CORNELIU STOICA DESTINE ARTISTICE CORNELIU STOICA DESTINE ARTISTICE Membri şi colaboratori ai Filialei Galaţi a U. A. P. R. care au fost, 1951 - 2017 Axis Libri Galați, 2017 Coperta I: După un tablou din Ciclul „Maluri” de Nicolae Spirescu Pe coperta IV: Autoportrete ale artştilor plastici Nicolae Mantu, Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Elena Hanagic, Gheorghe Naum, Gheorghe Levcovici, Nicolae Spirescu, Marcel Grosu, Paraschiva Smirnov, Gheorghe Suciu. Tehnoredactare: Sorina Radu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Stoica, Corneliu Destine artistice : membri şi colaboratori ai Filialei Galaţi a U.A.P.R. care au fost : 1951-2017 / Corneliu Stoica. - Galaţi : Axis Libri, 2017 ISBN 978-606-8719-64-1 73 © 2017 Editura Axis Libri Str. Mihai Bravu Nr. 16 Galaţi 800208 Tel: +40 236 411037, Fax: +40 236 311060 E-mail: [email protected] Copyright © 2017 Corneliu Stoica Toate drepturile rezervate autorului „Cine nu are un Corneliu Stoica, nu poate spera la o conştiinţă plastică proprie, dinamică, edificatoare şi reprezentativă. Altfel spus, fără Corneliu Stoica, Galaţiul n-ar avea astăzi o istoriografie a mişcării artistice plastice locale, constituită într-un sistem coerent şi accesibil deopotrivă profesionistului şi amatorului, cum poate fi percepută opera sa alcătuită din cele 20 cărţi despre artiştii şi monumentele artistice ale urbei. Prin scrisul său, tot ceea ce s-a întâmplat semnificativ în domeniu, în toate timpurile şi cu precădere în deceniile din urmă, are o istorie şi, am zice noi, o perspectivă”. Ion MANEA, scriitor (extras din cronica la vol. „Popasuri ale privirii”, în „Dominus”, An 14, nr. 165, Octombrie 2013, pag. 4) NicOLAE MANTU / 9 DOROTHEA (LOLA) SCHMIERER-ROTH / 61 SORIN MANOLESCU / 76 MIHAIL GavriLOV / 81 ELEna Hanagic / 113 GHEOrgHE Naum / 121 GHEOrgHE LEvcOvici / 139 VasiLE VEDeș / 142 MIHAI DăSCăleSCU / 144 NicOLAE SpirESCU / 150 EMILia DumitrESCU / 158 MarcEL GROsu / 162 EMILia IacOB / 164 VasiLE Onuț / 167 DOina ELEna ŞtEFăNESCU / 173 COnstantin DIMOFTE / 176 SILVIU Catargiu / 179 IOAN SIMION MărcuLESCU / 186 GHEOrgHE SUCIU / 192 ParascHiva (Paşa) SMIRNOV / 198 AUREL MANOLE / 202 SErgiu DumitrESCU / 208 Destine artistice 7 Cuvânt înainte Oraşul Galaţi şi localităţile judeţului nostru au dat artei româneşti de-a lungul timpului nume de rezonanţă naţională şi internaţională : Gheorghe Petraşcu, Ludovic Bassarab, Nicolae Mantu, Camil Ressu, Lola Schmierer-Roth, Ghelman Lazăr, Mircea Olarian, Jeanne Coppel, Lucia Vasiliu-Cosmescu, fraţii Constantin Emil (Ticu) Arămescu şi Georgeta Florica Arămescu-Anderson etc. Cu toate acestea, plastica de pe aceste meleaguri dunărene, ca mişcare artistică organizată, îşi are începuturile în expoziţiile colective organizate începând cu 1948, an când şi la Bucureşti a fost organizată expoziţia „Flacăra”, prima manifestare deschisă sub egida Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti (U. S. A. S. Z.), considerată atunci ca reprezentând „noua orientare în artă” a puterii comuniste instalată la conducerea ţării. Aceste manifestări, ca şi înfiinţarea prin Decretul-Lege nr. 266 din 25 decembrie 1950 a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au condus la crearea în oraşul nostru, în 1951, a Cenaclului Artiştilor Plastici, nucleu din care s-a dezvoltat Filiala Galaţi a U.A.P.R. (nume luat în 1968), în care activează în prezent 54 de membri definitivi (pictori, sculptori, graficieni, artişti decoratori, critici de artă), precum şi alţi vreo 20 de colaboratori proveniţi din rândul absolvenţilor unităţilor de învăţământ artistic superior. Cei care au pus bazele acestui cenaclu au fost maestrul Nicolae Mantu, Gheorghe Levcovici, Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Nicolae Spirescu, Nicolae Stănescu, Lelia Oprişan, Ion Bârjoveanu, Elena Hanagic şi Constanţa Grigoriu (conform adresei U. A. P. R. nr. 1210 din 28 iunie 1951, arhiva pictorului Nicolae Spirescu; a se vedea şi Corneliu Stoica, „Artişti plastici de la Dunărea de Jos”, Editura Alma, Galaţi, 1999, pag. 6). Ulterior, lor li s-au alăturat Mihai Dăscălescu, venit de la Iaşi, Marcel Grosu, Vasile Vedeş, Emilia Iacob, Constantin Dimofte, Vasile Onuţ, Dumitru Cionca, Ana-Maria Andronescu, Napoleon Costescu, Pia Simona Costescu, Marcel Bejan, Silviu Catargiu etc. În 1958 Cenaclul 8 Corneliu Stoica s-a reorganizat, incluzând şi pe artiştii brăileni Gheorghe Naum, Mihail Gavrilov, Emilia Dumitrescu, Pavel Roşca şi Sorin Manolescu. Dacă din 1956 expoziţiile colective s-au organizat în sălile Muzeul de Artă, înfiinţat chiar în acel an, pe urmă artiştii plastici gălăţeni au beneficiat de o sală proprie, situată mai întâi în Ţiglina I (la parterul unuia din blocurile de tip A, strada Brăilei), apoi în strada Avântului, la parterul redacţiei ziarului „Viaţa nouă” (azi, strada Maior Iancu Fotea nr. 2, Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea”), iar în cele din urmă în strada Domnească nr. 22, unde există şi în prezent. Din 8 aprilie 1993, graţie preşedintelui din acea vreme a filialei, pictorul şi graficianul Mihai Dăscălescu, galeriile au primit numele lui Nicolae Mantu, ctitorul cu adevărat al mişcării plastice de la Dunărea de Jos. Cu fiecare an care a trecut, mişcarea plastică din Galaţi a crescut, s-a dezvoltat, s-a consolidat, s-a impus prin manifestările de profil, individuale şi colective, organizate pe plan local, în ţară şi în străinătate. Mulţi dintre artiştii membri şi colaboratori care, într-un fel sau altul, au contribuit la conturarea unei personalităţi a Filialei şi la creşterea prestigiului acesteia, astăzi nu mai sunt, au trecut în lumea umbrelor veşnice: Nicolae Mantu, Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Mihail Gavrilov, Elena Hanagic, Gheorghe Naum, Gheorghe Levcovici, Vasile Vedeş, Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, Emilia Dumitrescu, Sorin Manolescu, Marcel Grosu, Emilia Iacob, Vasile Onuţ, Doina Ştefănescu, Constantin Dimofte, Silviu Catargiu, Ioan Simion Mărculescu, Gheorghe Suciu, Paraschiva (Paşa) Smirnov, Aurel Manole, Sergiu Dumitrescu. Despre toţi aceştia şi despre creaţia lor am scris de-a lungul anilor, unora consacrându-le studii monografice, altora doar articole sau cronici plastice. Adunându-le acum între coperţile acestei cărţi, revizuite, cu unele eliminări sau cu multe adausuri de informaţie şi de aprecieri critice, alăturându-le şi un număr însemnat de reproduceri color după creații ale acestora, dorim să cinstim memoria artiştilor menţionaţi, să le reliefăm contribuţia la dezvoltarea fenomenului plastic gălăţean, dând astfel posibilitatea ca iubitorii de frumos să-i cunoască, să-i respecte şi să-i preţuiască la adevărata lor valoare. Sperăm ca demersul nostru să fie de bun augur şi să găsească drum liber spre inima şi sufletul celor care îndrăgesc arta plastică în general şi pe cea gălăţeană în special. Corneliu STOICA Destine artistice 9 Nicolae Mantu (1871 - 1957) u pictura lui Nicolae Mantu am venit în contact pentru Cîntâia oară în 1956. Aveam atunci 15 ani şi eram elev în clasa a IX-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi. Muzeul de Artă, înfiinţat în acel an, care funcţiona în clădirea fostului Palat de Justiţie de pe Strada Domnească, azi sediul Universităţii „Dunărea de Jos”, îi organizase artistului, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani, o expoziţie retrospectivă restrânsă. Diriginta clasei noastre, doamna Ecaterina Iarka, profesoară de limba rusă, o mare iubitoare de cultură, ne-a luat într-o zi să vizităm această expoziţie. Îmi amintesc şi acum că în faţa tabloului „Din ordin”, în care pictorul înfăţişează o secvenţă a represaliilor Răscoalei ţăranilor de la 1907, doamna profesoară s-a oprit mai mult, a privit şi ne-a spus: „Vedeţi copii, jandarmii călări au părăsit locul faptei lor criminale, au plecat, însă au capetele plecate. Ştiţi de ce? Fiindcă le este ruşine de ceea ce au făcut, au remuşcări. Ei nu ar fi vrut să tragă în ţărani, dar au fost obligaţi să îndeplinească un ordin al superiorilor. De aceea şi lucrarea se numeşte „Din ordin”. Anii au trecut. Mai târziu, după terminarea facultăţii, aveam să aflu mult mai multe despre Nicolae Mantu şi opera sa, iar în 1964 am scris primul articol apărut în ziarul local „Viaţa nouă” la rubrica „Profiluri gălăţene”. Mărturisesc că atunci, în momentul vizitării expoziţiei, dimpreună 10 Corneliu Stoica cu doamna dirigintă şi colegii de clasă, nu mi-a trecut prin minte că tocmai eu am să fiu acela care îi voi dedica prima şi unica monografie de până acum (Editura „Alma Print”, Galaţi, 2005) şi primul album de artă (Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2016) acestui mare fiu al Galaţiului, ctitorul mişcării plastice de la Dunărea de Jos, artist emblematic pentru cultura gălăţeană. Nicolae Mantu aparţine generaţiei de artişti care au început să se afirme în pictura românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, generaţie care a revoluţionat arta românească, impunând-o în rândul valorilor europene. Ca şi pictorii Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Iosif Iser, Francisc Şirato, Ştefan Dimitrescu, Ion Theodorescu-Sion, Alexandru Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Marius Bunescu ş.a., Mantu şi-a pus penelul în slujba celor mai înalte idealuri ale poporului, creând o operă strâns legată de viaţa, năzuinţele şi aspiraţiile acestuia. „Noi artiştii, spunea Nicolae Mantu, suntem datori să răspundem cu arta noastră năzuinţelor poporului, cu o artă legată de popor, pentru că numai în această viaţă vom găsi adevărata sursă de inspiraţie şi temele cele mai valabile în realizarea operei de creaţie artistică”1. Artistul s-a născut în oraşul Galaţi, la 24 aprilie 18712. Tatăl său,