Sclavie-Si-Libertate
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
RROMII. SCLAVIE ȘI LIBERTATE Constituirea şi emanciparea unei noi categorii etnice şi sociale la nord de Dunăre 1370 - 1914 1 Cuprins Introducere……………………………………………………………………………3 Capitolul I. Privire istorică asupra rromilor, istoriografie………………………..13 Capitolul II. Migraţia rromilor la nord de Dunăre. Căderea în sclavie………….30 Capitolul III. Sistemul juridic şi economic al sclaviei…………………………… ..63 Capitolul IV. Sclavia - realitate cotidiană a societăţii româneşti la începutul secolului al XIX-lea. Abolirea sclaviei……………………………………………. .101 Capitolul V. Circulaţie, supraveghere şi control în a doua jumătate a secolului al XIX-lea……………………………………………………………………………...156 Capitolul VI. Rromii între două migrații…………………………………………..199 Încheiere…………………………………………………………………………… 215 Bibliografie………………………………………………………………………….222 2 Introducere Abordarea istoriei rromilor ridică de fiecare dată numeroase controverse. Întrebările și prejudecățile legate de rromi generează dezbateri, dezbinări, clivaje ce depăşesc uşor cadrul ştiinţific şi alunecă pe terenuri încă şi mai nesigure, care nu duc nicăieri. Lipsa interesului acordat acestui subiect, în principal de către istorici, alimentează luări de poziţie greşite, abordări subiective, concluzii cel puţin tendenţioase, când nu derivă în rasism. Poate cel mai mult face polemică întrebarea: De ce spunem rromi şi nu ţigani?, întrebare ce conține în ea însăși răspunsul; pentru că este corect, din punct de vedere istoric, să folosești oricare din cei doi termeni. O a doua interogație vizează motivația istoricului și revelează, în fapt, alte probleme. Când te loveşti de ea, reuşeşti să înţelegi de ce istoria rromilor a rămas până astăzi marginală, de ce studierea acestui subiect era complet ignorată de istoricii români, expuşi la a fi etichetaţi drept ţigani de către colegii lor de breaslă pentru abordarea unui astfel de subiect. O nouă controversă, la apariția acestei cărți, va fi legată de corectitudinea utilizării ternenului sclavie în paralel și în locul celui utilizat de către toți istoricii români cănd se referă la dependența rromilor – robie. Alegerea mea a ignorat istoriografia și s-a fundamentat pe documentele istorice și pe înțelesul și uzanța actuală în limba română. Documentele private și de cancelarie, anterioare secolului al XIX-lea, nu folosesc niciunul din cei doi termeni, ci utilizează cuvântul țigan cu înțelesul de rob/sclav. Doar în codurile de legi, începând cu secolul al XVII-lea, apare termenul de rob. În secolul al XIX sunt folosiți toți cei trei termeni: țigan, rob, sclav. Citirea cărții va furniza mai pe larg argumentele acestei uzanțe, ce vor fi acceptate, sper, de către orice spirit lipsit de prejudecăți. Imaginea 1 Țara Românească. Document din 11 iulie 1856 din Arhivele Naționale Istorice Centrale, București. Foto Petre Petcuț 3 Trebuie amintită și ideea populară că rromii n-au avut istorie, pentru că ei nu au participat la războaie (lucru fals, de altfel), nu au ajuns în poziţii sociale şi politice importante, iar limba rromani nu este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu are gramatică ş.a.m.d. Astfel de mesaje se transmit încă de când a început omul de rând să înveţe carte, pentru că el a învăţat un anumit tip de istorie, centrată pe figura eroului naţional, salvator al neamului. Ţiganul, proaspăt emancipat din sclavie, era văzut ca un cetăţean de categoria a doua, fiind de neconceput integrarea lui, altfel decât marginală, în tabloul socio-politic sau cultural. Ar fi fost acceptată o remarcă de genul „Ioan Budai-Deleanu şi Petru Maior, doi dintre cei mai de seamă intelectuali ai Şcolii Ardelene erau ţigani!”? De asemenea, să mai afli că toleranţa seculară a poporului român, popor creştin, a făcut posibilă ţinerea în sclavie a zeci şi sute de mii de oameni vreme de aproape cinci secole? Cum ar putea fi împărţită gloria voievozilor şi a vitejilor boieri sau a gloatelor de ţărani ce luptau pentru stăvilirea duşmanilor cu turmele de sclavi de pe moşiile patriei, cu lăutarii, mari meşteri în scripcă, ţambalagii, cobzari sau gurişti? Contează că voievodul avea vizitii ţigani? Contează că răsculaţii ardeleni apelau la meşterii fierari negri la chip pentru a le face arme ca să lupte cu nobilimea maghiară? Se pare că nu. Prezenţa rromilor în istoria poporului român a fost providenţială, pentru aproape cinci secole (XIV-XIX), cât timp reprezentau un câştig important prin munca lor gratuită iar, după abolirea sclaviei, aceasta s-a transformat într-o sarcină grea, de lepădat. Perioada de dinainte a fost uitată cu totul, ceea ce a rămas fiind doar dorinţa de a scăpa cât mai repede de ei. Dacă s-ar fi putut să dispară, pur și simplu, ar fi fost foarte bine. Anterior legilor aboliţioniste, de la jumătatea secolului al XIX-lea, țiganii sclavi erau de dorit şi foarte căutaţi de toată lumea. Erau buni, alături de animalele de muncă sau în lipsa acestora. Eliberarea i-a trecut în categoria indezirabililor, împinşi şi aruncaţi dintr-un loc într-altul, fiind interminabila şi cea mai grea povară moştenită de tânărul stat român. După eliberare, problema rromilor a depăşit nivelul social, local, trecând definitiv în sarcina instituţiilor ţării pentru a obţine o rezolvare. Originile acesteia se găsesc în modul naţionalist, comun tuturor popoarelor, de a-şi scrie istoria. Educarea cetăţeanului s-ar fi complicat, periculos poate, aflând că diferenţele ce-l marchează sunt rezultatul unei alte istorii decât cea oficială. Cum totul este relativ, discursul istoric s-a trezit învechit şi face astăzi loc unei abordări interculturale şi interdisciplinare a trecutului. Cu toate că există încă o reţinere faţă de acest subiect, istoria rromilor cunoaşte numeroase abordări în momentul de faţă, ca o consecinţă a încercării Statului român şi a altor state europene de a găsi o rezolvare problemelor acestei minorităţi, din care cea mai vizibilă ține de emigrarea anumitor grupuri în Occident. 4 Numeroşi profesori de istorie reclamă lipsa documentelor, a filmelor didactice şi a altor surse despre rromi, care să-i ajute în demersul predării istoriei la clasele mono sau pluri-etnice. Ei recunosc că nu ar fi uşor să predea dacă ar fi solicitaţi să facă acest lucru, iar golul existent în pregătirea lor profesională îi împiedică să realizeze o educaţie interculturală a elevilor. Profesorii ar trebui să fie vioara întâi în deconstruirea prejudecăţilor cu privire la rromi. Această carte poate fi utilizată în completarea informației didactice, cu limitele evidente legate de organizarea materialului în funcție de programa școlară și prin adaptarea limbajului la categoria de vârstă unde se vrea a se interveni. Această istorie am structurat-o în două părţi, separate de momentul abolirii sclaviei. Prima parte se apleacă asupra migraţiei unei părţi semnificative din grupul vechilor rromi de pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin către spaţiul românesc. Transformarea suferită în aria de limbă greacă îi va marca, într-un fel, pentru tot restul istoriei, pentru că aici au apărut cei doi termeni care-i desemnează până astăzi, de-o manieră atât de diferită şi controversată: rromi şi ţigani. Punctul cel mai fierbinte al acestei migraţii la nord de Dunăre nu este numele ce-l poartă, cât statutul juridic şi condiţia socială ce le-a fost afectată încă de la început, sclavia. Anacronismul social într-un stat pe cale de modernizare instituţională va duce la emanciparea socială a rromilor de la jumătatea secolului al XIX-lea. Partea a doua tratează această emancipare în România modernă. Transformările multiple ce au afectat comunităţile de rromi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt legate organic de modernizarea Statului românesc, cu tot ceea ce implică aceasta: dezvoltarea aparatului administrativ şi poliţienesc, control sporit al circulaţiei interne, supravegherea străinilor, multiplicarea actelor de identitate şi a hârtiilor de tot felul necesare circulaţiei interne şi traversării frontierei etc. România nu este singurul stat aflat în plin proces de control al imigraţiei. Între 1900 şi 1914, toate ţările europene au luat măsuri legislative şi administrative în privinţa „ţiganilor” sau „nomazilor” autohtoni sau străini.1 Repere cronologice Perioada cuprinsă în studiul de faţă are limite cronologice largi, ce corespund instalării rromilor în spaţiul nord-dunărean şi până la ieșirea din 1 Henriette Asséo, L'inclusion exotique. Des Roms de Galicie traverse l'Europe 1907-1930, Text prezentat la Colocviul din 8 et 9 decembrie 2011, Paris, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. 5 comunism. Totuși, informațiile posterioare secolului XIX sunt date cu scop orientativ și nu tratează în profunzime subiectul. În secolul al XIV-lea, migraţia rromilor la nord de Dunăre va antrena constituirea unei categorii juridice noi, cunoscute în documentele de cancelarie şi cele private sub numele de ţigani, iar în textele legislative sub o denumire dublă, ţigani şi robi. Termenul modern, folosit adesea şi în Principate, începând cu secolul al XIX-lea, este cel de sclav/sclavie. Apogeul acestei instituţii este atins în epoca regulamentară când „exploatarea ţiganilor a fost în general mai mare decât înainte”2, pentru a se prăbuşi rapid, datorită anacronismului său în interiorul unui stat în curs de modernizare, în numai două decenii. La jumătatea secolului al XIX-lea, Principatele Române au emancipat această categorie administrativă ce cuprindea 7% din populaţia lor. În scurtă vreme se va ridica problema circulaţiei din interiorul frontierelor Principatelor Unite. Această circulaţie nereglementată intra în contradicţie cu construcţia