60 DE ANI DE LA CREAREA P.C.R. UN EVENIMENT REMARCABIL lN VIAŢA ROMANIEI - MARELE CONGRES COMUNIST DIN MAI 1921

După o amplă şi fructuoasă pregătire, rezultat al clarificărilor de esenţă revoluţionară produse în întreaga noastră mişcare muncitorească, în rîndurile Partidului Socialist, deschiderea lucrărilor Congresului de constituire a Partidului Comunist Român a devenit fapt împlinit în dimi­ neaţa zilei de 8 mai 1921. Misiunea istorică a acestui congres era consfinţirea transformării Partidului Socialist în Partidul Comunist şi unificarea mişcării muncito­ reşti la scara României reîntregite. Partidul Comunist Român avea să fie un continuator direct, în noile condiţii, al partidului politic al clasei muncitoare făurit în 1893, avea să reprezinte o nouă fază a existenţei sale. „Partidul comunist, continuatorul direct al mişcării revoluţionare, socialiste, al partidului clasei muncitoare făurit in 1893 - sublinia tovarăşul Nicolae CeaUJŞescu - a dus mai departe şi a ridicat pe un plan superior, în noile condiţii ale dezvoltării României, lupta de eliberare socială şi naţională"'· Ordinea de zi a Congresului fusese făcută cunoscută încă la 5 martie 1921 în coloanele ziarului „Socialismul" şi cuprindea următoarele pro­ bleme: Raportul de activitate al Comitetului Executiv al Partidului So­ cialist; Raportul asupra afilierii la Internaţionala a III-a Comunistă şi asupra programului partidului; Dezbaterea proiectului de statut şi a programului agrar; Raportul dele,gaţiei Partidului Socialist care fusese în Rusia Sovietică; Dezbaterea unor rapoarte speciale în problemele presei şi propagandei, în chestiunea naţionalităţilor, mişcarea de tineret, mişcarea feminină etc. Multe dintre documente fuseseră deja pUiblicate în presa partidului astfel că delegaţii la congres aduceau pe lingă punctul lor de vedere şi pe cel al secţiunifor în numele şi din însărcinarea cărora participau la congres. Intrucit Clubul partidului din strada Sf. Ionică se afla încă sub semnul regimului excepţional introdus după greva generală din 1920 - fiind sigilat de autorită·ţi, - delegaţii şi invitaţii la Congres s-au pre­ zentat la redacţia ziarului „Socialismul" din s.trada Academiei unde

1 Nicolae Ceauşescu, Cuvîntare la adunarea festivă consacrată antversării a 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România, Bucu­ reşti, 1973, p. 28.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 12 Gh. I. Ioniţii fuseseră convocaţi. ln numele lor, o delegaţie s-a prezentat în dimineaţa aceleiaşi zile la Ministerul de Interne ·şi a cerut redeschiderea sediului din strada sf. Ionică, lucru ce nu a fost obţinut nici de această dată. In aceste împrejurări, Congresul şi-a deschis lucrările în sălile re­ dacţiei ziarului „Socialismul". Erau prezenţi delegaţi ai unui număr de 29 de secţiuni ale Partidului Socialist din ţară, membrii ai Comitetului Executiv, ai Comisiei Centrale de control, şi ai Comisiei Generale a Sindicatelor, doi delegaţi ai Comitetului Central al Tineretului, un dele­ gat al Federaţiei socialiste Prahova, un delegat al grupului parlamentar, un delegat al Comitetului Central Feminin, un delegat al Casei poporului, un delegat al ziarului „Socialismul", ş.a. La lucrările Congresului participau delegaţi ai secţiunilor partidului din Bucureşti, Arad, Alba-Iulia, Braşov, Buzău, Baia-Mare, Oradea, Timi­ şoara, Cluj, Craiova, Corabia, Constanţa, Făgăraş, Galaţi, Moreni, Lugoj, Ploieşti, Tulcea, Pirteşti, Tg. Mureş, Tr. Severin, Valea Mureşului, Valea Jiului, Silistra, Bazargic, Dej, Focşani, Că.lăraşi, Satu Mare, Teiuş, Ne­ hoiu, Cernăuţi, Cernavodă, Deda-Bistriţa, Chi,şinău, Oradea, Islaz-Brăila, Piatra-Neamţ etc. Circa 100 de invitaţi au completat numărul partici­ panţilor la congres. După cum rezultă din enumerarea centrelor de mai sus, Congresul constituia un forum al elementelor comuniste de ,pe întreg cuprinsul ţării, ceea ce atestă faptul că, în România, Partidul Comunist încă de la primul congres din mai 1921 era un partid către care se îndreptau gîn• durile ş~ speranţele revoluţionarilor de pretutindeni, din toate colţurile ţării. Compoziţia naţională, a delegaţilor la congres demonstrează la dndu-i că spre acest partid năzuiau deopotrivă comunişti români, ma­ ghiari, germani, sîrbi J?i de altă naţionalitate. Convingerea pe care cu toţii o aveau 'în faptul că, prin programul său, a.cesta era partidul care putea aduce deslegări atît problemei sociale cit şi celei naţionale, făcea ca pe coordonatele istorice ale acelui memorabil 1921 masa largă a oame­ nilor muncii - indiferent de naţionalitate - să susţină fără rezerve ideea transformării imediate a Partidului Socialist în PaI"tidul Comunist Român. In acelaşi timp, corespunzător compoziţiei sociale a secţiunilor par­ tidului, acestea erau reprezentate ,Ia congres de delegaţi muncitori, ţă­ rani, intelectuali, mici meseriaşi, mici întreprinzători, studenţi etc., ceea ce atestă baza largă de masă pe care s-a sprijinit Partidul Comunist Român încă de la primele sale începuturi. Şi din acest pun.ci de vedere se poate spune că in întreg peisajul polirtic al României acelor ani ni.ci un alt partid politic nu putea fi asemuit cu Partidul Comunist. Dacă adăugăm acestor două elemente pe cel ce exprima din punct de vedere numeric potenţialul ,partidului în.că la primele sale începuturi - aproxi­ mativ 45.000 de memrbri - avem trei componente de bază care au con­ tribuit la alarmarea cercurilor reacţionare şi la ~ndreptarea focului lor împotriva acelei forţe politice impresionante care-şi anunţa în a

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 13 ale acestui partid, finalitatea tuturor obiectivelor sale de luptă, conver­ gînd spre răsturnarea regimului burghezo-moşieresc şi instaurarea pute­ rii poporului, at.f contribuit la amplificarea derutei, a panicii în rîndul cert"Urilor reacţionare ale bUTgheziei şi moşierimii care, lăsînd la o parte obiişnuitele lor contradicţii, şi-au dat m1na, căutînd soluţia înăbuşirii în faşă a noului partid. Pină a trece fa asalt ele au trebuit să facă cunoştinţă cu trepidanta dezbatere a ,primului congres al partidului. Printre delegaţii prezenţi la lucrările acestuia s-au numărat: Gheor­ ghe Cristescu, Dumitru Grofu, Gh. Gheorghe Niculescu-Mizil, Eufrosina Cotor, Theodor Iordăchescu, Dumitru Stoiculescu, Ştefan Benedict, Gheorghe Stoica, Ion Mirescu, Dumitru Ciumbrudean, Tiron Albani, Ca­ rol Bartha, Ludovic Maghiari, Eugen Rozvan, Alfred Rusch, Mihai Cruceanu, Marin Popa, Andrei Ionescu, Iacob Schasek, Dumitru Aricescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, Constantin Mănescu, Marian Nicolae, Evan­ ghelie Stanef, Elek KoblCis, Carol Toth, Mihai Macavei, Elec Echwartz, Costa Stoef ş.a. In timpul :deplasării spre Capitală, unii delegaţi au fost arestaţi şi nu au mai putut ajunge la congres (Ioan Elena, Florea Dăescu ş.a.). Alţi militanţi de seamă, aiflîndu-se în emigraţie, unii fiind chiar condamnaţi de justiţia burgheză la moarte în contumacie, sau muncă silnică pentru activitatea lor revoluţionară nu au participat, de aseme­ nea, la Congres (A11'ecu Constantinescu, Mihail Gh. Bujor, Ghiţă Moscu, Al. Nicolau ş.a.). Nu au participat la congres nici alţi activişti de partid îndeaproape urmăriţi de autorităţi în acele momente, unii dintre ei chiar împiedicaţi fiind să, vină in Capitală (Peitre Constantinescu-Iaşi, Van­ ghele Becheanu, David Fabian, Leonte Fi!Lpescu, Elena Filipovici, Con­ stantin Popovici, Constantin Ivănwş, Iancu Olteanu, Gh. Vasilescu-Vasia, Gheorghe Tănase ş.a.). La deschiderea lucrărilor congresului, în sală se afJ.au posesorii unui număr de 540 de mandate reprezentind un număr de 45.086 membri ai Partidului Socialist2 • Intrucît unii delegaţi participau cu mandatul mai multor secţiuni, numărul total de mandate era mai mare

2 Documente din istoria mişcării muncitore~ti din Rom4nia (1916-1921), Bu­ cureşti, 1966, p. 681.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 14 Gh. I. Ioniţă

fotr-o atmosferă de .puternic entuziasm, a fost adoptat textul unui mesaj de salut adre6at Internaţionalei a III-a Comuniste, precum ~i un număr important de rezoluţii pe probleme majore ale mişcării revolu­ ţionare: „Pentru pace, contra războiului", „Pentru amne6tie", „Pentru cei B..nchlşi", „Contra cenzurii şi stării de asediu", „Pentru cei loviţi de grevă", „Pentru proletariatul rus". Cu aceasta, congresul urma să intre propriu-zis în ordinea de zi. Inainte de a se produce acest lucru însă, gruparea socialist-unitară, a prezentat o moţiune în care se cerea amînarea congresului pe mo.tiv că nu ar fi fost deplin rezolvate toate problemele organizatorico-politice ce se impuneau. Văzînd în această iniţiativă încă o încercare de împiede• care a lucrărilor congresului, cei care au luat cuvîntul au combătut-o cu energie. „Ne-am adunat să ,punem baza unei clădiri noi şi de aceea trebuie să se sfîrşească odată cu amînările"• - a spus unul dintre vor­ bitori. Ca rezultat al raportului de forţe creat în congres în acele mo­ mente, moţiunea socialist-unitară supusă la vot nu a putut întruni decît un număr infim de voturi aprobative - 9. Aceasta a insemnat înlătura­ rea democratică a ultimului obstacol din calea desfă,şurării primului Congres al partidului de tip nou. lntrîndu-se în ordinea de zi, congresiştii au dezbătut mai întîi ra­ portul de activitate al Comitetului Executiv al partidului pe care l-a prezentat Gheorghe Cristesou, secretarul de atunci al Partidului Soda­ list. El a subliniat în mod deosebit faptul că întrudt „Internaţionala a II-a n-a corespuns menirii sale, călcînd în picioare principiile socialiste, înşelînd proletariatul şi punîndu-se în slujba burghe·ziei", Partidul So­ cialist din România s-a văzut nevoit - în consens cu alte partide - să părăsească printre cele dintîi falimentara Internaţională a II-a. Par­ ticiparea unor delegaţii reprezentative ale Partidului Socialist din România la conferinţele internaţionale de la Zimmerwald (septembrie 1915) şi Kienthal (mai, 1916) a fost considerată în congres o e~presie a detaşării mişcării revoluţionare, a Partidului Socialist din România de acele curente şi tendinţe care conduseseră la impas Internaţionala a II-a. Plasarea mişcării noastre muncitoreşti în anii primului război mon­ dial în stîruga revoluţionară inspirată de Vladimir Ilici Lenin constituise o dovadă de netăgăduit a forţei politico-ideologice de care dispunea Partidul Socialist din ţara noastră. Congresul din mai 1921 lua act cu satisfacţie de asemenea aprecieri făcute în raport. Problemele organizatorice ale mişcării muncitoreşti în anii de după război au fost amplu înfăţişate în raport, străduindu-se în special asupra unor limite ale activităţii Comitetului Executiv al partidului care au şi determinat fie unele stagnări, fie unele insuccese ale mişcării. Pozi­ ţiile liderilor reformişti (Iosif Jumanca, George Grigorovici, Ion Flueraş.

3 Op. cit., p, 683-685. • Vezi pe larg în C. CW?nir Mihailovici, F. Dragne, Gh. Unc, Mişcarea munci­ torească dtn Romdnia (1916-1921), Bucureşti, 1971, p. 484 şi urm. Vezi şi Socia­ U.nnul din 11 mai 1921. s Op. ctt., p. 485 şi urm.; vez.i şi „Socialismul" din 11 mai 1921.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 15

Iacob Pistine~ ş.a.) au fost combătute argumentat în raport şi caracteri­ zate cu justeţe, ca manifestări „care făceau imposibilă orice încercare de a continua conlUţrarea împreună". Dezbaterea raportului a pornit pe coordonatele unei răspunderi maxime faţă de vfitorul partidului şi al mişcării. Citeva probleme s-au detaşat în cursul di8cuţiilor prin bogăţia al1gllmentelor şi principialitatea comunistă dovedită de vorbi.tari. Printre acestea s-au numărat: criticarea vechiului Comitet Executiv al partidului pentru inconsecvenţa de care a dat dovadă in prdblemele majore ale mişcă·rii revoluţionare, criticarea lipsei de iniţiativă dovedită în momentele cele mai, favoraibile ale orga­ nizării luptei maselor mU111citoare, insuficienta pregătire a grevei gene­ rale din 1920 şi comiterea a o serie de greşeli tactice în cursul desfă­ şurării ei. Cu deosebită tărie a fost criticată neglijarea de către conducerea partidului a preocupărilor pentru .pătrunderea mai adincă la sate lin vederea creării condiţiilor favorabile înfă1ptuirii cu un ceas mai devreme a alianţei muncitoreşti-ţărăneşti. Unii vorbitori au criticat raportul conducerii partidului din cauza neabordării unor importante probleme printre care: răspunderea .parti­ dului· pentru perfecţionarea cunoştinţelor politico-culturale ale membrilor .săi, activitatea parlamentară a deputaţilor socialişti, cauzele re,petatelor amînări ale congresului, etc. Participanţii la dezbaterea acestui raport au insistat mult asupra necesităţii părăsirii mijloacelor tactice legaliste de luptă care determi­ naseră· multiple insuficienţe în activitatea generală a partidului, s-a şi preconizat, de altfel ca, în vederea părăsirii definitive a unei asemenea tactici legaliste, să se înceapă cu alegerea în noul Comitet executiv al partidului a unor oameni hotărîţi, devotaţi trup şi suflet cauzei clasei muncitoare, care să poată fi la înălţimea sarcinilor încredinţate tocmai printr-o temeinică pregătire politico-ideologică şi printr-o largă dispo­ ziţie de luptă deschisă cu forţele adverse, combativ-revoluţionară, 'in esenţa ei. După o fructuoasă dezbatere, raportul a fost supus votării şi a fost aprobat cu o majoritate mică. Intrucit, între timp, Ministerul de Interne - determinat de nume­ roasele delegaţii şi memorii de protest - a consimţit la redeschiderea sediului partidului din strada Sf. Ionică nr. 12, lucrările congresului au continuat din dimineaţa zilei de 10 mai în sălile acestuia. Lui Gheorghe Cristescu i-a revenit misiunea de a prezenta raportul delegaţiei Partidu­ lui Socialist care în toamna anului 1920 fusese în Rusia Sovietică. Por­ nindu-se cu înfăţişarea impresiilor puternice produse asupra delegaţiei de transformările revoluţionare întîlnite pretutindeni în ţara vecină, în raport se aprecia trăinicia măsurilor 'intreprinse pe multiple .planuri de PUJterea Sovietică încă din zilele memorabile ale lui Octombrie 1917. Congresiştii au luat cunoştinţă şi pe această cale de faptul că revolu­ ţionarii români aflaţi în Rusia „au luptat din toate puterile pentru vie-

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 16 Gh. I. Ioniţ4 I toria revoluţiei socialiste" şi că faptele şi contribuţia lor )nternaţională se bucurau de o bună apreciere în ţara vecină 6 • In continuare, raportul analiza detaliat ,şi obiectiv ţonţinutul discu­ ţiilor purtate de delegaţia din ţara noastră cu reprezţntanţii Internaţio­ nalei a III-a. Pe baza aprecierilor :făcute în raport a avut loc în congres o amplă discuţie asupra activităţii Comitetului Executiv al Partidului Socialist, a meritelor şi lipsurilor sale7• Cu acest prilej s-a cristalizat tot mai mult părerea conform căreia insuficienţele din activitatea vechiu­ lui Comitet Executiv al partidului puteau să fie înlăturate în viitor numai în măsuTa în care congres~tii vor manifesta preocupare pentru desemnarea în noua conducere doar a elementelor dispuse a aborda ori­ care problemă exclusiv de pe poziţiile militant-revoluţionare. Experienţa acumulată în anii avîntului Tevoluţionar în care unele elemente cu încli• naţii spre dreapta sau făţ~ oportuniste determinaseră acţiuni şi poziţii neconforme cu starea de spirit şi voinţa masei membrilor partidului putea servi în viitor argumente trainice pentru efectuarea unei evidente cotituri pe acest tărîm. Partidpanţilor la dezbateri nu le scăpa din aten­ ţie constatarea că sarcinile partidului şi partidul în ansamblul său dis­ puneau de forţa organizatorică şi politico-ideologică necesară soluţionării acestei probleme majore şi vitale pentru activitatea partidului de tip nou. „Luptele grele ce vor urma - spunea în acest sens Elek Kobl.Os - ceT o hotărîre de fier ... să se intre în sinul mişcării ca simpli soldaţi şi să se ajungă la ronducere cînd se va dovedi că au meritat-o în lupta ce au dat-o ca soldaţi"B. Atît raportul cit şi o serie de vorbitori au subliniat că experienţa trecutului furniza un bun material de studiu şi concluzii deosebite pen­ tru viitorul partid comunist. Cu toţii îşi exprimau dorinţa de a învăţa din această experienţă şi de a o aplica la noile condiţii, in conformitate cu cerinţele procesului revoluţionar. Totodată s-a exprimat dorinţa ca în raporturile dintre viitorul partid comunist şi Internaţionala a III-a să se porneaseă întotdeauna de la o cunoaştere vie a realităţilor şi să se evite formularea unei păreri neconforme cu situaţia concretă. Intrucît în cursul vizitei delegaţiei Partidului Socialist în Rusia existaseră momente 'în care, datorită unor insuficienţe de documentare şi cunoaştere, se ajun­ sese la caracterizarea unilaterală şi chiar greşită a unor situaţii, acte politice, persoane etc., congresul considera că era de dorit să se facă pe viitor paşi eficienţi in direcţia abordării oricărei probleme într-un spi­ rit de principialitate comunistă rezultînd dintr-o cunoaştere profundă şi reală a fiecărei probleme aflată în discuţie. fo după-amiaza zilei de 10 mai, Congresul a ascultat şi dezbătut Raportul asupra afilierii la Internaţionala a III-a Comunistă şi programul ,partidului, raport prezentat de Gheozighe Cristescuo. Conţinutul său fusese de altfel publicat cu cîteva luni înainte în presa partidului, astfel

o .,Socialismul" din 12 mai 1921. 7 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, dosar 7914, f. 70. 1 „Socialtsmul" din 12 mai 1921.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 17 că delegaţii a~ putut exprima atît punctul lor de vedere cît şi pe cel al secţiunilor în' numele cărora participau la congres. 1ln raport se 'P.naliza .pe multiple planuri situaţia mişcării muncito­ reşti internaţionale,în anii primului război mondial, insuficienţele Inter­ naţionalei a II-a şi se înfăţişau argumentat resorturile care determina­ seră înfiinţarea celei de a III-a Internaţionale. In mod deosebit era apreciat rolul lui V. I. Lenin în întreaga această etapă a mişcării munci­ toreşti internaţionale, contribuţia lui la îmbogăţirea experienţei teoretice şi practice-politice a mişcării. Crearea partidului de tip nou în ţara noastră era pusă în raport, în strînsă legătură cu adoptarea principiilor şi tacticii „noii Internaţionale, care este intransigentă şi luptă pentru revoluţia sodală" 10 • In prim-plan răspunderilor noului partid, raportul situa necesitatea luptei „în ţara noastră pentru înfăptuirea societăţii viitoare, care nu-i alta decît comu­ nismul". Pentru realizarea acestui deziderat raportul arăta că proleta­ riatul trebuia să cucerească puterea politică şi economică din mina burgheziei şi s-o înlocuiască cu statornicirea puterii dictaturii clasei muncitoare, singura în stare să redea adevărata libertate imensei majo­ rităţi a poporului. „Nu democraţia burgheză, ci dictatura proletariatului va .fi aceea care va asigura triumful socialismului". „Pentru atingerea acestui scop - sublinia raportul -, masele proletare vor lupta, după cum va fi rezistenţa adversarilor, pînă la conflict înarmat cu puterea de stat capitalistă". Programul prevedea ca măsură imediată, după cucerirea puterii po­ litice, „exproprierea şi socializarea mijloacelor de producţie şi schimb acolo unde procesul de concentrare capitalistă este mai înaintat" şi tre­ cerea lor în proprietatea socialistă. O atenţie deosebită se manifesta pentru păturile suibmijlocii ale societăţii în legătură cu care se prevedea: „mica proprietate sau simplul meşteşugar, în afară de cîteva unelte mai mult sau mai puţin primitive, nu posedă nimic. Prin urmare, nici unul, nici altul nu pot fi expropriaţi". Cu :deosebit interes au fost primite in congres acele prevederi din program care vizau poziţia partidului în problema agrară, în organizarea muncii în intreprinderile industriale, în asigurarea unor condiţii sociale de viaţă şi de muncăJ tot mai bune pentru oamenii muncii. Intreaga problematică a raportului era însă, în mod nefericit, insu­ ficient de bine centrată strategic şi tactic datorită lipsei de delimitare a sarcinilor imediate ale partidului. Cauza principală consta în necesitatea exactă a etapei revoluţionare în faţa căreia se afla România. In noul partid înfiinţat atunci, odată cu acest .prim congres, dezbaterea proble­ melor etapei revoluţionare aveau de altfel să rămînă timp de un deceniu pe ordinea zilei, pînă atunci cînd al cincilea congres (decembrie 1931) avea să aducă limpezirile atit de necesare.

8 Textul fusese publicat în „Socialismul" din 7 mai 1921. 10 Idem.

2 - Acta Mv1<1l Porol11Senal1 - 1981

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro J / 18 Gh. I. Ioniţă

Coraportul prezentat de Mihail Cruceanu asupra afilierii la Interna­ ţionala a III-a Comunistă şi programul partidului a venit fără echivoc în sprijinul transformării Partidului Socialist în Partid Comunist şi al afilierii lui necondiţionate la Internaţională. Coraportul se baza pe con­ clu~ia - desprinsă din realitatea vieţii zilnice - potrivit căreia munci­ torii „vor a III-a„ întrucît „afilierea e însuşi interesul nostru, al prole­ tariatu1ui"11. Discuţiile ce au avut loc în congres .pe marginea acestui punct de pe ordinea de zi au fixat cadrul politico-ideologic în care urma să activeze noul partid. S-a propus ca partidul rezultat din transformarea revoluţionară la care u11'IIIla să se ajungă să se numească Partidul Sociadist Comunist din România. Această denumire se argumenta prin dorinţa de a se sublinia rădăcina lui socialistă şi perspectiva comunistă în care urma să activeze. '1n toiul discuţiilor, pe cînd căpătau contur cele mai importante pro­ bleme teoretice şi practice ale activităţii noului partid, Theodor Iordă­ chescu, în numele grupă·rii socialist-unitare, a adus în discuţie o moţiune în care cerea afilierea cu rezerve a .partidului la Internaţionala a III-a. Afirmînd acordul pentru principiile generale ale InteTnaţionalei, moţiu­ nea se declara împotriva ideii subordonării depline a partidelor comu­ niste faţă de conducerea Comitetului precizînd că acest lucru nu cores­ pundea diversită,ţii de condiţii concret istorice în care activau partidele comuniste înregimentate în Internaţionala a III-a12. Discuţiile din Congres pe mar.ginea acestei moţiuni au fost impre­ sionante. In esenţa lor, ele relevau atmosfera puternică existentă în partid în sprijinul creării neînt'îrziate a Partidului Comunist şi al afilierii sale la Internaţionala a III-a. Cu toate că participanţii la congres îşi dădeau perfect de bine seama că între noul partid înfiinţat şi Interna­ ţionala a III-a vor .putea apare neînţelegeri, in măsura în care avea. să se încerce o tutelare măruntă, o îndrumare care să limiteze partidul ca el să fie acela care să--şi fixeze şi săi aplice linia sa ·politică 'în funcţie de cerinţele procesului revoluţionar din România, cu toţii îşi exprimau convingerea că, o dată creat, partidul va putea de.păşi asemenea momente nedorite printr-o disouţie concretă, principială cu conducerea Interna­ ţional~i a III-a. Mai presus de orice, în acele momente, masa delegaţilor la congres considerau necesar „să ne afiliem necondiţionat la Interna­ ţionala a III-a pentru a grăbi victoria dasei apăsate„ 13 . Ţinînd cont de faptul că în acele condiţii afilierea la Internaţională putea deveni fapt împlinit doar în măsura 'in care se recunoşteau toate cele 21 de condiţii de afiliere, majoritatea participanţilor la congres au respins ideea socialiştilor-unitari de a se proceda la o afiliere cu rezerve. Afilierea la Internaţionala a III-a, era considerată de unul dintre delegaţi,

11 Vezi pe larg în Crearea Partidului Comunist Român. Mai 1921, Bucureşti, 1971, p. 428. 12 Op. cit., p. 428 şi urm. 1a Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România (1916-1921), Bu­ cureşti, 1966, p. 720-721.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 19 \, expresia înaltei conştiinţe revoluţionare. „Afilierea e însuşi interesul nostru, al proletariatului, căci dacă, rînd pe rind, fiecare partid ar amina afilierea, ar slăbi grozav lupta proletară, pe cînd burghezia se întăreşte şi perfecţionează mijloacele de represiune"14. In congres a fost luată poziţie hotărită şi împotriva altor compo­ nente ale moţiunii grupării socialist-unitare (ideile „autonomiei sindicale", ale „cuceririi comunelor", ale unui program „prerevoluţionar" în cadrul orînduirii burgheze etc.). Dezvăluind utopismul unor asemenea idei, de­ legatul Mihail Cruceanu atrăgea atenţia că burghezia nu va permite nici o dată. punerea lor în aplicare. De aceea, stăruirea în asemenea concepţii - spunea el - „ne-ar putea face să visăm plăcut o jumătate de oră, însă nu-i realizabil"15. Odată cu încheierea discuţiilor pe marginea acestui punct din ordi­ nea de zi, inclusiv a moţiunii grupării socialist-unitare, la 11 mai, seara tîrziu, s-a trecut la vot. Intr-un entuziasm greu de descris prin cuvinte, majoritatea covîrşitoare a delegaţilor (428 mandate) a votat pentru trans­ formarea Partidului Socialist în Partid Comunist Român şi afilierea lui fără rezerve la Internaţionala a III-a. O parte a delegaţilor (111 man­ date) - aflată în minoritate - a votat pentru crearea partidului i;;i afilierea lui ·condiţionată la Internaţională 16 • „Se poate spune deci că în unanimitate Oongresul din mai 1921 a hotărît ·transformarea Partidu­ lui Socialist in Partidul Comunist din România"17 - aprecia tovarăşul Nicolae Ceauşescu în raportul prezentat cu ocazia celei de-a 45-a ani­ versăTi a creării partidului. fo acest moment îşi făcea intrarea în viaţa politică a ţării vlăstarul cel mai viguros al istoriei contemporane a ţării - Partidul Comunist Român. Detaşament de avangardă al clasei muncitoare, ctmducătorul luptei revoluţionare a tuturor oamenilor muncii pentru eliberarea reală de sub orice exploatare. Partidul Comunist Român constituie o expresie vie a implinir1i dezideratului fiel"binte pentru care luptaseră - cheltuind oridte energii - nenumăraţi şi neinfricaţi fii ai clasei muncitoare şi ai poporului român. Rezultatul votfu"ii a fost salutat cu ovaţii în sală. Ochii tuturor stră­ luceau de fericire. Din piepturile tuturor a izbucnit, înălţătoare, „Inter• naţionala". A fost un moment de adincă emoţie. Şi totuşi, poate în. cli­ pele acelea nu toţi cei prezenţi îşi dădeau perfect de bine seama, de uriaşa însemnătate a actului pe care-l săvîrşeau. Abia astăzi, după scur­ gerea atîtor ani şi decenii, semnificaţia acelui moment istoric ne apare clară, în toată amplitudinea ei.

14 Vezi pe larg în C. Cuşnir Mihailovici, F. Dragne, Gh. Unc, op. cit., P. 499. 15 Documente din istoria mtşcărU munci.toreşti din România (1916-1921), Bu­ cureşti, 1966, p. 499-500. 1e Op. cit., p. 724. 17 Nicolae Ceauşescu, Partidul Comunist Român - continuator al luptei revo­ luţionare şi democrate a poporu.lui român, al tradiţiilor mişcării muncitoreşti şi socialiste din România, Bucureşti, 1966, p. 25.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 20 Gh. I. Ioniţă

După dezbaterile şi hotărîrile istorice din 11 mai 1921, congresul a continuat în dimineaţa zilei unnăitoare cu dezbaterea altor puncte în• scrise pe ordinea de zi. Raportul la proiectul de statut prezentat congre­ sului de Evanghelie Stanef cuprindea o amănunţită trecere în revistă .a modificărilor organizatorice care avuseseră loc în mişcarea socialistă din ţara noastră după primul război mondial. In continuare se încerca o statuare pe acele coordonate istorice a calităţii membrului de partid, pornindu-se de la aprecierea că „Partidul Socialist Comunist din Româ• nia urmăreşte organizarea proletariatului pe terenul luptei de clasă şi al solidarităţii internaţionale a muncitorilor, pentru cucerirea puterii po­ litice şi aplicarea didaturii proletariatului prin regimul politic al sfa­ turilor, în vederea socializării mijloacelor de producţie, adică transfor­ marea societăţii capitaliste, bazată .pe exploatarea muncii, într-o socie­ tate socialistă, în care munca este organizată după un plan general cu sforţările tuturor«1e. fo partid putea fi primit oricare doritor începînd cu virsta de 20 .de ani, indiferent de rasă şi sex. Se punea stringent însă condiţia cu­ noaşterii şi recunoaşterii principiilor, programului şi mijloacelor de luptă ale partidului şi obligativitatea sprijinirii cu toată energia a activităţii .acestuia. Pentru primirea în partid, solicitantul trebuia să înainteze o cerere şi să dispună de două recomandări ale unor membri de partid. Proiectul de statut interzicea membrilor partidului să facă parte din vreo altă grupare politică sau îi obliga să fie înscrişi în sindicatul profesional pe branşa căruia aparţineau. fo dorinţa de a asigura un climat de disdplină severă în partid mai ales în acele împrejurări grele prin care trecea mişcarea noastră revo­ luţionară, proiectul de statut prevedea sancţiuni care mergeau pină la excluderea pentru toţi acei membri de partid care nu s-ar fi supus hotă­ ririlor secţiunii din care făceau parte sau nu ar fi îndeplinit însărcină­ rile primite. Potrivit proiectului statutului, hotărîrile Consiliilor generale şi ale Comitetului Executiv erau obligatorii pentru toate organizaţiile de partid iar ol'ganele de «>nducere ale partidului erau in totalitatea lor eli­ gibile. Discuţiile pe maI'lginea proiectului de statut au început în după­ .amiaza aceleiaşi zile, odată cu cele asupra raportului cu privire la presă şi propagandă. Cei care au luat cuvîntul au făcut numeroase sugestii cu privire la îmbunătăţirea generală a muncii de propagandă a partidului ·Şi, în acest cadru, stăl'uit asupra necesi•tăţii sporirii rolului ziarului „So• cialismul" in munca de partid. fotrînd în dezbaterea Raportului asupra problemei agrarele, pregătit de Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Congresul a stărruit într-o analiză menită a 'Clarifica condiţiile in care problema agrară urma să fie rezol­ vată în ţara noastrăi pe coordonatele specifice întronării unei reale

18 Fusese publicat în „Socialismul" din 9 mai 1921. ie Idem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 21 dictaturi a proletariatului. Raportul sublinia rolul istoric al clasei munci­ toare şi sarcina oomuniştilor de a explica maselor ţărăneşti că partidul comunist este singurul partid .care le va apăra cu adevărat interesele. Din păcate - poate chiar explicabil în acele condiţii - programul agrar al partidului nu s-a ridicat pînă la înălţimea definirii acţiunilor concrete care trebuiau înfăptuite pentru lichidarea proprietăţii moşiereşti şi îmbu• nătăţirea situaţiei ţărănimii în conformitate cu speranţele acesteia. Dezbaterile purtate în problema agrară au fost extrem de avî:ntate. „Comunismul - arăta Eugen Rozvan - ii va educa pe ei (pe ţărani - n.n.) pentru producţia colecti'Vă, fără constrîngere"20. Pentru Eugen Rozvan deci .şi pentru alţi delegaţi care gîndeau ca el era limpede oeă pu­ nerea problemei naţionalizării imediate a întregului pămînt 'în asemenea momente cînd în România la ordinea zilei se afla stringent lupta pent~u legiferarea definitivă şi aplicarea imediată a reformei agrare nu era de natură să atrag~ masele ţărăneşti. O astfel de soluţie, contrară desfăşu­ rării evenimentelor era menită să îngreuneze activitatea organizaţiilor de partid la sate şi să determine implicit îndepărtarea ţărănimii de clasa muncitoare şi de partidul ei revoluţionar. Proiectul de program agrar propus spre aprobare congresului apar­ ţinea lui Eugen Rozvan şi avea meritul de a fi sesizat cu justeţe că „realizarea economiei colective numai în timpul dictaturii proletare, prin transformarea mentalităţii maselor agricole şi numai cu învoirea acestora se poate face. Nerăbdarea sau violenţa în această privinţă· nu­ mai daune ar putea aduce cauzei revoluţiei". Se sesiza limpede în acest fel că noului partid nu-i era străină o asemenea problemă dar ea trebuia înfăptuită la timpul potri'Vit. Această poziţie principiială, de loogă respi­ raţie, cu o finalitate şi implkaţii precise era capabilă în acele împreju• rări să risipească oricare calomnii răspîndite de moşierime şi burghezie mai ales pe tema unei orientări exprese a partidului comunist spre lua­ rea pămîntului ţărănimii. Proiectul Programului agrar făcea totodată dovada că ţinea seama de realităţile din ţară, că nu pierdea din vedere nivelul conştiinţei mase­ lor exploatate ale ţărănimii şi condiţiilor economice concrete din ţara noastră, care, după cum se ştie, duseseră de-a-lungul secolelor şi de­ ceniilor trecute la dezvoltarea unui puternic simţ al proprietăţii private la ţărani. ln acest document însă se regăseau încă o serie de accente mai pu­ ţin adecvate momentului politic şi sarcinilor noului partid. In mod sur­ prinzător, el nu se pronunţa, de pildă, în legătură cu ,poziţia pe care tre­ buia să o adopte partidul comunist faţă de ţărănimea mijlocaşă şi faţă de alte pături ale ţărănimii din România. Comparativ oeu toate celelalte programe agrare ale altor partide şi grupări politice ale vremii, cel propus în congres de Eugen Rozvan -

20 Dezbaterile mai pe larg sint redate în monografia Crearea Partidului Comu­ ni.!t Romdn. Mai 1921, Bucureşti, 1966, p. 439-444.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro Gh. I. Ioniţd

1·u toate slăbiciun.1le sale - a fost cel mai înaintat program, din a.cea perioadă; el corespundea în liniile sale principale intereselor maselor ţărăneşti ale căror ţeluri convergeau spre necesitatea desfiinţării proprie­ tăţii moşiereşti. Prevederea trecerii gratuite a pămintului moşieresc în mîinile ţăranilor cuprinsă în programul agrar era efectiv chemată să rezolve problema agrară pe cale revoluţionară şi să asigure cîştigarea maselor de bază ale ţărănimii de partea celei mai combative clase a so­ cietăţii româneşti - clasa muncitoare. Problema agrară a ridicat dezbaterile din congres pe culmile unor confruntări teoretice şi politico-practice înalte. După amiaza zilei de 12 mai în care au avut loc aceste dezbateri a fost în sala din strada Sf. Ioni·că martoră unei probe de capacitate revoluţionară pe care o dă­ dea partidul comunist la întîiul său congres. Imaginea aceasta rămasă peste decenii 'în memoria celor ce au participat la lucrările întîiului congres a fost însă în chip samavolnic zdruncinată prin intervenţia for­ ţelor poliţieneşti şi militare care au pătruns în sală. Clădirea a fost con­ comitent înconjurată de trupe. Guvernanţii vremii, întreaga reacţiune burghezo-moşierească din România declarau astfel război PARTIDULUI COMUNIST ROMAN care, în acele zile de mai 1921, îşi făcea intrarea în viaţa politică a ţării. Scenele pe care le-au provocat forţele represive au fost de-a dreptul penibile şi poate chiar şi incredibile pentru cei care iau cunoştinţă astăzi despre desfăşurarea lor. Delegaţii care au votat afilierea necondiţionată a partidului la Internaţionala Comunistă au fost arestaţi, sub acuzaţia de „complot im potriva siguranţei statului". Ia.tă cum îşi amintesc acele scene Gheorghe Stoica şi Mihail Cruceanu, într-unul din articolele pu­ blicate împreună: „ ... deodată, .pe ferestre, am ză1it camioane militare, pline de soldaţi înarmaţi, care înconjurau dădirea. In sală a intrat un comisar regal, colonelul Georgescu, şeful Parchetului militar, însoţit, de 10-15 ofiţeri şi de un pluton de soldaţi din Regimentul Vînători de munte, cu baionete la armă şi cu puşti mitraliere. Comisarul regal, cu o alură marţială, strigă: - Domnilor, în numele legii, Congresul încetează şi vă ordon: mii­ nile sus! Nuanai puţini - şi doar din grupul centriştilor - au ridicat mîi• nile. Noi toţi ceilalţi am rămas nemişcaţi în picioare . .--- Cei care au votat afilierea - a strigat colonelul, înţelegînd prin aceasta afilierea fără rezerve - să treacă la stînga, iar ceilalţi la dreapta. Ministrul de interne, Argetoianu, trimisese armata să ne aresteze pentru a împiedka, după cum spusese, existenţa unui partid comunist în ţara noastră! Ni s-a prezentat un registru, în care cei ce votaseră afilierea ne­ condiţionată trebuia să semnăm. Ne dădeam seama că vom fi arestaţi, şi, fiind nevoie ca unii din delega/ţi să rămînă în libertate, s-a stăruit pe şoptite ca ei să nu-şi declare votul adevărat. Dar tovarăşii erau atît de

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 23

porniţi in a mărturisi cu mîndrie votul, incit nu consimţeau să-l tăgă­ duiasd. Aceasta a fost o a doua. votare - într-un fel şi mai importantă, căd avea loc in faţa baionetelor şi ştiam cu toţii că „votăm" totodată şi pentru propria noastră întemniţare. A fost un moment de înaltă -conştiinţă revoluţionară. Rînd pe rind, cei mai· mulţi congresişti, cu ochii strălucind de o bucurie lăuntrică, tre­ ceau în partea stingă, punîndu-şi cu mîndrie semnătura 'în registru, ca pentru a pecetlui măreaţa operă infăptuită" 21 • Arestării delegaţilor participanţi la •congres i s-a adăugat arestarea unor invitaţi la lucrările lui. Cu toţii au fost transportaţi în dube la închisorile Jilava şi Văcăreşti, unde au fost intemniţaţi. A urmat un lung şi dureros val de arestări şi alte măsuri represive în întreaga ţară. Paralel cu această încercare de a reduce la tăcere tînărul partid de tip nou, guvernanţii au început să fabrice „instrumentele de acuzare, a fruntaşilor mişcării revoluţionare comuniste din România. 271 dintre aceştia au fost implicaţi în procesul din care avea să se deschidă peste puţină vreme. Suprimarea samavolnică a lucrărilor Congresului a împiedecat ale­ gerea unei conduceri a partidului, definitivarea hotăririlor şi adoptarea rezoluţiilor într-o serie de probleme ca: programul partidului şi statutu­ lui său, problema agrară, a presei şi propagandei. Unele probleme în• scrise pe ordinea de zi nici n-au mai putut fi luate în dezbatere (proble­ mele tineretului, cooperativelor, naţionalităţilor ş.a.). Discutarea unor asemenea probleme de către congres şi ducerea altora pînă la capăt ar fi fost, fără îndoială, în măsură să asigure partidului o linie ascendentă, să-l ferească de neajunsurile şi greşelile ce au existat, din păcate, 'în unele probleme imediat după congres. Din ansamblul unor asemenea probleme reţinem viziunea documen­ telor întîiului congres în problema naţională din România în legătură cu care se spunea: „Toată atenţiunea muncitorimii trebuie îndreptată spre marea luptă decisivă ce se va da cu capitalul c"ind va veni ora socotelilor. Problema naţională trebuie să fie privită de către muncitorime .prin această prismă 22 • Documentele Congresului vedeau cu justeţe că rezol­ varea problemei naţionale se va putea face doar în acord cu soluţionarea chestiunii fundamentale a revoluţiei - chestiune care nu era alta decît cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare. „Proletariatul din România aşteaptă rezolvarea definitivă a problemei naţionale de la transformarea sistemului social ..." - citim în acest sens în proiectul de program în problema naţională. Comuniştilor li se trasa ca sarcină de prim ordin organizarea luptei maselor muncitoare pentru egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de naţionalitate. fo ansamblul lor, documentele intîiului congres al partidului dove­ desc preocupările avute de Partidul Comunist Român încă de la primul

21 Momente din istoria Partidului Comunist Român, Bucureşti, 1966, p. 27-28. 22 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 95, dosar 194.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 24 Gh. I. Ioniţă

său contact cu viaţa social-politică a ţării pentru întărirea unităţii organi­ zatorice, politice şi ideologice a clasei muncitoare. Izvorît din mase şi .strins legat de interesele acestora, Partidul Comunist se dovedea hotărît să nu ezite a depune oricîte energii pentrtu rezolvarea problemele fun­ damentale ca1·e se ridicE:i.i. în faţa maselor muncitoare, a ţării. Toornai de aceea, faţă de brutalitatea măsurilor represive adoptate de autorităţi în întreaga ţară s-a răspuns cu vii proteste şi nu puţine au fost glasurile care şi peste hotare, în ţări diferite, s-au pronunţat răs­ picat în sprijinul comuniştilor din Re-mânia. Multitudinea exemplelor îngreunează posibilitatea alegerii celor mai semnificative. Cu titlu de exemplu reţinem totuşi cite unul din fiecare: „Acest act nemaipomenit al guvernului de a ar'.?s~a un întreg congres politk pe motiv că nu-i plac ideile dezbătute acolo - se arăta în memoriul adresat Parlamentului la 2 iunie 1921 de către 54 de militanţi arestaţi -, constituie cel mai cali­ ficat abuz de putere, constituie un atestat la libertatea individuală şi de cugetare, care nu ar fi avut loc nici în ţara cea mai reacţionară"23. Presa revoluţionară comunistă din Rusia Sovietică, Bulgaria, Un­ garia, Franţa, Polonia, Germania, Austria, Danemarca, Suedia, Cehoslo­ vacia, Elveţia, Italia, S.U.A. ş.a. a exprimat la rîn:du-i poziţia ei activă în sprijinul comuniştilor din România. „Partidul Comunist Bulgar felicită proletariatul frate român" - scria „Rabotniceski vestnik" din 17 mai 1921. Totodată, îşi exprima „protestJul hotărît împotriva noului act de teroare. Partidului frăţesc comunist din România el ii exprimă solida­ ritatea şi hotărîrea de a-l susţine în lupta împotriva duşmanului de clasă". Transformarea Partidului socialist în Partid Comunist Român detaşament de avangardă al clasei muncitoare - constituie un moment de cea mai mare importanţă în istoria m~cării revoluţionare şi democra­ tice, în istoria patriei noastre. „Crearea partidului comunist a marcat triumful forţelor revoluţionare şi al -leninismului în mişcarea muncitorească din ţara noastră - spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu în raportul prezentat la cea de-a 50-a aniversare a 'înfiinţării partidului - din acest moment mişcarea revoluţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară ... "24. Rezultat firesc, necesar şi legic, al evoluţiei mişcării muncitore.şti şi socialiste din ţara noastră şi continuator al luptei seculare pentru elibe­ rare socială şi naţională, P.C.R., a fost moştenitorul tradiţiilor celor mai înaintate ale proletariatului şi al organizaţiilor politice şi profesionale ale acestuia. El s-a dovedit capabil, în spiritul angajamentului asumat la creare, să ridice pe trepte mereu mai înalte aceste tradiţii glorioase de luptă. Ne-o demonstrează cu forţa de convingere a faptelor toate cele cite s-au petrecut de-a lungul drumului semicentenar de luptă al parti­ dului. Concluziile pe care le desprindem din urmărirea atentă a acestui

ia Loc. cit„ fond. 96, dosar 195, fila 192. 24 Nicolae Ceauşescu, Semicentenarul glorios al Partidului Comunist Romdn, Bucureşti, 1971, p. 9-10.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 25 drum sînt suficient de clare şi de edificatoare pentru a nu necesita largi comentarii. Nici un obstacol nu a putut bara drumul spre înainte al aces­ tui partid. Cu atît mai mult s-a dovedit a nu fi fost clădite

25 Vezi, pe larg, ln slujba cercetării marxist-leniniste a istoriei P.C.R., în Biblioteca de istorie, Bucureşti, 1971, p. 221. 2e Arhiva C.C. al P.C.R., fond. 96, dosar 221, fila 5. 21 Loc. cit., fila 18.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 26 Gh. I. loniţd

şoara, Chişinău şi Ploieşti, Tg. Mureş şi Craiova, Suceava şi Arad, şi Satu-Mare, Constanţa şi Cernăuţi, pretutindeni în ţară se înregistra o caldă vibraţie a sentimentelor de apărare a celor aflaţi în închisori. In zeci de întruniri şi demonstraţii de stradă, în coloanele ziarelor vremii. zi de zi, masele exprimau vii cuvinte de îmbărbătare pentru cei închişi şi aspere învinuiri guvernanţilor, celor ce pregăteau în taină, prin măsluire şi samavolnicii, dosarele pentru procesul comuniştilor. Savantul nu-şi putea aS"cunde sentimentul de ne­ linişte şi nemulţumire faţă de măsurile adoptate de guvernanţi împo• triva celor arestaţi şi semna într-un ziar al vremii un vehement articol din care desprindem: .,Ţinem să protestăm alături de· toată lumea con­ ştientă şi cu dragoste de soarta cetăţenilor acestui stat şi demnitatea noastră ca popor, contra tratamentului barbar ce se aplică la 300 de cetă­ ţeni ai acestui stat daţi pe mina curţilor marţiale, schingiuiţi şi batjocoriţi cum nu se poate mai josnic după ce au fost ţinuţi în aresturi peste un an de zile ca prevenţie. Să înceteze nelegiuirile şi barbaria asupritorilor! "28. „Ideile nu pot să fie biruite, necum exterminate, atunci cînd exter­ mini pe cei ce le propaigă"29 - nota scriitorul Gala Galadion într-un ziar al vremii. Exemplele ar putea continua, pentru a completa imaginea a tot ceea ce a însemnat în fond mişcarea de masă de solidaritate cu cei în• chişi. Sub presiunea acţiunilor clasei muncitoare, a opiniei publice interne şi internaţionale, a luptei celor aflaţi în închisori, în ziua de 23 ianuarie 1922 a început la Bucureşti, la tribunalul Corpului II Armată, procesul din Dealul Spirii, unul dintre cele mai mari procese politice antimuncito­ reşti din România interbelică şi unul dintre cele mai mari de acest fel înscenate pe plan internaţional. La bara justiţiei burgheze au compărut cu acest prilej 271 de militanţi revoluţionari, delegaţi la primul Congres al partidului, participanţi la luptele greviste din 19'20, un lot masiv arestat în martie 1921, membri ai grupurilor comuniste ce acţio­ nează înainte de crearea partidului comunist, alţii arestaţi în întreag:l ţară în primăvara anului 1921. Printre cei aflaţi în banca acuzaţilor se aflau: Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, Dumitru Grofu, David Fabian. Gh. Gh. Nioules·cu-Mizil, Timotei Marin, Gh. M. Vasilescu. I. Gh. Olteanu, C. Mănescu, Elek Koblos, Eugen Rozvan, Boris Ştefanov, Constantin Agiu, Mihai Cruceanu, Constantin Popovici, , Nicolae Marian, Ion Grecea, Elena Filipescu, Ion Elena, , Mihai Macavei, Marin Popa, Turzo Nandor, C. Palade, Gh. Stoica, Ion Felea, E. Ionescu şi mulţi alţii. Cu scopul de a compromite partidul comunist în faţa opiniei publice. guvernanţii au dispus includerea în acest proces şi a grupului terorist condus de care iniţiase la 8 decembrie 1920 un atentat la

29 „Adevărul" din 1 februarie 1922. 29 „Dimineaţa" din 20 februarie 1922.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 27 senat. Străin de mişcarea muncitorească şi de acţiunea pentru crearea Partidului Comunist Român, acest grup fusese dezavuat de Partidul So­ cialist din România incă a doua zi de după atentat în următorii ter­ meni: „Asemenea atentate nu numai că nu pot folosi luptei de clasă a mişcării proletare de masă, dar pretutindeni unde au fost comise, ele au dus la o îngreunare a dezvoltării mişcării muncitoreşti". In încheierea protestului, conducerea P.S.R. îşi exprimase convingerea „că atentatorii vor fi dovediţi străini de organizaţiile muncitoreşti" 30 • Includerea acestui grup în procesul din Dealul Spirii avea drept resort dorinţa guvernanţilor de a demonstra opiniei publice că Partidul Comunist Român nu era o organizaţie politică închegată, produs al so­ lului românesc, ci era alcătuit din grupuri complotiste şi teroriste izo­ late, străine de interesele naţionale. Pe asemenea, baze, în măsura în care ar fi fost acreditate de acuzare în proces, s-ar fi putut uşor lovi în existenţa legală a partidului. Ca loc de desfăşurare a procesului din Dealul Spirii a fost aleasă sala Cercului subofiţerilor din strada Uranus din Bucureşti. Străzile în• conjurătoare şi sala procesului s-au aflat continuu sub pază militară. In ziua de 23 ianuarie 1922, comisarul regal, maiorul C. Cernat a deschis procesul celor 271 de deţinuţi politici. Citirea ordonanţei defini­ tive şi discuţiile asupra sistemului procedural au durat pînă, la 31 ia­ nuarie 1922. lntrucît autorităţile nu au găsit fapte condamnabile împo• triva celor implicaţi în proces, au fost formulate asemenea acuzaţii, lipsite cu totul de temei: „crimă contra siguranţei statului", „terorism", „ali• anţă cu inamicul", „indemn la revoltă", „clandestinism". ,Afilierea la Internaţionala a III-a a constituit delictul principal in­ vocat de burghezie, fiind considerată drept „complot contra siguranţei statului" şi „pactizare cu 'inamicul". In baza acestei acuzaţii, in conformi­ tate cu art. G7 şi 198 din Codul justiţiei militare, acuzaţilor li se puteau aplica pedepse de la interdicţia corecţională pînă la împuşcare. Tocmai de aceea, pornind de la acuzaţiile total nefondate ce li se aduceau, comuniştii s-au aflat tot timpul în ofensivă, devenind din acu­ zaţi adevăraţii acuzatori în proces. Ei au demascat cu bărbăţie netemei­ nicia acuzaţilor şi au apărat cu căldură dreptul de organizare al clasei muncitoare. Ei au subliniat de la bun început că, judecindu-i, pe ei, ca reprezentanţi ai clasei muncitoare, instanţa acuză miile, zecile şi su­ tele.de mii de muncitori care i-au delegat la Congres, care au luat parte la bătăliile revoluţionare din anii imediat următori primului război mon­ dial. Ei au subliniat că afilierea la Internaţionala a III-a nu era un act penal nu numai pentru faptul că Constituţia acorda fiecărui cetăţean dreptul de a avea un crez politic, dar şi pentru că asemenea acte se săvir­ şiseră deja în numeroase ţări ale lumii, fără ca cei în cauză să fi fost arestaţi şi judecaţi.

30 „Socialismul" din 10 decembrie 1920.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 28 Gh. I. Ioniţă

Primul care a compărut în faţa instanţei la 10 februarie 1922 a fost Gheorghe Cristescu. El a afirmat cu fermitate dreptul muncitorului de a se organiza în propriul său partid de clasă. „Voim să dăm o viaţă nouă şi mai fericită poporului român - a spus el. Prin acest fapt nu lucrăm contra intereselor ţării ... In cazul nostru, dacă dăinuieşte ideea socialist­ comunistă, fiţi siguri că nu a încolţit ideea antiromânească. Ce-am făcut noi contra acestei ţări? Faptul că am cerut pămînt pentru ţărani şi o viaţă omenească pentru lucrători poate să constituie o crimă? Faptul că voim binele acestui popor şi deci al ţării în care el trăieşte poate să constituie un act de dărîmare a societăţii? Nu, domnilor judecători! Şi dacă dumneavoastră voiţi să ne trimiteţi la ocnă numai pentru această dorinţă de bine, dacă ocna ne primeşte, ne vom duce, d-lor judecători, cu cugetul împăcat şi cu conştiinţa că prin sa·crificarea noastră am asi­ gurat celorlalţi o viaţă mai omenească ... Noi sîntem patrioţi, luptători pentru popor. Lucrăm şi luptăm ca să ad·ucem la lumină o credinţă" 31 . In depoziţia sa, Gh. Niculescu-Mizil, referindu-se la patriotismul cla­ sei muncitoare opus oricăror acuzaţii ce i se aduceau în proces, a declarat cu demnitate că afilierea la Internaţionala Comunistă „nu cred că con­ stituie un delict care să primejduiască siguranţa statului . . . Principiile noastre nu sînt teroriste. Noi nu vrem să dărîmăm patlia şi neamul. Mă doare inima cînd d-l comisar regal spune, mă acuză de acest lucru, parcă eu nu-mi iubes-c patria şi neamul ...". Schiţînd perspectiva vremu­ rilor ce aveau să vină, acuzatul nu s-a putut abţine fără a declara în proces: „Regimul burghez şi-a trăit traiul şi va trebui să cadă sub pro­ priile-i păcate. In locul lui se va făuri un nou regim plin de toată vlaga tinereţii şi care va corespunde unui ideal de adîncă dreptate pentru cei mulţi şi nedreptăţiţi"32. Zguduitoare a fost depoziţia în proces a acuzatei Elena Filipescu: „Singurul fapt adevărat din ordonanţă - a spus ea - este că am intrat în mişcarea socialistă în 1918. Am venit în această mişcare pentru că am fost împins·ă de mizeria care domneşte în fabrici şi pentru că eram convinsă că numai partidul socialist este adevăratul apărător al muncito­ rimii"33. Prezentîndu-se în instanţă şi risipind valul de calomnii ce erau îndreptate de acuzatori asupra comuniştilor, David Fabian a spus: „Sînt acuzat că aş fi înăsprit spiritele în vederea revoluţiei. Instigatorul cel mai mare pentru pregătirea revoluţiei este mizeria pe care o au de indurat masele din partea burgheziei ... Cred că nu pentru aceste acu­ zaţiuni sînt adus în faţa dumneavoastră ci pentru ideile mele. Am sufe­ rit şi mai sufăr pentru ideile mele şi nu o să le neg niciodată oricît de mari ar fi suferinţele mele. Am făcut prea puţin pentru mişcare, fiind prea tînăr, prea tinăr pentru ca coroana de spini să-mi încununeze frun-

31 „Aurora" din 12 februarie 1922. 32 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 96, dosar 227, filele 186-187. 13 „Dimineaţa" din 10 martie 1922.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 29 tea. Pot să vă asigur că imediat ce voi ieşi din închisoare o să între• buinţez toate puterile mele pentru emanciparea clasei muncitoare" . Făcînd cunoscute ţelurile luptei sale politice şi ale tuturor comu­ niştilor, Fabian declara: „Noi sîntem pentru o revoluţie socială în sensul unor schimbări economico-politice-scciale. Spiritele nu au fost înăsprite de noi. Ele au fost înăsprite din cauza mizeriei de după război". O rezonanţă deosebită au avut in procesul din Deaiul Spirii urmă­ toarele cuvinte rostite de David Fabian cu demnitate, la un moment dat: „Declar că sînt comunist şi voi rămîne chiar dacă va fi să îndur mizerii mai mari şi sînt sigur că voi mai avea multe de îndurat"34 . Abordînd de pe aceleaşi coordonate problema netemeiniciei actului abuZiv al arestării congresiştilor, Gh. M. Vasilescu a declarat în proces: „Am fost arestat pe nedrept, fără să ştiu pentru ce. Acum ştiu pentru ce. Sînt acuzat pentru crimă contra siguranţei statului. N-am făcut nici o crimă. Poate că d-l comisar regal crede că pentru activitatea mea comu­ nistă am înfăptuit o crimă contra burgheziei capitaliste. Mi-o însuşesc această crimă şi primesc pedeapsa cu fruntea senină ... Nu-mi pare rău că voi fi condamnat, îmi apre însă rău că n-am lucrat mai mult pentru partidul comunist"35. Chemat în faţa instanţei militare, studentul I. Hutschnekar spunea: „Studenţimea a fost întotdeauna precursoarea ideilor generoase şi am satisfacţia de a mă afla în rîndurile ei. Aceasta nu constituie o vină pe­ nală. Sînt cetăţean român. Constituţia şi legile mele nu mă opresc să gîndesc altfel de cum cugetă celelalte categorii de cetăţeni" 36 . Mai mulţi comunişti s-au referit în proces la includerea abuzivă. samavolnică de către autorităţi a grupului terorist Max Goldstein printre cei judecaţi: „Nu înţeleg din ce considerente actul lui Max Goldstain aruncă umbră asupra acuzaţilor şi se face o apropiere între el şi mine - declara studentul Timotei Marin. Eu sînt marxist şi desfid atentatele, care sînt opera anarhiştilor individualişti"3 7 , „Nu există nici o legătură intre concepţia comunistă şi atentate, pe care le dezaprobăm - a declarat, rindul său, Al. Dobrogeanu-Gherea, după care a spus: „Am fost arestat pentru că am votat afilierea la Internaţionala a III-a, acţiune care se ştia de autorităţi că se petrece la lumina zilei ... N-am făcut acţiune clandestină. Am fost deputat şi în calitatea asta am lucrat numai deschis~ avind permanent contact cu autorităţile pentru interesle partidului şi personale. Arestarea congresiştilor n-are la bază o acţiune clandestină" 38 . Pe cind inculpatul îşi dezvolta cu inteligenţă pledoaria, glasul său a fost curmat de o voce stinsă de durere: „Ce-aţi făcut din fiul meu, călăilor?" - a strigat, din rîndul publicului de la balcon, o femeie de o virstă venerabilă. „Fapta voastră e o crimă, e o ruşine!" - a continuat

34 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 96, dosar 237, fila 21. :i.:; Loc. cit., fila 213. 3& „Dimineaţa" din 6 martie 1922. 37 „Aurora" din 20 martie 1922. 38 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 96, dosar 237, fila 192.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 30 Gh. I. Ioniţă ea înainte ca jandarmii s-o ridice şi s--0 evacueze cu brutalitate. Era văduva lui C. Dobrogeanu-Gherea, mama celui aflat la bara justiţiei burgheze. Ca şi alţi deţinuţi, după atîtea suferinţe, el prezenta o înfăţişare acheletică, cu urme de lovituri pe chip. „Străini, înstrăinaţi de neam" - a izbucnit comisarul regal încercînd să acopere cu vocea tumultul produs în sală. In acele momente, a răsunat viforos glasul lui Gheorghe Cristescu, retezind peroraţia acuzatorului: „Noi, străini? Noi, înstrăinaţi de neam, domnule comisar regal? Tată! - a răcnit el îndreptîndu-şi privirea într-o anume parte a sălii. Ridică-te să te vadă domnul ofiţer şi să-şi dea seama că nici tu şi nici feciorul tău şi nici tovarăşii mei de aici nu putem să ne vindem ţara. Din contră, am apărat-o şi-o vom mai apăra". Falnic prin statură, dîrz prin trăsăturile chipului, cu mustăţi lwi.gi, s-a înălţat atunci un ţăran bătrîn cu pieptul acoperit de decoraţii din războiul de la 1877. Veteranul avusese gradul de sergent şi se purtase ca un erou pe fronturi. „Unde te-ai bătut tată?" - l-a întrebat Gheorghe Cristescu. „Peste tot unde a fost nevoie. La Plevna, la Griviţa .. :· a venit răspunsul scurt. .Jn sală o emoţie de nedescris. ln rîndurile judecătorilor militari - panică. „Să i se ia cuvîntul!" - a răcnit, roşu de minie, preşedintele. Poate intenţiona să mai dicteze: „Să fie evacuat!", dar i-a luat-o Gheorghe Cristescu înainte: „Să trăieşti, tată! Ţi-ai făcut datoria. Du-te acu, liniştit acasă. Ostaşii care ne păzesc şi domnii ofiţeri care se poartă cu noi oum ai văzut ar fi trebuit să-ţi dea onorul, dat nu este nimic, nu este supă­ rare". ilncă odată s-a auzit atunci vocea preşedintelui: „Să i se ia cuvintul acuzatului Gheorghe Cristescu!''39 . .Cu deosebită forţă demascatoare faţă de acuzatori şi cu sentimentul -demnităţii comuniste nedezminţite a declarat în instanţă Eugen Rozvan: „Am lucrat cu convingerea că idealul comunist aduce salvarea muncito­ rimii şi 'Că rezuma deplin aspiraţiile spre îndeplinirea unui nou sistem întemeiat pe dreptate"4o. O puternică impresie a făcut, de asemenea, depoziţia marinarului Ion Grecea care, printre altele, a spus: „In libertate nu am ştiut ce este comunismul şi cine sînt comuniştii. In închisoare abia am aflat cine sînt şi m-am convins acum că am o singură datorie faţă de mine care am fost exploatat în ateliere de către patronii mei care din sîngele meu s-au îmbogăţit. Acum cunosc ce datorie am faţă de părinţii, fraţii şi surorile mele care şi azi muncesc moşia boierească. Am datoria de a lupta pentru drepturile claselor împilate :de cei de sus.

39 I. Pas, Evocări, Bucureşti, 1973, p. 189-190. 40 I. Szikszay, M. Popa, I. Bulei, Eugen Rozvan, Bucureşti 1971, p. 68-69.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 60 de ani de la crearea P.C.R. 31

Sînt convins că soldaţii, ţăranii şi întreg poporul muncitor au un ideal comun izvorit din aceleaşi suferinţe şi pentru izbînda căruia cu: toţii trebuie să lupte". In încheiere, el a spus: „In închisoare am făcuf cea mai frumoasă şcoală din viaţa mea"41. Cî·ţiva ani mai tîrziu, Henri Barbusse sosit in România, aflînd despre suferinţele lui Ion Grecea care, prin atitudinea sa din proces avea să fie pus în lanţuri 1Şi schingiuit fără milă de autorităţi, a scris un emoţionant omagiu adus acestuia - broşura „Convertirea lui Ion Grecea" - în care afirmă că faptele eroului său constituiau „o pildă vie despre felul în care comunismul internaţional încolţeşte pretutindeni şi mobilizează toate conştiinţele curate în lupta împotriva asupritorilor şi exploatatorilor omenirii"42• Confruntarea între acuzaţii şi acuzatorii din procesul din Dealul Spirii a durat pînă la 11 aprilie 1922. In ciuda samavolniciilor la care au recurs autorităţile, a diversiunilor politice, care au culminat cu asasi­ narea, în martie 1922, a lui Leonte Filipescu, sub pretextul încercării de „fugă de sub escortă" 43 , procesul lua vizibile accente nedorite de guvernanţi, transformîndu-se în fapt într-o tribună de acuzare a aeuza­ torilor. Procesul a dovedit de la un capăt la altul - prin glasul acuza­ ţilor şi al apărătorilor lor - dreptul la existenţa legală a Partidului Co­ munist Român. In sprijinul acuzaţilor s-au pronunţat în zilele procesului nume dintre cele mai sonore ale vieţii politice, ştiinţifice, culturale, artistice: dr. Nicolae Lupu, Nicolae Iorga, Constantin Stere, D. R. Ioaniţescu, dr. I. Pistiner, Vasile Goldiş, C. I. Parhon, , , Traian Bratu, Ovid Densuşianu,· C. Rădulescu-Motru, . Gheorghe Leon, Iuliu Teodoreanu, G. Grigorovici ş.a„ care au fost citaţi de apărare ca martori în proces. „Arestarea pentru idei comuniste - a declarat, de pildă, dr. N. Lupu în instanţă - constituie o sfidare a Constituţiei, care garantează libertatea gîndirii"44 • Intrebat în instanţă de unul dintre avocaţi dacă i-ar condamna pe comuniştii implicaţi în proces Nicolae Iorga a răspuns seurt: „Fiindcă am o conştiinţă, nu aş face aceasta". Şi adresîndu-se judecătorilor militari privitor la situaţia studentului Timotei Marin, ilustrul savant atrăgea atenţia: „Să nu cău­ taţi să distrugeţi cu orice preţ oameni ca tînărul acesta, care mie îmi face impresia unei minţi luminate"45. O impresie puternică în opinia publică din întreaga ţară au făeut-o cei şase profesori ai Universităţii din Iaşi: Traian Bratu - rector, C. I. Parhon, Gh. Leon, Paul Bujor, Iuliu Teodoreanu - fost redactor, şi P. Bogdan, personalităţi proeminente ale vieţii ştiinţifice şi culturale

41 „Dimineaţa" din 12 martie 1922. 42 H. Barbusse, Convertirea •lui Ion Grecea, Cartea poporului, p. 5. ~ Vezi Gh. Neacşu, I. Scurtu, Leonte Filipescu, Bucureşti, 1973, p. 69 şi urm. 44 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 95, dosar 238, f. 40. 45 Vezi detalii în M. C. Stănescu, Mişcarea muncitorească din Românta în anii 1921-1924, Bucureşti, 1971, p. 114-115.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 3'2 Gh. I. Ioniţă

a ţării, care au pledat cu căldură, de pe poziţii umaniste, pentru stu­ dentul Timotei Marin. Cu toţii au declarat că acesta s-a dovedit un strălucit student, că el s-a ocupat de organizarea studenţilor Universi­ tăţii, în rîndul cărora se bucura de un deosebit prestigiu. fo tot timpul procesului, ţara întreagă, opinia publică progresistă reacţiona energic şi prompt: în favoarea „acuzaţilor". Pretutindeni, în impresionante întruniri, mitinguri şi manifestaţii de stradă se cerea eliberarea celor judecaţi. Se poate spune pe drept cuvînt că a fost în acele zile o demonstraţie de solidaritate umană de nedescris. Acţiuni de solidaritate nu mai puţin semnificative au avut loc con­ comitent şi în alte ţări. Publicaţiile Internaţionalei Comuniste, ziarele şi revistele partidelor comuniste şi muncitoreşti şi-au informat continuu cititorii despre cele ce se petreceau în Dealul Spirii. Toate aceste manifestări de solidaritate activă cu comuniştii impli­ caţi în procesul din Dealul Spirii s-au întors ca un bumerang împotriva celor ce l-au înscenat. Guvernul român s-a văzut nevoit să elaboreze în grabă un decret de amnistie. La 3 iunie 1922, I. I. C. Brătianu, primul ministru şi colaboratorii săi au înaintat regelui raportul. despre proces şi proiectul de decretare a amnistiei în vederea semnării. Semnarea a avut loc la 4 iunie 19'22. Un număr de 213 acuzaţi au beneficiat de amnistie. Un lot de 48 de revoluţionari a rămas în continuare în proces. Mai presus de orice, amnistia de la 4 iunie 1922 a însemnat de fapt recunoaşterea existenţei legale a Partidului Comunist Român. Eliberarea din închiso1i a militanţilor comunişti s-a transformat în puternice manifestaţii pentru Partidul Comunist Român. Opinia publică internă şi internaţională a întimpinat cu vie satisfacţie amnistierea co­ muniştilor judecaţi în procesul din Dealul Spirii. Se deschidea o nouă filă în istoria mişcării muncitoreşti şi comu­ niste din România. Abia eliberat din închisoare, comunistul David Fabian, răspunzind întrebărilor unui gazetar, afirma cu bărbăţie: „închisoarea ne-a călit pe noi şi va fi o încurajare cred pentru ceilalţi. Aceste 15 luni de tor­ turi şi umilinţi îndurate îşi vor da încet dar sigur roade. Am suferit prea mult pentru palma de loc pe care am cucerit-o pe terenul politic şi moral pentru a putea renunţa la ea. Iţi pot spune numai atît: Sîntem ce am fost şi rămînem ceea ce sîntem"46• Era ffedo-ul celor eliberaţi din închisori în iunie 1922, era credo-ul tuturor comuniştilor din România.

GHEORGHE I. IONIŢA

4• Vezi mai pe larg în S. Curtişteanu, Gh. I. Ioniţă, David Fabian, Bucureşti, 1972, p. 66-68.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro