Muzeului Banatului Intre Anii 1923-1998
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
BIBLIOGRAFIA BANATULUI ÎN PUBLICATIILE A ' MUZEULUI BANATULUI INTRE ANII 1923-1998 Daniela Micu Câteva lămuriri În 1872, fondatorii şi membrii Societăţii de Arheologie şi Istorie puneau bazele Muzeului Bănăţean din Timişoara, ce urma să fiinţeze ca spaţiu expoziţional şi de conservare pentru descoperirile făcute în timp pe teritoriul Banatului. La 50 de ani de la înfiinţarea Muzeului Bănăţean, şi anume în 1923, a apărut Gemina, prima revistă în limba română a muzeului, după ce până atunci această instituţie publicase un anuar, Emlekkonyv (1872-1874), şi o revistă, TOrtenelmi es Regeszeti Ertesito (1875-1918), ambele în limba maghiară. Probleme financiare, mai târziu chiar politice, au făcut ca, în timp, să apară cu întreruperi mai multe publicaţii ale muzeului, la intervale mai scurte sau mai lungi de timp. Astfel, după Gemina, din 1928 şi până în 1931, a apărut revista Analele Banatului. Numai în anii '70 avea să apară primul anuar al muzeului de după al Ii-lea Război Mondial, Tibiscus, pentru ca în anii '80 să se revină la titlul Analele Banatului, publicaţie care apare şi astăzi. În revistele muzeului bănăţean, au publicat ani la rând specialişti fie din cadrul instituţiei timişorene, fie de la alte muzee, cât şi personalităţi de seamă ale vremurilor respective sau doar pasionaţi de un domeniu sau altul. Astfel, prezenta bibliografie încearcă să cuprindă tot ce a fost publicat începând din 1923 şi până în 1998 în periodicele muzeului. Nu mi-au stat la îndemână două fascicole din Gemina. Această listă bibliografică a fost concepută pentru a servi drept instrument de informare, orientare şi îndrumare pentru cei interesaţi de un domeniu anume referitor la Banat. În acelaşi timp, demonstrează - dacă mai este nevoie! - că Muzeul Bana tului nu este doar un spaţiu tezaurizator şi expoziţional, ci şi o instituţie de cercetare. Criteriile de ordonare au fost cel alfabetic şi cel cronologic. Această listă principală este însoţită de o prezentare tematică în care am folosit doar indicele de autor. La fiecare autor am semnalat titlul articolului, la unele dintre ele am adăugat şi versiunea titlului într-o limbă străină, publicaţia în care a apărut, numărul publicaţiei, oraşul şi anul apariţiei, precum şi paginaţia. Prezenta bibliografie include şi o scurtă listă de prescurtări (absolut necesară). 739 https://biblioteca-digitala.ro Lista prescurtărilor AnB Analele Banatului sv serie veche SN serie nouă Arh Arheologie Etn Etnografie Ist Istorie Şt. Nat Ştiinţele Naturii ian rnnuane mart martie apr aprilie iun iunie iul iulie sept septembrie oct octombrie noemv noiembrie dec decembrie I. ACHIM, Viorel, Districtul Comiat. Contribuţie la geografia istorică a Banatului în evul mediu, în AnB, SN, II, Arh-Ist, Bucureşti, 1993, pp. 245-259 (Le district de Comiat. Une contribution a la geographie historique du Banat au Moyen Age). 2. AGACHE, Liliana, Tehnologia restaurării covoarelor "ci/imurilor" în Laboratoru/ Zonal Timişoara, în AnB, SN, II, Etn-Artă, Timişoara, 1983, pp. 343-346. 3. AGHIŢOAIE, Viorica, Consideraţii privind restaurarea unui ansamblu de broderii manuale din prima jumătate a secolului XIX. Colecţia Muzeului Peleş, în Tibiscus, V, Timişoara, 1978, pp. 445-452. (Einige Ansichten Betrejfs der Restaurierung Einiger Stickereien aus der Ersten Ha/fle des XIX-ten Jahrhunderts). 4. AMZA, Cornel, Sprijinul acordat de banca "Făgeţana" din Făget societăţilor şi instituţiilor culturale din zona Făgetului, în AnB, SN, VI, Arh-Ist., Timişoara, 1998, pp. 481-485. (The Backup Given by the "Făgeţana" Hank in Făget to the Cultural Societies and Institutions in the A rea of Făget). 5. ANCA, Augusta, ANDREI, Victor, LUMINOSU, Doru, Evoluţia calităţii vieţii sociale şi culturale în aria Timişului inferior L. Sârbova, în AnB, SN, II, Etn-Artă, Timişoara, 1983, pp. 361-362. 6. ANDONE, Monica, Luptele din Banat (septembrie 1944) oglindite în documente germane, în AnB, SN, I, Ist., Timişoara, 1981, pp. 235-240. 7. ANDREI, Ana Maria, MARCU, F., Bacillus Thuringiensis şi combaterea microbiologică a insectelor de importanţă medicală, în AnB, SN, II, Şt. Nat., Timişoara, 1990, pp. 366- 369. 8. ANDREI, Adrian, Identificarea pe teren a becaţinei mici - Lymnocryptes minimus, în AnB, SN, III, Şt. Nat., Timişoara, 1996, pp. 241-242. (Field Identification of Jack Snipe - Lymnocryptes minimus). 9. ANDREI, Adrian, ANDREI, Annamaria, Păsările cuibăritoare din Masivul Ţarcu, în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 367-370. (Breeding Birds in the Alpine Pastures of Mt. Ţarcu). 10. ANDREI, Adrian, ANDREI, Annamaria, Avifauna lacului Murani- Pişchia, în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 393-397. (Avifauna ofthe Lake Murani - Pişchia). 11. ANDRIESCU, I., GAIDĂU, Georgeta, Pteromalidae (Hymenoptera, Chalcidoidea) noi pentru fauna României, în AnB, SN, II, Şt. Nat., Timişoara, 1990, pp. 154-159. 740 https://biblioteca-digitala.ro (Pteromalidae - Hymenoptera Chalcidoidea - nouveaux pour la faune de la Roumanie). 12. ANDRIESCU, I., PISICĂ, C., MOGLAN, Veronica, MOGLAN, I., GAIDĂU, Georgeta, Eficienţa complexului parazitar al moliei frunzelor de măr Yponomeuta Malinellus Zeii., Lep), În limitarea populaţiei dăunătorului, În nord-estul României, în AnB. SN, II, Şt. Nat., Timişoara, 1990, pp. 172-177. (L 'efficience du complexe parasitaire de l' hyponomeute du pommier - Yponomeuta Malinellus Zeii. - dans la limitation de la population du ravageur dans le nord-est de la Roumanie). 13. ANDRIŢOIU, Ioan, Metalurgia bronzului în sud-vestul Transilvaniei. Epoca bronzului (I), în AnB, SN, II, Arh-Ist., Bucureşti, 1993, pp. 85-117. (La metalurgie du bronze dans le sud-ouest de la Transylvanie. L 'epoque du bronze(l)). 14. ARDELEAN, Corina, Biologia, ecologia şi chorologia orchideelor din zona Bocşa (judeţul Caraş-Severin), în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 81-94. (The Biology, Ecol ogy and Chorology of Orchids Species from the Bocşa Zone (District Caraş-Severin). 15. ARDEŢ, Lucia Carmen, O protomă dionisiacă descoperită la Tibiscum, în AnB, SN, V, Arh Ist., Timişoara, 1997, pp. 79-81. 16. ARJOCA, Valeria, Publicaţii intrate în patrimoniul bibliotecii Muzeului Banatului prin schimb naţional, internaţional, donaţii şi achiziţii (februarie 1997 - mai 1998), în AnB. SN, VI, Arh-Ist., Timişoara, 1998, pp. 717-725. 17. AUGUSTA, Anca, Partidul Comunist Român - forţa politică conducătoare în lupta poporului român pentru edificarea socialismului şi înaintarea României spre comunism, în AnB, SN, I, Ist., Timişoara, 1981, pp. 265-269. 18. AZOIŢEI, Anca, Biodinamica avifaunei rezervaţiei de dune marine - Agigea - judeţul Constanţa, în AnB, SN, III, Şt. Nat., Timişoara, 1996, pp. 155-158. (Biodynamics of the Avifauna of the Agigea Marine Dune Reserve). 19. BADEA, Marin, Aspecte ale luptei forţelor progresiste şi democratice din rândurile naţionalităţii germane, condusă de comunişti, pentru apărarea integrităţii teritoriale, a independenţei şi suveranităţii naţionale (1933-1940), în AnB, SN, I, Ist., Timişoara, 1981, pp. 133-140. 20. BAICU, T., STĂNESCU, Viorica, HONDRU, N., MĂRGĂRIT, Gr., Metoda de câmp pentru stabilirea selectivităţii pesticidelor faţă de artropodele utile, în AnB, SN, II, Şt. Nat., Timişoara, 1990, pp. 221-225. 21. BAKIE, Ljiljiana, Findings of coins from the Romanian part of Banat region in the collec tion of the National Museum in Vr.foc, în AnB, SN, V, Arh-Ist., Timişoara, 1997, pp. 55-61. 22. BALACI, Ana, Rezultatele unui studiu psiho-sociologic efectuat la Muzeul Banatului, în Tibiscus, Şt. Nat., Timişoara, 1979, pp. 339-345. (Die Ergebnisse der im Banater Museum Durchgefurhten psiho-sociologischen Studiums). 23. BALACI, Ana, Specii rare de coleoptere aparţinând familiei Scarabaeide existente în colecţia Muzeului Banatului.în AnB, SN, II, Şt. Nat., Timişoara, 1990, pp. 53-56. (Rare species of Scrabaeide (Coleoptera) which are present in the collection of Banat Museum). 24. BALA CI, Ana, Lista sistematică de micro şi macrolepidoptere din colecţia "Frederic Konig" a Muzeului Banatului Timişoara, în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 213- 282. 25. BALACI, Ana, Familia Syrphidae (Diptera) din colecţia Muzeului Banatului, în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 307-314. (Syrphidae (Diptera) Family in the Collec tion of the Banat Museum; Species of Faunistic lmportance). 26. BAN, Gheorghe, BUCUR, Ioan, CRIŞAN, Vasile, O abordare interdisciplinară a problematicii conservării patrimoniului imobiliar. Studiu de caz la Muzeul Municipal Mediaş, în AnB, SN, IV, Şt. Nat., Timişoara, 1998, pp. 503-511. 27. BANU, Gheorghe, BĂNICĂ, Gabriel, Cuib de Luscinia svecica cyanecula (meisner) 1804, la Sfântul Gheorghe (Deltă) - mai 1992, în AnB, SN, III, Şt. Nat., 1996, Timişoara, pp. 741 https://biblioteca-digitala.ro 257-259. ( Nest of Luscinia Svecica Cyanecula (Meisner) in Sfântul Gheorghe). 28. BARAN, Ludwig, Măşti, demoni, măscărici în ţinuturile Cehiei, în AnB, SN, IV, Etn, 1998, Timişoara, pp. 169-180. (Masques et demons en Tchekoslovaquie). 29. BASARAB, Maria, Istorie şi cultură în predosloviile cărţilor vechi româneşti, în AnB, SN, VI, Arh-Ist., Timişoara, 1998, pp. 609-615. (History and Cu/ture in the Prefaces of Some Old Romanian Books). 30. BAŞMATĂRĂ, Domnica, Mijloace de depozitare a cerealelor şi altor produse agricole în judeţul Gorj, în AnB, SN, JI, Etn-Artă, 1983, Timişoara, pp. 201-205. 3 I. BĂDESCU, Tatiana, DUDAŞ, Vasile, Activitatea expoziţională desfăşurată de către colectivul secţiei de istorie a Muzeului Banatului în perioada 1990-1993, în AnB, SN, III, Arh-Ist., 1994, Bucureşti, pp. 509-51 O. 32. BĂNĂRESCU, Petre,