Despre Culturi Arheologice Şi Identități Etnice De La Granițele Provinciei Romane Dacia. Studiu De Caz: Cultura Lipiţa Versus Costobocii
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
DESPRE CULTURI ARHEOLOGICE ŞI IDENTITĂȚI ETNICE DE LA GRANIȚELE PROVINCIEI ROMANE DACIA. STUDIU DE CAZ: CULTURA LIPIŢA VERSUS COSTOBOCII Alexandru POPA Key words: Lipiţa Culture, Costoboci, barbaricum, Upper Dniester, Roman Period Cultura Lipica (Lipiţa) Numele acestei culturi porneşte de la localitatea Lipica Górna (Verchnjaja Lipica) din Ukraina, unde în perioada anilor 1889-1890 I. Kopernicki descoperea 67 de morminte. După toate probabilitățile, atunci au fost cercetate 60 de incinerații şi 7 inhumații1. Prima sinteză a culturii a fost publicată de Marcian Śmiszko, în anul 19322. Identitatea arheologică, definită drept cultura Lipica/Lipiţa, indica multiple paralele în mediul culturii dacice şi a fost datată de autorul primei monografii în perioada sec. I.-începutul sec. III p.Chr.3 În perioada următoare, mai ales după cel de-al doilea Război Mondial, numărul siturilor atribuite acestei culturi a crescut semnificativ, cu precădere de pe urma săpăturilor de salvare4. Săpături planificate, pe suprafețe întinse nu s-au efectuat. O sinteză a cunoștințelor, la nivelul anilor '70 ai secolului trecut, a fost întreprinsă de către V. M. Cygylyk5. Cercetări în vederea definirii culturii au mai fost întreprinse de T. Dąbrowska6, precum şi de L. Vakulenko7. După dispariția URSS, volumul de publicații consacrate acestei culturi arheologice este în continuă scădere ca număr, iar ca tematică – acestea de regulă nu depășesc nivelul unor rapoarte de săpături sau periegheze8. Din literatura română se remarcă studiile lui Ion Ioniţă şi Gheorghe Bichir, care discută problemele culturii Lipiţa în contextul definirii şi valorificării conceptului de „daci liberi”9. Aria de răspândire a siturilor atribuite culturii Lipiţa este zona cursului superior al Nistrului ( Figura 1). Este vorba atât de așezări, cât şi de necropole. Acestea nu sunt distribuite uniform în spaţiul atribuit culturii Lipiţa, ci în două microzone distincte10. Prima dintre ele poate fi delimitată pe malul stâng al Nistrului, între cursurile râurilor Zolotaja Lipa şi Verešica. Cea de-a doua microzonă reprezintă o fâșie relativ îngustă, dispusă aproximativ 1 Berest 2001. 2 Śmiszko 1932. 3 Analogiile ceramice au fost semnalate în fortificațiile de la Tinosu, Poiana, ş. a. Acestea au fost preluate şi de literatura ulterioară – Cygylyk 1975. 4 Baran 1985, 34-41. Bidzilja/Rusanova 1993, 96-97. 5 Cygylyk 1975. Vezi şi recenzia lui Ion Ioniţă la acest volum - Ioniţă 1980. 6 Dąbrowska 1973. 7 Vakulenko 1989; Vakulenko 1991. 8 Vezi Berest 2001. Cygylyk 1995; 1997. 9 Bichir 1997. - Ioniţă 1997. 10 În unul din studiile sale, Ion Ioniţă punea pe bună dreptate problema existenței acestor microzone, adică dacă ele ar fi existat cu adevărat şi în antichitate sau dacă ele reflectă un stadiu al cercetării - Ioniţă 1997, 881-882, 891. Aceste dubii probabil că își păstrează actualitatea şi astăzi. 133 www.cimec.ro / www.muzeuparvan.ro între orașele Hotin şi Ivano-Frankivsk. Există şi situri care depășesc limitele acestor două microzone. Se remarcă faptul că doar pe baza unor prospecțiuni de teren şi a materialului de suprafaţă colectat, siturile culturii Lipiţa pot fi doar cu greu deosebite de cele ale altor culturi, răspândite în aceiași regiune11. Așezările culturii Lipiţa sunt nefortificate şi ocupă de regulă pante orientate spre sud şi sud-vest, dispuse pe malul unor surse de apă. De cele mai multe ori, aceste aşezări sunt pluristratigrafice, acoperind urme de locuire din epoca fierului şi fiind la rândul lor acoperite de nivele culturale asemeni culturii Sântana de Mureș-Černjachov sau şi mai târzii. În structura şi topografia lor, așezările urmează structura reliefului. Ele se întind de cele mai dese ori de-a lungul malului apei pe o lungime de până la 500 m şi o lățime de 100-150 m12. Complexe formate din locuințe şi anexe gospodărești sunt dispuse în rânduri ce urmează şi ele relieful zonei. Judecând după formă, se disting în primul rând locuințe de suprafaţă, deşi numărul de complexe cercetate de acest tip este relativ scăzut13. În afara specificului cultural al culturii Lipiţa, motivul unei asemenea situaţii ar putea fi tehnica săpăturilor arheologice, care nu întotdeauna a permis o documentare precis a resturilor locuinţelor de suprafaţă, mai ales din cauza distrugerilor parvenite din cauza lucrărilor agricole. Reprezentative pentru acest tip de structuri sunt cele de la Remezovcy (ca. 20 m2)14, Vodniki (24 m2)15sau Lypivci (20-24 m2)16. Din amenajările lor interioare se remarcă câte o vatră de foc, precum şi resturi de podea din lipitură de lut. Mai bine documentate şi respectiv mai numerice în comparaţie cu cele de suprafață sunt construcțiile/locuințele adâncite în sol17.Acestea ocupă de regulă o suprafață de până la 25 m2, deși sunt cunoscute şi exemple ale unor construcții asemănătoare cu suprafață de peste 46 mpătrați18. Podeaua lor putea ajunge la adâncimea de circa 0,3-1 m19, deși sunt cunoscute şi exemple când podeaua locuinței s-a descoperit la adâncimea de 2 m de la nivelul modern de călcare20. Amenajările interioare ale locuințelor mai includeau trepte dispuse de-a lungul pereților lungi ai locuințelor. Acestea mai purtau uneori urmele căptușirii cu scânduri de lemn şi au fost folosite drept băncuțe de șezut. Podeaua bordeielor era fie din lut bătătorit, fie din lemn. Uneori sub nivelul podelei din locuință mai era săpată o groapă de păstrare, acoperită după toate probabilitățile cu scânduri. Gropi de păstrare a rezervelor alimentare s-au descoperit şi în afara locuinţelor. În afară de locuințe, în unele cazuri cercetările arheologice au surprins urme de ateliere meșteșugărești, asemeni celor de prelucrare a fierului de la Remezovcy21, Bovšiv22 sau Lypivci23. Un atelier de producție a ceramicii a fost documentat arheologic în aşezarea de la Lypivci24. Referindu-ne la necropole şi morminte singulare ale culturii Lipiţa, se impune din start observația că nici una dintre necropolele atribuite culturii Lipiţa nu a fost săpată integral. Cu cele 67 de morminte documentate încă în anii 1889-1890, cel mai exhaustiv cercetat pare să fi rămas cimitirul eponim de la Lipica Górna (Verchnjaja Lipica). Un număr mai mic de 11 Se subînțelege mai ales siturile culturii Przeworsk, a se vedea Bidzilja/Rusanova 1993, 97. 12 Bidzilja/Rusanova 1993, 97. 13 Pentru o privire de ansamblu a se vedea Cygylyk 1975, 63-64. 14 Cygylyk 1971, 159. 15 Cygylyk 1997, 105. 16 Cygylyk 1995, 127-128. 17 Cygylyk 1975, 64-69. 18 Locuinţa VI de la Górna Lipica ocupa o suprafaţă de 46,20 m2 – Cygylyk 1975, 67. 19 Bidzilja/Rusanova 1993, 97. 20 Locuinţa 1 de la Górna Lipica – Cygylyk 1975, 14-15, 65. 21 Cygylyk 1975, 54-59. 22 Bidzilja/Rusanova 1993, 98, 252 Tab. XXXII.8. 23 Cygylyk 1995, 130. 24 Cygylyk 1995, 130-133. 134 www.cimec.ro / www.muzeuparvan.ro înmormântări au fost documentate arheologic la Grinev (12 morminte), Zvenigorod - „Goeva Gora” (20 morminte), Bolotnoe (64 morminte)25. Toate aceste cimitire sunt birituale, deşi se pare că în toate s-a constatat predominarea numerică a incinerației26. Majoritatea mormintelor de acest tip sunt incinerații cu resturile depuse în urnă – oasele incinerate, resturile pieselor de port şi a ofrandelor defunctului erau depuse într-un vas ceramic cu sau fără capac. La Grinev au fost documentate 3 morminte, în cadrul cărora resturile rugului (oase incinerate şi fragmente de vase ceramice) erau dispersate pe o suprafaţă de circa 2 m2. Mormintele de inhumație sunt de regulă lipsite de inventar şi, respectiv pot fi atribuite unui sau altui nivel cultural sau cronologic cu mari dificultăți. Pe baza acestor momente de incertitudine, Cygylyk a pus la îndoială inhumația ca rit funerar al purtătorilor culturii Lipiţa27. O situaţie cu totul deosebită o au după părerea mea mormintele de inhumație de la Kolokolin28 şi Čižikov29. Ele au fost descoperite separat şi în afara unui context arheologic, specific pentru cultura Lipiţa, dar cu toate acestea au fost atribuite acestei culturi30. Analiza noastră31 a arătat că înmormântarea prin inhumație, într-un tumul preistoric din afara unei necropole contemporane, veselă pentru lichide (combinație asemeni „Ulcior/Pateră”, cupe de argint, vas-riton), piese de import de proveniență provincial-romană (inclusiv fibulele de bronz), lipsa de arme printre piesele de inventar – toate aceste particularități ale ritului şi ritualului de înmormântare apropie complexele de la Kolokolin şi Čižikov de o serie de morminte din epoca romană timpurie din Europa centrală, cunoscute în literatura de specialitate sub termenul de „Morminte de tip Lübsow“32. Pentru prima dată particularitățile acestui grup de monumente funerare au fost schițate de H.-J. Eggers în publicația din 195333. Conform definiției propuse de Eggers, mormintelor de tip „Lübsow“ le sunt specifice următoarele elemente comune: • amplasarea în afara necropolelor (mari) ale epocii, • utilizarea unor construcții funerare deosebite, edificate special cu această ocazie sau folosirea unor tumuli mai timpurii, • înhumația defunctului, • lipsa printre inventarul mormintelor a armelor, • bogăția (relativă) a inventarului (mai ales în comparaţie cu restul înmormântărilor de epocă), marcată mai ales prin prezența unor piese de import, de origine provincial-romană, • prezența printre inventar a unor forme ceramice cu specific local. Cercetările ulterioare au adus noi accente în definirea acestui fenomen, prezent în mai multe culturi arheologice ale epocii romane timpuri din Europa centrală şi de nord34. Din punct de vedere cronologic, în cadrul grupului mormintelor de tip Lübsow, se disting complexe datate în faza „Eggers B1” şi respectiv – în faza „Eggers B2”35. În acest fel, ritul şi ritualul înmormântărilor de la Čižikov şi Kolokolin nu sunt compatibile cu definiţia culturii Lipiţa, ci mai degrabă cu fenomenul cunoscut în literatura de specialitate ca „Grupul de morminte de tip Lübsow” din faza „B 1” a cronologiei central 25 Informația despre numărul de morminte de la Bolotnoe am preluat-o de la Ioniţă 1997, 885, 895. 26 Bidzilja/Rusanova 1993, 98-99. 27 Cygylyk 1975, 78. A se vedea părerea contrară din Bidzilja/Rusanova 1993, 99. 28 Śmiszko 1935. A se vedea şi Popa 2004b.