Incursiune În Colecția De Tablouri a Doctorului Carol Davila (1828-1884)
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
INCURSIUNE ÎN COLECȚIA DE TABLOURI A DOCTORULUI CAROL DAVILA (1828-1884) Dr. Lidia Trăușan-Matu Abstract. Davila’s painting collection was quite rich. Until the death of the doctor, which happened in 1884, when his material assets were divided among his four heritors, the collection contained several paintings, of different genres (portrait, landscape, still life, genre scene, and historical composition), technique (watercolor, oil and encaustic, drawing, engraving) and size. Above all, the family portraits gallery had the largest share; this topic will be discussed in the present study. Keywords: Anica Davila, Carol Davila, portraits, art, painting Despre Carol Davila s-a scris mult. Cercetători diferiți ca stil și anvergură i-au cântărit faptele și i-au evocat personalitatea. Concluzia nu lasă loc interpretărilor: Carol Davila a fost unul dintre înfăptuitorii României moderne. Scurta prezentare ar putea părea incompletă, dacă nu am întregi-o, adăugând că doctorul Carol Davila a fost și un dezinteresat consumator de artă (de pictură și de literatură). Această latură a lui Davila, deși frecvent amintită în scrierile timpului și cunoscută de cercetătorii care au scris studii laborioase despre el, nu a făcut până acum obiectul unei cercetări separate. Studiul nostru își propune să umple acest gol. Mai înainte însă să prezentăm personajul. În ciuda a tot ce s-a scris, paternitatea lui Carol Davila rămâne învăluită în mister1. Sunt cercetători care afirmă că tatăl lui Davila era spaniol și că înainte de căsătorie a emigrat din Spania în „Italia austriacă”; alții spun că era francez, în vreme ce apropiații, mai cu seamă copiii și foștii săi elevi, că era maghiar din localitatea Raiding (mai exact, compozitorul Franz Liszt) (Damé, 1884, 1; Perticari Davila, 1935, 17; Greceanu, 1903, p. 7; Weinberg, 1941, 579). Amestecate sunt și afirmațiile despre mamă: fie era de origine franceză, fie germană cu ascendențe slave, fie greu de „atestat” (Pârvulescu, 2017, 165-180). Pe lângă rădăcini, și data nașterii este controversată. Pe cele două diplome de bacalaureat („Bachelier es Lettres”, acordată la 12 august 1847, și „Bachelier és Sciencés physiques”, emisă la 13 iulie 1850) scrie negru pe alb că Davila s-a născut la 8 aprilie 1828, la Parma (B.A.R., Arhiva Davila-Perticari, I. Acte 34, f. 1, și Acte 35, f. 1), dar fiica lui, Elena, căsătorită Perticari, susținea că tatăl ei i-a spus „că s-a născut în 1832, înainte 1. În mare, incertitudinile legate de obârșia lui Carol Davila au fost alimentate de fiica cea mare a docto- rului, Elena Davila (căsătorită Perticari), care, din dorința de a-i fabrica tatălui o ascendență nobiliară, a susținut ideea că Davila ar fi fost fiul natural al compozitorului Franz Liszt și al contesei Marie ďAgoult (alias Daniel Stern). În mod asemănător a procedat și fratele ei, Alexandru Davila (întâiul născut al doc- torului, de profesiune scriitor), precum și câțiva dintre discipolii doctorului. Scenariul a fost lămurit de biografii compozitorului ungar: Liszt a cunoscut-o pe contesa ďAgoult abia în 1834 (Schonberg, 2008, 183). Neapărat de văzut argumentația lui G. Brătescu împotriva acestei teorii (Viața Medicală, 1974, 513-516; Brătescu, 1979, 36-37). 120 https://biblioteca-digitala.ro Revista de Artă și Istoria Artei de termen, la 7 luni” (B.A.R., Arhiva Davila-Perticari, I. Acte 34, nenumerotat). Sunt și scriitori care au scos la iveală documente din care reiese că anul nașterii lui Davila ar fi 1826 (Anuarul armatei române pe anul 1876, 323). Şi totuși, din multitudinea informațiilor am preluat, ca cele mai de încredere, datele înregistrate de „certificatul” Şcolii de Medicină și Farmacie din Angers, eliberat la 24 aprilie 1851 și publicat relativ recent de istoricul Mihai Sorin Rădulescu (Rădulescu, 1994, 524), și pe cele din actele „de căsătorie” (Brătescu, 1979, 10; Barbu, 1979, 50-51). Potrivit acestora, Carol a tras în piept prima gură de aer la 8 aprilie 1828, la Parma, într-o familie de origine franceză. Până la vârsta de douăzeci și cinci de ani nu s-a stabilit într-un loc anume. Cel mai mult a locuit la Angers și Paris, unde s-a străduit să devină un bun specialist. După ce și-a luat bacalaureatul în litere s-a înscris, în noiembrie 1847, la Şcoala preparatorie de medicină și farmacie din Angers (Rădulescu, 1994, 524), apoi și-a completat studiile la Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o cu succes în 1853. Specialitatea aleasă a fost chimia. Propensiunea lui Davila pentru chimie și științele naturale s-a manifestat de timpuriu, încă de la vârsta de cincisprezece ani, când a urmat un stagiu de ucenicie la „spițeria din Nantes” (Brătescu, 1979, 37). Să mai spunem că până la încheierea studiilor medicale, protectorul lui Davila a fost doctorul Ange Guépin. Împrejurările întâlnirii celor doi sunt și ele puternic romanțate. Important de reținut este că Guépin, persoană inimoasă, l-a călăuzit pe tânărul doctor și după stabilirea în Valahia. La București, Davila a ajuns în martie 1853, după susținerea doctoratului, când a acceptat invitația principelui domnitor Barbu Ştirbei (1795-1869) de a moderniza serviciul medical al Valahiei (Brătescu, 1974, 513-514). Ca reformator al serviciului medical militar și civil și organizator al învățământului medical secundar și superior a și rămas în istoria culturală a României. Carol Davila a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu Maria Marsille, fiica doctorului Marsille, de origine franceză, împământenit în Valahia, și a Sultanei, fata paharnicului Constantin Colceag. Maria Davila a murit la nașterea fiicei lor, în martie 1860, iar peste câteva săptămâni a fost urmată de micuța Maria. Portretul Mariei Davila, pictat după o fotografie de pictorul Theodor Aman, la comanda lui Davila, se afla înaintea instaurării regimului comunist în colecţia Eforiei Spitalelor Civile de pe Bulevardul Regina Elisabeta, alături de alte portrete aparținând donatorilor Azilului „Elena Doamna”. Astăzi în clădirea Eforiei se află sediul Primăriei sectorului 5 din București (Rădulescu, 2009, 4). Peste un an, la 30 aprilie 1861, Carol se va recăsători cu Anica Racoviță, nepoata pe linie maternă a lui Dinicu Golescu și a Zincăi, născută Farfara, care i-a născut patru copii: Alexandru (1862-1929), Elena (1865-1954), Zoe Clara Christina (1867- 1945) și Carol Nicolae (strigat Pia de intimi, 1870-1937) (Ionescu, 1983, 535-542). Conform documentelor (S.A.N.I.C., Fond Davila (Familial), dosar nr. 10/1945; B.A.R., Arhiva Perticari Davila, II Varia 12), colecția de pictură a soților Davila pare să fi fost destul de bogată. Până la moartea doctorului, întâmplată în anul 1884, când bunurile sale materiale au fost împărțite între cei patru copii moștenitori, colecția conținea mai multe tablouri, deosebite ca gen (portret, peisaj, natură statică, scenă de gen și compoziție istorică), tehnică (ulei, acuarelă, desen, gravură) și mărime. Între toate, ponderea cea mai mare a avut-o galeria portretelor de familie, în fapt o mică genealogie memorială în imagini creată de artiști renumiți (de talia lui 121 https://biblioteca-digitala.ro Muzeul Municipiului București Émile Dessain, Theodor Aman, Sava Henția, Nicolae Grigorescu, Constantin D. Stahi) sau mai puțin cunoscuți (Nicolae D. Eliescu, Titus Alexandrescu sau Fidelis Walch). O vreme, portretele au împodobit casa soților Davila din București de pe Strada Notagiu nr. 32, apoi, după moartea lor, pe cele ale moștenitorilor direcți. În urma donațiilor, multe dintre ele se află astăzi în patrimoniul câtorva muzee prestigioase din România. Sunt și portrete care de la bun început au fost pictate pentru a ilustra istoria unor instituții private. Reunite acum în studiul nostru, portretele spun povestea familiei Davila. Galeria portretelor de șevalet a fost inaugurată de pictorul francez Émile François Dessain2 (1808-1882) la începutul primăverii anului 1861. Povestea alcătuirii lor o știm din memoriile dramaturgului Alexandru Davila (1862-1929), fiul cel mare al soților Davila, și a început în ziua de 25 martie la ora „7 dimineața”, chiar de Buna Vestire, când Anica Racoviță a fost trezită din somn de unchiul său Nicolae Golescu cu bătăi în ușă și strigăte: „Scoală-te, Anico, că azi e Buna Vestire și trebuie să sosească franțuzul. Lasă, nene Lala, că nu poate veni, răspunse mama din fundul așternutului. E prin Moldova. Nu știi că s-au revărsat toate apele? Ba știu! răspunse nenea Nicolae. Dar franțuzul a spus că o să vină azi dimineață și franțuzul se ține de vorbă. Cum va trece apele, e treaba lui; dar le va trece. Nenea Nicolae, voință puternică și suflet excepțional, își ghicea iute semenii. Ca un răspuns vorbelor lui Nenea Nicolae, deodată se auzi, pe aleea Sălciilor, tălăngi de cai de poștă și glas de surugiu chiuind: uă ă ă ă. Mă prind că e franțuzul! Exclamă nenea Nicolae. Ne-am făcut de râs. Era, într-adevăr, franțuzul, cu pictorul Dessain și cu Costache pe capră (….). Mama sări din așternut, se îmbrăcă țărănește (așa se purtau pe atunci fetele boierești) și avu încă vremea să iasă înaintea logodnicului său. Pictorul Dessain deși obosit de drum se trezi de-a binelea la frumoasa vedenie și apucându-și creioanele și estompele, fixă pe hârtie, în delicate pasteluri, portretele celor doi logodiți. Posed și astăzi aceste pasteluri. Culorile sunt aproape nealterate după șease zeci și unu de ani. O mai fi trăind Dessain?”( Davila, 1928, 188-189). Nu, pictorul Dessain nu mai trăia la data când Alexandru Davila își dicta amintirile (între 1922 și 1928) și reflecta asupra pictorului; murise în 1882 la Valenciennes, o localitate din nordul Franței, unde artistul se născuse la 2 iunie 1808 (Catalogue des peintures, sculpures et dessins exposés dans les salles de ľhotel de ville: musée de Valenciennes, 1898, 22). Dessain își făurise o faimă europeană și orientală de pictor portretist monden destul de timpuriu, chiar de pe vremea când frecventa atelierul lui Boisselier de la Paris (Chavignerie, 1882, 425-426).