Contribuţii La Salvarea Şi Dezvoltarea Culturii Româneşti În Basarabia (I)
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
182 ROMÂNĂ Ion CIOCANU Contribuţii la salvarea şi dezvoltarea culturii româneşti în Basarabia (I) La sursele cunoscute până acum privind destinul limbii şi literaturii române în Basarabia s-a adă- ugat recent una proaspătă – cartea Un velicorus moldovean. Fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului Rus (Editura Universul, Chişinău, 2011) de Andrei Grosu. În prefaţa cărţii apăru- te deocamdată în limba rusă autorul, licenţiat în istorie al Universităţii de Stat din Chişinău (pro- I.C. – prof. univ. dr. hab., moţia 1975), rezumă starea limbii române în spa- colaborator ştiinţific ţiul pruto-nistrean din prima epocă istorică de principal la Institutul de dominaţie rusească (toate citatele care urmează Filologie al A.Ş.M., critic şi sunt traduse de noi – I.C.): „Separaţi şi izolaţi de istoric literar, lingvist. Autor spaţiul lor etnic la 1812, moldovenii din teritoriul a 37 de cărţi, majoritatea – dintre Prut şi Nistru, ca şi toate celelalte popoare de critică şi istorie literară, ale Imperiului Rus, au început să devină treptat de sociolingvistică şi de obiect al asupririi naţionale şi al rusificării forţate. cultivare a limbii. Lucrări apărute recent: Efortul În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, limba salvator (2006), Salahorind... maternă a moldovenilor a fost practic izgonită din (2008), Darul lui Dumnezeu şcoală, biserică, administraţie şi justiţie. (2009), Noi şi cuvintele noastre (2011), Cărţile din noi Conform datelor statistice, în 1911 în Basarabia (2011). existau 1.522 de şcoli primare ruseşti cu un con- tingent de 101.375 de elevi, dar nu funcţiona nici măcar o şcoală moldovenească... Aflaţi mai mult de o sută de ani sub ocupaţia Im- periului Rus, după cum se exprima Petre Cazacu, moldovenii n-au avut parte de un învăţământ co- respunzător necesităţilor culturii lor naţionale şi circa cincizeci de ani n-au avut nici măcar o sin- gură şcoală în care limba lor s-ar fi predat cel pu- ţin ca o curiozitate lingvistică asemenea sanscritei Cărţi şI ATITUDINI 183 ori limbii egiptene. Învăţământul primar din sate şi oraşe nu era organizat în scopul dezvoltării culturale a copiilor moldoveni, ci urmărea sarcina rusifică- rii acestora... Dar nici pe aceşti copii muscalii n-au reuşit să-i rusifice. Marea majoritate a moldovenilor continua să se afle în afara sferei învăţământului, scufundându-se din an în an tot mai mult în bezna întunericului... ...Poporul... a fost lipsit de posibilitatea de a citi şi înţelege cea mai simplă ti- păritură din cauza îngrădirii accesului la limba maternă, din cauza interzicerii, în condiţiile politicii de rusificare, a limbii moldoveneşti şi deoarece toate sur- sele destinate dezvoltării erau în limba rusă, inaccesibile moldovenilor. Chiar şi copiii erau obligaţi să înveţe religia şi rugăciunile în limba rusă, pe care o cunoşteau foarte puţin”. „Din cauza unor atari anomalii, observa Ion Pelivan în 1905, elevii moldoveni, trecuţi prin şcoala primară, nu căpătau nici măcar posibilitatea de a înţelege ce-i cereau lui Dumnezeu în rugăciunile lor.” Chiar şi după evenimentele revoluţionare din 1905, când ţarismul autocrat a fost nevoit să facă unele cedări – au permis polonezilor, armenilor, georgieni- lor, letonilor, estonienilor, lituanienilor, nemţilor, evreilor, cehilor, calmâcilor, bureaţilor şi altor popoare să deschidă şcoli primare în limbile lor materne, moldovenii nu au avut acest privilegiu. Până la zdrobirea Imperiului Rus ei au fost lipsiţi de dreptul de a-şi instrui copiii în limba lor maternă. Numai după revoluţia din februarie (1917), în urma căreia a fost detronat regimul ţarist, popoarele aflate în robia rusească s-au bucurat de libertate. Moldovenii basa- rabeni au putut redeschide abia în 1917 şcoli primare în limba lor maternă, pe baza grafiei latine, având acces la ştiinţă şi cultură, la patrimoniul civilizaţiei universale, inclusiv la învăţarea limbilor rusă, engleză etc. Andrei Grosu nu ratează ocazia de a se referi în Prefaţă la almanahul „Бессарабия”, editat în ruseşte în 1903 de Pavel Cruşevan, „cunoscut naţi- onalist rus de provenienţă moldovenească”, şi să citeze din el: „Moldovenii sau românii constituie partea cea mai mare a populaţiei din Basarabia, circa trei pătrimi ale acesteia... Ruşii îi numesc pe români moldoveni după denumirea unuia din principatele româneşti...” (p. 8; subl. – I.C.). Moldovenii basarabeni, continuă firul dezvăluirilor Andrei Grosu, sunt parte integrantă a etnosului român. Existenţa lor de la etnogeneză până în prezent este legată în mod indisolubil de istoria spaţiului etnic românesc. Istoria a făcut ca în 1812, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812 şi conform Tra- tatului de pace de la Bucureşti (16 mai 1812), moldovenii din Basarabia să fie rupţi de la Principatul Moldovei, din componenţa căruia au făcut parte aproape cinci secole, şi timp de mai mult de un veac au fost izolaţi de spaţiul lor etnic românesc. Trecuţi în componenţa Imperiului Rus, moldovenii au 184 ROMÂNĂ fost supuşi deznaţionalizării şi rusificării forţate. După evenimentele revolu- ţionare din 1905 autocraţia rusă s-a văzut nevoită să cedeze o parte a puterii sale poporului, prin mijlocirea Dumei de Stat a Imperiului. Când a venit rân- dul discutării problemei „Despre învăţământul primar”, o parte a popoarelor din Rusia s-au învrednicit de acest drept. Nu însă şi moldovenii. Unii deputaţi din partea Basarabiei au optat pentru continuarea instruirii copiilor basara- beni în limba rusă, chipurile, pentru că numai în acest fel ei ar fi putut avea acces la toate bunurile spirituale, culturale. „În apărarea drepturilor moldove- nilor la şcoală primară în limba lor maternă s-a pronunţat un deputat din par- tea ţăranilor basarabeni, născut la Teleneşti, rusul (velicorusul) de rit vechi Dionisii Petrovici Gulikin”, specifică autorul, citându-l pe distinsul cărturar basarabean Pantelimon Halippa, care-l considera pe protagonistul studiului său – Gulikin – „un velicorus cu suflet mare”. Dar nu ne propunem, aici, să dezvăluim în amănunt activitatea lui Gulikin, despre care nu avem alte surse de informaţie decât proaspăta şi documenta- ta carte a lui Andrei Grosu şi câteva reflecţii publicistice ale lui Pantelimon Halippa, un admirator al deputatului Gulikin. E locul să evidenţiem, în con- tinuare, contribuţia lui Pantelimon Halippa la salvarea şi la buna dezvoltare a limbii şi literaturii române în Basarabia. Opţiunea noastră pentru o revenire la rolul şi importanţa activităţii lui Pantelimon Halippa în acest sens este cu atât mai îndreptăţită, cu cât marele cărturar şi patriot, alături de Anton Crihan, Alexandru Boldur, Petre Cazacu, Nicolae Iorga şi alţi oameni de cultură, este prezentat în cartea lui Andrei Grosu ca unul dintre cei mai fideli şi mai activi promotori ai învăţământului naţional al românilor moldoveni, în consens cu opţiunile velicorusului Gulikin. Pentru a aduce probele necesare în susţinerea ideii că drepturile poporului nostru la limba strămoşească erau călcate în picioare de ţarism nu fără încu- viinţarea – de la tribuna Dumei de Stat a Rusiei – din partea unor deputaţi basarabeni lipsiţi de demnitate naţională, ne vom referi la volumul Publicistică (Chişinău, 2001) al lui Pantelimon Halippa. În articolul Limba moldovenească în Duma Imperială, cu care se deschide volumul Publicistică, autorul lămu- reşte limpede ce şi de ce s-a întâmplat în şedinţele din 1910 ale legislativului rus. După ce deputatul Gulikin propusese ca moldovenii să fie incluşi printre naţionalităţile cu dreptul de a-şi învăţa copiii în şcoli naţionale, „la discuţia punctului de lege, care privea slavona bisericească, pe care nici ruşii actuali n-o mai înţeleg, deputatul Basarabiei, preotul Ghepeţki, moldovean de origi- ne, a spus următoarele: «Vă mărturisesc, domnilor deputaţi, că moldovenii noştri din Basarabia tresaltă de bucurie şi de mândrie când văd că odraslele lor citesc bisericeşte slavoneşte şi că, deci, Duma Imperială nu este în drept de Cărţi şI ATITUDINI 185 a refuza moldovenilor să-şi înveţe copiii în limba bisericească slavonă; însă în caz contrar, Duma ar nemulţumi ţara noastră, pentru că poporul însuşi al Ba- sarabiei sincer doreşte aceasta despre care vă vorbesc...»” (Publicistică, p. 1). Când şi ceilalţi deputaţi din partea Basarabiei l-au susţinut pe Ghepeţki, „a fost distrusă prima iluzie, primul pas care se făcea pentru scoaterea poporului mol- dovenesc din Rusia din bezna întunericului” (p. 2). De ce a fost aşa?, se întreabă Pantelimon Halippa şi răspunde: „...Boierii şi preoţimea nu tind la rusificarea Basarabiei, pentru că rusificarea ar însemna totuşi împărtăşirea, măcar în par- te, a poporului moldovenesc la cultură, căci, oricât de joasă e cultura ruseas- că, ea este o cultură. Şi unii şi alţii tind însă la ceva mai sigur pentru soarta lor proprie... Tocmai starea actuală a poporului de jos le convine de minune. Oare unde ar mai găsi boierul nostru basarabean o vită lucrătoare mai ascultătoare şi mai lipsită de conştiinţa drepturilor sale decât numai printre ţărănimea in- cultă moldovenească? Şi oare unde preoţimea basarabeană şi-ar găsi mai buni poporani decât printre primitivii moldoveni ţărani care sunt atât de darnici şi atât de nepretenţioşi, mulţumindu-se pentru hrana lor sufletească cu ceva bol- boroseală din vechea slavonă, cu puţintel fum de tămâie şi cu câteva picături de aghiasmă în şipuşor? Or, tocmai în starea de astăzi, cu şcoala rusească de la care moldoveanul nu se alege cu nimic şi cu puţină slavonă şi tămâie boierii şi preoţimea din Basarabia cât se poate de bine exploatează turma mută şi oarbă a două milioane de moldoveni harnici