DINU PILLAT Dinu Pillat, ﬁul Poetului Ion Pillat Şi Al Pictoriţei Maria Pillat-Brateş, S-A Născut Pe 19 Noiembrie 1921 La Bucureşti

Seria de autor DINU PILLAT Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat şi al pictoriţei Maria Pillat-Brateş, s-a născut pe 19 noiembrie 1921 la Bucureşti. A făcut clasele primare la Şcoala Clemenţa, continuându-şi studiile la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, în a cărui revistă, Vlăstarul, a debutat cu proze lirice şi critică literară. Între 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Cornelia (Nelli) Filipescu. După absolvirea facultăţii a devenit asistentul profesorului G. Călinescu la Catedra de istorie a literaturii române moderne. Şi-a susţinut teza de doctorat, sub îndrumarea lui G. Călinescu, în 1947, cu studiile Romanul de senzaţie în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi Contribuţiuni la biografia lui Ion Pillat. În acelaşi an, în urma unei restructurări pe criterii politice, a fost îndepărtat de la catedră. Între 1950 şi 1956 a lucrat pe un post de casier şi apoi de pontator la cooperativa de praf de sânge Muntenia. În toamna lui 1956, G. Călinescu a reuşit să-l aducă la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, al cărui director devenise, pe un post de cercetător. Arestat de Securitate în primăvara lui 1959, este anchetat şi inculpat în aşa-numitul „proces al inte - lectualilor“, în lotul Noica–Pillat; i se dă o condamnare de 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale“, unul dintre principalele capete de acuzare fiind romanul Aşteptând ceasul de apoi, elaborat în mai multe etape (1943–1944, 1948, 1948–1955), dat spre lectură unor cunoscuţi, inculpaţi şi ei în proces (pierdut în arhivele Securităţii, romanul a fost redescoperit după 50 de ani, fiind publicat în 2010). Eliberat din închisoare în 1964, în urma amnistiei generale a deţinuţilor po - litici, e reîncadrat în acelaşi an la institutul condus de G. Călinescu. În 1975, în urma unei noi restructurări pe criterii politice, este dat afară şi retrogradat pe un post de documentarist la Biblioteca Centrală Universitară. Bolnav de cancer, moare pe 5 decembrie 1975. Scrieri publicate. Romane: Tinereţe ciudată (Ed. Modernă, Bucureşti, 1943), Moartea cotidiană (Ed. Vatra, Bucureşti, 1946; ed. a II-a, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1979); aceste două romane, împreună cu Jurnalul unui adolescent , au apărut ulterior într-un singur volum, sub titlul Tinereţe ciudată (Ed. Minerva, Bucureşti, 1984), iar apoi sub titlul Tinereţe ciudată şi alte scrieri (Ed. Huma- nitas, Bucu reşti, 2011); Aşteptând ceasul de apoi (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010). Studii şi monografii: Mozaic istorico-literar (EPL, Bucureşti, 1969; ed. a II-a, Ed. Emi nescu, Bucureşti, 1971; ed. a III-a, Ed. Alba tros, Bucureşti, 1998; ed. a IV-a, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013), Ion Barbu (Ed. Tine retului, Bucureşti, 1969; ed. a II-a, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982; ed. a III-a, Ed. Ars Docendi, Bucureşti, 2011; ed. a IV-a, Ed. Humanitas, 2014), Dostoievski în conştiinţa literară românească (Cartea Românească, Bucureşti, 1976), Itinerarii isto rico-literare (Ed. Minerva, Bucureşti, 1978); ultima lucrare a apărut ulterior într-o ediţie adăugită, sub titlul Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze (Ed. Humanitas, Bu cureşti, 2012). Seria de autor apărută la Ed. Humanitas a fost îngrijită de Monica Pillat şi George Ardeleanu. cu o postfaţă de Alexandru Paleologu

Ediţie îngrijită de Monica Pillat şi George Ardeleanu

Prefață și Dosar de referințe critice de George Ardeleanu Co per ta: Ioana Nedelcu Redactor: Oana Bârna Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Iuliana Glăvan DTP: Iuliana Constantinescu, Dan Dulgheru

Tipărit la Accent Print – Suceava

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PILLAT, DINU Dostoievski în conştiinţa literară românească: eseu/Dinu Pillat; postf.: Alexandru Paleologu; ed.: Monica Pillat, George Ardeleanu; pref.: George Ardeleanu. – Ed. a 2-a, rev. – Bucureşti : Humanitas, 2015 Bibliogr. ISBN 978-973-50-5050-4 I. Paleologu, Alexandru (postf.) II. Pillat, Monica (ed.) III. Ardeleanu, George (ed.; pref.) 821.161.1.09 Dostoievski, F.M. 929 Dostoievski, F.M.

EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194 Notă asupra ediţiei

Eseul Dostoievski în conştiinţa literară românească, aflat acum la a doua ediţie, este al şaselea şi ultimul volum din seria de au - tor Dinu Pillat a Editurii Humanitas, după apariţia romanelor Aşteptând ceasul de apoi în 2010 şi Tinereţe ciudată şi alte scrieri în 2011, a culegerilor de eseuri, evocări şi sinteze Spectacolul re - zonanţei în 2012 și Mozaic istorico-literar. Secolul XX în 2013, precum şi a micromonografiei Ion Barbu în 2014. Dostoievski a exercitat asupra lui Dinu Pillat o fascinaţie a cărei intensitate a crescut în timp, marcându-i evoluţia umană şi literară. Primele impresii de lectură sunt consemnate în comentariul la articolul „Gândirea morală“ al lui Septimiu Bucur, despre romanul Fraţii Karamazov, în revista Albatros, în 1941, când Dinu Pillat avea douăzeci de ani. Tot atunci, în Jurnalul unui adolescent, apărut în foileton în aceeaşi revistă, Dinu Pillat schiţează personalitatea liceanului Voinov, care „gustă viaţa mai mult prin intermediul literaturii şi e obsedat de gândul sinu- ciderii. Îl pasionează romanele ruseşti“ şi discută despre Idiotul cu naratorul Jurnalului, oprindu-se la „paginile finale […] care cuprind extraordinara veghe mortuară a Nastasiei Filipovna. Evocă atmosfera stranie, dementă; descrie siluetele halucinante ale lui Rogojin şi Mîşkin“. În primul său roman, Tinereţe ciudată, publicat în 1943, Dinu Pillat reia şi amplifică în personajul Alexe fizionomia lui Voinov, complexat, mizantrop şi ateu, creându-i de astă dată un alter-ego în angelicul Veniamin, ale cărui cărţi de căpătâi sunt Evanghelia 38 Notă asupra ediţiei

şi Idiotul. 1943 este şi anul în care Dinu Pillat vorbeşte cu pa- siune despre semnificaţia romanului Idiotul într-o scrisoare către Cornelia Filipescu, viitoarea lui soţie, pentru ca în vara lui 1944 să-i declare, tot pe cale epistolară, că Prinţul Mîşkin este modelul lui de adâncă umanitate. În toamna aceluiaşi an, Dinu Pillat publică în Democraţia articolul „Romanul românesc şi influenţa rusească“, în care constată pe de o parte receptivi- tatea scriitorilor noştri interbelici la viziunea şi schemele nara- tive ale literaturii franceze, iar pe de altă parte inaderenţa (cu excepţia lui Gib Mihăiescu) la formula romanului dostoiev - skian, cu deschidere spre psihologia abisală. Tot în 1944, Dinu Pillat citeşte cu mare interes, în versiune franceză, cartea anarhistului Boris Savinkov, care îi inspiră su- biectul noului roman, intitulat iniţial Vestitorii, finalizat într-o primă versiune în 1948 şi definitivat abia în 1955 sub titlul Aşteptând ceasul de apoi. Personajul Alexe reapare aici în rolul anarhistului Vasia Voinov (este relevantă revenirea la numele liceanului din Jurnalul unui adolescent). Scriitorul rus e men ţio - nat în această carte doar de două ori: o dată anecdotic, în po ves- tirea lui Lică referitoare la vizita pe care i-ar fi făcut-o Dosto ievski lui Turgheniev pentru a-i mărturisi păcatul siluirii unei fetiţe, iar a doua oară în precizarea că în locuinţa lui An driţoiu, studentul teolog (activ în mişcarea Vestitorilor), se afla, pus la vedere, ro - manul Fraţii Karamazov în versiune franceză. Dinu Pillat notează că volumul era aşezat „ceva mai dincoace“ de teancul de cărţi bi - sericeşti, „pe masa dinaintea ferestrei des chise spre grădină“, spre a sugera şi mai pregnant ideea că pro pria lui naraţiune aspira la o deschidere către universul dostoievskian. La întoarcerea din detenţie, după cinci ani şi jumătate, la sfârşitul lui iulie 1964, Dinu Pillat simte nevoia să-şi confrunte trăirile cu cele descrise de Dostoievski, după infernul închisorii şi al exilului din Siberia, în Amintiri din casa morţilor. După lec - tură, îi mărturiseşte soţiei sale că scrierea i se pare „apă de roze“ Notă asupra ediţiei 39

în comparaţie cu suferinţele îndurate de el însuşi. Recunoaşte însă că în temniţă, asemenea predecesorului său, s-a adâncit în Dumnezeu, și de aceea, dacă ar ﬁ să-şi ia viaţa de la capăt, ar schimba multe, dar nu ar renunţa la experienţa închisorii. În prima scrisoare adresată surorii sale, Pia Pillat Edwards, în vara aceluiaşi an, îşi face bilanţul trăirilor din detenţie cu un dra - matism laconic: „Ce să-ţi mai spun despre mine? Ar trebui să ﬁu Dostoievski pentru asemenea analize şi nu sunt!“ După treptata acomodare la viaţa de familie şi după reînca - drarea sa ca cercetător la institutul lui Călinescu, Dinu Pillat o roagă pe Pia să-i trimită, printre altele, romanele lui Dosto iev - ski în colecția „Livres de poche“, pe care le reciteşte cu fervoare. În vara anului 1966 îşi notează febril reacţiile la lecturi din Jakob Wassermann, W. Faulkner, George Bernanos, autori care i se par înrudiţi prin viziune cu Dostoievski. Din 1972 începe să se documenteze pentru o lucrare mai amplă despre scriitorul său predilect şi publică, pe măsura ela- bo rării, capitole din viitorul studiu. Astfel apar articolele „Exe - geze dostoievskiene“ în Luceafărul, anul XV, nr. 7, 12 februarie 1972, „Dostoievski în conştiinţa literară românească“ în Steaua, anul XXIII, nr. 14, iulie 1972, „B. Fundoianu şi cazul Dosto - ievski“ în Luceafărul, anul XV, nr. 46, 11 noiembrie 1972 şi „Descoperirea lui Dostoievski“ în Luceafărul, anul XVII, nr. 5, 2 febru arie 1974. Până în toamna anului 1975, reuşeşte să scrie trei capitole ale eseului Dostoievski în conştiinţa literară ro mâ - nească: „Descoperirea lui Dostoievski (1881−1920)“ cu trei sub - divizi uni; „Înţelegerea lui Dostoievski (1920−1944)“ cu patru subdi vi ziuni; „Reconsiderarea lui Dostoievski (1944−1974)“ cu patru subdiviziuni.1

1. Pentru a înţelege mai bine atmosfera perioadei în care Dinu Pillat şi-a conceput eseul, cităm un fragment ilustrativ dintr-o notă, datată 24.I.1075, a informatoarei (colegă de institut) cu numele de cod „Maria 40 Notă asupra ediţiei

Acest studiu, rămas neterminat, dar care e întregit cumva de strălucita postfaţă a lui Alexandru Paleologu, se aseamănă ca structură cu lucrarea de doctorat a lui Dinu Pillat din 1948, Romanul de senzaţie în literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autorul urmărind ecourile în epocă ale unui gen importat din alte literaturi şi, respectiv, ale unui scriitor străin intrat în câmpul rezonant autohton. Consemnarea minu - ţioasă a diverselor traduceri şi opinii critice pro şi contra, de-a lungul timpului, îl conduce pe Dinu Pillat la concluzia că, în afară poate de câteva notabile excepţii, romancierii noştri n-au mers, în creaţia lor, nici pe drumul deschis de romanul negru din literatura engleză şi cea franceză, nici în direcţia sondajului psihologic abisal, preferând formula romanului de sorginte balzaciană şi gideană. Am însoțit ediția de față a eseului Dostoievski în conştiinţa literară românească de note de subsol explicative privind auto- rii citaţi de Dinu Pillat, dar şi unele titluri şi expresii în limbi străine (purtând mențiunea N. ed., spre a le deosebi de notele autorului) şi de o „Addenda“ cuprinzând texte legate de proiec - tul Dostoievski al lui Dinu Pillat, cu reverberaţii atât în plan

Săndulescu“ din Dosarul informativ nr. 207, vol. 3, ACNSAS. Ea spe - cifică faptul că autorul, „cercetător principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu“, lucrează, printre altele, la „cartea despre Dostoievski [care] este contractată cu Editura Minerva. Dinu Pillat nu crede însă că va găsi destulă înţelegere acolo şi preferă să o publice la Editura Cartea Românească. El este sceptic în privinţa sorţilor de izbândă a studiului său despre influenţa lui Dostoievski asupra literaturii noastre, din două motive: 1) existenţa unui număr considerabil de nume care ar trebui citate, dar care nu pot trece de Direcţia Presei; 2) lucrarea însăşi ridică la tot pasul probleme de interpretare, greu de rezolvat. Dinu Pillat intenţionează ca, înainte de depunerea manuscrisului la o editură, să se consulte cu o persoană avizată. Deocamdată se gândeşte la Vasile Nicolescu (poetul), dar nu are siguranţa că acesta va fi dispus a-i acorda concursul.“ Notă asupra ediţiei 41 uman, cât şi literar. Acestea sunt revelatoare pentru continuita- tea şi consecvenţa cu care autorul s-a confruntat cu opera scrii - torului rus şi a explorat-o pe parcursul întregii sale vieţi. Tocmai de aceea, am inclus aici pasaje din mărturiile Corneliei Pillat cu privire la lecturile tânărului Dinu Pillat, dar şi reacţii ale sale de mai târziu referitoare la Dostoievski; însemnări ale autorului despre „Gândirea morală“ de Septimiu Bucur, din 1941, „Ro- manul românesc şi influenţa rusească“, din 1944, şi fragmente din „Jurnalul de lectură“, din 1966, precum şi pagini de co res - pondenţă: fragmente din scrisorile lui Dinu Pillat către viitoa rea sa soţie, Cornelia Filipescu (din 21 iulie 1943, Miorcani; 1 mai 1944, Isvorani; 6 iulie 1944, Isvorani); scrisori inedite pri mite de Dinu Pillat în legătură cu documentarea sa pentru studiul despre Dostoievski (de la Nichifor Crainic, din 13 februa rie 1972, Bucureşti, şi de la preotul Gh. Cunescu, din 4 fe bruarie, 6 februa - rie şi 19 februarie 1974, Bucureşti); un fragment din scrisoarea Corneliei Pillat către Pia Pillat Edwards (din 20 decembrie 1975, Bucureşti) conţinând reacţia ei la lectura manuscrisului lui Dinu Pillat; scrisori inedite primite de Cornelia Pillat de la Laurenţiu Fulga (din 16 ianuarie 1976, Bucureşti), Geo Şerban (din 20 ianuarie 1977, Bucureşti), Ion Ianoşi (din martie 1977, Bucureşti) şi Andrei Pippidi (din 20 martie 1977, Bucureşti), cuprinzând opiniile acestora despre studiul lui Dinu Pillat, apărut postum la Cartea Românească în 1976. Am inclus aici şi o evocare a Ilenei Mălăncioiu, care l-a cunoscut pe autor în vara anului 1975, la Valea Vinului, şi cu care a vorbit atunci despre Dostoievski. Ediţia este însoţită de un „Dosar de referinţe critice“ alcătuit de George Ardeleanu şi de o bibliografie a operei lui Dinu Pillat şi a aprecierilor critice de care aceasta s-a bucurat, începând din 1937 până în prezent.

Monica Pillat Descoperirea lui Dostoievski (1881‒1920) I

Prima menţiune existentă în publicistica română cu privire la Dostoievski*, „o personalitate foarte caracteristică“, în măsură a da „o idee despre imperiul“ de dincolo de Prut, pare să fie aceea legată de ştirea sfârşitului său, pe care o găsim comunicată de ziarul Telegraful din Bucureşti, cu o întârziere de peste trei săptămâni, la 20 februarie 1881, printr-un corespondent de la Petersburg, Z.(amfir) A.(rbore). Rândurile în cauză, intitulate „Din Rusia“, semnalează „moartea celebrului literator rus“ ca „faptul cel mai culminant din viaţa capitalei Ţarului“ de la epoca de atunci. După ce aminteşte pe scurt de întâmplările drama - tice care au marcat tinereţea scriitorului, anume de inculparea abuzivă într-un proces politic, de comutarea pedepsei cu moartea în muncă silnică pe viaţă în Siberia, în chiar momentul pre - mergător trecerii la executarea prin ştreang, de amnistierea după patru ani de ocnă, autorul corespondenţei face un bilanţ critic al activităţii literare a lui Dostoievski, judecând lucrurile tenden- ţios, din punctul de vedere exclusivist al cercurilor nihiliste. Dacă Amintirile din casa morţilor sunt pomenite cu simpatie, datorită faptului că reprezintă documentul unui „martiraj“, ca „monografie a vieţii unui condamnat politic în minele Siberiei“, în schimb romanele ulterioare, venind să denunţe tot mai mult,

* Acest capitol are ca punct de plecare studiul „Descoperirea lui Dos - toievski“, pe care Dinu Pillat l-a publicat în Luceafărul, anul XVII, nr. 5 (614), 2 februarie 1974, p. 3. (N. ed.) 46 Dostoievski în conştiinţa literară românească

în autorul lor, un „inamic al generaţiei tinere, care lupta cu ob - scurantismul, cu tradiţiile autocritice, cu despotismul“, ajung să fie desconsiderate ca opera unui scriitor devenit „cu totul reacţionar“. Corespondentul de la Petersburg al ziarul Telegra - ful îşi sfârşeşte însemnările comentând scandalizat „marea pompă“ a înmormântării lui Dostoievski. „La cimitir, un preot a ţinut un discurs în care compara pe bietul autor cu fiul rătăcit din sfânta scriptură. O insultă pe mormânt! A! N-aş dori nici ina micului meu o moarte ca aceasta! Astăzi, ziarele sunt pline cu articole care vorbesc despre Dostoievski. Împăratul a decretat o pensie de 2 000 ruble familiei răposatului.“1 Este interesant de reţinut că Zamfir Arbore, descendent al unei vechi familii boiereşti, născut la Cernăuţi şi cu studii li- ceale la Chişinău şi Moscova, se întâmplă să ia parte, ca student al Academiei Militare de Chirurgie din Petersburg, la constitui - rea unui comitet revoluţionar, alături de nihilistul Sergiu Ni - ceaev, de la al cărui caz judiciar de mai târziu se ştie că pleacă Dostoievski în Demonii. Compatriotul nostru, împreună cu alţi conspiratori, sfârşeşte prin a fi arestat la 16 martie 1869, ră - mânând apoi închis aproape trei ani în fortăreaţa Petropavlovsk (pe unde trecuse şi romancierul rus cu două decenii în urmă), în timp ce Niceaev izbuteşte să fugă în Elveţia. Într-unul din volumele de memorii scrise de el, anume În exil, legat de epoca refugiului său la Geneva, după deportarea în Siberia, şi publicat la Craiova în 1896, Zamfir Arbore rela - tează pe larg, în mai multe capitole, tribulaţiile subversive ale lui Niceaev. Astfel, aflăm cum acesta se întoarce în Rusia cu împu - terniciri de la Mihail Bakunin, cunoscutul instigator la anar - hism, şi organizează acolo un grup terorist în numele unui comitet revoluţionar fictiv. Luăm apoi cunoştinţă de împreju - rările în care studentul Ivanov, recrutat pentru acţiunea pusă

1. Z. A., „Din Rusia“, în Telegraful, 20 februarie 1881. Descoperirea lui Dostoievski (1881‒1920) 47 la cale, descoperind la un moment dat mistificarea şi retrăgân - du-se din micul cerc al conspiratorilor, ajunge să fie ucis de Ni - ceaev şi acoliţii săi. În sfârşit, suntem informaţi cum în Elveţia, unde principalul vinovat îşi găseşte încă o dată scăparea, Zamfir Arbore se desolidarizează de el, ca şi Bakunin însuşi, condam - nându-se crima făcută drept un act compromiţător pentru cauza revoluţiei. Dostoievski, care asistă la procesul criminalilor ni- ceaevişti din 1872, se inspiră în creaţia Demonilor din tipul lui Niceaev pentru Piotr Verhovenski şi din acel al studen tului Ivanov pentru Şatov, înţelegând totodată să integreze în cuprin - sul intrigii sinistrul episod al asasinatului în cauză. Să nu fi avut Zamfir Arbore curiozitatea de a citi romanul, între ale cărui per - sonaje figurează un individ implicat în istoria propriei sale tinereţi de revoluţionar sub regimul despotismului ţarist? Este greu de crezut. Nicăieri, din păcate, nu întâlnim vreo referinţă în măsură să ateste această lectură.

* În 1885, un an înainte ca un literar francez, E.-M. de Vogüé, să atragă atenţia publicului occidental asupra lui Dostoievski printr-o prezentare făcută acestuia într-un capitol („La religion de la souffrance“*) din memorabila sa carte Le roman russe**, C. Dobrogeanu-Gherea publică primul la noi un comentariu despre el în ziarul Românul, drept introducere la traducerea în foileton a micului roman Umiliţi şi ofensaţi***. Refugiat de tânăr din Rusia datorită ideilor sale socialiste, autorul este to - tuşi departe de a manifesta faţă de cazul romancierului rus re- zervele împărtăşite de un tovarăş de crez politic ca Zamﬁr Arbore.

* „Religia suferinţei“. (N. ed.) ** Romanul rusesc. (N. ed.) *** Umiliți și obidiți. Autorul folosește titlul din franceză, Humiliés et offensés. (N. ed.) 48 Dostoievski în conştiinţa literară românească

Modestele rânduri de recomandare ale lui C. Dobrogeanu-Ghe - rea, oricât de elementare pot să pară astăzi, au meritul de a con stitui în ultimul sfert al secolului trecut singura sesizare publică a valorii lui Dostoievski provenind din partea unui scriitor român. Ne găsim înaintea unui act de receptivitate dintre cele mai onorabile, dacă stăm să îl judecăm în contextul limitatelor reacţii din epocă la opera dostoievskiană. Criticul vorbeşte despre „o tragere de inimă pentru analiza psihică a suferinţelor morale şi materiale a dezmoşteniţilor“, care s-ar fi accentuat la autorul Amintirilor din casa morţilor prin exacer- barea sensibilităţii sale în urma vieţii trăite ca ocnaş în deporta - rea din Siberia, laolaltă cu criminali de tot soiul, numărând printre ei şi sectanţi religioşi fanatici, care l-ar fi dus la „misticism“ şi l-ar fi făcut să-şi însuşească „preceptul“ lor că „în suferinţă e fericirea“. După părerea lui C. Dobrogeanu-Gherea, „în puterea de adevăr“ cu care Dostoievski redă infernul sufe - rinţei umane el „n-are egal în literatura europeană“. Sub motivul lipsei de spaţiu în coloanele ziarului, criticul se mărgineşte să pomenească numai trei opere din ansamblul „genialelor crea- ţiuni“ dostoievskiene: Amintiri din casa morţilor, în care „sufle - tul întreg al criminalului“ apare surprins „cu o măiestrie fără seamăn“, Crimă şi pedeapsă, „cu scene tragice şi totodată de cel mai mare umanitarism“, care lasă până la urmă „o impre- siune ce seamănă cu un vis grozav“, Umiliţi şi ofensaţi, în care „pasiunile sunt descrise cu mai puţină justeţe, dar mai gingaş“1. Dintr-o fugitivă referinţă, figurând într-un articol despre Generaţia tânără de Turgheniev, rezultă că C. Dobrogeanu- Gherea cunoştea şi Demonii, „marele roman al lui Dostoievski“ consacrat „mişcării revoluţionare ruse numite nihilism“, roman care rămâne însă pentru el, după cum era de aşteptat la

1. Gherea (C. Dobrogeanu), „Dostoievski“, în Românul, 17‒20 sep- tembrie 1885. Descoperirea lui Dostoievski (1881‒1920) 49 un socialist el epocii, „o caricatură scrisă de un om părtinitor şi pornit contra revoluţionarilor“1. Din ceea ce declară la un moment dat, într-un articol ca „Ce trebuie să traducem“, îl vedem considerând2 Crimă şi pedeapsă „punctul culminant“ atins de „forţa creatoare“ a lui Dostoievski, aşa cum, bunăoară, „pentru Flaubert punctul culminant ar fi Madame Bovary sau pen tru Stendhal, Rouge et Noir*“. Într-o paranteză deschisă în articolul său despre Vlahuţă, în legătură cu lipsa sentimentului naturii la unii scriitori, criticul înţelege să aducă în discuţie pe Dostoievski, ca exemplu de autor preocupat numai de spectacolul oferit de universul moral. „Acest exclusivism – ţine să sublinieze C. Dobrogeanu-Ghe- rea –, ca orice exclusivism, e vătămător pentru artă, nu mai încape îndoială, dar în parte tot el a făcut cu putinţă ca Dosto- ievski să fie unul din cei mai mari analişti sufleteşti ai omenirii, să se ridice cu analiza sa până la Shakespeare.“3 După ce dă mai întâi în ziarul Munca din 1892, sub sem- nătura numelui său inversat, traducerea unei povestiri de ti - nereţe a lui Dostoievski, Băiatul la pomul de Crăciun al lui Christos, H. Sanielevici ajunge să deţină în 1894, la vârsta de numai douăzeci de ani, sub pseudonimul Has, o rubrică inti - tulată „Galeria literară“ în Lumea nouă, organul partidului socia - list, în care începe să informeze pe cititori despre unii prozatori străini, lipsiţi încă de notorietate la noi. Lui Dosto ievski i se face aici, ca mai înainte lui Stendhal şi Mark Twain, o scurtă bio- grafie cu prea puţine trimiteri la operă. Prezentatorul se revelă

1. Gherea (C. Dobrogeanu), „Generaţia nouă de Turgheniev“, în Drep turile omului, 5‒9 mai 1885. 2. Gherea (C. Dobrogeanu), „Ce trebuie să traducem“, în Lumea nouă, 22 ianuarie 1895. * Roşu şi negru. (N. ed.) 3. Gherea (C. Dobrogeanu), „A. Vlahuţă“, în Studii critice, I, Bucu- reşti, 1890, p. 225. 50 Dostoievski în conştiinţa literară românească pe cât de sumar în judecată, pe atât de stângaci în ex presie. Ni se spune, între altele, că Dostoievski, „având o sensi bilitate de femeie şi o organizaţie nervoasă extrem de enervată, trebuia să devină de la sine un adânc psiholog, un cercetător stăruitor al sufletului omenesc“. Din opera scriitorului rus, H. Sanielevici citează doar câteva titluri: Oameni sărmani, Idio tul, Posedaţii*, precum şi Crimă şi pedeapsă, după părerea sa şi „cel mai bun roman“, care „a avut o aşa de mare înrâurire asupra sufletelor bolnave, încât un student din Moscova, după ci ti rea cărţii, omorî pe un bătrân în aceleaşi împrejurări ca Raskol nikov“. Rândurile medalionului lui din Lumea nouă, denotând o simp- tomatică îngustime de spirit, se sfârşesc cu con statarea că Dostoievski, chiar dacă „nu avusese un ideal bine hotărât“, a izbutit să descrie aşa de bine suferinţele omeneşti şi starea pa - tologică a păturii culte din Rusia, încât toţi cei ce sufereau, toţi umiliţii şi toţi nemulţumiţii îl adorau ca pe un Dumnezeu, îl citeau cu patimă, fiindcă în cărţile lui îşi regăseau propriul lor suflet“1. Un deceniu mai târziu, luând în dezbatere în revista Arta problema moralei în opera de artă, H. Sanielevici se crede în - dreptăţit, în argumentarea tezei sale, a recurge între alte exemple şi la acel al eroului din Crimă şi pedeapsă. Este însă cu totul surprinzător cum el nu a înţeles câtuşi de puţin cazul analizat de Dostoievski, de vreme ce îl denaturează simplist, pretinzând că autorul „ne cere compătimirea pentru ucigaşul Raskolnikov, şi i-o dăm, fiindcă vedem într-însul un criminal inconştient, împins de o voinţă misterioasă, poate de o ereditate fatală – o victimă nenorocită şi vrednică de milă“2.

* Inițial, atât în franceză, cât și în română, romanul Demonii a apă- rut sub titlul Posedații. (N. ed.) 1. Has, „Dostoievski“, în Lumea nouă, 12 decembrie 1894. 2. H. Sanielevici, „Morala în artă“, în Arta, 19 aprilie 1904. Cuprins

Pentru un europenism integrator. Prefață de George Ardeleanu...... 5 Notă asupra ediţiei de Monica Pillat ...... 37

Descoperirea lui Dostoievski (1881‒1920)...... 43 Înţelegerea lui Dostoievski (1920‒1944) ...... 63 Reconsiderarea lui Dostoievski (1944‒1974) ...... 119

Bibliograﬁa receptării lui Dostoievski în România ...... 159 Postfață sau O discuţie amânată de Alexandru Paleologu ...... 167

ADDENDA. Mărturii, note de lectură, pagini de corespondenţă ...... 201 Din mărturiile Corneliei Pillat ...... 203 Note de lectură ...... 205 Romanul românesc şi inﬂuenţa rusească ...... 205 Dintr-un Jurnal de lectură ...... 207 Pagini de corespondenţă ...... 210

Dosar de referinţe critice de George Ardeleanu ...... 225 Bibliograﬁa scrierilor lui Dinu Pillat ...... 235 Bibliograﬁa scrierilor despre Dinu Pillat ...... 245