Ljubivoje Cerovi ć

SÂRBII DIN ROMÂNIA Din evul mediu timpuriu pân ă în zilele noastre

Traducere din limba sârb ă: Ivo Muncian Edi Ńie îngrijit ă de: Ljubomir Stepanov

Uniunea Sârbilor din România Timi oara, 2005

1 Uniunea Sârbilor din România Edi Ńii speciale Monografii Cartea 38

Ljubivoje Cerovi ć SÂRBII DIN ROMÂNIA

Pre edintele Consiliului Editorial: Miomir Todorov Redactor: Ivo Muncian Referen Ńi: dr. Miodrag Milin dr. Mihai N. Radan Lector: Iovan Peianov Îngrijitor de edi Ńie: Ljubomir Stepanov

Consilier editorial: Slavomir Gvozdenovi ć Tehnoredactor: Adrian Nicolici-Schultz

ISBN: 973-98657-9-2

© U.S.R. i Autorul

Titlul original: Љубивоје Церовић , Срби у Румунији , Савез Срба у Румунији , Темишвар , 2000.

2 Cuvânt înainte

În premier ă româneasc ă se înf ăŃ ieaz ă o încercare de sintez ă istoric ă asupra minorit ăŃ ii sârbe din România, ie it ă de sub pana unui cunoscut istoric sârb. Specialist de notoritate al istoriei diasporei sârbe ti, dr. Ljubivoje Cerovi ć se apleac ă de aceast ă dat ă asupra realit ăŃ ii istorice a cona Ńionalilor sârbi din nemijlocita vecin ătate. Banatul i mai larg spa Ńiul carpato-dun ărean. Cu discern ământ stiin Ńific i extrem de bine documentat din literatura istoriografic ă (sârb ă, maghiar ă, german ă, român ă) autorul reu ete s ă redea o imagine conving ătoare i tiin Ńific ă a episoadelor prezen Ńei sârbilor în aceste spa Ńii m ărgina e ale tr ăirii na Ńionale. Din scrisul lui Cerovi ć reiese deplina integrare a sârbilor din zonele periferice la importantele momente ale în ălŃă rii identit ăŃ ii lor na Ńionale: migra Ńiunile primordiale la cump ăna antichit ăŃ ii i a evului mediu bizantin; primirea cre tinismului în rit greco-r ăsăritean i misiunea de civilizare cre tin ă a sfântului ocrotitor al sârbilor, Sava, la Dun ărea de mijloc, în sudul Banatului, unde a ctitorit mănăstiri ce pân ă azi îi cinstesc numele i fapta. Cu obiectivitate c ărtur ăreasc ă dar i spirit de deschidere fa Ńă de aportul cultural al popoarelor din spa Ńiul de convie Ńuire al Europei de mijloc i de sud-est, autorul nostru evoc ă, introducând în circula Ńie surse din valoroasa bibliotec ă de la Novi-Sad a Maticei Srpska, via Ńa Bisericii în perigrin ările din secolul XIII-XVIII i importantele muta Ńii de civiliza Ńie i mentalitate intervenite prin însc ăunarea Habsburgilor, din veacurile XVIII-XIX. Episoade cunoscute ale istoriei comune a popoarelor din spa Ńiul b ănăŃ ean (reformele camerale, grani Ńa militar ă, problema ierarhiei ortodoxe i a Congresului confesional de la Timi oara din 1790) sunt de asemenea abordate în manier ă tiin Ńific ă i în respectul izvoarelor, echilibrat i ponderat, cu sim Ńul deschiderii fa Ńă de aportul cosmopolit al celor care au vie Ńuit odat ă în spa Ńiul nostru l ăsându- i amprentele asupra ctitoriei de civiliza Ńie comun ă i nou ă identitate de Europ ă central ă a Banatului. Un aport generos de informa Ńie îmbog ăŃ ete peisajul vie Ńii politice a na Ńionalit ăŃ ilor din veacul a XIX-lea, al politicii înv ăŃă mântului i colii confesionale, problematica R ăzboiului Mondial i aplicarea principiului autodetermin ării în anii 1918-1920. Noi date întregesc i imaginea prezen Ńei sârbilor pe scena istoriei României, în perioada 1919-1995. În concluzie, avem în fa Ńă o izbutit ă carte despre istoria sârbilor; cu atât mai mult cu cât ea face importante servicii i idealului de vie Ńuire comun ă, în pace, deplin ă în Ńelegere i pre Ńuire a crea Ńiei spiritului uman.

Prof. univ. dr. Miodrag Milin

3 EVUL MEDIU TIMPURIU

Slavii, str ămo ii sârbilor, au început s ă se a eze pe teritoriul României de azi în evul mediu timpuriu, fie izolat, fie împreun ă cu avarii. Înainte de venirea slavilor, aici tr ăiau de veacuri dacii care sunt pomeni Ńi în secolul al IV- lea î.e.n. Dou ă secole mai târziu aici a luat fiin Ńă o uniune tribal ă care a atins apogeul în timpul lui Burebista (71-44 î.e.n.). Pe atunci teritoriul Daciei se întindea de la Tisa i Dun ăre pân ă la Nistru, din Balcani pân ă la Carpa Ńii de Nord. Dup ă Burebista, în anul 44 î.e.n. uniunea tribal ă a dacilor s- a destr ămat. Dup ă mai multe expedi Ńii nereu ite, la finele secolului întâi i la începutul celui de-al doilea, pe vremea împ ăratului Traian, legiunile romane i-au învins pe daci, în anul 107 îns ă ace tia, în frunte cu Decebal, au opus o rezisten Ńă dârz ă. Atunci romanii au cucerit Dacia. Banatul în întregime, partea de sud a Cri anei i Ardealul s-au aflat în cadrul Daciei Superioare. Romanii au colonizat în Dacia o popula Ńie masiv ă de pe cuprinsul vastului imperiu, ceea ce a dus la romanizarea rapid ă a Daciei. Sub presiunea triburilor germanice, în frunte cu goŃii, romanii au p ărăsit Dacia în anul 271, retr ăgându-se pe malul drept al Dun ării. Go Ńii p ărăsesc i ei Dacia iar în anul 375 cei ce pun st ăpânire pe acest spa Ńiu sunt hunii, care au invadat câmpia panonic ă venind din stepele asiatice. Perioada de glorie au atins-o când în fruntea lor se afla Atila. Dup ă moartea acestuia, în anul 453, uniunea tribal ă a hunilor se destram ă iar Ńinuturile Banatului, Cri anei i Ardealului sunt cucerite de gepizii germanici. Pentru c ă longobarzii au pornit curând spre Italia de Nord, avarii au pus st ăpânire pe Câmpia Panonic ă. Dup ă mai bine de dou ă secole de st ăpânire a Câmpiei Panonice, în bătălia lor cu francii (791-796), avarii sunt învin i, ceea ce duce la destr ămarea uniunii tribale. În ceea ce prive te venirea slavilor pe teritoriul României de azi, trebuie spus c ă ea a avut loc înc ă înainte de venirea avarilor. Fie c ă au venit împreun ă cu hunii ori cu gepizii, fie c ă au venit singuri, slavii au început s ă populeze Ńinuturile men Ńionate pe la finele secolului al V-lea. Descoperirile arheologice de pe cuprinsul Cehiei, Moraviei i din Ńinuturile de dincolo de Carpa Ńi precum i cele din Valahia i Moldova, ne dau indicii despre migra Ńiile slavilor din Europa Central ă înspre Dun ăre. Descoperirile arheologice stau m ărturie i despre migra Ńiile dinspre Ucraina spre Dunăre, pân ă la Por Ńile de Fier. Acest Ńinut a fost locuit, pân ă în perioada indicat ă, de c ătre dacii romaniza Ńi. În acest mod, începând cu veacul al VI-lea, Ńinuturile Dun ării de Jos erau locuite de o popula Ńie amestecat ă - slavi i daci. Potrivit spuselor mai multor savan Ńi, cum ar fi ðor ñe Sp. Radoj čić, Konstantin Jire ček, Boško Strika i al Ńii, str ămo ii sârbilor au locuit în Ńinutul Boichia (Bojka), dincolo de Carpa Ńi, pe teritoriul de azi al Ucrainei. De aici încep în secolul al VI-lea s ă migreze spre Peninsula Balcanic ă, pe v ăile râului Tisa, peste Cri , Bega i Timi . Pân ă la colonizarea ungurilor i a mi cării românilor spre Mure , din Boichia, adic ă Ńinutul triburilor ruse ti, pân ă în Ńinuturile balcanice se întindea un lan Ń etnic neîntrerupt alc ătuit din sârbi. Dup ă migra Ńie, o parte dintre sârbi au r ămas în Ńinuturile de ba tin ă, Boichia, care în evul mediu era denumit ă łara sârbeasc ă, ucrainienii denumind-o ast ăzi łara Sribna. Mai sunt aminti Ńi i severii sau severienii pe care istoricul ceh Niederle îi situeaz ă între Timi i Cerna. Acest savant a ajuns la concluzia c ă ei erau o parte a marelui trib cu acela i nume i care în secolul al VII-lea a trecut Dun ărea i s-a stabilit în Moesia, pe teritoriul Serbiei de azi. De la ei au r ămas unele toponimice cum ar fi jude Ńul Severin sau ora ul Turnu Severin. Izvoarele france de la începutul secolului al IX-lea pomenesc c ă “în Dacia pe Dun ăre tr ăie te tribul slav al abodri Ńilor ”. Pavel Iosef Schafarik, în lucrarea sa Antichit ăŃ i slave afirm ă că ace tia tr ăiau în Ńinuturile de lâng ă Mure i d ă ca exemplu unele toponime - râul Bodrog, afluent al Mure ului, i localitatea cu acela i nume. Konstantin Jire ček în lucrarea sa Istoria sâr- bilor ajunge la concluzia c ă e vorba despre un trib slav, obodri Ńi sau bodri Ńi, care i-a l ăsat

4 numele în mai multe locuri ale Pustei Panonice în drumul lui spre nord-vest, spre Cehia i Germania, pân ă spre avalul râului Elba. Dup ă retragerea avarilor, în anul 803, teritoriul Banatului i al Cri anei a fost ocupat de bulgari, condu i de hanul Crum. łinutul la sud de Mure i pân ă la , pe Dun ăre, era st ăpânit de cneazul Glad, iar la nord de Mure , spre Cri , se întindea cnezatul lui Menumorut. Spre sfâr itul secolului al IX-lea în Câmpia Panonic ă vin ungurii, un popor de origine mongol ă. Ace tia “preiau” de la slavii înfrân Ńi modul de via Ńă i multe obiceiuri, amestecându-se cu ei, îns ă impunându-le limba i st ăpânirea. Cre tinismul a fost acceptat de c ăpetenia maghiarilor Gheza. Fiul s ău, István I i-a convertit pe unguri la cre tinism iar papa i-a conferit acestuia în anul 1001, titlul de rege apostolic. Bulgarii din i Cri ana au acceptat puterea suprem ă a ungurilor. Anume, spre sfâr itul secolului al X-lea Ńinutul cuprins între râurile Cri la nord, Tisa spre vest, Dun ăre la sud pân ă la Por Ńile de Fier i Cerna era sub st ăpânirea cneazului Ahtum. Acesta, recunoscând puterea suprem ă maghiar ă, s-a bucurat de o larg ă autonomie. Din punct de vedere duhovnicesc, el s-a bazat pe propovăduitorii bizantini. Sub influen Ńa lor, în jurul anului 970, a ctitorit aproape de capitala sa Morisena o m ănăstire cu acela i nume, în care slujba religioas ă era oficiat ă dup ă canoanele grece ti. Totu i, regele István I se elibera cu greu de influen Ńa bisericii “grece ti”. În aceea i perioad ă popula Ńia pravoslavnic ă sârb ă beneficia de mari libert ăŃ i religioase. Însu i papa Silvestru l-a aten Ńionat pe István I exprimându- i stupefac Ńia c ă pe teritoriul regatului s ău exist ă, al ături de nou ă m ănăstiri “grece ti”, doar una “latin ă”. Aceast ă aten Ńionare a papei a fost un imbold pentru regele István I pentru a converti popula Ńia pravoslavnic ă din Banat i Cri ana la “dreapta credin Ńă ”. Realizarea acestei inten Ńii a c ăzut în sarcina episcopului Gherard. Partea militar ă a întreprinderii i-a fost încredin Ńat ă rudei sale, Csanad, care, în anul 1003, i-a alungat pe c ălug ării “grece ti” i a adus c ălug ări “latini” la Morisena. În vecin ătatea m ănăstirii, el a ridicat i un bastion numit Cenad. M ănăstirea Morisena a devenit centru de convertire a popula Ńiei pravo- slavnice, mai ales dup ă schisma bisericeasc ă din anul 1054. Confrunt ări i mai aprige între propov ăduitorii canoanelor “grecesc” i “latin” s-au manifestat dup ă schisma din anul 1054 când biserica cre tin ă s-a divizat în ortodox ă i catolic ă. Popula Ńia sârbeasc ă i-a însu it credin Ńa ortodox ă iar cea maghiar ă - catolic ă. Din aceast ă perioad ă dateaz ă înt ărirea leg ăturilor în interiorul popula Ńiei sârbe din Panonia i Balcani. În lupta pentru enoria i, centrul confrunt ărilor a devenit Banatul. Pe lâng ă acest fapt, trebuie men Ńionat c ă popula Ńia sârb ă din Banat s-a opus i introducerii sistemului jude Ńelor, opunându-i sistemul propriu de organizare, cel care fiin Ńa i la cona Ńionalii lor din Peninsula Balcanic ă. Începând din secolul al XI-lea sârbii sunt prezen Ńi i în via Ńa politic ă a Ungariei. Magna Ńii sârbi au participat în mai multe rânduri la luptele dinastice dintre pretenden Ńii la tronul Ungariei. Influen Ńa sârbilor a fost mare pe timpul domniei regelui Gheza al II-lea (1141-1161), fiul regelui Bela al II-lea (1131-1141). Atunci, în numele regelui minor, Ungaria a fost guvernat ă de Beloš, în calitatea sa de regent. Acesta era frate al mamei regelui, Jelena i fiu al jupanului de Raška, Uroš I. Uroš I era din rândul domnitorilor de Raška în perioada dinaintea apari Ńiei dinastiei Ne- manji ć. Pân ă la Stefan Nemanji ć, întemeietorul celei mai importante dinastii sârbe, în Raška i au domnit aproape o jum ătate de mileniu, familii sârbe. În drumul lor spre ob Ńinerea independen Ńei statale, acestea au avut de înfruntat multe r ăzboaie cu Bizan Ńul, i Ungaria. În timpul domniei regelui Bodin, jupan al Rašk ăi a fost numit Vukan, unul dintre curtenii regelui de Zeta. Lui i-a urmat Uroš I, care a încheiat o alian Ńă cu Ungaria în lupta sa împotriva Bizan Ńului. Ca o confirmare a acestei alian Ńe are loc c ăsătoria lui Bela al II-lea cu Jelena, fiic ă a lui Uroš I. Alian Ńa a continuat i în timpul domniei marelui jupan Uroš al II-lea (1146-1155), fiul lui Uroš I.

5 La începuturile domniei lui Gheza al II-lea, Beloš, fratele marelui jupan sârb Uroš I este numit ban, iar în anul 1146 devine regent, ceea ce în Ungaria, dup ă rege, era cea mai înalt ă dreg ătorie. El a organizat în ora ul Arad o întâlnire a tuturor magna Ńilor din Ungaria. Dup ă moartea lui Gheza al II-lea, în anul 1161, împ ăratul bizantin Manoil Comnen a încercat cu toate mijloacele s ă aduc ă pe tronul Ungariei un candidat de-al s ău. Nereu indu-i “întreprinderea”, s-a ridicat la arme, începând un r ăzboi cu Ungaria, din care a ie it înving ător în 1167. De i a extins teritoriile sale, nu a reu it s ă-i impun ă candidatul la tronul Ungariei. Acest lucru i-a reu it abia în anul 1173 când pe tronul Ungariei urc ă fiul lui Gheza al II-lea, Bela al III- lea, cunoscut sub numele de Alexie, care a fost educat la curtea bizantin ă. S-a realizat o pace de scurt ă durat ă la grani Ńa bizantino-maghiar ă, pace care a fost întrerupt ă dup ă moartea lui Manoil Comnen, în anul 1180. Atunci Bela al III-lea a recuperat teritoriile pe care le luase Ungariei Manoil Comnen. Acela i Bela al III-lea a încheiat o în Ńelegere cu marele jupan sârb , în Ńelegere care viza lupta comun ă împotriva Bizan Ńului sl ăbit. Cu toate acestea, Bela al III-lea a fost cel care a schimbat din temelii pozi Ńia fa Ńă de popula Ńia pravoslavnic ă sârbeasc ă din Banat i din Ńinuturile de pe Mure . El a adus în aceste p ărŃi membri ai Ordinului Teutonic al Ioani Ńilor, pentru ca ace tia s ă-i converteasc ă pe sârbii pravoslavnici, “cu mila sau cu sila”, la catolicism. Dar aceast ă ac Ńiune nu a reu it.

* Sârbii de pe teritoriul de azi al României sunt p ăstr ători ai bogatelor tradi Ńii nemanide. În epoca lui Stefan Nemanja s-au pus bazele statului na Ńional sârb care, în acea perioad ă, a atins ascensiunea maxim ă în existen Ńa sa istoric ă. Realizarea autocefalit ăŃ ii Bisericii Ortodexe Sârbe a facilitat înfiriparea unit ăŃ ii spirituale a poporului sârb în toate Ńinuturile în care acesta tr ăia. Atunci când au pierdut împ ărăŃ ia, c ăzând sub st ăpânire turceasc ă, când au început migra Ńiile spre Câmpia Panonic ă, p ărăsind pentru totdeauna vatra str ămo easc ă, sârbii au luat cu ei în noile Ńinuturi i bogatele realiz ări ale culturii din perioada lui Nemanja. În timpul domniei dinastiei Nemanji ć (1168-1371) statul sârb a cunoscut un mare avînt politic, cultural i economic, dar i ca putere militar ă, devenind cel mai puternic stat în sud-estul Europei. În Ńelegând cât de important este rolul bisericii în înt ărirea statului feudal i a puterii centralizate, Nemanja a fost cel care a ajutat cu mărinimie biserica. În acest scop el dona pământuri i nobililor care îl sus Ńineau. Toate acestea au dus la gr ăbirea procesului de feudalizare în Raška. Pentru anihilarea oric ărei încerc ări de periclitare a puterii centrale, Nemanja nu f ăcea compromisuri. Acest fapt a ie it la iveal ă în mod evident când în Raška au ap ărut ereticii bogumili, a c ăror înv ăŃă tur ă era îndreptat ă împotriva înt ăririi puterii centrale i a unei biserici puternice. Bogomilii au fost izgoni Ńi de pe teritoriul Rašk ăi, cei mai mul Ńi dintre ei în Bosnia, i în acest fel a fost z ădărnicit ă influen Ńa lor. Pentru schimb ările vizionare survenite în ceea ce prive te statutul statului i a bisericii sârbe, cele mai mari merite le are Sava Nemanji ć, cel dintâi arhiepiscop sârb. Pe numele s ău de Rastko, mezinul lui Stefan Nemanja pleac ă, în anul 1192 (avea pe atunci optesprezece ani) în Sveta Gora (Atos) unde se c ălug ăre te sub numele de Sava. Dup ă ce se călug ăre te i Stefan Nemanja, fiul s ău Sava îl aduce i pe el la Atos. Sava Nemanji ć va reveni în în anul 1207 începându- i importanta activitate politic ă i diplomatic ă, materializat ă i prin împ ăcarea fra Ńilor s ăi învr ăjbi Ńi Vukan i Stefan. De atunci particip ă activ la via Ńa politic ă a Serbiei, sprijinind orientarea centralist ă a fratelui s ău Stefan. Pentru a ob Ńine autocefalitatea Bisericii Ortodoxe Sârbe, Sava c ălătore te în Niceea, unde patriarhul ecumenic Manoil Haritopulos îi confer ă titlul de arhiepiscop, iar Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefalitatea. S-au întâmplat acestea în anul 1219. Dup ă întoarcerea sa în Ńar ă, Sava se dedic ă muncii de organizare a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Ca re edin Ńă i-a ales m ănăstirea Ži ča, ctitorit ă de Stefan Întâist ătătorul (Prvoven čani).

6 Dup ă ob Ńinerea autocefalit ăŃ ii Bisericii Ortodoxe Sârbe, în str ădania sa de a uni poporul sârb, arhiepiscopul Sava întreprinde ac Ńiuni de înt ărire a ortodoxiei în Ńinuturile panonice, adic ă pe teritoriul Ungariei. Pân ă în acel moment pe sârbii de acolo îi uneau cu Ńara mam ă doar firele ortodoxiei lui Chiril i Metodiu. Socotind c ă momentul este prielnic, Sava îi scrie în anul 1120 o scrisoare regelui maghiar. Situa Ńia intern ă din Ungaria era prielnic ă unei asemenea misiuni. Tratativele dintre arhiepiscopul Sava i regele Ungariei Andra al II-lea s-au încheiat cu succes. Instalarea unor rela Ńii de bun ă vecin ătate între Serbia i Ungaria, în condi Ńiile înt ăririi statalit ăŃ ii sârbe i a autocefalit ăŃ ii bisericii, s-au reflectat favorabil i asupra pozi Ńiei popula Ńiei sârbe din Ungaria. A început f ăurirea bisericii unice ortodoxe sârbe pe principiile saviene. Angajarea diplomatic ă a lui Sava Nemanji ć a facilitat i ctitorirea m ănăstirilor ortodoxe sârbe din sudul Ungariei. Cu ajutorul s ău în jurul anului 1225 au fost ridicate patru m ănăstiri la nord de Dun ăre. Pe malul stâng al râului Nera ia fiin Ńă m ănăstirea Zlati Ńa. Sava Nemanji ć îi dăruie te propriet ăŃ i i nume te un prim egumen, pe Ioanichie. Zlati Ńa devine metoc al m ănăstirii Ži ča. Nu departe de v ărsarea Nerei în Dun ăre, Sava a ctitorit m ănăstirea Bazia , iar aproape de ora ul Vâr eŃ a fost renovat ă m ănăstirea Mesi ć, unde au venit c ălug ări din m ănăstirea , în frunte cu ieromonahul Arsenije Bogdanovi ć Sremac, viitor arhiepiscop sârb, urma al lui Sava Nemanji ć. Din punct de vedere strategic, arhiepiscopul Sava Nemanji ć s-a orientat ca m ănăstirile din afara Serbiei s ă fie înfiin Ńate în Ńinuturi cu o mai mare concentrare a popula Ńiei sârbe ti. Mănăstirile trebuiau s ă fie i focare de cultur ă dar i centre de ap ărare împotriva dezna Ńionaliz ării îns ă aveau, desigur, i misiunea de a r ăspândi i înt ări ortodoxia sârb ă. Dup ă moartea arhiepiscopului Sava Nemanji ć (1235), timp de peste un secol urmeaz ă consolidarea i extinderea statului feudal ortodox sârb. În timpul domniei lui Stefan De čanski a ajuns s ă fie cea mai puternic ă Ńar ă din Peninsula Balcanic ă. De pe tron l-a înl ăturat fiul Stefan Dušan. Stefan Dušan a fost cel ce a materializat tendin Ńele de expansiune ale nobilimii sârbe pentru ca statul sârb s ă ating ă gloria i puterea de Ńinute de Bizan Ń. Într-un r ăstimp de un sfert de secol a format un imperiu care a reprezentat din punct de vedere politic, economic i cultural, culmea puterii statului medieval sârb. Statul lui Dušan, care cuprindea mai mult de jum ătate a Peninsulei Balcanice, avea ie ire la trei m ări. Era populat de diferite popoare, ceea ce l-a determinat s ă ia m ăsuri pentru a da un nou statut Serbiei. În acest sens, dup ă cucerirea Serului, în anul 1345 el se proclam ă împ ărat. În anul urm ător, 1346, arhiepiscopul Ioanichie a fost în ălŃat la rang de patriarh i acesta l-a încoronat, la 16 aprilie 1346, la Skopije, ca împ ărat al sârbilor i grecilor. În acela i timp fiul s ău, Uroš, era proclamat rege. În contextul acestor m ăsuri Ńarul Dušan a decis s ă emit ă un codex, o lege valabil ă pentru toat ă împ ărăŃ ia. Astfel s-a n ăscut, în anul 1349, Dušanov Zakonik (Codicele lui Dušan) care a fost completat în anul 1353. Este cel mai important document juridic al feudalismului dezvoltat sârb. Din momentul în care au cucerit primul punct în Peninsula Balcanic ă, Galipolje, în anul 1352, turcii deveniser ă marele pericol pentru soarta popoarelor din această parte a Europei. łarul Dušan a fost primul care i-a dat seama de acest lucru i a luat m ăsuri ca pericolul turcesc s ă fie înl ăturat la timp. De aceea a i solicitat papei s ă fie investit cu rangul de “c ăpitan” al armatei cre tine, care armat ă i-ar izgoni pe turci în Asia. Planul nu s-a realizat pentru c ă Dušan a decedat surprinz ător în anul 1355. În aceea i perioad ă Turcia se preg ătea pentru noi cuceriri. În anul 1365 sultanul Murat I i- a mutat capitala din Bursa (Asia Mic ă) în Europa, la Adrianopol. Sim Ńindu-se suficient de puternici, f ără ajutorul celorlal Ńi nobili sârbi, cei din vi Ńa Mrnjav čevi ć i Dejanovi ć atacar ă Adrianopolul în anul 1371. Expedi Ńia lor, insuficient de bine organizat ă, s-a terminat catastrofal prin b ătălia pierdut ă la Cernomen, pe râul Marica. În aceast ă b ătălie au pierit ambii fra Ńi Mrnjav čevi ć iar la trei luni dup ă b ătălia de pe râul Marica a murit i Ńarul Stefan Uroš. Împ ărăŃ ia sârb ă înceta practic s ă mai existe. Începuse o perioad ă de lupt ă pentru supravie Ńuire a poporului

7 sârb. Ini Ńial din Macedonia, iar mai apoi i din alte p ărŃi ale împ ărăŃ iei, a început migrarea nobilimii i a poporului c ătre nord, spre Câmpia Panonic ă, migra Ńie care a durat aproape cinci secole.

* Cucerirea de c ătre turci a Ńă rilor sârbe ti a declan at mari migra Ńii ale popula Ńiei spre Câmpia Panonic ă. Ele au cuprins i aristocra Ńia. Membri ai dinastiilor Mrnjav čevi ć, Lazarevi ć i Brankovi ć, la chemarea regilor unguri, trec în Ńinuturi panonice pentru a înt ări ap ărarea Regatului Ungariei. Aici regii maghiari le d ăruiesc posesiuni întinse pe care se stabile te popula Ńia sârb ă refugiat ă. Printre primii care au venit în Câmpia Panonic ă a fost i Dimitar Mrnjav čevi ć. La chemarea regelui Zsigmond (Sigismond) el venise în Ungaria în anul 1404. Primise aici Ńinutul Vilagosvar ( iria), la nord de ora ul Arad, în jude Ńul Zarand. Pentru reu ita sa diplomatic ă la curtea turceasc ă a fost investit mare jupan al jude Ńului Zarand. Dimitar apar Ńinea familiei de nobili Mrnjav čevi ć, care este men Ńionat ă înc ă de pe vremea lui Stefan Dušan. Intre timp, datorit ă faptelor sale de vitejie în lupta su turcii, primul fiu a lui Vukašin, regele Marko Kraljevi ć, cunoscutul Kraljevi ć (“Prin Ńiorul”) Marko, a devenit unul din cele mai îndr ăgite personaje din poezia popular ă sârb ă. El este idealizat ca model de vitejie, eroism, cinste, ap ărător al poporului împotriva oprim ării i violen Ńei turce ti. Dup ă ce s-a eliberat de vazalitatea fa Ńă de sultanul turc, Stefan Lazarevi ć deveni în 1402 despot “unic domn al Ńă rii sârbe ti i al Ńinuturilor Dunărene”. Despotul Stefan era fiul cneazului Lazar Hrebeljanovi ć, cel ridicat în tron împ ărătesc de c ătre tradi Ńia popular ă. Prin anii 80 ai veacului al XIV-lea ac Ńiunile cneazului Lazar erau îndreptate spre unificarea poporului sârb i organizarea acestuia pentru confruntarea decisiv ă cu turcii, care f ăceau dese incursiuni în Ńă rile sârbe ti la nord de muntele Šara. Într-una din aceste confrunt ări, în anul 1386, la Plo čnik, lâng ă Niš, cneazul Lazar îi invinge pe turci. Chem ării lui Lazar pentru lupta împotriva turcilor i-au r ăspuns favorabil regele Tvrtko I Kotromani ć i Vuk Brankovi ć, cel ce st ăpânea Ńinutul în care avea s ă se desf ă oare B ătălia de pe Kosovo Polje (Câmpia Mierlei) în anul 1389. Bătălia hot ărâtoare avu loc în data de 15(28) iunie 1389 (în ziua de ) pe Câmpia Mierlei (Kosovo Polje), nu departe de ora ul Priština. Partea central ă a armatei sârbe îl avea în frunte pe cneazul Lazar Hrebeljanovi ć. Flancul drept era condus de Vuk Brankovi ć, iar cel stâng de Vlatko Vukovi ć, un voievod al regelui Tvrtko. Sultanul Murat I se afla în fruntea armatei turce ti, a c ărei flanc stâng, respectiv drept erau conduse de fii acestuia - Baiazid i Jakub. În cursul b ătăliei crâncene, cu o armat ă turceasc ă mult mai numeroas ă, pieir ă amândoi conduc ătorii de o ti, cneazul Lazar i sultanul Murat. Sultanul Murat a fost ucis de nobilul sârb Miloš Obili ć care, al ături de Kraljevi ć Marko, avea s ă devin ă cel mai mare erou al poeziei epice populare sârbe ti. În perioada de dup ă b ătălia de pe Câmpia Mierlei (Kosovo Polje), Serbia, de acum în rela Ńii de vazalitate fa Ńă de Turcia, era condus ă, în numele minorului Stefan Lazarevi ć, de principesa Milica. În poeziile populare este denumit ă Ńarin ă. Dup ă b ătălia de la Câmpia Mierlei ea a încheiat pacea cu turcii. Conducea Serbia i tempera în mod inteligent neîn Ńelegerile dintre fii s ăi Stefan i Vuk. A ctitorit m ănăstirea (Liubostinia) unde s-a c ălug ărit, devenind c ălug ări Ńa Evghenija, i unde a i murit. Luând în primire dreg ătoria de cneaz, vazal fiind, Stefan Lazarevi ć particip ă la luptele duse de sultanul Baiazid. În aceast ă calitate, la numai 18 ani, particip ă la lupta de la Rovine în anul 1395 unde voievodul Mircea i-a învins pe turci. În anul urm ător, adic ă în 1396, Stefan Lazarevi ć era în armata lui Baiazid, armat ă care l-a învins pe regele ungar Zsigmond. Drept r ăsplat ă pentru participarea sa în r ăzboaie, a primit o bun ă parte din Ńara lui Vuk Brankovi ć. Dup ă înfrângerea suferit ă de turci în b ătălia de la Angora în 1402, Stefan Lazarevi ć viziteaz ă Constantinopolul unde împ ăratul Manoil Paleologul îi confer ă titlul de despot. De acum, dup ă întoarcerea sa în

8 Serbia, Stefan Lazarevi ć este hot ărât s ă lupte împotriva turcilor bizuindu-se pe Europa cretin ă i mai ales pe Ungaria. Regele maghiar a acceptat aceast ă idee pentru c ă grani Ńele de sud ale regatului s ău erau serios amenin Ńate de turci. Pe baza în Ńelegerii din 1404 despotul Stefan prime te de la regele Zsigmond domenii întinse, cuprinzând Belgradul i ora ele Šabac, Valjevo, Soko, Golubac. Întreg acest Ńinut era de importan Ńă strategic ă aparte pentru ap ărarea Ungariei de turci. Pe lâng ă cele men Ńionate, Stefan a mai primit domenii în jude Ńul Torontal devenind mare jupan, dar i domenii pe Valea Mure ului. În provincia Srem a primit ora ele Zemun, Kupinik, Slankamen i Mitrovica. În interiorul Ungariei i-au fost date ora ele Satmar, Nagybanya, Felsebanya, Debreczen, precum i alte localit ăŃ i în jude Ńele Bihor, Sabolcz i Cara . În Bosnia i-a fost dat ă Srebrenica. În acest fel regele Zsigmond a f ăcut din Stefan cel mai puternic nobil maghiar, i totodat ă, dreg ător. Ca i regele maghiar, despotul Stefan avea un trezorier care se îngrijea de veniturile sale de pe mo iile din Ungaria. El exercita i puterea juridic ă. În scopul execut ării eficace a treburilor pe domeniile sale, avea o cancelarie unde scria scrisori i hrisoave, cum se f ăcea i în cancelaria domneasc ă maghiar ă. În jude Ńele în care st ăpânea, el numea pe jupani i vicejupani. Majoritatea func Ńionarilor s ăi erau sârbi. De i era în rela Ńii de vazalitate fa Ńă de regele Ungariei, despotul Stefan Lazarevi ć era cel mai important mare dreg ător din Ńar ă, având drepturi aproape suverane pe domeniile sale. Era, îns ă, obligat s ă între Ńin ă o unitate militar ă numeroas ă, egal ă în toate privin Ńele cu cea regal ă. Despotul Stefan Lazarevi ć a fost un mare sus Ńin ător al literaturii i artei. La curtea sa avea o bibliotec ă mare, el însu i fiind autor al mai multor opere literare, printre care se remarc ă Slovo ljubve (Cuvânt despre iubire), inclus ă i ast ăzi în cele mai severe antologii de poezie sârb ă. A ctitorit m ănăstirea Manasia de pe râul Resava. În timpul domniei lui Stefan Lazarevi ć arta medieval ă a cunoscut o perioad ă de puternic avânt. De numele cneazului Lazar i al lui Stefan Lazarevi ć se leag ă i ctitorirea primelor mănăstiri române ti. Îndatorirea aceasta a dus-o la bun sfâr it, în numele cneazului Lazar i al fiului s ău Stefan, ruda lor apropiat ă Nikodim Gr čić (Grcici). Nikodim Gr čić s-a n ăscut la Prilepac, aproape de ora ul Novo Brdo. Cneazul Lazar îl folosea ca sol la Constantinopol s ă medieze împ ăcarea bisericii sârbe cu cea bizantin ă. Misiunea i-o îndeplinea cu succes. Izvoarele istorice spun despre el c ă a fost “un om de onoare i sim Ńitor, stra nic la carte, i mai stra nic în în Ńelepciune, în vorb ă i r ăspunsuri”. Mai exist ă i urm ătoarea inscrip Ńie: “În Ńara Ugrovalah ă a înfiin Ńat dou ă cinstite m ănăstiri, cu mare trud ă i con tiinciozitate”. Cneazul Lazar l-a trimis pe Nikodim Gr čić în Valahia în anul 1374, la voievodul Vladislav I Vlaicu ca s ă ridice acolo m ănăstiri române ti. Cu aceast ă ocazie s-a i notat c ă a trudit “la ridicarea m ănăstirii Vodi Ńa”, la nord de Por Ńile de Fier. Un deceniu mai târziu, în 1384, trudea la ridicarea m ănăstirii Tismana, la nord de Vodi Ńa, în partea de vest a Valahiei, spre Ardeal. Pentru construirea celor dou ă m ănăstiri Nikodim a beneficiat de însemnate resurse financiare date de cneazul Lazar, ceea ce se i confirm ă prin hrisoave de danie. Cele dou ă hrisoave au fost înt ărite, dup ă moartea cneazului Lazar, de c ătre fiul s ău, pe atunci cneaz, Stefan Lazarevi ć. Pentru între Ńinerea m ănăstirilor cneazul Lazar Hrebeljanovi ć a donat câteva sate din Serbia de nord-est, care înainte, pân ă în anul 1378, erau în proprietatea lui Radi č Rastislali ć, st ăpân pe Brani čevo. Nikodim Gr čić a ridicat m ănăstiri i în Serbia. S ă numim doar m ănăstirile Vratna lâng ă Brza Palanka i Manastirica lâng ă Miro č, spre Dun ăre. Restul vie Ńii Nikodim i l-a petrecut la m ănăstirea Tismana. Aici a organizat o coal ă de copi ti care a dat în anul 1405, pentru necesit ăŃ i liturgice, Tetraevangheliarul. A fost un mare lupt ător pentru ocrotirea popula Ńiei ortodoxe din Ardeal în fa Ńa pericolului catoliciz ării care era în toi la sfâr itul veacului al XIV-lea i începutul secolului al XV-lea. Clerul catolic l-a prigonit - din aceast ă cauz ă - ase ani întregi. În ciuda prigoanelor, a reu it s ă-l determine pe regele maghiar Sigismund s ă-i acorde dreptul de patronat bisericesc i în ob tile biserice ti ortodoxe care erau

9 subordonate puterii sale politice. Dup ă cele ob Ńinute de Sava Nemanji ć, acestea au fost primele privilegii ob Ńinute de sârbi de la regele maghiar. Spre finele vie Ńii sale despotul Stefan a convenit cu regele maghiar Sigismund statutul mo tenirii dreg ătoriei de despot i a înt ărit rela Ńiile de vazalitate fa Ńă de Ungaria, prin Conven Ńia de la Tata din 1426. Ca urma a lui Stefan Lazarevi ć la tronul de despot este recunoscut ðura ñ Brankovi ć. Dup ă moartea lui Stefan Lazarevi ć în anul 1427 pe tronul de despot sârb urc ă ðura ñ Brankovi ć, primind din partea regelui Ungariei titlul de despot precum i domenii întinse. Ultima mare dinastie medieval ă sârb ă, Brankovicii, î i poart ă numele de la întemeietorul ei, Branko Mladenovi ć. Prin activitatea sa politic ă, militar ă i spiritual ă ca i prin rela Ńiile de rudenie cu familii de împ ăra Ńi, regi i nobili, în cele dou ă secole i jum ătate cât a durat, aceast ă dinastie i-a l ăsat amprenta asupra ultimelor dou ă decenii de existen Ńă a statului sârb medieval i a început istoria sârbilor în Ungaria, dup ă c ăderea despotatului în fruntea c ăruia se aflase. Despotul ðura ñ Brankovi ć a mo tenit în anul 1427 domeniile unchiului s ău Stefan Lazarevi ć. A mai primit i domenii noi în jude Ńele Szolnok, Bodrog i Zarand, precum i ora ele Tokay i Bereg. Regelui maghiar i-a restituit Belgradul i în anul 1430 i-a construit o capital ă nou ă - Smederevo. Domeniile din Ungaria le conducea din palatul s ău de la Buda. Dup ă moartea regelui Sigismund, noul rege Albert îi d ăruie te în anul 1440 ora ul Vilago i în jur de 100 de sate. De asemenea, mai prime te cetatea Munkacs i î i m ăre te domeniile din jude Ńele Timi i Cara . A mai primit în st ăpânire ora ele Be čej i Vršac (Vâr eŃ). Pe domeniile sale str ămuta sârbi. Astfel, în anul 1435 îl aduce pe marele s ău demnitar Radi č Postupovi ć, dându-i domenii în jude Ńul Timi cu sediul la Sarud, iar în anul 1440 îi dăruie te protovestiarului Bogdan domenii în jude Ńul Kovin. În jude Ńul Torontal îi aduce în anul 1450 pe înal Ńii s ăi func Ńionari ðura ñ Dezenit i Jug. Ca vicejupan al jude Ńului Torontal îl nume te pe Vladislav în anul 1451, iar în anul 1452 pe Vratko îl nume te castelan la Vilago . În toat ă perioada domniei sale Brankovi ć a luptat ferm împotriva catoliciz ării popula Ńiei sârbe din Ungaria. În ciuda promisiunilor regelui Ungariei Andras al II-lea, f ăcute arhiepiscopului sârb Sava Nemanji ć, c ă vor fi respectate sentimentele religioase ale sârbilor ortodoc i, chiar din prima jum ătate a secolului al XIII-lea au fost reînnoite presiunile bisericii catolice asupra sârbilor pentru a-i determina s ă renege ortodoxia i s ă accepte catolicismul. A a, de pild ă, regele Bela al IV-lea îl roag ă în anul 1238 pe Papa s ă-i trimit ă un episcop care s ă-i converteasc ă pe sârbii din Banatul de Severin “în rit latin i spre supu enie fa Ńă de biserica roman ă”. La sinodul episcopilor Ungariei care a avut loc la Pojon (Bratislava) în anul 1309, preo Ńii latini sunt aten Ńiona Ńi s ă “insiste ca fetele catolice s ă nu se c ăsătoreasc ă cu ereticii paterani, catari, schizmatici sau al Ńi du mani ai credin Ńei catolice, mai ales nu cu ruteni, bulgari, sârbi i lituanieni care r ămân în r ătăcire”. Pentru convertirea popula Ńiei ortodoxe sârbe din Banat de o mare importan Ńă trebuia s ă fie ac Ńiunea care a avut loc în 1366 în Ńinuturile Lipovei i Timi oarei. Acolo, la ordinul regelui Lajos cel Mare, franciscanii i-au obligat pe sârbi s ă renege credin Ńa “schizmatic ă” i s-o accepte pe cea catolic ă. Preo Ńii ortodoc i care au refuzat s ă treac ă la catolicism, au fost, din porunca regelui, aresta Ńi, iar cei care propov ăduiau mai departe “schisma” au fost amenin ŃaŃi cu expulzarea din Ńar ă. Curând, în locul preo Ńilor ortodoc i expulza Ńi, sunt adu i din Dalma Ńia “glagolieni” care vor oficia pentru sârbi slujbe în limba sârb ă, dar respectând dogma catolic ă. Despre nereu ita acestui mod de catolicizare st ă m ărturie un înscris din acea vreme în care se spune c ă sârbii din Lipova i Timi oara erau atât de încrîncena Ńi în credin Ńa lor încât, imediat dup ă ce au trecut la catolicism, se r ăsculaser ă i “se întoarser ă la r ătăcirile lor anterioare i devenir ă i mai r ăi decât au fost”. Ac Ńiunea de catolicizare a sârbilor a avut loc i în Ńinutul Cenadului care reprezenta coloana vertebral ă a ortodoxiei în Ungaria. Pentru a duce la bun sfârit aceast ă ac Ńiune, au fost îns ărcina Ńi franciscanii din Bosnia. De i au reu it s ă converteasc ă o parte din sârbii ortodoc i la credin Ńa catolic ă, rezultatele au fost de scurt ă durat ă.

10 La începutul secolului al XV-lea a fost diminuat ă presiunea bisericii catolice i a tronului maghiar asupra popula Ńiei ortodoxe. Acum politicii agresive a bisericii catolice asupra popula Ńiei sârbe ortodoxe îi lu ă locul toleran Ńa religioas ă. Cauza acestei schimb ări era penetrarea turceasc ă în Peninsula Balcanic ă, interesele cre tinismului în Câmpia Panonic ă fiind serios amenin Ńate. Cancelaria maghiar ă vedea rezolvarea acestei situa Ńii în formarea unui bastion de ap ărare în Ńinuturile de sud ale regatului. Pentru a reu i acest lucru, regele Sigismund adres ă chemarea c ătre nobilimea sârb ă s ă populeze, împreun ă cu popula Ńia sârb ă, Ńinuturile pustiite. Despo Ńilor sârbi i celorlal Ńi nobili li s-a permis s ă-i st ăpâneasc ă, aproape suveran, noile domenii, ba chiar s ă limiteze i drepturile episcopilor catolici. Dreptul s ău de patronaj asupra bisericii regele Sigismund l-a transferat asupra unor comunit ăŃ i ortodoxe sârbe aflate sub st ăpânirea sa. În ciuda acestei pozi Ńii generale a cancelariei domne ti maghiare, biserica catolic ă nu renun Ńa la op Ńiunea sa strategic ă de baz ă s ă converteasc ă popula Ńia ortodox ă sârb ă. Franciscanul italian Iacov de Marki a vizitat, la invita Ńia regelui Sigismund, curtea regelui maghiar în anul 1435. Cauza acestei prezen Ńe era participarea la un conclav cu reprezentan Ńii husi Ńilor cehi, care începuser ă s ă se înt ăreasc ă în Ungaria amenin Ńând cu crearea unei alian Ńe cu popula Ńia ortodox ă sârb ă. Acee i cauz ă st ă i la originea invita Ńiei pe care i-au adresat-o, în anul 1436, episcopul de Ardeal Gheorghie i vicarul general de Timi oara, Albert. Cel mai înver unat du man al ortodoxiei a fost Ivan Kapistrano, franciscan italian i misionar catolic. Chem ării sale la lupt ă pentru convertirea “necredincio ilor” i-a r ăspuns afirmativ mai întâi capitulul de Arad care îl rug ă pe Kapistrano s ă-l ajute “pentru c ă ortodoc ii s- au înmul Ńit aici foarte mult”. Aceasta, ca i celelalte ac Ńiuni de catolicizare a sârbilor în veacul al XV-lea, se încheie f ără rezultatele scontate. Pe de o parte biserica ortodox ă sârb ă era preg ătit ă pentru ap ărarea enoria ilor s ăi de încerc ările bisericii catolice s ă-i converteasc ă, iar pe de alt ă parte sârbii erau indispensabili regilor maghiari pentru ap ărarea frontierelor de cuceritorii turci. De aceea, în a doua jum ătate a secolului al XV-lea activitatea bisericii catolice în vederea catoliciz ării popula Ńiei ortodoxe sârbe din Ungaria se diminueaz ă. Spre finele anilor treizeci ai secolului XV încep noile incursiuni ale turcilor în Serbia, devenind o amenin Ńare pentru despotat. Sultanul Murat al II-lea se puse în fruntea armatei turce ti care porni în 1439 asupra Serbiei. ðura ñ se refugiase, împreun ă cu familia i cu nobili săi, în Ungaria, iar apoi la Dubrovnik. Pân ă în luna iunie 1441 “a c ăzut” întregul despotat, mai pu Ńin Zeta. Reu ind s ă-i fac ă din Ungaria un aliat, dup ă încheierea în Ńelegerii de la , despotul ðura ñ porni, împreun ă cu ungurii, asupra turcilor. Despotatul sârb este eliberat în 1444, dar nu a rezistat mult timp în fa Ńa turcilor. Dup ă c ăderea Bizan Ńului în 1453 turcii aveau drum deschis pentru cucerirea Serbiei. Dup ă moartea despotului ðura ñ, (1456), despotatul sârb cade sub st ăpânire turceasc ă, ceea ce se întâmpl ă în anul 1459. În anul 1485 regele Matei Corvin îl invit ă pe ðor ñe Brankovi ć, nepot al lui ðura ñ, s ă accepte titlul de despot i s ă vin ă în Ungaria. Acesta sose te la Kupinik împreun ă cu mama sa, Anghelina, i fratele s ău Jovan în anul imediat urm ător, acceptând îndatoririle unui despot. Printre acestea era i aceea de a între Ńine o banderie de o mie de osta i cu care s ă participe la luptele împotriva turcilor. Dup ă un deceniu de activit ăŃ i laice, despotul ðor ñe Brankovi ć s-a c ălug ărit în anul 1496 luîndu- i numele de Maksim. Despotatul l-a preluat fratele s ău Jovan care, de asemenea, a luat parte la b ătăliile împotriva turcilor spre sfîr itul veacului al XV-lea i începutul celui de-al XVI- lea. Deosebit de important ă este campania sa din 1501 în Serbia, când a ajuns pân ă la Kruševac precum i incursiunea sa din anul urm ător în Bosnia, în Ńinutul Klju č. La întoarcerea din aceste expedi Ńii, el a fost urmat de un mare num ăr de refugia Ńi care s-au stabilit, în cea mai mare parte, în Banatul de Timi oara. Despotul Jovan Brankovi ć a fost i ctitor de m ănăstiri. Cele mai importante dintre cele aflate pe teritoriul de azi al României, sunt Sângeorge (la sud-vest de Timi oara) i Kusici, lâng ă râul Nera.

11 Despotul Jovan Brankovi ć a murit în anul 1502. Cu moartea sa s-a stins descenden Ńa masculin ă a Brankovicilor la tronul despo Ńilor sârbi. C ăsătorindu-se cu v ăduva lui, Jelena, din neamul Jakši ć, pe tronul despotatului urc ă banul croat Ivaniš Berislavi ć. Dup ă moartea lui Jovan Brankovi ć, Maksim Brankovi ć refuz ă titlul de despot i, la invita Ńia voievodului român Radu al IV-lea, vine împreun ă cu mama sa Anghelina în anul 1504, în łara Româneasc ă. Voievodul Radu îi încredin Ńeaz ă misiunea de a înfiin Ńa mitropolia Valahiei. Ca mitropolit a fost investit de patriarhul Constantinopolului Nifon, care se afla pe atunci în Valahia. În numele voievodului, mitropolitul Maksim Branković a dus la bun sfîr it câteva misiuni diplomatice, mai ales la curtea regelui Lajos al Ungariei ca, apoi, s ă-l afl ăm în rolul de mediator între voievozii români afla Ńi în conflict, împ ăcându-i pe Radu al łă rii Române ti cu Bogdan al Moldovei. În acest mod el a salvat poporul de la o v ărsare de sânge care p ărea iminent ă, pentru c ă voievodul moldav Bogdan î i începuse incursiunile în Valahia. Cu noul voievod valah Mihnea cel R ău, Maksim Brankovi ć nu s-a împ ăcat bine. Anume, mitropolitul Brankovi ć l-a acuzat c ă dore te s ă-i converteasc ă pe români la catolicism. Din răzbunare, Mihnea uneltea s ă-l predea turcilor. Maksim a fost nevoit s ă se refugieze. Apelând la nobilii valahi care îi erau credincio i, mitropolitul a reu it s ă ob Ńin ă încrederea lui Mihnea care l-a trimis cu o scrisoare la regele Ungariei, în vederea tratativelor de pace. Dup ă ce i-a îndeplinit cu succes misiunea, i-a trimis voievodului “c ărŃile domne ti” i a luat drumul Sremului, spre domeniile sale. Atunci a hot ărât s ă ctitoreasc ă m ănăstirea Krušedol în Fruška Gora. Dar voievodul Mihnea nu a r ămas mult timp la putere. Nobilimea l-a detronat iar, dup ă ce s-a refugiat în Ardeal, a c ăzut în mâna celor din familia Jakši ć, care l-au ucis. Odat ă cu venirea pe tron a voievodului Basarab al IV-lea Neagoe, în anul 1512, s-au creat condi Ńiile pentru întoarcerea mitropolitului Maksim în Valahia. Dup ă revenire, acesta a reu it s ă-l conving ă pe voievodul Neagoe s ă-i mute capitala de la Bistri Ńa la Târgovi te, unde a fost stabilit i sediul mitropoliei. În łara Româneasc ă, Maksim a venit înso Ńit de mama sa, Anghelina, dar i de Despina, fiica unchiului s ău Lazar Brankovi ć. Achitându-se de treburi importante care au dus la înt ărirea pozi Ńiei voievodatului Valahiei în spa Ńiul carpato-panonic, Maksim Brankovi ć p ărăse te Târgovi tea i revine în Srem unde termin ă construirea m ănăstirii Krušedol. Pentru aceasta a primit un ajutor însemnat de la voievodul Basarab al IV-lea Neagoe, care era c ăsătorit cu Despina, dar a beneficiat i de ajutorul cneazului rus Vasilii al III-lea Ivanovici, cel c ăsătorit cu Jelena, fiica voievodului Stefan Jakši ć. Odat ă terminat ă, în anul 1516, m ănăstirea Krušedol deveni cea mai important ă m ănăstire ortodox ă sârb ă în Câmpia Panonic ă, totodat ă i re edin Ńă a mitropoliei Belgradului, în fruntea căreia se afla Maksim Brankovi ć. De angajarea pe plan spiritual a lui Maksim Brankovi ć se leag ă i apari Ńia primei c ărŃi tip ărite în łă rile Române ti, care a v ăzut lumina tiparului în anul 1507, cu “truda cuviosului călug ăr Makarije”. În istoria culturii sârbe ti, acest Makarie este cunoscut prin tip ărirea i a primei c ărŃi sârbe ti, Octoihul , în anul 1494, la Obod. Cel ce a întemeiat tipografia a fost ðura ñ Crnojevi ć, conduc ătorul Muntenegrului. Îns ă, Makarije a mai tip ărit dou ă c ărŃi, pe lâng ă Liturghierul din 1507. În anul 1510, respectiv 1512 au fost tip ărite Octoihul , respectiv Evanghelia . Dup ă tip ărirea celei de-a treia c ărŃi, Makarie pleac ă la m ănăstirea Hilandar, unde devine egumen. Aici el scrie (între 1526 i 1529) o însemnare geografic ă Despre Ńara dacilor i grani Ńele ei , ca apoi s ă vorbeasc ă i despre grani Ńele Moesiei. În calitatea sa de egumen, Makarije f ăcuse în 1525 o c ălătorie în Valahia, iar în 1533 în Moldova pentru a cere ajutoare pentru m ănăstire. Acest fapt este men Ńionat i în cele trei hrisoave de danie date lui Makarije de c ătre voievodul łă rii Române ti, Radu al V-lea de la Afuma Ńi. În dezvoltarea me te ugului tipografic românesc un loc important îl ocupă i Dimitrije Ljubavi ć, cunoscut în România ca Dimitrie Logof ătul. El înv ăŃ ase me te ugul de la ruda sa apropiat ă, Božidar Vukovi ć Podgori čanin, întemeietor al tipografiei sârbe ti la Vene Ńia.

12 Întorcându-se acas ă, Božidar Vukovi ć înfiin Ńeaz ă în 1538 o tiparni Ńă la Goražde. Neputând s ă-i dezvolte activitatea tipografic ă, el î i mut ă tipografia la Târgovi te în anul 1543. Cu acordul voievodului român tip ări aici un Molitvenic apoi i un Apostol . So Ńia voievodului Neagoe Basarab, fiica lui Lazar Brankovi ć “despot slavo-sârb”, pe numele ei Despina, ocup ă un loc important în istoria cultural ă a łă rii Române ti. Era un Mecena al vie Ńii spirituale a łă rii Române ti. Gra Ńie angaj ării sale se construie te în anul 1517 m ănăstirea Curtea de Arge . Exist ă înscrisuri care atest ă c ă me terii constructori au adus pentru aceast ă mănăstire materiale de pe litoralul sârbesc. O fresc ă din m ănăstire îi înf ăŃ ieaz ă pe voievodul Neagoe, pe Despina i pe cei ase copii ai lor. În biseric ă se mai afl ă i chipurile cneazului sârb Lazar i a cneghinei Milica. Pe icoana sfin Ńilor Simeon i Sava e reprezentat ă i Despina îngenunchiat ă al ături de fiicele sale. De aici provine i o alt ă icoan ă, înf ăŃ iând-o pe Despina. Icoana reprezint ă momentul în care Maica Domnului îl coboar ă de pe cruce pe Isus iar Despina îi închin ă pe fiul s ău mort, Teodosije. Pe lâng ă cele relatate, Despina i-a ajutat so Ńul s ă scrie Înv ăŃă turile c ătre fiul s ău Teodosie . Între altele, în aceste Înv ăŃă turi se vorbe te i despre luptele i înfrângerea sârbilor. În mod deosebit se relateaz ă despre Vidovdan i B ătălia de pe Câmpia Mierlei, ceea ce dovede te c ă acest cult sârbesc era cunoscut i în Ńă rile române ti. Despina “ne-a l ăsat” i câteva broderii artistice. La muzeul Bisericii Ortodoxe Sârbe i la mănăstirea Krušedol se p ăstreaz ă dou ă feloane din 1519. Un adev ărat Mecena al culturii în Moldova a fost “doamna Elena despoti Ńa”, so Ńia voievodului Petru Rare , fiica lui Jovan, ultimul despot din neamul Brankovi ć. La Boto ani a ctitorit dou ă biserici. O inscrip Ńie din aceste biserici gl ăsuie te: “Ielena despoti Ńa, doamn ă a voievodului Petru, fiic ă a lui Ioan despot”. i la Suceava a ctitorit o biseric ă. Cronicarul moldovean Grigore Ureche nota în a doua jum ătate a anilor treizeci ai veacului al XVI-lea: ”... Pentru vod ă... s-au sf ătuit cu doamn ă-sa ca s ă trimi Ńă carte cu mare jalb ă i plângere la Suleimanu împ ăratul turcesc, ca s ă s ă fac ă mil ă, s ă-l ierte, plecându- i capul suptu sabiia împ ăratului i s ă trimi Ńă c ărŃi la Iano u (Zapolya, n.a.) craiul ungurescu, ca s ă-l sloboaz ă din Ńar ă; s ă marg ă la împ ărăŃ ie, s ă slujasc ă por Ńii împ ăratului. i tiindu carte sârbeasc ă Elena, doamn ă-sa, au scris la împ ăratul cu mare jalab ă i plângere, poftindu ca s ă s ă milostivasc ă, s ă-i ierte.” Roksanda, fiica lui Petru i a Elenei, a fost so Ńia voievodului moldovean Alexandru Lăpu neanu. În anul 1567 ea d ăruie te un giulgiu m ănăstirii Mileševo în care “zace corpul sfântului Sava sârbesc”. La L ăpu neanu i Roksanda s-au ad ăpostit str ănepo Ńii lui Stefan Vuk čić Kosa ča, her Ńegul de Sfântul Sava, anume “trei fr ăŃ iori i dou ă surori”, cum se arat ă într-o scrisoare a voievodului către cei din Dubrovnik, scrisoare “scris ă de Dragomir Sârbul în localitatea Suceava” în anul 1566.

* În vremurile de dinaintea cuceririlor turce ti pe teritoriul României de azi, nobilii sârbi erau statornici Ńi pe domeniile care le-au primit de la regii maghiari. Un loc aparte îl ocupau unii magna Ńi: marele magnat al despo Ńilor Stefan Lazarevi ć i ðura ñ Brankovi ć, pe numele s ău de Radi č Postupovi ć, voievozii Jakši ć - Stefan i Dmitar, voievodul de Zeta, Miloš Belmuževi ć, despotul Radi č Boži ć, regentul maghiar Petar Petrovi ć, voievodul Nikola Crepovi ć i al Ńii.

Unul dintre ei, Radi č Postupovi ć st ăpânea, cu urma ii s ăi, Ńinutul Muntenegrului b ănăŃ ean între anii 1438 i 1492. El a ap ărut pe scena istoric ă în timpul relu ării luptelor dintre despotul sârb Stefan Lazarevi ć i turcii condu i între anii 1411-1413 de Musa, fiul lui Baiazid. Radi č Postupovi ć era dreg ător la curtea despotului, practic îndeplinea func Ńia de cancelar al admi- nistra Ńiei. Prerogativele sale vizau justi Ńia i treburile civile i manifestîndu-se mai cu seam ă în conflictele care ap ăreau între puterea laic ă i domeniile m ănăstirii Hilandar.

13 Radi č Postupovi ć trece în Ungaria în anii premerg ători celei dintâi c ăderi a despotatului în mâinile turcilor, în anul 1438. Aici despotul sârb Brankovi ć îi d ăruie te domenii în Ńinutul Muntenegrului b ănăŃ ean cu localit ăŃ ile Sarud în vest, Obradovo Selo, Ivanovo Selo, Tisitovo i Lukareva Ń în centrul regiunii. Pe timpul s ău încep migra Ńiile în mas ă ale sârbilor în Muntenegrul bănăŃ ean. În câteva decenii popula Ńia autohton ă i cea sârbeasc ă nou venit ă au format un Ńinut etnic compact care a r ămas ca atare câteva veacuri. Urma ii lui Radi č Postupovi ć, Radi ćii au st ăpânit Muntenegrul b ănăŃ ean pân ă în anul 1492. Re edin Ńa le era la Lukareva Ń. Datina spune c ă aici au ctitorit o biseric ă, în care erau i înmormânta Ńi. R ămă iŃele bisericii se v ăd i azi în hotarul satului Lucareva Ń. În r ăstimpul de aproape un veac, marcat de c ăderea despotatului i cucerirea de c ătre turci a Ńinuturilor mure ene, aici, la marginea de nord, domnea cunoscuta familie de feudali sârbi Jakši ć. Aceasta era în rela Ńii de rudenie cu Casa Imperial ă Rus ă, despo Ńii sârbi, voievozii moldoveni, banii croa Ńi i cu nobilimea italian ă. Numele lor s-au înscris în epica popular ă gra Ńie vitejiei dar i darurilor pe care le f ăceau c ătre m ănăstiri. Întâist ătătorul familiei, Jakša, voievod al despotului ðura ñ Brankovi ć, s-a afirmat ca diplomat, mai ales prin misiunile de succes în Dubrovnik. Re edin Ńa o avea pe domeniile sale, la Jagodina. Câ Ńiva ani dup ă c ăderea despotatului, fiii lui Jakša, Stefan i Dmitar, trec în Ungaria, la invita Ńia regelui Matei Corvin. Aici primesc cetatea N ădlac i domeniile din jur. La N ădlac ei ridic ă un castel cu turn iar ora ul îl înt ăresc cu palisade. Matei Corvin le d ăruie te domenii în jude Ńele Cenad, Cluj, Arad i Timi . Posedau circa optzeci de localit ăŃ i dintre care în jur de cincizeci erau în jude Ńul Cenad. Fiul cel mare a lui Jakša, Stefan, a luat parte la mai multe expedi Ńii ale regelui Matei Corvin pe teritoriul Serbiei înrobite, expedi Ńii de lupt ă cu for Ńele turce ti. So Ńia sa se numea Milica i au avut trei b ăie Ńi i trei fete. A murit în anul 1489. Prin c ăsătoria lui Stefan al II-lea Jakši ć cu fiica voievodului Miloš Belmuževi ć, domeniile familiei se extind c ătre est. Cel de-al doilea fiu a lui Stefan, Marko, se c ăsătorise cu Polixena, descendent ă a unei familii de patricieni romani. Ei au avut apte fiice i un fiu. Marko a luat parte la marea expedi Ńie din 1502, când începe r ăzboiul dintre Ungaria i Turcia. Dup ă b ătălie a fost numit comandant al Ńinutului de grani Ńă cu Turcia. Împreun ă cu Dmitar al II-lea Jakši ć particip ă la un complot împotriva voievodului român Mihnea cel R ău în 1510. Complotul a fost pus la cale în în Ńelegere cu viitorul voievod al łă rii Române ti Neagoe Basarab al IV-lea. Odat ă alungat de pe tron, Mihnea s-a refugiat în Ardeal, unde, la , l-au întâmpinat Marko i Dmitar al II-lea Jakši ć. În lupta care a avut loc, au pierit Mihnea i Dmitar al II-lea Jakši ć. Marko a împ ărŃit averea Jakši ćilor cu Petar, fratele lui Dmitar al II-lea Jakši ć. De atunci, adic ă din anul 1510, i pân ă la dispari Ńia familiei Jakši ć au avut loc permanente certuri între cele dou ă ramuri ale acestei însemnate familii de nobili sârbi. Pe timpul r ăscoalei lui Gheorghe Doja, în 1514, N ădlacul a avut mult de suferit, îns ă numai în trei ani de zile, cei din familia Jakši ć renovaser ă reduta i o înconjuraser ă i cu un zid. Fa Ńă de regele i mi carea sa popular ă de refacere a statului sârbesc, asemeni celorlal Ńi aristocra Ńi, familia Jakši ć a avut o atitudine du mănoas ă. Nu a trecut mult ă vreme i N ădlacul a avut din nou de suferit. Anume, dup ă b ătălia de la Mohacs, la una din multele incursiuni ale turcilor, în 1529, cetatea a fost pr ădat ă i pustiit ă. Cu moartea lui Marko, în anul 1537, dispare descenden Ńa masculin ă a lui Stefan Jakši ć, având în vedere c ă cel de-al doilea fiu al s ău, Stefan al II-lea, murise înc ă în timpul vie Ńii tat ălui. Descenden Ńa feminin ă a durat, îns ă, foarte mult. Fiica cea mare, Ana, era c ăsătorit ă cu cneazul rus Vasilii Lvovici Glinski. Fiica lor, Jelena, s-a c ăsătorit cu marele cneaz rus Vasilii al III-lea Ivanovici (1505-1533), cel ce a d ăruit o însemnat ă sum ă de bani pentru construirea m ănăstirii Krušedol din Fruška Gora. Fiul lor, Ńarul rus Ivan al IV-lea Vasilievici cel Groaznic a devenit în anul 1547 primul împ ărat rus. A doua fiic ă a lui Stefan, Jelena, era c ăsătorit ă cu despotul sârb Jovan Brankovi ć. Dup ă moartea acestuia, în 1503, ea se rec ăsători cu banul croat, despotul sârb de mai târziu, Ivan

14 Berislavi ć. Cu Jovan Brankovi ć a avut o fiic ă, pe Jelena, care s-a c ăsătorit cu voievodul Moldovei, Petru Rare al IV-lea, iar fiica lor Roksanda - cu voievodul moldav Alexandru Lăpu neanu. Fiul mai mic a lui Jakša, Dmitar Jakši ć, este întemeietorul celei de-a doua ramuri a Jak icilor din Ńinuturile de lâng ă Mure . S-a remarcat în b ătăliile purtate de regele ungar Matei Corvin în Polonia, în anul 1473, când a cucerit importanta redut ă Szentmihaly, de Ńinut ă de armata polonez ă. În anul imediat urm ător ia parte la o nou ă campanie a regelui maghiar împotriva caesarului german. La por Ńile Vienei, el îl învinge pe cel mai de seam ă cavaler german. A fost răspl ătit cu reduta Korogh. Dup ă o nou ă victorie asupra turcilor, în anul 1480, a fost râspl ătit cu cetatea Keregyhaz. În marea campanie împotriva turcilor din 1481 în componen Ńa armatei maghiare au participat al ături de despotul Vuk Brankovi ć (Zmaj Ognjeni Vuk) i Pavel Chinezul i cei din familia Jakši ć. În b ătălii s-a remarcat fiul lui Dmitar, Jovan, care, la Golubac, a învins for Ńele turce ti formate din aproximativ o mie de c ălăre Ńi. i dup ă aceast ă b ătălie Jakši ćii au fost răspl ăti Ńi cu noi domenii. Ocupat cu r ăzboaiele din vest împotriva împ ăratului german, Matei Corvin i-a dorit pacea cu turcii. În acest sens a i început tratativele cu Poarta, la Constantinopol. Cel care purta tratative era nobilul maghiar Janos Bota. Dup ă ce tratativele au avansat, regele l-a trimis la Constantinopol, în iunie 1487, pe Dmitar Jakši ć, care era cel mai bun cunosc ător între seniorii săi, al problemelor turce ti. Dmitar Jakši ć a fost primit la Poart ă cu toate onorurile care se cuvin unui trimis regal. Dup ă ce î i termin ă cu succes misiunea, la întoarcerea spre Ungaria, Gazi Mustafa îl r ăni de moarte, pe podul de la Smederevo.Vroia în acest fel s ă se r ăzbune pe Dmitar, pentru anii grei de temni Ńă , precum i pentru uciderea unui frate al s ău. Ca urmare a r ănilor primite, Dmitar muri. O m ărturie zguduitoare a acestui eveniment ne-a l ăsat poetul de curte al lui Dmitar, Gregorius. El a deplâns moartea st ăpânului în versuri scrise în limba maghiar ă. Din aceast ă scriere afl ăm c ă Dmitar a cump ănit mult înainte de a porni la drum, presim Ńind o posibil ă răzbunare. La vestea despre moartea trimisului s ău personal, regele Matei Corvin, cum ne spune Gregorius, a reac Ńionat spunând: ”Cuvântul sultanului e mare îns ă este un cuvânt gol”. i a mai ad ăugat: “O, cum de-a dat crezare regele unui neam a a de mincinos.” Dmitar Jakši ć a avut trei fii. Petar i Marko au fost cei care au împ ărŃit primii averea familiei Jakši ć. Mezinul, Jovan, e cunoscut ca unul dintre primii sârbi care au studiat la Universitatea din Viena. De aici a plecat, în 1543, la Leipzig, unde i se pierde orice urm ă. Astfel, dispare de pe scena istoriei cea de-a doua ramur ă a familiei Jakši ć. Scriind despre Jakši ći, istoricul Dušan J. Popovi ć sublinia c ă ace tia erau mari eroi, buni în bătălii. Erau, de asemenea, oameni aprigi i cert ăre Ńi. Se certau cu vecinii i între ei. Aceste însu iri ale lor nu au sc ăpat neobservate în crea Ńia popular ă. În poezia Dioba Jakši ća (Dezbin ările Jak icilor), rapsodul popular spune c ă, certându-se pentru mo tenire, “împ ărŃir ă averea str ămo easc ă”, localizând domeniile lor mai larg, în Moldova, Valahia, Ungaria i Serbia. Dar cei din familia Jakši ć sunt cunoscu Ńi i în calitatea lor de ctitori. Milica, v ăduva lui Stefan, fiul lui Jakša, s-a angajat în 1505 ca, împreun ă cu fiii s ăi, cât va tr ăi, s ă doneze m ănăstirii Hilandar câte 130 de duca Ńi anual. Condi Ńia pentru respectarea acestui angajament, înscris ă i într- un hrisov de danie, era ca în fiecare an, în anumite zile, s ă fie în ălŃate rugi pentru Jakšici: pentru cei mor Ńi, pentru lini tea sufletului lor, iar pentru cei în via Ńă spre buna s ănătate. Hrisovul de danie a fost scris la N ădlac i a fost semnat de doamna Milica i fii s ăi, voievodul Stefan i voievodul Marko. Cei din familia Jakši ć au ctitorit ori au participat la ctitorirea m ănăstirilor Hodo i Bezdin, pe Valea Mure ului.

15 Voievodul Miloš Belmuževi ć se num ără printre cei mai de vaz ă nobili sârbi din secolul al XV-lea. Î i are originea într-o familie nobiliar ă din Zeta, de pe vremea despo Ńilor sârbi Stefan Lazarevi ć i ðura ñ Brankovi ć. În perioada cuceririlor turce ti, voievodul din Zeta, Miloš Belmuževi ć era comandant al cet ăŃ ii Meduna, la vest de Podgorica, Zeta fiind pe atunci în componen Ńa despotatului sârbesc. Dup ă c ăderea acestei cet ăŃ i, în anul 1457, prin decizia despotului Stefan Lazarevi ć, Belmuževi ć este numit comandant la Srebrenica. De aici trebuie îns ă s ă plece dup ă numai câ Ńiva ani, când i aceste teritorii sunt cucerite de turci. Pe la mijlocul anilor aizeci Miloš Belmuževi ć devine suba a de Jagodina, iar în 1468 trece în Ungaria Superioar ă, la invita Ńia regelui Matei Corvin. Aici, pe teritoriul Slovaciei de azi, prime te cetatea Šaštin sau Šašvar. Primind titlul de baron al Ungariei i dându-i-se comanda unei banderii de o mie de călăre Ńi, el se remarc ă în b ătăliile împotriva împ ăratului german i a regelui polonez, în Cehia, Moravia, Silezia i Polonia. Pentru merite de r ăzboi regele Ungariei îl r ăspl ăte te cu domenii pe valea Mure ului, în jude Ńul Timi , domenii care î i aveau sediul la Munara. A mai primit i alte câteva localit ăŃ i: Kokot, Moi a, Poznad, Ghedu , Iarmata, Remetea. Alte domenii a mai primit i în Ba čka: Feketi ć, Feieregyhaz, Boiza-Bokor. În Slovacia, în jude Ńul Nytra, î i men Ńine Šaštinul. Într-o parte a localit ăŃ ii Remetea din Banat a colonizat popula Ńie sârbeasc ă. În cursul unor lupte împotriva turcilor, în anul 1501, Miloš Belmuževi ć a fost r ănit de moarte. În prezen Ńa c ălug ărului Timotej din m ănăstirea Hilandar, Belmuževi ć i-a scris testamentul. Era primul text sârbesc de acest gen în Ńinutul panonic. Singurul despot sârb care a st ăpânit Ńinuturile de pe Valea Mure ului a fost Radi č Boži ć. El a trecut din Serbia înrobit ă în Ungaria în anul 1500. Se al ătur ă armatei maghiare conducînd for Ńe sârbe ti în b ătăliile împotriva turcilor la Kladovo, Vidin i Nikopolje. Dup ă alte câteva campanii împotriva turcilor Radi č Boži ć devine comandor al unei flotile de pe Dun ăre. Se bucura de o deosebit ă trecere la regele maghiar Lajos. Pe Radi č Boži ć îl reg ăsim i în b ătălia de la Mohacs în anul 1526. ( Regele, îns ă, nu a acceptat propunerea sa ca turcii s ă fie întâmpina Ńi dup ă un baraj format din c ăru Ńe). În r ăzboaiele duse pentru succesiune la tronul ungar Boži ć s-a al ăturat cneazului ardelean Janos Zapolya devenind consilier de r ăzboi al acestuia. S-a aflat printre oaspe Ńii de vaz ă cu ocazia încoron ării ca rege a lui Zapolya. Acesta îl trimisese la curtea lui Jovan Nenad, în calitate de emisar al s ău, pentru a încerca s ă-l atrag ă pe Jovan Nenad de partea sa. łarul Nenad l-a primit bine pe Boži ć, îns ă a refuzat o alian Ńă cu Zapolya. Drept r ăsplat ă, Radi č Boži ć a primit de la Zapolya domenii pe Valea Mure ului, inclusiv cet ăŃ ile de la Lipova i oimo . Când despotul Stefan Berislavi ć s-a al ăturat regelui Ferdinand, Zapolya l-a detronat pe acesta, transferînd titlul de despot lui Radi č Boži ć. În r ăzboiele de succesiune maghiare, despotul Boži ć s-a remarcat i în b ătălia de la Košice, iar mai târziu, la oimo , el a fost acela care a respins atacurile asocia Ńilor lui Ferdinand - Pereny i Török.

În luptele de succesiune la tronul Ungariei un rol de seam ă l-a avut i contele Petar Petrovi ć. Acesta a ap ărut pe scena istoriei în anul 1531 când a devenit st ăpânul Lipovei ca apoi să ajung ă mare jupan al jude Ńului Timi . Dat fiind faptul c ă Zapolya nu avea mo tenitor, dup ă moartea acestuia tronul Ungariei urma s ă revin ă împ ăratului austriac. Treburile s-au complicat pentru că dup ă decesul s ău, lui Zapolya i se n ăscu un fiu - Jano Sigismund. Mama copilului, Isabela, fiica regelui Poloniei Sigismund, considera c ă lui Janos îi apar Ńine tronul tat ălui s ău. Având în vedere acest fapt, ea îl proclam ă rege pe Janos în anul 1540. În numele tân ărului rege, Isabela numi o regen Ńă în fruntea căreia se afla ea îns ă i. Ca regent civil îl desemn ă pe croatul ðuro Utišeni ć, iar ca regent militar - pe sârbul Petar Petrovi ć. In aceste condi Ńii se relans ă lupta pentru succesiune la tronul Ungariei. În situa Ńia nou creat ă, capitala unei p ărŃi a Ungariei, care era sub Zapolya, deveni Bălgradul, adic ă Alba Iulia. Ora ul era ap ărat de regentul Petar Petrovi ć în fruntea a trei mii de

16 călăre Ńi. În fapt, Petrovi ć pusese mâna pe putere; într-o scrisoare adresat ă tat ălui, Isabela se plânge c ă acesta “nu are grij ă de nimic altceva decât s ă fac ă s ă fie bine pentru ra Ńii (sârbii - n.n.) săi”. Buna în Ńelegere în cadrul regen Ńei nu dur ă mult, regina Isabela i contele Petrovi ć intrar ă în conflict cu Utišeni ć care era, înainte de a fi numit regent, episcop de Oradea Mare. Împ ăratul Ferdinand îi promisese c ă va fi numit cardinal i Utišeni ć trecuse de partea împ ăratului. Cu ocazia unei noi incursiuni a lui Soliman în Ungaria, Isabela recunoa te puterea suprem ă a sultanului. Conform în Ńelegerii, Soliman trimise o porunc ă scris ă (firman) c ătre cei din Ardeal cerând s ă-l încoroneze pe minorul Janos Sigismund. Reac Ńia cur Ńii de la Viena nu întârzie. Cu ajutorul mercenarilor italieni Utišeni ć învinse armata lui Petrovi ć. Prin pacea de la Cluj, Isabela, în numele fiului, renun Ńă la preten Ńii la tron. De asemenea se dezice i de cel mai apropiat colaborator al s ău, Petar Petrovi ć. Socotind c ă este momentul oportun pentru o nou ă izbând ă, sultanul Soliman Magnificul porni într-o nou ă expedi Ńie i pân ă în anul 1552 cuceri Banatul, amenin Ńând i Ardealul. Dup ă aceste întâmpl ări nu s-a mai auzit nimic despre contele Petar Petrovi ć. Printre cei mai de seam ă nobili sârbi de pe Valea Mure ului, de la c ăderea cet ăŃ ii Buda pân ă la cucerirea Banatului de c ătre turci, se impune i voievodul Nikola Crepovi ć. El Ńine de o veche familie nobiliar ă sârbeasc ă al c ărei întemeietor - Crep - se trage de pe vremea dinastiei Nemanji ć. Dup ă c ăderea despotatului familia se va împ ărŃi în trei ramuri: una în jurul râului Morava, alta în Her Ńegovina i o a treia - în Ardeal. Nikola apar Ńinea ramurii ardelene ti. Dup ă c ăderea Budei, în 1541, Ńinta principal ă a atacurilor turce ti deveniser ă Banatul i Cri ana. Aceste Ńinuturi au fost timp de un veac i jum ătate obiectul unor incursiuni i pârjoliri din partea turcilor. La acestea trebuie ad ăugat faptul c ă nobilimea sârb ă era amenin Ńat ă i de nobilii unguri. În str ădania ei de a se uni în fa Ńa agresiunii otomane, în anul 1542 are loc adunarea nobilimii sârbe din Banat i Cri ana, care se desf ă oar ă la m ănăstirea Hodo de lâng ă Arad. Nikola Crepovi ć este îns ărcinat s ă transmit ă decizia lor împ ăratului austriac Ferdinand. În aceea i perioad ă se intensific ă din nou luptele pentru tronul Ungariei. Cea mai mare parte a nobilimii sârbe, în frunte cu contele Petar Petrovi ć, era de partea succesorilor lui Zapolya. Regentul militar Petrovi ć îl numise pe Nikola Crepovi ć la conducerea armatei care urma s ă-i înfrunte pe sus Ńin ătorii lui Ferdinand, condu i de ðuro Utišeni ć. În fruntea unei armate de patru mii de oameni, Crepovi ć înregistr ă la început succese. Cuceri localit ăŃ ile Saravale, Be enova, Periam, Oroslamo , Mako i Tempe i ajunse la por Ńile Aradului. Aici l-au întîmpinat for Ńe mai însemnate ca num ăr, conduse de Utišeni ć. Dup ă o înfruntare crâncen ă, pierzând o jum ătate din armata sa, Crepovi ć a fost nevoit s ă se retrag ă. Abia i-a salvat i via Ńa. Alia Ńii lui Ferdinand recuceresc i teritoriile pe care le ocupase Crepovi ć. Nu trece nici un an de zile i pe Crepovi ć îl afl ăm în tab ăra lui Ferdinand. Este pomenit ca voievod sârb cu leaf ă de mercenar. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea cercul turcesc din jurul Banatului devenea din ce în ce mai strâns. Acest fapt oblig ă pe demnitarii sârbi la o nou ă întrunire ce are loc în anul 1551. În ajunul c ăderii Banatului, la Ineu (Jenopolje) se întâlnesc din nou nobili sârbi de seam ă: Nikola Crepovi ć, Petar Boži ć, Jovan Divjak, Teodor Balenti ć, Stevan Sabov Vuk čevi ć i al Ńi sârbi ca s ă discute despre starea de fapt i despre perspectivele lor. Aceasta se întâmpl ă în perioada în care majoritatea nobilimii sârbe ti trecuse de partea lui Ferdinand de Habsburg. Fiind un r ăzboinic iscusit i un du man înver unat al osmanliilor, Nikola Crepovi ć este numit comandant al ap ărării Timi oarei. Al ături de el se aflau, în calitate de ap ărători, mai mul Ńi sârbi. Condu i de marele vizir Mehmed pa a Sokolovi ć, turcii au atacat în dou ă rânduri Timi oara. Prima dat ă armata turceasc ă a ajuns la por Ńile Timi oarei la 15 octombrie 1551. De îndat ă dup ă sosire, începur ă bombardamentele i încerc ările de p ătrundere în ora . Cum nu putea penetra prin ap ărarea organizat ă de Nikola Crepovi ć, armata turceasc ă se retrase spre Becicherecul Mare. Al doilea atac asupra Timi oarei a avut loc la 26 iunie 1552. De data aceasta cetatea a c ăzut. Însu i Nikola Crepovi ć a fost luat prizonier pentru a fi ulterior eliberat în schimbul unui pa ă turcesc.

17 Folosind condi Ńiile de r ăzboi, Crepovi ć a f ăcut avere. Acest lucru se poate deduce i din faptul c ă, printre altele, l-a împrumutat pe Ferdinand de Habsburg cu o mie de florini. Drept garan Ńie a primit ora ul Bra čika împreun ă cu satele din împrejurimi. Apoi, a arendat dou ă domenii din Episcopia Cenadului. La propunerea contelui Petar Petrovi ć, a fost ales membru al Consiliului de Stat al Ungariei, printre al Ńi aisprezece mari boieri. Nu mult dup ă aceea a devenit i ban al Severinului. Bucurîndu-se de considera Ńia cuvenit ă marilor boieri, voievodul Nikola Crepovi ć a reu it să-i c ăsătoreasc ă bine i fiicele: pe Elena cu voievodul român Petru Basarab, iar pe Katarina, fiica cea mic ă, o c ăsători cu nobilul maghiar Valentin Török. Voievodul Stefan Balenti ć, înrudit cu despotul Radi ć Boži ć, î i avea domeniul la Lipova. Fiind al ături de Zapolya, fu r ăspl ătit în 1530, cu titlul de “c ăpitan suprem al sârbilor”. Pentru c ă l- a tr ădat pe Zapolya, acesta în 1535 porni cu oaste asupra Lipovei. Balenti ć fu înfrânt i aruncat în temni Ńă la Oradea Mare unde a fost omorât în chinuri.

În veacul al XVI-lea printre nobilii sârbi din Ungaria, un loc însemnat îl de Ńineau i cei din neamul Ov čarevi ć. Petar Ov čarevi ć trecuse în Ungaria din Belgrad, de unde era de origine, îns ă numai dup ă ce rezolv ă ni te probleme de spionaj în calitatea sa de om de încredere al turcilor. În Ungaria, Janos Zapolya îi d ă domenii la oimo , pe Valea Mure ului. Pe la mijlocul veacului, în calitate de voievod al oastei navale, apare Mihajlo Ov čarevi ć. Cel mai cunoscut din neam a fost îns ă Dimitrie. Apropiat al lui Ferdinand, acest Dimitrie primi domenii la Gyula ca apoi s ă-i extind ă posesiunile în satele din jude Ńele Cenad, Arad i Zarand. A murit în anul 1566 ap ărând cetatea Gyula. Este atestat c ă înainte de incursiunile turcilor în Banat, Cri ana i Ardeal, voievozi i căpitani ai armatei sârbe au fost: Petar Boži ć, Petar Rastovi ć, Stefan Domiškoli ć, Vuk Divižan, voievodul Gurbatin, Jovan Divijak, Dimitrie Heralj, Stefan Sabov, Cvetko Suboti ć, Milko Petar, Rada Ivankovi ć, Raško Ianuš. ðor ñe Vragovi ć, Pavle Horvat, Radi č Milakovi ć, Ivan Ra Ń, Petar Vrli ć, Miloš Feki ć, Petar Obradovi ć, Radnaj, Kopa čić, Tvrtko, Novak Novakovi ć, Marko Iglai ć, Ratkovi ć, ðor ñe Klin čić. Prin cucerirea Banatului în 1552, o mare parte a imperiului maghiar a c ăzut sub st ăpânire otoman ă. În afara st ăpânirii turce ti a r ămas doar partea de nord-vest a fostului Imperiu i Ardealul cu o mic ă parte a Banatului. În acest fel cea mai mare parte a poporului sârb care se afla la nord de Dun ăre i Sava a ajuns sub st ăpânire turceasc ă.

* În vremurile tulburi care au urmat dup ă b ătălia de la Mohacs, în condi Ńiile unui haos general i a r ăzboiului pentru succesiune la tronul Ungariei, în anul 1526 în Ńinuturile din sudul i estul Ungariei, acolo unde sârbii erau cei mai numero i, a izbucnit o mi care de eliberare avându- l în frunte pe Jovan Nenad . Vorbind despre începuturile mi cării de eliberare a poporului sârb sub conducerea lui Jovan Nenad, istoricul Aleksa Ivi ć în lucrarea sa Istoria sârbilor în Voivodina noteaz ă: “Dup ă bătălia de la Mohacs popula Ńia maghiar ă a fost cuprins ă de o mare team ă. Când sultanul Suleiman i-a mutat armata de la Buda pe malul stâng al Dun ării i se întorcea prin Ba čka spre Turcia, într- o team ă s ălbatic ă, toat ă popula Ńia din zon ă s-a refugiat. Fugarii, în cea mai mare parte a lor sârbi, treceau Tisa i fugeau spre Banatul de Sus, spre Valea Mure ului. Printre ei veni un om a c ărui simpl ă apari Ńie, enigmatic ă, neobi nuit ă, atr ăgea aten Ńia”. Era Jovan Nenad. Despre originea sa Jovan Nenad nu a vorbit niciodată, ci eviden Ńia doar misiunea sa divin ă, ceea ce a f ăcut ca p ăturile largi ale popula Ńiei s ă-l numeasc ă “Jovan, împ ăratul trimis de Dumnezeu”. Jovan era v ăzut ca o apari Ńie supranatural ă. Se prezenta ca fiind prooroc i f ăptuitor al voin Ńei divine. De aceea sârbii i se al ăturar ă în mas ă v ăzînd în el “un nou sfânt”, “un nou prooroc”.

18 În str ădania de a aduna în jurul s ău cât mai mult ă lume, Jovan afirma c ă turcii vor c ădea i că vor fi goni Ńi pân ă ce vor p ărăsi Ńă rile cre tine. El, Jovan Nenad, este predestinat s ă-i stârpeasc ă pe turci i pe to Ńi necredincio ii. Realizarea scopurilor sale p ărea implacabil ă, ceea ce a f ăcut ca în jurul s ău s ă se adune mul Ńi adep Ńi. În atmosfera înfrângerii i a dezn ădejdii, singura ans ă de salvare a sârbilor, pierdu Ńi în Câmpia Panonic ă, era lupta împotriva turcilor. Contemporanii îl descriu pe Jovan Nenad ca pe un “conduc ător al poporului, trimis de Dumnezeu, cu minte ager ă, politicos, cu vorb ă mieroas ă i conving ător, energic, neobosit, în lupt ă viteaz i descurc ăre Ń, cu talie sub Ńire, de în ălŃime mijlocie, cu fa Ńa tuciurie, nas acvilin, sever cu osta ii s ăi, iar cu du manul - neîndurător”. Contemporanii mai spun c ă a fost foarte cump ătat i iubitor de Dumnezeu. Noaptea dormea câte dou ă ore, iar în cea de-a treia or ă se ruga lui Dumnezeu. Istoricul Ilarion Ruvarac îl caracterizeaz ă pe Jovan Nenad ca fiind “cea mai puternic ă figur ă a trecutului nostru (sârbesc - n.t.) din acea vreme”. În scurt timp a devenit un factor militar important, dac ă nu i decisiv, în Câmpia Panonic ă. În esen Ńă , Jovan Nenad a pornit lupta pentru eliberarea na Ńional ă a sârbilor. Scopul principal al mi cării a fost lupta împotriva cotropitorilor str ăini, pentru ap ărarea fiin Ńei na Ńionale i a avutului s ău. Aproximativ de aceea i p ărere este i istoricul maghiar Imre Szanto, p ărere care se reg ăse te în studiul s ău despre aceast ă personalitate a istoriei noastre (sârbe ti - n.t.). Obsedat de ideea cre ării unui stat sârbesc în Câmpia Panonic ă, Jovan Nenad, prezentat de istoricul maghiar Jenö Szentklary ca fiind reprezentant al “gândirii populare sârbe ti”, i-a îndreptat ac Ńiunile în direc Ńia realiz ării scopului principal. Pentru aceasta “s-a învârtit printre reprezentan Ńii partidelor populare austriece i maghiare de la curte”, mai spune Szentklary. Jovan Nenad a fost pentru poporul sârb din Ńinuturile panonice un adevărat conduc ător i cu el a p ă it pe scena politic ă a Europei. Ca s ă-i câ tige simpatia, se luptau amândoi pretenden Ńii la tronul regal maghiar r ămas vacant - voievodul austriac Ferdinand de Habsburg i principele ardelean Janos Zapolya. El a atras asupra sa i aten Ńia altor cur Ńi, de la Constantinopol la Paris i Londra, de la Moscova i Var ovia la Roma. Istoricul maghiar Imre Szanto spunea despre el c ă e “un conduc ător popular revolu Ńionar”. Despre originea i locul s ău de ba tin ă au circulat diverse pove ti, în bun ă parte el însu i contribuind la aceasta. În încercarea de a-i descoperi r ădăcinile trebuie pornit de la spusele contemporanilor s ăi, adic ă a oamenilor care au fost în contact direct cu Jovan Nenad. Biograful său i cronicarul timpului în care a tr ăit, George Sremac afirma c ă Jovan era “de Lipova”. Despre originea sa s-ar putea afla câte ceva i din coresponden Ńa lui Ferdinand de Habsburg cu sora sa Maria, regina Ungariei, apoi din coresponden Ńa deputatului englez Walap cu deputatul francez Rinkon dar i a reprezentantului austriac pe lâng ă Jovan Nenad, un anume Hoberdantz, cu curtea vienez ă. Cu to Ńii îl identific ă pe Jovan Nenad ca fiind Jovan Crnojevi ć. A a i se i adreseaz ă celui ce s-a autointitulat “ Ńar al sârbilor”. Cel mai important este îns ă faptul c ă însu i Jovan Nenad spunea celor apropia Ńi c ă e din neamul Crnojevi ć, c ă e descendent al despo Ńilor, al familiei Brankovi ć, fiind rud ă cu maica Anghelina. Ascensiunea din Banatul de Nord la curtea Ardealului a lui Jovan Crnojevi ć pare posibil ă mai ales având în vedere c ă Janos Zapolya era în c ăutare de o teni capabili. A a îl v ăzu i pe Jovan Nenad - Crnojevi ć. Faptul c ă Janos Zapolya i-a încredin Ńat cavaleria atest ă c ă avem de a face cu un r ăzboinic iscusit dintr-o familie nobiliar ă. La începuturile luptei împotriva Cur Ńii de Habsburg, Janos Zapolya v ăzu în acest sârb din familia Crnojevi ć un conduc ător de o ti capabil să-i ridice pe sârbii din Câmpia Panonic ă. Iar sârbii erau atunci pe aceste meleaguri cei mai numero i. Principele ardelean Zapolya l-a îndrumat pe Jovan Nenad spre Lipova i Muntenegrul bănăŃ ean, ca acolo s ă-i organizeze armata i s ă porneasc ă b ătălia împotriva Cur Ńii austriece. Ca să reu easc ă acest fapt, Jovan Nenad trebuia s ă se bucure de un mare prestigiu printre sârbii bănăŃ eni, care l-au urmat pân ă la unul. Situarea al ături de Zapolya a fost, de bun ă seam ă, privit ă

19 de Jovan Nenad ca o ocazie s ă realizeze, pe calea armelor, interesele poporului sârb din Câmpia Panonic ă. Pe când turcii î i f ăceau de cap prin p ărŃile de sud ale Câmpiei Panonice, Jovan Nenad a adunat în spa Ńiul dintre Mure i Timi circa 7.000 de o teni. Poporul sârb care îl privea pe Jovan Nenad, dup ă cum spunea contemporanul s ău George Sremac, ca pe “ceva divin i venea la el ca la un prooroc”, a pornit cu el în frunte un r ăzboi de eliberare! Pornind campania de eliberare dinspre Lipova spre Tisa, Jovan Nenad î i instala oamenii săi în fruntea cet ăŃ ilor. În or ă elul Csoma (Cioma), situat între Be čkerek i Timi oara i-a încartiruit armata, declarându-l re edin Ńa sa. Dup ă ce trecu râul Tisa, în scurt timp cuceri Ba čka izgonindu-i deopotriv ă i pe turci i pe nobilii maghiari. În Srem el cuceri fort ăre Ńele Banoštor i Čerevi ć. Armata sa crescu în scurt timp la 15.000 de pedestra i i 1.500 de c ălăre Ńi, iar garda sa personal ă era format ă din 600 de “ieniceri”. În perioada aceea dispunea de cea mai puternic ă i cea mai bine organizat ă armat ă în Europa Central ă. În culmea gloriei fiind, Jovan Nenad se proclam ă, în noua sa capital ă, la , împ ărat, adic ă “imperator de Constantinopolis” pentru c ă se prezenta public ca fiind urma al împ ăra Ńilor bizantini din neamul Paleologilor. Ca palatin fu numit Subota Vrli ć dup ă care ora ul, pân ă atunci denumit Sabatka i fiind sub st ăpânirea lui Valentin Török, primi i denumirea de Subotica. Comandant al armatei fu numit Radoslav Čelnik, c ăpitan general, viitor erou al poeziilor populare, mai ales al poeziei Rajko de Srem . Treburile diplomatice fur ă încredin Ńate unui nobil din Irig, lui Jovan Doli ć i unui franciscan din , Fabian Literat. Din punct de vedere juridic, în scurta sa existen Ńă , statul lui Jovan Nenad nu putea ob Ńine un statut corespunz ător, nici pe plan intern nici pe plan extern. Precum toate statele în devenire, aten Ńia sa era îndreptat ă spre cucerirea teritoriilor i p ăstrarea lor. Nobilimea din sudul Ungariei, atât cea sârb ă cât i cea maghiar ă, se ridic ă împotriva lui Jovan Nenad pentru c ă acesta îi periclita domeniile, pe care le împ ărŃea comandan Ńilor s ăi. Adversarii s ăi de la curtea lui Janos Zapolya aveau o mare influen Ńă , ceea ce a dus la decizia lui Zapolya de a sc ăpa de Jovan Nenad. Acest fapt îl determin ă pe Jovan Nenad s ă caute sprijin la austrieci. Gavrilo Vitkovi ć afirm ă c ă, prin intermediul lui Pavle Baki ć, viitor despot sârb, fu încheiat ă o alian Ńă cu Ferdinand de Habsburg. Acesta îi promise lui Jovan Nenad titlul de despot al sârbilor. În adresarea sa c ătre Jovan, Ferdinand folosea formula: “Jovan, împ ăratul Nenad” i “ilusstrisim”. În perioada aceea acest titlu îl purtau numai membrii familiei regale i imperiale, precum i cnejii, ori despo Ńii. Ca semn al accept ării alian Ńei, Ferdinand trimite la curtea lui Nenad un reprezentant plenipoten Ńiar, pe Johan Hoberdantz, ceea ce însemna, practic, recunoa terea lui Jovan Nenad. Întrebarea care se pune este cum s-a ajuns la ruperea subit ă a alian Ńei dintre Nenad i Janos Zapolya i ce l-a determinat pe Nenad s ă “se lege” de Ferdinand de Habsburg. Din punct de vedere strategic, Jovan Nenad vedea în împ ăratul Ferdinand garan Ńia recunoa terii sale ca domn al statului pe care îl crea i garan Ńia c ă va putea men Ńine acest stat independent i fa Ńă de Ungaria i fa Ńă de Turcia. Acest lucru era realizabil pentru c ă Ungaria, sl ăbit ă dup ă b ătălia de la Mohacs, nu- i putea da aportul la ap ărarea poporului sârb. Nici Ferdinand nu s-a opus ca pe teritoriul Ungariei s ă fie creat un stat sârb. De aceea, nobilimea maghiar ă, cu Zapolya în frunte, insist ă s ă-i sl ăbeasc ă tot mai mult pe sârbii care se aflau la strâmtoare, între maghiari i turci. Conform în Ńelegerii Jovan Nenad trebuia, prin ac Ńiuni coordonate cu Ferdinand de Habsburg, s ă cucereasc ă p ărŃile de sud i cele centrale ale Ungariei, ca apoi, împreun ă s ă încercuiasc ă i s ă ocupe Buda. Ca s ă z ădărniceasc ă acest plan, Janos Zapolya trimise armata ardelean ă în frunte cu Petru Pereny spre Szeged, unde se afla punctul de comand ă a lui Jovan Nenad. În luna aprilie 1527, Jovan Nenad îl întâmpin ă pe Valea Mure ului, lâng ă Sele , i îl învinse. Dar Pereny nu a stat mult timp în refacere, ci în iunie 1527 a pornit din nou armata ardelean ă împotriva lui Jovan Nenad. De data aceasta Jovan Nenad suferi o grea înfrângere în

20 lupta de la Szegyfalu, pe Valea Mure ului. Conform spuselor contemporanilor, pe câmpul de lupt ă au r ămas în jur de 5.000 de osta i ai lui Nenad! În ciuda grelei înfrângeri suferite, Jovan Nenad adun ă în scurt timp o nou ă armat ă. Contemporanul s ău, George Sremac a însemnat: “În tab ăra împ ăratului vin din toate p ărŃile f ără încetare noi o teni i în scurt timp a atins for Ńa de dinainte”. Jovan Nenad se preg ătea s ă p ătrund ă înspre Buda, la întâlnirea convenit ă cu Ferdinand de Habsburg. Dar nici nu reu i s ă porneasc ă de la Szeged pentru c ă aici l-a încol Ńit, în urma unei tr ădări, marele jupan de Timi Imre Czibak. Jovan Nenad e grav r ănit. L-a capturat Valentin Török, fostul guvernator de Subotica. El a fost acela care la 26 iulie 1527 i-a t ăiat capul lui Nenad i l-a dus la curtea lui Zapolya. Armata lui Nenad s-a risipit i nu mai reprezenta o for Ńă serioas ă în Câmpia Panonic ă. Bătăliile lui Jovan Nenad au fost cele mai puternice i cele mai bine organizate mi cări de eliberare na Ńional ă duse de sârbii din Câmpia Panonic ă în evul mediu. În viziunea sa nebuloas ă Jovan Nenad avea în vedere înainte de toate crearea unui stat sârb de sine st ătător în Câmpia Panonic ă i eliberarea Serbiei. În ciuda sfâr itului tragic, mi carea popular ă a lui Jovan Nenad care, într-un r ăstimp scurt, a creat un nucleu statal sârb, a adus f ără îndoial ă pe agenda de lucru a istoriei problema statutului poporului sârb din Câmpia Panonic ă!

21 MIGRA łIILE SÂRBILOR SPRE TERITORIUL DE AZI AL ROMÂNIEI ÎNTRE SECOLELE AL VI-LEA I AL XVIII- LEA

Pe teritoriul României de azi popula Ńia sârb ă vie Ńuie te f ără întrerupere din evul mediu timpuriu. În Ńinuturile Banatului, ale Cri anei i ale Ardealului sârbii vin din a doua jum ătate a secolului al VI-lea unde, în a doua jum ătate a secolului al IX-lea sunt cre tina Ńi. Dup ă înt ărirea statului sârb i ob Ńinerea autocefalit ăŃ ii bisericii, adic ă dup ă proclamarea Serbiei ca regat i a autocefalit ăŃii Bisericii Ortodoxe Sârbe, spre finele veacului al XIII-lea, ace tia sunt în strâns ă leg ătur ă cu cona Ńionalii lor din Peninsula Balcanic ă. Acest lucru este atestat i de l ărgirea ingerin Ńelor Bisericii Ortodoxe Sârbe pe teritoriul Ungariei, în zonele locuite de sârbi. Atunci sunt ridicate în Banat, în Câmpia Panonic ă, primele m ănăstiri ortodoxe sârbe ti. Mari schimb ări în via Ńa poporului sârb au survenit dup ă cuceririle turce ti. Acestea au generat, la începutul secolului al XV-lea, migra Ńiile sârbilor spre Câmpia Panonic ă, migra Ńii care au durat i în urm ătoarele patru secole. În str ădania de a ap ăra p ărŃile de sud de incursiunile turce ti, regii maghiari au chemat nobilimea i poporul sârb s ă se stabileasc ă în aceste Ńinuturi, dându-le i privilegii. Str ămutarea popula Ńiei sârbe din împ ărăŃ ia pierdut ă spre Câmpia Panonic ă s-a desf ă urat în mai multe etape. Cea dintâi etap ă a durat mai mult de un secol i jum ătate, din 1404, când nobilimea sârb ă prime te domenii în Ungaria i pân ă la c ăderea Banatului în 1552 i a Cri anei, în 1556, sub st ăpânire turceasc ă. În aceast ă perioad ă a avut loc cea mai masiv ă str ămutare a popula Ńiei sârbe. Pe sârbi îi aduc pe aceste meleaguri nobilii, mai ales pe domeniile pe care le primesc de la regii unguri. Aceia i nobili mai aduc un num ăr însemnat de sârbi i dup ă r ăzboaiele împotriva turcilor în a doua jum ătate a secolului al XV-lea i la începutul secolului al XVI-lea r ăzboaie purtate pe teritoriul fostului Imperiu sârbesc. Despre dimensiunile migra Ńiilor din aceast ă perioad ă vorbesc numeroase izvoare între care un loc aparte îl ocup ă scrisoarea regelui Ungariei Matei Corvin adresat ă Papei de la Roma în 1483, în care specific ă faptul c ă în regatul s ău, în preceden Ńii patru ani, au venit 200.000 de rascieni. În documentele din prima jum ătate a secolului al XVI-lea, în toiul incursiunilor turce ti dup ă c ăderea Budei, în anul 1542 Banatul este nominalizat ca fiind Raška, iar în anul urm ător, în 1543, se spune c ă Timi oara se afl ă în mijlocul Ńinutului Rašk ăi. Str ămutarea sârbilor în Ńinuturile men Ńionate continu ă i în perioada statornicirii puterii turce ti, care în Banat a durat din 1552 pân ă în 1718, iar în Cri ana din 1554 pân ă în anul 1699. În r ăstimpul men Ńionat, popula Ńia sârb ă vine pe teritoriile pustiite din Banat, Cri ana i Ardeal în mai multe valuri organizate i încurajate de st ăpânirea turceasc ă. În felul acesta cea mai mare parte a popula Ńiei s ăte ti era format ă din sârbi. Ace tia se stabileau i în ora e, dar într-un num ăr mai mic. În aceea i perioad ă au existat i câteva str ămut ări interne care erau mai semnificative, pe timpul r ăzmeri Ńelor i a r ăscoalelor sau a r ăzboaielor austro-turce ti, str ămut ări care se efectuau din Banat i Cri ana spre Ardeal care, recunoscând puterea suprem ă a sultanului, i-a men Ńinut independen Ńa. În timpul Marii Migra Ńii a Sârbilor , din anul 1690, ace tia populeaz ă spa Ńiul panonic. Dup ă formarea grani Ńei militare, la începutul veacului al XVIII-lea, sârbii populeaz ă Valea Mure ului i, într-un mare num ăr, i Cri ana. Banatul nu a fost cuprins de aceste migra Ńii pentru că a r ămas în st ăpănirea turcilor pân ă în anul 1718. Dup ă instaurarea puterii austriece, începe o nou ă migra Ńie a sârbilor spre aceste Ńinuturi, mai ales dup ă A Doua Mare Migra Ńie, din anul 1737. Dup ă desfiin Ńarea grani Ńei pe Mure , militarii sârbi, pe lâng ă migra Ńia spre Rusia, pe la

22 mijlocul veacului al XVIII-lea, populeaz ă i Banatul, mai ales noile zone de grani Ńă de la Dun ăre care prind contururi în a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea. Ultimul r ăzboi austro-turc (1788-1791) a generat noi migra Ńii ale sârbilor în Banat, dar majoritatea celor nou veni Ńi s-a întors pe meleagurile natale dup ă amnistierea dat ă de turci, îns ă mai ales din cauza opozi Ńiei nobilimii maghiare, deoarece cu un deceniu mai devreme jude Ńele din Banat au fost reintegrate în Ungaria. Pân ă în secolul al XVIII-lea sârbii reprezentau majoritatea popula Ńiei în mare parte a Banatului i Cri anei, precum i în unele p ărŃi ale Ardealului care se învecinau cu aceste dou ă regiuni. Dup ă izgonirea turcilor i includerea acestor regiuni în componen Ńa Austriei, au loc mari muta Ńii etnice. Este perioada str ămut ărilor unei mari p ărŃi a popula Ńiei din diferite zone ale Europei. În cursul veacului al XVIII-lea germanii sunt coloniza Ńi în mod organizat, iar în secolul al XIX-lea are loc colonizarea maghiarilor. Totul depindea de gradul de influen Ńă pe care îl realizau în aceste Ńinuturi. Cu ei împreun ă sunt coloniza Ńi i cehii, slovacii, rutenii, bulgarii, francezii, italienii, catalanii iar în ora e, grecii, aromânii, armenii i evreii. Luând în considerare num ărul i întinderea Ńinuturilor pe care tr ăiau, un loc aparte îl ocupau românii. Str ămutarea lor a avut loc în perioada “turceasc ă”, dar în mod intensiv în secolul al XVIII-lea, în perioada domina Ńiei austriece. Românii din łara Româneasc ă i Ardeal vin în num ăr mare în Banatul de Răsărit i în Cri ana. Str ămut ările numeroaselor popoare care au avut loc în cursul secolului al XVIII-lea au schimbat radical harta etnic ă a Banatului, a Cri anei i a Ardealului, Ńinuturi în care veacuri de-a rândul sârbii erau numeros reprezenta Ńi. Pân ă în aceast ă perioad ă în Banat, Cri ana i Ardeal sârbii tr ăiau în mai mult de cinci sute de localit ăŃ i, singuri sau în comuniune cu alte popoare, mai ales cu românii. Multe din aceste localit ăŃ i azi nu mai exist ă. În majoritatea localit ăŃ ilor care existau sub acela i nume, în secolele al XVIII-lea i al XIX-lea, nu mai exist ă sârbi. Acest fapt se refer ă mai ales la “arcul etnic” sârbesc care se întindea de prin p ărŃile de jos ale V ăii Mure ului spre Cri ana, spre Ńinuturile de vest ale Ardealului, în Banatul de Est, pân ă la Por Ńile de Fier. Tr ăind veacuri de-a rândul în spa Ńiul desemnat a fi “cercul etnic sârbesc”, poporul sârb disp ărea treptat. Aici venir ă alte popoare, aducând i comorile civiliza Ńiei lor. Totu i, în aceste Ńinuturi, din care unul din cele mai vechi popoare a disp ărut, sârbii au l ăsat m ărturii trainice ale prezen Ńei lor. Despre acest fapt scrie i ziarul “Srpska p čela” (Albina sârbeasc ă): “Toate aceste nume nu puteau fi alipite printr-un joc al soartei i date atâtor sate, p ăduri, râuri i pârâuri i nici nu puteau fi aduse de un vânt sârboslav, cum nu se puteau întâmpla atâtea r ăzboaie sângeroase i nici atâtea str ămut ări din diverse cauze, precum i multele schimb ări din aceste Ńinuturi pe care nici dintele vremurilor cel care roade totul nu le-a putut šterge de pe locurile în ălbite numai Dumnezeu tie când, iar toat ă aceast ă poveste general ă, excluzând faptul c ă aproape de la Na terea lui Hristos prin toate veacurile popoarele slavosârbe de-o parte i de alta a râului Istru (Dun ărea) tr ăiau, deci toat ă povestea asta negr ăind nici un cuvânt ne îndreapt ă aten Ńia spre timpurile mai vechi decât suntem noi, timpuri nesigure - acest fapt suntem obliga Ńi s ă-l conchidem cu curaj i cu dreptate, c ă prin toate p ărŃile Panoniei, Iliriei i Moesiei, precum i în Dacia, Banat, popoarele sârboslave s-au statornicit înainte de toate celelalte de acum populând mun Ńii, r ăurile, izvoarele i satele dându-le nume dup ă natura, caracterul i pozi Ńia lor, nume aduse din Ńinuturile de ba tin ă i a a întâietate printre popoarele de azi au l ăsat urma ilor lor”.

Regiunea de nord în care sârbii tr ăiau din vremuri str ăvechi era Cri ana , Ńinutul de dincolo de Mure , pân ă la Cri , de la Tisa în vest pân ă la Podgorie în est, spre Ardeal. Prezen Ńa sârbilor în Cri ana a cunoscut, de-a lungul veacurilor, urcu uri i coborâ uri. Acest fapt se refer ă la perioade de pe la începutul secolului al XV-lea când printre pu Ńinii la num ăr cona Ńionali r ăma i în urma migra Ńiilor slave, vin aici sârbii în anul 1404, condu i de Dmitar Mrnjav čevi ć. În cursul veacului al XV-lea este consemnat ă o cre tere continu ă a popula Ńiei sârbe în aceast ă regiune. Sârbii vin aici i în timpul domniei lui Stefan Lazarevi ć, apoi

23 ðura ñ Brankovi ć, apoi a fra Ńilor Jakši ć, i Ov čarevi ć. În primele decenii ale veacului al XVI-lea, pe vremea R ăscoalei lui Doja i a mi cării de eliberare a Ńarului Jovan Nenad, num ărul popula Ńiei sârbe în Ńinuturile de dincolo de Mure scade sim Ńitor. Diminuarea num ărului sârbilor din Cri ana continu ă i în cea de-a doua jum ătate a secolului al XVI-lea cu ocazia cuceririlor turce ti, precum i în timpul r ăscoalei sârbilor din anul 1594. Veacul al XVII-lea Cri ana l-a întâmpinat având numai câteva localit ăŃ i sârbe ti. Sârbii vin în Ńinuturile pe jum ătate pustiite spre finele st ăpânirii turce ti i aici î i întâmpin ă confra Ńii veni Ńi cu ocazia Marii Migra Ńii din anul 1690. La începutul secolului al XVIII-lea, prin pacea de la Karlovitz, în 1699 Cri ana deveni pentru câ Ńiva ani o regiune cu o mul Ńime de localit ăŃ i sârbe ti. Sârbii au devenit din nou una din popula Ńiile cele mai numeroase în Ńinuturile de dincolo de Mure . O parte a popula Ńiei a venit cu ocazia Marii Migra Ńii, iar o parte a venit din Ungaria de Sus în Ńinuturile grani Ńei de pe Mure nou create iar o parte s-a retras din Banat, care r ămăsese în componen Ńa Turciei. Dar nu trecu mult ă vreme i din nou, în cursul veacului al XVIII-lea, începe diminuarea popula Ńiei sârbe ti pe aceste meleaguri. R ăscoalele lui Rakoczy, i a lui Pera Segedinac i desfiin Ńarea grani Ńei de pe Mure care a generat migra Ńia sârbilor în Rusia pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, precum i migr ările spre noua grani Ńă din Banat au fost factorii care au determinat reducerea prezen Ńei sârbilor în Cri- ana. O parte dintre ei au disp ărut i sub presiunea bisericii catolice i insisten Ńei ei de a-i converti la catolicism pe sârbii i pe românii ortodoc i. Secolul al XIX-lea în Cri ana a fost întâmpinat doar de câteva mii de sârbi în doar câteva localit ăŃ i. Limba sârbilor din Cri ana este tokavian ă i apar Ńine dialectului de Šumadia-Voivodina. De la mijlocul secolului al XVIII-lea în Cri ana p ărăsit ă de un mare num ăr de sârbi, vin în num ăr tot mai mare românii, germanii, ungurii, slovacii i alte popoare. În Ńinuturile Cri anei sârbii tr ăiesc azi doar în cinci localit ăŃ i.

Cîmpia Banatului se întinde la vest de linia Arad - Timi oara - râul Cara , spre grani Ńa româno-iugoslav ă, iar la nord ajunge pân ă la Mure . Sârbii sunt statornici Ńi în Banatul de es, neîntrerupt, din evul mediu timpuriu, adic ă de la venirea slavilor. S-a consemnat c ă pe malul stâng al Mure ului în evul mediu timpuriu tr ăiau bodricii. De aici câteva localit ăŃ i au în r ădăcina denumirii lor numele acestui trib slav. O m ărturie a prezen Ńei masive a popula Ńiei sârbe în Banatul de es o reprezint ă m ănăstirile înfiin Ńate de misionari bizantini, respectiv c ălug ării “greci”. Primele m ănăstiri, chiar înainte de Marea Schism ă, sunt înfiin Ńate pe râul Mure , aproape de Cenad. Dup ă schisma bisericeasc ă mănăstiri ortodoxe se ridic ă pe Valea Mure ului în câteva localit ăŃ i (Igri , M ănă tur, Hodo ). Pân ă la cuceririle turce ti pe teritoriul Banatului de es sunt construite circa dou ăzeci de mănăstiri, unele dintre ele men Ńinându-se pân ă în ziua de azi - Bezdin lâng ă Mure i Sângeorge lâng ă Bârzava, aproape de Timi oara. În spa Ńiul Banatului de es s-au men Ńinut pân ă în ziua de azi cele mai multe localit ăŃ i sârbe ti de pe teritoriul României, ceea ce reprezint ă, de bun ă seam ă, o consecin Ńă a prezen Ńei spirituale a m ănăstirilor, adev ărate izvoare de cultur ă na Ńional ă de-a lungul veacurilor. Continuitatea vie Ńuirii popula Ńiei sârbe ti în Banatul de es este una din caracteristicile ei de baz ă cum stau m ărturie i datele din secolul al XIV-lea i în care este vorba despre sârbii care tr ăiesc împreun ă cu ungurii înc ă înaintea migra Ńiilor. i aici migra Ńiile din secolele al XV-lea i al XVI-lea au înt ărit elementul etnic sârbesc existent, ceea ce s-a men Ńinut i în perioada turceasc ă. Num ărul mare al sârbilor existen Ńi aici a f ăcut ca “intemperiile” (cum au fost cuceririle turceti, răscoalele i r ăzmeri Ńele sârbilor în Banat) s ă impieteze mai pu Ńin supravie Ńuirea popula Ńiei sârbe ti decât în alte p ărŃi de pe teritoriul de azi al României. Elementul etnic sârbesc este stabilizat i înt ărit dup ă izgonirea turcilor i înfiin Ńarea Administra Ńiei imperiale la Timi oara, pentru Banatul Timi an. Grosul sârbilor din Banatul de es este de tip tokavian nou, apar Ńinând dialectului de Šumadia-Voivodina. Aici se simte o influen Ńă puternic ă a limbii literare sârbe ti. Acest grai este

24 vorbit de sârbii care tr ăiesc între râurile Timi i Mure . În partea de sud a Banatului de es din România, între râurile Timi i Bârzava, graiul este mixt, adic ă de tip tokavian vechi i nou. Ast ăzi sârbii din aceast ă parte tr ăiesc în circa patruzeci de localit ăŃ i.

Remarcabil era Banatul de r ăsărit în evul mediu pe teritoriul României de azi, prin suprafa Ńa i num ărul mare de sârbi. Aceast ă regiune se întinde la est de Timi oara, adic ă de Ba- natul de es i la nord - pân ă la Mure . La est aceast ă regiune se întinde pân ă la mun Ńii care despart Banatul de Ardeal, iar la sud pân ă la costi ele spre Clisura Dun ării. Sârbii vin aici trecând Dun ărea i r ăspândindu-se peste râurile Cerna i Timi înspre Mure i Banatul de es. Spre deosebire de Banatul de es în Banatul de r ăsărit marea majoritate a denumirii localit ăŃ ilor i a toponimelor în general este de origine sârb ă, ceea ce confirm ă c ă în aceast ă regiune sârbii reprezint ă o p ătur ă etnic ă dintre cele mai vechi. Sârbii tr ăiesc aici neîntrerupt din evul mediu timpuriu, adic ă de la venirea slavilor. Popula Ńia slav ă, adic ă cea sârbeasc ă, populeaz ă din evul mediu timpuriu Ńinuturile cuprinse în amontele râului Timi i Valea Cernei pân ă la Caransebe i Or ova. Aici izvoarele istorice îi atest ă pe severini, adic ă pe severieni, m ărturie stând numeroasele toponime. Peste acest strat etnic vin refugia Ńii în secolele al XV-lea i al XVI-lea dând denumiri sârbe ti mai ales numeroaselor localit ăŃ i. Fiind în vecin ătatea direct ă a łă rii Române ti i a Ardealului, înconjura Ńi de români, cu timpul sârbii se retrag spre p ărŃile vestice ale Banatului ori se romanizeaz ă. Sârbii din Banatul de răsărit s-au împotrivit cu succes încerc ărilor bisericii catolice de a-i converti. Toate acestea au durat pân ă în momentul în care pericolul turcesc a început s ă amenin Ńe i aceste Ńinuturi ale Câmpiei Panonice. În decursul veacului al XV-lea i mai ales dup ă c ăderea despotatului, fugind din calea cuceritorilor turci, popula Ńia sârb ă invadeaz ă Banatul de r ăsărit. Refugia Ńii au adus cu ei i numele localit ăŃ ilor din Ńinuturile de ba tin ă. În Ńinuturile pe jum ătate pustii se întâlnesc cu acel num ăr mic de cona Ńionali r ăma i aici înc ă de pe timpul migra Ńiei slavilor. Pe Valea Mure ului i a Bistrei sârbii trec în Ardeal. Nucleul Banatului de est îl reprezenta de-a lungul vremurilor Ńinutul numit Muntenegru . Pe spa Ńiul între Timi i Mure ajungând la vest pân ă la Reca , aproape de Timi oara, i la est pân ă la F ăget, Muntenegrul avea pân ă în secolul al XVIII-lea circa cincizeci de localităŃ i cu popula Ńie sârb ă. De fapt în Muntenegrul B ănăŃ ean popula Ńia sârbeasc ă exist ă din evul mediu timpuriu. Conform tradi Ńiei, centrul acestei regiuni era Slavoselo, la nord de râul Bega. Aici în a doua jum ătate a secolului al IX-lea, sârbii primesc cre tinismul de la misionari bizantini. Pe la mijlocul secolului al XIII-lea, din cauza suprapopul ării, popula Ńia sârb ă se mut ă spre nord, c ătre Mure . Aici vin la chemarea regelui ungar Bela al V-lea pentru c ă Ńinutul dintre Lipova i Timi oara era pustiit dup ă invazia mongol ă din anul 1242. Credin Ńa popular ă, care este transmis ă la Muntenegreni de la o genera Ńie la alta, spune c ă în acele timpuri veneau aici elevii Sfântului Sava. Localit ăŃ ile primesc numele lor. Credin Ńa popular ă se afl ă la baza denumirii localit ăŃ ilor, iar multe din aceste denumiri deriv ă din nume sârbe ti. În perioada când regii unguri încercau s ă-i catolicizeze pe sârbi (secolele XIII-XV) Muntenegrul B ănăŃ ean era sub presiunea bisericii catolice în vederea convertirii sârbilor. Cum s-a întâmplat pe toat ă suprafa Ńa Banatului de r ăsărit, valuri de refugia Ńi sârbi au împânzit i Muntenegrul în cursul secolului al XV-lea. Pân ă la finele st ăpânirii maghiare acest Ńinut a devenit aproape în exclusivitate populat de sârbi, a a r ămânând i în vremuri turce ti. Începând cu a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea, când se întâmpl ă str ămut ări masive ale românilor din łara Româneasc ă i Ardeal, compozi Ńia etnic ă a acestui Ńinut se schimb ă din temelii, în sensul c ă popula Ńia român ă este de acum dominant ă.

25 În ce prive te originea popula Ńiei i a denumirii “Muntenegrul B ănăŃ ean”, trebuie pornit de la faptul c ă aici au venit refugia Ńi de pe întreg teritoriul etnic sârbesc. Dar, graiul, obiceiurile i portul într-o oarecare m ăsur ă, sugereaz ă c ă majoritatea au venit din Muntenegrul de Skopije, de unde au adus i denumirea, l ărgit ă apoi la un Ńinut întreg. A a, sub influen Ńa majorit ăŃ ii care în Banatul de nord-est a venit din Muntenegrul de Skopije, i pentru cei din Ńinuturile etnice de sud i de sud-est, printre locuitorii Muntenegrului B ănăŃ ean, s-a înst ăpânit graiul kosoviano-resavian, având i elemente ale graiului timociano-lujician. Muntenegrul de Skopije se pomene te sub aceast ă denumire pe la finele veacului al XVIII- lea într-o danie a regelui Milutin în care sunt enumerate circa zece localit ăŃ i. Dup ă b ătălia de la Kosovo Polje, Muntenegrul de Skopije intr ă în componen Ńa Turciei, în anul 1391. Locuitorii acestui Ńinut se deosebeau de cei ce populau Câmpia de Skopije prin graiul pe care îl vorbeau, dar i prin obiceiurile i portul specific. De aceea au beneficiat de un statut aparte i în vremea turcilor. Pe m ăsur ă ce puterea turceasc ă se consolida, privilegiile se reduceau, ceea ce a dus la migrarea acestei popula Ńii spre nord, spre p ărŃile de sud ale Ungariei. Aceast ă migra Ńie a durat mai multe decenii i, deci, muntenegrenii de Skopije vin în Banat în mai multe valuri, atât înain- tea c ăderii despotatului, cât i dup ă aceea. Venirea lor, îns ă, nu era un fenomen izolat, pentru c ă la mijlocul i în a doua jum ătate a secolului al XV-lea migra Ńii masive ale sârbilor spre Câmpia Panonic ă, au fost încurajate de regii Ungariei. Se poate presupune c ă primii care au venit în Muntenegrul B ănăŃ ean i care erau i cei mai numero i au fost cei din Muntenegrul de Skopije. De aceea teza potrivit c ăreia locuitorii Muntenegrului B ănăŃ ean î i au originea în Muntenegru este pu Ńin verosimil ă, baza unei asemenea teorii nu este sus Ńinut ă nici de grai, nici de obiceiurile de aici i nici de elemente ale portului. În plus, pe la mijlocul secolului al XV-lea, pe când Muntenegrul B ănăŃ ean i-a luat aceast ă denumire, vechiul Ńinut muntenegrean înc ă mai purta denumirea de Zeta. De asemenea, în perioada men Ńionat ă nu sunt cunoscute str ămut ări mai însemnate ale popula Ńiei muntenegrene spre Câmpia Panonic ă. Totu i, sentimentul, foarte dezvoltat de altfel, i care este p ăstrat genera Ńii de-a rândul, sentimentul popula Ńiei Muntenegrului B ănăŃ ean c ă î i are originea în Muntenegru, s-ar fi putut forma în prima jum ătate a secolului al XVIII-lea, când Muntenegrul a devenit un simbol mitic al luptei pentru libertatea nu numai a poporului sârb ci i a tuturor popoarelor înrobite din Europa central ă i de sud-est. i în ziua de azi muntenegrenii b ănăŃ eni spun c ă sunt sârbi ortodoc i ai căror str ămo i au venit aici din Muntenegru. Îns ă, despre venirea muntenegrenilor în Banat se poate vorbi abia la începutul secolului al XVIII-lea. Anume, popula Ńia sârb ă din Muntenegru se stabile te în aceste Ńinuturi dup ă eliberarea Banatului de st ăpânirea turceasc ă. E atestat faptul c ă între anii 1721-1723, guvernatorul Banatului, contele Merczy, a populat câteva sate în Muntenegrul B ănăŃ ean, mai ales Stanciova i Brestov ăŃ , cu “popula Ńie ortodox ă din Muntenegru”. Se prea poate ca de atunci s ă dateze credin Ńa popular ă a locuitorilor din Muntenegrul B ănăŃ ean c ă ar fi urma i ai emigran Ńilor din Muntenegru. Între secolele al XV-lea i al XVIII-lea, în diverse perioade de timp, pe teritoriul Banatului de R ăsărit sârbii au tr ăit în mai mult de 300 de localit ăŃ i. Se pune, deci, întrebarea, cum se face c ă, mai ales în cursul veacului al XVIII-lea, în decurs de circa o sut ă de ani, în Banatul de Est sârbii au disp ărut aproape ca popor, adic ă s-au românizat? În c ăutarea r ăspunsului la aceast ă întrebare trebuie pornit de la faptul c ă Banatul de R ăsărit se învecineaz ă cu Ardealul i łara Româneasc ă, ceea ce înseamn ă c ă era prielnic pentru venirea românilor, f ără a Ńine cont c ă au fost în joc cauze economice ori cele na Ńionale. Ceea ce în Banatul de es avea un rol pozitiv în p ăstrarea identit ăŃ ii na Ńionale, adic ă existen Ńa a numeroase m ănăstiri, adev ăra Ńi p ăstr ători ai identit ăŃ ii na Ńionale, în Banatul de R ăsărit nu exista. Aici nu exist ă nici măcar o m ănăstire sârbeasc ă! Românii au venit spre aceste Ńinuturi din sud i din r ăsărit, pe v ăile râurilor Cerna, Timi , Bega, Bistra i Mure . Popula Ńia sârbeasc ă se retr ăgea spre nord-vest, spre Timi oara i Lipova. Cel mai mult a rezistat Muntenegrul B ănăŃ ean. Mai întâi a fost românizat ă partea exterioar ă a acestui Ńinut i deci, localit ăŃ ile sârbe ti au r ămas înconjurate din trei p ărŃi, iar

26 cea de-a patra parte, leg ătura cu Lipova, a fost t ăiat ă prin colonizarea germanilor spre finele secolului al XIX-lea, pe când sârbii mai populau circa zece sate.

De peste o jum ătate de mileniu în Ńinuturile muntoase, în amontele râului Cara , tr ăie te o popula Ńie catolic ă de origine sârb ă - cra ovenii ori - cum î i spun singuri - cara ovenii . Originea denumirii Ńinutului cara ovenilor a fost obiectul de studiu al multor cercetări. Istoricul român Suciu afirm ă c ă unitatea teritorial ă Cara ova este pomenit ă prima dat ă în 1333 i că î i are originea în hidronimul Cara . Acest fapt este atestat i de un manuscris din arhivele secrete ale Vaticanului din 1676 în care se spune: “Cara evo este o a ezare str ăveche care se afl ă în mijlocul v ăii prin care curge pârâul numit Cara , dup ă care i aceast ă localitate i-a luat numele.” Tradi Ńia cultivat ă printre cra oveni spune c ă str ămo ii lor s-au statornicit aici venind din Ńinuturile Lipovei, Lugojului i Caransebe ului. Exist ă presupunerea c ă acest fapt s-a întâmplat pe când Biserica Catolic ă a ini Ńiat, în 1366, una dintre cele mai mari ac Ńiuni de catolicizare a sârbilor în Banatul de R ăsărit. Atunci, sub presiunea Bisericii Catolice, mul Ńi sârbi din Banatul de R ăsărit au acceptat credin Ńa catolic ă. Str ămo ii cra ovenilor, fie c ă au acceptat catolicismul într-o alt ă zon ă a Banatului, fie c ă acest lucru s-a petrecut în noul lor Ńinut natal, au f ăcut-o sub presiune, altfel nu se explic ă faptul c ă ei i-au men Ńinut veacuri de-a rândul s ărb ătoarea sfântului protector al familiei, nu l-ar fi luat pe Sf. Gheorghe drept principal sfânt al tuturor cra ovenilor. Au men Ńinut multe elemente ale ortodoxismului, printre altele folosirea calendarului ortodox, adic ă iulian. Pe lâng ă cele men Ńionate, r ădăcinile sârbe ti ale cra ovenilor sunt prezente, par Ńial, i în portul, obiceiurile i, mai ales, graiul care este, în esen Ńă , kosovian-resavian. Graiul lor are i elemente icaviene din Bosnia central ă pentru c ă de acolo veneau preo Ńii franciscani iar cu ace tia, din când în când, mai veneau i familii de catolici. Jovan Erdeljanovi ć, un etnolog de renume mondial, afirm ă c ă în Ńinutul lor cra ovenii tr ăiesc de la începutul începuturilor, adic ă de la migra Ńiile slavilor i c ă ei reprezint ă cea mai veche p ătur ă etnic ă sârb ă din Banat care a fost înt ărit ă de cei veni Ńi din Ńinuturile timociene statornici Ńi aici în perioada c ăderii împ ărăŃ iei sârbe ti. Originea cra ovenilor a atras aten Ńia i marelui geograf sârb Jovan Cviji ć. Luând în considerare limba i obiceiurile, el a conchis c ă Ńinutul Crna Reka, un afluent al Timocului, este regiunea de unde au venit cra ovenii pe la finele secolului al XIV-lea, în perioada când turcii începuser ă s ă amenin Ńe i Ńinutul lor natal. De aici i-au adus graiul i obiceiurile atât de specifice. Cviji ć consider ă c ă ei au fost catoliciza Ńi aici, în Banat, fie c ă acest lucru s-a întâmplat în zona unde s-au a ezat la început, fie în noua regiune în care s-au statornicit. Pe baza acestor fapte prof. univ. dr. Mihai N. Radan studiind trecutul Ńinutului s ău natal a ajuns la ideea c ă dup ă c ăderea statului medieval sârb, în p ărŃile din amonte ale râului Cara au venit refugia Ńi sârbi, concluzionând c ă “peste un strat primar slav, din timp în timp, într-un num ăr mai mare s-au mai mic, vin grupuri de refugia Ńi din Serbia, cel mai probabil din partea ei de sud- est, poate chiar din Bulgaria, care se amestec ă i se adaug ă stratului primar existent”. Specificând că aici cra ovenii au tr ăit veacuri de-a rândul izola Ńi de ceilal Ńi slavi, înconjura Ńi de popula Ńia româneasc ă, cercet ătorul conchide c ă popula Ńia cra ovean ă s-a format din aceast ă mas ă eterogen ă. În aceste etnogeneze, este de p ărere Radan, elementul sârbesc este cel mai puternic, deci cra ovenii sunt, prin limb ă, obiceiuri, port i altele, o parte a poporului sârb. Cu timpul, influen Ńa catolicismului se sim Ńea tot mai puternic printre cra oveni. Mai întâi preo Ńii, apoi înv ăŃă torii, dar i coloniz ările popula Ńiei catolice din Bosnia - iat ă “izvoarele” elementelor icaviene în graiul cra ovenilor. Totu i, acestea nu au influen Ńat pozi Ńia etnic ă sârb ă de baz ă a cra ovenilor care i-au p ăstrat limba, portul i obiceiurile dar i mentalitatea str ămo ilor lor. Intelectualii cra oveni, cum e Mihai N. Radan, legau originea str ămo ilor lor de Serbia. Un cra ovan autentic, un intelectual din secolul al XIX-lea, Teodor Birta, “sârb din na tere”, într-o

27 scrisoare destinat ă “întregului popor cra ovenesc”, spune c ă “str ăbunicii no trii acum 500 de ani ca sârbi din vechea Serbie i Bosnia turceasc ă venir ă aici de la ei, vorbim limba sârb ă i Ńinem obiceiurile sârbe ti... dar din credin Ńa sârbeasc ă preo Ńii catolici ne-au str ămutat în credin Ńa catolic ă”. Pe parcursul întregii lor istorii, cra ovenii se declarau sârbi, ceea ce este atestat i de fiecare recens ământ care a avut loc pân ă în acest secol în toate fiind înregistra Ńi ca sârbi de religie catolic ă ori cra oveni. Din mo i-str ămo i cra ovenii locuiau în urm ătoarele localit ăŃ i: Vodnik, Iabalcea, Cara ova, Clocotici, Lupac, Nermet i Ravnik. Cra ovenii mai populau i Ńinuturi la nord de aceste localit ăŃ i, în împrejurimile Boc ei. Sunt pomenite i localit ăŃile Kiralyhegy i Tirol. Fiind vorba de sârbi de religie catolic ă trebuie specificat faptul c ă la Reca , la est de Timi oara, precum i în unele localit ăŃ i din împrejurimile acestui centru regional tr ăiau, într-un num ăr apreciabil, ok Ńii. Unii dintre ei se declar ă i azi sârbi. Clisura Dun ării este un Ńinut îngust care se întinde pe malul stâng al Dun ării, de la gura Nerei pân ă la Por Ńile de Fier, având “în spate” ramuri carpatice. De la stabilirea grani Ńei între Iugoslavia i România, un tot întreg cu Clisura îl formeaz ă i Poliadia, de pe malul stâng în avalul râului Nera pân ă la v ărsarea acestuia în Dun ăre. În Clisura Dun ării sârbii tr ăiesc de pe vremea migr ării slavilor. S-au men Ńinut aici pân ă la str ămut ările slavilor din secolul al XIV-lea. Cea mai veche localitate sârbeasc ă, Zlati Ńa, este pomenit ă înc ă în anul 1152. În diverse perioade istorice, divers ă a fost i prezen Ńa sârbeasc ă în Clisura Dun ării. C ă au existat aici încontinuu, începând cu evul mediu timpuriu, st ă m ărturie i faptul c ă în acest Ńinut sârbesc, îmbr ăŃ iat de Carpa Ńi i Dun ăre, au fost construite primele m ănăstiri sârbe ti din Ńinutul panonic - Zlati Ńa i Bazia - în prima jum ătate a secolului al XIII-lea. C ă aici tr ăiau sârbi mai st ă drept m ărturie i faptul c ă în secolul al XVI-lea, înaintea cuceririlor turce ti, aici sunt ridicate înc ă trei m ănăstiri ortodoxe sârbe, printre care era i m ănăstirea Kusici de pe Nera. De-a lungul întregii sale istorii Clisura Dun ării a fost Ńinutul în care s-au înfruntat armate. Mai întâi pe aici au trecut, s-au r ăzboit i au l ăsat în urm ă pustiul bizantinii, apoi bulgarii, ungurii, turcii, nem Ńii. Aici înfruntau sârbi tirania otoman ă. Aici gr ănicerii sârbi reprezentau veacuri de-a rândul un bastion în calea incursiunilor turce ti în Europa, aici era ap ărat cre tinismul de pericolul islamului. Aici se stabileau i de aici plecau diverse popula Ńii, aici se construiau, se d ărâmau i se ridicau iar ă i sate. Aici au fost str ămutate diverse popoare, dar ceea ce este prezent în întreaga istorie a Clisurei i Poliadiei este popula Ńia sârb ă. Este i de în Ńeles pentru c ă dincolo de Dun ăre se învecinau cu Ńara mum ă spre care au privit veacuri de-a rândul i de unde veneau mul Ńi cona- Ńionali. Popula Ńia din Clisur ă a venit din diverse Ńinuturi sârbe ti. Acest fapt este atestat atât de tradi Ńiile existente cât i de documentele scrise. Au venit aici sârbi din Hercegovina, Lika i Dalmacija, Pirot i Leskovac, Prizren i Muntenegrul de Skopje dar i din Šumadija. Totu i, tr ăsătura dominant ă a limbii a dat-o graiul kosovian-resavian din Serbia de R ăsărit. Doar graiul celor din Svini Ńa, cea mai avansat ă insul ă etnic ă sârbeasc ă în Clisura Dun ării, apar Ńine dialectului timocian-lujician. Se num ără printre cele mai arhaice graiuri sârbe ti. De-a lungul veacurilor Clisura a fost populat ă în mai multe rânduri iar localit ăŃ ile s-au cl ădit din nou pe ruinele existente. Multe din localităŃ i au fost de mai multe ori distruse i recl ădite. Pân ă în secolul al XVIII-lea num ărul lor se ridic ă la aproximativ treizeci: Bazia , Belobre ca, Bo niac, Berzasca, Liupcova de Sus, Divici, Liupcova de Jos, Dragodol, Drenkova, Zlati Ńa, Ie elni Ńa, Kamendin, Leskovi Ńa, Lugovet, Macevici, Naida , Ogradena, Okrugli Ńa, Petrilovo, Plavi evi Ńa, Potok, Radimna, Svini Ńa, Sichevi Ńa, Slavkova Ń, Sokolova Ń, Srednie Brdo, Srpska Pojejena, Stancilovo, Stara Moldava, Su ka, Tisovi Ńa, Hum, Šlivova Ń. Azi sârbii în Clisura Dun ării tr ăiesc în circa cincisprezece localit ăŃ i.

Între secolele al XV-lea i al XVIII-lea, într-un num ăr mai mic sau mai mare, sârbii tr ăiau i în Ardeal . Valurile str ămuta Ńilor sârbi spre Ardeal au început în anul 1439 când, dup ă

28 incursiunea turcilor în Ńinutul Šapte Scaune, în provincia autonom ă a sa ilor, acest Ńinut a fost pustiit iar popula Ńia de aici s-a împr ă tiat, a fost exterminat ă ori dus ă în sclavie. Ei sunt chema Ńi de dreg ătorii acestui Ńinut, atunci când, dup ă prima c ădere a despotatului, mii dintre ei porniser ă spre Banat i, pe Valea Mure ului, spre Ardeal. Cei care au venit în Ńinuturile Laukerek i Saszvaros, la sud de Mure , de la Alba Iulia spre Sibiu, erau nobili i Ńă rani liberi. Acest statut le- a fost recunoscut i de c ătre sa i i astfel, deci, ei erau privilegia Ńi fa Ńă de popula Ńia ortodox ă înconjur ătoare - români i ruteni. C ă era un num ăr apreciabil de sârbi, st ă m ărturie faptul c ă i-au construit o biseric ă iar la începutul secolului al XVI-lea i-au înfiin Ńat o eparhie cu sediul la Laukerek. Dup ă mai bine de un secol, în Ardeal sose te un nou val de refugia Ńi sârbi. Ei vin dup ă căderea Banatului sub st ăpânire turceasc ă i anume din Ńinuturile Timi oarei i Lipovei, în 1552, i din Valea Cri ului în 1556. Se stabilesc la est de Alba Iulia, adic ă B ălgradul de Ardeal, pe partea de mijloc a Ńinutului de Mure . O parte se stabile te spre Saszvaros, adic ă în Ńinuturile unde tr ăiau sârbii înc ă din veacul al XV-lea. Aici, în anul 1580, sârbii îi înfiin Ńeaz ă o eparhie cu sediul la Alba Iulia, înfiin Ńându- i i o tipografie. În aceast ă perioad ă vine în Ardeal, pe teritoriul unde existau deja sârbi, i o mare parte dintre nobilii din Banat i Cri ana supuse de turci. Dup ă înfrângerea r ăscoalei sârbilor din Banat în anul 1594, coloane de refugia Ńi - dup ă unele date pân ă la zece mii - pornir ă de-a lungul râului, pe Valea Mure ului. Aici, în Ńinutul Alba Iulia, î i întâlnesc cona Ńionalii. În frunte cu episcopul de Vâr eŃ, Teodor Nestorovi ć, ei au urcat în amonte pân ă la Trnova, adic ă la Teiu , unde i-au ridicat o biseric ă i au înfiin Ńat o episcopie în 1596. Continuitatea “vl ădicilor de Teiu ” a fost între Ńinut ă de familia Brankovi ć la începutul secolului al XVII-lea. Un nou val de refugia Ńi sârbi este men Ńionat în 1665, atunci când cneazul de Ardeal, Apafy i-a adus în regiunea Alba Iulia de la Ineu. Dar aflându-se în mijlocul unei majorit ăŃ i etnice române ti, desp ărŃiŃi de trunchiul matc ă, f ără coli, sârbii din Ardeal au disp ărut treptat.

Sârbii au fost coloniza Ńi în łara Româneasc ă fie din Serbia, fie din Banat. Cauzele migra Ńiilor erau prigoanele turce ti iar Valahia, pe tot parcursul st ăpânirii turce ti în Ńinuturile panonice, i-a p ăstrat autonomia intern ă. Primii coloni ti sârbi vin în Valahia spre finele secolului al XIV-lea, dup ă b ătălia de la Kosovo Polje (Câmpia Mierlei). Str ămutarea le-a organizat-o Nikodim Gr čić, cel care a construit primele m ănăstiri române ti - Vodi Ńa i Tismana, având sprijinul cneazului Lazar Hrebeljanovi ć. Sârbii vin pe domeniile mo ierului Pârvulescu, în regiunea m ănăstirii Tismana, în Oltenia. Venirea lor în aceste Ńinuturi a continuat i dup ă Nikodim Gr čić. Atunci, pe mo iile lui Pârvulescu apar localit ăŃ ile Sârbi or (în anul 1444) i Sârbe ti (în 1459). Domnitor era atunci Barbu Pârvulescu. În regiunea Buz ău, pe vremea voievodului Alexandru, este pomenit ă, în 1459, localitatea sârbeasc ă Obluci Ńa. Sârbii s-au stabilit i în împrejurimile Bucure tilor, pe mo iile jupanului Iva cu. La chemarea voievodului i a mitropolitului Valahiei, Serafim, ei se a eaz ă în 1585 într-o localitate care a fost denumit ă Sârbii. La începutul veacului al XVII-lea, dup ă epoca lui Mihai Viteazul, sârbii se stabilesc în localitatea Merotin. Voievodul Radu a fost acela care i-a colonizat pe sârbi în zona râului Ialomi Ńa în anul 1614. Atunci apar localit ăŃ i ale c ăror denumiri denot ă prezen Ńa sârbilor. În anul 1625 sârbii sunt coloniza Ńi de voievodul Alexandru în jurul m ănăstirii Sfânta Treime, lâng ă Bucure ti. Voievodul Matei Basarab colonizeaz ă sârbi, în 1641, pe mo iile Hrizea, când ia fiin Ńă localitatea Sârbeni, iar voievodul Gheorghe Ghica îi colonizează în districtul Olt, mo ia Svente ti, într-o localitate care este denumit ă Sârbii. De altfel, în secolul al XVII-lea în Valahia exist ă multe localit ăŃ i cu nume de: Sârbi, Sârbeasca, Sârbe ti, Sârbun. i acestea erau în majoritatea districtelor, în Dâmbovi Ńa, Arge , Ilfov, Vâlcea, Olt, Gorj. Date precise privind prezen Ńa sârbilor în łara Româneasc ă în secolele precedente nu exist ă pentru c ă recens ământul se f ăcea pe baze confesionale. Având în vedere c ă sârbii sunt ortodoc i,

29 ca i românii, nu se poate stabili num ărul sârbilor tr ăitori pe aceste meleaguri în evul mediu. Aflându-se în spa Ńiu etnic român, sârbii s-au românizat rapid, a a c ă în veacul al XIX-lea au rămas numai ni te oaze etnice care i ele dispar pân ă la sfâr itul veacului. De aceea i exist ă numai date fragmentare despre prezen Ńa lor pe teritoriul łă rii Române ti în secolul al XIX-lea. În localitatea Epure tii Sârbi este notat c ă aici din mo i-str ămo i tr ăiau sârbii. Pân ă în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea ei i-au p ăstrat limba, obiceiurile i portul din vechiul Ńinut natal. În anul 1866 i-au construit i o biseric ă nou ă. În regiunea Craiovei, este men Ńionat c ă sârbii tr ăiau din evul mediu. S-au românizat pe parcursul secolului al XIX-lea. În apropiere de Dunăre, într-o localitate cu popula Ńie mixt ă, la Poiana, care num ăra 8.000 de locuitori, în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea tr ăiau sârbii i bulgarii. În localitatea vecin ă Desa, tr ăiau aproximativ 3.500 de sârbi i bulgari. Sârbii locuiau i la Bro teni, la est de Turnu Severin. La sud i la sud-vest de Bucure ti, înspre Dun ăre, existau în secolul al XIX-lea câteva localit ăŃ i sârbe ti. În drumul dinspre Bucure ti spre , pe râul Arge , se afl ă localitatea Here ti, iar în apropierea ei Milo eti i Izvoarele. Aici erau domeniile cneazului Miloš Obrenovi ć care i-a adus pe sârbi în prima jum ătate a secolului al XIX-lea. Aici au fost ridicate i biserici ortodoxe sârbe. În ora ul Alexandria, la circa optzeci de kilometri la sud-vest de Bucure ti, printre aproximativ zece mii de români existau i în jur de o mie de sârbi. În apropierea acestui ora , de asemenea, la Buzescu i Mavrodin. La Jilava, la sud de Bucure ti, sârbii sunt prezen Ńi din mo i- str ămo i. Ei aveau i o biseric ă a lor pe care au renovat-o în secolul al XIX-lea. Sârbii mai populau i localit ăŃ ile: Burdu ani, Alba Post ăvari i Târgul Bâr Ń i. În localitatea Clejani, centrul domeniilor c ăpitanului Miša Anastasijevi ć, la 40 km sud de Bucure ti, pe râul Neajlov, al ături de români i bulgari existau i sârbi. Aici ei aveau o coal ă i o biseric ă a lor. În imediata apropiere de Bucure ti sârbii locuiau i în satul Udeni, unde i-au construit o biseric ă. La est de Bucure ti, în bazinul râului Ialomi Ńa, de asemenea îi reg ăsim pe sârbi. Veacuri de-a rândul se g ăseu în localit ăŃ ile Tic ăne ti, Sârbi i Urziceni, unde i-au construit i biserici. Mai erau i la M ănăsia, Albe ti i Andra eti, unde, de asemenea, aveau bisericile lor. Pe la mijlocul veacului al XIX-lea sunt atesta Ńi i la Ciochina, unde i-au ridicat o biseric ă. Sârbii mai sunt atesta Ńi i în localit ăŃ ile Cocomeanca, Morsileana, Ograda, Stelnic i Talamadere. Relatând despre prezen Ńa sârbilor în aceast ă regiune, trebuie remarcat c ă un loc aparte îl ocup ă Turnu Severin, localitatea cea mai apropiat ă de Serbia. În a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, acest ora de pe Dun ăre a devenit un important centru industrial, comercial i de transport care atr ăgea mul Ńi locuitori din Câmpia Panonic ă i din Peninsula Balcanic ă, printre care erau i sârbii. În a doua jum ătate a veacului aici exista o numeroas ă colonie sârbeasc ă, iar în 1882 iau fiin Ńă comunitatea bisericeasc ă ortodox ă i o coal ă elementar ă. De asemenea, a fost editat, tot aici, i un ziar. Conform recens ământului din 1992, la Turnu Severin mai erau 97 de sârbi. Pe parcursul secolului al XIX-lea sârbii încep s ă se stabileasc ă i la Bucure ti, devenit, dup ă crearea României, capitala acesteia. i aici s-a dezvoltat o însemnat ă colonie sârbeasc ă. Recens ământul din 1992 ne indic ă faptul c ă în acest ora erau 314 sârbi. La Târgovi te, num ărul sârbilor era de 231, la 39, la Ploie ti 33, în Arge 22, etc. În a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, în łara Româneasc ă existau circa 10.000 de sârbi, iar conform datelor recens ământului din 1992 num ărul sârbilor era de 827.

Stabilirea sârbilor în Moldova începe în prima jum ătate a secolului al XV-lea. Prima localitate sârbeasc ă din Moldova - denumit ă Sârbi - este atestat ă în anul 1432. Era situat ă pe malul râului Rebricea. Localitatea sârbeasc ă Seli te de pe râul Prut este atestat ă în anul 1489. Date despre sârbii din Moldova în secolele al XVI-lea i al XVII-lea ne ofer ă c ălătorii str ăini. Germanul din Saxonia, Reichersdorf, descriind Moldova anului 1541, pomene te c ă în acest voievodat tr ăiesc i sârbii. Polonezul Strihowski scrie în 1575 c ă sârbii tr ăiesc în Basarabia,

30 provincie estic ă a Moldovei. C ălătorul Krekwitz din Transilvania scrie în 1685 c ă sârbii tr ăiesc în Moldova din mo i-str ămo i. Voievodul Moldovei Petru îi colonizeaz ă pe sârbi în 1588 în Ńinutul denumit “Fântâna Căpleni”, la insisten Ńele boierului eptilici. În anul 1598 sârbii sunt atesta Ńi în localitatea Sârbi, în regiunea Sucevei. Într-o danie a sa din 1603, voievodul Eremia Movil ă îi pomene te i pe sârbi. Locuiau pe domeniile m ănăstirii Pobrata, localitatea Veleni, regiunea Chigherci. În acela i an existen Ńa sârbilor este atestat ă în localitatea Sârbeni, lâng ă Bârlad. Satul Sârbi este atestat în 1603 în districtul Tutova. Printre locuitorii a ez ării Balo eti sunt pomeni Ńi în anul 1623 i sârbii. Satele Sârbe ti i Gradina existau pe malul Siretului. În districtul Covurleni exista localitatea Sârbi. În anul 1734 în districtul Tecuci este atestat ă localitatea Sârbi. În regiunea Bac ău existau dou ă localit ăŃ i denumite Sârbi i una cu numele Sârbilor. În regiunea Sucevei sunt pomenite mai multe localit ăŃ i denumite Sârbi. În anul 1786 câteva localit ăŃ i în districtele Dorohoi i Neam Ń erau denumite Sârbi. În secolele al XVII-lea i al XVIII-lea existau sârbi i în localitatea H ăbăne ti, lâng ă Ia i. În cursul veacului al XIX-lea sârbii nu se mai pomenesc pe teritoriul Moldovei.

31 BISERICA ORTODOX Ă SÂRB Ă ÎNTRE SECOLELE AL XIII-LEA I AL XVIII-LEA

Rădăcinile ortodoxiei sârbe pe teritoriul României de azi dateaz ă din perioada ob Ńinerii autocefalit ăŃ ii Bisericii Ortodoxe Sârbe, adic ă de pe vremea misiunii Sfântului Sava la Curtea Ungariei în 1220, când acesta a reu it s ă ob Ńin ă de la regele maghiar ingerin Ńele asupra popula Ńiei ortodoxe sârbe. În aceast ă perioadă sunt ridicate primele m ănăstiri ortodoxe sârbe din Clisura Dun ării i din Poljiadija. Migra Ńiile i venirea marii nobilimi în aceste Ńinuturi au înt ărit elementul etnic sârb în Banat, Cri ana i Ardeal i a a a ap ărut necesitatea organiz ării bisericii na Ńionale sârbe ti.

Prima atestare a existen Ńei unei eparhii pe teritoriul României de ast ăzi este din anul 1479. Atunci se pomene te mitropolitul Dionisije, cu sediul eparhial la Jenopolje (Ineu), pe Cri ul Alb. Dionisije exercita, de fapt, func Ńia de episcop vicar al c ărui superior era mitropolitul belgr ădean. Anume, dup ă c ăderea despotatului în anul 1459 p ăstor duhovnicesc al popula Ńiei ortodoxe sârbe din Ungaria a devenit mitropolitul belgr ădean. Cauza stabilirii sediului eparhial la Ineu poate fi căutat ă în faptul c ă trebuia ales un punct de mijloc între Belgrad i Ńinutul de nord-est al regatului Ungariei, Ardealul i Maramure ul, unde tr ăiau mul Ńi ortodoc i români i ruteni, pentru ca Mitropolia Belgradului s ă-i exercite ingerin Ńele pe teritoriul Ungariei. Cucerirea Belgradului de c ătre turci în 1521 i înfrângerea suferit ă de Ungaria în B ătălia de la Mohacs în 1526 au influen Ńat mult structura organizatoric ă a Bisericii Ortodoxe Sârbe în Ungaria. Mitropolitul din Belgrad î i pierde jurisdic Ńia asupra popula Ńiei ortodoxe de aici i întreaga putere spiritual ă, rolul de arhipăstor al ortodoc ilor din Ungaria fuseser ă “date” mitropolitului cu sediul la Ineu. În aceast ă ipostaz ă este pomenit ă prezen Ńa mitropolitului “din părŃile ungare” la Soborul arhiereilor de la Ohrid în anul 1532. Biserica Ortodox ă Sârb ă a fost organizat ă i pe teritoriul Ardealului. Dat fiind faptul c ă popula Ńia sârb ă era a ezat ă între Mure i Sibiu, la apte Scaune, în Laukerek, sediul enclavei sârbe ti, aici a fost înfiin Ńat ă eparhia la începutul secolului al XVI-lea. O nou ă reorganizare a Bisericii Ortodoxe Sârbe pe teritoriul Ńă rilor române ti s-a efectuat dup ă c ăderea Banatului în 1552. Atunci, fosta mitropolie “ungar ă” a fost împ ărŃit ă în dou ă. Partea care a revenit Ardealului i-a men Ńinut sediul la Ineu în timp ce partea care a r ămas sub turci i-a primit sediul la Lipova. Mitropolitul de Ardeal Genadije este pomenit în 1580. Sediul mitropoliei se afla la Sassebes, în partea dinspre Banat a Ardealului. Migra Ńia sârbilor pe teritoriul Ardealului dup ă înfrângerea r ăscoalei din Banat din anul 1594 a necesitat organizarea Bisericii Ortodoxe Sârbe din acest Ńinut. Refugia Ńii sârbi au pornit pe Valea Mure ului în sus, ajungând pân ă dincolo de Alba Iulia, pân ă la Teiu , c ăruia i-au dat numele de Trnovo. Aici, cu asentimentul principelui Ardealului, conduc ătorul refugia Ńilor, episcopul de Vâr eŃ, Teodor Nestorovi ć, înfiin Ńeaz ă o eparhie care este denumit ă “de Teiu ”. Eparhia a continuat s ă func Ńioneze i dup ă moartea vladic ăi Teodor, când în scaunul episcopal urc ă Matej Brankovi ć, urma al unei vechi familii sârbe din Hercegovina, pe numele de Korjeni ć, a c ărei origine din despo Ńi a fost dovedit ă de groful George Brankovi ć. Scaunul episcopal, dup ă Matej, a fost ocupat de Sava I Brankovi ć în 1605, cu sediul la Teiu . În anul 1616 scaunul episcopal este ocupat de Longin Brankovi ć. Cu consim Ńă mântul principelui Ardealului i a voievodului Valahiei, Longin trebuia s ă fie proclamat mitropolit. Alegerea, îns ă, nu a avut loc pentru c ă s-au opus capii bisericii calvine, la putere în Ardeal. Inten Ńia de a se instala un mitropolit ortodox este în contradic Ńie cu insisten Ńa calvinilor s ă-i converteasc ă pe ortodoc i. Presiunile calvinilor au fost aprige i Longin a fost nevoit s ă se refugieze în łara Româneasc ă, la m ănăstirea Comana, unde a i decedat.

32 Prin plecarea lui Longin din Ardeal, locul mitropolitului de Ardeal a r ămas vacant. Rolul acesta l-a exercitat, fiind protoprezbiter, Simeon Brankovi ć. Pentru instalarea sa s-a zb ătut principele Ardealului Gheorghe Rakoczy. Acesta conta ca prin intermediul Brankovicilor îl va avea ca aliat pe voievodul român erban Cantacuzino în r ăzboiul preconizat împotriva Poloniei. În prezen Ńa lui erban Cantacuzino, sub numele de Sava al II-lea, în anul 1665 la Târgovi te, Simeon este însc ăunat mitropolit al valahilor, sârbilor i al rutenilor din Ardeal. Acestei însc ăun ări s-au opus din nou calvini tii i au pornit asupra lui Sava o campanie aprig ă, aducându-i învinuirea c ă a gestionat independent averea bisericii i Sinodul de Ardeal îi retrage titlul de mitropolit. Dar, la interven Ńia voievodului erban Cantacuzino, principele de Ardeal îl confirm ă pe Sava al II-lea în scaunul de mitropolit. Fiindc ă Sinodul de Ardeal i-a retras titlul de mitropolit, sub presiunea calvinilor, Sava Brankovi ć este întemni Ńat. Dar este eliberat în urma interven Ńiei voievodului român trecând în łara Româneasc ă, unde moare în anul 1680. Tradi Ńiile eparhiei ardelene s-au continuat i în timpul Marelui r ăzboi din 1683, timp în care episcop de Lipova i Arad era Isaija Djakovi ć. Biserica Ortodox ă Sârb ă de pe teritoriul de azi al României a avut cea mai puternic ă eparhie la Timi oara. Începuturile existen Ńei sale dateaz ă din anul 1608 când, în perioada st ăpânirii turce ti, este pomenit mitropolitul Neofit. În anul 1640, dup ă Neofit, este pomenit mitropolitul Isaija despre care se spune c ă avea sub jurisdic Ńia sa Ńinuturile Timi oarei, ale Becicherecului i ale Cenadului. Între anii 1643 i 1653 în scaunul episcopal timi orean se afla Iosif Fusko, originar din Dubrovnik. Acest duhovnic cu o instruc Ńie i o cultur ă general ă apreciabil ă s-a c ălug ărit i a tr ăit câ Ńiva ani pe Muntele Atos, devenind egumen al lavrei Sfântului tefan din Adrianopol. Dup ă aceea a devenit episcop de Timi oara. Din cauza luptei sale în ap ărarea intereselor Bisericii Ortodoxe, st ăpânirea turceasc ă l-a înl ăturat de câteva ori de pe tronul episcopal, el revenind mereu. Spre sfâr itul vie Ńii s-a retras la m ănăstirea Parto , unde a i murit. Înc ă pe timpul vie Ńii era considerat a fi un f ăcător de minuni iar dup ă moarte e canonizat sub numele de Sfântul Iosif cel Nou (de Timi oara). Dup ă trei secole, moa tele sale sunt aduse la Timi oara, la Catedrala Ortodox ă Român ă. Biserica ortodox ă îi pr ăznuie te pomenirea pe data de 15 septembrie. Dup ă o întrerupere de câteva decenii, în anul 1681, episcop de Timi oara a devenit Mihajlo, cu ingerin Ńe în Ńinuturile Timi oarei i ale Becicherecului. Pân ă la sfâr itul secolului al XVII-lea episcopi au mai fost Vasilije i Iosif al II-lea. În anul 1695, în timpul marelui r ăzboi, episcop de Timi oara devine Isaija ðakovi ć, în anul 1704 - Konstantin Grk, iar în anul 1713 episcopul Joanikije Vladisavljevi ć, cel care “a apucat” izgonirea turcilor din Banat. În “perioada turceasc ă” a existat i Eparhia de Vâr eŃ. Exist ă indicii c ă ea a fost înfiin Ńat ă înc ă la finele veacului al XV-lea. Primul nume de vl ădic ă de Vâr eŃ este atestat în anul 1594 i este vorba de Teodor Nestorovi ć, conducătorul spiritual al r ăscoalei sârbilor din Banat. El retr ăgându-se, împreun ă cu popula Ńia, în Ardeal, pentru o vreme scaunul episcopal de la Vâr eŃ a fost vacant. La începutul secolului al XVII-lea sunt pomeni Ńi episcopii de Vâr eŃ Simeon i Antonije, în 1622, iar mai apoi - în 1662 - Teodosije. În anul 1695 dup ă acordarea privilegiilor i reorganizarea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Imperiul Habsburgic, ca episcop de Vâr eŃ i Caransebe a fost numit Spiridon Štibica. El a mutat scaunul episcopal la Caransebe în anul 1700. Spre finele st ăpânirii turce ti, în anul 1713, lui Spiridon Štibica îi urm ă Mojsej Stojanovi ć, cel ce a asistat la eliberarea Banatului de sub st ăpânire turceasc ă. Despre vitalitatea Bisericii Ortodoxe Sârbe, pe lâng ă biserici, care au existat în majoritatea localit ăŃ ilor, m ărturie stau i numeroasele m ănăstiri ivite pe teritoriul României de azi, începând cu cele dintâi, de pe vremea Sfântului Sava, din a doua decad ă a veacului al XIII-lea, pân ă la venirea turcilor, pe la mijlocul secolului al XVI-lea.

33 Mănăstirea Zlatica se afl ă pe malul stâng al Nerei, pe pârâul Zlatni potok (Pârâul de aur), dup ă care i-a luat i numele. Înfiin Ńarea m ănăstirii Zlatica, prin anul 1225, “dup ă credin Ńa unanim ă a poporului nostru ortodox din Banat i conform tradi Ńiei pe care o p ăstreaz ă cu pietate fra Ńii din aceast ă m ănăstire”, este legat ă de activitatea duhovniceasc ă a arhiepiscopului Sava Nemanji ć. Acest lucru l-a men Ńionat în lucrarea sa dedicat ă cele mai vechi m ănăstiri sârbe ti la nord de râurile Sava i Dun ăre, lucrare tip ărit ă în 1798, Vikentije Ljuština. Sava Nemanji ć a “dotat m ănăstirea cu scrisori de confirmare i de danii, hrisoave semnate atât de Sanctitatea Sa cât i de regii i cnejii sârbi”. M ănăstirea i-a fost închinat ă Sfântului Sava cel Sfiin Ńit iar ieromonahul Joanikije fu numit primul egumen. Dup ă ce Sava Nemanji ć fu canonizat, fr ăŃ ia din m ănăstire a fixat ca praznic al hramului ziua pomenirii sale. Mănăstirea Zlatica a fost metoc al m ănăstirii Mileševa, unde se aflau moa tele Sfântului Sava. Dup ă cucerirea Banatului în a doua jum ătate a secolului al XVI-lea, turcii au incendiat mănăstirea. Atunci au fost distruse i toate hrisoavele. Unii c ălug ări sunt uci i iar al Ńii reu esc s ă se salveze fugind. Dup ă un anumit timp, c ălug ării, “trezi Ńi de dragostea fa Ńă de Dumnezeu i Sfântul Sava, îi conving pe capii poporului nostru ortodox care, împreun ă cu c ălug ării, ob Ńinur ă îng ăduin Ńa de la mai marii turcilor s ă renoveze m ănăstirea Zlatica”. Mănăstirea e renovat ă pe la mijlocul secolului al XVIII-lea “prin cheltuielile episcopului de Vâr eŃ Jovan Georgijevi ć”. M ănăstirea renovat ă nu num ără nici trei decenii de via Ńă în tihn ă când este din nou distrus ă în ultimul r ăzboi austro-turc, în 1788. E renovat ă din nou din milele adunate în mai multe eparhii. De i turcii au fost pentru totdeauna îndep ărta Ńi din Banat, necazurile m ănăstirii Zlati Ńa nu au încetat. Cu ocazia ciocnirilor armate dintre sârbi i maghiari în Ńinutul Poljadiei în anul 1848, Zlatica a fost ars ă ca semn de r ăzbunare al armatei maghiare. C ălug ării sunt muta Ńi la m ănăstirea Bazia . De i a fost renovat ă în 1861, m ănăstirea nu i-a mai revenit niciodat ă. La finele veacului al XIX-lea i începutul secolului al XX-lea m ănăstirea Zlatica este ata at ă m ănăstirii Vojlovica, lâng ă Panciova. Mănăstirea Bazia se afl ă pe malul stâng al Dun ării, la câ Ńiva kilometri în aval de v ărsarea Nerei în Dun ăre. Conform tradi Ńiei, la fel ca i m ănăstirea Zlati Ńa, “a fost ridicat ă în vremurile Sfântului Sava”. Din spusele c ălug ărilor afl ăm c ă m ănăstirea Bazia a fost metocul Patriarhiei din Pe ć. A fost de mai multe ori incendiat ă i renovat ă. Dup ă izgonirea turcilor în 1721, m ănăstirea e reconstruit ă din piatr ă. În timpul r ăzboiului austro-turc (1737-1739) este din nou incendiat ă. Pe baza hot ărârii împ ărătesei Maria Terezia privind reducerea num ărului de m ănăstiri ortodoxe, în anul 1777 m ănăstirea Bazia este ata at ă m ănăstirii Zlati Ńa, func Ńionând ca atare. În anul 1805 este iar ă i cuprins ă de fl ăcări. Renovarea se produce abia în anul 1882. De i au existat perioade când în m ănăstire tr ăia i un singur c ălug ăr, ori chiar nici unul, “fr ăŃ ia nu s-a stins, mai ales din cauza ata amentului credincio ilor care locuiau mai aproape ori mai departe de m ănăstire i care veneau s ă se închine l ăca ului sfânt multisecular i icoanei Maicii Domnului F ăcătoare de Minuni, o copie a icoanei Trojeru čica, men Ńioneaz ă Stevan Bugarski în monografia Ortodoxia sârb ă în România. Mănăstirea Kusi ć se afl ă pe malul stâng al Nerei i, dup ă tradi Ńie, a fost ctitorit ă la finele veacului al XV-lea de c ătre despotul Jovan Brankovi ć. Tot conform credin Ńei p ăstrate de locuitori ai satelor învecinate, m ănăstirea era metoc al m ănăstirii Studenica. Este pomenit ă în Catastiful din Pe ć în anul 1666. În timpul st ăpânirii turce ti este incendiat ă, iar în anul 1725 este renovat ă de obercneazul satului Kusi ć, sat care se afl ă pe malul cel ălalt al Nerei, în Serbia de azi. Prin hot ărârea împ ărătesei Maria Terezia, în anul 1777 m ănăstirea Kusi ć este ata at ă mănăstirii Zlatica, dar cu o mare împotrivire din partea credincio ilor din împrejurimi. Turcii au fost aceia care au incendiat m ănăstirea în 1788, pe vremea existen Ńei Krainei lui Ko ča. M ănăstirea este renovat ă dup ă primul r ăzboi mondial. Mănăstirea Sângeorge se afl ă pe râul Bârzava, un afluent al Timi ului, în centrul Banatului, la sud-vest de Timi oara. Este construit ă în 1486. O inscrip Ńie ne spune c ă a fost

34 ctitorit ă de despotul Jovan Brankovi ć. Cu aceea i ocazie se pomene te i numele primului egumen - Aristah. Izvoarele turce ti men Ńioneaz ă m ănăstirea în anul 1557, dar ea este men Ńionat ă i în Catastiful de la Pe ć în anul 1666. Existen Ńa ei este men Ńionat ă i în timpul r ăzboiului din 1737-1739 “când locuitorii sunt adu i la marginea pr ăpastiei, îns ă au supravie Ńuit”. Conacele m ănăstirii au fost reconstruite de c ătre episcopul timi orean Vikentije Jovanovi ć Vidak, împreun ă cu cet ăŃ enii timi oreni. Actuala biseric ă a m ănăstirii a fost construit ă în anul 1794. Pere Ńii i bol Ńile interioare au fost pictate de Pavle ður ñev în anul 1799. În acela i an Avram Manojlovi ć realizeaz ă i sculptura. Iconostasul este opera lui Jovan Isajlovi ć. Dintre stare Ńii m ănăstirii un loc aparte îl ocup ă arhimandritul Pavle Kengelac care s-a aflat în aceast ă func Ńie mai bine de trei decenii (1803-1834). Era un teolog remarcabil, dar era i iluminist, om de tiin Ńă , mai cu seam ă în domeniul tiin Ńelor naturii i istoriei. S ă-l mai numim i pe Gerasim Adamovi ć, cel care avea s ă devin ă episcop de Ardeal i pe Samuil Maširevi ć, care a devenit mai întâi episcop de Timi oara i mai apoi patriarh al sârbilor. Mănăstirea Bezdin dateaz ă din anul 1539 a a cum se men Ńioneaz ă în Ps ăltirea lui Božidar Vukovi ć, ps ăltire tip ărit ă la Vene Ńia i care se p ăstreaz ă la m ănăstire. Construc Ńia ei a început în 1522. Este ridicat ă lâng ă pârâul Bezdin, afluent din partea stâng ă al Mure ului, aproape de satul Munara, pe domeniile fra Ńilor Jakši ć. Este, de altfel, r ăspândit ă credin Ńa c ă m ănăstirea a fost ridicat ă de fra Ńii Jakši ć. Îns ă, pe o inscrip Ńie care dateaz ă de pe vremea lucr ărilor de construc Ńie, se men Ńioneaz ă c ă m ănăstirea e ridicat ă cu “str ădania arhimandritului Joasaf Milutinovi ć i a ieromonahului Leontije Bogojevi ć, cu ajutorul tuturor c ălug ărilor i cre tinilor, al fra Ńilor Jakši ć i al celorlal Ńi sârbi din împrejurimi.” Mănăstirea sufer ă stric ăciuni în timpul r ăzboiului austro-turc (1716-1718). Un ajutor de pre Ń la renovarea ei l-au dat colonelul Jovan Tekelija, comandant al gr ănicerilor de pe Mure i fratele acestuia, oberc ăpitanul (maiorul) Ostoja din Arad. O întâmplare însemnat ă în istoria m ănăstirii Bezdin a reprezentat-o venirea c ălug ărilor de la m ănăstirea Vin ča, de lâng ă Belgrad, în anul 1737. Anume, pe timpul incursiunii turcilor, în cursul r ăzboiului cu Austria, c ălug ării au fost nevoi Ńi s ă fug ă la Pan čevo, de aici la Slankamen, ca să ajung ă pân ă la Kanjiža. De aici, sub conducerea egumenului Teodosije Veselinovi ć i cu permisiunea vl ădic ăi de Timi oara Nikola Dimitrijevi ć, venir ă la m ănăstirea Bezdin. În monografia Ortodoxia sârb ă în România Stevan Bugarski spune: “c ălugării din Vin ča duceau cu sine, de fapt c ărau cu carele, tot ce au putut s ă ia din m ănăstirea lor: candele, obiecte preo Ńeti de cult, steaguri, ve minte, c ărŃi; o c ăru Ńă nou ă, trei cai cu harna amente i un cal de călărit cu a cu tot, trei pistoale i un clopot. Ca o valoare aparte au luat cu ei u ile împ ărăte ti i diacone ti i icoana Maicii Domnului F ăcătoare de Minuni. Cu venirea lor, toate acestea au devenit proprietatea m ănăstirii Bezdin.” În anul 1740 c ălug ării din Bezdin i cei din Vin ča se unesc, avându-l în frunte pe arhimandritul Teodosije. Devenind stare Ń al m ănăstirii Bezdin, Teodosije se consacr ă cu mult ă energie renov ării m ănăstirii. Mai întâi ob Ńine de la administra Ńia timi orean ă s ă-i fie restituite m ănăstirii p ământurile dar i lucrurile valoroase ale c ălug ărilor din Vin ča, care anterior fuseser ă luate de la ace ti c ălug ări. Conacurile m ănăstirii Bezdin sunt construite i ref ăcute în mai multe rânduri, cel mai mare fiind construit în 1746. Exist ă o însemnare conform c ăreia biserica m ănăstirii a fost ornamentat ă pictural în 1592. A anumitul “vechiul iconostas” este opera lui Stefan Tenecki, lucrat pe cheltuial ă proprie în 1753. Iconostasul nou este opera lui Jakov Orfelin i dateaz ă cu o jum ătate de veac mai târziu. Sculptura apar Ńine lui Aksentije Markovi ć. Sculpturi noi sunt executate de Lazar Jani ć. În anul 1848 m ănăstirea Bezdin este par Ńial distrus ă. Anume, aici a intrat armata lui Kossuth, care a folosit m ănăstirea dup ă propriile-i necesit ăŃ i. Lucr ările de restaurare ale m ănăstirii sunt terminate în anul 1891. De atunci i dateaz ă actuala înf ăŃ iare a m ănăstirii. Mănăstirea are o bibliotec ă bogat ă, o arhiv ă, aici au fost copiate c ărŃi, s-au Ńinut cursuri pentru c ălug ări i aici a func Ńionat i o coal ă “pentru copii oamenilor din jurul m ănăstirii”. Printre stare Ńi ai m ănăstirii sunt pomeni Ńi Pavle Avakumovi ć, care mai târziu a devenit episcop de Karlovac, Gerasim Adamovi ć, episcop de Ardeal, Moisije Miokovi ć, episcop de

35 Karlovac, Nestor Jovanovi ć, episcop de Arad, Justin Jovanovi ć, episcop de Buda, Platon Atanackovi ć, episcop de Buda i Ba čka, pre edinte al societ ăŃ ii “Matica Srpska”, Samuilo Maširevi ć, episcop de Timi oara i patriarh al sârbilor de mai târziu, Sergije Ka ćanski, episcop de Karlovac, Antonije Nako, episcop de Timi oara, Teofan Živkovi ć, episcop de Karlovac.

Pe tot parcursul existen Ńei lor m ănăstirile ortodoxe sârbe i-au exercitat cu mare succes misiunea lor duhovniceasc ă i de luminare a poporului. Despre aceasta, în monografia sa Ortodoxia sârbâ în România , Stevan Bugarski noteaz ă: “În vremurile când nu existau coli, când prea rari erau i preo Ńii i hramurile, m ănăstirile îi aduceau pe credincio ii din împrejurimile mai apropiate ori mai îndep ărtate, îi pov ăŃ uiau i îi îndemnau la credin Ńă , dragoste i unitate. Mai ales în perioada st ăpânirii turce ti, m ănăstirile au păstrat i au r ăspândit tradi Ńiile despre gloriosul trecut al poporului i al bisericii, dând i speran Ńa că va veni i ziua eliber ării de sub jugul otoman”. Pe teritoriul României de azi au fost construite i au disp ărut mai multe m ănăstiri sârbe ti. Astfel în 1566 este men Ńionat ă m ănăstirea Srne, iar în acela i an i m ănăstirea Moldova Veche în Clisura Dun ării. În apropierea acestei localit ăŃ i în 1579 este men Ńionat ă m ănăstirea Ostrvo (Insula). Pe râul Timi , în anul 1566 este pomenit ă m ănăstirea Moravi Ńa. Lâng ă Rudna a existat în anul 1579 o m ănăstire cu acela i nume. În apropiere de Timi oara este men Ńionat ă în 1537 mănăstirea Darvaš, iar în anul 1566 - Bozit. Cebza era men Ńionat ă în anul 1579, lâng ă Ciacova. În apropiere de M ănă tur este men Ńionat ă în anul 1566 m ănăstirea Remeta. Pe Mure exista mănăstirea Telkon, men Ńionat ă în anul 1625. În apropiere de Jenopolje (Ineu), pe Cri ul Alb, exista în 1479 m ănăstirea cu acela i nume, ea fiind sediul celei dintâi eparhii a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În Ńinutul Bihorului, aproape de Oradea, exista m ănăstirea care era i sediul episcopal. La începutul secolului al XVI-lea exista o m ănăstire la Lankerek, unde era i sediul eparhiei sârbe ti. Mănăstirile Parto , S ăraca i Hodo -Bodrog au fost sub jurisdic Ńia Mitropoliei de la Karlovac pân ă la desp ărŃirea ierarhic ă a bisericilor sârb ă i român ă (dup ă anul 1864) când au revenit Mitropoliei de Sibiu, iar limba sârb ă a fost înlocuit ă cu limba român ă în oficierea slujbelor.

36 SUB ST ĂPÂNIREA TURCEASC Ă

Căderea Belgradului, în anul 1521, a marcat inceputurile incursiunilor Imperiului Otoman în spa Ńiul panonic. În anul 1526 a avut loc pe Câmpia Mohacs b ătălia hot ărâtoare în care Turcia a învins catastrofal armata regelui Ungariei. Atunci au c ăzut sub st ăpânire turceasc ă Sremul, Ba čka, Baranja i o mare parte a Ungariei. Armata turceasc ă i-a continuat cuceririle înaintând spre capitala Ungariei, Buda. Dup ă c ăderea Budei, în anul 1541, puterea Ungariei este frânt ă iar restul teritoriilor sale sunt împ ărŃite între Austria i Ardeal. Pe la mijlocul veacului al XVI-lea Turcia î i începe cuceririle i în Banat. Campaniile au început în anul 1551 i s-au încheiat în anul urm ător. În deceniul urm ător Turcia a cucerit i majoritatea teritoriilor din Cri ana. Sârbii au participat activ la ap ărarea ora elor b ănăŃ ene. Acest fapt a ie it în eviden Ńă mai ales în luptele de ap ărare a Timi oarei i Lipovei. Primul atac asupra Timi oarei dateaz ă din octombrie 1551. Printre comandan Ńii ap ărării se afla i voievodul sârb Nikola Crepovi ć. Oastea atacatoare era comandat ă de marele vizir, sârb din na tere, Mehmed-pa a Sokolovi ć. Sub conducerea acestui mare conduc ător de o ti a fost cucerit ă cea mai mare parte a Câmpiei Panonice. Dar primul atac asupra Timi oarei nu a reu it. Mehmed-pa a Sokolovi ć, comandantul de oti, conduc ătorul atacului for Ńelor turce ti, cel ce nu cuno tea înfrângerea, a fost nevoit s ă bat ă în retragere. Al doilea atac al armatei turce ti asupra Timi oarei a început în iunie 1552. Ora ul se ap ăra eroic. Cronicarul turcesc a notat c ă Mehmed pa a “ i-a atacat într-atâta du manul” c ă “s-a avântat imprudent printre ap ărători expunându-se pericolului de moarte”. Cronicarul î i continu ă spusele despre vitejia marelui vizir notând: “ i a înc ălecat un alt cal i a continuat lupta”. De data aceasta Timi oara nu a mai rezistat. Printre ora ele care au dat o ripost ă dârz ă cuceritorilor turci se num ără i Lipova, o veche redut ă pe râul Mure , locuit ă de sârbi înc ă de la întemeierea sa, în secolul al XIII-lea. Totui i Lipova c ăzu în octombrie 1551, când Mehmed pa a Sokolovi ć îl nume te pe Ulam-beg, un persian din na tere, comandant al cet ăŃ ii. Dar, for Ńele înt ărite ale armatei sârbe ti i ungure ti trecură la numai o lun ă de zile la contraatac i recucerir ă Lipova. Pentru un timp scurt, îns ă, pentru ca în iunie 1552 Lipova s ă cad ă din nou la un alt atac al armatei turce ti. Prin c ăderea Timi oarei i a Lipovei, Banatul trecu sub st ăpânire turceasc ă. În urma cuceririlor turce ti Banatul se pomeni a fi în pozi Ńia avansat ă din partea de nord- vest a Imperiului Otoman, fiind parte integrant ă a sistemului economic, politic i administrativ al acestuia. Din punct de vedere administrativ, Banatul i o parte a Cri anei formau un pa alâc aparte cu sediul la Timi oara, ceea ce-i conferi i numele. În cadrul pa alâcului Timi oarei turcii formar ă opt sangiacuri: de Cenad, de Lipova, de Becicherek, de Ciacova, de Timi oara, de Panciova, de Moldova i de Or ova. În 1597 la pa alâcul de Timi oara au fost alipite i sangiacurile de Gyula i Ienopol, iar la 1658 i cele de i Caransebe . În împ ărăŃ ia turceasc ă toat ă averea imobiliar ă apar Ńinea sultanului. El împ ărŃea domeniile, spre a dispune de ele, marilor demnitari i func Ńionarilor superiori. Spahii r ăzboinici primeau zeameturi i timaruri. P ământul era lucrat de Ńă rani dependen Ńi - raia. Ei pl ăteau haraciul, filuria, uiumul i se achitau de alte sarcini. Odat ă cu venirea turcilor în Ńinuturile Banatului i ale Cri anei se petrecur ă i însemnate schimb ări demografice. i anume, o mare parte a popula Ńiei maghiare catolice se retrase în Ńinuturile neocupate ale Ungariei, mai ales în cele din nord, iar elementul de noutate îl reprezenta popula Ńia islamic ă care venea în ora e i pal ănci i, într-o foarte mic ă m ăsur ă, în sate. În or ă ele (pal ănci) tr ăiau musulmani de origine diferit ă. Erau turci, persieni, arabi iar cu ei se amestecar ă

37 locuitorii de origine cre tin ă, mai ales sârbii, îns ă i românii, grecii, aromânii, armenii. Existau i evrei. Aceste pal ănci erau de fapt ni te înt ărituri construite din lemn i împletituri sub form ă de patrulater. Erau înconjurate de un an Ń plin cu ap ă peste care exista un pod de lemn. Erau ap ărate de str ăjeri înarma Ńi. În mijlocul lor se aflau cl ădirile publice. Popula Ńia sârb ă în ora ele Banatului i Cri anei era format ă din târgove Ńi i meseria i, cunosc ători ai multor meserii. În cele mai multe cazuri era vorba de bl ănari, croitori, rogojinari, dulgheri, cizmari, fierari, giuvaergii, bijutieri. În ora e, adic ă în garnizoane ale armatei, locuiau i cei ce f ăceau parte dintr-o categorie militar ă aparte - martalogii. Erau, de fapt, cre tini înarma Ńi care î i satisf ăceau stagiul militar în vremea turcilor în secolele al XVI-lea i al XVII-lea în ora e de frontier ă. Perioada lor de glorie au atins-o în a doua jum ătate a veacului al XVI-lea i în prima jum ătate a secolului al XVII-lea. Sta Ńionau atunci ace ti martalogi în garnizoanele turce ti de la Adriatic ă pân ă la Carpa Ńi i, spre nord, pân ă la Ungaria de Sus. Pe teritoriul României de azi martalogii existau la Arad, Boc a, Oradea, iria, Denta, Ineu, Lipova, Timi oara, Ciacova i Cenad. Martalogii au fost organiza Ńi ca i ienicerii: “împ ărŃiŃi în unit ăŃ i i cu ofi Ńeri speciali”. Odaba ii sau buliuba ele, adic ă subofi Ńerii, erau sârbi ortodoc i, în timp ce rangul ofi Ńeresc îl purtau sârbii islamiza Ńi. În ora ele unde erau mai numero i, martalogii aveau bisericile lor. În spa Ńiul la nord de Sava i Dun ăre martalogii au ridicat circa aizeci de biserici. În poeziile populare sârbe ti exist ă urm ătoarea descriere a martalogilor: “Au ireturi la umeri, iar la brâu s ăbii”. Izvoarele istorice afirm ă c ă erau i pl ăti Ńi: “Dac ă erau c ălare, odat ă la opt zile primeau câte un ban de aur”. În mai multe localit ăŃ i ei tr ăiau separat de restul popula Ńiei i partea aceasta a localit ăŃ ii era denumit ă Cartierul martalogilor. Popula Ńia sârbeasc ă era organizat ă i în sate. În fruntea fiec ărui sat se afla primarul (knez). În unele sate erau i câte doi primari. Satele aveau i preo Ńi i c ălug ări. În Banat i în Cri ana existau dou ă feluri de primari. Primii erau a anumi Ńii “beratlii”, adic ă cei care erau confirma Ńi de către sultan. Al Ńii erau f ără acest atribut. În cursul secolului al XVI-lea exist ă pu Ńine date despre primari. Printre aceste pu Ńine la num ăr izvoare, trebuie pomenit acela de la începuturile st ăpânirii turce ti, din anul 1566. Atunci beglerbegul Timi oarei primi ordin de la sultanul Suleiman Legiuitorul s ă aduc ă în împrejurimile Timi oarei raia sârbeasc ă. Sârbii sunt coloniza Ńi pe un pământ p ărăsit i necultivat, r ămas f ără locuitori dup ă r ăzboaiele de cucerire a Banatului de c ătre turci. La ordinul sultanului, în Ńinutul Timi oarei pe sârbi i-a adus cneazul Pavle. Acest cneaz Pavle avea i sarcina s ă organizeze ap ărarea noilor localit ăŃ i în fa Ńa jefuitorilor. În timpul reinstal ării Patriarhiei din Pe ć, Imperiul turcesc se afla în culmea puterii. Întinzându-se pe trei continente, Turcia i-a mutat grani Ńele adânc în Europa, aproape de Viena. În a doua jum ătate a secolului al XVI-lea ap ăruser ă primele fisuri în mecanismul otoman de stat i militar pân ă atunci de monolit. Pe lâng ă antagonismele tot mai ascu Ńite pe plan na Ńional, religios i social, r ăzboaiele de lung ă durat ă purtate la grani Ńele de r ăsărit i din nordul imperiului măcinau puterea Turciei. R ăzboiul purtat în Europa împotriva coali Ńiei cre tine (1593-1606), precum i acela purtat cu safavizii în Persia (cu întreruperi între 1578 i 1619) scoase la iveal ă toate sl ăbiciunile sistemului militar feudal al Imperiului Otoman. Războiul purtat în Europa împotriva Coali Ńiei Sfinte a Ńă rilor cre tine a angajat un mare poten Ńial armat turcesc, ceea ce a determinat popoarele înrobite din Câmpia Panonic ă i Peninsula Balcanic ă s ă porneasc ă lupta de eliberare. Acest fapt a corespuns i planurilor Sfintei Ligi, cu Austria în frunte. Al ături de principele Ardealului Sigismund Bathory, în coali Ńie intr ă i voievodul român Mihai Viteazul, cel care a pornit lupta de unire a principatelor române ti Muntenia, Moldova i Transilvania. Un aliat de seam ă în r ăzboiul preconizat era i patriarhul sârbesc Jovan Kantul. Socotind c ă dup ă izbucnirea r ăzboiului în 1593 este un moment prielnic pentru înlăturarea st ăpânirii turce ti i contând i pe alian Ńa cu Liga Sfânt ă, patriarhul Jovan Kantul p ărăse te politica coexisten Ńei cu puterea turceasc ă, politic ă ce a caracterizat rela Ńiile predecesorilor s ăi din neamul Sokolovi ć. Op Ńiunea sa era lupta armat ă în locul toleran Ńei nesigure cu Poarta. De aceea el

38 cheam ă poporul sârb la lupt ă pentru libertate, pân ă la izgonirea osmanliilor din patria str ămo easc ă. Primii care au îmbr ăŃ iat chemarea sa au fost sârbii din Banat. De aici, apoi, focul răscoalei s-a extins în toate Ńinuturile sârbe ti, de la Mure la Adriatic ă. Exist ă mai multe cauze pentru care scânteia r ăscoalei pentru libertatea poporului s-a aprins mai întâi în Banat. Anume, în acea perioad ă în Ńinutul Banatului locuiau aproape exclusiv sârbii. Mai erau i români, în partea de r ăsărit a Ńinutului. În aceste p ărŃi periferice erau mai pu Ńini turci decât în alte p ărŃi ocupate din Balcani. Conducerea r ăscoalei a p ăstrat o leg ătur ă nemijlocit ă cu cur Ńile principelui de Ardeal i a voievodului valah. Existau leg ături i cu curtea împ ărăteasc ă de la Viena. Nu trebuie, de asemenea, uitat nici faptul c ă acest Ńinut era numai de patru decenii sub robie turceasc ă i c ă amintirea colectiv ă a împ ărăŃ iei glorioase pe care osmanliii au distrus-o era foarte puternic ă. Acest fapt a sporit mai ales dup ă ce în acest Ńinut bogat începur ă s ă vin ă tot mai des c ălug ării de pe Muntele Sfânt i din m ănăstirea Mileševo. Ei transmiteau poporului adunat tradi Ńiile glorioase ale trecutului sârbesc de pe vremea dinastiei Nemanji ć. Pe lâng ă toate acestea, mai trebuie subliniat c ă i cultul Sfântului Sava persista de veacuri în Clisura Dun ării i Muntenegrul de Banat. Chemarea patriarhului Kantul de a se r ăscula, chemare pe care în Banat a transmis-o episcopul de Vâr eŃ Teodor Nestorovi ć, g ăsi poporul sârb preg ătit. Răscoala din Banat, care izbucni cu putere în martie 1594, a fost caracterizat ă de renumitul nostru istoric Radovan Samardži ć în a sa Istorie a poporului sârb în felul urm ător: “R ăscoala sârbilor din Banat din 1594, prin num ărul de participan Ńi, prin amploarea desf ă ur ării, prin numeroasele succese pe câmpul de lupt ă, dar i prin consecin Ńele sale este una dintre cele mai mari în istoria Europei de sud-est din secolele XV-XVIII. R ăscoala nu a avut caracterul unei răscoale a raialei nenorocite, lipsit ă de toate drepturile, despuiat ă în urma uzurp ării, pentru c ă la ea au participat, dac ă nu au fost chiar capii ei, vl ădica de Vâr eŃ, preo Ńii i c ălug ării, comercian Ńii i mo ierii i cnejii populari. F ără aceast ă p ătur ă de sus, masa Ńă ranilor nu ar fi avut destul curaj i ar fi fost f ără vreo viziune privind scopurile mai largi ale r ăscoalei”. Dup ă patru decenii de robie turceasc ă, sârbii din Banat s-au r ăsculat. R ăscoala a izbucnit în răzvr ătitul Muntenegru de Banat în martie 1594. R ăscula Ńii au pornit în lupt ă pentru libertate purtând steaguri cu chipul Sfântului Sava. Mai întâi au d ărâmat cula în centrul Muntenegrului care reprezenta un simbol al puterii turce ti. Ap ărătorii ei fur ă în parte nimici Ńi, în parte au reu it să fug ă. For Ńele r ăsculate erau pe zi ce trece mai numeroase. De i slab înarmate, ele - hot ărâte s ă lupte - cucerir ă cet ăŃ ile de la Lipova, Margina i F ăget. În scurt timp Banatul nord-estic fu eliberat. Condu i de voievodul Petar Maizoš, ei pornir ă spre Vâr eŃ pe care îl i cuceresc în urma unui atac. Dup ă mai multe confrunt ări r ăscula Ńii au cucerit Ohatul, Boc a i Par Ńa. Episcopul de Vâr eŃ Teodor Nestorovi ć, cel ce avea s ă intre în istoria sârb ă ca sfânt i mucenic, deveni personalitatea de frunte a r ăscoalei din Banat. În avântul eliberator, r ăscula Ńii au cucerit multe ora e i cet ăŃ i: Ineu i iria în Cri ana, Be čej i Titel în Ba čka. Succesele r ăscula Ńilor au avut r ăsunet în toat ă Europa Central ă, iar vestea ajunsese i la cur Ńile împ ărăte ti de la Viena i Constantinopol. Poarta a dat ordin s ă fie luate m ăsuri energice pentru în ăbu irea r ăscoalei. Dar acest fapt nu i-a speriat pe r ăscula Ńi. În iunie 1594 cade i Becicherecul. Aici for Ńele turce ti num ărând 10.000 de ascheri bine înarma Ńi suferir ă o grea înfrângere. Însu i beglerbeiul Timi oarei î i pierdu fiul, el însu i abia reu ind s ă-i salveze capul. Mai mult de o mie de turci r ămăseser ă pentru totdeauna pe câmpul de lupt ă. Dup ă ce aproape întreg Banatul, regiunile de pe Cri uri i p ărŃile estice din Ba čka fur ă eliberate de sub turci, r ăscula Ńii pornir ă s ă elibereze centrul Banatului - Timi oara. Având o for Ńă de 5.000 de lupt ători, ei încercuiesc ora ul. Conduc ătorul lor Sava Temišvarac (Timi oreanul) reu i, printr-un atac puternic, s ă p ătrund ă în Ora ul sârbesc, dar fu respins în fa Ńa bastionului părŃii turce ti a ora ului. Blocada Timi oarei a durat patruzeci de zile, îns ă for Ńele r ăsculate sunt pân ă la urm ă respinse. Eroicii r ăscula Ńi au încercat s ă ia leg ătura cu Ńă rile cre tine vecine - Austria i Ardealul. O delega Ńie a r ăscula Ńilor avându-l în frunte pe episcopul Teodor plec ă la Ostrogon, unde se afla

39 cartierul general al generalului austriac Tenfenbach, dup ă ce de aici fur ă izgoni Ńi turcii. Generalul le promite un ajutor militar i cooperare în ac Ńiunile viitoare. Urm ătorul demers al r ăscula Ńilor b ănăŃ eni, în delega Ńia c ărora se aflau, al ături de episcopul Teodor Nestorovi ć, i voievodul Sava Timi oreanul i Velja Mironi ć, unul dintre comandan Ńi, a fost în audien Ńă la curtea principelui Ardealului Sigismund Bathory. Reprezentan Ńii r ăscula Ńilor bănăŃ eni îl roag ă cu aceast ă ocazie pe Bathory “în numele tuturor mo ierilor, al cnejilor sârbi i a întregii sârbimi” s ă-i ajute. Li se promite un ajutor constând din o mie de militari iar comandantul lor fu numit Gyorgy Borbely. În ciuda tuturor promisiunilor, în general, în urm ătoarele b ătălii împotriva turcilor, sârbii au fost l ăsa Ńi singuri. În r ăstimp, turcii se preg ăteau pentru confruntarea hot ărâtoare cu r ăscula Ńii. Însu i marele vizir Sinan-pa a se puse în fruntea celor 30.000 de ascheri înarmaŃi pân ă în din Ńi. L-au înfruntat în jur de 5000 de r ăscula Ńi slab înarma Ńi. În august 1594, dup ă dou ă b ătălii, lâng ă Timi oara i Par Ńa, armata r ăscula Ńilor este înfrânt ă i pieri aproape în întregime. Coloane de refugia Ńi sârbi, cine mai tie a câta oar ă, pornir ă din nou la drum. Se estimeaz ă că circa 10.000 de sârbi au pornit pe Valea Mure ului pentru a evita r ăzbunarea otoman ă. În fruntea lor era episcopul de Vâr eŃ, Teodor. Se îndreptau spre Ńinutul dintre Alba Iulia, pe care sârbii o denumir ă Belgradul de Ardeal, i Teiu , denumit de ei Târnovo. Aici de mult tr ăiau str ămo ii lor. Răscula Ńii care nu s-au refugiat au avut de suportat o r ăzbunare crunt ă din partea turcilor. Ace tia pustiau i pr ădau, incendiau localit ăŃ i, biserici i m ănăstiri iar, conform m ărturiilor preotului Vuk, “a fost sporit ă fiecare nedreptate fa Ńă de oameni. Totul s-a stins...”. Situa Ńia din Banat dup ă înfrângerea r ăscoalei cronicarul anonim o descrie astfel: “Foametea a fost atât de mare încât tat ăl î i vindea fiul pentru o coaj ă de pâine; la fel proceda i fiul. Na ul î i vindea finul, fratele î i vindea fratele. Pentru o fiin Ńă uman ă considerat ă marf ă se pl ăteau abia câte cinci gro i, în timp ce un bou valora 15 duca Ńi”. Rezumând rezultatul r ăscoalei, Radovan Samardži ć sublinia: “R ăscoala sârbilor din Banat în 1594, f ără a se Ńine cont de sfâr itul i caracterul s ău, este o mare izbând ă a unui popor care a r ămas singur pe câmpul de lupt ă pentru c ă alia Ńii s ăi cre tini au fost în stare doar s ă-i în ele speran Ńele. A izbucnit prea devreme în timp ce to Ńi cre tinii din Europa de sud-est se mai aflau înc ă în preg ătire, mai tergiversau. De aceea a i fost în ăbu it ă.” În furia lor r ăzbun ătoare, pentru a-i înfrico a pe sârbii r ăscula Ńi, din ordinul marelui vizir Sinan-pa a, în ziua de 27 aprilie 1595 au fost arse moa tele celui mai de seam ă sfânt al sârbilor, Sava Nemanji ć, simbol al unit ăŃ ii i al demnit ăŃ ii sârbe ti, cel al c ărui chip se afla pe steagurile răscula Ńilor b ănăŃ eni. Moa tele sfântului sârb se aflau de veacuri în m ănăstirea Mileševo, ctitorit ă de regele sârb Vladislav. Unii autori consider ă c ă moa tele Sfântului Sava au fost arse cu un an mai devreme, la începutul r ăscoalei sârbilor b ănăŃ eni pentru a preîntâmpina mi carea popular ă sârb ă de eliberare. În ăbu irea r ăscoalei sârbilor din Banat a marcat începutul unor întâmpl ări dramatice la grani Ńa dintre Ardeal i Banat pentru urm ătoarele dou ă decenii. Acest fapt trebuie privit în contextul continu ării r ăzboiului dintre principatul Ardealului i Turcia, precum i a mi cării de eliberare a poporului român sub conducerea lui Mihai Viteazul. Înfrângerea r ăscoalei sârbilor b ănăŃ eni nu a însemnat i sfâr itul b ătăliilor în acest spa Ńiu. Chiar în anul 1595 se reiau luptele la grani Ńa dintre Ardeal i Banat. Pe la mijlocul lui 1595 Gyorgy Borbely reu ete, cu ajutorul sârbilor i a martalogilor, s ă cucereasc ă Lipova i oimo ul i înainteaz ă pe Valea Mure ului. În scurt timp cad Ineul, Cenadul, N ădlacul, F ăgetul, Pâncota i Aradul. În armata lui Borbely exist ă mul Ńi sârbi. “Pentru a spori num ărul r ăzboinicilor sârbi, Bathory d ădu unui grup de sârbi p ământ i dreptul de a se stabili; i erau în num ăr de 10.000 de suflete cei care au venit din Turcia sub pulpana principelui, în luna februarie 1596. În drumul lor ace ti pelerini au ucis unele cete de ieniceri i pe c ăpeteniile lor, i, unindu-se cu armata ardeleneasc ă, începur ă incursiuni prin Ńinuturile turce ti, pustiind i ucigând totul, pân ă la Timi oara”, noteaz ă în a sa Istorie a sârbilor din Voivodina Aleksa Ivi ć.

40 Dup ă succesele armate, în iunie 1596, principele Bathory porne te spre Timi oara. Printre participan Ńii la acest atac au fost i nobilii sârbi George Slankamenac, Deli Marko i Sava Temišvarac. Armata ardeleneasc ă încercui Timi oara. Turcii, îns ă, primir ă ajutor i blocada fu ridicat ă. Al ături de principele Ardealului a luptat i Deli Marko. El f ăcea, pe teritoriul Bulgariei, incursiuni în Turcia. A a se întâmpl ă în 1594 când p ătrunse pân ă la Adrianopol cucerind “o mare avere”. În anul urm ător el lupt ă pe Valea Mure ului. În prim ăvara lui 1596 cu 1500 de o teni el ajunge pân ă la Plevna. i de aici aduse prad ă bogat ă. Dup ă o perioad ă de acalmie, turcii recucerir ă Lipova, în anul 1604. Un an mai târziu principele Ardealului George Basta recucere te ora ul. i de data aceasta în ajutorul principelui ardelean erau for Ńe mai însemnate ale sârbilor. C ăpetenia lor, nobilul sârb Vladislav Rac, fu răspl ătit de principele ardelean cu domenii pe Valea Mureului. i al Ńi sârbi care s-au remarcat cu ocazia cuceririi Lipovei au fost r ăspl ăti Ńi. Pentru merite în r ăzboiul împotriva turcilor, noul principe ardelean Sigismund Rakotzy i-a răspl ătit, de asemenea, pe sârbi. A fost în special darnic cu sârbii mai de seam ă din Lipova care primir ă case i mo ii. Finalul luptelor din nord-estul Banatului dintre turci i ardeleni, lupte în care sârbii au fost prezen Ńi de ambele p ărŃi, avea s ă se întâmple în anul 1616 când principele Ardealului Gabor Bethle pred ă ora ul turcilor din cauz ă c ă martalogii sârbi trecur ă de partea turcilor. În perioada luptelor aprige pentru libertate în Banat, Cri ana i Ardeal la care a participat poporul sârb, a avut loc i r ăzboiul de unire a principatelor române ini Ńiat de voievodul Mihai Viteazul i care s-a încheiat cu succes în anul 1600. Era pentru prima oar ă în istorie când s-au aflat într-un singur stat toate cele trei Ńă ri române ti: Muntenia, Moldova i Transilvania. Aceast ă crea Ńie statal ă se destram ă în 1601, odat ă cu moartea lui Mihai Viteazul. În luptele de unificare a românilor un loc de seam ă i-a revenit haiducului legendar sârb Baba Novak (). El este prezent i în tradi Ńia popular ă bulgar ă. Despre acest c ăpitan sârb din armata lui Mihai Viteazul, celebrul istoric român i prieten atestat al poporului sârb Nicolae Iorga spunea c ă este “erou din legend ă poetic ă”. De origine din Pore č, acesta, la chemarea lui Mihai Viteazul, împreun ă cu haiducii s ăi sârbi cărora li se al ăturar ă i românii i bulgarii, trecu în Muntenia i intr ă în rândurile armatei sale eliberatoare. De atunci i pân ă la moartea sa de martir survenit ă în anul 1601, Starina Novak a luat parte la toate luptele mai importante purtate de gloria istoriei române ti, care era Mihai Viteazul, în Muntenia, Moldova i Transilvania. În b ătălia pentru unificarea Ńă rilor române ti Starina Novak era avangarda grosului for Ńelor armate, dar a ac Ńionat i de sine st ătător, mai ales în Ńinuturi turce ti. A apucat unificarea Ńă rilor române ti. În urma unei în el ătorii este prins în Muntenegrul de Banat, aproape de Lipova, este dus la Cluj unde suport ă supliciul i unde este i omorât. Pe tot parcursul “celui de al doilea r ăzboi” purtat de Ńă rile cre tine europene împotriva turcilor dup ă în ăbu irea r ăscoalei sârbilor în Banat, sârbii au fost de partea Ardealului i a Munteniei. Un rol important l-au jucat sârbii i cu ocazia preg ătirii pentru lupta împotriva turcilor în anul 1598, preg ătire condus ă de principele Ardealului Sigismund Bathory i voievodul muntean Mihai Viteazul. Un sârb din Teiu este ales s ă ocupe func Ńia de consilier principal al principelui Ardealului, anume George Slankamenac. Pe când turcii asediau f ără succes Oradea, George Slankamenac, sub comanda lui Mihai Viteazul, trecu, în 1598, Dun ărea, învinse armata turceasc ă la Cladova i se înapoie în Muntenia. În acest r ăzboi sârbii ocupau func Ńii înalte fiind de partea Ńă rilor beligerante. Când în 1599 se confruntar ă Austria i Ardealul, voievodul Munteniei Mihai Viteazul se situ ă de partea regelui Rudolf. Printre comandan Ńii de seam ă în armata voievodului muntean se afla i George Slankamenac. Ardelenii pierdur ă b ătălia care avu loc lâng ă Sibiu i unul dintre cei care au pierit, fiind de partea ardelenilor, a fost nobilul sârb Jovan Rac din Teiu .

41 În anul 1600 Mihai Viteazul i-a continuat r ăzboiul de unificare a Ńă rilor române ti. A pornit împotriva Moldovei care beneficia i de sprijinul principelui ardelean. În oastea lui Mihai Viteazul se aflau i 4.000 de sârbi în frunte cu voievodul Deli Marko. F ără a întâmpina o rezisten Ńă însemnat ă, armata lui Mihai Viteazul cucere te capitala Moldovei, Suceava. În aceea i perioad ă împotriva voievodului muntean se ridic ă nobilimea din Ardeal care, având ajutorul armatei austriece, reu i s ă resping ă armata Munteniei din Transilvania. i în aceast ă b ătălie, al ături de voievodul muntean, participar ă o mul Ńime de sârbi. Aici sârbii care au fost lua Ńi prizonieri de c ătre ardeleni, s-au retras în cet ăŃ ile pe care le controlau, adic ă la Ineu i Lipova, iar unii s-au refugiat spre partea austriacă. În luna ianuarie 1601 se întrune te Adunarea Ardealului care, a a cum noteaz ă Aleksa Ivi ć, “era p ătruns ă de ur ă împotriva sârbilor i a hot ărât s ă-i expulzeze din Ńar ă i s ă nu le permit ă s ă se apropie de Ardeal nici cu pre Ńul vie Ńii”. Dar principele ardelean nu puse în aplicare aceast ă hot ărâre considerând c ă în luptele viitoare nu se poate lipsi de ajutorul sârbilor. Retr ăgându-se în Muntenia, voievodul Mihai Viteazul intră în coali Ńie cu regele austriac împotriva Ardealului. În toiul preg ătirilor pentru a se r ăzbuna pe ardeleni, în luna august 1601, voievodul Mihai Viteazul e ucis mi ele te. Sârbii au fost activi în înfrunt ările armate pân ă la terminarea “celui de-al doilea r ăzboi”, în anul 1606. Dup ă înfrângerea armatei lui Mihai i dup ă servicii în Austria, Deli Marko se întoarce în Ardeal. Aici îl chemase noul principe Betlen Bathory. De fapt, partea austriac ă avea în plan s ă- l numeasc ă pe Deli Marko voievod al Moldovei, dup ă ce în prealabil ar fi ob Ńinut acceptul Turciei. Dar acest lucru nu se înf ăptui. Prin stabilirea grani Ńei între Turcia i Ardeal, când cea mai mare parte a Banatului a fost lăsat ă în Imperiul Otoman, nobilimea sârb ă s-a pomenit în principatul Ardealului. Aici s-au remarcat câ Ńiva nobili de seam ă. Jovan Toholijevi ć era conduc ătorul unei cete de sârbi din armata principelui Gyorgy Rakotzy. Primi domeniul Vekerd în Bihor. Principele Rakotzy i-a eliberat pe Jovan i pe oamenii săi de orice fel de bir, ei având, îns ă, obliga Ńia de a participa la toate ac Ńiunile militare duse de principe. Dup ă câ Ńiva ani, în 1642 în fruntea osta ilor sârbi din Vekerd era Vladislav Rac, care beneficiase i el de înlesnirile anterioare. Urma ii lui Sava Temišvarac primir ă rang de nobili de la principele Gyorgy Rakotzy. Acest fapt se întâmpl ă la Alba Iulia, adic ă Belgradul ardelenesc. Printre nobilii sârbi din Ardeal se remarc ă i Adam Rac de Galgoa. În anul 1648 el era cel ce se afla la Timi oara pentru convorbiri cu pa a în calitate de reprezentant diplomatic al principelui ardelean. În anul 1662 era c ăpitan al cavaleriei principelui ardelean. Urma ii maghiariza Ńi ai familiei Rac au tr ăit în p ărŃile de vest ale Ardealului.

Cea mai cunoscut ă familie printre nobilii sârbi din Ardeal era familia Brankovi ć. În a sa Istorie a sârbilor din Voivodina Aleksa Ivi ć remarca: “Din spusele care stau sub semnul întreb ării ale grofului George, membri ai acestei familii au fost i George Rac Slankamenac i episcopul de Ineu, Sava”. Anume, al ături de episcopul Sava care s-a remarcat cu ocazia pred ării Lipovei prin- cipelui ardelean, Sigismund Rakotzy mai recompens ă, în 1607, înc ă 160 de familii de sârbi din Lipova, remarcate cu acela i prilej. Membri ai acestor familii au fost ridica Ńi la rang de nobili, iar ca recompens ă mai primir ă i terenuri i localit ăŃ i. Despre acestea, Aleksa Ivi ć ne spune: “Episcopul Sava este pomenit în noiembrie 1627 al ături de Petar Rac de Lipova i Lazar Rac cel ce i-a urmat lui Sava la administra Ńia bisericeasc ă, luându- i numele de mitropolitul Longhin. Petar i Lazar Rac erau fra Ńi cu Jovan Brankovi ć, tat ăl grofului ðor ñe Brankovi ć i erau, dup ă spusele lui ðor ñe rude apropiate cu vladica Sava”. Din cauza pericolului permanent pe care-l prezentau incursiunile turcilor, dar i a presiunii calvini tilor, mitropolitul Longhin se refugiaz ă la m ănăstirea Comana, în Muntenia. Dup ă plecarea sa Eparhia de la Ineu i Lipova este suspendat ă, iar Ineul deveni centrul protoprezviteratului. Dup ă aceasta, ca protoprezviter a fost numit Simeon, fiul lui Jovan

42 Brankovi ć. În acest timp la Alba Iulia mitropolit al Ardealului era Danilo. Gyorgy Rakotzy al II- lea îl înlocuie te pe acesta i îl instaleaz ă ca mitropolit pe protoprezviterul Simeon Brankovi ć care a fost numit Sava al II-lea. La Alba Iulia mitropolitul Ardealului Sava al II-lea îl ia cu sine i pe fratele s ău mai mic ðor ñe Brankovi ć, conte i despot al sârbilor de mai târziu. Mutându-se la Alba Iulia, al ături de fratele s ău, mitropolitul Sava al II-lea, tân ărul ðor ñe Brankovi ć primi o instruc Ńie solid ă. Cariera diplomatic ă ðor ñe Brankovi ć i-a început-o când, în 1663, aducea la Timi oara i Beograd, în numele principelui Ardealului, bir turcilor. Misiunea diplomatic ă i-a continuat-o în calitate de copist i translator al reprezentantului diplomatic la Adrianopol ca, dup ă decesul acestuia, s ă ocupe aceast ă func Ńie timp de doi ani. Deci, aici s-a aflat în total patru ani, având posibilitatea s ă cunoasc ă problemele Imperiului Otoman, dar i cultura greac ă i bizantin ă. În timp ce se afla la Adrianopol patriarhul sârbesc Maksim îl declar ă despot al sârbilor, dup ă ce îi confirm ă descenden Ńa din ramura de despo Ńi Brankovi ć. Din ordinul principelui ardelean Apaffy, fra Ńii Brankovi ć - mitropolitul Sava al II-lea i despotul ðor ñe al II-lea - au plecat în 1668 într-o misiune diplomatic ă la Moscova, la curtea Ńarului Rusiei, Alexei Romanov. Aveau o dubl ă sarcin ă - s ă-l cointereseze pe Ńarul Rusiei de soarta sârbilor ortodoc i în Câmpia Panonic ă i, din ordinul principelui Apaffy, s ă cunoasc ă rela Ńiile Poloniei cu Rusia pe de o parte, i cu cazacii, pe de alt ă parte. Un interes aparte îl manifesta principele Apaffy fa Ńă de inten Ńiile Rusiei fa Ńă de Turcia. În drum spre Moscova Brankovicii se întâlnesc cu mitropolitul de Kiev Antonie Vinicki, iar la Var ovia cu regele Poloniei Jan Kazimir. În felul acesta î i formeaz ă o imagine privind situa Ńia politic ă în estul Europei. Fra Ńii Brankovi ć îi prezint ă Ńarului Rusiei p ărerea c ă prin unirea for Ńelor cre tine din Europa ar fi în stare s ă înving ă for Ńa Imperiului Otoman. Pentru a realiza acest lucru, Ńarul Rusiei ar trebui s ă devin ă conduc ătorul armatei cre tine care i-ar izgoni pe turci din Europa. Dup ă întoarcerea sa în Ardeal, ðor ñe Brankovi ć devine reprezentant diplomatic al Ardealului la Constantinopol. Dup ă câ Ńiva ani, în 1672, a fost la Bucure ti, la convorbiri cu voievodul muntean Ghica pentru a-l cointeresa pe acesta de soarta sârbilor i a românilor ortodoc i din Principatul Ardealului. Convorbirile se încheie printr-o în Ńelegere secret ă prin care Ghica se oblig ă s ă ocroteasc ă interesele casei Brankovi ć i ale ortodoc ilor din Ardeal. Între anii 1675-1677 Brankovi ć este din nou la Constantinopol, în calitate de reprezentant diplomatic la Poart ă. Dup ă revenirea în Ardeal ðor ñe Brankovi ć ia leg ătura cu regele austriac cu care încheie o în Ńelegere prin care regele austriac se oblig ă s ă apere locuitorii ortodoc i din Ardeal iar, în contrapartid ă, în caz de r ăzboi, sârbii i românii vor fi de partea cur Ńii vieneze. Din cauza rela Ńiilor cu demnitarii str ăini, f ără tirea cur Ńii ardelene ti, Brankovicii c ăzur ă în dizgra Ńia principelui Mihaly Apaffy. Sava este întemni Ńat iar ðor ñe se salveaz ă fugind în Muntenia. Sava este eliberat curând, îns ă moare la scurt timp dup ă venirea sa în Muntenia. i la curtea Munteniei ðor ñe Brankovi ć are o carier ă diplomatic ă de succes, devenind, prin hot ărârea voievodului erban Cantacuzino, agent al Principatului Munteniei la Poart ă. Aici vine în contact cu veri orul lui erban, Constantin Brâncoveanu, viitor domnitor al Munteniei. Aceasta se întâmpl ă în perioada preg ătirilor intense ale Ńă rilor cre tine pentru un r ăzboi împotriva Turciei. ðor ñe avea gata un proiect de eliberare a cre tinilor de sub st ăpânirea turceasc ă i de refacere a Împ ărăŃ iei sârbe ti. Pentru realizarea acestui plan avea nevoie de o alian Ńă cu regele Austriei Leopold I i domnitorul Munteniei erban. La Bucure ti prindea contur o viziune a Europei de sud-est i a Câmpiei Panonice dup ă izgonirea turcilor. Domnitorul erban, ca vl ăstar al unei vechi familii bizantine era obsedat de ideea reînnoirii Imperiului bizantin. Era un bun prilej de a stabili o rela Ńie de colaborare cu Brankovi ć mai cu seam ă c ă acesta s-a prezentat ca un descendent al familiei de despo Ńi. Ca s ă-i realizeze cu succes proiectul, l-au atras i pe principele de Ardeal Csaky. Rezultatul convorbirilor în trei a fost hot ă- rârea s ă ia leg ătura i cu împ ăratul Leopold I. În aceast ă situa Ńie, cu pu Ńin timp înainte de izbucnirea r ăzboiului împotriva Turciei, pentru împ ăratul Austriei orice ajutor era bine venit. Cu aceast ă ocazie este comunicat ă i acordarea titlului de baron lui ðor ñe Brankovi ć.

43 În curând o mare armat ă turceasc ă porni o ultim ă campanie asupra Vienei. În perioada care a culminat cu marea migra Ńie a sârbilor, ðor ñe Brankovi ć a devenit cea mai însemnat ă personalitate a poporului sârb în spa Ńiul panonic. Dup ă considerabile distrugeri i pustiiri de r ăzboi, luarea în prizonierat, distrugerea oamenilor i a averilor lor, migra Ńii, Banatul era în secolul al XVII-lea în mizerie. În es i pe dealuri, scrie letopise Ńul, abia dac ă se mai vedeau sate. “Oamenii tr ăiau pe p ământ i sub p ământ, în case mici, mizerabile, fie îngropate în p ământ, fie în ni te cocioabe din împletituri. Casele erau împr ă tiate, iar satele se puteau recunoa te mai degrab ă prin livezile de pomi din jurul caselor decât prin casele înse i. Pe p ă uni se puteau vedea turme de cai, vaci, oi, dar erau i porci i capre.” Evli Celebi, este renumitul autor turc al însemn ărilor de c ălătorie aflat în slujba Cur Ńii, care începând cu 1630 i timp de mai bine de o jum ătate de secol î i nota impresiile în urma călătoriilor prin Imperiul Otoman i prin alte p ărŃi. Rezultatul acestor c ălătorii este cartea în zece volume Însemn ări de c ălătorie , în care sunt prezentate descrierile Ńă rilor, a regiunilor, a ora elor pe care le-a v ăzut, a tr ăirilor sale, dar i ale acelora pe care le-a aflat de la localnici sau din arhive. Însemn ările sale con Ńin o sumedenie de date din istorie, cultur ă, etnografie i economie. łinuturile Banatului, ale Cri anei i ale Ardealului le-a vizitat i le-a descris în anul 1665. Descriind împrejurimile Timi oarei, cronicarul turc ne spune c ă aici dup ă ploaie se formeaz ă un asemenea noroi c ă i “un elefant se poate îneca”. Iarba tia s ă creasc ă într-atât încât în ea se putea pierde i un c ălăre Ń! C ălătorind pe Valea Mure ului, prin Banat, Cri ana i Ardeal, Evli Celebi noteaz ă c ă la Szeged s-a îmbarcat pe un vapor i a trecut de partea cealalt ă a Tisei i apoi, pe malul Mure ului, a ajuns la Cenad. Descriind Mure ul, cronicarul spune c ă pe Ńă rmurile sale se afl ă multe vii i livezi i c ă popula Ńia î i ia ap ă din acest râu. Pentru c ă apa i aerul sunt pl ăcute, aici exist ă o mul Ńime de fl ăcăi i fete. Celebi ne ofer ă date despre Mure notând c ă el: “izvor ă te din Mun Ńii Colacevar în Ńara Ardealului. Trece pe lâng ă multe ora e, atingând ora ele Hoz i Deva. Pe lâng ă aceasta în el se vars ă o mul Ńime de pârâuri i pârâia e i, curgând spre apus, în łara Timi oarei atinge ora ul Lipova”. Continuându- i cursul prin es, în apropiere de Cenad, se vars ă în Tisa. Aceast ă parte a spuselor sale Celebi o încheie cu urm ătoarele cuvinte: “dup ă aceea ambele râuri mari precum marea, curg i se vars ă într-un râu mare numit Dun ărea, lâng ă ora ul Titel”. Continuându- i pelegrin ările prin Banat, Celebi ajunge i în ora ul Be enova. Despre aceast ă localitate ne spune: “Prin bel ugul de alimente de tot felul, aceast ă localitate poate fi considerat ă o palanc ă (târg) bogat ă”. De aici Celebi a ajuns la Arad, iar apoi la Lipova, unde trece Mure ul i ajunge la Radna. De aici î i continu ă c ălătoria spre Gyula, pân ă la Oradea Mare. Dup ă ce vizit ă łara Oradiei, Celebi porni spre łara Ardealului ca “s ă vad ă i ora ele de acolo”. Vizitând mai întâi ora ele Ungariei de est de azi, ajunge la Cluj i apoi, pe firul Mure ului, la Alba Iulia, adic ă, a a cum spune, “la B ălgrad, cetatea de scaun a împ ăratului Ardealului”. Prin Saszvarosz i Deva, ajunge la Timi oara i spune: “ Cu ortacii împreun ă într-o or ă trecur ăm podul Ordun. Este un pod mare i tare, un pod de lemn. Are ase arcade. Râul Timi ce curge sub pod izvor ă te din łara Ardealului. Râurile i pârâurile ce traverseaz ă an Ńurile ora elor Sebe i Lugoj se adun ă în acest râu, Timi . Dup ă ce un bra Ń al s ău trece prin an Ńurile Timi oarei, râul curge lâng ă târgul Panciova i se vars ă în Dun ăre”. Drumul îl duce pe Celebi mai departe spre Vâr eŃ, despre care spune: “Ora ul a fost înfiin Ńat i ridicat de regele-despotul sârb”. Coborând spre Dun ăre Celebi ajunge la Nova Palanka care fu cucerit ă “din mâinile necredincio ilor sârbi”. Nova Palanka era re edin Ńa sangiacatului Moldova Nou ă, sangiacat ce se întindea în Ńinuturile Clisurei Dun ării de azi. Mai pomene te cronicarul turc i râul Cara care se vars ă în Dun ăre i izvor ă te în Ardeal. Celebi ne spune c ă în toate târgurile pe care le-a vizitat tr ăiesc sârbi, târgove Ńi i meseria i, dar i militari. În timp ce majoritatea popula Ńiei din ora e era de origine islamic ă, satele erau ortodoxe sârbe.

44 Grija popula Ńiei ortodoxe sârbe din Banat, Cri ana i Ardeal, atât din ora e cât i din sate, era purtat ă de biseric ă. Biserica Ortodox ă Sârb ă de pe teritoriul României de azi a fost organizat ă în cadrul Mitropoliei Ardealului, a Eparhiei de la Ineu, precum i a eparhiilor cu sediile la Vâr eŃ, Timi oara i Arad. Teritoriul României de azi a fost vizitat de mul Ńi înaltst ătători ai Bisericii Ortodoxe Sârbe. În mod special trebuie remarcat ă vizita canonic ă efectuat ă de c ătre patriarhul din Pe ć, Pajsije Janjevac în anii 1628-1629. Despre Banatul din a doua jum ătate a veacului al XVII-lea relateaz ă i Catastiful din Pe ć, un recens ământ sui-generis al popula Ńiei ortodoxe. Recens ământul a cuprins popula Ńia ortodox ă sârb ă la vest de linia Lipova - Timi oara - Bela Crkva -Cheile Nerei. Este efectuat în dou ă rânduri (1660 i 1666), la porunca patriarhului din Pe ć, Maksim, predecesorul lui Arsenije al III-lea Čarnojevi ć. Studiind Catastiful din Pe ć, ne este oferit ă o imagine real ă despre poporul sârb din Ńinutul Banatului în perioada premerg ătoare Marelui R ăzboi i Marii Migra Ńii a sârbilor. Primul recens ământ, cel din 1660, a cuprins 168 de localit ăŃ i, trei m ănăstiri din Banatul de vest i cel mijlociu, toate exclusiv cu popula Ńie sârb ă. Între ele erau 159 de sate i nou ă târguri ori ora e: Be čej lâng ă Vranjevo, Be čkerek, Vršac, Kovin i Nova Palanka din Banatul iugoslav de azi i Denta, Rudna i Timi oara, în Banatul românesc de azi. Al doilea recens ământ cuprinde 103 localit ăŃ i din care sunt specificate: Vršac ca “localitate”, Be čkerek ca “ora ”, Arad ca “mahala”, Denta ca “sat”, Be enova ca “ora ”, Rudna ca “târg”, Timi oara ca “ora ” iar Lipova ca “un ora vegheat de Dumnezeu”. Recens ământul din 1660 cuprinse trei m ănăstiri, Mesi ć (azi în Banatul iugoslav) i Kusi ć i Sângeorge, în Banatul românesc. Recens ământul din 1666 cuprinde i m ănăstirile: Drenovac, Mesi ć, Sredi čki, în Banatul iugoslav de azi i Kusi ć, Parto i Hodo , pe teritoriul Banatului românesc de azi. În Catastif mai sunt men Ńionate i nume de cnezi (primari) între care: Janjuš din Banloc, Jovan Vuji ć din Varia , apoi, ceva mai târziu, Nikša i Vuk. Radul era primar la Višad, Prodan la Ivanda, i un alt Prodan la Ianova. La Checea era primar tot un Prodan, la Knez Mr ñan, la Mănă tur Klisara, Marko la Pesac, Cvetko la Becicherecul Mic, Vuk la Pobad, Sredoje la Radovanci, Radojica la Saravale, Vukmir i Milan la Sânpetru, Nikola la Velici. i numele cnezilor (a primarilor) la ora e i târguri sunt consemnate. A a Ignjat era primarul “ora ului Arad, mahala de lâng ă Mure ”. La Be enova era Milo , iar primar în Mahala de Sus, “ora de Rudna” era Kuzman. Deci, aceasta era situa Ńia în Banat, precum i în alte p ărŃi din România de azi, în momentul în care trupele Sfintei Alian Ńe Ortodoxe, împreun ă cu r ăscula Ńii sârbi, au pornit r ăzboiul pentru izgonirea turcilor din Europa.

45 RĂZBOIUL VIENEZ I MAREA MIGRA łIE A SÂRBILOR

În inten Ńia de a cuceri partea habsburgic ă a Ungariei i Viena i de a st ăpâni în Europa Central ă, Turcia porni în anul 1683 un r ăzboi care a durat 16 ani. Dup ă un noroc schimbator din timpul luptelor, prin pacea de la Karlovatz, în anul 1699 grani Ńa austro-turc ă este mutat ă spre sud, spre Sava, Dun ăre, Tisa i Mure . Pe la mijlocul anului 1683 marele vizir Kara-Mustafa porni o armat ă numeroas ă împotriva Austriei. La Viena se vorbea c ă Turcia se va mul Ńumi cu ocuparea unuia dintre ora ele de grani Ńă – Komarno sau Gyula – i cu mutarea grani Ńei mai aproape de Viena i c ă î i va opri ac Ńiunile războinice. Dar, ocupând Gyula i ocolind Komarno, armata turc ă asediaz ă, în iulie 1683, ora ul Viena. În ultimul moment Viena este salvat ă de asediu de c ătre regele Poloniei Ian Sobietski dup ă ce armata acestuia f ăcu jonc Ńiune cu armata her Ńegului Karol de Lotaringia. Dup ă dou ă luni, Viena este eliberat ă de asediu. Începe retragerea spre sud i cucerirea unei mari p ărŃi a Câmpiei Panonice i a Peninsulei Balcanice – teritoriu locuit de sârbi. Dup ă eliberarea Budei în 1686, trupele Sfintei Alian Ńe a statelor cre tine formate din osta i austrieci, polonezi i ai Republicii Vene Ńia, se îndreptar ă spre sud, c ătre Sava i Dun ăre. Poporul sârb care se afla de mai multe veacuri sub robie turceasc ă, porni în mas ă împotriva osmanliilor. Printre primii s-au r ăsculat sârbii din Banatul de Timi oara, în anul 1686 în frunte cu Novak Petrovi ć. În timpul asediului Budei Novak Petrovi ć îi promite împ ăratului Leopold c ă va pune la dispozi Ńia armatei Sfintei Alian Ńe trei mii de oameni înarma Ńi, pentru lupta împotriva turcilor. În schimb cerea o scrisoare de garan Ńii ca s ă aibe cu r ăscula Ńii s ăi liber ă trecere prin teritorii aflate sub controlul armatei austriece. Erau, de asemenea, preg ăti Ńi s ă accepte un general sub a c ărui comand ă vor lupta precum i un Ńinut în care vor tr ăi dup ă eliberarea Budei. Propunerile răscula Ńilor fur ă acceptate în august 1686 de c ătre Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii. Unit ăŃ ile răsculate sunt puse sub comanda generalului Istvan Csaky. În toamna lui 1686 turcii se retrag în cet ăŃ ile Petrovaradin i Timi oara. Sârbii r ăscula Ńi au intrat în prim ăvara lui 1687 unind i teritoriile eliberate din Banat în triunghiul dintre Mure i Tisa. Împotriva lor porni, în martie 1687, begerbegul de Timi oara Ibrahim-pa a. Sârbii au întâmpinat armat ă turceasc ă la Szöreg, lâng ă Szeged, i au învins-o. Atunci comandantul de Szeged, baronul Heinrich, post ă armata lui Novak Petrovi ć de-a lungul malului drept al Tisei, între Martonos i Be čej. Încurajat de succes, Novak Petrovi ć porni ac Ńiunea de înt ărire numeric ă a armatei sale. În inten Ńia sa era s ă adune sub arme dou ăzeci de mii de sârbi. Pentru a putea aduna oameni din Banat i Srem, el ceru permisiunea Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii. Pentru sine cerea titlul de căpitan i domeniile Be čkerek i Lipova. În locul generalului Csaky el cerea un superior din rândurile germanilor. Consiliul de Râzboi al Cur Ńii accept ă ca Novak Petrovi ć s ă fie avansat la gradul de c ăpitan i îl numi comandant al r ăscula Ńilor sârbi pe generalul Anton Karaff. Dar nu accept ă solicitarea lui Petrovi ć ca s ă-i fie date domeniile Be čkerek i Lipova. În opera Ńiunile militare ulterioare armata c ăpitanului Novak Petrovi ć se al ătur ă armatei imperiale a generalului Karaff care, gonindu-i pe turci, ie i la Mure . În mai 1688 armata austriac ă ocup ă oimo ul, apoi trece Mure ul i în luna iunie 1688, dup ă un asediu de trei zile, timp în care sârbii au un rol important, ocup ă Lipova. Ac Ńiunile ulterioare de eliberare a Banatului sunt preluate de contele Friederich Veterani. În august 1688 austriecii, ajuta Ńi de r ăscula Ńii sârbi, cuceresc Caransebe ul. Cu aceast ă ocazie echipajul turcesc format din 800 de oameni se pred ă fără lupte cu condi Ńia s ă aibe drum liber spre Dun ăre. Din ordinul generalului Veterani, armata învins ă a turcilor este escortat ă pân ă la Mehadia de austrieci. În drum spre Or ova, îns ă, îi ajung din urm ă r ăscula Ńii sârbi ai lui Novak Petrovi ć i îi ucid. Cu ocazia asediului Lugojului trei sute

46 de martalogi sârbi afla Ńi în ap ărarea cet ăŃ ii se predau f ără lupt ă. La interven Ńia r ăscula Ńilor sârbi ace ti martalogi sunt înclu i în componen Ńa armatei austriece. Înaintând prin Banatul de R ăsărit spre Dun ăre armata generalului Veterani cuceri, f ără lupt ă, i Mehadia pentru c ă turcii afla Ńi aici pentru a ap ăra localitatea s-au împr ă tiat. În r ăstimp răscula Ńii sârbi – în num ăr de trei mii – încercuiesc ora ul Or ova, îl cuceresc, ucid turcii existen Ńi i distrug cetatea. Dup ă ce Or ova fu cucerit ă, ajunge i generalul Veterani i le încredin Ńă sârbi- lor ap ărarea acestui ora . Armata austriac ă trece Dun ărea i ajunge la Kladovo continându- i incursiunea în adâncul Peninsulei Balcanice. În perioada R ăzboiului Vienez pe scena istoriei ca o personalitate de frunte a poporului sârb din Ńinutul panonic apare contele (groful) ðor ñe Brankovi ć. La începutul R ăzboiului vienez, în 1683, Brankovi ć se afla la curtea voievodului muntean erban Cantacuzino. Fiind urma al glorio ilor despo Ńi sârbi i un diplomat iscusit, Brankovi ć fu trimis de c ătre Cantacuzino la împ ă- ratul de la Viena pentru a sus Ńine planul s ău potrivit c ăruia într-un viitor r ăzboi al Austriei i al Rusiei împotriva turcilor principalul sprijin al alia Ńilor în Balcani ar fi Muntenia. Între timp, cum luau amploare opera Ńiunile militare, s-a creat i posibilitatea ca Rusia s ă rezolve problema estic ă în alian Ńă cu popoarele balcanice cre tine. În aceste condi Ńii i pe fondul înaint ării armatei cre tine spre Sava i Dun ăre, voievodul erban a încercat s ă ia leg ătura i s ă intre în alian Ńă cu Rusia, pe tronul c ăreia se afla atunci Petru cel Mare. Aflându-se la Bucure ti Brankovi ć îl sf ătuie te pe erban s ă-l înclud ă în convorbiri i pe patriarhul sârb Arsenije al III-lea Čarnojevi ć care, de un an de zile, avea stabilite rela Ńiile cu Curtea ruseasc ă. Dorind s ă intre în leg ătur ă cu Arsenije al III-lea, Brankovi ć spera c ă acesta îi va confirma i oficial originea de despot, ceea ce se i împlini. Arsenije al III-lea accept ă propunerea lui Brankovi ć i îl recomand ă łarului Rusiei pe principele Munteniei erban. erban a propus s ă fie inclus ă i Muntenia într-un eventual r ăzboi al Rusiei împotriva Turciei. Exemplul s ău îl vor urma i sârbii, i bulgarii i moldovenii. În acest fel vor lua armele în mân ă circa 300.000 de cre tini ortodoc i. Toate acestea se întâmplau pe când generalul imperial Veterani se afla în Ardeal i era numai o chestiune de zile intrarea sa în Muntenia. Dar i pozi Ńia de neutralitate a lui erban a început s ă trezeasc ă suspiciuni în Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii. În asemenea împrejur ări s-au deschis larg por Ńile pentru realizarea proiectului lui Brankovi ć privind crearea unui Regat iliric sub patronajul împ ăratului austriac. erban i-a propus lui Brankovi ć ca acesta s ă-i cear ă împ ăratului s ă-l ocroteasc ă i s ă-i confere titlul de conte – exact ceea ce î i dorea Brankovi ć pentru sine! i Brankovi ć ajunge, pe la mijlocul lunii iunie, la Viena venind de la Bucure ti, str ăbătând Muntenia, Ardealul i Ungaria. Având drept recomandare Diploma privind originea sa, diplom ă dat ă de Arsenije al III-lea Čarnojevi ć, i promi Ńând loialitatea i intrarea sârbilor în r ăzboi împotriva turcilor, lui Brankovi ć i se oferi posibilitatea s ă- i prezinte Memorandumul împ ăratului Leopold I de Habsburg. Propunerea con Ńinut ă în textul Memorandumului i f ăcut ă în numele capilor poporului, fu acceptat ă de c ătre Curte. Era deosebit de atractiv ă oferta ca la grani Ńa turceasc ă s ă se alinieze 300.000 de cre tini preg ăti Ńi s ă intre în lupt ă împotriva turcilor. Acordarea unui titlu de conte al Sfântului Imperiu Roman în septembrie 1688 nu însemna prea mult pentru Curtea vienez ă, dar era considerat ă a fi un mijloc eficace pentru succesul adun ării cre tinilor de partea Austriei. La scurt timp dup ă aceasta Brankovi ć este trimis în Ardeal, la statul major al generalului Veterani care pe la începutul toamnei cuceri Caransebe ul unde i se al ăturar ă i sârbii i românii b ănăŃ eni. Pe Valea Cernei el înaint ă pân ă la Or ova, la Dun ăre. Pe baza în Ńelegerii cu voievodul muntean erban Cantacuzino, Veterani s-a întors în Ardeal toamna târziu trecând prin Craiova. Brankovi ć i Veterani se întâlnir ă la Sibiu. Dup ă o scurt ă edere la Veterani Brankovi ć vine la Bucure ti, la erban. În timp ce se afla el la Bucure ti se produse schimbarea la tronul Munteniei. Ca voievod fu numit Constantin Brâncoveanu, un cunoscut al lui Brankovi ć înc ă de pe vremea când se afla la Constantinopol. Era, deci, un prilej minunat ca Brankovi ć, cu acceptul lui Veterani, s ă r ămân ă în anul 1688 la Bucure ti i s ă-i formeze, atent, o imagine privind pozi Ńia noului voievod fa Ńă de Viena.

47 Dar, pozi Ńia Vienei fa Ńă de Brankovi ć se schimb ă brusc. În aprilie 1689 la grani Ńă , la Bra ov, este prins i perchezi Ńionat arhimandritul Isaja asupra c ăruia se g ăsir ă documente din care reie ea existen Ńa unor leg ături strânse între patriarhul Arsenije al III-lea i voievodul erban cu persoane de la Curtea Rusiei Ńariste. Contele Brankovi ć deveni, deci, suspect la Curtea vienez ă. În ciuda tuturor acestora, Brankovi ć începe s ă-i adune armata în luna mai 1689. În aceast ă ac Ńiune a sa a fost binevenit ă armat ă r ăscula Ńilor c ăpitanului Novak Petrovi ć c ăruia însu i Brankovi ć îi d ă ordin s ă continue s ă-i adune r ăscula Ńii. În calitatea sa de “despot succesor a tuturor ilirilor, mare voievod al Moesiei de Sus i de Jos, principe al Sfântului Imperiu Roman, al Ducatului Sfântului Sava i al Muntenegrului, domn succesor de Her Ńegovina, Srem, Ienopolje i conte maghiar”, Brankovi ć îl recomand ă pe Novak Petrovi ć autorit ăŃ ilor laice i biserice ti ca având calitatea de comandant al o tenilor s ăi. Având în vedere c ă adun ă r ăscula Ńii din ordinul împ ărătesc, c ăpitanul Petrovi ć rug ă s ă nu i se pun ă piedici în executarea acestei misiuni. Cu aproximativ 800 de oameni înarma Ńi Brankovi ć vine la Or ova. Imediat începe preg ătiri pentru organizarea r ăscoalei în partea de est a Serbiei. Dorea s ă aib ă o armat ă cât mai numeroas ă pentru a p ă i cu o autoritate sporit ă în fa Ńa marcgrofului de Baden. Se preg ătea s ă treac ă pe malul drept al Dun ării i s ă intre în ora ul Smederevo, “patria str ăbunilor mei”. În str ădania sa de a- i îndeplini dorin Ńa i de a aduna o armat ă cât mai numeroas ă, Brankovi ć a încercat s ă-l atrag ă de partea sa i pe c ăpitanul austriac Pavle Nestorovi ć Dejak care se afla în componen Ńa armatei marcgrofului. Dar, sosind la Or ova, Brankovi ć afl ă c ă r ăsculatul din armata împ ăratului Leopold I i aliatul turcilor, contele Imre Tököly, se preg ăte te s ă cucereasc ă localitatea Kladovo, aflat ă pe malul drept al Dun ării, nu departe de Or ova. Nedorind ca în drumul s ău spre Smederevo s ă se confrunte cu Tököly, Brankovi ć se hot ărî s ă-i continue ac Ńiunea de ridicare a r ăscoalei din Or ova. De aceea el se adreseaz ă, la 12 iunie 1689 din Or ova, “din apropierea patriei de odinioar ă”, popoarelor din estul i nordul Iliriei, Traciei, Moesiei i a altor Ńă ri cu o în tiin Ńare prin care el, “ ðeor ñe Brankovi ć al II-lea, despot succesor al Moesiei de Sus i de Jos, marele principe al Sfântului Imperiu Roman, st ăpân al Ducatului Sfântului Sava, al Muntenegrului, Sremului i Ienopolei” cheam ă poporul la r ăscoal ă. Î i trimite soli spre Smederevo cu misiunea de a r ăscula poporul, dar f ără succes, pentru c ă în aceast ă ac Ńiune solii fur ă împiedica Ńi de for Ńele armate austriece considerând neavenit ă aceast ă ac Ńiune a lui Brankovi ć. În acest timp for Ńele austriece erau deja în Serbia i înaintau pe Valea râului Morava nemaia teptând ajutorul nehot ărâtului Brankovi ć. În r ăstimp Brankovi ć p ărăse te Or ova pentru c ă la Kladovo vine răsculatul Tököly. Brankovi ć se retrage în Muntenia, la m ănăstirea Tismana. Dar nu înceteaz ă ac Ńiunea sa de a-l avea aliat pe Pavle Nestorovi ć. F ără succes. Pe lâng ă titlul de comandant al ora ului Niš, Nestorovi ć nu- i mai dorea nimic. Mai târziu acest Nestorovi ć devine comandant al Mili Ńiei Statale a Serbiei. Din clipa în care marcgroful de Baden primi de la generalul Donath Heiszller raportul privind proclama Ńia lui Brankovi ć ca i despre leg ăturile acestuia cu cur Ńile Rusiei i a Munteniei trecu pu Ńin ă vreme. Ceea ce îl îngrijora cel mai mult pe marcgrof era inten Ńia lui Brankovi ć s ă creeze un stat sârb pe teritoriul eliberat de armată aliat ă cre tin ă. În fine, având asentimentul Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, dup ă intrarea sa în Kladovo, acesta îi transmite lui Brankovi ć, prin intermediul generalului Heiszller, s ă treac ă Dun ărea i s ă se întâlneasc ă cu el “când vor putea vorbi despre toate, ceea ce va fi în folosul i al împ ăratului i al inten Ńiilor lui Brankovi ć”. Neb ănuind nici un r ău, Brankovi ć vine la Kladovo, în tabara marcgrofului. Imediat fu încercuit, arestat i interogat de marcgroful de Baden. Era în octombrie 1689. Marcgroful îl informeaz ă pe împ ărat c ă Brankovi ć profit ă de diploma împ ărăteasc ă i c ă a dorit s ă se impun ă ca st ăpân al Iliriei. De aceea l-a arestat i l-a trimis, prin Or ova, la Sibiu. Cu aceast ă ocazie i-a confiscat i diploma pe care a trimis-o spre p ăstrare Cancelariei imperiale de la Viena. Sub conducerea generalului imperial contele Piccolomini, în anul 1689 armata austriac ă a pătruns, împreun ă cu r ăscula Ńii sârbi, adânc în teritoriul Peninsulei Balcanice. Armata cre tin ă ajunse aproape de ora ul Skoplje p ărăsit în panic ă de c ătre turci, fugind fie de fric ă, fie din cauza ciumei care pustia ora ul. Acesta a i fost, de altfel, motivul pentru care Piccolomini nu a intrat în

48 ora ci a ordonat incendierea acestuia. La începutul lui noiembrie 1689 armata austriac ă avându-l în frunte pe Piccolomini revine la Prizren. Aici a reu it, cu ajutorul patriarhului sârb i al conduc ătorului albanezilor, s ă ob Ńin ă ca armatei austriece de 10.000 de oameni s ă i se al ăture 20.000 de sârbi i albanezi. Dar, înainte de a- i începe misiunea în adâncul Peninsulei Balcanice, Piccolomini se îmboln ăve te de cium ă i moare, primind înainte de moarte, Sfânta Împ ărt ă anie de la patriarhul sârb Arsenije al III-lea Čarnojevi ć. Între timp - conduc ătorul armatei cre tine marcgroful Ludovik de Baden, care se afla în Muntenia, îl numi pe contele Veterani la comanda armatei austriece în Serbia. Prin mar for Ńat Veterani, prin Or ova, ajunge pân ă la Niš, unde se afla grosul armatei austriece. La Prizren, unde se afla, de asemenea, o parte a armatei austriece, format ă în marea ei majoritate din sârbi comanda Ńi de c ăpitanul Antonije Znori ć, totul fusese preg ătit pentru retragere. În timpul retragerii armatei din Prizren spre Niš patriarhul Arsenije al III-lea Čarnojevi ć, împreun ă cu c ălug ării i po- porul din acest Ńinut, luând cu sine tezaurul i lucrurile sfinte ale m ănăstirii din Pe ć, prin Novi Pazar i Studenica porni spre Belgrad. Sub presiunea turcilor i din team ă de r ăzbunare zeci de mii de sârbi pornir ă spre nord. Având în vedere c ă Timi oara i împrejurimile sale erau sub st ăpânire turcească, coloane de exila Ńi din toate Ńinuturile s-au îndreptat spre Belgrad. În situa Ńia dat ă, împ ăratul Sfintei Împ ărăŃ ii Romane Leopold I de Habsburg adresa, la 6 aprilie 1690 o Scrisoare de chemare ( Invitatoria) c ătre poporul sârb i patriarhul Arsenije al III- lea Čarnojevi ć. În aceast ă Scrisoare-invita Ńie c ătre to Ńi cre tinii el promitea libertatea credin Ńei, alegerea voievodului precum i faptul c ă vor fi respectate vechile norme de drept i obiceiuri ale regilor i a nobilimii existente înaintea cuceririlor turce ti. Promisiunile sale î i aveau baz ă în vechiul drept personal, potrivit c ăruia fiecare om tr ăie te conform normelor de drept ale neamului său. La 18 iunie 1690 avu loc la Belgrad întrunirea conduc ătorilor laici i biserice ti. C ătre împ ărat fu expediat ă o Scrisoare de credin Ńă . În spiritul Scrisorii-chemare, se cereau de la împ ărat: recunoa terea autonomiei biserice ti i a jurisdic Ńiei patriarhului, în forma în care sârbii beneficiau de acestea în patria lor. La întrunire au participat i au semnat Scrisoarea de fidelitate mitropolitul de Belgrad Simeon Ljubibrati ć, episcopul de Rudnik Teofan, episcopul de Zvornik Gerasim i episcopul de Jenopolje Isaija ðjakovi ć. Al ături de ei au mai semnat i nobilii avându-l în frunte pe creazul Jovan Raškovi ć. Pentru a preda Scrisoarea împ ăratului la Viena i pentru a transmite pozi Ńiile întrunirii, fu îns ărcinat episcopul de Jenopolje Isaija ðjakovi ć, denumit de popor i “Cel în Ńelept”. Pe lâng ă o vast ă cultur ă i calit ăŃ i diplomatice Isaija tia i limbile latin ă i german ă. Acceptând aceast ă sarcin ă complicat ă i foarte grea, episcopul Isaija porni spre Viena îngrijorat cum î i va duce la bun sfâr it misiunea. La Viena el a mers mai întâi la contele ðjor ñe Brankovi ć, aflat acolo cu domiciliu for Ńat. Brankovi ć îl instrui pe episcopul Isaija cum s ă expun ă pozi Ńiile de baz ă ale întrunirii de la Belgrad. Dup ă c ăderea ora ului Niš, în timp ce armata turceasc ă înainta vertiginos c ătre Belgrad, patriarhul sârb a hot ărât s ă treac ă r ăul Sava i s ă p ă easc ă pe teritoriul de odinioar ă al Ungariei. În momentul acela 50-70.000 de sârbi se preg ăteau s ă traverseze Sava i s ă porneasc ă spre nord. Primii refugia Ńi din vechiul plai natal pornir ă. Exila Ńii sârbi ocupar ă pozi Ńii extreme. O parte dintre ei se stabilesc în împrejurimile ora elor Szeged, Subotica i Baja, între Dun ăre i Tisa. O alt ă parte se stabili în Baranja, spre Buda, Siklós, Mohacs, Kaposvar, Simontornja. Majoritatea, îns ă, se stabile te la Buda i mai la nord, la Szentandreja, Ostrogon, Komoran i Györ. O parte dintre refugia Ńi a pornit spre est i se stabile te în Eger, Tokay, Szatmar i Oradea. Patriarhul Arsenije al III-lea se instal ă la Komoran unde se afla o numeroas ă comunitate sârb ă. Komoran este singurul ora în care tr ăiau sârbii, pe care turcii nu i-au învins niciodat ă. În statul major austriac se ia hot ărârea de a se ap ăra Ardealul cu orice pre Ń. În acest sens în luna august 1690 din Beograd, prin Smederevo cu ai s ăi 8.000 de osta i porne te comandantul marcgroful de Baden. La Caransebe el face jonc Ńiunea cu armata generalului Donath Heiszller. De aici îl trimite la Or ova pe c ăpitanul Pavle Nestorovi ć Dejak cu misiunea de a ocupa i ap ăra

49 Por Ńile de Fier i alte trec ători spre Adeal i de a face, de aici, încursiuni în Muntenia în vederea pustiirii. Pentru aceasta avea la dispozi Ńie câteva mii de c ălăre Ńi sârbi. Ac Ńiunile sale l-au determinat pe voievodul Brâncoveanu s ă se întoarc ă din Ardeal ca s ă-i apere popula Ńia în fa Ńa încursiunilor osta ilor lui Nestorovi ć. Planul acesta reu i. În timp ce popula Ńia sârb ă se retr ăgea din fa Ńa turcilor de-a lungul Dun ării, cele câteva mii de osta i sârbi avându-l în frunte pe Pavle Nestorovi ć Dejak, ap ărau eroic cetatea Or ovei de atacurile turce ti. Cei încercui Ńi s-au ap ărat, îns ă, atâta timp cât aveau hran ă. Cum proviziile promise de la Caransebe nu mai veneau, Dejak se pred ă. Un echipaj de 600 de oameni a fost dus în lan Ńuri la Beograd ca s ă repare an Ńurile cet ăŃ ii avariate. Dup ă convorbirile de la Viena, la 21 august 1690 episcopul Isaija ðjakovi ć se întoarce aducând sârbilor Privilegiile acordate de împ ăratul Leopold I, pe care le-a predat, la Komoran, patriarhului Arsenije III. Primul Privilegiu con Ńinea înlesnirile în domeniul credin Ńei. Biserica Ortodox ă Sârb ă î i reprimi drepturile pe care le avea în Turcia. Sunt recunoscute: folosirea vechiului calendar, libera alegere a arhiepiscopilor, dreptul patriarhului de a numi episcopi i înal Ńi demnitari biserice ti, dreptul de a- i construi biserici i de a avea domenii biserice ti. Având în vedere c ă materializarea acestor Privilegii a întâmpinat rezisten Ńa din partea nobilimii maghiare care “teroriza i pr ăda”, la porunca patriarhului, Isaija ðjakovi ć îi duce o nou ă scrisoare împ ăratului Leopold I, rugându-l s ă “elibereze familiile sârbe ti de toate d ările de război”. Răspunsul împ ăratului este un nou privilegiu (dat la 11 decembrie 1690) care confirma cele vechi i era l ărgit prin stipularea faptului c ă împ ăratul i-a luat sub ocrotirea sa pe to Ńi sârbii, bunurile i domeniile lor, i-a eliberat de toate impozitele i toate birurile i recomanda autorit ăŃ ilor maghiare preo Ńimea sârb ă i popula Ńia mirean ă ca fiind proteja Ńii s ăi. În anul urm ător, la Soborul care a avut loc la Buda frunta ii sârbi i-au cerut împ ăratului Leopold I s ă-l proclame pe contele ðjor ñe Brankovi ć drept despot al sârbilor. Nedorind s ă-l elibereze pe contele Brankovi ć din închisoare care, ajungând în fruntea poporului sârb ar putea s ă încerce s ă-i realizeze ideile din Memorandum, împ ăratul îl declar ă vicevoievod pe Jovan Mona- sterlija, un ofi Ńer credincios Cur Ńii, originar dintr-o familie respectabil ă de nobili sârbi din Komoran. Acest Monasterlija, având func Ńia de comandant suprem al armatei sârbe ti din Imperiul Habsburgic primi imputernicire “s ă aibe grij ă de treburile poporului sârb i s ă-i conduc ă pe sârbi”. În august 1691 armata austriac ă porni din Osijek spre Dun ăre. În componen Ńa acestei armate se aflau i 100.000 de o teni sârbi sub comanda lui Jovan Monasterlija. Marele vizir Mustafa-paša Ćuprili ć porni în întâmpinarea armatei austriece. B ătălia hot ărâtoare s-a dat la 19 august la Slankamen i turcii au suferit o înfrângere grea. Printre cei care au pierit era i marele vizir Ćuprili ć. Erou al b ătăliei, Jovan Monasterlija, s-a aflat cu mili Ńia sa în pozi Ńii avansate i a confiscat de la turci 34 de steaguri i o mare cantitate de armament. Pe de alt ă parte, mili Ńia sârb ă aflat ă în oastea ardeleneasc ă a coali Ńiei cre tine triumf ă i ea sub comanda lui Subota Jovi ć. Oastea lui Jovi ć a cucerit în septembrie 1691 ora ul Arad. Contele Veterani îl nume te pe Jovi ć c ăpitan i comandant al ora ului. La fel, c ăpitanul Antonije Znori ć ie i înving ător pe Clisura Dun ării într-o b ătălie cu turcii. Pe câmpul de lupt ă au r ămas 400 de oteni turci. În noiembrie aceluia i an, Znori ć ie i victorios asupra turcilor i în b ătălia de la Caransebe . În toiul luptelor împotriva turcilor, împ ăratul Leopold, pentru a mul Ńumi sârbilor i pentru a-i încuraja în noile lupte, l ărge te Privilegiile sârbe ti promi Ńând sârbilor ca, dup ă eliberarea Ńinuturilor la sud de Sava i Dun ăre, va instaura acolo o putere sârbeasc ă. Este recunoscut ă puterea suprem ă spiritual ă i laic ă a patriarhului Arsenije al III-lea Čarnojevi ć asupra întregii popula Ńii ortodoxe în Imperiul Habsburgic. Pe lâng ă sârbi, aceast ă porunc ă îi avea în vedere i pe români, greci i aromâni.

50 Spre finele anului 1691 la Viena ajung trimi ii poporului sârb, episcopul Isaija ðjakovi ć, vicevoievodul Jovan Monasterlija i Teodor Rupi ć, comandantul mili Ńiei sârbe din Banatul de Răsărit. Cauza adres ării lor c ătre împ ărat este determinat ă de faptul c ă, în ciuda Privilegiilor date, i pe mai departe erau supu i nedreptăŃ ilor i sili Ńi s ă pl ăteasc ă impozite i biruri. Consiliul de Război al Cur Ńii le-a acceptat jalbele i împ ăratul Leopold I cominic ă la 1 martie 1692 c ătre Cancelaria Cur Ńii din Ungaria c ă sârbii sunt scuti Ńi de impozite de iarn ă i alte biruri i c ă este obligatorie respectarea i traducerea în via Ńă a Privilegiilor lor. Cu acest prilej sârbii au cerut eliberarea contelui Brankovi ć, dar solicitarea nu le-a fost acceptat ă. Întruni Ńi la Soborul din Baia în 1694 sârbii cer autonomie teritorial ă. Propunerea este acceptat ă de c ătre împ ărat care emite în acest sens o hot ărâre potrivit c ăreia sârbilor le este acordat ă autonomia teritorial ă în spa Ńiul dintre Tisa i Dunăre, adic ă nu vor mai fi sub ingerin Ńele jude Ńelor i a st ăpânilor feudali maghiari, dar aceast ă hot ărâre nu s-a materializat niciodat ă. În preg ătirea b ătăliei finale împotriva turcilor, la propunerea Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, Leopold I confirm ă la 1 martie 1695 Privilegiile anterioare, îi recunoa te patriarhului sârb dreptul de a numi episcopi, îi scute te pe sârbi de plat ă a zeciuieii c ătre clerul romano-catolic i le garanteaz ă episcopilor ortodoc i posibilitatea neîngr ădit ă de a efectua vizite canonice. Toate acestea în scopul de a-i atrage pe sârbi de partea sa. Pe la mijlocul lui 1695 reîncep opera Ńiunile de r ăzboi în Banatul de R ăsărit. Într-un contraatac armata turc ă îi învinge pe austrieci la Lugoj. În aceast ă b ătălie pier generalul Veterani i c ăpitanul Znori ć. Curând cade i Caransebe ul, pe care, îns ă, austriecii îl recuceresc i î i instaleaz ă acolo statul major al armatei. i c ăpitanul Pavle Nestorovi ć Dejak porni lupta împotriva turcilor, tot în anul 1695. Dup ă o încursiune în teritoriile turce ti din Serbia, Nestorovi ć încearc ă s ă cucereasc ă Timi oara, îns ă încercarea fu nereu it ă. În prim ăvara lui 1696 armata lui Nestorovi ć cucere te Lipova. i în anul 1697 în Banat s-au purtat lupte între trupele austriece i turci. Astfel, la finele lunii ianuarie 1697 sârbii din Caransebe organizeaz ă un atac militar împotriva turcilor din împrejurimile Timi oarei, atac ce se soldeaz ă cu înfrângerea turcilor. Între timp sultanul trece Dun ărea la Pan čevo, apoi Tisa la Titel i se îndreaptă spre Szeged. Ajungând la , turcii se hot ărăsc s ă treac ă Tisa i s ă vin ă în Banat. În acest timp statul major al armatei austriece era lâng ă Srbobran. Spre sear ă, înainte de încercarea turcilor de a- i realiza inten Ńiile de trecere a râului Tisa, la statul major a lui Eugeniu de Savoya vine Jovan Popovi ć Tekelija, un c ăpitan sârb din Senta, care aduce vestea despre încartiruirea sultanului la Senta i ac Ńiunile de pr ădare a împrejurimilor. În diminea Ńa zilei urm ătoare, la 11 septembrie 1697, Savoya porne te cu armata sa înspre Senta. De cum ajunge, i începe lupta împotriva turcilor chiar în momentul în care o parte din armata turceasc ă este angajat ă în traversarea Tisei, grosul aflându-se înc ă în provincia Ba čka. B ătălia se termin ă cu înfrângerea total ă a armatei turce ti, pe câmpul de lupt ă r ămânând marele vizir Mehmed Elmas-pa a, mai mul Ńi demnitari i 25.000 de oteni turci. Aceast ă b ătălie avea s ă decid ă victoria coali Ńiei cre tine în a anumitul R ăzboi Vienez. Dar, abia în ianuarie 1698 sultanul ofer ă pacea c ătre împ ăratul Austriei. Dup ă consulta Ńii îndelungate, lâng ă ora ul (Karlovitz), în “Capela P ăcii” se întâlnesc în vederea tratativelor de pace reprezentan Ńii din Turcia, Austria, Vene Ńia, Polonia i Rusia. S-a hot ărât ca fiecare s ă-i men Ńin ă teritoriul de Ńinut în momentul acela. Aproape întregul Ńinut la nord de Sava i Dun ăre a revenit Austriei iar turcii i-au men Ńinut teritoriul la est de linia Morovi ć-Slankamen, în provincia Srem. Banatul, cu Timi oara, r ămâne, de asemenea, turcilor. Conven Ńia de pace este semnat ă la 26 ianuarie 1699. Dup ă Pacea de la Karlovitz din 1699 delega Ńia poporului sârb se adreseaz ă împ ăratului Leopold I cerând s ă fie reînnoite propunerile con Ńinute în Memorandumul lui Brankovi ć din 1688, mai ales acea parte care demonstrează c ă “Panonia de Srem i Banatul de Timi erau dintotdeauna patria s ărbilor”. De aceea, se spune în adres ă, Ńinuturile men Ńionate trebuie s ă se afle în componen Ńa Serbiei reînnoite. Se cerea, deci, ca Ńinuturile acestea s ă fie cedate sârbilor, ca

51 Brankovi ć s ă fie eliberat i s ă devin ă despot al sârbilor. Citându-l pe istoricul maghiar Istvanfy, în cerere se spune c ă diadema (coroana) despo Ńilor sârbi a fost trimis ă la Curtea din Viena. De aceea se cere restituirea acesteia i încoronarea lui Brankovi ć. Contele Brankovi ć se adreseaz ă, în anul 1702, Ńarului rus Petru cel Mare cu rug ămintea de a-l influen Ńa pe împ ăratul austriac pentru eliberarea sa din închisoare. Sub presiunea opiniei publice, Curtea de la Viena formeaz ă o comisie a c ărei sarcin ă a fost s ă stabileasc ă ce fel de consecin Ńe politice ar avea eliberarea contelui Brankovi ć. În r ăspunsul comisiei se spune ca el, aflat în libertate, ar deveni periculos pentru puterea actual ă, dar se i arat ă c ă: “Nimic r ău nu a făcut, dar interesele statului cer aceasta” (adic ă s ă r ămân ă în arest - N.T.). De aceea în 1703 este confinat (închis) la Heb, în vestul Cehiei, ceea ce f ăcu practic imposibil orice contact cu sârbii. În acest ora i-a dat i ob tescul sfâr it, l ăsând în urma sa opera istoriografic ă “Cronicile” care au influen Ńat puternic dezvoltarea ulterioar ă a istoriografiei sârbe ti. Despre acest titan al trecutului nostru, Nikola Radoj čić scrie c ă ðjor ñe Brankovi ć a r ămas în con tiin Ńa poporului sârb “ca o amintire trist ă, ca un memento la ingratitudinea austriac ă i ca un z ălog al viitorului mai bun”.

52 INSTAURAREA PUTERII AUSTRIECE I SCHIMB ĂRILE ETNICE ÎN BANAT ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA

Dup ă r ăzboiul dus de Austria împotriva Turciei în anii 1716-1718, conform hot ărârilor Păcii de la Požarevac (Passarovitz), Banatul a revenit regatului habsburgic. Dup ă retragerea popula Ńiei musulmane, pe acest teritoriu au r ămas în es - sârbii i în Ńinuturile muntoase - românii. Ocupând Banatul, împ ăratul Austriei nu l-a predat nobilimii maghiare cum a procedat cu alte teritorii ale Ungariei medievale eliberate în Marele R ăzboi din 1683-1699. În cazul statutului Banatului “dreptul sabiei” a prevalat în fa Ńa “dreptului istoric” pe care îl invoca nobilimea maghiar ă. Principele Eugeniu de Savoya, cuceritorul Banatului, consider ă c ă acest Ńinut trebuie s ă devin ă o regiune aparte a Coroanei, sub conducerea directă a Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii. În acest fel a dorit s ă z ădărniceasc ă leg ătura teritorial ă direct ă a Ungariei cu Turcia. Din punct de vedere economic, cercurile din jurul Camerei Cur Ńii, care a devenit st ăpân în Banat, considerau c ă e mai bine ca banii de aici s ă mearg ă direct în visteria statului. În fruntea Conducerii camerale pentru Banat cu sediul la Timi oara este numit ini Ńiatorul i realizatorul înnoirii economice, contele Claudius Florimund Mercy. În r ăstimp de dou ă decenii i ceva, pân ă în anul 1743, el a reu it s ă transforme Ńinuturile ml ă tinoase i nisipoase în cea mai avansat ă regiune din sudul Imperiului Habsburgic, punând baze solide unei agriculturi puternice precum i produc Ńiei manufacturiere i me te ug ăre ti. Este creat ă o baz ă solid ă pentru dezvol- tarea comer Ńului. Restructurarea complet ă a Banatului î i are originea în orientarea strategic ă de baz ă conform c ăreia Banatul trebuie s ă devin ă bastionul avansat al Imperiului Habsburgic înspre Turcia. De aceea Curtea de la Viena a insistat s ă fie coloniza Ńi în Banat locuitori din diferite Ńinuturi din Europa, mai cu seam ă din Germania. În politica de colonizare a germanilor în Ńinutul de sud-est al Imperiului Habsburgic, o importan Ńă aparte este acordat ă Banatului pentru c ă acesta a fost considerat ca fiind proprietatea personal ă a domnitorului. Primele grupuri ale coloni tilor germani au ap ărut imediat ce turcii au părăsit Banatul, în anul 1717. Este populat ă atunci regiunea Timi oarei. Coloniz ările au continuat în mod planificat pân ă la un nou r ăzboi cu turcii (1737-1739). În ace ti doi ani de r ăzboi a ez ările germane aproape c ă au disp ărut. Ceea ce a sc ăpat iataganelor turce ti, a avut de suferit de cium ă ori de diver i tâlhari. Un nou val al coloni tilor germani porne te la începutul anilor patruzeci ai secolului al XVIII-lea. Pe lâng ă germani mai sunt coloniza Ńi cataloni i italieni. Dar, localit ăŃ ile lor au disp ărut. Majoritatea nu a suportat condi Ńiile de clim ă, iar cei care au supravie Ńuit s-au germanizat. Num ărul de familii germane din Banat cre tea de la un an la altul. Colonizarea germanilor în Banat este intensificat ă dup ă R ăzboiul de apte ani când cei veni Ńi se a ezar ă pe Valea Timi ului. Era în anii 1766-1772. Odat ă cu germanii sunt coloniza Ńi i cehii. Principiul de baz ă dup ă care s-au ghidat autorit ăŃ ile cu ocazia coloniz ării era s ă se formeze grupuri etnice ori religioase pure. Noile localit ăŃ i pe p ământul m ăsurat i parcelat sunt ridicate în centrul hotarului, ele fiind legate cu localit ăŃ ile învecinate cu cel mai scurt drum. În locul localit ăŃ ilor de tip împr ă tiat cum erau pân ă atunci, noile localit ăŃ i erau comasate, cu str ăzi longitudinale i perpendiculare. Pentru a se crea spa Ńiu de colonizare a popula Ńiei germane, sunt str ămutate o serie de sate sârbe ti. Colonizarea se efectueaz ă cu un mare ajutor material al statului, dar adesea i “pe spinarea” popula Ńiei sârbe autohtone.

53 Coloni tii germani primesc vite i unelte agricole necesare pentru cultivarea p ământului. Dup ă ce au fost efectuate toate cele necesare, în anul 1763 împ ărăteasa Maria Terezia d ă publicit ăŃ ii Patentul privind colonizarea. Noile valuri ale coloni tilor germani urmeaz ă spre finele anilor aptezeci i în cursul anilor optzeci ale secolului al XVIII-lea. O parte dintre coloni tii germani este îndreptat ă spre grani Ńa de la Dun ăre unde, în anul 1768, ia fiin Ńă Batalionul germano-b ănăŃ ean. Pe lâng ă germani în Banat tr ăiau i români. Pân ă la cuceririle turce ti, românii tr ăiau în Ńinuturile muntoase ale Banatului, dar pe la sfâr itul st ăpânirii turce ti i dup ă izgonirea lor i instaurarea puterii austriece, începe colonizarea în p ărŃile de es ale Banatului locuite pân ă atunci aproape în exclusivitate de sârbi. Valurile de popula Ńie româneasc ă vin din Ńă rile române ti, mai ales dup ă 1737 când Oltenia este retrocedat ă Turciei, precum i dup ă ultimul r ăzboi austriaco-turc din anii 1788-1791. Popula Ńia româneasc ă nu a fost colonizat ă de c ătre administra Ńia de stat, cum s-a procedat cu germanii. Din contr ă, adesea a fost împiedicat ă s ă se stabileasc ă în Banat. Cu toate acestea, românii s-au stabilit aproape în tot Ńinutul la est de Timi oara i în Cri ana i deja pe la finele secolului al XVIII-lea reprezint ă cea mai numeroas ă etnie în aceste Ńinuturi. Autorit ăŃ ile austriece îi considerau pe români c ă sunt cresc ători iscusi Ńi de animale i, ca atare, îi îndreptau c ătre anumite regiuni. Un timp îndelungat ungurii nu au participat la colonizarea Banatului. Cauzele de baz ă ale acestui fapt erau neîncrederea autorit ăŃ ilor austriece fa Ńă de str ămutarea lor precum i aspira Ńiile lor privind Banatul ca o parte a “Ungariei istorice”. De asemenea, nobilimea maghiar ă nu d ădea lesne voie iobagilor s ă plece pentru c ă în p ărŃile r ămase pustii ale Ungariei de Sus trebuia colonizat ă o nou ă for Ńă de munc ă. Colonizarea maghiarilor începe abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar împreun ă cu slovaci i aceasta mai ales dup ă încorporarea Banatului în cadrul jude Ńelor maghiare în 1799, adic ă atunci când nobilimea maghiar ă, împropriet ărit ă cu pământ, avea nevoie de o nou ă for Ńă de munc ă. Colonizarea maghiarilor începe pe la mijlocul secolului al XVIII-lea când este desfiin Ńat ă grani Ńa militar ă de pe Mure . Pe lângă Ńinuturile din Valea Mure ului, maghiarii “ocup ă” i partea de nord-vest a Banatului, în avalurile râurilor Mure i Tisa. Bulgarii “ciproviceni” se stabilesc în partea de nord-vest a Banatului în cursul secolului al XVIII-lea. Au venit din p ărŃile de est ale mun Ńilor Stara Planina. Evreii erau, în marea lor majoritate, o popula Ńie citadin ă i se ocupau de comer Ń, având în vedere faptul c ă nu puteau avea p ământ. În Ńinuturile Banatului ei apar în vremea turcilor. În anumite perioade istorice sunt consemnate prigoanele popula Ńiei evreie ti. Dup ă publicarea Patentului privind toleran Ńa religioas ă în 1782 statutul popula Ńiei evreie ti s-a îmbun ătăŃ it sim Ńitor i în Banat i de atunci ei încep i aici s ă reprezinte un factor economic de seam ă. În ora e, în decursul veacului al XVIII-lea un loc de seamă îl ocupa i popula Ńia de comercian Ńi i me te ugari din rândurile grecilor i aromânilor. Fiind o popula Ńie urban ă de religie ortodox ă, ei erau din punct de vedere economic i religios în leg ătur ă cu sârbii. În aceast ă leg ătur ă economic ă i duhovniceasc ă î i are originea etnogeneza când majoritatea grecilor i aromânilor s- a contopit cu numeroasa popula Ńie sârbeasc ă. În Ńinuturile b ănăŃ ene sunt prezen Ńi i armenii, dar într-un num ăr mai redus. Doar în secolul al XVIII-lea num ărul lor este mai mare. Îns ă majoritatea armenilor catolici se contopesc cu ungurii. Precum în toate p ărŃile Imperiului Habsburgic, i aici tr ăiau rromii, îns ă ei nu aveau locuri stabile. Erau în marea lor majoritate, meseria i. i în cursul veacului al XVIII-lea continu ă str ămutarea sârbilor în Banat, dar într-un num ăr mai mic decât în secolele precedente. Cel mai mare val al venirii sârbilor pe teritoriul României de azi a avut loc cu ocazia celei de-a Doua Migra Ńii, în anul 1737. Anume, poporul sârb a întâmpinat cu mari speran Ńe izbucnirea r ăzboiului austro-turc în 1737, v ăzând în acesta i eliberarea sa na Ńional ă. Acestea erau motivele pentru care patriarhul Arsenije al IV-lea Iovanovi ć

54 Šakabenta convoac ă adunarea frunta ilor religio i laici la care se hot ără te ridicarea poporului la răscoal ă. Acesta a i fost r ăspunsul dat împ ăratului Carol al VI-lea la chemarea pe care acesta a adresat-o sârbilor în aprilie 1737 chemându-i la r ăscoal ă pentru ca, uni Ńi, s ă-i izgoneasc ă pe turci. Odat ă cu trecerea turcilor la contraofensiv ă, au început i represaliile asupra popula Ńiei sârbe ti. În septembrie 1737 sârbii, avându-l în frunte pe patriarhul Arsenije al IV-lea Šakabenta, trec râurile Sava i Dun ărea. O parte, împreun ă cu patriarhul, se stabile te în provincia Srem, dar cea mai mare parte vine în Banat. În Clisura Dun ării ei sunt cei ce reînnoiesc localit ăŃ ile p ărăsite i se stabilesc în Ńinuturile r ămase pustii. Se mai a eaz ă i în Banatul de es dar i în Muntenegrul de Banat. Sârbii refugia Ńi nu i-au g ăsit lini tea nici în Banat. Din septembrie 1737 pân ă în februarie 1739 turcii f ăceau repetate incursiuni în Banat, ocazii cu care avea de p ătimit popula Ńia sârb ă. Incursiuni mai efectuau r ămă iŃele for Ńelor turce ti din garnizoanele p ărăsite. Dup ă izgonirea final ă a turcilor din Banat, popula Ńia sârb ă se încadreaz ă în via Ńa noului Ńinut. Un mare val de refugia Ńi sârbi mai veni în Banat i cu ocazia ultimului r ăzboi austriaco-turc din anii 1788-1791. Fiind, îns ă, amnistia Ńi, majoritatea lor se întoarce în Ńinuturile natale. Ultimul val al refugia Ńilor sârbi ajunge în Banat dup ă în ăbu irea Primei r ăscoale a sârbilor (1804) în anul 1813. Autorit ăŃ ile austriece îi stabilesc atunci în jude Ńele Timi , Cara i Torontal. O parte infim ă ajunge i în Muntenia. Dup ă amnistia dat ă de turci, majoritatea se întoarce în Serbia. O parte, îns ă, r ămâne în Banat. În cursul veacului al XIX-lea nu s-au mai înregistrat migra Ńii ale sârbilor spre teritoriile de azi ale României pentru c ă Serbia i Muntenegru, fiind eliberate de sub robia turcească, devin purt ătoare a luptei na Ńionale de eliberare. De aceea spre aceste Ńinuturi se îndreapt ă sârbii din părŃile r ămase înc ă sub turci. Atunci a încetat migra Ńia spre teritoriul de azi al României.

55 GR ĂNICERII SÂRBI ÎN SECOLELE AL XVIII-LEA I AL XIX-LEA

Dup ă terminarea Marelui R ăzboi (1683-1699) prin Hot ărârea Consiliului Militar de Război, grani Ńa militar ă, fiind un bastion de ap ărare împotriva turcilor, este reorganizat ă i l ărgit ă întinzându-se de la v ărsarea râului Una în Sava pân ă la Carpa Ńi. Sunt formate noi grani Ńe: cea de pe Sava, cea Dun ărean ă, cea de pe Tisa i cea de pe Mure . Practica a demonstrat c ă a anumita Grani Ńă militar ă d ădea cei mai buni osta i, pl ăti Ńi cel mai pu Ńin, i aceasta datorit ă faptului c ă propriet ăŃ ile i familiile lor îi legau de teritoriul aflat în prima linie cu ocazia fiec ărei incursiuni turce ti. În gr ăniceri, Curtea de la Viena avea un aliat de nădejde în lupta împotriva nobilimii maghiare. Avându-i pe ei, a anumi Ńii “fii ai împ ăratului”, Curtea de la Viena a încetat, în mare m ăsur ă, s ă depind ă nu numai de nobilii unguri ci i de cei austrieci. Pe de alt ă parte, poporul sârb a devenit un factor capabil s ă se opun ă oric ărei for Ńe care îi periclita existen Ńa i libertatea. Grani Ńa militar ă oferea sârbilor posibilitatea s ă-i p ăstreze i s ă- i cultive credin Ńa i limba str ămo ilor dar le oferea i un statut de oameni liberi, subordona Ńi doar Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii. Adesea schimbate i completate, principiile de drept care reglementau statutul i rela Ńiile din cadrul grani Ńei militare, s-au cristalizat pân ă la urm ă în cadrul domeniilor principale de ac Ńiune. Grani Ńa militar ă este constituit ă ca un teritoriu desp ărŃit clar de Provincial. De asemenea, era supus ă în toate numai domnitorului. Factorul de baz ă al independen Ńei economice a Grani Ńei militare de p ăturile st ăpânitoare era dreptul de folosin Ńă a feudelor gr ănicere ti, adic ă un domeniu militar, care era reaz ămul vie Ńii gr ănicerilor. Baza juridic ă a acestui domeniu se afla în postulatul conform c ăruia dreptul suprem la proprietate se afl ă în mâinile domnitorului i acesta d ăruie te fiec ărui gr ănicer în parte un domeniu cu condi Ńia s ă-i exercite serviciul militar cu credin Ńă i devotament. Păstrarea i înt ărirea asocia Ńiei familiale (zadruga) erau de o importan Ńă deosebit ă pentru tăria grani Ńei militare i a capacit ăŃ ii sale de lupt ă. Asocia Ńia familial ă era baza factorului militar, productiv i biologico-reproductiv. În acest sens era valabil ă regula c ă nu exist ă grani Ńă acolo unde nu exist ă asocia Ńie familial ă (zadruga). Asocia Ńia familial ă a devenit celula de baz ă a vie Ńii i a produc Ńiei din Grani Ńa militar ă. Dup ă o serie de reorganiz ări, spre sfâr itul veacului al XVIII-lea este realizat ă uniformizarea organiz ării militare care î i afl ă forma final ă în componen Ńa regimental ă. Întregul sistem militaro-teritorial aflat la frontiera c ătre Turcia este organizat în a a fel încât, pe toat ă lungimea de aproape dou ă mii de kilometri, de la Adriatic ă la Carpa Ńi, sunt constituite ase Krajine (regiuni de frontier ă), adic ă generalate i aptesprezece regimente, precum i câteva unit ăŃ i mai mici, independente. Existau deci: Krajina de Karlovac cu regimente în Lika, Oto čac i Ogulin, Krajina de Varaždin cu regiment la Križevac i Krajina de Slavonija cu regimente la Gradište, Brod, Petrovaradin i un batalion de šajkaši, Krajina de Banat cu regimentele germano- bănăŃ ean i valaho-iliric i un batalion ilirico-b ănăŃean precum i Krajina de Ardeal cu dou ă regimente române ti i dou ă secuie ti. Popula Ńia Grani Ńei militare era împ ărŃit ă în patru categorii: mili Ńia, ceardaklii, veteranii i supranumericii. Militarii erau gr ăniceri din serviciul activ i intrau în componen Ńa regimentelor. În caz de război i alte necesit ăŃ i, aveau datoria s ă se prezinte i, împreun ă cu unitatea din care fac parte, s ă vin ă la locul desemnat. Ceardaklii r ămâneau pe teritoriul grani Ńei i î i f ăceau serviciul în spa Ńiul aflat lâng ă frontier ă. Pe lâng ă serviciul din interiorul Grani Ńei, adesea erau trimi i s ă lupte i pe câmpuri de lupt ă mai îndep ărtate. i asta se întâmpla când o cerea o situa Ńie dat ă.

56 Veteranii - militarii mai b ătrâni aveau propriet ăŃ i date pe via Ńă , care, dup ă decesul lor erau restituite statului, adic ă Grani Ńei militare. Statutul cel mai complicat îl aveau cei supranumerici, adic ă emeri Ńii. De i î i duceau via Ńa pe teritoriul Grani Ńei militare, ei apar Ńineu par Ńial i Provincialului, mai ales când era vorba de plata impozitelor. În fond, ei erau rezerva din care se completau unit ăŃ ile gr ănicere ti, ceea ce se cerea aproape cu ocazia fiecărui r ăzboi. În regulativa juridic ă privind dezvoltarea Grani Ńei militare o mare importan Ńă o aveau privilegiile acordate comunităŃ ilor militaro-gr ănicere ti cu scopul ca acestea s ă se dezvolte în centre comerciale i me te ug ăre ti. Conducerea Grani Ńei militare era, pân ă în 1754, reglementat ă prin diferite statute (generale i speciale) i ordine. În acel an este promovat dreptul Grani Ńei militare. Dup ă r ăzboiul de apte ani, Grani Ńei militare îi este acordat ă o aten Ńie aparte. Nu numai din punct de vedere militar, ci i cultural i educa Ńional. Inspectoratul General al Grani Ńei militare ia fiin Ńă în anul 1765. Dup ă reorganizarea Grani Ńei militare, în spa Ńiul desemnat pentru Grani Ńa Tisa-Mure veni o comisie a Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii ca s ă organizeze acest Ńinut. Aceast ă comisie a stabilit ca mili Ńia de stat din zona Mure ului i a Tisei s ă cuprind ă 2853 de o teni aronda Ńi în 26 de localit ăŃ i de frontier ă. În cursul anilor 1701, 1702 se efectuase colonizarea sârbilor care, dup ă mi- gra Ńie, se stabiliser ă vremelnic în localit ăŃ ile din Ungaria de Sus. De aici locuitorii au fost str ămuta Ńi în zonele Tisei, a Mure ului i în sudul provinciei Ba čka înt ărind astfel elementul etnic sârb existent acolo. Pe teritoriul Grani Ńei de Mure sârbii au fost la început coloniza Ńi în 13 localit ăŃ i: Arad, Glogova Ń, Mândruloc, N ădlac, P ăuli , Pecica, Sâmb ăteni, Semlac, Cenad, Cicir, eitin, S ăvâr in i oimo . Centrul de comand ă era la Arad. Comandant al Grani Ńei de Mure a fost numit colonelul Jovan Tekelija, cel care a cucerit gloria în timpul Marelui R ăzboi în b ătălia de la Senta în anul 1697. El a realizat practic Hot ărârea Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii de construire a cet ăŃ ii pe Mure , în partea b ănăŃ ean ă, vis-a-vis de Arad. Un conflict sângeros dintre sârbi i unguri a avut loc în timpul R ăscoalei populare conduse de principele ardelean Ferencz Rakotzy (1703-1711). R ăscoala a izbucnit în p ărŃile de est ale Ungariei i a cuprins întreaga Ńar ă. Unit ăŃ ile imperiale (cu un num ăr redus de o teni) s-au împr ă tiat în panic ă în fa Ńa for Ńei ofensive a armatei maghiare de eliberare care num ăra 100.000 de oameni înarma Ńi. În situa Ńia dat ă sârbii reprezentau un poten Ńial militar pe care contau ambele p ărŃi beligerante. Curtea de la Viena, pentru c ă le-a acordat sârbilor privilegii i pentru c ă sârbii reprezentau grosul unit ăŃ ilor gr ănicere ti, s-a orientat spre atragerea de partea sa a personalit ăŃ ilor de frunte cum au fost vicevoievodul Jovan Monasterlija, comandantul Grani Ńei pe Dun ăre, Mojsije Raškovi ć, comandantul Grani Ńei de Tisa, Vulin Ili ć i Jovan Popovi ć Tekelija. Pentru a-i atrage pe sârbi de partea sa s-a str ăduit personal Eugen de Savoya. Încerc ări de a-i atrage pe sârbi de partea lor au existat i dinspre nobilimea maghiar ă în frunte cu principele ardelean Ferencz Rakotzy. Încercarea sa se baza pe faptul c ă sârbii tr ăiau în spa Ńiul dintre Balaton i Mure , Dun ăre i Drava. Fiind înarma Ńi se considera c ă ei pot influen Ńa hot ărâtor rezultatul r ăscoalei. Deci, luând în considerare c ă sârbii erau “înarma Ńi i pricepu Ńi la arme”, conducerea r ăscoalei a chemat nobilimea maghiar ă s ă fie tolerant ă fa Ńă de ei. Mai ales c ă ei îi considerau pe sârbi i o posibil ă for Ńă de munc ă. Rezultat al acestei viziuni din partea maghiară a rolului sârbilor, în situa Ńia dat ă, principele Rakotzy adreseaz ă, în august 1703, un Apel către sârbi prin care îi cheam ă “s ă se ridice imediat la arme i s ă se oblige a fi în folosul patriei noastre dragi”. Dac ă vor face astfel, eviden Ńia principele, “ne oblig ăm ca din tat ă în fiu, dintr-o genera Ńie în alta, ve Ńi fi într-o asemenea libertate c ă nu ve Ńi mai pl ăti bir nim ănui i nic ăieri”. Sârbii au respins Apelul i s-au al ăturat Vienei. În cursul înfrunt ărilor au avut mult de p ătimit. Multe sate sunt incendiate, locuitorii uci i, iar mul Ńi, pentru a- i salva via Ńa, fugir ă în Ńinuturile din Banat care se aflau sub st ăpânire turceasc ă.

57 Văzând c ă va avea de furc ă cu sârbii, Rakotzy a încercat înc ă o dat ă s ă-i atrag ă de partea sa. Astfel, în 1705 el se adreseaz ă patriarhului Čarnojevi ć oferindu-i 20.000 de forin Ńi dac ă i se al ătur ă iar sârbilor promi Ńându-le c ă le va respecta toate drepturile cucerite înainte. Cum răspunsul întârzia s ă vin ă, Rakotzy îi ceru patriarhului Arsenije al III-lea, printr-un ultimatum, s ă organizeze imediat o întrunire popular-bisericeasc ă care s ă hot ărasc ă s ă-i sus Ńin ă pe r ăscula Ńii maghiari. În ace ti ani sârbii au avut de înfruntat încerc ări grele. Erau în pericol de exterminare total ă. Ambele p ărŃi cereau ca sârbii s ă li se al ăture amenin Ńând cu exterminarea în caz de nesupunere. În Ńelegerea dintre Curtea de la Viena i r ăscula Ńii maghiari din 1706 a însemnat încetarea temporar ă a opera Ńiunilor de r ăzboi. Acest prilej l-a folosit Rakotzy s ă se r ăzbune pe sârbi. i a a au mai ap ărut zeci de mii de noi victime. Reluarea ostilit ăŃ ilor i-a îndreptat i mai mult pe sârbi către Curtea de la Viena. Prin Pacea de la Satu Mare în anul 1711 r ăscula Ńii se predau. Dar pentru poporul sârb au rămas consecin Ńe grele. Pe lâng ă pierderile inimaginabile, când au pierit conform izvoarelor maghiare, mai mult de 100.000 de sârbi, r ăscoala lui Rakotzy a provocat noi migra Ńii. Sârbii ce locuiau pân ă atunci la nord de Mure i în Ardeal, s-au retras spre sud.

Răscoala iobagilor din Ńinuturile aflate la nord de Grani Ńa de Mure , în Cri ana, împotriva exploat ării de c ătre nobilimea maghiar ă, din anul 1735, a fost dublu legat ă de gr ănicerii de pe Mure . Pe de o parte, fiind armat ă imperial ă, au participat la în ăbu irea r ăscoalei, iar pe de alt ă parte, un num ăr de ofi Ńeri de gr ăniceri, avându-l în frunte pe Pera Jovanovi ć Segedinac, a condus iobagii împotriva feudalilor locali. Conduc ătorul r ăscoalei, Pera Jovanovi ć Segedinac, originar din Pecica, era descendent al otenilor sârbi neînfrica Ńi care s-au acoperit de glorie în r ăzboaiele împotriva turcilor. Cu ocazia form ării Grani Ńei Militare Mure ene lui Pera Segedinac i-a fost repartizat ă c ăpit ănia din Pecica. În unitatea sa de gr ăniceri erau 14 ofi Ńeri i subofi Ńeri i câte o sut ă de infanteri ti i c ălăre Ńi. Avea i domenii. De i analfabet, se descurca foarte bine în serviciul de gr ăniceri. S-a remarcat prin vitejie i iscusin Ńă militar ă în luptele împotriva o tenilor lui Rakotzy, dar nu a fost avansat în grad i nici nu a primit vreo recompens ă. De la primele contacte cu r ăscula Ńii din Cri ana, Pera de i octogenar i deja în amurgul vie Ńii, v ăzu c ă i se ofer ă s ă demonstreze înc ă o dat ă c ă e un militar capabil i în acela i timp s ă se r ăzbune pe comandan Ńii s ăi care nu-l respectau pentru c ă, în ciuda marilor merite de r ăzboi, a r ămas în gradul de c ăpitan. Chemarea r ăscula Ńilor fu acceptat ă cu entuziasm de c ătre Pera. Aflând despre organizarea r ăscoalei, autorit ăŃ ile austriece îi trimit în martie 1735 pe gr ănicerii de Mure s-o în ăbu e. În fruntea lor se afla aliatul de pân ă ieri al r ăscula Ńilor oberc ăpitanul ðurka Ševi ć. În statul s ău major erau c ăpitanii: Mihi ć din Ienova, Radak din Semlac, Ranko Tekelija din Arad, Miško Tekelija din Sâmbăteni, Jovan din P ăuli , ðura ñ din Cicir, Raia din Glogova Ń i Janko din Mândruloc. Socotind i conduc ătorii, sub arme se aflau 1224 de gr ăniceri de pe Mure . Avându-l pe Pera Segedinac în frunte, r ăscula Ńii s-au baricadat la Erdehegy. Dup ă o b ătălie crâncen ă, pe câmpul de lupt ă au r ămas în jur de 400 de r ăscula Ńi i doar câ Ńiva gr ăniceri i-au pierdut via Ńa. În timpul cercet ărilor efectuate de autorit ăŃ ile gr ănicere ti Pera e supus supliciului. În raportul Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii e notat c ă “a suportat chinuri grele, cu o asemenea for Ńă corporal ă i spiritual ă c ă se p ărea c ă este mai degrab ă preg ătit s ă moar ă în chinuri decât s ă tr ădeze detalii i pe participan Ńii la r ăscoal ă”. Mai întâi a fost “aruncat pe roat ă”, ca, în fine, s ă fie spân- zurat. Sentin Ńa e executat ă la Buda în 23 martie 1736. Dup ă executarea sentin Ńei corpul lui Pera este expus câteva zile în fa Ńa casei sale din Pecica.

58 Dup ă r ăzboiul austriaco-turc (1716-1718) prin Pacea de la Passarovitz (Pojareva Ń) grani Ńa este mutat ă mult înspre sud, spre centrul Serbiei. Banatul este încorporat în Imperiul Habsburgic. De acum grani Ńele de pe Mure i Tisa au devenit nefolositoare. Dou ă decenii mai târziu, dup ă un nou r ăzboi austriaco-turc (1737-1739), grani Ńa este mutat ă la Dun ăre, ceea ce a actualizat suspendarea grani Ńelor militare pe Tisa i pe Mure pe de o parte, iar pe de alt ă parte a condi Ńionat formarea noii frontiere la Dun ăre. Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii avea în plan s ă formeze noua grani Ńă b ănăŃ ean ă la Dun ăre în locul celor de pe Tisa i Mure . Dup ă eliberarea Banatului, Austria a “arondat” acest Ńinut sub administra Ńia direct ă a Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, în numele c ăruia î i exercita atribu Ńiile Administra Ńia Statal ă cu sediul la Timi oara. Ca s ă apere Banatul de eventualele incursiuni ale turcilor, administratorul regiunii, contele Claudiu Florimund Mercy a organizat Mili Ńia Statal ă. Între timp a început demobilizarea Grani Ńei Tiso-Mure ene. Anume, în anul 1741 prin articol de lege, dat ă de Adunarea Ungariei, se cerea desfiin Ńarea acestei grani Ńe i alipirea ei jude Ńelor maghiare. În acela i timp este men Ńionat ă necesitatea separ ării unui teritoriu anume în care s ă se formeze o nou ă grani Ńă . Curtea nu s-a hot ărât imediat s ă execute încorporarea Grani Ńei de Tisa i de Mure în jude Ńele maghiare. Dar, începând cu 1743 se fac pa i practici de demobilizare a Grani Ńei de Tisa i Mure . Demobilizarea stârni revolta gr ănicerilor i 2400 dintre ei în mod voluntar trec Mure ul i vin în Banat, stabilindu-se fie în zona Lipovei fie în cea a ora ului Pan čevo. Curtea le-a cerut gr ănicerilor de Tisa i Mure s ă se pronun Ńe pân ă în luna septembrie 1751 dac ă vor s ă-i p ăstreze statutul de militari sau doresc s ă devin ă civili. În Edictul dat, împ ărăteasa Maria Terezia specific ă faptul c ă nu a putut refuza p ăturilor maghiare ca teritoriul Grani Ńei de Tisa i de Mure s ă fie alipit Ungariei, dar nu are de gând s ă se ating ă de privilegiile acordate poporului sârb i pe care le-a confirmat în 1743, când, patriarh al sârbilor era Arsenije al IV-lea Šakabenta. De aceea s-a îngrijit ca gr ănicerii care nu doresc s ă r ămân ă pe p ământurile pe care tr ăiau s ă primeasc ă alte domenii, la fel de bune. În acela i timp împ ărăteasa îi amenin Ńă sever pe to Ńi cei care se ridic ă la r ăscoal ă i nu sunt supu i. Edictul este adus la cuno tiin Ńa gr ănicerilor în momentul în care militarii de Tisa i de Mure , nemul Ńumi Ńi de desfiin Ńarea grani Ńei lor, se îndreptau spre Rusia avându-l în frunte pe Jovan Horvat. Dar înainte de a se hot ărî s ă emigreze în Rusia, gr ănicerii s-au luptat cu hot ărâre s ă r ămân ă în localit ăŃ ile în care tr ăiau pân ă atunci. O împotrivire destul de dur ă la demobilizarea Grani Ńei Militare au manifestat-o cei de pe Mure . Gr ănicerii care au acceptat s ă se mute în sud au încheiat în anul 1750 un acord cu autorit ăŃ ile militare austriece în care sunt specificate drepturile i îndatoririle lor. Aveau îndatorirea ca pe timp de pace s ă fac ă serviciul în cadrul cordonului, iar pe timp de r ăzboi familiile lor erau scutite de d ări. Dac ă se întâmpla s ă aib ă victime pe front familiile beneficiau de un fel de pensie. Pentru c ă o parte a militarilor refuz ă i pe mai departe s ă accepte hot ărârea de demobilizare a Grani Ńei Militare prin Edict Împ ărătesc dat în anul 1751 se cere ca ace tia s ă opteze imediat dac ă vor r ămâne în cadrul p ăturii ost ă eti ori vor deveni “paori”. Încercând s ă men Ńin ă totu i statutul Grani Ńei de Mure , gr ănicerii Ńinur ă din nou câteva întruniri în 1751. De la aceste întruniri este trimis un Memorandum Administra Ńiei Imperiale în care se spune printre altele: “Cu to Ńii, odat ă pentru totdeauna, unul pentru to Ńi i to Ńi pentru unul, declar ăm c ă cerem s ă r ămânem osta i i pentru onoarea noastr ă i a renumelui nostru, nu avem nici cea mai mic ă dorin Ńă s ă lep ădăm arma din mân ă i s ă devenim paori”. Zadarnice au fost încerc ările militarilor de a schimba hot ărârea privind demobilizarea Grani Ńei. Gr ănicerii nemul Ńumi Ńi au început s ă-i a Ńinteasc ă tot mai mult privirile c ătre Rusia.

Un p ăienjeni al diverselor motive a precedat migrarea sârbilor în Rusia, adic ă Ucraina, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Fără speran Ńa de a se mai întoarce vreodat ă la vetrele str ămo eti, pierzând pe zi ce trece încrederea în Curtea de la Viena, nedorind s ă cad ă sub st ăpânirea nobilimii maghiare, supu i la

59 tot felul de prigoane i mai ales dezna Ńionaliz ării, sârbii vedeau existen Ńa “p ământului făgăduin Ńei” în Rusia slav ă i ortodox ă unde vor g ăsi ocrotire i o nou ă ba tin ă. Interesul pe care Rusia l-a manifestat pentru popula Ńia ortodox ă i slav ă din Balcani i Panonia avea, în esen Ńă , pe lâng ă motive sentimentale, i pe cele strategico-politice care-i serveau realiz ării intereselor în sudul Europei. Pe lâng ă acestea, sârbii, fiind un popor r ăzboinic organizat, erau buni pentru paza grani Ńelor de sud ale Rusiei, spre turci i t ătari, adic ă pentru realizarea dorin Ńei str ăvechi a acestei împ ărăŃ ii puternice de a avea ie ire la Marea Neagr ă. Ideea privind migrarea în Rusia a ap ărut dup ă Marea Migra Ńie a sârbilor. Pentru a impulsiona exodul sârbilor în Rusia, este format ă o comisie împ ărăteasc ă special ă având împuterniciri vaste. Prin acestea în Ńelegând toate afacerile, de la racolare, la primirea i cazarea veneticilor în locuri special destinate, organizarea localit ăŃ ilor i încadrarea acestora în sistemul militar-teritorial existent, la asigurarea resurselor financiare pentru toate acestea. Împ ăratul Rusiei Petru cel Mare îl trimite în anul 1723 pe Jovan Albanez în “ Ńă rile sârbe ti”, în Ńelegând prin aceasta Grani Ńa Militar ă de Tisa i de Mure . Îi d ădu cu aceast ă ocazie i Chemarea prin care se adreseaz ă tuturora care sunt preg ăti Ńi s ă intre în serviciul rusesc i î i exprim ă hot ărârea s ă formeze câteva regimente de cavalerie în componen Ńa c ărora s ă fie sârbii. Aceast ă Chemare i ac Ńiunea lu Jovan Albanez d ădur ă rezultatele scontate. A a c ă în anul 1724 pe teritoriul Rusiei vin în jur de o mie de sârbi, se formeaz ă o Comand ă sârbeasc ă iar în 1727 aceasta devine Regimentul sârb de husari. Dup ă întoarcerea sa din r ăzboiul împotriva Persiei, Regimentul este îndreptat între cet ăŃ ile Tora i Linia, osta ilor sârbi asigurându-li-se p ământ de cultivat. Acest Regiment sârbesc de husari a fost organizat în mod similar ca i Grani Ńa Militar ă din Austria. Urm ătorul val al venirii sârbilor în Rusia urmeaz ă în anul 1747 când sosesc gr ănicerii sârbi de Mure avându-l pe Petar Tekelija în frunte. Acest Tekelija devine comandant al Regimentului sârb de husari i î i face o str ălucit ă carier ă militar ă fiind onorat cu înalte distinc Ńii militare pe care i le acord ă Curtea împ ăratului rusesc. Dup ă desfiin Ńarea Grani Ńei de Tisa i Mure , problema migr ării sârbilor în Rusia devine i mai actual ă. Acest fapt era încurajat i de propaganda sârbilor afla Ńi în slujba Ńarului Rusiei i a reprezentan Ńilor consulari ai Rusiei la Viena. Cu aceast ă sarcin ă printre gr ănicerii de Tisa i Mure au venit locotenentul Petar Tekelija i c ăpitanii Gavrilo i Dimitrije Peri ć. Cei de pe Mure , de altfel cei mai înver una Ńi în dorin Ńa de a emigra în Rusia, se adreseaz ă reprezentantului Rusiei la Viena, contelui Bestujev cu rug ămintea de a intermedia la Ńar ca ei s ă fie primi Ńi (în Rusia - n.t.), pentru vitejia, cinstea, înrudirea i ata amentul nestr ămutat fa Ńă de Ńarul Rusiei”. Informând-o pe împ ărăteasa Elisabeta despre acest fapt, Bestujev specific ă: “Dac ă s-a ajuns pân ă aici c ă din proprie dorin Ńă Curtea de la Viena se lipse te de viteaza armat ă sârb ă, nou ă ne r ămâne să ne îngrijim ca s-o atragem de partea noastr ă”. Primul grup de circa 4.000 de oameni din Ńinuturile Tisei i Valea Mure ului dar i din alte Ńinuturi sârbe ti porni în a doua jum ătate a lunii septembrie 1751 avându-l în frunte pe Jovan Horvat. În prealabil acesta, la recomandarea Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, primi de la împ ărăteasa Maria Terezia “eliberarea din armat ă” i pa apoarte pentru ofi Ńerii pe care i-a luat cu sine. Gr ănicerii care au plecat din zona Mure ului erau din zece localit ăŃ i. Ei au ajuns, prin Tokay, la Kiev în data de 10 octombrie 1751. Conduc ătorul migra Ńiei Jovan Horvat vine, spre finele anului 1751, la Sankt Petersburg i îi înmâneaz ă împ ărătesei Elisabeta Petrovna cererea prin care este rugat ă s ă permit ă sârbilor s ă se stabileasc ă pe teritoriul Împ ărăŃ iei Ruse. Dup ă o scurt ă perioad ă de a teptare, la 24 noiembrie 1751 apare Ordinul împ ărătesei Elisabeta referitor la acceptarea ca cet ăŃ eni a sârbilor care doresc să se mute în Rusia i s ă slujeasc ă în regimente speciale. Sunt desemnate, cu aceast ă ocazie, locuri speciale de stabilire la frontiera spre Turcia, salariile componen Ńilor cavaleriei referitoare la cei din regimentele de husari i subordonarea acestor regimente fa Ńă de Colegiul Militar. În Ordin se mai specific ă faptul c ă sârbii care au venit doresc s ă tr ăiasc ă i s ă slujeasc ă într-un stat de aceea i credin Ńă , apropiat ca spirit, tradi Ńie i limb ă. Nu sunt specificate alte cauze i nu e pomenit ă nemul Ńumirea gr ănicerilor sârbi fa Ńă de demobilizarea Grani Ńei de Tisa i Mure .

60 Sârbii nu i-au ridicat aici coli speciale, dar i-au construit biserici. Erau în jur de treizeci i se aflau sub jurisdic Ńia Mitropoliei Kievului a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aici, în Noua Serbie, este ridicat ă i o m ănăstire sârbeasc ă. Ca arhimandrit este desemnat c ălug ărul Sofronije, refugiat din Serbia. A existat i încercarea de înfiin Ńare a Eparhiei sârbe ti. A i fost în acest sens desemnat ca episcop Simeon Kon čarevi ć. S-a renun Ńat, îns ă, la aceast ă inten Ńie pentru c ă în acest Ńinut exista organizat ă Biserica Ortodox ă Rus ă. Se considera c ă nu sunt necesare dou ă biserici ortodoxe în acela i Ńinut. În noul spa Ńiu sârbii s-au statornicit la est de Bug i Suhinia, pân ă la Nipru spre r ăsărit iar spre sud pân ă la linia care une te v ărsarea râului Vis în Suhinia i spre est pân ă la v ărsarea râului Tiasmin în Nipru. Acesta era teritoriul Noii Serbii. Cu aceast ă ocazie ap ărur ă i localit ăŃ ile: Nadlak, Pe čka, Jenovo, Pavliš, Glogovac, Sabadhelj, ajtin, Semlak i altele. Generalul-maior Jovan Horvat devine comandant. În componen Ńa statului s ău major erau locotenent-coloneii Jovan Čarnojevi ć, Mihajlo Prodanovi ć, Mihajlo Horvat, maiorii Nikola Čorba i Josif Denaro i c ăpita- nii Josif Cvetanovi ć, Maksim Vuji ć, Jovan Mihok, Lazar Serezlija i Luka Popovi ć. În toat ă aceast ă perioad ă popula Ńia r ămas ă în Ńinuturile Mure ului se preg ătea pentru o str ămutare în mas ă în Rusia. Situa Ńia deveni extrem de critic ă. Exista pericolul ca întregul spa Ńiu al Grani Ńei Militare s ă r ămân ă pustiu. Pentru a men Ńine ordinea, comandantul Banatului, general- maiorul Engelshofen a fost nevoit s ă cear ă ajutorul unui deta ament de scutieri. Împ ărăteasa Maria Terezia d ădu ordine autorit ăŃ ilor jude Ńene s ă se poarte cu grij ă fa Ńă de gr ăniceri iar poporului sârb îi comunic ă, printr-un Edict, c ă cei ce doresc s ă-i men Ńin ă statutul de gr ăniceri sunt obliga Ńi s ă se mute în Banat unde vor fi scuti Ńi de d ări pe o perioad ă de trei ani. În acela i timp împ ărăteasa d ă un decret prin care îi ia pe sârbi sub patronajul s ău. Concomitent cu m ăsuri pa nice, împ ărăteasa d ă i un Patent punitiv îndreptat împotriva agen Ńilor care i-au îndemnat pe sârbi la emigrare. Conform celor stipulate în acest document agen Ńii i t ăinuitorii lor pot fi aresta Ńi i deferi Ńi justi Ńiei. În cazul vinov ăŃ iei dovedite, îi a tepta pedeapsa cu moartea. Sârbilor li se interzice în mod special s ă accepte ori s ă cear ă un serviciu civil ori militar puterilor str ăine. Curtea de la Viena o informeaz ă pe împ ărăteasa Elisabeta Petrovna c ă printre sârbi “s-a răsp ăndit p ărerea gre it ă c ă ei sunt un popor liber i pot merge unde vor”. i se mai specific ă: “La ei a ap ărut nesupunerea fa Ńă de ordinele împ ărăte ti, iar r ăul a crescut într-atâta c ă pentru combaterea lor a fost necesar ă recurgerea la mijloace de constrângere”. În încerc ările de a-i opri pe gr ănicerii r ăma i s ă emigreze în Rusia s-a amestecat i mitropolitul de Karlovac Pavle Nenadovi ć, rugând-o pe împ ărăteasa Maria Terezia ca, din partea domniei sale, s ă fac ă totul ca s ă-i determine pe credincio ii s ăi s ă renun Ńe la str ămutare. La un an de la prima migra Ńie a sârbilor în Rusia, a urmat, în anul 1752 o nouă migra Ńie condus ă de colonelul Jovan Ševi ć i locotenent colonelul Rajko Preradovi ć. La 17 mai 1753 împ ărăteasa Elisabeta Petrovna hot ără te ca gr ănicerii sârbi s ă se stabileasc ă spre Don, între Bahmut i Luganj. Toate privilegiile i înlesnirile primite de cei ce au venit în Noua Serbie cu un an i jum ătate mai devreme sunt confirmate i devin valabile i pentru cei c ărora le este ordonat s ă se stabileasc ă în regiunea denumit ă Slavijanoserbija. Acest fapt este confirmat i de un Ukaz din 21 mai 1753. Stabilirea gr ănicerilor sârbi în Slavijanoserbija cu centrul la Slavijanoserbsk, se desf ă oar ă conform planului elaborat în vederea statornicirii str ămuta Ńilor sârbi în Noua Serbie. Statul Major se afla în cetatea Lugansk, înfiin Ńat ă de sârbi în anul 1755. Spre deosebire, îns ă, de cei stabili Ńi în Noua Serbie, cei ce veneau în Slavijanoserbija erau de diferite na Ńionalit ăŃ i. Al ături de majoritatea pe care o formau sârbii, au mai venit i bulgari, români, aromâni i greci. Ca Ńinuturi de frontier ă Noua Serbie i Slavijanoserbija au existat ceva mai mult de un deceniu. Printr-un manifest dat de împ ărăteasa Ekaterina a II-a în 1762 i printr-un ordin al guvernului rus din 1764 Noua Serbie i Slavijanoserbija sunt desfiin Ńate i încorporate în noile gubernii. Cauza se afl ă în faptul c ă, odat ă cu avansarea Rusiei spre sud, spre Marea Azov i

61 Marea Neagr ă, Ńinuturile gr ănicere ti sârbe devenir ă de prisos, a a cum s-a întâmplat cu dou ă decenii mai devreme cu Ńinutul gr ăniceresc din Imperiul Habsburgic. În vremea existen Ńei grani Ńelor dar i dup ă desfiin Ńarea lor sârbii au fost folositori Împ ărăŃ iei Ruse ti în r ăzboaiele din diferite Ńinuturi purtate în cursul celei de-a doua jum ătăŃ i a veacului al XVIII-lea. Ei au luat parte la R ăzboiul de apte ani (1756-1763), în dou ă r ăzboaie ruso-turce (1768-1774 i 1787-1791), precum i în dou ă interven Ńii în Polonia (1768 i 1774), dar i în masacrul cazacilor de la Zaporožje (1775). După aceea nu au mai participat în b ătălii în cadrul forma Ńiunilor sârbe ti de sine st ătătoare. Informa Ńii despre sârbii care s-au refugiat în Rusia în anii cincizeci ai veacului al XVIII-lea existau i cu un veac i ceva mai târziu, în vremea preg ătirilor de marcare a o sut ă de ani a venirii sârbilor din Ńinuturile lor natale în stepele ucrainiene. Date pre Ńioase în acest sens ofer ă scrisoarea ofi Ńerului pensionar Pavle Arsenijevi ć din ora ul Elisabetburg adresat ă în anul 1852 patriarhului Raja čić. În aceast ă scrisoare Arsenijevi ć se refer ă la urma ii sârbilor celebri care au vie Ńuit în Noua Serbie i Slavijanoserbija. Se refer ă la cei din familiile Horvat, Ševi ć, Preradovi ć, Stratimirovi ć, Kneževi ć, Vuji ć, Petkovi ć, Avramov, Radivojevi ć, Duka, Stepanov, Živkovi ć, Hadži ć i altele. Pe lâng ă acestea Arsenijevi ć mai ofer ă i date pre Ńioase despre localit ăŃ i, în ciuda faptului c ă la acea dat ă în majoritatea dintre ele nu mai existau sârbi. Preg ătirile pentru marcarea a o sut ă de ani de la migra Ńie s-au desfă urat în guberniile Slavianoserbsk i Ekaterinoslavsk. Se avea în vedere i ridicarea unui monument la Ekaterinoslavsk al Elisabetei Petrovna, în timpul guvernării c ăreia sârbii veniser ă aici. Rup Ńi de matca lor etnic ă, afla Ńi într-un mediu ortodox i slav, sârbii s-au contopit rapid, adic ă s-au rusificat, respectiv s-au ucrainizat. A a se face c ă la un secol i jum ătate de la venirea lor aici au r ămas doar în jur de o mie de sârbi. La începutul Primului R ăzboi Mondial mai existau circa trei sute. Azi ei apar Ńin istoriei.

Dup ă r ăzboiul austriaco-turc (1716-1718) i izgonirea turcilor, în Banat a mai r ămas pu Ńin ă popula Ńie. Administra Ńia statal ă, aflat ă sub ingerin Ńele Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii de la Viena, a luat m ăsuri s ă populeze Banatul, dar, în acela i timp, i pentru a asigura ap ărarea acestui Ńinut în cazul unor posibile incursiuni ale turcilor. Începuturile organiz ării serviciului de gr ăniceri în Banat dateaz ă din anul 1724, an în care guvernatorul, contele de Mercy, a organizat Mili Ńia Statal ă. Primii care s-au aflat în componen Ńa ei erau refugia Ńii din Serbia, dar i popula Ńia autohton ă sârb ă r ămas ă. Lor li s-au al ăturat i coloni tii germani pe care în acest teritoriu i-a adus Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii. În timpul noului r ăzboi austriaco-turc (1737-1739) turcii au intrat adânc în Banat. Mili Ńia Statal ă a suferit grele pierderi, iar cea mai mare parte a germanilor s-a retras. Pentru c ă grani Ńa între cele dou ă state s-a mutat i s-a statornicit la Dun ăre, în Banat vin refugia Ńii din p ărŃile Serbiei ocupate în 1718 de austrieci. Totalul celor 587 de gospod ării câte s-au aflat, erau repartizate în urm ătoarele localit ăŃ i: Okruglica, Divici, Srpska Požežena, Ma čevi ć, Kalu ñerovo, Jazovnik, Petrilovo, Makovište, Rusovo, Galagan. Toate aceste localit ăŃ i erau de tip militar. Dar familiile respective s-au stabilit i în Nova Palanka, Stara Moldava, Donja Ljupkova, Potok, Dupljaja, Crvena Crkva, Vra čevgaj, Sokolovac, Lugovet, Naidaš, Belobreška, Suška, Bošnjak (Moldova Nou ă), care erau localit ăŃ i semi-militare. Mai târziu acestora li se adaug ă i Svinica. Câ Ńiva ani mai târziu, adic ă în 1751, Mili Ńia Statal ă era format ă din 1741 de lupt ători, iar cu un an mai târziu num ărul acestora era de 1841, din care 1634 erau infanteri ti i 207 husari. Pe lâng ă asigurarea grani Ńelor de sud, Mili Ńia era cea care str ăjuia în localit ăŃ i, carantine i turnuri de veghe. Militarii erau subordona Ńi efilor lor, dar conducerea acestui teritoriu se afla în mâinile autorit ăŃ ilor civile. Din punct de vedere administrativ, Mili Ńia B ănăŃ ean ă era supus ă Administra Ńiei Statale de la Timi oara, adic ă Deput ăŃ iei Ilirice a Cur Ńii de la Viena. Din punct de vedere militar ea era supus ă Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, iar pe plan economic - Camerei Cur Ńii de la Viena.

62 Dac ă ne referim la ap ărarea grani Ńei cu Turcia, trebuie remarcat faptul c ă desf ă urarea companiilor nu era corespunz ătoare pentru c ă ele erau împr ă tiate pe un teritoriu vast care se întindea de la pân ă la Čenta, iar companiile din Poljadija erau total separate i la mare dep ărtare de grosul Mili Ńiei B ănăŃ ene. Acesta a i fost motivul pentru care împ ărăteasa Maria Terezia formeaz ă în anul 1764 Regimentul Iliric de Infanterie care în anul 1765 num ăra 6744 de militari. Organizarea acestui regiment a f ăcut-o maiorul Arsenije Se čujac, devenit mai târziu pri- mul general de na Ńionalitate sârb ă al armatei austriece. O nou ă organizare are loc în anul 1768 i Regimentul Iliric de Gr ăniceri are în componen Ńa sa 12 companii. În anul 1772 acest regiment este împ ărŃit în łinutul de Sus care cuprindea 14 localit ăŃ i care acum se afl ă pe teritoriul Serbiei i în łinutul de Jos cu 10 localit ăŃ i. Majoritatea dintre acestea sunt azi în România: Kusi ć, Kalu ñerovo, Lescovi Ńa, Zlati Ńa, Socol, Câmpia, Banatska Palanka, Dubrova Ń, Ostrovo i Gaj. Numărul gr ănicerilor angaja Ńi era de 2.083, iar num ărul total de suflete era de 6.415. Prin noua organizare a Regimentului Iliric de Gr ăniceri au fost excluse localit ăŃ ile din nordul Banatului, dar au fost incluse cele aflate în Ńinuturile Pan čevo, Vršac i Bela Crkva. În forma sa final ă Regimentul Sârb de Infanterie cuprindea 56 de localit ăŃ i în care tr ăiau cei 8173 de angaja Ńi ai unit ăŃilor de gr ăniceri. Dar, Regimentul este desfiin Ńat în anul 1774. Localit ăŃ ile din componen Ńa sa sunt împ ărŃite - unele apar Ńinând Regimentului German B ănăŃ ean (înfiin Ńat în 1776) aflat în întregime pe teritoriul Serbiei de azi i altele apar Ńinând Regimentului Ilirico-Valah înfiin Ńat atunci i în componen Ńa c ăruia au intrat cei ce au Ńinut de Regimentul Iliric i cei ce erau în Batalionul Românesc i din noile teritorii din Banatul de R ăsărit. Batalionul Românesc a fost înfiin Ńat în 1769 i în componen Ńa sa erau 34 de localit ăŃ i aflate între Or ova i Mehadia (la est) i Marga (la vest) cuprinzând, îns ă, i localitatea Svinica. În anul 1774 se organizeaz ă Comanda General ă Statal ă cu sediul la Timi oara c ăreia îi erau subordonate regimentele b ănăŃ ene. În acela i an Regimentul Ilirico-Valah cuprindea 57 de localit ăŃ i. Colonelul, generalul de mai târziu, Pavle Dimi ć Papila, procedeaz ă la reorganizarea acestuia. Fiecare companie avea câte 240 de gr ăniceri. Gr ănicerii erau scuti Ńi de plata zecinielii, dar erau obliga Ńi s ă pl ăteasc ă impozitele - câte patru forin Ńi pe “cap de lucr ător” i 17 crei Ńari pe un pogon de p ământ. Fiecare gr ănicer era obligat s ă fie în cordon câte 60 de zile pe an, fiind pl ătit cu câte 12 crei Ńari pe zi. Regimentul Ilirico-Valah se întindea de la Cara , de-a lungul Dun ării, spre est pân ă la Cerna. Din componen Ńa Regimentului au fost excluse toate localit ăŃ ile la vest de Cara . În anul 1809 Regimentul Ilirico-Valah avea patru companii. Localitatea Bela Crkva avea statutul de comunitate militar ă liber ă, fiind, totodat ă i centrul Regimentului, adic ă localitate- canton. Comandamentul general al Grani Ńei Germano-B ănăŃ ene i Valaho-Ilirice se afla la Timi oara. La începutul veacului al XIX-lea cordonul regimentelor b ănăŃene se întindea pe 67 de mile est de Pan čevo, numai Regimentul Valaho-Iliric având 47 de mile. În cadrul Regimentului Germano-B ănăŃ ean existau 58, iar în cadrul celui Valaho-Iliric 71 de puncte de observa Ńie (turnuri de veghe). Având în vedere spa Ńiul vast, Grani Ńa B ănăŃ ean ă a primit în 1820 i dou ă brig ăzi separate: la Pan čevo i la Caransebe . Brigada din Pan čevo avea în subordine Regimentul German BănăŃ ean i comunitatea din Pan čevo. O parte din regimentele Valaho-Iliric i Germano-B ănăŃ ean a fost separat ă când, în anul 1838, a fost înfiin Ńat Batalionul Ilirico-B ănăŃ ean pentru c ă statul major din Caransebe era prea îndep ărtat de aceast ă parte a frontierei. Sediul Batalionului Ilirico- BănăŃ ean era la Bela Crkva. Regimentul redus a fost denumit Regimentul Româno-B ănăŃ ean. Prin hot ărâre împ ărăteasc ă în anul 1845 Batalionul Ilirico-B ănăŃ ean de Gr ăniceri este completat devenind regiment când i se acord ă opt localit ăŃ i care apar Ńinuser ă Regimentului German. În felul acesta fiecare din cele trei regimente b ănăŃ ene avea câte 12 companii. Noi schimb ări în organizarea Grani Ńei B ănăŃ ene au survenit în timpul existen Ńei Voievodatului Serbiei i a Banatului Timi an. Astfel la 31 decembrie 1849 este format ă

63 Conducerea Unic ă Militar ă de Stat B ănăŃ eano-Sârb ă în componen Ńa c ăreia “au intrat” regimentele de Petrovaradin, cel Germano-B ănăŃ ean, cel Valah-Iliric, Batalionul de Šajkaška i comunit ăŃ ile militare. Aceast ă Conducere Unic ă era sub ingerin Ńa Consiliului de R ăzboi al Coroanei cu sediul la Timi oara. Dup ă desfiin Ńarea Voievodatului Serbiei, în 1860 în spa Ńiul b ănăŃ ean sunt formate trei regimente: German-B ănăŃ ean cu sediul la Pan čevo, Sârbo-B ănăŃ ean cu sediul la Bela Crkva i Româno-B ănăŃ ean cu sediul la Caransebe . Organizarea aceasta a Grani Ńei B ănăŃ ene s-a men Ńinut pân ă la desfiin Ńarea ei în anul 1873.

64 MITROPOLIA DE KARLOVCI ÎN SECOLELE XVIII - XX

Pornind de la Scrisoarea-Chemare, patriarhul sârb Arsenije al III-lea Čarnojevi ć îi trimite, imediat dup ă Marea Migra Ńie, împ ăratului Imperiului Sfânt Roman Leopold I de Habsburg un Memorandum con Ńinând 25 de puncte prin care, printre altele, cere ingerin Ńă asupra popula Ńiei ortodoxe din monarhie. Acest fapt însemna dreptul de a strânge zecimea i tola. Semnând, Arsenije se autointituleaz ă patriarh al sârbilor, românilor, al rutenilor, grecilor i aromânilor. Acceptând cererile, Leopold I accept ă prin Diploma din 21 august 1691 c ă în fruntea Bisericii Ortodoxe în Ńă rile austriece succesoare se afl ă un patriarh de na Ńionalitate sârb ă. Prin aceast ă Diplom ă, adic ă prin Privilegii, patriarhului sârb îi este acordat dreptul ca, potrivit vechilor obiceiuri sârbe ti, s ă numeasc ă mitropoli Ńi, episcopi, egumeni i preo Ńi, s ă ctitoreasc ă biserici i mănăstiri. Aceea i Diplom ă este completat ă cu o hot ărâre potrivit c ăreia popula Ńia ortodox ă din Regatul Austriei, f ără deosebire de apartenen Ńa na Ńional ă - sârbi, români, aromâni, greci i ruteni - pe lâng ă dependen Ńa duhovniceasc ă pe care o are fa Ńă de patriarh i din punct de vedere laic depinde de acesta, tr ăind cu respectarea obiceiurilor sale vechi - sub conducerea organelor sale populare pe care singur ă i le alege. Pe baza acestor hot ărâri patriarhul Arsenije al III-lea a procedat la reorganizarea întregii Biserici Ortodoxe în Ńă rile austriece succesoare. Spa Ńiul ingerin Ńei sale se întindea de la Adriatic ă pân ă în Ardeal, de la râul Sava i Dun ăre pân ă în Ungaria de Sus (ast ăzi Slovacia). Pân ă în anul 1708 sediul patriarhului, adic ă al mitropolitului era la Sentandreja, ca apoi, pân ă în 1713, s ă fiin Ńeze la m ănăstirea Krušedol. Din 1713 pân ă în anul 1919 scaunul mitropolitului, adic ă al patriarhului, se afla la Karlovci. În a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea Mitropolia de Karlovci era constituit ă din eparhiile: Gornjokarlova čka (de Kalovci de Sus), Pakra čka (de Pacra Ń), Sremska (de Srem) care era arhidiecez ă, Ba čka (de Bacika), Budimska (de Buda), Aradska (de Arad), Temišvarska (de Timi oara), Vrša čka (de Vâr eŃ), Erdeljska (de Ardeal) i Bukovinska (de Bucovina). Eparhia de Râmnic era în cadrul Mitropoliei de Karlovci, respectiv de Beograd în perioada 1718-1739, de la pacea de la Požarevac (Passarovitz) la pacea de la Belgrad. Pe teritoriul României de azi se întindeau eparhiile: de Timi oara, Vâr eŃ, Arad, Ardeal, Bucovina i, pentru o perioad ă de timp, cea de Râmnic.

Eparhia Timi orean ă cuprindea partea de nord a Banatului, pân ă la Mure în nord i pân ă la Eparhia de Vâr eŃ la sud. Banatul este eliberat de st ăpânirea turceasc ă în anul 1718. Este instaurat ă puterea austriac ă exercitat ă de Administra Ńia Statal ă cu sediul la Timi oara. Episcop era Joanikije Vladisavljevi ć (Ioanichie Vladisavlievici), instalat în scaun episcopal în anul 1713. În aceast ă func Ńie este confirmat în anul 1722 dup ă izgonirea turcilor. A decedat în anul 1727. Dup ă r ăzboiul austro-turc din 1716-1718 s-a modificat grani Ńa dintre cele dou ă monarhii. Atunci este i reînfiin Ńat ă Mitropolia belgr ădean ă avândul în frunte pe Mojsije Petrovi ć (Moisie Petrovici). Ingerin Ńele sale de mitropolit cuprindeau p ărŃile eliberate ale Serbiei, precum i Banatul i Oltenia, adic ă partea de vest a Munteniei. În componen Ńa mitropoliei erau eparhiile: de Belgrad, de Valjevo (Valievo), de Timi oara, de Vršac i Caransebe i cea de Râmnic. Pentru a fi cât mai în centrul noii mitropolii, dar i pentru a se îndep ărta cât mai mult de grani Ńa cu turcii, mitropolitul mut ă sediul Mitropoliei de la Belgrad la Timi oara. Însc ăunarea mitropolitului Mojsej Petrovi ć are loc la Timi oara în anul 1721 în prezen Ńa episcopului de Timi oara Joanikije i a celui de Vršac i Caransebe Mojsej. Dup ă decesul mitropolitului de Karlovci Vikentije Petrovi ć, Mojsej Petrovi ć devine mitropolit de Karlovci. Atunci a fost înfiin Ńat ă Mitropolia de Belgrad i Karlovci i drept sediu al mitropoliei unificate a fost ales

65 Belgradul. Câ Ńiva ani mai târziu, în 1753, noul mitropolit, Vikentije Jovanovi ć (Vichentie Iovanovici) mut ă sediul la Karlovci. În timpul noului r ăzboi austriaco-turc când a urmat a Doua Migra Ńie a sârbilor condus ă de patriarhul Arsenije IV Jovanovi ć Šakabenta (Arsenie Iovanovici Šakabenta) i când s-a stabilizat frontiera pe râurile Sava i Dun ăre, iar Belgradul i unele p ărŃi ale Serbiei sunt retrocedate turcilor, eparhiile de Timi oara i Vršac i Caransebe sunt incorporate în cadrul Mitropoliei de Karlovci. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea i pân ă la finele Primului R ăzboi Mondial, în scaunul episcopal timi orean s-au aflat câ Ńiva arhierei importan Ńi, unii ajungând mitropoli Ńi, respectiv patriarhi. Georgije Popovi ć (Gheorghie Popovici) a fost episcop de Timi oara din 1744 pân ă în anul 1757. Dup ă cea de-a Doua Migra Ńie a sârbilor a fost mitropolit de Niš (Ni ). A trecut în Imperiul Habsburgic în suita patriarhului Arsenije al IV-lea. În calitatea sa de episcop de Timi oara, este cunoscut ca fiind arhip ăstor harnic, cu merite mari în prosperitatea spiritual ă a eparhiei. Pe vremea sa este ctitorit ă Biserica Episcopal ă i cea mai mare parte a Palatului Episcopal. Dositej (este vorba de marele iluminist sârb Dositej Obradovi ć (1740-1811), n ăscut la Ciacova, jud. Timi - N.T.) spune despre el c ă a fost un filosof-ra Ńionalist. Vikentije Jovanovi ć Vidak (Vichentie Iovanovici Vidac) a fost, de asemenea, între anii 1759 i 1774 episcop al Timi oarei înainte de a deveni mitropolit de Karlovac. Mojsej Putnik (Moisei Putnic) a fost mai întâi episcop de Ba čka între anii 1757-1774, iar apoi episcop de Timi oara (1774-1781), fiind apoi timp de aproape un deceniu mitropolit de Karlovac. Pe timpul s ău în Eparhia Timi oarei a început organizarea sistematic ă a înv ăŃă mântului confesional, în acest fel asigurându-se condi Ńii bune pentru progresul mai rapid al instruc Ńiei populare. Înainte de a fi episcop al Timi oarei Sofronije Kirilovi ć (Sofronie Chirilovici) a fost arhimandrit la m ănăstirea Grahovac (Grahova Ń), episcop al Ardealului i apoi episcop de Buda. Episcop al Timi oarei a fost între anii 1781-1786. Episcopul Petar Petrovi ć (Petar Petrovici) s-a aflat în scaunul episcopal al Timi oarei între anii 1786-1800. Studiile i le-a terminat la Halle. A fost arhimandrit al m ănăstirii Rakovica, apoi episcop de Pakrac i Arad pentru ca spre finele vie Ńii s ă fie episcop al Timi oarei. Se num ără printre cei mai instrui Ńi sârbi ai secolului al XVIII-lea. Dup ă moartea mitropolitului Mojsej Putnik devine administrator al Mitropoliei de Karlovci. A rezolvat cu succes toate activit ăŃ ile privind desf ă urarea Congresului Na Ńional Bisericesc (Sabor) de la Timi oara. S-a îngrijit de instruirea preo Ńimii. În acest sens în jurul anului 1800 înfiin Ńeaz ă la Timi oara coala Clerical ă Diecezan ă cu sediul la re edin Ńa sa. Sec Ńia sârb ă este condus ă de cunoscutul naturalist i istoric Pavle Ken- gelac (Pavle Chenghela Ń), iar cea român ă de Mihai Martinovici Ro u. Dup ă decesul lui Petrovi ć i dup ă plecarea lui Pavle Kengelac, coala î i înceteaz ă activitatea în anul 1801. Vasta cultur ă a lui Petrovi ć este o consecin Ńă a instruirii sale clasice. Era preocupat de filozofie, mai cu seam ă de enciclopedismul francez. Avea i o bogat ă bibliotec ă personal ă. Stefan Avakumovi ć (Stefan Avacumovici) a venit în fruntea Eparhiei Timi oarei dup ă ce a fost arhimandrit al m ănăstirii (Grgheteg). Un timp a fost i episcop al Eparhiei Gornji Karlovci. A r ămas vestit ă preocuparea sa de edificare a bisericilor. De altfel, în timp ce era el episcop în Eparhia Timi oarei au fost ctitorite cele mai multe biserici. Josif Putnik (Iosif Putnic) a fost episcop de Timi oara un singur an. A fost arhimandrit al mănăstirii Grgeteg, episcop de Vršac, de Pakrac, iar din 1818 la 1828 episcop al Eparhiei Aradului. A fost ultimul sârb care s-a aflat în jilŃul episcopal ar ădean. Ultimii ani ai vie Ńii sale Maksim Manuilovi ć (Maxim Manuilovici) i i-a petrecut ca episcop al Timi oarei. Înainte de aceasta a fost arhimandritul m ănăstirii Hopovo i, apoi, episcop de Vršac. Pantelejmon Živkovi ć (Panteleimon Jivcovici) i-a f ăcut studiile la Požun (Bratislava de azi - N.T.). A fost episcop de Dalmacija i Buda iar între anii 1839-1851 episcop de Timi oara. În

66 vremea sa s-au derulat evenimentele de la 1848 i a avut loc proclamarea Voivodatului Serbiei i al Banatului Timi an, când Timi oara deveni capitala acestei forma Ńiuni statale. Samuilo Maširevi ć (Samuilo Ma irevici) a fost arhimandritul m ănăstirii Bezdin, administrator al Episcopiei de Vršac iar între anii 1853-1864 episcop de Timi oara. Dup ă moartea lui Josif Raja čić (Iosif Raiacici) devine patriarh. În vremea sa a început desp ărŃirea ierarhic ă a Mitropoliei de Karlovci în partea sârbeasc ă i cea româneasc ă. Pentru nevoile Mitropoliei de Karlovci el scrie un nou codice (regulament) care intr ă în func Ńiune în 1868. Antonije Nako (Antonie Naco) a absolvit studiile de drept iar apoi Teologia i devine profesor la Liceul din Karlovci. C ălug ărindu-se devine arhimandrit al m ănăstirilor Hodo , Mesi ć i Bezdin de unde vine ca episcop de Timi oara în anul 1853. S-a str ăduit s ă întroneze ordinea, disciplina i uniformitatea în oficierea slujbelor divine i administrarea averilor biserice ti, un control sever al preg ătirii i conduitei preo Ńilor i al candida Ńilor la preo Ńie. În anul 1872 s-a retras la pensie. A murit la Lausanne în anul 1901. Georgije Brankovi ć (Gheorghie Brancovici) a absolvit coala Teologic ă de la Karlovci. A fost director al colii de înv ăŃă tori de la Sombor. Devine episcop de Timi oara în anul 1882 iar în anul 1890 devine patriarh. A construit Palatul Patriarhiei i Seminarul Teologic la Karlovci, cl ădirea colii de înv ăŃă tori din Sombor precum i cl ădiri ale colilor din diverse localit ăŃ i din . Nikanor Gruji ć (Nicanor Gruici) a absolvit Teologia la Karlovci. A fost profesor de liceu în acela i ora , apoi arhimandrit al m ănăstirilor Šišatovac ( iatova Ń) i Beo čin (Beocin). Episcop de Timi oara a fost timp de un deceniu, din 1891 la 1901. Georgije Leti ć (Gheorghie Letici) este absolvent al colii Teologice din Karlovci. Î i ia doctoratul la Cern ăuŃi, în Bucovina. Este ales episcop de Timi oara în 1903. A instituit o ordine exemplar ă în administrarea Eparhiei i a parohiilor, s-a str ăduit pentru dezvoltarea culturii i a colilor confesionale sârbe ti. Dup ă separarea bisericilor ortodoxe sârbe i române în Ungaria, în baza Ordinului de organizare a activit ăŃ ilor biserice ti, colare i a funda Ńiilor în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Greco- Răsăritene Sârbe din 1864 i în baza tabelelor publicate în Ordonan Ńa Împ ărăteasc ă din anul 1868, Mitropolia de Karlovci este reorganizat ă. Eparhiile de Arad i Caransebe apar Ńin, de acum, Mitropoliei de Sibiu iar în cadrul eparhiilor de Timi oara i de Vršac este efectuat ă separarea comunelor biserice ti. Localit ăŃ ile sârbe ti din Eparhia de Arad au revenit Eparhiei de Timi oara. Dup ă efectuarea acestor modific ări Eparhiei timi orene, aflat ă sub jurisdic Ńia Mitropoliei de Karlovci, pe teritoriul României de azi îi apar Ńin urm ătoarele comune biserice ti: Arad, Arad- Gai, Brestov ăŃ , Varia , Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Gad, Denta, Dejan, Dinia , Duboki Nada , Giera, Ivanda, Ketfel, Checea, Chinezu, Cralov ăŃ , Lipova, Lucareva Ń, Becicherecul Mic, Gaiul Mic, Nadlac, Satu Mare, Beregs ăul Mic, Ofseni Ńa, Soca, Para Ń, Petrovaselo, Pecica, Rudna, Saravale, Sânmartinu Sârbesc, Stanciova, Timi oara-Cetate, Timi oara-Mehala, Timi oara- Fabric, Livezile, Turnu, Felnac, M ănă tur, Foeni, Herneacova, Ciacova, Cenad, Cenei. În deceniile urm ătoare au mai fost efectuate mici modific ări pentru c ă o parte a comunelor biserice ti sârbe ti au insistat s ă fiin Ńeze în cadrul Eparhiei Timi oarei, iar cele române ti - Eparhiei Ar ădene. Dejanul, Denta i Gaiul Mic au revenit Earhiei de Vršac în anul 1878, pe când Brestov ăŃ ul, Duboki Nada i Lipova au insistat s ă fie arondate Eparhiei ar ădene. În acela i timp Soca, desp ărŃindu-se de Ofseni Ńa, M ănă tur desp ărŃindu-se de Felnac i Turnu desp ărŃindu-se de Arad, primir ă statut de comune de sine st ătătoare i se al ăturar ă Eparhiei timi orene. La începutul secolului al XX-lea au fost înfiin Ńate comune biserice ti în localitatea Sângeorge i la m ănăstirea Sângeorge. Comunele în jurul c ărora s-au purtat discu Ńii - Brestov ăŃ ul, Duboki Nada , Lipova i Herniacova au fost arondate Eparhiei ar ădene. În componen Ńa Eparhiei timi orene au r ămas mănăstirile Bezdin cu satul Munar i Sângeorge cu Pârniavor.

În partea de sud a Banatului se afla Eparhia de Vršac care se învecina - la nord - cu Eparhia Timi orii.

67 Dup ă Marea Migra Ńie a sârbilor, când în cadrul Imperiului Habsburgic, a fost reorganizat ă i Biserica Ortodox ă Sârb ă, este numit episcop de Vršac i Caransebe Spiridon Štibica (Spiridon tibi Ńa). El a mutat sediul eparhial de la Vršac la Caransebe . Dup ă o întrerupere de câ Ńiva ani, episcop de Vršac i Caransebe este ales Mojsije Stojanovi ć (Moisie Stoianovici). El venea în aceast ă func Ńie în anul 1713 de la m ănăstirea Gornjak (Gorniac) de pe râul Mlava. Îi urm ă în anul 1726 Nikola Dimitrijevi ć (Nikola Dimitrievici) care venea la Caransebe de la m ănăstirea din Pe ć (Peci). Apoi timp de zece ani episcop de Vršac i Caransebe a fost Maksim Nestorovi ć (Maxim Nestorovici). Mitropolitul de Raška i Novi Pazar Jeftimije Damjanovi ć (Ieftimie Damianovici) a venit în aceste Ńinuturi împreun ă cu patriarhul Arsenije Jovanovi ć al IV-lea Šakabenta, devenind, în anul 1739 episcop de Vršac i Caransebe . Isaija Antonovi ć (Isaia Antonovici) a fost episcop de Vršac i Caransebe între anii 1741 i 1748. Ini Ńial fusese arhimandrit al m ănăstirii Kovilj (Covili) ca, în anul 1731, s ă devin ă episcop de Arad. El a mutat sediul Eparhiei de la Caransebe la Vršac. În anul 1748 este ales mitropolit de Karlovci. Jovan Georgijevi ć (Iovan Gheorghievici) a venit la Karlovci din m ănăstirea De čani (Deciani) unde era arhimandrit, în timpul celei de-a Doua Migra Ńii a sârbilor în anul 1737 fiind în suita patriarhului Arsenije al IV-lea Jovanovi ć Šakabenta dar fiind i cel mai apropiat colaborator al patriarhului. A fost membru al deput ăŃ iei (delega Ńiei) sârbe care s-a deplasat la Viena la împ ărăteasa Maria Terezia pentru a cere confirmarea privilegiilor. În anul 1746 este numit episcop de Osijek (Osiec) ca în anul 1749 s ă fie ales episcop de Vršac r ămânând aici dou ăzeci de ani. Dup ă aceea devine mitropolit de Karlovci. În calitatea sa de episcop a construit monumentalul Palat episcopal de la Vršac. Mitropolit de Karlovci fiind, a redactat lucrarea “Opšta stihira srpskim svetiteljima” (Cânt ări pentru Sfin Ńii Sârbi). A demonstrat un mare ata ament fa Ńă de carte. La porunca lui s-au tip ărit la Viena trei c ărŃi, printre care i “Pashalnija službi” (Slujbe pascale). Tot la insisten Ńa sa au fost copiate manuscrise vechi, dintre care cel mai însemnat este “Dušanov zakonik” (Codicele Ńarului Du an). Prin str ădania sa au fost publicate gravurile în aram ă a lui Hristofor Žefarovi ć (Jefarovici). Este unul din ctitorii bisericii baroce a mănăstirii Grgeteg. Un deceniu întreg (1774-1785) a petrecut în scaunul episcopal din Vršac Vikentije Popovi ć (Vichentie Popovici). În prealabil fusese egumen al m ănăstirii Šišatovac. În vremea sa se instituie Consistoriul Eparhiei de Vršac i este construit ă Biserica episcopal ă. Josif Jovanovi ć Šakabenta (Iosif Iovanovici acabenta), nepot al patriarhului Arsenije al IV-lea, a fost episcop de Vršac între anii 1786-1805. Fusese arhimandrit al m ănăstirii Rakovica, apoi episcop de Pakrac i Slavonija. Devenind, în anul 1786, episcop de Vršac, înfiin Ńeaz ă prima coal ă medie în ora , apoi i gimnaziul. Renoveaz ă m ănăstirea Mesi ć pe care turcii au d ărâmat-o în vremea ultimului r ăzboi împotriva Austriei. Petar Jovanovi ć Vidak (Petar Iovanovici Vidac) a fost episcop de Vršac între anii 1806- 1818. Dup ă absolvirea studiilor la Jena, a activat în cadrul Mitropoliei din Karlovci devenind, apoi, profesor la coala Teologic ă din ora , dup ă înfiin Ńarea acesteia. Dup ă ce a fost stare Ń al mănăstirilor Hopovo i Grgeteg i episcop de la Karlovci de Sus, devine i episcop de Vršac. În perioada de edere în scaunul episcopal ca administrator al Eparhiei de Vršac a lui Sinesije Radivojevi ć (Sinesie Radivoievici), la Vršac i-a început activitatea coala Clerical ă în anul 1822. În scopul organiz ării i ocrotirii activit ăŃ ii biserice ti, colare i culturale în general a ortodoc ilor sârbi i români, Mitropolia de Karlovci, la ini Ńiativa mitropolitului Stefan Stratimirovi ć (Stefan Stratimirovici), înfiin Ńeaz ă în anul 1822 la Vršac coala Clerical ă cu scopul de baz ă de a forma tinere cadre preote ti i de a-i preg ăti pentru o lupt ă sistematic ă i de lung ă durat ă împotriva ignoran Ńei, a supersti Ńiilor i pentru ridicarea nivelului cultural al credincio ilor. Maksim Manuilovi ć (Maxim Manuilovici) s-a remarcat în calitatea de protoprezbiter la Oradea înainte de a se c ălug ări, luptând împotriva catolicizării sârbilor i a românilor. Dup ă ce s-a

68 călug ărit devine arhimandrit al m ănăstirii Hopovo. Episcop de Vršac a fost timp de patru ani (1829-1833), iar apoi pân ă la moarte (1838) episcop de Timi oara. Înainte de a deveni mitropolit de Karlovci, episcop de Vršac a fost, de la 1834 pân ă la 1842 Josif Raja čić (Iosif Raiacici). A fost i arhimandrit al m ănăstirii Gomirje (Gomirie). În timpul revolu Ńiei din 1848, la Adunarea de la Karlovci în luna mai este ales patriarh al sârbilor. Atunci s- a i pus în fruntea mi cării sârbe ti al c ărei rezultat a fost crearea Voivodatului Serbiei (1849- 1860). În timpul p ăstoririi sale s-a Ńinut, în anul 1861, Saborul de Bun ăvestire. Din anul 1843 pân ă în anul 1849 episcop de Vršac a fost Stefan Popović (Stefan Popovici). Înainte de aceast ă func Ńie, a fost con Ńopist la Consistoriu i profesor la coala Clerical ă la Vršac, arhimandrit al m ănăstirii Kovilj i episcop de Pakrac. În deceniile zbuciumate, de la 1853 pîn ă în 1885, episcop de Vršac a fost Emilijan Kengelac (Emilian Chenghela Ń). Activitatea i-a început-o fiind con Ńopist la Consistoriu pe lâng ă vl ădica Timi oarei Pantelejmon Živkovi ć, apoi a devenit arhimandrit al m ănăstirii Hodo -Bodrog i episcop de Vršac. Pe când era vl ădic ă la Vršac, a avut loc desp ărŃirea mitropoliilor de Karlovci i de Sibiu. Nektarije Dimitrijevi ć (Nectarie Dimitrievici) a fost episcop de Vršac între anii 1887-1895. Înainte de aceasta a fost arhimandrit al m ănăstirii Mesi ć. Ultimul episcop în Vršac pân ă la reorganizarea Bisericii Ortodoxe Sârbe, adic ă pân ă la crearea Eparhiei Timi oarei, unice pentru to Ńi sârbii ortodoc i din România, în anul 1919, a fost Gavrilo Zmejanovi ć (Gavrilo Zmeianovici). El a fost pân ă la venirea sa ca episcop (1886) arhimandrit al m ănăstirii Krušedol. Dup ă desp ărŃirea ierarhic ă din 1868, moment în care Eparhia de Vršac este împărŃit ă iar partea sa estic ă devenind Eparhia Caransebe ului din cadrul Mitropoliei Sibiene, în cadrul Eparhiei de Vršac au mai r ămas urm ătoarele comune biserice ti sârbe aflate azi pe teritoriul României: Belobre ca, Zlati Ńa, Lescovi Ńa, Câmpia, Liupcova, M ăce ti, Pojejena, Radimna, Svini Ńa, Socol i Moldova Veche. În anul 1878 lor li se al ătur ă (fiind pân ă atunci în cadrul Eparhiei Timi orene) comunele: Dejan, Denta i Gaiul Mic. În componen Ńa Eparhiei de Vršac au rămas i m ănăstirile Bazia , Zlati Ńa i Kusici care era d ărâmat ă.

łinutul aflat la nord de Eparhia Timi oarei, dincolo de râul Mure , c ătre bazinul Cri ului, Ńinea de Eparhia Aradului . Eparhia este înfiin Ńat ă în anul 1695 în timpul reorganiz ării Bisericii Ortodoxe pe plaiurile Cri anei. Când ia fiin Ńă Grani Ńa pe Mure , în fruntea Eparhiei vine Isaija ðakovi ć (Isaia Giacovici), cel ce avea s ă fie ales în anul 1708, cel dintâi mitropolit sârb în Imperiul Austriac. Episcopul Isaija a fost cel care a încorporat Eparhiei Aradului i Eparhia de Oradea, al cărei tron episcopal era liber. Cu ocazia organiz ării eparhiilor din Imperiul Habsburgic, în anul 1695, patriarhul Arsenije al III-lea a întemeiat o eparhie cu sediul la Oradea i l-a numit ca episcop pe Efrem Banjanin (Efrem Banianin). Sub presiunea uria ă a Bisericii Catolice, exercitat ă, la ordinul cardinalului Koloni ć (Colonici) de episcopul catolic de Oradea, episcopul Banjanin trece la unia Ńie i devine vicar pentru românii trecu Ńi la greco-catolicism din Ungaria. Este i motivul pentru care patriarhul îl demite i îl expulzeaz ă din Ungaria. De pe vremea lui Isaija ðakovi ć i pân ă în anul 1829 în fruntea Eparhiei Aradului s-au aflat numai episcopi sârbi. Episcopul Joanikije Martinovi ć (Ioanichie Martinovici) - 1710-1721 - a efectuat vizite canonice în Ńinuturile Oradiei, a hirotonisit preo Ńi i a sfiin Ńit biserici. S-a opus cu succes ca ierarhii catolici s ă converteasc ă la unia Ńi popula Ńia ortodox ă din acest Ńinut sensibil. Sofronije Kirilovi ć (Sofronie Chirilovici), care s-a aflat în scaunul episcopal din 1722 pân ă în 1726, s-a îngrijit de Bihorul ortodox. Avea un vicar al s ău la Oradea iar preo Ńii bihoreni au fost hirotonisi Ńi la Arad. Trimitea adesea pastorale credincio ilor din Bihor prin care îi îmb ărb ăta s ă reziste în lupta pentru p ăstrarea credin Ńei str ămo eti.

69 Episcopul Vikentije Jovanovi ć (Vichentie Iovanovici) - 1726-1731 - semna ca “episcop ortodox de Jenopolje, Arad, H ălmagiu, Oradea Mare, Zarand, Bihor i altele”. S-a remarcat în lupta împotriva încerc ărilor episcopului catolic din Oradea Mare s ă-i catolicizeze pe credincio ii ortodoc i. Jurisdic Ńia asupra Bihorului a dobândit-o prin Hot ărârea Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii de la Viena în 1726, prilej cu care i s-a promis o gard ă militar ă cu ocazia efectu ării vizitelor canonice. O vizit ă canonic ă însemnat ă în acest Ńinut a efectuat-o în prima jum ătate a anului 1728. A încheiat o în Ńelegere cu episcopul din Oradea Mare prin care s-a statornicit c ă episcopul de Arad poate avea în acest ora un vicar i c ă poate efectua vizite canonice în Bihor. Dup ă alegerea lui Vikentije Jovanovi ć ca mitropolit de Belgrad i Karlovci, episcop de Arad este numit Isaija Antonovi ć (Isaia Antonovici) - 1731-1748. El a fost între anii 1741-1748 i administrator al Eparhiei Caransebe ului având în cartierul Velente din Oradea Mare un vicar al său. Doar pentru câteva luni, în anul 1749, episcop al Aradului a fost Pavle Nenadovi ć (Pavle Nenadovici), dar acesta fu curând ales mitropolit de Karlovci. În aceast ă calitate a de Ńinut, pân ă în anul 1751, i “func Ńia” de administrator al Eparhiei Aradului. Sinesije Živanovi ć (Sinesie Jivanovici) a venit în scaunul episcopal în 1751 în timpul când s-a încercat desfiin Ńarea Episcopiei Aradului din cauza a anumitei lipse de mijloace pentru între Ńinerea ei precum i a faptului c ă nu era nominalizat ă în Diploma lui Leopold I privitoare la înfiin Ńarea eparhiilor ortodoxe în Imperiul Habsburgic din 1695. Prin str ăduin Ńa energic ă a mitropolitului Pavle Nenadovi ć aceast ă încercare de desfiin Ńare a eparhiei este z ădărnicit ă. Cât timp s-a aflat în scaunul episcopal al Aradului Sinesije Živanovi ć, eparhia avea în componen Ńa sa Ńinuturile Aradului, Bihorului i H ălmagiului. Episcopul i-a petrecut cea mai mare parte din timp pentru ap ărarea ortodoxiei în eparhia sa. Gra Ńie Comisiei de anchet ă care s-a ocupat cu separarea credincio ilor ortodoc i i catolici în H ălmagiu, episcopul Živanovi ć a reu it s ă ob Ńin ă sub jurisdic Ńia sa i întregul Ńinut al Cri anei. Episcopul Sinesije a ctitorit în anul 1762 la Arad-Gai, lâng ă Arad, o m ănăstire servind drept re edin Ńa sa de var ă. În aceast ă m ănăstire se afl ă icoane lucrate de pictorii Stefan Tenecki (Stefan Tene Ńchi) i Nikola Aleksi ć (Nikola Alexici). Un veac mai târziu, în urma despărŃirii ierarhice, m ănăstirea avea s ă apar Ńin ă Mitropoliei Sibiului. Fiind un om cu o instruire multi- lateral ă i o cultur ă vast ă, Sinesije Živanovi ć a “f ăcut o prezentare” a Eparhiei Aradului în lucrarea sa în versuri “Opisanije sela aradske eparhije” (Descrierea satelor din Eparhia Aradului). Este cunoscut i prin redactarea primului Srbljak (Pravilele de rug ăciuni ale sfin Ńilor luminatori sârbi) tip ărit în anul 1761 la Râmnic, în Oltenia. Cartea con Ńine rug ăciunile i vie Ńile sfin Ńilor sârbi. Sunt prezente în carte gravurile înf ăŃ iându-i pe sfiin Ńii sârbi. Spre finele vie Ńii sale Sinesije Živanovi ć s-a adresat printr-un mesaj predecesorului s ău în scaunul episcopal, mitropolitului din Karlovci, Pavle Nenadovi ć cerându-i “s ă vegheze cu ochii deschi i asupra Eparhiei Aradului, mai ales în Ńinuturile Oradiei Mari i a H ălmagiului”, s ă se îngrijeasc ă de cre tinii ortodoc i, credincio i ai acestei eparhii, ca s ă nu se îndoiasc ă de credin Ńa lor str ămo easc ă. Pahomije Kneževi ć (Pahomie Cnjevici) s-a aflat în fruntea Eparhiei Aradului din anul 1770 pân ă în anul 1783. Absolvindu- i studiile la Halle i fiind un om de vast ă instruc Ńie, el a continuat lupta de p ăstrare a ortodoxiei în Eparhia Aradului, mai ales în Bihor. În vremea sa condi Ńiile pentru ortodoc i primir ă un curs pozitiv, în urma adopt ării Patentului privind toleran Ńa, în anul 1782. Atunci începe renovarea vechilor biserici i ctitorirea noilor l ăca e ale Domnului în acest Ńinut. Episcop de Arad între anii 1783 i 1786 a fost Petar Petrovi ć (Petar Petrovici). În aceast ă scurt ă perioad ă cât s-a aflat în scaunul episcopal, a izbucnit r ăscoala poporului român sub conducerea lui Horea, Clo ca i Cri an, cu mare r ăsunet în Cri ana. El particip ă, al ături de episcopul Ardealului, Gedeon Nikiti ć (Ghedeon Nichitici) la potolirea r ăscula Ńilor. Pavle Avakumovi ć (Pavle Avacumovici) a fost ultimul episcop de na Ńionalitate sârb ă aflat în fruntea Episcopiei Aradului între anii 1786 i 1815. A fost mai întâi arhimandrit al m ănăstirii

70 Bezdin, apoi vl ădic ă la Pakrac i, în cele din urm ă, episcop al Episcopiei Aradului. În vremea sa a fost înfiin Ńat ă - în anul 1812 - Preparandia Româneasc ă. Printre profesori ai acestei coli s-au aflat reprezentan Ńi de frunte ai rena terii na Ńionale române ti - Dimitrie łichindeal, Constantin Diaco- novici-Loga, Iosif Iorgovici i al Ńii. Ei au i fost ini Ńiatori ai ac Ńiunii ca în scaunul episcopal al Aradului s ă fie ales un român. Abia dup ă patrusprezece ani împ ăratul Frantz I a venit în întâmpinarea cerin Ńelor românilor i episcop de Arad a fost ales românul Nestor Ioanovici care a fost, pân ă la alegerea sa ca episcop, egumen al m ănăstirii Be enovo din Srem. Eparhia Aradului a r ămas în componen Ńa Mitropoliei din Karlovci pân ă la separarea bisericilor sârb ă i român ă în anul 1864, dar începând cu Nestor Ioanovici to Ńi episcopii au fost din rândurile românilor.

Ardealul se afl ă la est de Banat i Cri ana. Pân ă în anul 1688 a fost principat aflat sub st ăpânirea suprem ă a Turciei, iar dup ă aceea face parte din Imperiul Habsburgic. În cursul veacului al XVIII-lea i în prima jum ătate a secolului al XIX-lea biserica catolic ă a exercitat o presiune mare asupra popula Ńiei române ti ortodoxe s ă treac ă la Biserica unit ă. În acest sens s-au folosit diverse metode, începând cu munca de l ămurire i pân ă la presiuni severe. Pentru a- i realiza scopul i-au folosit i pe demnitarii ortodoc i din Ardeal, cum a fost cazul mitropolitului Ardealului Atanasie Anghel care a semnat la Alba Iulia, în anul 1701, un document de unire a Bisericilor ortodox ă i catolic ă. Atunci a fost inaugurat ă Biserica Unit ă printre români. A fost înfiin Ńat ă o Mitropolie a Bisericii unite la Blaj care era supus ă arhiepiscopului catolic Strigoniu. În ap ărarea identit ăŃ ii religioase a românilor din Ardeal, în toiul ac Ńiunii Bisericii Catolice de convertire a popula Ńiei române ti, s-a ridicat Mitropolia de Karlovci. Pe când Biserica Catolic ă exercita o adev ărat ă prigoan ă asupra românilor ortodoc i, mitropoli Ńii din Karlovci i-au exercitat atribu Ńiile lor p ăstore ti în Ardeal numind preo Ńi, trimi Ńându- i reprezentan Ńi în vizite canonice i chemându-i pe deputa Ńii ardeleni s ă participe la întrunirile popular-biserice ti. Problema statutului Bisericii Ortodoxe din Ardeal s-a rezolvat printr-o hot ărâre a Guvernului austriac prin care s-a statuat ca în postul de episcop s ă fie numit un sârb, dar care s ă nu depind ă de Mitropolia de Karlovci, r ăspunzând direct Guvernului austriac. În aceste condi Ńii ca un prim administrator episcopal este numit Dionisije Novakovi ć (Dionisie Novacovici), în anul 1761. El nu a avut competen Ńa s ă opreasc ă ac Ńiunea de convertire i nici nu putea s ă aplice privilegiile sârbe ti i la români. Re edin Ńa i-a primit-o la R ă inari, aproape de Sibiu. Urm ătorul vl ădic ă de Ardeal, Sofronije Kirilovi ć (Sofronie Chirilovici) nu putea s ă Ńin ă întruniri i nici nu putea efectua vizite canonice f ără aprobarea guvernatorului Ardealului. Pe lâng ă aceasta el trebuia s ă-i denun Ńe pe acei preo Ńi care au fost hirotoni Ńi în afara Ardealului. Sediul Eparhiei este mutat temporar din R ă inari la Sibiu. Prin venirea lui Iosif al II-lea în anul 1780 la tron se schimb ă din temelii situa Ńia popula Ńei ortodoxe din Ardeal. Prin Edictul de toleran Ńă religioas ă dat în 1782 este interzis ă prigonirea popula Ńiei pe motive religioase. Fiecare confesiune avea aprobarea de a- i cl ădi biserici, precum i de a- i între Ńine preo Ńi i înv ăŃă tori. În anul 1783, pe când se afla în scaun episcopal Gedeon Nikiti ć (Ghedeon Nichitici) Ardealul intr ă i pe plan dogmatic sub jurisdic Ńia Mitropoliei din Karlovci. La propunerea mitropolitului din Karlovci Mojsej Putnik (Moisei Putnic) este numit episcop al Ardealului Gerasim Adamovi ć (Gherasim Adamovici) care la Soborul (Congresul) de la Timi oara din anul 1790 a cerut pentru români acelea i drepturi pe care le aveau sârbii ca urmare a Privilegiilor. Episcopul Adamovi ć a fost împreun ă cu episcopul Bisericii Unite Bob, unul dintre cei care au redactat peti Ńia româneasc ă (Supplex) din anul 1791 adresat ă Cur Ńii de la Viena prin care se cerea emanciparea na Ńional ă a poporului român din Imperiul Habsburgic. Curtea de la Viena a respins aceast ă peti Ńie, dar episcopul Adamovi ć i-a continuat lupta pentru emanciparea na Ńional ă a poporului român. Într-un Promemoriu adresat împ ăratului î i exprima vehement nemul Ńumirea

71 fa Ńă de faptul c ă poporul român num ărând milioane i milioane de suflete nu este recunoscut ca na Ńiune cum este cazul tuturor celorlalte popoare. Acesta a i fost motivul pentru care episcopul Adamovi ć a c ăzut în dizgra Ńia Cur Ńii de la Viena i i-a fost interzis s ă se ocupe de treburile politice publice. Cazul episcopului Adamovi ć ilustreaz ă cu pregnan Ńă pozi Ńia episcopilor sârbi în ap ărarea intereselor românilor ortodoc i în Ńinuturi în care ace tia reprezentau majoritatea popula Ńiei. Prin moartea episcopului Gerasim Adamovi ć survenit ă în anul 1796, se încheie perioada conducerii de c ătre episcopii sârbi a credincio ilor ortodoc i în Ardeal. Dup ă o pauz ă de patrusprezece ani, în 1810 este ales primul episcop al Ardealului din rândurile românilor - Vasile Moga. Dar, Eparhia Ardealului r ămânea în continuare în componen Ńa Mitropoliei din Karlovci, pân ă în anul 1864. Episcopul Ardealului Andrei aguna, venit în scaunul episcopal în anul 1845, a început i a încheiat procesul de segregare a Bisericii Ortodoxe Române din Ńă rile Imperiului Habsburgic din componen Ńa Mitropoliei de Karlovci. Din momentul când devine episcop al Ardealului, în vremurile furtunoase ale anului 1848, când porne te o ac Ńiune energic ă pentru emanciparea na Ńional ă i religioas ă a poporului român, Andrei aguna î i începe munca neobosit ă pentru înfiin Ńarea unei mitropolii române ti de sine st ătătoare în Imperiul Habsburgic, lucru ce-l duce la bun sfâr it în anul 1864. În acest sens au existat i ac Ńiuni concrete. Împreun ă cu episcopul Bisericii Unite a organizat la Blaj o adunare popular ă la care s-a cerut independen Ńa religioas ă a românilor din Imperiul Habsburgic. Cu aceast ă ocazie el este ales deputat pentru a prezenta Cur Ńii de la Viena dorin Ńele românilor ardeleni pentru desprinderea din componen Ńa Mitropoliei din Karlovci. Prin meritele sale este publicat la 24 decembrie 1864 Decretul împ ărătesc referitor la înfiin Ńarea Mitropoliei ortodoxe de sine st ătătoare în Ardeal (Transilvania) cu dou ă eparhii subordonate - cea a Aradului i cea a Caransebe ului. Andrei aguna devine primul mitropolit al Ardealului. Sediul Mitropoliei a fost la Sibiu.

În componen Ńa Mitropoliei din Karlovci s-a aflat i Eparhia Bucovinei . Dup ă r ăzboiul împotriva Turciei din 1787, Bucovina, locuită de români i de ruteni, “s-a pomenit” în componen Ńa Ńă rilor austriece succesoare. S-a înfiin Ńat Eparhia Bucovinei care a intrat în componen Ńa Mitropoliei din Karlovci. Primul episcop numit a fost Danilo Vlahovi ć (Danilo Vlahovici). El a participat în anul 1790 la Soborul de la Timi oara. Din anul 1822, conform politicii Mitropoliei din Karlovci, episcopi ai Eparhiei Bucovinei erau numi Ńi din rândurile popula Ńiei majoritare - a românilor. În toat ă perioada cât s-a aflat Eparhia Bucovinei în componen Ńa Mitropoliei din Karlovci, popula Ńia româneasc ă i cea rutean ă, conduse de preo Ńime, a cerut ca împreun ă cu Episcopia Ardealului s ă se uneasc ă într-o mitropolie româneasc ă. Ceea ce s-a i realizat în anul 1864 când Eparhia Bucovinei intr ă în componen Ńa Mitropoliei Ardealului, adic ă a Sibiului. Dup ă în Ńelegerea austro-ungar ă din 1867 când Imperiul Habsburgic este împ ărŃit în partea austriac ă i partea maghiar ă, Bucovina “s-a pomenit” a fi în Austria. Pe de altă parte, în afara Ungariei, adic ă în afara ingerin Ńelor Mitropoliei din Karlovci s-au pomenit i Dalmacija i Boka Kotorska. Dorind ca în partea sa a monarhiei s ă aib ă o biseric ă ortodox ă aparte, Curtea de la Viena înfiin Ńeaz ă în anul 1873 Mitropolia Bucovinei i a Dalma Ńiei cu sediul la Cern ăuŃi. Aflându-se la o dep ărtare de mai mult de o mie de kilometri una de cealalt ă, aceste dou ă p ărŃi ale mitropoliei aveau în comun pu Ńine lucruri. Aceast ă stare de fapt a durat pân ă în anul 1919 când Bucovina deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române iar Dalmacija - a Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În urma r ăzboiului austriaco-turc din anul 1718 i a hot ărârilor P ăcii de la Požarevac (Pojareva Ń), Oltenia, sau Valahia Mic ă, aflându-se la sud-est de Banat, având drept graniŃă

72 Dun ărea, Cerna, Carpa Ńii i Oltul, este anexat ă Imperiului Habsburgic sub denumirea de Valahia Austriac ă. Acest statut s-a men Ńinut pân ă la întoarcerea turcilor, în anul 1739. Pân ă atunci, din punct de vedere religios, Eparhia Râmnicului apar Ńinea de Mitropolia Ugro-Valahiei cu sediul la Curtea de Arge , în Muntenia. Imediat dup ă încheierea P ăcii de la Požarevac (1718) existau, printre ierarhii români, încerc ări de a transforma Eparhia Râmnicului într-o unitate religios-bisericeasc ă de sine st ătătoare. În acest sens episcopul Râmnicului Damaschin se deplaseaz ă în fruntea unei delega Ńii de nobili la Viena cu rug ămintea de a se realiza autonomia Bisericii Ortodoxe Române în Oltenia. Dar Curtea de la Viena prin Decretul din 22 februarie 1719 “desface” dependen Ńa Eparhiei Râmnicului de Mitropolia Ugro-Valah ă i “o arondeaz ă” sub jurisdic Ńia Mitropoliei Belgradului. Drept r ăspuns la Decretul împ ărătesc, episcopul Damaschin cere ca Eparhia Râmnicului s ă fie ridicat ă la rang de mitropolie care ar fi subordonat ă direct Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Dar o asemenea cerere nu era nici în interesul Cur Ńii de la Viena i nici a clericilor sârbi. Suspiciunea ierarhilor sârbi a sporit insisten Ńele episcopului Râmnicului s ă-i extind ă jurisdic Ńia asupra întregii popula Ńii române ti din Ardeal. Curtea de la Viena îi acord ă în anul 1726, mitropolitului belgr ădean Vikentije Jovanovi ć (Vichentie Iovanovici) toate drepturile (din punct de vedere spiritual i bisericesc) asupra întregii popula Ńii ortodoxe din Oltenia. Dar toat ă aceast ă perioad ă de exercitare a jurisdic Ńiei asupra popula Ńiei ortodoxe din Eparhia Râmnicului este pres ărat ă de neîncredere, rela Ńii tensionate i, chiar, conflicte. Dup ă o scurt ă “domnie” a episcopului Stefan în 1727, întrunirea nobilimii i a preo Ńimii îl alege ca episcop pe Inocen Ńiu Brâncoveanu, ceea ce a dus la noi neîn Ńelegeri între ierarhia sârbeasc ă i Curtea de la Viena pe de o parte i a preo Ńimii i nobilimii române ti pe de alt ă parte. În urma decesului lu Brâncoveanu soborul nobililor i al preo Ńilor din Oltenia îl alege, în anul 1735, ca episcop al Râmnicului pe Kliment Radovi ć (Climent Radovici), alegere cu care erau de acord i Administra Ńia Statal ă de la Craiova i Curtea de la Viena. Dar mitropolitul Belgradului refuz ă s ă oficieze hirotonisirea unui episcop ales într-un asemenea mod pentru c ă o asemenea alegere ar putea deveni un exemplu r ău i pentru alte eparhii. Dup ă doi ani de “munc ă de l ămurire” hirotonisirea are loc în anul 1737 într-o perioad ă când armata turceasc ă trecuse deja Dun ărea i cucerise Oltenia. Dup ă Pacea de la Belgrad (1739) Eparhia Râmnicului revine din nou Mitropoliei Ugro-Valahe.

Mitropolia din Karlovci a început practic s ă-i exercite dreptul de jurisdic Ńie asupra românilor ortodoc i în anul 1690 când patriarhul Arsenije al III-lea, în baza Privilegiilor acordate, deveni conduc ător religios suprem al popula Ńiei ortodoxe din Austria. Jurisdic Ńia Mitropoliei din Karlovci asupra românilor ortodoc i care a durat pân ă în anul 1864 a însemnat o leg ătur ă spiritual ă între popoarele sârb i român. Ierarhia sârb ă a primit ca sarcin ă s ă aibe grij ă de p ăstrarea identit ăŃ ii religioase i na Ńionale a românilor. Privilegiile sârbe ti s-au referit i la români pân ă când românilor le-a fost recunoscut ă na Ńionalitatea ( i mult mai târziu), a a c ă în actele austro-ungare i în actele normative ale organelor conduc ătoare ei erau considera Ńi o na Ńiune unic ă - cea iliric ă. Acest fapt a fost un prilej pentru români s ă ob Ńin ă unele drepturi politice în cadrul conducerii locale, prin institu Ńiile cnezilor i obercnezilor s ăte ti. Pe de alt ă parte, datorit ă unit ăŃ ii spirituale a sârbilor i a românilor, Mitropolia din Karlovci se întindea, ca un imperiu, de la Marea Adriatic ă pân ă în Bucovina, aproape de Marea Neagr ă. Fără masa de milioane de suflete de etnici români, f ără veniturile parohiilor i a m ănăstirilor române ti, resursele financiare de care dispunea Mitropolia de Karlovci nu ar fi fost nici pe departe în m ăsur ă s ă asigure ca mitropoli Ńii din Karlovci s ă fie printre oamenii de frunte ai Imperiului Habsburgic. De asemenea, f ără popula Ńia româneasc ă, num ărul osta ilor-gr ăniceri nu ar fi fost suficient ca s ă asigure mitropoli Ńilor din Karlovci autoritate la Curtea de la Viena.

73 În decurs de un veac i jum ătate cât i-a exercitat jurisdic Ńia asupra românilor ortodoc i, ierarhia bisericeasc ă sârb ă s-a situat pe o pozi Ńie f ără compromis c ă este unicul i exclusivul ap ărător al intereselor na Ńionale ale românilor. De aceea nici nu accepta vreo discu Ńie privind separarea popula Ńiei ortodoxe române de ingerin Ńele Mitropoliei din Karlovci. Rezisten Ńa Mitropoliei din Karlovci fa Ńă de ie irea românilor din componen Ńa sa a fost puternic ă i atunci când s-a pus problema înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin în c ărŃile de cult, dar i atunci când au existat încerc ări de amestec a laicilor în treburile biserice ti. Aceea i pozi Ńie f ără compromisuri Mitropolia din Karlovci a manifestat-o i în problema încerc ărilor de catolicizare a popula Ńiei ortodoxe române.

74 SOBORUL DE LA TIMI OARA

Statutul poporului sârb pe teritoriul Imperiului Habsburgic dup ă Marea Migra Ńie era reglementat prin Privilegii. Ele aveau ca baz ă dreptul canonic general al vechii biserici sârbe. Situa Ńia popula Ńiei sârbe ti i a celorlalte popoare ortodoxe în Imperiul Habsburgic era reglementat ă prin înfiin Ńarea, în anul 1745, Comisiei Ilirice a Cur Ńii, devenit ă doi ani mai târziu Deput ăŃ ia Iliric ă a Cur Ńii. Aceast ă institu Ńie era, în esen Ńă , un minister al afacerilor sârbe ti. În decurs de trei decenii de existen Ńă ea a contribuit la realizarea multor reforme în via Ńa bisericeasc ă, colar ă i politic ă a sârbilor i a celorlalte popoare ortodoxe. În baza hot ărârilor Soborului de la Timi oara i cu acordul împ ăratului ia fiin Ńă în anul 1791 Cancelaria Iliric ă a Cur Ńii prin care poporul sârb este egalizat cu alte popoare ale Imperiului Austriac, adic ă cu ungurii i cehii care au atins cel mai înalt grad de emancipare na Ńional ă. În fine, în anul 1782, în vremea lui Iosif al II-lea, când se adopt ă, în spirit iluminist, Patentul privind Toleran Ńa Religioas ă, sârbii devin în toate privin Ńele egali cu întreaga popula Ńie, ceea ce s-a remarcat în Sistema Consistorial ă. Soborurile (Congresele) na Ńionalr-biserice ti erau forma suprem ă de reprezentare a sârbilor i a celorlalte popoare ortodoxe în teritoriul aflat sub jurisdic Ńia Mitropoliei din Karlovci în ceea ce prive te problemele biserice ti, culturale i de funda Ńii. Aceste întruniri popular-biserice ti ca reprezentan Ńe general-populare ale ortodoc ilor din Imperiul Habsburgic erau o tradi Ńie pe care poporul sârb a adus-o din Ńara mam ă. Au stat i la baza Privilegiilor ob Ńinute de sârbi dup ă Marea Migra Ńie. Din punct de vedere al con Ńinutului, ele erau electorale i de dezbateri. În cadrul celor electorale erau ale i arhiepiscopii i mitropoli Ńii iar la cele de dezbateri se rezolvau probleme politice, precum i cele privind drepturile de autonomie i privilegii. Soborul na Ńional-bisericesc Ńinut la Timi oara (Congresul de la Timi oara) în perioada 21 august - 2 decembrie 1790, denumit oficial Congresul Na Ńional Iliric a marcat un moment de cotitur ă în istoria poporului sârb din Imperiul Habsburgic cu urm ări dintre cele mai de seam ă privind dezvoltarea sa economic ă, politic ă, cultural ă i de educa Ńie. Congresul a avut loc într-o perioad ă tulbure, pe când era în desf ă urare ultimul r ăzboi austriaco-turc, r ăzboi în care gr ănicerii sârbi î i d ădeau vie Ńile pentru Curtea de la Viena iar sârbii afla Ńi dincolo de râul Sava i-au început lupta pentru libertate. Avea loc în perioada în care valul revolu Ńiei din Fran Ńa se r ăspândea pe continentul european atingând i Imperiul Habsburgic. Con- gresul s-a Ńinut în anul în care a murit împ ăratul austriac Iosif al II-lea. Reformele acestui împ ărat începute în anii optzeci ai veacului al XVIII-lea, sub directa înrâurire a ra Ńionalismului european, au vestit apari Ńia clasei burgheze pe scena istoriei, apari Ńie care nu mai putea fi oprit ă de c ătre reac Ńiunea feudal ă. Valul marilor schimb ări a fost acceptat i de c ătre Adunarea Ungariei care era pân ă atunci un du man constant al egalit ăŃ ii în drepturi a popula Ńiei ortodoxe. De altfel s-a scurs un veac de la Marea Migra Ńie când, în sfâr it, dup ă ce a avut loc Întrunirea de la Timi oara, Soborul din Ungaria a acceptat, în anul 1792, Privilegiile. În condi Ńiile unei atmosfere politice incendiare, când nobilimea maghiar ă refuza supunerea fa Ńă de împ ărat amenin Ńând cu r ăscoal ă deschis ă, Leopold al II-lea anuleaz ă cea mai mare parte a reformelor iozefiniste. Dou ă, cele mai importante, r ămaser ă îns ă în vigoare. Acestea erau: Patentul privind Toleran Ńa prin care popula Ńiei ortodoxe i a tuturor popoarelor necatolice le este recunoscut ă egalitatea religioas ă, i Desfiin Ńarea dreptului feudalilor s ă dispun ă de via Ńa i corpul supu ilor lor. Preocupat ă de rezolvarea statutului maghiarilor în împ ărăŃ ie, sub presiunea puternic ă a nobilimii maghiare, Curtea de la Viena purcede la reorganizarea jude Ńelor, prin care este redat ă puterea feudalilor maghiari. Împ ăratul convoac ă Soborul maghiar care nu se mai întrunise de un sfert de veac.

75 Acceptarea ini Ńiativei sârbilor i a celorlalte popoare ortodoxe de a Ńine întrunirea popular- bisericeasc ă era, de bun ă seam ă, o m ăsur ă de contracarare a cerin Ńelor tot mai insistente i mai radicale ale nobilimii maghiare. Dar circumstan Ńele men Ńionate nu minimalizeaz ă importan Ńa convoc ării Congresului de la Timi oara. i mai pu Ńin verosimil ă este, îns ă, p ărerea potrivit c ăreia întrunirea a avut loc la comanda Vienei. Mai degrabă se poate spune c ă acest fapt era o concesie acordat ă sârbilor i celorlalte popoare ortodoxe în rândurile c ărora s-a ajuns la o politizare puternic ă pe fondul periclit ării cuceririlor garantate de Privilegii. Ini Ńiativa de convocare a Întrunirii Popular-Biserice ti a fost luat ă de c ătre clasa burghez ă. Avocatul din Pesta Jovan Muškatirovi ć (Iovan Mu catirovici) îl avertizeaz ă la 2 februarie 1790 pe mitropolitul Mojsej Putnik despre intensificarea atmosferei antiiosefiniste în Ungaria i rezisten Ńa jude Ńelor fa Ńă de Curte. I se propune mitropolitului s ă mearg ă la Viena în fruntea unei delega Ńii sârbe ti pentru rezolvarea problemei na Ńionale sârbe ti. Sârbii îi cereau împ ăratului păstrarea Privilegiilor precum i acces în Soborul Ungariei pentru a evita ca problemele lor s ă fie rezolvate în absen Ńa lor, cum era pân ă atunci, mai ales c ă magna Ńii maghiari i preala Ńii biserice ti au refuzat s ă-i primeasc ă în Soborul Ungariei. Călătoria mitropolitului Putnik la Viena a fost, de bună seam ă, influen Ńat ă i de adev ărata avalan ă a cererilor din partea celor ce apar Ńineu de Biserica Ortodox ă Sârb ă i care se refereau la rezolvarea problemelor esen Ńiale de interes na Ńional. Vizita reprezentan Ńilor sârbilor la Curtea de la Viena, cu mitropolitul Putnik în frunte, la 27 iunie 1790 are loc în condi Ńiile în care Soborul Ungariei a refuzat s ă-l recunoasc ă pe Leopold al II-lea ca rege; în urma acestui refuz au fost întrerupte rela Ńiile statal-juridice între Soborul Ungariei i suveran. În aceste împrejur ări împ ăratul i-a dat acordul cu privire la convocarea întrunirii popular- biserice ti. Stipularea ca în componen Ńa delega Ńilor la întrunire s ă fie 25 de reprezentan Ńi ai nobilimii, a fost o concesie f ăcut ă magna Ńilor maghiari care sperau ca nobilii sârbi din spirit de solidaritate vor fi al ături de ei, ceea ce la întrunire nu s-a întâmplat. Nobilimea maghiar ă, cum era de a teptat, s-a opus vehement ideii de convocare a întrunirii. Ei sus Ńineu ca întrunirea popular-bisericeasc ă, dac ă ar fi s ă aib ă loc, se poate Ńine numai pentru alegerea mitropolitului. A fost exprimat ă temerea c ă organizarea acestei întruniri ar putea crea “nelini ti cu urm ări incalculabile”. În acest sens Adunarea jude Ńului Timi î i anun Ńă organele superioare c ă “cineva a ŃâŃă poporul sârb”. Subprefectul jude Ńului Timi î i anun Ńă superiorii c ă protopopul timi orean îi încurajeaz ă pe Ńă rani s ă-i exprime în mod vehement jalbele împotriva mo ierilor. S-a aten Ńionat chiar i asupra posibilit ăŃ ii izbucnirii r ăscoalei. Acest lucru l-a exprimat chiar i Adunarea jude Ńului Torontal. Pe nobilii maghiari i-a pus pe gânduri cererea sârbilor de a avea un teritoriu aparte. În acest sens Consiliul Maghiar îi aduce la cuno tiin Ńă împ ăratului Leopold al II-lea c ă deputa Ńii prezen Ńi la întrunirea popular-bisericeasc ă vor cere un teritoriu aparte pentru sârbi i c ă exist ă pericolul ca popula Ńia ortodox ă s ă pericliteze puterea jude Ńean ă i orânduirea de stat. Cum între timp mitropolitul Mojsej Putnik a decedat, s-a îndeplinit i condi Ńia ca Soborul timi orean pe lâng ă un caracter de dezbateri s ă aib ă pe ordinea de zi i alegerea mitropolitului. Ca administrator al Mitropoliei a fost numit de c ătre împ ărat episcopul timi orean Petar Petrovi ć sub a c ărui conducere s-au finalizat preg ătirile i s-a Ńinut Soborul Popular-Bisericesc de la Timi oara. La debutul lucr ărilor erau prezen Ńi o sut ă de deputa Ńi. Al ături de reprezentan Ńii obi nui Ńi ai Grani Ńei Militare, a Provincialului i a preo Ńimii, câte 25 de persoane, erau prezen Ńi i 25 de deputa Ńi ale i din rândurile nobilimii. Acestui num ăr trebuie ad ăuga Ńi i episcopii (în total opt) tuturor eparhiilor. Ca reprezentan Ńi de pe teritoriul României de azi la Sabor au fost prezen Ńi 28 de deputa Ńi i patru episcopi. Cel mai mare num ăr erau din rândurile nobilimii (14), apoi a or ă enilor (8) i preo Ńimii (6). Prin func Ńia de Ńinut ă, având i drept de vot, au participat patru episcopi. Mai mult de jum ătate din deputa Ńii nobilimii erau de pe teritoriul României de azi, ceea ce este o consecin Ńă atât a num ărului nobilimii cât i a for Ńei politice i materiale. Nobilii prezen Ńi

76 erau: Lazar Čarnojevi ć de Macea, Petar de Tekelija vicesolgabir ău din Arad, Jovan Čarnojevi ć de Macea, Hristofor de Nako, mo ier din Sânnicolau Mare, Jovan Nikoli ć de Rudna, Mihajil Sebini de Reca , asesor, Stefan Damaskin de Beregs ăul Mic, Naum Moska de Ivanda, Jovan Pa čadži de Medveš, Dimitrije Putnik de imand, Toma Fogara i de Lugoj, solgabir ău al jude Ńului Cara , Nikola de Faber, bürgermaister de Lipova, Toma de Vuji ć din Timi oara. Sava Tekelija reprezenta or ă eni. Reprezentan Ńi ai Provincialului erau: Petar Boži ć, judec ător din Arad, Mihajil Cristof, administrator la prim ăria din Oradea, Joakim Botoš, administrator din Oravi Ńa, George Vuja comerciant din Lugoj, Pavle Cvetkovi ć, notar de stat din Timi oara-Cetate, Simeon Popovi ć din Lipova, Stefan Vujanovski, director de coal ă din Timi oara. Din rândurile preo Ńimii au fost ale i: Maksim Sekuli ć, arhimandrit al m ănăstirii Hodo , Teodosije Jovanovi ć, arhimandrit al m ănăstirii Bezdin, Jovan Šubonji, protopop din Timi oara, Petar Ger čić, protopop din Arad, Konstantin Atanasijevi ć, protopop din Lugoj, Joan Klintoh, preot din Oradea Mare. Au fost prezen Ńi i episcopii: cel ar ădean, Pavle Avakumovi ć, cel timi orean, Petar Petrovi ć, care era în acela i timp i administrator al Mitropoliei din Karlovci, cel al Ardealului, Gerasim Adamovi ć i cel al Bucovinei, Danilo Vlahovi ć. Chiar i o privire fugitiv ă asupra numelor deputa Ńilor ne arat ă c ă cei mai mul Ńi dintre ei erau sârbi, dar au fost i români i aromâni. În debutul lucr ărilor Saborului administratorul Mitriopoliei i-a chemat pe deputa Ńii prezen Ńi s ă fie uni Ńi pentru c ă “în clipa în care ochii Europei sunt a Ńinti Ńi spre Sabor i a teapt ă fructele sesiunii”, participan Ńii au obliga Ńia s ă fie la în ălŃimea responsabilit ăŃ ii, “cu voia Domnului i a împ ăratului”. La începutul p ărŃii consacrate discu Ńiilor, în ziua de 7 septembrie 1790, unii deputa Ńi au pus întreb ări de interes pentru poporul sârb. Scopul lor de baz ă era s ă “fie rugat ă În ălŃimea Sa ca s ă fie asigurat ă consisten Ńa poporului sârb în Ńă rile succesoare, f ără s ă-i fie tirbite drepturile i avantajele acordate prin Privilegii”. Soborul a hotărât ca, în baza drepturilor primite “de poporul sârb în Ungaria i Ńă rile al ăturate” de la Leopold I i confirmate de urma ii s ăi prin Privilegii aparte, s ă fie înaintate anumite revendec ări. Este cerut un teritoriu “sub conducerea magistratului propriu”. Acelei p ărŃi a poporului care rămâne credincioas ă, se spune mai departe, trebuie s ă-i fie asigurate teritoriile “pentru a putea netulburat ă s ă-i exercite credin Ńa”. Grani Ńa Militar ă trebuie s ă depind ă de Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii, dar în cazul unei reduceri a ei, “gr ănicerii s ă nu devin ă supu i ai mo ierilor ci, datorit ă meritelor lor, s ă li se dea drepturi i o prioritate deosebit ă”. S-a propus s ă fie înfiin Ńat ă Cancelaria Iliric ă a Cur Ńii. În numele ortodoc ilor din jude Ńul Arad, Sava Tekelija i Petar Boži ć au cerut ca localit ăŃ ile fostei Grani Ńe de Mure s ă formeze un district privilegiat, luând exemplul districtelor de Tisa i Kikinda Mare, iar fo tii ofi Ńeri s ă primeasc ă titluri de nobili i domenii. O discu Ńie aprins ă în cadrul Soborului s-a purtat cu privire la prigoana i dezna Ńionalizarea la care e supus ă popula Ńia ortodox ă din Ńinuturile Aradului i a Oradiei Mari. Deputa Ńii din aceste Ńinuturi au prezentat toate greut ăŃ ile cu care se confrunt ă popula Ńia ortodox ă. S-au dat exemple concrete de convertire for Ńat ă a ortodoc ilor la Biserica Unit ă, confisc ări de biserici i de pământuri, izgoniri din ora e, întemni Ńă ri i schingiuiri. S-a cerut energic s ă se restituie p ământul tuturor celor p ăgubi Ńi dar s ă li se asigure acelea i drepturi de care beneficiaz ă ungurii. Pentru Ńinutul respectiv, mai ales pentru jude Ńul Bihor, care se afla în cadrul Consistoriatului Oradiei i care a apar Ńinut Eparhiei Aradului, s-a propus s ă fie numit, în numele episcopului Aradului, un reprezentant consistorial. El s-ar afla în fruntea Reprezentan Ńei Consistoriale cu sediu la Oradea Mare. Reprezentan Ńa s-ar îngriji de integritatea religioas ă a locuitorilor comunelor ortodoxe din vecin ătatea colectivit ăŃ ilor catolice i a reprezentan Ńilor Bisericii Unite. De i propunerea deputa Ńilor a fost acceptat ă, practic acest lucru nu însemna mult pentru c ă i dup ă ce a avut loc Saborul s-a continuat procesul de rebotezare a popula Ńiei ortodoxe în zona Cri ului, în “raza de ac Ńiune” a Consistoriatului Oradiei Mari.

77 Un loc central în cadrul discu Ńiilor l-au ocupat cererile ca sârbilor s ă le fie acordat un teritoriu aparte i acesta s ă fie Banatul, care ar avea organele locale ale puterii i un organ sub forma Cancelariei Ilirice a Cur Ńii precum i cererea ca Privilegiile de care beneficiau s ă fie incluse în legile maghiare. Aceste cereri i-au împ ărŃit pe deputa Ńi în curentul pro austriac, respectiv pro maghiar. În fruntea curentului minoritar pro maghiar s-a pus Sava Tekelija, nobil din Arad. De aceea a avut conflicte cu comisarul imperial aflat la Congres “c ăruia i s-a împotrivit întrutotul”. La edin Ńa din 9 septembrie 1790 Tekelija s-a opus cererii majorit ăŃ ii celor prezen Ńi care doreau un teritoriu pentru sârbi. Cu acest prilej el i-a expus punctul de vedere cu privire la includerea Privilegiilor în legile maghiare. Tekelija a subliniat c ă sârbii din Ungaria nu au nevoie de autonomie teritorial ă pentru c ă a a ar deveni “stat în stat” i aceasta ar reprezenta un “monstru politic” p ăgubitor pentru Ungaria i nicidecum folositor sârbilor. El a afirmat c ă cerin Ńa privind o autonomie teritorial ă nu ar avea nici o baz ă legal ă pentru c ă Privilegiile acordate de Leopold I spun indubitabil c ă un asemenea teritoriu s-ar putea realiza numai în Serbia eliberat ă de turci i nu în cadrul Ungariei. În ceea ce prive te Banatul ca un teritoriu aparte, Tekelija a constatat c ă o asemenea ini Ńiativ ă este irealizabil ă pentru c ă Banatul nu e populat numai de sârbi, ci i de români, nem Ńi i maghiari. Pe lâng ă aceasta, în anul 1779 s-a efectuat încorporarea Banatului în jude Ńele maghiare. S-a întrebat, cu acest prilej, Tekelija, va accepta oare împ ăratul s ă ia Banatul de la unguri i s ă-l dea sârbilor, nedrept ăŃ indu-i astfel pe maghiari. i dac ă ar primi Banatul - s-a întrebat Tekelija - pot oare sârbii spera în mod real s ă introduc ă legile proprii i vor ob Ńine oare drepturi mai mari decât cele pe care le au în Ungaria. Poporului sârb împr ă tiat prin toat ă Ungaria Tekelija i-a transmis mesajul s ă se mul Ńumeasc ă cu Soborul s ău popular-bisericesc i s ă cear ă de la Soborul Maghiar recunoa terea drepturilor general-cet ăŃ ene ti. Referindu-se la Privilegiile na Ńionale i biserice ti Tekelija a afirmat c ă ele i-au nenorocit pe sârbii din Ungaria. Cu aceast ă ocazie el a specificat c ă înainte de Marea Migra Ńie sârbii din Ungaria erau cet ăŃ eni cu drepturi egale. De la Marea Migra Ńie încoace, înlocuind dreptul maghiar cu Privilegiile primite de la împ ăra Ńii austrieci, sârbii au devenit, dintr-un “popor frăŃ esc” un “popor tolerat” i aproape du man. În leg ătur ă cu problema includerii Privilegiilor în legile maghiare Tekelija a specificat c ă acest fapt este posibil dar numai în m ăsura în care nu contravine acestor legi. Cerin Ńa majorit ăŃ ii prezente în fruntea c ăreia se afla Jakov Se čanac (Iacov Seciana Ń), care porneu de la faptul c ă sârbii care ar r ămâne în afara teritoriilor na Ńionale trebuiesc ocroti Ńi, insista asupra incorpor ării absolute a Privilegiilor în legile maghiare, creându-se astfel o dubl ă siguran Ńă a acestei p ărŃi a na Ńiunii - i prin Constitu Ńie i prin Privilegii, Tekelija a catalogat-o ca fiind nerealist ă pentru c ă ceea ce contravine legilor maghiare sârbii nu vor putea primi niciodat ă i nimeni nu le poate confirma aceste cerin Ńe. Ceea ce le ofer ă legea este de departe mai sigur decât Privilegiile, a subliniat Tekelija. Privilegiile nu au la baz ă legi, ci sunt supuse schimb ărilor i depind de voin Ńa st ăpânitorilor care le-au schimbat ori de câte ori au considerat c ă acest fapt corespunde intereselor lor i nu intereselor poporului. Dup ă câteva s ăpt ămâni de discu Ńii Soborul din Timi oara trimite un Elaborat împ ăratului austriac i regelui Ungariei Leopold al II-lea. În acest Elaborat sunt stipulate cerin Ńele concrete ale participan Ńilor la Congres. În baza Patentului privind ToleranŃa, s-a cerut interzicerea amestecului preo Ńimii catolice în treburile Bisericii Ortodoxe Sârbe. În mod special s-a cerut dreptul de înfiin Ńare a unei coli teologice superioare la Karlovci i a seminariilor teologice unde s-ar instrui tinerii preo Ńi. S-au cerut garan Ńii privind înv ăŃă mântul în limba matern ă. S-a cerut asigurarea burselor pentru colarizarea ortodoc ilor, la fel cum astfel de burse sunt acordate catolicilor. Este reiterat ă cerin Ńa ca popula Ńia ortodox ă s ă fie eliberat ă de impozit c ătre Biserica Catolic ă. S-a cerut i o tipografie pentru sârbi. Una dintre cerin Ńele importante din Elaborat era ca sârbii s ă primeasc ă dreptul de a fi propor Ńional reprezenta Ńi în magistratele or ă ene ti. Partea central ă a Elaboratului cuprindea cerin Ńa ca Banatul s ă fie acordat sârbilor ca o unitate teritorial-politic ă aparte. Pe lâng ă argumente istorice în favoarea acestei cerin Ńe,

78 participan Ńii au argumentat-o i cu faptul c ă structura etnic ă în Banat este în marea ei majoritate ortodox ă. În încheiere a afost ales mitropolitul în persoana lui Stefan Stratimirovi ć, un om de o vast ă cultur ă, cu studii superioare, adept al ra Ńionalismului i al reformelor sociale din vremea iosefinismului. Provenea dintr-o familie de vază de nobili sârbi. A r ămas în func Ńie pân ă în anul 1834, justificând încrederea poporului, dovedindu-se a fi un lupt ător neobosit pentru drepturile na Ńionale ale sârbilor. În acela i timp, nu a uitat c ă este p ărinte spiritual i pentru restul popula Ńiei ortodoxe din Imperiul Habsburgic. În urma discu Ńiilor furtunoase la edin Ńele Conferin Ńei Cur Ńii privind Privilegiile i înarticularea lor în legile maghiare, vine i hot ărârea regelui Leopold al II-lea. Propunerea ca sârbilor s ă le fie acordat Banatul ca o unitate teritorial-politic ă aparte nu a fost acceptat ă, motivându-se c ă Banatul este deja alipit Ungariei, fapt reglementat legal i de c ătre Soborul Ungariei. Sârbilor li se recomand ă s ă r ămân ă r ăbd ători, iar “împ ăratul va hot ărî dac ă i când va ceda o parte a Împ ărŃiei”. Acceptând toate celelalte propuneri ale Saborului de la Timi oara, împ ăratul s-a pronun Ńat cu privire la propunerea de înfiin Ńare a Cancelariei Ilirice a Cur Ńii împotriva c ăreia era Soborul Ungariei. În data de 15 ianuarie 1791 regele Leopold al II-lea anun Ńă Cancelaria Ungariei c ă a hot ărât s ă formeze Cancelaria Iliric ă a Cur Ńii. Aceast ă înfiin Ńare, în condi Ńiile r ăzboiului între Austria i Turcia, unde participarea sârbilor era de neînlocuit, însemna, în esen Ńă , o m ăsur ă tactic ă, ceea ce demonstreaz ă i faptul c ă, tot prin hot ărâre imperial ă, Cancelaria este desfiin Ńat ă deja în anul urm ător, adic ă în 1792. S-a realizat ceea ce prev ăzuse i Sava Tekelija de la tribuna Soborului din Timi oara, anume c ă Austria va sus Ńine cerin Ńele sârbilor “pân ă când acestea sunt în interesul ei, iar când vor ob Ńine ceea ce urm ăresc, de noi se vor lep ăda”.

79 KRAJINA LUI KO ČA I FREIKORII B ĂNĂł ENI

La finele anilor optzeci ale secolului al XVIII-lea Austria a început preg ătiri intense pentru războiul cu Turcia, r ăzboi al c ărui sfâr it victorios ar însemna izgonirea Imperiului Otoman din Peninsula Balcanic ă. Prin acest fapt s-ar creea i condi Ńii de realizare a planului strategic al Imperiului Habsburgic de a p ătrunde spre est. În aceast ă intreprindere a sa comanda austriac ă conta serios pe sus Ńinerea i participarea sârbilor. În cadrul preg ătirilor pentru opera Ńiunile de lupt ă pe teritoriul Serbiei s-au luat m ăsuri de formare, pe teritoriul austriac, a deta amentelor sârbe ti de voluntari – a anumi Ńi freikori în componen Ńa c ărora ar intra sârbii de pe ambele maluri ale râurilor Sava i Dun ărea. Din punct de vedere militar, deta amentele de voluntari, freikorii, erau organiza Ńi ca o armat ă de frontier ă. Freikorii au început r ăzboiul austriaco-turc în noaptea între 8 i 9 februarie 1788. Atunci sublocotenentul Jovan Branova čki (Iovan Branovacichi) trecu Dun ărea la Smederevo în fruntea celor o sut ă cinzeci de freikori. Dup ă ce distruge ori avariaz ă vasele inamice, el se întoarce în Banat. Ceva mai departe, din Clisura Dun ării generalul Pavle Dimi ć Papila (Pavle Dimici Papila) trece Dun ărea la Jupanec i ocup ă insula Adakaleh. Pe teritoriul Serbiei a râmas pentru o anumit ă perioad ă freikorul Ko ča An ñelkovi ć (Cocea Angelcovici) cel ce s-a separat de unitatea lui Branova čki chemând poporul s ă se ridice la r ăscoal ă i adunând voluntari. Cu voluntarii s ăi i-a izgonit pe turci din Požarevac (Pojareva Ń) i Palanka, trecând prin nahiile de Jagodina, Kra- gujevac (Kraguieva Ń) i Smederevo. Deta amentul s ău crescu la cinci sute de oameni. În curând a trecut în Banat i s-a pus sub comanda lui Jovan Branova čki. Atunci a fost format – în februarie 1788 – deta amentul de freikori a lui Branova čki, în componen Ńa c ăruia au intrat sârbii i românii refugia Ńi i voluntarii lui Ko ča An ñelkovi ć. Din cinci cete, trei aveau denumirea de “ sârbe ti- bănăŃ ene ” iar dou ă – “ valaho-b ănăŃ ene ”. Dup ă o serie de succese, Ko ča An ñelkovi ć prime te misiunea de a anihila i z ădărnici p ătrunderea turcilor pe ruta Niš-Beograd. Aflându-se în fruntea celor 1.500 de freicori Ko ča repurt ă, la 14 martie 1788, o mare victorie asupra turcilor în lupta de la Bagrdan. Atunci împ ăratul Austriei îl avanseaz ă la rang de c ăpitan. În scurt timp, îns ă, el se retrage cu freicorii s ăi în Banat. Drept r ăspuns la ac Ńiunile freikorilor, turcii au început m ăsurile represive fa Ńă de popula Ńia Serbiei. De aceea a i început migra Ńia în mas ă a poporului spre Srem i Banat. Num ărul refugia Ńilor afla Ńi în Srem i Banat era de câteva zeci de mii. Nu se tie câ Ńi dintre ace tia s-au reîntors în Serbia, dup ă r ăzboi. O misiune complicat ă, de a bara Dun ărea i de a z ădărnici leg ăturile turcilor afla Ńi la Vidin cu cei afla Ńi la Beograd, au primit-o Jovan Branova čki i Ko ča An ñelkovi ć. łinutul era sub controlul freikorilor i a granicierilor din Regimentul Valaho-Iliric i se întindea de la Or ova la Berzasca, pe Clisura Dun ării. Pentru c ă ap ărarea de la Svini Ńa a cedat, în septembrie 1788 turcii i- au învins la Berzasca pe freikorii lui Ko ča An ñelkovi ć. Aici Ko ča i treizeci de lupt ători ai s ăi, care au luptat pân ă la ultima suflare, sunt înfrân Ńi i tra i în Ńeap ă. Personalitatea eroic ă a lui Ko ča a r ămas adânc întip ărit ă în memoria poporului. Întreaga mi care primi denumirea de Krajina lui Ko ča. Dup ă înfrângerea rezisten Ńei for Ńelor armate austriece i a freikorilor, turcii avanseaz ă fulger ător în Ńinutul Clisurei Dun ării i a Banatului de sud. În fa Ńa lor popula Ńia în panic ă î i caut ă ad ăpost la Bela Crkva i la Vršac. În acest timp are loc o consf ătuire a statului major austriac la Bela Crkva i împ ăratul este în tiin Ńat c ă spre ora se îndreapt ă 40.000 de osta i turci i c ă for Ńele ap ărătorilor sunt insuficiente pentru a opune o rezistenŃă mai serioas ă. Împ ăratul aprob ă evacuarea localit ăŃ ilor Bela Crkva i Vršac. Poporul în fruntea c ăruia s-au aflat episcopul Josif Jovanovi ć Šakabenta i arhimandritul m ănăstirii Mesi ć Mojsije Vasiljevi ć, se îndreapt ă împreun ă cu armata spre Banatsko Središte unde se face tab ără. În acest timp armata distruge toate

80 obiectivele vitale care ar putea fi de folos turcilor la Vršac. Ultimul s-a retras i Regimentul Valaho-Iliric. Dup ă ce pericolul trecu, poporul se întoarse în satele i ora ele sale. Trecând prin Clisura Dun ării, turcii au pustiit-o. În general, Banatul de Sud a fost grav distrus în acest r ăzboi, suferind i mari jertfe umane. Numai într-un singur an al r ăzboiului austro- turc în perimetrul a ase protoprezbiterate ale Eparhiei Vâr eŃului au fost incendiate 68 de biserici i 25 de coli. Drumul robiei l-au luat 12.387 de civili. Sunt ucise 556 de persoane. A fost necesar un timp îndelungat pentru asanarea marilor distrugeri, consecin Ńe ale ultimului r ăzboi austro-turc. În ceea ce prive te str ămutarea sârbilor pe teritoriul Ungariei, au existat dou ă p ăreri diametral opuse. Cancelaria Cur Ńii din Ungaria nu a dorit s ă-i primeasc ă pe venetici, iar Viena i-a acceptat. În aceast ă nou ă str ămutare a sârbilor nobilimea maghiar ă vedea înt ărirea elementului sârbesc în p ărŃile de sud ale regatului. Curtea de la Viena îi privea cu bun ăvoin Ńă pe refugia Ńii sârbi din dou ă motive. Ei înt ăreau, înainte de toate, bastionul în fa Ńa turcilor, iar pe de alt ă parte înt ărirea numeric ă a popula Ńiei sârbe ti însemna crearea unei contrabalan Ńe fa Ńă de nobilimea maghiar ă în înfrunt ările acesteia cu Curtea de la Viena. Dar str ămutarea în Ungaria primi un caracter de mas ă. Nici unul din apelurile (fie c ă veneau din partea turcilor, fie din partea cnejilor) de a nu pleca în pribegie, i nici rezisten Ńa păturilor maghiare nu a putut opri puhoiul refugia Ńilor. Conform spuselor istoricilor care s-au ocupat de tematica migra Ńiilor sârbe ti în Ungaria, numai în primul an al r ăzboiului austro-turc, au venit între 80.000 i 100.000 de suflete. Num ărul acesta mare de refugia Ńi a creat probleme privind ad ăpostirea i între Ńinerea lor, cu atât mai mult cu cât aici exista un num ăr însemnat al forma Ńiunilor militare angajate în opera Ńiuni de r ăzboi. Mul Ńi din cei veni Ńi au murit istovi Ńi, de foame i boli. Mul Ńi s-au întors la casele lor, îns ă o parte a i r ămas. A a, de exemplu, în prim ăvara anului 1789 în jude Ńele din Banat existau în jur de 14.000 de refugia Ńi. Cel mai probabil este c ă ei au i r ămas aici. Curtea de la Viena considera c ă refugia Ńii trebuie men Ńinu Ńi i str ămuta Ńi mai departe de frontiere. S-a propus ca “emigran Ńii s ă beneficieze de toate concesiile posibile, iar cei ce vor rămâne în Turcia s ă beneficieze de o amnestie total ă”. În edin Ńa comun ă din 12 martie 1791 reprezentan Ńii camerelor Cur Ńii au permis refugia Ńilor să se a eze de-a lungul Grani Ńei Militare i doar surplusul s ă fie admis în jude Ńe i ace tia, doar cu familia împreun ă, nicidecum individual. Toate acestea trebuiau f ăcute f ără a-i provoca pe turci. Conducerea sârbilor, întrunit ă la o adunare la Beograd la 2 septembrie 1791, trimite cerin Ńele sale în leg ătur ă cu str ămutarea sârbilor în Austria Cur Ńii de la Viena. i-au exprimat dorin Ńa de a se stabili în regiunile unde tr ăiesc cona Ńionalii lor. Cereau s ă se stabileasc ă un num ăr de câte o sut ă de familii împreun ă cu preo Ńii lor. Cereau drepturile, privilegiile i facilit ăŃ ile avute de sârbii din imperiu. Cum Curtea de la Viena nu a acceptat aceste condi Ńii i represaliile turcilor au încetat, str ămutarea s-a diminuat i, în curând, a i încetat. În r ăzboil austriaco-turc din 1788-1791 gr ănicerii au suferit pierderi grele, mai ales în Ńinutul Banatului. Au luat drumul robiei, au fost uci i ori au murit, ori dup ă fuga din 1788 nu s-au mai întors în Grani Ńă un num ăr de 22.919 persoane din Regimentul Valaho-Iliric i 13.331 din Regimentul Germano-B ănăŃ ean. Dintre ace tia au c ăzut prizonieri 7.179 de persoane – 1.296 de bărba Ńi, 1.980 de copii de sex masculin, 1.808 femei i 1.995 copii de sex feminin. Războiul austriaco-turc din 1788-1791 a fost un eveniment însemnat în istoria poporului sârb. În timpul ac Ńiunilor freikorilor împreun ă cu armata austriac ă, format ă în cea mai mare parte din gr ănicieri sârbi, s-au format leg ături strânse între sârbii din Imperiul Habsburgic i cei din Imperiul Otoman, ceea ce a dat na tere la experien Ńe pre Ńioase, importante pentru lupta comun ă pentru eliberarea na Ńional ă.

81 PRIMA R ĂSCOALA A SÂRBILOR

Prima r ăscoal ă a sârbilor (1804-1813) a marcat un moment de r ăscruce în evolu Ńia istoric ă a poporului sârb. Ea a fost momentul de început al luptei de eliberare na Ńional ă împotriva st ăpânirii turce ti. Contradic Ńiile tot mai adânci i ireconciliabile între puterea turceasc ă i poporul sârb nedrept ăŃ it s-au înte Ńit în zilele premerg ătoare izbucnirii r ăscoalei datorit ă teroarei exercitat ă de dahii. În preg ătirea r ăscoalei personalit ăŃ ile de frunte din Serbia au luat leg ături cu sârbii din Muntenegru, Bosnia, Her Ńegovina i Voivodina. Aflând despre aceste preg ătiri, dahiii au început la 4 februarie 1804 a anumita “t ăiere a cnejilor” considerând c ă a a vor înfrico a poporul i îl vor opri de la r ăscoal ă. Numai zece zile mai târziu, la 14 februarie, Karañor ñe Petrovi ć (Karageorge Petrovici) fu ales vojd (conduc ător popular) la Orašac (Ora aŃ). A a a început Prima r ăscoal ă a sârbilor. Aflându-se în fruntea luptei de eliberare na Ńional ă Kara ñor ñe a trecut cu succes peste tendin Ńele separatiste ale unor voievozi. Întârind puterea central ă, Kara ñor ñe înt ărea unitatea intern ă, punând bazele noului stat sârb ce se va forma în urm ătoarele decenii. Dup ă Pacea de la Bucure ti r ăscula Ńii au fost l ăsa Ńi în voia soartei. Cu mult mai puternici, turcii ocup ă pân ă în toamna anului 1813 întreaga Serbie. Printre r ăscula Ńi se instaur ă haosul, iar conduc ătorii, în frunte cu Kara ñor ñe, trecur ă în Austria. În Serbia a fost restaurat ă puterea turceasc ă. Dar cuceririle Primei r ăscoale a sârbilor sunt adânc întip ărite în con tiin Ńa istoric ă a poporului sârb i anume – c ă numai printr-o lupt ă asidu ă se poate realiza eliberarea na Ńional ă i ob Ńine dreptul de a se forma un stat propriu. Primul ajutor material i moral pentru r ăscula Ńii din Serbia a venit din partea sârbilor din Imperiul Habsburgic. Din primele zile ale r ăscoalei, victoriile cona Ńionalilor lor de la sud de Dun ăre i Sava au fost salutate cu însufle Ńire de preo Ńi, nobilime, comercian Ńi, me te ugari, Ńă ranii, gr ănicieri. În luna martie 1807 însu i împ ăratul Austriei este informat c ă gr ănicierii din Regimentul Valaho-Iliric manifest ă simpatie fa Ńă de r ăscula Ńii din Serbia. Se mai specific ă faptul c ă s-a cerut ocrotire din partea Cur Ńii Ruse ti i c ă o jum ătate din familii au emigrat în Serbia. Acesta a fost motivul s ă fie luate m ăsurile preventive i s-a hot ărât trimiterea colonelului Jovan Branova čki din Regimentul din Ogulin în Regimentul Valaho-Iliric ca s ă-l ajute pe guvernatorul Banatului Petar Duka. Nelini tea Cur Ńii de la Viena fa Ńă de situa Ńia din Banat este sporit ă dup ă ac Ńiunea sârbo- ruseasc ă împotriva turcilor. Rapoartele specific ă existen Ńa conspira Ńiei sârbe ti în întregul imperiu, de la Zemun la Buda, de la Timi oara la Rijeka. Rapoartele men Ńioneaz ă c ă cei care conspir ă trebuie c ăuta Ńi printre sârbi, români, aromâni, greci, dar i printre protestan Ńii maghiari. În vara anului 1807 vin rapoarte c ă românii în jude Ńul Cara Ńin adun ări ilegale la care se sf ătuiesc în privin Ńa ridicării la r ăscoal ă i c ă aceiea i trec în Serbia pentru a lupta împreun ă cu r ăscula Ńii. Mul Ńi dintre sârbi se afl ă sub observa Ńia poli Ńiei. A a a fost cazul comercian Ńilor Panajot i Mihajlovi ć i a nobilului i proprietarului de p ământ Malenica. Despre ei rapoartele spun c ă îi divinizeaz ă pe ru i i c ă-i urâsc pe catolici, mai ales pe nem Ńi. Li s-a imputat faptul c ă l-au ajutat material pe Kara ñor ñe. În rapoarte se constat ă cu p ărere de r ău “c ă este greu a men Ńine gradul dorit de siguran Ńă la grani Ńă cu Serbia”. Generalul Iosef Simbschen în raportul s ău c ătre comandantul Banatului Petar Duka vorbe te c ă românii sunt entuziasma Ńi de Kara ñjor ñje despre care spune c ă are 300.000 de osta i, că e mai puternic decât regele însu i i “nu se teme de nem Ńi i de unguri i, dac ă d ă Domnul, va deveni regele tuturor ortodoc ilor”. Despre r ăscoala sârbilor, mai subliniaz ă Simbschen, se vorbe te cu entuziasm la Lugoj i la Ciacova.

82 În rapoarte este acuzat comerciantul Teodor Demeli ć din Or ova c ă men Ńine leg ături cu răscula Ńii. El a fost în leg ătur ă i cu generalul rus Miheljson, comandant la Dun ăre. Sunt acuza Ńi i sârbii din Mehadia iar despre sârbii din Timi oara rapoartele constat ă c ă sunt “r ău gânditori”. Pe lâng ă alte fapte, toate acestea indicau pentru Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii “starea de spirit periculoas ă a supu ilor sârbi”. Prin intermediul voievodului Ludovik împ ăratul ordon ă, la 21 ianuarie 1808, tuturor generalilor din cadrul Grani Ńei militare s ă urm ăreasc ă permanent leg ăturile supu ilor cu cona Ńionalii din Serbia. Între altele este cenzurat ă coresponden Ńă lui Georgije Simeonovi ć (Gheorghie Simeonovici), Dimitrije Bogdanovi ć (Dimitrie Bogdanovici) i a lui Marinko Pavlovi ć (Marinco Pavlovici), cu to Ńii comercian Ńii din Timi oara. Se men Ńioneaz ă că erau în leg ătur ă cu r ăscula Ńii de la Viena pân ă la Or ova. Rapoartele confiden Ńiale îl acuzau i pe generalul Duka cum c ă ac Ńioneaz ă pentru distrugerea statului i c ă “îi favorizeaz ă pe ortodoc i i le permite lucruri nemaiauzite”. Printre păcate i se repro eaz ă c ă aprob ă pozi Ńiile provocatoare ale cet ăŃ enilor sârbi din Timi oara în care sârbii îi amenin Ńă f ăŃ i pe germani. Rapoartele men Ńioneaz ă c ă la Timi oara – Fabric a fost înfiin Ńat “Clubul sârbesc”. Aici cuvântul de ordine îl aveau Dimitrije Bogdanovi ć i Marinko Pavlovi ć “care sunt în leg ătur ă direct ă cu cei din Serbia, merg în Serbia ca i comercian Ńi i duc oameni acolo”. Acest fapt este posibil pentru c ă trecerea le-o facilizeaz ă cona Ńionalii lor Duka i locotenentul major Rukavina “care-i privesc printre degete”. Împ ăratul este în tiin Ńat în mai multe rânduri c ă Banatul nu a fost niciodat ă pe un drum atât de periculos i c ă “la prim ăvar ă va fi cuprins de furtun ă i va deveni teatru de r ăzboi”. Se propunea înlocuirea for Ńelor militare formate din sârbi cu altele, loiale Cur Ńii. Din Oravi Ńa se anun Ńă c ă românii se preg ătesc de recrutarea 12.000 de oameni care, luând exemplul francezilor, îi vor izgoni pe feudali i îl vor recunoa te ca domnitor pe Kara ñor ñe. Informa Ńii similare veneau i din Boc a. În aten Ńia confiden Ńilor erau i ardelenii care veneau în Banat. Ei spuneau c ă toat ă provincia lor îl a teapt ă pe Kara ñor ñe care îi va ridica la lupt ă precum a f ăcut-o Horea. Spuneau c ă se vor răscula 100.000 de oameni. O expresie a situ ării pe pozi Ńiile eliber ării na Ńionale a popula Ńiei sârbe i române din Regimentul Valaho-Iliric a fost i r ăscoala din Kruš čica (Cru ci Ńa) din anul 1808. Ideea unei r ăscoale a sârbilor din Banat dateaz ă din anul 1806 pe când fostul c ăpitan de freikori Marijan Jovanovi ć (Marian Iovanovici) a fost în vizit ă la Kara ñjor ñe. El a r ămas un timp mai îndelungat la voevodul Milenko Stojkovi ć (Milenco Stoicovici) c ăruia îi i prezint ă planul ca sârbii i românii din Banat s ă-i izgoneasc ă împreun ă pe unguri i pe nem Ńi dup ă care în acest Ńinut s-ar forma un stat sârb. Pentru a realiza acest Ńel este indispensabil ajutorul r ăscula Ńilor din Serbia. Cu acest prilej, dup ă m ărturisirile sale, i-a fost preg ătit un ajutor constând din dou ă pân ă la trei mii de r ăscula Ńi, atunci când va fi un moment prielnic. Jovanovi ć preconiza ca r ăscoala din Banat să izbucneasc ă în minele din jurul ora ului Moldova Nou ă, unde s-ar i aproviziona cu banii necesari purt ării ac Ńiunilor militare. Atunci, al ături de participarea r ăscula Ńilor sârbi, va fi cerut i ajutor din partea Rusiei. Cu ajutorul lor s-ar elibera Banatul i Muntenia. Aezarea gr ăniciereasc ă Kruš čica (Cru ci Ńa) de pe teritoriul Regimentului Valaho-Iliric a devenit centrul preg ătirilor de r ăscoal ă. Al ături de c ăpitanul Marijan Jovanovi ć au mai participat locotenentul major Pivu Žumanka (Pivu Jumanca), participând în luptele freikorilor, locotenentul Toma Scripete, comandantul postului local din sat, i preotul Dimitrije Georgijevi ć (Dimitrie Gheorghievici) cunoscut sub numele de Pop ðjak (Pop Giac). În agita Ńia lor organizatorii r ăscoalei s-au folosit de nemul Ńumirea gr ănicerilor fa Ńă de situa Ńia lor economic ă tot mai precar ă. Trebuie, totu i, men Ńionat c ă ei i-au f ăurit un plan ireal, condamnat de la bun început la e ec. Anume, organizatorii r ăscoalei au avut în vedere r ăscoala sârbilor i a românilor într-un spa Ńiu larg, din Ardeal pân ă în Slavonija. Locotenentul Scripete socotea c ă, având ajutorul ofi Ńerilor, va r ăscula 50.000 de gr ănicieri c ărora li s-ar ad ăuga i Ńă ranii.

83 Ca s ă îndemne poporul la r ăscoal ă conduc ătorii s-au folosit de o proclama Ńie imaginar ă a voevodului Petar Dobrnjac privind ajutorarea r ăscula Ńilor. Organizatorilor le-au fost de folos i tirile c ă austriecii vor ocupa Beogradul. Din Kruš čica sunt trimise în tot Banatul de Sud i în Clisura Dun ării chem ări cu îndemnuri la r ăscoal ă care au c ăzut în mâna colonelului Branova čki. El trimise în noaptea de 12/13 iulie o patrul ă care fu dezarmat ă de c ătre r ăscula Ńii. Cu un steag bisericesc desf ă urat Georgijevi ć chema poporul s ă i se al ăture, în numele Sfintei Treimi, în lupta pentru reorganizarea regatului cneazului Lazar. El a trimis soli în satele din jur pentru a ridica poporul iar Scripete avea misiunea de a asigura un bac la Nova Palanka pentru a avea o leg ătur ă cu Serbia. Cu un num ăr redus de r ăscula Ńi porni spre Su ca, în Clisur ă, cu gândul de a porni acolo răscoala. Cum nu a reu it acest lucru, a pornit spre Lescovi Ńa, în Poljadija, unde fu arestat de o patrul ă de gr ănicieri. Un al doilea grup de r ăscula Ńi avându-l în frunte pe comerciantul Atanasije Staji ć (Atanasie Staici) ajunse la Berli te pe la miezul nop Ńii la 13 iulie 1808 unde tr ăgând focuri de arm ă i tr ăgând clopotele ridic ă popula Ńia. Împreun ă cu organizatorii r ăscoalei pornir ă în jur de dou ăzeci de localnici, ceilal Ńi renun Ńând pentru c ă nu credeau c ă la Suvaja (Suvaia) îi a teapt ă 4.000 de răscula Ńi din Serbia. Auzind c ă în locul r ăscula Ńilor sârbi la Suvaja îi a teapt ă husarii austrieci, răscula Ńii s-au împr ă tiat. A urmat arestarea organizatorilor r ăscoalei. Preotul Dimitrije Georgijevi ć i locotenentul major Piru Jumanka au murit în timpul cercet ărilor la închisoarea din Timi oara. Al Ńii sunt osândi Ńi la diferite pedepse. Toma Scripete este degradat i condamnat la moarte prin spânzurare. Este, îns ă, indubitabil faptul c ă r ăscoala din Kruš čica a fost preg ătit ă în colaborare cu r ăscula Ńii din Serbia. Imediat dup ă “t ăierea crejilor” din anul 1804 în Imperiul Habsburgic au i început s ă soseasc ă refugia Ńi din Serbia. De cum se desf ă ura r ăscoala i de cum se apropia ea de sfâr it, num ărul r ăscula Ńilor cre tea. Al ături de Srem, Banatul a fost acela care a g ăzduit cel mai mare num ăr de refugia Ńi. În ciuda declara Ńiilor Cur Ńii, refugia Ńii au avut mult de suferit. Situa Ńia lor era dezastruoas ă. St ăteau sub cerul liber, pe un p ământ rece, în b ătaia vântului i a ploii, f ără mijloace de a se înc ălzi, f ără hran ă i f ără bani i f ără posibilitatea s ă câ tige ceva. De ajutor le-a fost doar popula Ńia sârb ă i român ă din jur. Dar i acest fapt era îngreunat pentru c ă le-a fost interzis orice fel de contact. Conform datelor oficiale pân ă la finele lunii octombrie 1813 în Ungaria de Sud au trecut circa 100.000 de sârbi. În Srem au venit cam 64.000, iar în Banat aproximativ 46.000. O cincime dintre ace tia nu s-au mai întors în Ńinuturile natale ci au r ămas s ă tr ăiasc ă în localit ăŃ ile în care s- au refugiat. Refugia Ńii sârbi au fost încartirui Ńi în Banat în 22 de tabere. De mare ajutor, prin intermediul împ ăratului, în îngrijirea refugia Ńilor a fost Biserica Ortodox ă Sârb ă. Pentru a-i repartiza ra Ńional, autorit ăŃ ile maghiare au trimis 14.000 de refugia Ńi în jude Ńul Cara , 22.000 în jude Ńul Torontal i 5.000 în jude Ńul Timi , acest din urm ă fapt din cauza opozi Ńiei autorit ăŃ ilor maghiare locale. Peste 4.000 de refugia Ńi sunt îndrepta Ńi spre Muntenia. Pentru c ă sultanul i-a amnistiat, marea majoritate dintre ei s-au întors la casele lor. Leg ăturile r ăscula Ńilor sârbi cu sârbii de dincolo de râurile Sava i Dun ăre realizate în decursul Primei r ăscoale sârbe ti au înt ărit sentimentul de apartenen Ńă la una i aceea i na Ńiune. S- au convins c ă au nevoie de unitate în lupta lor pentru eliberarea na Ńional ă. Dup ă e ecul Primei r ăscoale a sârbilor în anul 1813 mul Ńi dintre r ăscula Ńii mai de seam ă au venit în Ńă rile române ti – în Muntenia i Moldova, dar i în Basarabia. Acolo ei se al ătur ă mi cării panheleniste ”Heteria” orientat ă spre eliberarea popoarelor balcanice de sub st ăpânirea turceasc ă. Un loc aparte dintre frunta ii r ăscoalei care s-au al ăturat mi cării heteriste îl ocup ă însu i vojdul Kara ñor ñe Petrovi ć. Dup ă e ecul r ăscoalei acesta se refugiaz ă mai întâi la mănăstirea Fenek din Srem, ca apoi s ă plece în Împ ărăŃ ia Rus ă, la Hotin. Împreun ă cu el au venit mul Ńi emigran Ńi sârbi i s-au stabilit la Chi in ău.

84 În str ădaniile sale de a înfrânge puterea otoman ă i a elibera popoarele cre tine de sub domina Ńia turcilor, conducerea Heteriei conta în mod serios pe sârbi care au fost cei dintâi care au început lupta de eliberare în Balcani. Dup ă p ărerea heteri tilor personalitatea central ă din Serbia care ar putea porni r ăscoala era vojdul Kara ñor ñe. Dar acest plan nu a fost sus Ńinut de ru i care au considerat c ă în împrejur ările date mi carea de eliberare a poporului sârb ar fi condus ă cu mai mult succes de c ătre Miloš Obrenovi ć (Milo Obrenovici). Totu i, r ămânând la p ărerea c ă vojdul Kara ñor ñe este persoana cea mai indicat ă s ă-i conduc ă pe r ăscula Ńi, conducerea Heteriei organizeaz ă revenirea acestuia în Serbia. Astfel în anul 1817 Kara ñjor ñje vine la Ia i, capitala Moldovei, unde intr ă în contact cu frunta ul heterist Gheorghios Levantis care era îns ărcinatul cu afaceri al Consulatului Rusiei la Ia i. Kara ñor ñe se întoarce în Serbia trecând prin Transilvania i Banat. Pe p ământ natal Kara ñjor ñje vine la patru ani dup ă e ecul r ăscoalei. În acest r ăstimp multe s-au schimbat. În fruntea Serbiei, dup ă debutul cu succes al celei de a II-a R ăscoale sârbe ti se afla Miloš Obrenovi ć. Spre deosebire de Kara ñjor ñe care milita pentru ridicarea r ăscoalei, Miloš Obrenovi ć porni lupta de eliberare na Ńional ă a Serbiei pe c ărări diplomatice. Sfâr itul tragic a lui Kara ñjor ñe, nemaipomenit prin cruzimea sa, a simbolizat, totodat ă, hot ărârea lui Miloš Obrenovi ć ca în lupta sa pentru eliberare na Ńional ă s ă se bazeze pe un program na Ńional propriu acomodat la situa Ńia general ă interna Ńional ă. Conform celor notate de Vuk Kara ñži ć (Vuc Caragici) în timpul r ăscoalei lui Tudor Vladimirescu în Muntenia erau o mul Ńime de sârbi. El noteaz ă: “Când a izbucnit r ăscoala în ianuarie i februarie 1821, în Muntenia i Moldova unde se aflau mul Ńi sârbi, Bucure tiul frem ăta de ei”. i mai departe spune acela i Vuk: “Sârbii s-au împr ă tiat prin lume, sunt peste tot. Cei ce s-au dus în Basarabia pe aici s-au împr ă tiat, în afara câtorva frunta i care sunt la Hotin i Chi in ău”. Martorii relatau c ă la Bucure ti exist ă “mul Ńi sârbi i în afar ă de aceasta o jum ătate de ora vorbe te sârbe te i bulg ăre te, iar cealalt ă jum ătate în alte limbi”. Acela i izvor îl men Ńioneaz ă pe Hagi Prodan care s-a remarcat în r ăscoala lui Tudor Vladimirescu aflându-se în fruntea deta amentului de voluntari sârbi.

85 REVOLU łIA DIN ANUL 1848

Din primele zile ale Revolu Ńiei sârbii din Ungaria de Sus s-au al ăturat ungurilor crezând c ă îi vor g ăsi un loc al lor în noul stat. Rolul conduc ător în acele zile furtunoase l-a avut tineretul academic din Buda, Pesta i Požun (Bratislava). La adunarea Ńinut ă în zilele de 17-19 martie 1848 au fost formulate, în 17 puncte, cerin Ńele sârbilor. Este recunoscut ă na Ńionalitatea maghiar ă i destoinicia diplomatic ă a limbii maghiare în Ungaria, cerându-se în acela i timp recunoa terea na Ńionalit ăŃ ii sârbe i garantarea folosirii limbii na Ńionale. S-au cerut libertatea credin Ńei, organizarea liber ă a propriei biserici i folosirea limbii biserice ti, încluderea persoanelor laice în consistorii, reglementarea juridic ă a drepturilor i a domeniilor m ănăstirilor, înfiin Ńarea i conducerea liber ă a colilor. Un loc aparte l-au de Ńinut cerin Ńele legate de Soborul na Ńional, preconizându-se Ńinerea acestuia în fiecare an, caracterul public al lucr ărilor Soborului i dreptul acestuia de a se adresa în mod direct conduc ătorului, dreptul s ă poat ă fi ale i inspectorul colar suprem i asisten Ńii fondurilor populare i colare i modul de conducere a acestora. S-a cerut ca mitropolitul i episcopii s ă aib ă loc în Adunarea Ungariei, precum i s ă fie asigurat ă i prezen Ńa sârbilor în organele supreme ale puterii de stat i judec ătore ti, dreptul de vot în Adunarea Ungariei pentru districtele din Valea Tisei i Kikinda. Se cerea organizarea Grani Ńei Militare pe baze libere i principiile na Ńionalit ăŃ ii. Se exprimau loialitatea fa Ńă de domnitor, disponibilitatea de a se jertfi pentru patrie i o dragoste fr ăŃ easc ă fa Ńă de unguri. Apelul este multiplicat i împ ărŃit printre sârbi, dar este trimis i domnitorului palatinului i pre edintelui Guvernului maghiar. Precum reiese, pozi Ńiile p ărŃilor maghiare i sârbe se deosebeau esen Ńial de la bun început. Sârbii au fost cuprin i de entuziasm na Ńional. Ora ul Novi Sad a devenit centrul ac Ńiunilor revolu Ńionare. A a s-a i format la 21 martie Comitetul Revolu Ńionar în fruntea c ăruia s-a aflat ðor ñe Stratimirovi ć (George Stratimirovici) membru al cunoscutei familii nobiliare sârbe. Orientat spre revolu Ńie poporul sârb a început s ă se adune, pe la mijlocul lunii aprilie, la Novi Sad. În ora soseau zile de-a rândul delega Ńii din toate p ărŃile Ungariei. Nelini ti Ńi, confiden Ńii î i în tiin Ńau superiorii c ă Novi Sad a devenit centrul mi cării sârbe ti, focarul ac Ńiunii na Ńionale sârbe ti i a elementelor radicale care nu î i ascund simpatiile fa Ńă de Serbia. Ascultând raportul delega Ńiei cu privire la discu Ńiile purtate la Požun, poporul înfierbântat a pornit spre Karlovci cerându-i mitropolitului s ă organizeze imediat întrunirea Adun ării Populare. Sub presiunea poporului, mitropolitul accept ă s ă convoace Adunarea Popular ă pentru data de 13 mai 1848. Era perioada când poporul sârb din toat ă Ungaria de Jos era r ăsculat amenin Ńând cu distrugerea întregului stat. Autoritatea maghiar ă aproape c ă nu mai exista. Adev ărata autoritate au devenit consiliile populare. În inten Ńia de a limita extinderea mi cării populare sârbe ti, guvernul Ungariei îl nume te, la 26 aprilie 1848, pe marele guvernator de Timi , groful (contele) Petar Čarnojevi ć (Petar Ciarnoievici) în calitate de comisar excep Ńional i plenipoten Ńiar cu misiunea de a în ăbu i în for Ńă răscoalele în Banat i Ba čka i de a proclama curte mar Ńial ă în jude Ńele b ănăŃ ene i în Šajkaška, precum i în ora ele Novi Sad, Sombor, Arad i Timi oara “pentru toate cazurile de r ăscoal ă urmate de manifest ări violente cu indemnuri la r ăscoal ă împotriva lini tii statului i a ordinii legale precum i cazurile de omoruri, tâlh ărie i incendieri generate de r ăscoal ă”. Într-un mesaj adresat poporului sârb contele Čarnojevi ć specific ă în mod special: “Fiecare din cei care se răscoal ă împotriva domnitorului, unit ăŃ ii statale i a constitu Ńiei, este pasibil de pedeaps ă cu moartea”. Măsurile represive luate, prin intermediul lui Čarnojevi ć, de guvernul maghiar, nu au dat rezultate ci, din contr ă, au accelerat ac Ńiunile sârbilor privitoare la eliberarea lor na Ńional ă. Transpunând în via Ńă promisiunea dat ă poporului, mitropolitul Josif Raja čić (Iosif Raiacici) trimite o circular ă episcopilor prin care se cere ca fiecare comun ă mai mare s ă aleag ă câte doi

86 reprezentan Ńi, iar celelalte – câte unul i s ă-i trimit ă la data fixat ă s ă participe la Adunarea Popular ă. Pe de alt ă parte, guvernul maghiar a hot ărât s ă fie convocat Soborul Popular-Bisericesc pentru data de 27 mai 1848. În calitate de comisar la Sobor fu desemnat contele Petar Čarnojevi ć. Episcopul Timi oarei Pantelejmon Živkovi ć i-a chemat pe credincio i s ă se supun ă autorit ăŃ ilor statului. Reprezentan Ńii poporului român l-au în tiin Ńat c ă nu vor particip ă la Sabor i c ă vor cere guvernului maghiar ie irea din componen Ńa Mitropoliei din Karlovci. Răspunzând cerin Ńei guvernului maghiar mitropolitul Raja čić în tiin Ńeaz ă, la 30 aprilie 1848, eparhiile cu privire la structura deputa Ńilor care vor participa la Sabor. Astfel, pentru Eparhia Timi oarei sunt prev ăzu Ńi a fi 17 deputa Ńi (3 din rândurile preo Ńimii i 14 din rândurile cet ăŃ enilor), pentru Eparhia Aradului 14 (3 preo Ńi i 11 cet ăŃ eni), pentru Eparhia Vâr eŃului 15 (3 preo Ńi, 2 gr ănicieri i 10 cet ăŃ eni). Pe lâng ă ace tia Arhidieceza din Karlovci d ădea 12 deputa Ńi, cea din Buda 6, cea de Karlovci de Sus 13, cea din Pakrac 10. Palatinul Ungariei a confirmat c ă Soborul se va desf ă ura la 27 mai 1848 la Timi oara. Capii mi cării revolu Ńionare a sârbilor cereau ca în locul Saborului Na Ńional Bisericesc s ă aib ă loc Adunarea Popular ă insistând ca aceasta s ă se desf ă oare, conform în Ńelegerii, la 13 mai la Karlovci. De aceea mitropolitul Raja čić fu vizitat de o delega Ńie de sârbi din Ruma cerând energic Ńinerea Adun ării cum s-a convenit. Într-o perioad ă a a de scurt ă nu puteau ajunge la Karlovci to Ńi reprezentan Ńii comunelor sârbe ti din Ungaria a a c ă la Adunare au fost prezente doar 175 de persoane din 710 prev ăzute. De pe teritoriul de azi al României au participat 18 deputa Ńi reprezentând 14 comune. Timi oara avea doi deputa Ńi (Dimitrije Tirol i Nikola Jankovi ć). To Ńi ceilal Ńi erau de pe cuprinsul Clisurei Dun ării. La Karlovci în ziua Ńinerii Adun ării al ături de delega Ńi s-au adunat i o mul Ńime de oameni din localitate i împrejurimi, a a c ă erau prezente în jur de dou ă mii de persoane, dintre care o parte important ă erau din Serbia, câ Ńiva din Muntenegru, dar erau i dintre cei care apar Ńineau altor popoare – croa Ńi, români, ruteni, cehi, polonezi. În a treia zi a lucr ărilor, în data de 15 mai, Adunarea popular ă a adoptat concluzii concrete: “Poporul sârb este liber i independent în Casa austriac ă i sub coroana general ă a Ungariei. Se proclam ă Vojvodina sârbeasc ă din care fac parte Srem cu Grani Ńa, Baranja, Ba čka, cu districtul de Be čej i Batalionul de Šajkaška, precum i Banatul împreun ă cu Grani Ńa i cu districtul de Kikinda. Vojvodina sârbească, în baza libert ăŃ ii i egalit ăŃ ii perfecte, intr ă în alian Ńă politic ă cu Regatul Tripartit Croa Ńia, Slavonia i Dalma Ńia. Se înfiin Ńeaz ă Consiliul Popular ca organ executiv al Adun ării Populare i se numesc membri ai acestuia. Se recunoa te na Ńionalitatea român ă. Se desemneaz ă un consiliu care va aduce la cuno tin Ńă aceste concluzii domnitorului i Soborului Croa Ńiei”. S-a hot ărât trimiterea unei delega Ńii speciale pentru a participa la Congresul Panslav la Praga. În numele guvernului Ungariei, ministrul Ëtvés declar ă la 3 iunie 1848 ilegal ă alegerea lui Raja čić ca patriarh i îi cere acestuia s ă convoace Saborul Na Ńional-Bisericesc i s ă în tiin Ńeze poporul c ă ordinele se vor primi numai de la guvernul maghiar. Con tient c ă un conflict cu ungurii este iminent, Consiliul Principal a c ăutat s ă atrag ă de partea sa i alte popoare care tr ăiau în Ungaria. A a, de pild ă, este trimis la 22 mai 1848 un mesaj către slovacii, bunjev Ńii i nem Ńii, dar i c ătre maghiari, în care sunt explicate hot ărârile Skupštinei din mai i sunt chema Ńi to Ńi la loialitate fa Ńă de domnitor i s ă respecte “libertatea constitu Ńional ă”. Imediat dup ă desf ă urarea Skup tinei din mai, un loc central l-au ocupat rela Ńiile dintre sârbi i români. Parte a Bisericii Unice Ortodoxe în Imperiul Habsburgic, trâind amesteca Ńi cu sârbii în Banat i Cri ana, românii erau într-o situa Ńie mai nefavorabil ă decât sârbii. Erau supu i unei presiuni acerbe din partea Bisericii Catolice i oropsirii sociale. Toate acestea îi îndemnau, în mod obiectiv, s ă colaboreze cu sârbii. Dar cerin Ńele de separare a Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria de Mitropolia din Karlovci, mereu prezente în cursul veacului al XIX-lea, s-au

87 intensificat pe fondul evenimentelor revolu Ńionare din anul 1848. Elocvent în acest sens a fost refuzul românilor s ă-i trimit ă reprezentan Ńi la Skupština din mai. Acesta a i fost motivul ca în concluziile Skupštinei s ă existe un punct anume consacrat românilor. Neprimind nici un r ăspuns, Consiliul Principal trimite, la 17 mai 1848, un “Mesaj poporului român” în care se spune, printre altele: “Al ătura Ńi-v ă nou ă nu numai ca robi ai timpului trecut ci ca un popor liber pe baza unei egalit ăŃ i perfecte i a garant ării totale a na Ńionalit ăŃ ii voastre, al ătura Ńi-v ă ca fra Ńi ai no tri i vom fi mai puternici. În acel moment când aceast ă hot ărâre serioas ă i sincer ă se va fi trezit la voi, a Ńi devenit un popor liber, vi s-a asigurat limba voastr ă, biserica i na Ńionalitatea, vi s-a asigurat viitorul, pentru c ă leg ătura aceasta, în Ńelegerea aceasta va deveni un zid chinezesc care va zădărnici toate atacurile du mănoase”. La sfâr itul Mesajului se specific ă: “Noi nu vrem s ă avem nimic mai mult decât voi, nici cât un fir de p ăr, ci dorim doar s ă fi Ńi fra Ńii no tri. A a vom tr ăi i voi i noi, egali cu ceilal Ńi, sub coroana sfânt ă maghiar ă i în Casa austriac ă i vom înflori ca popoare libere”. La chemarea mi cării populare sârbe de colaborare, românii au r ăspuns în urma Adun ării Ńinute la Pesta la 21 mai 1848 protestând fa Ńă de hot ărârile Skupštinei din mai. Este contestat ă legalitatea lor pentru c ă acolo “s-au înc ălcat în mod clar drepturile poporului român”. Poporul român, se spunea cu acest prilej, dore te s ă fie condus de “propria sa putere aleas ă de el din rândurile fiilor s ăi”. Este condamnat ă “mi carea separatist ă a sârbilor”. S-a exprimat cerin Ńa ca, în scopul emancip ării religioase i a păstr ării identit ăŃ ii na Ńionale, s ă se creeze în Ungaria o Mitro- polie Ortodox ă Român ă. În acele momente de cump ănă românii b ănăŃ eni s-au raliat ungurilor “cu condi Ńia ca noul minister îi va elibera de nedreptate i tiranie i îi va p ăstra liberi i egali”. De la guvernul maghiar se cere dreptul de a se Ńine Adunarea Popular ă a Românilor la Arad sau Timi oara. În scopul de a-i convinge pe români s ă se al ăture pozi Ńiilor formulate la adunarea de la Pesta, conduc ătorul mi cării na Ńionale a românilor Eftimie Murgu face o c ălătorie în Banat unde este întâmpinat cu entuziasm de c ătre popor. În cursul vizit ării multor localit ăŃ i române ti el cerea o Biseric ă Ortodox ă Român ă de sine st ătătoare în Ungaria, protestând împotriva pozi Ńiei ierarhiei sârbe care era pentru men Ńinerea Mitropoliei din Karlovci unice i care considera c ă lupt ă pentru păstrarea intereselor tuturor celor care îi apar Ńin, fie ei sârbi, fie români. La nici dou ă s ăpt ămâni, la 3 iunie 1848, are loc la Timi oara o a doua Adunare Popular ă a Românilor care exprim ă sentimentele de fr ăŃ ietate ale românilor fa Ńă de unguri i o încredere total ă în guvernul maghiar. La adunare s-a cerut separarea de sârbi, împ ărŃirea m ănăstirilor i a pământurilor biserice ti, precum i dreptul de a avea un reprezentant propriu al mitropolitului pentru românii ortodoc i în Banat, Ungaria i Ardeal. Au cerut instituirea unui Sobor Popular-Bisericesc propriu, exprimându- i disponibilitatea să accepte limba maghiar ă. Adunarea Popular ă de la Lugoj care a avut loc la 27 iunie 1848, în condi Ńiile izbucnirii războiului sârbo-ungar, a fost transformat ă de c ătre Murgu într-o demonstra Ńie împotriva sârbilor, proclamând înl ăturarea patriarhului Raja čić i a episcopilor sârbi din Vršac i Timi oara i adresându-se ministrului maghiar i comisarului guvernului prezent la adunare, Bertelen Sze- meren, exprim ă loialitatea i dorin Ńa românilor “s ă tr ăiasc ă cu ungurii într-o dragoste fr ăŃ easc ă i aa s ă i r ămân ă”. Pe Câmpia Libert ăŃ ii din Lugoj Murgu a promis poporului adunat crearea unei for Ńe armate care va realiza eliberarea religioas ă i na Ńional ă. Scopul suprem al mi cării populare a românilor din 1848 a fost realizarea, pe bazele daco- romane, unirii tuturor românilor, de la Nistru pân ă la Tisa. Punctul de pornire pe acest drum era unirea Banatului cu Ardealul, łara Româneasc ă i Moldova. Acest fapt a generat mai întâi o neîncredere a guvernului maghiar care s-a transformat mai apoi în refuzarea cerin Ńelor intelec- tualit ăŃ ii române din anul 1848. În esen Ńă , acest fapt a îndep ărtat conducerea româneasc ă de conducerea revolu Ńiei maghiare. Odat ă cu aceasta au c ăzut i încerc ările conducerii revolu Ńiei maghiare s ă-i angajeze pe români în lupta împotriva sârbilor. Acest fapt, însă, i-a reu it numai par Ńial i anume doar în

88 prima parte a confrunt ărilor armate când mi cările na Ńionale române i maghiare aveau Ńeluri apropiate. Pe la mijlocul anului 1848 angajarea românilor împotriva sârbilor înceteaz ă cu totul. Câteva exemple din Banatul de Sud i cel de R ăsărit confirm ă constatarea anterioar ă. În vara anului 1848 au izbucnit în Banatul de Sud confrunt ări armate între sârbi i maghiari. Pe la finele lunii iulie 1848 are loc ofensiva sârbilor la Dun ăre, facilitat ă de dezert ările în mas ă ale românilor componen Ńi ai G ărzii Maghiare la Moldova Nou ă, adic ă la Bošneak. La 15 august sârbii ob Ńin la Streža o mare victorie împotriva maghiarilor, victorie facilitat ă de împr ă tierea unit ăŃ ilor române ti. Între timp sârbii atac ă armat ă maghiar ă în Ńinutul Alm ăjului. Locuitorii satelor române ti nu au dat nici un fel de ajutor ungurilor ci î i manifestau f ăti simpatiile fa Ńă de sârbi i lupta lor pentru eliberarea na Ńional ă. Sunt atestate i cazuri de arestare a unor români pentru propagand ă în favoarea sârbilor. Acest fapt s-a întâmplat în localit ăŃ ile unde sârbii constituiau majoritatea, cum este la Moldova Veche, pe Clisura Dun ării. Sunt men Ńionate multe cazuri când românii mobiliza Ńi în armata maghiar ă s-au predat sârbilor, iar unii dintre ace tia s-au al ăturat armatei populare sârbe ti. Rare au fost confrunt ările dintre sârbi i români. Printre acestea trebuie men Ńionata aceea din Bela Crkva care a fost “o consecin Ńă sângeroas ă a ican ărilor religioase între revolu Ńionari”. Cu timpul, odat ă cu desprinderea mi cării na Ńionale române ti de revolu Ńia maghiar ă, au disp ărut confrunt ările dintre sârbi i români. Rela Ńiile dintre ei se transformau din ce în ce mai mult într-o solidaritate tacit ă a românilor fa Ńă de mi carea de eliberare a sârbilor. Scriind despre rela Ńiile sârbo-române din anul 1848 în monografia “De veacuri împreun ă” istoricul Miodrag Milin remarc ă: “În ciuda confrunt ării de principiu, sus Ńinut ă de intelectualitate din motive cunoscute deja, se impune un fapt important: în zonele de interferen Ńe demografice continu ă climatul permanentizat de stabilitate i convie Ńuire pa nic ă pentru c ă Ńă ranii români i cei sârbi sim Ńeau c ă apar Ńin acelea i p ărŃi – rod al acelea i credin Ńe ortodoxe i a tradi Ńiilor luptei de eliberare comune”. Adunarea popular ă Ńinut ă la Sremski Karlovci în dou ă rânduri (27 septembrie – 5 octombrie i 9-17 octombrie) 1848 în prezen Ńa voevodului Šupljikac ( uplica Ń) a considerat ca reu ite rezultatele ob Ńinute în lupta de eliberare na Ńional ă a sârbilor din Ungaria. La lucr ările Scup tinei au participat 70 de deputa Ńi ale i din întregul Ńinut al Voivodinei i din Ńinuturile care se afl ă azi pe teritoriul României, adic ă din Eparhia Timi oarei i cea a Vâr eŃului. Au prezidat patriarhul Raja čić i voevodul Šupljikac. Salutat de cei prezen Ńi, voevodul a declarat c ă “în calitatea sa de general chesaro-cr ăiesc a venit din pur ă dragoste fa Ńă de popor s ă conduc ă opera Ńiunile militare pân ă când, cu binecuvântarea lui Dumnezeu i cu mu chii viteji, se ob Ńine libertatea care s ă fie confirmat ă de în ălŃimea sa chesaro-cr ăiasc ă”. Confrunt ările din 1848 au cuprins i Ńinutul Banatului de Timi oara. El a devenit teatrul de război dintre armata popular ă sârb ă i armata maghiar ă. În octombrie 1848 i Ńă ranii sârbi la vest de Timi oara erau în lupt ă. łă ranii atacau cl ădirile prim ăriilor izgonindu-i pe reprezentan Ńii puterii i simpatizan Ńii maghiarilor care se ad ăposteau la Timi oara. În luna ianuarie a anului 1849 armata popular ă sârb ă comandat ă de generalul Kuzman Todorovi ć (Cuzman Todorovici) se afla între Timi oara i Arad. La vest de ea, spre vârsarea Mure ului în Tisa se afla armata de voluntari din Serbia comandat ă de voevodul Stefan Kni ćanin (Stefan Cnicianin). Pre edintele Consiliului Principal, patriarhul Josif Raja čić se afla la Timi oara. În toate localit ăŃ ile acestui Ńinut au fost formate consiliile populare care de Ńineau puterea în localit ăŃ ile lor. Gr ănicierii din Clisur ă au fost cuprin i în confrunt ările de r ăzboi în sudul Banatului. Clisura Dun ării era eliberat ă i acolo func Ńionau, de asemenea, consiliile populare. Dup ă moartea nea teptat ă a voevodului Šupljikac comanda este acordat ă, temporar, generalului Kuzman Todorovi ć. Recomandat de patriarh în scurt timp comanda o preia generalul Ferdinand Maierhoffer, aflat pân ă atunci pe post de consul la Beograd. La începutul lunii ianuarie 1849, din motive militar-strategice, Timi oara a devenit centrul Voievodatului sârb în fruntea c ăruia se afla Consiliul Principal. Aici au început să vin ă la

89 patriarhul Raja čić numeroase delega Ńii nu numai a sârbilor, ci i a românilor, chiar i a maghiarilor, exprimându- i sentimente de credin Ńă i loialitate. Venirea conducerii mi cării sârbe ti la Timi oara s-a întâmplat la sfâr itul luptei dintre Raja čić i ðjor ñje Stratimirovi ć (George Stratimirovici), lupt ă care amenin Ńa s ă duc ă la dezbinarea poporului sârb în momentele cheie ale luptei de eliberare na Ńional ă. La edin Ńa Consiliului Principal din 9-10 ianuarie 1849 de la Timi oara a survenit împ ăcarea dintre cei doi i i s-a acordat întreaga încredere patriarhului Raja čić. Dup ă aceea s-a efectuat reorganizarea Con- siliului Principal i membrii s ăi erau numi Ńi ori destitui Ńi de c ătre patriarh, care a devenit “conduc ătorul Voivodinei”. În data de 16 februarie 1849 patriarhul Raja čić a numit noua conducere a Voievodatului sârb. Func Ńia de pre edinte al Consiliului principal i-a men Ńinut-o pentru sine, vicepre edin Ńi devenind Josip Rudi ć, Vasilije Fagaraši i Sre ćko Mihajlovi ć. Au fost formate ase sec Ńii. Acestea aveau urm ătoarele componente: bisericeasc ă: Sergije Ka ćanski, referent, Pavle Stamatovi ć, Pavle Nikoli ć, Georgije Matuzovi ć i Petar Dimitrijevi ć, consilieri; instructiv ă: Evgenije ðurkovi ć, referent, Petar Jovanovi ć, Eustahije Mihajlovi ć, Jovan Panteli ć, Jovan Suboti ć, consilieri; diplomatic ă: Jakov Živanovi ć, referent, membri fiind: Jovan Paskovi ć, Jovan Popovi ć, Aleksandar Risti ć i Pavle Petrovi ć; politic ă: Marko Popovi ć, referent, membrii find: Todor Nedeljkovi ć, Maksim Paskur, Trivan Jojki ć, Atanasije Zveki ć i Miloš Radoj čić; financiar- economic ă: Jovan Šupljikac, referent, membrii fiind: Jovan Stojanovi ć, Atanasije Karamata, Teodor Radi čevi ć, Pavle Živkovi ć i Nikola Vihtler; de justi Ńie : Teodor Radosavljevi ć, referent, membri fiind: Pavle Šerogni ć i Franc Krištof. Secretar popular i director al Cancelariei a devenit Jovan Stankovi ć iar secretar al voievodului – Aleksandar Stoja čkovi ć. Pre edintele Cur Ńii Supreme de Justi Ńie era Dragutin Latinovi ć, vicepre edinte – Josif Mati ć, iar membri: Petar Stojši ć, Aleksandar Kolarski, Teofil Dimi ć, Dimitrije Orelj, Stevan Risti ć, Pavle Vasi ć, M. Haranicki, Milan Filipovi ć, Atanasijevi ć, A. Štajner, N. Štajninger i Novak Tapavica. Patriarhul Raja čić îl nume te, la 1 aprilie 1849, pre edinte al Consiliului Principal pe ðjor ñje Stratimirovi ć. A doua zi patriarhul fu numit comisar în jude Ńele Srem, Ba čka i Torontal i în districtul Vršac. For Ńele armate sârbe ti sunt puse sub comanda generalului Ferdinand Maierhoffer. Din cauza înaint ării unit ăŃ ilor maghiare Consiliul Principal p ărăse te la scurt timp Timi oara, transferându-se la Veliki Be čkerek. Succesele trupelor austriece în luptele din nord i retragerea guvernului maghiar din Pesta au creat condi Ńii propice pentru avansarea unit ăŃ ilor sârbe ti. For Ńele sârbe ti aveau circa 25.000 de oameni, din care 10.000 erau din Serbia. Reputând o victorie important ă în lupta de la Pan čevo, trupele sârbe ti avansau spre nord pe dou ă direc Ńii. În cea de apus, spre Tisa, armata era condus ă de voievodul Kni ćanin, iar în cea de est în frunte se afla generalul Todorovi ć. Kni ćanin ajunge pân ă la Subotica i Sombor iar Todorovi ć, dup ă ce ocup ă Kikinda, lu ă leg ături cu Timi- oara i ocup ă pozi Ńii de-a lungul râului Mure . Un eveniment important pentru emanciparea na Ńional ă a fost promulgarea, la 4 martie 1849, a Constitu Ńiei, prin care sârbilor le este promis ă organizarea pe baza privilegiilor i a hot ărârilor împ ăratului care le vor asigura existen Ńa na Ńional ă i libertatea religioas ă. În acest act, îns ă, nu exista nici un cuvânt cu privire la situa Ńia Voivodinei conform cu hot ărârile Skupštinei din mai. Din contr ă – este prev ăzut ă posibilitatea ca Voivodina s ă fie alipit ă la Croa Ńia, Ungaria ori Ardeal. Grani Ńa Militar ă este separat ă complet de componen Ńa Voivodinei, dar i din componen Ńa Croa Ńiei. Pe de alt ă parte, Consiliul Principal a finalizat redactarea unui document constitu Ńional. Documentul respectiv propune pentru Voivodina un statut de Ńinut autonom, având propria-i armat ă, justi Ńie proprie, cu folosirea limbii materne, având o orânduire democratic ă i având în

90 componen Ńa sa i Grani Ńa Militar ă. Dar Curtea de la Viena nu a acceptat schimbarea statutului Voivodinei, am ănând mereu o hot ărâre în acest sens. Într-o perioad ă relativ scurt ă, Curtea de la Viena le-a dat o nou ă lovitur ă sârbilor împ ărŃind, la 2 aprilie, întreaga Ungarie în apte regiuni, fiecare având o conducere militar ă. A aptea regiune a cuprins Voivodina. Atunci sârbilor li se iau conducerea militar ă i administrativ ă care sunt date comandantului suprem militar, cneazului Alfred Windischgraetz care îl numi comandant în Voivodina pe generalul Ferdinand Meierhoffer în timp ce patriarhul Raja čić devine comisar pentru treburile civile în Voivodina. Pe la sfâr itul lunii martie armata maghiar ă condus ă de generalul Pertzel a început s ă-i oblige pe sârbi la retragere în p ărŃile de nord ale Banatului. P ătrunderea avu loc i în Ba čka. Nici chiar venirea armatei din Serbia condus ă de generalul Milivoj Petrovi ć Blaznavac nu a putut opri înaintarea ungurilor. În acele zile Consiliul Principal se mut ă la Zemun. La 10 iunie se înre- gistreaz ă c ăderea întregului Banat, i astfel a început migrarea sârbilor spre Serbia i Srem. Atunci din Voivodina în Serbia trecur ă în jur de 40.000 de sârbi. Despre victime stau m ărturie datele statistice dure: nici dup ă dou ăzeci de ani de la aceste evenimente num ărul popula Ńiei nu a atins nivelul de dinainte de anul 1848 în Voivodina.

91 VOIEVODATUL SERBIA I BANATUL TIMI AN

În luna noiembrie 1849, patriarhul Raja čić se afla împreun ă cu episcopii Mitropoliei din Karlovci la Viena, la tratative cu reprezentan Ńi ai Cur Ńii cu privire la materializarea concluziilor Skupštinei din mai. Patentul privind înfiin Ńarea Voievodatului Serbiei i al Banatului Timi an este dat publicit ăŃ ii la 18 noiembrie 1849. Acesta era rezultatul unor discu Ńii care au durat mai multe luni, privind “problema sârb ă” i modalit ăŃ ile de rezolvare a ei în Imperiul Habsburgic, discuŃii purtate la cel mai înalt nivel. Al ături de politicieni austrieci, la discu Ńii au participat i reprezentan Ńi ai sârbilor. În momentul înfiin Ńă rii, Voievodatul Serbiei i Banatului Timi an constituiau o regiune aparte, direct subordonat ă Ministerului Afacerilor Interne de la Viena i complet independent ă de Ungaria. Op Ńiunea pentru formarea Voievodatului deriv ă din Manifestul Imperial adresat sârbilor la 15 decembrie 1848 în care se eviden Ńiaz ă c ă “poporul sârb cinstit i loial s-a caracterizat în aceste vremuri prin ata amentul s ău fa Ńă de Curtea de la Viena”. Cu aceast ă ocazie se promite c ă “prima i cea mai urgentă grij ă va fi s ă instaur ăm o conducere intern ă popular ă în baza drepturilor egale pentru to Ńi”. Articolul 72 din Constitu Ńia Austriei adoptat ă pe 4 martie 1850 specific ă: “Voievodatul Serbia va primi o orânduire care îi va garanta biserica i na Ńionalitatea pe baza vechilor Privilegii i a ordinelor imperiale.” În acest sens este desemnat Ńinutul în care va func Ńiona Voivodatul format din “teritoriile care se afl ă în actualele jude Ńe Bodrog, Torontal, Timi i Cara i din regiunile Ruma i Ilok din jude Ńul Srem, totul provizoriu pân ă când nu se instituie permanent i constitu Ńional starea acestor Ńinuturi ale Împ ărăŃ iei noastre i unificarea cu un alt Ńinut al Coroa- nei; i care va func Ńiona ca un Ńinut administrativ separat de administra Ńia maghiară, condus de autorit ăŃ ile provinciale ale ministerului nostru. Acest Ńinut se va numi Voievodatul Serbia i Banatul Timi an”. În acela i articol se spune mai departe: “Având în vedere meritele deosebite ale popoarelor care tr ăiesc în aceste teritorii, ordon ăm ca Ńinutul s ă fie împ ărŃit în trei mari regiuni administrative, corespunz ător intereselor celor trei popoare principale (sârbi, români, nem Ńi), care tr ăiesc aici”. Tot aici se specific ă i modalitatea de conducere a Voivodatului: “În ce prive te administrare a Voivodatului Serbia, am hot ărât ca titlului nostru Împ ărătesc s ă ad ăugăm i pe cel al Marelui Voievod al Voievodatului Serbia i s ă-i d ăruim conduc ătorului administrativ, pe care îl vom numi noi din timp în timp, titlul de vicevoievod”. În acest mod a devenit împ ăratul Franz Josef i voievod al sârbilor. Proclamarea Voievodatului Serbia i-a nemul Ńumit pe maghiari, care considerau c ă în acest fel a fost lezat dreptul de inseparabilitate al Ungariei istorice. Nemul Ńumi Ńi au fost i românii care, dup ă separarea de sârbi, în 1848, s-au al ăturat ungurilor. Înfiin Ńarea Voievodatului Serbia i Banatul Timi an a fost o consecin Ńă a promisiunilor făcute sârbilor pentru contribu Ńia adus ă de ei, într-o perioad ă critic ă, la înfrângerea revolu Ńiei maghiare. Era, în acela i timp, în parte, i obliga Ńia pe care i-a luat-o Austria fa Ńă de sârbi, atât în Peninsula Balcanic ă, cât i în Câmpia Panonic ă, în ap ărarea intereselor lor strategice globale. Odat ă cu înfiin Ńarea Voivodatului Serbia au disp ărut func Ńiile Consiliului Principal i al pre edintelui acestuia, patriarhul Raja čić. În fruntea conducerii statale, cu sediul la Timi oara, este numit provizoriu, în calitate de guvernator, generalul Meierhofer. Voivodatul este împ ărŃit în dou ă regiuni: Ba čka-Torontal i Timi -Cara . În fruntea regiunilor se aflau marii jupani ajutaŃi în treburile conducerii de comisari guvernamentali i de vicejupani. Prin noua organizare a puterii în Voivodat se desfiin Ńeaz ă fostele jude Ńe maghiare. Din administra Ńie sunt îndep ărta Ńi func Ńionarii maghiari, este eliminat ă limba maghiar ă, iar denumirile oficiale au fost conformate terminologiei sârbe i, la scurt timp, i celei germane.

92 În Voievodatul Serbia nu este inclus ă Grani Ńa Militar ă cu popula Ńia sârb ă de acolo. În schimb, în componen Ńa Voievodatului se afl ă Banatul întreg (exceptând Grani Ńa), unde, în partea de est, marea majoritate a popula Ńiei erau români. Deci, Grani Ńa Militar ă a r ămas separat ă de Voievodatul Serbia i Banatul Timi an. La 31 decembrie 1849 este înfiin Ńat ă Conducerea militar ă b ănăŃ eano-sârb ă de stat cu sediul la Timi oara, în componen Ńa c ăreia intr ă Regimentul din Petrovaradin, Batalionul Šajkaš, trei regimente b ănăŃ ene i comunit ăŃ ile militare. În fruntea acestui organism se afl ă feldmare alul Johann Coronini. Se considera c ă prin formarea acestei unit ăŃ i, dorin Ńele sârbilor sunt realizate. Practic, îns ă, nimic nu se schimba fa Ńă de situa Ńia existent ă înainte de 1848. Recens ământul popula Ńiei efectuat în anul 1850 arat ă c ă Voivodatul Serbia i Banatul Timi an aveau 1.525.214 locuitori. Structura na Ńional ă a popula Ńiei a fost urm ătoarea: români: 414.947, germani: 396.156, sârbi: 309.885, unguri: 256.164, croa Ńi, bunjev Ńi i šok Ńi: 73.642, slovaci: 25.982, bulgari: 23.014, evrei: 12.596 etc. Organizarea administrativ ă a Voivodatului este finalizat ă în anul 1851, formându-se cinci regiuni: Timi oara, Lugoj, Torontal, Sombor i Novi Sad. Regiunile au fost împ ărŃite în plase, iar acestea în comune. Capitala Voivodatului – Timi oara – avea 20.590 de locuitori, din care nem Ńi: 11.715, români: 3.807, unguri: 2.346, evrei: 1.867, sârbi: 1.770 i al Ńii. Ca unit ăŃ i administrative aparte sunt organizate ora ele imperiale i târgurile privilegiate. Sediul Cur Ńii Supreme se afla la Timi oara, îns ă func Ńionau judec ătorii de rangul doi la Lugoj, Timi oara i Sombor. Cele de rangul trei func Ńionau în cadrul plaselor. În cursul anului 1853 s-a efectuat organizarea definitiv ă administrativ ă i politic ă a Voievodatului. Ca organ central al puterii este înfiin Ńat ă Reprezentan Ńa i, cu mici modific ări, au fost men Ńinute regiunile precedente. Organele locale, neavând nici un drept, erau subordonate întrutotul Afacerilor Interne de la Viena. În func Ńii oficiale, în Voivodat se aflau preponderent germanii. Prin politica lor de germanizare, nem Ńii îi îndep ărtau pe sârbi, care se vor orienta spre popoarele oprimate: români i maghiari. Acest fapt a cauzat tot mai multe suspiciuni în rândul cercurilor oficiale austriace. Sârbii sunt acuza Ńi de separatism i dorin Ńa nedisimulat ă s ă se al ăture Ńă rii-mum ă, Serbiei. Mai ales c ă în crearea Voievodatului Serbia, mul Ńi sârbi vedeau posibilitatea unirii Ńă rilor sârbe ti. Aceast ă tendin Ńă a primit un impuls prin izbucnirea, în anul 1853, a r ăzboiului în Crimeea. A crescut speran Ńa c ă victoria Rusiei va facilita r ăsturnarea puterii austriece i unificarea Voivodinei cu Serbia. Autorita Ńile poli Ńiene ti aflate în culmea puterii absolutismului lui Bach, au observat ”fierberea politic ă printre sârbi”. Conform afirma Ńiilor poli Ńiei, în unele ora e a fost descoperit ă existen Ńa unui ”partid ruso-sârb antiaustriac” care Ńinea reuniuni secrete i elabora planuri de înl ăturare a puterii chesaro-cr ăie ti. În câteva localit ăŃ i b ănăŃ ene sunt descoperite steaguri i portrete ale Ńarului Rusiei, Nicolae I. Dup ă cum am men Ńionat, în pofida denumirii, în Voievodatul Serbia, majoritatea func Ńiilor în cârmuirea central ă au fost ocupate de nem Ńi, sloveni i cehi germaniza Ńi. De i num ărul func Ńionarilor de stat din rândurile sârbilor s-a înzecit, a fost departe de ei posibilitatea de a putea influen Ńa mai pregnant evenimentele din Voievodat. Faptul că aveau tot mai mult acces la posturi de func Ńionari a fost, îns ă, un imbold pentru sârbi s ă se orienteze spre colarizare. To Ńi cei care aveau posibilit ăŃ i, mai ales copiii din familii de comercian Ńi i me te ugari, au devenit fie elevi, fie studen Ńi. Astfel, o parte însemnat ă a intelectualit ăŃ ii sârbe din Ungaria, care s-a pus în fruntea politicii cet ăŃ enilor, dup ă desfiin Ńare Voievodatului Serbia i Banatul Timi an a fost colarizat ă în anii cinzeci ai secolului al XIX-lea. Dup ă cum cre tea num ărul intelectualilor sârbi, proveni Ńi dintr-o baz ă social ă mai larg ă, i activitatea politic ă devenea mai pre Ńuit ă. Mul Ńi sârbi s-au orientat spre Liceul Piarist din Timi oara, unde se înfiin Ńeaz ă, în anul 1851, Catedra de Limb ă Sârb ă. Acest fapt a îndemnat i mai mult tineretul din Banat i Cri ana s ă urmeze cursurile acestui liceu. De asemenea, trebuie men Ńionat faptul c ă în vremea existen Ńei Voievodatului, în Timi oara are loc reforma colar ă, apar ziarele Južna p čela (Albina de sud) i

93 Svetovid (Sfântul Vid), ia fiin Ńă ”Societatea de lectur ă” din cartierul Fabric i se editeaz ă Tamišvarski kalendar (Calendarul Timi orean). Hot ărârea privind desfiin Ńarea Voivodatului este luat ă la 26 august 1860, în cadrul edin Ńelor separate ale membrilor austrieci i maghiari în Consiliul Imperial Central. Aleksandar Puji a fost îns ărcinat s ă testeze starea de spirit a sârbilor din Voivodina i s ă le ”garanteze în numele Împ ăratului, o deplin ă dezvoltare religioas ă, na Ńional ă i de limb ă, în conformitate cu Privilegiile”. Prin hot ărâre imperial ă, la 27 decembrie 1860 este desfiin Ńat Voievodatul Serbia i Banatul Timi an i este proclamat ă alipirea sa la Ungaria, în afara plaselor Ruma i Ilok care sunt alipite Croa Ńiei. Ungurii i nem Ńii au fost entuziasma Ńi de aceste hot ărâri, dar sârbii i românii – dezam ăgi Ńi.

94 VIA łA POLITIC Ă A SÂRBILOR DIN UNGARIA ÎN A DOUA JUM ĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

Desfiin Ńarea Voivodatului Serbia i Banatul Timi an a marcat începutul unei noi perioade de lupt ă a sârbilor pentru eliberare na Ńional ă. Trebuind s ă fac ă fa Ńă unei situa Ńii complicate, pentru a domoli nemul Ńumirea sârbilor i pentru a determina o pozi Ńie mai împ ăciuitoare a ungurilor, Împ ăratul i-a dat, totu i, la 5 martie 1869, acordul privind organizarea la Karlovci a unui Congres cu caracter de discu Ńii politice i nu unul bisericesc- colar. În ceea ce-i prive te pe participan Ńi, s-a diminuat sensibil teritoriul de unde veneau delega Ńii. În loc s ă fie prezen Ńi deputa Ńii de pe tot cuprinsul Mitropoliei din Karlovci, cum fusese pân ă atunci, la acest Sobor au participat reprezentan Ńi ai poporului sârb de pe cuprinsul Voievodatului Sârb. Sarcina Soborului era s ă ia în discu Ńie i s ă adopte hot ărâri privind soarta Voivodinei i modul de asigurare a dezvolt ării na Ńionale a poporului sârb. Împrejur ările în care s- a luat aceast ă hot ărâre erau condi Ńionate de situa Ńia dat ă, i anume de faptul c ă adunarea avea loc dup ă proclamarea Patentului din februarie, prin care guvernul de la Viena a abandonat politica feudal ă i a optat pentru o organizare centralist ă a imperiului. Convocarea Soborului însemna o recunoa tere public ă a poporului sârb. În acest sens, Soborul era de o importan Ńă primordial ă pe plan na Ńional-politic i, ca atare, a i fost aprobat de catre sârbi. Soborul convocat pentru 2 aprilie 1861 este cunoscut în istorie sub denumirea de ”Soborul de Bun ăvestire” i a avut în sarcin ă ”s ă formuleze precis condi Ńiile i garan Ńiile pe care le considera necesare cu ocazia încorpor ării Voievodatului Sârb în Regatul Maghiar”. În baza prevederilor electorale aprobate de Fanz Joseph, Soborul era constituit din 75 de deputa Ńi, al ături de patru membri de drept – patriarhul i trei episcopi (cel de Timi oara, cel de Vršac i cel de Ba čka). Preo Ńimea d ădea 25, iar cet ăŃ enii 50 de deputa Ńi. De pe teritoriul României de azi au participat 16 deputa Ńi. Protoprezviteratul Timi oarei a fost reprezentat de ase deputa Ńi: Jovan Damaskin, preot-paroh la Timi oara-Fabric, Stefan Milenkovi ć, preot-paroh din Timi oara-Cetate, Livije Radivojevi ć, consilier la Judec ătoria Regional ă i baronul Josif Milutinovi ć. Protoprezviteratul Cenadului a fost reprezentat de 4 deputa Ńi: Djordje Nikoli ć, protopop din Sânnicolaul Mare, Hristifor Šifman, inspector al Domeniilor, Stefan Sandi ć, avocat i Stefan Georgijevi ć, privat. Din partea protoprezviteratului Ciacova au fost prezen Ńi: Porfirije Militarevi ć, preot-paroh din Tolvadija (azi Livezile), Samuilo Maširevi ć, consilier la Judec ătoria regional ă i Mihajlo Trandafilovi ć, avocat. Au mai participat Antonije Nako, arhimanditul m ănăstirii Bezdin i Stefan Mihajlovi ć, arhimandritul m ănăstirii Sângeorge. Cu acordul Cur Ńii de la Viena, Congresul Na Ńional Sârb a adoptat concluziile formulate în 16 puncte. Se cerea s ă fie recunoscut ă (drept)Voivodina Sârbeasc ă, având ca teritoriu Ńinuturile unde sârbii formeaz ă majoritatea popula Ńiei în Regatul Ungariei i în Regatul Tripartit al Croa Ńiei, Slavoniei i Dalma Ńiei, precum i în cadrul Grani Ńei Militare. Astfel, în componen Ńa Voivodinei Sârbe ti s-ar fi aflat provincia Srem cu plasele Ruma, Ilok i , iar în Ba čka de Jos grani Ńa s-ar întinde pe linia Senta-Sombor-Sivac-Srbobran-Mol. În Banat, grani Ńa s-ar întinde de la Hodoš, cuprinzând localit ăŃ ile sârbe ti înspre Timi oara, iar la est spre Vršac, Bela Crkva spre Dun ăre. Se cerea ca în componen Ńa Voivodinei s ă fie încorporate i regimentele din Petrovaradin, cel b ănăŃ ean-german i sârb-b ănăŃ ean, precum i batalionul Šajkašilor. Având în vedere interesele Cur Ńii de la Viena, împ ăratul a optat pentru tacticizare i manipulare a revendic ărilor sârbilor, amânând timp de mai mult de un an o rezolvare final ă.

95 Exigen Ńele sârbilor s-au aflat în dou ă rânduri (la 8 august i 3 noiembrie 1862) pe agenda de lucru a Consiliului de Mini tri. Ministrul de Stat al Afacerilor Externe a propus crearea Regiunii Autonome Voivodina, dar i aceast ă propunere a fost respins ă. Pe lâng ă pozi Ńia negativ ă a membrilor guvernului care erau din rândurile ungurilor, principalul argument în respingerea proiectului era faptu1 c ă în Serbia exist ă o mi care puternic ă de unificare a tuturor Ńă rilor sârbe ti, incluzându-le i pe cele din Austria. Acest fapt impune Austriei – era de p ărere guvernul – “s ă ia m ăsuri cu cea mai mare grij ă”. S-a specificat c ă ”ideea cre ării unui mare stat sârb înfierbânteaz ă acum min Ńile sârbilor i na te la ace tia o dispozi Ńie du mănoas ă nu doar fa Ńă de Turcia ci i fa Ńă de Austria, pe care o consider ă o piedic ă în calea materializ ării ideii lor”. i se mai spune: ”Toate ced ările, fie ele i cu b ătaie lung ă, în acest moment nu ar mul Ńumii pe conduc ătorii sârbilor, iar succesul care s-ar ob Ńine prin aceasta ar fi păgubos pentru Imperiu”. Dar i reprezentantul Ungariei a atras aten Ńia c ă ”orice concesie s-ar tălm ăci ca o sl ăbiciune a guvernului”. În acest fel au fost, deci, respinse cererile Soborului de Bunavestire. Cauzele erau de natur ă politic ă intern ă, mai cu seam ă având în vedere opozi Ńia opiniei publice maghiare. Dar la fel de importante au fost i cauzele externe, pentru c ă aprobarea cererilor sârbilor era în contradic Ńie cu strategia global ă a Austriei vis-a-vis de aspira Ńiile ei în Balcani i în sud-estul Europei. Sârbii s-au putut convinge înc ă o dat ă c ă erau sacrifica Ńi în negocierile dintre cercurile de putere ale Austriei i Ungariei. În ciuda acestui fapt, Serbia va mai lupta un timp al ături de Ungaria pentru egalitate na Ńional ă pân ă nu va deveni clar faptul c ă promulgarea în Ńelegerii austro- ungare este o chestiune de timp. Înfiin Ńarea i activitatea organiza Ńiei ”Tineretul Unit Sârb” (1866-1871) era orientat ă spre emanciparea cultural ă, educa Ńional ă i tiin Ńific ă a poporului sârb, f ără a se Ńine cont de grani Ńele existente. Dar aceast ă organiza Ńie a inclus între activit ăŃ ile sale, la scurt timp dup ă înfiin Ńare, i componenta politic ă. ”Tineretul Unit Sârb” a ap ărut într-o perioad ă istoric ă de r ăscruce; anume, când problemele pe care Revolu Ńia din 1848 nu le-a putut rezolva, s-a încercat rezolvarea lor prin alte mijloace. Era perioada când, în 1866, Austria a suferit o grea înfrângere din partea Prusiei în lupta pentru ob Ńinerea primatului în cadrul Imperiului German i când Turcia era cuprins ă de o criz ă politic ă i economic ă de propor Ńii. Popoarele înrobite din Imperiul Habsburgic au pornit lupta de eliberare na Ńional ă chiar în condi Ńiile începutului unei noi etape – dup ă încheierea în Ńelegerii austro- maghiare din 1867 – în via Ńa Ungariei, etap ă orientat ă spre realizarea Ńelurilor istorice ale na Ńiunii maghiare, odat ă cu marginalizarea altor na Ńiuni. Apari Ńia ”Tineretului Unit Sârb” a marcat sfâr itul domina Ńiei seculare a Bisericii Ortodoxe asupra vie Ńii na Ńionale a poporului sârb, proces început de Dositej Obradovi ć, continuat de Vuk Karadži ć i finalizat de frunta ii vie Ńii politice i culturale ai poporului sârb în a doua jum ătate a veacului al XIX-lea. Adunarea de constituire a ”Tineretului Unit Sârb” a avut loc la 27-29 august 1866 la Novi Sad. Acestei adun ări i-a premers ini Ńiativa societ ăŃ ii ”Zora” a tineretului academic i a altor tineri sârbi la Viena. Înfiin Ńat ă în 1863 ca societate literar ă, ”Zora” nu s-a limitat strict la cadrul de organiza Ńie cu profil academic i a început s ă accepte în rândurile sale i liceeni, dar i comercian Ńi i me te ugari. În primele momente, activitatea sa a constat în prezentarea unor prelegeri, orga- nizarea întrunirilor festive de Sf. Sava. Existau leg ături i cu alte organiza Ńii ale tinerilor slavi din Viena. Pe la mijlocul anilor aizeci ai veacului al XIX-lea, activit ăŃ ile organiza Ńiei ”Zora” au început s ă aib ă un tot mai pronun Ńat caracter politic. În perioada aceea, în fruntea organiza Ńiei academice era timi oreanul Branko Stefanovi ć (Branco Stefanovici), student la medicin ă în Viena. Precum procedau mul Ńi sârbi în vremea aceea, i el i-a “sârbizat ” numele de botez, Alexandar, în Branko. Provenea dintr-o familie nobiliar ă sârb ă, care a dat mai multe personalit ăŃ i Ńinutului de origine.

96 În cadrul organiza Ńiei ”Zora” s-a declan at ini Ńiativa adun ării tineretului sârb. În acest scop, pornind de la ”necesitatea ca toate societ ăŃ ile liceenilor s ă fie într-o leg ătur ă cât mai strâns ă”, ”Zora” trimite o invita Ńie (semnat ă de Branko Stefanovi ć) tuturor organiza Ńiilor de tineret pentru a se întâlni la Novi Sad. La adunarea de constituire de la Novi Sad, prezidată de Branko Stefanovi ć, au venit aproximativ 400 de reprezentan Ńi ai societa Ńilor studen Ńeti, de liceeni i ai altor categorii de tineri, dar au fost prezente i personalita Ńi marcante ale vie Ńii politice, publice i culturale din aproape toate Ńinuturile sârbe ti. Au fost, de asemenea, prezen Ńi i reprezentan Ńi din alte Ńă ri slave. La aceast ă adunare a luat na tere organiza Ńia cultural-educativ ă, prima de acest fel din istoria poporului sârb, a c ărei activitate cuprindea i par Ńi ale poporului sârb care tr ăiau în Imperiul Habsburgic i în Imperiul Otoman, al ături de cei din Serbia i Muntenegru. Cea din urm ă adunare a organiza Ńiei s-a Ńinut la Vršac în anul 1871, în condi Ńiile în care guvernul maghiar preg ătea schimb ări în Statutul Tineretului Unit, schimb ări care prevedeau c ă membru al organiza Ńiei putea fi numai un cet ăŃ ean al Ungariei, cu condi Ńia s ă nu se ocupe de politic ă. Activit ăŃ i bogate în con Ńinut ale Tineretului Unit Sârb s-au desf ă urat i în Banatul timi orean. Ini Ńiatorul lor era Branko Stefanovi ć care, dup ă terminarea studiilor (în anul 1866) a revenit în Timi oara natal ă. La ini Ńiativa sa a fost înfiin Ńat ă societatea literar ă a tinerilor, ”Zabava” (“Agrement”). Înfiin Ńarea acestei societ ăŃ i era în consens cu insisten Ńa Tineretului Unit de a se organiza societ ăŃ i cultural-educative în toate mediile în care vie Ńuiau sârbii. Tot la ini Ńiativa lui Branko Stefanovi ć ia fiin Ńă în anul 1867 la Timi oara ”Srpska peva čka družina” (Societatea coral ă sârb ă), aceasta fiind prima societate coral ă laic ă la sârbi, în general. Ac Ńionând în consens cu scopurile Uniunii Tineretului Sârb, aceast ă societate (de fapt un cor) a contribuit la înt ărirea con tiin Ńei na Ńionale a sârbilor din Timi oara. Dup ă interzicerea fiin Ńă rii Uniunii Tineretului, autorit ăŃ ile maghiare împiedicau din ce în ce mai mult activitatea acestei societ ăŃ i. La scurt timp va fi interzis ă i ea. Având o orientare de stânga în via Ńa public ă a poporului, Uniunea Tineretului a pus bazele moderniz ării i orient ării politice progresiste a societ ăŃ ii sârbe ti. Ea a fost cea care a pus în mi care opinia public ă i a deschis drumul burgheziei.

97 COLABORAREA POLITIC Ă SÂRBO-ROMÂN Ă ÎN UNGARIA

Începutul relu ării colabor ării sârbo-române, care a traversat o criz ă adânc ă de aproape dou ă decenii, a fost marcat de activitatea politic ă a liderului burgheziei Svetozar Mileti ć. În perioada umbrit ă de neîn Ńelegeri în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe în problema separ ării bisericilor sârb ă i român ă, în contradic Ńie cu pozi Ńia conservatoare i p ăguboas ă a ierarhiei din Karlovci, Mileti ć a considerat pozitive cerin Ńele liderilor biserice ti români ca biserica lor s ă se separe de Mitropolia din Karlovci. A cerut s ă fie sprijinite insisten Ńele românilor, fiind de p ărere c ă ”lupta comun ă a sârbilor i a românilor pentru drepturilor lor na Ńionale i politice este tot atât de important ă ca i lupta comun ă a sârbilor i croa Ńilor”. La mijlocul anilor aizeci ai veacului al XIX-lea, realitatea politic ă din Imperiul Habsburgic s-a schimbat radical, mai ales cea privitoare la situa Ńia sârbilor i a românilor. i anume, loialitatea fa Ńă de Curtea de la Viena nu mai era o garan Ńie i o pav ăză fa Ńă de preg ătirea i realizarea inten Ńiilor na Ńionaliste ale conducerii maghiare. Negocierile dintre conducerile austriac ă i cea maghiar ă i-au pus pe sârbi i pe români într-o situa Ńie dezavantajoas ă. Acest fapt a creat condi Ńii reale pentru intensificarea colabor ării politice sârbo-române. Ie irea comun ă pe scena politic ă a sârbilor i românilor a început la Adunarea din Decembrie 1866, cu ocazia proclam ării legifer ării dualismului austro-maghiar. Deputa Ńii sârbi i români au început s ă presteze o activitate sus Ńinut ă privind redactarea propriilor concepte referitoare la statutul na Ńionalit ăŃ ilor, ceea ce demonstreaz ă maturizarea con tiin Ńei lor politice. În luna ianuarie a anului 1867 este creat un proiect comun: Pentru Rglementarea i Garantarea Na Ńionalit ăŃ ii i a Limbii în Ungaria, proiect redactat de reprezentan Ńii sârbilor i românilor, avându-i în frunte pe Svetozar Mileti ć i Vicen Ńiu Babe . Acest proiect a rezultat dup ă mai multe runde de discu Ńii, care au avut loc la Clubul Sârbo-Român al Adun ării. Înainte de a fi prezentat Adun ării acest proiect, s-a redactat textul definitiv al Proiectului de Lege privind Reglementarea i Garantarea pe Plan Statal i Juridic a Na Ńionalit ăŃ ilor i a Limbilor Minoritare în Ungaria, mai cunoscut sub denumirea de Proiectul Sârbo-Român. În Adunarea maghiar ă, proiectul minorit ăŃ ilor a fost prezentat cu expunere de motive de către liderii na Ńionali Alexandru Mocioni i Svetozar Mileti ć în luna noiembrie 1868. Pentru c ă majoritatea maghiar ă, la Adunare, a respins Proiectul propus, deputa Ńii sârbi i români au p ărăsit sesiunea. A fost adoptat ă propunerea majorit ăŃ ii. Legea adoptat ă stipula ”în ce măsur ă este permis ă folosirea limbii nemaghiare fa Ńă de limba maghiar ă privilegiat ă”. Legea privind na Ńionalit ăŃ ile din 1868 nu prevedea nici un fel de garan Ńii privind respectarea drepturilor i a limbii na Ńionale i permitea doar folosirea acestora conform dispozi Ńiilor autorit ăŃ ii. Adoptarea acestei legi a tr ădat a tept ările na Ńiunilor nemaghiare i a avut darul s ă clatine încrederea lor în bunele inten Ńii i în posibilit ăŃ ile sistemului dualist s ă rezolve problema na Ńional ă în cadrul regatului dualist, creat f ără nici un fel de consultare a na Ńiunilor nemaghiare. Drept r ăspuns la m ăsurile privind reglementarea problemei na Ńionale în partea maghiar ă a Imperiului Habsburgic, a urmat înfiin Ńarea partidelor na Ńionale. Primii au f ăcut-o sârbii, la 28 ianuarie 1869, la Veliki Be čkerek. La scurt timp i românii au înfiin Ńat, la 7 februarie 1869, la Timi oara, Partidul Na Ńional Român. La propunerea lui Alexandru Mocioni este acceptat programul care s-a bazat pe stipul ările din Proiectul privind Problema Na Ńional ă, elaborat impreun ă de reprezentan Ńii sârbilor i ai românilor. Colaborarea sârbo-român ă în Banat, dar i pe tot cuprinsul Ungariei a devenit pe parcursul ultimului deceniu al veacului al XIX-lea, tot mai bogat ă în forme i con Ńinut. În atmosfera colabor ării între na Ńiuni are loc la 10 august 1895 la Budapesta, în prezen Ńa a mai mult de o mie de delega Ńi, reprezentându-i pe sârbi, români i slovaci din toate p ărŃile Ungariei, Congresul

98 Na Ńionalit ăŃ ilor. În fruntea lor se aflau Mihajlo Polit Desan čić (Mihailo Polit Desancici), liderul liberalilor sârbi, Gheorghe Pop de B ăse ti, unul dintre conduc ătorii Partidului Na Ńional Român i slovacul Pavel Mudrony. Congresul Na Ńionalit ăŃ ilor a adoptat o Rezolu Ńie care specific ă faptul c ă în condi Ńiile luptei pentru existen Ńa na Ńional ă, se creeaz ă o uniune a sârbilor, românilor i a slovacilor din Ungaria, pentru p ăstrarea programelor na Ńionale proprii, pentru a men Ńine identitatea na Ńional ă proprie prin toate mijloacele legale. Pentru a se realiza aceasta – s-a conchis – este necesar a se ob Ńine autonomia na Ńional ă în cadrul jude Ńelor. S-a remarcat c ă o mare piedic ă o reprezint ă Legea privind Na Ńionalit ăŃ ile din 1868, care ar trebui pus ă în consens cu interesele na Ńionalit ăŃ ilor. S-a conchis c ă acest Congres al Na Ńionalit ăŃ ilor se va întruni i în viitor i va analiza cum se transpun în via Ńă cele convenite. Congresul Na Ńionalit ăŃ ilor a impulsionat întreaga activitate a sârbilor, românilor i slovacilor în lupta lor pentru a ob Ńine egalitatea în drepturi na Ńionale. Ca organ legal al Congresului se creeaz ă Consiliul Executiv, care are în sarcin ă popularizarea pozi Ńiilor adoptate la Congres.

99 ASOCIA łIILE ECONOMICE ÎNTRE SECOLELE AL XVIII-LEA – AL XX-LEA

În Ńinuturile avansate economic din Banat i Cri ana s-a dezvoltat de timpuriu asocierea în breasl ă, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra evolu Ńiei economice ulterioare. Me te ugul era o ramur ă economic ă foarte important ă. Me te ugari de diverse profiluri produceau tot ce se cerea pe pia Ńă . Înc ă din prima jumatate a veacului al XVIII-lea apar asocia Ńii de me te ugari – bresle. Membrii lor erau me te ugarii care aveau aceea i meserie sau una înrudit ă. Breasla orânduia i controla via Ńa tuturor membrilor s ăi. Existau conduceri care se îngrijeau de membrii lor, îi conduceau, dar ii i judecau. Fiecare breasl ă avea un simbol al s ău pe care era imprimat semnul distinctiv. Aveau i steagurile proprii, c ărora li se acorda o mare aten Ńie i la care Ńineau mult. Adesea aceste steaguri reprezentau o capodoper ă a m ăiestriei, erau p ăstrate în biserici. Membrii breslei Ńineau întruniri ori adun ări. Cu aceste ocazii, în numele magistratului participa ”domnul comisar”. Calitatea de baz ă a membrilor breslei era cinstea. În prima jum ătate a secolului al XVIII-lea, în ora e apar i bresle me te ug ăre ti. La numai câ Ńiva ani de la instaurarea autorit ăŃ ii austriece, apare i prima breasl ă. Era în anul 1725, când ia fiin Ńă Breasla Bbl ănarilor la Arad. Ceva mai târziu este organizat ă i Breasla Sculptorilor în lemn. S-a p ăstrat un steag al Breslei Croitorilor din 1740. Pe acest steag se afl ă urm ătorul înscris: ”Acest steag apar Ńine glorioasei bresle a croitorilor”. Tot din prima jum ătate a secolului XVIII-lea este p ăstrat i steagul Breslei Cojocarilor, de asemenea din Arad. În Voievodatul Serbiei i Banatului Timi an autorit ăŃ ile au încercat, în anul 1850, s ă reorganizeze asocierile me te ugarilor prin instituirea Camerelor de Comer Ń i Industrie. În anul imediat urm ător – 1851 – prin Indica Ńia Provizorie, me te ugurile sunt împ ărŃite în trei categorii: libere, limitate i concesionale. Unele meserii însa au r ămas în cadrul breslelor. Prin Legea din 1872, pe întregul teritoriu al Imperiului Habsburgic este desfiin Ńat ă asocierea me te ugarilor în bresle. În spa Ńiul panonic comercian Ńii ocupau dintotdeauna un loc important. Comer Ńul s-a dezvoltat ca un derivat al me te ugului atunci când meseria ul a început s ă produc ă mai mult decât avea nevoie mediul s ău înconjur ător i s-a ivit posibilitatea s ă-i duc ă marfa la pia Ńă . A a s- a dezvoltat me terul-comerciant, ca apoi s ă se desprind ă o p ătur ă aparte, ap ărând comerciantul. Comercian Ńii tr ăiau din intermedierea rela Ńiilor între produc ătorii de marf ă i cump ărători. Meseria de comerciant o înv ăŃ au în diferite ora e ale Ungariei i Austriei, câte unii agonisindu- i o bog ăŃ ie însemnat ă. Comercian Ńii se deosebeau prin felul de marf ă pe care o tranzac Ńionau i prin modalitatea i volumul tranzac Ńiilor. Marii comercian Ńi se ocupau de export-import. Micii comercian Ńi erau băcani i î i desf ă urau activitatea la tejghea. Cei ce practicau comerŃul en gros exportau cu prec ădere animale i alimente. În mod special s-au imbog ăŃ it exportatorii de animale. Ei arendau puste întinse unde î i îngr ă au animalele. În fruntea unor asemenea companii erau i persoane din Banatul de Timi oara. Astfel, în anul 1739 una din companii era condus ă de Jovan Bibi ć (Iovan Bibici), iar în 1752 de Josim Malenica (Iosim Maleni Ńa). Spre finele veacului al XVIII-lea exportatorii s-au reorientat spre exportul de cereale. Exporturile se efectuau pe pie Ńele din Europa Central ă i de Vest. S-au mai exportat i alte produse – piei crude de vânat i animale domestice, cear ă, miere, pe te s ărat, tutun etc. De importat, se importa mult mai puŃin decât se exporta. Se importa aba pentru popula Ńie i ofi Ńeri, precum i articole din fier i o Ńel, dar i sare. Odat ă cu dezvoltarea nego Ńului printre sârbi, odat ă cu m ărirea spa Ńiului de ac Ńiune, s-a sim Ńit nevoia organiz ării. Având interese comune i dorind s ă-i apere breslele, comercian Ńii încep să organizeze ”companii ale comercian Ńilor” care cuprindeau câteodat ă regiuni întregi. Primele

100 date din Banat privind existen Ńa ”companiilor” provin din anul 1723. Sunt cunoscute astfel multe detalii despre Compania Sârbo-Greceasc ă din Timi oara, înfiin Ńat ă în anul 1773. Numai aceast ă companie ”înm ănunchea” 425 de comercian Ńi. Compania comercial ă din Timi oara avea pe tot cuprinsul Banatului o larg ă re Ńea de expozituri. Numai pe teritoriul Banatului românesc de azi erau mai mult de dou ăzeci de expozituri, la Cenad, Saravale, Sânpetru, Sânnicolaul Mare, Mehadia, Oravi Ńa, Moldova Veche, Vărădia, Cara ova, Ciacova, Giulvăz, Ivanda, Foeni, Denta, Par Ńa, Cenei, Becicherecu Mic, Varia , Felnac, Ianova, Satchinez, Satu Mare, Lugoj, Lipova i Caransebe . Dup ă încorporarea Banatului Timi an în jude Ńe maghiare, în anul 1779, un mare num ăr de familii de comercian Ńi sârbi este înnobilat, adic ă devin proprietari ai marilor complexe latifundiare. Imediat dup ă încorporarea spa Ńiului amintit în jude Ńele maghiare, exceptând Grani Ńa Militar ă i districtul Kikinda Mare, s-au vândut domenii c ătre persoane fizice. În numele Cur Ńii de la Viena aceast ă ac Ńiune de vânzare a realizat-o contele Kristoph Nitzki. Mo iile au fost astfel împ ărŃite, ca fiecare s ă cuprind ă al ături de terenul arabil i ceva p ădure, b ălŃi i fâne Ńuri. Nitzki a trimis o serie de scrisori jude Ńelor i persoanelor fizice prin care le d ădea de tire c ă se efectueaz ă vânzarea de domenii. În func Ńie de valoare, toate bunurile comerciale au fost împ ărŃite în patru categorii. Licita Ńia pentru cele mai scumpe dintre ele a avut loc la Viena în anul 1779, iar pentru celelalte au fost organizate dou ă licita Ńii la Timi oara, în anul 1781, respectiv 1782. Proprietarii domeniilor i noii nobili contau s ă ob Ńin ă foloase tot mai mari i imediate de pe mo ii. De aceea intrau în conflict cu supu ii. În scurt timp, la judec ătorii încep s ă soseasc ă plângerile Ńă ranilor prin care ace tia ar ătau c ă s-au m ărit d ările i rela Ńiile s-au înr ăut ăŃ it de când au venit la putere nobilii. Schimb ări esen Ńiale au survenit în momentul când supu ii au început s ă se asocieze i s ă r ăscumpere p ământ pe care s ă-1 cultive cu mijloace proprii i pentru necesit ăŃ ile proprii. Mi carea asociativ ă a ap ărut în aceste Ńinuturi în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea. Erau asocia Ńiile de credit care aveau drept scop s ă impulsioneze la membrii s ăi spiritul economic care, prin ajutor reciproc, s ă poat ă forma mijloace de creditare a asocia Ńilor. Asocia Ńiile procurau, de asemenea, pentru membrii lor, mijloace din alte resurse. Asocia Ńiile facilitau ob Ńinerea de resursele necesare produc Ńiei i, adesea, chiar a mecaniz ării. Mi carea asociativ ă avea o amprent ă na Ńional ă. Astfel, pe cuprinsul Banatului i Cri anei, pe lâng ă asocia Ńii sârbe ti iau fiin Ńă i cele române ti, germane i maghiare. Ini Ńiatori ai acestui curent de asociere au fost preo Ńii, dar i al Ńi cet ăŃ eni de vaz ă. Adesea în cadrul asocia Ńiilor se desf ă urau i activit ăŃ ile cultural-educative, începând cu fiin Ńarea bibliotecilor, unde se putea consulta literatura de specialitate. În acest mod, mi carea asociativ ă influen Ńa dezvoltarea con tiin Ńei na Ńionale a poporului sârb, ceea ce era de o importan Ńă cardinal ă în mediile în care sârbii tr ăiau amesteca Ńi cu alte popoare fiind supu i dezna Ńionaliz ării. Formarea asocia Ńiilor printre sârbii de pe teritoriul de azi al României a început la mijlocul secolului al XIX-lea. Înfiin Ńarea i activitatea celor dintâi asocia Ńii se semnaleaz ă pe Valea Mure ului, cu centrul la Arad. Aici ia fiin Ńă în anul 1851 ”Asocia Ńia Plugarilor”. Se formează dup ă modelul asocierii tradi Ńionale a me te ugarilor în bresle. Despre activitatea acestei asocia Ńii nu exist ă prea multe date, îns ă drept m ărturie c ă ea a existat st ă steagul care se p ăstreaz ă în Biserica lui Tekelija din Arad. Steagul este decorat cu dou ă icoane – oper ă a vestitului pictor sârb din Arad, Nikola Aleksi ć. Mi carea asociativ ă a luat amploare la sfâr itul secolului al XIX-lea i începutul veacului al XX-lea. Centrul de ”ini Ńiativ ă” a înfiin Ńă rii asocia Ńiilor era tot Valea Mure ului, adic ă m ănăstirea Bezdin, dar pân ă la începutul Primului R ăzboi Mondial aceast ă mi care a cuprins întregul Ńinut dintre Mure i Bega, unde se aflau localit ăŃ i sârbe ti bogate. Prima asocia Ńie a plugarilor din cea mai bogat ă parte a Banatului de nord-vest ia fiin Ńă la 20 ianuarie 1904 la Fenlac. Tot aici se înfiin Ńeaz ă la 23 octombrie 1904 ”Asocia Ńia de Credit”. Gândit ă a fi o institu Ńie cu o baz ă larg ă, ”Asocia Ńia de Credit” din Fenlac devine membr ă a

101 ”Asocia Ńiei Na Ńionale”. Asocia Ńia din Fenlac a fiin Ńat pân ă în anul 1909, iar membrii ei erau, deopotriv ă, i sârbi i români i nem Ńi i maghiari. În anul 1900 ia fiin Ńă la Satu Mare (Na ćfala) o asocia Ńie bancar ă denumit ă ”Asocia Ńia de Credit”. A fiin Ńat pân ă în anul 1909. În acela i an se înfiin Ńeaz ă la Satu Mare o întreprindere pentru credit agrar i împletituri. Scopul asocia Ńiei era îmbunat ăŃ irea situa Ńiei materiale a membrilor s ăi prin cultivarea r ăchitei i a plantelor necesare pentu împletitul co urilor. Prin produc Ńia de co uri s-ar ajuta strângerea recoltei i vânzarea produselor agricole în condi Ńii avantajoase. La Sânpetru Mare ia fiin Ńă la 10 decembrie 1905 ”Asocia Ńia Plugarilor”. Scopurile asocia Ńiei erau ca prin acordarea unor dobânzi s ă primeasc ă depunerile destinate economisirii, dar să i acorde împrumuturile necesare dezvolt ării produc Ńiei agricole, comercian Ńilor i me te ugarilor. La M ănă tur ia fiin Ńă la 26 iunie 1905 ”Asocia Ńia Plugarilor”. Ea a activat pân ă în anul 1938. La Varia , mi carea asociativ ă s-a dezvoltat de timpuriu. Formele de organizare erau diferite. Începuturile i dezvoltarea mi cării asociative sunt prezentate în Cronic ă: ”De-a lungul anilor, numero i localnici i-au dat seama c ă doar prin asocierea p ământului i a uneltelor pot ob Ńine ceea ce î i doresc demult: s ă-i cultive p ământul mai repede, mai bine i mai u or i s ă ob Ńin ă recolte tot mai mari. La început, se asociau câteva familii, de regul ă,vecinii, ca apoi num ărul lor s ă creasc ă încontinuu”. De fapt, necesit ăŃ ile vie Ńii au condi Ńionat asocierea localnicilor. Astfel, în anul 1892 se înfiin Ńeaz ă ”Asocia Ńia de Forare a Fântânilor Arteziene”, apoi – în anul 1908 – ”Asocia Ńia Cultivatorilor de Caise”, ca în 1909 s ă ia fiin Ńă ”Asocia Ńia de Achizi Ńionare i Prelucrare a Laptelui”. La Gelu (Ketfelj) s-a înfiin Ńat ”Asocia Ńia Plugarilor” la 28 decembrie 1906. La Arad-Gai ”Asocia Ńia Plugarilor” se organizeaz ă la 4 martie 1905 sub denumirea de ”Asocia Ńia Plugarilor Sârbi”. O asocia Ńie a plugarilor î i începe activitatea tot în anul 1905 la Pecica. i la Becicherecul Mic se înfiin Ńeaz ă o asocia Ńie a plugarilor în anul 1905, ca de altfel i la Checea. i pe meleagurile dintre râurile Bega i Bârzava, mi carea asociativ ă s-a dezvoltat de timpuriu – primele asocia Ńii datând de la finele veacului al XIX-lea i începutul secolului al XX- lea. Aici mi carea i-a avut drept centru de ac Ńiune m ănăstirea Sângeorge. La Sânmartinu Sârbesc ia fiin Ńă în ultimii ani ai secoiului al XIX-lea Asocia Ńia Agricol ă ”pentru dezvoltarea produc Ńiei agricole”. Cu aportul ”Asocia Ńiei Agricole” s-au achizi Ńionat mijloacele de mecanizare, mai ales o ma in ă cu aburi, o treier ătoare i un elevator. În cadrul Asocia Ńiei func Ńiona i o Cas ă de Economii, care i-a încetat activitatea dup ă primul r ăzboi mon- dial, r ămânând s ă func Ńioneze doar ”Asocia Ńia Plugarilor”. La Dinia ia fiin Ńă la 3 martie 1907 ”Casa de Economii Sârbeasca” ale cărei scopuri erau formulate în statut: ”Primirea depunerilor de bani pentru economisire i înmul Ńire, ajutorarea vegeta Ńiei, a me te ugului i a agriculturii prin împrumuturi ieftine, conform celor stipulate în regulamentele societ ăŃ ii”. O Asocia Ńie a plugarilor se înfiin Ńeaz ă în anul 1905 i la Foeni. O cas ă de economii sub form ă de asocia Ńie se înfiin Ńeaz ă în anul 1900 în Mehala. i pe meleagurile Muntenegrului B ănăŃ ean, un Ńinut mai s ărac decât Banatul de es, au existat asocia Ńii. În Cronica Muntenegrului se spune c ă Ńă ranii din Petrovo Selo i-au înfiin Ńat o asocia Ńie încercând ”s ă curme activitatea precupe Ńilor care pentru ei era o form ă de exploatare. Au hot ărât s ă devin ă st ăpâni ai p ământului lor i s ă nu-i mai serveasc ă pe diver i domni care c ăutau în orice mod posibil s ă ob Ńin ă un profit cât mai mare pentru ei.” Aceast ă asocia Ńie ia fiin Ńă în anul 1905. Aceea i soart ă au avut-o i celelalte sate sârbe ti vecine – Stanciova, Cralov ăŃ i Lucare Ń. Fiecare în parte nu putea s ă dispun ă de bani suficien Ńi pentru cump ărarea p ământului i a mijloacelor mecanice. La ini Ńiativa lui Pantelejmon Došen, administrator al parohiei la Petrovo Selo, s-au unit asocia Ńiile din toate cele patru sate. În acest mod, cultivarea extensiv ă a p ământului a fost înlocuit ă cu modalitatea modern ă. Acest lucru l-au realizat i datorit ă creditelor i ”au sc ăpat de pozi Ńia supus ă i de denumirea de domeniu al str ăinilor”.

102 ÎNV óà MÂNTUL ÎN SECOLELE XVIII-XX

În Imperiul Habsburgic au existat coli sârbe ti i înainte de Marea Migra Ńie. În Banatul de Timi oara existau bogate tradi Ńii ale înv ăŃă mântului medieval sârbesc. Din secolele al XVI-lea i al XVII-lea, tineretul se instruia în cadrul m ănăstirilor, înv ăŃă mântul fiind sus Ńinut de c ălug ări. Dar începuturile unei activit ăŃ i organizate privind dezvoltarea înv ăŃă mântului epocii moderne sunt legate de Marea Migra Ńie a Sârbilor, izgonirea turcilor i instaurarea autorit ăŃ ii austriece. Pe întregul parcurs al secolului al XVIII-lea, înv ăŃă mântul sârbesc în Ńă rile sârbe ti a cunoscut câteva perioade: cea sârbo-slav ă (1690-1726), cea ruso-slav ă (1726-1749), perioada mitropolitului Pavle Nenedovi ć (1749-1768) i perioada iluminist ă în Austria, cunoscut ă sub denumirea de iosefinism (1769-1790). Imediat dup ă Marea Migra Ńie a Sârbilor în Ungaria, când conduc ătorii poporului deveniser ă con tien Ńi c ă nu mai poate fi vorba de întoarcerea în vechile Ńinuturi, a început i organizarea vie Ńii în noul Ńinut. În acest context, s-a acordat o aten Ńie deosebit ă ridic ării nivelului general de cultur ă a maselor pe calea dezvoltării înv ăŃă mântului. Existen Ńa celei dintâi coli sârbe ti pe teritoriul de azi al României este atestat ă la Timi oara în anul 1702, în perioada când Banatul era încă st ăpânit de turci. Dup ă izgonirea turcilor i instaurarea puterii austriece care se exercita prin Administra Ńia Statal ă în unele localit ăŃ i ale Banatului de Timi oara este atestat ă exieten Ńa colilor sârbe ti dup ă cum urmeaz ă: Cenadul Sârbesc (1728), Mehadia (1728), Ciacova (1730), Lipova (1733), Sânnicolaul Mare Sârbesc (1740), Sânpetru Mare Sârbesc (1740), Comlou Mare (1743), Petrovo Selo (1745), Or ova (1747), Mehala (1748), Varia (1753), Lugoj (1761), Gelu (1766), Par Ńa (1769), Felnac (1771), Satu Mare (1771), M ănă tur (1771), Izvin (1774). În Ńinuturile de dincolo de Mure , prima coal ă primar ă este înfiin Ńat ă la Arad în anul 1720. Apoi sunt deschise coli în urm ătoarele localit ăŃ i: Pecica (1753), imand (1754), Semlac (1756), Oradea Mare (1769), Velen Ńe (1770), eitin (1770), N ădlac (1771) etc. Situa Ńia înv ăŃă mântului sârbesc s-a schimbat radical dup ă ce a fost ales ca mitropolit de Karlovci episcopul de Buda Pavle Nenadovi ć. Era în anul 1749. El a dedicat mult timp i a depus o activitate asidu ă în vederea deschiderii de noi coli i gra Ńie meritelor sale ia fiin Ńă i primul liceu sârbesc la Karlovci, denumit coala Acoper ământului Maicii Domnului i destinat mai cu seam ă preg ătirii cadrelor biserice ti. Mitropolitul Nenadovi ć este i organizatorul Fondului popular de între Ńinere a colilor sârbe ti i tot el este ini Ńiatorul ac Ńiunii de înfiin Ńare a unei tipografii chirilice pentru nevoile biserice ti i colare. Prin decesul mitropolitului Pavle Nenadovi ć în anul 1768 înceteaz ă i perioada jurisdic Ńiei exclusive a autorit ăŃ ilor biserice ti asupra activit ăŃ ii de educare a poporului în cadrul colilor, dar i perioada ruso-slav ă în istoria înv ăŃă mântului nostru. Pentru a se ajunge la un pas hot ărâtor în organizarea unui înv ăŃă mânt la un nivel mai înalt i care s ă corespund ă intereselor clasei burgheze acesta trebuie eliberat de influen Ńa bisericii. În acest sens, împ ărăteasa Maria Terezia a promulgat un principiu conform c ăruia întrunirea devine o fapt ă politic ă i nu religioas ă. Se dorea implementarea dimensiunii practice în cadrul instruc Ńiei, astfel c ă în programele de înv ăŃă mânt î i afl ă locul aritmetica, geografia, tiin Ńele naturii, fizica, lucrul manual , agricultura, legumicultura i cre terea animalelor. Nu sunt omise nici tiin Ńele umaniste orientate spre cre terea unei personalit ăŃ i multilaterale. O contribu Ńie de seam ă la marea cotitur ă în dezvoltarea înv ăŃă mântului la sârbi i români au avut-o i concluziile Întrunirii popular-biserice ti din 1769. Participan Ńii la Întrunire au fost în tiin ŃaŃi de catre comisarul chesaro-cr ăiesc despre hot ărârea împ ărătesei Maria Terezia de a imprima o pecete contemporan ă înv ăŃă mântului tuturor supu ilor s ăi ortodoc i. La edin Ńele Reprezentan Ńei Ilirice a Cur Ńii s-a discutat ulterior Întrunirii cum s ă fie tradus ă în via Ńă cât mai eficace hot ărârea împ ărăteasc ă.

103 Pozi Ńiile Întrunirii popular-biserice ti s-au materializat în Regulamentul Iliric din 1770. Interesul de baz ă al Cur Ńii era ca prin intermediul înv ăŃă mântului s ă i-i fac ă alia Ńi pe sârbi i pe români iar ace tia s ă fie, la rândul lor, un fel de contrapondere împotriva nobilimii maghiare. De aceea, Curtea a i alocat resurse materiale importante pentru dezvoltarea înv ăŃă mântului pentru sârbi i români. Regulamentul Iliric a stat la baza Patentei Nnormale din 1771, prin care se reglementeaz ă starea înv ăŃă mântului în Banatul Cameral i Grani Ńa Militar ă. La ini Ńiativa abatelui Ignatius Felbiger, reformatorul colilor germane din vremea iluminismului, angajat de c ătre împ ărăteasa Maria Terezia pentru a întreprinde reforma colilor austriece, s-a purces la o munc ă asidu ă de înfiin Ńare i dezvoltare a colilor ilirice ortodoxe în Imperiul Habsburgic. Atunci, la dorin Ńa împ ărătesei, ca director al colilor sârbe ti i române ti din Banat este numit Teodor Jankovi ć Mirijevski , secretar al episcopului Timi oarei Vikentije Jankovi ć Vidak. Mirijevski a primit sarcina de a implementa reformele lui Felbiger în acest Ńinut. Mirijevski i-a terminat coala elementar ă în localitatea natal ă, Sremska Kamenica, cea medie la Novi Sad i Karlovci, iar tiin Ńele politice i economice le-a absolvit la Universitatea din Viena. Aici l-a cunoscut pe Felbiger, la un curs pedagogic i i-a însu it metodele lui colare. În anul 1773 a fost numit de c ătre îns ă i împ ărăteasa director a colilor sârbe ti i române ti din Banat, având sediul la Timi oara. La cererea expres ă a împ ărătesei, Mirijevski a început elaborarea unui plan de înfiin Ńare i activitate a colilor ”ilirice” (sârbe ti i române ti) populare ortodoxe. Planul s ău a fost terminat i publicat în 1774 sub titlul Regulae Directivae prind dezvoltarea colilor sârbe ti i române ti elementare ori laice în Ńă rile chesaro-cr ăie ti. Regulae Directivae este un document de cea mai mare importan Ńă pentru dezvoltarea colilor ortodoxe din Banat. Având 52 de articole el se referea la cl ădiri colare, înv ăŃă tori, con Ńinutul i metodele de înv ăŃă mânt, frecventarea colilor, inspectarea lor, precum i fondul b ănesc al colii. În ce prive te cl ădirile, Regulae prevedeau ca în fiecare parohie s ă fie construit ă o cl ădire ori s ă fie reparat ă cea veche, existent ă, ori s ă se închirieze o cas ă corespunz ătoare desf ă ur ării activit ăŃ ii colare. În cl ădirea colii se va afla i locuin Ńa înv ăŃă torului. În localit ăŃ ile care nu au o coal ă proprie, elevii ortodoc i pot frecventa coala catolic ă. S-a reglementat c ă înv ăŃă tori în noile coli pot fi numai acele persoane care î i certific ă preg ătirea profesional ă i pedagogic ă în fa Ńa unei comisii. Se prevede c ă la acest examen sunt obliga Ńi s ă se prezinte i înv ăŃă torii de pân ă atunci. De asemenea, cei nepreg ăti Ńi vor fi îndep ărta Ńi. Con Ńinutul i metodica înv ăŃă mântului trebuiau, conform Regulilor, s ă fie acelea i în toate colile. Obiectele de înv ăŃă mânt erau: citirea, scrierea, cinci opera Ńii ale socoatei, catehism, rug ăciuni i cânt ări biserice ti, precum i înv ăŃă turi practice ale moralei. În satele mai avansate, Regulele prevedeau s ă fie înv ăŃ ate i cuno tiin Ńe despre cultivarea p ământului, cre terea anima- lelor, albin ăritul i sericicultura. În privin Ńa manualelor, se puteau folosi numai cele recomandate de autorita Ńile colare, iar în privin Ńa metodelor, înv ăŃă torii trebuiau s ă le respecte pe acelea care sunt prezente în compendii special elaborate. coala trebuie frecventat ă de copii de ambele sexe, de la 6 la 12 ani. Supravegherea colii este o atribu Ńie a autorit ăŃ ilor biserice ti i a celor laice: preotul paroh din localitate i directorul colii vor controla s ăpt ămânal, protoprezbiterii i inspectorii laici vor vizita coala din perimetrul protoprezbiteratului, lunar, iar episcopii i diecezanii colilor – anual. Fondul colii se compune din: legate ale localnicilor, ale preo Ńimii, ale episcopului i ale altor donatori, din venituri de pe pământ i din cl ădirile colilor, taxe colare, chet ă bisericeasc ă i alte surse. Teodor Jankovi ć Mirijevski era r ăspunz ător de executarea acestui plan i cu acest prilej el a elaborat un plan detaliat privind dezvoltarea colilor populare în Banat. Cu acest prilej, se prevede construirea a 373 de coli noi, repararea a 21 de cl ădiri colare i 19 locuin Ńe pentru înv ăŃă tori, al ături de cl ădirea colii. Acest plan este aprobat de împ ărăteasa Maria Terezia printr-un decret dat la 29 noiembrie 1774. În acela i an 1774, împ ărăteasa Maria Terezia mai d ă un decret: Reglementare

104 General ă pentru colile Germane Normale, Principale i Populare în Toate łinuturile Chesaro- Cr ăie ti. Reglementarea avea în vedere i Grani Ńa Militar ă. Prin Reglementare se prev ăd trei tipuri de coli elementare: populare sau s ăte ti cu una sau dou ă clase, principale sau or ă ene ti cu trei sau patru clase i normale în centre de district, un gen de coli etalon. În cadrul lor se vor organiza i cursuri de perfec Ńionare a înv ăŃă torilor. Pentru a asigura un nivel cât mai înalt al înv ăŃă mântului Teodor Jankovi ć Mirijevski pleac ă în anul 1776 la Viena, unde absolv ă cursul lui Felbiger, privind tiin Ńa organiz ării i a noii metodici de înv ăŃă mânt folosit ă în colile normale din Austria. Pe la finele ederii sale la Viena, Mirijevski mai recomanda 17 candida Ńi care vor urma acela i curs ceva mai târziu. Dup ă revenirea de la Viena, Mirijevski organizeaz ă între anii 1777 i 1779, la Timi oara, trei cursuri pentru înv ăŃă torii din colile sârbe ti i române ti. Activitatea colilor din Banat era organizat ă pe baza teoriei tiin Ńifico-pedagogice contemporane timpului respectiv. Astfel, Jankovi ć a introdus ore comune i sistemul orarului pe clase. Era adeptul unei atitudini blânde fa Ńă de elevi, f ără pedepse, precum i a colariz ării atât a băie Ńilor cât i a fetelor. Un mare rol în prop ă irea înv ăŃă mântului sârbesc l-a avut i publicarea primului îndreptar de metodic ă pentru înv ăŃă tori, al c ărui autor a fost Jankovi ć. Mirijevski s-a îngrijit deopotriv ă de dezvoltarea atât a colilor sârbe ti cât i a celor române ti. În mod special se îngrijea s ă fie asigurate literatura metodic ă i manualele în ambele limbi. Astfel, Mihai Martinovici Ro u a tradus pentru nevoile colilor române ti, cartea lui Jankovi ć, Carte de Mân ă pentru Înv ăŃă tori. Aceluia i traduc ător i se datoreaz ă varianta româneasc ă a car Ńii lui Jovan Raji ć (Iovan Raici) Catehismul Mic . De asemenea a fost tradus Bucvariu pentru prunci al lui Iankovi ć. Din lucr ările lui Felbiger au fost tip ărite în limbile sârb ă i român ă, Cartea de Citire i Ducere de Mân ă c ătre Aaritmetic ă. Privit ă în ansamblu, activitatea lui Iankovi ć a dat rezultate de o importan Ńă inestimabil ă pentru dezvoltarea instruc Ńiei i a culturii sârbe. Acest lucru îl relev ă îndeosebi datele despre înv ăŃă mânt pe întregul cuprins al Banatului. Astfel, dac ă în anul 1771, în 73 de coli existau 1285 de elevi, în anul 1789 fiin Ńau 452 de coli cu 293 de înv ăŃă tori i 5755 de elevi. La doi ani de la intrarea în vigoare a Regulae -lor în anul 1776, împ ărăteasa a promulgat Noua Constitu Ńie colara pentru colile Pravoslavnice în Banat, prin care se confirmă dispozi Ńiile cuprinse în Regulae Directivae. Dup ă încorporarea Banatului în Ungaria, pentru colile sârbe ti i române ti devin valabile dispozi Ńiile Legii Înv ăŃă mântului din Ungaria, din 1777, cunoscut ă sub numele de Ratio Educationis. Ideea privind înfiin Ńarea colilor clericale pentru formarea preo Ńilor în Banat i Cri ana s-a născut la Timi oara imediat dup ă terminarea r ăzboiului austro-turc din anii 1737-1739. Episcopii Vâr eŃului i al Caransebe ului, Nikola Dimitrijevi ć (Nicola Dimitrievici) i Isaija Antonovi ć (Isaia Antonovici) au adresat Cur Ńii de la Viena o cerere comun ă prin care solicitau permisiunea de a înfiin Ńa un fond pentru construirea unei asemenea coli la Timi oara. La porunca împ ărăteasc ă, Consiliul de R ăzboi al Cur Ńii aprob ă cererea lor i cere Administra Ńiei Statale din Banat un antecalcul al costului lucr ărilor pentru a se asigura ajutorul b ănesc necesar din casieria erarial ă. Urma ul lui Dimitrijevi ć, episcopul Georgije Popovi ć (Gheorghe Popovici) începe în anul 1747 construirea colii, dup ă ce, în prealabil, strânge mijloacele b ăne ti necesare. Ne referim doar la construirea colii teologice pentru necesit ăŃ ile celor dou ă eparhii bănăŃ ene. Îns ă ideea privind înfiin Ńarea unei coli teologice superioare, a unui seminar pentru necesit ăŃ ile întregii ”na Ńiuni ilirice”, deci, pentru sârbii i românii ortodoc i de pe cuprinsul Mitropoliei din Karlovci din Imperiul Habsburgic, apar Ńine episcopului Timi oarei, viitor mitropolit de Karlovci, Vikentije Jovanovi ć Vidak (Vichentie Ivanovici Vidac). Dup ă ce a adunat mijloace b ăne ti suplimentare, Vidak extinzând i îmbog ăŃ ind planul episcopului Popovi ć, cere i prime te, în anul 1759, permisiunea Administra Ńiei Statale Ban ăŃ ene ca, la Timi oara, în locul colii clericale diecezane, s ă construiasc ă un seminar sârb i român în care s-ar preg ăti în limbile

105 sârb ă i român ă nu numai cadre preo Ńeti viitoare, ci i numero i func Ńionari (de rangul inferior i cel mediu) pentru necesit ăŃ ile administra Ńiei de pe tot cuprinsul imperiului. Construc Ńia colii a început, îns ă a fost întrerupt ă în anul 1769, odat ă cu interdic Ńia împ ărătesei Maria Terezia de a se aduna d ări biserice ti de la popula Ńie. La 1 august 1785, în urma r ăscoalei lui Horea, Clo ca i Cri an din Ardeal, împ ăratul Iosif al II-lea d ă un decret de înfiin Ńare a seminarului ortodox central la Timi oara pentru to Ńi sârbii i românii ortodoc i din împ ărăŃ ie. Totul pe cheltuiala statului. Din p ăcate, nici acest plan nu e materializat pentru c ă episcopul Putnik a devenit între timp mitropolit de Karlovci i a cerut ca seminarul s ă nu se înfiin Ńeze la Timi oara ci la Karlovci pentru a fi sub directa supraveghere a sa i a urma ilor s ăi. Dar mitropolitul ales la Congresul de la Timi oara, Stefan Stratimirovi ć era adeptul colilor mici diecezane clericale, a a c ă problema înfiin Ńă rii unui seminar general a fost lăsat ă pentru alte vremuri. Într-o hot ărâre imperial ă privind concluziile Soborului de la Timi oara din 1790, referitor la colile triviale, se sublinia obliga Ńia ca în toate regiunile, unde exist ă comune ortodoxe, s ă se înfiin Ńeze coli populare în limbile sârb ă i român ă, folosindu-se alfabetul chirilic. Între anii 1786 i 1802, director i inspector al colilor sârbe ti i române ti în Banat era Vasilije Nikoli ć (Vasilie Nicolici). Este de necontestat faptul c ă dezvoltarea înv ăŃă mântului a influen Ńat în mod v ădit i con tiin Ńa na Ńional ă a poporului sârb. Dar nobilimea maghiar ă nu a renun Ńat la inten Ńia de a maghiariza popula Ńia ortodoxa. Acest fapt era resim Ńit mai cu seam ă prin impunerea limbii maghiare în colile popoarelor nemaghiare. Astfel, exista o prevedere legal ă care stipula c ă nimeni nu poate fi numit înva Ńă tor la o coala popular ă dac ă nu tie limba maghiar ă. Aceast ă prevedere a Adun ării Ungariei a fost contestat ă de mitropolitul Stefan Stratimirovi ć. Dar Consiliul Ungar nu lua în seam ă aten Ńion ările Cur Ńii de la Viena i a Mitropoliei din Karlovci, insistând asupra obliga Ńiei înv ăŃă rii i cunoa terii limbii maghiare. O situa Ńie pu Ńin diferit ă era în colile de pe cuprinsul Grani Ńei Militare. Pre edintele Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, feldmare alul Venczel Koloredo acorda o aten Ńie aparte ridic ării nivelului instructiv-educativ al gr ănicerilor, mai ales a sârbilor i a românilor ortodoc i. În acest sens, în calitatea sa de pre edinte al Consiliului de R ăzboi al Cur Ńii, voievodul suprem Carol de Habsburg a luat în anul 1802 o serie de m ăsuri de reorganizare a Grani Ńei Militare, printre ele figurând i cele din domeniul instructiv-educativ. Pentru aceasta, el s-a adresat mitropolitului Stefan Stratimirovi ć i tuturor episcopilor care aveau eparhii în perimetrul Grani Ńei Militare, chemându-i s ă colaboreze. Mitropolitul a redactat o serie de propuneri în care înv ăŃă mântul era privit ca un mijloc al emancip ării poporului. Dup ă consult ări i preg ătiri minu Ńioase, apare în anul 1805 Constitu Ńia colar ă. Aceasta prevedea existen Ńa a trei tipuri de coli: populare, principale i normale. coli laice se înfiin Ńau în fiecare sat unde exista o biseric ă parohial ă, cele principale – în ora e, ca coli preg ătitoare pentru liceu, iar cele normale – ca coli etalon i care se înfiin Ńau în localit ăŃ i unde î i avea vechiul sediu directorul. În coli populare exista câte un înv ăŃă tor, în coli principale – atâ Ńia înv ăŃă tori câte clase existau iar în coli normale – tot a a dar cu un observator în plus. Înva Ńă mântul era obligatoriu pentru copiii de ambele sexe, cuprin i între vârstele de 6-12 ani. Era prevazut ă i existen Ńa colilor de fete. Aceasta era, deci, situa Ńia anterioar ă unei perioade extrem de rodnic ă a înv ăŃă mântului sârbesc, care se situeaz ă între 1810 i 1825, când inspector suprem al tuturor colilor ortodoxe în Ungaria fusese numit Uroš Nestorovi ć. Inspectorii regionali, printre care i Grigorije Obradovi ć la Timi oara, au primit ordin de la împ ărăŃ ie s ă se pun ă la dispozi Ńia lui Nestorovi ć în toat ă perioada ederii acestuia în Ńinutul lor i să-i dea toate informa Ńiile cerute. Prin Consiliul de R ăzboi al Coroanei este în tiin Ńat i comandantul Comenduirii Generale la Timi oara, iar prin intermediul acestuia i comandantul regimentelor germano-b ănăŃ ene i valaho-ilirice s ă se ”afle la îndemâna” lui Nestorovi ć i, de va fi necesar, s ă i se asigure si protec Ńia militar ă în drumurile sale prin Grani Ńă . Adunarea maghiar ă a

106 cerut autorit ăŃ ilor jude Ńene din Provincial ca si acestea s ă procedeze similar i în cazul autorit ăŃ ilor comunale i or ă ene ti de pe cuprinsul districtului colar. Despre toate acestea, împ ăratul l-a în tiin Ńat printr-o scrisoare personal ă pe mitropolitul Stefan Stratimirovi ć, anun- Ńându-i, totodat ă, i vizita lui Nestorovi ć. Uroš Nestorovi ć i-a început inspec Ńia la 8 iunie 1810, de la Buda, pentru ca, dou ă zile mai târziu, sa-l afl ăm la discu Ńii cu episcopul de Ba čka, Gedeon Petrovi ć i mitropolitul de Karlovci, Stratimirovi ć. Dup ă ce a vizitat localit ăŃ ile din Ba čka i Srem, Nestorovi ć vine în Banat i, str ăbătând Vâr eŃul, Moravi Ńa, Deta, Voiteg i Jebel, vine la 4 iulie 1810 la Timi oara, unde r ămâ- ne patru zile. Dup ă o discu Ńie cu episcopul Timi oarei, Stefan Avakumovi ć, el pleac ă la Arad i are o discu Ńie cu episcopul Pavle Avakumovi ć. Apoi, prin Pecica i Mako, ajunge la Szeged. Î i continu ă inspectarea colilor, inspec Ńie care se încheie la 19 septembrie 1810 la Sentandreja. Pe baza Jurnalului i a impresiilor culese cu ocazia vizit ării colilor, Uroš Nestorovi ć scrie un Referat privind starea institu Ńiilor colar-instructive, ilirico-valahe pe care îl înainteaz ă împ ăratului austriac Frantz I în luna decembrie 1810. În Jurnal, Nestorovi ć se refer ă la starea înv ăŃă mântului pe teritoriul Banatului de Timi oara i Cri ana. Printre altele, el noteaz ă c ă, dup ă vizitarea colilor s ăte ti, a ajuns i la Timi oara. Aici a f ăcut mai întâi o vizit ă episcopului Stefan Avakumovi ć care i-a indicat necesitatea înfiin Ńă rii unui fond colar prin impozitarea celor ce apar Ńin ambelor na Ńionalit ăŃ i. Fiecare cet ăŃ ean sârb i român i fiecare Ńă ran, contribuabili fiind, ar pl ăti pentru înv ăŃă mânt o anume sum ă de bani. Nobilii ar da dona Ńi prin intermediul marilor jupani desemna Ńi de împ ărat. A doua zi, Nestorovi ć a vizitat coala sârbeasc ă în cartierul Cetate, care era într-o stare precar ă, dar a primit asigur ări c ă în curând acesta va fi reparat ă, finan Ńarea fiind asigurat ă de ora . Înv ăŃă mântul era asigurat de un înv ăŃă tor tân ăr, instruit, i se desf ă ura în conformitate cu metodica în vigoare. La Timi oara, Uroš Nestorovi ć a avut convorbiri i cu directorul districtual Grigorije Obradovi ć. Despre activitatea i priceperea lui Grigorije Obradovi ć, Uroš Nestorovi ć nu avea o părere pozitiv ă. Nepot al lui Dositej, n ăscut la Ciacova, în anul 1771, Grigorije Obradovi ć a studiat tiin Ńele umaniste i a fost în slujba episcopului Petar Petrovi ć. În ciuda celor afirmate de Nestorovi ć, Obradovi ć a contribuit, totu i, mult la dezvoltarea instruc Ńiei în Banat, mai ales a românilor, fapt confirmat i de contemporanul s ău, Dimitrie łichindeal. Nestorovi ć a specificat în mod deosebit c ă în perimetrul eparhiilor timi orean ă i ar ădean ă, dragostea românilor fa Ńă de limba sârb ă este într-atât de mare, încât ”cea mai mare parte a românilor care tr ăiesc în comunitate cu sârbii î i dau copiii în coli sârbe ti, unde cu to Ńii înva Ńă cu succes limba sârba”. În luna decembrie 1810, Nestorovi ć i-a înaintat Raportul împ ăratului Frantz I, în care i-a expus pozi Ńia referitoare la sistemul bisericesc-feudal al învăŃă mântului i a pledat pentru o reform ă a acestuia. A conchis c ă colile ortodoxe se afl ă într-o situa Ńie atât de jalnic ă încât, dac ă nu se iau m ăsuri urgente i energice pentru reorganizarea lor, sistemul colar vechi se va dezin- tegra. Printre cauzele de baz ă ale situa Ńiei existente se specific ă: cadre didactice necalificate, baza material ă precar ă, atitudinea indolent ă a autorit ăŃ ilor locale fa Ńă de coli i dezinteresul directorilor colari districtuali în conducerea colilor. Este exprimat ă o judecat ă negativ ă fa Ńă de implicarea directorilor colari. Referindu-se la problemele tuturor directorilor de coal ă, în ceea ce prive te Banatul, el constat ă c ă colile sunt într-o stare dec ăzut ă, din cauza lipsei de supraveghere, c ă înv ăŃă mântul este deplorabil i nici celelalte manifest ări nu sunt demne de laud ă. În ce prive te pe înv ăŃă tori, el constat ă c ă nu sunt califica Ńi, c ă nu au nivel cultural, ca atare, nu sunt capabili să impulsioneze, îndrume i dezvolte înv ăŃă mântul printre locuitorii suspicio i. În raportul s ău Nestorovi ć constat ă că Banatul are 484 de coli primare cu limbile de predare sârb ă, român ă i greac ă. Dup ă estim ările sale, s-ar putea deschide înc ă vreo cincizeci de coli. Planul privind organizarea colilor ortodoxe sârbe ti i române ti din 1811 con Ńinea referiri privind: înfiin Ńarea i între Ńinerea colilor, inspectorate colare districtuale, înv ăŃă tori i sarcinile

107 lor, directori colari locali, catihe Ńi, l ărgirea i completarea re Ńelei colare, educa Ńia moral ă a înv ăŃă torilor i a elevilor, manuale i material didactic, burse i institu Ńii de educare a fetelor. A propus ca colile primare s ă devin ă comunale. Un an mai târziu – în 1872 – împ ăratul a aprobat planul lui Nestorovi ć care devine, astfel, liter ă de lege. Referitor la eficacitatea i la angajarea general ă a lui Nestorovi ć în reforma colilor ortodoxe din Banat, m ărturie stau datele conform c ărora în districtul colar al Timi oarei numai în anul 1811 num ărul elevilor a crescut cu 52%, deci mai mult de jumătate. Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, marea majoritate a localit ăŃ ilor sârbe ti de pe teritoriul de azi al României aveau coli. Seminarul Teologic din Karlovci ca coal ă teologic ă diecezan ă pentru necesit ăŃ ile diecezei Srem a fost înfiin Ńat de mitropolitul Stefan Stratimirovi ć. i-a început activitatea la 1 februarie 1794. A func Ńionat conform regulamentului elaborat de mitropolitul Stratimirovi ć i arhimandritul de Kovilj, Jovan Raji ć. Seminarul Teologic din Vâr eŃ a fost înfiin Ńat ca coal ă teologic ă diecezan ă conform planului mitropolitului Stratimirovi ć din 20 mai 1820 i în baza aprob ării autorit ăŃ ilor maghiare date la 30 ianuarie 1821. De la bun început, avea dou ă sec Ńii paralele i egale în drepturi – cu limbile de predare sârb ă i român ă. Sarcina acestei coli era s ă formeze cadre preo Ńeti pentru necesit ăŃ ile eparhiilor ortodoxe a Vâr eŃului i a Timi oarei, pentru tot cuprinsul Banatului. În general ambele coli teologice au avut o influen Ńă pozitiv ă asupra instruirii i educ ării la nivel mediu a cadrelor preo Ńeti necesare diecezelor respective. Înv ăŃă mântul era orientat spre înv ăŃă rea de c ătre clerici a principiilor, tiin Ńei i artei necesare viitoarelor lor sarcini de p ăstori spirituali. Seminariile i-au format elevii în a a fel încât prin modul lor religios i moral de via Ńă i preg ătirea dogmatic ă s ă fie capabili s ă contribuie la înt ărirea convingerilor religioase i morale ale credincio ilor lor i, în felul acesta, s ă p ăstreze intacte principiile credin Ńei str ăbune ortodoxe, iar odat ă cu acestea i sentimentele na Ńionale i patriotice ale credincio ilor lor. În ciuda crizelor dese i profunde de care au avut parte, prin existen Ńa i activitatea lor, din perioada iluminist ă i pân ă la consolidarea burgheziei, seminariile din Karlovci i Vâr eŃ au adus o contribu Ńie însemnat ă cre terii nivelului religios i general-cultural dar mai cu seam ă la p ăstrarea integrit ăŃ ii na Ńionale a celor mai largi p ături ale popula Ńiei sârbe din Imperiul Habsburgic. Înfiin Ńarea i activitatea primei Preparandii sârbe ti, cea din Sentandreja , sunt legate de numele lui Uroš Nestorovi ć, cel numit de Curtea de la Viena ca inspector suprem al tuturor colilor ortodoxe din Imperiu, consilier al Cancelariei Domne ti Ungure ti i fost membru al Cancelariei Ilirice Domne ti, desfiin Ńat ă între timp. Prima coal ă sârbeasc ă de înva Ńă tori i-a început activitatea la 3 (15) noiembrie 1812 la Sentandreja. În luna noiembrie 1816, coala este mutat ă la Sombor. În aceast ă coal ă (Preparandia din Sombor) veneau elevi din mai toate Ńinuturile locuite de sârbi de pe teritoriul Grani Ńei Militare, Provincialului maghiar din Ba čka, Banat, Srem, Baranja i Ungaria Meridional ă. Proveneau de regul ă din familii de plugari s ăraci, înv ăŃă tori, preo Ńi i func Ńionari. coala avea un internat-convict între Ńinut din dote i dona Ńii acordate în bani i în natur ă de c ătre patrio Ńii sârbi i comunit ăŃ ile sârbe ti. Avea o bibliotec ă bogată, bine amenajat ă. Preparandia din Arad destinat ă colariz ării în limba român ă, a fost înfiin Ńat ă în anul 1812. La ordinul Cancelariei Domne ti din Ungaria, episcopul Aradului, Pavle Avakumović a luat toate m ăsurile pentru începerea activit ăŃ ii acestei institu Ńii colare. coala a fost deschis ă în cl ădirea donat ă de comerciantul ar ădean, c ăpitan i senator or ă enesc, Sava Arsi ć (Sava Arsici), care ”cuprins de zel pentru bunul ob tesc a devenit cel dintâi director”. Pe cheltuiala lui Sava Arsi ć s-a procurat i o parte a inventarului colii. i al Ńi sârbi, cet ăŃ eni ai Aradului, au f ăcut dona Ńii: Georgije Popovi ć, notar la magistrat, Isaija Mihajlovi ć, egumen al m ănăstirii Bezdin, iar protoprezbiterul Gorgije Kirilovi ć a donat c ărŃi biserice ti, h ărŃi geografice etc. Dup ă moartea lui Sava Arsi ć, so Ńia acestuia, Eustahija prima scriitoare sârb ă a timpurilor mai noi, în dorin Ńa de a ajuta prop ă irea instruc Ńiei a d ăruit una din casele de Ńinute de ea Preparandiei, aceast ă cas ă devenind ”de funda Ńie”.

108 De i func Ńiona în limba român ă, Preparandia din Arad era frecventat ă i de sârbii din localitate i din imprejurimi, mai ales de cei ce se preg ăteau s ă devin ă înv ăŃă tori în colile mixte româno-sârbe ti. Abia dup ă patru ani de la debutul activit ăŃ ii, în aceast ă coal ă se introduce înv ăŃă rea obligatorie a limbii sârbe ca obiect de înv ăŃă mânt. Trebuie remarcat ă în mod deosebit colaborarea Preparandiei din Arad cu cea din Sentandreja, respectiv Sombor. Ea const ă din schimburi de experien Ńă , aplicarea unitar ă a prevederilor legale, informarea reciproc ă despre rezultatele ob Ńinute în procesul de înv ăŃă mânt, rela Ńiile cu elevii etc. Sensul i caracterul colabor ării acestor dou ă institu Ńii pedagogice dep ăete cadrul clasic al colabor ării dintre coli. Era aceast ă colaborare o expresie a necesit ăŃ ii unirii sârbilor i a românilor din Ungaria în rezisten Ńa comun ă împotriva presiunilor regimului, pentru realizarea eliber ării na Ńionale. Liceul din Karlovci ia fiin Ńă gra Ńie dona Ńiei de 20.000 de forin Ńi a comerciantului din Karlovci, Dimitrije Anastasijevi ć Sabov, precum i a dona Ńiilor altor cet ăŃ eni din Karlovci. Liceul din Karlovci a fost cea dintâi coal ă sârbeasc ă de acest rang în perimetrul Grani Ńei Militare, deoarece Karlovci era o comunitate militar ă în componen Ńa Regimentului Petrovaradin. Dar în 1810 se deschide un liceu similar în cadrul Provincialului maghiar – la Novi Sad. Pentru c ă Liceul din Novi Sad avea o durat ă de ase ani – patru clase gramaticale i dou ă umane - i planurile i programele lui de înv ăŃă mânt erau identice cu cele de la Liceul din Karlovci. i Liceul din Novi Sad a fost înfiin Ńat, ca i cel din Karlovci, gra Ńie str ăduin Ńelor mitropolitului Stratimirovi ć, în baza testamentului cet ăŃ eanului de vaz ă al ora ului pe numele s ău Sava Vukovi ć (Sava Vucovici) de Beregs ău. Începutul activit ăŃ ii este datat: 14 ianuarie 1810. Acest Vukovi ć a donat 20.000 de forin Ńi pentru un fond de înfiin Ńare a liceului cu condi Ńia ca liceul s ă fie popular i ortodox, s ă r ămân ă permanent la Novi Sad i s ă fie organizat ca i cel din Karlovci. În anul 1818 Patronatul liceului, sub pre eden Ńia mitropolitului Stefan Stratimirovi ć i a episcopului de Ba čka Gedeon Petrovi ć, îl alege ca director pe Pavel Josef Schafarik. Planurile i programa de înv ăŃă mânt sunt alc ătuite conform celor existente la Liceul de Karlovci care era un fel de liceu etalon, în spiritul Legii Înv ăŃă mântului ungure ti din anul 1806. În primul an al direc- toratului lui Pavel Josef Schafarik era ”un rând complet” de clase, adic ă ase ”repartizate” cum am men Ńionat, conform obiceiului în Ungaria. Filosofia (logica i fizica) se înv ăŃ au la Universitate. Venirea în func Ńia de inspector suprem a lui Uroš Nestorovi ć a marcat un moment de cotitur ă în educa Ńia i instruirea fetelor. Pentru a- i atinge scopurile, Nestorovi ć a militat pentru înfiin Ńarea unor unit ăŃ i educativ-instructive separate destinate fetelor. În acest sens, în anul 1811 a început s ă propage sistemul ”lerurile” ). El propunea ca toate femeile instruite din ora ele împ ără- te ti, zone libere i târguri care tiu limbile sârb ă, român ă sau greac ă s ă adune la casele lor fete i să le ini Ńieze în lucrul de mân ă. ”Lerurile” s-au încadrat într-un sistem de înv ăŃă mânt public. Alegerea ”doamnelor’ o f ăceau prim ăriile iar autoriza Ńia de func Ńionare o elibera inspectoratul colar. Nestorovi ć a militat ca aceste ”leruri” s ă aib ă statut de institu Ńii publice educativ- instructive. În aceste ”leruri” erau primite fetele care au absolvit coala elementar ă. Ca o component ă a procesului educativ-instructiv, erau prev ăzute, al ături de lucrul de mân ă i educa Ńia moral ă, înv ăŃ area limbii materne i a limbilor de circula Ńie. Elevele în aceste institu Ńii proveneau din familii de func Ńionari, comercian Ńi, me te ugari dar i din familii de plugari înst ări Ńi. Prin decret imperial, activitatea acestor institu Ńii este aprobat ă în anul 1812. Primele succese au suscitat interes în rândul p ăturilor largi ale popula Ńiei sârbe i în decurs de câ Ńiva ani din aceste ”leruri” au ”Ńânit” câteva institu Ńii regulate pentru fete. Scopul principal al înfiin Ńă rii colilor pentru fete a fost ca femeile s ă fie orientate din frageda tinere Ńe c ătre o activitate productiv ă printr-un sistem de înv ăŃă mânt profesional organizat

109 în institu Ńii educativ-instructive. Con Ńinutul procesului de înv ăŃă mânt era dominat de principiile iluminismului, ai c ărui adep Ńi erau mitropolitul Stefan Stratimirovi ć i scriitoarea Eustahija Arsi ć. Fiind un reprezentant al pedagogiei utilitariste a secolului al XIX-lea, Nestorovi ć a militat pentru educarea prin munc ă a fetelor în cadrul institu Ńiilor colare f ără a se Ńine seama de diferen Ńe sociale sau eventuale restric Ńii de breasl ă. Pentru a se asigura o activitate normal ă i a se îmbun ătăŃ i frecven Ńa în colile populare, în Voievodatului Serbiei i Banatului Timi an are loc în anul 1849 un recens ământ al colilor, iar în toate comunale se iau m ăsuri de alfabetizare obligatorie a contribuabililor. S-a pus i problema unei cuprinderi mai largi a fetelor în procesul de înv ăŃă mânt. Astfel, prin decret al ministrului instruc Ńiei din 29 septembrie 1850, în cadrul Voievodatului Serbia i Banatul Timi an se înfiin Ńeaz ă o regiune colar ă temporar ă. Insistând s ă dezvolte înv ăŃă mântul sârbesc în totalitatea sa, patriarhul Josif Raja čić particip ă în anul 1850, împreun ă cu episcopii mitropoliei din Karlovci, la o conferin Ńă organizat ă de ministrul austriac al instruc Ńiei, Tuha. Cu acest prilej el vine cu propuneri menite s ă contribuie la dezvoltarea înv ăŃă mântului sârbesc. Se propune ca coala de Înva Ńă tori i Seminariul Teologic să fie renovate i s ă se înfiin Ńeze ”Academia tiin Ńelor Ortodoxe” iar o preparandie bine organizat ă s ă se integreze într-o astfel de academie ori liceu superior; înva Ńă torii s ă fie forma Ńi în aa fel încât s ă fie în stare a preda economia agrar ă; i – se mai propunea cu acela i prilej – ca colile sârbe ti s ă fie renovate întrucât sunt neglijate total. Imediat dup ă numirea sa în func Ńia de inspector, Petar Jovanovi ć îi instruie te pe înv ăŃă tori privind modalit ăŃ ile de dezvoltare a activit ăŃ ii colare în colaborare cu autorit ăŃ ile politice i comunit ăŃ ile biserice ti. El a efectuat i o inspec Ńie a tuturor colilor sârbe ti. La cererea Conducerii Statale a colilor din cadrul Voievodatului, Petar Jovanovi ć prezint ă la 18 septembrie 1851 un raport despre starea colilor de pe cuprinsul Voievodatului Serbiei. Referindu-se la activitatea pedagogic ă în coli, Jovanovi ć subliniaz ă c ă în colile sârbe ti, obiectele de înv ăŃă mânt, introduse cu 70 de ani în urm ă, au r ămas neschimbate i reaminte te c ă, în acest sens, a propus Conducerii Statale a colilor o reform ă a programului i a planului de înv ăŃă mânt pentru colile elementare sârbe ti. Având în vedere c ă la sate, dup ă terminarea colii elementare, tineretul colar se dedic ă exclusiv agriculturii i cre terii vitelor, Jovanovi ć a propus ca agricultura i cre terea vitelor s ă fie studiate ca obiecte de înv ăŃă mânt, în sensul c ă acei copii care tiu deja s ă scrie i s ă citeasc ă, s ă înve Ńe, în mod obligatoriu, economia, câte o jum ătate de or ă, ori dimineata, ori dup ă-amiaz ă, netulburându-se în nici un fel educarea copiilor în spiritul tiin Ńei cre tine. În colile elementare sârbe ti, duminica i în zilele de sârb ătoare înainte de liturghie, care începea de regul ă la ora 10.00, elevii exersau cânt ări biserice ti. În leg ătur ă cu acest fapt, având în vedere c ă în decursul s ăpt ămânii copiii înva Ńă la orele de religie cântece biserice ti, inspectorul propunea ca înainte de liturghie, duminica i în zilele de s ărb ătoare, copiilor s ă li se explice Evanghelia i Catehismul. Aceasta ar c ădea în sarcina preotului ori a înv ăŃă torului. Pentru aceasta s-ar putea întrebuin Ńa manualul Via Ńa lui Isus Hristos, tip ărit la Buda în anul 1812. Cu acela i prilej s-ar explica i evangheliile duminicale i cele ocazionale de s ărb ători care ar trebui s ă fac ă obiectul unui manual destinat colilor sârbe ti, pentru c ă – a a cum încheia inspectorul Jovanovi ć raportul s ău – tiin Ńa despre religie este cel mai important i cel mai folositor obiect de înv ăŃă mânt pentru colile elementare sârbe ti. La propunerea lui Jovanovi ć se înfiin Ńeaz ă în anul 1851 în cadrul Liceului Piarist din Timi oara, Catedra de limb ă i literatur ă sârb ă. Profesor devine cu acest prilej Dimitrije P. Tirol. Dup ă în Ńelegerea austro-maghiar ă din 1867, în acest liceu, limba de predare devine limba maghiar ă. Odat ă cu unirea Banatului cu România, limba de predare este român ă, situa Ńia care dureaz ă pân ă în anul 1947, când liceul este desfiin Ńat. În propunerile sale, înaintate Ministerului InstrucŃiei din Viena, Jovanovi ć pleda ca elevii ortodoc i care frecventeaz ă colile catolice s ă fie liberi de marile s ărb ători. Despre Petar

110 Jovanovi ć trebuie spus c ă a fost o prezen Ńă activ ă în via Ńa colar ă pân ă la decesul s ău prematur, în anul 1855. În anul 1857, în func Ńia de consilier colar pentru colile ortodoxe sârbe ti este numit Djordje Natoševi ć (George Nato evici). Venirea sa a marcat începutul unei mari reforme a înv ăŃă mântului sârbesc din Imperiul Habsburgic. Dup ă ce î i ia postul în primire el viziteaz ă mai multe coli sârbe ti în Banatul de Sud. Despre acest fapt el înainteaz ă la 31 martie 1858 un referat c ătre Înalta Conducere Chesaro- Cr ăiasc ă a Voievodatului Sârb. Raportul reflect ă situa Ńia în colile elementare sârbe ti în care, în func Ńie de str ădaniile înv ăŃ atorului i de implicarea prim ăriei, exist ă i rezultate pe m ăsur ă. El constat ă existen Ńa unor mari deosebiri în nivelul de înv ăŃă mânt i în rezultatele muncii educativ- instructive. Acest fapt este atestat de exemple relatate în referat, exemple care se refer ă la colile din Banatul de Timi oara. În încheierea raportului s ău despre starea colilor din Banat în perioada Voievodatului Serbiei, Natoševi ć remarc ă: ”Din acest raport se vede c ă i aici iau fiin Ńă unele coli care încep s ă corespund ă – ceva mai mult – cerin Ńelor de azi, dar, în general privind, întregul înv ăŃă mânt este de departe sub acest nivel”. Având în vedere aceast ă situa Ńie total nefavorabil ă a înv ăŃă mântului sârbesc, Natoševi ć întreprinde pa i energici pentru cuprinderea tot mai ampl ă a copiilor sârbi în coli primare. Astfel, în Voievodatul Serbiei i Banatului Timi an, în anul colar 1858/59 existau 182 de coli sârbe ti cu 220 de înv ăŃă tori. Existau 4 coli normale, 2 principale, 15 de fete, 24 populare cu durata de doi ani, 137 coli populare cu o singur ă clas ă. Dintr-un num ăr de 14.982 b ăie Ńi de vârst ă colar ă, 10.150 frecventau coala, iar dintr-un num ăr de 12.680 de fete de vârst ă colar ă erau înscrise numai 4.170. Dup ă un singur an, num ărul elevilor în Voievodat a crescut cu 2.068 i au fost înfiin Ńate ase noi coli. Dup ă desfiin Ńarea Voievodatului, Natoševi ć i i continu ă reforma început ă în calitate de consilier al Regen Ńei maghiare la Buda. În aceast ă func Ńie r ămâne pân ă în anul 1867, an în care se încheie reforma colar ă. La chemarea cneazului Mihailo Obrenovi ć, Djordje Natoševi ć pleac ă în Serbia unde î i continu ă activitatea de reformator al înv ăŃă mântului sârbesc în calitate de referent al Ministerului Instruc Ńiei în Cnezatul Serbiei. Pe lâng ă aceast ă munc ă Netoševi ć a scris i a publicat, în timpul ederii sale la Timi oara, dou ă lucr ări importante pentru dezvoltarea înv ăŃă mântului în colile sârbe ti: Scurt ă îndrumare pentru înv ăŃă torii populari sârbi i Îndrumar de predare a tiin Ńei abecedarului pentru înv ăŃă torii colilor populare în Imperiul austriac. Esen Ńa reformei colilor primare sârbe ti întreprins ă de Djordje Natoševi ć s-a reflectat în îmbun ătăŃ irea bazei materiale i introducerea ordinii în organizarea activit ăŃ ii. Se introduc metode contemporane în predarea obiectelor Citirea i Scrierea i a Bazelor gramaticii. Aceste schimb ări în predarea limbii materne au pus bazele dezvolt ării întregului proces de educare i instruire a elevilor din colile primare. Pe lâng ă ac Ńiunea de actualizare a obiectelor existente, de introducere a noi obiecte de studiu cum ar fi gimnastica i desenul, schimb ări calitative în procesul de înv ăŃă mânt au fost resim Ńite i în educa Ńia intelectual ă, estetic ă i moral ă a elevilor. Prin reforma colar ă ini Ńiat ă de Djordje Natoševi ć se creeaz ă o baz ă de formare a autorit ăŃ ii sârbe ti centrale în frunte cu referentul colar, a c ărui autoritate viza toate colile sârbe ti din Imperiul Habsburgic. colile sârbe ti i române ti din Provincial erau în anul 1862 subordonate ierarhiei biserice ti a Mitropoliei din Karlovci i au devenit confesionale. Dup ă desp ărŃirea bisericilor din 1864, colile române ti au trecut în subordinea Mitropoliei din Sibiu, iar cele sârbe ti au r ămas sub conducerea Mitropoliei din Karlovci pân ă în anul 1919. colile confesionale ortodoxe sârbe, dup ă în Ńelegerea austro-ungar ă din anul 1867 au func Ńionat în baza Ordonan Ńei privind Organizarea Afacerilor Biserice ti colare i Func Ńionale a Mitropoliei Greco-R ăsăritene, aceast ă Ordonan Ńă fiind o anex ă a Ordinului Imperial din 1868. În anul 1872 intr ă în vigoare Ordonan Ńa privind colile Populare Sârbe ti, care r ămâne în vigoare i în România, pân ă în anul 1948. În

111 baza acestei Ordonan Ńe, colile confesionale ortodoxe populare sârbe ti erau conduse de Consiliul Popular-Bisericesc, care func Ńiona în cadrul Mitropoliei la Karlovci, iar la nivelul eparhiilor existau consilii eparhiale i referen Ńi colari. Op Ńiunea conducerii na Ńionale sârbe pentru coli confesionale în Provincial era condi Ńionat ă de faptul c ă numai colile confesionale puteau r ămâne independente, f ără vreo influen Ńă a autorit ăŃ ilor maghiare. colile de stat de sub ingerin Ńa Guvernului maghiar erau în slujba maghiariz ării. În lupta lor pentru p ăstrarea identit ăŃ ii na Ńionale, în condi Ńiile unei mari presiuni a autorit ăŃ ilor maghiare, sârbii au acordat o aten Ńie aparte înv ăŃă mântului. Se cerea p ăstrarea colilor existente i restituirea colilor popular-confesionale, se insista ca toate colile s ă fie popular-confesionale, acestea aflându-se sub supravegherea unor pedagogi califica Ńi. Se cerea o autoconducere total ă a tuturor bunurilor popular-biserice ti ca o form ă legal ă a caracterului de autonomie a poporului sârb. Se cerea democratizarea institu Ńiilor autonome, l ărgirea ingerin Ńelor i independen Ńa în ac Ńiunea Soborului Ppopular-Bisericesc. O cerin Ńă aparte era recunoa terea drapelului na Ńional cu stema Mitropoliei. Este, de asemenea, demnă de remarcat i cerin Ńa ca limba sârba i alfabetul chirilic s ă fie limba exclusiv ă, adic ă limba oficial ă în administra Ńia autonom ă. Toate aceste cerin Ńe au fost respinse de c ătre Guvernul maghiar considerându-le un atac la integritatea na Ńionalit ăŃ ii maghiare. Aceste fapte adânceau i mai mult conflictul existent între na Ńiunea la putere i na Ńiunile exploatate. Venise timpul unor confrunt ări na Ńionale din ce în ce mai acute, ceea ce s-a reflectat în mod deosebit în domeniul înv ăŃă mântului. A a, de pild ă, în anul 1907 intr ă în vigoare Legea colilor, prin care i înv ăŃă torii i copiii erau obliga Ńi ca în r ăstimp de patru ani s ă înve Ńe limba maghiar ă. Pentru aceasta, colile necontrolate de stat au primit ajutor de stat, ceea ce a deschis larg por Ńile pentru un amestec direct al guvernului în înv ăŃă mântului sârbesc. colile din perimetrul Grani Ńei Militare au avut o altfel de evolu Ńie. Ordinele colare valabile pentru Banatul Provincial nu se referau i la Grani Ńa Militar ă, aici fiind în vigoare ordinele date de Consiliul de R ăzboi al Coroanei. În perimetrul Grani Ńei Militare, colile au început s ă func Ńioneze în anul 1776. Atunci a hot ărât Consiliul de R ăzboi al Coroanei s ă fie deschise coli primare în toate localit ăŃ ile unde existau preo Ńi. Pentru aceste coli erau numi Ńi înv ăŃă tori care aveau ca sarcin ă ca procesul de înv ăŃă mânt s ă fie adus la acela i numitor cu cel din Ńă rile austriece. În perimetrul Grani Ńei Militare existau i coli cu limba de predare sârba. Aveau, asemenea colilor populare (s ăte ti) dou ă clase, iar obiecte de studiu erau: religia, scrierea, citirea i aritmetica. colile din perimetrul Grani Ńei Militare s-au aflat, pân ă în anul 1872, sub jurisdic Ńia Consiliului de R ăzboi al Coroanei, adic ă al Vienei, iar din 1872 i pân ă în anul 1918 – sub jurisdic Ńia Ministerului de Instruc Ńie al Ungariei. Imediat dup ă desfiin Ńarea Grani Ńei Militare în anul 1871 Ministerul de Instruc Ńie al Ungariei a emis un ordin prin care ”fiecare coal ă popular ă înfiin Ńat ă ori finan Ńat ă pân ă atunci din resursele bugetare gr ănicere ti ori ale conducerii comunale” devine institu Ńie colar ă comunal ă în care se instruie te ”tot tineretul colar f ără deosebire de apartenen Ńă religioas ă”. Acest fapt a generat nemul Ńumiri i proteste din partea fo tilor gr ăniceri. Pentru a se aplana nemul Ńumirile cauzate de reorganizarea înv ăŃă mântului în fosta Grani Ńă Mmilitar ă, printr-o ordonan Ńă dat ă în anul 1877 se stabile te ca înv ăŃă mântul în aceste coli s ă se desf ă oare, în principiu, în limba matern ă a elevilor. În acela i timp se subliniaz ă c ă al ături de înv ăŃă mântul în limba matern ă trebuie acordat ă o aten Ńie special ă înv ăŃă rii limbii oficiale a statului, a limbii maghiare. Printre sârbi, acest fapt a generat nemul Ńumiri i mai mari, mai ales c ă s-au f ăcut presiuni asupra înv ăŃă torilor s ă acorde prioritate înv ăŃă rii limbii maghiare, ca limb ă oficial ă de stat. În ajunul Primului R ăzboi Mondial, pe teritoriul României de azi au existat 53 de coli elementare sârbe ti, din care 41 erau confesionale i 12 de stat.

112 CULTURA ÎNTRE SECOLELE XVIII-XX

Pe teritoriul de azi al României s-au n ăscut i au creat multe personalit ăŃ i ale slovei scrise sârbe ti. Unii dintre creatorii din Ńă rile sârbe ti au vie Ńuit i au creat în Ńă rile române ti. Ei au l ăsat în urma lor opere de o importan Ńă capital ă pentru literatura sârb ă, pentru patrimoniul cultural general.

ðor ñe Brankovi ć (George Brankovici), n ăscut în anul 1645 la Ineu, pe Cri ul Alb, despot sârb, conte al Sfântului Imperiu Roman, diplomat i istoric – a marcat prin opera sa o epoc ă a istoriei sârbe ti în a doua jum ătate a veacului al XVII-lea i începutul secolului al XVIII-lea. Brankovi ć este creatorul Memorandumului transmis în anul 1688 împ ăratului Leopold I. Aici î i exprim ă propunerea privitoare la reînnoirea Împ ărăŃ iei Sârbe ti, în fruntea c ăreia s-ar afla el însu i, în calitate de urma al gloriosului neam al despo Ńilor Brankovi ć. Curtea de la Viena a acceptat acest Memorandum pentru c ă vedea în persoana lui Brankovi ć o personalitate care va aduna poporul sârb i il va purta, sub conducerea Austriei, în lupt ă împotriva Imperiului Otoman. Dar din cauza inten Ńiei f ăŃ ie de a reface Împ ărăŃ ia Sârb ă pe un teritoriu pe care Austria îl considera al s ău, Brankovi ć este arestat i întemni Ńat, mai întâi la Viena i apoi la Cheb (vestul Cehiei), unde a i murit, în anul 1711. Pe lâng ă o sus Ńinut ă activitate politic ă în vremea adopt ării privilegiilor, Brankovi ć i-a scris, în deten Ńie fiind, opera sa capital ă Slavjanoserbske hronike (Cronicile slavo-sârbe). Cu aceast ă lucrare începe de fapt o nou ă epoc ă a istoriografiei sârbe ti. Apari Ńia acestei opere istoriografice atotcuprinz ătoare a fost impus ă de lupta poporului sârb pentru p ăstrarea identit ăŃ ii sale în condi Ńiile vie Ńuirii într-un mediu total diferit de cel existent în Turcia. În cele peste 2500 de pagini (cinci volume), Brankovi ć a cuprins i trecutul Bizan Ńului, al Valahiei, Moldovei, Ungariei i Turciei. Aceast ă oper ă de seam ă a istoriografiei sârbe ti a fost transcris ă de multe ori, îns ă de publicat nu a fost publicat ă niciodat ă integral; a fost tip ărit ă numai fragmentar. Primul volum se refer ă la Ńara de origine a slavilor, migra Ńiile lor i cre tinarea lor. Autorul a folosit mai cu seam ă izvoarele istoricului polonez din veacul al XV-lea Martin Kromer, cel cunoscut ca având o atitudine critic ă fa Ńă de originea slavilor. Brankovi ć l-a mai folosit, de asemenea, în parte, i pe Mavro Orbini. Izvorul de baz ă al celui de al doilea volum este Mavro Orbini, mai ales în capitolele care se refer ă la Stefan Nemanja. Tratând perioada domniei lui Stefan Prvoven čani (în volumul III), Brankovi ć folose te Cronicile arhidiaconului Toma, scrierile arhiepiscopului sârb Danilo, autor al cronicii Vie Ńile Regilor i Arhiepiscopilor Sârbi, dar i lucrarea lui Orbini Regatul Slavilor , din anul 1601. De la Orbini, Brankovi ć preia descrierile somptuoase privindu-l pe Ńarul Dušan, date despre amurgul statului dinastiei Nemanji ć, despre cneazul Lazar a c ărui m ăre Ńie, pe Câmpia Mierlei, din 1389, a reu it, totu i, ”s-o redea în toat ă frumuse Ńea ei obosit ă i emo Ńionant ă”. Întregul text al volumului al patrulea este orientat spre demonstrarea propriei sale origini, în neamul despoŃilor i al st ăpânitorilor. De cei din neamul Brankovi ć se leag ă voievozii români din familiile Basarab i Cantacuzino. În aceast ă parte, un loc distinct îl ocup ă Cronica Scurt ă (Cronica Româneasc ă) scris ă în limba român ă. Pentru aceasta, Brankovi ć s-a folosit de biblioteca lui Constantin Cantacuzino, care a studiat în Italia. În ultimul, cel de al cincelea volum, Brankovi ć vorbe te într-un stil memorialistic despre personalit ăŃ ile i evenimentele timpului s ău, oprind însemn ările la anul 1705. Scriindu- i Cronicile Slavo-Sârbe, ðor ñe Brankovi ć dorea s ă-i prezinte pe sârbi ca un popor care, atunci când s-a str ămutat în spa Ńiul panonic, cu ocazia Marii Migra Ńii din 1690, i-a adus aici i trecutul s ău glorios, reprezentat de conducători, dinastii, sfin Ńi i mai presus de orice, de o cultur ă bogat dezvoltat ă în sânul Bisericii Ortodoxe Sârbe. El s-a str ăduit s ă dezv ăluie Cur Ńii de la Viena i nobilimii maghiare legitimitatea unui stat sârb, care ar fi mo tenitorul fostei

113 împ ărăŃ ii, aceasta cu scopul de a- i demonstra propria descenden Ńă din despo Ńii sârbi, ceea ce i-ar fi dat dreptul de a se instala în fruntea poporului sârb. Cronicile Slavo-Sârbe ale lui Brankovi ć au dat un impuls important dezvoltării istoriografiei sârbe ti, influen Ńând con tiin Ńa clasei burgheze în formare. Datorit ă luptei sale statornice pentru p ăstrarea identit ăŃ ii poporului s ău, realizat ă prin activitatea public ă i prin scrieri istoriografice, Brankovi ć se bucura de o popularitate unanim ă printre sârbi. În toiul luptelor aprige pentru p ăstrarea privilegiilor, patriarhul Arsenije al IV-lea Jovanovi ć Šakabenta organizeaz ă, în anul 1743, aducerea moa telor lui Brankovi ć de la Cheb la Krušedol, în Serbia. Aici se odihne te întru Domnul, al ături de ultimii despo Ńi sârbi, cei din neamul Brankovi ć.

Dositej Obradovi ć, scriitor, filosof, pedagog ( i luminator al poporului), cea mai important ă personalitate a ra Ńionalismului sârb, este n ăscut în anul 1739 (numele de botez fiindu-i Dimitrije), în or ă elul Ciacova, într-o familie de me te ugari-târgove Ńi. Lumea copil ăriei sale era situat ă între Ciacova i Sânmartinul Sârbesc, localitatea natal ă a mamei sale, Kruna Paunki ć. Amintându- i de anii copil ăriei, Dositej noteaz ă în scrierile sale memorialistice Via Ńa i Întâmpl ările : “M ă cutremur la aflarea ve tilor c ă exist ă mun Ńi mai înal Ńi i mai mari decât este movila de lâng ă Sânmartin”. Copil ăria lui Dimitrije Obradovi ć a l ăsat urme asupra întregii sale vie Ńi. A r ămas orfan de tat ă din fraged ă copil ărie (tat ăl se numea ður ñe). Mama sa, Kruna, se mut ă la Sânmartin împreun ă cu cei trei fii i cu o fiic ă. Aici se rec ăsătore te, îns ă în curând moare. Unica fiic ă, Julka, nu a tr ăit mult timp dup ă moartea mamei. Întorcându-se la Ciacova, Dimitrije locuie te un timp la unchiul s ău, Grujica (Grui Ńa ) ca în curând s ă-l înfieze un alt unchi, Nikola Par čanin (Nicola Parcianin). Acesta, neavând copii, dorea s ă i-l aib ă de fiu pe Dimitrije ”poate la bătrâne Ńe ar avea de la el ceea ce ar fi avut de la propriul s ău fiu”. Îns ă Dimitrije a avut parte de o alt ă soart ă. Datorit ă mediului în care a tr ăit, din fraged ă pruncie a înv ăŃ at limba român ă. Observând la Dimitrije o inclina Ńie spre citire i cugetare, înv ăŃă torul îi ofer ă primele c ărŃi – Psaltirea i Catehismul. Dup ă ce le-a citit, însetat de cuno tin Ńe i de lectur ă, Dimitrije a început s ă se abat ă tot mai des pe la biseric ă i aici, în altar, citea tot ce îi c ădea în mân ă. Citea, cum spune Milan ð. Mili čevi ć în cartea sa Pomelnicul Sârbilor Celebri , “cu atâta sete i atât de con tiincios, c ă le putea explica i altora cu pl ăcere i cu claritate”. Citirea c ărŃilor l-a fascinat într-o asemenea măsur ă încât s-a ivit dorin Ńa “de a se îndep ărta de aceast ă lume pac ătoas ă i acolo, postind i în rug ăciuni, s ă-i petreac ă via Ńa”. Pe atunci ajunge la Ciacova, adunând ajutoare pentru biserici, un c ălug ăr de la m ănăstirea De čani, din sudul Serbiei. Cunoscându-l i în Ńelegându-se bine cu el, Dimitrije se hot ără te s ă plece în Serbia. Au ajuns, îns ă, doar la m ănăstirea Sângeorge, aflat ă în apropiere. Aici îi g ăse te unchiul lui Dimitrije, care “îl oc ără te i îl amenin Ńă cu interven Ńia autorit ăŃ ilor, a a c ă s ărmanul duhovnic abia scap ă de acest necaz”. La scurt timp dup ă aceasta, unchiul îl duce pe Dimitrije la Timi oara, unde îl d ă ca ucenic la un pl ăpumar. Dar micu Ńul nu ar ăta nici un dram de interes fa Ńă de aceast ă meserie. În lucrarea memoralistic ă men Ńionat ă, el precizeaz ă c ă la acest meseria a r ămas un an de zile ”tot umblând pe la târguri i inv ăŃ ând a coase, dar nimic din acestea nu-mi era drag, nici c ă îmi era la îndemân ă”. Me terul a în Ńeles acest lucru i ”mi-a dat ni te registre vechi de mai mul Ńi ani, s ă copiez, ceea ce f ăceam cu drag, numai s ă nu cos i s ă nu aranjez marfa, ceea ce nu îmi era în fire”. A fost ucenic în Timi oara-Cetate, în casa lui Jovan Mucul, unde se afla pr ăvălia me terului s ău. Acest Jovan Mucul era primar al Timi oarei i în casa lui veneau mul Ńi oameni de vaz ă, printre care i episcopul Georgije Popovi ć, arhimandritul m ănăstirii Bezdin, Dionisije, apoi al Ńi cet ăŃ eni de vaz ă din familiile Kalinovi ć, Malenica, Janja Grecul etc.

114 Dup ă un an i jum ătate de edere la Timi oara, undeva, prin vecini veni ”un fl ăcău din Srem, Todor, care povestea cu însufle Ńire despre m ănăstirile de pe Fruška Gora i despre frumuse Ńile acestui Ńinut. În Ńelegându-se cu camaradul s ău, Nika Putnik, iat ă-i pe Nika i pe Dimitrije, în anul 1757 în drum spre m ănăstirea Hopovo, lâng ă localitatea Irig. În drum spre Hopovo Dimitrije trecu i pe lâng ă Sânmartin. Acest episod este descris cu cele mai duioase cuvinte din întreaga sa crea Ńie: ”R ămâi cu Domnul – abia am îngânat plângând – p ământ sfânt al sufletului meu unde acum odihnesc oasele mamei mele i ale Iulei, dulcei mele surori... Inima îmi bătea în piept, de mi se p ărea c ă îmi voi da ultima suflare... Acum trec poate pentru ultima oar ă pe lâng ă locul binecuvântat. i îl las în vecii vecilor i în el osemintele mamei mele dragi, celei ce m-a n ăscut i osemintele unicei mele surori...”. Iar trista sa m ărturisire o încheie: ”A fi z ăcut aici mai îndelung de nu s-ar fi adunat ni te oieri în juru-mi, încercând s ă m ă potoleasc ă, neputându- i îns ă, nici ei, opri lacrimile”. Mul Ńi ani mai târziu, spre finele vie Ńii, amintindu- i de Ńinutul natal, Dositej noteaz ă: ”Mai mult mi-ar pl ăcea s ă fiu la Sânmartin sau Voiteni un preot s ărac, dar cu minte luminat ă i con tiin Ńă curat ă, decât la Belgrad s ă fiu mitropolit, cu minte întunecat ă i con tiin Ńă nelini tit ă”. Sânmartinul a r ămas o ve nic ă prezen Ńă în inima lui Dositej, ”înso Ńindu-l” în toate călătoriile sale prin lume, mult mai mult decât Ciacova sa natal ă. Scriitorul sârb din România, născut la Sânmartin, Stevan Bugarski, referindu-se la aceste leg ături subliniaz ă în cartea sa: Prin Sânmortinu în Spa Ńiu i Timp : ”De Ciacova îl legau diverse obliga Ńii: înv ăŃ atul, mersul la coal ă i la biseric ă i multe nepl ăceri – b ătăi din cauza colii grece ti , certuri cu fra Ńii mai mari. La Sâninartin, Dositej venea în vacan Ńă i cu ocazia diferitelor s ărbatori. Aici îl întâmpina întotdeauna o atmosfer ă patriarhal ă, mul Ńi membri ai familiei, aici se deda, împreun ă cu copiii satului, la diverse n ăzdr ăvănii. De aceea venea la Sânmartin i l-a p ăstrat ca pe o amintire duioas ă, intim ă, cald ă”. Intrând la Hopovo, a fost primit de egumenul Teodor Milutinovi ć. În acela i an s-a călugarit, fiind numit Dositej. În rangul de diacon a fost hirotonisit de c ătre mitropolitul Pavle Nenadovi ć. Via Ńa în m ănăstire a fost pentru Dositej o perioad ă de maturizare intelectual ă. Setea de cunoa tere l-a îndemnat spre lectur ă. În aceast ă intreprindere l-a ajutat cu mult ă tragere de inim ă însu i egumenul Teodor, împreun ă cu care Dositej peregrineaz ă prin Srem, Ba čka i Slavonija. La Karlovci îl cunoa te pe Jovan Raji ć, întors aici dup ă studii f ăcute la Academia Duhovniceasc ă de la Kiev. Citind cu nesa Ń i meditând, energia orientat ă spre modul de via Ńă al pustnicilor, ”se transform ă într-o dorin Ńă de a acumula cuno tin Ńe i aceast ă nou ă dorin Ńă îl chema în lume, oriunde ar putea înv ăŃ a câte ceva.” În acela i timp cu el, la Hopovo se afla un diac originar din Croa Ńia, un anume Atanasije, care se preg ătea s ă plece acas ă. i au plecat împreun ă la Zagreb, unde Dositej avea inten Ńia s ă frecventeze coala teologic ă. În anul 1760, Dositej se prezint ă la stare Ńul colii Teologice la Zagreb i este primit frumos. Acesta îi facilit ă frecventarea cursurilor colare, unde avea asigurat ă i locuin Ńă i hran ă, îns ă cu o singur ă condi Ńie – s ă treac ă la catolicism. Care a fost reac Ńia lui Dositej ne spune Milan ð. Mili čevi ć: ”Auzind care ar fi pre Ńul putin Ńei de a înv ăŃ a, Dositej fugi ca ars”. La Zagreb a r ămas pân ă în prim ăvara anului 1761. De aici se duce la Plaška, la episcopul Danilo Jakši ć ( Danilo Iac ici). Acesta îl îndrum ă s ă meargă în Dalma Ńia, în Kninsko Polje, la Plavno, pentru ”a fi câ Ńiva ani înv ăŃă tor”. Cunoscând via Ńa poporului i cunoscându-i pe copii, Dositej r ămâne aici trei ani de zile. În c ăut ările sale de noi cuno tin Ńe, Dositej se îndreapt ă spre Constantinopole, îns ă i-a întrerupt c ălătoria la Boka Kotorska unde, bolnav fiind, r ămâne la m ănăstirea Stanjevi ć (Stanievici), la Maine pe lâng ă Budva. Aici este avansat în demnitatea de ieromonah de c ătre mitropolitul Muntenegrului Vasilije Petrovi ć.

115 De aici, Dositej se întoarce în Dalma Ńia i r ămâne ca înv ăŃă tor la Golubi ć i Orli ć, în Kosovo dalma Ńian. Aici traduce i adapteaz ă, într-o limb ă accesibil ă, un florilegiu din înv ăŃă turile lui Ioan Gur ă-de-Aur; sentine Ńele i maximele sunt ordonate alfabetic i vor fi cunoscute larg sub denumirea de Bucvariul lui Dositej. (Žica) Îns ănăto indu-se, porne te spre Grecia. Ajunge mai întâi în insula Korfu i de aici la Moreea (Peloponez). În c ăutarea unui anumit înv ăŃă tor, Eugenije (Evghenie), ajunge pe Muntele Sfânt, apoi la m ănăstirea Hilandar, unde r ămâne în decursul toamnei i al iernii. În prim ăvar ă ajunge la Smirna i înva Ńă la celebra coal ă a lui Jerotej Dendrino. În aceast ă ”gr ădin ă a desf ătării spirituale” Dositej r ămâne mai mult de doi ani audiind cursurile acestui ”nou Socrate divin al Greciei”. În acest ora de pe Ńă rmul M ării Egee Dositej i i însu ete greaca clasic ă i neogreaca, dar î i însu ete i versiunea greac ă a iluminismului i a ideilor reformatoare. Acumulând ”toat ă instruc Ńia colar ă care se putea ob Ńine în lumea ortodox ă” pleac ă împreun ă cu un coleg de coal ă, Maksim, spre Janina, ora ul de ba tin ă al colegului s ău. În drum spre acest ora din Epir, albanezii din Girokastra îi invit ă la Hormovite unde r ămân un an dc zile. Aici Dositej, în postura de înv ăŃă tor, înva Ńă el însu i limba albanez ă. De aici – via Vene Ńia – ajunge din nou în Dalma Ńia, unde elaboreaz ă o nou ă versiune a scrierii Ižica, scriindu- i i Hristoitija dar i lucrarea Cununa Alfabetului. Studiind texte slave, grece ti i latine, Dositej Ńine prelegeri la m ănăstirile Krupa, Krka i Dragovi ć, r ămânând ca predicator la Skradin. Dup ă doi ani de zile pleac ă la Viena, unde r ămâne cinci ani de zile. Se între Ńine din medita Ńii la limba greac ă i înva Ńă , totodat ă, franceza, germana i latina. Trâind în acest ora a făcut cuno tin Ńă cu Konstantin Philippidi i Atanasije Sekereš, promotori ai reformelor împ ărătesei Maria Terezia i ai împ ăratului Frantz Josif în rândul popula Ńiei ortodoxe din Impe- riul Habsburgic. În calitate de înv ăŃă tor al unei rude a generalului Mikašinovi ć tr ăie te o scurt ă perioad ă de timp în Slavonija, pentru ca în anul 1776 s ă plece în Slovacia, în or ă elul Modra, pentru a medita un nepot al mitropolitului Vikentije Jovanovi ć Vidak. În liceul din acest ora audiaz ă prelegerile lui Banmeister. Poposind pentru o vreme la Karlovci, la mitropolitul Vikentije Jovanovici Vidak, Dositej purcede iar la drum plecând la Bratislava unde, în cadrul Liceului Evanghelic din ora , cunoa te ideile ra Ńionali tilor. În acest ora slovac i i face mul Ńi prieteni, deoarece în vremea aceea, slovacii îi simpatizau pe sârbi. Aici cunoa te i ideile reformelor cultural-educative i sociale ale împ ărătesei Maria Terezia. Înc ă la Karlovci fiind, Dositej se hot ără te s ă-i viziteze Ńinutul natal pentru a putea ”vizita rudele mele, a m ă prosterna la mormintele p ărin Ńilor mei i a s ăruta pentru mine sfântul p ământ în care odihnesc oasele lor”. Despre aceast ă vizit ă el noteaz ă: ” i îngenunchez pe acel cinstit pământ, îl s ărut i-l înrourez cu lacrimi”. La chemarea familiilor de comercian Ńi sârbi s ă fie institutorul copiilor lor, Dositej se afl ă în anul 1779 la Trieste. Aici se împrietene te cu Haralampije Mavrula, paroh al bisericii sârbeti ce poart ă hramul Sfântului Spiridon. De aici, înso Ńit de arhimandritul rus Varlaam viziteaz ă în anul 1781 ora ele italiene: Vene Ńia, Ferara, Bologna, Floren Ńa, Pisa. Din Livorno se îndreapt ă spre insula greceasc ă Chios unde r ămâne un an de zile ca institutor de limb ă italian ă în coala lui Nikolas Argentios i apoi pleac ă la Constantinopole. Nu r ămâne, îns ă, mult timp la Constantinopol, deoarece în ora izbucnise ciuma. Vine pe Marea Neagr ă i pe Dun ăre, la Gala Ńi, iar de aici – la Foc ani unde este g ăzduit de familia nobiliar ă Bal . Curând îl afl ăm la Ia i – iar ă i ca institutor al rudelor mitropolitului. Ceva mai târziu vine la Roman ca oaspete al episcopului din acest ora . Din Moldova – iat ă-l din nou la drum – spre Europa apusean ă. În anul 1782 este la Halle. Aici dezbrac ă pentru totdeauna mantia preo Ńeasc ă. Acum scrie celebra Scrisoare c ătre Amabilul Haralampije din Trieste în care, de fapt, î i expune programul activit ăŃ ii sale de iluminist. Tot aici scrie i un alt text intitulat Cuvânt de Înv ăŃă tur ă. La Universitatea din acest ora audiaz ă cursul lui Johann Eberhardt. Tot la Universitatea din Halle

116 audiaz ă i prelegerile lui Born. Aici, de fapt, aprofundeaz ă sensul ra Ńionalismului iluminist, luându-l drept baz ă a doctrinei sale. Dorind s ă-i tip ăreasc ă operele, Dositej pleac ă la Leipzig. Aici apar Sfaturile Ra Ńiunii Sănătoase i Via Ńa i Întâmpl ările . În dorin Ńa de a cunoa te i mai bine oamenii i Ńă rile, s ă-i imbog ăŃ easc ă cuno tin Ńele, Dositej c ălătore te prin Germania i Fran Ńa. A vizitat Frankfurt, Strasbourg, Nancy, Metz. De aici pleac ă la Paris, unde r ămâne trei s ăpt ămâni. La plecare noteaz ă: ”Ce greu mi-a fost s ă plec din Paris! Dar ce-i de f ăcut? Nevoia e mai tare ca fierul. Ce c ărŃi minunate a fi putut cump ăra aici!”. Din Paris, Dositej pleac ă la Londra. Aici îi doneaz ă directorului Muzeului britanic trei din cărŃile sale men Ńionând: ”Acestea sunt primele c ărŃi tip ărite în limba sârb ă”. Acesta îi acord ă o diplom ă de mul Ńumire. De altfel, Dositej este primul sârb c ăruia i se ”amenajeaz ă” la Londra o plac ă comemorativ ă cu urm ătorul text: ”Aici a tr ăit în anul 1784 Dositej Obradovi ć, eminent om de litere sârb, cel dintâi ministru al instruc Ńiei în Serbia”. Încununat de glorie, denumit adesea “un Socrate sârb”, Dositej pleac ă în Rusia, la invita Ńia generalului rus Simeon Zori ć, sârb de origine. Aici, pe domeniul lui Zori ć, la Šklov, ob Ńine un ajutor material care îi permite ca, dup ă revenirea la Leipzig în anii 1788 i 1789 s ă-i tip ăreasc ă Fabulele i Via Ńa i Întâmpl ările (partea a doua). La vestea c ăderii Belgradului, în r ăzboiul austro-turc, Dositej scrie în 1792 Cântare pentru Izb ăvirea Serbiei. În anul imediat urm ător tip ăre te la Viena o diserta Ńie pe teme estetice i de teorie a literaturii, intitulat ă Culegere de Diverse Lucr ări Moralice ti spre Folosin Ńă i Desf ătare. În anul 1802 revine la Trieste, la chemarea Coloniei Comerciale Sârbe ti. Aici, comercian Ńii îi asigur ă o dot ă de dou ă mii de forin Ńi pentru a- i scrie i tip ări operele. Locuind în casa lui Drago Teodorovi ć (originar din Her Ńegovina), Dositej r ămâne la Trieste patru ani de zile. Aceasta e cea mai fericit ă perioad ă din via Ńa sa. În acest timp, tip ăre te, în anul 1803, la Vene Ńia, lucr ările sale intitulate Etica i Filosofia Moraliceasc ă. Aici discut ă cu Pavle Solari ć (Pavle Salarici), filosof i iluminist sârb, ca ”undeva printre sârbi” s ă deschid ă o tipografie. Via Ńa lui Dositej, ca i via Ńa poporului sârb în general, se schimb ă radical odat ă cu izbucnirea Primei Rr ăscoale Sârbe ti în anul 1804. De cum i-au parvenit primele tiri despre răscoal ă, Dositej organizeaz ă strângerea de ajutoare pentru r ăscula Ńi. Personal contribie cu 400 de forin Ńi. Acestea sunt zilele când scrie celebra Cântare la Insurec Ńia Sârbilor. La scurt timp, Dositej hot ără te s ă se întoarc ă în ” Ńara str ămo ilor”. Aceast ă hot ărâre o comunic ă i nepotului s ău Grigorije, reformator al înv ăŃă mântului din Banat. Trebuie remarcat i faptul c ă în prealabil Dositej a fost invitat s ă-i pun ă for Ńele sale spirituale în slujba poporului de către Grigorije Trlaji ć (Grigorie Trlaici), un admirator i discipol al s ău, profesor la Universitatea din Petrograd. i mitropolitul Stratimirovi ć îl invit ă printr-o scrisoare pe care i-o trimite la Trieste, s ă mearg ă în Serbia i s ă se dedice prop ă irii insurec Ńiei. Dup ă ocuparea de c ătre francezi a ora ului Trieste, în anul 1806, Dositej pleac ă în Srem stabilindu-se la Karlovac i la m ănăstirea Krušedol. De aici viziteaz ă mai multe m ănăstiri i sate, fiind permanent în leg ătur ă cu mitropolitul Stratimirovi ć i r ăscula Ńii. În acela i an el vine icognito la Smederevo unde se întâlne te cu Karadjordje i capii r ăscoalei, discutând despre misiunea lui Petar I čko legat ă de tratativele cu Poarta, la Constantinopol. La ordinul Consiliului Dirigent pleac ă la Bucure ti pentru a pune de acord ac Ńiunile sârbilor cu cele întreprinse de comandamentul rusesc. La sfâr itul misiunii sale generalul Miheljion îi înm ăneaz ă Crucea de Aur cu care l-a decorat Ńarul Rusiei. Atunci îi apare la Petrograd Cântare pentru Izb ăvirea Serbiei . Din ianuarie 1807, Dositej se afla la Zemun a teptând s ă primeasc ă pa aport pentru Serbia. În acest timp el viziteaz ă satele din Fruška Gora. La m ănăstirea Hopovo se organizeaz ă în cinstea sa o s ărb ătoare i este dezvelit ă o plac ă de marmor ă cu acest prilej. În luna august Dositej merge la Belgrad unde este, la început, institutor al fiului lui Karadjordje, Aleksa. Lucreaz ă apoi, împreun ă cu Mladen Milovanovi ć, pre edinte al Consiliului

117 Dirigent, i cu Konstantin Rodofinikin, deputat rus, la redactarea legii de baz ă privind organizarea noului stat sârbesc. În anul 1808 devine director al tuturor colilor din Serbia. În acela i an inaugureaz ă coala superioar ă la Belgrad. La festivitatea prilejuit ă cu aceast ă ocazie el subliniaz ă c ă, dup ă robia turceasc ă ”trebuie s ă ne îngrijim s ă ne salv ăm sufletul nostru din robia spiritual ă, adic ă de ne tiin Ńă i orbirea min Ńii”. Doi ani mai târziu, deschide i coala Teologic ă, pentru ca apoi, la ordinul Consiliului Dirigent, s ă plece din nou la Bucure ti, pentru a cere comandamentului armatei ruse ti ajutor pentru r ăscula Ńii sârbi. Se întoarce la Belgrad la începutul anului 1811, iar la numai câteva zile dup ă întoarcerea sa, din ordinul comandamentului armatei ruso-moldave, din Craiova porne te spre Serbia un batalion de infanteri ti, primit în mod festiv la Belgrad. Karadjordje îl nume te în 1811 pe Dositej ministru al instruc Ńiei în Serbia eliberat ă. În diploma de numire se specific ă: ”Str ădaniile Dumneavoastr ă închinate patriei, st ăruin Ńele demonstrate din bel ug i tuturor nou ă cunoscute înaltele Dumneavoastr ă cuno tin Ńe mi-au atras aten Ńia mie i întregului popor, iar toate cele amintite au generat recuno tin Ńa noastr ă. Ca semn al acestei recunoa teri i pentru a V ă distinge i r ăspl ăti, V ă numim în unanimitate membru al Consiliului i ministru al instruc Ńiei poporului”. Semn ătura gl ăsuia: ”Conduc ător suprem al poporului sârb Georgije Petrovi ć”. La scurt timp dup ă aceasta, Dositej a decedat în urma unei pneumonii. R ămă iŃele sale odihnesc la intrarea în Catedrala Ortodox ă Sârb ă din Belgrad. La aflarea tirii privind decesul lui Dositej, Jernej Kopitar (Iernei Kopitar) noteaz ă: ”Printre sârbi el era cel dintâi care prin scrierile sale a înlocuit limba slav ă veche, moart ă, cu graiul nou al Ńă ranilor s ăi.” Nici pe patul mor Ńii Dositej, nu i-a uitat nici mama, nici Sânmartinul s ău natal. A l ăsat 200 de duca Ńi pentru construirea colii Krunei la Sânmartin.

Sava Tekelija , n ăscut în anul 1761 la Arad, descendent al uneia din cele mai renumite familii nobiliar al c ărei întemeietor a fost Jovan, primul comandant al Grani Ńei din Valea Mure ului, ctitor al vestitei cet ăŃ i i al Bisericii lui Tekelija. În vremea când s-a n ăscut i a copil ărit Sava Tekelija, pentru sârbi Aradul era un ora al amintirilor despre ”bunele vremuri din trecut”. Cu un deceniu înaintea na terii lui Sava, Grani Ńa Văii Mure ului fusese demobilizat ă, iar gr ănicerii legendari s-au str ămuutat în Rusia ori în perimetrul Grani Ńei b ănăŃ ene. Cei pu Ńini la num ăr r ăma i, continuau s ă tr ăiasc ă în ora ul devenit capital ă de jude Ń. Cei din neamul Tekelija au r ămas, în pofida migr ării, familia de frunte a nobilimii sârbe ti din ora ul de pe Mure . Sava Tekelija a crescut într-o atmosfer ă care amintea m ăre Ńia familiei sale. La Arad, ora ul lui Tekelija, existau Biserica lui Tekelija, an Ńul lui Tekelija, Cerdacul lui Tekelija. La ase ani Sava a început s ă frecventeze coala primar ă sârb ă, unde în doi ani de zile ”a înv ăŃ at Psaltirea pân ă la jum ătate”. În anii următori este elev al colii latine iar în anul 1775 este trimis de p ărin Ńi la Buda ”unde audiaz ă poezia”. Bolnav fiind, dup ă doi ani de zile se întoarce acas ă unde r ămâne un an de zile i ”audiaz ă retorica”. La îns ănăto ire, în anul 1778, se întoarce la Buda i audiaz ă fizica. În paralel studiaz ă geometria i desenul. Împotriva voin Ńei sale, dar la insisten Ńa p ărin Ńilor, în anul 1780 pleac ă la Viena pentru a studia tiin Ńele militare. Nereu ind s ă se înscrie, a audiat în cadrul Universit ăŃ ii prelegeri de drept (penal, canonic, natural i general) i a înv ăŃ at limbi (franceza, spaniola i engleza). Concomitent, înv ăŃ a s ă cânte la flaut. În anul 1782 vine la Buda i se înscrie la Facultatea de drept, absolvindu-o dup ă trei ani de zile. În anul 1786 î i ap ără teza de doctorat devenind primul sârb doctor în tiin Ńe juridice. Î i tip ăre te teza de doctorat la Pesta, sub titlul Diserta Ńie Juridic ă privind Cauza i Scopul Statului din Punctul de Vedere al tiin Ńei Juridice Generale. Convins c ă a sosit un moment prielnic pentru a face carier ă în Rusia, unde se îndreptau în acele timpuri mul Ńi sârbi, în anul 1787 Sava Tekelija pleac ă la unchiul s ău Petar care f ăcuse o str ălucit ă carier ă militar ă, aducând i lucrarea de doctorat, dedicat ă unchiului, având tip ărit ă

118 fotografia acestuia pe pagina de gard ă a lucr ării. Toate acestea trebuiau s ă-i deschid ă drumul unei avans ări în Imperiul Rus. Dar nu a r ămas mult în Rusia. Dezam ăgit, se întoarce acas ă. Explicând cauzele care au dus la aceast ă hot ărâre surprinz ătoare a tân ărului doctor în drept, istoricul Aleksandar Foriškovi ć scrie în postfa Ńa c ărŃii Sava Tekelija: Descrierea Vie Ńii Mele : “ Doctorul în drept, spilcuit i tob ă de carte, având maniere de gentleman, s-a pomenit fa Ńă în fa Ńă cu un om, a c ărui existen Ńă s-a bazat pe t ăiul s ăbiei.” Conform m ărturisirilor lui Sava Tekelija, întâlnirea lor a fost o adev ărat ă deziluzie pe plan sentimental a amândurora: unchiul se a tepta s ă vad ă un adev ărat urma al gr ănicerilor de pe Valea Mure ului, iar nepotul – un comandant spilcuit, de rang înalt, preg ătit să-i fie c ălăuza lui, viitorului mo tenitor, o c ălăuz ă spre reu ita în via Ńă , carier ă, bog ăŃ ie i respon- sabilitate. Nimic din toate acestea nu s-a realizat. La revenirea în Arad, Sava Tekelija este numit subnotar al jude Ńului Cenad. În acela i an, ia parte la Soborul de la Timi oara, unde, în pofida pozi Ńiei majorit ăŃ ii deputa Ńilor, sus Ńine p ărerea c ă sârbii trebuie s ă ob Ńin ă acelea i drepturi ca i ceilal Ńi cet ăŃ eni ai Ungariei. Propunerea sa nu a fost acceptat ă. Expunerea Ńinut ă la Congresul de la Timi oara, Sava Tekelija, i-a tip ărit-o la Pesta, sub titlul: Cuvântare pe care Sava Tekelija a Ńinut-o în calitate de deputat la Soborul Popular Iliric de la Timi oara, la 9 septembrie 1790, compus ă în dialect na Ńional. În anii nou ăzeci ai secolului al XIX-lea, Sava Tekelija desf ă oar ă o activitate intens ă. Astfel, în anul 1792 particip ă la lucr ările Adun ării Maghiare de la Požun (Bratislava) în calitate de deputat al jude Ńului. Din cauza pozi Ńiilor sale, la Congresul de la Timi oara vine în contradic Ńie cu ierarhia ortodox ă i nu este acceptat ca secretar în cadrul Cancelariei Ilirice a Cur Ńii recent înfiin Ńat ă. Îns ă Cancelaria Iliric ă a Cur Ńii este desfiin Ńat ă, îndatoririle acesteia urmând s ă le îndeplineasc ă – la Viena – Cancelaria Maghiar ă a Cur Ńii, unde timp de ase ani a lucrat ca secretar Sava Tekelija. Fire temperamental ă ner ăbd ătoare i suspicioas ă, Sava Tkelija nu putea s ă se integreze în mecanismul complicat al birocra Ńiei austriece. Având în vedere originea i înalta sa calificare, el se vede pe sine îns ă i în rolul de ocrotitor al intereselor generale ale poporului sârb în Imperiul Habsburgic. Nerealizându-i ambi Ńiile, dezam ăgit de neîn Ńelegerea Cur Ńii care a tot refuzat s ă-l avanseze, în anul 1798, el î i d ă demisia din serviciul de stat i revine la Arad, unde r ămâne pân ă la sfâr itul vie Ńii ale.. Despre perioada petrecut ă la Viena, m ărturii clare ofer ă “Jurnalul” s ău care cuprinde însemn ările lui Sava Tekelija din octombrie 1792 pân ă în ianuarie 1797. Textul este interesant, plin de date istorice de prim ă importan Ńă , în Ńesat de reflec Ńii sclipitoare. Pecetea autenticit ăŃ ii este înt ărit ă de faptul c ă Sava Tekelija s-a aflat în miezul evenimentelor politice i sociale i le putea “urm ări”. Atât pe cele de la Curte, cât i pe cele din teren. Sava Tekelija nu se împ ăca îns ă cu iner Ńia, conservatorismul i egoismul înaltst ătătorilor bisericii atunci când se punea problema “ilumin ării” poporului. Pozi Ńiile i le-a exprimat într-o scrisoare c ătre sora sa, Alka. La întrebarea ce trebuie “oferit” poporului, în “Jurnalul” s ău, Tekelija propune: “Trebuie s ă i se ofere în Ńelegerea ce este omul, ce este poporul, care sunt drepturile lor, care obliga Ńiile, ce este ceea ce une te poporul, ce exprim ă puterea sa, ce men Ńine tăria sa, cum î i poate rec ăpăta poporul calit ăŃ ile sale pierdute, cum neîn Ńelegerile au distrus totul, cum i-a adus supu enia pe oameni în stare de robie, cum poporul nu poate avea demnitate f ără înv ăŃă tur ă, cum trebuie trudit pentru a oferi tiin Ńa, cum î i poate înmul Ńi poporul averea sa, cum se pot întrajutora oamenii, cum se pot ap ăra de atacuri i altele. Nu exist ă o asemenea persoan ă pentru a-i înv ăŃ a pe sârbi, dar f ără acestea, sârbii nu vor fi niciodat ă un popor, chiar de ar avea înc ă 10 mitropoli Ńi i 700 de episcopi. Un Petru a f ăcut Rusia, mai mult decât to Ńi patriarhii i episcopii împreun ă.” Cu asemenea opinii, Tekelija, împreun ă cu sora sa Alka i câ Ńiva ar ădeni de vaz ă, încearc ă să înfiin Ńeze un fond destinat colariz ării copiilor sârbi din Arad i, în coli mai înalte, în alte centre. Dorea ca ar ădenii, “fie ei i cei mai mici în neamul sârbesc s ă fie primii care au început în acest mod s ă se îngrijeasc ă de bunul ob tei, primii care au pus piatra de temelie, ca o stânc ă

119 durabil ă i de unde razele vor lumina întregul popor”. Acestea sunt tezele pe baza c ărora a redactat Proiectul unui Ar ădean pentru Constituirea unui Fond de Sprijinire a Instruc Ńiei Copiilor Sârbi din Arad adresat Comunit ăŃ ii Ar ădene. În vremurile furtunoase ale r ăzboaielor napoleoniene, din anul 1800, când are loc mobilizarea general ă în vederea luptelor împotriva armatei franceze, în calitatea sa de nobil, Sava Tekelija prime te gradul de locotenent-colonel i devine comandant de batalion. Din cauza ordinului care prevedea ca un comandant de batalion nu poate avea un grad mai mare decât este cel de maior, Tekelija p ărăse te serviciul militar. În anul 1802, devine deputat al jude Ńului Cenad în Adunarea Ungariei. Dup ă izbucnirea Primei R ăscoale Sârbe ti, Tekelija se angajeaz ă cu mult elan în activit ăŃ i politice i diplomatice. În anul 1804, îi adreseaz ă împ ăratului Napoleon o scrisoare ampl ă, prin care îl invit ă s ă-i ajute pe r ăscula Ńii sârbi. A a ar ajuta i la refacerea statului sârb în Balcani, care ar fi un aliat al Fran Ńei. Propunea ca acest stat s ă se numeasc ă Iliria. Ca un argument al necesit ăŃ ii refacerii statului sârb, Tekelija eviden Ńiaz ă c ă în acest fel s-ar opri p ătrunderea Rusiei în Peninsula Balcanic ă, respectiv expansiunea sa în dauna imperiului turcesc. Un an i ceva mai târziu, în septembrie 1805, Tekelija trimite Memorandumul împ ăratului Frantz I, în care îi propune s ă-i ajute pe r ăscula Ńii sârbi i, astfel, refacerea împ ărăŃ iei sârbe. Specific ă faptul c ă acesta este drumul cel mai facil de a opri p ătrunderea Rusiei în Balcani. Propunea, de asemenea, o alian Ńă cu Ńarul Rusiei împotriva Fran Ńei! În toiul Primei R ăscoale a Sârbilor, în anul 1805 î i public ă celebra scriere: Romanii în Spania . O traducere a textului lui Wotson a stat la baza comentariilor i a sfaturilor practice despre r ăzboiul de gheril ă pe care Tekelija îl recomand ă r ăscula Ńilor sârbi. În aceast ă scriere, socotit ă de Ilarijon Ruvarac drept cea mai bun ă lucrare a lui Tekelija, autorul î i exprim ă i temerea de o eventual ă neîn Ńelegere i tr ădare care le-a adus deja o pr ăbu ire în lupta de pe Câmpia Mierlei. Neobositul Teklija inten Ńiona s ă-i ajute cona Ńionalii, r ăscula Ńii sârbi, i în alte moduri. Astfel, în anul 1805 public ă harta Ńă rilor sârbe ti, intitulat ă Descrierea P ământului Serbiei, Bosniei, a Dalma Ńiei, a Dubrovnei, a Muntenegrului i a altor łinuturi Învecinate . Inten Ńia i-a justificat-o astfel: “Eu aveam în minte inten Ńia de a ‘face’ o hart ă a Serbiei, cu înscrisuri chirilice, ca s ă poat ă fi citit ă de c ătre sârbi”. i-a tip ărit harta într-un tiraj de 2.000 de exemplare, din care 200 a trimis r ăscula Ńilor în Serbia. Continuându-i activităŃ ile de binef ăcător, Tekelija înfiin Ńeaz ă împreun ă cu al Ńi zece ar ădeni, în anul 1810, un fond pentru colarizarea tinerilor sârbi ar ădeni. Cu acest scop, el înfiin Ńeaz ă în cadrul bisericii din Arad o institu Ńie pentru predicatori, donând 1.000 de forin Ńi pentru premierea preo Ńilor care propov ăduiesc. În dou ă rânduri (pe 1811 i 1816) a fost în Rusia s ă-i rezolve problemele cu unchiul s ău Lazar, privind averea i s ă-i preia legatul i cadourile pe care i le-a l ăsat prin testament unchiul Petar. În anul 1812, la întoarcerea din Rusia, aduce un volum de poezii populare ruse ti i recomand ă lui Stefan Živkovi ć i Lukijan Mušicki (Luchian Mu iŃchi) s ă ia exemplul ru ilor, s ă culeag ă i s ă tip ăreasc ă poezii populare sârbe ti. Întoarcerea sa din Rusia avea loc în perioada când Napoleon î i preg ătea campania împotriva acestei mari Ńă ri slave ortodoxe. Era exact perioada când dup ă retragerea ru ilor din Balcani, turcii î i preg ăteau lovitura hot ărâtoare împotriva r ăscula Ńilor sârbi. Toate acestea, Tekelija le urm ărea fiind la Mehadia în drum spre Serbia, via Or ova. Nu a r ămas mult timp la Belgrad, ci a trecut în provincia Srem. Vizitând acest Ńinut, el acord ă o aten Ńie aparte m ănăstirilor. În acest sens, el noteaz ă în Descrierea Vie Ńii : “La m ănăstirea Krušedol se afl ă mâna maicii Anghelina, câteva coroane împ ărăte ti i piese de îmbr ăcăminte ale Ńă rilor sârbi... Aici am v ăzut dou ă diplome ale principelui valah, una aproape în întregime în limba slav ă, iar a doua, pe jum ătate în limba român ă”. În anul 1813, Tekelija îi scrie o nou ă scrisoare lui Napoleon, în care îi propune ca în Regatul Iliric s ă numeasc ă un rege local, de preferin Ńă un nobil ager la minte, avocat, care tie mai

120 multe limbi europene i are experien Ńă politic ă i militar ă. Cu alte cuvinte, se propunea pe sine însu i! Dar aceast ă scrisoare nu i-a parvenit niciodat ă lui Napoleon. Dup ă ce a tot tatonat terenul i a tot c ălătorit doi ani de zile, în anul 1815, Tekelija se căsătore te cu Amalija, din familia de nobili cehi Bezeg. C ăsătoria a durat, îns ă, numai o singur ă lun ă de zile, iar procesul maraton de divor Ń s-a încheiat în anul 1830. Aflat în al aptelea deceniu al vie Ńii i luându-se mai mult dup ă izvoare nesigure, străine i condus de situa Ńiile politice i religioase de moment, Tekelija a încercat, f ără succes, s ă demonstreze c ă românii nu sunt de origine roman ă. El public ă la Halle, în anul 1823, o lucrare intitulat ă Demonstra Ńie c ă Valahii nu sunt de Origine Roman ă. I-a r ăspuns avocatul i publicistul român, Damaschin Bojinc ă, cu un text tip ărit la Pesta, prin care, argumentând cu documente istorice, combate spusele lui Tekelija. Dar r ăspunsul lui Tekelija nu s-a l ăsat mult a teptat. Îns ă el a repetat, în linii mari, cunoscutele-i puncte de vedere. I-a r ăspuns din nou Damaschin Bojinc ă, eviden Ńiind c ă “românii sunt adev ăra Ńii nepo Ńi ai romanilor”. Eftimie Murgu a fost acela care a pus punct acestei dispute. Într-o lucrare tip ărit ă tot la Pesta, în anul 1830, el combate toate spusele lui Tekelija, pe baza unei documenta Ńii vaste, istorice i filologice. În baza datelor istorice i analizei limbii i gramaticii române, Murgu demonstreaz ă originea latin ă a românilor i, folosindu-se de metoda analizei comparative, demonstreaz ă apartenen Ńa limbii române i a românilor la grupa limbilor i popoarelor romanice. Sava Tekelija avea o bibliotec ă deosebit de bogat ă. Înc ă în anul 1825 se spunea c ă este una dintre cele mai bogate biblioteci particulare, de Ńinute de sârbi. Pe lâng ă c ărŃi în limba sârb ă, aici existau c ărŃi în limba latin ă, german ă, francez ă, rus ă, englez ă, român ă i în alte limbi. Tekelija de Ńinea c ărŃi vechi i foarte rare, printre care erau o Biblie din anul 1482 i Cosmografia lui Ptolemeu din anul 1486. Merit ă remarcat c ă tot aici existau operele lui Voltaire, Rousseau, Diderot, Helvetius i al Ńii. Conform estim ării lui Mladen Leskovac, biblioteca lui Takelija num ăra între zece i unsprezece mii de c ărŃi. Toate au fost donate pentru Tekelijanum. La începutul anilor treizeci ale veacului al XIX-lea, când era în toi “r ăzboiul pentru limba i ortografia sârb ă” i Tekelija se angajeaz ă în lupt ă, îns ă de partea celor care erau împotriva lui Vuk Karadži ć. A ac Ńionat i scriind, îns ă mai cu seam ă prin influen Ńe sociale i materiale. Astfel, în anul 1834, el public ă în revista Letopis Matice Srpske poezia Scrisoare c ătre un Sârb Instruit , poezie îndreptat ă împotriva lui “Vuk din Šumadija i celor asem ănători lui”. Esen Ńa neîn Ńelegerii lui Tekelija cu Vuk Karadži ć se afl ă în convingerea lui Tekelija c ă toate popoarele slave formeaz ă o singur ă na Ńiune, pe care o une te o limb ă comun ă – limba slav ă. Tekelija era convins c ă limba literar ă este format ă deja. Aceasta e limba din nord, adic ă limba ruso-slav ă, care s-a perpetuat din genera Ńie în genera Ńie, gra Ńie slujbelor religioase i cultiv ării ei în coli i biserici. De pe aceast ă pozi Ńie, Tekelija îi repro a lui Vuk Karadži ć st ăruin Ńa pentru limba popular ă. Mari merite în rândul poporului sârb a dobândit Tekelija în anul 1838, oferind resurse materiale importante pentru reînnoirea “Societ ăŃ ii Matica Srpska”, aflat ă într-o situa Ńie material ă grea, dup ă încetarea interdic Ńiei de func Ńionare. Aceast ă “întreprindere” veni la finele vie Ńii sale. Ap ăsat de povara anilor, în Ńelegând c ă odat ă cu el se stinge nobila vi Ńă – Tekelija i “în str ădania de a afla o rezolvare hora Ńian ă, care s ă-i satisfac ă i orgoliul”, el a hot ărât s ă întemeieze o funda Ńie, prin care poporul îl va Ńine minte pentru totdeauna. Materializarea acestei dorin Ńe este “Tekelijanum”. Încununat de glorie, pre Ńuit i s ărb ătorit înc ă în via Ńă , Tekelija moare în Aradul s ău natal în anul 1842.

Dimitrije P. Tirol, scriitorul i istoricul care, prin crea Ńia sa, ocup ă un loc de seam ă printre personalit ăŃ ile marcante ale culturii sârbe. A scris c ărŃi, a tip ărit c ărŃi privind trecutul sârbesc, a fost colaborator al ziarelor i al publica Ńiilor de cultur ă i tiin Ńă , a ini Ńiat i a editat almanahuri i calendare, a înfiin Ńat biblioteci i societ ăŃ i ale iubitorilor c ărŃii, a fost membru al societăŃ ilor tiin Ńifice sârbe ti i ruse ti, a f ăcut renumele sârbilor printre popoare.

121 Este n ăscut în anul 1793, într-o familie (Georgijevi ć) de comercian Ńi sârbi din Ciacova, or ă el din care se trage i D. Obradovi ć. coala elementar ă i-o face în localitatea natal ă, gimnaziul la Timi oara, Kecskemet i Mezöbereny, iar liceul la Bratislava. Se înapoiaz ă la Timi oara în anul 1815, pentru a prelua afacerile tat ălui s ău. Curând, îns ă, acest mare iubitor de carte, p ărăse te comer Ńul i se angajeaz ă ca magistrat, pentru a avea mai mult timp la dispozi Ńie, pentru c ărŃi. A început s ă publice în ziarul Novine serbske (Ziarul Sârbesc) în toiul luptei lui Vuk Karadži ć pentru limba i ortografia sârb ă. Prima lucrare monografic ă, cu un con Ńinut didactic, sub titlul Cărticica de Întâmpinare (Privestvovatelna knjižica) destinat ă tineretului sârbesc, i-o public ă la Buda, în anul 1818. Anii dou ăzeci ai veacului al XIX-lea sunt marca Ńi la Timi oara, centrul Banatului, de ac Ńiuni culturale ini Ńiate, îndrumate i realizate de Dimitrije Tirol. A devenit purt ătorul rena terii na Ńionale pentru aceast ă parte a poporului sârb. Colaborarea între Dimitrie Tirol i Vuk Karadži ć a durat trei decenii i jumătate – de la începutul anilor dou ăzeci ai veacului al XIX-lea pân ă la moartea lui Tirol. Colaborarea aceasta a constat în g ăzduirea lui Vuk i a familiei sale în casa familiei Tirol la Timi oara, schimbul reciproc de c ărŃi i reviste, asigurarea de abonamente pentru unele tip ărituri, culegerea folclorului din Banat, traducerea operelor lui Vuk în limba german ă, consult ări privind proiecte comune, o coresponden Ńă bogat ă în con Ńinut etc. Din ini Ńiativa i sub redac Ńia lui Dimitrie Tirol, în anul 1827, apare la Timi oara Banatski almanah (Almanahul B ănăŃ ean), anuar sârbesc de istorie i literatur ă. Pentru Almanahul BănăŃ ean, Tirol a acceptat limba popular ă, pentru care lupta Vuk Karadži ć. Un loc de frunte în acest anuar îl ocupau scrierile militan Ńilor slavi pe t ărâm cultural, care sus Ńineau lupta lui Vuk Karadži ć pentru limba i ortografia sârb ă. În anul 1827, Dimitrije Tirol public ă Gramatica Slav ă (Slavenska gramatika). Era prima carte tip ărit ă cu ortografia lui Vuk. În acest fel, Tirol a devenit predecesor al tinerei intelectualit ăŃ i sârbe, care, în frunte cu ðuro Dani čić (Giuro Danicici) i Branko Radi čevi ć (Branco Radicevici) dou ă decenii mai târziu va finaliza victorios lupta pentru limba i ortografia sârb ă al c ărei creator a fost Vuk Karadži ć. În anul 1828, Dimitrije Tirol înfiin Ńeaz ă la Timi oara “Societatea Iubitorilor de Literatur ă Sârb ă”. Scopul societ ăŃ ii – dup ă spusele lui Tirol – era s ă lumineze poporul sârb s ă ajute cultura sa, s ă tip ăreasc ă carte sârbeasc ă, s ă editeze un ziar literar, s ă asigure condi Ńii materiale pentru munca oamenilor de tiin Ńă i a scriitorilor, iar pentru tineri – s ă asigure burse. Ordinea strategic ă a lui Dimitrije Tirol, cu ocazia înfiin Ńă rii “Societ ăŃ ii Iubitorilor de Literatur ă Sârb ă” era ca prin publicarea în limba poporului, facilitarea publicului larg de cititori de a cunoa te opera lui Vuk i a meritelor sale pe plan literar – mai ales prin culegerea, prelucrarea i t ălm ăcirea folclorului – s ă se treac ă treptat la adoptarea reformelor de limb ă i ortografie, ini Ńiate de acest titan al culturii noastre. De i s-a separat apoi de Vuk Karadži ć i lupta sa pentru reforma limbii i a ortografiei, ceea ce a dat atunci Dimitrije Tirol acestei lupte, r ămâne o contribu Ńie trainic ă la victoria lui Vuk. În dorin Ńa de a-i pune capacitatea sa intelectual ă în slujba tân ărului stat sârbesc în formare i la chemarea domnului Jevrem, fratele cneazului Miloš Obrenovi č, Dimitrije Tirol vine în anul 1829 la Belgrad. i aici a desf ă urat o bogat ă activitate în domeniul instruc Ńiei i a culturii. A participat la formarea Bibliotecii ora ului Belgrad în anul 1832, aflat ă în cadrul libr ăriei lui Gligorie Vozarevi ć (Gligorie Vozarevici) unde se adunau intelectualii sârbi. În acela i an î i public ă Gramatica German ă pentru Folosin Ńa Tineretului Sârb (Neme čka gramatika za upotreblenije srbske mladeži). S-a str ăduit s ă-i aduc ă contribu Ńia la dezvoltarea instruc Ńiei i în acest sens a publicat lucrarea Descrierea Politic ă a łă rilor (Politi česko zemljeopisanije), cuprinzând date despre toate statele lumii, lucrare destinat ă elevilor i care a fost bine primit ă în cercurile educa Ńionale. i la Belgrad a fost ini Ńiator de almanahuri precum: Cuvânt despre Lunile Anului (Mesecoslov) în 1836 sau Zori de Zi (Uranija), în anul 1837. A colaborat la revista Gulubica (Porumbi Ńa) care ap ărea sub redac Ńia lui Jovan Hadži ć, intemeietorul Societ ăŃ ii “Matica Srpska”.

122 Aici a mai început în anul 1839 s ă-i publice seria de documente din istoria sârbilor Serbske spomenici (M ărturii Sârbe ti), care vor apare mai târziu, ca o culegere aparte. În aceea i revist ă public ă i cea dintâi bibliografie – Spisak u Serbiji nape čatanih knjiga (Lista C ărŃilor Tip ărite în Serbia). S-a aflat printre întemeietorii “Societ ăŃ ii Sârbe ti de Litere” (Društvo srbske slovesnosti) în anul 1841, a primei societ ăŃ i literar-tiin Ńifice, având drept scop r ăspândirea tiin Ńei în limba sârb ă, s ă purcead ă la “întocmirea” ortografiei i a unui dic Ńionar i s ă culeag ă documente istorice. În anul imediat urm ător ca “cel dintâi membru” el d ăruie te propria-i bibliotec ă societ ăŃ ii. Acest fapt este considerat drept început al activit ăŃ ii Bibliotecii Academiei Sârbe de tiin Ńă i Art ă. Spre finele ederii sale la Belgrad, devine director al Tipografiei Cnezatului Serbiei. Rodnici i creatori au fost anii petrecu Ńi de Tirol printre sârbii din Odesa, unde a ajuns în calitate de educator al lui Miloš, fiul domnului Jevrem. Acolo a cules date despre via Ńa trebie anilor, al c ăror urma i s-au str ămutat din Ńinutul Nikši ć la Odesa, la începutul veacului al XIX-lea, retr ăgându-se în fa Ńa invaziilor turce ti. Aceast ă str ădanie este încununat ă de carte Kazivanje starih Trebiješana (Spusele B ătrânilor Trebie ani), care “vorbe te” despre trecutul acestor oameni mândri, despre peripe Ńiile lor i despre via Ńa lor în noul Ńinut. Aici, la Odesa, îl cunoa te pe Dimitrije Maksimovi č Knjaževi ć (Dimitrie Maximovici Kniajevici), academician rus, de origine sârb ă, pre edinte al “Societ ăŃ ii de istorie i antichit ăŃ i” din Odesa, o societate tiin Ńi- fic ă, al c ărei membru devine i Dimitrije Tirol. Tr ăind la Odesa, s-a str ăduit s ă fac ă cunoscut opiniei publice ruse trecutul poporului sârb, prin scrierile publicate în ziarele Zapisi (Însemn ări), organ al societăŃ ii men Ńionate, Vestnik (Vestitorul) i în revista Moskvi čanin (Moscovitul). Concomitent, în scrierile publicate în revista Letopis Matice srpske el prezenta sârbilor aspecte din via Ńa cultural ă i tiin Ńific ă ruseasc ă. În cursul colirii sale la Odesa, Tirol cerceteaz ă i via Ńa personalit ăŃ ilor însemnate ale sârbilor din Rusia. A a s-a “n ăscut” cartea sa Pregled vojenog života Mihaila Andrejevi ča Miloradovi ča (Privire asupra Vie Ńii Militare a lui Mihail Andreevi č Miloradovi č), un general rus, erou în r ăzboaiele împotriva lui Napoleon i a turcilor, guvernator general al ora ului Sankt Petersburg. În anul 1842, când are loc schimbarea la tronul Serbiei (în locul dinastiei Obrenovi ć), Tirol părăse te Belgradul i pleac ă mai întâi la Zemun i apoi la Timi oara, unde în anul 1846 devine director al colilor elementare sârbe ti. În ultimul deceniu din via Ńa lui Dimitrije Tirol î i g ăsesc deplina afirmare calit ăŃ ile sale creatoare, organizatorice i de ini Ńiator, precum i exaltarea sa patriotic ă. Acest truditor neostenit i neclintit pe t ărâmul instruc Ńiei i al culturii devine personalitate de prim rang a mi cării na Ńionale sârbe în Timi oara timpului s ău. Ca reprezentant al Timi oarei, în anii Revolu Ńiei din 1848/1849, particip ă la Skupština din mai, de la Sremski Karlovci, unde este proclamat Voievodatul sârbesc. O rodnic ă activitate cultural-instructiv ă a desf ă urat i în perioada existen Ńei Voievodatului Serbiei i a Banatului Timi an, a c ărui capital ă a devenit Timi oara. Prin str ădania sa ia fiin Ńă în cadrul Liceului Piarist, în anul 1851, Catedra de Limb ă Sârb ă, unde Dimitrije Tirol devine profesor. În vremea intensific ării interesului fa Ńă de limba sârb ă, el public ă o Gramatic ă Sârbeasc ă, destinat ă germanilor care înv ăŃ au limba sârb ă. În ziarul Svetovid , î i public ă – integral – textul intitulat Istorija Banata (Istoria Banatului), care “cuprindea” trecutul întregii regiuni, cu o durat ă de aproape dou ă milenii, începând cu perioada dacic ă pân ă la Krajina lui Ko ča, spre finele veacului al XVIII-lea. În cadrul rubricii Istorijske črtice (Miniaturi Istorice), public ă texte din trecutul poporului sârb. Activitatea “Societ ăŃ ii de Lectur ă” din cartierul Fabric, înfiin Ńat ă de Dimitrije Tirol în anul 1851 a marcat începutul unei etape noi în dezvoltarea culturii sârbe din Timi oara. A dorit s ă creeze în acest ora o institu Ńie cultural ă puternic ă, care s ă corespund ă complexelor sarcini, c ărora le f ăcea fa Ńă Societatea “Matica Srpska”.

123 “Societatea de Lectur ă” din Fabric este continuatoarea bogatei tradi Ńii de cultivare a cultului fa Ńă de carte prin intermediul bibliotecilor, ale c ăror începuturi dateaz ă, în ora ul Timi oara, din anul 1827. Din ini Ńiativa lui Dimitrije Tirol, “Societatea de Lectur ă” din Fabric editeaz ă în anul 1854 Temišvarki kalendar (Calendar Timi orean). În invita Ńia spre abonare, Calendarul este recomandat opiniei publice sârbe ti, i mai ales tradi Ńiilor pe t ărâmul instruc Ńiei “acestei ocupa Ńii binef ăcătoare”. Prin con Ńinutul s ău divers, Calendarul Timi orean treze te interes printre sârbi, ceea ce se “vede” i din num ărul abona Ńilor. S-au publicat cinci anuare; dup ă moartea lui Dimitrije Tirol, Calendarul Timi orean î i înceteaz ă apari Ńia. Prin rezultatele operei sale creatoare, bazat ă pe instruc Ńia multilateral ă, Dimitrije Tirol a adus o contribu Ńie însemnat ă la dezvoltarea general ă a culturii sârbe ti.

Pavle Kengelac (Pavle Chenghela Ń), naturalist i istoric, este n ăscut la Kikinda, în anul 1771, unde absolv ă coala primar ă. Liceul i-l face la opron. Audiaz ă cursurile de tiin Ńe cul- turale la Halle. Aici frecventeaz ă cursul celebrului naturalist Reinhold Forster, cel ce studia regiunile de sud ale Rusiei, din ordinul împ ărătesei Ecaterina a II-a. Doctoratul i-l d ă cu Inokentije Dubrovinski, rector al Seminarului “Alexandru Nevski” din Petrograd. La întoarcerea în ora ul natal, se expune în luptele pentru drepturile districtului Velika Kikinda, drepturi periclitate de c ătre nobilimea maghiar ă. La decesul so Ńiei sale, în anul 1797, se călugăre te. Devine pentru început (în anul 1800) conduc ător al sec Ńiei sârbe a colii Teologice Diecezene din Timi oara, ca apoi (în anul 1803) s ă fie hirotonisit ca arhimandit al m ănăstirii Sângeorge. Aici i-a etalat pe deplin calit ăŃ ile sale creatoare. R ămâne în aceast ă m ănăstire pân ă la sfâr itul vie Ńii, în anul 1843. Kengelac pornea în concep Ńiile sale filosofice de la deism i dualism filosofic care, în fond, reprezint ă un pas înainte fa Ńă de cre tinismul ortodox. În acest spirit “se na te” i cea mai însemnat ă oper ă a sa Jestestroslovije (Cuvânt despre tiin Ńele Naturii) care în literatura sârb ă din domeniul tiin Ńelor naturii de la începutul veacului al XIX-lea ocup ă cel mai însemnat loc. Ela- borarea operei a durat mai mul Ńi ani. Cartea i-a tip ărit-o în anul 1811 cu ajutorul material al comerciantului timi orean Georgije Stefanovi ć (Gheorghie Stefanovici), un bibliofil cunoscut. Prin caracterul s ău tiin Ńific i libertatea de gândire, cartea lui Kengelac dep ăete cadrul lucr ărilor teologice obi nuite, ceea ce a dus la o reac Ńie aprig ă din partea cercurilor clericale, chiar i a mitropolitului Stratimirovi ć. Dup ă p ărerea prela Ńilor bisericii, opera lui Kengelac nu avea fundamentarea teologic ă. Învinuit c ă a atentat la conoanele biserice ti, este audiat, la cererea mitropolitului Stratimirovi ć, de c ătre episcopul Timi oarei, Stefan Avakumovi ć la sediul Consistoriului Eparhial. Neputând s ă combat ă opiniile lui Kengelac, reprezentan Ńii bisericii declar ă c ă Jestestoslovije este un plagiat, pe care l-a adus, chipurile, din Rusia, declarându-l a fi opera sa. La cererea lui Kengelac, pre edintele Academiei de tiin Ńe din Rusia, Aleksandar Šiškov demonteaz ă toate învinuirile ce îi sunt aduse lui Kengelac, confirmând c ă avem de a face cu o oper ă original ă, acordându-i întreaga recuno tin Ńă , în numele Academiei. Šiškov promite, totodat ă, c ă va cere ca lucrarea lui Kengelac s ă fie publicat ă în Rusia. Nici acest fapt nu i-a temperat pe adversarii s ăi. Dimpotriv ă, atacurile asupra omului, care prin cultura i instruc Ńia sa era superior mediului în care tr ăia, s-au amplificat. Înfrânt, Kengelac scrie în anul 1816 o scrisoare de poc ăin Ńă episcopului Timi oarei, regretându-i fapta! A procedat la fel ca i idolul s ău – Buffon. Dar spiritul creator al lui Kengelac nu e înfrânt. A continuat s ă cerceteze i s ă creeze. Se dedic ă istoriei. În anul 1821, public ă o oper ă tiin Ńific ă privind istoria omenirii: Vsemirnago sbitijaslovije, čast pervaja (Cuvânt despre Întâmpl ările din Întreaga Lume, partea întâi). Opera, i mai ales partea introductiv ă, a fost apreciat ă. Celelalte capitole nu sunt publicate.

124 Numele lui Kengelac se afl ă la temelia tiin Ńelor naturii sârbe ti. În pofida neîn Ńelegerii dovedite de fe Ńele biserice ti, lucrarea sa r ămâne cea dintâi oper ă tiin Ńific ă în literatura noastr ă din specialitatea tiin Ńelor naturale. Eustahija Arsi ć (Eustahia Arsici) cea dintâi scriitoare de limb ă sârb ă a epocii iluministe, născut ă la Irig în anul 1776, vine la Arad în primii ani ai secolului al XIX-lea, c ăsătorindu-se cu Sava, senator al Ora ului Vechi. Cet ăŃean de vaz ă al ora ului, Sava Arsi ć a fost primarul Aradului. A r ămas în istorie i prin faptul c ă i-a donat casa pentru a fi sediul Preparandiei româ- ne ti. A mai asigurat ase burse pentru colarizarea tinerilor în aceast ă institu Ńie prestigioas ă. Toate acestea au contribuit ca familei Arsi ć s ă i se confere în anul 1813, titlul nobiliar. Prima lucrare literar ă a Eustahiei Arsi ć, Sovjet maternij obojega pola junosti serbskoj i valahijskoj (Sfatul Matern c ătre Tineretul Sârb i Valah de Ambe Sexe), i-a publicat-o în anul 1814 la Buda. Lucrarea este dedicat ă lui Uroš Nestorovi ć (Uro Nestorovici), marele reformator al colilor, de bun ă seam ă drept mul Ńumire c ă la cererea acestuia, so Ńul s ău i ea primir ă titlul de nobili. De i pres ărat ă de citate din Biblie i purtând reminescen Ńele mitologiei clasice, de i înc ărcat ă de naivitate i moralizare excesiv ă, cartea amintit ă are o anume valoare. Aici versurile alterneaz ă cu proza, iar poezia uzeaz ă din când în când de ritmul versului popular, al epicii îndeosebi. Cunoscutul critic literar Milan Bogdanovici noteaz ă c ă opera aceast ă este “o în iruire de înv ăŃă turi” în spiritul lui Dositej, a c ărui sus Ńin ător i popularizator este autoarea. A doua lucrare a sa este intitulat ă Poleznija razmišlenija o četirih godišnih vremenih (Medita Ńii Folositoare despre Cele Patru Anotimpuri) i a fost publicat ă la Buda, în anul 1816. Într-o interven Ńie a sa, v ăzând aceast ă lucrare, istoricul literar Teodora Petrovi ć (Teodora Petrovici) scoate în eviden Ńă c ă “sunt vizibile modele vechi, c ă autoarea a îndr ăznit s ă traduc ă i câte ceva din literatura str ăin ă în cea sârb ă, pentru a-i împrosp ăta stilul cu unele calit ăŃ i noi”. Urmeaz ă o pauz ă editorial ă de mai mul Ńi ani. În anul 1829, Eustahija Arsi ć î i public ă în revista Letopis Matice srpske lucrarea Moralna pou čenija (Înv ăŃă turi Moralice ti). Eustahija Arsi ć a colaborat i cu Vuk Karadži ć. La apari Ńia c ărŃilor sale tip ărite la Leipzig Vuk îi scrie o scrisoare numind-o “doamn ă înaltinstruit ă i darnic ă”, specificând c ă îi este bine cunoscut ă st ăruin Ńa sa “spre literatura noastr ă” a c ărei “nu doar un bun sprijin i binef ăcător este ea, ci este i un creator renumit”. Contemporanii o apreciau în mod deosebit. Era în multe ocazii al ături de arti ti i mai ales al ături de Joakim Vuji ć (Ioachim Vuici) care i-a i dedicat cartea sa Životoopisanije (Descrierea Vie Ńii). A numit-o “prima i unica patroan ă” a sa. Apreciind în mod deosebit instruc Ńia i cultura sa, contemporanii o numeau “scriitoare sârbeasc ă” i “iubitoare de tiin Ńă ”. În casa sa din Arad, Eustahija Arsi ć “ Ńinea” un “salon” unde se întâlneau la începutul veacului al XIX-lea, intelectuali de seam ă, discutând despre tiin Ńă i cultur ă. Casa familiei Arsi ć era fecventat ă i de intelectuali sârbi, precum au fost: Sava Tekelija, Uroš Nestorovi ć, Joachim Vuji ć, Pavle Kengelac, Grigorije Obradovi ć i al Ńii. Eustahija Arsi ć s-a dovedit a fi deosebit de activ ă în munca de educare a tinerelor. Pe lâng ă faptul c ă Ńinea întâlniri cu ele, se str ăduia practic s ă îndrume fetele spre lectur ă i instruc Ńie ca s ă nu r ămân ă “legate cu pânza de p ăianjeni”. Era membr ă a Societ ăŃ ii “Matica Srpska” i a ajutat material aceast ă institu Ńie, mai cu seam ă în anul 1837, cu ocazia relu ării activit ăŃ ii acestei societ ăŃ i, r ăspunzând unui apel pe care i l-a adresat Teodor Pavlovi ć. În anul 1843 las ă prin testament acestei institu Ńii 500 de forin Ńi. La un secol dup ă moartea sa, Eustahija Arsi ć “cunoa te” o deosebit ă recunoa tere. Alc ătuind o antologie a vechii literaturi sârbe, Mladen Leskovac include în aceast ă carte i poezia Slovo nadgrobnoje (Epitaf). Referindu-se la opera literar ă a Eustahiei Arsi ć, Teodora Petrovi ć remarca_ “De fapt nu a fost doar un sus Ńin ător i un popularizator al ideilor lui Dositej, pentru că la izvoarele cuno tin Ńelor sale erau i al Ńi autori i nu a dat nici o lucrare valoroas ă, a reprezentat pentru realitatea noastr ă ceva rar i excep Ńional prin cuno tin Ńele sale i largul s ău interes fa Ńă de toate aspectele societ ăŃ ii umane”.

125 Jovan Steji ć (Iovan Steici), truditor de seam ă pe t ărâm instructiv-cultural, creatorul terminologiei medicale sârbe ti, unul dintre întemeietorii “Socit ăŃ ii Sârbe de Litere” este n ăscut în anul 1803, la Arad. În ora ul natal a absolvit coala primar ă i primele clase de liceu, pe care îl absolv ă, îns ă, la Szeged. Studiile de medicin ă le face la Viena, iar atestatul i-l ia la Pesta. Dorind s ă contribuie în prop ă irea tân ărului stat sârbesc, vine la Belgrad i devine medicul familiei lui Miloš Obrenovi ć. Dar, intr ă în conflict cu cneazul sârb, în perioada când î i preg ătea pentru tipar o carte folosind ortografia lui Vuk. Aceast ă carte trebuia s ă fie prima tipăritur ă realizat ă în recent înfiin Ńata Tipografie a cneazului, în anul 1831. Tiparul este oprit la interven Ńia cneazului Miloš. Acesta a fost motivul demisiei lui Steji ć i a plec ării sale la Šabac ( aba Ń), unde practica medicina. La interdic Ńia tip ăririi c ărŃii sale, Steji ć noteaz ă: “Noi suntem foarte pu Ńini, cei ce folosim ortografia sa (a lui Vuk – N.T.) i ne-om mai str ădui ca limba noastr ă s ă fie odat ă i odat ă rânduit ă, dat sunt o legiune întreag ă cei care o înjur ă f ără mil ă”. Steji ć era o personalitate multilateral ă. Pe lâng ă munca profesional ă, a fost un remarcabil om de cultur ă i mai ales un scriitor. Printre operele mai importante al c ăror autor este, se num ără i Ogledi umne nauke (Experimente ale tiin Ńei Min Ńii). Despre aceast ă carte, el spune: “Cel mai mult m-am str ăduit s ă demonstrez care este drumul care duce spre instruire i binefacere i cum se poate ob Ńine perfec Ńiunea sufletului i a trupului”. A tradus, de asemenea, multe texte, dar a mai scris i scurte însemn ări cu caracter literar, antropologic, geografic i istoric. În anul 1837, devine membru al “Societ ăŃ ii Matica Srpska”, unde se bucur ă de un renume de om de cultur ă remarcabil. Cu aceast ă ocazie, “Matica” î i exprim ă stima fa Ńă de personalitatea lui Steji ć i mul Ńumirea c ă “îl va primi ca membru al s ău pe un literat cunsocut i un patriot remarcabil”. Întorcându-se dup ă circa zece ani la Belgrad, devine eful Sectorului Sanitar al Ministerului Afacerilor Interne, iar în 1845 este numit în func Ńia de secretar al Consiliului de Stat. Fiind un sus Ńin ător al lui Vuk, se str ăduie te ca limba popular ă s ă fie introdus ă în toate sferele vie Ńii sociale. Va r ămâne în amintire în calitate lui de creator al terminologiei medicale, dar i ca întemeietor i organizator al serviciului sanitar în Serbia. Steji ć era printre cei care au înfiin Ńat “Societatea Sârb ă de Litere” în anul 1849, societate care a stat la baza înfiin Ńă rii Academiei Sârbe de tiin Ńe. A fost mai întâi secretar i apoi pre edinte al acesteia. S-a stins din via Ńă la Belgrad, în anul 1853.

*

Dup ă r ăzboaiele austro-turce, Banatul, Cri ana i Ardealul cunosc o perioad ă de prop ă ire a vie Ńii economice i culturale, ceea ce a determinat i înflorirea artelor plastice în aceste Ńinuturi. În studiul introductiv al catalogului Comorile Artistice ale Sârbilor din România, istoricul de art ă Miodrag Jovanovi ć remarc ă: “În tabloul complex al migr ărilor i al interferen Ńelor tradi Ńiei cu influen Ńele civiliza Ńiei vesteuropene, au un loc i artele plastice ale popula Ńiei ortodoxe, stabilite în cadrul Grani Ńei Militare i în Ńinuturile învecinate. În c ăutarea unei expresii plastice autentice, are loc confruntarea dintre tradi Ńional i modern”. În acela i context, Jovanovi ć relev ă: “via Ńa în cadrul puternicului i civilizatului Imperiu Austriac, deschide leg ături cu Vene Ńia, Viena, Graz i Bratislava. Importan Ńa Rusiei i a Ucrainei, unde s-a realizat orientarea spre Europa de Vest câteva decenii mai devreme care oferea rezolvări artistice pentru lumea ortodox ă din regiunea Dun ării, f ăceau ca via Ńa acestei popula Ńii s ă fie dinamic ă i expus ă la schimb ări”. În acea vreme, Timi oara de Ńinea o pozi Ńie dominant ă în Banat. În compara Ńie cu alte Ńinuturi, remarc ă acela i autor, “Banatul era în veacul al XVIII-lea i al XIX-lea un teritoriu în care via Ńa social ă i cea cultural ă i artistic ă se derulau cu intensitate i continuu”.

126 Lucr ările pictorilor b ănăŃ eni din prima jum ătate a secolului al XVIII-lea fiind o sintez ă a Europei de Vest, a Lavrei Kieviene, a Moscovei i Petrogradului, a Bucure tiului i a Ńinuturilor sudb ănăŃ ene, deschise spre insulele ionice, au avut r ăsunet în Banat. Orient ările artei plastice din acest Ńinut sunt sus Ńinute mai ales de pictorii din prima jum ătate a secolului al XIX-lea, membri ai “Uniunii de Breasl ă a Pictorilor” din Timi oara, care sunt o m ărturie a disponibilit ăŃ ii fa Ńă de schimbări, a practicii contemporane în pictur ă i sunt o garan Ńie a echilibrului între tradi Ńionalism i inova Ńie. Au creat “în tradi Ńia picturii epocii Brâncoveanu, optând totodat ă pentru idealism i sentimentul nedisimulat al apartenen Ńei la curentele postbizantine”.

Nedeljko Popovi ć (Nedlico Popovici) este unul dintre cei mai prolifici zografi. Frescele sale împodobesc bisricile din Semlac, B ălce ti, Lipova, Modo . A restaurat frescele de la mănăstirea Bezdin i a mai pictat în bisericile din Banloc, Vinga, Ovseni Ńa, Ostrov, Bucin, Jebel, Macedonia, Gad, Ciacova, oimo , Caransebe i la m ănăstirea Sângeorge.

Apari Ńia lui Stefan Tenecki (Stefan Tene Ńchi) cea mai puternic ă personalitate a picturii bănăŃ ene, care a creat între anii ’40 i ’90 ai veacului al XVIII-lea, a marcat schimb ări vizibile în întreaga crea Ńie plastic ă din Banat. Pictor “de cas ă” al câtorva episcopi ar ădeni, originar dintr-o familie de nobili, senator de Arad, Tenecki este autorul icoanelor i al iconostaselor din multe biserici ortodoxe i unite. Conform p ărerii lui Miodrag Jovanovi ć “cea mai important ă oper ă a sa este pictura din naosul m ănăstirii Krušedol, anul 1756) prin care se marcheaz ă impunerea definitiv ă a barocului ucrainean la sârbii de pe raza Mitropoliei din Karlovici”. A pictat iconostasele bisericilor din: Arad, m ănăstirea din Arad-Gai, m ănăstirea Bezdin, Opatovac, Pesta, Stari Be čej, Stari Slankamen, Blaj, Bal a, Ruma, Mini , Pecica, Bešenovo, Sente , Lipova, iria, Nad ă , Ceterge, Câmpeni. S-a mai remarcat i ca portretist. Între portrete trebuie remarcat un autoportret, una dintre primele opere de acest gen în pictura sârb ă. A mai creat compozi Ńii alegorice i desene pentru gravuri. Fiind unul din cei mai de seam ă pictori din Mitropolia de Karlovici, avea un cerc larg de ucenici i colaboratori.

Elevul i colaboratorul lui Stefan Tenecki, Mihajlo Bokorovi ć (Mihailo Bocorovici) a tr ăit i a creat la Pecica. El este autorul unor icoane i al picturii iconostaselor din bisericile da la Comlo , Pecica, Nad ă i m ănăstirea Bezdin.

Teodor Ili ć Češljar (Teodor Ilici Ce liar), unul dintre frunta ii barocului, a studiat pictura la Timi oara, Novi-Sad i Viena. În a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea a executat icoane i iconostase în bisericile din Comlo , Novi-Sad, Mokrin, Buda. Într-o lucrare monografică despre acest pictor, Miroslav Timotijevi ć arat ă c ă dup ă revenirea sa la Timi oara, Češjljar avea faima unui portretist renumit, dar i a unui maestru al picturii bizantine, în stare s ă r ăspund ă cerin Ńelor clien Ńilor de diferite confesiuni, fapt ilustrat pregnant de compozi Ńia Mu čenje svete Varvare (Supliciul Sfintei Barbara), lucrare executat ă pentru Catedrala Catolic ă din Oradea. El a pictat iconostasele bisericilor din Mokrin, Ostoji ćevo, Stara Kanjiža, Petrovo Selo de Ba čka, Velika Kikinda, dar este i autorul unui însemnat num ăr de portrete ale cet ăŃ enilor de vaz ă i fe Ńelor biserice ti din Kikinda, Timi oara i Arad. În domeniul picturii biserice ti, opera sa este indiscutabil legat ă de barocul contemporan epocii sale, prevestind însă perioada clasicismului.

Cel mai important pictor sârb al primului p ătrar al veacului al XIX-lea a fost Arsa Teodorovi ć (Arsa Teodorovici), un reprezentant al curentului clasicist. A absolvit Academia de Pictur ă de la Viena. Student fiind l-a cunoscut pe Dositej Obradovi ć, c ăruia i-a f ăcut un portret în anul 1794. Aceast ă oper ă “trece” drept primul portret “civil” al picturii sârbe. Dup ă absolvire, vine la Timi oara, unde deschide o coal ă de pictur ă. S-a

127 manifestat i ca pictor de icoane. Picturile sale se afl ă la biserica din Baja, Ruski Kristur, , Pakrac, Melenci, Vršac, Sânnicolaul Mare, Saravale, Beiu , Karlovo, Zemun, Sremska Mitrovica, Veliki Be čkerek, Comlo i Buda. Istoricii de art ă Leposava Šelmi ć i Olga Miki ć remarc ă într-o monografie c ă importan Ńa acestui pictor în istoria picturii na Ńionale este determinat ă de faptul c ă el apar Ńine pictorilor care au contrapus tradi Ńiei i concep Ńiilor st ăpânirii din veacul al XVIII-lea ideile i spiritul poeticilor plastice în devenire, tipice pentru pictura sârb ă din primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Georgije ðerdanovi ć (Gheorghie Gerdanovici) din Lugoj a fost elevul lui Pavel ðurkovi ć, un pictor de seam ă de la finele veacului al XVIII-lea. A executat lucr ări în bisericile din ora ul său natal, dar i în bisericile din Margina, Sinte ti, Temere ti, Române ti i Denta.

Sava Petrovi ć (Sava Petrovici) din Izvin, este un pictor de orientare bidermeyer din prima jum ătate a secolului al XIX-lea. A înv ăŃ at pictura la Timi oara. Este autor de portrete i icoane. A pictat la Timi oara, Mehala, Batanya, Sânnicolaul Mic i la m ănăstirea Bezdin.

i pictura lui Pavel Petrovi ć, fiul lui Sava Petrovi ć apar Ńine epocii bidermeyer. La studiile de pictur ă, pe care i le face la Viena, î i însu ete o m ăiestrie aparte pe care o “aplic ă” f ăcând portrete în lungile sale c ălătorii prin Egipt, India, China, Statele Unite ale Americii.

Konstantin Danil , din Lugoj, a înv ăŃ at în atelierul lui Arsa Teodorovi ć, la Timi oara, dar i la me teri germani. Pleac ă apoi la Viena i la München, pentru c ă apoi s ă c ălătoreasc ă prin Italia, studiind pictura marilor mae tri. Iconostasele executate de el reprezint ă exemple antologice ale evolu Ńiei picturii b ănăŃ ene. Aceste lucr ări “erau un exemplu i o regul ă care trebuiau ‘copiate’ i respectate”. Este autorul iconostaselor din Pan čevo, Uzdin, Dobrica i Jarkovac. În anul 1836, Comunitatea Bisericeasc ă Ortodox ă Sârb ă din Timi oara-Cetate lanseaz ă un concurs pentru iconostasul Catedralei. Concursul este câ tigat de Konstantin Danil. El lucreaz ă iconostasul timp de ase ani. Trebuie remarcat c ă la acest concurs au mai participat Leonidas Müller i Karol Wilaud din Dresda, Nikola Aleksi ć (Nicola Alexici) din Arad i timi oreanul Sava Petrovi ć. De i cea mai costisitoare, dar înt ărit ă de opere anterioare, la concurs a fost acceptat ă oferta lui Konstantin Danil. Cele mai mari reu ite le-a realizat în portretistic ă. M ărturie stau circa optzeci de portrete i vreo zece icoane-portrete. Portretul arhimandritului Pavle Kengelac este o capodoper ă. Istoricul de art ă Nikola Kusovac subliniaz ă c ă Danil a atins culmile valorii între anii 1835-1850 “când maniera sa este caracterizat ă de o palet ă luminoas ă, de rezolv ări compozi Ńionale complexe i pro- fesionale, de o factur ă neted ă, modelare atent ă i materializare pedant ă”. Pictura lui Konstantin Danil este culmea orient ării bidermeuer în pictura sârb ă. De aceea este i una dintre cele mai importante personalit ăŃ i ale vie Ńii culturale a poporului sârb din secolul al XIX-lea.

Nikola Aleksi ć (Nicola Alexici), elev al lui Arsa Teodorovi ć, este întemeietorul dinastiei de pictori ar ădeni. A studiat pictura la Timi oara, dar i la Academia de Pictur ă de la Viena. Doi ani s-a aflat într-un pelerinaj prin Italia. i-a deschis un atelier de pictur ă la Arad, exact unde vor crea i urma ii s ăi. A pictat iconostasele multor biserici din Banat, Ardeal i Cri ana: Cuvin, Sâm- băteni, Elemir, Kanjiža Turska, Sânnicolaul Mare, Fibi , Sânmihaiu Sârbesc, Arad, Becicherecul Mic, Varia , Mehala, Mic ălaca, Komana, Kareovo, Mokrin, Sânpetru Mare. În cartea lor Kad Moriš pote če kroz pero (Mure – Izvor de Inspira Ńie) Stevan Bugarski i Liubomir Stepanov noteaz ă: “Cele mai bune portrete poartă pecetea colii vieneze: ca desen exprim ă rigoarea, coloristic sunt re Ńinute, v ădind o înclina Ńie spre analiza psihologic ă. Pictura sa bisericeasc ă nu se bazeaz ă pe colorit, ci este mai cu seam ă orietntat ă spre valorile lineare ale desenului i un echilibru comopozi Ńional”.

128 Este cunoscut faptul c ă Nikola Aleksi ć este autor a circa o mie de picturi i portrete biserice ti, ceea ce îi confer ă calitatea de cronicar al unei epoci a Banatului. În dezvoltarea picturii sârbe din secolul al XIX-lea, opera lui este însemnat ă i ca valoare în sine, i ca influen Ńă , ca jalon pentru genera Ńiile prezente dar i viitoare. Referindu-se la crea Ńiile lui Konstantin Danil i Nikola Aleksi ć, Miodrag Jovanovi ć constat ă: “În c ăutarea capodoperelor picturii sârbe din secolul al XIX-lea, nu ar trebui mers mai departe de picturile lui Konstantin Danil. În c ăutarea celui mai bun pictor al aceluia i veac, exist ă păreri c ă op Ńiunea s ă fie Nikola Aleksi ć. Mai mari laude aduse culturii i artei Banatului nu ar trebui exprimate.”

Stevan Aleksi ć (Stevan Alexici) a fost nepotul lui Nikola Aleksi ć i de Ńine un loc de seam ă în dezvoltarea picturii sârbe în primele decenii ale secolului al XX-lea. A studiat pictura la Academia de Arte de la München. Primele lucr ări ale sale sunt pe teme religioase. A pictat în Aradul natal, dar i la Ciacova, Timi oara, Nad ă , m ănăstirea Bešenova, Sânmartinul Sârbesc, Câmpia, Vukovar, Novi Sad i Ruma. Printre cele mai importante lucr ări pe teme religioase i istorice am remarca: Hristos i Samariteanul; Sfântul Sava Binecuvânteaz ă Copii Sârbi; Încoronarea lui Stefan Prvoven čani; Stefan De čanski î i Recap ătă Vederea; Incinerarea Moa telor Sfântului Sava, Dintre scenele de gen amintim: Boemii veseli; B ănăŃ eanul Vesel. El este i autorul portretelor lui Mara Damjanovi ć, ale baronesei i al baronului Raja čić, a lui Ćira, baron Mileki ć, ale baronului Miloš Baji ć etc. Acestora trebuie ad ăugate înc ă vreo alte dou ăzeci de portrete. Pictura lui Stevan Aleksi ć este o pictur ă de înalt ă realizare artistic ă. Pe drept cuvânt este considerat “pictorul compozi Ńiilor monumentale pe teme religioase”. Fra Ńii Jani ć (Mihajlo i Ivan) sunt cei ce au pus bazele cunoscutului atelier de sculptur ă în lemn din Arad. Au lucrat adesea împreun ă cu Nikola Aleksi ć. Au executat lucr ări la Catedrala Sârbeasc ă din Timi oara i la bisericile din Timi oara-Mehala, Sâmpetru Mare, Sânmartinul Sârbesc, Varia , Becicherecu Mic, Catedrala din Arad, Biserica lui Tekelija din Arad, Micalaca i Chinezu. Aveau un deosebit sim Ń al diversit ăŃ ii motivelor. În stilul lor g ăsim un amestec de elemente din epoci anterioare, îns ă domin ă barocul i clasicismul.

Ljubomir Aleksandrovi ć (Liubomir Aleksandrovici) a învî Ńat pictura la Nikola Aleksi ć i Konstantin Danil. A tr ăit i a creat la Timi oara. Întreaga sa crea Ńie artistic ă este legat ă de Banat. Despre pictura lui Miodrag Jovanovi ć scrie c ă “reprezint ă o repeti Ńie, ori o ‘copiere’ neinventiv ă a rezolv ărilor iconografice preluate de la Danil”. Au r ămas în urma sa câteva portrete executate dup ă fotografii, capodopera Bera čica (Culeg ătoarea), icoanele i iconostasele bisericilor din Dinia , Beregs ăul Mic i Ferdin.

Dimitrije Georgijevi ć Tirol (Dimitrie Gheorghievici Tirol) a r ămas în con tiin Ńa opiniei publice în calitatea sa de colaborator apropiat al lui Vuk Karadži ć. La Viena a studiat “arta picturii”. Ca pictor a executat portrete i icoane. Se p ăstreaz ă portretele lui Vuk Karadži ć, Jovan Raji ć, Sava Tekelija i Dositej Obradovi ć.

Emilijan Josimovi ć (Emilian Iosimovici) a fost arhitect. S-a n ăscut la Moldova Veche. A studiat la Caransebe i Lugoj. A absolvit filosofia, tiin Ńele naturii i ingineria la Viena. A plecat la Belgrad în anul 1845. A fost membru al Societ ăŃ ii “U čeno društvo” (Societate tiin Ńific ă), profesor i rector al Liceului respectiv al colii superioare. Este autorul unui num ăr apreciabil de lucr ări din domeniile arhitecturii, geometriei i trigonometriei. Propunerea sa de sistematizare a ora ului Belgrad din anul 1867 este primul plan documentat de sistematizare elaborat în Serbia. Re Ńelei de str ăzi înguste, neregulate, de tip oriental, în spa Ńiul dintre râurile Sava, Dun ăre i Cetate, el i-a opus o re Ńea dreptunghiular ă de str ăzi largi. Planul s ău de sistematizare a reprezentat un model demn de urmat pentru ulterioarele planuri de sistematizare a ora elor Serbiei în a doua

129 jum ătate a veacului al XIX-lea i prima jum ătate a secolului al XX-lea. În urma sa au r ămas proiectele de construc Ńie a splaiului în jurul Belgradului, a unui port în afara albiei Dun ării i de construc Ńie a unui tunel care ar lega Splaiul Savei cu Portul de pe Dun ăre. La cump ăna dintre cele dou ă secole, arhitectul Milan Tabakovi ć (Milan Tabacovici) din Arad a l ăsat o pecete personal ă puternic ă în ora ul natal, dar i în împrejurimi. Proiectele sale se caracterizeaz ă printr-un deosebit sim Ń al urbanizării, având i elemente ale barocului. Inspirat de realiz ările arhitecturii europene, el “mut ă” în Arad forme compozi Ńionale dar, dup ă asimilarea lor prealabil ă, imprimându-le individualitatea sa. Cl ădirile proiectate de Tabakovi ć au al ături de func Ńionalitate i elemente decorative importante, ceea ce le ofer ă pecetea unicatului. Vorbind în general despre dezvoltarea artelor plastice în Banatul secolelor al XVIII-lea – al XX-lea, Miodrag Jovanovi ć relev ă c ă “în decursul celor dou ă veacuri, crea Ńia plastic ă a sârbilor (i destinat ă sârbilor) în Banat ofer ă o serie de particularit ăŃ i regionale i locale i valori care devin p ărŃi importante pentru o privire general ă asupra artei în bazinul Dun ării”.

* Înfiin Ńarea la Pesta, în anul 1826, a Societ ăŃ ii “Matica Srpska” (Matca Sârbeasc ă), a avut o importan Ńă inestimabil ă pentru dezvoltarea cultural ă i rena terea na Ńional ă a poporului sârb în ansamblul s ău. Acceptat ă de întregul popor, “Matica Srpska” s-a transformat într-o puternic ă institu Ńie cultural ă, educa Ńional ă i tiin Ńific ă de o deosebit ă importan Ńă pentru p ăstrarea con tiin Ńei na Ńionale, cultivarea i promovarea literaturii sârbe. De o importan Ńă aparte era editarea revistei Serbske letopisi , devenit ă Letopis Matice srpske (Letopise Ńul Mati Ńei Srpska), a c ărei prin num ăr a ap ărut în anul 1825, avându-l ca redactor pe Georgije Magaraševi ć (Gheorghie Ma- gara evici) i care este ast ăzi cea mai veche revist ă literar ă din lume, cu apari Ńie neîntrerupt ă. În anul 1864, sediul Maticei se mut ă la Novi-Sad, ora în care existau posibilit ăŃ i mai bune pentru a ac Ńiona asupra întregului spa Ńiu locuit de sârbi. Publica Ńiile sale, mai ales Letopise Ńul ..., calendarele, colec Ńia Knjige za narod (C ărŃi pentru Popor) i alte tip ărituri ajungeau în cele mai îndep ărtate locuri în care tr ăiau sârbii, chiar i printre cei ce s-au str ămutat în Ńă ri de dincolo de ocean. În deceniile care au precedat Primului R ăzboi Mondial, opunându-se maghiariz ării, “Matica Srpska” a reu it, gra Ńie numeroaselor dona Ńii ale binevoitorilor, s ă ofere burse de studii tinerilor sârbi talenta Ńi. Acest lucru a continuat într-o form ă mai restrâns ă, pân ă la cel de al Doilea Război Mondial. Reforma ini Ńiat ă de Tihomir Ostoji ć a asigurat p ătrunderea ideilor noi dar i afirmarea culturii i a tiin Ńei sârbe ti. “Matica Srpska” a devenit un luminator în jurul c ăruia se adunau for Ńele creatoare ale poporului sârb, nu numai ale celui care tr ăia în Ungaria, dar i de pretutindeni. Regimul maghiar privea cu suspiciune activitatea acestei institu Ńii, încercând pe toate c ăile posibile s ă zădărniceasc ă ori s ă diminueze m ăcar importan Ńa activit ăŃ ii ei în rândurile poporului sârb. Orientarea strategic ă a regimului era un control asupra multiplelor forme de activitate ale institu Ńiei pentru a orienta activit ăŃ ile ei spre o angajare de loialitate. Izvorul neîn Ńelegerilor dintre “Matica Srpska” i autoritatea maghiar ă era rezisten Ńa energic ă a institu Ńiei sârbe ti fa Ńă de toate încerc ările de impunere a concep Ńiei politicii oficiale, privind dezvoltarea societ ăŃ ii, îns ă punctul de pornire l-a reprezentat Ungaria istoric ă integrat ă. Euând în str ădaniile sale, autoritatea maghiar ă s-a orientat spre supravegherea atent ă a activit ăŃ ii institu Ńiei. Printre cei dintâi membri ai societ ăŃ ii “Matica Srpska”, al ături de cei apte întemeietori, în acela i an, 1826, afl ăm i nume provenind din teritoriul de azi al României. Aici existau centre culturale importante i printre principalii sus Ńinători ai institu Ńiei nou înfiin Ńate erau Timi oara i Aradul. Deci, printre cei dintâi membri îl afl ăm pe Mihajlo Ševi ć (Mihailo evici), comerciant din Timi oara. În anul imediat urm ător, printre membri se num ără comersan Ńii din Timi oara: Radovan Georgijevi ć i Jovan Stojanovi ć.

130 Notarul de Arad, Lazar Mihajlovi ć (Lazar Mihailovici) devine membru în anul 1830. În anul 1833 doi nobili se al ătur ă acestei institu Ńii. Ei sunt Jovan Nako din Sânnicolaul Mare i Jovan Nikoli ć din Rudna. În anul 1837 membri ai SocietăŃ ii “Matica Srpska” devin Petar Tekelija, mare jupan de Arad, Sava Tekelija, proprietar din Arad, Stefan Damaskin, nobil din Beregs ăul Mic, Marko Bibi ć, comerciant din Arad. Eustahija Arsi ć,scriitoare din Arad i Antonije Ševi ć, comerciant din Arad se al ătur ă institu Ńiei în anul 1838. Alte op Ńiuni importante urmeaz ă în anii urm ători. Membri ai institu Ńiei culturale devin în 1840 – Josim Malenica, nobil din Timi oara; 1844 – Nikola Jani čarski, nobil din Timi oara, ðor ñe Manesija, nobil din Timi oara, Pavle Ostoji ć, nobil din Semlac; 1845 – Aleksandar Radivojevi ć, comerciant din Arad; 1847 – Jovan Ševi ć, avocat din Timi oara; 1848 – so Ńia lui Stojan Milenkovi ć din Lugoj; 1850 – Marta Stefanovi ć; casnic ă din Timi oara; 1852 – Antonije Pani ć i Mihajlo Trandafilovi ć, comercian Ńi din Ciacova; 1853 – Jovan Palik U čevni, nobil; în anii 1854 i 1855 membri de onoare devin Nikola Savi ć, avocat din Arad i Jovan Kresti ć, medic din Timi oara. În anul 1855 membri devin Arsenije Mihajlovi ć, avocat din Arad, Lazar Se čanski, cet ăŃ ean din Arad, Nikola Veli čko, comerciant din Timi oara. Pân ă la transferarea sediului acestei institu Ńii culturale la Novi Sad, membrii ei mai devin: Jeftimija Konstantinovi ć, casnic ă din Timi oara, Dimitrie Markovi ć, medic din Timi oara i Antonije Jokovi ć, func Ńionar din Arad. Între anii 1864 i 1914 din Banat i Cri ana membri ai amintitei societ ăŃ i devin i oameni din alte a ez ări precum: Oradea, Sânnicolaul Mare, Sânpetru Mare, Dinia , Cluj, Satchinez, Nădlac, Pecica, Saravale, Sângeorge, Socol, Pojejena Sârbeasc ă, Moldova Veche, Fenlac. În total, în perioada 1826-1914, num ărul membrilor din Ńinuturile teritoriului de azi al României era de 108, reprezentând 25 de localit ăŃ i, din care 18 erau comercian Ńi, 13 proprietari, 12 func Ńionari, 6 avoca Ńi, 6 înv ăŃă tori, 6 casnice, 5 medici, 3 Ńă rani etc. Cei mai mul Ńi erau din Timi oara – 38, apoi din Arad 13, Sânnicolaul Mare 5 etc. Din celelalte a ez ări erau 40 de membri. Acestui num ăr mai trebuie ad ăugate persoane juridice. Prima care s-a al ăturat acestei institu Ńii, în anul 1861 a fost Comunitatea Bisericeasc ă Ortodox ă din Ciacova, ei urmându-i: Biblioteca m ănăstirii Bezdin, Comunitatea Bisericeasc ă Ortodox ă Sârb ă din Dinia , Biblioteca m ănăstirii din Sângeorge, Comunitatea Ortodox ă Sârb ă din Socol, Comunitatea Bisericeasc ă Ortodox ă Sârb ă i Asocia Ńia Plugarilor Sârbi din Sânmartinul Sârbesc, Comunitatea Ortodox ă Sârb ă din Timi oara-Cetate, coala sârbeasc ă i Asocia Ńia Plugarilor Sârbi din Turnu i Biblioteca Sârbeasc ă din Cenad. Un loc de deosebit ă onoare printre membrii institu Ńiei “Matica Srpska” îi revine lui Sava Tekelija, primul ei pre edinte ales pe via Ńă . Sava Tekelija , originar dintr-o familie de vaz ă de nobili sârbi, este una dintre cele mai de seam ă personalit ăŃ i ale sârbilor de la finele veacului al XVIII-lea i din prima jum ătate a secolului al XIX-lea. Numele s ău, a a cum subliniaz ă istoricul Dušan J. Popovi ć (Du an I. Popovici), “a devenit la sârbi un simbol al marelui, darnicului i în Ńeleptului binef ăcător. Însu i în Ńelepciunea destina Ńiei legatelor sale este m ărturia înaltei instruc Ńii a ini Ńiatorului lor”. Despre rela Ńia lui Sava Tekelija i “Matica Srpska”, al ături de cele relatate anterior, trebuie remarcat faptul c ă dup ă ridicarea “embargoului” asupra activit ăŃ ii celei mai mari institu Ńii culturale a sârbilor, în 1837, interdic Ńie care s-a instituit “din cauza agita Ńiei antistatale i a propag ării panslavismului”, atunci când “Matica” era într-o situa Ńie material ă precar ă, Tekelija ofer ă mijloace materiale importante numind, totodat ă, “Matica Srpska” drept mo tenitorul s ău i executorul s ău testamentar. Drept mul Ńumire, în anul 1838, “Matica” îl proclam ă pre edinte al s ău pe via Ńă . Sfâr itul vie Ńii sale de ctitor i patriot Tekelija i l-a dedicat operei de binefacere. Cea mai important ă oper ă de binefacere a sa, “Tekelijanum”, internatul pentru studen Ńii sârbi din Pesta, este înfiin Ńat ă în anul 1838. Despre aceast ă “întreprindere” a lui Tekelija, Dušan J. Popovi ć spune: “Fiind con tient de necesitatea cre ării unei institu Ńii pentru prop ă irea instruc Ńiei la sârbi, fapt drag inimii sale dintotdeauna, a asigurat mijloace materiale pentru colarizarea sârbilor s ăraci i talenta Ńi, mijloace care erau gestionate de “Matika Srpska”.

131 În acest sens Sava Tekelija semneaz ă la Pesta la 21 august 1838 Osnovatelno pismo (Scrisoare de întemeiere), prin care se pun bazele acestui legat. Aceast ă fapt ă a sa a fost determinat ă de existen Ńa unui însemnat num ăr de studen Ńi sârbi în acest ora . El i-a l ăsat averea sa (peste 400.000 de forin Ńi în argint) acestui legat care avea s ă-i poarte i numele – Tekelijanum. În acest sens cl ădirea a fost reamenajat ă pentru a corespunde necesit ăŃ ilor muncii i vie Ńii tinerilor. În aceea i cl ădire se instaleaz ă i “Matika Srpska”. La alegerea bursierilor Tekelija acorda cea mai mare aten Ńie succeselor la înv ăŃă tur ă, precum i testelor de verificare a cuno tin Ńelor. La început la “Tekelijanum erau 12, iar mai apoi 18 studen Ńi. Cât a tr ăit, Tekelija însu i se îngrijea de func Ńionarea institu Ńiei sale, iar dup ă decesul său (în anul 1842) i pân ă la Primul R ăzboi Mondial – “grija cade” în sarcina “Maticei Srpska”. Pân ă în anul 1914 de binefacerile institu Ńiei au beneficiat 346 de studen Ńi originari din toate Ńinuturile locuite de sârbi. Sava Tekelija de Ńinea o bibliotec ă deosebit de bogat ă. Înc ă din anul 1825 se spunea c ă este una dintre cele mai importante biblioteci particulare, apar Ńinând unui sârb. Dup ă estim ările lui Mladen Leskovac biblioteca num ăra între zece i unsprezece mii de tomuri. i biblioteca a donat-o Tekelijanum-ului în anul 1838 i a a s-au pus bazele bibliotecii institu Ńiei. Dup ă cel de-al Doilea R ăzboi Mondial, resturile bibliotecii sunt mutate la Novi Sad, la “Matica Srpska”, unde se afl ă i în ziua de azi. Dup ă reluarea activit ăŃ ii Societ ăŃ ii “Matica Srpska” (în urma interdic Ńiei), Tekelija se dedic ă plenar prop ă irii activit ăŃ ii acestei importante institu Ńii cultural-educative a sârbilor. Atunci a demarat i ini Ńiativa transform ării ei în Academie de tiin Ńe. În proiectul de Statut se prevedea existen Ńa membrilor titulari, coresponden Ńi i de onoare ai Academiei. “Matica Srpska”, în calitatea sa de ini Ńiator al Academiei de tiin Ńe, ar urma s ă-i îndrume membrii spre cercet ări în domeniile tiin Ńei, ale literaturii i artei. Prin decesul lui Tekelija în anul 1842 ini Ńiativa de înfiin Ńare a Academiei de tiin Ńe se stinge. Toate acestea se întâmplau pe când la Belgrad apte ini Ńiatori între care Dimitrije P. Tirol din Ciacova, Jovan Steji ć din Arad i Aleksa Jankovi ć din Timi oara înfiin Ńau “Societatea Sârb ă din Litere” prin care se pun bazele viitoarei Academiei de tiin Ńe. Referindu-se la opera lui Sava Tekelija, autorul Istoriei Maticei Srpska , Živan Milisavac (Jivan Milisava Ń) remarc ă: “Eforturile sale ca în rândurile poporului s ău s ă lase o ve nic ă amintire despre sine nu au fost zadarnice: legatul s ău a devenit baza solid ă a dezvolt ării intelectualit ăŃ ii sârbe i prin acesta el i-a durat cel mai trainic monument pe care i-l putea ridica”. Poporul sârb nu l-a uitat. Sava Tekelija a devenit un simbol al binefacerii. Aprecieri despre opera sa s-au rostit cu diverse ocazii i în epoci diferite. Printre cele mai remarcabile momente în acest sens a fost i “marcarea” centenarului na terii acestui mare om al istoriei noastre, festivitate ce a avut loc în zilele de 17-19 august 1861 la Novi Sad, eveniment remarcat i de Božidar Kova ček în cartea sa Tekelijanumske istorije XIX veka (Istorii ale Tekelijanumului în secolul al XIX-lea).

Printre cei mai importan Ńi donatori ai “Matricei Srpska” se num ără i Jovan Nako . Originar dintr-o veche i bogat ă familie aristocratic ă, Jovan Nako este întemeietorul primului legat literar al “Maticei”. Contactele sale cu institu Ńia amintit ă dateaz ă din tinere Ńe când, în anul 1833, la numai nou ăsprezece ani, devine membru al societ ăŃ ii. Din anul 1837, dup ă reluarea activit ăŃ ii institu Ńiei, începe participarea sa la diverse manifest ări. Este adesea prezent la întruniri, particip ă la întrunirea consiliului. Cu prilejul numeroaselor c ălătorii la Viena, sus Ńinea interesele “Matic ăi”. El a reprezentat “Matica” la întâlnirea de la Pesta, în 1843, cu ocazia vizitei mitropolitului de Karlovci, Josif Raja čić. A fost un participant activ în conceperea programului, mai ales dup ă ce Jovan Suboti ć propusese planul s ău de reorganizare a celei mai vechi institu Ńii culturale sârbe ti. La un deceniu de la dobândirea calit ăŃ ii de membru, în anul 1844, Jovan Nako redacteaz ă cunoscuta sa Zaveštatelno pismo (Scrisoare de Dona Ńie) prin care înfiin Ńeaz ă primul legat literar.

132 În aceast ă scrisoare el expune i principalele teme de cercetare care ar fi finan Ńate din resursele legatului, în urma unor concursuri. Un loc de frunte în acest sens l-a ocupat Gramatica Limbii Sârbe , urmând ca acesta s ă fie “pe cât posibil f ăcut ă dup ă cercet ări filosofico-critice, deschis ă spre toate graiurile limbii respective i punctul de pornire pentru exprimarea limbii literare a tuturor sârbilor.” O alt ă tem ă de concurs era Istoria poporului sârb în Ungaria , mai exact Cercetarea politico-istoric ă a primelor urme ale existen Ńei sârbilor în Ńă rile austriece i mai ales în Ungaria, cu deosebit ă referire diplomatico-critic ă la conven Ńii, drepturi i privilegii. Formarea celei de-a treia teme era Despre situa Ńia clerului bisericii r ăsăritene în Ungaria. O a patra tem ă cerea elaborarea unei istorii “populare” a poporului sârb. A cincia tem ă, intitulat ă Epos , avea în vedere lucr ări din trecutul sârbilor. Din fondurile legatului lui Jovan Nako pân ă în anul 1848, au fost premiate numai dou ă lucr ări, ambele apar Ńinând lui Jovan Suboti ć. Nici una, îns ă, nu a fost publicat ă. În ce prive te celelalte teme, ori nu au existat “r ăspunsuri”, ori “veneau” manuscrise pe care “Matica Srpska” nu le putea accepta. Era, deci, un bilan Ń foarte modest, având în vedere suma mare de bani donat ă de Jovan Nako, societ ăŃ ii “Matica Srpska”. Referindu-se la soarta dona Ńiei lui Jovan Nako, în a sa Istorie a Maticei , Živan Milisavac conchide: “În perioada aceea, în cadrul Maticei nu existau oameni care ar fi putut folosi aceast ă ofert ă bogat ă mai bine, mai eficace”. Printre cei mai mari donatori ai Societ ăŃ ii “Matica Srpska” se num ără i Jovan Palik Učevni (Iovan Palik Ucevni) din Timi oara. Provenea dintr-o familie de sârbi din Her Ńegovina. Îmbog ăŃ indu-se din activitatea de comerciant, în anul 1801 prime te titlul de nobil. A f ăcut dona Ńii pentru construirea Casei parohiale ortodoxe a sârbilor din Timi oara-Cetate. L-a sus Ńinut material în timpul studiilor pe Atanasije Stojkovi ć (Atanasie Stoicovici) care i-a i dedicat vestita sa lucrare Fizica . Jovan Muškatirovi ć i-a dedicat studiul s ău privind alimenta Ńia uman ă. La finele vie Ńii se hot ără te s ă fondeze un legat destinat societ ăŃ ii “Matica Srpska”. Cei 10.000 de forin Ńi de argint, pe care i-a donat, erau cel mai mare cadou b ănesc pe care l-a primit “Matica Srpska”. Suma de bani a devenit proprietatea Societ ăŃ ii care i-a putut cheltui cum crede de cuviin Ńă . Dona Ńia lui Jovan Palik U čevni a avut ecou nu numai printre sârbi, ci i printre slovaci. Astfel, ziarul Orol tatranski editat de Ljudevit Štur scria: “Aceast ă dona Ńie important ă trebuia s ă fie pentru membrii i func Ńionarii acestei importante institu Ńii populare, un nou imbold s ă se angajeze cu for Ńe noi pentru prop ă irea sa. Când va l ăsa oare cineva un asemenea testament i pentru tatrans-ul nostru?” Ast ăzi, sec Ńiile Maticei efectueaz ă cercet ări tiin Ńifice în toate domeniile vie Ńii i rodul acestor cercet ări este cuprins în nou ă serii de culegeri, care public ă lucr ări de un înalt nivel tiin Ńific, cea mai recent ă publica Ńie de acest gen este Temišvarski zbornik (Culegere Timi orean ă). Sec Ńia timi orean ă a institu Ńiei “Matica Srpska” a fost înfiin Ńat ă la 2 aprilie 1990. Sec Ńia are un Program propriu al activit ăŃ ii în care se specific ă faptul c ă ea se va ocupa, în colaborare cu academiile i alte institu Ńii i organiza Ńii tiin Ńifice i culturale, de cercetare tiin Ńific ă. Vor fi cercetate istoria i cultura sârbilor în România, precum i leg ăturile istorice dintre poporul sârb i cel român. Prin intermediul Academiei de tiin Ńe din România, se va colabora cu institu Ńii tiin Ńifice i culturale din România. Se va men Ńine leg ătura cu institu Ńiile i organiza Ńiile sârbe ti, cu Biserica Ortodox ă Sârb ă, cu Ambasada i Consulatul General în România, precum i cu persoane fizice interesate de activitatea sec Ńiei. S-a convenit ca rezultatele cercet ărilor s ă fie publicate în culegeri, edi Ńii speciale i tomuri anume tip ărite, dar vor fi i prezentate la simpozioane tiin Ńifice. Sec Ńia va urm ări activitatea de cercetare tiin Ńific ă i a altor institu Ńii încercând s ă coordoneze activitatea general ă conform necesit ăŃ ilor i a posibilit ăŃ ilor. Programul

133 men Ńioneaz ă i câteva domenii de activitate pe care le va coordona Sec Ńia, cum ar fi: istoria, istoria artei plastice, etnologia, literatura i limba, dreptul i sociologia, activitatea editorial ă.

* Începuturile vie Ńii teatrale a sârbilor pe teritoriul de azi al României dateaz ă de la sfâr itul secolului al XVIII-lea. Despre acestea ne relateaz ă istoricul teatrului sârb Božidar Kova ček (Bojidar Covacec) în articolul intitulat “Pe urmele vie Ńii teatrale a sârbilor la Timi oara”, articol ap ărut i în primul tom al publica Ńiei Temišvarski zbornik Matice srpske. Prima tire privind un spectacol de teatru în limba sârb ă la Timi oara, apare în anul 1793 în ziarul Slovenoserbskija vjedomosti . De fapt sârbii au avut ocazia s ă vad ă spectacole de teatru în acest ora înc ă din anul 1753, când este înfiin Ńat Teatrul german care î i prezenta spectacolele, începând din anul 1761, în cl ădirea Magistratului sârb. Organizatorul primului spectacol în limba sârb ă a fost Jovan Kresti ć (Iovan Crestici), înv ăŃă tor la coala Primar ă din cartierul Fabric. Ziarul Slavenoserbskija vjedomosti scria c ă “la Timi oara în ziua de 12 mai 1793 tineretul din Fabric i-a Ńinut preumblarea sau maiales în aa-numitul Prezident- vertograd i în aceea i zi înspre sear ă, la ora ase, în prezen Ńa mul Ńimii de norod, a prezentat o comedie despre educarea sensibil ă a copiilor”. Spectacolul a avut loc, conform relat ării ziarului, într-un spa Ńiu în afara cl ădirii colii, la sfâr it de an colar. Acest lucru a marcat transformarea spectacolelor colare ocazionale în reprezenta Ńii date de amatori. Scriitorul Milorad Pavi ć (Milorad Pavici) consider ă c ă atunci a fost prezentat un spectacol pe un text scris de Vikentije Raki ć (Vichentie Rachici) intitulat Šest slov o vospitanijiu čad ( ase vorbe privind educarea opiilor). Dup ă aproape dou ă decenii sunt men Ńionate noi reprezenta Ńii teatrale la Timi oara. Este vorba de spectacole date împreun ă cu elevii colii elementare din Timi oara, de c ătre omul de teatru i autorul dramatic Marko Jeliseji ć (Marco Ieliseici) între anii 1814 i 1826. Sub conducerea sa s-au jucat la Timi oara Car Uroš ( łarul Uro ), Žertva Avramova (Jertfa lui Avram), Stradanje prekrasnog Josifa (Supliciul lui Iosif cel Bun). Între anii 1826-1833, acela i Jeliseji ć organizeaz ă spectacole de teatru la Arad. Aici se joac ă piesele Velizar, Aleksa i Natalija sau Petru cel Mare.

O revigorare a calit ăŃ ii artistice a spectacolelor de teatru la Timi oara i Arad este realizat ă de omul nostru de teatru Joakim Vuji ć (Ioachim Vuici). Fiind un important centru cultural sârbesc, Timi oara îi atrage pe mul Ńi oameni de cultur ă. Printre ace tia este i Joakim Vuji ć. El însu i în scrierea Životoopisanije (Descrierea Vie Ńii Mele) noteaz ă: “Îmi petrec iarna lini tit în casa mea îns ă în minte îmi este noua mea geografie, mai exact cum s ă ajung s-o tip ăresc. i dup ă multe ceasuri de gândire ajung la concluzia: s ă merg la Timi oara i acolo s ă prezint câteva piese de teatru pentru a putea face rost de bani i a-mi tip ări cartea”. Popasul lui Vuji ć la Timi oara, în anul 1828, este atestat i de Dimitrije P. Tirol într-o scrisoare adresat ă lui Jernej Kopitar: “Ieri a sosit Joakim Vuji ć s ă prezinte comedii pentru a-i putea tip ări Geografia”. În acela i an, 1824, pân ă în luna martie, în casa lui Tirol a fost g ăzduit, tot la Timi oara, Vuk Karadži ć cu familia sa. Îl luna iunie, într-o scrisoare c ătre Vuk, care între timp plecase la Viena, Tirol confirm ă c ă Vuji ć a prezentat aici piesa Sora din Irig , având cuvinte de laud ă la adresa actorilor dar criticându-l pe Vuji ć pentru slaba realizare a rolului i com- portament ireveren Ńios fa Ńă de public. Vuji ć a mai poposit la Timi oara i în anul 1839. A organizat spectacole de teatru i la Arad. Prima dat ă în anul 1832 cu piesa Paunka Jagodinka scris ă în timpul ederii sale la m ănăstirea Bezdin (1831-1832). Presa noteaz ă c ă a fost primit cu c ăldur ă nu numai de publicul sârbesc, ci i de cel românesc. Aici s-a bucurat de ospitalitatea primei scriitoare a timpurilor noi, Eustahija Arsi ć. În cartea sa autobiografic ă Vuji ć o recunoa te ca prima i unica sa patroan ă.

134 Pentru spectacolele de la Timi oara i Arad, Vuji ć î i recruta actori din rândul localnicilor, mai ales al elevilor, al mai tinerilor me te ugari i comercian Ńi. Înfiin Ńarea în 1861 a Teatrului Na Ńional Sârb avea mai ales un caracter na Ńional-politic, i o importan Ńă moral-educativ ă. Acest imperativ s-a aflat în centrul aten Ńiei teatrului la înfiin Ńare, i a r ămas valabil i mai târziu, când apar sarcini artistice mai complexe. Începutul activit ăŃ ii Teatrului Na Ńional Sârb este strâns legat de activitatea echipei de teatru din Cenadul Sârbesc. Prima forma Ńie sârbeasc ă de teatru profesionist este înfiin Ńat ă la sfâr itul lunii septembrie 1860 la Cenad. Conduc ătorii trupei erau Stevan Puti ć (Stevan Putici) i Andrija Puti ć (Andria Putici). O lun ă mai târziu, conducerea este preluat ă de omul de teatru Jovan Kneževi ć (Iovan Cnejevici). Aceast ă trup ă prezint ă, în cursul lunii noiembrie, spectacole în mai multe localit ăŃ i bănăŃ ene. Astfel, în cadrul turneului întreprins, ajunge la 23 noiembrie 1860 la Novi Sad, unde prezint ă spectacole pân ă la 20 decembrie, continuându-i apoi turneul prin Banat. Aceast ă prim ă prezentare a trupei de teatru din Cenadul Sârbesc i-a oferit lui Jovan ðor ñevi ć (Iovan Georgevici), viitor prim director al Teatrului Na Ńional Sârb din Novi Sad, prilejul s ă înceap ă printr-o serie de articole publicate în ziarul Srbski dnevnik (Cotidian Sârbesc), munca agitată pentru înfiin Ńarea unui teatru na Ńional, invitându-i pe sârbi s ă i se al ăture în strângerea resurselor financiare necesare unei activit ăŃ i de succes. Răsunetul a dep ă it a tept ările. Pe adresa ziarului Srbski dnevnik au început s ă soseasc ă dona Ńii în bani, dar i obiecte adecvate recuzitei teatrale. Trupele de amatori dar i forma Ńii corale încep s ă dea spectacole i s ă organizeze seri distractive în beneficiul înfiin Ńă rii Teatrului Na Ńional Sârb. În toiul acestei campanii, în luna iunie 1861, Kneževi ć cu trupa sa din Cenad sose te din nou la Novi-Sad. Aici, îns ă, vine în conflict cu membrii trupei pentru c ă avea inten Ńia s ă le mic oreze salariile. Astfel nou ă din membrii trupei de teatru din Cenad adreseaz ă la 27 iulie 1861 o cerere Societ ăŃ ii de Lectur ă Sârbe din Novi Sad, rugând s ă fie primi Ńi sub patronajul acestei institu Ńii. Chiar a doua zi, la 28 iulie 1861, Societatea de lectur ă Novi Sad care, sub pre edin Ńia lui Svetozar Mileti ć (Svetozar Miletici) pornise campania de înfiin Ńare a Teatrului Na Ńional Sârb, hot ără te înfiin Ńarea acestei institu Ńii. Primii membrii ai trupei erau: Dimitrije Ruži ć (Dimitrie Rujici), Dimitrije Markovi ć (Dimitrie Marcovici), Nikola Nedeljkovi ć (Nicola Nedelcovici), Ko- sta Hadži ć (Costa Hagici), Mihajlo Gavrilovi ć (Mihailo Gavrilovici), Mihajlo Rac (Mihailo Ra Ń), Mladen Cveji ć (Mladen łveici), Stevan Čaki ć (Stevan Ciachici) i Draginja Popovi ć (Draghinia Popovici). Imediat li s-au al ăturat: Ljubica Popovi ć (Liubi Ńa Popovici), Milica Grun čić (Mili Ńa Gruncici), Nikola Zori ć (Nicola Zorici) i Nikola Puti ć (Nicola Putici). Director era Jovan ðoñevi ć. Primul spectacol al actorilor din Cenad la Teatrul Na Ńional Sârb a avut loc la 4 august 1861. S-au prezentat dou ă piese într-un act: Prijetelji (Prietenii) de Laza Lazarevi ć (Laza Lazarevici) i Muški metod i ženska majstorija (Metoda B ărb ăteasc ă i M ăestria Feminin ă) a scriitorului maghiar Lajós Kéver în adaptarea lui ðura Vuki čevi ć (Giura Vuchicevici). Cât de mult s-au îngrijit sârbii din Banatul de Timi oara i din Cri ana de activitatea Teatrului Na Ńional Sârb, stau m ărturie numele donatorilor. Cea mai important ă dona Ńie (1.000 de forin Ńi) apar Ńine lui Jovan Nicoli ć de Rudna. Ceilal Ńi donatori au fost: Miloš, Fedor i Mihajlo Nicoli ć, Petar Čarnojevi ć de Macea, dr. Toma Stefanovi ć, medic or ă enesc al Timi oarei, cel ce s-a îngrijit de strângerea dona Ńiilor, dr. Aleksandar Koda, medicul jude Ńului Timi , Comuna Bisericeasc ă Ordodox ă Sârb ă Timi oara, Comuna Bisericeasc ă Ortodox ă Sârb ă din Timi oa- ra-Fabric, Minodora Zveki ć din Timi oara, Dimitrije Zamfirovi ć, po ta din Ciacova, Jovan Dajevi ć, comerciant din Ciacova, ðor ñe Jankovi ć, particular din Lipova i Mihajlo Lazi ć, avocat din Arad. Anumi Ńi iubitori ai artei teatrale, pe lâng ă dona Ńii în bani, au l ăsat prin testament o parte a averii lor Societ ăŃ ii Teatrului Na Ńional Sârb. Astfel, cneazul Aleksandar Kara ñor ñevi ć (Alexandar

135 Karageorgevici), care a petrecut o anumit ă perioad ă de timp la Timi oara, a l ăsat 1.500 de forin Ńi, Vasa Staji ć din Timi oara – 740 de forin Ńi, Hristifor Šifman, geometru din Comlo u Mare – un legat de 200 de forin Ńi anual, Gavra Jaranovi ć din Arad a l ăsat o cas ă cu etaj i o vie la Ghioroc, Stevan Antonovi ć din Lipova – un legat de 100 de forin Ńi, Emilija Dajevi ć din Ciacova – un legat de 400 de forin Ńi etc. În calitatea sa de pre edinte al Societ ăŃ ii pentru Teatrul Na Ńional Sârb cu sediul la Novi Sad, Stevan Brenova čki mul Ńume te Comunit ăŃ ii Biserice ti Ortodoxe Sârbe din Timi oara Cetate care a donat 1.050 de forin Ńi. În scrisoarea de mul Ńumire el eviden Ńiaz ă în mod special: “Mul Ńumesc pentru patriotismul dumneavoastr ă rar i din plin exprimat cu acest prilej, pentru înt ărirea înc ă tân ărului Teatru Na Ńional Sârb destinat emancip ării poporului, pentru darul oferit cu mărinimie”. Ca m ărturie a grijii poporului sârb pentru activitatea Teatrului Na Ńional Sârb mai stau i alte câteva documente. În primii ani dup ă înfiin Ńare, repertoriul Teatrului Na Ńional Sârb avea cu prioritate un caracter na Ńional-politic, ceea ce corespundea i cerin Ńelor publicului din vremea aceea. Era perioada efervescen Ńei mi cării de eliberare na Ńional ă, a romantismului. În paralel, în repertoriul teatral î i face loc i realismul. Piesele reprezentate erau cu prioritate din repertoriul sârbesc, îns ă i din cel sud-slav i universal. Organele de stat erau con tiente de locul aparte pe care îl ocup ă teatrul în via Ńa poporului sârb. De aceea, nu numai c ă ajutorul statului pentru Teatrul Na Ńional Sârb era inexistent, ajutor acordat, de altfel, altor teatre, îns ă exista chiar o interdic Ńie privitoare la acordarea de dona Ńii de c ătre comunele sârbe ti, dac ă aceste dona Ńii sunt destinate între Ńinerii teatrului. De la înfiin Ńarea sa i pân ă la cea dintâi conflagra Ńie mondial ă, Teatrul Na Ńional Sârb a dat spectacole în mai toate localit ăŃ ile mai importante din Austro-Ungaria, dar a vizitat i Serbia. Pe teritoriul de azi al României, num ărul spectacolelor date în perioada amintit ă se ridic ă la circa dou ă sute, mai toate fiind în localit ăŃ i urbane. Privind acum afi ele dar i relat ările se poate spune că la spectacole au asistat al ături de sârbi i românii dar i germani, maghiari i evrei. Timi oara se deta eaz ă, desigur. Numai din anul 1863, an al primei stagiuni de prezen Ńă a Teatrului Na Ńioanl Sârb, la Timi oara i pân ă în 1902 “vizite” în acest ora erau în num ăr de ase îns ă num ărul spectacolelor era de 88. Aproape identic ă este situa Ńia i la Ciacova: din 1863 pân ă în 1906 au existat apte vizite i 84 de spectacole. În cursul anului 1865, Teatrul Na Ńional Sârb i prezint ă spectacole în localităŃ ile de pe Valea Mure ului, i anume: la Arad 11, iar la Lipova 7. În anul 1898, Teatrul Na Ńional Sârb revine, îns ă de aceast ă dat ă la Sânnicolaul Mare, unde prezint ă opt spectacole.

În cadrul Teatrului Na Ńional Sârb, s-au afirmat câ Ńiva mari actori originari din localit ăŃ ile de pe teritoriul de azi al României. “Capul de afi ” îl de Ńine Dimitrije Ruži ć, n ăscut în Cenadul Sârbesc. Cu mici întreruperi, el a r ămas în cadrul Teatrului Na Ńional Sârb cinci decenii, fiind rând pe rând actor, regizor i director. Fiind un actor de factur ă dramatico-eroică, el aducea în scen ă chiar în cazul unui repertoriu dintre cele mai complexe, imagina Ńie i dinamism. Despre rolurile din repertoriul s ău actoricesc s-a spus c ă “s-au ridicat de la bufonerie i comedie la cele mai luminoase i cele mai grele caractere dramatice”. Publicul de atunci vedea în el înf ăŃ iarea nu numai a ceea ce avea mai bun i mai nobil teatrul nostru ci l-a identificat cu personajele pe care le interpreta – cu lupt ătorii pentru libertate, dreptate i adev ăr. Tot din Cenadul Sârbesc era i Fotije Ili čić (Fotie Ilicici) care a devenit celebru în calitate de actor i director al Teatrului Sârb Ambulant. Cu trupa sa de actori “acest ve nic pelegrin i idealist f ără de cas ă” a cutreierat prin multe localit ăŃ i sârbe ti, timp de patru decenii. A poposit i printre musulmani i croa Ńi. Stevan Deskašev (Stevan Desca ev) era din Arad. A fost un cânt ăre Ń de oper ă de renume mondial prezent pe scenele din Belgrad, Novi Sad, Zagreb, Budapesta i Petrograd. Din “pana” sa avem traduceri i adapt ări ale multor crea Ńii de oper ă în limba sârb ă.

136 Pe scena Teatrului Na Ńional Sârb au mai jucat: Kosta Hodži ć, Vasa Markovi ć i Jovan Puti ć din Cenadul Sârbesc, Nikola Jorgovi ć din Timi oara, Jelena Nikoli ć din Leskovi Ńa, Radenko Almažanovi ć din Ivanda i al Ńii.

Apari Ńia i dezvoltarea institu Ńiilor i societ ăŃ ilor cu profil social i cultural printre sârbii din Ungaria în decursul veacului al XIX-lea au fost expresia dorin Ńei clasei cet ăŃ ene ti ca prin activit ăŃ ile pe aceste t ărâmuri s ă contribuie la prop ăirea poporului. În perioada puternicei mi cări de organizare a institu Ńiilor de cultur ă de baz ă ale sârbilor i inspirându-se de la Societatea “Matica Srpska”, Dimitrije P. Tirol înfiin Ńeaz ă în anul 1828, la Timi oara, “Društvo ljiubitelja knjižestva srpskog” (“Societatea Iubitorilor de Literatur ă sârb ă”). Societatea se înfiin Ńeaz ă în scopul “de a lumina poporul sârb, s ă ajute cultura sa, s ă tip ăreasc ă i să difuzeze cartea sârbeasc ă, s ă editeze un ziar literar, s ă asigure pensii pentru oamenii de tiin Ńă i scriitori i s ă acorde burse elevilor.” În cadrul Societ ăŃ ii fiin Ńa în 1828 i Biblioteca Asocia Ńiunii Iubitorilor de Literatur ă. Op Ńiunea strategic ă a Societ ăŃ ii era trecerea treptat ă la însu irea reformei limbii i a ortografiei, prin publicarea lucr ărilor în limba popular ă, înlesnirea treptat ă a cunoa terii de c ătre un larg cerc de cititori a operei lui Vuk Karadži ć, a meritelor sale pe t ărâm literar i mai ales a activit ăŃ ii sale de culegere, prelucrare i tip ărire a comorilor populare. Oamenii no tri de cultur ă au salutat cu c ăldur ă înfiin Ńarea “Societ ăŃ ii iubitorilor de Literatur ă Sârb ă”. În anul 1831 autorit ăŃ ile interzic activitatea Societ ăŃ ii. Pân ă atunci, îns ă, s-a reu it tip ărirea operei lui Iovan Sterija Popovi ć Nahod Simeon. Trebuie remarcat i faptul c ă unul dintre membrii activi ai societ ăŃ ii a fost i naturalistul Pavle Kengelac. Tot din ini Ńiativa lui Dimitrije Tirol ia fiin Ńă în anul 1851 “Društvo Čitališta fabri čog” (“Societatea de Lectur ă din Fabric”), care avea s ă aduc ă la rena terea vie Ńii culturale din Timi oara. Înfiin Ńă rii acestei societ ăŃ i i-a premers o întreag ă istorie legat ă de bibliotecile din Timi oara, istorie ale c ărei r ădăcini se afl ă în secolul al XVIII-lea. Astfel, se tie c ă biblioteca particular ă a episcopului Timi oarei Petar Petrovi ć num ăra circa o mie de c ărŃi în limbile sârb ă, german ă, francez ă, rus ă, latin ă i englez ă. Eparhia Timi oarei, prima din Mitropolia Karlovci, avea o bibliotec ă proprie. Faptul este atestat i de Dimitrije Tirol într-o scrisoare adresat ă lui Vuk Karadži ć în anul 1823, unde se vorbe te despre Biblioteca bisericii sârbe ti din Timi oara. Conform celor notate de Ljubomir Durkovi ć Jakši ć (Lubomir Durkovici Iac ici), biblioteca sârbeasc ă la Timi oara a fost înfiin Ńat ă în anul 1827. Aceast ă tire inserat ă în cartea Istoria Bibliotecilor Sârbe ti 1801-1850 , ne mai ofer ă i o list ă a abona Ńilor la calendarul Banatski almanah pentru anul 1828. i “Societatea Iubitorilor de Literatur ă Sârb ă” î i avea o bibliotec ă a sa. Sub diverse denumiri, biblioteca a existat pân ă spre mijlocul secolului al XIX-lea, ceea ce se poate afla i din listele abona Ńilor la diferite publica Ńii din perioada respectiv ă. Deci, animatorii vie Ńii culturale din Timi oara, avându-l în frunte pe Dimitrije Tirol, ini Ńiaz ă în anul 1851 înfiin Ńarea unei biblioteci în condi Ńiile noului avânt al culturii sârbe la Timi oara, capital ă a Voievodatului Serbiei, ora cu bogate tradi Ńii de cultivare a unui adev ărat cult fa Ńă de carte în general. În baza Statutului, membrii “Societ ăŃ ii de Lectur ă din Fabric” aveau datoria “s ă citeasc ă ziare, scrieri periodice i c ărŃi de care se va face rost dup ă posibilit ăŃ ile financiare ale Societ ăŃ ii i care vor forma apoi Biblioteca Societ ăŃ ii”. Membru al Societ ăŃ ii putea deveni “fiecare om cinstit, fără deosebire de stare i na Ńionalitate”. S-a stabilit ca taxa de înscriere s ă fie 6 forin Ńi. În conducerea Societ ăŃ ii erau ale i pre edintele, vicepre edintele, casierul, bibliotecarul i înc ă doi membri. Aceasta era colectiv ă. Conducerea era obligat ă s ă prezinte d ări de seam ă privind activitatea adun ării generale care avea loc de dou ă ori pe an. Primul pre edinte al “Societ ăŃ ii de Lectur ă din Fabric” a fost Dimitrije Tirol, ini Ńiatorul întregii ac Ńiuni. Din multitudinea activit ăŃ ilor Societ ăŃ ii am remarca organizarea de baluri, editarea anuarului Temišvarski kalendar (Calendarul Timi oarei), îmbog ăŃirea fondului de carte, Ńinerea

137 adun ărilor. Dimitrije Tirol dorea ca Societatea s ă devin ă o institu Ńie general-cultural ă în jurul căreia s-ar aduna oameni de cultur ă de diverse profile. Spera ca în felul acesta, aici, la periferia sârbimii, va forma o institu Ńie cultural ă care va p ăstra spiritul na Ńional periclitat din mai multe părŃi. În acest sens, a i organizat activit ăŃ i specifice, cum ar fi Ńinerea de adun ări extraordinare. Într-o invita Ńie pentru adunarea extraordinar ă din anul 1853, scria c ă membrii i patrio Ńii “care bun ăstarea i prop ă irea acestei institu Ńii au la inim ă sunt ruga Ńi politicos s ă nu fie indiferen Ńi fa Ńă de aceast ă institu Ńie foarte folositoare ci s ă activeze i s ă fac ă bine i s ă vin ă la adunare”. Scopul acestei adun ări era modificarea Statutului Societ ăŃ ii pentru ca aceast ă Societate s ă poat ă face fa Ńă sarcinilor complexe pe care le avea Societatea “Matica Srpska”. Activit ăŃ ile “Societ ăŃ ii de Lectur ă din Fabric” chemau for Ńele sârbe ti din acest vestit ora pentru istoria sârbilor, canalizându-le spre ac Ńiuni cultural-educative. Despre efervescen Ńa cultural ă survenit ă dup ă înfiin Ńarea “Societ ăŃ ii de Lectur ă din Fabric” ini Ńiat ă de Dimitrije Tirol, stau m ărturie numeroasele activit ăŃ i organizate decenii de-a rândul de către aceast ă institu Ńie. M ărturie st ă i o însemnare a lui Miloš Crnjanski despre cei dintâi ani ai secolului al XX-lea: “Fabricul, a a negru i plin de funingine cum era, avea o bibliotec ă unde se organizau seri literare”. Aceast ă bibliotec ă, scrie mai departe Crnjanski, “a devenit dintr-odat ă un bastion al adun ărilor sârbilor din Timi oara. Aceast ă lume, care încerca s ă buchiseasc ă în limba sa, venea aici cu entuziasm nebun. Oricine murea î i l ăsa averea fie bisericii, fie pentru c ărŃi”.

Din ini Ńiativa lui Branko Stefanovi ć care s-a întors în 1867 de la studii din Viena, ia fiin Ńă “Srpska peva čna družina” (“Societatea Coral ă Sârb ă”) la Timi oara. Era primul cor laic din întreaga sârbime. Dup ă doi ani, în 1869, Ministerul Afacerilor Interne al Ungariei aprob ă Statutul noii institu Ńii. Drept scopuri ale Asocia Ńiunii sunt men Ńionate: promovarea cânt ării biserice ti, dezvoltarea vie Ńii sociale i instruc Ńia muzical ă. Se preconizau organizarea de întruniri i partici- parea la spectacole. Primul spectacol public al corului s-a Ńinut cu ocazia organiz ării primei întruniri extraordinare a tineretului sârb din Timi oara, în luna februarie 1868. În anii urm ători, se organizeaz ă i alte câteva spectacole. Dup ă destr ămarea “Tineretului Unit Sârb”, autorit ăŃ ile au început s ă pun ă be Ńe în roate activit ăŃ ilor “Societ ăŃ i Corale Sârbe ti”. Ultima apari Ńie în public a acestei forma Ńii are loc în anul 1875. Urmeaz ă apoi o întrerupere de 10 ani în activitatea acestei organiza Ńii culturale. Activitatea e reluat ă în anul 1886 printr-o suit ă de concerte i reuniuni. Din darea de seam ă asupra activit ăŃ ii se poate vedea c ă spre sfâr itul secolului, organiza baluri, serate dansante, reuniuni i concerte. Repertoriul “Societ ăŃ ii” a fost divers, cuprinzând cântece cu caracter na Ńional, dar i muzic ă clasic ă, apoi dansuri populare dar i dansuri moderne (de salon). În darea de seam ă din anul 1895 se constat ă: “Societatea” noastr ă a cultivat de la înfiin Ńarea sa i pân ă azi i va cultiva i pe mai departe muzica popular ă i biseri- ceasc ă sârb ă, r ăspunzând nobilului Ńel de a trezi con tiin Ńa poporului i de a p ăstra tr ăsăturile populare sârbe, de a cultiva i dezvolta în rândul poporului sârb sentimentul patriotic i cel religios”. La o festivitate aparte, în anul 1895, are loc sfinŃirea drapelului “SocietăŃ ii Corale Sârbe ti” din Timi oara. La aceast ă festivitate particip ă 800 de membri ai forma Ńiilor corale din Vršac, Pan čevo, Ciacova, Kikinda, Socol, Veliki Be čkerek, Bela Crkva, Mokrin i Denta. Erau prezen Ńi i membri ai forma Ńiilor române ti i germane. “Societatea” i-a desf ă urat activitatea pân ă în anul 1914, organizând spectacole publice, seri distractive, excursii i spectacole prin satele b ănăŃ ene. Tot Branko Stefanovi ć a ini Ńiat i a înfiin Ńat Societatea Literar ă a Tinerilor, “Zabava” (Recrea Ńia). Membri ai acestei societ ăŃ i erau studen Ńii i liceenii timi oreni. Înfiin Ńarea acestei societ ăŃ i era în concordan Ńă cu insisten Ńa “Tineretului Unit Sârb” de a organiza societ ăŃ i cultural-educative pe tot cuprinsul vie Ńuit de sârbi.

138 Societatea coral ă “Zora” (Zorile) din Mehala este înfiin Ńat ă în anul 1903, luându-se exemplul “Societ ăŃ ii Corale Sârbe ti” din Timi oara. Pân ă la Primul R ăzboi Mondial “Zora” a organizat seri distractive, a dat spectacole în localit ăŃ ile învecinate i a colaborat cu Societatea. În anul 1900 ia fiin Ńă la Timi oara “Asocia Ńia de Binefacere a Femeilor Sârbe”. Asocia Ńia organiza concerte cu participarea arti tilor de seam ă. Veniturile erau destinate scopurilor caritabile. În anul 1918, ia fiin Ńă Ansamblul Cultural-Artistic al Tineretului “Kolo mladih Srba” (Hora Tinerilor Sârbi). În cadrul aceste asocia Ńii fiin Ńau o trup ă de teatru de amatori i forma Ńii artistice. i-a desf ă urat activitatea pân ă la retragerea autorit ăŃ ii sârbe din Timi oara, în luna iulie 1919. Pe lâng ă cele din Timi oara i în alte localit ăŃ i ale Banatului i ale Cri anei existau institu Ńii culturale i organiza Ńii ob te ti ale sârbilor. Biblioteca din Ciacova ia fiin Ńă în anul 1867. Dositej Obradovi ć este ales patron al institu Ńiei. Pre edinte era Nika Mihajlovi ć (Nika Mihailovici). Biblioteca organiza diverse acŃiuni culturale. La Arad se înfiin Ńeaz ă “Societatea Coral ă Sârb ă” în anul 1876. Ea d ădea spectacole la Arad i în localit ăŃ ile din împrejurimi. “Societatea de Binefacere a Femeilor Sârbe” din Arad ia fiin Ńă în anul 1913. łelurile sale erau în consens cu concep Ńiile sociale de atunci, precum: colarizarea copiilor ai c ăror p ărin Ńi erau săraci, ajutorarea v ăduvelor s ărace i a orfanilor, îngrijirea bolnavilor i a neputincio ilor, g ăsirea locurilor de munc ă pentru tinerii omeri, promovarea principiilor morale. Veniturile asocia Ńiei proveneau de la spectacole, cadouri i legate. Spre sfâr itul secolului al XIX-lea i la Sânnicolaul Mare iau fiin Ńă societăŃ i i institu Ńii culturale sârbe ti: Biblioteca – în anul 1893, iar în anul 1900, în acest ora se înfiin Ńeaz ă “Asocia Ńia de Binefacere a Femeilor Sârbe”. Aceast ă asocia Ńie era similar ă celor din Timi oara i Arad. Printre cele mai vechi biblioteci este i Biblioteca Sârbeasc ă din Cenadul Sârbesc, înfiin Ńat ă în anul 1890. În anul 1910, în aceea i localitate se organizează i Biblioteca Plugarilor. Într-o alt ă localitate, la Becicherecu Mic, se înfiin Ńeaz ă Corul Bisericesc în anul 1890, iar Biblioteca Sârbeasc ă din Varia î i începe activitatea în anul 1904. În cadrul “Asocia Ńiei Plugarilor Sârbi” din Dinia se înfiin Ńeaz ă în anul 1908, Biblioteca Sârbeasc ă având un fond de carte primit în dar de la Societatea “Motica Srpska”. Un grup de iubitori ai c ărŃii înfiin Ńeaz ă tot la Dinia , în anul 1913, Biblioteca Plugarlor, care devine membru colectiv al Societ ăŃ ii “Matica Srpska”. La Beregs ău Mic se înfiin Ńeaz ă în anul 1911, Kasina (Club). Un an mai târziu î i începe activitatea Corul Sârbesc din Denta. Tot în anul 1911 se înfiinŃeaz ă Corul Sârbesc la Sânmartinu Sârbesc. În anul 1914 “s-au întâlnit iubitorii de carte din Sânmartin i au hot ărât s ă înfiin Ńeze o bibliotec ă”. Este denumit ă Biblioteca Plugarilor pentru c ă plugarii au i fost cei ce au înfiin Ńat-o. La întrunirea de constituire s-a remarcat c ă scopul acestei Biblioteci este s ă-i aduc ă aportul la instruirea local- nicilor, ceea ce avea s ă fie benefic în munca ei.

Sârbii din România au bogate tradi Ńii i în editarea ziarelor i a revistelor, ale c ărei începuturi se semnaleaz ă prin anii ’20 ai secolului al XIX-lea. Toate ziarele i revistele mai importante în limba sârb ă ap ăreau pe parcursul aproape a unui veac, pân ă la Primul R ăzboi Mondial, la Timi oara. Sporadic se înregistreaz ă apari Ńii i în alte medii locuite de sârbi. Toate publica Ńiile sârbe ti ce ap ăreau pe teritoriul României de azi pân ă la sfâr itul Primului R ăzboi Mondial au avut o via Ńă scurt ă. Ap ărând la periferia spa Ńiului etnic i lingvistic sârb, care se îngusta din ce în ce mai mult, ziarele i revistele, ori se stingeau de la sine dup ă o anumit ă perioad ă, ori î i continuau apari Ńia într-un alt mediu. Editarea ziarelor i a revistelor pe aceste meleaguri a fost mai cu seam ă rezultatul elanului unor întreprinz ători pe t ărâm cultural. Banatski almanah (Almanahul B ănăŃ ean) este prima publica Ńie periodic ă în limba sârb ă de pe teritoriul de azi al României. Ini Ńiatorul s ău este Dimitrije Tirol, în anul 1827, la Timi oara.

139 Ini Ńierea apari Ńiei Almanahului B ănăŃ ean are loc în perioada când ap ărea Letopis Matice srpske (Srbske letopisi) – Letopise Ńul Maticei Srpska, cea mai veche revist ă literar ă, al c ărei prim num ăr ap ărea la Pesta în anul 1825, precum i publica Ńia Danica (Luceaf ărul) care î i începe apari Ńia la Viena în anul 1826. Almanahul B ănăŃ ean era un anuar istoric i literar cu accente moralizatoare. De i a avut o via Ńă scurt ă (1827-1829), publicul cititor sârb l-a acceptat, fapt demonstrat i de num ărul abona Ńilor (aproape cinci sute), din mai toate mediile sârbe ti. În vremea începerii apari Ńiei Almanahului B ănăŃ ean , literatura sârb ă era dominat ă de dou ă tendin Ńe: una în frunte cu Jovan Hadži ć (Iovan Hagici) i cealalt ă – în frunte cu Vuk Karadži ć. Tirol a ales pentru Almanahul B ănăŃean o a treia cale, cea de mijloc. Folosind ortografia veche, Tirol accept ă limba popular ă în literatur ă. Almanahul B ănăŃ ean con Ńinea toate elementele publica Ńiilor timpului respectiv, cultivând totodat ă i spiritul na Ńional specific. Dup ă încetarea apari Ńiei Almanahului B ănăŃ ean , presa sârb ă de pe teritoriul de azi al României cunoa te un nou avânt pe vremea existen Ńei Voievodatului Serbiei. Dar de atunci i pân ă la Primul R ăzboi Mondial, ap ăreau sporadic i în general, având o via Ńă scurt ă diverse ziare în limba sârb ă. Južna p čela (Albina de Sud) era un ziar politic, ini Ńiat în anul 1851, la Timi oara, de cunoscutul om de cultur ă, editor i tipograf Milorad Medakovi ć (Milorad Medacovici). Ziarul ap ărea bis ăpt ămânal. Medakovi ć a hot ărât ca Timi oara s ă fie ora ul de apari Ńie a ziarului politic central din Imperiul Habsburgic. Conta faptul c ă acest ora , fiind centrul administrativ-politic al Voievodatului Serbiei, va fi în miezul evenimentelor, ceea ce “deschide” cea mai reu it ă cale de a se ajunge la tiri i date demne de luat în seam ă. De fapt el dorea ca Južna p čela s ă devin ă un ziar de capital ă. Conta pe faptul c ă la Timi oara exista o numeroas ă intelectualitate sârb ă din rândurile c ăreia s-ar putea angaja u or colaboratori ai ziarului. Primul num ăr al ziarului Južna p čela a ap ărut la Timi oara la 15 octombrie 1851. Medakovi ć sublinia c ă va publica însemn ări din diverse Ńinuturi ale monarhiei locuite de sârbi ori evenimente legate de via Ńa sârbilor. Men Ńiona c ă ziarul va scrie cu prioritate despre via Ńa bisericeasc ă i cea colar ă. i economia popular ă – se specific ă – î i va avea locul bine definit, precum i publicarea de fragmente (înso Ńite de explica Ńii) din cele mai importante ordine de interes pentru Voievodatul Serbiei. În cadrul ziarului î i începe apari Ńia s ăpt ămânal ă, la 5 ianuarie 1852, Književni dodatak (Suplimentul Literar). Suplimentul a trezit un mare interes în lumea literar ă sârbeasc ă. Îi avea colaboratori pe Jovan Sterija Popovi ć, Bogoboj Atanackovi ć, Djordje Rajkovi ć, Jovan Hadži ć, Jovan Sunde čić. Articole polemice ori traduceri au mai publicat Danilo Medekovi ć, Djura Dani čić, Teodor Dimi ć i al Ńii. Din cauza unor greut ăŃ i aproape insurmontabile, mai ales de natur ă tipografic ă, pe care le avea la Timi oara, Milorad Medakovi ć a continuat s ă editeze ziarul Južna p čela , începând cu 22 noiembrie 1852, la Novi Sad, dar ziarul este interzis. În acel moment era unicul ziar politic sârb din întregul Imperiu Habsburgic. Misunea sa a fost continuat ă de Srpsko-narodni vestnik (Vestitorul Popular Sârbesc) care ap ărea la Novi Sad. Îns ă de o popularitate i mai mare s-a bucurat Srpski dnevnik (Cotidianul Sârb) care a ap ărut între anii 1852-1859. Ziarul beletristic Svetovid a fost ini Ńiat în anul 1852 la Timi oara de c ătre Aleksandar Andri ć (Aleksandar Andrici). Titlul zoarului vine de la divinitatea slav ă Svetovid care, conform credin Ńei, avea patru capete. Acest fapt, explica Andri ć, corespundea “st ării literaturii slave” care “cuprindea” patru ramuri: cea ruseasc ă, polonez ă, ceh ă i sudslav ă. Drept scop al publica Ńiei Svetovid Andri ć propunea publicarea celor mai bune “poezii, povestiri i nuvele” originale. Inten Ńia lui Andri ć era s ă fac ă cunoscute cititorilor opere mai vechi ale literaturii i artei slave, să-i informeze bibliografic – pe cititori despre cele mai noi crea Ńii literare. În “partea de educa Ńie”

140 a ziarului se publicau cuno tin Ńe din istorie, geografie, agricultur ă i moral ă. În fine, Svetovid publica i “ghicitori, arade, anagrame, logograme i aforisme”. Primul num ăr apare la Timi oara, la 14 iulie 1852. Curând, în jurul publica Ńiei se adun ă un num ăr însemnat de oameni de cultur ă, printre care Vuk Karadži ć, Jovan Sterija Popovi ć, Dimitrije Tirol, Vuk Vr čevi ć, Djordje Rajkovi ć, Isidor Nikoli ć Srbogradski, Jovan Sunde čić, Djordje Markovi ć Koder, Nika Nikoli ć i al Ńii. Pân ă la sfâr itul anului Svetovid avea 400 de abona Ńi. Pe lâng ă abona Ńii din Austria i din Voievodatul Serbiei existau i abona Ńi la Belgrad, Cetinje, Sarajevo, Constantinopole, Var ovia, Odesa, Bucure ti, Praga. În coloanele ziarului se publicau poezii, povestiri, descrieri ale naturii, dar i texte din domeniul istoriei i etnologiei. Se mai publicau sfaturi pentru femei, scrisori i însemn ări critice. De asemenea i tiri din diverse domenii. Considerând c ă succesul mai mare va veni dac ă publica Ńia apare în metropola Imperiului, Andri ć î i mut ă redac Ńia de la Timi oara la Viena în luna decembrie 1852. Cu apari Ńii neregulate, fiind, din punct de vedere al concep Ńiei un amestec de publica Ńie literar ă i politic ă, Svetovid apare pân ă în anul 1859, iar în anul 1860 publica Ńia apare la Belgrad, fiind într-o lupt ă surd ă cu greut ăŃ i de natur ă financiar ă. Se stinge în anul 1870. Ap ărând în vremea existen Ńei Voievodatului Serbiei, publica Ńiile Južna p čela i Svetovid reflectau starea existent ă în societatea sârb ă din Imperiul Habsburgic într-o perioad ă de diferende furtunoase în planul vie Ńii social-politice, bisericesc-colare i culturale. În pofida bunelor inten Ńii, nu au l ăsat urme mai adânci în istoria cultural ă a poporului sârb. În anul 1854, Dimitrie Tirol ini Ńiaz ă apari Ńia la Timi oara a publica Ńiei Temisarski kalendar (Calendar Timi orean). Preg ătind apari Ńia acestei publica Ńii în anul 1853, Tirol adreseaz ă o chemare c ătre “publicul respectabil sârb c ă se tip ăre te Calendarul Timi orean pentru anul 1854”. Din frontispiciul publica Ńiei se vede c ă aceast ă carte popular ă se public ă în folosul Societ ăŃ ii de Lectur ă din Fabric i de aceea se recomand ă fiec ăruia, i mai ales iubitorilor de cultur ă i a societ ăŃ ii acesteia binef ăcătoare care, conform Statutului modificat, va deveni popular ă pentru c ă va avea scopul pe care îl are i Societatea “Matica Srpska”. În vremea ini Ńierii Calendarului Timi orean, la Timi oara nu mai ap ărea nici o alt ă publica Ńie în limba sârb ă. Deci, apari Ńia Calendarului era de o importan Ńă mare. Între anii 1854-1858 au ap ărut cinci anuare ale Calendarului. Editori erau Dimitrije Tirol i Georgije Ljota (Gheorghie Liota), comerciant timi orean, casier al Societ ăŃ ii. Primul volum, cel din 1854, avea mai multe compartimente: calendarul, explicarea semnelor lunilor (zodiacul), trecerea timpului i m ărimea soarelui i a planetelor, pascaliile, noul calendar gregorian, zilele s ăpt ămânii i lunile anului, arborele genealogic al domnitorilor din Europa, nuvela Oglinda Dragostei i a Fidelit ăŃ ii Conjugale , povestioare “moralice ti”, Cântec la Na terea Domnului Isus Hristos, schi Ńe istorice, anecdote, ghicitori, calendarul târgurilor, cuvinte încruci ate i curiozit ăŃ i matematice. În volumul pentru anul 1855 este publicat ă o poezie a lui Dimitrije Mihajlovi ć. Un aport aparte îl aduce “sincera sor ă Zâna din Fruška Gora Milica Stojadinovi ć Srpkinja” cu scrisoarea sa Gloriosului Platon Atanackovi ć, sup ărat ă c ă “sârbii vorbesc când sârbe te, când nem Ńete”. În Calendarul pentru anul 1856 este publicat ă poezia Amintire de Stevan Ka ćanski, dar i alte poezii cu tematic ă moralizatoare precum i poezii de dragoste. Un loc aparte în toate numerele publica Ńiei Tami varski kalendar îl ocup ă scrierea lui Tirol Istoria Banatului (realizat ă dup ă Grisselini). Calendarul pentru anul 1857 rezerv ă un loc important prezent ării institu Ńiilor Voievodatului Serbiei: autorit ăŃ i laice, locotenen Ńa, regiunile, plasele, Curtea Suprem ă Statal ă. Este publicat ă de asemenea o prezentare statistic ă a Voievodatului Serbiei. De i spa Ńiul României locuit de poporul sârb nu a fost niciodat ă un centru de pres ă mai important, în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea au ap ărut câteva ziare politice.

141 La Bucure ti apare în anul 1871 foaia pentru unitatea spiritual ă i politic ă a iugoslavilor – Jugoslavija. A propagat ideea unirii slavilor de sud i a socialismului i a militat pentru eliberarea i unirea popoarelor din Balcani. Aproape toate materialele din acest ziar erau în limba sârb ă, îns ă existau i câteva în limba bulgar ă. Au ap ărut doar patru numere pentru c ă nu a fost acceptat de publicul cititor. Vostok (R ăsăritul), ziar politic sârbo-bulgar, dar i cu spa Ńiu dedicat divertismentului i tiin Ńei, apare la 1 ianuarie 1874 la Bucure ti, sub redac Ńia lui Aleksandar Andri ć. Majoritatea textelor erau tip ărite în limba sârb ă. Ziarul nu a fost acceptat nici de revolu Ńionarii sârbi, nici de cei bulgari, de i publica materiale cu con Ńinut social-politic. Ziarul se stinge repede. Unul dintre cele mai importante ziare politice sârbe ti a fost Narodni glasnik (Vestitorul Poporului), care începe s ă apar ă la Timi oara la 13 martie 1878. Inia Ńiatorii s ăi au fost cneazul Petar Karadjordjievi ć (Petar Karageorgevici) i Vlada Loti ć (Vlada Lotici) care doreau mai cu seam ă s ă editeze un ziar care va afirma dinastia Karadjordjevi ć militând împotriva dinastiei Obrenovi ć. Ini Ńiatorii ziarului au încercat s ă-i atrag ă de partea lor “pe sociali tii din Vršac” în frunte cu Jaša Tomi ć (Ia a Tomici) pentru c ă aveau nevoie de nemul Ńumirea sociali tilor fa Ńă de guvernarea cneazului Milan Obrenovi ć (Milan Obrenovici). Într-o adresare c ătre viitorii abona Ńi, ini Ńiatorii au specificat c ă ziarul Narodni glasnik “va umple un gol în presa noastr ă, care a ap ărut prin izbucnirea crizei estice, prin urm ărirea critic ă a realit ăŃ ilor i a evenimentelor de azi i prin stimularea gândirii în rândul poporului privind necesit ăŃ ile adev ărate de azi i de mâine ale lui”. Printre numero i colaboratori ai ziarului, pe lâng ă Vlada Loti ć care era redactorul-ef, se num ără i Vasa Pelagi ć (Vasa Pelaghici), Nikola Markovi ć (Nicola Marcovici), Ljuben Karavelov (Liuben Karavelov), Šandor Radovankovi ć ( andor Radovankovici), Manojlo Hrva ćanin (Manoilo Hrvacianin), Ljudevit Podhorski (Liudevit Podhorschi) i al Ńii. Fiind în multe privin Ńe în dezacord cu Mileti ć, ziarul Narodni glasnik era într-o permanent ă “gâlceav ă” cu ziarul Zastava (Dreapelul), ziar al grupării libercugetătoare populare sârbe ti. Între Ńinea, îns ă, bune rela Ńii cu sociali tii. De exemplu, la apari Ńia ziarului Straža (Str ăjerul), în ziar se men Ńiona c ă acest nou ziar “este atât de necesar cât de necesar ă este pâinea pentru popor, ori cât de necesar este un medicament rapid pentru o ran ă deschis ă”. Ap ărând în perioada în care Serbia se afla la r ăscruce de interese între Rusia i Austro-Ungaria, Narodni glasnik a devenit ziarul opozi Ńiei sârbe împotriva guvernării Obrenovi ć, militând nemijlocit pentru o schimbare la tronul Serbiei. În anul 1880 î i începe apari Ńia ziarul Smotra (Trecerea în revist ă) sub redac Ńia socialistului Nikola Markovi ć. Ziarul propaga în spirit socialist tiin Ńa, literatura i divertismentul. În articolul de fond, ap ărut la 15 ianuarie 1880, se specific ă faptul c ă “a venit vremea culturii, ora instruirii generale, momentul din care lumina nu se va mai pune sub mas ă, ci se va aduce în ultima cocioab ă s ărăcăcioas ă”. În cele ase numere câte au ap ărut Smotra a r ăspuns celor propuse de propriu-i program i a contribuit la formarea gustului publicului cititor i la “instruirea” literar ă a acestuia. Dar nici pe departe nu s-a bucurat de însemn ătatea i de renumele ziarului Straža care i-a servit drept model. La cincisprezece ani de la încetarea apari Ńiei ziarelor sârbe ti Smotra i Narodni glasnik , la 17 martie 1895 apar alte dou ă noi ziare. Este vorba de Pomorišanin ini Ńiat la Sânnicolau Mare i Slovenska sloga la Turnu Severin. Ini Ńiatorul ziarului Pomorišanin era înv ăŃă torul Stevan Nadjivinski (Stevan Nagivinschi), ziarul “a tr ăit” mai mult de un an de zile. Dup ă aceea “este mutat” la Velika Kikinda unde se i stinge. În invita Ńia de abonare publicat ă în primul num ăr al ziarului se specific ă faptul c ă ziarul “exceptând politica, va Ńine cont de toate cele legate de popor, va publica articole, coresponden Ńe, nout ăŃ i i tiri care îi vor interesa pe cititori”. În articolul de fond intitulat Ce folos avem de la un ziar se subliniaz ă necesitatea p ăstr ării identit ăŃ ii na Ńionale a sârbilor din Valea Mure ului, unde poporul nostru “este înconjurat de str ăini care îl vor împinge de aici ori îl vor inunda”. Ziarele ar trebui s ă-i faciliteze poporului “s ă

142 prop ă easc ă mai u or i s ă nu r ămân ă în urma vecinilor s ăi pentru c ă cine nu vrea s ă mearg ă înainte, acela va fi învins i a a va fi nevoit s ă lipseasc ă de acolo unde sunt ceilal Ńi cu care niciodat ă nu se va mai putea compara i nici nu va putea men Ńine echilibrul în lupt ă împotriva ne tiin Ńei, în folosul propriu”. Pomorišanin era un ziar închinat eliber ării na Ńionale, condus de curajosul Stefan Nadjvinski, om angajat în lupta pentru interesele na Ńionale sârbe ti: “În lupta poporului sârb pentru p ăstrarea indentit ăŃ ii în Imperiul Habsburgic în cea de a doua jum ătate a veacului al XIX-lea, el era unul dintre cei mai curajo i”, subliniaz ă Spasoje Grahovac (Spasoie Grahova Ń) în monografia sa despre periodicele sârbe ti din România. De i ap ărea într-o periferie etnic ă, Pomorišanin a avut, prin materialele publicate, o însemn ătate mult mai larg ă pentru na Ńiunea sârb ă. În aceea i zi de 17 martie 1895, la Turnu Severin, apare ziarul Slovenska sloga (Concordia Slav ă). Redactor era profesorul Tasa Ivkovi ć. Ini Ńiativa de a se publica un ziar a pornit de la Comunitatea colar ă Sârbo-Slav ă din Turnu Severin. În articolul de fond intitulat Ce Dorim Noi se subliniaz ă necesitatea în Ńelegerii între toate popoarele slave care tr ăiau în România. Pornind de la constatarea c ă “nu exist ă multe Ńă ri în care se poate tr ăi atât de liber, a vorbi i a scrie atât de liber ca în România”, Ivkovi ć vorbe te cu mult ă c ăldur ă despre leg ăturile dintre poporul sârb i cel român. În textul intitulat Sârbii i Românii , se subliniaz ă c ă ideea unit ăŃ ii sârbilor i a românilor este mereu prezent ă în con tiin Ńa ambelor popoare, f ără a se Ńine cont unde tr ăiesc oamenii. În contrapartid ă, articolul are o atitudine critic ă fa Ńă de austrieci i unguri, care încearc ă s ă destabilizeze i s ă sparg ă aceast ă unitate. Slovenska sloga a scris i despre situa Ńia din Serbia, despre rela Ńiile dintre Serbia i România, despre problema Macedoniei etc. Sloga (Concordia) este un ziar informativ-politic care a ap ărut la Timi oara în anul 1918. Trecuser ă mai mult de dou ă decenii pân ă la apari Ńia, iat ă, a unui nou ziar sârbesc pe teritoriul României. Acest fapt survine într-o perioad ă dramatic ă, la sfâr itul Primului R ăzboi Mondial, când sârbii din Banatul de Timi oara se aflau în componen Ńa Ńă rii matc ă. În perioada aceea se dădea b ătălia diplomatic ă pentru ca Banatul de Timi oara s ă r ămân ă între grani Ńele Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i a Slovenilor. Întregul dramatism al acestei mari r ăscruci istorice, de importan Ńă capital ă pentru via Ńa viitoare a poporului sârb din Banatul de Timi oara, era oglindit în paginile ziarului Sloga . Hot ărârea ca la Timi oara s ă “se ini Ńieze un ziar sârbesc” a fost luat ă la edin Ńa din 3 noiembrie 1918 al Consiliului Na Ńional S ărb. Prin eforturile Consiliului redac Ńional în fruntea căruia se afla Ilija Beleslijin (Ilia Belesliin) primul num ăr al ziarului Sloga a ap ărut la 18 decembrie 1918. Primul redactor responsabil al ziarului a fost Milan Kurjakovi ć (Milan Kuriacovici), c ăruia i-a urmat Nikola Stanilovi ć (Nicola Stanilovici). Pe lâng ă ei au mai semnat articole în ziar Fedor Živkovi ć (Fedor Jivcovici), Antonije Štrbi ć (Antonie trbici), Stojan Jakši ć (Stoian Iac ici) i Dušan Vasiljev (Du an Vasiliev). Principalul efort al ziarului, cum scria i articolul de fond al primului num ăr, era “s ă intre în fiecare cas ă sârbeasc ă”, precum i s ă arate “purul adev ăr i morala pur ă”. Cititorii sunt chema Ńi să renun Ńe la “diferite zeitung-uri i hirlap-uri”, care i-au “intoxicat ani de-a rândul cu minciuni din Pesta i Viena”. Sloga trata i problemele activit ăŃ ii organiza Ńiilor ob te ti, probleme care aveau în vedere viitorul Timi oarei i al împrejurimilor. În acest context o vie activitate a sus Ńinut organiza Ńia “Kolo mladih Srba” (Cercul Tinerilor Sârbi) care prin spectacolele de teatru i diverse serate cultiva cultura na Ńional ă i trezea sentimente sârbe ti în rândurile cet ăŃ enilor, mai ales printre tineri. Demne de remarcat în acest sens sunt seratele liceelor, spectacolele studen Ńeti i programele artistice ale “Asocia Ńiei de Binefacere a Femeilor Sârbe”. De i a avut o via Ńă scurt ă, Sloga a r ămas în amintire ca un factor activ al vie Ńii culturale a poporului sârb în Banatul la Timi oara, în perioada de mare r ăscruce istoric ă a anilor 1918/1919.

143 144 PRIMUL R ĂZBOI MONDIAL

Izbucnit ca o consecin Ńă a rela Ńiilor încordate pân ă la maximum dintre puterile mondiale de prim rang, Primul R ăzboi Mondial (1914-1918) a reprezentat cel mai mare cataclism armat mondial cunoscut pân ă în acea perioad ă, prin num ărul de Ńă ri cuprinse de conflagra Ńie, înarmare, opera Ńiuni militare, distrugeri, victime i consecin Ńe grele repercutate în întreaga omenire. Atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914, când reprezentatul grup ării “Mlada Bosna” (Tân ăra Bosnie) Gavrilo Princip (Gavrilo Prin Ńip) atenteaz ă la via Ńa mo tenitorului tronului Austro-Ungariei, arhuducele Frantz Ferdinand a reprezentat doar un pretext imediat pentru declan area Primului R ăzboi Mondial. Dup ă respingerea ultimatumului umilitor de c ătre Serbia, Austro-Ungaria declar ă r ăzboi Serbiei la 28 iulie 1914. În ciuda rezisten Ńei eroice, armata sârb ă a fost nevoit ă s ă se retrag ă prin Muntenegru i Albania spre Marea Adriatic ă în fa Ńa unui du man mai puternic în mai multe privin Ńe. De pe coasta Adriaticii, armata sârb ă pleac ă în Insula Korfu, unde r ămâne i sediul guvernului sârb pân ă în anul 1918. În acest timp, Serbia este ocupat ă de Austro-Ungaria, Germania i Bulgaria. La 20 iulie 1917, acolo, în insul ă, este semnat ă Declara Ńia Guvernului Monarhic Sârb i a Consiliului Iugoslav în componen Ńa c ăruia au fost reprezentan Ńi ai sârbilor, croa Ńilor i slovenilor de pe teritoriul Austro-Ungariei. Atunci s-au pus bazele unei Iugoslavii bazat ă pe principiile monarhiei democratice i parlamentare având în frunte dinastia Karadjordjevi ć. Unit ăŃ ile sârbe ti ref ăcute sunt aduse de pe Korfu pe frontul din Salonic, unde sunt înt ărite cu voluntari iugoslavi. Împreun ă cu unit ăŃ ile aliate începe str ăpungerea Frontului din Salonic (la 15 septembrie 1918) ca pân ă la finele lunii octombrie (acela i an, 1918), Serbia s ă fie eliberat ă. În perioada dezintegr ării Austro-Ungariei, în luna octombrie 1918, la Zagreb se înfiin Ńeaz ă “Consiliul Popular” (Narodno vije će), care preia treburile statale optând pentru unirea cu Serbia. În acela i timp, Marea Adunare Popular ă pentru Banat, Ba čka i Baranja întrerupe la 25 noiembrie 1918, la Novi Sad, toate leg ăturile statal-juridice cu Ungaria i proclam ă unirea cu Serbia. O zi mai târziu, la 26 noiembrie, la Podgorica, Adunarea Popular ă a Muntenegrului proclam ă înl ăturarea dinastiei Petrovi ć Njegoš i unirea cu Serbia i alte Ńă ri sud-slave. Regentul Aleksandar Karadjordjevi ć îi prime te la 1 decembrie 1918, la Belgrad, pe reprezentan Ńii “Consiliul Popular” din Zagreb i proclam ă crearea Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor. Sentimentele patriotice ale sârbilor din Imperiul Habsburgic erau considerate de c ătre autorit ăŃ i consecin Ńa agita Ńiei organiza Ńiilor din Serbia, mai cu seam ă a celei numite “Narodna odbrana” (Ap ărarea Popular ă). Exist ă numeroase exemple ale sentimentelor patriotice i ale supliciului sârbilor din Timi oara, dar i al celor ce vie Ńuiau pe Valea Mure ului ori în Clisura Dun ării. Supliciul sârbilor la începutul Primului R ăzboi Mondial este evocat cutremur ător în cartea Spomenici oslobodjenja Vojvodine (M ărturiile Eliber ării Voivodinei) de c ătre Svetislav Banica (Svetislav Bani Ńa): “Familii destr ămate, averi pr ăpădite, oameni împr ă tia Ńi în toate p ărŃile. Pentru situa Ńia de atunci, m ăsurile erau nemaiauzite. Oamenii erau întemni ŃaŃi f ără vreo vin ă, condamna Ńi pentru înalt ă tr ădare, numai pentru c ă sunt sârbi; al Ńii erau izgoni Ńi din casele lor în localit ăŃ i maghiare, unde tr ăiau într-o stare jalnic ă, unde erau umili Ńi, ataca Ńi, b ătu Ńi de bandele maghiare, mai cu seam ă în primele luni ale r ăzboiului. Preo Ńii no tri au avut mai ales de p ătimit: barba i haina preo Ńeasc ă atr ăgeau jigniri, sudalme, lovituri i pietre. i toate acestea, închisoarea, inter- nările, mizeria, izolarea departe de familie i cas ă, jignirile, loviturile i catastrofa material ă, poporul nostru le-a suportat cu stoicism. Fiecare era con tient c ă trebuie rezistat acestor necazuri, trebuie suportate pentru c ă acolo, în Serbia, se duce o lupt ă hot ărâtoare, care va rezolva soarta noastr ă – acum, ori niciodat ă!”.

145 Mul Ńi sârbi au c ăzut în lag ăre pentru civili, care r ăsăreau de-a lungul Austro-Ungariei. Ca parte component ă a acestui sistem s-au înfiin Ńat lag ăre la Arad, Kecskemet, Kavaran, Soproniek, Nežider, Telersdorf i Turany. În vara anului 1914, mii de sârbi, cei mai mul Ńi din Bosnia i Her Ńegovina, erau adu i în lag ărul situat în Cetatea Aradului. Ea a devenit în anii urm ători cimitirul miilor de sârbi nevinova Ńi – a copiilor, a femeilor, a b ătrânilor i a b ărba Ńilor maturi. A fost perioada cea mai ru inoas ă în existen Ńa acestei cet ăŃ i seculare. În lag ărul de la Arad, cei mai mul Ńi din cei interna Ńi erau din Bosnia i Her Ńegovina, dar erau i din alte Ńinuturi ale Imperiului. Unul dintre supravie Ńuitori noteaz ă: “Nu exista ora din Bosnia i Her Ńegovina, din care s ă nu fi fost adu i aici m ăcar câ Ńiva cet ăŃ eni”. Cei mai numero i erau intelectualii, comercian Ńii i me te ugarii, dar erau printre cei interna Ńi i Ńă rani, adic ă cei despre care se considera c ă au o con tiin Ńă na Ńional ă i pot, fi deci, activi în interesul mi cării de eliberare a sârbilor. Erau aduse familii întregi. Vis-à-vis de partea renovat ă a cet ăŃ ii, preg ătit ă pentru o via Ńă confortabil ă, robii erau adu i în partea p ărăsit ă a bastionului, nefolosit ă de un secol. Era partea igrasioas ă. Cei interna Ńi au fost împ ărŃiŃi în patru sec Ńii. Fiecare dintre acestea avea câte un comandant din rândurile ofi Ńerilor austro-ungari, un ajutor de comandant i câ Ńiva paznici. În toate sec Ńiile existau str ăjeri. To Ńi erau supu i comandantului, oberstleitenantului Hegedüs. łă ranii o duceau cel mai r ău – erau du i la munca câmpului. La întoarcere, mor Ńi de oboseal ă i adesea uzi de ploaie i înghe ŃaŃi, erau nevoi Ńi s ă doarm ă pe podeaua rece de piatr ă. Mul Ńi au murit acolo. Conform m ărturiilor supravie Ńuitorilor, în primele luni via Ńa în cazemat ă era relativ suportabil ă, dar cum se apropia timpul rece, devenea din ce în ce mai grea. Condi Ńiile igienice deveneau tot mai insuportabile. Îmbr ăcămintea i mai ales lenjeria de corp erau ponosite. Comandan Ńii i ajutoarele lor deveneau tot mai de nesuportat. Au creat un a a regim, c ă pentru fiecare trebuin Ńă – cum erau trimiterea de scrisori, primirea de colete ori bani – trebuia pl ătit. Iar vârful de lance, care controla totul, era r ău-famatul comandant al bastionului, Hegedüs. Câte nu le-a fost dat s ă îndure bie Ńilor de Ńinu Ńi de la str ăjerii fioro i! Îi Ńineau în mijlocul iernii în s ăli reci, unde le degerau mâinile i picioarele. Prin amputarea p ărŃilor degerate, mul Ńi de Ńinu Ńi au devenit ologi. Acest lucru se refer ă mai ales la cei minori. Îi l ăsau prad ă setei, îi legau de un par i le “ardeau câte o b ătaie sor ă cu moartea”, îi ferecau în c ătu e de fier; femeile erau violate. Despre exodul celor întemni ŃaŃi s-a aflat i în afara zidurilor bastionului. Unul dintre cei căruia i se datoreaz ă dezv ăluirile privind soarta de Ńinu Ńilor era i medicul român, dr. Brându . El a fost cel care i-a povestit, despre scenele groaznice din cetate, deputatului de Arad în Adunarea Ungariei, tefan Cicio Pop. I-a spus: “Domnule deputat, acesta nu este un lag ăr, acesta este iadul! Primul lucru pe care l-am v ăzut i îl Ńin minte este o mam ă moart ă cu un copil viu în bra Ńe. Este imposibil de relatat!” Aceste fapte sunt confirmate i de unul din supravie Ńuitorii care a notat c ă deputatul de Arad, tefan Cicio Pop i-a salvat de la pieire. Aflând despre aceste groz ăvii, tefan Cicio Pop a r ămas înm ărmurit. Despre starea existent ă în lag ărul de la Arad a în tiin Ńat de îndat ă Adunarea Ungariei de la Pesta. În interpelarea adresat ă Adun ării, tefan Cicio Pop a men Ńionat c ă to Ńi cei “15.000 de sârbi pe care armata austro-ungar ă i-a internat la începutul r ăzboiului, în Cetatea Aradului, sunt amenin ŃaŃi de pericolul extermin ării, mai ales dup ă izbucnirea epidemiei de tifos exantematic”. În baza hot ărârii Adun ării este format ă o comisie, care s ă examineze situa Ńia general ă a lag ărului din Arad i s ă verifice spusele delegatului Pop. Comisia avându-l în frunte pe maiorul Vessely “un om de bun ă credin Ńă i nobil”, cum ziceau de Ńinu Ńii, a constatat adev ărata stare de fapt, care corespundea întru totul spuselor deputatului de Arad. În scurt timp, Hegedüs a fost schimbat i în locul s ău a fost numit vienezul Hoffmann, care a întreprins m ăsuri adecvate, ca situa Ńia de Ńinu Ńilor s ă se îmbun ătăŃ easc ă radical. Curând, s-au construit bar ăci, iar ceilal Ńi de Ńinu Ńi au fost muta Ńi în înc ăperi mai suportabile. De Ńinu Ńilor li se

146 asigur ă igiena elementar ă, li se dau i paturi de campanie. Alimenta Ńia este îmbun ătăŃ it ă. Li s-au îng ăduit libera circula Ńie i întâlnirile cu de Ńinu Ńii din alte sec Ńii. Bilan Ńul victimelor este înfrico ă tor. Dup ă numai apte luni de deten Ńie în lag ăr, din august 1914 pân ă în martie 1915, conform datelor oficiale, au murit 1772 de de Ńinu Ńi. Printre ei se aflau sugari, copii, b ărba Ńi i femei în floarea vârstei, dar i b ătrâni afla Ńi în cel de al zecelea deceniu al vie Ńii. To Ńi deceda Ńii au fost înhuma Ńi pe o parcel ă a cimitirului ar ădean - “Pomenirea”. În luna noiembrie 1915, to Ńi b ărba Ńii din lag ăr, ap Ńi pentru serviciul militar, sunt mobiliza Ńi în armata austro-ungar ă. În lag ărul din Arad au rămas doar tineri sub vârsta de 18 ani. E greu de stabilit num ărul exact al de Ńinu Ńilor interna Ńi în lag ărul de la Arad, în decursul Primului r ăzboi mondial, mai ales c ă nu exista o eviden Ńă precis ă. Conform spuselor supravie Ńuitorilor, num ărul lor se estimeaz ă a fi fost între treizeci i cinzeci de mii. Dac ă ne întreb ăm câte vie Ńi sârbe ti s-au stins în lag ărul de la Arad, r ăspunsul îl putem, se pare, afla înscris pe un prapure care este p ăstrat la Biserica lui Tekelija din Arad. Aici se afl ă urm ătoarea inscrip Ńie: “Acest prapure este executat în anul 1925, din veniturile biserice ti i d ăruit, spre lauda Domnului, i pentru ve nica pomenire a 4.357 sârbi martiri, interna Ńi în lag ărul de la Arad, mor Ńi între anii 1914-1918”. Ini Ńiativa de mobilizare a voluntarilor provine din colonia sârbeasc ă de la Odesa i de la consulul Marko Cemovi ć (Marko łemovici). Planul modest de a se forma un deta ament de voluntari sârbi a fost cu mult dep ă it. A a s-a format în luna ianuarie 1916, Primul batalion al Deta amentului voluntarilor sârbi. La 24 februarie este numit comandant al Primei divizii de voluntari, colonelul Stevan Hadži ć (Stevan Hagici). La instalarea sa în func Ńie, în luna aprilie 1916, la Odesa se aflau 9.733 de voluntari. Dezvoltarea mi cării voluntarilor i formarea unit ăŃ ilor militare în Rusia au fost influen Ńate de ofensiva armat ă rus ă pe frontul de sud-vest din iunie 1916, avându-l în frunte pe generalul Alexei Alexandrovici Brusilov i intrarea României în r ăzboi, în august 1916, de partea Antantei. Cu ocazia prezen Ńei sale la Odesa, în luna mai 1916, pre edintele Guvernului sârb, Nikola Paši ć (Nikola Pa ici) s-a ar ătat mul Ńumit de Prima divizie de voluntari. Cum afluen Ńa voluntarilor era mai mare decât cea scontat ă, Paši ć a ini Ńiat formarea a înc ă unei divizii în Rusia, adic ă formarea unui corp de armat ă. La scurt timp dup ă revenirea lui Paši ć la Salonic, este emis i ordinul prin care la Odesa este trimis num ărul necesar de ofi Ńeri pentru a se forma Statul major al Celei de a doua divizii i a Corpului de armat ă. Prin ordinul din 29 iulie 1916, comandant al Corpului este numit generalul Mihajlo Živkovi ć (Mihailo Jivcovici), iar ca ef al Statului major al Corpului – colonelul Dragutin Kušakovi ć (Dragutin Ku akovici). Ei au sosit la Odesa la 20 septembrie 1916. În baza conven Ńiei dintre Antanta i România, privind intrarea României în r ăzboi, Rusia s-a obligat s ă coopereze cu un corp de armat ă cu unit ăŃ ile române ti pe frontul din Dobrogea. În acest fel, la ordinul dat de “Stavka” (Comandantul general) i cu acordul Guvernului sârb i al Comandamentului suprem, Prima divizie de voluntari sârbi este încorporat ă în cadrul Corpului 47 al armatei ruse, care aveau ca misiune opera Ńiunile de r ăzboi din Dobrogea. Transportul pe Dun ăre al Diviziei I-a a voluntarilor sârbi spre Dobrogea a început la 16 august 1916. Pornirea s-a f ăcut pe Dun ăre spre Cernavoda, de la Reni pe 18 august. C ălătoria pe acest fluviu, mai ales în zonele Br ăilei i a Gala Ńiului a fost, cum m ărturise te unul dintre participan Ńi, precum “un mar de paradă, salutat de masa românilor care, aduna Ńi în porturi i pe ambele maluri ale Dun ării române ti, aclamau trecerea e aloanelor noastre cu urale: Tr ăiasc ă Serbia Mare, fluturând tricolorul sârbesc. Ca r ăspuns la aceste dorin Ńe sincere i cordiale ale alia Ńilor no tri români, de pe vapoare i de pe lepuri, unde se aflau e aloanele noastre, se răspundea cu urale: Tr ăiasc ă România Mare! în timp ce fanfara intona mar uri militare i acel ciudat cântec care înfl ăcăreaz ă sufletele sârbe ti – Iure ul Sârbilor ”. Transportul a ajuns la Cernavod ă pe 19 august 1916. În textul citat se spune mai departe: “Debarcarea batalioanelor a durat 20 de ore i batalioanele au defilat mai întâi prin ora cântând i scandându-se: Ura! Locuitorii speria Ńi ai acestui or ă el frumos se uitau cu mirare cum sârbii vin

147 cu cântec i bine dispu i în ajutorul românilor. Osta ii, subofi Ńerii no tri i-au salutat îndelung pe cet ăŃ eni, pe românii care î i exprimau mul Ńumirile c ă le venim în ajutor s ă ap ărăm bogata i frumoasa Dobroge, care fusese l ăsat ă, parc ă, f ără vreo ap ărare mai de luat în seam ă pentru c ă masa principal ă a armatei române era concentrat ă spre Carpa Ńi pentru a intra în Ardealul românesc”. În a doua jum ătate a lunii august pe frontul din Dobrogea, Divizia I-a de voluntari sârbi avea 555 de ofi Ńeri, 18.459 de subofi Ńeri i militari. Între 6 septembrie i 21 octombrie 1916 s-au dat lupte grele la Dobrici, Hardalia, Teke Deresi, Cocargea, Amzacea, Edilchioi, Endja Mahala. Ce fel de b ătălii erau acestea, m ărturie stau datele: 8.539 de militari sco i din lupt ă, din care 755 mor Ńi; 6.463 r ăni Ńi i 1.321 disp ăru Ńi. Printre voluntarii Diviziei sârbe ti erau i mul Ńi sârbi din Banat, Ba čka, Baranja i Srem – aproape un sfert din efectiv. Câteva sute proveneau din Ńinuturile de azi ale României. apte dintre ei i-au dat via Ńa – Živan Krkuš (Jivan Crcu ), sublocotenentul Zlati Ńa, care a c ăzut la Cocargea; în aceea i b ătălie au c ăzut i solda Ńii Mita Sablji ć (Mita Sablici) din Sâmpetru Sârbesc i Milan Neši ć (Milan Ne ici) din Liubcova de Jos, iar la Amzacea au pierit solda Ńii Radojko Todorov (Radoico Todorov) din Ceneiu Sârbesc i Jefta Bakin (Iefta Bachin) din Sânmartinul Sârbesc. Soldatul Sima Be čejac (Sima Beceia Ń) din Sângeorge a c ăzut la Endja Mahala, iar Cve će Mali ( łvecie Mali) din Saravale, la Reni. Prin Ńinuta lor eroic ă i succesele ob Ńinute pe frontul din Dobrogea, osta ii Diviziei I-a de voluntari sârbi i-au câ tigat un renume de prestigiu printre alia Ńi. Dup ă plecarea diviziei din Dobrogea printre militarii ru i i cei români s-a vorbit îndelung despre curajul armatei sârbe. Mul Ńi dintre osta i au fost decora Ńi cu ordine i medalii sârbe ti, ruse ti i române ti. În ciuda faptului c ă armata aliat ă a fost înfrânt ă în Dobrogea, datorit ă eroismului în lupt ă, prestigiul osta ilor sârbi a crescut în ochii opiniei publice mondiale ceea ce a f ăcut ca i mai mul Ńi voluntari din Ńă rile sârbe ti i sud-slave s ă se al ăture lupt ătorilor. Având în vedere c ă prin Ordinul Comandantului suprem din 26 iulie 1916 i în mod oficial a fost creat Corpul I al voluntarilor sârbi, în frunte cu generalul Mihajlo Živkovi ć, s-a trecut la crearea Diviziei a II-a de voluntari sârbi. Conform planurilor Statului Major al Corpului de voluntari sârbi, la sfâr itul anului 1916 i începutul anului 1917 mai trebuiau formate înc ă dou ă corpuri de armat ă din a c ăror componen Ńă ar fi f ăcut parte aproape to Ńi prizonierii iugoslavi din Rusia. Dar revolu Ńia din februarie 1917 a tăiat toate ac Ńiunile preconizate pentru unirea voluntarilor iugoslavi din Rusia. De i înjum ătăŃ it, Corpul voluntarilor a fost p ăstrat ca unitate militar ă, dar for Ńa sa i preg ătirea sa moral ă pentru lupt ă erau sl ăbite. În ciuda acestui fapt, comandantul rusesc “vedea” prezen Ńa Corpului voluntarilor participând la ofensiva preconizat ă pentru vara anului 1917. Guvernul sârb i Comandamentul au fost de acord ca acest Corp al voluntarilor sârbi s ă coopereze cu armata ruseasc ă în opera Ńiuni militare. Un nou transport al Diviziei de voluntari sârbi spre frontul românesc începe la 8 septembrie 1917. Pân ă la 25 august, Divizia se afla desf ă urat ă în Dobrogea în spa Ńiul Etuleja – Hadji i Abdul – Cekmekioi formând rezerva Armatei a VI-a ruse ti. Avea 583 de ofi Ńeri i 12.581 de solda Ńi. La trei zile îns ă vine hot ărârea Comandantului rusesc de retragere a armatei sârbe ti i ordinul ca ea s ă fie transferat ă, prin Arhanghelsc, pe Frontul din Salonic. Cu acela i vapor aveau să se întoarc ă unit ăŃ ile ruse ti care se aflau acolo. Prin plecarea acestei formaŃiuni puternice la Odesa a r ămas doar Batalionul dobrogean al Corpului dobrogean format din 1200 de osta i sârbi, croa Ńi i sloveni. Acest batalion, prin hot ărârea Înaltului Consiliu de R ăzboi al Antantei din 3 iunie 1918 devine corp comun cu for Ńele interven Ńioniste aliate din nordul Rusiei. Prin aceast ă hot ărâre, Guvernul sârb a fost pus în fa Ńa faptului împlinit. F ără voia sa, batalionul a participat la lupte sporadice împotriva Armatei ro ii, r ămânând în nordul Rusiei pân ă în luna noiembrie 1919. Lupta eroic ă a voluntarilor sârbi pe câmpurile de lupt ă din Dobrogea, de partea armatelor ruse ti i române aliate, a fost o confirmare a voin Ńei ca i în aceste Ńinuturi îndep ărtate s ă lupte pentru interesele generale ale alia Ńilor, acordînd un ajutor dezinteresat poporului prieten român.

148 În cursul Primului R ăzboi Mondial personalit ăŃ i politice de frunte ale sârbilor din Austro-Ungaria nu au fost în m ăsur ă s ă se adreseze cona Ńionalilor lor. Pentru a ap ărea în public, se foloseau organiza Ńii umanitare. Printre acestea, de cel mai mare prestigiu se bucura ac Ńiunea de ocrotire a orfanilor de război din Ńă rile iugoslave. În acest scop, ia fiin Ńă la 14 decembrie 1917 la Novi Sad, Consiliul Zonal pentru Ba čka, Banat i Baranja a c ărui sarcin ă principal ă era primirea i cazarea orfanilor de r ăzboi din Ńă rile iugoslave, mai ales a celor din Bosnia i Her Ńegovina. Pre edinte al Consiliului era cunoscutul activist al Partidului Radical din Ungaria, Kosta Hadži, n ăscut la Timi oara într-o familie or ă eneasc ă de vaz ă, cel mai apropiat colaborator al lui Jaša Tomi ć, personalitate de frunte a radicalilor. Dup ă înfiin Ńare, Consiliul a adresat un apel c ătre toate ora ele i satele din Ba čka, Banat i Baranja unde locuiau sârbi, în care se specific ă, printre altele: “Chem ăm pe fiii i fiicele poporului sârb din Ba čka, Banat i Baranja s ă înfiin Ńeze degrab ă, la rându-le, în localit ăŃ ile lor, consilii de cazare a copiilor din Bosnia i Her Ńegovina i pentru ajutorarea s ărăcimii din Bosnia iar aceste consilii s ă fac ă un tabel cu to Ńi cei care doresc s ă g ăzduiasc ă copii sau maturi, oferindu-le alimente i îngrijire i apoi s ă comunice rezultatele muncii lor Consiliului din Novi Sad”. Consiliul zonal mai specific ă i faptul c ă “fiecare prieten nobil al poporului nostru va g ăsi în propria-i cas ă un loc pentru a ocroti i a oferi mas ă unui copil sârb înfometat”. În apel se mai spune c ă “exist ă minori i de pân ă la 7 ani, dar i copii ap Ńi pentru o meserie, comer Ń ori a fi da Ńi la coal ă”. Răspunzând apelului Consiliului Zonal, episcopul de Timi oara, Georgije Leti ć raporteaz ă la 28 februarie 1918 c ă autorit ăŃ ile politice au specificat c ă la indica Ńiile ministeriale va fi permis ă cazarea copiilor din Bosnia i Her Ńegovina în aceste Ńinuturi. De fapt jude Ńul Timi a cazat 100 de copii, jude Ńul Cenad – 130. În ce prive te localit ăŃ ile, au fost caza Ńi la Sânnicolaul Mare 55, la Mănă tur 27, la Ciacova 20 etc. Dup ă izbucnirea r ăzboiului formarea Consiliului Zonal pentru Ba čka, Banat i Baranja i a consiliilor locale a însemnat prima posibilitate legal ă de întrunire a personalit ăŃ ilor politice de frunte din aceste Ńinuturi. Acesta a fost cadrul de apari Ńie a primelor forme de organizare politic ă având ca sarcin ă s ă adune poporul i s ă canalizeze dorin Ńele spre dezlipire de Ungaria i s ă înceap ă ac Ńiunea de unire cu Ńara-mumă, Serbia. Schema organizatoric ă a Consiliului Zonal i a celor locale pentru cazarea copiilor din Bosnia i Her Ńegovina în Ba čka, Banat i Baranja a facilitat crearea i activitatea eficace a Consiliului Popular Sârb din Novi Sad i a organiza Ńiilor sale locale în Ba čka, Banat i Baranja. În acest mod o ac Ńiune umanitar ă s-a transformat într-o mi care politic ă organizat ă. Era luna octombrie în anul 1918 iar la 3 noiembrie Consiliul Popular Sârb se constituie ca organ politic avându-l în frunte pe Jaša Tomi ć. Toate acestea se întâmplau când autoritatea veche era pe duc ă i armata sârb ă i o tile Antantei, dup ă str ăpungerea frontului de la Salonic, avansau irezistibil spre râurile Sava i Dun ăre, adic ă spre grani Ńele Austro-Ungariei. La sfâr itul Primului R ăzboi Mondial pe teritoriul Banatului de Timi oara situa Ńia a devenit foarte complex ă i tensionat ă, dominat ă de confrunt ări sociale i de clas ă. În acest sens un loc important l-au ocupat ac Ńiunile dezertorilor din armata austro-ungar ă care existau de altfel, de la începutul r ăzboiului, îns ă num ărul lor cre tea pe m ăsur ă ce sl ăbeau pozi Ńiile Imperiului “negru-galben”. Rezultatul a fost că în hotarele satelor existau tot mai multe “cadre verzi”. Anume, dup ă izbucnirea Revolu Ńiei din Februarie 1917 în Rusia, a a-numi Ńii “dezertori cumin Ńi” se transform ă în “cadre verzi”. Aceast ă activitate antir ăzboinic ă consta din unirea dezertorilor de r ăzboi în grupe organizate conform realit ăŃ ilor concrete. În partea de conglomerat na Ńional al Ungariei, cea de est, pe teritoriul de azi al României, social-democra Ńii au avut cea mai mare înrâurire. Purt ătorii lor de cuvânt, în alocu Ńiuni Ńinute la adun ările de la Timi oara i Arad în anul 1917, au cerut Guvernului Ungariei să accepte condi Ńiile

149 de pace dictate de bol evici. Cereau i demilitarizarea Ńă rii i respectarea cu stricte Ńe a egalit ăŃ i în drepturi a na Ńionalit ăŃ ilor. Muncitorii de diferite na Ńionalit ăŃ i din Re iŃa au Ńinut o întrunire într-un spirit de solidaritate fr ăŃ easc ă cerând încheierea irevocabil ă a p ăcii. În Valea Mure ului i în Ńinutul Timi oarei la începutul anului 1918 num ărul “cadrelor verzi” era într-o continu ă cre tere, iar situa Ńia de pe front le “alimenta” îndr ăzneala de a se opune organelor de urm ărire. În satele sârbe ti i române ti din Banatul de Timi oara, unde existau posturi de jandarmi, militarii afla Ńi în concedii nu se mai prezentau nic ăieri dar nici nu se mai întorceau în unit ăŃ ile din care proveneau. Pentru a pune cap ăt acestei situa Ńii, autorit ăŃ ile au anun Ńat în luna mai 1918 c ă fiecare dezertor prins va fi executat dac ă nu se prezint ă la termen la cel mai apropiat comandament militar. În scurt timp s-a v ăzut îns ă, c ă amenin Ńă rile erau neserioase, ni te vorbe goale. Vorbind despre “logo ani” (dezertori) de pe Valea Mure ului i din Ńinutul Timi oarei, spre deosebire de cei din alte p ărŃi ale Ungariei de Est, ei erau mai vizibil orienta Ńi spre eliberare na Ńional ă i unire cu Serbia. Situa Ńia în Banatul de Timi oara în vara anului 1918 era extrem de dramatic ă. Acesta a i fost motivul de instituire, la 5 iulie 1918, la Timi oara, a Cur Ńii Mar Ńiale pentru to Ńi dezertorii militari. De i mul Ńi au reu it s ă fug ă, circa o mie dintre dezertori au comp ărut în fa Ńa Cur Ńii Mar Ńiale. Str ăpungerea frontului din Salonic, marile victorii ale armatei sârbe i înaintarea ei c ătre Dun ăre au pus în mi care întregul popor sârb din Imperiul Habsburgic. Dezert ările au luat amploare. Nelini tile au zguduit din temelii Austro-Ungaria. Puterea austro-ungar ă pe cale de dispari Ńie nu avea suficient ă for Ńă s ă tempereze situa Ńia tensionat ă care se amplifica pe zi ce trece. Dezordinea i jaful au devenit fapte cotidiene în Banatul de Timi oara. Astfel, conform rapoartelor sosite din Clisura Dun ării “aici domne te jaful, pr ăvăliile sunt sparte i marfa dus ă, sunt ataca Ńi ofi Ńerii i jandarmii”. La Moldova Veche a fost jefuit Arsenalul Militar, iar la Belobre ca a fost ucis ă patrula militarilor germani. Aproape de Timi oara, la Rudna “logo enii” au alungat autorit ăŃ ile oficiale i i-au pus oamenii lor. Cât de ample erau dezordinea i anarhia în Clisura Dun ării, st ă m ărturie elocvent ă cererea generalului austro-ungar din Moldova Veche c ătre comandamentul sârbilor din Veliko Gradište să fie acceptat ca prizonier de r ăzboi. Aceast ă cerere ciudat ă generalul o explic ă prin faptul c ă altfel nu se putea elibera de “logo eni”. În acela i timp, patruzeci de cet ăŃ eni din Moldova Veche cereau armatei sârbe ti s ă preia puterea pentru a ocroti popula Ńia de acolo. Spre sfâr itul anului 1918, centrul nelini tilor în Valea Mure ului au devenit împrejurimile mănăstirii Bezdin. Munar, un sat aproape de m ănăstirea Bezdin, a devenit sediul conducerii “logo enilor”. Dup ă ce au alungat pe jandarmii i militarii prezen Ńi în cazarma de aici, “logo enii” au format un consiliu local în componen Ńa c ăruia era s ărăcimea sârb ă i român ă. Cei mai înst ări Ńi st ăteau deoparte. În interregnul creat prin plecarea armatei austro-ungare i înainte de a veni armata sârb ă, la începutul lunii noiembrie 1918, pe Valea Mure ului, jaful s-a intensificat. Acest fapt este atestat de un contemporan care noteaz ă: “În timp ce femeile cotrob ăiau prin pr ăvălii, b ărba Ńii – în jur de o sut ă la num ăr – au pornit-o din prima zi cu topoare i c ăru Ńe în p ădurea de lâng ă Mure s ă-i rezolve problema lemnelor de foc. Copacii c ădeau sub loviturile topoarelor, apoi erau înc ărca Ńi în căru Ńe i du i în sat”. În toamna anului 1918, în Banatul de Timi oara, ca i în alte Ńinuturi ale Ungariei, s-a întors un num ăr de participan Ńi la Revolu Ńia Socialist ă din Octombrie din Rusia. Mul Ńi dintre ace tia erau inocula Ńi cu idei bol evice. Sistemul represiv pe care îl aplicau autorit ăŃ ile austro-ungare fa Ńă de cei veni Ńi din Rusia era, din punct de vedere politic, a ŃâŃă tor. La întoarcere, ace tia au g ăsit Ńara într-o mare criz ă economic ă i social ă, iar familiile – în mizerie i ducând lips ă de toate cele necesare. Starea

150 aceasta era descurajant ă pentru disciplina oamenilor care s-au aflat în unit ăŃ i suplimentare. S ătui de peripe Ńii au hot ărât s ă întrerup ă participarea la r ăzboi, fie i prin ac Ńiuni de r ăzvr ătire. Cunoscu Ńi sub numele de “octombri ti”, ei propagau idei revolu Ńionare care “au prins” mai ales la cei s ăraci. Pericolul care venea de la ace ti oameni l-au sesizat cei din clasele cet ăŃ ene ti. Ei atrag aten Ńia personalit ăŃ ilor politice de frunte asupra acestui pericol. Astfel Jaša Tomi ć îl avertizeaz ă pe voievodul Petar Bojovi ć (Petar Boiovici), comandantul Armatei I sârbe ti c ă prin întoarcerea “octombri tilor” i colaborarea lor cu “cadrele verzi” se creeaz ă condi Ńiile ca ace tia să devin ă “o cast ă aparte ale c ărei idei sunt identice cu ideile curentului bol evic care a d ărâmat Rusia”. Prin ac Ńiunile “octombri tilor” în avalul râului Nera s-a creat Republica Sovietic ă din Zlati Ńa Kusici. La întrunirea de la Kusici la care, în afar ă de locuitori din Zlati a i Kusici, au participat i Ńă rani din satele învecinate, s-a hot ărât s ă se cear ă autorit ăŃ ilor competente s ă recunoasc ă “Republica Sovietic ă”. Reprezentan Ńii “Republicii Sovietice” proclamat ă au pornit-o cu steagul ro u în frunte spre Bela Crkva i consulatului de acolo i-au cerut recunoa terea republicii lor. În raportul s ău c ătre organele competente, comandantul din Bela Crkva specific ă: “Autoritatea militar ă, dându-i seama c ă cu aceast ă ocazie are de a face cu creiere sucite i nebuni nepericulo i, i-a trimis la casele lor, amenin Ńându-i c ă vor fi pedepsi Ńi cu foarte popularele “25 de lovituri” dac ă se vor mai ocupa în viitor de asemenea nebunii. Aceast ă amenin Ńare a ac Ńionat excelent asupra creierelor înfierbântate a a c ă “libercuget ătorii” s-au l ăsat convin i rapid i a a se desfiin Ńă republica lor separat ă Zlati Ńa-Kusici odat ă cu Republica B ănăŃ ean ă a lui Roth, care era prev ăzut ă pentru mai târziu”. Comandantul conchide în raportul s ău: “Revolta lor a fost hazlie i naiv ă în privin Ńa lini tii publice i a orânduirii, dar putea s ă devin ă periculoas ă”. Era un motiv pentru a fi înt ărite m ăsurile de securitate ini Ńiate de armata sârb ă în zona posibilei revolte, cum a fost considerat Ńinutul Zlati Ńa-Kusici. La sfâr itul anului 1918, Ungaria se afla în fa Ńa c ăderii. Pe timpul anarhiei totale i a fărădelegii for Ńele na Ńionaliste, avându-l în frunte pe Mihaly Karoly, dau o lovitur ă de stat la Budapesta în ziua de 25 octombrie. Puterea este preluat ă de Consiliul Popular Maghiar, avându-l în frunte pe Karoly. tirile despre evenimentele furtunoase din Budapesta au ajuns rapid la Timi oara, unde domnea de asemenea, starea de f ărădelege i exista pericolul unor dezordini de mari propor Ńii. La întâlnirea corpului ofi Ńeresc din 31 octombrie 1918, dup ă discu Ńii privind situa Ńia complex ă în care se afla Banatul, s-a conchis c ă trebuie organizat ă autoritatea i, din rândul armatei austro-ungare învinse, format ă for Ńa armat ă. În ziua în care armatele sârb ă i cea a Antantei aliate au ajuns la Dun ăre i se preg ăteau s ă intre în Banat, la Timi oara este proclamat ă la 31 octombrie 1918, Republica B ănăŃ ean ă. În func Ńia de comisar militar a fost numit Albert Bartha, iar în cea de comisar civil – Otto Roth. Atunci ia fiin Ńă Consiliul Popular B ănăŃ ean i se hot ără te ca toate na Ńiunile (germanii, ungurii, sârbii i românii) s ă-i delege reprezentan Ńii s ăi în acest organism. Ambii comisari s-au declarat a fi preg ăti Ńi s ă ac Ńioneze în folosul tuturor popoarelor din Banat. Consiliul Popular B ănăŃ ean este sus Ńinut din plin de c ătre Consiliul Popular Maghiar de la Budapesta. De i au proclamat separarea, conduc ătorii Republicii B ănăŃ ene doreau în esen Ńă s ă asigure integritatea Ungariei i s ă preîntâmpine armata sârb ă care se preg ătea s ă ocupe teritoriul Banatului, i au cerut ca acest Ńinut s ă fie ocupat de for Ńele Antantei. Consiliul Popular B ănăŃ ean i-a extins prerogativele asupra unit ăŃ ilor militare i a G ărzii Cet ăŃ ene ti. Organizarea G ărzii Cet ăŃ ene ti are loc la 4 noiembrie 1918. Din cauza situa Ńiei încordate Consiliul Popular B ănăŃ ean a instituit, pentru teritoriul pe care dorea s ă-l controleze, Curtea Mar Ńial ă. În ciuda tuturor ac Ńiunilor, autoritatea Consiliului nu s-a sim Ńit prea mult în Banat. În aceea i zi când s-au organizat germanii i maghiarii, la 31 octombrie 1918, se organizeaz ă i românii din Timi oara. Atunci ia fiin Ńă Consiliul Na Ńional Central Român, care la 2

151 noiembrie se mut ă la Arad, de unde a coordonat înfiin Ńarea i activitatea consiliilor din Ardeal, Banat i Cri ana. Consiliul Na Ńional Central Român se adreseaz ă la 6 noiembrie 1918 poporului român cu un Manifest prin care se cere “autoritatea deplin ă în teritoriile locuite de români în Transilvania i Ungaria”. Consiliul Central adreseaz ă la 20 noiembrie 1918 un apel c ătre reprezentan Ńii poporului român r ămas, chemându-i s ă vin ă la Adunarea Popular ă. La aceast ă Adunare care are loc la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia i la care au participat i românii din întregul Banat, se adopt ă o Rezolu Ńie prin care se hot ără te “c ă teritoriul Transilvaniei, Banatului, a Ńă rilor Ungure ti locuit de români se une te cu Regatul României”. În Sala festiv ă a Palatului Eparhial Sârbesc din Timi oara are loc la 31 octombrie 1918 Marea Adunare a Sârbilor, unde se înfiin Ńeaz ă Vecea Popular ă Sârb ă (Consiliul Na Ńional Sârb), ca primul organ al puterii populare sârbe ti din Ungaria. Comitetul de preg ătire în a c ărui componen Ńă erau Mladen Pili ć, dr. Jovan Savkovi ć, dr. Dušan Prekajski, Joca Pavlovi ć, Djura Terzin, Ilija Beleslijin i dr. Milan Kalinovi ć a fost îns ărcinat cu realizarea hot ărârilor Marii Adun ări Populare. La adunare au fost ale i i membri ai Consiliului Provizoriu al Vecei Populare Sârbe ti în componen Ńa c ăruia au fost: dr. Georgije Leti ć, episcop al Timi oarei, pre edinte de onoare, generalul Svetozar Davidov, pre edinte, Mladen Pili ć, vicepre edinte, Djura Terzin, secretar, iar Šandor Nanadovi ć, Andrija Murgulov i Ljuba Teodorovi ć – membri. În ceea ce prive te delegarea reprezentantului sârbilor în Consiliul B ănăŃ ean, la aceea i adunare se formuleaz ă i r ăspunsul în care se specific ă în mod expres: “În sarcina acestui Consiliu Popular va fi i luarea de m ăsuri necesare pentru asigurarea securit ăŃ ii publice, iar politica va fi exclus ă din acest Consiliu Popular ca s ă nu ia amploare lupta dintre anumite popoare din Banat”. Formulându-i astfel pozi Ńia, Marea Adunare Popular ă specific ă în mod clar c ă vede prerogativele Consiliului Popular B ănăŃ ean în sensul de a organiza ap ărarea securit ăŃ ii popula Ńiei i a averii acesteia. De aceea se specific ă în mod special c ă toate celelalte probleme, i mai ales politica, r ămân sub jurisdic Ńia consiliilor na Ńionale. Marea Adunare Popular ă a în Ńeles c ă înfiin- Ńarea i activitatea Consiliului Popular B ănăŃ ean este o form ă tranzitorie care se rezum ă la asigurarea securit ăŃ ii locuitorilor Timi oarei pân ă la venirea armatei sârbe. De aceea se i specific ă faptul c ă, dac ă ordinea public ă este serios periclitat ă i Consiliul Popular B ănăŃ ean nu o poate asigura cu for Ńe proprii, “trebuie chemate s ă intre în Banat cât mai repede for Ńele Antantei i să asigure securitatea public ă”. Astfel în Ńelegând rolul Consiliului Popular B ănăŃ ean, adunarea î i propune reprezentan Ńii i pentru sectorul militar i pentru cel civil. Reprezentan Ńi ai sectorului militar erau: Eta Djakonovi ć, Gliša Stojiši ć, dr. Vasa Bogdanov i dr. Svetislav Stojakovi ć. Pentru sectorul civil au fost propu i: Mladen Pili ć, dr. Jovan Savkovi ć, dr. Dušan Prekajski, Joca Pavlovi ć, Djura Terzin, Ilija Beleslijin i dr. Milan Kalinovi ć. La aceast ă Mare Adunare Popular ă, episcopul Timi oarei, dr. Georgije Leti ć a men Ńionat în cuvântul s ău: “Tr ăim vremuri decisive. Trebuie ca i noi s ă ne ar ătăm demni pentru aceste mari vremuri. Este necesar s ă d ăm dovad ă de o stare de spirit i de o gândire s ănătoas ă i s ă nu d ăm aripi sentimentelor momentane. Trebuie bine cânt ărite situa Ńia i starea de fapt. Lumea întreag ă a adoptat cele mai moderne i cele mai în ălŃă toare principii, ceea ce propovăduie te i biserica – s ă se dea libertatea de dezvoltare tuturor popoarelor. Acestor principii nu li se poate opune nimic i ele se vor realiza”. Cea mai important ă decizie a Marii Adun ări Populare a fost pozi Ńia hotărât ă ca poporul sârb din Banat s ă tr ăiasc ă împreun ă cu cona Ńionalii s ăi. În acest sens se concluzioneaz ă: “Noi nu ne putem desparte de acest trunchi. Dac ă se opteaz ă pentru drepturile altor popoare, i noi avem drepturile i cerin Ńele noastre”. S-a hot ărât s ă se intre în contact cu sârbii de pe întreg cuprinsul Ungariei i s-a insistat “s ă se Ńin ă cât mai curând Marea Adunare a Sârbilor din Ungaria”. La aceea i întrunire se adopt ă hot ărârea de a se edita un ziar sârbesc la Timi oara. Redactor-ef este ales Ilija Beleslijin “care va fi ajutat de un consiliu de redac Ńie, care va fi votat ulterior.”

152 Consiliul Popular Sârb a acceptat în întregime la 4 noiembrie 1918 Rezolu Ńia sârbilor i a croa Ńilor independen Ńi din Ungaria de Sud, rezolu Ńie dat ă la 24-25 octombrie 1918, prin care se “exprim ă dorin Ńele i cererile sârbilor i ale croa Ńilor din Ungaria de Sud ca problema apartenen Ńei regiunilor Ba čka, Banat i Baranja, precum i ale viitoarelor p ărŃi componente a Ńă rii iugoslave libere i comune a tuturor iugoslavilor, s ă fie rezolvat ă la Conferin Ńa de Pace, unicul for competent, adic ă rezolvarea integral ă în acest cadru a tuturor problemelor care îi privesc pe sârbii i pe croa Ńii din Ungaria de Sud, pentru care s-a i creat în 18 octombrie 1918”. Este recunoscut ă “deplina i exclusiva competen Ńă ” a Consiliul Popular de la Zagreb. Prin ac Ńiunile sale, Consiliul Popular Sârb din Timi oara i-a câ tigat stima de-a lungul Banatului, fapt atestat i de procesul-verbal de la aceast ă edin Ńă . La cererea celor din Kikinda Mare, Mokrin i Itebej s-au dat indica Ńii “cum s ă se organizeze consiliile populare i garda cet ăŃ eneasc ă”. S-a concluzionat c ă este necesar “s ă se ia leg ătura cu localit ăŃ ile noastre mai mari pentru unitate în ac Ńiune i în vederea întrunirii tuturor sârbilor din Ungaria la o adunare popular ă, care va avea loc în curând”. Consiliul Popular Sârb din Timi oara a formulat la 7 noiembrie 1918, cerin Ńele poporului sârb din Ungaria. “Poporul sârb din Ungaria nu vede în schimb ările de pân ă acum din via Ńa politic ă a Ungariei, garan Ńii suficiente c ă se va Ńine cont de principiul autodetermin ării populare a Statelor Unite ale Americii, proclamat de pre edintele Wilson. Schimb ările de pân ă acum sunt numai m ărun Ńiuri, iar popoarele din Ungaria doresc s ă-i asigure institu Ńionalizat existen Ńa lor na Ńional ă. Sârbii nu se pot pronun Ńa pentru integritatea Ungariei pentru c ă în vederea unor asemenea declara Ńii este convocat ă marea adunare popular ă a sârbilor din întreaga Ungarie”. În documentul men Ńionat se specific ă faptul c ă în condi Ńiile când soarta apartenen Ńei este neclar ă, este necesar ă colaborarea cu germanii “în caz de plebiscit” pentru c ă în acest mod s-ar asigura majoritatea voturilor i în acest fel unirea definitiv ă a întregii regiuni în Serbia”. În condi Ńii dramatice, când armata sârb ă, împreun ă cu alia Ńii, a p ătruns adânc în teritoriul Banatului i se preg ătea s ă elibereze centrul s ău secular – Timi oara, la 10 noiembrie 1918 are loc Adunarea Popular ă. Au participat reprezentan Ńi ai sârbilor din Timi oara i împrejurimi. Adunarea a fost dominat ă de hot ărârea ferm ă a poporului sârb din Banatul de Timi oara s ă tr ăiasc ă împreun ă cu fra Ńii s ăi în patria comun ă – Serbia. La aceast ă adunare este constituit oficial Consiliul Popular Sârb. În func Ńia de pre edinte au fost ale i: Ivan Prekajski i Eta Djakonovi ć, iar ca pre edinte executiv Mladen Plili ć. Au mai fost ale i Ilija Beleslijin i Hristifor Svir čevi ć – secretari i Nikola Živkovici – casier. Adunarea s-a pronun Ńat i despre “pozi Ńia sârbilor fa Ńă de alte popoare în aceste Ńinuturi, când aici va fi Iugoslavia. Sârbii au fost liberali întotdeauna i nici în viitor nu vor dori s ă asimileze alte popoare. Dorindu-i sie i libertatea, sârbii doresc acela i lucru i altor popoare cu care vor tr ăi în Ńara de sud.”. În încheierea adun ării, s-a hot ărât în unanimitate: “Armata sârb ă s ă fie întâmpinat ă cu cele mai mari ova Ńii, cu steaguri sârbe ti, coroane, flori, intonarea imnului sârbesc i a altor cântece patriotice.” La începutul lunii noiembrie, consilii populare sârbe ti sunt formate în multe localit ăŃ i ale Banatului de Timi oara. Acela i lucru se întâmpl ă în localităŃ ile sârbe ti la nord de Mure . Coordonarea activit ăŃ ii tuturor consiliilor populare era exercitat ă de Consiliul Popular Sârbesc din Novi Sad, înfiin Ńat la 3 noiembrie 1918. Activitatea acestuia avea în vedere organizarea Marii Adun ări Populare. Armata sârb ă i armata alia Ńilor din Antanta au ajuns pe malurile Dun ării i a Savei la 31 octombrie 1918. Se preg ăteau s ă cucereasc ă regiunile la nord de Dun ăre i Sava, printre care era i Banatul. De la Guvernul Ungariei s-a cerut să semneze pacea i s ă p ărăseasc ă anumite teritorii, printre care i Banatul. Guvernul Ungariei, în fruntea c ăruia se afla contele Karoly, nu dorea ca armata sârb ă s ă ocupe p ărŃile de sud ale Ungariei ci a cerut ca acest lucru să-l fac ă unit ăŃ ile Antantei.

153 În situa Ńia complex ă creat ă i ca replic ă la tergiversarea semn ării de c ătre reprezentan Ńii maghiari a Conven Ńiei privind încetarea focului, Comandamentul Suprem sârb emite la 5 noiembrie 1918 urm ătorul ordin: “Pentru c ă evenimentele evolueaz ă rapid i cu succes... împuternicesc comandamentele diviziilor s ă hot ărasc ă singure, conform situa Ńiei momentane, având în vedere urm ătoarele: în nord s ă se ocupe aliniamentul Bela Crkva-Vršac-Timi oara-Arad i cincizeci kilometri la est de acest aliniament... Diviziile de c ălăre Ńi i cea Morav ă s ă ocupe, prin cooperare, Banatul executând aceast ă opera Ńiune solid i cu grij ă.” Întâmpinat ă festiv, armata sârb ă a intrat în Timi oara la 15 noiembrie 1918. Acest eveniment este relatat de ziarul Temeswarer zeitung : “Cinci mii de osta i, de toate specialit ăŃ ile militare, ai Armatei Rregale Sârbe, au intrat în Timi oara i au surprins pl ăcut prin disciplina de care au dat dovad ă i care s-a v ăzut. Ofi Ńerii sunt to Ńi ni te fe Ńe elegante, b ărbieri Ńi i foarte amabili în discu Ńii; militarii – de asemenea – un soi de oameni puternici i, în ciuda eforturilor suferite, mai bine îmbr ăca Ńi i alimenta Ńi, sunt oameni de suflet i ordona Ńi. Intrarea lor a fost nu doar impozant ă ci i de bun ă seam ă de neuitat pentru to Ńi cei ce i-au văzut. Nici o singur ă neîn Ńelegere nu a perturbat festivitatea; era un frig de noiembrie, îns ă soarele a str ălucit puternic i sper ăm c ă se vor adeveri cuvintele eroicului comandant al armatei de ocupa Ńie: Venim ca ni te fra Ńi i dorim ca Timi oara s ă p ă easc ă de acum în întâmpinarea unui viitor frumos!”. În relatarea publicat ă de Srpski list (Ziarul Sârbesc), se spune c ă de la orele matinale, în cartierul timi orean Fabric, s-a “adunat o mul Ńime de oameni” în pia Ńa din fa Ńa Bisericii Sfântului Gheorghe. De la orele 11 a ap ărut i armata sârbeasc ă. În fa Ńa cavaleriei i a infanteriei p ă ea colonelul Colovi ć ( łolovici). În numele cet ăŃ enilor din Fabric, armata sârb ă a fost salutat ă de protopopul Jovan Novakovi ć (Iovan Novacovici), care a specificat c ă armata sârb ă a venit la Timi oara s ă aduc ă tuturora libertate i democra Ńie. A fost apoi intonat imnul sârb. În numele Consiliului Popular Sârb, Dušan Jovanovi ć i-a oferit colonelului Colovi ć pâine i sare, iar trei fete i-au dat flori. Militarii au fost ‘împodobi Ńi’ cu flori. Salut ărilor entuziaste ale sârbilor timi oreni, colonelul Colovi ć le-a r ăspuns: Sunt foarte surprins de aceast ă primire entuziast ă pentru care v ă mul Ńumesc din inim ă. Noi suntem preg ăti Ńi s ă ne d ăm i ultima pic ătur ă de sânge pentru a realiza binele i unirea poporului sârb.” Înainte de amiaz ă, armata sârb ă, avându-l în frunte pe colonelul Colovi ć i pe membrii ai comandamentului s ău superior (cu 5.000 de militari) a venit în fa Ńa sediului jude Ńului, în centrul Timi oarei. Pe lâng ă func Ńionarii jude Ńului, aici s-a adunat o mul Ńime de oameni, printre care erau i reprezentan Ńii Consiliului Popular Sârb, dar i ai Consiliului Na Ńional Român. Cuvinte calde de salut i de mul Ńumire armatei sârbe au fost adresate de protopopul Ilija Beleslijin, care a mai subliniat: “Serbia a v ărsat atâta sânge, c ă o mare s-ar putea umple. i nu doar pentru poporul sârb, ci pentru întreaga lume. Serbia a luptat pentru libertatea umanit ăŃ ii. Serbia era mic ă îns ă din fiecare r ăzboi a ie it m ărit ă i a a va fi i dup ă acest r ăzboi. i pentru c ă Armata Regal ă Sârb ă a luptat pentru libertatea întregii lumi, noi o întâmpin ăm cu mul Ńumire, dragoste i respect. Aceast ă armat ă va crea Serbia Mare, care va fi mai mare decât a fost cea de dup ă r ăzboaiele balcanice. Acea Serbie, pe care au vrut s-o împart ă, va tr ăi i în viitor”. El i-a încheiat alocu Ńiunea cu vorbele: “Noi v ă întâmpin ăm cu mul Ńumiri i dragoste pentru c ă acum voi aŃi spart c ătu ele care ne-au înl ănŃuit veacuri de-a rândul”. Dup ă ce “Societatea Coral ă a Sârbilor” a cântat imnul sârbesc, un cuvânt de salut c ătre armat ă l-a adresat primarul Geml, în numele magistratului Timi oarei. El a “recomandat ora ului i locuitorilor s ă fie binevoitori fa Ńă de armata sârb ă i c ăpeteniile sale”. Viceprimarul Ferenzy l-a rugat pe colonelul Colovi ć s ă asigure activitatea autorit ăŃ ii, ordinea i pacea. Colonelul Colovi ć i-a asigurat pe amândoi c ă armata sârb ă va ajuta autorit ăŃ ile în munca lor, chemându-i s ă fac ă totul pentru men Ńinerea p ăcii. În numele românilor, armata sârb ă a fost salutat ă de avocatul Aurel Cosma, care a men Ńionat: “Consiliul Na Ńional Român din Timi oara v ă salut ă cu bucurie, în numele cet ăŃ enilor români, printre aceste Bastioane istorice a min Ńii cucernice ale lui Ioan de Hunedoara, mare erou

154 al românilor. Voi sunte Ńi, împreun ă cu alia Ńii vo tri puternici, lupt ători pentru libertatea democratic ă a tuturor popoarelor, lupt ători care nu stau pe gânduri i nici nu ezit ă. Noi, românii din Ungaria i Ardeal, dator ăm o dubl ă mul Ńumire armatei înving ătoare. În aceste vremuri prea grele, ne punem toate for Ńele noastre în slujba men Ńinerii ordinii i de aceea v ă rug ăm, domnule colonel, ajuta Ńi-ne i în aceast ă str ăduin Ńă a noastr ă i lua Ńi poporul nostru sub ocrotirea dumnea- voastr ă!” În numele Consiliului Popular B ănăŃ ean Otto Roth i-a adresat colonelului Colovi ć urm ătoarele cuvinte: “În numele Consiliului Popular B ănăŃ ean al tuturor na Ńionalit ăŃ ilor Banatului, v ă salut ăm domnule colonel. Noi ne-am creat republica noastră democratic ă i ac Ńion ăm ca toate popoarele: ungurii, nem Ńii, sârbii i românii – s ă fie egale în drepturi democratice; idealul nostru este fr ăŃ ia, libertatea i egalitatea tuturor popoarelor lumii. Tr ăiasc ă interna Ńionalismul! Tr ăiasc ă lumea întreag ă!”. Dup ă festivitate, ofi Ńerii i popula Ńia s-au dus la Catedrala Ortodox ă Sârbă, unde episcopul Georgije Leti ć a Ńinut o slujb ă festiv ă de mul Ńumire. Dup ă intonarea Imnului Sârbesc, episcopul Leti ć a adresat un cuvânt de mul Ńumire armatei sârbe. A doua zi, în cinstea armatei sârbe eliberatoare, Consiliul Popular Sârb din Timi oara a oferit un dineu la care au participat circa o sut ă de ofi Ńeri i solda Ńi i circa 400 de cet ăŃ eni din Timi oara i împrejurimi. Avangarda armatei sârbe, în înaintarea sa c ătre râul Mure , a ajuns seara târziu la Sânpetru Sârbesc i totu i, vestea sosirii ei s-a r ăspândit prin sat. Dis-de-diminea Ńă , la 16 noiembrie, lumea s-a adunat în fa Ńa prim ăriei ca s ă salute armata sârb ă. Armata sârb ă, avându-l în frunte pe locotenentul Djordje Blagojevi ć (George Blagoievici) a fost salutat ă de membri ai Consiliului Popular Sârbesc în frunte cu pre edintele acestuia, Jovan Laci ć (Iovan La Ńici). Locotenentul Blagojevi ć le-a comunicat c ă dore te s ă ajung ă cu armata la Mure , cum se i prevede în Conven Ńia de încetare a focului. Înso Ńit de c ălăre Ńi sârbi din localitate, locotenentul Blagojevi ć a pornit cu armata sârb ă spre localitatea vecin ă Periam, unde le-a comunicat localnicilor germani c ă “armata sârb ă nu a venit s ă jefuiasc ă i s ă ucid ă, ci ca s ă aduc ă libertatea i pacea pentru to Ńi deopotriv ă.” Apoi armata sârb ă s-a înapoiat la Sânpetru. În dup ă-amiaza aceleia i zile au pornit-o spre Igri , sat aflat pe malul Mure ului. Reporterul ziarului specific ă faptul c ă în acest sat în care tr ăiesc românii “entuziasmul era nem ărginit. Spre surprinderea general ă primirea în aceast ă localitate româneasc ă a fost excelent ă i foarte entuziast ă. Am ajuns i pe malul Mure ului pentru c ă acesta era scopul final”. Armata s-a întors apoi la Sânpetru Sârbesc unde, peste câteva zile, a venit o unitate i mai mare a armatei sârbe. Dup ă ce a ocupat întregul teritoriu în jurul râului Mure , cum era prevăzut în Conven Ńie, armata sârb ă a intrat în ziua de 21 noiembrie 1918 în Arad, fapt relatat tot de ziarul Srpski list . Se men Ńioneaz ă c ă a avut loc slujba festiv ă de mul Ńumire în cinstea victoriei armelor sârbe ti. În biseric ă erau prezen Ńi militarii sârbi în frunte cu locotenent-colonelul Popovi ć. Au fost prezen Ńi i membri ai Consiliului Popular Sârb în fruntea c ărora s-a aflat pre edintele Milan Tabakovi ć, renumitul arhitect al multor cl ădiri, care înfrumuse Ńau acest ora de pe Mure . Al ături de popor se aflau i câ Ńiva ofi Ńeri ai fostei armate austro-ungare, dar care aveau pe c ăciuli însemne sârbe ti. La sfâr itul slujbei celor prezen Ńi li s-a adresat diaconul Stevan Ilki ć (Stevan Ilchici). Răspunzând chem ării Consiliului Popular Sârb ca reprezentan Ńii tuturor na Ńiunilor slave care au împlinit 20 de ani – b ărba Ńi i femei – s ă aleag ă în comunele lor deputa Ńii în a a fel, ca unul s ă fie ales de o mie de locuitori, în Banatul de Timioara, în 36 de comune sârbe ti au fost ale i 72 de deputa Ńi. Ei i-au reprezentat pe sârbi la Marea Adunare Popular ă care a avut loc la 25 noiembrie 1918 la Novi Sad în prezen Ńa a 757 de deputa Ńi din 211 comune din Banat, Ba čka i Baranja. Conform datelor de care dispunem, din Banatul de Nord (cel ce graviteaz ă spre Mure ), la Marea Adunare Popular ă, au fost prezen Ńi 14 deputa Ńi din 7 comune, din Banatul de Mijloc – 26 de deputa Ńi din 16 comune, iar din Clisura Dun ării i Poljadija – 32 de deputa Ńi din 13 comune. Deputa Ńii prezen Ńi la Marea Adunare Popular ă, sârbii, bunjevci i alte popoare slave – au hot ărât la 25 noiembrie la Novi Sad – desprinderea Banatului, a Ba čkăi i a Baranjei de Ungaria

155 i unirea acestor Ńinuturi cu Regatul Serbiei. În acest fel, o mare parte a Banatului de Timi oara a devenit parte component ă a Regatului Serbiei. Câteva zile mai târziu, la 1 decembrie 1918 ia fiin Ńă Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor în componen Ńa c ăruia intr ă i Regatul Serbiei îm- preun ă cu cele trei Ńinuturi men Ńionate – Banat, Ba čka i Baranja. Marea Adunare Popular ă a ales i Marele Consiliu Popular care este împuternicit s ă emit ă ordine i dispozi Ńii necesare i a numit i organul executiv al acestuia – Administra Ńia Popular ă. Administra Ńia Popular ă avea din partea Marelui Consiliu Popular sarcina să exercite puterea în Ńinuturile Banat, Ba čka i Baranja conform prevederilor legale existente până la formarea defi- nitiv ă a noului stat. Pân ă în luna februarie 1919, ingerin Ńele Administra Ńiei Populare se întindeau pân ă la linia de demarca Ńie stabilit ă prin Acordul de încetare a focului, adoptat la 13 noiembrie 1918 la Belgrad. În luna februarie 1919, se “mic oreaz ă” acest Ńinut pentru c ă linia de demarca Ńie este mutat ă la circa zece kilometri la est de Timi oara, în consecin Ńă , României i-au revenit Clisura Dun ării, Ńinutul Cara ovenilor i Muntenegrul de Banat. Fiind recunoscut de Guvernul sârb i având competen Ńa autorit ăŃ ii administrative în Banat, Ba čka i Baranja, organul executiv al Marii Adun ări Populare i-a început activitatea la 4 decembrie 1918 i a func Ńionat pân ă la 11 martie 1919. În locul Consiliilor i a altor organe municipale demise, în Banat, Ba čka i Baranja sunt formate noile senate or ăă ne ti, în a c ăror componen Ńă au intrat toate personale oficiale de pân ă atunci, care au primit hot ărârea electorilor c ărora li s-au ad ăugat reprezentan Ńii consiliilor populare sârbe ti. Senatele or ă ene ti l ărgite într-un asemenea mod rezolvau numai treburile curente care nu sufereau amânare. A a a i încetat func Ńia consiliilor locale populare. La transpunerea în via Ńă a hot ărârii Administra Ńiei Populare, de a pune în fruntea unit ăŃ ilor teritorial-administrative în Banat, Ba čka i Baranja, organele proprii, cea mai mare rezisten Ńă a fost întâmpinat ă la Timi oara. Administra Ńia Popular ă l-a numit pe cara oveanul Martin Filipon, avocat la Uljma, în func Ńie de mare jupan (prefect) al jude Ńelor Timi , Cara i cea de primar al Timi oarei. Problemele privitoare la preluarea de c ătre acesta a func Ńiei erau o consecin Ńă a componen Ńei eterogene a popula Ńiei pe de o parte i a ac Ńiunii distructive a conducerii Consiliului Popular B ănăŃ ean, pe de alt ă parte. Pentru a se dep ă i impasul creat de amânarea prelu ării func Ńiei de c ătre Martin Filipon, Ilija Beleslijin, membru al Marelui Consiliu Popular i membru al Vecei Populare Sârbe din Timi oara îi adreseaz ă o scrisoare ministrului de Interne al Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i a Slovenilor, în care se subliniaz ă: “Având în vedere problemele speciale existente în Timi oara i împrejurimi, consider ăm c ă este necesar ca Dumneavoastr ă, în calitate de ministru al Afacerilor Interne pe care o ave Ńi, s ă veni Ńi degrab ă aici i s ă studia Ńi situa Ńia de aici i în ceea ce prive te transpunerea în via Ńă a Rezolu Ńiei din Novi Sad s ă crea Ńi o disponibilitate deosebit ă pentru a se cuceri pa nic cele mai puternice grupe antisârbe ti i a se alipi taberei noastre, f ără convulsii.”. La cererea oficialit ăŃ ilor Timi oarei, în acest ora vin reprezentan Ńi ai Conducerii Populare avându-l în frunte pe pre edintele acesteia, Joca Laloševi ć (Io Ńa Lalo evici). Ei au dus tratative cu reprezentan Ńii Guvernului Ungariei în prezen Ńa generalului Djordje Djordjevi ć (George Georgevici) i a reprezentantului Guvernului Serbiei, Mika Popovi ć (Mika Popovici). Energic în hot ărârea ca Filipon s ă fie cât mai curând instalat în func Ńie, pre edintele Conducerii Populare, Joca Laloševi ć îl în tiin Ńeaz ă la 1 februarie 1919 pe ministrul Afacerilor Interne al Guvernului Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor, Svetozar Pribi ćevi ć (Svetozar Pribicevici) c ă aceast ă Conducere Popular ă a întreprins câteva încerc ări s ă-l instaleze pe Martin Filipon îns ă toate au fost zad ărnicite de generalul Djordje Djordjevi ć care s-a aflat în fruntea Comandamentului Sârb din Timi oara. Laloševi ć specific ă în mod deosebit faptul c ă Otto Roth, pre edinte al Consiliului Popular B ănăŃ ean a fost confirmat din nou în aceast ă func Ńie, de c ătre comisarul guvernatorului maghiar. În acest sens Laloševi ć îi comunic ă ministrului, c ă Otto Roth joac ă un rol dublu, care duce spre un singur Ńel – preg ătirea unei lovituri de for Ńă i alipirea Banatului la Ungaria. De aceea îl avertizeaz ă pe ministru cât de periculoas ă este amânarea

156 istal ării lui Filipon i c ă în cazul insuccesului, toat ă responsabilitatea o va avea generalul Djordjevi ć. În sfâr it, în ziua de 16 februarie 1919, Martin Filipon este instalat în func Ńia de mare jupan (prefect) al jude Ńului Timi i al Ńinuturilor ocupate în jude Ńul Cara . Germanul Hegen este numit primar al Timi oarei, fapt prin care s-a avut în vedere atragerea de partea autorit ăŃ ilor a popula Ńiei germane. În acela i timp, sunt destitui Ńi prefec Ńii de pân ă atunci, Jakoby i Tökés, precum i căpitanul ora ului – Beck. În locul acestuia este numit Miša Živanovi ć (Mi a Jivanovici). Autoritatea sârb ă a preluat Po ta, Administra Ńia Impozitelor i alte institu Ńii importante. Instaurarea noii autorit ăŃ i ca i func Ńionarea vie Ńii cotidiene în Ńinuturile eliberate ale Banatului, se loveau de rezisten Ńa popula Ńiei neslave i mai ales a maghiarilor. Acest fapt era vizibil în multe secven Ńe ale cotidianului. Noua autoritate a fost nevoit ă s ă rezolve problemele pe care le creau ziarele, care ap ăreau în limba maghiar ă, german ă i român ă. Numai în Banat ap ăreau în 1919, 16 ziare în limbile men Ńionate. Jum ătate dintre aceste ziare sunt interzise de autorit ăŃ ile sârbe ti pentru c ă se împotriveau situa Ńiei nou-create. Pe lâng ă aceasta, s-a interzis i aducerea în Ńinut a ziarelor în limba maghiar ă i german ă. Pentru ca m ăsurile men Ńionate s ă fie aplicate cât mai eficace, este introdus ă cenzura special ă a ziarelor la Timi oara, Sânnicolaul Mare i Periam. * * * În ajunul Anului Nou – 1919, ziarul Srpski glasnik , organ al Consiliului Popular Sârb din Novi Sad atrage aten Ńia asupra activit ăŃ ii distructive a lui Otto Roth i a Consiliului Popular BănăŃ ean i men Ńioneaz ă: “Nici politica de cameleon a dr. Otto Roth nu va putea schimba hot ărârile i faptul consumat în fa Ńa c ăruia ne afl ăm. Rolul dr. Roth este prea transparent”. În ciuda tuturor acestora, în prezen Ńa autorit ăŃ ilor sârbe din Timi oara, Consiliul Popular BănăŃ ean i-a continuat aproape nestingherit activitatea distructiv ă. Î i realiza, în cuno tin Ńă de cauz ă i cu tenacitate, planul de desprindere a Banatului din componen Ńa Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor i alipirea lui Ungariei. Consiliile preg ătite sistematic în teren se preg ăteau permanent pentru realizarea puciului care s ă duc ă la alipirea Banatului i a întregului Ńinut ocupat Ungariei. Sforile erau trase de Consiliul Popular B ănăŃ ean. Confruntat ă cu faptul de net ăgăduit, privind preg ătirea puciului, Conducerea Popular ă schimbă la 20 februarie 1919, conducerea Republicii B ănăŃ ene, interzicând activitatea organelor acestora în teren. Pentru c ă plângerea înaintat ă Conducerii franceze din Timi oara este respins ă, conducerea fuge în grab ă la Budapesta. Dar greva general ă a popula Ńiei maghiare i germane în Banat, Ba čka i Baranja preg ătit ă îndelung, nu este, totu i, preîntâmpinat ă. Ea izbucn te cu violen Ńă în toate centrele urbane, la 21 februarie 1919. Conducerea suprem ă ordon ă interven Ńia trupelor “pentru asigurarea circula Ńiei normale i corecte”. Greva a izbucnit în mod sincronizat la Timi oara, Pe čuj, Subotica i Sombor. Grevi tii din Timi oara sunt condu i de social-democra Ńii din rândurile maghiarilor i germanilor. Ei au înmânat autorit ăŃ ilor militare franceze un Memorandum, prin care protestau “împotriva instal ării cu for Ńă a imperiului sârb”. În continuare, în acela i Memorandum se spune: “Protest ăm împotriva nerespect ării principiilor lui Wilson i împotriva nerespect ării condi Ńiilor Acordului de încetare a focului”. Dup ă cum se vede, greva a avut exclusiv un caracter politic, îndreptat spre paralizarea vie Ńii pe întreg teritoriul i spre crearea condi Ńiilor de alipire la Ungaria. Prin interven Ńia armatei sârbe, în ziua de 22 februarie 1919, puciul este z ădărnicit. Banatul de Timi oara a r ămas i mai departe sub ingerin Ńele Conducerii Populare i a Armatei sârbe. Lucr ările Conferin Ńei de Pace erau urm ărite cu aten Ńie în toate p ărŃile Banatului de Timi oara i, mai departe, pe unde tr ăiau sârbi i al Ńi slavi. Înainte, pe timpul desf ă ur ării i dup ă Conferin Ńa de Pace, ei î i exprimau cererile s ă r ămân ă, adic ă s ă se uneasc ă cu Ńara mam ă – Serbia, adic ă cu Iugoslavia, prin întruniri, rezolu Ńii, memorii, proteste, apeluri i telegrame. Au încercat cu argumente din teren s ă influen Ńeze hot ărârile Conferin Ńei de Pace.

157 Prima care s-a f ăcut sim Ńit ă a fost Vecea Slovacilor din N ădlac, care s-a pomenit în afara teritoriului cucerit de armata sârb ă. Înc ă la 28 noiembrie 1918, Vecea Slovac ă trimite un Memorandum “Gloriosului Consiliu Popular Sârbesc la Novi Sad”, în care se spune c ă triunghiul pe care îl face partea de nord a Mure ului, la est de Tisa “este un Ńinut slav, în care tr ăiesc slovaci i sârbi”. Cereau ca armata sârb ă s ă ocupe i acest Ńinut pe care s ă-l alipeasc ă Iugoslaviei. Sârbii i slovacii din Valea Mure ului, la întrunirea pe care au Ńinut-o la începutul lunii ianuarie 1919 au respins În Ńelegerea de la Londra i au proclamat “unirea cu statul sârbilor, croa Ńilor i a slovenilor”. Reprezentan Ńii poporului sârb i slovac de la nord de Mure au semnat la 9 ianuarie 1919 la Batanya “Declara Ńia în numele sârbilor i slovacilor din jude Ńele Béke i Cenad”, prin care se cere ca acest Ńinut s ă fie ocupat de armata sârb ă i nu de cea român ă. i acest Ńinut s-a pomenit în afara teritoriului ocupat de armata sârb ă. Locuitorii satelor din Muntenegru de Banat (Cralov ăŃ , Lucareva Ń, Petrovosela i Stanciova), evocând principiile lui Wilson privind autodeterminarea, au cerut ca ei, fiind “sârbi de credin Ńă ortodox ă i urma i ai str ămo ilor vesti Ńi, veni Ńi din Muntenegru” s ă se uneasc ă cu Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i a Slovenilor. Un grup de intelectuali sârbi trimite la 11 aprilie 1919 o peti Ńie secretarului general al Conferin Ńei de Pace de la Paris, Paul Dutast, cerând ca Ciacova, localitate în care s-a n ăscut Dositej Obradovi ć, s ă fie alipit ă Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor. Peti Ńia este semnat ă de Grgur Jakši ć, Bogdan Popovi ć, Jovan Cviji ć, Jovan Radovi ć, Alexandar Beli ć, Niko Župani ć, Alexandar Arnautovi ć, Pavle Popovi ć, Lazar Markovi ć, Božidar Markovi ć i al Ńii. Cet ăŃ enii din Bela Crkva îi cer la 15 iunie 1919, pre edintelui Guvernului Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor “s ă se ac Ńioneze cu toate for Ńele i cu toate mijloacele” ca împrejurimile ora ului locuite numai de sârbi “ i mai ales a a-numit ă Clisur ă, începând cu comuna Liubcova i pân ă la Bazia , s ă fie alipit ă Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor”. Acceptând aceast ă cerere, Ministerul de Externe adreseaz ă Conferin Ńei de Pace cererea comunelor din Clisur ă, M ăce ti, Socol, Moldova Veche, Câmpia, Pojejena Sârb ă i Belobre ca s ă se alipeasc ă la Serbia. Reprezentan Ńii Clisurii Dun ării adopt ă la 19 iunie 1919, la Moldova Veche o Rezolu Ńie, în care se men Ńioneaz ă c ă “poporul sârb i poporul ceh din Clisur ă protesteaz ă la modul cel mai energic împotriva inten Ńiei de a fi dezlipit ă Clisura de Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor”, mai ales c ă nu sunt “o mas ă f ără con tiin Ńă , cu care se poate proceda cum se dore te”. Într-un Memorandum ulterior, adresat la 1 august 1919 delega Ńiei iugoslave de la Paris, se exprim ă dezamăgirea pentru pozi Ńia de cedare a acestora i se propune cedarea unor teritorii României, ca în schimb, Clisura s ă se ata eze Iugoslaviei.

Timi oara a devenit centrul numeroaselor activit ăŃ i menite s ă apere interesele sârbe ti în Banat. Când a devenit aproape cert, în luna iunie 1919, c ă Banatul de Timi oara va apar Ńine Regatului României, intelectualii sârbi din Timi oara au redactat un Memorandum privind apartenen Ńa Banatului la Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor, care este transmis delega Ńiei iugoslave aflat ă la Conferin Ńa de Pace. Dar în ciuda tuturor insisten Ńelor, devenea din ce în ce mai clar ă hot ărârea Conferin Ńei de Pace de la Paris, ca Timi oara i împrejurimile s ă apar Ńin ă Regatului României. Imediat dup ă expedierea Memorandumului, se pregăte te la 8 iunie 1919, la Cazinou o adunare consacrat ă ap ărării intereselor sârbe ti în Timi oara i împrejurimi. La orele prânzului, când trebuia s ă înceap ă adunarea, s-a constatat c ă de zece ori mai mul Ńi cet ăŃ eni decât cei afla Ńi în ăuntru nu au putut intra în cl ădire. Consiliul a hot ărât atunci ca adunarea să aib ă loc într-un spa Ńiu deschis. Imediat a fost instalat ă o scen ă în fa Ńa Cazinoului. Cet ăŃ enii prezen Ńi au ales conducerea adun ării – pre edinte V. Nenadovi ć, vicepre edin Ńi M. Miškovi ć, J. Županski i T. Popovi ć. În încheierea mitingului s-a adoptat o Rezolu Ńie a c ărei introducere con Ńine elemente din Memorandumul adoptat anterior. În partea de încheiere, se men Ńioneaz ă c ă sârbimea b ănăŃ ean ă nu poate accepta în lini te tirea privind posibila pierdere a Timi oarei i se specific ă:

158 “1. S ă fie rugate guvernele i mai ales Pre edin Ńia Popular ă a Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor ca s ă apere cu toate for Ńele dreptul nostru asupra Timi oarei i a tuturor acelor teritorii ale Banatului asupra c ărora poporul nostru i statul nostru are drepturi istorice, etnografice i economice. 2. S ă fie rugat Guvernul s ă anun Ńe cercurile competente ale Conferin Ńei de Pace despre protestul hot ărât al poporului sârb din Banat împotriva aspira Ńiilor nejustificate i exagerate ale românilor pentru Timi oara. Apoi Guvernul s ă dea delega Ńilor s ăi instruc Ńiuni s ă cear ă în mod hot ărât ca Timi oara s ă apar Ńin ă Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor i f ără acest fapt s ă nu semneze Conven Ńia de Pace”. Conferin Ńa de Pace de la Paris a hot ărât ca Timi oara, cu o mare parte a Banatului s ă apar Ńin ă României. De la 27 iulie 1919, armata i administra Ńia sârb ă au început s ă p ărăseasc ă Banatul de Timi oara. Armata român ă a venit la Timi oara la 3 august 1918. Delega Ńia iugoslav ă a venit la Conferin Ńa de Pace cu pozi Ńii determinate în ceea ce prive te trecutul Banatului. La începutul Primului R ăzboi Mondial, în luna septembrie 1914, Guvernul sârb i-a men Ńionat Cur Ńii ruse ti preten Ńiile sale asupra teritoriilor Austro-Ungariei, când s-a i stabilit, între altele, pân ă în detalii linia de grani Ńă prin care ar fi fost cuprins i Banatul. Aceast ă linie a fost realizat ă pe baza Conferin Ńei privind încetarea focului din 13 noiembrie 1918. Delega Ńia iugoslav ă a predat Consiliului Superior al Conferin Ńei de Pace de la Paris Memoriul revendic ărilor Regatului Sârbilor, Croa Ńilor i al Slovenilor. Explicarea lor s-a bazat pe argumentele ar ătate accentuându-se c ă în Banat “sârbii sunt autohtoni, iar celelalte na Ńionalit ăŃ i au venit mai târziu s ă se a eze aici, cu ocazia coloniz ărilor”. S-a mai reliefat c ă grani Ńa trebuie “tras ă” în asemenea mod încât s ă se asigure strategic securitatea Banatului de Jos încât Belgradul să fie ocrotit de toate eventualit ăŃ ile i Valea Moravei s ă aib ă o securitate în privin Ńa posibilelor opera Ńiuni militare surprinz ătoare. Propunerea pentru grani Ńa iugoslavo-român ă în Banat era ca linia de demarca Ńie s ă porneasc ă la Dun ăre, la est de Moldova Veche i s ă mearg ă spre nord cam 35 km dep ărtare de Bela Crkva i 40 km la est de Vâr eŃ, apoi s ă taie Timi ul luând-o spre nord-vest cam la 20 km est de Timi oara, ie ind pe Mure , la Arad. Punctul de plecare al românilor punea în prim plan promisiunile alia Ńilor apuseni care vizau extinderea pe întregul teritoriu al Banatului. i ei au adus motive care se bazeaz ă pe argumente etnice, istorice, economice i strategice. Totul era subordonat scopului de a se înt ări juste Ńea promisiunilor alia Ńilor fa Ńă de România care trebuie s ă se întindă la Tisa i nu s-a intrat în detalii privind ponderea anumitor popoare în Banat. Toate erau îndreptate spre demonstra Ńia c ă Banatul este un întreg, unic i indivizibil. S-a pornit de la faptul c ă are un teritoriu unitar i indivizibil, mărginit de Mure , Tisa, Dun ăre i Cerna. Comisia teritorial ă nu a acceptat nici argumentele iugoslave, nici cele române ti privind grani Ńa din Banat. Problema de baz ă a fost rezolvat ă prin faptul c ă marile puteri au optat pentru o rezolvare de compromis – împ ărŃirea Banatului. Astfel, Comisia teritorial ă hot ără te grani Ńa din Banat care mergea aproximativ pe aliniamentele unde este grani Ńa iugoslavo-român ă de azi. În baza articolului 3 al Conven Ńiei de la Sévre din 2 august 1919, unit ăŃ ile armatei române au intrat în Timi oara, la 3 august 1919. În ciuda conflictelor aspre dintre delega Ńia iugoslav ă i cea român ă în timpul Conferin Ńei de Pace, nu s-a stins ideea necesit ăŃ ii p ăstr ării tradi Ńiei prieteniei seculare a popoarelor vecine. Linia de demarca Ńie dintre Iugoslavia i România realizat ă dup ă retragerea unit ăŃ ilor sârbe ti în iulie 1919 a fost în mod practic grani Ńa iugoslavo-român ă. De fapt grani Ńa iugoslavo-român ă este trasat ă în urma Tratatului de la Sévre i aceast ă linie pornea de la punctul unde se întâlnesc grani Ńele Iugoslaviei, României i Ungariei i mergea pân ă la punctul similar Iugoslavia-România-Bulgaria. Prevederile Tratatului stipulau formarea unei comisii interaliate cu sarcina de a trasa grani Ńa în teren. Tratatul permitea în baza acordului bilateral schimbul de localit ăŃ i de pe ambele p ărŃi ale grani Ńei. Comisia mixt ă i-a început activitatea în anul 1921. Activitatea ei trena i abia în 24 noiembrie 1923 se semneaz ă În Ńelegerea privind grani Ńa

159 definitiv ă dintre Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor i Regatul României. Prin în Ńelegere, autorit ăŃ ile iugoslave au p ărăsit urm ătoarele localit ăŃ i: Comlo u Mare, Checea, Cenadul Sârbesc, Uivar, Erefkala, Soca, Jamu Mare, L ăŃ una . Iugoslavia a primit urm ătoarele localit ăŃ i: urian, Gaiu Mare i Crna Bara. Pân ă la 24 mai 1924, României i-au fost date: Beba Veche, Pusta Kerestur, Jimbolia i Jamul. În partea Iugoslaviei “au trecut”: Modoš, Pardanj fostele centre de plas ă în Asutro-Ungaria. Prin trasarea definitiv ă a grani Ńei, România a primit din totalul de 28.261 kmp – 18.958 kmp, Ungaria – 9302 kmp, iar Iugoslavia 271 kmp. Stabilirea liniei de demarca Ńie a fost rezultatul hot ărârii de a se dep ă i tot ceea ce ar fi putut tulbura prietenia seculară dintre popoarele sârb i român. Conven Ńiile interstatale au stabilit statutul minorit ăŃ ii iugoslave (sârbe), respectiv al celei române în cele dou ă state prietene.

160 SÂRBII DIN ROMÂNIA ÎNTRE 1919-1995

Prin hot ărârile Conferin Ńei de Pace de la Paris s-a efectuat i trasarea grani Ńei dintre Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor i Regatul României. Astfel o parte a poporului sârb a r ămas în România, iar o parte a românilor au r ămas în Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor. Rela Ńiile dintre cele dou ă Ńă ri vecine în perioada interbelic ă erau prietene ti i cordiale, mai ales c ă împreun ă cu Cehoslovacia ele constituiau Mica Antant ă, o uniune militar-politic ă format ă în 1921. La întrunirea de la Sibiu din 1919, România le recunoa te sârbilor toate drepturile minoritare pe care le-au avut în Ungaria, mai cu seam ă pe t ărâmul înv ăŃă mântului i al vie Ńii biserice ti. Referindu-ne la str ădaniile pentru ocrotirea minorit ăŃ ii na Ńionale sârbe în România, subliniem c ă cele mai mari merite le are în acest sens Biserica Ortodox ă Sârb ă. Prin imboldurile sale, diploma Ńia iugoslav ă s-a angajat într-o mai mare m ăsur ă i din acestea rezult ă încheierea Conven Ńiei dintre România i Iugoslavia, în anul 1933. Dup ă semnarea Conven Ńiei, situa Ńia minorit ăŃ ii sârbe în România este îmbunătăŃ ită, ceea ce s-a oglindit i în reglementarea statutului înv ăŃă mântului, a institu Ńiilor culturale i în planul organiz ării politice. Un deceniu i jum ătate, sârbii din România nu au avut un partid politic organizat, de i încerc ări de înfiin Ńare existaser ă. Prima dintre ele fusese pe la mijlocul anilor douăzeci când s-a constituit o ini Ńiativ ă de înfiin Ńare a mi cării politice sârbe, îns ă condi Ńii mai propice au fost create numai dup ă semnarea Conven Ńiei în 1933. În ziua de 13 mai 1934 are loc la Timi oara-Fabric o mare adunare popular ă unde sunt aprobate Regulile de baz ă, Programul i este aleas ă conducerea Partidului Na Ńional Popular (Liberal) Sârb. Pre edinte este ales avocatul Mihajlo Ćiri ć din Varia , iar secretar general – Spasoje Nikoli ć. Având în vedere c ă printre membrii fondatori era i Milutin Manojlovi ć ziarul său Temišvarski vesnik a devenit organ al partidului. În Regulile acestei organiza Ńii sunt eviden Ńiate scopurile sale – cultivarea spiritului sârb, îndrumarea membrilor în privin Ńa activit ăŃ ii politice, precum i prop ă irea cultural-social ă i economic ă a poporului sârb în România. În cadrul legilor statului, organiza Ńia s-a str ăduit pentru păstrarea dreptului la existen Ńă i la o dezvoltare multilateral ă a poporului sârb, în domeniile statal, bisericesc, instructiv-social i economic. Scopul s ău prioritar era s ă p ăstreze averile biserice ti i ale colilor, în baza conven Ńiilor existente între România i Iugoslavia. Organiza Ńia s-a str ăduit i pentru promovarea “asocierii care este de mare ajutor pentru popor”. Către membrii s ăi, organiza Ńia a trasat sarcini de organizare a întrunirilor culturale, conferin Ńe i întâlniri distractive folositoare, s ă organizeze biblioteci sârbe ti i s ăli de lectur ă, co- ruri, asocia Ńii sportive, s ă ajute la editarea ziarelor i a c ărŃilor i s ă educe tinerii în spiritul dragostei pentru tiin Ńă i activitate în folosul poporului sârb. Dup ă instalarea dictaturii din 1938, ca i celelalte partide politice din România, i organiza Ńia sârbilor este desfiin Ńat ă. De i durata vie Ńii organiza Ńiei a fost scurt ă conducerea central ă a reu it s ă înfiin Ńeze o bibliotec ă cu 1500 de c ărŃi, primite în dar de la Belgrad i s ă organizeze comemorarea a 700 de ani de la moartea Sfântului Sava. Conducerea a avut întâlniri cu cele mai înalte foruri ale autorit ăŃ ii, atât a celei române ti cât i a celei iugoslave, în vederea rezolv ării problemelor minorit ăŃ ii sârbe din România etc. Dup ă înfiin Ńarea organiza Ńiilor locale, în sate au început s ă se Ńin ă adunări, s-a mijlocit pentru ob Ńinerea de îngr ăă minte chimice, a semin Ńelor, a reînprosp ătării fondului genetic i bilogic al animalelor domestice, de asemenea s-au organizat asocia Ńii ale plugarilor.

*

161 Minoritatea na Ńional ă sârb ă din România avea în perioada interbelic ă o via Ńă cultural-artistic ă dezvoltat ă. Aproape în toate localit ăŃ ile existau biblioteci, fie ca unit ăŃ i de sine st ătătoare, fie în cadrul colilor. Diferite forme ale activit ăŃ ii cultural-educative erau de asemenea dezvoltate – fiin Ńau trupe de teatru, coruri, ansambluri folclorice i muzicale. Printre cele mai active grupuri cultural-artistice i sportive erau: “Obili ć” din Sânmartinu Sârbesc, “Orao” din Varia , “Slavija” la Gelu, “Zvezda” la Par Ńa, “Lira” la Sânpetru Sârbesc, “Slavija” la Arad, “Sloga” la Arad-Gaj, corurile biserice ti din Sânnicolaul Mare, M ănă tur, Turnu, Pecica, N ădlac, Beregs ău Mic, Dinia , Ivanda, Belobre ca, Moldova Veche, Pojejena Sârbeasc ă, Petrovasela i altele. Un loc de seam ă în via Ńa cultural-instructiv ă a sârbilor din România în perioada interbelic ă l-a ocupat “Kolo srpske omladine” (Cercul Tineretului Sârb). Ivit ă ca o continuare a tradi Ńiilor societ ăŃ ilor de tipul “Kolo mladih Srba”, înfiin Ńat ă în 1918, “Kolo srpske omladine”, societatea cultural-instructiv ă a tinerilor i-a început activitatea în 1939. Activitatea desf ă urat ă de membrii săi era divers ă. S-au organizat trupe teatrale, orchestre de tambura i, spectacole, prelegerii, excursii ale tinerilor, activit ăŃ i sportive. În scurt timp “Kolo srpske omladine” a reunit un mare num ăr de tineri din toate categoriile sociale din Timi oara i împrejurimi. A a s-a i statornicit s ă fie un loc unde se adunau tinerii sârbi. Dar, în perioada na Ńionalist ă îndreptat ă împotriva mino- rit ăŃ ilor na Ńionale, în 1939, activitatea organiza Ńiei este interzis ă de c ătre autorit ăŃ ile române ti. La scurt timp, îns ă, în 1940 se na te ini Ńiativa reînceperii activit ăŃ ii societ ăŃ ii “Kolo srpske omladine” i a a, la finele anului 1940 are loc o adunare care alege o conducere provizorie. Imediat aceast ă conducere începe înfiin Ńarea organiza Ńiilor teritoriale. Îns ă numeroasele ac Ńiuni de con Ńinut ini Ńiate de aceast ă organiza Ńie au fost “t ăiate” de evenimentele din Ńara-matc ă, Iugoslavia, evenimente care au avut loc dup ă 1941, precum i de preg ătirile regimului lui Antonescu de a se al ătura planurulor r ăzboinice ale Reichului german.

Cel de al Doilea R ăzboi Mondial, început în 1939, a cuprins o mare parte a Europei i a lumii. Sub presiunea Germaniei naziste, Ńă rile din Europa Central ă i cele Balcanice se al ătur ă Pactului Tripartit. Guvernul Iugoslaviei semneaz ă la 25 martie 1941, la Berlin, Alian Ńa Tripartit ă al ăturându-se coali Ńiei hitleriste. La numai dou ă zile dup ă evenimente, la 27 martie 1941, poporul recuz ă acea hot ărâre a Guvernului Regatului Iugoslaviei. Acest gest de liberalism al poporului din Iugoslavia, mai ales al sârbilor, a avut un larg răsunet mai ales în Ńă rile care suportau teroarea regimului fascist. Printre acestea se afla i România. For Ńa armat ă fascist ă condus ă de Germania a atacat, la 6 aprilie 1941, Iugoslavia care a i capitulat la 17 aprilie 1941. Agresorilor din Ńă ri vecine în care erau la putere regimuri fasciste, le-a revenit câte o parte a Iugoslaviei. Excep Ńia a constituit-o România care nu a participat la cio- pâr Ńirea Iugoslaviei. O mare parte a armatei iugoslave este dus ă în lag ăre de c ătre agresor. În a doua jum ătate a lunii aprilie apar coloane de prizonieri care trec prin satele sârbe ti i române ti din Banat îndreptându-se spre lag ărul pentru prizonieri de r ăzboi de la ag. Astfel au ajuns în aprilie 1941, la Timi oara, în jur de 10.000 de prizonieri iugoslavi r ăni Ńi. Din ini Ńiativa Eparhiei din Timi oara a Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin contribu Ńia preo Ńilor, a înv ăŃă torilor, profesorilor i elevilor de liceu, poporul sârb din România r ăspunde la apelul de ajutorare a prizonierilor, publicat în ziarul Temišvarski vesnik . În scurt timp, sunt colectate cantit ăŃ i însemnate de alimente i medicamente pentru prizonieri. Un ajutor neprecupe Ńit l-au oferit i românii, în ciuda avertismentelor pazei. Pentru prizonierii sârbi, acest gest era un sprijin moral deosebit. Toate acestea au dus la un protest vehement al Comenduirii germane de la Timi oara, adresat autorit ăŃ ilor române ti. Locuitorii din localit ăŃ ile de lâng ă grani Ńa cu Iugoslavia i-au g ăzduit în mai multe rânduri pe lupt ătorii din unit ăŃ ile de partizani, care se refugiau în fa Ńa poterelor fasciste. Pe de alt ă parte, dezertorii militari din România treceau în partea iugoslav ă a Banatului, al ăturându-se deta amentelor de partizani.

162 Tot ceea ce se întâmpla în Ńara mam ă, mai ales în partea iugoslav ă a Banatului, primea un larg ecou printre sârbii din România. i aici iau fiin Ńă organiza Ńii antifasciste de marc ă. Astfel, la Dinia , se înfiin Ńeaz ă Frontul Antifascist al Sârbilor pentru Banatul din România, care are o sec Ńie pentru tineret i una pentru femei. Dinia ul devine centrul acestor activit ăŃ i, îns ă organiza Ńii similare exist ă i la Sânmartinu Sârbesc, Cenei, Re iŃa, Ivanda, Beregs ău Mic, Gad, Giera, Varia , Sânpetru Mare, Fenlac. În fruntea mi cării antifasciste a Sârbilor din Banatul României s-a aflat Miloš Todorov, medic la Dinia . łelul de baz ă al Mi cării Antifasciste a Sârbilor din Banat era s ă adune i s ă îndrume în lupta împotriva cotropitorilor cât mai mul Ńi reprezentan Ńi ai minorit ăŃ ilor sârbe i s ă-i ajute pe lupt ători. Aceast ă lupt ă consta din ac Ńiuni armate i ac Ńiuni de sabotare a unit ăŃ ilor economice. În satele sârbe ti din România se organizau diversiuni i alte ac Ńiuni împotriva du manului. Dup ă 23 august 1944, a început exodul tinerilor sârbi, mai cu seam ă spre rândurile Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei îns ă, în parte, i în armata român ă care s-a al ăturat Armatei Ro ii. Lupta popular ă de eliberare s-a desf ă urat i în Clisura Dun ării i în Poljadia. Dup ă atacul Germaniei împotriva URSS, la 22 iunie 1941, Jarko Despotovi ć pleacă împreun ă cu câ Ńiva tineri în p ădurile Clisurii. Pe lâng ă atacuri asupra for Ńelor inamice, cei din acest deta ament au organizat i înfiin Ńarea de baze menite s ă-i ascund ă pe conduc ătorii i lupt ătorii din Deta amentul sudb ănăŃ ean al partizanilor cu care au intrat în leg ătur ă în anul 1942. Cu conducerea acestui deta ament s-au în Ńeles s ă fie creat ă o mi care de rezisten Ńă de mas ă printre locuitorii sârbi i ro- mâni din Clisura Dun ării. În acest fel, s-ar crea condi Ńii mai bune pentru organizarea unui deta ament unic de partizani, care ar avea un spa Ńiu larg de manevr ă în acest Ńinut. Retr ăgându-se din Balcani, reprezentan Ńii Wehrmachtului au preluat de la for Ńele armate române Clisura Dun ării i Poljadia, dar armata german ă a p ărăsit acest teritoriu, sub presiunea Armatei Ro ii. Atunci, reprezentan Ńii mi cării de eliberare popular ă din rândurile sârbilor au pus st ăpânire pe Clisur ă i pe Poljadia. În sate au fost formate consilii de eliberare popular ă, iar Consiliul Principal pentru tot Ńinutul Clisurei s-a aflat la Socol. În fruntea acestui Consiliu Principal s-a aflat Triša Koji čić (Tri a Coicici), plugar de vaz ă din Socol. Fiind organe ale puterii, consiliile de eliberare popular ă rezolvau problemele privitoare la economie, siguran Ńă , conducere, instruc Ńie, cultur ă, s ănătate i asisten Ńă social ă. În acela i timp, pe teritoriul Clisurei i al Poljadiei, sârbii de acolo au organizat unit ăŃ i militare denumite “Narodne straže (Straje populare). Cartierul general al Strajei avându-l comandant pe Nikola Gavrilovi ć (Gavrilovici), absolvent al FacultăŃ ii de Filosofie din Belgrad, era la Moldova Veche. Dup ă decretul Guvernului României de desfiin Ńare a G ărzii Populare, organ de altfel provizoriu, i Straja Poporului de pe cuprinsul Clisurei se desfiin Ńeaz ă. În cooperare i cu acordul Strajei Poporului, autorit ăŃ ile române, preiau puterea în acest Ńinut. Circa o mie de sârbi din Banatul românesc au luptat în unit ăŃ ile armatei iugoslave pân ă la sfâr itul r ăzboiului, la 15 mai 1945. Ei f ăceau parte din brig ăzile Voivodinei, aflate în componen Ńa Armatei a III-a i au luptat pe fronturile din Voivodina, Baranja, Slavonia, Croa Ńia, Slovenja, pân ă la Austria. Circa o sut ă dintre ace tia i-au pierdut via Ńa pe câmpurile de lupt ă din Iugoslavia.

163 PERIOADA REFACERII I A CONSTRUC łIEI (1945-1948)

În zilele din ajunul eliber ării României, “Mi carea Antifascist ă a Sârbilor” îmbrac ă forme legale de ac Ńiune i se transform ă în “Frontul Slav Antifascist” (FSA), c ăruia i se al ătur ă i al Ńi slavi din România – ok Ńii, croa Ńii, slovacii, cehii i bulgarii. Frontul Antifascist Slav este înfiin Ńat cu scopul de a “uni toate na Ńionalit ăŃ ile slave din România în lupta împotriva fascismului, a for Ńei reac Ńionare mascate ori nu din interior”. Sarcinile acestei organiza Ńii erau s ă mobilizeze cadre militare în vederea termin ării r ăzboiului, s ă organizeze preluarea r ăni Ńilor de pe front, s ă adune hran ă pentru solda Ńi i r ăni Ńi, s ă-i ocroteasc ă pe orfani, v ăduve i invalizi, s ă organizeze spectacole cultural-artistice. “Frontul Slav Antifascist” s-a al ăturat “Frontului Partidelor Democratice din România” formând o unitate organizatoric ă în Banat. FSA începe cu editarea ziarului s ău la 15 octombrie 1944. Este vorba de ziarul Pravda (Adev ărul). În cadrul FSA se organizeaz ă i “Frontul Slav Antifascist al Tineretului din România” cu sediul la Timi oara. De la 1 aprilie 1945, aceast ă organiza Ńie de tineret începe s ă-i editeze propriul ziar – Omladinska pravda (Adev ărul Tineretului). Aceast ă organiza Ńie cultiva spiritul antifascist în rândul tinerilor, tradi Ńiile libert ăŃ ii ale poporului sârb, organiza spectacole cultural-artistice, activit ăŃ i sportive etc. În cadrul FSA activa i “Frontul Antifascist al Femeilor” (FAF). Se adunau ajutoare constând din alimente, îmbr ăcăminte, înc ălŃă minte i medicamente pentru r ăni Ńi, copii orfani, refugia Ńi, dar i pentru armat ă. Din ini Ńiativa “Frontului Slav Antifascist”, consiliul timiorean organizeaz ă la 31 decembrie 1944 un “Consiliu Cultural al Sârbilor” cu sarcina “s ă revitalizeze activitatea forma Ńiilor cultural-educative existente, s ă înfiin Ńeze forma Ńii noi i s ă le ofere ajutor de specialitate i s ă reorganizeze activitatea cultural-educativ ă prin sate.” La edin Ńa Comitetului de coordonare FSA din 11 ianuarie 1945, care a avut loc la Timi oara, s-a hot ărât convocarea primului Congres al slavilor din România, care urmeaz ă s ă aib ă loc la 8 mai 1945. Congresul este interzis de autorit ăŃ i, motivându-se “c ă ar putea tulbura rela Ńiile dintre cele dou ă Ńă ri”. Anume, cu câteva zile înainte de data fixat ă “s-a scurs” informa Ńia provenit ă din cercurile organelor competente, c ă la congresul convocat se va discuta despre “o nou ă unire a Banatului, adic ă desprinderea p ărŃii române a Banatului i alipirea ei la Iugoslavia”. În scurt timp, survine i reorganizarea FSA care se transform ă în “Asocia Ńia Uniunilor Cultural-Democratice Slave din România” – AUCDSR, care ia fiin Ńă la 30 septembrie 1945, la Timi oara. Drept scopuri ale Asocia Ńiei se men Ńioneaz ă: participarea slavilor din România într-o unic ă asocia Ńie cultural ă, r ăspândirea culturii populare slave în spiritul n ăzuin Ńelor democratice prin adun ări periodice, spectacole cultural-educative i reuniuni sportive, universit ăŃ i populare, cursuri, expuneri, pres ă etc. Pre edintele Asocia Ńiei este ales Bora Popovi ć, iar prim-secretar – Miloš Todorov. Pravda a devenit organul oficial al Asocia Ńiei. Dup ă adunarea de constituire, conducerea a pornit ac Ńiunea de înscriere a membrilor, îns ă a organizat i spectacole cultural-educative i sportive, întruniri, serate, concursuri. La Timi oara se deschide la 31 martie 1946, Universitatea Popular ă. În cursul anului 1946, Asocia Ńia este angajat ă în participarea la alegerile generale, care au loc în România, fiind în componen Ńa Blocului Democrat. Candidatul propriu era Miloš Todorov, care a i devenit primul deputat al poporului din rândurile sârbilor, în Parlamentul României. Loc Ńiitor al s ău devine protopopul Milan Nikoli ć din Gelu, o personalitate foarte iubit ă de sârbii din România. În prim ăvara anului 1948, în componen Ńa Asocia Ńiei erau 61 de organiza Ńii dintre care cele mai multe erau sârbe ti – 59. Existau, de asemenea, 4 organiza Ńii croate, 2 bulgare i 4 apar Ńinând altor popoare slave. Pentru eficientizarea muncii în cadrul Organiza Ńiei sârbe ti a Asocia Ńiei sunt formate 4 comitete regionale. Organiza Ńia regional ă din Sânnicolaul Mare avea în componen Ńa sa

164 17 organiza Ńii locale, cea din Dinia – 11, Soca – 10 i Socol – 12. O organiza Ńie aparte era cea din Timi oara. În cadrul Asocia Ńiei activau 129 de coruri (grupuri vocale), 25 de orchestre de tambura i, 32 de biblioteci, 26 de grupuri de cititori, 11 ansambluri folclorice, 50 de asocia Ńii sportive etc. Liceeni sârbi din Timi oara au înfiin Ńat un Teatru al Tineretului “Jovan Sterija Popovi ć” care î i prezenta spectacole atât în ora , cât i prin sate. Din ini Ńiativa Asocia Ńiei, Guvernul RPFI deschide la Timi oara o libr ărie – “Jugoslovenska knjiga” (Cartea Iugoslav ă), ceea ce constituia un eveniment important în via Ńa cultural-instructiv ă a sârbilor din România.

În luna iunie 1948 are loc la Bucure ti edin Ńa Biroului Informativ al partidelor comuniste, care adopt ă Rezolu Ńia privitoare la Situa Ńia Partidului Comunist din Iugoslavia. Ea a fost precedat ă de învinuirea venit ă din partea C.C. al P. C.U.S. (b) împotriva conducerii de partid i de stat a Iugoslaviei în care se spune c ă în PCI nu exist ă democra Ńie, c ă în satele iugoslave capi- talismul se înt ăre te, în PCI s-a adoptat teoria evolu Ńiei pa nice a elementelor capitaliste spre socialism, este negat rolul PCI în r ăzboi, se afirma c ă Armata Ro ie a eliberat Iugoslavia i a facilitat preluarea puterii de c ătre PCI i se cerea capitularea necondi Ńionat ă a PCI, eviden Ńiindu-se c ă orice conflict va influen Ńa rela Ńiile interstatale. Conducerea de partid sovietic ă le-a f ăcut cunoscut conducerilor membrilor IB învinuirile pe care le aduce PCI i le-a angajat în a ac Ńiona pe aceast ă linie. Comitetul Central al PCI a respins toate învinuirile ca nefondate. Prin aceasta, a început campania împotriva Iugoslaviei, cu scopul de a o supune blocului Ńă rilor socialiste est-europene, în frunte cu URSS-ul. În acest sens, Ńă rile est-europene au întrerupt rela Ńiile diplomatice, politice, economice i culturale cu Iugoslavia. Campania antiiugoslav ă a mers pân ă la blocada general ă i prigonirea minorit ăŃ ii sârbe, care tr ăia în Ńă rile est-europene. Din iulie 1948, întreaga activitate “Asocia Ńiei Uniunilor Cultural-Democratice a Slavilor” este orientat ă spre sus Ńinerea Rezolu Ńiei Informbiroului. La edin Ńa din 3 iulie 1948, într-o atmosfer ă de neîn Ńelegeri i împotrivire a unei p ărŃi a conducerii Asocia Ńiei, este acceptat ă Rezolu Ńia Informbiroului, exact când începe campania împotriva PCI i a Iugoslaviei în general, campanie dus ă sub controlul direct al Partidului Muncitoresc Român. Campania se duce în pres ă, în emisiunile de radio, prin organizarea întrunirilor, trimiterea de telegrame etc. Cei care nu erau de acord cu Rezolu Ńia erau stigmatiza Ńi. În pofida tuturor acestora, o parte din membrii Comitetului Executiv al AUCDS, cei ce nu au fost de acord cu Rezolu Ńia Informbiroului, în cadrul întrunirilor convocate de Partidul Muncitoresc Român explicau poporului c ă aceast ă cam- panie pornit ă împotriva Iugoslaviei este incorect ă; ei al ăturându-se pozi Ńiei PCI. Membri ai conducerii Asocia Ńiei, mai ales Miloš Todorov i Boža Stanojevi ć s-au delimitat de RezoluŃia adoptat ă anterior i au redactat un text împotriva Rezolu Ńiei, text pe care l-au trimis spre semnare tuturor membrilor Comitetului Executiv al Asocia Ńiei. Documentul a c ăzut în mâna organelor securit ăŃ ii române. Apoi tot Comitetul Executiv este arestat i adus la interogatoriu la Comitetul Regional al Partidului Muncitoresc Român, la Timi oara. “R ăfuiala” cu conducerea Asocia Ńiei a venit la adunarea anual ă Ńinut ă la 13 august 1948, când majoritatea membrilor conducerii sunt schimba Ńi. Câteva luni mai târziu, în luna ianuarie 1949, Comitetul Executiv adopt ă o alt ă Rezolu Ńie, prin care se sus Ńine Rezolu Ńia Informbiroului. În a doua jum ătate a anului 1949 începe “judecarea grupului de spioni i de tr ădători afla Ńi în slujba spionajului clicii fasciste a lui Tito”. Capii grupului au fost condamna Ńi. Vidosava Nedici i Nicola Milutinovici sunt condamna Ńi la moarte. Condamna Ńi pe via Ńă au fost: Milo Todorov, Bo co La Ńici i Bojidar Stanoievici. La câte 25 de ani de temni Ńă grea sunt condamna Ńi: Miladin Silin, Angelco Peiovici i Milorad Adamov. Condamnarea la moarte este apoi str ămutat ă la deten Ńie de diverse durate, iar sentin Ńele “temporale” sunt reduse. Pe lâng ă prigoana declan at ă împotriva activit ăŃ ilor politice i de partid ale Asocia Ńiei, autorit ăŃ ile române s-au n ăpustit i asupra preo Ńilor i a cadrelor didactice, dar i a elevilor de liceu.

165 În prima jum ătate a anilor cincizeci, poporul sârb din România a îndurat i Golgota Bărăganului. Începuturile ei dateaz ă din luna martie 1949, când este adoptat ă hot ărârea de îngr ădire i lichidare a “elementelor capitaliste din agricultur ă”. În luna octombrie 1950, se adopt ă Hot ărârea privind modalitatea de str ămutare i domiciliul în centre urbane suprapopulate. În esen Ńă , a început prigoana sârbilor i a românilor, dar i a celorlalte na Ńionalit ăŃ i care nu le erau pe plac autorit ăŃ ilor de atunci. În fine, în anul 1951, se adopt ă hot ărârea prin care se dispune c ă Ministerul Afacerilor Interne poate, în baza propriei hot ărâri, ordona dislocarea necesar ă acolo, dar i str ămutarea din localit ăŃ i a acelor persoane care prin manifest ările lor în popor d ăuneaz ă construirii socialismului în România. Se prevede ca locul de domiciliu s ă le fie fixat “în orice localitate de pe cuprinsul Ńă rii”. Nu peste mult timp se adopt ă indica Ńia privind înfiin Ńarea localit ăŃ ilor în care vor fi cazate familiile de deporta Ńi din diverse p ărŃi ale României. În toat ă aceast ă perioad ă, se ac Ńioneaz ă pentru a speria popula Ńia din Banat pentru c ă “ei au o orientare apusean ă în perioada de transformare socialist ă a Ńă rii”. Inten Ńia autorit ăŃ ilor era s ă “cure Ńe” zona de frontier ă “de elemente care ar putea periclita politica Partidului”. Într-o asemenea atmosfer ă vine Directiva Consiliului de Mini tri din anul 1951, în care se precizeaz ă c ă: “Pentru asigurarea securit ăŃ ii zonei de frontier ă cu Iugoslavia se disloc ă de pe o raz ă de 25 km anumite categorii de elemente periculoase ori cele care pot deveni periculoase”. Prin acest act sunt desemnate trei categorii de cet ăŃ eni nominaliza Ńi “elemente periculoase” ori “cele care pot deveni periculoase”, ei fiind i disloca Ńi ca atare. Din prima categorie f ăceau parte cet ăŃ eni ai Ńă rilor imperialiste apusene i ai Iugoslaviei. Din a doua grup ă f ăceau parte cet ăŃ enii originari din Basarabia i Bucovina i aromânii, precum i membri ai conducerii “Uniunii germane”, Ńă rani înst ări Ńi – chiaburi – i “titoi tii”. Cea de a treia grup ă îi includea pe delicven Ńii de tot felul, mai cu seam ă cei care încercau s ă treac ă ilegal frontiera, ori membri ai familiilor lor. În decret era precizat ce pot duce cu sine persoanele str ămutate care au totu i dreptul s ă vând ă toate bunurile pe care nu le pot lua cu sine, exclusiv casele i p ământul. S-a precizat c ă pentru cazarea deporta Ńilor vor fi construite case-tip din chirpici i acoperite cu trestie. Pe lâng ă aceasta s-a precizat c ă persoanele deportate vor fi folosite de c ătre gospod ăriile agricole de stat. Pentru realizarea acestei ac Ńiuni de deportare, în zona de frontier ă au fost angaja Ńi 10.000 de mili Ńieni i circa 12.000 de militari. Sarcina lor era s ă realizeze opera Ńiunea de str ămutare a popula Ńiei i escortarea pân ă la destina Ńie. A început “Golgota B ărăganului”. Primele coloane ale deporta Ńilor (ori, cum au fost denumi Ńi oficial – persoane str ămutate) spre B ărăgan au pornit la 19 iunie 1951. În multe sta Ńii de cale ferat ă aflate în zona prev ăzut ă pentru deport ări a teptau compozi Ńii cu vagoane de marf ă. În noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, militari i mili Ńieni d ădeau n ăval ă în case însemnate cu crengu Ńe cu flori de salcâm, i-i anun Ńau pe cei ai casei ca în câteva ore s ă-i adune cele mai necesare lucruri, adic ă ceva de prin cas ă i alimente i s ă plece la gar ă. În zorii zilei de 19 iunie 1951, compozi Ńiile gemând de oameni nenoroci Ńi au pornit spre B ărăgan. Dup ă câteva zile de supliciu, în condi Ńii inumane, au ajuns în pustiul B ărăganului. Din 203 localit ăŃ i din Banat, din zona de frontier ă cu Iugoslavia, au fost deporta Ńi 40.320 de cet ăŃ eni de toate na Ńiunile care tr ăiau acolo. Printre ei erau i 2.215 sârbi din 42 de localit ăŃ i. Cei mai mul Ńi sârbi au fost str ămuta Ńi în Valea Viilor (422), Schei (199), Bumb ăcaru (161), Olaru (151), Fete ti (148), R ăchitoasa (139), Pietroiu Nou (109), Zagna Vadeni (109), M ărcule ti (108) etc. Via Ńa în acest es pustiu au descris-o Miodrag Milin i Liubomir Stepanov, în cartea Golgota B ărăganului : “Aici, sub cerul liber, i-au petrecut în primele luni, ‘zile de neuitat’, având doar boccele aduse de acas ă. Apoi au început s ă-i construiasc ă bordeie i colibe pentru c ă se apropia iarna. Ap ă potabil ă nu exista în acele localit ăŃ i, ea era adus ă de la mare dep ărtare, ori se putea cump ăra. Alimenta Ńia era la limita subzisten Ńei. Rezervele aduse de acasă se topeau vizibil. Oamenii se acomodau cu via Ńa pe acest t ărâm pustiu i neospitalier”. i, noteaz ă aceia i autori:

166 “Au început s ă munceasc ă în întreprinderile agricole din apropiere, mai ales la cultivarea bumbacului. În acela i an au început s ă-i încropeasc ă ni te c ăsu Ńe din lut b ătătorit, ori din v ăiug ă acoperite cu paie ori trestie i s ă-i organizeze via Ńa pentru o perioad ă mai lung ă. De i aveau interdic Ńii de circula Ńie, au g ăsit modalit ăŃ i s ă se aprovizioneze mai regulat, dar s ă i corespondeze cu cei mai apropia Ńi din satul natal... Anii treceau, via Ńa devenea mai suportabil ă, dar dorul dup ă meleagul natal era mare”. Dup ă moartea lui Stalin, petrecut ă în anul 1953, a sl ăbit încordarea dintre Iugoslavia i URSS i rela Ńiile dintre cele dou ă Ńă ri normalizându-se, fapt înt ărit prin declara Ńiile de la Belgrad (1955) i Moscova (1956). Acest exemplu l-au urmat i celelalte Ńă ri socialiste est-europene, printre care i România. Când s-a dovedit întregul nonsens al învinuirilor din pricina c ărora au pătimit mul Ńi sârbi i români, Prezidiul Marii Adun ări Na Ńionale al României îi elibereaz ă, prin Hot ărârea din 29 septembrie 1955 “pe to Ńi de Ńinu Ńii politici condamna Ńi din cauza Iugoslaviei”. Dup ă ce au tr ăit mai mul Ńi ani în cele mai grele condi Ńii, cei deporta Ńi în B ărăgan se întorc la casele lor. De i psihic i fizic epuiza Ńi i-au reg ăsit puterile s ă revin ă la via Ńa cotidian ă. Despre acest fapt în cartea Golgota B ărăganului , autorii subliniaz ă: “Fapt este c ă cu to Ńii au r ămas pân ă în zilele noastre cu sufletele cicatrizate dup ă supliciile îndurate. Sunt dispu i s ă ierte, îns ă doresc ca acest fapt s ă-l Ńin ă minte genera Ńiile viitoare!”. Pe la mijlocul anilor ’50, în epoca destaliniz ării, aflându-se în func Ńia de pre edinte al Guvernului României, din 1961, ca pre edinte al Consiliului de Stat, Gheorghe Gheorghiu-Dej contribuie în mod substan Ńial la îmbun ătăŃirea rela Ńiilor României cu Iugoslavia. A fost unul dintre ini Ńiatorii construc Ńiei comune a sistemului hidroenergetic Por Ńie de Fier de pe Dun ăre. Dup ă moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1965, în func Ńia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român este ales Nicolae Ceauescu, cel care doi ani mai târziu devine i pre edinte al Consiliului de Stat. În anul 1974, el devine pre edinte al R.S. României, îmbinând puterea politic ă a liderului de partid cu cea de ef al statului. În primii ani, pân ă la consolidarea domniei sale, a continuat politica liberal ă a predecesorului s ău, iar pe plan interna Ńional a promovat politica independen Ńei fa Ńă de Moscova. În anii ’70 a început s ă-i construiasc ă un regim bazat pe cultul personalit ăŃ ii, f ără precedent în istoria mai nou ă a României, cult în care a inclus-o i pe so Ńia sa, Elena. Dup ă anul 1980, promovând politica de rambursare a datoriilor interna Ńionale, aduce economia româneasc ă la o c ădere drastic ă. În acela i timp, din cauza nerespect ării drepturilor omului, România devine izolat ă pe plan mondial. Aceste fapte genereaz ă nemul Ńumirea poporului. Politica intern ă i cea extern ă a lui Ceau escu au creat condi Ńiile înl ăturării domniei sale. La câteva zile dup ă ce, la 16 decembrie 1989, la Timi oara, începe revolta general ă a poporului, regimul lui Ceau escu este înl ăturat, iar la 25 decembrie 1989, sub învinuirea de genocid i distrugerea economiei na Ńionale, Nicolae Ceau escu i Elena Ceau escu sunt executa Ńi.

Prin preluarea i organizarea activit ăŃ ii în toate sferele vie Ńii de c ătre Partidul Muncitoresc Român, s-a considerat c ă a încetat necesitatea existen Ńei organiza Ńiilor minorit ăŃ ilor na Ńionale i în anul 1953, aproape pe neobservate, este desfiin Ńat ă “Asocia Ńia Uniunilor Cultural-Democratice Slave din România”, iar organul s ău Pravda devine “ziar al popula Ńiei sârbe din R.P. România”, având sediul la Timi oara. Condi Ńii mai favorabile de ac Ńiune organizat ă a popula Ńiei sârbe din România pe plan social, cultural i instructiv apar în 1968, când Comitetul Central al Partidului Comunist Român hot ără te ca în jude Ńele în care tr ăie te un num ăr mai mare al celor ce apar Ńin minorit ăŃ ilor na Ńionale, trebuie înfiin Ńate consilii care vor asigura participarea intens ă a na Ńionalit ăŃ ilor la întreaga via Ńă economic ă, politic ă i cultural ă a patriei. “Acest fapt” – se subliniaz ă în concluziile Comitetului Central – “va contribui în mod pozitiv la consolidarea unit ăŃ ii întregului popor”. Consiliile sunt incluse în activitatea “Frontului Unit ăŃ ii Na Ńionale”. Pornind de la aceste principii, “Consiliul Jude Ńean Timi al Oamenilor Muncii de Na Ńionalitate Sârb ă”, format din 15 membri i înfiin Ńat în anul 1968 i-a formulat principalele

167 sarcini în organizarea, ajutorarea i stimularea activităŃ ii cultural-artistice, activit ăŃ i în domeniul înv ăŃă mântului, pe t ărâmul crea Ńiei literare, al radioului i al televiziunii, precum i în vederea contribu Ńiei la înt ărirea prieteniei poporului sârb cu poporul român i celelalte na Ńionalit ăŃ i pentru ca sârbii s ă devin ă o “punte” a prieteniei între România i Iugoslavia. În primul deceniu al existen Ńei sale, Consiliul a avut o activitate bogat ă. S-au vizitat localit ăŃ i sârbe ti, s-au Ńinut prelegeri, simpozioane i spectacole; au fost marcate comemor ări mai importante, s-au organizat festivit ăŃ i cu diverse prilejuri, se asigurau vizite ale artitilor din Ńara matc ă, comemor ări, schimburi de vizite etc. Acest entuziasm se reflect ă i asupra leg ăturilor cu Ńara-mam ă, de unde sunt aduse c ărŃi pentru biblioteci, costume populare etc. Reprezentan Ńii Consiliului au participat i la redactarea proiectelor de documente privitoare la colaborarea bilateral ă dintre România i Iugoslavia. Pe la mijlocul anilor ’80, din cauza noilor condi Ńii politice în Epoca Ceau escu, mai cu seam ă din cauza formalismului cu care se rezolvau problemele de interes pentru sârbii din România, precum i din cauza politiz ării i a pasivit ăŃ ii unei p ărŃi a conducerii i a unor membri, activitatea Consiliului diminueaz ă din ce în ce mai mult. În cursul anului 1985, se fac i schimb ări de cadre printre membri Consiliului, dar nu se schimb ă nimic esen Ńial. Consiliul avea o activitate modest ă. Dup ă evenimentele revolu Ńionare din decembrie 1989, el înceteaz ă i oficial de a mai exista. Evenimentele revolu Ńionare care au început la 16 decembrie 1989 la Timioara, au marcat o mare cotitur ă în istoria României. “Frontul Salv ării Na Ńionale” a considerat ca posibil ă i justificat ă existen Ńa i desf ă urarea normal ă a rela Ńiilor minorit ăŃ ilor na Ńionale din România cu na Ńiunile de care sunt legate prin comunitatea limbii i a tradi Ńiilor culturale i istorice. Aceste rela Ńii, se subliniaz ă în Declara Ńia FSN “nu pot prejudicia loialitatea minorit ăŃ ilor na Ńionale fa Ńă de patria lor, România democratic ă, ci, dimpotriv ă, aceste rela Ńii contribuie la aprofundarea sentimentelor de credin Ńă fa Ńă de patria comun ă”. În partea final ă a Declara Ńiei, “Frontul Salv ării Na Ńionale” î i exprim ă convingerea c ă rela Ńiile etnice din România vor fi puse pe baze noi, ceea ce va crea imaginea încrederii i a respectului reciproc i “va contribui la consolidarea prieteniei na Ńiunii române i a minorit ăŃ ilor na Ńionale, unit ăŃ ii între to Ńi cet ăŃ enii Ńă rii, factor important al prop ă irii României”. i sârbii au participat la crearea noii istorii a României. Din ini Ńiativa unui grup de intelectuali sârbi, în frunte cu Veljko Unipan i Miodrag Milin, are loc la 27 decembrie, la Timi oara, adunarea de constituire a “Frontului Democrat al Sârbilor din România” care se al ătur ă ac Ńiunilor “Frontului Salvării Na Ńionale” din România. În data, de 29 decembrie 1989, la Clubul Ziari tilor din Timi oara s-a desf ă urat întrunirea reprezentan Ńilor na Ńionalit ăŃ ii sârbe din România, ocazie cu care s-a constituit Uniunea Democratic ă a Sârbilor din România. Adunarea a fost prezidat ă de Slavomir Gvozdenovici. Cei prezen Ńi au hot ărât înfin Ńarea U.D.S.R., organiza Ńia care are ca principal scop p ăstrarea identit ăŃ ii na Ńionale a sârbilor i croa Ńilor din România. În conducerea intirimar ă a Uniunii au fost desemna Ńi: Neboi a Popovici, Liubomir Stepanov, Slavomir Gvozdenovici, Velico Unipan, Vladimir Marcovici, Milenco Luchin, Filip Milovan, łvetco Mihailov, Borislav Belin, Gioca Mirianici, Alexandru Nichici, Miodrag Milin, Vesna Ciolacovici, Gioca Jupunschi, Jasmina Petrov, Momcilo Giurici, Laza łveici, Joca Bugarschi i Arcadie Giurgiev. Celor de mai sus urmau s ă li se al ăture înc ă 2 reprezentan Ńi din jude Ńul Arad, 3 reprezentan Ńi ai Cara ovenilor, 1 reprezentant din Svini Ńa i 7 reprezentan Ńi din Clisura Dun ării. Pân ă la constituirea în totalitate a Conducerii Uniunii, au fost desemna Ńi 3 reprezentan Ńi care vor reprezenta Uniunea în fa Ńa Frontului Salv ării Na Ńionale i a mijloacelor mass-media, ace tia fiind: Borislav Belin, Slavomir Gvozdenovici i Miodrag Milin. Reprezentan Ńii comitetelor locale ale “Uniunii Democratice a Sârbilor” din cele patru jude Ńe unde tr ăiesc sârbii i croa Ńii, la edin Ńa desf ă urat ă la 19 februarie 1990, prin alegerea organului conduc ător i adoptarea proiectelor documentelor propuse, confirm ă constituirea “Uniunii Democratice a Sârbilor din România”. La aceast ă adunare se adopt ă pozi Ńia “c ă nu ne

168 vom separa între noi nici dup ă apartenen Ńă religioas ă, politic ă, profesional ă sau oricare alt ă apartenen Ńă ”. La aceast ă adunare se adopt ă i denumirea organiza Ńiei: “Uniunea Democratic ă a Sârbilor din România”, pentru c ă sub aceast ă denumire a fost înregistrat ă i prezent ă în structurile democratice ale autorit ăŃ ilor existente. S-a hot ărât ca anume Cara ovenii s ă formeze o filial ă a lor, iar croa Ńii din Reca i Checea să activeze în cadrul uniunilor lor locale. Adunarea de constituire a adoptat Statutul Uniunii Democratice a Sârbilor din România. Prin Statut, Uniunea Democratic ă se declar ă a fi o organiza Ńie ob teasc ă cu caracter cultural-artistic, literar i instructiv. Drept scopuri se eviden Ńiaz ă revigorarea activit ăŃ ii forma Ńiilor i a organiza Ńiilor cultural-artistice atât din Timi oara cât i în celelalte localit ăŃ i cu popula Ńie sârb ă, cara ovean ă i croat ă, precum i înfiin Ńarea de noi forma Ńii similare în toate localit ăŃ ile unde exist ă condi Ńii. Printre scopurile “Uniunii Democratice a Sârbilor din România” se men Ńioneaz ă promovarea crea Ńiei literare autentice în limba matern ă, extinderea studiului limbii materne de la unit ăŃ i pre colare la cele de înv ăŃă mânt superior, reînnoirea funda Ńiilor, crearea de rela Ńii cu Ńara-matc ă pentru a deveni o punte important ă a rela Ńiilor de bun ă vecin ătate i prietenie dintre România i Iugoslavia, reprezentarea minorit ăŃ ii la diverse niveluri i în organe de stat, precum i grija fa Ńă de diverse probleme specifice ale na Ńionalit ăŃ ilor iugoslave i rezolvarea lor corect ă. În anul 1990, deputat în Parlamentul României, ca reprezentant al minorit ăŃii na Ńionale sârbe, este ales Milenco Luchin, inginer din Timi oara. La edin Ńa Consiliului Executiv al “Uniunii Democratice a Sârbilor din România”, în decembrie 1991, reprezentan Ńii croa Ńilor cara oveni au cerut s ă ias ă din UDSR “pentru c ă locuitorii acestor meleaguri se pronun Ńă în general c ă sunt croa Ńi, sunt de religie catolic ă i ca atare, trebuie s ă aib ă o uniune a lor, Uniunea Croa Ńilor din România”. Cei prezen Ńi au luat în considerare aceast ă cerere i au hot ărât ca problema s ă fie discutat ă la proxima adunare anual ă exprimându-i dorin Ńa de continuare a colabor ării pe multiple planuri. La adunarea anual ă din 28 martie 1991 au fost discutate solicit ările croa Ńilor cara oveni, privind desp ărŃirea de “Uniunea Democratic ă a Sârbilor”. Cu acest prilej este adoptat ă Declara Ńia “Uniunii Democratice a Sârbilor din România” privitoare la colaborarea cu cara ovenii care se declar ă croa Ńi. Dup ă aceast ă adunare, croa Ńii cara oveni au înfiin Ńat o organiza Ńie a lor – “Uniunea Croa Ńilor din România” – cu sediul la Cara ova. Acea parte a membrilor UDSR care s-au pronun Ńat c ă sunt cara oveni au r ămas s ă-i desf ă oare activitatea în cadrul “Uniunii Democratice a Sârbilor din România”, prin organiza Ńia lor local ă de la Cara ova. La propunerea membrilor UDSR, care la recens ământul popula Ńiei din 7 ianuarie 1992 s-au declarat a fi cara oveni, la adunarea anual ă din 28 martie 1992, “Uniunea Democratic ă a Sârbilor din România” î i schimb ă denumirea în “Uniunea Democratic ă a Sârbilor i Cara ovenilor din România”. Statutul UDSCR în p ărŃile care se refer ă la scopurile i sensurile activităŃ ii subliniaz ă c ă aceast ă organiza Ńie este “o uniune apolitic ă cu caracter social, cultural-artistic, literar i instructiv”, iar Uniunea Democratic ă îi une te pe sârbii i pe cara ovenii din România. UDSCR, se specific ă în Statut, contribuie prin forme specifice de activitate la: formarea i dezvoltarea con tiin Ńei na Ńionale, educarea membrilor s ăi în spiritul respect ării regulilor de convie Ńuire fr ăŃ easc ă comun ă, împreun ă cu al Ńi cet ăŃ eni, f ără deosebire de na Ńionalitate, i s ă promoveze principiul egalit ăŃ ii în drepturi, al democra Ńiei i al drept ăŃ ii sociale. Din anul 1992, minoritatea na Ńional ă sârb ă este reprezentat ă în Parlamentul României de scriitorul timi orean Slavomir Gvozdenovici. Conform datelor de la finele anului 1995, în 33 de localit ăŃ i au fost înfiin Ńate organiza Ńii locale ale UDSCR din România, având un total de 2209 membri. În anul 1992, UDSCR deschide la Timi oara, Biblioteca Sârb ă, iar în anul 1994 fiin Ńeaz ă la Timi oara-Fabric prima “Societate de Lectur ă” i “Clubul Sârbesc al Tinerilor”. În adunarea general ă din 12 aprilie 1997 s-au adoptat unele modific ări la Statut i organiza Ńia dobânde te denumirea actual ă – “Uniunea Sârbilor din România”.

169 Uniunea are dezvoltat ă activitatea editorial ă care se realizeaz ă prin Editura “USR”. Editura exist ă din anul 1994. Primul s ău redactor a fost Liubomir Stepanov. USR este editorul săpt ămânalului Naša re č (Cuvântul Nostru) al c ărui redactor-ef este Srboliub Mi covici i care apare în circa 2000 de exemplare. Revista Kajiževni Život (redactor-ef – Slavomir Gvozdenovici) are un tiraj de circa 1000 de exemplare i apare trimestrial. Radio Timi oara emite zilnic într-o emisiune aparte, câte o or ă în limba sârb ă. Redactorul-ef al acestei emisiuni este Miomir Todorov. La TVR 1, s ăpt ămânal, exist ă o emisiune de 15 minute, realizat ă de colaboratori.

Prin trasarea grani Ńei dintre Regatul Sârbilor, Croa Ńilor i Slovenilor i Regatul României, în România este creat ă o eparhie unic ă a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În componen Ńa Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timi oara au intrat comunele care Ńineau de fosta Eparhie a Timi oarei i fosta Eparhie a Vâr eŃului. Ea avea trei protopresbiterate – al Aradului, al Timi oarei i al Socolului. Împ ărŃirea în cele trei protopresbiterate s-a f ăcut în anul 1924, dup ă definitivarea grani Ńei. În perioada de dup ă trasarea grani Ńei în fruntea Eparhiei Timi oarei s-au aflat nume de rezonan Ńă ale vie Ńii duhovnice ti. Georgije Leti ć devine episcop de Timi oara în 1904. A instituit o ordine exemplar ă în cadrul conducerii Eparhiei i în cadrul comunit ăŃ ilor biserice ti. S-a str ăduit pentru prop ă irea instruc Ńiei i o activitate exemplar ă în cadrul colilor confesionale sârbe. A împ ărŃit Eparhia Timi oarei în dou ă – o parte care apar Ńine Iogoslaviei cu sediul la Velika Kikinda, unde se afla i episcopul între anii 1919-1932 i o parte care a r ămas în România, a c ărei conducere a men Ńinut-o acela i episcop. Dup ă unirea p ărŃilor din eparhiile Vâr eŃului i Timi oarei de pe teritoriul Iugoslaviei i când s-a format, în 1932, Eparhia Banatului, Georgije Leti ć, devine episcop al Banatului, mutând sediul Eparhiei nou înfiin Ńate la Vršac, unde se i sfâr ete din via Ńă , în anul 1935. Având în vedere c ă scaunul episcopal din Timi ora este din 1932 liber, Georgije Leti ć a fost ultimul vl ădic ă sârb, care avea titlul de episcop al Timi oarei. Dup ă Georgije Leti ć, scaunul episcopal timi orean r ămâne vacant i administrarea provizorie care s-a instituit, devine regul ă. În anul 1935, administrator al Eparhiei Timi oarei devine episcopul de Ba čka, Irinei Ćiri ć (Irinej Cirici). El r ămâne în func Ńie pân ă în anul 1952. Din anul 1952 i pân ă în 1979, administrator al Episcopiei Timi oarei este episcopul Banatului, Visarion Kosti ć (Visarion Costici). Episcopul de Brani čevo, Hrizostom Vojinovi ć (Hrizostom Voinovici) administreaz ă Eparhia Timi oarei în anii 1979 i 1980. În anul 1980, episcopul umadiei Sava Vukovi ć (Sava Vukovici), devine administrator al Eparhiei Timi oarei. Aflându-se în aceast ă func Ńie pân ă în 1995, Sava Vukovi ć înfiin Ńeaz ă în perioada men Ńionat ă trei comune biserice ti sârbe noi, a reu it să men Ńin ă toate bisericile i s ă fie ridicate noi l ăca e sfinte. A asigurat ca cinzeci de tineri sârbi să se înscrie în coli teologice de rang mediu i facult ăŃ i de teologie, asigurându-le burse din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe. i-a adus o mare contribu Ńie la apropierea bisericilor ortodoxe sârb ă i român ă. Din anul 1995, administrator al Eparhiei Timi oarei este episcopul Slavoniei Lukijan (Luchian). Dup ă plecarea sa la Velika Kikinda în 1919, episcopul Timi oarei Georgije Leti ć îl nume te pe arhimandritul m ănăstirii Kuveždin, Stefan Nikoli ć, loc Ńiitor al episcopului pentru ambele p ărŃi ale Eparhiei Timi oarei i cea din Velika Kikinda i cea din Timi oara, oferindu-i în 1920 conducerea provizorie i în Eparhia Vâr eŃului. Arhimandritul Stefan Nikoli ć semna: vicar episcopal. Din 1978, în func Ńia de vicar, apoi loc Ńiitor episcopal este Vladimir Markovici. În decursul existen Ńei sale, în România, Eparhia Timi oarei a acordat a aten Ńie deosebit ă form ării clericilor. În acest sens, în anul 1922 se organizeaz ă la m ănăstirea Bezdin un curs de călug ări. Examenele de absolvire au loc în luna august 1923. Din totalul de 19 candida Ńi câ Ńi au fost la începutul colariz ării, 16 au absolvit examenele. Dup ă hirotonisire, fo tii elevi ai cursului

170 au preluat conducerea spiritual ă a mai multor parohii, fiind adesea i preo Ńi i înv ăŃă tori în acela i timp. În anul 1941 când, din cauza r ăzboiului, colile teologice sârbe î i înceteaz ă activitatea, câ Ńiva elevi din România se întorc pe meleaguri natale. În baza hot ărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, se organizeaz ă în anul 1945 la Timi oara un curs de completare a studiilor pentru to Ńi fo tii elevi afla Ńi acum în România. Programa de înv ăŃă mânt este identic ă cu cea a colii Teologice din Sremski Karlovci. În cursul anilor 1946 i 1947, fo tii elevi ai colilor teologice î i dau examenele restante i sunt hirotonisi Ńi preo Ńi. Dar necesarul era mult mai mare decât s-a putut realiza prin cursurile de completare a studiilor. De aceea, conducerea Eparhiei cere Ministerului Cultelor din România (în anul 1953) permisiunea de deschidere a unei coli de cantori biserice ti, luând ca model colile similare existente în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Autorit ăŃ ile române aprob ă deschiderea acestei coli la m ănăstirea Bezdin. La înfiin Ńarea sa, coala s-a numit de cantori, dar de la debutul cursurilor, Consiliul profesoral o “denume te” de cantori i teologic ă, apoi din 1956 – teologic ă de cantori i, în fine, ea devine coala Teologic ă Ortodox ă Sârb ă, cu sediul la Timi oara. coala a func Ńionat pân ă în anul 1961. Au frecventat 38 de elevi i au absolvit 31. Preo Ńii ortodoc i sârbi din România au avut un rol important în predarea religiei în colile pe care le frecventau elevii sârbi. Din anul 1948 pân ă în 1990, orele de religie nu erau Ńinute în coli, religia fiind exclus ă din planurile de înv ăŃă mânt conform Legii privind Reforma Înv ăŃă mântului. Totu i, sporadic i pe ascuns, unii preo Ńi Ńineau ore de religie, îns ă nu în coli. Dup ă 1990, s-a oferit posibilitatea introducerii religiei ca obiect de studiu. Din anul colar 1992/1993, religia devine obiectul obli- gatoriu de studiu la clasele I-VIII. Orele le Ńin preo Ńii. Eparhia Timi oarei a Bisericii Ortodoxe Sârbe ini Ńiaz ă în anul 1921 periodicul Glasnik (Vestitorul), “publica Ńie bisericeasc ă, colar ă i social ă”, cum scria pe frontispiciu. De la începuturile apari Ńiei sale Glasnik avea o parte oficial ă, unde sunt publicate comunicatele oficiale ale Conducerii Eparhiei i o parte neoficial ă unde sunt tip ărite texte literare cu con Ńinut educativ, tiri din via Ńa bisericeasc ă i spiritual ă. Cu timpul, apari Ńiile periodicului devin tot mai rare i numerele sale cuprind, din ce în ce mai des, doar partea oficial ă. În cursul celui de-al Doilea Război Mondial publica Ńia i-a încetat apari Ńia, iar în anul 1946, a ap ărut un singur num ăr. Din anul 1972, la Timi oara începe s ă apar ă revista Bilten Srpskog pravoslavnog vikarijata u Temišvaru (Buletinul Vicariatului Ortodox Sârb din Timi oara). Publicând la început doar tiri, revista î i l ărge te treptat tematica publicând i articole din via Ńa cultural ă, artistic ă i religioas ă. i-a încetat apari Ńia în anul 1988, iar în anul 1990 – cea mai veche publica Ńie sârb ă din România î i reia apari Ńia sub vechea denumire Glasnik .

În perioada 1919-1948, colile ortodoxe sârbe i-au men Ńinut statutul pe care îl aveau i înaintea alipirii Banatului i a Cri anei la România, adic ă au r ămas sub ingerin Ńele Eparhiei Timi orene a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Între anii 1919-1948, în România nu exist ă o re Ńea organizat ă a unit ăŃ ilor pre colare în limba sârb ă. Exista date c ă s-au deschis – temporar – ni te gr ădini Ńe în localit ăŃ i sârbe ti, precum i c ă s-a manifestat dorin Ńa de a fi deschise unit ăŃ i noi. Dup ă semnarea Conven Ńiei colare, Consiliul Eparhial ini Ńiaz ă ac Ńiunea de înfiin Ńare a gr ădini Ńelor sârbe ti în România, trimi Ńând în acest sens în anul 1934 o circular ă c ătre toate colile confesionale sârbe. Înfiin Ńarea gr ădini Ńelor era preconizat ă a se face în localit ăŃ ile în care exist ă mai mult de zece copii de vârst ă pre colar ă. În cadrul colilor sârbe ti se i deschid gr ădini Ńe în 26 de localit ăŃ i, care îndeplineau condi Ńia susmen Ńionat ă. Dar aceast ă încercare nu a dat rezultate satisf ăcătoare. Dup ă reforma colar ă din 1948, sistemul instructiv-educativ din România devine de stat i este subordonat Ministerului Instruc Ńiei care i acord ă aten Ńie instruc Ńiei i educa Ńiei pre colare.

171 Ministerul a aprobat deschiderea gr ădini Ńelor în localit ăŃ i unde existau cel pu Ńin 15 copii cu vârste cuprinse între 3 i 7 ani. Activitatea educativ-instructiv ă se desfăura în conformitate cu programele unice ale înv ăŃă mântului de stat. În ceea ce prive te colile, în anul 1946, din pricina greut ăŃ ilor materiale, 40 de coli confesionale ortodoxe sârbe, au cerut trecerea la categoria de coli elementare de stat. Caracterul de coli confesionale i l-au men Ńinut restul de 17. Dar, în baza reformei colare din 1948, întregul înv ăŃă mânt din România devine de stat. Odat ă cu trecerea la stat, colile elementare sârbe erau subordonate organelor de stat colare române ti, conform împ ărŃirii teritorial-administrative a Ńă rii. Între 1919 i 1928, colile confesionale ortodoxe sârbe aveau o durat ă de colarizare de 6 ani, iar pân ă la 1948 – de 7 ani. colile sârbe ti de stat, între 1948 i 1989, erau în majoritatea lor elementare (aveau patru clase) i doar în pu Ńine cazuri func Ńionau coli cu apte clase (pân ă în 1964), respectiv opt clase (din 1965). Toate acestea au avut o influen Ńă important ă privind cuprinderea elevilor în coli sârbe ti. Num ărul elevilor din colile sârbe ti se schimba de la o perioad ă la alta. Astfel, în anul colar 1920/1921 erau în colile sârbe ti din România 3.200 de elevi, în anul colar 1935/1936 – 5.975, în anul colar 1945/1946 – 3.442, în anul colar 1958/1959 – 3.032, în anul colar 1968/1969 – 1.457, în anul colar 1978/1979 – 1.065, în anul colar 1987/1988 – 492, iar în anul colar 1995/1996 – 429. Dup ă reforma din 1948, toate cele 57 de coli confesionale elementare sârbe au primit statut de coli de stat. Dintre acestea, 52 erau cu patru clase, iar dintre acestea patru au func Ńionat ca sec Ńii ale altor coli din localit ăŃ ile respective (române ti, germane i maghiare). Au mai existat 5 coli cu 7 clase, dintre care 4 de sine st ătătoare i una ca sec Ńie. În primii ani de dup ă reform ă, neavând num ărul suficient de elevi, î i înceteaz ă activitatea colile sârbe ti elementare la N ădlac, Munar, Pecica, M ănăstirea, Sângeorge, iar ceva mai târziu i cele din Chinezu, Lucare Ń, Dejan i Ciacova. Astfel, în 1958, din 57 de coli, r ămân doar 49. Între anii 1961-1968, se mai sting 16 coli elementare sârbe ti din: Arad, Arad-Gai, Gad, Denta, Giera, Checea, Lescovi Ńa, Liubcova, M ănă tur, Svini Ńa, Stanciova, Timi oara-Fabric, Turnu, Peciu Nou, Sângeorge. În anul 1968, în România existau 30 de coli generale sârbe ti – 21 elementare (4 clase) i 9 cu 7 clase. Un deceniu mai târziu se înregistreaz ă sc ăderea în continuare a num ărului colilor generale sârbe ti din România. Acest fapt continu ă i în anii ’80. Astfel, în anul 1986, în compara Ńie cu num ărul de coli existente cu un deceniu înainte, cifra scade cu înc ă 8. Conform datelor din 1996, în acel an existau în România 16 coli generale. Existau coli elementare (4 clase) la Varia , Sânnicolaul Mare, Sânpetru Mare, Divici, Dinia , Gelu, Radimna, Saravale, Socol, Sânmartinu Sârbesc, Timi oara-Mehala, Foeni i Cenad. coli cu 8 clase existau la Belobre ca i Timi oara. Se sting i colile din Cralov ăŃ , Satu Mare, Beregs ău Mic, Moldova Veche i Cenei. Deci, între anii 1919 i 1996, not ăm o sc ădere a num ărului colilor sârbe ti de la 57 la 16. Înv ăŃă torii reprezentau esen Ńa existen Ńei înv ăŃă mântului sârb în România. Dup ă trasarea grani Ńei, dup ă 1919 adic ă, un mare num ăr de înv ăŃă tori sârbi î i p ărăsesc locurile de munc ă, iar aducerea altor cadre era o problem ă foarte complicat ă. În România nu existau coli de înv ăŃă tori în limba sârb ă, iar colarizarea în Iugoslavia implica o serie întreag ă de probleme. Conducerea colar ă s-a str ăduit s ă rezolve aceast ă problem ă. O parte din tineri sunt îndrepta Ńi spre colarizare în Iugoslavia, beneficiind de burse, iar o alt ă parte urmeaz ă coala de înv ăŃă tori la Timi oara. În plus, i preo Ńii sunt numi Ńi pe posturi de înv ăŃă tori. Toate acestea au condus la situa Ńia c ă în colile sârbe ti din România s ă existe între 1919 i 1935, 63 de cadre f ără preg ătire colar ă corespunzătoare. Unele dintre aceste cadre nu aveau nici m ăcar studii gimnaziale. În vederea preg ătirii lor se organizau în fiecare an cursuri de vară. Abia dup ă semnarea Conven Ńiei colare, problema cadrelor în colile elementare sârbe începe s ă se rezolve cu succes. Pân ă în 1940, în Iugoslavia sunt colariza Ńi 18 înv ăŃă tori pentru colile sârbe ti din România. Acestui num ăr i se

172 adaug ă al Ńi 32 de înv ăŃă tori, care au absolvit coala de înv ăŃă tori din Timi oara, pân ă în anul 1948. În anul 1948, deci, existau în înv ăŃă mântul general din România, cadre specializate – înv ăŃă tori pentru “clasele mici” i institutori pentru “clasele mari”, cu to Ńii absolvind coala pedagogic ă de 3 ani ori studii universitare. Pentru a preda discipline practice, erau angaja Ńi ingineri ori tehnicieni. Dup ă separare, adic ă dup ă 1919, popula Ńia sârb ă din România a r ămas f ără posibilitatea s ă se instruiasc ă în limba matern ă, în cadrul colilor medii. Prima încercare de a organiza un înv ăŃă mânt mediu în limba sârb ă pe teritoriul României a fost înfiin Ńarea Gimnaziului sârb privat la Gelu, în anul 1921. Acest Liceu preg ătitor este înfiin Ńat de c ătre protopopul Milan Nikoli ć care, de fapt, îi preg ătea pe elevi s ă dea examene, în particular, la gimnazii în Iugoslavia, având la baz ă programele, planurile de înv ăŃă mânt i manualele de acolo. Pân ă în 1925, activitatea acestui gimnaziu particular la Gelu este tolerat ă, dar din 1925, Nikoli ć prime te i o acoperire oficial ă în acest sens. Legea prevedea c ă instruirea i educarea elevilor pe lâng ă faptul c ă se realizeaz ă în coli de stat, pot fi colarizate i în coli particulare, dar i în familie. Gra Ńie acestei prevederi, Gimnaziul preg ătitor din Gelu a func Ńionat 15 ani. Prin băncile lui au trecut 170 de elevi sârbi din România. În baza Conven Ńiei colare, în anul colar 1934/1935 î i începe activitatea, în cadrul Liceului timi orean de stat “Constantin Diaconoviciu Loga”, o secŃie sârb ă. Din 1934 i pân ă în 1948, aceast ă coal ă este absolvit ă de 256 de elevi din cei 400 înscri i, iar în perioada de tranzi Ńie din 1947 – liceul inferior de trei clase au absolvit 148 de elevi din cei 211 înscri i. În total, din cei 611 elevi înscri i la acest liceu, au absolvit 404. Un mare pas în dezvoltarea înv ăŃă mântului mediu sârbesc din România îl reprezint ă deschiderea Sec Ńiei sârbe a Liceului Mixt Superior Român din Timi oara, în anul 1943. Acest liceu a avut, de-a lungul anilor, un statut diferit, func Ńie de dezvoltarea general ă a înv ăŃă mântului în România. Deci, între anii 1943 i 1948, exist ă ca o sec Ńie. Din 1948 pân ă în 1961, exist ă ca un liceu de sine st ătător. Din 1961 pân ă în 1990 – fiin Ńeaz ă din nou ca o sec Ńie, iar din 1990 este un liceu aparte, adic ă Liceul Teoretic sârb “Dositej Obradovi ć”. Între anii 1943 i 1948, pe când func Ńiona ca Sec Ńie sârb ă a Liceului Mixt Român de Stat “Constantin Diaconiviciu Loga” din Timi oara, cursurile acestei coli au absolvit 105 elevi. Procesul de înv ăŃă mânt s-a desf ă urat în totalitate în limba sârb ă, conform programelor i planurilor de înv ăŃă mânt, valabile pentru liceele române ti, acestora ad ăugându-li-se limba i literatura sârb ă. Majoritatea dintre profesori erau din Iugoslavia. Având în vedere c ă manuale în limba sârb ă nu existau, accepta Ńi de autorit ăŃ ile române ti, profesorii foloseau manuale iugoslave. Dup ă Rezolu Ńia Informbiroului, autorit ăŃ ile române ti nu au mai admis prezen Ńa profesorilor din Iugoslavia. Atunci profesoara Miriana Bugarschi adună un nucleu de intelectuali de baz ă, de diverse specialit ăŃ i, îns ă în m ăsur ă s ă Ńin ă cursuri colare, formând astfel corpul profesoral. Pentru Liceul nou înfiin Ńat s-au prezentat de zece ori mai mul Ńi elevi. Din ini Ńiativa aceleia i Miriana Bugarschi, pe lâng ă liceu este organizat ă i coala Pedagogic ă, iar mai târziu i o coal ă Agricol ă. În baza prevederilor Conven Ńiei colare din 1934/35, în cadrul colii de Înv ăŃă tori se deschide o sec Ńie sârb ă, care oferea condi Ńii prielnice pentru formarea înv ăŃă torilor din rândurile sârbilor din România. Îns ă aceast ă sec Ńie era de b ăie Ńi, a a c ă problema colariz ării fetelor nu este rezolvat ă. Conducerea Eparhiei a încercat s-o rezolve prin înscrierea fetelor la coala de Înv ăŃă - toare de la Lugoj, îns ă numai dou ă eleve au reu it s ă termine aceast ă coal ă. Solu Ńia s-a g ăsit, tot în baza Conven Ńiei colare, când sunt adu i înv ăŃă tori din Iugoslavia, pe baz ă de contract. Problema înv ăŃă torilor pentru colile elementare sârbe ti din România se rezolv ă prin deschiderea în 1949 a colii Pedagogice Sârbe la Timi oara. Cursurile acestei coli au fost urmate – între anii 1948 i 1958 – de 268 de elevi, c ărora li se adaug ă i cei 39 de elevi de la f ără frecven Ńă . Au absolvit, îns ă, coala 185 de elevi. În cadrul colii Pedagogice se organizeaz ă – în anul colar 1949/50 un curs de 1 an pentru educatoare. Cursul este absolvit de 19 candidate.

173 Din cauza lipsei de înv ăŃă tori i pân ă la “apari Ńia” absolven Ńilor, Ministerul Instruc Ńiei din România deschide, în cadrul acelea i coli Pedagogice i un curs de 1 an pentru înv ăŃă tori. Era în anul 1952. Din 27 de înscri i, au absolvit 9 candida Ńi. coala Pedagogic ă Sârb ă a r ăspuns scopului înfiin Ńă rii i în perioada cât a fiin Ńat (între 1948 i 1958) a preg ătit cadre de înv ăŃă tori pentru colile elementare sârbe din România suficiente pentru urm ătoarele patru decenii. Din 1948 i pân ă în 1961, Liceul Mixt Sârb a fost absolvit de 332 de elevi din cei 473 înscri i. Planurile i programele de înv ăŃă mânt precum i manualele erau unice pentru toate liceele din România, cu mici schimb ări specifice pentru liceele în limbile minorit ăŃ ilor na Ńionale. Cursurile erau în limba sârb ă. Pentru obiectul Limba i Literatura Sârb ă, programele erau apro- bate anual de c ătre Ministerul Instruc Ńiei. Dup ă Revolu Ńia din decembrie 1989, noua autoritate politic ă a luat m ăsuri pentru schimbarea legilor existente în domeniul înv ăŃă mântului. La insisten Ńele “Uniunii Democratice a Sârbilor din România”, Sec Ńia sârb ă din cadrul Liceului de Filologie-Istorie, se transform ă în anul 1990 în Liceul Teoretic Sârb “Dositej Obradović”. Din anul colar 1990/1991, Liceul Teoretic Sârb “Dositej Obradovi ć” din Timi oara are în componen Ńa sa clasele I-VIII i IX-XII. Men Ńion ăm c ă în locul profilurilor industriale existente la clasele de liceu, sunt reîntroduse profilurile umane i reale, profiluri pe care le-a avut i Sec Ńia Sârb ă la începuturile înv ăŃă mântului profilat. Din anul 1950 pân ă în anul 1956, în cadrul colii Medii Tehnice pentru Hidroameliorare din Timi oara, a func Ńionat i Sec Ńia Sârb ă. În primii doi ani ea a fiin Ńat pe lâng ă Liceul Mixt Sârb, apoi – într-o cl ădire proprie. Ministerul Agriculturii hot ără te în 1954 s ă mute aceast ă coal ă în mediul s ătesc, la Sânnicolaul Mare, unde coala, pân ă în 1956 î i desf ă oar ă activitatea în cadrul colii Tehnice Medii Agricole din localitate. Din cei 144 de elevi înscri i în decursul celor 10 ani de existen Ńă a colii – au absolvit 79 de elevi. La desf ă urarea cu succes a înv ăŃă mântului mediu în limba sârb ă din Timi oara a contribuit i înfiin Ńarea internatelor i a cantinelor la Timi oara, în care locuiau i luau masa majoritatea elevilor de la sate. În perioada 1935-1945, existau internate pentru b ăie Ńi i pentru fete cu o cantin ă – toate sub conducerea Eparhiei Timi oarei a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Între 1945-1948 existau internate i cantine, dar administrate din partea “Asocia Ńiei Uniunilor Cultural-Democratice ale Slavilor din România”. Din 1948 pân ă în 1961 a func Ńionat Internatul Mixt de Stat cu o cantin ă – ambele sub jurisdic Ńia Liceului Mixt Sârb. Din 1961, pân ă în 1989, conducerea acestora era asigurat ă de Liceul de Filologie-Istorie.

Sârbii din România i-au p ăstrat numele i identitatea na Ńional ă în ciuda tuturor vicisitudinilor de care au avut parte. Literatura postbelic ă sârb ă din România se bazeaz ă pe bogatele tradi Ńii ale literaturii sârbe, care s-a creat pe teritoriul României de azi, din secolul al XVIII-lea i al XIX-lea. Dup ă al Doilea R ăzboi Mondial, literatura sârb ă din România a cunoscut câteva faze: perioada imediat postbelic ă, cu tenta Ńiile i îngr ădirile de dup ă marile schimb ări social-politice; cunoa te o dimensiune intelectual ă în anii ’60 i cu posibilit ăŃ i de publicare a c ărŃilor din literatura-mam ă, în anii ’70, când începe i activitatea sistematic ă de culegere a crea Ńiei folclorice, apoi cu o perioad ă de reflectare a diversit ăŃ ii genurilor i a afirm ării tinerilor creatori (care începe în 1975) i o etap ă de dup ă 1985 când, al ături de caracteristicile perioadelor precedente, încep s ă se afirme i forme de activit ăŃ i descriptive. De i ivit ă pe “t ărâmul fertil al socialismului”, rolul literaturii sârbe a fost de o importan Ńă covâr itoare pentru to Ńi sârbii din România. “Construit ă” în mai multe straturi, literatura sârb ă a adus în primul plan abia în anii ’70 i ’80 poe Ńi importan Ńi care “prin cuvântul lor vor bate pentru întâia i dat ă la u a t ăcerii i zidul uit ării de care erau înconjura Ńi de Ńara mam ă”.

174 Caracteristicile poeziei sârbe postbelice din România provin din tradi Ńia crea Ńiei poetice sârbe ti, a folclorului i a lui Zmaj, mergând pân ă la poe Ńii contemporani. Se remarc ă prin descriptivism i documentarism etnografic precum i prin tendin Ńa v ădit ă c ătre modele simple ale discursului poetic. Printre numero ii autori, pe t ărâmul poeziei se dising câteva nume: Jiva Miš- covi ć, Laz ăr Ilici, Vladimir Čokov, Gioca Jupunschi, Jiva Popovici, Jovan Čolakovi ć, Borislav Crsti ć, Nebojša Popovici, Gioca Mirjanici, Draga Mirjanici, Vlada Barzin, Čedomir Milenovici, Ivo Muncian, Srboljub Mi covici. În crea Ńia celui mai tân ăr dintre ei, e lui Slavomir Grozdenovici, se simte o puternic ă influen Ńă a liricii populare, i tematic i în lexic. Referitor la proz ă, fiecare autor este interesant prin câte unul din elementele tehnicii narative: Lazar Ilici – prin apropierea de în Ńelegerea copiilor, Svetomir Raicov – subiecte interesante i o poetic ă documentarist ă sugestiv ă, Cedomir Cionca Clisura Ń – prin forme hibride i retorism, Ielchi Ńa Petrov – prin descoperiri psihologice interesante în form ă epistolare, Stevan Bugarschi – prin organizarea complex ă a prozei de larg ă respira Ńie, Cedomir Milenovici i Ivo Muncian – prin sim Ńul fa Ńă de legile prozei scurte. i prozatorii mai tineri arat ă o cunoa tere vădit ă a regulilor prozei scurte, atr ăgănd aten Ńia îndeosebi Miomir Todorov prin folosirea iscusit ă a localismelor verbale.

175 SCHIMB ĂRILE ETNO-DEMOGRAFICE DE-A LUNGUL VEACURILOR

În general privind, existen Ńa numeric ă a popula Ńiei sârbe, referitor i la alte structuri etnice care s-au statornicit în Banat i Cri ana, s-a caracterizat în ultimele dou ă secole prin sc ădere i în plan absolut i în cel relativ. Asemenea mi cări etnico-demografice se pot în Ńelege dac ă se porne te de la faptul c ă sârbii, singurii din patru popoare cele mai numeroase în aceste Ńinuturi, au avut întotdeauna statutul de minoritate na Ńional ă. În ultimele dou ă secole în Banat i Cri ana cei mai numero i erau: românii, sârbii, germanii i maghiarii. Pe lâng ă aceast ă constatare, în privin Ńa evolu Ńiilor demografice ale popula Ńiei sârbe pe teritoriul României, mai trebuie subliniat c ă acestea au fost diverse, în func Ńie de o anume zon ă, dar i de tipul localit ăŃ ii. Date privind num ărul sârbilor pe teritoriul de azi al României există din a doua jum ătate a secolului al XIX-lea pentru c ă pân ă atunci în datele statistice ei ap ăreau ca ortodoc i, adic ă împreun ă cu românii. Pentru a avea o privire global ă în privin Ńa evolu Ńiei etnice i demagrafice a popula Ńiei sârbe din aceste teritorii ale României, trebuie pornit de la evul mediu timpuriu subliniind c ă situa Ńia nu s-a schimbat în mod radical de atunci i pân ă în secolul al XV-lea când Ńă rile medievale sârbe cad sub st ăpânirea turcilor. Atunci în Banat, Cri ana i Ardeal vin coloane de refugia Ńi. În fa Ńa pericolului turcesc iminent, de aici s-au refugiat mul Ńi locuitori, fapt valabil mai ales pentru Banat, care era primul supus loviturilor cuceritorilor otomani. În spa Ńiul acesta pustiit al Banatului se str ămut ă popula Ńia sârb ă din Balcani astfel c ă în veacul al XVI-lea aceast ă regiune din punct de vedere etnic prime te caracteristici sârbe ti. De altfel, în izvoarele istorice din secolul al XVII-lea Banatul este denumit Raška (Rascia). Str ămutarea sârbilor din Balcani în Banat i Cri ana continu ă i dup ă cucerirea de c ătre turci a acestor Ńinuturi. Astfel sârbii devin aici popula Ńia majo- ritar ă i situa Ńia este aceea i pân ă la sfâr itul st ăpânirii turce ti i începutul coloniz ărilor organizate de Austria în secolul al XVIII-lea. Odat ă cu instaurarea autorit ăŃ ii austriece în aceste Ńinuturi – la începutul veacului al XVIII-lea, survin i mari schimb ări etnico-demografice pentru c ă în mod organizat aici sunt adu i coloni ti germani, ac Ńiunea aceasta durând pân ă la mijlocul secolului al XIX-lea când germanilor le ia locul aducerea organizat ă a popula Ńiei maghiare, ac Ńiune care dureaz ă pân ă la Primul R ăzboi Mondial. Dup ă Conferin Ńa de Pace de la Paris (1919) cei care vin într-un num ăr mai mare în aceste Ńinuturi sunt românii care, de altfel, tr ăiau i înainte pe aceste meleaguri, mai ales în Ardeal, dar i în Banat i Cri ana. Date precise privind starea numeric ă a sârbilor de pe teritoriul de azi al României, în epoca medieval ă, nu s-au p ăstrat ci doar din perioada st ăpânirii maghiare i turce ti. Date mai complete exist ă din veacul al XVIII-lea în prima jum ătate a secolului al XIX-lea, îns ă având în vedere c ă i sârbii i românii aveau o organiza Ńie bisericeasc ă comun ă apar Ńinând de Mitropolia de Karlovci, nu este posibil ă delimitarea na Ńional ă pentru c ă recens ămintele care au avut loc se refer ă la popula Ńia ortodox ă. Numai din datele locale se poate constata dac ă într-o localitate sau alta tr ăiau sârbii ori românii. Componen Ńa na Ńional ă a locuitorilor Banatului i ai Cri anei i – în acest cadru – prezen Ńa sârbilor, poate fi privit ă prin prisma unor ani caracteristici. Primul an dateaz ă din perioada domina Ńiei austriece, adic ă din vremea existen Ńei Voievodatului Serbiei i al Banatului de Timi oara, în 1854 i a Grani Ńei Sârbe B ănăŃ ene din 1856. Al doilea dateaz ă din 1900, de pe vremea Ungariei. Al treilea din 1938, în perioada când aceste meleaguri erau în componen Ńa Regatului României. Al patrulea se refer ă la anul 1992, an în care a avut loc recens ământul în Republica România.

176 Trebuie specificat faptul c ă prezen Ńa sârbilor în anumite regiuni este exprimat ă prin cifre rotunde i c ă nu sunt nominalizate localit ăŃ ile cu un num ăr mai mic de sârbi. De asemenea, în reflectarea numeric ă a componen Ńei în diverse localit ăŃ i nu sunt cuprinse i structurile etnice cu un num ăr mai mic de locuitori. Pe baza datelor din 1854, respectiv din 1856 pe teritoriul României de azi, adic ă în Banat i în Cri ana existau 62.500 de sârbi. Recens ământul din anul 1900 ofer ă cifra de 54.500 de sârbi. În anul 1938 existau 45.500 de sârbi. Prin recens ământul din 1992 s-au înregistrat peste 29.000 de sârbi. Deci, în perioada de un secol i jum ătate, num ărul locuitorilor sârbi în aceste Ńinuturi s-a redus de dou ă ori. În toat ă aceast ă perioad ă num ărul localit ăŃ ilor în care tr ăiau sârbii nu s-a schimbat, el r ămânând în jur de 70, îns ă num ărul locuitorilor din aceste localit ăŃ i a sc ăzut. În anul 1854, respectiv în 1856 sârbii de Ńineau o majoritate absolut ă a structurii etnice în 35 de localit ăŃ i din Banat i din Cri ana. Aceast ă situa Ńie se men Ńine în 1992 numai în unsprezece localit ăŃ i. În ultimele cinci decenii se observ ă o însemnat ă diminuare a popula Ńiei de na Ńionalitate sârb ă în mediul s ătesc pe de o parte i cre terea num ărului de sârbi în ora e, pe de alt ă parte. Al ături de aceste date se ofer ă i evolu Ńiile etno-demografice la alte na Ńiuni din localit ăŃ ile în care tr ăiau sârbii. Pe lâng ă cele prezentate trebuie remarcat faptul c ă sârbii din România au tr ăit i în Ardeal i în łara Româneasc ă i în Moldova. Între secolele al XV-lea i al XVIII-lea, în Ardeal se remarc ă o prezen Ńă numeroas ă a popula Ńiei sârbe, ea cifrându-se la circa zece mii, pentru ca în secolul al XIX-lea num ărul lor s ă scad ă la câteva mii, iar în secolul al XX-lea la câteva sute. M ărturie stau datele din 1992 când în aceast ă regiune sunt men Ńiona Ńi ceva mai mult de 300 de sârbi. Prezen Ńa sârbilor în łara Româneasc ă este atestat ă i în evul mediu. Într-un num ăr mai mare sârbii au fost prezen Ńi acolo i în secolul al XIX-lea, mai ales în a doua sa jum ătate când sunt atra i aici de mo ieri i membri ai familiilor de nobili sârbi. Erau pe atunci circa 10 mii de sârbi. În cursul veacului al XX-lea num ărul sârbilor care mai tr ăiesc aici a sc ăzut la câteva sute. Recens ământul din 1992 consemneaz ă 800 de sîrbi care mai tr ăiesc în Muntenia.

177 ÎN LOC DE POSTFA łĂ

Trecutul poporului sârb pe teritoriul de azi al României este dominat de lupta pentru libertate, pentru p ăstrarea identit ăŃ ii na Ńionale i a credin Ńei str ămo eti. Urma ilor le-a fost l ăsat ă o mo tenire cultural ă de o valoare inestimabil ă. Cronica vie Ńii sârbilor pe p ământuri române ti începe cu venirea predecesorilor lor, a slavilor, în a doua jum ătate a secolului al VI-lea în vremea când Câmpia Panonic ă era sub st ăpânirea avarilor, a c ăror st ăpânire va fi înlocuit ă – la începutul secolului al IX-lea – de st ăpânirea bulg ăreasc ă. În a doua jum ătate a secolului al IX-lea sârbii din Câmpia Panonic ă sunt cre tina Ńi de c ătre clercii lui Chiril i ai lui Metodiu. La finele secolului al IX-lea, ungurii devin st ăpânitori ai Câmpiei Panonice. Venirea sârbilor în Moldova începe în prima jum ătate a secolului al XV-lea. Prima localitate populat ă de sârbi în Moldova – Sârbi este atestat ă la 1423 i pe râul Rebricea. Date despre sârbii din Moldova în secolul al XVI-lea i al XVII-lea ne furnizeaz ă i numero i c ălători str ăini. Sunt amintite localit ăŃ i pe Prut, Siret, în jurul Sucevei, în Basarabia, în districtele Tutova, Covurlui, Tecuci, Bac ău, Dorohoi, Neam Ń. În cursul secolului al XIX-lea, sârbii nu mai sunt aminti Ńi pe teritoriul Moldovei. La mari încerc ări în a-i p ăstra identitatea lor na Ńional ă au fost supu i sârbii în anul 1001, dup ă ce, Ungaria devine regat. Biserica Catolic ă a încercat în toate felurile posibile, cu ajutorul regilor unguri, s ă-i aduc ă pe ortodoc i la “credin Ńa cea dreapt ă”, îns ă sârbii s-au opus cu vehemen Ńă . Situa Ńia sârbilor din Ungaria se schimb ă radical în 1217, când Serbia devine regat, iar Biserica Ortodox ă Sârb ă ob Ńine autocefalitatea, în anul 1219. Autocefalitatea Bisericii Ortodoxe Sârbe este realizarea celui mai mare înv ăŃă tor al sârbilor, arhiepiscopul Sava Nemanji ć. În str ădania sa de a uni poporul sârb într-o comuniune duhovniceasc ă, Sava Nemanji ć ob Ńine de la regele maghiar dreptul de ingerin Ńă a Bisericii Ortodoxe Sârbe i asupra ortodoc ilor din Ungaria. O prezen Ńă v ădit ă a acestor evenimente este i construirea primelor m ănăstiri sârbe ti în Clisura Dun ării, la Zlati Ńa i Bazia . Aflându-se într-o permanent ă ascensiune, statul sârb atinge culmea puterii sale pe timpul domniei lui Stefan Dušan care este proclamat împ ărat în anul 1346. Moartea lui Stefan Dušan, survenit ă în 1355 a însemnat i începutul f ărâmi Ńă rii Imperiului Sârb i totodat ă, sfâr itul celui mai puternic stat în sud-estul Europei. În perioada aceea, turcii trec în Europa i î i încep campaniile cuceritoare astfel încât pân ă la finele veacului al XV-lea toate Ńă rile sârbe ti sunt cucerite de turci. Poporul sârb, în frunte cu despo Ńii s ăi, a luptat cu fervoare pentru p ăstrarea libert ăŃ ii i a credin Ńei str ămo eti. În deceniile tragice de dispari Ńie a statului sârb, poporul i nobilii sârbi pornesc în migra Ńii spre nord nedorind s ă se închine turcilor, păstrând credin Ńa str ăbunilor. Îi cheam ă regii maghiari, le ofer ă domenii, iar poporul este “repartizat” pe meleaguri pustii din sudul Ungariei pentru a st ăvili incursiunile turcilor. Aici, în Banat i Cri ana, sunt împropriet ări Ńi cu domenii despo Ńii: Stefan Lazarevi ć i Djuradj Brankovi ć, nobilii: Dmitar Mrnjav čevi ć, fra Ńii Jakši ć, Miloš Belmuževi ć, Radi č Postupovi ć i mul Ńi al Ńii. Înaintea venirii turcilor, sârbii erau cea mai numeroas ă popula Ńie în Banat i regiunea aceasta este denumit ă Raška, despre Timi oara vorbindu-se c ă se afl ă în mijlocul Rašk ăi. Leg ăturile Ńă rilor sârbe ti i a celor române ti dateaz ă din perioada formării Munteniei i a Moldovei. Ele au început prin c ăsătoria împ ăratului sârb Stefan Uroš V cu principesa Ana. Apoi, în a doua jum ătate a veacului al XIV-lea rud ă apropiat ă a cneazului Lazar, Nikodim Gr čić a ridicat primele m ănăstiri române ti – Vodi Ńa i Tismana, iar la Târgovi te ieromonahul Macarie a tip ărit primele c ărŃi române ti în timp ce Maksim, nepotul despotului Djuradj Brankovi ć înfiin Ńeaz ă prima mitropolie româneasc ă fiind în fruntea ei. La începutul secolului al XVI-lea, turcii se preg ăteau s ă cucereasc ă Ungaria. În anul 1526, în b ătălia de la Mohács armata ungar ă este înfrânt ă, via Ńa pierzându-i îns ă i regele Lajos II. În

178 Ungaria începe lupta pentru tronul regal, ceea ce a sl ăbit i mai mult puterea de ap ărare a acestei Ńă ri. În aceste vremuri tulburi, pe Valea Mure ului, la Lipova, începe mi carea de eliberare a poporului sârb în fruntea c ăreia s-a pus Jovan Nenad. El a chemat poporul s ă lupte pentru refacerea împ ărăŃ iei sârbe ti. În jurul acestui “om trimis de Dumnezeu”, care s-a autoproclamat Ńar, s-au strâns în scurt timp 15.000 de o teni i sârbii au pus st ăpânire pe o parte a Câmpiei Române. În audien Ńă la “ Ńar”, care comanda cea mai mare putere armat ă din Europa Mijlocie, veneau misiuni diplomatice din Ńă ri europene de frunte. Dar for Ńele unite ale nobilimii maghiare au înfrânt armata lui Jovan Nenad, îns ă nu i hot ărârea sârbilor de a lupta pentru libertate. Dup ă c ăderea Budei, în 1541, când o mare parte a Ungariei se afla sub st ăpânire turceasc ă, cuceririle otomane se îndreapt ă spre Banat i Cri ana. Banatul este cucerit în 1552, iar Cri ana în 1556. Astfel, poporul sârb s-a g ăsit aproape în întregul s ău, în cadrul Imperiului Otoman. O mic ă parte din poporul sârb mai tr ăia în Ardeal i în p ărŃile necucerite ale Ungariei, în łara de Sus. În lupta pentru libertate, în anul 1594, sârbii se ridic ă la o nou ă r ăscoal ă în punctul de frontier ă Banat-Ardeal-Cri ana i r ăscoala se r ăspânde te în p ărŃile de sud ale Câmpiei Panonice. Răscoala a izbucnit în perioada când Turcia era pe culmile puterii, când Imperiul Otoman se întindea pe trei continente. Pentru c ă turcii i-au concentrat for Ńa armat ă spre nord, unde duceau război împotriva Austriei, sârbii s-au ridicat la r ăscoal ă. Ca o vâlv ătaie, r ăscoala s-a întins în toate Ńinuturile locuite de sârbi – de la Valea Mure ului la Marea Adriatic ă. R ăscula Ńii sârbi, slab înarma Ńi i care au pornit în lupt ă pentru libertate purtând steaguri cu chipul Sfântului Sava au fost înfrân Ńi de marele vizir Sinan-Pa a, care avea 30.000 de ascheri de elit ă. Pentru a se r ăzbuna, Sinan incendiaz ă în anul 1595, pe dealul Vra čar la Belgrad, moa tele Sfântului Sava. Acest fapt a generat o hot ărâre i mai mare a poporului sârb de a rezista în lupta pentru libertate. Marele r ăzboi pornit de Ńă rile europene cre tine în 1673 în inten Ńia de a-i izgoni pe turci din Europa a fost întâmpinat de poporul sârb cu entuziasm în speran Ńa sa c ă i se va reînnoi împ ărăŃ ia. Unul dintre cei mai inteligen Ńi sârbi ai acestui timp, contele Djordje Brankovi ć din Ineu îi ofer ă împ ăratului de la Viena, proiectul s ău de rena tere a împ ărăŃ iei sârbe ti, proiect neacceptat, îns ă care devine baza revendic ărilor sârbilor din Imperiul Habsburgic. În anul 1686 sârbii din Banatul de Timi oara sub conducerea lui Novak Petrovi ć se ridic ă la r ăscoal ă. i sârbii din Peninsula Balcanic ă pornesc r ăscoala. Îns ă, înaintarea armatei coali Ńei cre tine este oprit ă i aceasta începe să se retrag ă. Împreun ă cu aceast ă armat ă sub amenin Ńarea r ăzbun ării turcilor, se retrage i poporul sârb în frunte cu patriarhul Arsenije III Čarnojevi ć. Începe Marea Migra Ńie a Sârbilor din anul 1690. Ajuns la Komarno, patriarhul Arsenie III trimite o deput ăŃ ie, în frunte cu episcopul de Ineu, I. Djakovi ć, la Curtea de la Viena, care se întoarce de acolo cu privilegii prin care poporului sârb îi sunt garantate libertatea personal ă, identitatea na Ńional ă i p ăstrarea credin Ńei str ămo eti. Sârbii au reu it ceea ce nu a reu it nici un popor din Imperiul Habsburgic – s ă fie liberi. Îns ă pentru aceasta au pl ătit scump. Au acceptat s ă se stabileasc ă în cadrul Grani Ńei Militare, devenind astfel un bastion viu în fa Ńa Imperiului Otoman. i nu doar atât. Au fost nevoi Ńi s ă se r ăzbune i s ă moar ă de-a lungul i de-a latul Europei luptând pentru Împ ăratul Sfântului Imperiu Roman. De dragul libert ăŃ ii au devenit un popor belicos. S-au r ăzboit 16 ani în cap în Marele R ăzboi care se încheie în 1699, l ăsând mari jertfe i dând mari eroi care aveau s ă hot ărasc ă în bun ă parte deznodământul r ăzboiului, la Slankamen i la Senta pe Jovan Monsterlija i pe Jovan Tekelija. În ajunul veacului al XVIII-lea, sârbii sunt desf ă ura Ńi de-a lungul frontierei care se întindea de-a lungul Tisei i Mure ului. i doar doi ani avur ă parte de tihn ă. A trebuit din nou s ă lupte pentru Împ ărat pe timpul R ăscoalei lui Rakotzy (1703-1711). Atunci maghiarii s-au ridicat împotriva autorit ăŃ ii austriece. În aceast ă lupt ă, sârbii au jertfit zeci de mii de vie Ńi. Câ Ńiva ani dup ă aceea, în timpul unui nou r ăzboi împotriva Turciei (1716-1718) sârbii pier din nou în b ătălii prin care este eliberat Banatul de sub ocupa Ńia turceasc ă. Mul Ńi gr ăniceri de pe Valea Mure ului s-au pr ăpădit în timpul revoltei lui Pera Segedinac, în anul 1735. Cu mare elan, sârbii au intrat într-un r ăzboi împotriva turcilor (1737-1739) în speran Ńa c ă vor elibera p ământul str ămo ilor lor. Cre tinii, îns ă, fur ă învin i i a urmat o nou ă migra Ńiune a sârbilor condu i de patriarhul Arsenije IV Jovanovi ć Šakabenta.

179 Hot ărârea Cur Ńii de la Viena de a desfiin Ńa atât Grani Ńa de pe Mure cât i cea de pe Tisa i-a sup ărat pe gr ănicerii sârbi. Ei s-au aflat în fa Ńa dilemei – ori s ă se str ămute spre sud, spre noua grani Ńă fixat ă la Dun ăre, ori s ă devin ă iobagi i s ă-i piard ă libertatea personal ă. Jigni Ńi i pu i în fa Ńa pierderii libertăŃ ii, a lucrului celui mai sfânt pe care-l purtau în suflete, majoritatea gr ăni- cerilor opteaz ă pentru o migra Ńie în Rusia, în regiuni de grani Ńă cu turcii i t ătarii. Iau fiin Ńă astfel regiunile Noua Serbie i Slaveanoserbia. Astfel, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, în urma a dou ă valuri de migr ări mai mari i câteva mai mici, refugia Ńii se statornicesc în Rusia slav ă i ortodox ă. i aici le-a fost dat s ă-i piard ă vie Ńile în diverse b ătălii prin Europa i Asia luptând pentru gloria Cur Ńii ruse ti. Îns ă, aici, în Rusia slav ă i ortodox ă, dup ă câteva genera Ńii, ei dispar, se asimileaz ă. Ocrotitorul identit ăŃ ii religioase i na Ńionale a sârbilor din Imperiul Habsburgic a fost Biserica Ortodox ă Sârb ă prin intermediul Mitropoliei din Karlovci care se întindea, aidoma unui imperiu mai generos, de la Marea Adriatic ă pân ă în Bucovina, aproape de Marea Neagr ă. Sub ingerin Ńele acestei Mitropolii pe lâng ă sârbi se aflau români, greci i aromâni. Aproape o jum ătate din spa Ńiul de ingerin Ńă al Mitropoliei din Karlovci se afla pe teritoriul României de azi – cuprinzând Eparhiile Timi oarei, Aradului, Vâr eŃului, Ardealului i Bucovinei. Timi oara a fost unul dintre centrele luptei poporului sârb pentru emancipare na Ńional ă. Aici a avut loc, în timpul Revolu Ńiei Franceze, în 1790, Soborul Popular-Bisericesc ale c ărui hot ărâri sunt de importan Ńă primordial ă pentru via Ńa politic ă, economic ă, cultural ă i instructiv ă a sârbilor din Imperiul Habsburgic. Identitatea na Ńional ă sârb ă a fost consevat ă i de cultur ă i instruire (învăŃă mânt). S-a format o pleiad ă de oameni de cultur ă cu mari merite. Primul dintre ei este Dositej Obradovi ć din Ciacova, un adev ărat corifeu al instruc Ńiei. Sava Tekelija, originar dintr-o familie aristocrat ă ar ădean ă, a dominat o jum ătate de veac scena politic ă i cultural ă sârb ă. Pictorii Stefan Tenecki din Arad, Constantin Danil din Lugoj, Nikola i Stevan Aleksi ć din Arad au atins nivel european în aceast ă ramur ă a artei. Pe teritoriul României de azi, la Timi oara i Arad, a tr ăit i a creat cel care a înfiin Ńat teatrul sârb, Joakim Vuji ć, apoi – prima scriitoare a noului veac, Eustahija Arsi ć era din Arad, iar naturalistul i istoricul Pavle Kengelac era arhimandrit la m ănăstirea Sângeorge. Vuk Karadži ć a cules folclor i pe meleaguri b ănăŃ ene, Dimitrije Tirol a fost conduc ător al rena terii na Ńionale în Banatul de Timi oara, Jovan Sterija Popovi ć i-a scris primele lucr ări la Timi oara i tot în acest ora , Branko Radi čevi ć i-a scris primele poezii în limba matern ă. Marele scriitor sârb Miloš Crnjanski, care i-a petrecut tinere Ńea la Timi oara a r ămas legat de acest ora prin crea Ńia sa. Unul dintre poe Ńii moderni ti sârbi, Dušan Vasiljiev a tr ăit i a creat la Timi oara i Cenei. Instruc Ńia a avut o deosebit ă importan Ńă , fiind una dintre condi Ńiile p ăstr ării identit ăŃ ii na Ńionale a poporului sârb. Astfel, înv ăŃă mântul este supus mai multor reforme, dou ă dintre cele mai importante fiind concepute la Timi oara. Prima reform ă colar ă printre sârbi este ini Ńiat ă în 1776 de c ătre Teodor Jankovi ć Mirijevski, iar cea mai mare culme o atinge în 1857 Djordje Nato- ševi ć ridicând prin reforma sa înv ăŃă mântul sârb la nivel european. Veacul al XIX-lea a fost în istoria poporului sârb un veac al revolu Ńiilor, al r ăscoalelor, al luptelor pentru eliberare na Ńional ă. La toate acestea au participat i sârbii din Ńă rile române. Au luptat feciorii din Clisur ă, la Berzeasca, unde, în frunte cu c ăpitanul Ko ča, au i pierit în anul 1788, iar gr ănicerii din Clisur ă au pornit în 1808 r ăscoala Kruš čica pe vremea victoriilor marilor răscoale sârbe ti; au luptat împreun ă cu fra Ńii din Serbia pentru Voivodina Sârbeasc ă în anii 1848/49, au luptat ca voluntari în r ăzboiul sârbo-turc din 1876, dar i în ambele r ăzboaie mondiale. O etap ă important ă în lupta pentru eliberare na Ńional ă a constituit-o proclamarea Voievodatului Sârb în 1848. În r ăzboiul care a urmat împotriva ungurilor, sârbii au i realizat Voievodatul Serbiei i al Banatului de Timi (1849- 1860), a c ărui capital ă a devenit ora ul Timi oara. Desfiin Ńarea Voievodatului, în urma în Ńelegerii dintre Viena i Pesta, avea s ă arate adev ărata fa Ńă a Cur Ńii de la Viena i anume de a se folosi de neîn Ńelegerile dintre popoarele mici.

180 Un capitol aparte în istoria poporului sârb din Ńă rile române ti îl reprezint ă Primul R ăzboi Mondial (1914-1918). Sus Ńinând material i moral, sârbii din teritoriul actual al României, au făcut parte i din unit ăŃ ile de voluntari ale armatei sârbe, ceea ce a ie it în eviden Ńă în b ătăliile din Dobrogea în 1916 i pe Frontul de la Salonic în 1918, precum i în opera Ńiunile finale pentru eliberarea na Ńional ă. De-a lungul veacurilor, via Ńa sârbilor i a românilor s-a caracterizat prin leg ături reciproce, solidaritate, apropiere religioas ă i lupta comun ă pentru eliberare na Ńional ă. Acest fapt s-a v ădit mai ales când pe scena istoriei apare clasa cet ăŃ eneasc ă în calitate de for Ńă social ă conduc ătoare. Dup ă înfiin Ńarea partidelor na Ńionale, în anul 1869 începe lupta comun ă i organizat ă a sârbilor i a românilor din Imperiul Habsburgic, care a avut drept rezultat final unirea cu Ńă rile mam ă. În aceast ă lupt ă comun ă au fost dep ă ite neîn Ńelegerile vremelnice care ap ăreau în rela Ńiile dintre dou ă popoare prietene, cum a fost cazul în 1848, ori cu ocazia desp ărŃirii celor dou ă biserici surori, în 1864, ori cu prilejul tras ării grani Ńei în Banat între Regatul SCS i România, la Conferin Ńa de Pace de la Paris din 1919. Pe baza hot ărârilor Conferin Ńei de Pace de la Paris din anul 1919 o parte a poporului sârb a r ămas să tr ăiasc ă în România, desp ărŃit prin grani Ńă de Ńara mam ă. Tr ăind împreun ă cu poporul român majoritar, sârbii au dobândit drepturi politice, religioase, instructive i culturale. Caracteristica de baz ă a vie Ńii sârbilor în noua lor patrie a fost lupta neînfricat ă pentru libertatea proprie i identitatea na Ńional ă. Acest drept l-au demonstrat i în al Doilea R ăzboi Mondial când, al ăturându-se Armatei de Eliberare a Iugoslaviei, au luptat împotriva fascismului care amenin Ńa cu distrugerea poporul sârb. Dragostea lor nestr ămutat ă fa Ńă de Ńara mam ă i respectul fa Ńă de România au demonstrat-o i în timpul prigoanei dup ă Rezolu Ńia Informbiroului, în gulaguri, prin închisori, în pustiul B ărăganului. Atunci au p ătimit împreun ă cu fra Ńii români. Ast ăzi, în România democratic ă i liber ă, sârbii reprezint ă puntea de colaborare între dou ă Ńă ri prietene care nu s-au războit niciodat ă între ele. Dimpotriv ă, istoria rela Ńiilor lor este pres ărat ă de colaborare fr ăŃ easc ă.

181 Bibliografie

− Anuichi S.: Rela Ńii biserice ti româno-sîrbe în sec. al XVII-lea i al XVIII-lea , Bucure ti 1980 − Bãrbulescu I .: Sîrbii imigra Ńi în Oltenia în sec. XVI-XVII , Ia i 1923 − Birta I.: Karaševci, Narodne umotvorine i etnološki osvrt , Bukurešt 1993 − Bogdanov V.: Ustanak Srba u Vojvodini i Madžarska revolucija 1848-1849 , Subotica 1929 − Boc an N.: Modelul Ilir în mi carea na Ńional ă Româneasc ă din Transilvania în Epoca suplexului 1790-1792 , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Bodor A.: Délmagyarország monografiája , Budapest 1908 − Borovszky S.: Csanád Vármegye története , Budapest 1896 − Borovszky S.: Délmagyarország monografiája , Budapest 1908 − Borovszky S.: Magyarország vármegyéi és városai, Temes vármegye , Budapest 1914 − Borovszky S.: Magyarország vármegyéi és városai, Torontál vármegye , Budapest 1914 − Borza A.: Banatul În timpul romanilor , Timi oara 1934 − Bugarski S.: Dnevnik Save Tekelije, besmrtnog blagodetelja naroda srpskog vodžen u Be ču 1795-1797 , Novi Sad 1992 − Bugarski S.: Po Semartonu kroz prostor i vreme , Bukurešt 1982 − Bugarski S.: Srpsko pravoslavlje u Rumuniji , Temišvar-Beograd-Novi Sad, 1994 − Bugarski S.: Srpsko školstvo u Rumuniji , Temišvar 1996 − Bugarski S., Stepanov Lj: Kad Moriš pote če kroz pero , Bukurešt 1991 − Banku M.: Uspostavljalje diplomatskih agencija u Beogradu i Bukureštu, 1863 , Beograd 1974 − Veselinovi ć R.: O knezovima pod turskom upravom u Banatu u 1660. i 1666. godini , Zbornik Matice srpske, Serija društvenih nauka, 10, Novi Sad, 1995 − Vuk čevi ć M.: Jugosloveni u rumunskom Banatu , Naš zabavnik, Novi Sad 1939 − Gavrilovi ć N.: Jedan prilog školskoj reformi sredinom XVIII veka , Zbornik Matice srpske za društvene nauke, Novi Sad 1982 − Gavrilovi ć N.: Jurisdikcija Karlova čke mitropolije nad pravoslavnim Rumunima u Banatu, Krišani i Erdelju , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Gavrilovi ć N.: Kako je doneta Uredba za srpske i rumunske škole u Banatu iz 1774. godine , Zbornik Matice srpske za društvene nauke, Novi Sad 1975 − Gavrilovi ć N.: Srbi i Rumuni. Srpsko-rumunske veze kroz vekove. (Zbornik radova), Beograd- Novi Sad 1997 − Gavrilovi ć N.: Rumunski jezik u administraciji Karlova čke mitropolije u XVIII veku , Radovi sa simpozijuma “Actele simpozionului”, Zrenjanin 9-13 maj 1974, Zrenjanin 1975 − Gavrilovi ć S.: Arhivski izvori za istoriju Srba u Rumuniji XVIII-XIX veka , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Gavrilovi ć S.: Vojvodina i Srbija u vreme Prvog ustanka , Novi Sad 1974 − Gavrilovi ć S.: Nova akta o buni Pere Segedinca 1735 , Zbornik Matice srpske za društvene nauke, 10, Novi Sad 1968 − Ga ćeša N.: Prilog prou čavalju naseljavalja Srba iz Rumunije u Jugoslaviju izmedžu dva rata , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Grahovac S.: Srpska periodika u XIX veku na tlu današlje Rumunije , Novi Sad 1993 − Griselini F.: Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des Temesljaren in Briefen an Standespersonenen und Celebite , I, Wien 1780 − Groza L.: Gr ănicierii b ănăŃ eni , Bucure ti 1983

182 − Gruji ć R.: Pravoslavna srpska crkva , Beograd 1920 − Gruji ć R.: Prilozi za istoriju odnošaja sa Rumunima u XVIII veku , Karlovci 1908 − Demokratski savez Srba i Karaševaka u Rumuniji 1990-1995 , Pripremio: Ljubomir Stepanov, Temišvar 1995 − Davidov D.: Ikone zografa Temišvarske i Aradske eparhije , Zbornik Matice srpske za likovne umetnosti, 17, Novi Sad 1981 − Došen P.: Prilog za monografiju Banatske Crne Gore , (za štampu priredio Nikola Panteli ć), Glasnik Etnografskog muzeja u Beogradu, kljiga 33, Beograd 1970 − Drinovan Gh.: Micromonografia jude Ńului Timi , Timi oara 1973 − ður ñev B.: O knezovima pod turskom upravom , Istorijski časopis SANU, I, 1-2, Beograd 1948 − Erdeljanovi ć J.: Srbi u Banatu. Naselja i stanovništvo , Novi Sad 1992 − Erdeljanovi ć J.: Tragovi najstarijeg slovenskog sloja u Banatu, Zaseban otisak iz kljige “Niederleov Sbornik”, Praha 1925 − Ehler J.J.: Banatul de la origini pân ă acum 1774 , Timi oara 1982 − Zeremski I.: Srpska kolonija u Erdelju u XV i XVI veku , Brankovo kolo, Sremski Karlovci 1911 − Ivi ć A.: Istorija Srba u Vojvodini. Od najstarijih vremena do osnivalja Potisko-pomoriške granice 1703 , Novi Sad 1929 − Ivi ć A.: Spomenica na Jovana Nenada Suboti čkog 1527-1927 , Subotica 1927 − Jovanov T.: Teodor Jankovi ć Mirijevski i prvi koraci srpske i rumunske pedagoške misli , Radovi sa simpozijuma o srpsko (jugoslovensko)-rumunskim odnosima. Vršac, 22-23. maja 1970, Pan čevo 1971 − Jovanovi ć M.: Slikarstvo Temišvarske eparhije , Novi Sad 1997 − Iorga N.: Rela Ńii între sârbi i români , Bucure ti 1922 − Jorga N.: Istorija Rumuna i ljihove civilizacije , Vršac 1938 − Kaper S.: Srpski pokret u Ju‘noj Ugarskoj 1848-1849 . Priredio Slavko Gavrilovi ć, Beograd- Valjevo 1996 − Kengelac P.: Jestestvoslovije , Budim 1911 − Kirilovi ć D.: Srpske osnovne škole u Vojvodini u XVIII veku , Novi Sad 1928 − Kova ček B.: Tragom srpskog pozorišnog ‘ivota u Temišvaru , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Kosovac M.: Srpska pravoslavna karlova čka mitropolija po podacima od 1905. godine , Sremski Karlovci 1905 − Kosti ć M.: Dositej Obradovi ć u istorijskoj perspektivi XVIII i XIX veka , Beograd 1952 − Kosti ć S.: Srbi u Rumunskom Banatu. Istorijski, ekonomski i privredni pregled 1940 , Temišvar 1941 − Kosti ć S.: Srpska škola i crkva u Rumuniji 1930. godine , Temišvar 1931 − Kraj čovi ć M.: Kongres Rumunov, Slovakov a Srbov , Slovanske študije, Historija, Bratislava 1966 − Krsti ć B.\.: Kod Belog Breška i oko ljega , Bukurešt 1987 − Lupulovi ć V., Krsti ć B.: Ljupkova dolina , Temišvar 1996 − Li Ńiu Gh.: Episcopia Aradului, schi Ńa istoric ă, Arad 1950 − Maluckov M.: Etnološko-istorijska literatura na rumunskom jeziku o Krašovanima i Srbima u Rumuniji , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Márki S.: Arad vármegye és Arad szabad király város története, Arad 1893 − Markov S.: Diljaš. Iz sela u selo , Bukurešt 1984 − Markov S.: Parac. Iz sela u selo , Bukurešt 1985 − Milleker F.: Kurtze Geschichte des Banats , Werschatz 1921

183 − Milin M., Stepanov Lj.: Baraganska golgota , Temišvar 1996 − Milin M.: Vekovima zajedno , Temišvar 1995 − Milin M.: Interferen Ńe politice româno-sârbe la confluenen Ńa dintre tradi Ńie i modernitate, 1790-1848, Revista de istorie , Bucure ti 1982 − Milin M.: Rumunski nacionalni pokret u Banatu i antidualisti čka borba narodnosti. Godišljak Društva istori čara Vojvodine 1981, Novi Sad 1983 − Mitrovi ć A.: Razgrani čelje Jugoslavije sa Madžarskom i Rumunijom 1919-1920 , Novi Sad 1971 − Mom čilovi ć \.: Banat u Narodnooslobodila čkom ratu , Beograd 1977 − Nemoianu R.: Sârbii i Banatul , Craiova 1930 − Nikoli ć D.: Srbi u Banatu u prošlosti i sadašljosti , Novi Sad 1941 − Wegovan D.: Prisajediljelje Srema, Banata, Ba čke i Baralje Srbiji 1918 , Novi Sad 1993 − Ogljanovi ć A.: Vojvodžanske osnovne narodne škole i ljihovi u čitelji od 1573. do 1774. godine , Zbornik Matice srpske za društvene nauke, Novi Sad 1958 − Onciulescu P.R.: Contribu Ńii la istoria înv ăŃă mântului din Banat la 1800 , Bucure ti 1977 − Ortvay T.: Temes vármegye es Temesvár város története, Budapest 1914 − Pavlovi ć D.M.: Ko čina Krajna , Beograd 1930 − Peki ć P.: Povjest oslobodželja Vojvodine , Subotica 1939 − Perinac J.: Rudna. Iz sela u selo , Bukurešt 1985 − Perinac J., Perinac S., Popovi ć J.: Banatska Crna Gora. Iz sela u selo , Bukurešt 1984 − Petrovi ć T.: Eustahija Arsi ć - prva spisateljica , Novi Sad 1974 − Pecilja čki S.: Grani čarska naselja Banata (1773-1810), I tom (A-I) , Novi Sad 1982 − Pecilja čki S.: Grani čarska naselja Banata (1773-1810), II tom (J-[) , Novi Sad 1985 − Pecilja čki S.: Pravoslavne trivijalne škole provincijalnog Banata u 1778. godini , Zbornik Matice srpske za istoriju, 13, Novi Sad 1976 − Popi G.: Jugoslovensko-rumunski odnosi 1918-1941 , Novi Sad 1974 − Popi G.: Românii din Banatul Sârbesc, în secolele XVIII-XX — pagini de istorie i cultur ă, Panciova-Bucure ćti 1993 − Popovi ć D.J .: Srbi u Banatu do kraja XVIII veka, Istorija naselja i stanovništva, Beograd 1955 − Prodan D.: Supplex libellus valachorum , Bucure ti 1983 − Radan M.N.: Problemi porekla Karaševaka, Temišvarski zbornik Matice srpske 1, Novi Sad 1994. − Radoj čić \. Sp.: Srpsko-rumunski odnosi XIV-XVII veka , Godišljak Filozofskog fakulteta u Novom Sadu, klj. I, Novi Sad 1956 − Radoj čić \. Sp.: Hronološki prilozi o posledljim Brankovi ćima, Glasnik Istorijskog društva u Novom Sadu, Novi Sad 1939 − Radoni ć J.: Grof \ordže Brankovi ć i ljegovo vreme , Beograd 1921 − Radoni ć J.: Odnosi Srba i Rumuna u prošlosti , Beograd 1921 − Radu P., Oncilescu D.: Contribu Ńii la istoria dezvolt ării înv ăŃă mântului din Banat , Timi oara 1976 − Ruvarac D.: Opis Vrša čko-sebeške eparhije od 1713 , Sremski Karlovci 1923 − Ruvarac D.: Opis Temivarske eparhije od 1727 , Sremski Karlovci 1923 − Ruvarac D.: Statisti čki pregled Veliko-varadske eparhije 1759 , Arhiv za istoriju srpske pravoslavne karlova čke mitropolije, 1, Sremski Karlovci 1911 − Sablji ć D.: Srpska mešovita gimnazija u Temišvaru , Temišvar 1993 − Sablji ć D.: Srpsko školstvo u Rumuniji 1919-1989 , Temišvar 1996

184 − Santo I.: Buna Jovana Nenada 1526/1527. godine , Zbornik Matice srpske za istoriju, 1, Novi Sad 1970 − Sikimi ć B.: Prou čavalje jezika Srba u Rumuniji . Temišvarski Zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Szentklárai J.: Száz év Délmagyarország újabb történetéböl , Budapest 1908 − Stanojlovi ć A.: Monografija Banatske klisure , Petrovgrad 1938 − Stepanov Lj.: Veliki Sempetar. Iz sela u selo , Bukurešt 1985 − Stepanov Lj.: Iz povesti Ketfelja , Temišvar 1994 − Stepanov Lj.: Mladost ‘ubori, srcu govori, Bukurešt 1991 − Stojanov P.: Jugoslovenska nacionalna maljina u Rumuniji , Beograd 1953 − Suciu I.D.: Monografia Mitropoliei Banatului , Timi oara 1977 − Suciu I.D.: Romanen und Serben in der Revolution des Jahres 1848 . in Banat. Revue sud-est europennes, VI, 4, Wien 1968 − Tekelija S.: Opisanije ‘ivota moga, Beograd 1989 − Temišvarski sabor, 1790. godine . Izbor i objašljelja Slavko Gavrilovi ć i Nikola Petrovi ć, Novi Sad - Sremski Karlovci 1972 − Timi oara. Pagini din trecut i de azi , Sub Redac Ńia prof. univ. tefan Pascu, Timi oara 1969 − Tomi ć M.: Po Dunavskoj klisuri, Bukurešt 1989 − Umetni čko blago Srba u Rumuniji , Autori kataloga: prof.dr Miodrag Jovanovi ć (uvodna studija), mr Leposava [elmi ć (18. vek), Nikola Kusovac (19. vek), Beograd-Novi Sad 1991 − Flora R.: Rela Ńiile sârbo-române. Noi contribu Ńii , Panciova 1968 − Foriškovi ć A.: Tekelije , Novi Sad 1985 − Ha Ńeg S.N.: Cronica Banatului , Timi oara 1981 − Hrabak B.: Zapisnik Temišvarskog narodnog ve ća. Zbornik Matice srpske za društvene nauke, 10, Novi Sad 1981 − Hrabak B.: Logoši, zeleni kadar i zbivalja pri prevratu u Vojvodini 1918 , Istra‘ivalja VIII, Novi Sad 1979 − Cerovi ć Lj.: Banatska Crna Gora u Rumuniji , Godišljak istorijskog muzeja Vojvodine, 1, Novi Sad 1991 − Cerovi ć Lj.: Duboki koreni srpstva i pravoslavlja u Banatu , Rad Muzeja Vojvodine 37-38, Novi Sad 1996 − Cerovi ć Lj.: Znameniti Srbi u rumunskim zemljama , Novi Sad 1993 − Cerovi ć Lj.: Srbi na tlu današlje Rumunije od ranog sredljeg veka do Pariske mirovne konferencije , Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad 1994 − Cerovi ć Lj.: Srbi u Temišvarskom Banatu na istorijskom raskrš ću 1918-1919 , Zbornik: Prisajediljelje Vojvodine Kraljevini Srbiji 1918, Novi Sad 1992 − Čizmaš B., Ćiri ć V.: Felj. Iz sela u selo , Bukurešt 1985 − Schljicker J.H.: Politische Geschichte der Serben in Ungarn , Budapest 1981.

185 DESPRE AUTOR

Ljubivoje Cerovi ć, profesor la Universitatea din Novi Sad, director al Muzeului Voivodinei, membru colaborator permanent al Societ ăŃ ii “Matica Srpska” s-a n ăscut la 13 septembrie 1936, la Indjija, într-o familie de sârbi. Tat ăl – Blagoje, mama – Olga, n ăscut ă Sofronovi ć. Este c ăsătorit din 1965 cu Milana, n ăscut ă Ratkov din Vrbas. coala elementar ă o face la Indjija, iar liceul i Facultatea de Filosofie la Novi Sad, termi- nându-i studiile în 1960. Î i ia doctoratul în 1970 cu o tez ă întitulat ă “Tineretul Studen Ńesc al Voivodinei între 1918 i 1941”, lucrare publicat ă în 1981 la Novi Sad. În domeniul istoriografiei s-a ocupat de trecutul mi cării studen Ńeti din Voivodina. Prima monografie cu aceast ă tematic ă i-o public ă în anul 1972. Acum este preocupat de istoria diasporei sârbe. În ultimul deceniu a publicat mai multe lucruri despre diaspora sârb ă din Ńă rile est-europene: România, Moldova, Slovacia, Ucraina, Belorusia i Rusia. Dintre lucr ările mai importante amintim: Personalit ăŃ i sârbe ti din România , Cununa sârbeasc ă a lui Miloš Crnjanski , Pelegrin ările întru iubire ale lui Dimitrije Tirol . A publicat mai multe articole în Zbornicul de Timi oara al Societ ăŃ ii “Matica Srpska”, în paginile publica Ńiilor Rad Muzeja Vojvodine, Analele Societ ăŃ ii Istoricilor din Voivodina, Cercet ările Institutului de Istorie a Voivodinei, Înv ăŃă mântul istoriei, Knjževni život din Timi oara etc. În fruntea institu Ńiilor muzeale provinciale se afl ă din 1980. Dup ă integrarea Muzeului Voivodinei cu Muzeul de Istorie a Voivodinei devine, în anul 1992, director al Muzeului Voivodinei. În cadrul Muzeului este amenajat ă în 1997 prima expedi Ńie complex ă i permanent ă privind trecutul Voivodinei, din preistorie pân ă în zilele noastre. Este profesor de istorie la Catedra de Geografie a Facult ăŃ ii de tiin Ńe ale Naturii i Matematic ă la Novi Sad, membru al Consiliului Universit ăŃ ii din Novi-Sad. Este decorat cu mai multe ordine i medalii. A fost pre edinte al “SocietăŃ ii Istoricilor din Voivodina” (1972-1982) i al “Societ ăŃ ii Cultural-Educative din Voivodina” (1985-1987).

186