Anul X ePaper Seria a III-a 28 de pagini Nr. 1 (557) Apare s`pt`m#nal joi 5 ianuarie Se distribuie 2017 gratuit

DIRECTOR: AUGUSTIN BUZURA www.revistacultura.ro George Apostoiu Rigoare și sobrietate Eșecurile în politică, oriunde se produc, conduc la schimbări drastice. La noi, în ciuda evidenței rezultatelor din alegeri, politicienii se ostenesc cu tot felul de combinații care să permită o posibilă aritmetică a alianțelor alta decât cea fi- rească. Ne obișnuim greu cu legea, risi- pim ușor omenia, democrația rămâne o idee. / pagina 3 Ioan-Aurel Pop Minunea numită Roma În România contemporană, latinitatea și romanitatea sunt concepte și realități aproape complet ignorate de unii sau considerate demne de rușine de alții. / pagina 10 DOSAR Ion Vinea revizitat Se poate spune că Ion Vinea a făcut, avant la lettre, autoficţiune, încercând să as- cundă în cărţi, dar şi să dezvăluie (cu o ambivalenţă ce este proprie, cred, genu- lui) secretele periplului său sentimental (ambiguităţile, minciunile, presiunile şi avânturile, trădările care se află în propria viaţă amoroasă). (SANDA CORDOŞ) / paginile 11-15 Nicoleta Sălcudeanu Scări în spirală Angela Martin este un bun conducător de cultură şi un bun însoţitor. În ambe- le aceste calităţi ni se înfăţişează în cea mai recentă carte a ei, „Ascensiuni inte- rioare”, o carte de interviuri şi portrete. / paginile 17-19  sumar CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

COPERTA ŞI Ilustrația de număr Constantin Korovin // 1861-1939 / Pictor și scenograf rus, Constantin Korovin este cunos- cut ca artist impresionist și unul dintre promo- torii acestui stil în Rusia. Totuși, lucrările sale oscilează între simbolism și realism, pictorul în- suși aderând la grupări artistice contradictorii: după școala din Moscova, unde a avut ca profe- sori reprezentați importanți ai realismului și ai romantismului, studiază în Franța, unde trece www.revistacultura.ro CULTURA la impresionism, mai târziu va prelua influenţe Art Deco, ceea ce nu îl va împiedica să adere și Publicaţie editată de ANTROPOLOGICĂ la grupări rusești neoromantice, folclorice și cu Fundaţia Culturală Română un pronunțat mesaj antipozitivist și antimoder- Virgil Ştefan nist. Această căutare permanentă este caracte- Niţulescu ristica principală a pânzelor sale, care alternea- Președinte: Arhipelagul ză tuşele ample, încărcate de pastă, preluate AUGUSTIN BUZURA de la impresionişti, cu pasaje desenate strict, muzeelor // aproape grafice, și cu suprafețe lipsite de orice Redacția România şi desen, frizând abstractul. Tensiunea rezulta- tă din acest contrast compozițional și cromatic Polonia: este remarcabilă și reușește să capteze efecte de Redactor-şef: o privire asupra iluminare spectaculoase. Inegală valoric, opera ANGELA MARTIN sa este vastă şi cuprinde, totuși, multe lucrări achiziţiilor de calitate muzeală. S-a remarcat prin scene de muzeale / 27 gen, portrete, peisaje pariziene și peisaje nordi- Secretar general de redacție: ce. (N.I.) / Pe copertă: Pe ţărmul Mării Negre. CARMEN CORBU

Echipa redacțională: EDITORIAL DOSAR // Ion Vinea CULTURA SPORTULUI ȘTEFAN BAGHIU George Apostoiu revizitat Horia Alexandrescu COSMIN BORZA Rigoare și sobrietate / 3 In corpore sano // Moș NICU ILIE Crăciun... Țiriac / 22 CULTURA ECONOMICĂ Redactori asociați: Alex Goldiș Teodor Brateș VIRGIL ŞTEFAN NIŢULESCU Integrarea europeană a VALENTIN PROTOPOPESCU României. Convergențe ION SIMUȚ și… divergențe / 4 Assistant Manager: CULTURĂ ŞI SOCIETATE VALERIA PAVEL Coordonator: Monica Layout & Digital Publishing: Săvulescu-Voudouri COSMIN BORZA SC VIZUAL GRAFICANTE România din diaspora // Semnează: PUNCT RO Când n-am client plâng, Sanda Cordoș / 11-15 CULTURA PSI fiindcă mi-e dor de mama / 5 Adresa: Ştefan Baghiu Calea 13 Septembrie nr. 13, Perspective // Autopsia Adrian Roșan CULTURA IDEILOR SECTOR 5, BUCUREȘTI Cenzurii / 16 Despre „Efemeridele” lui Horia Pătraşcu Yalom și alte povești de E-mail: Hic sunt leones / 6-7 Nicoleta Sălcudeanu psihoterapie... / 23 [email protected] Scări în spirală / 17-19 Valentin ISSN 2285 – 5629 Cosmin Borza CULTURA SUNETELOR Protopopescu ISSN-L 1584 – 2894 // Ruina Prin oglindă // Întâmpinări Otilia Constantiniu Lectură, imagine şi istoriei, temelia literaturii Scurtă introducere în istoriografia Revista CULTURA interpretare / 8 / 20 naționalismului muzical promovează diversitatea de opinii, Dan Burcea iar responsabilitatea afirmațiilor CULTURA ISTORIEI / 24-25 Medalion parizian // fãcute în cuprinsul ei Frédéric Vitoux de la Ioan-Aurel Pop CULTURA SPECTACOLULUI aparține autorilor articolelor. Elogiu latinităţii // Academia Franceză / 21 Minunea numită Roma / 9 Alexandra Dima Orașul și oamenii săi / 26 PARTENER CULTURA LITERARĂ CULTURA VIZUALĂ Texte şi contexte // Constantin Coroiu Nicu Ilie Un mit cultural: 2016 pe piața de artă din cafeneaua literară / 10 România / 28 editorial  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

George Apostoiu

După un an atât de frământat, Rigoare și sobrietate a sosit timpul să părăsim senini terenul de dispute politice mărun- omenia, democrația rămâne o idee. Gu- 78 de miliarde de euro; cu doi-trei ani în te și să gândim viitorul nostru în vernarea cere responsabilitate și rigoare, urmă depășiserăm suta de miliarde. Cât această lume mereu în schimbare. înțelepciune și sobrietate. Experiențele de va mai fi fiind, oare, acum? Unde s-a dus Prea multele campanii ne-au sle- până acum ne obligă să punem diagnosti- 8 Indiferent acest munte de credite? Suntem contrari- it puterile și ne-au îndepărtat de cul corect bolilor prin care a trecut politica de locul unde ați de șirul nesfârșit de anchete, procese, esențial. Avem un parlament nou românească și să le găsim leacul. România arestări, întemnițări de politicieni. Vor fi și, când scriu, se duc bătălii pentru și-a pierdut glasul în noile familii în care a trăiesc, de fiind și procese politice, cu siguranță, dar constituirea unui guvern nou. Îl intrat, cea militară reprezentată de NATO, vinovățiile vecine cu crima economică nu vom avea, în final, pentru că țara cea economică – de Uniunea Europeană. munca pe care pot fi iertate. trebuie guvernată. Să încercăm să redevenim optimiști. Avem o fac, întrebați, o șansă să construim altfel viitorul. Româ- Obsesia regionalizării Rătăciți în capitalism nul este inventiv, țara este (încă destul de) bogată, în istoria lor, și românul, și țara lui românii Proiectul de țară va stârni patimile ,,au- Indiferent de locul unde trăiesc, de mun- au trecut prin mari răscruci. răspund tonomiștilor” noștri. Curentul populist din ca pe care o fac, întrebați, românii răspund Statele Unite și din Europa le dă curaj. că țara nu se află pe un drum bun. Ei și-au Proiectul de țară că țara nu Pentru speranțe, vorba românului, să-și pierdut încrederea în politică, iar drama pună pofta în cui! Cum, pentru ei, euro- pe care au trăit-o a fost produsă de golirea O obsesie a unor cârmuitori de azi este se află pe un peni convinși, Constituția României este de sens a ideii de democrație și de liberta- cea a unui nou proiect de țară. A fost aleatorie, le recomand să citească Tratatul te. Întoarcerea la capitalism s-a făcut prin lansat unul, pentru care s-au găsit doar drum bun. de la Lisabona, Constituția Europei, adică, distrugerea fundamentelor morale ale so- câțiva lăudători, care trimite la nevoia Ei și-au unde se vorbește de suveranitatea statelor cietății. Avem democrație, dar nu mai știm de modernizare a țării. O astfel de nevo- în probleme teritoriale, nu (doar) pe cel de la ce ne este de folos. Avem libertate, dar ie este veche și imperativă. Să nu ne sfiim pierdut la Maastricht. Acest tratat le convine pen- alegem să fim supuși. De fapt, ne-am tre- să recunoaștem că stadiul în care se află tru că a instituit principiul subsidiarității, zit în capitalism când acesta începea să acum societatea românească impune ca încrederea preluat din doctrina socială a acelei Bise- nu le mai dea satisfacții nici capitaliștilor orice proiect să pornească de la refacerea rici care cere ,,centrului” să intervină în- vechi. Se spunea cândva că mai degrabă demnității naționale. Ţara trebuie așeza- în politică, iar tr-o manieră subsidiară în raport cu colec- aștepți sfârșitul lumii decât pe cel al capi- tă pe temelia legii și autorității statului. tivitățile. („Dicționarul explicativ trilingv talismului. Se schimbă și lumea, și capi- Nu putem reforma statul dacă nu ne îm- drama pe care al Uniunii Europene”, Polirom, 2009). Un talismul. În volumul „Le capitalisme a-t-il păcăm cu propria noastră istorie. În 1989, au trăit-o a astfel de principiu cade mănușă pe pre- un avenir?”/ „Are capitalismul un viitor?” România avea visteria plină. După numai tențiile de ,,regionalizare”. Bruxelles-ul a (Poche, 2016), apărut sub îngrijirea lui Im- 20 de ani, datoria publică se ridicase la fost produsă creat un Comitet al Regiunilor, dar gân- manuel Wallerstein, sociolog, istoric al ca- dește regionalizarea pentru statele mici. pitalismului, și Randall Collins, profesor de golirea de Germania, Franța, Italia, Spania, Marea la Universitatea din Pennsylvania, univer- Britanie (Brexitul nu schimbă nimic) nu sitari prestigioși analizează limitele atinse sens a ideii de acceptă să fie fărâmițate. Mai important de capitalism în societatea contemporană, democrație și decât Comitetul Regiunilor, for cu rol con- limite produse de contradicțiile și dezar- sultativ, de altfel, este Tratatul de la Lisa- ticulațiile sistemului politic mondial, de de libertate. bona care consfințește ,,respectarea func- fenomenul externalizării costurilor socia- țiilor esențiale ale statului, în special pe le, de gravele consecințe al degradării me- Întoarcerea cele care au ca obiect asigurarea integrită- diului etc. Toate, susțin autorii, obligă la ții sale teritoriale”. Am făcut precizările de imaginarea unei alternative, a unui ,,suc- la capitalism mai sus pentru că vine martie și vom avea cesor” credibil al acestui sistem mondial. aceleași spectacole medievale, de uliță, în s-a făcut prin Covasna și Harghita. Avem o șansă distrugerea Ca urare de An Nou, le doresc guver- nanților noi să folosească șansele create Eșecurile în politică, oriunde se produc, fundamentelor prin ultimele alegeri și să țină seama de conduc la schimbări drastice. La noi, în cele prefigurate de schimbările din lume ciuda evidenței rezultatelor din alegeri, morale ale pentru a pregăti, în liniște și cu demni- politicienii se ostenesc cu tot felul de com- tate, centenarul Marii Uniri de la 1918. binații care să permită o posibilă aritme- societății. Un astfel de eveniment cere, precum tică a alianțelor alta decât cea firească. istoria care l-a făcut posibil, rigoare și Ne obișnuim greu cu legea, risipim ușor sobrietate. n  cultura economică CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

Integrarea europeană a României Convergențe și… divergențe

Teodor Brateș joburi? Totodată, se cer evaluate consecin- țele negative ale transferurilor de profi- turi ale multinaționalelor (ceea ce a redus Împlinirea a 10 ani de la adera- semnificativ resursele investiționale) și rea țării noastre la UE a fost, din ale menținerii unor importante segmente păcate, încă un mare prilej ratat din economia românească în stadiul ma- nufacturier prin ponderea, deloc neglijabi- de abordare calificată, în spațiul lă, a lucrului în lohn și a subcontractărilor, public, a unor teme majore care în dauna produselor finite cu o mai mare oferă (poate) cea mai concluden- valoare adăugată. Firește, nu este locul tă imagine a conexiunilor dintre aici pentru analize mai aprofundate, dar interesele personale și interesul exemplele date pledează, sper, convingă- tor, pentru renunțarea la orice tip de „vizi- național. Ne putem, însă, consola, une” maniheistă. într-o anumită măsură, cu fap- tul că aceste teme sunt tratate, I lie Nicu Foto: Instituţional – nominal – real la un autentic nivel academic, în Două exemple, cred, vor fi utile: în 2007, Cum se știe, procesul de convergență are „Cunoaște România” – impresio- produsul intern brut (PIB) pe locuitor al trei componente, cele menționate în titlul nantul volum (1031 pagini) lansat României reprezenta 43 la sută din media acestui paragraf. Dacă în cazul primelor UE, iar în 2013 atinsese 54 la sută (pen- două, instituțional (alinierea la reglemen- la finalul anului trecut și consa- tru 2016 se anticipează că a ajuns la 57 la tările UE) și nominal (deficitul bugetar crat, îndeosebi, perioadei deschise sută); în intervalul 2007-2013, România a de maximum 3% din PIB, datoria publică de data istorică (nu ezit s-o nu- plătit la bugetul comunitar 9,8 miliarde de 8 Se sub 60%, tot raportată la PIB, stabilita- mesc astfel) de 1 ianuarie 2007. euro și a primit de la UE 23 miliarde de tea cursului de schimb, rata inflației etc.) euro. Deci, a fost un beneficiar net de circa conturează, nu există divergențe serioase în privința 14 miliarde de euro. Sigur, aceste date nu aprecierii stadiului atins, la capitolul con- Beneficii și costuri pot fi interpretate corect dacă nu recurgem tot mai clar, vergență reală opiniile sunt contradictorii. la detalieri și nuanțări adecvate temei. Este și firesc, deoarece „baremurile” vizea- Când 76 de autori – academicieni, pro- liniile de ză schimbări structurale profunde, dimi- fesori universitari, cercetători, gazetari în nuarea unor decalaje acumulate de seco- economie și economiști în gazetărie (auto- Maniheismul păgubos demarcație le, necesitatea unei dezvoltări dezirabile, rul acestui articol se autoinclude în aceas- La nivel individual, ne regăsim în ase- care înseamnă mult mai mult decât înalte tă categorie) – se pronunță asupra benefi- menea statistici cu mai toate cele bune și între ritmuri de creștere a PIB. Efortul propriu ciilor și costurilor procesului de integrare rele din existența noastră cotidiană. Am este decisiv, bineînțeles cuplat cu un sub- europeană a României, orice om onest nu mai avut prilejul să relev inegalitățile abordările stanțial sprijin comunitar. Prin urmare, poate decât să aprecieze oferta științifică (cele mai mari din UE) în privința venitu- este absurd să se contrapună factorii in- pusă la dispoziția sa pentru a depăși re- rilor populației, a standardului de viață, a de pe poziția terni celor externi când, în realitate, sunt prezentarea proprie, inevitabil subiectivă, nivelului de dezvoltare la nivel teritorial. (trebuie să fie) complementari. și a afla, din surse credibile, cum stau – de Unii, mai puțini, au fost avantajați, alții, modelului Până la urmă, politicile publice nu re- fapt – lucrurile cu apartenența României cei mai mulți, au achitat un cost foarte prezintă, în esență, altceva decât o bună la UE. Nu avem de-a face cu un punct de greu de suportat. social alocare și gestionare a resurselor, nucleul vedere unitar, ci cu evaluări dintre cele mai În câteva analize, s-a recurs la formu- dur al opțiunilor constituindu-l atingerea diverse (ceea ce este foarte bine), însă exis- la „ce s-ar fi întâmplat dacă?”. O evoc, din european standardelor de coeziune socială promova- tă cel puțin o zonă consensuală; toți autorii motive lesne de înțeles, în primul rând în tă de UE. Aici se conturează, tot mai clar, sunt de acord că datele statistice oficiale strânsă legătură cu factorul uman. Așa- și cele care liniile de demarcație între abordările de pe reflectă adevărul, redau fidel realitățile în dar, incontestabil, masiva migrație a con- poziția modelului social european și cele mișcare (ceea ce este, dacă se poate spune cetățenilor noștri a însemnat și înseamnă urmăresc doar care urmăresc doar maximizarea profitu- așa, foarte-foarte bine). Or, datele statis- o pierdere considerabilă, însă avem în- rilor. Accentul pus pe convergența reală, tice oficiale, validate de Eurostat, atestă, dreptățirea să întrebăm: oare dacă n-ar maximizarea ca zona cea mai nevralgică a procesului de la cei mai mulți indicatori economico-soci- fi plecat, la ce cote amenințătoare s-ar fi integrare europeană, se impune aproape ali, progrese mai rapide și mai consisten- ridicat șomajul în România? Și, pentru profiturilor. de la sine. Cât privește „convergența opi- te în primul exercițiu bugetar 2007-2013 că vorbim despre locuri de muncă, ne mai niilor”, este util să nu uităm unde trăim, al UE din care țara noastră a fost parte întrebăm: în ce proporție s-ar fi diminuat fie și numai pentru a respecta îndemnul organică. Și aceasta, în condițiile în care dacă exportul bazat, mai ales, pe capitalul celebru potrivit căruia, pentru a nu avea exact în acest interval am avut de supor- străin, nu ar fi impus menținerea și chiar deziluzii, nu trebuie să cădem în capcana tat efectele dramatice ale crizei globale. creșterea volumului și calității ofertei de iluziilor. n cultură şi societate  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 ROMÂNIA DIN DIASPORA

Monica Săvulescu Voudouri Când n-am client plâng, O mașină aleargă prin zonele deo- chiate ale orașului. Din când în când oprește pentru câteva minute. Din fiindcă mi-e dor de mama mașină coboară o femeie între două vârste. Se apropie de o siluetă firavă un euro, mai cu un drog, se putea satisfa- Și iată cum se dovedește, și prin acest de pe marginea drumului. Îi întinde ce orice și oricâte pofte. Doar că, uite, s-au exemplu, că educația este înainte de toa- un pachet. În pachet e o cutie. În cu- trezit unii dintre conducătorii acelor țări te cel mai important lucru pentru a ține tie sunt prezervative. Vorbesc ceva. să pună piciorul în prag. Și turismul se- piept răului de pe lumea asta, orice culoa- xual european are de suferit de pe urma re și orice credință ar avea el. Femeia dă explicații. Fetița îi mul- unor atari „dictatori”. Care impun pedepse În loc de școală, copilul a ajuns pe mar- țumește. Femeia se urcă în mașină drastice, încălcând astfel drepturilor omu- 8 Mai abrupți ginea drumului. El și câți alții, mii, zeci de și pleacă mai departe. Pentru a opri lui. Or, ce are civilizația euroatlantică mai mii. Pierduții, pentru care Europa nu are din nou peste câteva minute. Pentru sfânt decât aceste drepturi? în gesturi, soluții. Ei bântuie peste tot, trec, nu se știe a coborî. Și pentru a-i da un pachet Cum, necum, deocamdată s-a găsit o so- cum, peste granițe, scapă din grilele legi- cu prezervative unei alte copile care luție. Și, pentru moment, piața europeană grecii, neștiind lor europene pentru apărarea copilului, în a prostituției s-a umplut de fetițe africane, ce fel? cu ajutorul cui? cine închide ochii? face trotuarul. refugiate. cum să rezolve De ce nimeni nu vorbește nimic despre „Când nu am client, plâng”, îi spune una această crimă împotriva umanității? emeia care împarte cutii cu pre- dintre copile femeii care împarte prezerva- problema Mai abrupți în gesturi, grecii, neștiind zervative e africană. Locuiește tive. „Fiindcă mi-e dor de mama. Ea m-a cum să rezolve problema copiilor care fug de decenii în Europa. Bărbatul trimis pe mine întâi, pentru o viață mai copiilor din aziluri (și strâmtorați ei și de toate ne- care conduce mașina e european. bună. N-a avut bani să-și achite și pentru voile celor șase ani de criză economică fără Este soțul negresei. Probabil că, ea călătoria. Mi-a promis însă la plecare că care fug din putință de rezolvare), grecii, deci, au luat Fpe parcursul anilor, a înțeles câte ceva din strânge bani și că mă urmează în Europa”. o măsură care a stârnit comentarii furi- destinul femeii africane care trăiește pe Adevărul însă este că nemernicia nu are aziluri, au bunde: ei, pur și simplu, până să găsească alt continent. Parcurg noaptea drumuri- rasă și nu are culoare. Din centrul de refu- o altă soluție, țin acești minori în condiții le cu mașina singuri. Nu sunt însoțiți de giați, spune fetița, ea a fost ademenită de luat o măsură de detenție. Închiși și păziți, adică, să nu poliție, nu sunt însoțiți de nici o persoană o mătușă de-ale ei, de care nu auzise până fugă de capul lor, să nu poată fi ademeniți, oficială. Lucrează ca voluntari. Deci nu pot atunci. Așa-zisa mătușă i-a promis că o care a stârnit amăgiți, păcăliți, folosiți, vânduți, de ma- face mai mult decât fac. trimite la școală. Și fetița voia să învețe, fia care se pare că s-a constituit și s-a dez- Copilele care se prostituează sunt veni- fiindcă nu știa carte. În loc de școală, mă- comentarii voltat în jurul nenorocirii lor. te din Africa. Fac parte din acel incredibil tușa a dus-o la un vrăjitor. El i-a făcut fel Cum, adică, să ții copii în detenție, se număr de 10.000 de copii veniți în ultimii de fel de farmece, i-a turnat sângele unei furibunde: ei, întreabă Europa stupefiată. Ia să-i pedep- câțiva ani neînsoțiți de părinți și pierduți păsări moarte pe cap; fetița s-a speriat de sim noi pe greci, ia să nu le mai dăm ni- din grupurile de refugiați. Pierduți? Uite sânge. Și s-a speriat mai ales de interpre- pur și simplu, ciun ban, să-i lăsăm adică să se descurce că perechea care aleargă noaptea în mași- tările vrăjitorului, care i-a spus că dacă nu cu jumătatea de milion de refugiați de pe nă de bunăvoie și împarte prezervative i-a o va asculta pe mătușă, va fi la un pas de până să teritoriul țării, după cum îi duce capul lor găsit pe mulți dintre ei. moarte. prost! Prostituatele africane au între 12 și 14 găsească Și astfel reportajele curg, refugiații din ani. Prin intervenția voluntarilor, multe lagăre sunt pozați, vizitați, întrebați, as- dintre ele au fost internate în campusuri. o altă soluție, cultați. Soarta lor schimbându-se doar de Multe. Nu toate, fiindcă numărul lor este la o stare de provizorat la alta, fiindcă so- necunoscut. Există, slavă Domnului, pe țin acești luția eficientă nu s-a găsit și nu se găsește. lume și oameni care iubesc oamenii. Feme- Prostituatele minore de pe marginea ia africană și bărbatul ei european stau de minori în drumurilor europene își satisfac clienții, vorbă cu fetițele golașe, înghețate de frig și iar când nu au clienți plâng, fiindcă …su- de spaimă. Da, au clienți mulți, spun ele, condiții de feră de dorul mamelor lor. nimeni nu le întreabă de vârstă. Câteoda- detenție. Din când în când, pe câte un canal de tă aceștia plătesc, atât cât să-și poată și televiziune aflăm despre soarta acestor ele cumpăra de mâncare. Altădată, după fetițe. Sunt filmate, întrebate, ascultate. ce le batjocoresc, uneori chiar le lovesc, le Ele. Doar ele. Niciodată vreunul dintre spun să se întoarcă de unde-au venit. Da, acei clienți, care abuzează pentru un preț spun ele, clienți nu se poate spune că nu de nimic un copil înfometat, nu apare pe se găsesc. vreun ecran. Nimeni, niciodată, n-a reușit Cererea, deci, e mare la prospături. Mai să-i filmeze pe dânșii. Să le vedem fața. Fi- acum câțiva ani doritorii trebuiau să se indcă trebuie să li se vadă fața, oricât de înscrie la birourile de turism sexual și să „civilizați” se cheamă că suntem, oricât de plătească o sumă frumușică, cu care aces- mult respectăm dreptul la viață privată, te birouri au făcut averi. Să scoată deci ba- ucigând suflete nenorocite doar pentru că nul din buzunar. Și să se aventureze prin Tabără de refugiaţi lângă putem să ne zornăim câteva monede prin Filipine sau prin Malaezia. Acolo, mai cu Atena. Foto: CC Wikimedia buzunare. n  cultura ideilor CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

Horia Pătraşcu Cartea lui Vasile Ernu, „Bandiţii”, Hic sunt leones a doua parte din „Mica trilogie a marginalilor”, este o cercetare an- ei ştiu cum, cu viaţă, se întorc să ceară soco- tropologică desfăşurată pe teren, teală celor ce au făcut sau au permis să li se dar deopotrivă un roman al formă- întâmple aşa ceva, adică nouă tuturor. Pen- rii. În cartea lui se întrepătrund ob- tru ei, noi toţi suntem vinovaţi. Noi toţi, cei servaţia şi introspecţia, explorarea Vasile Ernu cărora ne e bine în această societate care lor şi incursiunea în propria memorie. le-a făcut atâta rău. 2. Banditul este o con- Ca şi „Sectanţii” – prima parte a „Mică trilogie ştiinţă a meschinăriei modului nostru de trilogiei marginalilor –, „Bandiţii” a marginalilor. economie şi de viaţă bazat pe ecuaţia bani intră în ceea ce am putea numi o = viaţă. Banditul introduce o disjuncţie ex- Bandiţii” „autobiografie antropologică”, clusivă acolo unde noi toţi credem că exis- căci autorul însuşi se simte un tă o egalitate. Suntem atât de obişnuiţi cu „marginal”, vigilent la toate pâr- Editura Polirom această idee, încât nici nu mai suntem con- ghiile prin care puterea ne poate Iași, 2016 ştienţi de ea, la fel cum nu suntem conşti- ridica doar pentru a ne face să enţi de propria noastră jugulară. Cu cuţitul cădem de la o înălţime mai… la gâtul nostru, banditul ne face să devenim brusc conştienţi de fragilitatea ambelor: sigură. Atât în „Sectanţii”, cât şi de aur pentru bandit este să nu participe „banii sau viaţa!” Deopotrivă, banditul ne în „Bandiţii”, Vasile Ernu îşi folo- sub niciun motiv la structurile de forţă ale 8 Chiar dacă arată că timpul înseamnă nu bani, ci su- seşte propria experienţă de viaţă societăţii, iar cel care totuşi o face este de- flet, iar a-ţi vinde timpul muncind înseam- ca „metodă” de cunoaştere subiec- căzut la cel mai de jos nivel – pedeapsa fi- apelează la nă a-ţi vinde sufletul. Banditul este cel ce tiv-obiectivă a unui mediu stră- ind oprobriul definitiv sau chiar moartea. este stăpân mereu pe timpul său, chiar şi in, exotic, aflat într-un „tărâm al Lucrurile diferite trebuie să rămână se- mijloacele atunci când ajunge după gratii, faţă de noi leilor”. Et inter leones ego – ar parate: echilibrul fiecărei lumi în parte, ceilalţi, ce urmăm, bine dresaţi de societa- putea suna motto-ul care stă la baza cea a „fraierilor” şi cea a „bandiţilor”, de- autobiografiei te, de bună voie, mai rău decât nişte sclavi acestui tip de explorare deopotrivă pinde de menţinerea opoziţiei dintre ele, şi ale (care uneori mai şi fug), ca nişte roboţi, ştiinţifică şi mărturisitoare. de păstrarea tensiunii. Menirea poliţiei traseul programului zilnic. 3. În sfârşit, este să-i închidă, menirea banditului este banditul este conştiinţa morţii noastre. El Lumea răsturnată a bandiţilor – să fie un om „liber” – aflat în afara ziduri- literaturii, este un adevărat înger al morţii, întruchi- oglindă fidelă a lumii noastre şi conştiinţă lor închisorii, dar şi în afara rigorilor vieţii pat în cartea lui Vasile Ernu de Finkă, un acută a limitelor ei… sociale. Orice depăşire a acestei frontiere Ernu se află asasin plătit, tatuat cu icoane pravoslavni- este un păcat de moarte pentru că amenin- ce. Moartea livrată de el reflectă, scoate la Bandiţii sunt o altă specie de oameni. ţă să trimită lumea în haos sau, cu un ter- pe terenul suprafaţă puroiul care curge prin sângele Marginali, retraşi într-o lume a lor, cu re- men din argoul bandiţilor, în „bespredel”. filosofiei, societăţii noastre: faptul că viaţa oamenilor guli şi legi clare pe care autorul încearcă Căci, deşi banditul este constrâns să-şi are un preţ. Odată plătit, oricine poate dis- să le traducă pe înţelesul „fraierilor”, cum facă o lume la marginea şi în contra lumii al proble­ pune de ea. Dacă viaţa omului este o marfă, sunt denumiţi de către ei „ceilalţi”, oamenii din care a fost expulzat şi chiar dacă o duş- de ce ar fi mai puţin moartea lui? În lumea „normali” – cei care se căsătoresc, au copii, mănie neîmpăcată, de moarte, stă între matizării şi lor, fraierii plătesc ca să trăiască: muncesc, merg la muncă şi respectă regulile şi legi- bandit şi societatea oamenilor „cinstiţi”, to- se spetesc, respectă poruncile statului, îşi le statului. Bandiţii îşi creează o lume „pe tuşi aceeaşi credinţă întemeiază cele două al căutării achită dările către el. Invers, în raport cu dos”, în răspăr cu cea standard, pe care o re- lumi: credinţa în ordine şi în respectarea ei. banditul ce-i pune cuţitul la gât, „fraierul” pudiază din toată inima. De fapt, universul Și banditului îi repugnă haosul, dispariţia soluţiilor. plăteşte ca să nu moară. Iar în raport cu banditesc este urmarea unui act de excluzi- ordinii, aceasta fiind cel mai mare rău ima- asasinul său, fraierul nu mai plăteşte ni- une: pentru că au fost respinşi de societate, ginabil. Chiar dacă regulile lui sunt inverse Soluţiile mic, altcineva a plătit pentru el, dar nu ca fiind de la cele mai fragede vârste victimele faţă de ale noastre, ale „fraierilor”, princi- să trăiască, ci ca să moară: este achitat! nedreptăţii ei, bandiţii îşi exprimă explicit piul ce-i întemeiază lumea este de aceeaşi întârzie să inaderenţa faţă de aceasta, o neagă şi lup- natură cu principiul propriei noastre lumi: Condiţionarea neurolingvistică şi evadarea din ea… tă împotriva ei. Mecanismul de „naştere” a a distinge ceea ce este distinct, a apropia apară, sunt „bandelor” este simplu – un act de excluziu- ceea ce este similar. Restul e confuzie, haos, Pentru a comunica, bandiţii îşi inven- ne este urmat de un act de respingere, unei dezordine: „bespredel”! doar sugerate, tează o nouă limbă – „fenea” – inteligibilă negări îi urmează o negaţie sau un „sistem” Trăind într-o lume aflată dincolo de gra- numai pentru cei admişi în cercul lor, de de negaţii, o „lege” al cărei fundament este niţele lumii noastre, banditul joacă rolul iar atunci neînţeles pentru reprezentanţii structuri- resentimentul, frustrarea şi răzbunarea. unei conştiinţe lucide şi acide a limitelor lor de putere. O asemenea limbă trebuie să A fi „hoţ în lege” înseamnă a căuta prin noastre: 1. el este „răul” întrupat al socie- când sunt fie stăpânită la perfecţie de către candida- orice mijloace să te dezici de această socie- tăţii care se reîntoarce, înarmat, împotriva tul la eşalonul superior al banditismului. tate care, mai întâi, s-a dezis ea de tine. A ei. El ne arată că „binele” societăţii noas- formulate O secvenţă foarte puternică ne relatează fi „penal” înseamnă a „penaliza” abaterile tre este atât de îngust şi atât de egoist în- cum puterea sovietică în încercarea ei de a şi strâmbătăţile profunde ale lumii noas- cât generează în flux continuu nedreptate explicit sunt descifra codurile bandelor, alcătuieşte dic- tre. Tocmai de aceea, în vârful ie­rarhiei după nedreptate, scuipându-şi la groapa de ţionare convingând anumiţi bandiţi captu- răului – în concepţia banditească despre gunoi fiii şi fiicele lipsite de noroc. Bandiţii destul de raţi să-i divulge cifrul. Cei care trădează lume – se află puterea, organele legii (po- sunt copiii schilozi, stâlciţi de stânci de o so- („traduttore”, „traditore”) sunt pedepsiţi liţia, „musor”) şi colaboratorii lor. O regulă cietate... spartană şi care, scăpând, numai naive. exemplar: fie sunt omorâţi, fie li se taie cultura ideilor  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

limbile. „Războiul limbilor” s-a soldat cu unui personaj dubios şi bogat, fost bandidat, sute de asemenea limbi de trădători arun- ajuns mare potentat în lumea fraierilor: al- cate pe străzi. truismul, împărţirea averii, susţinerea săra- Necesitatea de a inventa o nouă limbă nu cilor, alternativa fiind o ameninţătoare, dar se reduce, însă, doar la dorinţa de a nu fi în- complet improbabilă, răscoală a celor ne- ţeles de duşmanul tău, ci – şi aici se află o dreptăţiţi. Discursul lui Ernu devine confuz mare intuiţie a bandiţilor – provine din frica şi cumva anacronic când e vorba de soluţii de a gândi ca el. Cine foloseşte limba oficială, concrete social-politice. Cel mai bine se sim- limba statului, gândeşte ca el şi, în cele din te în zona unui soi de descriptivism lirico-re- urmă, sfârşeşte prin a se purta conform im- ligios, făcând apel la valorile eterne (şi etern perativelor sale. A folosi o limbă presupune o încălcate) ale umanităţii: altruismul, iubi- anume sintaxă mintală şi de această sintaxă rea, grija faţă de aproapele, coeziunea co- mintală trebuie să te fereşti, înlocuind limba munităţii etc. Cum autorul este în mod egal „puterii”, limba statului cu „limba bandei”. 8 Secta şi ostil statului comunist şi statului „capita- Cel care stăpâneşte perfect o limbă ajunge – listo-liberal”, statului în general, „modelul” se spune în mod curent – „să gândească” în banda sunt căruia Vasile Ernu îi rămâne fidel este cel acea limbă. Adică să vadă „în” acea limbă, al sectei din care face parte, prezentată în să simtă „în” acea limbă, să se poarte „în” exemple că se culori foarte idilice în prima parte a trilogiei acea limbă. Limba îl vorbeşte pe om – spu- sale, „Sectanţii”. Secta reprezintă o versiune nea Heidegger şi, într-o formă apropiată, poate trăi în alternativă funcţională a tipului actual de Eminescu. Fără să fi frecventat seminarii societate, o comunitate care respectă sincer private de filozofie, bandiţii intuiesc acest afara statului valorile fundamentale ale creştinismului, în Constantin Korovin, În barcă adevăr şi, drept urmare, îl pun în practică care indivizii sunt uniţi între ei prin legături – inventând o nouă limbă, o limbă care să şi în contra lui. sincere şi afectuoase, se întrajutorează, con- reflecte propriile lor credinţe şi propria lor struiesc împreună şi, mai ales, sunt dispuşi gândire – şi nu credinţele şi gândirea altora, Dar – şi aici să sufere – până la moarte – pentru ideile şi în nici un caz ale puterii. credinţele lor. Secta este atât de bine orga- Nu acelaşi lucru îl fac şi artiştii, şi cre- este paradoxul nizată, încât până şi Lenin îndemna să fie atorii despre care zicem că inventează noi studiat modul ei de organizare, invidiat de „limbaje”, „noi modalităţi de exprimare ce-l umple de ideologul comunist, pentru a putea fi aplicat artistică”? Nu au fost ei mereu – pentru în noua orânduire sovietică. „fraieri”, pentru oamenii obişnuiţi şi pen- melancolie pe Secta şi banda sunt exemple că se poate tru putere – un soi de bandiţi ce le pun în trăi în afara statului şi în contra lui. Dar discuţie temeiurile vieţii şi gândirii lor? Și Vasile Ernu – şi aici este paradoxul ce-l umple de me- nu au suferit aceleaşi represalii din par- lancolie pe Vasile Ernu – asemenea alter- tea reprezentanţilor puterii, dintre care – asemenea native depind substanţial de stat, de exis- cele mai dureroase au fost încercările de tenţa lui diferită şi, în mod necesar, ostilă. echivalare a limbajului lor cu vocabularul alternative În momentul în care statul devine favora- Constantin Korovin, Pod în Moscova limbii obişnuite? bil sectelor, în momentul în care bandiţii Poate tocmai de aceea singura modalita- depind fac legea în interiorul structurilor de stat, tea rezonabilă de a traduce „fenea” bandiţi- aceste alternative (ce păreau atât de viabi- lor este limbajul artistic, limbajul literar, pe substanţial le câtă vreme erau urmărite şi reprimate care Vasile Ernu îl mânuieşte cu un talent de de stat) se dizolvă de la sine, nici bandele, mare prozator şi de la a cărui expresivitate de stat, de nici sectele nu mai pot rezista. Coeziunea nu face economie. Astfel, ceea ce ar putea pă- unei comunităţi (de la cuplul îndrăgostit rea o scădere a cărţii – anume că bandiţii săi existenţa lui până la naţiune) este stimulată şi menţi- par să fie nişte neverosimile rude de sânge cu nută de prezenţa şi de atacurile unui duş- personajele dostoievskiene, vorbind o limbă diferită şi, în man comun (real sau imaginar). După cum filosofico-literară sclipitoare – se dovedeşte, la o spune Ernu foarte frumos, iubirea este o analiză mai atentă, o calitate: cum altfel ar mod necesar, salvatoare în esenţa ei şi fără această in- fi putut reda autorul întreaga bogăţie a lumii tenţie soteriologică nu am mai putea vorbi bandiţilor şi a limbii lor, dacă nu prin folosi- ostilă. despre iubire. De aceea, atâta vreme cât rea limbii altor bandiţi, a bandiţilor scriitori, există un pericol sau un Duşman de (sub) pe care numai ipocrizia ne face să-i acceptăm care să vreau să-l salvez sau să-i salvez pe în societatea noastră, zguduită din temelii de cei iubiţi – coeziunea este maximă. De în- prezenţa şi de gândirea lor? dată ce aceşti stimuli încetează, coeziunea slăbeşte şi piere. Cine n-are un duşman să şi-l creeze! Din această imposibilitate psiho-logică a Chiar dacă apelează la mijloacele au- unei societăţi perfecte în absenţa ostilită- tobiografiei şi ale literaturii, Ernu se află ţii, din constatarea lucidă că o comunitate pe terenul filosofiei, al problematizării şi fundamentată pe iubire are nevoie de ura al căutării soluţiilor. Soluţiile întârzie să celorlalţi pentru a exista, rezultă tonul ele- apară, sunt doar sugerate, iar atunci când giac al descrierilor… antropologice ale lui sunt formulate explicit sunt destul de nai- Vasile Ernu. Concluzia finală şi descum- ve. Aşa se întâmplă cu „soluţia socială” pe pănitoare ar putea fi formulată prin dicto- care i-o împărtăşeşte protagonistul cărţii nul: Fără Cezar, nu există Hristos! n Constantin Korovin, Turnul Eiffel noaptea  cultura ideilor CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 PRIN OGLINDĂ Lectură, imagine şi interpretare Constantin Korovin, Ohotino în septembrie Valentin Protopopescu hieroglifele egiptene sau la cuneiformele hitti- te. Până şi un text scris cu caractere ebraice sau arabe se înfăţişează radical altfel decât Nu întotdeauna un impuls ludic de corespondentul său european. Textul poate fi răsturnare a relatelor unui cuplu se acelaşi, imaginea lui se schimbă. bucură de auspiciile reversibilităţii. Prin urmare, nu este deloc echivalent a Inversând topica, ordinea semantică vorbi despre „textul imaginii” şi „imaginea nu se răstoarnă, ci se transformă în textului”. Texte ale imaginii aflăm în artele altceva. Într-o astfel de situaţie, nici plastice, în vreme ce imagini ale textului gă- sim practic pretutindeni şi oricând acolo unde „feed-back”-ul nu funcţionează „ne se scrie. Dincolo însă de acest gratuit joc in- varietur”. telectual, de fals gramatician meticulos, un alt aspect cred că ar fi interesant de cercetat. ă luăm de pildă „echipa” formată Anume, care este raportul dintre relate? Cum din sintagmele „text” şi „imagine”. stau faţă în faţă textul şi imaginea? Cine este Constantin Korovin, Cafenea în Paris Folosite împreună în construcţia mai vechi, cine determină pe cine, cine se sub- „textul imaginii”, cele ordonează cui? două cuvinte configurea- Unor asemenea grave întrebări Sză înţelegerea potrivit căreia o nu li se poate răspunde în spaţiul înfăţişare vizuală oarecare com- strâmt al eseului de faţă. Nişte in- portă un mesaj cu inteligibilitate dicii de răspuns pot fi însă sugera- decriptabilă în urma unui pro- te. Un cercetător mai vechi, André cedeu analogic cu acela al lectu- Leroi-Gourhan, afirma că gra- rii. Desigur, niciun text nu este fismul, adică reprezentarea prin integral univoc sau denotativ, 8 Anume, care semne a gândirii comunicate prin nici măcar acela al unui formular cuvânt, a debutat abstract, pen- pentru plata impozitului pe veni- este raportul tru a evolua apoi la reprezentarea tul global. Multistratificarea de naivă a realului (atenţie, nu a re- sens despre care vorbea odinioa- dintre relate? alităţii!). Mai întâi „textul”, abia ră Umberto Eco în „Opera deschi- pe urmă imaginea. Un teoretician să” funcţionează şi în cazul unui Cum stau faţă mai recent şi mai „mioritic”, Henri banal document fiscal, oricât ar Wald, afirma, încă şi mai tran- Constantin Korovin, Iarnă în Laponia părea de imposibil ori de banal. în faţă textul şant, cu un plus de memorabilita- Avem deci două lecturi, în vreme te a formulei: „Istoria scrierii, de ce obiectul „textual”, imagistic, şi imaginea? la mitogramele pictografice până este numai unul. la literele alfabetului, este istoria Dar să procedăm la inversarea Cine este mai reprezentării grafice a unor idei topicii în care sunt prinse cele din ce în ce mai abstracte şi mai două sintagme. Rezultă urmă- vechi, cine generale despre realitate”. toarea configuraţie: „imaginea De acord cu Henri Wald, cu textului”. Lectura se desfăşoară determină pe menţiunea că, în reprezentarea obişnuit în noul context, procedu- din mintea omului, „realitatea” ra analogică nemaifiind necesară. cine, cine se se transformă în „real”, adică în Tâlcul construcţiei este şi el trans- construcţie interpretativă. Dintr-o parent, neafirmând mai mult şi subordonează asemenea perspectivă, gândirea mai altfel decât ceea ce efectiv spu- cui? omenească s-a întrupat mai întâi ne. Anume, că un text are o ima- abstract, prin vorbire, a fost fi- gine. Poliarticularea semantică se xată scriptural, prin semne, abia produce însă în clipa în care con- apoi concretizându-se viziunea textualizăm, întrebându-ne des- plastic-metaforică, de exprimare a pre ce fel de text este vorba şi cărei sensibilităţii religios-estetice prin culturi îi aparţine. De ce? Pentru reprezentare imagistică. Gândul, că un text scris în alfabetul euro- respectiv abstracţiunea, stau însă pean diferă fundamental de unul în spatele oricărei capodopere pic- „scris” în maniera ideografică japoneză ori în turale, plasticianul formulându-şi în minte codul ideogramatic chinez. Aceasta, ca să nu planul pe care mâinile îl vor transforma în mai vorbim de textul „grafiat” prin recursul la imagine. n Constantin Korovin, Primăvară cultura istoriei  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 ELOGIU LATINITĂŢII

tradiție, în prima etapă de existență a sa- tului roman (de organizare a sa), au fost Minunea numită Roma șapte regi vreme de circa 250 de ani (753- 509 î. Hr. ), cel dintâi fiind chiar Romulus. Apoi, nemulțumiți de ultimii regi (de ori- gine etruscă), romanii, conduși de Brutus, Ioan-Aurel Pop au organizat o lovitură de stat la 509 î. Hr., instaurând republica, în frunte cu câte doi consuli aleși pentru mandate unice, de un Am fost întrebat, relativ recent, de 8 Un comisar an fiecare. Fondarea republicii romane a fost dificilă, întrucât cei doi fii ai lui Bru- ce fac pledoarii pentru latinitate, cultural tus, implicați într-un complot de restaura- când omenirea este marcată de re a vechiului regim, sunt condamnați de alte tipuri de civilizație și când, în sovietic propriul tată și executați. Întrebat cum a putut să-și sacrifice propriii fii, Brutus, în- curând, civilizația chineză va cu- le-a cerut durerat, ar fi răspuns: Dura lex, sed lex! ceri întreaga lume. I-am răspuns („Legea este dură, dar este lege!”). Repu- interlocutorului meu că, atât timp profesorilor blica a durat circa cinci secole (509-27 î. cât la Facultățile de Drept de pe Hr.) și a însemnat apogeul statului roman. de română Spre finalul republicii, a trăit marele om toate continentele se mai studiază de stat Iulius Caesar, ucis în senat, în anul dreptul roman (și nu dreptul chi- și de latină 44 î. Hr., pe motiv că ar fi vrut să refacă nez!), nimic nu este pierdut. Voiam monarhia, ca rege sau împărat. Se spune Foto: Miranda van Dorst români să nu că Iulius Caesar l-ar fi văzut între cei care să spun că nu putem abdica de la și-au înfipt pumnalele în el, în ultimele valorile propriei civilizații de dra- mai vorbească clipe de viață, și pe Brutus, fiul lui (nele- gul unor coordonate („trenduri”) gitim sau adoptat), și că atunci ar fi rostit de romanizare ultimele sale cuvinte: Et tu, mi fili, Brute! care pot fi îndepărtate, nepotrivite („Și tu, fiul meu, Brutus!”). La scurt timp, sau înșelătoare. și de Imperiul s-a instaurat imperiul, care a mai durat circa o jumătate de mileniu (27 î. Hr.-476 atinitatea este un concept aproa- permitea proslăvirea „imperialiștilor”; în Roman, pe de d. Hr.). pe uitat astăzi, mai ales de când mintea acelui politruc, romanii, creatori Roma s-a fondat pe râul Tibru, fiind limba latină a ajuns o rara avis, de imperiu, ce puteau fi altceva decât „im- o parte, fiindcă plasată pe șapte coline. Numele lor aproa- chiar și la „casele mari”, adică în perialiști”!? Ar fi de râs dacă nu ar fi tragic! românii erau pe s-au uitat, de aceea, este bine să fie medii care se pretind intelectua- Azi am ajuns, în alte împrejurări și în anu- reamintite: Capitoliul, pe malul estic al Lle, cultivate, deschise moștenirii spiritua- mite cazuri, tot acolo, la concepția acelor Tibrului, unde au fost o primă cetățuie, un popor slav le. Nu se mai știe nici ce sunt popoarele ro- comisari-cenzori care huleau latinitatea. Câmpul lui Marte, Forul Roman, precum manice, nici limbile neolatine și nici chiar Ce este latinitatea si cum s-a născut ea? și datorau asta și templele închinate marilor zei; Pala- de unde vine numele de America Latină. Nu este ușor de răspuns, pe înțeles cât mai tinul, colina centrală, cu locul unde lu- În România contemporană, latinitatea larg, la o asemenea întrebare, dar un das- „marelui vecin poaica i-ar fi găsit pe cei doi gemeni, cu și romanitatea sunt concepte și realități căl poate și trebuie s-o facă. Latinii au fost palatele înalților demnitari și apoi ale îm- aproape complet ignorate de unii sau con- un obscur trib dintr-o câmpie mică, uscată de la Răsărit”, păraților, cu Circus Maximus și cu faimo- siderate demne de rușine de alții. În acest și mlăștinoasă în același timp, din centrul sul Colosseum; Aventinul, cea mai sudică sens, evoc un episod din anii mei de liceu cizmei italice, au fost un grup de oameni iar, pe de alta, dintre coline, unde se întrunea cenaclul de la Brașov – este vorba de prima parte energici și răzbătători care au fondat, după poeților; Vaticanul, unde a fost înmor- a deceniului 1971-1980, când se înregistra tradiție la 753 î. Hr., cetatea mirifică numi- pentru că mântat Sf. Petru și unde s-a stabilit, în o mare deschidere spre valorile culturale tă Roma. De la acești latini și de la Roma era creștină, reședința episcopului Romei autentice, naționale și universale – un epi- au ajuns până la noi, după aproape trei „învățătura (a papei); Viminalul, cea mai mică dintre sod în care profesorul nostru de latină (un milenii, numele de latinitate și, respectiv, coline, cu băile lui Dioclețian; Qurirnalul, mare intelectual, traducător din Ovidiu, romanitate, cu toate realitățile adiacente marxist- cuibul triburilor sabine și locul faimoa- Catul, Terențiu, Marțial) ne vorbea despre lor. Legenda – transpusă în scris de Titus sei grădini a lui Sallustius; Esquilinul, statul roman și despre faza sa finală, anu- Livius – spune că erau atunci doi frați ge- leninistă și vechiul cimitir al săracilor Romei, loc de me Imperiul Roman. Nu era o lecție, de meni, Romulus și Remus, fiii zeului Marte supliciu al răufăcătorilor, unde s-au con- fapt, ci un elogiu adus latinității și valori- și ai unei preotese, crescuți de o lupoaică stalinistă” struit apoi succesiv grădinile lui Mecena, lor sale. În acest context, profesorul Spiru (devenită apoi simbol ca Lupa Capitolina), Domus Aurea a lui Nero și Băile lui Tra- Hoidas – căci despre el este vorba – și-a dintre care primul a avut inițiativa fondă- nu permitea ian. Se mai pomenește și dealul Caelius, amintit de perioada „obsedantului dece- rii orașului care avea să-i poarte numele. care ar fi a opta colină, traversată de Via niu” (1948-1960), când un comisar cultural Remus s-a opus, a avut loc o luptă, din proslăvirea Claudia, zonă rezidențială și exclusivistă sovietic le-a cerut profesorilor de română care Romulus a ieșit biruitor și și-a ucis a bogaților Romei de odinioară. Strămo- și de latină români să nu mai vorbească fratele. Așa s-ar fi fondat Roma Quadrata „impe­ șii noștri din Transilvania, sub influența de romanizare și de Imperiul Roman, pe (Roma Pătrată), în urma brazdei trase de Școlii Ardelene, învățau la școlile româ- de o parte, fiindcă românii erau un popor Romulus. Apoi, treptat, s-au desecat mlaș- rialiștilor”. nești susținute de biserică (nu de stat) slav și datorau asta „marelui vecin de la tinile, s-au făcut canalizarea, îndiguirile, istoria românilor cu începere „de la fon- Răsărit”, iar, pe de alta, pentru că „învă- zidul, clădirile, s-au organizat armata, re- darea Romei”, de la Romulus și Remus și țătura marxist-leninistă și stalinistă” nu ligia, justiția, instituțiile politice etc. După de la colinele Cetății Eterne. n  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

originalele regulamente ale societăţii, ex- trase din «Hrisovul vel-logofătului» (care Un mit cultural: se regăseau, uneori versificate, sub sem- nătura lui Păstorel, în revistele vremii): «Oamenii care cetesc în timpul mesei nu digeră ceea ce cetesc şi nu pricep ceea ce mănâncă»; «Dacă nu puteţi renunţa la cafeneaua literară obiceiul de a desface oul fiert cu cuţitul, scoateţi-vă şi ghetele (poate vă strâng)»; Primum bibere, deinde philosophare; Constantin Coroiu dacă le mai putem numi aşa, apărute în «Este o elementară datorie să plăteşti ce primul deceniu al secolului, din care, iată, ai băut, dar nu eşti obligat să bei tot ce s-au scurs deja mai bine de trei lustri, şi-ar ai plătit»”. Pravila Hanului prevedea as- A existat şi poate mai dăinuie, la asuma mai degrabă „rolul unor instituţii pre pedepse pentru cei ce s-ar apuca să noi și în alte spații culturale, nu culturale sau caracteristicile unor ateliere „hulească vinul Măriei sale de la Cotnar”, numai europene, mitul cafene- de creaţie”. Autoarea dă câteva exemple ce să „spurce” vinul, să pună vinul roşu la nu mi se par, totuşi, prea concludente, dar gheaţă sau să-l bea cu peşte etc. Se ser- lei literare. Când spun nu numai altele nu sunt. Între ele, mult mediatizata veau bucate tradiţionale româneşti, la europene mă gândesc, de pildă, la „afacere literar-gastronomică”, de fapt mai preţuri accesibile, dar şi străine, însă mai Bodeguita del Medio de la Havana, mult gastronomică, a lui Mircea Dinescu 8 Sadoveanu scumpe. Societarii sau membrii Eforiei, pe care am avut prilejul să o vizitez din localitatea dunăreană Cetate, unde cum se mai numeau, veneau adeseori la în anii ’80. I-au pășit pragul și au poetul pretinde a fi fondat primul „port bea numai vin noul „Han al Ancuţei”. Sadoveanu bea cultural” din Europa! numai vin alb, vechi de cel puţin 20 de adăstat în ambianța ei noncon- Ultimul proiect important s-a materi- alb, vechi ani, Liviu Rebreanu prefera mâncărurile formistă mari personalităţi ale alizat în perioada interbelică. Este vorba ardeleneşti, lui Panait Istrati îi plăceau secolului trecut: scriitori, în primul de „Divanul meşterilor şi cărturarilor de de cel puţin Schweitzer-ul şi berea Bragadiru, Păsto- rând Hemingway, care venea aici, la Hanul Ancuţei”, înfiinţat la Bucureşti, rel nu rata „micul dejun de la miezul nop- singur ori împreună cu prietenii, în strada Izvor, nr. 112, în octombrie 1936, 20 de ani, ţii”. Hanul era o afacere profitabilă, încât pentru a-și bea obişnuitul mojito o societate ce l-a avut în frunte pe Mihail a fost posibilă atingerea unuia dintre cele Sadoveanu în calitate de „Mare Vornic”, Liviu Rebreanu mai importante obiective pe care și le pro- sau daikiri, renumiți actori, pictori, ceilalţi societari fiind Al. O. Teodoreanu, puseseră creatorii lui: stimularea tinere- gazetari, sportivi legendari din Panait Istrati, Liviu Rebreanu, George prefera lor talente. Chiar în primul an de funcţio- întreaga lume. Enescu, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, nare, s-au acordat şase premii, în valoare Ion Pillat, Demostene Botez, Ionel Teo- mâncărurile de 5000 de lei fiecare. Printre laureați ereţii Bodeguitei sunt plini de doreanu, Cella Delavrancea, Miliţa Pe- s-au numărat: Lucia Demetrius – proză, dedicaţii şi semnături ilustre. traşcu, Oscar Han, N. N. Tonitza, Camil ardeleneşti, George Lesnea – poezie, Constantin Sil- Atenţia vizitatorului este atrasă Ressu, N. Dărăscu, iar ca „invitaţi”: Gala vestri – muzică, Ion Irimescu – sculptură. şi de un scaun atârnat cu picioa- Galaction, Mihai Ralea, Victor Eftimiu, lui Panait În istoria și mitologia literară rămân rele de tavan. Pe el a stat zia- Al. Rosetti şi Oswald Teodoreanu. Grație în primul rând Bolta Rece, strâns legată Pristul spaniol de la „El País” care a scris Izabellei Kriszanovszki aflăm care erau Istrati îi de „Junimea” și de numele lui Creangă și primul reportaj despre cafeneaua din fas- actele constitutive ale societăţii: „Statu- Eminescu, Capşa sau cafeneaua New York cinanta capitală a Cubei. Scaunul este tul”; „Porunca marelui vornic”; „Hrisovul plăceau de la Cluj unde au avut loc primele şedinţe păstrat şi expus astfel în semn de omagiu vel-logofătului”; „Pravila hanului”; „Izvo- ale redacţiei revistei „Gândirea”. adus jurnalistului. Mă gândesc, de ase- dul de mâncări şi beuturi”. Schwei­tzer-ul În epoca postbelică tradiţia cafenelei li- menea, la cafenelele pariziene. De pildă, Dincolo de spiritul ludic şi de stilul cu terare a fost reînnodată, continuată, mai Café de Flore, unde Cioran se întâlnea parfum cronicăresc, datorate, fără îndo- şi berea ales prin celebrul restaurant de la Casa cu prietenii săi, între care Albert Camus, ială, lui Sadoveanu şi lui Păstorel Teodo- Scriitorilor. Nu puţini dintre protagoniştii sau Les Deux Magots, prin care au tre- reanu, care semnau şi broşura cu cele 35 Bragadiru, poveştilor de la acest han sui generis, unde cut Rimbaud, Mallarmé, Paul Verlaine, de articole ale Statutului, „stabilementul” rolul Ancuţei de odinioară l-a jucat, timp mai târziu André Gide, Elsa Triolet, Jean avea obiective majore: „dezvoltarea între- Păstorel de decenii, inegalabila Madam Candrea, Giraudoux, Hemingway, Picasso ori Jean gii mişcări literare şi artistice din Româ- nu rata sunt astăzi clasici ai literaturii şi artei ro- Paul Sartre. nia”; „încurajarea tinerelor talente”; „pu- mâneşti. Evocată în diverse scrieri de cei La noi, în epoca postbelică, cafenea- rificarea limbii româneşti”; „participarea „micul dejun ce i-au fost oaspeţi o vreme atât de înde- ua literară, care are, în diferite forme, o la toate manifestările în domeniul fru- lungată, mulți dintre ei cât se poate de in- istorie de aproape două secole, dacă nu a mosului şi al plăcutului”. Totodată, noul de la miezul comozi, dătători de mari bătăi de cap „or- dispărut, și-a schimbat oricum statutul. „Han al Ancuţei” se voia „o punte care ganelor” din epocă, Doamna Candrea avea Încercările timide de a reînnoda firul, de să lege trecutul cu prezentul”. Ambianţa nopţii”. ea însăşi toate datele unui personaj literar a-i reanima rolul şi prestigiul în aceas- rustică a Hanului, singurul local cu pro- perfect integrat în pitoreasca lume ce se tă epocă de libertate haotică și ignorare gram non-stop din Bucureşti la acea vre- perinda prin acea insulă de libertate, cum a vechilor tradiții, au eșuat. Până şi fai- me, era menită să o reconstituie pe cea a nu mai era alta în România de dinainte de moasele „Bolta Rece” de la Iaşi sau „Cap- unui han din vechime. Oaspeţii beau din 1990. Aidoma atâtor valori a dispărut, din şa” bucureşteană şi-au pierdut aproape ulcele de lut, iar fondul muzical era asi- păcate, şi acel spaţiu literalmente fabulos. totul din aura de odinioară. În opinia Is- gurat de un taraf ce cânta până diminea- Cât privește mitul cafenelei literare, atât abellei Krizsanovszki, autoarea excepțio- ţă, la plecarea ultimului musafir. Izabella de fecund, să sperăm că va rezista cât va nalei cărți „Fascinația enogastronomică Kriszanovszki descrie ambianța hanului: dăinui literatura. Nici mai mult, dar nici în literatura română”, cafenelele literare, „Pe pereţi atârnau, înrămate, citate din mai puțin. n cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Ion Vinea revizitat Dosar coordonat de Cosmin Borza

Ion Vinea este un scriitor mai provo- Studiul Sandei Cordoș, „Din «repor- cator decât s-ar deduce din studiile tajul sentimental» al vieţii lui Ion de critică și istorie literară dedica- Vinea”, găzduit în numărul de față te lui până în momentul de față. O al revistei „Cultura”, oferă o astfel parte substanțială a interesului pe de necesară „revizitare”, prin refa- care îl poate suscita vine din fap- cerea anumitor coordonate existen- tul că autorul „Veninului de mai” țiale care au jalonat biografia inte- a parcurs mai multe medii și epoci lectuală a acestui scriitor cu o viață literare pentru care opera lui se do- cel puțin la fel de nonconformistă ca vedește un bun punct de observație. literatura sa. (C.B.)

Sanda Cordoș Din „reportajul sentimental” n anii interbelici, Ion Vinea a promis, în mai multe rânduri, un roman cu titlul „Reportaj sentimental”. Deşi nu al vieţii lui Ion Vinea l-a publicat niciodată, mai toate pagi- nile prozei sale concură în a clarifica („Lunatecii”, 1965 şi „Venin de mai”, 1971) a Dacă, pe lângă aceste surse, mai luăm în Îaspectul sentimental, atât de bogat şi de catalizat creativitatea şi a orientat oarecum calcul corespondenţa şi agendele păstrate, complex, în cazul vieţii sale. Se poate spune (măcar parţial) subiectele scripturale ale fos- 8 Se poate pe baza lor se poate reconstitui câte ceva din că Ion Vinea a făcut, avant la lettre, autoficţi- telor tovarăşe de viaţă ale acestuia. Henrie- „romanul sentimental” al vieţii lui Ion Vinea, une, încercând să ascundă în cărţi, dar şi să tte Yvonne Stahl recunoaşte, în convorbirile spune că pot fi readuse în actualitate imaginile acelor dezvăluie (cu o ambivalenţă ce este proprie, purtate la senectute cu Mihaela Cristea, că femei care l-au făcut pe acesta să se teamă de cred, genului) secretele periplului său senti- l-a portretizat răzbunător pe fostul său iubit Ion Vinea intensitatea incontrolabilă a sentimentului, mental (ambiguităţile, minciunile, presiuni- în „Fratele meu, omul” (1965), deşi „urme” să se îndrepte spre el şi să caute scăpare, să-l le şi avânturile, trădările care se află în pro- ficţionale ale acestuia sunt de găsit şi în a făcut, scrie în încercarea, ea însăşi (cel puţin) dupli- pria viaţă amoroasă). La fel ca alter ego-ul cărţile sale ulterioare: „Le témoin de l’éter- citară, de a-l expia şi de a-i dura monumentul. său, Andrei Mile, din „Venin de mai” (roman nité”/ „Martorul eternității” (1975), „Mătuşa avant la lettre, autobiografic, uşor ficţionalizat, de întinse Matilda” (1977), „Drum de foc” (1981). Tana Tana Qvil (1894-1976) dimensiuni, rămas neterminat şi editat în- Qvil îşi publică primul şi singurul volum de autoficţiune, Tana Qvil este numele literar al Anei tr-o manieră controversată, cu repetiţii şi re- poezie, „Nocturne”, ce se deschide cu poemul Maria Oardă, despre care purtătoarea lui luări), scriitorul crede că este menit acestui „Ecou la poezia «Dor de mare» a lui Ion Vi- încercând menţionează – într-o scrisoare târzie expedi- destin şi paradoxului pe care acesta îl conţi- nea”, în 1968. În „Notiţa biobliografică” ce ată lui Perpessicius – că „ar putea părea uno- ne (în chiar prescrierea sa). Anume, pe de o prefaţează cartea, Saşa Pană notează: „Nu să ascundă în ra bizar, nu şi d[umneavoa]stră, care sunteţi parte, acesta „se fălea cu gândul că se trage voi încerca să dezleg şarada acestei tergiver- latinist şi ştiţi că T.Q. a existat în carne şi dintr-un şir de strămoşi muieratici”, trăind sări cu deceniile, dar îmi permit să bănuiesc cărţi, dar şi să oase: moaştele ei se găsesc în Larousse!”3. bine, ba chiar glorios (oricum, cu un cert or- influenţa cochetăriei lui Ion Vinea de a amâ- Este vorba despre numele soţiei lui Tarqui- goliu), în rolul de cuceritor, pentru ca, pe de na acelaşi gest cu o operă mult mai vastă”2. dezvăluie (cu o niu cel Bătrân, Tanaquil, pe care tânăra scri- altă parte, să se teamă de imprevizibilitatea În 1971, Nelly Cutava îşi publică romanul itoare îl desface în nume şi prenume. Proba- sentimentului: „În materie de sentiment, se autobiografic „Strada Vânătorilor”, în care ambivalenţă ce bil, ca în cazul lui Tristan Tzara, Ion Vinea temea până şi de el însuşi. Vroia să păstreze figura lui Ion Vinea poate fi citită cu multă nu este străin de acest botez literar4. o dragoste, la un nivel sentimental modest, uşurinţă. Trei ani mai târziu, apar memori- este proprie, Întâlnindu-se (sau reîntâlnindu-se, dat dar la o plăcere înaltă. Când vedea că puho- ile Didei Solomon („Amintirile domnişoarei fiind faptul că Maria este ea însăşi din Bu- iul plăcerilor a rupt zăgazul sentimentelor şi Iulia”). Aceasta îl menţionează doar în tre- cred, genului) cureşti, studentă la Facultatea de Litere se simţea ameninţat de o mare pasiune, o lua cere şi în enumerări prieteneşti, însă apari- şi Filosofie) în refugiul de la Iaşi, cei doi se la fugă”1. ţia cărţii sale nu este, foarte probabil, fără secretele căsătoresc în 1917. După moartea tatălui ei, Câteva dintre femeile care au trecut prin legătură cu editarea postumă a romanului tânără femeie se află în posesia unei moşte- viaţa lui Ion Vinea au încercat, ele însele, să „Venin de mai”, acolo unde unul dintre perso- periplului său niri pe care o investeşte în publicaţia după ofere propria versiune asupra întâlnirii şi a najele feminine esenţiale este evident inspi- sentimental... care soţul ei aspira, „Deşteptarea politică şi existenţei comune. Este de presupus, de al- rat de prezenţa foarte tinerei actriţe în viaţa socială”5, unde, de altfel, debutează ea în- tfel, că apariţia postumă a cărţilor scriitorului scriitorului. săşi cu publicistică. În scrisoarea deja citată  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Ion Vinea revizitat către Pepessicius, Tana Qvil rememorează oricare altă femeie. Îl ferea, pe Andrei, de ele datele acestei investiţii romantice: „Pe vre- şi de iubire”, ea reuşeşte să-i anime, inclusiv mea aceea nici un refugiat nu dispunea de în absenţă, după despărţire, creativitatea bani pentru asemenea fantezii! Dar eu fiind artistică: „îi datora uneori şi acea înaintare foarte tânără şi necunoscând câtuşi de puţin temerară dincolo de reguli şi de obiceie spre valoarea banului, şi având familie în Moldova scopurile lui de artă. Strădania lui era un fel şi un patrimoniu personal, am putut-o face de răzbunare nevinovată şi indirectă... Îşi pu- după pasiunea mea pentru şi de dorinţa de-a nea curajul întreg, care îi lipsise în faţa ei: îi ajuta pe Vinea, care singur, cu totul lipsit şi datora şi simplitatea de care se depărtase”10. dezorientat, şi inapt pentru o viaţă de cazar- Imaginea pe care Tana Qvil i-o păstrează mă, sombra într-un început de nevroză”. De nu este, nici pe departe, la fel de măgulitoa- altfel, este de presupus că, în acea perioadă, re. Aflată la senectute, la ora mult întârziată Maria/ Tana a fost mai mult decât tovarăşa a debutului literar, aceasta îi schiţează, fără de viaţă, ea a suplinit, după plecarea din ţară cruţare, fostului său soţ, în scrisoarea către a vechilor confraţi (în special Tristan Tzara şi Perpessicius, profilul unui bărbat labil, vino- Marcel Iancu), căldura coezivă şi protectoare vat, în mare măsură, de eşecurile sale: „de a grupului literar cu care acesta a plecat la când l-am cunoscut era un tatinet nevrozat... drum şi a asigurat prezenţa creatoare stimu- ceea ce şi explică întrucâtva doza de laşitate lativă de care avea nevoie. (subl. în text). Acelaşi ton de complicitate ve- ce era în firea lui, caracteristică celor ultra- În câteva pagini de jurnal (păstrate dispa- selă este păstrat şi în adresarea directă către sensibili. Aşa că la întoarcerea din refugiu, rat la Muzeul Naţional al Literaturii Româ- iubita Mi: „T’es-tu bien amusée, ma têtue, au după trei ani, ne găseau tare săraci... ceea ce ne) de la începutul lui martie 1918, Ion Vinea bal masqué? Il importe que je sache si tu as indispunea pe toată lumea! Eu neavând, ni- notează preocuparea pentru apariţia unei noi transgressé mes lois, pour régler définitive- meni din ai lui nu avea! «L’argent que nous publicaţii („Arena” – cu un titlu care place ment et gravement ma conduite envers toi”7. avons gaspillé, îmi scria Vinea după ce pă- şi pe care cenzura îl acceptă, dar pe care îl Cealaltă scrisoare, redactată în română răsisem casa lor, combien difficilement on le găseşte „foarte sălciu”) şi îngrijorarea pentru într-o noapte insomniacă de 4 mai, aparţine, gagne. Il nous faudrait toute la vie pour le starea de sănătate a soţiei sale. Mai multe dimpotrivă, registrului sentimental anxios. rattraper, si nous voulons rester honnêtes, zile la rând, reţine buletinul medical: „Ora 1 Din cauza absenţei femeii iubite, „din mine et encore!». Aceasta şi alte scrisori asemănă- din noapte. Măriuca bolnavă. Sunt 3 săptă- s-a dislocat ceva care mi-a luat gândurile şi toare, erau singurul efort de care Vinea a fost mâni de când se chinuieşte aşa. Nu ştiu încă simţirea toată şi a lăsat o tristeţe de boa- capabil pentru a purifica atmosfera viciată în ce are, şi nu ştiu cum s-o mângâi, ca să-i mai lă grea”. Textul epistolei balansează între jurul nostru, mai ales al meu, deşi ştia bine treacă” (1 martie 1918). Şi: „Măriuca e tot această expunere de sine neliniştită (iar, pe că pentru a-i da lui un echilibru ne dezechi- bolnavă. Nu merită atâta chin un suflet fin alocuri, penitentă) şi încercarea de a o îmbăr- librasem material, eu cea dintâi, care aş fi şi unic ca al ei” (2 martie). În 4 martie (data băta pe cea plecată şi care pare să fie pândită putut merge oricând în familia mea, fără a ultimelor însemnări din acest document), pe de pericole (simbolice ori chiar reale?): „Ca fi nevoită să cheltuiesc nici un ban. Dar văd lângă ameliorarea stării Măriucăi, Ion Vinea să nu mă stranguleze plânsul, care vrea să că mi-am depăşit intenţiile şi că am alunecat reţine sentimentul propriei independenţe, o 8„Venin de izbucnească, voi citi, – dacă am să pot ceti, în confesiune. Vă rog să mă iertaţi. Era fa- uimitoare (chiar şi pentru cel în cauză) ma- – până dimineaţă. Mi, unde ai fi tu, cu ochii tal. Sunteţi singurul căruia să mă pot umili turizare: „De ce nu mi-e dor de Bucureşti şi mai” păstrează gânditori, neliniştită de acel semn de pe obra- şi confesa”. de-ai casei? Îmi pare curios, dar pot fi foarte zul tău, Mi, mâini mici şi înţelepte, vreau să- Totuşi, chiar şi după despărţire (care tre- 6 bine singur... cu nevastă-mea” . tocmai această ţi strig şi să-ţi trimit toată energia mea, toată buie să se fi produs prin 1920-1921, oricum Muzeul mai păstrează şi două scrisori puterea mea, tot norocul nostru, viaţa mea. la scurtă vreme după întoarcerea din refugiul nedatate, dar care, cel mai probabil, au fost figură de iubită Dă-mi mie neliniştea şi oboseala ta, şi spaima de la Iaşi la Bucureşti), alianţele literare ale scrise după revenirea din refugiu. Una din- ta dacă vei auzi tunurile. Eu sunt Bébé, rău şi celor doi s-au păstrat. Tana Qvil îşi publică tre ele (conform datelor de pe plicul păstrat) ideală a Tanei ingrat, care n-a făcut pentru Mi nimic, şi Mi a articolele şi poemele în „Contimporanul” şi este destinată Mariei Iovanache, Bd. Pache plecat, a plecat tot pentru Bébé”8. „Facla”, reviste conduse de Ion Vinea. Saşa 110, Bucureşti, fiind expediată de către I. Qvil, numită, „Venin de mai” păstrează tocmai această Pană merge mai departe şi lansează ideea Iovanache Vinea, Drăgăneşti, strada Şer- figură de iubită ideală a Tanei Qvil, numită, că tânăra scriitoare ar fi susţinut financiar şi ban-Vodă, aflat la moşia tatălui său, pentru a transparent, transparent, Tanit. Ea îşi păstrează, în timp, „Contimporanul”, „măcar în primii săi ani de scrie, din câte se pare, o carte, pe care, însă, o ascendentul asupra fostului său iubit şi rolul apariţie”11. Mai mult de atât, probabil pentru spune din capul locului, a abandonat-o: „J’ai Tanit. de instanţă sentimentală: „Andrei a fost în- a înlesni o mai bună difuzare, traducerile ei quitté mon livre”. În schimb, alături de tatăl drăgostit de o fată, într-adevăr uimitor de fru- literare12 au fost semnate de către Ion Vinea. său, face vizite la vecini, despre care dă sea- moasă, pe care a poreclit-o Tanit şi pe care, Din păcate, nu sunt, în cazul său, singurele mă într-o manieră amuzantă: „J’ai fait avec după câte mi-am dat seama, n-a izbutit nicio- şi nici cele mai grave pierderi. În scrisoarea tăticu q.[uel]q.[ues] visites en voiture, chez dată să o cucerească. În faţa ei îşi pierdea cu- către Perpessicius arată că nu mai poate să des «gentilhommes» voisins. On s’amuse pa- tezanţa şi redevenea ceea ce fusese: un ado- scrie în condiţiile precare în care a ajuns să triarehalement, le violon n’y manque pas, et lescent romantic şi timid, adică un fel de-a fi, trăiască („Şi astăzi, dacă n-aş fi redusă să lo- le vin aussi... Comme voisinage immédiat il care n-a plăcut niciodată marilor frumuseţi. cuiesc decât într-o singură cameră, din patru y a la sous-préféture, avec ses deux pigeons [...] Ceea ce mă uimea, era că Andrei se avân- câte am avut, deci fără nici un colţ de refugiu, de province, dont la colombe a trois petits en- ta în aventuri frivole şi pasionate, în suflet cu şi cu vecini troglodiţi, care îmi răpesc toată fants et porte le quatrième dans son sein. Une dragostea lui neîmplinită şi târând, de-a lun- liniştea, aş mai scrie”), dar îi solicită ajutorul colombe qui porte dans son sein un pigeon à gul peregrinărilor lui sentimentale, fantoma ca să publice un volum de poezie şi un roman venir, voilà ce qui ne s’accroche pas, diras-tu. obsedantă a lui Tanit. Cred însă că această (prezentat „alăturat”) despre care scrie: „Cât Mais il s’agit ici d’une colombe mamifère, et, à complicaţie platonică, nu era de natură să-i despre roman, cred, dacă nu mă înşel, că este la fin des comptes, pour sauver ma métapho- tulbure plăcerea”9. Mai mult decât faptul că ce trebuie să fie: un roman, nici suprarea- re, «je ne me sers que de ma seule autorité»” „Tanit era o covârşitoare comparaţie pentru lism, nici contorsionism, ci o frescă, o frescă cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Ion Vinea revizitat vie”. Volumul de poezie al Tanei Qvil („Noc- „Astfel, aproape zilnic mergeam s-o iau de la turne”) este tipărit în 1968, dar romanul n-a birou, unde mă simţeam ca acasă. Acolo se-n- mai apărut niciodată. tâlneau, zi de zi, prin diferite birouri, scrii- tori, gazetari şi pictori: Constantin Graur, N. Dida Solomon (1898-1974) D. Cocea, Ion Vinea, Maxy, Tudor-Teodorescu În romanul „Venin de mai”, este notat mo- Branişte, celebra ziaristă Fulmen, plină de mentul în care Andrei ajunge să creadă, cu o viaţă şi energie, Jacques Costin, Eugen Fi- anume disperare, că, dacă Tanit ar reveni în lotti, Iosif Nădejde, Felix Aderca, neobositul viaţa sa, Dalia Pabst ar dispărea şi, odată cu Conitz secretarul de redacţie, Ion Călugăru ea, primejdia de a trăi o altă mare dragoste: şi atâţia alţi colaboratori ai ziarelor «Adevă- „Unde o fi acum? Acum, când prezenţa lui rul» şi «Dimineaţa». [...] La tipografia acestor l-ar fi salvat, întunecând pe această neche- mari ziare din Sărindar, îşi tipărea Ion Vinea mată Dalie în sufletul lui? Alătură în mintea «Facla». Acolo colaboratorii îi aduceau rând lui cele două imagini atât de deosebite: Dalia pe rând articole sau desene, şi între aceşti co- şi Tanit, dar comparaţia nu-l lămuri nicide- laboratori figurau Brauner, Marcel Iancu şi cum. Ce era Dalia pentru el? O dragoste, sau Maxy”15. numai o răspundere?”13. Radiografierea acestei familii scăpătate Acestei eroine, Dalia Pabst (protagonista, (tatăl avusese cândva, în copilăria Didei, o de altfel, a numitului roman), Ion Vinea îi negustorie care asigurase un trai decent), cu atribuie biografia Didei Solomon. Lucrul este resurse precare, provenite, în special, din sa- verificabil şi autentificat de chiar memoriile lariul fetei dactilografe, îi prilejuieşte lui Ion actriţei, astfel încât ceea ce putea să treacă Vinea pagini notabile în „Venin de mai”. Tâ- drept o compoziţie oarecum convenţională, nărul Andrei Mile citeşte destinul fetelor (cu ce recurge la clişeele prozei amoroase, este, frustrările şi aspiraţiile lor) în sărăcia odăii de fapt, o abia uşoară ficţionalizare. Dida So- pe care o împart, dându-şi seama, totodată, lomon (la fel ca eroina care o întruchipează în cu teamă, de responsabilitatea care îi revine autoficţiunea lui Ion Vinea) este născută în- odată intrat în această viaţă: „O privire în oda- tr-o familie unde există o diferenţă de vârstă ia cu scaune şi dulap de lemn ieftin, lustruit, semnificativă între soţi. Părinţii au împreu- cu două fotolii curate dar roase de vreme, curiozitatea şi admiraţia pe care o stârnea nă trei fete şi un băiat (mort în 1918), Dida cu o chiuvetă de faianţă pleznită, lângă care erau într-o foarte mare măsură pricina voioa- fiind mezina, în vreme ce tatăl are, dintr-o atârnau prosoapele în destrămare – oglinda sei subjugări a lui Andrei. Să fii iubitul unei căsnicie anterioară (încheiată cu moartea so- cu apele ei tulburi şi covoarele subţiate, toate femei râvnită de toată lumea şi să mai fii în ţiei), cinci copii, aflaţi la casele lor, în diferite acestea îi lămuriră lui Andrei renunţarea lor ochii tuturora singurul ei ales: care tânăr re- oraşe ale ţării. Tatăl are o anume înclinaţie anticipată la orice purtare corectă din partea 8După zistă acestei deşertăciuni la începutul vieţii? spre muzică, pe care o moştenesc fiica cea cuiva. [...] Fără nici o vină, socotea el, iată-l Rotea în jurul trofeului său viu priviri de erou mare, Aurelia, şi micuţa Dida. În vreme ce în postura de cavaler romantic, un cavaler al despărţirea de mulţumit de sine şi gelos totdeodată. Un rest Aurelia primeşte sprijinul necesar (lecţii plă- veacului nou, domnul din visul fetelor, pus pe de orgoliu şi eterna teamă de ridicul punea tite de pian) pentru a urma Conservatorul şi isprăvi înalte şi gata la toate nobilele gesturi Tana Qvil, în piedici acestui egoist sentiment de proprie- pentru a-şi face o profesie din propriul talent, care retează nodurile gordiene ale dificultă- tate”18. Fără să-şi fi făcut vreun angajament Dida este menită să rămână în mahala şi să ţilor. În acelaşi timp, simţea cum îl apasă, anii tumultuoşi sau vreo promisiune pentru viitor, „iubirea urmeze o şcoală profesională, care să-i adu- pentru întâia oară, feluritele răspunderi ale şi eliberatori lor e aproape sigur şi-o doreau veşnică” (p. că o meserie oarecare, în măsură să-i asigu- unei asemenea situaţii”16. El simte, mai ales, 493). Andrei nu-şi îngăduie să-şi facă planuri, re traiul. În special mama (o femeie care nu cu acuitate (redată psihologic, dar şi epic, în de după mai ales de teama „şacalilor” (confreria mas- îşi exprimă afecţiunea – „era mereu tristă. naraţiune) liniile de tensiune existente în culină din preajmă ce îi include, deopotrivă, Foarte rar am văzut-o râzând. Foarte rar mă casă şi, în mod special, pe aceea dintre Dalia Primul Război pe mentori şi protectori, ca şi pe confraţi), mângâia”) este, în această privinţă, intransi- şi mama ei („cu profilul ei agresiv şi căutările care sancţionează, prin varii sarcasme şi în- gentă: „– De ce să nu cânt şi eu, o întrebam ei poliţiste”), mereu bolnavă, infestată cu un Mondial, Dida scenări ironice îndrăgostirea celor slabi de uneori pe mama, de ce nu mă laşi să merg TBC pe care nu şi-l asumă: „Toată viaţa a fost înger. („Şacalii” corespund „leoparzilor” din şi eu la conservator, să urmez pianul? – Îmi convinsă că n-a avut decât o simplă bronşită Solomon a „Lunatecii”). Deşi toţi aceştia ironizează ori ajunge o pianistă în casă! îmi răspundea ea cronică”17. deplâng subjugarea şi transformarea lui An- necăjită. – De ce să nu urmez canto? – Eşti Andrei înţelege (şi întrebuinţează în folos fost marea drei în impresarul Daliei, în detrimentul pro- prea slabă, n-ai putere, răspundea ea, dacă propriu) complicitatea dintre Dalia şi sora priilor interese artistice, se dezvăluie că rolul suflu cazi jos! – De ce să nu învăţ declamaţia? ei mai mare, Malvina (de altfel, unul dintre iubire a lui Ion major în despărţirea lor l-a jucat magnatul Am întrebat-o atunci. – Teatrul, strigă ea în- personajele memorabile – chiar dacă episodic Adam Gună, care crede că „ei nu se pot reali- grozită, teatrul, vai de capul meu... – Deci – ale acestui roman nedesăvârşit), care pre- Vinea, cu toate za decât despărţindu-se” (p. 391). Probabil, şi nici desenul, nici teatrul, nici pianul – ce, ia, oarecum compensator, şi un rol matern, şi în urma manevrelor abile ale acestuia, şi din atunci? – Asta ar mai lipsi, desenul, repeta rolul de prietenă care ascunde aventurile su- împotrivirile cauza laşităţii lui Andrei, Dalia se apropie de mama, să stai toată ziua printre bărbaţi şi rorii mai mici, şi funcţia de impresară, după unul dintre admiratorii şi curtezanii ei, prin- femei goale...”14. ce talentul de pianistă (identitatea artistică sale şi, ţul Şerban Mavrogheni, invitat zilnic, alături Susţinerea morală şi financiară pentru a din roman) al Daliei începe să fie recunoscut. de alţi câţiva prieteni foarte apropiaţi, în casa urma, totuşi, Conservatorul (unde intră în De altfel, acelaşi talent întreţine şi iubirea probabil, ale cuplului. Finalul romanului îi aduce faţă în 1918, la clasa lui Constantin I. Nottara) vine eroului care, mai ales după plecarea miste- faţă pe cei doi adversari într-un duel cu pis- de la sora mijlocie, Nina, dactilografă la „Ade- rioasă a Malvinei (se sugerează o emigrare), celor din jur. toale, propus de Mavrogheni, în care, în mod vărul” şi „Dimineaţa”, ziare din Sărindar, îşi asumă şi promovarea femeii iubite, cu toa- neaşteptat chiar şi pentru el, Andrei îl ucide prin intermediul căreia, de altfel, pătrun- te onorurile şi servituţile care decurg de aici: pe prinţ. În chip fericit, în viaţă n-a existat de în lumea artistică efervescentă a vremii: „Succesul de artă şi de frumuseţe al Daliei, acest deznodământ, lucrat, în romanul lui  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Ion Vinea revizitat

Ion Vinea, într-un registru compensator, de fecioare arabe, şi chiar „Pescăruşul” lui A.P. al efervescenţei sufleteşti ultimative : „Te-am factura unui romantism minor, dar care (in- Cehov, unde face o altă creaţie de referinţă, iertat pentru toate greşelile tale – şi tot ce vei diferent de calitatea estetică) pare să dea în rolul Ninei (pe afişul spectacolului, actriţa mai face de acum”25. Parte din marile frămân- seamă de frustrarea reală şi de cursă lungă a este trecută Dida Solomon-Vinea). Amândo- tări ale acestei perioade răzbat şi în textele pe scriitorului părăsit, în mod real, de Dida So- uă piesele sunt reprezentate pe scena Naţio- care Dida Solomon le publică în „Punct” (cele- lomon pentru prinţul Scarlat Callimachi. nalului bucureştean: prima având premiera, bra revistă a avangardei care îl are ca direc- Pentru a o lua, însă, cu începutul, se poate dacă luăm în considerare datarea epistolei de tor pe Scarlat Callimachi şi drept colaborator afirma, fără dubiu, că, după despărţirea de mai sus, în decembrie 1922, iar a doua în mai consecvent pe Ion Vinea), dintre care se de- Tana Qvil, în anii tumultuoşi şi eliberatori de 8 Parte 192423. taşează remarcabilul poem „Inimă sfâşiată de după Primul Război Mondial19, Dida Solomon Mai mult decât realizarea unor traduceri fată unde te duci?”: „Casa e veche şi-n cuiburi a fost marea iubire a lui Ion Vinea, cu toate din marile (alese cu grijă), Ion Vinea mărturiseşte că şarpele-şi toarce veninul./ Răutăţile îşi plâng împotrivirile sale şi, probabil, ale celor din pregăteşte pentru Dida Solomon un sketch, chinul pe blestemul poftelor./ Inimă sfâşiată jur. Într-o scrisoare din septembrie 1921, ex- frământări de fapt, o piesă într-un act. În chip fericit, tex- de fată unde te duci?// Tac zilele galbene, plo- pediată, de la Valea Călugărească, lui Tristan tul – nepublicat în timpul vieţii şi, probabil, ile, păsările./ Sub pleoapele cernite zac lumi- Tzara, acesta are francheţea de a recunoaşte ale acestei în cel mai bun caz, doar jucat de tânăra ac- nile/ şi-n stropi de ghiaţă se vaită durerea./ că a pus capăt relaţiei cu Dida, nu fără costuri triţă în turnee menite să mai strângă un ban Inimă sfâşiată de fată unde te duci? // Cu flori existenţiale de ambele părţi: „Séparé de Dida, perioade – se păstrează la Muzeul Judeţean „Teohari de pământ în păr/ câinii nu te mai recunosc./ par un acte de volonté réfléchie et stupide qui Antonescu” din Giurgiu şi a fost editat critic Servitorii au fugit./ Umbli pe cărarea noroioa- m’a coûté, après-coup, mon repos, ma santé răzbat şi în de către Nicolae Ţone în revista „Aldebaran”. să/ cu rochia giulgiu în vânt./ Teme-te de des- et la part de mon immaculée conscience en Minipiesa (păstrată într-un caiet datat 1920, cântec şi de vise rele./ Lasă viespea amorţită voyant la pauvre petite se détraquer à la suite textele pe care dar conţinând atât de multe reveniri şi co- pe zid.// Glasul moartei în noapte a spus:/ Fii de notre rupture. Je croyais que cela se pouva- recturi, încât se poate spune că a beneficiat singură în ceasul din urmă, ca să scapi/ De it passer paisiblement de part et d’autre. C’est Dida Solomon de o rescriere în vederea reprezentării ei de păcatul din patul relelor.// Inimă, inimă sfâ- une longue histoire que je te raconterai plus către Dida) este un dialog alert între un El şiată.// Mâini de moartă te vor aduna./ Mâini tard. J’ai enfin cette liberté que j’ai poursuivie le publică şi o Ea (care, pe măsură ce vorbesc, îşi dau de moartă te vor ajuta./ Du-te. Du-te.// Pe tine sottement, mais a quoi peut-elle bien servir. şi nume: Petre şi Mara) care dezvăluie, din- norocul te-a sărutat cu gură de şarpe”26. 2) Parce que ma cervelle crépitait et que je me în „Punct” colo de ironii, sarcasme şi adresări incisive, Episodul crucial al alegerii dificile între cei sentais seul comme un épouvantail je me suis două dintre spaimele majore ale bărbatului: doi bărbaţi s-a păstrat şi în memoria famili- mélé d’amour avec un petite vierge et avec une (celebra revistă teama de depravarea femeii după ieşirea din ală. Fiul Didei, ziaristul Dimitrie Callimachi grande cocotte. Cela a duré, simultanément, cuplu (ceea ce ar însemna şi dezonorarea lui) (1927-2014), ajuns aproape octogenar, l-a quatre semaines et j’ai dû m’enfuir à Manga- a avangardei şi teama de asumarea paternităţii, aşadar, evocat astfel într-un interviu acordat publi- lia pour éviter une nouvelle histoire”20. teama de două responsabilităţi pe care figura caţiei „Realitatea evreiască”: „Dida era prie- Că despărţirea nu este definitivă vine care îl are masculină şi le asumă (în general, în creaţiile tenă cu poetul Ion Vinea care a prezentat-o s-o arate o altă scrisoare către acelaşi Tris- lui Ion Vinea) cu mare dificultate. Întrucât drept soţia lui la cenaclul lui E. Lovinescu. tan Tzara, datată un an mai târziu, în care, ca director el este, după cum îl dezvăluie femeia (o fos- Eu nu cred că ei au fost căsătoriţi «cu acte». printre altele, este explicată întârzierea unei tă parteneră de viaţă), la puţină vreme după În acea vreme tata conducea revista «Punct», călătorii la Paris prin programul aglomerat pe Scarlat ce se revăd, „un fricos bine disimulat”, iar ea unde colaborau şi Vinea, şi Voronca, cu care al tinerei actriţe: „Mon petit Tzara, nous tar- o sepia („Pentru că tulburi şi murdăreşti pe era prieten. Scarlat Callimachi a invitat-o pe dons encore q.[uel]q.[ues] semaines: ne te Callimachi unde treci, ca o sepie”) căreia nu-i poate rezis- Dida Solomon la un restaurant, la un tea- fâche pas et surtout ne renonce pas à ta joie şi drept ta, bărbatul alege să iasă din această situaţie, tru... Într-o bună zi a întrebat-o dacă vrea de nous revoir. La première de ma femme au construită printr-un badinaj caustic, prin ca- să fie soţia lui. Mama mi-a povestit că atunci National est fixée le 17. Son spectacle à elle le colaborator lea sinuciderii, ceea ce dă textului alura unei parcă i-a căzut tavanul în cap. Nu se aştepta. 28. Après nous devrons aller jouer pour une farse tragice24. Pe de o parte, era Vinea pe care îl iubea şi fois à Galatz et Kichineu. Nous donnerons un consecvent Nu se poate data cu exactitate despărţirea o iubea, dar nu se putea baza pe el fiind ne- sketch à moi, «Sepia», quel bon titre! et q.[uel] dintre cei doi. Fapt este că în 1924 Dida So- statornic, iar pe de altă parte, Scarlat, care îi q.[ue] drame de Strindberg. Si ma pièce, que pe Ion Vinea), lomon se căsătoreşte cu prinţul Scarlat Calli- dădea siguranţă, încredere. Aşa că a acceptat je trouve bonne lue, me plaira, alors je la ferai machi. Înaintea nunţii, inima tinerei femei şi, în 1924, s-au căsătorit”27 (subl. în text). représenter à Bucarest aussi. Mettons pour dintre care este în derivă şi îi scrie, la 28 august, la ora Odată intrată în această căsnicie, Dida So- toutes ces choses encore une dizaine. Donc 1 noaptea, o epistolă disperată lui Ion Vinea: lomon este o soţie fidelă şi devotată. Cu oca- ce n’est que le 15 janvier que nous partirons. se detaşează „Mi-ai otrăvit sufletul din nou ca şi ţie – şi zia rolului principal pe care îl joacă, după ani Ce retard, tu comprends, toi qui est tellement numai târziu după plecarea ta, acum înţeleg. de absenţă, în stagiunea 1933-193428, în pie- perspicace, – est causé par besoin d’amasser remarcabilul Je suis triste, toute ma chair est triste-tris- sa „Spioana” de Jersy Tepe, la Teatrul Mariei de l’argent”21. te-triste. Brisée mon corps est sans puissance. Ventura, în regia lui Haig Acterian, Tudor Implicarea lui Ion Vinea în cariera iubitei poem „Inimă Aujoud’hui j’etais hallucinée de ta vision. [...] Arghezi îi dedică o tabletă, în care, pe lân- sale era, de altfel, reală şi putea să fie obiectul Bébé, sunet dulce, să ne ucidem departe. Plec gă „geniul ei indiscutabil”, notează, cu scop deriziunii ori chiar al intervenţiilor din par- sfâşiată de fată la 2 la ţară pentru cununie, sigur să fii ca să polemic, câteva date de stare civilă: „Are un tea „şacalilor”. Aceasta debutase în 19 apri- ştii, jură-mi; iar dacă aşa va fi soarta ca să nu soţ sărac, deşi purtător al unui nume dom- lie 1922 la Teatrul Naţional din Bucureşti în unde te duci?” se facă nici mâine voi pleca de lângă el, de- nesc, un poet, pe care-l iubeşte, şi-l respectă, „Domnişoara Iulia” de August Strindberg (în parte foarte curând. Plec, dar să nu vorbesc şi un copil, căruia îi închină devotamentul ei regia lui C. I. Nottara) şi obţinuse un succes în zadar. Gură pe gură şi surâs lângă surâs de mamă frumoasă şi de artistă onestă. Asta răsunător, care o consacrase ca pe o mare ac- a ta cu tine Didoşca”. Într-o a doua pagină, e toată zestrea marelui temperament al Di- triţă. Înţelegându-i tipul de sensibilitate şi de scrisă probabil mai târziu, Dida revine: „Roa- dei”29. Soţul era sărac nu numai pentru că a expresivitate22, scriitorul nu ezită să traducă gă-te să nu mă cunun mâine. Mâine poate fost, după renumele din epocă, Prinţul roşu, pentru ea o a altă dramă de Strindberg, „Si- totul să se sfârşească”. Fraza finală, de după cu vederi de stânga şi cu o implicare bogată munul” (cea la care se referă în scrisoarea semnătură (de data aceasta, cu numele în în activitatea literară a avangardei, ci şi pen- către Tristan Tzara), în care joacă rolul unei clar, fără diminutiv), precizează în acelaşi ton tru că, din punctul de vedere al familie sale, cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Ion Vinea revizitat a făcut o mezalianţă (sancţionată ca atare) gospodărie. Ce pot cere mai mult frumoasei totdeauna tuturor frământările vieţii mele, căsătorindu-se cu o actriţă, provenită dintr-o mele neveste? Acum câţiva ani m-aş fi crezut mergeam des la criticul Lovinescu. Încetul familie evreiască modestă. omul cel mai fericit de pe pământ, cu o ase- 8 Dida cu încetul, prezenţa lui în această casă, felul În romanul postum al lui Scarlat Calli- menea muiere. Dar «amu», după ce am băut Solomon i-a său primitor, curajul ce mi-l insufla, precum machi, „La răscruce de vremuri”, Dida pri- şi eu din potirul cu otrava comunistă, mai lip- şi încrederea ce-o avea în mine mă făceau meşte o a doua identitate ficţională, sub în- seşte ceva: sprijinul nevestei”31 (subl. în text). stat mereu să uit pentru câteva ceasuri toate prin câte făţişarea pictoriţei Saşa, soţia aristocratului Nu se ştie cât i-a împărtăşit ideile comu- treceam”32. După război, instaurarea comu- Roman Turculeţ. Naraţiunea reţine dureroa- niste, dar este cert că Dida Solomon i-a stat aproape nismului nu-i aduce, lui Scarlat Callimachi, sa mezalianţă şi oferă un portret al tinerei mereu aproape soţului ei, cunoscând şi ea nici satisfacţiile ideologice, nici vreo poziţie femei: „Saşa era înaltă, subţirică, mai mult tribulaţiile unei vieţi de fugar şi de margina- soţului ei, politică înaltă. Dezamăgit de ceea ce a ieşit, băiat decât fată, avea părul castaniu cu fire lizat. În anii de dinaintea şi din timpul celui fostul prinţ roşu are, totuşi, privilegiul de a se aurii, ochii mari cu sclipiri de micşunele şi po- de-Al Doilea Război Mondial, în care, foarte cunoscând şi retrage la una din moşiile sale (în satul Tu- meţii obrajilor ieşiţi în afară. Glas armonios, adesea, „soţul avea de îndurat lagăre, mobi- nari), unde soţia sa îl însoţeşte adesea. ar fi mai bine să zicem catifelat”30. Reproşul lizări disciplinare, anchete şi arestări”, a fost ea tribulaţiile Cu toate că este angajată şi revine în une- pe care eroul i-l face (într-o confidenţă târzie vecină, în bulevardul Elisabeta 95 (unde ocu- le producţii ale Teatrului Naţional din Bu- către cel mai bun prieten) este că nu îl susţine pa o garsonieră modestă), cu E. Lovinescu, unei vieţi de cureşti, anii cei mai faşti ai vieţii artistice îndeajuns în lupta sa comunistă clandestină: care îi dăruieşte cărţile însoţite de dedicaţii a Didei Solomon au fost anii în care a trăit „Să nu crezi că nu sunt fericit cu Saşa! Mi-a măgulitoare, o încurajează să traducă şi o in- fugar şi de alături de Ion Vinea marea lor pasiune. Deloc făcut un moştenitor frumos, un descendent vită la cenaclu, ocazie cu care mai uită, pen- întâmplător, actriţa a rămas în conştiinţa cri- al Turculeţilor, pictează cu măiestrie, după tru câteva ore, de privaţiuni: „Cu toată lipsa marginalizat. ticii, dar şi în propria conştiinţă, „domnişoara cum spun criticii de artă, şi se pricepe în şi tristeţea ce nu mă părăseau, ascunzând Iulia”.n

Note: 19. Despre anii de după Primul Război Mondial, al Literaturii Române, nr. de inventar 11804. În plecării sale din Teatrul Naţional (probabil, toate 1. Ion Vinea, „Venin de mai”, Cluj, Dacia, 1971, p. Ion Vinea scrie: „E vremea frenetică şi răscolitoa- numărul citat din „Aldebaran” (nr. 2-4, 1996, p. adevărate), astfel încât în 1927 înfiinţează, în Sărin- 424 şi p. 326. re de talazuri adânci, de după marele război, e şi 14), cu o introducere semnată „Red.”, documentul dar, Teatrul „I.L. Caragiale”, care nu are, din motive 2. Tana Qvil, „Nocturne”, prefaţă de Saşa Pană, vârsta care te poartă cu nepăsare peste abisuri: e editat ca reprezentând „două scrisori ale Didei financiare, o viaţă prea îndelungată (Dida Solomon Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968, p. 9. lumea se alcătuieşte şi se destramă şi se reface, ca Solomon”. Pe lângă alte lecţiuni discutabile, cota Callimachi, „Amintirile domnişoarei Iulia”, p. 74). 3. Tana Qvil, scrisoare către Perpessicius, datată într-un ritm înteţit şi dezmetic, pe care îl aţâţă, ca acestuia (21/II/23) e transcrisă ca fiind data uneia Despre tribulaţiile acestei încercări (repertoriu şi [8] septembrie 1966, publicată de Nicolae Scurtu, un pinten, o muzică şi înlănţuire de dans, nouă. dintre epistole. probleme financiare), oferă informaţii şi Dimitrie „Câteva note despre poeta Tana Qvil”, în „România E vremea ivirii jazzului şi a îmbrăţişării cinice şi 26. Dida Solomon, „Inimă sfâşiată de fată unde Callimachi, în interviul citat. literară”, anul XLVII, nr. 44, 23 octombrie 2015. păgâne” („Venin de mai”, p. 354). te duci?”, în „Punct”, nr. 3, 6 decembrie 1924, p. 2. 29. Tudor Arghezi, apud Dida Solomon Callimachi, 4. În „Venin de mai”, eroul se îndrăgosteşte de o 20. Ion Vinea, scrisoare către Tristan Tzara, data- De remarcat e faptul că Dida Solomon este foar- „Amintirile domnişoarei Iulia”, p. 115. fată „pe care, ca să o situeze deasupra fiicelor aces- tă de editor [15] sept[embrie 1921], păstrată şi con- te prezentă în paginile revistei, de la numărul 2 30. Scarlat Callimachi, „La răscruce de vremuri”, tui pământ, Andrei o poreclise Tanit: poreclă care sultată în fondul Bibliotecii Jacques Doucet (cota (30 noiembrie 1924) până la numărul 16 (şi ulti- prefaţă de Alexei Rudeanu, Bucureşti, Anima, ştersese în amintirea lui adevăratul ei nume” (p. TZR.C. 4161), Paris, editată în corpusul epistolar mul, din 7 martie 1925, care anunţă fuziunea cu 2009, p. 71. Veritabilă scriere de sertar, încre- 562). În ceea ce priveşte numele literar al lui Tris- „Ion Vinea – Tristan Tzara”. Corespondenţă din „Contimporanul”), fie cu texte, fie cu desene (într-o dinţată de autor lui Alexei Rudeanu în 1970, „La tan Tzara, Ion Vinea precizează, în 1964, într-o Paris trimisă de Henri Béhar, în „Manuscriptum”, companie foarte prestigioasă, alături de cele sem- răscruce de vremuri” este nu doar un amplu roman scrisoare trimisă lui Theodor Solacolu, stabilit la anul XII, nr. 2 (43), 1981, pp. 165. Am reprodus tex- nate de Marcel Iancu, Victor Brauner şi Meliţa Pe- autobiografic, ci şi un foarte interesant roman ide- Buenos Aires, răspunzând la câteva întrebări des- tul după manuscris. traşcu), fie prin notiţe în aldine despre activitatea ologic, care decantează ideile de stânga care au pre ilustrul lor tovarăş din tinereţe: „Pseudonimul 21. Ion Vinea, scrisoare către Tristan Tzara, da- ei scenică. O menţiune specială merită numărul 12 animat viaţa aristocratului Roman Turculeţ (con- de Tzara i l-am găsit eu, în 1915, într-o vară petre- tată de editor, după ştampila poştei, 6 decembrie (7 februarie 1925) care are pe copertă un splendid siderat de unii un om „în felul lui Lev Tolstoi”, p. cută la Gârceni (Vaslui). La numele de Tristan a 1922, păstrată şi consultată în fondul Bibliotecii desen al lui Victor Brauner reprezentând-o (foarte 471), cu suişurile şi dezamăgirile sale. Din păcate, ţinut morţiş, ceea ce i-a atras infamul calambur de Jacques Doucet (cota TZR.C. 4159), Paris, editată liber, într-o manieră cubistă) pe actriţă. De altfel, această apariţie editorială postumă a unui scriitor Triste-Âne” (Barbu Solacolu, „Ion Vinea – ultima în corpusul epistolar „Ion Vinea – Tristan Tzara”. aceasta a mai pozat şi altor artişti plastici, ceea ce (1896-1975) care a intersectat multe medii sociale scrisoare”, în „România literară”, anul III, nr. 18 Corespondenţă din Paris trimisă de Henri Béhar, dovedeşte expresivitatea ei specială: Marcel Ian- şi artistice (radiografiate în roman) a trecut aproa- (82), 30 aprilie 1970, p. 13). în Manuscriptum, anul XII, nr. 3 (44), 1981, p. 132. cu, Maxy, Miliţa Petraşcu, Camil Ressu, O. Han, pe neobservată. 5. Pentru tribulaţiile acestei publicaţii, v. Elena Za- Am reprodus textul după manuscris. În mod ero- Pallady (v. Dida Solomon Callimachi, „Amintirile 31. Ibidem, p. 128. haria, „Ion Vinea”, Bucureşti, Cartea Românească, nat, editorul citeşte titlul piesei scrisă de Ion Vinea domnişoarei Iulia”, pp. 77-79). 32. Dida Solomon Callimachi, „Amintirile domni- 1972, pp. 45-47. ca fiind „Segria”. 27. Avram Croitoru, „Evocarea actriţei Dida So- şoarei Iulia”, pp. 139-140. În memoriile sale, Mo- 6. Pagini de jurnal păstrate în fondul Ion Vinea de 22. În ceea ce priveşte repertoriul ei predilect, Dida lomon Callimachi de către fiul ei, Dimitrie. Pe nica Lovinescu îşi aminteşte ea însăşi de această la Muzeul Naţional al Literaturii Române, nr. de Solomon îşi aminteşte: „Sufletul meu se înrudea cu scenele teatrelor şi pe marea scenă a vieţii”, în vecinătate specială, povestind cu umor o vizită pe inventar 11486. scriitori ca Strindberg, Ibsen, Wedekind, Wilde, Ce- „Realitatea evreiască”, anul XLVII, nr. 185-186 care agenţii Siguranţei i-o fac tatălui său după ce 7. Ion Vinea, scrisoare către Maria Iovanache, păs- hov, Pirandello şi atâţia alţii pe care îi înţelegeam (985-986), 16 aprilie-15 mai 2003. descoperă că, de la telefonul acestuia, fusese ape- trată în fondul Ion Vinea de la Muzeul Naţional al bine. În operele lor trăiam, nu jucam. Mă identifi- 28. Informaţia despre stagiunea în care s-a jucat lată, în mai multe rânduri, o celulă comunistă Literaturii Române, nr. de inventar 11479. cam cu eroinele lor şi înduram suferinţele. […] Unii piesa am preluat-o din Ioan Massoff, „Teatrul româ- clandestină. Cum autorul acestor apeluri e Scarlat 8. Ion Vinea, scrisoare către Maria Iovanache, păs- răutăcioşi mă criticau tocmai pentru aceste însu- nesc”, volumul VII, Bucureşti, Minerva, 1978, pp. Callimachi (care nu avea telefon şi pe care criticul trată în fondul Ion Vinea de la Muzeul Naţional al şiri. Spuneau ironic «Ibseniana», «Strindbergiana», 141-142. În acelaşi loc, istoricul teatrului arată că nu-l divulgă, pretextând că în casa lui intră foarte Literaturii Române, nr. de inventar 11485. ca şi când acest lucru era un fapt ieftin sau de râs!” actriţa a fost „îndepărtată din Teatrul Naţional prin multă lume), după plecarea agenţilor, E. Lovinescu 9. Ion Vinea, „Venin de mai”, p. 258. („Amintirile domnişoarei Iulia”, p. 88). neprelungirea contractului, ceea ce a constituit o ne- îl cheamă şi-i pune în vedere „să nu-l mai implice 10. Ibidem, pp. 353-354. 23. Informaţia referitoare la traducerile pe care Ion dreptate”, astfel încât aceasta este silită să îşi creeze în activităţile sale comuniste. La această scenă am 11. Saşa Pană, „Tana Qvil”, în „România literară”, Vinea le face din A. Strindberg şi A. P. Cehov am propriul ansamblu (p. 39). Despre nedreptatea care asistat şi îmi aduc aminte de explicaţiile încurcate anul IX, nr. 15, 8 aprilie 1976, p. 8. preluat-o din Ioan Massoff, „Teatrul românesc”, i se face actriţei, care nu mai e distribuită aproape ale prinţului roşu, ca şi de argumentarea sa ideolo- 12. Tana Qvil a tradus Romain Rolland, „Antoa- volumul V, „Teatrul românesc în perioada 1913- doi ani, scrie, în epocă, în manieră virulentă, Ilarie gică naivă. Mai aveam însă un motiv de a nu-i uita neta”, Bucureşti, 1924 şi Jules Barbey d’Aurevi- 1925”, Bucureşti, Minerva, 1974, p. 387 şi p. 391. Voronca, acuzând conducerea Teatrului de antise- pe cei doi Callimachi. Mama asistase la examenul lly, „Răzbunarea unei femei”, Bucureşti, 1927, Tot de aici am aflat că „Pescăruşul” a fost ultima mitism: „De ce talentul izbind dur ca un aruncător Didei Solomon la Conservator. Mi-l povestise cu ambele apărute sub numele de traducător al lui premieră, din luna mai, a stagiunii 1923-1924. În de disc, temperamentul desăvârşit al D-nei Dida So- atâta emoţie, încât deveneam şi eu o spectatoare Ion Vinea. schimb, în ceea ce priveşte reprezentarea piesei lomon (poate una din cele mai depline personalităţi prin procură, patetică. Nu ştiu de ce examenul cu 13. Ion Vinea, „Venin de mai”, p. 354. „Simunul” de A. Strindberg (care, consemnează ale Teatrului contimporan) nu i-a găsit până acum pricina cuprinsese şi o temă în limba franceză. Nu 14. Dida Solomon Callimachi, „Amintirile domni- istoricul teatral, a intrat în acelaşi spectacol cu Directorul Teatrului Naţional nici un rol spre inter- mai ştiu nici piesa din care fusese extrasă fraza, şoarei Iulia”, prefaţă de Eugen Jebeleanu, Bucu- „Lulu” de E. Lovinescu ), datarea e imprecisă, su- pretare? Alături de mediocrităţile perindându-se in- nici autorul. Dar parcă îmi răsună şi azi în urechi reşti, Cartea Românească, 1974, p. 22 şi pp. 35-36. gerând o premieră în 1923. Aleg varianta ce decur- variabil ca un peisagiu de panoramă, glasul sculptat vocea Didei Solomon, vătuită, înrudită cu tăcerea, 15. Ibidem, pp. 75-76. ge din scrisoarea lui Ion Vinea, cu atât mai mult în marmură şi gestul de undă, neşovăielnic, al D-nei recitând «Comme on entend ce soir le cri sourd des 16. Ion Vinea, „Venin de mai”, p. 339. cu cât Dida Solomon menţionează: „La Teatrul Dida Solomon ar fi salvat prestigiul atâtor specta- mouettes!». Mama o imita prodigios. [...] După ce 17. Ibidem, p. 334 şi p. 321. Interesant este fap- Naţional, după debutul cu «Domnişoara Iulia», am cole. O lămurire ni se oferă simplu: antisemitism. comuniştii au pus mâna pe putere nu ştiu dacă tul că memoriile Didei Solomon Callimachi reţin jucat în «Simunul» de A. Strindberg” („Amintirile Pentru preţuitorul de artă constatarea e cumplită prinţul roşu va fi ocupat vreun post de răspundere, aproape aceeaşi expresie despre boala mamei: domnişoarei Iulia”, p. 73). ca o durere de dinţi. Antisemitismul e insuportabil n-am impresia că «tovarăşii» săi îl luau în serios, în- „Mama nu răspundea, era tristă, boala ei, «bron- 24. Ion Vinea, „Sepia”, text editat de Nicolae Ţone, oriunde, dar mai cu osebire, în cadrul inteligenţei şi tru atât viziunea sa idealistă despre comunism nu şita», progresa. Dar era vorba numai de o simplă în „Aldebaran”, nr. 2-4, 1996, pp. 11-14. artei” (Ilarie Voronca, „Constatări”, în „Punct”, nr. 3, se potrivea cu sordida şi violenta realitate ce ne-a bronşită?” („Amintirile domnişoarei Iulia”, p. 48). 25. Dida Solomon, scrisoare către Ion Vinea, păs- 6 decembrie 1924, p. 2). În memoriile sale, actriţa e fost impusă” (Monica Lovinescu, „La apa Vavilonu- 18. Ibidem, pp. 549-550. trată în fondul Ion Vinea de la Muzeul Naţional mult mai evazivă, enumerând mai multe motive ale lui”, vol. II, Bucureşti, Humanitas, 2001, pp. 78-79).  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 PERSPECTIVE

Inventarul structurilor: „Proceduri specifice”

Autopsia Cenzurii Dacă e să luăm cadrul legislativ, pe lân- gă o împărțire a perioadelor și normativelor Ștefan Baghiu date de sistem, apar foarte multe curiozi- tăți. Spre exemplu, în cazul primei perioade legislative (1949-1954), o precizare a stu- a Neptun, în 1973, Nicolae Ceau- diului discută felul în care o notă despre im- șescu îl apostrofa pe Adrian Pă- posibilitatea publicării știrilor despre cala- unescu, în cadrul unei discuții mități naturale, epidemii sau tâlhării mari despre cum trebuie să arate lite- în presa tipărită (pentru a nu agita masele ratura acelor ani, explicându-i că Liviu Malița și pentru păstrarea unei imagini utopice Lnu va vinde niciodată romane dacă scrie a societății) a avut efecte asupra unei pe- doar „cu Romeo și Juliete”. Și că se ară- Cenzura pe înțelesul rioade de relativă slăbire a mecanismelor ta imperios necesară angajarea unor teme cenzuraților cenzurii (faptul că nu s-a putut publica în politice mai puternice. Discuția, la fel ca presă o statistică a victimelor cutremurului multe altele pe care le-a repus pe tapet din 1977). Inerțial, multe directive trasate volumul coordonat de Liviu Malița, „Ceau- București în anii ’50 nu au fost modificate până în anii șescu, critic literar” (2007), scoate puțin Tracus Arte ’70, cu toate că se încerca mereu schimbarea discuțiile despre cenzură din zonele în care 2016 punctelor de fugă. Astfel, mecanismul cen- au fost duse la începutul anilor ’90. În sen- zurii devine un soi de mașinărie reorientată sul în care, dincolo de parada etică, devin artificial, racordată ideologic din mers, în necesare mai ales studiile sistematice care funcție de necesități spontane sau de intere- să explice atât mecanismele cenzurii, cât se temporare: „Subiectivitatea criteriilor a şi să reviziteze statistic situaţii regionale. devenit cu timpul atât de mare, încât aproa- Pentru că, spre exemplu, deși alune- pe fiecare act de cenzură reclama promul- coasă, o teză conform căreia a existat – în anunță în prima parte a cărții și după garea unui nou decret ad hoc”. Adică, deși paralel cu o cenzură ideologică riguroasă 8 Malița cum citează permanent din studiile unei nu se mai emite niciun act legislativ nou în – un tip de cenzură strict literară (asemă- Ioana Macrea-Toma, Malița încearcă să perioada 1954-1971, faptul că societatea ro- nătoare cu cea exersată de societățile de încearcă să abordeze problema cenzurii dintr-o per- mânească și politicul trec prin diferite etape piață liberă, unde soarta multor elemente spectivă – cred – absolut necesară: foarte de liberalizare sau decongestionare face ca stilistice e decisă de racordarea la obice- abordeze des invocată în postcomunism, cenzura în instituţia cenzurii să trebuiască să se upda- iurile unui consumator model) poate pă- perioada comunistă aproape că nu primi- teze la fel ca ideologiile: dintr-un factotum rea o variantă de discuție în cea mai nouă problema se o descriere tehnică exhaustivă. Nu nea- administrativ va deveni, astfel, un genera- carte a lui Liviu Malița, „Cenzura pe în- părat că nu există studii pe acest subiect, tor de direcţii (a doua funcţie importantă pe țelesul cenzuraților”: „În timp, unii dintre cenzurii ci poate puțini s-ar fi ocupat cu ceva ce care o discută Maliţa fiind cea predictivă). reprezentanții Cenzurii fac alianțe […] poate părea frivol: cum arată mecanismul Cât despre comunicarea între arte, rele- cu scriitorii, încercând să propună soluții dintr-o de cenzură (aproape didactic) în întreg in- vanţa socială puternică a literaturii în pe- salvatoare pentru anumite manuscrise cu strumentarul lui? În cazul acestui studiu, rioada comunistă (concept care face cu ade- probleme politice. Existau, printre ei, cen- perspectivă – încă din cuprins poate fi văzută intenția vărat vâlvă astăzi în dezbaterile teoretice, zori care aveau un simț valoric autentic, sistemică: „Cadrul legislativ”, „Relațiile dacă ne gândim la un Galin Tihanov şi la chiar dacă erau obligați să și-l suprime cred – absolut cu alte instituții”, „Condițiile de muncă. „regimurile de relevanţă”) naşte situaţii co- sau reușeau să-l exerseze cu intermitențe. Norma”, „Referatul cenzorului”, „Docu- mice, surprinse de Maliţa în tot acest dosar Totodată, nu puțini scriitori dețin poziții necesară: mentarea”, „Publicațiile periodice”, „Car- tehnic. În cazul emisiunilor TV, regulamen- publice și o vizibilitate care îi intimidează tea”, „Teatrul”, „Emisiunile TV”, „Expozi- tele DGPT hotărâseră ca prima etapă de pe cenzori”. foarte des țiile și târgurile” sunt doar câteva dintre aprobare a programelor să fie o verificare a capitolele pe care le cuprinde studiul. Aș textului (în cazul filmelor – a scenariului). De la sociologia cenzurii invocată în spune însă că, deși par articole extrem de Foarte interesant este aici decalajul cenzurii la teoria lipsei de comunicare postcomu- punctuale și, prin natura lor, descriptive/ din diferite zone de „democraţie populară”: Așadar, de la Direcția Generală a Pre- tehnicizate, majoritatea vin cu note extre- „Ar fi fost, de exemplu, cazul filmului lui Mi- sei și Tipăriturilor (1949) și până la Comi- nism, cenzura me de interesante. Caracterul prohibitiv loš Forman, «Iubirile unei blonde», realizat tetul pentru Presă și Tipărituri (numele văzut ca un act de birocratizare prin an- în timpul «primăverii de la Praga». Acesta pe care îl va primi această instituție după în perioada ti-tehnocratizare ar fi, aş zice, principa- «a fost prezentat la Bucureşti după multe 1975, după încercări succesive de refor- lul pilon de susţinere. La fel cum, atunci tergiversări». […] Era greu de explicat ce- mare a instituției sau de redirecționare comunistă când trasează observaţii ale raporturilor hoslovacilor, cu care România era atunci în a misiunii ei către producția autohtonă), intern-extern (faptul că anumite comisii termeni excelenţi, de ce nu poate fi proiectat istoria cenzurii devine ușor o istorie a aproape că sunt strategic reorientate către controlul filmul […]. Până la urmă s-au eliminat sce- practicilor cenzorilor, a cadrului legisla- informaţiilor externe prin accentuarea nele cele mai interesante ale filmului. Deve- tiv, a întregului aparat birocratic. Inedi- nu primise autocenzurii în planul informaţiilor in- nit de nerecunoscut, a fost prezentat publi- tă este, astfel, mai ales înlocuirea unei terne începând cu 1964, controlul cotelor cului la un cinematograf obscur”. problematizări etice, preponderentă în o descriere de hârtie etc.), Maliţa se apropie de ob- Ultimul volum al lui Liviu Maliţa este discuțiile despre comunismul românesc servaţiile Katherinei Verdery, care citea, un excelent inventar tehnic al cenzurii, (deși prezentă mai mereu și aici prin note tehnică spre exemplu, argumentele culturale in- dar şi o carte care se citeşte prin farmecul de observație sau calificative), cu o con- digene ale anilor ’70 ca pe efecte ale crizei anecdotic. Un must read pentru oricine se sistentă apropiere sociologică. După cum exhaustivă. globale. va apropia de acum de subiect. n cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

Nicoleta Sălcudeanu Scări în spirală

Făptura culturală a Angelei Martin nu se poate defini prea uşor. Poate cuvântul graţie să se apropie cât de cât de realitatea ei. Nu poţi vorbi Angela Martin doar despre scrisul său, cum nu poţi vorbi doar despre traducerile Ascensiuni interioare sale, şi nici doar despre interviu- rile luate. Toate acestea, simultan, Şcoala Ardeleană sunt vase comunicante prin care se Cluj-Napoca prelinge fluidul consistent al unei 2016 cunoaşteri holografice, empatice, care cuprinde cultura în spaţiali- tatea ei nobilă. Ca particularitate, nu prea poţi despărţi actul cultu- ral de graţia făpturii reale, graţie ce pătrunde în ritmul şi spirala dicţiunii. aspirând să concureze răspunsul. Nu „La noi, din 1990, se desfăşoară o cam- ngela Martin este un bun con- este cazul aici. Auscultarea Angelei Mar- panie, pe cât de sistematică, pe atât de ducător de cultură (chiar şi în tin este discretă şi, clipă de clipă, îndrep- subtilă, de anihilare a identităţii naţio- sensul literal, ea aflându-se tată empatic către „peisajul interior” al nale, a valorilor naţionale, a instituţiilor în miezul facerii excepţionalei chestionatului. De aceea, câte convorbiri considerate ca păstrătoare ale conştiin- reviste „Cultura”) şi un bun 8 Auscultarea sunt, tot atâtea temperamente sunt puse ţei naţionale. Am intrat într-o perioadă însoţitor.A În ambele aceste calităţi ni în valoare. Din colecţia de „personaje” când internaţionalismul proletar sau se înfăţişează în cea mai recentă carte Angelei ale cărţii, dacă îl extragem, bunăoară, socialist, promovat de Uniunea Sovietică a ei, „Ascensiuni interioare”, o carte de pe regretatul istoric Florin Constanti- pentru a-şi consolida controlul în zona interviuri şi portrete. Ca bun însoţitor, Martin este niu, cât de frapant actuale sunt vorbele sa de influenţă, îi urmează o altă doc- se situează mai mereu în umbra mode- discretă şi, sale când vorbeşte despre „nivelul foar- trină de caracter internaţionalist – cea a lelor sale, iar această modestie îi conferă te scăzut, primitiv, al discuţiilor despre globalismului sau a mondialismului pro- o aură de iluminare secundă, astfel încât clipă de clipă, politică. De obicei, ele nu se ridică la o movat de SUA pentru a-şi consolida he- tocmai modelele sale vor sfârşi prin a-i evaluare acceptabilă a unei situaţii sau gemonia asupra întregii planete”. F. C. restitui o admiraţie de care însoţitoarea îndreptată personalităţi, ci rămân la articulări ru- identifică o anume simetrie între aceste face risipă. „Toate modelele se produc şi dimentare de tipul: «Trăsni-l-ar Dum- tendinţe de dominare, doar că, în vreme re/produc prin chiar elanul admiraţiei empatic către nezeu de Băsescu/Iliescu!». Cel mult, se ce sovieticii îşi exercitau internaţionalis- noastre – individuale, colective – care încearcă rezumarea unei opinii auzite la mul „la nivelul spaţiului controlat de ei; le amplifică iradierea şi vibraţia. Fără „peisajul televizor, opinie care corespunde cu cea a americanii o fac – pentru că sunt infinit această împărtăşire spirituală şi afec- vorbitorului. Oricine recunoaşte, în ast- mai puternici – la nivelul întregii lumi”. tivă, echivalentă cu o renaştere mereu interior” al fel de modalităţi de discuţie, comentarii- Cu riscul citării mult prea extinse, las fondatoare de identitate şi de valoare, le din mediul sătesc, aşa numita «gură a vorbele istoricului să curgă mai depar- conştiinţa comună a apartenenţei la o chestionatului. satului»”. Constantiniu mai vorbeşte, cu te, deoarece cuvintele lui sunt nu doar cultură este, de altfel, de neînchipuit”. De aceea, câte mare îndreptăţire, despre convingerea memorabile, dar au rezonanţa unui di- Iradierea şi vibraţia, da. Ca hispanist românului că deţine adevărul absolut agnostic, pe cât de dur, pe atât de grav, de primă mână, în calitate de traducător convorbiri şi poate judeca pe oricine. „Toate aceste referitor la fiinţarea noastră ca popor: din spaniolă şi franceză, tălmăcitoarei elemente reunite fac din român un parti- „Identitatea naţională – în sensul ei nu-i lipsesc niciodată iradierea şi vibra- sunt, tot atâtea cipant însufleţit până la isterie la discu- cel mai larg (istorie, cultură, moravuri) ţia, chiar şi în cazul unor lucrări dens ţii politice. La nivelul păturii şcolite, fe- – este un obstacol în calea oricărei for- conceptualizante. Să nu uităm că este temperamente nomenul s-a manifestat prin armata de me de internaţionalism. De aici, inevi- traducătoarea unor critici celebri, Jean analişti politici care au inundat televizi- tabila ciocnire la care asistăm. Istoria, Starobinski, Georges Poulet sau Jean sunt puse în unile, ziarele, ONG-urile. Suntem, cred, mai exact memoria istorică – pentru a Rousset. ţara cu cei mai mulţi analişti politici pe mă referi la domeniul meu de speciali- Ştim cu toţii că autorii de interviuri valoare. cap de locuitor. Din păcate, cantitatea tate – este o componentă fundamentală sau convorbiri sunt deseori tentaţi să-şi nu este dublată de calitate”. Istoricul îşi a conştiinţei identitare. Pentru a surpa răsfrângă ceva din strălucirea partene- rosteşte răspicat ideile, animat de un soi această conştiinţă, memoria istorică tre- rului de dialog, iar întrebările lor să fie de vizionarism amestecat cu scepticism: buie debilitată până la dispariţie. Una mai narcisice decât se cuvine, interogaţia  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

dintre direcţiile de atac a fost campania turbat postdecembrist care, iată, ne mai din Statele Unite, vehiculând violenţa, împotriva miturilor istoriei naţionale. bântuie şi acum: „…m-am pomenit ata- pornografia, ideologia tulbure, şi pe care Să fiu bine înţeles: eliminarea miturilor cat cu o furie pe care nu mi-o puteam deja nu le mai dovedesc nici chiar State- este o acţiune de salutat. Istoria se hră- nicicum explica. La început am fost de- le Unite. Căci nu este vorba de o ciocnire neşte cu adevăruri, nu cu mituri. La noi, rutat: nu înţelegeam cu ce greşisem. între culturi, ci de o ciocnire a culturii însă, printr-o confuzie de definiţii, un şir Pe urmă, mi-am dat seama că laşii şi cu banul, ciocnire de pe urma căreia de idei-forţă ale conştiinţei naţionale – turnătorii de ieri şi, în special, frustra- America lui Faulkner şi a lui John Cage precum continuitatea sau unitatea naţi- ţii deveniseră peste noapte profesori de suferă la fel de mult ca noi”. Dan Berin- onală – au fost declarate mituri pentru a democraţie. Erau condamnaţi cu vehe- dei face bilanţul a „ceea ce nepotrivit fi apoi combătute”. Cu greu pot fi combă- menţă apoliticii, neangajaţii. Şi, pentru s-a distrus după 1989”, vorbeşte despre tute însă vorbele istoricului. Din păcate că la capitolul cărţi erau vulnerabili sau felul partizan în care se face astăzi is- însă, dacă îndrăzneşti să le rosteşti în inexistenţi, ne-au angajat ei! Căci dacă torie, în ignoranţă şi indiferenţă faţă de spaţiul public otrăvit de astăzi, rişti să ei erau slugi, nu puteau concepe că ci- izvoare, despre decăderea istoriei ca ma- fii, ori înjurat cu mojicie, etichetat drept neva ar putea să rămână independent, terie predată în şcoli la poziţia de simplă naţionalist, dacă nu chiar extremist, ori adică în afara unor partide sau a unor dexteritate, în răspăr cu cronologia şi cu ţi se dă – discret dar ferm – în cap cu lo- lideri cu influenţă. Marin Sorescu şi Va- posibilitatea de a corela evenimente, cu- zinca „parteneriatului strategic”. Aici F. leriu Cristea au fost pur şi simplu lin- noştinţele fiind mixate haotic în aşa ma- C. se limitează strict la teritoriul său de 8 Partea mai şaţi – am să spun asta de mii de ori! –, nieră, încât elevul să nu mai înţeleagă competenţă, dar se poate aminti şi stra- eu am avut noroc”. Agresivitatea noilor nimic. Profesorul Irinel Popescu, creator tegia manualelor şi a programelor şco- restrânsă bolşevici este cu atât mai greu de înţeles de şcoală medicală, în prezent târât pe lare care au condus la disoluţia învăţă- cu cât, în comunism, apolitismul surd pe altarele înalte ale mult adulatei institu- mântului românesc, la analfabetismului a cărţii care îl practicau majoritatea scriitorilor ţii DNA, vorbeşte despre subfinanţarea „funcţional” (cum îl numesc pedanţii) ce era factorul coagulant, era orgoliul lor dramatică a sistemului sanitar, despre ne-a năpădit. Tot mai multe voci de inte- Angelei Martin şi forma lor de rezistenţă. De ce, după obstacolele uriaşe întâmpinate la intro- lectuali însă, precum Mircea Martin, Eu- căderea comunismului, apolitismul a de- ducerea transplantului de ficat la noi. gen Simion, Ioan-Aurel Pop, îndrăznesc se edifică venit stigmat şi motiv de excomunicare? Sunt şi acestea, ca şi în cazul istoriei în- astăzi să ne avertizeze asupra riscului Aberaţia postcomunistă desăvârşită este văţate în şcoli, moduri subtile de a dez- neantizării identitare, sub presiunea in- parcă pe faptul că, după căderea comunismului, integra conştiinţa apartenenţei, atât de ternaţionalismului globalist. Cuvintele tocmai disidenții, acei puțini scriitori incomodă neoliberalismului corporatist. profesorului Florin Constantiniu repre- frumoasa care se opuseseră în mod deschis regi- Profesorul Alexandru Zub, la rândul lui, zintă un fel de testament, iar interviul mului comunist, tocmai ei vor fi supuşi afirmă că „Demitizanţii din ultimul sfert său luat de Angela Martin este citabil în sintagmă unor campanii de compromitere şi vor fi de secol au mers cam departe sub acest integralitatea lui. sever marginalizați. La vremuri noi, oa- unghi, rescriind practic, abuziv, marile Minunate interviurile cu Vintilă Ho- a lui Jean meni noi… capitole din istoria noastră, implicit pe ria, Jean Starobinski, Thierry de Mont- Tot despre aberaţii de felul acesta vor- aceea a tranziţiei postcomuniste”. Pro- brial, Kjell Espmark, Jean Askenasy, Rousset, beşte şi profesorul Eugen Simion, despre fesorul Dorin Sarafoleanu avertizea- ASR Principesa Margareta a României, felul cum Ministerul Culturii a cedat ză asupra crizei umanismului care „se Jaap Lintvelt, oameni de facturi atât de „Leurs yeux se cu o uşurătate suspectă „Castelul Bran adânceşte pe măsură ce înfloreşte şi se diferite, dar de o calitate umană atât de unui moştenitor habsburg cu un dezvol- dezvoltă societatea de consum. Omul înaltă. Câtă lume ştie, bunăoară, că fa- rencontrèrent”, tat simţ negustoresc”, la încheierea tran- societăţii moderne avea valori şi repere milia regală a României este implicată zacţiei ministrul „frecându-şi mâinile de morale care-l îndemnau să muncească într-un proiect care să cimenteze soli- din tot ce bucurie după ce a semnat hârtiile de şi să creeze durabil. Omul postmodern daritatea dintre generaţii, într-o ţară în retrocedare”. El vorbeşte despre cliente- – contemporanul nostru – este îndem- care bătrânii sunt înjuraţi şi insultaţi rămâne lism, de lipsa de interes în ce priveşte un nat şi stimulat să trăiască ziua de azi pentru simplul fapt că se prezintă la vot. proiect naţional de cercetare şi publicare fără a lua în calcul viitorul. Valorile lui Iată: „Filosofia noastră este să aducem pe retină a literaturii clasice româneşti. Norocul au ajuns kitsch-urile, el aleargă după o tinerii, copiii şi vârstnicii laolaltă şi să nostru este că academicianul nu s-a mai libertate totală în gândire şi comporta- creăm un cadru în care ei să se poată în- după întâlnirea iluzionat cu receptivitatea noilor cultur- ment, preferă vulgaritatea, îl indispun tâlni şi dialoga. De exemplu, în centrele nici, ci s-a transformat el însuşi într-o elitele, adoptă gândirea superficială în comune intergeneraţionale pe care le în- ochilor. instituţie, angajându-se la proiecte urie- locul gândirii creatoare. Este manipulat fiinţăm sau le finanţăm, copiii şi bătrânii şeşti, şi ducându-le la bun sfârşit. Un fel de profitorii societăţii consumeriste prin îşi petrec timpul liber împreună, merg în de productivitate inversă faţă de tendin- excesul de vizualizare, care promovează excursii, la film sau teatru, organizea- ţa generală mult mai profitabilă, aceea satisfacţia frustă, imediată, heterogenă, ză concursuri de şah, se ajută reciproc. a unui anticomunism vânjos, de operetă, vulgar administrată. Eclipsa de logică, Avem vârstnici care lucrează ca volun- „chiar dacă nu produce nimic în cultură libertinajul au învins raţiunea, credin- tari la cantinele sociale de la centrele co- în afară de această oratorie populistă şi ţa, morala, valorile, lucrul bine făcut”. munitare şi pregătesc în fiecare zi masa sterilă”. Şi, poate, cea mai amară con- O imagine destul de sumbră reiese din pentru copii. Alţi vârstnici îi ajută pe cei statare: „lumea românească este, la ora încrucişarea mai multor viziuni. Ele par mici la teme. Copiii, la rândul lor, pregă- actuală, o lume în conflict”. să se întâlnească mereu şi mereu în ace- tesc spectacole pentru bătrâni…”. O viziune nu foarte optimistă are şi laşi punct nodal. Şi pentru că faptele bune sunt nişte eminentul critic, istoric şi traducător Partea mai restrânsă a cărţii Angelei insule mici într-o mare dezlănţuită de Serge Fauchereau, la nivel european de Martin se edifică parcă pe frumoasa sin- ură epidemică, înregistrăm amărăciu- data asta, deplângând lipsa unei stra- tagmă a lui Jean Rousset, „Leurs yeux se nea romancierului Augustin Buzura, tegii culturale comune a Uniunii Eu- rencontrèrent”, din tot ce rămâne pe reti- întemeietorul Fundaţiei Culturale Ro- ropene: „noi ne-am apucat să imităm nă după întâlnirea ochilor. Subcapitolul mâne, în confruntarea cu iacobinismul produsele culturale fabricate care vin „Portrete” dezvăluie un talent neobişnuit cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

de adaptare la ritmul temperamental al mai ales când putea petrece câteva cea- celui portretizat, o aptitudine impresio- suri în tihnă cu un prieten, la cafiné. nantă de aderenţă la subiect. E esenţa, Oriunde se afla, la Bucureşti, la Paris, extractul magic a ceea ce Angela Martin se desfăşura cu aceeaşi frenezie, cu ta- numeşte „ascensiuni interioare”. Ne par- lentul actoricesc al copiilor fără inhibi- vine un peisaj uman minuţios reprezen- ţii, atent, totuşi, să-şi exercite cu putere tat, cu lumini şi umbre, cu tuşe delicate fascinaţia intelectuală. Părea că poate şi cu volumetrii capricioase. Din când în face orice cu sine. Îşi tempera când voia când câte o linie mai aspră, apoi miria- impetuozitatea, îşi deturna cu subtilita- dele de nuanţe vin sa o îndulcească. Aşa te accesele de cruzime verbală, devenind se întâmplă şi în cazul lui Adrian Mari- tandru sau ceremonios”. Între recitati- Constantin Korovin, Port în Norvegia no, despre care confraţii au întrebuinţat vul ceremonios şi cea mai crudă ironie cele mai groase şi mai sumbre culori, în- era însă un spaţiu infim. Şi, da, chiar şi cercând să strivească net calităţile sale în ultimele sale zile şi-a păstrat autoiro- de cărturar constructor şi să şteargă de nia şi un soi de decenţă – optimistă, pen- pe faţa lumii orice calitate umană ce nu tru a-şi menaja interlocutorul. Cu un fel se potrivea cu propriile reprezentări. An- de stupoare amuzată a privit cum con- gela Martin nu ezită să-şi exprime dez- fraţi şi chiar foşti prieteni l-au acoperit aprobarea faţă de „micile răzbunări” ale 8 Unul dintre cu nămolurile resentimentelor joase. Şi autorului de memorii, faţă de „lipsa de a plecat fără să se vadă reabilitat tardiv. tact şi de delicateţe”, dar trece dincolo de cele mai Multă amărăciune a înghiţit cu zâmbe- acestea cu probitate şi corectitudine. Şi tul pe buze. Fiindcă, în esenţa lui, a fost după ce priveşte de pe partea nevăzută, apropiate un om solar. tonul se înăspreşte, rostirea e mai seve- Cât despre Augustin Buzura, nu pu- ră. „Nu se practică, acum, mai mult ca de omul din teau fi scrise cuvinte mai potrivite decât oricând, boicotul şi marginalizarea unor acestea: „Scriitorul îşi dezmeticeşte per- scriitori sau oameni de cultură şi pro- realitate este sonajele pe rând şi anevoie, mai întâi, movarea altora, cu mult efort financiar, printr-un fel de pipăială a golului în bez- pentru a se bucura de «false prestigii»? portretul nă, apoi le dibuie conturul, consistenţa Mai există azi cu adevărat o breaslă a precară şi trăirea tulbure, pentru ca, la scriitorilor sau doar grupuri de influen- lui Mircea capătul unui travaliu dureros prin care ţă? Nu au acceptat oare o parte din in- trece cu fiecare în parte, să le trezească, telectualii noştri poziţia de subalterni şi Iorgulescu. în fine, la conştiinţa de sine”. Iar în pri- Constantin Korovin, Parisul dimineaţa de buni executanţi ai comenzilor politi- vinţa autorilor traduşi din spaniolă sau ce, aşa cum indignat observă Marino?”. Pentru cine franceză, iese la suprafaţă traducătorul Răspunsul e evident. empatic ce se identifică până la dizolva- Unul dintre cele mai apropiate de i-a cunoscut re cu textul tălmăcit, cu textul „care îi omul din realitate este portretul lui Mir- transferă traducătorului cu atâta for- cea Iorgulescu. Pentru cine i-a cunoscut efervescenţa ţă şi căldură sentimentul copleşitor al efervescenţa şi verva, pare să fie recom- vastităţii gândirii şi simţirii omeneşti, punerea perfectă a omului cel viu. „Fapt şi verva, şi cu atâta poezie, încât îl face să tră- este însă că, însoţit ori singur, Iorgu- iască, nu o dată, experienţa extazului lescu nu trecea neobservat. La rându-i, pare să fie de a fi el însuşi poet”. Dar poate cel mai era atent, gata să se implice, dornic să vibrant portret este acela al lui Manu- comunice. Era sobru, dar spectaculos. recompunerea el Scorza, cel supus capriciilor „bizarei Când vorbea, vorbea zâmbind, tare şi cu memorii a istoriei literare”. Unul dintre poftă. Îi displăcea excesul altora, poate perfectă a cei mai mari scriitori peruani care, prin- pentru că îl obliga să fie rezervat. Or, tr-o buclă a incidenţei politice, va trece temperamentul lui îl presa să fie direct, omului cel viu. în umbră faţă de colegul şi rivalul său, zgomotos. […] Putea fi uneori mucalit, Vargas Llosa. Cred că un volum care să iar atunci era ireproşabil, nu doar su- cuprindă corespondenţa cu iluştrii au- Constantin Korovin, Vichy pleţea spiritului, ci parcă un mecanism tori traduşi ar fi o restituire captivantă. propriu de precizie şi control al expresi- Ar fi multe de spus despre fiecare dintre ei îl ferea să cadă în facil. […] Îşi exersa, aceştia (Jean Starobinski, Jean Rousset, de altfel, în orice împrejurare şi cu nedi- Kjell Espmark, Thierry de Montbrial), simulată mândrie, simţul limbii, ca şi pe care, am încredinţarea secretă, s-au şi cel al ideii. Când era maliţios, îşi savura îndrăgostit un pic de frumuseţea tradu- el însuşi perfecţiunea. Avea un verb ni- cătoarei, cum printre rânduri lasă să se micitor, dar ştia să-şi aleagă şi victime- întrezărească. le”. Da, cine l-a cunoscut pe năprasnicul „Ascensiuni interioare” se citeşte cu Mircea Iorgulescu ştie greutatea cuvân- delicii intelectuale. Rostirea graţioasă tului său şi minunata limbă românească şi virtuozitatea adecvării cuvântului la pe care o vorbea. Dar şi tăcerile. Tăceri- idee, talentul literar evident al autoa- le sale erau la fel de puternice precum rei te cuceresc definitiv. O carte tocmai cuvântul. „Amator inveterat, traducea bună de citit de sărbători, pentru detoxi- cu delicii cozeria franţuzească în tacla: fierea sufletului. n Constantin Korovin, Veneţia  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 ÎNTÂMPINĂRI Ruina istoriei, temelia literaturii Cosmin Borza poeziile pe tema ruinelor semnate de Grigo- re Alexandrescu, Alexandru Macedonski și Mihai Eminescu dezvăluie – dincolo de re- e două ori reprezentativă pentru torica nostalgic-naționalistă – clivajul dintre critica românească tânără este trecut și prezent, dintre natural și cultural, cea mai recentă carte a lui Doris Doris Mironescu dintre istorie și literatură, dintre națiune și Mironescu. Mai întâi, pentru că individ, dintre rolul comunitar-mesianic de- „Un secol al memoriei” cuprinde legat artei și limitele ei structurale. Tocmai Un secol al memoriei. Do colecție de studii concepute inițial (majo- de aceea, în partea finală a volumului, unde ritatea) pentru un circuit academic interna- Literatură și conștiință autorul chestionează atracția exercitată de țional. Vechea antologie de cronici și eseuri comunitară în epoca veacul al XIX-lea asupra romanului româ- cu tematică ori relevanță preponderent, romantică nesc al anilor 2000, se putea reclama mai dacă nu exclusiv, națională lasă astfel locul limpede bovarismul autorilor mileniului III unei „critici de export” (Andrei Terian), prin Editura Universității de a proiecta în epoca romantică un spațiu care literatura română intră în dialog cu do- al „armoniei”, al „autorității recunoscute”, o menii de interes şi cu perspective analitice „Alexandru Ioan Cuza” „perioadă de relativă liniște politică și de în- aparent „străine” de cultura autohtonă. Mai Iași credere în viitor, un model dezirabil de echi- apoi, fiindcă respectivul import metodologic 2016 libru social”. nu este tributar unei mode critice imediat Și mai simptomatice pentru mizele cărții contemporane, ci suferă un proces vădit de lui Doris Mironescu sunt, firește, capitole- „îmblânzire”, anume de adaptare la orizon- le dedicate „clasicilor” Creangă, Caragiale, tul de receptare românesc. critic, problematizant, la identitatea comu- Eminescu. (În paranteză fie spus, dacă ab- Considerând „memoria culturală” – con- nitară a vremii lor (presupusă a fi „natura- sența referințelor la alți scriitori transilvă- ceptul formulat de Aleida și Jan Assmann lă”, în fapt un construct „oficial”, manipulat 8 Doris neni se poate argumenta prin slaba lor re- – un model interpretativ salutar pentru re- și manipulabil ideologic-politic). Structuri levanță pentru problematicile volumului, vitalizarea studierii literaturii secolului al ambivalente, „amfibie”, acești scriitori co- Mironescu rămâne, cred, nejustificată lipsa unei anali- XIX-lea (evaluată prea adesea drept un ca- difică „tensiunile culturale și identitare ze consacrate lui Slavici). Autorul „Amintiri- pitol de istorie literară deja soluționat), Do- ale epocii” și contribuie la constituirea sau alege să defi- lor din copilărie”, citit până astăzi prin medi- ris Mironescu refuză să-și limiteze demersul la consolidarea unei identități colective în erea memorabilei caracterizări călinesciene critic la o analiză strict ideologică, sociologi- aceeași măsură în care îi chestionează și nească litera- – „poporul român însuși, surprins într-un că sau de istorie a mentalităților. În „Un se- relativizează perpetuu validitatea sau re- moment de genială expansiune” –, este re- col al memoriei”, relevanța clasicei distincții prezentativitatea. Ei defetișizează istoria, tura ca „mediu definit prin reliefarea ingenioasă a strategi- dintre operele literare „de merit și cele de denunță miturile naționaliste, precum și ilor de figurare a publicului receptor avut în serie” este în repetate rânduri nu doar va- istoricitatea/ artificialitatea memoriei ori a al constituirii, vedere („cititorul încifrat în text”). Rezultă lorificată tacit, ci și afirmată apăsat, după discursului despre trecut, pentru a facilita – circulației și un Creangă „poporan” într-un sens complet cum, deși tot mai mult contestată astăzi, prin înscenări literare nu o dată surprinză- inedit, anume un scriitor care își cultivă de- lectura „imanentă”, „apropiată”, atentă la tor de subtile – întemeierea unei așa-numite mutațiilor me- odată autohtonismul și „universalitatea” în particularitățile formale și compoziționale, comunități „textuale”, „alternative”. răspăr față de „canonul retoric al literaturii stilistice și retorice, ale textului literar, ră- De aceea, simpla inventariere a miturilor moriei cultu- patriotice, introducând în el ironia, aluzia, mâne tutelară. În acest mod, problematiza- sau emblemelor comunitare din scrierile se- eufemismul, reticența”. Cu egal interes se rea conceptelor centrale ale secolului al XIX- colului al XIX-lea rămâne o operațiune per- rale”, acordând citesc și paginile ce prezintă înstrăinarea lea („un secol al intensificării problematicii dantă, menită a confirma clișee perceptive eminesciană de vârsta de aur a miturilor identitare, ceea ce îl obligă să fie un secol al despre epocă, în schimb o „lectură atentă autorilor ro- comunitare, implicând o pertinentă reinter- memoriei”, „un laborator al modernității”, „o la mijloacele de constituire” a lor oferă des- pretare a poemului „Călin (file din poveste)”, epocă de maximă centralitate canonică, cea chiderile interpretative necesare. E chiar mâni de secol dar mai ales cele despre „ultimul” Caragia- care fixează atât reperele identității majore, ceea ce Doris Mironescu propune în cele le, din etapa berlineză, adept al unei proze cât și marile modele literare românești”) – douăsprezece studii de caz din „Un secol al XIX șansa de antimimetice, care desconsideră programa- canonul, clasicitatea, mitul, modernitatea, memoriei”. Spre exemplu, în opoziție cu na- tic „reprezentarea societății și a «mentali- tradiția etc. – trece dincolo de simpla decon- ivele, deci conformistele, balade istorice ale a fi receptați tăților»” pentru a profila o imagine ambiva- strucție, înspre o redefinire autentică, intri- lui Bolintineanu sau cu decizia lui Ion Heli- lentă a Balcanilor, „caracterizată atât prin gantă inclusiv pentru dezbateri culturale de ade-Rădulescu de a-și suspenda epopeea ha- prin grile ana- condamnare morală, cât și prin apreciere actualitate. giografică „Mihaida” după ce „află că eroul litice de obicei efectivă”. Nu întâmplător, în secțiunile de Doris Mironescu alege să definească lite- său săvârșise acte politice nerecomandabile, critică a criticii, pornind de la Maiorescu și, ratura ca „mediu al constituirii, circulației care îl arătau un imperfect amic al popo- încuviințate în special, de la Ibrăileanu, Doris Mironescu și mutațiilor memoriei culturale”, acordând rului”, mulți bonjuriști (ilustrați de Alecu demonstrează cum – în timp – noțiunea de autorilor români de secol XIX șansa de a fi Russo în „Studie moldovană”) conștientizea- doar celor „scriitor clasic” se distanțează categoric de receptați prin grile analitice de obicei încuvi- ză și tematizează ruptura față de trecut, am- orice conformism social, politic, naționalist. ințate doar celor exponențiali pentru veacul biguitatea poziționării în raport cu istoria, exponențiali Alături de cărțile Teodorei Dumitru și următor. Prin urmare, calitatea de creatori exprimând o „identitate culturală complica- de cea a lui Adrian Tudurachi, „Un secol al literari o dobândesc – în viziunea tânărului tă”. Tot astfel, destule dintre prozele de că- pentru veacul memoriei” confirmă că 2016 a fost un an ex- critic și universitar ieșean – doar scriitorii lătorie pașoptiste, narațiunile „domestice”/ celent pentru noua generație critică româ- „moderni”, capabili să se raporteze lucid, „licențioase” ale lui Păstorel Teodoreanu ori următor. nească. n cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 MEDALION PARIZIAN Frédéric Vitoux de la Academia Franceză

Dan Burcea anotimp la Palazzo Pedrotti], „La Comé- Frédéric Vitoux, mesaj în exclusivitate die de Terracina” (publicat la editura All, e academicianul Frédéric Vitoux pentru cititorii revistei „Cultura”: cu titlul „Nouă zile la Terracina”], „Esther l-am cunoscut mai întâi prin et le diplomate” [„Esther și diplomatul”], scrierile sale. Prietenia care ne „Charles et Camille” [„Charles și Camille”], leagă s-a născut pe acest fundal „Unii scriitori par să se servească pentru a scrie de „Des dahlias rouge et mauve” [„Dalii roșu plin de sensibilitate și mister. majuscule sau de idei generale: Omenirea, Fericirea, și mov”], „Villa Sémiramis” [„Vila Semi- PRareori mi-a fost dat să întâlnesc o armo- Înțelegerea între Popoare, Viața, Moartea… Alții se ramis”], „Le roman de Figaro” [„Romanul nie atât de distinsă și de natural exprima- atașează la ceea ce simt, la ceea se observă, la ceea ce lui Figaro”], „ciclul biografiilor” deschis tă ca între cele două fațete care construiesc cunosc: o țară, un oraș, un loc. Aparțin acestei a doua cu „Vie de Céline” [„Viața lui Céline”] va personalitatea și opera acestui scriitor, familii. De pe mica insulă Saint-Louis unde m-am năs- continua cu „Céline, un homme en colère” ambele exprimate foarte firesc în conota- [„Céline, un om revoltat”], „Madame Céli- cut, în inima Parisului, unde locuiesc și astăzi și care a ția unui nobil acord: o ființă generoasă, ne, route des Gardes” [„Doamna Céline, sensibilă și complexă, o operă multiformă inspirat atâtea din cărțile mele, adresez un salut fratern route des Gardes”], „Bébert, le chat de Céli- cu care acest mare romancier, biograf, cri- prietenilor mei din România – țară pe care tatăl meu a ne” [„Bébert, pisica lui Céline”], dar și „Voir tic literar și cinematografic s-a impus cu cunoscut-o și a iubit-o nespus într-o perioadă ce pare azi Manet” [„Privindu-l pe Manet”], originală prestanță în literatura franceză contem- îndepărtată, aceea dinaintea celui de-al Doilea Război și profundă introspecție a figurii pictoru- porană. Expresia cea mai înaltă a acestei Mondial. Particularul închide în el universalul, nu-i așa?” lui premodern. În fine, „ciclul felinelor”, ce recunoașteri este alegerea sa, în 2001, la conține mai multe lucrări printre care un Academia Franceză. În discursul de recep- excelent „Dictionnaire amoureux des chats” ție pronunțat la 27 martie 2003, de un alt și de critica cinematografică. Debutul lite- [„Dicționarul amoros al pisicilor”]. mare romancier și confrate, Michel Déon, rar are loc în 1973 cu romanul „Cartes pos- Această aparentă diversitate nu trebu- acesta insistă asupra „independenței de tales” [Cărți poștale]. ie să ne îndepărteze de unitatea tematică spirit” manifestată de proaspătul acade- Opera sa, care cuprinde peste treizeci 8 Opera sa, a unei opere ce se hrănește din candoarea mician și a „indulgentei afecțiuni” pe care de cărți cu o tematică diversă, romane, privirii pasionate cu care autorul obser- el o are cu personajele sale de ficțiune. eseuri despre artă, despre muzică și com- care cuprinde vă lumea. Într-un interviu pe care mi l-a Suntem aici în posesia a două chei esen- pozitori, despre Italia, despre viața pari- peste treizeci acordat la începutul anului 2016, scriitorul țiale în înțelegerea personalității și operei ziană văzută din perspectiva cunoscutului de cărți cu francez reafirmă locul eminent pe care fic- lui Frédéric Vitoux. Quai d’Anjou care desparte de continent țiunea îl ocupă în reconstrucția trecutului Se naște la 19 august 1944 la Vi- insulița Saint-Louis din inima Parisului, o tematică și a memoriei, în așa măsură încât, pentru try-aux-Loges, unde Marguerite Denoyer, poate fi grupată în mai multe cicluri: „ci- diversă, el, „a scrie reprezintă o formă de consolare” mama sa, se retrăsese din fața pericolului clul memoriei familiale” în care includem romane, eseuri dar și o libertate deplină de a reda timpului cauzat de luptele pentru eliberarea Parisu- trilogia „L’Ami de mon père” [„Prietenul singura substanță capabilă să reziste uită- lui. Urmează studiile la École Massillon, tatălui meu”], „Clarisse” și Grand Hôtel despre artă, rii (http://salon-litteraire.linternaute.com/ la liceul Charlemagne și apoi la IDHEC Nelson” (ultimele două au fost publicate în despre muzică fr/interviews/content/1940115-interview- (Institutul de Înalte Studii Cinematografi- limba română la editura Spandugino, în frederic-vitoux-ecrire-c-est-peut-etre-aussi- ce), obținând apoi un doctorat la Sorbona excelenta traducere a Cristinei Balmuș), și compozitori, une-forme-de-repli-une-forme-paradoxale- cu o teză consacrată lui Louis-Ferdinand „ciclul insularității” având ca fundal insula despre Italia, de-re). Vorbind atunci despre ultimul său Céline. Ea va apărea în 1973 sub formă de Saint-Louis: „Mes îles Saint-Louis” [„Insu- despre viața volum „Au Rendez-vous des Mariniers”, am carte la Ed. Gallimard cu titlul „Louis-Fer- lele Saint-Louis ale mele”], „Sérénissime”, emis chiar ipoteza că avem de-a face cu un dinand Céline, Misère et parole” [„Lou- „Jours inquiéts dans l’île Saint-Louis” [„Zile pariziană gen literar cu totul nou, acela al „anteme- is-Ferdinand Céline, Mizerie și cuvânt”]. În neliniștite în insula Saint-Louis”], „Les Dé- văzută din moriilor”, conform formulei, ca o antifrază, 1974, integrează redacția ziarului „Quoti- sengagés” [„Dezertorii”], „Au Rendez-vous perspectiva folosită de autor care spune că „nu poți nici- dien de Paris” în calitate de critic literar, des Mariniers” [„Bistroul marinarilor”], odată să-ți aduci aminte mai bine decât de iar în 1978 pe cea a revistei „Nouvel Obser- „ciclul italian”, „Gioacchino Rossini”, „Fin cunoscutului ceea ce nu ai trăit”. vateur”, ocupându-se, pe lângă literatură, de saison au Palazzo Pedrotti” [Sfârșit de Quai d’Anjou Am putut verifica acest lucru în 2011, când l-am însoțit la Bookfest. Plimbân- care desparte du-ne prin centrul Capitalei, am refăcut de continent aproape identic itinerariul pe care îl descrie insulița în „L’ami de mon père”, atunci când vorbeș- te de perioada petrecută de tatăl său în Ro- Saint-Louis mânia. La vremea aceea nu citisem această din inima carte și nu mică mi-a fost mirarea să văd apoi cum pașii noștri prin Bucureștiul real Parisului, se potriveau cu pașii din cartea scrisă de el poate fi cu un deceniu în urmă, folosind memoriile grupată în mai tatălui. Simplă coincidență sau surpriză a destinului, realitatea și ficțiunea se uneau multe cicluri. ca două linii majore ale operei acestui mare scriitor. Continuarea publicării ei în limba româ- nă rămâne un act major de cultură. n  cultura sportului CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 IN CORPORE SANO

germane Telekom și cu banii scoși din pro- priul buzunar de Ion Țiriac, patinoarul Moș Crăciun... Țiriac acoperit botezat „Telekom Arena” a fost ridicat și dotat cu instalații de ultimă gen- erație în numai trei luni. Surpriza și mai mare privește însă costurile finale, care s-au încadrat între doar 3,5 și 3,9 milioane de euro, ceea ce înseamnă cam de 10 ori mai puțin decât va costa viitorul patinoar de lângă Arena Națională! Operat de Fundația Ion Țiriac, noul patinoar artificial acoperit de la Otopeni și-a deschis oficial porțile pe 7 decembrie, accesul publicului larg fiind permis zilnic, cu facilități și gratuități pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Tarifele practicate sunt accesibile pentru sesiuni orare și, ceea ce e foarte important de adăugat, pa- tinoarul asigură – în sfârșit! – condiții op- time de pregătire pentru sportivii de per- formanță, echipele bucureștene de hochei pe gheață și practicanții de patinaj artistic având din acest moment locul în care să se antreneze! O inaugurare onorată din plin M-am numărat printre invitații lui Ion Țiriac la ceremonia de inaugurare a patinoarului și m-am bucurat realmente Horia Alexandrescu Cum, însă, dragostea dintâi nu se uită să reîntâlnesc acolo o serie de mari cam- niciodată, iată că avem încă o dovadă, pioni și performeri ai sportului româ- 8 Patinoarul oferită de generozitatea cu care Ion Țiriac nesc. Printre aceștia, Cristian Gațu, Ilie Pășim deja în noul an cu planuri și a oferit bucureștenilor patinoarul care le Năstase, Simona Halep și Horia Tecău, cu speranțe de mai bine. La finele lui acoperit lipsea cu desăvârșire! Andreea Răducan, Mariana Bitang și Oc- 2016, când sărbătorile de iarnă au Aici trebuie să deschidem o paranteză, tavian Bellu, Elisabeta Lipă, Mihai Cova- adus celor... cuminți cadourile aștep- botezat pentru a povesti că vechiul patinoar aco- liu, cărora li s-au adăugat, în chip firesc, tate, Moș Crăciun s-a numit pentru perit „Mihai Flamaropol”, care se numea o mulțime dintre foștii mari jucători de copiii Bucureștiului nici mai mult nici „Telekom inițial „23 August”, fusese ridicat hăt, hochei ai României, adică vechii coechip- mai puțin decât... Ion Țiriac! Ei bine, în…1952, devenind de ani de zile absolut ieri de națională ai lui Ion Țiriac! Au cel mai bogat român și-a plănuit sur- Arena” a fost impracticabil. În cursul lui 2016 a fost, de fost prezenți, de asemenea, ambasadorul priza în așa fel încât darul său să vină altfel, demolat pentru a face loc construcției Canadei în România și primarul local- la momentul oportun, drept care, pe ridicat și dotat unui patinoar acoperit modern, asumat de ității Otopeni, în fața cărora Ion Țiriac Primăria Capitalei, printr-un proiect esti- a spus: „În trei luni am transformat un un teren viran din Otopeni, în nici trei mat la vreo 30 000 000 de euro! Vorba aia, câmp într-o locație sportivă la standarde luni de șantier, a răsărit o splendoare cu instalații să fie primit, dar, până una-alta, iată că a internaționale. Este doar o picătură în de patinoar acoperit, unicat de acest de ultimă sosit iarna, lucrările încă n-au început, iar marea sportului românesc, dar este dova- fel în România! bucureștenii tot n-au patinoarul mult vi- da că se poate când există dorință! Sper generație în sat. Sau, mai corect spus, nu aveau până ca, în viitorul imediat, clasa politică să ad- acă m-ați întreba de unde în momentul în care Ion Țiriac s-a întors la ere la această direcție și să transforme ti- până unde, trebuie să vă spun numai trei prima sa dragoste! neretul, sănătatea și sportul în adevărate că Ion Țiriac, magnatul pe priorități naționale!” care îl cunoaștem toți ca om de luni. „Telekom Arena”, gata în trei luni Nimic mai adevărat și spus la locul și tenis, a fost în tinerețea sa și Pe terenul viran pus la dispoziție de momentul în care se potriveau perfect. Djucător de hochei! Dincolo de faptul că era Primăria Otopeni, cu sprijinul companiei Iar dovada cea mai bună, mai frumoasă și brașovean și, prin definiție, practicase din mai emoționantă avea să fie oferită celor copilărie schi și patinaj. După care a ajuns prezenți de demonstrațiile copleșitoare la hochei, unde va deveni un jucător re- ale unor… mini-hocheiști și ale unor mic- dutabil. Între 1958 și 1964, el a fost chiar uțe patinatoare, care au evoluat pe pista component al echipei naționale a Românei, de gheață olimpică inaugurată la Otopeni! cu care a participat la Jocurile Olimpice de Bravo lui Ion Țiriac pentru acest nou dar iarnă de la Innsbruck, dar și la o ediție a oferit de el bucureștenilor și, ca să rămân Campionatelor Mondiale. E, deci, greu de în ton, mulțumim Moș Crăciun, având în explicat cum s-a putut retrage Țiriac din vedere că și eu, semnatarul acestor rân- hochei pentru a se dedica tenisului, dar, duri, mă voi număra printre amatorii de trebuie să recunoaștem, opțiunea sa s-a patinaj care vor vizita în mod curent Tele- dovedit deosebit de inspirată. kom Arena! n cultura psi  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

Despre „Efemeridele” lui Yalom și alte povești de psihoterapie...

Adrian Roșan măcar în sens psihoterapeutic, ca omul să renunțe la un comportament, con- Irvin D. Yalom vingere sau stil de viață, dacă nu are în momentul respectiv puterea de a Psihoterapia este înțeleasă în diverse Efemeride și alte pune ceva în schimb. Cheia în care ci- moduri, în funcție de angajamentul povești de psihoterapie tim acest principiu este să nu sufocăm paradigmatic și de sensul pe care îl oamenii cu valorile și virtuțile ideale, capătă în viața fiecărei ființe. Celebru până când ei nu și-au descoperit propri- psihiatru și romancier cu angajament ile valori și până când ei nu dau Sens existențialist, Irvin D. Yalom, autor acestor valori în propria viață. Iar, în a nenumărate lucrări fundamenta- Traducere de acest sens, Yalom, ca personalitate afla- le de psihoterapie și al unor roma- Alex Moldovan tă la o venerabilă vârstă, cu toate teme- ne precum „Plânsul lui Nietzsche”, și Mariana Buruiană rile pe care le presupune marea trecere, dă exemplul personal, spunând: „M-am „Minciuni pe canapea”, „Problema Editura Vellant Spinoza” sau „Soluția Schopenhauer”, întrebat ce-mi rezervă acest ocean mie, are curajul – în scrierile sale, precum București care mă apropiam de 80 de ani plin de și în practica psihoterapeutică înde- 2015 viață, pasiune și curiozitate, dar întris- lungată – să abordeze într-o manieră tat de pierderea atâtor oameni pe care optimistă, dincolo de categoriile noso- i-am cunoscut și iubit, uneori jelindu-mi logice, temele esențiale ale vieții cum tinerețea pierdură și supărat pe schele- sunt: moartea, libertatea, înstrăina- tul meu deteriorat, pe articulațiile mele încăpățânate care scârțâie, pe auzul și rea, sensul, dragostea, familia, boala, pe vederea mea tot mai proaste și fiind valorile. tot mai conștient de crepusculul tot mai accentuat și de apropierea neîndupleca- ă propun azi „Efemeridele și „Efemeridele” și de pierdere a propriului sine, teama tă a întunericului ultim”. Efemeridele, alte povești de psihoterapie”, că propria viață nu are sens, teama de vieți cu existență măsurată în clipe, ne o carte care pornește de la lui Yalom nu a îmbătrâni și de a face față acestei pro- amintesc un lucru – că omul va înțelege premisa de netăgăduit că ori- sunt doar vocări, teama de a face alegeri și teama cu greu Sensul Vieții câtă vreme trăieș- ce om se va confrunta în exis- de izolare. Toate aceste temeri sunt sus- te doar trecutul sau proiectează doar tențaV sa mai lungă sau mai scurtă cu povești de ținute de scheme cognitive care stau în viitorul, refuzând cu obstinație să-și două mari probleme: cum să îți trăiești spatele unor comportamente dezadap- trăiască prezentul. Mai mult decât atât, viața cu cât mai mult sens și cum să te psihoterapie, tative pe care știința are grijă cu acribie orice are un Început și un Sfârșit, iar împaci cu finalul ei implacabil. Oamenii evidentă să le clasifice și să le etichete- Yalom încheie povestea „Efemeridelor” ajung să se înstrăineze de ei înșiși, pre- ci de-a dreptul ze, uneori fără drept de apel, prin ceea cu un mesaj pentru sine, decupat din ferând plăceri temporare și manifestând îndemnuri ce simțul comun numește „boli”. celebrele scrieri ale lui Marc Aureliu – comportamente cu scop de validare soci- În schimb, Yalom consideră că psiho- „Către sine însuși”, mesaj valabil pentru ală, dictate de diverse autorități, bazate autentice spre terapia este un proces de descoperire a fiecare dintre noi, dincolo de tinerețea pe angajamente mai mult sau mai puțin sinelui, proces în care psihoterapeutul sau senectutea noastră și anume: „Așa- morale, mai mult sau mai puțin axiolo- o viață trăită îl însoțește pe om în descoperirea aces- dar, petrece-ți această clipă a timpului gice sau pur și simplu ca urmare a unor cu împăcare, tui mister, optând pentru abordări uni- în conformitate cu natura și încheie-ți îndatorări mai mult sau mai puțin evi- ce care nu se găsesc în niciun manual viața împăcat, așa cum măslina cade dente, tocmai pentru a evita sistematic cu mulțumire, de psihoterapie. Din cele 10 povești de în clipa când e coaptă, binecuvântând sfârșitul unei existențe ori, altfel spus, psihoterapie, vă invit să reflectați cu pământul care a purtat-o și mulțumind pentru a ține moartea la distanță. Veți cu teama toată ființa asupra tuturor, însă, în mod pomului care i-a dat naștere”. descoperi în „Efemeridele” lui Yalom special, asupra celor intitulate „Efeme- „Efemeridele” lui Yalom nu sunt doar studii de caz și teme pe care oamenii chibzuită a ride”, „Trebuie să renunți la speranța povești de psihoterapie, ci de-a dreptul dintr-o gândire iluzorie cu rol de meca- sfârșitului unui trecut mai bun”, „De dragul copi- îndemnuri autentice spre o viață trăită nism de apărare le consideră, în diver- ilor, dă dovadă de puțină clasă!”, „Des- cu împăcare, cu mulțumire, cu teama se perioade, exterioare propriei vieți. Și vieții, dar și pre cum să fii autentic”, încercând să le chibzuită a sfârșitului vieții, dar și cu nu fac, aici, referire la categorii psiho- confruntați cu sinele propriei vieți și cu bucuria clipelor de a fi viu, toate aces- patologice cum sunt depresia, tulbură- cu bucuria siguranță veți adăuga un dram de Sens, tea fiind oferite cu generozitate de li- rile de alimentație, atacurile de panică, clipelor sensului propriei existențe. În această bertatea existențială hrănită constant, tulburarea bipolară, adicțiile sau fobi- problemă a Sensului vieții, Yalom nu din momentul nașterii și până în clipa ile specifice, ci la anxietatea legată de de a fi viu. se sfiește să spună lucrurilor pe nume, morții, din înțelegerea Sensului propri- moarte, teama de pierdere a celor dragi adică faptul că nu folosește deloc, nici ei vieți. n  cultura sunetelor CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

Scurtă introducere în istoriografia naționalismului muzical

Otilia Constantiniu 8 În baza ipo- genurile, stilurile, tehnicile componis- și mobilizează etnicitatea și identitatea tice, compozitorii intenționați sau nu și, mai mult de atât, de a valida etno- Odată ce muzica depășește cadrul în tezei naționaliști pot participa în formularea muzicologia ca o voce relevantă și efi- care este văzută ca artă universală unității naționale și identitare. După cientă în studiile postcoloniale (Martin (lucru posibil în momentul suprapune- herderiene, cum reiese din studiul „Nationalism Stokes, „Ethnicity..”, p. 5). Prin aborda- rii romantismului cu naționalismul), in Music” („Naţionalismul în muzică”) rea unei perspective socio-antropologice ea găsește un alt raport cu lumea, unul Dahlhaus apărut în volumul „Between Romanti- și de studiere culturală a muzicii, volu- bazat pe autenticitate atunci când este cism and Modernism” („Între roman- mul apare ca un precedent al cercetării atașată unui neam și unor tradiții pop- surprinde tism şi modernism”, University of Ca- fenomenului în etnomuzicologie. Acesta ulare și când este privită ca o expresie lifornia Press, 1980), muzica secolului oferă perspective multiple asupra abili- a națiunii, ca pe concretizarea acesteia. tensiunea cre- al XIX-lea ar trebui studiată în contex- tății muzicii de a genera ideea de iden- tul naţionalismului politic, astfel încât titate locală, muzica fiind văzută nu ca uzicologia occidentală atoare să se determine dacă există corelaţii o simplă experiență ce există înăuntrul de la începutul secolu- între condiţia politică a naţionalismu- sau în afara culturii, ci ca un mijloc de lui XX care a încercat să ce apare la lui şi cultura muzicală a unei naţiuni. menținere culturală în sine. Ceea ce re- observe caracteristicile Cercetarea sa asupra naţionalismului ușește să reprezinte volumul lui Martin stilului muzical național compozitor muzical reflecta dihotomia între istoria Stokes, în primul rând, este pauza sem- a făcut un efort permanent de a media ideilor şi abordarea sociologică existen- nificativă de la muzicologia „clasică” și M între expresia între estetică și istorie, pe principiul tă în ştiinţele istorice şi sociale. În baza eurocentrică de studiere a muzicii, fă- că istoria muzicii trebuia făcută fără a ipotezei herderiene, Dahlhaus sur- când o schimbare paradigmatică prin leza autonomia estetică a lucrării, acea individuală și prinde tensiunea creatoare ce apare la reorientarea către culturile muzicale autonomie a muzicii în cadrul artelor compozitor între expresia individuală extraeuropene, ceea ce, în multe feluri, care făcuse obiectul unor îndelungate voința și voința colectivă, întrebându-se dacă a fost crucial pentru conturarea identi- discuții în secolul al XIX-lea. În acelaşi specificul național al stilului muzical tății moderne ca disciplină de cercetare. fel în care capodoperele artelor muzi- colectivă, reiese dintr-o substanță națională sau Cu toate că se observă prezența mare cale austriece şi germane (Haydn, Mo- este un concept format prin generaliza- a etnomuzicologilor europeni vorbind zart, Beethoven) au fost canonizate în întrebându-se re în baza caracteristicilor individuale în numele culturilor indigene, volumul baza autonomiei ca principală caracter- dacă specificul ale creatorului (Dahlhaus, „Nineteenth lui Stokes funcționează ca un prece- istică estetică, s-a creat o construcție Century Music” [„Secolul al XIX-lea în dent pentru etnomuzicologie și stabi- a naționalismului german. De aceea, național al muzică”], trad. J. Bradford Robinson, lește importanța muzicii în traiectoriile o tendință mai veche a muzicologiei a University of California Press, 1989, p. pragmatice ale culturilor postcoloniale fost judecarea gradului de naționalism stilului 217). În acest sens, există la Dahlhaus dintr-o perspectivă aliniată la științele în muzică prin raportarea muzicilor ce o permanentă pendulare între intenți- sociologice, antropologice și culturale. apelau la citatului folcloric la canonul muzical onalitatea compozitorului și receptarea Un important volum de eseuri cen- muzicii austro-germane, identificând istorică a muzicii acestuia. Însă, prin trat pe cultura muzicală europeană este muzica țărilor periferice Europei drept reiese dintr-o scoaterea la rampă a ideologiei nați- „Musical Constructions of Nationalism: naționalistă. onaliste în muzică, Dahlhaus creează Essays on the History and Ideology of substanță o schimbare de paradigmă reușind să European Musical Culture, 1800-1945” Dahlhaus: naţionalism şi muzică exercite o influență asupra muzicologi- („Construiri muzicale ale naţionalismu- naţională națională ei anglo-americane și să trezească inte- lui: Eseuri despre istoria şi ideologia Ceea ce avea să realizeze muzicologul resul de a se aborda acest subiect din- culturii muzicale europene”, Cork Uni- german Carl Dahlhaus, abia în ultime- sau este tr-un punct de vedere intelectual mai versity Press, 2001), coordonat de Harry le decade ale secolului XX, constituie riguros. White și Michael Murphy. Fără a impu- un punct important de plecare pentru un concept ne o descriere normativă a naţionalis- muzicologia modernă, fiind o referință Muzică şi identitate locală mului, editorii au cerut contribuitorilor în dezbaterile muzicii romantice și nu format prin O colecție-cheie de eseuri, ce intro- să observe modul în care ideologia na- numai. Până la Dahlahus, muzicologia duce subiectul naționalismului în mu- ţionalistă a fost un factor activ în con- refuza să studieze implicațiile naţiona- generalizare în zică, este volumul intitulat „Ethnicity, diţionarea culturii muzicale din Europa lismului în muzică, rămânând astfel în Identity, and Music: The Musical Con- (White, Harry, Michael Murphy, eds., urma ştiinţelor sociale, politice şi istori- baza struction of Place” („Etnicitate, iden- „Musical Constructions...”, p. 1). Eseu- ce. Însă, pe fondul apariției de noi con- titate şi muzică: construcţia muzicală rile sunt grupate în patru categorii: cele cepte în teoria naționalismului (B. An- caracteristicilor a locului”, Oxford University Press, care corectează presupunerile eronate derson, E. Hobsbawm, A. D. Smith ș.a.) 1994), editat de Martin Stokes. Inten- despre naționalismul muzical, cele care și investigării funcției sociale a muzicii, individuale ale țiile editorului pentru această colecție examinează naționalismul ca pe o forță cadrul naționalismului în muzică și-a au fost de a inspecta muzica ca un pu- pozitivă sau negativă în dezvoltarea ar- extins limitele în așa fel încât toate creatorului. ternic mijloc prin care se construiește tei muzicale, cele care aruncă o lumină cultura sunetelor  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

nouă asupra unor compozitori, plasân- sale până la formele pe care le capătă în face prin raportarea la muzica folclorică du-i într-un context naționalist, și artico- secolul al XX-lea. și la genurile populare, acordând în mod lele despre cercetarea și literatura inspi- deosebit atenție imnurilor naționale și rată de muzică. Ineditul acestei ample și Distincţiile lui Bohlman concursurilor muzicale (de la festivaluri cuprinzătoare cercetări constă în afișarea Scos din muzica secolului al XIX-lea folclorice internaționale până la actualul unei diversități de culturi muzicale care și adus în timpuri mai recente, studiul Eurovision). El susține că naționalismul confirmă condiția plurală a însuși nați- naționalismului muzical a fost acoperit a contribuit fundamental în ontologia onalismului muzical. Volumul identifică de către etnomuzicologul Philip Bohl- muzicii europene, dar evită să declare naționalismul în muzică ca o interfață man, în „The Music of European Na- că aceasta ar fi în întregime național- între artă și ideologie, ce funcționează ca tionalism: Cultural Identity and Mod- istă, fenomenul nefiind limitat unui an- o manifestare complexă a relației dintre ern History” („Muzica naţionalismului 8 Istoriografia umit stil componistic, existând multiple muzică, societate și cultură. european: Identitate culturală şi istorie feluri de expresie muzicală a identității modernă”, New York: Routledge, 2004). problemei na- naționale. Bohlman insistă pe ideea că Monopolul muzical german Prin studierea realităților politice și naționalismul nu este indicatorul unor Până recent, puțini cercetători au în- militare ale naționalismului european ționalismului anumite muzici, în timp ce pentru altele cercat să trateze naționalismul muzical desfășurate până în secolul XXI, mai poate lipsi în totalitate, evitând a-l con- într-un context transnațional, cu excep- exact a modurilor în care granițele eu- în muzică sidera o forță singulară, monolitică. Sub- ția unor studii de survolare a istoriei mu- ropene au fost de-a lungul timpului mai liniază, în schimb, aspectul procesual al zicii europene. Capitolul „Nationalism”, mult redefinite decât reconfigurate, gen- este, astăzi, naționalismului, în care dinamismul și semnat de Richard Taruskin în „The erând anxietate (în prefaţa studiului, multiplele fațete de care dispune sunt Revised New Grove Dictionary of Music p. xxii) Philip Bohlman reflectă asupra suficient urmărite prin contrapunct istoric în con- and Musicians” (2001) sau cel al lui Jim contribuției pe care muzica a avut-o în fluență cu muzica. Samson din „The Cambridge History of a reprezenta geopolitic acest mers istor- de vastă și Influențând creația și promovarea Nineteenth-Century Music” (2001), inti- ic. Folosindu-se de munca intensivă de muzicii mai multor națiuni de-a lungul tulat „Nations and Nationalism”, vin să teren efectuată în Europa după căderea aliniată la secolelor, naționalismul a fost și este confirme recunoașterea și validarea de comunismului, autorul demonstrează un subiect central multor cercetări. Pe către marile dicționare muzicale a unui modalitățile prin care muzica și națion- teoriile măsură ce muzicologia a acordat o im- nou câmp de cercetare, cel al perspecti- alismul se intersectează în conturarea portanță crescândă înțelegerii semnifi- vei ideologice în arta muzicală. Pentru noii Europe. După cum susține, Bohlman istorice, cației muzicale, s-a dezvoltat un corpus muzicologul american de origine rusă încearcă să contrasteze rolul comparativ considerabil de literatură de speciali- Richard Taruskin, naționalismul se defi- pe care muzicologia l-a avut în trecut, sociologice, tate asupra naționalismului în muzică. nește ca o „condiție” sau „atitudine”, sub- privind Europa ca un întreg cultural și Acoperind o mare varietate de teme, liniind monopolul pe care muzicologia muzical, unde națiunile europene s-au antropologice. cel mai important aspect al cercetărilor „culturii dominante”, adică cea germa- folosit de muzică pentru a concura pen- înfățișează o preocupare a unei mun- nă, l-a deținut în istoriografia modernă tru teritoriu și limbă. P. Bohlman de- ci făcute în afara muzicii, în special în a artei muzicale occidentale în definirea finește și investighează ce este „național” istorie și sociologie. Istoriografia prob- naționalismului în muzică. Aceasta a și ce este „naționalist” în muzică, exam- lemei naționalismului în muzică este, caracterizat mișcarea ca fiind o reacție inând felurile în care impactul acestor astăzi, suficient de vastă și aliniată la la supremația muzicii germane din se- concepte în societate poate fi pozitiv sau teoriile istorice, sociologice, antropo- colul XIX, Franța și Italia fiind scutite, negativ, respectiv benefic pentru polit- logice, încât direcțiile și perspectivele de asemenea, de existența acestui feno- ica culturală europeană și periculos în interdisciplinare constituie o metodolo- men, datorită tradiției muzicale de care momente când granițele europene sunt gie bogată pentru investigarea oricărei făceau dovadă (definiția apare în 1969 în fragile (pp. 58-117). Distincția aceasta o muzici. n „Harvard Dictionary of Music”, Richard Taruskin, „Nationalism”, in „The Revi- sed New Grove Dictionary of Music and Musicians”, ed. Stanley Sadie and John Tyrrell, Macmillan, 2001, p. 688). Por- nind de la acest exemplu de gândire mu- zicologică „tradițională”, fiind la rândul ei produsul unei agende naționaliste, precum și în baza realizărilor muzicolo- gice recente de a redefini naționalismul în muzică, Taruskin reface traseul isto- ric al fenomenului în muzică, fără a mai privi spațiul austro-german ca pe un epicentru al său. Afirmând că muzica a dezvoltat capacitatea de a articula idei ale naționalismului începând cu secolul al XIX-lea, deși până atunci existau ca- racteristici stilistice ce deosebeau într-o anumită măsură marile tradiții muzica- le europene (stil francez, italian, englez, german), Taruskin realizează în studiul său o istorie a naționalismului muzical de la cele mai timpurii manifestări ale Constantin Korovin, Podul Morii (1908) Constantin Korovin, Vânători odihnindu-se (1911)  cultura spectacolului CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

între istoriile individuale de atunci și cele de acum, care nu mai au panașul eroismu- Orașul și oamenii săi lui și care se pierd în masa amorfă a ora- șului. Există, de altfel, la un moment dat, și o vastă incursiune metateatrală în con- Alexandra Dima textul socio-politic al verii lui 2016, care a coincis, temporal (chiar servind drept sur- să de inspirație), cu perioada scrierii tex- „Reactorul de creație și experiment” a tului. Se încearcă, în acest fel, o stabilire a reușit să se impună, în nici trei ani de proporțiilor dramelor personale în raport existență, drept un spațiu cultural ca- cu cele globale. pabil să atragă și să mobilizeze forțele De asemenea, metafora centrală a spec- creatoare din teatrul independent tacolului, cea a microorganismelor fluores- local, devenind, aproape imediat după cente, este reluată ca laitmotiv și, într-un lansare, un stimulent al experimen- final, elucidată prin enunțarea rațiunii telor performative clujene. Cel mai biologice a proteinelor de a lumina în în- important atu al asociației rămâne tuneric: banala și aparent prozaica foame. totuși consecvența echipei în organi- În acest punct, deși o lămurire era, desi- gur, necesară, am simțit cel mai pregnant zarea unor evenimente cu scop asu- un soi de oboseală a propriei mele recep- mat educativ (prin ateliere, dezbateri tivități, tocmai din cauza tonului expli- și grupuri de lucru, într-un mediu re- cativ-didactic cu care se oferă dezlegarea laxat, ne-didacticist), care contribuie, misterului (ascuns, până atunci, într-o sti- dată fiind natura lor intrinsec forma- clă cu conținut fosforescent). tivă, la îndeplinirea misiunii comuni- Pe de altă parte, există o sumă de soluții tare pe care și-au asumat-o fondatorii, Sursa imaginii: pagina Facebook ReactorCluj regizorale ingenioase, care, împreună cu precum și la coagularea și la fideliza- „Proteine flerul interpretativ al actorilor Alexandra rea unui public specific. fluorescente”, Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana de Alexandra Pâzgu: Astfel, există, desigur, o serie întreagă de Mardare și Doru Taloș, contrabalansează Regia: aspecte pozitive ale „Proteinelor” și nu- efectul de suprasaturație spectatorială, pe stfel, „Drama 5 – rezidențe Leta Popescu; meroase motive pentru care experimen- care eu, una, l-am resimțit ocazional. Așa de scriere dramatică”, proiect tul „Drama 5” poate fi declarat un succes se întâmplă, de exemplu, în timpul unui desfășurat în vara lui 2016, se Scenografie surprinzător, mai ales în condițiile în care monolog interior despre iubiri pierdute, înscrie într-un program mai colectivă; Consultant prima ediție a oricărui eveniment este, în redat de vocea din off a lui Doru Taloș, amplu, de revigorare a pei- scenografie: Radu general, este una de tatonare. care, prezent fizic în spațiul de joc, pri- sajuluiA spectacologic românesc și de în- Lărgeanu; Sound: Angrenajul spectacular se bazează, vește nostalgic în gol, cu o mină tristă, ce curajare a dramaturgiei autohtone prin Mihai Moș; deci, pe o succesiune de viniete, clar de- trădează accente vag caricaturale. Chiar crearea unui cadru favorabil exersării ap- Distribuție: limitate prin intertitluri și construite ca când momentul riscă să alunece într-un titudinilor literare ale tinerilor autori. De- niște panseuri pe tema vieții citadine, cu șir de stereotipuri fade cu vacanțe parizie- mersul inițiat de „Reactor” a avut, de fapt, Alexandra Caras, toate singurătățile, melancoliile, aventu- ne, Alexandra Caras începe să-l stropeas- o dublă finalitate: producerea efectivă a Bianco Erdei, rile amoroase sau plictiselile ei cotidiene. că cu apă din două pulverizatoare de plan- cinci materiale scrise viabile din perspec- Cătălin Filip, Premisa este, așadar, una de care, în cali- te pe individul singuratic care își plânge tivă teatrală și, ulterior, punerea în scenă Oana Mardare, tatea noastră de ființe urbane, nu putem de milă, răsturnând complet miza scenei a uneia dintre piese. Cea mai nouă mon- Doru Taloș decât să ne lăsăm seduși. Acest lucru pare și creând un savuros episod comic. tare a Letei Popescu, „Proteine fluorescen- cu atât mai greu de evitat pentru clujeni, Scenografia, semnată de întreaga echi- te”, se bazează, deci, pe textul-câștigător al cu cât monologurile confesive au ca sursă pă, este un alt punct forte al producției. rezidențelor, semnat de Alexandra Pâzgu. comună de inspirație Mărăștiul și specifi- Formată exclusiv din paralelipipede meta- Dată fiind această geneză complicată cul său de cartier ultraaglomerat, extins lice, care capătă varii funcții și resemanti- a producției, nu mă miră defel faptul că, pe verticală, copleșitor dar, totodată, fas- zează permanent spațiul, aceasta impresi- încă din primele momente, suportul dra- 8 Fiecare cinant. onează printr-o funcționalitate riguroasă. maturgic se dovedește a fi mai mult decât Anumite momente sparg însă, tempo- Jocul repetat al construcției, reconstrucți- un pretext (sau instrument) pentru spec- scenă pare rar, această convenție dramaturgică, pen- ei și demolării monstrului urban nu devi- tacol. Ba chiar putem spune că fiecare tru a o restabili apoi imediat – deoarece ne nicio clipă obositor, ci, din contră, impu- scenă pare arhitecturată anume pentru arhitecturată nici textul, nici spectacolul nu mizează pe ne un ritm mai vioi reprezentației. potențarea cuvintelor rostite și a încărcă- elemente surpriză foarte brutale. De pildă, „Proteine fluorescente” nu reprezintă, turii lor accentuat poetice. În consecință, anume pentru chiar într-una dintre primele scene sunt pentru mine, un spectacol generator de fiind un spectator nedisciplinat și complet recitate pasaje din memoriile Ecaterinei revelații. Cu toate acestea, piesa pe care lipsit de răbdare, aș putea reproșa montă- potențarea Teodoroiu, preluate de pe un site cu titu- se bazează reușește, alternativ, să tensio- rii (sau textului însuși) o oarecare locvaci- latură suspect de ludică („Doza de bine”, neze, să relaxeze și să înduioșeze specta- tate și o împotmolire ocazională în formule cuvintelor rostite dacă nu mă trădează memoria), care este torul, ceea ce n-ar fi posibil în lipsa unui lirico-filosofice ușor excesive. citat la sfârșit, pentru a crea un contrast potențial dramatic autentic. În plus, Leta Totuși, făcând abstracție de propriile și a încărcăturii (fertil din punct de vedere teatral) cu pa- Popescu se pricepe să tempereze într-o mele gusturi, cred că producția se adresea- tetismul grav, pe alocuri indigest, al fraze- mare măsură tonalitatea reflexiv-filoso- ză unui tip de public capabil să încaseze lor accentuat lor autobiografice. Se realizează, astfel, un fică a textului, deși este evident că, de la lovituri emoționale în doze succesive, fără arc peste timp, o legătură deloc subtilă în- bun început, și-a propus respectarea lite- a-i fi epuizată capacitatea de receptare. poetice. tre Mărăștiul originar și cartierul clujean, rei și spiritului acestuia. n cultura antropologică  CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017 ARHIPELAGUL MUZEELOR România şi Polonia: o privire asupra achiziţiilor muzeale

Virgil Ştefan Niţulescu aproape imediat, să vândă bunurile cul- turale dobândite, iar statul nu a încercat 8 Ministerul să găsească resursele necesare pentru a le răscumpăra. Culturii u siguranţă, bilanţul fiecărei guvernări are şi plusuri, şi Că lucrurile s-ar fi putut întâmpla şi a pierdut minusuri. Se întâmplă foarte altfel ne-a fost dovedit, recent, de că- peste 180 de rar ca în linia de final, fie la tre o ţară aproape vecină cu România. capitolul succese, fie la cel de Fundaţia Prinţesa Czartoryski a fost milioane de Ceşecuri, să fie evidenţiabilă o chestiune înfiinţată în 1991, pentru a administra legată de domeniul culturii. Fără să în- Muzeul Czartoryski din Cracovia, care lei, pentru că cerc să disec, din nou, strategia de co- este secţie a Muzeului Naţional din ve- municare a fostului guvern, trebuie să chiul oraş regal. Anterior, Înalta Curte nu mai existau remarc, încă o dată, că întreaga cam- a Poloniei decisese ca întreaga colecţie panie privind achiziţionarea „Cumin- găzduită în muzeu (evident, partea care posibilităţi ţeniei Pământului” a fost un eşec, doar fusese confiscată de regimul comunist) pentru că miniştrii s-au încăpăţânat să să fie restituită familiei. Ceea ce a fost reale ca facă din ea un motiv de a dovedi „o gu- restituit include 86.000 bunuri muzeale vernare altfel”. N-am să mai intru, din (între care, 539 de lucrări de artă, cele banii să fie nou, în culisele acestei probleme, dar mai preţioase fiind opere de Leonardo, trebuie să remarc faptul că singurul mo- Rembrandt, Dürer, Luca Giordano, Bru- cheltuiţi până tiv real pentru care opera brâncuşiană eghel cel Tânăr şi Renoir) şi 250.000 de nu a fost răscumpărată de statul român manuscrise şi documente. Negocierile la sfârşitul Leonardo da Vinci, Doamna cu hermină a fost acela că guvernul s-a ambiţionat privind vânzarea unei părţi din colecţie să facă din campania de subscripţie un au fost anevoioase. Preşedintele Funda- anului. Nu ar fi făcut o adevărată afacere. De altfel, di- obiectiv electoral. Evident că ar fi exis- ţiei, prinţul Adam Karol Czartoryski, a verşi experţi europeni susţin că valoarea tat bani pentru ca lucrarea să fie achi- întâmpinat o opoziţie acerbă din partea existat niciun totală a bunurilor cumpărate ar fi cam tată din bugetul de stat. Dacă, la ideea celorlalţi membri ai consiliului director, de 2 miliarde de euro. ministrului Culturii de atunci, guvernul care au susţinut că vânzarea unei părţi impediment Trebuie să spun că simpatiile mele nu s-ar fi apucat să emită Ordonanţa de din colecţie încălcă statutul Fundaţiei, politice sunt destul de îndepărtate de urgenţă nr. 10/2016, care a produs un care interzice înstrăinarea patrimoniu- ca o parte doctrina Partidului Lege şi Dreptate, blocaj legislativ (pentru că acolo se spu- lui acesteia. Până la urmă, cei care s-au condus de Beata Szydło (despre care nea limpede că există un anumit prag împotrivit vânzării unei părţi semnifica- din această menţionez, însă, că a absolvit Studiile de bugetare a achiziţionării operei, prag tive a colecţiei către stat au demisionat, Etnologice şi a obţinut un master în mu- ce nu a mai putut fi depăşit, ulterior, la Adam Czartoryski (actualmente, rezi- sumă să fie zeologie, lucrând timp de 8 ani în Mu- cele două rectificări bugetare), atunci nu dent în Regatul Unit) impunându-şi vo- zeul Municipal din Cracovia). Guvernul ar fi existat nicio problemă financiară. inţa, după ce a numit un nou consiliu şi dirijată pentru a făcut, totuşi, din această afacere, abia Costul era de aproximativ 50 de mili- a schimbat statutul. Prinţul, care tocmai cum, după ce ea a fost încheiată, un titlu oane de lei. La ultimele două rectificări a împlinit 77 de ani, a vrut să se asigure achiziţionarea de glorie, vorbind despre măreţia patri- de buget, Ministerul Culturii a pierdut că măcar cele mai importante piese din moniului cultural naţional şi a naţiunii peste 180 de milioane de lei, pentru că colecţie nu vor putea părăsi vreodată, „Cuminţeniei”, poloneze. Ceea ce contează, dincolo de nu mai existau posibilităţi reale ca banii definitiv, Polonia şi nu putea face acest vorbe, este faptul că guvernul polonez să fie cheltuiţi până la sfârşitul anului. lucru decât dacă le vindea statului. Ne- dar lucrurile a condus fără reproş întreaga negocie- Nu ar fi existat niciun impediment ca gocierea a durat cam un an de zile şi s-a re (despre care, de altfel, nu s-a vorbit o parte din această sumă să fie dirija- încheiat, prin semnarea unui acord în fuseseră duse nici măcar în presa poloneză), urmărind tă pentru achiziţionarea „Cuminţeniei”, sediul restaurat al Muzeului Naţional doar interesul statului polonez şi nu dar lucrurile fuseseră duse într-o zonă de Istorie din Varşovia (fostul palat re- într-o zonă adăugarea unui panaş la pălăria miniş- legislativă de unde nu mai exista cale de gal), în ziua de 29 decembrie 2016. Suma trilor. Pe de altă parte, este limpede că întoarcere. pe care o plăteşte Polonia pentru partea legislativă de atitudinea prinţului Czartoryski a fost În ultimii 25 de ani, România a pier- din colecţie pe care achiziţionat-o este de demnă de nobleţea titlului său, în pri- dut din patrimoniul public mii de bu- 100 milioane de euro. Având în vedere unde nu mai mul rând pentru că şi-a dorit ca operele nuri muzeale. Unele au fost restituite că doar una dintre piese, celebra „Doam- cele mai valoroase din colecţie să devină corect foştilor proprietari, altele au pă- nă cu hermină”, de Leonardo da Vinci, exista cale de proprietatea naţiunii poloneze şi, în al răsit muzeele din cauza unor erori ju- care poate fi văzută în Muzeul Wawel, doilea rând, pentru că nu s-a crampo- diciare. În majoritatea covârşitoare a este asigurată pentru 350 milioane euro, întoarcere. nat de un preţ pe care statul nu avea de cazurilor, noii proprietari au încercat, se poate spune că guvernul polonez a unde să îl plătească. n  cultura vizuală CULTURA / seria a III-a / nr. 1 / 5 ianuarie 2017

2016 pe piața de artă din România

Nicu Ilie 320.000 de euro – noul record de preț al artei din România

„Revenirea lui Grigorescu”, își intitula Piața românească de artă a cunoscut trans- o casă de licitații comunicatul de presă formări esențiale în ultimul deceniu, fenomen prin care anunța că fusese stabilit un evident și prin creșterea recordului de la 42.000 nou record de preț în licitațiile din de euro în 2006 la 320.000 în 2016. Cel mai România. Numai că Grigorescu nu a scump tablou românesc este, în prezent, „Ță- fost niciodată plecat. Piața internă de răncuțe (De la fântână)” (c. 1895), de Nicolae artă îi este dedicată în cea mai mare Grigorescu, adjudecat la Artmark, pe 20 decem- parte, iar, dacă în unii ani artistul de la brie 2016, cu suma de 320.000 de euro. Chiar Câmpina nu a deținut primul loc în to- dacă prezentarea pânzei era exagerată („cea purile de vânzări, acest fapt s-a datorat mai importantă pictură de Grigorescu”), aceas- deciziei deținătorilor de picturi sem- ta este o lucrare ce expune măiestria artistică, nate de el de a nu vinde, în așteptarea finețea desenului și armoniile cromatice speci- unor condiții mai favorabile în piață. fice picturii lui Nicolae Grigorescu în perioada sa de maturitate deplină. Tabloul fusese pre- zent în cea mai mare expoziție retrospectivă u Brâncuși inexistent în lici- Grigorescu, în 1957, și a intrat în licitație cu o tațiile românești (și, oricum, estimare de 90-160.000 de euro. Adjudecarea tranzacționat pe piața inter- la o valoare dublă față de estimarea maximă a națională cu zeci de milioane surprins, întrucât licitațiile de artă, după 2013, de dolari, mult peste lichidita- au trecut printr-o perioadă conservatoare, iar Ctea totală existentă pe piața de artă de la prețul final obținut trebuie pus și pe seama cali- București), cu Ghenie aflat la primii pași tăților estetice ale tabloului, nu doar pe calculul pe piața internă, cu Brauner rarisim și re- investițional ce presupune obținerea unui profit prezentat doar cu lucrări de tinerețe, lici- în cazul revânzării lucrării după câțiva ani. tațiile românești sunt, încă, dominate de clasicii școlii românești de pictură: Nico- Poziția a doua, în 2016, a fost deținută de Töpler, autor de portrete în Țările Române lae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor 8 Principalul Nicolae Tonitza, cu 311.000 de euro obținuți la sfârșitul perioadei fanariote, absent în Aman, Ștefan Luchian. Lângă ei, cu volu- din vânzarea a 20 de lucrări. Pe trei s-a aflat licitațiile din anii precedenți. Patru picturi me de vânzări semnificative, se află câți- eveniment Ion Țuculescu, cu 8 lucrări vândute și o sumă ale sale, recent retrocedate din muzee, au va pictori mai „tineri”, precum Țuculescu totală de 272.000 de euro. Este cea mai bună fost vândute cu un total de 44.000 de euro. și Baba, chiar Piliuță, a căror operă a fost care va avea poziție pentru Țuculescu în topurile anuale, Principalul eveniment care va avea ecou în blocată de comuniști și împiedicată să aibă dar nu și cele mai mari vânzări agregate: în anii ce vin este o altă recuperare, cea a lui un circuit internațional. ecou în anii 2013, cel mai bun an din istoria licitațiilor Adrian Ghenie, tânăr artist aflat în topu- bucureștene, cifra de afaceri pentru pânzele rile mondiale, dar ale cărui picturi nu mai Topul pictorilor români pe piața internă ce vin este cu semnătura sa a fost de 503.000 de euro, fuseseră vândute la București. În ultima Caracteristica principală a licitațiilor dar în topul anual artistul se situase doar pe parte a lui 2016 au fost propuse primele de artă din România este că acestea sunt recuperarea poziția a cincea (după Tonitza, Grigorescu, două lucrări ale sale. Ambele au fost adju- centrate, aproape exclusiv, pe pictură. Deși Luchian și Petrașcu). decate la prețuri extraordinare: „Christ” apar cu oarecare frecvență și lucrări reali- lui Adrian Topul 10 este completat în 2016 de Theo- pornise cu o estimare de 12-18.000 de euro zate în alte tehnici (sculptură, fotografie, dor Pallady, Adrian Ghenie, Gheorghe Pe- și a fost vândută la 125.000, iar „Pod” avea desen, instalație, colaj) gradul de adjudeca- Ghenie, trașcu, Sabin Bălașa, Corneliu Baba, Con- o estimare de 7-12.000 de euro și a ajuns, re al acestora și prețurile obținute sunt mo- stantin Piliuță și Nicolae Dărăscu, fiecare la adjudecare, la suma de 60.000 de euro. deste și rareori contează în sintezele făcute tânăr artist dintre ei cu sume agregate sub 200.000 de Dacă n-ar fi fost cele două vânzări Ghenie, la nivelul întregii piețe. Astfel, topul anual euro. performanța anului ar fi fost trecută în con- al artiștilor români, întocmit de Tudor Art aflat în tul altor artiști din perioada contemporană, pe baza rezultatelor de la cele trei mari Surprizele anului care au reușit poziții sensibil mai bune decât case de licitații (Artmark, Goldar și Alis), topurile Ion Andreescu lipsește din top 100 pe în anii precedenți, indicând o schimbare de este, practic, un top al pictorilor români. 2016. Opera sa, apreciată de critici și co- gusturi în piața de artă românească. Domi- Prima poziție în topul pe 2016 a fost de- mondiale, lecționari, este redusă cantitativ, iar în nanta, până acum, era întocmirea de colecții ținută de Nicolae Grigorescu, cu 7 lucrări 2016 nu a fost vândut niciun tablou. Theo- clasice, cu nume „muzeale”; însă cumpără- vândute și o cifră de afaceri de 465.000 de dar ale cărui dor Aman, care, cu un an înainte, fusese pe torii au pus în 2016 un preț mult mai mare euro. În 2015, prima poziție fusese deținu- primul loc, a căzut acum pe poziția a 11-a. pe semnături precum Horia Bernea, Sabin tă de Theodor Aman, cu 440.000 de euro picturi nu Nu este însă o scădere de cotă, ci doar de Bălașa, Ștefan Câlția, Georgeta Năpăruș, obținuți din vânzarea a 77 de lucrări. Ni- volum de vânzări: în 2016 s-au vândut doar Paul Neagu sau Margareta Sterian, arătând colae Grigorescu ocupase în 2015 poziția a mai fuseseră 24 de picturi ale sale, față de 77 în anul o tendință de întinerire colecțiilor și de ieși- treia, cu 12 lucrări vândute și o cifră de anterior. Printre surprizele anului s-a nu- re din zona rigidă a securității financiare pe afaceri de 280.000 de euro. vândute la mărat și recuperarea austriacului Mihail care arta veche o garantează. n