ALEXANDRU VAIDA-VOEVOD and the ROMANIAN FRONT Mihai
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
SECTION: HISTORY LDMD I ALEXANDRU VAIDA-VOEVOD AND THE ROMANIAN FRONT Mihai BER I, PhD Candidate, „Babe -Bolyai” University of Cluj-Napoca Abstract: This articleȚ aims to review how the şRomanian historiography treats the subject on Romanian Front, the party formed by Alexandru Vaida-Voevod. Romanian historians, but not only treated with relative indifference this topic, largely because of the modest electoral scores obtained during the party’s 3 years of existence. The explanation offered by historians until now is limited to the major role attributed to King Charles II in the emergence of this party . We aim to add to the equation a number of factors such as the internal dynamics of the National Peasant Party, politicking showed by Vaida-Voivod,the not insignificant influence of his relatives from the party or the slipping towards ultra-nationalism of the „old democrat”. In this way we can outline a more accurate picture of the factors that led to the emergence of a new right wing party and for the almost inexplicable deviation towards extremism of one of the most respected Transylvanian democrats of the interwar period Keywords: Alexandru Vaida-Voevod; National Peasants Party; Right wing; Ultranationalism; Romanian Front. Anul 1935 aduce în prim planul scenei politice o nouă disiden ă, lucru obi nuit pentru e ichierul politic românesc interbelic, prin ac iunea lui Alexandru Vaida-Voevod care a dorit să ț ş adune for ele de dreapta sub un singur stindard. Na ionalismul autohton, de i nu ducea lipsă de ş ț reprezentativitate publică, a primit o voce în plus. Frontul Românesc s-a concretizat prin vocea lui Vaida,ț care a căutat să înceapă un nou drum în politicaț românească, în urmaş realizării acestei disiden e. Totu i, perioada scurtă de activitate a noului partid, precum i lipsa de rezultate electorale, au făcut ca istoriografia românească să nu acorde o aten ie sporită acestuia. Lucrările ț ş ş care tratează politicul interbelic amintesc în trecere acest subiect. Ce l-a împins pe Vaida în ț fruntea unui partid ultrana ionalist, xenofob i antidemocratic? Cum se explică radicalizarea discursului său, în a a manieră încât unii cercetători l-au plasat în rândul marilor antisemi i ț ş români? Acestea sunt doar două întrebări la care istoricii nu au oferit un răspuns acceptabil, iar acest lucru ne-a împinsş să elaborăm acest demers. ț Cum se poate explica lipsa de interes pentru Frontul Românesc? Răspunsul constă în aria de interes a cercetătorilor i prevalen a extremei drepte în ceea ce prive te importan a acesteia pentru în elegerea acestei perioade, în dauna altor grupări percepute ca adiacente ş ț ş ț fenomenului. Frontul nu este luat în seamă de către cercetătorii e ichierului interbelic pentru că, ț de i propaga ideii de extremă dreaptă, nu ac iona precum Garda de Fier. Spre deosebire de ş legionari, forma iunea înfiin ată de Vaida a fost un partid condus de o serie de personaje ş ț marcante ale politicii române ti ante i interbelice. O grupare pestri ă compusă atât din ț ț politicieni roda i în sistemul parlamentar românesc, cât i dintr-o serie de intelectuali de ş ş ț prestigiu. Este lesne de în eles de ce Frontul Românesc nu a fost croit să se adreseze maselor ț ş prin uzul violen ei fizice, preferând să abuzeze de o violen ă verbală acerbă. Cele două grupări ț se aseamănă în câteva privin e, în timp ce diferen a majoră dintre ele se măsoară strict prin ț ț exprimare i legalitatea ac iunilor. Spre exemplu, ambele au propus stabilirea la nivel na ional a ț ț propor ionalită ii etnice ca i criteriu pentru ocuparea func iilor birocratice, în detrimentul ş ț ț meritocra iei. Ne referim aici la numerus clausus i la numerus valahicus, formulă adaptată de ț ț ş ț ț ş 144 SECTION: HISTORY LDMD I Vaida-Voevod prin care dorea să protejeze interesele românilor, valahilor, după cum s-a exprimat acesta după 1935. Cercetări care să vizeze în mod strict Frontul Românesc nu există. Referiri la acesta putem găsi în lucrări de sinteză de istorie contemporană, în studii care se limitează la studierea Mi cării Legionare, în articole i lucrări contemporane cu apari ia partidului, în memorialistica vremii (Vaida, Gafencu sau Argentoianu) ori în biografii i monografii destinate PN . În cele ş ş ț ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a principalelor lucrări care tratează subiectul nostru, pentru a arăta modul în care este prezentat Frontul Românescş în istoriografie. Ț Lucre iu Pătră canu este primul autor la care dorim să facem referire. Acesta notează în anul 1941 (cartea apărând 3 ani mai târziu) că Frontul Românesc a fost o grupare personală a lui ț ş Vaida, comparând-o cu cea a lui Nicolae Iorga, care cuprindea elemente intelectuale trecute prin multe alte partide înainte să se înregimenteze în noua forma iune, iar cadrele acesteia nu reprezentau nimic, nici ca for ă de masă, nici ca valori personale. 1 Dacă perspectiva ț comparatistă utilizată de liderul comunist este justă i binevenită, nu acela i lucru putem spune ț i despre aprecierile privind valorile personale ale celor în cauză, întrucât Frontul Românesc a ş ş înregimentat personalită i importante precum V.V. Tilea, Mihail erban, Emil Ha ieganu sau ş Gheorghe Mironescu. În mod evident, perspectiva de analiză a lui Pătră canu, anume vederile ț Ş ț sale ideologice, au stat la baza acestei formulări trunchiate. ş O perspectivă mai coerentă întâlnim la Alexandru Gheorghe Savu. Tratând subiectul PN -ului din preajma anului 1935, acesta observă că deta ările din aripa na ională a partidului, au fost cauzate de o serie de factori economici i politici, el constatând că forma iunea condusă Ț ş ț de Vaida a fost cea mai semnificativă. Această sciziune a cauzat i „amputări masive la vârf”, ş ț autorul coroborând acest eveniment cu sciziunile lui Nicolae Lupu, Constantin Stere sau Grigore Iunian.2 Mai departe, Savu consideră că gruparea lui Vaidaş a fost „legată de la început de planurile dictatoriale ale Palatului, căruia i-a servit permanent ca masă de manevră îndreptată, după împrejurări, când împotriva partidelor de stânga i centru, când împotriva fascismului.” 3 Informa ii similare aflăm i de la istoricul clujean Florea Nedelcu, care îl ş portretizează pe Vaida, ca pe un veritabil du man de clasă. Acesta opinează, sec i fără a oferi ț ş detalii suplimentare sau un minimum de argumente factuale, că Frontul Românesc nu este ş ş altceva decât o grupare politică de coloratură fascistă, subordonată Regelui, iar motivele formării acestui partid pot fi regăsite în planul conceput de monarh pentru destrămarea PN , precum i pentru lichidarea opozi iei maniste.4 Nu putem decât să semnalăm faptul că Florea Ț Nedelcu, de i nu este singurul pe care l-am putea indica, a tratat acest subiect cu o sumară ş ț indiferen ă. Acest lucru nu este neapărat un repro care să minimalizeze rostul cercetărilor ş citate, dar i al altora care se înscriu în aceia i direc ie calitativă. Mai grav, este faptul că ț ş lucrările de mai sus i cele ce urmează a fi prezentate, sunt scrise în acela i stil, iar afirma iile ş ş ț autorilor nu sunt sus inute cu argumente. De altfel, o bună parte din lucrările postdecembriste, ş ş ț au continuat în aceea i linie „epistemologică”, diferind doar prin lipsa limbajului de lemn ț specific istoriografiei comuniste. ş 1 Lucreţiu Pătrăşcanu, Sub trei dictaturi, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, p. 85 2 cf. Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România – 1919-1940, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, Bucureşti, 1976, p. 70 3 Ibidem, p. 81 4 Florea Nedelcu, De la restauraţie la Dictatura Regală, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 89-90 145 SECTION: HISTORY LDMD I Paradoxul Românesc, lucrarea semnată de Sorin Alexandrescu ne relevă succint faptul că Alexandru Vaida-Voevod se deplasează spre dreapta, agitând formula propor ionalită ii etnice într-un mod asemănător cu A.C. Cuza sau Octavian Goga, lucru ce i-ar fi atras ț ț excluderea din PN . În continuare, autorul se rezumă să consemneze faptul că demiterea sa l-a împins pe Vaida să î i formeze propriul partid de dreapta, fiind urmat de lideri tineri din PN Ț 5 precum, V.V. Tilea i Emil Ha ieganu, care au devenit ulterior carli ti convin i. Rămâne de ş Ț notat aici lipsa unor comentarii pe marginea subiectului din partea lui Sorin Alexandrescu, ş ț ş ş întrucât nu se întâmplă în fiecare zi, ca un fost prim-ministru, o personalitate marcantă a scenei politice, să fie exclus din PN . De exemplu, plecarea lui Nicolae Iorga din Partidul Na ional Român este mult mai intens comentată, iar importan a acestei manevre este similară cu cea a lui Ț ț Vaida-Voevod. Măcar din acest considerent, opinăm că ar fi fost necesară o tratare mai amplă a ț Frontului Românesc. Ioan Scurtu se remarcă a fi unul dintre cei mai asidui comentatori ai vie ii politice române ti contemporane. Acesta dedică două lucrări importante istoriei PN dar i alte lucrări ț care fac referire la istoria anilor care ne interesează. Lucrările la care vom face referire în cele ce urmează,ş ilustrează cel mai bine modul în care au evoluat cercetările privitoareȚ ş la subiectul nostru. În 1983, comentând sciziunea vaidistă, autorul se limitează să aprecieze efectele, care în viziunea sa, se rezumă la diminuarea importan ei grupării de dreapta din PN , fără a fi afectată baza de masă a partidului.6 Cea de-a doua lucrare care ne interesează a apărut în anul 1994 i ț Ț este o reeditare a precedentului volum citat, din care au fost scoase elementele ideologice ş specifice „limbii de lemn” caracteristice, care deveniseră incompatibile cu realită ile noii paradigme istoriografice de după 1989.