editorial Mircea Dinutz O ÎNTREBARE LEGITIMĂ Chiar dacă n-ar fi scris „Săptămâna Roşie. 28 iunie nem aici că însuşi rabinul Eli Caufman, preşedintele – 3 iulie 1940” (adevărată mană cerească pentru prigo- Asociaţiei Evreieşti din România, insista să se oprească nitorii de vocaţie), Paul Goma beneficia de suficiente săpăturile care „aduc înapoi ura şi antisemitismul ca un capete de acuzare pentru a fi anatemizat: în primul bumerang!” (18 noiembrie 2010). M-aş fi aşteptat la o rând, pentru că a avut insolenţa de a exista, un neîm- poziţie similară din partea oficialităţilor române şi oarece blânzit cavaler în slujba adevărului spus cu orice preţ, reţinere din partea ziariştilor, mai ales că acele gropi co- în al doilea rând, pentru că a avut/are necuviinţa să-şi mune de la Popricani nu erau o surpriză! scruteze contemporanii în spaţiul românesc, să-i urmă- Dacă, însă, ţi-ai propune să-i numeri adversarii, mai rească şi să-i evalueze în labirintul jumătăţilor de mă- bine zis, duşmanii, pe cât de mulţi, pe atât de înverşu- sură, al compromisurilor cu aparenţă de onorabilitate, naţi, mă tem că nu ajung listele!... Ar mai fi nevoie de iar – la momentul potrivit – să-i arate în toată goliciunea un birou de conducere, o bună organizare, pentru a lor atât de puţin onorabilă, în al treilea rând, poate lucrul putea dirija legiunile şi cohortele de contestatari, bine cel mai grav, pentru că nu uită şi nu tace;el este cel care înarmaţi şi antrenaţi pentru a face faţă omului din Bel- ne ţine memoria vie, chiar şi atunci când asta ne aduce suferinţă!! Nu în ultimul rând, Paul Goma e scriitor, are o operă, e respectat în Occident, atât în ipostaza de ro- mancier/diarist, cât şi în aceea de luptător tenace îm- potriva comunismului. Aşa o fi, dau unii din umeri, dar e... „incontrolabil”, a lovit în elita noastră intelectuală!! Asta nu se iartă! O fi elită, o fi intelectuală, fără îndoială, dar în discuţia noastră contează mai mult statura mo- rală, curăţenia gândului şi consecvenţa cu care reuşeşti – prin chiar faptele tale – să rămâi tu însuţi indiferent de vremuri, oricât de vitrege!! Cu ceva eforturi, cred că aş putea întocmi o listă, nu foarte cuprinzătoare, cu susţinătorii celui pe care Magda Ursache îl numea, cu un năduf simpatic, „beleaua asta numită Paul Goma”, în timp ce Liviu Ioan Stoiciu se în- treba patetic: „Cum e posibil să fie în continuare margi- nalizat, ignorat, înjurat, Paul Goma, la 20 de ani de la revoluţie?” Chiar aşa: „În ce ţară trăim?” Răspunsuri ar fi destule, dar niciunul convingător până la capăt. Trăim într-o ţară în care, dacă spui adevărul despre acei evrei care au batjocorit armata română, în vara anului 1940, eşti... antisemit. Dar dacă susţii, fie şi după ureche, că, în timpul regimului antonescian, au fost deportaţi şi ex- terminaţi 800.000 de evrei (cifră aberantă), eşti tratat cu deferenţă, de parcă ar fi un titlu de mândrie! Pogromul de la Iaşi a existat şi ne asumăm această culpă. Dar de ce nu se întâmplă acelaşi lucru şi de cealaltă parte, cu egală îndreptăţire? Într-o lume normală, cum au susţinut şi alţi condeieri, fiecare etnie ar trebui să-şi asume ero- rile şi ororile, ori… nu stau lucrurile aşa. Numai unii au dreptul să acuze, vinovaţii s-ar afla – vezi,Doamne – numai într-o tabără! Trebuie să mărturisesc a nu fi fost impresionat de lacrimile prezidenţiale (e numărul cel mai reuşit al preşedintelui-actor) în faţa imaginilor ce re- prezentau vagoanele româneşti cu ajutorul cărora au fost deportaţi evrei! Faptul rămâne, însă, deprimant. Cât priveşte gropile comune de la Popricani,trebuie să spu- SAECULUM 1-2/2011 1 PRO editorial numărul evreilor ucişi, victime ale holocaustului româ- nesc (?!!) întrece orice imaginaţie, prin transferarea foarte generoasă a cifrelor înregistrate de Ungaria hor- thystă şi Rusia bolşevică în contul României! Prea puţini sunt cei care protestează public, iar, dacă o fac, sunt suspectaţi de… antisemitism! În al doilea rând, autorul român scrie negru pe alb că „nu toţi evreii” au participat, cu un an înainte, la torturarea, umilirea şi uciderea sol- daţilor români, în timpul retragerii – la ordin – din Basa- rabia, tot aşa cum, în rândul torţionarilor se aflau trădători de ţară, ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi; în concluzie, e mai mult decât limpede, „nu a fost răzbu- nare pe o etnie”, cum prezintă unii lucrurile. Într-o intervenţie telefonică, în timpul unei emisiuni televizate din 28 octombrie 2006, dintr-un justificat sen- timent de revoltă, fără să-şi mai controleze limbajul, Paul Goma a izbucnit, adresându-se celor din platou, colegi rămaşi în ţară, dar şi telespectatorilor: „nu mă vrea elita”, lucru întru totul adevărat şi pentru atunci şi pentru acum. Aceeaşi elită, pe care exilatul etern a con- testat-o, în diverse împrejurări, pentru laşitate şi un lanţ întreg de compromisuri ce creează dependenţă de pu- terea politică. Ca şi în cazul lui Adrian Marino, blamat cu violenţă după apariţia postumă a cărţii „Un om sin- gur”, autorul „Culorilor curcubeului” a făcut risipă de ca- lificative drastice, a slobozit cuvinte grele, scuzabile doar în măsura în care sunt născute dintr-o adâncă şi grea suferinţă. Lucru pe care nu au cum să-l înţeleagă proaspeţii şi hămesiţii Cavaleri ai Ciolanului, dornici de stipendii şi onoruri cât mai mari hic et nunc. Văd în Paul Goma, pe care l-am descoperit foarte târziu – o recunosc cu toată jena – acea personalitate puternică de care avem foarte mare nevoie în momentul de faţă: un om „curat”, cu adevărat, într-o Românie prea mult tăvălită, maculată, turmentată de o clasă politică incompetentă, laşă. Dacă nu cumva e vorba de rea-cre- dinţă şi cinism! Văd în acesta un reper moral viabil într-un spectacol deplorabil de muţunache, cu tumbe la trapezul ipocriziei (adevărat sport naţional) şi reuşite nu- mere de striptease intelectual, la ore de maximă au- dienţă. Un reper stabil, dublat de un scriitor de certă leville, un excelent mânuitor al cuvântului bine forjat, în- valoare, care ar bulversa o ierarhie impusă, în bună cins la cele mai înalte temperaturi. Nu uită, nu iartă şi parte, artificial, de aşa-numita „elită”! Iar când spun nu tace! Suficient pentru a ţine strânse rândurile băieţi- asta, nu contest gradul de intelectualitate al acelora ce lor buni de acasă, cu locuri confortabile şi indemnizaţii o compun,ci doar atrag respectuos atenţia că o elită nemeritat de mari!! Filozoful, liberalul (în gândire), mo- reală nu poate exista fără o fibră morală rezistentă. ralistul intransigent Gabriel Liiceanu – topitorul de Prea am ajuns la „magister dixit” şi nu se discută, cum cărţi? Nicolae Manolescu (din ce în ce mai contestat, le-ar conveni unora! Iar când se discută, totuşi, adver- la rându-i, în ultima vreme), liderul autoritar al literelor sarii neagă tot ce nu le convine, cu prea puţine argu- româneşti din ultimii cincizeci de ani, a ajuns contesta- mente,vindicativ şi definitiv!! tarul radical şi vehement al singurului disident autentic, Singura întrebare viabilă, ce nu-mi dă pace, nu e cu care putem şi ar trebui să ne mândrim?! Fără nicio dacă avem nevoie de Paul Goma, ci dacă el poate con- remuşcare şi fără nicio nuanţă! Să fie o formă de aro- stitui acel factor de echilibru într-o societate devălmăşită ganţă şi cinism? ca a noastră. Condamnat la singurătate, victimizat – cu Cum să-l acuzi pe Paul Goma, care şi-a luat sufi- bună ştiinţă – în timpul dictaturii ceauşiste, tratat cu ciente măsuri de precauţie în cartea sa, de antisemi- multă rea-credinţă în perioada post-comunistă, ar reuşi tism, când acesta pune degetul pe rană, respinge acesta să-şi resoarbă momentele de neuitare şi încrân- răstălmăcirile, exagerările acelora ce profită de absenţa cenare pentru a fi cumpăna necesară într-o realitate ce unor probe irefutabile, pentru a culpabiliza o etnie, cu şi-a pierdut reperele fundamentale, şi – în parte – şi pe estomparea contextului din vara anului 1940? Astfel, cele axiologice? 2 SAECULUM 1-2/2011 PRO eseu Dumitru Radu Popescu PIRAMIDELE NOASTRE CELE DE TOATE ZILELE Domnule Valeriu D. Cotea, Sigur, sunt atât de circumspect – întrebaţi-i pe Iaco- ban, Zilieru, Dobrescu, Holban, Coroiu! – încât n-o să trebuie să vă mărturisesc spăşit că n-am fost în dau cu pălăria de pământ (mai ales că nu port pălărie!), Egipt, că n-am pus un pas în Africa! Dincolo de Oradea, prefăcându-mă că nu văd fenomenul de gigoloizare po- Giurgiu şi Iaşi n-am călcat de aproape 30 (treizeci) de litică de pre la miori!.. Văd, dar tac! Nu-mi plac escrocii! ani! N-am văzut piramidele din Egipt, dar dacă Emi- Nu-mi plac hoţii care s-au îmbogăţit prin cultură! Be- nescu le-a văzut cu ochii minţii sale geniale e ca şi cum leaua e scrisă în legile omeneşti?.. O fi!.. Mai ales că le-ar fi şi pipăit! Şi-ar fi exclamat: „Există!” Să pipăi eter- beleaua vine, vine, vine, încă de pe la Neculce – din nitatea? Să pipăi moartea? Vom încerca mai la vale să limba turcilor, care au bătut Europa până spre miezul ei ne dumirim! cel dulce!.. Dar n-au putut cotropi şi învinge piramidele În Iaşi, în 1872, Eminescu a recitat, la „Junimea”, Egipetului! Care n-au fost sensibile nici la cuvântul bac- „Egipetul”. S-a ales şi cu o sumă de bani pentru a-şi mai şiş! putea continua zilele la Berlin! Despre piramidele din Ce piramide sfinte de pe la noi i-au făcut pe otomani Valea Nilului ce ne spune cel mai (după neogramablă- să nu ne taie chiar toate capetele domnitorilor? Expe- jeni) nefilosof şi netalentat poet român? rienţa sângeroasă legată de cea mai cumplită crimă din ...„Acolo se ridic trufaşe lume – asasinarea copiilor în faţa propriului lor tată, Şi etern ca şi moartea