6 transilvania 6/2017 gesturi atleticeeraurecuperabile dinmarileoperele ale arc abrațuluicare sedestindeînaruncare. Astfel de nu deceeacesimbolizează gestul,cichiardeforma obombăînParlamentularuncase Estevorba francez. „ afirmație pecare osocoteștescandaloasă, cuprivire la afirmația unuiscriitorfrancez, cu putere poetică.Autorul trimitela articolului interesantă punere în scenăauneiinvestiri agesticulației Adevărul, din13decembrie1893,avem o numărul a lumii,banaluluișipoemuluideopotrivă. învecinătate,descoperi poezia care estedeopotrivă cea marcată deunsemnpoetic.Estevorbascriitorului dea care devinegest,felulîncare poezia lumeaîiapare pânăacumînoperasaestefelul trecut neobservat congenerilor lui poezia Traian Demetrescu. Ceea ce a Eminescu îiprecizase unapogeusesimtediscret în sensibilitate care coloraaltfeltardoromantismul căruia modernității înlumeafiniseculară românească. Onouă Demetrescu, Tradem, deschideaoperspectivă nouăa aesthetic modernist stageattheendof19thcentury. realizes thewideningofperception ofthepoematmomentwhenRomanian culture stepedintothefirst consequently, a series of objects appear to him as endowed of poetic expressiveness. with a sort Traian Demetrescu thus writing ofthepoemorsimplyexistingoutsideit.It conferstosomesituationsandobjectstheattributeofpoeticity; outsideofthepoemitself. Thewritercapturesand poetry poeticmoments,inLaurent Jenny’s terms,preceding the gestul” făcutdeanarhistulAuguste Vaillant, acesta În articolul Generația simbolistădincare faceparte Traian Keywords: Romanian pre-war literature, , Traian Demetrescu, poeticvs.prosaic, aestheticgesture, pre-war The symbolist Romanian poet Traian Demetrescu andanessaydiscussingthelimitsofaesthetics wrote articles afew Traian Demetrescu –gestulestetic „ Gestul frumos Gestul frumos Universitatea „Ovidius”din Constanța,Facultatea deLitere The „Ovidius” University ofConstanța, Faculty ofLetters Angelo „ ” un poetdecadent”, publicat în ziarul publicatînziarul Traian Demetrescu –The Aesthetic Gesture Personal e-mail:[email protected] MITCHIEVICI respinge însă aceastăesteticăcare cauționează crima, poetică. Gestul ar fiunulestetic, Traian Demetrescu estetică, ceaa acestui gestosensibilitate care-l francez conferă scriitorul îlacordă alarticolului francez autorul se cuvineaficitităîncontextulsemnificațieipecare învăzul publicului.Realăîl sărutase saunu,anecdota anarhistului Vaillant dincoșulîncare serostogolise și un gest pentru jurul Tinerimii fusesesepare artistice, expulzat tot Bogdan-Pitești, în marele grupați mecenaalartiștilor șighilotinat.Alexandru fusese condamnatlamoarte burgheziei! Viață lungăanarhiei! decembrie 1893îșiînsoțisegestulcustrigătul: care Anarhistul bomba francez în Parlament aruncase în se distanțeazăpoetulromân sedelimiteazăpolemic. recalifică gestulcriminal,gestsocotitcaatare șidecare este pus în fața unui astfel de manifest estetic care reprezintă și Athanadoros. mișcarea În francez, opiniascriitorului și fii săi ale sculpturiigrecești, plastici,spreartiștilor exemplu celedouăcapodopere Traian Demetrescu vede încalificativulesteticpe , sculptură realizată de Hagesandros, Polydoros „ le beaugeste” gest),iarscriitorul (frumosul „ „ artistic”: urcase peeșafod, luase capul decadenților”, șiimplicitoformulă Discobolul luiMiron sau ” . Auguste. Vaillant „ gestului frumos”. „ Laocoon Laocoon Moarte descoperindu-i valențe estetice. Există în ce privește acestei gesticulații. Toate gesturile puse în discuție sunt estetica decadentă o serie întreagă de rezoluții care studiate, artificiale, căutate, edificate prin intermediul asociază actului crud o frumusețe care evacuează unor strategii particulare. Traian Demetrescu propune reflecția morală. În acest sens poate fi consultat eseul un gest estetic de semn opus, plasat în sfera autenticității, remarcabil și emblematic al lui Oscar Wilde, Pană, gestul genuin, desprins de studiul lui, desfăcut de pretext creion și otravă. Un studiu în verde, avându-l în centrul și de performativitatea exersată teatral. Prin urmare, său pe Thomas Griffiths Wainewright, un estet și rafinat este vorba de gestul care nu se vede pe sine ca gest, care criminal.1 Cine sunt acești „decadenți sau simboliști” nu se autocontemplă, care nu este pus în scenă, care nu cu „o originalitate bizară”? „Ei cer artei emoțiuni decurge din autostilizare. Unde se află aceste gesturi? rafinate, nemaisimțite, nepotrivite mulțimii. Și de „Dar gesturile cele mai firești, cele mai simple, cele mai aici iată-i pierzându-se în rătăciri ce-i fac neînțeleși și expresive le-am remarcat la țăranii noștri.”4 Un astfel de ridiculi. Iar, uneori par odioși și bizari.”2 Ei sunt, în gest este unul care acompaniază salutul, iar nu salutul opinia criticii „un produs bolnăvicios și anormal al propriu-zis. „În zilele de muncă plec la câmp. Bătrânii bătrânei civilizațiuni din Franța.”3 Ei sunt autorii unor rămași acasă îmi dau ziua bună în cale; și liniștita mișcare gesturi duse la extrem pe care le incorporează sferei a mânei drepte, pentru a-și netezi pletele, după ce și-au esteticii printr-o lărgire a cadrului perceptiv, de reflecție descoperit capul, e plină de bunătate și de prietenie.”5 cu privire la poetic. La fel este gestul care indică o direcție, simplu și detașat, „Le beau geste” fixează deopotrivă o estetică și calm. Lipsa regiei este definitorie în toate aceste „gesturi poietică, configurând poezia care se desprinde dintr-o frumoase”. Toate intră în categoria banalului, ele nu au anecdotică crudă, ceea ce avea să devină la Mateiu I. nimic din performanța teatrală, din studiul care să le Caragiale mai târziu sublimatul estetic al unui „fait consacre unei reprezentări, unei valorizări coregrafice. divers atroce” în nuvela Remember. În chestiune este Traian Demetrescu le descoperă nota estetică care vine chiar sursa poeziei, noua sensibilitate încurajează din naturalețea lor, din expresivitatea lor involuntară, căutarea ei în zone obscure, umbroase, selectând dacă am folosi termenul lui Eugen Negrici. Ele devin o ceea ce Hugo Friedrich avea să numească categorii sursă de frumusețe, o resursă a poeticului în act și nu în negative. Poezia lui , Maurice discurs. Însă, scriitorul lărgește acet cadru de percepție Rollinat, Jules Laforgue etc. speculează această al gesticulației. „Lângă o margine de pădure, țăranii sursă nouă de expresivitate poetică care decurge din cosesc iarbă. Fâșâitul ritmic al coaselor, când retează ceea ce majoritatea literaților la jumătatea secolului iarba, e nespus de muzical. La oarecare distanță, crezi XIX refuzaseră ca antipoetic: macabrul, ordurierul, că sunt niște coarde atinse în mod regulat de vârful degenerarea, patologia, psychopatia sexualis etc. Le beau fin și ușor al unui deget. Aceea ce hotărăște această geste al anarhistului Vaillant asociază crima și sublimul armonie e brațul îndemânatic și mlădios al țăranului. într-o formă poetică care era populară în imaginarul O! Frumosul gest al cositului!”6 revoluționar al anarhiștilor ruși de la Bakunin la Scriitorul trece de la gestul care se vede, gestul Kropotkin, primul exaltând ideile criminale ale unui vizibil al cositului, la partea sa invizibilă, cea care se student obscur pe nume Neceaev, un tânăr anarhist pus aude. Mișcarea ajunge într-o notă distinctă ca un pe fapte mari și căruia îi dedică Catehismul revoluționar. pizzicato, un ciupit de coarde, o notă instrumentală. Le beau geste constituie și un gest revoluționar elucidat Intrat în invizibil, prin muzică gestul intră și în fără rest de cuvintele anarhistului care opune sistemului poezie. Poezia gestului lui o reprezintă efectul sonor, de valori prestabilit, oficial, cel al burgheziei, bunul plac muzicalitatea pe care o reclamă, a unei note discrete al unei dezordini creatoare și distructive deopotrivă. și în același timp armonioase. Scriitorul nu o percepe Gestul generic al oricărei revoluții era în concepția ca zgomot, ci ca pe un efect eufonic, melodic. Gestul lui Bakunin distrugerea. Traian Demetrescu respingea a devenit simfonic, Traian Demetrescu îi descoperă investirea estetică a gestului, refuzat din perspectiva dimensiunea poetică. Spre deosebire de gesturile care unei dimensiuni morale, însă, introducea în discuție acompaniază salutul țăranilor, acesta dobândește prin gesticulația și expresivitatea ei punând față în față două reverberație foșnetul, un sunet armonic și natural poetici ale gesticulației. deopotrivă. Sursele poeticului se află în acest lirism al Totodată, Traian Demetrescu refuza să includă în elementelor, pe care romanticii îl descopereau, șopotul sfera esteticii expresivitatea gestului retoric al oratorilor apei, freamătul frunzișului, foșnetul ierbii, troznetul de profesie, politicieni, avocați etc. precum și pe cel lemnelor care ard în sobă etc. Ceea ce descoperă Traian ludic, teatral al artiștilor, al actorilor. Gesticulația Demetrescu în expresivitatea gesticulației țărănești feminină este pusă pur și simplu între paranteze ca este dimensiunea ei arhetipală, în acord cu tipul de un fapt de psihologie erotică (există însă o sferă mult poezie naivă pe care o teoretiza Schiller în eseul său mai largă a gesticulației feminine unde erotismul stă în Poezia naivă și sentimentală, o poezie în afara oricărei ordinea secundarului), însă excluderea se poate ghici conștiințe poetice. Ceea ce este însă interesant la Traian și aici prin ceea ce constituie numitorul comun al Demetrescu constă în înțelegerea ei ca gesticulație

7 8 transilvania 6/2017 vechime atemporală intermediată de prezența arborilor „ transcede vârsta generată deacestsentimental instituie momentulpoetic.Sensibilitatea poeticăeste măreția alcătuiesccrescendo-ul uneistăripoeticecare odihna maiestuoasăacopacilor.” de pasăre, căderea unei crengi uscateînfiorează oclipă biblice. Din cândînunfâlfâit dearipi,unțipăt măreață, lavremuri cetefacesăvisezi primitive, sufletul deunextazcetefură. Peste totosălbăticie așternute cucovoare Eotăcere defrunze. care-ți umple fel dereligiozitate detemplu.Mă afundliniștitpecărări puțin, sfios,pesub oboltădestejaribătrânișisimtun aconfiguraaparițiaunuimomentpoetic. pentru funcționează mascată: pădurea adevenit untemplu.În acelașisens sensibilități religioase care faceapellametafora de plimbarea prinpădure evaluată întermeniiunei doar ostare poetică.Starea poetică esteprefigurată se transformaobligatoriuîn text poetic,precizând gest ca demai”aduce întotdeaunacerul singurătate, deodihnă,uitare, nostalgiepecare mi-o ideea: aceasta dinproza lui Traian Demetrescu vinesăsprijine o adiere imperceptibilă.” când, înlinișteaireală, ascultamfreamătul ierbiisub tăcerii. discrete, fine,microarmonii insolitate,vibrațiilalimita în ordinea poeticuluiprinînregistrarea unormișcări evidențiază aceeașicapacitatedeaîncorporaelementalul emoție poetică,acelașilirismdiscret alelementelor, care agestului.Regăsimnota particulară laCioranaceeași aceea a la vântul serii.” iseasociazăoimagineindirectă, Căruia următor: meșteșug.Gestul poeticestetranscrisînfelul oricărui prin excelență, „ cucareeste înforța decurgedinmișcarea naturală, Ne aflămînfațauneigesticulațiipoetice,însăpoezia vântul care și-lfacesăfoșnească. străbatefrunzișul dă acest lorlavântul serii.”ce-l deșteaptăfrunzișul meșteșugită care sămămiștemaiviucatainiculfreamăt nu cred săseaflepelumeviersomenescsaucântare Lor ledatoresc inspirațiimultnobileșigrave, fiindcă eres, oiubire copaciibătrâni. păgânășicucernicăpentru poeticului. elementelor șiaresurselor pecare lemobilizează însfera Mateiu I. Caragiale în ceea ce privește a această poezie poetică înafaraoricărei tangențeculumeatextului. firească”, neregizată, mișcare care devinegestulpoetic biblică”, Să ne întoarcem la Traian Demetrescu și la acest Gestul s-aprelungit însunet,mișcarea frunzelor Merită sărevedem unfragmentdin „ „ Mă ispiteazilnicnuștiucenostalgieadâncăde „ Mă gândescdeodatălazileleaceleadinCarpați, „ beau geste moment poetic” care precede fărăa poezia bătrâneții” arborilorseculari.” Vechimea dă „ „ tainicul freamăt ce-l deșteaptă frunzișul lor tainicul freamăt lor ce-ldeșteaptăfrunzișul „ primitivă”. Sursa poeticului este această E înnăscutăînmine,drojdie destrăvechi „ religiozitatea” Mateiu pentru Caragiale „ „ viersul”, ”cântarea” care stăînafară biologică” către relevanța arhetipală, arhetipal, lirismul fiind generat de arhetipal,lirismulfiindgeneratde 8 Altexemplu venit dedata „ vechimii” arborilorcare 9 .

10 Sfiala, extazul, Sfiala,extazul, Remember 7

„ al lui allui Intru prezențe. Sentimentul dedizolvare dinacest faceparte al inefabilelor, neasigurăasupraacestor îlcertifică, seaflăacestgestcarepoeziei recunoaște acest registru intermediul gestuluipoetic.În loculliteraturii,al acestei imposibilitățiesteșiloculinfirmăriisaleprin fie eapicturăsaumuzică. Nu șiliteratură. Descoperirea într-unlimbajintermediar,ci atransferului celalartei, „ psihismului abisal,fiindprinurmare inaccesibile rezonează într-unstratmai fragilitatea lorconstitutivă, darșidinfaptulcă de imposibilitateacare decurgedinevanescența, un fior, unecouetc.? Incapacitatea estedublată imponderabileprecuminfinitezimale, ovibrație, retoric. Cum amputeadefinisenzațiilecare vizează această sensibilitate,însăgestulsăuemaicurând vibrația poetică. ecou pecare-l creează, dartotodatăelscandeazăși intens. Fiorul estecelalsunetuluinatural,efectulde produce ovibrație,devineunsunetsingular, amplificat, rezonanță undecelmaimiczgomotreverberează, romantic. Pădurea s-a transformatîntr-ocamerăde seculari, încadratemoționaldepateticșiperipatetic de consolations” și anumecapacitatea ei de a mobiliza dintotdeaunaașacumremarcăpoeziei William Marx, litterarum mai extins, cel al lui sunt citită într-un cadru Sintagma virgiliană,suntl altfel spus,consacrarea lorîncalitatede obiectepoetice. Eminescu: pare căpădurea îmi șopteșteacesteversuri dindulcele un cântecvechi, virgiliană, canișteadieridepoezie sunete; cuvintele le-ar falsifica. (...) Caniștenote dintr- pictor poatele-artraduceprinculori;unmuzicant, a leanaliza,notaînvibrațiunealoradevărată. Un sunt prea adânci,prea tainiceșimisepare pesteputință senzațiile care lesimtîn singurătatea unei păduri. Ele eminescienesauabucolicelorvirgiliene. poeziei care săsefacătraductibilă,iaraceastăvoce esteceaa verbul poetic.Poezia elementeloridentificăo voce prin de mediere princare pădurea formaceamaiveche poezie, aeiconstituieinstanța Virgiliu șiEminescu. aputeriidetranspuneinefabilulîncuvinte: mărturie materie detransferpoetic.Două numestauaicica convocarea cumajusculă, a autoritățilorîn poeziei gest. Oaltămodalitateagestuluipoeticoconstituie analizei”. Există totușiposibilitateanuaînregistrării, Scriitorul asumă incapacitatea de a raționaliza asumă incapacitateadea raționaliza Scriitorul Nu esteonoutatedevenirea poeticăaobiectelor, Te iubescatâtdemult!” „ „ O! Rămâi, rămâi la mine, O! Rămâi,rămâilamine, Niciodată n-am putut să-mi definesc bine , care invocă odimensiuneesențialăa 12 Poezia obiectelor . Parnasienii vor transfera ideii de „ Cântecul”, substitutulpentru acrimae rerum 11 „ „ adânc” alființei, vorbește”, articulează , secuvineafi „ les pouvoirs lacrimae lacrimae poeticitate ideea de artisticitate a obiectului, ca rezultat estetice generează o vibrație „particulară”. Gestul se află al unui artizanat superior din care decurge o reprezentare aici, nu într-o imagine disparată, ci în acest tablou de aproape muzeală a obiectelor. Însă nu la acest fapt anticariat al lucrurilor care configurează o sensibilitate se referă Traian Demetrescu atunci când descoperă afină. Fără să realizeze, inconștient, scriitorul poezia „lucrurilor”, ci la felul în care obiectele intră în construiește un tablou cu acest obiecte, dar un tablou rezonanță cu o sensibilitate poetică și mai mult chiar, care nu mai este o natură moartă. Iar în acest moment la existența unei latențe, a unei resurse de poeticitate, a poetic, în acest „tablou” se află datele poemului. unei contaminări cu uman a lor: „În general lucrurile mi s-au părut că exprimă dureri și melancolii aproape Poetic și prozaic omenești. Ca și cum aceste corpuri inerte ar avea un suflet. O cruce de biserică veche, înclinată într-o parte; În Intim, scriitorul schițează câteva notații un dulap cu cărți acoperite de praf și de fire de păianjen; pe marginea unei stări captată într-un moment un arbore tăiat, zăcând cu crengile întinse pe pământ; crepuscular, ”orele triste”, într-un decor de natură. „E o frunzele care se scutură toamna, o icoană cu zugrăveala tăcere atât de desăvârșită, atât de adâncă, încât ai putea ștearsă, atârnată în odaia unei familii de săraci, o casă auzi ecoul unui suspin, cum zice așa de poetic marele dărâmată, o candelă de mormânt, neagră de fum, Flaubert.”14 Avem un moment poetic unde tăcerea etc., sunt atâtea lucruri care au aspectul lor de tristețe constituie spațiul de rezonanță propice înregistrării celei particulară (s.n.), ca niște figuri omenești.”13 mai mici vibrații, a celui mai fin sunet, pe care Traian Putem vorbi de un animism poetic care transcende Demetrescu îl împrumută poeziei: suspinul. Suspinul artisticitatea corpurilor „inerte”, de o intrinsecă este nota distinctă din care se alimentează orice lirism. expresivitate care mobilizează nu doar senzitiv, ci și Poezia romantică l-a supralicitat generând inflație afectiv. Nota bene, Traian Demetrescu nu se referă la lacrimală, efuzionisme facile. În cazul de față, referința subiectul poetic, la reverberația afectivă pe care lucrurile nu este nici una genuină, nici expresia romanțării, ci sau mai precis anumite lucruri, obiecte o au în prezența constituie o unitate minimală a melodicului, limita unei sensibilități capabile să o „înregistreze”. În aceste audibilului, substanță de contrast pentru o muzică sens, putem remarca că toate lucrurile enumerate de paradoxală, aceea a tăcerii. Distincția poartă semnătura Traian Demetrescu au numitorul comun al degradării, „marelui” Flaubert. Însă nu este poet, al învechirii, al ieșirii din sfera utilității, din circuitul ci prozator. Dar accesul la poezie nu este rezervat în funcțional. El le redescoperă ca obiecte poetice, astfel exclusivitate poeților, din moment ce poeticul este că gestul se află în sensibilitatea celui care reclamă de la recuperabil din momentul poetic, din gestul poetic, aceste obiecte o état d’âme, dar poetul sugerează că gestul circulând nestigherit în afara textului poetic. În cazul investirii cu poeticitate este precedat de o sferă sensibilă, de față, el se regăsește la un prozator, în proză. Poetic o aură a obiectualului. Gestul poetic prin excelență este și prozaic sunt două noțiuni în afara textului genurilor investirea cu emoție, afect, propria emoție, propriul literare car ele consacră. Ele sunt stări, momente care afect o lume a inertelor. Însă Traian Demetrescu merge pot figura separat, pot constitui premisele organizării mult mai departe, gestul estetic este aici reconfigurat ulterioare a unui poem sau a unui roman, dar fără ca prin aceea că scriitorul sugerează poeticul ca o formă de acest fapt să fie obligatoriu. Însă ceea ce constatăm, ele imanență. Cu alte cuvinte, poezia se află în obiecte, ca există în relație, poeticul nu mai exclude prozaicul, mai o latență, ca o posibilitate actualizabilă, ca o proprietate multe ele se constituie ca vase comunicante. Caragiale metafizică omologabilă în anumite circumstanțe. Aceste era alergic la un anumit tip de poezie, poezia simbolistă obiecte duc o existență poetică în afara poemului, în ele și deopotrivă la literatura romantică în întregul ei, există un potențial de dizlocare care produce un efect iar această idiosncrazie față de lirism pare confirmată poetic sau ceea ce scriitorul numește sibilinic o „tristețe de exaltarea dimeniunii prozaice care minează orice particulară”. tentativă a edificării sublimului. În textele sale Sunt două mișcări și două gesturi contrare, unul evacuează poeticul sau îl parodiază, îl tincturează care reifică, transformă în obiect ceea ce este viu sau ironic, îl devastează, îl compromite. Traian Demetrescu constată acest fapt, și o privire care animă, care încarcă surprinde un gest poetic în proza lui Flaubert, gest care de vitalitate ceea ce este inert. Ambele gesturi exprimă înscrie o formă de sensibilitate afină, o singularitate, două forme de gesticulație estetică. Suprarealiștii văd din o nuanță, o fragilitate, o emoție particulară. În La vie uman doar mecanismul, privirea lor e prozaică, de aici esthétique, Laurent Jenny remarca frecvența unor cuvinte construcțiile mecanomorfe, scriitorii romantici văd cu precum „poezie”, „poem” sau „poetic” descoperind un precădere afectul, sensibilul, vibrația unei emotivități. fel de „poezie narativă” și o relevanță poetică a unor Ceea ce este semnificativ la Traian Demetrescu este atitudini, gesturi, chipuri în contextul unui epic robust. o interesantă observație speculativă, obiectele par să „Si on cherche l’unité de ces moments définis comme iradieze o anume emoție, sunt însuflețite, aspectul lor, „poetiques” aussi bien par Balzac que par Baudelaire, on forma care reprezintă corespondentul expresivității la trouve dans la perception synthétique des péripéties

9 10 transilvania 6/2017 paginile unei cărți, nu se transformă în text. O altă paginile unei cărți, și textseaflăaici,înaceeacăgestulestenutrece în singular. Diferența dintre moment,respectiv gest unuitext,cialgest moment poetic,nuautorul poetulunui șipoetulvirtual, ca scriitordepoezie, rămâne totdeaunatăcut.” de poet, genial și mare poate caal nici ooperă;darînuniioamenipare aexistaunsuflet cănuprodusese cunoscut, nufuseseniciodată,pentru om poatefipoetodatăînviațalui.(...) Poet, înînțelesul poeții adevărați sunt poeți în toată viața lor; dar orice intermediul unuiadintre personaje,Aldea: Cum iubim condiției depoet.Romanul lui Traian Demetrescu, concidența dintre atitudineapoeticășiasumarea Trebuie spus că nici în acest caz nu funcționează inadecvare. Ceînseamnăînsăoatitudinepoetică? elogiată. Poemul de acestraport eminesciancertifică plan social,chiardacărecunoscută, admiratășiuneori mai precis atitudinea poetică este una ainadecvării în disociere. Poetul șisocietateasegăsescîndezacord, acestei figuriparticulare apoetuluiintroduce oprimă există undezacord între poeticșisocietate,iarapariția tot maimultlegitimarea culturală.De labunînceput în care clasademijlocsedezvoltă șiiaînconsiderație prestigiul informăriiculturaleîneducație,osocietate într-osocietatecaredevine importantă recunoaște poétique (proche dusublime).” en s’éternisant. Il yadonc uneffet-tableaudumoment par ungeste,uneattitudeoùilsculminentetsefigent qui forgentunedestinée,apparaissentsoudainrésumés d’une existence:touteslestensions,conflitsirrésolus incapacitatea de a sesiza nuanța, subtilitatea, conotația incapacitatea deasesizanuanța, subtilitatea,conotația cu precădere universul mercantil alevaluării realului; 3. 2. adecvare laaceleaspectealesocialuluicare constituie oricereprezentarepentru saumanifestare apoeticului; oricefaptdeculturăși 1. lipsatotalădeapetențăpentru încarnează prozaicul prin câteva trăsături constitutive: în mediuldeafacerialvremii. Celde-al doileapersonaj trăsături, fiind în schimbextrem debineinseratsocial, culturală, iarcelălaltînregistrează cadeficittoateaceste de la sensibilitate și gesticulație la discurs șiinformație contraste decisive. Unul are toateînzestrările poeticului prin intermediuladouăpersonajecare stabilesc faptului ilustrativ, poeticulșiprozaicul seconfruntă Într-un modschematic,care dinpedagogia faceparte scriitor, nupublică.În schimb, profesează caavocat. impresii,literatură, poezie, nuvele, darnudevine de muzică,violoncelfărăsădevinămuzician,scrie Aldea studiazăpicturafărăsădevinăpictor, ialecții lui Traian Demetrescu esteemblematicînacestsens. transcrisă, ocazionândogesticulațiepoetică.Personajul sensibilități poeticecapermanență,darcare nueste ținedemarcareaformă deexistențăapoeziei unei Avem odistincțieîntre catext,poetul poezia Distincția dintre poeticșiprozaic caatitudini , reflectă aceastădistincțieesențialăprin 16 15 „ celorlalți”, dar care „ Firește: sensibilitatea exacerbată,trăsăturicare creează profilul poeticului selegitimeazăprinatitudineavisătoare, politic, însenslarg,viațacetății.Dimensiunea proză. Zona prozaicului esteasiguratădeangajamentul confruntare dintre poeticșiprozaic, nudintre și poezie că celedouăromane alesalepunînscenăaceastă ce esteinteresant la Traian Demetrescu ținedefaptul formulele adulteratepoetic,poemeleînproză. Ceea supremație literarăabiaînsecolulXX.De aceeaconvin renume îndoielnic.Romanul va câștiga bătălia pentru mai avansată însecolulXIX,pecândromanul are formă deelevație, reprezintă poezia socotităcea arta la real. Poeticul căelreprezintă estetoleratpentru o expresie aidealitățiireprezintă condițiainadecvării de acord curealul, pecândpoeticulsaufilozoficulca pierd căprozaicul reprezintă războiulpentru oformă pot câștigapespațiirestrânse victoriideetapă,dar le incorporează ca poetic și prozaic. Poezia ca și filozofia atitudini exclusiv estetice,ciaunorformesocialecare nudepepozițiagenurilorliterare, înfruntă nici a unor lectură constituieungestestetic.Poezia șiproza se gestul omologării,legitimăriișirecunoașterii prin etc. poetic, mijloacelenoastre deexpresie suntdejaangajate asupra faptuluicănuexistăantecedență amomentului ( complex al trăirii poeticuluicao capital jucatdeemoțieîndegajarea poemului dintr-un nu eranimic.Larândulsău, acolo unde înainte și ne face cunoscută poezia la poezie privește. Estemodulprincare Traian Demetrecu accede de circumstanțe șiimprimatînsensibilitateacelui care poem care nu ajunge poem, sesizează poeticul dictat Traian Demetrescu, surprindetocmaiaceastădevenire- l’état inchoatif” fără a deveni niciodată poemul-text, care precede scrierea luisaucare rămânesuspendat, Teoreticianul vorbește francez de un la vie,c’est lasaisied’un momentdevie viață. în poem caunmomentprivilegiatalizbucniriiartei de oclipă. de avrăjisocietatea,omesmeriza,chiardacăpreț existențele care nuocunosc,având capacitateaorfică care prin contrastcu afirmăaceastăsuperioritateaartei se conjugăterestru zonele eteratealepoeziei. consacrat. De altfel,deriziuneaprozaicului apare acolo romanului, elrămâneautenticdoarînspațiulcare-i este Poemul nu poate fi transpus în prozaa viețiiși implicit elevat alunuipersonajnăscutsubnimbuleșecului. l’invention parl’emotion Fiecare are obibliotecălapurtător, gestulrecitării, Laurent Jenny sereferă explicitlaintrarea viețiiîn Gestul poeticrămâneungestesteticînmăsura „ Momentul poetic–poemaexistențială L’une desformesdusurgissementdel’art dans 18 . Intim, ). Tot Jenny atrageatenția volumul denotațiiallui Paul Valery sereferă larolul „ invenție prinemoție” „ moment-poem” „ „ en poème””. un poème à un poème à 17

în construcția mentală a momentului poetic. Este nu edificarea poemului ca atare.„ Florile pe care le- vorba de un fel de disponibilitate sensibilă care la finele am cules stau veștejite pe masa mea de lucru. Era un secolului XIX, în linia esteticii romantice, dobândește frumos buchet de trandafiri albi – o poemă de petale. o dimensiune maladivă, ca exces de sensibilitate, ca Paliditatea lor seamănă cu figurile unor copile anemice. hipersensibilitate. Ultransensibilul este un mod pe care-l Lumina soarelui, străbătând printr-un transparent întâlnim în gesticulația poeților finiseculari. A fi poet verde, răsfrânge asupra lor o umbră sfioasă și tristă, care nu înseamnă numaidecât a scrie poezie, ci reprezintă le dă un înțeles de deșertăciune de mormânt.”20 un mod de a fi. Traian Demetrescu identifică rezultanta Poema care se constituie ca virtualitate, ca acestei sensibilități în nota pesimistă care rezonează cu moment-poetic înregistrează capacitatea poeticului de această dimensiune maladivului pe care o dezvoltă orice a subîntinde teritorii nebănuite de existență, de a capta hipersensibilitate. „Desigur o mare parte din pesimismul expresivități, de a releva surse ascunse care generează unui om provine și din această excesivă sensibilitate față sentimentul poetic. Avem un exemplu în această de lucrurile din natură. Din această cauză, adeseori, reprezentare a unui întreg segment al existenței ca fiind sensibilitatea atinge un grad de dezvoltare aproape de factură poetică. „O! Anii mei petrecuți în această maladiv.”19 Ceea ce surprinde Traian Demetrescu în veche și sărăcăcioasă locuință părintească!...O poemă această proză de notații pe care o intitulează Intim este dureroasă pe care am trăit-o în muțenia pereților. Aici o fluiditate a experienței poeticului. Nu este un eseu sunt ca un paj uitat într-un castel. Pereții aceștia nu-mi propriu-zis, ci un volum de impresii, de confesiuni, din spun nimic. Pereții unei case vechi au o limbă tăcută, care se desprinde reflecția cu privire la poezie, la poetic. pe care o înțeleg cei singuratici. Nimic nu este mai Este una dintre cele mai interesante reflecții în epocă, expresiv ca zidurile unei ruine. Cine nu rămâne uimit lipsită însă de sistematica unei articulări teoretice. Este și pe gânduri în fața lor!?”21 „Poema dureroasă” este evidentă precaritatea instrumentarului poetic al unui acea parte a existenței consubstanțială profilului ruinist scriitor la finele secolului XIX. Însă interesul său nu al unei locuințe modeste, unde sentimentul locuirii este să dezvolte o teorie, ci să ne facă, la rândul nostru, este asociat capacității de a intra în dialog cu locuința sensibili la experiența poeticului ca stil de viață. ca atare reprezentată metonimic de pereții ei, de a Observația, sesizarea poeticului ține de felul în înțelege limbajul „zidurilor”, poezia lor. Tocmai această care lasă să se imprime emoția pe care o provoacă un disponibilitate sensibilă face posibilă înregistrarea detaliu. Poeticul nu mai este căutat în text, el trăiește acestui limbaj secret sau cel puțin discret, cel al pereților deplin în afara textului, se articulează printr-un hors- unei case vechi sau ai unei ruine. Ruinele au dobândit texte virtual. Poema se „scrie” vizual, asemeni unui expresivitate poetică, însă ne aflăm dincolo de meditația aranjament floral care dă numele unei arte japoneze: la ruine ca sursă a poeticului la romanticii români de ikebana. Naratorul din Intim realizează momentul la Grigore Alexandrescu și la poetic instanțiat de prezența pe masă a unui buchet Eminescu. Doris Mironescu remarca în poezia ruinistă de trandafiri albi ofiliți. Nota bene, nu vederea florilor românească și alte mize, detectând la Eminescu, spre proaspete într-o grădină sau pe câmp, nu aranjamentul exemplu, o reflecție de sensibilitate decadentă cu floral, nu fragranța lor, ci prezența lor stinsă pe masa privire la sensul istoriei: „Scopul istoriei, deci, se arată de lucru configurează momentul poetic. Buchetul a fi ruina.”22 În jurul ruinelor apare acest halou poetic, de trandafiri cunoaște eclipsa vegetalului, mai suavă de sensibilitate romantică, care precede constituirea decât cea a cărnii, dar și mai rapidă, și acest fapt poemului, transformat în „meditație”. provoacă reflecția. Poema nu se naște din punerea în Într-un alt episod, un țăran bețiv care se confesează poem la masa de lucru, ci din momentul poetic, din îi trezește lui Traian Demetrescu compasiunea și sesizarea a ceea ce a trecut, și-a trecut clipa profitabilă lamentația sa dobândește un caracter poematic: pentru etalarea frumuseții. „Poema de petale” nu va fi „Cuvintele acestui dezmoștenit mă atingeau ca o transcrisă direct în poem, ci momentul poetic pe care-l poveste plângător șoptită. Ele îmi evocau poema ocazionează constatarea că ea a trecut. Din poemă umilinților, ale căror vieți alcătuiesc un lung șir de decurg asocierile care ar trebui să constituie poemul, muncă, nevoi, de sărăcie.”23 Povestea, ridicată ulterior articularea lui e virtuală, se înfățișează ca un câmp de la rangul de „istorie”, transmite ceva nu prin adevărul posibilități printr-o serie de analogii. Albul florii este ei, ci prin lirismul confesiunii, prin ceea ce ea are asociat cu paliditatea unui ten de fecioară, dar și cu poetic. Putem vedea că aici conceptul de poem atașat anemia. Lumina soarelui le pune într-o lumină care unui moment poetic devine unul extrem de încăpător, sugerează fragilitatea, efemeritatea florii, și de aici, pe dilatația sa poate îngloba o categorie socială pe care o un alt plan, tranzitoriul, deșertăciunea recuperabilă din desemnează eufemic scriitorul ca fiind al „umiliților”, orice existență. Poemul se află anticipat în toate aceste cei care vor deveni în cântecul Internaționalei „oropsiți constatări, îi trebuie doar o formă pentru a se coagula. ai sorții”. Nu va fi vorba aici de articula numaidecât Ei bine, această formă nu mai vine, pentru că tot ceea un poem sau de un poem virtual, ci de forța cu care ce contează este sesizarea virtualităților, posibilelor și lirismul coagulează o istorie, transmite mesajul unei

11 12 transilvania 6/2017 2. TraianDemetrescu, Polirom, Iași, 2001 Magda Teodorescu, prefață deMircea Mihăieș, Editura Oscar Wilde,1. Note: în Parlamentul francez. descrie brațulanarhistului Vaillant bomba cândaruncă este drept, decutotulaltăfacturădecâtarcul pecare-l din banalșiîlînregistrează caactpoetic,un vedem cuochiinoștri,darpeceteapoeticuluiîlscoate cea înmăsurăsăînregistreze Nu acestgestaldăruirii. îl și cautăregistrul potrivit.Poema esteformapotrivită, poetică. În jocnusuntcuvinte,ciexpresivități care- este celcare ocazioneazăsesizarea lorcagesticulație de puținofigurăcoregrafică, dardansulpașilor gingaș, înfiorătorde voluptuos.” doi pași,darIrena opoemădemers făcudinacestdrum într-un modmemorabil. Iubita parcurge distanțainfimădintre eașiiubitulei coregrafiat sensibilo regăsim într-undecupajerotic. acolo undeexistăopercepție poetică. o intensificare a relaționării empatice. se naște Poezia ceea cegenerează confesiunii-poveste care amestecăplânsulșișoaptaeste poem, șianume nu elaînceputliric,darcare devineprinlacrimă poetică pură.Gestul iaaiciformaunuidiscurscare de lirism,amplificarea eiconducelalacrimă,forma acribie deRadu Vancu. umanitate conducepoeticulîndirecția teoretizată cu emoție circumstanțiată deunfaptcotidian,încărcat de poetic ancorat nu într-o dimensiune abstractă, ci într-o ca decurgânddintr-ungest, moment poeziei desemna princategoria precum Traian Demetrescu înceeaceRadu Vancu debutul modernitățiipoeticeseînscriecusimboliști ipostazierii salecagestemblematic.În acelașitimp, poeticului, generează supraimpresionarea liricănecesară Ridicarea accidentuluilanivelul uneicategorii,aceeaa care are valențele accidentalului,alefaptuluidivers. de transfigurare, desublimare poeticăaunuiepisod prin intermediullirismuluișioformădeînnobilare, întregi umanitățisubclasate,descalificate.Esteaici 8. Emil Cioran, Simion, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001,p.36. variante șicomentariideBarbu Cioculescu,prefață deEugen 7. Mateiu I.Caragiale, 6. Ibidem, p.332. 5. Idem. 4. Ibidem, p.331. 3. Idem. p.330. C.D.Papastate, Literatură,București, Editura pentru 1968, Cuprinderea în gest al momentului poetic Suferința estepurtătoare, bunăconducătoare Caiete II Decăderea minciunii, „ „ poema umilinților”. Aicielapare ca poveste plângătorșoptită.” Gestul Opere 1966-1968,traducere dinfranceză Scrieri alese „ , ediție,studiuintroductiv, note, filo-umanilor”. „ Între eieraodepărtare de 25 Nu estevorba câtuși , cuvânt înaintede traducere și note de 24 Înțelegerea beau geste , peotice delaPound laCărtărescu Radu Vancu,24. 23. TraianDemetrescu, Ioan”Alexandru Cuza”, Iași, 2016,p.110. conștiință comunitară înepocaromantică 22. Doris Mironescu, 21. Ibidem, p.242 20. Ibidem, p.253. 19. TraianDemetrescu, 18. Ibidem, p.20. 17. Laurent Jenny, op.cit., p.19. 16. TraianDemetrescu, Verdier, , 2013,p.23. 15. Laurent Jenny, 14. Ibidem, p.254. 13. TraianDemetrescu, 2005, p.120. Oscar Wilde, Radu Vancu, Doris Mironescu, William Marx, Laurent Jenny, Traian Demetrescu, Emil Cioran, Mateiu I.Caragiale, Bibliography: 25.Traian Demetrescu, dévalorisation XVIIIe–XXe siècle 12. William Marx, L 11. Idem. 10. Ibidem, p.251. 9. TraianDemetrescu, București, 2010,p.142. de Emanoil Marcu și Vlad Russo, Ediția aII-a,Humanitas, Mihăieș, Editura Polirom, Iași, 2001 traducere și note de Magda Teodorescu, prefață de Mircea Humanitas, București, 2016 A Critique ofPoetic Modernity from Pound toCărtărescu poetice delaPound fortheHuman. laCărtărescu /Elegy 2016 Age, Literature ConscienceintheRomantic and Communitary comunitară ofMemory. înepocaromantică /ACentury de Minuit, Paris, 2005 ofaDevaluationHistory 18th-20thCenturies dévalorisation XVIIIe–XXe siècle/The Farewell to Literature. Life. Stances andFlux 1968 de C.D.Papastate, Literatură,București, Editura pentru Ediția aII-a, Humanitas, București, 2010 traducere deEmanoil dinfranceză Marcu și Vlad Russo, 2001 de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, București, note, variante șicomentariideBarbu Cioculescu,prefață Editura Universității Ioan ”Alexandru Cuza”, Iași, Caiete II1966-1968 /Notebooks II1966-1968 Elegie pentru uman. O critică a modernității Elegie uman.Ocriticăamodernității pentru Decăderea minciunii/The Decay of Lying La vieesthétique.Stases etflux/The Aesthetic Elegie pentru uman. O critică a modernității Elegie uman.Ocriticăamodernității pentru L’adieu Un secolalmemoriei.Literatură șiconștiință Scrieri alese/Selected Works La vieesthétique.Stases etflux Opere / WorksOpere Scrieri alese ’adieu Scrieri alese Scrieri alese Scrieri alese Scrieri alese Scrieri alese , Éditions Verdier, Paris, 2013 Un secolalmemoriei.Lit.ratură și à lalittératture. Histoire d’une à lalittératture. Histoire d’une , Humanitas, București, 2016. , LesÉdition deMinuit, Paris, , p.239. , ediție,studiuintroductiv, , p.450. , p.259. , p.253, 254. , p.372. , p.253. , Editura Universității , cuvânt înainte , LesÉdition , Éditions , , ,