Sabina Cantacuzino (1863‒1944) Era Cunoscută De Contemporani Ca „fiica Cea Mare a Lui Ion C
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Sabina Cantacuzino (1863‒1944) era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ și „sora cea mai mare a Brătienilor“ ‒ Ionel, Con- stantin (Dinu) și Vintilă. A făcut școală în particular, după obiceiul timpului, la moșia Florica, iar mai târziu la București, cu profesori renumiți (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-și studiile cu un examen de ba- calaureat susținut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învățat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, de- venind cu timpul proprietara unei importante colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară. A contribuit la înființarea și funcționarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ și a Universității Libere (asociație culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferințe și concerte); și-a lăsat prin testament locuința din București ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundație academică. Pe lângă sprijinirea instituțiilor culturale, s-a dăruit asistenței publice: a lucrat o lungă perioadă la Așezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din București în timpul Primului Război Mondial, a fost președinta Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei, a avut, în 1914, inițiativa înființării unui spital pentru tuberculoși. Împreună cu alți membri ai familiei, a rămas în București în tim pul ocupației militare germane din 1916‒1918 și a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea. Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naș- terea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din București în 1933 (vo - lumul I) și 1937 (volumul II). A murit la București în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian. Ediţia a III- a, revăzută Introducere, note, indice şi ediţie îngrijită de dr. ELISABETA SIMION Redactor: Oana Bârna Coperta: Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxineanu DTP: Andreea Dobreci, Dan Dulgheru © HUMANITAS 2013 (ediţia print) © HUMANITAS 2014 (ediţia electronică) ISBN 978-973-50-4300-1 (general) ISBN 978-973-50-4301-8 (pdf) EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194 introducere „Pentru a pătrunde mai adânc în însăşi ţesătura istorică a evenimentelor din trecut, avem neapărată nevoie de informaţiuni şi din sursă neoficială, unde gândul şi sufletul se revarsă liber de orice preocupări de circumstanţă, în toată sinceritatea lui. Acest gen de izvoare istorice a găsit la noi până acum prea puţină apre - ciere, cu toate că valoarea lor documentară este reală şi indis cu - tabilă. Mărturisirile intime, şoptite în taină, ca în strana de spovedanie, şi aşternute în mod discret pe hârtie pentru a fi împărtăşite unei singure persoane cu care te ştii legat sufleteşte pe viaţă, ascund în sinceritatea lor senină elementele cele mai sigure pentru caracterizarea persoanelor şi pentru cunoaşterea preocupărilor şi zbuciumului lor sufletesc.“* Deşi se referă la un volum de corespondenţă, aprecierile profesorului universitar Ion Nistor, cunoscut istoric al Basarabiei şi Bucovinei, sunt potrivite şi pentru multe lucrări memorialistice, între care se plasează şi amintirile Sabinei Cantacuzino, scrise din postura de membru al familiei Brătianu. Intimitatea vieţii familiei Ion C. Brătianu şi a cercului ei de prieteni foarte apropiaţi ne introduce într-un univers în care putem urmări, aşa cum precizează autoarea, „aproape zi cu zi, gândurile sincere şi cele mai tainice ale acestor oameni uniţi între ei prin încredere, iubire şi tradiţie“, pentru a înţelege „de ce fiecare şi- a jertfit viaţa aceluiaşi ideal“. * Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu. 1859–1891, vol. I. Cu o prefaţă de Ion Nistor, Bucureşti, Imprimeria Independenţa, 1933, p. V. 6 introducere Sabina Cantacuzino s- a născut la 4 iunie 1863 în comuna Valea Mare, judeţul Muscel, ca al doilea copil al familiei Ion şi Pia Brătianu; primul copil, Florica, născută în 1862, moare la vârsta de trei ani, astfel că Sabina a rămas în conştiinţa contemporanilor săi drept „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ şi „sora cea mai mare a Brătienilor“. Numele ei adevărat era Elena, dar de acesta nu şi-au adus aminte nici familia, nici ea până la baca laureat; nici după aceea nu va mai fi menţionat, autoarea rămânând Sabina, devenită Cantacuzino prin căsătoria, în 1885, cu doctorul Con - stantin Cantacuzino. După tradiţia familiei şi obiceiul timpului, Sabina a studiat în particular: la început la Florica, unde a avut institutoare elve - ţiană şi profesori din Piteşti, apoi la Bucureşti cu renumiţi profesori şi oameni de ştiinţă, ca Spiru Haret, David Emmanuel, V. D. Păun, Francudi, doctorul Grecescu, geologul Grigore Ştefănescu ş.a. Examenul de bacalaureat l-a susţinut la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti, diploma ei de bacalaureat, eliberată în octom brie 1882, purtând semnătura lui P. S. Aurelian, ministrul Instruc ţiunii. Nu va urma cursuri universitare, dar prin mediul familial şi cercul de prieteni, prin studii personale, ca şi prin călătorii în mari centre culturale ale lumii, Sabina Cantacuzino îşi va forma o serioasă cultură. În scrisorile către fraţii ei, Ionel, Dinu şi Vintilă, aflaţi la studii la Paris, revin deseori descrieri ale concertelor şi spectacolelor la care a asistat împreună cu familia, însoţite de aprecieri personale. Astfel, în martie 1886, într- o scrisoare către Dinu, făcea următoa - rea remarcă despre un concert Teodorini: „A doua oră mi-a plăcut mai mult ca prima, bucăţile erau mai bine alese pentru vocea ei, în Lucreţia Borgia şi Romanţa Spaniolă nu a fost prea bine.“* Familia mergea şi la spectacole româneşti, mai ales la cele cu piesele lui V. Alecsandri, dar reprezentaţiile unor trupe sau ale unor artişti străini constituiau un eveniment cultural pe care îl trăia din plin. În toamna anului 1887, pe marginea turneului * Biblioteca Academiei Române, Manuscrise (în cont.: B.A.R., Msse), 2(18) cota SCCCLXXXIV. introducere 7 Coquelin cu Tartuffe şi alte piese franceze, Sabina îi scria lui Dinu impresiile ei despre actor şi în acelaşi timp preciza: „Azi e a patra seară pe rând când mergem la teatru şi, de nu am şti că după câteva zile nu rămânem decât cu trupa română, nu ne- am mai duce aşa de des.“* De foarte tânără, Sabina a participat la seratele muzicale din casa Mariei Cantacuzino, a avut onoarea de a fi invitată la concer - tele organizate de regina Elisabeta la Palatul Cotroceni şi apoi la Castelul Peleş, întâlnindu- l pe George Enescu de la primele sale apariţii în aceste cercuri. Asiduă amatoare de spectacole şi de concerte, Sabina Cantacuzino va avea până la urmă locul ei la Ate neul Român lângă loja regală, unde de foarte multe ori i se putea vedea „figura senină, transportată de muzică“, cum avea să consemneze un apropiat al său**. Iubitoare de artă, când începe să călătorească prin Europa con - sacră mult timp vizitelor în muzee, expoziţii şi colecţii de artă. De asemenea, este prezentă la expoziţiile pictorilor români deschise la Bucureşti şi, chiar dacă uneori aprecierile ei nu sunt cele mai adecvate, aceasta a fost o modalitate directă de implicare în viaţa cultural-artistică a ţării. De pildă, cu prilejul expoziţiei Grigorescu din mai 1887, într-o scrisoare către Dinu Brătianu, relata: „Azi (13/25 mai) am vizitat expoziţia lui Grigorescu, sunt în total 220 [de] tablouri din care aş vrea să am vreo şase, restul e foarte mediocră. A cumpărat şi mama unul, nenea Carada 7- 8 de 7 000 lei, noi nici unul – toate câte ne plăceau erau vândute sau foarte scumpe.“*** Cu gust şi exigenţă artistică, va achiziţiona în colecţia sa particulară numeroase tablouri de pictori români, participând şi la alte acţiuni de natură să sensibilizeze anumite cercuri în direcţia încurajării talentelor naţionale. Va fi iniţiatoarea unor valoroase Ibidem 2(34) * , cota SCCCLXXXIV. ** Două personalităţi: Sabina Cantacuzino, I. Niculescu- Doro banţu, Bu - cureşti, Independenţa, 1945, p. 37. 2(40) *** B.A.R., Msse, cota SCCCLXXXIV. 8 introducere instituţii de cultură. A avut un rol deosebit în organizarea Mu - zeului de artă Toma Stelian, fiind membră a consiliului artistic al muzeului, şi chiar la înfiinţarea acestuia, prin modul în care a susţinut necesitatea creării lui în intervenţiile pe lângă prim- mi - nistrul Ionel Brătianu şi pe lângă ministrul Instrucţiunii dr. C.I. Angelescu. Iar ca o dovadă în plus a ataşamentului ei faţă de acest aşezământ de cultură, i-a lăsat prin testament toate tablourile din colecţia sa, după cum Muzeului Etnografic i- a lăsat toate colecţiile de costume şi de obiecte de artă populară. „Rareori – scria pro - fesorul Angelescu în 1944 – se poate întâlni o femeie cu o per - sonalitate mai bine conturată, cu o cultură armonioasă şi mai completă ca dânsa. Tot ce era cunoaştere o interesa, tot ce era fru mos o mişca.“* Totodată, unor experienţe cunoscute în străinătate a încercat, în limita posibilităţilor sale, să le dea o concretizare în ţară. Între iniţiativele de acest fel, un loc deosebit revine Universităţii Libere, la a cărei înfiinţare, după 1918, a contribuit hotărâtor, devenindu-i şi preşedintă până în august 1944, când încetează din viaţă. Universitatea Liberă a fost creată ca o asociaţie culturală sub patronajul M.S. Regina, al cărei scop a fost „de a răspândi sub formă cât se poate mai vie cultura