OLTART Revistă de cultură Nr. 2 (35) • Mai 2021 Slatina OLTART

Redacția OLTART Str. Acad. P. S. Aurelian nr. 44, Slatina, județul Olt, cod poștal 230076, tel: 0723 638 840 e-mail: [email protected] Redactor-șef: C. VOINESCU Redactor-șef adj.: Victor TIȚA Secretar de redacție: Oana GLASU Colegiul de redacție: Paul ARETZU, Aurelian Titu DUMITRESCU, Felicia FILIP, Dorin POPESCU, Cornel NICULAE, Maria IONICĂ Tehnoredactare: Hoffman Design [email protected] Corectura: Dumitru ȚICLEANU

Revistă editată de Biblioteca Județeană Ion Minulescu cu sprijinul Consiliului Județean Olt Tiparul realizat la imprimeria Editurii Hoffman

www.LibrariaHoffman.ro Tel. 0740 984 910 ISSN 2285-598X ISSN-L 2285 598X

Întreaga responsabilitate pentru conținutul articolelor aparține autorilor. Revista publică articole conținând doar contribuții originale, din diverse domenii ale culturii. © OltArt, 2021 Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această ediție nu poate fi copiată prin orice formă sau prin orice mijloace, electronic sau mecanic, incluzând fotocopierea, înregistrarea sau orice alt suport de stocare-redare, fără acordul scris al autorilor.

Coperta I – Harta României – ținuturi și județe Cuprins

5 Editorial Dorina POPESCU Era, odată, un județ Cernăuți. Mai este și azi... 7 Basarabie Mihai CIMPOI Fenomenul basarabean sub semnul Păsării română Phöenix 21 Theodor CODREANU Nicolae Dabija, la judecata criticii 28 Calendar Aprilie 29 Nicolae DABIJA In memoriam 33 Leo BUTNARU Poeme 38 Arcadie SUCEVEANU Poeme 45 Florian COPCEA Hermeneutica lui Mihai Cimpoi 59 Dulce Alexandrina CERNOV Fântâna Albă – drum fără întoarcere Bucovină 67 Marin GHERMAN „Ghetoizări informaționale” în spațiul transfrontalier bucovinean 74 Calendar Mai 75 Vladimir ROBU Poeme 77 Marin GHERMAN Poeme 79 Dorin POPESCU Anii de grație și de creație de la Cernăuți 83 Vladimir ACATRINEI, Grigorie, cavaler de Pantazi SERGIU BARBUȚA 88 Raftul cu Teodor PRACSIU O panoramă a literaturii din Basarabia. cărți Theodor Codreanu – „Teodor Pracsiu” 98 Adrian SIMEANU Dureri basarabene 99 Marin GHERMAN Chipuri în oglindă: eseuri, tablete, interviuri de Ilie T. Zegrea 102 Maria TOACĂ Ce frumoși și luminoși sunt bucovinenii lui Ilie Luceac! 106 Poezie Ilie GORJAN Un poet cu P mare 107 Spiridon POPESCU 110 Lazăr POPESCU 111 Constantin PĂDUREANU 113 Mihai PĂCURARU 115 Laurențiu DRĂGUȘIN 117 Români Mihaela AIONESEI Dorințele noastre pentru români 119 Un poem de Mihaela AIONESEI Aici e Țara mea 120 O poetă Cătălina FLORESCU recomandată de Paul Aretzu 124 Vitralii Maria IONICĂ Et in Arcadia ego 127 Eseu Cornel NICULAE La Judecata de Apoi a țiganilor: Fărâmiță Lambru 130 Galeria de Ioan IOVAN Spiru Vergulescu artă 132 Loredana IANOVICI Teodora Maria Kitzulescu 134 Calendar Iunie 135 Mihai PLĂMĂDEALĂ O expoziție eclectică 138 Cuvinte din C. VOINESCU Dregătorii de curte domnească bătrâni

Materialele pentru numărul 36 (august 2021) al revistei vor fi trimise pe adresa de e-mail [email protected] până la data de 20 iunie 2021, în Word, Times New Roman, 12, corectat, cu diacritice. 5

Editorial Era, odată, un județ Cernăuți. Mai este și azi... Dorina POPESCU

ele două clase făcute de bunica exemplul Penelopei în așteptarea lui Ulise, mea la români au fost peste că ne trezim în aceeași Țară a noastră – cu celelalte zece absolvite de pă- aceeași țară a lor! Ne trezim prin bucătării rințiiC mei la ruși și peste cele douăspre- limitate în curajul bucătăriilor de altădată zece în care m-am școlit eu la ucraineni. – unde mai mult se vorbea decât se mânca. Geografic se întâmpla totul în același sat, Suntem niște sclavi ai roboților de cafele. în aceeași școală. Diferența o făcea însă pe- Dăm peste cap licori cu magneziu eferves- rioada și, mereu, un alt/nou regim politic. cent și ne căutăm în panică memoria prin Deși până în 2011 am locuit în Regiunea bilețele lipite pe frigider. Memorii banale Cernăuți, Ucraina, învățămintele bunicii care includ plata facturilor, care ne amin- despre Județul Cernăuți mi-au rămas la tesc despre întâlniri (risipitoare de viață) și fel de impregnate în simț precum mirosul că trebuie să cumpărăm lapte. Bilețele care de naftalină din a ei Casă Mare. mai conțin câte un citat – acel colac de sal- Toate poveștile Bunicii începeau la fel: vare într-o situație când pare că mori; și, Era odată un Județ Cernăuți… Poveștile de fapt, doar pare. mele continuă cu: Mai este și acum Acel Suntem... ai cui? Noi – purtători de Județ… Și este locuit de aceiași români ie și adidași, cu vagă idee a ceea ce vom care niciodată nu au pierdut Speranța fi mâine, mai mult credem în Apocalipsă Unirii. decât în Unire. Străini în țara altora, noi Suntem... ai cui? Noi – pribegi prin – românii din regiunile istorice – conti- vocație, cu Țară și fără – pioni fără Rege, nuăm să fim altfel de români chiar Aca- fără Regat și cu un prezent suspect de să, în România. Nu sunteți de-a noastră... Alzheimer. Văitându-ne prin excelență, Sunteți din Basarabia? Întrebare care nu încă mai tragem de năvodul compătimirii. mă mai uimește după aproape zece ani de Poate-poate ne pică de-o milă. Nu, nu sun- trai în România. În toată povestea au evo- tem slabi! Dar nici suficient de pregătiți să luat doar răspunsurile mele. În primii ani recunoaștem că suntem... ai nimănui. Noi veneam cu explicații. În ultimii – precum – niște umbre umile – mumii risipitoare evreii, cu întrebare pentru întrebare. Și de valori, de limbă, de codri. Asfaltând uli- Basarabia nu este a Voastră? Din grijă pen- țele satelor cu straturi de zgură, am ucis tot tru cardiovasculari și din recunoștință farmecul opincilor. În Țara noastră – e țara pentru jertfa tânărului picat pe muntele lor, și imnul lor, și al lor steag. Sorica, în Carpații de Curbură, în Răz- Aparent, în fiecare dimineață înaintăm boiul Reîntregirii (în ranița căruia a fost semnificativ spre Patria-Mamă. Ce se în- găsită miraculos cea mai frumoasă poezie, tâmplă peste noapte, de parcă am repeta 6 Nu plânge, Maică Românie!), omit detaliile din România nu au călcat niciodată! Poate răspunsurilor primite. doar din acest motiv atât Basarabia, cât și Pipăim prin întuneric, cu fina intui- Bucovina și toate celelalte pământuri isto- ție a orbilor, speranțele. În zori de zi tră- rice, nu sunt ale lor. im dezamăgiri cumplite de a descoperi că Fericitul caz că suntem ni se datorea- am ajuns în punctul din care am pornit, ză doar nouă – etnicilor români, românii dar și frici firești că nu vom avea rezistența nimănui, care vom naviga din nou și din Penelopei. De atâția ani tot țesem poduri nou, sub steaua lui Ulise, spre Acasă. de flori, ne bocim tricolorul decapitat și P.S. În numele comunităților de etnici mascăm impecabil suferințele prin acele români din Regiunile Istorice ale Patriei parteneriate în vogă la care purtăm haine Mame aduc toate Recunoștințele pentru protocolare, tăiem panglici... Și atât. Cura- generozitatea umărului de sprijin pe care jul și Adevărul, se pare, nu mai reprezintă ni-l oferă Revista Oltart spre a ne plânge valori. Ele mai pot fi regăsite în Muzeul de Oful. Istorie, acolo pe unde mulți dintre românii 7

Basarabie română Fenomenul basarabean sub semnul Păsării Phöenix Mihai CIMPOI

enomenul basarabean nu este fondul negru în care respiră deosebit de decât fenomenul românesc ca liber motivele vegetale, expresii învedera- atare manifestat la limită, in te ale organicului. Basarabeanul nu numai extremis.F Avem de-a face cu împrejurări că acceptă, resemnat, golul, ci şi culoarea extreme colorate existenţial: un vânt al fa- care îl exprimă mai bine: negrul. Seninăta- tum-ului bate fără contenire în acel spaţiu tea sa prin excelenţă mioritică se manifestă asupra căruia se exercită din plin teroarea atât faţă de sentimentul morţii ca atare cât istoriei. Mioritismul spiritului românesc şi faţă de imensul gol al nefiinţei pe care sub forma lui cosmico-creştinească se află se proiectează. Neatins de acel periclitant aici în starea lui cea mai pură, fiind de fapt horror vacui, de frica golurilor, el este că- o realitate existenţială primară. Abisul on- lăuzit consecvent de echilibru, măsură, de tologic se deschide în faţa sufletului basa- spiritul organicului şi al viului. Sunt ele- rabean fără orizonturi limitrofe şi „calea-n mente stilistice general-româneşti, oricum cruci” sugerează metafora heideggeriană a basarabeanul pare a găsi o sinteză molcumă drumurilor întrerupte de pădure: „Şi eu aparte care s-a relevat şi în monumentele m-aş duci/ Şi mi-i calea-n cruci,/ Şi nu secolelor XV şi XVI moldoveneşti, despre pot răzbate? De străinătate,/ De copaci că- care acelaşi Blaga vorbea ca despre dovezi zuţi,/ De voinici stătuţi,/ De tufi tufoasă,/ strălucite ale unei interferenţe stilistice de De fete frumoase” (Din Caietul anonim, natură sintetică, dintre cele mai încântă- culegere de folclor basarabean aflat în ma- toare în Europa: „Dimensiunile moderate nuscrisul eminescian 2260). Primejdiile ale arhitecturii moldoveneşti, cumpătarea apar, pentru basarabean, de oriunde, calea în utilizarea elementelor, evitarea formelor cunoaşterii fiindu-i mereu în cruce şi pân- excesive ale goticului, dar şi ale stilului bi- dită de toate cursele vieţii şi limitele exis- zantin, sunt un secret al acestei singulare tenţei. Singur spaţiul obscur este nelimi- reuşite. La norocoasa sinteză a contribuit tat după cum ne sugerează această atât de neapărat şi folosirea aspectelor organi- dens filosofică strofă. Ca oricărui român, ce cari atenuează în sensul «viului» toate basarabeanului nu îi este frică de goluri, formele şi liniile arhitectonice” (Lucian el privindu-le ca o continuare organică a Blaga, Opere filosofice, Bucureşti, 1988, plinului. vol. 11, p. 453). Tot astfel – în plan psihic Lucian Blaga găsea aceeaşi alternanţă – nu putem vorbi de un sentimentalism de plin şi gol, de accent şi neaccent, de moldavo-basarabean pur, căci el este un substanţă şi spaţiu în chilimurile olteneşti dat organic, dar nu singurul, ci în complex cu câmpurile lor ultramarin albastre sau cu altele, ceea ce dă o sinteză sui generis, roşii închise şi în covoarele basarabene cu observată şi de Eugen Ionescu: „Există însă 8 şi un alt fel de a fi moldovean, pe lângă fie în mioritismul muzicii lui Tudor Chi- cel sentimentalist. Există un «moldove- riac, a lui Eugeniu Doga şi Ion Macovei, nism» înalt contemplativ şi metafizic al lui fie în culorile vii ale organicului care apar Eminescu, care constituie o depăşire pe în picturile lui Mihail Grecu, Valentina plan spiritual a planului psihologic. O altă Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Eleonora Ro- posibilitate de eliberare din sentimentalism manescu. Tipul reprezentativ al culturii se poate realiza prin umor (ca la Creangă). româneşti din Basarabia este creatorul sub Iar d. E. Lovinescu, sentimental el însuşi semnul organicului, al viului şi continu- şi nemetafizic, se eliberează, totuşi, după ităţii fiinţei naţionale. Omul de creaţie cum am văzut, prin spirit critic” (Eugen basarabean, ca şi cel din Moldova istorică, Ionescu, Război cu toată lumea, Bucureşti, este pătruns până în adâncurile firii sale de 1992, vol. I, p. 307). În anii postbelici, complexul meşterului Manole. Ca să du- date fiind condiţiile specifice de înstrăina- reze, casa fiinţei neamului cere jertfe. Tea- re, basarabenii (Ion Druţă, Grigore Vieru, ma de înstrăinare, de desţărare naşte un Vasile Vasilache, Vladimir Beşleagă, în po- strigăt existenţial specific, exprimat ade- ezie şi proză, Igor Vieru, Mihail Grecu, Fi- sea în formule propagandistice mesianice. limon Hămuraru în pictură, Vlad Iovită în Orice periclitează fiinţa naţională stârneş- proză şi cinematografie, Anatol Codru în te ripostă, spirit de opoziţie şi rezistenţă. poezie şi film) au exploatat mai cu seamă Mesianic este la începutul secolului Alexe un registru baladesc, elegiac sau litanic, o Mateevici, mesianici sunt în anii patruzeci tentă existenţială. Pe acest temei al înstră- George Meniuc şi Nicolai Costenco, me- inării spiritului s-a înregistrat o resurecţie sianici sunt în anii optzeci Grigore Vieru a mioritismului, a fatalismului cathartic. şi alţi poeţi ai generaţiei sale. Prozatorii Morţile eroilor druţieni sunt adesea „filo- (Stere, Gh. V. Madan, Druţă, Vasilache) sofice”, senin-mioritice (Frumos şi sfânt, îndeosebi au cultul „rânduielii” date, al Toiagul păstoriei). Golurile prevestitoare valorilor etice, al sacrului. Românismul de neant sunt înfruntate creştineşte, iar basarabean, ca şi cel ardelean de altfel, e golurile morale prevestitoare de neant etic radical, polemic, „existenţial”. Pripasul lui sunt sfidate energic. Particularităţile aces- Rebreanu, Năpădenii lui Stere şi Ciutura tui stil moldavo-basarabean, observate lui Druţă sunt sate „de la margine de ţară”, cu atâta perspicacitate de Blaga şi Eugen la propriu şi la figurat. Fiinţei româneşti i Ionescu, mai dăinuie şi astăzi, impunând se întind aici cursele înstrăinării definitive, un adevărat genius loci, detectabil fie în ale dezrădăcinării, mancurtizării (dezna- scoarţele cu statornicul negru al golului ţionalizării). Într-un cuvânt, ale des-ţără- năpădite de eflorescenta vie a plinului, fie rii. Reacţia creatorilor basarabeni contra în poezia şi proza celor mai reprezentativi factorilor ce cauzează pierderea identităţii autori basarabeni, excelenţi povestitori fiinţei naţi‑ onale e foarte acută, roman- populari, rapsozi şi baladişti de „viţă ve- tică prin excelenţă, „bolnăvicioasă”. Nu che”, fie în „baladismul” spectacolelor Tea- întâmplător anume basarabenii sunt capi trului chişinăuian „Luceafărul”, din anii de serie, şefi deş coală, „ideologi” princi- ’60, baladismul lui Ion Druţă sau Vasile piali în cadrul mişcărilor şi curentelor ce Vasilache, Grigore Vieru, Iacob Burghiu, promovează frecvent specificul naţional. Anatol Codru, Dumitru Matcovschi ş.a., Moldovenii în genere reprezintă, după 9 Ibrăileanu, „maximum de românism”: „is- este conservator, cultivator de vechime şi toria politică şi socială, istoria limbii şi a rusticitate, de valori şi sacralitate. literaturii sunt cultivate mai mult de mol- Oamenii de creaţie basarabeni sunt, ca doveni”. Cultura apuseană a găsit mai cu şi predecesorii lor moldoveni din secolul al seamă la porţile Moldovei păzitori care s-o XIX-lea, păzitori fideli ai fondului etnofol- examineze şi să-şi dea seama de ceea ce ne cloric, pe care-l opun noului formal. Con- trebuie. Poate că au greşit, opinează criti- servatismul basarabean are, astfel, raţiuni cul, dar numai în felul acesta ne-am lepă- polemice, el fiind întreţinător de fiinţă dat haina turco-fanariotă şi ne-am organi- naţională, de continuitate spirituală româ- zat europeneşte. Dar cum? Printr-o fermă nească. Anume în acest sens Constantin atitudine critică moldovenească: „Aşadar, Stamati se autoconsideră „autor popular Moldova a dat românismului cultura, sau rustic”, care cere, în precuvântarea la Muza mai propriu posibilitatea de cultură, prin românească, să nu i se impute că este anu- acel spirit critic” (Spiritul critic în cultura me aşa şi că scrie în stilul plebei „mai mult românească, Iaşi, 1970, p. 51). pentru acei ce sunt deprinşi cu stilul vechi Faţă de noua şcoală critică a lui Ma- al românilor, care a fost şi este limba mea iorescu, vechea şcoală critică reprezenta- maternă şi comună pentru noi toţi până la tă de basarabeanul Alecu Russo, va fi cu începutul reformelor în România”. Con- precauţiune, constituţionalistă liberală, va stantin Stamati are conştiinţa imperfecţiu- lupta mai mult pentru păstrarea origina- nii operelor sale mai cu seamă din cauza că lităţii limbii şi spiritului românesc, insis- scrie „în limba veche popularie, ce este atât tând asupra curentului poporan şi istoric. de mărginită şi amestecată cu idiomul sla- Primul junimist este, după părerea lui von, introdus la noi în secolul al XIV-lea”, Ibrăileanu, tot un basarabean: Costache dar şi conştiinţa – complementară – că Negruzzi. La aceste argumente imparabile scrie fireşte şi liber, nescolastic ex professo, ale autorului Spiritului critic… vom adău- aşa cum i-a insuflat „instinctul şi asălbătă- ga altele la fel de plauzibile: dacismul, pro- cita muză românească”: „Scriu ca să se zică gramatic formulat de moldoveanul Mihail că am trăit şi eu în lume, şi proza mea, ca Kogălniceanu, va avea fervenţi apărători în şi versurile mele fără de rime sunt rustice, persoana basarabenilor Bogdan Petriceicu precum vorbeau şi scriiau vechii români” Hasdeu şi Ion Buzdugan (un mic val da- (Constantin Stamati, Muza românească, cist se înregistrează şi la poeţii şaptezecişti Bucureşti, 1967, p. 7). În această profesiu- şi optzecişti Dabija, Lari, Hadârcă, Matei). ne de credinţă, naivă şi patetic-patriotică, La sfârşitul secolului al XIX-lea şi pe par- este formulat imperativul moldav-basara- cursul secolului al XX-lea basarabenilor le bean al organicismului şi firescului scrisu- aparţin şi alte iniţiative de direcţionare a lui, conceput sub semnul identităţii „cre- conştiinţei: Constantin Stere promovează aţia este existenţă”. Conştiinţa des-ţărării teoretic şi practic poporanismul, Eugen este estompată prin conştiinţa apartenen- Coşeriu scrie, involuntar, devansându-l ţei la substratul autohton adânc al cultu- pe Eugen Ionescu, o proză a absurdului, rii româneşti, la modalitatea de a scrie a poeţii de la Viaţa Basarabiei impun mis- vechilor români. ticismul ca particularitate a sufletului ro- Dacă „autoriul popular şi rustic” Con- mân basarabean, iar poeţii anilor ’60-’80 stantin Stamati cere indulgenţă sălbaticei – baladismul. Românismul basarabean sale muze româneşti, alţi scriitori basara- 10 beni se salvează, la limită, printr-o între- să se înstrăineze, să se „şonţească”, „şonţ” prindere operativă de adaptare şi de recu- fiind în trecut porecla dată străinului. El perare a mijloacelor expresive pierdute în este tipul organic alcătuit şi trebuie „luat” procesul de des-ţărare lingvistică. O scuză ca atare: – Da, da, frăţică, urmă a vorbi în stil Scamati şi-o cere şi Constantin Ste- d. Stihescu, român sînt şi român vreu să re în prefaţa la Studii juridice şi de filosofie mor. – Nu vreu să mă şonţesc; cine mă iu- (1897): „…Trebuie să cer scuze, dacă stilul beşte, aşa să mă ieie; cine nu, să mă lesă. … pe alocurea se va părea cam greoi şi fraza Boierul tighinean Stihescu este capul de necorectă. Născut şi crescut într-o provin- serie al lungului şir de moşi din literatura cie românească subjugată – care de aproa- basarabeană postbelică, care sunt expresia pe un veac a fost cu desăvârşire sustrasă nu doar a conservatorismului, autohto- oricărei înrâuriri culturale din ţara-mamă, nismului, localismului etc., ci şi al tipului în care nu e permis să intre măcar un abe- armonic, al adevăratului om perfect, de cedar românesc şi în care limba româneas- care vorbea Constantin Stere în publicis- că se vorbeşte şi astăzi aşa cum se vorbea tica sa cu referire la ţărănismul lui George în Moldova de oamenii inculţi acum un Coşbuc („Civilizaţia noastră, cu formele veac – am fost nevoit în cei 3-4 ani să mă capitaliste, a produs un om-roată sau cio- pun la nivelul tuturor progreselor realizate can, un om-spadă, om-carte, om-condei, de atunci în limba literară. Oricâtă bună- şi l-a mâncat pe adevăratul «om», pe bietul voinţă şi muncă aş pune, n-am putut încă homo sapiens, om-pur şi simplu” – Scrieri, reuşi” (C. Stere, Scrieri, vol. V, Chişinău, Chişinău, 1991, vol. V, p. 63). Druţianul 1991, p. 266). O dovadă în acest sens este Onache Cărăbuş şi alţi moşi, conturaţi tipul moldoveanului necioplit opus mol- epic în linia poporanismului, continuă în doveanului civilizat, care apare în Tainele fond tradiţia lui Stihescu. Ei reactualizea- inimii lui Mihail Kogălniceanu: „Neînvă- ză, esenţialmente, dând curs unui postsă- ţat, nedeprins cu fasionul englizesc (fashi- mănătorism, procesul de inadaptare şi de on), de multe ori naiv, el era cinstit îndato- dezrădăcinare a ruralului prin urbanizare rat, neputiincios de a face vreo răutate sau şi deznaţionalizare (mancurtizare). Eugen vreo mârşăvie; toţi acei ce începuseră a-şi Lovinescu considera drept caractere funda- bate joc de dânsul sfârşiseră de a-l stima mentale ale sămănătorismului moldovean şi de a-l iubi”. Boierul Stihescu apare ca o patriarhalitatea, paseismul, regionalismul, personificare a organicismului polemic şi al ieşit din solidaritatea cu trecutul şi din lip- acelui spiritus loci care impune bunul-simţ, sa de adaptare în procesul de unificare a spiritul critic în sensul lui Ibrăileanu. „Bie- sufletului naţional, inexpresivitatea cauza- tul dvoreanin din Basarabia” socoate că tă şi de lipsa fondului intelectual al eroului am putea lua de la europeni altceva decât (acesta fiind anihilat de pasivitate, resem- „straiele, butcele şi lucrul desfrânat, care vă nare, contemplativitate), umorul concili- pregăteşte (moldovenilor civilizaţi – n.n.) ant, caracteristic celor care se împotrivesc un viitor de ticăloşie”. Pledoaria pentru silniciei evenimentelor printr-o atitudine păstrarea tradiţiei marchează conservatis- împăciuitoare, resemnată, prolixitatea fi- mul funciar al boierului basarabean, „ne- rească tuturor povestitorilor moldoveni, cioplirea” lui fiind fireşte forma mentis, nu dominaţi mai cu seamă de un ritm sufle- o formă a degradării spirituale şi provin- tesc şi domol, contemplativ, static, poezia cialismului. Stihescu nu vrea nicidecum naturii, firească la sufletele primitive sub- 11 jugate în solidaritatea cosmică, poetizarea reformator. Împlinirea credo-ului social trecutului printr-o duioşie specific moldo- este supremul scop urmărit. Conştiinţa su- venească faţă de ireversibil” (vezi Istoria li- periorităţii intelectuale îl face să se detaşeze teraturii române contemporane, în Scrieri, de ceilalţi, de „cercul strâmt” al realului. vol. V, Bucureşti, 1983, p. 17). Orgoliul este imens, susţinut de fermitatea Postsămănătorismul basarabean (ca convingerilor şi de neastâmpărul gându- şi cel sadovenian, fireşte) este caracterizat lui. După propria mărturisire, un demon atât printr-o nostalgie după trecut (un vo- îl stăpâneşte, cum îl stăpânea pe Socrate – lum al ciclului romanesc al lui Stere se nu- demonul convingerilor. Are un destin de meşte anume Nostalgii), cât şi prin ceea veşnic insurgent, nemulţumit fiind atât de ce-l generează: reacţia faţă de prezent, bo- sine cât şi de ceilalţi; răspunde chemări- icotul istoriei, mioritismul funciar. Omul lor supreme, glasului lăuntric care se do- basarabean este un om tragic prin asuma- vedeşte a fi profetic. La istorica şedinţă a rea destinului său de înstrăinat, pus sub Sfatului Ţării din 27 martie 1918 va vor- semnul terorii istoriei. Comportamentul bi, printre altele, despre această chemare: său „post-sămănătorist” este o mască a tra- „Suntem chemaţi astăzi să luăm o hotărâre gismului, convertit în seninătate mioritică istorică, pentru care ne trebuie cuget şi o prin intermediul refulării. „Postsămănă- conştiinţă curată. Voinţa de fier a istoriei a torismul” e programatic, polemic, securi- pus pe umerii dv. o răspundere, pe care n-o zant. Retragerea din istorie în trecut sau puteţi înlătura. Nimeni altul decât dv. nu chiar în preistorie, în orice caz menţinerea poate şi n-are dreptul de a vorbi în numele atmosferei patriarhale este, prin urmare, Basarabiei. Noi suntem chemaţi la aceasta rodul unei reacţii de apărare, de conservare de acel proces elementar care sfărâmă Bas- a fiinţei, a fiinţei naţionale totodată. Tipul tiliile şi creează o viaţă nouă: aici ne-a adus reprezentativ al intelectualului basarabean revoluţia noastră”. este – pe linia titanismului enciclopedic şi Sterismul este, astfel, aprindere vulca- a vulcanismului temperamental de sorgin- nică de ideea naţională, ardoare şi mono- te romantică al lui Hasdeu – tipul complex manie etică, mesianism răzvrătit, superio- de scriitor-militant exponenţial prezentat ritate intelectuală, spirit acut de justiţie, de Constantin Stere, iar modelul intelec- doctrinarism, dispreţul formelor şi al con- tual, etic şi social este sterismul. Este vor- venţiunilor, „mândriea omului care nu as- ba de o personalitate puternică, titaniană, cultă decât glasul conştiinţei şi al judecăţii de o forţă morală irezistibilă, cu rădăcini sale”, tăria sufletească de a trece peste umi- adânci şi rămuroase în sufletul milostiv, linţe şi înfrângeri, acceptarea şi promova- axată pe ideea naţională şi – bineînţeles rea statutului de martir şi erou, moldove- – pe aceea de renaştere. Ca o făptură de nism (românism) etnic vizionarism, popo- semizeu îl imagina George Călinescu pe ranism. Aşa cum precizează Z. Ornea în Stere: „Ca un tunet prelung de stepă, ca un masiva sa cercetare Viaţa lui C. Stere (vol. vifor smulgând tablele coperişurilor şi vi- I, 1989; vol. II, 1991), scriitorul a fost un brând pe loc un şir de ulmi înalţi, ca un gi- luptător politic devorat nu de ambiţii, ci gant doborât de Jupiter şi sfidând cu voce de idealuri, toate căderile catastrofale şi ne- cavernoasă şi subterană cerul cu fulgere” fericirile care l-au marcat datorindu-se (Ulysse, Bucureşti, 1967, p. 44). Sterismul acestei irepresibile pasiuni militante. „Via- presupune un spirit mesianic, doctrinar, ţa lui Stere este istoria luptei sale”. A pro- 12 movat ideea unităţii naţionale şi a refor- spaţiu moldovenesc de întinderi şi propor- mării structurilor sociale şi politice, s-a ţii imperiale”. Împrejurări ostile n-au îngă- aflat mereu pe baricadă, viaţa fiindu-i „o duit crearea acestui spaţiu, evoluţia firească vijelie”, o goană după fantasme. Nu a ur- organică a românismului ducând la boico- mărit, în mod meschin, satisfacţia unei ca- tul istoriei, la viaţa anistorică, la o cultură riere, ci împlinirea unor idei şi proiecte ţărănească de respectabilă densitate, dar pe reformatoare. A fost un mare artist pe sce- plan minor. Sterismul, manifestat sub nă, după sugestiva observaţie a Izabelei Sa- semnul măreţiei voievodale a lui Ştefan cel doveanu: „Între el şi noi, ceilalţi muritori, Mare, este într-un fel reactualizat de renaş- era întotdeauna distanţa care e între public terea basarabeană de la sfârşitul anilor ’80. şi tragedianul de pe scenă, în rolul prim Este, după cum observa şi Edgar Papu, din divina comedie a vieţii. El avea un rol consolidarea uriaşului, dimensiune esenţi- de susţinut, mai mult faţă de el decât faţă ală a românismului basarabean: „Basarabia de alţii. Noi, ceilalţi, eram comparşii care a adus fenomenului românesc noţiunea de trebuia, mai ales, să ne ţinem modestul uriaş. Încă din epoca interbelică, Chişinăul nostru rol spre a nu strica ceva din repre- s-a manifestat ca un oraş mai mare decât zentaţia pe care marele nostru regizor o celelalte. Pe cu totul alt plan decât cel ur- avea în minte şi pe care noi trebuia să avem banistic, Hasdeu, originar din Cristineştii tactul să o intuim şi să nu o turburăm” Hotinului, a rămas şi până astăzi – prin (Adevărul literar şi artistic din 26 iulie cercetările şi scrierile sale cu totul neaştep- 1936). Este semnificativ faptul că întreaga tate – ca unul dintre cei mai importanţi viaţă de militant, de martir şi mesianic răz- filosofi ai lumii. Tot uriaş se arată şi astăzi vrătit a lui Stere – Vania Răutu se desfăşoa- patriotismul moldovenilor de peste Prut, ră sub semnul ocrotitor al chipului lui Şte- conştienţi atât de trecutul lor voievodal cât fan cel Mare. (O gravură reprezentând şi de strălucitul viitor care-l aşteaptă” (Lite- marele voievod se afla în „cabinetul” tată- ratorul, nr. 28, 1992). Fireşte, problema lui său, după cum ne mărturiseşte roma- non-cooperării cu istoria nu poate fi des- nul.) Ştefan cel Mare se impune, alături de prinsă de aceea a impactului cu ceea ce Eminescu fireşte, ca simbol central şi per- Mircea Vulcănescu denumea ispita slavă: sonaj axial al scriitorilor basarabeni: Alecu „Ispita slavă: (Stere – Viaţa românească). Russo se întreba cine va ridica sabia căzută Religiozitate, lăsare în voie, moliciune, din mâinile lui, Sergiu Victor Cujbă îl cre- exaltare, mlădiere, delicateţe” (Dimensiu- dea „veşnic în frunte”, Liviu Damian îl va nea românească a existenţei, Bucureşti, evoca în calitate de strateg, iar Grigore 1991, p. 17). Modelul intelectual rus aser- Vieru va îndemna contemporanii săi la vit oficial unui internaţionalism abstract, a „ştefănire”. Lucian Blaga afirma, în Trilo- adus, bineînţeles, anumite forme fără gia culturii, că „toată opera, de zmeu şi de fond, o anumită lărgime neacoperită de arhanghel, a lui Ştefan cel Mare, alcătuiesc substanţă (prevalenţa descriptivului în po- mica noastră veşnicie revelată în timp”, şi ezie, să zicem), o supralicitare a socialului. că „dinamica, geniul, energia, demnitatea Pe de altă parte, se atestă o influenţă pozi- voievodală, spiritul de iniţiativă şi vitalita- tivă – în cazul scriitorilor reprezentativi de tea excepţională, puse pe Ştefan cel Mare felul lui Mateevici, Stere, Druţă – privind în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtu- intensificarea sentimentului sacrului, eti- ţile lor, suficiente, să ducă la crearea unui cului, imperativul „întoarcerii la sol”, şi al 13 „sărbătorilor sufletului”, orientarea popo- înşelat; după îmbrăţişarea de frate, dată ranistă (readucerea în prim-plan a „omului mie de unul dintre viitorii mei profesori, mic”). Revenind la „sterism” ca fenomen – cel dintâi, cu care am avut ocazia să fac basarabean specific, precizăm că el trebuie cunoştinţă – am simţit cu toată firea mea conceput şi ca un refuz al înstrăinării (Va- că sunt în ţara mea, între fraţi” (ibidem, p. nia Răutu este anume un înstrăinat în me- 265-266). E deosebit de semnificativ şi diul rusesc). Procesul des-ţărării nu duce, faptul stabilirii imediate a unei unde afec- sub acţiunea presantă a fatalului, la dispe- tive de comunicare între reprezentantul rare, pesimism, la o stare vagă de fin de siè- înstrăinatei Basarabii şi exponenţii spiritu- cle. Omul de creaţie basarabean este înzes- ali ai înstrăinatului Ardeal: George Coşbuc trat de la natură cu darul de a converti şi Octavian Goga, la care găseşte expresia condiţia de naufragiat în una de navigator desăvârşită a adevăratei vieţi omeneşti, a ce-şi amână ancorarea în punctul terminus unei vieţi pline, a „înstrăinării sufleteşti, al călătoriei. Credinţa că odată şi odată va dezrădăcinării, sfărâmării unirii morale cu ajunge într-acolo (adică, filosofic vorbind, pământul în sânul căruia s-a născut”. Pen- la centru) îi călăuzeşte fiinţa terorizată de tru scriitorul basarabean Eminescu, Coş- istorie. Mişcarea esenţială a scriitorului ro- buc şi Goga constituie elemente, dispuse mân basarabean este una centripetă; e dru- progresiv, ale unei sinteze a fiinţei româ- mul spre Centru. Anume starea de naufra- neşti readunate de pe căile rătăcirii înstrăi- giat o trăieşte Constantin Stere la întoarce- nătoare şi, bineînţeles, mântuite. „E inte- re în România-Ithaka: „Am intrat în ţară, lectualul dezrădăcinat, neputincios în izo- ca un naufragiat, care – după ce şi-a încer- larea-i sufletească, al lui Eminescu, şi «pă- cat puterile într-o luptă îndrăzneaţă şi ine- mântul» în toată vigoarea şi splendoarea gală cu furtunile groaznice ale oceanului lui primitivă, lipsit însă de luminile, venite zbuciumat al vieţii – învins, părăsindu-şi de pe piscurile înalte ale gândirii omeneşti barca zdrobită, vine înot la un ţărm necu- – al lui Coşbuc – găsesc astfel în poezia lui noscut, şi, rupt de oboseală şi de răni sufle- Octavian Goga o sinteză superioară în în- teşti, caută un adăpost de odihnă, fără nă- frăţirea puterii şi sănătăţii morale cu idea- dejde că va mai putea lua o dată parte acti- lurile fruntaşilor cugetării omeneşti şi visu- vă în luptele vieţii şi să mai fie de un folos rile marilor cântăreţi ai lumii…” (ibidem, fraţilor săi de suferinţă şi lupte” (C. Stere, p. 76-77). Nu este deloc întâmplătoare în Scrieri, Chişinău, 1991, vol. 5, p. 265). programul estetic al lui Stere această îmbi- Barca rămânând distrusă pe valurile vieţii, nare simbiotică de metafizică moldove- navigatorul sleit de puteri şi copleşit de nească, specific-eminesciană, cu vigoareaş i deznădejde păşeşte cu teamă pe tărâmul ardoarea etică ardelenească, identificabile doar afectiv cunoscut: „Deşi român de ori- în legământul „primitiv” şi unirea morală gine şi cu multe legături de înrudire prin cu pământul la Coşbuc şi Goga. Fireşte că toată ţara, n-am cunoscut-o deloc, n-am pentru Stere, Goga este un „apostol al în- fost niciodată în ea; şi, după atâtea lovituri străinatului Ardeal” şi el îi aduce, pios, pri- crude ale soartei şi deziluzii, mă temeam că nosul smerit de binecuvântare din inima voiu fi primit cu răcealăş i neîncredere. înstrăinatei Basarabii… George Călinescu Dar de la cei dintâi paşi, făcuţi pe pămân- observa, judicios, că legăturile lui C. Stere tul românesc, după primirea pe care mi-au cu O. Goga, entuziasmul lui pentru „cân- făcut-o cu toţii, m-am convins că m-am tarea pătimirii noastre” nu mai lasă nicio 14 umbră de îndoială asupra gândirii popora- basarabeanului Bogdan Petriceicu Hasdeu, niştilor care apar ca nişte democraţi naţio- preşedintele societăţii „Românismul” din nalişti, cultivatori ai literaturii vii scrise de Bucureşti (1870). români despre problemele românimii. O asemenea operă de apostolat cultu- „Tot ce e asupra naţiunii e înlăturat. În ral se face cu sacrificiu de sine, cu conştiin- «lupta» contra străinului se aduce doar co- ţa acută a efectelor nocive ale înstrăinării. rectivul «omeniei». Nu xenofobie vulgară Activând în mediile diasporei, ei nu s-au antropofagă, nici «gloanţele dum-dum»” lăsat de românesc, vorba lui Constantin (G. Călinescu, Istoria literaturii române de Noica, anexarea lor la alte culturi fiind ca- la origini până în prezent, ed. a II-a, Bucu- talitică şi nu inhibitoare. Moldo-basarabe- reşti, 1985, p. 661). Basarabeanul Stere, nii au prin excelenţă vocaţia începuturilor moldovenii Sadoveanu şi Vlahuţă, ardele- şi chiar departe de Ithaka dau dovadă de nii Coşbuc şi Goga se solidarizează vădit în extraordinare acţiuni de pionierat cultural, contextul programului estetic de esenţă îi ajută, bineînţeles, cealaltă vocaţie – com- poporanistă al viului, imediatului, legătu- plementară – a universalităţii. Mitul Meş- rii organice cu pământultată, cu sufletul terului Manole, sub semnul căruia se con- poporului, cu trecutul şi „nevoile lui con- stituie cultura românească, este transplan- crete de azi”, al umanitarismului uşor co- tat şi în medii culturale străine. Petru Mo- lorat de neacceptarea elementului alogen. vilă devine, astfel, întemeietorul primei Este şi firul programatic care leagă Viaţa Academii Teologice şi filosofice din Ucrai- Basarabiei de Viaţa românească, de Vatra, na (Colegiul Petro-Movilean); Nicolae Junimea, Dacia literară, Tribuna şi Semă- Milescu Spătarul impune, primul în Ru- nătorul, de Viaţa lui Vlahuţă şi Alecu Ure- sia, barocul cu funcţii de Renaştere, dând che. Moldo-basarabenii cultivă, fireşte, un şi prima descriere etno-geografică cu as- românism mai pătimaş, mai ardent, mai pect monografic exhaustiv a Siberiei şi pur, ei sunt şi cei care se angajează cu o Chinei, conţinând şi prima descriere siste- fervoare deosebită în înfiinţarea unor soci- matică a Baikalului; Dimitrie Cantemir etăţi şi unor reviste care să promoveze ro- scrie primul studiu analitic al muzicii tur- mânismul, începând cu Cartea de învăţă- ceşti pentru care inventează şi un sistem de tură românească (Cazania) lui Varlaam şi notaţie şi fondează prima tipografie în Ta- eforturile cronicarilor Ureche, Neculce, tarstan, iar fiul său, Antioh Cantemir, în- Costin, continuând cu acţiunile lui Emi- cepe prin opera sa istoria literaturii „laice” nescu privind solidarizarea studenţilor ro- ruseşti, după spusele lui Belinski. „Acest mâni din Viena în cadrul unei societăţi om printr-un oarecare instinct fericit a fost culturale („România jună”) şi întru sărbă- primul (subl. n. – M. C.) în Rusia care a torirea celei de a 400-a aniversări a sfinţirii unit poezia cu viaţa”, afirmă criticul rus (V. Mănăstirii Putna şi terminând cu campa- G. Belinski, Полное собрание nia dusă de scriitorii basarabeni în anii сочинений, vol. VIII, Moscova, 1955, p. 1987-1989 pentru oficializarea limbii ro- 615). S-ar putea vorbi, de asemenea, de mâne şi revenirea la alfabetul latin şirul prezenţa sensibilă în cultura şi ştiinţa rusă dovezilor este impunător. „Românismul a celor trei Mecinikovi, nepoţi ai lui Nico- este umanitate, libertate şi adevăr. Cosmo- lae Milescu Spătarul (Ilia Mecinikov, cu- polismul: egoism, sclavie şi minciună”. noscutul biolog-nobelist, Lev Mecinikov, Această aserţiune programatică aparţine celebru geograf, Ivan Mecinikov, jurist, 15 cunoscut ca prototip al nuvelei lui Lev Tol- cesul firii. Totul s-ar pune sub semnul con- stoi Moartea lui Ivan Ilici), a chişinăuianu- tingentului, al imediatului, al lui aici şi lui Vladimir Cheltuială, redutabil specia- acum. Or, imperativul viziunii circum- list în literatura veche rusă, despre care a stanţiale a vieţii este a te descurca printre vorbit Plehanov, Ivan Luppol (Ion Lupu), contingenţe, a te proiecta într-un atunci şi originar din Cocierii Transnistriei, istoric acolo, în zona activă în care amintirea nu literar, cu o deschidere largă spre întreaga poate atenua nimic, iar voinţa este anemi- cultură a lumii, director al Institutului de că (în ceea ce priveşte viitorul). „Românii Literatură Universală „M. Gorki” din par a fi înţeles peste măsură ceea ce este Moscova (1935-1940). Universalitatea irevocabil şi transuman în fiinţa timpului poate fi şi lăutarism, susţine Noica. Or, ea şi spaţiului” (ibidem, p. 86). Au înţeles face parte integrantă din modelul arhetipal peste măsură, dar nu au acceptat resemna- cultural al moldo-basarabenilor, la care in- rea definitivă. Dacă nu sunt întru totul stinctul pionieratului, al începutului abso- consolatoare cetăţile Moldovei, modul lut se manifestă plenar în momente de moldo-basarabean de a construi în planul răscruce. Condiţiile vitrege, impuse de te- culturii este, totuşi, „gotic”, monumental. roarea lăuntrică venită din siguranţa fixării Cantemir, Eminescu, Enescu, Hasdeu, Sa- într-un destin anume (cel mioritic, desi- doveanu, Iorga au operat cu blocuri uriaşe, gur) şi a depăşirii iminente a golurilor ne- capitale. Să le reproşăm că nu întotdeauna gativităţii. Disperarea generată de imposi- au obţinut întregul, ci numai fragmente bilitatea sfidării va fi pe urmă mântuită de desăvârşite? Or, tocmai acest reproş ar fi arderea rapidă a etapelor. Emil Cioran vor- recunoaşterea sensului modern al înţelege- bea despre fermitatea cu care nemţii şi-au rii devenirii de către ei. (De altfel, în ace- zidit tăria sângelui în construcţii gotice eaşi cheie, „gotică” au construit transilvă- monumentale şi raporta la ea frica româ- nenii şi muntenii Maiorescu, Heliade Ră- nească datorită căreia nu am construit zi- dulescu, Rebreanu, Blaga, Călinescu.) Pro- duri în jurul nostru în care să ne fi imolat porţiile modeste nu pot, aşadar, diminua destinul. Ar fi nu o reacţie securizantă îm- funcţiile „existenţiale” ale construcţiilor: potriva năvălirilor frecvente ale străinilor, datorită unei mici biserici albe (v. romanul ci o dispoziţie lăuntrică, organică a româ- omonim al lui Druţă) s-a salvat fiinţa ro- nilor de a aşeza satele în ascunzişuri, în văi mânească în Basarabia, tot aşa cum „casa şi fundături obscure ale naturii. „Aşa, n-a mare” (v. piesa omonimă a aceluiaşi scrii- mai rămas nimic greu din trecutul nostru. tor) a păstrat rânduiala firii prin cultul eti- În zadar caut după demnitatea ruinelor. cului milenar, al sacrului şi al limbii. „Ro- Cetăţile Moldovei nu mă consolează; ro- mânul din Basarabia a rămas sentinela lati- mânii tot în munţi fugeau” (Emil Cioran, nităţii printre neamuri” (Zamfir C. Arbu- Schimbarea la faţă a României, ed. defini- re, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti, tivă, Bucureşti, 1990, p. 86). O atare aser- 1898, p. 148). Fenomenul basarabean nu vire fricii, contemplaţiei, momentului ni se relevă în întregime fără dimensiunea mergerii monotone pe orizontală, pe linia religioasă, mistică, pe care poeţii anilor obscurităţii şi a improvizaţiei de credinţă treizeci ai începutului de secol sau poeţii (construirea unor bisericuţe triste şi mici) Renaşterii naţionale în perioada 1987- ar demonstra lipsa unui simţ ascensional al l994 au fixat-o ca punct esenţial al progra- devenirii, al unui elan constructiv în pro- mului lor estetic: după cum am văzut, Ale- 16 xe Mateevici o modela, cu o sinceritate de ciune universală, care pecetluieşte comuni- homo crhistianus, Nicolai Costenco îi adă- unea cu dumnezeirea în sensul poeziei lui uga dimensiunea faustică, poeţii de la Via- Michaux, Péguy sau Crainic şi care-l invo- ţa Basarabiei, Cugetul moldovenesc, de la că mereu pe Mântuitor ca alinător al sufe- Poetul sau Bugeacul, concepeau poezia, rinţei, pogorâtor al păcii sufleteşti şi – în- asemenea lui Dan Botta, ca pe o rugăciune tr-un regim patetic – ca aprinzător de zări care te pune de acord cu ceea ce are ascuns noi. Lucian Blaga e acela care impune po- sufletul tău, cu potenţialul de îndrumare eziei basarabene din anii ’30 conştiinţa sau jertfa de moarte sau eroism sau ca pe strânsei corelări între ţăran şi Dumnezeu, „o solicitare a cerului” (v. Dan Botta, Poe- între „duhul local” şi Christos (vezi în acest zie şi rugăciune, în Viaţa românească, sens serialul La porţile Răsăritului, publi- 1992, nr. 12), Vasile Luţcan vorbea despre cat în Pagini basarabene, nr. 1, 2, 3, 4, 8, preţul pe care-l pun basarabenii pe suflet, 9, 1936). Esenţial în cultura românească a menţionând că ei, credincioşi bisericii şi Basarabiei a fost permanent imperativul tainelor ei, ştiu „să coboare blândul Iisus (polemic) al împlinirii naţionale, al întoar- pe pământ” şi să cinstească „amintirile cerii la izvoare. Ataşamentul faţă de tradi- plângerilor trecute” prin cultul morţilor, ţie nu e conservatorism, ci instinct de con- trăind „într-o pajişte de graiuri divine, care servare pe care-l manifestă omul de cultură le aduce ajutor, îi uneşte, îi luminează şi de aici în scopul menţinerii fiinţei naţiona- face să scalde cu ochii melancolici, trecerea le. Basarabenii şi-au făcut un blazon de lor scurtă prin viaţă” (Mistica basarabeană, nobleţe din sentimentul apartenenţei la în Viaţa Basarabiei, 1935. nr. 3, p. 3); Gri- spaţiul mioritic, exaltând nu în faţa deve- gore Vieru şi poeţii-optzecişti vorbesc des- nirii, a noului revoluţionar, ci a continui- pre reluarea drumului spre Golgota. Ne tăţii. Tipul reprezentativ al culturii a fost şi întrebăm dacă literatura română din Basa- rămâne timp de decenii cel „conservator”, rabia este cu adevărat religioasă sau misti- mesianic, neopaşoptist. Omul de cultură că, dacă ea ne dă sentimentul cunoaşterii basarabean e prin definiţie om al cetăţii adânci a lui Dumnezeu. Poeţii basarabeni care are vocaţia eticului, socialului, naţio- nu-şi creează artificial, prin stări de extaz nalului, a coborârii în contingent, în con- mistic, abisuri noi pentru a atinge absolu- textul favorabil renaşterii românescului. tul şi a-l depăşi pe Dumnezei: („Misticii Amândoi Hasdeii, Alexe Mateevici, Con- aspiră nu să se surpe în Dumnezeu, ci să-l stantin Stere, Nicolai Costenco şi George depăşească, atraşi de un nu ştiu ce îndepăr- Meniuc, Vladimir Cavarnali, Petru Stati, tat, de-o voluptare a ultimului, întâlnită la Sergiu Matei Nica (avem în vedere poezia toţi cei fulgeraţi şi copleşiţi de transă”, spu- anilor ’30 cu specificul orizont îngust-pro- ne Cioran în eseul său despre Michaux, vincial basarabean peste care se revarsă lu- vezi Exerciţii de admiraţie, Bucureşti, mina aurorelor matinale), Grigore Vieru şi 1993, p. 14), ci se contopesc cu dumneze- Dumitru Matcovschi, apoi generaţia şap- irea la nivelul unei credinţe naive în unita- tezeciştilor (generaţia lui Nicolae Dabija şi tea cu ea, care nu este polarizată ca la Bau- a Leonidei Lari) au în comun această undă delaire sau Arghezi. Ei înalţă, în fond, o agitată a mesianismului. Mesia este identi- rugăciune fierbinte către cer, nu întrebân- ficat, bineînţeles, cu Poetul. Cultura româ- du-l asupra sensului existenţei, ci oficiind nească din Basarabia s-a creat în ciuda tu- ritul comunicării mioritice cu el. E o rugă- turor constrângerilor cenzurii, preceptelor 17 şi schemelor metodologice, în ciuda men- gere, o explicitare ce se mişcă în cerc. Or, talităţii străine impuse fondului ei ima- din punctul de vedere al logicii elementare, nent. Au existat, fără îndoială, şi confor- cercul este un circulus vitiosus, explicitarea misme, acceptări necritice şi conjuncturale istorică neputând fi una riguroasă. „Deci- ale modelelor străine, dar prin scriitorii săi sivă nu este ieşirea din cerc, ci integrarea în reprezentativi ea a fost o cultură a rezisten- el după o modalitate adecvată. Acest cerc ţei. „Muza românească” la Stamati, „Omul caracteristic înţelegerii nu este un simplu de ţară” la Negruzzi, „Omul creştin” la cerc în limitele căruia se mişcă o formă Mateevici, „Păstorul de vreme” la Buzdu- oarecare, a cunoaşterii ci el este o expresie gan, „Fumul patriei” la Stere, „Casa mare”, a structurii de anticipaţie existenţial-im- Clopotniţa şi Doina, transformată în per- personală a Dasein-ului însuşi” (Martin sonaj dramatic, la Ion Druţă, Mama,Ver- Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, 1994, dele veghetor şi Izvoarele la Grigore Vieru, p. 153). Aşadar, nu trebuie să excludem Casa la foarte mulţi poeţi sunt tot atâtea din consideraţie cercul, concepându-l ca simboluri ale spiritului continuităţii, între- fiind vicios; el ţine de structura sensului ţinut nu numai în literatură, ci şi în pictu- însuşi, înrădăcinându-se în „constituţia ră (porţile, boii „grigorescieni” şi pământul existenţial-impersonală a Dasein-ului, în cosmic-mioritic al lui Mihail Grecu), tea- înţelegerea ce explicitează.” „Fiinţarea care, tru şi cinematografie (montările lui Valeriu ca fapt de a-fi-întru-lume, este preocupa- Cupcea, Ion Ungureanu, Ion Sandri Şcu- tă de Fiinţa sa, are o structură ontologică rea, unele filme ale lui Emil Loteanu, do- circulară” (ibidem). Conştiinţa românului cumentarele lui Anatol Codru), în tablou- basarabean, marcată tragic, conturează un rile semnate de Igor Vieru, Gheorghe Vra- cerc al înţelegerii care refuză aprioric expli- bie, Glebus Sainciuc, Valentina Rusu-Cio- citarea. Raporturile cu un asemenea cerc banu, Eleonora Romanescu, Aurel David. colorează existenţial poezia de orientare Cercul este, indiscutabil, figura emble- simbolistă şi proza anilor ’30, ca şi proza matică a spiritului basarabean predispus, postbelică de la Vasile Vasilache, Vladimir pe de o parte, spre contemplativitate, adi- Beşleagă, Ion Druţă, Vlad Ioviţă la Vasile că spre ieşirea din contingent în atempo- Gârneţ şi Nicolae Popa sau poezia anilor ralitate, iar, pe de altă parte, spre trăirea ’60-’80. El ia aspect fie de mediu social sau dramatică, până la ultimele consecinţe, în sferă a cotidianului, fie de „orizont îngust” sfera îngustă a cotidianului, a imediatului. ontologic (basarabean) sau de cerc deon- Contemplativul senin se întâlneşte, sim- tologic, etno-moral bine determinat şi pus bolic, cu învinsul întunecat şi resemnat. sub legea pământului sau a destinului (e, Mioriticul se manifestă, în spaţiul basara- în linii mari, cercul satului – Năpădenii bean, în starea lui cea mai pură. Destinul lui Stere, Ciutura lui Druţă, Pererâta lui este înţeles nu pur şi simplu ca ansam- Vieru, „Castelul” din deal al lui Gârneţ, blu de evenimente trăite, ci ca fatalitate, Bahusenii lui Nicolae Popa, Fântâna Albă predestinare. Fatum-ul este un cui psihic a lui Strâmbeanu etc.) sau cercul originar, bătut în conştiinţă, un factor inhibant ce identificat cu cel al naturiiş i naturalului, blochează, sărăceşte prin universalizare şi al copilăriei şi candorilor primordiale. direcţionează spre un singur punct pro- Lucian Blaga considera că poporul româ- cesul de înţelegere a lumii. Heideggerian nesc e fără îndoială îndrumat din adâncul vorbind, cunoaşterea presupune o înţele- său spre pitoresc, punând totuşi în pasiu- 18 nea sa o măsură, un ritm şi un duh atât Popa, bunăoară). „Culoarea locală” deter- de degajat mai puţin evidente la toate nea- mină forma mentis a intelectualului basa- murile înconjurătoare. Pentru basarabeni rabean care ţine ferm la tradiţie. Neavând pitorescul e ceva foarte natural, face par- o viaţă naţională proprie sub regim ţarist te din firea lucrurilor; el este nu numai o şi neasimilând modelul cultural rusesc, el, dominantă psihologică, un sentiment me- revenit în contextul culturii româneşti, era tafizic în sens blagian (mod de revelaţie a prudent „faţă de produsele spirituale de divinului), ci şi o dimensiune existenţială. la Centru”. De aceea, Nicolai Costenco Apare deci, ca expresie a identităţii abso- pleda, într-un editorial publicat în revis- lute şi ca pavăză a fiinţei. Culoarea locală ta Viaţa Basarabiei (1938, nr. 8-9), pentru (genius loci) le dă basarabenilor în cel mai păstrarea „roadelor conştiinţei naţionale înalt grad certitudinea că există ca neam şi specific basarabene”, a „autonomiei naţi- că se pot impune lumii ca atare. Sfătoşenia onale”. Costenco vorbea despre un tipar de tip crengian, ca modalitate fundamen- sufletesc specific, modelat de misticismul tală de pitoresc românesc, n-a dispărut în fanatic al luptei pentru libertatea politică contextul prozei basarabene, continuând şi dreptatea socială pe care au dus-o toate să fie viabilă până în ceasul de faţă. Ea are popoarele împărăţiei moscovite împotriva funcţia determinantă de a stimula carna- jugului ţarist: „Tiparul sufletesc specific al valescul opus lumii date, mecanicului şi de basarabeanului se rezumă, în trăsături ge- a realiza eficace acel boicot al istoriei care nerale, la următoarele elemente: credinţa îngrădeşte spiritul de pierderea naturalului aproape mistică într-un ideal social ireduc- şi identităţii. George Călinescu nu avea tibil (Stere); structura cerebrală aptă pen- evident dreptate atunci când obiecta lui tru abstracţie, de aici rigiditatea doctrinală; Stere greşeala de a-şi fi romanţat memo- înclinaţia de a duce tezele până la ultimele riile în „pretinsul” său roman În preajma lor consecinţe logice şi pasiunea neînfrâ- revoluţiei. „Romanţarea” este un dat spe- nată în susţinerea şi propagarea convin- cific al prozatorilor basarabeni, buni po- gerilor proprii încrezător în conştiinţa sa; vestitori în cheie tradiţională, care preferă onest din fire; un dezvoltat sentiment de naraţiunii obiectivizate spectacolul con- pudoare; respectul care reclamă reciproci- fesional („mărturisenia de păcate”, zicea tate, al proprietăţii şi individualităţii; naiv Negruzzi) al eului, punerile supravegheate oarecum, cu extraordinară aplecare către în scenă ale acestuia. Culoarea locală, atât idealism; fiu al paradisului ideilor ireducti- de manifestă la Costache Negruzzi, Gh. V. bile, platonician într-o măsură”. Impactul Madan, Ion Buzdugan, Nicolai Costenco, ideologic al provinciei cu Centrul îl genera Andrei Ciurunga, Alfred Basarab Tibe- întâlnirea dintre intelectualul basarabean reanu, Teodor Nencev, Pavel Boţu, Grigo- cu profil bine definit şi intelectualul bucu- re Vieru, Liviu Damian, Ion Druţă, Vasile reştean cu spirit mai elastic, mai practic şi Vasilache, este prezentă cu pregnanţă la aservit – deci – şi intereselor de stat. cultivatorul de formule narative moderne Protestul intelectualului basarabean, Vlad Ioviţă (nuvela cea mai realizată fiind mândru de sus-pomenitul tipar sufletesc, Un hectar de umbră pentru Sahara, în care s-a exprimat într-o „opinie regionalistă”, este „romanţată” condiţia românului din într-o „concepţie autonomă de idei” şi Transnistria) şi chiar la optzeciştii „post- într-o absolutizare a puterilor proprii. Ne moderni” (în Cubul de zahăr al lui Nicolae întrebăm dacă nu cumva acest impact s-a 19 permanentizat după 1938? Culoarea locală culativ, adică) sub aspect filosofic. Are, în este ceea ce a dat suflu vital şi individu- consecinţă, un comportament artistic stră- alitate inconfundabilă culturii româneşti in de negativism, radicalism, extremism. din Basarabia. Această individualitate s-a Faptele sunt confruntate cu bunul-simţ conturat şi mai puternic în impactul cu elementar, cu „rânduiala” lor organică. În modelul cultural rusesc, confirmând spu- aprecierile lui, predomină prudenţa speci- sele percutante ale lui Eminescu din 1878: fic ţărănească.Est modus in rebus. Simţul „… Tocmai fiind puşi în contact cu Ruşii, naturalului este, în fond, cel de-al şase- Românii erau mai mândri de romanitatea lea simţ, înstrăinarea de natură anunţând lor (…) De câte ori Ruşii se vor pune în – pentru el – catastrofa existenţială ca şi atingere cu noi, vor trebui să simtă supe- cea naţională. Sentimentul plaiului, ca şi rioritatea individualităţii noastre, să fie su- acela – profund ontologic – al unităţii cu păraţi de acest simţământ şi să ne urască el pe care l-am numi mioritism naturistic mai mult şi tot mai mult” (M. Eminescu, (spre deosebire de cel cosmico-creştinesc Bucovina şi Basarabia, Editura Academiei pe care-l relevă balada) a modelat profund de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1991, fiinţa basarabeanului, potenţându-l şi prin p. 143). Mircea Eliade credea că un scri- efectul contrar al înstrăinării. Cu cât mai itor exilat trebuia să-l imite pe Dante, şi înstrăinat a fost de propriul plai, cu atât nu pe Ovidiu, fiindcă acesta din urmă era mai răvăşitoare a fost puterea legământu- un proscris – şi opera sa este o operă de lui afectiv cu el. Condiţia de întemniţat a tânguire şi de regrete, dominată de nostal- sensibilizat acest ataşament, reactualizând gia lucrurilor pierdute, – în timp ce Dante imaginea vetrei basarabene (poezia scrisă accepta această ruptură, şi nu numai că o de Nicolai Costenco pe malurile Eniseiu- accepta, dar mulţumită acestei experienţe lui consună perfect cu „poemele cumpli- exemplare a putut să-şi termine Divina tului canal” ale lui Andrei Ciurunga sau Comedie. Sergiu Matei Nica). Sentimentul plaiului Pentru Dante exilul apărea nu numai mioritic este la moldoveni „o boală”. O ca un stimulent; era însuşi izvorul inspira- spune şi interlocutorul lui Sadoveanu din ţiei sale. Literatura basarabeană este o lite- Drumuri basarabene: „– Din munte (adi- ratură a rupturii în sensul dantesc relevat că de la Ceahlău) până la liman la Ceta- de Mircea Eliade: ea îşi păstrează în subtext tea Albă, îmi spune el înflăcărat, natura se un curent etnofolcloric, un sentiment pro- desfăşoară aşa de variat, de armonios şi de fund al rădăcinilor spirituale, un legământ poetic, încât nu mă mir că dragostea pen- tainic cu plaiul natal, exprimat fie în mio- tru pământul nostru la noi, Moldovenii, e ritismul ei de fond, fie într-un pathos pro- o boală. Eu bănuiesc că din pricina asta au gramatic. Programul naţional (şi, evident, făcut Moldovenii invazie în istoria litera- naţionalist) se conţine, la nivelul structu- turii româneşti”. La replica lui Sadoveanu, ral, în baladismul ei general, în ruralismul care mărturiseşte că are strămoşi olteni, că de esenţă, în reacţiile de respingere a falsu- „Românul e acelaşi pretutindeni”, mazilul lui, neorganicului, livrescului excesiv, me- basarabean îi povesteşte cum cunoaşterea canicului, într-un cuvânt, a nonvalorilor. „a ceea ce-i al nostru” şi citirea cărturarilor Scriitorul (omul de cultură) basarabean moldoveni în condiţiile ruperii Moldovei este maximalist sub aspect etic, vulnerabil în două a adus alinare atât unei cucoane sub aspect psihologic şi organicist (nespe- din neamul Cantacuzinilor, cât şi lui în- 20 suşi. Dacă în Rusia lui Grozna Ivan, zice este parabola rămăşagului moldoveanului el, singura operă literară era Домострой, cu dracul, pe care i-o povesteşte lui Sado- bucoavnă din care bărbatul poate afla de veanu mazilul basarabean ce-l întovără- câte ori pe săptămână trebuie să-şi bată şeşte. Propunându-i să se întreacă în cân- muierea, în frumoasa şi vechea Moldovă tece, cei doi umblă călare rând pe rând. „stăteau cărturarii aplecaţi pe cărţi cu slo- Diavolul urcat pe grumazul moldoveanu- va latinească”, „plângeau vechea mărire ca lui, isprăveşte repede ce avea de cântat, în Ieremia pe ruinile Ierusalimului, şi însem- timp ce acesta din urmă încălecat pe diavol nau istoria patriei cu sânge din mânia lor”. spunea toate câte îndurase în trecut, toate Mazilul basarabean pune un diagnos- durerile, toate amărăciunile, toate nădejdi- tic exact invaziei moldovenilor în istoria le şi toate bucuriile. „Şi Dracul umbla cu literaturii româneşti: caracterul existenţial limba scoasă, cu ochii holbaţi… A umblat al operei lor, deplângerea vechii măriri şi un ceas, a umblat o zi, – ş-aşa cânta omul scrierea istoriei „cu sânge din mânia lor”. că-l pătrundea jalea lui pana în suflet pe Conştiinţa că trebuie să scrie, să se confe- diavol… S-acuma-l purta lăcrămând şi seze (să facă, asemenea lui Negruzzi, „măr- suspinând pe Moldovan, până ce l-a isto- turisenie de păcate”), să nu lase nescrisă vit: «Dă-te jos, că m-ai biruit» (Drumuri istoria care se cere fixată în document, în basarabene). În plan artistic pur, are loc o învăţătură („A lăsa iarăşi nescris, cu mare contopire totală cu scrisul. „Graiul moldo- ocară înfundat neamul acesta de o seamă venesc, prin moliciunea tenurilor sale, e de de scriitori, este inimei durere”, spune Mi- la sine artistic, observă George Călinescu. ron Costin în predoslovia la Letopiseţul Un Neculce, un Creangă în Muntenia sunt Moldovei) impune, astfel, biruinţa gându- mai greu de aşteptat. Când vine vorba de a lui nevoii imperative a „scrisorii”. se exprima logic, de a observa fenomenele Scriitorul moldovean în genere şi cel interioare, moldoveanul e în primejdie de basarabean în particular se indentifică bi- a rămâne artist, de a stendhaliza în limba blicului Ieremia situat pe ruinele Ierusali- lui Rabelais” (Istoria…, ed. II, p. 10). Scri- mului, „văicăreala”, sentimentul de jale pe itorii basarabeni continuă să stea rău cu care i-l produce „răsipirea cea iute a trecu- expresia epică logică, rămânând puri po- tului” sunt datele ce apar în chip expresiv vestitori. Ca şi Ardealul, Basarabia a adus la cronicari, în eseurile lui Alecu Russo şi fiinţei româneşti regăsirea de sine. Fiinţa Constantin Negruzzi, în baladele proza- basarabeană, ca şi cea ardeleană, a avut vo- torilor şi poeţilor basarabeni ai secolului caţia „fiinţei adevărate”, vorba lui Noica, nostru. Conştiinţa moldavo-basarabenilor convertind în bine, în spor de realitate is- este o conştiinţă patetică şi lucidă, care se torică chiar ceea ce părea s-o primejduias- relevă dincolo de pura sentimentalitate că: răul, înstrăinarea. Or, teroarea istoriei a patriarhală şi, bineînţeles, patriotică; actul fost în Basarabia vădit mai cumplită. scrisului este esenţialmente un act existen- ţial. Cântarea este existenţă, luând forme absolute de manifestare, însufleţirea e to- tală. Sentimentul înstrăinării, ajungând la pragul de hybris, devine eliberator. Con- topirea cu durerea este demonică, cople- şindu-i pe străini. Elocventă în acest sens 21

Basarabie română Nicolae Dabija, la judecata criticii Theodor CODREANU

ispariţia năpraznică a lui Ni- fireşte, de la recunoaşterea talentului (exis- colae Dabija (n. la 15 iulie tă şi contestatari violenţi ai lui Dabija între 1948, satul Codreni, raionul confraţii de la Chişinău, îndeobşte) până CimiDşlia, plecat dintre noi la 12 martie la calificativul demare poet, chiar atins de 2021, răpus de pandemia Coronavirus) aripa geniului, cum era convins Adrian lasă un gol imens în literatura română, nu Păunescu într-o mărturie din 2002: „Ni- doar din Basarabia. Înainte de toate, s-a colae, toate astea le-ai cuprins în cele mai stins nu doar un mare poet şi publicist, ci frumoase două versuri româneşti ale ulti- o conştiinţă naţională a cărei pondere mi- milor 50 de ani: litantă n-o va putea nimeni înlocui. Doru-mi-i de Dumneavoastră: Rămâne criticilor şi istoricilor literari Ca unui zid de o fereastră. să-i evalueze moştenirea lăsată, cu atât mai Eşti autorul acestor două versuri ge- mult cu cât aceasta s-a aflat deja în atenţia niale”1. Adrian Păunescu nu este singurul unor critici, traducători şi scriitori valoroşi, care îl judecă pe Nicolae Dabija invocând de la Mihai Cimpoi, „naşul” descoperitor aceste două admirabile stihuri. Între mulţi al talentului său, până la Ioan Alexandru, alţii, a făcut-o şi Ioan Alexandru, catalo- Constantin Ciopraga, Zaharia Sângeor- gându-le drept „un poem memorabil”, iar zan, John Flynn, Dumitru Micu, Viorel pe autorul lor – „un mare poet social”, dar Dinescu, Ionel Necula, Grigore Vieru, nu numai. Şi asta înainte de „revoluţia” din Eugen Simion, Alex. Ştefănescu, Ilarie Hi- decembrie (în Luceafărul, 29 iulie 1989). noveanu, Mihail Diaconescu, Anatol Co- Cu o generozitate atotcuprinzătoare, eva- dru, Rand Brandes, Rayan Lahud, Anatol lua personalitatea scriitorului şi Grigore Ciocanu, Ion Cocora, Adrian Păunescu, Vieru, în 1997: „poate cea mai complexă Iulius Popa, Octavian Ghibu, Ion Rotaru, personalitate culturală din Basarabia. Unul Mihail Dolgan, Valeriu Matei, Ion Cioca- dintre cei mai de seamă poeţi contempo- nu, Alexe Rău, Leo Butnaru, Petru Soltan, rani, cercetător profund şi original al lite- Al. Cistelecan, Iurie Colesnic, Iulian Filip, raturii vechi române­ şti, autor de manuale Ana Bantoş, Volodimir Zatulîviter, Marcia şcolare, unele dintre ele arse în Transnistria­ Johnston, Hristu Cândroveanu, Grigore bolşevică, altele scoase azi din învăţămân- Ilisei, Vladimir Beşleagă, Adrian Dinu Ra- tul Basarabiei încă bolşevizate, animator al chieru ş.a. Chiar dacă cei mai mulţi s-au vieţii politice şi, credem că nu exagerăm, exprimat la modul impresionistic, se poate 1 Cf. Adrian Păunescu, în „Flacăra lui Adrian aprecia că despre Nicolae Dabija s-a spus Păunescu”, 31 octombrie 2002. Necitat din esenţialul: în primul rând că este un poet memorie, distihul arată astfel: Doru-mi-i de adevărat, paleta tensiunii harului oscilând, Dumneavoastră:/ ca unui zid – de o fereastră. 22 un eminent publicist, inima celei mai vi- Ca şi în cazul altor poeţi, lui Nicolae brante publicaţii basarabene «Literatura şi Dabija i s-au pus diferite etichete: roman- arta»“2. Ion Cocora îl considera „Poet re- tic, mesianic, tradiţionalist, modern, mo- marcabil, cu un discurs liric de o puternică dernist etc., includeri care, adesea, se bat vibraţie intelectuală şi morală, implicat în cap în cap. Din arsenal, lipseşte tangenţa problemele de fond cu care se confruntă cu postmodernismul, Nicolae Dabija fiind românii de dincolo de Prut” (în Literato- recunoscut ca adversar statornic al acestei rul, Bucureşti, nr. 3-4/1998). Americanul mode care i-a contaminat pe mai tinerii Rand Brandes, care l-a tradus în engleză confraţi din Basarabia. În orice caz, istori- (2001), îşi atenţiona cititorii: „Veţi desco- ceşte el a fost recunoscut lider al generaţiei peri în această carte (Fotograful de fulgere, ’70, pentru ca generaţia însăşi să dobân- n.n.) pe unul dintre cei mai originali poeţi dească prestigiul de generaţie a „ochiului al care scriu poezia de azi”. Valeriu Matei, treilea”, sintagmă ce se regăseşte în titlul poet din generaţia optzecistă, îl consideră volumului său de debut din 1975, carte „unul dintre poeţii de referinţă ai literatu- a cărei apariţie a fost amânată de cenzu- rii contemporane şi, totodată, o personali- ră cu vreo cinci ani. În Ţară, statutul de tate de prim rang a vieţii politice şi cultu- cap al aceleiaşi generaţii i-a fost recunos- rale din Basarabia”3. Asemenea, posesorul cut lui Cezar Ivănescu, născut cu şase ani unui „lirism dens, condensat, în perfectă mai devreme. Această generaţie venea în sincronie cu preocupările colegilor săi de prelungirea neomodernismului şaizecist, generaţie de la Bucureşti, Iaşi sau Cluj”, cu etichetă şi aceasta precară, întrucât, ca şi-n „o prospeţime aproape şocantă a metafo- cazul modernismului interbelic, moder- rei, şi, totodată, legat de marile tradiţii ale nul şi tradiţia fac bună înţelegere… trans- liricii româneşti şi de realităţile dramatice modernă. Modernitatea profundă a lui ale Moldovei dintre Prut şi Nistru”. Cezar Ivănescu, bunăoară, îşi trage sevele Dar şi un istoric şi critic literar de me- din eminescianism, din doină, din Baco- serie, zgârcit, în genere, cu elogiile, Ion Ro- via şi din trubadurii medievali. Sevele lui taru, aprecia în Nicolae Dabija un creator Nicolae Dabija vin din aluviuni similare, de o rară vigoare, dincolo de mode: „Un dezvoltând un eminescianism cu fortifica- poet modern, în toată puterea cuvântului, ţii dinspre folclor, dinspre cronicari şi din un poet dintre cei mai proeminenţi de azi, „limba vechilor cazanii” mateeviciene. Ne- este Nicolae Dabija./…/ Unui mare poet – îndoielnic, există un romantism de fond poet în cel mai adânc înţeles, chiar modern în poezia lui Nicolae Dabija, devenit na- al cuvântului, îi este permis orice. Niciun ţional-mesianic în linia lui Octavian Goga critic, oricât de mare i-ar fi autoritatea, din momentul „deschiderii” perestroikăi «elitist» sau nu, postmodernist sau numai gorbacioviste şi, mai ales, din clipa când modernist (…) nu va putea nega vreodată poetul devine redactor-şef la revista Litera- forţa acestui fel de a scrie poezia”4. tura şi arta (1986). Această revistă, datorită insurgenţei naţionale a lui Nicolae Dabija 2 Grigore Vieru, referinţă în Nicolae Dabija, şi a colaboratorilor săi, s-a constituit ca un Libertatea are chipul lui Dumnezeu, Editura eveniment unic în istoria revuisticii româ- Scrisul românesc, Craiova, 1997. neşti, ajungând la tiraje uimitoare de peste 3 Valeriu Matei, în „Itinerar”, nr. 13/2002, p. 3. 250 000 de exemplare. Scriitorul român 4 Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, V, de peste ocean George Băjenaru aprecia, Editura Niculescu, Bucureşti, 2000, p. 612-619. 23 în 1998 (în Cuvântul românesc din Ca- şi de la Bucureşti, carenţă care a dus, în nada), că tirajele publicaţiei basarabene cele din urmă, la eliminarea „neopaşop- au atins performanţele revistelor Post Dis- tiştilor” de la Chişinău în reconstrucţia patch, Herald şi New York World editate de Republicii Moldova în spiritul adevăratei celebrul ziarist american Joseph Pulitzer sincronizări politice şi culturale cu româ- (1847-1911). Autorul invocă şi aprecierea nitatea, curentul panslavist ieşind biruitor. lui Victor Lupan, din Le Figaro, că Litera- Sub acest unghi al eşecului istoric, com- tura şi arta a jucat acelaşi rol în revoluţia paraţia cu paşoptiştii nu se mai poate sus- de renaştere naţională din Basarabia cu Te- ţine. Înfrângerea suferită de paşoptişti în leviziunea Română în revoluţia din 1989. 1848 a fost compensată de realizarea ide- Şi la Bucureşti (dacă Nicolae Manolescu alului naţional al celei de a doua Uniri, la mărturisea, într-o emisiune tv – Profesiu- 1859 (prima fiind a lui Mihai Viteazul, la nea mea cultura, că nu auzise de revista de 1600), pe când autosacrificiul neopaşop- la Chişinău, când cineva i-a prezentat-o), tiştilor basarabeni nu s-a finalizat cu Reîn- Alex. Ştefănescu, în schimb, înaintea mul- tregirea. Ba, dimpotrivă, relaţiile generale tora, vorbea în 1991, despre „excepţiona- cu Ţara au mers din rău în mai rău, criza lul săptămânal Literatura şi arta, care are culminând cu biruinţa comuniştilor sub merite în trezirea conştiinţei naţionale a Vladimir Voronin, apoi sub Igor Dodon. basarabenilor”5. Alex. Ştefănescu îl vedea Enormul capital politic şi spiritual dobân- atunci pe Nicolae Dabija ca făcând o ve- dit de „neopaşoptiştii” basarabeni a fost ritabilă muncă de pionerat în domeniul irosit catastrofal în câţiva ani. Un poten- culturii basarabene, precum Ion Heliade tat promoscovit ajuns şef la Televiziune va Rădulescu la 1848, chiar cu preţul igno- declara public că televiziunea i-a propulsat rării „gradului înalt de specializare atins de pe „naţionalişti” şi tot ea îi va distruge, eli- literatură”: „Analogia cu paşoptiştii devine minându-i din joc. Ceea ce s-a şi petrecut. completă dacă avem în vedere şi faptul că, Singura citadelă care va încerca să reziste dintre preocupările scriitorului, n-a lipsit va fi tot Literatura şi arta, chiar cu preţul nici înlocuirea alfabetului chirilic cu alfa- preponderenţei politicului în faţa literatu- betul latin!” rii, dar lucrarea revistei nu va mai atinge Ei bine, într-un asemenea context performanţele din anii renaşterii naţiona- istoric special se poate face comparaţia le. Şi asta şi din pricina discordiei dintre cu „paşoptiştii” generaţiilor ’60-’70 din generaţii şi dintre grupusculele de scriitori Basarabia (a lui Grigore Vieru şi Nicolae atinşi de orgolii neistovite. Dabija), comparaţie care însă va deveni re- Să mă întorc însă la echilibrata evaluare pede prilej de atac dinspre generaţia „post- a personalităţii lui Nicolae Dabija de către modernistă” a lui Emilian Galaicu-Păun, Alex. Ştefănescu. El a înţeles că „enciclope- tocmai prin argumentul că se ignoră „pro- dismul paşoptist” dabijian nu este al unui gresul” tehnicilor textualiste în literatură, spirit refractar la modernitate: „Nicolae militanţii naţionali acuzaţi fiind că refuză Dabija este un scriitor de azi, cu o conşti- „sincronizarea” cu literatura din Ţară, ceea inţă estetică modernă, care în mod delibe- ce mi se pare o carenţă gravă a spiritului rat, cu o luciditate dureroasă, îşi repugnă critic basarabean, încurajată, din păcate, ambiţia de artist pentru a servi mai eficient cauza naţională. Eficienţa – iată un cuvânt 5 Alex. Ştefănescu, Nicolae Dabija, sau lupta cu care îi defineşte multiplele manifestări”. amnezia, în „România literară”, 14 martie 1991. 24 Cred că tocmai această luciditate dureroasă la roman (Tema pentru acasă)7, devenit un le-a lipsit adversarilor săi „postmodernişti” adevărat best-seller, mai ales în rândul pu- şi din alte grupări pentru a face sacrificii blicului tânăr, aflat şi el sub spectrul pe- istorice. Poate că nici Nicolae Dabija în- dagogiei naţionale a autorului. Romanul suşi nu şi-a extins „luciditatea dureroasă” a fost tradus în câteva limbi, decernân- către o apropiere de ceilalţi, înfăşuraţi în du-i-se un premiu prestigios, în Franţa. mantaua exclusivă a narcisismului literar. O imagine sintetică, plastică la mo- În orice caz, „romantismul” său nu s-a ma- dul călinescian, a personalităţii lui Nico- nifestat ca edulcorată sentimentalitate de lae Dabija ne propune Mihai Cimpoi în tip sămănătorist. „Din acţiunile sale – re- cunoscuta sa O istorie deschisă a literaturii marcă Alex. Ştefănescu – lipseşte acea in- române din Basarabia: „Lider de genera- stigare la sentimentalism care – indiferent ţie, animator al renaşterii basarabene, re­ de intenţii – echivalează întotdeauna cu o dac­tor-şef al săptămânalului «Literatura şi diversiune. Pentru Nicolae Dabija senti- arta», care a impus o conştiinţă naţională, mentalismul nu este un scop, ci un mijloc, Nicolae Dabija scrie o poezie în cheie im- cu care activează energiile contemporani- nică, elegiacă sau monodică, programatic lor. El însuşi un exemplu de om energic: mesianică în ultimele volume. Poet al unui în loc să se lamenteze, creează, intervine, univers al candorilor în care dispar mate- rezolvă. Aceasta este logica fişei sale biblio- rialitatea şi obiectivitatea, fiindcă totul se grafice, care pare să fi rezultat din compri- înfrăgezeşte, înfloreşte şi înmugureşte, el marea fişelor mai multor autori”6. îmbrăţişează mai apoi registrul inspiraţiei Diagnostic corect. Într-adevăr, „enci- naţionale şi sociale care implică, fireşte, clopedismul” său bibliografic fervent s-a hieratism, oracularitate, înverşunare po- extins de la poezie şi literatură pentru co- lemică. Panteistă, cenzurat-umoristică, pii la eseistică (Pe urmele lui Orfeu, 1983), acum senzorială, cu o propensiune spre istorie (Moldova de peste Nistru – vechi starea romantică totală («şi-am să mor de pământ românesc, 1990, Daciada, manu- prea multă iubire»), pătrunsă de un suflet al de istorie, 1991, Domnia lui Ştefan cel ardent, poezia începuturilor practică «teh- Mare, 1992, În căutarea identităţii. Istoria nica inocenţei dintâi» (expresia aparţine neamului românesc din Basarabia povestită lui Juan Ramón Jiménez). Adolescentul pentru elevi, 2002), istorie literară (vezi cu o faţă plină de bunătate şi curată, cu şi Antologie a poeziei vechi moldoveneşti, reflexe de apă neîncepută, devine în scurt 1988), didactică (coautor cu Aurelian Sil- timp grav şi impersonalizat, având cultul vestru al manualului Literatura română, sacrului şi al valorilor, solidarizându-se cu pentru clasa a 5-a, patru ediţii, iar în 2001, toţi poeţii întru promovarea acestora («Po- Literatura română, pentru clasa a 6-a), po- eţi din toate ţările, uniţi-vă!» – iată cum vestiri (Nasc şi la Moldova oameni, 1992), converteşte el cunoscutul slogan marxist). extinzându-se apoi la o vastă publicistică Ca şi Mallarmé, Dabija visează la o carte de suflu eminescian (vezi volumele tipărite în care ar găsi toate versurile pe care a vrut de Tudor Nedelcea la Fundaţia „Scrisul ro- să le scrie. Această carte poate fi scrisă prin mânesc” din Craiova) şi, în anii din urmă, transcrierea poeziei vieţii însăşi sau a cân-

7 Nicolae Dabija, Tema pentru acasă, Princeps Edit, Iaşi, 2010, cu o postfaţă, de Theodor 6 Ibidem. Codreanu. 25 tecului fundamental al neamului”8. Poeme pentru totdeauna se vrea, desigur, acea car- te visată. Puritatea romantică a liricii lui Nicolae Dabija, ca „timp sacru al naţiunii”, dinco- lo de subiectivitatea confesiunii erotice, a fost surprinsă şi de Constantin Ciopra- ga: „Nostalgie difuză, un anumit gen de smerenie, o discretă seninătate pe un fond reflexiv-liric iradiază din confesiunile de iubire ale romanticului însingurat, de o constantă gingăşie a sentimentelor. Poe- zie de şoapte şi rememorări care s-ar vrea citită sau rostită în acompaniament de harpe şi flaute, în lumini catifelate, scăzu- te”9. Criticul ieşean a intuit de timpuriu că Nicolae Dabija face parte din familia de spirite solare, de felul lui Lucian Blaga, modifică fără dramatism temele. Nicolae în sensul „bucuroasei tristeţi”, remarcată Dabija se supune acestei necesităţi şi po- şi de Eugen Simion. Dar adaugă imediat emele sale muzicale, impecabil trăite, os- Constantin Ciopraga, gravitatea blagiană a cilează între poezia politică propriu-zisă şi poemelor ne conduce către „un Blaga ase- poezia ca stare de suflet. Un al treilea strat diat”, formulă memorabilă, cu trimitere cuprinde portretele mituri (…) În margi- la contextul istoric basarabean. Câţiva ani nea lor se află un poet care este nevoit să-şi mai târziu, Dumitru Micu sesiza că această învingă duioşia structurală şi să-şi asume 11 gravitate este slujită de un remarcabil simţ un rol mesianic” . Un mesianism care, ca al limbii române, „Un virtuoz al unui grai şi în cazul lui Goga, se sprijină tocmai pe de tonalitate moldavă domoală, cu iz de fondul elegiac al liricii sale. Mihail Dolgan «limbă sfântă»”, încât chiar şi „În virulenţa îl surprinde prin conceptul de tensionare: satirei lăcrimează elegia”10. „Pentru ca lirismul său să atingă limita Şi Eugen Simion constata polimorfia profunzimii şi o maximă intensitate emo- personalităţii lui Nicolae Dabija, pe care ţională, poetul plăsmuieşte imagini pe cât o pune pe seama complexităţii contextului de unice în ceea ce priveşte originalitatea istoric: „un poet autentic din familia acelor şi frumuseţea lor. Trei tensiuni animă în remarcabili caligrafi care se adaptează cu permanenţă şi deopotrivă spiritul creator uşurinţă mai multor stiluri şi, la nevoie, îşi al lui N. Dabija: tensiunea căutării ade- vărului, tensiunea trăirii acestui adevăr şi 8 Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii tensiunea exprimării cât mai pregnante. române din Basarabia, Editura Arc, Chişinău, De obicei, autorul preferă expresia aleasă, 1997, p. 224-225 9 Constantin Ciopraga, O conştiinţă vizionar- poetică, prefaţă la vol. Aripă sub cămaşă, Editura Junimea, Iaşi, 1991. 10 Dumitru Micu, în Scurtă istorie a literaturii 11 Eugen Simion, Scriitori români de azi, române, II, Editura Iriana, Bucureşti, 1995, p. IV, Editura Litera Internaţional, Chişinău – 393-394. Bucureşti, 1998, p. 298-303. 26 plină de frăgezimi şi bine ozonificată, con- vede şi el cap al generaţiei în capitolul al cisă până la eliptic”12. V-lea: Promoţia „ochiului al treilea”. Schim- Ana Bantoş, sub semnul categoriei sa- barea la faţă a poeziei: realismul canonic şi crului, a încercat o situare comparatistică a sincronizarea „rizomică”, ceilalţi reprezen- lui Nicolae Dabija în peisajul liricii basara- tanţi fiind Leonida Lari, Anatol Ciocanu, bene: „Grigore Vieru se impune prin înca- Nicolae Esinencu, Gheorghe Ciocoi, Va- drarea sa în cultura populară, Liviu Dami- sile Romanciuc, Iulian Filip, Marcela Be- an – prin dezvăluirea unui spirit autohton nea, Vlad Zbârciog, Serafim Belicov, Leo mereu cuprins de nelinişti, iar autorul Butnaru, Ion Hadârcă, Andrei Ţurcanu şi Lacrimei care vede cultivă cu asiduitate Eugen Cioclea. Desigur, ordinea este în- gustul pentru cuvântul poetic cu rădăcini deobşte cronologică, nu valorică. Nicolae în istorie. Realul consolidează sufletul per- Dabija este poetul „de vocaţie”, îndelung sonajului liric. Dar nu un real decupat şi aşteptat, cum scria Vladimir Beşleagă în interpretat abstract, ci unul venind dintr-o 1977, devenit repede liderul generaţiei Istorie bazată pe adevărul pur, neschimo- „ochiului al treilea”, dat fiind că poposea nosit. Cimitirele arate, cetăţile, bisericile şi „într-o epocă subjugată de «realismul de mănăstirile pângărite determină o întorsă- comandă»”, el fiind acela care a contribuit tură în creaţia sa. Viaţa reală cu toate rava- decisiv „la reabilitarea poeticului”: „Lirica giile ei de ordin ecologic se stabileşte tot sa beatitudinală, sigilată de amintirea cân- mai îndârjit în versurile sale, în care sacrul tului orfic, îndatorată surselor folclorice, se delimitează de profanul­ invadator. O recuperând eufoniile străvechimii, con- dovadă elocventă este volumul Aripă sub trasta cu megapoemele animate de suflu cămaşă (1989)”. Şi: „Descendent dintr-un epopeic, dezvoltând industrios, de pildă, timp în care mitului i se rezerva din ce în mitul leninist (A. Lupan, Em. Bucov, G. ce mai puţin loc, coborâtor din Bugeacul Meniuc, B. Istru şi încă alţii). Convins, în pârjolit de arşiţe, care a animat şi versul re- numele maximalismului etic, că lumea – ligios al lui Alexei Mateevici, Nicolae Da- prin poezie – poate deveni «mai bună», că bija va purcede la construirea de punţi pes- «toate lucrurile au câte o aură», că iubirea te veacurile ce se semeţesc ca păunii pentru are «gust de nemurire», Nicolae Dabija a stabili acorduri între lumea de azi şi cea impune, sub acuzaţia de a fi tradiţionalist, de început”13. modulaţia profetică, sedusă de diafanitate; În fine, un portret sintetic, detaşat al dar tradiţionalismul, reamintim, nu este personalităţii artistice şi umane a lui Ni- un concept estetic”14. Urmează o imagine colae Dabija, pe care doresc să-l mai re- pregnantă a lirismului dabijian: „Poeziile marc, este capitolul pe care i-l dedică Adri- sunt «peisaje ale sufletului» şi frisonul lor an Dinu Rachieru în substanţiala sa carte emoţional, chiar suportând – ocazional – Poeţi din Basarabia (2010). Rachieru îl şi notaţii de conjunctură, febril-realiste, nu se leapădă de spiritul elegiac. Efuziuni- 12 Mihail Dolgan, Literatura română postbelică. Integrări, valorificări, reconsiderări. Manual- le incantatorii capătă tonalităţi oraculare, studii, Editura „Tipografia centrală”, Chişinău, urgenţele Istoriei îl obligă să-şi aroge un rol 1988, p. 544-548. mesianic, împăcând graţia lirică şi prospe- 13 Ana Bantoş, Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană, Editura Fundaţiei 14 Adrian Dinu Rachieru, Poeţi din Basarabia, Culturale Române, Bucureşti, 2000, p. 154-155, Editura Academiei Române, Bucureşti, Editura 160. Ştiinţa, Chişinău, 2010, p. 281-282. 27 ţimea metaforei cu imprecaţia nutrită de convenţia realistă, N. Dabija e ispitit de vigoare civică, cântând, precum altădată o «zeificare a trăirii», poetizând Univer- Goga – ca tribun şi cărturar – durerile sul prin beatificare. O întreagă promoţie neamului şi toate «dorurile interzise» (…) se va alinia acestui trend liric, inocentând Pentru N. Dabija, fiecare poem este «ca o lumea, plombând simboluri romantice, scrisoare». Elegiac şi misionar, aşadar, poe- adolescentine, explorând peisajele sufle- tul – instalat, la start, în imaginarul neoro- tului, îmbrăţişând viziunea mitizantă. mantic – scrutează acum, apăsat de tirania Dacă valul optzecist, sub tirania realu- realului şi presiunea evenimentelor, pre- lui, va destrăma această aură mitică (la V. zentul, iradiind speranţă (tocmai prin po- Gârneţ, de pildă, peisajele devin «bolna- etica visării, pendulând între real şi mitic). ve»), N. Dabija – ca fidel caligraf – cultivă, Şi o face cu sentimentalitate şi luciditate, cu iluminări profetice, visătoria posibilu- deopotrivă”15. Şi Adrian Dinu Rachieru lui, viziunea interioară ţintind idealitatea. reamarcă buna stăpânire a limbajului po- Lucrurile «înfrunzesc», poetul înstrunează etic: „Elegiacul Dabija, om instruit, cate- lira de iarbă ori harfa de dor, iar «ochiul goric, dezgroapă limba «vechilor cazanii» al treilea» ca «organ tăinuit al sufletului» şi zestrea teologilor răsăriteni deconstruind descoperă, cu risipă de fantezism, un uni- tehnica palimpsestului. Vrea să ajungă la vers al candorilor, deschis, deopotrivă, spre «sfinţii dintâi», la acele «cuvinte care lumi- oracular şi ocazional”18. Maturizându-se, nează», propunând, în concentrare aforis- poetul şi-a temperat „efuziunea incantato- tică, sub efervescenţă mitogenică, portrete rie”, devenind „incisiv”, dar păstrându-şi îmbibate de o nostalgie difuză”16. Publicis- „graţia lirică”, ca „fotograf de fulgere”. Şi tul devine exploziv, cu energii eminesciene fraza finală: „Elegiac, cantabil, cu reverii în verb: „Sub presiunea istoriei imediate, profetice, conjugând atmosfera liturgică Dabija devine un redutabil polemist. Ga- (de o simplitate rafinată) cu înverşunarea zetăria sa, exploatând filonul eminescian, polemică, slujind – deloc blazat – cauza impune prin accente pamfletare şi dispo- românismului, trăind – mărturisea – «în- nibilitate retorică. Incomod, poetul recur- tre dragoste şi moarte», trezind interesul ge la un limbaj violent, pentru a scoate la exegeţilor (vezi, de pildă, eseul Photogra- lumină adevăruri îndelung tăinuite. Verva fer of Lightning, din 3003, al Mariei M. sa biciuieşte fundamentalismul moldove- Simonca), adulat şi hulit, bun, aşadar, «de nesc şi deplânge soarta sisifică a Basarabiei pus pe crucea/ poemului desăvârşit», Ni- (o «icoană spartă»). Verbul dabijian, de- colae Dabija este un nume-reper, convins monstra Nina Corcinschi, propune prin că spusele sale se vor adeveri cândva: «Dar «scenarii şi limbaje» o interferenţă între ce-am văzut cu ochiul al treilea ieri/ va fi poezie şi publicistică şi provoacă, prin co- mâine cu adevărat»”. locvialitate, instanţele dialogale”17. Adrian Dinu Rachieru nu evită con- fruntarea poeticii lui Nicolae Dabija şi a generaţiei sale cu a optzeciştilor: „Ieşind din prizonieratul contingentului, fisurând

15 Ibidem, p. 282. 16 Ibidem, p. 283. 17 Ibidem. 18 Ibidem, p. 284. 28

Calendar Aprilie

1 aprilie 1917 – s-a născut, la București, pianistul, compozitorul și pedagogul Dinu Lipatti (m. 2. 12. 1950, Geneva) 3 aprilie 1893 – s-a născut, la Dobrotinet (Curtişoara), Olt, prozatorul DAMIAN STĂNOIU (m. 8. 07. 1956, Bucureşti) 4 aprilie 1949 – s-a născut, la Gârcov, Olt, poeta MARIETA MARANCEA 6 aprilie 1984 – a murit, la Bucureşti, poetul VIRGIL CARIANOPOL (n. 29. 03. 1908, Caracal) 8 aprilie 2012 – a murit, la Slatina, prozatorul, poetul şi publicistul PAUL DOGARU (n. 5. 07. 1944) 8 octombrie 1951 – s-a născut, la Slatina, profesorul universitar, artistul Zen și savantul DANIEL MEDVEDOV 11 aprilie 1942 – s-a născut, la Corabia, poetul, eseistul şi traducătorul VIRGIL MAZILESCU (m. 10. 08. 1984, Bucureşti) 11 aprilie 1944 – a murit, la București, poetul și prozatorul ION MINULESCU (n. 6 ianuarie 1881, București) 14 aprilie 2015 – a murit, la Slatina, cantautorul MARIUS OVIDIU PREDA (n. 21. 08. 1967, la Slatina) 17 aprilie 1935 – s-a născut la Negreni, Olt, publicistul, eseistul și istoricul literar AUREL TINCA 18 aprilie 1970 – s-a născut la Tufeni, Olt, eseistul, criticul literar, diplomatul și profesorul universitar DORIN POPESCU 18 aprilie 1974 – a murit, la Bucureşti, compozitorul NICOLAE BUICLIU (n. 16. 09. 1906, Corabia) 19 aprilie 2008 – a murit, la Pitești, publicistul, cercetătorul și arheologul PAUL DICU (n. 01 august 1926, Topana, Olt) 23 aprilie 1922 – s-a născut, la Corabia, prozatorul, eseistul și istoricul de artă PAVEL CHIHAIA (m. 18 iunie 2019, München, Germania) 23 aprilie 1960 – s-a născut, la Obârşia, Olt, pictorul GHEORGHE DIACONU 23 aprilie 1964 – a murit, la Bucureşti, filosoful MIHAI UŢĂ (n. 14. 11. 1902, Caracal) 24 aprilie 1989 – a murit, la Bucureşti, criticul şi istoricul literar MARIN NIŢESCU (n. 25. 08. 1925, Perieţi) 29

Basarabie română In memoriam Nicolae DABIJA

Cât trăim

Cât trăim pe acest pământ Mai avem un lucru sfânt, O câmpie, un sat natal O clopotniță pe deal.

Cât avem o țară sfântă, Și un nai care mai cântă, Cât părinții vii ne sunt Mai există ceva sfânt.

Cât durea-ne-vor izvoare, Ori un cântec ce dispare, Cât mai avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ.

Cât pădurile ne dor Mai avem un viitor Cât trecutu-l ținem minte Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare, Și în cer e sărbătoare, Și e pace pe pământ, Mai există ceva sfânt.

Cât durea-ne-vor izvoare, Ori un cântec ce dispare, Cât mai avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ.

30

Cât avem un sat departe Și un grai ce n-are moarte Cât ai cui zice părinte, Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare, Ori un cântec ce dispare, Cât mai avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ.

Plecare

În urmă – un drum. În faţă – o cărăruie. Casa, ca şi inima ta, răvăşită. Cuvintele – bătute-n cuie. Tăcerea – răstignită.

Lucrurile aici te-au iubit. Ultima dată acum, le mângâi. Parcă cineva apropiat ţi-a murit. Iar tu încă nu ştii.

Nu credeam

Iarba foșnea ca părul unei femei. Ecoul se rătăcise în munți. Pomii erau de roură grei. Începeam să te uit. Începeai să mă uiți.

Peștii se zbăteau să învingă curentul. Iedera își făcea vânt să se agațe de nori. Începeam să te uit. Cu sentimentul că așa se învață să mori. 31

Cântecul

Atât de trist cânta o goarnă că începu să ningă-afară. Mi se părea că-n lume-i iarnă. Mi se părea că-n lume-i vară.

Scriam cuvintele pe ceaţă. Mi se părea că-n orice frază se face, tainic, dimineaţă. Mi se părea că se-nserează.

Şi cântecul – ca o ninsoare cădea solemn peste pământ, iar şesul învăţa să zboare. Mi se părea că nu mai sunt.

Mi se părea că e devreme. Mi se părea că e târziu. Mi se părea c-am fost în vreme. Mi se părea c-am să mai fiu.

Psalm

Nu am, Doamne, nimic, şi-s bogat. Sunt, Doamne, cel mai bogat, că te am. Cu fiece mugur ce iese din ram – Te-am aflat, cu cerul ce-mi intră în casă prin geam!

Nu Te supăra, Doamne, că port roua-n gene, că cel mai fericit am fost, fără să ştiu: când sfâşiat eram de fiare în arene Tu mă strângeai la pieptu-Ţi, ca pe-un fiu...

Şi ce uşoare-s lanţurile grele şi piatra de sub cap mi-e pernă moale – în locul unde lacrimile mele se întâlnesc cu râurile Tale! 32

Mi-i teamă

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis) pe care aş deschide-o-nfrigurat şi-n paginile ei aş da de-odat... de toate versurile pe care încă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat: precum de apă un burete; şi solie – din partea lor – mi-i orice vis curat, şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind – în acea carte doar pân’ la mijloc orice poezie, ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe, cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri – ca peste un destin ce se amână – peste acele, dragi şi sfinte, rânduri, precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare; şi în amurguri vechi, cu iz amar, – eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare; ca pe-osânditul, propriul meu dosar. 33

Basarabie română Poeme Leo BUTNARU

Filosofând în transportul public

Dincolo de marginea concediului medical se face zi de luni și trebuie să pleci din nou la birou iar până acolo în transportul public și în firea ta (n-ai putea spune involuntar) filosofezi: dacă omul nu ar fi rănit dacă omul nu ar boli dar mai ales dacă nu ar muri poezia lumii ar fi nespus mai săracă.

De la cucută – la coca-cola

Metropola aceasta, sau poate în genere toate metropolele e ca fabula Frunzele și rădăcina sau poate, în parafrază, – Cuvintele și rădăcina (lor borțoasă de alte cuvinte); rădăcina unora dintre care străbate până și bolțile metropolitanului creând iluzia sonoră că și în subpământ s-ar răspândi demagogia lirică a foșnetului de frunzare și muțenia cu țărâna în gura lor a rădăcinilor.

Metropola cu aglomerări de mahări ce își spun a neavând altceva ce face: 34 „Dom`le, dacă oricum în post-istoria asta nu se mai întâmplă evenimente haideți să le înscenăm cumva să mai punem la cale vreo potlogărie, vreo inepție...” zice vreunul din imprevizibila Rusie.

Metropola asta (deja recognoscibilă nu?) în care presa de cancan revine mereu la tema cu cosmonauți în semi-leșinul imponderabilității în vreme ce pe pământ soțiile îi schimbă precum pe niște indivizi neobișnuiți care bineînțeles nu se pot întoarce inoportun fără anunțul marilor agenții de presă; soțiile lor cu amanți indiscreți care le descoase dacă ar fi adevărat că îndelungata aflare în cosmos s- cade vigoare bărbătească... – În context potrivindu-se și propensiunile adulterine ale profesoarei de sport (la astea cu educația fizică și sportul după câtă carte știu eu le-aș zice simple învățătoare în clasele primar-superioare) prin urmare soția profesorului de filosofie – cum naiba s-ar putea așa ceva? – O! înșelatule Socrate boreal tras pe sfoară de Xantipa ta cu educația fizică și sport. Implicit la toate aste deraieri de azi sau de ieri cu soțiile cosmonauților sau profesoarele de sport contribuind și lipsa inoportună a unui profesor de latină sau de elină ori de băut cucută. Cu-cu!(-tă!) te maimuțărește neșansa sorbindu-și cu paiul coca-cola. ...Îmi place acest traseu: De la cucută – la coca-cola. Nu a mai rămas decât cândva sau chiar acum să scriu poemul ce i s-ar potrivi în această metropolă peste care deja se înalță cronometrul lunii pătat de sângele lui Abel și al fiului lui Ivan cel Groaznic cronometrul ce marchează – să admitem – ilar Eternitatea care e grea și permanentă dezgropare de nume de sub clopote 35 nume lipsă ori doar o fărâmă de nume minus sau țandără de nume pe care o poate emite doar o singură literă. Numele M sau numele O sau fărâmele de nume S și C și iar O legându-se ca în caleidoscopul cu oglinzi și cioburi de sticlă colorată două din ele fiind V și A.

Vă salut din Moscova!

Umbrelă neagră, cărămidă roșie

La Moscova plouă. Abandonând Patriarșie Prudî pe unde în Africa intimității sale Bulgakov își plimba Behemotul m-am retras sub zidul Kremlinului – umbrela neagră chiar mi se atinge de cărămida roșie. Dar acest negru și roșu nu duce cu gândul la Stendhal ci la alt gând: că în URSS păpușarii manipulau marionetele trăgând fire de sârmă ghimpată.

...Numai că s-o lăsăm baltă cu politica și statele moarte... De sub zidul Kremlinului de cărămida roșie a căruia se atinge umbrele mea neagră made in Japan privesc cum dincolo de autostrada cheiului ploaia învolbură râul Moscova. Cum ar veni apa însetată bea apă. Astfel poezia mă cam salvează de politica sâcâitoare totdeauna sălcie... 36 Prin binoclul întors

Siberia e atât de mare încât nu mai e cazul să o privești printr-o lupă – firește lupă de gheață un sloi în el cu tot cu pește poate cu un mamut. Ci din contră pentru a-i desluși mai limpede imaginile verdeața gri-glacială ciolanele de mamut ieșind la suprafață din pleistocen ruinele unor orașe încropite zadarnic de sovietism ce apar de sub zăpadă și ceață ca de la sine descifrări de ce-a fost și oarece rost ar trebui să vezi Siberia prin binoclul întors.

Prin istoria cea mare

Nearătosul, enervantul, rușinosul drapel kaki – steagul de taină în fine scos la vedere acoperind coșciugul imperiului u.rus.s.s. – iar acest prelung hârșâit sincopat prin istoria cea mare reproduce chiar acțiunea cum odiosului imperiu pământul Basarabiei îi fuge de sub picioare.

Și ar mai fi ceva de constatat: mult mai greu îi fuge din cap...

Cicatrici

în memorie cântecul și jurămintele tinereții ca niște cicatrici transparente

și doar amintirile de juvenile trădări de spaime antisovietice și neexprimată ură – ca o neagră sutură 37

În fața semafoarelor oarbe

Copii viitorului nenăscuți, însă deja abandonați printre zgârie noi, în sumbre umbre uriașe la intersecțiile semafoarelor cu ochii lapidați în foste state ce păreau atotputernice, trufașe.

Toate semnele rutiere de pe aceste picioare de plaiuri au fost înlocuite cu unul singur, sinistru, – „Stop!” ceea ce nu înseamnă că rămășițele lumii nu se mișcă chiar de-s dezagregate ca hoitul unui pitecantrop șchiop.

Însă unde o fi să se ducă lumea aceasta deja pe ducă ce nu-și dă seama că și-a greșit căile, azi – toate noroi?

...Ce optimist e să crezi în sfârșitul lumii ca nou început când, înaintea tuturor, primii la sfârșire vom fi chiar noi... 38

Basarabie română Poeme Arcadie SUCEVEANU

INSULA SILOGISMELOR

Din nou galionul își înalță catargele

Steaguri galbene de ceață agită la țărm vameșii

- Unde ții calea, navigatorule? - Spre Steaua chimerică, spre insula Silogismelor... Acolo, acolo vom întoarce râul lui Heraclit îndărăt și vom reinventa timpul

Martie nebunul a tras cu arcul, semn că musonii își schimbă direcția și ne vom putea relua călătoria sub noi auspicii

În urmă rămân orașe și porturi, fluvii albastre, căi fierate, biblioteci, lumini și fantasme... Soarele coborând ni se poziționează, iată, din spate Centaurul, emblema postmodernității târzii, ne picură-n creștet...

E-hei, Arca dies, frenetică Arca dies –

cu nostalgie te gândești la zilele când, lângă Arhipelagul Antilelor, ne-am iubit pe furiș în sala mașinilor... La Nil, îți mai amintești?, egiptenii ne-au ospătat cu ouă de crocodil și ne-au împodobit cu pene de ibis... 39 La Fluviul Galben am practicat yoga și am avut revelația întoarcerii roții... În Marea Sargaselor am înțeles întâia oară că nașterea nu-i decât un hiatus al morții...

De data aceasta, vom merge pe un drum pe care n-am mai fost niciodată vom călători solitari sub pavilionul unei țări necunoscute

Cu norii spânzurând de catarge, cu umbra existenței atingând marginile metafizicii, cu un cântec ce nu va mai ajunge la țărm, vom trece de ultimul istm și vom ajunge la Steaua chimerică, iar de acolo – la insula zisă a Silogismelor (cea care nu-i trecută pe nici o hartă, decât poate pe harta lui Ptolemeu, deși am motive să mă îndoiesc de-acest lucru)

Acolo, acolo, la capătul valurilor, în apele libere, în apele internaționale cu adevărat, sub un soare confuz și străin, sub un soare tot mai confuz și tot mai străin, vom desface, ca pe un arc de ceasornic, râul lui Heraclit și vom reinventa timpul

P.S. Ți-am pus – Arca dies – masca numelui latinesc, ca din întâmplare, uitasem că moartea vorbește în toate limbile deodată

BLUES LA PLECAREA GÂȘTELOR SĂLBATICE

Viața, această industrie falimentară...

Pierdusem la bursă toți banii, pierdusem toate corăbiile și 40 farul din Alexandria

Iar mâine în zori va veni Lichidatorul. Plopii pe jumătate îngălbeniți, plecarea gâștelor sălbatice anunță predestinarea. Ca din senin, apare și punctul. În toate contabilitățile trupului tău se face acum socoteala. Cel care sunt stă față în față cu cel care am fost: o mănușă desperecheată în fața altei mănuși desperecheate

E târziu, e târziu. Și mâine în zori va veni Lichidatorul, toate afacerile se vor încheia. Călare pe falimente și plusvaloare dispar negustorii. Negreșit, mâine în zori vor cădea toate cheile deodată pe caldarâm. Semnul de pe ecran indică infarctul – din ultimul punct se va prelinge neîntreruptă o linie, pe care vei înainta, vei înainta...

Norii din cerul acesta își fac bagajele Fericită rămâne numai lumea de-afară

Cel care pleacă cântă un cântec de drum

TERASA GALBENĂ

În noapte scrisul tău a ieșit de pe coală și a continuat în oglindă

În spațiul dindărătul oglinzii e orașul subpământean în care se află Muzeul figurilor de umbră Bați la ușă, intri și vorbești cu custodele (un Vierme cu ochelari)

„Aici e marginea ființei, aici se retrag toți, zice Viermele în dialectu-i ridicol, se adună cum călătorii ce vor să plece-n America – 41 fără să se întrebe dacă există America... Ei, dar asta, ei, dar asta e o altă poveste”

Pe un perete stau înșirate chipurile tale de odinioară, în ordine inversă Zilele, ploile, înserările – pe toate le poți vedea înșirate în cópii, ca frunzele de tutun Stai față în față cu viața ta, cu sinele tău: pocalul acesta plin cu sânge e nașterea ta, monada aceasta fierbinte ce parcă ticăie, ticăie, e inima ta de-altădată – o atingi și iată nu-ți este frică

Mâna înaintează ca într-o cameră obscură, trupul o urmează-n neștire, ai străbătut de mult argintul pur al oglinzii acum iată-te ajuns la scoarța de plumb și siliciu, la negrul acesta de smoală, unde materia se dematerializează ușor și devine memorie luminoasă

Aici e aici sau aici e dincolo? – îndrăznești să întrebi, în timp ce Viermele te conduce spre terasa galbenă, rugându-te să vorbești mai încet: „Să nu se încrețească oglinda de partea cealaltă... Căci, așa cum presupun că știi, tot ce există aici...”

Ultimele cuvinte nu le auzi, căci între timp mâna ta a ieșit din oglindă și acum scrie pe dunga norului sângeriu, pe-o filă albă de ceață, într-o grațioasă levitație deasupra ninsorii, într-o libertate fără de margini 42 REPORTAJ DIN CIRCUMSCRIPȚIA MĂRULUI

Așadar, se umflaseră drojdiile mitului și Iona aderase la principiile chitului

De după draperii, de după perete, se revărsase în stradă teatrul de marionete: un carnaval de cuvinte, sentimente cu gură, acrobați, mâncători de flăcări, sfârșit de literatură

Acum îngerul era personajul feroce cu mască de fier, un fel de moldo-vlah în uniformă de ienicer, plimbându-se tacticos printre hermeneuți, profeți, fracturiști și alte asemenea elemente purtând tricouri pe care scria „Trebuie să riști” sau „Fără rime, fără sentimente”

Pianul din salon își adaptase de mult uvertura la tobă și două trompete („Auctore, mai tacă-ți gura!”), iar în circumscripția mărului („pentru că”, „deoarece”, „bineînțeles”) Viermele era eternul ales

Și viața ta? Iar viața mea trecuse aproape fără nimic din ce mi-a promis, împărtășind soarta unui adevăr-tabu („Auctore, iar nu taci?” „Nu tac, nu!”), soarta poemului interzis, a poemului harponat, prins cu plasa, pe care va veni ea într-o zi să-l scrie cu coasa 43 ÎN DELTA NILULUI A VENIT TOAMNA

Meserie de-o viață, vânătoarea de lei ea te învață cum să adormi cu ochii deschiși, cum să privești moartea în față ca pe o ființă prietenoasă...

Sezon după sezon, cu mașina de teren sau călare pe elefanți – așa am străbătut deșertul de la un capăt la altul Noaptea, pe malul Nilului am aprins focuri înalte, diminețile, ne preparam cafeaua direct pe nisipul din dune. Eram toți acolo: Stefanidis, Leones (spirit aproape ubicuu), Teophilios, E-milios, Iliakis bătrânul... Dar nu lipseau nici Enkidu, nici Hemingwai, nici bunul Nichita (de la el învățasem, pe rând, din câte părți se compune pușca)

Era vremea piramidelor și a cactușilor înfloriți. În ochii noștri încă mai fumegau ruinele Bibliotecii din Alexandria

În barăci de tir, într-o competiție pe viață și moarte, ne-am scris poemele pe nisipul deșertului Celor rămași acasă le-am trimis cărți poștale cu zăpezile de pe Kilimandjaro, Cu praf de pușcă înmuiat în sânge de leu ne-am pictat visele pe pereții de peșteră ai zilei de ieri, ai zilei de mâine

Tinerețea ne-a fost frânghia de mătase pe care-am dansat deasupra prăpastiei, fericiți

Nici nu am prins de veste când cuvintele noastre cu miros de sânge au atras hienele. Nimeni nu a băgat de seamă când aparatul nostru de fotografiat a început să producă amintiri 44

Într-o zi, în delta Nilului a venit toamna și iluziile noastre s-au stins o dată cu havana prietenului Hemingwai Acum lintița e tot mai galbenă, mai solzoasă Acum vorbele noastre, tăcute și friguroase, aproape ar putea întoarce cursul râului îndărăt

În nopțile lungi de iarnă, retrași în bibliotecă, ne povestim viața: deșert cu deșert, oază cu oază, urmă de leu lângă urmă de leu Pustiul ni s-a scurs printre degete, Africa e continentul scufundat în pereți

Previzibili și concilianți, leii livrești ai hârtiei se înalță și ne ling sarea cuvintelor de pe mâini, de pe pleoape

Îmbătrânită, excesiv de narativă și sentimentală, pușca din colț e gata să ne spună o altă poveste 45

Basarabie română Hermeneutica lui Mihai Cimpoi Florian COPCEA

ncursiunea hermeneutică pro- sechestru, sau mutate la Cărţi rare (În pusă de Mihai Cimpoi în spa- România comunistă goana după basara- țiul literaturii române din Basa- benii fugiţi din Basarabia era însoţită de rabiaI evidențiază o conștiință estetică goana după cărţile autorilor basarabeni). fundamentală, orientată, sub influența Câte cărţi au pierit astfel neputându-se pattern-ului călinescian, în direcția on- nici măcar expune judecăţii: ele au fost to-axiologică şi a reactivării unui ethos cufundate în anonimat, fără să li se dea aneantizant. În atare context, O istorie dreptul elementar la viaţă bibliografică deschisă a literaturii române din Basara- şi bibliologică, la prezenţa cel puţin în bia, (ediţia a IV-a revizuită, Ed. Fundația istoria culturală. Vom mai putea găsi în Națională pentru Știinţă și Artă, Bucu- vreun subsol, în vreo bibliotecă publică rești, 2009), vine să consacre modelul sau particulară romanul lui Mihail Curi- mitopo(i)etic al eruditului savant filozof, cheru În deal la cruce? Vom putea şti oare dezvoltat/ demonstrat, dincolo de limi- ce conţinea manuscrisul de poezii al lui tele naționalului în miteme definitorii Pan Halippa ce se afla într-o tipografie pentru cultura universală. Tocmai de supusă bombardamentului? Vom mai aceea Mihai Cimpoi, personalitate di- putea găsi ceva mărturisiri, manuscrise, namică a criticii moderne, înțelege să-și note, cărţi prin dosarele Securităţii? Mai contextualizeze/fundamenteze demersul stau pe undeva conservate de eternul frig critic spre „tehnica prinderii viului ” (C. siberian, prin zăpezile tundrei şi blocu- Noica). Opțiunea teoreticianului Mihai rile de gheaţă ale Oceanului de Nord Cimpoi întemeiată pe dialectica Ființei, pagini ale scriitorilor basarabeni?...Le- este de a eficientiza dialogul valorilor am putea, eventual, dezgheţa cu atenţie, care intră în relație/comuniune. simţindu-le prospeţimea cernelurilor sau El se simte obligat să explice: „Lite- poate a sângelului cu care au fost scrise... ratura basarabeană este întru totul ase- Câte un poem inedit, ca Balada puşcăriei menea Bibliotecii din Alexandria: cum ai – Alexandrovski Ţentral (v. revista Basa- putea să investighezi şi să valorifici între- rabia, 6/1993) a lui Nicolai Costenco, gul ei fond de cărţi, manuscrise, publi- câte un grupaj de poezii de prin caiete caţii, mărturisiri epistolare când o parte tăinuite ca acela al lui Sergiu Matei Nica, bună din ele au fost arse, nimicite, cen- publicat în Literatura şi arta în numărul zurate, arestate, bombardate, ascunse în său din 9 decembrie 1993, se mai găsesc tainiţe, dosite după alte cărţi sau preda- şi se vor mai găsi încă.Iată, aşadar, în sar- te Securităţii spre a filichidate , puse sub cina cercetătorului aplecat asupra proce- 46 sului literar basarabean să facă săpături lescu şi alte spirite înalte ale românităţii.” arheologice şi să se consacre unor recon- Exegetul are vocația unui sincretism stituiri pompeiene, să ghicească după cultural-filosofic în esență atent elabora- cărţile existente personalitatea unui sau tă și articulată. Decizia sa este de a al- altui scriitor, să ţină cont de proiectele cătui o istorie a literaturii române și de anunţate, să intuiască după pulsul unui a așeza valorile acesteia în cadrul celei moment pulsaţia unei întregi perioade. universale. Edificiul său, numit și cate- Factorul recuperare – documentar ar- drală, nu ierarhizează, nu împarte crea- hivistică, intuitivă, contextuală, după torii de literatură în genii și expirați, ci, principiul holografic al fizicii moderne pe de o parte, stimulează, analitic, „facul- ce permite reconstituirea întregului prin tăţile creatoare” (E. Simion) ale operelor parte – este factorul decisiv în actul cri- de artă, și, pe de altă parte, de a descifra tic.” biografii și arhetipuri, acestea fiind teme- Despre această „înstructurare” (C. iul demonstrării „identității întru ființă”. Noica) Aliona Grati (în Mihai Cimpoi. Mihai Cimpoi dezvoltă ideea creației ca Sunt un om de cultură devenit destin, joc, asumată și de mentorul său, George Ed. Prut, Chişinău, 2013, p. 11) își ex- Călinescu, într-o oarecare măsură vădit primă franc părerea asupra gândirii cri- impresionat de Estetica lui A. Tilgher. ticului: „Înzestrat cu intuiţie senzitivă, Mihai Cimpoi pare să-şi direcţioneze imaginaţie arhetipală şi raţiune, creato- discursul mai insistent asupra aserțiunii rul are misiunea de a înregistra această acestuia din urmă: „arta nu este lipsită de experienţă în metafore şi simboluri.Cel un element intelectual care să deschidă fe- care îşi propune să interpreteze o operă restre spre universal”. literară, adică criticul, ar trebui să fie ca- Operele literaților din Basarabia, pabil să recunoască aceste date atempo- raportate tot timpul la cele din dreapta rale intrinseci şi să le scoată în eviden- Prutului, sunt axate, în special, pe o reali- ţă. Confirmările unei astfel de înţelegeri tate convertită, alogică, așezată în lumina transistorice vor apărea mai târziu în existențială a Ființei Artei. Ființa, pentru reflecţiile pe marginea poeziei moderne exegetul nostru, neînsemnând „semnul şi în referinţele la o anumită filozofie în întors”, „înțelesul nedezlegat”, ci ideea. descendenţa lui Kant. Acum ne este clar Ideea recuperată din labirint, (acesta pu- că Mihai Cimpoi avea lecturi din Hugo tând fi nu numai un mecanism de cădere Friedrich, Freud, Jung, Bachelard, Blaga, în haos, ci și o în-cerc-are) poate justifica Noica şi Vulcănescu pe la 1985, când îşi inițierea în creație. intitula studiul despre poezia lui Grigo- Aceste noțiuni conexe inaugurează, re Vieru – Întoarcerea la izvoare. De la o în exogeneza scriiturii lui Mihai Cimpoi hermeneutică a simbolurilor arhetipale şi acel „degré zero al lui Roland Barthes” a structurilor mitice la una până la opera care a dat sens hermeneutic mitopo(i) lui Mihai Eminescu. Prin grila ontologi- eticii sale. că, fiinţială sunt priviţi de acum înainte Theodor Codreanu consideră că ter- Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Bar- menul în cauză (consacrat de critic) im- bu, Tudor Arghezi, Ion Heliade-Rădu- plică in nuce, instrumentele de susținere 47 hermeneutică: „investigarea estetică în „sub semnul călăuzitor al ontologicului”, structuri mitice și abisal antologice” (Mi- sunt bazate, mai ales pe criteriul valoric, hai Cimpoi de la mitopo(i)etică la critica „literatura fiind esențialmente un sistem de ontologică, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, valori”. 2016, p. 246). Evident, exegetul practică o critică Am ținut să remarc (fără intenție ontologică a ansamblurilor, bine ancora- polemică) sensul imediat al mitopo(i) tă în paradigma postmodernismului. De eticii pentru a îndrepta o eroare pro- aceea, în interpretarea operelor literare, dusă în paginile revistei Limba română el preferă, nu numai „plăcerea textului” (an XXVI, nr. 1-2, 2016) unde (totuşi) (Roland Barthes), ci şi fixarea valorii tex- reputatul critic Răzvan Voncu este de pă- tului evaluat, comentarea prin prisma rere că acestei istorii deschise a literaturii unor principii eseistice și a unor sisteme române din Basarabia, deși „este o carte filosofice aplicate. cu mari merite în promovarea literaturii O istorie deschisă a literaturii române ”, i se poate imputa: 1) „amestecul crite- din Basarabia nu este lucrarea aparținând riilor” și 2) „accentul pus pe sublinierea „unui epigon călinescian, ci a unui critic valorilor și mai puțin a confluențelor”. original, având nu numai intuiția valo- Și argumentează: „Criticul folosește al- rilor, dar și vocația de a descoperi și de a ternativ două criterii incompatibile: cel supune legităţile proprii ale fenomenului estetic și cel politic și, preocupat, patri- literar basarabean, în contextul general al otic, să sublinieze faptul evident că Ba- istoriei româneşti şi al literaturii naţiona- sarabia poate propune literaturii române le. El dovedeşte, totodată, capacitate de contemporane valori autentice, ratează construcţie epică şi de portretizare plas- adesea confluențele care atestă că, peste tică a unor personalităţi, iar toate acestea sârma ghimpată și interdicții, spiritul ro- se datorează faptului că, pe modelul că- mânesc a găsit, în poezie, soluții identice linescian, se interpune viziunea proprie, la probleme identice. Graba de a canoni- remarcată în aceste pagini, şi anume – za, împotriva căreia ne previne prudența calea mitopo(i)etică şi ontologică, elemen- accentuată a lui Nicolae Manolescu, ob- te constitutive cerute de chiar condiţia turează sinteza integratoare”. specială a evoluţiei fenomenului basara- Cum avertizam mai înainte, nu mă bean. Aici trebuie căutat meritul de că- preocupă demontarea punctului de ve- pătâi al demersului său. Dacă mitopo(i) dere al lui Răzvan Voncu, referitor la O eticul i-a fost revelat de substanţa arheti- istorie deschisă a literaturii române din pală a operei autorilor cercetaţi, dimensi- Basarabia, chiar dacă „i se pot găsi și des- unea ontologică a criticii sale fusese deja tule insuficiențe” (Alex Ștefănescu), însă pregătită şi experimentată prin studiile voi demonstra că Mihai Cimpoi nu se dedicate lui Eminescu, în primul rând, lasă constrâns de niciun „criteriu politic” coroborate cu gândirea lui Blaga, Noica, în elaborarea panoramei literaturii româ- Heidegger, autorul apelând deopotrivă ne de peste Prut „închisă în tăcerea pro- şi la conceptele şi judecăţile de valoare priului său cerc”. ale altor istorici şi critici literari români, Investigațiile sale critice, desfăşurate de la Nicolae Iorga şi E. Lovinescu până 48 la Tudor Vianu, Eugen Simion, Nicolae Genette, Serge Doubrovsky, T.S. Eliot, Manolescu sau I. Negoiţescu”. Ni se pro- Sainte-Beuve, Saussure etc., ca să nu-i pune, în mod onest, o istorie deschisă din mai aducem în discuţie pe Kant, M. Hei- motive lesne de înţeles, pe care autorul le degger, Schopenhauer, Nietzsche etc., ale şi explică. În primul rând, orice punct de căror sisteme şi teorii le trece printr-o gri- vedere este, fatalmente, subiectiv, condi- lă riguroasă, personală, de complementa- ţionând şi existenţa altora. Criticul a in- re alternativă: „În mersul ei pe aceste căi tuit bine că nu atât operele ca atare sunt diferite – deschise sau momentat închise, deschise (după celebra teorie a lui Umber- înfundate – a beneficiat de un proces to Eco, din 1962), ci şi critica şi istoria de formativitate continuă şi consecventă literară, încât teza postmodernă, preluată căruia îi datorează obţinerea conştiinţei de la Nietzsche, că nu există evenimentul, de sine (hegeliene) şi legitimarea propri- ci doar interpretările, se confirmă şi prin ei realităţi. De la comentariile filologice, opţiunea lui Mihai Cimpoi, pentru care, analecte, crestomaţii mai mari, inventare totuşi, opera există, altfel n-ar fiinţa nici documentare, notiţele literaria, breviare interpretările” (Theodor Codreanu, Mi- (de retorică, prozodie), biografii şi ma- hai Cimpoi de la mitopo(i)etică la critica teriale biografice s-a ajuns la formele ontologică, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, avansate moderne care-i asigură deplină- 2016, p. 103-104). tatea şi exemplaritatea: studii critico-li- Desigur, la construcția edificiului terare, monografii, istorii ale literaturii/ Mihai Cimpoi a utilizat, în interpretarea literaturilor, tratate de estetică, biografiile critică, propriile-i legi, propria metodo- de idei literare, modelele culturale. (…) logie de valorizare a operelor scriitorilor Odată cu apariţia lui Maiorescu, Ibrăi- basarabeni, acestea îndemnând la formu- leanu, Lovinescu, se realizează o deplină larea unui mesaj clar, fundamental, lucru gândire critică modernă, sincronizată cu care nu echivalează cu despărțirea de tra- noile paradigme ce se impun în context diția critică. european. Esteticul se autonomizează, În viziunea lui Mihai Cimpoi critica, separându-se de cultural, de etnic şi etic. presupunând, obligatoriu, o dedublare, Prin Călinescu şi Vianu se obţine o com- trebuie să decodifice ceea ce există înlă- pletitudine a spiritului critic, o penetra- untrul și în afara textului și, în același re profundă în substraturile semantice timp, „să convertească în semn” (Cesa- şi în universurile estetice, zeiţa Themis re Brandi, Teoria generală a criticii, Ed. veghind punerea pe cele două talere ale Univers, București, 1985, p. 39), tot ce cântarului a valorilor şi nonvalorilor. se află dincolo de inter-semnificații. Apare, esenţialmente, critica de idei, de În Dicţionar de teorie şi critică lite- personalităţi (personalitatea europeană rară (Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2016, a lui Eminescu, bunăoară), de valori ca p. 39), Mihai Cimpoi, aprofundează atare. tranșant, subiacent, refuzând supunerea, Critica devine, astfel, gen beletris- pentru sincronizarea criticii cu principi- tic, se citeşte pentru plăcerea textului. ile estetice validate de marii teoreticieni: Prin Iorga se adânceşte studiul comparat Roland Barthes, Umberto Eco, Gerard (aplicat literaturii universale dimpreună 49 cu cele româneşti) şi se asigură cuprin- află în situaţia de a nu cunoaşte legea în derea totalităţii. Prin Dragomirescu, mod explicit, fiind pus în imposibilitatea Caracostea, Pompiliu Constantinescu de a-şi imagina situaţii, de a le plăsmui. se asigură o sincronizare cu structuralis- În perioada postbelică s-a discutat frec- mul şi pătrunderea în interiorul adânc vent şi persuasiv despre aspectul metodo- al operei, în originalitatea subiectivă, logic (ştiinţific) şi cel creativ (beletristic) heideggeriană. Noica ne mută în sfera al criticii şi s-a pus obsedant întrebarea ontologicului. Iar Ralea reactualizează dacă un critic poate fi subiectiv. Căli- perspectivismul nietzschean”. nescu este cel care impune cu fermitate Reflecția filosofică, cu tentă nihi- subiectivitatea în critică şi istorie literară, list-ființială, i-a permis criticului să aibă ce este, în ultimă analiză, modelatoare de un discurs reflexiv, sincronic și estetic, valori în sensul propus de critic. Istoria cu putere de des-mistificare a codurilor în genere e o disciplină, în care legile nu identificate în fiecare dintre textele lec- ajung la formulări explicite, rigide: ele turate. Dacă George Călinescu este de se insinuează discret. Demersul criticului părere că între critică, istorie și inter- este unul subiectiv şi deci original prin pretare valorică prin emoție nu ar exista excelenţă. El, ca formulator de valori, deosebiri fundamentale, Mihai Cimpoi are nevoie de un cap epic care să scrie o susține contrariul în O istorie deschisă a epopee (fie de forme, fie de destine perso- literaturii române din Basarabia (p.203): nale). În istoria literaturii nu importă, „Rostul criticii şi istoriei literare, după zice memorabil Călinescu, scriitorul în cum demonstrează şi formulează teoretic sine, cât sistemul epic ce se poate înăl- Călinescu, nu este de a cerceta obiec- ţa pe temeiul acestuia. Criticul însuşi se tiv probleme aduse dinafara spiritului ridică la o perspectivă de unde poate ve- nostru, ci de a crea puncte de vedere din dea structura faptelor, nexul epic al lor. care să se constituie stucturi acceptabile. Critica literară, privată de orice condiţie Criticul este, fireşte, un artist, un om cu subiectivă, a fost, în Basarabia, o Cenu- vocaţie, care, însă, trebuie să mânuiască şereasă pusă în slujba ideologiei oficiale. o anumită tehnică, să aibă ocupaţii me- Atmosfera culturală desfăşurată sub sem- todice. Primul semn al vocaţiei este de a nul palingenezei, adică a regenerării pe- descoperi în fapte structuri noi, inedite, riodice a românismului şi a ideologizării precizează Călinescu. Prin sistematizare, extreme, fie sub aspectul cultivării pro- stabilirea de valori (istoria literară este gramatice a basarabenismului, a culorii o istorie de valori), explicarea genetică, locale, fie sub acela al aservirii metodei de transcenderea faptului particular prin creaţie a realismului socialist, a modelat care se atrage condiţia universalului, prin într-un anumit fel şi critica, şi istoria li- realizarea eficientă a vocaţiei, criticul ob- terară. În perioada interbelică, precum şi ţine sinteza epică şi istoria inefabilă urmă- în cea postbelică s-a făcut mai degrabă rite ca obiectiv fundamental. Într-aceasta critică culturală şi sociologică şi critică de seamănă cu prozatorul, cu o anumită de- întâmpinare, limitată adesea la cronică, osebire: romancierul absoarbe, de obicei, consemnare şi dare de seamă rezumativă, legea în ficţiune, în timp ce istoricul se impresionistă. 50 Criticii de vocaţie, care au reuşit să Concepția critică a lui Mihai Cimpoi ilustreze că şi critica este creaţie ce să în monumentala sa lucrare – O istorie respire aerul fierbinte al procesului şi deschisă a literaturii române din Basara- să-l înregistreze seismografic, cu vibra- bia, se bazează, teoretic, pe „circumstanțe ţie participativă, au apărut în anii ’60. de enunțare” (Umberto Eco), uzurpând Tot atunci se vădesc şi primele semne astfel aberanțele generaţionaliste. ale profesionalismului, ale criticismului Există, indubitabil, o dispută liniară autentic (spirit analitic şi sintetic, gust, în ceea ce privește ierarhizările literare, temperament, precizie a diagnosticu- cartografierea valorilor estetice pe care lui, aplicarea severă a criteriului estetic, acestea le presupune. Literatura din Ba- combativitate, intoleranţă faţă de me- sarabia este, bineînţeles, parte a literatu- diocritate şi faţă de specularea tematicii rii române. Drumul acesteia din urmă sociale). În anii ’30 nu lipseşte eseistica spre universalitate nu poate fi asigurat de înaltă calitate intelectuală, stilul ele- decât printr-o „cuprindere totală” (The- gant, literar, deschis şi vioi, cultivat mai odor Codreanu), adică prin „încercarea cu seamă de scriitorii – George Meniuc, sisifică, tipic basarabeană, de a evada din Nicolai Costenco, Vladimir Cavarnali, orizontul îngust” (Mihai Cimpoi, O isto- Petru Stati, Vasile Luţcan, Iacob Slavov, rie deschisă a literaturii române din Basa- Sergiu Matei Nica. Lucrările de sinteză rabia, p. 10), „a ieșirii din cercul tradiției, sunt ale universitarilor sau teologilor, în plan etic și estetic”, „problema - cheie având caracter academic, obiectiv, de- pentru literații basarabeni” fiind, se pro- scriptiv-sociologic şi identificând, în linii nunță criticul, problema limbajului. mari, culturalul cu literarul)”. I s-a reproșat pe nedrept lui Mihai Apetența criticului pentru asimilarea Cimpoi că, în mod greșit, în definirea conceptelor fenomenologice ale unor și explicarea fenomenului literar basa- ecosisteme literare dă o perspectivă ho- rabean, a susținut existența, în poezie, lografică operelor interpretate, ambiți- marcat de angoasele și complexele „mar- onând ceea ce Cesare Brandi (în Teoria ginii” dincolo de care conștiința cultura- generală a criticii, p. 38) numea, sugestiv lă românească dezvăluie sensurile axiolo- și intuitiv, prezență: „...considerăm mai gice a două modele: „modelul adamic, oportună opțiunea pentru termenul de natural, şi modelul golemic, artificial”, critică, atunci când este vorba de o cer- acestea corespunzând doar celor trei ge- cetare asupra prezenţei și asupra semnifi- nerații poetice. Mihai Cimpoi, în Sunt catului, chiar dacă, din punct de vedere un om de cultură devenit destin, se expli- epistemiologic, critica reprezintă nivelul că (p.81): „Adam e omul arhetipal, plăs- cel mai înalt al istoriei”. muit de Divinitate, în timp ce Golem Mihai Cimpoi este determinat să re- este plămădit din argilă, care, înzestrat cunoască în O istorie deschisă a literaturii cu viaţă de rabinul Löw în Evul Mediu, a române din Basarabia: „canonul post mo- început să umble autonom şi să dărâme dern sfarâmă și relativizează totul: norme, tot ce întâlnea în cale. Cei doi semnifică, precepte, scheme, modele (patternuri), de- aşadar, modelul natural şi modelul arti- clicuri hermeneutice, clasificări” (p.9). ficial. Cultura românească a modelat, în 51 mod conjugat, o construcţie europeană, bazată pe o realitate, şi una abstractă, sis- temică, pusă pe baze metafizice în chip cartezian. Mijloacele raţionale sunt cele adamice, cele magice sunt golemice. Ar fi de ajuns să invoc formele fără fond, categoric respinse de junimişti şi de Re- breanu, care reprezentau un Golem uri- aş, ca şi cel mistic medieval: construcţia belgiană, legile franceze, parlamentaris- mul britanic, capitalismul”. Insinuarea că Mihai Cimpoi „execu- tă” o proiecție parțială istorico-critică a fenomenului cultural basarabean, este o utopie; instrumentarul său exegetic fiind direcționat „spre mai multe unghiuri de abordare”, cele din urmă reprezentând o constantă în conștiința sa estetică. Mihai Cimpoi nu refuză criticii dreptul operelor analizate la veridicitate pentru a (re)crea un univers de natură seman- tică: „Dacă a gândi, la mai noii filosofi, înseamnă a gândi fiinţa, a gândi, în cazul tradiției deschisă de carismaticul G. Că- criticii literare de ieri şi de azi semnifică linescu, este acela de a împinge spiritul o gândire a fiinţei literaturii, o metagân- „literaturii române spre infinitul mare al dire, fiindcă porneşte, hipotextual, de la literaturii universale”. Literatura română felul în care gândeşte/gândesc scriitorul/ din ipostaza de vehicul al culturii trebuie scriitorii.Noile probe de lectură nu tre- privită, din punct de vedere axiologic, şi buie să însemne o de-zeificare, o de-miti- în sensul modern al cuvântului, din per- zare, aşa cum înţeleg unii lucrurile azi, ci spectivă europeană. o re-zeificare, o re-mitizare; mai simplu Studiind evoluția generaționistă a spus o re-lectură cerută de schimbările literaturii române din Basarabia, Mihai fireşti de paradigmă, de sensibilităţi, de Cimpoi stabilește că „printre caracterele gândire ca atare, mereu afectată de sem- fundamentale ale literaturii basarabene nul înnoirii” (vezi Sunt un om de cultură este și regionalismul cu cunoscutul accent devenit destin, p.52). pus pe etnic, cultural, pe inconștientul co- Există, la Mihai Cimpoi, o alchimie lectiv ce hrănește subtextual tradiția (...) a actului critic în care, înțelegem, s-au care se impune autoritar dincolo de orien- condensat, rezonator, izotopii receptă- tări și mode (semănătorism, poporanism, rii: intelectuali și estetici. Scopul urmărit baladismul anilor ’70, resurecția poeziei li- de critic în O istorie deschisă a literaturii rice în anii ’60, folclorismul organic al ge- române din Basarabia, tributar, totuși, nerației Vieru sau cel intelectualizat al lui 52 Vătămanu, Anatol Codru, Teo Chiriac)”. Eco) în interpretarea fenomenului lite- Reținem traiectoria hermeneutului rar din Basarabia. Theodor Codreanu orientată cu rigoare comparativă post- în Mihai Cimpoi de la mitopoetică la sincronică, tot timpul „sub semnul in- critica ontologică, vorbește fără echivoc, tenţionalităţii” (Cesare Brandi), spre „o despre pragmatica umbertiană a textului literatură tipic marginală, care ezită între exegetului nostru, acesta reușind, prin propriile valori și cele depărtate, ale unui interpretare, după modelul Bohr, deja centru cultural, oricare ar fi acela” (Mircea consacrat, să impună „universuri de dis- Anghelescu): „Dincolo de închideri, des- curs” (Umberto Eco): „Mihai Cimpoi îşi chideri, exilările exterioare şi interioare, asumă deschis o asemenea cale ca fiind dincolo de răzleţirile şi izolările forţate, postsincronă, ca nouă paradigmă a criticii dincolo de trecerile peste Prut şi încadră- literare. Cum şi criticul este creator de rile organice în contextul literar general cultură, şi opera lui se cuvine recunoscu- românesc se configurează pregnant, cu tă sub semnul particularizant al cicatricei notele particulare de care am pomenit, lui Ulise. Sincronizarea cu spiritul vea- o literatură basarabeană cu o geneză in- cului nu mai este văzută din perspectiva terioară ce respinge sau asimilează influ- unui complex de inferioritate, retardatar, enţele, schemele ideologice sau metodo- ci prin ceea ce autorul numea congenia- logice impuse, modelele convenţionale. litate, capabilă să confere actului cultural Din ea fac parte integrantă marile figure o modernitate perenă, în care tradiţia in- basarabene, intrate în palmaresul clasic tră, plasmatic, ca o componentă de bază. al literaturii române: Bogdan Petriceicu Aici poate intra în calcul conceptul de Hasdeu, Alecu Russo, Costache Negru- pancronism” (p.28). zzi, Costache Stamati, Constantin Ste- Pentru a înțelege metoda (methodos) re, Alexandru Donici, Alexie Mateevici; prin care actul (de)construcției devine un scriitorii anilor ’20 –’30: Ion Buzdugan, centru în jurul căruia gravitează „demo- Pan Halippa, Nicolai Costenco, George nul teoriei” (Antoine Compagnon), Mi- Meniuc, Liviu Deleanu, Alexandru Ro- hai Cimpoi adaptează interpretarea, „în- bot, Magda Isanos, Bogdan Istru (unii tr-un sincretism inevitabil” (Alion Grati), cu o sinuoasă evoluţie ulterioară); scri- la specificul artei literare edenice„ ”. itorii transnistrieni supuşi ideologizării Plecând de la adevărul că „Textul este mai mult decât alţii (Nistor Cabac, Toa- o lume și lumea este un text”, Mihai Cim- der Mălai, Dumitru Milev, Mihai An- poi valorizează, în spirit existențial-ana- driescu, Filimon Săteanu); generaţia de litic, raportul dintre text și interpret: la 1960, generaţia ochiului al treilea şi cea Costache Stamati este considerat homo optzecistă”. (O istorie deschisă a literaturii anticus „cu o lucrare poetică îndrumată române din Basarabia, p.13). numai și numai de instinct”, asemeni Mihai Cimpoi intervine „în spiritul lui Ioan Cantacuzino, Teodor Vârnov, timpului” (termen întâlnit în filozofia Alexandru Donici. Pe linia tradițională germană) pentru a susține conştiinţa cri- a modernității este înscris Costache Ne- ticii, ceea ce reclamă implicit postularea gruzzi, (opera lui fiind pusă „sub semnul unor „reguli de hipercodificare” (Umberto aspirației spre un maximum de istorie”); 53 Aleco Russo este, esențialmente, un scri- literatura română din Basarabia „sub itor al hiturilor, golurilor, al spărturilor semnul ideii de sincronizare” (Alexandru ontologice ce apar între prezent și trecut; Burlacu), aceasta însumând „cele mai Stamati-Ciurea, Ioan Sîrbu, Alexis Nac- recente forme de expresie ale spiritului no- co – continuatori ai arhaicității mitice. vator și cumulează curentele postromantice Despre Bogdan Petriceicu Hasdeu de avangardă literară”. istoricul spune că „sparge orizontul în- Ca și în secolul al XIX-lea, mol- gust basarabean” și că fiind „genial în do-basarabenilor – consemna criticul în ansamblul operei” depășește „românismul O istorie deschisă a literaturii române din programatic printr-un har al titanismului Basarabia (p. 63) – le aparțin, în secolul creativ”. Din generația pierdută a clasi- al XX-lea, mari inițiative de direcționare cilor (dar recuperată de critic) mai fac a spiritului, de manifestare a „maximu- parte, printre alți pionieri ai scrisului lui de românism”, de înnoire ideologică basarabean: Dumitru C. Moruzi, Victor şi estetică de rând cu întreţinerea cul- Crăsescu, Gheorghe Păun, Matei Do- tului neclintit al tradiţiei: dacă atunci nici, Dimitrie Petrino. ei impuneau, după părerea lui Garabet Destinul literaturii basarabene a fost Ibrăileanu, spirtitul critic, dând primul bine conturat prin apariția lui Alexie junimist (Costache Negruzzi), acum ei Mateevici, (mesianicul mișcării de renaș- sunt, prin Constantin Stere, iniţiato- tere națională) și a meteoriților: Ion Buz- rii şi promotorii poporanismului nu atât dugan, Nicolai Costenco, Pan Halippa, ca doctrină politică şi estetică şi ideal Sergiu Matei Nica, Vladimir Cavarnali, bine hotărât, cât ca sentiment general, toți sincronizați la „procesul literar-ge- ca atmosferă intelectuală şi emoţională, neral românesc sau european”. Nu sunt presupunând cultul poporului ca veşnic trecuţi cu vederea adepții regionalismu- martor ce a muncit veacuri întregi şi şi-a lui cultural: Petru Stati, Ion Bolduma, vărsat sângele pentru a ridica întreaga George Meniuc. clădire socială şi cultul regionalismului Desigur, lista este completată și cu cultural cu toate plusurile şi minusurile alți „inițiatori și promotori ai poporanis- acestuia prin Nicolai Costenco îndeosebi mului” ale căror opere sunt distilate în şi al creştinismului spiritual, sub mai „retortele” romantismului, simbolismu- multe forme de manifestare. Unor autori lui, expresionismului și clasicismului. basarabeni le aparţin şi câteva formule Fenomenul (dez)rădăcinării a con- narative absolut novatoare: Constantin stituit pentru intelectualul basarabean, Stere realizează primul în literatura ro- exilat în interior, un moment de cumpă- mână roman-fluviu, iar Eugeniu Coşeriu nă, de-o parte aceasta fiind înclinată spre promovează, înaintea lui Eugen Ionescu, dogmatismul mistificator al epocii, pe absurdul. celălalt taler situându-se sincopa existen- Perspectiva organicistă pe care Mihai țială a incertitudinii și a avatarului. De Cimpoi o intabulează asupra structurii aceea, Mihai Cimpoi, ilustrând o criză fenomenului literar basarabean, anistoric spirituală, apărută între etic și estetic, în- și eidetic, nu este, a priori, în termenii tre autohtonism și reformatorism, pune lui Cesare Brandi (vezi Teoria generală a 54 criticii, p.66) o „planificare genetică a in- modelul și metoda „prin sinteza dintre stinctului”, ci și „recunoașterea existenței arhetipal și Dasein, ca facere (poien), schemei preconceptuale în interiorul le- apropiindu-se de poetica formativității xemului ori – ceea ce este același lucru lui Luigi Pareyson”. – ca structură purtătoare a semnificației, Revenind la adversitatea manifestată este confirmată de mecanismul metafo- de Răzvan Voncu față de presupusa fla- rei și al tropilor în general”. Prin urmare, granță a lui Mihai Cimpoi în evaluarea Mihai Cimpoi operează cu un „eon” cul- actului critic demonstrat în literatura tural comprehensiv, formulând astfel o română din Basarabia, demers strict ne- accepțiune sincronică și diacronică asu- cesar pentru negarea „neantului valah” pra logosului. (Emil Cioran), ne vom mărgini doar a Drumul spre centru al literaturii ro- mai semnala un argument al profesoru- mâne basarabene a tranzitat și perioada lui Ovidiu Ghidirmic (în Confruntări deconstructivismului, să-i zicem: revizio- critice. Teoria şi practica hermeneuticii, nist, care, după apariţia generației denu- Ed. Academiei Române, 2014, p.42) cu mită cea a „ochiului al treilea” (sintagmă privire la „eteronomia esteticului” (Tudor împrumutată de la titlul omonim al une- Vianu), teză „adeseori greșit înțeleasă sau ia dintre cărţile de versuri ale lui Nicolae răstălmăcită cu bună știință, din rea-voin- Dabija), și-a epuizat resursele. Am putea ță”, și care „deși ia în considerare politicul aduce aici în discuție opinia criticului re- și esteticul, ca părți constitutive ale esteti- feritoare „la complexul de inferioritate” al cului, pentru că, după el, un estetic pur nu spiritului românesc caracteristic literatu- există, Tudor Vianu pledează, în conclu- rii din Basarabia care, în evoluția ei, s-a zie, pentru prevalența criteriului estetic, în îndreptat spre matricea hermeneutică a judecarea literaturii”. culturii „centriste”, solicitând necondiţi- Am insistat asupra detaliilor de mai onat „dubla identitate” a creatorului ab- sus pentru a sublinia rolul lui Mihai rutizat de confuziile axiologice ale feno- Cimpoi în consolidarea și (re)înteme- menului receptării operelor laterale. ierea spiritului critic românesc, chiar și Mihai Cimpoi nu ezită, identificân- în condițiile unei ideologizări absurde, du-le, să explice, în termeni pascalieni, terorizante și frustante, care nu a influ- înstrăinarea și izolarea marginii față de enţat/nu influenţează estetic generațiile centru, unde marginea, din fericire, nu de creație, ca să rămânem tot în preajma produce „moartea artistică” a valorilor, lui T. Vianu. ci, din contră, „prin analogizare și distan- Cum să te afirmi în haos? – întreabă, țare” reabilitează estetic „drumul spre cen- retoric, criticul. Tot el răspunde: singura trul obiectului”. Calea (criticului – n.n.) soluție sugerată de Nietzsche: e să fii ori- spre miezul substanțial al operei, mărtu- ginal. Și Mihai Cimpoi, excelent cunos- risește exegetul (în Sunt un om de cultură cător al fenomenelor literaro-minoritare devenit destin) nu poate fi pur teoretică, românești, este, cu adevărat, unic. Ion metodologică. Hadârcă: „Mihai Cimpoi poate fi definit Suntem întrutotul de acord cu Th. după un vizionar mitopo(i)etic și cultu- Codreanu: filozoful își singularizează rosofic al direcțiilor gândirii românești, 55 antrenat într-o ascensiune consubstanțială vocaţie, care, însă, trebuie să mânuiască Maiorescu/ Călinescu, prin Blaga/ Noica/ o anumită tehnică, să aibă ocupaţii me- Lupaşco, atingând acele zone abia deslușite todice. și punctând noi direcții sintetice interdis- Pentru fenomenolog, literatura este ciplinare către care vertiginos se îndreaptă lume, lumea o carte, iar cartea limbaj, gândirea secolului XXI ”. ultimul cuvânt fiind în accepțiunea lui Adept al „noului istorism” (Catherine Eugen Simion – comoara creației, para- Gallagher, Stephen Greenblatt), Mihai digmă devenită, în termenii lui Jakob- Cimpoi, sedus de „demonul recitirilor”, son, cod tematic. O consecință deloc de pentru a-și realiza obiectivul de restituţie neglijat la Mihai Cimpoi, în planul sin- a valorilor, de desenclavizare a acestora, cronic al imanenței eului, este aceea că „reconstruiește istoria literară, cum se literatura înnobilează spiritul, ea având spune, ca pe o luptă internă, intertex- revelator „o funcție cathartică, adică eli- tuală a autorilor cu predecesorii lor ca- beratoare, purificatoare, transfiguratoare, nonici” (Alexandru Burlacu). La Mihai eudomenizatoare” (Mihai Cimpoi, Curs Cimpoi coerența discursului analitic, de critică literară, Chișinău, 2015, p. 5). cu „incizii în limbaj” (Hugo Friedrich), E de la sine înțeles că ideocriticul se provoacă un mesaj estetic cumpănit care află permanent în raport „de relativiza- privilegiază ierarhii, să le numim, deo- re nietzscheană a valorilor, de instaurare camdată, rizomice. generalizată a Nihilului, deci a Absurdu- Prin urmare, putem deduce, efectul lui”. Asemeni lui Barthes, Mihai Cimpoi critic asupra realității literare de peste este preocupat să depersonalizeze autorul Prut generează o intertextualitate a lec- și să interpreteze riguros, nominalist, re- turii care re-scrie historia textelor în dis- curgând la formulări hermeneutice eu- cuţie, în (mi)temele existențiale ale lui ristice, actuale, lucrările literare ale uno- Mihai Cimpoi. ra dintre literații români, fără să devină Mutațiile literare produse la nivelul formatorul unei ierarhizări, lucru care, se arbitrarității esteticii oferă premisa re- pare, deranjează. cuperării și întregirii unui program de Modelul de analiză critică, de ori- diagnosticare creativă, dezvoltat în linie entare axiologică/ontologică în evalua- lovinesciană pe marginea unor modele rea obiectului (aici cu sens de operă) al care, cum sugera Eugen Simion în Sfi- lui Mihai Cimpoi este bine explicat de darea retoricii, dacă nu există, trebuie in- Theodor Codreanu în Mihai Cimpoi ventate. Ori, Mihai Cimpoi își subordo- de la mitopo(i)etică la critica ontologică: nează discursul tocmai acestui deziderat: „Formula istoriografică folosită de Mihai „Rostul criticii şi istoriei literare, după Cimpoi, pe de altă parte, diferă de a lui cum demonstrează şi formulează teoretic Călinescu, apropiindu-se, mai degrabă, Călinescu, nu este de a cerceta obiec- de aceea a lui Paul Anghel, din proiec- tiv probleme aduse dinafara spiritului tata lucrare ciclopică „O istorie posibilă a nostru, ci de a crea puncte de vedere din literaturii române. Modelul magic”, carte care să se constituie stucturi acceptabile. rămasă neterminată, din care a apărut Criticul este, fireşte, un artist, un om cu postum, partea doctrinară. Problema 56 modelelor culturale este centrată şi la Mi- poveste antropologică, o galerie a carac- hai Cimpoi, opţiunea lui orientându-se terelor esenţiale, dar în acelaşi timp, în către cel mitopo(i)etice şi fiinţiale, fără a expresia plastică a criticului, şi o litera- le exclude pe altele. Ceea ce-l apropie de tură a proiectelor nerealizate şi a sacrifi- marele maestru al criticilor şi istoricilor ciului esteticului în numele culturalului, literari români moderni este axarea pe etnicului, socialului. O istorie deschisă mai criteriul estetic, fundament al criticii to- înseamnă o enormă eboşă, o panoramă tale, din care nu lipseşte latura impresio- cu reveniri deschise de portrete literare, nistă, care i-a permis lui Călinescu să ne cu personalităţi notorii pe parcursul a lase portretizări atât de plastice, reflex al două secole, cu schimbări caleidoscopice covârşitorului său talent de prozator. În de evenimente şi de medalioane cu figuri scrierile lui Mihai Cimpoi veţi găsi nu- sau figurine. Animat de ideea restituţiei meroase pasaje impresioniste, cu putere in integrum, Cimpoi porneşte de la pre- de fixarecaracteriologică a personalităţi- misa că literatura basarabeană este întru lor radiografiate”(p. 11). totul asemenea Bibliotecii din Alexandria, Alexandru Burlacu formulează, vi- de unde şi nostalgiile romantice în inte- zavi de ideile consubstanţiale ale criticii rogaţia (deja menţionată de noi la înce- promovate de exeget, acest punct de ve- pul acestui eseu – n.n.): cum ai putea să dere (vezi Mihai Cimpoi, eminescolog şi investighezi şi să valorifici întregul ei fond filozof al culturii, p. 122): ,,În acest con- de cărţi, manuscrise, publicaţii, mărturi- text, O istorie deschisă a literaturii române siri epistolare când o parte bună din ele au din Basarabia, cu un foarte bogat dosar fost nimicite, cenzurate, arestate, bombar- al receptării (acum câţiva ani cineva nu- date, ascunse în tainiţe, dosite după alte măra peste o sută de cronici, recenzii, ar- cărţii sau predate Securităţii spre a fi li- ticole, ecouri şi reflecţii), capătă noi sen- chidate, puse sub sechestru sau mutate la suri şi dimensiuni, impregnate de ideile Cărţi rare? Desigur, aceasta nu înseamnă şi sugestiile noului istorism (fundamentat că Cimpoi creează istoria deschisă din ni- de Catherine Gallagher şi Stephen Gre- mic. Raţiunea noilor completări, revizu- enblatt). Chiar dacă savanţii americani iri, reactualizări e în strategia relaţionării nu sunt citaţi în tratatul lui Cimpoi, per- evenimentelor literare, a corelării unei spectiva noului istorism e remarcabilă la imagini coerente a unei istorii în deve- analiza aplicativă pe textele lui Ion Druţă nire”. şi Paul Goma, văzuţi ca doi poli care se După cum se observă, Mihai Cimpoi resping reciproc în transfigurarea carac- manifestă un interes crescut, l-am putea terului naţional. Succesul acestui tratat, numi chiar şi obsedant, ceea ce nu face cu un pronunţat caracter enciclopedic, deloc deservicii demersului său, pentru stă în modelul dialogic al discursului critic. universalizarea „ideii de cultură litera- Literatura e văzută ca un dialog al ră” (sintagmă impusă în câmpul critic valorilor. Istoria e concepută şi recon- de Adrian Marino), aflată într-o strânsă struită ca o luptă internă, intertextuală a interconexiune cu ceea ce Eugen Simi- autorilor cu predecesorii lor canonici, iar on numea „adâncurile textului”, textul conceptul de istorie deschisă înglobează o reprezentând, în sensul dat de Barthes, 57 „dedalul de subterane”. În jurul acestor sideraţie cercul, concepându-l ca fiind vi- reflecții se desfășoară, în ceea ce privește cios; el ţine de structura sensului însuşi, literatura română, dizerțiunile hermene- înrădăcinându-se în constituţia existen- utice și comparatiste ale enciclopedistu- ţial-impersonală a Dasein-ului, în înţe- lui Mihai Cimpoi. legerea ce explicitează. Fiinţarea care, ca Pentru a fi cât mai explicit, să apro- fapt de a fi-întru-lume, este preocupată de fundăm, ambiționând „des-țărarea”, Fiinţa sa, are o structură ontologică circu- sincretismul stilului cimpoian, aflat în lară (Ibidem)” (M. Cimpoi, Fenomenul consonanță cu logosul, adică cu ființa basarabean sub semnul Păsării Phöenix). limbajului: „Cercul este, indiscutabil, fi- Theodor Codreanu, în Mihai gura emblematică a spiritului basarabean Cimpoi de la mitopoietică la critica on- predispus, pe de o parte, spre contempla- tologică (p. 12), afirmă peremptoriu că tivitate, adică spre ieşirea din contingent (mi)temele criticului sunt „încercări în în atemporalitate, iar, pe de altă parte, labirint”. „Mitul labirintului” nu este, spre trăirea dramatică, până la ultimele cum s-ar crede la prima vedere, o măr- consecinţe, în sfera îngustă a cotidianu- ginire, ci, mai degrabă, o strategie de su- lui, a imediatului. Contemplativul senin praviețuire într-un spațiu traumatiza(n) se întâlneşte, simbolic, cu învinsul întu- t, în care spiritul „rostitor” (C. Noica) are necat şi resemnat. Mioriticul se manifes- un topos explicit. Imaginația savantu- tă, în spaţiu basarabean, în starea lui cea lui este provocată, evident, de meditația mai pură. Destinul este înţeles nu pur şi asupra lumii și timpului ființei prezentă simplu ca ansamblu de evenimente trăi- în operele recenzate, opera, în concepția te, ci ca fatalitate, predestinare. Fatum-ul sa, fiind asemenea pământului: se închi- este un cui psihic bătut în conştiinţă, un de în propriul ei semn de întrebare, neo- factor inhibant ce blochează, sărăceşte ferind niciodată un răspuns definitiv. Nu prin universalizare şi direcţionează spre este lipsit de interes să arătăm că Mihai un singur punct procesul de înţelege a Cimpoi, extinzând investigaţia, în în- lumii. Heideggerian vorbind, cunoaşte- treaga sa operă critică, demonstrează rea presupune o înţelegere, o explicitare că literatura română, nu numai cea din ce se mişcă în cerc. Or, din punctul de Basarabia, se află în centrul lumii vedere al logicii elementare, cercul este nu al unei margini. Cum ar spune F. un circulus vitiosus, explicitarea istorică Nietzsche, pentru care el face un adevă- neputând fi una riguroasă.Decisivă nu rat cult, centrul este peste tot, iradiant şi este ieşirea din cerc, ci integrarea în el după dominator, motiv pentru care, concluzi- o modalitate adecvată. Acest cerc caracte- onăm, literatura română în general este, ristic înţelegerii nu este un simplu cerc în în esenţă, matricea paradigmatică a cul- limitele căruia se mişcă o formă oarecare, turii universale. a cunoaşterii, ci el este o expresie a structu- În seria de Critice, vol. 2, (Editura rii de anticipaţie existenţial-impersonală Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, a Dasein-ului însuşi (Martin Heidegger, 2002) intitulat sugestiv Centrul şi mar- Fiinţă şi timp, Bucureşti, 1994, p.153). ginea, Mihai Cimpoi dezvoltă toposul în Aşadar, nu trebuie să excludem din con- discuţie, specific, în special creatorului 58 minoritar aflat „prin definiţie într-o -si hermeneutica centru/ margine degajă for- tuaţie limită”, el fiind condamnat să fie: ţă spirituală prin simbolismul întoarcerii „un mărginaş, o fiinţă de margine care îşi în Ithaca, în plină dominaţie imperială caută disperat – în mod direct sau ocolit, sovietică, ceea ce i-a adus eticheta de na- manifest sau latent (prin acţiuni deschise ţionalist” (Mihai Cimpoi de la mitopo(i) sau în forul lui lăuntric) – drumul spre etică la critica ontologică, p. 176). Centru. În chip fatal acesta este obsesia Pentru Mihai Cimpoi, dihotomia lui de o viaţă, este ceea ce îi determină centru/margine înseamnă Fiinţă, fiinţa fatal comportamentul psihologic, moral, lui, asemenei celei a lui Eminescu, aflân- social. Fatumul depinderii de sau al situ- du-se vie, întrupătoare, întinsă la nesfîrşit ării în raport cu spânzură deasupra lui ca „între infinitş i neant” şi nu „limitată în o sabie a lui Damocles, dând naştere la timp şi destinată morţii” (Heidegger). În complexe specifice. Condiţia de minori- concluzie, Fiinţa supravieţuieşte Timpu- tar îi bifurcă antenele sensibilităţii, aces- lui prin Cuvânt, la rândul său Cuvântul – tea fiind îndreptateîn afară şi înăuntru”. prin Operă. De aceea, ne propune Mihai Fenomenul minoritar este astfel ar- Cimpoi, aceasta trebuie valorizată: „Va- gumentat prin prezentarea unor valoroşi lorizarea este în mod exclusiv interpreta- literaţi (din comunităţile româneşti din re. Referinţa absolută (Dumnezeu), textul jurul frontierelor României) stabiliţi, nu au fost înlocuite de referinţa contex- mai cu seamă prin jocul istoriei, în mar- tuală. Valorile nu sunt decât subiective, ginalismul existenţial românesc: Cioran, locale, amintind de valorile locale din Nicolae Milescu, Petru Movilă, Leon fizica modernă. Din conştiinţa celui care Donici, Ion Druţă, Theodor Damian, valorizează a dispărut raportarea la gene- Petra Vlah, Paul Miron, Theodor ral şi certitudinea adevărului pe care îl dă Vasilache, Ion Miloş, Ioan Baba, Pavel descrierea realului. Totul se mută acum Gătăianţu, Vasile Barbu, Ileana Ursu, în interpretare, în ficţiune, într-o babi- Vasile Leviţchi, Arcadie Suceveanu, Ilie T. lonie a plurităţii discursurilor” (Critice 6, Zegrea, Vasile Tărâţeanu, Mircea Lutic, Ed. Fundaţia Scrisul Românesc, Craio- Simion Gociu, Ştefan Hostiuc şi Grigore va, 2007, p. 18-19). Bostan. Exegetul, spre a demonstra că li- teratura română este fără de margini, are curajul să vorbească şi despre un anumit universalism provincial. Theodor Co- dreanu a sesizat că „mai toată opera lui Mihai Cimpoi se focalizează spre margi- ne, în genere, cu nostalgia centrului”. Pe un asemenea pilon – remarcă istoricul – se sprijină O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, ca să nu mai vor- besc de volume mai vechi precum Cica- tricea lui Ulise sau monografiile dedicate lui Grigore Vieru. În asemenea opere, 59

Dulce Bucovină Fântâna albă – drum fără întoarcere Alexandrina CERNOV* Probabil pentru a șterge cu totul amintirea despre acest eveniment, la 1 aprilie 1962, pe toloacă au fost sădiți copaci. Molizii tineri au crescut foarte repede. Între ei au apărut ciuperci. Într-o zi eu și bunicul meu am venit aici și am intrat în desiș în apropiere de „cruci”. Acolo am dat peste o sumedenie de ciuperci. Erau albe, curate, iar pălăriile lor aveau o nuanță roșiu-închisă. Am început să le culeg de zor, dar bunicul mi-a spus: „Să mergem de aici! Ciupercile acestea cresc pe sânge de om: câte ciuperci sunt aici, atâția oameni sunt uciși. Acestea nu sunt ciuperci, ci sufletele lor ieșite să se încălzească la soare. Bunicul nu mi-a spus ce s-a întâmplat aici, dar eu am auzit cum oamenii vorbeau în șoaptă între ei despre această întâmplare groaznică. (Din mărturiile înregistrate de către Petro Chirstiuc în cartea Ghiocei însângerați) nii 1940-1941, primii ani ai mânia, precum li s-a dat voie nemților și ocupaţiei sovietice, sau cum polonezilor să se întoarcă în țările lor. Nu se scrie în manualele falsifica- vom găsi în manualele de istorie nimic te deA istorie – de „eliberare” de sub „ocu- despre aceste evenimente, însă ele fac paţie” românească, a însemnat pentru parte din istoria românilor bucovineni și românii din nordul Bucovinei începutul basarabeni. suferinţelor: masacre, deportări, foame- În proiectul Destin bucovinean, al tea artificială din perioada colectivizării Sfintei Mănăstiri Putna, care va fi alcă- şi strămutarea populaţiei în locuri cât tuit din câteva volume, vor fi incluse ma- mai îndepărtate de baştină. teriale de arhivă, articole, mărturii, frag- Începând cu anul 1942, ziariștii au mente culese și publicate în presa vremii, început să înregistreze poveștile cutre- ziare și reviste. Ceea ce nu a fost posibil murătoare ale oamenilor care, nemaipu- de cercetat în arhivele secretizate despre tând răbda fărădelegile noilor stăpâni, au victimele represaliilor din primii ani ai cerut să li se dea voie să se retragă în Ro- perioadei sovietice, s-a aflat din mărturi-

Alexandrina Cernov s-a născut la 24 noiembrie 1943 în oraşul Hotin. A absolvit Facultatea­ de Filologie a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi (1966). A susţinut teza de doctorat în 1989 la Chişinău. Conf. univ. dr. la Catedra de Filologie Ro­mână şi Clasică a Universităţii Naţionale din Cernăuţi (1971–2002). A publicat studii şi articole în domeniul teoriei traducerii, lingvostilisticii şi poeticii comparate (română, rusă, ucraineană). Este autor de manuale şcolare de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina. Este redactor-şef la revista trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei”. Membru de onoare al Academiei Române (1991), membru fondator şi direc­tor executiv al Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuţi (1995), membru fondator al Socie­ tăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, vicepreşedinte (1989) şi preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea­ Cernăuţi (1990 – 1994). A obţinut premiul Fundaţiei Culturale Române (București), 1994; Medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a Ministerului Culturii din România, 2000; Or­dinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer, pentru contribuția deosebită pentru propagarea literaturii române în lume, 2004; Ordinul Serviciul Credincios în grad de comandor ş.a. 60 ile supraviețuitorilor. Astfel, vom încer- despre nelegitimitatea unei asemenea ca să restituim adevărul istoric și în baza adunări în zona de frontieră și s-a cerut materialelor vrednicilor ziariști. Cartea ca mulțimea să se disperseze, aceasta a Destine Bucovinene. Vol. I, Drum fără dispărut. întoarcere. Fântâna Albă, include frag- Șeful direcției Securității Statului a mente despre cele întâmplate la Fântâna ordonat să fie arestați agitatorii, ceea ce s-a Albă, publicate după 1991, anul când, și făcut azi. Cu două zile în urmă, câteva pentru prima dată, au fost comemorate grupuri de săteni au venit cu revendicări victimele masacrelor de la Fântâna Albă, analogice la comitetul executiv raional Lunca și alte localități din regiunea Cer- al raionului de frontieră Storojineț. S-a năuți. După masacrul de la Fântâna Albă clarificat că ei erau îndemnați de chiaburi şi Lunca au urmat închisorile, deportă- și gardiști (membri ai organizației fasciste rile și condamnările la moarte ale celor „Garda de fier”). Agitatorii din raionul care erau bănuiți că au participat la mar- Storojineț descoperiți au fost arestați. șul către Fântâna Albă sau a rudelor lor. În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o Nimeni nu cunoaște numărul celor mulțime de 500-600 de oameni a încercat masacrați. Fiecare sursă indică altă ci- în raionul Hliboca să treacă în România. fră. Oficial, cifra este infirmă. Astfel, în Grănicerii au deschis focul asupra lor. În raportul comandantului pichetului de rezultat au fost uciși și răniți circa 50 de grăniceri de la 1 aprilie 1941 se spune la- oameni, ceilalți au luat-o la fugă. Peste conic: „Au fost aplicate măsuri de forță”, graniță n-a trecut nimeni”. iar în raportul adresat de către Nichita Din aceeași carte, Ghiocei însângeraţi, Hrușciov lui Stalin despre incidentul de cităm nota din partea autorului: „Ziua de la granița cu România se menționa: 1 aprilie 1941 a fost marcată de tragism „O parte din locuitorii celor mai pentru sute de familii de bucovineni. Era apropiate sate ale raionului Hliboca primăvară, înfrunzeau copacii, iar, în pă- a regiunii Cernăuți s-au îndreptat în durea de la Varnița, ghioceii au făcut un centrul raional Hliboca, cerând să fie adevărat covor, răspândind o mireasmă lăsați să treacă în România. Mulțimea îmbătătoare. Era o frumusețe de rai… era de vreo mie de oameni, preponderent O coloană de patru mii de oameni bărbați. Pe la amiaza zilei de 1 aprilie se îndrepta spre graniță. Erau zâmbitori, mulțimea a intrat în Hliboca, s-a apropiat voioși. Încă puțin, și se vor întâlni cu de clădirea secției raionale a NKVD- rudele lor, vor vedea cum o duc acolo. ului, unii purtau cruci, era un steag alb Dar nimeni nu-și închipuia că peste vreo (acesta, potrivit spuselor participanților 15-20 de minute vor fugi în disperare, la marș, simboliza caracterul lui pașnic). cu țipete prin pădure, strivind florile Pe una din cruci era lipită o inscripție: plăpânde și lăsând pe ele stropi de sânge. Uitați-vă, fraților, acestea sunt crucile de Peste o jumătate de oră din covorul de care și-au bătut joc ostașii Armatei Roșii. ghiocei n-a rămas nimic. Doar pe lângă Nu s-a constatat ca în mulțime să fie trunchiurile arborilor, sub grămezile de arme. După ce, lângă clădirea secției vreascuri, unde n-a călcat picior de om, raionale a NKVD-ului, li s-a lămurit s-au mai păstrat câteva fire. 61 Au trecut mulți ani de atunci, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor dar ghioceii înfloresc în continuare, consiliilor săteşti cu rugămintea de a-i încântând privirea celor care vin aici ajuta la scrierea cererilor pentru plecare să omagieze amintirea victimelor în România. Conducătorii localităţilor masacrului. Fiecare floare de pe potecă româneşti – înscăunaţi de puterea sovie- este un suflet coborât pe pământ și care tică dintre foştii participanţi la mişcarea se încălzește la soare”. subversivă din ţinut în perioada interbe- Peste 50 de ani de la masacrul de la lică – îndeplineau, contra sumei de cinci Fântâna Albă s-a fondat Societatea „Gol- ruble, rugămintea băştinaşilor care se gota”. Aceasta a primit din partea Comi- săturaseră de „marea fericire” adusă din tetului Regional de Partid o adeverință Kremlin”. din arhiva grănicerilor despre faptul că, Mai întâi, românii din localităţile la 1 aprilie 1941, „în timpul încercării de storojinţene „s-au adunat în oraşul Sto- a trece nelegal granița au fost ucise 24 rojineț, înaintând organelor raionale de de persoane”. Petru Grior, primul preşe- resort cererile de plecare în Patria-Ma- dinte al Societăţii „Golgota”, directorul mă. Autorităţile staliniste au refuzat să Centrului de Cercetări Istorice şi Cultu- primească cererile, clasificând adunarea rale din Cernăuţi, îşi propune să recon- drept o manifestare antisovietică, oame- stituie adevărul despre masacrul de la nii împrăştiindu-se pe la casele lor”. În Fântâna Albă și din alte zone în baza da- dimineaţa zilei de 1 aprilie 1941, „peste telor găsite în arhivele din Cernăuţi, Ră- 1500 de locuitori din satele Pătrăuţii de dăuţi, Suceava, Câmpulung şi Botoşani. Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, Rezultatele acestor cercetări de arhivă au în rândul cărora se aflau bărbaţi, femei şi fost publicate în cele șase volume intitu- copii, s-au adunat în curtea bisericii din late Cartea durerii. Martirii României, la Suceveni, cu scopul să pornească spre Cernăuţi (2011-2016). Prima constatare centrul raional Hliboca pentru a înainta a autorului este că în primăvara anului organelor locale ale puterii bolşevice ce- 1941, după masacrele de la Lunca din rerile lor. Din lăcaşul sfânt al satului sunt ianuarie-februarie, au fost lansate zvo- scoase trei cruci, la care vor fi atârnate nuri care au fost primite cu încredere de ştergare albe, demonstrând prin aceasta către români, dornici să plece în Româ- că viitoarea procesiune poartă un carac- nia. Petru Grior a constatat că acestea ter paşnic. Apoi, cu toţii au îngenun- au fost provocări organizate minuţios şi cheat în curtea bisericii şi, susţinuţi de cu scopuri bine definite: „Zvonul a fost sunetele pline de jale ale clopotelor de lansat de către reprezentanţii Comisari- aramă, au adresat o fierbinte rugăciune atului Poporului pentru Afaceri Interne către Domnul, pentru ca El să-i aibă sub (NKVD) al Uniunii Republicilor So- ocrotirea sa”. vietice Socialiste (URSS) cu scopul de Către Hliboca s-au îndreptat şi alţi a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor locuitori din satele de pe Valea Siretului. faţă de regimul stalinist, instaurat pe me- Până au ajuns la Hliboca numărul lor a leagurile carpatine. Locuitorii din ţinut, crescut până la cinci mii. „Cu sufletele care nu cunoşteau rusa şi ucraineana, pline de credinţă şi cu chipul Mântuito- 62 rului pe crucile sfinte, scrie Petru Grior, tăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, în mulţimea a pornit la drum”. acei ani sângeroși fusese elev la Liceul Acest episod îl vom regăsi şi în măr- Regele Ferdinand din Storojineţ. turiile participanţilor la marş. La Hlibo- După anul 1989 el se întoarce la lo- ca, oamenilor nu li s-a făcut dreptate. curile de baştină, unde începe investiga- Cererile le-au fost refuzate. Mulţimea, ţii istorice importante despre acei ani de indignată, „purtând prapurile şi crucile restriște, analizează evenimentele istorice cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase care au precedat tragediilor, cercetează din lăcaşurile sfinte, intona Imnul Româ- materiale de arhivă, culege mărturii ale niei, scandând Trăiască regele Mihai, Tră- supravieţuitorilor masacrelor de la Lun- iască mareșalul dezrobitor!” Oamenii nu ca şi Fântâna Albă. Lui îi aparţin două mai doreau „să trăiască în raiul bolşevic, lucrări importante pentru istoria româ- unde birurile, pe care trebuie să le plă- nilor bucovineni: Bucovina abandonată tească ţăranii, sunt imposibil de suportat (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, şi unde teroarea era ridicată la rang de 2010) şi Martiri și mărturii din nordul principiu”. Bucovinei (Fântâna Albă-Suceveni-Lun- Spre poiana Varniţei, lângă satul ca-Crasna-Igeşi), Oradea, 2003. Fântâna Albă, unde-i aştepta canonada Un merit deosebit la refacerea dru- mitralierelor, au fost însoţiţi de grăni- mului spre Fântâna Albă le aparţine scri- ceri. La o depărtare de numai 2 km de itorilor şi ziariştilor care, începând cu România, ţara mult râvnită, coloana a anul 1991, au participat la comemorări- fost încolţită din trei părţi de mitralierele le de la Fântâna Albă, la conferinţele de- bolşevicilor. Până astăzi, nu cunoaştem dicate acestor evenimente, înregistrând numărul victimelor de la Fântâna Albă. date importante de la cei ce au mai ră- Cercetătorul Petru Grior este de părere mas în viaţă. Dintre ziariști, îi amintim „că trebuie întreprinse acţiuni de deshu- pe Maria Toacă Andrieş și Felicia Toma, mare a martirilor”. Dar cine îi va numă- care au publicat în ziarul „Zorile Buco- ra pe oamenii care, îngroziţi, fugeau prin vinei”, Dumitru Covalciuc, neobositul pădure fiind împuşcaţi de soldaţii călări, redactor al Almanahului „Ţara Fagilor”. pe cei întemniţaţi şi împuşcaţi după „in- În ultimul deceniu au apărut la Cer- terogatorii bestiale”, căutaţi prin sate şi năuţi mai multe monografii ale satelor, deportaţi împreună cu familiile lor, fiind în care au fost înserate tragicele eveni- calificaţi ca „trădători ai patriei socialis- mente şi numiţi martirii lor. S-au ridicat te”. Mărturiile supraviețuitorilor acestei monumente în memoria lor. tragedii numesc mai multe amănunte, Volumul I din proiectul Destin Bu- mult mai dureroase, decât cele din ra- covinean, numit Fântâna Albă – Golgota poartele oficiale, păstrate în arhive. neamului, reproduce multe din mărturi- Un alt autor, martor al acelor eveni- ile participanților la acest marș al curaju- mente, este Vasile Ilica. Originar din sa- lui şi demnității. tul Broscăuţii Vechi, raionul Storojineţ, ⁂ veteran de război, membru al Asociaţiei Mult timp, tragicul eveniment de la „Pro Basarabia şi Bucovina” şi al Socie- 1 aprilie 1941 a fost trecut sub o pro- 63 fundă tăcere. Și-l aminteau, cu neprefă- rator”. Eram deci „ocupanți” în propriile cută groază, doar cei care au supraviețuit noastre locuri natale. Românii nu mai masacrului și deportărilor, rudele lor și aveau dreptul la istorie. consătenii – martori înfricoșați de cele Eram prima generație, născuți în văzute și auzite, cutremurați și astăzi preajma războiului sau în primii ani de de zgomotul mitralierelor, de strigătele după război și am început de a cuteza să sfâșietoare ale răniților, care încă le mai cunoaștem și să înțelegem ce înseamnă vuiau în urechi când se apropiau de pă- și cum se scrie adevărata istorie. De abia durea crescută din seva însângerată a ce- în anii 90 ai secolului XX am început să lor uciși. Când bate vântul, în foșnetul ne bucurăm de libertatea de a vorbi, de copacilor deslușești parcă șoaptele celor a scrie și de a cerceta arhivele, acestea fi- ce ne amintesc de trista lor poveste. Ni- ind și ele puține. Atunci am început să meni nu îndrăznea să mărturisească cele adunăm cu multă grijă mărturiile supra- trăite și nici să-i întrebe pe cei apropiați, viețuitorilor. ca să nu le tulbure amintirile. Căutau în În ianuarie 1991, când se împlineau tăcere mormintele celor dragi, risipite 50 de ani de la tragicul eveniment de prin poiană sau prin cine știe ce poteci la Fântâna Albă, la ședința comitetului din pădure sau margine de sat. Teama era director al Societății s-a hotărât să ne mare, mai ales pentru copiii lor, cărora adresăm Arhivelor de Stat Cernăuți cu le doreau o soartă mai bună. Nimic însă rugămintea de a ne permite să cercetăm nu s-a uitat. De abia în anul 1990, după documentele referitoare la masacrul de dezghețul gorbaciovist, când a început la Fântâna Albă. Responsabil fusese ales să activeze cu mai mult curaj Societa- Petru Grior, care era adjunct al șefului tea pentru Cultura Românească „Mihai Arhivei Regionale de Stat Cernăuți, și ar Eminescu” din Regiunea Cernăuți, un fi putut înlesni accesul la materialele de grup de intelectuali, majoritatea origi- arhivă. Comitetul Regional de Partid a nari din localitățile în care s-au petrecut intrat în alertă, mai ales atunci când s-a masacrele și deportările, strămutările în hotărât ca la 1 aprilie – ziua în care au cele patru zări ale necuprinsului impe- fost uciși oameni pașnici, care nu-și do- riu sovietic, evenimentele despre care reau nimic altceva decât să plece în țara nici părinții, nici bunicii nu îndrăzneau lor liberă, în România – să se comemo- să vorbească, despre care numai se șop- reze victimele masacrului de la Fântâna tea, a început să-și pună întrebări lega- Albă chiar în locul masacrului. Inițial, te de soarta de după război a românilor. nu ni s-a admis să cercetăm arhivele, de- Atunci am înţeles că istoria românilor cât mult mai târziu, la insistența noastră, bucovineni trebuie rescrisă. și doar unora dintre cei desemnați. Între- În manualele de istorie, în ziare, la bări erau multe: cine a organizat marșul emisiunile radio și televiziune se prezen- spre frontieră, câte persoane au partici- ta perioada de „ocupație românească” și pat, câți au fost uciși, unde și de cine au de eliberare de către „glorioasa armată fost îngropați, care a fost soarta celor care sovietică”. În centrul Cernăuțiului a apă- au reușit să supraviețuiască masacrului rut chiar monumentul „soldatului elibe- etc. În arhive, dar și în publicațiile vre- 64 mii, nu s-a găsit mare lucru. Cercetările ele nici o informație cu privire la acest însă au continuat. Majoritatea autorilor eveniment. sunt bucovineni. Peste un timp oarecare mi s-a permis După lungi tratative, Comitetul Re- să iau cunoștință cu un dosar penal de gional de Partid a acceptat ca în data de 1 la Direcția SSU, în regiunea Cernăuți. aprilie 1991 să comemorăm victimele de Documentele de arhivă oglindeau doar la Fântâna Albă. Am fost însă preveniți sumar acest eveniment. Ultima mea că va fi o acțiune periculoasă care îi va speranță era de a-i găsi pe participanții revolta pe ucrainenii și lipovenii din sate- încă în viață la tragicul eveniment de la 1 le învecinate, care ne-ar putea ataca și că aprilie 1941. Căutările au fost îndelungi noi vom fi responsabili de posibilele ur- și grele”. mări. Ni se spunea chiar cu multă grijă, Petro Chirstiuc este originar din Ca- că drumul de primăvară prin pădure era menca, raionul Hliboca, regiunea Cer- încă reavăn și nu vom putea trece până la năuți, născut într-o familie de țărani. locul cu pricina. Au început pregătirile. După absolvirea Școlii Tehnice Silvice Cu o zi înainte a fost fondată Societatea din Storojineț a fost trimis la lucru la In- „Golgota”, președinte fiind Petru Grior, stitutul de Proiectare Kazghirproiect din șef-adjunct la Arhivele Regionale din Aktiubinsc (Kazahstan). Era o practică Cernăuți. frecventă de a-i trimite pe tinerii speci- Petro Chirstiuc mărturisește în cartea aliști cât mai departe de baștină. Mulți sa, Ghiocei însângerați: s-au înstrăinat, realizându-se astfel stră- „În martie 1941, prin satele de mutarea treptată a populației. Petro Chir- frontieră din raioanele Hliboca și stiuc revine la baștină, unde a ocupat mai Storojineț umblau niște necunoscuți care multe posturi. Din 2008 este șeful secți- agitau populația să plece în România. ei de politică social-economică a ziarului Chipurile la 1 aprilie granița va fi raional „Novîi deni” (varianta în lim- deschisă și toți doritorii vor putea să o ba română – „Monitorul de Hliboca”), treacă fără piedici. Dar totul a avut un colaborează activ, încă din anul 2003, sfârșit dramatic, sângeros. cu mai multe ziare regionale de limbă Am vrut să aflu care a fost reacția ucraineană: „Bukovina”, „Bukovinske autorităților la acel eveniment. A fost vice”, „Vecerni Cernivți”, „Molodâi bu- oglindit el cumva în ziarul de atunci, covâneț”. Nu cunoaște limba română, „Bucovina Sovietică”? La Arhiva este ucrainean, dar zguduit de tragicele Regională de Stat, ziarele de la 1 până evenimente din 1941, la Fântâna Albă, la 20 aprilie lipseau din colecție. Am Lunca și alte sate bucovinene, scrie volu- fost sfătuit să mă adresez la Biblioteca mul Freamătă brazii deasupra crucilor (în Regională, dar și acolo s-au păstrat limba ucraineană), iar în 2011 apare edi- ziare numai din anul 1945. M-am dus ția a doua, bilingvă, ucraineano-română, la Biblioteca universității, în secția de sub titlul Ghiocei însângerați, în care sunt publicații rare, și am găsit acolo edițiile evocate evenimentele tragice de la fron- „Bucovinei Sovietice” pe care le căutam. tiera româno-ucraineană din anul 1940 Însă, spre uimirea mea, n-am găsit în și de la 1 aprilie 1941, de la Varnița, în 65 apropiere de Fântâna Albă din raionul Hliboca, regiunea Cernăuți. Mărturiile cuprinse în volumul bilingv româno-ucrainean sunt cutremu- rătoare. Ele reconstituie o pagină sânge- roasă din istoria românilor bucovineni.

Vizita Regelui Mihai în nordul Bucovinei În data de 30 mai 1999, Majestatea Sa Regele Mihai I, a fost invitat de către locuitorii comunei Bahrinești să participe la sfințirea noului lăcaș sfânt al acestei vechi așezări românești, atestată documentar din perioada lui Ștefan cel Mare. Prin semnificația sa, a fost o zi istorică pentru comunitatea românească din actuala regiunea Cernăuți. Pe scurtul traseu de la vama Siret/Porubnoe către punctul de destinație, Regele a Majestatea Sa Regele Mihai I, Regina Ana fost întâmpinat cu deosebită căldură și Prințul Radu Duda către biserica cu sufletească, mai ales că mulți dintre cei hramul Sfânta Treime din localitate. La care l-au salutat au trăit sub Coroana intrarea în biserică a fost întâmpinat cu română. Lumea din satul Oprișeni a venit pâine și sare de către preotul Constantin direct de la slujba din biserică pentru a-i Ciobotar și de Dumitru Tofan, spune „Bun venit!”, întâmpinându-l cu președintele comitetului bisericesc, fost flori și lacrimi de bucurie. deportat în stepele Kazahstanului. Slujba Pentru românii din Bahrinești, de sfințire a fost ținută de un sobor de precum și pentru mulțimea care s-a preoți, la care au participat, din partea adunat în acea duminică înălțătoare, Mitropoliei, Adrian Acostachioaie, vizita Majestății Sale a mai însemnat preotul paroh al Catedralei cernăuțene ceva – Regele nu ne-a dat uitării. Este și Gheorghe Sobiat, preot slujitor la în tradiția regalității române să-și catedrală. onoreze întregul neam, indiferent de O parte din slujbă s-a ținut în fața așezarea geografică a acestuia. Istoria de bisericii, la tribună fiind invitată și după 1944 a comunității noastre de pe familia regală. Fiecare minut din acea zi meleagurile arborosene n-a cunoscut parcă era desprins dintr-o poveste în care o mai mare bucurie de pe urma vizitei puțină lume credea că se va întâmpla vreunei personalități din Țară. vreodată. Corul „Dragoș Vodă” a întregit Un covor de flori, flancat de elevii bucuria întâlnirii cu Regele, „venirea școlii din Bahrinești, i-a condus pe căruia a fost așteptată timp de 55 de ani” 66 cu melodii patriotice. chiar ultimativ, o direcționa către vamă. După ani, vom consemna niște Încercările de a afla cine a dat indicația de fapte mai puțin cunoscute. În timpul a interzice plecarea la Varnița n-au avut slujbei din fața bisericii, un demnitar al sorți de izbândă. Nimeni n-a anunțat autorităților locale s-a apropiat de Eugen organizatorii vizitei în prealabil de Patraș, unul dintre organizatorii vizitei vreo modificare a programului, de vreo din partea comunei, și a solicitat să i se amenințare la adresa Regelui, respectiv transmită Majestății Sale să renunțe la era o proastă regizare a unor instituții vizitarea Varniței, locul unde românii de a diminua cumva din importanța au fost masacrați la 1 aprilie 1941. S-a evenimentului. În aceste condiții, s-a transmis că cererea este a reprezentantului trecut peste voința milițianului și coloana SBU (Serviciile Ucrainene de Securitate), și-a continuat drumul. prezent la acel eveniment, motivându- La Varnița, un sobor de preoți a se că această vizită ar fi riscantă pentru oficiat slujba de pomenire a martirilor Majestatea Sa, iar autorităţile ucrainene bucovineni – victime ale noului regim responsabile nu-i vor putea asigura de ocupație. Coroana de flori depusă securitatea personală. Menţionăm că de familia regală a fost un pios omagiu vizita, implicit traseul, au fost aprobate la adus tuturor suferințelor și lacrimilor nivelul instituțiilor de resort ale României românilor din această parte înstrăinată și Ucrainei. I s-a răspuns demnitarului de Țară. Minutul de reculegere a fost ca acest mesaj să fie transmis Regelui parcă un legământ de neuitare din personal de către reprezentantul SBU, partea urmașilor și un jurământ pentru pentru a nu cădea în vreo capcană și a păstrarea ființei naționale. Cântecele evita interpretările nedorite. A urmat aceluiași cor „Dragoș Vodă” al Societății refuzul și o altă cerință de a-i transmite pentru cultură românească „Mihai Majestății Sale același mesaj. Drept Eminescu” au întregit atmosfera urmare, i s-a transmis aghiotantului înălțătoare a momentului. Nici vorbă de Majestății Sale acest mesaj, intermediat vreo amenințare la adresa familiei regale. prin reprezentantul autorităților. Este Nici azi nu cunoaștem cine, concret, posibil ca acest avertisment să-l fi făcut și mai ales cauzele pentru care s-a pe înaltul oaspete, Regele Mihai I, să încercat modificarea programului. Cel renunțe la discursul de după slujba de mai probabil reminiscențele trecutului sfințire (discurs pe care îl avea pregătit). totalitar își mai spun cuvântul… Cu toate acestea, Majestatea Sa a Mai presus de toate, vizita familiei decis să plece la Varnița, pentru a-și regale în nordul Bucovinei, în primăvara omagia foștii cetățeni și martiri ai anului 1999, rămâne una istorică. neamului prin depunerea unei coroane Evenimentele au fost consemnate de flori. În drum spre Varniţa a avut loc de către Eugen Patraş, unul dintre o altă surpriză: în locul în care drumul organizatorii vizitei regale la Bahrineşti. se bifurcă spre Fântâna Albă și Volcineții Vechi, întreaga coloană de mașini era așteptată de un milițian care insistent, 67

Dulce Bucovină „Ghetoizări informaționale” în spațiul transfrontalier bucovinean Marin GHERMAN

Aspecte teoretice re își dorește să devină membru al acestuia, Noțiunea de ghetoizare este tot mai atunci ghetoul formează o societate a celor des utilizată în științele politice și socio- excluși. Pierre Bourdieu sublinia că exclu- logie în contextul proceselor moderne de derea, izolarea și singurătatea au unit unele creare a unor spații sociale, etnice, poli- grupuri de persoane sub o umbrelă identi- tice, informaționale închise, care, cu toate tară. Nu viziunile comune au devenit un că interacționează cu mediul social-po- element al coeziunii sociale, ci procesul litic, nu prea sunt influențate de acesta. de ghetoizare / tribalizare. Ghetoul descris În științele comunicării mai este utilizată de Bourdieu nu permite acumularea unui noțiunea de tribalizare sau ghetoizare di- anumit capital social, or oamenii în această gitală, care explică, de fapt, procesul de situație nu au încredere în nimeni. Acest constituire a unor triburi virtuale pe Face- proces blochează acțiunile colective și dez- book, Instagram, Twitter sau pe alte rețele voltarea. de interacțiune socială. În spațiul virtual Urmărind evoluţia procesului politic utilizatorii sunt reuniți într-un trib izolat din Statele Unite ale Americii, filosoful de lume sau constituie un grup separat. francez Alexis de Tocqueville scria în cele- Tribul, fiind informat de faptul că există bra sa carte Despre democraţie în America3, păreri diferite în spațiul public, prezintă publicată pentru prima dată în secolul al membrilor săi că ideile grupului mic sunt XIX-lea, că America se deosebeşte de Fran- dominante în societate1. Ghetoul / tribul ţa prin faptul că are la îndemână o „artă digital este unul închis, iar membrii aces- a unităţii”. Cercetătorul francez menți- tuia se aseamănă între ei prin faptul că se ona faptul că americanii se unesc în gru- autoizolează de lume. puri organizate pentru a realiza anumite Sociologul francez Pierre Bourdieu interese comune care țin de funcționarea scria în studiul „Spațiul fizic și social”2 că eficientă a societății. În secolul al XX-lea în societățile moderne acționează două „arta unităţii” a fost numită de sociologi şi efecte dominante: efectul clubului și efec- politologi – capital social. Apoi au apărut tul ghetoului. Dacă clubul reprezintă elita o mulţime de teorii ale capitalului social, (economică, politică, intelectuală) și fieca- care apreciau procesele politice şi econo- 1 Ionuț Purica, Internetul și dinamica tribalizării mice din punctul de vedere al calităţii rela- în orașele de astăzi, în „Geointelligence. De la ţiilor sociale. În acest context, teoreticienii informații la fake-news”, coord. V. Simileanu, București, Top Form, 2018, p. 40-44. 2 Pierre Bourdieu, Physical and Social Space, in „Sociology of social space”, Moscow: Institute of 3 Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în Experimental Sociology, p. 50. America, București, Humanitas, 2016, 875 p. 68 din SUA şi din vestul Europei4 consideră verticale între cetățeni și stat, afectând in- că nivelul de dezvoltare a capitalului social clusiv relațiile din cadrul familiei. Ne pu- reprezintă un sistem de valori, reguli ne- tem aminti de propaganda sovietică care formale de comportament şi atitudini so- glorifica modelul unui pionier cu numele ciale, care fac posibile acţiunile colective în Pavlik Morozov6 care și-a denunțat tatăl. cadrul societăţii. Nivelul înalt de dezvol- Mitul era folosit în propaganda sovietică tare a capitalului social determină sporirea destinată tinerilor pentru a sublinia că ei nivelului de încredere socială. Dar nimic sunt responsabili în primul rând în fața nu poate fi realizat fără ca grupurile sociale statului și apoi a părinților. URSS educa o să se cunoască, să interacționeze între ele. loialitate totală față de puterea de stat. De fapt, ideologia comunistă a reușit să dis- Comunismul – inamic al capitalului trugă total sau parțial rădăcinile societății social civile în statele Europei Centrale și de Est Din păcate, Bucovina istorică a cu- prin epuizarea instituțională a legăturilor noscut mai multe faze de epuizare a ca- sociale orizontale. pitalului social despre care vorbeau Pierre Acest lucru a însemnat pentru Buco- Bourdieu și Alexis de Tocqueville. Ruperea vina o adevărată tragedie: legăturile tra- Bucovinei în două părți în anii ‘40 ai se- diționale din mediul social au fost defor- colului trecut și instaurarea comunismului mate, încrederea în semeni a devenit una au însemnat pentru nordul și sudul Buco- minimă, iar caracterul tolerant și pașnic al vinei în primul rând o înstrăinare politică „omului bucovinean” a început să fie pus și geografică prin apariția unei frontiere sub semnul întrebării în contextul depor- și, în cel de al doilea rând, o demontare a tărilor realizate de URSS, schimbării com- principiilor de bază ale funcționării socie- ponenței etnice a populației și creării unor tății civile, aflată la acel moment în proces unități administrativ-teritoriale noi, care de constituire. nu se bazau pe un trecut istoric comun, În timpul unei prelegeri ținute la Kiev, ci au apărut din considerente geopolitice. politologul american Francis Fukuyama sublinia că „în toate statele postcomuniste Izolare informațională există o problemă legată de capitalul social În afară de deformarea structurii socia- și încredere între oameni, care a apărut ca le, începând cu anii `40 ai secolului trecut, o consecință a moștenirii marxist-leniniste. în Bucovina istorică a avut loc și o diviza- Acest sistem politic și ideologic era făcut în re a spațiilor de informare și comunicare. așa mod încât să distrugă capitalul social”5. Spațiul informațional și social nord-buco- De fapt, statul-partid în mod intenționat vinean a fost influențat de propaganda so- distrugea legăturile firești existente atunci, vietică, potrivit căreia RSS Moldoveneas- care erau la baza sindicatelor, a întreprin- că este o țară cu mai mare „succes prole- derilor, a bisericilor și a diverselor orga- tar” decât fostul stat moșieresc român! În nizații private, înlocuindu-le cu legături România comunistă, despre Bucovina is- 4 Robert D. Putnam, Bowling Alone: The Collapse torică se vorbea rareori și doar în contexte and Revival of American Community, New York, prielnice politic. Simon & Schuster, 2000, 544 p. 6 Pavlik Morozov. Information about soviet 5 Ce înseamnă capitalul social? Lecția din Kiev a lui children-informers, in „Seventeen moments in Francis Fukuyama, ziarul „Deni”, 17 octombrie Soviet History”. Access: http://soviethistory.msu. 2006, nr. 177, p. 3 edu/1934-2/pavlik-morozov 69 După destrămarea URSS-ului a deve- țiul „ghetoului informațional”, însă acesta nit vizibilă o mare „ghetoizare informaţi- este slăbit politic din interior8. onală” – nordul și sudul Bucovinei sunt Efectele ghetoului înseamnă o necu- încadrate în două spații informaționale noaștere de către ucrainenii din nordul diferite, în două sisteme politice diferite, Bucovinei că mai există și o parte de sud a iar populația s-a trezit fără o memorie is- Ținutului Fagilor, o necunoaștere a faptu- torică comună. S-a încercat rezolvarea lui că România este stat membru NATO și acestei probleme prin implementarea unor UE, o necunoaștere de către unii suceveni proiecte comune7, însă, în pofida inițierii a faptului că Cernăuțiul nu este un oraș unor activități transfrontaliere finanțate din Republica Moldova sau că Ucraina și de UE și care vizează susținerea societății Rusia sunt două state diferite9. Aceste ele- civile și a comunicării în spațiul transfron- mente ale necunoașterii parțiale sau totale talier bucovinean, izolarea informațională sunt nefavorabile implementării unor pro- continuă să existe, iar cooperarea econo- iecte transfrontaliere de succes. Mai mult mică, politică, culturală pare totuși una decât atât, situația descrisă de noi este un minusculă, nu în ultimul rând în urma impediment în calea acumulării capitalu- efectelor primare și a celor secundare ale lui social. ghetoizării. De exemplu, presa din județul Suceava Ghetoizare digitală funcționează într-un anumit spațiu infor- Progresul tehnologic a determinat dez- mațional și reflectă unele subiecte, iar cea voltarea rapidă a rețelelor de socializare din regiunea Cernăuți își desfășoară acti- Facebook, Twitter sau platforma Youtu- vitatea într-un alt spațiu. Contactele și in- be, care au tăiat din autoritatea și forța de terferențele sunt tot mai mici de la un an odinioară a presei clasice. Prin rețelele de la altul, cu toate că după logica colaborării interacțiune socială se schimbă percepția transfrontaliere și globalizării era de aștep- publicului legată de ce înseamnă de fapt tat o intensificare a cooperării interinstitu- adevărul. „NewsFeed” – nume dat unei ționale. Unica punte de legătură între cele înșiruiri de postări haotice, majoritatea două spații rămâne presa de limba română fără nicio legătură între ele – a schimbat din Cernăuți, ale cărei materiale mai sunt înțelegerea asupra a ce înseamnă o știre, ce preluate de colegii din Suceava, iar comu- înseamnă un adevăr. nitatea românească din regiunea Cernăuți Rețelele de socializare, prin algoritmii încă depune eforturi pentru a reconstrui interiori de funcționare, care se schimbă Bucovina identitară unită. Elementul de la un an la altul, creează diferite spații identitar românesc din partea de nord a Bucovinei are capacitatea de a sparge spa- 8 Marin Gherman, Presa de limba română din regiunea Cernăuți: perspective și probleme în calea 7 Propunerile exprimate de către participanții la dezvoltării, în „Peisajul etnocultural și etnopolitic „masa rotundă” internațională „Noile paradigme al regiunilor de frontieră din Ucraina, R. Moldova europene de colaborare și potențialul Euroregiunii și România. Retrospectivă istorică și actualitate” Prutul de Sus”, care a avut loc pe 22 septembrie (Cernăuți, TehnoDruk, 2018), p. 195. 2020 și a fost consacrată împlinirii a 20 de ani 9 Bucovina – zonă de contact: analiza identităților, de la înființarea Euroregiunii, în „Euroregiunea ideilor și percepțiilor în spațiul transfrontalier Prutul de Sus: experiență, particularități, căi de ucraineano-român. Materiale informațional- intensificare a colaborării”, Cernăuți, Bukrek, analitice, coord. Bureiko N. ș.a., Iași-Cernăuți, 2020, p. 29. 2017, 72 p. 70 închise, iar comunitățile de Facebook (Su- Adevăr și dezinformare ceava, Cernăuți, Herța) devin hiper-locale. Carențele sistemului de informații Așadar, Internetul, cu toate că are menirea în contextul bucovinean transfrontali- de a conecta oamenii la distanță, deseori er au devenit vizibile în ultimii cinci ani. îndepărtează zonele vecine unele de altele În 2015, mai multe agenţii de presă din și aprofundează efectul izolării sociale, de- Ucraina, Republica Moldova şi România scris mai sus. Citim pe rețele despre strada au preluat ştirea de pe site-ul nr24.org noastră, despre ce ne place și ce ne convi- despre conferința de fondare la Cernăuţi ne, și nu despre vecinii noștri sau despre ce a Adunării Românilor din Bucovina, care nu ne place, pentru că astfel de informații a cerut statut special pentru românii din ne oferă în mod prioritar algoritmii digi- nordul Bucovinei şi a condamnat regimul tali ai postărilor. Din păcate, procesul de președintelui Petro Poroșenko. Știrea, cu ghetoizare ar putea cunoaște o amplificare mari efecte mediatice, s-a dovedit a fi una în cadrul rețelelor electronice de comuni- falsă. O astfel de adunare nu a avut loc. care și informare. Paradoxul zilei de astăzi Această informație este difuzată în perioa- este apariția unor insule / triburi de co- da desfășurării Operaţiunii Antiteroriste municare între oameni, care nu formează în estul separatist al Ucrainei și înrăutățirii un tot întreg colectiv. Efectul segmentării relațiilor interstatale dintre Kiev și Mos- și ghetoizării a devenit o nouă provocare cova. Știrea a fost preluată de publicația pentru Bucovina. „Korrespondent” cu referire la un site ne- În altă ordine de idei, observăm că cunoscut – nr24.org, potrivit căruia, un deseori o știre scrisă cu respectarea tuturor grup de delegați reprezentativi ai tuturor regulilor ziaristice și deontologice este mai raioanelor din nordul Bucovinei au ascul- puțin citită decât o știre cu un neînsemnat tat rapoarte prezentate de membrii gru- element de mistificare sau exagerare. Presa pului de inițiativă, în care erau punctate din România, în loc să reflecte un eveni- problemele sociale, economice și culturale ment cultural despre românii din Cernăuți, cu care se confruntă românii din Ucrai- alege deseori subiecte care sunt la mare că- na. Se mai specifică și faptul că în cadrul utare în propriul spațiu informațional. In- așa-numitei conferințe de fondare au fost teresele politice sau cele comerciale sunt discutate aspecte legate de securitatea vor- dominante pentru managerii organelor de bitorilor de limba română în respectiva re- presă. Același lucru se referă și la presa de giune. Potrivit știrii, participanții la confe- limba ucraineană din nordul Bucovinei. rință și-au exprimat dorința ca România să În era Internetului, oricine poate deveni joace un rol activ în procesul de acordare jurnalist având un gadget. În goană după a statutului special de autonomie pentru trafic pe web, tot mai multe portaluri de românii din regiunea Cernăuți. „La eta- știri publică informații false/semi-false/ne- pa actuală, românii din Bucovina traver- verificate/rupte de context, pentru a avea sează una dintre cele mai dificile perioade mai mulți cititori, deci mai mari venituri în istoria lor. Ne găsim într-o țară în care din reclamă10. are loc un adevărat război, se prăbușește industria și sectorul agricol. În rândurile 10 Marin Gherman, Marea Neagră – un „lac” românilor din Bucovina rata şomajului a al războiului informațional: între tehnici de atac atins nivelul cel mai ridicat din Ucraina, hibrid și încercări de apărare intuitivă, în „Glasul iar tinerii părăsesc regiunea”, a declarat Bucovinei”, 2019, nr. 101-102, p. 54. 71 coordonatoarea conferinței de constitui- vreme de război în Donbas”, „au preten- re a așa-numitei Adunări a Românilor din ții teritoriale”, „creează probleme din cer Bucovina, Dorina Chirtoacă (personaj in- senin” etc.12. Așadar, imaginea românilor ventat). „În acest context, specifică ea în din Ucraina în ochii populației majoritare continuare, este actuală ideea creării pe a avut doar de suferit. După ce-au aflat că teritoriul locuit compact de populația ro- știrea este falsă, agențiile de presă și pos- mânească a unei autonomii Bucovinene în turile de televiziune din Ucraina nu au componența Ucrainei”11. publicat dezmințiri, nu au încercat să „tra- În 2016 știrea falsă a avut continuare. teze” spațiul informațional și să diminueze Mai multe organe de presă din Ucraina, efectele sociale negative, ci pur și simplu România și Republica Moldova au publi- au șters informațiile despre inexistenta cat informația despre faptul cum aceeași Adunare și inexistenții lideri. Adunare a Românilor din Bucovina s-a Știrea a fost publicată pe agenția TASS adresat către președintele Petro Poroșen- din Rusia și preluată de o sumedenie de ko, solicitând o autonomie locală. Româ- agenții de presă din Ucraina, România și nii din Ucraina din nou au devenit ținta R. Moldova. În comentariul agenției ruse unui atac informațional. Știrea a fost pre- TASS se spune: „Unii analiști români con- luată foarte repede de presa românească și sideră că Bucureștiul în contextul crizei nimeni nu a avut timp sau dorință să se din Ucraina trebuie să introducă forțele verifice. Ca și în 2015, în anul 2016 a con- armate în regiunile Odesa și Cernăuți”. tat nu atât mesajul (care nu este interzis Așadar, TASS realizează și un atac infor- de lege, în fond), ci contextul, motivația, mațional împotriva României, țintind argumentarea. În 2015 așa-zisa Adunare a relațiile dintre Ucraina și România13. Lo- Românilor solicita un statut special pen- gica acestor atacuri este simplă: facilitarea tru că „se simte în nesiguranță în contextul apariției de conflicte regionale, de dorit conflictelor de contrabandă din regiunea interetnice, convingerea opiniei publice Transcarpatia”. În anul 2016, Adunarea din țară că minoritatea este o primejdie, inventată evocă „un precedent juridic și o sursă de „separatism”, schimbarea atitu- politic pentru toate comunitățile națio- dinii majorității față de grupul țintă și de- nale din Ucraina” – statutul tătarilor din zechilibrarea situației, semănarea urgiei și Crimeea. În ambele cazuri sunt evocate a neîncrederii între etnii, în cazul dat între aspectele problematice ale relațiilor dintre ucraineni și români. În același timp, reacți- etnicii români și autoritățile ucrainene. ile din rețelele de socializare și din presă la Dacă analizăm comentariile utilizatorilor aceste atacuri informaționale scot în prim rețelelor de socializare din subsolul știrilor despre așa-zisa Adunare a Românilor, ob- 12 Marin Gherman, Atacuri informaționale servăm că informația falsă este considerată împotriva românilor din Ucraina – răni de populația din Ucraina un act de trădare intratabile, în „Timp Românesc”. Acces: https:// www.timpromanesc.ro/atacuri-informationale- a etnicilor români, care „nu au ce face în impotriva-romanilor-din-ucraina-rani- 11 Liubov Melniciuc, Inexistenta „Adunare a intratabile românilor din Bucovina” și varianta bucovineană 13 Dezinformare în reluare: Românii din Cernăuți a unui separatism inventat, în Agenția de știri „iarăși” cer autonomie locală, în Agenția de știri BucPress din Cernăuți. Acces: https://bucpress. BucPress din Cernăuți. Acces: https://bucpress. eu/opinie/inexistenta-%E2%80%9Eadunare-a- eu/social/dezinformare-in-reluare-romanii- romanilor-din-12846 din-2503 72 plan liderii de opinie, susținătorii direcți mațiile adevărate au fost percepute ca fiind și indirecți ai informației virtuale, adică false, iar cele false – ca fiind adevărate! sunt și o sursă alternativă de informare. De Bucovina ca zonă de contact a fost fapt, rănile vor fi netratabile și până când implicată în mod direct în războaiele in- presa din Ucraina, România, R. Moldova formaționale ruso-ucrainene sau ruso-oc- și alte state nu-și vor asuma o responsabi- cidentale. Tehnicile acestui război sunt litate socială pentru știrile dăunătoare și general-cunoscute. Deseori, o informație periculoase. despre un stat este folosită pentru a influ- În acest context, o altă știre adevăra- ența opinia publică în celelalte țări. Așa- tă despre declarația unui colonel ucrai- dar, presa rusă scrie deseori că România nean privind crearea unei brigăzi în vestul este un stat sărac care nu mai este condus Ucrainei pentru a apăra „Bucovina de po- de politicienii de la București, ci de elitele sibilele pretenţii teritoriale ale României” de la Bruxelles. Grupul-țină este, în primul a fost catalogată de majoritatea analiștilor rând, alegătorii din Ucraina și Republica ca fiind o informație falsă, „una scrisă de Moldova și doar în cel de al doilea rând ce- ruși”. În realitate, nu a fost o știre falsă. În tățenii români. Deci, sunt distribuite știri 2015 colonelul ucrainean Viktor Kevliuk de acestea pentru a descuraja votarea forțe- a declarat că o nouă brigadă va fi înfiinţată lor pro-europene în Ucraina și Republica în regiunea Ivano-Frankisvk cu scopul de Moldova. În linii mari, metodele războiu- a apăra „Bucovina de posibilele pretenţii lui informațional sunt foarte simple: pro- teritoriale ale României”. În timp ce unele movarea în rețelele de socializare a unor portaluri de știri au preluat cu o deosebită știri false, susținerea mesajelor din rețelele ușurință informația respectivă, altele s-au de interacțiune socială cu mesaje asemănă- grăbit să o dezmintă, subliniind că este o toare în presa clasică, mai ales la televiziu- propagandă rusească clasică, mai ales că si- ne și, în final, rostirea de discursuri politice te-urile românești au preluat știrea de pe care se bazează pe știri false. Acestea din TASS, și nu din surse ucrainene sau occi- nou sunt „rostogolite” în presă și în rețelele dentale. Potrivit televiziunii locale „3 Stu- de socializare. În acest mod, este construită dio” din regiune, conferinţa de constituire o realitate alternativă, una nouă, virtuală, a brigăzii s-a desfășurat la Ivano-Frankivsk. fantastică, însă care are efecte sociale și slu- Experţii politici susţineau în 2015 că in- jește intereselor politice. formaţia respectivă nu se înscrie în proce- sul de apropiere diplomatică a Ucrainei de Soluții România, mai ales pe fundalul conflictului Marea deosebire dintre războiul infor- din Donbas, Kievul fiind sprijinit în dife- mațional și cel clasic este asimetria15. Dacă rite moduri de Bucureşti14. În acest mod, scutul antirachetă ne apără de rachete, în ultimii ani am ajuns în situația când atunci nu avem un scut împotriva dezin- realitatea și hiperrealitatea au devenit un formării. O mare asimetrie se observă în- tot întreg. Nici jurnaliștii experimentați tre atac și apărare. Apărarea UE și NATO, din România și Ucraina nu au știut cum să strategiile elaborate în legătură cu primej- analizeze veridicitatea acestei știri. Infor- diile războiului informațional par a fi niște 14 În Ucraina va fi înființată o brigadă „pentru 15 Dumitru Borțun, Războiul informațional apărarea Bucovinei de România”, în Agenția de știri ca război semiotic, în „Geointelligence. De la BucPress din Cernăuți. Acces: https://bucpress. informații la fake-news”, coord. V.Simileanu, eu/politica/in-ucraina-va-fi-infiintata-1744 București, Top Form, 2018, p. 22. 73 încercări intuitive de apărare, o copiere cu țiilor europene de presă. Deseori, infor- limbaj digital a strategiilor militare clasice. mația ajunge denaturată sau bruiată (prost Fără o educație civică și cultură media a tradusă, reflectată fără înțelegerea contex- populației, chiar și fără cultură generală, tului sau special denaturată). nu vom reuși să facem prea multe lucruri Este mai mult decât necesară crearea pentru a combate fenomenul fake-news. unor centre de informare de presă comu- În mare parte, atacurile informaționale ne pentru a reflecta corect realitatea trans- își ating ținta din cauza: stereotipurilor frontalieră care este cea mai sensibilă vizavi răspândite în societăți, a necunoașterii de de posibilitățile unor actori de a manipu- către cititori a geografiei, a istoriei sau a la opinia publică. Un cluster comun de politicilor țărilor vecine, a dispariției presei presă este mai mult decât necesar în zona de calitate în favoarea unor pseudo-organe transfrontalieră bucovineană. Ar fi un pas de presă16. Problemele vechi ale societăți- important pentru ieșirea din ghetoizarea lor, nerezolvate în trecut, devin o povară a digitală. Fără acești pași mici, strategi- viitorului sub presiunea știrilor false care le ile (trans)naționale riscă să fie lipsite de exploatează. Deci, nu putem rezolva aceas- vreun sens. În același timp, inițierea unor tă problemă fără măsuri. Este necesară o proiecte de depășire a stereotipurilor soci- viziune comună în definirea provocărilor ale / etnice / politice este mai mult decât create de tehnicile de dezinformare. De necesară. Crearea unor centre de presă, a aceea, acordarea unei atenții mai mari isto- unor cluster-uri de schimb de informații riei, geografiei, culturii țării natale și state- dintre rețelele profesioniste de jurnaliști lor vecine în sistemul de educație este mai și încurajarea prin programe de stat, prin mult decât importantă. Dacă nu va avea fonduri internaționale a jurnalismului loc acest lucru, o știre falsă despre un stat profesionist, neimplicat politic, sunt pași vecin, despre o regiune, despre oamenii tactici în această strategie. Soluția rapidă, din Bucovina, despre activitățile organi- dar foarte firavă, ține de nivelul local și zațiilor și instituțiilor va fi foarte ușor de național, soluția strategică ține de coope- promovat, în situația când nimeni nu știe rarea internațională. Așadar, „ghetoizări- istorie sau geografie. le informaţionale” în spaţiul bucovinean Dacă vorbim de Ucraina și de Româ- transfrontalier nu vor disparărea de line, nia, trebuie întreprinși, pentru început, fiind direct dependente de configurațiile unii pași mici, fără de care celelalte dis- geopolitice și informaționale din regiune. cuții par a fi lipsite de sens. Din păcate, posturile publice de radio și televiziune ale Ucrainei și României nu își au corespon- denți permanenți în statele vecine. Drept rezultat, consumatorul de informații își formează imaginea despre statul vecin din surse străine, deseori finanțate de terți sau, în cel mai bun caz, din traduceri ale agen- 16 Marin Gherman, Fragilități și tehnici de apărare ale spațiilor informaționale din Ucraina, Republica Moldova și România în contextul campaniilor electorale din 2019, în „Geopolitica”, Anul XVII, nr. 77 (1/2019), p. 122. 74

Calendar Mai

1 mai 2006 – a murit, la Slatina, gazetarul şi poetul AUREL GAGIU (n. 25. 12. 1937) 2 mai 1935 – s-a născut, la Nicolae Titulescu, Olt, poetul şi prozatorul ION GEORGESCU (m. 24 august 2018) 2 mai 1960 – s-a născut, la Lădeşti, Vâlcea, poetul, epigramistul şi ezoteristul NICOLAE ZĂRNESCU 3 mai 1957 – s-a născut, la Piatra-Olt, actorul și regizorul NICU IOAN POPA 3 mai 2011 – a murit, la Bucureşti, scriitorul, publicistul şi omul de radio IOAN ION DIACONU (n. 6. 10. 1937, Balş) 10 mai 1998 – a murit, la Bucureşti, poetul ION POTOPIN, pe numele adevărat ION MAGNEA (n. 2. 09. 1916, Potopinu-Dobrosloveni, Olt) 14 mai 1881 – s-a născut, la Caracal, pictorul MARIUS BUNESCU (m. 31. 03. 1971, Bucureşti) 15 mai 1926 – s-a născut, la Slatina, poeta, prozatoarea, eseista şi traducătoarea VENERA ANTONESCU 15 mai 1938 – s-a născut, la Diaconești-Corbu, Olt, prozatorul și gazetarul IOAN M. BARBU 16 mai 1949 – s-a născut, la Corabia, poeta, prozatoarea şi gazetara MIHAELA DUMITRESCU (m. 05. 01. 1991, Slatina) 17 mai 1909 – a murit, la Bucureşti, etnologul IOANA CRĂCIUNESCU (n. 1845, Castranova - Dolj) 18 mai 1954 – s-a născut, la Poboru, Olt, poetul MARIN RADA 20 mai 1950 – s-a născut, la Slatina, criticul de artă şi traducătorul MARIA PALEOLOGU 21 mai 1836 – a murit, la Bucureşti, poetul BARBU PARIS MUMULEANU (n. 1794, Slatina) 21 mai 1968 – s-a născut, la Calafat (Dolj), poetul şi gazetarul A. C. MIREA, pe numele adevărat COSTEL MIREA 29 mai 1940 – s-a născut, la Bobiceşti, Olt, artistul plastic OVIDIU BĂRBULESCU 29 mai 1949 – s-a născut, la Caracal, poetul şi criticul literar PAUL ARETZU, pe numele adevărat PAUL AREŢU 30 mai 1929 – s-a născut, la Slatina, interpreta de muzică populară ILEANA CONSTANTINESCU (24 mai 2018) 75

Dulce Bucovină Poeme Vladimir ROBU

Fidelitate

Ulcioare sparte, pumni de piatră, cu vinul încă nelegat În taină mută universul, această vreme dizolvată Eterna luptă își deschide colindul sec furat din sat Ce arde-n nopțile fragile, bolnavi cu frunțile de vată. Istorii vechi prin glorii crude, cernute-n sânge de amar Din miezul crud al nemuririi îmbrac un neam în foc și pară, Povestea mea neatentată va sparge nourii de var Cu semne vechi din Pomul vieții, lăsat în raiul de ocară. Și cine astăzi va îndrăzni să-mi țese-n ochi un pui de dor! Voi pune-n leagănul de moarte un strop de pizmă ne-cinată Cu noaptea-n tact ascund durerea, să mai îmbrac în viitor O lume coptă-n legea sfântă, pe-un unghi lăsat de umbra-i plată Vă însetez pe foi de stele, cu slove tari scobite-n os. Tot ce-a trecut, rămâne placă, sculptată-n fierul nesemnat Sub basmul rupt din fericire, voi undui un cânt frumos, Coroana slăvii mulți o poartă, în visul fără de păcat. Și de va strânge din lumină, Onoarea, raiul cu venin Din frunza roasă a iubirii vor crește fluturi fără cruce Dintr-un nimic se naște gândul, martir pe trupul caolin Menit să toarcă universul, cu pași grăbiți printre răscruce. Nemuritor e numai cerul, comoara omului e vântul, În petici rupte scaldă timpul, cumplita lege fără grof Prea mult de dus pe o spinare, cât poate ține și pământul? Tot ce-a trecut rămâne-n urmă, pe-un cui tocit de apostrof. De nu mă vreați să cânt de mine, vă las cu pace, fără silă E prea ușor să judeci timpul, ce a trecut cu foc și chin În peteci roase se îmbracă, dreptatea tânăra copilă Dar eu aștern cumplita slovă, să vă aprindă din alin!

Opriți frunzele să cadă!

Opriți frunzele să cadă de pe ramurile plânse! Stropi de dor în urma verii luminează fără pâlc Simt cum rupe din putere norii verzi o iarnă ninsă Să o bată-n piatra ruptă decorată cu mult tâlc. 76 Mi se face milă multă după cercuri de cicoare Ce-au pierdut în lupta cruntă cu orcanele de sus Ce mai pace solitară? Dacă lași din piept să zboare Doine dulci din umbra vie descusută din apus. A slăvi o toamnă calmă nu-i prea mare-ncărcătură. Vin din noapte domni de-aramă să scobească solul viu, Mi se face dor de coasă ce-a purtat pe vârf de gură Iarba verde mătăsoasă cu colindul ciripiu. Opriți frunzele să cadă din cenușa plumburie! Stropi de dor, prin ploi de toamnă sparg visele verzui. Țipă-n gara deshămată trenul verii din vecie Iar pe urma lui de trestii, stau de veghe pomi statui.

Pe bulevard

Prin săbii vechi străbate un dor, cernut din timp pe coapsă Ei au pierdut…eu călător mai strâng din ploi pedeapsă. Și s-au mânat din Preoți-Domni mari soli din turnuri roase Pe plaiuri noi cu sânge cald, se-aud frânturi de coase. Prin zbor suav povești de mai zburdând din visuri pale Răsar de sus, pierdute-n tact, oceane de pocale. Potop de vin prin branșe muți adapă-un neam dezmetic Pe bulevardul de șalviri, cobzari ascunși în petic. S-au hodinit demult în lut, zdrobiții din răscoală Mergeam în ritm cu fruntea-n slăvi, acum am dat de boală Stăpâni pe-un zar șchiopând de-un os, iertăm greșeli din vamă Benchetuiri noi la orice pas, ne strânge-n vârf de lamă. Văd satul flint, sclipind prin geam, cu nori de brumă groasă Citesc prin foi de trandafir cum trec prin spic de coasă Romanțe dulci cu cârje moi, pierdute-n vis de ceară Ogoru-mi sfânt, cernut prin timp pe săbii vechi mă cară. Sub catafalcul bandajat, vlăstari de brazi se-ascunde Miroase-a pâine din cuptor numai nu știu de unde? Prin codrul tuns nici vânt de dor, să mori! Nu te mai strânge Pe plaiuri noi cu frunze verzi, miroase-a vin cu sânge. Asculți și tu, ascult și eu – mai mult nu-mi este teamă De zvonul strict din paraclis cu toaca de aramă. Pământul crud nu simte chin, măcar că-i ud și rece Pe bulevardul de șalviri, mai înc-o toamnă trece! 77

Dulce Bucovină Poeme Marin GHERMAN

Colivii inventate (ciclică) Morminte întemnițate

Nici un lanț de sclav Ostașul nu va veni niciodată – nu înrobește visul libertății, este o speranță deșartă. nici o colivie – ciripitul de pasăre. Buneii mei îl așteptau ca pe un înger. Oftau ambii privind pe geamul depărtării. Adevăratele ciocârlii „S-o fi rătăcit printre sârme ghimpate, mor atunci când nu mai pot cânta. a uitat oare de noi?”, se întrebau.

Ce temniță mare e lumea, A muri cu scriptura pe piept, cu porți dărâmate scrisă în limba durerii, și paza dormitând întruna, înseamnă a muri acasă. dar cu sclavi tremurând Ce trist mai este să-ți vezi cimitirele în fața cerului albastru. întemnițate, trecutul ținut în colivii, Copacii nu mai sunt goi: lacrimi înghețate de Siberii. iarna cresc pe ramuri colivii de sezon. Dorințele noastre îngheață afară, Privirea buneilor încă trăiește în geamuri, le ținem flămânde ca pe niște păsări urâte, oftatul străpunge mormintele, certăm în noi orice pasiune. iar ostașul se retrage alergând și adoarme adânc, Frica de oglinzi ne omoară – călcând peste cavouri și stânci. teama de a șopti la ureche durerile noastre eterne. Atât ce mai știm din istoria noastră.

Doar sclavul perfect imită libertatea, doar sufletul bun – indiferența. Rătăcire

O moarte perfectă precede o naștere de stea. Nicăieri nu se ascute mai bine sabia Nici un lanț de sclav decât sub masa împăcării. nu înrobește visul libertății, nici o colivie – ciripitul de pasăre. Nicăieri nu găsești un zbor aproape perfect 78 decât în sfera unui ou, decât în naivitatea noastră. unde zace speranța de pasăre. Suntem naivi, Nicăieri dar nicăieri nu mai găsești nu apar metafore mai perfecte oameni ca noi, decât într-un poem nescris. oameni ce-și caută neamul...

Nicăieri fumul nu este mai negru Labirint decât în curtea bibliotecii, unde ard cărțile după revoluție. Lupta cu inerția este un pariu cu moartea. Căderea stelelor nu poate fi oprită. Nicăieri Niciodată nu smintește vrabia nu zboară mai liber mâna amorțită. decât peste sârma ghimpată a frontierelor ce ne despart. Mai frumos ca soarele-i refracția lui în ape, Nicăieri mai spectaculos ca zborul cerul nu este mai albastru este poemul despre pasăre – decât în ochii copilului iluzii ce ne fac să ne ferim de moarte. ce urmărește adormirea ploii. Vitejii lumii se tem oricum de șoareci, Nicăieri iar făr de cronicari nu se nasc eroii. nu vei găsi adevărul Dumnezeu trăiește doar în cuget, dacă îl vei căuta pe cărări deja umblate. în afara gândului plânge neființa.

Nicăieri În adâncul oceanului nu arde lumânarea, vulturii nu sunt mai grași îngeri și demoni – la aceeași masă. decât deasupra unor societăți de șoareci. Copaci fără rădăcini – element de decor, popor fără limbă – plânset fără lacrimi, Nicăieri la margini de prăpastie dansăm. nu va fi mai multă umbră decât sub umbrela adusă de-acasă. Un sol al neantului îmi bate iar la ușă, e timp de ignoranță, de somn adânc. Nicăieri Trenul se apropie, ciorile nu sunt mai negre vagoanele-s din sticlă decât în amintirea despre ele. și pleacă mai departe spre țărmuri de oglinzi. Nicăieri Orice drum ratat plânsul nu este mai sincer e-o șansă de schimbare. decât într-o lacrimă ascunsă de lume. Sparg farfurii de gard și bat din palme în acest labirint ce mă face Nicăieri mai tare. nu dispare ura și disprețul 79

Dulce Bucovină Anii de grație și de creație de la Cernăuți Dorin POPESCU

desfășura o misiune diplomatică Pe românul acesta, viu și autentic, poate fi (chiar și în lumea curajos și rebel, nu am simțit vreodată nevoia pipernicită de astăzi, fulgurantă de a-l adormi ori de a-l lăsa neexprimat în cei și frivolă)A o sursă perenă de preocupări și aproape patru ani de diplomație românească responsabilități (dacă se întâmplă să trăiești la Cernăuți, din aprilie 2007 în februarie amănuntul de a avea conștiință, desigur). 2011. Pe românul acesta din mine, autentic Însă poate fi totodată o sursă perenă de și liber și aristocratic și neclintit, nu l-a putut satisfacții, profesionale și personale, care fac răpune nimic. Nici probele dure ale locului din tine un privilegiat, un răsfățat al sorții. (despre care se pot scrie cărți voluminoase), Așa va fi fost întreaga mea misiune nici conștiința mutilată a unora care voiau să diplomatică de la Cernăuți, între anii 2007 îl vadă în insectar – anemiat, mutilat, șters, și 2011, când am reprezentat România în prăpădit, istorie. Pe românul acesta din mine calitate de diplomat (cu rang de consilier l-au ținut în viață la Cernăuți conștiința diplomatic, iar timp de aproape un an permanentă a propriei responsabilități, gerant interimar) la Consulatul General al dragostea pentru istorie pe care am învățat-o României de acolo. din familie (prin tată, mamă, frate, unchi Întreaga mea misiune diplomatică la etc.), dragostea pentru țară (pe care nu am Cernăuți a stat sub semnul excepționalității, mai putut-o anemia vreodată din momentul iar timp de patru ani Cernăuțiul a fost un în care ea a crescut în mine atunci când sanctuar al modului meu de a-mi gândi trebuia, sporită prin lecturi, modele și mituri responsabilitățile în raport direct cu istoria în anii de creștere) și suferința din ochii fabuloasă a locului. În Cernăuți nu poți fi românilor locului, care adesea prindea grai doar diplomat, cu o fișă a postului subțire și în discuții, atunci când ei vedeau în mine cinică – o întreagă istorie urcă din rădăcini (și acest miracol se producea constant în spre tine, agățându-se disperat de rezerva anii aceia) o întrupare generoasă și liberă a intangibilă de conștiință românească ce Țării de care au fost rupți cândva și pentru se vede prea firav exprimată cu mijloacele care dorul lor secret nu a încetat vreodată să austere ale limbajului diplomatic... Și, când respire, chiar și când putea fi fatal celui care istoria fabuloasă a locului este incapabilă nu știa (sau nu voia) a-l ascunde. să atingă și să trezească românul ancestral Puțini își mai aduc aminte de anii din tine, atrofiat de rutinele locului, de aceia. În perioada respectivă, România ținea zelul globalizant al satului lui Luhan și de permanent locul I, în Ucraina, în sondajele stereotipiile așteptărilor celorlalți de la tine, publice privind „inamicii externi” (am o fac oamenii locului; românii din Cernăuți. coborât în sondaje, cel mai probabil, odată Românii din Cernăuți și istoria lor țin în cu Crimeea și Donbas, în 2014); presa viață, atent și în fiecare secundă, românul locului titra periodic despre „imperialismul din tine. Românul de sub toga de diplomat. românesc”, iar manualele de istorie – despre 80 „ocupanții români”, cartea de limbă română Nu am făcut aproape nimic eroic spre era prohibită, iar relațiile cu România – a intermedia această iubire. Pur și simplu inhibate prin ukazuri și șiretlicuri; România cred că această iubire și-a creat un mesager câștiga(se) în epocă celebrul proces de la potrivit, pornind de la micul noroc al unei Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, conșiințe nevătămate. Pașii minții mele aveau loc mici schimburi de personae non descoperă și acum, luminos și fără efort, gratae, tensiunile în relația bilaterală erau vestigii ale transferului afectiv peren din la incandescența maximă, în punctul de Cernăuți... fierbere etc. Începând cu ceasurile tragice când În toată perioada aceasta, am fost un comemoram, împreună, la Fântâna Albă / permanent mesager privilegiat („primii Varnița, anii de suferință de la acel 1 aprilie diplomați au fost îngerii”, spuneau cândva 1941, când câteva sute/mii de români au manualele de diplomație) al mesajelor de ales să moară în numele iubirii lor pentru dragoste pentru România ale românilor România, în pădurile roșii ale Varniței, în din Cernăuți. Niciodată în viață emoția gropi comune în care li s-au șters urmele, permanentă de atunci nu s-a mai repetat. într-o superbă cruciadă pentru România Niciodată în viață nu am mai văzut atâta cu prapori, steaguri și cântece românești. dragoste colectivă pentru România. De la Masacrul de la Fântâna Albă / Varnița, de scrisorile nearse din podurile strămoșilor la 1 aprilie 1941, când grănicerii și NKVD- români și liberi ai românilor din Cernăuți, ul sovietic au linșat câteva sute sau mii de de la tremurul din glas al bătrânilor care români care se îndreptau pașnic spre granița povesteau în parabole și mituri istoria cu România spre a o trece definitiv, obosiți românească a locului trăită cândva de ei, îndelung de minciunile sovietice potrivit de la vorbele cu subînțeles la gesturi eroice cărora granița s-ar putea deschide doar o și exemplare, toată recuzita de expresie a zi pentru cei care doresc să revină acasă, dragostei pentru România, într-un spațiu stă nedezmințit în centrul amintirilor mele care dezavua această dragoste, mi s-a dăruit paradigmatice de la Cernăuți. La fiecare 1 la Cernăuți. Iar eu am putut-o transmite, aprilie, închideam Consulatul și mergeam la fără frici mărunte, acasă – destinatarilor din Fântâna Albă – cu flori, icoane și cruci – să România care o așteptau și care, într-un fel, ne reculegem: era o tradiție mai dură decât o și țineau vie: oameni simpli, decidenți ai moartea. politicii noastre externe, colegi din minister, Cine vrea să se vindece de năravul prieteni și rude, cărturari și istorici, originari lașității să meargă la Fântâna Albă de 1 din Bucovina, români cu har și conștiință de aprilie, la mormintele nedescoperite și peste tot din Țară etc. tăcute ale românilor noștri martirizați acolo. Am trăit acolo, la Cernăuți, timp de „Nu vă este frică, domnule Popescu?” – patru ani, într-o alertă etică permanentă – m-a întrebat odată, acolo, un român din în alerta etică permanentă de a nu degrada Cernăuți (care poate citește acum aceste această iubire, de a nu-i răspunde prea rânduri), când spuneam – acolo, în sanctuar rece, prea surd, prea auster. Această alertă – celor care doreau să „internaționalizeze” etică permanentă a făcut din anii de la masacrul (speculând că la Varnița vor fi fost Cernăuți o epică irepetabilă în viața mea uciși cetățeni de diverse etnii care doreau să și, poate, un exemplu de grație cum rar pot ajungă în „lumea liberă”, dincolo de țarcul trăi diplomații în această lume chinuită de sovietic) că statul român nu tolerează și demonii desubstanțializării. nu acceptă nicio teorie speculativă în afara aceleia, probată/documentată științific, 81 potrivit căreia la Fântâna Albă au murit fără norocul de a fi auzit (o parte din) aceste români care au preferat să moară trecând povești. eroic frontiera spre Țara pe care au ales să De aceea, pentru mine, anii de la o iubească, România, cu o iubire mai mare Cernăuți au fost o binecuvântare. decât frica de moarte. Nu îmi era frică. La Nu doar pentru că acolo am întemeiat Fântâna Albă, nu îți este frică decât să fii o familie, alături de soția mea Dorina, păcătos și laș în raport cu istoria poporului româncă autentică, înțeleaptă, frumoasă tău, hrănită stoic din morți care stau tăcuți și magică din Cernăuți; nu doar pentru că sub picioarele tale. acolo s-au născut băieții noștri Alexandru Sunt multe astfel de momente care și Ștefan, înrudiți în toate cu spiritul sacru însoțesc pașii gândului meu prin Cernăuți. al locului, expresii tonice ale acestuia; nu Nu am viori care să cânte tânguirile și doar pentru că acolo am găsit Gloria în suferințele locului. Nici cuvinte care să le chip de înger devenit fiică; nu doar pentru aline. În fostul cimitir militar al orașului că acolo am construit cele mai trainice zac degradate morminte de academicieni platforme de credință pentru România din și episcopi, morminte de militari și eroi. întreaga mea carieră de diplomat – ci pentru Toți români. În Sala Sinodală a Palatului că acolo am văzut o iubire necondiționată Episcopal (în general închisă pentru public), pentru România, miraculoasă și splendidă, în care s-a făcut istorie mare la finele anului proaspătă și tânără, ancestrală și fermă, 1918, nimeni nu mai caută pașii pierduți ai moștenită genetic și ideatic, din partea unora istoriei de altădată, pentru care s-a trudit și cărora România le-a oferit totuși, indolent, murit eroic. repetat, aproape toate motivele spre a-i Este mai greu să construiești o urmă dezamăgi și înstrăina. românească în spațiul public din Cernăuți De asta iubesc Cernăuțiul. De asta decât să ajungi pe Lună. Puținele urme iubesc Bucovina. De asta iubesc Herța, românești din ultimii 20-25 de ani (firave teritoriu martiric al unor erori de istorie. De nume de străzi și de școli) sunt rezultatele asta iubesc nordul Moldovei (câteva localități modeste ale unor războaie culturale care răzlețe din actualul raion Noua Suliță), topit au tocit încrederea în sine a generației într-o ființă cu Bucovina de-a lungul unor postsovietice de români din Cernăuți, maluri de apă care nu mai există. îmbătrânind-o prematur. Pentru că mulți din românii noștri de Și sprijinul din Țară a venit puțin, acolo nu se lasă înstrăinați nici când Țara sfielnic și rar, tolerat cinic și periferic (exprimată grobian în figuri amorale cu de oameni pentru care contau prioritar papion serafic) le-o cere. Am fost acolo și propriile jilțuri și sinecuri. În pofida acestor știu. Nici o Varniță nu le poate supune accidente de parcurs, pentru care românii frumoasa cerbicie de a rezista înstrăinării. din Cernăuți aveau, în general, înalte Iubesc Cernăuțiul pentru că acolo am îngăduințe aristocratice (construind generos văzut cea mai frumoasă lecție colectivă pretexte pentru uitările lașe ale fraților lor de despre rezistență și iubire într-o lume a peste granițe), iubirea pentru România nu a înstrăinării accelerate. încetat niciodată să respire senin și tonic în Despre astfel de iubiri în România nu se multe case de români de acolo, hrănită de mai vorbește. poveștile vetrelor lor din case. De aceea consemnez aici, încă îngrijorat Mă gândesc adesea cât de sărac aș fi că accentele tari ale eticii și epicii excepționale putut fi – cât de săracă mi-ar fi fost viața – ale anilor mei de la Cernăuți vor fi rămas neexprimate dintr-o prea neîngrijită și 82 nevinovată urgență a autenticității, iubirea care trebuiau susținuți, căuta în permanență magică pentru România pe care am văzut-o idei noi și oameni noi, identifica potențial de acolo, în fiecare din secundele în care am creștere în cei tineri. Deseori părea că observă trăit suferințele și crucile acestei iubiri, ceea ce este invizibil. Găsea pisica neagră în deopotrivă cu voievozii acesteia: românii din camera neagră și o îmblânzea... Dorin Popescu Cernăuți. a devenit pentru mine un diplomat-model, Spre a lăsa să vorbească, de facto, nu care dispunea de toate calitățile necesare despre mine (căci nu am crezut niciodată pentru a reprezenta interesele neamului în glorii deșarte, trăind în adrenalina perenă românesc. Genialitatea este ascunsă mai a refuzului sinucigaș al acestora), ci despre întotdeauna în mici nuanțe. Și aici nu pot ei înșiși – românii din Cernăuți – și despre să nu subliniez faptul că diplomatul Dorin iubirile lor, vă las în compania uneia dintre Popescu nu a reprezentat la Cernăuți doar vocile acestora, Marin Gherman, președinte statul român, ci mai mult, neamul românesc, al Centrului Media Bucpress din Cernăuți, neamul cel mare de care vorbea Nicolae Iorga. unul dintre zecile de mii de Marini pe Dorin Popescu nu avea misiuni ce țin de fișa care i-am iubit la Cernăuți pentru că n-au postului, ci avea misiuni de suflet și de istorie. lăsat să moară, acolo, credințele neamului Nu a fost un simplu diplomat al unui stat românesc; pentru că n-au lăsat demarinizat devenit atunci membru NATO și UE, ci un poporul român… adevărat ambasador al sutelor de mii de suflete Notă: Recomand, spre mai bună românești din Ucraina, care erau și încă mai înțelegere a românilor din Cernăuți, o sunt în așteptarea unei mângâieri, a unei epistolă colectivă a unora dintre românii atenții din partea „fraților de dincolo”. Îi sunt de acolo adresată subsemnatului, epistolă recunoscător că a crezut în mine atunci, m-a care nu încape aici din rațiuni de utilitate încurajat, m-a tot îndemnat să merg înainte a spațiului tipografic și despre care nu și m-am numărat printre tinerii-studenți contenesc să cred că este una dintre cele mai în care Dorin Popescu a crezut. Această frumoase scrisori de dragoste pe care am credință mă ține puternic și acum. Anii au primit-o vreodată – o scrisoare de dragoste trecut, iar faptele bune au rămas neclintite. de la românii din Cernăuți, în ziua în care, De la o vreme, orașul Constanța mi se pare o anul trecut, îndrăzneam să împlinesc o parte din Bucovina istorică. Tomisul vechi a jumătate de veac (textul integral: https:// devenit un spațiu de alinare și afirmare pentru www.bucpress.eu/cultura/cernautiul-tine- cernăuțenii invitați la diverse evenimente minte-la-multi-11817)… organizate de Asociația „Casa Mării Negre” – o asociație nouă, de geopolitică, condusă de dr. Cernăuțiul ține minte! Dorin Popescu, care este la fel de neobosit ca Marin Gherman: Când vede pădurile în atunci, dar cu sentimente cu mult mari și grijă flăcări, Dumnezeu trimite ploi peste pământ. enormă manifestate față de soarta românilor Când vede oameni necăjiți – încearcă să-i din Ucraina. Cernăuțiul totul ține minte: ajute și trimite oamenii potriviți la locurile de la pașii neîncrezuți ai tânărului Mihai potrivite... Așa îl văd pe Dorin Popescu, ajuns Eminescu grăbit la școală, de la tropotul cailor la Cernăuți la un început de mileniu. El a baronului Hurmuzaki până la discursurile fost pentru românii din regiunile Cernăuți pline de suflare românească ale lui Dorin și Transcarpatia, incluse odinioară într-o Popescu și faptele sale bune. Cernăuțiul totul singură zonă consulară, un reper de nădejde, ține minte!… un avocat cultural, diplomatic și spiritual. Cât a fost la Cernăuți a știut să încurajeze oamenii 83

Dulce Bucovină Grigorie, cavaler de Pantazi Vladimir ACATRINEI, Sergiu BARBUȚA

espre marele artist bucovinean Încă din liceu, Grigore Pantazi se distin- Grigorie Pantazi nu se cunosc ge prin talentul său de declamator, recitând prea multe lucruri. Din păcate, la comemorări scene și acte întregi din dra- el esteD cu desăvârșire uitat în capitala Buco- mele lui Goethe, Schiller, Grillparzer. vinei unde s-a afirmat ca regizor, actor, poet, „Gazeta Bucovinei” din 3/15 februarie muzician, coregraf, sculptor, autor de feerii, 1893 publică un anunț al Societății acade- de spectacole de balet și de pantomimă1. Se mice „Junimea”, din care aflăm câteva nume cunosc prea puține lucruri despre colabora- de rezonanță ale participanților la viața mu- rea sa cu societățile culturale din Bucovina și zicală a capitalei ducatului: „C. cav. De On- din Țară, cu teatrele naționale și casele regale ciul, G. De Pantazi și Cor. de Tarnovețchi, din Europa. Coriolan Maghețin, dar mai ales Claudiu Grigorie, cavaler de Pantazi, s-a născut la Stefanelli și Grigorie Pantazi au surprins plă- 5 februarie 1872 la Costiceni, județul Hotin cut publicul prin declamații frumoase”3. (astăzi Ucraina), unde părinții săi aveau mo- Fiind student, Pantazi debutează la „Ju- șie. Provine dintr-o veche familie de boieri nimea” înscenând la 19 ianuarie 1894, îm- moldoveni din județul Botoșani, stabiliți în preună cu profesorul său, pictorul Eugen Basarabia după răpirea de către ruși a Mol- Maximovici, cu un fast extraordinar, tablou- dovei dintre Prut și Nistru. Un străbunic fu- rile vivante Soarele și Visul marinarului4. sese membru în divanul Moldovei. Mama, Încheindu-și studiile juridice la univer- Nadina Pantazi (1852-1932), descindea sitățile din Cernăuți și Viena, Pantazi devine dintr-o veche familie de boieri moldoveni, funcționar în administrația provincială a Bu- Talpă, consemnată de Dimitrie Cantemir în covinei. Cu prilejul comemorării lui Ștefan cartea de aur, printre celelalte 40 de familii cel Mare, în 1904, aranjează o serie de ta- de boieri autohtoni. O străbunică, Talpă, fu- blouri vivante din viața marelui voievod. La sese soția lui Ion Barnovschi Movilă, fratele spectacol asistă și guvernatorul Bucovinei, domnitorului Moldovei (Miron Barnovschi prințul Hohenlohe, care rămâne profund Movilă). Tatăl, Constantin Pantazi, fusese impresionat. A doua zi acesta îl cheamă pe mare proprietar la Baiești, apoi la Costiceni2. tânărul artist pentru a-i pune în vedere că lo- Din aceeași parte a Basarabiei provin și alți cul lui e la Viena, unde s-ar putea dedica cu doi mari oameni de teatru: Bogdan Petri- totul artei. Intervine pentru numirea lui la ceicu-Hașdeu și Constantin Stamati-Ciurea. Ministerul de Interne din Viena, unde, timp Iar maestrul Pantazi se destăinuise la un de mai bine de 17 ani, va fi director al părții moment dat că și-ar fi dorit să inaugureze la române a monitorului oficial austriac „Foaia Hotin un teatru național, pentru care alesese legilor imperiale”. câte un act din opera dramatică a celor doi Gustav Mahler, cel mai mare dintre di- autori basarabeni. rectorii Operei Imperiale din Viena, om ex- trem de inaccesibil și de o severitate temu- 84 tă, frate cu brutalitatea, primește baletul lui duri, mătăsuri și juvaiere seculare ale famili- Pantazi Povestea Soarelui pentru a-l prezenta ilor din înalta aristocrație. Însuși împăratul la Operă. Dar spectacolul nu se ține, întru- a cheltuit, din fondurile sale particulare, o cât Mareșalul Curții Imperiale respinge bale- sumă din care s-a instalat, tot după indicații- tul, ca fiind„zu rumänisch”5. le lui Pantazi, un decor rulant special, înfăți- În schimb, decanul maeștrilor de balet șând în succesiune neîntreruptă tablouri din din Austria Josef Hassreieter și celebrul com- cursul veacurilor. A doua zi după reprezenta- pozitor Josef Bayer, autorul muzicii la bale- ție, mareșalul Curții Regale principele Alfred tul Die Puppenfee, care făcuse ocolul lumii, de Montenouvo (1854-1927) l-a vizitat pe apreciază calitățile artistice ale lui Pantazi și Pantazi acasă pentru a-i aduce mulțumiri. îi cer concursul pentru festivalurile de ope- Un mare succes a avut prezentarea ba- ră și balet organizate odată pe an la Teatrul letului Nippes la Opera din Viena (s-a jucat Imperial din palatul Schönbrunn. Astfel, în de 56 de ori). După balet, Grigorie Pantazi a cadrul ultimei reprezentații a Curții imperi- fost invitat la curtea baronesei Marie Louise ale din Schönbrunn, s-a prezentat baletul lui Larisch von Moennich (1858-1940) unde Pantazi, Cântul. Pantazi a condus direcția de s-a prezentat un festival nocturn de Pantazi. scenă, Curtea punându-i la dispoziție întreg Marie Luisa Larisch von Moennich era ne- aparatul tehnic și artistic al Operei și al Tea- poata împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, trului Curții din Viena. Pe scenă, reprezen- cunoscută mai ales sub numele Sisi (1837- tanți ai celor mai vechi familii aristocrate din 1898), soția împăratului Franz Joseph I al Austria și Ungaria – prinții Schwarzenberg, Austriei. Auerpreg, Hohenlohe, Kinsky etc. – erau La astfel de onoruri a reușit să ajungă la simpli statiști și se supuneau cu disciplină și Viena un român din Cernăuți, datorită ta- modestie exemplară ordinelor și comenzilor lentului şi fantaziei sale bogate în arta sce- severe ale lui Pantazi. nică! Trei luni de zile Pantazi a fost oaspete De la Schönbrunn și Viena, Grigorie al Palatului Imperial, unde i se servea cina. Pantazi ajunge la București. Regina Elisabeta Repetițiile erau chiar mai frumoase decât a României (Carmen Sylva) l-a primit săp- reprezentațiile înseși, deoarece prințesele și tămâni de-a rândul la castelul Peleș, iar în ducesele veneau direct de la distracțiile mon- timpul văduviei sale, la castelul de la Curtea dene de la Curte, cu decolteuri și diademe, de Argeș. La București el a montat cu dem- iar partea bărbătească o reprezentau demni- nitari ai Curții Regale baletul Nippes7. Bale- tarii și arhiducii care în ziua respectivă erau tul s-a prezentat cu tot fastul mai întâi în sala invitați la Schönbrumn6. Palatului Regal din Calea Victoriei, apoi la În opera lui Pantazi jucau și membri ai Opera Română timp de două săptămâni (pe familiei regale. De exemplu, prințesa Maria timpul direcției lui Cocoresu). Windisch-Grätz (1852-1929) a jucat în ro- Luigi Manzotti (1835-1905), tatăl ba- lul împărătesei Teodora. La reprezentație au letului european, autorul celebrului balet asistat 70 de membri ai familiei imperiale. Excelsior, îi scria lui Pantazi de la teatrul La Pentru împăratul Franz Joseph I, care se Scala din Milano despre unul din spectacolele nimeri a fi bolnav, s-a aranjat o reprezentație bucovineanului: „C’e un opera di gran inge- specială, la care a asistat numai majestatea sa nio, con effetti meravigliosi – una vera poema”. împreună cu urmașul său la tron, Carol I, („E o lucrare de mare ingenuitate, cu efecte pentru ca bătrânul monarh să nu se oboseas- minunate – o poezie adevărată”). La 1914, că prin obligațiile sale de amfitrion. Au fost Mingardi, directorul teatrului La Scala, ho- puse la contribuție cele mai scumpe brocar- tărâse să aducă pe scena renumitului teatru 85 baletul Nippes, dar izbucnirea războiului a rei Ungare, care a mai scris muzică pentru împiedicat reprezentarea. La fel și la Petro- spectacolele de balet Luceafărul și Vis de vară grad, unde fusese acceptat spre reprezentare, ale maestrului Pantazi. Baletul Luceafărul s-a baletul a rămas nemontat. Maeștrii baletului prezentat la Cernăuți și București cu con- rus, Legat și Fokin, au apreciat în mod deo- cursul societății „Armonia”. Ulterior Pantazi sebit montările lui Pantazi. Chiar și celebrii a compus baletul Nufărul, țesut pe legende compozitori Giacomo Puccini (1858-1924) induse vechi și motive de folclor muzical in- și Franz Lehár (1870-1948) s-au exprimat dus9. elogios despre fantaziile coregrafice ale lui Grigore Pantazi a montat în Cernăuți, Pantazi. Rezumând, putem spune, fără să tot cu concursul neprețuit al societății „Ar- greșim, că baletul Nippess a fost prezentat la monia”, operetele naționale Crai nou, Moș Viena și București, atât la curțile regale, cât Ciocârlan, Noaptea Sf. Gheorghe. A condus și la operă. În Viena actorii erau arhiduci și festivalurile Liceului I din Cernăuți. Printr-o arhiducese, în București – persoane din elita înscenare în stil modern a dat viață nouă ope- capitalei8. retei naționale Crai nou de Ciprian Porum- Pantazi a fost primul care a scris o feerie bescu, montată la Cernăuți cu societatea „Ar- pe motivele regelui valsului Johann Strauss monia” și la Suceava, Vatra-Dornei, Rădăuți (1825-1899), feerie care s-a prezentat cu și Botoșani cu societatea „Ciprian Porumbes- mare succes. Mai târziu, familia decedatului cu”. Pantazi devine membru onorific (onorar, coautor, Josef Bayer, l-a autorizat pe Pantazi în limbajul epocii) al societăților „Armonia”, să scrie un nou scenariu pe muzica postumă „Junimea” și „Ciprian Porumbescu”. a acestuia. Baletul s-a numit Wiener Bilder. Înainte de Primul Război Mondial, La Viena, Pantazi a mai montat o feerie, Pantazi a fost inițiatorul și animatorul tea- Din timpul Eladei, pe muzică antică. Feeria trului român din Cernăuți, un fel de direc- s-a jucat simultan pe două scene, în ace- tor neplătit al teatrului național, cum își eași sală, fapt ce nu s-a mai întâmplat până zice el însuși într-un Memoriu din septem- atunci. brie 1933: „Cu toate societățile culturale Înzestrat cu aptitudini muzicale deose- din Bucovina, am organizat și înscenat prin bite, Pantazi a fost cel dintâi care a recon- decenii un rând de reprezentări teatrale în struit scenariul cunoscutului balet Prometeu limba română. Toate aceste reprezentări le- de Beethoven. Textul baletului fiind pierdut, am aranjat gratuit și, de pe urma neobositei artistul bucovinean a țesut pe fiecare notă a mele munci, toate societățile culturale din lui Beethoven imaginea plastică corespunză- Bucovina s-au ales cu frumoase venituri”10. toare. Eusebie Mandicevschi (1857 - 1929), La 4 mai 1901, la Cernăuți are loc pre- autoritate științifică muzicală de prim rang, miera operetei lui Tudor Flondor Moș Cio- fără a cărui aprobare nu se publica nici o edi- cârlan, pe un libret de Constantin Berariu. ție din marii clasici ai muzicii occidentale, a Regia a fost semnată de Grigore Pantazi. În recunoscut cel dintâi adânca legătură dintre distribuție: Aglae Lupu (Florica), Hedwig scenariul lui Pantazi și muzica lui Beethoven. Bucher (Halițchi), Gheorghe Sârbu (Farfuri- Baletul Prometeu s-a prezentat cu mare dis), Adrian Forgaci (Notarul), Ștefan Sca- succes la Opera Cehă din Praga în decurs de lat (Stan), Constantin Berariu (Gheorghe), două stagiuni. Ziarele din Praga au publicat Constantin Hostiuc (Chirilă), în total 80 de articole elogioase despre această creație. artiști – soliști, coriști, dansatori. La Budapesta s-a pus în scenă de vreo 60 La București, Pantazi înscenează, tot cu de ori baletul Naierul pe muzică de Rezcö înalta societate de la Curtea Regală, alături Máder (1856 - 1940), fost director al Ope- de baletul Naierul și baletul Oița pierdută 86 (pe muzica Rapsodiei lui Enescu), iar cu ac- nistrația Bucovinei, iar în deceniul următor torii Teatrului Național din București, melo- îl aflăm detașat la Legațiunea omânăR din drama Sufletul și muzica(cuvinte de Carmen Viena, după care ocupă postul de consul ge- Sylva), montată și la Cernăuți la jubileul de neral onorific. 70 de ani ai Reginei Elisabeta. La 16/17 de- La Cernăuți pune în scenă, la diverse ser- cembrie 1913, Societatea „Junimea” organi- bări naționale, feeria Cuvântul Neamului, pe zează la Teatrul Municipal din Cernăuți, sub care în 1923 o montează la Vatra-Dornei cu conducerea lui Pantazi, sosit special din Vie- o echipă de țărani. În 1933 o reluă, inaugu- na, un spectacol jubiliar. Sărbătoarea a durat rând primul teatru de țărani din Bucovina. două zile. În prima zi a fost prezentată melo- La București montează, cu Societatea drama Muzica înalţă sufletul de Dr. Grigore Arhitecților, baletul Rococo. Pantazi, pe versuri de Carmen Sylva, tradusă Este decorat cu Bene Merenti, acordat de de O. Josef, Mazurca de Josef Bayer. A doua Regele Carol I al României, care se întreți- zi s-a prezentat Cântecul neamului. Poemă nea adesea cu Pantazi asupra chestiunilor de feerică națională de Dr. G. Pantazi, tradusă artă. Obține titlul de cavaler și ofițer alCo - de A. Stefanelli (muzica de Kostecki). Socie- roanei României, Medalia jubilară „Carol II” tatea era condusă atunci de secretarul Galin și Steaua României. de la Consulatul Regal al României11. La una din repetițiile din București asis- În 1914, în Teatrul Municipal din Cer- tau cu mult interes viitorul rege, Ferdinand I, năuți a avut loc o manifestare consacrată lui principe moștenitor pe atunci, împreună cu Mihai Eminescu (organizator – societatea principesa Maria. Se repeta Oița pierdută, cu „Armonia”). După o conferință despre M. ofițeri din garda regală și din elita armatei, Eminescu, corul „Armonia” a prezentat Lu- care nu se prea arătau dispuși să execute figu- ceafărul, feerie pantomimică în 3 tablouri de rile dificile ale dansurilor naționale, din care Pantazi (muzica – Raul Molder, directorul cauză era cât pe ce să se scoată din program Operei din Budapesta)12. În același an so- acest balet național. Principele Ferdinad a cietatea „Armonia” marchează 25 de ani de insistat însă cu toată energia pentru repre- activitate. zentarea baletului, venind el însuși pe scenă În 1921, Cercul studențesc „Arboroasa” și stând lângă Pantazi până când executanții, aranjează în Teatrul orășenesc o șezătoare li- neavând încotro, s-au supus14. terar-artistică: „Programul, ca șezătoarea să- În 1935, societatea „Junimea” pregătește și aibă scopul dorit, facem un călduros apel comemorarea lui George Popovici (cunoscut către onoratul public cernăuțean, precum sub pseudonimul literar Teodor Robeanu), și către toți frații noștri studenți să sprijine autor al volumului Poezii postume, tipărit la manifestarea noastră, prin participarea în București în 1908, cu o prefață de N. Ior- număr cât mai mare. Suntem încredințați ga. „Între învinșii păcatelor noastre – scrie pe deplin în generozitatea onoratului public N. Iorga, – între cei pe care i-a ucis răutatea care a sprijinit întotdeauna cu dragoste toate acestui neam, nu știu pe niciunul pe urma manifestările studențești. E vorba de drama căruia să trebuiască atâtea lacrimi”. Iorga patriotică Se face ziua de Zaharie Bârsan, re- avea în vedere sfârșitul tragic al cărturarului gizată de Pantazi”13. bucovinean, în 1905. Conducerea societății În 1921 și 1922, Grigorie Pantazi a fost se adresează la 3 martie 1935 lui Grigorie inspector General pentru Bucovina pe lângă cav. de Pantazi, consul la Viena. Îl infor- Ministerul Cultelor și Artelor. Deasemenea mează că s-a luat hotărârea să fie comemo- el mai funcționa și ca subdirector la Minis- rat George Popovici, la Cernăuți, printr-un terul de Interne, consilier superior la admi- festival artistic. Pantazi este invitat să pregă- 87 tească o feerie prin dramatizarea poemului NOTE lui G. Popovici Novela de Castel, publicată în 1894. Conducerea societății se angaja 1. Victor Morariu, Omagiu lui Grigorie Pantazi să facă toate pregătirile pentru spectacol. în „Junimea Literară”, An XXIII, 1934, nr. 10- Pantazi e informat și de faptul că s-a apelat, 12, p. 21. 2. Membri marcanți ai Societății Academice „Juni- pentru costumele poloneze, la George cav. mea” din Cernăuți (De la Înființarea ei în 1878 și de Gallin, alt membru marcant al Societății, până la Jubileul Semicentenar din 1928), Albumul 15 consul al României la Varșovia . Mare. Vol. I. Îngrijire și note de Rodica Șcraba Pantazi, membru activ al Societății, s-a în „Glasul Bucovinei” An. III, 1996, nr. 4, p. 32; remarcat și ca scriitor. Feeria sa Tricolorul s-a Alis Niculică. Din istoria vieții culturale a Buco- prezentat pe scena Teatrului Național, evo- vinei: Teatrul și Muzica (1775–1940), Casa Edi- când în șase tablouri contribuția Societății torială Floare Albastră, București, 2009, p. 168- „Junimea” la întregirea neamului. Se face 169. referire la Grămadă, căzut în luptele de la 3. Serata muzicală-declamatorică în „Gazeta Bu- Cireșoia, în august 1917. covinei”, 7/19 februarie 1893, Anul III, nr. 11, p. 3. Pantazi a avut onoarea de a fi membru Arcadie Dugan-Opaiț, Albumul Mare al Soci- în comisia pentru reorganizarea teatrelor din etăților Academice „Arboroasa” și „Junimea” din România, sub prezidenția profesorului Si- Cernăuți, Vol. 1, Editura Universității „Ștefan cel hleanu, care îi aprecia mult expertizele com- Mare” din Suceava, 2015, p. 229. petente. Ibidem, Omagiu lui Grigorie Pantazi în „Junimea Opera lui Pantazi cuprinde vreo 50 de Literară”, Anul XXIII, 1934, nr. 10-12, p. 23. spectacole de balet și feerii, din care mai Ibidem, p. 23-24. mult de jumătate s-au pus în scenă16. Dar Ibidem, p. 24. ceea ce trebuie reținut ca moment deosebit Ibidem, p. 25. Ibidem de interesant este că Pantazi a putut să cree- , p. 26. Ibidem, p. 26. ze atâtea spectacole de balet fără să fie însuși Soc. Stud. „Junimea” în „Foaia Poporului”, 14 de- maestru de dans. Creațiunile sale coregrafice cembrie 1913, nr. 50, p. 13. le datorează temperamentului său teatral și Serbările Eminescu în „Foaia Poporului”, 10 mai muzical, viziunii extraordinare pentru efec- 1914, nr. 19, p. 12-13. tele culorii și ale atitudinii plastice și faptului Alis Niculică, op. cit., p. 196-197. că a cunoscut marile teatre din Europa. Ibidem, Omagiu lui Grigorie Pantazi în „Junimea În revista cernăuțeană „Făt Frumos”, din Literară”, An XXIII, 1934, nr. 10-12, p. 27. 1939, la rubrica „Cronică” se spune: „Du- Dimitrie Vatamaniuc, Bucovina între Occident și minică, 11 iunie 1939, s-a așezat la odihnă, Orient. Studii și documente, Editura Academiei în cimitirul Horecei din Cernăuți, osemin- Române, București, 2006, p. 564-565. Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, tele mult zbuciumatului Dr. G. de Pantazi. București 1991, p. 288. „Marele artist coregraf de reputație europea- Cronică: Grigorie Pantazi în „Făt Frumos”, Anul nă și marele suflet de Român, crainic al fru- XIV, nr. 4, p. 111. mosului național, a avut parte să se stingă aici în Bucovina lui iubită, unde se întorsese din Viena, locul triumfurilor internaționa- le”, consemnează ziarul „Glasul Bucovinei” în nr. 5.642. Anuarul societăți „Ciprian Po- rumbescu” din Suceava, pe 1938/39, îi evocă frenetic amintirea. 88 Raftul cu cărți O panoramă a literaturii din Basarabia Theodor Codreanu – Scriitori basarabeni Teodor PRACSIU

upă o mică „odisee” editorială (care confirmă strălucit buta- da interbelică „La noi greașea- la deD tipar este instituție de stat!”), a ajuns la cititori volumul masiv al lui Theodor Codreanu (Scriitori basarabeni, Editura Academiei Române, 2019, 460 p.), născut – după precizările autorului – la sugestia acad. Dumitru Radu Popescu, directorul respectivei edituri. Spiritele avizate știu că opțiunea n-a fost deloc întâmplătoa- re, Theodor Codreanu consolidându-și, în ultimele 3-4 decenii, reputația de bun cunoscător al realităților social-politice și cultural-literare din Basarabia. Criticul hușean a făcut numeroase vizite în ținutu- rile din stânga Prutului, a stabilit legături statornice cu scriitorii și publiciștii basara- beni, și-a cimentat legăturile de prietenie cu unii dintre aceștia, a colaborat la revis- tele de la Chișinău și este deja omologat re). Numele lui Grigore Vieru pătrunsese drept o competență în materie, publicând în conștiința publică românească încă din până acum mai multe volume consacrate 1978, odată cu tipărirea cărții lui, Steaua „fenomenului basarabean”: Basarabia sau de vineri (Editura Junimea, Iași), antolo- drama sfâșierii (2003), Duminica Mare gie poetică realizată de Horia Zilieru. a lui Grigore Vieru (2004), În oglinzile În 38 de ani de „conviețuire afectivă” lui Victor Teleucă (2012), Mihai Cim- cu Basarabia, Theodor Codreanu a acu- poi – de la mitopo(i)etică la critica on- mulat un număr semnificativ de studii, ar- tologică (2012), Basarabia eminesciană ticole, recenzii, prefețe și postfețe la cărțile (2013). Într-un succint Ante-scriptum, scriitorilor basarabeni, ceea ce i-a facilitat autorul precizează că încă de prin 1982 alcătuirea acestui dens volum. Cartea se citea cu interes revista „Literatura și arta”, vrea o „panoramă” a literaturii basarabene, săptămânal care atinsese în anii de glorie fără pretenția exhaustivului și fără o strictă tirajul fabulos de 260.000 de exemplare perspectivă diacronică, așa cum se poate (în alt loc ni se dă o cifră mai mică, dar ori- vedea lesne, bunăoară, în O istorie des- cum impresionantă: 250.000 de exempla- chisă a literaturii române din Basarabia, 89 de Mihai Cimpoi, una din sursele biblio- ac, Vasile Gârneț, Grigore Chiper, Nicolae grafice de referință ale cărții de față. Dacă Popa, Valeriu Matei, Constantin Olteanu, operăm cu delimitări istoriste, este nece- Lorina Bălteanu, Irina Nechit, Ghenadie sar să precizăm că toți scriitorii comentați Nicu, Nicolae Leahu, Emilian Galaicu-Pă- s-au afirmat literar după al Doilea Război un, Ghenadie Postolache, Aura Christi, Mondial (doar câțiva sunt născuți în peri- Dumitru Crudu. Un grupaj adiacent îi oada interbelică); cei mai în vârstă, trecuți cuprinde pe: Aura Christi, Ștefan (Savatie) deja la cele veșnice, sunt Vasile Levițchi Baștovoi, Ion Hadârcă, Traian (Traianus) și Eugen Coșeriu, ambii născuți în 1921. Vasilcău, Ion Proca și Nina Josu, în total Cel mai tânăr: Șefan (Savatie) Baștovoi (n. cinci autori. Cei doi epigramiști (Efim 1976). Ochiul criticului și istoricului lite- Tarlapan și Gheorghe Bâlici) sunt redu- rar s-a oprit, așadar, asupra literaturii basa- tabili în spațiul umorului. Grupul pro- rabene contemporane, pusă permanent în zatorilor este restrâns la cinci autori: Ion relație cu literatura din țară și privită din Druță, Spiridon Vanghele, Nicolae Rusu, unghi istoric, estetic și generaționist. Exis- Aura Christi, Vladimir Caraganciu. Din tă un „mimetism”, efectiv ori latent, al au- detașamentul mai larg al teoreticienilor și torilor basarabeni prin raportare la scriito- criticilor literari, Theodor Codreanu re- rii canonici români, ceea ce nu este neapă- ține pe: Eugen Coșeriu, Mihai Cimpoi, rat imputabil. Este încă o probă a unității Andrei Vartic, Aura Christi, Ana Bantoș, culturale, dincolo de vicisitudini istorice și Alexandru Bantoș, Claudia Matei, Nina de tragedii colective. Theodor Codreanu Corcinschi, Andrei Tureanu, Viorica Ela ordonează scriitorii având în vedere ge- Caraman. Din Bucovina sunt „convocați” nurile și formele literare: Poeți; Gruparea trei autori: Vasile Tărățeanu, Ilie T. Zegrea postmoderniștilor; Doi epigramiști; Proza- și Ștefan Hostiuc. tori; Teoreticieni, critici literari; Addenda: Multe nume din această lungă enu- Scriitori bucovineni. Delimitările stricte îl merare nu spun mare lucru cititorului obligă pe autor să plaseze pe Valeriu Matei inocent din România. Theodor Codreanu și Arcadie Suceveanu prima dată la Poeți, face până la urmă un efort remarcabil de a doua oară în grupul postmoderniștilor. omologare și legitimare estetică a acestor Aura Christi se află în câteva locuri: prin- scriitori, după operațiunea spectaculoasă tre postmoderniști, printre poeții „eretici”, de recuperare axiologică săvârșită de Mi- printre prozatori și printre teoreticieni și hai Cimpoi prin „Istoria” sa din 1997. Este critici literari, poziție care îi conferă un sta- foarte posibil ca demersul hermeneutic al tut privilegiat. criticului hușean – neîndoielnic aplicat și Dacă numărătoarea mea este exactă, profesonist – să alunece involuntar spre o sunt 13 poeți de calibre variabile (Grigore anume supralicitare estetică a autorilor ba- Vieru, Nicolae Dabija, Ion Druță, Victor sarabeni, ca reflex compensatoriu pentru o Teleucă, Vasile Levițchi, Dumitru Mat- istorie zbuciumată și tragică, la care ei au covschi, Anatol Codru, Ion Vatamanu, fost părtași în ultimii 80 de ani. Valeriu Matei, Arcadie Suceveanu, Leo Theodor Codreanu privește atent Butnaru, Eugenia Bulat, Andrei Țurcanu. „miezul” operelor studiate, încadrându-le Detașamentul postmoderniștilor cuprinde tematic și stilistic, operând asocieri și diso- 20 de nume: Eugen Cioclea, Valeria Gro- cieri îndrăznețe, trans și pluridisciplinare; su, Arcadie Suceveanu, Vsevolod Ciornei, poziționează scriitorii după criteriul gene- Leo Bordeianu, Călina Trifan, Teo Chiri- rațiilor/curentelor literare (șaizeciști/neo- 90 moderniști, șaptezeciști, optzeciști/post- acestei țări va fi decis (dacă va fi decis vre- moderniști, nouămiiști, transmoderni); odată și nu va rămâne în etern stand-by) face nuanțările de rigoare atunci când unii de două cancelarii: Moscova și Washing- autori sunt greu încadrabili; fixează genul ton. Nicio altă cancelarie nu va avea pu- proxim și diferențele specifice, ierarhizează terea și căderea să se pronunțe: București, autorii basarabeni după reperele axiologi- Kiev, Berlin, Paris sau Londra. Republica ce, canonice din Țară, apreciază reușitele, Moldova va sta în echilibru geopolitic și semnalează „rătăcirile” estetice și eșecurile, economic precar mult și bine, după opi- având mereu în vedere un etalon etico-li- nia unor experți. În perimetrul Republicii terar: contribuția la renașterea națională, Moldova s-au decelat trei orientări politice rezistența prin cultură, bătălia pentru lim- semnificative, având în spate trei categorii ba română. Pentru elitiștii globaliști aceas- de susținători: 1. prounioniștii; 2. pro-ru- ta ar putea să pară o „grilă” dogmatică. În șii; 3. pro-europenii (alături de România, realitate este vorba de o miză politică și dar nu integrată României). Sunt desigur culturală uriașă, pe care criticul a conști- și mulți repondenți fără orientare expre- entizat-o demult: supraviețuirea identitară să: ezitanții, „partizanii” comodului „Nu a Basarabiei în fața marilor provocări ale știu!” sau „Nu mă pronunț!”. Transfor- contemporaneității și ale tăvălugului glo- mând aceste poziții în procente (fluide și balizării, altfel spus, necesitatea păstrării ele întrucâtva) constatăm că nicio facțiune ființei naționale. „Problema basarabeană” nu este majoritară, așadar suntem în statu câștigă în coerență dacă o privim simultan quo. Sine die. din mai multe perspective: 1. Perspectiva Theodor Codreanu „a disecat” proble- istorică; 2. Perspectiva geopolitică și mili- ma Basarabiei din toate cele șase perspecti- tară, ancorată strict în actualitate; 3. Per- ve în cărțile sale anterioare și în cea de față, spectiva social-economică; 4. Perspectiva neuitând să ne amintească de „războiul cultural-literară; 5. Perspectiva lingvistică; fratricid” de la Chișinău, de dihonia dintre 6. Perspectiva asupra moravurilor și men- scriitori, de intoleranță, invidie, „vocația” talităților. La nivel ipotetic putem vorbi și malversațiunilor tenebroase. Scepticismul de perspectiva utopică, aceea a visătorilor îl îndreptățește să scrie rânduri de o lucidi- romantici și a sentimentalilor intratabili, tate amară. Comparația generaților 60-70 care văd cu ochii minții eterne „poduri de (a lui Grigore Vieru și Nicolae Dabija) cu flori”, o sărbătoare continuă a „fraților ro- pașoptiștii români „va deveni repede pri- mâni” de pe ambele maluri ale Prutului și, lej de atac dinspre generația „postmoder- de 30 de ani, iminența Unirii. Este bine nistă” a lui Emilian Galaicu-Păun, tocmai cunoscută tragedia Basarabiei și a Bucovi- prin argumentul că se ignoră „progresul” nei de Nord, marcată de trădări, vânzări, tehnicilor textualiste în literatură, militan- decizii discreționare ale marilor puteri eu- ții naționali acuzați fiind că refuză „sincro- ropene, smulgeri de teritorii și retrocedări nizarea” cu literatura din Țară, ceea ce mi pe muchie de cuțit. Dar nu mai putem se pare o carență gravă a spiritului critic schimba trecutul. „Nu-nvie morții – e-n basarabean, încurajată, din păcate, și de la zadar, copile!” (Eminescu). Prin forța și București, carență care a dus, în cele din fatalitatea destinului, Republica Moldova urmă, la eliminarea „neopașoptiștilor” de este așezată între Rusia și U.E. (la granița la Chișinău în reconstrucția Republicii cu România). Este un dat geografic obiec- Moldova în spiritul adevăratei sincronizări tiv și trebuie acceptat ca atare. Destinul politice și culturale cu românitatea, curen- 91 tul panslavist ieșind biruitor” (...); „autosa- fiind privită condescendent și compătimi- crificiul neopașoptiștilor basarabeni nu s-a tor, fiindcă n-are copii și mamă, Vieru este finalizat cu Reîntregirea. Ba, dimpotrivă, „geamănul din oglindă al celui mai tragic relațiile generale cu Țara au mers din rău în poet român posteminescian”, Bacovia. mai rău, culminând cu biruința comuniș- Theodor Codreanu operează fine asocieri/ tilor sub Vladimir Voronin, apoi sub Igor disocieri critice între cei doi mari poeți Dodon.” (p.99). (Bacovia - Vieru) pornind de la experien- În plan strict literar, Theodor Co- ța existențială supremă și ultimă care este dreanu „asediază” opera scriitorilor anali- moartea. Imaginarul liric vierean (adjec- zați din unghiuri multiple – estetic, etic, tivul este al autorului) încorporează dimi- filosofic, sociologic, religios, pluridiscipli- neața, zorile („pare să fie cel mai impor- nar și transdisciplinar, cum îi place să spu- tant celebrator al dimineții din literatura nă – găsind formulările cele mai fericite și română” - p. 35), apa divină (ploaia are mai sugestive pentru a stabili poziția fiecă- sorginte divină), izvorul („imaginea arhe- ruia într-o ierarhie axiologică internă și în tipală a paideumei”), lacrima („lacrima de conexiune comparatistă cu autorii români. aur”). Aici Vieru este unic: „Niciun poet Această „paradigmă” hermeneutică nu este român (posibil și european) n-a perceput părăsită nici în cazul scriitorilor de plan cu atâta intensitate sacralitatea lacrimei” secund, la care evidențiază „sâmburele” (p. 41). Poet al plânsului (în oglinzi para- estetic valid, o dominantă a imaginarului lele cu Bacovia), al Duminicii Mari după poetic, o fixație tematică în cazul prozei celebrarea fastuoasă a celorlalte zile ale săp- ori elementele de noutate interpretativă la tămânii, al mamei arhetipale (identitatea teoreticieni și critici. bătrâna mamă – duminica), al iubirii din- Grigore Vieru, reperul primordial în tre frați, al limbii române (limba de foc lirica basarabeană, este poetul național, divină), „Grigore Vieru a tratat limba ca formulă menită să încheie orice contro- Eminescu și Heidegger, ca locuire poetică versă. Din păcate n-a închis-o, găsindu-se și ca adăpost al Ființei (p. 57-58). Verdic- mereu câte un contestatar violent și intra- tul critic este ritos și surprinzător: „Opera tabil: „Un imbecilizat ideologic, (...) as- lui Grigore Vieru este, prin excelență, una cuns sub comoditatea anonimatului, scrie transmodernă” (p. 59). în „Moldova suverană” din 30 ianuarie Poezia lui Ion Druță stă sub semnul 2004 că Grigore Vieru nici măcar nu me- tainic al tăcerii. „Tăcerea pământului” este rită ... să fie decapitat” (p. 55). Sintagma o dramă arhetipală în versuri” sau chiar un superlativă (poet național)a fost argumen- „eseu filosofico-poematic” în șase cânturi, tată pe larg în Duminica Mare a lui Gri- privind destinul „neamului de tăcuți”, în gore Vieru, studiul monografic amplu de care satul Valea Spinoasă este „arhetip al acum 16 ani, „topit” sintetic în panorama Basarabiei”. Comunicarea se realizează de față. Democrația estetică a poetului se aici prin voci arhetipale: Plugarul, Poetul, manifestă în dialog: „Vieru dialoghează cu Maica, Masculul, Prostul ș.a. „Amurgul orice și cu oricine, într-o irezistibilă sete de este capătul istoriei Văii Spinoase... ” (p. împăcare a antitezelor sau de armonizare 18). „Peste istoria Văii Spinoase s-a cobo- cosmică: cu mama, cu iubita, cu frunza, rât postistoria” (p. 19). Autorul conchide cu pădurea, cu steaua, cu florile, cu copiii, asertoric: „Totuși poetul Ion Druță nu-l cu vietățile necuvântătoare” (p. 23). Poet poate concura, estetic vorbind, pe proza- al morții, ca „agonie perpetuă”, moartea tor, în pofida trudniciei la acest poem dra- 92 matic (p. 19). Victor Teleucă este conside- cumplit accident rutier, renăscut ca pasă- rat „printre cei mai de seamă poeți români rea PhÖenix, autor de imne și de blesteme ai generației ‘60” (p. 62), „un Nichita când Basarabia a recăzut sub vechea domi- Stănescu al Basarabiei”, iar în poemul său nație, exact când tinerii autori erau seduși emblematic, Piramida singurătății, criti- de textualismul postmodernismului ne- cul identifică „orgoliul demiurgic al Poetu- ostângist. Donquijotismul scriitorului este lui de a dura opere care să înfrunte timpul evaluat cu scepticism: „Mă întreb cât de ri- și uitarea” (p. 62). După o analiză critică dicol este un scriitor care se încăpățânează a poemului, autorul admite paradoxal: să creadă că literatura se mai poate lupta „Singurătatea piramidei, ca singurătate a cu metaliteratura într-o ultimă încercare poetului, aflat, inorogic, pe cel mai înalt de salvare a canonului literar european” (p. versant al lumii, spre a stăpâni veacurile se 76). Peste o pagină, compasiunea devine fundează pe o spargere a Eului în nenumă- transparentă: „Acestui insolit și îndurerat rate euri, nimicire a narcisismului primar, Don Quijote, părăsit de scutier, având la suprimând, astfel, singurătatea existenția- dispoziție doar arma cuvântului, destinul lă, eu identificându-se, ca în arheul emi- i-a dat ca Dulcinee pe cea mai frumoasă și nescian, cu tu, el, ea etc.” (p. 65). Victor mai nedreptățită femeie din lume: Basara- Feleucă este un exponent basarabean al bia” (p. 77). rezistenței prin cultură, victimă a presi- Nicolae Dabija, un „șaptezecist” im- unilor ideologice, dat afară din funcția de portant, oferă, prin volumul antologic redactor-șef al revistei Literatura și arta Poeme pentru totdeauna, o serie de „in- pentru lipsă de vigilență politică. Totul stantanee”, care sunt în esență „comentarii s-a datorat „memoriului unor confrați de biblice strâns legate de destinul Basarabiei, breaslă” (p. 67), care l-au atacat pentru al adevărului artei și al Ființei, arcuite în- că a pactizat cu regimul comunist accep- tre frigul și frica Mariei Petre (...) cu care tând funcții. Încă un exemplu de „război s-a întors din Siberia și imaginea scorburii fratricid”. Victor Feleucă este un orfic de stejar din romanul postum al lui Arhip propriu-zis, iar structural un eminescian Cibotaru, Pe timpul lui Feleucă, scorbură care „înțelege întreaga dificultate a luptei în care sătenii prozatorului au păstrat, sub cu cuvântul”. Un ultim argument pentru jurământul tăcerii, icoanele, odoarele, căr- poziționarea estetică: piramida este zidită țile sfinte ale Bisericii până la căderea regi- din „cărămizi” extrase dintr-un muzeu al mului sovietic” (p. 95). Poetul a avut parte literaturii: caligrame, vers clasic, vers po- de o bună receptare artistică în țară și în pular, vers liber, microeseuri, aforisme, pa- Basarabia grație lui Mihai Cimpoi, Const. gini de spovedanie jurnalieră. Concluzia: Ciopraga, Eugen Simion, Alex Ștefănescu, poetul se plasează în transmodernism, ca Anatol Ciocanu, Ion Rotaru, Al. Cistele- și Grigore Vieru. Criticul nu se teme de can, Adrian Dinu Rachieru ș.a. Nicolae „etichete” atunci când acestea acoperă un Dabija este poet al zborului, pe urmele lui adevăr artistic evident. Eminescu și în consonanță transdisciplina- Dumitru Matcovschi este, în viziunea ră cu zborul din sculpturile lui Brâncuși. autorului hușean, „un Don Quijote basa- Capodopera liricii sale este Zburătorul rabean”, al cărui destin uman și literar pare (poem dramatic), în care „deconstruiește mereu în „contratimp cu istoria”; înfierat zburătorul erosului popular și-l reconstru- de regimul sovietic (un volum a fost dat iește palimpsestic, descifrându-i toate stra- la topit), trăind în 1989 tragedia unui turile concentrate îndeobște în mitul Meș- 93 terului Manole și într-o întreagă istorie ziția între generația lui Nicolae Dabija și medievală românească, într-un limbaj de o cea a optzeciștilor, autocaracterizându-se uimitoare adecvare plastică, având arome drept post-postmodernist, ceea ce l-ar re- cronicărești și de cazanii” (p. 116-117). comanda mai degrabă – observă Theodor Criticul utilizează o formulă paradoxa- Codreanu – ca transmodern. El rămâne lă, strict funcțională însă, în privința lui structural un „sentimental incorigibil” din Valeriu Matei: „Un caz de postmodernism aceeași familie spirituală cu George Topâr- premodern”, preluată din recuzita exegeti- ceanu. că actuală. Constantin Virgil Negoiță dis- Gruparea postmoderniștilor se defi- tingea între un postmodernism modern nește printr-o unitate relativă și prin reac- și un postmodernism premodern. Poetul ția negatoare față de înaintași. „Optzeciștii „descinde” din Ion Barbu și Nichita Stă- basarabeni sunt, de fapt, niște suspendați nescu, pe care îi valorifică postmodernist, între paradisul lui Caragiale și infernul sincronizându-se astfel cu generația sa, el lui Bacovia” (p. 169). Dacă postmodernis- fiind născut în 1959, așadar este cu doar mul din Țară este un fenomen mimetic, trei ani mai tânăr decât liderul generației, neavând în spate o civilizație postmoder- Mircea Cărtărescu. Argumentele susțin un nă, postmodernismul basarabean e o um- eșafodaj teoretic și analitic ce validează po- bră a umbrei, o imitație a imitației – ca ezia vizionară a lui Valeriu Matei, „plină de să parafrazăm celebra formulă platonicia- vigoarea straturilor de păgânătate pe care nă. Theodor Codreanu nu ezită să emită el a știut să le strunească la modul orfic al un verdict aspru și fără iluzii: „... postmo- ființei” (p. 139). dernismul a eșuat în inflație verbală, con- La Arcadie Suceveanu identifică „to- venabilă fostului regim comunist, textua- nalitatea ușor dantescă” a poeziei. Nuan- lismul fiind, după expresia cam dură a lui țându-l pe Alex Ștefănescu, cel care vorbea Paul Goma, textilism” (loc. cit.). Emilian persiflant de un „fast baroc”, Theodor Co- Galaicu-Păun a pornit la un moment dat dreanu scrie olimpian: „Cel mult „barocă” o controversă severă cu Grigore Vieru. Su- este bogăția de mituri care invadează spa- poziția criticului pare plauzibilă: „Cineva țiul retoric, care e, totuși, de o simplitate a avut interesul, din România și de aiurea, clasică, abia trecută prin paradigma mo- ca tinerii să-i jignească pe bătrâni”, să-i eti- dernistă, iar, în ultima vreme, prin post- cheteze de „pașoptiști”, de „sămănătoriști”, modernism” (p. 140). Poetul „adiționează” de „naționaliști” (p. 170). Analizele sinte- mitul cavalerului rătăcitor cu altele trei: al tice, succinte ale criticului „radiografiază” Golgotei, al lui Iona și al Mioriței, ceea ce 20 de postmoderniști basarabeni, inegali echivalează cu o altfel de întoarcere la iz- ca valoare, înscriși pe o acoladă estetică voare. largă, de la inconformismul zgomotos și Poetul și criticul Andrei Țurcanu este violent până la construcția estetic solidă o conștiință tragică: un lup singuratic, la și echilibrată. Theodor Codreanu înche- un moment dat, consilier al președintelui ie sentențios: „... de aproape un sfert de Petru Lucinschi, retranșat și dezamăgit, veac încoace, acești poeți au evoluat, unii mai mult critic decât poet (sugerează The- în bine, alții vor fi persistând și acum în odor Codreanu), autor al unui eseu, Ce- strădania de a scrie ca bucureștenii” (p. lula suferindă, titlu-metaforă denumind 185). Pariul criticului merge, în principal, Basarabia, având „intuiția teribilei drame a din această generație, spre Emilian Galai- sfâșierii”. Prolificul Leo Butnaru face tran- cu-Păun, Aura Christi și Dumitru Crudu. 94 Un caz special este, desigur, poetul bean este considerat prozatorul arheilor Ștefan Baștovoi, călugărit cu 21 de ani în și comparat, prin echivalare și diferențiere urmă, exponent al generației ‘90, o „con- cu mari prozatori români și ruși: Mihail știință sfâșiată, specifică omului basara- Sadoveanu, Ion Creangă, Marin Preda, bean” (p. 198). Elev la Liceul de artă „Oc- Eusebiu Camilar, Zaharia Stancu, Geo tav Băncilă” din Iași, corigent la aproape Bogza, Lev Tolstoi, A. P. Cehov. Roma- toate materiile, amenințat cu exmatricula- nul Biserica Albă, o izbândă stilistică, rea de profesori „obtuzi”, care nu-i între- urmează modelul tolstoian din „Război și văd geniul, devine student la Facultatea de pace”, iar prin teza ideologică se apropie de Filosofie a Universității de Vest din Timi- „Nicoară Potcoavă” al lui Sadoveanu. Aici șoara, abandonată în favoarea vieții mo- prozatorul relaționează viziunea sa iden- nahale. La 18 ani este internat la Socola, titară cu dimensiunea ființei creștine, „în unde scrie primul său ciclu de poeme, in- deplinătatea ei originară întruchipată nu clus în volumul de debut, Elefantul pro- de măreția imperiilor, ci de această Cenu- mis (1996). Influențat puternic de doctri- șăreasă moldavă insolită, sub chipul căreia na supraomului a lui Nietzsche, trăiește se ascunde Maica Fecioară” (p. 275). criza nietzscheană a morții lui Dumnezeu. Vocația narativă a lui Spiridon Van- La Cenaclul „Junimea” din Iași este cotat gheli este așezată sub auspiciile geniului lui drept un poet genial, înnoitor de limbaj Ion Creangă, prin foarte populara lui carte poetic. Năzuia să ajungă mare pictor, dar Isprăvile lui Guguță, socotită cartea-nu- pictura este costisitoare și a abandonat-o cleu a întregii opere de maturitate a scriito- în favoarea poeziei, părăsită și ea pentru rului: „Dacă despre Ion Creangă s-a zis că întâlnirea cu Iisus. Theodor Codreanu po- este Homer al nostru (G. Ibrăileanu), poa- lemizează cu Ștefan Baștovoi pe tema creș- te că Spiridon Vangheli este un „Homer tinismului eminescian, încheind dubitativ: al copilăriei” (p. 202). Judecata de valoare „Poate că și în Savatie Baștovoi, scriitorul, sună asertoric: „Spiridon Vangheli, alături se ascunde un eretic”. de alții, a contribuit la salvarea copiilor și Pe primul loc în ierarhia prozatorilor a Basarabiei de la rusificare” (p. 293). Ni- basarabeni este așezat cu îndreptățire Ion colae Rusu este socotit, cu parcimonie, un Druță. Criticul consemnează scrupulos șaptezecist menționabil „care n-a căzut în războiul acestuia cu Ivan Bodiul, liderul capcana sentimentalismului moldovenesc” politic brejnevist de la Chișinău, și atitu- (p. 299). El a revigorat proza satului, cri- dinea sa eretică față de canonul literar ofi- ticul așezându-l într-o companie selectă, cial. Totuși – constată Theodor Codreanu alături de Vasili Sukșin, Valentin Rasputin, cu obiectivitate – Druță n-a fost un disi- la ruși, Nicolae Velea și Ion Gh. Pricop, la dent în sensul strict al termenului: a găsit noi, o literatură de „buimaci”. Geniosfera „salvarea” la Moscova și a acceptat ono- este socotită o „utopie negativă”, fiind mai ruri, inclusiv Premiul de Stat. S-a afirmat exact o satiră la adresa „fandoselii elitis- acolo, cucerind „întâi Centrul și, într-un te genialoide care a cuprins, după model târziu, Marginea lui natală” (p. 251). În dâmbovițean, și o parte a intelighenției de „capodopera nuvelisticii druțiene, Toiagul la Chișinău” (p. 306). Modelele tutelare păstoriei, scriitorul s-a identificatarheal ale Aurei Christi, în poezie, proză, eseistică (...) cu ciobanul mioritic, acel cioban ajuns și jurnalism, sunt Dostoievski, Nietzsche fără oi, jefuit de vremuri și de colectiviza- și Eminescu, scriitoarea descinzând la Bu- re” (loc. cit.). De altfel, autorul basara- curești în 1993, iar integrarea profundă în 95 literatura română s-a înfăptuit prin experi- „complexul Ithaca” și „complexul păsării ența publicistică la revista „Contempora- PhÖenix”, definitorii pentru ceea ce s-ar nul. Ideea europeană”, condusă de Nicolae putea numi spiritul basarabean. Salva- Breban. Ea părăsea o „Basarabie tot mai rea constă în întoarcerea acasă, aidoma slavizată” (p. 309). obsesiei miticului Ulise, echivalentă cu Critica și istoria literară din Basarabia regăsirea rădăcinilor și a ființei naționale contemporană au neîndoielnic o figură într-o simbolică patrie reîntregită. Aceasta centrală în Mihai Cimpoi, socotit de The- este miza cea mai importantă a Istoriei lui odor Codreanu „o personalitate de an- Mihai Cimpoi, care nu concepe literatura vergură națională și europeană” (p. 362). Basarabiei altfel decât deschisă către Ro- Opera vastă și pluriformă, forța compre- mânia. N-am trecut în revistă exhaustiv hensiunii critice, orizontul literar-filosofic scriitorii prezenți în panorama literară a lui larg, capacitățile analitice și sintetice, iden- Theodor Codreanu, procedând selectiv, cu tificabile cu prioritate înO istorie des- nădejdea că evaluările critice la care ne-am chisă a literaturii române din Basarabia oprit spun ceva semnificativ despre tabloul – „prima sursă de documentare asupra fe- general. Relația biunivocă parte-întreg își nomenului literar basarabean” – îi conferă are tâlcul ei. autorului atributele unui reper axiologic. Theodor Codreanu lasă mereu impre- Mihai Cimpoi – ne avertizează criticul hu- sia că domină materialul istorico-literar șean – nu este un epigon călinescian, ci un pus în pagini și nu pare nicio clipă copleșit exeget original, cu intuiția valorilor, arhi- de acesta – probă inatacabilă de pricepere tect al unei construcții solide, excelând în analitică și de competență hermeneutică. judecăți precise și în portretistica plastică. A cercetat cu răbdare și acribie sintezele de Viziunea proprie asupra literaturii dintr-o istorie literară, antologiile, studiile critice, provincie românească vitregită prin desti- operele reprezentative ale autorilor basara- nul istoric este mitopo(i)etică și ontolo- beni. Știe că nu este singur pe „teren” și gică – termenii-cheie aparținând lui The- că nu deține monopolul absolut al adevă- odor Codreanu (v. studiul acestuia, Mihai rului. Își recunoaște cu franchețe limitele: Cimpoi: de la mitopo(i)etică la critica „Deși am zăbovit destul asupra literaturii ontologică, din 2016). Spațiul basarabean care se scrie în Basarabia, spre regretul meu s-a aflat mai întotdeauna la limita extremă am reușit prea puțin să fac aprecieri criti- a „terorii istoriei” (sintagma lui Mircea Eli- ce despre mulți scriitori valoroși ai acestui ade), aici manifestându-se perfid „boicotul spațiu. (Cunoscători, în adevăratul sens al istoriei”, la marginea... marginii. Nu este cuvântului, ai literaturii basarabene sunt întâmplător, ci chiar expresia unei drame tot basarabenii, între care i-aș aminti pe existențiale faptul că mitologia locului în- Mihai Cimpoi și pe Ion Ciocanu, iar din corporează organic teme precum rădăcini- Țară, fără îndoială – Adrian Dinu Rachi- le ancestrale, dezrădăcinarea, sentimentul eru, aflat pe cale de a publica și o istorie înstrăinării, izvorul, casa, drumul, codrul, literară, la care i-aș adăuga pe Ion Rotaru și mama. Mihai Cimpoi vorbește în Istoria pe Marian Popa)” (p. 212). Cred că între- sa despre exilul interior și exilul exterior gul material probator putea fi organizat și al omului basarabean și despre riscul unui altfel, fără pulverizarea contribuțiilor cri- regionalism autarhic, al închiderii în sine tice privind unul și același autor (v. Aura și, ipotetic, al imploziei lente. Criticul de Christi ș.a.), dar este superfluu să insistăm la Chișinău a impus în exegeza actuală 96 câtă vreme poate fi invocată oricând sfânta câteva repere importante, pe care nu tre- voință auctorială. buie să le uităm: „experimentul Marr”, În mai multe studii cuprinse în acest N.I. Marr fiind părintele teoriei „limbii de volum Theodor Codreanu atacă frontal clasă”. Conform acestei teorii, în Basarabia problema odiseică a limbii române în Ba- există două limbi: una burgheză – româna sarabia, integrabilă imperativului păstrării și alta proletară, populară – limba mol- identității lingvistice, a limbii naționale. dovenească. Urmarea: tentativa de a crea În câteva ocazii este reiterat aforismul emi- poporul moldovenesc, vorbitor al lim- nescian devenit celebru: „Nu noi suntem bii moldovenești, deși „știința lingvistică stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noas- de la Moscova respingea aberația a două tră!”, din care derivă o responsabilitate isto- limbi diferite” (p. 343). Declarația din rică uriașă a elitelor culturale și deopotrivă aprilie 1964, avându-l ca artizan pe Ghe- a decidenților politici. Istoria zbuciumată orghiu-Dej, disputele cu partea sovietică, a limbii române în Basarabia a însemnat Nicolae Ceaușescu și politica națională, implicit lupta pentru românitate și aceas- Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor tă bătălie, adesea tragică, are, după opinia din Moldova (90 la sută dintre vorbitori au autorului, doi arhei, doi vectori esențiali: grăit în limba română!), când s-a evidenți- Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Pri- at adevărul că „literatura n-are sens fără cea mul a realizat, cu o sută de ani înaintea lui din România” (p. 347), bătălia pentru re- Mihai Viteazul, unitatea politică și spiri- venirea la alfabetul latin, moment crucial tuală a celor trei țări românești, așa cum împlinit în 1990 – iată câteva borne me- a demonstrat acad. Ioan-Aurel Pop într-o morabile ale luptei pentru ideea națională. comunicare prilejuită de Centenarul Marii Autorul reafirmă un adevăr dureros: „În Uniri. Cel de-al doilea a fixat corelativul Basarabia și în Bucovina, păzitorii limbii axiomei despre limbă: „Nu noi suntem au suferit un adevărat fenomen al marti- stăpânii adevărului, ci adevărul e stăpânul rajului, ca în primele veacuri ale creștinis- nostru”. Theodor Codreanu reamintește mului. Oare cum poate fi numit altfel un sarcastic pe unul din cei care au rătăcit Grigore Vieru, care a trăit până la ultima „cărările” limbii, refuzând un necesar „fir picătură de viață în ființa limbii române?” al Ariadnei”: ”... exemplul radical de îne- (p. 359). La un moment dat autorul res- care în absurd fiind Vasile Stati, autorul piră ușurat și notează cu satisfacție: „La 5 dicționarului care a făcut vâlvă caricatura- decembrie 2013, în sfârșit, Curtea Consti- lă în anii din urmă” (p. 328). Distincția tuțională de la Chișinău a admis că limba limba moldovenească – limba română a oficială a Republici Moldova trebuie să se căzut în ridicol în cele din urmă, spiritele numească limba română” (p. 435). Peste avizate uimindu-se de un paradox: filologi numai o pagină consemnează cu îndoială: și lingviști sovietici au dat dreptate apără- „... salvarea limbii române la Chișinău, cu torilor limbii române, în timp ce ideolo- atâția neprieteni confruntându-se, riscă să gii staliniști din R.S.S. Moldovenească au devină vorbă goală, cu atât mai mult cu perseverat în eroare. În context a fost invo- cât pe tarabele cu ziare și reviste din toată cat Martin Heidegger, care socotea limba Republica Moldova abia dacă zărești câte o lăcaș al ființei sau casa ființei. Perseve- publicație în limba română” (p. 436). rent și elocvent în argumentație, Theodor Stilul critic al lui Theodor Codreanu Codreanu reface istoricul problemei, din este lesne recognoscibil, definindu-se prin 1812 până astăzi, pe axa diacronică fixând sobrietate, elevație intelectuală, conexiuni 97 pluridisciplinare, spirit polemic, fermita- Uneori tonul devine virulent-pamfletar: tea judecăților de valoare. În câmpul vast „pentru cei mai tineri postmoderniști, pa- al operei de critic și istoric literar, autorul tria nu-i decât o „curvă” pentru turcaleți operează cu o serie de concepte, sintag- și boschetari. Fiindcă, li se spune acestor me, termeni, metafore critice, utilizate pe tineri, Europa viitorului are oroare de nați- larg și în panorama literaturii basarabene, uni. Adevărat, dar numai de națiunile care devenite „mărci” ale personalității sale suferă de „sentimentul românesc al urii de creatoare: arheul eminescian, cu deriva- sine”, maladie descoperită de Luca Pițu” tele sale, antitezele împăcate/antitezele (p. 175); „Așa zic și eu despre basarabeni: e monstruoase, complexele de cultură, inutil să se reproducă, în serie, la Chișinău, complexul Bacovia, complexul lui Nar- Cărtărești și Stratani” (p. 185); «Tot ce s-a cis, complexul sfâșierii, rezistența prin abătut de la „canonul” textualist a fost de- cultură, logica terțului tainic, memoria cretat anacronic. Mistificarea a prins foarte istoriei, postistoria, teoria golului etnic, bine și-n rândurile noilor generații din Ba- centrul și marginea, logica maniheistă sarabia, somate a se „sincroniza” cu post- a terțului exclus, precreștinismul plato- moderniștii din Țară, care, tot „inovând”, nic, vitalismul dionisiac, gradul zero al au ajuns la „concretul” unui neozolism crizei spiritului european, metapoezia, pornografic și scatofil» (p.187). limba adamică, negativul stilistic al neu- Densă, informată, curajoasă, polemică, tralismului ontologic bacovian, tărâmul scrisă cu efortul permanent al obiectivării, orfic, mitic, canonul biblic, perspectiva panorama lui Theodor Codreanu recon- pluridisciplinară și transdisciplinară, firmă o vocație critică și aruncă simbolic armonia divină, rădăcina de foc/limba peste Prut, pe malul stâng, puntea solidă a de foc, mântuirea hristică, dramă arhe- frățietății culturale. tipală, voci arhetipale, estetica tăcerii, sinteză mitopo(i)etică și ontologică, simbolism vegetal arboricol ș.a. Nu sunt invenții terminologice ale autorului nos- tru, toate au avut și au putere de circulație în câmpul literar, dar Theodor Codreanu – ca și alții – știe să le pună în valoare, într-o manieră profesionistă, în discursul critic. Autorul are un „cal de bătaie” predi- lect: postmodernismul și postmoderniștii. Nu scapă nicio ocazie pentru a-i „înconde- ia” depreciativ, ironic, sarcastic. Exemple: „... rivalitatea păguboasă pe care încă o mai afișează cei din ultimele generații, în- cepând cu postmoderniștii” (p. 124); „anii 1990-2002, perioada agoniei postmoder- nismului” (p. 127); „postmodernismul a eșuat în inflație verbală” (p. 169); „De ce postmoderniștii radicali n-au avut pu- terea-umilință să se considere epigoni în raport cu generațiile anterioare” (p. 171). 98

Raftul cu cărți Dureri basarabene Adrian SIMEANU

făptură măruntă, da` mărturii zguduitoare despre comunismu` puternică și luptătoare. nenorocit. Pagini de istorie neagră, de Cu-ale vieții valuri, multe luat în seamă neapărat. Momente, fapte, înfiorătoare.O Că nu e ușor s-ajungi în întâmplări cutremurătoare. Și revoltătoare Siberia. Chiar din copilărie. Să trăiești nu mai puțin. Ce-arată nici că se poate mai în pădure. Sau într-un orfelinat. Printre convingător tragismul unei epoci. Precum troiene și fiare cu patru sau două picioare. și tenebrele omului ghidat de instincte Precum s-au dovedit bolșevicii ruși. Care-au primare și răutate... torturat, ucis, deportat nevinovați milioane. Căci ticăloșia și sălbăticia nu exprimă Basarabeni, în cazu` de față. Margareta defel căldură sufletească. Înțelegere și Spânu-Cemârtan, una dintre ei, neferice... bunătate interumană. Ci numai cruzime, Însoțindu-se până la urmă, definitiv, comportament animalic. Așa ceva cu Dumnezeu, românca izbutit-a să treacă manifestând alde Lenin și Stalin, cu-a` lor prin toate-ale sorții. A-ndurat sărăcie, unelte de pretutindeni, timp îndelungat... batjocură, primejdie, chinuri, dar a Doamna Spânu-Cemârtan dă la iveală, rezistat. Ajungând azi a le face publice-n în chip explicit, o față a lumii în veacu` câteva cărți* de amintiri binevenite. Că-s trecut. Pe înțeles și cu rost. Lucrurile peste Prut, limpezi și în matcă nefiind nici azi. Al ei condei nu e lipsit de talent, chiar dacă n-are pretenții mărturisite de scriitor. Mie mi se-nfățișă ca un narator convingător, totuși, plăcut descriptiv. Stăruitor neabătut în unire. Un real și devotat patriot. Sperând încă viu într-o Românie mare reîntregită- ntre hotare. Și-n conștiințe, cu precădere. Închei, prin urmare, firesc îndemnând: citiți povestea asta basarabeană, cu suflet și atenție. Emoționează și dă de gândit. E de luat aminte și cu-nvățăminte...

*Margareta Spânu-Cemârtan, Amintiri din Siberia, 2014, Romanul vieții mele, 2015, Lupii, 2016, Chișinău 99

Raftul cu cărți „CHIPURI ÎN OGLINDĂ”: ESEURI, TABLETE, INTERVIURI de ILIE T. ZEGREA Marin GHERMAN

n anul 2019 a văzut lumina tiparului cartea Chipuri în oglindă de Ilie Tudor Zegrea (Ilie T. Zegrea,Î Chipuri în oglindă: eseuri, tablete, interviuri, Cernăuți, Editura DrukArt, 2019, 216 p., lector – Doina Colesnicov), care include eseuri, tablete și interviuri realizate de autor în cei peste 50 de ani de activitate ziaristică. Volumul include doar o parte a articolelor de publicistică scrise pentru ziarul „Zorile Bucovinei”, revista „Septentrion literar” sau difuzate în cadrul emisiunilor radiofonice în limba română a postului de Radio Cernăuți (astăzi, Radio Bucovina, din cadrul audiovizualului public al Ucrainei). Datorită acestei cărți din Cernăuți). A lucrat în redacția ziarului cititorii au posibilitatea să afle care au fost, regional „Zorile Bucovinei”. În 1977 s-a după opinia autorului, cele mai importante angajat la redacția emisiuni radiofonice momente din viața culturală și social- în limba română a Companiei Regionale politică a regiunii Cernăuți de la sfârșitul de Stat Cernăuți pentru Radiodifuziune și secolului al XX-lea și începutul secolului al Televiziune. În perioada 1999-2009 a fost XXI-lea, momente la care a fost martor și șeful acestei redacții. a participat nemijlocit cu arma cuvântului A debutat cu versuri în 1964 în poetul, publicistul, eseistul și traducătorul presa din Chișinău. În 1977 publică Ilie T. Zegrea, președintele Societății volumul de versuri Timpul ierbilor (Ed. Scriitorilor Români din Cernăuți. Carpați, Ujgorod). Ulterior a mai publicat Merită menționat faptul că Ilie Tudor volumele: Navigator în septembrie (Ed. Zegrea s-a născut la 3 iunie 1949 în satul Literatura artistică, Chișinău, 1983), Sinăuții de Jos, raionul Hliboca, regiunea Crinul îngândurat (Ed. Carpați, 1986), Cernăuți. În 1966 a absolvit școala medie Oglinda retrovizoare (Ed. Hyperion, din Tereblecea, iar în 1979 – Facultatea de Chișinău, 1991), Singurătatea Apocalipsei Filologie (secția limba și literatura română) (Ed. Eminescu, București, 1998), La a Universității de Stat din Cernăuți (astăzi, marginea nopții (ediție bilingvă româno- Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” ucraineană, Ed. Misto, Cernăuți, 2004), 101 poeme (Editura Biodava, București, 100 2010), Ștergând lacrimile singurătății să stea în capul mesei acolo unde se (Ed. Misto, Cernăuți, 2012), Deschideți mănâncă și se bea”, menționează autorul. fereastra că ninge (Ed. Lumina, Chișinău, În articolul publicat în „Zorile Bucovinei” 2014), Timp fracturat, greieri de seară (Ed. la 15 ianuarie 1997, ziaristul își cere scuze DrukArt, Cernăuți, 2017). pentru curajul de a-i transmite poetului Ilie T. Zegrea a fost membru-fondator național o scrisoare deschisă cu un mesaj și președinte al Societății pentru Cultura de solidarizare: „Realitatea este aproape Românească „Mihai Eminescu” din insuportabilă și prea am uitat cu toții că în regiunea Cernăuți (1990). Este membru ziua Dumneavoastră de naștere ar trebui să al Uniunilor Scriitorilor din Ucraina, încercăm o purificare a sufletului”. România și Republica Moldova, membru Volumul, în linii mari, este dominat de fondator și președinte al Societății o idee a purificării și strângerii rândurilor Scriitorilor Români din Cernăuți, redactor- în mediul comunității românești din șef al revistei „Septentrion literar”. Ucraina. Articolele apărute în presa Autorul cărții Chipuri în oglindă regională din Cernăuți și semnate de scrie în „Cuvânt înainte” că întreaga Ilie T. Zegrea au avut ca scop să reflecte lui activitate ca ziarist s-a desfășurat la o problemele cu care se confruntă românii răscruce de veacuri și de milenii. „Noi din Ucraina (identitare, culturale, politice, mai credem în cartea pe suport de hârtie, sociale, economice ș.a.), dar și problemele cum apărea pentru prima dată acum din interiorul acestei comunități câteva secole, mai optăm pentru lecturi în (fragmentarea, pasivitatea, indiferența, bibliotecă și pentru crearea unei biblioteci refuzul la reperele culturale sacre, dialogul personale, spre deosebire de tinerii de disfuncțional între generații ș.a.). Volumul astăzi care se pronunță tot mai insistent este structurat în 3 capitole: „Din drumul pentru digitizarea romanelor, volumelor Damascului” (include articole și eseuri pe de versuri sau a tratatelor filozofice”, teme cultural-identitare, dar și publicistică precizează Ilie T. Zegrea. politică), „Firul cu plumb” (interviuri cu Primul articol înserat în cartea personalități ale culturii române: Emil Chipuri în oglindă este „În loc de colind. Loteanu, acad. Răzvan Theodorescu, Scrisoare deschisă lui Mihai Eminescu”, Dimitrie Vatamaniuc, Vasile Levițchi, în care autorul descrie situația românilor Radu Cârneci ș.a.) și „Accente” (eseuri și din nordul Bucovinei, adresându-se – în tablete apărute în cadrul rubricii cu același mod simbolic – poetului național Mihai nume în ziarul „Zorile Bucovinei”, care nu Eminescu. Ilie T. Zegrea subliniază că mai apare pe suport de hârtie). în ținutul minunat, numit de poetul Ilie T. Zegrea analizează viața culturală nepereche „dulce Bucovină”, se face a românilor din regiunea Cernăuți în speculă cu sfântul sentiment al dragostei contextul proceselor politice naționale de neam și de limbă. „După umila mea și globale. În articolul „Noi nu suntem părere, adevărați patrioți ai neamului diasporă”, publicat în „Septentrion literar” sunt cei ce muncesc zi de zi în școli, pe în 2013, autorul subliniază că românii din ogorul literelor, cei care șterg praful de Ucraina nu sunt diasporă pentru că locuiesc pe zestrea noastră etnofolclorică, cei aici „de când e lumea și pământul”: „Cu care ară și seamănă glia strămoșească și rădăcini adânci, puternice, de milenii în nu navetiștii, gălușcarii ce sunt deprinși 101 pământul strămoșesc, nu poți fi considerat Române și Culturii Noastre Naționale, care de cineva drept un străin la tine acasă”. să ne amintească și de strămoșii ce au locuit În alte articole publicistul cernăuțean cândva pe aceste meleaguri și de datoria critică utilizarea de către presa vremii a noastră de a păstra limba maternă, cultura termenilor de „nord-bucovinean” și „sud- și tradițiile, transmițându-le nepoților și bucovinean”, scriind că Bucovina este un strănepoților? Or, anume limba este valuta tot întreg istoric. Autorul se plânge pe forte a unui popor, coloana vertebrală care lipsa unui dialog între generații, pe refuzul ne ține pe verticală”. „de a încerca să înțelegi problemele celui Cartea include reflecții literare și de alături”. Sunt analizate și problemele cu publicistice despre cultura bucovineană și care se confruntă presa de limba română reprezentanții ei de vază. Crezul poetului din regiunea Cernăuți. Ziaristul atrage Ilie T. Zegrea este dragostea față de limba atenția cititorului atât asupra condițiilor română și față de cultura bucovineană. politice în care funcționează această presă, Autorul crede în capacitatea unei literaturi cât și asupra carențelor funcționale ale autohtone, fundamentată pe cultura spațiului informațional românofon din poporului român și bazată structural Ucraina. În articolul „Presa liberă și (in) pe valorile universale, de a determina dependentă … de toate”, Ilie T. Zgerea scrie o renaștere națională a românilor din că „un ziar, ca să devină un bun al tuturor, Ucraina. Autorul este un idealist, dar și un trebuie să aibă grijă, în primul rând, de analist pragmatic în același timp: pe de o crearea unui contingent de autori talentați parte ia în derâdere carențele comunității și competenți… Astăzi, din nefericire, tot din care face parte, critică eșecul reformelor mai multă lume crede că dacă ai studii și al politicilor populiste, pe de altă parte, filologice poți deveni automat, peste propune soluții culturale prin revenirea noapte, și ziarist”. Autorul se plânge în la rădăcinile neamului său. Articolele articolul „Grafomania ne consumă hârtia” din această carte sunt pline de curaj, ele pe scrisul infect și agramat din cărțile reflectă pulsația vremii și cu adevărat apărute în regiunea Cernăuți: „Această reprezintă o cronică a unor timpuri maculatură atacă inima și cugetul omului, de răscruce, când s-au întâlnit două poluează grădina literaturii și strică gustul milenii, două generații, două tendințe cititorului”. geopolitice (anticomunismul și perioada Sunt analizate și alte tendințe din de tranziție în estul Europei). Ziaristul Ilie cadrul comunității românești din Ucraina: T. Zegrea este un luptător pentru adevăr, depărtarea culturii bucovinene de în timp ce poetul Ilie T. Zegrea a rămas tradițiile autohtone, lipsa de management un copil îndrăgostit de cuvânt și de arta eficient în presa scrisă, manipularea frumosului. Această dedublare interioară opiniei publice cu ajutorul mass-media, oferă cărții prezentate de noi o valoare degradarea învățământului românesc din inegalabilă, fiind o demonstrare a faptului nordul Bucovinei, relațiile asociațiilor că nici un timp dificil, niciun regim politic românești cu statul român, dar și cu statul sau cataclism social nu poate distruge, ucrainean etc. Textele sunt dominate submina sau slăbi capacitatea omului de a de ideea că limba este cartea de vizită a fi om de creație și de a fi liber. O carte a unei națiuni sau valuta forte a poporului. libertății, o carte de istorie recentă, o carte Autorul se întreabă: „De ce să nu avem care trebuie citită… aici, la Cernăuți, un monument al Limbii 102

Raftul cu cărți Ce frumoşi şi luminoşi sunt bucovinenii lui Ilie Luceac!

Maria TOACĂ

-a întâlnit bucuria cu tristeţea la popasul meu în dialogurile cul- turale cu bucovinenii din noua carteS a lui Ilie Luceac, intitulată metaforic „Forţa destinului sau fereastra prin care priveşti cerul” (Cernăuţi, Editura Alexan- dru cel Bun; Editura Druk Art, 2020, 354 pagini). Ar fi fost numai bucurie dacă o primeam din mâna autorului, anul acesta, la început de iulie, când destinul i s-ar fi încununat cu şaptezeci de rotaţii în jurul soarelui. Dar undeva, acolo Sus, i-a fost pecetluit un alt soroc. A visat la această carte, i-a conturat în gând aspectul grafic, alegând pentru prima copertă o imagine cu doi cai regali, asemănători celor din rasa Lipitan, care dansează în ritmuri de cadril la Viena, prinşi într-un salt graţi- os sau poate în iureşul horei. Dar pentru autor aşa a şi rămas scrisă doar în „Glasul Bucovinei”, timp de aproape un sfert de secol pe parcursul fructuoasei activităţi pu- inte”, „Despre autor”, deosebit de emoţi- blicistice la revistă. onantă fiindu-i mărturisirea de la finalul La lumina tiparului, în format de gală, cărţii – În loc de epilog, prin care aduce un aşa cum şi-a dorit autorul au scos-o cele omagiu tatălui ei, dezvăluie figura poli- mai apropiate fiinţe – colegii din echipa valentă a bucovineanului demn să stea la „Glasului Bucovinei”. Ediţia a fost îngriji- aceeaşi masă cu protagoniştii dialogurilor, tă de dr. Alexandrina Cernov, membru de personalităţi alese să deschidă fereastra ce- onoare al Academiei Române, şi dr. Marin rului: „Ca fiică, pot să spun cu certitudine, Gherman, actualul redactor-şef adjunct al că a studiat toată viaţa sa, dar ceea ce e mai revistei, de dr. Cristina Paladian, redactor principal – Tatăl meu a avut un dar deosebit literar şi Natalia Proţiuc, lector. Iuliana de a educa, de a transmite cunoştinţele nu Luceac, fiica autorului, a contribuit la tra- numai elevilor săi...”. ducerea în ucraineană şi engleză a câtorva Aşadar, „Glasul Bucovinei” i-a făcut texte – „Notă asupra ediţiei”, „Cuvânt îna- acest domnesc cadou la aniversară, dar şi 103 ca un pios omagiu la împlinirea a trei ani în defavoarea românilor de la Roşa, prin de la trecerea în veşnicie. Or, ce poate fi lipsirea şcolii de clasa a X-a. Viorica Ciu- mai frumos, mai cu folos şi mai inspirat botaru din Iaşi, născută la Roşa, în cunos- decât cartea pentru comemorarea unui om cuta familie de patrioţi români Morăraş, de valoare, cum a fost şi a rămas în amin- îmi scrie: „Parcă mi s-a înfipt un pumnal tirea consângenilor publicistul, editorul, în piept... Și cum rămâne cu toate cărțile de criticul şi istoricul literar, profesorul Ilie literatură, pe care le-am donat Școlii nr. 10? Luceac! Din păcate, restricţiile impuse de Le va mai citi oare cineva? Parcă le văd pe pandemia covidului n-au permis să-i fie toate, le cunosc după coperte, format, de con- omagiată pe măsura vredniciei sale aniver- ținutul lor nici nu mai spun! Cartea care-mi sarea naşterii (2 iulie 1950), nici să fie co- stăruie cel mai mult în memorie este LIMBA memorat creştineşte la cei trei ani de la dis- NOASTRĂ de Alexei Mateevici. Pe asta am pariţia-i pământească. Volumul scos recent ținut cel mai mult s-o ofer școlii, în speranța la lumina tiparului vine să compenseze că-i va ajuta pe elevi să însuşească niște lu- regretele oamenilor care nu-l uită şi pentru cruri sfinte. Mă doare trista realitate. Cui să care Ilie Luceac a rămas, asemenea iluştri- ne plângem? Cine să ne înțeleagă suferința?”. lor înaintaşi din familia Hurmuzachi, un I-am răspuns cu un vers de Nicolae model de muncă asiduă întru perpetuarea Dabija, căci tocmai intrasem în casă cu valorilor naţionale, de servire devotată a un braţ de „Literatura şi Arta”, dăruite de neamului românesc din Bucovina, dar mai doamna profesoară Eleonora Bizovi din ales de luptă pentru renaşterea naţională, Boian, care primeşte ziarele prin poştă de luându-şi drept armă forţa unificatoare şi la fiica Mărioara din Bălţi. „Toate se trec sub ziditoare a culturii. bolţi şi pe lume:/ stea ce se naşte şi codru bă- Ştim cât de mult a iubit şi a preţuit Ilie trân,/ oştire, şi tron, şi slavă, şi nume.../ Şi Luceac cărţile, cum se zbătea să le adune, totuşi cărţile... Ele rămân.// Planete se sting să facă rost de ele în timpurile când defi- şi seacă oceane,/ altar creştin şi templu pă- citul de carte bună era la fel de mare pre- gân/ se trec, cu imperii, munţi, bastioane.../ cum cel de salam sau icre negre. Mi se pare Şi totuşi cărţile... ele rămân”. extraordinar de binevenit efortul editării Cărţile, totuşi, rămân, ca o stavilă în post-mortem a acestei cărţi, importante faţa valurilor distrugătoare de valori spiri- atât pentru cinstirea memoriei autorului, tuale. Pentru că timpul zboară vertiginos şi cât şi pentru popularitatea protagoniştilor nemilos, cărţile sunt zăgazul ce-i încetineş- dialogurilor. Dar până a trece la persona- te curgerea. Ele nu îmbătrânesc, păstrând lităţile iscodite, „descusute” cu măiestrie aşa cum a fost odată lumea apusă, cu toate captivantă de Ilie Luceac, aş vrea să filo- virtuţile, victoriile şi înfrângerile suferite. zofez pe marginea întrebării „Cine mai are A adormit, în pline puteri creatoare, nevoie acum, în epoca digitalizării, de car- sub glia străbună Ilie Luceac, autor a sute tea în format clasic, pe hârtie?”. S-a întâm- de studii ştiințifice şi articole de presă des- plat să primesc un mesaj alarmant la pos- pre viaţa culturală şi istoria Bucovinei, do- tarea mea pe Facebook, în care sensibilizez meniile de cercetare fiindu-i istoria culturii intenţiile autorităţilor orașului Cernăuţi şi civilizaţiei româneşti din Bucovina. Dar de a închide şcolile cu predarea în limba au rămas să dăinuiască cele trei volume română din suburbiile Horecea Urbană şi care readuc în actualitate apostolatul fami- Roşa, precum şi de a „optimiza” ŞM nr. 10 liei Hurmuzaki (aşa insista dr. Ilie Luceac 104 să fie ortografiat cu „k” acest nume, n.a.): satul Costiceni (nordul Basarabiei) prefera Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare să spună pretutindeni „La Bucovina. Sus, (O istorie a culturii româneşti din Bucovina la Dulcea-Eminescu”, simţindu-se un ram în cea de a doua jumătate a secolului al XIX- din arborele românilor bucovineni. Nu ne lea); „Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki îndoim că poetul Ion Vatamanu, dacă nu în Dieta Bucovinei – Din viaţa parlamen- pleca atât de timpuriu în veşnicie (august tară a Bucovinei în cea de a doua jumătate 1993), ar fi fost prezent la masa dialogu- a secolului al XIX-lea, ediţie bilingvă, cu rilor cu bucovinenii. Dar şi Ilie Luceac a stabilire de text, prefaţă, note şi comentarii plecat subit, acum trei ani la început de de Ilie Luceac (traducerea textului german Cireşar (5 iunie 2017), fără a-şi împlini vi- de Catrinel Pleşu, Institutul Cultural Ro- sul la noi întâlniri cu personalităţi care au mân, Bucureşti, 2007), Eudoxiu (Doxaki) făurit și continuă să înnobileze cultura de Hurmuzaki (1812-1874), Cernăuţi, Edi- elită a Bucovinei. Or, „dialogurile” sale ţes tura „Alexandru cel Bun”, Editura Dru- o miraculoasă năframă ce şterge lacrima kArt, 2015. La acestea se adaugă volumul tristeţii de pe cerul Bucovinei, profilează de dialoguri culturale cu bucovinenii ca o istorie fără frontiere a culturii ţinutului o succesiune a valorilor româneşti în Bu- din zilele noastre, poate cea mai vie, mai covina timpurilor noastre. Aleşii lui Ilie palpabilă şi emotivă, care confirmă princi- Luceac şi ai „forţei destinului” sunt figuri piile lui Eminescu, că unitatea şi rezistenţa reprezentative în istoria contemporană a românilor, oriunde s-ar afla ei, se manifes- Bucovinei, născuţi, trecuţi, trăitori într-o tă prin cultură. epocă dramatică a destinului bucovinean. Revenind la cuvintele dragi mie „Şi to- De fapt, provincia atât de mult iubită şi tuşi cărţile... Ele rămân”, nu mă îndoiesc amarnic deplânsă de Mihai Eminescu, „cel că şi mulţi alţi cititori vor simţi bucuria mai strălucitor diamant din stema lui Şte- trăită de mine la întâlnirea cu cele 16 per- fan cel Mare şi Sfânt”, doar un răstimp de sonalităţi, figuri de referinţă în universul 20 de ani s-a aflat la sânul Ţării, având me- muzicii, poeziei, artelor plastice. Vor trece reu o soartă fără de noroc. Deşi nu ocoleşte anii, se va aşterne pământul peste noi (scri- acest dureros aspect, Ţara Fagilor din ini- itori şi cititori, eroi din cărţi şi din viaţă), ma şi viziunea lui Ilie Luceac este un ţinut vor creşte pomi şi iarbă din inimile noas- mirific, de poveste, miracolul bucovinean tre, însă vor rămâne în paginile cărţii cei constituind laitmotivul dialogurilor. Şi bu- 16 bucovineni înzestraţi cu har artistic, aşa covinenii din carte sunt deosebiţi, îndră- cum i-a văzut, cum i-a auzit Ilie Luceac, gostiţi iremediabil de tot ce creşte şi înflo- cum şi-au mărturisit gândurile cele mai reşte, freamătă şi respiră pe acest pământ, sacre. Aproape pe toţi i-am cunoscut (îi creaţia lor, de asemenea, fiind marcată cunoaştem), i-am admirat în săli de spec- de duh bucovinean. Atât de obsedaţi de tacol arhipline, le citim creaţiile literare, cu această misterioasă aură bucovineană, în- unii chiar ne salutăm şi schimbăm un cu- cât şi cei născuţi în regat, Ţinutul Herţei, vânt-două, întâlnindu-i deseori pe străzile cum sunt renumiţii dirijori şi muzicieni Cernăuţiului. Ştefan Andronic, Mihai Amihalachioaie, Cu Nina Cionca (1926-2019), nepoa- se autodefinesc drept bucovineni. ta lui Ciprian Porumbescu, am avut ferici- În acest context, ţin să amintesc că şi rea să mă plimb într-un târziu de toamnă, regretatul poet Ion Vatamanu, născut în anul 2003, prin Cernăuţi, ascultându-i 105 amintirile din copilărie, când venea cu pă- bărilor, provocându-i pe intervievaţi să-şi rinţii în oraşul unde a lăsat urme de neuitat deschidă sufletul. Spre deosebire de un ilustrul ei unchi. Poate se va întâlni la un ziarist de profesie, care ştie despre toate tăcut dialog cu prietenul Ilie Luceac aco- câte puţin, el era serios iniţiat în muzică, lo unde timpul stă în loc, unde nu există pictură, istorie literară... Mergea cu un pas nicibo grabă, găsindu-l printre umbre şi pe înainte, cunoştea ceva care descătuşa in- Sergiu Flondor (fratele renumitului pictor terlocutorul, deznoda firele încâlcite. Dar Constantin Flondor), fericit că şi-a adunat nu făcea caz de erudiţia sa, apropiindu-se într-o carte amintirile amare ale refugiului cu delicateţe, pe alocuri cu smerită sfia- din nordul Bucovinei. lă de alesele personalităţi. Edificator este Am avut şi eu norocul de a dialoga dialogul cu cucernicul Arhimandrit Mel- cu majoritatea personalităţilor întâlnite chisedec, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, în această carte – dirijorul Ştefan Andro- întrebarea începând cu: „...Sfinţia Voastră nic, pictorii Constantin Flondor şi Ştefan spuneaţi într-o convorbire: «Omul credincios Purici, tenorul, solist la Opera din Viena, este echilibrat. Omul credincios ştie ce are de Marian Talabă, cântăreaţa Maria Iliuţ, Ar- făcut. Omul credincios ştie cum să se apropie tistă Emerită a Republicii Moldova, maes- de aproapele său...». Şi dacă simt o adâncă trul violonist Nicolae Hacman, interpretul sfială şi o nelinişte în sufletul meu în aceste de operă şi muzică populară, împătimitul momente, când încerc să mă apropii cu cu- valorificator al artei populare, Ioan Pau- vântul de Sfinţia Voastră, înseamnă că slabă lencu, mai puţin – pentru că e o tânără îmi este credinţa. Ajutaţi-mă să ies din acest stea, o voce a primăverii cântecului po- impas. Cum să mă întăresc în convingerea că pular – cu Ilie Caraş, originar din Ropcea tot ceea ce fac este bine şi de folos, că tot ceea Storojineţului. Nu-mi sunt necunoscuţi ce fac este plăcut Celui de Sus?”. Numai un nici ceilalţi – poetul Arcadie Suceveanu, caracter puternic care îşi pune, în primul pictorul Mihai Moroşan, violonistul Dan rând sie, asemenea întrebări poate fi bun Onofreiciuc... Dialogurile lui Ilie Luceac, de fapte plăcute lui Dumnezeu şi folosi- însă, se deosebesc prin profunzimea între- toare oamenilor. 106

Poezie Un poet cu P mare Ilie GORJAN

e talentatul poet gorjean Spiridon din cartea „Diavol cu coarne de melc”: Popescu l-am cunoscut la Târgu- „E-atâta cer,/ iubito,/ în lacrimile/ mele…/ Jiu, pe data de 5 aprilie 1984. să locuiască,/ oare,/ vreun Dumnezeu în De-atunci,P i-am urmărit parcursul literar ele?” (E-ATÂTA CER, p. 80); „Sunt mult de excepție, opera lui fiind prezentă în mai mai respectat decât stăpânul,/ Și mult mai toate publicațiile literare ce apar sub egida îndrăgit decât Stăpâna –/ De câte ori mă Uniunii Scriitorilor din România, el însuși întâlnesc cu Moartea,/ De-atâtea ori îmi fiind membru de vază al acestei bresle spune: «Sărut mâna»” (CATRENE, p.105); scriitoricești. De curând am primit de la „Doamne, dacă vei observa că-ntr-o zi/ distinsul poet cărțile de poezie „Înger între Gândul spre Tine n-o să mă mai poarte,/ să scaieți” (Editura „Ager”, Târgu-Jiu, 2004) știi: nu-s supărat că m-ai făcut muritor/ Ci, și „Diavol cu coarne de melc” (Editura fiindcă nu mi-ai dat puteri să aud/ Cântecul „TIMPUL”, Iași, 2017), care m-au făcut să Privighetorii și după moarte.” (SCRISOARE simt, mai ales acum, în aceste vremuri de CĂTRE DUMNEZEU, p. 88); „…Și, cum urgie, sublimul poeziei adevărate aflate sub mergea spre casă,/ smuls din melancolie,/ pana unui adevărat artist al cuvântului, ce Poetul se întoarse,/ deodată, spre soție:/ oferă literaturii române veritabile nestemate «Iubito, ține cheia/ și du-te înainte,/ Să nu literare. Dacă i se pare cuiva că exagerez cu stea pe la ușă/ aducerile-aminte-/ Eu mă așez aprecierile, îl invit să parcurgă câteva creații (luai leafa)/ la rândul acesta, poate,/ Apuc și eu (de poftă) un kilogram de moarte».” (ȘI CUM MERGEA SPRE CASĂ, P. 86); „Nu m-aș mai sătura: trei decenii/ Aș privi un cireș înflorit./ De aceea, primăvara săvârșesc cel mai mare păcat –/ Mă rog din toată ființa mea, Doamne,/ Să Ți se-ntâmple ceva, să-Ți pierzi memoria,/ Să uiți cireșii-nfloriți trei decenii.” (NU M-AȘ MAI SĂTURA, p.65). Mărturisesc că mi-a fost foarte greu să selectez aceste poeme pentru prezentare, și asta pentru că în poeziile lui Spiridon Popescu nu există inegalități de valoare, toate poeziile sunt atât de bine meșteșugite, încât citindu-le, sufletul îți zburdă pe paginile cărții la fel ca atunci când asculți, înfiorat, un vals de Chopin în interpretarea unui maestru al pianului! Citiți ce urmează și spuneți-mi dacă greșesc cu ceva: „M-a rugat ieri Dumnezeu:/ «Fii bun, stai în locul meu,/ Vreau să mă hodin și eu.»/ «Și ce fac, 107 l-am întrebat,/ De-o să cadă în păcat/ Eva, / Să-mi ia calul, nu copiii. // Doamne, dacă cât Tu ești plecat?»/ «Ia-o, ca pe-o frunză-n mi-ești prieten, / Nu-mi mai otrăvi ursita, / vânt,/ Și alung-o pe pământ./ Dacă, însă, Dă-i în scris poruncă morții / Să-mi ia calul, peste ani,/ Într-un grajd cu mulți juncani,/ nu iubita. // Doamne, dacă mi-ești prieten / Trupul ei cel păcătos/ O să nască un Hristos,/ Cum susții în gura mare, / Moaie-ți tocul în Răstignește-i lăcomia,/ Schimbă-i numele-n cerneală / Și-nainte de culcare // Dă-i în scris Maria,/ Veșnicește-o ca fecioară/ Și primește- poruncă morții, / Când și-o ascuți pumnalul, o-n ceruri iar».” (BALADA, p. 61). Și închei / Să-l înfigă-n mine, Doamne, / Și să lase-n succintul meu comentariu cu poemul care, viață calul.”) fără nicio exagerare, a devenit o capodoperă Și dacă Alex Ștefănescu, unul dintre a poeziei românești contemporane: corifeii criticii noastre literare, a spus: DOAMNE, DACĂ-MI EȘTI PRIETEN „Poeziile lui Spiridon Popescu se citesc cu („Doamne, dacă mi-ești prieten / Cum te mare plăcere, autorul fiind nu numai visător, lauzi la toți sfinții, Dă-i în scris poruncă tandru, ci și inventiv, paradoxal, capabil să-l morții / Să-mi ia calul, nu părinții. // ia mereu prin surprindere pe cititor”, eu Doamne, dacă mi-ești prieten, / N-asculta ce-aș mai avea de spus? de toți zurliii, / Dă-i în scris poruncă morții

Spiridon POPESCU

ESEU DESPRE INCENDIUL DIN ALEXANDRIA

Îi dădusem întâlnire în fața bibliotecii din Alexandria. (Era singuru’ loc din lume în care puteam să ajung Fără să întreb). Când a sosit, inima ei era o flacără vie. Am încercat să nu-i fac declarații de dragoste – Știam că aceste cuvinte, spuse din suflet, devin inflamabile. Totuși, atunci când am strâns-o în brațe, nu m-am putut stăpâni și i-am spus „te iubesc!” După prima silabă incendiul era deja dezlănțuit. Ea și biblioteca au dispărut mistuite de flăcări, Eu, efemerul, am scăpat ca prin urechile acului.

Astăzi, Dumnezeu își dă cu pumnii în cap: „Am fost un naiv, mi-am afumat nimbul degeaba, Am crezut că, dacă te salvez, vei rescrie biblioteca”. 108 FERICE DE TINE

Ferice de tine, Omule simplu! – Chiar și un meseriaș de mâna a doua Îți poate calcula cu precizie Cantitatea de cărămizi ce urmează să intre În casa pe care vrei s-o clădești.

Pe când mie, Poetul, Nici cel mai mare meșter din lume Nu o să-mi poată spune vreodată De câți colți de elefant am nevoie Ca să-mi ridic Turnul de Fildeș.

FRAGMENT DE AUTOBIOGRAFIE

Stau la etajul zece, într-un bloc ultramodern și ultracentral, Dar nu, nu mă invidiați fraților: Am nimerit între doi locatari Care-mi fac numai zile negre – Cel de sus (Dumnezeu) uită mereu robinetul deschis Și-mi inundă tristețea Care se umflă precum parchetul, Cel de jos (Diavolul) este și mai ciudat: Îmi bate-n calorifer din fieșce De nu mai îndrăznesc să intru nici în „Istoria literară” De teamă să nu scârțâie ușa cumva Și să-l deranjeze pe Nichi(percea).

FRAGMENT DINTR-O SCRISOARE PIERDUTĂ

...și află, bunul nostru prieten, că altfel era pe vremea lui Manole. Astăzi dacă ți-ai îngropa iubita în zid ai lua, ca popa, douăzeci de ani de pușcărie pentru crimă cu premeditare.

Să ne mai mire faptul că mănăstirile noastre sunt fără turle? 109 DISCURSUL ÎNGERULUI VESTITOR

Fâl! Fâlll! „Am venit aici să vă spun Că mâine pe la ora prânzului, poate chiar mai devreme, O să treacă Dumnezeu prin satul vostru – Închideți-vă-n case și trageți storurile la ferești, Altfel Strălucirea aurei sale ar putea să vă ardă retinele Și să vă nenorocească pe toată viața Așa cum i-a nenorocit pe cei din satul vecin Care, nemaivăzând să iasă la câmp, Sunt obligați să-și câștige existența născocind Iliade”.

GHINION

Doamne, Mi-am spălat cântecul în lumina aurei Tale, Cum își spală femeile rufele în albia unui râu, Apoi m-am primenit cu el Și m-am dus la hora din s(t)at Unde se strânseseră toți poeții de vază. Nici n-am ajuns bine că am și auzit șușotind: „Ia uitați-vă, bă, ce cântec curat are ăla, Hai să-l tragem de limbă, poate aflăm și noi în ce apă îl spală”.

N-au reușit să afle nimic: au avut ghinionul Să mă apuce tocmai atunci, așa, din senin, O dorință nebună de a-mi săruta iubita Și, fie vorba-ntre noi, Oricât de avangardist ai fi, Nu poți să tragi pe cineva de limbă Când își sărută iubita.

IUBITA POETULUI

Ea nu îi spune niciodată „te iubesc”, Nu-l mângâie și nu-l sărută niciodată, Dragostea ei față de el reiese din faptul Că, atunci când el se află la masa de scris, Ea aruncă zăpadă pe penița stiloului Care devine incandescentă! 110

Poezie Lazăr POPESCU

Poem în iarbă Singurătatea ploii

Iarba poemului pe sub ceruri stranii, Absența ta în această iarnă necunoscute și vaste. Inundă orașul cu melancolie. Poem înierbat, sunete subtile și vara aceasta candrie de tot, și timpul probabil și el candriu! Ochiadă Eu știu, eu știu... Tu știi mai bine decât mine, poate Cineva privind pe furiș seninul, ceasul cel nou și tăcerea orașului alb. cineva privind cu coada ochiului spre Știi, am visat un oraș alb crâng, nu prea departe de ocean și talazuri cineva neștiut de vorbe se tot rostogoleau privindu-ne așa... și darul vieții în firul ierbii Ori noi, putea fi citit. privind pe furiș Și noi se făcea că eram citiți prin această spărtură în înserarea cu flori de mesteacăn. din zidul Cununa de flori albe de pe capul tău nevăzut... se desena în iarbă și-n cuvânt. Și muntele tăcea puțin mai departe Conjunctivul prezent de iarba poemului acesta sub ceruri stranii, Hai să ne învăluim în Frumusețe și Adevăr necunoscute și vaste. Și să uităm de urât și de rău. În țara plină de farmacii Unde ninsoarea a uitat să mai cadă. Frigul de toate zilele O, lume schimonosită!

O, ce frumoși erau chiparoșii în Grecia, vara trecută! Acum M-aș face... peste orașul acesta uitat de destin apasă un frig de niciunde venit. M-aș face ucenicul tău, Hi Kang, (Singuri vom fi uitat de toate sub salcia din mijlocul curții! și timpul ne va fi uitat). Cuvinte mai avem, dar și gânduri, În matca aceasta a cuvântului metale tot mai sunt... miroase a primăvară îndepărtată. 111

Poezie Constantin PĂDUREANU

Bărbatul cu nărav Că te văd mereu pe două cărări... Erau la vârsta când tristețea „De Mitru al meu s-a luat beutura, Este o umbră trecătoare Îi spunea Ioana Gătitu vecinei sale, Și bucuria are numai început. Tudorița Tizu, care venise să cumpere Două kilograme de vin, Mitru Gătitu era pâinea lui Dumnezeu, Că n-ar mai ieși din pivniță Când nu era sub influența alcoolului. De lângă butoaie. Puteai să faci din el orice. Trage în fiecare zi la măsea Muncea cât șapte și se ținea de cuvânt. Și începe cam așa: – Ioană, glumea el, te-aș lăsa pentru o fată, – Spune, fă, mă înșeli, cu cine mă înșeli? Dar îmi place vinul din găleată. De ce nu-mi răspunzi ? El se procopsise acum Și mă chinuie, Rițo, până se îmbată de tot. Și cu darul paharului. Mă mozolește și mă lasă neterminată. Viața lânga el devenise A început să-mi fie silă de el Ca o apă stătută. Și mi se face rău de câte ori Noaptea era scurtă ca un oftat Pune mâna pe mine. Și femeia fugea la celălalt Iar gândul îmi zboară la Vasile Ciupag De care nu era legată cu cununie, Care este așa de drăgăstos când ne întâlnim Dar îi plăcea cum o mângâie. La babă-sa acasă, colo lânga grădiniță. Ea nu-și jelea traiul pe care îl ducea, Dar el nu este bărbatul meu... Alături de Mitru, Ca un copil cocorii plecați în – Tu-ți luna mă-tii! Sunt eu nebun, țările calde. Că tu te întinzi cu hăndrălăii Vorbele ce se vânturau prin sat Prin șanțuri? Aveau un temei adevărat. – Bă, prostălăule, nu se cunoaște O știau toți că umblă noaptea Că ai supt țâță de la coana mă-ta Ca o nălucă, de la ăl mic Până te-a înțărcat cu ardei iute. Și până la ăl bătrân. L-am învățat cu nărav și, când scapă, Apucă la slăvina butoiului și nu se „Am căzut în casa voastră ca o iarna grea. mai desparte de ea. Eu am fost o proastă, Mitrule, Să fie numai asta n-ar fi o problemă, Că m-am încârduit cu tine. Dar începe să o ia razna și caută cai Când roiau băieții în jurul meu verzi pe pereți. Numai unul și unul, aleși pe sprânceană – Nu ți-e rușine, Mitrule, de oamenii din Și de neam, nu ca tine un milogan sat? 112 Și un mocofan care mă lasă cu dinții în Că sunt obosit, hai, să trăiești. soare. Și plecă. Dar lasă că te pun eu cu botu pe labe, Și va înțărca bălaia, A doua zi, de dimineață, astupă groapa. De ai să ajungi ca un câine jigărit... Se răzgândise. O să vorbească cu maistorul Fane Nicola Să-i facă și lui cavou la cimitir. Groapa „Păi cum, toți milogii să aibă și eu nu! Cu ce sunt ăia mai presus decât mine?! La câteva luni după moartea mă-sii, Nu-s tot oameni sau ei au două capete?! Nicu Sever se apucă să-și facă Ce, cocoana colonelului Vicșoreanu să stea groapă, acasă, în cavou și În mijlocul bătăturii. eu nu! Își adusese o lopată și o cazma Nu este drept așa ceva și cum are toată Și lucra dezbrăcat până la brâu. lumea În prima zi, o făcuse adâncă Eu de ce n-aș avea... că tot copilu lu de un metru. Dumnezeu sunt.” Seara, când Tudor Scrobeală, vecinul său, Se duse, pe seară, la Sfatul Popular, A venit acasă, s-a apropiat de gard Să vorbească personal cu primarul. Și l-a întrebat: Voia să-l roage să-l ajute și pe el – Ce faci, Nicule? Cu un împrumut de la ceareu, – M-apucai să-mi fac groapa, nea Tudorică, Să-și facă, la cimitir, cavou. Am visat azi-noapte că mor poimâine Era ultima lui dorință... Și de ce să mai muncească alții, Când eu stau degeaba și frec menta… Pe primar nu-l găsi și stătu pe scările – Bine, bă Nicule, de ce n-o făcuși Sfatului mult timp. Și tu în cimitir ca draga de lume „Trebuie să vie el, primarul, să-i spun – Nu, nu, acolo nu-mi place cu toți Doar două vorbe”, gândi Nicu Sever. La un loc, nu vreau eu. Plecă acasă târziu și drumul i se păru Am văzut că acum au luat-o Lung. cu gropi boltite, Atunci își dădu seama că era singur Cu cavouri și s-au boierit. Și nu-l ajută nimeni. – Și o termini până poimâine, Nicule? În dimineața următoare muri. – Ăăăă… ce… groapa? Până la noapte Îl găsi Tudor Scrobeală spânzurat Este gata, nici așa adâncă nu e bine. De o grindă a șoprului. Ce fac la înviere?! Trebuie să fiu Nicu Sever avusese dreptate. mai afară. Mâine, mă duc să-mi iau țoale de la oraș, Pe la doișpe, trec pe la popa Dane Și îi spui să-mi facă o slujbă frumoasă. Pe urmă, îl caut pe Gică Talpa și îl rog Să-mi tragă clopotu, că n-o face pe degeaba Și îi opresc loc lângă mine pe acolo... Nea Tudorică, mă duc să mă culc, 113

Poezie Mihai PĂCURARU

O PANORAMĂ CU APĂ ȘI LUMINĂ

De unde lumina pe care nu ai vrut niciodată să o văd, de unde această lumină, și noaptea asta, sau orice noapte, oricum ai spune, nu vine, Doamne, nu vine, că eu trec în toate frunzele stoarse, ce e bine, și trec în curgere ,ce e rău; așa doare, da, Doamne, eu cred în apă să fie scăldat sufletul meu, alături de nuferi ca mici cadavre tăiate în culori. Așa, aș vrea să fii aici într-un sălbatic loc de trestii, să înțelegi că un pui, într-o largă tăcere, era acolo, și ce zbor de vieți și de abur cald venit din trupuri răscolite dimineața de colții simțirii de furcă, afânând iarba aproape uscată. De unde lumina pe care nu ai vrut niciodată să o văd, de unde această lumină, Doamne, când sufletul și trupul meu vor să fie în apa luminii odată.

SPRE ÎNCEPUT, FĂRĂ UMBRĂ

Dacă n-ar exista umbra, după ce m-aș orienta în prima zi cu proiecția ta de pe vârful unei stânci. Din vale se vede un val urnit cu întuneric, cu desen de femeie. Pletele mă acopereau ca și trunchiurile de copaci, ca și melodia venită cu vaiet din scoarța lor, ce mă topea încet ca o lumânare prelungită spre carnea mea, spre dorințele mele acoperite de uriașul profil, mișcat doar de vânt și de zăpadă.

Te ascundeai ca o umbră în umbră, ca eu să văd negrul și prezența unei singure raze din peștera din care ai apărut prima dată, în care o roată numără anii mei și ai tăi, apoi lași întunericul, 114 și noi ieșim fără umbră ca-n prima zi, în Rai.

VINUL PE BUCATA DE LUT

Timp în ecou, ecou în timp, timp ecou, ecou timp mă ascund după copacii pe care pădurea îi duce spre vârful muntelui. Îi duce ca pe niște copii, îi duce ca păstorul oile sale. Este o enormă dislocare până ce simt cum pământul mereu flămând de trupuri, nesătul de carnea noastră, se desface, se aprinde în hăuri și ne roagă de dimineață până la asfințit să trăim cum suntem destinați, fără a visa prea mult, fără a dori să zburăm, să ne rupem de pământul negru, pe lângă noi și în noi, pe lângă noi să fie timp în ecou, ecou în timp, timp ecou, ecou timp.

...Și să ne căutăm până la moarte, în marginea timpului din jurul nostru, bucată de lut, la care să ne întoarcem mereu, când ne stropește luna cu vinul luminii, și sufletul țipă ars de dor.

OCHII MI-AR ÎNFLORI PÂNĂ LA APUS

Ai văzut ce pădure plutea în cer, peștii și șerpii înotau în apă și în cer, noi ne aprindeam de la soare, și parcă ardeam în locul soarelui; în cer și în apă, șalupele treceau în viteză meteori de zi, în cer și pe apă, ai fi strâns toată apa din cer și apoi ai fi lăsat-o să cadă în mările uscate de nisip, unde ar fi înflorit alți nuferi, cum mângâierea s-ar lăsa asupra ta, din cer și din apă.

Ai strânge stâncile și le-ai uda să crească munți de s-ar putea, o tablă de șah cu piese inteligente, ar fi totul în jur, jucându-se, ascunzându-se, în cer și în apă. Aș juca până ce ochii mi-ar înfori spre apus cu o lună în apă, cu un soare în cer, și dorința să treacă ca un tren aerian, plin de ani, ce se aruncă în hău, spre un pod prăbușit de mult... 115

Poezie Laurențiu DRĂGUȘIN

Cocori și cai Beau din lumină

Înăuntru zăvoarele sunt trase Călcâi de stea pe roua vânturată. Leg hamul cailor de nori Beau din lumină și lumina plouă. ce trag lumina zilelor întoarse Ciudate umbre trec întâia dată desperechiaților cocori. la ceas de seară două câte două.

Și dintr-o dată nu mai e nimic. Orgiile din iarbă stau să vadă Arunci cu zarul într-o disperare. la porți cum se oprește herghelia. O lunecare arde într-un spic, Geană de vânt sălbatic o să cadă atingerea aceasta prag nu are. și strugurii vor plânge iarăși via.

Lanul cu maci nu mai e sângeriu Buza pădurii parcă stă la pândă. și caii își vor hamul înapoi. Beau din lumină și lumina plouă. Desperechiați cocorii vin târziu Peste câmpie, noaptea cade blândă cu disperarea adunată-n ploi. și ne așază visele în rouă.

Cocori si cai dintotdeauna vii se înfrățesc când nu mai au nimic Rebeca și trag zăvorul nopții care-l știi peste un zid ce nu îl mai ridic. Se făcea în tăcere poteca și cineva zidea cu năluci. Ferestrele oglinzilor Pe la noi mai venea doar Rebeca trăgând noaptea prin ziuă atunci. Ferestrele oglinzilor din cer ating o margine de zi curată Și ce sete aveam în inele. în pragul nașterii arzând în ger Neștiutul se pierdea prin uluci. temei de joc și zbor ce ni se-arată. Noi o strigam pe Rebeca atunci astupând toate gurile rele. E doar un spic din care nu se fură, un zid de nori și de lumini crescând. Îngropând în fântâni doar lumina, Însângerat stă ceru-n tăietură se făcea în tăcere poteca. mai drept în noi cu fiecare gând. Noi așteptam să vină Rebeca. Cu năluci ne zideam toată vina. Oglinzi și ape, desfăcute zări atât ne mai rămân dintr-o furtună, căci am deschis ferestrele spre mări legând izvoare vechi într-o fântână. 116 Ploaia care va veni Vorbesc in șoaptă doar să mă auzi Ploaia îmi vorbea în necuvinte. căci cine știe mâine unde-oi fi. Eu, un iertător ca-ntotdeauna acum veghez cu sâmburii cei cruzi rătăceam printre grădini, cuminte să fie pace-n fiecare zi. așezând izvoarelor cununa. Mă mai rănesc de câte-o întâmplare Și visam o punte peste râul săpând prin cerul descuiat, flămând, dimineților de nicăieri, când trag tranșeea după mine-n vale care pun la poarta lumii grâul, să leg izvoare la fântâni visând. prag de stele pentru alte veri. Sunt veteranul frontului din mine Am crescut cu ploaia asta rece și am un munte pe care îl urc. într-un curcubeu amăgitor O primăvară dinspre tine vine și-am văzut în târg cum se petrece și mă învață visul să-l descurc. când nici umbrei nu-i mai este dor.

Și din necuvinte mi-am făcut pădure Ninge balcanic poate pentru ploaia care va veni în tăișul vremii ce s-ar vrea secure Balcanic mai ninge întruna despicând o zare într-o lume gri. Și niciun munte nu ți-am cumpărat, în târguri se vinde doar Luna câtă mai e din ce nu s-a dat. Hai Soției mele Liliana Aș fi vrut un râu să ți-l dărui dintr-atâtea poveri câte am, Acoperă-mă cu priviri și hai și un semn să îi pun fiecărui deschide-ți poarta inimii, cea nouă, necuvânt în care eram. să vezi cum sunt grădinile din rai când pe pământ nu mai avem nici rouă. Și ninge balcanic prin mine într-atât de adânc și demult Ce corn sălbatic s-a înfipt în noi, că nu știu ce e rău când e bine și ce nisip se pune în clepsidră? ori de cine să nu mai ascult. Pe muntele de sare e noroi și ploaia care cade e acidă. Și ninge întruna balcanic peste răni într-adins cu pustiu. Acoperă-mă cu priviri și hai Neștiutul aici e mai viu. pe unde-am fost când încă nu ningea. Doar culoarea se pune mecanic. Din carnea mea doar umbra să o tai și să o dai la împrumut pe-o stea. Din volumul în pregătire Ferestrele oglinzilor

Muntele din vis

Sunt veteranul frontului deschis neștiutor și aprig însetat într-o tranșee, margine de vis săpând într-una cerul înstelat. 117 Români pentru români Dorințele noastre Mihaela AIONESEI

euniunea cu tema „Români pen- În prima parte a întâlnirii, a avut loc tru români. Solidaritatea români- dezbaterea cu tema: „Aspecte ale solidari- lor de pretutindeni cu românii din tății românilor de pretutindeni cu românii Covasna,R Harghita și Mureș” s-a desfăşurat la din județele Covasna, Harghita și Mureș”, Sfântu Gheorghe, județul Covasna, marți 14 în anul 2020, urmată de intervențiile unor martie 2021, după un program bine stabilit români implicați în viața civică și culturală a de către organizatorii celei de-a III a ediții: celor trei județe. Partea a doua a cuprins în- Forumul Civic al Românilor din Covasna, mânarea premiului Pr. prof. dr. Ilie Moldo- Harghita și Mureș (FCRCHM) și Cen- van, ediția 2021 pentru mai multe categorii trul European de Studii Covasna-Harghita de cetățeni români din țară și din străinătate (CESCH) care și-au asumat cauza românilor din jude- La întâlnirea care a avut loc la Muzeul țele Covasna, Harghita și Mureș. „Distincţie Spirituațității Românești de la Catedrala Or- care se acordă anual, în 14 martie, de Ziua todoxă – Paraclis Episcopal din Sfântu Ghe- solidarității românilor de pretutindeni cu orghe, județul Covasna au participat con- românii din Covasna, Harghita și Mureș, ducerile principalelor asociații nonguverna- unor personalități care s-au remarcat în sus- mentale membre ale FCRCHM, instituții ținerea demersurilor românilor din județele și personalități din țară care s-au remarcat menționate pentru păstrarea și afirmarea prin acțiunile de sprijinire a românilor din identității naționale. S-a hotărât ca premiul județele Covasna, Harghita și Mureș pentru să poarte această denumire în memoria unui păstrarea și afirmarea identității naționale, mare suflet românesc, regretatul preot prof. parlamentari din județele Covasna și Mureș, dr. Ilie Moldovan, care a activat la Facultatea consilieri judeţeni și locali, conducători ai de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din unor instituţii deconcentrate, presa ş.a. cadrul Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, și Astfel, într-o splendidă zi de martie, de în conducerea unor organizații cultural-creș- parcă românii veniți de pretutindeni: Bucu- tine și filantropice, a cărui solidaritate lumi- rești, Râmnicu-Vâlcea, Neamț, Bacău, Bra- noasă cu acest spaţiu „care are cei mai mulţi șov, Sibiu, Gheorghieni, Cluj-Napoca, ar fi sfinţi” – cum Sfinţia Sa obişnuia să spună – adus cu ei tot soarele, am avut prilejul, prin rămâne peste timp de o exemplaritate aureo- citirea alocuțiunilor, de a ne reaminti acți- lată cu statut de simbol.” uni de suflet ale anului 2020, care au avut ca Potrivit prevederilor Regulamentului, scop sprijinirea românilor din cele trei jude- Forumul Civic al Românilor din Covasna, țe. Într-un an de pandemie care a dat toată Harghita și Mureș acordă anual cinci pre- normalitatea lumii peste cap, toate câte s-au mii Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, după cum înfăptuit prin împlicarea românilor de pre- urmează: „premiul pentru sponsori și bine- tutindeni în diferite acțiuni și domenii, m-a făcători care au sprijinit activitatea biserici- făcut să constat că dragostea românilor pen- lor ortodoxe, a școlilor în limba română și tru românii din Covasna, Harghita și Mureș a instituțiilor de cultură românești din cele a rămas nevătămată, ba chiar s-a amplificat. trei județe; premiul pentru cercetătorii care s-a remarcat prin profesionalismul lor și prin 118 participarea la proiectele de cercetare referi- Dorim ca Parlamentul şi Guvernul Români- toare la istoria, cultura și spiritualitatea ro- ei să sprijine funcţionarea normală a princi- mânească din Arcul Intracarpatic; premiul palelor noastre instituţii identitare: Biserica, pentru parteneri care au sprijinit organiza- învăţământul şi cultura în limba română. rea manifestărilor cultural-științifice din cele 4. Dorim asigurarea respectării statutu- trei județe; premiul pentru publiciștii care au lui limbii române ca limbă oficială în activi- relatat cu obiectivitate și consecvență proble- tatea instituţiilor administraţiei publice lo- matica specifică a dăinuirii românești în cele cale, inclusiv prin amendarea normelor care trei județe și a conviețuirii interetnice ro- aduc atingere acestui statut în teritoriu; mâno-maghiare din zonă, și premiul pentru 5. Dorim adoptarea unei legi care să conducătorii unor asociații culturale și civice permită îndreptarea abuzurilor care au avut care s-a implicat în îmbunătățirea vieții co- loc privind retrocedarea ilegală a unor pro- munitare românești din cele trei județe.” prietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania; ⁂ 6. Dorim sprijin financiar acordat de la bugetul central pentru susţinerea presei scri- În urma dezbaterilor purtate pe margi- se şi audiovizuale în limba română din jude- nea materialelor prezentate şi a propuneri- ţele Covasna, Harghita şi Mureş; lor formulate, s-a adoptat în unanimitate 7. Dorim sprijin mediatic, inclusiv pe documentul intitulat „Dorinţele noastre”, reţelele de socializare pentru cunoaşterea document care cuprinde următoarele dezi- problemelor cu care se confruntă românii derate: din Arcul Intracarpatic; 1. Dorim urgentarea elaborării unei stra- 8. Dorim să fie stimulate în continua- tegii pentru combaterea proiectelor autono- re modalităţile pragmatice de solidaritate a miste promovate de conducerile formaţiu- românilor din întreg spaţiul românesc faţă nilor politice şi civice maghiare, cu sprijinul de românii din judeţele Covasna, Harghita Budapestei; dorim stoparea instaurării defi- şi Mureş; nitive a stării de co-suveranitate cu Ungaria 9. Dorim îmbunătăţirea comunicării cu a nostalgicului „ţinut secuiesc”; dorim o parlamentarii şi europarlamentarii români, convieţuire interetnică normală, într-un are- având ca obiectiv cunoaşterea de către aceştia al multietnic şi pluriconfesional, şi nu într-o a configuraţiei reale a convieţuirii interetnice enclavă etnică; din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi 2. Dorim ca Parlamentul şi Guvernul sprijinirea normalizării acesteia; României să găsească modalităţile adecvate 10. Dorim continuarea dialogului şi a de aplicare a prevederilor Memorandumului colaborării interetnice şi interconfesionale, explicativ al Recomandării 1201 a Adună- în scopul nobil al bunei convieţuiri, al depă- rii Parlamentare a Consiliului Europei, care şirii neîncrederii, în aşa fel încât să primeze precizează că „drepturile protejate în acest respectul reciproc şi promovarea celor mai protocol se aplică tuturor, inclusiv unei etnii bune propuneri şi soluţii pentru progresul majoritare când ea este minoritară într-o re- comunităţilor locale.” (Comunicatul Birou- giune a ţării lor”; lui de presă al organizatorilor Zilei solidari- 3. Dorim ca ţara să se raporteze altfel la tăţii românilor de pretutindeni cu românii noi. Nu cerem privilegii, dorim să se elimi- din Covasna, Harghita şi Mureş, Sfântu ne discriminările, dorim să ne simţim acasă, Gheorghe, martie 2021) aici, la izvoarele Mureşului şi ale Oltului, aici, în curbura Carpaţilor; dorim ca tinerii noştri, copiii şi nepoţii noştri, să aibă per- spective, să se realizeze aici şi nu în altă parte. 119 Un poem de Mihaela AIONESEI Aici e Țara mea Firele de păr alb le moștenesc de la mama, la fel și vorba de moldoveancă aprigă uneori. Oricâți m-au dojenit și m-au luat peste picior n-am putut sta să-nvârt aerul pe un mosor.

Când un neprieten umblă prin țară cu lopata și tot cântă „hai la gropa cu furnici ba-i aici ba nu-i aici” atunci mă încăpățânez și strig la fel ca tata. Aici unde-s izvoare cu păr argintat și cârduri de cerbi cu pui curajoși la adăpat, unde-s brazii mai înalți și mai verzi în pădure și mame duioase culegând pentru prunci mure, unde cerul se întunecă de bătrâne urme ce-au asfințit fără ca nimeni să le strige pe nume, unde crucile stau ca niște soldați în așteptare cu pieptul neclintit și brațele întinse până la hotare.

Aici unde-s mai dulci colacii și ulițele din sat sunt parcă un semn de Dumnezeu lăsat, unde fântânile sorb curcubee din soare și dealurile sunt încă pline de ciobănei și de mioare, unde mai au curaj să se ridice din stâncă haiduci copii cu icoane în mâini, femei cu jalea în opinci, preoți cu credința săpată-n inimă și-n tâmplă adunați la luptă dreaptă ca pruncii lângă Maica Sfântă...

Aici e Țara mea sprintenă ca o căprioară vânată de spurcați și trădători din zori și până-n seară. E Țara mea de mii de ani lăsată de strămoșii și vitejii daci oricât ai vrea de sângele ei sfânt și de eroi n-ai cum să o dezbraci.

Aici e Țara mea încununată de laurii cerești, sărman nebun, cum să-ndrăznești ca la fecioară să poftești? Orice slugoi străin ai fi poți doar să te-amăgești că ai să treci vreodată peste cetele îngerești, ori că ai să vezi vreun strop din trupul bătrânului Ardeal! Ne-ajunge Basarabia furată fără milă, deal cu deal! Ne-ajung lacrimile ce au stârnit potop prin cuiburi an de an. Să ridicăm o catedrală de iubire în sufletul ei veteran... Frații mei de sânge și de limbă, să ne închinăm la ea ca la icoană că de va fi să fie destrămată, n-are cine întreagă să ne-o mai întoarnă. 120

O poetă recomandată de Paul Aretzu Cătălina FLORESCU

Cătălina Florescu scrie o poezie care pare retorică, alcătuită din modalități ale visului, a contemplației, dar care se dovedește, la un basmului, simbolicului, jocului copilăresc. nivel mai profund, una a reflecției. Peisajele Astfel, apar inventarele de imagini, încărcate evocate, unele învăluite într-o atmosferă cu un înțeles tainic: „Iese fum din pământ romantică, altele pastelate, descriptive, altele și miroase-a rășină,/ Iar abisuri înghit idealizate, sunt, de fapt, tot atâtea modalități bezna grea și tăceri/ Lupii râd ne-mblânziți, de exprimare a propriilor trăiri interioare. scăpărând cu rugină/ Și-un ecou, printre Face aceasta folosind o strategie a discreției, cetini, pierde trist din puteri,// Prevăzute- camuflându-se în spatele cuvintelor, fugind ntr-un ordin, se-ntâlnesc două lumi,/ Ca-ntr- de comunicarea directă. Amintește, astfel, un basm spus la foc, sus pe pisc, la canton./ de lirica delicată a lui Ion Pillat (în care E-un mister, rânduit din răstimpuri pe se petrece o firească întrepătrundere între culmi,/ E un cântec de vreascuri, adunate de natură și entitatea umană): „Săgeți de- om” ((Po)vești din munți). Este o poezie mai argint se-aruncă-n zare/ Un tunet vine de mult a elementelor, decât a evenimentelor, a departe-agale,/ Ca să vestească de popasul unor stări prezumate, prezența umană fiind toamnei,/ Ce-o ține-un munte încă verde-n discretă, indirectă. poale.// Tu, hai cu mine să desfacem ceasuri/ Apar uneori versificări sapiențiale: „Însă, Și apoi să împărțim răgazuri/ Ne prefacem nimeni nu știe ce-i’nainte-a se naște,/ Cum că trebuie un strop de odihnă,/ Să ne bem niciunul, în moarte, n-a plecat înștiințat,/ cafeaua în tihnă. […] Frunze pe ramuri Nici Iisus n-a-nviat doar o dată de Paște,/ rămân nemișcate,/ De drag că le mângâie Arătându-ne, astfel, că trăim repetat.// vântul/ Se-mbracă încet cu aur pământul.” […]// Amorțim, variat, intervale de timp/ (Mai e timp, până ajunge toamna). Deși sunt Și renaștem mereu după grele-ncercări,/ evocate toate anotimpurile, reprezentând Ne trezim uneori, într-un alt anotimp,/ În vârstele omului, predomină imaginile aceeași pădure, doar pe alte cărări.” (Iluzii). hibernale, semnificând puritatea, nemurirea. Fiind vorba despre prima carte a Poeta intuiește complinirea prin muzică, Cătălinei Florescu, aceasta reunește atât folosind însă o prozodie relaxată, uneori în cusururi ale debutului, uneori genuine, contratimp. Ea nu este prizoniera propriei transformându-se, astfel, în avantaje, cât maniere, schimbându-și cu ușurință stilul, și intuiții estetice remarcabile. Modelele tematica, dispoziția sufletească. Nu lipsesc ei sunt, încă, unele tradiționale, dar se ironia, umorul, caracterul ludic, nici reveria, disting timbrul personal, metafora elegantă, meditația, melancolia discretă, nostalgia. stilistica reținută. S-ar impune renunțarea Întâlnim fabula, dar și contrafabula, la atitudinea hieratică și adoptarea unei pamfletul, elegia misterioasă, mocnită, flexibilități și a unei dezinvolturi specifice pastelul. Cătălina Florescu se ridică deasupra poeziei de azi. Semnele unui autor adevărat realității factuale, retrăgându-se într-o sunt de netăgăduit. prelungire imaginară, într-o lume subiectivă, 121 Ochii minții

Eu cu mine și cu gândul, ne-am luat o casă-n vise Pe un vârf de lună albă, la o margine de stea. În grădina suspendată de firescuri indecise, Ploi pe-alei incandescente sunt oglinzi de peruzea.

E-nconjur de-un râu ce curge din izvoare nedescrise, Povârnișul îl răzbate albia lacrimei prin piatră, Scaldă-argintul în lumină prin ferestrele-i deschise Ochii să ne râdă primii, răsărind-o descuiată.

Nu rămânem, doar cât clipa, cu povești din alte zări Și plecăm pe rând mereu, ori venim din timp, odată, Regăsim cu bucurie chipul veșnicei mirări, Venitori demult, la poartă, ne primește fermecată,

Eu cu mine stam pe-alocuri și lăsam să zboare gândul, În foaierul casei noastre, bem licori de apă vie, Din priviri ne ies cuvinte, știre că le vine rândul, Să-l întoarcă-n goan fugii, oazei din copilărie.

Ne-adunam toți trei sub streașini, la o masă de cleștar, Cu imagini iluzorii din cristale dezghețate, Trecem prin inelul ei, către lumi fără hotar Și ne pierdem înc-o dată într-o viață fără moarte.

Moșteniri din viitor

Se-aruncă bolta-n valuri amorțite Și scapătă pe apă, totuna devenind, Se-afundă să-și ascundă comori de marcasite, Adâncurile mării, cu stele-n roi, ticsind.

Viețuitoare albe, cu cozi în solzi de-argint, Preumblă-ntre recifuri curenți de aer cald, Conjoară cu brocarturi coloane din Corint, Rămase mărturii pe stânci de munți de jad.

Sclipiri de Afrodite, în păr cu alge puse, Separă continente și marcă reliefuri, Întreaga galaxie din nopțile seduse, Transcende piemontul pe drumuri de sidefuri.

Și-aprinde policandre și suprapune lumi, Palate de coral și-au porțile deschise, 122 Lumini strălucitoare prăvale de pe culmi, Câmpii de flori de perle, abisului întinse.

Se-aud cristale-n unde și-n glasuri de sirene Nălțând aripi de astir în dansuri de derviși, Din mări fac versuri albe, sonete sau catrene Și trec de orizonturi, în ceruri, necuprinși.

Artă naivă

Ți-ai imaginat vreodată că te afli-ntr-o grădină Și să vezi cum totu-i invers, chiar și pentr-o zi lumină? Ca într-un desen cu cer și cu pământ, mai bine spus, Apoi, ia desenu-n mână și-l întorci cu josu’-n sus! Să vezi florile deasupra-ți, doar petale și pistil, Să vezi fluturi în înalturi cum dansează în delir, Pașii tăi să rătăcească pe-un albastru necuprins, Fără frică de prăpăstii, de cade în abis?

Îți închipui să-mpletești razele fierbinți de soare, El să strălucească astfel, cu putere, și mai tare? Vrei să știi cum o să fie dacă ar începe ploaia?! Or să curgă peste cer colorate flori cu droaia. Pe întindere-azurie se găsește la-ntâmplare, Fie-un curcubeu, sau norii, ce duc soarele-n spinare Ori un fulger de argint, ori Crai Nou-n ziua mare.

Subțirelul fulger vezi-l, înșirat cu mărgărit, Din crini mari de faci cunună și pe Soare l-ai gătit, Norii să-și aleagă singuri, fără-a vrea a se-nnora, Iar Crai Nou-mpodobește-l cu flori de nu-mă-uita. Faci cuibare pentru păsări din bucăți de rogvaiv, Tot tabloul este-acum, al unui pictor naiv.

Stop albastru infinit!

Am albastru un iubit. Sta-ntr-un crin ca-ntr-un potir Petec cer de colorit, Roua, pietre de safir.

Are clinchet vocea cheamă, Zurgălăi, mănunchi de stele Vârstele ne sunt de-o seamă Vise albe printre ele. 123

Tânăr, proaspăta mireasmă, Șoapte-n flori grădini îmbie Îmi dezmiardă cu aghiasmă Dulci obraji de iasomie.

Dulci obraji de iasomie. Brațe lungi îmbrățișare, Umeri largi de-argint în zale Trainic rădăcini picioare.

E-o poveste de iubit, Cu-n inel de curcubeu, E o carte de citit Ce anunță un sfârșit.

Vis Universal

Aș vrea să fiu în munți cu vârfuri foarte-nalte Să-mi iau stele cu mâna, întinsă stând pe spate, Din ele vreau podoabe: inel, brățări, cunună Și să le port la nunți ce se petrec pe Lună.

Aș vrea să fiu urcată pe creasta unui val Și-n plase de pescari, din mare, s-adun spuma, Din ea să-mi fac volane la rochiile de bal, Ce-or luneca în urma-mi și or să ude Luna.

Aș vrea să fac popas pe-o rocă milenară Să să arunc semințe de flori albastre-n jur, Iar când se face seară și Luna-o să răsară, Să fiu călăuzită de ea, către Mercur.

Aș vrea, fiind desculță, să-mi fie drept covor Și să mă poarte-n ceruri, un alb și moale nor. În Univers, se poate să zbori un drum cu gândul Strălucitor și sferic, se va zări Pământul.

Plutind printre planete într-o ținută-aleasă Las Luna să-nflorească și mă întorc acasă. Când roua dimineții m-atinge pe picioare Vreau să cobor din munți și să înot în mare. 124

Vitralii

Et in Arcadia ego (câteva note de călătorie) Maria IONICĂ

e lângă cele știute din cărți sau Departajarea, oarecum partinic-aro- din media, auzeam odinioară gantă, o consemnase cu secole înainte în- diferite cunoștințe povestind cu suși Dimitrie Cantemir: „în Țara de Sus, entuziasmP despre ținuturi, chiar românești, cea dintâi unde s-au așezat Drăgoșeștii, unde cei din sudul vestic al țării ajungem se află multe așezări țărănești, iar în Țara ceva mai rar/greu, dat fiind drumul lung și de Jos, unde s-au așezat mai în urmă, nu sinuos ce trebuie parcurs. Așa se face că am sunt alți țărani decât aceia pe care boierii vizitat regretabil de târziu unul dintre lo- din acest ținut i-au cumpărat cu bani din curile unde se-agață-n cui harta României, Țara de Sus și i-au adus pe moșiile lor sau fapt ce s-a datorat în mare parte împrie- aceia pe care i-au cumpărat dintre răzeșii tenirii mele, mai întâi epistolare, cu o su- care și-au înstrăinat moșia lor strămoșească ceveancă de toată isprava. Regretata Elena din pricina sărăciei și care, asemenea, au Pădure, despre al cărei destin de excepție fost siliți, cu strâmbătate, să-și pună gru- am mai scris (inclusiv în precedentul nu- mazul în jugul șerbiei […]. La muncă sunt măr al revistei „OltArt”) m-a ademenit la foarte leneși și trândavi […]. De băutură fasta întâlnire cu idilica „mândră grădină” nu aveau prea multă greață”. A se observa / bucovineanul „plai cu flori”. că, în monumentala Descriptio Moldaviae, În cele exact 159 de scrisori (recent le- ilustrul cărturar critica unele „metehne ale am numărat) pe care mi le-a trimis vreme moldovenilor”! de aproape două decenii, pe lângă preți- Animată de spirit civic și profund pa- oasele-i amintiri despre Marin Sorescu – triotism, familiarizată, firește, cu litera- marele ei prieten din studenția ieșeană, tura, dar și bună cunoscătoare a istoriei, aceasta mi-a strecurat numeroase informa- venerabila profesoară de limba și literatura ții despre ținutul natal, de care era foar- română, deși era dezamăgită de unele ac- te mândră. Am plătit și eu ignoranța de tualități, nu ezita să-i aprecieze pe cei care a îngloba sub toponimul Moldova întreg vegheau la susținerea valorilor bucovinene nord-vestul teritoriului național. Discret, (v. inițiativa cu „Paște în Bucovina” ș.a.). dar ferm, am fost atenționată că Bucovi- În general, pe coregionali îi prezintă în ace- na, de nord!, e altceva, mult mai înalt… și eași lumină favorabilă, indusă poate și de nu doar ca formă de relief. „Că n-or fi jin- aducerile-aminte despre membrii propriei duit-o puterile străine degeaba”, îmi scria familii, alimentată și de conduita sau expe- Elena. Cu timpul, scrutând, comparativ, și riențele de viață ale unor cunoscuți. Când alte zone, am înțeles că nu era vorba numai unul din neam – Adomniței – a ajuns înalt de un puseu de orgoliu național gratuit, ci demnitar, i s-a amintit premoniția ei de a-i de un sentiment sincer și justificat, admi- fi zis bunicii nepotului – viitor ministru, rabil imortalizat și în scris, mai întâi de venit în vacanță la Capu Codrului: „– Ce cronicari, apoi de marii scriitori. picioare lungi are Cristi! Cu așa țurloaie ajunge ori sus, ori departe!” Nu s-a dus el 125 cu elicopterul la propria-i însurătoare?! Nu s-a împăunat cu rubedenia, menajându-se aprioric de posibile contestări – din cate- goria Jos cu…! Se mândrea însă cu rezulta- tul consultului pe care doctorul Leon Dă- năilă l-a comunicat sorei și cumnatului din Dărăbani: „inteligență ieșită din comun”! Pornind de la amuzant-complicata obârșie a unei foste colege de școală din Vicov-ul Sofiei Vicoveanca (tată rus, mamă polo- neză, soț moldovean, fete de naționalita- te română), remarca: „Cred că ți-am mai scris că Bucovina e ținutul model pentru conviețuirea pașnică între etnii”. Cu toate acestea, în 2007, bucurân- du-se că, în fine, urma să o vizităm, ne avertiza, alarmată și întristată, de inundații (revărsarea unor ape ca Suha, Bistrița), de tăierea pădurilor, de poluare (deși „între- marcând repere însemnate din istoria spi- prinderea minieră s-a desființat”) etc., etc.: ritualității neamului, nici nu știi unde să „Acum nu mai e nimic din frumusețile poposești mai repede. Bucovinei. Munții sunt golași, iar drumu- Din când în când îți vin în minte cu- rile… Vara asta nici n-am îndrăznit să te noscute pasaje literare: „Erau țipete de fe- chem. Ți-ai strica bunătate de mașină pe meie. Se dădu îndată lămurire Măriei sale niște drumuri hrențuite în brâul șoselelor că, de mare sfială, în acea clipă o muiere a asfaltate în anii comunismului. Oi fi nos- slobozit din măruntaiele ei un prunc. Vodă talgică, dar era o frumusețe. […] Acum zâmbi. mi-e rușine să te chem în Bucovina. N-a – De unde e acea muiere? mai rămas decât aerul ozonat, încărcat de – De la Drăgușeni, Măria Ta!” (Mihail mireasma fânului și, slab de tot, a brazi- Sadoveanu, Frații Jderi) lor”. În preaplinul de sacralitate de la Putna, Olteni temerari și incitați de curiozita- Sucevița, Voroneț și din celelalte bijuterii te, nu ne-am reprimat impulsurile și n-am religioase – veritabile capodopere ale spi- regretat ulterior. Nici n-am avut nevoie de ritului creator, îți faci cu greu loc printre vreun pliant publicitar. Ne aștepta, se-nțe- cetele de turiști, călăuzite de ghizi-călugă- lege, un competent ghid, absolut personal. ri turuind în mai multe limbi prezentări Cutreierând plaiurile mustind de legende, atent documentate. Dezamăgirea că Mâ- respirând aerul rarefiat de pe Ceahlău sau năstirea Slatina se renova tocmai atunci adulmecând miresmele vegetației din care e rapid spulberată de tânăra și frumoasa țâșnesc Pietrele Doamnei, nu te mai miră măicuță care se oferă să ne conducă lân- ivirea atâtor genii artistice în acest generos gă cripta unde se odihnesc osemintele lui spațiu geografic. Cum să nu fi înflorit aici Alexandru Lăpușneanu și ale familiei sale, poezia, muzica, în general – folclorul, pic- surpriza fiind și mai grozavă când îți dai tura – îndeosebi iconografia șcl. ?! seama că fata a citit nuvela lui Costache Imediat ce treci pe sub panoul publi- Negruzzi, ba chiar a înțeles substratul ope- citar Hai în Bucovina!, e dragoste la pri- rei. ma vedere. Urmărind indicatoarele rutiere 126 Abordând mai întâi obiective de in- la diverse vietăți din fauna specifică (vulpe, teres predominant profesional (Mircești, jder, dihor ș.a.). Cantemir evidenția „ge- Mălini, Ipotești, Humulești, Broșteni, Pi- ometrismul dreptliniar al ornamentelor” pirig, Suha, Sabasa, Hanu Ancuței etc.), florale, „cromatica sculpturală” (moștenită ajungi apoi la impozanta Cetate de Sca- de la huțani) fiind pigmentată cu cea „pas- un de la Suceava. Ca și la vizitarea Cetății telată” (tot de sorginte ucraineană). Neamțului nu-ți poți reprima sentimen- În fața unei astfel de ilustre obârșii, se tele de admirație și de uimire față de în- impunea să venim și noi, cei de pe-aici, cu aintașii care, fără a beneficia de avantajele ceva compensatoriu. Și avem, desigur: un materialelor și tehnicilor constructorilor Brâncoveanu, un Titulescu, un Brâncuși, contemporani, au ridicat în urmă cu sute un Eugen Ionescu, un Minulescu, un Ma- de ani asemenea edificii trainice. rin Sorescu și multe alte valori naționale Impresionantele colecții documentare și nu numai (chiar dacă l-am avut și pe din muzee și alte lăcașuri de cultură sunt Ceaușescu, pe care însă unii conaționali uneori articulate cu inedite și inspirate încă îl regretă…) obiective anexate în timp. Astfel, în micu- Totuși, în pofida cunoscutei țâfne de țul parc din vecinătatea Casei Memoriale oltean „isteț / mititel și iubăreț”, ne lip- „Ion Creangă” vizitatorii pot vedea, aproa- sește gravitatea patriotismului local și ori pe în mărime naturală, obiecte și personaje de câte ori urmăresc o emisiune radio-tv din opera marelui povestitor. Nici impo- despre Bucovina parcă aștept să mă sune zantul complex cultural – „Centrul Națio- prietena mea, ca altădată. Cine știe dacă nal de Studii Mihai Eminescu” – dedicat la și când voi revedea mirificele plaiuri unde Ipotești poetului național nu e mai prejos. sunt convinsă că se pot vedea, înțelege și Pe de altă parte, te uiți și la oameni. subînțelege atâtea altele. Parafrazându-l Mergând să vizitezi modesta căsuță din din nou pe Nichita Stănescu, nu-mi pot Stupca lui Ciprian Porumbescu, unde cre- reprima un gând de nostalgică bucurie: Ce atorul răscolitoarei Balade se stingea, răpus mirare că ai supraviețuit atâtor vitregii, / Ce de tuberculoză, la numai 29 de ani, ai parte bine că ești și că m-ai primit cu drag, minu- de o neașteptată priveliște: fiind duminică, nată Bucovină! trec spre biserică pâlcuri de săteni, de toate vârstele, îmbrăcați în costume tradiționale. În ceea ce privește portul popular, se remarcă străvechea/mioritica aspirație de comuniune om-natură, începând cu fai- mosul cojocel, bogat ornamentat, semn al prosperității, dar și în concordanță cu regi- mul termic1 din acea zonă, unde creșterea animalelor, silvicultura și vânătoarea sunt îndeletniciri curente ale gospodarilor2. Broderiile de pe pielea de miel / oaie / capră etc. sunt meșteșugit garnisite cu blănițe de

1 Acest obiect vestimentar este de-nțeles având în vedere temperaturile mai scăzute pe-acolo tot timpul anului. 2 Sora lui Nicolae Labis a confirmat că tulburătoarea poezie Moartea căprioarei fusese inspirată de un dramatic fapt real, familial. 127

Eseu La Judecata de Apoi a țiganilor: Fărâmiță Lambru Cornel NICULAE a Judecata de Apoi a țiganilor, Omul acesta exprima un dor. Un Dumnezeu nu cred că va oficia dor țigănesc, chiar dacă, uneori, avea apa- personal. Va lăsa grija în seama rențe sonore românești. Melancolie. Tris- unuiL „sfânt” sau, poate, a lui Hristos cel tețe. Din acordeonul său curge în șatra lu- iubitor de oameni, nunți și cântec – crucea mii o întreagă metafizică existențială care fiind sublimul său cântec, pe care noi, iată, aruncă la gunoi Critica rațiunii pure a lui nu l-am învățat nici până astăzi. Kant, zece tratate de logică, teoriile cele Demiurgul, pentru prima oară în mai noi asupra originii universului. Toate eternitatea sa, va fi ocupat cu ascultarea acestea nu fac doi bani în fața unei lacrimi. pe îndelete a muzicii unui țigan de geniu, În fața unui suflet părăsit și gol, Platon este cunoscut în Univers cu numele Fărâmiță o insultă. Lambru. Și nu neapărat cum se exprimă Ascultându-l, caut năuc, golit de cu vocea. Ci cu acordeonul. Unul divin. cărți, etici și religii, într-o expresie, dincolo Dumnezeu știe asta. Pianul celor săraci. de bine și rău, o fierărie, unde aurarul să- Pianul mahalalei. Pianul celor mărginași. mi facă inel, inel de aur, să-l pun pe dege- Satelor. Orașelor. Universului. Și se aude tul vieții parșive și trecătoare ca roua. Și s-o printre stele, până-n crângurile înverzite beau într-un pahar cu vin, împreună cu ale Paradisului, Inimioară, inimioară, Sâr- Maria Tănase și cu Lambru, care cântau, ba de la Turnu-Măgurele, La calul Bălan, cântau, cântau... Doi zei evadați din moar- Hora lui Fărâmiță, Inel, inel de aur, Șap- te, poate chiar Orfeu și Euridice. Muzica te văi și-o vale adâncă, Dor de mamă, Mă lor, frământare nemaivăzută de suflet, su- dusei în câmp să ar, Hora lui Oneață, La nete și viață. Frumusețe. Eu sunt sigur că crama din Drăgășani, Coboară, puică, co- Fărâmiță a căutat-o mereu pe Maria, după boară!, La casa cu trestioară, Zice lumea că ce soarele a topit-o în lumină. A căutat-o iubesc, Hora florăreselor, Hora argintărească în cântec. Și a găsit-o în noi. Nu întreabă și altele, multe altele, care nu s-au înregis- el în La calul bălan de Maria care s-a dus? trat și au rămas doar între el și Dumnezeu. Dacă nu s-or regăsi la sfârșitul veacurilor Eu zic că toți țiganii vor fi trecuți atunci și acolo unde Dumnezeu selectează în Paradis, pentru că Sfântul nu va îndrăz- muzica potrivită pentru Paradis, ca și pen- ni să-i arunce-n iad pe ei, care au fost robi tru propria intimitate divină. ai istoriei și care au fost capabili să trans- De aceea zic, muzica lui Fărâmiță forme robia în frumusețe și suferința-n bu- Lambru te smulge din noroioasele zăpezi curie. Țiganii. Să nu vă așteptați, vă rog, să ale vieții, din înghețul trăirii nesfârșitelor găsiți, în aceste rânduri, biografia lui Fă- și acidelor ploi ale existenței. Te smulge râmiță Lambru. Nu o cunosc. Pentru mine din veac și te aruncă în clipa aceea fierbin- biografia lui adevărată este muzica sa, pro- te, uriașă, unică. În drum. către nicăieri. dusă de degetele unse cu miere de îngeri. Te mângâie deschizându-ți venele și vechi- le spații și timpuri, când oamenii umblau 128 liberi sub cerul care le încolțea în plete, Țiganii sunt mai aproape de via- în inimile învelite cu pulberea argintie a ță decât majoritatea semințiilor de pe pă- drumurilor și în visurile cailor care pășteau mânt. India (mama lor) a fost și este prin jeraticul țigăncilor vrăjitoare. zeii ei, patria sau leagănul vieții. Iubire ne- De aici izvorăște melancolia strivi- sfârșită, demnă și fără obscenități. Dans. toare pe care inima mea o găsește în muzica Ritm. Copii mulți, adică viață multă. Ei, lor, a țiganilor lăutari. Caută viața adevăra- chiar când cântă și dansează, dau naștere tă, viață pierdută într-un trecut care nu va vieții, fac copii pentru ca aceștia, la rân- fi regăsit niciodată. Toate s-au lichefiat în du-le, să se grăbească să facă alții. Și tot amintire, inimă și cântec. Un cântec des- așa. Toți indienii sunt un imn închinat vie- pre depărtări. Un oftat la marginea unei ții. Așa umplu de viață Universul și chiar amintiri cât o istorie: inel, inel de aur. Cu pe Dumnezeu care a făcut-o. piatră la mijloc. Cu praf și pulbere. Dorul lor se vede în patima pusă Cu țiganii îmi este imposibil să în flamenco-ul spaniol, dansat de ei și cân- rămân în concept. Pentru că ei, ca atare, tat de ei. Acolo se curmă și se iscă viața, în- nu locuiesc în concept. Doar în existență. tr-o carne crispată, care, parcă înnebunită O existență care este o nesfârșită căutare a ne privește cu ochii deschiși. esenței lor. Nu cred că au regăsit-o nici în Dorul nesfârșitelor stepe nespur- palatele urieșești, nici în grămezile de aur cate de păcat în care împleteau stelele în de pe trupurile lor, nici în mașini etc., etc. cozile cailor. Dorul lor este și dorul dezră- Este doar eul lor inflamat de maharajahi dăcinării de matricea primodială. De aceea ai veșnicei călătorii între bine și rău. Poate dorul lor nu este dorul nostru. Noi n-am foamea de spațiu cu care au înghițit Eu- plecat niciodată (exceptând ultimii trei- ropa și lumea, nepotolita lor curiozitate și zeci de ani). Dar ei au plecat într-o istorie greață de granițe. Ei încă sunt pe cale că- adesea infernală, care încă arde coviltirele tre ei înșiși. Sunt viața în exercițiul ei fun- amintirii. Ei sunt, încă, o rană deschisă, damental – expansiunea. Iar viața – nu-i chiar dacă n-o conștientizează. Dar o cân- așa? – nu încape în concept. Dă peste. Se tă, pentru că doare. sublimează în inele de aur, în cântec. În Și grecii au un dor numai al lor. foc. În scoica ghiocului. În poezia destinu- Îl găsim în cântecele lor. Acolo-l găsim pe lui ghicit de țigănci în Calea Lactee. După Ulise, visând să revadă Itaca. Stepa lor este un cântec vrăjit de acordeonul lui Fărâmi- marea. Căruța și cortul – corabia. Restul ță, vorba poetului Nichita Stănescu, brusc – Mikis Theodorakis, cu Zorba, Demis îmi vine să iau cuvintele și să „le arunc în Roussos, cu Prietenul meu vântul etc. Dar mare”, și să prind fluturi la nesfârșit de pe despre ahei și sufletul lor – altădată. clapele instrumentului său. Cioran așeza muzica lui Bach la Prin urmare, Dumnezeu privește porțile Paradisului, iar pe cea a lui Mozart relaxat fentele lui Dobrin cel-fără-asemă- – chiar în Paradis. Dar muzica lăutarului nare artist, ascultă caligrafiile sonore ale nostru unde este? La porțile inimii? Nu. lui Lambru, naiul absolut al lui Gheor- În centrul ei. Doar inima este (până la cel ghe Zamfir și se înduioșează. Pentru că creștin) paradisul nostru. Ca și infernul ce desenau picioarele Gâscanului în iarba nostru. Lambru ne cântă pe-trecerea pe terenului de joc, cu mingea, dansau dege- pământ. Noi în lume și lumea în noi. tele acestui lăutar extraordinar, care a țesut Muzica a fost prima! Apoi au ve- unele dintre cele mai originale vitralii mu- nit cuvintele. La început a fost vântul, zicale ale mahalalei bucureștene. O fărâmi- apoi cu-vântul. Când cuvintele au venit pe ță cu inimă uriașă. lume, a fost prea târziu – muzica inundase 129 Universul. Întrebați-l pe Gheorghe Zam- a fost aici dinaintea lui. Doar că nu va mai fir, dacă nu mă credeți. În naiul lui este găsi o inimă în care să mai bată. toată povestea muzicii, iar el o cunoaște la Cu Fărâmiță Lambru, lumea con- modul absolut. Întocmai ca Fărimiță Lam- tinuă să existe. Parcă aș fi la marginea lumii bru. Doi sfinți ai muzicii. și ninge gri-fulgerat, vântos, șchiop și hain, Natura, apoi (muzica naturii) s-a iar printre trestiile înghețate se aud căruțe îndurat de om și i-a permis să cânte. Nu trecând și nu mai ies niciodată din ghio- omul a găsit muzica, ci cântecul l-a găsit pe cul timpului. Infinitele lumi neexplorate om. De aceea sunt puțini cei „găsiți”, cei aprind ochii mahalagiilor, care cutreieră cu atinși de aripa muzicii. Fărâmiță este pri- Fărâmiță hanuri, jocuri, locuri, viscole și mul posedat care mângâie un obiect (acor- deznădejde. Și cuțitele rămân tăinuite sau deon) până acesta începe să cânte. Doar poate... cine știe, sângerează carne tânără pentru a se mântui. Pe el. Și pe noi. Orfeu. nărăvită-n păcat. Un francez, un neamț etc. nu știu Nimeni ca ei nu înțelege mai bine asta. Românul știe, pentru că adesea, noi și sufletul omului. Tainele vieții bătute-n țiganii am plâns și ne-am bucurat împreu- palmă sau pe clapele acordeonului acestui nă ca slugi ale vremii, ce suntem. om. Divini negustori de iluzii. Nu mint În acest fel, muzica devine și o te- viața, ci moartea pe care o anulează prin rapeutică. „Nu există boală de care nu ne- cântec, dans, ritm, dragoste. ar vindeca o lacrimă ce ar începe să cân- Iarăși, sunt sigur că Judecata de Apoi te...”, spunea Cioran undeva. a țiganilor nu va avea loc. Nici Dumnezeu Chiar dacă omul ar dispărea de nu poate judeca un cântec nesfârșit. Ca și pe pământ, muzica va rămâne, pentru că el. Cuprins într-o fărâmiță. De om. O la- crimă care cântă...

Taraful Ochialbi în 1860 – Acuarelă de Carol Popp de Szathmáry (Muzeul Național de Artă - București) 130

Galeria de artă

Spiru Vergulescu (1934-2007) Ioan IOVAN

ăcând parte din marea galerie de case din imagine au o anume particularita- personalități culturale și artistice te, în funcție de care ar putea să fie numite care s-au născut la Slatina, Spiru „portrete”, masele arhitectonice, formele VergulescuF este considerat și recunoscut ca care se poate considera că alcătuiesc „fizi- atare, dar este considerat și promovat, la onomia” ei. Fațada este definitorie, chiar fel, în funcție de valoarea pe care o deți- dacă nu întotdeauna este privită frontal. ne realmente și în cadrul artei românești Dar, indiferent din ce unghi ar fi recep- contemporane. A fost apreciat, pe bună tată, afirmă o prezență clară, sigură, îm- dreptate, deosebit ca om, dar considera- prejurare care contribuie, în primul rând, rea lui este determinată, în primul rând, liniile, contururile realizând preponderent de importanța operei sale, dată de valoa- clădirea. În comparație cu copacii, cu ma- rea artistică și de originalitatea ei, de felul terialitatea lor densă și grea, minerală, ca- în care se constituie într-o contribuție de sele apar ca ținând de o materialitate, mai marcă. E de așteptat din partea unui artist, degrabă, aeriană. Sunt definite de lumină, mai ales dacă este considerat ca fiind re- sunt forme spațiale, mase dimensionale, marcabil, să fi realizat o operă pe măsură în tridimensionalități ușoare, aproximativ care importante sunt originalitatea și stilul geometrice. propriu, dar și acestea nu pot fi oarecare, ci Clădirile intrate în acest repertoriu trebuie să răspundă și ca importanță. Ori, imagistic sunt diferite ca formă și expresie, în cazul lui Spiru Vergulescu, cele mai va- dar fațada este cea care le particularizează lide argumente sunt tocmai originalitatea cel mai mult, ea este definitorie, așa cum și stilul adăugate temei, pe care, astfel, și-o pentru portretul uman definitoriu este particularizează până la a-i deveni emble- chipul, hotărâtoare este fizionomia, chiar matică. Poate fi considerat, în cazul său, dacă intră în atenție și bustul, ținuta lui. deodată cu valoarea artistică, criteriu de Menținând această posibilă analogie, mai considerare statornicia în artă și consec- ales în sensul expresiei, la clădirile lui Spiru vența tematică în realizare, pentru că, re- Vergulescu importante sunt relaționările lamente, acestea l-au favorizat ca artist și cu ferestrele, cu ușile, cu intrările, cu bal- l-au impus ca operă. coanele, acestea, de asemenea, sunt factori Tema centrală, tema de permanență activi de particularizare, la fel cum sunt este casa, este clădirea, construcția, este și elementele arhitectonice ornamentale. edificiul de arhitectură și, uneori, strada Culoarea își deține, și ea, rolul desemnat străjuită de case. Apar, câteodată, în imagi- imagistic, ea asigurând fondurile, câmpu- ne, și copaci marcându-și prezența într-un rile arhitectonice, pereții, părțile dimensi- mod deosebit de pregnant. Prezentările de onale. Asigură cantitățile imagistice. 131 În pictura lui Spiru Vergulescu, clădi- a fi, cumva, mai mult apariții alunecate în rea este numai prezență, la fel cum pictura vis, bine trecute în imaginar. este numai prezentare, dar păstrând vii în Această materialitate particulară, con- subsidiar operațiile anterioare momentu- ferită de pictor clădirilor sale, beneficiază, lui de realizare, preferințele, selecția, înțe- pentru aceasta, de funcționalitatea contu- legerea, în același timp în lăuntricul moti- rurilor, a desenului în a le arăta forma și vului protejându-se pentru a contribui de- a culorii pentru a sugera starea. Desenul osebit la comunicarea artistică, elementele realizează forma, culoarea realizează sta- de gândire și intuiție, de afectivitate și de rea în care este găzduit reflexul sufletesc, atitudine. Clădirea este esențializată prin desenul construiește, culoarea determină desen și arătată ca stare prin intermediul trăirea. Din împletirea lor apare expresia, culorii. Desenul, linia arată felul de a fi al apare comunicarea artistică, apare atitudi- clădirii, în timp ce culoarea indică perso- nea și, din toate, este realizată viziunea. În nalitatea ei. Prin conjugarea lor apare în- pictura lui Spiru Vergulescu, poate cel mai tregul clădirii ca prezență și stare, ca fizic și important factor este viziunea, pentru că ca identitate. Felul clădirii de a se arăta este ea asigură direcția demersului artistic, ea acela de a fi în spațiu, nu și în timp, pentru determină relațiile care fac caracterul lim- că ea nu prezintă nici schimbare, nici miș- bajului propriu, ea cere o anume legătură care. Momentul clădirii este, pentru tot- între artist și temă, între pictor și motiv. deauna, cel de față, acela de a fi în spațiu, Ea aduce, aici, căldură și tandrețe, respect fără timp. Și dacă, totuși, se strecoară ideea pentru lume și lucrurile ei, atașament și de timp, este aceea de timp de cândva, re- simpatie pentru clădire ca fapt existent, ca volut, acum inexistent. Dar aceste clădiri expresivitate, ca termen de relație de viață, nici nu-și afirmă apăsat materialitatea, căci ca purtătoare de idei, ca aplicație a privirii, felul în care ele se arată le dimensionează a contemplării, dar și ca prilej de funcțio- în elementaritatea aerului, astfel încât par nare a afectivității.

Muzeul Simu – Spiru Vergulescu 132

Galeria de artă

Teodora Maria Kitzulescu (1925-2011) Loredana IANOVICI

S-a născut la Slatina în 1925, unde urmea- (1968), Cluj (1968), participă la saloa- ză școala primară și liceul, crescută fiind ne oficiale, expoziții tematice și de grup într-o familie de intelectuali – tatăl său, din țară de peste hotare, Geneva (1965), reputat medic, a profesat mai multă vreme Istambul (1967) Varșovia (1970), Viena în străinătate, mai ales în Orientul Apropi- (1970), Moscova (1965), Riga (1965). at, de unde s-a întors cu o bogată colecție Lucrează artă monumentală, piatră și ce- de obiecte de artă și covoare orientale, mai ramică, aflată la complexele hoteliere din ales covoare de Buhara. A urmat Academia Mangalia Nord, realizează proiecte de de Arte Frumoase din București, unde l-a sculptură monumentală dedicate lui Nico- avut profesor pe Cornel Medrea, fiind, de lae Bălcescu și Tudor Vladimirescu. Dacă asemenea, licențiată în istorie și filosofie în viziunea dezvoltată în arta monumenta- la Universitatea din București. Se stabileș- lă optează pentru forma de sinteză, în por- te în capitală, dar menține la Slatina casa tretistică aplică o formulă analitică, sinteză părintească pentru care, în toată a doua care să se integreze spațiului arhitectonic parte a vieții, s-a luptat din greu pentru ca pentru care erau prevăzute și analitică în edilii orașului sănu-i demoleze respectiva funcție de caracterul personajului portreti- casă care, pasămite, stătea în calea posibili- zat și de starea lui. tății de lărgire a șoselei care traversa orașul, Sculptura Teodorei Kitzulescu întrunește, venind de la Craiova și mergând spre Pi- în mod firesc, caracteristici care o parti- tești. Au fost, pentru ea, ani grei de dru- cularizează, o volumetrie corect structura- muri bătute la primărie, la autorități. La tă, asociată cu un caracter expresionist al dispariția ei, imediat au demolat casa, în formelor. Diamica suprafețelor se conjugă loc să o protejeze și să o consacre cultural, adecvat cu plasticitatea volumelor, pentru căci puteau să o transforme în casă memo- a face vădită viața lăuntrică a personajului, rială sau în secție amuzeului județean, căci pentru a sugera starea avută. Aceste lucrări existau acolo numeroase obiecte artistice sunt portrete de factură psihologică, având de valoare. Era de-a dreptul inofensivă și în centru tocmai intenția de a surprinde modestă, în fața orgoliilor nemăsurate ale circumstanțele definitorii ale respectivului edililor statului și ai partidelor, mai ales ai profil spiritual. Cu tot expresionismul fac- celor de după 1989. Au amărât viața unei turii, expresionism, de fapt, doar al supra- femei dedicate și a unei artiste care a făcut fețelor, nu și al formelor și al volumelor, parte din mândria Slatinei. nu al (dis)proporțiilor, căci Teodora Kit- Debutează expozițional în 1949 și orga- zulescu construiește corect volumele, dar nizează mai multe expoziții personale, la le tratează suprafețele spontan, ușor acci- Slatina (1963), București (1967, 1971, dentat, pentru a le spori expresivitatea și a 1975), Craiova (1967, 1975), Oradea le crește încă tensiunea adresării, tensiune 133 a suprafeței, căci lăuntricul volumetric este care transpune realul personalității, per- calm, conform normalității persoanei por- sonalitatea fiind identificată în echilibrul tretizate, aflate, cum spune Heidegger, în dintre înfățișare și lăuntric, concludentă se „odihna lucrului în sine”, deci în cea mai arată a fi tocmai conexiunea, concordanța proprie, mai adevărată ipostază. Înregis- dintre interior și exterior, atât cea privi- trează cu justețe particularitățile chipului, toare la personaj, cât și la cea care privește specificul fizionomic, realizând portrete sculptura propriu-zisă. Forma exterioară, caracteriologice cu evidentă atenție îndrep- prin caracterul ei, face să transpară lăun- tată către spiritual. De aceea funcționează tricul, iar acesta răzbate pentru a transmite definitoriu relațiile chip – suflet, formă – și a întreține expresia la exterior. O anume afectivitate. Respectă particularitățile fizio- tensiune care poate fi simțită între exteri- nomice și de expresie ale personajului, dar orul formei și lăuntricul volumului, între cărora le adaugă particualritățile expresive frământare și calm, favorizează accesul ale modelării. Cu toată libertatea de execu- către particularitățile personajului, atât ca ție, artista manifestă un permanent respect prezență fizică, cât și ca însușire psihică. pentru real, care se exprimă prin felul în

Primul aşezământ spitalicesc înfiinţat în Slatina în anul 1792, de negustorul Ionaşcu Cupeţu 134

Calendar Iunie

1 iunie 1909 – s-a născut, la Slatina, prozatorul şi traducătorul IONEL MARINESCU (m. 28. 10. 1983, Bucureşti) 1 iunie 1952 – s-a născut, la Bârza, Olt, poetul MARIN LANGĂ 1 iunie 1958 – s-a născut, la Călui, Olt, poetul GHEORGHE TRUŢĂ 2 iunie 1964 – a murit, la Bucureşti, criticul, istoricul literar şi folcloristul DUMITRU CARACOSTEA (n. 10. 03. 1879, Slatina) 3 iunie 1950 – s-a născut, la Corabia, etnograful, etnomuzicologul şi pedagogul NICULINA MERCEANU 6 iunie 1941 – s-a născut, la Strejeşti, Olt, filosoful şi logicianulILIE PÂRVU 6 iunie 1948 – a murit, la Bucureşti, prozatorul şi gazetarul MIRCEA DAMIAN, pe numele adevărat CONSTANTIN MĂTUŞA (n. 14. 03. 1899, Izvoru-Găneasa, Olt) 9 iunie 2014 – a murit, la Slatina, istoricul PAUL MATIU (n. 15. 08. 1951, Râmnicu Sărat) 10 iunie 1896 – s-a născut, la Slatina, istoricul de artă, eseistul, poetul şi publicistul ALEXANDRU BUSUIOCEANU (m. 26. 03. 1961, Madrid) 11 iunie 1939 – s-a născut, la Perieți, Olt, poetul, prozatorul, publicistul și traducătorul ION ANDREIȚĂ 14 iunie 1970 – a murit, la Bucureşti, GRIGORE (NIFON) CRIVEANU, primul mitropolit al Olteniei (n. 20. 02. 1889, Slătioara, Olt) 15 iunie 1939 – a murit, la Bucureşti, scriitorul şi gazetarul NICOLAE M. CONDIESCU (n. 15. 10. 1880, Craiova) 15 iunie 1998 – a murit, la Slatina, poetul şi gazetarul GEORGE ENACHE (n. 30. 10. 1936, Ungheni - Argeş) 16 iunie 1944 – s-a născut, la Stoileşti, Vâlcea, prozatorul VIOREL DIANU 17 iunie 1932 – s-a născut, la Dobriceni, Olt, pictorul SABIN BĂLAȘA, (m. 1. 04. 2008, București) 18 iunie 2012 – a murit, la Orlea, Olt, poetul și publicistul GIL PĂSCULESCU, pe numele adevărat GICĂ PĂSCULESCU (n. 3. 03. 1945) 23 iunie 2000 – a murit, la Craiova, poetul, prozatorul şi folcloristul ION NIJLOVEANU (n. 27. 09. 1913, Oporelu, Olt) 24 iunie 1940 – a murit, la București, muziciana și poeta DOINA BUCUR, pe numele adevărat FLORICA E. IONESCU (n. 18. 08. 1896, București) 25 iunie 1949 – s-a născut, la Caracal, publicista, poeta și traducătoarea CRISULA ȘTEFĂNESCU 25 iunie 1957 – s-a născut, la Caracal, poetul şi prozatorul PAUL SÂRBU 26 iunie 1904 – s-a născut, la Balş, scriitorul şi eseistul PETRE PANDREA, pe numele adevărat PETRE IOAN MARCU (m. 8. 07. 1968, Bucureşti) 26 iunie 1942 – s-a născut, la Grădinile, Olt, poetul CONSTANTIN IANCU 29 iunie 1935 – s-a născut, la Morunglav, Olt, scriitorul şi publicistul ADRIAN BUTOI 135

Galeria de artă O expoziție eclectică Mihai PLĂMĂDEALĂ

n martie 2021 a avut loc la Cen- dintre protagoniști, în ordinea de pe afiș. trul Artelor Vizuale din București Nu în ultimul rând, menționez faptul că, expoziția de grup „Eclectic”, sem- cel puțin din punctul de vedere al artelor natăÎ de patru artiști din Slatina (doi dintre vizuale (și nu numai), Slatina este un cen- aceștia stabiliți între timp în capitală) ex- tru aliniat la nivel național. Expoziția de trem de diferiți stilistic și conceptual, dar la București a fost deopotrivă vizitată și în același timp complementari. Cristina apreciată, inclusiv de colegi de breaslă, dar Bacicu Botez, Nicoleta Gribincea, Lucian și la nivelul conducerii Uniunii Artiștilor Liciu și Cătălin Podoleanu au expus lucrări Plastici din România. de grafică și pictură, abstracte și figurative, gestualiste și geometrice, pendulând între Cristina Bacicu Botez stiluri și abordări distincte. Seria contrarii- lor ar putea fi extinsă, însă ideea a fost deja Școala românească (postbelică) de gra- lansată. fică, dincolo de faptul de a fi recunoscută Cel mai important și interesant fapt internațional, are bune tradiții și un nivel este acela că cei patru „au supraviețuit” di- pe măsură. Mă refer atât la artiști, aliniați ferențelor majore dintre ei și că expoziția cu omologii lor din străinătate, cât și la a fost nu doar vie și surprinzătoare, ci și învățământul universitar, în special de la cumva legată. De fapt a fost o posibilă cva- București și Cluj. Vasile Kazar, Ion Sta- druplă personală, în sensul că fiecare dintre te sau Octav Grigorescu au lăsat o bună artiști a preluat un spațiu distinct din gale- moștenire în acest sens. Mai aproape de rie, câte un perete și stâlpii corespunzători zilele noastre, Mircia Dumitrescu, Nicolae lor, într-un dublu dialog: acela al lucrărilor Alexi, Dan Erceanu, Ion Panaitescu, Ioan selectate de ei, dar și al relațiilor vizuale cu Atanasiu Delamare sau Ioan Horvath Bug- celelalte familii de lucrări. Astfel, imagini- nariu sunt doar câteva dintre numele care le reunite pe simeze s-au potențat reciproc fac cinste graficii autohtone. Desigur, liste- printr-o panotare fericită. Într-o paralelă le nu sunt edificatoare, oricât de extinse ar cu matematica (primară), cel mai mare fi, ci opera în sine. divizor comun al asocierii de lucrări, ar fi În acest context favorabil, Cristina geometrismul, la care au apelat cei patru Bacicu Botez, formată la Cluj, își are pro- artiști în proporții și moduri diferite. pria individualitate artistică, înscriindu-se Pe scurt, o expoziție de înaltă clasă, în rândul artiștilor care au ceva de spus și realizată pe baza unor lucrări reușite. În duc mai departe ștafeta valorică. O carac- mod paradoxal, funcționează și reversul teristică a graficienei este relația sa specială afirmației anterioare. Voi prezenta în con- cu narațiunea, desigur, o relație de sorgin- tinuare proiectul „Eclectic” prin conside- te nonverbală, dar extrem de directă. Ti- rații de natură critică, dedicate fiecăruia pul de narațiune la care mă refer, în fapt 136 o idee sau o referință culturală, reprezin- Bosh concepea celebrul său triptic, „Gră- tă nu doar punctul de la care pornește în dina desfătărilor umane”, de asemenea, o realizarea unor proiecte artistice, ci însăși amplă satiră, cu accente metafizice. Nici substanța acestora. Interpretate ca meta- Francisco Goya nu și-a menajat contem- fore, ideile din spatele lucrărilor își găsesc poranii, nici măcar pe comanditarii de viță transpuneri lirice, deloc explicite, în sem- regală, pe care i-a reprezentat în ipostaze ne vizuale corespondente lor. Algoritmul monstruoase. Venind spre spațiul nostru, prin care artista operează cu linia, punctul în pictura religioasă murală, în tema de și pata ține de un simț compozițional deo- pronaos, „Judecata de apoi”, grupul dam- potrivă discret și rafinat. naților, în special al celor dominați de vi- Geometria joacă un rol important în cii, cunoaște reprezentări parodice. Ca și creația artistei, fie că este vorba despre li- Andy Warhol sau Roy Lichtenstein, altfel nii drepte sau elipse, despre triunghiuri, decât aceștia, Nicoleta Gribincea marșează dreptunghiuri sau cercuri. Acestea au rolul pe critica socială. de a împărți și implicit de a delimita diver- Artista a optat pentru o serie de repre- se zone ale compozițiilor, compoziții ca- zentări metamorfice, în care, un grup de racterizate prin organizare riguroasă. Flui- femei, manechine (de modă) filiforme se dul interferează cu geometricul într-un transformă în coduri de bare, aidoma celor context organic. care însoțesc piesele vestimentare pe care Extrem de versatilă, artista se exprimă le prezintă. Dacă în unele dintre lucrări la fel de bine în zona mediilor și tehnici- triumfă detaliul, figurativul și culoarea, în lor tradiționale, ca și în cea experimentală. altele formele și paleta cromatică au fost Traseul său artistic presupune diversitatea, reduse până la transformarea lor în linii ca formă de transcendență. verticale. O critică a consumerismului, Lucrările Cristinei Bacicu Botez sunt care presupune dizolvarea sinelui în acti- o lume în sine. Privite ca ferestre spre ori- vități bancaro-mercantile. Un proiect, un zonturi mai bune, mai frumoase, mai in- concept bine definit și o viziune unifica- teresante decât cele mundane, acestea țin toare, care exclude în totalitate elementele de adevărurile revelate prin artă. Nu în ul- inutile criticii formulate. timul rând, artista este o veritabilă interce- Alegerea femeii ca protagonistă a seri- soare între limbajul verbal și cel vizual, cu ei nu are conotații speciale, în nici un caz accentul pus pe cel de-al doilea element. negative. Pur și simplu, Nicoleta Gribin- cea a observat că ofertele vestimentare și Nicoleta Gribincea campaniile de reclamă vizează în mai mare măsură femeile. Rolul artei nu este acela de a consem- Mai departe, artista pendulează, pe na, de a pleda pentru diverse cauze sau de parcursul seriei de lucrări mono dimensi- a oferi soluții pentru problemele omenirii. onale între o paletă fauvistă și una policro- Cu toate acestea, atitudinea critică este mă. Abstractizarea metamorfică pornește prezentă în mod constant în istoria artelor. de la simplificarea progresivă a imaginii În secolul al XIV-lea, Ambrogio Lorenzetti realiste de bază, cea din lucrarea așa-zisă picta de exemplu, lucrarea alegorică „Efec- unu. tele relei guvernări”. Titlul dezvăluie tot ce este de spus. Secolul următor, Hieronymus 137 Lucian Liciu dă picturii ceea ce îi aparține de fapt și de drept. În pictură, ca și în viață, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Nu de puține Cătălin Podoleanu ori, figurativul și abstractul se maschează reciproc; uneori găsim forme concrete în Există o categorie de oameni care pri- petele de culoare, alteori lucruri cât se poa- vesc cu condescendență tablourile fără te de realiste sunt configurate cu concursul ramă, cu sentimentul că acestea nu sunt mijloacelor nonfigurative. terminate sau că le lipsește ceva vital, poa- Lucrările abstracte ale lui Lucian Liciu te cel mai important lucru. Pentru nume- din proiectul expozițional „Eclectic” sunt roși dintre ei, o lucrare de artă trebuie să atipice, pentru că nu țin nici de abstracția se asorteze cu canapeaua pentru a merita istorică, nici de cea analitică sau sintetică, să fie achiziționată. La un alt nivel, sunt ci avem de-a face mai degrabă cu un cod privitori care pot accepta figurativul, even- transpozitoriu personal. tual în formule compoziționale clasice, dar Artistul a pornit de la fragmente de țe- care resping categoric arta abstractă, pe cea sut urban privite ca plan general, adică de experimentală, conceptuală, minimalistă sus, posibil din dronă sau la fel de bine pe sau, în general, arta postmodernă. Adese- o hartă, și le-a marcat cromatic, reținând ori, motivațiile intră în sfera bine-cunos- în compoziții o parte din contururi. Astfel, cutei sintagme „nu este artă; așa ceva pot rezultă o serie de imagini mai degrabă greu face și eu”. identificabile decât abstracte, în accepțiu- Am descris, desigur, doar o parte a pu- nea stilul. Geometrismul este implicit, dar blicului pe care îl au artele vizuale de la noi ritmul este dat de cromatică, nu de linii. și nu numai, în special cele considerate de- Logica acestora, din modelul folosit, este cadente în mediile comuniste tradiționale, una funcțională, nu estetică. dar este interesant să știm cine sunt pro- Proiectul pe care îl analizăm este cu ducătorii acestor tipuri de artă, bunăoa- atât mai interesant cu cât Lucian Liciu ră, de artă abstractă. Unul dintre ei este este un artist figurativ prin excelență. De- Cătălin Podoleanu, protagonistul analizei senator fervent, el este legat indivizibil de de față. Înaintea lui (și a tuturor pictorilor subiecte, pe care le alege în deplină cunoș- abstracți de astăzi) au fost mari nume pre- tință de cauză, doar dacă le-a înțeles și le-a cum Malevici, Mondrian, Kandinsky sau asimilat. Pânzele sale abstracte, cele din Pollock. O întrebare care se poate formula cazul de față, marchează de fapt ideea de este dacă artiștii contemporani abordează locuire, așa cum ar putea fi ea privită din latura abstractă în relație cu iluștrii prede- afară, de undeva de departe. Întreaga dina- cesori sau din alte motive. Renunțarea la mică urbană, dar și civilizația, ar putea fi subiecte și iconografie și mutarea activită- privite ca pete de culoare delimitate în arii ții artistice strict în zona măiestriei poate și forme, după reguli subiective, aparent fi convenabilă pentru unii dintre ei. Nu aleatorii. trebuie să uităm că pictura înseamnă, îna- Este de remarcat faptul că, deși se ex- inte de orice altceva, culoare. Mai departe, primă magistral prin desen, artistul nu re- totul ține doar de organizare, de ritm și de alizează desene colorate, ci întotdeauna îi relaționare. 138 Dacă un pictor folosește o paletă ani față de cea din Centrul și Vestul Euro- (nouă) pentru o lucrare, abstractă sau fi- pei, pentru a se alinia complet și chiar a fi gurativă, la finalizarea acesteia constatăm parte a avangardei în perioada interbelică, că paleta arată incitant din punct de ve- în special prin mișcarea Dada. Odată cu al dere vizual, fiecărei valori cromatice de pe Doilea Război Mondial și mai ales cu co- ea corespunzându-i una sau mai multe pe munismul care a urmat în Europa de Est, pânza originală. Nevoia lucrativă de ordine arta din România a urmat calea realismului amplifică efectele ritmice ale paletei. socialist, într-un moment în care în lumea În proiectul expozițional pe care îl am liberă triumfa expresionismul abstract. La în vedere, Cătălin Podoleanu s-a împărțit, noi, abstractismul a constituit în perioada fără a se divide, între abstracția expresio- comunistă doar un act de frondă a unei nistă de factură gestualistă, cumva orga- minorități din rândul pictorilor. Schimba- nică, și abstracția geometrică. În ambele rea regimului de la sfârșitul anilor ’80 a în- tipuri, pigmentul prevalează în fața sem- semnat o adoptare masivă a abstractismu- nului vizual, privit mai degrabă ca arie lui în România, adică o continuare logică cromatică decât ca intervenție sau vector. din punctul în care direcția de dezvoltare a Artistul merge pe cartea acordurilor, rezol- fost stopată. Discuția este mult mai amplă; vând consonant diferențele de frecvență între 1950 și 1967, au existat puternice ale paletelor sale. Acesta pornește de la o programe de susținere logistică a artei mo- dominantă instituită în fond, peste care derne Occidentale, ca parte a Războiului juxtapune forme geometrice sau tușe con- Rece. Cartea lui Frances Stonor Saunders, cise. Rezultă o serie de lucrări calibrate, cu „The Cultural Cold War” este edificatoare puternice valențe decorative, ale căror ele- în acest sens. mente sunt plasate, fără niciun echivoc, în Format instituțional în anii ’90, Că- același plan, pe un același strat, în ciuda tălin Podoleanu s-a înscris într-o tendință unor suprapuneri de forme (rezolvate prin culturală activă a respectivei perioade. Mai culori translucide) sau a sugerării prin li- departe, cercetările și proiectele sale profe- nii oblice a unor intersecții planimetrice. sionale au însemnat în mare măsură culti- Acest efect este obținut de artist prin folo- varea acestor repere. Expoziția din 2021, sirea predilectă a liniilor paralele, verticale de la București, a presupus, în eclectismul și orizontale, care evidențiază fiecare oblică său, participarea cu lucrări abstracte, prin și punctele de fugă corespunzătoare forme- care artistul s-a detașat, fără a se disocia, lor la care participă. Este vorba despre un de ceilalți artiști aflați pe afișul expoziți- truc semi-iluzionist cultivat cu participa- ei „Eclectic” și totodată pe simezele de la rea cromaticii. Centrul Artelor Vizuale (Căminul Artei) Revenind la motivațiile privitoare la București. alegerea rutei abstracte de către artistul român, am constatat un posibil fenomen social național, pe care l-am tratat detali- at într-o carte pe care am scris-o anterior, „O incursiune în pictura românească a anilor ’90: Atunci și acum”. Pe parcursul unui secol, pictura românească de șevalet a recuperat decalajul de cam trei sute de 139

Cuvinte din bătrâni Dregătorii de curte domnească C. VOINESCU

Am ales, la întâmplare, numele el, Scriban scrie în Dicționarul său că era a zece dregătorii de curte domnească Un funcționar domnesc maĭ mare peste medievală, altele decât dregătoriile publice, măcelarĭ care aproviziona cu carne și băgând astfel de seamă că opt dintre ele – lumînărĭ curtea domnească și oastea (Marele postelnic, medelnicer, pivnicer, paharnic, sluger era unu din ceĭ opt boĭerĭ de divan, stolnic, clucer, pitar și șetrar au obârșii slave, între serdar și jitnicer); maĭ pe urmă, simplu una – comis – e grecească și alta, sluger (cu boĭerinaș fără funcțiune. De fapt, sarcina varianta sulger) are origini incerte. Opt lui principală era strângerea sulgiului..., dintre dregătorii au legătură directă cu a dărilor percepute în natură (mai apoi hrana, băutura, curățenia, masa și odihna în bani), care se plăteau pentru vitele sau domnitorului, doar comisul, căruia îi oile tăiate. Marele sulger avea și adjuncți, reveneau în grijă grajdurile domnești, caii ca orice dregător: vtori-sulger, treti-sulger, și furajarea lor, și șetrarul, răspunzător sulgerei și, desigur, o nevastă – sulgereasă, de corturile oștenilor, de tunuri și de precum clucereasă, de pildă. Cât privește asigurarea aprovizionării în timp de război, obârșia voroavei, ea este neclară, putând se situau în afara bucătăriei. Postelnicul veni de la slugă, derivat cu sufixul de agent (slavonul postelĭnikŭ), de pildă, unul dintre -ar/ -er, dar și din sârbescul, služar, „slugă”. cei șase boieri de Divan, avea îndatoriri Zice Bălcescu: Familia Corbeanu... s-a stins privind camera de dormit a domnului, dar la 1748, în persoana slugerului Costantin și rânduirea audiențelor, și, mai la vale de Corbeanu. timp, sub fanarioți, îndatoriri privind chiar În Letopisețul Țării Moldovei, afacerile străine. Un personaj literar de Grigore Ureche ne dumirește că un clucer referință pentru această înaltă dregătorie, mare era ispravnic pre beciurile domneşti, fie doar și pentru ținuta sa vestimentară pre unt şi pre miere şi pre colacii, adecă de epocă, cu meșteșug literar zugrăvită de pocloanele, ce vin de la oraşă la Născut lui Nicolae Filimon, în Ciocoii vechi și noi, este Hristos. Cu obârșii în slavonul klĭučárŭ, Andronache Tuzluc: cu antiriu de cutnie, „intendent”, termenul îl desemna pe ca gușa porumbului, încins peste mijloc cu boierul care avea în grijă aprovizionarea un șal de Țarigrad, cu ișlicul în cap și învelit curții domnești, Scriban distingând până la ochi cu o giubea de postav albastru în Dicționarul său mai multe ranguri: blănită cu blană de râs. Zice Sadoveanu, în Clucer de arie, intendentu care îngrijea de Frații Jderi: Postelnicul de taină al lui Radu- nutreț, Clucer de pivniță, care îngrijea de vodă, dumnealui Ștefan Meșter, îl sfătuise pe băuturĭ, Mare clucer, intendentu general domnul său să facă altfel de cum făcuse. (mare ispravnic) al cămărilor domnuluĭ Primele menționări documentare și al armateĭ. Denumirile multor astfel ale slugerului, ca dregător de curte de dregătorii medievale s-au neutralizat, domnească, cu varianta răspândită sulger, cu vremea, în nume proprii de persoane: apar în Țările Române, în a doua jumătate Sulger, Postelnicu, Pârcălab, Clucer etc., iar a secolului al XV-lea, spun istoricii. Despre unele au devenit chiar nume de localități, 140 cum sunt, în Argeș, de pildă, Stolnici și grădinarilor. Capitolul Una la mână!, din Clucereasa. Zice Ion Ghica: Câteva sute de Ciocoii vechi și noi a lui Nicolae Filimon, boieri mici, fără barbă, ziși starea a doua și ni-l prezintă pe Dinu Păturică în acțiune: a treia, între care se prenumărau... căminari ... numără păsările din curte, coti buțile cu și cluceri mari. vin, luă cheile pivniței din mâna chelarului În capitolul I al scrierii sale Din și pe-ale cămării din mâna jupânesei, albumul unui bibliofil, intitulat Boierii scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvânt de așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și mâncătorie și puse în locul lor pe alții, aleși Bătrân, Alecsandri enumeră, printre altele, de dânsul după sprânceană. Și colacului și dregătoria de paharnic mare și pârcălab mare, frumos împodobit cu flori din aluat, de Cotnar și de Hârlău, atribuită unui boier cu pomul vieții, cu soarele și luna, ce se de mare încredere, care trebuia să direagă cocea pentru ziua de Anul Nou, tot stolnic îl (să verse vin) domnului la zile mari, la numeau țăranii. Zice Delavrancea în Apus masă, cu pahar, altminteri, el fiind cel care de soare: Trei boieri rămaseră... Paharnicul gusta primul băutura pentru a se convinge Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr... că nu este otrăvită. Derivat din „pahar” În Frații Jderi, Sadoveanu scrie: (maghiarul pohár, dar și sârbescul pehar), Jder își ceru voie de la Măria-Sa ca să se ducă paharnic a îndurat, o vreme, concurența să vadă în ce chip rânduiește medelnicerul sinonimelor sale arhaice și regionale, mâcarea și masa slujitorilor domnești. De cupar, ceașnic, picernic. Boier de Divan, unde lesne se vede că îndeletnicirea de Marele Paharnic avea, la nevoie, și doi medelnicer era atribuită în Evul Mediu locțiitori: Paharnic(ul) al 2-lea, (care) după românesc unui boier de rangul al doilea dvorba paharnicului celui mare, dvorește la care turna apă în medelniță pentru ca masă și direge pahar cu băutură la domn; domnul să se spele pe mâini, înainte de Paharnic(ul) al 3-lea, când nu direge al masă, și care aducea bucatele și servea 2-lea, direge el. Într-o Notă, Alecsandri pe domn la masă. Ligheanul de cositor, adaugă: Adevărul ce răsare din această de aramă, de argint etc., în care domnul întocmire de boierii este că (acestea)... și mesenii își spălau mâinile înainte și nefiind moștenitoare... nu au constituit după masă, are etimon slav, mĕdĕnica, și, niciodată titluri de noblețe...; ce izvor de adaptat fonetismului românesc, a dobândit măgulire putea să fie pentru un român în forma medelniță, aninându-i-se apoi un titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, sufix nume de profesii, er- , spre a deveni de Medelnicer etc., când boieria acestora nu medelnicer, care, mai la vale de timp, și-a era decât o slugărie travestită. domolit și mai mult rangul, numindu-se Au doar nu sunt şi eu unsul lui sofragíu (turcescul sofraci), cu varianta Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie sufragíu, confundată de Nae Ipingescu cu credinţă, când eram numai stolnicul Petre? neologismul franțuzesc suffrage (drept Nu m-aţi ales voi? – îi întreabă Lăpușneanu de a vota). La curtea domnitorului exista pe boierii veniți să-i zădărnicească planul și un șef al medelnicerilor care se numea, de a redobândi tronul Moldovei. O altă desigur, Vel-Medelnicer, precum Vel-Pitar dregătorie legată de slujirea la Curte a (Marele Pitar), de pildă. Zice Odobescu: Domnitorului era, așadar, cea de stolnic, Această tăcere fu întreruptă de medelnicerii vorbă cu obârșii slavone – stolĭnikŭ – ce aduseră pe masă, în sahane de argint, un definindu-l pe boierul de Divan care purta morman de pilaf alb și fumegos. grija mesei domnești, ca șef, în același timp, al bucătarilor, al pescarilor și al