„LUNATECII” DE ION VINEA – ROMANUL UNEI ALTE GENERA ŢII PIERDUTE Ion Vinea’s Lunaticii – the Novel of an(other) Lost Generation

Assoc.Prof.Dr. Sanda CORDO Ş Babe ş-Bolyai University of Cluj-Napoca

Abstract

The article aims to reconstruct the unusual history of Ion Vinea's novel The Lunatics, as well as to re- evaluate it from an aesthetic point of view. Published posthumously (in 1965, one year after the author's death), the novel was given mainly a pious reception and its categorisation was inadequate: it was associated either with Mateiu I. Caragiale's prose about the twilight world of aristocracy or with the avant-garde experimentation. Our reading will try to prove that The Lunatics is a very powerful and original psychological novel, which attempts to recreate the image of a lost generation, which seemed so promising during the interwar years, through the profile of its main hero and through the theme of failure.

Keywords: the poetics of unveiling, sensation novel, psychological novel, the theme of destiny, lost generation.

De i r dcina îns i a creativit ii lui Ion Vinea înseamn amânare, cu toate c , plecând de aici, toate c rile sale au cunoscut o gesta ie neobi nuit de lung (volumul de poezii s-a l sat a teptat aproape jum tate de secol), romanul Lunatecii a avut, f r îndoial , biografia cea mai lung , mai convulsiv i, în felul ei, mai spectaculoas . Cu decenii înainte de a fi devenit o carte, romanul lui Vinea a fost o legend în lumea literar româneasc . Desigur, Henriette Yvonne Stahl este îndrept it , pân la un punct, s remarce (decenii mai târziu, în anii ’80), nu f r repro , c : „publicându-i-se manuscrisele dup cinzeci de ani, Ion Vinea a riscat s fie socotit scriitor al unei actualit i dep ite. [...] chiar i romanul Lunatecii , ap rut dup moartea lui, a fost primit ca un roman desuet, al unui timp dep it, cu problematica unor tare i calit i perimate, deci neinteresante” 1. Dac este clar c , în 1965, romanul a avut ne ansa s se adreseze unor critici care aveau centrul de interes în alt parte (focalizat, desigur, asupra romanelor de dezv luire comunitar , ce începuser s apar dup ie irea din anii realismului socialist), nu cred, în schimb, nici c acesta ar fi tipic pentru proza interbelic , nici c ar fi acela i roman cu cel la care scriitorul lucra în urm cu câteva decenii. De altfel, încercând s ajungem la un calendar mai verosimil, care s deta eze romanul din magma nediferen iat a prozei autorului, se poate spune c începutul proiectului dateaz din anii ’30, de dup apari ia volumului precedent de proz , Paradisul suspinelor (1930). Fapt este c primul text publicat care apar ine antierului acestui roman apare în Via a româneasc , anul XXIX, nr. 10, 1937. Din aceast perioad , mica agend de buzunar cu însemn ri personale ale autorului re ine împrejur ri i st ri ale scrierii sau chiar frânturi

1 Mihaela Cristea, Realitatea iluziei. De vorb cu Henriette Yvonne Stahl, Bucure ti, Minerva, 1996, p. 175. 338 din viitorul roman 2. În 1945, conform acelora i nota ii, scrisul la roman este asociat cu exasperarea pricinuit , pe lâng tipul de creativitate a lui Vinea, de deambul rile i suprasolicitarea amoroas i, în egal m sur , de marginalizarea profesional i interdic ia de a publica, dup cum reiese i din însemnarea succint din 29 noiembrie 1945: „Deux éditeurs, deux refus. Je suis évidemment «banni». C’est la misère noire qui m’attend – c’est la vie des expedients écoeurants. Et les misères morales! Les trois femmes que j’aime – et les autres qui ne me fichent pas la paix”. E posibil ca tocmai aceste complica ii existen iale i disperarea pe care au provocat-o s-l fi apropiat mai mult pe Ion Vinea de masa de lucru. Scrisul literar (chiar f r ansa public rii) cap t acum o dimensiune salvatoare i stabilizatoare, poate aduce, în haosul vie ii, un sens sau promisiunea acestuia. O not confesiv din anii ’50 înregistreaz un moment avansat în redactarea romanului: „S termin Lunatecii . S copiez Totul e permis , în trei exemplare. Dar mai am o s pt mân de munc grea la el. Lunatecii – 600 pag., Totul e permis – 500 pag” 3. Nu este, îns , nici pe departe versiunea final a romanului i acesta nu doar datorit scrupulelor artistice ale lui Vinea, ci i pentru c , în 1957, apare Cronica de familie a lui Petru Dumitriu în care scriitorul are nepl cerea s -i descopere unele episoade i personaje din propriul roman. Lucrurile se complic odat mai mult prin dou evenimente biografice: în 1959, Vinea este arestat, pentru câteva luni, pentru de inerea i vânzarea unor monede de aur, iar la începutul anului 1960, dup exilarea lui Petru Dumitriu în Occident, scriitorul este chemat i anchetat la Securitate. A spune c este momentul în care se schimb statutul lui Vinea în România popular : din marginalizat i interzis, el devine un h ruit antajabil i publicabil în presa oficial 4. Cu câ iva ani în urm , pe când Dumitriu era unul dintre puternicii zilei în scrisul realismului socialist, iar Vinea un marginal f r oper , dar înc rcat de gloria trecutului s u literar, între cei doi se stabilise o rela ie care presupunea, f r îndoial , i dialogul literar. Dup fuga celui dintâi, datele acestuia ajung s fie reconstituite, silit, i prin ascultarea unei singure p ri, la Securitate. În dosarul lui Petru Dumitriu, aflat la CNSAS, se p streaz trei documente în care apare versiunea lui Ion Vinea: dou declara ii olografe, înso ite de dactilogramele lor (nicio pies nefiind datat ), precum i un „proces-verbal de interogator”, întocmit de un „anchetator penal de securitate”, un cpitan cu semn tur indescifrabil , în 5 ianuarie 1961, într-un formular tipizat, în care se men ioneaz : „Interogatoriu a început la ora 10 i 00 min. Interogatoriu s-a terminat la ora 14 i 35 min”. Dac , în declara ii, Ion Vinea reduce rolul s u pe lâng Petru Dumitriu la a-i fi f cut „expuneri verbale” despre prima jum tate a secolului XX, în versiunea a treia, din timpul interogatoriului, cel mai probabil la presiunile anchetatorului, acesta recunoa te c mai tân rul s u confrate a consultat „un manuscris al meu, intitulat «Lunatecii» pe care i l-am dat i lui s -l citeasc ” i de unde i-a

2 Muzeul Na ional al Literaturii Române din Bucure ti de ine, sub num rul de înregistrare 18921, trei carnete personale, de acela i format, vag i imprecis numerotate. Carnetul num rul 2 (18921/2) con ine, pe lâng câteva dat ri din anii ’30, i aceast însemnare f cut de Vinea: „1932 1939 acest carnet pierdut i reg sit de mai multe ori a tr it apte ani”. Carnetul num rul 1 (conform num rului de inventar: 18921/1) este, cronologic vorbind,ulterior: prima datare este din 15 octombrie 1940, iar ultima din 9 octombrie 1952. 3 Nota ia (nedatat , dar databil dup 1956) a fost editat de Constadina Brezu (f r precizarea sursei) în Un jurnal postum Ion Vinea? (Addenda la un fi ier) , în România literar , anul I, nr. 12, 26 decembrie 1968, p. 13. 4 Am reconstituit aceast perioad a vie ii scriitorului în articolele: Ion Vinea în arest , în „Cultura” , anul VI, nr. 46 (351), 24 noiembrie 2011 i Ion Vinea în timpul totalitarismelor , în Transilvania, nr. 2 i nr. 3, 2012.

339

însu it „anumite capitole pe care le-a repovestit în lucr rile sale. Mai târziu, când trebuia s predau manuscrisul meu editurii spre publicare, dându-mi seama de faptul c acele capitole ap ruser în «Cronica de familie», i c în aceast situa ie eu a fi fost acela care a fi ap rut ca plagiator al lui Petru Dumitriu, m-am v zut nevoit s renun la ele [...]. Astfel sunt capitolele referitoare la jocul de c ri din casa Elenei Lupescu i tot ce ine de el; mai este i capitolul în care se poveste te cum a împrumutat profesorul Nae Ionescu cartea lui Igna iu de Loyola unui admirator al s u în scopuri educative. Citez i capitolul în care este vorba despre vizita celor trei asasini ai primului-ministru la profesorul Nae Ionescu în preziua asasinatului” 5. Aceste prea apropiate vecin t i literare se g sesc enumerate, al turi de alte câteva, i într-o scrisoare trimis de Ion Vinea lui Mihai Beniuc, editat de Pavel ugui în Tinere ea lui Petru Dumitriu . Mai interesant , îns , decât enumerarea acestora, mi se pare, acum, o alt afirma ie a lui Vinea f cut în aceea i epistol : „Lista acestor pr dciuni e incomplet , dar i a a ea explic de ce a trebuit s renun la vreo 300 de pagini din Lunatecii i s fiu silit s remaniez à fond toat lucrarea, suprimînd capitole i schimbîndu-i orientarea” 6. Desigur, în absen a unor manuscrise care s confirme, num rul paginilor excluse este incert. C ele, totu i, au existat, o divede te i m rturia Henrittei Yvonne Stahl care, împreun cu Mihai Gafi a, a lucrat, în ultimele s pmâni ale vie ii lui Ion Vinea, în fa a acestuia, la revizuirea romanului, ocazie cu care le remarc absen a: „ tiam dintr-o lectur cu mult anterioar c în acest roman existau capitole interesante despre ziaristica timpului i care acum lipseau” 7. În schimb, mi se pare o certitudine c cele dou momente, în egal m sur dramatice pentru Vinea, de i la antipod, respectiv apari ia Cronicii de familie i exilul lui Petru Dumitriu, îl oblig pe autorul Lunatecilor s regândeasc orientarea c rii, s renun e la planul politic, care, probabil, i-ar fi permis s valorifice bogatul material al experien ei sale de jurnalist i, într-un fel, s r scumpere, într-un plan simbolic, via a risipit în crearea de gazete. E o amar ironie a sor ii ca, pe lâng lentoarea ritmului s u creator i pe lâng convulsiile propriei biografii, scrierea romanului s fac fa i probei impuse de accidente stârnite de biografia lui Petru Dumitriu. i mai uimitoare este, poate, tenacitatea cu care acest campion al amân rilor revine la roman. E o tenacitate pe care trebuie s-o fi alimentat, în mare m sur , disperarea. Cu tot surâsul autoironic p strat, aceasta se simte în scrisorile trimise prietenei sale din tinere e, Lili Haskil (sora celebrei pianiste Clara Haskil), c reia îi scrie la 16 octombrie 1960: „În ultimul timp n-am mai produs nimic. Vârsta cu bete ugurile m-au împiedicat. i apoi e foarte greu s ratrapezi o epoc de inactivitate în care n-ai f cut decât s consumi din substan i s dai i spectacolul trist al neputin ei. Deci ca Sisif o iau la deal din nou cu bolovanul meu, dar sper s-l duc pân în vârf de data asta”. Aceleea i prietene îndep rtate, care tr ie te în Fran a i Elve ia, ajunge s -i cear c rile lui Scott Fitzgerald, „defunctul meu amic din anii 29 i 30”. Prima dat , la 31 martie 1960, îi cere „ The great Gatsby de Scott Fitzgerald, ed. Pernambuck,

5 Document consultat la CNSAS, dosar P.000207, Vol. 1, filele 103-104. 6 Pavel ugui, Tinere ea lui Petru Dumitriu , Cluj, Dacia, 2001, p. 111. Spre deosebire de Pavel ugui, care situeaz scrisoarea nedatat în anul 1959, înainte de plecarea lui Petru Dumitriu din ar , consider (asemenea lui Ion Vartic, în substan ialul s u studiu Petru Dumitriu i "negrul" s u în România literar , nr. 15, 20-26 aprilie 2005) c aceasta a fost scris în 1960 sau mai târziu, dup ce încep anchetele Securit ii. Probabil, la ordinul autorit ilor, Uniunea Scriitorilor f cea, la acea dat , propriile investiga ii pentru a-l discredita pe Petru Dumitriu. 7 Mihaela Cristea, Realitatea iluziei. De vorb cu Henriette Yvonne Stahl, ed. cit., p. 168. 340 textul numai cel englez, nu traducere”. La 16 noiembrie, în acela i an, o roag s -i trimit „«Tender is the Night». E ap rut tot la «Pinguin» sau «Pernambook» i e penultima lui carte”. La 14 iulie 1961 confirm primirea c rii cu un entuziasm nemaîntâlnit în paginile acestei coresponden e: „Chere Yuyu, je viens de recevoir tu ne peux te figurer ma joie – «Tender is the Night». […] Je me suis mis a feuiller le bouquin tout de suite il va au dela de mon espoir, c’est juste ce que je cherchais, pour mes propres piocheriers et personnellement pour mes efforts de retrouver la trace des pas perdus. Je reviendra sur ce sujet. Merci et merci encore” 8 (subl. mea, S.C.). Înainte, îns , de a vedea ce a descoperit Ion Vinea în Blânde ea nop ii , cred c n-ar fi lipsit de interes avansarea unei ipoteze despre întâlnirea pe viu a celor doi scriitori. De i Vinea fixeaz anii amici iei lor în 1929-1930 (ceea ce este foarte probabil, dat fiind faptul c F. Scott Fitzgerald i so ia sa, Zelda, au tr it din martie 1929 pân în februarie 1930 în Fran a, iar cea mai mare parte a acestui interval la Paris 9), înclin s cred c cei doi s-au întâlnit pentru prima dat în 1926. E nu doar un an petrecut în Fran a de Scott i Zelda, ci este i anul în care celui dintâi îi apare în octombrie, la editura parizian Kra, traducerea francez din Marele Gatsby . Potrivit lui André Le Vot, romanul e tradus „cumplit” i trece „aproape neobservat” 10 . Cu toat lipsa de vizibilitate în lumea literar francez i în condi iile în care scriitorul român abordeaz foarte rar subiecte literare în publicistica sa (confiscat, aproape în întregime, de chestiuni politice), acesta îi consacr o recenzie enztuziast în prim vara anului urm tor. Presupunerea mea este c , la acea dat , e posibil ca Vinea s -l fi întâlnit deja pe Fitzgerald i ca puterea acestuia de fascina ie s fi fost la originea acestui articol. Mai mult, scriitorul român face o adev rat echilibristic pentru a pune în acord concep ia sa din epoc , de factur suprarealist („romanul a murit”), cu admira ia pe care o exprim pentru Gatsby le Magnifique , pe care îl define te ca fiind „un poem în care s-au strecurat cu îndemânare toate aceste detalii de reportaj” i prin care „Scott Fitzgerald izbute te, la 30 de ani, s ne impun aventura sentimental a lui Gatsby le Magnifique, s ne intereseze la via a i la bel ugul, la desfrâul, la idealismul i la ipocrizia Americii de ast zi” 11 . Inclusiv faptul c Vinea men ioneaz vârsta lui Fitzgerald mi se pare o dovad (de detaliu, dar semnificativ ) c scriitorul român cuno tea mai mult decât romanul despre care scrie. Dac mai lu m în calcul i faptul c 30 de ani era, pentru scriitorul american, o „vârst fatidic [...], de care se temuse atât” 12 , putem citi aici i ecoul unor încuraj ri care e posibil s se fi produs în împrejur ri reale. Din m rturiile p strate, reiese c discretul Vinea era omul solidarit ii i sus inerilor în prietenie. Revenind la geneza romanului propriu, înclin s cred c aceast reîntâlnire târzie i livresc cu c rile prietenului din tinere e a angajat definitiv orientarea Lunatecilor : acesta nu

8 Scrisorile lui Ion Vinea c tre Lili Haskil se p streaz la Muzeul jude ean „Teoharie Antonescu” din Giurgiu. 9 Reconstituirea detaliat a perioadei europene a lui Scott Fitzgerald a fost realizat de André Le Vot, în remarcabila sa monografie, Scott Fitzgerald, Paris, Julliard, 1979, care a fost, de altfel, relativ repede tradus în limb român (trad. Ruxandra Soroiu, Bucure ti, Eminescu, 1983). Pentru intervalul 1929-1930, v., mai ales, pp. 380-388 (trad. rom). 10 André Le Vot, Scott Fitzgerald, trad. rom., p. 373 i p. 558. 11 Ion Vinea, Un roman nou, în Adev rul, n.r 40, nr. 13313, 14 mai 1927, text reluat în Ion Vinea, Opere , VII, Publicistica (1927-1928 ), edi ie critic , note i variante de Elena Zaharia-Filipa , Academia Român , Funda ia Na ional pentru tiin i Art , Institutul de Istorie i Teorie literar „G. C linescu”, Bucure ti, 2005, pp. 87- 88. 12 André Le Vot, op.cit., p. 345. 341 va mai fi un roman al lumii române ti interbelice, ci, sub emula ia salvatoare a universului narativ al lui Fitzgerald, un roman al genera iei (sale) pierdute i, nu mai pu in, un roman de dragoste. Vinea a g sit în c rile ilustrului s u congener nu doar „urma pa ilor pierdu i”, dar, cel mai probabil, i certitudinea i îndemnul c aceast urm poate fi ridicat la rangul estetic al unei imagini esen iale, valabil i rezistent estetic. În Blânde ea nop ii , Vinea reg se te geografia occidental i, în mod special, parizian a genera iei sale, istoria exemplar a intelectualului liber (de fapt, doar eliberat de angoasele r zboiului) i dezabuzat din anii ’20- 30, dar g se te, înclin s cred, i un semn mai personal. În dou rânduri, în roman este evocat un personaj episodic cu care eroul principal al romanului a purtat discu ii demne de luat aminte, acela fiind „un tân r intelectual român care îi lini tea scrupulele” 13 . Creditându-l pe Vinea atunci când vorbe te despre amici ia cu Fitzgerald, citesc în acest personaj episodic o proiec ie figural a lui sau, oricum, o proiec ie în care captivul din România anilor ’60 s-ar fi putut reg si i de la care ar fi putut lua, în restri tea vie ii sale, energia de a duce pân la cap t „buchiselile proprii”, lipsite, la acea dat , de orice orizont i de orice viitor. Mai mult de atât, îns , scriitorul descoper în romanele lui Fitzgerald o viziune i un tip de personaj asem natoare cu cele pe care le construia el însu i în Lunatecii . Este vorba despre romane care pun în pagin e ecul unui personaj plin de înzestr ri, tematica rat rii fiind instrumentalizat prin intermediul unei trame erotice. Mult înrudit cu Lucu Silion, Richard Driver are al turi o femeie fragil c reia îi dedic via a, crezând mult vreme în acest etos al salvatorului, dar cunoscând i „pasiunile unei mul imi de b rba i închise în el” (149) pentru ca, în timp, s descopere c „se pierduse pe sine însu i” (p. 195) sau, în termenii mai necru tori ai privirii din afar : „într-o vreme tu voiai s creezi – s faci ceva – acum, s-ar zice c nu mai vrei decât s te distrugi” (p. 257). Nu e, desigur, întâmpl tor c cel de-al doilea capitol al Lunatecilor se deschide cu un moto din F. Scott Fitzgerald (din Marele Gatsby ): „He talked a lot about the past, and I gathered that he wanted to recover something, some idea of himself perhaps, that had gone into loving Daisy. His life had been confused and disordered since then, but if he could once return to a certain starting place and go over it slowly, he could find out what that thing was”. În fond, acesta este i proiectul lui Vinea: de a parcurge încet trecutul pentru a redescoperi o imagine pierdut i, odat cu ea, datele unui eec. Dar un e ec care, în es tura scrisului artistic, ar putea deveni o izbând . Voi reveni mai târziu, în lectura propriu-zis a romanului, la aceast problematic (fundamental ) a rat rii. Deocamdat , a sublinia faptul c biografia sinuoas i complicat a romanului, ne ansa care l-a urm rit i a dus la întârzierea apari iei sale, este dublat de ansa de a fi câ tigat, în timp, o for pe care, la alt vârst , nu ar fi avut-o. Timpul amân rilor, în multe feluri v tmtor, i-a permis lui Ion Vinea schimb ri, distil ri i excav ri ale creativit ii sale i, categoric, ale concep iei sale romane ti. În 1965, la data apari iei, Lunatecii era o carte diferit de ceea ce se publica la acea dat , era o carte diferit de romanele interbelice române ti, era, mai ales, o carte diferit fa de Lunatecii oric rei alte vârste. Oricât de mult cruzime ar putea exista într-o asemenea afirma ie, romanul acesta n-ar fi putut s apar la alt or a creativit ii lui Vinea, decât cu mari pierderi artistice.

13 F. Scott Fitzgerald, Blânde ea nop ii , traducere de Mircea Iv nescu, Bucure ti, Editura Simrom&Europartner, 1993, p. 7. 342

Romanul 14 are în centru, dominant , figura lui Lucu Silion, pe care critica s-a gr bit, a spune, s -l înscrie în clasa aristocra ilor i s -l a eze, cu întreaga lui lume, al turi de personajele Crailor de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale. Or, eroul lui Ion Vinea nu este, nicidecum, un aristocrat, el provenind dintr-o familie de podgoreni sc pta i. Dup studii superioare în Drept i Filosofie (f cute la Paris i prelungite timp de apte ani), acesta lucreaz ca avocat consilier la Oficiul intercultural i de Turism, institu ie de stat care nu are un obiect de munc prea clar, dar are ca scop „protec ia elitelor” (p. 30), adic – în defini ia necru toare a lui Fane Chiriac, fostul s u profesor – „Voi tia de la Oficiu sunte i o clic de bugetivori coco ai în vârful piramidei sinecuriste” (p. 260). În fond, cea mai bun situare social a lui Lucu o face mama sa, într-o scrisoare tandru mustr toare: „Ai ajuns un boem care n-are m car curajul boemiei. Un lefegiu boem” (p. 83). Cu alte cuvinte, personajul nu e un aristocrat, ci un intelectual , blazonul lui în lumea în care se mi c nu e unul al sângelui, ci unul al min ii sale. De altfel, la cei 33 de ani ai s i, Lucu are o anumit notorietate intelectual , în calitate de autor al c rii Via a i domnia lui Decebal , premiat de Academia Român , carte scris „în tinere ea dintâi”. Cât prive te aten ia pe care Lucu o are fa de apari ia sa vestimentar , înclin s cred c aceasta nu dep ete rafinamentul unui estet, f r a intra, propriu-zis, în tipologia dandy-ului. Apari ia sa în lume este, mai curând, în acord cu farmecul s u de cuceritor, cu rangul s u de intelectual cu înclina ii de artist, cu grija de a camufla neajunsurile condi iei sale de lefegiu i cu senzorialitatea sa. Primul (auto)portret al personajului, realizat în incipitul romanului, arat tocmai preocuparea vestimentar i încântarea de sine: „Prin dreptul unei oglinzi de galantar, încetine te. Î i pip ie cravata de fular i surâde imaginii r sfrânte. Vestonul alb strui îi cade minunat de bine pe umerii zvel i, pe mijlocul sub iratec. Ca un t i, o dung f r gre îi liniaz pantalonii, molatec opri i în solzii de crocodil ai pantofilor. În mâna fin înm nu at ine, ca pe o petal , o p lrie de fetru” (p. 2). Desigur, portretele func ioneaz ca cele dintâi, cele mai îndep rate, dar sigure telescoape spre psihologia eroului. De i, de-a lungul nara iunii, mai apar i alte date referitoare la prezen a fizic a personajului, cel de-al treilea portret propriu-zis este de g sit doar în finalul romanului, fiind realizat, de aceast dat , de c tre Filip, patronul cafenelei „Esplanade”, în privirea c ruia pot fi suprinse „dezam girea i mila pe care i-o pricinuia înf iarea prietenului de odinioar . Silion nu mai sem na cu sine însu i. Se buh ise la fa i la trup. În chipul rotunjit, tr sturile i se îngro au de o gr sime palid i lucie, în care ochii i se înecau între cearc ne umflate. [...] P rul îi albise aproape de tot, i-l purta lung, în inele unsuroase ce-i scuturau peste gulerul strâmt ninsoarea lor de m trea . Hainele roase îl strângeau în mai multe chingi, mânecile se scurtaser , i pe sub c ma a care n-ar fi f cut fa unei cercet ri mai cu luare-aminte se bobo eau rotunjimile noi ale unui corp în treptat preschimbare din b rbat în femeie. [...] Desigur, Filip se socotea îndrept it s refuze s -l mai recunoasc astfel metamorfozat” (pp. 529-530). Aceast metamorfoz fizic este fa a cea mai la vedere a unei biografii exemplar construite i conduse în Lunatecii . O biografie romanesc din care nu lipse te nici epicul, nici psihologia. Contrar ideii comune care plaseaz romanul în clasa prozei poematice, psihologia

14 Ediia pe care o folosesc în aceast analiz este Ion Vinea, Opere , III, Lunatecii , edi ie critic de Elena Zaharia Filipa , Bucure ti, Editura Minerva, 1997. 343 dec derii (sau a metamorfozei) este pus în pagin prin intermediul unei nara iuni care se sluje te de mijloacele asumate ale romanului foileton (de tip senza ional) i include peripe ia, burlescul, grotescul i o palet variat a tipologiei personajelor. Deloc în ultimul rând, epicul este sus inut de un autentic plurilingvism, de verosimilitatea diferen iat a vocii personajelor, precum i de alerte ea dialogurilor. Lucu Silion, b rbat de mare disponibilitate erotic („cavalerul gata oricând s ia sub ocrotirea lui sublim soarta nefericitelor i mândrelor femei”, p. 5) iese din cas încrez tor, într-o splendid amiaz de toamn , trecându-i prin minte c aceasta „poate s fie tot atât de bine punctul de pornire al unei idile ca i al unei sumbre tragedii” (p. 2). Pentru un timp, nara iunea p streaz caden a vioaie a unei idile, care înscrie, îns , semnele prevestitoare ale balansului spre registrul dramatic. Primele episoade îl arat pe Lucu prins în qui-pro-quo-uri erotice. Dinamica nara iunii se p streaz i dincolo de acest registru al idilei, farsei sau grotescului. În cea mai mare parte a romanului, întâmpl rile se înscriu în registrul dramatic i sunt provocate de „vârtejul magnetic al dublei [...] existen e” (p. 324) a personajului. „H ituit de iubire” (p. 383), acesta se împarte între Laura Feraru („fericirea tragic a vie ii mele”, p. 18), o femeie atins de o boal misterioas în urma c reia aproape i-a pierdut capacitatea de a merge, i Ana Ulmu, care refuz o rela ie sub semnul dorin ei, cerând o iubire cu exigen e maxime. Treptat, Lucu simte c libertatea mi crilor sale amoroase a fost înlocuit de o captivitate f r ie ire, în care se zbate între dou femei vulnerabile care „a teapt totul de la el” (p. 445). Epic, întâmpl rile se succed cu repeziciune (pe o durat relativ restrâns , de circa un an) i cu for a loviturilor n praznice. Arghir, straniul logodnic al Anei, convins – dup ce o vede în compania lui Lucu – c aceasta „nu-l va iubi niciodat ” (p. 394), se sinucide cu câteva zile înaintea c storiei, spânzurat de candelabrul lui Scafa, într-un episod atroce i memorabil. Ana îns i are o tentativ de sinucidere, pe care o pune în practic dup ce îi trimite Laurei o scrisoare care dezv luie via a dubl a lui Lucu (pe care el reu ete s-o captureze din cutia po tal înainte de a ajunge la destinatar). Cu toate chem rile femeii care se zbate între via i moarte, acesta dispare, dar î i asum costurile de spitalizare i plata exorbitant cu care cump r t cerea presei, ceea ce îl oblig s fac un împrumut de la cmtari i s piard mica vie de la Dun re. Dup ce Ana se întremeaz i anun mariajul (obsesia sa constant ) cu modestul ei chiria Jean Baudat, Lucu pune la cale o fars : deghizat în ofer de taxi, o r pe te de sub ochii mirelui. Farsa se transform în hot rârea dezn djduit de a o p stra la el, luând-o de so ie. Dup câteva zile, îns nto it , Laura îi face surpriza unei vizite, ceea ce provoac scena recunoa terii i confunt rii între cele dou femei. Disperat, pleac pe urmele Laurei i este împu cat de Jean Baudat. Aici se sfâr ete via a amoroas a cuceritorului Lucu Silion. Ultimul capitol al c rii ni-l arat metamorfozat , tolerat la masa calicilor din braseria lui Filip, rostind o replic de neimaginat mai devreme: „Nu vreau femei, mom i Silion. Le ur sc”(p. 534). A adar, subiectul romanului este în a a fel construit încât, prin precipitarea evenimentelor s duc la c derea f r ie ire a eroului. Ca în orice nara iune de anvergur , subiectul acesteia serve te, îns , unor motiva ii i resorturi mai profunde. În ce m prive te, sunt tentat s citesc, în acest personaj de excep ie a romanului românesc, la un prim palier, combinarea ingenioas a dou tipologii: cea a insului lipsit de voin (omul de prisos sau, mai curând, ratatul) cu cea a cuceritorului. Dezgustat de „ce lucru vulgar e voin a” (p. 308), incapabil de revolt i „captiv fiind al bunei-cuviin e” (p. 40), Lucu

344 este un cuceritor atipic; energia sa nu este una a faptei, ci una, difuz i insinuant , a farmecului. Dar, sub înf iarea u uratic , exist un palier psihologic mai complicat, mai adânc i mai primejdios, pe care câ iva dintre cei din jur reu esc s -l perceap i s -i dea avertismente. Prima aten ionare o prime te, de altfel, la cea dintâi ie ire în scen , de la un cunoscut întâlnit întâmpltor pe strad care, cu glas poruncitor, îi spune: „Uit -te în oglind , s vezi hârca din tine” i, întrucât nu percepe la Lucu „un suflet care fierbe”, îl apostrofeaz : „Ai s te pr bu eti!” (pp. 8-9). Filip, patronul cafenelei favorite, îl salut cu expresia „Omagiile mele, domnule consilier de neant!”. Când intr pe panta c derii, marginalul Giuseppe, mereu reveren ios, nu se sfie te, nici el, s -i dea adev ratul nume: „e ti domnul Nimeni” (p. 473). Cel care cunoa te cel mai bine primejdia vie ii sale interioare este, f r îndoial , Lucu însu i. Înc înainte de a începe complica iile vie ii sale duble, îi scrie, dezn djduit, dintr-un „imbold nea teptat”, mamei sale, recunoscându-i demonii l untrici: „Sunt la o r spântie a vie ii mele, mam [...]. M-am hot rât s m lep d de p cate i atâta tot. Altfel, «ratez» f r gre . M pa te s rcia, boala i pân la urm azilul de noapte. [...] Venirea ta m va îmb rb ta în lupta mea cu Satana, adic cu mine însumi” (p. 88). Aceast natur interioar ce st sub semnul neantului („el nu g sea în mintea i în inima lui decât neantul”, p.321), orienteaz alegerile i deambul rile erotice ale personajului. Într-o ecua ie, din nou, paradoxal , Lucu Silion caut în partenerele sale instrumentele nimicirii de sine. Oricât de multe lucruri le despart, cele dou iubite corespund dimensiunii autodistructive a eroului, ele au în comun faptul c atrag în iubire o component thanatic . Dincolo de apari ia angelic , de „zâmbetul ei de vestal ” (p. 140), în care „pluteau o tain uitat i o f gduial de fericire paradiziac ” (p. 138), Laura este, de fapt, din aceea i pl mad ca i iubitul ei, adic „plutea undeva la suprafa a neantului” (p. 136). În prima apropiere erotic , „Lucu preget i se înclin ca pe o margine de abis” (p. 164), pentru ca mai apoi s asocieze explicit în gândurile sale voluptatea erotic cu moartea. F când dragoste cu Laura, Lucu simte c „se spulber cu ea în neant” (p. 184). Spre deosebire de Laura care este „aproape boln vicios de încrez toare” (p. 414) în Lucu, Ana – de i se las ea îns i, ca o lunatec , prad farmecului lui – nu-l crediteaz niciodat . Dimpotriv , ea îi spune în mai multe rânduri c este „o sec tur sinistr , [...] un dement hidos, o canalie” (p. 496). În interiorul acestei rela ii ptima e, devoratoare, inclusiv biografia o recomand pe Ana ca fiind instrumentul f r gre al distrugerii. De altfel, din prima i ridicola sear petrecut împreun , curtezanul e antrenat într-o competi ie strivitoare cu predecesorii, to i b rba i mai vârstnici i statuari, care „prea sunt din Olimp”. Tân rul, cu statura lui de paj, recunoa te, în fa a examenului femeii, c în raport „cu titanii din jurul dumitale par pu in degenerat” (pp. 189-190). Replica autoironic se confirm . Prin Ana, aadar, Lucu intr în competi ie cu b rba ii din genera ia tat lui i pierde aceast prob prin care ar fi putut lua atestatul maturit ii sale masculine. Dimpotriv , el este o natur feminin , rob al sentimentului i al emo iei, lipsit de curajul i, de fapt, de voin a masculinit ii în eleas ca o form de libertate cinic . Lucu Silion este o fiin a neantului care reu ete s transforme pân i dragostea (pân la un punct, tr it ca o iluzie salvatoare) într-un mijloc eficient i sigur, oricum, cel mai la îndemân , de autonimicire. Metamorfoza i c derea au loc în rama destinului, ale c rui semne prevestitoare pot fi citite înc din primele pagini, chiar atunci când sunt ascunse sub faldurile jocului sau ale idilei. În câteva rânduri, Lucu Silion presimte nemijlocit apropierea destinului, în întreaga lui

345 ambivalen , izb vitoare i pedepsitoare: „Clipa de care se temuse ca de o fatalitate, o vreme atât de lung , sosise în sfâr it. [...] O dorise, fiindc tia c e de neocolit, i o ocolise cu pre ul unei aten ii de fiece minut” (p. 130). Alt dat , femeile de al turi sunt cele care deslu esc blesteme sau v d i dezleag semnele fatalit ii. Laura cite te în istoria lor interven ia unei zei e („Nemesis tie îns ce face. Se amestec uneori în trebile oamenilor f r s fi fost rugat ”, p. 167), iar Ana în elege „semnul r u” (p. 379) trimis de Sfânta Ana. Ceva mai târziu, Lucu se încredin eaz destinului, sperând într-o ie ire echitabil pentru sine i, în fond, într-o protec ie: „Acum când nu mai are încotro, destinul are s aleag pentru el. Alegerea e ceva de neocolit, ceva fatal i se va face de la sine, peste el, peste leg mintele f cute, peste rspunderile lui. i atunci el are s piard sau pe Laura sau pe Ana” (p. 460). Imprevizibil, fatal i necru tor, destinul i le r pe te pe amândou i, totodat , îl trimite la pierzanie pe el însu i. Trecut prin momente atât de diferite, dec zut i metamorfozat într-o fiin irecognoscibil , Lucu Silion a câ tigat, totu i, cu pre ul vie ii sale, „un suflet care fierbe”, a crui absen i se repro a la început. În final, în compania tovar ilor s i boemi, îl g sim în molozul casei d râmate a surorilor Feraru, cotropit de durere: „Ar fi plâns cu hohote, dac ar fi putut. i nu era nici singur. Îl durea gândul ca un fier înro it. Un spasm îl sugruma. Via a se smulgea încet din el, ca un bocet” (p. 539, subl. mea, S.C.). Complexitatea psihologic i existen ial a acestui înfrânt, ca i, desigur, înalta calitate artistic a scriiturii prin care acesta i universul s u sunt construite, fac imposibil a ezarea romanului printre operele datate ale literaturii române. Figura înzestratului ratat, ca i aceea a cuceritorului e uat sunt, în fond, perene i universale. În schimb, în urma analizei, cred c ne putem întoarce cu oarecare folos spre punctul de plecare pentru a fixa cu mai mult precizie afinit ile din punct de vedere literar. Prin universul creat în acest roman (dar nu numai) cred c Ion Vinea poate fi înscris printre scriitorii genera iei pierdute, în sensul prim al termenului, acela fixat de Gertrude Stein. Este de notorietate faptul c scriitoarea americanc stabilit la Paris îi desemna prin aceast expresie (în întrebuin area ei, o admonestare) pe tinerii scriitori care, debusolai i lipsi i de repere i de respect, au început s publice dup Primul R zboi Mondial. Ernst Hemingway re ine împrejurarea i formularea: „Exact asta sunte i. Asta sunte i cu to ii, mi-a spus dup aia miss Stein. Voi, tinerii tia care v-ai întors din r zboi. Sînte i o genera ie pierdut . – Serios? – Da, asta sunte i. N-ave i pic de respect pentru nimic. V -mb ta i de parc ar veni sfâr itul lumii...” 15 . Biologic, existen ial i creator, Ion Vinea (n. 1895) face parte din aceast genera ie pierdut , îi tr ie te i îi exprim traumele. Natura lui, îns , este mai apropiat de cea a lui Scott Fitzgerald (n. 1896), decât de cea a lui Hemingway (n. 1899) i, ca unul care nu o dat i-a deplâns ratarea în nota ii personale, ar fi putut subscrie la însemnarea de jurnal al celui dintâi: „Eu vorbesc cu autoritate despre e ec, Ernest [Hemingway] cu autoritate despre succes” 16 . Ion Vinea este, în plus, în Lunatecii , un prozator al genera iei pierdute i într-un alt sens, mult mai restrâns i mai personal. Al turi de complicitatea de viziune cu mari romancieri ai lumii, exist în acest roman o complicitate tematizat cu propria genera ie

15 Ernest Hemingway, Srb toarea continu , traducere i note de Ionu Chiva, Ia i, Polirom, 2008, p. 40. 16 F. Scott Fitzgerald, Notebook , apud Élisabeth Bouzonviller, Francis Scott Fitzgerald . Écrivain du déséquilibre , Paris, Belin, 2000, p. 14. 346 româneasc . Astfel, pe lâng bogatul material autobiografic utilizat în construc ia personajelor feminine i a subiectului erotic, e întrebuin at i o materie personal care face loc în roman unei confrerii masculine, genera ioniste. Structur prin excelen nostalgic , Ion Vinea a realizat câteva dintre personajele sale cu date împrumutate de la prietenii s i din tinere e. Plecând de aici, se poate avansa o ipotez figural de lectur , subsumabile temei genera iei, dac nu pierdute, atunci, în mod sigur, risipite. Prima mi care a lui Lucu Silion este participarea la o mas festiv , al turi de colegii s i de promo ie liceal . Vedeta acesteia este doctorul Costi Barbu, cel care i se a eaz al turi: „Doi ochi negri, ire i i struni i, îi zâmbeau printre sticlele unor ochelari cu rama groas de baga. Un b rbat oache , m runt i sp tos, cu pielea fe ei trandafirie i bine întins peste pome i asiatici, îl privea cu v dit simpatie” (p. 14). Faima doctorului, nu lipsit de controverse, e cunoscut peste tot în lume, motiv pentru care fostul s u coleg se întreab : „De unde oare î i tr gea omule ul acesta misteriosul lui prestigiu?”. Acuzat de unii colegi din profesie de arlatanie, doctorul Barbu î i contrariaz i fo tii colegi de coal , atunci când în alocu iunea pe care o ine, cu o min serioas , le recomand metoda nesim irii ca cea mai bun cale pentru a-i p stra s ntatea i tinere ea. În acest personaj, care are un ascendent asupra lui Lucu, cred c ne putem îng dui s-l citim pe Tristan Tzara. Spre acesta trimit datele apari iei fizice, prestigiul mondial i aptitudinea de a scandaliza; metoda nesim irii are un bun corespondent în teoria idio iei sus inut în manifestul i întrunirile dadaiste. Zâmbetul care revine cu insisten în portretul doctorului corespunde surâsului special al lui Tzara, veritabil laitmotiv i cod în coresponden a dintre cei doi. De la „ ara [sic] ar râde dup ochelari” 17 dintr-o scrisoare expediat în 1916 la Zürich, la cele trimise, câ iva ani mai târziu, cu ritmicitate, la Paris: „Ton cochon de sourire m’agace” (epistol din decembrie 1922) sau „Et ton sourire est-il toujours le même? J’ai le très bien noté dans mon tic-tac par contraste avec ton franc rire d’enfant amusé” (februarie 1925), precum i „Au fond, tu m’agaces avec ton air de petit sphinx souriant” (decembrie 1925) 18 . Un alt vechi cunoscut, înc din vremea liceului, al lui Lucu Silion, este Filip, patronul de la cafeneaua „Esplanade”, martorul dezn jduit al metamorfozelor i rat rii celui dintâi. Mult mai mult decât un amfitrion, Filip î i asum rolul de voce moral , intrând mai de fiecare dat „în toanele lui de educator” fa de necugetatul s u congener. Între „cei doi vechi i buni amici” exist o „afectuoas ostilitate” (p. 97). De pe aceast pozi ie, patronul cafenelei îl avertizeaz c : „Te scufunzi pe nesim ite” i-i promite, totodat : „Te finan ez eu dac lucrezi” (p. 100). Înclin s descifrez în acest congener protector, figura celebrului profesor universitar i editor, Al. Rosetti (n scut în acela i an cu Ion Vinea, 1895). Acesta evoc cu am rciune „nep sarea” pe care scriitorul a ar tat-o fa de propria oper : „Când, la Funda ia pentru literatur i art , i-am propus publicarea operei sale poetice în colec ia edi iilor

17 Ion Vinea, scrisoare c tre Tristan Tzara, nedatat , dar situat de editor în iulie 1916, p strat în fondul fondul Bibliotecii Jacques Doucet, Paris, editat în corpusul epistolar Ion Vinea – Tristan Tzara. Coresponden din Paris trimis de Henri Béhar, în Manuscriptum, anul XII, nr. 2 (43), 1981, p. 160. 18 Ion Vinea, scrisori c tre Tristan Tzara, p strate în fondul fondul Bibliotecii Jacques Doucet, Paris, editate în corpusul epistolar Ion Vinea – Tristan Tzara. Coresponden din Paris trimis de Henri Béhar, în Manuscriptum, anul XII, nr. 3 (44), 1981, p. 133, p. 137, p. 139. Pentru apari ia fizic a lui Tristan Tzara, vezi i portretele fcute de c tre scriitorii francezi (de cele mai multe ori dezam gi i pentru c e scund i miop) i re inute în remarcabil biografie datorat lui François Buot, Tristan Tzara. Omul care a pus la cale revolu ia Dada , traducere de Alexandru i Magdalena Boiangiu, Bucure ti, Compania, 2003, în special pp. 66-67. 347 definitive, a eludat un r spuns afirmativ, cerând un r gaz neîmplinit niciodat . Nici m car înlesnirea pe care i-am realizat-o, punând s i se culeag buc ile din publica iile periodice, i prezentându-i un voluminos manuscris dactilografiat, n-a avut darul s -l hot rasc ”19 . Scriitorul trebuie s fi sim it o anume vinov ie sau, oricum, o datorie neonorat fa de insistentul i generosul s u editor, astfel încât, în anii din urm ai vie ii, când preg te te un volum de poezii pentru o eventual , improbabil editare, dedic manuscrisul „lui Al. Rosetti” 20 . Ceva din alura i din maniera de vestimenta ie a persoanei reale s-a transmis la personaj: „Înalt i lat în umeri, domnul Filip era încredin at, cu toate c se tia cam pântecos, c plec ciunile sale sunt net gduit de gra ioase. Purta o ve nic vest alb , cu lan sub ire de aur, i peste pantofi ni te ghetre imaculate cu nasturi de sidef. Pentru el, elegan a demodat era cea mai autentic elegan ” (p. 97). Vesta este una dintre piesele vestimentare care revine în portretele lui Al. Rosetti realizate într-un volum comemorativ de evoc ri. Dup cum, în acela i loc afl m, din m rturia lui Vlaicu Bârna, c la ini iativa acestui „mare consumator de oameni” a luat fiin a, prin toamna lui 1948, „masa becherilor”, o modalitate elegant de a-i lua sub protec ie pe cei care începeau s fie împin i spre marginea societ ii; nu pentru lung timp, întrucât profesorul afl c Securitatea le arat interes 21 . Oare nu este i „Impasul” din Lunatecii , masa singuratic la care sfâr ete Lucu Silion, o mas a becherilor? Dar oare nu este i romanul el însu i o asemenea mas , ultima pe care Ion Vinea o întinde pentru a se desp ri de înso itorii de pre ai vie ii sale?

Bibliografie:

Constadina Brezu, Un jurnal postum Ion Vinea? (Addenda la un fi ier) , în România literar , anul I, nr. 12, 26 decembrie 1968 François Buot, Tristan Tzara. Omul care a pus la cale revolu ia Dada , traducere de Alexandru i Magdalena Boiangiu, Bucure ti, Compania, 2003 Élisabeth Bouzonviller, Francis Scott Fitzgerald . Écrivain du déséquilibre , Paris, Belin, 2000 Mihaela Cristea, Realitatea iluziei. De vorb cu Henriette Yvonne Stahl, Bucure ti, Minerva, 1996 Dosar CNCSAS Petru Dumitriu, P.000207, Vol. 1 Adriana Fianu (ed.), Al. Rosetti în evoc ri , Bucure ti, Minerva, 1995 F. Scott Fitzgerald, Blânde ea nop ii , traducere de Mircea Iv nescu, Bucure ti, Editura Simrom&Europartner, 1993 Ernest Hemingway, Srb toarea continu , traducere i note de Ionu Chiva, Ia i, Polirom, 2008 Al. Rosetti, Cltorii i portrete, Bucure ti, Editura Sport-Turism, 1977 Pavel ugui, Tinere ea lui Petru Dumitriu , Cluj, Dacia, 2001

19 Al. Rosetti, Cltorii i portrete, Bucure ti, Editura Sport-Turism, 1977, p. 226. 20 Dedica ia se afla pe manuscrisul unui amplu volum (243 pagini) descoperit de Elena Zaharia în redac ia Editurii Minerva. (Ion Vinea, Opere, I, Poezii , edi ie critic i prefa de Elena Zaharia-Filipa , Bucure ti, Minerva, 1984, p. LXV). 21 Vlaicu Bârna, Clcând pe ase decenii , în Al. Rosetti în evoc ri , edi ie de Adriana Fianu, Bucure ti, Minerva, 1995. 348

Ion Vinea, Opere, I, Poezii , edi ie critic i prefa de Elena Zaharia-Filipa , Bucure ti, Minerva, 1984 Ion Vinea, Opere , III, Lunatecii , edi ie critic de Elena Zaharia Filipa , Bucure ti, Editura Minerva, 1997 Ion Vinea, Opere , VII, Publicistica (1927-1928 ), edi ie critic , note i variante de Elena Zaharia-Filipa , Academia Român , Funda ia Na ional pentru tiin i Art , Institutul de Istorie i Teorie literar „G. C linescu”, Bucure ti, 2005 Ion Vinea, scrisori c tre Lili Haskil, Muzeul jude ean „Teoharie Antonescu” din Giurgiu Ion Vinea, scrisori c tre Tristan Tzara . Coresponden din Paris trimis de Henri Béhar, în Manuscriptum, anul XII, nr. 2 i nr. 3 (43 i 44), 1981 André Le Vot, Scott Fitzgerald, trad. Ruxandra Soroiu, Bucure ti, Eminescu, 1983

349