Bătălia Pentru Ardeal
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
VALERIU POP BĂTĂLIA PENTRU ARDEAL Ediţie îngrijită de: Sanda Pop e Nicolae C. Nicolescu BCU Cluj-Napoca CD EDITURA ENCICLOPEDICĂ Bucureşti, 1992 *"'r ... r*S.«J.Î T Cfsa Im Redactor : Doina Elena FĂGET Coperta : Olimpiu Popa ISBN 973-45-0021-X / în memoria lui OVIDIU şi a ALEXANDRINEI, fiul cel mare şi soţia lui VALER POR Sanda Pop NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Volumul "Bătălia pentru Ardeal" scris de Valeriu Pop, perso nalitate proeminentă a vieţii noastre politice din perioada interbelică, îngăduie să se urmărească, aproapemomentcumomentevenimentele dramatice trăite de România, ameninţată în Ginta ei naţională şi statală, în condiţiile izbucnirii celui de-al doilea război mondial. După propria-i mărturisire, autorul s-a străduit ca lucrarea să fie cit se poate de obiectivă, lăsînd să vorbească mai mult actele şi documentele, cele mai importante fiind reproduse în întregime sau citate pe larg. Pentru înţelegerea corectă a cauzelor evenimentelor care s-au derulat în tot cursul anului 1940, Valeriu Pop fixează cadrul politic european, în general, şi al celui est-european, în special, dominat de interesele Germaniei şi URSS, consfinţite în cele din urmă de Tratatul de amiciţie Ribbentrop-Moloiov (august 1939), cu repercusiuni deosebit de grave asupra unor state din Europa, între care şi România. La tratativele de la Tumu Severin (16-24 august 1940) unde a fost şeful delegaţiei române cit şi cu prilejul Arbitrajului de la Viena (29-30 august 1940) ca al doilea delegat al României, Valeriu Pop s-a ilustrat ca mare român şi patriot, vădind mult tact, curaj, perseverenţă şi mare abilitate diplomatică în apăra rea cauzei naţionale. El analizează şi descrie cu lux de amănunte mersul nego cierilor de la Tumu Severin ca şi cauzele eşecului acestora, precum şi suita evenimentelor dramatice pentru România din zilele de 29 şi 30 august de la Viena. în acele împrejurări, teza României, susţinută in numele guver nului român de Valeriu Pop, exprimată în propunerea unei cesiuni teritoriale şi suficiente pentru a permite crearea unui 5 spaţiu vital destinat minorităţii maghiare din România de de plasat in Ungaria, era după aprecierea lui Fabricius dreptatea insăşi şi nici nu se poate cere României mai mult decît face. Ca un foarte bun cunoscător al istoriei Transilvaniei, Vale- riu Pop, într-o scrisoare adresată lui Gh. Tătărescu, recapitu lează părerile sale in problemele care au constituit obiectul cărţii de faţă, astfel: "Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940 este nul de drept şi neavenit, nu numai fiindcă a fost impus României prin forţă şi constrîngere de Puterile Axei (vezi declaraţia Lor dului Halifax, făcută in numele guvernului britanic in Camera Lorzilor şi a Domnului Winston Churchill in Camera Comu nelor la 7 septembrie 1940), ci fiindcă acest arbitraj nu a fost valabil acceptat de România şi ulterior nu a fost ratificat nicio dată, într-adevăr, deplinele puteri pentru acceptarea arbitrajului au fost date D-lui M. Manoilescu şi mie, in mod colectiv, deci România nu putea fi angajată valabil printr-o singură semnă tură. Or, protocolul de acceptare şi toate actele anexate au fost semnate numai de Dl. M. Manoilescu, iar eu nu am semnat nici un act. Arbitrajul nu a fost ratificat nici de Suveran, nici de Consiliul de coroană (vezi comunicatul nr. 88 al Casei regale, Monitorul oficial nr. 201/din 1940), nici de parlament, nici de generalul Antonescu. Socotesc deci că teza iniţială a României (la Conferinţa de Pace de la Paris) trebuie să fie susţinerea nulităţii Arbitrajului de la Viena, in urma căruia s-a produs numai o stare de fapt care, intre timp, a fost înlăturată prin concursul larg şi de netă găduit al armatei române. înlăturarea stării de fapt, creată în 1940, ne-a dus la starea de drept, consfinţită prin Tratatul de la Trianon". Textul manuscrisului, setul de documente (telegrame, refe rate, rapoarte, note, scrisori etc, etc.) în limbile română, fran ceză, germană, precum şi însemnările sale politice ne-au fost puse la dispoziţie prin amabilitatea D-nei Sanda Pop, căsăto rită cu Ovidiu, fiul lui Valeriu Pop. Păstrat in condiţii extrem de vitrege, manuscrisul însem nărilor şi notelor politice s-a deteriorat şi numai graţie muncii tenace şi plină de dăruire a D-nei Sanda Pop, a putut fi recon stituit în forma in care se află astăzi, avînd 96 de pagini dac tilografiate, însemnările înmănunchează impresiile sale privind copilăria, viaţa de elev şi student, familia, prietenii, cunoscuţii, precum şi consideraţii asupra propriei activităţi politice cit şi asupra problemelor de politică internă şi internaţională. Unele 6 dintre consideraţii sînt relatate pe larg, altele reprezintă simple notiţe, consemnări lapidare. Fără îndoială, în intenţia autorului era ca aceste însemnări, note să constituie baza scrierii unor cărţi de istorie sau de memorialistică. Precizăm, că o mare parte din aceste însemnări sînt redate în Postfaţă, încercînd să creionăm prin propriile sale mărturi siri, dimensiunea reală a omului politic care cu gîndul, fapta şi acţiunea a slujit cu abnegaţie interesele neamului românesc. Pentru facilitarea înţelegerii de către cititori a unor eveni mente, fapte şi procese istorice s-a procedat la alcătuirea unor sumare note, care se regăsesc la finele lucrării. Menţionăm că textul cursiv din cuprinsul lucrării corespunde sublinierilor făcute de autor în manuscris. Ne exprimăm pe această cale recunoştinţa şi întreaga grati tudine faţă de d-na Sanda Pop şi dl. Nicolae C. Nicolescu, care ne-au sprijinit cu o reală competenţă şi dăruire la pregătirea, in cele mai bune condiţii, a manuscrisului pentru tipar. ÎN LOC DE PREFAŢĂ* Copleşit de emoţie şi durere mă adresez tuturor românilor şi, mai ales, românilor din întreg cuprinsul Ardealului, pentru a Ie spune tot ce s-a petrecut în ultimele săptămîni în măsura în care se poate spune şi trebuie să fie spus. Am reprezentat România şi am fost chemat să susţin dreptatea cauzei sale la conferinţa de la Turnu Severin, unde s-au ciocnit excesivitatea revendicărilor teritoriale maghiare cu dîrzenia dreptăţii româ neşti. Ungaria ne-a cerut, în afară de judeţul Făgăraş, de jude ţul Sibiu, de părţi neînsemnate din Tîrnave şi Alba, în afară de judeţul Hunedoara şi de Banat, situate la miazăzi de Mureş, tot restul Ardealului, cu două puternice capete de poduri la sud de Arad, deci mai mult decît două treimi din trupul Ardealului, 69 000 km pătraţi cu 2 200 000 de români de singe. Am opus în numele României, din prima clipă nu numai un categoric "Non possumus", ci am accentuat că arita vreme cît există o Românie, o armată română şi o naţie românească, precum şi dreptate în lume, nu putem admite existenţa unui litigiu teritorial cu Ungaria şi îndreptăţirea unor revendicări de această natură din partea Ungariei faţă de România. România a recunoscut că, datorită interpenetraţiunii celor două popoare, creată prin vitregia istoriei în dauna noastră, poate fi între noi o problemă etnică de examinat şi de soluţionat, fiind de dorit ca într-o Românie omogenă să fie la un loc toţi românii şi numai românii, după cum într-o Ungarie de asemenea omo genă ar trebui să-şi găsească adăpost toţi ungurii şi numai ungurii. La Turnu Severin, România a declarat că este gata să exa mineze, în spirit de înţelegere, această problemă, dacă Ungaria * Cuvintare ţinută la Radio-Bucureşti in ziua de 1 sept. 1940. 9 - în mod prealabil şi irevocabil - va fi acceptat acest princi piu etnic, abandonînd principiul revizionismului teritorial. Am avut adinca mulţumire sufletească de a fi putut rămine pînă la urmă întruchiparea intransigenţei, dîrzeniei şi mîndriei româneşti, întemeiate pe dreptate, aşa după cum se cuvine reprezen tantului unei naţii ce şi-a plătit cu prisosinţă, prin suferinţe mile nare şi jertfe nenumărate, înfăptuirea unităţii sale naţionale şi politice. Negocierile cu Ungaria au luat sfîrşit, fără ca România să se S clintit de pe poziţia acestei intransigenţe şi fără să fi făcut vreo propunere de cedări teritoriale. A urmat la cîteva zile numai invitarea d-lui Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine al României, din partea Puterilor Axei la Viena, în scopul expunerii documentate a tezei româ neşti. Am fost desemnat ca delegat al României pentru a sus ţine şi apăra alături de dl. ministru Manoilescu şi la Viena drep tatea cauzei româneşti. Cu cîtă înfrigurare am completat în mai puţin de 24 ore documentarea aut de vastă ce ne stătea la dispo ziţie, pentru înfăţişarea cauzei sfinte a României!? Cite nădejdi nu am legat de putinţa demonstrării dreptăţii româneşti cu aceeaşi intransigenţă, dîrzenie şi mîndrie, ca şi la Tumu Severin, de astă dată însă în faţa Puterilor Axei, în faţa lumii întregi!? Cite per spective de reală satisfacţie pentru ţară nu ne permitea certitudinea că toata acţiunea de propagandă făcută în 22 de ani de Ungaria, toate argumentele meşteşugit ticluite, toate denaturările istorice şi etnice vînturate peste ţări şi mări vor fi spulberate de noi, de astă dată în faţa întregii lumi, o dată pentru totdeauna? Nimic nu s-a ales din toate aceste nădejdi. La Viena am găsit o stare de lucruri cu totul alta decît la care ne puteam aştepta. Plecat ca delegat al României, la Viena am devenit un simplu observator, pentru a se păstra paritatea de reprezentare cu Ungaria. Singurul reprezentant autorizat al României care a mai rămas astfel, nici el nu a avut putinţa de a susţine şi dezvolta in fond teza românească. La Viena, România a fost pusă numai şi numai în faţa alternativei: de a accepta sau de a nu accepta un arbitraj al Puterilor Axei, fără rezerve şi fără condiţii. Pentru ca ţara să-şi poată da seama de ceea ce trebuie să fie alegerea României în faţa acestei alternative, trebuie să se spună fără înconjur că alegerea era în realitate o alegere în faţa alternativei de a fi sau de a nu fi.