„LUNATECII” DE ION VINEA – ROMANUL UNEI ALTE GENERA ŢII PIERDUTE Ion Vinea’S Lunaticii – the Novel of An(Other) Lost Generation
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
„LUNATECII” DE ION VINEA – ROMANUL UNEI ALTE GENERA ŢII PIERDUTE Ion Vinea’s Lunaticii – the Novel of an(other) Lost Generation Assoc.Prof.Dr. Sanda CORDO Ş Babe ş-Bolyai University of Cluj-Napoca Abstract The article aims to reconstruct the unusual history of Ion Vinea's novel The Lunatics, as well as to re- evaluate it from an aesthetic point of view. Published posthumously (in 1965, one year after the author's death), the novel was given mainly a pious reception and its categorisation was inadequate: it was associated either with Mateiu I. Caragiale's prose about the twilight world of aristocracy or with the avant-garde experimentation. Our reading will try to prove that The Lunatics is a very powerful and original psychological novel, which attempts to recreate the image of a lost generation, which seemed so promising during the interwar years, through the profile of its main hero and through the theme of failure. Keywords: the poetics of unveiling, sensation novel, psychological novel, the theme of destiny, lost generation. De şi r ădăcina îns ăş i a creativit ăţ ii lui Ion Vinea înseamn ă amânare, cu toate c ă, plecând de aici, toate c ărţile sale au cunoscut o gesta ţie neobi şnuit de lung ă (volumul de poezii s-a l ăsat a şteptat aproape jum ătate de secol), romanul Lunatecii a avut, f ără îndoial ă, biografia cea mai lung ă, mai convulsiv ă şi, în felul ei, mai spectaculoas ă. Cu decenii înainte de a fi devenit o carte, romanul lui Vinea a fost o legend ă în lumea literar ă româneasc ă. Desigur, Henriette Yvonne Stahl este îndrept ăţ it ă, pân ă la un punct, s ă remarce (decenii mai târziu, în anii ’80), nu f ără repro ş, c ă: „publicându-i-se manuscrisele dup ă cinzeci de ani, Ion Vinea a riscat s ă fie socotit scriitor al unei actualit ăţ i dep ăş ite. [...] chiar şi romanul Lunatecii , ap ărut dup ă moartea lui, a fost primit ca un roman desuet, al unui timp dep ăş it, cu problematica unor tare şi calit ăţ i perimate, deci neinteresante” 1. Dac ă este clar c ă, în 1965, romanul a avut ne şansa s ă se adreseze unor critici care aveau centrul de interes în alt ă parte (focalizat, desigur, asupra romanelor de dezv ăluire comunitar ă, ce începuser ă s ă apar ă dup ă ie şirea din anii realismului socialist), nu cred, în schimb, nici c ă acesta ar fi tipic pentru proza interbelic ă, nici c ă ar fi acela şi roman cu cel la care scriitorul lucra în urm ă cu câteva decenii. De altfel, încercând s ă ajungem la un calendar mai verosimil, care s ă deta şeze romanul din magma nediferen ţiat ă a prozei autorului, se poate spune c ă începutul proiectului dateaz ă din anii ’30, de dup ă apari ţia volumului precedent de proz ă, Paradisul suspinelor (1930). Fapt este c ă primul text publicat care apar ţine şantierului acestui roman apare în Via ţa româneasc ă, anul XXIX, nr. 10, 1937. Din aceast ă perioad ă, mica agend ă de buzunar cu însemn ări personale ale autorului re ţine împrejur ări şi st ări ale scrierii sau chiar frânturi 1 Mihaela Cristea, Realitatea iluziei. De vorb ă cu Henriette Yvonne Stahl, Bucure şti, Minerva, 1996, p. 175. 338 din viitorul roman 2. În 1945, conform acelora şi nota ţii, scrisul la roman este asociat cu exasperarea pricinuit ă, pe lâng ă tipul de creativitate a lui Vinea, de deambul ările şi suprasolicitarea amoroas ă şi, în egal ă m ăsur ă, de marginalizarea profesional ă şi interdic ţia de a publica, dup ă cum reiese şi din însemnarea succint ă din 29 noiembrie 1945: „Deux éditeurs, deux refus. Je suis évidemment «banni». C’est la misère noire qui m’attend – c’est la vie des expedients écoeurants. Et les misères morales! Les trois femmes que j’aime – et les autres qui ne me fichent pas la paix”. E posibil ca tocmai aceste complica ţii existen ţiale şi disperarea pe care au provocat-o să-l fi apropiat mai mult pe Ion Vinea de masa de lucru. Scrisul literar (chiar f ără şansa public ării) cap ătă acum o dimensiune salvatoare şi stabilizatoare, poate aduce, în haosul vie ţii, un sens sau promisiunea acestuia. O not ă confesiv ă din anii ’50 înregistreaz ă un moment avansat în redactarea romanului: „S ă termin Lunatecii . S ă copiez Totul e permis , în trei exemplare. Dar mai am o s ăpt ămân ă de munc ă grea la el. Lunatecii – 600 pag., Totul e permis – 500 pag” 3. Nu este, îns ă, nici pe departe versiunea final ă a romanului şi acesta nu doar datorit ă scrupulelor artistice ale lui Vinea, ci şi pentru c ă, în 1957, apare Cronica de familie a lui Petru Dumitriu în care scriitorul are nepl ăcerea s ă-şi descopere unele episoade şi personaje din propriul roman. Lucrurile se complic ă odat ă mai mult prin dou ă evenimente biografice: în 1959, Vinea este arestat, pentru câteva luni, pentru de ţinerea şi vânzarea unor monede de aur, iar la începutul anului 1960, dup ă exilarea lui Petru Dumitriu în Occident, scriitorul este chemat şi anchetat la Securitate. A ş spune c ă este momentul în care se schimb ă statutul lui Vinea în România popular ă: din marginalizat şi interzis, el devine un h ărţuit şantajabil şi publicabil în presa oficial ă4. Cu câ ţiva ani în urm ă, pe când Dumitriu era unul dintre puternicii zilei în scrisul realismului socialist, iar Vinea un marginal f ără oper ă, dar înc ărcat de gloria trecutului s ău literar, între cei doi se stabilise o rela ţie care presupunea, f ără îndoial ă, şi dialogul literar. Dup ă fuga celui dintâi, datele acestuia ajung s ă fie reconstituite, silit, şi prin ascultarea unei singure p ărţi, la Securitate. În dosarul lui Petru Dumitriu, aflat la CNSAS, se p ăstreaz ă trei documente în care apare versiunea lui Ion Vinea: dou ă declara ţii olografe, înso ţite de dactilogramele lor (nicio pies ă nefiind datat ă), precum şi un „proces-verbal de interogator”, întocmit de un „anchetator penal de securitate”, un căpitan cu semn ătur ă indescifrabil ă, în 5 ianuarie 1961, într-un formular tipizat, în care se men ţioneaz ă: „Interogatoriu a început la ora 10 şi 00 min. Interogatoriu s-a terminat la ora 14 şi 35 min”. Dac ă, în declara ţii, Ion Vinea reduce rolul s ău pe lâng ă Petru Dumitriu la a-i fi f ăcut „expuneri verbale” despre prima jum ătate a secolului XX, în versiunea a treia, din timpul interogatoriului, cel mai probabil la presiunile anchetatorului, acesta recunoa şte c ă mai tân ărul s ău confrate a consultat „un manuscris al meu, intitulat «Lunatecii» pe care i l-am dat şi lui s ă-l citeasc ă” şi de unde şi-a 2 Muzeul Na ţional al Literaturii Române din Bucure şti de ţine, sub num ărul de înregistrare 18921, trei carnete personale, de acela şi format, vag şi imprecis numerotate. Carnetul num ărul 2 (18921/2) con ţine, pe lâng ă câteva dat ări din anii ’30, şi aceast ă însemnare f ăcut ă de Vinea: „1932 1939 acest carnet pierdut şi reg ăsit de mai multe ori a tr ăit şapte ani”. Carnetul num ărul 1 (conform num ărului de inventar: 18921/1) este, cronologic vorbind,ulterior: prima datare este din 15 octombrie 1940, iar ultima din 9 octombrie 1952. 3 Nota ţia (nedatat ă, dar databil ă dup ă 1956) a fost editat ă de Constadina Brezu (f ără precizarea sursei) în Un jurnal postum Ion Vinea? (Addenda la un fi şier) , în România literar ă, anul I, nr. 12, 26 decembrie 1968, p. 13. 4 Am reconstituit aceast ă perioad ă a vie ţii scriitorului în articolele: Ion Vinea în arest , în „Cultura” , anul VI, nr. 46 (351), 24 noiembrie 2011 şi Ion Vinea în timpul totalitarismelor , în Transilvania, nr. 2 şi nr. 3, 2012. 339 însu şit „anumite capitole pe care le-a repovestit în lucr ările sale. Mai târziu, când trebuia s ă predau manuscrisul meu editurii spre publicare, dându-mi seama de faptul c ă acele capitole ap ăruser ă în «Cronica de familie», şi c ă în aceast ă situa ţie eu a ş fi fost acela care a ş fi ap ărut ca plagiator al lui Petru Dumitriu, m-am v ăzut nevoit s ă renun ţ la ele [...]. Astfel sunt capitolele referitoare la jocul de c ărţi din casa Elenei Lupescu şi tot ce ţine de el; mai este şi capitolul în care se poveste şte cum a împrumutat profesorul Nae Ionescu cartea lui Igna ţiu de Loyola unui admirator al s ău în scopuri educative. Citez şi capitolul în care este vorba despre vizita celor trei asasini ai primului-ministru la profesorul Nae Ionescu în preziua asasinatului” 5. Aceste prea apropiate vecin ătăţ i literare se g ăsesc enumerate, al ături de alte câteva, şi într-o scrisoare trimis ă de Ion Vinea lui Mihai Beniuc, editat ă de Pavel Ţugui în Tinere ţea lui Petru Dumitriu . Mai interesant ă, îns ă, decât enumerarea acestora, mi se pare, acum, o alt ă afirma ţie a lui Vinea f ăcut ă în aceea şi epistol ă: „Lista acestor pr ădăciuni e incomplet ă, dar şi a şa ea explic ă de ce a trebuit s ă renun ţ la vreo 300 de pagini din Lunatecii şi s ă fiu silit s ă remaniez à fond toat ă lucrarea, suprimînd capitole şi schimbîndu-i orientarea” 6.