DOCSLIB.ORG

Epoca Fierului

Total Page：16

File Type：pdf, Size：1020Kb

Download full-text PDF Read full-text

Load more

Epoca Fierului Epoca fierului este numele generic utilizat pentru a desemna intervalul de câteva secole dintre introducerea în uz a primelor obiecte turnate din fier și debutul antichității, marcat prin apariția primelor izvoare scrise. Această perioadă se caracterizează prin extinderea și dezvoltarea metalurgiei fierului. Cele mai vechi urme ale prelucrării fierului au fost documentate în Asia Mică și în Anatolia, începând cu secolul al XII-lea îen. În Europa Centrală, epoca fierului este documentată arheologic doar începând cu secolul al VIII-lea îen (Hallstatt C și D), cu un maxim de înflorire în perioada 650 îen -100 en, cunoscută în literatură sub denumirea de La Tenne. Pe teritoriul României, aria principalelor zăcăminte și mine de fier se suprapune cu aria de extindere a celorlalte zăcăminte metalice, cu diferența că resursele sunt mai bogate și mai numeroase. Culturile din epoca fierului sunt o continuare firească a celor din epoca bronzului. Dintre minerale, cele mai bogate în fier sunt: magnetit (Fe3O4- 72,4 %), hematit (Fe2O3 70 %), goethit și limonit (FeO(OH) 55 %), siderit (FeCO3 48 %). Alte minerale bogate în fier sunt: pirotina, ilmenit, farmacosiderit, diadochit, cubanit, calcopirit, dar tehnologia primitivă nu permitea îmbogățirea și reducerea lor la fier metalic. Magnetit a fost identificat în circa 95 de zăcăminte naturale, de multe ori însă în concentrații neexploatabile (1-2 %), iar hematit în 97 de zăcăminte, frecvent împreună cu magnetit. Principalele mine sau zăcăminte de suprafață sunt concentrate în jurul actualelor centre industriale: Reșița, Caransebeș, Ghelar, Teliuc, Hunedoara, Lipova, Beiuș, Brad, Câmpeni, Căpuș, Turda, Bixad, Baia Mare, Năsăud, Vatra Dornei, Câmpulung, Bălan, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sebeș, Baia de Fier, Muscel, Măcin. În vecinătatea acestor zăcăminte au apărut primele centre metalurgice din epoca fierului. Primele exploatări miniere erau simple gropi, cu diametrul de câțiva metri și adâncime de maximum 7-15 metri, atât cât se putea săpa coborând pe bușteni aruncați în groapă. Doar magnetitul și hematitul au o concentrație în fier suficient de mare pentru a putea fi utilizate direct în cuptoarele de topire. Pentru celelalte minerale, erau necesare procedee preliminare de reducție și îmbogățire, necesitând eforturi mult mai mari. Oxizii de fier sunt reduși la fier metalic începând de la temperaturi de 1250 de grade Celsius, în timp ce fierul metalic se topește doar începând de la temperatura de 1538 grade Celsius. Primele urme de fier metalic au apărut în cuptoarele cu reverberație, utilizate pentru olărit și pentru metalele cu punct scăzut de topire, dar fierul metalic nu putea fi topit în astfel de cuptoare și rămânea blocat în zgură. Prima evoluție tehnologică a constat din apariția primelor cuptoare cu suflantă, în care aerul era introdus forțat cu ajutorul unor burdufuri din piele. În astfel de cuptoare, fierul se separa de zgură formând un fel de masă spongioasă, dar nu se topea suficient de bine pentru a putea fi turnat. Prin ciocănire cu barosul, din acea masă spongioasă se puteau obține totuși niște lame din fier, mult mai tari decât aliajele din cositor, plumb, aur, argint sau cupru existente până în acel moment. Fierul forjat astfel obținut, era amestecat cu zgură în procent de până la 2 %, avea un conținut în carbon foarte redus (< 0,08 %), dar era destul de maleabil pentru a putea fi prelucrat mecanic, după ce era încălzit pe o forjă cu cărbuni încinși cu jet de aer. Asemănător cu bronzurile antice, fierul nu se producea după rețete fixe, la fel ca în zilele noastre, ci avea o compoziție diferită în funcție de minereul utilizat. Impuritățile reprezentate de sulf, fosfor sau carbon schimbau semnificativ calitatea produselor obținute. La fel ca pâinea, fierul se cocea diferit de la un cuptor la altul. Fierul forjat se fisura sau chiar se rupea prin îndoire și nu putea fi prelucrat decât la cald, totuși, rezistența mecanică era mult mai mare decât cea a altor metale permițând confecționarea unor obiecte extrem de apreciate, cum erau de exemplu: topoarele, cuiele și piroanele, dălțile, sapele și lamele de plug. Până în urmă cu două secole, țăranii noștri încă obișnuiau să vorbescă despre fier slab, sau despre fier tare, după cum a fost și meșterul fierar. Pentru a crește rezistența obiectelor, fierarul le incingea până la roșu pe foc de cărbuni încinși cu suflantă, le ciocănea cu barosul, apoi le răcea brusc în apă. Încins pe cărbune, fierul se îmbogățea puțin și în cărbune, primind astfel proprietăți asemănătoare cu cele ale oțelului, dar nu existau rețete fixe. Fiecare fierar lucra așa cum a învățat din tată în fiu. Documentele turcești și persane spun că în jurul anului 1200 îen, metalul negru (fierul) era de 40 de ori mai scump decât metalul galben (aurul sau bronzul) și de 240 de ori mai scump decât metalul alb (staniul sau argintul). În zonele climatice calde, cum au fost Imperiul Persan, Grecia și Italia, creșterea populației a fost mult mai rapidă decât în zonele temperate. În aceste regiuni, armele din fier au conferit deținătorilor o totală superioritate în luptă. Într- un ritm accelerat, diferențele sociale s-au radicalizat din ce în ce mai mult, cei învinși fiind transformați în sclavi. Gintele patriarhale s-au transformat în mici regate sclavagiste în care brațul de fier avea drept de viață și de moarte asupra celor fără de apărare. În zona temperată în general, și pe teritoriul nostru în particular, descoperirea tehnologiei fierului nu condus la transformări atât de radicale. Gintele patriarhale trăiau pașnic, despărțite uneori de zeci de kilometri de păduri virgine. Puținele obiecte din fier se obțineau mult mai greu decât cele din bronz și erau mult mai scumpe. Majoritatea locuitorilor, nu știau că există, sau nu știau să le prețuiască. Pentru intervalul 1200-800 îen, puținele obiecte din fier descoperite împreună tezaurele din bronz sunt complet transformate în pete de rugină și fier mineralizat. Tipic, au fost identificate urme ale unor lame din fier, pentru pumnale cu mâner din bronz. În consecință, perioada de timp denumită de specialiști Hallstatt A și B a fost încadrată la epoca bronzului, deși obiectele din fier erau deja în uz, dar în număr limitat. Inițial, metalurgiștii au încercat să imite în fier obiectele din bronz, dar treptat au învățat tehnici și forme specifice pentru obiectele produse din metalul cel nou. Ipotezele potrivit cărora tehnologia prelucrării fierului ar fi ajuns în spațiul Carpatic prin import, din Sudul Europei, nu au o bază științifică. Dacă ar fi fost așa, invadatorii ar fi adus cu ei și sistemul sclavagist, armate organizate și structuri de tip statal, dar toate documentele persane, grecești și latineși ne numesc barbari, timp de cel puțin încă 1000 de ani. În schimb, topoarele din fier au permis doborârea arborilor cu trunchiuri groase, ducând la defrișări locale în jurul așezărilor permanente, pentru a extinde spațiul pastoral și agricol. Nu trebuie uitat faptul că în epoca bronzului peste 90 % din teritoriu era ocupat de codri impenetrabili. Pentru perioada Hallstattiană (1200-650 îen), în Transilvania au fost atestate următoarele așezări: Alba (Aiud, Cicău, Daia Romană, Ghirbom, Livezile, Lopadea Noua, Sebeș, Stremț, Spălanca, Teiuș, Teleac, Uioara), Arad (Cruceni, Munar, Păuliș, Pecica, Șiclău, Zerindu Mic), Bihor (Bălnaca, Cefa, Cociuba Mare, Ghirișu de Criș, Sântandrei, Șușturogi), Bistrița (Agrișu de Jos, Albeștii Bistriței, Beudiu, Bidiu, Bozieș, Budești, Bungard, Cepari, Chintelnic, Chiraleș, Ciceu, Comlod, Corvinești, Cristur Șieu, Dipșa, Dorolea, Dumitrița, Fântânița, Monariu, Monor, Ocnița, Rusu Bârgăului, Sălcuța, Strugureni, Stupini, Șieu, Șopteriu, Târpiu, Teaca, Țagu, Țăgșoru, Țigău, Uriu, Vermeș, Visuia, Zoreni), Brașov (Brașov, Bod, Cața, Cincșor, Comana de Jos, Cristian, Crizbav, Hărman, Ormeniș, Racoș, Roadeș, Rotbav), Cluj (Cluj, Baciu, Batin, Bădeni, Băița, Bonțida, Buza, Dej, Dezmir, Feiurdeni, Feldioara, Florești, Gădălin, Gheorgheni, Hășdate, Huedin, Iclod, Luna de Sus, Măcicașu, Mera, Micești, Mihai Viteazu, Pălatca, Sânnicoară, Someșu Rece, Soporu de Cîmpie, Suceagu, Tureni, Valea Florilor, Viștea), Caraș Severin (Băile Herculane, Berzeasca, Bocșa, Borlovenii Vechi, Caransebeș, Duleu, Gornea, Iabalcea, Iaz, Ilidia, Moldova Nouă, Remetea Pogănici, Șopotu Nou, Vărădia, Ticvaniu Mare, Valea Timișului, Vrani), Covasna (Sfântu Gheorghe, Ariușd, Baraolt, Bodoc, Cernat, Covasna, Let, Turia), Hunedoara (Deva, Crăciunești, Hunedoara, Săulești, Subcetate, Uroi), Harghita (Bisericani, Ciucani, Ciucsângiorgiu, Leliceni, Merești, Mugeni, Odorheiu Secuiesc, Oțeni, Racu, Sâncrăieni, Șimionești, Tușnad), Maramureș (Bârsana, Sighetul Marmației, Tisa), Mureș (Târgu Mureș, Batoș, Băița, Bogata, Cipău, Iernut, Lechința de Mureș, Măgherani, Sălcud, Sărățeni, Sângeorgiu de Pădure, Viilor), Sibiu (Arpașu de Sus, Boarta, Bradu, Cașolț, Mediaș, Șeica Mică, Târnava, Tilișca), Sălaj (Zalău, Bezdez, Bozna, Jac, Naimon, Stana, Șimleul Silvaniei, Vârșolț), Satu Mare (Berveni, Căuaș, Foieni, Hodod), Timiș (Hemeacova, Periam, Remetea Mare). Cultura ceramică din perioada Hallstatt A- D este o continuare a culturilor Wietenberg, Gava Lăpuș, Noua, Suciu de Sus, Cruceni-Belegis. O mențiune aparte merită numeroasele figurine zoomorfe din lut ars descoperite la Lechința de Mureș. În Moldova, pentru cultura Hallstattiană au fost atestate ca monument istoric următoarele așezări: Bacău (Bărboasa, Ghionoia, Izvorul Berheciului), Botoșani (Călărași, Corlăteni, Corni, Hlipiceni, Iacobeni, Ionășeni, Mihălășeni, Miorcani, Mitoc, Nichiteni,
Recommended publications
  • Barboşi, Poiana, Brad, Răcătău

    Barboşi, Poiana, Brad, Răcătău

    Near and Beyond the Roman Frontier. Proceedings of a colloquim held in Târgovişte, 16–17 october 2008, Bucureşti, 2009, p. 47–84 IMPORTS AND ROMAN IMITATIONS FROM THE MAIN DAVA TYPE SETTLEMENTS ON SIRET RIVER: BARBOŞI, POIANA, BRAD, RĂCĂTĂU Sorin Cleşiu Importuri şi imitaţii de factură romană în principalele aşezări de tip dava de pe Siret: Barboşi, Poiana, Brad, Răcătău Articolul prezentat în acest volum reprezintă un studiu asupra principalelor dave de pe Siret, încercându–se o trecere în revistă a importurilor de factură romană şi a imitaţiilor autohtone. În acest sens au fost luate în calcul piesele de port şi podoabă, fibule şi paftale, amfore prezentând inscripţii sau ştampile, opaiţele, terra sigillata, sticla, monedele romane (denari republicani şi imperiali) descoperite în complexe închise (tezaure), de asemenea, imitaţiile după piesele romane realizate în atelierele locale. Pe baza materialului publicat în reviste de specialitate sau monografii şi analizat în acest studiu, am urmărit să realizez o trecere în revistă a materialului arheologic pentru fiecare din aşezările tratate, scopul fiind o încercare de determinare a secvenţelor cronologice pentru fiecare aşezare. Au fost realizate hărţi şi tabele sugestive. Astfel, aşezarea de la Barboşi îşi începe existenţa probabilă în sec. III–II a. Chr. este foarte probabil ca sfârşitul acestei aşezări să fie legat de acţiunea guvernatorului Moesiei Tib. Plautius Silvanus Aelianus la nordul Dunăre. În cadrul aşezării de la Poiana se constată depunerile cele mai vechi îmcă din sec. V–IV a. Chr. aşezarea fiind părăsită definitiv la jumătatea sec. II p. Chr. – înc. sec. III p. Chr. Aşezările de la Brad şi Răcătău îşi încep existenţa în cu sec.
  • VASILE LICA, the Coming of Rome (Translation by C. Paţac and M. Neagu, Revised by A.R. Birley), Xenia. Konstanzer Althistoris

    VASILE LICA, the Coming of Rome (Translation by C. Paţac and M. Neagu, Revised by A.R. Birley), Xenia. Konstanzer Althistoris

    RECENZII VASILE LICA, The Coming of Rome (Translation by C. Paţac and M. Neagu, revised by A.R. Birley), Xenia. Konstanzer Althistorische Vorträge und Forschungen 44, Konstanz, 2000, 300 p. Studiul lui Vasile Lica reprezintă forma ale lui E. Cizek, sunt în chip repetat discutate pe prelucrată şi tradusă în engleză, în 1996, a tezei larg. Este, în schimb, de înţeles faptul că, adesea, sale de doctorat, redactatĂ la Bonn şi susţinută Lica se confruntă cu opiniile celor doi la Bucureşti, în anul 1992. Spre deosebire de Daicoviciu, având în vedere rolul scrierilor şi al prezentarea tradiţională a relaţiilor daco-romane şcolii lor în România. în cercetarea românească, Lica vrea să pună în Ca fundal al studiului lui Lica trebuie să prim plan aspectele formal-juridice ale politicii vedem încremenirea naţionalistă şi credinţa în Romei faţă de geţi şi daci („Roman imperialism autorităţile ştiinţifice, caracteristice cercetării and Völkerrecht”). Prin aceasta, el doreşte să româneşti de istorie antică; o cercetare în care corecteze optica tradiţională a cercetării româneşti generaţia mijlocie şi mai veche este în şi supraevaluarea dacilor în rolul lor istoric şi în continuare marcată de epoca naţional-comunistă raportul lor de forţe faţă de Roma. (p. 34 urm.). şi care, din păcate, nu are decât rar nivelul După Lica, abordarea juridică, precum şi o ştiinţific de la sine înţeles în alte părţi. De metodologie adecvată a istoriei antice au lipsit în această stare doreşte Lica, în chip conştient, să cercetarea românească anterioară, în condiţiile se distanţeze. Fără îndoială, scopul autorului este regimului totalitar. În prezentarea sa însă această acela de a recupera şi de a transmite didactic abordare se manifestă adesea doar prin discuţii cititorilor săi stadiul general al cunoaşterii; abundente, nu mereu cu totul satisfăcătoare, în pentru aceasta el nu ar fi avut însă nevoie de o care el se referă la evoluţia generală a relaţiilor traducere în limba engleză.
  • Cercetările Arheologice in Dava De La Răcătău-Tamasidava, Intre Anii 19.92-1996 De Viorel Căpitanu

    Cercetările Arheologice in Dava De La Răcătău-Tamasidava, Intre Anii 19.92-1996 De Viorel Căpitanu

    Cercetările arheologice in Dava de la Răcătău-Tamasidava, intre anii 19.92-1996 de Viorel Căpitanu În anul 1992 au fost reluate cercetările arheologice în staţiunea de la Răcătău, pe acropolă, trasându-se o nouă secţiune, S XXXV, cu lungimea de 26 m, şi lăţimea de 6 m , amplasată în partea de E faţă de S 1/1968, într-o zonă intens locuită în secolele 1 î.d.H. - 1 d.H. Începând de la -0,30 m şi-au făcut apariţia locuintele de suprafaţă, în carou riie 1 ,3,7,8,9 şi 10, cu care ocazie au fost identificate un număr de 14 1ocuinţe din care 12 aparţin civilizaţiei geto-dacice şi 2 epocii bronzului, cultura Monteoru. Mai menţionăm o locuinţă adâncită, care se datează în secolul li î.de.H. Din punct de vedere stratigrafic situaţia este identică cu cea întâlnită în celelalte sectiuni. Astfel primul nivel de locuire aparţine epocii bronzului, cultura Monteoru cu cele două faze, lc2 şi lc3. Al doilea nivel de locuire aparţine civilizaţiei geto-dacice şi aparţine secolelor IV-III î.de H-şi până la începutul sec. li d.H. Şi în această sectiune au fost surprinse un mare număr de gropi, începând de la - 0,60 m, cu adâncimile cuprinse între 1,80 - 2, 00 m şi chiar până la 3 m. Stratul de cultură dacic este foarte bogat în material arheologic cu o mare cantitate de ceramică geto - dacică şi de import, lucrată cu mâna şi la roată, din pastă fină, dar şi de aspect poros, simplă sau ornamentată cu decor alveolar, incizat sau lustruit la vasele borcan sau ceştile dacice, cu pe cu două torţi, fructiere, urcioare, chiupuri, vase de provizii etc.
  • Bibliografia Arheologică a Dobrogei (1968-1971)

    Bibliografia Arheologică a Dobrogei (1968-1971)

    Z. COVACEF BIBLIOGRAFIA ARHEOLOGICĂ A DOBROGEI (1968-1971) Continuind bibliografia arheologică a Dobrogei, cu lucr ările apărute: între anii 1968-1971, am pă strat acel e aşi criterii - cronologic şi alfabetic - ca şi în prima parte, apărută în volumul Pontice, 1968. Pentru o mai lesnicioasă manipulare, am bibliografiat în capitole separate lucrările de numismat i că şi de epigrafie, iar la s fîrşitul lucrării am întocm it un indice de autori. Am adăugat, pentru o mai bună informare, cîteva capitole noi cuprinzind lu crările generale, recenziile şi biblio­ grafiile istorice. 1'0 cadrul bibliografiei se disting următoarele capitole; 1. Lucrări privind intreg teritoriul României. (1-39). II. Lucrări generale referitoare la Dobrogea. (-10-62). III. Comuna primitiva. (63-86). a) Paleoli tic. (63). b) Neolitic. (64- 73). c) Epoca bronzului. (74-81). d) Epoca fierului. (82-86). IV. Articole referitoare la băştinaşi. (87-99). V. Orînduirea sclavagistă. (100-199). a) Epoca greacă. (100-127). b) Epoca romană . (128-199). VI. Feudalismul timpuriu. (200-249). VII. Numismatică. Metrologie. Sigilografie. Gliptică . (250-289). VIII. Epigrafie greacă şi latină. (290-324). IX. Recenzi. (325-336). X. Bibliografii1. (337-342). r. LUCRARI PRIVIND INTREG TERITORIUL ROMANIEI 1. BERCIU. D. - Arta traco-geticci. Bucureşti, Ed. Academiei RS.R., 1969, ~33 p. + 2 f. pl. (Biblioteca de arheologie, XIV). ~. BERZA, Mihai - Hownallie, în: w4ctes du premier Congres international des etucles balkaniqlle", 3, Sofia. Acad. bulgarie, 1969, pp. 51-56. 3. BORDENACIIE, Gabriela - Scultw'e greclle e romane 1. Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, 144 p. + 1-l5 pL 4. " ... " - Civiltd romana in Romania. Roma. Palazzo delle Esposizioni, via Nazionare, febbraio-aprile 1970.
  • CHAPTER THREE Ptolemaic Poleis and Places in Dacia and In

    CHAPTER THREE Ptolemaic Poleis and Places in Dacia and In

    CHAPTER THREE Ptolemaic Poleis and Places in Dacia and in Adjacent Areas. What We Know Some of the reference places mentioned for Dacia and the neighboring regions are well known, others not as much. Considering what we know must be the first step. Any identification of some poleis in Dacia and in the neighboring areas that could help the identification of the others constitutes main information. This is why I will begin any analysis from the data given below, from various editions of Ptolemy’s Geography, from manuscripts to printed editions. Once I will mention the Greek and Latin parallel names that appeared in various editions of Ptolemy, to simplify, I may work further mainly with only one of the names referred to a particular polis or place. The chapter for Δακίας ϑέσις / Daciae situs / The arrangement of Dacia (Εὐρώπης πίναξ ϑ′./ Europae tabula nona) in Ptolemy is book 3, chapter 8. He begins by defining the borders: Dacia is bordered on the north by the European part of Sarmatia, which is from the Carpathian mountain up to the end, where the mentioned inflexion of the river Tyras, is placed, as we said, at 53° 48°30′80; at west, (it is bordered by) the Resettled Iazyges [Ἰάζυγες οἱ Μετανάσται/ Iazyges Metanastæ], on the river Tibiscum [Τιβίσκον ποταμόν/ T. fluvium]; and at south by a part of the Danube river [ὁ Δανούβιος ποταμόν/ Danubium fluvium], from the mouth 80 Always longitude first, then latitude, in Ptolemy’s manner. The same in the Ξ- recesnion’s mss. X, represented by Ptolemaeus, “Geographia,” in Codex Vaticanus Palatinus Graecus 191.
  • Economic Role of the Roman Army in the Province of Lower Moesia (Moesia Inferior) INSTITUTE of EUROPEAN CULTURE ADAM MICKIEWICZ UNIVERSITY in POZNAŃ

    Economic Role of the Roman Army in the Province of Lower Moesia (Moesia Inferior) INSTITUTE of EUROPEAN CULTURE ADAM MICKIEWICZ UNIVERSITY in POZNAŃ

    Economic role of the Roman army in the province of Lower Moesia (Moesia Inferior) INSTITUTE OF EUROPEAN CULTURE ADAM MICKIEWICZ UNIVERSITY IN POZNAŃ ACTA HUMANISTICA GNESNENSIA VOL. XVI ECONOMIC ROLE OF THE ROMAN ARMY IN THE PROVINCE OF LOWER MOESIA (MOESIA INFERIOR) Michał Duch This books takes a comprehensive look at the Roman army as a factor which prompted substantial changes and economic transformations in the province of Lower Moesia, discussing its impact on the development of particular branches of the economy. The volume comprises five chapters. Chapter One, entitled “Before Lower Moesia: A Political and Economic Outline” consti- tutes an introduction which presents the economic circumstances in the region prior to Roman conquest. In Chapter Two, entitled “Garrison of the Lower Moesia and the Scale of Militarization”, the author estimates the size of the garrison in the province and analyzes the influence that the military presence had on the demography of Lower Moesia. The following chapter – “Monetization” – is concerned with the financial standing of the Roman soldiery and their contri- bution to the monetization of the province. Chapter Four, “Construction”, addresses construction undertakings on which the army embarked and the outcomes it produced, such as urbanization of the province, sustained security and order (as envisaged by the Romans), expansion of the economic market and exploitation of the province’s natural resources. In the final chapter, entitled “Military Logistics and the Local Market”, the narrative focuses on selected aspects of agriculture, crafts and, to a slightly lesser extent, on trade and services. The book demonstrates how the Roman army, seeking to meet its provisioning needs, participated in and contributed to the functioning of these industries.
  • By CHRISTER BRUUN King Decebalus of the Dacians Has His

    By CHRISTER BRUUN King Decebalus of the Dacians Has His

    THE LEGEND OF DECEBALus· By CHRISTER BRUUN 1. Introduction King Decebalus of the Dacians has his given place in the series of great en­ emies of Rome, a series including names such as Hannibal, Viriathus, lugur­ tha, Mithridates, and Boudicca. Classicists working in many different fields are today very much aware of the king: epigraphers, art historians who ad­ mire Trajan's Column in Rome, students of Roman military history, scholars who write about the emperor Trajan, and - why not - those with an interest in anthropology who study the ancient practice of beheading enemies or col­ lecting their heads. 1 Decebalus is also of obvious interest to those who focus on the province of Dacia, and - true to the topic of this volume - the relations between the imperial centre and one of the last provinces to be acquired by Rome will be explored in this paper by means of an investi­ gation of what I call "the legend of Decebalus". In other words, this study concerns how the memory of King Decebalus lived on in a somewhat different form in Dacia than it did elsewhere. The interest of modem anthropologists in the fate of the Dacian king was of course spurred by the sensational presentation by Professor Michael P. Speidel of the "autobiography" of the "Captor ofDecebalus" in 1970. The funerary inscription commemorating the career of the Roman cavalry officer Ti. Claudius Maximus contains a dramatic description of how Decebalus ended his life: quod cepisset Decebalu(m) et caput eius pertulisset ei Ra- • For helpful comments in Leiden I wish to thank in particular J.
  • 178 Chapter V Origin of the Rumanians 1. Linguistic Data Neo

    178 Chapter V Origin of the Rumanians 1. Linguistic Data Neo

    178 Chapter V Origin of the Rumanians 1. Linguistic Data Neo-Latin languages are the outgrowth of homogenous or nearly uniform, Latin which was spoken in the Roman Empire. The following illustrates the chronological development of the Rumanian language: 1st-2nd to 3rd-4th- centuries Latin spoken in the period of the empire 4th to 6th century Eastern Latin 7th to 11th century Proto- or Common Rumanian 12th to 15th century Old Rumanian 16th to 20th century Rumanian The chronology is, naturally, approximate and characterized by differences of opinion. For instance A. Rosetti tends to place Eastern Latin, i.e., the development of a specific variety of Latin spoken in Italy, Dalmatia, and the Danube Region, in the mid-3rd century. There is no consensus on terminology either. The period of Eastern Latin is, considering the entirety of the Romance languages, the Proto- Romance period. In Hungarian, that becomes confusing, because ´proto-román´ may signify both ´Proto-Romance´ and ´Proto- Rumanian´. To circumvent this ambiguity, we will use the designation ´Romanica´ (Romance) instead of ´Neolatin´. 179 Protoromance, the basis of the vowel system of the Neo-Latin languages, has a vowel-system which differs from the Latin of the Roman Empire, as follows: latin ã â ç î ô û 1 2 1 preromanica a ê e i o o ø u 1 1 e o What we see here is that instead of the contrast between long and short vowels in Latin, in Protoromance, the open (ê, o 2,) and closed (e1, o1.) vowels are opposing each other. These changes penetrate Eastern Latin's Eastern Zone; in Rumanian ô and do not merge.
  • Journal of Ancient History and Archaeology

    Journal of Ancient History and Archaeology

    JOURNAL OF ANCIENT HISTORY AND ARCHAEOLOGY JAHA Romanian Academy JOURNAL OF ANCIENT HISTORY Technical University Of Cluj-Napoca AND ARCHAEOLOGY Journal of Ancient History and Archaeology DOI: http://dx.doi.org/10.14795/j.v1i2 ISSN 2360 – 266X ISSN–L 2360 – 266X No. 1.2 /2014 CONTENTS STUDIES REVIEWS ANCIENT HISTORY Victor Cojocaru Horaţiu Cociş ONCE MORE ABOUT ANTONIA TRYPHAINA 3 RADU OLTEAN, DACIA. THE ROMAN WARS.VOLUME I. SARMIZEGETUSA ..............................................57 Dragoș MITROFAN THE ANTONINE PLAGUE IN DACIA AND MOESIA INFERIOR 9 Csaba Szabó KREMER, GABRIELLE (MIT BEITRÄGEN VON CHRISTIAN GUGL, CHRISTIAN UHLIR UND MICHAEL Olivier Hekster UNTERWURZACHER), GÖTTERDARSTELLUNGEN, ALTERNATIVES TO KINSHIP? KULT – UND WEIHEDENKMÄLER AUS CARNUNTUM......59 TETRARCHS AND THE DIFFICULTIES OF REPRESEN- TING NON-DYNASTIC RULE 14 Imola Boda ARCHAEOLOGICAL MATERIAL RADA VARGA, THE PEREGRINI OF ROMAN DACIA (106–212) 61 Vitalie Bârcă RETURNED FOOT EXTERIOR CHORD BROOCHES Gaspar Răzvan Bogdan MADE OF A SINGLE METAL PIECE (TYPE ALMGREN C. GĂZDAC, F. HUMER, LIVING BY T HE COINS. 158) RECENTLY DISCOVERED IN THE WESTERN ROMAN LIFE IN THE LIGHT OF COIN FINDS PLAIN OF ROMANIA. NOTES ON ORIGIN AND AND ARCHAEOLOGY WITHIN A RESIDENTIAL CHRONOLOGY 21 QUARTER OF CARNUNTUM ..................................63 Silvia Mustață, Iosif Vasile Ferencz, Cristian Dima A ROMAN THIN-CAST BRONZE SAUCEPAN FROM THE DACIAN FORTRESS AT ARDEU (HUNEDOARA Florin Fodorean COUNTY, ROMANIA) 40 Z. CZAJLIK, A. BÖDŐCS (EDS.), AERIAL ARCHAEOLOGY AND REMOTE SENSING FROM THE BALTIC TO THE ADRIATIC. SELECTED PAPERS OF THE ANNUAL CONFERENCE OF THE AERIAL TH TH DIGITAL ARCHAEOLOGY ARCHAEOLOGY RESEARCH GROUP, 13 – 15 OF SEPTEMBER 2012, BUDAPEST, HUNGARY 65 Ionuț Badiu, Radu Comes, Zsolt Buna Xenia-Valentina Păușan CREATION AND PRESERVATION OF DIGITAL R.
  • On the Origins of the Romanian People

    On the Origins of the Romanian People

    『地域政策研究』（高崎経済大学地域政策学会） 第７巻 第２号 2004年 10 月 17 頁～ 38 頁 On the Origins of the Romanian People Elena Taralunga TAMURA Abstract I have been often asked where I come from and I have realized that not much is known about Romania, its location, language and history. This paper is an examination of the roots of Romanian history. It is supported by official historical evidence and some of the data is approved by the Romanian Academy of History and Archeology, whereas other information is taken from different sources such as: history of religions, different reports from the Institute of Dacology, encyclopedias, and folklore resources. Statements on history can be eventually confirmed as well as denied when some new discovery happens. Also, in the case of writing a research paper on the ancient history of a country the lack of sufficient and explicit written evidence left to this day, can obstruct the discovering of facts that are correct, free from ambiguity and vacillation.This paper covers the early historical beginnings of the people that inhabited the territory of modern Romania to the time when the Roman Empire changed the country north of Danube into a Roman colony. This paper comprises: A geographical description of Romania History: the beginnings, An explanation of the meaning of the Pelasgians Definition of who the Thracians were. The Dacians and the Getae and who they were. The Dacian kings and among them the most important, Buerebista and Decebal The change of Dacia into a Roman colony Conclusion － 17 － Elena Taralunga TAMURA Introduction The historic magnitude of different peoples on the earth does not always radiate with the same intensity.
  • Patterns of Continuity in Geto-Dacian Foreign Policy

    Patterns of Continuity in Geto-Dacian Foreign Policy

    69 HIRUNDO 2008 Pattern of Continuity in Geto-Dacian Foreign Policy Under Burebista Paul Vădan Following the death of Alexander the Great, the ancient world was affected by prolonged po - litical turmoil as many states emerging after 323 BC, both within and without Alexander’s former Em - pire, sought to impose their regional hegemony at each other’s expense in an attempt to restore stability. In the context of such discourse in power politics, the Geto-Dacian state emerged and sought to assert itself in the Carpathian-Danubian-Pontic region under the rule of Burebista in the 1 st century BC. De - spite modern claims that Burebista’s achievements were without precedent in the history of Geto-Dacia, 1 this paper will attempt to place the rule of Burebista in the context of a long tradition of Geto-Dacian foreign policy of assertion and interaction with the Hellenistic οιкоυµένη (oikoumene the perceived Greek world as opposed to barbarian lands). In order to do this, we will need to analyze Burebista’s political and economic goals in order to determine whether his rule conformed to an established pattern. Unfortunately, such a project is ir - reparably flawed because no Geto-Dacian written accounts (if there were any) have survived; all that has been passed on to us in terms of literary “evidence” are approximately four hundred Geto-Dacian words that are still in use in the Romanian language. As a result, scholars are forced to appeal exclu - sively (and with caution) to Greek and Roman written sources if they are to construct a generally co - herent history of the Geto-Dacians.
  • ACL Nr. 2A/2014 (PDF 4.03

    ACL Nr. 2A/2014 (PDF 4.03

    ACTA CENTRI LUCUSIENSIS Nr.2A 2014 ACLActa Centri Lucusiensis Epoca preburebistană Romanitate şi romanizare Revista editata de Centrul de Studii ucus DacoRomanistice L ACTA CENTRI LUCUSIENSIS ACTA CENTRI LUCUSIENSIS nr. 2A/2014 Centrul de studii DacoRomanistice LUCUS Timişoara ISSN 2343-8266 ISSN-L 2343-8266 http://www.laurlucus.ro Colegiul ştiinţific coordonator: prof. univ. dr. Dan Negrescu secretar: prof. univ. dr. Sergiu Drincu membri: prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu lect. univ. dr. Valy-Geta Ceia lect. univ. dr. Călin Timoc membru de onoare: cerc. şt. dr. Leonard Velcescu (Perpignon, Franţa) Colegiul de redacţie director: Laurenţiu Nistorescu secretar de redacţie: Daniel Haiduc redactori: Cătălin Borangic Antuza Genescu Daniela Damian Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în mod exclusiv autorilor 3 Cuprins Epoca preburebistană Invitatul ediţiei: Zoe Petre _5 “Sunt greu de presupus interferențe de cult și tradiție între spațiul getic și cel elen” Laurenţiu Nistorescu 12 Cooperarea militară geto-dacică în epoca preburebistană. Dosarul Cloilios Laurenţiu Nistorescu 31 Elemente de arhitectură organizaţională în societatea geto-dacică preburebistană Romanitate şi Romanizare Leonard Velcescu 45 Arcul lui Traian de la Beneventum - 1900 de ani de la inaugurare (114-2014) Valy Ceia 67 Ordo et rusticitas sau Despre romanitatea exemplară Călin Timoc 76 Dacii în armata romană târzie Sorin Damian 79 Repere evenimenţiale în evoluţiile de la Dunăre din secolul VII Lecturi critice Claudia S. Popescu 84 Un exerciţiu de ficţionalizare a istoriei: “Misteriile lui Zalmoxis” Daniel Haiduc 90 Cronica cercetărilor arheologice din România - campania 2013 Valeriu D. Călărăşanu 96 “Arheologia Moldovei”, numărul XXXVI 4 Epoca preburebistană 5 Invitatul ediţiei: Zoe Petre „Sunt greu de presupus interferențe de cult și tradiție între spațiul getic și cel elen” Stimată doamnă prof.