2003, 105, Piscu comunei, la aprox. 8,50 km nr. 125. nord de sat. În albia majoră a Văii Liești (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 502 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 45 m, h. 2,50 m. Gerului la vest de canal și la Liești 300. 400 m vest de nr 10. În albia majoră a Văii Liești (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 503 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 45 m, h. 3 m. Gerului la vest de canal și la Liești 301. 500 m sud de nr 10. În albia majoră a Văii Liești (com.), Brudiu 2003, 122, nr. 504 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 35 m, h. 2,50 m. Gerului la vest de canal și la Liești 302. 700 m sud de nr 10. Slobozia Conachi Brudiu 1991, 48; Pe dealul Copoiului la 900 505 Neprecizat (com.), Slobozia B F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 103, nr. m sud de nr. 62. Conachi 103. Slobozia Conachi Brudiu 1991, 48; Pe dealul Copoiului la 600 506 Neprecizat (com.), Slobozia B F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 103, nr. m sud de nr. 505. Conachi 104. Slobozia Conachi Brudiu 1991, 49; Pe dealul Copoiului la 400 507 Neprecizat (com.), Slobozia B F Dimensiuni: diam. 25 m, h. 1 m. Brudiu 2003, 103–104, m sud de nr. 506. Conachi nr. 105. Slobozia Conachi Brudiu 1991, 51; La sud de pădurea Bălțatu, 508 Neprecizat (com.), Slobozia B Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 109–110, pe dealul Bălțatu. Conachi nr. 166. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 509 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 510 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 511 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 512 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256.

242 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 513 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 514 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 515 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 516 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. Pârvan 1913, 111; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost Brudiu 1991, 53; 517 Neprecizat B C F La nord de castellum. Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. Brudiu 2003, 93–136, nr. 237–256. În anul 1978 pe platoul de la Tirighina a fost descoperit un tumul cu ringuri concentrice din piatră. Tumulul avea depuse în interior mai multe Tumulul este localizat pe morminte, de incinerație și de inhumație, dintre care unul în sicriu de Dragomir 1981, 73– Galați (mun.), pantele vestice ale platoului 518 Neprecizat B lemn. Inventarul acestuia din urmă este spectaculos: o fibulă din aur de 114; Croitoru 2013, 94– Barboși Tirighina la nord-vest de tipul „cu bulbi de ceapă” la capetele resortului, trei monede din bronz din 95. castru. timpul lui Claudius Gothicus (268–270), un pahar din sticlă, un tub din corn, elemente de sandale din bronz, un opaiț, o cățuie și trei amfore. Pârvan 1914, 112; Sanie Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 519 Neprecizat B La nord-est de castellum. 1981, 82–83; Oța 2013, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. 133. În anul 1904 a fost descoperit întâmplător, cu prilejul unor amenajări militare, un tumul cu înmormântare în sarcofag din epoca romană. Singura mărturie o reprezintă desenele arhitectului militar E. Honzik, Tumulul este localizat pe Dumitrescu 1911, 45 Galați (mun.), reproduse ulterior de V. Pârvan, care redau sumar sarcofagul și pantele vestice ale platoului (Al. T. Dumitrescu în 520 Neprecizat B Barboși inventarul acestuia. Sarcofagul era din piatră realizat, conform Tirighina la nord-est de BCMI, IV, 1911, 45); inscripției, în Asia Mică în timpul asiarchului Alfius Modestus. castellum. Croitoru 2013, 94. Inventarul era format din armament roman și mai multe vase romane specifice unor contexte asemenea.

243 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

În partea de vest a castrului de la Barboși, în interiorul Tumul de mici dimensiuni (Dmax= 5 m; H= 0,50 m) cercetat în așezării civile, pe panta campaniile 1976–1979, care conținea 11 morminte, două de incinerație Galați (mun.), abruptă a dealului. În Dragomir 1996, 536– 521 Neprecizat B și nouă de inhumație. Tumulul dispunea de amenajarea a două ringuri Barboși imediata apropiere se afla 566. concentrice de pietre, unul pe diametrul maxim, iar al doilea pe Întreprinderea de diametrul de 2,70 m. Sistematizare Automatizare Feroviară din gara Bărboși. La 50 m nord de Piața Arhiva Naționala fil. Tumulul este menționat, fără alte precizări, într-o hotarnică din anul Energiei și la 2 km est de Galați, dos. 481; 522 Neprecizat Galați (mun.) B C 1884. intrarea Combinatul Brudiu 2003, 93–136, Siderurgic Galați. nr. 366. La 100 m nord de Piața Arhiva Naționala fil. Tumulul este menționat, fără alte precizări, într-o hotarnică din anul Energiei și la 2 km est de Galați, dos. 481; 523 Neprecizat Galați (mun.) B 1884. intrarea Combinatul Brudiu 2003, 93–136, Siderurgic Galați. nr. 367. Brudiu 1991, 53; Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. A fost construită o casa deasupra, La est de șoseaua Galați– 524 Neprecizat Galați (mun.) B Brudiu 2003, 93–136, ulterior fiind demantelat. Oancea. nr. 232. Brudiu 1991, 53; Dimensiuni: diam. 26 m, h. 0,80 m. Tumulul a fost distrus de amenajarea La 200 m nord de școala din 525 Neprecizat Galați (mun.) B Brudiu 2003, 93–136, unui drum pentru cariera de loess de pe faleza Brateșului. cartierul Traian Nord. nr. 233. Un tumul (diametru de cca 20 m și o înălțime păstrată de cca 1 m), parțial distrus, a fost cercetat în cadrul unei săpături arheologice de În zona fostei Stațiuni de salvare în anul 1974. Săpăturile au fost efectuate de I. Limbidis care a Mecanizare a Agriculturii Dragomir 1976, 53–60; Șendreni (com.), recuperat oseminte umane cu ocru și un inventar format din: un vas de (SMA), la est de comună, în Dragomir 1996, 318– 526 Neprecizat B sat Șendreni lut miniatural, patru mărgele tubulare din foiță de bronz, patru mărgele imediata apropiere a 319; Brudiu 2003, 93– din cochilii de Dentalium și o microlită de silex. Tipologic mormântul se drumului național Galați– 136, nr. 408. încadrează din punct de vedere cronologic în perioada bronzului Brăila. timpuriu. În anul 1955 a fost descoperit un tumul ce conținea un mormânt sarmatic. Dimensiunile acestuia erau de 32 m, h. 1,20 m. Orientarea I.T. Dragomir, Rev. mormântului era nord-sud, iar craniul prezenta urme de deformare. În zona fostei Stațiuni de Muz. II, nr. 4, 1965, Inventarul este bogat și specific mormintelor sarmatice: trei vase Mecanizare a Agriculturii Șendreni (com.), 363–365; Idem, în 527 Neprecizat B ceramice din ceramică fină așezate în zona craniului, două căni ceramice (SMA), la est de comună, la sat Șendreni Danubius XVI, 1994, umplute cu cereale dispuse la picioarele defunctului, o oglindă din bronz 100 m de șoseaua Galați– 633–639; Brudiu 2003, cu tamga, un clopoțel din bronz, 26 de mărgele (din sticlă, os, chihlimbar Brăila. 93–136, nr. 409. și bronz), o pereche de cercei, trei fibule fragmentare și câteva brățări fragmentare descoperite în zona picioarelor. În partea de nord a Dimensiuni: diam. 24 m, h. 1 m. A fost cercetată în 1970 de către I. Brudiu 1991, 53; teritoriului Municipiului 528 Neprecizat Galați (mun.) B Limbidis, care a scos la iveală un mormânt de epocă romană ce conținea, Brudiu 2003, 93–136, Galați, la 1,50 km vest de drept inventar, urme de la un scut (săpături inedite). nr. 234. Movila Tăiată (nr. 457).

244 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

În partea de nord a Brudiu 1991, 53; teritoriului Municipiului 529 Neprecizat Galați (mun.) B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1,20 m. Brudiu 2003, 93–136, Galați, la 1,50 km sud de nr. nr. 235. 528. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 530 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 531 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 532 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 533 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 534 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 535 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 536 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 537 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. 245 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 538 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 539 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 540 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 541 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 542 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. Poziționați în linie începând Un grup de 15 tumuli menționați într-o hotărnicie din anul 1819, astăzi de la actualul Trust de dispăruți. Aceștia erau poziționați în linie dreaptă, pe direcția N–S, Brudiu 2003, 93–136, 543 Neprecizat Galați (mun.) B Construcții, pe traseul Bd. începând din zona Trustului de Construcții (fostul Regiment 11 Siret), pe nr. 368–385. G. Coșbuc, până la Bariera traseul Blv. G. Coșbuc, până la Bariera Traian. Traian. A fost cercetată de M. Brudiu, în cadrul unor săpături de salvare din anul Movila se află pe versantul Galați (mun.), Brudiu 2003, 93–136, 544 Neprecizat B 1988. S-au descoperit două morminte de incinerație și trei de inhumație, estic al văii Cătușa, la 120 cartierul Dunărea nr. 345. din epoca romană. m de zona de blocuri. A fost cercetată de M. Brudiu, în cadrul unor săpături de salvare din anul Movila se află pe versantul Galați (mun.), 1988, iar dimensiunile păstrate au fost de cca 28 m, h. 0,90 m. S-au estic al văii Cătușa, la 120 Brudiu 2003, 93–136, 545 Neprecizat B cartierul Dunărea descoperit două morminte de incinerație și două de inhumație, din epoca m de zona de blocuri, la 25 nr. 346. romană. m sud de nr. 544. A fost cercetată de M. Brudiu, în cadrul unor săpături de salvare din anul Movila se află pe versantul 1988. Movila are formă ovală și dimensiunile de 60 m în diametru Galați (mun.), estic al văii Cătușa, la 120 Brudiu 2003, 93–136, 546 Neprecizat B maxim și 1 m înălțime, iar pe mijlocul ei este amplasat un stâlp de înaltă cartierul Dunărea m de zona de blocuri, la 15 nr. 347. tensiune. S-au descoperit patru morminte de incinerație din epoca m est de nr. 545. romană.

246 Nr. Toponim Administrativ B C F T Descriere Localizare Bibliografie crt.

A fost cercetată de M. Brudiu, în cadrul unor săpături de salvare din anul Movila se află pe versantul 1988, iar dimensiunile la momentul acela au fost de 30 m, h. 0,80 m. S- Galați (mun.), estic al văii Cătușa, la 120 Brudiu 2003, 93–136, 547 Neprecizat B au descoperit două morminte de incinerație și trei morminte de cartierul Dunărea m de zona de blocuri, la 40 nr. 348. inhumație, din epoca romană. Mormintele de inhumație erau de copii, m nord de nr. 546. acestea dispuneau fiecare de nișă laterală. Movila se află pe versantul Galați (mun.), A fost cercetată de M. Brudiu. Dimensiunile înregistrate de autorul estic al văii Cătușa, la 120 Brudiu 2003, 93–136, 548 Neprecizat B cartierul Dunărea cercetărilor sunt de 35 m, h. o înălțime de 1,20 m. m de zona de blocuri, la nr. 349. nord-vest de nr. 547 Movila se află la sud-vest Brudiu 1991, 54, nr. A fost cercetată de M. Brudiu în anii 1981–1982 și face parte din Galați (mun.), de cartierul Dunărea, făcând 260; Brudiu 2003, 93– 549 Neprecizat B necropola mixtă a castellum-ului roman din apropiere. Dimensiuni: cartierul Dunărea parte din necropola din 136, nr. 260. Dragomir diam. 25 m, h. o înălțime păstrată de 1 m. apropierea castellum-ului. 1996, 391. Brudiu 1991, 48; Pechea (com.), Se află la 2 km sud de nr. 550 Neprecizat B Dimensiuni: diam. 30 m, h. 2 m. Brudiu 2003, 101, nr. Pechea 52. 82. În zona sudică a interfluviului dintre valea Brudiu 1991, 49, nr. Piscu (com.), sat Gerului și valea Suhurlui. 551 Neprecizat B F Dimensiuni: diam. 30 m, h. 1 m. 128; Brudiu 2003, 106, Piscu La 280 m nord de calea nr. 128. ferată și la 400 m vest de drumul DJ 255. Independența Brudiu 1991, 51, nr. La 500 m vest de izvorul 552 Neprecizat (com.), sat B C F Dimensiuni: diam. 40 m, h. 2 m. 170; Brudiu 2003, 110, văii Cătina. Independența nr. 170. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 553 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Brudiu 1991, 53; Galați (mun.), Necropolă ce conținea pe lângă morminte plane și 19 tumuli. A fost 554 Neprecizat B C F La nord de castellum. Brudiu 2003, 93–136, Barboși cercetată în 1980 de către M. Brudiu. nr. 237–256. Galați (mun.), Tumul cercetat în campania 2009 de către un colectiv al Muzeului de La nord de castellum și de Ilie et alii 2010, nr. 124, 555 Tumulul T I B C F Barboși Istorie Galați condus de C. Ilie. drumul național. 265–266.

247

alba 1.1

III IV IV XI VI IX VIII X

Pl. I 1

Pl. II Pl. III 1 2

Pl. IV Pl. V Pl. VI Pl. VII Pl. VIII Pl. IX Pl. X Pl. XI Pl. XII Pl. XIII Pl. XIV Pl. XV 184

185

186

Pl. XVI 1

438

Pl. XVII 1

Pl. XVIII 1

Pl. XIX 220 219 218 215 212 281

186 185 184

Pl. XX Pl. XXI Pl. XXII Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 273–278

DESPRE O STATUETĂ ROMANĂ PIERDUTĂ

CHRISTINA ŞTIRBULESCU

ABOUT A LOST ROMAN STATUETTE

Few documents which are stored in the National Archives of Romania present four minutes concluded in 1939. These papers are describing the loss of an archaeological item displayed in the Romanian pavilion at the International Exhibition in Milan. This was a bronze statuette from the Roman camp of Drobeta, representing the oriental god Men.

KEYWORDS: bronze statuette, the god Men, Drobeta, Roman period, exhibition, Milan. CUVINTE CHEIE: statuetă, bronz, zeul Men, Drobeta, epoca romană, expoziţie, Milano.

În nota de faţă prezentăm câteva documente care se păstrează în fondurile Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, despre momentul în care o statuetă romană, descoperită în castrul Drobeta este declarată pierdută. Statueta fusese împrumutată de la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, în data de 28 martie 1939, pentru a fi expusă în Pavilionul românesc al celei de-a XX-a ediţie a expoziției „Târgul Internaţional de Mostre” de la Milano din anul 1939. Procesele verbale care prezintă situaţia şi confirmă pierderea piesei arheologice sunt semnate de către Alexandru Bărcăcilă, directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, prof. Radu Vulpe, delegatul Subsecretariatului de Stat al Propagandei, Ion Soneriu, delegatul Guvernului la această expoziție şi Gheorghe Tudorică, delegatul Ministerului Educaţiunii Naţionale şi Secretar al Pavilionului românesc. Este vorba despre o statuetă de bronz care îl reprezintă pe zeul Men şi care a fost descoperită în castrul de la Drobeta. Autorul descoperirii şi cel care a publicat piesa, Alexandru Bărcăcilă1, nu descrie contextul stratigrafic în care a fost descoperită. Statueta este reluată mult mai târziu în lucrările lui Ion Berciu şi Constantin C. Petolescu2, respectiv Lucia Țeposu-Marinescu şi Constantin Pop3 care menționează că este dispărută. Din descrierile oferite de publicații reiese că statueta (h = 14,5 cm) este lucrată în tehnica à la cire perdue, corpul zeului se sprijină pe piciorul drept, iar stângul, îndoit, este aşezat pe capul taurului. Zeul are brațul drept ridicat lateral, în unghi până la nivelul frunţii, iar braţul stâng, lăsat în jos, îndoit din cot, îl întinde înainte. Poartă chiton dublu, încins mai sus de mijloc şi un himation fixat pe umărul drept cu o fibulă circulară. Mantaua trece peste umărul stâng, formând falduri curbe pe piept şi atârnând la spate, acoperindu-l în întregime până la nivelul genunchilor. Are ochii mari, migdalaţi, nasul şi gura fine, păr ondulat. Buclele îi ies de sub boneta frigiană. Trăsăturile fizionomice sunt tinereşti. Boneta este împodobită cu cerculeţe şi are moţul proeminent, iar la spate se prelungeşte cu apărătoarea cefei care îi acoperă umerii. Este datată în a doua jumătate a secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.4 În primele două publicaţii5 piesa este prezentată ca fiind zeul Mithras. Rainer Vollkommer6 este primul care identifică corect personajul, respectiv zeul Men.

1 Bărcăcilă 1934, 100–102, nr. 2/a, fig. 46 a–b. Pentru mai multe informaţii privind activitatea lui Al. Bărcăcilă, vezi Berciu 1972. 2 Berciu, Petolescu 1976, 41–42, nr. 28, pl. 18. 3 Ţeposu-Marinescu, Pop 2000, nr. 134. 4 Ţeposu-Marinescu, Pop 2000, 111, nr. 134, pl. 69. 5 Bărcăcilă 1934, 100–102, nr. 2/a, fig. 46 a–b; Berciu, Petolescu 1976, 41–42, nr. 28, pl. 18 6 Conform LIMC VI, p. 466, nr. 63.

273 CHRISTINA ȘTIRBULESCU

În rândurile de mai jos expunem conţinutul celor patru documente din fondul Arhivelor Naţionale ale României7.

8 DOCUMENTUL NR. 1

XX-a Fiera di Milano Campionaria Internazionale Padiglione della Romania Milano 23 Aprilie 1939 Copie Proces verbal

Subsemnaţii Ion Soneriu, delegatul Guvernului la Târgul Internaţional de Mostre din Milano şi Gh. Tudorică, delegatul Ministerului Educaţiunii Naţionale şi Secretar al Pavilionului, am constatat că în ziua de 13 Aprilie a. c., imediat după deschiderea pavilionului vizitatorilor târgului, s-a furat din vitrina latinităţii statueta de bronz reprezentând pe zeul Mithra cu piciorul stâng pe capul taurului înjunghiat, găsit în castrul Drubeta şi care era proprietatea Muzeului arheologic Turnu Severin. Imediat după observarea lipsei statuetei, s-a făcut denunţul furtului chesturei poliţiei târgului care a început cercetările pentru găsirea sa. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal, astăzi 13 Aprilie 1939 la Milano.

Delegatul Guvernului, Delegatul Ministerului Educaţiunii Naţionale,

(ss) Soneriu (ss) G. Tudorică Văzut la 13 Aprilie 1939

Consulat Général Royal de Roumanie Milan Le consul général, (ss) A. Ricci”

DOCUMENTUL NR. 29

Proces verbal Subsemnatul Profesor Radu Vulpe, delegat al Subsecretariatului de Stat al Propagandei, declar că am predat Direcţiunii Muzeului din Turnu Severin, azi 27 Septembrie 1939, următoarele obiecte pe care le-am luat în primire de la acest Muzeu la data de 28 martie 1939, spre a fi expuse, prin intermediul Institutului Naţional de Export, la Expoziţia Târgului de Mostre de la Milano, Aprilie 1939: 1/ Un leu de marmoră. 2/ O placă fragmentară de bronz reprezentând în relief o divinitate afluvială. 3/ Un picior de vas de bronz modelat în forma unui cap de femeie. Al patrulea obiect primit la 28 martie 1939, constând dintr-o statuetă de bronz a zeului Mithras, a dispărut la Milano în ziua de 13 aprilie [1]939, după deschiderea Expoziţiei, precum se vede din copia aici alăturată a Procesului Verbal încheiat de Comisarul Pavilionului Românesc al Expoziţiei. Subsemnatul Profesor Bărcăcilă Directorul Muzeului “Porţile de Fier” din Turnu Severin (Muzeu tutelat de Comisiunea Monumentelor Istorice), declar că am primit de la Profesor Radu Vulpe, Delegatul

7 Arhivele Naţionale ale României. Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, fila 84. Copie după adresa Ministerului Cultelor şi Artelor. Comisiunea Monumentelor Istorice, nr. 79 din 17 ianuarie 1940, J. N. nr. 13559/22.I.1940. 8 Arhivele Naţionale ale României. Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, fila 85. 9 Arhivele Naţionale ale României. Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, fila 85.

274 DESPRE O STATUETĂ ROMANĂ PIERDUTĂ

Subsecretariatului de Stat al Propagandei, cele trei obiecte enumerate aici mai sus. În ce priveşte cel de al patrulea obiect, dispărut la Milano, îmi rezerv pentru instituţia Muzeului, dreptul de a cere despăgubiri. Drept care am semnat prezentul proces verbal. Turnu Severin, 27 septembrie 193810 Am predat Am primit

(ss) Prof. Radu Vulpe (ss) Al. Bărcăcilă

11 DOCUMENTUL NR. 3

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier nr. 33 Luna Octombrie, 5 1939 Turnu Severin Domnule Preşedinte,

Cu aprovarea Dvs. la 28 martie a. c. am predat din colecţiunile acestui Muzeu, D-lui Prof. Radu Vulpe, delegat al Subsecretariatului de Stat al Propagandei, patru obiecte antice romane, spre a fi expuse la Expoziţia Târgului Internaţional de Mostre din Milano, Aprilie 1939. Din aceste obiecte după cum se vede din procesul verbal alăturat în original, mi s-au înapoiat numai trei, arătându-mi-se că al patrulea obiect, statuia de bronz a zeului Mithra reprezentat călcând cu piciorul stâng pe capul taurului înjunghiat şi care provine din săpăturile noastre arheologice de la castrul Drubeta, a dispărut din Expoziţia de la Milano în ziua de 13 aprilie a. c. Constatarea acestei dispariţii s-a consemnat în procesul verbal alăturat în copie, semnat de delegaţii Guvernului, al Ministerului Economiei Naţionale şi vizat de Consulul General al României, D-l A. Ricci. Cercetările făcute de Chestura Poliţiei Târgului, căreia i s-a comunicat furtul, au rămas fără rezultat. Prin aceasta Muzeul rămânând lipsit de una din cele mai frumoase piese, care era unicul, publicat de noi în , extrasul alăturat din Arhivele Olteniei 1934, pag. 32–34, fig. 46 a–b. Vă rugăm să binevoiţi a interveni să ni se achite de către autoritatea organizatoare a pavilionului român de la acea Expoziţie pe seama acestui Muzeu, despăgubirea de 100.00012 lei, minimum de evaluare a obiectului de valoare arheologică şi artistică dispărut. Această sumă o vom folosi la confecţionarea mobilierului necesar Muzeului, precum şi la continuarea săpăturilor de la castrul Drubeta.

Director, ss/ Al. Bărcăcilă Membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice.

13 DOCUMENTUL NR. 4

„Domnule Ministru, În conformitate cu procesul verbal anexat în copie încheiat în ziua de 23 Aprilie a. c. la Milano, în urma dispariţiei statuetei de bronz reprezentând pe zeul Mithra cu piciorul stâng pe capul taurului înjunghiat, găsită în castrul Drubeta şi care era proprietatea muzeului arheologic al Comisiunei

10 Data este dactilografiată eronat în original, anul corect fiind 1939. 11 Arhivele Naţionale ale României. Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, fila 84. 12 La nivelul anului 1939 această sumă era aproximativ 39.000 franci francezi, ceea ce la nivelul anului 2015 ar reprezenta o valoare de cca 18.300 euro (vezi Cota oficială a cursurilor, nr. 3 din 4 ian. 1939, Bursa de efecte, acţiuni şi schimb din Bucureşti, p. 4. Pentru conversia FF vechi în euro, vezi convertorul realizat de Institut National de la Statistique et des Études Économiques (http://www.insee.fr/fr/service/reviser/calcul-pouvoir-achat.asp, accesat la 20 ian. 2016). 13 Arhivele Naţionale ale României. Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, fila 84.

275 CHRISTINA ȘTIRBULESCU

Monumentelor Istorice din Turnu Severin, dispariţie în urma căreia Muzeul rămâne lipsit de una din cele mai importante piese, avem onoare a vă ruga să binevoiţi a dispune achitarea de către autoritatea organizatoare a Pavilionului Român de la Expoziţia Târgului Internaţional de Mostre din Milano, pe seama acelui Muzeu, a despăgubirii de 100.000 lei, minimum de evaluare a obiectului dispărut. Binevoiţi a primi, vă rugăm, Domnule Ministru, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni.

Preşedinte, Secretar–Director General, ss/ Indescifrabil. ss/ Victor Brătulescu

BIBLIOGRAFIE

Berciu 1972 I. Berciu, In memoriam Alexandru Bărcăcilă (18.III.1876–6.VI.1970), Apulum, 10, 1972, p. 884–887. Berciu, Petolescu 1976 I. Berciu, C. C. Petolescu, Les cultes orientaux dans la Dacie méridionale, Études préliminaires aux religions orientales dans l'Empire romain, 54, Leiden, 1976. Bărcăcilă 1934 Al. Bărcăcilă, Monumentele religioase ale Drubetei. Cu noi descoperiri arheologice, Arhivele Olteniei, XIII, nr. 71–73, ianuarie–iunie 1934, p. 69–107. LIMC VI/1 Lexicon Iconographicum Mythologiae Classicae, VI, s.v. Men, p. 462– 473 (R. Vollkommer). Ţeposu-Marinescu, Pop 2000 Lucia Ţeposu-Marinescu, C-tin. Pop, Statuete de bronz din Dacia romană, Bucureşti, 2000.

LISTA ILUSTRAŢIEI

Pl. I. 1: Afişul Târgului Internaţional de la Milano, 1939 (http://www.lombardiabeniculturali.it/fotografie/schede/IMM- u3010-0004766/?view=ricerca&offset=7299); 2. Clădirea Pavilionului României din cadrul Târgului Internaţional de la Milano, 1939 (http://www.lombardiabeniculturali.it/fotografie/schede/IMM-u3010-0004662/?view=ricerca&offset=7195); 3–4: Arhivele Naţionale ale României. Fondul Ministerul Economiei Naţionale. Direcţia Comerţului. Dosar nr. 80, anii 1939–1940, filele 84–85. Pl. II. Statuetă de bronz, Men, apud Bărcăcilă 1934, fig. 46 a–b.

LIST OF ILLUSTRATION

Pl. I. 1: The poster of the International Exhibition, Milan, 1939 (http://www.lombardiabeniculturali.it/fotografie/schede/IMM- u3010-0004766/?view=ricerca&offset=7299); 2. The Romania pavilion at the International Exhibition, Milan, 1939 (http://www.lombardiabeniculturali.it/fotografie/schede/IMM-u3010-0004662/?view=ricerca&offset=7195); 3–4. The National Archives of Romania. The records of the Ministry for National Economy. Commercial Direction. File no 80, 1939–1940, pages 84–85. Pl. II. Bronze statuette, Men, apud Bărcăcilă 1934, fig. 46 a-b.

CHRISTINA ȘTIRBULESCU, Muzeul Național de Istorie a României [email protected]

276 1 2

3 4

Pl. I față

verso

Pl. II Cercetări Arheologice, XXII, MNIR, 2015, p. 279–287

RESTITUTIO. ADUCEREA ÎN ŢARĂ A COPIEI COLUMNEI LUI TRAIAN. UN INTERVIU CU CORNEL BURTICĂ, FOST AMBASADOR AL ROMÂNIEI LA ROMA

MARIANA CONOVICI, GEORGE TROHANI

RESTITUTIO. L’ARRIVÉE EN ROUMANIE DE LA COPIE DE LA COLONNE DE TRAJAN. UNE INTERVIEW AVEC CORNEL BURTICĂ, ANCIEN AMBASSADEUR DE ROUMANIE À ROME

Il s’agit d’une interview avec l’ancien ambassadeur de Roumanie à Rome, pendant les années 1966– 1969, concernant histoire de la récupération du moulage de la Colonne de Trajan et de l’Accademia di Romania de Rome par le gouvernement roumain avec l’aide du Vatican. L’interview date du 15 juin 2006.

MOTS CLEFS : Colonne de Trajan, Accademia di Romania, Vatican CUVINTE CHEIE: Columna lui Traian, Accademia di Romania, Vatican

Columna lui Traian a fost mereu în atenția istoricilor de pretutindeni, iar efectuarea de copii ale sale ce pot fi studiate, mai de aproape, de cei interesaţi, a constituit de-a lungul vremurilor o preocupare în special a şefilor de stat deoarece costurile nu erau mici. Şi, cum la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti se află cea mai fidelă copie, executată în anii 1939–1943, la Roma, subiectul a fost tratat de multe ori. Mai puţin cunoscute sunt însă culisele aducerii acestei copii în ţară, în anul 1967. De aceea, în anul 2006, în ziua de 15 iunie, autorii au realizat un interviu cu Cornel Burtică1, fost ambasador al României la Roma în perioada 1966–1969, direct implicat în demersul aducerii copiei Columnei lui Traian la Bucureşti. Acest interviu a fost publicat în revista Universul Radio, nr. 89, din 27 iulie 2006, care are însă un circuit de difuzare redus. De aceea considerăm utilă republicarea sa, spre folosul celor interesaţi, în prezentul periodic. Dorim să facem menţiunea că în Arhiva Radioului caseta cu înregistrarea are nr. C/CD 1750, respectiv numărul de inventar 3427. Transcrierea dactilografiată i se datorează Marianei Conovici. De asemenea, dorim să menţionăm faptul că punctele de suspensie (...), din cuprinsul dactilografiat al interviului, reprezintă, în majoritatea cazurilor, pauze mai lungi de respiraţie şi gândire în vorbirea celui intervievat. Prin urmare, iată desfăşurarea interviului: Mariana Conovici: O temă foarte interesantă, şi anume aducerea copiei Columnei lui Traian. L-aş ruga pe colegul nostru George Trohani să facă un scurt istoric al copiilor care s-au mai făcut de-a lungul anilor după Columnă. George Trohani: Cum se ştie, Columna a fost inaugurată în Forul lui Traian la Roma pe 12 mai 113. Ea glorifică războaiele dintre romani şi daci. În decursul vremii s-au făcut mai multe copii după Columnă. Mai întâi François I de Valois, regele Franţei, în 1541, apoi Ludovic al XIV- lea, pe la 1700, Napoleon al III-lea, în 1861, au comandat şi s-au executat copii, ultima fiind din aramă galvano-plastică. Apoi regina Victoria a Marii Britanii (a comandat) o copie care şi astăzi se păstrează la Londra. Şi, normal, Vaticanul a avut şi el o copie care se păstra la Muzeul San Giovanni din Laterano. În 1934 Papa Pius al XI-lea comandă Direcţiei Generale a Muzeelor Vaticanului o nouă copie din beton armat. Acum intervenim şi noi prin Emil Panaitescu2, care era directorul Şcolii

1 Cornel Burtică (3 septembrie 1931, județul interbelic Mehedinți – 11 iunie 2013) – om politic român, membru al Consiliului Politic Executiv al PCR, ambasador al Republicii Socialiste România în Italia, Maroc și Malta până în anul 1969, când a fost numit Ministru al Comerțului Exterior. 2 Emil Panaitescu (11 februarie 1885, Cudalbi, județul Covurlui, astăzi județul Galați – 20 februarie 1958, Roma) – istoric, profesor de istorie antică la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, director al Institutului de Studii Clasice și al Muzeului de Arheologie din Cluj, fost elev al Școlii Române din Roma și director al acesteia între anii 1929–1940. A se vedea şi I. Opriş, Istoricul Emil Panaitescu şi Şcoala Română de la Roma, Bucureşti, 2014.

279 MARIANA CONOVICI, GEORGE TROHANI

Române din Roma. El obţine, în decursul mai multor ani, din 1934 până în 1939, aprobarea forurilor competente de la noi din ţară pentru realizarea unei astfel de copii, idee care la noi exista încă din secolul al XIX-lea. MC: Domnule (Cornel) Burtică, în 1966 eraţi ambasador al României la Roma. Cât ştiaţi, ce ştiaţi despre această copie a Columnei? Cornel Burtică: Înainte de a pleca la Roma ca ambasador am fost, cum era obiceiul şi probabil că este şi astăzi, primit de şeful statului. În afară de idei generale privind activitatea mea, Nicolae Ceauşescu mi-a dat două însărcinări punctuale: una, să obţin retrocedarea copiei Columnei lui Traian care se găsea în depozitele Vaticanului şi, al doilea subiect, era retrocedarea sau recuperarea, mai bine zis, a Accademiei di Romania3, care se găsea în custodia statului italian. În legătură cu Columna ... Această copie a Columnei avea ca scop studiul de către studenţi şi specialişti în domeniul istoriei şi arheologiei. De aceea era făcută ca o copie desfăşurată pe orizontală şi nu pe verticală. A fost plătită de Statul Român. Al Doilea Război Mondial a făcut ca ea să nu poată fi transportată în ţară în vremea respectivă, iar în 1950, din păcate, s-au întrerupt relaţiile dintre România şi Vatican. Vaticanul a depozitat copia la Museo Laterano şi Palazzo delle Mostre. Trebuie să vă spun că această copie a fost făcută din fragmente, desfăşurată pe orizontală cum spuneam, dar din fragmente ... o mulţime, pentru că atunci când le-am trimis eu în ţară, îmi amintesc, am ambalat-o şi am transportat-o cu 18 vagoane de marfă. Documentele care atestau comanda şi plăţile se găseau la secretarul Accademiei di Romania, Emil Panaitescu care între timp decedase, iar soţia sa4 nu a vrut sub nici o formă să ne dea documentele. Ei ceruseră azil în Italia şi aveau relaţii foarte proaste cu statul român. MC: Să înţeleg că dumneavoastră, din ţară, nu aţi primit niciun dosar cu documente, absolut nimic ? CB: Nimic! Nimic absolut! MC: Doar povestea ... CB: Am început tratativele fără să am nici cel mai mic document, nici din trecut, nici din prezent, doar dorinţa de a obţine copia Columnei lui Traian. Şi în 1966, în iulie, am început tratativele cu Vaticanul prin nunţiul apostolic Carlo Grano5. Tratativele propriu-zise le-am purtat cu monseniorul Agostino Casaroli6, cardinal care îndeplinea funcţia echivalentă cu ministru de externe şi prim-ministru. Era „mâna dreaptă” în relaţiile Vaticanului cu alte state. MC: Cum aţi ajuns să-l contactaţi pe nunţiul papal Carlo Grano? Înţeleg că Domnia Sa v- a înlesnit apoi contactele cu cardinalul Casaroli. CB: Am numit în cadrul ambasadei un diplomat pentru legăturile cu Vaticanul şi l-am trimis pur şi simplu la Nunţiatura Apostolică cu mesaj din partea mea către nunţiul apostolic că doresc o întâlnire cu Domnia Sa. S-a fixat întâlnirea. I-am expus scopul întâlnirii, respectiv copia Columnei lui Traian, a notat ceva, nu a făcut nicio declaraţie, pentru că, sigur, avea nevoie de instrucţiuni. MC: Aşa cum spuneţi dumneavoastră pare foarte simplu; eu v-am întrebat pentru că relaţiile României atunci cu Papalitatea nu erau tocmai cordiale ... CB: Nu! Dar eu, ca ambasador, să vă spun cinstit, nu vreau să mă laud, dar eram în relaţii foarte bune cu toţi. Nu ţineam seama că statul român nu are relaţii cu nu ştiu ce stat, nu ţineam seama că noi eram reprezentanţi oficiali din partea unui stat comunist şi discutam cu democrat- creştinii italieni, adică, eu, ca ambasador, eram egal cu toată lumea. Îl cunoscusem pe nunţiul

3 Accademia di Romania a Roma (Şcoala Română din Roma) – instituţie ştiinţifică şi culturală înfiinţată la propunerea lui Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan destinată perfecţionării tinerilor licenţiaţi români în domeniile științelor umaniste, al artelor plastice şi arhitecturii. 4 Maria Sofia Panaitescu, n. Lahovary (d. în 1997 în SUA, la Calaveras, California) 5 Carlo Grano (14 octombrie 1887, Roma – 2 aprilie 1976, Roma) – din 13 decembrie 1958 nunţiu apostolic în Italia şi arhiepiscop titular de Salonic. Numit cardinal în ziua de 26 iunie 1967. 6 Agostino Casaroli (24 noiembrie 1914 – 9 iunie 1998) – în 1961 intră în Secretariatul de Stat al Vaticanului. Diplomat, este cel ce tratează cu regimurile ostile Bisericii Catolice, încheind acorduri cu Ungaria, în anul 1964, şi Iugoslavia, în anul 1966. Arhiepiscop de Cartagina din data de 16 iulie 1967. Între 29 aprilie 1979–1990 a îndeplinit funcţia de secretar de stat (prim ministru) al Sfântului Scaun. El este cel ce a prezidat Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki, în 1975.

280 RESTITUTIO. ADUCEREA ÎN ŢARĂ A COPIEI COLUMNEI LUI TRAIAN apostolic la nişte manifestări diplomatice, dădusem mâna, ne recomandasem, între noi existau nişte relaţii normale, care ulterior s-au transformat în relaţii de prietenie. Nunţiul papal a venit şi cu un diplomat al lor, actualul cardinal Luigi Poggi7, care la vremea respectivă era un simplu ataşat. GT: Sunt 40 de ani de atunci ... CB: Acum m-am bucurat mult când am auzit că a fost numit deja cardinal ... La următoarea întâlnire am avut plăcerea să mă văd cu cardinalul Casaroli la Grottaferrata, aşa mi- a propus. Ne-am văzut acolo într-o ambianţă foarte plăcută. Era un restaurant, aşa, mai select, pentru astfel de discuţii discrete. La prima întâlnire, Casaroli mi-a propus să purtăm discuţii pe toate problemele existente la vremea respectivă între Vatican şi România, inclusiv diocezele greco- catolice, situaţia unor clerici – unii dintre clerici aveau domiciliu obligatoriu – în fine, erau multe încurcături cu biserica care depindea de Vatican. Eu am spus că nu am mandat din partea României pentru astfel de discuţii. Deocamdată, am mandat pentru acest subiect concret, care era copia Columnei lui Traian. I-am prezentat istoricul copiei Columnei lui Traian şi am stabilit că problemele „încurcate” dintre noi să le lăsăm pentru mai târziu, să lăsăm lucrurile să decurgă normal, fără să le forţăm. Cunoşteam care era poziţia alor noştri din conducere la vremea respectivă; mai ales (Emil) Bodnăraş8 se împotrivea categoric unor normalizări ale relaţiilor cu Vaticanul. Am început tratativele în iulie. Pe urmă în luna august, când la dânşii e o lună a concediilor, am mai schimbat diverse argumente, au mai venit cereri concrete din partea lor, eu le- am dat răspunsul ... MC: Ca de exemplu, ce înseamnă cereri concrete? CB: De exemplu, era un Monsenior, nu îmi mai aduc aminte, şeful Bisericii greco-catolice la vremea respectivă ... MC: Iuliu Hossu9, la Căldăruşani ... CB: Exact! Avea domiciliu forţat şi el nu primise aprobare să meargă în Italia să fie uns cardinal ... Unele le-am mai rezolvat, altele au rămas „agăţate”. În orice caz, eu am insistat tot timpul pe faptul că „haideţi să facem un prim gest cu copia Columnei lui Traian şi apoi vom merge punctual, problemă cu problemă, până la o normalizare a acestor relaţii”. Vreau să spun că în aceste tratative am avut un sprijin extraordinar din partea Papei Paul al VI-lea, care şi-a amintit că era subsecretar de stat în perioada când a fost comandată şi executată copia Columnei lui Traian şi a spus: „Da, într-adevăr, îmi amintesc, a fost plătită!” Asta mi-a dat mie curaj şi mai mare, pentru că tot timpul mi-a fost teamă că voi fi întrebat care sunt documentele pe baza cărora facem această cerere. MC: Într-un fel vă legitima cererea! CB: Vă spun, nu aveam nici un fel de document, nimic, nimic absolut! Nici din ţară nu mi- a dat cineva vreun document, nici acolo nu am găsit. În noiembrie 1966, Papa mi-a dat, cum se spune binecuvântarea, şi a spus: „Să fie retrocedată guvernului român!” E adevărat că noi am făcut un gest în octombrie 1966, şi anume am oficializat discuţiile dintre ambasadorul României şi reprezentanţii Vaticanului, adică am trimis o notă verbală Nunţiaturii Apostolice în care am declarat că aceste convorbiri sunt convorbiri oficiale. Până atunci noi declarasem că aceste convorbiri sunt din partea Academiei Române de la Bucureşti şi Vatican. MC: În plan politic, mai precis, ce înseamnă această oficializare? CB: În plan politic înseamnă că de fapt recunoaştem autoritatea şi statalitatea Vaticanului. Sigur că reprezentanţii Vaticanului şi Papa, ca nişte foarte fini observatori şi cunoscători ai subtilităţilor diplomatice, au apreciat foarte mult. Ei au spus: este un gest din

7 Luigi Poggi (25 noiembrie 1917 – 4 mai 2010) – numit delegat apostolic în Africa Centrală pe 3 aprilie 1965, iar pe 9 mai devine episcop. Pe 21 mai 1969 este numit nunţiu apostolic în Peru, iar în august 1973 efectuează o misiune specială pe lângă bisericile din ţările comuniste, inclusiv România. În anul 1975 era delegat apostolic în Polonia, iar în anul 1986 nunţiu apostolic în Italia. Pe 26 noiembrie 1994 a fost numit cardinal. 8 Emil Bodnăraş (10 februarie 1904, Iaslovăţ – 24 ianuarie 1976, Bucureşti) – a fost un lider comunist român, general al Armatei Române și spion sovietic. 9 Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885, Milaş – 28 mai 1970, Bucureşti) – a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj- Gherla, deținut politic, cardinal, membru de onoare (din anul 1945) al Academiei Române. La 28 aprilie 1969, a fost numit cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea.

281 MARIANA CONOVICI, GEORGE TROHANI partea unei ţări comuniste ortodoxe de foarte mare importanţă. Şi atunci Papa, după nota noastră verbală, în noiembrie 1966, a dat verdictul – „Da! Să se dea copia Columnei!” Şi sigur, pe urmă, au început operaţiunile de aducere ... Acum, aş putea spune că este cu suişuri şi coborâşuri. GT: Erau ţinute în condiţii bune aceste copii ale Columnei? CB: Sigur că da, excepţionale! De fapt, erau ca un fel de mostre în cadrul depozitului ... nu e vorba de depozite cum le ştim noi, cu tot felul de materiale. În depozitele acestea erau bunuri culturale, toate păstrate ca şi cum ar fi fost într-o expoziţie permanentă. Aşa erau şi copiile! GT: Puteau fi vizitate? CB: Cine dorea putea să le viziteze, sigur că da ... Nu aveau programul unui muzeu obişnuit, erau vizitate în special de către cei care erau interesaţi. Au început discuţiile cu ai noştri penrtru că eu am dat sfoară în ţară şi am anunţat să se facă o comisie a Academiei cu specialişti în istorie şi cultură să vină să o ia, să o şi recunoască, pentru că, sigur, eu văzusem acolo nişte exponate, dar nu sunt istoric ca să pot să îmi dau seama, dacă sunt toate sau nu, succesiunea scenelor ... şi aşa mai departe. Dar, cum stau lucrurile la români, începuseră să se certe între dânşii. GT: Muzeul Naţional nu exista încă ... CB: Nu era! Au început să se certe, „să vină Vătăşanu10, să vină Daicoviciu11!” Au durat discuţiile acestea aproape toată luna noiembrie şi jumătate din decembrie. Cea mai mare discuţie cu ai noştri a fost în legătură cu transportul copiei la Bucureşti. Ai noştri au venit cu ideea să trimită ei nişte tâmplari, cu cuie, cu scânduri, cu tot ce vrei. Eu le-am spus: „Domnule, nu se poate, e vorba de vize, de cazare. Plus că este o adevărată artă să ambalezi asemenea valori”. Vaticanul avea o firmă care se ocupa cu aşa ceva. Am făcut o socoteală inginereşte – eu fiind inginer – şi am zis: cât mă costă dacă vin ai noştri? Erau sume mari. Cât mă costă dacă angajez firma asta? Obţineam o sumă mult mai mică. Atunci am propus să se angajeze o firmă locală pentru ambalare, pentru transport. Nu m-am putut înţelege cu ai noştri. Atunci m-am urcat în avion şi am venit la Bucureşti şi am „aterizat” la preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer12, căruia i-am explicat cum stă problema. Maurer a fost de acord cu mine şi a zis: „Trebuie să vorbesc şi eu cu Ceauşescu”. Ceauşescu era la Braşov. M-am dus la Braşov. Maurer era la telefon şi a spus: „Eu sunt de părerea lui, aşa că te rog aprobă treaba asta”. I-am spus lui Ceauşescu, am făcut şi calcule. A zis: „De acord cu propunerea ta” ... şi aşa s-a făcut contractul cu firma italiană. Copia Columnei a plecat în ianuarie 1967 cu un tren cu 18 vagoane şi eu, ca să fiu sigur că ajunge în ţară, am suit consulul pe locomotivă să însoţească transportul până în ţară ... A venit până la Timişoara. MC: Au fost vagoane româneşti? CB: Nu, italieneşti ... pe căile ferate din toată lumea sunt anumite înţelegeri în legătură cu transportul de vagoane. Numai că la Bucureşti, altă bucurie! Au stat până în toamna lui ’67 în triaj! Ministerul Culturii le-a uitat pur şi simplu ... Am venit în concediu în 1967 şi, bineînţeles, primul lucru a fost să mă interesez ce-i cu copia ... Nu ştia nimeni şi cei de la Calea Ferată mi-au spus că este un tren acolo, venit de nu ştiu câtă vreme ... Atunci i-am spus lui Nicolae Ceauşescu care este situaţia ... A fost „furtună”! ... Nu găseau loc să o depoziteze ... GT: A fost în custodia Muzeului Satului şi apoi în custodia Muzeului Partidului. Cum a ajuns acolo? CB: Au fost duse acolo pentru că nu aveau unde să le monteze, să le instaleze şi s-a stabilit că până se amenajează Muzeul de Istorie Naţională, să fie pur şi simplu depozitate acolo. Ce se întâmplă? Întâi au fost date spre păstrare Ministerului Culturii, s-a văzut că Ministerul Culturii nu

10 Virgil Vătăşianu (21 martie 1902, Sibiu – 15 noiembrie 1993, Cluj) – istoric de artă, medievist. Între anii 1930–1931, 1934–1936 şi 1938–1940 a fost secretarul Şcolii Române de la Roma. Revenit în ţară, devine titularul catedrei de Istoria Artei la Universitatea din Cluj. 11 Constantin Daicoviciu (1 martie 1898, Căvăran – 27 mai 1973, Cluj) – profesor la Universitatea din Cluj între anii 1923–1968, iar între 1957–1968 şi rector. Din anul 1945 până în 1973 director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei. Membru al Academiei Române, din anul 1955. Din anul 1961 membru al Consiliului de Stat. În perioada 1925–1927 a fost bursier al Şcolii Române de la Roma. 12 Ion Gheorghe Maurer (23 septembrie 1902, Bucureşti – 8 februarie 2000, Bucureşti) – prim ministru în perioada 1961–1974.

282 RESTITUTIO. ADUCEREA ÎN ŢARĂ A COPIEI COLUMNEI LUI TRAIAN prea avea treabă cu asta şi atunci s-a luat hotărârea să fie dată la Muzeul de Istorie Naţională şi expuse nu numai pentru studiu, dar şi pentru vizitare. Acum vreau să vă spun că noi nu am fost prea corecţi cu Vaticanul, pentru că Papa ne-a dat copia Columnei, dar ne-a rugat un singur lucru. MC: Chiar vroiam să vă întreb. CB: A renunţat la toate pretenţiile cu care venise şi a zis doar atâta: „Vă rog ca atunci când se va inaugura copia Columnei la Muzeul de Istorie Naţională, în cuvântul celui ce va rosti discursul să se spună o frază, că această copie a fost găzduită timp de 30 de ani de către Vatican”. Nici măcar treaba asta nu s-a făcut ... MC: De ce credeţi că nu s-a făcut? Neglijenţă pur şi simplu sau deranja pe cineva ... CB: Părerea mea este că la conducătorii noştri de atunci nu prea exista simţul onoarei. Să ştiţi că e un lucru mare să fii om de onoare! Ai promis ceva şi eu am promis. Dar nu s-a respectat ... MC: Deci Vaticanul a renunţat la absolut tot! CB: Absolut tot. MC: De ce credeţi că a renunţat? CB: Vaticanul a dus totdeauna o politică de lungă perspectivă ... Aş putea spune că Vaticanul are filosofia chinezilor, adică nu contează un an, doi, trei, cinci ... judecă cu bătaie lungă. Şi aşa a judecat şi cu noi! Sigur să eu i-am alimentat puţin pentru că am spus: „Domnule, de ce nu vreţi să lăsaţi puţin să se sedimenteze aceste fapte pozitive şi ca un bulgăre de zăpadă, încet, încet să se rezolve şi altele, în timp ...” De altfel, vreau să spun că Vaticanul a venit, prin instituţiile sale financiare, cu o propunere extraordinară, şi anume, ne-a propus un credit de 500 milioane de dolari pentru construcţia unei autostrăzi de la intrarea în ţară, la Timişoara, până la Constanţa, cu sisteme de servicii cum sunt în Italia, cu staţii de benzină Agip de o parte şi de alta. Era un lucru extraordinar! Noi trebuia să plătim din veniturile pe care le va aduce acea autostradă. Propunerea a fost făcută prin directorul unei bănci controlate de Vatican. Ceauşescu a fost de acord, dar s-au pus alţii, tot din conducere, că ne îndatorăm la Vatican, că Vaticanul e aşa şi aşa ... MC: În ce an a fost făcută propunerea? CB: Propunerea a fost făcută în ’67. MC: Deci în perioada în care Ceauşescu nu-şi consolidase încă puterea, depindea şi de ceilalţi ... CB: ... Şi aşa s-a ajuns până la urmă cu copia Columnei lui Traian unde trebuie. Acum să vă spun drept, pe mine m-a deranjat o afirmaţie a unui fost ministru de externe, Mănescu13, care, într-o discuţie cu (Lavinia) Betea, afirmă că vezi Doamne, el ar fi purtat discuţiile cu Papa şi că în ’67 ... şi în ’68 a fost definitivat acordul când a fost Maurer în Italia. A fost în vizită oficială ... ori Columna era deja de un an de zile aici. Dar astea sunt exagerări ... GT: Şi transportul cine l-a plătit? CB: Statul român, noi am plătit tot. Ba, mai spune Mănescu că Ceauşescu s-ar fi opus aducerii copiei Columnei lui Traian ... ori nu este adevărat. GT: Deci, el v-a dat ordin să faceţi asta ... CB: Cine ? Ceauşescu, da ... Deci înainte de a pleca, Ceauşescu m-a chemat la Snagov, acolo şi mi-a pus probleme economice, probleme politice. Şi mi-a dat aceste două lucruri: Columna lui Traian şi Accademia di Romania. GT: De unde a avut el informaţii despre ele sau ideea, nu ştiţi ... cine i-a pus-o lui? CB: Eu cred că i-a pus pe cei de la Institutul de Istorie al Partidului ... pentru că să ştiţi, era impropriu spus Institutul de Istorie al Partidului. Ăla era de fapt institutul de cercetare istorică al lui Ceauşescu, pur şi simplu! Ăştia erau cei care căutau în arhive ... aşa bănuiesc eu, că eu nu am întrebat atunci şi nici mai târziu n-am întrebat. Bănuiesc a fost semnalat de aceştia. Îi făceau tot felul de sinteze. Era generalul (Gheorghe) Zaharia; el îi scosese pe toţi cei dinainte care erau cu partidul, cu ilegalitatea şi băgase din ăştia care se ţineau de istoria naţională.

13 Corneliu Mănescu (6 februarie 1916, Ploieşti – 26 iunie 2000, Bucureşti) – Ministru de Externe între 21 martie 1961 – 23 octombrie 1972.

283 MARIANA CONOVICI, GEORGE TROHANI

GT: Dar la muzeu era (Ion) Ardeleanu, nu? CB: Nu, era (Florian) Georgescu... La Muzeul Partidului era Ion Ardeleanu14, era Coroiu. GT: Florian Georgescu15 a fost după aceea la Muzeul Naţional de Istorie ... Şi după asta ... CB: Am fost Ambasador între anii ’66–69, trei ani şi după aia am fost numit ministru al Comerţului Exterior. MC: Domnule Burtică aţi spus că aţi avut două probleme: copia Columnei şi Accademia di Romania. Aţi precizat retrocedarea, şi apoi v-aţi corectat singur, recuperarea Accademiei di Romania. Cele două cuvinte, cele două noţiuni, spun ceva despre statutul Accademiei din Romania din acel moment. CB: Să vă spun cum e cu Accademia di Romania ... Statul italian, de fapt primăria Romei a oferit tuturor statelor care au dorit să-şi facă lăcaşe de cultură pe care le numesc Accademia, teren ca să-şi construiască cu mijloace proprii. Accademia di Romania, Accademia Egiptului, Accademia nu ştiu cărui stat ... Statul român a construit aceasta prin 1923–192416. GT: Cu Iorga ... CB: Iorga, Pârvan ... era pe vremea fascismului, dar era un fascism mai socialist. În statutul acesteia era obligaţia ca întreţinerea să o plătească statul român, iar a doua obligaţie era că nu se admitea schimbarea obiectului de activitate, adică era numai de activităţi culturale şi de învăţământ. Erau spaţii de cazare pentru bursieri, bursieri de învăţământ, bursieri de pictură, sculptură, ş.a.m.d. Şi, de asemenea, nu era admis să nu aibă activitate, adică să fie pasiv. Totul a mers destul de bine până după al Doilea Război când autorităţile de atunci au spus: „Ce lege internaţională, ce înţelegere cu italienii ... e a noastră, mutăm în ea Ambasada şi Agenţia Română”. I-au schimbat obiectul de activitate! Statul italian, mai ales că erau şi relaţiile încordate în Războiul Rece, a pus poliţia pe noi şi ne-au evacuat din clădire. Au închis clădirea, au pus scânduri la ferestre şi la uşi şi ne-au obligat să punem un paznic. Şi toată treaba asta a durat până în 1966. În baza sarcinii date de şeful statului, mi-am permis să o vizitez. Am cerut permisiunea Statului Italian să o vizitez. Ei, vă daţi seama, era într-o stare jalnică, era praful de 30 cm, mergeai cu picioarele prin praf, parcă erai în Sahara. Am început convorbirile cu Ministerul de Externe italian şi anume cu directorul general Gaia. Acest director general la ei este mai important decât un ministru adjunct la noi, e aproape ca şi ministrul. El deţine în mână toate relaţiile publice cu statele lumii. Discuţiile au fost destul de grele la început pentru că, deşi în statutul Accademiei nu se prevede că îi dai altceva în schimb italianului ca să-ţi dea Accademia, italienii totuşi, prevalându-se de faptul că statul român naţionalizase o seamă de clădiri culturale ale italienilor de la Constanţa şi Bucureşti, au spus: „Domnule, vă cedăm doar dacă ne daţi şi nouă altceva în loc”. Bineînţeles că Accademia noastră este foarte frumoasă, e mare, spaţioasă. Vă închipuiţi ce ar fi însemnat să dăm ceva în loc! Convorbirile cu italienii au durat câteva luni de zile până am ajuns la o înţelegere şi anume, să le dăm măcar un club, un club cultural. Am venit în Bucureşti să căutăm un club. Am dat de un club al sindicatelor sanitare, pe strada Nuferilor, cum îi spunea pe vremuri17 ... Şi am găsit acolo un spaţiu cu vreo cinci camere. Destul de frumos, arătos ...

14 Ion Ardeleanu a fost director adjunct al Muzeului Partidului din 1965 până în 1989. În perioada 1968–1971 a răspuns de organizarea Muzeului de Istorie al României. 15 Florian Georgescu (19 noiembrie 1924 – 15 mai 1997) – a fost director al Muzeului de Istorie al României în perioada 1971–1984. 16 Înainte de Primul Război Mondial, prin 1914, Vasile Pârvan şi Duiliu Zamfirescu lansau ideea înfiinţării unei „Şcoli româneşti la Roma”. Abia după război, în 1920, Nicolae Iorga cu mai mulţi parlamentari, reiau ideea prin înfiinţarea a două şcoli româneşti – la Paris şi Roma. În anul 1921 Consiliul de Miniştri aprobă Regulamentul de funcţionare, iar pe 1 noiembrie 1922, sub conducerea lui Vasile Pârvan, Şcoala Română din Roma îşi începe oficial activitatea, într-un local închiriat. În urma concesionării unei suprafeţe de 50.000 m.p. în parcul Valle Giulia, Villa Borghese, cu sprijinul financiar al Băncii Naţionale a României, se ridică impunătoarea clădire a Accademiei di Romania. Planurile i se datorează arhitectului Petre Antonescu. La 27 ianuarie 1928, în prezenţa lui Nicolae Titulescu, se pune piatra de fundație, iar inaugurarea are loc în ziua de 10 ianuarie 1933. În timpul celui de al Doilea Război Mondial funcţionează cu un personal foarte redus, iar în anul 1947 este închisă. Din anul 1948 până în 1969 este practic abandonată. Revine statului român în 1969, dar funcționează ca centru cultural abia din 1990. 17 Fosta şi actuala stradă general Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861 la Feurs, Franța – d. 28 ianuarie 1931) general al armatei franceze, participant la Primul Război Mondial pe frontul din România ca şef al Misiunii Militare Franceze.

284 RESTITUTIO. ADUCEREA ÎN ŢARĂ A COPIEI COLUMNEI LUI TRAIAN

MC: Pe colţ cu strada Spiru Haret. GT: Da, care era Casa Teatrelor Naţionale şi Operelor Naţionale ... CB: Nu mai ştiu ... I-am întrebat pe italieni, iar ei au fost de acord cu acest spaţiu. Şi ne- am înţeles să închidem acest litigiu printr-un schimb de scrisori între miniştrii de externe. Am acţionat şi la Externe şi la conducerea deasupra Externelor ca să obţinem banii să reparăm toată clădirea asta de la Roma. MC: Cum aţi făcut reparaţia, cu meşteri din ţară sau cu meşteri italieni? CB: Nu, am adus din ţară şi să vă spun de ce ... Noi am şi schimbat puţin construcţia pentru că făcuseră sala de festivităţi sau mă rog sala de conferinţe, fără intrare din interior şi trebuia să ieşi afară ca să intri în sala de conferinţe. Atunci am chemat oamenii noştri, am făcut spărturi ca să facem legătura dintre spaţiile interioare şi ... că asta era şi sală de expoziţie, sală de conferinţe, sală de diverse activităţi, şi am făcut-o funcţională pe de o parte ... Pe urmă le-am reparat italienilor aici, ca să dăm totuşi sala aşa cum trebuie ... Am elaborat şi scrisoarea. În 1967 a venit în vizită în România Amintore Fanfani18 – ministrul de externe – şi atunci urma să facă schimb de scrisori cu Mănescu. Numai că în timpul convorbirilor cu Mănescu i s-a făcut rău, cu stomacul lui şi deodată s-a enervat, aşa din senin şi mai, mai să se întrerupă relaţiile, convorbirile dintre ei ... Eu, ca ambasador, făceam naveta între cei doi ca să-i împac. În sfârşit, i-am împăcat, s-au terminat bine convorbirile, dar au uitat să semneze scrisoarea. Fanfani plecase spre Bulgaria, şi plecase cu maşinile către Ruse. Când am văzut că nu a semnat scrisoarea am pus poliţia pe urmele lor şi ne-am întors pe urmă la ambasada italiană, unde s-a semnat scrisoarea. Când am văzut că a semnat-o nu am mai dat-o la nimeni, am luat-o în mână şi am dus-o la arhivă, la Ministerul de Externe, să nu o mai piardă cineva şi să nu avem documente de retrocedare ... Aşa s- a ajuns până la urmă să facem această Accademie care, sigur, în prima etapă cred că nu a fost ea aşa prea bogată în activităţi, dar depinde foarte mult de directori, ăsta este adevărul. MC: Întotdeauna omul contează. CB: Sigur că da. De exemplu, ştiu că atunci când a fost doamna Zoe (Dumitrescu- )Buşulenga director, a fost o activitate şi de conţinut şi de suprafaţă şi relaţiile cu oamenii de cultură au fost altele. Astea sunt cele două – să zic aşa – obiective concrete. MC: Pe care dumneavoastră a trebuit să le îndepliniţi. Mai am o întrebare paranteză la ceea ce aţi spus şi pe urmă o întrebare, să spun aşa, majoră ... CB: Staţi aşa, nu am răspuns la întrebarea aceea cu retrocedarea sau cu recuperarea. Acum să vă spun de ce. Pentru că de fapt e şi una şi alta. Pentru că italienii au pus stăpânire pe ea, acesta e adevărul. Şi cealaltă e că de fapt nu prea aveau ei dreptul chiar să ne-o confişte. Da’, a fost aşa, o treabă amestecată şi a trebuit să o şi retrocedeze, să o şi „recuperăm”. GT: Da, atunci ştiu că s-a reparat în Bucureşti, s-a restaurat ... ei aveau un consulat pe (strada) Ion Mincu pe unde rămăsese emblema, stema Italiei cu vulturul fascist... Ţin minte copil fiind, era Biserica Italiană, care a fost mult timp închisă şi atunci s-a redeschis. Şcoala italiană era pe (strada Luigi) Cazzavillan (colţ cu strada Transilvaniei) ... CB: Eu am făcut un raport atunci şi am vorbit cu Ceauşescu următorul lucru: dacă noi vrem în mod real să dezvoltăm relaţiile cu Italia, noi trebuie totuşi să reparăm o seamă de lucruri pe care noi le-am stricat în relaţiile cu ei ... GT: Era şi Casa de la Veneţia. CB: Da, era... Să ştiţi că autorităţile au fost de acord cu noi să o cedeze, dar aveam chiriaşi în ea; se mutaseră ilegal o seamă de cetăţeni italieni care, pur şi simplu, s-au instalat în casă ... casă părăsită de 10 ani. Ai noştri din ţară nu au vrut să dea bani să facem reparaţiile şi să le găsim ălora spaţii că şi la ei era cam cum era la noi: ca să dai afară chiriaşii trebuie să le găseşti undeva unde să locuiască. Din cauza asta, era a doua etapă dacă mai rămâneam ca ambasador să o rezolv. După aia s-a rezolvat, pe urmă ...

18 Amintore Fanfani (6 februarie 1908 – 20 noiembrie 1999) a fost un politician creştin-democrat italian. A fost Prim- Ministrul Italiei în perioadele 1954 (21 de zile), 1958–1959, 1960–1963, 1982–1983 și 1987. În mai multe rânduri ministru de Externe, de Interne, al Agriculturii etc.

285 MARIANA CONOVICI, GEORGE TROHANI

MC: Aţi spus că în octombrie 1966 au fost oficializate discuţiile dintre Ambasada României şi Vatican, lucru foarte important din punct de vedere politic. Ştiţi cumva care era situaţia acestor relaţii dintre statele socialiste şi Vatican la acel moment? CB: Nu, nu existau deci. Iar eu am mai făcut următorul lucru ca ambasador: am aranjat în ianuarie 1968, când a făcut o vizită în Italia preşedintele Consiliului de Miniştri, Maurer, să fie primit de Papă. GT: Maurer era catolic la origine! CB: ... A fost primul şef de guvern din România după al Doilea Război Mondial primit de Papă. L-am însoţit şi eu şi vreau să spun că discuţia a fost deosebit de interesantă. Papa a ţinut seama de tot ceea ce depănasem eu cu reprezentanţii săi, să nu se bage brutal în problemele care ne despart. Şi într-adevăr aşa a făcut. Au discutat problema cu Vietnamul care era la ordinea zilei, şi doar în treacăt... „vom găsi, sau vor veni timpuri când să rezolvăm toate problemele existente între noi” ... La plecare şi Maurer a răspuns la fel de conciliant, în sensul că şi noi vrem să mergem spre o asemenea normalizare. GT: Da, că Maurer a fost la de Gaulle când a stat aproape o oră în discuţii ... CB: Da, tot eu am fost acolo ... MC: Aţi avut ca ambasador o mulţime de contacte cu oficialităţile italiene, cu oficialităţile Vaticanului, dar, printre sarcinile primite sau pe care vi le-aţi asumat de unul singur, s-au numărat şi relaţiile cu ceea ce numim astăzi diaspora românească. Aţi avut legături cu români în Italia? CB: Sigur că da. Şi am avut legături chiar foarte bune. MC: O sarcină dată din ţară? CB: Nu, nu era, cum să vă spun eu dumneavoastră, o componentă a politicii externe româneşti. MC: Cu instrucţiuni precise? Eu insist. CB: Da, în sensul că la toate manifestările noastre eu invitam şi reprezentanţii diasporei româneşti. De exemplu, 23 august sau ştiu eu ce alte manifestări culturale pe care le organizam, veneau. Iar la 23 august vreau să vă spun că ai noştri ştiau mai bine decât noi că trebuie să dăm recepţie. MC: Ne puteţi spune câteva nume de români cu care aţi avut contact? CB: Da sigur că da. Eu am avut cu Drăgan19. GT: El, pe urmă (în 1976) la Congresul de Tracologie a venit aici. CB: El era unul dintre reprezentanţii de frunte, aşa, ai românilor. Nu prea era el agreat de ceilalţi români, nu ştiu, auzisem ceva cu legionarii sau mâncase banii ... ceva în genul ăsta nu mai ştiu ... MC: Mai trăieşte încă şi astăzi. CB: Da, mi se pare că da. Dumnealui m-a rugat să îl introduc şi la Vaticam. Şi i-am făcut cunoştinţă cu Casaroli şi cu ăştia ... GT: El a avut legături şi cu Patriarhia din Constantinopol, era Mare Spătar. CB: Ca să intru în detalii ... El de fapt avea afacerile lui cele mai profitabile în Grecia. Acolo avea el cu Butan Gazul. Şi deşi nu era ortodox, el era greco-catolic ... Acum să vă spun drept, nu prea îi mai ţin eu minte ... GT: Cu Adameşteanu? CB: Da, cu Adameşteanu20, cu Neguţescu care era un fel de poet, dar mai ales era ... un fel de pictor ... GT: Drăguţescu! CB: Drăguţescu21, da, era grafician, exact! Adameşteanu, la fel, era arheolog în Sicilia, ştiu că făcea săpături ... am şi fost acolo când făcea el săpături.

19 Iosif Constantin Drăgan (20 iunie 1917, Lugoj – 21 august 2008) – om de afaceri stabilit în Italia în 1940, în urma unei burse acordate de Institutul Italian de Cultură. Este atras de idealurile Gărzii de Fier, el având opinii corporatiste. În 1941 coordonează o companie ce exportă petrol românesc în Italia, iar în 1948 compania Butan Gas. După 1969, prin idei protocroniste şi naţionaliste, devine colaborator semioficial al regimului lui Ceauşescu. 20 Dinu Adameşteanu (25 martie 1912, Toporu, Vlaşca – 21 ianuarie 2004, Italia) – profesor la Universitatea din Lecce şi director al Şcolii de Specializare în Arheologie Clasică şi Medievală. 21 Eugen Drăguţescu (19 mai 1914, Iaşi – 1993, Roma) – artist plastic român stabilit în Italia.

286 RESTITUTIO. ADUCEREA ÎN ŢARĂ A COPIEI COLUMNEI LUI TRAIAN

GT: Din păcate a murit de curând. CB: Da, de curând, am auzit şi eu. Alţii, mai de vârf, nu. În rest aveam scandaluri, să vă spun cinstit. Veneau italieni în România, găseau câte o fufă din asta pe aici şi pe urmă ajungeau la scandal pentru că româncele când ajungeau în Italia se uitau şi la alţii ... Şi veneau la ambasadă pe urmă să îmi spună mie să îi iau paşaportul româncei pentru că asta nu mai merită să stea în Italia ... Cum să i-l iau? MC: Ar mai fi ceva de spus şi nu v-am întrebat eu? Referitor la aceste teme că aşa multe ar mai fi de spus ... GT: Eu nu mai ţin minte fiindcă în 1967, când a venit Columna, eu tocmai terminasem facultatea. Când s-a deschis la Muzeul Partidului, ea acolo a fost expusă, ştiu că s-a scris în ziare, s-a vorbit de deschidere, că e prezentată publicului, dar nu am fost. Doar mai târziu am văzut-o. După aceea s-a hotărât mutarea la noi, la muzeu unde a fost adusă cu camionul de la Şosea. Un camion, o metopă. CB: Acum, să vă spun, ei au deschis-o acolo şi de gura mea, pentru că eu l-am tocat la cap pe Ceauşescu. Ca ministru al Comerţului Exterior am avut prilejul să am legături mai dese cu Ceauşescu şi de fiecare dată îi spuneam: „Domnule, chiar nu suntem capabili să facem un adăpost, ceva, să o punem undeva?” La un moment dat i-am spus facem o popicărie ... GT: Clădirea nouă din spatele Muzeului (Partidului) nu era construită. CB: Nu, nu era construită. GT: Şi acolo mult timp a fost Adamclisi. Tot monumentul de la Adamclisi a fost înainte de război dus acolo, îl ţin minte, copil fiind. CB: Da. Şi atunci i-am spus: „Găsiţi-mi un loc provizoriu, nu ştiu unde şi hai să facem totuşi Muzeul de Istorie Naţională. Toată lumea ştie, Vaticanul ne urmăreşte cu treaba asta”. Şi Ceauşescu a dat dispoziţie atunci şi au dus-o acolo, dar repet încă o dată, ca o soluţie provizorie, nu ca soluţie definitivă. MC: Pentru astăzi vă mulţumim, dar eu nu pot să închei fără a vă solicita şi alte interviuri, pe alte teme. CB: Da, sigur, eu sunt un tip vorbăreţ.

287 NECROLOG

LUCIAN CHIȚESCU 14.07.1932–10.11. 2015

În data de 10 noiembrie 2015 a încetat din viață istoricul și arheologul medievist Lucian Chițescu. În cei 83 de ani de viață a servit cu devotament și abnegație, în tăcere și cu demnitate, CULTURA ROMÂNĂ. Cariera sa este legată de Muzeul Național de Istorie a României, pentru care a fost unul dintre ctitori. Noi, cei rămași în instituția pe care a întemeiat-o, servit-o și iubit-o, cutremurați de vestea trecerii în neființă, îi aducem un pios omagiu. Lucian Chițescu s-a născut la 14 iulie 1933, în comuna Laloșu, județul Vâlcea, unde a absolvit cursurile școlii primare între 1941 și 1945. După război, familia sa (tatăl Marin, mama Sevastița și cei trei copii – Lucian, Constantin și Victor) s-a mutat la București, acolo unde tânărul Lucian Chițescu a urmat cursurile Liceului Gheorghe Lazăr și ale Liceului clasic mixt, obținând bacalaureatul în anul 1952. În spiritul unei vremi cu tristețile ei, între 1952 și 1953, a lucrat ca muncitor necalificat la uzinele „Grivița Roșie”, devenind sudor calificat. Facultatea de Istorie a început-o în 1953, la Universitatea din București, unde s-a specializat în istorie generală și arheologie. După încheierea studiilor universitare a fost repartizat ca muzeograf principal la Muzeul Castelului Bran. Căsătoria cu o colegă de facultate, Maria, a prilejuit mutarea la București, la Muzeul Militar Central, unde a devenit șef de secție în 1969. În același an s-a transferat la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, ca inspector la Direcția Muzee. În 1970 a fost desemnat să organizeze grupul de lucru pentru crearea unui muzeu național, instituție ce va deveni Muzeul Național de Istorie a României. Activitatea sa științifică a fost una remarcabilă, fiind unul dintre arheologii cei mai recunoscuți ai istoriei medievale românești din anii ’70–’80 ai secolului trecut. Împreună cu colegii săi, Lucia Marinescu, George Trohani, Valeriu Leahu, Anca Păunescu, Liviu Petculescu, Elena Pălănceanu, Ștefan Burda și alții au constituit prima echipă de specialiști care au avut menirea de a pune bazele Muzeului Național de Istorie a României, locul în care și-a desfășurat restul activității științifice până în momentul pensionării. Din 1973 și până în 1992 a coordonat Secția de Istorie Medievală a muzeului, oferind sprijin, exemplu și ajutor generațiilor de tineri specialiști. Dincolo de activitatea de muzeograf, cu tot ceea ce a presupus acesta, numele lui Lucian Chițescu se individualizează în istoria arheologiei române din a doua jumătate a secolului XX. Astfel, prin inițiativa, energia și dăruirea sa, harta arheologiei medievale românești s-a îmbogățit cu două șantiere de referință: Cetatea Romanului și Orașul de Floci. Acesta din urmă a fost situl de suflet al cercetătorului Lucian Chițescu, pe care l-a servit cu abnegație și dăruire, moștenirea sa fiind dusă mai departe de actualul colectiv de cercetare de la Orașul de Floci, lucru pentru care îndreptăm pioasă gratitudine. Reputat arheolog, Lucian Chițescu, a fost membru în echipele de cercetare arheologică de la Siret, Roman, Bârlad, Cetățeni, Cernavodă, Tabla Buții, cariera sa fiind o viață în slujba arheologiei medievale. Rezultatele muncii de cercetare fundamentală s-au împletit, de-a lungul întregii vieți, cu eforturile transmiterii istoriei către public, prin participarea la numeroase expoziții naționale și internaționale.

291 LUCIAN CHIȚESCU

A fost membru în colectivele de redacție ale publicațiilor instituției din care făcea parte, precum Muzeul Național (1974–1989) și Cercetări arheologice (1981–1986) unde a publicat, alături de colegii săi, rezultatele cercetării arheologice, precum și studii de specialitate privitoare la Evul Mediu românesc. Menționăm doar câteva dintre lucrările sale de specialitate:  M. D. Matei, L. Chițescu, Problèmes historiques concernant la forteresse du temps des Musat et l'établissement urbain de Roman, Dacia, N.S., X, 1966, p. 291–320  L. Chițescu, Principalele rezultate istorice ale cercetărilor arheologice din cetatea medievala de la Gîdinti – Roman, SCIVA, 17, 1966, nr. 2, p. 405–415  L. Chițescu, Fortificațiile din pămînt și din lemn pe teritoriul Țarilor române în evul mediu, Studii și materiale de muzeografie și istorie militară, 1969–1970, nr. 2–3, p. 76–107  L. Chițescu, Cu privire la cetățile Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare, Revista de istorie, 28, 1975, nr. 7, p. 1057–1069  L. Chițescu, Cercetări arheologice la Cetățeni, județul Argeș, CA, II, 1976, p. 155–191  L. Chițescu, Cetatea de piatră de la Cetăţeni, jud. Argeş – centrul unei formaţiunii statale geto-dace dinainte de Burebista, MN, 5, 1981, p. 71–75  L. Chițescu, Anișoara Sion, S. Cristocea, Cercetările arheologice efectuate la complexul de monumente feudale de la Cetățeni, jud. Argeș, CA, VI, 1983, p. 51–79  L. Chițescu, Anca Păunescu, T. Papasima, Cercetările arheologice de la Piua Petri (orașul de Floci), jud. Ialomița, CA, VI, 1983, p. 95–109  S. Cristocea, L. Chițescu, Anișoara Sion, Cercetările arheologice de la complexul monumentelor feudale de la Cetățeni, jud. Argeș, MCA, 16, 1986, p. 275–282  L. Chițescu, T. Papasima, Anca Păunescu, Cercetările arheologice de la Piua Petri (orașul de Floci) com. Giurgeni, jud. Ialomița, MCA, 16, 1986, p. 282–287  L. Chițescu, Anca Păunescu, Cercetările arheologice din cuprinsul necropolei voievodale de la Cetățeni, jud. Argeș, CA, IX, 1992, p. 52–57  L. Chițescu, Elemente definitorii ale centrului voievodal de la Cetățeni puse în lumină de cercetarea arheologică a anilor din urmă, CA, IX, 1992, p. 85–91  L. Chițescu, Anca Păunescu, Elena Rența, Ghe. Matei, V. Nițulescu, Așezarea geto-dacică de la Giurgeni-Mozacu, jud. Ialomița, CA, IX, 1992, p. 57–61  L. Chițescu, Anca Păunescu, Elena Rența, Ghe. Matei, V. Nițulescu, Cercetările arheologice de la Piua Petri (Orașul de Floci), com. Giurgeni, jud. Ialomița, CA, IX, 1992, p. 97–104

Sit tibi terra levis Magister Carissime

IRINA ENE

292