CSERIE NOUÃ RONICAANUL XLIII 1591 32 PAGINI PREŢ 3 LEI Nr. 11, noiembrie 2010 evistă de cultură

poem de noiembrie

Antiteze

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi, surîd numai acei care suspină, de n-ai fi rîs, n-ai fi ştiut să gemi, de n-ai fi plîns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai cu mîna ta, n-ai unge răni străine, n-ai jindui după un colţ de rai, de n-ai purta un strop de iad în tine.

Şi nu te-nalţi în slăvi dacă nu cazi cu fruntea grea în pulberea amară, iar dacă-nvii în zîmbetul de azi, e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Radu GYR Acest număr este ilustrat cu lucrări ale pictorului Ion TRUICĂ

realităţii pe care o preconizează : „cine are un bătrîn să-l fluviu, 4340 km ² de deltă şi un noian de rîuri interioare, „Vine cîndva şi odihna / ucidă!”. Căci asta fac Boc şi ai lui : ne ucid bătrînii, ca să lacuri, bălţi, ştioalne, ghioluri, tăuri, iazuri, iezere, nu mai existe martori ce ar putea compara promisiunile mlaştini, smîrcuri. Avem unde şi de unde să-i facem (II) cu realizările, trecutul cu prezentul, bogăţia ţării şi sărăcia submarine. Un pietroi de gît şi gata, s-a rezolvat ce ispăşire va fi” poporului. De fapt, ca să fiu sincer, eu consider această problema României. Da, dar mai rămîn bugetarii. Cu ei (bătrîneţea între umilinţe şi deznădejde) fabuloasă bogăţie a ţării cea mai gogonată dintre ce facem? Nu ne putem permite să irosim atîta piatră ca minciunile propagandiştilor care au încercat să ne abată să le-o legăm şi lor de gît. Şi-apoi, nici nu mai avem Valeriu STANCU atenţia de la faptul că ei înşişi au fost cei care şi-au piatră. A intrat şi ea în buzunare private. În plus, cred că însuşit, în doar două decenii, această bogăţie. Ceauşescu, s-ar ridica nivelul Mării Negre atît de tare, că am produce Televiziunile noastre realizează emisiuni despre în 25 de ani de dictatură, nu a făcut atîta rău propriului inundaţii pe la toţi megieşii de litoral marin. Dar am crime, violuri, hoţii, televiziunile noastre dau pe sticlă popor, cît a făcut piticul atomic în nenorocitele şi produce şi la noi şi cine ar mai sări să facă diguri, dacă emisiuni despre puşcăriaşi, încercînd să transforme efemerele sale mandate succesive încredinţate de „il capo bugetarii şi pensionarii ar zăcea pe fundul apelor cu criminali, violatori, delapidatori în arhangheli ai di tutti capi”, pe motive clientelare şi găşcare. Oare ce pietroaie legate de gît?! Doamne, n-am ştiut că e atît de bunătăţii, milostiveniei, ispăşirii, răscumpărării păcatelor, cuvinte ar mai fi găsit astăzi Poetul Naţional pentru a greu să fii parlamentar şi să propui legi pentru binele în îngeraşi ai nevinovăţiei. Tîrfe pline de nuri şi de caracteriza starea poporului, dacă la 1883 anticipa cu o patriei şi pentru propăşirea poporului! Sau, mai exact, păcate, deviaţionişti sexual, tunari ce lasă oamenii pe cutremurătoare luciditate : „Vai de biet român, săracul / pentru propăşirea tagmei jefuitorilor. Că tot vor drumuri după ce le iau ultimul bănuţ economisit, Înapoi tot dă ca racul!” legiuitorii să treacă în ochii lumii drept apărători ai „oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii” – cum Vise destrămate, speranţe neîmplinite, umilinţe, românului „de rînd”! Şi dacă opoziţia propune, îi denumea Eminescu pe nebuni – sunt invitaţii dureri... din ele s-a rostuit viaţa celor de care azi dimpotrivă, să nu irosim nici gloanţele, nici otrava, nici permanenţi ai posturilor de radio, de televiziune, ai guvernanţii îşi bat joc. Chiar aşa! Ce să facă România asta piatra, nici frînghia, ci mai degrabă să-i îngropăm de vii tabloidelor. Niciodată bătrînii. Decît dacă pot fi subiectul nouă, pragmatică, europenizată cu bătrînii? Nişte pe bătrîni, ca să îngraşe pămîntul? A dracului opoziţie, unor ştiri de senzaţie. România e interesată de circ, de hleaburi, bune de dat la şmelţ, nişte epave care nu se pot cum joacă ea mereu rolul lui „gică contra” şi cum se pune bîlci, nu de faptul că îi mor oamenii de foame, că se sting despărţi de trecut şi trăiesc numai din amintiri. La gunoi de-a curmezişul propăşirii patriei! Numai cînd e vorba să neştiuţi, nebăgaţi în seamă. România celor două decenii cu ei! Dacă sunt bătrîni înseamnă că nu mai pot lupta ca mai acorde nişte drepturi comune la hurta senatorilor şi de tranziţie şi-a întors faţa de la generaţia care s-a să apere avutul îmbogăţiţilor de tranziţie şi nici nu mai deputaţilor, guvernanţii şi opoziţia votează în devălmăşie sacrificat pentru propăşirea, pentru dezvoltarea ei. pot munci ca să le îngroaşe cheagul, să le sporească parlamentară ca să-i dea societăţii un exemplu luminos Bătrînii de azi ai României s-au hrănit toată viaţa lor cu averile. De ce să-i mai hrănească societatea dacă-s inutili? de armonie politică, socială, financiară. De fapt, ce spun minciuni. Servite cu generozitate de tot felul de Eu, dacă aş fi parlamentar (fereşte-mă, Doamne, de aşa eu armonie?! Transcendenţă, de-a dreptul, că doar trec pe propagandişti, de tot felul de ideologi de doi bani. procopseală!), aş propune o lege prin care, în ziua deasupra legilor pentru binele patriei, pentru ca Generaţiei părinţilor mei i s-a promis prosperitate, şi a pensionării, bătrînilor să li se tragă un glonte în cap. Nu, „România să fie bine şi tot românul să prospere”. Na, că venit criza. I s-a promis pace, şi a avut parte de al doilea nu e bine, căci glonţul patriei costă (chiar dacă e dulce ca nici aici n-am nimerit-o! Cum adică tot românul? Adică şi război mondial. I s-a promis libertate, şi au venit lagărele, mierea!). Mai bine să li se administreze injecţia letală ca la pensionarul şi bugetarul?! Păi pentru o astfel de afirmaţie închisorile, gulagul, teroarea; i s-a promis democraţie, şi i criminalii americani sau ca la cîinii paralizaţi. Dar şi sunt bun de băgat la ocnă, după preceptele cele noi ale s-a dat dictatură, i s-a promis iar prosperitate, şi i s-au dat injecţia costă! Vremile sunt grele, bugetul e de austeritate, bunilor, bravilor, dezinteresaţilor noştri aleşi! socialism, colhozuri, prigoană, cozi, înfometare; i s-a măsurile şi legile sunt de criză. Cum să iroseşti gloanţe şi Bietul Menandru, în perioada cînd sclavagismul, o promis normalitate, şi a căpătat securitate; i s-a promis o otrăvuri?! Deci, nici aşa nu e bine. E prea multă muncă : altă formă a democraţiei, împărţea societatea „în mizeri şi bătrîneţe liniştită, senină, lipsită de griji, şi i s-a dat trebuie săpate gropi care apoi mai trebuie şi astupate. bogaţi” chiar credea că „dacă vei munci la tinereţe, vei drumul în prăpastie. Pentru că bocăneala de toamnă (ba Mai bine-i dăm hrană porcilor sălbatici, după care avea o bătrîneţe fericită.” Astăzi, dacă i-ar vedea pe chiar bocăneala multianuală) demonstrează că, în chemăm vînătorii să ucidă cîte 300 de mistreţi pe zi. Da, bătrînii României care au muncit 40 de ani şi cărora li se România tranzitară, vorba maestrului Tudor Arghezi, dar rămîn ciolanele, ca la Fîntîna Albă. Aşadar, decît să-i ia pîinea de la gură, dacă i-ar vedea pe bătrînii României „una vorbim şi alta fumăm”, demonstrează că în împuşcăm pe bătrîni ori să-i otrăvim pentru a cheltui care se calcă în picioare pentru ajutoarele supravieţuirii, România aceasta din fundul prăpastiei conducătorii nu-şi apoi şi bani cu înmormîntarea, decît să-i dăm hrană la dacă i-ar vedea pe bătrînii României batjocoriţi de cei propun altceva decît să-i convingă pe români de mistreţi şi să rămînă hartane de pensionari şi de bugetari cărora ei înşişi le-au pus pîinea şi cuţitu-n mînă, ei bine, necesitatea schimbării proverbelor ce-s din moşi-strămoşi prin pădurile scumpei noastre patrii, mai bine să-i dăm astăzi celebrul comediograf al antichităţii nu ar mai face o lăsate. În mintea lor bolnavă îşi face loc o ilustrare a hrană la peşti. Doar avem 245 km de litoral, 1075 km de astfel de afirmaţie! fragmentarium istoric Sumar: Tratatul cu Austria de la Saint Germain interesa fragmentarium istoric pagina 2 Sistemul de la Versailles România atât în privinţa reparaţiilor, dar mai ales în Cătălin TURLIUC chestiunea recunoaşterii Unirii Bucovinei cu ţara. tertium non datur pagina 3 şi noua ordine mondială. Marile puteri au procedat întocmai ca şi în cazul tratatului cu Germania, dictând practic textul acestuia Bogdan Mihai MANDACHE Perspective româneşti (II) şi folosind chestiunea minorităţilor şi a tranzitului patrimoniu naţional pagina 4 comercial în propriul avantaj şi drept instrumente de Cătălin BORDEIANU presiune asupra micilor puteri semnatare. De această Cătălin TURLIUC dată, România a refuzat semnarea tratatului, mai ales restituiri pagina 4 că acesta fusese discutat concomitent cu problema Cristina Maria FRUMOS Prin participarea la prima mare conflagraţie petrolului, şeful delegaţiei române, primul ministru al privitor ca la teatru pagina 5 mondială, România şi-a întregit unitatea naţională în ţării Ionel I.C. Brătianu, revenind în ţară unde şi-a graniţe corespunzătoare realităţilor etnice şi istorice. depus demisia. In cele din urmă, tratatul va fi semnat Ioana PETCU Constantin POPA Aceasta era motivul fundamental pentru care România la 10 decembrie 1919 concomitent cu Tratatul ut pictura poesis paginile 6, 22-23 era vital interesată să participe la Conferinţa păcii din minorităţilor şi cu cel cu Bulgaria (semnat la Neully sur 1919-1920, care avea menirea să confirme de jure ceea ce Seine şi în care România era interesată în problema Liviu SUHAR Valeriu STANCU Traian MOCANU era deja, prin efort intern, realitatea de facto. România, confirmării graniţei fixată la 10 august 1913 şi în ca stat suveran şi independent încă din 1877, a urmărit chestiunea reparaţiilor). interpretări paginile 7-8 trei mari obiective la această conferinţă: recunoaşterea La 4 iunie 1920 s-a semnat la Trianon tratatul cu Ana Raluca PURCARU Monica BOŢOIU statutului de aliat, consacrarea juridică internaţională a Ungaria prin care s-a consfinţit actul de la 1 decembrie noilor graniţe şi obţinerea de despăgubiri de război în 1918. Tratatul frontierelor şi Tratatul de la Sevres jurnal cu scriitori paginile 6, 9-12 acord cu efortul militar angajat şi distrugerile (România interesată în primul rând de regimul Adi Cristi Horia ZILIERU provocate de ocupaţia inamică. strâmtorilor) au fost semnate la 10 august 1920. În fine, Daniel CORBU A.C. PAHOMI Oamenii politici şi opinia publică românească şi-au la 28 octombrie 1920 s-a semnat şi Tratatul de la Paris Ştefania HĂNESCU Simion BOGDĂNESCU Emanuela ILIE Vasile DIACON manifestat optimismul în legătură cu preconizata prin care s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România. Ionel BOSTAN Elleny PENDEFUNDA conferinţă de pace. Un ziar al vremii consemna în Să precizăm, în contextul reuniunii, de faptul că noiembrie 1918: “Această măreaţă adunare are menirea România şi Cehoslovacia au avut multe poziţii condurul cenuşăresei pagina 12 să dăruiască lumii o nouă aşezare care să răsplătească comune, mai ales în privinţa tratatului de la Saint Emilian MARCU cu un prisos de fericire durerile care au zguduit, timp Germain cu Austria şi în chestiunea Confederaţiei de patru ani, întrega lume civilizată. Ea va avea însă danubiene şi că prin Tratatul frontierelor s-au rezolvat fondul principal al culturii române paginile 14-15 datoria să şi determine, fără nici o nehotărâre, pe amiabil chestiunile legate de trasarea graniţei şi unele Cătălin BORDEIANU vinovaţi, să-i denunţe popoarelor şi să stabilească toate ajustări teritoriale. De altfel, aşa se şi explică mai târziu salonul literar paginile 16-17 consecinţele morale care decurg din această groaznică naşterea “Micii Întelegeri” şi fructuoasa colaborare din crimă”. Într-un alt jurnal se sublinia: “La acest congres cadrul acesteia. Srba IGNJATOVIĆ al păcii toate neamurile, nu numai toate statele vor fi Chiar dacă a fost nemulţumită, pe drept temei, de născocitorul de gânduri pagina 18 reprezentate. … Război, diplomaţie şi despotism nu unele din prevederile sistemului de la Versailles, de Vasile POPA HOMICEANU mai trebuie lumii noi. Îi trebuie însă neaparat: pace, modul în care a fost tratată şi ascultată la Conferinţa dreptate, libertate pentru toţi, state, popoare, neamuri Păcii de la Paris, România şi-a văzut îndeplinite, în linii fascinaţia lecturii pagina 18 şi pentru indivizi….Pentru ei se va făuri o eră nouă de generale, obiectivele. În încheiere, putem formula astfel Nicolae BUSUIOC dreptate şi de libertate, cum până acum n-a mai fost, câteva concluzii: la vreme şi la nevreme pagina 19 fiindcă de astă dată visul de secole al omenirii a. Conferinţa Păcii de la Paris (1919-1920) a fost un oprimate se va împlini: nu vor fi războaie între moment de cotitură în relaţiile internaţionale şi a Marinică POPESCU popoare, iar dreptatea şi liberatea nu vor cunoşte încercat impunerea unei noi ordini mondiale. restituiri pagina 20 bariere, nici hotare”. Optimismul manifestat a fost Principalele elemente ale acesteia s-au concretizat în Ionel SAVITESCU temperat de realitatea concretă a modului în care a fost triumful principiului naţionalităţilor prin consacrarea organizată conferinţa. Rolul de putere aliată dobândit statului-naţiune drept unitate de bază a sistemului arheologia spiritului pagina 21 cu greu şi poziţia “stat cu interese limitate”, având internaţional şi constituirea Societăţii Naţiunilor. Bogdan Mihai MANDACHE doar doi reprezentanţi în şedinţele plenare, rezervată b. Sistemul de la Versailles completat cu literaturile imaginarului României au dezamăgit curând. Referindu-se la aceste Acordurile navale de la Washington nu a creat pagina 24 lucruri, Nicolae Iorga nota: “De la început Conferinţa, stabilitatea internationala sperata de semnatari George CEAUŞU apoi cei patru, au fost intratabili. Nici o jignire nu a fost datorita decalajului urias dintre principiile afirmate si littérature sans frontières pagina 25 cruţată celor mici. Deciziuni inapelabile li se realitatea politica concreta a relatiilor dintre state. comunicau cu câteva ceasuri înainte, cu datoria de a le Politica de conferinte internationale care a urmat Anna Maria CIAUNICĂ semna… Orice amabilitate şi omenie au lipsit din tratatelor de la Paris a confirmat slabiciunea inerenta degustări cultural - literare pagina 26 aceste procedee tiranice”. Precizăm că România a fost a sistemului, precum si realitatea potrivit careia pacea reprezentată în şapte comisii şi subcomisii din cele 17 a fost prea “tare” pentru cei mici si prea “slaba” Alexandru Dan CIOCHINĂ comitete şi comisii ale Conferinţei. România, ca şi pentru cei puternici. Academia Păstorel pagina 27 celelalte state mici, nu avea delegaţi nici în Consiliul c. Principiile afirmate la nivel teoretic în preajma Suprem, nici în comitetele care se ocupau de desfasurarii si la Conferinta Pacii de la Paris au fost si Mihai BATOG BUJENIŢĂ problemele teritoriale, militare sau cele care au discutat sunt înca repere importante ale relatiilor dintre state. literatură universală pagina 28 protecţia minorităţilor. Evident, optimismul iniţial a Amintim: “egalitatea de tratament a statelor”, fost înlocuit cu dezamăgirea, aşa cum mărturisea un “dezarmarea generala”, “libertatea navigatiei si a Marius CHELARU fost membru al delegaţiei române în faţa Parlamentului comertului” “diplomatia deschisa”. Pe baza acestor breviar filosofic francez pagina 29 de la Bucureşti: “Înaintea Conferinţei am constata din principii - si a altora desigur - s-a constituit si Bogdan Mihai MANDACHE ziua întâi ca marile state, că puterile “Cele Patru” paradigma liberal-internationalista în teoria relatiilor înţelegeau să ne trateze .. nu ca pe nişte tovarăşi cu internationale. Mai mult, prin acte internationale gîndul şi lumea paginile 30-31 drepturi egale, cum fuseserăm egali în luptă. Din ziua (Pactul Briand-Kellog) s-a încercat scoaterea Valeriu STANCU Natalia CANTEMIR întâi se constatau aşa diferenţe, încât nu mai razboiului în afara legii. poezia lumii, poezia în lume pagina 32 corespundeau cu noţiunea pe care o aveam noi de d. O consecinta a sistemului de la Versailles poate noua viaţa internaţională ce trebuia să fie între state”. fi considerata si aparitia doctrinei si a sistemului Valeriu STANCU La rândul lor jurnalele comentau: “Conferinţa de la securitatii colective, puternic ilustrate în regiunea Paris, care are înalta menire de a statornici pacea între central-est europeana de catre Mica Antanta si popoare, clădind o lume nouă întemeiată pe egalitate şi Întelegerea Balcanica. Pe acelasi fond au fost pe dreptate, a reuşit … să surprindă opinia publică formulate idei generoase precum: “indivizibilitatea mondială prin încălcarea chiar a principiilor care îi pacii”, “spiritualizarea frontierelor” etc. idei al caror justificau scopul”. promotor a fost diplomatul român Nicolae Titulescu. Fără a insista prea mult, vom prezenta tratatele e. Fara a absolutiza si idealiza rolul tratatelor semnate de România în cadrul Conferinţei de pace de încheiate la Paris, la sfârsitul primului razboi la Paris menţionând doar priorităţile urmărite de ţara mondial, putem afirma ca ele au creat posibilitatea noastră. afirmarii nationale în zona central est europeana si ca Tratatul cu Germania din 28 iunie 1919 interesa în acest fel au contribuit la progresul general în România mai ales din punctul de vedere al reparaţiilor aceasta parte a Europei. de război. În cele din urmă, doar 1% din acestea au fost f. România a fost o constanta sustinatoare a acordate României şi, evident, acestea nu au fost plătite sistemului versaillez în perioada interbelica nu din în totalitate. Să precizăm că România a obţinut şi 10,5% oportunism, ci din convingere. Aceasta convingere din reparaţiile care au fost stabilite pentru Ungaria, rezulta din statutul ei de mica putere si din faptul ca, Austria, Turcia şi Bulgaria prin tratatele semnate în sfârsit, reusise sa reuneasca în granitele sale toti ulterior la conferinţă. “Cota de eliberare” şi “Valoarea românii. bunurilor cedate” obligaţii apărute ulterior, care atestă g. Consideram ca sistemul de la Versailles a caracterul politic al chestiunii reparaţiilor, au diminuat marcat în istoria natiunilor lumii si a reatiilor şi mai mult sumele obţinute de România drept internationale mult mai mult decât începutul unui despăgubitri de război. Simultan cu Tratatul de la armistitiu de 20 ani – perioada care desparte cele Versailles, România a semnat şi Pactul Societăţii doua razboaie mondiale – si ca prin implicatiile sale Naţiunilor în calitate de membru fondator. el este relevant pâna în contemporaneitate.

2 Noiembrie 2010 CRONICA tertium non datur poate fi considerat în acest sens ca "filosofia" ale cărei lucreze în umbră, şi "spiritul alchimiei" să sufle unde Françoise BONARDEL: principii le vom regăsi în alchimia occidentală, ea de vrea: printre pictori, poeţi, muzicieni. La filosofi mai Spiritualitatea poate pune capăt asemenea plasată sub patronajul lui Hermes. rar, dar toţi cei pe care eu îi numesc "oameni de -Sînteţi autoarea unei remarcabile antologii de texte operă" sînt în adevăr contemporanii noştri pe Calea înfruntării între Tradiţie şi alchimice: Philosopher par le Feu. În ampla introducere hermetică şi alchimică prin aceea că ei perpetuează vorbiţi de o alianţă "între opera de înţelepciune şi prin arta lor sensul profund al acestei practici. modernitate (II) elementul produs de foc devenit străin pentru spirite cum Ceea ce mi se pare important a face auzit, este că sînt ale noastre". Pentru ce intelectualul de astăzi se esoterismul, în dimensiunea sa alchimică în Interviu realizat de interesează de alchimie, o înţelepciune şi o practică în particular, nu este un domeniu rezervat cîtorva Bogdan Mihai MANDACHE adevăr de-a dreptul străine pentru contemporanii noştri? privilegiaţi, nici o insuliţă fermecată în mijlocul unei -Ciudăţenia acestei alianţe ţine de ceea ce lumi devenite materialistă şi profană. Este aici o hermetismul – o gnoză destinată unei mici imaginarul nostru s-a obişnuit să privilegieze: concepţie rămasă infantilă prin aceea că favorizează aspectul distrugător al focului. Noi toţi avem în gustul micilor secrete între presupuşi "iniţiaţi". comunităţi de iniţiaţi memorie incendii devastatoare provocate de bombe Lumea pe care esoterismul tradiţional ne-o dă să o Bogdan Mihai în al Doilea Război Mondial, şi care au distrus oraşe observăm este o dimensiune a realului la care noi MANDACHE: -Se vorbeşte întregi. Sîntem sensibilizaţi de pericolul incendiilor putem accede dacă ne dăm osteneala. Admitem că adeseori cu o anume lejeritate de pădure, ruinînd într-o oră munca răbdătoare a sînt grade, paliere în ordinea cunoaşterii raţionale şi despre hermetism. Aţi dedicat naturii timp de decenii,de secole uneori. Ne-am că nu pot fi urcate fără o lungă pregătire intelectuală. hermetismului cărţi şi studii, obişnuit să asociem carcaterul incontrolabil şi Nu calificăm de altfel drept "profan" pe cel care fiind o temă predilectă pentru "arzător" al pasiunilor şi emoţiilor cu acţiunea focului rămîne la poarta acestui nou sanctuar care este Dvs. Ce este în opinia Dvs. mistuitor. Nu în foc erau aruncate vrăjitoarele? Ştiinţa? De ce este atît de greu să se accepte ideea că Calea hermetică? Evocînd diverse ataşamente care leagă oamenii de întreaga gnoză comportă şi ea de asemenea grade, Françoise BONARDEL: această lume în care domneşte suferinţa, Buda a necesitînd, pentru a fi urcate, o transformare -Se vorbeşte cu lejeritate pronunţaţ o predică faimoasă intitulată "Incendiul", interioară a omului profan care va face din el un despre multe lucruri, care se rezumă în această scurtă propoziţie: "Totul iniţiat? inclusiv de hermetism. este în flăcări". Fără îndoială poeţii s-au arătat mai În acest sens, şi oricare ar fi rezervele pe care le Prin "lejeritate" înţeleg sensibili la alte aspecte ale focului şi flăcării: căldura poate suscita lectura sa uneori foarte restrictivă a dezinvoltură, incultură, dulce, intimitatea căminului, lumina protectoare. alchimiei tradiţionale, Jung face în această privinţă cinism, uneori şi ironie facilă, mai ales faţă de ceea se Cu excepţia lui Heraclit şi a lui Empedocle care au operă de pionierat refăcînd poduri între prezent şi cunoaşte mai puţin, sau care inspiră teamă. Este făcut loc focului printre elementele de care depinde trecut, psihologie modernă şi alchimie tradiţională. evident o altă lejeritate, proprie stărilor de graţie. Dar metamorfoza fiinţelor şi a lucrurilor, şi a lui Înainte de a pretinde să-l reintegreze în "cetatea cu ajutorul lejerităţii sistematice omul devine greoi, Nietzsche care a reabilitat ardoarea dionisiacă, modernă", fondată pe cu totul alte baze, spiritul grosolan chiar faţă de o fineţe în exclusivitate divorţul între filosofi şi foc pare complet. Scriind alchimiei poate cel puţin reinvesti psihicul individual spirituală. Aici este una din trăsăturile cele mai Psihanaliza focului, şi reabilitînd astfel rolul care, în schimb, va contribui poate la transformarea proeminente ale omului occidental modern, că imaginarului în filosofie, Gaston Bachelard pare să în profunzime a cetăţii: "În realitate, numai o această lejeritate necondiţională, acest rîs maliţios nu fi redescoperit virtuţile focului alchimic decît mai schimbare în mentalitatea fiinţei individuale poate privitor la orice îl face atît de ridicol în ochii curînd pentru a-l asocia reveriilor erotice ale duce la o reînnoire a spiritului naţiunilor. Prin populaţiilor rămase tăcute şi liniştite, cum mai pot fi celibatarilor frustraţi. Ideea că s-ar putea "filosofa individ trebuie să înceapă aceasta", scria Jung puţin întîlnite cîteva în lume. Este deci logic ca prin foc", familiară alchimiştilor, poate face figură de după războiul din 1939-1945, reflectînd asupra a ceea hermetismul să fie abordat cu aceeaşi grabă, cu incoerenţă sau de provocare faţă de judecata ce el numea "drama contemporană". Aceasta a fost aceeaşi superficialitate ca şi alte chestiuni; şi aceasta "sănătoasă". Cu siguranţă lucrurile s-au schimbat cu speranţa alchimiştilor, conşienţi de dezastrul social acuz cu atît mai mult cînd este vorba de existenţa psihanaliza, pentru că "focul" dorinţei pulsionale este pe care l-ar provoca un aflux brusc de aur; dar care, unui secret dificil penetrabil – aici este sensul reconsiderat şi devine susceptibil de a fi tratat după o reuşind să fabrice Piatra filosofală, ar redistribui "obişnuit" dat cuvîntului hermetism – pe care să şi-l metodă cathartică apropiată de o alchimie. anonim şi gratuit binefacerile. însuşească adeseori în scopuri radical opuse celor pe Acesta este în particular cazul cu psihologia care le-a propovăduit Hermes Trismegistos: un -Pentru ce această dorinţă de a respinge lucrurile care jungiană a profunzimilor asociind procesul de personaj legendar, un înţelept venit dintr-un Orient scapă înţelegerii comune? individuaţie (realizare de Sine) şi transmutaţie. Că o mitic chiar dacă mulţi consideră că a fost greco- -Prin frica, fără îndoială, de a fi confruntaţi cu înţelepciune poate să se nască din elementul foc nu egiptean, şi a cărui revelaţie o situam în primele necunoscutul şi de a trebui să rectifice judecăţile, să este deci pe deplin inteligibil decît în perspectiva secole ale erei creştine. Între secolele VI-XI renunţe la certitudinile sale. Prin prudenţă, de alchimică acordînd o importanţă capitală focului şi hermetismul s-a constituit drept corpus cosmologic şi asemenea, în cele mai multe cazuri, şi prin grija de a sensibillui în diferitele sale "grade" şi aspecte: că este spiritual, sigur compozit dar coerent. nu specula în van asupra a ceea ce nu cunoaşte, vorba de un foc arzător în furnalul numit athanor, a Este adevărat că unii s-au obişnuit să considere asupra a ceea ce va scăpa totdeauna, prin natura sa, cărui reglare cere o constantă vigienţă; sau mai mult investigaţiilor înţelesului comun. Kant era unul hermetismul ca o "cale", intelectuală sau spirituală, de "Focul secret al înţelepţilor", această ardoare sau ambele deopotrivă ţinînd cont de caracterul dintre aceştia, şi toţi filosofii sînt în această privinţă arzîndă de a cărui materie ţine potenţialul său de mai mult sau mai puţin kantieni. Înţelegerea ştie că hibrid al acestei gîndiri – eu nu îndrăznesc să spun transformare internă şi vitalitatea fiecărui corp. Aici doctrină şi mai puţin încă sistem – care mult timp a este onest să recunoască limitele sale şi în interiorul este deci o simbolică, o logică şi o practică străine cărora devine posibilă o comunitate de sens. Este descumpănit filosofii şi a fost bănuit de idolatrie de intereselor curente ale intelectualilor de astăzi, în autorii creştini, începînd cu sf. Augustin. Nefiind la unul din motivele pentru care Kant era atît de general indiferenţi la universul alchimic cînd nu-i reticent faţă de Swedenborg. Or, Kant nu spunea că propriu vorbind o filosofie, în sensul grec şi sînt de-a dreptul ostili şi nu îl taxează drept raţionalist al termenului, şi nici o religie, Swedenborg este nebun, sau că el nu a văzut cu "obscurantism". Sînt deci deplin conştientă de poziţia adevărat ceea ce spune că i-a fost revelat. El spune hermetismul fără credincioşi şi Biserică se prezintă excentrică care este a mea de mai bine de douăzeci de mai curînd ca o gnoză destinată unei mici comunităţi doar că nu se poate, pornind de la o viziune atît de ani, dar rămîn convinsă că filosofia, în starea sa de singulară, să construieşti un adevăr comun. Este de iniţiaţi; ca o soteriologie învăţînd în mod uscăciune conceptuală actuală, ar cîştiga regăsind paradoxal că nu există salvare decît prin foarte diferit! Şi am spera că cei mai virulenţi dintre dimensiunea "filosofală" care ar face din ea o contemporanii noştri împotriva a ceea ce ei numesc "cosmizarea" fiinţei căreia, în ce mă priveşte, eu nu-i autentică înţelepciune. găsesc echivalent decît în anumite practici yoghine "iraţional" să rămînă aici în loc să respingă în mod indiene, cum de altfel a văzut bine Mircea Eliade pasional ceea ce ei nu cunosc. Nimeni nu vă forţează apropiind în Techniques du yoga istoria tantrismului filosofia şi starea de uscăciune conceptuală să vă interesaţi de astrologie, de alchimie, de artele indian de cea a hermetismului şi a alchimiei greco- actuală divinatorii. În acest caz nu vorbiţi, spuneţi că acest egiptene. domniu vă este străin, aşa cum Freud a avut -Alchimia poate regăsi în cultura contemporană locul onestitatea să recunoască: muzica şi mistica îmi sînt Iată pentru ce termenul "cale" mi s-a părut şi rolul care au fost ale sale altădată? Esoterismul, străine. adecvat după ce Marco Pasi mi-a sugerat folosirea sa hermetismul, alchimia au ele un loc în cetatea modernă şi cînd a tradus L'hermetisme în italiană sub titlul La via avem noi contemporani (artişti, scriitori, filosofi) pe Calea Ceea ce frapează este înverşunarea cu care ermetica, reluat apoi în franceză la a doua ediţie a hermetică? anumite persoane persistă în a ataca ceea ce nu s-au ostenit să examineze, sau ceea ce nu le "vorbeşte" cărţii. Acest termen familiar taoiştilor, are meritul că -Un loc şi un rol identice, cu siguranţă nu. Nimic spontan. Respingerea despre care vorbţi ţine de o sugerează că este vorba mai puţin de o doctrină cît de nu se repetă, nu se reproduce niciodată în mod dorinţă obscură, de o motivaţie ascunsă care nu are un drum, de o înaintare către cerul deschis, dacă pot identic, decît dacă adoptăm o viziune caricaturală a nimic raţional, şi aici este pericolul. Cine era cel mai spune aşa, dar cu picioarele pe un teren din ce în ce Eternei Reîntoarceri. Condiţiile istorice, culturale şi periculos, vrăjitoarea (presupusă) care era trimisă la mai ferm pe măsură ce se înaintează, ce se îndreaptă spirituale, care ar permite Artei lui Hermes să se rug, sau inchizitorul victimă a acestei dorinţe de a fără frică nici grabă către Unitatea la care face aluzie instaleze durabil în Occident şi să fecundeze operele respinge, a eradica, de a purifica? Îmi este teamă că celebra Tabula smaragdina, atribuită lui Hermes spiritului, nu sînt astăzi reunite. Alchimia, dacă pot nu am terminat cu acest tip de dorinţă, şi de Trismegistos şi devenită breviarul alchimiştilor: spune aşa, şi-a "luat lumea în cap" de cel puţin două respingere care ia o formă exact contrarie: o fascinaţie "Ceea ce e jos e la fel cu ceea ce e sus şi tot ceea ce e secole, după ce ea a fost în mod oficial destituită de de asemenea maladivă, isterică uneori pentru ceea ce sus e la fel cu ceea ce e jos, pentru înfăptuirea raţionalismul ştiinţific. Ea continuă să existe în mod nu este înţeles. Cîţi oameni nu se declară astăzi minunilor lucrului unic". Este în drept a considera clandestin, sau cel puţin la adăpost de privirile "fascinaţi" de nevăzut, esoterism, magie! Or exact aici hermetismul ca o "cale spirituală", dar cu condiţia de sceptice şi indiscrete cum am căutat să o arăt în între respingere şi fascinaţie este şansa să primim o a preciza că ea urmăreşte o mîntuire şi o Philosophie de l'alchimie (1993). Nu aş putea să reiau revelaţie care schimbă cursul existenţei şi marchează transfigurare a materiei mai curînd decît ieşirea din aici în detaliu ceea ce a făcut obiectul acestei cărţi debutul vieţii spirituale. Puţin contează atunci că se lume în maniera hinduismului şi a budismului. voluminoase, tradusă în română (Filosofia alchmiei, înscrie în cadrul unei religii revelate sau împrumută Hermetismul, aşa cum apare în Corpus Hermeticum, Polirom, 2000). Alchimişti operativi continuă să Calea hermetică, cu mult mai puţin frecventată. CRONICA Noiembrie 2010 3 patrimoniu naţional restituiri Carte-tezaur, Iphigenia sau jertfa legionară? conform căruia lumea s-a născut prin sacrificiul primordial al unei fiinţe divine, mitul jertfei creatoare, universal răspândit, Cristina Maria FRUMOS şi dovedind o vitalitate remarcabilă în sud-estul European, a cinste cui te-a păstrat!(XI) rezonat puternic în sufletul poporului român. Susţinem şi pe această cale, congruenţa originară a mitului cosmogonic – Cătălin BORDEIANU În toamna lui 1939 Eliade scrie drama concretizat în rituri de construcţie şi exprimat în creaţii Iphigenia,publicată de Mircea Handoca în 1974 în populare balcanice şi româneşti – cu mitul jertfei creatoare şi “Manuscriptum.” cu cel de provenienţă literară, al Ifigeniei. Aceasta constituie CARŢI RARE DIN SECOLUL AL XVIII-LEA Există încă tendinţa de a considera angajarea lui Mircea premisa teoretică de la care se procedează la o hermeneutică Eliade în Mişcarea Legionară drept o pată în biografia instaurativă, în măsură să descifreze iar şi iar sensurile 20. BAUER, (FRIEDRICH WILHELM VON). (Descrierea Valahiei). istoricului religiilor, chiar dacă în sinteticul şi controversatul simbolice ale unei piese de inspiraţie mitică, cum este Perigraphe tes Vlahias... (Tradusă probabil de Nicolae Lazăr din volum Mircea Eliade şi Garda de Fier, a lui Claudio Mutti, Ianina). Bucureşti, Dimitrie Tipograful, 1789. II + 140 p. Iphigenia lui Mircea Eliade. BRV, II, p. 332, nr. 531. publicat în 1989 în Italia şi tradus la noi în 1995, profesorul Aşadar, instaurarea simbolică a sensurilor la nivelul II – 3436 Italian a căutat să restabilească adevărul istoric, răstălmăcit fabulei mitice la nivelul acestei drame se realizeaza prin sau de-a dreptul negat de unii inchizitori ai acestei faze din două filtre: unul este cel al concepţiei formulate teoretic, ca 21. La belle Wolfienne. La Haye, Charles le Vier, 1741. 2 vol. Vol. 1 – existenţa lui Eliade. Astfel, Claudio Mutti precizează că 190 p.; vol. 2 – 87 + 78 p. istoric al religiilor, iar altul este cel al conştiinţei sale Barbier, I, col. 397. Mişcarea Legionară a reprezentat o alternativă pe care tinerii artistice, înrădăcinate într-un Weltanschauung autohton, Ambele volume legate în piele. Provine de la biblioteca „ETACS” intelectuali români din acea vreme au găsit-o în faţa astfel încât, ideea sacrificiului cu funcţie creatoare, a Iaşi. materialismului liberal şi democrat. În interviul pe care postexistenţei fericite, atitudinea eroinei în faţa limitei, I – 2214 acesta i l-a acordat lui Gabriel Stănescu (Cf sursa: revista transfigurarea acesteia printr-o înţelegere superioară a 22. (BELLEVUE, CHEVALIER DE). Voyage d'Espagne à Bender. Paris, Origini (SUA) via revista Puncte Cardinale.) şi publicat de destinului, sunt tot atâtea aspecte reflectate artistic de Pierre Prault, 1721. 244 p. + IV f. Remus Tănase în “Foaie Naţională” – 5 sept 2010, una dintre baladele populare Mioriţa şi Mănăstirea Argeşului. De Legătură în piele. problemele care se pun în discuţie este dacă Mişcarea asemenea, actualizarea mitului literar al Iphigeniei implică I – 2213 Legionară ar putea fi considerată, drept un “nou umanism”, un nou mod de a fi în lume. Clasicistul Italian explică aici că 23. BELLERMANN, JOHANN JOACHIM. Handbuch der biblischen Literatur. Vol. 4. Afrika, Erfurt, Georg Adam Kayser, 1799. VI + 440 p. “În cartea sa Pentru legionari, Corneliu Codreanu declara că Heinsius, I, col. 1232. Legiunea trebuia sa fie mai mult o şcoală şi o oaste decât un Pe foaia de titlu ştampila: „Ex libris R. Dr. Pap Lajos. partid politic si ca din această şcoală legionară trebuia sa iasă I – 3190 un om nou, adica un om cu calităţi de erou”, capabil deci să 24. BELLORIUS, IO. PETRUS. Ichonographia veteris Romae XX lupte şi să se jertfească pentru un ideal. tabulis comprehensa. Cum notis Io. Petri Bellorii. Romae, R.c.A., Foarte drept că, în cheie strict doctrinar-legionară, 1764. 102 p. cu ilustraţii + 26 f. pl. moartea sub forma sacrificiului consimţit devine “cea mai Pe foaia de titlu semnătura „I. Bopin”. scumpă dintre nunţi”, după cum spune Imnul Mişcării, VI – 17 compus de Radu Gyr, şi că astfel, Iphigenia ar exalta 25. BENKO, JESEPHUS. Transsilvania, sive Magnus Transsylvaniae “moartea sublimă” pentru o “cauză glorioasă” (Cf. Norman Principatus, olim Dacia Mediterranea dictus. Orbi non dum satis Manea, “Mircea Eliade et la Garde de Fer”, în Les Temps cognitus. Nunc multifariam at strictis illustratus. Vol. 1. Vindobonae, Modernes, nr. 549, aprilie 1992, p. 113.) Typis Iosephi nob. de Kurtzok (...), 1778. VIII + 624 p. + 14 p. index. Petrik, I, p. 233; Veress, I, p. 300 – 301, nr. 594. La vremea celei dintâi reprezentări a piesei Iphigenia – II – 2398 12 februarie 1941, tensiunile în relaţia lui Eliade cu Mihail Sebastian cunoşteau faza de apogeu pe fondul poziţiilor 26. BENYOWSKY, MORITZ AUGUST. Schiksale und Reisen von ihn progardiste ale celui dintâi. Se ştie că Sebastian era evreu. selbst beschrieben. I. Band. Dessen Kriegsoperationen in Pohlen und Gefangenschalft in Kamtschatka. Uebersetzt von Georg Forster. Leipzig. Jurnalul său din perioada 1935 – 1944 (mai puţin un jurnal Dykisch, 1791. LXXX+376 p.+1 f.portr.+ 1 f.h. intim) surprinde în primul rând drama evreului frământat şi Graesse, I, p. 338. marginalizat în acei ani: “Nu există scuză pentru III – 5625 degringolada lui (a lui Eliade – n.n.) politică.” (p. 157, 12 27. BERENGER. (Redactor). Collection de tous les voyages faites autour aprilie 1938) Referindu-se la premiera Iphigeniei, care a avut du monde. Vol. 2-9, Paris, Poincet. 1788–1789. 8 vol. Vol. 2 – 1788 – 450 loc la Naţional, Sebastian, care nu a fost prezent acolo, p. + 1 f. grav.; Vol. 3 – 1788 – 392 p. + 1 f. grav.; Vol. 4 – 1788 – 408 p.; notează: “(…) trebuie să fi fost un fel de reuniune legionară. Vol. 5 – 1789 – 375 p. + 1 f. grav.; vol. 6 – 1789 – 368 p. + 1 f. grav.; Aş fi avut impresia că asist la o şedinţă de cuib. (…) textul e Vol. 7 – 1789 – 346 p. + 1 f. grav.; Vol.8 – 1789 – 391 p. + 1 f. grav.; Vol. semnificaţii ataşate unei noi ordini metafizice, articulate 9 – 1789 – 447 p. + 1 f. grav. plin de aluzii şi subînţelesuri (pe care le remarcasem încă de Graesse, I, p. 339. anul trecut, la lectură) (…) Simbolul mi se pare cam gros teoretic în perspectiva dialecticii sacru-profan. II – 3610 totuşi: Iphigenia sau jertfa legionară s-ar putea numi piesa Legitimând argumentul teoretic, al formaţiei de antropolog a lui Eliade, corelat cu o concepţie estetică în 28. BERGIER, NICOLAS. Histoire des grands chemins de l'empire în subtitlu.” (p. 305, 12 febr. 1941) Chiar şi aşa, în calitatea romain, contenant l'origine, progres et etendue quasi incomparable des de oprimat al noii ideologii, scriitorul evreu obţine detaşarea care idea de autenticitate capătă un loc central într-un chemins militaires (...), ensemble l'eclaircissement de l'itineraire de pretinsul nivel politic al piesei, privilegiind criteriul sistem de valori din sfera literaturii şi a filosofiei, subliniem d'Antonin et de la carte de Peutinger. Vol. 1. Nouvelle édition, revue avec estetic în valorizarea dramei lui Eliade: “Am fost să văd limitele şi caracterul izolat, contextual, al unei hermeneutici soins (...). Bruxelles, Jean Leonard, 1728. XXXIV + 602 p. + 5 f. pl. Iphigenia (…) Încercam să reţin numai textul – şi mi se care privilegiază elemente de biografie privind orientarea Graesse, I, p. 340. politică progardistă a fenomenologului religiilor la un Legătură în piele. Altă ediţie, din 1736, în două volume, fără alte părea cu adevărat frumos.” (p.311, 6 martie, 1941) modificări, figurează în inventar sub nr. cotei III – 2709. Petru Comarnescu observă şi el, imediat după premieră, moment dat. Formulă repetată obsesiv în estetica anilor 30, V – 304 că, “afară de visul Iphigeniei şi de postura ei, prin care “autenticitatea eliadină se află în căutarea unui miracol care Eliade vrea să amintească de Codreanu”( Petru Comarnescu, să facă, la un moment dat, nelimitată experienţa noastră 29. BETHELN, NICOLAS RAKOCZY FR. Histoire des revolutions de limitată (…) În general, unicele experienţe umane care pot să Hongrie (...). Vol. 1-6 La Haye, Jean Neauline, 1739. vol. I – IV+446 “Romanul generatiei mele”, în “România si Europa. Studii si p.+1 f. grav.; Vol. II – 352 p.; Vol. III – 391 p.; Vol. IV – 362 p.; Vol. V articole selectionate si coordonate de J. C. Drăgan”, Revista evoce o asemenea stare paradoxală sunt dragostea şi 410 p.; Vol. VI – 379 + 96 p. indice. Fundatiei Drăgan Romat, nr. 10, mai 1993, p. 459), piesa moartea.”(I. P. Culianu, Mircea Eliade, 1995, p. 39) Eliade Veress, I, nr. 378, p. 200. este foarte tributară lui Euripide şi lui Racine. Criticul de însuşi explică accepţia dată termenului în două note din Legătură în piele. Fragmentarium (1990), ambele intitulate „Autenticitate:” I – 2234 teatru compară apoi textul eliadin cu cel euripidian şi cu lectura lui Racine, concluzionând că elementul de noutate aspect obscur al idealismului, modalitate de a exprima o 30. BETHLEN, WOLFGANG DE. Wolfgangi de Bethlen, celessimi adus de dramaturgul român stă în aceea că: “fecioara trăieşte puternică sete ontologică de cunoaştere a realului, principis transylvaniae. Historia de rebus Transsylvanicis. Vol. 1-5. cu gândul la moarte, cuprinsă de o dragoste imaterială, de un deschidere către concret, tehnică a realului care nu se Editio secunda. Cibinii, Martinus Hochmeister, 1782 – 1789. 5 vol. dor sau o nălucire imprecisă, aproape fără obiect confundă cu imediatul. În mod particular, Iphigenia parcurge Vol. 1 – XVI+628 p.; Vol. 2 – 566 p.; Vol. 3 – II+628 p.; Vol. 4 – pământesc”. (Petru Comarnescu, Kalokagathon, apud Eugen drumul spre originar, spre real, înţeles ca extaz în ipostaza II+617 p.; Vol. 5 – 537 p. Vol. 5 este editat după un manuscris de J. lui plenară, din vecinătatea sacrului. Încorporându-l, situaţia Benko. Simion, 2005, p.410) Brunet, I, col. 833; Graesse, I, p. 355; Heinsius, I, col. 286; Petrik, I, p. Oricât de aservită ar apărea jertfa Iphigeniei mesajului eroinei capătă adevăr, devine semnificativă, actul ei iniţiatic 237; Veress, II, p. 12-27, nr. 629. operând ca modalitate absolută a autenticităţii. Experienţă a I – 2345 derivat din doctrina legionară care proslăvea cultul morţii, trebuie subliniat că tema sacrificiului l-a preocupat în mod sacrului, trăire, receptivitate la mister, înţelegerea realului, cosmizare a fiinţei, prin iubire şi moarte – semne ale totalei 31. (BETTI, ZACARIA). Del Baco seta cantici IV con annotozioni. deosebit pe Eliade, urmărind-o în mitologie şi istorie: Verona, Antonio Andreoni, 1756. IV+214 p. cu ilustraţii. “Sacrificiul uman este atestat în istoria religiilor, atât la libertăţi. Dotată cu o înţelegere mistică a totalităţii, Iphigenia Graesse, I, p. 355. paleocultivatori, cât şi la anumite popoare cu o civilizaţie lui Mircea Eliade parcurge, în sens simbolic, traseul de la Pe foaia de titlu, ştampila: „Dott Giulio Coggiola”. mai complex.”(Cf. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la profan la sacru, de la uman, la transuman, în locul unde Legat în pergament. antinomiile coincid, absorbite în Marele Timp. III – 2668 Genghis-Han, 1980, p 62) Repetând mitul cosmogonic,

32. Biblia adică dumnezeiasca scriptura a legii vechi şi a ceii noaua. Blaj, Tipografia Mitropoliei, 1795. 10 f. + 894 + 246 p. BRV, II, nr. 595, p. 380-388. Nicolas Meyers. HOF, Johann Ernst Schulssen, 1736. 100 p.+524 p; 384 des belles lettres (...). Leyde, Sam et Jean Luchtmans, 1767. 349 p.+358 Lipsă foaia de titlu şi 3 foi la sfîrşitul cărţii. p.+286 p. (pe două coloane)+16 p.+10 f.grav. p. O notiţă de mînă, indicînd anul 1795. Pe ambele coperţi însemnări de familie din secolul al XIX-lea, în Quérard, I, p. 327 (semnalează o altă ediţie). Legătură în piele. limba germană. Pe foaia de gardă semnătura: „Er. Warnay”. VI – 45 VI – 48 Legătură în piele. II – 2414 33. Biblia, das ist die ganze H. Schrift (...) verdeutscht durch Doctor 36. La Sainte bible (...), traduite en français sur la vulgate par (...). Le Martin Luther Mit Doct Hueteri Summarium, der Biblioschen Bucher 39. BISSELIUS, JOANNES. Aetatis nostrae gestorum eminen tum und Capitel (...). Vol. 1. Wittenberg, Balthasar Chistoph Wustens der Maistre de Sacy. Vol. 1-2. Mons. Gaspard Migeot, 1713. 2 vol. Vol.1 – VIII+810 p.+78 f.pl.; Vol. 2 (811-1504) (693 p.+)77 f.pl. (text medula historica (...). Septennium I (1601-1607). Ambergae, Joannes Aeltere, 1700. LXX+348 f.+ 228 f.+XII p. Georgius Koch, 1727. 554 p.+7 f.grav. tipărit pe două coloane). Pe copertă, notiţă manuscrisă: „24 oct. 1726”. Pe foaia de titlu semnătura: „P. Bernardi – Prof. 1732”. IV – 210 Brunet, I, col. 205; Graesse, I, p. 373. V – 196 Ştiri despre Transilvania anilor 1600–1608. 34. Biblia sacra. Das ist die ganze Heilige Schrift, Alten und Neuen I – 2014 Testaments. Nach der teutschen Uebersetzung D. Martini Lutheri 37. Bibliothèque raisonnée des ouvrages des savans de l'Europe.. Vol. 1- (...). Lemgo, Johann Heinrich Meyers Witwe, 1756. XVII+1116 2, 6-7, 9, 10-12, 14-17, 19, 23-24, 38-40, 44-46, 49. Amsterdam, 40. BITAUBE, JOSEPH. En neuf chants. Vol. 1-2, Berlin, Samuel Pitra, p.+312 p. (pe două coloane). Wetstein et Smith, 1728-1752. 29 vol. 1767. 2 vol. Vol.1 – XL+196 p.+5 f.grav.; Vol.2 – 308 p+5 f.grav. Graesse, I, p. 380. Graesse, I, 418. Notiţe pe foaia de gardă: „Appartient à Charlemangne”; „... achété le IV – 225 I – 11794 1-er Janvier 1793”. Graesse, I, 433 (semnalează o altă ediţie). 35. Biblia das ist die ganze Heilige Schrift, alten und neuen Testaments 38. BIELFELD, IACOB FRIEDRICH baron de. Les premiers d'erudition I – 2238 verdeutschet durch D. Martin Luthern (...). Mit einer Vorrede M. Adam universelle ou analyse abregée de toutes les sciences, des beaux-arts et

4 Noiembrie 2010 CRONICA complicate, din care nu reise decât un joc îndoielnic al privitor ca la teatru interpreţilor. De la un moment dat creierul meu probabil începe să secrete un fel de substanţe stranii care o dată copii. intrate în sânge încep să invadeze întreg corpul şi, ca Note în singurătate despre Gesturile sunt puţine, doar mâna stângă se mai ridică într-o revoluţie a cărnii şi a spiritului, strigă după un din când în când ca şi cum ar puncta dirijoral accentele teatru simplu şi de calitate. Uneori, această foame poate monologului. Vocea însă pătrunde cu încetul: fi potolită – aşa s-a întâmplat cu Marele Inchizitor Legenda Marelui Inchizitor povestitoare la început, apoi din ce în ce mai vie, regăsit din lecturile trecutului în glasul şi spunerea lui explodând firesc şi închizându-se pentru pauze, iar la Victor Rebengiuc. Ioana PETCU sfârşit întru tăcere. Glasul, puţin îmbătrânit – Marele S-ar putea crede că divinizăm fie textul, fie actorul, fie Inchizitor avea, de altfel aproape nouăzeci de ani – Încep să realizez din ce în şi pe unul şi pe altul. Dar de ce n-am avea dreptul să cuprinde sala, o înfăşoară, o pătrunde, până în ultimele ce mai bine că memoria recunoaştem valoarea, să apreciem formele clasice, să celule – zecile, sutele de inimi ale celor aşezaţi în fotolii. teatrului nu constă doar în gustăm din substanţa omenirii. Orice ar crede noii Şi-atunci totul ia o întorsătură personală. Am nevoie să spectacolele sau fragmentele oameni ai scenei, pentru mine teatrul mai are nevoie de gust doar pentru mine senzaţia unică, clipa de esenţă de spectacole care ne-au mesaj şi are nevoie să transmită ceva, dacă nu dăruire, cel care se coboară şi mă umple ca pe un vas de sticlă. Mă impresionat şi pe care le puţin sub formă ideologică. Adesea am observat, evident scufund în întuneric. Cu un om. Cu o voce. Plec capul şi luăm cu noi ca pe un bagaj şi în funcţie de orientarea comentatorului, că povestea ascult pentru că aşa pot să reţin ce mi se dă: energia unui invizibil. Sunt spectacole – spusă de Ivan este văzută drept o critică la adresa glas care prelungeşte actorul în interiorul meu, în capul sau mai degrabă scene, dat Bisericii. Dar cred că dincolo de discuţia despre libertate, meu. Nu mai am nevoie de imagine, prezenţa sonoră îmi fiindcă nu trăieşti un despre fericire, despre adevăr şi neadevăr, credinţă şi este suficientă. spectacol la aceeaşi tăgadă, textul dostoievskian vorbeşte despre om, despre intensitate timp de două ore În anii '90 Mihai Măniuţiu vedea în relaţia dinte actor paradoxul absolut omenesc de a se crede puternic în – care trezesc ceva în noi. şi public, asemenea lui Brook, existenţa unei întâlniri, slăbiciunea sa. Tăcerea, zâmbetul lui Hristos, precum şi Reactivează ceva care întâlnire care predispune pe cel de-al doilea să se furia paroxistică a Inchizitorului din final care-l alungă muţise. O amintire, un transforme într-un receptacol: „Goleşti întotdeauna un pe mielul Domnului nu doar din faţa ochilor săi, ci şi din cadru. La început, acel ceva e receptacol. Îl pregăteşti să primească; îl videzi ca să i se lume, sunt de fapt trăiri pe deplin omeneşti. Secolul al aproape indescifrabil, apoi cu încetul, totul se lipezeşte: e poată da, ca să poată lua. Vindeci, cu intenţia inerent XV-lea în care a coborât Hristos pe pământ nu e diferit o imagine din trecut, o stare pe care o împărtăşim cu echivocă, de a expune corpul însănătoşit celor mai de secolul I sau de secolul nostru, actual. Istoria şi scena. Şi astfel se creează relaţia dintre publicul tăcut şi felurite solicitări – şi rele şi bune – ale lumii”. Am oamenii ei sunt identici, văzuţi doar în altfel de oglinzi. rostirea din lumina reflectoarelor. O mamă îşi senzaţia adesea că, pentru unii – printre care se pare că Îmi amintesc de mine când pe la paisprezece ani citeam îmbrăţişează copilul în Grădina Fericirilor; un tânăr mă număr – teatru devine o nevoie dictată de trup şi de Fraţii Karamazov fără să mă pot întrerupe de la o pagină înflăcărat îşi expune ideile revoluţionare care ar trebui minte. Sunt perioade când văd mult teatru de duzină, la alta: lectorul a rămas acelaşi, doar „lentilele” prin care să-i facă pe oameni ferciţi; un personaj îmbătrânit spectacole plate, închistate în viziuni eclectice, vede acum au alte „dioptrii”. derulează o bandă – ultima bandă. Nu de puţine ori o scenă rezonează în lăuntrul meu atât de puternic încât mă adâncesc în senzaţia asta şi restul spectacolului o gust uşor, o suprapun peste ceea ce văd în continuare, o iau păstrat în depozitul de trecut al mai multor spaţii scenice, fie cu mine dincolo de clădirea teatrului atunci când mă Memoria locurilor... în calitate de bursier al Facultăţii de Regie din cadrul îndepărtez spre casă. E modul meu de a reţine clipa. Nu Institutului de Artă Teatrală „Lunacearski” din Moscova, fie mulţi conştientizează efectiv momentul în care pleacă din în calitate de bursier UNESCO pentru studii de specializare la teatru, când ne împrăştiem pe străzi, singuri sau cu memoria inimii Institutul Internaţional de Teatru din Paris. prietenii, gândind, discutând ceea ce am vizionat sau pur Constantin POPA Itinerarul artistic – regizoral, actoricesc, de director de şi simplu oprindu-ne în vitrina semi-întunecată a unui teatru, sau profesor universitar şi rector al Academiei de Artă magazin cu pantofi. Şi câţi vor fi scris despre această Oamenii uită. Uită, fie pe alţi Teatrală din Târgu Mureş – formează o geografie rupere? Eu plec, în unele seri, ca un om de haina căruia s- oameni, fie întâmplări, fie locuri, impresionantă, mare cât geografia ţării, pe care se văd foarte au agăţat fire ce au celălalt capăt înnodat de scena din uneori uitându-se şi pe sine... clar punctate spaţiile în care maestrul şi-a dăruit toate teatru. Cum au stâlpii de curent electric între ei. Fire de Locurile, însă, nu uită. Locurile energiile, fără nici o rezervă. memorie, însă. au o memorie în care nu încap A lucrat spectacole la Sibiu, Cluj, Piteşti, Piatra Neamţ, Mi s-a întâmplat să mai adaug un fir în mănunchiul perisabilul, degradarea şi Constanţa, Petroşani, Reşiţa, Sf. Gheorghe, Satu Mare, Teatrul nu foarte bogat într-o seară de joi. Concepută în regia lui denaturarea a cea ce, în timp, a Giuleşti sau Teatrul Delavrancea din Bucureşti. Radu Penciulescu la Sala Atelier de la Teatrul Naţional devenit patrimoniu al aducerii Opţiunile repertoriale, în calitate de regizor, l-au definit din Bucureşti, Legenda Marelui Inchizitor s-a transformat aminte, un miraculos depozit de pe artist ca pe unul cu un autentic orizont intelectual, teatral, în turneu la Iaşi în spectacol lectură. La Ateneul Tătăraşi oameni, fapte, momente. de excepţie, aşa cum realizările actoriceşti l-au impus ca pe un unde a avut loc apariţia tâlcuitorului Victor Rebengiuc, Călin Florian (pentru care, de interpret al partiturilor grave, cu tensiuni dramatice atingând publicul de vârste diferite, dar predominant tânăr, a acum încolo, „a fi” înseamnă „a registrul tragic care necesitau mijloace interpretative solide şi cuprins întreaga sală şi, în acelaşi timp, a confirmat fost”) a iubit locurile pe unde l-a folosite cu inteligenţă şi măsură. Un fizic ce realiza relaţii opinia actorului dintr-un interviu acordat Televiziunii purtat viaţa şi profesiunea. optime cu spaţiul scenic, un fizic care se decupa, se „vedea” Române unde aprecia că spectatorii care vin să vadă Relaţia cu locurile era una complexă, o relaţie a cum se spune, un glas cu un timbru extrem de generos, cu această montare sunt deja unii de elită, în sensul că au în cunoaşterii şi a emoţiei. Pentru Călin, locurile aveau rezonanţe metalice, calde, vibrant şi expresiv. spate lectura romanului dostoievskian, cunosc şi au semnificaţii, aveau viaţa lor, numele lor, sensul lor şi, astfel, îi Aşa se şi justifică admiraţia de care s-a bucurat păreri în marginea lui. Scos din cadrul său iniţial, deveneau parteneri de trăiri, de dialog, de reflexie. În aceste interpretarea unor roluri ca: spectacolul s-a desfăcut de mijloacele sale teatrale, căci spaţii cu identitate spirituală – „Dealul Copoului” , pădurile „Inchizitorul” – „Ciocârlia” de Anouilh scena de la Iaşi este goală, e cutia cu trei pereţi care nu se „Buciumului” , străzile ce poartă numele Otiliei Cazimir, „Angelo” din „Măsură pentru măsură” de Shakespeare mai umple de magie, ci de spirit, pe măsură ce textul se George Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Ionel şi Păstorel „Domnitorul Cuza” din „Cuza Vodă” de Davidoglu înfiripă. Dacă la Bucureşti Dragoş Buhagiar şi Radu Teodoreanu, etc. , multele monumente şi biserici, „Taltibios” din „Hecuba” de Euripide Penciulescu prevăzuseră două camere în care ochiul Universitatea „Al. I. Cuza” sau Universitatea de Medicină, Iar în televiziune: spectatorului putea să pătrundă ca o prezenţă tăcută din dar şi cârciumi celebre – „Bolta Rece” sau „Trei sarmale” , „Egist” din „Muştele” de J.P. Sartre întuneric, varianta lecturii de la Iaşi goleşte de semne toate s-au lăsat impregnate de spiritul celor ce le-au „Mihai Viteazul” din „Viteazul” de Paul Anghel spaţiul, care în simplitatea sa devine mai vibrant. Cutia frecventat, precum şi de al celor ce au fost „formaţi” ca „Judecătorul” din „Cadavrul viu” de Tolstoi neagră e animată doar de câteva elemente: trei oameni şi artişti – Costache Sava, Ştefan Dăncinescu, Nicolae Din cele peste 70 de piese montate, să reamintim doar reflectoare luminează partea centrală şi un microfon Şubă, Ştefan Ciubotăraşu sau Aurel Munteanu – , ca oameni câteva, pe scenele Teatrelor Naţionale: atârnă abstract dintr-o lume de sus – o lume nevăzută, care înţelegeau paharul cu vin ca pe un partener cu care se Teatrul Naţional din Cluj : „Copacii mor în picioare” de stranie, cu un punct de legătură. Imaginea oferită trăia farmecul clipei, al meditaţiei filosofice, al creaţiei Al. Casona (premieră pe ţară) , „Ciocârlia” de Anouilh , „Baia” de Maiakovski (premieră pe ţară) dovedeşte o dată în plus faptul că Actorul va trece artistice. Călin intuia capacitatea locului de a seduce şi de a aduna Teatrul Naţional din Craiova : „Otello” de Shakespeare , întotdeauna dincolo de maşina scenică, care se poate „Viforul” de B. Delavrancea , „Biderman şi incendiatorii” de vădi un instrument în plus sau doar cu valoare oamenii, de a-i face să se simtă împreună, să trăiască bucuria comunicării. Max Frisch reprezentativă, când ceea ce se spune şi felul în care este Teatrul Naţional din Iaşi : „Rosmersholm” de Ibsen , spus înlocuiesc artificiile mizanscenei. Ştia să convoace în prezent filosofi, poeţi, muzicieni, dramaturgi. Mai mult, Călin era un factor de cataliză, de „Drumuri şi răscruci” de Paul Everac , „Pădurea împietrită” Pentru premiera din capitală s-a muncit vreme de animare a subiectelor şi oamenilor: de la Platon la Aristotel la de R. Sherwood cinci săptămâni pentru a fi pătrunse cu stricteţe ideile din Noica şi Rădulescu Motru, de la Shakespeare la Eugen Teatrul „Barbu Delavrancea” : „Muştele” de J.P. Sartre , „poemul” lui Dostoievski şi pentru a fi studiată Ionescu, de la Dostoevski şi Tolstoi la proză românească „Întâlnire la Senlis” de Anouilh (premieră pe ţară) , „Fetele înlănţuirea acestora. Actorul nu mai e un simplu lector, clasică şi contemporană, de la Puskin şi Maiakovski la Didinei” de V. Eftimiu (premieră pe ţară) care descifrează sau comentează sensurile; el îşi Eminescu şi Nichita Stănescu... , acestea erau itinerariile A montat de asemenea piesa „Steaua fără nume” cu însuşeşte, îşi asumă şi redă celuilalt, aflat în faţa lui, ca o preferate de Călin şi de cei cu care se afla. succes la Teatrul Osterwa din Lubin , Polonia, spectacol ce a suflare, povestea spusă mai demult de Ivan, fratelui mai Desigur, teatrul, ca dramaturgie şi spectacol, ca regie, obţinut titlul de laureat şi medalia jubiliară. mic, călugărul Aleoşa. Se practică un salt între două etaje scenografie şi actorie erau cu prioritate pe „ordinea de ... Pe scena aceluiaşi teatru a realizat un specatcol de mare ale evoluţiei: actorul e un interpret de text, în primă fază, seara şi de noapte” a acelor adevărate cenacluri instantanee. succes cu piesa „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale. pentru ca apoi să se transforme în cugetător şi în Totul ducea spre bucuria descoperirii valorii estetice, a Cu „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu , reuşit un dăruitor. E adevărat că azi din ce în ce mai puţin, talentului, a reuşitei sau a insuccesului, spre necesara „bârfă” spectacol pe scena Teatrului Tineretului din Riga , care a şi oamenii de teatru, fie ei aflaţi în lumina reflectoarelor, fie aromată cu un pahar de vin pe care Călin ştia, ca puţini alţii, obţinut Diploma de Onoare a Ministerului Culturii din în spatele cortinelor, uită că teatrul este şi dăruire. Şi nu să-l consilieze, să şi-l facă partener existenţial... Letonia. În perioada în care a fost profesor universitar şi rector al liricizăm defel atunci când folosim noţiunile „dăruire” Călin avea relaţii speciale cu străzile, cu pomii, cu Institutului de Teatru din Târgu Mureş , regizorul Călin sau „dăruinţă”. În cel mai bun caz, unii sunt prezenţi pe pietrele, cu siluetele misterioase ale caselor din vechile Florian a montat pe scena Teatrului Studenţesc : „Trei surori” scenă, fac un act şi reduc relaţia cu sala la un gest foarte mahalale ale Iaşiului, cu momentele atât de grăitoare despre de A.P. Cehov , „Scandaloasa legătură” de J.B. Priestley , egoist. Dar la teatru nu mergem doar pentru a vedea, ci istoria unui oraş, pe bună dreptate calificat capitală culturală „Heda Gabler” de Ibsen. mergem şi pentru a lua ceva de acolo, un fior, o simţire, o a ţării. Oricât ne-am ferit a nu cădea într-un , să-i zicem inventar, întrebare măcar. Monologul lui Victor Rebengiuc m-a Călin era un fin consumator al unui inefabil ce dădea o făcut, după destul de mult timp, să constat că mi s-a dat, ne-am sprijinit şi pe latura cantitativă, mai ales când aceasta anumită tensiune şi farmec aerului, luminii, spaţiului calm, era dublată de dimensiunea calitativă, de performanţă. mi-a fost împărtăşit actul actoricesc – textul, mesajul, imaginii care îţi cere mereu, parcă, să o descifrezi. simţirea. Aparent însingurat prin faptul de a nu mai Credem, însă, că cea mai mare performanţă al lui Călin Dar locul, înţeles ca spaţiu consacrat, cu o identitate relaţiona pe scenă cu nici un alt personaj (în varianta este acea de a fi rămas în memoria noastră, în memoria inimii precisă, locul în a cărei memorie Călin are un loc „al lui” , este bucureşteană, monologul era rostit unui copil – Nikita noastre, a colegilor de teatru, a prietenilor şi a publicului. scena – memoria scenei, memoria scândurii, a perdelelor de Noi ştim că de acolo, unde nu există nici sus nici jos, nici Dembinschi – aflat în camera mai mică, întunecată, din culise, memoria aerului şi zidurior, „acolo” unde s-au partea dreaptă a scenei), Rebengiuc se înconjoară de adânc, nici înalt este îndreptată către noi o lumină care se conservat, sunt sigur, vocile, privirile, respiraţiile şi bătăile numeşte Călin Florian. spectatori. Îi atrage spre centrul în care s-au aţintit inimii, imaginea actorilor şi a personajelor. privirile şi răspândeşte cuvintele ca pe daruri făcute unor Biografia lui Călin Florin ne ajută să-l găsim, să-l regăsim CRONICA Noiembrie 2010 5 ut pictura poesis material accesibil pentru fiecare privitor. Nu sunt Onisim Colta – născociri ale imaginaţiei sau translări din alte lumi Imaginea simplităţii, materiale şi epoci ale istoriei adunate într-un perimetru impresii într-o expoziţie forţat de pictor. Obloane ce maschează ferestrele, simplitatea imaginii fascinantele inginerii ale îmbinării bârnelor la pereţii Liviu SUHAR unei case din lemn; peretele unei biserici păstrând Valeriu STANCU urmele de pictură intrată în fibrele lemnului, sau mica De mai mulţi ani urmăresc creaţia acestui artist şi de Am găsit, în cel mai recent volum de versuri al lui Ion fereastră pe pervazul căreia o pâine, o cupă cu vin şi un Truică (Praful şi pulberea, Editura Opera Magna, Iaşi, fiecare dată aflându-mă în faţa operelor sale trăiesc un smoc de busuioc, simboluri creştine perene sunt 2010), o adevărată mărturisire de credinţă faţă de arta sentiment cu totul special. Starea mea sufletească devine prezente în vecinătatea tencuielii parţial căzută dar care căreia îi desluşeşte tainele, frumuseţile, rosturile spre a le complexă şi nu totdeauna îmi pot lămuri mie însumi în mai păstrează urmele unei picturi ce-l reprezintă pe împărtăşi alumnilor : „Fac cât mă ţin / gîndul şi vrerea, ce constă complexitatea ei. Privindu-i pânzele, desenele, Hristos crucificat. Un interior al unei biserici părăsite aşa puterea! / Mă spovedesc mereu / ca în faţa lui obiectele vizitatorul comun este fascinat de măiestria cu cum doar în ţinuturile Maramureşului mai întâlnim, cu Dumnezeu. / Îi învăţ să gîndească / linia şi fapta care acestea, artefacte purtătoare de mesaje simbolice pereţii văruiţi în albastru, este imaginea simbol a trecerii cerească. / Îi dăscălesc să găsească / forma cea sunt închegate. Citeşte relativ uşor „discursul” plastic şi timpului, impregnată cu energiile insuflate structurii de îngerească, / le zic să nu piardă / melodia, / linia, tăcuta, punerea lui în materialitate cu acurateţe de bijutier. Şi lemn a construcţiei de multele generaţii care i-au trecut târzia, / să-i dea viaţă şi sens, / să facă un nou univers”. totuşi nu acestea sunt elementele fundamentale. În faţa pragul spre a se pregăti pentru cealaltă lume. Iată cum trebuie să gîndească un creator ce are conştiinţa operelor lui Onisim Colta am trăit sentimentul că „Vecernie la Voroneţ” este un tablou care tălmăceşte valorii sale. Nu oricui îi este hărăzit să dea viaţă şi sens autorul este un rafinat enciclopedist, un mare iniţiat care profunda trăire a pictorului, răscolitoare şi copleşitoare propriilor trăiri pentru a le structura într-un nou univers! a ajuns la un grad superior de înţelegere şi răstălmăcire în faţa reprezentării Judecăţii de Apoi. El însuşi se Aşadar, arta picturală a Maestrului Ion Truică e o a tainelor lumii materiale. Opera sa este taină relevată, reculege în faţa acestei reprezentări, adunat în sine, continuă spovedanie, un dar de sinceritate pe care cuprinzătoare a esenţelor lumii materiale configurate meditând, privindu-şi umbra proiectată, un alter ego, al preaplinul sufletului său îl face semenilor. Însă pentru ca printr-o simbolistică universală a formelor exprimate cu propriei fiinţe. studenţii acestui pasionat o simplitate incredibilă. Dematerializate aproape, „Cămaşă cu cimbrişor”, o pictură simplă de un profesor să înveţe cu eliberate de artificii de tip baroc în sensul unor sublinieri rafinament coloristic subtil, poate fi citită în mai multe adevărat „să gîndească linia şi îngroşări gratuite şi excesive, formele care feluri dar cu siguranţă toate converg către ideea de şi fapta cerească” e necesar configurează compoziţia într-un tablou de Onisim Colta, expresie simbol al purităţii, inocenţei, a dăruirii, în primul rînd să fie sunt doar „extrase” asemănătoare unor tincturi eficiente sugerate şi prin modul în care obiectul este etalat pe înzestraţi cu harul creaţiei, care au la origini caracterul material şi expresivitatea suprafaţa din lemn şi ţintuit ca o răstignire. pe care Dumnezeu l-a funcţională a obiectelor reprezentate. semănat, cu generozitate, în „Icoană” este titlul mai multor lucrări dar care au sufletul maestrului. În arta lui Colta se întrepătrund coagulându-se comună ideea compoziţiei. Obloane vechi prin care se autenticitatea unei gândiri creative eliberată de obsesiile Sinceritate şi modestie le deschid privitorului, fragmente ale reprezentărilor cere dascălul discipolilor posmodernismului cu viziunea personală hrănită cu chipului Hristic. principiile filosofice creştine şi epicureene, profund („Fac cât mă ţin / gîndul şi O componentă substanţială a expoziţiei este formată însuşite şi vital asimilate. vrerea, puterea!”). Dacă în din surprinzătoarele obiecte ce se înscriu parcursului I-am asociat totdeauna opera cu figura, timbrul scris fiecare creator caută conceptual şi interpretativ al autorului. Tehnica „cuvîntul ce exprimă vocal, gestica, mersul şi atitudinea corporală, descifrând iluzionării demnă de amintirea legendelor antichităţii adevărul”, în grafica sa, cu satisfacţie o armonioasă compatibilitate între cele este cu desăvârşire stăpânită de autor nu atât pentru a Maestrul Ion Truică se străduieşte să găsească „forma cea două părţi. Nu-i cunosc ADN-ul dar înclin să cred că în demonstra un tip de performanţă cât, mai ales, spre a-i îngerească”. Adică forma desăvîrşirii. Aşa se face că structura sa umană reverberează ecouri ale unor servi punerii în ecuaţie a propriilor idei. Altfel spus, principala trăsătură a lucrărilor sale, una din cele mai îndepărtate rădăcini ale unei origini de sorginte măestria artistului este fără îndoială reală şi nu semnificative caracteristici ale universului său artistic, nobiliară maramureşeană născătoare de voievozi pe contrafăcută. este esenţializarea. Detaliul esenţial este de fapt sugestia Onisim Colta urmează o cale proprie a modernităţii. încărcată de polisemantism. Subtil şi rafinat propusă şi El a înţeles lecţia şi i-a descifrat miezul astfel încât s-a greu de realizat, deoarece Profesorul o gîndeşte în alb şi orientat pe un drum al său recurgând la materiale negru. Totul este mişcare, dinamism, sfidare a teluricului, diferite, la asocieri între acestea inedite şi prelucrări de în această inspirată alternanţă alb-negru. Totul e bijutier. aspiraţie, zbor, imponderabilitate, născute din Materialele şi formele specifice obiectelor şi gracilitatea, din vaporosul formei îngereşti. A da viaţă şi artefactelor apartenente vieţii materiale cotidiene sunt sens liniei înseamnă nu doar simplitate, ci şi perfecţiune. aureolate de o viziune profundă cu iradieri în Nu superfluu, ci rafinament, nu aleatoriu, ci premeditat. universalitatea spirituală într-o proporţie determinantă, Lucrările sale îmi aduc în minte un vers al scriitoarei reuşind astfel să se desprindă de influenţa unor şi cîntăreţei franceze Anne Silvestre : „Flou, je te vois concepte devenite uzuale şi într-un fel anacronice flou, je vois comme un brouillard partout”. O ceaţă, într- pentru arta modernă. Ce fel de comentariu am putea adevăr, cizelează, tiveşte lucrările artistului, le pofinează, face în faţa lucrării „Rindeaua lui Iosif” în care sunt dar nu o ceaţă ce împiedică vederea, nu o ceaţă ce şterge asociate lemnul, alama, oţelul spre a susţine ideea contururile, ci una care le remodelează, o ceaţă care cheamă ochiul să distingă amănunte esenţializate, printr-o armonioasă şi elocventă expresivitate plastică. schiţate doar. Ceaţa aceasta subtilă nu creează o senzaţie Privitorului i se dezvăluie spre uimirea sa valenţele de neterminat, ci pe aceea a unei complicităţi cu estetice şi de mesaj profund ideatic ale unui obiect imaginaţia privitorului. O complicitate, o colaborare, o despre care el ştia dintotdeauna că are doar anumite simbioză întru desăvîrşirea nu a lucrării, ci a teritoriul României. Eleganţă, civilitate, modestie, rosturi. În faţa unui astfel de obiect, aşa cum l-a cultură, sentimentul bine consolidat al datoriei faţă de sentimentului născut de aceasta. Imaginaţia artistului, interpretat Colta, privitorul decodifică esenţele filosofice harul său de a surprinde dintr-o societate, putere de muncă şi un profund respect pentru ale creştinismului. aceasta cred, sunt elemente ce-i definesc personalitatea. singură trăsătură esenţa, Un ansamblu alcătuit din trei obiecte identice se profunzimea, simbolul, Opera sa în ansamblul ei este o elocventă relevare intitulează „Altare” şi este rodul asocierii lemnului, materială a acestor date. imaginaţia privitorului, dorinţa alamei şi bronzului. Important este conţinutul şi forma sa de a contribui cu propriile Galeriile „Dana” din str. Profesor Cujbă din Iaşi au fiecărui modul. Un fel de platformă pătrată care trăiri (mai mult sau mai puţin găzduit o amplă expoziţie cuprinzând pictură, desene, semnifică ceea ce am putea numi o masă, un disc artistice, dar, în orice caz, obiecte şi proiecte, etalând complexitatea creaţiei circular înscris în pătrat pe care concentric un altul ca o ardente!), cu propria experienţă artistului Onisim Colta. farfurie are pe suprafaţa sa aşezat un peşte. Trei astfel existenţială la tălmăcirea Reputaţi cronicari şi critici de artă au făcut tentativa de moduli, alăturaţi fac trimitere la textul evanghelic mesajului încuibat în lucrare nasc de a pătrunde în labirintul creaţiei artistului sondând din Noul Testament. Mesajul este direct şi clar nu doar un univers dintr-un strop zonele nevăzute din laboratorul naşterii operelor sale exprimat, susţinut prin măestria cu care materialele de cerneală, ci şi o complicitate pe pentru a descifra codurile facerii lor şi ale simbolismului amintite sunt prelucrate tehnic şi artistic. care o trăieşti doar la întîlnirea cu omniprezent şi personalizat. „La Colta, spune Simona O altă lucrare „5 pâini şi 2 peşti” face parte din capodopera. Un univers a cărui Vărzaru, 90% e esenţă a lucrurilor iar restul e categoria picto-obiectelor răspunzând aceluiaşi mesaj expansiune se plămădeşte dintr-o compromisul sentimental al autorului asemeni emoţiei biblic din noul testament al minunilor Hristice. neţărmurită inventivitate. unui astronom în faţa răsăritului de soare”. Analizele asupra lucrărilor pot continua pentru că Complicitatea sa cu „adresantul” La un prim contact cu lucrările din expoziţie am avut fiecare din ele se impune prin conţinutul de idei şi ţinta e atît de complexă şi de insolită, o emoţie cu totul aparte, în sensul celei pomenite mai mesajului, clară şi elocventă, elevate prin formă, încît Maestrul nici măcar nu-şi titrează lucrările. sus. Gândurile spontane mi-au adus în memorie volume, expresivitate a materialelor asociate în imagini ale picturilor din Prerenaşterea italiană din care structurarea ansamblului. Ele se află în fiecare dintre Multe din realizările lui Ion Truică fac apel la emană calmul metafizic. lucrările expuse într-un acord desăvârşit al cărui cod de simboluri intrate deja în conştiinţa unui iubitor de artă. „Buna vestire” a lui Fra Angelico de la Muzeul interpretare poartă marca autorului. Numai că artistul nu are nici o clipă intenţia de a recurge la conotaţii pe care putem să le aflăm consultînd orice Prado mi-a revenit în minte când mi-am oprit privirea Arta lui Onisim Colta are atributele unor profunzimi asupra pasajelor de culoare albastră şi obiectele simbol dicţionar de profil. Nu. El îşi creează propria simbolistică, de gândire artistică mai puţin obişnuite prin faptul că ea o simbolistică inedită şi incitantă care să închege un anturate (înconjurate) ca în lucrarea „Târnaţ în Oaş” sau se situează în zone de interferenţă ale realului cu „Biserica părăsită”. Reverberaţiile viziunii lui Giotto univers al fabulosului, o mitologie personală. Simbolurile imaginarul, definite prin propriile reguli. Predominant pe care le poartă în ele aceste detalii sugerate şi sugestive descifrabile în complexitatea lor prin picturile de la în creaţiile sale este recursul la metaforă şi simbol ceea Capella Scrovegni din Padova, le-am simţit asociativ cu (o aripă, o lumînare, un val, un trup, o harpă, un voal, o ce face ca privitorul să primească cu uimire şi imensă linie) sunt desprinse fără doar şi poate dintr-un limbaj picturile lui Colta asemeni unui duh nevăzut care a emoţie „asemeni astronomului în faţa răsăritului de trecut prin atelierul său, privind lucrările „Hambar”; universal. Dar nu din limbajul picturii, neîngrădit de soare” fiecare lucrare, fie desen, pictură, obiect sau convenţionale fruntarii lingvistice, ci din acela mai subtil „Hambar cu grâu”; „Cupola în construcţie” ş. a. sculptură, ca un dar al cărui mesaj în primul rând este şi mai profund al poeziei, un limbaj al iniţiaţilor. De Repertoriul de obiecte şi forme care participă la de natură spirituală. aceea lucrările de grafică ale lui Ion Truică sunt adevărate figurarea spaţiului tabloului provine din universul poeme. Poeme de suflet, cu care ilustrăm acest număr .

6 Noiembrie 2010 CRONICA interpretări Experienţă religioasă şi fiinţei noastre se deschide „dialogul infinit care suntem icoana după logia similitudinii mimetice, typos-ul rupe noi şi care se îndreaptă către adevăr”. Gadamer propune orice cale de întoarcere cu imitarea unui original, experienţă estetică: adevărul o concepţie dialogică asupra adevărului. Pentru a spune deoarece ea nu reprezintă, ci prezintă, nu în sensul că adevărul avem nevoie de adresare, de răspuns şi, implicit, produce o nouă prezenţă (ca pictura), ci în sensul că face artei religioase în analizele de comuniunea acordului dobândit prin limbă şi dialog. din orice sfinţenie un dar adus Celui Sfânt şi se ordonează Hermeneutica este cea care are ca sarcină realizarea spre sfinţenie nerevendicând-o niciodată doar pentru ea fenomenologilor Jean Luc Marion acordului absent sau tulburat. Adevărul nu poate fi însăşi. cuprins prin gândirea izolată, ci adevărul este cel care ne Interpretându-l pe Platon, Marion consideră că în şi Hans Georg Gadamer cuprinde. Constituţia dialogului poate fi arătată cu concepţia acestuia arta ar fi o chestiune de imitare a ajutorul conceptului de „seriozitate ludică” şi ea constă în imitaţiei, în care logica imitaţiei face să sporească Anca Raluca PURCARU faptul că suntem stăpâniţi de dialogul care îşi dezvoltă vizibilitatea în mod direct proporţional cu sensibilitatea, propria dinamică, aspectul fiind valabil şi pentru definiţia prin urmare invers proporţional cu adevărul şi realitatea, Despre posibilitatea experienţei estetice şi platoniciană a gândirii ca dialogul interior al sufletului cu iar accesul la fiinţarea originară şi esenţială pretinde sine însuşi. anularea intermediarilor sensibili şi vizibili, concepţie pe religioase Conştiinţa estetică reprezintă o experienţă a Arta religioasă se află la intersecţia dintre religie şi care Hegel o aprofundează, consideră autorul, privind înstrăinării, deoarece conştiinţa estetică ne oferă arta ca „acces mediat, provizoriu şi mimetic la invizibilul estetică. Atât religia, cât şi estetica au pretenţia de a oferi posibilitatea de a ne raporta în mod critic sau afirmativ la condiţiile de acces la adevărul artei religioase. Teologul va purei inteligibilităţi”. De aceea, Marion consideră că calitatea unei creaţii artistice, iar, prin aceasta, judecata metafizica este iconomahă în sensul că imaginea imită afirma că numai raportarea religioasă la arta religioasă estetică decide cu privire la valabilitatea artei, iar arta, poate oferi înţelegerea acesteia, iar esteticianul va fi originalul care singur este, că imaginea rămâne sensibilă devenită obiect al judecăţii estetice, îşi pierde autoritatea (deci estetică) faţă de originalul singur inteligibil, deci interesat de arta religioasă din prisma propriului originară şi neîndoielnică. Dar această conştiinţă este una domeniu. În lucrarea de faţă ne propunem să arătăm că nesensibil şi invizibil, care anulează imaginea, reducând-o secundară, iar adevărata realitate a experienţei artei, la idol. O schimbare a situaţiei din metafizică are loc experienţa estetică şi cea religioasă nu sunt atât de diferite întâlnită sub forma expresiei artistice, este nemijlocita una de celalaltă şi că cele două experienţe au în comun odată cu Nietzsche, consideră Marion, în filosofia căruia pretenţie de adevăr a operei de artă, iar în această raportul inegal între original şi imagine rămâne, dar se faptul de a revela adevărul artei religioase. experienţă nu mai cunoaştem libertatea de acceptare, În ceea ce priveşte posibilitatea experienţei religioase, inversează, deoarece numai imaginea merită slava şi ea respectiv respingere pe care o pretinde conştiinţa estetică . singură dă seama de inexistenţa originalului, apelăm pentru evidenţierea pocibilităţii acesteia la Conştiinţa estetică concepe opera de artă ca fiind un descrierile fenomenologice ale lui Jean Luc Marion. radicalizându-se interpretarea idolatră a oricărei imagini, obiect al său, dar, de fapt, conduita estetică este o parte a transformând-o pe aceasta în spectacol, deoarece Discutând despre abordarea fenomenologică a religiei, procesului de a fi al reprezentării care ţine în mod esenţial acest autor consideră că este necesară justificarea religiei imaginea nu se deschide asupra nici unui alt original de piesă ca joc. decât asupra spectatorului său. Dacă se eliberează de ca fenomen posibil şi fenomenologia ca metodă Bruno Wurtz susţine că în discursul gadamerian convenabilă, miza ambelor chestiuni fiind posibilitatea de originalul său inteligibil, omul estimator este cel care despre artă se menţine disjuncţia dintre metodă şi adevăr, devine de acum înainte unica origine, în locul tuturor a admite un concept al revelaţiei. Autorul consideră că prin opinia conform căreia conştiinţa estetică este secundă numai fenomenologia este potrivită pentru a aborda originalelor. Relaţia spectatorului cu originalul este cea în în raport cu primatul experienţei, e metodă raţionalistă, care omul practică auto-idolatria, în care imaginea se religia, deoarece „esenţa” religiei este revelaţia şi numai pe când opera de artă este experienţă, este adevăr, este fenomenologia este cea care permite posibilitatea resoarbe în spectator ca în originalul său unic. Dar în comprehensiune. Gadamer apără specificul cognitiv al cazul typos-ului şi al prototypos-ului, situaţia de mai sus revelaţiei. Odată cu cercetările lui Husserl şi Heidegger, artei, ireductibilitatea acesteia ca formă a conştiinţei şi care formulează un nou concept de fenomen, se inversează, deoarece privirea invizibilă este cea care cognitivităţii în genere şi reclamă o artă ca mod diferit şi generează vizibilitatea feţei sale şi apoi mă priveşte în faţă fenomenologia admite intrarea în fenomenalitate a unei numai diferit de cunoaştere, deoarece adevărul comunicat revelaţii. Marion consideră, odată cu Husserl, că ca vizibil. de artă poate fi comunicat numai de artă. Pentru În cazul icoanei, unitatea intenţională a vizibilului cu fenomenologia accede fără un prealabil la fenomenul Gadamer, „experienţa artistică este trăire nemijlocită a primit aşa cum se dă, deci că putem accepta donaţia unui invizibilul de fapt repetă în mod estetic unirea ipostatică a realităţii artei, este aportare, actualizare, însuşire, este naturilor în Cristos, deoarece numai comuniunea fenomen fără a-i impune acestuia condiţii de obiectivitate, comprehensiune (...) fuziune, receptare spontană, şi, odată cu Heidegger, că putem accepta o fenomenologie intratrinitară legitimează atât tranzitivitatea ipostatică a comunicare directă”, iar adevărul experienţei artistice este naturilor în Cristos, cât şi tranzitivitatea intenţională a a inaparentului în general, care înglobează şi ceea ce nu se un adevăr trăit . dă în mod fenomenal, considerând că fenomen este şi vizibilului şi a invizibilului în icoana estetică. Principiul Radu Neculau susţine că autorul nu formulează un icoanei este această tranziţie care nu gestionează vizibilul ceea poate fi cunoscut indirect, în ciuda invizibilităţii sale. punct de vedere sistematic asupra adevărului, ceea ce ar Această perspectivă fenomenologică implică o serie de şi invizibilul, ci le organizează în vederea revelării a ceea contraveni criticii pe care o realizează la adresa ştiinţei, ci ce nici unul, nici celălalt nu pot manifesta: iubirea ca elan probleme. Mai întâi, revelaţia nu poate fi constituită analizează structurile modului de înţelegere alternativ la precum orice alt fenomen, deoarece ceea ce revelează al tranziţiei. Nu mai poate fi vorba despre nici o rivalitate practica ştiinţifică, respectiv experienţa hermeneutică, între vizibil şi invizibil, ca în cazul mimetismului, revelaţia se sustrage constituirii de către eu, primitorul experienţă în cadrul căreia adevărul, înţeles ca dezvăluire revelaţiei nu păstrează nici o măsură comună cu ceea ce îi deoarece originalului, unde invizibilul se epuizează în este revelat. inteligibil, icoana îi substituie prototipul, care se atestă în comunică revelaţia, iar revelaţia este necesară, dar nu Adevărul icoanei în experienţa religioasă obligatorie. Apoi, fenomenologia presupune un orizont, ea fără similitudine şi deoarece icoana este locul unei Jean Luc Marion, discutând temeiurile teologice ale precum orizontul heideggerian al fiinţei, iar prin acest tranziţii reciproce, deci instrumentul unei comuniuni. icoanei, consideră că icoana reprezintă un „typos”, orizont fenomenologia fixează cadrul revelaţiei, impune Adevărul tabloului în experienţa religioasă şi legitimarea ei teologică echivalând cu cea a crucii. Orice datului revelat condiţiile receptării lui, condiţii de cea estetică typos trimite la un prototypon, ceea ce ridică problema manifestare care contrazic sau cel puţin diferă de modului în care o imagine poate să rămână legată de un Vom prezenta în continuare abordarea posibilitatea liberă a revelaţiei. fenomenologică a tabloului din prisma lui Jean Luc De aceea, Marion propune o nuanţare a celor două prototip într-un raport reglementat, fără să asculte totuşi de exigenţele şi legile mimeticii, conform cărora typos-ul Marion, care consideră că tabloul este un fenomen saturat, elemente. Mai întâi, autorul propune ca în locul la fel ca şi icoana, dar în mod fundamental diferit de constrângerii fenomenologice a revelaţiei de către un eu, nu ar face altceva decât să evidenţieze, odată cu asemănarea, neasemănarea, descalificându-se pe sine, dar aceasta. Apoi vom prezenta abordarea lui Hans Georg să acceptăm perspectiva conform căreia eul să nu poate Gadamer, abordare care are meritul de a sublinia valoarea accede la propria sa posibilitate fenomenologică decât autorul propune un alt tip de raport decât cel mimetic, pe baza fenomenologiei crucii, typos-ul „prin excelenţă”, de adevăr a tabloului şi apropierea experienţei estetice de pornind de la o donaţie neconstituibilă, neobiectivabilă şi cea religioasă, ambele fiind intersate de înţelegerea anterioară, cea a revelaţiei, deci ca eul să admită care oferă typos-ul unui prototip. Crucea nu este un simplu obiect de spectacol, ci corectă a mesajului operei de artă. Hermeneutica caracterul său nonoriginar şi să-l gândească până la o devine din spectacol icoană, deoarece crucea, ca semn al gadameriană are meritul de a reintegra în experienţa donaţie originară. Apoi, autorul admite că revelaţia crucii, oferă posibilitatea de a mărturisi, după o logică estetică atât experienţa tabloului, cât şi pe cea a icoanei. Pe implică o punere în scenă, deci consimte să asume un tipică, pe Fiul lui Dumnezeu. Logica icoanei este de a baza conceptului de „mimesis” şi analizelor orizont, fără ca acesta să fie condiţie a posibilităţii sale, repeta „paradoxul recunoaşterii fără spectacol” al crucii, fenomenologice ale spectacolului şi dialogului vom deoarece orizontul este cel ce se lasă saturat de donaţie. fără ca această repetiţie să fie imitativă, deoarece, în încerca să stabilim anumite apropieri între cele două Marion consideră astfel că revelaţia nu se pune în scenă primul caz se merge la vizibil la invizibil prin experienţe. într-un orizont decât saturându-l, şi anume că revelaţia recunoaştere, iar în cel de-al doilea, de la vizibil la Jean Luc Marion consideră că în cazul tabloului nu nu intră în fenomenalitate decât sub figura paradoxului şi invizibil prin asemănare. Ceea ce rămâne neschimbat în avem posibilitatea de a ne raporta la nici un alt original în că în acest cadru intuiţia oferă mai mult decât ambele cazuri este invizibilul, respectiv „sfinţenia Celui afară de tabloul însuşi. Astfel, orice creditare alethică a semnificaţiile elaborate de către eu. tabloului este anulată. În acest context, Marion consideră că adevărul se Sfânt”. Ceea ce contează este deci raportarea la acest invizibil. Contemplarea corectă a icoanei este de a nu Analizând pictura, autorul consideră că originalul poate rezuma, în termeni husserlieni, la o trăire care, în trezeşte mai puţină admiraţie decât asemănarea lui. Prin termeni heideggerieni, este deschiderea fără rezerve a vedea vizibilul ca pe un spectacol, ci venerată ca stigmat al invizibilului, şi este posibilă numai prin rugăciune, asemănare se înţelege faptul că obiectele pictate diferă de Dasein-ului, şi că, în cadrul revelaţiei, adevărul nu (se) originalul lor, deci nu o relaţie (între model şi dezvăluie cât învăluie cu intuiţie toate intenţiile, saturează deoarece rugăciunea cunoaşte funcţia de typos a icoanei, care poate urca (după o logică tipică) de la vizibil la reproducere, lucru şi imagine etc.), ci unul din termenii orizontul prin donaţia sa fără măsură şi nu mai ţine de relaţiei – asemănarea, care diferă de original. Din punct doxa, apariţie (dreaptă sau falsă), ci de paradoxon, invizibil, în timp ce spectatorul nu poate decât să compare (în mod mimetic) vizibilul cu invizibilul. Recunoaşterea de vedere fenomenal, precizează autorul, are loc o apariţie care contrazice opinia, aparenţa, şi saturează răsturnare a centrului de gravitate al vizibilităţii prin orizontul. typos-ului icoanei se realizează fără imitare. Icoana nu atrage invizibilul, ci se lasă atrasă de acesta. Icoana şi aceea că asemănarea devine originalul fenomenal, pe Marion precizează că fenomenele saturate nu oferă când originalul ontic, căruia semănarea îi confiscă toate acelaşi grad de donaţie. Autorul ne vorbeşte despre crucea îşi datorează sfinţenia în mod tranzitiv lui Cristos, a cărui sfinţenie se datorează retrimiterii permanente spre strălucirea originară, devine inutil, ba chiar ne distrage de Cristos ca exemplu al revelaţiei (eveniment istoric, idol, la asemănarea perfectă. Deoarece ridică asemănarea la trup icoană), ca paradox al paradoxurilor. Fenomenul Tatăl invizibil. Logica icoanei este logica acestei retrimiteri, în care, rangul de original al originalului, pictura reuşeşte să revelaţiei este acel fenomen în care există un exces al stăpânească fenomenalitatea şi să depăşească aspectul darului care poate lua forma de abandon . retrimiţându-se spre unicul Sfânt se renunţă definitiv la pretenţia de a imita pe Cel Sfânt. Spre deosebire de estetic. Idolul reprezintă asemănarea prin excelenţă sau În ceea ce priveşte posibilitatea experienţei estetice, prin exces, deoarece asemănarea ţine vederea captivă şi apelăm la descrierile hermeneutului Hans Geog aceasta, imitaţia care încearcă să răpească unui model oricât de puţin din perfecţiunea sa pentru a se slăvi cu ea privirea fixată, saturând vederea şi dând nu ceva spre Gadamer. privire cât măsura privirii însăşi. Ne definim aici prin Prin experienţa hermeneutică, Gadamer descrie pe cât de putinţă. Icoana nu se slăveşte decât cu faptul că retrimite orice slavă spre invizibil, iar, prin asceză estetică, ceea ce putem privi. Pictura are meritul de a demonta „modul experienţei umane, în genere”. Universalitatea prestigiul vizibilităţii lumii, de a destitui orice primat, hermeneuticii se bazează pe dependenţa înţelegerii de ea renunţă la rivalitatea mimetică a slavei. În acest caz, cu cât imaginea derivată e mai perfectă, cu atât mai puţin inclusiv pe cel epistemologic, de a elibera privirea de orice limbă, în sensul că orice limbă în care trăim este infinită, înscriere în lume, plasându-ne într-un posibil spaţiu etic deoarece prin intermediul finitudinii, al particularităţii depinde de slava modelului său până la „autoreferinţa unui idol”. Spre deosebire de idolatria, care interpretează al privirii. (va urma)

CRONICA Noiembrie 2010 7 este şi Nicolae Manolescu, sugerând că inexistenţa iniţierii unui proces atât recuperator, dar şi generator de interpretări radicalismului ideologic duce în final la eclectism – stabilitate ulterioară. noţiune ce defineşte cel mai bine nu numai atmosfera Din fericire, pasoptistii au înteles foarte bine Paradoxul unei epoci: culturală a acelei epoci, cât şi cea socială, economică etc. mecanismele dezvoltarii artistice si au încercat sa Cine erau însă creatorii acestor ideologii, aceşti integreze literatura într-un fagas ce avea sa o aduca la un ambivalenţa clasic-romantic în paşoptişti care au revoluţionat maniera de a gândi şi a nivel apropiat de valorile Occidentului. Din acest punct de trăi? N. Manolescu sugera existenţa de fapt a două vedere exista în planul ideologiei estetice un acord general paşoptismul românesc (I) generaţii – cea formată din scriitorii născuţi în deceniul în ceea ce priveste misiunea artistului, rolul educativ al premergător domniilor pământene şi care debutează până artei, dezvoltarea tuturor genurilor si speciilor literare. Monica BOŢOIU la Revoluţie – Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Dincolo însa de aceste coordonate de suprafata, în „În istorie, nu există miracole, ci din când în când, Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Cezar Bolliac, Mihail adâncuri, apele sunt mult mai tulburi, optiunile întâmplări minunate; există, câteodată, în viaţa popoarelor Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu particulare oscilând între romantism si clasicism, dupa clipe privilegiate când, într-o singură generaţie, destinul etc. – şi cea formată din scriitorii născuţi între 1834-1850 cum am mai afirmat. Ceea ce complica însa si mai mult adună mai multe schimbări decât în câteva veacuri de care debutează după 1848, dar înainte de apariţia lucrurile, ducând la nuantari nesfârsite, este faptul ca toropeală. Convorbirilor literare – Alexandru Odobescu, Al. absenta coerentei ideologice nu este numai la nivel Aşa s-a întâmplat la noi cu bărbaţii născuţi, să spunem, Depărăţeanu, Al. Sihleanu. Pe aceştia din urmă criticul îi general, ci si-n interiorul sistemului de convingeri între 1800 şi 1830, şi pe care-i putem numi <>. Erau doar o mână de oameni însă luptau ca această clasificare, însă, ar mai trebui adăugat şi Gheorghe epocii. În acest sens, nu se poate vorbi de nici un autor pe mânaţi de o credinţă neţărmurită în destinele ţării lor. Au Asachi, care, deşi născut în 1788 şi adversar declarat al deplin clasic sau pe deplin romantic, nici la nivelul operei, zvârlit ca pe nişte vechituri, obiceiurile, instituţiile, până şi Revoluţiei din 1848 şi al Unirii, a avut merite nici la nivelul crezului artistic. Desigur, concretizarea vocabularul impuse de o putere străină, au sorbit cu nesaţ fundamentale în răspândirea culturii, contribuind major la unilaterala a unei doctrine literare este imposibila în orice din izvoarele culturii apusene; au adoptat instituţii noi, au introducerea limbii române în şcoală. Alăturată celorlalţi timp sau spatiu; cu toate acestea, interferentele complicate înnoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatură de paşoptişti, personalitatea lui Gh. Asachi, subsumată în din operele pasoptistilor ramân o manifestare aparte. valoare universală, au început în linişte, un proces mod paradoxal unui vizionarism de factură Ilustrativ este, în această ordine de idei, cazul lui I. H. democratic, într-un ritm nemaicunoscut de vreo altă ţară conservatoare, ilustrează noţiunea de eclectism specificată Rădulescu – figură dominantă a perioadei – care îşi va din Europa; au fixat, pentru generaţii, cu îndrăzneală şi anterior, aspectul caleidoscopic al culturii şi societăţii schimba radical opiniile dinspre orientarea de tip clasic realism noile obiective politice ale neamului şi au româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea. spre cea de factură romantică spre sfârşitul vieţii, deşi determinat Europa să ţină seama de ele [...] Au făcut chiar Occidentalizarea rapidă a Ţărilor Române prin această disociere se produsese deja între conceptualizările mai mult: au făurit România.” Acestea sunt cuvintele prin trecerea aproape bruscă de la stilul de viaţă grecesc la cel teoretice iniţiale – filoclasice – după cum am mai arătat, şi care Neagu Djuvara îşi încheie lucrarea Între Orient şi francez a dus la un amestec ameţitor de forme şi tendinţe, opera propriu-zisă din acei ani, care se subscria prin Occident, surprinzând în câteva rânduri esenţialul în ceea la o convergenţă uimitoare a stărilor de spirit, convergenţă multiple elemente curentului nou romantic. Eclectismul ce priveşte generaţia paşoptistă. Apologia entuziastă a ce se subscrie liniilor unei coincidentia oppositorum, lui Heliade reflectă, astfel, eclectismul epocii – dovadă de acestor înnoitori nu reprezintă o exagerare gratuită, de resimţită la toate nivelele, după cum sugera acelaşi P. nesiguranţă poate, până la urmă justificată de evoluţia ordin bombastic, ci dimpotrivă, corespunde pe deplin Cornea: imitarea Apusului se făcea în paralel cu precară a literaturii în spaţiul românesc. meritelor fundamentale ale paşoptiştilor, care au avut impunerea naţionalismului şi valorificarea tradiţiilor; dorinţa şi puterea de a înlătura prăpastia culturală, dezamăgirea cauzată de realităţile istorice coexista cu politică, socială etc. ce despărţea Ţările Române de exaltarea dată de idealuri etc. În acest context general (şi philosophia perennis Occident. Paşoptismul trebuie perceput astfel drept o doar în acest context!) nu este paradoxală convieţuirea mişcare amplă, de o complexitate aparte, ce a vizat, până clasicismului cu romantismul, două curente care, în liniile Despre numere la urmă, toate domeniile definitorii ale naţiei, lor de forţă, se situează pe poziţii total opuse. Explicaţia schimbându-le radical şi înscriindu-le pe făgaşul unei unei astfel de îmbinări oximoronice a fost căutată de Bogdan Mihai MANDACHE numeroşi cercetători în diverse direcţii – de la raportarea dezvoltări accelerate, subsumate reorganizării burghezo- Teoria numerelor i-a preocupat pe filosofi încă din democratice a statului şi luptei pentru emancipare la contextul european şi la maniera generală de constituire a curentelor literare, care nu presupune niciodată antichitate, fiind suficient să amintim teoriile lui Pitagora, naţională. teologia aritmeticii a lui Iamblichos, subtilele interpretări Reperele temporale ale acestei epoci au fost stabilite, în puritatea absolută a acestora până la analiza factorilor interni şi a evoluţiei spirituale a scriitorilor generaţiei date de Proclus sau Plotin, comentariile lui Martianus genere, între anii 1830 şi 1860, dar aceste graniţe – a căror Capella, cel care în zorii Evului paşoptiste. alegere stă mai mult sub semnul dorinţei didactice de Mediu a dat lista celor şapte arte Înscrierea în realităţile europene ale veacurilor al periodizare riguroasă – sunt, de fapt, mult mai fluide liberale şi le-a stabilit definitiv XVIII-lea şi al XIX-lea a dezvăluit faptul că nici în marile deoarece realităţile istorice şi culturale sunt întotdeauna împărţindu-le în trivium şi literaturi vestice etapele evoluţiei literare nu pot fi trasate mult mai complicate, mai nuanţate, decât transpunerea lor quadrivium. De la început s-a văzut teoretică. Astfel, în mod concret, schimbările încep a se în graniţe clare şi irefutabile. Trecerea de la un curent la că matematica, aşa cum o produce în Ţările Române odată cu instaurarea domniilor altul, afirma Vicu Mândra, sintetizând la rândul său înţelegeau vechii greci era mai pământene, ca urmare a Revoluţiei lui Tudor concluziile unor exegeţi străini, a presupus existenţa unor mult decît o ştiinţă, era o mistică, Vladimirescu din 1821. Însă deschiderea către Vest pe perioade complexe, de amestec, care au dus, spre exemplu era o apropiere de divinitate. În care a presupus-o această eliberare de sub directa la o „coexistenţă dinamică” a clasicismului cu plină modernitate, cînd o stăpânire otomană – care a avut efectul unei „cortine de romantismul în literatura universală de după 1780. În raţionalitate ce se voia fier” avant la lettre prin îngheţarea culturală pe care a spiritul lui G. Călinescu, ce susţinea imposibilitatea atotbiruitoare încerca să subjuge şi produs-o – îşi va arăta roadele puţin mai târziu, în despărţirii radicale a curentelor, se afirmă în continuare, ultimele metereze ale unei gîndiri deceniul al treilea şi al patrulea al secolului al XIX-lea. că doar excesele didacticiste pot duce la o delimitare în care voia să prezerve inefabilul Din punct de vedere social şi politic, se observă o mai secvenţe unitare a perioadei moderne în dezvoltarea ei cunoaşterii, Louis Claude de Saint- deplină sistematizare evidenţiată prin elaborarea unor literară. Aceeaşi idee va fi reluată mai târziu de Virgil Martin era una dintre cele mai manifeste oficiale cu un caracter colectiv, care tranşează, Nemoianu care evidenţiază că succesiunea Iluminism autorizate voci ale teosofiei. Numit în mod obiectiv, câteva din principiile directoare ale neoclasic – Iluminism romantic – Romantism poate fi şi Filosoful Necunoscut, Louis generaţiei. Cele mai importante sunt: Proclamaţia de la Islaz identificată astfel, fără rezerve, doar în Anglia sau într-o Claude de Saint-Martin este a revoluţionarilor munteni sau Dorinţele Partidei Naţionale, mult mai mică măsură în Franţa şi Germania. În studiul autorul unei vaste opere, din care amintim: Des erreurs et de aparţinând revoluţionarilor moldoveni. Cele două său, Îmblânzirea romantismului, acesta susţine teoria unei la verite; Ecce homo; Le nouvel homme; L'aurore naissante...de manifeste împreună cu programul românilor ardeleni anumite disocieri în interiorul curentului ce a dominat Jacob Boehme; Des nombres; Mon livre vert. În ansamblul ei, sunt rodul tulburărilor cunoscute drept Revoluţia de la începutul secolului al XIX-lea, identificându-se etapa opera lui Saint-Martin este teosofică, adică acea formă 1848 – punct central al perioadei, dând de altfel şi numele numită High Romanticism – romantism „înalt” – pentru particulară a misticii care reconciliază filosofia şi teologia, acesteia. care autorul foloseşte prescurtarea HR, caracterizat prin totul sub semnul luminii, ca simbol privilegiat al Luând drept criteriu idealurile politice şi maniera de radicalism ideologic, coerenţă, vizionarism, integrarea Înţelepciunii şi al căutării sofianice. În opinia teosofului transpunere a acestora, Paul Cornea distingea două contrariilor şi romantismul de tip Biedermeier ale cărui francez, toţi sîntem văduvi; după ce ne vom căsători cu componente majore ale mişcării – paşoptismul luminist şi coordonate vizau integrarea valorilor domestice, Înţelepciunea va apărea un om nou, pentru că medicina cel revoluţionar. Aparent, moldovenii par a ţine de idilismul, pasiuni temperate, confort spiritual, adevărată, poezia adevărată, sacerdoţiul adevărat nu pot fi categoria luminiştilor prin moderaţie, prin dorinţa militantism. Această variantă de romantism „modificat şi exercitate decît de omul regenerat. Teosofia saint- realizării unei reforme culturale şi prin intuiţia direcţiilor liniştit”, care depăşeşte tensiunile puternice ale fazei martiniană este astfel o mistagogie a generării spirituale. de parcurs, pe când muntenii par a fi revoluţionari prin iniţiale, intrând sub semnul adaptării, se manifestă cu Dintre lucrările lui Louis Claude de Saint-Martin, extremismul mijloacelor de luptă şi prin tonul aprins. precădere în literaturile est-europene unde, de altfel, nepublicată în timpul vieţii, una se referă la numerologie: Desigur, însă, nu există omogenitate nici în interiorul reprezintă singura formă a curentului, lipsind etapa Despre numere. Principiile, esenţa şi puterea lor, Bucureşti, acestor două categorii deoarece, spre exemplu, Petre anterioară a HR. Reducerea la dimensiunea impură a Editura Herald, colecţia "Quinta essentia", cuvînt Poenaru sau Grigore Alexandrescu sunt munteni, dar romantismului s-a datorat fenomenului numit de V. introductiv: Arthur Edward Waite, traducere şi îngrijire luminişti, iar I. Ionescu de la Brad şi V. Mălinescu sunt Nemoianu telescopare şi anume desfăşurarea simultană a ediţie: George Scrima. În ampla prefaţă, Arthur Edward moldoveni şi revoluţionari. mai multor perioade pe parcursul unei singure etape Waite face o incursiune în biografia lui Louis Claude de Pe plan literar, o coagulare a ideilor paşoptiste nu s-a istorice relativ scurte. Este ceea ce Paul Cornea numea Saint-Martin, autor de altfel puţin cunoscut în afara spaţiului francez, pentru ca apoi să prezinte amănunţit produs decât fragmentar – prin cele câteva articole arderea etapelor, în sensul în care asimilarea noului nu concepţia filosofului francez despre matematică şi mistica program relevante – Introducţia la Dacia literară scrisă de merge în paralel cu eliminarea vechiului, rezultând numerelor. Tratatul Despre numere este o frumoasă M. Kogălniceanu, fiind cel mai ilustrativ – sau, la nivel anumite „contraste bizare”. incursiune şi o încercare de desluşire a misterelor individual, prin numeroşii teoreticieni ai epocii care Condensarea a cel puţin un secol jumătate de cultură numerelor: "Numerele nu reprezintă decît traducerea transpuneau idealurile generale într-o manieră în doar câteva decenii a dus, în spaţiul românesc, la o anumită stare de confuzie a scriitorilor care, asumându-şi prescurtată sau limbajul concis al adevărurilor şi legilor al particularizantă, subiectivizată şi, ca urmare, alterată. De căror text şi idei sînt în Dumnezeu, în om şi în natură". altfel, „neodihna” acelei epoci nu avea cum să corespundă rolul de creatori ai limbii şi ai literaturii române moderne, erau puşi în situaţia de a alege din multitudinea de Numerele sînt cele care îl ajută pe om să nu rătăcească, ele unui sistem literar coerent şi echilibrat. Această absenţă a reprezintă înţelepciunea fiinţelor. După cîteva consideraţii omogenităţii se datorează, pe de altă parte, şi stadiului modele oferite. O mărturisire sinceră a dilemei estetice a perioadei o regăsim în versurile lui Grigore Alexandrescu generale, Saint-Martin descrie proprietăţile numerelor incipient în care se afla cultura română, după cum sesiza insistînd pe necesitatea ca numerele să fie analizate P. Cornea: „Nefiind obligat să-şi pledeze dreptul la din Epistolă D.I.V. (Domnului Iancu Văcărescu – n.n.), dilemă transpusă poetic sub forma alegoriei călătorului totdeauna prin raportare la ceea ce reprezintă, altfel ele existenţă şi să se definească prin negaţie, paşoptismul nu- pierzîndu-şi virtuţile şi oprind înaintarea noastră pe calea incapabil să decidă asupra căii adevărate din multitudinea şi structurează deplin personalitatea, manifestând o adevărului. Cititorii preocupaţi de consideraţiile lui Louis de drumuri ispititoare: „Eu aseamăn a mea stare cu a unui anumită predilecţie spre polimorfism şi elasticitate Claude de Saint-Martin vor avea bucuria de a găsi noi călător / Care neştiindu-şi calea, fără povăţuitor, / Se conceptuală.” Având în vedere aceste observaţii, interpretări vizînd mistica numerelor şi le vor putea corela opreşte p-o câmpie, şi cu totul întristat / Drumuri vede, concluzia pe care o trage P. Cornea este că paşoptismul nu cu cele propuse de alţi autori ( Iamblichos, Teologia trebuie privit drept o ideologie în sensul strict al dar nu ştie care e adevărat.” Dificultatea alegerii este aritmeticii; Papus, Ştiinţa Numerelor; Eugen Bindel, Mistica cuvântului, ci drept „o îmbinare de ideologii care nu a sporită de conştientizarea pe deplin a stadiului în care se numerelor) care au fost traduşi în limba română tot prin dobândit organicitatea unui sistem.” De aceeaşi părere afla cultura română în secolul al XIX-lea şi de necesitatea strădaniile demne de elogii ale Editurii Herald. 8 Noiembrie 2010 CRONICA jurnal cu scriitori neapărat ar trebui învestit cu sensuri peiorative, cu braţe încrucişate 11 atât mai mult, cu cât „Flacăra” a însemnat, după Manuscrisul Aşa ceva nu se face decantarea compromisurilor (ce pot fi şi ele discutate, evaluate şi condamnate), o anume zonă de libertate. de la Adi CRISTI Mărturie stă şi filmul prezentat şi de TVR1, cu o zi înaintea înmormântării poetului. Dar, tot TVR1 face o Există o cutumă creştină ce spune „de morţi numai gafă impardonabilă, provocând o emisiune ce şi-ar fi Înviere de bine”, în sensul vorbirii. Cum totul la noi devine găsit locul în orice altă zi, numai nu de ziua în care un controversat şi această invitaţie la decenţă îşi are om merge pe ultimul său drum, înspre porţile cimitirului. partizanii şi adversarii ei deopotrivă. Prin milă Profesorul Andrei Cornea a căzut în această capcană Dumnezeu ajunge să ne mântuiască de răul păcatului. mediatică, umplându-se de un ridicol pe care cariera Cei trecuţi deja pe cealaltă lume au plătit preţul sa literară de până acum nu ar fi meritat-o. Fiind posibilelor lor vrăjmăşii, făcute cu voie sau fără de provocat de către un moderator insipid, „o slugă a voie în lumea părăsită de acum. Au plătit cu viaţa lor, direcţiunii”, Andrei Cornea a lovit nebărbăteşte într- Horia ZILIERU care a fost mai scurtă decât le-ar fi fost dat să trăiască, un mort ca şi cum acesta ar mai fi putut să-i replice, în condiţiile unei atitudini de viaţă mult mai să se apere. Dacă atât de tare a fost mişcat de apropiată „de voia lui Dumnezeu”. Aceasta ar fi o controversatul om, Adrian Păunescu, ar fi avut ocazia Fior explicaţie a iertării, pentru care se face responsabil să-l provoace la un dialog exact pe acuzele pe care i doar Tatăl Nostru şi nu eu sau altcineva rămas „să le-a adus în acea emisiune, cu câteva săptămâni Aprinzi căţuia lângă cupa spartă judece pe cel dispărut”. Sensul expresiei „de morţi se înainte ca poetul să moară. Nu a făcut-o atunci, dar a de Tatăl tău (într-un poem o dată) vorbeşte numai de bine” ar trebui nuanţat întru o făcut-o acum, exact în ziua înmormântării creştinului înţelegere lipsită de confuzii, astfel încât despre cel Adrian Păunescu. Aşa ceva nu se face! Dar, uite că, în golgotha feţei triste nu-i arată dispărut să se vorbească doar prin faptele sale bune, şi nu România, se face! Prea mare e patima şi prea mărunţi toţi anii scrişi pe cer doar plaga ceartă despre cele rele, pentru care oricum a plătit cu viaţa am ajuns să fim! sa pământeană. Să se vorbească doar despre ce a lăsat temuta pleoapă-n lacrimi mai bogată el de valoare printre noi şi prin care va continua să visînd exilul la Înalta poartă. trăiască, de această dată prin spiritul său. Cei care încearcă să-l cauţioneze pe cel dispărut de faptele sale accente Pe drum de giulgiu (artă pentru artă) rele, săvârşite sub forma păcatelor lumeşti, a se-ntoarce ca monadă. Va să bată greşelilor omeneşti, cade într-o extremă la fel de periculoasă ca şi cel care nu poate să se rupă de Ne-a părăsit unul din ultimii la cap de pod şi turnul din lagună rigiditatea dispreţului şi a contestării persoanei, de incită clopotele să măsoare dinainte de moarte. Unii spun că doar „despre zei ai culturii române absurdul ceas cu funia de sare: Dumnezeu se poate vorbi numai de bine”, Daniel CORBU enumerând o serie de morţi faţă de care „vorba bună” face notă discordantă (Hitler, Mengele, Stalin…). E deja o tradiţie la noi, la români, ca marii scritori a morţilor tăcere oprimată. Fără a încerca să prelungesc gândul acesta mai să fie discutaţi şi apreciaţi după moarte. Micile şi Eclipsa tobei încă mai amână mult decât este necesar, pot spune că de iertare se marile orgolii nu acceptă ideea, în atîtea cazuri greşeala fiului la Judecată. ocupă doar Dumnezeu, în timp ce condamnarea flagrant evidentă, că sunt contemporani cu o rămâne la discreţia noastră, funcţie de cât de implicaţi personalitate majestuoasă, superioară lor. am fost sau nu în greşelile celui dispărut sau în Personalitate accentuată, făcînd parte din galeria celor postura noastră de victimă a greşelilor acestuia. mai mari spirite manifestate în cultura română, A murit Adrian Păunescu. Dumnezeu să-i ierte Adrian Păunescu avea să aibă acelaşi tratament din Lecturi în prag de iarnă partea mai multor contemporani. Mare păcat! Adrian greşelile! A murit ca orice om aflat într-o mare A. C. PAHOMI suferinţă trupească. Inima, ficatul, plămânii nu i-au Păunescu a fost un mare, adevărat Poet, total diferit mai rezistat. A fost o revoltă internă a omului, ajuns la de liricii care viespuiau prin epocă, precum şi o mare conştiinţă a scrisului românesc. Început de noiembrie... Ceaţă... Linişte şi ceaţă... acest tragic deznodământ datorită… Şi aici se poate Frig... Ici colo, câte un bătrân cerşeşte fără vorbe, discuta, dar orice discuţie este de prisos, nici măcar Oricine i-a probat apropierea ştie că forţa gîndului, magnetismul, inteligenţa şi memoria fenomenală întinzând doar mâini uscate şi tremurânde, spre rarii pentru un posibil manual didactic „Să învăţăm să trecători care nu văd. Îmi aud paşii, cum deranjează murim ca Adrian Păunescu”. Ceea ce l-a făcut să sfidau orice performanţe medii, plasîndu-l în planul superior al gîndirii şi simţirii omeneşti. Îi era dat să cadenţat începutul de noapte, ca un orologiu cu două treacă graniţa firescului, normalului, anonimatului a bătăi, cronometru stricat, ce pare a rupe timpul în două. fost calitatea lui de poet. exale poezie prin toţi porii. Cînd era atins de inspiraţie (şi era mai tot timpul), versurile curgeau din Timpul meu şi timpul celorlalţi... A murit un poet. Şi, din acest moment, trebuie să el, cum spunea cineva, „ca minunatele şuvoaie de apă De ce simt oare că acest chronos s-a despicat, o parte ne ridicăm în picioare. O dată cu poetul moare o ale fîntînii binefăcătoare Mavrogheni“. Iar cînd recita, luând majoritatea oamenilor, cealaltă, mai debilă, galaxie, ce nu a mai fost născută, înregistrându-se de se cutremura aerul în juru-i. Credea în poezie cu păstrându-şi mult mai puţini? Par a fi două lumi fapt acest avort cosmic, nesesizabil de mintea îngustă patimă de ibovnic. Iată o profesiune de credinţă: „Voi, paralele, benzi rulante cu acelaşi sens, una grăbită şi a omului dominat de angoase şi sete de răzbunare. La înrobiţi, în propriul vostru pîntec,/ Pragmaticilor, să aglomerată, alta lină şi din ce în ce mai puţin populată. moartea poetului toate armele ar trebui să tacă, să fie luaţi aminte,/ Poeţii mor cu tîmpla pe cuvinte,/ Suavi Mă întreb dacă ceaţa le-a cuprins acum pe amândouă, puse în teacă sau pur şi simplu să fie aruncate. Nu voi heralzi ai ultimului cîntec.// Cei ce agonisesc ca să înfrigurându-le visele şi hrănindu-le misterele... cădea în capcana lui Andrei Cornea, numindu-l deja consume/ Vor trebui cîndva să şi înveţe/ Că nu se Negura îmi pătrunde hoţeşte în suflet, păcălindu-mi pe Adrian Păunescu, „poet mediocru”. Nimeni nu ştie poate fără de tandreţe/ Mai e nevoie de poeţi pe privirile, deformându-mi tremurător realitatea... care este adevărata valoare a poeziei lui Adrian lume.// Cu omenirea-i un ciudat amestic/ De Miroase a iarnă, cu aromă de sărbători... Şi totuşi este Păunescu, atâta timp cât nu există încă o antologie violenţă şi de duioşie,/ Răget de leu în ou de frig, linişte şi ceaţă... Noiembrie, lună între luni, lună făcută din creaţia sa, după o perioadă minimă ciocîrlie,/ Dar toată lumea trebuie să ştie/ Că nu-i neiubită şi neînţeleasă. Nici toamnă, nici iarnă... O lună necesară decantării valorii. Marea greşeală a poetul animal domestic/ Ci armonie în sălbăticie.“ plăpândă, fără forţă şi fără vise, o lună a ceţii şi a creatorului a fost aceea că s-a lăsat ispitit să scrie mai (Sălbatica armonie) înfrigurării... Pare a fi întâia clătinare a lumii în faţa întunericului, prima necredinţă, o şovăială a sufletului mult decât am reuşit noi să citim sau să scrie mai mult De altfel, vorbind de Adrian Păunescu şi poezia sa, omenesc... Mă cufund în întuneric, împreună cu strada decât a vrut poetul din el să o facă. se cuvine să repunem pe tapet problema neluminată, activându-mi instinctiv simţurile. Ochii nu Precum i-a fost viaţa, zbuciumată, dezordonată, patriotismului, un concept cu siguranţă desuet pentru mă ajută în lipsa luminii, lăsându-mă în grija celorlalţi conflictuală, gălăgioasă, aşa i-a fost dat să-şi petreacă adepţii de azi ai teoriilor postmoderniste. Poemele senzori. O pală de vânt îmi aduce iarna, alta o alungă. şi moartea ce l-a aşezat „la picioarele lui Mihai sale patriotice despre Ardeal, Basarabia, Iancu cel Aud paşii mei, dar aud şi alţi paşi... Nesiguranţa mă Eminescu”. Nu fac parte din acea categorie de oameni Mare, Ştefan etc. sunt scrise din inimă, necomplicate crispează... Un strigăt scurt de cucuvea îmi dă fiori... Of, care ar fi crezut că locul acela le-ar fi revenit lor şi în expresie, concepute ca balade romantice şi dacă aş putea vedea barem prin ceaţă... Paşii misterioşi nicidecum lui Adrian Păunescu. Iată că lumea aceasta mobilizatoare, continuînd astfel pe Eminescu sau îşi schimbă cadenţa, apropiindu-se din ce în ce mai iute. nu ne mai ajunge, am început deja să ne batem şi Goga. Adrian Păunescu şi-a asumat, ca nici un alt O denivelare a trotuarului mă dezechilibrează, pentru un loc „cu vedere la Poetul Nepereche”, pe poet al ultimei jumătăţi de veac, lirica socială, aceasta răsucindu-mi un ghem în stomac. Simt o mână străină lumea cealaltă! devenind o dominantă a poeziei sale. Elaborînd cu o care mă apucă zdravăn de braţ. Chipul unui bărbat este Televiziunile au tras de eveniment cum ar trage forţă de gheizer aceste versuri electrizante pentru aproape de urechea mea. Îi simt respiraţia sacadată... mâinile noduroase ale ţărăncii lihnite de foame, de cititor, Păunescu a impus un stil, un stil devenit – Credeam că nu vă mai prind, spuse aproape în ugerele vacii costelive. Nu ştiu dacă această invazie a popular în spaţiul limbii şi literaturii române. Pe de şoaptă. camerelor de luat vederi în tristeţea profundă a altă parte, avînd vocaţie de tribun, a impus un O paralizare ciudată îmi anula orice reacţie. pierderii poetului a fost sau nu de bun augur. Este cenaclu, „Flacăra“, adevărată instituţie ordonatoare – V-aţi pierdut cheile, v-au căzut lângă ultimul stâlp prea devreme de evaluat şi acest tip de mesaj. Cert de simţire poetică şi patriotică. Este dascălul de fapt şi de lumină... este că spusele de pe micul ecran trebuie privite cu de drept al generaţiei în blugi. După ce-mi strecură în palmă legătura rece de chei, înţelegerea emoţiei ce le-a provocat. În faţa morţii tot Cu Adrian Păunescu a plecat dincolo, poate la un bărbatul dispăru, fără a-i mai putea auzi nici măcar timpul cel care trece dincolo capătă o aură de „mare cenaclu din ceruri, unul din ultimii zei ai culturii paşii. pierdere, irecuperabilă şi nedreaptă”. Adrian române. A plecat cu gîndul la poezie, la poporul său, Îmi pierdusem cheile, lângă ultimul stâlp de Păunescu, poate fi considerat, în sens strict, o mare slobozind urarea (e, de fapt, ultimul vers din ultima lumină!... pierdere pentru poezia română, pentru capacitatea sa sa poezie, scrisă pe patul de spital din Floreasca) „dă, V-am spus eu? Noiembrie, pare a fi întâia clătinare a de „a manipula mulţimi de zeci de mii de oameni”, Doamne, ţării mele minima dreptate!“ lumii în faţa întunericului, prima necredinţă, o şovăială prin cenaclul Flacăra. Acest verb „a manipula”, nu Fie-I eternitatea majestuoasă şi rodnică precum a sufletului omenesc... întreaga-i viaţă! CRONICA Noiembrie 2010 9 jurnal cu scriitori Pagini de jurnal a întrebat de ce s-a întîmplat aşa, nu a căutat vinovaţi; Cîntec de Voroneţ s-a adunat spre a găsi căi către ce mai are de făcut. Şi Voroneţ, scrisură-n Soare , Ştefania HĂNESCU mai are multe. Am rămas ancorată în această realitate Dor de Dumnezeul mare, crudă, pe care cei obişnuiţi cu truda şi cu suferinţa Grai de lacrimă albastră , învaţă s-o accepte şi se pregătesc s-o ia la trîntă, chiar Crin de pajişte măiastră, Iaşi, 10 octombrie 2010 dacă îi încearcă îndoielile, îi podidesc lacrimile şi-i Tu, Moldova noastră susă, Atît te-am aşteptat, încît ochiul viu/ m-a învăţat În dumnezeire pusă, sperie noua faţă a existenţei lor. După o astfel de verticala tăcerii. Am visat la împlinirea cea mare; am întîmplare, oricît de firavă a fost conexiunea cu acel rostogolit înlăuntrul meu atîta neastîmpăr, ce-a Ca o pasăre de piatră care suferă, nu se poate să nu se schimbe în noi ceva: Urci toţi îngerii în ceată cuprins totul ca o vîlvătaie, încît peste întinderile arse ne punem întrebări, facem bilanţuri, ne propunem, Şi toţi scriu pe scări suava tăcerea aşternută încă fumegă. Visez la împlinirea cea reevaluăm priorităţile.Vrînd-nevrînd, ne reconstruim. Rouă-n stema din Suceava mare. Şi rescriu cu vis pereţii Mi s-a confirmat în aceste zile ideea că sufletele Iaşi, 11 octombrie 2010 Preacuratul gînd al vieţii. Singurătatea/ Nu este afară sau înăuntru/ Ea este multora din noi veghează răbdătoare, asemenea Vezi de veacuri cum învie afară şi înăuntru totodată./ Singurătatea se lasă arată şi instrumentelor noi sau cărţilor nerăsfoite care aşteaptă să le atingă mîna potrivită: vor vibra şi vor Oase-albastre în Tărie semănată,/ Dar nu răsare niciodată/ Mai mică sau mai De la Ştefan trec fiorii mare./ Singurătatea e totdeauna aceeaşi,/ Numai noi spune poveşti; sufletele vor asculta şi vor încălzi, Creierii gingaşi ai florii suntem/ Mai în afara/ Sau mai înăuntrul ei. Am încercat izgonind durerea din inima semenilor. Încă suntem Tu, încremenită zare toate nuanţele singurătăţii, m-am scufundat în tihna solidari şi buni. Aş vrea, cînd ne e greu, să nu uităm Stai în Dumnezeul mare. ei ca-ntr-un pat imens, am rîs, m-am confesat, am asta. Iaşi,7 noiembrie 2010 Voroneţ, lumină mută, plîns, am strigat, am amuţit. Cînd singurătatea a Veacul înspre veac se mută, devenit pustiire. M-a trădat; şi durerea aceasta vie, ca Descopăr printre pagini părăsite cu destul timp în Dară tu rămîi în Soare, atunci cînd te dezamăgeşte cumplit prietenul cel mai urmă gînduri răsărite după lectura unui (meta)roman Stai coloană, întrupare, bun, m-a întors în mine. răscolitor în care se vorbeşte despre o epocă ce Stai pentru români visare, otrăvea suflete, despre zbucium, sacrificii, har: Spirit Dor de Dumnezeul mare. Iaşi, 15 octombrie 2010 Evadare din cotidian. Lansare de carte; mă detaşez neliniştit, inovator, încrîncenat, istovit de frămîntări şi Poemul răsturnat treptat de cei din jur, ascult rostogoliri de ape, rafale istovind pe alţii cu îndărătnicia sa, R.Ş. are momente în subţiri de vînt, scrutez misterele nopţii...Rămîn doar care îşi recunoaşte vulnerabilitatea în faţa unei lumi ce se Albinele reci ale minţii, aceste inginere ale somnului, cum le- ghidează după criterii şi legi greşite, dar şi în faţa am numit cîndva,s-au oprit să culeagă şi polenul de pe cartea de eu şi pescarul („ În satul acela cu miros de alge,/ De destinului, pe care adeseori îl condamnă, după cum a poezii „ Nereuşitele diavolului” semnată de Toma Ursărescu, sare, de mîl şi de peşte uscat,/ În care furtuna în condamnat şi gestul bătrînului, considerînd, cu mintea lui inginer trăitor în anonimat bîrladean,şi trimisă în lume de lacrimi se sparge,/ Epavele-nvie cînd clopote bat./ În Editura Opera Magna,la Iaşi, în 2007. Şi constat că unii dintre noi de copil, că se lăsase umilit de comunişti şi nu-şi dusese umblăm să atingem poemul perfect, alţii „operele satul acela răpus de catarge/ Trăia un pescar sărăntoc lupta pînă la capăt: „ Dacă-i ura pe comuniştii care i-au şi ciudat;”), doar eu şi îndrăgostitul („Eu te sorbeam imperfecte”.Perfecţiunea poate fi confundată cu artizanatul iar distrus viaţa, atunci de ce s-a umilit în ultima clipă a opusul ei cu firescul si neîmplinirea care pot duce la noi zăbavnică otravă/ În marea nopţii tale cufundat/ vieţii lui şi le-a dat acestor ticăloşi, acestor limbrici căutari.Perfecţiunea automulţumeşte şi plafonează, Cînd ne-au sosit rodirile pe-o tavă/ Fildeşuită-n aur satisfacţia că a părăsit arena înfrînt?”. „...zi întunecată imperfecţiunea îndeamnă la febrilitate şi la mai bine.Şi/sau preacurat” ), doar eu şi povestitorul („Amarnic muşca prima devine fagure de miere, cealaltă spor de pînză de şi oarbă” numeşte prozatorul ziua nenorocirii, zi de păianjen.Undeva , însă, în spaţiul infinit al spiritului pur din seninuri furtuna/ Tot cerul părea pe pămînt sărbătoare, a Sf. Mihail şi Gavril; întunecată, poate năruit/ O noapte de iad mistuise laguna/ Balauri de amîndouă se luptă cu moartea ca echivalent al eternizării şi pentru că nu înviaseLumina din sufletul bătrînului, eternităţii. În fond, toată dreptatea este de partea lui Charles flăcări mureau zvîrcolit/ Bătrînu-şi ţesea povestirea Lumina care să-i cureţe drumul de ispita morţii, oarbă, Baudelaire: „Au fond de l'inconnu pour trouver du nouveau!” întruna/ Iar eu ascultam povestirea vrăjit...”). poate pentru că nimeni n-a intuit sfîşierea din sufletul lui Convins că numai demonul creează, dar nu desăvîrşeşte ca Demiurgul, poetul Toma Ursărescu, asumîndu-şi etica Iaşi, 1 noiembrie 2010 H.Ş. Numeam atunci tema romanului condamnarea E o zi tristă. O persoană cunoscută mamei, borgesiană din „Cărţile şi noaptea” –„nenumăratele tradiţii/ale haosului comunist care a ciuntit suflete, a remodelat întunericului”-,după propria-i expresie, în arta sa poetică, la devenită treptat mie foarte dragă, suferă cumplit. Azi tulburător, frustrant, păgîn destine.Voi reciti cartea. modul livresc, acceptă superioritatea ermetismului cu zeii lui mi-am imaginat diverse modalităţi de a o ajuta. Ştiu Arunc o privire peste paginile îngălbenite ale tutelari, împînziţi şi pe coperţile cărţii şi în interiorul ei, la că nu-i pot curma suferinţa, dar pot aduce în bătrînului jurnal şi zăbovesc asupra cîtorva rînduri subsolul ei,Mallarmé,Ungaretti,Eugenio Montale,însă recurge şi la salvatorul modern paradox:”recurg la visul liber/de orice existenţa acelui om o fărîmă de lumină şi poate măcar care îmi stîrnesc nostalgii; sunt adăugate, îmi umbra unui zîmbet. Aş vrea să nu se simtă nimeni constrîngere/la coşmarul deliberat//sper într-un mormînt închipui, după o zi de duminică petrecută, în mare liniştit.” singur cînd e atît de greu pus la încercare. Ştiu că îmi parte, aşa cum îmi amintesc că obişnuiam, în Retiro Structura poemelor este inversată ca imaginea lunii în vor fi destui alături. Există multe persoane cu suflet ( Madrid, mai 1995: „Spectacolul” Retiro poate începe apă:mai întîi corpul poeziei, sub ea titlul, şi sub acesta cîte un ales în lume. Îmi vin în minte cuvintele lui Camilo din oricare colţ al parcului: de la orchestrele de tineri, în vers celebru ,funcţionînd ca un citat, din marii poeţi amintiţi mai Jose Cela ( din romanul La familia de Pascual Duarte ): special studenţi, care se opresc în locurile cele mai sus.Cartea e compartimentată triadic:I.”fastul la sfîrşit de „Sunt oameni cărora le e sorocit să meargă pe un vis”,II.”infamie în precar”şi III.”tragedii puerile.”Fiecare populate, încîntînd curioşii cu acorduri exotice, sau de la secvenţă cuprinde cîte douăzeci de poeme răsturnate.Pare a fi în drum presărat cu flori şi oameni cărora le e dat să se păpuşarii cu spectacolele lor improvizate pentru copii; cu intenţia autorului, dacă nu îndrăznim prea departe(şi tîrască pe drum de spini şi mărăcini”. salturile strălucitoare ale peştilor provocaţi de larma celor îndrăznim),o fragilă demitizare a celebrei arhitecturi poetice Iaşi, 2 noiembrie 2010 adunaţi pe malul lacului să le arunce firimituri; cu piesele danteşti:pe primul loc stă Paradisul,pe cel de-al doilea Cu gîndul la spusele lui Andrei Pleşu despre de teatru dedicate tot copiilor sau de la improvizaţiile Purgatoriul şi pe cel de-al treilea Infernul.Altfel spus, un mărturisirea taximetristului croat: „ Eu nu mă individ(fie şi poet) în lume copilăreşte în rai, îşi purifică păcatele hazoase ale mimilor; cu pictorii, care, pentru sume derizorii primare în existenţă şi se duce în moarte la fel de copilăreşte. adresez lui D-zeu decît în două împrejurări: cînd am se oferă să-ţi facă portretul; de la ghicitoarele care-şi întind Eul poetic bîntuie prin memorie şi prin inconştient către o motiv de ceartă cu El sau cînd trebuie să-i cărţile cu... profesionalism; cu „La feria del libro”, ce se „metafizică a erorii”,aflat între”negru”(ca Bacovia ) mulţumesc”. Am convingerea că ştie cît de mult deschide la sfîrşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, zile şi „nu” (eugeninonescian?):”fond negru/incizie adîncă în doresc acum să fim toţi fericiţi şi buni, înţelegători şi în care toate librăriile din oraş, ca şi reprezentanţii sutelor sentimente/perfuzie//latentă acestei remuşcări” (negru –însoţit de edituri îşi mută, practic, sediile în standurile de versul lui Mallarmé-„într-un penaj instrumental, muziciană a curajoşi. Poate în toate dimineţile va picura în sufletul tăcerii”)şi „însă moartea misterul/ei/istoria nostru, ca pe-o licoare, din fiecare cîte puţin. improvizate pe numeroasele alei; cu multitudinea de vulnerabilă/fervoarea cataclismului//nu(nu –însoţit de versul Iaşi, 3 noiembrie 2010 băruleţe elegante şi bine aprovizionate, de la tejgheaua lui Eugenio Montale-„n-are umbre de zbor negrul fum al În general, cu timpul, ne dăm drumul la vorbă; cărora vînzătorii te invită cu un zîmbet amabil, cald şi, în oglinzii”). empatie sau modestia standardelor? special, în ultimele luni ale primăverii, neapărat de la Deşi la o primă vedere sînt succinte poeme de notaţie, stări Iaşi, 5 noiembrie 2010 explozia de culori şi de verdeaţă, care copleşeşte sufletul). conflictuale de conştiinţă, în lamura scriiturii, dacă intrăm, poetul Toma Ursărescu reliefează figuri spirituale,este un Tăcerea acestui bard mă debusolează, mă încearcă Mi-am făcut un obicei din a răscoli printre pagini barbian,un ermetic de substanţă,fără să respingă total sentimente contradictorii ; rămîn cu ce-a fost har şi scrise în urmă cu ani mulţi; mă amuz, mă mir, mă confesiunea, accidentalul sentimental precum marele său dăruire. Am re-descoperit versurile C. B. despre înfior. Uneori, desluşesc un mesaj curat, ca sufletul înaintaş:”ametiste proiectez/în răceala trupului/insomnii plecarea din sine odată cu plecarea din povestea de meu de copil de atunci, alteori, temeri şi umbre tentaculare//(...)mă supun /enigmatic/traumei nefireşti (Baia Mare, 1985: Zorile de marmuri în călcîie intimităţii/conjuraţiei erorilor/ maşinii infernale a iubire: „ Acolo unde cred că eşti/ Nici trenurile nu /singularului.” străbat/ Acolo ca de sticlă par/ Pădurile de brad goale/ Mi-au ascuns în plete arşiţă şi ger/ Viermi cu brîu De la un capăt la celălalt al cărţii tonul rămîne egal , distanţat brumat./ Tot mai departe simţi şi taci/ Adăugat la de humă s-au culcat în lună/ Fulgerînd pe pleoape umbră oarecum , lipsit de nelinişti majore.Un soi de scepticism liric rest mereu/ Şi nu mai pot înainta/ Decît pierzîndu- şi mister/ Mă mai doare plopul mirosind a stele/ Şi amiaza distribuie viziunile şi le rarefiază, lăsînd cuvintele să se locuiască mă şi eu./ Cum ninge, alb e orice drum/ Şi alb albă nălucind spre soare/ Zei cu buza arsă, cu pocale ninse singure, în lipsa divinităţii care să le apere.Demonul totuşi nu ratează creaţia.În intenţia poetului poate că tocmai nereuşitele respiră-ntregul timp/ Nici nu te-aş recunoaşte-acum/ /Ard cupole negre- ochi de vrăjitoare/ Noaptea suge timpul mort într-o clepsidră/ Trestii lăcrimează blestemînd interesează mai mult decît marile împliniri.Conştinţa, sumă de Desperecheat şi fără nimb./ Mi-e milă şi să-mi fragmente şi de fragmentar,îşi găseşte reazem în preeminenţa amintesc/ Dar nici să uit nu mă îndur/ Cîtă părere-i cocorii/ Heruvimi astmatici spulberă păcatul/ Serafimii- negativă, chiar dacă oscilează între răsărit şi amurg:”în iad în destin/ Cîtă greşeală-i împrejur./ Cu degete de njunghie brumele şi norii ). găsesc reuşita/şi nu în eden//în fond oarecum/Cartea e şi a frig adun/ Ca sub un şal înzăpezind/ Sufletul nostru În după-amiaza aceasta, admiratori sau nu, mea/iar zeul cine/ştie.”Demonul ascuns al poeziei se lipeşte ca un ecou pe hîrtie.Odată bumerangul cuvîntului aruncat, nu încă bun/ Mişcarea lui către argint./ Cum ninge, nu indiferenţi la Plecarea acestei personalităţi, nu putem să rămînem. În fiecare din noi stăruie un sîmbure de bănuim în mintea cărui muritor se va întoarce să răsune ca prima s-ar mai opri/ Şi fi-vor brazii îngrădiţi/ Acolo unde oară:”trec prin mine vorbe/albăstresc oasele/îmi disipează cred că eşti/ Printre barbari meteoriţi./ În fiecare an lumină. Doar blîndeţea unei vorbe, o strîngere de memoria.” aştept/ Să ningă, să te pot vedea/ Dacă priveşti, dacă mînă sau o îmbrăţişare îl poate converti în flacără. Peste tot, eul liric aruncă sigur şi singur cristale inversate, cu Putem să ne petrecem înveninînd sau oblojind răni verbele, cele mai multe,la prezent,persoana întîi, voind să asculţi/ Dacă mai înţelegi ceva”. însemne clipa prin cuvînt şi cuvîntul prin clipă.Nu există Iaşi,6 noiembrie 2010 doar cu preţul unui zîmbet. Putem să vînăm răul sau să ocrotim frumuseţea. Putem să strivim sau putem însingurare în absolut mai mare decît poetul:”ador la Nu m-am înşelat, există oameni cu suflet în jurul nesfîrşit/să-mi petrec visele/să pătrund semne//posesiile nostru: în doar două zile am reuşit să duc la bun să alinăm. Fiecare îşi pregăteşte după propria fire nopţii/carnagiul/inedita moarte.” sfîrşit ce mi-am propus şi am readus pe buze, fie şi Momentul: Propria-mi carne/ mi-o lepăd/ ca şarpele/ Din anonimatul provincial,poetul Tomiţă Ursărescu iese în mulţimea de-ntîmplări/ încrustate-n/ pielea-i lucitoare/ şi evidenţă prin legamîntul cu poezia bună, faptă care îl salvează, pentru cîteva ceasuri, zîmbetul acelei persoane pentru faustian,din pactul mefistofelic! care viaţa va fi de acum altfel. A primit gesturile bătrînă/ propria-mi carne/ mi-o lepăd/ mi-o schimb/ pe-un noastre cu modestie, stînjenit. Mi-a mărturisit că nu s- pumn de ţărînă... Simion BOGDĂNESCU 10 Noiembrie 2010 CRONICA jurnal cu scriitori plictiseală,/ De damful greu de pene arse şi cerneală, eşecului ori al dezgustului trăit similiexistenţialist. Iaşul poetic de azi băteam la maşină./ Mă cuprinsese, cu timpul, un vast, Aceasta conferă unitatea de fond a celor două cicluri, copleşitor şi/ unic sentiment:/ Că decât morţii înşişi, unitate nedizolvată de utopia unui eros recuperator (în Sebastian Drăgulănescu: o mai singur sunt şi mai absent” (Inventatorul de special de armonie şi echilibru interior). sentimente). E adevărat, totuşi, că în al doilea ciclu, intitulat chiar tulburătoare carte a neliniştirii şi La fel ca în acest ultim poem, sadismul Scrisori către Amélie, instinctele de supravieţuire scenografului acestei lumi interioare în derivă se ontologică ale acestei instanţe auctoriale aproape a ratării transformă peste tot, odată ce proiecţia traumatică (şi luciferice dau impresia că se revoltă, angajându-se într- Emanuela ILIE traumatizantă) devine o realitate textuală ce scapă de un teribil efort de supra-vieţuire. O lumină aspră, sub controlul abilului proiectant, într-un fel de stranie, învăluie versurile (de multe ori de respiraţie Pentru cunoscătorii vieţii literare ieşene, Sebastian masochism al trăirilor autodistructive. Să precizez însă alexandrină) într-o atmosferă de misticism erotic Drăgulănescu nu este chiar un necunoscut, deşi trebuie două detalii semnificative în context: mai întâi, contras, pe nesimţite, în obscuritatea propice proliferării să recunoaştem că în ultimul timp este destul de zgârcit viziunile întunecate nu sunt imprevizibile atât ca monştrilor bine cunoscuţi: „Ce aş alege să spun mult în ceea ce priveşte propriile apariţii revuistice. În timpul structură, cât ca intensitate. Combustia trăirii atinse în dragei Amélie, spre-a-mi înţelege/ Chipul meu crud şi studenţiei ieşene, pe care a încheiat-o în 1993, el a permanenţă de aripa coşmarescului atinge, uneori, necioplit de-a o iubi - / Decât că vulpi aurii de lumină debutat cu versuri în revista „Dialog” (1987), ulterior a limita insuportabilului. De aici, urgenţa dedublării se-ascund/ La subţioara ei, culcuş rotund, când soarele ţinut o rubrică de cronică literară la „Timpul” şi demonice – autorul îşi invocă în mai multe rânduri se-nclină;/ Că ape nesfârşite străbat, către isvoare, „Neamul românesc” (1994 – 1995). Actualmente daimonul –, a recursului la procedeul de-personalizării orbit/ Sorbind sudoarea ei, şi pietre gust în ombilic, cercetător la Departamentul de istorie literară al ori la convertirea (fireşte, la fel de inutilă ca şi celelalte amare/ Ca într-un golf, unde eu moartea îmi caut, Institutului „A. Philippide” din Iaşi, aplecat, cu a) Subiectului în Obiect: „Mi-a plăcut totdeauna/ chipul desfătare./ Asemenea cu pruncul mic, neştiutor când predilecţie, spre analiza fenomenului comic în creaţia frumosului ratat,/ Datornic fără datorie şi ingrat, bea din sâni,/ Cu neîncăpătoare mâini ţinând Durere şi eminesciană (deloc întâmplător, chiar subiect al unei risipind în vânt/ Talentul fără preţ pe care – vai! – nu l- Uitare”. Astfel, deşi primatul iubirii pare a fi pretextul teze de doctorat susţinute în 2009), Sebastian a-ngropat (…) Acum, pe chipul frumosului ratat e scris sau, dimpotrivă, concluzia Scrisorilor către Amélie, în Drăgulănescu preferă să publice, la intervale mari de durere - / Nu pentru viaţa ce nu a fost să fie,/ Pentru ordinea strict poematică, tema erotică dă finalmente timp, studii şi eseuri despre Eminescu, în revistele huzurul mulţumit şi tâmp în veselie,/ Ori vreo impresia că are statut de enclavă. Un avertisment „Dialog”, „Timpul”, „Antiteze”, „Convorbiri literare”, nimicnică lucrare cu lauri iluzorii - / Doar moartea asupra acestei funcţionalităţi exista încă din miezul „Studii eminescologice”. frunzelor îl doare, în toamne scăpătate,/ când zeii Somnului paradisului: „Ce-aş mai putea să-ţi spun, Poetul promiţător care alcătuia, în 1991, placheta toarnă-n vin otrăvuri de zădărnicie,/ Şi a cântării afară de ce ştii?/ Gunoi al cosmosului, aş arde-o clipă,/ Din jurnalul unui înger, părea, astfel, aproape uitat; în omului singurătate./ E cerul tot un pat albastru, Licurici plutind în mătasea nopţii,/ Să-ţi dau un semn treacăt fie spus, volumaşul confesiv cu pricina s-a nimicul înstelat/ Şi primitor acelui ce nu a vrut nimic să al iubirii mele - / Solomonică zădărnicie,/ Ultim mesaj pierdut, din raţiuni de nimeni clarificate pe deplin, fie./ Sărman halucinat, ce cauţi odihna-n pribegiri/ Pe- inutil,/ Viaţă de cuvinte, moarte de hârtie” (Moarte de autorul însuşi nemaiaflându-se în posesia unui nchipuite căi fără liman – odihnă ţie.” (Cântare hârtie). Certitudinea funestă străbate, mai degrabă exemplar. Din fericire, poetul aproape uitat Sebastian frumosului ratat). Să adaug, apoi, faptul că ideea de definitiv decât meteoric, şi ultimul poem al cărţii: „Să Drăgulănescu îşi ia revanşa, publicând, în toamna construcţie, de proiecţie inteligentă nu exclude, în cazul nu te-nşeli, să nu te-nşeli/ Eu nu mai sunt demult aici”. acestui an, o a doua carte, Somnul paradisului. Scrisori acesta particular, sinceritatea dezarmantă a confesiunii Bântuit de fantasma neantizării chiar şi în straniile către Amélie, Editura Alfa, Iaşi, 2010, cu siguranţă unul poetice. În fapt, aproape fără excepţie, poemele din interludii erotice, Somnul paradisului este, înainte de dintre cele mai bune volume de versuri pe care carte sunt spovedanii întunecate şi aspre ale neputinţei orice altceva, o tulburătoare carte a neliniştirii, teribile semnatara acestei rubrici le-a parcurs în ultima vreme. de a-şi deturna biografia de sub semnul peremptoriu al existenţial, dar fecunde estetic. Ieşite din matca unei interiorităţi lirice schizoide, aşadar vulnerabile până la extrem, capabile a-şi imagina cele mai frumoase utopii estetice, dar în acelaşi timp apte a- şi încropi şi apoi exterioriza, uzând chiar de detaliile Andrei Patraş - “Vis” Un colind are la bază arhetipul biblic al naşterii lui Iisus, cele mai perfide, scenarii complicate despre când se întorc din veşnicie păsări ninse, oameni, automutilare sau chiar sinucidere, poemele incluse aici George BĂDĂRĂU personaje sacre, dar şi licantropi adulmecând prada, re-fac, cu o forţă uluitoare, traseul chinuit al coborârii în într-un decor de basm, de un alb sclipitor. E vremea infernul existenţial. Adâncirea se vrea de cele mai multe Andrei Patraş, poet cu o structură romantică, visător, întoarcerii magilor, care se înscriu de fiecare dată în ori definitivă, din moment ce procesul însumează mai melancolic, mistuit de eros şi thanatos, atras de folclor, ritualul închinării, la căpătâiul pruncului: ''Vin păsări degrabă voluptăţi şi extaze decât regrete şi nostalgii; la tulburat de mituri, poetizează în cadenţe tradiţionale. mari cu aripi ninse, line, / se-ntorc din munţi ciobanii şi fel, ieşirea la lumină este percepută cu precădere drept Combustia lui interioară se consumă între sacru şi magii să se-nchine, / vrăjiţi, lupi albi adulmecă-n vis o Nekyie teribilă. Rezultatul, prin urmare, nu apare sub profan, valorificând motive poetice, într-o manieră prada / şi de pe cetini cade lin zăpada''(Colind, variantă). forma unui tratat de supravieţuire, ci al unuia de personală, unde prozodia antică se amestecă treptat cu Biblic este şi motivul trecerii Styx-ului, cu luntrea pe disperare. Deloc întâmplător, textul de uvertură a cărţii cea modernă. Aşadar, o cavalcadă de ritmuri, în specii la vamă, spre marea judecată. Acum, secvenţa este se numeşte chiar Scurt tratat de disperare şi aglutinează, literare clasice şi romantice, dar şi folclorice, în versuri proiectată în spaţiul profan, încărcat de o materialitate uneori în sonuri cioraniene, temele şi motivele cu măsură variată, a căror armonie este dată în primul grea şi sugestivă, cu poteci, punte şi apă neagră. Eul liric predilecte ale Somnului paradisului: „Azi poezia e o rând de asonanţe, rimele simple, uneori inedite, îşi exprimă nedumerirea, printr-un cumul de interogaţii curvă bătrână/ Cu sânii zdrenţuiţi, cu privirea goală,/ imaginile poetice de o coloratură aparte. Prelucrând dramatice: ''Cine-ţi ţine calea, mamă,/ şi îţi cere-ntruna Cu râs cinic de femeie fatală./ O, iubita mea din anii teme preromantice (D. Bolintineanu), romantice (M. vamă? / Cin' te-aţine pe poteci, / nu te lasă ca să treci/ tineri!/ De tine râd trecătorii beţivi/ Târându-se de la Eminescu), tradiţionaliste (B. Fundoianu) şi puntea peste-o apă neagră?''(Doină, VII). crâşmă spre case,/ Casele lor prospere, cu neveste- neomoderniste (Cezar Ivănescu), Andrei Patraş îşi Unele surse sunt de natură livrescă, valorificate în nsărcinate/ În paturile lor blestemate de oameni construieşte propria viziune, singulară, între literatura cultă, cum ar fi motivul licantropului, prezent normali! Greaţa mă-nvinge/ Şi stelele pier, şi mor numeroasele orientări ale neoavangardei româneşti. în proza lui V. Voiculescu. Iniţiat în vrăji, solomonarul porumbeii,/ Cu inimile prefăcute în sloiuri vinete de Singulară dar şi riscantă, ţinând seama de orizontul de respectă cu sfinţenie ritualul, urmăreşte metamorfoza gheaţă./ Peste mormintele din mine ninge./ Rătăcind aşteptare al cititorului, obişnuit să savureze o dată la omului-lup şi caută să folosească obiecte magice:'' în tăcere pe lungi coridoare de ceaţă,/ În labirintul două decenii, un alt nivel estetic… Atunci un vraci chemat-au, solomonar şi iară / la retoricii vane/ Áripa lucidităţii îmi biciuie minciuna./ Singulară dar valoroasă, poezia din volumul Vis e ceasuri de veghere-au tăinuit / cu farmece să prindă Sfinţi de cretă se macină, prăfos, în strane./ Iisuse, de un fel de balsam pentru sufletul sfâşiat al neadormita fiară, / cu cerc de foc şi glonţ meşteşugit'' viaţă mă dezleagă!” postmodernului, al fiinţei tragice, înstrăinate de natură, (Lupul- legendă). S-a văzut, chiar şi din schiţa biografiei sale al pelerinului interesat de banalităţi zilnice. Mitul Într-un text cu atmosferă baladescă, romantică, apare profesionale, că autorului nu aveau cum să îi lipsească pastoral românesc este valorificat într-o poezie în care mitul lui Narcis, ca oglindire în ape, undeva departe, lecturile poetice de cea mai bună calitate; propriile texte imaginile poetice concrete alternează cu cele abstracte, unde se conturează un decor medieval (cetatea, noaptea, dovedesc, cu asupra de măsură, că sensibilitatea vizuale, auditive, motrice: ''Când prin golul toamnei turnul, lacul, ceţuri). Motivul turnului poate avea vulnerată a artistului s-a regăsit oglindită în apele unei peste văi va trece / în şuier sălbatic vântul crud şi rece, conotaţii sexuale, raportat la feminitatea lacului: intertextualităţi oarecum elitiste. În treacăt fie spus, / cu brâul de ceţuri pe sub lună nouă / va veni măicuţa ''Departe, în cetatea de-a vremii cancer roasă / se- poetul Sebastian Drăgulănescu se trage mai degrabă prin mirişti cu rouă''(Mioriţa). Într-o altă poezie apare în ncheagă noaptea ca un negru sânge/ 'N-adânc, ca din familia romanticilor ce adoptau cu fervoare poza prim – plan jertfa creaţiei, prin prelucrarea mitului Narcis turnul se răsfrânge / în lacul sur şi ceţuri reci se unor „poètes maudits” nelipsiţi de maiestatea luciferică, estetic, unul dintre miturile fundamentale (G. lasă'' (Balul). expulzată uneori retoric, ori a modernilor ce trăiau criza Călinescu). Universul liric este de data aceasta unul de Alte texte sunt micropoeme, cu invocaţii la adresa existenţială la modul aproape apoteotic, decât din cea a natură onirică, în care imaginea eroinei zidită în personajelor biblice, la spaţiul inocenţei, în care cireşul postmodernilor preocupaţi de invazia cotidianului şi a Mănăstirea Argeşului face legătura între uranic şi este sacralizat cu funcţia arborelui cosmic. În antiteză biograficului în Text: „Îmi pregătii otrăvile de seară, teluric, între nesomnul chinuitor şi proiecţia mănăstirii apar ''bunicul'' şi ''copilăria'' iar ''luna'' este obiectul după anume reguli, scoase/ De magistrul Saturnius: în în spaţiul celest: ''În tainice vise te-arăţi / mereu lângă- magic : ''Doar bunicul / mai chema în nopţile cu lună / ibrice borţoase, de aramă,/ Amestecând îndelung, cu atâtea surpate cetăţi / şi sângeră-n cer temelii / în nopţi îngeri din cireşul copilăriei'' ( Amintire, II), sau în altă albastre linguriţe de plumb,/ Apa nocturnei fântâni şi de nesomn şi de veghe, pustii'' (Ană,). parte, ludicul evidenţiază timpul sfâşietor personificat cafeaua amară cea mai infamă./ O toamnă, lăptoasă de Coborând în visare, în Infern, rătăcind pe dealuri în carnasier, în timp ce jocul rimelor exprimă taina prin ceţuri, inundase tot labirintul de oase./ Visele-i vagi, cu singuratice, poetul contemplă maternitatea lunii, aduce semantică şi prezenţa vibraţiei sugerată de consoana ''r'': fantasme şi nemiloase-amintiri,/ mă destramă./ Dar ce câteva elemente de magie, într-o secvenţă lirică Ne-mblânzite ore, / ore carnivore / vin să mă secretă dramă se ruinează-n mine, ce subţire coardă/ fantastică pînă la un punct, cu trimiteri la folclor şi la devore…'' Plesni în inima uitucă, ce veche rană începu să ardă?// poezia lui I. Barbu, cu descrieri sclipitoare referindu-se În volumul lui Andrei Patraş întâlnim elegii şi ode, (…) Între dozele de morfină, bătrânul Ámor înjura la femeia însărcinată şi luna ca simbol al fertilităţii: cu o prozodie adecvată, pe tema trecerii timpului, barbar,/ Izbind cu-aripile în lampa de neon, în tăvile cu ''Spre creştetul lunii nebuna / se-ntinde-ngânând un alături de poezii care interiorizează sentimentul, în descântec / şi pare că tremură luna / ca pruncul în jar şi bisturie,/ Răcnind: <<În koimeterion, satrap maniera neomodernistă, amintind de N. Labiş : ''Bătrâne pântec''(Nebuna). Tot dinspre folclor vin şi doinele, care tâmpit, neam de porcar!/ Tu nu eşti Democrit, tu, turme rătăcesc departe / şi-n asfinţit prin mirişti dau poetizează dorul , dragostea, efemerul, relevând scârnăvie de gropar!>>// Apoi bătrânul Ámor ocol, / străine păsări sure în legănări deşarte / îşi comunicarea cu natura, într-o sintaxă în care monorima adormea, iar inventatorul de sentimente/ Mai dibuia leapădă aripile în gol'' (Târziu ). Într-o anexă, poetul a este redusă, uneori, la fragment de cuvânt: ''noapte grea câte un vers din Homer, în versiune latină,/ Ceva inclus traducerea poeziei Corbul de Edgar Allan Poe, se face / dorul n-are pace/ că n-a mai vedea / în codru despre degetele roz ale Aurorei, iar eu, otrăvit/ de una dintre surprizele cele mai plăcute. frunza / şi-n cale mîndra / nici la primăva…(Doină, II).

CRONICA Noiembrie 2010 11 condurul cenusaresei jurnal cu scriitori volumul Istorii agrippine, apărut la editura Cartea “O mie şi una de lumi…” Dincolo de autografe… românească, Bucureşti, în 1976. Textul este următorul: „Părintelui Petroniu Tănase, cu veche şi statornică Emilian MARCU Vasile DIACON dragoste în Domnul Înţelepciunii. V. Anania, Bucureşti, 8 octombrie 1976”. Fire mereu cercetătoare şi După ce aveam să „redescopăr”, în toamna anului Poetul Ioan Alexandru era oaspete al obştii atent la tot ceea ce este de interes 2007, pe venerabilul meu profesor de istoria limbii călugăreşti de aici în dar ochiului, neiniţiatului, în a române de la Facultatea de Filologie, dl. Gavril Istrate, septembrie 1975, iar observa scapă, Doru Cicescu ca fiind un ales causeur, debordând, la cele peste nouă dovada trecerii sale publică la edituta ieşeană decenii ale sale, de poftă de viaţă şi de… depănare de pe la sfântul locaş “Junimea” o interesantă carte de amintiri, după zeci şi zeci de ceasuri petrecute de închinăciune şi schiţe şi portrete, mai ales împreună, la o ceaşcă de aromată cafea oferită cu reculegere o găsim feminine, care pot fi luate de generozitate, în biblioteca sa, veritabil templu al sub forma unui cititor drept o mie şi una de lumi Sapienţei, şi ascultându-i cu atenţia încordată la maxim autograf aflat pe vprin aceste “O mie şi una de toate relatările, pentru a schimba ambianţa, am hotărât foaia de titlu a invocări feminist” O mie şi una să mergem în vara anului 2009 la mănăstirea Sihăstria, volumului Imne. de poveşti care sunt constituite în munţii Neamţului, unde am rămas, ca oaspeţi ai 1964-1973, apărut la din tot atâtea imagini blândului arhimandrit Vartolomei Florea, mai multe memorabile. Uneori editura Eminescu, sentimentale, alteori, reci şi în 1975, pe care a cerebrale, parcă străpunse de o scris: „Sfintei rază de laser, adesea surprinse în mănăstiri Sihăstria, dramatismul lor profund, aceste secvenţe de lumi răzleţe sunt pe care o iubesc prin adunate în prozelele lui Doru Ciucescu formând un tot evlavioşii ei părinţi unitar. Despre personajele care populează această carte, Paisie, Cleopa, Petroniu şi ceilalţi vrednici urmaşi ai necunoscute nouă până la lectură, dar devenite parte din Mântuitorului. Ioan Alexandru, 23 septembrie 1975. viaţa noastră după, se poate scrie şi mai ales se poate povesti Sihăstria”. mult. Acesta fiin unul dintre meritile de prozator a lui, Despre vizitele sau doar popasurile pe care le făcea, anume şansa pe care o dă cititorului de a putea repovesti ceea cu mulţi ani în urmă, marele Sadoveanu la mănăstirile ce a citit ca şi cum într-un anume fel ar fi fost elînsuşi Neamţului, se mai pot auzi şi acum de la călugării personaj sau participant ddin umbră la desfăşurare. Prozele zile. vârstnici, care au sălăşluit ani mulţi prin schiturile şi lui Doru Ciucescu se înşiruie coherent, ca într-un vis fără de La întoarcere, făcând un tur pe la mănăstirile mănăstirile din această parte, multe legende. Este sigur sfârşit. Plonjarea în imaginar autorul o face, cel mai adesea, nemţene, am vrut să-i fac o surpriză îndrăgitului meu că lui Sadoveanu, care fusese la mănăstirile din zonă plecând de la “fotografii reale”, de la imagini inedited, de la dascăl şi să imortalizăm o clipă din acele momente încă din tinereţe, îi scene de viaţă la care a fost participant. Pornind de la un minunate, la mormântul lui Varlaam, care îţi doarme făcea mare plăcere interesant şi profund motto ales din scrierile Iuliei Hasdeu: “o somnul cel de veci sub zidurile bisericii mănăstirii şi, probabil, va fi femeie are nevoie de geniu şi de o mare modestie ca ceilalţi Secu, şi despre a cărui Cazanie – „prima încercare de resimţit mereu o să-I tolereze inteligenţa” Doru Ciucescu “ciopleşte” în unificare a limbii literare”- profesorul a scris şi chemare să revină, sufletul cititorului portrete memorabile de femei în povestici publicat. Din păcate, mult prea modernul meu aparat s- departe de viaţa care, de cele mai multe ori sunt interesante, povestiri despre tumultoasă, în viaţă şi moarte, despre farmecul pe care o propune viaţa aşa a blocat tocmai atunci, şi pentru a nu-l lăsa pe bătrânul liniştea vreunei ca în “O mie şi una de nopţi” în care Şeherzada împleteşte profesor cu inima neîmpăcată, am promis că vom chilii, să-şi lase vise şi speranţe. reveni în vara următoare pentru a face o fotografie. fantezia să În una din prozelel lui apare un personaj, cu un nume Zis şi făcut. Un an mai târziu, în august 2010, hălăduiască cu aproape predestinat, Albănoapte. Ce frumos şi apropiat de înarmaţi cu o aprobare din partea Înaltpreasfinţiei Sale vestitele sale fabulatoriu sună numele acestui personaj, student roman, pe Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de a personaje din Nicoară Potcoavă, Fraţii Jderi şi multe când autorul l-a cunoscut care vorbeşte despre, nici mai mult consulta biblioteca mănăstirii Sihăstria, unde îmi nici mai puţin decât despre “mediteraniadă” când se referă la propusesem să caut diverse însemnări pe vechile altele. avalanşa limbii române într-un teritoriu grecesc. Cităm: “… ceasloave, psaltiri, minee etc., am poposit din nou la Într-un astfel de moment se afla Mihail Sadoveanu m-am întâlnit cu studentul Albănoapte, care a exclamat: Sihăstria Secului, la mănăstirea Neamţ, în septembrie 1956, când pe - Aici se vorbeşte româneşte la tot pasul! după ce mai întâi cartea sa Legende sfinte, apărută la editura „Universul” - Cum aţi numi acest fenomen? Am întrebat eu având o ne-am oprit la din Bucureşti, în anul 1947, adusă special pentru bănuială. mormântul lui această ocazie, avea să scrie, pe pagina de gardă, - Aş spune “mediteraniadă”, nu-i aşa?” Varlaam şi am făcut călugărilor de la Sihăstrie următoarele cuvinte: Este indirect chiar un elogiu adus de acest personaj limbii poza cu pricina. „Vrednicilor monahi de la Sihăstria, din partea lui române dar şi vorbitorilor acestei limbi indifferent unde se Timp de o Mihail Sadoveanu. 10 septembrie 1956. Mănăstirea află într-un anume moment, fericit sau mai puţin fericit, al săptămână, vreme Neamţu”. vieţii şi acesta nu e de loc puţin lucru în aceste vremuri de în care profesorul şi- Şi acest autograf este o dovadă a legăturilor calde “hăituire”. a pus ordine în dintre scriitor şi obştile călugăreşti din aceste lăcaşuri Lumi diferite, culturi diferite, obiceiuri diferite devin gânduri, şi-a făcut de închinăciune. personaje ale povestirilor dându-le culoare şi un farmec însemnări, s-a Arătându-i profesorului Istrate autograful, ştiindu-l deosebit, croind un univers epic interesant şi atractiv pentru odihnit şi, din când un cunoscător lectorul preocupat şi de personaje dar şi de învăţămintele pe în când, îmi făcea profund al scrierilor care le poate asimila. câte o vizită, am lui Sadoveanu, acesta Fie că priveşte lumea prin ocheanul lui fermecat la mii de foiletat cele peste mi-a făcut dovada kilometri sau spre îndepărtata lume de lângă noi, fie că trei mii de cărţi peremtorie a acestui femeia-personaj este musulmană, din grădina Ghetsimani, aflate în biblioteca fapt pe loc. Citindu-i din Chişinău, din Grecia antică sau din Caucaz, Doru ce-a mai rămas Cuprinsul, a observat Ciucescu îşi trăieşte, cu acelaşi interes, fiecare personaj în după baia de flăcări că aici titlul unei parte, descriindu-l chiar cu simpatie şi preţuire, participând prin care a trecut în urma unui incendiu, în 1944. legende nu este la marile drame sau bucurii ale lui. Prin noianul de însemnări pe învechitele cărţi complet, făcând Doru Ciucescu vede frumuseţea feminină care îl face să bisericeşti, unele dintre acestea tipărite încă înainte de trimitere la volumul Din vieţile sfinţilor, apărut la perceapă lumea între alţi parametric, într-o altă lumină. Este 1700, aveam să găsesc câteva autografe care mi-au Editura „Cartea Românească”, în anul 1924. Am lumina de lună, lumină în care se derulează aproape pe reţinut atenţia. Unul dintre acestea, cel al lui Dumitru verificat şi, într-adevăr, legenda cu titlul Cuvioasa neobservate “facerea lumii”. Fidel axiomei încă nedezminţită Stănescu, scris pe pagina cu Prefaţa cărţii sale Viaţa Pelaghia care a fost mai întâi desfrânată a fost trecută la până acum cum că la baza fiecărui război se află o femeie religioasă la români şi influenţa ei asupra vieţii publice, tabla de materii, probabil de către editor, doar Cuvioasa frumoasă sau una deşteaptă, iar când cele două calităţi Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1906, a fost Pelaghia. (Şi cu ocazia reeditării volumului de către feminine se alătură, efectul este devastator, autorul oferit Primatului României, Iosif Gheorghian (1886- Editura Tess Expres & Editura R.A.I., în 1947, titlul reflectează asupta “ purimului şi a frumoasei Estera” cu 1903 şi 1896-1909). Textul nu este integral, îi lipseşte legendei apare, la cuprins, la fel ca în ediţia din 1947, în aceeaşi voluptate ca şi la “Moda topless din Sevastopol”. În începutul, - un rând întreg - marginile cărţii fiind tăiate, formă scurtă). esenţă, lumea propusă de Doru Ciucescu în prozele sale se ulterior, probabil în legătoria mănăstirii Neamţ sau, Am pomenit mai sus despre însemnările de pe zbate, se împlineşte şi se destramă la fel de mii de ani, de cărţile de cult, care prin vechimea lor şi prin locul unde când au vost inventate şi cele “ O mie şi una de invocări poate, chiar în mănăstirea Sihăstria. Călugărul care a feministe”. Totul depinde de ochii care pot urmări acest făcut operaţiunea nu a fost atent la faptul că pe carte au fost făcute ajută la stabilirea modului cum a circulat “război”, în care învingător rămâne întotdeauna…femeia. De exista un autograf ori, pur şi simplu, nu a considerat cartea veche bisericească. Dar nu numai aceasta. Mult altfel cartea “O mie şi una de invocări feministe” scrisă Doru textul redactat manu propria de către autor ca fiind mai târziu, în 1968, pe un volum al lui Nicolae Iorga, Ciucescu se şi termină parabolic: ”…mărul discordiei în războiul important şi, ignorându-l, a diminuat substanţial Cugetări, ediţie îngrijită şi prefaţată de Barbu troian..” după ce începuse cu : ”Pacea din Coran” când autorul dimensiunile cărţii. (Acelaşi lucru l-am putut constata Theodorescu, apărut la Editura Tineretului, în 1968, şi se întreabă: “cărui înger de pe umerii mei i-am dat de lucru în şi la alte cărţi bisericeşti, ale căror însemnări au fost pe care se poate vedea ştampila mănăstirii Putna, iar pe acest moment, celui care înregistrează faptele bune sau celuilalt?”. tăiate parţial sau chiar total). Autograful la care ne foaia de gardă dedicaţia: „Părintelui Chiril Roşu, cu cea În această carte, Doru Ciucescu, dă de lucru ambilor referim este următorul: „[…] Părintelui Mitropolit şi în Hristos dragoste. Ierom(onah) Iachint. 21 noiembrie îngeri pentru că ei sunt de fapt un tot unitar indivizibil. Dar archiepiscop al Ungro-Vlachiei, Primat al României, D. 1968”. Aşadar, nu numai cartea religioasă a circulat de bărbaţii văd, din fericire, o mie şi una de invocări feministe şi D. Iosif Giorgian, în semn de înaltă stimă şi la o mănăstire la alta, ci şi cea laică, subiect încă deschis ţin cont doar de pace uitând, ca prin farmec, efectul consideraţie din partea [lui] Dumitru Stănescu”. oricărei abordări. războiului. Aceasta se poate înţelege citind paginile scrise de Un alt autograf care reţine atenţia este cel al lui În sfârşit, indiferent ce se crede despre culegătorii Doru Ciucescu şi luând lumea propusă de el ca o sumă de Valeriu Anania (Valeriu Anania, devenit Bartholomeu de autografe, nouă ni se pare că văzându-le şi citindu- întâmplări înşiruite cu cu un real talent talent de bun şi atent Anania, ulterior primul mitropolit al nou înfiinţatei le trăim, într-o străfulgerare, evlavia clipei în care au povestitor. Suna de informaţii, unele chiar de natură tehnică Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi fost aşternute pe hârtie. Şi puţin lucru este să respiri în nu deranjează cititorul, ba dimpotrivă. Maramureşului), dat monahului Petroniu Tănase, pe prejma lui Sadoveanu?

12 Noiembrie 2010 jurnal cu scriitori Durere pe al cincilea, cred Mama mea cea dulce (Mă nenoroceşti, femeie, Când n-o să mai pot cânta îl auzeam pe nenea Ion, Vei râde aşa: Mama mi-a făcut mâncare care era la Paza militară – pe o masă mare, mare. avea şi pistol, îi scotea încărcătorul Mama e bună Este-o floare muncitoare, şi ni-l dădea şi nouă ca o rună, mama noastră iubitoare. să clănţănim din trăgaci, tata e rău Este ca un iepuraş ţac-pac, pac-ţac, ca un dulău. care sare foarte tare. da` mai bea câte un rachiu şi se îmbuna) Câinele meu latră Văd când sar şi eu spre nori când fie-sa, Ţuca, era în plină lăuzie, şi mă uit peste oraş: şi are o limbă plată. că nepotul Elleny PENDEFUNDA negrii ochi, strălucitori ajungea să fie Iar de-o să pot cânta părul lung şi mătăsos, mai în etate ca unchiul. nu va mai lătra. gura ei... cuvânt duios. Ei, da` aşa o treabă Tare-aş vrea acum nu era chiar o raritate, Tortinele din mine să-i spun pe atunci, numa` babele ziceau c-o iubesc mai mult ca vântul; că, uite, destrăbălatele, Mie-mi plac tortine toată inimioara mea nu le mai ajunge distracţia, când dansez pe patine se gândeşte doar la ea şi de asta şi mănânc măsline. cât la şcoală sunt şi-acasă ne bate Dumnezeu mă gândesc la marea masă, şi dă Sfârşitul lumii. De mă-ntreab-oricine: masă mare, mare, mare... Teoretic de unde gândul îţi vine să scrii şi despre cine ? Ştiu că se-nvârtesc în viaţă Teoretic e simplu, Toate ca nişte sarmale. însă, practic, Îi răspund: despre mine. s-o recunoaştem, nu-i deloc comod Mai am nişte sarmale Linişte să ne angajăm în discuţii în oala cea mai mare. cu morţii, În sfârşit fie şi, doar aşa, De-ar fi în ea parale de complezenţă ... Iar eu să am ce are… Un somn liniştit Şi a înflorit... Lucrurile se complică atunci când abordăm Şi iată că vin din zone Păsările cresc chestiuni de fond, cu multe clone, Madona o sărbătoresc mai ales cu părinţii; nu vă spun cu nişte anemone şi mă mai gândesc: cum e să fii mai mare prinse-n ciorchine. decât ăi bătrâni. Stau acum în pat Îţi vine să zici: Pătrunsă de arome Sau într-un hamac? tată, ascultă-mă, când mestec la tortine * eu am mai multă experienţă pline de măsline Eşti fericit (când te-ai dus, şi iau gândul din mine. când ai pornit. erai mai tânăr, o-ho, cu cât, Ai zâmbit, decât sunt eu acuma, dar el îţi răspunde şi ai înflorit. - ai pe pizda mă-tii), Mama şi câinele lucrurile stau aşa şi pe dincolo! Am păpat În fine, neglijăm că experienţa Eu mănânc iar pâine Ce s'a'ntâmplat ? nu încetează Si-o împart cu-n câine o dată cu moartea ... Ce-o să-i dau, mi-e teama Poate nimic. de-am să am doar zeamă Bunăoară, al lui Grumeza, Roşca (învăţătoru`), nu face doi bani tuta tuta în faţa lui tat-su muta muta (mort de când hău, m-am întors acasă că l-au şi dezgropat) mama nu mă lasă. când mi ţi-l ia noaptea – în vis (da` parcă ar fi de adevăratelea) – la ture: mama m-a certat că e putred gardu` si s-a îmbufnat. (îmbujorat) în partea delavale, m-a făcut să tac: şura e-ntr-o rână, de ce-i asa dură pe deasupra plouă, am acum o ură iar casa refăcută peste gură. ţine iarna frig, Sfârşitul lumii dată cu ciment, pe-afară (mai cald ar fi ţinut hleiul). Vara Cred că era prin `70, ba nu, îmi aduc bine aminte, Apoi, nici cu pământul acela, prin `67, pentru că mai an dinspre frate-su, Anton, Merg la mare, se scoseseră avorturile. ce-i în judecată Stau la soare. Oricum, pe hudiţa noastră cu Ion Gafiţă, Plaja e tare. glodoasă treaba nu-i prea clară, Mă uit în zare: nu se ştia de Decret, că doar i se putea da ceva Văd doar o floare. că din fiecare chichineaţă (că era ce) din lut şi paie la avocat, ori procuror, ieşeau să se joace sau ce-o fi şi acela Foaie verde busuioc, în colb care le încurcă Să te scald şi câte şapte ţânci, pe la Tribunal, În apele de foc, droaie de foşti chiuretabili. Ionel BOSTAN numai să să se termine odată Floare să te scot Şi gaşca se îngroşa mereu, cu procesu`, Din apă noi bucurându-ne că, iaca, râde lumea ... Ca să fii iar fată, că, aşa, de pe la un an, Ia să vorbeşti tu, cu ei, Să te-ntinzi la plajă numai în cămăşuţe de finet, stăteam cât îi ziulica îi mai spune, Să devin o coajă în ţărnă, poate-i suficient Ca să nu te ardă până ajungeam buni de păscut oile. un simplu telefon, Zarea-n marea cadă. că ştii cum să pui problema, Ileana Zoiţei dădea să nască acum, na, ca între intelectuali ...

CRONICA Noiembrie 2010 13 fondul principal al culturii române de artă. Petre Andrei consideră că opera de artă este frumoase. În privinţa rostului artei în societate, s-a conturat Valorile estetice la expresia obiectivităţii propriei vieţi a artistului, ceea ce i-a teza care susţine că valoarea estetică a operei de artă îndreptăţit pe unii să afirme că arta este un limbaj prin care provine din întrebuinţarea şi tendinţa sa faţă de societate – artistul împărtăşeşte publicului său anumite conţinuturi de arta cu tendinţă. Dimpotrivă, un alt curent afirmă că Petre Andrei viaţă. Atent să nu cadă pradă subiectivismului, Petre valoarea estetică există în sine şi pentru sine – arta pentru Cătălin BORDEIANU Andrei nuanţează, afirmând că, în creaţia artistică, artistul artă. În această problemă, Petre Andrei susţine existenţa obiectivează propria-i viaţă, deci un element subiectiv, unui raport de reciprocitate între artă şi societate, întrucât Dacă logica şi teoria cunoaşterii se interoghează asupra sensibil, într-un element obiectiv, care este un suport societatea dă artei conţinutul de idei, iar arta, la rândul său, modului în care trebuie concepută lumea, pentru a degaja o material. Prin urmare, opera de artă este produsul exercită o influenţă formativă asupra societăţii. idee unitară despre univers; dacă etica îşi pune problema cooperării unui moment subiectiv cu altul obiectiv; în Împotriva caracterului social al artei, se ridică H. normelor acţiunii; estetica se preocupă de intuiţia structura ei se întreţes elemente reale şi ideale. Bergson, care afirmă că artistul nu împrumută materialul frumosului, de artă şi valoare în general. Logica urmăreşte Petre Andrei distinge între plăcerea estetică şi valoarea de la societate, căci opera lui este expresia viziunii unor adevărul; etica – justul; estetica – frumosul. Deci, logica este estetică astfel: estetica variază de la un individ la altul, în stări sufleteşti proprii, foarte profunde. Realitatea ştiinţa gândirii, etica a voinţei, estetica a sentimentului. funcţie de excitabilitatea afectivă şi sensibilitatea fiecăruia. exterioară o cunoaştem prin intermediul acestor adâncimi Acceptând că aceasta este structura modului de existenţă a Valorile estetice se referă la plăcerea estetică, care este de suflet. celor mai generale categorii de lucruri apare limpede de ce determinată de opera de artă. Există însă o deosebire între "Teoria însă care dă un adevărat criteriu pentru determinarea arta trebuie să fie liberă de opţiuni ştiinţifice, economice plăcerea estetică şi înţelegerea estetică, pentru că opera de valorilor estetice este teoria empatiei", spune Petre Andrei. sau morale. Materia cercetărilor estetice o formează, aşadar, artă poate fi înţeleasă fără a fi gustată. Cunoscută sub numele de Einfühlung, teoria empatiei se sentimentele, dar nu orice fel de sentimente, precizează Aceasta trimite la o problemă fundamentală a temei de originează în estetica experimentală inaugurată de Gustav Petre Andrei ci numai acelea "de cea mai înaltă speţă". De faţă: Ce este valoarea estetică şi cum poate fi ea Theodor Fechner, spre sfârşitul secolului trecut, când aici conclude filosoful că "valoarea estetică are substrat determinată? estetica metafizică părea moartă, ca o reacţie sentimentul"; conceput ca materie vagă care "umple în Dificultatea întrebării a determinat formularea unor antispeculativă scientistă. Noua direcţie îşi propune să tabloul lui Croce un loc pe care mulţi îl omiseseră; el dă conţinut răspunsuri numeroase, încercând să surprindă într-o imprime esteticii un caracter ştiinţific, pornind nu "de sus", formei şi caracter intuiţiilor; el reprezintă fundalul masiv şi definiţie exactă acest tip de valoare, cele mai multe s-au de la universal spre particular, cum au procedat Schelling, potenţialitatea cunoaşterii şi acţiunii". redus la afirmarea, nu la explicarea ei. S-a confundat Hegel şi chiar Kant ci "de jos" de la analiza faptelor către Spre deosebire de valorile sociale, la care ne-am referit valoarea estetică cu judecata de valoare, concentrându-se generalizări treptate. Estetica experimentală râvnea la mai sus, Petre Andrei distinge între valorile născute din cercetarea asupra celei din urmă, ceea ce a însemnat o exactitatea ştiinţifică şi pentru aceasta chema în ajutor atitudinea contemplativă a personalităţii, valorile estetice şi eroare. Căci valoarea estetică, spune Petre Andrei, nu fiziologia, biologia, psihiatria, sociologia şi etnologia, religioase, în care elementul activ este întunecat de cel depinde de judecată, care este în dependentă de ideea de împreună cu experimentul. În cadrul acestei orientări apare contemplativ. Acestea sunt de natură pur internă, în raport frumos. Valoarea este obiectul judecăţilor şi deci ele sunt teoria empatiei sau Einfühlung, termen folosit întâia oară cu valorile sociale, în care activitatea are forme externe de aposteriori. Trebuie să existe mai întâi opera şi implicit de Robert Vischer, ale cărui sugestii au fost preluate şi manifestare. valoarea ca să se poată exercita judecata. adâncite, câteva decenii mai târziu, de către Th. Lipps, Problematica valorilor estetice dezvăluie conexiunea Fiind concepută în diverse feluri, valoarea estetică a Johannes Volkelt, Victor Basch, Vermon Lee. gândirii lui Petre Andrei cu orientarea estetică dominantă constituit obiectul multor teorii a căror scurtă istorie critică Indiscutabil, cel mai de seamă teoretician al Einfühlung- la răspântia secolelor XIX şi XX, şi chiar după aceea, o face Petre Andrei, pentru a expune apoi propria-i ului este germanul Th. Lipps, teorie receptată cu mare fundată pe teoria lui Benedetto Croce, că arta este viziune concepţie care cuprinde în sine efortul precedent al interes şi în ţara noastră pe la începutul secolului, dovadă sau intuiţie – teorie apărută ca efect al resurecţiei unor idei spiritului uman. El aminteşte de încercările unora de a fiind asimilarea şi dezvoltarea sa în axiologia lui Petre mai vechi ale cugetării teoretice privind reliefarea facultăţii defini frumosul ca asociaţie de reprezentări, de factori Andrei. Aşa cum s-a observat deja, la numai zece ani de la specifice estetice a spiritului. În concepţia lui Croce, arta ca senzoriali, iar valoarea estetică privind-o ca produsul editarea, în 1906, a celui de-al doilea volum din Estetica lui intuiţie este expresia sentimentului, care, la rândul său dă combinării acestor factori. Lipps, Petre Andrei publica studiul său, Valorile estetice şi coerenţă şi unitate intuiţiei. Nu ideea, ci sentimentul Alte puncte de vedere susţin că valoarea estetică nu este teoria empatiei, în revista „Convorbiri literare” care este nu conferă artei sprinteneala aeriană a simbolului. Articulând determinată de conţinutul de reprezentări, ci de forma de numai prima deschidere spre publicul român a fluxul inform al experienţei brute, arta nu are legătură cu unire a lor. Ambele perspective sunt unilaterale, pentru că problematicii Einfühlung-ului, dar şi "încetăţenirea în limbajul adevărul sau moralitatea, cu teoria sau utilul; de aceea ea frumosul şi valoarea estetică implică armonia dintre fondul românesc de specialitate a termenului de empatie, ca echivalent nu se supune vreunei legi, reguli sau convenţii. şi forma obiectului artistic. Aceste unilateralităţi le-a al noţiunii germane". Din perspectiva acestui intuiţionism croceean, înlăturat Kant care a dedus valoarea estetică din Fără a manifesta un acord "entuziast şi total" faţă de augmentat de cel bergsonian într-o ontologie a umanului, concordanţa intuiţiilor şi conceptelor, provocând o mişcare teoria empatiei în varianta lui Lipps, Petre Andrei urmează Petre Andrei găseşte că momentul estetic ocupă o poziţie revoluţionară în gândirea estetică care a depăşit mult liniile de forţă ale acesteia, aprofundându-le şi nuanţându- mijlocie între atitudinea reflexivă, specifică cunoaşterii limitele trasate de el. le în tratarea problemei valorilor estetice. El arată că Petre Andrei teoretice şi atitudinea acţională proprie ştiinţelor sociale şi Problematizatoare a fost încercarea unor gânditori de a esteticianul german deosebeşte o formă (ton, culoare etc. ) şi eticii. Esteticul se întemeiază pe o atitudine contemplativă, reduce valoarea estetică la cea biologică. Pornind de la o un conţinut al obiectului estetic. intuitivă. "Prin urmare în viaţa estetică noi intuim". Celor concepţie greşită despre valoare, această tendinţă teoretică, Conţinutul este de natură psihică. În sesizarea şi trei atitudini spirituale, continuă Petre Andrei, în spiritul spune Petre Andrei, consideră viaţa ca principiul cel mai aprecierea unei opere de artă se pune în mişcare o activitate diagramei croceene a existenţei, le corespund diferite general al valorii, aşa cum apare în lucrările psihologului psihică intensă, introducem ceva din sufletul nostru în discipline filosofice. Astfel, atitudinea reflexivă este german, R. Müller-Freienfels. O altă teorie, cea psihologică, obiectul estetic. Această introducere a sufletului în obiecte, fundamentul logicii şi teoriei cunoaşterii; atitudinea practică îşi propune să derive valoarea estetică din legile forţelor explică Petre Andrei, este ceea ce Lipps numeşte formează obiectul eticii şi ştiinţelor sociale; atitudinea intuitiv- sufletului. Astfel, Konrad Lange a redus arta la o iluzie; Einfühlung general aperceptiv. El deosebeşte patru feluri contemplativă constituie obiectul esteticii. Broder Christiansen a confundat teoria valorii estetice cu o de empatii, după cum urmează: a) însufleţirea empatiei a Creaţia artistică nu este numai un act în sine, ne lasă să teorie psihologică voluntaristă. Într-un alt plan, teoria naturii şi spaţiului, ceea ce Lipps numeşte Einfühlung natural înţelegem Petre Andrei. Artistul dă la iveală opera, logică a valorii consideră frumosul drept conţinut logic al (Natureinfühlung). Este elanul nostru de a atribui naturii gândind la un public ideal. El poate crea opera ascunzând gândirii, îmbrăcat însă nu în concepte, ci în intuiţia tendinţe, puteri, activităţi, proprii vieţii noastre sufleteşti. ceea ce este pur subiectiv, dând impresia că nu a pus în ea sensibilă. Conform acestei orientări, valoarea estetică este Acest sentiment este baza psihologică a vechiului nimic personal; în asemenea cazuri, arta este academică, "o gândire logică inconştientă", cum afirmă Wundt. Teoria antropomorfism; b) empatia estetică se naşte prin atribuirea rece. Dimpotrivă, dacă artistul transfigurează în operă ceea metafizică a valorii estetice concepe frumosul ca ceva naturii a unor sentimente ce frământă sufletul nostru: ce este pur personal, fără a ţine seama de public, de absolut obiectiv, independent de subiectivitatea noastră. mândria, jalea, durerea; c) empatia dispoziţională apare cerinţele lui, atunci creaţia sa va fi manieristă. Celor două Petre Andrei menţionează ca reprezentanţi ai acestei atunci când dispoziţiile noastre sufleteşti, declanşate de concepte, academism şi manierism, Petre Andrei le dă o direcţii de gândire pe F.Th. Vischer, Schopenhauer, factori străini, externi, le atribuim acelor factori; d) empatia accepţiune proprie, diferită de cea impusă în lucrările Bergson, Le Roy, dar omite pe Hegel, Schelling, H. Lotze, socială, care constă în transpunerea vieţii noastre sufleteşti ulterioare de estetică. Ed. von Hartmann, Nietzsche, ca să amintim câţiva în altă persoană. Deşi au o bază comună, sentimentul, valoarea estetică gânditori de referinţă pentru orientarea în discuţie. Fireşte, Empatia constă, aşadar, în proiectarea, obiectivarea nu este tot una cu arta. În opinia lui Petre Andrei, el nu intenţionează o tratare exhaustivă a teoriilor estetice eului nostru, oglindirea lui în lumea externă şi comunicarea conceptul de artă poate fi înţeles în trei sensuri: 1) creaţia şi, ca atare, nu este drept să cerem de la text mai mult decât afectivă cu obiectele în care am introdus ceva din sufletul artistică; 2) plăcerea estetică; 3) opera estetică. Cu toată şi-a propus autorul. nostru. Specificul empatiei estetice este dat de faptul că deosebirea ce le caracterizează, aceste sensuri fuzionează în Altă teorie amintită de Petre Andrei este cea socială, proiecţia emotivităţii şi sensibilităţii noastre în obiect are acelaşi termen general de frumos. Între creaţia artistică şi care a urmărit să explice valoarea estetică prin originea şi loc cu o deosebită intensitate. plăcerea estetică diferenţele sunt atât de evidente, încât ele rolul ei social. Reprezentativă, în acest sens este considerată Valoarea estetică se produce prin afirmarea vieţii în presupun două personalităţi diferite. În acest context apare concepţia lui Burckhardt după care, opera estetică cuprinde lucrul considerat frumos. Incapacitatea de a identifica viaţa distincţia implicită dintre obiectul valorii estetice şi opera doi factori: forma, care este individuală, şi materia, care într-un obiect ne face să-l considerăm urât după opinia lui este socială. Ambii factori colaborează în realizarea operei

14 Noiembrie 2010 CRONICA fondul principal al culturii române

Lipps. În valoarea estetică noi resimţim ceea ce este continuitate psihică. alta obiectivă, Andrei precizează că există patru criterii de omenesc; resimţim valoarea ca fiind, în acelaşi timp, în noi La obiecţia lui Freienfels, că faptele care stau la baza apreciere a judecăţilor de valoare. Dintre acestea, al şi în obiect. Valoarea estetică a unui obiect creşte cu cât ne empatiei nu sunt specifice numai domeniului estetic, ci patrulea, care pretinde armonizarea tuturor judecăţilor în transpunem mai mult în el; cu cât găsim în el ceva mai sunt şi în viaţa practică, pretutindeni, Petre Andrei arată că jurul unei idei absolute, ce se impune ca valoare care important pentru personalitatea noastră. Simţim o empatie deşi Lipps a deosebit patru feluri de empatii, nu a specificat trebuie recunoscută, dă oarecum o siguranţă obiectivă. De estetică în orice obiect în care punem ceva din viaţa noastră totuşi ce este caracteristic pentru domeniul estetic, în raport aceea, unii gânditori îl pun în legătură cu judecata estetică. şi această empatie estetică este temeiul oricărei plăceri cu viaţa practică. Încercând să aducă completarea cuvenită, În efortul de a decela particularităţile judecăţii de valoare estetice în general. Andrei spune că în empatia estetică predomină momentul estetică, Petre Andrei apelează la Kant, care deosebeşte După această schiţă sumară a teoriilor estetice, Petre contemplativ faţă de cel activ. În schimb, la empatia judecata estetică de judecata logică, întrucât prima este Andrei îşi circumscrie cercetarea unui grup de probleme practică predomină momentul volitiv. contemplativă, indiferentă la existenţa unui obiect. În plus, axiologice cărora le propune soluţii proprii. Este vorba de Respingând şi alte obiecţii critice, precum ale lui judecata estetică nu se bazează pe concepte, ci pe reguli. obiectul valorii estetice, subiectul, subiectul ei, caracterul Münsterberg sau Neumann, Petre Andrei afirmă că Din punct de vedere al cantităţii logice, judecăţile valorii estetice şi judecăţile de valoare estetică. valoarea estetică există, iar empatia este formularea estetice sunt individuale. Judecata estetică postulează un Pentru Petre Andrei, obiectul valorii estetice rezidă în criteriului de a o găsi. Vom afla frumosul acolo unde trăim acord general referitor la plăcere. Astfel, judecata nu este termenii unei relaţii dintre un obiect care are valoare, şi un emoţia estetică, declanşată de transpunerea sufletului nici teoretică, nici practică. Ea are două caracteristici: 1) o subiect, pentru care există acea valoare. Transpare aici nostru în persoane şi lucruri, cu care ne confundăm, uitând valabilitate generală apriorică, nu însă o valabilitate logică, influenţa fenomenologică, pe linia Husserl, Ingarden, în de ceea ce ne diferenţiază de acestea. după şi prin concepte; 2) o necesitate care trebuie să aibă baze ideea gânditorului, după care obiectul estetic nu are numai Care sunt trăsăturile specifice ale valorii estetice? Pe apriorice. o realitate ontică, dată de materialitatea prezenţei fizice a linia diferenţei dintre plăcerea şi înţelegerea estetică, Petre Aşa cum arată şi Kant aceste judecăţi sunt sintetice, operei de artă, ci şi una axiologică, ceea ce îi asigură Andrei socoteşte că "valoarea estetică are în sine un pentru că depăşesc conceptul şi intuiţia obiectului şi au ca fiinţarea şi ca valoare. Pe această bază modernă, Petre element întrucâtva iraţional". Kant a afirmat acest iraţional predicat un sentiment de plăcere sau neplăcere. Se ridică Andrei face deosebirea între obiectul valorii estetice şi prin negarea conceptului estetic. însă o problemă foarte importantă în privinţa valabilităţii opera de artă, fapt susţinut şi de existenţa unor aprecieri Valorile estetice nu se pot impune pe cale raţională şi judecăţii estetice. Ea poate apărea pur subiectivă, deci fără diferite date aceleiaşi opere artistice. El arată că obiectul nici nu au un caracter stringent obiectiv, întrucât ele au un pretenţia de a avea valoare şi pentru alţii. De aceea, se estetic este în funcţie de subiectul axiologic şi este grad de interioritate, de subiectivitate, care reprezintă acel spune că fiecare are gustul său, observă Petre Andrei. Dar rezultatul unei sinteze produse de interioritatea fond general omenesc. Dacă putem ajuta pe cineva să se mai spune că asupra gustului nu se poate discuta, ceea subiectului. "Orice obiect este o unitate sintetică de reprezentări, înţeleagă o operă de artă mai dificilă, nu vom reuşi să-l ce înseamnă că baza judecăţii poate fi şi obiectivă. formată prin ajutorul unor concepte fundamentale, numite facem să-i simtă frumuseţea artistică. În afara iraţionalităţii, Se mai poate afirma că gustul implică discuţia şi categorii". Astfel, în structura obiectului există intuiţiile valorile estetice au caracterul de intuitivitate, deoarece ele judecata estetică este bazată pe concepte. Aceste păreri sensibile, ordonate într-un tot unitar, sintetic, prin categorii, nu rezultă din reflecţie, ci sunt intuitive. contradictorii trimit la antinomia estetică kantiană, pe care anume prin categoria finalităţii. Această finalitate nu este Caracterul dominant al valorilor estetice, spune Andrei, filosoful de la Königsberg o rezolvă, găsind punctul de una utilitară; ea este o finalitate fără scop, cum i-a spus este autonomia. Valorile estetice pot fi heteronome, când ni se unire a tezei şi antitezei în suprasensibil; el aşază judecata Kant. Finalitatea estetică constă, aşadar, în ordonarea impun de către cineva exterior eului nostru, şi autonome, estetică pe temeiul unui principiu aprioric, un principiu intuiţiilor, pentru a exprima viaţa. când noi înşine alcătuim acele valori şi le recunoaştem ca care nu poate fi sesizat într-un concept determinat. În structura obiectului estetic, Petre Andrei distinge atare. Valorile estetice sunt autonome, deoarece norma Concluzia lui Petre Andrei este că judecăţile estetice sunt în elemente reale şi elemente ideale. Căci el nu este o realitate frumosului şi-o dă subiectul. Asta nu înseamnă că există formă, perfect asemănătoare cu cele logico-teoretice, dar nu externă, ci una construită de subiect, pornind de la atâtea valori estetice câţi indivizi sunt. Deşi subiectivă, pot avea stringenţa acestora. Judecăţile logico-teoretice au impresiile trezite în el de realitate şi îmbinate într-o norma e aceeaşi, întrucât este expresia unei subiectivităţi temeiuri obiective care se impun tuturor şi apelează în anumită formă, după ideile sale. Rezultă că obiectul estetic general omeneşti. Acest general omenesc, viaţa în ce are ea primul rând la inteligenţă, pe când judecăţile estetice au nu este de natură transcendentă, dar nici de natură pur mai înalt, dă valorii estetice generalitate şi durabilitate, deci multe temeiuri subiective, izvorâte din sentiment şi deci nu subiectivă. Cu alte cuvinte, obiectul estetic atârnă de valabilitate şi universalitate. Absolutul este un alt caracter sunt necesare şi nu se impun tuturor. subiect, de capacitatea lui de semnificare am spune noi al valorii estetice. Împreună cu adevărul şi binele, valoarea Generalitatea, valabilitatea valorilor estetice, este foarte astăzi, dar are în structura sa şi un substrat obiectiv. estetică este considerată absolută. Arătându-şi dezacordul relativă, întrucât poţi convinge pe cineva despre o idee, dar Acest substrat obiectiv ridică o altă problemă pentru cu opiniile după care valoarea estetică este înglobată în alte nu îl poţi face să trăiască, împreună cu tine, emoţii estetice. Petre Andrei, preocupat, ca şi alţi gânditori, de aflarea unei valori, negându-i-se astfel caracterul absolut, Petre Andrei O viguroasă demonstraţie desfăşoară Petre Andrei, pentru unităţi a valorii estetice. Pentru că momentul obiectiv al susţine că, întrucât frumosul, adevărul şi binele rezultă a susţine teza caracterului social al valorii estetice. El nu valorii estetice este mereu transformat de factorul subiectiv fiecare "din altă putere sufletească", au o existenţă individuală admite poziţia lui Rickert care recunoaşte caracterul (impresiile), care variază de la un individ la altul. Soluţia de-sine-stătătoare şi un caracter absolut. Aceasta nu contemplativ al valorii estetice, dar îi neagă caracterul Alma Mater Iassiensis propusă, în acest caz, de Petre Andrei este în concordanţă înseamnă că nu există nici o legătură între ele. social. Îi reproşează neokantianismului badez neglijarea cu opţiunea sa teoretică menţionată mai sus. El afirmă că Deşi arta are un scop în sine, valorile estetice pot fi faptului că în constituţia sa, valoarea are elemente sociale; acea unitate, acea simţire subiectivă a plăcerii, comună la colorate etic şi religios. La fel ca şi cea logică, valoarea după el numai valorile etice sunt sociale. toţi oamenii, este valoarea empatică, valoarea produsă prin estetică este un scop în sine; adică ele sunt autotelice. Date De asemenea, Petre Andrei respinge poziţia Einfühlung. Argumentele pentru susţinerea acestei teze, le fiind caracteristicile arătate, se deduce că ceea ce, în cazul individualistă în artă exprimată de Bergson, care afirmă că formulează în spiritul teoriei Einfühlung-ului. "Noi găsim şi celorlalte valori, constituie procesul de cunoaştere a valorii, scopul artei este întotdeauna individual. Clasificând simţim frumosul acolo unde găsim viaţă, acolo unde putem pentru valoarea estetică este procesul de intuire. Această valorile în hiperindividuale şi sociale, în funcţie de transpune mai lesne şi mai mult din sufletul nostru", spune modificare este determinată de faptul că celelalte valori preeminenţa, în structura lor, a elementelor pur individuale Petre Andrei, definind, la fel ca Lipps, această proiectare a presupun reflecţia, gândirea pentru a le dezvălui şi sociale, filosoful român nu-şi arăta un fel de partizanat sufletului nostru în altceva prin conceptul de empatie. obiectivitatea, pe când valoarea estetică implică simţirea, doar pentru scopul căruia servesc valorile. El susţine, din După cum este cunoscut, teoria empatiei s-a confruntat intuirea momentană, datorită unui sentiment spontan. acest punct de vedere, că valoarea estetică transcende cu o serie de obiecţii, care nu i-au umbrit prestigiul Problema ridicată aici arată că Petre Andrei înţelegea că socialul, întrucât ea este creaţie a geniului, care depăşeşte dobândit în epocă, fiindcă ea reprezenta, pentru mulţi în valoarea estetică se reflectă unitatea obiectivând într-o socialul, îl schimbă cu totul. Dar nu se opreşte aici. esteticieni, şansa de a evita scepticismul şi relativismul formă subiectivă. În măsura în care se reflectă în ea Adâncind cugetarea, nu-i scapă adevărul că geniul însuşi s- asociat teoriilor valorii estetice de până atunci. În apărarea "obiectualitatea" realităţii, opera are un conţinut obiectiv. a dezvoltat şi trăieşte în mijlocul realităţii sociale pe care, empatiei se ridică şi Petre Andrei, contribuind, totodată, la Valoarea estetică are acest conţinut obiectiv, nu obiectul involuntar, o reflectă în creaţia sa. Tocmai acest element, rafinarea şi adâncirea teoriei Einfühlung-ului. Astfel, reflectat. Astfel, valoarea are obiectivitate, şi nu socialul, asimilat în structura artistului dă nota distinctivă a respingând obiecţiile lui Müller-Freienfels, el arată că, deşi obiectualitate. Rezultă de aici că în vreme ce obiectualitatea marilor creaţii artistice. "Artistul în valorile pe care le creează suficient de unitar, conceptul empatiei nu are un conţinut şi este o categorie ontică, obiectivitatea este una gnoseologică. reprezintă realitatea socială, aşa cum s-a reflectat dânsa în o sferă determinantă, printr-un proces de abstractizare; el Cu aceste detalii teoretice, ne apare mai limpede distincţia sufletul său, aşa cum l-a impresionat pe dânsul". este un termen care desemnează un act psihic, mai greu de lui Petre Andrei între procesul de cunoaştere a valorilor Acest element social transpare cu atât mai mult în analizat, căci se pot face confuzii. Transferul psihic la care sociale şi procesul de intuire a valorilor estetice. valoarea estetică, cu cât în artă se exprimă tipuri se referă empatia ar putea fi înţeles de unii ca un fel de Procesul de cunoaştere sau de recunoaştere a valorilor reprezentative, în care sunt subliniate trăsăturile fiinţei vii, obiectivare, ceea ce ar fi un neajuns al empatiei, întrucât nu se exprimă în judecăţile de valoare. Petre Andrei nu admite ale fiinţei sociale. Astfel valorile estetice tind să înfăţişeze în ar ţine seama de faptul că sentimentele sunt pur subiective, opiniile lui Rickert sau Mayer, conform cărora judecata mod contemplativ socialul, sub forma celei mai desăvârşite că nu se pot extinde asupra lumii externe, că nu se pot estetică de valoare nu ar avea caracteristici particulare, ci ar individualităţi, afirmă Petre Andrei exprimând o gândire obiectiva. Or, nu aceasta este empatia. Ea reprezintă numai fi la fel ca orice judecată teoretică. estetică modernă cu accente originale, care îl aşează cu o proiecţie a sentimentelor, un proces de contopire a Remarcând că judecăţile estetice, la fel ca celelalte demnitate în rândul celor mai alese spirite europene. sufletului cu un obiect, un proces de comunicare şi de judecăţi, se înfăţişează sub două forme, una subiectivă şi

CRONICA Noiembrie 2010 15 salonul literar Lui Homer un strigăt curat.

Mintea e un adevărat orizont. Potop ajuns la uşă, Basm pentru că soarta se citeşte din ambele părţi la fel. Departe de drumul împărătesc, în paradisul tropical, Unde-i începutul acestei poveşti mi-am ridicat casa şi grădina, şi unde sfârşitul ei nevăzut? am alungat piatra şi buruiana.

Notă bio-bibliografică Bătrân eşti, M-am decis să trăiesc aici tată şi fiu deopotrivă. slăvindu-l pe Domnul cu sudoarea frunţii, Limba seculară – Srba Ignjatović este unul dintre cei mai importanţi departe de orice fel de rău, un cântec iraţional, înţelepciunea copilului. scriitori sârbi contemporani. Scrie poezie, proză, eseu, de atacuri şi de prădători. teatru, critică literară, plastică şi dramatică. Născut în În paradisul tropical 1946 în Knjaževac (Cniajevaţ), în partea de est a Serbiei, a Timpul răstimp mi-am ridicat casa şi grădina absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din la poalele vulcanului, Belgrad, în cadrul căreia a obţinut gradul de master în A căscat falca, sub ploaia ecoului nuclear. ştiinţe. A fost redactor al revistelor Omladinskih novina şi-a dezvelit dinţii. (Ziarul tineretului), Književne reči (Cuvântul literar), căruia Râde şi coseşte sus în pălăria norilor, i-a fost şi co-fondator, al Bibliotecii primei cărţi Pegaz, al cu gesturi mari. casei mele, deodată publicaţiilor Relations. A lucrat, de asemenea, ca redactor tot mai aproape, Doar un bob de lumină sau colaborator al mai multor edituri şi ca editor al NIRO tot mai aproape! licăreşte-n beznă. Književne novine (Gazeta literară). Din 1992 şi-a recăpătat O casă singuratică – statutul de artist independent. Actualmente este o tăinuită stea. Joc redactor-şef al revistei Savremenik (Contemporanul) şi redactor al editurii Apostrof. Undeva sus, înaintea monahului, în palma Srba Ignjatović este, totodată, şi unul dintre cei mai Iernat divină ca pe un stâlp de lumină, sfântul se activi publicişti şi editorialişti din presa sârbă şi ex- joacă asemeni unui copil cu propriile lui iugoslavă. A fost, pe rând, criticul literar al ziarelor Se răsfiră ceaţa pe sub fereastră, oase. Politika, Nedeljna Borba, Ilustrovana Politika, Večernje râul Sava îşi goneşte turma îngheţată-n novosti şi editorialist la Osmica, Oslobođenje, Odjek. În afara Dunăre. acestor colaborări, a publicat texte literare în pricipalele Funinginea şi fumul, pe dibuite, O stare nouă aşază pe sticlă mesaje negre. publicaţii din spaţiul cultural al fostei Iugoslavii. – Voi pleca, dar am să şi rămân printre voi... A redactat şi pregătit peste o sută de cărţi. Totuşi, De cât timp nu am mai visat statutul la care ţine cel mai mult este cel de scriitor această stare nouă a fost anunţată de omul vinul sfinţit din cănile noastre, cel sfânt. Simplu de tot, ca şi cum ar fi fost independent, dobândit în 1965. Cinci ani mai târziu, în tribul din popor, uleiul din vas? vorba despre schimbarea sandalelor. 1970, avea să devină membru al Asociaţiei scriitorilor din Urmează ultima oră. Şi într-adevăr s-a întâmplat. Serbia (UKS). Activitatea sa literară însumează un număr El este deja de mult timp absent, dar impresionant de titluri, care îl acreditează drept un Se risipeşte ceaţa pe sub fereastră, prezenţa scriitor profesionist, în înţelesul occidental al termenului. funinginea roade vapoarele puse la iernat. Srba Ignjatović Din 1971 şi până anul acesta a publicat zece cărţi de Plumbul din mine devine argint; lui este evidentă, niciodată mai mare, poezie şi o ediţie antologică (în 2000). În româneşte sunt toate lucrurile îşi caută un nou calapod. niciodată traduse două: Gačući u novi vek, din 1993 (apărută la mai clară. Bucureşti în 1997) şi, respectiv, culegerea selectivă Ahil Lup din tinereţe subjugat (Timişoara, 1997). În afară de română, volume Epitaf din poezia lui Srba Ignjatović au mai apărut în A căzut de pretutindeni, enorm. Lumea macedoneană, italiană, bulgară şi cehă. Este prezent, de s-a predat demult. Prin tufiş hălăduieşte şi Peste neam şi peste popor s-a stins asemenea, în mai multe antologii reprezentative ale pufneşte pisica sălbatică, nebună. ultima lacrimă a bolnavului şi prima fericire. poeziei sârbe, în ţară şi în străinătate. A publicat, de Prin câmpia îngheţată răsună ţipete: Sudoarea de gheaţă i-a şters-o Fecioara. asemenea, şi cinci volume de proză, prin care s-a afirmat amintirea, coborând încoace din copilărie. În suflet a rămas o urmă neagră – ca unul dintre cei mai originali prozatori sârbi de după Din pădure, în luminiş, a sărit un lup uriaş. dezbinarea, blestemul celei mai grele cruci. cel de-al doilea război mondial. Volumul Kad smo svi bili Din vârful mormântului priveşte în jos, până Tito i druge priče (1994, ediţia a doua, revăzută şi în apele Timocului. adăugită, 1998, ediţia a III-a, 2008) a fost tradus în De adio: Doarme Ioan româneşte, sub titlul Când eram cu toţii Tito şi alte povestiri Desen Pe masă, în lumina de chihlimbar, (1997) fiind publicat şi în limba bulgară, în 2006. a rămas puţină bere, neatinsă. Are o foarte bogată activitate critică, prin care s-a citindu-l pe B. Pasternak Mai liniştită decât fâlfâitul, decât vuietul afirmat drept unul dintre cei mai influenţi critici ai bufniţei tinere, ultimelor trei decenii. Volumele de critică, studii literare Deal, mesteceni şi casă cu grădină. moartea – străvechiul cuvânt răutăcios şi eseuri sunt în număr de 16, dintre care unul – În mijlocul ei o oglindă: piscina îngheţată. s-a proptit în auz monografia dedicată poetului român Ioan Flora – a fost Peste argintul cel rece alunecă o lebădă, ca neîncetat să întreb în zadar tradus şi în limba română (Cronicar, insurgent, alchimist, pierdută fără Leda ei. Desenele frigului. la ce bun această grabă voioasă, 1991). Critica sa vizează atât literatura, cât şi teatrul şi această risipire bezmetică! artele plastice, cărora le-a dedicat un volum de autor şi Epitalam unul colectiv. Timp avem mereu îndeajuns ca să ne înrolăm în Per em hru. În Serbia i-au fost decernate aproape toate premiile Numai litera moartă literare de prestigiu: Veliki pećat varoši sremskokarlovačke numai hârtia Atât de mult te-ai grăbit, încât încremenite (Marele sigiliu al cetăţii Sremski Karlovci), Isidora Sekulić, viitorul praf în nevăzut drumurile se liniştesc Ljubiša Jocić, Milan Bogdanović, Zlatni beočug KPZ Beograda mai chefuiesc în micuţa şi a îngheţat în aer (Inelul de aur al Comunităţii Cultural-Educative Belgrad), noastră casă părăsită. stropul băuturii bune ca pâinea Kondir Kosovke devojke (Condurul fecioarei de la Kosovo), când ai ieşit brusc în faţă Srboljub Mitić, Zmaj Ognjeni Vuk, Milan Rakić, Zlatni Orfej aidoma soldatului la apel: (Orfeul de aur), Ravaničanin (Premiul de la Ravanica), Prsten Kosovo, martie 2004 Poetul Ioan Flora! despota Stefana Lazarevića (Inelul despotului Stefan Prezent! Lazarević), Velika bazjaška povelja (Marele hrisov de la Leagăn în flăcări: Baziaş). corbul poartă din nou Ai păşit în vis. Şi în ţara noastră, activitatea sa literară a fost mâna lui Damian. recompensată cu numeroase premii, cum ar fi: Marele Doarme Ioan. cer de funingine: Premiu Nichita Stănescu (1995), Marele Premiu Lucian Blaga din pământ creşte 16 Noiembrie 2010 CRONICA salonul literar Elegie alţii umblă prin galantare (1997) şi, deloc în ultimul rând, Premiul Lucian Blaga al umplute cu bătaie de joc: bufet suedez. Academiei Române (2005). În Cehia, i-a fost decernată M-am abătut prin ţara lui Eminescu Şi oraşul acesta de mult Medalia Europeană Franz Kafka (2003). însemnată cu urmele întoarse nu mai este acela. A publicat, de-a lungul timpului, zeci de studii şi ale lui Brâncuşi Eliade Cioran Şi oamenii aceştia eseuri dedicate literaturii române clasice şi moderne, dornic să zăresc la orizont nu mai sunt aceia. multe dintre ele aşteptându-şi încă editorul în ţara mănăstirea carpatică albastră Sau poate că lumea a înnebunit de tot faţa somnoroasă a Maicii Domnului şi eu o dată cu ea noastră. În prezent este preşedintele Asociaţiei pentru că ştiu cu certitudine Scriitorilor din Serbia. Răzoare mâloase şi sonde că nu mai sunt acelaşi eu. staţii de cale ferată pierdute-n beznă Referinţe critice mâinile ţărăncilor bătrâne feţe de var coşcovit Te trezesc în zadar „Dintre scriitorii sârbi contemporani, Srba Ignjatović – ciorbă de porc ţuică iute şi dor unul dintre personajele mitice ale proiectului tu eşti bănăţean bătrâne al meu Greu îţi e, poete, nichitianBelgradul în cinci prieteni (1971) – este printre cei indiferent în ce-ai fi îmbrăcat: mai familiari publicului românesc, nu mai puţin de patru Frumos e Bucureştiul cu bulevarde paralele în pânză sau stofă ieftină, în blană uzată. dintre cărţile sale beneficiind de transpuneri în limba Eu sunt aici Strănepotul măreţ al dacilor Eşti obiect al adoraţiei şi zeflemelilor, noastră. [...] Eseurile sale dedicate scriitorilor români – scria cu litere mari pe paginile Clopot clătinat de propriul tău dangăt, murdărite şi mototolite ale ziarelor în timp ce în pragul erei telefonului mobil. Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, Geo ploaia Bogza, Eugen Simion – au apărut, de-a lungul timpului, udă acoperişe vântul fâlfâie prin pieţe Greu îţi e, poete, tot în traducere, în revistele noastre literare şi sunt citate peste care confuz se crapă de ziuă îmbrăcat în humă sau în bronz; în studii consacrate scriitorilor respectivi, în dizertaţii şi saducheii şi fariseii îţi strigă osana, teze de doctorat. [...] Nu mai sunt Nichita Marin Ioan ai devenit o poliţă căutată, o marfă dorită, Volumul Slepi putnik/ Călătorul orb, din întâmplare sau niciodată drumul nu va mai fi la fel cu tine se laudă chiar şi necunoscuţii – nu, nu este un volum de serie. Unanim apreciat de critica peste noapte prietenii au încremenit naiba ştie de ce. sârbă drept cel mai bun volum al lui Srba Ignjatović din nimeni nu poate explica de ce ultimul deceniu, el este totodată şi unul cu miză pentru peretele acesta albastru e plin de funingine De tine se freacă şi unii şi alţii, autor. [...] Ignjatović trimite, desigur, prin titlu la condiţia laureaţii ca şi profeţii dubioşi, oximoronică a poetului în societatea contemporană, canalii pe care nu ţi-ai dori nici în vis 1999 să le întâlneşti. În zadar. În zadar te trezesc: condiţie ce pune împreună vizionarismul şi gura de bronz nu se mai mişcă, marginalitatea. În lumea de azi, altfel spus, poetul este nu În anul cifrelor şase întoarse, nimic nu mai rosteşte. numai un clarvăzător – vezi trimiterea la Marele Orb care îngerul pornise spre Serbia-n sus, e Homer –, ci şi un intrus, a cărui luciditate contrastează să împartă poporului ouăle milosteniei. cu haosul axiologic înconjurător şi a cărui voce ştearsă, Unii fură în adăpost – Peretele dar încăpăţânată, deranjează o umanitate care a renunţat cartofi frumos aşezaţi în straturi. la spiritul critic în schimbul fantasmelor societăţii de Alţii au tras în clar de lună, Iată-ţi peretele, consum. [...] în cer şi în stele migratoare. singur să te zideşti în el! Poezia nu mai poate fi o mântuire, dar rămâne un refugiu Mulţi şi-au amintit de Dumnezeu. Din creştet va creşte un cerdac, şi, în acelaşi timp, o datorie. Srba Ignjatović se simte bine În pieţe, ecouri de cântece şi vorbe; din tălpi o fântână mai din spate: „Noi nu suntem de-aici! pentru ca trecătorul întâmplător printre confraţi, trăieşte într-o lume populată cu obiecte livreşti şi îi place să dialogheze cu efigiile poeziei Voi pleca, dar am să şi rămân printre voi... Help!” sub stele să se odihnească, universale. [...] Cinicii îşi plimbau ideile liniştit şi filosofic: în apă lumea să zărească. Călătorul orb este un exemplu concret al enormei câini de rasă, vorba lui Kant. Pe aici, pe undeva responsabilităţi morale şi intelectuale pe care o va trece şi tânăra nevastă presupune asumarea condiţiei de poet, în societatea a meşterului Manole: contemporană.” 1999, variaţiune zugravul deja a săpat cu suliţi chipul ei Răzvan Voncu pe obrazul molozului tău! În anul cifrelor şase întoarse, când îngerul a adus în dar ouă explozive, din amestecul de untdelemn, aluat şi făină, POSTSCRIPT copiii crescură în Serbia to Nichita tot mai graşi... dar flămânzi. ... Pharaohs are sad old ladies. So many kilograms of mummy-wrap Discurs despre adevăr as many as the layers of slathered makeup. Pepper, balm, grocery bills Oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele keep apart: set apart the old nations, a ţipat cineva cu vopsea neagră pe-un zid. set apart the new. Oamenilor răi li se întâmplă lucruri bune, Arm in arm the recent fools, a scris în trecere un alt isteţ. frauds and doubledealers, the civilization we celebrate! Am simţit nevoia să mă amestec şi să decid: But you know: in the end, in the Blesséd Nu e bine să fii nici prea bun, nici rău de tot. Unconsciousness, it all comes out the same. Aşa vei câştiga un bilet permanent pentru toate meciurile şi pentru marea finală. GEO BOGZA to Geo Bogza Schimbare This is a big Totul se schimbase, oarecum. antique pot. Unde a fost o măcelărie cinstită, An amphora of ecrasite. peste noapte s-a nichelat o bancă străină. În locul unui birt popular A hunter in the garden s-a împăunat un cazino. drunk on the perfumes La fiecare colţ e un schimb valutar How heavy they've grown! pentru ca poporul să preschimbe fără întrerupere He ate of the golden apples mormane de avere. so they might discover the secret Pe străzi, pe catalige, of his black heart: se plimbă femei uriaşe. traducerile în limba română aparţin scriitorilor Adam Puslojić şi Bărbaţii s-au aşezat prin cârciumioare: God have pity on the worm Răzvan Voncu, iar cele în limba engleză au fost realizate de Danijela bârfesc la un capuccino şi o bere. but likewise on the seed! T. Bogojević, Jadrana Veličković şi Jelena Vitezović Unii deschid computere, CRONICA Noiembrie 2010 17 se face minte, şi portocalii dau în altă floare, pentru a ne vindecat, în lumină, pe urmaşul său, demn de un zeu, născocitorul de gânduri iriza simţurile cu îndemn de plecare... Nu departe de Hipocrate: medic şi vindecător, căruia îi revine meritul de a stadion chiparoşii, suluri de ninsoare verde, care amestecă fi creat deontologia medicală... Plec fruntea şi mă resemnez, umbra noastră cu praful canicular. Trecem un munte, şi gîndind la cîte încălcări ale acesteia vor fi fost cu timpul ... Despre lucrurile prime (22) un alt munte spre Micene, măslinele au gustul sării, şi ne Ai teama, Anaforeea, de a călca în asclepioanele moderne, mirăm de lucrurile simple care ne iau ochii, cînd poposim teama de a nu fi devorat fizic şi psihic, de la falşii zei Poveste, miracol osteniţi de ziua teatrală prin care am trecut. Un altar, un medicali ai timpurilor noastre... Cea mai veche deontologie megaron, o coloană, un ciob pe care este consemnta , de care s-au legat civilizaţiile occidentale este cunoscută Vasile POPA HOMICEANU numele unui ostracizat, o statuie ciobită, un trup fără cap şi sub numele de Jurămîntul lui Hipocrate, elaborat cu cinci Povestea cu şarpele e vie şi adevărată, şi visul cu sex, o fiinţă duală, şi iarăşi mirarea... Şi meditaţia, unde-o fi sute de ani, înainte de Hristos... Merită să zăbovim şi să şarpele e viu, şi şarpele pe care tata l-a smuls din oare! medităm după: ghizdeaua fîntînii, e încă viu. Toate sunt vii cînd memoria e Asclepios, un Hristos învins, iar Hristosul un Jur pe Apollo medic, Asklepios, Higeia şi Panakela, luînd ca amprentată de emoţia sacră. Şarpele induce sacralitatea, şi Asclepios nedefinit, uman, în parte, numai cît să inducă martor toţi zeii şi zeiţele, că voi înfăptui după puterea mea, acest noi cu dorinţa de a ne uda buzele din fîntîna sacră. Ce-o fi ideea de moarte fără sfîrşit, demonstrativ, şi unul şi celălalt, jurămînt şi această angajare scrisă. căutînd acolo, fiara, sună întrebarea, ca să sprijine cerul, pentru că aşa se întîmplă cu oamenii, cînd aspiră la Jur de a considera egalul părinţilor mei pe cel ce mă va învăţa vine răspunsul. Un Atlas al umbrelor, şarpele, un zenit al infinitudine şi divinitate. Ambii au potenţial divin, ambii ne arta medicinei; de a împărţi cu el subzistenţa, greutăţile şi nevoil, întunericului. Era acolo, şi fiara suporta o greutate amară, coboartă spre rugă, dar Hristos e mai tainic, incifrat, numai dacă este necesar; de a privi pe fii săi ca pe frţii, şi dacă ei vor vrea cînd am ridicat lemnul şi piatra. Cît cercul fîntînii era, un cît să întregească o poveste religioasă, şi să vestească printr- să studieze această artă, să-i învăţ fără onorariu; de a comunica cerc albastru, şi ne-am speriat foarte, nu mai văzusem un concept tragic lumesc: învierea. Nimic care să descifreze preceptele generale, lecţiile orale şi tot restul doctrinei fiilor mei, cei ai stăpînului meu şi discipolilor ce urmează legea medicală, niciodată un astfel de lucru... Mama l-a prins de gît şi l-a din taina vindecărilor miraculoase. Nici o iarbă, nici o dar la nici un altul. lovit cu o piatră. Cu spaimă. I-am strivit libertatea, i-am doctorie, numai duhul... Cred că e prea puţin, îl prefer pe Şi: Voi face să servesc regimul dietetic în avantajul furat întunericul, şarpele a intrat în lumină, mama a scăpat Asclepios, e mai fericit în preumblarea sa printre seminţele bonavului, după puterea şi judecata mea... Şi: Pentru castitate şi fiara din mînă, şi fiara s-a prelins pe sub pietre, şi a intrat în care dau naştere băuturii vindecătoare. Îndrăzneala de a sfida naturalul înseamnă sacrificiu... Sfidare şi sînge... sănătate îmi pun la dispoziţie viaţa mea şi profesiunea mea... In întunericul ei, din care venise, poarte se simţea bine acolo, cîteva case unde trebuie să intru, mă voi duce pentru a ajuta Magie şi lunimă, întunecare şi religiozitate, miracol şi iar iar noi, cei bolînzi am smuls-o din mediul său tainic. Un om bolnavii, evitînd tot ceea ce este corupător... Iar despre miracol, pentru că ceea ce se întîmplase aici, stă sub semnul din mulţime a rostit misterios, e bine cînd iese şarpele din păstrarea secretului medical: Lucrurile care, în exercitarea sau miracolului. Anaforeea dă semn că gîndesc liber, şi că nu fîntînă, sfinţeşte apa, e bine cînd piere... Era fîntînarul! Şi în afara exercitării artei mel, voi putea să văd sau să aud despre sunt doar impresionat de teatru, ca lege a stărilor tragice ale eu n-am înţeles rostirea lui Nică a lui Bogdan a Petrei nici existenţa oamenilor şi care nu trebuie să fie divulgate în afară, le azi, cînd simt un fior rece pe şira spinării, pentru că în visul lumii antice greceşti, de darurile pe care le fac grecii...Mă voi ţine sub tăcere, estimînd că aceste lucruri au dreptul de a fi meu şarpele înseamnă vînt, furtună şi eliberare, aşa îmi gîndesc la acel vers al lui Virgiliu: Timeo Danaos et dona secrete... Şi despre onoarea medicală: Dacă îndeplinesc pînă la spunea mama, care descifrează toate visele, pînă şi visul ferentes – Mă tem de greci, cînd fac daruri, sunt cuvintele capăt acest jurămînt, şi îi voi face cinste, orice mi s-ar întîmpla în acesta cu şarpele. Te-ai vindecat, fiule! Nicidecum, vine prin care marele preot Laocoon îi îndemna pe troieni să nu această viaţă, voi fi onorat pentru totdeauna de a ajuta oamenii. răspunsul. Ideea cu şarpele mă copleşeşte. primească în cetetea lor acel cal făurit de Ulise, şi care Şi sanţiunea încălcării princpiului: Dacă voi abdica de la aceste Asclepios s-a îndepărtat de arenă, în preocuparea sa de însemna nu doar isteţime militară, ci şi tragedia unei cetăţi. principii, tot răul să se abată asupra mea!... a reda viaţa unui copil, şi-a luat cu el caduceul, a ieşit prin Poate şi schimbarea unei lumi... Opreşte-mă Apollo, nu mă Miracolul nu se sfîrşeşte aici, nici povestea cu şarpele, cabina actorilor, pe cînd eu, versatil din fire, îmi dau îndepărta de Asclepios, iată-l în arenea sufletului nostru gîndesc, pe cînd ne îndreptăm spre Micene. întîlnire cu Freud, care interpretează, în felul lui, visul cu şarpele. El consideră şarpele ca fiind un simbol falic, iar visul are conotaţii sexuale, afirmînd teama mea de fascinaţia lecturii manifestare a virilităţii, şi, recunosc, totdeauna am avut un fel de timiditate nebănuită la întîlnirea cu femeile... O fi multe detalii ce dau contur gândirii şi interpretării. O sexualitatea mea refulată, o fi vreun viciu ascuns, cine ştie. O analiză metafizică? gândire pendulează între experimentele şi observaţiile Nu mi-a plăcut niciodată Freud, prea se bagă în intimitatea Nicolae BUSUIOC asupra vieţii şi lecturile preponderent filosofice, de unde noastră, prea libidinal insul acesta cu cap de geniu ... De scriitorul extrage conceptele generale, cât şi lectura Tudor Vianu a fost permanent urmărit de ideea aceea îl accept pe Jung, pare mai uman şi mai teoretic, „simbolico-poetică”, bogat pigmentată cu fantezia-i construirii unei fenomenologii a operei, a formelor ei interpretează şi el, în felul lui, visul cu şarpele, şi-l vede ca caracteristică. Un exemplu. Lucian Blaga însuşi este artistice, a filosofiei asupra esenţei şi conexiunilor social- pe un indiciu a unui pericol, pe care subconştientul fermecat de conceptul lui Goethe şi spune: „Goethe culturale ale vieţii acelei opere. Se poate porni însă şi pe încearcă să ni-l aducă în conştient. Şi el urmează un model suprvieţuieşte nu atât prin teoriile sale din domeniul drumul invers, cel al descoperirii filosofiei lecturii. Se pot cultural, acela biblic, şi chestia asta îi fură din libertatea ştiinţelor naturale, cât prin metoda inaugurată. Iar pentru identifica unele „teze” ale lecturii care privesc căile tainice analizei... Aşa o fi fiind, dar eu apăr părerea Aristiţei, cum perspectivele ce le deschide, o metodă înseamnă de pătrundere în înţelesul textului. După afirmaţiile că şarpele înseamnnă vînt, şi fior, şi eliberare de grijă, aşa întotdeauna mai mult decât o teorie”. Metoda nu era teoreticianului nostru, orice operă este un întreg multiplu. spune ea, şi eu cred că şarpele e o energie vindecătoare, şi „infailibilă”, dar ea venea cu o serie de avantaje mai ales Din acest punct de vedere, a scrie o operă înseamnă a cînd visezi şarpe boala se sfîrşeşte, iar vindecarea de o pentru abordarea acelor fenomene ce nu intrau sub duce mai departe „lucrarea de organizare formală a boală te duce cu gîndul la şarpele de pe caduceu, iar incidenţa metodelor experimentale, mai ales pentru o serie naturii”. După săvârşirea creaţiei, autorul se detaşează de semnificaţia sexuală poate fi preluată din simbolul unirii de gânditori de tip intuitiv. Dacă în cazul lui Goethe, ea, o priveşte cu alţi ochi, luând cunoştinţă ca de un fapt cerului cu pămîntul, ca-n vechime... Şarpele casei, acela textul este plin de poezie şi mister, de acea expresie deosebit de sine. Metafizica este aceea care depistează descoperit sub ghizdeaua fîntînii, e încă acolo, el ocroteşte artistică dată fenomenului metafizic al fiinţei umane, diferenţa dintre text şi filosofia celui care studiază textul. apa, o sfinţeşte, iar noi simţim botezul pe creştet. Nu ştiu ce atunci lectura unor asemenea pagini trebuie să urmeze Va regăsi, dincolo de substratul compus din cuvinte, linii, vindecare produce şarpele în vis sau aevea, dar, uneori, „metode” care ele însele sunt supuse gândirii filosofice. forme, sunete, culori etc. în opera artistică, un înţeles care- simţim profund şarpele biblic în măruntaie, şi furia... Venit Prin aceste metode împrumutate într-un fel inconştient de i aparţine, unul chiar mai bogat şi care provoacă noi din Freud, din Jung, Adler, cine mai ştie... la text, lectura săvârşeşte trecerea de la aparenţe la esenţe, conţinuturi. Acest înţeles adaugă simbolului originar Sunt agăţat de cer, simt miros de portocale, Anaforeea de la imediat la transcendent. Cititorul încearcă şi el, odată nuanţe şi subtilităţi noi. Un cititor care îşi meditează dansează, în arenă recită o odă de Pindar, poetul acesta cu autorul, să vadă dincolo de lumea reală, iar gândul său blînd, care nu are simţul tragicului. Poate e mai bine aşa. lectura până în ultimele detalii contribuie, într-un fel, la o frământat, tulburat, incitat este precedat de o schimbare a Un epinikion, o cantată, un concert vocal, în această zi rescriere după propriile lui principii de adâncire şi modului însuşi de a exista. În efortul lui de a cunoaşte, măreaţă, cînd eroul îşi serbează victoria... Poveste, imagini interpretare a textului, după puterea sa de analiză şi omul (cititorul) se foloseşte de raţiune pentru că ea vii, splendoarea cuvintelor care reflectă idei cu aluzii sinteză. Desigur, opera îşi are viaţa ei, o existenţă ghidează spiritul în tentativa obţinerii cunoaşterii. Sunt fericite... Sunt evocate jocuriule olimpice, Delphi, iar autonomă şi imanentă, nu pentru că „reproduce um suficiente elemente care se pot desprinde din discursul aceaasta odă îi este adresata lui Hieron, protectorul său, model superior şi etern, dar pentru că se dirijează după un literar impregnat de filosofie pentru ca teoreticienii să tiran, unde este lăudată personalitatea învingătorului şi a scop ales de creator, care îi prescrie apoi drumul tragă concluzia, până la urmă firească şi necesară, că calului său Pherenikos, şi mai este dezvoltat mitul lui realizării”, cum precizează Tudor Vianu. metafizica textului trimite la o metafizică a lecturii, o Tantal, pedepsit de zei pentru marea lui trufie... Hieron îi La ce ne mai putem gândi când vorbim de o filosofie a este prieten poetului, se vede, şi, în aceeastă phytică, a legătură în fapt între cunoaştere, valoare şi cultură, între lecturii? A cunoaşte, în general, înseamnă un act de cauză şi efect. Cultura individuală, prin multele-i lecturi, îl treia, care este o scrisoare de consolare adresată nu numai punere în relaţie a două sau mai multe elemente. Forma prietenului, ci şi bolnavului... Descoperim de aici o altă ajută pe om de a nu se supune cu naivitate realităţii în care oricărei cunoaşteri este judecata, înseamnă a pune în trăieşte. Cultura şi lectura sunt procese istorice în cursul naştere a lui Asclepios, cu toate învăţămintele... Este relaţie un mijloc cu un scop. Scriitorul gândeşte cum să povestea de iubire dintre Apollo şi nimfa Coronis, care cărora omul învaţă să nu renunte la educaţie şi la elaboreze o operă într-un gen literar, folosindu-se de împlinirea naturii lui umane. nemaiaşteptînd nunta promisă de zeul solar, se dăruie metodele adecvate şi caracteristice acelei creaţii. Scopul primului venit, un simplu trecător. Zeul nu poate ierta este finalizarea textului care se va trădarea şi-şi trimite săgeţile, flăcările înconjoară rămăşiţele adresa cititorului. Regulile fetei, dar zeul îşi aminteşte de rodul pîntecului ei, despică „tehnice” ale lecturii se focul, smulge copilul mamei sale, şi-l încredinţează lui conformează interesului cu care Chiron... O poveste de tragică naştere, iar copilul va învăţa este urmărit acel discurs, impactul să vindece oameni, pentru că aşa i s-a sortit... Asclepios se manifestându-se la nivelul valorii, va lăsa ispitit de irealizabil, forţează natura lucrurilor, smulgînd morţii un om pe care moartea l-a luat vieţii, dar pentru că valoarea este atributul ordinea trebuie restabilită, şi Zeus repune lucrurile în prim al creaţiei. Doar lucrul bine normalitate. Salvatul şi salvatorul vor plăti tributul , vor făcut poate să satisfacă exigenţele. muri de fulgerele trimise de stăpînul zeilor.... Nimic, Un Shakespeare este o valoare dincolo de destin, de ordinea naturală a lucrurilor, şi literară certă, după cum un tablou logosul e supus aici destinului, mai presus, de viaţă... de Andreescu este un bun estetic, Sfatul pe care poetul Pindar i-l dă bolnavului, e unul în acest caz configurarea ideii în existenţialist, adică trebuie să ne amintim că vom muri, şi vederea dorinţei teoretice a că vindecarea trebuie să fie făcută în timp şi cu răbdare, în sensibilităţii consolidează aşteptare să lucrăm, acesta e mersul firesc al lucurilor... Adică comunicarea talentului, omul care urmează calea adevărului, să se bucure de inteligenţei şi a bunului gust. fericirea pe care i-o trimit zeii!... Aşa va fi fost... Iar Dinspre operă dar şi dinspre Asclepios în ceruri, zeu... Necesară slavare pentru iubitorul de frumos şi adevăr. Se umanitate. spune că civilizaţia şi cultura Anaforeea nu mai valsează prin praful stelar al scenei, a reprezintă suma operelor, după ostenit, actorii au intrat în penumbră, coloanele palatului cum „consumul” lor este asigurat princiar de Argos s-au stacojit, în bîntuirea unui soare de omul cult, format printr-o nemilos... Nu departe de asclepion ne aşteaptă spiritul sumă reprezentativă de lecturi. motorizat al călătoriei noastre, şi sufletul nostru vibrează, În completarea ideii de pentru că tot ceea ce e frumos rămîne aici, în minte, sufletul filosofie a lecturii pot veni încă

18 Noiembrie 2010 CRONICA la vreme şi la nevreme 20. Aporetica logică a apropierii faptul de a se pune „la început”, de a se propune (a fi E, în logica aporiei, definitorie „jumătatea” distanţei „între” începutul ca succesivitate, spre sfârşit, şi (mereu jumătatea ca loc-punct static, despărţitor între de sine începutul ca reflexivitate, spre pre-început, mai exact: două jumătăţi - precum clipa reflexivă între două clipe Marinică POPESCU începutul pre început, începutul pre-început, începutul- strict succesive, precum Fata Morgana -, în care săgeata pre-început): de a percepe şi deopotrivă de a purcede, ce se află în mişcare pur şi simplu stă), „di-stanţă” pe Cu spaţiul, cu ceea ce stă, auzi. Pur şi simplu: spaţiul de a fi „în” şi „din” timp. El trebuie - e predispus, care iepurele trebuie s-o parcurgă pentru a o ajunge pe - ce marchează ducerea - e auzire. Te simţi spate în spate chestiune de destin - să ia vina proprie zeilor asupra sa, broasca ţestoasă, avans în această logică de nerecuperat, cu tine însuţi, şi cel ce duce e totodată cel dus; cu fiece într-un mod umil, însă cu alură, zvelteţe de copil, de fiecare dată reper fiind iarăşi punctul, hotarul de la pas te depărtezi, îndepărtezi de tine. Circumscris doar asumându-şi nu atât umilitatea umanităţii, cât jumătatea distanţei, „celeilaltei” jumătăţi. spaţiului, când diferenţa ta specifică e indiferenţa, umanitatea cu aură divină, umanitatea însăşi a Şi-i de înţeles: iepurele pleacă într-un timp propriu atunci între tine şi tine nu vorbeşte (ca-ntr-un clopot) divinităţii. În cămaşa, în limba chenozei divinitatea cu spaţiu propriu, adică într-un timp reflexiv propriu, limba ta proprie, care ea însăşi gândeşte, atunci între înseamnă a-ţi asuma, ca pe propriul tău dar, vina, cu logică proprie, aporetică. Astfel, fiecare concurent de tine şi tine nu e timpul tău reflexiv, cu loc lăuntric, vinovăţia acestei lumi. fapt şi de drept să vină la sine, să poată spune cu toată temeinic în ordinea firii lucrând aşezarea, vibrarea Se pare că cea mai profitabilă afacere de la începutul fiinţa propoziţia „eu sunt”, a apropierii de sine, a proaspăt-vie, ci e doar un ecou, succesivitatea dintr-un lumii e cea în care se află semeni ce trăiesc cu asimptoticei ajungeri la sine, ajunări întru Sine. E mecanic, străin impuls provenind, fără proprie plecare, sentimentul vinovăţiei adânc înfipt în ei. Rădăcina impropriu să spui „vin spre sfărşit”, ci „mă duc” la fără de purcedere. Nu-ţi rămâne decât să vorbeşti vinovăţiei, aici, o identificăm a fi nemulţumirea, sfârşit, după cum s-mintire (fără de amintire) e orice auzirea, s-o repeţi, s-o multiplici spaţial, adiţionant, în înclinarea şi aruncarea din sine în cursa competiţiei întoarcere nesinonimă cu nostalgia: unimea cu sine, competiţie globalizantă, să fii ca orice ins de succes: nesfârşite. După Facere, Creatorul s-a arătat mulţumit, temelie şi stâlp sublimării, împlinire a menirii fiinţei negustor, dominând peste domeniul timpului succesiv. găsind lumea bună şi frumoasă; Adam, nu. Atitudinea tale. Cu orice preţ - al semenului chiar -, urmărind doar acestuia pune tranşant problema nu numai a sfârşitului Oedip a luat, în măsura fără de măsură, asupra sa succesul, insul se arată fidel instituţiei sale: globalizarea. lui propriu, ci şi a Sfârşitului ca atare, al lumii, creaţiei. vinovăţia zeilor-negustorilor, care au făcut pragmatică Referin aici despre globalizarea fără glob, când între Virulent de expresivă, în lume nemulţumirea - însăşi atingere înseşi divinităţii-unicităţii. El însuşi, fără să ştie două clipe strict succesive nu are acces clipa reflexivă, Expresia, căreia pe nimic i se cuvine totul - apare ca (ca destin deci, percepţie, ştiinţă de la sfârşit spre ca o naştere din nou. (Îndefinitiv, de ce-i refuzăm cu uitare şi indiferenţă şi totodată ca întrebare şi început, nemaiputând de fapt schimba nimic în ferocea încăpăţinare - sistematic, fără uimire şi fără de milă, fără revendicare. ordine, în care evenimentul nu-şi are loc, e avortat), şi-a de generoasă nobleţe - timpului naşterea din nou !?) Ce face, de fapt, Adam ? Îi cere Creatorului să facă ucis tatăl şi a trăit în incest cu mama sa… Pentru a ni-l În fapt şi deopotrivă teoretic, pe de o parte: în timpul nu numai începutul, ci şi sfârşitul lumii; ca şi cum fără închipui pe orbul Oedip fericit nu-l vom duce cu mintea succesiv auzi, eşti fără de sine, spate în spate cu tine, de sfârşit, lumea nu ar fi lume. Tocmai ca sporire a la circul pieţei de schimb, la pseudo-venirea - eficienta îndepărtându-te, mereu ecou, iar în timpul reflexiv Facerii, ca Afacere. Aici, fără a tinde, a ne lăsa duşi, însumare - dinspre sfârşit. Pribegind el, trebuie doar să-l asculţi, cu sine fiind, din sensuri opuse, simbolic, la sine odată cu timpul, aici şi acum atenţi deci - cum am vedem cu ochii minţii de mână mergând - plutind ca pe venind, venindu-ţi în fire; pe de altă parte: în orice încetini curgerea însăşi a timpului pentru a prinde ape - cu fiica lui, Antigona. competiţie se experimentează şi monitorizează - cu toate sensul -, vom surprinde şi demonta un moment de În măsura în care întrebarea e sursa însăşi a riscurile, rateurile, dezastrele la ordinea zilei - prestidigitaţie a creaţiei. Iată că divinităţii (unice, răspunsului, omul devine chiar creator, modelator al orbitoarea explozie: modul cum personalitatea, cultivată domeniu absolut) - plecate, după Facere, în odihnă - îi propriului destin. În teribila carieră cu scântei de mirare ca diferenţă a ta faţă de sine (prin auzire fără ascultare, iau locul, înghesuindu-se şi rânduindu-se în strâmtimea a întrebărilor, experimentezi, exersezi ascultarea, prin comparaţie şi competiţie pe viaţă şi pe moarte cu prelungă a timpului succesiv, zeii (prelungire domestică, intimă, tainică sursă de răspunsuri. Prin semenii), devine vastă, devastatoare impersonalitate, ori tehnologică-ierarhică a divinităţii). Şi ei, zeii, sunt cei întrebarea ta proprie, prin diferenţa dintre tine şi tine cum indiferenţa ta faţă de sine (prin ascultare fără care, mai întâi, îl adorm pe Adam - un fel de moarte a însuţi, ca printr-o fantă, în tine - parte a întregului fiind - auzire, prin comparaţie şi competiţie pe viaţă şi pe lui, care coincide cu sfârşitul începutului facerii propriu- intră întregul însuşi. Percepi; cu deplină stare: cunoşti şi moarte cu sine) devine diferenţă dezastruoasă faţă de zise -, apoi, din coasta (adesea mânuită ca o daltă) a deopotrivă eşti (ceea ce cunoşti). Identificăm o anume semeni. acestuia o fac pe Eva. Spre a-l mulţumi. Diagnosticul mistică pozitivă a perceperii: indistincţia - asumată cu Apelând la complementaritatea cu alura spune că Adam era nemulţumit de el însuşi; într-un fel însuşi începutul - dintre subiect şi obiect, în acest caz transdisciplinarităţii - cu propriu sens, cu „dincolo” nu ştia să fie cu el însuşi, pentru el cunoaşterea şi începutul fiind tocmai diferenţa, fanta dintre întreg şi propriu, cu aură de bună credinţă rezonând -, se poate recunoaşterea nu constituiau un mod de a fi în mai sine. Spre deosebire de auzire, în ascultare nu te afli spune că auzi cu ascultarea şi asculţi cu auzirea. mare măsură, într-o altă şi mai înaltă (deci nealterată) singur: realizezi starea de singularitate, care de la sine Întrebarea, întrupare stihinică a infinitei indiferenţe, ea măsură, un fel de coastă a divinităţii din care s-a fost vorbeşte de propria ta capacitate de a fi cu tine însuţi, de însăşi (îşi) răspunde ca mirare şi milă, cum lumina şi-ar făcut, el nu-şi era propriul lui dar. Se impunea de fapt a fi „din” întreg, „din” părinţi, iar nu din părţi, nu „de micşora - devenind reflexivă, devenind ea însăşi - ca el însuşi să fie schimbat, transfigurat, sublimat. lângă” sine, gata ca înecatul - cel fără de proprie viteza, cum limba ea singură gândeşte, fiinţează. Fiinţe După ce a fost făcută Eva, rezultatul s-a dovedit a fi capacitate, formă - să se înece, să se arunce din sine (deopotrivă muritoare şi conştiente) tinzând spre înmulţirea, omenirea-lumea; cel mai adesea: înmulţirea după un alt ecou, după o altă imagine-reclamă. nemurire, cultivăm percepţia, însuşi începutul cu nemulţumirii tot atâtor Adami şi Eve, ca şi cum ar fi fost Gândirea dihotomică (operând tăios cu da-nu, bine- valoare de simbol (pentru tot ceea ce este sau nu este iarăşi singuri, separaţi, repetându-se dar la scară uriaşă, rău, alb-negru), autoritar instituţionalizată, îşi are stâlp încă), cultivăm, teoretic şi faptic, cum „a cunoaşte” e „a multiplicându-se exploziv, situaţia de nemulţumire de propoziţia: „Sfârşitul vine”. Judecata endemică - cu fi”, adică sunt una; firesc ne fascinează analogia, puntea la începutul Facerii. Omenirea înseamnă un început cu jurisdicţie catolică, universală - e una şi aceeaşi cu dintre lumină şi limbă, dintre divin şi uman, însăşi mai multe - fără de sfârşit ? - începuturi, ori poate un judecata finală, de apoi. Iertarea, uimire şi deopotrivă chemarea şi încântarea de felul plimbării, plutirii început cu mai multe sfârşituri; clar însă: mai multe milă - în sine sacru domeniu, fără de tehnologice divino-umane pe ape. începuturi-nemulţumiri percep şi lucrează în modul cel prelungiri, ex-comunicări, anatemizări -, vine pe uşa din Căutare au zeii care redefinesc pozitiv (prin mai eficient Sfârşitul. spate (tăiere din întreg sau adaos la întreg), vine prin apropiere) alteritatea, sacralizând întregul, unitatea, au A se observa, în zodia monoteismului politeismul purgatoriu: o scurtătură sau o scară (cum ar fi cei care cultivă mirarea şi mila, cei pentru care apare ca să ia fiinţă zeităţile feminine cât şi marile indulgenţele sau Sfânta Inchiziţie, ori supralicitările pe „începutul” - invitaţie la plimbare şi părtăşie - e însuşi preotese, femeile-preoţi. În creştinism a scăzut şi scade sfintele taine sau graţia divină) de felul prelungirii „altarul”, pe care îl numim „dincolo”-ul aflat aici şi vertiginos prestigiul preoţilor; demult, odată cu tehnologice de care protestanţii n-au vrut, s-au ferit cu acum, ca relaţie şi facere, realitate şi sublimare (de biruitorul cult al icoanelor, se impunea hirotonirea firească simplitate să se folosească, făcând astfel la neredus la schimbul de piaţă, al afacerii, la nimicul care femeilor. (Unii-alţii susţin că rostul icoanelor - biruinţă vremea începutului lor pasul sincer, la sine, de la religie există, negaţie negustorească, negociere prin care să şi perpetuă slujire a femeilor şi călugărilor, a se vedea la credinţă, de la auzire la ascultare. În acest caz, câştigi, să smulgi, pe nimic deci, orice de la „celălalt”, iconoclasmul - e să tapeteze, acopere tabloul devastator netehnologizată - fără de artificiale, instituţionale excomunicându-l chiar). Şi numai astfel, prin fanta cu al sfârşitului, Apocalipsa.) prelungiri practicând varii viteze (de felul tehnologiei tainic recul a începutului (e mare lucru să-l recunoşti în Lumea în care trăim ia într-un mod aparte în seamă propriu-zise, al religiei, al ideologiei, al virtualizării) -, tine pe „celălalt”), „neasemănătorul” se face sieşi eficienţa facerii, adică afacerea, sfârşitul lucrător-slujitor iată că lumina e cu adevărat domeniul (de felul, asemenea, mai mult decât cunoaştere: „este”. Dintre al facerii - în acest caz, sfârşitul e clar mai eficient decât respectiv, al ştiinţei, credinţei, conştiinţei, realităţii semeni, nu „primul” ori invidioşii „al doilea”, „al începutul; în termenii eficienţei, creaţia se numeşte înseşi) şi totodată etalonul percepţiei, al cunoaşterii şi treilea”… intră în benefica relaţie, ce bineluminează şi procreaţie, plasare şi plăcere a sfârşitului înainte de fiinţei, al fiinţării dintotdeauna şi instantanee, directe, binecuvintează, ci aldoilea, cel aflat în timp reflexiv, cu început. Nu se poate despărţi uşor politeismul de ceea ce şi face ca între Creator şi om să nu se mai pună lăuntric loc, propriu, cu altar cu foc din început, afacere, negustorie, iar acest moment cheie al facerii - (apăsat instituţional, omul devenind atât: un ins, bun de nestrăin. afacerea - tocmai l-am identificat cu apariţia Evei. executat sau bun să-şi execute ritualic semenul) accentul Din neasemănare, din doi părinţi el fiind, trebuie să Aplicarea eficientă a monoteismului (inclusiv creştin) - pe mijlocitori, pe cei fără de loc lăuntric-propriu, care ni-l închipuim pe Oedip fericit. Orb, lăsând tronul, de-a fi cu maximă autoritate (în acest caz „amin”-ul pentru ei înşişi, cu preţul semenilor, vânează în timp cetatea, deci toată lumea şi lumina de acum şi aici, ca înseamnând ameninţarea cu sfârşitul), cu autoritarism succesiv succesul, mereu succesul. Mijlocitorul profitor, orice umil cerşetor, cu toiagul său - precum Sisif cu capabil de excomunicare, de ucidere a chiar sufletului negustorul-vânător îşi arogă drept sens propriu săgeata îndărătnicul său pietroi, cu rol de daltă, cioplind semenului - a făcut din religia monoteistă, ce şi-a cu pecetea aporetică a „jumătăţii”, cu reculul muntele, chip dând neasemănării -, iată, plecând- propus să fie una cu credinţa, tocmai ceea ce se numeşte începutului însuşi. mergând ca-n lăuntrică rătăcire, el ciopleşte, modelează politeism politico-negustoresc. Credinţa e facere; religia, La limita magiei ori misticismului, cu apel filosofic la în el însuşi lumina din început, încetinindu-i parcă afacere. Politeismul monoteismului propune percepţia supa primordială a genezei din care au apărut toate, viteza: răspuns nenorocirii sale să-şi deie. Inflamând dinspre sfârşit către început a lumii, drept încă o şansă - ortodoxia adesea practică infuzia de credinţă şi religie, însuşi întregul, prin sine intrigă faptul că omul trebuie „nouă credinţă” - pe care rasa umană (dezamăgită fără a amesteca însă alura zveltă, transdisciplinară, a să cerşească, umil - ca un copil luând asupra sa, biologic, mecanic, atomic, informatic) o vede împlinită plimbării Duhului (care bate unde vrea el) pe deasupra întreagă, vinovăţia părinţilor, umanităţii -, destinului. prin procreaţie: tot altă şi altă generaţie de oameni. apelor cu ceea ce numim aura agoniei osificate în care Din straşnică cutremurare, sens dând propriei tale Cu ameninţare mânaţi suntem în lumea fără de altar, decade, cu timpul, complementaritatea ajunsă la vârsta rătăciri, în tine însuţi cauţi - stâlp şi reper - reculul fără de ajunare, în care nu putem experimenta gnoseologică şi ontologică a unui sistem autoritar începutului lumii. Şi dacă lumea aceasta trece, reculul ei „alteritatea Aceluiaşi” - drept calitate, transfigurare, (politic-economic-militar-religios) dat. Cea mai din început, nu. sublimare. Undeva, să spunem la jumătate de cale între importantă lucrare a religiei-credinţei ortodoxe e faptul Oedip înţelege: a fost dat părinţilor-umanităţii, dar început şi sfârşit, se află ajunarea, unde nu se practică de hotarnică evidenţă că practică „a lega” (religia, nu a fost dat drept dar şi lui însuşi. El „nu-şi este”, nu sfârşitul negustoresc - mai exact: negaţia negustorească instituţia) cu „a alege” (credinţa, persoana). poate spune „eu sunt”; îi e interzisă interpretarea, însuşi ce se vrea afirmaţie, posesie -, schimbul eficient de piaţă. CRONICA Noiembrie 2010 19 restituiri s-a reuşit în totalitate redresarea curbelor fanteziste ale hanuri şi casele boiereşti” (p. 65). Continua extindere a Bucureştiul la începutul acestora” (p. 23 – 24). În pofida adversităţilor de tot oraşului, deşi Constantin C. Giurescu spune că o primă felul: invazii, epidemii, foamete, cutremure, inundaţii, delimitare a capitalei a fost făcută de Mircea Ciobanul, a veacului al xx-lea incendii, oraşul rezistă, se reface, dăinuieşte, lucru ce îngreunat modernizarea care abia după 1878 se face Ionel SAVITESCU denotă vitalitatea locuitorilor, încât Frédéric Damé scrie: simţită: „Câmpurile pătrundeau acum douăzeci de ani „E de mirare că, după atâtea nenorociri, atâtea până în inima oraşului. Au început să se retragă şi dacă Între autorii de cărţi consacrate Bucureştiului există, distrugeri, atâta sânge vărsat, Bucureştiul n-a dispărut s-ar fi stabilit mai repede hotarele Bucureştiului, am fi după ştiinţa noastră, în ultimul secol, trei francezi: ca alte capitale mult mai puternice, mai somptuoase, avut deja astăzi un oraş total modernizat, de şase ori oraşe de granit şi de marmură din care nu se mai mai restrâns ca întindere decât acum, dar cu pavaje Ulysse de Marsillac, Frédéric Damé şi Paul Morand. păstrează nici o ruină” (p. 24). Avansând cu expunerea bune, cu iluminaţie bună, cu străzi frumoase şi grădini Dacă cele mai multe cărţi despre Capitală, care la 20 sa în cuprinsul secolului al XVIII-lea, Frédéric Damé superbe. Consideraţii politice au întârziat mereu septembrie 2009 a împlinit 550 de ani de atestare comite câteva inexactităţi: astfel, la pagina 28 aflăm că această soluţie, care ar fi fost totuşi necesară, şi oraşul documentară, au apărut la Editura Vremea, în colecţia Grigore Ghica dispune uciderea postelnicului a fost lăsat să se extindă pe câmpuri, menţinându-se Planeta Bucureşti, iniţiată şi coordonată de Silvia Constantin Cantacuzino la 20 decembrie 1693 (în astfel imaginea primitivă a Bucureştiului, imaginea Colfescu, tomul lui Frédéric Damé* iese de sub realitate, în 1663. În treacăt fie zis, se poate constata că, unui mare târg înconjurat de o puzderie de sate unde teascurile editurii Paralela 45, colecţia Odiseu, seria în Micul Dicţionar Enciclopedic, 1972, p. 1126, este apar în fiecare an, printre cocioabe, locuinţe de lux pe Cartea de Bucureşti, coordonată de Adrian Majuru. consemnată greşit ca dată a decesului anul 1683), că care eşti uimit să le întâlneşti aici” (pp. 72 – 73). Ocultat timp de decenii, numele lui Frédéric Damé Podul Mogoşoaiei este inaugurat de Constantin Secolul al XIX-lea este marcat de evenimente majore ce revenise în actualitate exact la un secol de la apariţia Brâncoveanu în 1692, informaţie pe care o întâlnim şi la schimbă viaţa Principatelor Române: adoptarea acestui impunător volum (2007), ce depăşeşte cu puţin Constantin C. Giurescu, însă Gheorghe Crutzescu în Regulamentului Organic, Revoluţia de la 1848, Unirea 600 de pagini, fiind bogat ilustrat cu fotografii de Podul Mogoşoaiei, Editura Meridiane, 1987, p. 16 Principatelor, abdicarea domnului Cuza şi sosirea domnitori, boieri, negustori, oameni din popor, imagini (sursă cunoscută şi de Giurescu) scrie: „Această Cale a principelui Carol, Războiul de Independenţă (în 1877, de case, lăcaşe de cult, hanuri, membrii ai familiei Mogoşoaiei era un drum al vechii familii româneşti a necesităţile sporite ale Războiului de Independenţă au regale, oameni politici etc., încât lectura este o continuă serdarului Mogoş, care şedea în casele lui, foste în urmă impus un impozit de 5% pe salariile funcţionarilor delectare. Om al detaliului, Frédéric Damé îşi însoţeşte ale lui Grigore Brâncoveanu. Acest Mogoş pleca cu publici, impozit menţinut, din păcate, până în 1891, p. expunerea, acolo unde este cazul de numeroase tabele familia lui, totdeauna pe acest drum, la moşia lui, ce 455), şi proclamarea Regatului (1881) sunt tot atâtea statistice ce surprind demografia, produsele alimentare poartă până în ziua de azi numele său, de Mogoşoaia”. etape în consolidarea unei Românii moderne şi cu preţurile lor, atât de utile statisticienilor care doresc În fine, despre Brâncoveanu suntem informaţi că fusese europene. În pragul secolului al XX-lea, Bucureştiul să evalueze nivelul de viaţă a unei epoci trecute. Sosit, decapitat la 15 august 1714 „împreună cu ginerele şi fiul cunoaşte, aşadar, o dezvoltare ce-i schimbă total vechiul aşadar, la Bucureşti în 1872, Frédéric Damé devine aspect de oraş oriental, cosmopolit: apar edificii (sedii colaborator al lui Ulysse de Marsillac, apoi, se va de ministere, palate administrative, locuinţe remarca pe cont propriu ca profesor de franceză la particulare), care impresionează prin rafinament, bun- Craiova şi Bucureşti, ziarist, autor al unui dicţionar gust şi grandoare. Capitole întregi sunt dedicate româno – francez, în fine, prin cartea consacrată demografiei, alimentaţiei, iluminatului, transportului în Bucureştiului – cu toate imperfecţiunile ei cum, de fapt, Bucureşti, salubrităţii şi sănătăţii publice, se remarcă şi în Prefaţa ce însoţeşte volumul – dedicată monumentelor („Sunt două cauze din care Bucureştiul lui Ionnescu – Gion, Frédéric Damé dobândeşte are puţine monumente: existenţa sa politică turmentată notorietate, din păcate, de scurtă durată, autorul şi nesigură care aducea schimbări prea dese ale stingându-se în plină putere creatoare (1907). Cartea domnitorilor, dornici mai degrabă să-şi consolideze este structurată în două părţi: Bucureştiul până în 1906 puterea decât să înfrumuseţeze Capitala. Apoi, (cele trei capitole deficitare, în parte, sub aspectul veşnicele incendii şi cutremure care distrugeau la informaţiei istorice surprind existenţa oraşului înainte intervale foarte scurte cartiere întregi”, p. 347), Curţii de secolul al XVIII-lea, în secolul al XVIII-lea şi în regale (în treacăt fie zis, Regina Elisabeta nu s-a născut secolul al XIX-lea), şi Bucureştiul în 1906 şi în 1845, cum este scris la pagina 391, ci în 1843), cincisprezece capitole, dintre care cele mai multe dezvoltării artelor, a presei, comerţului şi industriei, în (douăsprezece) sunt consacrate Bucureştiului în 1906, fine, un capitol distinct, al XIII-lea consacrat evreilor. La an ce coincidea cu Expoziţia jubiliară a celor patru începutul secolului al XX-lea existau în Bucureşti decenii de domnie a Regelui Carol I. Scrie deci dl. aproximativ 40.000 de evrei împărţiţi de Frédéric Damé Adrian Majuru: „Pentru prima oară apar descrieri în evreii occidentali (aşkenazi, cum li se mai zice, originale şi amănunţite despre modul cum locuiau şi vorbitori de idiş) şi orientali (sefarzi, vorbitori de trăiau bucureştenii în secolele al XVII-lea şi al XVIII- ladino), între cele două grupuri existând deosebiri de lea. Cum s-au format mahalalele şi cum a evoluat înfăţişare, comportament şi inteligenţă. Examinând cartografia urbei noastre de la evul mediu la îndeaproape modalitatea de formare a românilor, modernitate” (p. 8). De la bun început se observă că Frédéric Damé ajunge la următoarea concluzie: „Astfel, Frédéric Damé nu oferă lista unei bibliografii consultate, în vreme ce popoarele Europei s-au format izolat în singurele surse documentare pe care îşi bazează epoci, când nu puteau comunica decât dificil unele cu consideraţiile asupra unui Bucureşti vechi, anterior altele, erau astfel obligate să-şi creeze singure credinţe, secolului al XIX-lea, sunt cele furnizare de Ionnescu – idei. Românii, inundaţi dintr-o dată de produsele Gion şi Ion Ghica, bunăoară, descrierea casei Europei, crescuţi cu bani mulţi în marile noastre oraşe, Dudescului ce semăna cu o cetate întărită, unde se putea său cel mare” (p. 30). În realitate, Brâncoveanu şi cei iniţiaţi în toate invenţiile luxului de la noi, pătrunşi de trăi, fără contact cu lumea exterioară, timp de multe patru fii (Constantin, Ştefan, Radu, Matei) şi sfetnicul literatura noastră, impregnaţi ca să spunem aşa de luni. Mesager al boierilor români la Paris, pe lângă Ianache Văcărescu sunt executaţi după ce au refuzat să atmosfera popoarelor cele mai rafinate, înzestraţi cu generalul Bonaparte, Nicolae Dudescu îi invita deseori instituţii liberale gata făcute, au trecut de la o stare treacă la mahomedanism. În secolul al XVIII-lea, la masa lui pe primul-consul şi pe generalii Republicii aproape barbară la o civilizaţie foarte avansată, fără Bucureştiul începe să cunoască o amploare deosebită în franceze, iar Doamna Récamier găsea, de fiecare dată, să fie cunoscut tranziţiile lente pe care forţa lucrurilor privinţa edificiilor: apar tot mai multe hanuri, Curtea sub şervet un diamant sau un rubin (p. 57, nota 2). De le-a impus majorităţii popoarelor. Privilegiu sau Veche, deşi fusese refăcută, este distrusă de un aceea, mai tot timpul, pe parcursul lecturii am fost dezavantaj, asta a fost soarta lor, de aceea n-au în cutremur (1738), iar noul palat ridicat de Alexandru ispitiţi să consultăm lucrarea lui Constantin C. Giurescu realitate nici o fizionomie clar definită, n-au nici o Ipsilante este mistuit de un incendiu, rămânând (Istoria Bucureştilor, Editura Vremea, 2009), pentru literatură puternică, nici industrie, nici arhitectură cunoscut drept Curtea Arsă. Aceste incendii destul de anumite chestiuni de amănunt, Giurescu oferind, pe proprie şi nu pot concepe alt progres decât imitarea mai frecvente au contribuit la continua prefacere a oraşului, baza unor multiple izvoare, mai multe ipoteze despre mult sau mai puţin inspirată a popoarelor europene” încât Frédéric Damé scrie: „Aici trebuie căutat motivul întemeietorul (întemeietorii) oraşului. Descriind succint (pp. 332 – 333). Evident, ne aflăm în faţa unei lucrări pentru care nu există în Bucureşti case vechi, biserici merituoase, în special pentru epoca contemporană a formarea Bucureştiului, încă de la sfârşitul veacului al vechi, monumente vechi: Bucureştiul datează de mai autorului, umbrită, din păcate, de prea multe XIV-lea, în jurul colibei lui Bucur (de Negru Vodă, multe secole, însă Bucureştiul are construcţii recente şi inexactităţi de natură istorică (bunăoară, la pagina 357, bunăoară, nu aminteşte), Frédéric Damé observă: „Către trecutul său nu se găseşte decât în obiceiuri şi arhive” nota 1, se menţionează domnia lui Mavrogheni în 1776, sfârşitul secolului al XVI-lea, Bucureştiul ne apare, (p. 324). Comerţul a fost acaparat de negustorii străini deci, ca un ansamblu de mici sate sărăcăcioase, însă Nicolae Mavrogheni a domnit între 1786 – 1790), pe de diferite naţionalităţi, încă de la sfârşitul secolului al răspândite în jurul caselor a vreo treizeci de boieri ce se care nu le mai semnalăm din lipsă de spaţiu. XVIII-lea („care erau mai bine dotaţi pentru lupta învecinau cu Curtea Domnească. Livezi mari, vii economică”, p. 75), iar străzile din jurul Palatului imense, maidane nesfârşite, cariere de nisip, mlaştini, Domnesc sunt denumite după numele comercianţilor. păduri şi ici-colo biserici de lemn, case mici şi joase şi Construindu-se haotic, fără un plan de sistematizare a bordeie din care numai acoperişul ieşea din pământ, * Frédéric DAMÉ „Bucureştiul în 1906”. Ediţie străzilor şi a cartierelor, era firesc ca Bucureştiul să pară aceasta era imaginea pe care o avea viitoarea Capitală. îngrijită şi prefaţată de Adrian Majuru. Traducere de un oraş întins, fără margini: „Văzut pe Dealul Nu avea străzi, ci poteci care duceau de la un pâlc de Lucian Pricop şi Sînziana Barangă, Editura PARALELA Mitropoliei, Bucureştiul arăta mai degrabă a pădure case la altul, ocolind acolo o mlaştină, dincolo o vie, 45, 2007, 611 p. livada proprietarului sau cariera de nisip săpată de decât a oraş, cu copaci înalţi şi stufoşi, printre care acesta ca să-şi ridice casa. Aceste poteci făceau cele mai străluceau crucile aurite ale celor o sută de biserici incredibile zigzaguri. Mai târziu au devenit străzi şi nu mari şi mici. În această imensitate de verdeaţă se zăreau pe alocuri unele luminişuri: acestea erau marile 20 Noiembrie 2010 CRONICA arheologia spiritului timp ce a fi un corp trimite la un principiu de cu corpul său o relaţie deopotrivă instrumentală şi Corpul – existenţă. Altfel spus, conştiinţa pe care o am despre constitutivă. Noi trăim o tensiune continuă în raport mine este disociabilă de percepţia pe care o am despre cu existenţa noastră fizică: sîntem complet legaţi de loc al contradicţiilor propriul corp? Aici mulţi interpreţi au văzut semnul corpul nostru fiind departe de el; noi rămînem într-o Bogdan Mihai MANDACHE unui demers fenomenologic, ceea ce este incontestabil, zonă de frontieră între a fi şi a avea", scrie Michela dar al unei fenomenologii care punea între paranteze Marzano. Corpul este unul din daturile constitutive ale existenţa lumii, cum arăta Michel Henry, Descartes Nu numai filosofia a căutat să dea definiţii şi să existenţei umane: în şi cu el fiecare dintre noi se naşte, limitîndu-se la o fenomenologie a transcendenţei. găsească locul şi rolul corpului în viaţa individuală şi trăieşte, moare; în şi prin corp se înscrie în lume şi îl Lectura fenomenologică a corpului la Descartes este socială, ci şi religia, pentru care de cele mai multe ori întîlneşte pe celălalt. Dar cum să vorbeşti despre importantă, mai ales cînd privirea trece de dualitatea corpul este un loc al contradicţiilor, un loc în care se existenţa carnală, se întreba Michela Marzano, fără a te suflet-corp, de confuzia între esenţialism şi întîlnesc/ se confruntă forţa şi slăbiciunea, frumuseţea închide în interiorul unui discurs reducţionist? Cum şi urîţenia, tinereţea şi bătrîneţea. "Corpul se arată cel să construieşti o filosofie a corpului capabilă să arate mai adesea, scrie teologul ortodox Jean-Claude sensul şi valoarea corporeităţii?, se întreba aceeaşi Larchet, un servitor fidel, supus exigenţelor raţiunii Michela Marzano autoare a mai multor cărţi despre noastre şi dominaţiei voinţei noastre; dar de asemenea corp, coordonatoarea unui amplu dicţionar al el ne face să îndurăm greutatea nevoilor sale şi a corpului. Corpul este pură exterioritate, substanţă pulsiunilor sale, şi cînd nu ajunge să ne supună, el ne înzestrată cu proprietăţi care pot fi studiate cu impune o luptă uneori epuizantă care, fie slăbeşte obiectivitate? Poate pînă în urmă cu cîteva decenii un voinţa noastră în bătălia pierdută şi lasă animalitatea răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus ar fi noastră să învingă, fie o întăreşte în victoria sa şi mulţumit pe majoritatea celor dispuşi să răspundă manifestă în noi transcendenţa umanităţii noastre". unei astfel de întrebări. De cîtva timp, corpul a devenit Pot fi percepute aici ambiguităţile raporturilor între obiect/subiect al ştiinţelor umane, privirea corp şi suflet, corpul nostru nereducîndu-se la o sumă deplasîndu-se progresiv "de la obiectivitatea corpului de componente materiale, ci avînd şi o componentă biologic la subiectivitatea corpului erotic, de la transcendentă. Corpul şi sufletul se bucură şi suferă esenţialismul ontologic la evoluţia culturală şi socială alternativ într-o coabitare care poate fi colaborare a tehnicilor corpului" (Michela Morzano). fructuoasă sau respingere insuportabilă, tensiune Capătă tot mai mult contur ideea după care corpul penibilă sau sentiment de armonie. "Prin forma nu mai este un simplu obiect, un obiect al acţiunii sau corpului nostru (îndeosebi a feţei noastre care este contemplării,al manipulării, ci este co-implicat în partea cea mai expresivă, şi chiar mai mult a privirii acţiune şi în contemplare. Filosofii au preferat să noastre care este centrul feţei noastre), prin gesturile mediteze asupra sufletului şi a pasiunilor, asupra sale şi prin atitudinile sale care, fără să o vrea, noi puterii de judecată sau a raţiunii pure, rareori corpul substanţialism pentru a se deschide către proiectul atragem pe alţii, îi seducem, le inspirăm simpatie, şi finitudinea condiţiei umane ocupînd un loc antropologic care vrea să salveze unitatea omului. trezim în ei dragoste, sau dimpotrivă suscităm în ei important în căutările lor. Din cele mai vechi scrieri se Toată neînţelegerea ţine, în opinia unor noi interpreţi repulsia, neîncrederea sau antipatia", afirmă acelaşi conturează ideea dualităţii suflet-corp; nu totdeauna ai cartezianismului, de lecturile făcute în grabă, de Jean-Claude Larchet. au fost privite antagonic, omul homeric putea investi absenţa altora; dualismul suflet-corp ar traduce mai propriul corp cu valori divine, cum ar fi puterea, puţin voinţa de a le opune şi de a face din această vigoarea, frumuseţea. În timp însă tradiţia filosofică opoziţie o directivă ideologică sau religioasă, cît de a preia idei din gîndirea orfică şi religioasă, încît accepta că sînt două substanţe diferite care ar permite Pitagora arată necesitatea de a scăpa de relativitatea să dea seamă de natura reală a omului. Ca şi lumii, de coruptibilitatea sa, corpul fiind sediul al Descartes, Spinoza continuă să creadă că omul este coruptibilului şi al imanentului; prin puritate şi constituit din spirit şi corp, văzute nu ca două asceză, prin supunerea corpului unei serii de norme, substanţe diferite, ci ca două atribute ale unei omul va putea atinge virtutea şi cunoaşterea, substanţe unice: "Această idee a sufletului este unită menţinînd trează raţiunea şi purificînd-o de tot ce o cu sufletul în acelaşi fel în care sufletul însuşi este unit stînjeneşte. cu corpul. De aceea ideea sufletului trebuie să fie unită Antagonismul suflet-corp, despre care aminteam, cu obiectul ei din acelaşi motiv, adică trebuie să fie este evident în filosofia lui Platon: "atîta vreme cît unită cu sufletul însuşi în acelaşi fel în care sufletul avem un trup şi cît sufletul nostru se află plămădit este unit cu corpul. (...) Sufletul şi corpul sînt unul şi laolaltă cu asemenea năpastă, năzuinţa noastră, adică acelaşi individ, care este conceput, cînd sub atributul dobîndirea adevărului, nu va fi îndestulată vreodată. cegetării, cînd sub acela al întinderii" (Etica, II). Pentru Într-adevăr, în nesfîrşite chipuri ne munceşte trupul Spinoza, nu există decît o singură substanţă în lume: datorită obligaţiei de a-l hrăni, iar dacă se adaugă şi Dumnezeu sau Natura (Deus sive Natura), iar această vreo boală, iată-ne împiedicaţi în vînătoarea noastră substanţă se manifestă sub o infinitate de atribute, care de realitate. Trupul ne pîngăreşte cu iubiri şi pofte, cu sînt modalităţi de a fi, de a exista. În acest context, spaime, cu tot felul de năluciri, cu fleacuri fără n întinderea (materia) şi gîndirea nu sînt decît două umăr, astfel încît de răul lui, cum vine vorba, nu mai substanţe diferite, dar sînt două expresii distincte ale ajungem niciodată să "gîndim" cu adevărat. Cine altul aceleeaşi substanţe, Spinoza elaborînd o teorie pur decît trupul cu dorinţele lui ne aduce războaie, fizică şi materialistă a corpurilor şi acţiunilor lor. răzmeriţe, lupte. (...) Dimpotrivă, avem neîndoielnică Spre deosebire de tradiţia care îl precede, dovadă că, dacă e să cunoaştem vreodată un lucru în Nietzsche caută să impună filosofiei un nou punct de toată puritatea lui, trebuie să ne detaşăm de trup şi să plecare, iar acesta nu mai este sufletul sau conştiinţa, contemplăm cu sufletul în ci corpul care este un fenomen mult mai bogat decît Aceste tensiuni, ambiguităţi şi contradicţii nu au sine, realităţile în sine" spiritul; Nietzsche celebrează corpul în mişcare, în lăsat indiferenţi pe Părinţii Bisericii, deşi astăzi după (Phaidon, 66). Legătura dans, în muzică, în puterea dionisiacă: "Trupul e-o secole în care corpul a fost devalorizat mulţi vor fi trupului cu sufletul face mare alcătuire, o mulţime unanimă, stare de pace şi de tentaţi să creadă altceva; de altfel, lectura atentă a imposibilă dobîndirea luptă; turmă, dar şi păstorul ei. Iar alcătuirea mică, o Facerii ( "Atunci, luînd Domnul Dumnezeu ţărînă din cunoaşterii, care nu va fi frate, pe care-o numeşti spirit, nu este decît un pămînt, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de posibilă decît atunci cînd instrument pentru-al tău trup, un instrument destul viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie") lasă să se vadă sufletul va fi despărţit de de mic, o jucărie a judecăţii tale" (Aşa grăit-a primatul acordat de Creator. Pentru Părinţii Bisericii trup, adică după moarte, Zaratthustra). La începutul secolului al XX-lea, corpul era o parte integrantă a persoanei şi participa căci trupul nu este decît o fenomenologia avea să transforme radical concepţia cu valoarea sa spirituală la viaţa terestră. Sigur, închisoare a sufletului. În filosofică asupra corpului, corpul decenind acel ceva concepţia Bisericii se disociază de reprezentările vreme ce sufletul poate prin care fiecare individ se poate exprima; fiecare corpului pe care le răspîndeşte societatea zilelor atinge perfecţiunea, trupul există printr-un corp animat, dar corpul nu este noastre. Publicitatea, omniprezentă în spaţiul public ( nu este decît o piedică, atît niciodată doar corp-obiect, corp organic studiat de reviste, panouri publicitate, televiziune), impune o în ordinea cunoaşterii cît şi ştiinţă, ci corp-subiect, adică un corp fizic şi propriu reprezentare a corpului lipsită de orice dimensiune în cea a moralei, iar această fiecărei persoane. Într-o operă marcată de cel mai spirituală şi personală, rămînînd doar aparenţele fizice concepţie va trece prin profund idealism transcendental – Meditaţii metafizice şi forţa comercială de seducţie. Indivizii sînt percepuţi veacuri regăsindu-se şi în – Husserl vorbeşte de o filosofie a cărnii, făcînd exclusiv sub forma lor exterioară şi materială, după filosofia modernă. distincţie între carne şi corp, şi analizînd problema aparenţe, ca obiecte ale plăcerii, ale bucuriei carnale, Nu este dificil de stabilit o legătură intelectuală corporeităţii în raport cu timpul, spaţiul, ale atitudinii pasionale. Păcatul ancestral, consumarea între concepţia lui Platon despre corp şi cea a lui intenţionalitatea şi percepţia. La Merleau-Ponty corpul fructului interzis nu este doar o viziune populară a Descartes, care clamează necesitatea ascezei care să devine un spaţiu expresiv, " eu nu sînt în faţa corpului izgonirii lui Adam şi Eva din Rai? Acel eveniment nu suprime obscuritatea şi confuzia sensibilului. Sigur, meu, eu sînt în corpul meu, mai curînd eu sînt corpul poate fi privit într-o complexitate în care realitatea analiza carteziană implică profunzime, filosoful meu". Corpul este întruparea unei persoane, loc unde sensibilă, plăcerea, iubirea de sine se conjugă cu alte întrebîndu-se: "Am un corp sau eu sînt un corp?", în se nasc şi se manifestă dorinţele noastre, senzaţiile aspecte ale vieţii? (va urma) prima accepţiune fiind vorba de o sumă a părţilor, în noastre, emoţiile noastre. "Fiecare persoană întreţine CRONICA Noiembrie 2010 21 ut pictura poesis rupte”. Maeştri de ieri şi de azi 2. Lucrări cumpărate şi donate de Scarlat Vârnav (colecţia Las Marismas): 15 pînze aparţinînd Traian MOCANU artei italiene, spaniole, flamande, olandeze şi franceze. Donatorul Scarlat Vârnav expediase Se împlinesc pe 26 octombrie 2010 (de Sf. Dumitru) tablourile spre Iaşi în 1847 “cu speranţa că se va o sută cincizeci de ani de învăţămînt artistic modern forma măcar cu încetul o galerie naţională de prin înfiinţarea Şcolii de belle-arte a Muzeului de Artă tablouri”. Cheltuielile de transport urmau a fi şi Universităţii din Iaşi. Acest moment aniversar a onorate de către destinatar, adică Epitropia prilejuit organizarea expoziţiei “Maeştri de ieri şi de Învăţăturilor Publice din Iaşi. Tablourile erau azi” la galerii “Dana” din str. Cujbă, în colaborare cu atribuite unor mari maeştri europeni, precum Universitatea de Arte “George Enescu” şi Complexul Rubens, Murillo, Eustache Le Sueur, Philippe de Muzeal “Moldova” Iaşi. Coordonatorii acestui proiect Champaigne, Teniers, Egbert van Heemskerk, sunt: conf. univ. dr. Ilie Bostan (Universitatea de Arte Caravaggio, Pietro Liberi ş.a.. “George Enescu” Iaşi), muzeograf Minola Iutiş După trei ani, în 1850, inspectoratul şcolilor din (Muzeul de Artă Iaşi) şi Smaranda Bostan (Galeriile de Galaţi achită cheltuielile pentru locaţie (navlu), Artă “Dana” Iaşi). carantină şi ambalaj cu suma de 3537,5 lei, înştiinţînd Ideea organizării unei şcoli de artă şi a unui muzeu Iaşul că au scos lucrările din vamă, după ce acestea “au de artă a aparţinut cărturarului Gheorghe Asachi încă trebuit să fie supuse curăţierei carantineşti de cîtva din martie 1827, cînd era numit referendar al Eforiei timp, pentru cîtva timp, pentru că la fum nu se putea Şcoalelor, care includea în vastul său program de supune fără să sufere vreo stricăciune”. Lăzile cu organizare a învăţămîntului public din Moldova şi tablouri nu au putut fi expediate la Iaşi timp de trei ani înfiinţarea unor forme de învăţămînt artistic ca din cauza “timpului cel rău” şi a lipsei “ocasiei fără instituţii autonome, independente. Gheorghe Asachi a vreo mare cheltuială”. Pînă la urmă, harabalele lui Iţic studiat pictura la Viena şi la Roma între anii 1805-1808 Hamalul au luat drumul Iaşilor pe 16 octombrie 1850, şi, respectiv, între anii 1808-1812, practicînd-o sporadic. cu lucrările menite Muzeului Naţional, fiind plătit în Cunoscută este lucrarea “Templul aurului” de total cu cinci galbeni şi aceea încasaţi cu greu de către inspiraţie neoclasică ce reprezintă o construcţie romană destoinicul “curier”. animată de o suită de personaje repartizate de o parte După cinci zile de călătorie, la deschiderea lăzilor la şi de alta a templului. Amintim înfiinţarea la 1830 a de 18 ani. Iaşi se constată cu stupoare că mare parte din tablouri unui “clas de începuturile zugrăviei” pe lîngă Şcoala Revenit la Iaşi, în 1858, alături de septuagenarul erau grav avariate, Departamentul Cultului şi franceză de la Miroslava, aceasta fiind considerată Asachi, încep demersurile privitoare la necesitatea Instrucţiunii Publice somîndu-l pe Scarlat Vârnav să-şi drept prima formă oficială de învăţămînt artistic laic înfiinţării Muzeului de Artă şi a Şcolii de belle-arte. ia colecţia înapoi şi să plătească cheltuielile de din Moldova. În 1832, la Gimanziul Vasilian de la Trei După Unirea Principatelor Române sub domnia lui Al. transport! Ierarhi, înfiinţa o catedră “de caligrafie şi desemn de I. Cuza şi a lui Mihail Kogălniceanu, pe atunci La 4 mai 1851, Scarlat Vârnav le răspundea: peisagiuri şi flori” iar în 1834 o altă catedră ce studia preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru Ad- “Pricina pentru care au ieşit puţin stricate tablourile ce “desemnul figurilor” şi “zugrăvitura istorică în oloiu”. interim la Culte şi Instrucţiune Publică, în şedinţa din am avut onor a le ofra Muzeului Naţional din Iaşi, nu La 16 iunie 1835 se inaugurează Academia 30 iunie 1860, Adunarea legiuitoare a Moldovei aprobă poate fi alta decît nepricerii chirigiului de la Galaţi pîn' Mihăileană din Iaşi – instituţie de învăţămînt superior înfiinţarea Muzeului, a Şcolii de belle-arte şi a în capitală; căci de la Paris la Galaţi nu s-au smintit cît cu facultăţi de Universităţii din Iaşi. de puţin, fiindcă mai întîi au venit foarte lin cu vaporul filosofie, ştiinţe Nu trebuie uitată contribuţia lui V. Alexandrescu şi, al doilea, au fost aşezate de cel întîi ambasador de la juridice, teologice şi Urechilă (şeful secţiunii I din Ministerul Instrucţiunii Paris cu multă cheltuială şi priveghi, aflîndu-mă eu o secţie specială de Publice) care redactează la 13 iulie 1859 un “Prescript însumi de faţă. Cu toate acestea, vreau să-mi ţin “frumoase verbal” referitor la lucrările donate de Scarlat Vârnav făgăduiala dată: şi deşi stricăciunea nu e din vina mea, meşteşuguri” în la întemeierea muzeului din Iaşi, arătînd “reaua stare eu însă tot primesc să fiu părtaş la giumătate din care activa şi un în care se păstrează la internatul gimnazial tabloanele cheltuielile făcute cu transportul: care bani i-am şi “clas de de oloiu...din cauza lipsei unui local cuviincios” şi cere depus în mîna domnului Sardariu Panaiti Cristea, zugrăvitură” Ministerului “de a mijloci la locurile competente împuternicitul meu. Dorind însă din suflet ca darul coordonat de afectarea în buget a unor sume pentru deschiderea meu să nu fie sarcină statului ci folos, în curîndă vreme vienezul Hönig, unui muzeu public şi naţional de pictură şi salarizarea onorabila Ministerie va fi cu mult mai mult germanii Iosif pictorilor celor mai însemnaţi români cu obligarea de a despăgubită şi de cealaltă giumătate a cheltuielilor Adler şi Johann înavuţi muzeul cu tabloane istorice naţionale”. transportului, prin o colecţie de cărţi foarte rare şi Müller, primul însemnate ce am ofrat Bibliotecii Naţionale, care pentru predînd la clasa de Pictorul Năstăseanu propune un proiect pentru a lipsi tot felul de stricăciuni în transport, se va face “caligrafie şi organizarea Muzeului solicitînd “casa Cabinetului de subt însămi privegherea mea pînă la capitală”. desemn de istorie naturală” pentru că “acolo sunt saloane de o Practic, vajnicul patriot Scarlat Vârnav, a obligat peisagiuri”, iar al vastitate cerută”, recomandînd să nu se primească statul să accepte donaţia care stă la baza colecţiei de doilea conducînd clasa de “desemnul figurilor” şi de “decît tablouri originale de autori cu reputaţie, căci artă străină a Muzeului de Artă. Vorba cronicarului: “zugrăvitură istorică în oloiu”. primind mediocrităţi vom forma răul gust”. Ghe. Năstăseanu este trimis în italia cu un stipendiu de “nasc şi la Moldova oameni!”... Gheorghe Asachi invită în ţară, la Academie, pe 12.000 lei pe an, pentru a executa copii după tablouri 3. Colecţia avocatului Costache Dasiade pictorul italian Giovanni Schiavoni, care preia “clasul celebre în vederea ambientării spaţiului muzeal. donată la insistenţele pictorului Gheorghe de zugrăvitură” după plecarea lui Johann Müller. Viaţa Panaiteanu-Bardasare, compusă din 30 de lucrări, acestei instituţii a fost relativ scurtă. În 1847 se Prin Decretul domnesc nr. 9223, Ghe. Panaitescu- de o incontestabilă valoare artistică, viitorului desfiinţează Academia, unica instituţie de învăţămînt Bardasare “este întărit în postul de director al muzeu, conţinea tablouri dintre care menţionăm superior din ţară. Totuşi, eforturile lui Ghe. Asachi au Muzeului de Artă din Moldova, cu speciale îndatoriri cele executate de Francois Baucher (1703-1770), dat roade. Au fost trimişi la specializare în străinătate de a restaura tabloanele actuale ale acestui Muzeu, de a cu burse asigurate de Eforia Şcoalelor, pictorii : completa albumul naţional şi de a preda la şcoala de Gheorghe Lemeni, Gheorghe Năstăseanu şi Gheorghe pictură şi sculptură ce se va înfiinţa”. Panaiteanu-Bardasare. Destinul primilor doi picturi a Al. Donici, fabulistul, entuziasmat de “deschiderea fost crud. Ghe. Lemeni (1813-1849) moare prematur în unui asemenea important templu al artelor în Patrie”, 1849, răpus de holeră, nereuşind să-şi arate măsura ruga Ministerul Instrucţiunii Publice să primească în talentului. Ghe. Năstăseanu (1812-1864) se dar pentru noul muzeu un tablou reprezentînd actul specializează la Roma şi la Paris unde, sub influenţa lui Unirii Principatelor realizat de pictorul Theodor Aman. Delacroix, execută tabloul “Cavaler în armură”. Impresionat de gestul făcut, Mihail Kogălniceanu Rămîne pe simezele Muzeului de Artă cu portretul pune pe actul de donaţie următoarea apostilă: domnitorului Al. I. Cuza, apreciat de contemporani. “Primindu-se cu recunoştinţă hărăzirea făcută, se va După votarea bugetului pentru înfiinţarea Muzeului de aduce la cunoştiinţă Domnului stăpînitor ... ca prin Artă (30 iunie 1860), este trimis în Italia să copieze ordonanţă domnească şi publicată să se exprime tablouri celebre în vederea expunerii lor în noul lăcaş al dăruitorului recunoştinţa guvernului”. Acelaşi Mihail artelor. Moare în 1864 în Italia mistuit de boală şi Kogălniceanu roagă apoi pe Domnitor să binevoiască sărăcie. a-i adresa lui Donici domneasca-i recunoştinţă “pentru Speranţele lui Ghe. Asachi se îndreaptă spre cel de- asemine lăudabilă faptă demnă a servi de model al treilea bursier, Gheorghe Panaiteanu-Bardasare tuturor”. (1816-1900), fiul unui negustor din Burdujenii Sucevei. Pe 18 septembrie 1860 se întocmeşte inventarul de Angelica Kauffmann (1741-1807), Lucas Cranach Remarcîndu-se ca elev eminent atît la cursurile primire-predare între Biblioteca gimnaziului şi noul (1472-1553) ş.a. “gimnaziale” şi “umanioare” este cucerit de “clasul de muzeu, după cum urmează: Colecţia noului Muzeu se va îmbogăţi cu două zugrăvitură”. Intră prin concurs, cu bursă, la Academia 1. Colecţia cărturarului Ghe. Asachi: 13 lucrări de Theodor Aman, două lucrări de Ghe. de Arte din München avînd obligaţia să se specializeze tablouri în ulei, 18 mulaje (ghipsuri), 98 de litografii Năstăseanu, un portret al Mitropolitului Veniamin în pictura istorică, arta miniaturii şi a litografiei, timp “din care 35 înrămate şi 63 neînrămate, parte Costache semnat de A. Kauffmann şi un portret anonim, toate obţinute de la Ministerul Instrucţiunii 22 Noiembrie 2010 CRONICA ut pictura poesis Publice. Kogălniceanu “pare a se fi aruncat cu totul în păcate, nu sunt prezenţi pe simeze cu lucrări, După inaugurarea Muzeului la 26 Octombrie 1860, braţele artelor frumoase”. Colecţiona cu precădere ctitorul şcolii Gheorghe Panaiteanu-Bardasare (vezi la aproximativ jumătate de an, Panaiteanu duce tablouri ale clasicilor picturii universale, sculptură, artă “Femeia cu fluture”) şi Gheorghe Popovici (vezi tratative cu Costache Negri, proprietarul unei colecţii decorativă şi obiecte istorice din toate epocile. “Călugării”). Maeştrii de azi (lăsînd deoparte ironia, impresionante, cuprinzînd 39 de tablouri italiene, M. Kogălniceanu urmărea atent creaţia artiştilor doar timpul va disocia valorile) sunt prezenţi cu lucrări franceze, flamande, olandeze, spaniole, din secolul al contemporane din ce punctează evenimentul prin apartenenţa lor la XVI-lea, al XVII-lea şi secolul al XVIII-lea. Costache ţară şi din străinătate. şcoala de arte contemporană. Negri nu acceptă să doneze colecţia, dar acceptă s-o Prin intermediul Vernisajul expoziţiei a fost onorat de prezenţa împrumute “vremelniceşte” muzeului. relaţiilor pe care le criticului de artă, academician Dan Haulică, Doctor Panaiteanu evaluează lucrările la suma de 114.150 deţinea, era interesat Honoris Causa al Universităţii de Arte “George lei. Costache Negri amintind numele celebrilor autori şi de achiziţionarea Enescu”. Lucrările eexpuse aparţin Muzeului de Artă tablourilor sale se întreabă: “oare atîta să evalueze operelor valoroase de ieşean, colecţiei Galeriilor de artă “Dana” şi aceşti maeştri?- însă să înlăturez şi astă supărare prin o la saloanele oficiale colecţionarilor particulari cărora le adresăm singură condiţie, dar nestrămutată: ca tablourile să franceze şi din mulţumirile noastre. rămînă neclintite totdeauna în Iaşi- şi aceasta admisă- expoziţiile de la Sunt prezenţi pe simeze “maeştri de ieri şi de azi” mai ciuntiţi preţeluirea de domnia-voastră făcută, pe Kunstverein din după cum urmează: Nutzi Acontz, Costache Agafitei, jumătate. Aşi ciunti-o eu singur de tot, căci nu asta Viena; în 1875 Calin Alupi, Ion Antonica, Constantin Artachino, dorinţa care-mi lipseşte pentru aceasta, dar fac ce stabileşte o legătură Corneliu Baba, Emanoil Bardasare, Jeno Bartos, pot...”. cu pictorul polonez Francisc Bartok, Gabriela Popa Benescu, Madalina Jan Matejko (faimos Achiziţionarea lucrărilor a fost rezolvată de Titu Berzentu, Ramona Biciusca, Ilie Bostan, Eugen S. în epocă prin Maiorescu cînd vine la cîrma Ministerului Instrucţiunii Bousca, Otto Briese, Aurel Baesu, Adam Baltatu, Octav compoziţiile istorice Publice şi al Cultelor, Panaiteanu primind suma de Bancila, Zamfira Barzu, Cezarina Caloian, Alexandru de mari dimensiuni), comandîndu-i lucrări 40.000 lei cu care cumpără în sfîrşit colecţia lui A. Clavel, Vasile Condurache, Nicolai Constantin, monumentale din istoria ţării noastre. Aceste lucrări nu Costache Negri la 10 Iulie 1874. Apreciind gestul lui Tudor Constantin, Jean L. Cosmovici, Dan Covataru, V. au mai fost realizate din motive financiare. Costache Negri (care acceptă suma simbolică pe care a M. Craiu, Simion Cristea, Dumitru Caileanu, Mihai primit-o), Titu Maiorescu îi adresează o scrisoare de Kogălniceanu intenţiona să-şi amenajeze un muzeu Camarut, Stefan Dimitrescu, Vladimir Florea, Dimitrie mulţumire: în corpurile de clădiri de la locuinţa sa din şoseaua Gavrilean, Valeriu Gonceariuc, Alexandru Grigorovici, Kiseleff. Dificultăţile materiale survenite după 1880, “Domnul meu, am Miruna Hasegan, Dan Hatmanu, Richard Hette, datorate în mare parte achiziţiilor de artă, îl obligă, ca onoare a vă exprima Cristina Hirtescu, Stefan Hotnog, Petre Hartopeanu, şi în cazul lui Costache Negri, şă-şi ofere statului viile mele mulţumiri Corneliu Ionescu, Ion Irimescu, Ilie Krasovschi, Maria colecţia. Guvernul liveral a lui Dimitrie Sturdza refuză pentru complimentul Lazar, Ecaterina Marghidan, Nicolae Matyus, Ion ofera celui care a pus umărul la definirea României Domniei-voastre din Neagoe, Cristian Neagoe, Sorin Otinjac, Mihai Pamfil, moderne, omul politic, colecţionarul M. Kogălniceanu, scrisoarea de la 3 Virgil Parghel, Adrian Podoleanu, Nicolae Popa, este obligat să scoată la licitaţie lucrările în străinătate; iunie prin care cu Grigore Popovici, Ioan Pricop, Sorin Purcaru, Dragos în România nu găsise, din nefericire, amatori solvabili. distinsă bunăvoinţă Patrascu, Tudor Patrascu, Constantin Radinschi, Camil Licitaţia s-a ţinut la Köln în zilele de 9 şi 10 decembrie aderaţi la cele expuse Ressu, Valentin Sava, Atena Simionescu, Constantin D. 1887, prin casa J.M. Heberle. Catalogul lucrărilor, în adresa din 25 mai Stahi, Mircea Stefanescu, Adrian Stoleriu, Cristina cuprinzînd regulamentul şi condiţiile de vînzare în 1874. Neapărat, Stratulat, Liviu Suhar, Mihai Tarasi, Constantin Tofan, acelaşi oraş, ne indică un număr de 185 de tablouri. tablourile oferite Nicolae Tonitza, Petre Troteanu, Cristian Ungureanu, într-un mod atît de Parcurgînd lista operelor licitate, găsim tablouri de Mihai Verestiuc şi Tiberiu Vlad. generos vor rămîne, pictori italieni şi germani din secolele XV-XVI, printre Nu putem trece cu vederea, totuşi, două aspecte conform dorinţei care Albrecht Altdorfer, Bartolomei de Prato, Giovanni care frînat dezvoltarea “normală” a patrimoniului Domniei-voastre, la Bellini, Lucas Cranach, Giacomo da Ponte (Bassano), naţional. Legea draconică 63/1974 care sancţiona chiar Pinacoteca din Iaşi. Lucrările colecţiei Costache Negri, Tiziano Vecellio, Paolo Cagliari-Veronese ş.a.m.d. pînă la închisoare şi chiar confiscarea obiectelor din alături de cele ale lui Scarlat Vârnav sunt faima Secolele XVII şi XVIII erau reprezentate de maeştrii partea posesorilor care nu-şi declarau bunurile Muzeului Ieşean. Lucrările sunt semnate de Jacopo epocii: Anthonis van Dyck, Honore Fragonard, Frans artistice, a constituit o piedică în apetitul Robusti il Tintoretto (1518-1594), Paolo Caliari Hals, Jacob Jordaens, Pierre Miguard, Nicola Poussin, colecţionarilor. De multe ori, ajutaţi de artişti, Veronese (1528-1588), Leondro Bassano da Ponte (1557- Rembrandt, Guido Reni, Tiepolo, Rubens, Jakob colecţionarii, mai ales cei din provincie, au şters 1622), Salvator Rosa (1615-1673), Niccolo Cassana Ruysdael, Francois Baucher, Ferdinand Bol, Francesco iscăliturile de pe tablouri, iar în cazul sculpturilor, ele (1659-1714), Francois Boucher (1703-1770), Nicolas Albani, Jacopo Amigoni ş.a. Alături de aceştia se au rămas fără autori. Poussin (1594-1665), Hendrik Verschuring (1627-1690) găseau şi lucrările unor pictori contemporani După 1990 ş.a. colecţionarului, în special austrieci. dorinţa de a În anii care au urmat, patrimoniul muzeului s-a Astfel s-a pierdut o însemnată colecţie de artă care colecţiona a crescut îmbogăţit prin donaţiile făcute de: C.D. Stahi, Ghe. ar fi putut intra atunci în patrimoniul statului. Nu progresiv cu Panaiteanu-Bardasare, B.P. Haşdeu, Alecu Donici, Ion cunoaştem pînă în prezent vreo colecţie celebră străină reiscălirea Aivas, Em.P. Bardasare, I.M. Codrescu ş.a. care să posede vreun tablou provenit din colecţia tablourilor, piaţa Deasemenea, statul achiziţionează lucrări ale celor mai Kogălniceanu. Indiferenţa oficialităţilor s-a manifestat artelor fiind invadată celebri pictori români din secolul XIX-XX: Theodor şi după moartea lui Mihail Kogălniceanu cu ocazia de falsuri. În acelaşi Aman (1831-1891), Nicolae Grigorescu (1838-1907) şi licitaţiilor succesive care au avut loc la cîţiva ani după sens a evoluat şi Ion Andreescu (1850-1882). deces, la 1 aprilie 1896, martie 1897, colecţia rispindu-se dispariţia multor în ţară şi străinătate. Au rămas regretele... Ghe. Panaiteanu-Bardasare va ieşi la pensie ca prim valori patrimoniale director al Muzeului ieşean după trei decenii. Din 1865 Şcoala de arte ieşeană a format timp de decenii peste graniţă... muzeul se va numi Pinacoteca Naţională din Iaşi, multe serii de tineri talentaţi care au devenit ei înşişi Al doilea aspect, căutîndu-şi de-a lungul timpului un sediu propriu care profesori ai Şcolii, artişti reprezentativi pentru epoca tragic în esenţa lui, a să-i ofere condiţii prielnice expunerii. În anul 1879 se lor. La direcţia Şcolii (transformată în 1931 în Academie fost şi persistă din mută în casele lui Const. Theodor Ghica, de la Copou, de belle-arte) s-au succedat: Gheorghe Panaiteanu păcăte şi astăzi, după 12 ani în clădirile Şcolii centrale de fete din strada Bardasare (1860-1892), C.D. Stahi (1892-1901), Emanoil reînnoirea Muzelor (Lic. “Mihai Eminescu”) şi apoi în celebra P. Bardasare (1901-1910), Mihail Carp (1910-1911), patrimoniului muzeal cu lucrări ale artiştilor casă a Academiei Mihăilene, astăzi demolată. În 1958, Gheorghe Popovici (1911-1929), Ştefan Dumitrescu contemporani. Din 1986 nu s-au mai făcut achiziţii la Pinacoteca ieşeană este integrată în Complexul muzeal, (1929-1933), Al. D. Atanasiu (1933-1937), Nicolae Muzeul de Artă ieşean, decît sporadic, în funcţie de ca secţie de artă, în prezent închisă din cauza lucrărilor Tonitza (1937-1939), Roman Simionescu (1939-1949). “relaţiile” care au existat între conducere şi artiştii de consolidare şi Cu excepţia lui Nicolae Tonitza toţi directorii şcolii au ofertanţi. Generaţia artiştilor ajunşi astăzi în pragul restaurare. fost în acelaşi timp şi directori ai Pinacotecii. Cît timp pensiei nu se regăseşte în patrimoniul actual al Tonitza a fost director al Academiei, director al Animat de ideea Muzeului de Artă. Şi bani au fost în aceşti aproape 40 Pinacotecii a fost Jean Cosmovici. În 1949, Academia de promovării artei, de ani de ruptură între generaţii ! belle-arte fuzionează cu Conservatorul de muzică şi Mihail Kogălniceanu De aceea autorităţile statului, colecţionarii, ar trebui artă dramatică luînd fiinţă Institutul de Arte frumoase a avut şi certe să se lupte pentru deschiderea la Iaşi a unui muzeu din Iaşi, a cărui existenţă efemeră încetează în toamna preocupări de consacrat artei contemporane, într-un spaţiu propice lui 1950. Învăţămîntul artistic ieşean îşi va desfăşura colecţionar. Marele acestui demers. Vremurile sunt cum sunt şi oamenii activitatea în cadrul Institutului pedagogic (3 ani) din om politic era sub ele ! Dar ce mai rămîne de văzut într-un oraş ce se cadrul Universităţii ieşene, după 1989 revenind pe dominat de pasiunea vrea al culturii! Este necesară o dezbatere serioasă pe deplin în drepturi în cadrul Universităţii de Arte pentru artă, care l-a această temă dacă se mai doreşte supravieţuirea “George Enescu”, diversificîndu-şi aria disciplinară. sustras din viaţa artelor, dar mai ales a artiştilor care, doborîţi de sărăcie politică, astfel încît Expoziţia aniversară de la Galeriile “Dana”, şi boli, vor intra în Eternitate. Regele Carol în intitulată “Maeştri de ieri şi de azi”prezintă succint Cu toate acestea neajunsuri, Galeria “Dana” memoriile sale valori ale muzeului de artă ieşean, din motive lesne de reuşeşte să reţină atenţia iubitorilor de artă cu consemna la acea înţeles (lipsa spaţiului, deşi aceasta putea fi rezolvată manifestări de excepţie ce fac onoare Iaşului, expoziţia vreme că M. în colaborare cu UAP filiala Iaşi) au fost prezenţi pe de faţă definindu-se ca o expoziţie eveniment. Felicitări simeze maeştrii-dascăli ai şcolii de arte ieşene. Din organizatorilor. CRONICA Noiembrie 2010 23 literaturile imaginarului din precambrian, păstrându-şi nostalgia pentru un trecut dintr-o lume vrăjmaşă a viitorului. Şi totuşi, îi învinseseră. E ziua judecăţii de apoi(II) stabil. A fost o zi în care ai avut o situaţie stabilă, ţi-o doreşti Victoria fusese necesară pentru siguranţa şi existenţa mai departe. Ai avut cîndva bani, crezi că îi vei avea tot planetei sale, Zara, şi a semenilor săi. Faţă de alte rase din George CEAUŞU timpul. Există în noi un mecanism de selecţie a tot ceea ce univers, ei au un suflet, sunt sensibili şi, mai ales, iubesc am avut bun şi datorită acestuia devenim absurzi în natura, care este una de tipul unei păduri tropicale, unei 5. Al patrulea element: focul. Şoarecele este un duşman pretenţiile noastre. jungle. Ei au nişte reguli şi valori ce sunt respectate pentru periculos: ronţăitul lui poate fi semnalul. E ceva care În faţa mărturisirii lui neaşteptate, intru în derută, însă binele planetei. declanşează această maşină de tortură: ronţăitul lui. Sau nici el nu observase ce adusesem cu mine în mînă şi De-a lungul timpului, planeta fusese vizitată de mieunatul pisicilor care mi-au copleşit odaia. Sau petuniille pusesem cu grijă pe podea. Ridic ranga metalică deasupra extratereştri cu gânduri mai mult rele decât bune. Deci care îmi cresc şi în nas, că n-am lădiţe prin care să le mai pun. capului şi descifrez în ochii lui oroarea. Până la urmă, scapă fusese tot timpul în pericol, chiar atacată iar existenţa ei Sau imaginea soarelui sîngeriu în fereastră. Dar strada, dar doar cu un nasul: laşitatea mea cotidiană mă împiedicase să- atârnase de un fir de păr. Mulţi voiseră s-o cucerească în sala de aşteptare? Poate ele ascund nişte aparate. Aş fi fost mi duc gestul până la capăt. Totuşi, i-am „scăpat” un pumn scopuri josnice şi să facă din ea ce vor. Extra-benţii curios cum se declanşază mecanismul reintrării în timp. Cum între ochi. proiectaseră un deversor care să urmărească, de-a lungul eram închis în inima unor zile care să semene între ele ca două uscatului, linia Ecuatorului, şi, să te ţii!, ploi acide, mirosuri picături de apă. Doar aici, pentru că, în linii mari, totul este la 6. Al doilea interviu. Managerul-adjunct al Institutului şi alte alea bine, totuşi, că proiectul n-a fost pe placul altora, fel. Nu puteam învinge timpul decît pe intervale mici, unde Recluziunii Temporale Diurne: Luaţi loc, vă rog. care găsiseră acelei linii de referinţă întrebuinţări chiar mai încă mai exista imprevizibilul. Candidata încearcă să-şi facă loc printre şoarecii care fetide. Din vorbă în vorbă, din ceartă în ceartă mai nimic nu Iarăşi micul imprevizibil, apărut la intrarea blocului. "Eu roiesc în încăpere. Şoareci în general gri, dar şi mai a apucat să fie pus în practică. De fiecare dată, cei de pe sunt judecătorul conştiinţei tale", îmi spune el solemn, cu o negricioşi. Câţiva dintre ei sunt chiar albi, poate hamsteri. Zara luptaseră până la capăt pentru ca „leagănul lor voce fadă. Văpaia dimineţii cositoreşte costumul gris-fer al Dresorul (de la masa prezidiului): Nu vă speriaţi, sunt cosmic” să fie salvat. celui care ridică acum degetul arătător: "N-ar fi rău să te dresaţi. Vă plac pisicile? Planeta e un templu vegetal unic, dar puţini vizitatori au gîndeşti, tinere, la nişte lucruri elementare de conduită." Candidata (după ce, în sfârşit, se aşează pe scaun): Da, venit pentru a o ajuta şi proteja împotriva războiului. Încerc să cer lămuriri: "Nu puteţi fi mai explicit?". " tii mai îmi plac. Ajuns pe Zara când nu avea încă un an, Suhan fusese bine decît mine despre ce-i vorba, tinere. N-ar fi rău să te Dresorul: A fost un răspuns spontan sau de întâmpinat cu recunoştinţă de către locuitorii ei ca şi cum ar mai gîndeşti, totuşi." Îmi pierd replica, în vreme ce omul în circumstanţă? (Priveşte cu subînţeles la cele două pisici gri fi fost de-al lor, deşi fusese „scuipat” din spaţiu de o capsulă gris-fer îngroaşă glasul: care se lăfăiesc pe masa prezidiului). cosmică în formă de triplă păstaie. Deceleratoarele – Fii foarte-foarte-foarte-foarte-fooaaarte atent, că, dacă Candidata: Nu, chiar am un studiu despre inteligenţa acţionaseră în trei trepte şi capsula asolizase lin pe ţărmul nu gîndeşti... pisicilor, îl vedeţi în CV. Mării Liniştii. Zaranii îl găsiseră agitându-şi gheruţele în Necunoscutul rămîne în urmă iar eu, în sfîrşit, ies în Învăţătoarea pensionară: Sper că aţi citit şi basmul păstaia mijlocie. În celelalte două, de pe margine, părinţii stradă. Astăzi veşnicul apostrofator nu m-a cruţat nici „Pisica încălţată”. săi îşi dormeau somnul de veci: nu supravieţuiseră centurii măcar la ieşirea din bloc. Candidata: Cred că aţi vrut să spuneţi „Motanul radioactive a planetei. Zaranii l-au îngrijit ca pe unul de-al Şi totuşi, reperul este acolo. Necunoscuta de fiecare zi. încălţat”! lor, căci sângele său îşi schimbase compoziţia şi el fusese la Facem împreună cîţiva paşi, în privirea ei sunt toate Managerul adjunct: Văd că aveţi o licenţă în biologie. un pas de moarte. Într-un final, s-a vindecat datorită reproşurile din lume, simt că aş putea încerca o strategie de Dar şi una în psihologie. leacurilor miraculoase pe care le găsise acolo, pe planetă. apărare, dar apar în zare coloanele imense ale sălii Poliţistul (cu fluierul la gât): Deşi la noi nu prea În curând va fi pregătit pentru o nouă misiune de tribunalului şi ea îmi prinde mîna în grabă: contează studiile, ci practica profesională! (Şi suflă din toţi apărare. Marea sa bogăţie este natura, oaza lui de verdeaţă, – Sunt sigură că nu eşti vinovat cu nimic. Dar nu-i mai bojocii în fluierul cu pricina.) ce este o gură de oxigen în haosul nociv al universului. judeca pe ceilalţi! Candidata (în timp ce doi dintre cei aflaţi la masa Pentru că zaranii trăiesc într-un paradis natural de o rară – Dar pe mine cine mă judecă? prezidiului îşi acoperiseră urechile, oripilaţi): Nu mă prea frumuseţe, în care creşte şi se dezvoltă o vegetaţie exotică şi Tu ai fost deja judecat! sperie lucruri dintr-astea. fertilă. Au datoria să apere acest templu cu preţul vieţii. Cum vine asta? Dresorul: Nici şoarecii şi nici pisicile, înţeleg. Să ştiţi că Zara a fost asaltată uneori de creaturi blânde, solidare şi Şi condamnat, îmi şopteşte ea, făcându-se nevăzută sunt colaboratorii noştri... externi. binefăcătoare, ce vin cu scopul de a ajuta, promovând şi după unul dintre uriaşii piloni ai clădirii. Managerul adjunct: De mâine vă puteţi deja prezenta la susţinând viaţa sănătoasă. Extratereştrii cei buni s-au oferit Se pierde printre frontoanele înalte. Ea nu are ce căuta lucru. să protejeze planeta de poluare, incendii şi de tot ce mai departe. Sala Închisă e luminată de un şir de torţe de-a Învăţătoarea pensionară: Trebuie să vă întâlniţi, ca din dăunează mediului. Ei conservă toate lucrurile în exces sau lungul peretelui. Torţele fumegă în spatele celor înşiruiţi de- întâmplare, cu acelaşi om. În fiecare zi. care sunt irosite pentru ca nimic să nu se piardă. a lungul zidului. Nimeni nu-mi spune nimic: există un Candidata: În asta constă recluziunea temporală ? Nu e nevoie nici de arme sofisticate, nici de nave culoar între el şi ceilalţi. Le-ar trebui nişte mantii şi corul ar Managerul adjunct: Ei, mai vedem, pentru că aici este hipersonice şi nici de puteri paranormale pentru a putea trăi fi perfect. Privirile lunecă de pe pereţi şi se opresc asupra un spaţiu-timp închis. în spaţiu. Aceşti oameni simpli de pe Zara urăsc toate astea. mea. După ce mă cîntăresc în tăcere, ochii se înalţă spre Candidata: O nouă formă de penitenciar pentru anumiţi E nevoie doar de puritatea aerului şi de iubire, cinste şi tavan şi corul de priviri mute izbucneşte la unison: oameni. modestie. Şi totuşi... "DE CE NU TE GÎN-DE ŞTI?" Managerul adjunct: Lăsaţi vorbele mari! Ia deschideţi * Nu s-a auzit nici un cuvînt. Corul e alcătuit doar din fereastra! Suhan călătoreşte în spaţiu fără nici o navă sau alt mijloc priviri dezaprobatoare lucind în luminile făcliilor. Candidata (cu aceeaşi siguranţă): Fereastra e în parohia protector: el însuşi este nava. Are aptitudini şi capacităţi de – Nu e o clipă să nu mă gîndesc, dar care e vina mea? dumneavoastră. Ce rost are s-o deschid dacă nu vă pot Zburător. A trebuit să plece spre alte ţinuturi în urma Corul antic: "DE CE, DE NECE, DE CE, DE NECE?" impresiona? pactelor şi înţelegerilor cu diferiţi extratereştri. Uşa din capul scării se deschide şi sunt strigat printre Poliţistul (cu subînţeles): E un parter, nu vă puteţi Este acum, sleit de puteri, pe Asteroidul Albastru. Lovit palele de fum. Ajung în faţa juzilor, care scot fum pe nări. arunca în gol, asta-i treaba! de un proiectil minuscul, dar inteligent, pierduse mult Cer un pahar de apă, dar am uitat că azi este ziua de foc: mi Învăţătoarea: Norocul tău, colega, este că începi cu sânge. Se gândea că trebuie să plece acasă pentru că, în orice se dă o halviţă fierbinte, celebrul "fum pe băţ". Juzii mă parterul. Pe cei aflaţi în ultimul stadiu îi aducem noi moment, putea apărea o altă armată de monştri şi atunci va privesc şuşotind între ei, în spatele perdelei de fum par a (accentuează asupra cuvântului) la parter. fi pierdut. juca un telefon fără fir. "Veniţi, vă rog, mîine", vuieşte În jurul său sunt băltoace verzi de sânge. Băltoacele se primul glas. "Recluziunea temporală", se ridică şi al doilea. 6. Al cincilea element: vidul. întind ca o canava, de-a lungul liniei pe care se târâse. Se "Recluziune", mestecă al treilea. Pun ochii pe şeful Necunoscuta a intrat, nu se ştie cum, într-o altercaţie: străduieşte din răsputeri să rămână treaz. Dinţii îi ies din completului, îl măsor atent, pentru ca figura lui să mi se una dintre colegele coriste o trage de păr. gură, îşi muşcă buzele cu colţii săi ascuţiţi şi întorşi. Scoate, fixeze în minte. – Îl întîlneam în fiecare zi, din întîmplare. Atît, ridică ea involuntar, un urlet de durere, deşi ar vrea să zacă acolo, ca Ies din sala imensă trecînd prin faţa corului mut. Uşa de din umeri, încercând să se ferească şi să îndepărteze mâinile un adevărat cadavru. N-ar mai simţi nimic, simţurile lui ar la intrare se urneşte greu şi peste lumina torţelor năvăleşte celeilalte. avea protecţie. Zgomotul din cap i se transformă, brusc, Soarele. Incredibil, femeia-reper mă aşteaptă afară, prea se – Şi cum, femeie, nici un scop? Nici un plan nu stătea în într-o bubuitură şi simte cum îşi pierde cunoştinţa. ţine de capul meu. N-o fi vreo ştoarfă? capul ăla al tău plin cu tărîţe? De unde atîta mîrşăvie? Peste o oră sau peste o zi (puţin mai contează, căci – Aş vrea ca întîlnirea noastră să dureze la nesfîrşit, – Care, ce? îngaimă femeia. De fapt, nu ştiu, răspunde zăcuse în nesimţire) se trezeşte, examinând, palmă cu apropiindu-se şi atingîndu-mi, mai mult din greşeală, braţul tot ea, simţindu-se cu musca pe căciulă. Fusese dată afară. palmă, teritoriul din jur. Este aproape înţepenit şi abia mai gol. La atingerea braţului ei fierbinte, mi-l retrag: domnilor, Dirijorul dă tonul corului antic: "DE CE NU TE GÎN-DE poate face câteva mişcări elementare. în ziua de foc, din cauza fierbinţelii pînă şi dragostea e ŞTI?" Zace într-o baltă de sânge. Ciudat este faptul că balta prohibită. Iau eu strig la ei: aceea pare să se scurgă spre nicăieri, ghidată de ridurile – Mai bine mîine..., vine sugestia mea. – M-am tot gîndit şi răzgîndit! Credeţi că orice acţiune scoarţei. Muiat în sânge, părul i-a devenit cleios. Alte şi alte – Da, mîine... (ea). trebuie să aibă un scop? şuviţe verzi i se scurg încet, abia perceptibil, din nas şi din Şi mă lasă în pace, în sfîrşit. Mai am de căscat gura Corul antic: "DE CE NU TE GÎN-DE ŞTI?" gură. printre coloane şi torţe, poate o oră, două. Au fost vreo – Da, trebuie să aibă un scop declarat, scîrţie prima Cu un efort neomenesc, se ridică, se sprijină pe cinci-şase, pînă la lăsarea bună a serii şi aprinderea torţelor rotiţă. De fapt, prima rotiţă e prim-judecătorul cu nasul picioarele din spate şi îşi ia zborul, întinzându-şi aripile nu străzii. În sfîrşit, şeful completului iese. Mă ţin în spatele lui puţin umflat nu se ştie de cine! prea largi. Sângele continuă să-i şiroiască şiroaie subţiri, la o distanţă apreciabilă s-ar puea să mă recunoască. Totuşi, – Un scop social constructiv, scîrţîie cea de-a doua. abia vizibile curgând prin spaţiu doar câţiva milimetri şi îl însoţesc pînă acasă, chiar acceptînd riscul să trec prin Iar noi trebuie să-l cunoaştem şi să-l evaluăm, conchide transformându-se în pulbere. Steluţele de gheaţă îi nesfîrşite coclauri. "Acasă" înseamnă un cartier lăturalnic, în cea de-a treia rotiţă. Şi pentru asta mai trebuie să veniţi punctează traiectoria prin spaţiu. Ele strălucesc şi cad într-o dosul unui gard jalnic de scînduri. Ciudat mi se pare ca o mîine. ploaie torenţială, răspândindu-se prin univers. dărăpănătură să fie chiar o casă. Îl las să intre, nu aud Drumul ni se intersectează cu corista nebună. Cu părul * răsucitul cheii în broască, în ochiul de geam se face o vâlvoi, cu ochii injectaţi, parcă ar vrea să-mi spună ceva. În cosmos, cele mai preţioase lucruri sunt stelele. lumină, apoi aştept cinci minute şi dau buzna în casă fără să – Mai bine mâine, ţin s-o asigur. Abia acum îmi dau Tăioase ca un brici, ele strălucesc ca aurul, ca argintul sau ca bat la uşă. În prealabil, am pus mîna pe ceva contondent: o seama cît e de proastă. Noua mea cunoştinţă e dublu arama, împodobind cu ghirlandele lor de lumină bară de fier culeasă de undeva, de pe stradă. Nu mă licenţiată în biologie şi psihologie. Sângele lui Suhan va ajunge în călătoria lui pe alte aşteptam ca el să-mi dezvăluie chiar pe nepusă masă cînd se Da, mâine, afirmă noua necunoscută şi mă strânge mai planete. Dacă va fi descoperit, acest lucru îi va înfuria pe va sfîrşi acest nesfîrşit chin al chemării mele la bară. tare de braţ. duşmanii rasei sale. Urmele de sânge îi vor conduce la el, Nu-mi vine să cred: este chiar judele cel mare. poartă pe dându-le dovezi clare asupra situaţiei sale disperate. Alte el un maiou, un chilot iar pieptul păros şi picioarele războaie galactice stau să izbucnească. aşijderea îi completează toaleta. Stă undeva, în penumbra Pe alte planete se vor investiga de zor şi se vor analiza încăperii şi lumina spălăcită care îl învăluie nu-i descifrează Sânge cosmic aceste particule de materie. Apoi se va dovedi că sunt urme detaliile feţei. Adriana MORUZI de sânge extraterestru şi vor începe adevărate aventuri în – Eu am mai mult de o zi, tinere. Pare imens, dar n-am căutarea probelor. Desigur, şi cei de pe Zara vor ajunge în motive să te mint. posesia probelor şi se vor pregăti de un nou război, pentru Fusese o luptă hotărâtoare cu extratereştrii de pe Steaua că sângele lui nu poate striga: „sunt al vostru, voi m-aţi Pare atît de abordabil, încît accept să mă servească cu o Albastră. ţigară. Fumează şi el tacticos, scoţînd fumul pe nări şi pe adoptat!”. Tot mai anemic, purtat în trena vântului solar al Steaua Albastră este, de fapt, o planetă strălucitoare ce unei stele îndepărtate, Suhan pluteşte prin spaţiu într-o ambele urechi. Estimp, gîndurile par să-l frămînte. găzduieşte o rasă malefică, mult mai evoluată decât a sa, – Îţi spun eu secretul, tinere. Sufletul nostru e o relicvă călătorie fără sens şi, poate, fără sfârşit.

24 Noiembrie 2010 CRONICA littérature sans frontières barbarie urbaine. Un jeune homme infirme - qui n'était de mes forces. Voila pourquoi je te demande ce service : va Fumer tue autre que le protégé de Mgr. R. - avait pris l'habitude de se le voir et, pour le nom de Dieu, essaye de le dissuader de Anna Maria CIAUNICÃ balader seul avec son fauteuil roulant, au centre-ville. Il m'impliquer dans cette histoire. Dis lui qu'il ne m'écrive était devenu un habitué décoratif des trottoirs à certaines plus. En revanche - précisa R en baissant la voix, comme D'abord, la matinée avait plutôt heures de la journée. Seulement voilà, Frédéric décida de pour une prière - si toi tu veux intervenir pour lui, moi, bien commencé : dans la rue, un mettre fin à ses jours d'une façon, pour ainsi dire, discrètement, je te soutiendrai. Mais avant, il me faut cette jeune homme au look grunge s'était spectaculaire. Durant son récit, Mgr R s'arrêta à plusieurs lettre. Il n'y a qu'une. " approché pour lui demander du feu. reprises pour essuyer les goûtes de sueur qui perlaient son Maxime accepta sans hésitation, serrant avec En cherchant son briquet, Maxime large front dégarni. empressement la main de son oncle. "Quel vieux renard!" ouvrit nonchalamment son manteau, - "Figure-toi, mon petit, fit-il presque tremblant, que songea-t-il avec un sourire indulgent. Mais bon, après laissant entrevoir un magnifique Fred s'est jeté avec son fauteuil roulant à vive allure, au tout, c'était là une occasion inespérée de visiter une prison. habit d'évêque qu'il portait dessous beau milieu de la rue, entraînant avec lui la chute de trois - Mais que fais-tu déguisé ainsi ? - s'étonna soudain ce jour-là. Le jeune écarquilla alors autres personnes qui marchaient tranquillement à côté de Mgr. R. lorsqu'il s'aperçut enfin du costume que portait des yeux étonnés et laissa échapper lui: une vieille dame, et un couple qui venait de faire leurs Maxime. un "Oh la vache!" Puis, il se ressaisit courses." - C'est pour ce soir. Je voulais vous le montrer avant. et s'exclama : "T'es vraiment cool, - Et?! - Dommage... Soupira Mgr. R en lui caressant les joues. mec! T'es le premier prêtre que je vois et qui a le courage - "Et - continua Mgr R - figure-toi que la voiture qui Tu aurais fait un beau serviteur de Dieu. Viens là pour que de reconnaître qu'il fume. Cool! T'es pas un faux cul passait à cet instant, en voulant l'éviter, est montée sur le je t'embrasse. comme les autres! J'en connais moi de ces messieurs qui trottoir d'en face et fauché le couple sur le coup, ensuite a - Arrivé sur le seuil de la porte, Maxime hésita ont l'air de petits saints, et qui aiment se faire sucer sous le voulu éviter la vieille dame, sans succès, puis elle quelques instants puis demanda brusquement : canal. Hé hé! Tiens, je te fais cadeau d'un pétard. Allez, s'encastra dans une vitrine d'un magasin où elle tua un - As-tu couché avec lui? sois pas timide, prends-le ... C'est cadeau pour le j our de homme qui faisait des lèche-vitrines devant des robes de Ayant eu sa réponse, ils regagnèrent le salon où trois l'an..." mariage. Le pauvre ! Il s'apprêtait d'épouser la femme autres membres du petit clan, déjà au courant de tout, les avec laquelle il vivait depuis plus de dix ans. attendaient en sirotant un vieux porto. Tout se passa Maxime refusa avec un sourire niais et s'éloigna sans - Comment le savez-vous? - s'enquit Maxime. comme prévu : la présence Maxime égaya savoir quoi dire. Quelques pas plus loin, il se ravisa et héla - Par sa veuve. Sa toute fraîche veuve. Elle était dans la l'atmosphère, les discussions eschatologiques le jeune homme. "Tiens! On fait un échange - lui proposa-t- boutique et essayait une robe. Son homme fumait une s'enflammèrent avec le vin et faillirent prendre feu à la fin il. Je t'offre le briquet, tu me donnes le pétard." cigarette dehors. Quand elle a entendu le bruit, elle est du repas, grâce au vieux rhum de 12 ans d'âge. L'adolescent accepta, ravi de mettre le grappin sur un sortie, toute habillée en blanc et le vit la gorgé tranchée par Ce soir là, Maxime rentra tellement content de sa magnifique Zippo en argent. Puis Maxime continua sa les vitres de la boutique, écrasé par la voiture. journée, qu'il se mit en vitesse à son bureau pour écrire un route d'un pas plus léger, rafraîchi par la naïveté de cette - Quelle horreur! s'écria Maxime. sujet de nouvelle inspiré de l'histoire macabre de cet anonyme et inespérée admiration. Non, il n'était pas - Hélas! C'est la vérité... - bégaya Monsignore R. Le pire homme mort juste avant son mariage, pendant que sa évêque. Il allait juste faire une bonne blague à son oncle, se - poursuivit l'évêque - c'est que le suicidé n'est pas mort. femme essayait une robe dans la boutique. Il prit donc une déguisant en prêtre pour la fête du Nouvel An. Arrivé Frédéric est bel et bien en vie... Il n'a eu que quelques feuille et nota, distraitement, le titre : "Fumer tue..." Puis il devant la lourde grille du bâtiment épiscopal, il s'arrêta égratignures. éclata de rire, un rire nerveux, fébrile. Il ferma les yeux et quelques instants, hésitant. Il alluma d'un geste sec le Maxime tressaillit et rougit légèrement. Le vieux était- s'imagina l'histoire suivante : avant de se marier, cet pétard. Il soupira. Il sourit ensuite. Cette fois-ci c'était dans il déçu, ou content d'apprendre que son jeune et bel ami inconnu avait hésité, disons. dix ans. Dix ans pendant le bon ordre : d'abord soupirer, ensuite sourire. était encore en vie? lesquels il avait probablement vécu avec cette femme, sans Depuis plus de quinze ans déjà, le premier janvier - "Et comme cela ne suffit pas, la vieille dame morte se décider de lui demander la main. Et puis un jour, les c'était le même cérémonial : la famille se réunissait chez était une riche américaine venue flâner et faire du pleurs féminins sont entendus et l'homme dit « oui », las et monsignore R., fin amateur d'art, petit-fils d'un grand shopping chez Gucci; son mari veut la peau du scélérat à fatigué de se disputer avec elle. Enfin, ils vont choisir la homme politique dont les ascendants, fort habiles, avaient tout prix. Il veut obliger le gouvernement français de le robe. Elle le prend avec elle, pour demander son avis. Lui, su ramasser plusieurs dizaines de chefs-d'œuvre dans de condamner à mort selon la loi américaine." il la regarde distraitement, et pendant qu'il la voit parée de nombreux palais parsemés au nord de Sienne. Au départ, -"C'est impossible! - s'écria Maxime. C'est un criminel dentelles, il se rend compte, la gorge sèche, que ça y est, il fortement intimidé par la grand savoir vivre de son oncle, français, il sera jugé d'après nos lois! " vieillit. Que c'est définitif. "Laquelle tu préfères, celle puis vite désenchanté - avec l'âge, Maxime appréciait de -"Pas tout à fait." - intervint l'évêque. "Il n'est pas drapée à la romaine, ou la classique avec crinoline?" - lui moins en moins les après-midis ennuyeux de ce petit français. Sa mère est Française, mais l'enfant n'est pas né demande-t-elle. Il hésite. Mais non pas pour la robe, mais cercle d'initiés - il évitait donc autant qu'il pouvait ces en France. Il est né plus précisément à... - le vieil homme pour la vie, pour cette vie. Il a le vertige. Il vient d'effleurer déjeuners trop longs et trop copieux. Mais cette année là il fronça les sourcils comme s'il cherchait quelque chose la mort. Mais non pas le concept de la mort, celui que nous y fut invité avec insistance pour une raison spéciale : tous dans sa mémoire - à Pecs." connaissons tous et qui est froid et stérile comme le ventre les ans, les fidèles des soirées de Monsignore R attendaient -"Où ça?!" - Maxime était de plus en plus étonné de d'une vieille femme, mais la vraie mort, celle qui est patiemment la fin du monde et la venue de Christ, voir à quel point le vieux prélat était informé sur l'affaire brûlante et enivrante comme le sexe d'une jeune fille confortablement installés dans leurs fauteuils Louis XVI, de ce mystérieux jeune homme. excitée. "Chérie, prends celle qui te plaît. Je vais sortir un verre de vieux cognac à la main. - "C'est une ville au sud d'Hongrie." - l'informa R. fumer une cigarette." Il sort. Elle le suit de regard, alarmée Mgr reçut son neveu directement dans son bureau et "Donc, c'est un peu compliqué. S'il est officiellement et blême. Son instinct ne lui a pas menti. Cet homme ne ne manqua pas de remarquer, avec un certain dédain, qu'il Hongrois, c'est mal parti pour lui, car il y a des accords l'aime déjà plus. La femme rentre dans la cabine, et enlève était en retard. Maxime était de très bonne humeur, à entre les Etats Unis et Budapest très étroits." silencieusement sa fausse robe. Soudain, elle sursaute car cause du pétard sûrement. Mais dès qu'il franchit le seuil Maxime passa prudemment à l'attaque: elle croit entendre l'effondrement de sa vie avec un fracas de la pièce pour aller lui embrasser la main, Maxime - "Mais... Je ne comprends toujours pas ce que vous épouvantable. Elle renfile sa robe et veut courir après son comprit qu'il c'était passé quelque chose d'imprévu et de avez affaire là dedans." - dit-il d'une voix suave, en épiant homme, lui demander de l'amener à la maison, sans robe, grave, car R. trépignait d'impatience. attentivement les traits et les grimaces de son oncle. sans mariage, sans rien. Juste leur amour... - Je vous présente mes meilleurs vœux... - "Figure-toi, mon petit, qu'il y a une partie de mon Et là... Elle le voit, rouge de sang, le visage collé aux Mais...Qu'avez-vous, monsignore? Vous êtes tout pâle..."- âme qui veut sauver ce malheureux - soupira Mgr jetant vitres. Les cris désespérés des vendeuses se mêlent à ses observa Maxime. L'évêque lui jeta un regard de grande un coup d'œil miséricordieux vers le ciel. Je me dis que si propres cris, le monde devient étroit, suffocant. "Salaud! pitié. j'arrive à l'arracher au désespoir, ce monde aura peut-être Salaud! -hurle-t-elle lui secouant la tête qui bâillait entre - Vous sentez l'herbe, mon ami... - dit l'évêque avec une chance de plus. Mais... En même temps, les gens vont les épaules du mort. Dix ans que j'attends ce moment et tu dédain. bavarder, vont parler... Ils sont prêts à tout. meurs maintenant! Salaud!!" Une des vendeuses tente de - Ah! Vous connaissez cette odeur?! - fit Maxime mi- Maxime fronça les sourcils, en considérant d'un œil l'arracher de là. Le sang risque de salir la robe Dior, amusé, mi-inquiet. méfiant son oncle. voyons ! Instinctivement, il sentit que ce n'étais pas la fumée de -"Que dois-je faire? Que puis-je faire pour vous?"- Maxime serra les paupières pour mieux imaginer la cannabis qui indisposait son oncle. Il demanda-t-il après un court moment de silence. scène. Comme tant de fois, son âme frémit du plaisir devait y avoir autre chose... Mais quoi? -J'aimerais que tu ailles voir Fréderic de ma part, et devant cette douleur paradoxale qui le mettait en état de - Je n'ai pas envie de te faire la morale, pas aujourd'hui que tu lui dises d'arrêter de m'écrire. Voilà, c'est tout. Tu y grâce. Son cerveau réagissait plus promptement au - se ressaisit R. J'ai un service important à te demander. arriveras. malheur qu'au bonheur et qu'il agitait le mystérieux Viens avec moi. -Il vous a écrit ?! rouage des pensées en s'accrochant plutôt à la souffrance Mgr l'invita dans son cabinet privé et lui proposa une -Oui, plusieurs fois. et la noirceur de l'être, qu'à la lumière du calme et de la cigarette. Maxime eut envie de lui demander des détails sur les volupté silencieuse cachée dans la routine. Il était de ceux - Nous n'avons pas beaucoup de temps. - s'empressa-t- lettres, mais il savait que c'était peine perdue à l'avance. qui n'avaient pas honte d'avouer qu'il commençait à se il. Sache que tu seras toujours mon neveu préféré. Jamais il n'obtiendrait de son oncle plus de paroles qu'il ne sentir exister plus distinctement lorsque la terreur de la l'était disposé de fournir. mort lui soufflait sur le visage. La mort des autres, bien Le vieux prélat commença son récit par moult soupirs En gros voilà ce qui c'était passé : le jeune Frédéric, pris évidemment. Avec la mort de ces malheureux, il sentait et hochements savants de tête, avant de s'effondrer de panique devant la perspective d'une vie à moisir en grandir en lui l'exultation de cette joie païenne qui lui littéralement dans le fauteuil qui lui servait prison - alors qu'il était déjà, se disait-il, emprisonné sur sa rappelait qu'il était, lui, bien vivant. temporairement de berceau à chagrin : il y a quelque chaise roulante - s'était rappelé de l'amitié que monsignore Il réfléchit un instant, puis nota, un peu à contrecœur : temps, il avait fait faire des travaux dans son chalet de R. lui avait témoigné à une époque, et lui avait écrit "Pourquoi la mort a-t-elle pour moi le visage cru d'un Morvan. Parmi les ouvriers qui travaillaient chez lui il y plusieurs lettres enflammées pour lui demander cheval égorgé, d'où le sang jaillit avec fureur, en sanglots. avait un certain Frédéric, un jeune et bel orphelin qu'il d'intervenir favorablement pour lui et, si besoin, le faire Toute cette matière rouge..." Mécontent, il raya tout, jeta la avait croisé plusieurs fois durant les missions de Secours passer pour un fou. Au départ, R. ne voulait pas lui feuille et reprit une autre : "D'ailleurs, quand on pense Catholique. Durant les travaux, l'évêque et Frédéric lièrent répondre. Puis, un jour, un messager lui fit parvenir la bien, il n'y pas une seconde où, dans les 4 coins du monde, plusieurs conversations intéressantes et purement copie d'une lettre que Mgr R. avait écrite à Frédérique, quelqu'un, un type comme moi, meurt - songea Maxime. intellectuelles -assura l'évêque - puis ils se perdurent de lettre dans laquelle certains passages oscillaient entre Vouloir oublier cela, c'est comme vouloir oublier que le vue. Or, cette année justement, avant Noël, lorsque R Platon et Lysias. C'était une lettre enflammée et assez monde existe. Peut-on voir les visages de tous les inconnus visita la prison de Fleury afin de soulager un peu les âmes compromettante. Hélas, Monsignore R. était une âme qui crèvent, à cet instant même, à l'autre bout du monde, de ces malheureux, il fut surpris d'y trouver Frédéric, en faible. Il prit peur. Il voulait à tout prix récupérer cette ou peut-être même au bout de la rue, ici, tout près? fauteuil roulant. Il attendait d'être jugé, car il était accusé lettre. "Vois-tu, mon cher Maxime, -se plaignit le vieux Pendant que moi je trempe mes lèvres dans cette du meurtre. prélat de sa voix tremblante et rauque - ma situation, ma délicieuse tasse de thé, quelqu'un embrasse les lèvres - Sainte Marie! - s'écria Maxime soudain intéressé. Pour position et ma réputation ne me permettent pas de me glacées de la mort. C'est jouissif!! - conclut-il trempant, une fois qu'ils ne discutaient pas théologie ou cuisine de mêler à ce genre d'histoires. Un crime ! Tu te rends effectivement, ses minces lèvres dans une tasse de thé à la Noël. Comment en est-il arrivé là? compte? Moi?! Intervenir pour un criminel?! C'est au-delà bergamote. Excellent thé... Le meilleur thé de tout Paris !" Que c'était-il passé au juste? Une affaire de banale CRONICA Noiembrie 2010 25 Plouă bacovian şi liniştea serii degustări cultural - literare 1 zvîcneşte ca o migrenă fidel după interceptările telefonice şi după înregistrările deschis, cu multe proiecte în lucru.” I. Francin (Educaţia, făcute de Securitate în interiorul locuinţei lui Ion D. măsura iubirii), Horia Lazăr (Dialog despre comunism), „Cu picioarele legate de frînghia trecutului Sîrbu în perioada 1 martie 1982-22 septembrie 1983” Laszlo Alexandru (Alessandro Manzoni văzut azi), Viaţa îşi duce mai departe alergarea scrie Mihai Barbu în Apostrof, nr. 9(244). „Majoritatea Dumitru Radu Popescu (Fortimbras cel tînăr şi Atît cît îi permite laţul.” interceptărilor au ca subiect discuţiile pe care le are Dandanache cel bătrîn), Oana Pughineanu (Celora care nu Mihaela Albu scriitorul, cu diverşi musafiri care îi trec pragul casei, sunt Kafka sau another bloody sunday), Segiu Gherghina despre unica sa călătorie în Vest.” Sanda Cordoş scrie (Responsabilitate cu sincope) sunt pagini ce se citesc cu „Patria scriitorului nu este limba lui, ci conţinutul despre Liviu Petrescu, cronicar în anii ' 80, susţinută de interes şi folos, alături de Suplimentul educaţional Şcoală acestei limbi.” Iulian Boldea (Un critic al ideilor literare): „Caracterizat & Creativitate, din care am reţinut textele propuse de Hertha Müller de Gheorghe Grigurcu drept un «umanist studios, Şerban Mihai Bogdan (Latente avangarde blagiene), Ioana aspirînd la microclimatul moral al bibliotecii », Liviu Flavia Curuţ (Nostalgii blagiene. Tăcerea. Somnul. Erosul) Ion Fercu, în Ateneu, nr. 9(493), continuă să gloseze Petrescu ni se înfăţişează astăzi ca unul dintre cei mai şi Miruna Ştefana Belea (Încă o poveste care plagiază cu aplicaţie şi har despre Dostoievski şi Tolstoi: „Creaţia reprezentativi critici literari din perioada postbelică, un realitatea). lui Tolstoi, susţine Berdiaev, este apolinică, iar cea a lui intelectual rafinat, dotat cu o subtilă şi nuanţată „Un hipiot în vremea comunismului” se intitulează Tolstoi este dionisiacă. [...] Aveau o chemare comună: înţelegere a fenomenului literar în toată amploarea sa, grupajul alcătuit de Mircea Mihăieş în Orizont, nr. apărarea prestigiului naţional, conservarea unei culturi de la valorile româneşti la cele universale, de la 9(1536), consacrat lui Nicu Vladimir: „Vechi prieteni, aflată în faţa invaziei şi modernităţii occidentale.” Dostoievski la postmodernism, într-o încercare admiratori care au păstrat din anii '70-'80 amintirea unui Relaţiile cu vecinii (Bogdan Ulmu), sau De-ale paremiologiei concludentă de cuprindere a unor forme sau viziuni artist neînseriabil, a unui artist care impresiona, la prima (Victor Mitocaru) sunt bine aduse din condei, ca şi artistice dintre cele mai diverse.” Poezie rafinată (Călin vedere, prin blîndeţe, iar la a doua printr-o ireductibilă microeseul Rostopasca asumat de C. D. Zeletin. Am mai Vlasie, Ştefan Bolea, Medeea Iancu, Doina Cetea şi Ioan inflexibilitate a refuzului de a fi aspirat de sistem, au reţinut cele propuse de Angela Scarlat (Sărbătoare la F. Pop, alături de Tadeusz Dabrowski - în traducerea făcut eforturi pentru o necesară restituire.” Semnează Marea Pagodă din Vincennes), Mircea Dinutz (Atitudini. Luizei Săvescu şi Alexei Skaldin - în tălmăcirea lui Leo Horia-Roman Patapievici, Andrei Oişteanu, Andra Nostalgii. Corecţii), Elena Ciobanu (Meritocraţii), sau Butnaru), proză viguroasă, bine aleasă, (Ileana Urcan - Pittiş, Mimo Obradov şi Călin-Andrei Mihăilescu. Valentin Ciucă (Nevoia de Irimescu). Horia Bădescu şi Romanul cu ferestre albastre de pe colină), comentarii critice Cornel Ungureanu (Livius Cicârlie - 75. Experienţa George Chiriac dau culoare numărului printr-o poezie de înaltă ţinută (semnate de Irina Petraş, Ştefan Borbely, intervalului), Şerban Foarţă (Elephontul), Gheorghe calmă, de atmosferă, în timp ce Dumitru Hurubă Cezar Boghici, Ioan Bogdan Lefter, sau Ovidiu Pecican) Schwartz (Un proiect babilonic - un interviu de Gheorghe (Internat la psihiatrie) şi Pasqual Mas I Uso (Strategie dau contur unui număr întrutotul reuşit. Mocuţa), Radu Ciobanu (Corpul delict), Jose Thomaz pentru un oraş de umbre), în prezentarea şi traducerea „Capul meu frumos în patru colţuri/ în interior bat Brum (Pessoa, fratele portughez al lui Cioran - un dialog cu Gabrielei Gîrmacea, ne propun fragmente de proză bine clopotele moarte/ caii verzi aleargă pe pereţi/ izbind cu Ciprian Vălcan), Daniel Vighi (Camarazi! Trebuie să alese. potcoava în porţi sparte” scrie Vasile Morar într-o sfîrşim într-un fel această istorie!), alături de Dana Despre Alexandru Husar scrie cu dragoste Grigore poezie (Ospiciu) publicată într-un număr altminteri Chetrinescu (Cancan de maidan) îşi aduc o substanţială Ilisei (Destinul realizat al umanistului) în Dacia Literară, cuminte, 9-10(88-89), din Nord literar. Cronicile literare contribuţie la reuşita acestui număr. nr. 92 (5/2010): „toate aceste osteneli de cărturar ne semnate de Gheorghe Glodeanu (Mircea Cărtărescu şi „Iasomia şi sulful sunt orizontul în dimineaţa relevă integral şi elocvent pe omul de spirit ca fruct al postmodernismul), Daniela Sitar-Tăut (Odiseea ardelenească aceasta” scrie Virgil Diaconu într-o poezie (Insula) unei alchimii a antinomiilor. O alchimie ce a dat la iveală a „fugartistului”) şi Dumitru Micu, dimpreună cu proza publicată în Argeş, nr. 9(339). Despre Paul Goma, la un destin realizat, cum remarca prietenul de o viaţă, lui Ştefan Jurcă (Vatra Monei) şi poeziile Vioricăi Răduţă aniversarea vîrstei de 75 de ani, scriu Jean Dumitraşcu profesorul Constantin Ciopraga.” Oana Opaiţ ( mi-au reţinut atenţia, alături de interviul, realizat de Luceafărul - de la poezie metafizică la „cel mai lung poem de (Lecţia de modestie), Dumitru Ungureanu (Marea cacialma aceeaşi Daniela Sitar-Tăut cu scriitorul Nicolae Tzone: dragoste”…), Nicolae Turtureanu (Problema muzei), a patriotismului românesc), Flori Bălănescu (Un om liber „Nu sunt răsfăţat de critică, dar recunosc că mă ţine pe Cristian Sandache (Radu Petrescu sau boicotarea istoriei), care a făcut istorie - într-un interviu al Mariei Sava), braţe unul din foarte marii noştri critici, Gheorghe Ioan Holban (Poezia ca o mistică a realului), Dumitru Florian Silişteanu (Paul Goma - la Chişinău), Liviu Ioan Grigurcu, care a scris cu înţelegere şi generozitate Ivănescu (Proiectul unei universităţi româneşti la Sibiu, în Stoiciu (Paul Goma, un singuratic superior. Despre despre toate cărţile pe care le-am publicat din 2000 1864), alături de cele scrise de Ştefan Oprea (Fenomenul renaşterea planetei), Magda Ursache (Dezveliţi tot încoace.” Acum şi aici îl pot cita din nou pe Vasile teatral Piatra Neamţ), Bogdan Ulmu (Pitorescul Bacalbaşa), adevărul…), Luca Piţu (Între Paul Goma şi precursorii Morar (Inerţii): „Am renunţat de mult să mai pun Sorina Bălănescu (Portret de ierarh - despre Silvestru proprii) şi Mihai Rogobete (Să nu-l uităm, să-l netăcem). întrebări/ cîtă vreme răspunsurile toate-s nevolnice.” Moraru Andrievici) şi Ilie Dan (O restitutio necesară şi Tot cu ocazia împlinirii a 75 de ani, îi este publicat un În Vatra, nr. 8-9(473-474), îi aduc un ultim omagiu valoroasă - despre un volum de Scrieri istorico-literare ale grupaj de versuri (Pietonii lui Pan) poetului Gheorghe criitorului şi traducătorului Ioan Radin (Ioan Peianov), lui Leca Morariu, realizat de Liviu Papuc) se citesc cu Izbăşescu: „aşa am început să-i cunosc naturii/ primele mai întîi Al. Cistelecan: „Discret pînă la timiditate, dar interes şi mult folos. Mai remarc cele două consistente părţi din biografia-i plină de plîngeri...” cu un ochi atoatevăzător; generos, dar nu fără gustul Convorbiri interviuri - Vasile Iancu în dialog cu Mircea Rusu (O Biblioteca numărului 9(177) al revistei lume normală care nu mai este, oameni frumoşi care nu mai maliţiozităţilor; umorul lui era o conduită nu un literare este asumată de Shaul Carmel: „Îţi aminteşti?/ sunt) şi Călin Ciubotari, dialogînd cu Viorica Gorgos spectacol”, apoi Kocsis Francisko: „Era dintre cei ce Era de mult.../ Copilul nostru/ Întîrzia să vină - /Inelul (Timpul curge in favoarea mea…), alături de un generos ştiau să povestească, îi curgeau cuvintele, le înşira cu lipsă la şirag - /Şi-atunci ne-am dus/ Din stradă să-l grupaj de versuri asumat de Ion Beldeanu, Aurelia patos şi le condimenta cu interjecţii şi un rîs tonic, un luăm”. Irina Mavrodin (Pulsiune corporală şi scriitură), Borzin, Leo Butnaru, Nicolae Coande, Bianca Marcovici, conviv molipsitor...”. Odihnească-se în pace! Cronici Elvira Sorohan (Scriitorul şi multidisciplinaritatea), Claudia Radu şi părintele Dorin Ploscaru. literare docte (Cosmin Borza - Ispăşire, Evelina Oprea - Basarab Nicolescu (La ce serveşte suferinţa? Reflecţii asupra Cu un consistent grupaj de poezie - asumat de Intrarea secretă, Alex Goldiş - Comunismul în benzi vieţii prizonierilor de război români în lagărele sovietice), Marian Dopcea, Dumitru Mureşan, Dumitru Pană, desenate, Nicoleta Cliveţ - Chinuri şi suspinuri, Cristina Alexandru Zub (Multiculturalism şi psihoistorie. Secvenţe Octavian Mihalcea şi Eduard Rosentzveig - debutează Timar - Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii comuniste), locale), Mircea A. Diaconu (Mircea Martin. Portretul nr. 3(28), iulie-septembrie, din Ex Ponto, din care am „serialul” Ruxandrei Cesereanu (Bizarerii în proza criticului), Elena Vulcănescu (Veronica Micle era bunică), mai reţinut cele propuse de Pavel Chihaia (Bio- străină) şi Cli-pite-le lui Daniel Pişcu preced corpusul Ştefan Oprea (Andi Andrieş ludicul), Daniela Petroşel bibliografie subiectivă), Ştefan Cucu (Scrisorile latineşti ale principal alcătuit de Alexandru Vlad, Arta traducerii, din (Gîlceava feminismului cu… femeile), Pompiliu lui Petrarca), Ana Dobre (Realităţi stroboscopice), Angelo al cărui Argument citez: „În principiu, traducere ideală Crăciunescu (Terţul ascuns), alături de Vasile Iancu Mitchievici (Pionierii cinematografiei şi decadentismul), nu există, şi totuşi se traduce masiv. La poezie (Psihologii complicate într-un roman „arestat” jumătate de Cristina Tamaş (Parabola în romanul românesc modern), problemele par insurmontabile. Şi totuşi poezie se veac) şi Constantin Coroiu (Alexandru Paleologu şi Alexandru Mihalcea şi Marian Moise (Scriitori distruşi, traduce permanent. Dacă marile opere literare ar fi nostalgia valorilor) ne propun paginii vii, care se citesc cu cărţi arestate), Stoica Lascu (Polivalenţa paradigmatică a existat doar în versiunile originale, cultura universală ar interes. Am mai reţinut şi poezia propusă de Dionisie Istoriografiei române de astăzi). Proza de calitate (Ernesto fi fost mai săracă decît ne putem imagina. [...] Duma (La mulţi ani pentru cei 70 împliniţi!) şi Emilian Mihăilescu, Dan Someşan, Năstase Zamfir, Lucian Traducînd interpretăm, îl servim pe autor ca şi cum Marcu, „tînăr” sexagenar: „Lumina blîndă, caldă, mai Gruia), traduceri din literatura bulgară (Roman Kissiov acesta ar fi un oaspete în ţara noastră. [...] Într-un uşoară/ Mă-nchide-n golul ramelor ca-n vis./ La tîmple şi Georgi Grozdev - în tălmăcirea Paraschivei Boboc) context cultural care datorită globalizării devine unul simt, a început să doară/ Zăpada înflorind. Nu-i completează un număr reuşit, ilustrat cu excelente universal, traducătorul nu-şi diminuează rolul, ba, am paradis.” La mulţi ani, prietene! reproduceri după lucrările plasticianului Mircea Mihai spune, dimpotrivă.” Aduc serioase argumente, între Dintr-un interviu cu Florin Dochia („Am trăit absurdul şi Ciobanu despre care scrie inspirat şi doct Ileana Marin alţii, Laszlo Alexandru ( Cum am tradus „Zazie în m-am scăldat în el”), realizat de Valeria Manta Tăicuţu şi (Mircea Mihai Ciobanu: sensul destinal al operei). metrou”), Irina Petraş (Fragmente despre traducere), Radu publicat în Spaţii culturale, nr. 11/ iulie-august 2010, „ A venit un moment cînd tovarăşii atît de brutali, de Ţuculescu (Exerciţiu de admiraţie), Dinu Flămînd (Poezia am aflat, printre altele, că mai apare, la Cîmpina, Revista gureşi şi de aroganţi doar cu cîţiva ani în urmă au în limba „străină”), Kocsis Francisko (Cărăuşul de cultură), nouă, „destul de constant”, şi m-am bucurat, deşi noi nu trebuit să accepte că [...] roman şi artă lirică de un nivel Ioana Sasu-Bolba (Traducătorul de poezie sau… Călător o mai primim la redacţie „destul de constant” de mai între două lumi. Consideraţii asupra unor traduceri din înalt nu se pot naşte la comandă; nici la cea socială şi nici bine de un an de zile. Găseam întotdeauna cîte ceva poezia engleză), Cseke Gàbor (Omul Babel), Ileana la cea a istoriei, cînd, după reţetarul comunist sau interesant de semnalat! Magda Ursache (Scriitorul de Alexandra Orlich (Arta traducerii lui Kafka), Emilian marxist, rezervele de geniu ale celor oropsiţi şi ai clasei alături) reia comentariile despre „beleaua asta de Galaicu-Păun (L-am tradus pe Roland Barthes), Nicolae muncitoare vor bate cu pumnul în masa creaţiei majore! ” - Goma”, în timp ce Radu Voinescu (Basarab Nicolescu - Mareş (Traducerea - exerciţiu spiritual al oricărei culturi), scrie Nicolae Breban (Matei Călinescu şi Nichita Stănescu) drumul de la ştiinţă la doctrină), Diana Vrabie (Conceptul Ioan Radin (Cine va lua în seamă?), Leo Butnaru (Umberto în deschiderea numărului 9(702) din Contemporanul. de imaginar: delimitări conceptuale), Valeriu Sofronie Eco despre arta traducerii). Adrian Arsinevici (Traducîndu- Ideea Europeană. Un număr, ca de fiecare dată, dens, (Petru Ursache şi estetica sa teologică) şi Artemiza Delia l pe Kierkegaard). Biblioteca Babel ne propune substanţiale din care spicuiesc doar, cele scrise de Alex Ştefănescu Asănache (Dramaturgia lui D. R. Popescu) se achită extrase din poezia lui Kassák Lajos (în prezentarea şi (Aproape uitat… - despre Corneliu Ştefanache), Maria- decent de temele abordate. Poezie de calitate propune traducerea lui Kocsis Francisko), Angelo Mudula (în Ana Tupan (Memorialiştii), Ştefan Borbely (O formulă Leo Butnaru, traducînd din Evgheni Bunimovici, intelectuală neintegrată încă: volume erudite scrise în limbi traducerea lui Ştefan Damian), Dieter Schesak (tălmăcit Melania Cuc (pe sub bluza mea de mătasă), Victor străine - partea a III-a), Aura Christi (Adrian Marino - de Cosmin Dragoste), sau Hans Magnus Enzensberger Munteanu, Adnana Gafenco, Valeria Manta Tăicuţu şi „omul care venea din frig ”), Nicoleta Dabija (Moshe Idel în (traducere şi prezentare de Andrei Zanca). Ca de fiecare Adrian Botez. dialog cu Sorin Antohi), Ironim Muntean (Replică dată, un număr cît o carte! postmodernă românească la Decameronul), Nicolae Balotă În Tribuna, nr. 193, 16-30 septembrie, Ion Pop (In (Abisul luminat), Daniel Cristea-Enache (Lyrica Magna), memoriam Ioan Peianov-Radin) scrie: „Prozator foarte Somelier de serviciu, Diana Adamek (Kunstkammer), Ion Ianoşi (Andrei înzestrat, a scris totuşi relativ puţin, căci frumoasei sale Platonov - Cevengur), Luiza Barcan (Peisaje din inima cărţi de proză scurtă Aventurile tînărului Serafim, [...] i-a Alexandru Dan CIOCHINĂ urmat doar volumul Schiţă de portret. [...] Ioan Radin a reginei), Lucia Dărămuş (Anglia ca spectacol). 1 lăsat neîncheiat, spre marele nostru regret, un şantier Selecţie din revistele primite la redacţie şi din cele aflate în colecţia „Prezentul DOSAR cuprinde şapte piese transcrise autorului. CRONICA Noiembrie 2010 27 Comoara Academia Păstorel Mihai BATOG-BUJENIŢĂ însemnau acelaşi lucru, adică două pâini, se ÎN CAZ DE URGENŢĂ Piaţa, creşte cu o sută, Cannabis extremă urgenţă! gândi că, iată, plăteşte păcatele tinereţii şi Nu ştiu ... suta-i cât un leu, trebuie de acum să împartă casa cu un Tortul poate fi foarte gustos şi fară România, undeva în lumea a treia, spre Ori azi leu-i cât o sută? nebun. Consolată cu gândul, nici nu-l mai toamnă. NATO ameninţă cu invazia armată. cireaşă… Eliada Scorţaru băgă în seamă pe Gligore care, intrat în febra Europa ne umple de sancţiuni şi reproşuri. Exotic, adică în afara urechii. îmbogăţirii, tăiase cânepa din jumătate de Economia şi finanţele sunt, firesc, în colaps. Cel mai greu este să nu spui nimic când D-REI DOCTOR sat, o urcase în pod, o îngrijea şi vorbea cu ea Guvernul stă să cadă, însă, ca de obicei, nu nu ai nimic de spus. drăgăstos, aşa cum nu vorbise niciodată cu cade, iar parlamentul îşi vede de treburile lui. nevasta sau cu vaca. Fii atent: masca ţi se poate lipi de faţă. Rămân profund îndatorat Cauza dezastrelor ne este comunicată de doi Convinsă fiind că totul se trage de la Dacă nu te uiţi pe unde mergi, o să mergi Că aţi făcut să mă simt viu reporteri t.v. la ştirile de seară, la o oră de cartea cu care Gligore adormise în seara pe unde te uiţi (zicere ebraica). De câte ori m-aţi operat maximă audienţă. Figurile celor doi exprimă aceea pe faţă, îl puse pe fiul său să-i citească "Ne întâlnim la nudişti, ca să te dai de Pe cord, dar … fără bisturiu! pe larg bucuria comunicatelor ce vor şi ei despre nenorocita aia de cânepă, dar cu propulsa postul în vârful preferinţelor gol!". grijă, să nu cumva să-şi piardă şi ea minţile. Val Andreescu telespecta- torilor. Aflăm astfel că 80% din Fraţi de vodcă… Aşa că află următoarele: „Cannabis sativa: populaţia ţării va intra în puşcărie pentru că Citeşte! Şi vei deveni cu 20 de ani mai plantă textilă cu tulpina înaltă şi dreaptă, cu UNUI POET PROFESOR DE posedă culturi de canabis. Pe ecran apar frunze alterne dinţate pe margini, cu flori deştept. MATEMATICĂ figuri dârze ale unor poliţişti, dar şi arătările mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se Plătit să nu facă şi să tacă. în negru, înarmate până în dinţi, din trupele scot din tulpină şi pentru uleiul care se Pentru că mă cunosc, de câte ori spun o speciale de asalt. Învăţat-ai cu ardoare extrage din seminţe. Cannabis indica: prostie, prietenii mei cred că glumesc. Infractorii, nişte ţărani cu priviri speriate, Ale poeziei mersuri varietate de cânepă cultivată îndeosebi în Naividitate. care jură că ei aşa au apucat din bătrâni cu Şi observ că la predare anumite regiuni din India, Iran, Africa de buruienele alea în curte, că pe vremuri din Sare ca prostul în intersecţie (folclor nord şi în cele două Americi, din care se Scrii formulele în versuri! ele făcea sfoară, da' acu' o dau la vite, că până interurban). extrage stupefiante.“ Cum ceea ce auzise nu a fi aţoasă e numai bună de mâncat. Printre Personajul e inferior iaurtului care, după părea un blestem, mai stătu câteva clipe să INOCENTUL PRUDENT ei, câteva muieri cu colţul basmalei la gură, aprindă o candelă că, de-o fi totuşi să rămână un timp, dezvoltă totuşi o oarecare convinse că mascaţii au venit să-i împuşte trăsnită, să aibă o lumină la cap şi, cum nu se cultură…. El nu ştia, să vezi drăcie, sau să dea cu grenade în vite. Probabil în întâmpla nimic, a luat o sticlă de vin şi a fugit Poţi avea resentimente fără să fi avut, subconştientul colectiv se schimbă şi Nici pentru ce s-a însurat, la biserică să se spovedească. Preotul a mai întâi, sentimente? imaginea tradiţională a doamnei cu coasa, în Dar să nu facă vreo prostie, ascultat-o cu atenţie, a băut sticla de vin, că domnul cu automat. La aceeaşi întrebare am primit mai multe A doua zi a divorţat. avea aşa, o slăbiciune la lingurică şi i-a spus De la faţa locului, o fată blondă şi foarte răspunsuri. Asta e problema noastră: nu să fie fără grijă că a mai văzut el altele şi mai Ioan Maftei-Buhiăieşti sexi, ne explică la ce foloseşte în prezent avem destule întrebări… şi, numai că dacă omul ei pune mâna pe ceva canabisul, cum se usucă frunzele fără a se In caz de urgenţă, este important în ce bani să nu uite să dea 60% la biserică pentru pierde substanţa activă, cum se fac ţigările acoperiş, că altfel îl paşte mare primejdie. parte a uşii te afli. RONDELUL BLONDEI din acele frunze, care se numesc haşiş, iar în Saveta pupă sfioasă mâna îngălbenită de Contează ce cunoşti, cât cunoşti şi pe argou, iarbă şi, în final, foarte mândră de tutun a preotului şi plecă uşurată acasă. cine cunoşti… Frumosu-ţi păr cu pâlpâiri de apă cunoştinţele ei, ne comunică preţul pe piaţă Între timp, Gligore, din ce în ce mai Dorel Schor al produsului: zece mii de dolari S.U.A. per Ca soarele pe-albastre catifele documentat de la televizor asupra afacerilor kilogram. Îmi pare orga vechilor castele cu canabis, procedase ca orice cercetător În general, oamenii care au telecomandă UNUI PARLAMENTAR Cu-ntreg văzduhul răsturnat pe-o clapă. serios la experimentarea produsului în pricep despre ce este vorba şi mută pe primul rând asupra sa. Fuma, deci, cu canalele cu animale, că cel puţin astea fac Văzându-l cum de-atâtea ori pe lună disperare cânepă uscată aşteptând să-i vină Alaltăieri – ţii minte? – la agapă, totul din convingere şi nu pentru bani. Promite nonşalant de la tribună, să râdă, cum vedea el în filme, sau măcar să M-a răscolit din creştet în pingele Numai că, în satul lui dintre dealuri, viseze frumos. Dar, deşi începuse să capete o Vă spun discret şi-i de luat aminte: Frumosu-ţi păr cu pâlpâiri de apă Gligore, nu avea telecomandă şi nici nu-i culoare verde-cenuşie şi mirosea ca un sac Nici nu roşeşte dumnealui când minte! trebuia pentru că tocmai terminase de Ca soarele pe-albastre catifele. vechi aruncat pe cărbuni, nu-l prea apuca mâncat o strachină de fasole şi fuma liniştit, nici un fel de veselie, aşa că, începu să DISPUTĂ ÎNTRE PARLAMENTARI aşteptând ca mâncarea să-şi facă efectele şi O noapte-apoi, eu n-am închis o pleoapă completeze dieta cu rachiu, care îi făcea poftă apoi să vezi distracţie, cum ştia el din armată. Şi-am confesat cu Luna prin perdele de cele trupeşti, spre bucuria şi mirarea Saveta, nevastă-sa, se sprintenea prin casă, în Cu ochii injectaţi de ură, Savetei care-i încuraja pornirile. Cutreierat de spaima să nu-ncapă timp ce el se uita în gol la televizorul alb- Aleşii noştri s-au jignit. Fără să vrea, Gligore intrase în cercul Vreodată-n mâinile nevestei mele negru ce tocmai derula apocalipsa mai sus Le-aş spune-acum o vorbă dură: vicios al drogurilor, băuturii şi sexului, dar în pomenită. Gligore recunoscu frunza de loc să fie fericit, era ofticat că nimeni nu-i Prea râde ruptul de cârpit! Frumosu-ţi păr cu pâlpâiri de apă. cânepă, dar când auzi de zece mii de dolari oferea bani pe cânepa uscată, iar oamenii îi Mihai Haivas Ion Bolocan kilu' îl trecu un spasm şi îi spuse nevestei: spuneau Drogatu' în bătaie de joc, ceea ce în – Savetă, fugi la beci şi scoate o oală cu mod suspect nu-l îngrijora nici măcar pe vin! RONDELUL TÂNĂRULUI ÎNSURAT PARADOX şeful de post. În disperare de cauză, într-o Femeia, care ştia ce înseamnă un bună zi, bietul om îşi umplu o faţă de pernă preludiu, nu stătu o clipă pe gânduri, coborî Am impresia păgână cu frunze uscate şi plecă spre târg pentru a Să n-atingi fata nici c-o floare, în beci, umplu cana, bău jumătate că mde!, şi consulta un specialist asupra calităţii mărfii Femeia-i îngerul curat! Că a fotbalului stea ea era om şi veni în odaie unde Gligore stătea şi, eventual, să se plaseze pe piaţa I-au zis vecinele din sat A uitat limba română cu gura căscată, semn că-l munceşte un gând. distribuitorilor. Găsi într-adevăr un Băiatului la-nsurătoare. Deşi … nu o cunoştea! Nu era nici o primejdie, nu putea ţine mai specialist, chiar în spatele gării. L-a mult de un minut, aşa că îi turnă un pahar pe recunoscut după cerceii din nas şi urechi şi Ioan Zaharia care omul îl bău fără să dea semne că ştie ce La prânz cei doi s-au cununat, după hainele ce păreau furate de la unul face. Oarecum uimită, Saveta îi mai turnă un Spre seară-i zise nuna mare: mort în explozia buteliei. Acesta se pronunţă pahar cu vin şi intră în acţiune prin mijloace RONDELUL SUBALTERNULUI UMIL imediat: Să n-atingi fata nici c-o floare, specifice, că nu era să piardă bunătate de vin – Moşule, asta-i bună să ţi-o bagi în cur Femeia-i îngerul curat! fără consecinţe. Datorită faptului că Gligore Cu şeful nu mă pun în gură, când mănânci ardei, că te uşurează la ieşire. era muncit de gânduri, deci incapabil să se Bă, marfa adevărată vine din India, fi-aţi ai Frumos era la-nfăţişare, Că nu sunt prost să scuip în sus. concentreze la ceea ce făcea, dădu dovada dracu' dă mocofani, că nu mai scapă lumea Îndeosebi, când, prost dispus unei performanţe la care femeia nu mai spera Mai rar ca el aşa bărbat, de voi! Şi cu o mină cam mahmură, de mult, iar la sfârşit, îl lăsă să-şi încheie Dar ce folos, au divorţat Cu inima frântă de durere, GLIGORE pantalonii cu aceeaşi figură absentă, şi ea fugi În scurtă vreme, căci se pare… mulţumi frumos şi lăsă iarba simpaticului la o vecină să-i povestească ce i s-a întâmplat, El n-a atins-o nici c-o floare. Mă ia la rost că n-am de spus tânăr care îi dădu în schimb o ţigară cu iarbă acţiune cu impact în planul imaginii, Nimic şi că-s o secătură, adevărată şi, mulţumit de afacere, porni la Vasile Larco deoarece, în sat, Gligore era considerat cam Cu şeful nu mă pun în gură, treabă hotărât să dea ţeapă la fraieri cu iarba mămăligă, fiindcă în cincisprezece ani de Că nu sunt prost să scuip în sus. tâmpitului de ţăran. Aşa a şi făcut, numai că „CÂINELE CARE LATRĂ, NU MUŞCĂ” însurătoare nu avea decât patru copii. peste câteva zile era internat la spital, cu Când se reîntoarse, peste vreun sfert de oasele rupte, deoarece pe consumatori, oricât E mult prea înţelept proverbul Dar când îl simt pe bătătură, ceas, femeia îl găsi dormind de-a curmezişul de proşti ar fi ei, îi apucă crizele dacă nu a a Oricât ar fi el de sus-pus, patului din bucătărie, cu televizorul aprins şi Ce e r mas de la p rinţi fumează ce trebuie. Cum la biserică nu-s dus, cu o carte pe faţă. Cartea era a băiatului cel Căci, cum sa latre patrupedul, Reîntors acasă, Gligore fu întâmpinat de mare şi scria pe ea Botanică, probabil un Când are-un pantalon în dinţi? Cu greu mi-nghit o-njurătură. nevastă cu o masă bună şi o cană cu vin, că se cuvânt străin. Grijulie, îi scoase bocancii învăţase şi ea cu binele. După masă, omul omului, din picioare, îl acoperi cu o pătură şi SNOBUL LA O EXPOZIŢIE DE PICTURĂ Cu şeful nu mă pun în gură! aprinse ţigara primită în dar dimineaţa şi, stinse televizorul. Ştia că spre dimineaţă, Adrian Grăjdeanu într-adevăr, se simţi fericit, făcu unele glume clănţănind de frig, Gligore va ajunge lângă ea cu Saveta, care era şi ea foarte mulţumită de Privind, se minuna cu voce tare: în pat şi, după câteva înjurături, dormea ceea ce se întâmplă şi că va avea de povestit „Cât de corect a reuşit sa prinda!” ATÂT DE SINGURĂ buştean încă vreo două ceasuri. vecinelor lucruri tare caraghioase de care se Dar ghidul îl trezi din exaltare: Cum lucrurile se petrecură exact aşa cum vor veseli împreună, spărgând seminţe la Când hoţii-au dat năvală-n zori, le ştia, Saveta crezu că a fost doar o părere, „Maestre - acela nu-i tablou, e - oglinda!” poartă. Le zise, lăcrimând, mătuşa: însă dimineaţă, când omul mesteca o coajă de Peste câteva zile, GLIGORE stătea la Ioan Negoiţă pâine cu aerul unuia căruia i-a bătut clopotul ”Ce bine c-aţi venit feciori... bufet, rezemat de tejghea, şi privea înţelept DESPRE BUGET cel mare în ureche, o cuprinse o grijă, nu Că nimeni nu-mi deschide uşa!” prin fumul acru al unei ţigări obişnuite, fără cumva din cauza gândurilor să-i filtru. Se trezi gândind: damblagească omul, aşa că îl întrebă: În sacu-n care nu prea pui, DUPĂ UN CONCEDIU LA MARE – Bă, al dracu', dacă puneam mâna pe – Mă, ţie ţi-e bine, că te văd cam dus! Adeseori găseşti doar ... NU-I! gologani să vezi ce-o regulam eu pe Gligore dădu semne că se adună şi răspunse Şi dacă nu-i, de unde oare, învăţătoarea aia nouă, de mureau toţi proştii M-am ars şi eu, nu mai discut, bâlbâit: Să mai primească fiecare? ăştia de ciudă! Nu putea ieşi din triunghiul Dar ea, soţia mea, isteaţă, – Femeie, cred că ne-a pus Dumnezeu morţii - droguri, alcool şi sex. Devenise E, zău, de nerecunoscut..... mâna în cap. Pe cânepa din fundul curţii pot dependent. Era un triumf al televiziunii care, DESPRE GUVERN Sau m-am întors cu alta soaţă ? să iau zece mii de dolari! Întrucât conversia iată, modela destine prin forţa informaţiei de banilor era o necunoscută pentru Saveta şi Ioan Frenţescu calitate. Când guvernu-ţi dă un leu, zece mii de lei sau zece mii de dolari

26 Noiembrie 2010 Balcanica literatură universală Este greu să treci „în fugă” peste atâtea nume, singurătate. Drumul speranţei atâtea poveşti de viaţă, peste atâtea pagini, fragmente de istorie trăită, pagini despre întâmplări, despre oameni care Haiku din Japonia „Cum mă simt în România? Mă simt român!” veneau spre România pe „drumul speranţei”) formulare Rexhep Berisha, Craiova sugerată, spune Marius Dobrescu, de unul dintre Hara Tamiki emigranţi). Oameni care au constituit şi constituie o Legăturile dintre România şi Albania sunt ştiute, mult comunitate remarcabilă prin comportament, realizările Noapte de vară: înainte de B.P. Hasdeu, care spunea că „numai printr-o personale în România. Marius Dobrescu ne oferă un munţi fărâmaţi, râuri, comunitate de origine şi printr-o intimă veche conlocuire mănunchi de fire de istorie într-o carte interesantă. toate strigă într-un glas totodată, se poate explica natura cea organică primordială a legăturilor între limbile română şi albanesă”. S-a scris şi Marius Dobrescu, Drumul speranţei. O cronică a Saitō Sanki despre comunitatea albaneză din Bucureşti (am subliniat comunităţii albaneze din România, povestită de ea şi pentru că Marius Dobrescu notează că este tot mai însăşi, ediţia a III-a, Editura Privirea, Bucureşti, 2009, Hiroshima – convins că familiile ajunse în capitală erau majoritatea din 288 p. deschid în sfârşit gura sudul Albaniei, mai ales din Korcea, şi creştin ortodocşi) şi să mănânc un ou. din România, despre activitatea unor dintre aceştia în Haiku contemporan cultura română dar şi pentru/ în folosul renaşterii/ Haiku din Ghana Rilindja albaneze. Cu toate acestea, în limba română s-au Haiku din Franţa publicat relativ puţine cărţi despre comunitatea albaneză Jacob Kobina Ayiah Mensah Danièle Duteil din România. Patru dintre acestea (semnate de Cristia * Locuieşte în l'île de Ré, lucrează ca profesor de Maksutovici, Gelcu Sefedin Maksutovici şi Elida dimineaţă umedă literatură. Membră a Consiliului de Administraţie a Petoshati) le-am semnalat, la vremea lor, tot în revista familia respinge Asociaţiei Franceze de Haiku (AFH), scrie haiku, tanka, Cronica. a doua cerere în căsătorie haibun. Volume de haiku: Au bord de nulle part, împreună Marius Dobrescu, autor a numeroase articole * cu Alain Legoin, fondator al „haïkouest”, Editions des despre Albania (ţară în care a făcut studii universitare), căderea nopţii petits riens, 2008, La pluie bat la dune, 2009, Editions des specialist în literatura/ cultura albaneză, traducătorul lui măsurându-mi toată viaţa petits riens, Derrière les hirondelles, împreună cu Gérard Ismail Kadare în limba română, a publicat în anul 2009 o cu linguriţa de ceai Dumon, 2010, Editions AFH, Moissons, carte colectivă, altă carte despre comunitatea albaneză din România, sub direcţia Danièle Duteil, éditions AFH, 2010 ş.a. intitulată Drumul speranţei. O cronică a comunităţii albaneze Haiku din Portugalia * din România, povestită de ea însăşi. Volumul, despre care dimineaţă de septembrie Marius Dobrescu scrie în Cuvânt înainte că este „o António Cruz pe terasa îmbibată părticică din biografia comunităţii albaneze din România”, * pieliţe de struguri „o a doua patrie pentru albanezi”, şi, totodată, o Pictată în verde * „autobiografie”, pentru că în ea „sunt adunate poveştile coasta vulcanului han spaniol câtorva familii albaneze pe pământ românesc”, cuprinde scrie viitorul pendula deapănă toamna trei secţiuni: „Drumul speranţei” (cea mai consistentă, cca. * la ceasul verii 200 de pagini), „Evocări” şi „Documente şi mărturii Nordul insulei * despre comunităţile albaneze din România”. unde verdele creşte dimineaţă în port Sunt în carte „poveştile unor albanezi care au trăit la fără ruşine conversând cu pescăruşii noi doar o perioadă sau au ales ca a doua patrie România, vacanţă de iarnă de la personalităţi ca Asdreni (Aleks Stavre Drenova, Haiku din Serbia 1872-1945/ 47 – sosit în capitala de azi a României în Haiku din Bulgaria Tatiana Debeljacki toamna lui 1885), „un korcear melancolic” ori patrioţi ca * Gjergj Bubani, a cărui viaţă a fost distrusă de regimul Alexandra Ivoylova dragoste – comunist din Albania, la avocaţi, economişti, artişti, Alexandra Ivoylova locuieşte în Sofia. Pianistă, zăpada se topeşte oameni de cultură, doctori, truditori de toate felurile etc., compozitoare, ilustratoare, colaborează şi cu alţi autori de pe obraji etc. Sau la personalităţi ale culturii române cu părinţi sunt haiku/ haiga (inclusiv în România, unde a ilustrat două * de origine albaneză, cum este cazul lui Cezar Ivănescu, a cărţi, una semnată de Valentin Nicoliţov, cu care a semnat mereu o carte cărui mamă, Xantipa, scrie Marius Dobrescu, s-a născut la o haiga publicată în Carmina Balcanica, şi o altă carte a arde în foc – Korcea. Cezar Ivănescu spunea, în discuţia cu Marius subsemnatului). A publicat mai mult cărţi de haiku, haiga. e o operă literară Dobrescu, că făcuse călătoria în Korcea în 1973 şi pentru a * * se lămuri: „nu am reuşit nici până acum să clarific Şi moartea afrodiziac problema originii mele albaneze, şi iată din ce motive: aşteaptă ploaia simţurile iubirii, flamă bunicii mei din partea mamei aveau sânge şi grecesc şi pentru a renaşte apocalips albanez, după opinia lor”. Şi adăuga poetul, subliniind că * nu în semn de respingere a originii albaneze, eu „nu Singurătate Haiku din SUA făceau cumva parte din acea clasă bogată de aromâni din copleşită Albania care, datorită averii, aveau acces la cultură, la de o singură absenţă David Lanoue şcolarizare, şi făcuseră şcoala în greacă şi albaneză?”. (p. * * 98). Eu sunt doi elefanţi Sunt „poveşti” de viaţă ale unor familii mai vechi absenţa ta bucurându-se sau mai nou venite în România (cum este cazul Lediei fă-mă să revin. de joaca primatelor Muşat, sosită la noi după 1990) care iubesc România, * limba română dar, asemenea familiei de medici craioveni Haiku din Danemarca o întrebare vagă aţine Irma şi Gjeri Nuredini, ştiu că „este important să nu uiţi într-o coastă de unde vii” şi că, aidoma Brânduşei Opari-Pantelimon Hanne Hansen omida (fiica lui Anastase H. Opari, născut la Korcea în 1908, Este fondatoarea Danish Haiku Club. A început să ajuns la Bucureşti când avea doar 12 ani), trebuie să scrie haiku în 1982, participând de atunci la câteva Haiku din India încerce să păstreze „memoria originii albaneze”, ştiind că conferinţe/ întâlniri internaţionale (festivalul WHA din poţi reuşi în viaţă, pentru că „nimic nu e prea greu când Anglia, 2000, Conferinţa WHA din Japonia, 2003, WHA Karunesh Kumar Agrawal vrei cu adevărat”. Sunt pagini de viaţă interesante nu doar Festival din Ungaria Pecs, 2010 ş.a.). În 1990 a stat o lună * pentru că vorbesc despre destine care nu s-au lăsat frânte la „Muzeul Haiku din Tokyo”. A publicat patru volume După un război de vânt, ci şi prin felul în care au păstrat vie amintirea de haiku şi un ghid de scriere a acestui poem. un om fără un picior originii, a părinţilor lor (lucru vizibil şi prin ceea ce spun, * este un erou? şi prin numărul semnificativ de fotografii), construiesc o urme de labe * frântură din istoria ţării noastre, a Sud Estului Europei în zăpada grădinii Nici o lacrimă chiar, cu problemele de atunci, cu frământările, dramele, câini fără lesă nici o vorbă doar iarba trădările de pe diferite paliere de amplitudine socială, * strivită sub pantofi uitate parcă de acum în baia în ape de culoare sepia a sunetul măturii * trecutului. Dar şi bucuria de a putea spune „acasă” unui mânuită de omul energic alt loc decât cel în care te-ai născut, în care s-au născut fermierul e fericit zăpada e înlăturată să găsească merele căzute părinţii tăi, pentru că felul în care ai putut să trăieşti aici, * în care ai fost primit, justifică aceasta. Şi nu puţini sunt Newton nu e aici ofiţeri în haine de gală * albanezii care spun, aidoma Marikăi Bodor Ziu, doctor pe un cal împodobit în fiecare zi din Braşov, „România mi s-a părut un paradis”. vremea recepţiei de An Nou Interesante sunt şi textele din secţiunea evocări, copiii aleargă la malul râului cu Dionis Bubani, scriitorul îndrăgostit de România, Haiku din Italia surprinşi de războiul afgan Nikollaq Zoi, „una dintre figurile emblematice ale coloniei albaneze din Bucureşti”, fost prefect de Korcea şi Toni Piccini Santosh Kumar Girokastër în care citim o seamă de lucruri interesante şi Născut în 1959, în Trieste, Italia, şi-a scris primele * despre viaţa artistică a Bucureştiului începutului de secol poeme în dialectul local şi în italiană. Scrie haiku, este şi Ploaia XX, despre colonia albaneză din Bucureşti. Colonie despre autor de haiga. A avut şi expoziţii de haiga. Poeme ale lui mai bună decât care a scris o lucrare de masterat susţinută la Tirana au fost publicate în Italia, Ungaria, Japonia, şi acum o mie de cuvinte (Coloniile albaneze din România. România şi statul România * albanez 1912-1914) Ion Teodorescu, istoric târgoviştean. * primăvara s-a întors: La fel de interesantă este şi parte de „documente şi O picătură de apă pământul e ca un copil mărturii” – în care citim despre masacrarea arnăuţilor sub soarele amiezii – care ştie poezii. eterişti în 1812, în Bucureşti, despre „Drita” („Lumina”), nu suntem diferiţi prima societate albaneză de cultură care a fost înfiinţată în * prezentare şi versiunea în limba română: România, despre cum se alegeau şi cine erau liderii un păianjen negru Marius CHELARU albanezilor din România lui 1915 ş.a. pe altarul de marmură – 28 Noiembrie 2010 CRONICA breviar filosofic francez Botticelli şi Savonarola L'Harmattan, coll. "Ouverture philosophique", 2010, 122 p. caută să găsească diviziunea cea mai exactă cu putinţă, La prima vedere, Botticelli Studiul lui Michel Fattal este centrat pe studiul mizelor rezultînd din analiza celor trei facultăţi ale sufletului uman şi Savonarola sînt două filosofice şi religioase ale discursului sfîntului Pavel aşa care sînt la originea cunoaşterii: istoria care decurge din simboluri a priori antagonice: cum este el relatat de Luca în Faptele Sfinţilor Apostoli: "Iar în memorie, poezia din imaginaţie, şi filosofia din raţiune. unul reprezintă chintesenţa Atena, pe cînd Pavel îi aştepta, duhul lui se îndîrjea în el, Chantal Jaquet întreprinde un studiu documentat asupra Renaşterii florentine, celălalt văzînd că cetatea este plină de idoli. Iar unii din filosofii celor trei domenii ale cunoaşterii, în cazul fiecăruia încarnînd reacţia faţă de epicurei şi stoici discutau cu el, şi unii ziceau: Ce voieşte, subliniiind inovările majore datorate filosofului englez. aceeaşi Renaştere. Realitatea oare, să ne spună acest semănător de cuvinte? Iar alţii Cînd scrie despre istoria naturală, Bacon nu se mărgineşte istorică dă dreptate acestui ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă la a descrie varietatea mineralelor vegetale şi animale, el antagonism, dar numai în binevesteşte pe Iisus şi Învierea". Apoi Luca redă cuvintele integrează tehnica şi experienţele artelor mecanice în istoria parte, căci apropierea celor rostite de Pavel în Areopagul Atenei, vorbindu-le naturală; după istoria naturală Bacon studiază istoria civilă, două personalităţi nu se credincioşilor şi celor neîncrezători de Dumnezeu care a actele indivizilor, iar aici introduce istoria scriiturii, fără rezolvă doar printr-un joc al creat lumea şi cele ce sînt în ea, de pocăinţă şi despre care istoria lumii ar fi oarbă. Pentru Bacon savantul poate contrariilor, faptele venind să înviere. Michel Fattal caută să surprindă continuităţile şi avea şi înfăţişarea unui poet, opunînd carcterului prozaic al nuanţeze, să complice, să rupturile care unesc şi separă raţionalitatea creştină şi memoriei istorice, farmecul imaginaţiei, filosoful englez pună în perspectivă relaţia de raţionalitatea filosofilor epicurieni şi stoici; auditoriul lui subliniind proximitatea între poezie şi istorie. Poezia este adversitate. Acestui subiect îi Pavel era compus din evrei, păgîni idolatri, adoratori ai lui supusă şi ea unei clasificări tripartite: cronici, vieţi şi relaţii. este dedicată recenta carte Dumnezeu, filosofi, auditoriu ce reprezenta toate popoarele Deşi Bacon spune că priveşte poezia ca o istorie fără tragic, semnată de universitarul bazinului mediteranean şi toate culturile cărora el le vestea nu o face nicidecum într-un mod davalorizator, el amintind francez Michel Feuillet: cuvîntul Mînntuitorului şi le anunţa Învierea. Pavel va totdeauna recursul istoriei şi al poeziei la memorie, făcînd Botticelli et Savonarole. L'humanisme à l'epreuve du feu, folosi toate procedeele retorice pentru a-şi convinge şi a din poezie a doua ramură a cunoaşterii. Cu toate meritele Paris, Les Editions du Cerf, coll. "Histoire", 2010, 160 p. Pînă converti auditoriul care îl ignora pe adevăratul Dumnezeu. lor, istoria şi poezia rămîn în antecamera filosofiei, flacăra la acest volum, Michel Feuillet îşi mai pusese semnătura pe Atît Epicur, fondatorul şcolii filosofice epicuriene care se înalţă deasupra pămîntului pentru a lumina toate cîteva cărţi dintre care amintim: Le Carnaval; Fra Angelico, le (Grădina), cît şi Seneca, contemporan cu Pavel, condamnau ungherele. Filosofia îmbrăţişează trei domenii principale: Maitre de l'Annonciation; Les Visages de François d'Assise; Le frica pe care o aveau oamenii faţă de zei, prea puţin Dumnezeu, natura şi omul, trunchiul comun fiind Cantique des creatures de Francois d'Assise; L'Annonciation preocupaţi de soarta oamenilor de rînd. Pentru a ajunge la philosophia prima care însă nu trebuie confundată cu sous le regard des peintres; Representer Dieu, toate apărute la perfecta linişte a sufletului, omul era invitat să se metafizica care cade în sfera filosofiei naturale; pentru prestigioase edituri franceze. Michel Feuillet susţine că debaraseze odată pentru totdeauna de frica de zei. Atît Bacon philosophia prima este un gen de strămoş comun al Botticelli nu a fost atît de îndepărtat de teologul dominican pentru epicurieni, cît şi pentru stoici, zeul era perfecţiunea, tuturor ştiinţelor, în vreme ce metafizica este o ramură sau pe cît s-ar putea crede la prima vedere; conversiunea sa s-a dar ambele concepţii erau departe de Dumnezeul creştin; un copil al ştiinţelor naturii. În vreme ce mai toţi petrecut lent; în acelaşi timp, Savonarola era un Michel Fattal îşi structurează volumul şi demersul comentatorii lui Francis Bacon supun atenţiei teme ale antiumanist care nu era străin culturii umaniste a comparativ prin permanente raportări între filosofiile filosofiei sale, Chantal Jaquet urmăreşte sinteza concepţiei Renaşterii. Apropierea de cele două personalităţi îi permite epicuriană şi stoică, pe de o parte, şi religia creştină, pe de baconiene despre instaurarea cunoaşterii: "În definitiv, autorului să intre mai profund în creuzetul unei epoci altă parte, asupra unor subiecte precum: Duzmnezeu înţelegerea are mai puţină nevoie de o reformă cît de o intense şi complexe, în care se regăsesc mişcări antagonice, necunoscut şi Dumnezeu cunoscut, suflul divin, unitatea formare. Ea nu se restaurează decît instaurîndu-se, adică destine paralele şi încrucişate, cum au fost cele ale lui genului uman, lume, timp şi moarte, căutarea şi desăvîrşind opera sa de interpretare. Iată pentru ce Botticelli şi Savonarola. Pe 7 februarie 1497, la Florenţa, în descoperirea lui Dumnezeu în lume şi în sine, Dumnezeu, proiectul baconian se prezintă ca o mare instaurare a Piaţa Senioriei, carnavalul era la apogeu, dar faţă de alţi ani, principiu şi model al omului, critica idolatriei. În Faptele ştiinţelor (Instauratio magna) şi nu ca o restaurare. Împotriva ritualul florentin era mult schimbat sub influenţa Sfinţilor Apostoli, Pavel îşi încheie discursul amintindu-le erorii care renaşte fără încetare, invenţia este cea mai bună dominicanului Savonarola. Carul lui Bahus şi al Arianei atenienilor că "Dumnezeu,trecînd cu vederea veacurile dintre prevenţii." lăsase loc cortegiului morţii invitînd la penitenţă; neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni Iubirea - fructul sacru şi secret carnavalul savonarolian păstrase trăsăturile festivităţilor să se pocăiască", un îndemn în care Michel Fattal vede Scriitoare, producătoare de tradiţionale dar le supusese unei alte logici, cea a pietăţii şi nevoia de convertire: "Convertirea pe care trebuie să o emisiuni la France-Culture, sfinţeniei. În mijlocul pieţei se înălţase rugul vanităţilor: realizeze oamenii după ce au ascultat predica sfîntului autoare a peste 30 de volume acolo îşi aflau sfîrşitul cărţi şi tablouri tratînd subiecte Pavel este o conversiune la un Dumnezeu unu şi dintre care amintim: Le Secret; nedemne, podoabe şi veşminte de preţ. Care a fost reacţia transcendent. Mai exact, acest Dumnezeu, despre care ne Les Soleils de la Nuit; La lui Sandro Botticelli faţă de acest spectacol care transforma spune versetul 31, "a hotărît o zi în care va să judece lumea Puissance du coeur; Les Amitiés în cenuşă tot ceea ce nu era pe placul lui Savonarola?, se întru dreptate, prin Bărbatul pe care l-a rînduit, dăruind célestes; L'Eternel masculin; La întreabă Michel Feuillet. Nici o mărturie nu aduce răspuns tuturor încredinţare, prin Învierea lui din morţi". Déesse nue; Mélusine ou le jardin acestei întrebări. Pictorul devenise discipol al Bacon şi reabilitarea cunoaşterii secret; La Nuit, Jacqueline predicatorului, dacă se poate spune aşa, doar după moartea Doamna profesor Chantal Kelen revine cu o nouă carte: acestuia, în 1498. Studiul lui Michel Feuillet pune faţă în Jaquet revine la scurt timp cu Un chemin d'ambroisie. faţă două mari personalităţi ale aceeaşi Renaşteri: o nouă carte; în primăvară îi Amour, religion et chausse- Savonarola, un "umanist antiumanist", cultivat, autor al apăruse un volum despre un trappes, Paris, Editions de la unei lucrări (Trattato sul governo di Firenze), considerată o subiect mai puţin abordat în Table Ronde, 2010, 190 p. Îi capodoperă a retoricii şi dialecticii; de cealaltă parte, Sandro lumea filosofică: La Philosophie cunoşteam preocupările din Botticelli, un aliat al familiei de Medici, a cărui capodoperă- de l'odorat. Acum la aceeaşi lectura unor precedente cărţi, Primăvara-este o sinteză a culturii florentine, o operă care, editură, Presses Universitaires parte din ele prezentate în inspirîndu-se din mitologie, rupe cu tradiţia, abandonînd de France, Chantal Jaquet cadrul acestei rubrici, cît şi din iconografia creştină: "aici Fecioara este înlocuită de o semnează volumul Bacon et amplul interviu pe care a avut amabilitatea să mi-l acorde şi divinitate păgînă, şi împrejurul ei, se mişcă alte locuitoare la promotion des savoirs, coll. pe care l-am publicat în "Cronica", ianuarie 2010. Sub forma ale Parnasului şi nu ale Paradisului creştin. Niciodată un "Philosophies", 2010, 300 p. unui jurnal, Jacqueline Kelen scrie despre iubire, despre subiect inspirat din literatura antică şi din miturile greco- Dintre lucrările sale amintim: pasiune, despre cunoaştere, despre religie. Fie că scrie latine nu a fost tratat atît de deschis şi la asemenea Sub specie aeternitatis, étude des despre iubirea nebună faţă de o persoană, despre elanul dimensiuni". Pagini superbe sînt şi cele despre alte creaţii concepts de temps, durée et mistic sau despre idolatria zilelor noastre răsfrîntă către ale lui Botticelli, cum ar fi: Palas şi centaurul, Naşterea lui éternité chez Spinoza; Le Corps; false valori, ideologii, staruri, guru, Jacqueline Kelen Venus, Adoraţia magilor, Naşterea mistică, Crucificarea mistică L'unité du corps et de l'ésprit; dezvăluie nu numai talentul literar, vastitatea orizontului, sau Venus şi Marte, aceasta din urmă o imagine Les expressions de la puissance ci şi acelaşi curaj de a spune lucrurilor pe nume pînă la eminamente erotică înfăţişînd un cuplu tînăr după d'agir chez Spinoza. Celor interesaţi de o privire globală pe capăt fără false pudori şi inutile ocolişuri. Deplînge în consumarea actului iubirii; tînara, într-o rochie care Doamna Chantal Jaquet o are asupra filosofiei le paginile jurnalului "apetenţa" bărbaţilor de a celebra transparentă "care arată mai mult decît ascunde", în vreme reamintesc că domnia sa a avut să amabilitatea să răspundă iubitele dispărute, rămînînd indiferenţi la prezenţa vie, ce tînărul bărbat este într-o atitudine fără echivoc, căzut în cîtorva întrebări, răspunsurile fiind publicate sub titlul " oscilaţia bărbaţilor între iubirile de compromis somnul spre care l-a condus "moliciunea post coitum". Reflecţia filosofică păstrează întreaga sa vigoare", în revista (aranjamente, minciună, viaţă dublă) şi iubirile de perdiţie Pictura lui Botticelli este ca un ecou al versurilor lui "Cronica", august şi septembrie 2010. Într-o epocă în care (deliruri pasionale sau sexuale), necunoscînd sau nedorind Lorenzo de Medici: "Vien, ch'io t'invito nuda in mezzo il cunoaşterea era văzută de mulţi teologi ca una din cauzele iubirea adevărată!, deplînge dorinţa de a închide într-un letto". Savonarola, ale cărui raporturi cu intelectualii păcatului, Francis Bacon întreprinde o reabilitare a cadru familial sau social ceea ce scapă oricărei forme: deveneau tot mai conflictuale, se inspira din Divina Comedie cunoaşterii plasîndu-se sub egida lui Solomon, care în Pilde Iubirea, iubirea care "nu trăieşte decît din spaţiu, din a lui Dante, din mesajele acestuia inspirate de Apocalipsă. spunea că "sufletul omului este un sfeşnic de la Domnul; el libertate, din deschidere infinită. Asupra acestora ar trebui Apropierea pe care ne-o propune Michel Feuillet între cercetează toate cămările trupului". Bacon intenţiona să să mediteze bărbatul şi femeia, în loc să se precipite în viaţa Botticelli şi Savonarola ilustreză complexitatea unui pătrundă arcanele naturii, pentru a ajunge la o interpretare de cuplu, adică la justa distanţă între prezenţă şi absenţă, Quattrocento zbuciumat; era semnul apogeului Renaşterii, adevărată, în opinia sa cunoaşterea mergînd în pereche cu altfel spus acest joc fermecător şi indispensabil între dar şi al începutului crizei. puterea, aşa cum partea speculativă era indisociabilă de deschidere şi închidere, conversaţie şi tăcere, între a fi Sfîntul Pavel şi filosofii antici partea operativă. În opinia lui Bacon omul este un "ministru împreună şi a se ţine la distanţă." Continuatoare a Michel Fattal este şi un interpret al naturii", interpretarea naturii fiind frumoasei tradiţii umaniste, aminteşte cele patru virtuţi binecunoscut cercurilor condiţia de posibilitate a unui adevărat minister, propovăduite de filosofii antici: Forţa, Dreptatea, Prudenţa specialiştilor şi celor promovarea cunoaşterii fiind singura şi adevărata cale de şi Temperanţa, cărora Părinţii Bisericii aveau să le adauge preocupaţi de filosofia antică; cucerire a puterii. În lucrările sale, Bacon a făcut apologia alte trei: Credinţa, Speranţa şi Mila, scoţînd erosul din amintim cîteva din cărţile sale: cunoaşterii folosind un imaginar geografic, concepînd vocabularul lor pentru a lăsa loc doar misteriosului agape, Pour un nouveau langage de la cunoaşterea ca o călătorie pe ocean; pe frontispiciul ediţiei aşa cum cele trei virtuţi aveau să se substituie primelor raison; Logos et image chez prime din Novum Organum figura un vas care trecea patru. Multe din meditaţiile autoarei sînt despre întîlnirea Plotin; Plotin chez Augustin; dincolo de coloanele lui Hercule, simbol al lumii cunoscute, amoroasă dintre bărbat şi femeie, despre dorinţă, despre Aristote et Plotin dans la cu o legendă ce trimitea la profeţia lui Daniel: "Mulţi vor pasiune, fie ea carnală sau spirituală. Iubirea - un subiect philosophie arabe; Image, Mythe, cerceta-o cu de-amănuntul, şi va creşte ştiinţa". Bacon avea despre care fiecare poate spune cîte ceva, dar dincolo de Logos et Raison; Le Langage chez să distingă două moduri ale cunoaşterii: interpretarea numeroasele aproximări de multe ori rămîne o lipsă Platon. De curînd naturii bazată pe cartea lumii şi interpretarea Scripturii teribilă, o insuportabilă absenţă, o sfîşietoare nostalgie! universitarul de la Grenoble bazată pe textele sacre. Demersul lui Bacon nu se Poate aici este şi tîlcul cuvintelor pe care Doamna este autorul unui nou volum: întemeiază pe o clasificare a cunoştinţelor dobîndite, ci pe Jacqueline Kelen mi le-a scris în dedicaţia pe aceasta recentă Saint Paul face aux o nouă distribuţie a domeniilor cunoaşterii, o tripartiţie carte: "...iubirea nu este fruct interzis, ci sacru şi secret". philosophes épicuriens et între istorie, poezie şi filosofie. Această tripartiţie, departe Pagină realizată de stoiciens, Paris, Editions de a fi un decupaj sofistic şi arbitrar, deşi omite teologia, Bogdan Mihai MANDACHE CRONICA Noiembrie 2010 29 gîndul şi lumea din turism. Autarhia de care pomeneam s-a născut şi din ambiţia prostească, aberantă, a unor oameni ce nu Cuba – „insula misterioasă” (26) cunoşteau nici o boabă de economie, de marketing, de management, de a transforma o ţară ce abia ieşea din descreierat, a unui scăpat din frîiele raţiunii, a unui feudalism într-un stat puternic industrializat. Şi pe ¡Patria o muerte! ambiţios căruia vanitatea i-a întunecat minţile, a unui Ceauşescu îl bîntuiau astfel de idei aiurite şi aiuritoare. criminal care nu are nimic comun cu nici o doctrină. Fantasme de-ale dictatorilor! Le-am trăit şi noi, le-am Valeriu STANCU De fapt, cred că cele trei componente pe care s-a bazat suportat pe propria piele. Autarhie, autarhie, dar cînd şi la noi menţinerea la putere a lui Ceauşescu - tătucul de la Kremlin s-a oferit (în schimbul atîrnării Un rol decisiv în „educarea” poporului cubanez în delaţiunea, propaganda şi represiunea - alcătuiesc în de gîtul lagărului socialist) să umple teşchereaua spiritul sloganurilor mincinoase ale revoluţiei l-a avut, orice regim totalitar structura de rezistenţă a bărboşilor şi să stipendieze acest focar de revoluţie îl are (şi sper că nu-l va mai avea multă vreme) respectivului regim. Şi asta pentru că acţiunea lor roşie, Castro, cu cuţitul falimentului revoluţionar la os, propaganda castristă. Fără rolul odios al propagandei concertată naşte FRICA. Iar frica paralizează. De nu l-a refuzat. Şi tare bine i-a mai prins sprijinul nu cred că s-a fi ajuns vreodată ca această paradiziacă aproape 52 de ani poporul cubanez e un popor „dezinteresat” al sovieticilor! ţară să fie împinsă în mod inexorabil spre moarte. În paralizat de frică. Aşa cum a fost şi poporul român, O brumă de luciditate şi de obiectivitate din partea fond, Cuba e condusă de o mînă de oameni : foştii căruia i-au trebuit 43 de ani ca să înţeleagă un adevăr mea (deşi, cine a călcat în ultima jumătate de secol în tovarăşi de luptă şi de nelegiuiri ai lui Castro din elementar : şi mămăliga poate exploda. Numai că bieţii insula dezolării, cine a cunoscut adevărata situaţie a Sierra Maestra (tot mai puţini din fericire!), aşa-numiţii cubanezi nici mămăligă nu au! Cubei, cine poartă în suflet suferinţele poporului pe „barbudos”, apoi revoluţionarii care au sprijinit Cînd propaganda o fac slujitorii regimului pentru care-l ucide Castro nu mai poate fi nici lucid, nici trupele castriste în zilele începutului de an 1959, cînd avantaje personale, o mai înţeleg. Nu o accept, dar obiectiv!) mă obligă să recunosc un adevăr : cel puţin „descreieratul” a preluat puterea (nu mă judecaţi prea încerc să-i înţeleg măcar resorturile, fiinţarea. Dar cînd la început, mişcarea lui Castro a fost sprijinită în mod aspru pentru severitatea afirmaţiei mele, nu eu l-am pe post de propagandişti concurează cetăţeni ai altui masiv de poporul cubanez. Acesta, sărăcit şi distrus de botezat astfel! În Cuba, i se spunea pe vremuri, mai stat, gestul acestora mă scîrbeşte, mă oripilează. V-am lupte intestine, minţit de propaganda cu care vocile exact, pe vremea cînd voia să-şi taie şi el o felie din „vorbit” în episodul trecut despre un astfel de înveninate de la Radio Rebelde îi otrăveau sufletul, tortul spolierii ţării, „el muchacho loco”, adică băiatul propagandist : scriitorul sovietic Evgheni Evtuşenko. zilele, conştiinţa, luat de valul entuziasmului (tînărul, mucosul) nebun. Iar el, asemenea Curcanilor Sovietic, dar stabilit în Statele Unite ale Americii revoluţionar, purtat de speranţa unui viitor mai bun, a lui Alecsandri, şi-a schimbat „porecla în renume”.). (probabil şi-a propus să submineze sistemul putred al văzut în bărboşii din Sierra Maestra adevăraţi apostoli Nici aceştia nu sunt prea mulţi (nu trebuie să uităm Unchiului Sam din interior!). Între timp, am descoperit ai mîntuirii sale. Era şi normal să-l sprijine pe cel care faptul că de la alungarea lui Fulgencio Batista s-au încă un condeier care, în pofida oricărei evidenţe, face ştia să-i mintă frumos pe oamenii de rînd, să le spună scurs deja 51 de ani!). Vin apoi membrii CDR-ului, apologia minciunii castriste. Şi, fir-ar să fie!, de astă- tocmai ceea ce nenorocirea lor voia să audă! În abominabilul Comitet de Apărare a Revoluţiei, un fel dată e un român. Am avut nefericita inspiraţie de a vremurile acelea tulburi, cînd toată America Latină era de poliţie politică (poliţie care însă nu e şi secretă, căci cuprinsă de frămîntări şi-şi căuta un rost, cînd pe fiecare stradă vezi cîte un sediu al CDR, iar oamenii mişcările de stînga făceau ravagii în cele două Americi, sunt chemaţi săptămînal la aceste sedii pentru a fi cubanezii aveau oricum împotriva cui lupta. Fulgencio „prelucraţi”, şmotriţi, anchetaţi, şantajaţi, îndoctrinaţi). Batista nu era tocmai un conducător pe placul maselor Acestora li se adaugă vîrfurile armatei (aflată de mai populare. Iureşul maselor e contagios. Curajul gloatei bine de jumătate de veac sub controlul direct al lui e, de cele mai multe ori, incontrolabil, nebun, ucigaş. Raul Castro, cel care astăzi o face pe reformatorul, dar Anonimatul şi conştientizarea intangibilităţii care are pe conştiinţă 531 de crime dovedite cu acte!), dezlănţuie fiara din om. De aceea, un lider charismatic, şefii poliţiei politice propriu-zise (care e şi secretă!), un lider cu aură de luptător pentru binele poporului, comandanţii poliţiei populare şi, în sfîrşit, activiştii şi un tribun ce a pus mîna pe armă, aşa cum era Fidel în propagandiştii. Cred că doar nebunii, lichelele, 1959, putea canaliza energiile nestăvilite ale gloatei în disperaţii, şantajaţii ar accepta să facă propagandă direcţia care-i convenea lui. Nu trebuie să mire dictaturii castriste, ţinînd cont de faptul că propaganda entuziasmul cu care los barbudos au fost întîmpinaţi în nu-şi propune doar să dezinformeze, ci şi să Havana. Dar speranţele maselor aveau să fie curînd manipuleze. Şi asta în mod sistematic. În domeniul spulberate. Sezonul de vînătoare a vrăjitoarelor s-a propagandei, nimic nu este aleatoriu. Iar cine nu se deschis buimăcitor de repede. Persecuţii, întemniţări, lasă manipulat trece din grija propagandiştilor, în cea a torturi, condamnări la moarte, asasinate - acestea sunt cederiştilor şi a „secretiştilor”. O dată intrat în atenţia reperele ce au jalonat încă de la început regimul lui acestora, poţi să-ţi pregăteşti valijoara pentru temniţă Castro. Teroarea s-a instalat, vorba poetului Ioanid sau pentru lagărul de muncă. Şi pentru că în insula Romanescu, „în forţă, cu neruşinare”. E straniu cît de minunăţiilor caraibe eu am fost din motive literar- bine se aseamănă o dictatură cu alta. Occidentul a fost culturale, trebuie să menţionez faptul că acolo - ca oripilat cînd, după căderea regimului Ceauşescu, a peste tot, de altfel – cenzura e un important segment al aflat cîte crime şi nelegiuiri s-au săvîrşit în eterna şi manipulării de care vorbeam. Un incredibil, dar fascinanta Românie. Ei bine, ca şi în cazul nostru, explicabil paradox : acest ultim bastion al dictaturilor Occidentul se preface a nu înţelege ce se petrece în comuniste (evident, alături de dictatura pompos Cuba. Iar cînd regimul Castro va cădea, va avea intitulată Republica Populară Democrată Coreeană!), aceeaşi reacţie ca în perioada de după decembrie 1989 : care supravieţuieşte tocmai prin propagandă şi „nu ne-am putut imagina că într-un stat se pot petrece represiune e lipsit de instrumentul principal al asemenea atrocităţi!”. Ba îşi imaginează foarte bine, influenţării, manipulării, dezinformării maselor : dar preferă să joace pe cartea neştiinţei. Adoptă televizorul. În Cuba, sloganul „aţi minţit poporul cu politica struţului : „nici usturoi n-a mîncat nici gura televizorul!” nu se aude, nu se scandează, nu se strigă. nu-i miroase”. Multă vreme după ce bărboşii lui Fidel În primul rînd, din cauză că nimeni nu are curajul să au pus mîna pe putere, Cuba a fost o ţară închisă. aducă vreun reproş înţelepciunii conducerii de partid Aveau intrare în insulă numai cei ce veneau din ţările şi de stat. În al doilea rînd, pentru că nu s-au jucat lectura un volum de un cutremurător pupincurism, un volum ce insultă inteligenţa şi spiritul de discernămînt care construiau cea mai bună dintre lumi, adică ţările cacealmale televizate pe teritoriul insulei caraibe, iar lagărului socialist. Cum să fie bună o societate acest slogan ar fi mincinos; nu are acoperire în al poporului român : Cuba teritoriu liber al Americii, volum apărut în anul 1962 la Editura Tineretului din construită în lagăr?! Poliţii de tot felul aveau grijă ca realitatea cotidiană. Şi asta nu pentru că în Cuba nu ar străinii ostili, duşmanii poporului cubanez, exista cacealmale politice, ci pentru simplul motiv că Bucureşti. Autorul? Nimeni altul decît prozatorul Titus Popovici, cel care a fost slugoiul primelor valuri de imperialiştii rîvnitori să nu vadă „cu ochii lor” (pe nu există televizoare. Discursurile lui Castro sunt mine chiar mă amuză această exprimare pleonastică, ascultate la megafoane, la difuzoare, în instituţii, în comunişti ce s-au perindat la cîrma României, cărora, cu un greţos servilism le-a făcut cadou două borne ale născută din nevoia de a întări o afirmaţie, tocmai pieţe, la mitinguri, iar infrastructura propagandei pentru că vorbitorul pune la îndoială posibilitatea de aparţine statului. Din acest motiv cubanezii inundă literaturii proletcultiste : Străinul şi Setea. În această carte plină de minciuni de la un cap la altul, Titus comunicare; oricum, ar fi interesant să putem vedea şi străzile, parcurile, Maleconul. Nu au ce face acasă. Ies, cu ochii altuia) nenorocirea, infernul în care se bieţii, la plimbare cu maţele goale! Şi peste tot pe unde Popovici face o înjositoare (probabil interesată) propagandă lui Castro, revoluţiei cubane, scufunda paradisul lui Castro. După ce puterea se plimbă sunt supravegheaţi de tot felul de galonaţi. populară s-a consolidat, ieşind cu bine şi din bătălia de Ca şi alte ţări latino-americane, Cuba e plină de comunismului, dictaturii descreieraţilor fraţi Fidel şi Raul. Nu vă recomand cartea. V-ar „mîhni peste pe plaja Giron şi din „criza rachetelor” castriştii au uniforme. În statele din zonă există un adevărat cult căpătat curaj, au început să scoată capul în lume şi pentru uniforme (ţin minte că în Mexic am numărat 11 măsură”. Cred însă că îl judec strîmb pe bietul om : el şi cărţile sale plătesc tribut unei epoci în care lungi decenii au fost amestecaţi în mai toate conflictele feluri de uniforme numai pentru poliţişti). Dar cei mai armate de pe planetă. temuţi inchizitori nu sunt uniformizaţii, ci „secreţii” adevărurile trebuia să aibă culoare roşie. De cînd Titus aflaţi în civil, disimulaţii, cei care o fac pe hamalii, pe Popovici a împînzit ţara cu această minciună şoferii, pe ospătarii, pe frizerii, pe lustragiii. Însă nici propagandistică multiplicată în 20200 de exemplare s-a Şi-apoi, de ce să mint? Şi azi intelectualii latino- aşa nu cred că s-ar putea ţine în gheare un popor de scurs aproape o jumătate de veac de singurătate. americani de pe cele două continente ce poartă numele 11.000.000 de suflete pătimaşe, ardente, rebele, dacă nu Singurătate a Cubei, bineînţeles! Căci insula a fost de-a lui Amerigo Vespucci sunt în covîrşitoare majoritate ar exista delaţiunea. Orice regim totalitar, orice lungul întregii perioade castriste un stat izolat. Izolat de stînga! Pînă şi Statele Unite ale Americii au fost dictatură de stînga (în cele de dreapta nu am trăit, dar din cauza poziţiei autarhice adoptate de Fidel, dar şi nevoite să lupte efectiv împotriva propagării îmi închipui că e vorba de aceeaşi Mărie cu altă din cauza embargoului impus de Statele Unite ale comunismului şi au evitat în ultima clipă încălzirea pălărie!) se bazează în foarte mare măsură pe Americii. Cînd însă banii rămaşi cetluiţi în batistă şi şarpelui la sîn; copilăria mea a fost împuiată de luările delaţiune. Aşadar, delaţiunea, propaganda şi averile confiscate de la cei fugiţi de teama represaliilor de poziţie ale activiştilor pecere, care se ridicau represiunea sunt cei trei stîlpi ai eşafodajului dictaturii s-au topit în palma fierbinte şi acaparatoare a noii împotriva prigoanei pe care senatorul american Joseph marxist-leniniste a lui Fidel Castro Ruz. Dar, în cazul puteri, regimul marxist-leninist-bărbos şi criminal de Raymond McCarthy o dezlănţuise împotriva bărbosului nebun, cred că pînă şi utopiile la Havana a fost nevoit să deschidă porţile ţării pentru comuniştilor care încercau să ridice capul pînă şi în comunismului sunt simple pretexte. E dictatura unui a infuza o economie agonică măcar cu banii cîştigaţi Senatul SUA. (va urma) 30 Noiembrie 2010 CRONICA gîndul şi lumea păgână. Nu înseamnă că Homer, Platon, Aristotel n-au ajunse acolo nu se dădeau în lături de la nimic pentru a Împărătese legendare (II) continuat să fie citiţi în imperiul Bizantin, aflat la apogeu, rămâne cu orice preţ. În harem erau educate în spiritul dar cu adevărat cultura ortodoxă a supravieţuit Imperiului reuşitei, chiar trecând peste cadavre, singura moralitate Natalia CANTEMIR Bizantin, marcând prin impactul ei Europa Răsăriteană fiind slujirea Împăratului; erau deprinse să mintă, să aleagă datorită grupării filologice bizantine (Maxim Panud, căile ocolite, să semene discordie punând în funcţiune Revenirea cultului icoanelor (iconodulia) a corespuns, Manuel Marchopoulos ş.a.), care a editat Antologia palatină capacitatea lor de destrucţie; iniţiind confruntări, activând prin urmare, emanicpării Bisericii Orientale şi, în acest sens, (mii de epigrame greceşti din toate timpurile), precum şi fantasme inconştiente (auto)destructive, provocând un depun mărturie minunatele fresce de pe pereţii mănăstirilor tragicii elini Sofocle şi Euripide, o gramatică şi o lexicologie climat de neînţelegere paralizantă, de provocări şi cinism. din Cappadocia, pe când Biserica Apuseană şi-a cucerit a helenismului clasic, datorită patronajului literaturii şi artei Cheia succesului era să nască un fiu Împăratului. autonomia punând în discuţie, la 756, viitorul „Stat papal”, din partea ultimei dinastii a Paleologilor. Astfel, Manuel Aceasta este ambianţa socio-psihologică şi patologică graţie donaţiilor teritoriale italiene, făcute de regele Pépin le Crysolozas, prieten apropiat al împăratului Manuel II a fost din care a ieşit Lii, prima împărăteasă din dinastia Han (206 Bref. Preoţimea ortodoxă din toate timpurile îi ridică în slăvi invitat la Florenţa pentru predarea limbii elene, iar î. Hr. – 220 e.n.). Dinastia nu trebuie confundată cu etnia pe iconoduli, trimiţându-i pe iconoclaşti în focul Gheenei, gramatica lui, cunoscând numeroase reeditări, a servit ca omonimă, majoritară în china (reprezintă 92% din populaţie, dar s-ar putea totuşi conveni că în posteritate aceştia nu au manual esenţial pentru multe generaţii. Astfel italienii au restul fiind alcătuit din 55 de minorităţi etnolingvistice, meritat mai mult decât adversarii lor. „Ah! Ah! Byzance!” redescoperit helenismul clasic, producând la rândul lor o printre care mongoli, manciurieni, tibetani ş.a.). aceşti Hani Căci tot atât de interesante pot apărea şi consecinţele reînnoire admirabilă a artei bizantine, care poate fi admirată majoritari s-au considerat dintotdeauna superiori declinului Bizanţului după unda de şoc din 1204, când şi astăzi în mozaicurile şi frescele de la Sf. Salvator din minorităţilor, pe care i-au exploatat sau masacrat. Lii şi-a imperiul explodează în entităţi diferite, iar turcii vor folosi Chora (actuala Karye Djani din Istambul), cu cele 28 de etalat îndârjirea în manevrarea Han-ului ei, pe care l-a urcat slăbiciunile pentru eliminarea lor progresivă. Imperiul din scene din viaţa Sfintei Fecioare, inspirate de literatura pe tron la capătul unui teribil război civil, la moartea lui Niceea, care a revendicat moştenirea bizantină, nu a avut apocrifă, datate începutul de secol XIV; în frescele bisericilor devenind văduvă moştenitoare. Al doilea caz cunoscut este nici bogăţia, nici prestanţa Bizanţului, chiar dacă la 1261, de la Mistra (în Peloponez, sec. XIV şi XV); în picturile cel al împărătesei Wu Zetian, intrată în harem datorită Mihail Paleologul a recucerit Constantinopolul. Nu s-a mai bisericii „Schimbarea la faţă” din Novgorod, unde Teofan frumuseţii ei de excepţie. Prin abilitate şi inteligenţă regăsit nici teritoriul, nici puterea, banii au fost cheltuiţi Grecul a fost solicitat (sf. Sec. al XIV-lea), în multe alte malefică, a reuşit să-l destituie pe mai tânărul împărat pentru refacerea vechii capitale. La mijlocul secolului al mănăstiri sârbeşti, decorate de pictori locali, care au avut Zhongzong (683 – 684) şi să preia puterea. Este singura XIV-lea, acţiunea energică a împăratului Andronic va impact şi în Ţările Române. femeie care a cutezat să fondeze în China o dinastie configura alt stat bizantin (în sudul Balcanilor), dar ultimele * * * feminină, prestând titlul de Împărăteasă deplină până în speranţe de redresare s-au spulberat în războiul civil dintre Misterele Bizanţului rămân însă cu mult în urma anul 704, când a fost asasinată. Întâmplările acestea s-au Ioan VI Cantacuzinul şi Ioan V Paleologul, la care s-a Misterelor chinezeşti din punctul de vedere al referirii petrecut în timpul dinastiei Tang. adăugat şi o teribilă epidemie de ciumă neagră. Pericolul dictonului francez „Cherchez la femme!”. Între anii 221 – Mai „legendară”, de altfel unul dintre rarele nume turcesc nu era iminent, dacă se ţinea seama de necesitatea 911 cu totul alta era situaţia Împărăteselor din ţara pe care feminine chinezeşti reţinute de europeni la sfârşitul stringentă a Statului Otoman de a face faţă, mai întâi, locuitorii ei o numesc Zhonggo (ţara de mijloc), iar secolului al XIX-lea, când puterile mondiale – occidentalii şi presiunii năvălirii nomazilor din Asia Centrală, în timp ce europenii – China (cuvânt provenit, probabil, de la dinastia japonezii au forţat porţile Chinei - ajutată să se fixeze în declinul puterii militare bizantine era de netăgăduit. La Quin, 221 – 206 î. Hr.), dar călătorii europeni din sec. al XII- memorie şi prin fotografiile difuzate pe mapamond, a fost 1453, Constantinopolul nu dispunea de forţe militare demne lea şi al XIII-lea o mai numeau şi Katay (de la numele Împărăteasa Cixi. Simplă concubină la origine, împărăteasa de această denumire, contând pe ajutorul neprecupeţit, dar domnitorilor din nordul Chinei). care poza cu plăcere, foarte conştientă ffind de puterea ei e dispersat şi venit prea târziu, al genovezilor şi veneţienilor. Soţia împăratului locuia cu „Fiul cerului” în „Cetatea de Vestitele ziduri ale Constantinopolului n-au mai putu purpură interzisă”, un oraş în oraş, care se întindea pe o stăvili numeroasa armată turcească, dotată cu o artilerie suprafaţă de peste 72 ha, construit la Pekin, de împăratul puternică. Basileus-Basileis, în continuarea moştenirii lui Yongl (1406 – 1420) şi desfiinţat la căderea Imperiului Constantin I cel Mare, vor fi suverani modeşti, dispunând Otoman din 1911. Afară de Împărat, Împărăteasă şi de mijloace limitate, dependenţi de banii şi flota oraşelor- numeroşii lor servitori şi funcţionari, în „Cetatea interzisă” cetăţi italiene. mai locuiau câteva mii de femei destinate Împăratului, strict La 1437, călătorul spaniol Pere Tafur atesta persistenţa ierarhizate. Evident, în această lume în sine, multe femei nu vechiului ceremonial bizantin (Ah! Ah! Byzance / Alors l-au întâlnit niciodată pe Împărat. beauté fatale ...”), dar deopotrivă faptul că împăratul nu mai În principiu, haremul chinezesc îşi are începutul de la era decât „un soi de episcop lipsit de scaun episcopal”. naşterea Imperiului (221 î. Hr.). Cel dintâi Împărat, dornic Locuitorii ruinelor Constantinopolului de odinioară au probabil să se unească fizic cu toate ţinuturile cucerite şi-a început însă să întrezărească un nou stat condus de un luat câte o soţie din toate fostele principate. Conform unei suveran musulman (domina deja Mediterana orientală). foarte bătrâne tradiţii, soţia venea în casa soţului ei însoţită Istoricul grec Laoniţiu Chalcocondil (sec. al XV-lea) a fost de toate surorile, mătuşile, verişoarele (bietul cap de primul care şi-a întemeiat conceptul de preluare a moştenirii familie!). Instituţia haremului s-a lărgit rapid pentru că Bizanţului de către otomani, numindu-l pe Sultan „Bazileul aristocraţia ambiţiona şi ea să aibă în afară de o soţie elenilor” (Ah! Ah! Grecii cei isteţi ...!). În acel regat al „primă” multe alte concubine, pe care le putea cumpăra sau grecilor, aplicarea ideilor de impozitare pe lângă slăbiciunile vinde, căci în faţa legii ele aveau un statut inferior soţiei. Pe politice şi datoriile statale au determinat revolte sociale cu o de altă parte, „cetatea imperială interzisă” s-a lărgit rapid şi ţintă neechivocă, pe când latinii îşi asiguraseră, după 1204, pe seama ambiţiei şi strădaniei bogătaşilor chinezi de a-şi superioritatea navală în Mediterana, cucerind pieţele de trimite fetele sau alte rubedenii feminine la Curtea desfacere până la Marea Neagră. Stabilirea italienilor pe împăratului, în speranţa unei utile susţineri în cine ştie ce malurile Bosforului (cât şi ajutorul de la 1453) se explică atât antrepriză. prin integrarea oamenilor de afaceri bizantini în reţelele Cum decurgea viaţa femeilor în haremul chinezesc? Se comerciale, cât şi prin faptul că ultimul împărat bizantin, ocupau cu broderia şi cu poezia, făceau muzică şi dădeau Constantin XI a pus la adăpost imensele bogăţii imperiale în concerte, mâncau pe rupte felurite dulciuri şi beau ceai băncile de la Genova şi Veneţia. (plantă medicinală, descoperită în mileniul al III-lea î. Hr. de Turcii instalându-se pentru timp îndelungat în Asia SHENONG, supranumit „Agricultorul divin” şi devenită Minor, Biserica Ortodoxă a pierdut un mare număr de obiect de comerţ înfloritor sub dinastia Tang, în sec. al VIII- credincioşi – unii s-au refugiat, alţii s-au convertit la Islam. lea. Cucerirea regiunii Assanta în sec. al XIX-lea de către Monahismul ortodox n-a dispărut însă din regiune, fiind englezi a pus capăt monopolului chinez, astfel că elitele fondate noi centre, cum ar fi Meteora grecească, devenită apusene se delectau cu „ceai englezesc”, pe când cele bastionul ortodoxiei după dispariţia Imperiului Bizantin; răsăritene cu „ceai rusesc”). În harem se creşteau căţeluşi, pisicuţe şi păsărele cântătoare, se organizau concursuri de seducţie, a stăpânit timp de 50 de ani (1861 – 1908) un confruntate cu izbânzile otomane, mănăstirile de pe Imperiu în care puterea era apanajul inalienabil al Muntele Athos au ştiut să negocieze cu sultanii condiţiile de triluri păsăreşti, se cultivau greieri, peştişori exotici, ţestoase, viermi de mătase (tehnica filajului mătăsii este bărbaţilor. Născută în 1835, într-o familie manciuriană, a supravieţuire (pentru că şi sultanii aveau nevoie de exploatat mai întâi şansa de a aparţine unei etnii minoritare, susţinerea călugărilor în pacificarea populaţiilor creştine). atestată la sfârşitul mileniului al II-lea în. Hr., mătasea servind ca monedă de schimb sau de tribut, comerţul care ajunsese pe tronul Chinei. La naştere a primit numele Ultimele două secole ale Imperiului Bizantin au însemnat o de Yche Nara (Yehomala) şi la 16 ani a intrat în „Cetatea perioadă de mare vitalitate religioasă, care a dat naştere alimentând „Calea mătăsii”, care, în Antichitate, trecea prin Asia Centrală şi ajungea la Roma; în sec. al XV-lea s-a interzisă” a împăratului Xiangfeng, dar abia după 5 ani a curentului mistic al isihasmului de pe Muntele Athos. parvenit la „selecţionarea” pentru patul Împăratului, pe Printre monahii care căutau accesul la pacea interioară dezvoltat şi o cale maritimă prin mările sudice). Adesea pentru femeile din harem erau invitate trupe de teatru, care l-a sedus cu atâta pricepere încât acesta, mai curând (hesychia), Grigore Palama a susţinut că are legături cu reputat prin tendinţe homosexuale, a convocat-o şi în energiile divine, învăţăturile lui, mai întâi contestate, au fost spectacolele durau zile întregi, supravegheate strict de eununci. nopţile următoare. În acelaşi an i-a dăruit un moştenitor – recunoscute de sinodul din Constantinopol (1347), el însuşi viitorul împărat Tongzhi. Deţinând cheia succesului, fiind canonizat de sinodul din 1368. Dinamismul religios s-a Haremul Sultanului a fost inspirat, prin urmare, de haremul chinezesc. Frumoasa Domniţă Ruxanda, a doua Yehomala devine concubină vi fei (de a doua clasă), manifestat şi prin înnoirea poeziei liturgice sau a artelor împărăteasa Ci'an, neputând fi revocată chiar dacă nu plastice, Simeon – ultimul arhiepiscop al Thesalonicului – fiică a lui Vasile Lupu, cel care visa pentru Moldova lui un „Byzance après Byzance”, a fost trimisă de tatăl ei în născuse un copil de sex bărbătesc, aparţinea unui clan foarte afirmându-se printre marii canonici şi liturghişti bizantini. puternic. Tocmai originea modestă a Yehomalei l-a Pe plan instituţional, Biserica Ortodoxă şi-a cucerit haremul de la Istanbul, ca ostatică, dar mai apoi, ortodoxă fiind, a fost măritată la biserica Sf. Nicolae din Iaşi cu determinat pe Xiangfeng s-o păstreze de soţie pe Ci'an, autonomia respingând la 1393 pretenţiile Moscovei de a fi distribuindu-şi favorita pe a doua treaptă ierarhică a puterii. „A treia Romă”, în sânul Bisericii concepându-se planurile nesăbuitul şi pocitul ortodox Timuş Hmelniţki, schimbând Femeie foarte instruită pentru acele timpuri, practicând unui Patriarhat, care să reziste şi fără Împărat. Primul deliciile haremului cu mizeria taberei militare căzăceşti. limba chineză scrisă, cunoscând clasici fundamentali, Patriarh, numit de sultanul Mehmet II, a devenit George Sora mai mare, Maria, fusese măritată cu un catolic, prinţul literatura şi arta caligrafiei (nici o asemănare cu noţiunea Scholarios, cel care a semnat unirea bisericilor la Conciliul lituanian Radzivill, a avut o nuntă cu fast apusean şi primul europeană, arta chinezească a caligrafiei este o scriere cu din Ferrara – Florenţa, 1438 – 1439. Sultanul voia să se „voiaj nupţial” în Europa a unui vlăstar domnesc din părţile pensula, legată de poezie şi pictură, mijloc de a parveni la asigure astfel că latinii nu vor mai porni vreo cruciadă Moldovei, dar în final destinul ei n-a fost mai fericit, cunoaşterea de sine şi la modelarea subconştientului), împotriva lui. (Ah! Ah! Turcii cei şireţi ...). Moştenitori ai împletit cu intrigile curţii regale poloneze, angajate în scrierile politice tradiţionale, ca femeie „de interior” Bizanţului au devenit astfel otomanii – unul dintre războaiele cu turcii. Aşa că poate că bine a făcut Vasile Lupu Yehomala fusese deprinsă şi cu tehnica ţesutului, croitoriei, principatele turcmene care cuceriseră Anatolia şi Balcanii, scoţând-o pe Ruxanda din haremul Sultanului pentru că, machiajului, cu secretele orientale ale îngrijirii corporale. iar xenofobii bizantini, traumatizaţi de cuceririle turceşti, judecând după haremul chinezesc, femeile erau ocupate Fiind o manciuriană, adică o femei obligată să practice arta înspământaţi de cavalerii cruciaţi, neliniştiţi de răscoalele acolo în cea mai mare parte a timpului cu intrigi de alcov, sportivă a strămoşilor, mai exact echitaţia, Yehomala avea şi popoarelor balcanice (sârbi, croaţi, valahi, bulgari) s-au căutând să cadă cu tronc slujbaşilor însărcinaţi cu alegerea avantajul de a nu-i fi fost bandajate picioarele de la vârsta manifestat spectaculos la 1182 prin masacrarea latinilor partenerelor de-o noapte ale Împăratului. Când cădeau de 5 – 6 ani. Practica picioarelor bandajate este foarte veche rezidenţi în Bizanţ ... sorţii, femeia era preparată: unsă cu miresme, învelită într-o în China şi avea scopul, inexplicabil pentru un european, ca De amintit însă fecunditatea literar-artistică a Imperiului cuvertură şi dusă în spate de un eununc pentru a fi depusă talpa piciorului femeii să nu crească peste 10 – 15 cm. Bizantin, aflat în declin politic, de interesul renăscut pentru pachet pe patul imperial. Bandajele erau păstrate zi şi noapte, soţul sau amantul nu Antichitatea grecească, dispreţuită până atunci drept Uşor de imaginat şi dimensiunea diabolică a acelei aglomerări feminine din „Cetatea interzisă”, femeile odată privea vreodată tălpile şi gleznele goale ale partenerelor. CRONICA Noiembrie 2010 31 poezia lumii, poezia în lume dacă acesta va fi minim sau magnum). care cuprinde toate mizeriile María Elena Blanco Moara e departe, foarte departe, dar aici şi toate idilele (singura fiecare o poartă în suflet şi pe loc salvare, graţia) şi în chip de coda, riturile reîncep; prolegomene, marchează aici mesajul cerbului, (Cuba/Austria) încăierări, pacte – totul în cheie majoră : care nu evocă doar păduri şi rîuri mari, grandioşi, grandilocvenţi ci este pur şi simplu uman. Poetă, eseistă, protagonişti agonici traducătoare, María Elena ai clasicei melodrame urbane, Pe nu atît de albastra Dunăre Blanco s-a născut în lejer deplasaţi de Istorie mirificul oraş Havana, dar, aşa cum se cuvine, plini Puternicul fluviu se curbează încetişor capitala Cubei, în 1947. A de orgoliu impetuos şi de la înălţimea vîrstei ca şi cum şi-ar întoarce spatele spre oraşul studiat în oraşul natal, la aşezaţi confortabil în posturi care, timid, se strînge, oarecum bucuros, Paris, la New York şi la făurite de geniu sau de forţarea uşilor, în adîncul vîrtejului său Viena unde şi-a trecut puternici şi pedanţi hărăzit favorurilor şi agapelor, doctoratul. A parcurs toate se lansează în aventuri amoroase la poalele sinuoaselor coline de vie verde-aurie. treptele unei strălucite ca Hector şi Ahile Vinul tînăr e de o aciditate dulce, sucul cariere universitare în în război. fermentat e turbulent, îndeamnă la excese. Statele Unite ale Americii Pe dealul Kahlemberg lăstarii de vie şi în Franţa, ba chiar, II tremură în spirale, cîntecul ciocîrliei pentru scurtă vreme (1971-1973), a predat literatură şi Rătăcire devine redundant ca un rondel, filologie franceză la Universitatea Catolică din potecile pădurii sunt marcate Valparaíso, cunoscuta aşezare din Chile, port la Şi iată din fericire vine toamna cu pensula roşu-alb-roşu Oceanul Pacific. Între 1983 şi 2007 a lucrat la pentru a nuanţa frunzele, trăirile, înconjurînd trupul rănit al mestecenilor, Naţiunile Unite. În cele din urmă s-a stabilit în reînvăluindu-le în uimire şi mister. Lacurile mai jos Austria, ca şefă a secţiei de traduceri în spaniolă a îşi fac auzită chemarea, trandafirii se caţără pe balcoane de fier Biroului Naţiunilor Unite din Viena. strigă pădurile, mişună pretutindeni tăietorii de lemne, cu tivuri rococo răsucite de vreme. Dar pasiunea pentru scris o poartă mereu la vînătorii Totul pare să evadeze în căutarea unei vagi uitări, festivaluri internaţionale de poezie şi la simpozioane şi frumoasele morăriţe. Se deschid portiţe de scăpare a unei simple inerţii îngăduitoare. literare de pe toate continentele. Poemele şi eseurile dincolo de În senina lui somnolenţă, scriitoarei María Elena Blanco apar în mod frecvent molatice lăuntruri, ale parcului ostil oraşul de pe malul verdelui Danubiu în antologii şi reviste literare din Europa, America sau complice, peripluri în care pentru o clipă amanţii implozează în coşmaruri imemoriale Latină şi din Statele Unite ale Americii. Timpul şi-l strălucesc într-o nouă lumină : figuri aleatorii şi do-ul din pieptul lui Placido, împarte între Viena, unde îşi are reşedinţa ce-şi vor fi lăsat urma în peisaj. răsunînd tocmai de pe Ring, principală, şi Chile, Spania (Andaluzia), New York şi Alternativa e speranţă sau moarte, îndoiala nu reuşeşte să-l trezească. Paris. Eu am întîlnit-o la sfîrşitul acestei veri la nefiind decît un rar antidot pentru plictis. cunoscutul festival internaţional de poezie din Un cerb se apropie de grădina lor răvăşită, Lui Valeriu Macedonia, Serile Poetice de la Struga. Mi-a dăruit o îi priveşte perplex prin fereastră : minunată antologie poetică bilingvă, Havanity / nu intră, nu e nici un răspuns. I Habanidad, apărută în 2010 la Ediciones Baquiana Dansează, beau, se iubesc. (în ziua Naşterii Domnului) din Miami (Florida), SUA, antologie ce include Viaţa continuă. Pînă la urmă, după atîta viaţă, cîteva din creaţiile sale lirice strînse în volume în Valeriu, perioada 1988 – 2008. Despre opera Mariei Elena III ai puţine de zis. Blanco s-au pronunţat prestigioşi scriitori şi critici Salut matinal O ştii mai bine decît oricine, literari. Îi amintesc doar pe Carlota Caulfield, Marie- o ştiai. Thérèse Kerschbaumer, Antonio Daganzo şi William Ninsoarea acoperă parcul cerbul deja bătrîn Cuvîntul în mîinile tale Navarrete. Din opera publicată voi trece în revistă face parte din tablou, focul din cămin era o rămăşiţă preţioasă, doar cîteva volume de versuri : trosneşte şi arde pe jarul fierbinte. o esenţă volatilă, Suita romantică a lui Müller un gest, tot Posesión por pérdida (Sevilla: Barro, 1990; Santiago magistral interpretată ce ţinem du Chili: Libra, 1990) ; de Hermann Prey sau şi mai ales Corazón sobre la tierra / tierra en los Ojos Dieter Fischer-Dieskau tot ce nu ţinem. (Matanzas, Cuba: Vigía, 1998) ; se întrerupe uneori Cuvîntul era Dumnezeu. fără nici un protocol Mai mult, Dumnezeu Alquímica memoria (Madrid: Betania, 2001) pentru aperitiv nu intra atunci Mitologuías (Madrid: Betania, 2001); şi reîncepe în tandem în minusculul Vestal Myths/Solstice Fires (Viena: Labyrinth, cu ştirile, clinchetul nostru 2001) tacîmurilor sau al harpei, paradis. Felix Austria/Reality Fireworks (Viena: Labyrinth, tăcerea ninsorii Azi, cînd răsună în cuvintele noastre, 2004); sau a cearşafurilor. Iubirea e uneori acceptare, cu atît mai puţin ai ceva de zis danubiomediterráneo /mittelmeerdonau (Viena: uneori refuz, după cum vrea şi cu toate acestea Labyrinth, 2005, bilingv spaniol-german); sufletul. Dar notele lui Schubert totul se spune. Wilde Lohe (Klagenfurt/Celovec: Wieser, 2007, în încadrează tihna căminului şi pun La sfîrşitul timpului, traducere germană); lucrurile la locul lor : măsurăm senini trecutul, El amor incontable (Madrid: Vitrubio, 2008) ; invocaţia cerbului, ne vedem în aproape posibila scriere. definitiva Havanity / Habanidad (Miami, Statele Unite: noastră lumină Baquiana, 2010, antologie bilingvă spaniolă- IV (amabili) : engleză). Cîntecul de leagăn al pîrîului lăudat fie Domnul, Frumoasa morăreasă aşadar. (serie inspirată din ciclul de cînturi Die schöne Müllerin Va veni o primăvară cu aer proaspăt (1843), de Wilhelm Müller pe muzică de Franz şi va învolbura totul, va închide casa II Schubert) creaţiei şi iubirii : (în Ziua Morţilor) jubilaţie, anxioasă libertate, final deschis I (dar final, în cele din urmă) spre împărăţii O rugă, Valeriu : Poetul, în chip de prolog nicicînd cucerite : Să exorcizeze Domnul mori sau pîraie pe care hazardul le rînduieşte, demonii noştri, sau o spărtură printre nouri. Vara, cu fereastra deschisă spre parc, Vanitatea şi Şi în acest deznodămînt sau epilog, un legat Vinul. în sediul discret al Imperiului ce împodobeşte leagănul, încheie Liedul (un du-te-vino pînă cînd o nouă suită de note, al marilor oraşe texte, ochi răsună. Dar mai întîi, în efemerul al marilor idei anotimp, prezentare şi traduceri - Valeriu STANCU al marilor iubiri : timpul va spune poetul dă viaţă măsurii

Redacţia şi administraţia: Casa de Presă şi Editură CRONICA str. Gh. I. Brãtianu nr. 22. Iaşi Tel./fax: 0232 262140 http://revistacronica.wordpress.com e-mail: [email protected] Cont RO43RNCB3200000259200001 Redactor-şef: Valeriu STANCU deschis la B.C. Iaşi 5 9 4 8 4 1 9 0 0 0 0 1 1 1 1 Redactor-sef adjunct: Bogdan Mihai MANDACHE I.S.S.N. : 2240-4560 Revista este editatã de Secretar general de redactie: Mariana STANCU Fundaţia Culturalã Cronica Redactori coordonatori: Mihai BATOG BUJENITA, Paula BALAN, Alexandru Dan Tehnoredactare computerizatã şi Biblioteca Judeţeanã CIOCHINA, Valentin CIUCA, Daniel CORBU, Simion BOGDĂNESCU, Catalin şi webdesign Florin ŞOVA "Gh. Asachi" Iaşi cu sprijinul TURLIUC Consiliului Judeţean Iaşi Redactori pentru străinătate: Pierre Yves SOUCY(Belgia); Hélène DORION(Canada); Tiparul: S.C. PRINT MULTICOLOR Maria Rosaria VALENTINI(Elveţia); Denis EMORINE(Franţa); Emil CIRA, Christian W. S.R.L SCHENK(Germania); Shaul CARMEL(Israel); Sanda RACOTTA(Mexic) Str. Bucium nr. 34 Iaşi