Introspecţiuni Interpretative

CODRUŢA MARA LUISA GHENCEAN

INTROSPECŢIUNI INTERPRETATIVE

Cluj-Napoca 2019 Referenți: Conf. univ. dr. Veronica Negreanu Prof. univ. dr. Gabriel Banciu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GHENCEANU, CODRUŢA Introspecţiuni interpretative / Codruţa Ghenceanu. - Cluj-Napoca : MediaMusica, 2019 ISMN 979-0-9009871-4-3 ; ISBN 978-606-645-048-5

Design coperta: Ciprian Gabriel Pop

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate. Reproducerea integrală sau parţială pe orice suport, fără acordul scris al editurii, este interzisă.

Editura MediaMusica 400079 – Cluj Napoca, str. I.C Brătianu nr. 25 tel. / fax 264 598 958

CUPRINS:

DON GIOVANNI de W. A. MOZART ...... 4

Mozart i opera ...... 4 Opera Don Giovanni privit ă din perspectiva acompaniamentului 11

BELCANTOUL I REPREZENTAN ŢII S ĂI DE SEAM Ă: ROSSINI, DONIZETTI, BELLINI ...... 62

Aspecte stilistice ale belcanto-ului italian ...... 62

GIOACCHINO ROSSINI (1792-1868) Crea ţia rossinian ă privit ă din perspectiva acompaniamentului ...... 66

GAETANO DONIZETTI (1797-1848) Crea ţia donizettian ă privit ă din perspectiva acompaniamentului .... 118

VINCENZO BELLINI (1801-1835) Crea ţia bellinian ă privit ă din perspectiva acompaniamentului ...... 132

GIUSEPPE VERDI (1813-1901) Crea ţia verdian ă privit ă din perspectiva acompaniamentului ...... 142

CONCLUZII ...... 234

BIBLIOGRAFIE ...... 236

3 DON GIOVANNI de W. A. MOZART

Mozart i opera

Geniul s ău excep ţional îl situeaz ă mai presus de oricare maestru, în toate domeniile artei i în toate timpurile Richard Wagner despre Mozart

Pentru mine înainte de orice este opera W. A. Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart s-a n ăscut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce f ăcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Na ţiune German ă (dup ă 1804 devenit Imperiul Austriac). Tat ăl lui, Leopold Mozart, (foto) era un talentat violonist în orchestra de la curtea prin ţului arhiepiscop din Salzburg, i era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, noul n ăscut a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, i-a luat numele de

4 Amadeus, traducerea latin ă a lui Theophilus ( Iubitorul de Dumnezeu ). Înc ă de mic copil, Wolfgang d ă dovada geniului s ău muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ti s ă scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tat ăl s ău. În ianuarie 1762, Leopold Mozart ob ţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei s ăpt ămâni, pentru a ar ăta lumii acest miracol . Acest turneu va dura 9 ani! Prima apari ţie are loc la München, unde Wolfgang execut ă muzic ă la clavecin în fa ţa prin ţului elector de Bavaria, dup ă care familia Mozart pleac ă la Viena, tân ărul Wolfgang concertând în fa ţa familiei imperiale. Urmeaz ă un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris i Versailles. R ămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Fran ţa, Elve ţia i Bavaria. Între decembrie 1769 i martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Floren ţa, Roma i Napoli au fost principalele sta ţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent. În timpul acestor lungi c ălătorii pe care le face împreun ă cu tat ăl s ău în Munchen, Viena, Praga, Mannheim, Paris, Londra sau Haga, capitale ale culturii europene, ora e în care Mozart are prilejul s ă cunoasc ă numero i muzicieni importan ţi ai vremii, s ă studieze un num ăr impresionant de lucr ări apar ţinând predecesorilor i contemporanilor s ăi. O influen ţă important ă este exercitat ă de c ătre Johann Christian Bach, întâi la Londra (1764-1765) i apoi la Viena (1767- 1768), perioad ă în care Mozart se familiarizeaz ă atât cu lucr ările lui Johann Christian cât i cu cele ale marelui Johann Sebastian Bach. De-a lungul întregii sale vie ţi, numeroasele sale c ălătorii îi ofer ă tot atâtea prilejuri de a auzi noi muzici, noi stiluri muzicale, tendin ţe prezente sau vestigii ale barocului i rena terii. Prietenia cu Joseph Haydn este prilej de comunicare i de crea ţie, Mozart dedicând acestuia 6 cvartete de coarde.

5 Nenum ăratele sale voiaje, aceast ă continu ă mi care în centrele muzicale europene se reflect ă în versatilitatea i fluiditatea stilului mozartian. Mozart cre te practic deodat ă cu stilul clasic, transform ările i evolu ţiile genului reg ăsindu-se pas cu pas în crea ţia mozartian ă. Primele lucr ări sunt exerci ţii dup ă modele baroce, copilul compozitor absorbind ca un burete tot ceea ce ofer ă realiz ările trecutului. Sinteza între diversele direc ţii i influen ţe se împlete te cu gustul propriu, cu acea sclipire de geniu, acea u urin ţă de a imagina linii muzicale, construc ţii simple dar ingenioase. Claritatea i particularitatea stilului mozartian se accentuează cu fiecare nou ă lucrare. In anii 1769-1771, Mozart împreun ă cu tat ăl s ău, fac prima călătorie în Italia unde scrie prima sa opera seria, intitulat ă Metridate re di Ponte (Metridate, regele Pontului), reprezentat ă cu mare succes sub conducerea lui, la teatrul Scala din Milano (1770). Cu ocazia celei de a doua c ălătorii în Italia, Mozart compune serenada balet Ascanio in Alba , compus ă pentru nunta arhiducelui Ferdinand. Între timp, la Salzburg se urc ă pe tronul principatului, arhiepiscopul Hieronymus 1, prin ţ de Colloredo, un om care îl trateaz ă pe tân ărul compozitor în rând cu servitorii cur ţii. Mozart compune pentru ocazia însc ăun ării, o serenad ă Il sogno di Scipione (Visul lui Scipione), iar la comanda teatrului Scala, Mozart termina opera Lucio Silla care nu a avut succes din cauza textului prea conven ţional. Cea mai reprezentativ ă lucrare din tinere ţea lui Mozart, este opera buffa în trei acte La finta giardiniera (Gr ădin ări ţa pref ăcut ă), compus ă pentru carnavalul din München (1775), al ături de opera Il re pastore (Regele p ăstor), compus ă în aceea i perioad ă. Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împline te 16 ani i pleac ă pentru câteva luni la Bologna, unde

1 Hieronymus Joseph Franz de Paula, Graf Colloredo von Wallsee und Melz, F űrsterzbischof von Gurk und F űrsterzbischof von Salzburg 6 studiaz ă cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compozi ţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de c ătre noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sum ă apreciabil ă. În aceast ă func ţie r ămîne timp de ase ani, de i rela ţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor i interzicându-i s ă p ărăseasc ă ora ul Salzburg. Nemaiputând suporta umilin ţele, Wolfgang î i d ă demisia în 1777 i pleac ă, înso ţit de mama sa, la München, unde solicit ă un angajament la curtea prin ţului elector Maximilian III. Acesta îns ă îl refuz ă. Dup ă o alt ă tentativ ă nereu it ă la Mannheim, se hot ără te să-i încerce soarta la Paris, unde-în timpul turneului din 1763- avusese mult succes. Publicul parisian nu-i mai amintea îns ă de copilul minune de atunci i Mozart se love te de multe greut ăţ i. La toate acestea se adaug ă moartea mamei, care îl înso ţise peste tot. Starea lui moral ă se amelioreaz ă cu greu, compozi ţiile sale încep s ă fie apreciate la cur ţile domne ti. Lipsurile materiale îl constrâng totu i s ă p ărăseasc ă Parisul i iat ă-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde r ămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo , cu care înregistreaz ă un mare succes. Se decide totu i în 1781 s ă plece la Viena, capitala Imperiului. Sosirea lui Mozart în Viena in 1781 marcheaz ă o accelerare în dezvoltarea i cristalizarea stilului clasic. Aici Mozart absoarbe fuziunea între stilul italian spumos, briliant i stilul german caracterizat prin o puternic ă coeziune a formelor. În aceast ă decad ă, Mozart compune operele sale cele mai faimoase i ultimele 6 simfonii, lucr ări ce redefinesc genul simfonic, deschizând drumul simfoniei beethoveniene i mai târziu al celei romantice, al ături de o serie de concerte pentru pian, concerte a c ăror form ă i construc ţie reprezint ă o sintez ă i reform ă a genului. Viena era în acea epoc ă capitala mondial ă a muzicii clasice. Mozart se simte în sfâr it independent i î i creeaz ă un cerc de 7 rela ţii, con tient de faptul de a fi un virtuos f ără egal al pianului. Înregistreaz ă primul mare succes cu opera Răpirea din serai , fiind felicitat de însu i împ ăratul Iosif II cu cuvintele: o muzic ă prea frumoas ă pentru urechile noastre. Mozart d ă numeroase concerte publice i private, executând din propriile compozi ţii, improvizeaz ă spontan pe teme date; aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoper ă operele lui Bach i Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez. La 4 august1782 se c ăsătore te cu Constanze Weber (foto). La 1785 este vizitat de tat ăl s ău, Leopold, care- pân ă atunci foarte reticent- constat ă cu satisfac ţie reu ita lui Wolfgang. Este încântat să aud ă din gura lui Joseph Haydn: Fiul Dumneavoastr ă este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut . La sfâr itul unui concert în Burgtheater, dup ă interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împ ăratul Iosif -prezent în sal ă- se ridic ă în picioare agitându-i p ălăria i strigând Bravo Mozart! . În aceast ă perioad ă Mozart compune într-un ritm neobi nuit, lucreaz ă cu obstina ţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn i la opera Nunta lui Figaro , dup ă o pies ă a lui Beaumarchais, oper ă revolu ţionar ă, ca muzic ă i con ţinut istoric, reu ind s ă dep ă easc ă dificult ăţ ile din partea nobilimii. În timp ce Mozart termin ă compozi ţia operei Don Giovanni , tat ăl s ău se îmboln ăve te i moare la 28 mai 1787. Între 1784 i 1786, Mozart realizeaz ă în medie o compozi ţie la fiecare dou ă s ăpt ămâni, cele mai multe adev ărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga i este primit ă de public cu entuziasm. Urmeaz ă opera Così fan tutte , reprezentat ă cu mai pu ţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise i protectorul s ău, împ ăratul Iosif II, care îl numise compozitor al cur ţii imperiale.

8 În martie 1790 d ă ultimul s ău concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune înc ă opera Flautul fermecat , cu care ob ţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, s ănătatea lui Mozart se degradeaz ă îns ă progresiv. Se pare c ă suferea de o febr ă reumatismal ă recurent ă cu insuficien ţă renal ă. Specula ţiile nu au lipsit, suspectându- se o otr ăvire pus ă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se amelioreaz ă trec ător, mai lucreaz ă la compozi ţia Requiem ului, pe care nu va reu i s ă-l termine. Exist ă m ărturii c ă Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoan ă necunoscut ă, care i-a venit în vizit ă fiind îmbr ăcat ă în straie de culoare neagr ă. Persoana a fost mai tîrziu identificat ă-acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea inten ţia de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia trecerii din via ţă a so ţiei sale, reclamând crea ţia drept compozi ţie proprie. Despre aceast ă întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica i-o scrie pentru propria sa moarte! În ziua de 5 decembrie 1791, via ţa scurt ă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge. Avea numai 35 de ani! Dup ă un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul tefan ( Stefansdom ) din Viena, trupul neînsufle ţit al lui Mozart este dus f ără un cortegiu de înso ţitori la cimitirul Sankt Marx, mormântul s ău r ămânând anonim pân ă în zilele noastre. În scurta sa via ţă , Wolfgang Amadeus Mozart a compus un num ăr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumuse ţe sau profunzime. În 1862, Ludwig von Köchel a clasificat i catalogat compozi ţiile lui Mozart, fiind numerotate cu men ţiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa crea ţie, Requiem-ul, are num ărul 626. Mozart este autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de men ţionat Simfonia nr. 35 Haffner , nr. 36 Linz, nr. 40 i nr. 41 Jupiter . A compus 27 concerte pentru pian i orchestr ă, 7 concerte pentru vioar ă i orchestr ă, concerte pentru

9 clarinet, pentru harp ă i flaut, pentru corn i orchestr ă, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade. În domeniul muzicii de camer ă sunt de men ţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioar ă i pian, trio-uri pentru vioar ă, violoncel i pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glum ă muzical ă etc. Pasionat de oper ă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate i ast ăzi pe scenele tuturor teatrelor de oper ă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat. A mai compus 19 messe, cantate, motette pentru sopran ă i orchestr ă, oratoriul Die Schuldigkeit des ersten Gebots i, în fine, Requiem -ul în re minor.

10 Opera Don Giovanni privit ă din perspectiva acompaniamentului

Aici nu se vorbe te decât despre Figaro. Nimic nu este cântat, îngânat sau fluierat decât dac ă este din Figaro. Desigur, este o mare onoare pentru mine. – fragment din scrisoarea trimis ă de c ătre Mozart lui Gottfried von Jaquin, în 15 ianuarie 1787 din Praga. La începutul anului 1787, Mozart se afla la Praga, unde asist ă la reprezenta ţia operei Le nozze di Figaro din 17 ianuarie, dirijând opera cinci zile mai târziu. Impresionat de primirea călduroas ă i de succesul de propor ţii ob ţinut cu Figaro, Mozart semneaz ă înainte de a p ărăsi Praga, pe 7 februarie, un contract pentru compunerea unei opere pentru stagiunea urm ătoare. Acest contract, semnat cu Pasquale Bondini, director al Teatrului Na ţional al Contelui Nostitz, va duce la na terea primei opere scrise de Mozart pentru publicul praghez, Don Giovanni (KV 527). De la premiera din 29 octombrie 1787 i pân ă în prezent, aceast ă oper ă a suscitat valuri de admira ţie mereu crescând ă, fiind i în zilele noastre o surs ă de încântare pentru publicul întregului mapamond. Mozart a fost permanent elogiat de c ătre personalit ăţ i ale culturii mondiale, începând cu Goethe, care îl considera singurul

11 demn de a pune pe muzic ă al s ău Faust, sau E.T. A. Hoffmann, care se refer ă la Don Giovanni considerând-o opera operelor , sau marele teolog i filosof danez Soren Kierkegaard, care, în 1843, scrie: Don Juan-ul lui Mozart ocup ă un loc de frunte între toate operele artelor clasice. Don Giovanni este a doua dintre cele trei opere italiene scrise de Mozart pe libretul lui Lorenzo Da Ponte, (foto), precedând Così fan tutte (K 588) i urmând dup ă Le nozze di Figaro (K 492). Don Giovanni a fost compus între lunile martie i octombrie ale anului 1787, dat ă la care Mozart avea 31 de ani. Don Giovanni reprezint ă una dintre capodoperele istoriei muzicii i culturii occidentale. În el se reflect ă în toat ă splendoarea sa geniul mozartian în diferitele stiluri i modalit ăţ i componistice ale unui Settecento muzical ajuns deja pe culmile str ălucirilor sale i în pragul transform ării în ceea ce va reprezenta romantismul secolului viitor. Amprenta lui Lorenzo Da Ponte, viitor poet al cur ţii de la Viena, se reg ăse te în manier ă sensibil ă în toate cele trei opere. Libretistul vene ţian a colaborat cu mul ţi dintre compozitorii italieni ai vremii, printre care Antonio Salieri, pentru care a scris libretul la Il burbero benefico , al c ărui personaj principal se reg ăse te mai târziu i în teatrul lui Goldoni. Da Ponte, în colaborarea cu Mozart pentru ţes ătura dramei, s-a inspirat dintr-un libret mai vechi al lui Giovanni Bertati, intitulat Don Giovanni Tenorio, ossia Il convitato di pietra , aducându-i totodat ă modific ări substan ţiale. Bertati executase acest text pornind de la crea ţia în versuri a lui Tirso de Molina, compus ă de către scriitorul spaniol în 1630 i purtând numele de El burlador de Sevilla y convidado de piedra . Tema lui Don Juan Tenorio, luat ă dintr-o surs ă de inspira ţie folcloric ă, i-a permis lui de Molina– care i-a structurat povestirea în trei zile distincte din via ţa aventuroas ă a seduc ătorului din 12 Sevilla– să inaugureze drumul literar-muzical plin de farmec i succes al lui Don Giovanni. De la sursele sale ce sunt înv ăluite în anonimul oralit ăţ ii i al ritualului, i pân ă la versiunea mozartian ă, mitul lui Don Giovanni s-a dezvoltat, s-a colorat i i-a ad ăugat valen ţe expresive i teme noi, ad ăugând diverse noi conota ţii precum cea etic ă, social ă, filozofic ă sau existen ţial ă. La originile sale, mitul lui Don Giovanni este povestea banchetului la care este invitat ă Moartea. Dup ă unele p ăreri, mitul îi are originile undeva în secolul al XI-lea, abordând, de-a lungul istoriei sale, aceast ă tematic ă a cultului mor ţilor, tematic ă ce avea un impact puternic în Evul Mediu, personajul nefiind în mod obligatoriu Don Giovanni. Într-adev ăr, în dramatiz ările din secolele XII i XIII, personajul principal nu este seduc ătorul ce minte i p ărăse te femeile, ci este un om ce sfideaz ă moartea, omul ce invit ă un mort să cineze cu el. Banchetul împreun ă cu un mort reprezint ă un tabu fundamental în culturile mediteraneean ă i oriental ă. Este interzis strict în via ţa social ă, cu excep ţia unor momente rituale, în Ziua Mor ţilor, sau în Ziua tuturor sfin ţilor (2 noiembrie), zi în care sufletele mor ţilor revin pe p ământ, iar contactul oamenilor vii cu sufletele celor mor ţi se desf ă oar ă pe parcursul banchetelor, servindu-se, chiar în unele tradi ţii, un fel de mâncare ce poate fi consumat ă de c ătre mor ţi. Mortul este o entitate ambigu ă în acest caz, o prezen ţă în contact cu dou ă lumi, apropiindu-i, prin prezen ţa sa ritual ă, pe cei vii de lumea de dincolo. Nes ăbuin ţa lui Don Giovanni const ă a adar în dorin ţa de a experimenta pericolul de a benchetui cu Moartea, f ără a muri. Eroismul lui Don Giovanni este doar atât: provocarea adus ă mortului. Profan ările sunt de fapt dou ă: mai întâi lipsa de respect ar ătat ă în casa mortuar ă, iar apoi invita ţia la cin ă. La apari ţia musafirului de piatr ă, cel care a lansat invita ţia mănânc ă împreun ă cu oaspetele s ău, iar apoi îi d ă mâna, prilej cu 13 care este tras în focul iadului. Mâna mortului este o imagine ce apare în multe tradi ţii. De obicei este mâna de foc, al c ărei contact arde, las ă o urm ă de arsur ă i omoar ă. De asemenea poate fi mâna care înghea ţă pe cel ce o atinge, de i mai degrab ă se poate vorbi de o senza ţie extrem ă, care con ţine ambele senza ţii de înghe ţat i fierbinte îngem ănate în durere i moarte. Acesta este nucleul mitului, nucleu din care lipse te dimensiunea libertinului, pedeapsa venind ca urmare a sfid ării aduse mor ţii i nu pentru felul în care se poart ă cu femeile. Acest mit se reprezint ă i în zilele noastre, în sate din Spania, în preajma cimitirelor, cu ocazia zilei mor ţilor, p ăstrându-i caracterul ritualic. Tema libertinului a fost ad ăugat ă mitului mai târziu, probabil odat ă cu Contrareforma, din cauza faptului c ă mitul originar al provoc ării mor ţii începuse s ă-i piard ă din for ţa dramatic ă, odat ă cu r ăspândirea ideilor iluministe. Din aceast ă cauz ă apare latura desfrânat ă a eroului i totodat ă i victimele feminine ale abuzurilor sale sentimentale, dintre care, cea mai important ă, Anna, fiica mortului, violentat ă de Don Giovanni. Atât Mozart cât i Da Ponte erau oameni de lume. Figura lui Mozart, portretizat când roman ţat, când distorsionat în filmul lui Milos Forman, Amadeus , este aceea a unui muzician de geniu care se ascunde pe sub mese la banchete, în timpul dintre o sonat ă i un concertino, proferând glume de ucheate i adesea ru inoase la adresa unor figuri marcante ale vremii, glume ce i-au atras antipatia i du mania unor oameni m ărgini ţi i invidio i pe talentul s ău, trasându-i un destin sumbru ce avea s ă îi curmeze foarte de timpuriu via ţa i crea ţia. Nici Da Ponte nu era mai prejos, în ceea ce prive te apuc ăturile i viciile. Se spune c ă în timpul lungilor zile petrecute în fa ţa biroului, scriind, Da Ponte avea la el un clopo ţel cu care chema o servitoare tineric ă s ă îi ţin ă companie. Desigur, pentru a putea vorbi despre Don Giovanni nu este suficient s ă se fac ă referire la aceste episoade ce au un aer de caricatur ă, îns ă, se poate afirma cu certitudine c ă întâlnirea dintre 14 verva plin ă de culoare i arogan ţă a muzicianului i înclina ţiile c ătre libertinaj ale poetului se reflect ă în modul cel mai fericit cu putin ţă , îngem ănându-se i împlinindu-se în figura celebrului gentilom spaniol, îndr ăzne ţ pân ă la nesocotin ţă , sfid ător pân ă la blasfemie i înfometat f ără de astâmp ăr, vânând f ără opreli ti orice creatur ă apar ţinând sexului frumos. Opera lui Mozart a avut premiera, dup ă cum am mai spus la Praga, în 29 octombrie 1787, iar dup ă succesul premierei, Mozart scria: Opera a avut succesul cel mai str ălucitor cu putin ţă ; într- adev ăr, se tie c ă în seara de 3 noiembrie a avut loc a patra reprezenta ţie în beneficiul compozitorului , având loc demersuri asidue din partea impresarilor pentru a-l re ţine la Praga pe Mozart, în vederea unei noi opere. Impresarul Guardasoni se gr ăbe te s ă îi scrie lui Da Ponte: Evviva Da Ponte! Evviva Mozart! Tutti gli impresari, tutti i virtuosi devono benedirli! Finché essi vivranno, non si saprà mai cosa sia la miseria teatrale . Ca fapt divers, este interesant de men ţionat c ă din publicul de la premier ă f ăcea parte i Giacomo Casanova, aflat de câteva zile la Praga. Dup ă marele succes praghez, opera este reprezentat ă la Viena, în luna mai a anului urm ător. Praga a fost ulterior considerat ă un loc ales pentru a încerca o versiune, ce va fi mai apoi definitivat ă pentru a fi prezent ă în ora ul imperial. Mozart a întâmpinat piedici serioase din partea rivalilor s ăi, ale c ăror intrigi l-ar fi f ăcut poate chiar s ă renun ţe la a-i mai prezenta opera la Viena, dac ă nu ar fi intervenit însu i împ ăratul Austriei, Iosif al II-lea, cu un ordin expres de a se reprezenta Don Giovanni . Informa ţii cu privire la intrigile ce au înconjurat edi ţia vienez ă a operei se reg ăsesc în memoriile lui Lorenzo da Ponte. Datorit ă, în parte, unui nou ansamblu solistic, Mozart a fost nevoit s ă aduc ă unele modific ări, mai ales în actul al II-lea. De altfel, publicul vienez, mai degrab ă conservator, ar fi primit cu re ţineri sau chiar ostilitate opera în versiunea ei original ă, motiv pentru care autorul a efectuat t ăieturi i modific ări substan ţiale. Au 15 ap ărut numere noi, altele fiind scoase, au fost ad ăugate i modificate recitative, îns ă cu toate astea, varianta vienez ă a ob ţinut un succes modest, incomparabil mai mic decât cel de la Praga. Imediat dup ă reprezentarea versiunii revizuite se na te o disput ă între sus ţin ătorii celor dou ă versiuni. Diferendele au fost îns ă definitiv rezolvate de c ătre membrii organiza ţiei Neue Mozart- Ausgabe, institu ţie ce lucreaz ă de mai bine de cincizeci de ani la revizuirea critic ă a crea ţiei mozartiene. Versiunea aleas ă drept definitiv ă este cea praghez ă. Un alt punct de interes este reprezentat de titlul ales de compozitor, cât i de men ţiunea ce apare în catalogul tematic, unde, în data de 28 octombrie, Mozart introduce Don Giovanni cu titlul: Il dissoluto punito , ossia Don Giovanni i cu specifica ţia opera buffa , pentru a reveni mai apoi la clasificarea ce se p ăstreaz ă i în zilele noastre i anume cea de dramma giocoso . Don Giovanni este a adar o dramma giocoso împ ărţit ă în dou ă acte. Dramma giocoso este denumirea unui gen de oper ă folosit în a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea, avându-i originea în Italia, fiind folosit ini ţial de c ătre Carlo Goldoni în 1748. Astfel, dramma giocoso are o ţes ătur ă sentimental ă sau patetic ă cu final fericit, g ăsindu-se la jum ătatea drumului dintre opera seria i opera buffa, având drept caracteristic ă inserarea unei scene comice pentru crearea climaxului dramatic de la sfâr it de act. Genul s-a dezvoltat din tradi ţia operei napolitane, în special datorit ă lucr ărilor lui Goldoni de la Vene ţia. Lucr ări apar ţinând acestui gen au fost scrise de Baldassarre Galuppi, Niccolò Piccinni, Antonio Salieri, Domenico Cimarosa i al ţii, ast ăzi r ămânând în repertoriul curent al teatrelor de oper ă doar Don Giovanni i Cosi fan tutte de Mozart, i Il matrimonio segreto de Cimarosa. Alte elemente tipice acestui gen sunt alternan ţa dintre dialoguri rapide i numere muzicale cu un pronun ţat caracter dramatic, cât i portretizarea unor personaje între ironie, insolen ţă i supunere fricoas ă în raport cu st ăpânirea, cum este atitudinea lui Leporello fa ţă de st ăpânul s ău, Don Giovanni. 16 În dram ă sunt prezente de asemenea figuri comice sau cu un caracter bucolic ( ţă ranii petrec ăre ţi), dar exist ă între figurile comice i cele dramatice o puternic ă antitez ă, menit ă s ă transmit ă publicului valorile morale i etice ale figurilor patetice sau tragice. De fapt, Don Giovanni este etern c ălător între polarit ăţ ile claselor sociale, între galanterie i grobianism, spulberând prin comportamentul s ău limitele celor dou ă lumi, înc ălcând toate restric ţiile. Îns ă nu atât figura controversat ă a eroului, cu succesele sale amoroase i atitudinea sa sfid ătoare este relevat ă de aceast ă ţes ătur ă de evenimente, ci, în spiritul catharsis-ului antic, pedeapsa primit ă prin intermediul unui Commendatore în care putem întrez ări acel Deus ex machina , solu ţionare de natur ă divin ă, exemplar ă pentru publicul spectator, toate aceste argumente justificând continuarea titlului ossia Il dissoluto punito . Mai mult chiar, uvertura vine s ă confirme primatul pedepsei, al exemplului, asupra jocului periculos al protagonistului. Reiterarea discursului melodic i a temelor din prima parte a uverturii în momentele de climax dramatic din finalul actului secund, sugereaz ă ideea unei compozi ţii circulare, a unei ciclicit ăţ i epice a nara ţiunii ce pare, prin cercuri concentrice, s ă înv ăluiasc ă încet i sigur sufletul lui Don Giovanni, târându-l inexorabil dincolo de mormânt. Aceast ă polaritate despre care vorbeam mai devreme se dezv ăluie înc ă din uvertur ă. Re, tonic ă i centru de greutate al întregii opere, penduleaz ă între minorul senten ţios– grav i amenin ţă tor în momentul sc ării cromatice ce reune te toate cele 12 sunete ale gamei cromatice– i majorul înfloritor– explozie de via ţă pătima ă ce nu se supune regulilor, sfideaz ă îngr ădirile de orice natur ă, tr ăie te. Imaginea sonor ă a acestei uverturi este impresionant ă i realmente suprarealist ă; este vegetaţie luxuriant ă, tropical ă, crescut ă pe vârfurile înghe ţate ale unui masiv de granit. Apari ţia personajelor se realizeaz ă într-o succesiune plin ă de dinamism, Mozart creionând de la prima apari ţie atât importan ţa 17 i locul pe care îl ocup ă fiecare dintre personaje în desf ă urarea ac ţiunii, cât i, mai ales, fondul sufletesc, esen ţa eroilor s ăi. Leporello apare bomb ănind, promi ţându-i c ă va lua atitudine de comportamentul galantului său st ăpân, dar este evident că nu va întreprinde nimic, confirmându-i porecla. Intrarea Donnei Anna, furibund ă, pe urmele lui Don Giovanni este preg ătit ă de o intensificare a discursului orchestral printr-o serie de accente dramatice, Donna Anna ap ărând în scen ă come furia disperata , în contrast cu un Don Giovanni cinic, rece i lipsit de maniere. Intrarea inoportun ă a comandorului se realizeaz ă odat ă cu revenirea re minorului, mar ţial, amenin ţă tor, i este prilejul unei noi ambivalen ţe, în ceea ce prive te importan ţa i ponderea acestui personaj în economia piesei. Comandorul este victim ă i c ălău al lui Don Giovanni, prezen ţa sa circumscrie întreaga desf ă urare a ac ţiunii dramatice, rămânând, în mod paradoxal, în afara ei, neputincios în calitate de părinte, este totu i acela care, în calitate de oaspete de piatr ă, hot ără te soarta damnatului. Momentului mor ţii, parc ă suspendat între p ământ i cer, undeva în afara dimensiunii realului, i se succed ă un recitativ în care Leporello are prilejul s ă trivializeze întreaga situa ţie chi e morto, voi, o il vecchio? . Apari ţia Donnei Anna înso ţit ă de Don Ottavio, ofer ă un prim portret al acestuia din urm ă. Îngrijorarea se îmbin ă cu spiritul cavaleresc, cu sim ţul unei datorii fundamentale de a proteja fiin ţa iubit ă. Don Ottavio r ăspunde acceselor de furie ale Annei, printr-un discurs calm punctat pe alocuri de efuziuni lirice. Ritmul interior al acestui duet fluctueaz ă sugestiv între Allegro agitato i momente de Adagio . Figura lui Don Ottavio începe s ă se contureze ca o contrapondere a lui Don Giovanni, nu doar din punct de vedere dramaturgic, ci, dup ă cum vom vedea ulterior, i din punct de vedere al scriiturii vocale. Cel mai revelator din acest punct de vedere este contrastul între aria lui Don Ottavio din actul I, Dalla sua pace , arie de linie, 18 cu fraze largi în piano, m ărturie a unei iubiri asumate total, i aria ampaniei, în care Don Giovanni braveaz ă, într-un discurs vocal agresiv, de o mare velocitate, dând glas promiscuităţ ii i desfrâului. Donna Elvira intr ă cu o falc ă-n cer i una-n p ământ , clocotul unui suflet r ănit cât i amplitudinea emo ţiei, devenind evidente în momentul salturilor la octav ă i non ă gli vo’ cavare il cor. Donna Elvira este iubirea dezn ădăjduit ă i nu r ăzbun ătoarea care se pretinde a fi; este dispus ă s ă ierte orice infamie pentru a-l avea din nou pe Don Giovanni, iar din hot ărârea ei nu o poate întoarce nici aflarea impresionantei liste a cuceririlor so ţului ei. Antiteza în care se afl ă Don Giovanni i Don Ottavio este în mare m ăsur ă similar ă celei între Donna Elvira i Donna Anna, îns ă în oglind ă, în sensul c ă ambele donne sunt exact opusul a ceea ce vor s ă par ă: Donna Anna, aparent fragil ă, îndoliat ă i mai tot timpul în pragul lacrimilor Ah, non mi dir este de fapt o fiar ă, a c ărei pasiune s ălbatic ă pentru Don Giovanni este de neoprit, pasiune ce penduleaz ă între dorin ţa de a-l avea i cea de a-l vedea pedepsit, în timp ce Donna Elvira, cea care jur ă c ă îi va smulge inima din piept tr ădătorului, monstrului perfid, Ah, chi mi dice mai este de fapt mânat ă de o iubire total ă, între iertare i sacrificiu, iubire cu valen ţe salvatoare Mi tradi quell’ alma ingrata . Aadar ne afl ăm în fa ţa unei structuri polare duble, la polul pozitiv reg ăsim iubirea Elvirei i statornicia lui Ottavio, iar la polul negativ tr ădarea lui Giovanni i ipocrizia Annei. Zerlina i Masetto sunt ultimii intra ţi în scen ă, în sunet de serbare câmpeneasc ă. Zerlina eman ă o prospe ţime ce nu are nimic de a face cu inocen ţa sau naivitatea, iar Masetto, b ăţ os i aparent trecut prin încerc ările vie ţii, cedeaz ă cu u urin ţă iretlicurilor Zerlinei. Acest cuplu, pe cât este de nostim, pe atât este de picant. iretenia Zerlinei este magistral ă în dou ă arii i un duet cu Don Giovanni, unde ingenua miaun ă, se gudur ă, î i etaleaz ă inocen ţa, în timp ce Masetto, în arie i în finalul actului I, bodog ăne asemenea ursului p ăcălit de vulpe.

19 Iat ă, într-o expunere sumar ă, tabloul complet al tr ăirilor umane ale acestor personaje, între dramma Comandorului i giocoso -ul lui Leporello, iretlicurile Zerlinei i obtuzitatea lui Masetto, isteria Donnei Anna i perplexitatea lui Don Ottavio, disperarea Donnei Elvira i insa ţiabilitatea lui Don Giovanni. Opera lui Mozart prezint ă o ţes ătur ă complex ă de caractere i de ac ţiuni, al c ărui element fundamental, dintr-un punct de vedere sociologic, este distrugerea prestigiului aristocraţiei, fapt eviden ţiat de p ăţ aniile erotico-mondene ale libertinului. Din aceast ă perspectiv ă, dou ă sunt momentele importante ale nara ţiunii: primul, când Donna Anna îi cere ajutor lui Don Giovanni în descoperirea asasinului, îns ă odat ă cu apari ţia Elvirei reu ete s ă îl recunoasc ă pe asasin sub ve mântul cavalerului, fapt ce îi provoac ă logodnicului stupefiat sentimente contradictorii, acesta nereu ind s ă conjuge aristocra ţia –cast ă ce condenseaz ă toate virtu ţile –cu frauda, cu crima; al doilea moment se concretizeaz ă în căutarea lui Don Giovanni de c ătre Masetto, înarmat, expedi ţie punitiv ă care, de i soldat ă cu un e ec, marcheaz ă o ruptur ă între castele sociale, aristocra ţia pierzând nu doar rolul de element de echilibru, ci devenind totodat ă obiectul urii claselor de jos. Episoade de revolt ă antinobiliar ă existau de mai bine de dou ă sute de ani, îns ă este semnificativ ă introducerea unui astfel de moment v ădit anti-nobiliar într-o oper ă destinat ă claselor conduc ătoare ale societ ăţ ii. Luând în calcul aceste considerente, Don Giovanni este opera condamn ării desfrânatului aristocratic, îns ă, ca o reflexie se observ ă condamnarea înc ă în stadiu embrionar a castei sociale căreia acesta îi apar ţine. Ac ţiunea operei se desf ă oar ă la Sevillia în secolul al XVII- lea.

Actul I. În gr ădina Comandorului, Leporello st ă de paz ă, ateptându-i st ăpânul, ce sose te urm ărit de Donna Anna, dup ă ce 20 încercase s ă o seduc ă. Comandorul apare, îl provoac ă la duel pe gentilomul mascat, în timp ce Anna fuge, i este ucis de acesta. Întorcându-se împreun ă cu logodnicul ei, Don Ottavio, Anna este îngrozit ă de moartea tat ălui ei i îi cere lui Ottavio s ă o r ăzbune. În pia ţa din fa ţa palatului s ău, Don Giovanni înso ţit de Leporello vede o femeie ce caut ă disperat ă pe cel ce a părăsit-o i, nerecunoscând-o pe Elvira, încearc ă s ă flirteze cu ea. Repro urilor Elvirei, Don Giovanni le r ăspunde sumar, l ăsând explica ţiile în seama lui Leporello, care, dând la iveal ă un catalog, face o expunere exhaustiv ă cu privire la cuceririle st ăpânului s ău. Apare un convoi de nunta i cu Masetto i Zerlina în frunte. Don Giovanni i Leporello sosesc, iar gentilomul este imediat atras de Zerlina i, dup ă ce reu ete s ă scape de gelosul so ţior, pune în practic ă întreaga sa art ă a seduc ţiei, dar planul s ău este dejucat de apari ţia Elvirei. R ămas singur, Don Giovanni îi întâlne te pe Anna i Ottavio, ace tia cerându-i ajutorul. Elvira se întoarce i, f ără a se mai gândi la urm ări, se plânge celor doi de tr ădarea suferit ă. Ultimele cuvinte ale aventurierului o fac pe Anna să recunosc ă în el pe asasinul tat ălui s ău i pe cel ce a încercat s ă o molesteze. Ottavio, nu prea convins, se hot ără te s ă investigheze situa ţia. Leporello îi poveste te st ăpânului s ău despre apari ţia Elvirei înso ţit ă de Zerlina, însă Don Giovanni, mereu bine dispus, se hot ără te s ă organizeze o petrecere de pomin ă. Între timp, Zerlina reu ete s ă îl conving ă pe Masetto de nevinov ăţ ia ei, dar suspiciunile renasc odat ă cu apari ţia seniorului curtenitor. Don Giovanni îi invit ă pe însurăţ ei la petrecere, moment în care apar Ottavio, Anna i Elvira masca ţi, cu inten ţia de a-l prinde pe non alantul amfitrion. La bal, Giovanni încearc ă s ă o seduc ă pe Zerlina, care strig ă dup ă ajutor i apare r ăvă it ă, urmat ă de Don Giovanni care îl demasc ă pe Leporello ca fiind atacatorul ei. Aruncându-i m ă tile, Elvira, Ottavio i Anna îl acuz ă pe Giovanni, îns ă acesta, nepierzându-i cump ătul, reu ete s ă fug ă.

21 Actul II.

În fa ţa re edin ţei Elvirei, Leporello amenin ţă s ă î i părăseasc ă st ăpânul, dar se r ăzgânde te la sunetul monedelor de aur. Don Giovanni, vrând s ă o seduc ă pe camerista Elvirei, î i schimb ă hainele cu cele ale lui Leporello i, v ăzând-o la geam pe Elvira, î i bate joc de ea trimi ţându-l la ea pe Leporello în chip de Don Giovanni. Înainte de a reu i s ă ajung ă la camerist ă, Don Giovanni îl întâlne te pe Masetto înso ţit de câ ţiva prieteni i, dându-se drept Leporello, li se al ătur ă planului de a-l cotonogi pe libertin. Rămânând singur cu Masetto, îl bate bine, acesta fiind g ăsit de Zerlina, care îl consoleaz ă, promi ţându-i s ă îl vindece cu un leac special. Într-o curte întunecoas ă, Leporello vrea s ă o abandoneze pe Elvira, dar este surprins de Zerlina i Masetto, c ărora li se al ătur ă Anna i Ottavio, amenin ţând s ă îl omoare pe r ăuf ăcător. Elvira cere în zadar iertare în numele so ţului s ău, dar Leporello, dezv ăluindu-i adev ărata identitate, profit ă de confuzia creat ă i reu ete s ă scape. Ottavio este acum convins de vinov ăţ ia lui Don Giovanni i jur ă răzbunare, iar Elvira î i plânge tr ădarea cu sufletul r ănit. În cimitir, Don Giovanni râde pe seama servitorului s ău, dar este admonestat de statuia Comandorului. Sfid ător, Don Giovanni îi ordon ă lui Leporello s ă invite statuia la cin ă, iar statuia d ă din cap i răspunde: Da . Între timp, în camera Annei, Ottavio o preseaz ă s ă se mărite cu el i o acuz ă de cruzime când aceasta îi r ăspunde c ă e prea devreme. Anna r ăspunde, asigurându-l pe Ottavio de iubirea i fidelitatea ei. În palatul s ău, Don Giovanni ia masa în timp ce orchestra între ţine atmosfera cu muzici la mod ă, printre care i aria lui Figaro, muzic ă familiar ă i lui Leporello. Apare Elvira, cerându-i s ă î i schimbe felul de a tr ăi. Don Giovanni o batjocore te, l ăudând femeia i vinul esen ţă i glorie a umanit ăţ ii . R ănit ă din nou, Elvira pleac ă, sco ţând un ţip ăt însp ăimântat la vederea statuii vii. Leporello, înfrico at la culme se ascunde în timp ce Don Giovanni 22 înfrunt ă musafirul de piatr ă. Statuia îi cere s ă se c ăiasc ă i s ă renun ţe la via ţa de pân ă atunci, dar Don Giovanni refuz ă cu înc ăpăţ ânare. Statuia dispare în abis, tr ăgându-l cu ea pe libertinul pedepsit în focurile iadului. Apar acum Anna, Ottavio, Elvira, Zerlina i Masetto, căutându-l pe r ăuf ăcător. În locul s ău îl g ăsesc pe Leporello, traumatizat de oroarea la care a asistat. Anna i Ottavio hot ărăsc s ă atepte înc ă un an înainte de a se c ăsători, Elvira se hot ără te s ă î i încheie via ţa la m ănăstire, Zerlina i Masetto vor merge s ă cineze acas ă, iar Leporello va merge la cârcium ă s ă î i g ăseasc ă un st ăpân mai bun. Concertato-ul final enun ţă morala operei: Acesta este sfâr itul celor ce fac r ău! . Opera este structurat ă în dou ă acte i debuteaz ă cu o uvertur ă. Actul I are 13 numere muzicale, iar actul al II-lea cuprinde numerele de la 14 la 24. La acestea se adaug ă numerele compuse pentru Viena, i anume N. 10 a Aria Dalla sua pace (Don Ottavio) KV 540 a; N. 21 a Duetto Per queste tue manine (Zerlina, Leporello) KV 540 b i N. 21 b Recitativo accompagnato i Aria In quali eccessi, o Numi -Mi tradì quell' alma ingrata (Donna Elvira) KV 540 c. În cele ce urmeaz ă rememor ăm lista complet ă a numerelor prezente în versiunea praghez ă, a a cum apar în original în partitur ă:

Atto I.

N. 1 Introduzione Notte e giorno faticar (Leporello, Donna Anna, Don Giovanni, Commendatore) N. 2 Recitativo accompagnato e Duetto Ma qual mai s'offre, oh Dei -Fuggi, crudele, fuggi (Donna Anna, Don Ottavio) N. 3 Aria Ah, chi mi dice mai (Donna Elvira con Don Giovanni e Leporello) N. 4 Aria Madamina, il catalogo è questo (Leporello) 23 N. 5 Coro Giovinette che fate all'amore (Zerlina, Masetto, Coro di contadine e contadini) N. 6 Aria Ho capito, signor sì (Masetto ) N. 7 Duettino Là ci darem la mano (Zerlina, Don Giovanni) N. 8 Aria Ah, fuggi il traditor (Donna Elvira) N. 9 Quartetto Non ti fidar, o misera (Anna, Elvira, Don Ottavio, Don Giovanni) N. 10 Recitativo accompagnato ed Aria Recitativo accompagnato Don Ottavio, son morta! (Donna Anna, Don Ottavio) Aria Or sai chi l'onore (Donna Anna) N. 11 Aria Finch' han dal vino (Don Giovanni) N. 12 Aria Batti, batti, o bel Masetto (Zerlina) N. 13 Finale Presto, presto, pria ch' ei venga (Donna Anna, Donna Elvira, Zerlina, Don Ottavio, Don Giovanni, Leporello, Masetto, Coro di servi)

Atto II

N. 14 Duetto Eh via buffone (Don Giovanni, Leporello) N. 15 Terzetto Ah taci, ingiusto core (Donna Elvira, Don Giovanni, Leporello) N. 16 Canzonetta Deh vieni alla finestra ( Don Giovanni ) N. 17 Aria Metà di voi qua vadano (Don Giovanni ) N. 18 Aria Vedrai carino (Zerlina ) N. 19 Sestetto Sola, sola, in buio loco (Anna, Zerlina, Elvira, Ottavio, Leporello, Masetto ) N. 20 Aria Ah pietà, signori miei (Leporello) N. 21 Aria Il mio tesoro intanto (Don Ottavio) N. 22 Duetto O statua gentilissima (Don Giovanni, Leporello, il Commendatore ) N. 23 Recitativo accompagnato e Rondo Crudele!.. Ah no, mio bene! - Non mi dir, bell' idol mio (Donna Anna)

24 N. 24 Finale Già le mensa è preparata (Donna Anna, Donna Elvira, Zerlina, Don Ottavio, Don Giovanni, il Commendatore, Leporello, Masetto, Coro di sotterra ) Acompaniamentul orchestral este realizat într-o bogăţ ie de forme având o larg ă palet ă de func ţiuni în economia expresivit ăţ ii operei, având uneori rolul de sus ţin ător al discursului solistic, alteori pe cel de comentator, fiind creator de atmosfer ă în momente delicate, sau zugr ăvind imagini pline de tensiune i dramatism. Partitura lui Mozart prevede un aparat orchestral compus din 2 flauti, 2 oboi, 2 clarinete, 2 fago ţi, 2 corni, 2 clarini (trompete), 3 tromboni, timpan, mandolin ă i orchestr ă de corzi, recitativele fiind sus ţinute de clavicembalo i violoncel. La acest aparat orchestral se mai adaug ă în finalul actului I trei orchestre compuse dup ă cum urmeaz ă: prima orchestra din 2 oboi, 2 corni, corzi, în afar ă de violoncel, iar orchestrele a doua i a treia din viori i contrabas. În finalul actului secund, cina este acompaniat ă de o orchestr ă pe scen ă, compus ă din 2 oboi, 2 clarine ţi, 2 fago ţi, 2 corni i violoncel. Mandolina este folosit ă doar la acompaniamentul canzonettei lui Don Giovanni (Nr. 16), iar trombonii sunt folosi ţi doar pentru a sus ţine cuvintele statuii în scena cimitirului i mai apoi în finalul operei. Uvertura reune te întreg aparatul orchestral înc ă de la primul acord. M ăsura este Alla breve , tempo-ul este Andante , f ără a specifica valoarea doimii. Primele patru m ăsuri concentreaz ă în ele esen ţa dramei ce este pe cale s ă se desf ă oare. Re minorul izbucne te implacabil în forte, fiind urmat de un La major al c ărei pedal ă este sensibila lui re, do#.

(fragm. din introducerea uverturii operei Don Giovanni de W. A. Mozart)

25 Din m ăsura a cincea discursul orchestral este preluat de corzi împreun ă cu flaut i clarinet, la care se adaug ă din m ăsura a aptea oboiul i clarinetul 2, re minor-ul revenind de data aceasta piano , desf ă urându-se pe o formul ă repetat ă de pătrime cu punct urmat ă de optime.