SIMPOZIONUL Ştiinţe Exacte Şi Mai Puţin Exacte (Ediţia a Xva)

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

SIMPOZIONUL Ştiinţe Exacte Şi Mai Puţin Exacte (Ediţia a Xva) Cucuteni – 5000 REDIVIVUS SIMPOZIONUL Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (ediţia a XVa) Culegere de lucrări 1 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS Organizatori: Universitatea Tehnică a Moldovei; Forul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM); Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi; Universitatea „V. Alecsandri”, Bacău; Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR); Muzeul Serviciului Vamal al Republicii Moldova; Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina; Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Comitetul de Program Cantemir Lorin, prof.dr.ing., D.H.C. multiplu, Universitatea Tehnică „Gh.Asachi”, Iaşi, România Bostan Ion, Academician, Universitatea Tehnică a Moldovei Dabija Nicolae, academician, Preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Moldova Dulgheru Valeriu, prof.dr.hab., şef departament, Universitatea Tehnică a Moldovei Bulat Nicolae, Director al Muzeului de Istorie şi Etnografie „Cetatea Soroca” Manole Ilie, conf.univ.dr. şef Program, Universitatea Tehnică a Moldovei Zaporojan Sergiu, conf.univ.dr. şef Departament, Universitatea Tehnică a Moldovei Stratan Zinaida, director Biblioteca, Universitatea Tehnică a Moldovei. Puiu Vasile, prof. dr.ing., Universitatea „V. Alecsandri”, Bacău, România Ianuș Gelu, conf.dr., decan, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iași Olaru Dumitru, prof.dr.ing. Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iași Dântu Sergiu, dr.,conf.univ. decan, Universitatea Tehnică a Moldovei Costin Petru, director Muzeul Istoriei al Serviciului Vamal al Republicii Moldova Cobzac Victor, artist plastic, prof., Universitatea Tehnică a Moldovei Botin Tudor, prof., Universitatea Tehnică a Moldovei Vaculenco Maxim, dr.conf.univ., Universitatea Tehnică a Moldovei Daud Vasile, dr., Institutul de Energetică, Academia de Științe a Moldovei Dincă Florin Daniel, drd, Univ. „Ştefan cel Mare”, Suceava Dorogan Andrei, drd, UTM, Chişinău Zgherea Marcel, artist folk, Republica Moldova Cazacu Alexandru, artist al Poporului, Republica Moldova 3 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS Comitetul de onoare Prof. univ. dr. hab. Viorel Bostan, Rector, Univ. Tehnică a Moldovei. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova Acad. Ion Bostan, Universitatea Tehnică a Moldovei Acad. Ion Tighineanu, Academia de Științe a Moldovei Prof. univ. dr. ing. Lorin Cantemir, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei. Acad. Nicolae Dabija, poet naţional, Preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova Prof. univ. dr. ing. Alexandre Herlea, Universitatea Tehnologică Belfort, Franţa, Preşedintele Casei Române din Paris Prof. univ. dr. Alexandru Mironov, ex-ministru al Tineretului și Sportului, scriitor, România Prof. dr.ing. Dumitru Palade, ex-ministru al Cercetării, România Prof. univ. dr. ing. Peter Lorenz, Univ. din Saarbrucken, Germania. Prof.univ.dr.ing. Vasile Puiu, Univ. „Vasile Alecsandri“ din Bacău, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”. Prof.univ.dr.ing., Nicolae Seghedin, prorectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi Dr. Lăcrămioara Stratulat, Director Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi Prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu, Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei. Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei. Acad. Gheorghe Ghidirim, Universitatea de Stat de Medicina şi Farmacie „N. Testemițeanu”, Chișinău. Petru Costin, directorul Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova Gheorghe Diaconu, director Complexul Turistic „Costești”. Mihai Tun, ex-primar de Cucuteni. Ion Dolganiuc, primar s. Colibași, r-nul Cahul. Natalia Petrea, ex-primar c. Costești, r-nul Ialoveni. Tudor Grigoriță, șef secție Cultură, r-nul Ialoveni. Daniel Soroiu, primar c. Cașin, jud. Bacău, România Constantin Tudose, Cașin, jud. Bacău, România. Şoimaru Vasile, dr.prof., Academia de Studii Economice din Moldova 4 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS CUPRINS CUVANT DE SALUT………………………………….. 8 CUVÂNT ÎNAINTE……………………………………. 13 I. CIVILIZAŢIA CUCUTENI………………………… 17 Daniel Roxin Cine pe cine a influențat acum 6000 - 7000 de ani?........... 19 Octavian Căpățînă Continuitatea prin ornamentică din neolitic până azi……. 25 Viorel Ungureanu Edificii si asezari ale geto-dacilor din tablitele de la Sinaia…………………………………………………….. 30 Viorel Ungureanu Portrete ale unor personalitati istorice din tablitele de la Sinaia…………………………………………………….. 44 Viorel Ungureanu Bastarnii, galii, gotii si sarmatii în tablitele de la Sinaia 60 Maria-Luminita Istoria României și milenara ei bogătie culturală si Rollé spirituală ………………………………………………… 71 II. DIN ISTORIA ARTELOR…………………..……… 75 Nicolae Dabija O altfel de istorie a literaturii române din Basarabia……. 77 Constantin Macarie Miorița - ,,lege strămoșească”. Câteva considerente, sinteză a lucrării cu același titlu, aflată în curs de apariție…………………………………………………… 81 Sergiu Zaporojan, Credința - eterna lumină a neamului românesc………….. 94 Valeriu Dulgheru, Ilie Manoli, Zinaida Stratan III. 80 DE ANI DE LA RAPTUL BASARABIEI DE CATRE URSS………………………………………. 101 Anatol Petrencu 28 iunie 1940 – începutul tragediei plugarilor basarabeni. 103 Valeriu Dulgheru Raptul Basarabiei la 28 iunie 1940……………………….. 112 5 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS IV. DIN ISTORIA TEHNICII ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC……………… 121 Adrian Adăscăliței A brief history of the electrical and power engineering Dumitru M. Istrate education at the „Gh. Asachi” Technical University of Marinel C.Temneanu Iaşi, România…………………………………………….. 123 Laurențiu Slătineanu De la grăbește-te încet, la pledoaria pentru ȋncetinire…… 136 Margareta Coteață Adelina Hriţuc Gheorghe Nagîţ, Oana Dodun Traian Grămescu Ion Cristea Țeava ca instrument de măsură a vitezei de gândire tehnică a umanității………………………………………. 143 V. PORTRETE ÎN TIMP ……………………………….. 145 Florin T. Tănăsescu Profesorul Ion I. Inculeț şi aplicaţii industriale în electrostatică…………………………………................... 147 Adrian Puișoru Emil Luca–inginerul ieșean cu diploma nr. 1 (partea a II-a).. 161 Valeriu Dulgheru Valerian Dorogan – inginerul împătimit de istoria neamului ………………………………………………. 165 Dumitru Olaru Profesorul, decanul şi prorectorul Cezar Oprişan. La ceas de comemorare………………………………….. 171 Daniel Apostol Prof. dr.ing. D.H.C. Lorin Cantemir, o viață în slujba științelor exacte și mai puțin exacte………………………. 176 Cristel Știrbu Profesor universitar emerit, doctor inginer Mihai D. Gafițanu, Doctor Honoris Causa - la 86 de ani…………. 182 Horia Salcă Contribuții la istoria unei familii de patrioți și cărturari transilvăneni. Rădăcini și înrudiri ale prof. dr. mult. Liviu Sofonea……………………………………………. 189 Valeriu Dulgheru Nonagenarul Ion Valuţă – profesor universitar emerit şi foarte bun patriot……………………………………… 222 6 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS Valeriu Dulgheru Aurel Marinciuc, unul din fondatorii Politehnicii Basarabene, mare enciclopedist și patriot……………….. 226 Valeriu Dulgheru Vasile Puiu – inginer, profesor, poet și mare patriot…….. 230 Valeriu Dulgheru Bardul de la Ungheni Victor Cobzac: artist plastic, poet, bun patriot……………………………………………….. 233 Cornel Ciupan In Memoriam publicist Emil Constantin Stanciu………… 237 VI. PREZENTARE DE CARTE………………………… 237 Valeriu Dulgheru Prezentarea cărţii „Prima dragoste e întotdeauna ultima”. Autor: Nicolae Dabija………………………….. 243 Valeriu Dulgheru Prezentarea cărţii „Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spațiul geografic locuit de români”. Autor: Radu Adrian, prof.univ.dr……………………….. 244 Valeriu Dulgheru Prezentare cărți de poezie 2020. Autor: Victor Cobzac: artist plastic, poet……………………….. 246 Nicolae Dabija Prezentarea cărţii „Basarabie răstignită”, vol. 16 Autor: V. Dulgheru…………………………………………. 248 Valeriu Dulgheru Prezentarea cărţii „Istoria Tehnicii şi a Industriei Româneşti”. Autori: Florin Tănăsescu ș.a………………. 250 Dumitru Olaru Prezentarea cărţii „Repere”. Autor: prof.univ.dr.ing. Vasile Puiu…………………….. 252 Valeriu Dulgheru Prezentarea cărţii „Ion Valuţă: biobibliografie (vocație, exigență, rațiune)”. Autori: Dulgheru V., Plăcintă E…………………………. 254 7 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS CUVANT DE SALUT Viorel BOSTAN prof.univ.dr.hab., rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei Dragi colegi, prieteni! Doamnelor şi domnilor! În calitatea mea de rector al Universităţii Tehnice a Moldovei, vă zic „Bine aţi venit” la Universitatea noastră, unica instituţie de învăţământ superior ingineresc din Republică. Sunt bucuros să ne revedem iarăși, fie și online, la acest Simpozion cultural științific „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte” la ediția a XV-a. E un eveniment foarte frumos pentru noi. Mulți s-au întrebat, se întreabă și se vor întreba ce are Universitatea Tehnică cu Cultura Cucuteni. În acest context noi putem răspunde că Inginerii Crează Viitorul. Inginerii, de asemenea, studiază trecutul ca să prevadă ce se va întâmpla în viitor. Un alt răspuns ar fi că Universitățile au trei misiuni. Primele două sunt oarecum tradiționale generale ale cunoașterii – educația și cercetarea, iar a treia este o misiune față de societate - să răspundem provocărilor, care apar în societate și să oferim soluții nu numai sub aspect tehnic dar și sub aspect spiritual, să căutăm împreună căile de dezvoltare a unei societăți. Acest Simpozion se încadrează plenar în cea de a treia misiune. Sunt foarte mândru că Universitatea Tehnică a Moldovei este pe parcursul acestor ani coorganizator al acestui Simpozion și chiar a fost printre cei care l-au inițiat. Mă bucur foarte mult că acest Simpozion este de fapt o
Recommended publications
  • Medici Veterinari De Libera Practica Buzau
    AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR BUZĂU DATELE DE CONTACT ALE MEDICILOR VETERINARI DE LIBERĂ PRACTICĂ ABILITAȚI CU ACTIVITATEA DE IDENTIFICARE ȘI ÎNREGISTRARE A ANIMALELOR Nr. Localitatea Denumirea societății Numele medicului veterinar Telefon contact crt. 1 Amaru S.C VLAMIVET ANIMAL CARE BOANCA IONUT 0745005662 2 Balaceanu SC VET CLASS MINTOIU CIPRIAN 0722485922 3 Balta Alba SC BIOSS SETUP STANCIU C-TIN 0723644286 4 Beceni SC POLO VET HOSTINAR SILVIU 0741253594 5 Berca SC ROFARMVET TUDOSIE DOINA 0740144922 6 Bisoca SC COLIVET COMANESCU GEORGICA 0745005652 7 Blajani CMVI SAMPETRU DECEBAL SANPETRU DECEBAL 0751049907 8 Boldu SC FLOREA VET 99 SRL FLOREA VASILE 0748213746 9 Bozioru SC YANA VET POPA TATIANA 0723259597 10 Bradeanu SC MAXIVET FARMING SRL PINGHEL STEFAN ROMICA 0735553667 11 Braesti SC DIAMOND VET MERCAN STEFAN 0749072505 12 Breaza SC MARIUCA & DAVID CIOBANU OVIDIU NICUSOR 0722971808 13 Buda SC ZOOVET IBRAC LEONTINA 0726329778 14 Buzau SC SALVAVET TABACARU VASILE 0722221552 15 C. A. Rosetti RO FARMAVET SRL CRETU MARIN 0729840688 16 Canesti CMVI GHERMAN SIMONA GHERMAN SIMONA 0745108469 17 Caragele SC CORNEX 2000 SRL CARBUNARU ADRIAN 0722565985 18 Catina CMVI VOROVENCI ALIN VOROVENCI ALIN 0740254305 19 Cernatesti SC VETERINAR SERVICE BRATU GEORGE Pagina 1 din 4 Adresa: Municipiul Buzău, strada Horticolei, nr. 58 bis, Cod Poştal 120081; Telefon: 0238725001, 0758097100, Fax: 0238725003 E-mail: [email protected] , Web: http://www.ansvsa.ro/?pag=565&jud=Buzau
    [Show full text]
  • Simpozion 2012.Pdf
    Simpozion 1 SIMPOZION COMUNICÃRILE CELUI DE AL XXI-LEA SIMPOZION AL CERCETÃTORILOR ROMÂNI DIN UNGARIA (BUDAPESTA, 26–27 NOIEMBRIE 2011) GIULA, 2012 2 Simpozion Simpozion 3 Publicaþie a CUPRINS Institutului de Cercetãri al Românilor din Ungaria Cuvînt de deschidere .................................................................... 5 Ioan Bolovan, Florin Popescu: Statisticã ºi ideologie la românii din Redactor ºi editor responsabil Transilvaniaîn epoca modernã ................................................ 9 Maria Berényi Cornel Sigmirean: ASTRA ºi formarea elitei româneºti .............. 29 Maria Berényi: Membri distinºi ai Reprezentanþei „Fundaþiei Gojdu” (1870–1918) ................................................................. 37 Elena Csobai: Comunitatea româneascã din Jaca ....................... 86 Elena Rodica Colta Lector : Reþeaua de rudenie a intelighenþiilor Tiberiu Herdean româneºti – o formã de întãrire a identitãþii naþionale în imperiu ....................................................................................... 93 Mihaela Bucin: Familii româneºti din Partium ºi Ungaria ........ 107 Vasile Dobrescu: Un intelectual de provincie cu aspiraþii naþiona- le: Ioan Iosif .............................................................................. 117 Gabriel Moisa: Iulian Cune. Un bihorean ºi opþiunile sale central europene .................................................................................... 131 Tibor Hergyán: Momentul estetic ºi momentul fizic – Garabet Ibrãileanu .................................................................................
    [Show full text]
  • Network Map of Knowledge And
    Humphry Davy George Grosz Patrick Galvin August Wilhelm von Hofmann Mervyn Gotsman Peter Blake Willa Cather Norman Vincent Peale Hans Holbein the Elder David Bomberg Hans Lewy Mark Ryden Juan Gris Ian Stevenson Charles Coleman (English painter) Mauritz de Haas David Drake Donald E. Westlake John Morton Blum Yehuda Amichai Stephen Smale Bernd and Hilla Becher Vitsentzos Kornaros Maxfield Parrish L. Sprague de Camp Derek Jarman Baron Carl von Rokitansky John LaFarge Richard Francis Burton Jamie Hewlett George Sterling Sergei Winogradsky Federico Halbherr Jean-Léon Gérôme William M. Bass Roy Lichtenstein Jacob Isaakszoon van Ruisdael Tony Cliff Julia Margaret Cameron Arnold Sommerfeld Adrian Willaert Olga Arsenievna Oleinik LeMoine Fitzgerald Christian Krohg Wilfred Thesiger Jean-Joseph Benjamin-Constant Eva Hesse `Abd Allah ibn `Abbas Him Mark Lai Clark Ashton Smith Clint Eastwood Therkel Mathiassen Bettie Page Frank DuMond Peter Whittle Salvador Espriu Gaetano Fichera William Cubley Jean Tinguely Amado Nervo Sarat Chandra Chattopadhyay Ferdinand Hodler Françoise Sagan Dave Meltzer Anton Julius Carlson Bela Cikoš Sesija John Cleese Kan Nyunt Charlotte Lamb Benjamin Silliman Howard Hendricks Jim Russell (cartoonist) Kate Chopin Gary Becker Harvey Kurtzman Michel Tapié John C. Maxwell Stan Pitt Henry Lawson Gustave Boulanger Wayne Shorter Irshad Kamil Joseph Greenberg Dungeons & Dragons Serbian epic poetry Adrian Ludwig Richter Eliseu Visconti Albert Maignan Syed Nazeer Husain Hakushu Kitahara Lim Cheng Hoe David Brin Bernard Ogilvie Dodge Star Wars Karel Capek Hudson River School Alfred Hitchcock Vladimir Colin Robert Kroetsch Shah Abdul Latif Bhittai Stephen Sondheim Robert Ludlum Frank Frazetta Walter Tevis Sax Rohmer Rafael Sabatini Ralph Nader Manon Gropius Aristide Maillol Ed Roth Jonathan Dordick Abdur Razzaq (Professor) John W.
    [Show full text]
  • Indicatori Fizici
    "PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APA UZATA DIN JUDETUL BUZAU, IN PERIOADA 2014-2020" Tabel 1 Indicatorii fizici aferenti sistemului de alimentare cu apa din localitatile impactate de proiect* Cantitate / (UAT) Nr. ID Descriere U.M. UAT TOTAL Crt. POIM CJ UAT UAT UAT UAT UAT Valea UAT UAT UAT UAT UAT UAT UAT UAT UAT UAT UAT Ramnicu Buzau** Buzau Nehoiu Patarlagele Magura Ramnicului Topliceni Grebanu Cislau Cernatesti Merei Viperesti Manzalesti Lopatari Calvini Chiojdu Puiesti Sarat SISTEM DE ALIMENTARE CU APA 1 - Foraje noi buc 27 20 - - 10 - - - - - - - - 57 - - - - - 2 - Reabilitare foraje buc - - - - - - - - 1 - - - - - - 1 - - - 3 - Extindere si reabilitare captare cu dren buc - - - - - - 1 - - - - - - 1 - - - - - Reabilitare captare de suprafata / 4 - buc 1 - - - - - - - - - - - 1 - 2 Reabilitare desnisipator - - - - Conducta de aductiune/transport/legatura 5 2S72 m 1,104 4,379 18,307 212 10,979 10,915 - 1,297 - - - - 8,440 103,137 noua 47,504 - - - - 6 2S73 Conducta de aductiune - reabilitare m 692 11,842 3,876 - - - - 295 - - - - - - 16,705 - - - - Conducte de descarcare in 7 - m - 3,508 - - - - - - - - - - - 3,508 emisar/evacuare apa spalare - - - - - 8 2S78 Statie de clorinare noua buc 6 1 3 - 1 - 2 3 - 1 - - - - 1 18 - - - 9 2S78 Statie de tratare noua buc 1 1 - - - - - - - - - - - 2 - - - - - 10 2S78 Statie de tratare - reabilitare si extindere buc 1 - - - 1 - - - - - - - 1 - 3 - - - - 11 - Statie de pompare noua buc 4 - 2 6 6 - 3 7 2 - 1 2 - 5 6 1 45 - - 12 - Statie de pompare - reabilitare buc
    [Show full text]
  • Radio Basarabia– the Echoes of Radiophonic Communication from the Retrospective of the Unseen War
    MEANS OF JOURNALISTIC INVESTIGATION RADIO BASARABIA– THE ECHOES OF RADIOPHONIC COMMUNICATION FROM THE RETROSPECTIVE OF THE UNSEEN WAR Andrei DUMBRĂVEANU1 1Assoc. Prof. , PhD, Moldova State University, Republic of Moldova Corresponding author: Andrei Dumbrăveanu; e-mail: [email protected] Abstract view, Romania represented a state with few ethnic The formation of the Romanian Unitarian State opened minorities. Romanian represented 71,9% of the large perspectives for economic, social and cultural population, followed by Hungarians - 7,9%; development. Territorial expansion and the increasing Germans - 4,1%; Jews - 4,06%; Ukrainians - 3,2%; number of population led to the establishment of the Romanian Radio Broadcasting Company, which uses Russians - 2,3%; Gypsies - 1,56%; Turkish -1,06%; modern mass communication technologies, both at a Gagauzian - 0,6%; Czechs and Slovakians - 0,3%, national and regional level. In 1938, in Chisinau, the Serbians, Croatians and Slovenians - 0,3%; Polish, construction and installation of the transmitter was finished as well as the building and studios of the regional radio Greeks, Armenians – 0,6% (CONSTANTINESCU, station, Radio Basarabia. In the first few days of January 1997). With this human capital, the society started 1939, the experimental shows began. The transmitter had a broad process of creating the Romanian Unitary a power of 20 kw, which, through technical manipulations, State in a world of transformations. The economic could reach 200 kw, covering the whole Republic of Moldova and stretching up to Moscow and Leningrad, in and social modernisation offered large perspective Soviet Russia, Helsinki, in Finland, and in some days, up for cultural development in science, literature, to London, in Great Britain.
    [Show full text]
  • Fundaţii, Fonduri, Societăţi De Lectură, Donaţii Şi Testamente În Biserica Ortodoxă Română Oglindite În Presă (1865-1873)
    FUNDAŢII, FONDURI, SOCIETĂŢI DE LECTURĂ, DONAŢII ŞI TESTAMENTE ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ OGLINDITE ÎN PRESĂ (1865-1873) Mihaela Bedecean* Cuvinte cheie: Biserica Ortodoxă Română, presă, fonduri, fundaţii, societăţi de lectură, donaţii, testamente Keywords: Romanian Orthodox Church, Press, Foundations, Funds, Reading Societies, Donations, Wills A doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a caracterizat printr-o deschidere mediatică spre acţiunile caritabile, astfel încât, în ciuda dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat comunităţile ambelor confesiuni, disponibilitatea creştinească înspre ajutorarea semenilor a fost surprinsă de toate ziarele vremii. În această categorie se înscriu fundaţiile şi fondurile bisericeşti, Societăţile de lectură ale tinerilor studioşi, alături de donaţiile şi testamentele făcute în favoarea instituţiilor aflate sub patronajul ambelor confesiuni. Pe lângă publicitatea făcută activităţii caritabile, presa a fost folosită şi ca un mijloc de reclamă pentru donatori, binevoitori cărora situaţia financiară le-a permis să ofere sprijin, încercându-se astfel cultivarea unor modele ce trebuiau urmate. Atunci când li s-au oferit informaţii, redacţiile gazetăreşti au publicat statistici referitoare la starea financiară a fondurilor şi fundaţiilor bisericeşti. Relatările proveneau din mediile bisericeşti, doar ierarhia ecleziastică sau cei implicaţi direct în organizarea acestor acţiuni fiind în măsură să ofere detalii exacte. Fondurile create în cadrul bisericilor româneşti şi fundaţiile prin intermediul cărora s-au oferit stipendii tinerilor români au contribuit la formarea intelectualităţii în Transilvania. Şansa a fost fructificată încă din secolele XVIII- * Institutul de Istorie George Bariţiu Cluj-Napoca, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 12-14, e- mail: [email protected] 266 XIX, când tinerii ardeleni s-au bucurat de bursele acordate pentru studii în universităţile din ţară şi străinătate1.
    [Show full text]
  • Rim Nr.5-6-7-Aprilie-201.Pmd
    SUMAR • Dezbatere: Putea România rezista militar în anii 1917-1918? – General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU – Motivaţie .............................. 1 – NEAGU DJUVARA ...................................................................................... 3 – LUCIAN DRĂGHICI .................................................................................. 7 – Prof. univ. dr. MARIA GEORGESCU ......................................................... 10 REVISTA DE ISTORIE – Colonel (r) prof. univ. dr. ION GIURCĂ .................................................... 14 MILITAR~ – General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU ............................................. 22 – SERGIU IOSIPESCU ................................................................................. 27 Publicaţia este editată de – Prof. univ. dr. GHEORGHE NICOLESCU .................................................. 39 Ministerul Apărării Naţionale, prin – Colonel (r) PETRE OTU ............................................................................ 49 Institutul pentru Studii Politice – ADRIAN PANDEA ...................................................................................... 55 de Apărare şi Istorie Militară, – Colonel (r) dr. VASILE POPA .................................................................... 58 membru al Consorţiului Acade- miilor de Apărare şi Institutelor • Istorie militară şi lingvistică pentru Studii de Securitate din – Dr. CRISTIAN MIHAIL – Influenţa limbajului militar (daco-)roman asupra cadrul Parteneriatului pentru limbii române (II)
    [Show full text]
  • Romanul Lui Constantin Stere E Un Roman De Fapte, De Figuri Vii, De Via Ţă Tr Ăit Ă, În Genul Lui Balzac, Dickens Ori Tolstoi
    trucuri de acestea atest ăm la Stere foarte frecvent. Şi totu şi, Stere nu mizeaz ă pe ornamenta ţia tehnic ă: “Romanul lui Constantin Stere e un roman de fapte, de figuri vii, de via ţă tr ăit ă, în genul lui Balzac, Dickens ori Tolstoi. Fire şte, asemenea romane nu suport ă excese de stilistic ă. Romanele care creeaz ă via ţa n-au datoria de a se împodobi prea mult” [2, p. 160]. În pofida acestui adev ăr, Stere construie şte, con ştient, un bildungsroman . Modelele asupra c ărora insist ă criticii sunt cele mai reprezentative în epoc ă. Tudor Teodorescu- Brani şte, în concordan ţă cu opinia lui C ălinescu, identific ă alte fascina ţii:„ ... în domnul Stere tr ăie şte un romancier de dimensiunile lui Balzac sau Tolstoi: “omul de la Soroca” vede totul în mare” [2, p. 179]. Alte aspecte ale rela ţiei intertextuale se pot identifica la nivel de lume imaginar ă. Lumea imaginar ă furnizeaz ă cele mai hazardate puncte de tangen ţă . Cea mai explorat ă este figura Smaragdei: “Smaragda e un fel de Anna Karenina” sus ţine P. Constantinescu, „refulat ă prin misticism şi instinct de mo şiereas ă”, în timp ce Iorgu este „un noduros r ăzăş moldovean cu un robust sim ţ al propriet ăţ ii şi cu o calm ă vanitate de inexorabil ă perpetuare a neantului” [2, p. 118]. În viziunea lui Şerban Cioculescu Smaragda are o tent ă psihologic ă mai pronun ţat ă decât Iorgu. Într-adev ăr, ea este o „poten ţial ă Emma Bovary sau Anna Karenina a N ăpădenilor” [2, p.
    [Show full text]
  • I INTRODUCTION Moldavia, the Smallest Republic in the Soviet Union, Has Been a Territorial Football Between Romania and Russia
    INTRODUCTION Moldavia, the smallest republic in the Soviet Union, has been a territorial football between Romania and Russia for well over 100 years. Like the Baltic republics, it fell within the Soviet sphere of influence under the l939 Molotov-Ribbentrop pact, and there is reason to believe that some Moldavians may now wish to follow the lead of the Baltic republics in pressing for secession from the USSR. The 64 percent of the republic's population that is ethnic Moldavian has its cultural heart in Romania and, at the very least, seeks freer contacts with Romanians across their common frontier. In the past 18 months Moldavian political and social life has been transformed. Fledgling independent groups have developed into major new political movements, such as the Moldavian Popular Front with a membership of between 700,000 and one million. Other independent groups include the Alexe Mateevici Club which led the successful drive to establish Moldavian as the official language of the republic, the Moldavian Democratic Movement aimed at establishing a state that adheres to the rule of law, the Moldavian Green Movement which works to increase public awareness of ecological issues, and others. Groups of citizens in late l988 began braving the wrath of the local authorities by organizing small public protests. By March l989 the rallies had grown to include as many as 80,000 demonstrators who were calling, among other things, for the i removal of Moldavia's Party leaders. Both the protestors and the Moldavian government often turned to violence. The most egregious such instances of reciprocal violence occurred in l989 on February 12 and 26, March 12 and November 7.
    [Show full text]
  • Maria Berényi Personalităţi Marcante În Istoria Şi Cultura Românilor Din Ungaria (Secolul XIX)
    Maria Berényi Personalităţi marcante în istoria şi cultura românilor din Ungaria (Secolul XIX) 1 Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria Coperta Emilia Nagy Editor responsabil Maria Berényi Apariţia volumului a fost sprijinită de către: Ministerul Resurselor Umane © Maria Berényi ISBN 978-615-5369-02-5 2 Maria Berényi Personalităţi marcante în istoria şi cultura românilor din Ungaria (Secolul XIX) Studii Giula, 2013 3 4 Părinţilor mei, Ioan şi Maria 5 6 CUPRINS Argument . 9 Petru Maior censor la Tipografia Universităţii din Buda . 11 Familia Grabovsky din Pesta . 21 150 de ani de la inaugurarea podului cu lanţuri – Rolul familiei Sina în spaţiul cultural şi financiar ungar – . 37 Artistul şi mecenatul Ioan Naco – Nákó János (1814–1889) . 49 Moise Nicoară (1784–1861) . 65 Dascălul Moise Bota (1789–1873) . 81 Eftimie Murgu (1805–1870) . 87 Gheorghe Pomuţ (1818–1882) . 109 Andrei Şaguna (1808–1873) . 112 Emanuil Gojdu: Originea şi familia . 132 Membri distinşi ai Reprezentanţei „Fundaţiei Gojdu” (1870–1918) . 145 Activitatea unor femei celebre pentru întărirea ortodoxiei româneşti din Transilvania şi Ungaria secolului al XIX-lea . 178 Vincenţiu Babeş (1821–1907) . 200 Alexandru Mocioni (1841–1909) . 213 Gheorghe Ioanovici, secretar de stat şi colaborator al lui Andrei Şaguna . 229 Rolul filantropilor şi mecenaţilor în formarea vieţii naţional-culturale a românilor din Ungaria în secolul al XIX-lea . 236 Medici şi farmacişti români din Budapesta în secolul al XIX-lea . 261 Iuliu Todorescu – un bibliofil român din Budapesta . 290 Ion Luca Caragiale şi Budapesta . 294 Memorandistul Aurel Suciu (1853–1898), originar din Chitighaz . 309 Doine despre personalităţi istorice . 322 Activitatea folcloristică şi etnografică a lui Atanasie Marian Marienescu (1830–1915) .
    [Show full text]
  • East European Constitutional Review
    TITLE : EAST EUROPEAN CONSTITUTIONAL REVIE W FALL 1993, WINTER 1994 AUTHOR: STEPHEN HOLMES, EDITOR in CHIEF UNIVERSITY OF CHICAGO LAW SCHOOL THE NATIONAL COUNCI L FOR SOVIET AND EAST EUROPEA N RESEARC H TITLE VIII PROGRA M 1755 Massachusetts Avenue, N .W . Washington, D .C . 20036 NCSEER NOT E The quarterly journal East European Constitutional Review, is published by th e Center for the Study of Constitutionalism in Eastern Europe at the University o f Chicago Law School, and has been delivered by the Editor in Chief to the Counci l under contract 808-05 for reproduction and supplementary distribution to it s readers who are not on the Center's subscription list . Readers who already receive a copy directly from the Center are requested to notify the Council (202) 387-0168 . PROJECT INFORMATION : " CONTRACTOR : University of Chicag o PRINCIPAL INVESTIGATOR : Stephen Holme s COUNCIL CONTRACT NUMBER : 808-0 5 DATE : February 16, 199 4 COPYRIGHT INFORMATIO N Individual researchers retain the copyright on work products derived from research funded b y Council Contract. The Council and the U.S. Government have the right to duplicate written reports and other materials submitted under Council Contract and to distribute such copies within th e Council and U.S. Government for their own use, and to draw upon such reports and materials fo r their own studies; but the Council and U.S. Government do not have the right to distribute, o r make such reports and materials available, outside the Council or U .S. Government without th e written consent of the authors, except as may be required under the provisions of the Freedom o f Information Act 5 U.S.C.
    [Show full text]
  • Forscher Des Großraumes Arad (1925–1993) 9
    ZIRIDAVA STUDIA ARCHAEOLOGICA 29 2015 MUSEUM ARAD ZIRIDAVA STUDIA ARCHAEOLOGICA 29 2015 Editura MEGA Cluj‑Napoca 2015 MUSEUM ARAD EDITORIAL BOARD Editor‑in‑chief: Peter Hügel. Editorial Assistants: Florin Mărginean, Victor Sava. EDITORIAL ADVISORY BOARD M. Cârciumaru (Târgoviște, Romania), S. Cociș (Cluj‑Napoca, Romania), F. Gogâltan (Cluj‑Napoca, Romania), S. A. Luca (Sibiu, Romania), V. Kulcsár (Szeged, Hungary), T. Miklós (Budapest, Hungary), J. O'Shea (Michigan, USA), K. Z. Pinter (Sibiu, Romania), I. Stanciu (Cluj‑Napoca, Romania), I. Szatmári (Békéscsaba, Hungary). In Romania, the periodical can be obtained through subscription or exchange, sent as post shipment, from Museum Arad, Arad, Piata G. Enescu 1, 310131, Romania. Tel. 0040–257–281847. ZIRIDAVA STUDIA ARCHAEOLOGICA Any correspondence will be sent to the editor: Museum Arad Piata George Enescu 1, 310131 Arad, RO e‑mail: [email protected] The content of the papers totally involve the responsibility of the authors. Layout: Francisc Baja, Florin Mărginean, Victor Sava ISSN 2392–8786 Editura Mega | www.edituramega.ro e‑mail: [email protected] Contents Tiberius Bader Egon Dörner, Forscher des Großraumes Arad (1925–1993) 9 Eugen Pădurean He was my “professor”… 69 Victor Sava Bodrogkeresztúr and Baden Discoveries from Sânpetru German, Arad County 73 Xenia Pop Archaeozoological Data Regarding the Osteological Material from the Baden Settlement in Sântana “Cetatea Veche” (Arad County) 97 Amy Nicodemus, Laura Motta, John M. O’Shea Archaeological Investigations at Pecica “Şanţul Mare” 2013–2014 105 Alexandru Berzovan Observations Regarding the Dacian Discoveries made on the site of Zăbrani “La Pârneavă”, Arad County (first‑second century A.D.) 119 Ştefana Cristea “Omnia mutantur, nihil interit.” About a funeral statue from Ulpia Traiana Sarmizegetusa 141 Ioan Oprea New Bone Hairpins Discovered on the Territory of Colonia Aurelia Apulensis 149 Dan Matei The Roman castra from Dacia during the “Military Anarchy” time.
    [Show full text]