Aurelian Sacerdoţeanu, Corespondenţă (1928-1974)
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
„ În parte, socot că am avut şi eu un loc la masa rotundă mondială <a Arhivelor>. Şi aceasta se va spune, cândva, poate la un centenar, poate în anul 2004! Atenţie! Nu mă tem de timp!” AURELIAN SACERDOŢEANU (Din scrisoarea adresată lui Constantin Turcu, 11 noiembrie 1969) Arhivele Nationale ale Romaniei Arhivele NationaleISBN 973-8308-18-6 ale Romaniei ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI AURELIAN SACERDOŢEANU – CORESPONDENŢĂ – (1928 - 1974) Coordonator şi Studiu introductiv : prof.univ.dr. Corneliu-Mihail Lungu Ediţie de documente întocmită de: Maricica Ifrim Ana-Felicia Diaconu BUCUREŞTI, 2004 Arhivele Nationale ale Romaniei Redactor: Maria Ignat Culegere şi tehnoredactare computerizată: Florica Bucur Cristina Bohan Arhivele Nationale ale Romaniei STUDIU INTRODUCTIV De-a lungul vieţii şi pe parcursul activităţilor desfăşurate pe multiple planuri de către o personalitate marcantă a ştiinţei şi culturii este absolut firesc să se creeze şi să rămână drept moştenire mărturii documentare de valoare excepţională. Aşa s-a întâmplat şi în cazul istoricului, arhivistului şi profesorului AURELIAN SACERDOŢEANU, care, timp de 15 ani, între 1938 şi 1953 a răspuns de destinele instituţiei Arhivelor Statului. Numeroasele documente ce au rămas în urma activităţilor desfăşurate pe tărâm ştiinţific, pedagogic şi arhivistic s-au constituit într-un bogat şi valoros fond personal, păstrat astăzi cu cinste de instituţia cu care şi-a confundat existenţa. Şi tot aici, în cea de a doua sa casă, a fost preluată biblioteca sa, pusă la dispoziţia Facultăţii de arhivistică, cea care astăzi încearcă să ducă mai departe tradiţia învăţământului de specialitate, menţinută, chiar şi atunci, în perioada vremelnicei desfiinţări, datorită eforturilor făcute de profesorul Aurelian Sacerdoţeanu. În volumul de faţă ne-am propus să stăruim doar asupra unei părţi din valorosul fond arhivistic „Aurelian Sacerdoţeanu”. Este vorba de CORESPONDENŢA purtată într-o viaţă de om, în care au fost adunate, ordonate şi păstrate, cum numai un arhivist desăvârşit putea să o facă, toate scrisorile expediate şi primite de la renumite personalităţi ale vieţii culturale româneşti timp de jumătate de secol. Desigur, nu ne-am propus ca în studiul nostru să prezentăm întreaga corespondenţă selectată pentru volumul de faţă, încumetându-ne, doar, să sugerăm cititorului şi celor interesaţi, în mod special, principalele aspecte desprinse din acest gen de documente, de valoare incontestabilă. Tocmai de aceea, nu întâmplător, volumul nostru debutează cu o scrisoare din 1928, trimisă tânărului Aurelian Sacerdoţeanu de către Nicolae Iorga, cel ce devenise, deja, patriarh al istoriografiei române. Epistolele din acea perioadă demonstrează că la numai 24 de ani Aurelian Sacerdoţeanu se încumeta să pătrundă în elita ştiinţifică românească. Dovadă în acest sens sunt scrisorile prin care N. A. ArhiveleConstantinescu, specialistNationale în istorie medie şi apropiatale colaborator Romaniei al lui Nicolae Iorga, îl sfătuia pe Aurelian Sacerdoţeanu să se bizuie pe forţele sale1 pentru a realiza tot ceea ce şi-a propus. Nu numai că aşa a reuşit în viaţă, dar, mai mult, Aurelian Sacerdoţeanu s-a bizuit, în egală măsură, pe un dar divin pe care, acelaşi N. A. Constantinescu, aprecia că nu-l are oricine, anume „bucuria de a munci”2. Înzestrat cu acest „dar divin”, Aurelian Sacerdoţeanu a trudit cu râvnă ca arhivist, istoric şi profesor, dar modest şi demn, înfruntând cu stoicism toate nedreptăţile pornite împotriva lui în mod nefiresc, lăsând în urma sa o OPERĂ ce nu putea fi realizată decât printr-o muncă de care numai oamenii însemnaţi pot fi capabili. Bogata corespondenţă cuprinsă în volumul de faţă, în special cea primită, pune în valoare şi celelalte calităţi ale lui Aurelian Sacerdoţeanu, cu atât mai mult demne de relevat întrucât vine din partea unor personalităţi de seamă ale vremii. Aşa, de pildă, o scrisoare din 29 mai 1930, ce aparţine principesei Martha Bibescu, evidenţiază valoarea deja recunoscută pe care Aurelian Sacerdoţeanu şi-o câştigase şi o afirmase în calitate de editor al documentelor de arhivă. Stă mărturie, în acest sens, afirmaţia principesei care era „sigură că aş avea mult de învăţat de la d-ta în privinţa documentelor ce le posed şi care aş dori să fie publicate de d-ta”3. Pe lângă preocupările istoricului animat de ideea desăvârşirii pregătirii sale, ce avea să fie încununată prin susţinerea strălucită a doctoratului, documentele care fac obiectul analizei şi prezentării noastre pun în lumină şi angajarea lui Aurelian Sacerdoţeanu în susţinerea cauzei noastre naţionale. A socotit necesar acest fapt deoarece, chiar dacă trecuse un deceniu de la Unirea cea Mare, aşa cum se aprecia într-o serie de scrisori de la începutul celui de al patrulea deceniu al secolului trecut, mişcarea naţională nu se încheiase. După cum remarca profesorul şi editorul G. Moroianu, de la Observatorul Social Economic4, într-o scrisoare adresată lui Aurelian Sacerdoţeanu, continuarea mişcării naţionale se impunea cu atât mai mult cu cât, propaganda ungurească, în special pe plan european, era tot mai murdară şi lipsită de scrupule. Manifestată cu tărie după 1920, furia revanşardă maghiară a continuat din ianuarie 1933 având şi suportul mişcării fasciste al cărei obiectiv era 1 Scrisoarea din 14 octombrie 1928. 2 Ibidem. 3 Scrisoarea din 29 mai 1930. Arhivele4 Scrisoarea Nationale din 13 noiembrie 1935. ale Romaniei 6 răsturnarea sistemului creat prin Actul de justiţie – fie el şi parţial – stabilit prin Congresul de pace ce a avut loc în urma primei conflagraţii mondiale. Activităţile desfăşurate pe multiple planuri, bine coordonate şi duse la capăt cu toată responsabilitatea şi cu un înalt profesionalism, nu l-au împiedicat pe perseverentul Aurelian Sacerdoţeanu să obţină rezultate remarcabile pe tărâm ştiinţific. O recunoaştere şi o încununare a trudei sale aveau să vină încă din anii 1935-1937 când a fost premiat de Academia Română, moment cu semnificaţii deosebite pentru cariera sa. Satisfacţia trăită atunci a căpătat o conotaţie specială prin aprecierile formulate de marele Nicolae Iorga cu privire la lucrarea sa despre Evul Mediu la Români5. Dacă ar fi nevoie de o caracterizare, sau o definire a personalităţii lui Aurelian Sacerdoţeanu din acea perioadă, socotim că una dintre cele mai demne de luat în discuţie ar fi cea făcută de apreciatul specialist în istoria dreptului vechi românesc, cel ce a fost Şt. Berechet. Întrebat de secretarul general al Ministerului Educaţiei Naţionale ce părere are despre Aurelian Sacerdoţeanu, el a răspuns direct, situându-l: „între băieţii învăţaţi care se ridică din Şcoala lui Iorga şi care a îndrăznit să atace grele probleme istorice”6. După cum rezultă din aceeaşi corespondenţă a anului 1938, întrebarea nu fusese pusă întâmplător ci cu scopul de a testa opinia cu privire la oportunitatea numirii lui Aurelian Sacerdoţeanu ca director general al Arhivelor Statului. Venise, desigur, vremea consacrării definitive a unei personalităţi ce se impusese pe tărâm ştiinţific la o vârstă când alţii abia purced pe drumul anevoios al afirmării şi, mai cu seamă, al recunoaşterii meritelor conferite de ceea ce a fost creat şi lăsat drept contribuţie într-un anumit domeniu de specialitate. Tocmai de aceea, prin răspunsul dat secretarului general al Ministerului Educaţiei Naţionale, Şt. Berechet îşi exprima convingerea că nimeni nu putea fi „mai bun şi mai rodnic. Dacă-l puneţi acolo se va schimba rolul acestei Arhive despre al căror coprins noi ceilalţi muritori nu ştim nimic”.7 În scrisoarea de răspuns adresată lui Şt. Berechet, cu modestia ce i-a fost caracteristică toată viaţa, Aurelian Sacerdoţeanu îşi exprima gratitudinea faţă de onoarea ce i se făcea luându-l în discuţie pentru o funcţie aşa înaltă. Încerca o satisfacţie deosebită fie doar şi pentru 5 Scrisoarea din 19 iunie 1936. 6 Scrisoarea din 15 septembrie 1938. Arhivele7 Ibidem. Nationale ale Romaniei 7 că „persoana sa n-a trecut neobservată”8. Iar acest lucru pentru el însemna cu atât mai mult cu cât, după propria-i apreciere, făcea parte din categoria celor mulţumiţi „a lucra în raza noastră mult-puţin, fără sgomot şi fără ocară”9. Corespondenţa purtată după numirea lui Aurelian Sacerdoţeanu în funcţia de director general al Arhivelor Statului nu a făcut decât să confirme justeţea actului săvârşit prin desemnarea unui om nimerit la locul potrivit. Ecourile favorabile au venit chiar de peste hotare, sugestivă din acest punct de vedere fiind epistola primită de profesor din Franţa, de la fostul său elev la Şcoala de Arhivistică, Emil Lăzărescu, cel care îl asigura pe noul director general că se ruga „lui Dumnezeu ca şi în acest loc să puteţi lucra cu tot atâta spor ca şi până acum”10. Afirmarea deplină a personalităţii lui Aurelian Sacerdoţeanu se făcuse şi în condiţiile recunoaşterii realităţii, devenită certitudine, anume că profesorul era unul dintre apropiaţii şi agreaţii lui Nicolae Iorga. Este suficient să aducem ca dovadă grăitoare scrisoarea viitorului academician David Prodan, care îl ruga pe directorul general al Arhivelor Statului să intervină pe lângă marele istoric cu rugămintea de a-i pune la dispoziţie un urbariu de la 1600 al „domeniului Beiuş”11, ce nu exista la Biblioteca Universitară din Cluj şi pe care dorea să-l fotocopieze, în vederea completării studiilor sale. Anul 1940 avea să aducă mari nenorociri neamului românesc, a cărei existenţă fusese pusă, la un moment dat, sub semnul întrebării. Nici instituţia Arhivelor Statului nu putea scăpa nevătămată, fapt pentru care proaspătul director general a căutat prin toate mijloacele să apere tezaurul documentar de urgia vremurilor. A fost preocupat, în egală măsură, de soarta arhivelor din provinciile româneşti supuse regimului anacronic al dictatului şi ultimatumului. O scrisoare din vara lui 194012 dovedeşte acest aspect, măsura directorului general de a repune în drepturi pe directorul Arhivelor din Cernăuţi, Teodor Bălan, însemnând, în fapt, un act de dreptate. Alte piese ale bogatei corespondenţe evidenţiază şi preocuparea lui Aurelian Sacerdoţeanu de a relua activitatea Şcolii de Arhivistică, 8 Scrisoarea din 23 septembrie 1938. 9 Ibidem. 10 Scrisoarea din 14 octombrie 1938. 11 Scrisoarea din 31 octombrie 1938.