Anul II No. 39jl0 { Sâmbătă 21 Aprilie 1923 (Exemplarul 3 Lei — Apare Sâmbătă
/
h * Dor dur
Ai îmbătrânit, băiete, Cântână stihuri şi ştafete, Potrivind,- ascuns de lună, Vorba '« fluier, care sună,
Lumea plânge de necazuri, Tu-ţi pui gândul pe atlazuri Şi de dor de vânt şi mierle, Faci cu acul fir de perle,
Iţi ungi rănile cu-argint, Te alinţi cu zări, ce mint, Şi-ţi faci cugetul hotar Infe înger şi măgar.
— Ah! de când m'a fost iubit Felul meu s'a ismenit. Oura-i rece, de nălucă, Mi-a lăsat viata năucă.
Fiinţa-i mică de otravă Mi-a făcut carnea bolnavă, Fieş'care os mă doare Dc-amintire şi lingoare.
Şi pentru că nu am. ştire De-mi voi mai veni in fire Şi de o voi mai vedea Strânsă sub mustaţa mea, Port Vechi
îmi place să mă cred bolnav, deşi nu sunt. Stau într'o băltoacă de noroi pe care ploaia din timpul Ernest Renan de N. Davldescu I într'un fotoliu larg, acoperit de Ipături şi cu gâtul nopţii o adâncise în grădină. Un păcat postum al oamenilor celebrii: genii înconjurat de o năframă. Respir adânc mirosul bra Dar coborî repede jos, pentru că-şi dete seama lor trezeşte crunt grafomania urmaşilor docţi sal zilor, mi se umezesc ochii compătimindu-mă şi din că un ramator care se tăvălea în băltoacă, era semidocţi, până'n a şaptea spiţă. Interpreţi dil când în când gem uşor. gata să i-o înghită. Era inima lui, o inimă de aur cea mai autentică pastă de savanţi, nu contenel Măria Magda, de alături, m'aude. Atunci lasă lu şi-i era milă. Isă caute până'n negurile mitului, lumina profl crul şi se apropie de mine încetişor, de teamă să Când o ridică era învelită într'un strat gros de tului „Banchetul" lui Platou de mult nu mail nu mă supere. O simt în spatele meu cum mă pri noroi. Picături de noroi înverzit se scurgeau de pe citit decât în studii contradictorii sau în intel veşte cu bunătate şi milă. Şi degetele ei îmi trec prin .faima de aur, al cărei aur nu se mai vedea. mlnabile introduceri. Danie suscită tot mai mul păr şi-mi mângăe fruntea. E bine aşa! Simt că-mi Cavalerul vârî mâna în piept şi-şi puse inima un deosebit interes prin misterul morţei lui, sal trece. De vreme ce mâinile ei mă vindecă, trebue la loc. prin dispariţia osemintelor din cripta dela Fll să fi fost într'adevăr bolnav. Dar ce am avut? De atunci, viaţa lui s'a schimbat cu totul. Guido renta, fapt faţă de care Divina Comedie rămâi Măria Magda ştie pe semne, pentru că a luat un a iubit de câteva ori, şi a ucis pe una din iubite un simplu episod. Nu e de mirare c'atâta adl scaun l'a pus lângă fotoliul meu, îmi ia mâna având şi era gata să-şi pună capăt zilelor pentru că l'a miraţie covârşeşte curiozitatea bietului cititor şi-l grija să n'o descopere prea mult de sub pături trădat alta, dacă un prieten nu-1 împiedica în ultima sperie înţelegerea lăsând şi pe Platon şi pe Dantl şi mă întreabă încet, cu puţină teamă, dacă vreau clipă. şi pe alţii în galeria marilor necunoscuţi. Deobicel
să-mi spue o poveste. t Iar inima de aur bătea furtunos. autorul sfârşeşte modest, recomandând succintul — Ce poveste Măria Magda? Tu nu ştii că eu le într'o zi, iubita lui, la care ţinea mai mult decât prolegomen, în'care întâmplarea" presară un dicl cred? la tot pe lume, îl descoperi în pivniţele castelului, K>nar de vocabule elene sau neolatine, ca o midi — Povestea cavalerului cu inima de aur. E fru sub bolţi, la o masă întinsă. In jurul lui, pe ge contribuţie lipsită de pretenţie, în stare să înl moasă. nunchii lui, cu mâinile înodate de gâtul lui, erau drurneze paşii minţei... Asta când interpretul el Şi Măria Magda, lasă ochii în jos, stângace. trei femei destrăbălate, care-i turnau vin pe gât şi încă foarte naiv, (pe cât de doct), şi nu s'a alia! — Nu, Măria Magda, iar îmi spui o poveste cu râdeau. Iar el râdea hidos, cu gura până la urechi. cumva cu vreunul din acei harnici editori del tâlc şi trebue să mă chinui apoi, să-i aflu înţelesul. Când Yves, iubita lui, se arătă în prag, în mantia biblioteci instructive, dela cari aflăm că Edisonl Mi's nervii bolnavi şi-mi face rău. ei albă, el tresări ca de o vedenie. Apoi, îşi trecu era vânzător de portocale sau Tolstoi un înde-l — Lasă-mă să ţi-o spun, Andrei. E frumoasă şi dosul palmei prin faţa • ochilor, goni prin desface mânatec călăreţ. I are să-ţi placă! rea braţelor, femeile de lângă el, care căzură la pă Scriu rândurile acestea, răsfoind o carte, apă Măria Magda mă priveşte cu ochii rugători. Ii mânt ţipând şi sări drept în picioare. rută de curând în Editura Cultura Naţională: fac semn din pleoape că poate să vorbească: Intr^o clipă, cuţitul de argint de pe masă era Oamenii celebrii.- ERNEST RENAN de N. Davi — Ştii, a fost odată un cavaler care se născuse cu împlântat pe rând ca o jucărie înnebunită, în piep descu. Abia o carte. Un format de buzunar, sub inima de aur. Cât timp fusese copil, nici odată nu tul celor trei putane. (Ca şi când ele ar fi fost ţire ca un ziar împăturat. O introducţie de o pa alergase împreună cu ceilalţi să ucidă păsările în vinovate! Ele n'aveau nici o vină, dar inima lui gină în care citim: „scopul acestui volum este cuiburile lor şi să le strice ouăle. Ci dimpotrivă se era acum de noroi). Apoi, Guido, căzu la picioarele simplu. Aţâţarea curiozităţei publicului nostru asu- căţăra îndrăzneţ şi sigur până sus pe culmi şi le iubitei lui hohotind într'un plâns sălbatec. „pra înţelegerii operei lui Renan"... Câţi au eitit strecura printre crăpăturile stâncilor unde-şi aveau Cineva care i-a văzut inima mai târziu, spunea într'adevăr pe Renan la noi? Atât de puţini înct- cuibul, fărămituri pentru pui. că aurul şi noroiul se amestecase şi .se topise aşa admirăm în primul rând stăpânirea pe care i\ ; Şi toţi părinţii îl dădeau de pildă copiilo lor şi de bine unul lângă altul încât nu se mai puteau dovedeşte d. Davidescu ca să nu exploate/e nân spuneau despre el: iată un copil cu inima de aur! deosebi. la strivirea cititorului, materialul pe care-! pre La 20 ani, cavalerul — îl chema Guido — era Inima toată avea străluciri ciudate, când nevino dă. Nimic din subiectivismul şi parada cercetăto cel dintâi la „tournoi", victorios în războaie ca ni vate, când diabolice ca acelea ale ochilor verzi: Les rului, care vorbeşte de omul celebru pentru pro meni altul şi ridica cu mai multă graţie şi îndemânare yeux verts vont en enfer! pria sa glorie, nimic din anecdota inutilă care de cât ori cine, mănuşa pe care doamnele o aruncau Les yeux verts vont en enfer! Da, doamnă, şt eu distrând spiritul nu comunică ceeace e esenţia printre lei. Dar spre deosebire de un alt cavaler su am uitat să-ţi spun ceea ce Măria Magda îmi spusese lul: gândirea, sufletul, marele omenesc al pro părăcios, el nu se mânia nici odată pe doamna care-i dela început: că, Guido cavalerul, avea ochii verzi. fetului. D. Davidescu îşi învălue „omul său", punea viaţa în primejdie, ci zâmbea, aducându-i Era firesc să i şe întâmple aşa. într'o dragoste calmă, într'o înţelegere adâncă, mănuşa, curtenitor şi afabil. Dar cavalerul nu iubia. Şi acum? Mă întrebi ce face acum? E tot în in într'o frază simplă şi plină, ca un artist care-şi Adică, n'a iubit până într'o zi. Era o zi caldă fern. Atâta doar că infernul e mai suportabil de împodobeşte opera cu toate bogăţiile senzibili- şi strălucită de toamnă iar cavalerii se întorceau cât şi l'au închipuit poeţii. Ba, un bătrân epicurian, tăţei sale. Istoricul cugetărei lui Renan în legătură dela luptă. Dintr'un pignon sur rue, doamnele agi cu care m'am împrietenit acolo mi-a spus că -a cu împrejurările în care s'a desvoltat,- - copilăria, tau năframele albe ca spuma mărei, şi funigei res văzut el însuşi pe Dumnezeu-Tatăl cu brirb/i lui viaţa lui, iată cartea d-lui Davidescu, tot ce ni se firaţi prin aer păreau că se destramă din dantela albă, venind încotoşmănat într'un dominou, cu gluuă pare nouă că poate stimula citirea şi înţelegerea mânicilor Ier spre a înconjura căştile cavalerilor, a-1 de capucin şi ghemuindu-se într'un colt. Vezi. - ă operei lui Renan. Când ai întors ultima pagină prinde de gât şi a le mângâia urechea cu şoapte şi Domnul e sătul câte odată de perfecţie. mâna caută maşinal în raft ,.Viaţa iui Isus". de mătase. HENRI GA D I. O. COSTfN Atunci a văzut'o coborând cu celelalte nerăbdătoare peste puntea castelului şi venindu-le întru întâmpi nare. Bătrânul Conte Godefroy, tatăl ei, a certat'o. Privirea ei se opri pe jumătate şăgalnică şi pe jumătate cerând par'că apărare în ochii tânărului Guido. Dar Guido avea inima de aur. De aceea el simţi numai decât că o iubeşte şi veni a doua zi să i-o spue cu acelaş surâs bun şi îndrăzneţ, pe care-1 avea de câte ori deschidea o colivie, ca să dea libertate unei păsări întemniţate. Odată cu aceasta Guido, îi aduse o pereche de porumbei albi, două blăni de vulpe şi un pui de lup, prins de el, işi care-1 urma ca un câine. Pe atunci lucrurile se aflau mai repede decât a- • cum, pentru că ştirile în loc să fie adunate de ziare, erau răspândite de femei. De aceea, doamnele şi Jungfraulein-urile toate au aflat în aceiaşi zi şi toate au spus: Iată un om cu inima de aur! Şi Beatricei — aşa o chema pe logodnica lui — ti plăcea să ştie că iubitul ei avea inima de aur. De câte ori se apropia de el, razele de aur îşi făceau drum spre ea şi-i luminau faţa cu reflexe portocalii, gălbui, pale, care o făceau să simtă oarecum distinc ţia şi nobleţea soţului ei, să i se pară că o îm părtăşeşte şi pe ea din ele, să-şi dea seama însfâr- şit, că soţul ei avea o inimă de aur. Dar când în seara ceremoniei nupţiale, Beatrice lipi capul de pieptul desgolit al soţului ei, spre a asculta glaşiil melodios şi sonor al inimei de aur, îşi dete seama de un lucru înspăimântător care-i încleşta dinţii în gură, şi o făcu să tremure toată: inima de aur nu bătea. Şi locul ei pe piept era rece ca ghiaţa. Da, dragul meu, inima de aur n'avea bătaie. S'ar părea că o inimă de aur nu poate face rău nimănui. Şi totuşi ascultă: A doua zi de dimineaţă, Guido, care dormise foarte bine s'a trezit cu soţia lui întinsă alături fără su flare. Trupul li era îngheţat, tar faţa iluminată fan tastic : galben, verzui şi portocaliu de reflexele ini mei de aur. ' Guido a înlemnit. Şi-a zguduit iubita, a încercat s'o încălzească în braţele lui, a plâns, s'a rugat de ea să'nvie din nou. Apoi, fulgerat de un gând, în- eţlegând însfârşit că el o ucisese, a răcnit ca în toiul bătăliei, s'a repezit la panoplie de unde a scos un cuţit lung şi ascuţit de vânătoare cu pră- sele de coarne de cerb şi peste câteva clipe avea în mâini inima lui de aur. In două sărituri se apropie de fereastră, o deschise şi aruncă inima
I ALBA SI ROSUL Trisinteză de Marinetti Tradusă după manuscris de M. MIRCEA
Sinteza 1 şi Dulcea continuă să vorbească fără să observe ce se petrece în spatele lor). Puternicul. — 35 de ani, îmbrăcat modern în Dulcea. — Cât oare va dura fericirea noastră ? negru. (Alba şi Roşul s'au sculat, şi rămân nemişcaţi Dulcea. — 25 "de ani, îmbrăcată modern, în şi drepţi după divan). negru. di cui. — întotdeauna ! Roşul. — (A doua fiinţă a lui Puternicul) voi Dulcea. — Cine ştie 1 nic, îndesat, 35 de ani, faţa şi părul vopsit în Puternicul. — Se zice că orice dragoste are o roşu, pyjama roşie cu mânecile largi. viaţă mijlocie de trei ani. (Pauză). Se zice că dac.i Alba. — (A doua fiinţă a Dulcei), firavă, pali dragostea supravieţuieşte primilor trei ani ajun Patimi dă, 25 de ani, faţa şi părul vopsiţi în alb, tunică ge mai întotdeauna fericit până la al zecelea^ albă. Dulcea. — Peste zece acni, am să fiu bătrână ; Când viine noaptea F"ndalul de stofă neagră. O bancă de grădină, voi avea 35 de ani. copiii dii-.ni cer în lemn negru. Puternicul. — Şi eu 45 ! Ce-are-aface: devre sparg jucării de a tu me ce sorb infinitul depe buzele tale ! Sărută-niă. Puternicul, în picioare, cu ochii spre cea" îmbră şi le rostogolesc pe bolţile cerului ţişează cu patimă pe Dulcea, tot în picioare, cu Aşa, toate umbrele au dispărut. ochii spre oer. Ei nu văd pe Alba şi Roşul care (Bianca trece mâneca ei largă peste capul Dul Adorm apoi ' zac culcaţi pe spate, cu capetele despărţite, aproa celui. Roşul'face la fel cu mâneca pyjamalei lui, cu pletele lumină peste risipa cea de aur m pe de ra pă şi cu picioarele ca şi împreunate sub peste capul puternicului). şi nimeni nu ştie ce visează atunci bancă. Puternicul (desbărându-se cu un gest brutal copiii). Puternicul. — Te iubesc ! Cât te iubesc ! Nebu de contactul acesta, îmbrăţişează cu patimă pe Copaii pământului neşte ! Tu eşti idealul de lumină mântuitoare în Dulcea. îndată Alba şi Roşul se înghemuesc când vi|ne noaptea), oceanul întunericului. Tu eşti o scară de lumină lângă fundal, la dreapta şi la stânga, aşezaţi la ce se înalţă către Lumină ! Merg, dar în curând pământ, cu mâinile întinse, trişti ca doi cerşe goi şi flămânzi voiu sburâ. Fiecare sărut al tău îmbărbătează ari tori neluaţi în seamă). — Şi acum, să dansăm. cu pumnii' mici încleştaşi' pile mele... Dulceo ! Sue-te odată cu mine ; ajută- Am o poftă nebună să dansez. pe beznefle dureroase afle ochilor mi să mă sui. Dulcea. — Şi eu. Puternicul şi dtdeea dansează aidorm şi ei visând, Dulcea. — (luându-se la întrecere în delir). Da, un vals tărăgănat, înlănţuiţi dar cu feţele despăr şi toată lumea ştie ce visează atunci dragostea mea. Sunt scara ta de lumină, dar scur ţite una-de-alta. Dulcea trimite sărutări Roşului. m copiii... tă şi şubredă. Aş vrea să' i multiplic corpul la Puternicul trimite sărutări Albei). infinit. Ai avea astfel un miliard de trepte de Căci Clopotele nopţlio trec încet pe SWB carne, sânge, sentiment pentru a te sui spre Lu CORTINA aiproaipe... aproatpe... tot mai aproape, mină. Dar spune-mi : eşti fericit î aişa precuim treceau odinioară Puternicul. — Da. Sinteza III pe ape Dulcea. — Totuşi, zăresc o umbră de tristeţe paşiii lui Isus. în ochii tăi. Fundal de stofă neagră. Pe banca neagră, Pu Puternicul. — Nu, nu ! Ba da... Şi tu desigur, ternicul şi Dulcea, adormiţi, tresar ca sub povara TANA 9TJIL suntem fericiţi, dar o umbră întunecă bucuria unui vis urât. Aproape de rampă, Alba şi Roşul, noastră. complotează în genunchi, cu spatele la public. Dulcea. — Sunt hainele noastre negre, care nu Alba. — Am plâns. S'au iubit. Am minţit. S'au luminează. sfâşiat. Iar acuma, continuă să se chinuiască în Puternicul. — Fiecare iubire poartă cu sine somn ? N'au nimic ca să sufere. Au creat o du Cei osândiţi... doliul după ceva. rere artificială. Vina aţâţărilor neomeneşti şi a gălăgioaselor pro . — Chiar dacă am fi îmbrăcaţi în roşu, Roşul. — Nu puteam mistui fericirea. Nimeni cesiuni studenţeşti, n'o au numai ocârmuitorii noş tot puţină bucurie ne-ar da acea culoare, pentru n'a poate mistui. Toţi o varsă. Uită-te cum visu tri, unii preoţi îndepărtaţi de seninătatea textelor eă negrul înghite ori-ce culoare. Noaptea e adân rile lor se chinuesc unul pe altul. A venit vremea evangelice, unele prea cinstite, şi caim sbârcite feiţe că. de cucoane ortodoxe, fete bătrâne, bisericoase dar m să lucrăm. Hai ! Puternicul. — Nu o umbră, ci un zgo ot tur şi o parte din ticăloasa burghezime ovreiască. (înaintează pe brânci. Când sunt la picioarele bură fericirea noastră. Ia ascultă cele două fiinţe Ne vine extrem de greu s'o mărturisim. Ştim cum vii care sforăe. Puternicului şi Dulcei, sar asupră-le, încercând să'i sugrume). se răstălmăcesc cuvintele. De aceia se cuvine să Dulcea. — Le uitasem ; aproape dă nu se mai osebim neghina de grâul curat. Există o negus- Puternicul (luptându-se cu Roşul). — Ajutor ! văd. Asta pare puţin de sânge. Cealaltă pare pu torime ovreiască oropsită de Dumnezeu, de ne ţină zăpadă. Ajutor ! legiuirile legilor actuale şi sărăcia în care se sbate. Puternicul. — Sforăe şi ea % Dulcea (luptându-se sălbatec cu Alba). — Aju E numită nu ştim din ce pricini: burghezime. No Dulcea. — Nu. Alba suspină în somn. tor i Ajutor ! rodul nerod crede c'are comOri ascunse în burtă Puternicul. — Nu e chip să fii odată singur. Puternicul (desprinzându-se, către Roşul). -- şi sub chelie. Mai există încă o sărăcime ovre Prezenţa fiinţei celeia oare sforăe mă apasă pe Te recunosc, canalie ! Eşti a doua fiinţă a mea ! iască pieritoare de foame, lăsată pradă sunătoarei umeri ca o şubă. Nu te poţi îmbrăţişa şi iubi bine, Eşti inchizitorul, călăul ! Te crezi stăpânul meu % filantropii a chiaburimei. Stratul acesta e însă ne în astfel de condiţii. Nu eşti şi nu vei fi! Eşti o culoare. Eu sunt vo- cunoscut, pentru că e tare greu şi tare căzut la Dulcea. — Nu te teme. Iubirea birue totul ! i.imul tău. Fără memoria mea, tu nu poţi trăi. fund. (Se îmbrăţişează). Am puţintică !... Pretinzi să mă monopolizezi. Nu Dac'ar cunoaşte cineva truda, suferinţa aceasta tă >;au. St-,u JB dispoziţia ta pentru lupta finală. cută şi umilă neîndoios că n'am mai fi martorii CORTINA Dar nu aici. {Apoi întorcându-se către Dulcea). acestei uriaşe stupidităţi, zisă mişcare antisemită. La revedere, Dulcea mea. Să >»ă scap de canalia Există însă un altfel de strat ovreiesc, uşure ca Sinteza II asta şi mă reîntorc spuma, umflat şi trufaş. Dulcea. — Ai dreptate. Nu acesta, e locul pen . Parveniţii. Oamenii aceştia înăcriţi de umilinţele Fundal de stofă albastră. In faţa fundalului tru curmarea unor vechi răfueli. Mă descurc de la care au fost supuşi toată vremea cât au slu un divan albastru. Puternicul şi Dulcea sfârşiţi această stupidă şi aşa-zisă prietenă şi' mă reîn jit ca măturători de dughene şi calfe de halviţari, Şi abătuţi, se îndreaptă spre divan silindu-«e să torc. Pe urmă, ne vom iubi în pace şi fără mar ajunşi acolo unde se găsesc astăzi, nu cunosc de nu calce pe Roşul şi Alba ale căror trupuri zac tori. cât o singură pasiune: răzbunarea. întinse cu capetele despărţite aproape de rampă Se răzbună cu cruzimea nevinovată a zevzecului şi cu picioarele ca şi împreunate sub divan. Pu Puternicul. — Şi fără întrerupători. caraghios şi grotesc. Nu se răzbună însă niciodată ternicul şi Dulcea se tolănesc pe divan. 'împotriva celui sus pus, ci împotriva celui orop Dulcea. — Puternice, scump ideal, mai mult de CORTINA sit şi împilat. cât divin, mor. Sărutările tale m'au stors, m'au (Trei secunde, apoi după două lovituri de re Celor mari k; ling făţarnici tălpile picioarelor, iar rupt. Dă sufletului meu o clipă de răgaz. Mă tem pe cei mărunţi îi hulesc cu hulă şi—i scuipă cu muci. volver). că 'nnebunesc sau mor. Cunoaştem un fost băiat de prăvălie, astăzi co- Puternicul. —• Şi eu sunt lovit de moarte în Autorul. (Vine la rampă). — Vreţi desigur sa r-oţat în vârful unei mari instituţii care a subvenţionat furibunda desfătare a sărutărilor tale. Sunt bi aflaţi ce înseamnă aceste două împuşcaturi. Sunt, din belşug „Cuvântul studenţesc". pe-alese, sinuciderea Puternicului şi a Dulcei ; ruit, sleit. Domnul ţine să fie socotit „rumun" (expresia (Deodată sar în picioare. Alba şi Roşul. se în sau, sinuciderea prea trecutei Albi ş' a pre*> în e a d-sale) şi e prieten care se trage de buric c'un tind a-lene, apoi încep să sară nebuneşte, în timp vechitului Roşu. Pe-alese, zic, pe-alese, pentru ca mare păstrător al ordinei. Şi pentru că „roităr col- ce Puternicul şi Dulcele par leşinaţi, nemişcaţi. rni-e groază de un simbolism precis. năr" (cum spun ovreii moldoveni) pecetluit pe frunte Salturile Albei şi Roşului devin frenetice. Atun F. T. MARINETTI şi cu epoleţi pe umeri îi face cinstea să soarbă câte ci Puternicul şi Dulcea se trezesc din moleşeala o ţuică împreună şi să sugă o măslină, domnul, vrea lor şi încep iar să se sărute. Asta potoleşte mişca să fie mai român decât e şi a dăruit o respectabilă rea Albei şi Roşului, cari devenind prevăzători &umă, pentruca bieţii studenţi p'ieritori de foame, şr felini, se retrag după divan, wnde rămân fără să-şi scoată mai departe „Cuvântul studenţesc". să mişte. Alba după Dulcea, Roşul după Puter Pentru o gazetă scrisă citeţ poate că n'ar fi fă nicul). cut niciodată această măreaţă jertfă. Dar domnul Ihdcea. — Mă iubeşti ? este antisemit şi cei mai periculoşi sunt încă an tisemiţii ovrei. Puternicul. — Mult ! Dar tu ? Dulcea — Mult. Cugete însă, cititorii, cât de slăbănogi suntem noi, Puternicul. — Regreţi 1 ceştialalţi, osândiţi să înfruntăm mânia şivoiului anti Dulcea. — Nimic. Dar- tu ? semit din dreapta şi din stânga? Cretinii ne vor trece Puternicul. — Nimic. (La aceste cuvinte, Ro şi pe noi printre rândurile jidoviţilor iar prostia ve selă printre rândurile psiho-paţilor, porecliţi huligani!.. şul se repede asupra Albei, o trânteşte la pământ ţi aproapt că o sugrumă după divan. Puternicul ION CALÜGARU şi polemist,, şi mai târziu gazetar, printr'un im perativ fiziojogic. A scris la 18 ani (în colaborare Evreii In Cui ura Română cu Jean Hefter), „Filozofia markistă în lumina filo- acte. A controlat politicianismul de afaceri şi 1-a Jzofiei contimporane", apoi „Pamflete socialiste". ţinut în frâu, până ce politicienii s'au unit şi i-au Apoi „Din umbră" poeme în proză „Ariadna", 'scopul unei naţiuni este să dea o cultură, a pus presei căluş. Spectacolul ultimilor ani sub1 "tragedie într'un act şi „Despre concepţia ma scris cândva & A. C. Cuza. Naţiunea româna cenzură, vertigiul permiselor, fraudele complicate terialistă a Istoriei". Două volume de „Cuvinte este pe cale să dea, la rându-i, o cultură. Calea cu incendii, n'au fost niciodată cu putinţă, pe o despre Ooameni" portrete nervos adâncite şi în sfârşeşte departe, dincolo de orizontul generaţiei asemenea scară, sub regimul de altădată al presei care credem că spiritul său de sinteză şi trăsă noastre, sub streaşină altui veac. E un suiş greu libere. Politicianii au reacţionat totdeauna în po turile bruşte ale stilului său şi-au găsit adevărata pe care-1 vor contempla, depe culme, urmaşii. triva ideei cercând să strice unelta ei de răspân expresie. Şi privind în trecutul pardosit cu inscripţii cari dire, presa, să lovească animatorul ei: ziaristul. La „Versuri şi Proză" au debutat mai toţi mărturisesc trecerea paşilor noştrii precoci, — In această luptă, în primele rânduri, alături de scriitorii tineri de azi şi au dus luptă firească de ce pietre cu nume pe ele vor desluşi, ca rosto marii noştri ziarişti, au stat şi stau şi astăzi, în a cuceri, pentru ei, publicul. Au debutat I. M. golite şi puse de evrei pentru a netezi ascensiunea sujba idealurilor umanitare şi în slujba limbei Raşcu, Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru,, Al. O. la soclu? Cercăm a lua cu gândul, depărtarea româneşti, colegii lor evrei. O ciudăţenie a vieţii Theodoreanu, Perpesercius, B. Fundianu,, N. Da- cerută de legile perspectivei. Care a fost aportul culturale dela noi a vrut adesea ca scriitorii cei videscu, Claudia Milian, T. Arghezi, E. Furtună, evreiesc în cultura română, până în 1920? Chestiu mai eminenţi să fie ziarişti de meserie şi dis Al. D. Xenopol, G. Diamandi,, B. Luca, M. Cru nea e interesantă azi, când frântura unei generaţii preţuiţi ca atari de scriitorii titraţi: Societatea ceai^' E. Speranţia. fără pregătirea vieţei şi a şcoalei contestă celei ce Scriitorilor Români, ţarc de mediocrităţi în care In această epocă începe să se afirme, discret, a trecut şi prin şcoală şi prin răsboi, dreptul şi n'ar fi intrat ziaristul Mihail Eminescu, nu co dar cu vigoare, un scriitor matur: B. Luca, (Bern- ^apacitalea de cugetare şi acţiune în ţara pe care a prinde în ocolul ei nici pe Tudor Arghezi nici stein), poet şi prozator de o greu realizabilă con- mărit-o cu braţul şi cu mintea. pe Galaction, nici pe Cocea. Evreii ne-au dat un ciziune, şi dramaturg care a stârnit, deopotrivă, ziarist care ar ilustra orice literatură străină prin conflicte de idei.... şi conflicte de rassă. Evreii români au contribuit din răsputeri la graţia stilului, prin subtilitatea şi ironia lui deli formarea atmosferei intelectuale propice unei des- Mai tânăr şi mai fericit, căci piesa lui a fost cioasă. Este H. Streittrian, autor târziu a două vo voltări culturale: Nu considerăm cultura nici cu .ascultată fără scandaluri antisemite, este A. Do- lume ae esseun, după o viaţă de pagini risipite. o imaginaţie de sculptor alegoric nici cu aceea minic (Reichman) autorul „Sonatei ,umbrelor", Adăogăm că H. Streitman, e izolat prin ostilita de profesor, Cultura nu e o femee frumoasă şi reprezentată şi la Berlin. Apoi Eugen Relgis, care tea chiar a colegilor săi evrei, în mare parte.- o do gravă, drapată şi dreaptă, răsărind dintr'o mo a scris câteva volume de fantezii, schiţe, ver vadă mai mult a eminenţei sale surâzătoare. Ci vilă de lire, flaute, tomuri, ia folii, pe care stau suri şi cărţi de propagandă umanitaristă, apare, tim ades pe Em. D. Fagure, colaboratorul lui scrise date şi semnături ilustre — nu e nici un în lumea noastră literară ca singurul, din nefe Miile, şi care rămâne în presa noastră o figură de tablou difuz de capete mai mult sau mai puţin ricire, fervent, al marei cauze pe care o serveşte. seamă: lipsit de supleţea şi forţa felină a lui chele, de capete celebre aplecate în aureola lămpii A înfiinţat primul cer umanitarist din ţară, Streitman, Fagure, n'a putut face salonul în pe masa de lucru prăfuită, pe când, în toate părţile în directă legătură cu străinătatea si cu grupul literatură, acaparat şi ţintuit de meseria-i grea. năvăleşte penumbra odăii şi a secolelor. Obsedat Clarte\ Acelaşi cuvinte le avem pentru Constantin Graur de un asemenea tablou nesigur Eliade Rădulescu In economia politică, evreii ne-au dat pe St. un dialectician de o luciditate socratică şi care a dat tiparul nefast, — scriţi băieţi! dar s'a gră Antim, spirit ascuţit şi original, şi care, p/e- desţeleneşte terenul minciunilor noastre sociale, bit să scoată „Curierul de Ambe Sexe", ceeace când din presa cotidiană, a lipsit-o de una din cu o străruinţă de plug. înseamnă că eră îln secretul adevăratelor mij puţinele ei pene competente. loace pentru crearea atmosferei culturale. Gustul Ne place scrisul lui Labin, şi al lui Husşar In critica română, în sfârşit,, evreii-români, prin de a ceti, interesul pentru artă, stimulentul pe care şi al Iui Enric Algazi, care îşi aminteşte de ţară însăşi firea lor analitică, au un rost şi un loc o asemnea ambianţă; îl constituie pentru artist, iată în coloanele lui „Le Temps". cu mult mai mare în creaţia literară propriu zisa. ce a urmărit Eliad prin întreprinderile lui edito Pentru Titu Maiorescu, ne-au dat pe Dobrogea- Acestea despre „Jidanii în Presă" după o ex riale, prin compania de traduceri şi localizări care nu Gherea. In locul inexistenţilor rjragomirescu presie scumpă a d-lui A. C. Cuza. Nu-i vedem a decurs. E în aparenţă paradoxal să începem aşa, şi Lovinescu au pus pe H. Sanielevici, om de niciodată partea asupritorilor poporului, şi când . Dar. aceea ce ne izbeşte când cercetăm chestiunea vastă cultură, şi, trecând peste presumpţiozitatea-i un ziarist evreu a plăcut d-lui Vintilă Brătianu, a oportului evreilor în cultura română, este con ostentativă şi adesea vizibilă, un bun clarificator plătit cu libertatea sa crima de a-1 fi părăsit. tribuţia lor formidabilă, este activitatea lor pre de idei, situaţii şi probleme. ponderentă, pe tărâmul editorial. Spiritul lor co In literatura română, contribuţia evreilor, creşte, progresiv, în cantitate şi valoare. Ne-au dat apoi pe Ion Trivale (Netzler) cetitor mercial pe care-1 încriminează antisemiţii, a fă în mai multe limbi, critic sigur şi lucid, autorul cut în această capitală problemă a creării at Manualele noastre cari nemeresc cu nemiluita orice obscur versificator din trecut, şi izbutesc unui singur volum de „cronic liierare" o serie mosferei intelectuale aproape totul. Fără un pu de portrete şi de esseuri cari denotă gravitatea blic ademenit la cetire, trezit la frumuseţile artei să te desguste Ia vreme, de literatură, îşi îngă duie luxlul de a ignora pe Ronetti-Romart. Avem pierderei încercate încercate în persoana lui, în printr'o răspândire metodică şi perseverentă a 1916, pe malul sunării sub gloanţele bulgăreşti. "ediţiilor ieftine, ce s'ar fi făcut băeţii cari au un respect eminescian toţi precursorii cari s'au scris, nepoţii şi strănepoţii cari scriu, ai lui Eliad? străduit cu limba românească şi au transformat (Continuarea în numărul viitor). jargonul greco-turc, apoi cel franco-Iatin, în gra Şi dacă oficiala carte de cetire ar fi fost prin V. DANOIU. miracol, suficientă, simpla producţie indigenă, fără iul acceptabil de azi. Totul însă trebuie rânduit acea profuziune de traduceri, la îndemâna, prin în muzeul de istorie literară. Trebuie părăsit punc preţ, a (oricui, — ar fi ajuns? Amintirea primelor tul de vedere relativ românesc. Să ne întrebăm, Rusticus amor cărţi cetite răspunde singură. Cine a uitat pe la fiece lucrare, veche sau nouă, dacă ea există sau nu în planul literaturei universale. Să nu Creangă, pe Eminescu, pe Conta, cetit în tipă lui F. Adena riturile lui Şarăga? Copilăria atentă a tuturor ne întrebăm dacăj Vlahuţă a fost mai mare ca îşi aminteşte de ediţiile Samitca, Pinoth, Cuper- Gerna, dacă Moldovanu e superior lui Liviu Re- breanu, ci dacă vreunul din ei cel puţin, poate In păr avea un ochiu de bou man, Baraş, şi Steinberg, Prin„Biblioteca pentru floare săracă — toţi a lui Alcalay, sute de mii ed cetitori au cunoscut să fie primit de cetitorii marilor literaturi străine. Credem că până la Caragiale şi până la Al. Da Iar ochii ei trezi au ecou literatura universală şi pe autorii noştri. Editurile de ochi de vacă; Segal, ed Brănişteanu, ed Calafeteanu, tipăresc bila n'avem literatură pentru export. N'avem de şi âzi, pentru cei cari vin mereu, cărţi eftine cât mari figuri culturale şi un poet din nefericire, intraductibil. Amurgu'nctns se dizolvă'n şi bune. In sfârşit, atletismul economic şi acid de fragă literar al d-lui Aristide Blank a întreprins în Cu Manasse prin realismu-i acut, prin pitores Şi-un bou răzleţ netam-nesan în dimensiuni măreţe „Cultura Naţională". Unde cul pe carel- înfăţişează, prin verva diabolică pornea să ragă; sunt intenţiile subversive ale acestor întreprinderi, pe care o desfăşoară alături de un nobil dra cari au tipărit foarte adesea până şi cărţi antise matism, trecem în arele repertoriu universal. E Trecea prin noi un plug şi-Amor mite? Se strigă editorilor că unii din ei s'au un dar unic, în felul acesta. Şi Rometti-Roman fum stă Ia coarne îmbogăţit. Aceasta înseamnă a aborda o problemă n'a scris, viabilă, decât această singură operă. Dădea impuls brăzdarelor prin partea ei măruntă. Au trebuit vre-o şase zeci Davila, însă, a mai scris ceva bun, în afară de să ne răstoarne; de ani de activitate pentru a forma un public Vlaicu-Vodă. cultural. Pentru aceasta trebuiau volumele, broşuri, Iată apoi un romantic evreu: multilateralul Ste- Trudite umbre a Cerneau ediţii populare. — Evreii le-au dat, într'o pro rerman-Rodion, scriitor fecund, critic literar, po sub noi pocladă porţie care permite concluzia că ei au creiat, a- lemist, gazetar, antologist, traducător harnic, şi Şi'n tihnă boii rumegau, proape singuri, atmosfera noastră culturală. esenţial poet. E din seria Anghel, Iosif, Chendi, rar, în ogradă. cari îl apreciau mult, şi nici un istoriograf literar PERPESSICIUS Nu ignorăm, desigur, rolul şcolii primare. cinstit, nu-1 poate smulge din galeria anilor 1900- 'Dar el nu e decât pregătitor. Cu mijloacele lor 1910. puţine şi pentru numărul lor redus, evreii au Rodion a fost un neliniştit, şi un animator, muncit onorabil, şi pe tărâmul şcolar. Rolul pre întors de pe front, s'a sinucis în 1918, lăsând sei, de-aşijderi, nu-1 nesocotim. una din cele mai bune lucrări de război: sonetele Evreii s'au găsit aci, totdeauna, de partea gene din „Frontul Roşu". roasă a baricadei. Colaborarea lor pentru cuce Alături de el, mai tânăr însă, B. Nemţeanu, rirea libertăţilor şi pentru înfăptuirea reformelor poet delicat, cel mai precis traducător al lui Rugă pe cari le încearcă azi Brătianu al II-lea să le Heine în româneşte. A murit de ftizie în 191.9 ' •-'-l it- • •• gâtuie, se urcă în timp până la 1848, Se ştie Din ce în ce, pe măsură ce dela sine, se în Loveşte-mă cu-amnarul planetelor sa fiu prea puţin că tovarăşe de luptă al lui Rossetti, Pe vatra veşniciei deodată focul viu, 1 lătură vrăjmăşia şi deosebirile vremelnice de me şi cel mai intim prieten a fost evreul Rosenthal diu şi de rasă, numărul evreilor de talent în Ce pâlpâe, trosneşte şi sare nebunatic: mort în timpul revoluţiei, în temniţele ungureşti, slujba limbei româneşti se înteţeşte. Cu ultrma Dănţuitor albastru cu talpa de jăratic, pentru cauza românească. 'Nimeni nu-1 cunoaşte, generaţie, - cea simbolistă — 1907—1915 ta- Cu sufletul de flăcări şi cu călcâiul gol, din nume, pe Iehuda Iscovescu, mort în aceleaş berile artificial despărţite se contopesc. timpuri, pentru aceeaşi cauză, la Constantinopol; La „Insula" lui Minulescu, la „Noua Revistă Pândit mereu de-al umbrei neţărmurit ocol. de colaboratorul „Republicei Române", a lui C. Română", la „Flacăra",, colaborează toţi deopo Pe mine nemurirea a prins pochiş de stânci A. Rossetti, poetul L. Fabian. Manualele noastre trivă. Prejudecăţile dispar într'o frumoasă eflo Descătuşe-mi isvorul cu apele adânci şcolare, cari consemnă cu aviditate cele mai infime rescentă de personalităţi preocupate de artă, şi Şi lasă'l pe sub sălcii să fie până'n mari din punct de vedere larg cultural, opere şi acti productive. A scris atunci versurile lui inegprenate O fugă limpezită de-atâtea inslelari. vităţi, din pricina rolului lor precursorii!, nu-i de o rafinată sensibilitate D. lacobescu, poet evreu • pomenesc pe aceştia. regretat de toată generaţia românească actuala Nu puţul ce cloceşte, sălcie a lui apa Presa română a impus clasei dominante fele mai şi care şi-a propus ca un pios omagiu să-i pu Vreau valul viu şi verde, ce fuge pâna crapă, mari reforme, prin simpla pregătire a spiritelor. blice volumul postem. A murit în vârstă de 20 Dar care,-o clipă numai, ţinând în braţe vântul, I-a impus chiar un ideal de care ciocoimea noastră ani, în 1914. In curcubeu de raze îşi faure mormântul. se peocupa foarte puţin şi am avut expropierea, La Iaşi, apăruse, opusă tradiţionalismului ex votul universal, şi răsboiul, în momentul când clusivist al Vieţii Româneşti" revista „Versuri ION PILLAT aceste idei au devenit impulsiuni irezistibile la şi Proză" a lui Alferd Hefter (Hidalgo) scriitor Intelectuali cu hăţ Cubism sl empirism Viata
E vorba de gazetarii cari trag la poştalionul lui PieţW.a este iffiw mijloc şi nfy Un scop. Mănânci şi bei şi-ţi măslueşti urâtul... Stelian Popescu, directorul ,.Universului" şi la alte ^ Pictorul Bfaque a scris cândva: „îmi place regula Din când în când, violentat de astre, căruţe, harabale, roabe şi cotigi din circulaţia de ma care corectează emoţia". Este atributul unei sensi- Ţi'ntinzi din clipă gâtul culatură cotidiană. Ceilalţi intelectuali fac parte din bilitâii prudente în căutarea unei discipline. Şi piui lung în stepele albastre. categoria mai norocoasă a omului cu sgardă, întru In artă nu se. începe şi nu se sfârşeşte prin emo cât sunt cointeresaţi la paza marilor instituţii aso ţie, se aplică numai regula, dela început până la De unde vii, te-asigură 'nvăţaţii; ciate cu Statul, în câte o întreprindere în care acesta sfârşit. Ba chiar te fac să cugeti (vre-o trei firme\) pune totul, iar beneficiarii numai inspiraţia. E sin Şi doar aşa, din părţile infirme, gurul caz când aportul în idei e preţuit, dar atunci Decadenţa artei începe când, din nevoia de a Mai scapă şi prin creeri dumicaţii. cu vârf şi îndesat. crea, se trece pe nesimţite la dorinţa de a imita, Că vrei ceva, că faci mai mult, o crezi Gazetarul, conform unei vechi şi sarcastice defi când spiritul de analiză se substitue gradat sbiritu- Cu fiecare pas ce te apleacă; niţii, e directorul opiniei publice. El spune poporu lui de sinteză. Şi îndopat mărunt, te digerezi, lui când trebuie să se supuie, când trebuie să re Abia simţind că totul o să treacă. ziste, când e minţit şi când i se spune relativ ade A creia înseamnă să produci cu ajutorul legilor vărul, întrebuinţează în exerciţiul acestei funcţiuni vechi o unitate nouă. Acum tuşeşti şi scuipi în vecinicie până şi stil şi compoziţie, dar numai uneori. Tot Rugini, din toate fibrele apuse! deauna, însă, mai mult decât colegii săi de unealtă Emerson a spus: „De îndată ce statuia a fost în Adormi şi cei rămaşi, pândiţi de tuse, cari scriu romane, poezii, nuvele, şi dramaturgie, treprinsă pentru ea însăşi, fără nici un raport cu Mănâncă, beau şi se rezolvă cu-o hârtie. cu o nespus de nătângă pretenţie şi buburoasă vani templul şi palatul, arta a început s decadă; capri George Gregorian tate. Gazetarul, în sfârşit, ar fi tot ceeace ar putea ciul, extravaganţa şi exhibiţia au luat locul v.'chei să fie, chiar şi un interesant reporter dacă ar deveni cumpătări. propriul său Director mai nainte de a conduce opi Se poate spune tot astfel despre pictură. între Svonuri nia publică. Această demnitate e rezervată însă doar prinsă pentru ea însăşi, pictura n'a întârziat sa de reporterului după vreo douăzeci de ani de fapte di Copilăria mea, începui fără să observ întuneca vină prisoniera gustului, a amestecului şi a aranja rea chipurilor din jur şi acel fel de atenţiune sub verse, crime şi interviewuri în care timp redactorul mentelor zise „artistice'. i-a corectat manuscrisele şi 1-a iniţiat elementar în care, cu puţină luare aminte ghiceşti constrângere De acee vedem aţâţi pictori căzând în trucaj şi tainele, sintaxei. D. Mavrodi, de 'pildă, ar putea şi politeţă, copilăria mea e povestea portretului în dedându-se bucătăriei mai mult sau mai puţin sa depune examenul de admitere în gimnaziu. D-l Ste ulei al străbunicului. Fără îndoială că aceasta e a- vante, pe care îndrăznesc s'o numească pictură. lian Popescu fost ministru de justiţie, ar putea re mintiteal de jcăpetemie, dimpreună cu o ainumiltgl Si arta lor numai luminează de mult pentru că e zolvi hârtiile fără punere de deget, ci cu o compli clipă când într'o sală deşartă, plină cu soare şi de smulsă întunerecului. Miroase a mort înainte de a cată, chiar, parafă. ceva praf, mi-am dat seama deodată că intrasem în fi văzut lumina zilei. Să nu ne mai pierddenv în exemplificări scabroase. lunga vacanţă de vară. A! dar asta n'are nici o im Ce titlu mai binemeritat decât acela de „maturi- portanţă pe lângă portretul în ulei aii străbunicului Să nu ne înduioşăm pentru maeştrii cântăreţi ai ivoarte", pe care singuri îl aplică operilor lor. presei cari toţi devin pe If. cincizeci de ani, respec meu, căzut din cadrul dau rit şi uitat într'un colţ, tabili şi ventripotenţi. Omul se îngraşă de trai bun simplă pân'ză ţintuită pe patru speteze subţiri, — „Cubismul este drumul spre stea. După patrU se şi se umflă din mizerie. Rezultatul, apreciat din ce neglijenţă! cole de empirism, speranţa apropiatei reîntoarceri ochi, e acelaş. Era o pafta palidă şi triunghiulară, pe un fond la iniţiere. De data asta, directorii opiniei publice, nobihi negru lins şi priviri reci de un verde coclit sil un In secolul al XVI-lea umanitatea a cunoscut rena educatori ai cetăţenilor, vajnicii apărători ai liber guler înailt până peste bărbie ţinut, după moda tim şterea unei forme, astăzi ea cunoaşte pe aceea a tăţii şi ai principiilor vremii, au suportat în una pului, într'o înfăşare de mătasă de către gâtul pă- spiritului. Cum cubismul, îmbogăţind arta cu un as nimitate o umilire pe lângă care noul regim hărăzit Pe zidul suvenirului stăpâneşte azi acel portret, pect nou, se întoarce la principiile ei esenţiale, el prin constituţia liberală e ca un bobârnac faţă de o rea mai lung. singur, reprezintă cu adevărat „Renaşterea". mojicească tiflă. Li s'a suprimat pur şi simplu re- ca într'un fund de biserică un sfânt care tralnspare paosul duminical. Isprava o făcu acelaş brav Po de sub cojireaJ pricinuită de umezeală; stăpâneşte Nu există dar „spirit nou" ci J or mă nouă" pescu Stelian, care n'a scris niciodată şi care, la fel poate tocmaii pentru că l'au părăsit răzimat în un cu Alecu Mavrodi găseşte că scrisul nu e atât de gherul chiar al camerelii mele de joc. Acolo, printre In prefaţa sa la: „Despre principii dc râzboiu", istovitor încât să necesite odihnă. paiaţele carne şi' urşii de pluş, printre soldaţii de mareşalul Foch conchide astfel: Pentru d-l Stelian Popescu, fericit antreprenor de plumb, caii de lemn şî velboipedai cu trei roate, ...„Astfel la anumite epoci, arta construcţiei se a- mare şi mică publicitate, repaosul duminical însemna pata lui isoscelă şi gălbue, ca o facilă în noapte, vă vântă câteodată într'un stil particular, în direcţii renunţarea la câteva milioane lei anual, venitul cert daţi seama cât era de severă? Ai casei au încercat mai mari, cari îi permit să realizeze materiale noui, al celor 52 numere sacrificate de dragul unui dezi să creeze între mi|ne şi EU o atmosferă sentimentală: ca şi un lucru mai desăvârşit, fără ca prin aceasta, derat proletarian. D-l Stelian Popescu n'a mai putut ia uite cum sameni tabloului, îmiziceato : ai! să fi principiile de statică ce stăpânesc architectura tu 1 răbda să nu irumpă în piaţă Lunea, cu cele opt leit el. Şi spre a mă convinge însuşi tarta poza , ală turor timpurilor să se găsească modificate. Acelaş coloane de inserţii şi reclame. turat, pentru a^mi înlesni verificările pe această lucru şi cu arta războiului, chiar, după ultimele 1 Trecâmi cu buricul peste o lege formală a Minis- scară genealogică. Toate acestea nu rn'aU determi campanii". rului Muncii, peste un uz mondial şi peste un sfânt nat' să nu mă joc, ca până atunci, cu spatele la „Formele evoluează, principiile conducătoare ră- : drept al simbriaşilor, a silit pe toţi patronii să-1 portret, din teama de a nu-i întâlni privirile recii, imite de teama concurenţii şi acaparării. Ne-am aş intense şi invariabil suverane. Din totdeauna arta are ca scop, nu să reconstitue teptat la o intervenţie a Ministerului. Dar care mi un scop al „Naturei", ci să construiască echivalenţii Dar în toate robiile în cele mai deplj'lne, în cele nistru, cât de popular şi de puternic, se încumetă săi plastici şi faptul de artă astfel constituit devine mai consimţite, mocneşte un gând de revoltă. Al să înfrunte pe antreprenorul unui ziar de o sută un aspect creat de Spirit. meu se încinse în tăcere, miji şi prinse flafcără, şi de mii de foi tiraj ? Speram într'o energică rezis crescu deodată incendiar, când sub coiful argintiu tenţă a asociaţilor de presă. Nu ştim ce s'a bâlbâit şi cuirasa de carton presat, şi cu safoia goală în în câteva şedinţe, abil sabotate de agenţii marelui Artistul care se desparte de Universal se depăr mână, am dat btlsna! în portret şi i^ajm spart ochii. samsar analfabet. Eram siguri, în cele din urmă, tează astfel şi de Adevăr. Fu primul meu gest de independenţă şi cine ştie că cele câteva zeci de ziarişti cari populează re Operile constructorilor, puri sunt pentru pictorii- dacă-1 regret chiar azi. Am petrecut deci o adevă dacţiile, şi piaptănă raportajele a ceîor bizari factori bucătari tot atâtea „j'accuse" de cari fug cu teamă şi rată după amiază de liberă joacă, o după amică poştali denumiţi reporteri, şi dumică, pentru diges mân". tia cetitorului, comunicatele directoriale, vor reac Oricât e de rafinată' şi de atrăgătoare, o pictură frenetică, revoluţionară, în care căpătasem un as ţiona în bloc, vor comunica publicului înţelegător care nu se poate descompune, nici reconstitui ca un cendent vertiginos asupra ursului de pluş, al armai- motivele şi hotărârea grevei. Oamenii aceştia cari. motor, o catedrală sau un templu, nu este decât bu tei de plumb, al cavaleriei şi al paiaţelor sulemenite spurcă pe comisarul regal, cari sfidează zilnic o cătărie. şi ţeapăn servile în a mă desfăta. De atunci însă brigadă de jandarmi, sgâlţăie tronul de picioare, sfă portretul se răsbună şi persistă în colbul sufletesc râma guverne, nu s'au învrednicit să ţie piept, câ Adevăratul pictor pleacă dela-pânză ca să ajungă din care simt punctarea privirei lui; verzi ca valsul teva ceasuri, unui sărman tejghetar incult rătăcit în la suprafaţă, criticul bun trebue să meargă dela su de bronz vechiu al fântânei de ori şi unde — toate CorAerţul de foi tipărite. Ziariştii n'au fost capa prafaţă la pânză. fântânile adevărate au uni vas pe umerii de îngerii, 1 bili nici de revoltă nici de solidaritate. Au scrâş totul în bronz vechiu. Iar portretul faimos ) pe nit, au înjurat de mamă, prin cafenele, pe patroni, Pictura fiind preţuită în adâncime şi nu în supra care mi l'ai făcut Marcel Iancu în 1922, seamănă şi s'au supus. Teama de înlocuire, teama de ziua faţă] importanţa subiectului devine cu totul relativă, straniu ca tonalitate şi expresie eu defunctul chip de mâine, îi terorizează. Cel mai modest atelier de tivă. pictat; acum mai bine dte un secol cu toartei deose broşat sau de făţuit, unde se întrebuinţează fete birile de procedeu şi de temperament dintre cele şi copii ar fi dovedit mai multă hotărâre şi mân Pentru constructori necesităţile organizărei tablou brul pictor şi meşterul necunoscut. Din locul lui drie. lui regulează atitudinile, pentru analişti atitudinile mă priveşte şi îmi impune o personalitate, de acelea Azi toate ziarele apar şi Lunea. Ele continuă să determină compoziţia.- o să-1 înlătur sau M voi dărui lui N. D. Cocea, caire susţină, platonic, revendicările muncitoreşti: ziua de mi-l cere. Bine ar fii fost totuşi să-i pot sparge ochii, opt ore, repaosul duminical, dreptul la grevă: dar Respinge ceeace e întemeiat numai pe instinct şi gestul ar însemna liberarea faţă de respectul lucru nu şi pentru gazetari. Iar aceştia, sub vigilenţa pa nu are altă regulă decât întâmplarea. lui de artă, — ce victorie vreţi mai echivalentă cu tronală se întrec, o zi pe săptămână în plus, să a săbiei de' lemn de demult? Iar despre viaţa săr behăe democraţie, în cont salar. Bogăţia mea e în spirit şi nu în ochi. Dar acei cari manului strâbu îic aflaţi că a fost roatanticj, filndcl înţeleg să-şi afişeze bogăţiile materiale, nu se mul a mu** tânăr şi fiindcă t suferit ila urmă de o boală I. V. ţumesc uşor, la materiile simple. a măduivei. — Desigur anii cei lungi în fotoliul cu roate şi cochetăria nedesminţită a fularului de mă Cum e epoca aşa e şi arta. tase i-au dat acea paloare şi aceai privire de încor dare dispreţuitoare şi de reţinere mândră în faţa Analiştii pot să prezinte arta egipteană ca o artă sorţii.... primară şi empiricii s'o ignoreze. I. Vlnea
Egiptul care a ştiut să iniţieze spiritele cele mai ») Vezi în Baudelaire, prefaţa la ..Petites Poèmes en Pro- înalte alee umanităţei: Moise, Pythagora, Platon, 0" accepţiunea cuvântului. Isus, va mai• şti să lumineze pe profeţii viitorului. Cine nu ştiee să invente nu merită numele de ar tist. ' •• Fiecărefmari epoci a umanităţei, corespunde un aspect 'hau al Tradiţiei. Paris. LEONCE ROSENBERG Directorul lui L'Effort Moderne sadoriale şi a corpului de gaidă selecţionat. Scriito rii se sU'ânig în cafenele, savanţii în oluiburăe poli tice, nici o sforţare n'a tins' vreodată să-i grupeze în jurul personalitate! care se vrea activă, acapa Enescu în America, De Max, Ventura, Lyonnel. Alice ratoare şi variată a celei mai propagandfilste dintre Cocea, Clara Iiaskil, în vechiul Continent, au susţi Regine. Pentru a contopi cele două lumii iremeidfa- nut în străinătate iarna asta ea niciodată prestigiul sen- bil dezunite şi opuse, ale oligarhiei rafinate şi ale ob zibilităţei artistice a românului. După succesele comedie scurei! noastre burghezii orăşeneşti şi a pironi dea- nilor cari au culminat cu triumful Alicei Cocea, presa fran supră-Je steaiua unui ideali comun, numai Curtea ceză la care se asociază cea belgiană, americană, elveţiană noaistră despotică era indicată. vorbeşte cu deosebite elogii do. concertele Clara Haslcil. Totul s'a mărginit la. câteva volume de mare lux, Natura muzicală deosebită a acestei pianiste, personali- în vitrină. S'a crezut poate prea mult, în singura taica ei artistică ce depăşeşte cu mult însuşirile unei forţă a exemplului. excelente interprete, an uimit pe toţi muzicanţii — ne spun E cevai. cronicarii cu autoritate, clin occident. Dar pentru asta să fi fost altfel conţinutul. Le Monde muzical din Ianuarie (Pavis) sub semnătura • iui K. D. Delage : I. Vn. ,Cu o aparentă delicată, Clara' Hafekil este o artistă plină (ic Pliergrie şi pasiune. Interpretarea ce a dat lui Bacii e cu. Davidescu totul superioară. Sub degetele ei, pianul cnpătă amploarea, varietatea şi fineţea sunetului de orgă. îmscripfsî (Ed. Cultura Naţională) Sonata op. 109 de Boelhoveii a fost redată cu cea mai mare adâncime, iar Scenes d'lOnfants de Selimnann cu toata In literatura română, poezia lui N. Davidescu, frăgezime» şi delicateţea necesară... fortificată pe intransigenţe estetice, îşi fixea'ză des Lamento (âl despre' virtuozitatea artistei ea este incomparabilă". tinul, alături de creaţiunile excepţionale, într'o lentă (Jazelle de Laitsumir (11 Febr. corespondenţă muzicală Ploi de Martie, tragedie citadină dar statorniică pătrundere în spiritul public. Dealt din Paris. arborii-şi fac semn ca surdomuţii. fel nimic mai firesc. Fără evoluţie, poezia româ iX'laia Huxkil trebuie numărată prii tiv cei mai de frunte Pentru spectacolul de adio nească a trecut la un moment dat în lagărul unui interpreţi contimporani. Si ne vom feri să-i dăm titlul de plângeţi lacrimi de făină, sonerii, lumină simbolism cc nu-şi găsea justificare nici în sensi virtuoză, fiindcă nimeni, ascultând-o. nu se gândeşte la de Sfântul Bartholomeu al afişelor. bilitatea, nici în modul nostru de a privi lumea' ex terioară. Această prematuritate a făcut ca simbolis virtuozitate, niciodată apoi n'a fost artistă într'o mai splendidă stăpânire a forţelor sale. Dinspre bariere noaptea vântuie — mul să lâncezească mutlă vreme, fioare exotică în Dar şi câtă omoţiure a stârnit între pianiştii, sinceri,şi treci între cristalele, feeric, deci — sol neprielnic, în regiunile sterpe ale acrobaţiei iinisiehim, veniţi să asculte pe o colega : Măreţ program pe rugul lăuntric răstignită, verbale. s);:-t':inu (iintr'iiii capa! !a altul cu o bravură şi cu o măes- în dâra farului, snop imponderabil D, jDiafvsde'scu redă sim,bot;i.sinuJui definiţia lui tJ'ie incomparabilă! Fie că Clara Haskil interpretează ritm discret pneu rostogolit. cea mai înaltă, cea maii intimă şi este prin aceasta opere de aclăxe sentiment, fie că execută bucăţi de strălu un întemeietor. cire mai superficială, ea ştie să scoată dintr'insele maximul Şi s'au aprins stelarele vitrine Ca o demonstraţie severă împotriva desfrâului de emoţiune de graţie şi de spirit. Si cu dânsa putem fi cumplit Negrul (tău) se strâmbă în carton prosalic, d-sa se întoarce cu profunde veneraţii, la l'iiiştiţi : succesele de rampă nu vor întuneca niciodată pe înghite felinarele câte unul forma exterioară de expresie a versului pur. Poezia muziciană în folosul virtuoze)..," la intrarea în teatru va dansa, va dansa^ sa se închide cm majestate în austeritatea unor a- (Gustave Dore) -— Nu mă vezi, sufăr, sub Cilindrul inutil. lexandrini desfăşuraţi înspre nebănuite rime ca va 1920. I. Vinea lurile . în spre faleze. Această formă de expresie The .Vece-)'ork-Heiald (Paris 25 Ianuarie) : este o chestiune de predilecţie pur exterioară. Arta .,in foiic-rtiil ei de ."vlr.tţi seara Ci:' ian.) Clara Haskil — expresHunii sale rezidă, în primul rând, îji puterea o strălucită discipolâ a şcoalei franceze — a dat. ca o mu Coroana Lăuntrică a versului. Poezia sa se arh'iitectureazâ ziciana desăvârşită o interpretare devotată operilor maeş- în propriile ei elemente, şi în această techniică care Irilor clasici. Virtuozitatea ei este impecabilă şi naturală. este însăşi o formulă a desăvârşim artistice, des A adaogă! o bucată de Albei)iz redată cu mult farmec." Si literatura coperim chemarea d-lui Davidescu de a reda sim Le Caulois (Paris 29 ian.) : bolismului întreaga lui vitalitate. Poetul îşi verifică ...Kecitalu! d-reî Clara Haskil a dovedit că această pia Gloria militară nu-i mai atrage pe regi. Laurul emoţia la lumina*- logicei sade şi şi-o exprimă prim- nistă este tot atât de desăvârşită muziciană pe cât de stră verde îi ispiteşte mai mult decât frunza de aur şi tr'o contopire a imaginat în ritmul propriei ei. ex lucită virtuoză". rubin. Frédéric al II-lea; o dispreţ]uiise până într'atât presii. Versul este mânat pe clapele emoţionate alici (Louis Schueider) că o părăsia în mocirla câmpului! de luptat şi odată cuvintelor chemate anume pentru complectarea in Le Menestrel (9 Febr. 1923) : stăpân pe biruinţă disputa poeţilor zadarnica satis tegralei simfonii. Cuvintele îşi asumă, în poezie, un >,Un joc. sincer, prob, care n'are în vedere decât opera, facţie a versificărei ei. sens de miraj, alături de sensul lor original. teehnică precisă şi diversă, o sensibilitate multiplă, nuan Folosul şi ponoasele acestei rîeşărtăciiuni suve Temelie sale? D. Davidescu este cercetătorul unei ţată, neturburată de ardoarea temperamentului. rane le-atras Voltaire. Căci în spiritiUallull secoil, 'li vieţi superioare de incantaţie şi perdiţiutie. Avântat Inde'pendence Belge (Bruxelles 9 Febr.) : teratul era susceptibil de a! ii tămâiat sau qiiomàgit, în ispre supreme cuceriri, va proclama dreptul la „Concertul de eri al pianistei române Clara Haskil a fost după circumstamţă. Gentiilomufl îi respecta căpăţâna : supremaţie a fiinţei umane: într'adevăr senzaţional. întregul program a fost executat dar pentru spinare şi buci n'avea» în schimb, nici o de d-şoara Haskil într'un chip pe care nu ezităm şă-l nu favoare. (Exceptând ratele cazuri de invertire). Se ...Şi isbuti-vom astfel să facem universul mim de neuitat (urinează o lungă şi elogioasă analiză a vede că le considera ca participând dintr'alt individ Să ne privească în haos drept axa şi drept centru programului). Cât priveşte cele două sonate de Scarlat şi decât al celebralului venerat. De curând totuşi, se. Asturjas de Albeniz, redate într'un tempo vertiginos, exe afirma în Fraaiţa, că Htertlle au fost tm$ fericite soib A tot ce se petrece — şi isbuti-vom pentru cuţia lor a fost uluitoare. A fost o şedinţă dintre cele ce absolutismul de odinioară decât sub democraţia de Ce facem noi, să-1 facem să-şi schimbe în spaţiu nu se pot uita !... astăzi. Pe atunci se aicord'a/u artiştilor sarcinii şi pen [mersul. siuni car le înlesneau truda lor creatoare. Micile" Succesul d-şoarei Haskil stabilit dela început se trans restrângerii impuse libertăţii de cugetare erau uşor E sfidarea! temerară cu accente de brutalitate hu- formă la sfârşit într'un adevărat triumf. Clara Haskil s'a şi ou o cât. mai multă, graţie eludate de acei maeştri goliană ce în curând. în faţa realităţilor opresoare, afirmat ca una din cele dintâiu pianiste ale timpului". aii exprimării. Aceasta face parte, de afltfei, dlintr'o îşi va ceda pasul umilirilor: (E. Closson). estetică susţinută şi de contimporani. Iar corecţiu- Asupra aceluiaşi concert dela Bruxelles, cităm din „Etoile nile corporale, păţaintijille voŞtairiene, au fost simple ...Dar strâns de a trupului meu închisoare, 'Mae" : „...Clara Haskil este un temperament, o personali întâmplări, posibil stimulente. Ca şi heliotropu 'ntr'un cavou tate dintre cele mai interesante şi cele mai desăvârşite. Dar dorim artiştilor noştri, cari trăesc, incontes Mă răsucesc zadarnic după soare. Toate genurile de expresiune sunt redate tot atât de bine tabil în cea mai absolutistă dintre monarhiile exis în jocul ei, rând pe rând grav, pasionat, spiritual, duios tente, toate bunele roade aie unui asemenea regim Am citat aceste versuri nu pentru valtoairea ior— Sa.i strălucit. Nuanţările sunt minunate : uşurinţa, clari propnice spiritului creator. D'naşti a noastră, e fără intrinsecă — ci penxru că în ele găsim oarecum celle tatea, fineţea tuşeului sunt pur şi simplu admirabile. Este îndoială, întristată de o grafoinarnie hererfitară. Pă două stări în cari oscilează sensibilitatea: d-lui Da într'adevăr genial acest joc atât de perfect şi totuşi atât catul a fost moştenit, odată c,u coroana, delà răpo videscu Elanuri vaste în spre infinit, desfăşurate în de natural. Succesul marei artiste a fost pe cât de entuziast sata Carmen-Sylva pe care răul a ţinut-o până la armonii de trâmbiţi trumfaie şi retrageri cari. au pe atât de meritat". bătrâneţe ceeace dovedeşte că năravul literar nu câteodată ceva' din măreţia gra'vă a victoriilor greu strică vieţei. câştigate: Expoziţii La Regina Maria, ca; urmaşă i'dcrectă, se presu pune a, fi doar un caz banajf de moilipsji're. Poeme în ...Dar totuşi cugetă la lumea care D Architect E. Soaneu-Algi diplomat de gu- proză, feerii^, drame şi nuiveflă, complicate cu apucă S'a strâns ca să-ţi împiedice chemarea, guvernul francez, deschide la Maison d Art in turi picturale, generos riisipite într'o argintie recoltă Şi caută măcar prin resemnarea ziua de Joi 26 Aprilie expoziţia sa de desene de crini. Iar uiltiîimele ştiri spum căjnollirnaJ n'a cru Căderei tale, să te simţi mai mare!... şi architectură. ţat nici regafleile vflăistare, că reginarEiltealiieta! îşi în cheagă nostaJLgfa, în strofe, că prinţul Cairoil cheltu- D. N. Davidescu este prin excelenţă poetul iu- Un geoglavan smegmatic, al cărui nume sfârşeşte, eşte în întreprindenii culturale un prisos de inspira fletului de azi strivit între cutremurătoare aspira după cum se vede, cu un calambur transdunarean p« ţie deviată, că cea maii tânără dintre domniţe s'a ţii şi tragice înfrângeri. dedat ou pasiune vitciullui literar. O atât de bele socoteala propriului cap al purtătorului, îşi etalează tristică Dinastie şi totuşi o Curte atât de puţin aca H. Lotar secreţiile intime pe .paginile din dos ?°JΙ"» demică! Odinioară orice prinţişor italian; ou o sută Facla" desigur fără ştirea directorului, totdeauna de mii de supuşi, se socotia umilit fără câţiva ma 'surprins prin acea parte. E o încercare penibil cor- eştri, adunaţi cu-jertfe, de pretutindeni la serbările nutâ. de a polemiza cu noi- Cocea, lamureşte-l tu! şi concursurile casteluJui. Mecenatul a bântuit până Tot ceea ce putem face pentru Geoglavanul faclei la exagerare în Germania, pe lângă zecile de mi tale e să-i oferim un bilet de baie. nuscule tronuri şi a pricinuit acea minunată deseen^ tralliizaire culturală care face astăzi forţa sufletească a na$iunei. Ou toate acestea) feudalii n'aiu socotŞt, cà pentru persoana' lor augustă scribul ar fi un dar de strictă necesittate. In marea: feudă hohetozalenriiariă at Carpaţilor însă, în care o tradiţie de cărţi postaâe Numărul viitor al ilustrate arată de câteva' decenii poetesefe cu-„-ŞS^- CONTIMPORANULUI tru visând rime pe malurile1 Pe.le.sulm, nu s'au 1^%: apare Sâmbătă 5 decât rare spectacole de gală, în franţuzeşte, pfeh- Maiu tru delect; rea ,.damelor" de onoare, ă 3-ojéi ; ; mba_