Propunere Pentru O Clasificare a Drumurilor Din Dacia Romană
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
4 2004 STUDIA UNIVERSITATIS PETRU MAIOR SERIES HISTORIA Redacţia: 540088, Târgu-Mureş, str. Nicolae Iorga, 1, Tel. 0265-236034 SUMAR – CONTENTS – SOMMAIRE – INHALT Studii şi articole Florin Fodorean, Propunere pentru o clasificare a drumurilor din Dacia romană ..................................................................................................... 5 Marius Grec, Legio V Macedonica (pagini de istorie militară) ................ 16 Fábián István, Aspecte privind circulaţia monetară în teritoriile nord- dunărene Bazinul intracarpatic între secolele IV-VII .............................. 31 Maura Geraldina Giura, Circulaţia tipăriturilor germane în Transilvania (sec. XVI – XVIII) ..................................................................................... 56 Grigore Ploeşteanu, Receptarea Istoriei Imperiului Otoman de Dimitrie Cantemir în Italia (sfârşitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea) ………………………………………………………………76 Cornel Sigmirean, Clerul românesc din Transilvania din secolele XVIII- XIX format la universităţile din Europa Centrală şi de Vest.................... 93 Mihai Sorin Rădulescu, La începuturile diplomaţiei moderne româneşti: ceva nou despre Ludovic Steege …….…………………………….…………102 Ioan Chiorean, Intelectualitatea ecleziastică din Transilvania în perioada dualismului Austro-Ungar (1867-1918) ..........................................……109 Toth Szilárd, Legislaţia privind reforma agrară din 1921 – „unităţi de măsură” identice sau diferite pentru provinciile României ? ..………….131 Simion Costea, Reacţia Uniunii Sovietice faţă de Proiectul Briand de Uniune Europeană ................................................................................. 142 Radu Racoviţan, R. W. Seton-Watson şi conferinţele contelui Bethlen la Londra (1933) ……………………………………………………………………148 Vasile Dobrescu, Victor Jinga şi revista „Ţara de Mâine” (1931-1938) .... 159 3 Nina Negru, Relaţii jurisdicţionale şi culturale ale eparhiilor basarabene cu Biserica naţională după 1812 ......................................................... 172 Nicolae-Dragoş Ploeşteanu, Aspecte relevante ale relaţiilor româno- ucrainiene desfăşurate ulterior Revoluţiei Române din 1989 ................... 191 Istoriografie Adrian Husar, Istoriografia Antichităţii Târzii. Retorică şi istorie: Tradiţia literară latină......................................................................................... 209 Corina Teodor, Keith Hitchins şi pasiunea unei vieţi: istoria României..... 232 Marian Zăloagă, Între istorie şi studii sociale. Un examen al ţiganologiei româneşti al ultimului deceniu .............................................................. 244 Recenzii. Note de lectură Richard W. Bagshawe, Roman Roads, Shire Publications Ltd., 2000, 64 p. (Florin Fodorean)................................................................................258 Dan Horia Mazilu, Noi printre ceilalţi sau Despre literatura peregrinilor, Bucureşti, Ed. Ager, 2003, 238 p. (Marian Zăloagă)... .......................261 Gisela Bock, Femeia în istoria Europei. Din Evul Mediu până în zilele noastre, Iaşi, Ed. Polirom, 2002, 356 p. (Georgeta Fodor) ..................262 Lucian Giura, Maura Geraldina Giura, Otto von Bismark. Artizanul Germaniei moderne, Sibiu, Ed. Techno Media, 2003 (Marian Zăloagă). ..266 Ghizela Cosma, Femeile şi politica în România. Evoluţia dreptului de vot în perioada interbelică, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2002, 174 p. (Georgeta Fodor) ..............................................................................269 Gabriel Moisa, Istoria Transilvaniei în istoriografia românească 1965- 1989, Cluj, Presa Universitară Clujeană , 2003, 373 p (Marian Zăloagă). ...........................................................................................272 Cristian Vasile, Între Vatican şi Kremlin Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, Bucureşti, Curtea Veche 2003, 381 p (Anca Şincan). .................................................................................274 Andrea Riccardi, Secolul martiriului Creştinii în veacul XX, (Il secolo del martirio. I cristiani nel Novecento) Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2004, 615 p. (Anca Şincan)............................................................................. 276 Lista autori .......................................................................................278 4 Propunere pentru o clasificare a drumurilor din Dacia romană Florin Fodorean Proposition for a classification of the roads from roman Dacia Abstract The present paper deals with some aspects regarding the classification of the Roman roads from Dacia. Starting from the classifications made by the Roman jurists and from the data that we have regarding Dacia, we divided the roads into three categories: I. Roads of major importance, main highways (first of all military roads inside and on the frontier of the province, which assured the mobility of the Roman military units; commercial roads, which assured the functionality of the export and import of different products); II. Secondary roads (the roads which connected the main roads, different settlements, Roman farms, rural settlements, or roads which gained during time the status of economical roads, which connected to the main road system the quarries of stone, the salt exploitations and the iron of gold mines); III. Roads of little importance (ramifications- deverticulae which shortened the distance between different points, constructed, in many cases, by the owners of Roman farms in order to gain access to the major market centres). În epoca romană, drumurile au fost clasificate în funcţie de principiul proprietăţii asupra lor şi în funcţie de modalitatea în care au fost construite. Problema proprietăţii drumurilor era esenţială în a determina cine era responsabil pentru repararea lor. Acest factor afecta în mod direct nivelul reparaţiilor şi natura (calitatea) suprafeţelor rutiere. Din această perspectivă, atât Siculus Flaccus, cât şi Ulpianus, ne informează că existau trei tipuri de drumuri: 1. drumuri publice: viae publicae; 2. drumuri locale: viae vicinales; 3. drumuri private: viae privatae. Diferenţele dintre aceste trei tipuri de drumuri sunt descrise de Siculus Flaccus astfel: „Drumurile publice (viae publicae), construite pe cheltuiala statului, poartă numele celor care le-au construit şi se află în 35 îngrijirea unor curatores viarum, care trebuie să îşi desfăşoare activităţile prin intermediul unor contractori; pentru unele drumuri proprietarii terenurilor de-a lungul cărora treceau trebuiau să plătească, din când în când, o sumă fixă”1. De aceea, iniţial, în Italia, sub denumirea de viae publicae au fost incluse toate drumurile construite pe cheltuiala statului roman, adică Via Appia, Via Flaminia, Via Cassia, Via Clodia, Via Aurelia, Viae Anniae, Via Traiana etc. Ulpianus clasifică drumurile în lurarea sa Digestae la titlul XII: De locis et itineribus publicis2. Distincţia principală se face între: 1. viae publicae (itineraque publica) şi 2. viae privatae (itineraque privata)3. Criteriul acestei împărţiri este în teorie simplu: este public un drum atunci când solul pe care îl ocupă este publicum; toate celelalte drumuri, care trec peste pământuri străine, sunt privatae. Rezultă, deci, în esenţă, că la Ulpianus criteriul de distincţie între drumul public şi cel privat ţine strict de proprietatea asupra pământului; dacă pământul este public sau privat, atunci drumul este public sau privat. Când este pus în practică însă, acest criteriu se complică. În paragraful II, 22 din Digestae, drumurile sunt împărţite în trei categorii. Pe lângă viae publicae şi viae privatae Ulpianus semnalează şi viae vicinales, adică acele drumuri care se găsesc în vici sau care duc la vici, dintre care doar unele (quidam) sunt publice. Dar tot Ulpian precizează că această împărţire teoretică se schimbă. În momentul în care aceste viae vicinales sunt construite ex collatione privatorum, ele sunt private. Şi la Siculus Flaccus aceste drumuri locale reprezintă o categorie distinctă. Viae vicinales sunt tot drumuri publice, dar se află sub jurisdicţia comunităţilor locale. Flaccus precizează: „Există, în plus, drumuri locale (viae vicinales) care, după ce se 1 Siculus Flaccus 146 L, cf. Ray Laurence, The Roads of Roman Italy. Mobility and Cultural Change, Routledge Ed., Londra-New York 1999, p. 59 (în continuare Ray Laurence, The Roads…). 2 Ulpianus, 68, Ad Edictum, D, 43, 8, 2, 21: „Viam publicam eam dicimus, cuius etiam solum publicum est: non enim sicuti in privata via, ita et in publica accipimus: viae privatae solum alienum est, ius tantum eundi et agente nobis competit: viae autem publicae solum publicum est, relictum ad directum certis finibus latitudinis ab eo, qui ius publicandi habuit, ut ea publicae iretur commearetur”. 3 Termenii via şi iter apar împreună în Digestae fără nici o diferenţă de semnificaţie. După cum se pare, cu iter publicum se indica de obicei o via vicinalis, care era mai mică în lăţime decât o via consularis. 46 ramifică din drumul principal (via publica), traversează diferite regiuni şi se îndreaptă spre alte drumuri importante (viae publicae). Ele sunt construite şi întreţinute de pagi (comunităţi locale), unde proprietarii de pământ oferă adesea forţa de muncă necesară construirii lor sau fiecărui proprietar îi revenea sarcina de a îngriji drumul care trecea peste pământul său ... De-a lungul acestor drumuri publice circulaţia era liberă”4. Aşadar, viae vicinales erau drumuri publice, de vreme ce accesul nu era restricţionat, însă