cu daţia ltura un lă f ttârgu-jiuârgu-jiu C O L U M N A CCENTRULENTRUL DEDE CCULTURĂULTURĂ ŞŞII AARTĂRTĂ REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE LITERATURĂ ȘI ARTĂ ””CONSTANTINCONSTANTIN BRÂNCUŞI”BRÂNCUŞI” TTÂRGU-JIUÂRGU-JIU anul XIII nr.63/1, 2011 ISSN 1453-7982

critică şi cronică: Horia Muntenuș Lazăr Popescu Vasile Ponea Ion Trancău

eseuri şi studii: Zenovie Cârlugea George Dumitru Ioana Nichifor Frățilă Vasile Fuiorea Victor Constantin Măruțoiu Ion Mocioi Ion Popescu - Brădiceni Al. Florin Țene

poezie: Mircea Bârsilă Gelu Birău evocări: : Virgil Carianopol : grafi că - pictură Ion Căpruciu Ion Predoșanu traduceri Valeriu Butulescu Viorel Surdoiu Gabriel Chifu Dumitru Dănău Marian Dobreanu Eugen Evu Viorel Gârbaciu EUROPA DIN ADÂNCURI – ÎNTRE REALITATE ŞI REDEFINIRE – Mircea Liviu Goga Ioan Lascu O civilizaţie se defi neşte în relaţia constructivă cu alte civilizaţii şi în cadrul identităţii acestora. Florea Miu Profesorul Federico Mayor ne propune următoarea refl exie: „Civilizaţia este fructul îmbogăţirii Andrei Novac reciproce a culturilor, implicând toleranţa, căci deschiderea spre ceilalţi este condiţia creativităţii Emil Paraschivoiu şi dezvoltării spirituale?” Ion Trancău Din această declaraţie, deducem imperativul diversităţii, ca factor determinant al conceptului mai larg despre civilizaţie. Prin ceea ce este specifi c, cultura şi educaţia se afi rmă, se dezvoltă anulând pericolul globali- zării, care există şi... pândeşte. proză: În diversitatea lor, cultura şi educaţia unui grup, sau a unui popor, reprezintă „credinţa, sensibi- Aurel Antonie litatea facultăţilor şi eforturilor acelui popor” (Johan Gotfried Herder). Silviu Doinaș Popescu „Gândirea unică” alterează noţiunea de celălalt, impunând integrarea culturilor într-un tot in- form şi agresiv. În demersul cercetării, al sociologiei şi cunoaşterii, cultura defi neşte „sufl etul poporului” matricea unică şi de neînlocuit. Orice atac, de unde va veni, împotriva acestui adevăr reflecții: este pretextul devastator, al mitului „culturii omogenizate şi globalizate”. În raport cu generaţiile trecute, benefi ciem de un salt al cunoaşterii în diferite domenii. Această Gheorghe Grigurcu realitate nu înseamnă că suntem şi mai înţelepţi. Sorina Sandu Fără tehnica noastră, generaţiile foarte vechi au realizat programe şi lucrări uimitoare. Este cazul civilizaţiei Egiptene, al vechiului Babilon, sau al societăţilor continentului american, etc. Acumularea de informaţie favorizează într-un fel ignoranţa, mai ales în dimensiunea spirituală şi de credinţă. Societatea modernă este sub presiunea evenimentelor, manipulării informaţionale şi deciziilor de conjunctură. Suntem dependenţi de inhibitori şi stimuli, pentru a ne masca dure- Interviu: rea, singurătatea şi teama. Primim cu uşurinţă „veşti” şi ne înregimentăm la scenarii ce ne irosesc

George Drăghescu energia, entuziasmul şi credinţa. Trăim într-un paradox. Creştini fi ind căutăm adevărul în afara CUVÂNTULUI. A vorbi de integrarea în armonia unui proiect, nu lipsit de valoare, dar nici de un potenţial „pe- ricol cultural” în manieră propagandistă, generează o confuzie evidentă între „Europa esenţială” adevărată, civilizatoare şi identităţile instituţionale ale acelui proiect. epigrame: Europa nu este un teritoriu imobiliar, ci o construcţie istorică, autorizată prin perenitate şi mesaj Grigore Lupescu apostolic. „Dorinţa de a trăi împreună” (Ernest Renan) subiectivă cumva, dar umană, într-o civi- (continuare în pag. 3) George Dumitru Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 2 La prima lectură POEME Eșantioane Andrei Novac poetice și critice Cu buzele cusute prin Paris 1. Delia ADAM are propensiuni creative spre genurile literare clasi- De ceva vreme nu mă mai închin la moarte, ce: poezie, proză, dramaturgie. Cul- atunci când sunt lovit de lumină, până şi timpul îşi rupe şira spinării tivă cu decenţă şi delicateţe lirică în forme tăiate din aceiaşi copaci, de vibraţie refl exivă, în limbaj suc- mai mereu egali cu viaţa, cint-metaforic. Procedeele stilistice În răni ne adunăm cel mai bine, ne ţinem tind să devină pluricorde, gândirea rugăciunile în ochi, fi ind făcuţi şi sensibilitatea ei manifestându-se parcă din lacrimi în topirea cailor prin remarcabil, cu elanuri, probabil ne- infi nit, ne recunoaştem singuri fără să Ion Trancău oexpresioniste, raportate la un spa- ne vedem. ţiu ilimitat, teluric şi cosmic, fecund Basme, povești și snoave din Oltenia şi orfi c, în poezia „Plouă”, vag epică, în distihurile poemului „Copacul”. De ceva vreme nu mă mai închin la moarte, Nicolae Al Lupului, 2. Gelu BIRĂU izbuteşte performanţa de a fi poet autentic, nefi ind ea strănută în propria ei viaţă Ed. Măiastra, Tg-Jiu, un competitor de formaţie spiritual – artistică exclusiv fi lologică. Sfi - cu buzele rupte de apă şi de viaţă prin 2010, pag. 252 dează, prin aceasta, cu discreţie, prejudecăţile. În „Dorinţa de apă”, cu Paris. o imagistică sugestivă surprinzătoare, „atestă receptivitate” poetică la elemente primordiale antice, thalesiene şi moderne, bachelardiene, cu fi - Autoportrete nalitate erotică. În „Forma de piatră”, ajunge, elogiind în subtext, genială daltă brâncuşiană, la simbolicele ipostaze ale viabilităţii: păsări, zboruri, Suntem calzi, săruturi, evident, brâncuşiene. căldura din noi dă lumină 3. Sorin CĂLUGĂRIŢA ne introduce fantezist şi parţial ludic, într- noaptea când câini uriaşi un univers poetic conturat de „Dialectica iluziei”, de elemente ale imagis- ai mirărilor ocolesc în fugă somnul nostru. ticii eminesciene, de aproape imposibila dedublare a eului şi de stările de Fără a mă sprijini cu toate buzele increat şi de naştere, defi nite cu presentimente materne şi paterne. pe lătratul lor, sparg cu genunchii 4. Zoia Elena DEJU aplică şi ilustrează, cu egală vocaţie poetică, secunde la fi ecare încheietură a sărutului Fragmentarium prozodia clasică şi modernă. În poezia „Zăpezile” mizează pe un pre- până din buzele noastre curg şi visul Valeriu Butulescu, zumtiv dialog al cuplului de toate vârstele. Fără a conştientiza şi delibera şi sângele curat şi fi erbinte Ed. Scrisul Românesc, programatic, poeta exersează o creaţie gnomică, utilizând procedeul sin- arzând până aproape de singurătate 2010, pag. 256 până şi pământul . tactic al transformării vorbirii directe, dialogate, în comunicare indirectă, Suntem calzi, prin subordonarea comunicării: „mi-ai spus, ţi-am spus”... Demnă de re- aproape de lumină, putem înghiţi soarele. marcat este şi înclinaţia sa spre o poezie religioasă laconică. De atâta tăcere , frunzele se sperie, 5. În „Mărul păcatului”, Eugenia MIHAI DELADUNĂRE face tălpile s-au răcit, poartă deja umbre trimiteri biblice refl exive la păcatul originar, recurgând la o succesiune şi ne întind uriaşe braţe, de imperative adresate semenilor: „treceţi, nu vă sfi iţi, botezaţi-vă, miru- ne strâng oasele de pe jos iţi-vă, purtaţi-vă, rumegaţi-vă minciuna, încetaţi să mai puneţi mâna pe atunci când plângem, vulturi, lăsaţi-i să zboare ca un ţipăt de blestem”. ni le aruncă direct în faţă 6. George DRĂGHESCU a urcat deja pe scena poeziei autentice, ca o palmă de ploaie răvăşită cultivând potenţial şi cu succes versul succint, dens, cu mesaj lapidar. de buzele care lipesc spaima de cer „Lucrarea” lui poetică nu are amplitudine verbală, ci spontaneitate anec- şi de somnul tăcut murmurând dotică. În felul acesta, sculptorul anonim, „dar genial, privat de unelte când maşini, când ritmul trăirilor de lemn. Almanahul meu liric pentru cioplit”, lasă piatra, materia intactă, pe „malul râului” pentru ca Al. Doru Șerban Ed. Măiastra, 2011, timpul să-i consacre valoarea artistică. Scrisoare din Paris pag. 102 7. Alt George, dar DUMITRU, este bine cunoscut, cu justeţe, ca un veritabil virtuoz al versului clasic, izbutind adeseori, în contempora- Apa se taie din noi, neitatea noastră pervertită de vulgaritate şi obscenitate, antologice creaţii iar noi ne răsturnăm din aproapele ei cu forme fi xe, sonete şi rondeluri. ca într-o stare de lacrimi 8. În ipostaze de doctor şi poet, ori de scriitor şi doctor, Doru V. de o normalitate prin care FOMETESCU îşi manifestă dezinvolt gândirea şi sensibilitatea artis- printre maşini şi metrouri de suprafaţă tică, situându-se consecvent în descendenţa viguroasă a tradiţiei poeziei ai putea număra cai şi călăreţi noastre clasice şi moderne. De aproximativ patru decenii persistă în acest mărşăluind iarba de nemişcare. mod poetic durabil, incomodându-i pe critici în exegeza disociativă a Dintr-o singură inimă pleacă toate acestea, din acelaşi cer cu pumnii unşi de vise tradiţionalismului şi modernismului. În poezia „Cultul morţilor”, fără a te pot boteza atingând întunericul de soare, ignora fondul sacrului autohton, descinde, în vers liber, modern, dincolo apa se taie din noi, de paseismul greco-latin, până la ştiinţa şi ... „arta piramidelor” egiptene. braţe rupte în formă de poduri O furnică pe Golgota 9. Vlad CERNEA-JERCA trăieşte, justifi cat ontologic şi axiologic, George Drăghescu în apropierea noastră ca un sărut. Ed. Grinta, Cluj-Napoca în cultul peren al personalităţii şi al operei brâncuşiene, după cum atestă 2011, pag. 40 poeziile „Brâncuşi” şi „Revelaţie”, ode omagiale moderne. În „Contribu- ţie” încearcă, oarecum „sorescian, adică fantezist şi ironist” (E.Simion), Fondator: Tudor Voinea o artă poetică ludică. Redactor şef: Vasile Ponea 10. Cu Adrian FRĂŢILĂ ne afl ăm din comunism în sfera poeziei Redactori: Ion Popescu Brădiceni , Ion Trancău, Marius Iorga, Lazăr Popescu, Cristian George clasice nu numai gorjene. El nu scrie „în dulcele stil clasic”, nici măcar Brebenel, Aurel Antonie, Marius Marian Şolea, Gelu nichitastănescian, ci în acela elegant al „resurecţiei baladei” cerchiştilor Birău, Elena Roată, Viorel Surdoiu sibieni, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, fără a Tehnoredactare: Mariana Jdeică fi epigon sau desuet. Argumente convingătoare descoperim în poeziile Procesare grafi că: SC PRODCOM SRL Târgu-Jiu „Colind” şi „Seară”. Sponsorizare tipărire: SC ”HIDROPOWER ENGINEERING” SRL Târgu-Jiu 11. Viorel GÂRBACIU rămâne şi el, deopotrivă, un neoclasic şi un neoromantic, de la viziune la stil. Nu-şi cenzurează, raţionalist, emoţiile, Fundaţia Culturală “COLUMNA” str. Unirii, Bl. 11, Sc. 5, Ap. 4, Tg.Jiu Contextul desprinderii dar nici nu se abandonează exaltat efl uviilor lirice sentimentale, ca unul tel: 0253 216529, fax: 0253 211506, 0740157280 de haos dintre acei „nebuni de lună plină”, vizaţi nu cu sarcasm, ci cu bonomie vasileponea@yahoo. com Viorel Surdoiu ironică şi...autoironică. Poezia „Paltin în toamnă” poate fi comentată ca mariusiorga@ rdslink.ro Ed. Centrul Județean pt Conservarea Opiniile exprimate în revistă aparţin exclusiv autorilor. și Promovarea Culturii Tradiționale artă poetică şi autoportret. Gorj, 2011, pag. 100 (continuare în pag.6) pag. 3 Caietele „Columna” nr. 1/2011 lor dintr-o streaşină, în martie. X EUROPA DIN ADÂNCURI Uitarea ca surogat al originarului. – ÎNTRE REALITATE ŞI X REDEFINIRE – Să fi e dorinţa o dragoste sălbatică, în stare primitivă? Şi reîntoarcerea dragostei la dorinţă continuare din pag. 1 o nostalgie a vîrstei primordiale? X lizaţie a legii morale, a credinţei în diversitate Poezia: o oglindă în faţa căreia îţi încerci fi rească tolerantă, fără exclusivism, este che- u

c masca. marea, vocaţia „Europei din adâncuri” pentru r

u X toate popoarele, naţiunile unite, etniile şi cul- g i „Falsa modestie este cea mai decentă dintre r turile acestui mirifi c şi unic spaţiu – EUROPA.

G toate minciunile” (Chamfort). S-ar cuveni pre- Supravieţuim nu numai prin noi şi pentru noi, e cizarea că minciunile cele mai decente pot fi şi h ci, împreună şi numai împreună cu ceilalţi, căci

g cele mai primejdioase. r potrivit lui Alexandru Soljeniţân „Orice cultură o X e naţională este binecuvântată. Naţiunile, culori- h Iertarea e concurată nu atît de ură, de dorin-

G Gheorghe Grigurcu le omenirii, dacă dispar, lumea ar fi de o lugu- ţa vindictei (forme paradoxale ale iertării, după bră uniformitate, de parcă toţi oamenii ar avea cum iertarea e şi ea un fel de răzbunare epurată), acelaşi chip, acelaşi caracter.” Ironie pură ca roua ci de variile impulsuri care o pot împinge la si- mulacru. Or, o iertare simulată e un fapt odios. În mod indispensabil, existenţa unor popoa- re diferite face parte din planul divin. Prin exerciţiul răbdător ironia frazelor tale Pentru că ratează capacitatea harului şi totodată Spre deosebire de toate asociaţiile şi socie- poate deveni pură ca roua. recunoaşterea eşecului. O dublă falsitate. tăţile omeneşti, ethnos-ul, familia şi persoana X X „Estetica este cuadratura cercului, prin ur- A descrie viitorul indiferent în ce manieră, e nu sunt creaţii omeneşti. Etnos-ul are tot atâta mare o operaţie destul de melancolică” (Ortega un mod de-a delira. drept la existenţă, ca familia sau persoana.” y Gasset). X În afara identităţii noastre, nu suntem. X Ţine seama: critica literară doare ca o vivi- A promova o delimitare între spiritualitate şi L-a vizitat azi noapte Dumnezeul selecţiei. secţie. religiozitate, în numele aşa zisei libertăţi, este Dimineaţa era aşa de transfi gurat, încît părea că X pasul insidios către „totalitarismul apostat”. i s-a dat şansa de-a se naşte a doua oară. Imitaţia: aspectul absurd al oricărui act cre- „Cine respectă viaţa aproapelui său îşi respectă X ator. propria-i viaţă.” Se teme cu adevărat doar de sine însuşi. X Axiologia etică a viitorului confi gurează în X „Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu ecuaţia morală a valorilor nedreptele „inega- „Păstrează ruşinea pentru cel ce o înţelege” poţi zbura. Acest lucru nu-l prea ştiu oamenii, lităţi” între oameni, un decalaj între progresul (proverb persan). dar îl ştiu păsările” (Blaga). tehnico-ştiinţifi c şi starea de înapoiere intelec- X X tuală, morală şi spirituală. Ani întregi a trudit pentru a obţine un text Bucurii furate celui de lîngă tine, aidoma Dialogul cu viitorul începe de azi, cu datoria echivalent cu a cincea esenţă. A distrus mii de unor obiecte, unor sume de bani. de comunicabilitate în teritoriul problematicii pagini pentru a păstra doar o singură Metaforă X vitale a existenţei civilizaţiei omeneşti. Speci- pură, orbitoare, ne varietur: „Soarele e aseme- Care e cel mai efi cace mijloc de a combate fi cul naţional, comoara etico-tradiţională, sunt nea soarelui”. durerile? Să le înlocuim cu dureri şi mai mari. de neînlocuit pentru existenţa societăţii ome- X X neşti. Un viitor umanizat se poate şi trebuie Spumoasa dantelărie a acestor gesturi zadar- Involuntara notă de cinism a oricărei com- construit între diferenţe şi compatibilităţi, prin plexităţi în faţa simplităţii. nice. recunoaşterea şi menţinerea lor, căci dreptul la X X dezvoltare este un drept al fi inţei. Persoana este Cît de bine i se potriveşte poetului contem- Fiecare sentiment omenesc are un mod de folosinţă, precum diversele produse industriale. normativul suprem al dezvoltării, ca o cerinţă poran N. I. vorba lui Heine: „Toate femeile îl istorică şi fără îndoială, divină. iubesc, toate, cu excepţia muzelor”! Din păcate, ne dăm seama de acest fapt abia la Simţurile sunt cele care determină poziţi- X amiaza vieţii, deoarece, la început, nimeni nu onarea noastră, între gândire, judecată şi re- Admiraţia e o sinucidere latentă. ne-a înfăţişat instrucţiunile cu pricina, care ne- X ar fi scutit de numeroase necazuri. ceptare a realităţii. Singurul purtător de sens În unele cazuri, a fi perdant în proporţie de X şi semn, care conduce la vecţionalism, deci la nouăzeci şi nouă la sută e mai grav decît a fi Cu cît o minciună e mai exagerată, cu atît e cunoaştere, este cuvântul. perdant sută la sută. mai credibilă. Pentru că exagerarea fascinează În era tehnologiilor înalte, omul privitor X ca orice cruzime. (homo videns) are alte priorităţi de imagine şi De cînd s-a stabilit la Bucureşti, nu-mi mai nu de cunoaştere. trimite felicitările, altădată nelipsite, de Anul Cultivând aplecarea spre senzaţional, deve- Nou. Dacă s-ar fi stabilit la Paris, probabil că, nim expuneri mediatice, uşor de controlat şi fo- în chipul cel mai sincer, mi-ar fi uitat şi numele. losit. Într-o altă alternativă, a imaginii prelucra- X te, se anulează „triada, raţiune, logică, limbaj” Devenirea întru singurătate e laşă, clamează (Giovanii Sartori). Ipolit. Dar ipocrizia sa zîmbitoare, pururi înda- Ne întrebăm, care este şi până unde ni se toritoare, nu e şi ea o singurătate? arată orizontul acestui viitor. X La întrebarea: Ce este pentru omul de astăzi Atît amintirea cît şi uitarea sunt forme ale viitorul? Răspunsul nu poate fi decât cunoaş- experienţei, neputînd inaugura, ci doar înche- terea Celui ce zice: „Eu sunt adevărul şi viaţa” ia o existenţă. Iată de ce ambele au un caracter Decapitalizarea omului prin „efracţie” me- teribil. diatică de la acest drept aruncă omenirea în ha- X osul primar, când nu era nimic, iar materia nu Pragmatismul oricărei laşităţi, metafi zica cunoştea legităţi, ci doar impulsuri şi pâlpâiri oricărui curaj. fără viaţă. X Adevărul este al fi inţei (persoanei) în primul „Nimic nu este mai fantastic decît precizia”, rând şi al cunoaşterii. nota Alain Robbe-Grillet. Întrucît, s-ar putea Porunca: „Să fi e lumină”, deschide măreţia adăuga, precizia reprezintă proxima metaforă a proiectului Divin, prin legea iubirii, a credin- realului. ţei şi închinării, cu care Creatorul, ne-a pregă- X Azi sunt atît de obosit încît mă dor norii, co- tit leagănul aducerii la viaţă, ca să putem rosti, pacii, acoperişurile. O durere modestă, molco- folosind din veac prima construcţie lingvistică: mă, aproape liniştitoare, cum căderea picături- „Pe tine eu te ştiu” Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 4 Fenomenul Nadia Comăneci şi fenomenologia operei lui Constantin Brâncuşi Ion Popescu-Brădiceni O PASĂRE ÎN SPAŢIU

REZUMAT maneci, s’est tout simplement de l’art”. fericirea. Căci „arta trebuie să ne sugereze, pe dată Eseul de faţă are drept ipoteză de cercetare o punere Un alt element care îi apropie pe Constantin Brân- brusc, şocul vieţii, senzaţia de respiraţie, sentimentul în paralel, pe de o parte a unei idei plastice brâncuşiene cuşi şi Nadia Comăneci se impune, parcă de la sine: de fericire”. care a făcut carieră mondială în epoca postmodernă a toposul visului. Sculptorul a prelucrat diamantul fi in- „Cu generozitatea unui mare senior, fericitul are un sculpturii nonfi gurative: pasărea în spaţiu şi fenome- ţei sale. „Artistul prelucrează aceste diamant brut, îl zâmbet pentru tot ce-l înconjoară (scrie undeva José nologia operei de artă; pe de altă parte, fenomenul frotează şi îl taie în zeci de faţete, după forma pe care Ortega y Gasset [27]). Delectarea stării de graţie – ci- gimnasticii care a fost timp de un deceniu (1970-1980) a întrevăzut-o în măruntaie – şi după visul său interi- tez din acelaşi eseist madrilean – oriunde s-ar prezenta Nadia Comăneci, ca întrupând semiotic/ostensiotic, or”[13]. Căci există în toate lucrurile o măsură şi un ea se bazează pe faptul că eşti în afara lumii şi în afara cu propriul ei corp, „pasărea de aur” a lui Constantin adevăr ultim. ta însuţi. Literal, chiar asta înseamnă extaz: a fi în afara Brâncuşi. Nadia Comăneci îşi începe „Scrisorile…” de la edi- lumii şi în afara ta însuţi. Şi se cuvine să remarcăm aici Teza lucrării ca atare a ieşit în relief imediat, tura Humanitas [14], prin a mărturisi că o bântuia în că există două tipuri ireductibile de oameni: cei care în urma unei lecturi comparate, aparent simplu; căci copilărie un vis obsedant, care, pe parcurs, se transfor- simt fericirea ca pe o ieşire din sine însuşi, ec-static şi simplitatea e marca oricărei hermeneutici aplicate ima- mă şi va fi ajungând a se manifesta la Montréal drept cei care, dimpotrivă, se simt în plenitudine numai când ginarului artistic. Aşa cum Constantin Brâncuşi a avut ideala trans-formă a păsării în spaţiu[15]. În fi ne, acest se concentrează în ei, en-static” [28]. vocaţia specială în a ilustra tema păsărilor măiastre sau vis iniţiatic se va confi gura mai târziu, mult mai precis, în spaţiu, Nadia Comăneci a fost mirabila făptură, încă şi gimnasta şi-l va consemna, ea-însăşi: „Visul meu era Concluzii ingenuă, care le-a redat viaţa, elanul şi bucuria plutirii să mă descopăr, să afl u de ce sunt în stare, să mă capa- Constantin Brâncuşi şi Nadia Comăneci, fi ecare în antropomorfe în oceanul de aer. În plus – şi aceasta citez şi să fi u mai bună decât celelalte”[16]. Cunoaş- felul lui specifi c, dar prin modalităţi suprapuse în ulti- este concluzia fi nală – amândoi au căutat cu suprauma- terea de sine reprezintă, de altfel, o veche dezbatere ma instanţă până la identitate, au fost partizanii artei nă devoţiune şi anticipaţie absolutul. Şi zborul către el, fi losofi că de la Socrate şi Augustin (pentru cel de-al extatice, pentru care savurarea frumuseţii constă în a eliberator. doilea, aceasta era echivalentă cu suprema cunoaştere se emoţiona. „Soveţki Sport” (Moscova) o portretiza a lui Dumnezeu [17]) şi până la românul Constantin pe Nadia ca fi ind aceea care a întruchipat, citez: „com- Cuvinte cheie: Comăneci, Brâncuşi, fenome- Noica, ori francezul Michel Foucault. Cei doi români, plexitate, risc, virtuozitate în execuţie, elan emoţio- nologie, fenomen, gimnastică, sculptură sculptorul-mag şi gimnasta-farmazoană au fost adepţii nal”[29], în acelaşi timp. Constantin Brâncuşi se pro- acestei metode numită epoché sau reducţie transcen- nunţa de unul singur asupra păsărilor sale în noţiuni Introducere dentă. Aplicând-o au strălucit astral pe fi rmamentul şi idei similare: „Măiestrele, Păsările de aur, Păsările Ideea unei cercetări în paralel a fenomenului Nadia culturii planetare. văzduhului rămân jubilaţii ale Spiritului, descătuşat, Comăneci şi a fenomenologiei operei lui Constantin Nadia Comăneci a repurtat atât de multe succese! eliberat din materie”[30], emoţii abstracte şi pure. Brâncuşi m-a sedus imediat. Am purces la lectura pro- Numai sufl etul ei, deschizându-şi corola mirifi că, ne-ar Le-a făcut realmente pe acestea să plutească iluzo- priu-zisă, prin comparaţie, prin confruntare, prin con- putea oferi secretele – pentru că sunt mai multe – izbân- riu şi să umple cu triumful lor întreaga boltă cerească. gruenţe uluitoare, dar fi reşti[1]. zilor sale incredibile, dar, după cum s-a văzut, totuşi re- Dacă n-a dorit să reprezinte o pasăre, a exprimat în Prima temă şi ipoteză de lucru a constituit-o zbo- alizate pe mapamond la Gera, Phenian, Paris, Montre- schimb, subliniez: „însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, rul în spaţiu. Mai exact mi-a făcut plăcere să o văd pe al, Londra, Skien, Frankfurt pe Main, Augsburg, Los elanul”[31]. Aducându-şi aminte de catharsisul aristo- geniala gimnastă ca pe o întruchipare a uneia din pă- Angeles, Moscova, Toronto, Tucson, Albuquerque, telic, i-a adăugat acestuia atmosfera orfi că şi s-a dus sările măiastre ale sculptorului gorjean elansate spre San Francisco, Denver, New York, ş.a.m.d. [18] spre esenţial „lucrând pentru a-i afl a fi ecărui subiect infi nit[2]. „Copil fi ind ( găsesc într-un alt fragment al esteticii forma-cheie”, îndreptându-se spre arta non-fi gurativă. Nadia a fost, în scurta-i dar strălucitoarea-i carieră brâncuşiene, formulată iniţial de el însuşi şi consem- Plutirea în spaţiu a Nadiei Comăneci s-a apropiat de mondială, o pasăre-sufl et, o pasăre-simbol, adică o pa- nată de confraţi [19] şi mai încoace teoretizată de Ion esenţa reală (a se citi – sacră) a lucrurilor, ajungând la săre fabuloasă. O străveche credinţă ţărănească spune Mocioi [20]), am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor simplitate, la naturaleţe, la grandoarea calmă, la încre- că la moartea omului sufl etul ia forma unei păsări care printre arbori, spre ceruri. Eu nu doresc să reprezint o menirea sculpturală a unei Păsări în văzduh, a unei pluteşte în spaţiu o vreme până ce trece defi nitiv în pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zbo- Măiastre, a Vrăjitoarei, a unui Peşte, a unui Cocoş, lumea de dincolo[3]. rul, elanul” [21]. a Ţestoasei zburătoare, s.a.md. [32]. Însă, şi în transmodernitate tot „numai o imagine În 1976, întreaga planetă a plâns şi a îngenuncheat În acest sens, mărturia din epocă a publicaţiei din de pasăre ar putea exprima eliberarea”, fi ind „foarte în faţa expresivităţii Nadiei Comăneci, precum în faţa SUA „Newsweek” e profi tabil lămuritoare: „În anu- apropiată de duh” şi totodată simbol plastic al civiliza- uneia dintre măiestrele brâncuşiene, această gimnas- mite momente, Nadia încremenea, folosindu-şi strania ţiei viitorului [4]. tă de excepţie, care a vrut şi a putut să reprezinte la putere a celor 40 de kg pentru a „îngheţa” deasupra rândul ei imponderabilul într-o formă concretă: formă paralelelor sau a bârnei în poziţii perfecte, alteori ac- Dezvoltarea temei/ideii reinventată mereu de propriul ei corp, de conştiinţa celera ritmul devenind o imagine nedefi nită de braţe Aşa cum Constantin Brâncuşi a avut vocaţia temei acestuia introsemiotic. Aşa că tot în copilărie, Nadia şi picioare, o balerină în zbor” [33]. Nadia scosese păsărilor (psihopompe, măiastre, în spaţiu), Nadia Co- Comăneci stătea atât de mult în aer liber, să căţăra prin practic, din uitare, sintagme semiotice/ostensiotice ca măneci a fost făptura mirabila care le-a redat viaţa, ela- copaci, sărea din ei pe iarbă, fără să se rănească. „imagine a corpului”, „limbaj al corpului”, „conştiinţă nul şi bucuria plutirii în oceanul de aer[5]. De dragul Iată ce-şi va aminti, matură, într-un volum memo- a corpului”, „eliberare a corpului”. ei, presa a inventat cuvântul nadiesc, aşa cum, de dra- rialistic, propriu: „Erau pomi fructiferi încărcaţi cu mi- Aceste poziţii perfecte, geometrii tensionate prin gul magului de la Hobiţa şi Paris, exegeţii au inventat nunăţii roşii, mov, galbene şi portocalii, care întindeau inventivitatea liniilor riguros căutate,[34] le-a întruchi- cuvântul brâncuşian. Invers pronunţându-mă, acum, spre cer, în semn de mulţumire, ramuri viguroase. Mă pat poate cea dintâi „zâna de la poalele Carpaţilor”[35], eu însumi, după modelul termenului de brâncuşiolog, suiam cât de sus puteam, apoi îmi dădeam drumul, ba- în Saltul Comăneci, în Coborârea Comăneci, în săritu- va trebui, nu-i aşa, instituit şi cel de nadiolog [6]. lansând din ramură în ramură. Era extrem de multă fe- ra favorită Tsukahara, în sublim – însuşitul Salt Brau- Demersul meu se bizuie pe o serie de locuri co- ricire în trupul meu tăind aerul, picioarele păreau gata- se, plutind la propriu, când spre în jos, când spre în sus, mune minţilor cutezătoare ale celor doi mari artişti. gata să atingă cerul; existau coaja cea aspră simţită sub asemenea luceafărului eminescian, de dinlăuntrul Căutarea absolutului, ba chiar crearea lui, ar putea palme şi mirosul ierbii proaspete când aterizam în cur- nostalgicei Cătălina[36]. De ce n-ar fi Nadia Comăneci fi unul dintre ele [7]. Pentru Nadia Comăneci un argu- tea din spatele casei bunicii. Nu-i deloc un miracol că, în acelaşi timp pasărea în spaţiu a lui Constantin Brân- ment profi tabil îl oferă din start un articol al lui Jaqu- atunci când am fost dusă la gimnastică, m-am simţit ca cuşi revenită în onticitate şi însetata de infi nit Cătălina, es Beauchamps din „Journal de Montréal” din 1976, peştele în apă, deoarece mi se oferea şansa unor plutiri din capodopera celui mai mare poet român din toate adică din anul Olimpiadei, care afi rmă că „Nadia a dat aeriene, pe care nicicând nu mi le-aş fi imaginat” [22]. timpurile, Mihai Eminescu!? tuturor sportivilor o lecţie de hotărâre, de perseverenţă În schimb, parcă anticipând existenţa acesteia, de Apoi, gândirea şi simţirea lui Constantin Brâncuşi, în muncă, de căutare a absolutului”[8]. domnişoară, cu o alură de Diană aeropurtată, arcuită ca ca şi perspectiva sa artistică erau determinate feno- Constantin Brâncuşi credea şi el că „pentru a crea un curcubeu, Constantin Brâncuşi a cutezat a-şi ima- menologic de credinţa într-o eternă reîntoarcere şi în absolutul trebuie să fi i în acelaşi timp Dumnezeu, rege gina, din diverse materii compacte, Pasărea de aur, regăsirea modelului transuman, pierdut prin căderea şi sclav!”[9] şi, tot el, considera că măsura şi numărul aceea elogiată şi de Lucian Blaga, pe care a lucrat-o în timp. Dar dacă Nadia Comăneci a fost, o trecătoare de aur îl vor apropia de absolut; dar şi că „proporţia încontinuu şi pe care cu greu a găsit-o, dacă o va fi clipă, cât un fulger, poate, ori cât o întreagă ploaie de interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate găsit, ori Peştele, fi e în bronz, în 1926, fi e în marmură, primăvară, acest model, cu atâta strălucire recuperat lucrurile” [10]. „Proporţiile interioare ale obiectelor, în 1930. şi prin această nouă artă a perfecţiunii: gimnastica? Şi doar ele spun totul”. În „L’équipe” (Paris), un ziarist a consemnat despre Constantin Brâncuşi, şi Nadia Comăneci nu mai sunt Nadia Comăneci a gândit la fel din postura-i formi- Nadia Comăneci că la Montreal strălucita sa demon- demult numai ai acestei lumi, S-au îndepărtat de ei dabilă de campioană europeană, mondială şi olimpică. straţie sfi dase legile gravitaţiei: „Sub atingerea abia înşişi, s-au desprins de propriul lor trup; sau dacă îl Şi-a ascultat glasul trupului şi a avut grijă de el. A fost simţită, calul de sărituri devine Pegas, capătă aripi. locuiesc în continuare ei se afl ă deja printre lucrurile elegantă şi suplă. A dobândit un corp puternic, cu oase Nadia porneşte în zbor”[24], smulgând publicului din esenţiale. rezistente, un model de perfecţiune [11]. Şi-a respectat tribună exclamaţii de extaz. În „Paris Match”, un alt cu stricteţe proporţia interioară: aceea care - îşi con- reporter frenetic şi entuziasmat o rezeifi ca pe gimnas- Note bibliografi ce: semna în eon Horia Alexandrescu – a ajutat-o să evo- ta-artistă, pe urmele anterior sugerate de un coleg ger- lueze împotriva legilor biomecanicii [12] şi să ofere man de la „Stuttgarter Zeitung” (Stuttgart), într-un stil [1]. Grecescul phainomenon vine de la phainestai spectatorilor atâta graţie, să fi e din nou simbol, de data eminamente poetic: „Nadia, liană şi zefi r, spiriduş al (a fi vizibil, deci în ostensiune, a străluci) şi de la phos aceasta, a tot ce este mai frumos. De altfel, şi Con- palestrei, pană şi suspin, fi ravă gazelă şi alb porum- (lumină). Constantin Brâncuşi a fost un fenomenolog stantin Brâncuşi i se destăinuia unor prieteni: „Trupul bel”[25], ca să-i remarce în fi nal graţia infi nită. aplicat, căci în tot ce a creat a probat întoarcerea la omului este frumos numai în măsura în care oglindeşte De fapt, şi Constantin Brâncuşi, şi Nadia Comăneci lucrurile însele. Astfel, fi losofi a sa este o descriere a sufl etul”. Şi tot el a afi rmat că „Frumosul în natură ră- au căutat în toată viaţa lor, esenţa zborului. „Zborul, esenţelor – căci fără esenţe realul s-ar nărui – însă fi in- mâne încă închis cunoaşterii noastre. Singură Arta ne ce fericire!”, sună un alt aforism brâncuşian. [26] Ră- ţa, esenţa, nu se afl ă altundeva decât în fenomene: câtă mai poate procura în aceste vremuri cheia înţelegerii şi sărit în calea-mi de hermeneut şi semiotician, vrăjit de aparenţă, atâta fi inţă. priceperii frumosului”. Trimisul revistei „L’Express”, cei doi magicieni ai mişcării împietrite în spaţiu, aşez Continuare din pag. 28 Paul Katz, scria la rându-i dezlănţuit: „Avec Nadia Co- în paradigmă încă o trăsătură comună a amândurora: pag. 5 Caietele „Columna” nr. 1/2011 Idealul Marii Unirii ZENOVIE CÂRLUGEA

O istorie a literaturii române văzută prin evenimente Vom regăsi aceste idei, colorate de un militantism apar- şi Mărăşeşti, este unul din punctele culminante ale conşti- sau ordonată pe anumite idei fundamentale (aşa numite- te, apoi, în programul mesianicilor romantici, adică în pli- inţei cu care poporul nostru, în vâltoarea unei confl agra- le „idei în mers” ), ce-au animat-o dintotdeauna, ar fi nu nă epocă unionistă (Kogălniceanu, Bălcescu, Russo, Alec- ţii universale, şi-a afi rmat misiunea sa istorică…” numai interesantă, la modul ilustrativ, dar chiar necesară, sandri, Bolliac, Bariţiu, Andrei Mureşanu, Alexandrescu, Însăşi poezia lui Goga, atât de organic legată de reali- de vreme ce cronologia culturaliceşte istoricistă a fenome- Bolintineanu, Heliade...). Dar şi în piesele de teatru ale tăţile satului românesc ardelean şi de idealurile naţionale, nelor investigate are, mai peste tot, o legitimă substrucţie unui Aricescu sau Pascaly... Evocând această unire de sim- „va amuţi” după 1918, în mod semnifi cativ… de continuitate spirituală şi ideologică. E, în alţi termeni, ţire şi cuget, N. Iorga aprecia: Înfl ăcărata oratorie parlamentară a lui Delavrancea pe vorba de acele linii de înaintare ortogenetică, ușor recog- „Noi am făcut Unirea de la 1859, dar Unirea artistică şi tema problemei naţionale şi a chestiunii ţărăneşti, a unită- noscibile în straturile de profunzime, şi care au făcut posi- literară o făcusem încă din sec. XVI-lea, după cum Unirea ţii de neam, vibrează, de asemenea, profund în conştiinţa bilă concepţia organicistă a domeniului exprimată atât de cu Ardealul sub formă culturală şi artistică era făcută după epocii. Autorul celebrului discurs „Patrie şi patriotism” limpede de N. Iorga sau G. Călinescu. vremea lui Brâncoveanu, şi de aceea Unirea defi nitivă este considera Carpaţii drept şira spinării a unei etnii întinse Cu siguranţă că, într-o astfel de carte, epoca Marii aşezată pe baze atât de solide...” de o parte şi de alta a lor… Este ideea-forţă pe care o Uniri ar însemna unul din acele capitole esenţiale, în a Unirea din 1859 a constituit, pe de o parte, temeiul Ro- exprima, la 1867, Bogdan Petriceicu Hasdeu, entuziast cărui matcă s-ar aduna năzuinţa de veacuri a cărturaru- mâniei moderne, punând bazele independenţei de stat, iar luptător pentru unirea şi consolidarea Principatelor, pre- lui român, privind ideea unităţii naţionale, dar şi aspiraţia pe de altă parte, ea a fost treapta necesară, logică şi de ne- conizând apoi unirea românilor de pe ambele versante ale multiseculară a poporului nostru pentru libertate socială şi înlocuit în devenirea unităţii noastre statale. Carpaţilor! independenţă naţională. „Când s-a ales Cuza domn – scria Alexandru Papiu- El vorbea de „UNIREA CEA MICĂ”, realizată deja 1 DECEMBRIE 1918 este actul legitim al unei voinţe Ilarian, la 1860 - entuziasmul, la românii Transilvaniei, între ambele ţărmuri ale Milcovului, dar şi de „UNIREA unanime, exemplifi când o lăuntrică năzuinţă, adică acea era poate mai mare decât în Principate.” CEA MARE de realizat de acum înainte între toate pâra- conştiinţă de veacuri a unităţii de neam, limbă, teritoriu, De aceea nu trebuie să mire pe nimeni faptul că mulţi iele ce trebuie să se verse în oceanul românesc, între toate tradiţii, aspiraţii…Căci de o unitate de simţire şi cuget ro- cărturari iluştri au văzut în Transilvania drept leagănul ro- acordurile, fără care nu se poate armoniza hora noastră mânesc putem vorbi dintr-un început, mărturie fi indu-ne mânismului ... naţională, între toate pietricelele, câte sunt necesare pen- mai întâi tradiţia orală de pe ambele versante ale Carpaţi- „Lampadoforii” UNIRII vin din negura veacurilor şi tru a reconstitui anticul mozaic: DACIA LUI TRAIAN!” lor. Nu altfel simţiră cnezii şi voievozii români şi pe ace- se întrupează în contemporanii epocii, într-o vreme când Revistele lui B. P. Hasdeu („Traian”, „Columna lui leaşi dimensiuni se întemeiază cele trei provincii istorice, îndemnul „prin unitate culturală – la unitatea politică” Traian”, „Noua Revistă Română”) erau atât de preocupa- separate vremelnic, în ciuda indisolubilei unităţi etnice. domina momentul înălţător al luptei comune. te de problemele transilvane, combătând dualismul aus- Acest pluralism statal vremelnic nu era caracteristic nu- Un rol imens a revenit, în epocă, presei, societăţi- tro-ungar şi proslăvind mişcarea memorandistă. Hasdeu mai evului mediu românesc, dacă avem în vedere principa- lor culturale şi, desigur, scriitorilor (O.Goga, G.Coşbuc, cultiva relaţii cordiale, chiar amicale cu mulţi din marii tele şi ducatele franceze sau chiar cnezatele ruse… Onisifor Ghibu, Şt.O.Iosif, I.Agârbiceanu, Il.Chendi, cărturari de peste munţi (Bariţiu, Al. Papiu Ilarian, Iosif Reconstituirea statului unitar pe temeliile vetrei stră- O.C.Tăslăuanu, Emil Isac, Ioan Lupaş, Vasile Voiculescu, Vulcan). moşeşti reprezintă ideea directoare a intelectualităţii pro- Şt.I.Neniţescu, Eugeniu Speranţa, Mircea Rădulescu, Cor- Drumuri mai temeinice în Ardeal şi Banat va face, gresiste şi a scriitorimii române dintotdeauna. neliu Moldoveanu, D.Nanu, Al.Vlahuţă), mulţi din aceştia însă, Nicolae Iorga, nu ca un turist avid de pitoresc, ci ca Mai întâi trebuie amintite unele încercări, în Dacia an- neprecupeţindu-şi viaţa pe câmpul de bătaie (sau scăpând un savant meticulos, iscoditor, sistematizant (v. „Neamul tică, de unifi care a triburilor geto-dace din Carpaţi şi Câm- ca mutilaţi de război: Perpessicius, Camil Petrescu, Eugen românesc din Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906”). pia Română, într-un stat dac centralizat puternic. Acest Goga, Ion Trivale, Mihail Săulescu, Alexe Mateevici, Ion La Braşov, Sibiu, Alba-Iulia, în Ţara Bârsei sau în efort, concretizat uneori, mai ales sub regele Burebista, a Gorun, Const.T.Stoika)... Ţara Oltului, în Ţinutul Orăştiei sau în Ţara Haţegului, în fost spulberat, timp de mai bine de o mie de ani de o istorie În 1891 se înfi inţa, la Bucureşti, la 24 ianuarie, „Liga Banat sau în Apuseni – pretutindeni Iorga vede „urmele” vitregă, căci, afl ată în calea migraţiilor barbare, acea Dacie pentru unitatea culturală a românilor”, care număra, prin- şi „însemnele” unei spiritualităţi străvechi şi permanen- regalistă şi, mai ales, Dacia Traiană şi-au amânat mereu tre membrii ei marcanţi (Barbu Delavrancea, N.Iorga, te, ale unei etnii, în ipostazele ei temporal-istorice. Toate idealul unifi cării teritoriale depline. Acest IDEAL nu va fi Al.Odobescu, I.L.Caragiale, G.Coşbuc, V.A.Urechea, informaţiile ce le culege, fi e că sunt de ordin geografi c, însă înăbuşit, numai aşa ne explicăm de ce contemporanii A.D.Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, Nicolae Filipes- istoric, etnografi c sau antropologic, converg către ideea au văzut în Mihai Viteazul înfăptuitorul primei Uniri, la cu, Victor Babeş...) nume de rezonanţă în cultura română, cardinală a unităţii neamului românesc. 1600, un Restitutor Daciae… militând pentru cauza „românismului”, a unităţii sale de Ca şi Eminescu, Iorga va vedea în naţiuni anume enti- Actul istoric al Marii Uniri, premers, cu secole, de ide- simţire şi cuget, la loc de cinste putându-se aminti preţui- tăţi „organice” faţă de cele „artifi ciale” care sunt imperiile ile culturale ale umanismului românesc, îşi dovedeşte încă rea faţă de cei care, la 1892, lansau, cu prilejul centenaru- (v. prelegerile din „Evoluţia ideii de libertate”)… o dată temeinicia şi organicitatea spirituală… lui, acţiunea „MEMORANDUMULUI”... Se cuvin amintite aici şi operele sadoveniene, de mai Mai întâi a fost acea DACIA ANTIQUA a magilor zal- În toiul precipitării evenimentelor şi intensifi cării lup- târziu, despre locuri şi oameni din Transilvania, dar mai ales moxieni şi regilor daci, locuită de o poporaţie traco-getică, tei pentru cauza naţională, „Liga pentru unitatea culturală povestirile sale despre moţii lui Horea şi Avram Iancu… ale cărei hotare atingeau Balcanii şi prin care – vezi „Me- a românilor” va deveni, în 1914, „Liga pentru unitatea Războiul şi Unirea cea Mare, evenimente atât de or- mento mori” de Eminescu – Dunărea curgea nu ca o gra- politică a tuturor românilor”, sub preşedinţia lui Vasile ganic legate între ele, au mobilizat, în ideea surselor de niţă, ci ca un fl uviu interior. O Dacie solară, cufundată în Lucaci şi B.Şt.Delavrancea, având ca secretar general pe inspiraţie, nu numai o parte din conştiinţele artistice ale legendele şi mitologia unei străvechimi multimilenare. O N.Iorga. În acest fel, s-a ajuns la concluzia că o unitate epocii (Vlahuţă, Coşbuc, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Dacie contemporană cu vestita Heladă, furnizând acesteia culturală fără o unitate politică nu are nici o chezăşie... Şt. I. Neniţescu, Emil Isac, D. Nanu, V. Voiculescu, Liviu prototipul unor personaje mitologice şi epopeice celebre, Într-un apel din 15 iunie 1915, semnat, printre alţii, şi Rebreanu…), ba chiar un detaşament de autori contempo- ba chiar eroi asimilaţi, apoi, de cultura mediteraneană (Di- de O. Goga, şi publicat în ziarul „EPOCA”, condus de N. rani, hotărâţi a lumina din unghiuri diferite semnifi caţiile onisos, Orfeu, Achile, Medeea...). O Dacie care avu no- Filipescu, se afi rma: majore şi sensul cu valoare de simbol naţional al Marii rocul să-l nască pe Zalmoxis, ferventul discipol al şcolii „Ideea unităţii politice a neamului românesc, pro- Uniri. pitagoreice şi care, din rege şi mare preot, devine însăşi pagată de noi ani de-a rândul în ziarele din Ardeal, ne Petru Vintilă, bunăoară, evocă în „Prima oră a di- expresia unei religii de transcendenţă, peste care, mai târ- călăuzeşte şi acum, când credem că a sosit ceasul să se mineţii” (o piesă ce face parte dintr-o mai amplă frescă ziu, creştinismul se va altoi fi resc (v. Dumnezeu s-a născut împlinească visul atâtor generaţii. Această credinţă ne-a istorică) mesajul memorandiştilor transmis din generaţie în exil, de Horia Vintilă). În ampla sa viziune epopeică, îndemnat să trecem munţii ca să ne putem pune în ser- în generaţie, ca un legat spiritual, moral, istoric. Eroii săi Eminescu vedea Dacia zalmoxiană între marile civilizaţii viciul operei de dezrobire a pământului care ne cheamă. (cei trei fraţi) se reîntâlnesc la Marea adunare din „Câm- ale omenirii. Mai apoi, în zorii culturi scrise medievale, s-a Îndeplinim această datorie cu condeiul până în clipa când pul lui Horea” sub semnul unor convingeri comune şi al ivit conştiinţa latinităţii şi unităţii poporului de pe ambele conştiinţa ţării ne va da prilejul să luăm arma în mână…” unui asumant ideal naţional. E ceea ce va simţi şi Horaţiu versante ale Carpaţilor, pe care o întâlnim în tot secolul al Alături de „Epoca” şi „Tribuna”, „LUCEAFĂRUL”, Apolzan din „Duminica Mare”, romanul lui Doru Mun- XVII-lea românesc (Varlaam, Udrişte Năsturel, Dosoftei, bunăoară, polariza, de la începutul secolului, în jurul ideii teanu. Într-un roman, tipărit nu de mult, semnat de Tra- Simion Ştefan, Nicolae Milescu). Grigore Ureche afi rma de unitate naţională, o seamă de publicişti, istorici şi scrii- ian Olteanu („Muntele şi piatra”) răzbate acelaşi eroism răspicat, fără să-şi dea seama că va lansa un poncif pentru tori, revista devenind „un simbol al unităţii româneşti” (N. popular, dar şi ideea de Unire, dimensiuni ce au animat câteva sute de ani, că „Românii câţi se afl ă lăcuitori în Iorga). Între conştiinţele epocii, luptând sub steagul bătă- epoca şi momentul istoric. Însă, cel mai grav în registrul Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramuroşu, de la un liei pentru Marea Unire, OCTAVIAN GOGA joacă un rol evocărilor istorice, se dovedeşte poetul Ioan Alexandru. loc suntu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag.” Ideea considerabil. Tema fundamentală a „Imnurilor” sale (ca şi a eseurilor este reluată de Miron Costin în stihurile aşezate în fruntea De la pamfl etele „Însemnările unui călător” (1911) din „Iubirea de patrie”) rămâne glorifi carea patriei, pe Letopiseţului său şi dezvoltată, apoi, pe o bază de argu- până la „Strigăte în pustiu” (1915), de la volumul „Din dimensiunile spiritualităţii, arhaicităţii şi perenităţii ma- mente istorice, lingvistice, etnografi ce şi folclorice, în „De umbra zidurilor” (1913) până la „Cântece fără ţară” tricei autohtone. Ca şi impresionanta frescă realizată de neamul moldovenilor...” Erudiţie vastă pe care abia Can- (1916) spiritul lui Goga se dovedeşte de un militantism ro- scriitorul clujean Constantin Zărnescu, Ziua Zilelor. 1 temir o egalează cu „Hronicul vechimei a româno-moldo- bust, tranşant, aţintit către steaua polară a idealului naţio- Decembrie 1918,o amplă restituire a adevărului istoric, în vlahilor”. nal. Poetul e, totodată, şi un gazetar de fulminantă expresie registrul unei diegeze pline de poezie epică şi de înţelesuri Astfel de idei şi cărţi circulau în întreg spaţiul româ- politică, la gazeta „Ţara”. din cele mai profunde privind identitatea neamului româ- nesc fără a ţine cont de acele graniţe vremelnice impuse de Îndemnurile poetului sunt vii, urgente, protestatare şi nesc în contextul european al legitimităţii geo-istorice. cancelarii aulice europene. Stolnicul Constantin Cantacu- mesianice: Un fel de „fenomenologie a spiritualităţii româneşti” zino, care studiase la Padova, utiliza, bunăoară, în manus- „Acolo-n hora vijeliei crunte / E clocotul visării noas- (v. romanele lui Mihail Diaconescu) în registrul unor tul- cris, „HUNGARIA” lui Nicolaus Olahus, marele umanist tre sânte! / Veniţi, Români! Porniţi-vă spre munte, / V-ara- burătoare reverberaţii lirice. european din secolul al XVI-lea (afl at în corespondenţă te drumul morţii din morminte. /Şi nu uitaţi a veacurilor 1600, 1859 şi 1918 constituie piatra triunghiulară, cu celebrul Erasmus de Rotterdam), pentru ideile sale va- carte, /Veniţi, veniţi!…Căci adevăr zic vouă: / «Ori vă mu- cheia de boltă a destinului românesc. E o creştere fi reas- loroase privind originea, unitatea de limbă şi teritoriu a taţi hotarul mai departe, /Ori veţi muri cu trupul frânt în că, o împlinire normală, o rotunjire legitimă a ceea ce azi dacilor romanizaţi... două…»” numim ireductibilul naţional. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, corifeii (Latinitatea strigă din tranşee) Ceea ce veacuri întregi a constituit o lăuntrică năzuin- Şcolii Ardelene au făcut din aceste idei un adevărat pro- Un poem ca „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!” ţă este azi, pentru eternitate, o certitudine şi, deopotrivă, gram de luptă politică şi nu e întâmplător faptul că un căr- a devenit imnul mobilizator al epocii, pentru cei ce au ree- o mare iubire. turar precum Ion Breazu a considerat, mai târziu, literatura ditat drumul lui Mihai Viteazul în Transilvania! Vorba poetului Ion Mircea, de la Sibiu: „Legea mora- Transilvaniei o adevărată şcoală de înalt patriotism şi pe- Despre „plebiscitul Ardealului”, Goga va afi rma: lă în noi / şi Alba-Iulia deasupra noastră.” (vol. „Copa- dagogie naţională. „Adunarea de la Alba Iulia, ca şi victoriile de la Mărăşti cul cu 10.000 de imagini”)… Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 6 POEME Eșantioane poetice ... Virgil Carianopol Ion Horea (urmare dn pag. 2) 12. Vasile PONEA este binecunoscut, ca Ştiind cât ţine ea la pur. Psalm Pentru mama poet şi inginer proiectant în domeniul energetic. Poezia lui este creată în spiritul politehnicii ver- Tare necăjită ai fost mamă, Hăitaşi cu glasul ca de fi ară, Tu, veşnicii. Eu, nici măcar o cli- Iarna, vara, orice timp trecând, În aerul vibrând sonor, sului clasic şi modern. În „Eroii odihnesc în altar” O-mping apoi, strălucitoare, pă. Cât era de frig sau de căldură Tu, din azur. Eu, lutul şi scuipatul. are mai multe ecouri sau reverberaţii moldave de- Tot desculţă te-am văzut umblând. Până ce intră-n golful lor. Tu, peste tot. Eu, cât cuprinde pa- cât oltene, intensifi cate, evident autobiografi c. În N-ai purtat o haină mai ca lumea, Cu muşchi puternici, temerară, tul „Intersecţii”, poetul se defi neşte ca fi inţă în care O scurteică veche doar aveai, Cu gheare tari, în teci adânci, Apoi, întunecime şi risipă. „se-ntretaie” drumuri, spaţii, spre a se refl ecta în Dar şi pe aceea totdeauna Hermina ar putea să sară, fântâna „dornică de izvoare”. Să fugă dincolo de stânci. Doar la sărbători o îmbrăcai. Aşa mă porţi de-a lungul şi de-a 13. Ion POPESCU – Brădiceni este cum Ochii tăi ardeau ca două stele. Decât să-şi murdărească însă, latul trebuie să fi e: universitar, în hermeneutică, teorie Le mai văd luminile şi az’. Cu negru, albul ei de har, De când a fost şi m-ai făcut în pri- şi critică literară, autentic în poezie. N-am scris Boabe mari de lacrime, ca jarul, S-aşează pe zăpadă strânsă pă cât şi cum ar merita despre opera lui, voluminoa- Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar. Le striveai cu mâna pe obraz. Să fi u când vin în lume cel ce ţipă, să cantitativ şi valoroasă calitativ, decât la debu- Să-ţi las când plec doar şoapta şi Tot aşa ai fost de când ţin minte, E datul ei, îi scrie-n soartă, tul editorial cu cartea „Extazul păsărilor de rouă”, Pe picioare-ai mers la drum mereu. Să dea cuvânt la veşnicii: oftatul. din anul 1986. Acum, la exact un sfert de secol, Nici în car nu te suiai, de teamă Mai bine să lucească moartă prezint telegrafi c poezia „Zeii lui Brâncuşi”. E, Decât murdară printre vii. Boilor să nu le fi e greu. Tu m-ai făcut uşor, din întâmpla- simultan, artă poetică şi odă cu invocaţie divină, Din viață de Virgil re, imanentă artelor. Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă, Poveşti într-o grădină oarecare. C-ai plecat fără de timp în lut. Carianopol lui Gh. 14. Tot un universitar veritabil este şi Lazăr Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma Bulgar Eu să te fac e greu şi nu mai birui. POPESCU, „un scriitor total” (Steinhardt), ca Şi ce haină azi ai fi avut !… poet, prozator, dramaturg, teoretician, critic şi is- Mi-a batut în poarta Fericirea Tu eşti Cuvântul. Eu, nici înţele- toric literar, prin amplitudine şi profunzime. La- Zăpada mamei sul. Si intrând în curte m-a strigat. zăr POPESCU s-a afi rmat şi s-a menţinut matur, Eram dus alaturi cu iubirea. Sămânţă, Tu. Eu, nici măcar cu- De când mereu aleargă după treburi în toate genurile literare pe care le-a reprezentat. A-nchis poarta iute si-a plecat. lesul. Bătând pământul ce-i de cer şi vis, Receptez de data asta un poem, cu titlu aparent Al tău e tot. Al meu, doar cimiti- Atât cât umblă doar un an prin casă, Mi-a batut de-asemeni Bucuria. şi ingenios epic:”poveste despre fata din nord”. Putea, pe jos, s-ajungă la Paris. ru-i. A intrat, a stat sub pomii goi. Fata/iubita e, ca lapona Enigel, din capodopera N-a vazut pe nimeni sa-i vorbeasca În orice zi îi ninge-n păr întruna Si-a plecat grabita înapoi. Sonet baladescă barbiliană, atrasă irezistibil de mediul O fulguială care-o tot albeşte solar mediteranian. Poetul are un rol dublu: me- Şi nicio vară, cât ar fi de caldă, Într-o seara, luminând pe strada, Cu mine-ncepe totul şi se gată nestrel şi riga Crypto, potrivit unei hermeneutici, Zăpada asta nu i-o mai topeşte. Mi-a batut si Steaua mea — de sus POEME Atâta-mi este drumul hotărât deloc hazardate. Tot asa, eram plecat aproape, De când o ştiu se culcă cea din urmă, Si-a strâns fusta-n mâna si s-a dus. Pe care-am tot suit şi-am coborât 15. Pentru criticul Gheorghe GRIGURCU, Găteşte, spală, sau ţesând lumină, Din totdeauna către niciodată. poetul Spiridon POPESCU era „haiduc bacovi- Apucă-ncet de câte-o rază luna Mi-a batut în poarta si Necazul. an”, iar pentru Lazăr POPESCU devenea „haiduc Şi o deşiră până ce-o termină. Eram dus departe. Linistit, Nici lăudat nici foarte ocărât, arghezian”. În limbaj matematic, cred că putem S-a întins pe tolul de la usa Sfaturi de la mama Si m-a asteptat pâna-am venit. Din lumea mai de rând ori mai ajunge la expresia factor comun: „haiduc”, în pa- ciudată ranteză , bacovian plus arghezian. În poezia „Stau Mâna celei care ţi-a dat viaţă, Adeseori mă-ntorc aşa deodată undeva”, Spiridon POPESCU se situează, progra- Te-a crescut frumos, te-a făcut Ca un lunatic, pe la noi, pe rât matic brâncuşian, „între sărut şi piatră”, în aspira- trunchi, Contraste Mâna ce te-a legănat, copile, ţia sa la „Zenitul” romboidal al infi nitului. Sunt bucurii care-ntristeaza, Şi parcă mai grăbit şi mai aproape N-o uita, sărut-o în genunchi. Sunt intristari ce fericesc, 16. Octogenar, din ianuarie 2011, teleormă- Sunt zile fara de lumina De timpul care stă să mă îngroape neanul Florian SAIOC merită un loc mai sigur în Mâna bună care-ţi pune masa, Si nopti adanci ce stralucesc. Îl însoţesc pe cel ce nu mai sânt peisajul poeziei noastre din ultimele şase decenii. Ce te spală, aşteaptă s-o cinsteşti, Totdeauna, în comunism şi în tranziţie, s-a afi r- Să-ţi ajuţi măicuţa la nevoie, Sunt adevaruri ce doboara Este mâna sfântă, s-o iubeşti. Şi-aud cum vin pe alte drumuri mat ca un poet insurgent, viguros şi ancorat într- Si sunt minciuni care ridica, alţii Sunt imparati, atotputernici un rebel/existent politic, moral şi artistic ostil. Mâinii care ţi se-ntinde caldă, Şi-i văd în tremur, plopii mei, în- Ce insa tremura de frica. Opera lui, durabilă, are şi o dimensiune psalmică, Mâinii de prieten sau de frate, alţii, precum aceea religioasă din poezia „Piatră”. Să-i răspunzi la fel cum ţi se-ntinde, Sunt vieti ce-au stralucit in viata, Ci eu rămân să fi u pământ, pă- Merită această bunătate. 17. Cu o dedicaţie „fi ului” şi cu un motto din Dar cand s-au stins parca n-au fost, mânt... Palate care nu pot tine Gaston Bachelard deschide Viorel SURDOIU Mâna care ţi-a făcut un bine Cat o cocioaba adapost. volumul de debut editorial „Contextul desprinde- S-o păstrezi în minte-n orice zi, rii de haos”, un titlu entropic, impus de tentativa Este mâna dragostei de oameni Sunt oameni albi pe dinafara, Ţi s-a ’ntins de rău a te feri. Dar negri in adancul lor poetului de a diminua şi eluda obscuritatea din Si negri in afara, negri, gândire, sensibilitate şi limbaj. Mâinii însă care se fereşte Da-n ei de-un alb stralucitor. 18. În versuri libere, moderne Nina VOI- Firul tău de gând să nu-l ascunzi, CULESCU pare a fi adepta devizei Ut sculptura Eşti destul de mare, ştii din viaţă Sunt dulciuri ce-amarasc ca fi erea, Cum este mai bine să-i răspunzi… Dar si amaruri ce-ndulcesc poesis, idolatrizând piatra, marmura, dalta, pasă- Sunt nedreptati care indreapta, rea şi zborul din universul brâncuşian. Dreptati care nedreptatesc. 19. Cealaltă poetesă VOICULESCU, Cla- Puritate udia, nu acceptă omonimia de viziune, prozodie Sunt multe contradictii, multe: Hermina-i doar un pic de viaţă, Sunt uri adanci ce nasc iubiri, şi stil, cu Nina. E mai aproape de prezent, cita- Un giuvaer plin scântei, Sunt suferinti ce-aduc lumina dinizează simbolist-bacovian, în versuri clasice, Trăieşte-n nordul cel de gheaţă Si fericiri nefericiri!... muzicalizând în ritmuri iambice Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vâneze, vânătorii Ion Trancău Găsesc un golf de gheaţă-n jur Şi-i dau cu chinoroz pereţii, pag. 7 Caietele „Columna” nr. 1/2011 POEME INTERVIU CU DIONISIE VIRCU ”N-am vrut să fac serviciu în teatru, am căutat să fi u creator” Florea Miu George Drăghescu R: Domnule Dionisie Vitcu, credeţi că în mese- Domnule Dionisie Vitcu, ce rol joacă poezia în ria dumneavoastră mai există valenţe pe care nu le viaţa dumneavoastră? Gândul din zid cunoaşteţi? D.V.: Sunt tentat să vă răspuns ca din Caragiale Oraşul de piatră aruncat între zaruri, D.V.: Mă bate gândul că la această întrebare ar (tot vorbim despre teatru). Poezia în viaţa mea joacă portarul cu două inele de ceară pe deget, trebui să răspundă un teatrator care se iubeşte pe El un rol mare Dom’le! directorii, apa închisă şi timpul prin Teatru şi nu Teatrul prin el, dar, dacă m-aţi între- Am întâlnit actori – teatratori a căror viaţă artis- care nu se ridică să meargă bat... nici nu ştiţi cât de multe ştiu că nu le cunosc... tică şi civilă e lipsită cu desăvârşire de poezie. Nu în vârful picioarelor, când trece doar umbra mă rog, „cu muncă şi cu răbdare poţi face cât unul au poezie, n-o citesc şi n-o recită. E inadmisibil ca unei bufniţe albe cu stele în ochi. mare!”... M-am gândit la multe, dar n-am afl at, am un Actor să nu aibă repertoriul personal, cu poezii şi Din zid, unde sunt, mă întreb dacă spaima căutat multe şi-am întâlnit altceva, şi-am fost necăjit. monoloage care să-l reprezinte! de porţile încă deschise Sunt şi vinovat, n-am vrut să fac serviciu în Tea- Poezia face parte din viaţa mea, din starea noastră mai poate striga. tru, am căutat să fi u creator, n-am făcut compromi- scenică, nu, şi nu numai! suri. Şi totuşi, în Teatru nu faci numai ce-ţi place ca Aşa cum Bruno Granz mărturiseşte revelaţia ce o Puţină dezordine actor, faci şi ce trebuie. Asta uneori. Dacă ai neşansa are la descoperirea unui vers mirifi c ce dă aură poe- Totul (ca şi cum aş spune: nimic) aruncat la-ntâm- să cazi în braţele unor desculţi să-ţi inoculeze valen- ziei. Tot aşa poţi spune de Actorul – poet, cu inteli- plare ţele „culturii” lor, poţi să devii regizor, şi-atunci altă genţă scenică, cultivat şi instruit, că dă actului teatral pe o linie moartă (defi nitiv, aş vrea să exclam), făină se macină la moară. nobleţea şi ţinuta ce ne-o poate da teatratorul, râşniţa popas lângă trepiedul cu aforisme îngheţate în mers, de texte, protejat de managerul său. grupa „seniori” retrasă într-o parte a sălii, de unde R: 2. Ce trebuie să facă un actor, să nu cadă în vine un miros de uitare beteagă, rutină? R: Ce maeştri aţi avut? cerul, invitat de onoare D.V. Să ia lucrul de la capăt de fi ecare dată, mai D.V. Am fost norocos. Am benefi ciat de pedago- şi mulţi cimpanzei strecuraţi pe sub epiderme gin- ales după succes. Să-l uite, după căderea Cortinei, şi gia celor mai mari artişti – profesori care au făcut gaşe; să-şi recitească rolul cu creionul în mână! Să fi e har- şcoală în anii 60-70 din secolul trecut. timpul dormea decupat într-un splendid cristal! S-ar cuveni, presupun, să amintesc despre mine, nic, riguros, modest şi mândru că profesează o artă Am intrat în „Institutul de Artă teatrală şi Cine- dar eu, din păcate, fi gurez printre piese de rând care n-o poate face orice civil. Iar cei ce se vîră în matografi că I.L. Caragiale” cu o singură poezie şi cu pe care atleţii frigului le aruncă visând tagma noastră, fără chemare, sunt nişte nenorociţi un exerciţiu de improvizaţie! Voi povesti aventura în cealaltă secţiune a zării. care devin şefi peste noi! într-o carte de amintiri pe care o pregătesc. Au contribuit direct şi nemijlocit la formarea Dacă... R: V-au stimulat călătoriile în viaţa dumneavoas- mea artistică marii şi de neînlocuit Artiştii Ion Co- tră de actor? jar, Radu Penciulescu, Lucian Giurchescu, Cornel Dacă eu nu port ham, îşi zicea D.V.: Adevărat, călătoriile pot stimula viaţa unui Todea, Gabriel Negoi... cărora le port adânc respect acrobatul, dacă nu mă furnică artist (scriitor, pictor, muzician, actor...), în măsura şi pioasă recunoştinţă. M-am bucurat de aprecierea respiraţia celor o mie de măşti în care nu trece prin lume ca un cal pe câmpul de unor mari personalităţi ale Teatrului românesc şi-i uniform aşezate în băncile negre, dacă mă sprijin pe aer şi aerul acesta se rupe, luptă. Artistul – actor, are o sensibilitate vizuală şi port în sufl et şi-mi păstrez în arhivă documente pre- dacă privirea mea dinăuntru nu se desface la timp, afectivă care-i îmbogăţeşte arsenalul folosit în cre- ţioase ale Doamnei Marietta Sadova, Gr. Vasiliu Bir- dacă, zărindu-mi absenţa, îmi vine să plâng, dacă aţia scenică. Numai că, mă pot lăuda, că am călăto- lic, Valentin Silvestru... zidul rit în „băile mulţimii” din ţara noastră mai mult şi îmi pleacă din faţă şi rămân suspendat mai mult. Cunosc lumea satului şi mirabila sămân- de propriile-mi lacrimi! ţă a spaţiului mioritic, eroii lucrărilor mele scenice Cum poţi să crezi în mine, prietene cu ochelari de au fost înnobilaţi cu trăsături specifi ce locului natal, zăpadă, poate de aceea am fost caracterizat de cineva actor mi-am uitat în culise chipul – du-te şi vezi autohton. cum se sfâşie între ele visele obosite, cum cerul Pe scurt, da, am fost stimulat. pe jumătate uscat îşi smulge-ntrebările şi le aruncă în somn! R: Vă pasă de critică? Pentru o mână de zbor D.V.: Da. Îmi place critica obiectivă dacă e lau- dativă (Aceasta o ştiu toţi actorii care au trecut prin Ce traume! Ce vis! Intrăm în păsări Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, de la artistul ca în colivii cu geamuri albastre. cărturar Prof.univ.dr. Alexandru Lazăr). Ziua coboară în ochii fantomelor fără plâns, vine un călător cu iarba-n spinare... R: Aţi avut experienţe mistice? Ce vânt! Ducă-se şi setea-n pustiu, şi foamea aceas- D.V. Da, dar nu fabuloase. Am învăţat din copilă- Năstruşnicii ta: abisul rie, din moşi strămoşi, că Dumnezeu dă, da-n traistă dintr-o haină uitată în frig! Pentru o mână de zbor nu pune – şi n-am forţat destinul, „am lăsat lucrurile -Concretul util, deşi taină nedesluşită e Întruprea. cheltuiesc tăcerea, sângele meu îngropat în zăpezi. -Zodiac: prin el bietul om e prins în şah, chiar şi când îi e Lasă, prietene, se-aude un cântec dincolo, între nori; să-şi meargă mersul lor.” Am crezut şi nu am cerce- pe plac. zgâlţâie semnele să nu adoarmă, pune-Ţi Luna sub tat. cap, Când am început lucrul mi-am făcut cruce şi-am -Strada: zona în care se-ntretaie destine, în devălmăşie. cerul aşază-l în lacrimă – cum îmi şade zis Doamne-ajută, când am isprăvit, mi-am făcut cru- -Necesitate: tinerii trebuie să înveţe mult, iar bătrânii … să cu zăbrele în dreptul cuvintelor? ce şi-am zis mulţămesc Doamne şi iartă-mă că sunt îmbătrânească frumos. păcătos. Ştiu de la Caragiale că actorul – artist are pe -Rostul meu este să rostuiesc o rostuire mai de mult Ochiul absenţei dracul în el şi vorbirea lui în SCENĂ este ondulată. rostuită în rostuire. M-am simţit de fi ecare dată iertat şi dacă m-aş -Permanent timpul meu haotic trece umil în timpul cosmic. Călătorim în vagoane de îngeri căptuşite cu smoală. uita peste umăr la cei pe care i-am întrupat cu chip şi -Am întâlnit un egoist feroce, îşi făcea ordine în sine, fără Se-aude petrolul pulsând în statui obosite. asemănarea fi inţei mele, mulţi dintre ei au rămas cu a se infatua. Venus îşi curăţă trupul de rouă -Unii sunt trişti prin veselia lor. Paradoxal îşi exprimă în tangoul maşinii o aură luminoasă; oare asta nu poate fi o experienţă durerea prin glume. Fântânile sunt dirijate prin semafoare mistică? Este adevărat că mie nu mi s-a arătat sfântu’ spre gurile cailor orbi. ca lui Petrache Lupu, dar orişicât... -Stagnând în strălucirea fadă a dezordinei, nimic nu vom Mi-am săpat o peşteră într-un vis: crea, doar ne vom lamenta. mă luaţi drept literă şi scrieţi cu mine, R: „În cazul poeziei se întâmplă ca un vers să -Miracolul pretinde rezonanţă pentru a-l percepe. după care sunt şters (adică se cerne scoată la iveală un spaţiu uriaş, dincolo de sensul -Sunt conştient de inconştientul meu a multe cunoscător şi peste mine un alb sufocant). cuprins în cuvinte. Pentru mine, poezia se găseşte simţitor, dar nu-l pot domestici. Prietenul mă primeşte într-o casă pustie într-un spaţiu vast, înfăşurat în aer. ŞI mereu exprimă -Simt spaţiul cufundat în timp şi timpul dilatat în spaţiu. şi-mi dă să gust din silabele lui – pot să jur mai mult, pune mai multe în mişcare, decât o spun -Omul – suprema metaforă a lui Dumnezeu, prin care se că avea jumătate din privirile mele nemijlocit cuvintele”, afi rmă un important actor de realizează misterul (miracolul). frumos îngropate într-o bibliotecă superbă -Sărăcia în boemie nu e tot una cu boemia în bogăţie. de jad. teatru şi de fi lm din spaţiul de limbă germană, Bruno Granz. V. P. Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 8 POEME

nu vezi că dau oarbe, ţine de albie să nu se verse din care aş putea face piatră cu piatră un baraj leşia” să nu mai curgem la vale. şi aşa mai departe trebuia să întreţin focul, să le fac lături porcilor, Mama eram important ca lumina din tindă când le arătai vecinelor rochia adusă de fratele Mama îndreptându-se spre casă agale, încruntată mai mare şi în urma ei tata beat al tatei de la oraş. Ce târziu cu un pahar plin cu vin în mână am înţeles că pentru tine o rochie mai scumpă de oferindu-i-l insistent spre a îndupleca-o un pol metrul o amintire de care încerc în zadar să fug nu poate trăi decât în ladă unui fi r de palimariţă prins în roata carului chinuindu-se cot la cot cu rochia de mireasă de câte ori ajunge sus împotriva naftalinei şi a întunericului; îi simte mirosul la lumina femeilor tinere şi a trandafi rilor mama îndreptându-se către casă îmi amintesc cum umblai pe lângă oala pusă la ca un animal care trage după el o capcană fi ert ca şi cum ai fi fost într-o rochie nouă-nouţă Fă îmi amintesc de ulciorul înfundat toată vara cu frunze Cine ţi-a luat ţie, fă, ca de o rană bicicleta galbină şi nodul cum mi se urcă la nesfârşire în gât Cine ţi-a tăiat, fă, via Mircea Bârsilă este asemenea uliului sfâşiindu-şi în mărăcini şi ţi-a văruit casa la Paşti şi bucătăria umbra. Pentru cine, fă, miroşi a călăpăr - n. 19 octombrie 1952, Broşteni, Mehedinţi şi te speli cu apă de rouă pe păr - profesor Se duce iubita De dragul cui te scoli cu noaptea în cap, fă, - debutează în presă, în 1972, „Flamura” Reşiţa să mături peste tot ca fetele mari şi să - fără volum Se duce iubita să facă piaţa te cerţi cu cocoşii şi cu zoritul şi când se întoarce nu o mai recunosc de bâtrână că prea devreme ți-au alungat iubitul Volume: Obrazul celălalt al lumii (1982); şi până mai schimbăm câteva vorbe Atunci de ce, fă, vasăzică Argint galben (1988); Scutul lui Perseu (1993); şenilele ierbii trec peste noi faci şi pentru alţii lampa mică Fecioara divină şi cerbul (1999); O linie aproape Numai luna iubito care ne va căuta Nu mai fi , fă, din milă sau dacă nu din ruşine neagră – Une ligne presque noir (2000); Acorde- ca o lanternă, milioane de ani, printre nori umbrele şi zeamă de cucută şi miere de albine onul soarelui (2001); lecturi (2001); Anotimpu- numai ea poate ocoli timpul şi aerul pe care îl clatin cu umbra şi care rile unui cătun (2003). şi asta nu este chiar aşa de uşor de suportat face din mine din când în când o ninsoare, un tablou învechit din bucătărie fă, *** sau o dorinţă irealizabilă, de pildă literă de văduvă. O duminică frumoasă din Bărăgan să-mi fac o vestă spre sfârşitul apăsător al zilei din mătasea pe care este pictat cerul *** în vreme ce ţârcovnicul trage clopotul de Sf. Ni- şi frunzişul cuceritor al copacilor – colae până şi calul odihnindu-se dărâmat de muncă Un fl uture scobeşte lumina îngropată în lampă care stă lângă el cu faţa în altă parte, priveşte nostalgic trecerea ei între noi melancolia sună ca un clopot una din multele gări îmbujorată de fi ori asemănători cu aceia glasul ei este totuna cu razele lunii în care singurătatea îmi face din mână pe care-i simt femeile când se spală în grajd gândurile mă aşteaptă culcate pe iarbă ea însăşi, singurătatea, o gară sub privirile ca într-un rit primejdios ale vitelor. O, vară, anotimp mătăsos nedesăvârşit de unde nici o plecare nu înseamnPOEMEă o pasăre trandafi rii îşi lasă pietrelor glasul şi nici o sosire În urma mea luncile intră şi ies din pupilele sălciilor o dimineaţă în care mă trezesc iar cu regretul bărbatul din mine este un relief părăsit. că în liceu nu m-am silit să învăţ la chimie sau Freamătă trist copacii în urma mea la algebră şi buruienile din straturile cu ceapă Într-un sat din Bărăgan ceea ce nu poate rămâne fără efect chiriaş într-o cameră cu intrare separată asupra sistemului meu nervos şi în propriul meu trup cu care m-am obişnuit asemenea căprioarelor cu cabanele de vânători de o fi neţe care face din mine o zi cu vânt puternic un obiect în mâinile cumpărătorilor lipsiţi de fi neţe asta presupunând un sufl et niciodată în largul şi printre ei şi profesoara de limba română în său vârstă niciodată o stea care se crede în cer de 26 de ani din satul vecin şi desigur în fi ecare zi sentimentul ce crede că iluziile sunt protectoare că orologiul vieţii s-a pornit abia adineauri (întreţin dezinvoltura şi o fac să pară obişnuită) în timp ce-i spuneam săru’mâna realităţii cu aere încă de studentă la fel ca paznicului de semnături în copilărie şi pletele ei fără sfârşit când apăreau întâii porumbi buni de fi ert care mă fac să o chem în ajutor. şi trebuia să-l fac să nu mă controleze în traista Ambele capete ale singurătăţii cu buruieni pentru porc sunt nişte bolovani vechi de biserică. culese din lanul de la marginea satului. Realitatea, străveche pedeapsă, Ce târziu mereu şi mereu ca o dădacă îndărătul meu făcându-mă să par aproape cretin La lumina femeilor tinere şi a trandafi rilor şi-i mai spun şi săru’mâna prin tine mă uit la cea care erai mamă cu cele o mie de voci ale sale ca printr-un ou la bănuţul de ceaţă cu imboldurile ei în permanenţă noi şi degeaba îţi faci din pensie aripi imprevizibile încă mai ai nevoie de sapă la care se adaugă visele tulburi cu morţi, aşa cum aveai nevoie de mine luându-mi absolut totul în ziua în care ne spălai rufele şi aripile cu care îmi acopăr ochii „aruncă la orătănii spice – ziceai – şi repetatele surâsuri ale tale iubito, pag. 9 Caietele „Columna” nr. 1/2011 Fericirea de a fi condamnat de confraţi Al. Florin ŢENE Mai întotdeauna la români s-au adeverit, de- Anton Dumitriu, Sandu Lieblich, Sandu Tudor, alungul istoriei, apoftegmele „Să moară şi capra George Marcu, Tudor Popescu, Dumitru Borşa, Mai târziu, Cezar Petrescu este acuzat că a pla- vecinului” sau „Nimeni nu este profet în ţara lui”. Paul Sterian, Fane Vlădoiu, Popescu-Prundeni, Al. giat din Maupassant în revista „Lupta”, 3, nr. 853 În acest sens Panait Istrati spunea: „Câtă vreme Mironescu, Radu Budişteanu, Nichifor Crainic, din 14 oct.1924, p.2, tot de către un „confrate”, pe un secret e ferecat în tine, e robul tău. Cum l-ai V. Voiculescu, Mircea Vulcănescu, Ion Caraion, nume Romulus Dianu, şi că în „Bucureşti, oraşul spus altuia eşti tu robul lui!”. Condiţiile istorice Nicolae Balotă, Adrian Marino, I.D. Sîrbu, Ştefan pătimirilor” ar fi „luat” din „Istoria Bucureştilor” au impus şi trădarea din partea confraţilor, precum Augustin Doinaş, Leonid Dimov, Petre Ţuţea, Petru de Ionescu-Gion. Iuda a făcut-o cu Iisus, intelectualul devenind ro- Pandrea şi mulţi, mulţi alţii. bul secretului. Aproape de noi... Mircea Cărtărescu este acu- Un caz aparte, asemeni lui Iuda, este al epi- zat în „Săptămâna” din 1981, tot de un „confrate” După ocuparea României de către armata scopului Antim de Buzău care i-a trădat şi predat care făcuse pactul cu Securitatea, că ar fi plagiat în sovietică(rusă) şi impunerea cu forţa a unui regim miliţiei şi securităţii pe cei adăpostiţi în Mănăsti- „Levantul”! de sorginte comunistă a început prigoana împotri- rea Vladimireşti-Ploscuţeni care luptau împotriva va intelectualilor şi a tuturor persoanelor, indife- puterii ruseşti instalate în România, grup format Chiar eu am fost acuzat de plagiat în romanul rent din ce clasă socială făceau parte, ale căror din foşti ofi ţeri din Armata Română, intelecuali şi „Insula viscolului” în care am înserat, ca intertex- idei şi manifestări erau suspectate că ar fi împotri- călugări. tualitate, cu ghilimelele de rigoare, o povestire va noului regim. Un rol important în arestarea şi despre care personajul meu spunea că o citise într- închiderea acestora l-au avut „iudele” din preajma Cristian Tudor Popescu în cartea sa „Timp o carte, a unei scriitoare necunoscute. Motivul fi - celor ce se opuneau regimului şi care aveau alte mort”, apărută la editura Polirom, 1998, p.11-16, în ind răzbunarea pentru un articol publicat în presă idei decât cele marxist-leniniste. Aceştia erau cu- contextual celor afi rmate de mine, numeşte pe Sa- în care arătam: că o parte din scriitorii clujeni care noscuţii, chiar aşa zişi prieteni ai celor anchetaţi şi doveanu, Arghezi şi G.Călinescu „mari ticăloşi”, au lucrat în sistemul propagandei de partid (ziare, întemniţaţi în gherlele morţii. Fără sprijinul aces- fi indcă au făcut pactul cu organele comuniste, însă reviste, edituri, teatru...) au colaborat cu securi- tor cunoscuţi şi „prieteni” sau confraţi mâna lungă îi numeşte şi „mari scriitori”. Trebuie amintit că tatea ceauşistă. Dădeam şi nume, acestea ulterior a securităţii nu ajungea la victime. în timpul când M. Sadoveanu a fost preşedintele m-au acuzat de plagiat. Marii Adunări Naţionale a refuzat să comute pe- Exemple sunt destule! deapsa cu moartea a unui ţăran care nu dorea să se Unii exegeţi ai literaturii universale, chiar şi de înscrie în colectivă. Urmare acestui fapt, bietul om la noi, susţin că dacă opera rezultată dintr-un aşa Scriitorul Marcel Petrişor a vorbit în redacţia a fost executat. zis plagiat este net superioară faţă de cea de la care „Teatru”, în 1957, că urmează mişcări studenţeşti s-a „inspirat”, acest act este în folosul literaturii şi şi unul din confraţi l-a turnat la Securitate, iar Şte- Un alt caz al trădării din partea confraţilor este culturii în general. Georges Maurevert în „Cartea fan Aug.Doinaş a fost arestat pentru omisiune de cel al lui Lucian Blaga. Chiar asistentul lui l-a tră- plagiatelor” arată cazuri celebre care s-au folosit denunţ, făcând un an de închisoare. dat şi a susţinut să fi e exclus de la catedra pe care de acest mijloc, cum ar fi : Dante, Voltaire, Milton, o avea la universitatea clujeană. Shakespeare, Diderot, Stendhal şi mulţi alţii. Paul Goma a fost condamnat la 2 ani de închi- soare şi cinci de deportare în Bărăgan pentru că la Plagiatul, pirateria intelectuală şi condam- „Poţi cere unui virus să iubească alt virus?” un seminar la Şcoala de Literatură a citit un frag- nările pe nedrept ment de roman în care critica regimul comunist. Aşa cum spuneam la început, „fericirea” ne Cineva din colegii săi prezent la seminarul de cre- Condamnări pe nedrept, privind plagiatul, au vine de la „confraţi”, aceasta datorită unor minori aţie l-a turnat. fost făcute la adresa multor scriitori din literatu- scriitori. Vorba aceea: „Fereşte-mă Doamne de ra română. Situaţie pe care o includ tot în contex- prieteni, că de duşmani am eu grijă”. În acest con- Ion Caraion, după ce iese din închisoare în tual trădării, având în vedere că timpul şi-a spus text se pune întrebarea cu un gust amar: „Cine mai 1955, întocmeşte o listă de scriitori care aveau ne- cuvântul constatându-se că aceste „condamnări” spală de noroiul aruncat în marile noastre perso- voie de sprijinul din Vest, această listă este văzută nu s-au confi rmat. Ele fi ind făcute din alte cause nalităţi?” Datorită acestui „noroi” denigratorii au de un confrate în 1958 şi îl reclamă la securitate. şi motive. Printre acestea fi ind invidia, dorinţa de rămas cu numele în istorie. Vorba lui Cioran: „A-ţi În urma acestui denunţ este condamnat la moarte notorietate prin atac la o mare personalitate. Aceşti iubi aproapele este un lucru de neconceput. Poţi pentru „uneltire împotriva orânduirii legale”. I se denigratori au crezut că lovind în confrate şi dând cere unui virus să iubească alt virus?”, sau: „Cei comută pedeapsa în detenţie pe viaţă şi în 1964 din coate poate să ajungă în fruntea breaslei. vechi au avut muzica prin care se clădeau de la este graţiat. sine zidurile Tebei, modernii au născocit pe aceea Nicolae Bălcescu în „Românii subt Mihai Vo- care ar fi în stare să dărâme piramidele...” spunea Alice Voinescu (1885-1961) a fost arestată în ievod Viteazul” a urmat, prin plagiere, fi rul poves- N.Iorga. 1951 pentru conferinţele ce le ţinea în clandestini- tirii lui Florian Aaron. tate organizate de Petru Manoliu. Aşa ca cei amin- tiţi mai înainte şi aceasta au fost turnați de unul din Al. Dobrescu susţine în „Pirateria intelectuală” confraţi care participa la aceste întâlniri. Acelaş că Letopiseţul de la Putna a fost plagiat, acelaşi lucru i s-a întâmplat poetului Constant Tonegaru lucru scrie şi despre Nicolae Milescu, însă Daniela (mort 1952), fi ind arestat şi condamnat. Dumbravă în „România Literară” Nr. 41 îl comba- te spunând că: „Nicolae Milescu nu a plagiat...”, Interesant este cazul lui Petre Pandrea (1968) iar Ioan Simuţ vine cu argumente în apărarea Le- care, fi ind disident de stânga, îi critică pe comu- topiseţului, arătând că „acesta a fost inspirit din niştii români, astfel este arestat, anchetat brutal de povestiri fără autori ce circulau ca folclor... deci nu securitate şi închis. este un plagiat”. Acelaşi autor spune că dascălii de manuale şi cursuri universitare: P.T. Cernătescu, Zeci de scriitori au suferit pentru ideile lor în latinistul N. Quintescu, Titu Maiorescu, în „Cur- timpul terorii comuniste. Activiştii de partid, unii sul de logică”, prelund pasaje întregi din Vischer, proveniţi din breasla scriitoricească (A. Toma, So- Eminescu, Caragiale şi alţii ar fi plagiat din plin. rin Toma, M. Beniuc, Z. Stancu, etc.), au „pus umărul” la impunerea realismului socialist în lite- Al .Grama în 1891, la numai 3 ani de la moar- ratură şi în general în cultura românească. Urmare tea lui Eminescu, publică o broşură „M. Eminescu. acestui fapt, scriitorii care nu s-au aliniat acestei Studiu critic” unde poetul naţional este acuzat de doctrine au suferit rigorile legilor, fi ind anchetaţi plagiat. Doar Al. Macedonski a jubilat şi l-a felicitat de securitate, bătuţi, schingiuiţi şi apoi închişi. pe autor! Unii din ei murind între zidurile închisorilor de la Sighet, Gherla, Piteşti, Malmezon, etc. În 1901, în două aricole consecutive publica- te în „Revista literară” şi semnate cu pseudoni- „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră” mul CAION, adevăratul nume de „confrate” fi ind C.Al. Ionescu, îl acuză de plagiat pe Ion Luca Ca- Exista pe atunci o lozincă promovată de acti- ragiale în „Năpasta”. Acuzaţie dovedită, ulterior, viştii de partid cu veleităţi scriitoriceşti: „Cine nu ca fi ind nefondată. Tot în acelaşi an, Demostene este cu noi, este împotriva noastră”. În baza aces- Russo publică o serie de articole în care argumen- teia au fost arestaţi sute de scriitori, printre care: tează faptul că „Învăţăturile lui Neagoe Basarab Traian Brăileanu, Gane, Ion Petrovici, Radu Gyr, către fi ul său Teodosie” sunt plagiate. Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 10 POEME Eugen Evu

şi umbra lui mă lovea sălbatic şi ritmic sub coaste lovea Sus, sanctuar purtat pe umeri, viu, La domnul-zeu pe munte străveziu u inima îmi muşca.

v În Kogaion, eu iarăşi om să-i fi u...

E gând călător îmi ardea

n - „Sălbăticiune!”-mi urla e inuman şi mă lovea... Au leroi-ler şi aina daina da g

u Tatăl şi Mama şi fraţii şi fi ii Eu m-am cântat şi povestit aşa Eugen Evu E Eugen şi încă ceva. Cineva Audă luna, soarele şi-o stea Audă luna, soarele şi-o stea! se mai rugau a uita... Uneori îngerul parcă nu mai era. Arta poetica – Imn către Adayon Luna pienna Şi clorofi la scrie-n tulburare Înnoptez, răsărind Exagerezi Adayon – moartea Ce sângele-ţi dă ramură şi fl oare... din metatext nu cântă. Sânii tăi alăptează Împing în sus aortele-i primare iese-n purpură iluzii. Nu de goliciunea vizibilă Redând luminei verbul viu, din fl oare. Luna. teme-te, ci de groapa de înger.POEME * Adayon, eu eram levitaţia, eu Sunt plante chinuite ce din umbră Jocul Poeziei închid ochii să văd nirvana Pe-aracul invizibil în spirală mica nemurire a clipei. Intră Ating cu trepidaţie astrală Călare pe umbre lungi, în rezonanţă cu livezile Domnului Orgasmul radiestezic, ce adumbră. moarte, nu ne mai ajungi lasă-te dusă desculţă prin roua * sau îţi râzi, moarte, de cine Edenului dacă ochelarii se sparg Eu sunt boltire-asemeni cu a frunţii … că visăm văzând prin tine? pisează-le dioptriile mărunt BeţiPrivireaa d îţi aducee –nt visi maproapep Şi din salt în ceea parte şi învaţă să pictezi cu ele Clar- depărtări ce le sărută munţii ne ferim intrând în carte: icoane cu fecioare adormite Şi gemene talazuri peste ape… adumbrită, răsfoieşti pentru însămânţare * dar citind, proasto, poveşti! şi înviere din vii. Vezi sferic ! Ochiul gemelar Vezi? Noi suntem, tu nu eşti. Orizontal nadir, clpesidră! cântă Avamaria Balada la Kogaion Inversul timp duratelor de har În naosul de tâmple te cuvântă. Timp din mine * Pe drumuri vechi, bătrâne pietre tac rupt a se-ntoarce Zădarnic pun zăbranic mincinoase Ca scrieri primitive-n val de veac cu aur îngheţat Bătrâne cărţi, mumii ale stihiei, al avarelor Parce. Cât ardem în cristelniţa de oase Sfărmate urne vântul le sărută ... Cum acest licurici Străpurul duh uman al poeziei pui de stea Fântâna s-a surpat de vânt băută . în lacrima mea, Prin care singur lupţi cu-al nebuniei în palma mea. Acolo un copil desculţ, cândva, Suntem seminţele A învăţat sărutul prin a bea învăpăiat crepuscul dând să scape... timpului lor o cuget al meu, vânător Cum, mai târziu, din dulce mâna ta Vedem boltit, ca zarea ce pe ape ca umbra norilor, Cum mai târziu din dulce mâna ta... Tălăzuie catargele şi norii Învinuirea cea mare Ochii rotunzi ritmând priviri sub pleoape, vine cu iarba, o seceră vântul, Prin vrana de ulcior sonor din lut A timpului rotire-o zboară-n zorii... o arde poezia în transfi gurare Cu-ntredeschise buze un sărut ... Avamaria e însuşi CUVÂNTUL! Tu, prin iubire-n sferic aşternut Să iarăşi văd, când ochii mi-i închid, Tăiat mi-l vindeci doar cu un sărut. Lupta cu memoria freaticPOEMEă Cuvânt Desculţ prin Raiul de sub gând Îngerul acela neomenesc nu-mi vorbea, Semantica celestelor libaţii ordin da, poruncea. Cu fruntea-ngenunchind boltite spaţii Îngerul avea umbră şi umbra aceea de fapt îmi striga: Eheu! Au răguşit strigând năuci înghite această carte, fi ule, Nume străin de cuiburi, ppuiui ddee ccuciuci şi fără cuvânt adevăr îţi voi da. Pe-atlazuri de smaralde cucuruzii Nu l-am primit, el prin vis mă lovea Foşnind precum pădurea de iluzii şi din genunchi m-am uitat steaua mea surâdea. Şi leroi-ler şi aina daina da Îngerul gelos, umbra lui Eu v-am cântat şi povestit aşa mă lovi, repetat mă lovea: Audă luna, soarele şi-o stea, eu sunt îngerul, Audă luna, soarele şi-o stea! înghite cartea, memoria mea! - Îngere, ba! Şi invers Timpul cheamă, a străbate Ba! am strigat şi strigătul meu Misterul amintirii secerate cântec se făcu şi cu Înger căzut se lupta - „Eu îmi sunt îngerul, nu eşti tu îngerul, În veghea dintre somn şi despărţire .... umbra cu solzi înghimpată, ho-ha!” Fântâna mea, mireasa mea, iubire A urlat înfi erat Redă-mi îmbrăţişarea-n cumpănire. pag. 11 Caietele „Columna” nr. 1/2011 POEME Crepusculul lacrimilor Emil Paraschivoiu

Sorina Sandu toleranţă, toleranţa însăşi făcută carne. Nu cuvintele ne apropie de Dumnezeu, ci 6. Formula... prin lacrimi ajungem la cunoaşterea cerului. Există lacrimi misterioase care dorm în adân- ...sub care-mi indexez a-biografi a curile sufl etelor noastre. (am fost tentat să scriu: abia-grafi a) nu este decât un artifi ciu, de prezentare Nu e nimic mai dulce decât trezirea lacri- (o strategie de enunţare) milor în mijlocul vidului, astfel ele singure pot a unor informaţii (deformaţii, exprima focul sufl etului. conformaţii, reformaţii, performaţii, preformaţii). 7. Creator Uneori am impresia că nu vedem cu ochii, ci cu lacrimile noastre. Câmpul vizual al unei Creator participativ lacrimi este infi nitul. familia de cuvinte (sic) de care doresc să-mi leg, „istoria” O lacrimă poate exprima, în acelaşi timp, se compune din sic / sâc: regretul de a fi pierdut paradisul şi bucuria de (adică) sică, sicar, sicativ, a-l regăsi. Aş vrea să fac din toate lacrimile sici, sicilian, sicitate, sicofant mele un drum spre Regatul cerurilor, dar prea sicologie, sicolog, sicomor, sicozis, des, ele nu sunt decât pietre oarbe în deşert. sicriu, sictir(i), sic transit...; sâc, sâcâi, sâcâială, sâcâitor, Numai muzica poate traduce limbajul lacri- sâcâit, sâcologie, sâcolog) oricine mai ştie şi alte cuvinte milor făcându-l universal. în sic sau sâc Biografeme postume este rugat să le adauge Isus care plânge reuneşte lacrimile umani- – Creatorul – la cele de mai sus tăţii întregi... lacrimile sale sunt porţi deschise întregind astfel, creator, în cer. 1. Deveninţă participativ, nu? lista!)... Mi se întâmplă uneori să plâng cu prietenii Lipsa modelului în carne şi oase mei. Astfel lacrimile noastre devin dialogul (a Tatălui ideal?) 8. Haosmos inimilor noastre. a făcu ca viaţa mea să devină o continuă căutare. Privind o fotografi e Dacă naşterea înseamnă zorii lacrimilor a atelierului londonez 2. Crimă al lui Fr. Bacon, noastre, atunci moartea ar fi crepusculul tutu- mi-a revenit în memorie ror lacrimilor? Primele sensuri sunt simţiri. mai vechea mea dilemă! Educaţia ucide mitul. ordinea sau haosul; Când mă gândesc la sfi nţi, sunt tentată să pentru un creator (cunoaşteţi spun că ei ne-au învăţat arta de a plânge. 3. Natură altul decât Dumnezeul Bibliei, cel cu lumea făcută ex nihilo?) Prin Adam au ajuns lacrimile în lume. Du- Student, mă plimbam pe Academiei ordinea e echivalentă cu moartea, cem în noi o parte din aceste prime lacrimi, ele cu o frunză prinsă în piept pentru viaţa de toate zilele, zac în culcuşurile profunde ale sufl etelor noas- (exact pe locul în care alţii dezordinea sau haosul tre. îşi etalează decoraţiile!) sunt însăşi moartea... recomandându-mă trecătorilor: natură moartă cu frunză. 9. Iubindura În momentele de mare tristeţe mi se pare că aud în mine ecourile tardive ale unei lacrimi 4. Scrierea ...abia acum (recitindu-mă) originare. observ De când am început să scriu că atitudinea mea Lipsa lacrimilor, sau seceta sufl etului, mă nu fac altceva decât să parafrazez: faţă de voi îngrozeşte atât de mult! Atunci visez la o la- repropun o postură, a fost ezitantă, ambiguă: crimă infi nită care să-mi poată invada deşertul alta decât cele clişeizate; alternativ (dacă nu simultan: interior. o stare de scris, în cadrul aceleiaşi pagini), o neînstare de scris/scriere, am vrut când să vă reduc, În apropierea lui Dumnezeu orice lacrimă o nestare scriiturală, când să vă agresez: cuibăreşte un surâs şi pacea se aşază în avalan- un neastâmpăr, v-am iubit urându-vă; şa plânsurilor. o clipă de răgaz sau de reculegere v-am urât iubindu-vă. explodând în chiar clipa următoare în frânturi, în ţăndări – Numai poeţii transformă lacrimile în cuvinte. toate excentrice: cuvintele... Există sfi nţi care au harul lacrimilor, iar fo- 5. Aparenţa cul lacrimilor i-a orbit...

Aparenţa mea Şi dacă mările şi oceanele n-ar fi decât la- agonizează în mine crimile strămoşilor noştri nostalgici după Pa- (şi odată cu mine) radis? o sensibilitate generoasă, deschisă tuturor lucrurilor şi fi inţelor, În faţa morţii, omul tace, dar lacrimile sale nediscriminatorie... primitoare de tot şi de toate încep să vorbească despre o altă lume devenită (hanul deschis la răspântie transparentă pentru ochiul sufl etului. al lui Gide al fructelor) Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 12

Spre un nou început al literaturii noastre tinere de azi

Horia Muntenuș

... „războinicul tăcut moare mereu singur” - o pro- poate pleca un debutant. Va trebui să afl ăm, însă, hipnotizaţi lumina soarelui şi totuşi nu o simt». poziţie care denotă un scriitor profesionist fi gurează deodată cu el, unde va ajunge. Fiindcă nimeni, chiar Fiindcă, de la Freud, deja ştim că artistul se (auto) emblematic în fi nalul primului paragraf al prologului nimeni nu îi poate profeţi împlinirea. Poate tocmai de psihanalizează. cărţii lui Silviu Doinaş Popescu. Ce înseamnă să fi i aceea ni se arată atât de stranie şi de paradoxală o ast- Cartea «ASTROLAB PENTRU STEAUA MOR- „scriitor profesionist”? Poate ştiinţa de a scrie, poate fel de propoziţie, atât de ciudată şi de contorsionată. GANA» a tânărului Silviu Doinaş Popescu uimeşte revendicarea de la lecturile solide, poate talent, poate - „războinicul tăcut moare mereu singur” (o parafrază chiar din primele ei fi le. Benefi ciază de o prefaţă a efortul de a esenţializa sinele tău, ca autor, sau sinele a celebrului titlu de roman aparţinând scriitorului ger- regretatului scriitor-critic literar Valentin Taşcu - cititorului (lumii). Poate răbdarea de a rezista la masa man Hans Fallada). Cumva ar putea muri altfel, decât frumoasă prezentare, pertinentă şi onorantă, fi indcă de scris, răbdarea de a cunoaşte pe măsura înaintării singur, vreun războinic mai gălăgios? Abia acum refl ectă o abordare extrem de serioasă. Surprinzător în elaborarea textului literar, poate răbdarea de a iden- vom putea observa un adevăr, adevărul, nu doar al însă e faptul că volumul autorului e întâmpinat de un tifi ca acele cuvinte comune emoţiei tale şi emoţiei inutilităţii, ci şi al imposibilităţii existenţei «scriitoru- studiu introductiv amplu semnat chiar de către tatăl lectorului tău invizibil. Dar „profesionist” înseamnă lui amator». Căci, din moment ce resimte nevoia de debutantului, poetul, exegetul şi universitarul Ion şi altceva decât „amator”? Unul dintre răspunsurile a scrie, resimte şi nevoia unui act de supremaţie asu- Popescu Brădiceni. Un fapt inedit, pecete grea pusă posibile poate fi cartea acestui tânăr afl at la debut. pra oricărui alt act al existenţei sale. Aici cred că se pe debutul editorial, de altfel fulminant. Când avem Nu e uşor să scrii o carte. Înseamnă să te răneşti întâlneşte conştiinţa artistului cu nevoia libertăţii sale. în faţă un scriitor de prestigiu, un estetician şi istoric prin desişul capcanelor ce se ivesc la tot pasul pe dru- «Ea era soarele întunecat de rădăcinile adânci ce literar de mare valoare cum este avangardistul uni- murile aspre, adesea, alese. o legau de istoria fadă... şi aştepta... umbra lui să o versitar Ion Popescu Brădiceni, afl at pe culmile ma- ... „războinicul tăcut moare mereu singur” devine salveze şi să o treacă peste Styxul propriei fi inţe». turităţii creaţiei sale, în puterea vârstei şi în sinteza „scriitorul tăcut moare mereu împreună cu cititorul”. Iată răspunsul tânărului Silviu Doinaş Popescu la elanului, recomandându-şi fi ul la debut, avem în faţă E, fără îndoială, idealul „scriitorului profesionist”. întrebările: «Ce este literatura?» şi «Ce este scriito- un act de mare curaj al proclamaţiei. Idem, impetuo- Dar de ce ar fi un scriitor „amator”? Emoţia cuvin- rul?». sul fi u se revendică, prin solicitarea şi acceptul aces- telor, cea care le dăltuieşte pe pagina albă şi trezeşte «Cine este acel chip mort care se refl ectă în undele tei recomandări, de la un ceremonial al manifestului. rezonanţe în sufl etul cititorului - emoţia, aceea, poate lacului?» - chiar aşa: poate fi chipul chemării inexo- Făptuitorii anunţă viitoare fapte fără precedent. fi ea profesionalizată? Un astfel de gând, fără îndoială, rabile pe care o exercită asupra artistului acea forţă Şi, pe acest deziderat, dau şi eu girul, fără oprelişte ne-ar distruge orice încredere. De ce ar scrie însă un misterioasă căreia noi nu îi vom pronunţa numele? a speranţei, căci metaromanul poematic al tânărului amator? De ce ar publica? Poate că din chemările «Şi cei care nu dorm niciodată, de frică să nu Silviu Doinaş Popescu reprezintă un nou început pen- amăgitoare ale profesionalizării. Fiindcă ştim de unde se rătăcească ei prin apă în locul umbrelor, privesc tru literatura tânără a zilelor noastre. POEME Zenovie Cârlugea Lumină lină Tot sârguind spre rugăciune, acest lăcaş de-nchinăciune 1 O, îngere strălucitor, scoate din lanţuri pe martir Părea un galeon pe valuri ucigătoare fără Tine! Şi-ncercuieşte-i fruntea cu văpaie de lumină lină! Departe, în singurătăţi, unde de Cer albi munţi se-anină, Pe dunga mării se iveşte un Soare înroşit de slavă, Am pregustat murmur de schit, cu toacă şi lumină lină. 3 Şi un prelung covor de raze se desfăşoară pentru Tine, Amurgul lumii s-a lăsat, puţini sunt cei ce pot vedea Pe după creste albăstrii se cobora, portocaliu, Noroiul spornic pustiind în margini de lumină lină, Iar harul făr’ de înserare, întru de-a pururea-i trezvie, Un soare eşarfând pe văi lungi umbre de lumină lină. O tunică adamantină dă tuturor ce sunt cu Tine. Scârbit de toate, Dumnezeu s-a înălţat şi ne-a lăsat O pasăre trecu ţipând peste pădurea de arini, Cu faţa în bătaia morţii, cerşetorind lumină lină… O, Doamne, lumea încercată de spornica deşertăciune, Lăsându-se pe vechea turlă în slavă de lumină lină. Şi de amarul greu, te-aşteaptă, cu mare râvnă, azi, pe Tine, Pline de griji se-arată azi icoanele ce tainic plâng Simţii atunci cum dintr-un colţ de ţintirim foiră stins Şi în mieznoptice vegheri se-nnimbă de-o lumină lină, Ca o făclie de răşină tot însetată de lumină, Ghirlande de omăt şi roze – metanii în lumină lină… Ca rugul cel nears – prin care primenitori venim la Tine… Se-aude-un freamăt din adânc şi-un ros de cariu în văzduh, O, cum pluteam fără dorinţi, într-un ocean de fericiri, - Când rugul sinelui cerşea taborica lumină lină! Cumplită vreme va veni! O, de-am vedea lumina lină Azi n-aş putea să-mi amintesc, în câte stele s-a răsfrânt, Ca-n heruvimice oglinzi, dorul de cea lumină lină… Cum, la sufl area morţii, ea, în vâlvătăi se va-nălţa! Şi toţi cei mântuiţi vor bea din cupe vii lumină lină… 2 Se-ntunecă la orizont povestea păcătoasei lumi Zugravul vechi lăsă pe zid o aspră zare de sărut Şi fulgere în noaptea grea ne amintesc lumina lină, Şi din aceasta răsări o fl oare de lumină lină – Armaghedonul va spori, înrourând aureole, Ca dintr-un vas se revărsa pe chipuri aspre de monahi, Povestea Rugului aprins – ca stâlpul de lumină lină… Preadulce, Duhul Sfânt… – imens fu rugul de lumină lină!

Au tresărit pe-arcade reci prelunge feţe de martiri Într-un pridvor de mănăstire… Şi-n candele veghea cu dor, plăpândă, o lumină lină.

Într-un târziu, peste păduri, se-aud bufnind îngeri căzuţi… Într-un pridvor de mănăstire au înfl orit cu sârg oleandrii, Fuşteii Scării tot sporind sub paşi uşori lumina lină, Şi fl uturii în largi ocoluri cădelniţează pentru Tine,

Că-n isihia lor dedaţi, chilia se dezmărginea E o amiază-nvăluită în slava cea revărsătoare, Dreptrugătorilor, gustând noesica lumină lină… Când chipul sfi nţilor tresare-n raza venită de la Tine…

Aproape-i clipa – la un semn din alba criptă va mişca Ca o făclie primitoare, cu turlele în aşteptare, Un snop de oase, ce de mult aşteaptă în lumină lină – În murmur tainic de-nserare şi-n toată clipa, către Tine, pag. 13 Caietele „Columna” nr. 1/2011 IN MEMORIAM Poetul-Erou Ion Gheorghe Angliţoiu, omagiat şi comemorat, la Hobiţa lui Brâncuşi Ion Predoşanu Oamenii de bine şi marii „vinovaţi” pentru mi- promisese lui Tănasie Lolescu că va fi prezent, dar a specii literare: proza şi dramaturgia în versuri. A ci- nunata omagiere şi comemorare a Poetului Erou Ion preferat să rămână la Barul lui Ionel Purice, la o ca- tat câteva fragmente din cartea semnată de Ion Mo- Gheorghe Angliţoiu(1913-1942), întâmplată pe 10 fea, cu alţi apropiaţi. De văzut, i-am observat numai cioi, ca să vadă urmaşii cât de mare era talentul celui aprilie, la Hobiţa, în satul care l-a dat lumii nu doar pe consilierii locali Constantin Fuiorea(PRM), Ion omagiat. De referinţă rămâne povestirea călătoriei pe marele creator al sculpturii moderne universale Susanu(PDL) şi Pantelimon Tivig(PNL), ultimul ca Bucureşti-Târgu Jiu, cu trenul, şi apoi pe jos până la Constantin Brâncuşi, ci şi pe poetul căzut la datorie, „informator” al primarului Florin Pavel. Hobiţa pentru a participa la sărbătorile Crăciunului. la Stalingrad, sunt mai mulţi. Aşa încât, în trecere, Cel căzut ca un erou, în stepa calmucă, atunci Şi poeta Luminiţa Berculescu, din Peştişani, dimpre- obligatoriu este să-i numim pe scriitorul şi profeso- când s-a rupt frontul, la Stalingrad, – Ion Gheorghe ună cu grafi cianul Gheorghe Nicolcioiu-Nixon, care rul universitar dr. Ion Mocioi, autorul unei munci Angliţoiu – a fost scos din cenuşa uitării nemeritate. a executat un foarte reuşit portret al sărbătoritului, de cercetare laborioasă, încununată în monografi a Cartea lansată la Hobiţa, prezentată, pe larg, într-o l-au omagiat cu evlavie pe sărbătoritul Poet-Erou „Poetul Ion Gheorghe Angliţoiu”, apărută la Editu- pagină a Gorjeanului, va fi completată şi adăugită, Ion Gheorghe Angliţoiu. ra „Academica Brâncuşi”, prin osârdia şi cheltuiala în măsura posibilităţilor, după cum a afi rmat autorul Iar hobiţanul Grigore Brâncuşi, mare iubitor şi omului de mare omenie şi cultură ing. Emil Huidu, Ion Mocioi, iar actualul tiraj va fi continuat, în aşa recitator de poezie, deşi îl ştie aproape pe de rost preşedintele Asociaţiei „Fiii satului Frânceşti”, dar fel încât cartea să ajungă la cât mai mulţi consăteni pe poetul Vasile Militaru, unul dintre modelele po- şi prin contribuţia lui Tănăsie Lolescu, venerabilul ai Poetului-Erou. etului omagiat, a început cu un citat din Vasile Mi- Lojii Masonice Săteşti Hobiţa, într-un fel sufl etul litaru: „După chip cunoşti o fl oare/ Ciocârlia după manifestării culturale. A ales moartea, în demnitate, cânt/ Aurul după culoare/ Iar pe om după cuvânt”. iar Primăria nu-l omagiază! A recitat, cu mult patos, două poeme sensibile ale Ideea scoaterii din uitare, O reconstituire a scurtei sale vieţi, din amintirile Poetului-Erou Ion Gheorghe Angliţoiu: „Scrisoare ca o sămânţă literară contemporanilor, ne-au scos în evidenţă un strălucit fratelui” şi „Frunză, lacrimă de toamnă”. Cu vreo doi ani în urmă, subsemnatul, am părăsit intelectual şi ofi ţer patriot. Se spune că un Ion Ungu- Bucureştiul spre a veni pe meleagurile natale. Ca re- reanu, consătean, îi fusese ordonanţă, în Regimentul Istoricul eroilor gorjeni dactor şef la cotidianul Gorjeanul, rămânând pe mai 18, din care Poetul-Erou făcea parte. S-au povestit Generalul în rezervă Constantin Ispas a ţinut un departe apropiat spiritului marelui gazetar şi Poet mai multe episoade din viaţa celui comemorat. Fos- discurs memorabil despre eroismul gorjenilor în cele Naţional Adrian Păunescu, colaborând aproape săp- ta ordonanţă, amintea că atunci când i-au încercuit două războaie mondiale. Domnia sa a lansat o idee, tămânal la revista Flacăra lui Adrian Păunescu. Ceea sovieticii Armatei Roşii, i-au întrebat pe fi ecare ce cu care nu trebuie să fi m neapărat de acord, oricât ce fac şi azi, cât îmi permite sănătatea, timpul şi înţe- sunt. Răspunsurile fuseseră: soldat, soldat şi tot aşa l-am respecta. Are imensul avantaj că a şi luptat în legerea fi ului Poetului Naţional – Andrei Păunescu. mai departe. Şi i-au trecut de-o parte. Când l-au în- al doilea război mondial, a fost profesor universitar Ei bine, pe atunci, adică acum vreo doi anişori, la trebat pe Angliţoiu, acesta putea să mintă că-i tot la Academia Militară, timp de 15 ani, dar mai este o cafea, am povestit o întâmplare de pe vremea când soldat şi ar fi ajuns în prizonierat. Demn şi mândru, şi absolvent al Academiei de Muzică şi al Facultă- eram elev în clasa a III-a. Amicii cu care-mi sor- patriotul a preferat moartea prin împuşcare, rezerva- ţii de Cibernetică. Între altele, domnia sa are merite beam cafeluţa se numeau Ion Mocioi şi Ion Popescu tă ofi ţerilor, şi a spus răspicat: „Ofi ţer”. extraordinare şi ca istoric militar. Anul trecut, a fost Brădiceni. Ambii, scriitori prolifi ci şi poeţi. Le spu- Din păcate, mai toţi primarii comunei Peştişani invitat la Roma, unde a avut loc un simpozion inter- neam cum, într-o primăvară, elevul Ion Predoşanu se de până acum au refuzat să-i acorde titlul de „Fiu naţional organizat de Universitatea „Sapienţia” şi de plimba pe marginea râului Bistriţa, învolburat tare, de Onoare al comunei Peştişani”, deşi nea Tănasie către Statul Major al Armatei italiene. Manifestare la ca mai totdeauna când se topeau zăpezile la munte. Lolescu încă mai trage nădejde că se va întâmpla cu care armata română refuzase să participe, iar domnul Pe timpurile acelea tulburi, oamenii îşi aruncau de Poetul-Erou Ion Gheorghe Angliţoiu. Curând, îm- general în rezervă, care mai este şi preşedintele Aso- prin case cărţile apărute înainte de venirea comuniş- preună cu familia, se va pune o placă comemorativă ciaţiei veteranilor de Război din Gorj, a participat ca tilor la putere. Ei bine, de frica securităţii, am găsit pe casa lui, din Hobiţa. persoană privată. Ca un amănunt, cheltuielile de de- aruncate în Bistricioara, afl uent al Bistriţei, o droaie plasare i-ar fi depăşit „solda pe vreo trei-patru luni” de cărţi ude şi încă neluate de apă. Cartea – o muncă plăcută! şi se gândea să decline invitaţia. Până la urmă, orga- Am ales dintre ele, vreo câteva, le-am uscat, şi A număra cărţile scrise de cărturarul Ion Mocioi nizatorii au insistat şi au motivat că domnia sa este apoi am citit, atât cât puteam citi. Ei bine, după pes- este difi cil şi pentru autorul împătimit brâncuşiolog, singurul istoric militar din Europa care este şi parti- te 50 de ani, nu mi-a părăsit memoria versul refren cel mai valoros în viaţă – temă care l-a inspirat la cipant la cel de-al doilea război mondial. La cei 86 al unei poeme de hobiţanul Ion Gheorghe Angliţoiu. scrierea a vreo opt volume avându-l ca subiect pe Ti- de ani ai săi a scris şi tipărit, pe propria-i cheltuială, Care zice cam aşa: „Lerui, doamne, Ler”. Nu-l pri- tanul de la Hobiţa. Apoi poezia, culegerile de folclor vreo cinci cărţi remarcabile, printre care „Generalii cepeam, ca lumea, nici atunci şi, posibil că nici acum şi monografi ile-i numeroase şi ele. Destăinuindu-se, gorjeni – bărbaţi ai datoriei” ori „Nemuritorii”. Are în totalitate. Interlocutorii s-au arătat interesaţi. Uni- Ion Mocioi a recunoscut: „Pentru mine a fost o mun- în lucru alte patru cărţi, printre care câteva despre versitarul Ion Mocioi nu auzise de poet, iar poetul şi că extrem de plăcută, pasionantă. M-am deplasat la greaua pierdere de dascăli şi intelectuali gorjeni, pe fi lozoful, tot universitar, ambii la Universitatea „C. Bucureşti, Petroşani, i-am căutat rudele în viaţă, m-a comune. Omul, generalul, scriitorul şi istoricul Con- Brâncuşi” Târgu Jiu, ştia şi titlul cărţii: „Pulbere de ajutat cu documente şi Tănasie Lolescu. Din păcate, stantin Ispas merită un interviu special, domniei sale stele”, că se găseşte la Biblioteca Judeţeană „Chris- cărţile în manuscris de care vorbeşte poetul nu le- îi revine sintagma: „Dacă nu scriem noi acum istoria tian Tell”, din Târgu Jiu, împreună cu un alt volum am găsit şi nu cred că se mai păstrează. Am recupe- adevărată a României, va veni Uniunea Europeană „Harfe”, de acelaşi autor talentat şi căzut în cel de-al rat încă cinci poeme inedite şi sper ca împreună cu cu istoria ei în care nu va mai pomeni nimic de eroii doilea război mondial. Eu, Ion Predoşanu, am arun- Mecena Emil Huidu să izbutim tipărirea unui volum noştri”. Cum este şi cazul lui Ion Gheorghe Angliţo- cat sămânţa, cercetătorul şi prolifi cul scriitor Ion al integralei celor trei cărţi apărute în timpul vieţii iu, dar şi al savantului Nicolae Iorga, care-ar fi trebuit Mocioi a dus munca şi ideea până la capăt. Şi iată Poetului Erou Ion Gheorghe Angliţoiu. Talentul i-a comemorat anul trecut. Din păcate, savantul care a o minunată carte, lansată în Hobiţa – vatra geniului permis să lase trei cărţi tipărite, dar talentul a su- scris cărţi esenţiale pentru România, dar şi pentru Eu- Brâncuşi. În care, iată dovada, s-au născut şi poeţi. combat în al doilea Război Mondial. Am demonstrat ropa, va împlini anul acesta 140 de ani de la naştere. că nu numai meşteşugurile populare au reprezentat Spre ruşinea noastră, a fost ignorat anul trecut şi nici Urmaşii poetului zona Hobiţa, care-a dat un geniu în sculptură, dar în 2011 nu sunt şanse să se schimbe ceva. şi scoaterea din cenuşa uitării şi un promiţător Poet dispărut, din păcate, prematur. Cu dragoste şi căldură umană, nea Tănasie Lo- Am fugit prin toată ţara să descopăr cât mai mul- Idei, propuneri şi vise! lescu a povestit minunate amintiri din vremea co- te documente şi manuscrise care să-l reprezinte. Îl În satul lui Brâncuşi, Ion Mocioi a anunţat că pilăriei şi adolescenţei poetului, participările aces- redăm comunităţii, ca un model de viaţă şi dăruire după busturile în bronz ale învăţătorului Tabacu, cel tuia la horele şi furcile, unde se-ntâlnea cu fetele. pentru ţară, pentru muncă şi artă. Să-l omagiem, că al sculptorului Brâncuşi, va mai apare încă o statuie, Tot domnia sa a prezentat şi familia Angliţoiu, cei el este o fală pentru Hobiţa alături de alte personali- cea a Poetului-Erou Ion Gheorghe Angliţoiu. plecaţi la Domnul fi ind uşor de văzut şi admirat în tăţi precum Brâncuşi, oameni născuţi cu toţii în sa- Profesorul şi scriitorul Ion Mocioi a lansat o idee pozele-portrete expuse la tabla neagră a unei clase tul Hobiţa.” Prof. univ. dr. Nicolae Brânzan a ţinut mai veche a sa şi a preşedintelui Asociaţiei „Fiii Sa- din Şcoala primară Hobiţa. Familia actuală era de o prelegere despre importanţa manifestării culturale tului Frânceşti din Gorj”, dr. ing. Emil Huidu, care faţă, emoţionată şi mândră că, în sfârşit, Poetul Erou cu totul şi cu totul deosebită, împlinind un gând de- insistă că ar trebui ca, la Hobiţa, să se facă exact a fost comemorat pentru prima dată, în satul ce a dat al lui Brâncuşi, acela de-a vorbi despre zestre de fru- ce-a făcut un preşedinte al Franţei la Paris, un Mu- lumii nu doar un sculptor celebru, ci şi un poet. Ce museţe a Oamenilor cu O mare şi a locurilor hărăzite zeu Constantin Brâncuşi. Pentru că Brâncuşi este, în n+a putut fi omagiat până-n ’89, din pricină că lup- de Dumnezeu din Hobiţa. străinătate, un nume care ţine loc de România. tase şi căzuse la datorie pe frontul din Est. Adică, În plus, dr. ing. Emil Huidu a propus acum trei fusese contra marelui „prieten” de la Răsărit, cu care Universitarii şi poeţii ani primarului comunei Peştişani şi Consiliului Lo- România era obligată să aibă anumite raporturi. Doi profesori universitari, ce se trag de pe ace- cal al comunei crearea unui Centru meşteşugăresc Spre a da şi o tentă de comemorare religioasă, leaşi meleaguri, care a u condus şi conduc destinele cu vânzare, prin care s-ar fi creat locuri de muncă. Tănasie Lolescu a reamintit că Poetul-Erou fusese o Facultăţii de Ştiinţe Juridice, mai nou şi de Litere, Idee susţinută şi de maestrul artist Gheorghe Chilea, persoană cu mare credinţă în Dumnezeu, iar un ur- a Universităţii „C. Brâncuşi” Târgu Jiu, Nicolae renumit sculptor în lemn. Iar Centrul să deţină un maş, nea Gheorghe, un om de foarte bună factură Brânzan şi Moise Bojincă au onorat manifestarea sediu propriu şi o sală de conferinţe unde să se ţină fusese Epitropul Bisericii din Hobiţa. Preotul satu- de omagiere şi comemorare prin prezenţa lor. Poetul simpozioanele „Brâncuşiana”. Aici, la Hobiţa, şi nu lui, Marian Paraschiv, a ofi ciat, cu mult har, o slujbă Nicolae Dragoş, gorjean din Glogova, n-a putut să la Târgu Jiu, ca acum. Vorba lui nea Tănasie Loles- de pomenire. Dinspre Primăria Peştişani, n-a venit vorbească despre scurta viaţă a Poetului-Erou, măr- cu: „Deocamdată, pentru Brâncuşi s-au făcut doar vreun semn ori vreo contribuţie. Însuşi primarul îi ginindu-se a glăsui despre poetul care-a atins şi alte manifestări festiviste. Nimic constructiv!” Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 14 POEME „Aleluia”...

(urmare din pag. 19) Pentru unul ca mine norma morală este satisfacţie morală. Pentru unul ca mine zborul păsării este şi satisfacţia Este o acumulare şi o aprofundare care zborului. premerg explozia unei lumi noi, lumea creaţiei. Pentru mine există o mare de cerneală, Nu „nemărginirea” realului o stăpâneşte poetul, Există aluviuni de cerneală. ci pe aceea a ambianţei sale lăuntrice care Pentru mine există o fertilitate a cernelii. prelungeşte şi eternizează realitatea. Aici este Pentru unul ca mine există o fatalitate a cernelii. el creatorul cu puteri absolute, liber de limite şi Norii au fost câteodată de cerneală. de contradicţii sterile şi de aici izvorăsc, într-o Poate, câteodată, şi lacrimile. osmoză integratoare, neantul şi pământescul, Odinioară trasam labirinturi de cerneală. Purtam călimări. poezia nimicului şi poezia vieţii, reprezentarea Zgâriam hârtia cu tocul. Vremuri patriharhale. Astăzi plastifi em, virtualizăm. Inventăm surogate,clonăm. morţii şi a făpturii. Fertilizăm artifi cial carnea realităţii. Robotizăm şi „Lumea – scrie Arghezi – nu este aceea vocile, şi cântecele. care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Ne place infi rmitatea. Sunt la modă handicapaţii. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul Ioan Lascu Horcăim troglodit. Vrem să petrecem urlând, să cadă celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta. În pereţii. tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe Depeche mode Nu mai scriem, nu mai cântăm. dinlăuntru!”. Iată un convingător, patetic Tastăm, horăim. elogiu al imaginarului care se împotriveşte O pierdere de sine într-o viaţă de cincisprezece ani - Ne tragem singuri pe sfoară. morţii creând viaţă, căci închipuirea este taina oh, little fi fteen. Ne frigem la rotisor. din tainele sufl etului, aceea care face din nou O lovitură necruţătoare în timpane. Sec, nemilos, În tot acest timp stelele-n cer şuşotesc suspinând, ca în- cu putinţă plăsmuirea dintru început a lui ca o execuţie în Place de Grove într-un secol de fi er. totdeauna. O lovitură de graţie într-un templu de ruine. În tot acest timp pe pământ gropile se cască tot mai multe Dumnezeu şi scoaterea vieţii din nimic. Oribil de trist, ca praful anilor secetoşi. mai mari. Vor deplina unire! Aşa se explică de ce, pentru copiii din O pierdere de sine ca o desfacere a sufl etului în atomi. În tot acest timp dăinuie fl oarea de crin - „Marginea”, creşterea treptată a întinderii Nici un leac nu există - încetează şi veşnicia. Se scutură în răstimpuri în părul mlădios al fetei de pământ care îi înconjoară nu le satură Ca un fum într-o pădure uscată se şterge şi veşnicia. Capulet şi este din căpătâiul de piatră. foamea de depărtările spaţiului. Nici ridicarea Ca o prăbuşire defi nitivă în ceea ce nu are identitate În tot acest timp cerneala mea devine pârâiaş de argint. în mijlocul noii curţi mărite a unui paradis în ne - unde, în non - eu, în nonses. În ea se scaldă toate lucrurile. miniatural şi artifi cial nu-i hotărăşte să renunţe Oh, little fi fteen, n-ai fost decât o cifră oarbă înconjurată la vis. Nici dărâmarea gardului interdictiv, de Arte şi fi cţiune de ceea ce se numea pe atunci. către furtună (în această situaţie nemărginirea, O cifră oarbă care a mers pe picioare, apoi a mers pe Tu locuieşti într-o fi cţiune de-abia întrezărită odinioară, întinzându-se cuvinte. În închipuirea ta despre tine Oh, pretty fi fteen. Convenţionalism falsitate ipocrizie chiar din pragul casei), nu le satisface tânjirea. Pe faţă-i pojgiţa-i subţire Fiorul nemărginirii (al paradisului ce s-ar afl a Cogito A buboiului în care dincolo de orizont) se transformă într-un fi or Acest stâlp de lumină din inimă Zvâcneşte puroiul. Chiar aşa am spus - puroiul. dinaintea tainelor care zac închise în lucrurile continuă să mă ţină drept. Pe faţă este inima ta goală înconjurătoare şi al paradisului ucis de ştiinţă Stâlpul de lumină din inimă îmi susţine mintea. Ca un clopot de tinichea Ceea ce constituia un elan al zărilor Cugetul meu, meditaţia mea. Pe faţă e vanitatea pisicii nemăsurate şi o aspiraţie a nelimitatului cosmic Stau drept înlăuntrul meu şi cuget. Fiară pitică tigru-n miniatură devine o tentaţie a profunzimilor materiei Înlăuntrul meu stâlpul de lumină Care poate se crede unul din cele patru obişnuite. Paradisul nu trebuie să mai fi e stă drept şi mă gândeşte. Animale spirituale atunci când misterios, exotic, inaccesibil, ci trebuie să se Gândirea de mine este lumină de inimă. Ronţăie zgomotos un şoricel paralitic. normalizeze, să cadă în el însuşi pentru a-şi Dar inima mea întreagă este umbra vieţii mele în rai. Pe faţă este rânjetul gloriei Dar inima mea este în afară de umbră Curva care-şi dă poalele peste cap recupera din nou cele cinci dimensiuni: spaţiul, şi înlăuntru de stâlp de lumină. Şi îţi ţipă strident în ureche - timpul, mişcarea, materia, libertatea şi apoi să Este o privire a Celuilalt. Îi pot ţine chiar locului pe - aici se înalţe, iarăşi, complet recondiţionate, pregătit Prin apropiere pe la mesele banchetului să devină un altul, deloc utopic, ci preponderent Depeche mode II Unde nu încap decât cei goi ambiental cu Dumnezeu cu tot în el, pe post de Victoria amară a singurătăţii. Artifi cierii locali. vecin ori tovarăş de existenţă. Căci nu ar mai Singura victorie a amărăciunii. exista artă dacă n-ar mai exista religie. Depeche mode. Godzila II. Una din celelalte voci care exorcizează. Sau Înzestrat cu cel mai caracterizat geniu În off se petrece drama sunetelor - culori. Mineriade, ierni de plumb, guverne de tranziţie creştin în el, Tudor Arghezi demonstrează, după O apologie crepusculară. E destul de târziu. Fiara cu zece mii de capete a ieşit un pilda lui Hegel, că arta trebuie explicată nu doar O trecere prin timpul de joacă al metalelor. pic la plimbare. cu căutarea divinităţii, ci chiar cu construirea lui Absolution. Try walking in my shoes. Duhneşte galben ca sulful. Priveşte mereu în urmă, îşi lin- Dumnezeu. Însă artistul, fi ind cel mai aproape de It’s a question of love. ge coada cu vârful înfi pt direct în tratatele de istorie fetidă, Dumnezeu, este şi cel născut incapabil de a fi … It’s question of trust. greţoasă. Dumnezeu. De ce? Pentru că artistul provoacă I se încheagă o salivă negru verzuie la cheutorile botului. ruptura cu lumea de forme naturale şi punerea Astăzi, o profeţie heavy metal Rânjeşte şi zice că acesta e zâmbetul Giocondei. Vrea va- în concurenţă a formelor inventate, a formelor Eu sunt un om găsit într-o groapă gonete de gologani sunători. Îşi adulmecă mereu coada cu Şi vă voi scrie grăbit despre căderea-n lumină. vârful înfi pt de-a dreptul în temniţe subterane, una e chiar considerate create, cu formele create de natură. E o făgăduinţă - urcuşul va începe după cădere. Lubianka, Dar el poate şi trebuie a fi iertat pentru că acuză Tot în lumină, dar fără dimensiuni. Puielniţă de hidoşenii multicefale. mereu nostalgia imaginii interzise, imagine Astăzi, mai mult decât ieri, motoarele Noi vă vrem binele, uite ce mască frumoasă, primordială a unei lumi fermecate şi pierdute. Cântă. Este ziua dinainte de a le auzi voi şi fardată ca o putain în rada portului putred, aşteptând o răs- Redescoperită, aceasta i-a redat fi inţei spaţiul, motoarele cântă. Heavy metal. plată princiară printre timpul, civilizaţia, cultura lumii din care omul a N-aş fi voit nici această marinari beţi şi rechini pestilenţiali. căzut, căci acesta bazat pe o mistică heterodoxă interfaţă, nici această crevasă. Numai lemnul în putrefacţie poate răspândi uneori noaptea, va reveni la tradiţii inovând. De ce n-ar fi , până Totul ar fi fost mai elevat. în beznă, lumina rece a descompunerii. la urmă, întreaga artă ca un act nostalgic din Mai presus de metale, dar şi motoarele au început Aici, în apropierea portului putred, rechinii mucegăiţi care se recuperează mereu paradisul pierdut? să cânte. Cine le va auzi până la sfârşitul timpului? răspândesc grozave întunecate duhori. Sunt singur că voi. Şi colo şi colo putrefacţia şi duhorile avansează, se răspân- Voi şi atâta tot. desc în întunericul dinăuntru. Numai lumina a înlemnit. O mare de cerneală Ion Popescu-Brădiceni pag. 15 Caietele „Columna” nr. 1/2011 INTERVIU Convorbire cu poetul Ion Căpruciu Ion Predoşanu

Pe urmele lui Eminescu, Victor Crăciun şi Vasile relaţii internaţionale, dar lumea o ştia că-i de diplomaţie. şi stresantă. Devenise Şeful cancelariei Prezidenţiale Blendea, graţie sprijinului Şefului Cancelariei lui şi tot timpul sta la birou, ori pleca cu Nicolae Ceauşes- Ceauşescu! Legitimaţia specială cu în vizitele peste hotare. -Da, a fost şi-n ultima vizită a lui Nicolae Ceauşes- Ascensiunea unui copil al notarului comunei Peş- -Eu nu ştiam că absolvise şi o asemenea şcoală. cu, din Iran. Presa vorbea şi despre o geantă cu bani tişani până la funcţia de Şef al Cancelariei fostului -Dintre asistenţii de la Facultatea de drept, el fi - care-ar fi rămas la el. E credibilă ştirea? preşedinte al României dinainte de ‘89, Nicolae Ceau- ind la catedra de drept Internaţional, era singurul care -De ce nu! Nicolae Ceauşescu avea mare încredere şescu, a uimit. Cum Vasile Nicolcioiu, căci el este su- vorbea perfect limbile franceză şi engleză. Cred că a în Vasile Nicolcioiu, care i-a fost foarte loial. Poate biectul convorbirii, a preferat tăcerea, l-am abordat pe contat şi asta. La puţină vreme după ce-mi dăduse ves- şi din pricina asta a pătimit el după Revoluţie. Tot el psihologul şi poetul Ion Căpruciu. Un fi n cunoscător al tea cu plecarea la Bucureşti mi-a spus că-şi face fi şa îndeplinea şi funcţia de Trezorier. Se pare că dusese valorosului personaj retras brusc din activitate de noua de lichidare şi că, dacă vreau. O să-mi facă şi mie o geanta acasă, pe o uliţă din dosul casei. Dar nevas- putere instalată atunci. Cu deosebire de către contro- legitimaţie specială la Biblioteca „Mihai Eminescu”. ta, care fusese cândva secretara lui Virgiliu Radulian versatul Ion Iliescu, care-i fusese cândva şef la UTC. -Şi ce avantaje vă oferea acea legitimaţie specială? a mers la acesta. Căruia Ion Iliescu i-a dat un post de -Dar eu i-am replicat că nu, nu. Eu am legitima- director la un Institut central, iar de Vasile Nicolcioiu Sile Blendea fratele lui „Nana” ţie. El intervine: „Nu, nu. Mergi cu mine!” M-am dus, s-a debarasat. fără a bănui despre ce-i vorba. În altă zi, pe la ora 8, -Ştiu. Nu vi se pare incorect? -V-aş ruga să amintiţi cum aţi reuşit să-l cunoaşteţi? mi-a făcut cunoştinţă cu directorul Bibliotecii şi m-a - Ba bine că nu. Lucraseră împreună la UTC, îi ştia -Era prin anul 1963, vara. Umblam hai-hui, prin recomandat: „Colegul meu”. Şi m-am trezit cu o legi- capacităţile intelectuale. N-avea nici un drept Ion Ili- Peştişani, cu Sile Blendea. Eu terminasem liceul „Tu- timaţie ce-mi da voie să împrumut cărţi de la Fondul escu să se poarte aşa cu Vasile Nicolcioiu. dor”, la Târgu Jiu, şi el mă întreba ce am de gând. I-am secret. Pe care nu puteam să le cer cu legitimaţia mea spus că eu mă duc la Iaşi, să dau examen de admitere obişnuită. Cărţi imposibil de citit de studenţii obiş- În umbra lui Ceauşescu! la Universitate. El încerca să mă convingă să merg la nuiţi. Aşa am găsit Zarathustra, poeţii interzişi Aron Bucureşti, unde Sile era deja student la Facultatea de Cotruş şi Vasile Militaru, ca să vorbesc numai de scri- -Mai ştiţi ceva despre el? Filologie. Pe mine mă trăgea aţa spre Iaşi, Era chestia itorii români. M-am apucat de citit cărţi şi hărţi despre -Da trăieşte, dar nu-i este bine. A fost fără doar şi cu Eminescu, cu Copoul… Şi Sile intervine: „Păi dacă România Mare sau de A.C. Cuza. Nu era la liber nici poate cea mai importantă personalitate pe care-a dat-o te duci la Iaşi, hai să-ţi fac cunoştinţă cu „Nana”. Care- Emil Cioran. Nici măcar Istoria literaturii române de comuna Peştişani în ultimii 5o de ani ai secolului tre- i asistent universitar la Facultatea de drept. George Călinescu, din care existau la Fondul secret cut. În orice caz, multe comune s-ar mândri să fi avut -Eu eram mic, dar ştiu de la Puiu lui Tică Tanu, cel cinci exemplare, n-aş fi citit-o fără acea legitimaţie o asemenea personalitate! supranumit Boierul boierilor, care-a fost o viaţă peda- specială. Studenţii ceilalţi se sculau la şase dimineaţa Destinul l-a făcut să fi e în umbra lui Ceauşescu. gog al Liceului „C. Brâncuşi”, din Peştişani, că şi Va- să primească orice carte, iar eu le aveam pe pupitru -Din Peştişani, l-au mai căutat oamenii? sile Nicolcioiu fusese pedagog la Şcoala de Meserii. la orice oră. Filozoful Constantin Noica iar nu putea -Ştiu că Bebică Secotă, cu o delegaţie de oameni -Ca şi Sile Blendea. Directorul şcolii, Dumitru fi citit, fi ind la puşcărie în acei ani. Toţi intelectualii din Peştişani, a fost la el. Şi i-a introdus la Nicolae Secotă, un manager deosebit şi poreclit „Sultanul”, dinainte de război erau la Index! Aşa am găsit şi „Psi- Ceauşescu. Nu ştiu ce-au vrut să-i ceară. Dar, cum le-a dat o pâine de mâncat la mulţi. Nu ştiu dacă Va- hologia poporului român” de C. Rădulescu-Motru, l-am cunoscut eu, nu cred că a fost cineva care să-i fi sile Nicolcioiu a fost un an sau doi, dar în mod sigur singurul care scrisese o istorie a psihologiei poporului cerut ajutorul şi nu l-a ajutat. avea timp să studieze. Intrase la Facultatea de drept a român. Pe atunci se citeau doar psihologii sovietici, în Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul frunte cu Pavlov. Vasile Blendea şi Victor Crăciun 1953, la fără frecvenţă. Datorită notelor maxime luate -De la Iaşi e singurul care-a ajuns la Şcoala de Di- „Pe urmele lui Eminescu”, înainte de ‘89 la examene, lui Vasile Nicolcioiu i s-a permis să treacă plomaţie? la cursurile de zi, cu bursă. -Cu încă un asistent de la Facultatea de matemati- -Sile Blendea, fratele de lapte al lui „Nana” Vasile -Şi fratele lui, Emil Nicolcioiu, viitorul ministru al că, al cărui nume îmi scapă. Dar Vasile Nicolcioiu a Nicolcioiu, i-a cerut sprijinul Şefului Cancelariei lui Justiţiei, a trecut pe la acea şcoală, fi ind director ad- luat examenul de admitere şi la Bucureşti tot primul! Ceauşescu să-i ajute pentru o expediţie culturală prin junct de studii, cam un an şi jumătate. ţări socialiste şi capitaliste. Ştiaţi? -Amândoi au fost nişte oameni foarte dotaţi şi ex- Fratele de lapte „Nana” -Cum să nu. De atunci avea Sile Blendea o maşină trem de muncitori. De serioşi. Într-o vreme se zvonise ARO, cu care-a colindat pe unde alţii nu aveau cum că şi Vasile Nicolcioiu urma să fi e numit ministru al -Fostul ministru de externe Ştefan Andrei îmi afi r- să ajungă. Blendea deţinea aparate de fotografi at şi o Justiţiei. Dar n-a renunţat Nicolae Ceauşescu la un om ma că domnia sa l-a adus pe Vasile Nicolcioiu la Bu- cameră video NATIONAL Panasonic, cu care-a foto- atât de capabil. cureşti. grafi at şi fi lmat locuri şi documente ce păstrau încă Legitimaţia specială -Nu-i adevărat. În 1965, Ştefan Andrei nu era de memoria poetului nostru naţional. calibrul lui Ion Iliescu. Nici măcar de calibrul lui Va- -Cu titlul împrumutat de la o altă apariţie – ese- -Cum l-aţi găsit la Iaşi? sile Nicolcioiu. istică şi memorialistică – „Pe urmele lui Eminescu”, -Păi îmi spusese scurt: „Mă cauţi la Iaşi”. Şi eu, -Nu sunteţi un pic răutăcios? semnată de eminescologul Augustin Z.N. Pop, carte nedumerit, gândeam că Iaşiul e mare şi nu ştiam, ca -Nici vorbă. Ion Iliescu l-a luat acolo. Dar Vasi- apărută la Editura Sport-Turism, în 1978, şi Victor un copil de la ţară, din Brădiceni, cum o să dau de el. le Nicolcioiu a fost prea modest, fi ind un tip la locul Crăciun a scos un album-carte de mare valoare despre Dar mi-a zis că-l ştie toată lumea studenţească ieşeană. lui. De aceea nu l-a luat Ştefan Andrei, ci Ion Iliescu. paşii Poetului. Lucra ca asistent universitar şi preşedinte al Asociaţiei „Nana”, cum îi zicea fratele său de lapte Sile Blendea, -Din păcate, apariţia editorială este semnată doar de Studenţilor din centrul universitar Iaşi. era omul care sta la barieră. De o modestie rară, Vasile Victor Crăciun. Iar Vasile Blendea, care prin „Nana” -Şi chiar a fost simplu? Nicolcioiu spune cine să intre şi cine nu la Nicolae mijlocise aprobările şi obţinuse sprijinul ambasadelor -Bineînţeles. Am avut, totuşi, norocul să-l întâlnesc Ceauşescu. Îi vorbea şefului statului numai cu Exce- şi ale serviciilor consulare româneşti de pe lungul tra- în lift şi el m-a întrebat ce caut pe acolo. Ajunsese aşa lenţa Voastră. seu, a fotografi at mult şi a asigurat ilustraţia nu apare de mare că Rectorul Universităţii nu lua niciodată vreo -Avea un respect deosebit pentru Ceauşescu, dar decât ca fotograf. Nu şi ca autor. hotărâre fără să aibă acceptul lui. La toate manifestă- nu-i plăcea să se laude cu asta. Mi-a povestit Sile -Ce ziceţi este adevărat. Pe Sile Blendea l-au păcălit rile publice, la sărbători sta la aceeaşi masă cu Recto- Blendea, care era o enciclopedie ambulantă de ban- mulţi, inclusiv un fost coleg de facultate, după moarte. rul. Ca infl uenţă, Vasile Nicolcioiu era al doilea după curi, că ori de câte ori intra la Cabinetul lui „Nana”, Plănuiseră apariţia unei cărţi de convorbiri care să se Rector. Împreună stabileau şi cine primeşte bursă. Mie gazda dădea drumul la radio. Ştia că-i ascultat, nu? intituleze „Istoria literaturii şi culturii române contem- mi-a propus să dau examen la facultatea de drept că- -Cu siguranţă. Din anul 1963 până-n 1968 nu l-am porane în imagini”. Din proiectul comun, a apărut prin mi asigură el admiterea. L-am refuzat politicos şi am mai văzut. Şi aveam telefonul lui la UTC, unde de- 2008, o carte ce doar amintea de Vasile Blendea şi care intrat la Facultatea de Istorie-Filozofi e, Secţia Psiho- venise secretarul cu relaţii internaţionale, de la Sile era semnată doar de Florentin Popescu. Asta-i viaţa, logie, secundar Limba şi Literatura română. Vasile era Blendea. Ion Iliescu, ca ministrul Tineretului, ocupa şi ăştia sunt oamenii. Sile Blendea v-a povestit despre prieten bun cu toţi asistenţii. funcţia de prim-secretar al CC al UTC. peripeţiile drumului pe urmele lui Eminescu? -Câtă vreme v-aţi mai intersectat cu asistentul uni- -Şi l-aţi mai căutat? -Nu ştiu ce l-a reţinut să nu scrie şi el, sau el singur. versitar Vasile Nicolcioiu? -Doar când am terminat facultatea, în anul 1968. Ei Avea un har de povestitor extraordinar. Ştia locuri, în- -Dar vorba lui Sile Blendea: „Marxismul nu ex- au vrut nişte activişti cu studii superioare. M-a întrebat tâmplări din toate localităţile basarabene, pe unde-au clude întâmplarea”. Printr-o pură întâmplare, el locuia şi pe mine dacă vreau. Ştiindu-l pe Vasile Nicolcioiu trecut. Pe la Chişinău, prin Cernăuţi, care ţinea atunci într-un bloc de garsoniere, lângă Casa de cultură a stu- binişor, am zis DA! Numai că am cerut Craiova sau de URSS, ca şi Moldova de peste Prut, prin fosta Ce- denţilor, vizavi de Biblioteca „Mihai Eminescu”. Trec, Bucureşti. Fără să ştiu, m-au repartizat la Craiova, dar hoslovacie, pe la Viena, în Austria şi chiar la Berlin. într-o zi pe strada Lăpuşneanu, dimineaţa. Ieşise pe la oltenii ocupaseră postul şi m-am lăsat păgubaş. Este păcat, mare păcat, şi nu ştiu de ce văduva lui ora 7 să-şi ia ziarele. Mă strigă: „Bă, ce-i cu tine pe- -V-aţi mai văzut apoi cu el? Sile Blendea, ori măcar fi ică-sa, Maria Codruţa, bo- aici?” I-am spus că merg să beau o cafea, iar el m-a -I-am dat telefon de la Iaşi şi m-a chemat la el. I-am tezată aşa ca fi ind născută pe 10 ianuarie 1990, o zi luat la el. Cică de ce să dau eu un leu pe o ceaşcă mică spus portarului că-i sunt consătean şi am intrat. M-a apropiată de ziua de naştere a marelui Eminescu, nu la cafeneaua unui evreu, mai bine să-mi păstrez banii luat repede: „Bă, tu ai mâncat? Hai cu mine” Şi am se îngrijesc de zestrea de fotografi i lăsată de artistul şi să urc la el s-o bem împreună. Garsoniera era mo- mers la masă, la cantina UTC. I-am spus că mă repar- Vasile Blendea. bilată cu gust, dar simplă. „În fi ecare dimineaţă, când tizaseră la Craiova şi mi-a zis: „Du-te!” Acolo, cum - Hâtrul de Sile, glumind, spunea că s-a căsătorit vrei să bei cafea, eşti invitatul meu”. Mă tot întreba ce spuneam, se ocupase postul. într-o Epocă şi a devenit tătic în alta. Codruţa Blendea mai e nou pe la Peştişani şi de-al de astea. îl moşteneşte pa taică-su, fi ind inteligentă şi poliglotă. -Foarte frumos din partea lui. Valiza cu bani, după vizita în Iran Are o bursă de studii la Londra, în Anglia, şi nu are -Într-o zi îmi spune: „Măi Ioane, te părăsesc! Am timp. Cine ştie, poate peste ani se va ocupa şi de „Moş- fost chemat la Bucureşti pentru nişte cursuri post-uni- -Iar după aceea,v-aţi mai văzut? tenirea Vasile Blendea”. Una imensă şi valoroasă nu versitare de doi ani.” El îmi zicea că-i o şcoală pentru -Numai întâmplător. Avea o muncă extrem de grea numai documentar! Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 16 POEME Bruitismul – ofensiva zgomotelor

Ioana Frăţilă Nichifor Ion Căpruciu A existat un moment, în istoria secolului XX, putului de secol XX. Freamătul oraşelor moder- care anunţa că natura muzicii nu va mai fi nici- ne, maşinile, uzinele, motoarele, s-au transformat Luni odată aceeaşi. Fiecare epocă a avut pionierii săi, pentru ei în cea mai variată sursă de zgomote, din fermecaţi în faţa zorilor enigmatici ai schimbării, care a luat fi inţă noua artă. Contemporanii au fost Dup-o duminică oarbă dar ceea ce arta suntelor avea să experimenteze în surprinşi de metamorfoză. Nu erau pregătiţi. Nu zău că merită o salbă jurul anului 1910, s-a dovedit a fi o transfi gurare eşti niciodată sufi cient de pregătit pentru o revo- cu vreo zece cocoşei dramatică a esenţei muzicii: sunetul însuşi a fost luţie. Nu vrei să vezi că obişnuitul reconfortant ce zic eu, şi-alţii, ehei atins. Revoluţia viza o luptă metaforică pentru piere. Indiferent de natura schimbării, pasivitatea egalitate şi eliberare în muzică, prin impunerea se supune atunci spiritului de acţiune şi ideilor Tânără cum e să-mi cadăâ unei entităţi acustice opusă înălţimii determinate novatoare complet asumate. părul ce mi-a dat în barbă – zgomotul. Bruitismul a revoluţionat, pe lângă principiile şi să rămân şi mai surd Este greu să înţelegi şi să accepţi bruitismul de bază ale limbajului muzical, şi alţi parametri să nu văd să cad pe prund fără a fi tentat să cedezi în faţa primei impresii. adiacenţi. Inovaţiile lui Russolo nu puteau fi apli- să merg doar în picioroange Mulţi au protestat cu disperare – pentru ei, muzi- cate decât cu ajutorul unor noi instrumente care şi marţi să nu mai prind goange. ca avea să moară. Nu au vrut nici să asculte, nici să emită zgomote, îmbogăţind astfel considerabil să înţeleagă. În timpul primului concert bruitist, paleta timbrală şi generând noi emoţii. Secretul De-ai vedea-o, Doamne, Doamne la 21 aprilie 1914, un public animat de curiozitate zgomotului se ascunde în multitudinea armoni- Zău mi-ai mai da nişte toamne. invada sala Teatrului Dal Verme din Milano, în celor care îl compun, iar orchestra de instrumente aşteptarea unei revelaţii artistice futuriste. După bruitiste este o sursă de noi senzaţii sonore. numai câteva secunde de audiţie, revolta era însă Şi rolul interpretului se schimbă, acesta fi nd Joi iminentă: uimire, proteste, strigăte pline de mânie pus în faţa unei cutii cu pâlnie şi manivelă, în- Altă zi, să fi fost joi s-au transformat, în scurt timp, în adevărate lup- cercând să descifreze o partitură desfăşurată pe când umbla popa cu crucea te corp la corp, acompaniate de o muzică stranie alte coordonate decât cele tradiţionale. Russolo a trecut şi pe la noi ce refuza să se stingă. Critica vremii a surprins a conceput o notaţie aparte, păstrând totuşi por- şi-am băut un vin de soi cu fi delitate ineditul tablou: „Bătălia, la parter, tativul de 5 linii, măsura, chiar şi cheile sol şi fa! că-am tot cântat Aleluia a durat aproape o jumătate de oră, în timp ce Noua grafi e muzicală utiliza două valori de bază: de zic unii însă mint Luigi Russolo, imperturbabil, continua să diri- linia (principiu dinamic) şi punctul (principiu fi x că se auzea din Gruia jeze orchestra sa de instrumente bruitiste. For- şi static). Două puncte indicau un semiton sau midabilă simultaneitate de chipuri însângerate două sferturi de ton. Scopul acestei notaţii ciuda- Eu sunt sincer nu vă-alint şi sonorităţi bruitiste, într-un vacarm infernal. te era acela de a reprezenta, într-o manieră logică, dar am găsit căldăruşa Pentru prima oară artiştii, după un timp petrecut desfăşurarea ascendentă sau descendentă a zgo- goală şi lipsea Maria. pe scenă, aveau să se separe dintrodată: o par- motului, într-o continuitate dinamică ce permitea te dintre ei împlinindu-şi menirea pe scenă, cei- perceperea tuturor sunetelor intermediare posibi- Marieta lalţi coborând la parter pentru a lua cu asalt un le între două înălţimi. Iar timbrul, rodul acestei O mâţă, o marietă public ostil. Futuriştii, boxeri bine antrenaţi, au neaşteptate continuităţi, transcende mentalitatea blondă şi-aşa cochetă ieşit din luptă teferi şi nevătămaţi, cu doar câte- tradiţională şi spiritul unei epoci care nu era pre- că n-ar prinde şoareci mici va zgârieturi. Tradiţionaliştii au avut unsprezece gătită să îl accepte. de-ai lipi-o cu lipici răniţi, conduşi degrabă la Urgenţe...” Avangardismul bruitist a constituit punctul de Cine era Luigi Russolo? Pictor şi muzician plecare pentru muzica concretă, fabricată în stu- Isteaţă, cu ochii verzi futurist (1885-1947), este menţionat în istoria dio, şi cea electronică. Pierre Schaeffer compu- să nu-încerci să te aşezi muzicii ca iniţiator al bruitismului. Russolo a do- nea pentru întâia oară, în 1948, muzică concretă. în fotoliu, că se cheamă rit să dărâme pentru totdeauna zidul despărţitor El dispunea de o tehnologie perfecţionată care îi că vrei să o iei în poală dintre sunet şi zgomot, două produse ale vibra- permitea să valorifi ce zgomotele prin montaje. şi te mângâie s-o mângâi ţiilor – regulate şi periodice pentru sunet, nere- Schaeffer nu era un muzician în înţelesul clasic al zău că-mi vine să mă bâlbâi gulate pentru zgomot. Viziunea sa surprinzătoare cuvântului, ci un excelent tehnician care realiza se sprijină pe apropierea muzicii de fenomenele mixaje pe bază de zgomote, la radio. Însă astfel Într-o zi, să fi fost joi acustice naturale, eliberând-o astfel de convenţia de trucaje, posibile datorită tehnologiei de studio, ţinea-n braţe un pisoi sistemului temperat care împarte artifi cial octava te fac să uiţi, la un moment dat, cauzalitatea su- leit cu ea şi râdea. în 12 semitonuri egale. netului. Capcană pentru unii, evoluţie şi sursă de În universul zgomotelor, libertatea se câştigă inspiraţie pentru mulţi. Zgomotele, îmbogăţite şi Cloşca prin redarea tuturor schimbărilor gradate de înăl- metamorfozate, devin muzică, iar sunetul, văzut ţime între un sunet şi altul, succesiunea treptată, ca entitate spirituală, este descompus şi recom- Nouă pui de mani, mani nu prin salt, a acestor diviziuni foarte mici îm- pus prin complicate sinteze. dup-o găină, sărmanii bogăţind, fără îndoială, emisia sonoră. De unde Experienţa ascultării este esenţială. Percepu- nu se-aseamănă cu cloşca această densitate acustică? În cazul zgomotului, tă mai uşor cu ajutorul sistemelor stereofonice, mai de loc vibraţia se produce în mai multe direcţii, corpul muzica concretă reclamă din partea publicului o nici la pene nici la cioc supus fenomenului fi ind divizat în mai multe atitudine departe de a fi pasivă. Imaginile men- parcă-ar fi ei ai lui Roşca părţi. Rezultatul – mai multe sunete armonice, tale născute în conştiinţa celui care ascultă îi de- şi ea pasăre de foc mai intense decât cele care însoţesc sunetul, şi criptează profunzimile acestei muzici şi, ca într-o generate de un ton fundamental predominant. revelaţie sonoră, îl ajută să descopere elemente Ce mai, mamă de a două Din acest punct începe marea aventură bruitistă: logice, pretabile unor analogii, un fel de melodii a clocit străine ouă captarea zgomotelor, construirea reperelor audi- interioare străine de afect, insesizabile la o primă tive şi compunerea unor structuri sonore într-o ascultare. româncă şi pui de dac manieră nemaiîntâlnită în lumea artei muzicale. Consumatorul acestui tip de muzică trebuie să ea pui, pui, ei mac, mac mac. Pentru că adepţii acestui curent nu au văzut elibe- fi e inventiv, perseverent, profund şi, mai presus rarea limbajului muzical decât printr-o libertate de toate, vigilent. Vorbim despre o muzică năs- Miercuri totală a sunetului. cută din zgomot, iar încercarea de a-i capta forţa Plecând de la zgomotele din natură – tunetul, interioară şi puterea creatoare revelează existen- Miercuri am fost dus de-acasă vocea vântului, ploaia, cascada, foşnetul pădurii, ţa unui univers sonor nebănuit, în care libertatea sus în Dealul Sinelui bruitiştii s-au apropiat de zgomotele tinerei soci- poate fi înlănţuită de spinii anarhiei. cu una, cea mai frumoasă etăţi industriale, relativ noi pentru percepţia înce- fată a destinului. pag. 17 Caietele „Columna” nr. 1/2011 Gânduri de cititor Cimitirul Eroilor din Tîrgu-Jiu Vasile Ponea Gabriela Popescu De curând am citit proaspătul volum de poezii În anul 1916 – ne confi rmă informaţia docu- castani sălbatici ce străjuiesc mormintele soldaţi- „Almanahul meu liric”, autor Al. Doru Şerban, în- mentele existente în Arhivele Gorj – exista deja lor români, însemnate cu cruci, pe stânga 37 (lipsă grijit de editura „Măiastra” Tg.-Jiu şi am fost plăcut Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război”. 18) şi pe dreapta 41 ( lipsă 6). La capătul aleii, în mişcat de noua abordare a construcţiei poemelor sale, Conform registrului nr.2/1916 din arhiva Prefectu- centrul unui semicerc pe care sunt dispuse mor- mai ales cele din capitolul I, intitulat „Crez şi credin- rii jud. Gorj, aceasta cuprindea un număr de 58 de mintele eroilor germani (48 cruci în stânga şi 28 ţă’. Volumul are o copertă într-o prezentare grafi că ra- membri, începând cu lt. col. Constantinescu şi în- cruci în dreapta) se afl ă mormântul şi bustul ilus- fi nată şi veselă, concepută de pictorul Daniel Dumitru cheindu-se cu însuşi prefectul în exerciţiu din acea trului general Culcer Ioan (1853-1928) executat în Şerban. Cartea respectivă pare un angajament la care vreme, Bengulescu, fi ecare dintre aceştia donând bronz în cinstea şi memoria lui, în 1931 de către a fost singur de faţă autorul şi e dată spre mângâiere suma fi xă de 24 lei. Însă în „Registrul pentru ci- prietenul său, sculptorul Severin altora. Volumul debutează cu poezia „Poetul” al cărui mitirul de eroi” al Prefecturii jud. Gorj (nr.1/1915) În dreapta aleii principale se profi lează, conţinut deconspiră faptul că autorul trăieşte ancorat se găseau înregistrate 1113 nume de eroi germani, drept, Mausoleul ridicat întru „gloria eroilor so- efectiv în cotidian, dar prezintă şi maturitatea, şi în- români, austro-ungari, înmormântaţi aici. vietici” căzuţi în cel de-al doilea război mondial. ţelegerea la care a ajuns autorul, trecut de 60 de ani. În septembrie 1919, ia fi inţă, la Bucureşti, So- În faţa mausoleului, înconjurate de un zid de piatră Poemul scoate în evidenţă o stare de lucru veridică, şi anume, că s-au deznădăjduit şi nădejdile şi că doar cietatea „Mormintele Eroilor” prin Decretul-lege se afl ă mormintele unde îşi dorm somnul de veci anotimpurile mai par a fi concrete, chiar înjumătăţite nr.4106. Aceasta şi-a desfăşurat activitatea până în eroii sovietici, acestea fi ind aşezate pe 3 rânduri cum sunt. Poemul sfârşeşte cu o concluzie profundă: 1927 când a fost promulgată o nouă lege, în urma însemnate cu 42 cruci. doar adevăraţilor poeţi li se vor face statui şi li se vor căreia Societatea „Mormintele Eroilor” s-a trans- Printre cei înmormântaţi aici, în cimitirul vinde sufl etele în librării. Dar şi în poemul „Rugă de format în „Cultul Eroilor. eroilor, remarcăm pe cei doi generali Nicolescu poet”, autorul îşi deconspiră profunzimea de înţele- La 30 ianuarie 1929, Herbert Konegen, fost Grigore (1890-1992), fost comandant al eroinei gere a vierii şi maturitatea la care a ajuns. Tot poeme- membru al Secţiei de administraţie al etapei 264 de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu şi general Manta le din capitolul I al volumului relevează un profund şi maiorul Sauer, comandantul acesteia solicitau Virgil (1919-1993), brav protagonist al luptelor cunoscător al datinilor şi obiceiurilor străbune, al le- informaţii despre starea cimitirului Târgu-Jiu. Pri- de la Crimeea, Odessa, Stalingrad, fost prizonier gendelor locului, vezi poemele „Ursita”, „ Legenda”. măria răspundea la 20 februarie că acesta se gă- de război şi ulterior voluntar în Divizia sacrifi cială În poemul „Nepartajabilă” scoate în evidenţă esenţi- seşte într-o stare foarte bună. La 17 martie 1929 „Tudor Vladimirescu”, ş.a.m.d. alizarea dragostei: /„Iubirea/ nu se-mparte la doi!/”. o nouă scrisoare sosea de la Berlin prin care se Şi cum vocaţia poporului român este ca În poemele: „Amintiri…Amintiri…” şi „Ulise adresau mulţumiri pentru cele relatate. de cel puţin 2-3 ori într-un veac să-şi reconfi rme modern” întâlnim destăinuirea sinceră a unei iubiri În anul 1935, Primăria Târgu-Jiu primeşte o patriotismul, o valoare incontestabilă a spiritului pure, cu mai multe sinusoide până a se împlini în gră- adresă din partea Comitetului Central al Societă- naţional, în revoluţia din decembrie 1989, alte dinar dar şi în poet. După cum ştim oglinzile nu păs- ţii „Cultul eroilor” (nr.00208/25 ian.1935), prin trupuri de eroi aveau să fi e înhumate în Cimiti- trează amintiri. Totuşi, la Al. Doru Şerban toate oglin- care se aducea la cunoştinţa respectiva misivă se rul eroilor din Tg.Jiu, lt.col.post-mortem Petrescu zile s-au cuibărit în sufl et şi îi redau dragile amintiri dădeau indicaţii cum să fi e reorganizat prin „cen- Dumitru, mort în luptele de apărare a Academiei („Am privit”), iar în poemul „Sunt” ne reaminteşte tralizarea tuturor osemintelor eroilor” afl ate în din Bucureşti, la 24 dec.1989, în vârstă de numai ceva din geneză, şi speră într-o devenire cu iz veridic, alte cimitire precum Tg.Cărbuneşti „cât şi cele 38 ani şi sublt. Oancea Cristian şi el, prinos de autentic. Nostalgia casei părinteşti şi a copilăriei în- ce s-ar afl a pe întinderea judeţului Gorj”. Îndru- jertfă al aceleaşi revoluţii decembriste, căzut la săilată melancolic cu detaliile ce nu se uită niciodată mările mergeau până acolo încât era specifi cată şi 23.XII.1989, la Sibiu, la frageda vârstă de 22 ani. e precizată în -„Casa copilăriei mele”. Deosebit de plastic şi convingător este poemul „La cină” şi remar- modalitatea de executare a împrejmuirii. Aceasta că faptul că te doare sufl etul pentru că astăzi nu se urma să fi e executată din piatră sau beton armat. mai invocă ca odinioară Divinitatea la cină. Întâl- În fundalul cimitirului ar urma să se construiască Bibliografi e: nim scintilaţii de realităţi perpetue, de tradiţii binecu- o criptă sau „s-ar putea amenaja fi e un panou arhi- noscute de autor, în poemele: „Furtuna”, „Vărgelul”, tectonic monumental, fi e chiar un monument mult 1. Lege asupra regimului mormintelor de război. Statutul societăţii „Cultul Eroilor”, Institutul de Arte „Dragobete”, „Ciumarca”, „Mitologie”, „Sânziana”, mai simplu”. O asemenea lucrare monumentală se aproxi- grafi ce „Răsăritul”, Bucureşti, 1928; „Vestirea”, „Colindeţii”, „Spovedanie”. În loc de re- 2. Gheorghe Nichifor, Din activitatea societăţii muşcare, căinţă şi autorăstignire, poetul vrea prin Fiul ma că ar costa 400 000 de lei, din care Societatea „Mormintelor Eroilor” Gorj în, „Litua”. Studii şi cer- mântuire, în „Rugă de îzbăvire”. Speranţa vine numai „Cultul Eroilor” Comitetul Central ar fi în măsu- cetări, nr.VI/1994, Tg.Jiu; de Sus, pare să spună Al. Doru Şerban în „Rugăciunea ră să suporte jumătate din sumă, cealaltă jumătate 3. Registrul pentru Cimitirul de eroi în Arhivele de seară”. O sintagmă sugestivă reuşită: „Potopul e în trebuind a fi acoperită de către autorităţile locale, Statului. Dir.jud.Gorj, fond Prefectura jud.Gorj nr.1/1915; mine/ Sunt singur între maluri./ precum şi prin contribuţia publică benevolă. Gar- 4. Registrul Societatea „Mormintele Eroilor căzuţi În poezia „Testament” vine cu intenţii curate, dar nizoana era chemată „să dea braţe de muncă” atât în război” în Arhivele Statului, Dir.jud.Gorj, fond Prefec- parcă nu a sesizat că astăzi nu prea se mai practică pentru construcţia propriu-zisă, cât şi pentru exe- tura nr.2/1916; cititul şi trăirea prin mângâierea unei cărţi. 5. Arhivele Statului, Dir.jud.Gorj, fond Primăria Tg- cutarea centralizării osemintelor de pe teritoriul Jiu,1935; Aproape toată tematica din primul capitol, se re- judeţului. 6. Arhivele Statului, Dir,jud.Gorj, fond Primăria descoperă în capitolul al doilea - „Altfel rimate”, prin Astăzi, Cimitirul eroilor din Târgu-Jiu, ampla- Tg.Jiu, dosar nr.28/1929. care autorul folosind o nouă licenţă poetică, parcă sat pe centura de est a urbei, dincolo de cimiti- 7. Col. Ispas Constantin, Generali gorjeni, valori ale îşi explică sieşi multiplele posibilităţi de narare şi rul ortodox şi catolic este înconjurat de un gard neamului românesc, vol.I şi II,Târgu Jiu, 2002 prindere în sintagme, a diferitelor stări sufl eteşti. În de piatră, înalt de poemul „Vrăjitoarea”, din partea a treia a cărţii întitu- 1,80m, cu stâlpi de lată „Blesteme”, pe care eu l-aş fi intitulat „Rugă că- susţinere din loc în tre vrăjitoare”, autorul îşi etalează modalitatea proprie frecventă, de redare şi prozodia în care se manifestă loc de 2m. dezinvolt, găsind termeni adecvaţi ce dau culoare sin- În colţul dintre tagmelor, cursivitate şi muzicalitate neaoş tradiţiona- centură se afl ă o tro- lă. Idem se manifestă şi în poezia „Ghicitoarea”, iar iţă din lemn cu sem- spiritul umoristic ce-l caracterizează, scoate în evi- nifi caţii coborâte denţă: /Că nu-i om ştie oricine/ Să-i fi e frică de bine./ dintr-o lungă tradiţie sau /S-aud babă vrăjitoare,/ Bucuria de mă doare./. a locurilor. Aceste Cercetător şi culegător de folclor ţigănesc, Al. troiţe se ridicau, de Doru Şerban se autodepăşeşte în prezentarea versifi - regulă, la răscruci cată a obiceiurilor şi stărilor sufl eteşti a prototipurile de drumuri şi aveau din magma ţigănească - vezi poemele: „Blestem de şi au şi în prezent întoarcă-se”, „Blestem de fată”, „Cântec de leac”. Pă- profundă rezonanţă rerea mea este, că respectivul capitol III, „Blesteme” religioasă. In- trebuia prins în altă carte separată, deoarece a stricat trarea se face printr- specifi citatea, armonia de până la acest capitol, iar po- o poartă de fi er care emele din capitolul IV – „Traduceri”, trebuiau puse deschide o alee cu faţă în faţă – în oglindă. Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 18 EPIGRAME

Grigore Lupescu Unui patron al perioadei de tranziţie „Dobriţa e un colţ de rai!” Nici o-ndoială nu mai am, Bulevardista Patronul nostru perora cu zel, Stând între Eva şi Adam! Voind să facă pe principialul: Provocatoare şi felină, Lui Marx eu i-am rămas adept fi del, Singurul viciu fi ziologic Ţi-aruncă insistent ocheada. Nu mă conduce, oare, „Capitalul”? Se recomandă balerină, Dacă schimbi ţigara, pieptul îţi ia foc, Dar teatrul ei îl ştiu: ESTRADA. Muzică sincopată Când vinu-l schimbi, te-apucă cefaleea, Concluzia am tras-o deci pe loc: Unui medic cardiolog care se lăuda cu aventuri- Un saxofon agoniza Nu-i sănătos să schimbi decât... femeia! le sale sentimentale În ritmul jazz-ului strident, (Pe teme de electrocardiografi e) Ei spun: talent de-a sincopa, Fraţi de cruce Eu cred: sincopă de talent! El urmărea CAPTURA rară, Chirurgul, popa şi groparul, Ea era-n FAZA REFRACTARĂ, Soţia artistului Ce buni amici sunt între ei! INTERFERENŢA a fost dură: Cel care-l caută pe primul BĂTĂI SCĂPATE... la fi gură! Doar o remarcă vreau să fac, Îi întâlneşte pe toţi trei... Privind artistul şi consoarta: Unui fals predicator Lui toate artele îi plac, Epitaf cu reciprocă Ei, una singură: Romarta! „Să-şi poarte crucea fi ecare!” Epitaful soacrei Un sfânt dicton a hotărât, Talentatului umorist V.D. Popa Cei drepţi o poartă pe spinare Mama soacră zace-ntinsă Iar cei făţarnici doar la gât... Astfel zici de vezi cum scrie În a veşniciei pace, Şi gândeşti, de bună seamă: Numai nora e convinsă Vede popa... liturghie Şi acum că se preface! Unui profesor de matematică arghirofi l Dar nu „vede” epigramă! Epitaful norei SCĂDEREA ta e ţelul imoral În anii `50, la cantina facultăţilor de arte, din Să-ţi ÎNMULŢEŞTI doar zestrea de arginţi, strada Lipscani, Biata noră zace-ntinsă Căci notele le-ÎMPARŢI proporţional gazeta de perete era intitulată „Cu ou şi cu oţet” În eterna morţii pace, Cu cât ADUNI mai mult de la părinţi! Numai soacra e convinsă „Cu ou şi cu oţet” noi am împuns Şi acum că se preface! Curs de admitere la Facultatea de Teatru Cantina institutului din nou Şi-ndată bucătarul ne-a răspuns Reciprocitatea derivă din egalitatea: nora de Un glas de candidat rosti: Tot cu oţet, dar fără niciun ou! azi = soacra de mâine = femeia din totdeauna. „De ce nu-mi vii? De ce nu-mi vii?” Răspunse... juriul plictisit: Epitaful unui şef de serviciu Şefului meu „De ce-ai venit? De ce-ai venit?”

Aici zace şeful meu De câte ori am bucuria Unei frumoase infi rmiere Şi-n stomacul lui... sunt eu! Să-l văd pe şeful meu cel bun, Îmi scot amabil pălăria Când văd sublima ta făptură, Analizele de laborator nu refl ectă totdeauna sta- Şi-n faţa ochilor mi-o pun... Aş vrea, pe loc, mort să mă crezi rea reală a bolnavilor Iar tu să mă reanimezi Specializarea „Gură la gură”! Când Moartea s-a apropiat, De-un biet bolnav, el i-a strigat: Ales printr-un concurs... de-mprejurări, - Degeaba tot îmi dai târcoale, A fost trimis să-nveţe-n alte ţări. Am analizele normale! Un an a stat în Anglia, dar zău, E ceaţă ca la Londra-n capul său! La moartea unui alcoolic La un banchet, academicianul A. Moga, autorul „Fie-i, Doamne, somnul lin!” a numeroase studii Zise preotul Ilie, privind „factorii de risc” ai bolilor cardiovas- Dar când l-a stropit cu vin, culare, mi-a solicitat o epigramă Cât pe-aci era să-nvie! Cum Moga e un om de seamă Şedinţomanie Şi-n medicină e un pisc, A-i adresa o epigramă Şi voi, în orele târzii, Nu e un „factor grav de risc”? V-aţi întrebat măcar o dată: De ce, când „ordinea-i de zi” La Târgu-Jiu, o frumoasă expoziţie de sculptură Şedinţa ţine noaptea toată? în sticlă a fost prezentată de autorul exponatelor şi de un talen- Lui A. Becherete, amfi trionul unui simpozion tat poet medical desfăşurat la Sanatoriul Dobriţa, într- un splendid peisaj montan, unde i-am întâlnit pe Un sculptor şi-un poet de anvergură colegii I. Adam şi I. Eva Stau laolaltă, dar contrastu-i viu: Pe primul îl inspiră sticla pură, De câte ori nu îmi spuneai: Pe-al doilea, sticla plină de rachiu. pag. 19 Caietele „Columna” nr. 1/2011 „Aleluia”, o capodoperă Ion Popescu-Brădiceni Antologica poemă „Aleluia!” (1940) aşteptarea pietrarului nu fuse zadarnică. Învierea „sentimentul stării de creatură”. Acesta, prin ilustrează tipul de cugetare asupra ascensiunii statuii se petrece, fi reşte, la amiază, pietrarul contrast cu puterea obiectivă, absolută, pe care ca atare în raport cu existenţa cerului ca ideal fi ind un zeu hölderlinian. Tudor Arghezi îi o simţim, ni se înfăţişează clar ca un sentiment de afi rmare a libertăţii spirituale. Urcarea la atribuie ideea păgână a nemuririi prin jertfă, al pierderii de sine, al aneantizării noastre, cer corespunde unei ontologii spirituale care tema reîntoarcerii la divinităţile cosmice care al faptului de a nu fi decât pulbere şi cenuşă. întrevede depăşirea limitelor experienţei umane ne zămislesc şi ne poartă, ca în somn (pietrarul El este, pentru a spune astfel, materia primă (aceea a pietrarului în cazul nostru), a nevoilor ei adoarme la un moment dat), înainte ca noi, numinoasă a sentimentului de <> infuze şi difuze şi răspunde chemărilor intime ale oamenii, „să ne despărţim şi să ne rupem, prin religioasă. Contrastul dintre majestas şi <>, despre care e vorba în raport cu mediul ambiant, la escaladarea (Wolf Aichelburg: Hölderlin şi entuziasmul aici, conduce, pe de o parte, la anihilarea eului condiţiei terestre: „Căci alte lespezi albe (s.m. poetic, în Hölderlin, Hyperion, Moartea lui şi, pe de altă parte, la afi rmarea realităţii unice şi I.P.B.) râvnesc în munţi (s.m.) chemarea, / Ca Empedocle, BPT, 1977, Ed. Minerva, Bucureşti, absolute a transcendentului”. din pietrar să-şi facă pe ani întregi tovarăş. / El pag.XI) . Amiaza în care „răşinile pe brazi Tudor Arghezi implică şi un al treilea odihneşte, şi el, pe locul unde stete, / Cu faţa la curgeau, topite de dogoare” îşi pierde idealitatea element: energia numinosului. Pietrarul statuie, cu-o lespede sub cap, / uimindu-se că-n elină, devine numinoasă, cum şi statuia este trăieşte o mistuitoare şi năvalnică ardoare a cerul (s.m.) plecat ca un perete, / Stejarii (s.m.) un obiect numinos: „Un vultur se aprinse-n iubirii mistice. Simultan, energia celui care, mari ca norii şi plopii (s.m.) mai încap”. văzduh ca o făclie / Şi trase-n bolţi beteală de necunoscând oprelişte sau odihnă, este mereu Lumescul care ascende spre divinitate fl ăcări învârtită, / Pierzându-se cenuşe în zarea stăruitor, activ, biruitor, viu, şi energia sa, recurge la două forme consacrate: sacrifi ciul arămie. // Aşa mi-a fost arşiţa povestită, / Că impetuoasă, absolută, înţeleasă de el ca o uman şi incintele circulare: „Biruitor de-o umbra dintre cedri ardea ca o văpaie / Spuzind uriaşă, ca o neîntreruptă dorinţă de a făptui, parte şi biruit de alta, / Pe temelia morţii el şi- răcoare-n munte şi-n văi ca un cuptor. / Se mai aproape demonică (theion-ul, numenul, energia a-nălţat zidirea”. Presupunem că pietrarul îşi vedea cărarea din câteva pâraie / Ce gădilau numinosului, se fac simţite şi se leagă, ca expresii cioplise statuia într-o incintă circulară, cocoţată al’dată cireşii-n drumul lor. // Necunoscând că simbolice, de vitalitate, pasiune, afectivitate, pe crestele munţilor, drept loc sacru de contact jertfa i-a fost în cer primită. / Îşi socoteşte truda, voinţă, forţă, mişcare, excitaţie, activitate, elan), cu divinitatea. Ca şi vechii daci (în hieropola de mâhnit, neizbutită”. se regăsesc, esenţialmente identice, în statuie. la Grădiştea Muncelului), care, având viziuni Deşi poemul nu-l mai cuprinde, sentimentul Statuia, brusc, îşi dobândeşte independenţa de mitice, aşteptau hierofanii şi minuni, pietrarul numinos îl învăluie ca o aură. Pietrarul (ca Evă şi reinstaurează paradisul biblic, sus, pe lui Arghezi e un Pygmalion autohton, sincretizat alter-ego al poetului) va încerca, după ce piscuri, urmată de pietrar, recuperat pentru a (re) într-un nou Adam, dar creând viaţa ca însuşi statuia îşi descleştează talpa din lespede şi fuge fi Adam-ul secolului XX. Dumnezeu, ca să-şi ispăşească apoi vina în „spre piscuri goală şi vie”, emoţia minunată, Femeia sculptată de pietrarul – artist celălalt paradis (secund). El îşi dă seama de înfi orătoare, tainică, teama religioasă de care trebuie considerată, ea însăşi, reprezentarea lui altfel că gestul său, fără trudă, fără muncă, s-ar nu-i va fi ruşine. Dimpotrivă se va considera Dumnezeu. Fiind perfectă, ea e inocentă; fi ind sfârşi cu o pedeapsă nu cu o răsplată: „Trudim un privilegiat, un ales. Este prezent totodată inocentă, va deveni curioasă; devenind curioasă, o viaţă! Doamne, ca să ajungem fi rea, / Şi ea şi sentimentul stării de creatură ca refl ex în ea e o imagine divină, care dă viaţă lucrurilor, dintr-o povară şi-un chin îşi face joc / De conştiinţa de sine al sentimentului obiectului şi o imagine profană care dă corp divinului; frumuseţi gingaşe, smerindu-se gândirea, / Dă numinos. sacrul şi profanul se reglează, în eternitate, unul aripă furnicii şi coarne dă la taur. / Ce-i muncă Vulturul (încarnare, substitut sau mesager al pe celălalt, prosperând durabil doar împreună, şi osândă la ea închipuire. / Din basm în basm soarelui, simbol primitiv şi colectiv al Tatălui) hrănindu-se reciproc, ca să conserve singura şi-aruncă funinginea de aur / Şi-acelaşi grai dă încununează simbolismul general al păsărilor, şansă a individului, şi chiar a Universului, de a moarte şi dă şi nemurire”. care este acela al stărilor spirituale superioare dăinui. Statuia vie va evolua autonom. Poezia uzează şi de funcţiunea sacră a bradului şi deci al îngerilor, agenţi ai transcendenţei. Ca şi Platon, Tudor Arghezi „pune Eros-ul mirifi c, ca agent al comunicării, şi cu derivatul Îngerul arghezian semnifi că o formă de omului în prim plan, adică impulsul fundamental lui: coloana cerului. Bradul mirifi c, ca arbore transcendere poetică, edenizând textul liric. al sufl etului omenesc, care e acela de a vedea, comunicaţional între cer şi pământ, vine din Ca urmare a tensiunii absolutului, a înălţării în de a-L vedea pe Dumnezeu, de a vedea Binele, substratul indo-european şi devine „o ideogramă mitic, a apropierii de o realitate spirituală ce-l de a vedea ceea ce este mai elevat. Or, acest mitologică a doctrinei exoterice europene, face pe om să uite de sine şi să-i dea senzaţia Eros, nu e un sacrilegiu, el este permis”[19] care exprimă simbolul cosmologic al mişcării candorii dintâi, sufl etul se eliberează de limitele (Despina Petecel Theodoru: Dialog cu Alain ascendente a vieţii de pe pământ în cosmos” materiei şi de simţuri, se diafanizează şi devine Besançon despre Imaginea interzisă, România (Romulus Vulcănescu – Mitologie română). o existenţă inefabilă. literară nr.26, iulie 2000). Plotin substituie Din acest fond ancestral al ascensiunii spre cer Dar schimbarea nu afectează esenţialitatea muncii făcute de artist asupra lucrurilor, munca (paradis) au supravieţuit la români în primul umană, transcendenţa fi ind parţială, numai artistului asupra lui însuşi, predilecţia artistului rând urcările pe munte. Pietrarul, cu statuia lui fi cţională, nu şi ontologică. Concluzia: îngerul spre artă e tocmai interioritatea sa. înviată ca femeie, participă la o logodnă ofi ciată e ambivalent, apt de neaşteptate mutaţii, el Arghezi, în această interioritate, restabileşte laic pe o culme de munte, acolo unde pământul reprezentând setea omenească de idealitate. triunghiul paradisului: sufl etul omenesc, asaltează cerul, unde, prin peisajul montan din Aşezat în vecinătatea aventurii poetului în Dumnezeu şi Natura, arta afl ându-se în jur, el simte că face parte din cosmos şi că deci arhaitatea revelatoare de absolut unde se interiorul acestuia, într-un raport constant de nunta e un rit antropocosmic. redobândeşte inocenţa pierdută, îngerul refl ectă schimburi. Esenţa (eidosul), îndeobşte ascunsă, Tensiunea ce-l însufl eţeşte pe poet este cea ceea ce e mai profund şi mai individual în doar iniţiaţii o pot accesa. Poetul este un iniţiat, a perechii primordiale, numai unitatea bărbat- conştiinţa artistului. Aventura parcursă se care recuperează această esenţă, tocmai prin femeie putând fi condiţia hotărâtoare a izbânzii realizează ca evaziune din contextualitatea disimularea ei, prin anamorfoză. Ori, în căutarea asupra haosului. Mitul Galateii este o sugestie imediată în reveria virtualităţii. sa, tânjeşte după secretele ultime în ambele a nostalgiei perechii şi stăruieşte ca atare şi în În căutarea Miresei, poetul urcă treptele ipostaze; de scrutare a nemărginirii, cât şi de celelalte faze de afi rmare a erosului: „Totuşi, sublimării progresive până la perceperea scrutare a profunzimii lucrurilor. spori-ndoiala şi, ostenind pietrarul, / Adoarme, statului mitic originar, regăsind ingenuitatea şi Destinul creator arghezian este să intuiască, în pe când luna-şi urca prin brazi (s.m., I.P.B.) puritatea de altă dată. Parvine, aşadar, la pragul poezia vieţii şi a creaturii, starea dintâi şi infi nitul pătrarul. / Doar stelele din cuiburi pogoară paradisiac, ducând cu el neliniştile omului.De universului: „<> fatală a creatorului fi rul drept, / Vărsând statuii miruri pe cap cu aceea, vulturul, exprimă ascensiunea, caracterul e transgresată, absolvită de forţa imaginarului degetarul / Şi sărutându-i mâna pietrarului pe împărăţesc, puterea supremă, superioritatea <> din tableta <> piept. / Căci a simţit lumina şi-n stei aceeaşi absolută, pe care le numim majestas, dar şi din culegerea <> mână / Ca-n fundurile lumii, ce-a fost şi-a regenerarea spirituală ca fenixul, recucerirea înseamnă neîndoios capacitatea spiritului de a zămislit. / Rămasă de-a pururi, de-atunci încoa fi rescului existenţei. Tocmai de acest element al se concentra pe un scop ideal şi aduce cu sine stăpână / Pe negura înfrântă în timpul biruit”. puterii absolute, al lui majestas, este legat, în mod infi nita profunzime regeneratoare a închipuirii. Hierofania, minunea se întâmplă deci, deosebit, ca o umbră, şi, ca un refl ex subiectiv, (continuare în pag. 14) Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 20 Leda Ion Mocioi Tema dragostei şi a iubirii a preocupat pe toţi conceperii lor. Pollux, înţelegându-şi soarta di- după o operă a maestrului, este plină de mister, creatorii, de pretutindeni şi din toate vremurile, vină, i-a oferit-o şi fratelui său, să benefi cieze de prin contururile trupului într-o atmosferă învă- care au realizat numeroase opere literare, plasti- nemurire, fi ind regi alternativ, câte o zi. luitoare, de trecere de la umbră la lumină, ceea ce şi muzicale, un adevărat tezaur al frumosului, În altă legendă, Jupiter, luând înfăţişarea de ce reliefează psihologia femeii care, în admiraţia apreciat pentru încărcătura de valenţe ale sensi- lebădă, a sedus-o pe Leda şi astfel Leda a fă- amorezilor pitici de la picioarele ei, îmbrăţişea- bilităţii umane. cut un ou, din care au ieşit doi fraţi gemeni. În ză lebăda venită spre goliciunea trupului ei on- Din multitudinea de aspecte ale acestei teme, altă variantă, Leda face două ouă, astfel că din- dulat şi aprins de nerăbdare. au fost abordate de unii talentaţi artişti, resortu- tr-unul ies cei doi gemeni, iar din celălalt iese o „Leda” lui T. Robert-Fleury şi „Leda” lui E. rile chemării la dragoste, ale fecundităţii şi feri- fată, Elena Clitemnestra. Fontaine, între alte picturi cu asemenea temă, cirii în cuplu, aspecte fi reşti ale susţinerii vieţii După altă legendă, împreunarea Ledei cu sunt pure simboluri ale chemării la o dragoste şi perpetuării ei. Jupiter reprezintă simbolul împreunării nopţii neîmplinită. Pentru transpunerea artistică a unor subiecte cu zeul cerului, din care s-au născut Soarele şi cu astfel de aspecte ale temei dragostei, amoru- Luna, aştrii care luminează lumea. lui sau fecundităţii, talentaţii fi cţiunii artistice au folosit metamorfozarea îndrăgostitului într-o În pictură altă fi inţă din natura care ne înconjoară, simbo- lică prin trăsăturile sale sugestive, cum sunt cu- Artiştii din diverse epoci ale dezvoltării artei cul, lebăda, taurul şi altele. plastice au reţinut cu prioritate în desene, tablo- uri de pictură sau în sculpturi doar momentul în În mitologie care Jupiter, metamorfozat în Lebăda (bărbătuş) Metamorfoza îndrăgostitului în altă fi inţă a face dragoste cu femeia Leda, cuplul lor fi ind apărut mai întâi în mitologie, pusă pe seama lui simbol erotic întru deveniri senzuale. Zeus, care pare a fi fost cel mai mare cuceritor în Tema erotică a Ledei în acuplare cu un zeu dragoste, dintre nemuritori. metamorfozat în lebădă este tratată cu fantezie Legenda spune că Zeus, înainte de căsătoria încă din antichitate, când fabulaţia mitologică a legitimă cu sora sa, Hera, s-a metamorfozat în lărgirii simbolului erotic a căutat cu seninătate o cuc, într-o friguroasă zi de iarnă, şi a rugat-o (pe expresie artistică de reală armonie şi rafi nament fi ica lui Cronos şi Rhea) să-l preia în... sânul ei cromatic ori tridimensional, în compoziţii libe- pentru a-l încălzi. Apoi, luându-şi adevărata în- re, îndrăzneţe şi atractive, adesea fanteziste. făţişare, şi-a înduplecat sora să i se dea, că o va lua de soţie, ceea ce s-a şi întâmplat. Tot Zeus a cucerit şi pe alte zeiţe şi femei, în aceeaşi manieră. Pe Demeter, zeiţa patroană a agriculturii, legislaţiei şi civilizaţiei greceşti, cât şi pe fi ica ei şi a lui, Persefona, dar şi pe Euro- pa, fi ica lui Agenor şi nepoata lui Poseidon, le-a sedus transformându-se în taur alb. A posedat-o, „Leda” lui Michelangelo (1475 – 1564) este de asemenea, pe Egina, metamorfozându-se în dragostea dintre femeie şi lebădă în momentul vultur, şi chiar pe sora acesteia, Antiopa, trans- acuplării, care transformă trupul şi sufl etul în formându-se în satir. pură beatitudine, sugerând forţa pasiunii care nu Lista lui Zeus este mult mai bogată în me- trebuie judecată. Desenul tabloului în culori con- tamorfozări. Astfel, transformat într-o ploaie de curează puternic anatomia personajului, sugerând aur, a cucerit-o pe Danae, fi ica lui Acrisius din mişcarea timpului şi forţa sentimentului trăit. Argos, când a fost închisă într-un turn, de tatăl Pot fi amintite şi lucrări mai puţin cunoscute ei, pentru a o apăra împotriva pretendenţilor pentru tema „Leda”, cum sunt cele semnate de la căsătorie; luând chipul unui porumbel, s-a- Céline Emilian şi Raul Dufy. ndrăgostit cu Ftia; şi, neaşteptat să se întâmple, „Leda”, compoziţie imitată de un elev din a amăgit-o pe Alcmena – soţia lui Amfi trion şi şcoala lui Leonardo da Vinci (1452 – 1519), mama lui Herakles, – luând ca înfăţişare chipul soţului acesteia...

În literatură

În istoria literaturii şi artei, lebăda, mai fru- moasă decât alte fi inţe şi mai aproape de simbo- lul falic, a cucerit o mai mare atenţie din partea artiştilor creatori şi a dobândit o popularitate de- „Leda” lui Tintoretto (~ 1518 – 1594), într-o cromaţie tipic veneţiană, este o compoziţie cu osebită pentru iubitorii de artă, sub denumirea tensiune dramatică puternică, creată de mişca- femeii „Leda”. Leda, după Homer (Odiseea, cântul XI), era soţia regelui Spartei, Tindar, căruia i-a dăruit doi băieţi, pe Castor, priceput la cursele de cai, şi Pollux, neîntrecut luptător cu pumnul. După o altă tradiţie, Jupiter a intervenit şi în viaţa Ledei. Pindar spune că soţia lui Tindar s-a unit, în aceeaşi noapte, şi cu regele şi cu Jupiter şi, de aceea, gemenii Castor şi Pollux sunt de origine diferită, Castor este un fi u de muritor şi îmbătrâ- neşte ca şi tatăl său, iar Pollux este nemuritor şi tânăr, ca şi zeul dragostei comune din noaptea pag. 21 Caietele „Columna” nr. 1/2011 rea agitată a personajelor, detaşată parcă dintr- rizian Luvru, sculptura antică din Vila Albani 1920 în catalogul expoziţiei „Cubism and Abs- un mare ansamblu în frescă. Leda, în timp ce din Roma, sculptura din Muzeul San-Marc din tract Art” de la The Museum of Modern Art din un Amor pitic o asaltează pe o altă frumoasă, Veneţia şi basorelieful în marmură de la british New York în 1936 (nr.19). După aceeaşi expo- îmbrăcată, de la marginea lacului din pădure, Museum din Londra – sunt alte ipostaze reuşite ziţie a fost achiziţionată de Katherine S. Dreier, priveşte lebăda cu o mângâiere, în timp ce câi- ale artei universale, care emană simbolul sen- care avea s-o lase moştenire în colecţia The Art nele îi apără trupul dezgolit, pregătit pentru dra- timentului de dragoste împlinită. Din sculptu- Institute of Chicago. gostea-i aprinsă, iradiind în puternice efecte de ra românească „Leda” lui Constantin Baraschi „Leda” din marmură a mai fost expusă în lumină. Leda nu priveşte Lebăda, dar o simte (1902 – 1966), sculptor cu viziune realistă, poa- 1926-1927 la Brooklyn Museum (nr. 164) din prin atingere, apărându-se totodată pentru a nu-i te fi alăturată unui asemenea ciclu de opere de- New York, în 1937 la Cleveland Museum of fi înţeleasă dragostea care-o frământă. dicate iubirii împlinite, fără a fi reduse la simple Art, în 1946 la Yale University Art. Gallery „Leda”, pictura de Correggio (1489 - 1534), opere falice. (nr.18) din New Haven, precum şi în 1952- 1953 (nr.4) la aceeaşi galerie, apoi în 1955- 1956 la Guggenheim Museum of New York, la Retrospectiva din 1970 etc. După exemplarul în marmură, Brâncuşi a modelat un gips „Leda”, în 1924, şi a turnat, după acesta, un bronz „Leda”, ambele lucrări păstrându-se la atelierul său din Paris, bronzul fi ind expus (nr.4, sala 1) şi datat greşit 1926). „Leda” în bronz a fost expusă la Salon des Tuileries (nr. 303) în 1927, la Moscova în 192 8 (nr. 14) şi la Amsterdam în 1938, la Stedelijk Museum (nr.9) etc.

este o abordare a acestei teme mitologice, potri- vită pentru stilul clarobscurului introdus într-o compoziţie cu schemă „în vârtej”, care cuprin- de, alături de atracţia lebedei, înţeleasă ca ne- voie de viaţă, şi alte personaje de comparaţie, între ele nelipsind şarpele unei „Eve” căutată de amorezi, precum şi frumuseţi feminine care îşi liniştesc focul inimii şi al sentimentelor neîm- plinite, în apa clară a lacului din pădure.

În sculptură

Leda lui Brâncuşi

„Leda” lui Brâncuşi (1876 – 1957), în mar- mură, din 1920, aminteşte de lebădă, pasăre cu penajul alb. Gâtul lung şi arcuit al acestei pă- sări, cu capul dat spre spate ca la specia de iarnă, devine „o componentă cu valoare morală” prin comparaţia lebedei cu o fată îndrăgostită. Poate LEDA (IIIb). Bronz lustruit. 53,5 x 71,3 x de aceea lucrarea a fost numită în 1924 „Fecun- 23,9 cm., 1924 (-1926). Turnătoria: Lexis ditate”. Rudier. Col. Musée National d’Art Moderne, Paris (donaţia Brâncuşi; inv.nr. S.85) LEDA (I). Marmură, 53,4 x 70 x 24,1 cm. 1920. Col. The Art Institute of Chicago, Chicago (ex. Dreier; inv.nr. 1953.195) „Exemplarul „Leda” în bronz este de fapt o nouă versiune a lucrării, datorită fasonării şi montării ei pe un disc rotitor, pentru a-i da o mişcare cinetică. În sculptură, lucrările denumite „Leda” – Formal, „Leda” este ovoidul „Începutul lumii”, precum exemplarul ceramic de la Muzeul pa- căruia i s-a adăugat o formă sugestivă de gât şi cap de lebădă. Întreaga sculptură este înclinată către spate, într-o poziţie contrară aceleia din „Rugăciune”. Cu fantezie s-a spus că „Leda” lui Brâncuşi „nu e altceva decât un ou din care un mugure creşte spre înafară”, cu sens specializat al răsăririi explozive a vieţii dintr-un germene. „Leda” este metafora iubirii, de aceea a rămas în atelierul sculptorului până la sfârşitul vieţii lui.

BIBLIOGRAFIE SUMARĂ

- GEIST, Sidney, Brâncuşi by Giedion – Welcker, în: „Arts”, New York, nr. 34, ianuarie 1960, p.95. Dacă ne amintim că „Leda” a fost denumirea - GHEDION – WELCKER, Mesajul lui Brâncuşi, în: soţiei unui rege sedusă de Zeus, descoperim că „Contemporanul”, Bucureşti, nr. 14, din 7 aprilie 1967, „Leda” lui Brâncuşi poartă o denumire mitică p.7. şi, deşi în sculptură ea este reprezentată ca o „fe- - MIHAIL, Nicolae – Paul, Anul Brâncuşi. Leda, în: „Săptămâna”, Bucureşti, nr. 312, 26 noiembrie 1976, p.6. meie ghemuită”, poate fi acceptată ca „zeiţă a - MOCIOI, Ion, Brâncuşi. Opera, Ed. Spicon & dragostei”, „purtătoare de un mesaj polivalent. Drim Edit, Târgu-Jiu, 2003, p. 217 – 220. Sculptura „Leda” din marmură a fost datată Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 22 Metode de investigare a peisajului ca spaţiu şi transpunerea acestuia‚ în structuri plastice Vasile Fuiorea Rezumat : de stilizare a realului. gurarea compoziţiilor sale. Pictorul caută să des- Peisajul şi-a primit mai târziu statutul de gen În prima jumătate a secolului al XIX-lea pic- copere structura durabilă sub jocul aparenţelor. al picturii , după ce vreme îndelungată a fost fo- tura istorică, genul cel mai nobil promovat de Esenţa vizibilului îl interesează mai mult decât losit ca fundal ,pentru desfăşurările fi gurativului Academie, suferă mutaţii stilistice datorită su- aspectele efemere, întâmplătoare. „Să trateze uman, a găsit repede artişti care să-l practice şi fl ului nou adus de pictura romantică. Subiecte- natura – spunea el într-o corespondenţă în 1904 să-i asigure o mare frecventă în perimetrul artis- le contemporane iau treptat locul faptelor eroi- – prin cilindru, sferă şi con”. Atât perspectiva tic din Renaştere şi până în contemporaneitate. ce din trecut, se şterg frontierele dintre genuri; bazată pe valorile termice ale culorilor, cât şi di- În creaţia artistică el este chiar ritmul naturii şi pitorescului din scenele sentimentale istorice îi recta sa referire la formele geometrice au făcut imbold pentru declanşarea elanurilor creatoare răspund scenele de gen, astfel peisajul scos din ca Cézanne să fi e considerat unul din precurso- lăuntrice. datele sale mitologice cunoaşte o dezvoltare fără rii cubismului. Opera lui Cézanne marchează cu Una din preocupările majore ale peisajului precedent în opera lui Caspar David Fridrich şi pregnanţă evoluţia artei moderne, al cărui limbaj este spaţialitatea. Spaţialitatea artistică poate fi o în Franţa prin reprezentanţii şcolii de la Barbi- îl revoluţionează şi îl deschide spre o frenetică spaţialitate propriu-zisă sau simbolică, arhitec- zon. desfăşurare de propuneri şi experimente plasti- turală (arhitectonică), volumetrică (sculpturală), Opera picturală a lui Jean Baptiste Corot stă ce. ilustrativă, picturală sau grafi că. O altă accepţie sub semnul peisajului. Dacă la începuturi Co- Prin pictura lui Nicolae Grigorescu, Ion An- a spaţialităţii este cea care ţine cont de însuşirile rot va avea succes în peisajul de tip istoric, mai dreescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu şi fi zice, în funcţie de care distingem spaţialitatea târziu el va aduce ca nimeni altul o contribuţie Theodor Pallady – arta românească va ajunge bi şi tridimensională, virtuală ( perspectiva line- uriaşă picturii pe măsura geniului său coloristic. la apogeul înnoirii mijloacelor de limbaj şi ex- ară ) şi sugerată (perspectiva aeriană –cromati- Corot spunea că aspira „să nu piardă nimic“ în presie, devenind fără false raportări, echivalenţa că), alternativă (posibil paralelă ) şi imaginară faţa motivului; referindu-se aici la prima im- mişcărilor artistice europene, contribuind chiar (onirică, fantastică). presie care ne emoţionează. Această teorie va fi la efervescenţa creatoare petrecută în Europa aprofundată şi de reprezentanţii şcolii de la Bar- sfârşitului de secol XIX şi la începuturile secolu- Cuvinte cheie: peisaj, spațialitate, pespec- bizon care au văzut în arta lui Corot un drum de lui al XX-lea. Grigorescu se apleacă cu stăruinţă tivă, renaștere urmat, o cale a adevărului extras din natură. asupra lumii satului românesc de munte pe care Încă din Renaştere pictorii au populat com- Peisajul intitulat Intrarea în sat, ne demonstrea- o înnobilează cu un discurs pictural frenetic de poziţiile cu elemente ale mediului ambiant, între ză abilitatea de a privi şi a sustrage esenţialul dar un lirism aparte. Din această cauză, el aproape care se numără construcţiile arhitectonice laice şi măiestria cromatică pe care a folosit-o în con- idealizează fi gura ţăranului român, pânzele sale sau religioase şi aşezămintele omeneşti din zona fi gurarea lucrării. În acest peisaj naraţiunea este fi ind populate de omul satului pe care-l inte- rurală care mai târziu vor atrage interesul artiş- abolită de orice fel de referire clasicistă. Punând grează în natura bogată a dealurilor şi munţilor tilor prin atmosfera lor idilică sau dimpotrivă a copacul în prim plan, el se înalţă spre cer, asi- româneşti. Călătorind în Bretania Franceză, îşi dramelor existenţiale. Dar adevărata perioadă de gurând monumentalitate şi energie cu mijloacele alege ca motiv aşezările rurale sau urbane unde înfl orire a genului este deschisă de baroc şi cla- pure ale picturii. Încurajaţi de rezultatele obţinu- pictează cu voluptate străduţele medievale în- sicism în secolele XVII şi XVIII. Elogiul adus te de pictorii şcolii de la Barbizon, impresioniştii guste, cu ziduri macerate de vreme, prilej pentru realităţii de pictura olandeză în secolul al XVII- vor împrumuta unele din temele dragi realişti- artist să închege într-un pendulant joc al petelor lea va participa la un nou sistem de reprezentare lor. Problema cromatică şi modul de percepere de culoare, forme solide având ceva din tăria ro- bazat pe reconstrucţia naturalistă a lumii. a formei se vor schimba însă radical. Motivele cilor. Peisajul urban pictat de Vermer constă în pictate de impresionişti sunt transfi gurate de Ion Andreescu observă natura încercând să-i această reconstrucţie reajustată a unui loc, fi e- lumină, ele sunt dezintegrate de dizolvarea con- înţeleagă ritmicitatea şi permanenta ei meta- care element având o funcţie structurală. Cerul tururilor formelor, în favoarea unei dezinvolturi morfoză. Andreescu înseamnă pentru arta româ- brăzdat de nori iluminează şi construieşte preg- cromatice ce doreşte să surprindă un moment nească momentul de maturizare, prin el pictura nant perspectiva oraşului în peisajul Vedere din al zilei cu datele atmosferice caracteristice. Lu- se desprinde de idealizările ilustrului sau maes- Delft. crările lui Pissaro, Monet şi Sisley pleacă deci tru şi începe să respire aerul tare al meditaţiei Format în atelierele Romei, Claude Lorrain de la observarea vizibilului către o îndepărtare grave. Opera sa cuprinde toate genurile picturii, se dedică peisagisticii cu pasiunea unui obser- de imitaţia servilă a naturii, accentul punându- dar el se apleacă asupra temelor modeste potrivit vator al vieţii sociale pe care o fi xează în memo- se pe virtuţile culorii, pe factorii ei impresivi şi cu fi rea sa austeră. El surprinde ca nimeni altul rabile imagini ce provin din porturi sau aşezări expresivi, bazate pe echilibrul sau acordul com- imaginea satului românesc de câmpie din a doua urbane sau rurale. Neîntrecut în tehnica laviu- plementarelor. Peisajul, fi e că e urban sau rural, jumătate a secolului al XIX-lea. Motivele pictate rilor, el reuşeşte să creeze o aură luminoasă ce marin sau montan, devine pretext al picturii, sunt de obicei „marginile de sat” cu câteva case scălda formele reprezentate într-o baie de culori motivul nefi ind decât o cale de la care se plea- umile şi stinghere, fără prea multă vegetaţie în aurii. Rezultatele sale plastice vor uimi generaţii că pentru a atinge impresii capabile să transmită preajmă, urgisite în bătaia soarelui şi a ploilor, de pictori care vor lua exemplul acestui mare pe- sentimentele cele mai înălţătoare. înecate vara în praf, toamna în glod şi străjuite isagist. Artistul şi-a făcut studiile într-un auten- Vicent Van Gogh găseşte în pictură un mod iarna de nămeţi. tic mediu rural. Însăşi natura l-a învăţat totul şi de aşi descărca propriile trăiri, sentimentele Apartenenţa stilistică a operei lui Ştefan Lu- după ani de copiere scrupuloasă a acestei maes- omeneşti cele mai profunde. El îşi manifestă chian îşi are originea în fenomenul complex al tre desăvârşite, artistul a atins cel mai înalt grad interesul pentru natura lucrurilor transfi gurând „Artei 1900”. Semnifi caţia majoră de ordin es- de perfecţiune în arta peisajului. motivele picturii, încărcându-le cu tumultul său tetic a operei lui Luchian este aportul său de a Arta veneţiană a secolului al XVIII-lea devi- sufl etesc. depăşi impresionismul. Luată în consideraţie ne prin pictura lui Guardi şi Canaletto propria sa Pentru Van Gogh natura era asociată cu pro- dintr-o perspectivă europeană, contribuţia sa se oglindă, reprezentare a exotismului burghez şi priile sale sentimente astfel că peisajele sale nu înscrie în această privinţă alături de experienţe- turistic. Vederile (vendute) veneţiene, moştenire au numai funcţie estetică ci sunt o prelungire di- le consumate ale unor artişti ca Cézanne, Van a vederilor urbane obişnuite în secolul al XVI- rectă a emoţiilor sale7. Cu el se inaugurează ino- Gogh sau Gauguin. Personajele apar episodic în lea, propun un limbaj în care efectele vizuale vaţii în pictura europeană, accentul mutându-se scene statice, în schimb apare frecvent universul domină asupra exactităţii topografi ce. Acest fapt de pe impresie către expresie. lor şi anume peisajul periferic al Bucureştiului este indus artiştilor de bogăţia patrimoniului is- Cézanne eliberează pictura de imitaţia realu- sau, colţuri rurale din zonele pe care le frecven- toric arhitectural, dar e şi continuare a unei tradi- lui prin simplifi cări ale elementelor observate. tează. În faţa peisajului se abandonează cu to- ţii formale a picturii veneţiene. Pentru Canalet- El apelează la geometrie şi la un sistem cromatic tul contemplării pictând, aşa cum spunea el „cu to, camera obscură nu este numai un experiment de progresii şi regresii coloristice prin juxtapu- ochii sufl etului”. Fântâna la Brebu, Casa lui Moş tehnic care permite reproducerea unei imagini, neri cromatice între culorile calde şi cele reci, Gheorghe, Moara de la pădure sau După ploaie ci constituie un instrument formal de înnoire şi elementul cromatic având un rol capital în confi - la Moineşti, sunt motivele picturii sale, detalii pag. 23 Caietele „Columna” nr. 1/2011 Corala Gorjeană sau ale satelor în care apar elemente ale civilizaţiei rurale româneşti. Luchian rămâne însă prin exce- eseu despre sufl et lenţă, martorul liric al universului citadin. Ca pictor al oraşului în speţă al Bucureştiului, Luchian pictează lumea complexă a tuturor straturilor sociale şi a tuturor mediilor. Din lumea tristă a maha- Mihaela Sanda Popescu lalelor Bucureştiului, vor apărea opere memorabile ca Mahalaua Dracului, Ghetou din Filantropia, Colţ din strada Povernei. Opera picturală a lui Gheorghe Petraşcu se înscrie în căutările plastice de Împlinirăm 11 ani de când existăm cuminţi la începutul secolului al XX-lea. Pictura lui Petraşcu pleacă de la tradiţie şi merge spre modernitate şi mereu aceiaşi în cafasul Bisericii “Sfi nţii prin temperamentul romantic şi mai târziu expresionist al pictorului pe care motivul îl emoţionează. Apostoli”. În această seară juriul ne-a acor- Tradiţia picturii constituie fundamentul de plecare, riguros selectiv, reţine din aceste depozite cât dat premiul II... Dacă acest premiu ar fi fost şi din fenomenul modernităţii exact ceea ce îi trebuie pentru a-şi desăvârşi drumul artistic. Aseme- cu ceva ani în urmă, îl primeam cu bucuria nea romanticilor, pictează ruinele unor vestigii medievale, merge printre primii să picteze marea şi perspectivei de mai bine, dar acum, e cel mai aşezările din Balcic, loc ce va deveni căutat de cei mai mari peisagişti români, în fenomenul artistic trist premiu pentru că totul s-a redus la o ci- numit „Şcoala de la Balcic”. Deşi pictează în natură, motivele fi ind colţuri ale arhitecturii urbane din ţară sau din afara ei, el nu se comportă ca un plein-air-ist clasic. Nu renunţă la clarobscur nici fră. M-aş fi aşteptat să ne mulţumească cineva măcar în faţa motivului, găsindu-i acestui procedeu un echivalent modern pe măsură, o tehnică a pentru dăinuirea noastră în timp, pentru pre- clarobscurului prin culoare. Pentru a sugera volumul el nu mai modelează culoare cu ajutorul valo- zenţa la evenimentele de sufl et şi la ceremo- rilor de alb şi negru, ci reuşeşte să facă acest lucru cu ajutorul culorilor. În acest fel atât lumina cât nialul religios. şi umbra sunt colorate iar albul şi negrul, atât de caracteristic picturii lui, vor avea rol de exaltare “Solista nu a cântat perfect!” a culorii, mărind efectul dramatic al compoziţiei şi potenţând la maxim expresia. În peisajele sale Ba da! Pentru că într-o altă conjunctură “ci- domină arhitectura clădirilor, mai precis faţadele, zidurile, podurile (Târgovişte, Sighişoara, Vene- neva” hotărâse că n-are voce şi totuşi, a cântat. ţia, Toledo) pe care le metamorfozează cu o pastă trasată cu fermitate în care culoarea pare să preia Chiar nu i-a observat nimeni bucuria? funcţia nestematelor. Cu precădere, el alege clădirile vechi, cu zidurile în ruină, macerate de timp şi Chiar nu i-a observat nimeni expresia lu- de ceaţă. Nu au nimic spectaculos în sine aceste relicve, ceea ce nu-l împiedică pe artist să realizeze minoasă, de copil nechinuit de angoasa unui din transpunerea imaginii lor transfi gurate pe pânză, unele dintre cele mai frumoase opere ale sale. perfecţionism de care suferă toţi cei care sunt Urmărind himera perfecţiune Pallady speră că o va putea găsi, în formele pure, spiritualizate ce instituiţi ad hoc, aleşi parcă, după stereotipia vor avea la bază rigoare rece matematică a linior desenului8. Ca peisagist, Pallady descinde în na- III, II, I ? tură, îndeosebi în parcuri şi pe străzile oraşului, în special toamna. Compoziţional, prin caracterul O să vă grăbiţi să daţi vina pe ciudă şi in- său imanent realităţii, peisajul nu-i lasă pictorului prea multă libertate. Fidel în general motivului, vidie; nu-mi aparţin, sau mai bine zis, nu ne neîngăduind imaginaţiei să depăşească o anumită limită, el nu siluieşte natura, aceasta sugerează în aparţin! Când e vorba de competiţie felicit din linii mari însăşi compoziţia tabloului. În polemica deschisă dar amicală cu Matisse, fostul său coleg tot sufl etul orice apariţie valoroasă şi au fost, şi prieten, îi scrie confratelui său francez: „Nu dragul meu, pictura nu este cum spui tu, culoare, într-adevăr, apariţii valoroase. după cum un artist nu este acela care aşterne culoarea pe pânză. Cu alb şi negru poţi face pictură, Scopul acestui concurs coral este, în primul 9 dar mai trebuie să şti să le şi foloseşti şi să ai ceva de spus…. ” Repugnându-i pasta în straturi groa- rând de a stimula, prin competiţie, mişcarea se, Pallady foloseşte demipastele sau laviurile formate din diluarea culorilor. Armoniile obţinute de corală, de a situa prezenţa umană mai presus el sunt de aceea stinse, clorotice, atmosfera peisajelor este şi ea rarefi ată tinzând către imaterial. La de „moda zilei”, într-un cuvânt, de a sfi da cri- această impresie contribuie în afară de tentele colorate mate, griul folosit într-o variaţiune de tente za. şi nuanţe, de la cel albicios la cel apropiat de negru şi de la cel pur la cel colorat în care a picurat Noi venim cu cei 11 ani de existenţă şi cu rozuri, violeturi sau galbenuri. . participarea noastră din primul an al Coralei Note gorjene. Competiţia nu înseamnă „confl ict”, 1 „Desenând direct după natură – obicei folosind chiar în drum spre Italia, în munţii Alpi, unde a desenat în peniţă peisaje caracterizate printr-o precizie geografi că de documentare – a reuşit să surprindă viaţa cu un remarcabil simţ al iar o evaluare exactă trebuia să fi avut în ve- autenticităţii. În Prăbuşirea lui Icar personajul principal nu este eroul mitologic, expediat ca un amănunt nesemnifi cativ dere, calitatea de profesionişti sau de amatori, într-un plan îndepărtat, ci peisajul tratat cu o bună cunoaştere a perspectivei, în prim plan fi ind redat un ţăran care-şi rolul dirijorului; ce răspuns dăm când profe- ară ţarina”. Vasile Florea, Gheorghe Szekely, Mică enciclopedie de artă universală, Editura Litera Internaţional, Chişinău, sorii sunt de premiul I şi elevii de premiul II ? 2005 p. 14. În 2006, economistul Muhammad Yunus 2 Sensul peisajului ca specie a picturii este caracterizat de Ioan Iovan: „Peisajul rămâne un mereu viu colţ din co- (Bangladesh) supranumit şi „bancherul să- pilărie de bucurie şi înminunare, de puritate aşa cum a fost atunci. A devenit o excepţie benefi că în lumea artifi cială, plină de convenţii a omului. Se vorbeşte despre întoarcerea la natură ştiindu-se că aceasta înseamnă întoarcerea la racilor”, obţinea Premiul Nobel pentru Pace cele originare, la esenţele prime. pentru că descoperise răspunsul adevărat la Este un fel de regăsire de sine, un fel de alter ego, un orizont încărcat când cu pitoresc, când cu melancolie, în funcţie de starea noastră. Favorizează reveria şi visarea, permite călătoria cu ochii, este aproape şi departe, găzduind următoarea întrebare: „De ce să nu integrăm un drum mereu liber spre zare”. dimensiunea socială în teoria economică ?” Ioan Iovan, Semantica artelor vizuale vol. I, Editura Anthropos, Timişoara, 2009, p. 89. Noi de zeci de ani continuăm să fi m victime- 3 Paul Signac îl integrează pe Delacroix în rândul pictorilor preocupaţi de înnoirea limbajului culorii: ,,Îşi dă seama de ce mare ajutor îi va fi o bună cunoaştere a regulilor exacte care guvernează armonia culorilor şi a căror aplicare o le (sau autorii) „luminatelor documente” care întâlneşte la marii colorişti şi în decoraţia orientală. A surprins în natură fugarul joc al culorilor complemetare şi vrea să ne-au dat bucuria câştigului imediat cultivând cunoască legile care îl determină. Începe să studieze teoria ştiinţifi că a culorii reacţiile contrastelor succesiv şi simultan. dispreţul faţă de adevărata proprietate mai ales Iar ca rezultat al acestor studii, el va realiza pe pânză contrastele şi va întrebuinţa amestecul optic“. Paul Siganc, De la Delacroix la Neoimpresionism, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971, p.53. intelectuală. 4 Călin Dan, Steriadi, Editura Meridiane, 1988, p. 42 Rezultatul ? 5 Theodor Enescu, Transparenţa supremă a operei, secolul 20, nr. 251-252 (11.12/1981) Vorbim despre tradiţie ignorând-o ! 6 N. Stenhard, Dealul şi universul românesc al lui Bernea, secolul 20, 186-187 (7-8-1976) 7 În studiul Poetica reveriei, Gaston Bachelard ne vorbeşte despre emoţia şi visarea creatorului în faţa motivului Mulţumim acestei copile care a cântat co- linda cu Floricica sufl etului său şi care are tot BIBLIOGRAFIE 1. Arnheim, Rudolf , Arta si percepţia vizuală, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979. timpul să dobândească o interpretare impeca- 2. Arnheim, Rudolf, Forţa centrului vizual, Editura Meridiane, Bucureşti,1995. bilă. Copiii sunt adevărata nădejde şi singurii 3. Argan, Giulio, Carlo, Arta moderna, vol. I, II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982. judecători adevăraţi, în rest… toate bucuriile 4. Bachelard, Gaston , Poetica reveriei, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005. 5. Bachelard, Gaston , Poetica spaţiului, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003. ne întristează după ce trec, lăsându-ne aşa cum 6. Bensancon, Alain, Imaginea interzisă. Istoria intelectuala a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, suntem… Editura Humanitas, Bucureşti,1996. Considerăm prezenţa noastră în spaţiul gor- 7. Benard, Edina, Arta modernă 1905 – 1945, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000. 8 .Bouleau, Charles, Geometria secreta a pictorilor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979. jean o datorie de sufl et şi vom rămâne aceiaşi, 9 .Cassou, Jean, Panorama artelor plastice contemporane,vol. I-II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971. cântând mereu de Ziua Domnului în cafasul 10. Courthion, Pierre, Curente si tendinţe în arta secolului XX, Bucureşti, 1973. aceleiaşi Biserici… şi numai acolo. 11. Focillon, Henri, Arta Occidentului,vol. I-II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974. 12. Focillon, Henri, Viaţa formelor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977. Primiţi urarea noastră de Crăciun, dar să 13. Frontin, Claude, Istoria vizuală a artei, Editura Roa, 2005. ştiţi că ne-aţi frânt în sufl et, crenguţa verde de 14 .Hofmann, Werner, Fundamentele artei moderne, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977. brad ! Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 24 Despre ceaţă, frică şi amnezie - Fragment de roman- Silviu Doinaș Popescu

Mi-era frică să nu ne rătăcim de tot şi să ne pier- consumator de vise şi speranţe. Soluţia – întotdeuna chişi; încearcă cu disperare dem unul pe celălalt. Temerile mele: noi în derivă, o ţigară – mereu cu tine, niciodată singur, niciodată să mă oprească, să mă prote- fără direcţie. Frica de înec, angoasa asta apăsătoare, împreună. Niciodată fericit, niciodată trist, niciunde jeze de propria-mi identitate. multă ploaie şi umezeală rece şi lipicioasă – un fel pierdut sau găsit. De parcă aş avea un secret de sinestezie bolnavă. Un galben şi roşu intens îmi Lucruri pe care n-o să le am prea curând: Mac- murdar, tragic, de ascuns, cuprind retina. Nu te mai văd, nu te mai aud, mi-e Book Pro şi Iphone, Apple TV sau apartament cu pe care îl apăr cu îndârjire, frică...simt nevoia să iţi vorbesc, n-am mai vorbit patru camere în Bucureşti. Lucruri pe care le am: aşa, din inerţia obişnuinţei. aşa, real, de ceva timp. Parcă nu mai ştiu ce se în- o durere de cap, ciorapi murdari, un laptop obosit. Îi văd ochii cum mă privesc tâmplă cu tine.Te-aş invita la o cafea, dar nu mai Dau drumul la televizor, îmi torn un pahar de vin şi ca două diamante, cum mă ştiu să mă relaxez. Aş alege o terasă de pe malul mă uit ca dobitocul la toate porcăriile pe care televi- ceartă din priviri. Soarele va vestic al Someşului, camufl ată într-un aer de epocă. ziunea modernă mi le poate bagă pe gât. Sunt prea răsări din nou şi mă prinde Şi apoi te-aş privi preţ de un ceas şi ţi-aş mângâia obosit ca să meditez la condiţia mea idioată. nepregătit. obrazul şi te-aş săruta. Satisfăcut, mi-aş aprinde o “Care este obsesia ta? Ce te face să mai treci pes- Camera de cămin este la capătul culoarului sau ţigară şi...atât. te o zi?” undeva pe acolo...pe stânga. E o uşă din termopan, Floarea de lotus creşte nestingherită peste pia- “Nu ştiu. E o întrebare capcană sau ceva?” sec. Înăuntru, patru paturi suprapuse şi trei mese tra rece şi alunecoasă în timp ce eu îmi pierd şirul “Spune-mi tu asta! Este o întrebare capcană? Tu mari: doua sunt paralele cu paturile, iar a treia masă ideilor şi mă plafonez tocmai la intrarea în templu. ce crezi?” e paralelă cu fereastra. Sunt trei calculatoare, deşi Nebunia continuă şi valul mă urmăreşte ca o insec- “Nu ştiu dom’le, eu de ce te plătesc, să faci haz suntem cinci oameni înauntru. Şi un laptop...Al tă nesuferită pe care, în cele din urmă, o striveşti de mine la şedinţe? Răspunde-mi!” meu, bineînţeles. Sunt deja treaz de ceva vreme, mă cu ură. Intensitatea emoţiei şterge linia fadă dintre “Nu, Silviu, sunt curios să afl u care este obsesia uitam la un fi lm singur. Nu îmi place să mă culc fi cţiune şi realitate şi îmi dau seama că trăiesc într-o ta. Sunt convins că ai şi tu, ca oricare dintre noi, prea repede. Poate ca astfel am sentimentul că pot caricatură nereuşită a unei realităţi perfecte. Puncte obsesiile tale. Uite, a mea este grădinăritul. Îmi pla- controla lungimea zilei. Poate fi aşadar cât de lungă de suspensie mă despart de ea. ce să îmi petrec ore întregi în grădină aranjând sau vreau eu: cu cât stau treaz mai mult timp cu atât ziua *** privind fl orile. Sau alta: Sunt obsedat de noapte..Îmi e mai lungă, cu cât mă culc mai repede cu atât ziua Tablou inert: Eu, stând la laptop cu o ceaşcă de place să ies noaptea, sau mai bine zis seara, la plim- e mai scurtă. În seara asta nu mai pot sta toată noap- cafea tare – Lavazza sau Illy (părerile sunt împărţite bări, aşa, singur.” tea. Mâine am nişte treburi de rezolvat. Îmi trebuie care e mai bună) – şi privind la o pagină albă (do- “Eu sunt obsedat de muzică. Trebuia să fi u un o schimbare de decor, să înlocuiesc culoarea vop- cument Microsoft Word) timp de oră şi…Să scriu artist, dar nu am avut noroc. Sau n-am avut curaj. selei de pe pereţii din cameră, să schimb culoarea despre sunete. Singurul adevăr absolut pentru mine Da. În fi ne...Aş sta toată ziua cu căştile pe urechi... la maşină, să îmi schimb hainele, nu ştiu nici eu cu – frecvenţe, modulaţii – muzica. Cum poţi să recu- Şi mai sunt pasionat de constelaţii, adică îmi place siguranţă. O ceaţă redundantă învăluie tot. Poate că perezi, cum poţi să te întorci în timp, cum poţi să să urmăresc cerul noaptea. N-am mai făcut asta de e sufi cient să schimb oraşul de data asta. îndrepţi erorile, cum poţi... mult timp. Probabil şi din cauza anotimpului rece. E o senzaţie extraordinară de fi ecare dată când Sunt agitat şi mă uit la el cum se chinuieşte – Nu prea mai ies din casă. E prea frig. Aştept totuşi păşeşti pentru prima dată într-un oraş nou, total mania persecuţiei – şi mă întreb dacă n-aş putea să vara cu nerăbdare.” necunoscut...Prima impresie ţi-o faci privind îm- scriu despre asta? Sunt obscen şi plictisit în acelaşi După aceea m-am ridicat, am plătit şi am plecat. prejurimile: o gară, autogară, un aeroport, sau pur timp, calităţi necesare pentru un individ de succes. Se făcuse târziu şi nu suport sentimentul ăla stupid şi simplu intrarea în oraş de pe autostradă. Curios, Nu mai ştiu să scriu sau să vorbesc bine, dar am când se termină ziua înainte să apuci să îţi rezovi te străduieşti să găseşti repere cunoscute, o clădire, vândut multe bormaşini la viaţa mea şi simt că mi- toate problemele. Timpul s-a contractat prea mult, stradă care să aibă sens, ceva familiar şi te enervezi. am îndeplinit scopul în viaţă. Sunt, pentru prima cred că tot din cauza temperaturilor prea scăzute. Nimic nu se potriveşte. E alt oraş, e vorba despre dată, un individ complet – am tot ce îmi trebuie: un Hah...! Ce fără sens e timpul în acest caz. Cum adi- alte clădiri, alte idile consumate printre zidurile şi job bun într-o companie de succes, colegi buni şi un că, vrei să spui că timpul ar fi relativ şi că depinde parcurile în putrefacţie. Alt băiat îşi aşteaptă iubita, şef modern. Ăsta e un tablou de coşmar, cele mai de alte şi alte varibile? Dezamăgit pentru că, în si- alte destine se fac şi se desfac, alte vieţi abia încep, împuţite din mizeriile umane, adunate la un loc şi nea mea, ştiam răspunsul, m-am aruncat în pat îm- altele se termină. E inevitabil. redenumite hypermarket. brăcat şi am adormit pe loc. Două tonalităţi înalte “Ce zici? Mergem sau nu? Eu mă gândeam îna- *** urmate de tobe precipitate...Mirosul dorinţei şi su- inte să facem o revizie la maşină şi după aia...” Vreau să îmi iau laptop-ul cu mine, şi să plec în netul pasiunii. “Eu cred că acum nu ştii exact ce vrei. Poate ar oraş...Ah...şi mai vreau să fi e vara, să fi u pe Napoca *** trebui să mai aştepţi un an şi după aia să te hotă- şi să mă îndrept spre Flowers. Să mă aşez la masă, Îmi amintesc cu plăcere de serile de vară când răşti. Părerea mea...Acuma, eu te înţeleg, aşa, în să aprind laptop-ul şi, sorbind leneş dintr-o cafea mă întorceam de la serviciu acasă, şi, după un răgaz, mare, dar...hai măh, ce naibii! De câte ori ţi-am mai latte sau expresso, să aştept...să treacă timpul. Din ieşeam la o cafea. Zilele lungi de vară îmi lipsesc spus...?” vorbesc eu din nou singur, cu ţigara în gură minut în minut intră tot felul de persoane în cafenea aşa cum îmi lipseşte atingerea caldă a soarelui de şi nelipsita cană de cafea...Iarăşi am băut prea mult şi mă holbez la fi ecare – a devenit un sport extrem amiază sau nopţile plăcute petrecute sub cerul se- şi am uitat. E ceva special la Cluj care mă intrigă şi de periculos mai ales că pe unele le cunosc şi nu nin. Pe atunci, timpul trecea după alte coordonate. mă atrage în continuare. Şi ceea ce mi se pare şi mai vreau să le las impresia că aş fi un soi de obsedat. Dacă îmi acord o secundă, îi pot simţi încă parfumul intrigant este faptul că încă mai simt atracţie faţă Dar nu e vara, e iarna, nu sunt pe Napoca sau în discret de atunci; mă văd în staţia de tramvai din de oraş, o forţă de neînţeles. E ceva legat de oraşul Flowers, sunt în Timişoara, undeva la câţiva kilo- apropierea apartamentului ei; simt mirosurile incre- acesta pe care nu-l pot explica. Ştiu doar că fi ecare metri de centru…Consumatorii de lotus sunt după dibile din acea dimineaţă de iunie. Tocmai plecasem clădire e un simbol şi fi ecare simbol ia o formă în uşă, în dormitor şi mă privesc neîncetat, cu ochii de la ea după o noapte în care stătuserăm treji...şi... imaginaţia mea. ieşiți din orbite, rânjind şi contorsionându-şi tru- Eram îmbrăcat cu blugi si tricou, îmi amintesc foar- Am fumat toată ţigara cu sârguinţă, atent ca nu purile ireal de slabe şi străvezii. Nu e un coşmar, te bine că blugii erau tăiaţi... cumva să pierd un fi ricel de fum. Acum stau întins ştiu asta pentru că m-am ciupit singur de picior, aşa Timişoara era pe atunci un oraş nou, încă nedes- pe pat şi mă gândesc la o câmpie nesfârşită. În de- puternic încât mi s-a tumefi at ţesutul. Stau în pat, coperit. Sau să fi fost în Cluj toate astea. Amnezia partare se poate vedea un copac şi atât; în rest doar treaz, terifi at şi blocat (parcă legat la mâini şi la pi- asta amorţită mă îngrozeşte. Am insomnii, nu mai câmpie şi cer senin. Un cer de un albastru perfect, cioare), cu privirea împrăştiată prin toată camera şi pot dormi, nu mai pot visa. Mi-e dor să visez ceva, cu nori cirrus de înaltă altitudine ici-colo. Ea e lângă gem de frică...Transpiraţia sărată mi se scurge de pe orice. Eu obişnuiam să visez (sau mai bine spus îmi mine pe pătură, stă la plajă în iarba parfumată şi îmi frunte şi îmi gâdilă obrazul şi apoi buzele, ca apoi să aminteam visele) în fi ecare noapte. Acum sunt sin- vorbeşte încet. Nu ştiu ce zice, pentru că nu sunt se prelingă pe bărbie şi pe gât în jos. Mă uit în sus, gur, tavanul deasupra mea şi simt că mă sufoc încet. atent, mă uit la ea şi o văd vorbindu-mi, dar parcă spre partea superioară a şifonierului care pare că se Sunt devorat de propriul apartament. Întâi creierul, nu pot să ascult. Sunt cu gândul în altă parte. E o du- prăbuşeşte pe mine şi tresar brusc. apoi gândurile, senzaţiile şi, în cele din urmă întreg pă-amiază perfectă de iunie iar eu nu sunt atent...La Consumatorii de lotus sunt poate alte feţe obscu- corpul. Simt furnicături peste tot, nu mi-e bine, să asta visasem dintotdeauna şi acum, că se întâmpla, re ale mele care mă bântuie. Nu mai ştiu de câte ori ştii! nu ştiam ce să fac, cum să profi t de puterea şi magia am crezut că, în sfârşit, m-am trezit şi, de fi ecare Şi totuşi, devine din ce în ce mai difi cil să mă clipei. Poate că viaţa nu e altceva decât un amalgam dată când mă regăsesc în altă poveste, mă cuprinde întorc în timp pentru că realitatea mă ciupeşte con- de secvenţe, o serie de episoade scurte legate între panica, văzând că nu pot rupe ciclul. Sunt un mare tinuu, nu mă lasă să dormitez, să visez cu ochii des- ele doar de creierul uman şi de inteligenţă. pag. 25 Caietele „Columna” nr. 1/2011 Îngerul şi Evanghelia lui Hristos în gândirea anghelologică paulină

Victor Constantin Măruțoiu

The Angel and Jesus’s Gospel in Paul’s angelology thinking O particularitate a anghelologiei pauline o reprezintă posibilitatea de a descrie îngerii în raport cu elemente importante ale teologiei pauline. Keywords: angel, thinking, angelology, perspectives, Gospel. Astfel poate părea că importanţa pe care o oferă Evangheliile sinoptice, Evanghelia ioaneică şi Faptele Apostolilor Sfi nţilor Îngeri ar cunoaşte o The problems implicating the Angels represent one of the most contro- diminuare în cadrul scrierilor pauline.6 Linia unei asemenea gândiri ar versial themes regarding the biblical research. Often minimalised or even presupune o scoatere în evidenţă a importanţei lui Hristos.7 Totodată Sfân- sometimes ignored, the presence of The Holy Angels in the revelation as- tul Apostol Pavel încerca să delimiteze gândirea anghelologică, de infl u- pects is governed by a real importance, through the role that they have in enţă iudeo-creştină, de cercul de inspiraţie gnostică.8 În această ordine de the special ministration towards the Trinity and towards man. idei Apostolul Pavel a încercat să păstreze o diferenţiere între Persoana di- The central point of view of this article represents the problem of the vino-umană a lui Iisus Hristos şi Sfi nţii Îngeri. Punctul central al gândirii Holy Angels regarding Paul’s writings, the discovery of the role that they sale era cel al punerii în evidenţă a activităţii Mântuitorului Iisus Hristos. carry out. Therewith I present the place of The Holy Angels in the way of Putem afi rma faptul că, împotriva acestor premise, Apostolul Pavel a în- salvation and their activity on way to Jesus Christ. cercat să imprime o gândire complementară anghelologică teologiei sale, ca un element de infl uenţare a raportului Dumnezeu-om, punând îngerii Gândirea paulină poartă semnul educaţiei pe care Apostolul neamurilor ca raportori ai mântuirii omului. În acest caz Sfi nţii Îngeri nu reprezintă o a primit-o în întreaga sa existenţă. El a încercat să privească raportarea la expresie emfatică paulină, care să limiteze aria anghelologică, ci situează îngeri ca un nivel superior de cunoaştere umană, dar inferior Evangheliei o complexă ierarhizare în Creaţie, punând peste aceasta Persoana lui Iisus lui Hristos.1 În acest sens foloseşte o titulatură generică pentru îngeri, pri- Hristos. vind, prin acest termen atât îngerii căzuţi, cât şi cei de lumină. Deosebirea Pentru Apostolul Pavel Sfi nţii Îngeri joacă încă un rol important şi se între cele două lumi: cea a îngerilor de lumină şi cea a îngerilor căzuţi este vor situa într-o anumită armonie cu celelalte aspecte care împlinesc Evan- realizată prin raportarea la Lege, la om, la Iisus Hristos. Astfel anghelo- ghelia lui Hristos.9 logia paulină se dezvoltă ca o sistematizare a gândirii anghelologice a Abordarea anghelologiei se constituie ca o premisă a dezvoltării cerce- celor patru evanghelişti, descoperind o realitate a prezenţei îngerului, dar tării neo-testamentare, având o importanţă deosebită în structurarea de- numai în raport cu Evanghelia lui Hristos. Dacă Apostolii: Matei, Marcu, taliată a aspectului de slujire şi a relaţiei Dumnezeu om din perspectiva Luca şi Ioan privesc misiunea îngerilor ca aparţinând eminamente de viaţa rolul de intermediar. Ipostaza îngerului ca realitate faptică determină ne- şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, Apostolul Pavel, în Epistolele cesitatea acestui studiu în teologia biblică românească, în vederea trasării sale, pune accent pe raportarea îngerului la Iisus Hristos, la om şi, în mod unei linii de cercetare, care să descopere noi şi noi valenţe în cercetările aparte, la Evanghelia lui Hristos. viitoare. Raportarea la înger, în concepţia paulină, are loc, mai ales, în situaţii Sfântul Apostol Pavel desemnează, prin numirea de îngeri, puteri, prin- limită. În aceste segmente Apostolul Pavel doreşte să puncteze impor- cipate atât pe îngerii care au rămas fi deli lui Dumnezeu, dar şi pe cei care tanţa unui termen alăturat celui de înger şi nu atât o problematică a în- l-au urmat pe Lucifer. Dar deosebirea între prezentarea, într-un anumit gerilor. Pentru el lumea îngerilor reprezenta o realitate a intermediarului verset, a unui înger bun sau rău ţine cont, în scrierile pauline de nuanţele între Dumnezeu şi Creaţie, om. Nu cunoaşte îndoiala în privinţa existenţei pe care le descoperă textul. În această ordine de idei evenimente din Efes atât a îngerilor potrivnici, cât şi a Sfi nţilor Îngeri.2 Raportarea la existenţa 1,21 prezintă pe Sfi nţii Îngeri în corelaţie cu Col. 1, 16, anume descope- lor în versetele pauline doreşte să scoată termenul comparat cu îngerii, rind îngerii lui Dumnezeu. Îngerii căzuţi sunt descoperiţi în Efes. 6,16 şi precum ar fi Evanghelia lui Hristos, persoana umană, mântuirea, iubirea, Col. 2, 15. Astfel prezenţa îngerilor, ca şi titulatură generică, în Noul Tes- virtuţile etc.3 tament, este specifi că lui Pavel. Pregătirea sa îl determină să scrie despre Mărturiile indirecte neotestamentare despre concepţia Sfântului Apos- îngeri în acest fel. Raportarea la mistica iudaică este deseori descoperită tol Pavel în privinţa Sfi nţilor Îngeri, sunt redate de mărturia Sfântului în scrierile sale. Trasarea limitei între desemnarea, prin numire, a îngeru- Evanghelist Luca în cartea Faptele Apostolilor, descoperind mărturia lui lui Dumnezeu şi a îngerului potrivnicului subliniază infl uenţa pe care Apostolului Neamurilor, cu referinţă la Sfi nţii Îngeri: „Căci mi-a apărut scrierile iudaice au avut-o asupra Apostolului Pavel. În acest fel acesta în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Că- reuşeşte să determine o sensibilă linie în desemnarea unui reprezentant al ruia mă închin, Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea uneia dintre părţi: cea a lui Dumnezeu şi cea a diavolului. Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu Versetele care descoperă gândirea paulină în privinţa Sfi nţilor Îngeri tine.” (F.Ap. 27, 23-24) sau referirea pe care Sfântul Evanghelist Luca, sunt: în aceeaşi carte, o oferă, prezentând raportarea făcută de farisei faţă de - puterea iubirii lui Dumnezeu şi puterea Sfi nţilor Îngeri (Rom. 8, 38-39) cuvintele Apostolului Pavel: „Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se - Sfi nţii Îngeri şi slujitorii lui Hristos (I Cor. 4, 9-10; 6,3; 13,1) unii cărturari din partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim - Îngerul şi semnul de supunere (I Cor. 11,10) în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim - Îngerul şi Evanghelia lui Hristos (Gal. 1,8; 3,19; 4, 14; Efes. 3,10-11) lui Dumnezeu.” (F.Ap. 23, 9).4 - împreuna misiunea a omului şi a îngerului (Filip. 2, 9-11) Intervenţia Sfi nţilor Îngeri, din perspectivă lucanico-paulină cunoaş- - Sfi nţii Îngeri – fi inţe create de Dumnezeu (Col. 1,16; 2, 10) te două ipostaze: prezenţă văzută şi prezenţă nevăzută. În această ordine - cinstirea falsă a Sfi nţilor Îngeri este pedepsită (Col. 2, 18) de idei concepţia paulină ajunge să contureze o întreagă gândire iudaico- - Sfi nţii Îngeri vestitori ai celei de-a doua veniri a lui Hristos (1 Tes. 4, creştină referitoare la îngeri.5 Păstrează structura de bază iudaică, pe care 16; II Tes. 1, 7) o conturează prin prisma scrierilor sinoptice şi ioaneice. - mărturisirea realităţii întrupării Mântuitorului Iisus Hristos prin arătarea 1 Maria Mavromataki, Paul Th e Apostle of Th e Gentiles, Journeys in Greece, Sfi nţilor Îngeri (I Tim. 3, 16; I Tim. 5, 21). Haitalis, Athens, Greece, 2003, p. 23-25. 2 Maica Alexandra, Sfi nţii Îngeri, traducere dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, Editura 6 Th eological dictionary of the New Testament, p.85. Anastasia, București, 2009, p. 176. 7 Ibidem. 3 Th eological Dictionary of the New Testament, Gerhard Kittel editor, Translated 8 Ibidem, p. 86. by Geoff rey W. Bromiley, Volume I. Eerdmans Printing Company Grand Rapids, 9 Encyclopaedia biblică, A critical dictionary of the literary, political and religious Michigan, United States of America, 2006, p. 85. history, the archaeology, geography and natural history of the Bible, edited by Th e 4 Maica Alexandra , op. cit., p. 177. Rev. T.K. Cheyne, M.A., D.D. and J. Sutherland Black, M.A., LL.D, vol. I, A-D, 5 Ibidem, p. 178. London: Adam and Charles Black, 1909, p.169-170. Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 26 Ziua a cincea (fragment de roman) Aurel Antonie Cineva izbea în poartă cu o piatră mare şi grea. – Eu nu ştiu ce aveţi dumneavoastră acolo, dar deloc. Ba chiar mai mult decât atât. Lăsă interogato- Câinele, care nu era de acord, lătra furios. Frăsinel, daţi-mi voie să vă citesc... riul, pe care voia să i-l ia, deoparte, şi-l invită să vină care nici el nu era de acord, se ghemui sub pătură, Frăsinel îi smulse hârtia din mână şi o puse pe lângă el, la masă. Omuleţul, care se pare că avea un încercând să ignore scandalul de afară. Dar lucrurile tejghea alături de scrisoare. Erau identice, atâta doar simţ practic dezvoltat, găsi o găleată cu fundul spart, neplăcute nu încetează decât atunci când efectul lor că erau împăturite diferit. în care se adunase ceva porumb, o goli, o întoarse dezastruos atinge apogeul. Oftând, se strecură afară – Eu cred că aia e o copie făcută de poştaş, în tim- cu fundul în sus, luă cartea, cu care se luptase cu din pătură, amăgindu-se cu gândul că se va întoarce pul lui liber, la copiatorul de la poştă, că doar el are atâta vitejie cu câinele, o puse pe găleată, şi se aşeză. curând în culcuşul cald. Îşi trase pantalonii, şosetele, xerox în sat, nici primăria nu are! îl lămuri nea Gore. Este adevărat că poziţia îl dezavantaja, dar se pare că pantofi i, notă în gând să treacă pe listă cuvântul pa- Frăsinel se simţi deodată obosit. Ar fi trebuit acest aspect al problemei nu-l deranja. Toată fi inţa puci, şi ieşi în cerdac. acum să deschidă o întreagă anchetă asupra modului lui radia o fericire greu de suportat. Norii se zbenguiau pe undeva pe cer, ploaia se în care lista ajunsese la poştaş, ce interes ar fi avut – Dar de ce sunteţi atât de fericit? gândi a doua zbenguia în băltoacele din curte, câinele se zbengu- acesta să o tragă la xerox, de ce a dus-o la primărie, oară Frăsinel cu voce tare. ia la poartă, vântul se zbenguia peste toate, numai ce interes ar fi avut cei de la primărie să i-o trimită – Dar cum să nu fi u fericit!? Cine şi-ar fi putut poştaşul stătea nemişcat. O statuie de granit a omu- lui printr-o scrisoare, totul era absurd şi greu de con- imagina că o să am ocazia rarisimă de a sta atât de lui care îşi face datoria. Gluga pelerinei de ploaie nu trolat. Lăsă listele pe tejghea şi plecă afară în ploaie. aproape de subiect. Aş putea chiar să-l ating, dacă nu reuşea să-i ascundă dârzenia şi fermitatea întipărite Drumul spre casă nu-l uşură. Parcă toată ploaia care mi-ar fi teamă să nu-l mânii pe Dumnezeu. pe chip. Părea un comandant de navă, care conduce i se cuibărea prin haine i se aşeza pe sufl et. Ajunse şi – Subiect? Care subiect? destinele câtorva zeci de marinari prin furtună, cu o mai ud şi mai enervat decât plecase. Intră în cameră – Subiectul sunteţi chiar dumneavoastră. Subiec- mână fermă. Pentru un sculptor era personajul ideal. şi se dezbrăcă. Se şterse cu cearşaful şi trecu pe lista tul indicat de SSI. Şi şansa nesperată de a fi atât de Pe Frăsinel îl străbătu gândul să se apuce de sculptu- mentală cuvântul prosop. Avu brusc sentimentul că aproape de... ră. Desigur, că asta va face, atunci când îşi va desă- l-a mai trecut odată şi se enervă mai tare. Trase ser- Lui Frăsinel îi scăzu entuziasmul. Adică, cum de- vârşi opera ontologică. tarul unde avea manuscrisele şi listele şi deschise o venise el subiect pentru un oarecare Plămădel, apărut Alergă până la gard, goni câinele, întinse mâna nouă listă. Lista numărul trei. La punctul unu trecu într-o zi ploioasă, peste gard, cu o carte la subsuoară peste poartă, semnă tabelul, primi plicul şi, fără să prosop, apoi uită ce mai avea de trecut şi se vârî sub şi cu câinele atârnat de turul pantalonilor... El, care, spună nimic, o luă la fugă spre casă. Nu se opri decât pătură. Închise ochii, mai tremură puţin şi când se după cum bine se ştie, lucrează la o operă fundamen- în dormitor, unde se scutură ca un câine ud. Trecu încălzise mai bine începu să latre câinele. Lătrăturile tală, după a cărei cunoaştere omenirea se va zgudui, mental pe listă un aparat de uscat părul, se şterse pe veneau de undeva dinspre clăile cu fân. După mârâi- sau se va schimba fundamental. Deveni atent, era din cap cu pătura cu care se acoperea, şi se aşeză pe ta- tul întărâtat al câinelui, Frăsinel îşi dădu seama că se nou vorba despre el. buretul de lângă dulăpiorul care-i ţinea loc de masă. lupta cu o fi ară mai mare decât el. Sări din pat, înhăţă – ...de mult vă urmăresc domnu’ Frăsinel, dar Plicul venea de la primărie. Îl rupse, în timp ce-şi o furcă din tindă şi porni să se bată cu ursul. Căci nu- acum am avut ocazia unică să vă văd în plină acti- completa mental lista cu un cuţit pentru desfăcut mai un urs putea să fi e. Ajunse la căpiţele de fân, ud vitate, şi aş fi reuşit să vă văd mai multă vreme de scrisori. Desigur că înăuntru va găsi o scrisoare din şi transpirat. Lupta se dădea în spatele primei căpiţe. aproape, dacă nu apărea acest vajnic apărător al per- partea primarului, în care se va strădui să-i explice Un om mărunţel, înarmat cu o carte groasă, se lupta soanei dumneavoastră, atât de preţioasă nouă, tutu- de ce nu-i putea împrumuta lui, unica maşină de scris pe tăcute cu fi ara dezlănţuită. Frăsinel, cu un simţ rora. din sat. Dar nu fu să fi e aşa. În plic găsi lista lui de practic care nu-l caracteriza, luă câinele de zgardă – Dar ce este acela un SSI? Se pomeni Frăsinel cumpărături. Ca să fi m mai exacţi era vorba de lista şi-l legă pe lanţ, îl luă pe omul cu cartea şi-l trase repetând o întrebare. numărul unu, aceea pe care o lăsase la Nea Gore. în locul unde obişnuia el să ia interogatorii, adică în – V-am mai spus, dar sunteţi extrem de distrat. O pală de gânduri se abătu asupra minţii ontolo- cerdac. Se aşeză pe scaunul şubred din tindă şi îşi în- Lucru de altfel foarte obişnuit în lumea scriitorilor gului. Cum de ajunsese această listă la primărie, şi cepu interogatoriul. Omuleţul stătea pe scara tindei, şi absolut obligatoriu în cea a ontologilor. SSI este de ce aceştia i-o returnau? Era de bănuit că primarul cu câteva trepte mai jos, aşa încât sentimentul justi- o simplă abreviere şi semnifi că Serviciul Secret al o luase din greşeală atunci când mersese la negustor ţiar al lui Frăsinel se ridicase la cub. Îşi trase cu un Istoriei sau Societatea Scrierilor Istorice, sau Sec- să-şi regleze ceasul. Oricum, era inadmisibil ceea ce aer preocupat o coală mai aproape, luă pixul şi zise: ţiunea Scriitorilor Istoriei, sau Societatea Secretă a se întâmpla. De când era treaba primăriei să se ocupe – Prenumele, numele şi porecla. Istoricilor sau… de listele lui de cumpărături? Reglarea conturilor tre- – Plămădel, dacă nu vă este cu supărare. – Dar mai există societăţi secrete? întrebă Fră- buia începută cu negustorul acela de vechituri care – Nu-mi este cu supărare, domnule Plămădel. Şi sinel uşor nedumerit. Eu credeam că toate acestea împrăştia listele lui peste tot, în loc să le onoreze. pe mine, mă cheamă Frăsinel. aparţin Evului Mediu. Apoi va ataca frontal primăria şi pe toţi reclamagii – Vă cunosc bine, domnule Frăsinel. Aş putea – Desigur că există. Sunt societăţi secrete pe care din sat. Îşi luă haina şi plecă hotărât spre magazin. spune, că vă cunosc chiar foarte bine. le ştie toată lumea, sunt Contactul cu ploaia şi cu vântul rece mai trecu pe – Nici eu nu mă cunosc foarte bine, domnule Plă- societăţi secrete care nu sunt cunoscute decât de lista mentală o pelerină de ploaie şi un hanorac. Intră mădel, aşa că afi rmaţia dumneavoastră mi se pare iniţiaţii şi mai sunt societăţi secrete pe care nu le cu- ud în magazin. Nea Gore era la tejghea. În momentul puţin cam hazardată. nosc nici cei care fac parte din ele. De fapt, dacă ne în care deschise gura, Frăsinel tremura uşor. Ume- – Hazardată, poate, dar foarte exactă. Şi în spri- referim la ultima categorie, trebuia să folosesc sin- zeala, frigul, nervii... jinul acestei afi rmaţii am să vă mărturisesc un secret gularul. Este doar o singură astfel de societate dar cu – Cum a ajuns, domnule, lista mea de cumpă- profesional: eu sunt istoricul dumneavoastră personal. cei mai mulţi membrii, peste 99% din populaţie. Este rături la primărie? Eu d-aia v-am dat-o, ca să ajungă – Adică cum, istoricul meu personal, se pomeni numită Societatea Generoşilor, şi din această nobilă în mână la toţi neisprăviţii? Frăsinel gândind cu voce tare. societate faceţi parte şi dumneavoastră. Nea Gore, care tocmai ştergea tejgheaua cu un – Adică SSI-ul mi-a făcut cinstea de a mă delega Lui Frăsinel nu-i căzu bine ideea că face parte pămătuf din pene de gâscă, se opri din muncă, şi spu- pe lângă dumneavoastră şi pe lângă ontologia dum- dintr-o societate atât de numeroasă, dar Societate se: neavoastră până când.... Generoşilor suna bine. Încercă să-şi amintească când – Vai, domnule Făsinel! Cum puteţi spune aşa – Ce este acela un SSI? Întrebă Frăsinel uitând să fusese generos ultima oară, dar nu reuşi. ceva? Lista dumneavoastră circulă deja pe la furni- mai noteze cele relatate de domnul Plămădel. – Şi de când sunt eu membru al acestei… zorii noştri, care... – Ce este acela un SSI? Un SSI este atunci când... – De când v-aţi născut – Circulă pe dracu’! Nu circulă pe la nici un fur- Nu, nu, scuzaţi-mă. M-am lăsat târât de particula – Şi de ce ni se spune Generoşi? nizor! Circulă pe la primării din sate neştiute de ni- „un” pe care aţi utilizat-o în întrebarea cu care aţi – Pentru că aveţi generozitatea să munciţi pentru meni! Nu-mi mai spuneţi mie de furnizori. Cred că dat în mine. a întreţine celelalte societăţi. sunteţi analfabet! Nu sunteţi în stare nici să citiţi o – Adică, cum am dat cu întrebarea în dumnea- Frăsinel căzu din nou pe gânduri. Din ce câştiga listă de mărfuri, nicidecum s-o mai şi onoraţi! voastră? este adevărat că se înfrupta şi Nora, şi încă din plin, – Staţi puţin! Vă rog frumos! Să lămurim lucru- – Adică, de câte ori puneţi câte o întrebare, îl lo- dar nu-şi amintea ca vreo societate de astea secrete rile! Lista dumneavoastră este aici la mine, în buzu- viţi pe ascultătorul întrebării. Întrebarea necesită un să-i fi cerut bani. nar! Eu nu ştiu ce spuneţi dumneavoastră, dar lista răspuns, iar cel care vă ascultă, poate că nu este în- – Dar de ce mă urmăriţi? Dacă nu vă este cu su- este la mine! şi scoase din buzunarul şorţului o bu- totdeauna dispus, sau pregătit, să-l dea. Chiar dacă părare! cată de hârtie. Şi am să vă citesc ce scrie pe ea, ca nu spune nimic, răspunde la întrebare mental, este – Dar cum să nu vă urmăresc, dacă nu vă este cu să vă convingeţi că ştiu să şi... Uite, la punctul unu, un act refl ex, pe care dumneavoastră, cu bună ştiinţă, supărare, de vreme ce asta îmi este meseria. Eu tre- spune că... îl declanşaţi. buie să scriu o istorie exactă şi reală a vieţii şi operei – Şi asta? Scoase Frăsinel scrisoarea din buzunar. Frăsinel căzu pe gânduri. Omuleţul acesta, care domnului Frăsinel, care … Asta ce e? stătea atât de smerit pe treptele tindei, nu era prost – Asta am înţeles, dar de ce o organizaţie atât de pag. 27 Caietele „Columna” nr. 1/2011

importantă, cum pare să fi e SSI-ul se ocupă de mine? timp ce maşina mea stă în uliţă să se pişe toate va- de dumneavoastră. Se pare că aveţi prioritate. – Pentru că faceţi parte din istorie, şi istoria face cile pe ea! Ia, hai, câţi sunteţi: unu, doi, buni şi doi! – Dar ce sistem e acesta? Cine se ocupă de mine? parte din dumneavoastră. Asta ca să fi u mai scurt, Veniţi încoace şi trageţi de porţile astea dărăpănate, – Eu, nu v-am spus. dar dacă vreţi să dezvoltăm această idee vă pot spu- s-o bag înăuntru. – Bine, bine, asta am înţeles, dar cine v-a dat ne că… SSI-stul şi Ontologia Sa se ridicară în picioare. acest ordin, că parcă aşa aţi afi rmat? – Sunteţi detectiv particular? întrebă Frăsinel Ontologul, deşi se grăbea să ajungă la porţi, trase cu Privirile lui Frăsinel alunecară spre uliţă. Mătuşa, gândindu-se la nemernica aia de Nora care stăpâneş- coada ochiului peste cartea de pe găleată şi îi citi ti- calul Mirciulică, şi căruţa stăteau în drum şi priveau te papagalii, şi care, cu banii adunaţi de el, îşi poate tlul în fugă. Era vorba de „Cartea ifoselor”. Se opri, nedumeriţi la noile porţi ale gospodăriei. Ploaia că- permite acum să asmută pe urmele lui tot felul de galben de invidie, pe scările de la cerdac. Titlul era dea vertical pe ei, dar nedumerirea era mai puternică. jigodii, care să-l caute, să-i ia amprentele… superb. Se întoarse să fi e sigur că a văzut bine. De- Frăsinel îl rugă în şoaptă pe Plămădel, cel care scria – Sunteţi puţin distrat. V-am precizat încă de la sigur, titlul era acolo. Se grăbi spre porţi. Traseră de o unică şi exactă istorie a..., să se strecoare cât mai începutul acestei fericite convorbiri, că aparţin SSI- ele, dar, ori erau ei prea tineri, ori cele două porţi nevăzut în camera lui, până lămureşte cumva proble- ului. prea bătrâne, cert este că porţile se culcară în noroiul ma porţilor, şi vor continua fructuosul lor dialog mai – Dar eu nu aparţin SSI-ului? întrebă Frăsinel de pe jos şi nu mai voiră să se ridice. Vulpea Deşer- târziu. Plămădel, care era foarte cooperant, se lăsă în complet derutat. tului intră cu maşina peste ele, în trombă, speriind patru labe şi se furişă în dormitorul lui Frăsinel, tră- – Dar dumneavoastră nu puteţi să aparţineţi SSI- gâştele. Se opri cam brusc în dreptul clăilor de fân. gând după el găleata şi Cartea Ifoselor. Frăsinel sări ului, din moment ce sunteţi subiect. Aşa cum nici - Prieteni ai mei, spuse Leopold după ce coborî. din tindă prin partea din spate, spre căpiţe, pentru a eu, dacă aş fi subiect, aşa cum sunteţi dumneavoas- Puneţi ceva în dreptul porţilor să n-o ia lighioanele mai câştiga timp. Dezlegă câinele, şi se îndreptă spre tră, n-aş putea fi SSI-ist. la fugă, că eu mă duc să dau o raită prin sat. Vedeţi, poartă fără să-i treacă nimic prin cap. Câinele sărise – Cum se scrie? Se pomeni Frăsinel vorbind, cu de organizaţi ceva de-ale gurii, căci vin de pe drum deja peste paiele puse peste grapă, şi acum era în pixul în mână. şi mi-e foame. Îşi puse un ziar în cap şi plecă ţopăind căruţă, gudurându-se lângă Mătuşă. Numărul celor – Cum se aude! preciză Plămădel. peste băltoace. care se mirau de noul aspect pe care-l luaseră porţile Discuţia intrase într-un unghi mort. Frăsinel, care Puseră ceva în dreptul porţilor ca să n-o ia lighi- curţii se mărise. Lui Frăsinel îi venea tot mai greu să începuse să tremure uşor din cauza frigului şi a ume- oanele la fugă: plugul, grapa, peste care aşezară o găsească o explicaţie plauzibilă. Se căţără şi el peste zelii, îndesa cu pixul în coala de hârtie, scriind cel căpiţă de fân. Mulţumiţi, şi rebegiţi de frig şi ploaie paiele puse deasupra plugului şi apoi se sui în căruţă. trei iniţiale în paisprezece feluri, după care se trezi se retraseră în tindă. Se aşeză pe un oblon lateral cu privirile îndreptate vorbind: – De ce i se spune domnului Leopold, Vulpea De- spre porţi, şi spuse neutru: – Dar de ce, eu? Doar sunt atâţia cei care... şertului? se interesă Plămădel. Din cauza picturii de – A venit Leopold. – Dar nu trebuie să vă faceţi probleme, şi în SSI pe maşină? – Se vede! Spuse Mătuşa, după care se dădu jos sunt atâţia care... Frăsinel se plecă din tindă să vadă maşina mai din căruţă, şi plecă pe uliţă în sus. Probabil că mer- – Dar, explicaţi-mi totuşi, ce este acest SSI? bine, şi apa de pe streaşină îi alunecă după guler. Se gea la Nea Gore să comande două porţi noi, pe care – Dar nu este nevoie ca fi ecare întrebare pe care cutremură. Pictura de pe capotă reprezenta o oază în să i le aducă furnizorii lui, în baza unei liste... Câine- o dăm în celălalt, să înceapă cu „dar”. Ar putea la fel plin deşert, câţiva palmieri şi o cămilă. Nu văzu nici le sări şi el din căruţă, dar o luă pe uliţă în jos, unde îl de bine să înceapă cu „cine”. o vulpe, probabil că trebuie să te duci mai aproape. mânau interesele. Al treilea, sări Frăsinel, dădu plu- – Cu cine este, atunci, SSI? se conformă Frăsinel Dar nu mai voia să iasă în ploaie. gul la o parte, şi-l băgă în curte pe Mirciulică şi căru- indicaţiilor primite, după care începu să se enerveze. – Cred că da, nu ştiu. E treaba lui. Mai bine să ţa lui. Lucrurile începeau să intre oarecum în norma- – Cine întreabă ? întrebă Plămădel. vorbim despre cartea aceea, pe care aţi pus-o sub litate. Noroiul din curte invadă pantofi i lui Frăsinel – Îmi cer scuze, spuse Frăsinel, din ce în ce mai dumneavoastră, pe găleată, are un titlu frumos. De şi trecu automat pe lista mentală o pereche de cizme enervat, am uitat să mă prezint. Se ridică de pe scaun ce o ţineţi legată cu sfoară? de cauciuc. Calul Mirciulică sforăia neliniştit. Căru- şi-i întinse mâna. Numele meu este Frăsinel, scriitor, – Sfoara aceasta are fi x un metru. ţa, în schimb, era ceva mai tăcută. Frăsinel scoase ontolog, plastician... – Un metru? calul din ham şi îl duse în grajdul lui, unde nu ploua – Îmi cer scuze că vă întrerup, îl întrerupse Plă- – Da, un metru şi arde fi x într-o oră! şi era cald. Chiar el stătu puţin, şovăind să iasă din mădel, ridicându-se de pe fundul găleţii, dar lucru- – Într-o oră? nou în ploaia de afară. Ridică ochii în sus şi oftă. rile acestea le ştiu. Fac parte din baza mea de date. – Da. Exact într-o oră. Şi cu ajutorul ei pot să Atunci avu revelaţia viitorului dormitor al istoricului Dumneavoastră mi-aţi face un nemaipomenit bine, măsor timpul Plămădel. Locul era cât se poate de bun. Nimeni nu-l adică mi-aţi oferi o informaţie care valorează pentru – Timpul? va căuta în podul grajdului, unde putea foarte bine să mine cât o brăţară bătută în diamante, sau un briliant – Da. De exemplu pot să stabilesc când au trecut doarmă în fân, să nu-l plouă, să nu-i fi e frig, să stea, care... 45 de minute. să scrie, când e lumină de la Domnul, şi să mediteze, – Lăsaţi introducerile acestea amabile, pe care le – 45 de minute! Dar de ce nu purtaţi un ceas? când e întuneric de la Domnul, să... Trebuia să se apreciez, de altfel, dar nu este acum timpul lor, şi – Dar dumneavoastră de ce nu purtaţi un ceas? mişte repede. Nu se putea şti cât mai stă Mătuşa în spuneţi-mi ce vreţi de la mine. După cum vă daţi, Vedeţi cu câtă uşurinţă ne grăbim să-i judecăm pe sat. Mătuşile astea, tot timpul au fost imprevizibile! desigur, seama, sunt un om ocupat. ceilalţi? De aceea port sfoara cu mine. Şi ca să n-o Alergă prin băltoacele din curte până în camera lui. – Lăsaţi-mă să vă spun cât sunt eu de ocupat. pierd am legat-o de carte. Plămădel se băgase deja în patul lui şi citea din – Dar nu mă interesează ocupaţiile dumneavoas- – Şi titlu, titlul cine l-a legat de carte? cartea cu omul acela de pe Don. Pe Frăsinel îl apu- tră... – Titlul? Tot eu l-am găsit. Până şi Capelanul m-a cară toţi dracii: – Dar nu trebuie să vă pierdeţi răbdarea, eu sunt, felicitat pentru alegerea făcută! se făli Plămădel, îm- - Daţi-vă jos din pat! Unde vă credeţi aici, la hotel? aşa cum am avut plăcerea să vă spun... bujorându-se la faţă. Luaţi-vă Cartea Ifoselor şi găleata, şi hai să vă arăt – Ştiu, un spion pus de SSI pe urmele mele! – Care Capelan? se ivi o întrebare pe buzele lui unde veţi sta provizoriu, până găsim ceva mai bun. – Ştiam eu că ne vom înţelege. SSI-ul, această Frăsinel. Plămădel se dădu jos din pat cu un aer atât de blândă şi înţelegătoare agenţie de binefacere a ome- – Întrebarea este foarte bună! aprecie pozitiv Plă- umil şi de înfrigurat, încât lui Frăsinel i se făcu milă: nirii, m-a însărcinat pe mine, umilul ei rob, să vă pun mădel şi se smeri. – Îmi pare rău, dar condiţiile de aici sunt şi pen- în lumină pe dumneavoastră, ilustrul ei rob. Frăsinel încercă să se smerească şi el, dar o nouă tru mine destul de precare. Nu putem întinde coarda De la triumf la decădere nu e decât un singur pas întrebare se ivi: prea tare. Hai, să ne grăbim. şi pasul acela măsoară un milimetru. Şi milimetrul – Despre ce scrieţi în cartea aceea? Şi se grăbiră. Intrarea în şură se făcea printr-o acesta îl simţi Frăsinel în fraza SSI-istului. Adică, – Mai corect ar fi să întrebaţi: „despre cine”, nu, scară de lemn care pornea din magazia de unelte devenise rob. Ilustru, este adevărat, dar totuşi, rob. „despre ce”. agricole, adică locul de unde înhăţaseră ei plugul şi Robul cui? Iar se năştea o întrebare care nu putea sta – Despre.... grapa, cu care baricadaseră poarta. Sus era mult fân, pe locul ei – Despre dumneavoastră, şi numai despre dum- era cald şi linişte. De pe acoperiş se auzea ploaia – Robul cui? neavoastră, scrie acolo! Doar v-am spus că sunt isto- care nu mai înceta şi de jos se auzea calul Mirciulică Plămădel lăsă ochii în jos, îşi împreună mâinile, ricul desemnat de SSI pentru a scrie o unică şi exactă care pufăia nervos pe nări. Simţea o prezenţă străină şi spuse cu smerenie: istorie. Eu sunt, ca să spun aşa, un fel de înger păzi- deasupra lui şi asta îl irita. – Suntem cu toţii robii unui singur Domn. tor pentru dumneavoastră. – Uite, aici o să staţi, în fân. Nu vă plouă, nu vă Şi acela sunt eu, gândi Frăsinel, după care i se – Păi atunci unde aţi fost când m-am însurat? ninge, mâncare o să vă mai aduc eu din când în când, făcu frică. – În acea perioadă nefastă de care vorbiţi nu ştiu când pot să fac rost de ceva, în rest, ce să vă zic, o – Nu, preciză Plămădel, care părea că citeşte gân- cine se ocupa de dumneavoastră. Mie mi-aţi fost să mai vin. durile oamenilor, suntem cu toţii robii Lui... repartizat de curând. Mai înainte mă ocupam de un – Aţi zis ceva de vin? Desigur, un vin ar fi bun pe Poarta fu trântită cu putere, şi în curte intră Vul- pictor de biserici care era grozav de instabil. L-am frigul ăsta! pea Deşertului: scăpat cu ceva timp în urmă şi tocmai când dădusem – Vin? Da, desigur, o să vă aduc din butoiul din – Ce faceţi aici? Vă arde de stat şi de vorbit, în de el pe aici prin zonă, am primit ordinul să mă ocup beci. Cum să nu! Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 28 FENOMENUL NADIA COMĂNECI ŞI FENOMENOLOGIA OPEREI LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI

Urmare din pag. 4 Ion Popescu-Brădiceni [2]. Un capitol din cartea lui Ioan Chirilă: Nadia, edi- în mişcare”. Cunoaşterea prin meditaţie echivalează, în entul (perturbator) sunt unifi caţi calitativ; aceeaşi cale o tura Sport-Turism, Bucureşti, 1977 se numeşte „Nadia şi concepţia lui Constantin Brâncuşi, cu o tehnică fi losofi - urmează visul manifest, conştientizat şi visul latent ori- tentaţia imposibilului”. Iar Jim McKay, comentatorul re- că, dar şi cu o visare sau cu o rugăciune. ginar. ţelei de televiziune ABC, a afi rmat că „Nadia Comăneci [5]. Romeo Vilara: Montreal ‚76. Olimpiada Nadia [14]. Vezi Nadia Comăneci, op.cit., cap.”Visul”, pp.8- înoată într-un ocean de aer” (ibidem, pag.150) Comăneci; ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1977, pp.143- 24. Finalul capitolului parcă anticipează „fl uturii” sculp- [3]. În aforismul 162, Constantin Brâncuşi dă urmă- 144 („Times”, S.U.A.) torului postbrâncuşian din Târgu-Jiu Paul Popescu: „dar toarea explicaţie: „Sculptura mea Cocoşul nu mai este [6]. Brâncuşiologi veritabili au fost Dan Grigorescu cum e cu fl uturii aceia din visele mele obsedante… cei cocoş; iar Pasărea măiastră nu mai este o pasăre. Au de- (vezi Brâncuşi, editura Meridiane, Bucureşti, 1980) şi rubinii, de safi r şi de ambră plutind vii, ca nişte adevărate venit simboluri”. În aforismul 202, găsim o defi niţie ra- Barbu Brezianu (vezi Brâncuşi en Roumanie, Éditions opere de artă? Dacă ştii unde să-i cauţi, ei există”. Na- risimă a iubirii, ca expresie concretă a simbolului Păsării BIC ALL SRL, 1998); nadiologii sunt mai rari dar pot fi dia Comăneci grăieşte înţelept. Paul Popescu a ştiut unde măiestre: „Iubirea trebuie să se facă cu inima curată, cu învestiţi cu acest califi cativ Ioan Chirilă (care a editat şi să-i caute şi asemenea apariţii (păsările, fl uturii, peştii, toată vlaga şi snaga, ca un zbor al păsării de foc înspre un album „Nadia” la editura Sport-Turism în 1977) ori, aricii – n.m. IPB), asemenea păsări de vis îşi caută însăşi absolut şi infi nit…Măiastra în iubire se numeşte natura- de ce nu, Edmond Deda, care a compus o partitură mu- esenţa şi raţiunea de a fi într-adânca aspiraţie transfi gu- litatea. Măiastra este chiar Erosul plenitudinar – inima, zicală „Bravo Nadia” pe versurile lui George Mihalache. ratoare, corespondentă metamorfozei care se impune ca vlaga, snaga”. Lucrând la Păsările în spaţiu peste patru [7]. „Pasărea sugerează o zvâcnire verticală a masei fi ind legea fundamentală a lumii” (vezi Albumul de artă decenii, artistul-titan a atins istovind taina cifrei unu. Şi sculpturale… sculptura şi soclul ei constituie o unitate Paul Popescu: Sculptura, editura Măiastra, introducere abia atunci a putut să le socotească desăvârşite. Cifra Unu vizuală ce se decupează clar în spaţiu… păsările în spa- de prof.univ.dr.Ioan Iovan: Paul Popescu. Treceri săgeta- este simbolul Dumnezeului Unic şi reprezintă fi inţa ab- ţiu, contururi ce sugerează din ce în ce mai clar zborul, te prin lumina lumii). solută, transcendentul, dar semnifi că şi principiul activ: ajungând, în sculptura din 1940, de la Fundaţia Peggy [15]. Ciclul Pasărea de aur, afi rma V.G.Paleolog, îi creatorul. Unu este de asemenea centrul mistic de unde Guggenheim, să pară un simplu semn grafi c, o literă scri- rezervă privitorului „acel ceva care stârneşte hiperestezia străluceşte Spiritul ca un soare. „Sculptura este la fel – să în aer, fi gurând învingerea gravitaţiei, desprinderea Sensului Formei în Sine şi un entuziasm religios în faţa considera Constantin Brâncuşi - : dacă găseşti acel geam de pământ. Păsările brâncuşiene, s-a spus, sunt versiuni fulguraţiei nucleare a statuii ce se substituie fără voie şi (acea ieşire), te ridici înspre Cer, intri în Împărăţia Ce- puternic raţionalizate ale creaturii naturale. Linii de forţă prin strălucirea ei Divinităţii adorate” (vezi V.G.Paleolog: rurilor” (vezi Constantin Zărnescu: Aforismele şi textele ale unei mişcări mereu verticale, ele sunt, în acelaşi timp, C.Brâncuşi, editura Scrisul Românesc, 2008, pp.84-85). lui Brâncuşi, prefaţă de Marin Sorescu, editura Scrisul făpturi vii, care lasă urmele trecerii lor prin văzduh. Li- [16]. Nadia Comăneci a dat numele ei Olimpiadei de Românesc, Craiova, 2009, pp.70-119 şi Jean Chevalier, onello Venturi recunoştea aici o forţă care sensibilizează la Montreal. A fost o Olimpiadă Comăneci, căci micuţa Alain Gheerbrant: Dicţionar de simboluri, vol.III, editura forţa geometrică, îi dă viaţă şi o face umană. Este aici o gimnastă de 15 ani, cu graţie, precizie, acurateţe şi, în Artemis, Bucureşti, 1995, pp.410-411). trăsătură fundamentală a culturii româneşti, care se pre- acelaşi timp, cu putere de exprimare a frumuseţii mişcă- [4]. În viziunea Ninei Stănculescu (vezi Brâncuşi, lungeşte până la poezia noastră modernă: aspiraţia spre rii, a încântat. A încântat prin „perfecţiunea în execuţie, editura Albatros, 1981, pp.54-60) Pasărea măiastră (in absolut, contopirea cu legenda sunt în permanenţă rapor- difi cultatea elementelor, simţul artistic, graţia şi armo- ronde-bosse, adică nu doar în relief înfundat în piatră, ci tate la omul concret”. (vezi Dan Grigorescu: Brâncuşi, nia”. Arthur Gander, preşedintele F.I. de Gimnastică în un volum desprins, în spaţiu, de privit, de jur-împreju- editura Meridiane, Bucureşti, 1980, pp.17-20). perioada Jocurilor Olimpice de la Montreal a considerat rul lui) este, citez, „un însemn, grafi că înscriere în spaţiu [8]. Pentru Nadia Comăneci, bârna şi podiumul, solul că Nadia este „un adevărat fenomen” (vezi Maria Bucur- a unei facturi tridimensionale, care în rotire îşi schimbă şi paralele sunt aidoma soclurilor Păsărilor în spaţiu; so- Ionescu, Vlad Dogaru, Lia Manoliu, Dan Popper, Septi- jocul curbelor ce se înlănţuie deasupra ei şi în jurul trun- cluri formate din trei piese de o riguroasă geometrie, care miu Todea, Anghel Vrabie: România la Jocurile Olimpi- chiului de piramidă înfi pt în soclu al picioarelor unite par să închipuie efortul de a se desprinde de pământ al ce, editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986, pp.424-426). cu coada şi poate şi cu aripile (care nu-i pot fi văzute păsării. Jocurile de romburi şi de curbe care interpun un [17]. Vezi Maria Fürst, Jürgen Trinks: Manual de fi - decât lateral, şi atunci par a se alungi pe lângă trup, for- spaţiu ritmat între pasăre şi pământ le vom întâlni trans- lozofi e, cu colaborarea lui Nikolaus Halmer, traducere de mând una cu coada). Spatele i se arcuieşte de la gât până puse de Nadia Comăneci în alt registru, specifi c gimnas- Ioana Constantin, editura Humanitas, Bucureşti, 1997, în pământ, oval, ascunzând picioarele, în faţă trupul i se ticii, prin complicatele Tsukahara şi Yamashita la sărituri, p.270. bombează aproape sferic peste liniile dârz – drepte ale prin salturile Danilova la bârnă, iar la sol, prin torentul de [18]. Expresivitatea simultan acrobatică şi estetică to- suportului picioarelor, doar sugerate. Din toată unduirea două fl ic-fl ack-uri legate, care fi ind premieră mondială tală a Nadiei Comăneci e o culme de măiestrie; evoluţia aceasta felurită a liniei trupului izbucneşte deasupra, în- îi vor purta numele ca element distinct, de maximă difi - ei strălucitoare a înfi orat publicul şi i-a adus pe comenta- cordat, gâtul, contrapunere a alungirii abrupte a rombului cultate.(Horia Alexandrescu: Aur olimpic românesc, ed. torii avizaţi în situaţia de a se autosesiza de sărăcia cuvin- picioarelor, ca şi cum sâmburele trupului ar fi încolţit. Sport-Turism, Bucureşti, 1980, pag.260) telor lor tot mai depăşite semiotico-retoric şi hermeneu- Capul ascuţit, în continuarea gâtului ca de şarpe, se ar- [9]. Această triadă a unei simultaneităţi intempora- tico-semantic (vezi opiniile lui Yukio Endo din Japonia, cuieşte vânjos, terminat cu o despicătură frântă: gura le şi a unei transcendenţe dinspre profan spre sacru în fost campion mondial şi olimpic, Arthur Magakian, an- deschisă”. La ora 3 şi 36 de minute, la Montreal, Nadia trei stadii / trepte pare a fi avut drept replică în opera trenorul echipei naţionale a Franţei). Comăneci se arunca asemenea Păsării măiestre descrise lui Brâncuşi lucrările Socrate, Regele Regilor, Coloana [19,20,21]. Ion Mocioi: Estetica operei lui Brâncuşi, mai sus în termeni semiotici/ostensiotici şi poetici/meta- Nesfârşită (vezi şi Doina Lemny: Constantin Brâncuşi, editura Spicon, 2002, in integrum. poetici de Nina Stănculescu, se arunca, repet, pe paralele. traducere de Luminiţa Potorac, editura Junimea, 2005, [22]. Nadia Comăneci: ibidem „Deşi ai în faţă doar două bare paralele – îşi consemna colecţia Românii din Paris, director Basarab Nicolescu, [23]. Lucian Blaga: Opera poetică, cuvânt înainte de sugrumat de tensiunea mărturiei Ioan Chirilă – desenul pp.37-49). Eugen Simion, prefaţă de George Gană, ediţie îngrijită foarte complicat al mişcării îţi creează impresia unui pă- [10]. Interioritatea reprezintă marea obsesie artistică de George Gană şi Dorli Blaga, editura Humanitas, Bu- ienjeniş de liane, prin care, copilul pădurii se furişează, a lui Constantin Brâncuşi. O dată cu pătrunderea sim- cureşti, 1995, pag.153. miraculos, propulsat de duhuri misterioase. Dar iată că bolului în actul său creator, întreaga Capodoperă de la [24,25]. Vezi „Omagii pentru o marte campioană” în în sfârşit a ajuns în vârful copacului. Verticala e perfectă. Târgu-Jiu, de pildă, ni se relevă drept Calea sufl etelor Romeo Vilara, op. cit., pp.141-148. Stând pe mâini, pe bara de sus. Picioarele întinse se pierd eroilor, care răpuse prematur nu pot fi lăsate a pleca ne- [26]. Vezi Constantin Zărnescu: Aforismele lui Brân- spre cupola de penumbră a sălii. Am o clipă senzaţia că lumite. Între interioritate şi exterioritate, se pronunţă ar- cuşi, editurile Zalmoxis-R.Fapta Transilvăneană, 1994, mă afl u la Acapulco, în momentul în care înotătorul-sinu- tistul însuşi, sculptorul redescoperă legătura dintre rădă- aforismul 100, p.120. cigaş porneşte în zbor cu capul în jos spre cazanul cu va- cini şi forma nouă, dintre imaginea interioară mentală şi [27,28]. José Ortega y Gasset: Studii despre iubire, luri. Nadia rupe verticala. Se arcuieşte. Se frânge. Ajunge vorbirea exterioară, a pietrei, înlăuntrul căreia creatorul editura Humanias, Bucureşti, 1995, p.53. din nou sus. Pare suspendată. Mă gândesc cu groază că plastic va fi privit foarte atent, consecinţa fi ind identitatea [29[. Romeo Vilara, ibidem jos nu există o plasă. Un nou picaj, însoţit de un verita- accidentalului cu o lege universală. [30,31]. Despre Păsările lui Brâncuşi, exegeţii consi- bil slalom printre bare. Echer cu complicitatea barei de [11]. Ion Pogorilovschi şi Horia Muntenuş intuiesc deră că, ele, fi e evocă bucuria expansiunii, fi e sugerează jos. Crescendo. Răsturnări. Braţe încrucişate. Faimosul corect relaţia dintre „alfabetul brâncuşian” şi „reîntoar- spontan „deplasarea spre roşu”, fenomen prin care astro- subsalt cu întoarcere, care-i poartă numele…Paralelele cerea la începutul tuturor lucrurilor”, această călătorie în- fi zicienii constată în spectru expansiunea universului. Ca plâng, cerând îndurare. În sfârşi, o ultimă bătaie, pe o lăuntrul Fiinţei dintre scrierea ritualică/limbajul/expresia un soi de clepsidre trăind o maximă tensiune ele sunt mai trambulină inexistentă şi aterizare. Paralele, eliberate, îşi informală/runele/semnele magice (crestături cu valoare degrabă expresia unei cuprinderi a spaţiului, decât expre- sună bucuria, vibrând ca o coardă de violoncel”. După alfabetică), sintaxa arhaică şi mesajul simbolic despre sia unei translări în spaţiu. (vezi Ion Pogorilovschi: Brân- evoluţie, computerul comite fantastica eroare. Cine ştie originea şi rosturile Fiinţei care perceput indirect prin ar- cuşi. Apogeul imaginarului, editura Fundaţiei Constantin dacă programatorul n-a comis greşeala intenţionat? Cine bitrarietatea semiotic-semantică a înţelegerii lui denotă Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2000, pp.141-142). ştie dacă nu l-a înlocuit pe zece cu unu, numeralul car- totuşi şi generează meditaţia continuă: această solemnă [32, 33, 34, 35]. Saltul este termenul general pentru dinal, prima treaptă a scării spre Cer, cel dintâi dintre contemplare anticipatoare a intemplării (Ansamblul de la o răsucire aeriană cu desprindere. Pentru a realiza Saltul numere. În defi nitiv, perfecţiunea nu poate fi sugerată Târgu-Jiu e chiar Templul Fiinţei care asimilează acest Comăneci, gimnasta afl ată dedesubtul barei de sus începe decât prin UNU, acest UNU care poate furniza un singur mesaj ancestral şi îi generează proiecţia în realitate); vezi cu o priză verticală. Menţinând priza, ea balansează îna- subiect. Iată-i, aşadar, încă o dată, pe cei doi inegalabili Ion Pogorilovschi: Brâncuşi. Apogeul imaginarului. Co- poi, se ridică deasupra acesteia, deschizând picioarele în artişti (sculptor şi gimnastă, adepţi şi mitemului desem- mentarea capodoperei de la Târgu-Jiu, editura Fundaţiei echer şi, odată ajunsă acolo, execută o desprindere, men- nat) simbolizat de cifra Unu. (vezi Ioan Chirilă: Nadia, Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2000, pp.313-347; Horia ţinând poziţia, o rotire de 360 grade, reprinzându-se de editura Sport –Turism, 1977, pp.135-136). Într-un dicţi- Muntenuş: Dincolo de Brâncuşi, editura Gedo, Cluj-Na- aceeaşi bară. Elementele cel mai greu de învăţat la bârnă onar german (vezi Hans Biedermann: Dicţionar de sim- poca, 2008, pp.244-245. sunt aerienele. Acestea sunt salturi în faţă şi pe spate, fi - boluri, vol.II, traducere de Dana Petrache, editura Sae- [12]. Pentru Nadia Comăneci, gimnastica „era ca des- ind cele mai difi cile, fi indcă gimnasta pierde contactul culum, I.O.Bucureşti, 2002, pp.309-312), păsările sunt chiderea unei porţi ferecate, ca o eliberare din lanţuri, vizual cu bârna, fi ind literalmente oarbă. Ele îşi dezvoltă interpretate ca mesageri ai manifestărilor voinţei divine. ca un zăvor deschis brusc spre nemărginirea unei lumi” un simţ al spaţiului la toate aparatele, mai ales la bârnă. Asemenea celor două păsări upanişadice, Nadia Comă- (vezi Nadia Comăneci: Scrisori către o tânără gimnastă, Aerienele devin automatisme pentru că sunt repetate de neci s-a aşezat, la un moment dat, pe arborele lumii, drept editura Humanitas, Bucureşti, 2004, traducere de Octav mii de ori. În mintea gimnastei se creează o bârnă ima- simbol al vieţii active, dar şi ca simbol al aspiraţiei spre Bozântan). Pentru Constantin Brâncuşi, Poarta Sărutului ginară, în aşa fel încât, chiar şi când nu o vede, ea ştie cunoaştere prin meditaţie. În universul esteticii şi po(i) reprezenta Iubirea dar şi trecerea dincolo de sine, Pa- unde se afl ă. „De câte ori mă arcuiam într-o aeriană – se eticii brâncuşian cele două simboluri sunt omniprezente sărea Măiastră: descătuşarea şi eliberarea Spiritului din confesează Nadia Comăneci - ştiam în ce poziţie sunt. şi generează o ontologie: „Viaţa se aseamănă cu o spira- materie, Coloana fără de Sfârşit: scara spre ceruri. În ca- La fel ca toate gimnastele de performanţă, făceam încă lă. Nu ştim în care direcţie este ţinta ei. Însă trebuie să pitolul „O viaţă disciplinată” a cărţii sale, deja citată (vezi din aer mici corecturi” (vezi Nadia Comăneci, op.cit., mergem în direcţia pe care noi o socotim justă”; „Viaţa pag.66), Nadia Comăneci scrie: „Dacă un copil vrea să pp.9, 175). este ca o monedă. Trebuie să ştii cum să o risipeşti, sau facă scară la cer, atunci să lucreze cu Bela Karoly”. [36]. Vezi Petre Popescu Gogan: în Ecouri emines- mai exact cum să o foloseşti”. Aşa că misiunea artistului [13]. Dumitru Daba în „Brâncuşi”, Editura de Vest, ciene în arta plastică, editura Meridiane, 1992: Dumitru este să unească „toate formele într-o singură formă şi să o Timişoara, 1995, pp.162-163, afi rmă că în opera brân- Paciurea: Himera văzduhului; Gabriela Manole Adoc: facă vie” astfel încât „orice sculptură va rămâne o formă cuşiană factorii opuşi: conştientul (perturbat) şi inconşti- Luceafărul. pag. 29 Caietele „Columna” nr. 1/2011 POEME

Deci cititorule aruncă săgeata spre mine Şi vântul se cuibăreşte între pietre, are cum şi eu am azvârlit-o spre tine petale, e cules de cineva – în obraji Şi mie şi ţie fl orilor urcă ca pe o scamă de pe covor sângele sui generis al cuvintelor-versul un aspirator ne smulge sufl etul zboară vultureşte. (plouă Dar vulturul? Din el corcoduşii au înfl orit) îşi face Homer un ochi de sticlă. o galaxie cade în ceaşca de ceai Dar apocalipsul? El cade şi-şi rupe piciorul. adevărul e sfârtecat de acceleratul de ora şase Dar pendula, pendula? Ea şterge cu o gumă râul şi albia fac schimb de locuri aceste destine. în timpul liber tragedia e paiaţă iar eu sunt o pivniţă plină În faţa fl uviului de alcoolul unei singure întrebări cum să nu mai renasc. Ca o furtună de castan căzută, noaptea putrezea, (plouă Un fl uviu mă ruga corcoduşii au înfl orit să curg împreună cu el, în liniştea de după ploaie să scap de raniţă, să ajungem la mare, se aude viermele traversând mărul). fi inţă prelungă-într-un port să mă bată soarele şi în altul Gabriel Chifu Introducere luna, deodată. Dar nici nu apucam din izvor lin - n. 22 martie 1954, Calafat Prima oară ama murit sfârtecat de pârâu să devin - inginer o bombă care a sărit în aer supărată că scurta mea viaţă se şi isprăvea, - debutează în presă, în 1972, „România literară” că nu-i vine bine papionul orange fl oarea vieţii mele un cal o păştea! - Sălaş în inimă, editura Eminescu 1976 a doua oară am murit de foame şi de sete ehe – - Realul eruptiv, editura Eminescu, 1979 a treia oară am murit ca deşert – de aici până aici mama, de aici - O interpretare a purgatoriului, editura, Eminescu, înverzind până aici eu, de aici până aici 1982. a patra oară am murit în timp fi ul meu. Fiecare-o literă, atât. ce îmi conduceam părinţii la groapă Toţi laolaltă – un cuvânt Volume: Lamura (1983); Omul neţărmuit (1987); a cincea oară am fost o mare albastră pe buzele cui fl uturând? Unde se întâlnesc vulturii (1987); Valul şi stânca şi am murit pe când încercam să mă strecor (1989); Povestea ţării latine din est (1994); Mara- printre urechile acului (o gimnastică Bună seara tonul învinşilor (1997); La marginea lui Dumnezeu împotriva melancoliei) (1998); Cartograful puterii (2000); Povestirile lui a şasea oară am murit grunză galbenă căzând din Sângele care bate în mine Cesar Leofu (2002), Bastonul de orb (2003). pom bate şi în steaua Vega, îndepărtata. a şaptea oară am fost nimic şi am murit Ca un cal tânăr bate şi nechează căpătând formă Ceea ce am uitat la poarta unui mugure, a opta oară am murit şters de ploi şi de soare – Strămoşii toţi de la cea dintâi sămânţă eram vopseaua de pe taraba unui bâlci trece răsunător prin arterele plopului, mi i-am ales. a noua oară am murit strivit de prin piatră, prin trupul privighetorii Singura-mi exigenţă-roua. o furnică şi eu plâng. Pe rând cu fi ecare am vieţuit a zecea oară am murit ruginind Nu plâng fi indcă astfel veghindu-i paşii. Sădeam în eiPOEMEnici nu mai ştiu ce fusesem un lacăt sau un cui într- aş avea apucături de mugure, de cuvintele din care, târziu va fi făcută un gard stea, de mireasmă siderală, carnea mea, sădeam în ei faptele a unsprezecea oară am murit de dragoste – plâng fi indcă eu îl privesc ce aveau să mă apese. Suav rătăcit ca pe un crin virgin, iar el, tot lanţul de strămoşi către părinţii mei în pădurea otrăvitoare a părului până să ajungă la mine, trece l-am condus. Pe aceştia i-am pus femeii mele prin atâtea vieţi: să se întâlnească, mi-am ales fratele. a douăsprezecea oară am fost iar mare s-a spălat steaua în el, Eu, mezinul, i-am învăţat pe ai mei dar am murit de bătrâneţe cum mor mările – s-a învelit mugurele cu el să se coboare într-înşii după soare. Când am împietrit şi peştii şi-au croit drum mine totul a fost gata m-am retras ca nişte cârtiţe din fontă până au ostenit privighetoarea din el şi-a făcut pat în mireasma din cuvânt aşteptând a treisprezecea oară am spus m-am săturat să mor şi la mine vine bătrân şi palid – să mă nasc. Un singur lucru, vai, şi am vrut să mă preschimb în ceva eu îi spun bună dimineaţa, uitat-am: să las vorbă care nu moare – el îmi răspunde bună seara, cum aş vrea să arăt eu. De aici în ce? în ce? şi cum? eu îi spun fă sânge ca vulturul, această nepotrivire-din repetatele el face ca frunza uscată zicând că mele încercări de a scoate Bal aşa face vulturul, fl ori de cireş pe gură el face ca frunza uscată zicând că nu rămân decât aceşti stropi febrili de sânge Iar ţi-a picat din cap aşa face vulturul. ce cad în iarbă luminând. un vis abisal şi pietros. Mi-a spart o ceaşcă. Întunericul e înfulecat de propoziţii. (Scrierea versului) Corcoduşii au înfl orit Îl folosesc ca medicament împotriva plictiselii. sau Eşti gata? Ţi-ai pus cravata? Cu trupul incendiat aştept versul. Un cântec de întâmpinat Motorul înţepenit cu roţi şi pârghii metalice primăvara care-ţi creşte în piept De un singur vers am nevoie şi el refuză să se nască. lui Geo Dumitrescu ţi l-ai şters de rugină? Îl aştept noapte de noapte Vărul nostru – sunetul de orgă de câteva săptămâni la rând şi parcă tocmai azi şi-a găsit să nască. (plouă l-aş aştepta de sute de ani. Dacă eşti gata, haide. Deschide corcoduşii au înfl orit) Mi-am făcut din trup un pod sâmbătă seara rana, ieşi... Şi eu după tine. Să ne lăsăm purtaţi ziua de duminică merge la discotecă împreună cu de aerul care străbate pasărea. cu un capăt suspendat în gol luni Imaculaţi şi arhaici vom nimeri la bal. sperând că într-un târziu voi auzi pe când o energie de colapsar fără trup pasul de animal părelnic Roman bântuie străzile în neştire al versului. Nimic, nimic, nimic. pe când telefonul sună nu, nu e iubita făurită din fulgere Vântul aducând în această zi oarecare Între timp rănile m-au învăţat pe dinafară. ci o vârstă trecută de-a mea îmi telefonează greşeala veşti de la zei, Iar eu continuu să aştept. (plouă trei fl ori de romaniţă efeminate, Tot labirintul de sufl et, de carne, de răsufl et versul „J’ai fait la magique étude corcoduşii au înfl orit) justifi cat numai fi indcă un pendul care bate între cobai şi înger Du bonheur, que nul n’ élude”, e poetul un vultur tricorporal, undeva în bezna din adâncurile lui O cititor făţarnic spune Baudelaire apocalipsul se ascunde versul. oceanul chitanţele pentru înşelăciune adaugă Eliot şi o pendulă nu ştiu ce marcă. existând numai ca să acopere perla plăpândă. Ei şi? Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 30

Cronica de carte „Despre cer, iubire şi rouă” Poezia este… şi atât ! de Flaviu George Predescu Vasile Ponea

Din „Răsfoindu-mi adolescenţa”, plachetă de căruia actul creator va izvodi poezia zbuciumu- …Acest concept se întâlneşte cu brio în debut a tânărului poet Flaviu George Predescu, lui unei conştiinţe în luptă cu propria sa structură creaţia patriarhului poeziei gorjeneşti, aşa un fi lon se prelungeşte profi tabil în următoarea problematică, cu dualitatea solicitărilor dinspre cum îl numea , pe drept cuvânt, prietenul nos- apariţie editorială: ”Despre cer, iubire şi rouă”. imanent şi dinspre transcendent: “Convins că tru Viorel Gârbaciu, la sărbătoarea Mihai Emi- Citindu-i opusculul, de numai 90 de pagini, am lupta / nu ar trebui abandonată / de s-ar putea, / aş nescu, de anul acesta (2011), pe domnul observat din start – repet – o anumită stare de ba- vrea să mă mai nasc o dată!” Renaşterea - se va Florian Saioc. Cu deformaţia mea profesi- onală, pe care mi-o asum, cu toţi duşmanii pe covianitate, preluată din adolescenţă. George Ba- pronuţa Nikolai Berdiaev – va redirija creaţia spre care de asemenea mi-i asum, vreau să spun că covia, cu certitudine, a devenit idolul generaţiei al artă şi teurgie. Orice act artistic creator înseamnă o în poezie, ca şi în matematică există o stare de cărei reprezentant simptomatic este autorul nostru. parţială transfi gurare a vieţii. În atitudinea creator- graţie; că şi spiritul matematic este un dat, ca Degeaba se mira Mircea Eliade, în anii ’60. Ba- artistică faţă de lume se întrevede o altă lume: “Este şi spiritul poetic. După cum există o atempo- covianismul s-a substituit eminescianismului cu lumea în care / sclipesc stele pe cer / Si dragostea ralitate a matematicii, ce deconspiră simboluri dublu câştig: în plan ideatic şi în plan tematic. Dar curge în inimile vii”, în acest punct, împlinirea originare-ancestrale, de necontestat (deci pu- nu singur, ci perfect înfrăţit cu blagianismul, ar- actului creator – artistic înseamnă realizarea unei tând spune că există un umanism matematic), ghezianismul şi barbianismul. arte diferenţiate, a unor valori culturale estetice, la fel putem spune fără a greşi câtuşi de puţin Flaviu George Predescu plăteşte tribut, cu voie ieşirea creaţiei nu în altă lume, ci în cultura altei că există şi o atemporalitate a poeziei. Dacă sau fără voie, unei asemenea glorioase moşteniri lumi. În creaţia artistică – voi conchide eu însumi – se/vom împleti(eşte) abstractul (intelectul, ra- ţiunea), cu afectul (senzorialul, simţămintele, literare, de talie – vedem abia azi, pe traseul de- se dezvăluie cu claritate natura simbolică a oricărei intuiţia), va rezulta o artă care va dăinui – o schis de Eugen Lovinescu – europeană. Europeni- creaţii culturale. Tragedia creaţiei şi criza creaţiei creaţie platonică. tatea poemelor semnate de cea mai mare parte a este problema fundamentală transmisă de secolul Prin cărţile sale, poetul Florian Saioc de- “argonauţilor” actuali nu mai înseamnă demult o al XIX-lea secolului al XX-lea. F.G. Predescu şi monstrează acest lucru cu brio. Putem spune surpriză; mai ales că neomodernii (N.Stănescu, le va asuma visător şi sacrifi cial “privind pierdut că inspiraţia restituie, şi ştiinţei caracterul sa- M. Sorescu, Cezar Baltag, Ilie Constantin, spre cerul înstelat” şi hotărât să ducă mai departe cru. Am putea extrapola spunând că o sinteză A.Păunescu ş.a.) s-au “îngrijit” să reînnoade fi rul “zborul iluzoriu de Icar” (“Fără idile”), însă mân- coloristică între albastru (culoarea intelectu- acestei noi tradiţii şi clasicităţi de secol XX. Aşa că tuit cumva de posibilitatea “că există Rai”. Unde, lui), în simbioză cu galbenul soarelui, (căci noi în “Glezna ta”, deloc obscur, Flaviu George Pre- totuşi? Poetul nu ne lasă fără răspuns. Raiul este suntem solarieni, depindem de soare, care este ornicul vieţii noastre în eternitate), va rezulta descu nu rezistă ispitei intertextului la un “Poem” utopia cărţii identifi cată ca fi ind iubire, în numele aburul verde care este treapta metafi zică a ini- nichitastănescian şi “adoarme cu gândul la glezna” căreia se poate şi muri căci “dacă dragoste nu e ţierii solare, deci a prototipului nostru fi inţial. iubitei, acoperindu-se vrăjit “cu nopţile de mai” nimic nu e”. Să citez din „Speranţe inutile”: “Dacă Imanenţa artei scapă oricărei metodolo- precum Al. Macedonski. Momentele frumoase îl am să mor / va fi numai din dragoste / Prea scurtă gii, tipare, iar la D-sa care abordează în crea- bat pe umăr, iar poetul nu rezistă ispitei şi precum noaptea o să fi e / în lumea de apoi / în care am să ţie , atâtea registre, este deosebit de pregnantă Orfeu (iarăşi matricea orfi smului de care scriam scriu/ (…) / singur cu condeiul meu / martor al iu- această caracteristică. Şi după cum prima mo- în cronica anterioară, din “Gorjeanul”, ni se relevă birii / în doi” (“Speranţe inutile” şi “Confesiune”, dalitate de percepere a erosului cosmogonic atotputernică) se întoarce ca să le privească. Priv- p.30-31). este muzicală, acea muzică astrală, a sferelor, indu-le, are revelaţia că ar putea “decupa culori de cum se spune, poetul Florian Saioc o demon- Ion Popescu-Brădiceni pe hârtie / dar nu şi amintirile târzii”. Consecinţa strează cu prisosinţă, prin prodigioasa sa ope- ră, care se întinde peste şase decenii, perioadă iremediabilă: se va lăsa invadat de nostalgie: “A în care a plagiat, cu har şi cu un mare randa- nostalgie îmi miroase aşternutul/ şi cenzurez iubi- ment, liniştea, tăcerea şi singurătatea. Poezia rea mea promisă” (“Cenzurându-mi iubirea”). sa realizează înter-pătrunderea între relativ şi Conceptul de nostalgie fusese interpretat de absolut şi confi rmă veşnica fulgerare a Divi- Johannes Hofer ca imaginatio laesa (închipuire nului în cosmos, iar cunoscând dictonul „frica vătămată). “Nostalgia – se va pronunţa Jean de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”, a Starobinski – este o zdruncinare intimă legată de urmat cu perseverenţă strădania de a se înţe- un fenomen de memorie”. În cazul lui F.G. Pre- lepţi. descu – se pare – expresia dureroasă a conştiinţei Pentru D-l Saioc, poezia reprezintă o lo- godnă spirituală permanentă, o logodnă per- smulse din mediul ei familiar va deveni expresia manentă cu astralul. Domnia sa este convins că metaforică a unei sfâşieri mai adânci, în care omul doar creaţia este o nefericire forţată să dureze se simte despărţit de ideal. În compensaţie, acest veşnicii. Putem spune că poezia d-sale apare om nostalgic îşi va manifesta irepresibil vrerea de ca refracţie succesivă în propria-i conştiinţă. a trăi într-o lume net mai bună: “Vreau să trăiesc În ea întâlneşti multiple tensiuni eliberate în / Într-o lume mai bună, / Să am soarele veioză, / clipe. Aş exemplifi ca prin poeziile: alt fel de Să răsfoiesc o lună / Pe foile-i albe, / Să scriu cu testament, poeseul magiilor lui Constantin, stele / Povestea vieţii mele” (“Regret”). Scrierea pe drumuri, în rest - din volumul „Casa fără cu stele este una cosmogonică. De-aici până la im- pereţi”, scos la editura Măiastra din Tg.-Jiu, plorarea nemuririi nu mai e decât un pas: “Să fi i în luna Ianuarie 2011. Moto-ul de început al poemului „alt fel de testament” îl defi neşte însetat de fericire, / Să numeri stelele, / neobosit / şi complet pe poet: „fi ind proprietar de limbă ro- să implori în fi ecare clipă, / Nemurire, / Să dai din mânească / plăti-voi orice taxă-n valută sufl e- mâini spre a zbura, / Să râdă cei din jur, / Dar tu să tească”. zbori / în mintea ta!” Mitul lui Icar simbolizează Din multe poeme se desprinde concluzia eliberarea fi inţei din chingile gravitaţiei. Simbolul că sărăcia noastră primită, trebuie eradicată icaric, Flaviu George Predescu îl dedublează prin prin muncă asiduă, nu prin palavre şi ploconi- cel al fanteziei, al imaginaţiei. Adieri lirice dinspre re. În încheiere vreau să-i urez din toată inima Ion Caraion cel din “Lacrimi perpendiculare” ori patriarhului poeziei gorjeneşti: sănătate, pute- Lucian Tamaris cel din “Nudul şi moartea” conferă re de muncă, clar-luciditate, iar la cei 80 de ani de viaţă să se mai adauge încă cel puţin 5 discursului liric din “Despre cer, iubire şi rouă” decenii de creaţie. (ce triadă exemplară!) acel aer demiurgic, graţie pag. 31 Caietele „Columna” nr. 1/2011 O posibilă mare voce a poeziei

Scriam într-o carte încă nepublicată (deoare- Meditatii ce nefi nisată este) şi intitulată „Şansa şi diferen- ţa” (după „Şansa şi restul” – apărută la „Limes”, Urmărim vise ce se pierd la Cluj, la confratele Mircea Petean) că îi aştept Dincolo de tomberoane, pe viitorii neasemuiţii poeţi care vor veni să în- De unde ies câini vagabonzi tremeze cuvintele, întrucât generaţia mea sortită Purtând în dinți a fost să se nască „la ceasul destrămării cuvinte- Zâne care mor!... lor”… Şi mai scriam că nu ştiam când vor veni, dar că sunt sigur că vor veni. *** O întâmplare fericită a făcut să am ocazia să citesc o parte din poeziile scrise în perioa- Ne rasculam patetic Diana Dascălu da liceului (clasele a XI-a şi a XII-a) de Diana Invocand Mamei Omida Noaptea, când insomnia mă apasă, Dascălu. Astfel încât orizontul meu de aşteptare Sa ne ghiceasca viitorul In mine se trezesc instincte de criminal! s-a transformat, încetul cu încetul, în uimire, iar Si sa ne lege inele de soarta furibunda! Imi iau gândurile mai apoi în încântare. Şi nu numai pentru talen- Şi le sufoc sub perna brodată din dantelă, tul evident al foarte tinerei poete de atunci, ci *** Doar, doar m-or lăsa să dorm. şi pentru inteligenţa ei artistică dublând în mod Dar ele nu vor să te abandoneze Timpului splendid zestrea nativă excepţională. Iar peste Să privim in carouri Şi te ţin ferecată toate acestea „adia” o undă de echilibru cum nu- Fețe amagindu-se-n oglinzi ciobite Intr-un bob de nisip mai la naturile puternic înzestrate (sau dăruite de In care-şi rade faţa Oracolul Ghinionului! Din însăşi Clepsidra ce măsoară Timpul... Dumnezeu) poţi întâlni. Iată doar un prim exem- Şi atunci, plu din „incipit”-ul unei poezii intitulată „Cio- Uitarea e scuza lașului... Cu imaginea ta pe retină, buri”: „Femei de cioburi/ Îşi strigă verdele/ pe Strâng, cu forţa nebunului deasupra venelor oraşului…/ În curând va picura Avânt Căpăcelul peste cristalinul însângerat, sângele…” Surprind aici nu doar neaşteptatele Pînă când retina ţipă cu glas de moarte. imagini pe care liceeana de atunci (şi nu-i chiar Cu ochii privind catre ganduri Deschid ochiul..Eşti tot acolo, însîngerată foarte mult de atunci!) reuşea să le creeze, dar şi simt cum pamantul imi numara nemurirea, Şi ţi-e frig. siguranţa dicţiunii poetice. promisiuni de fructe interzise Sufl u spre tine cu fum de viaţă, Un alt text splendid, intitulat „O altfel de fi lo- pe care le numesc tinerete Iţi fac respiraţie artifi cială zofi e” aduce un plus semantic remarcabil: „Ciori imi fl utura in fata Şi nu mai pot să dorm negre îşi croncănesc/ Deasupra vântului/ Silabe batiste spovedite... E prea târziu, deja am Insomnie... de viaţă…/ Prin ciocul lor/ Iese fumul/ Zilelor de steagul de pace cu mine insumi mâine!”, Iată şi un fragment dintr-un poem inti- imi rasuna sub avantul lui Gavroche În aşteptarea timpului pierdut tulat „Meditaţii” în care Diana Dascălu se apro- si in toate astea pie indiscutabil de marea poezie: „Să privim în imi vine sa urlu: Mi-am uitat ceasul carouri/ Fete amăgindu-se-n oglinzi ciobite/ În „Sunt român!Nu-mi murdariti numele Întors spre Infi nit care-şi râde faţa Oracolul Ghinionului!/ Uitarea Că- n mocirla istoriei detergentul e prea Şi acum secundele e scuza laşului…” scump!” Se scaldă goale Voi mai exemplifi ca numai cu două poezii en- Lângă malul Styxului tuziasmul neaşteptat pe care mi l-a creat lectura Insomnie versurilor Dianei. Primul text se intitulează „În In aştepare de aşteptarea timpului pierdut”, titlu – parafrază, Noaptea, când gândurile mele se rătăcesc, Timpuri pierdute. cum lesne se poate observa, la Marcel Proust. Scormonind prin inima ta, Text care începe cu o metaforă excepţională. Text Mi-e frig... Poezia umană scurt, de altfel, pe care-l redăm integral: „Mi-am uitat/ Ceasul întors spre infi nit/ Şi acum secun- Uneori nu e de ajuns să fereci lacrima într-un dele/ Se scaldă goale/ Lângă malul Sfyxului/ În bob de nisip şi să culegi aşteptare de / Timpuri pierdute”. Al doilea e un de acolo substantivul şi să te închini lui ca unui text mai lung şi, în fapt, o remarcabilă realizare artistică, dovedind faptul că autoarea poate abor- zeu. da la fel de bine tehnici poetice diferite. Se inti- Uneori substantivul nu e de ajuns şi-i culegi, din tulează „Poezia umană”: „Uneori nu e de ajuns sânul de verde crud, să fereci lacrima într-un bob de nisip şi să culegi/ fecioara părăsită în sămânţa unui măr din care se de acolo substantivul şi să te închini lui ca unui va naşte, undeva, zeu./ Uneori substantivul nu e de ajuns şi-i cu- între moarte şi nemurire, Păunul interzis. legi, din sânul de verde crud,/ fecioara părăsită în Uneori, Fecioara îl va trăda pe şarpe şi va apărea sămânţa unui măr din care ea va naşte, undeva, interjecţia, între/ moarte şi nemurire, Păunul interzis/ Uneori ca scoarţă cerebrală a păcătosului ce-şi va cere Fecioara-l va trăda pe şarpe. Şi va apărea inter- iertare. jecţia, ca scoarţă cerebrală a păcătosului ce-şi va Dar substantivul şi interjecţia uneori sunt goale cere iertare./ Dar substantivul şi interjecţia uneori şi n-acoperă sunt goale şi n-acoperă nici un/ mister departe de nici un mister departe de ochii necuvântătoare- ochii necuvântătoarelor./ Şi-apoi, din piatră, din lor. coastă şi din apă/ Vor apărea cuvinte adameşti/ Şi apoi, din piatră, din coastă şi din apă Analizate sintactico-morfologic,/ Toate într-o Vor apărea cuvinte adameşti singură frază,/ Poezia umană.” Analizate sintactico-morfologic, Diana Dascălu poate fi marea voce a poeziei Toate într-o singură frază, de mâine. Poezia umană. Lazăr Popescu Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 32 Autoportret POEME Vasile Ponea „I’m a bad boy”: pentru că detest morala cu- minte şi mi-e silă de morala cuminţilor. Prea de multe ori… „I’m a bad boy”, pentru că ştiu că există o cu- minţenie inteligentă şi o cuminţenie mediocră. Prea de multe ori, luăm minciunile în serios Şi cei prea cuminţi, sunt întotdeauna mediocri. şi depindem de ceva, chiar şi de o tristeţe. „I’m a bad boy” pentru că nu pot să mă împac Neobarbarii de azi compromit totul, cu gândul că destinul ţării mele s-a frânt în 1940. chiar şi ignoranţa, „I’m a bad boy”, pentru că nu mă numesc ipocrizia civilizată e fără orizont, Gorun şi nu mi-a căzut epistema din prun. lipsa de scrupule a devenit virtute, „I’m a bad boy” pentru că, în România euro- iar morala e bună doar de predici - peană foştii marxişti predau metafi zică. ţinute de nişte brute, aşa zise sincere, „I’m a bad boy” pentru că, uneori începe să pentru care nu există nefericire. mă doară absolutul câmpului cu maci. „I’m a bad boy” pentru că am descoperit că Aici am ajuns există şi optimişti jalnici. „I’m a bad boy” pentru că unii sunt mari în Studiem în şcoli degradarea efi cientă, viaţa literară iar alţii ar vrea să fi e mari în lite- Lazăr Popescu dirijată de neopatrioţii fără complexe, ratură. pe un drum fără întoarcere. Recunosc: întotdeauna am încercat o difi cul- „I’m a bad boy” pentru că, înconjurat cel mai Nu-mi pare păcat să te iluzionezi tate-lejeră, totuşi! – atunci când a trebuit să spun adesea de minţi greoaie şi mediocre, de indivizi că nu mai ai iluzii, care par şi pline de laşitate, câte ceva despre mine. lipsiţi de imaginaţie, adesea m-a invadat plicti- ba chiar te domină teama de zădărnicie seala. Recunosc: copiind sintagma britanică, sunt şi prea multe eşecuri devin convingătoare, „I’m a bad boy” pentru că poţi scrie şi din un băiat rău. Unul grizonat bine, tomnatec, aşa nu ca prea rarele succese. plictiseală sau dispreţ. cum ar părea că se cade la acest ceas al Pămân- Dar lumea nu e, numai ceea ce se vede, „I’m a bad boy” pentru că-l prefer pe Mircea tului. ci,… e şi misterul ei. Recunosc: I’m a bad boy Dinescu lui Nicolae Manolescu. „I’m a bad boy” pentru că – deocamdată – nu „I-m a bad boy”, de multă vreme. Pentru că A fost cândva elev şi student fi ind, mi-a plăcut cartea, dar nu mi-au crescut polipi în minte. mi-a plăcut şcoala. Culmea e că am ajuns profe- „I’m a bad boy” pentru că mă întreb dacă tema asta mai are efectiv destin. Doar în timpul edenic al copilăriei sor! O ironie în plus. Sau o contradicţie. simţeam fără regrete, mirosul de viaţă, „I-m a bad boy” şi pentru că n-am fost nicio- „I’m a bad boy” pentru că uneori îmi vine să le propun celor încă lucizi şi oneşti un minut de de eternitate prelungă, dată profesor de învăţare. Ci doar de dezvăţare. iar pasiunile erau excesiv-nevinovate, „I-m a bad boy” pentru că în Anul Domnului, vomă. erau mici nebunii revărsate peste maluri. 1987 am scris o poezie, un distih care suna aşa: „I’m a bad boy” pentru că văd că Revoluţia Iluziile atotcuprinzătoare erau, Nu ajungi a fi fericit pe pământ din Decembrie 1989 se tot opinteşte de 21 de ani mai convingătoare ca realitatea. Pământul se opune cu pământ. să nască domni şi nu apar decât tovarăşei. Mai târziu gafam cu pasiune şi ardoare Da... Eram ceva mai tânăr. „I’m a bad boy” pentru că trăiesc într-un soi „I’m a bad boy” pentru că, incorigibil, am de feudalism bizar şi retardat. Şi lipsit de codul Şi căutam ridicolul, spre amuzamentul celorlalţi. recidivat în Anul Domnului 2011, anul acesta! onoarei cavalereşti. Scriind într-un alt distih: În fi ne, rămân a bad boy. Pentru că mi-au plă- Despre înţelepciune Şi totuşi: ai putea fi fericit pe pământ cut, îmi plac şi-mi vor plăcea literatura şi feme- Salutând pământul în gând ile frumoase. Înţelepciunea nu se învaţă la cursuri, Aşa e. Mulţumesc, nici nu se poate-mpărţi. „I’m a bad boy”, pentru că de la o vreme nu Ea nici nu îmbătrâneşte mă mai plimb decât pe aleile amintirii. Care cu dar de ce oare nu se impune?! … toate se schimbă-n roman... Reapare în istorie pe spaţii restrânse, „I’m a bad boy” pentru că, sătul întotdeauna în orice mediu sau loc pământean, de lumea inculţilor, de la o vreme a început să scoate în evidenţă imperative morale, mi se facă lehamite şi de cea a culţilor. dar care nu-şi găsesc locul în politică. „I’m a bad boy” pentru că-l prefer pe Adrian Modestia impusă de ea, se digeră greu Sobaru lui Andrei Pleşu. Să nu uităm, fariseii şi doar ironic poţi să spui … erau cărturari. că bătrâneţea e vârsta înţelepciunii, „I-m a bad boy” pentru că o prefer la Cristina însă ea poate face clipa, egală cu veşnicia. Anghel, învăţătoarea din Caracal, Anei Blandi- ana. De ce ?! … „I’m a bad boy”, pentru că-mi place mai mult Dan Puric decât Gabriel Liiceanu. Pe ultimul îl De ce mormintele să cucerească pământul las snobilor. şi să fi i nevoit să taci dureros?!… „I’m a bad boy”, pentru că încă mai cred că-i De ce să renunţi la viată, mai bine scriitor decât negustor. Şi căpşunar de- când o iubeşti nespus, cât senator. în loc să fi i sinucigaşul care trişează?!… Între noi şi greşelile noastre… „I’m a bad boy”, pentru că ştiu că proştii nu s-a statornicit un vid obosesc niciodată. şi nu suntem atât de puternici „I’m a bad boy”, pentru că-i recunosc uşor pe ca să nu facem nimic. Mai ales,… că stradă pe mai sus amintiţii. Au mersul mulţumit va veni vremea când şi mormintele mor. de sine al Batracianului. Broscoiul prezentului Suntem nişte diletanţi imperfectibili – continuu nu are decât certitudini. Cum să accedem la absolut?!… „I’m a bad boy”, pentru că, dacă în vremea sa, Petre Carp zicea „păcătoasă ţară”, eu zic şi Hai să ne mutăm pe un alt astru mai şi: „porcoasă societate!” şi să reîncepem cu mormintele! pag. 33 Caietele „Columna” nr. 1/2011 POEME

Brâncuşi Cât roata sufl etului prins în furtună în ipocrizie Cât cumpăna fântânilor surpate în apus nimeni nu ştie ce se Abia acum înţeleg în vârful nopţii Clovni desenaţi pe umbre şi pe lună ascunde ca în vârful peniţei de abanos Deci în acţiunile lor false că toate întâmplările cele mari Reconsiderând voi trece iarăşi şi imprevizibile uneltesc împreună scumpirea luminii. Bolnav de mine însumi de lipsa ta bolnav Ca şi animalele. E un fel complicat Cât tot ce n-am avut voi fi de singur dresorul se înfurie ciclic de a iubi întristătoarea Nu mai ascultă clovnii de zugrav. pe umbrele aplauzelor neputincioasă noapte a iertării. clic, clic. Abia acum desenez pe obraz Eu însumi Gelu Birău constelaţia celor trei îngeri Ţara umbrelor aşezaţi asemenea luminilor Lupta dintre mine şi sine lângă cele trei coloane sunt eu însumi Cred că există o ţară a umbrelor ionic, doric şi corintic. Asediatorul dincolo de miezul geometric al lumii totdeauna în trei niciodată în patru Lupta dintre mine şi asediator adică la punctul de întâlnire totdeauna lumina niciodată întuneric sunt eu cu sinele însuşi totdeauna în speranţa niciodată în spaimă Revoluţionarul şi de aceea mi-e dor întotdeauna Abia acum zugrăvesc Dar lupta mea cu revoluţionarul sunt mâinile tale de soare, de soare. de la orient până la apus îmbobocite. de la masă către Coloană Zidire secretele cele mari ale timpului Ninsoarea somnul nepoţilor ca o ploaie Acum ştiu pe umerii de mătase ai femeii Ninsoarea aceasta e patria mea îmi voi construi un depozit de lumină primordiale. e semnul instalării în cetate de fulgere îngheţate provizoriu a unui ordin alb pe umerii Încă foarte alb. pe genele De aici înainte se aud călătorind pe tălpile mele. De plăcerea pe care o simt mereu cocoşii de munte Abia mă împiedic pe sub zăpezi. Ploaia ca un trup de pasăre Dimineaţa şi seara înaintea furtunilor Nu se mişcă nimic Când se lipeşte muzica de mine ca un doar vârful unui molid Ploaia ca un trup de pasăre melc de arşiţă retează veveriţe şi le aruncă îmbrăcată în fulgere moi Când se caţără cărţile ca otava în ceruri în cer. curge uşor dinspre cer De aceste imense confuzii în păduri Sociale Vânătoarea de anotimpuri Spiritul său globular mă ridică Tăcute şi moi de subţiori Nu m-am săturat de ceea ce sunt eu Drept e să chemăm vânătorii şi mă îmbată sentimental Încă. şi anotimpurile Este bine că vrei să alungi şi puştile cu iarbă şi cu nisip umplute tristeţea pe mâini şi pe ugerele Nedumerire tot drept e apoi foşnitoare ale zăpezii să lămurim unde e apusul din care se naşte ploaia de august Gândul strecurat pe umerii mei şi unde miază-noaptea nemuritoare. Dezinvolt se surpă mă desfi de care dintre jivine vor călători Îmi pierd numărătoarea degetelor şi iar pe jos Marşul platonian Am impresia unuia singur ,arătătorul şi care prin aer Înfi pt în propria-mi umbră,multiplicată iar odată totul stabilit Bum,.bum Lipită de spinarea trecătorilor să aliniem poeţii în copaci bocancii soldaţilor trec prin ferestre Mă simt o poveste fără sfârşit şi să le împărţim pentru ros urcă pe armătura tâmplei Oglinda singură în odaia alicile Şi se retrag spectaculos în sufrageria Unde voi depune poemele foarte drept e. de aur. Aş vrea să mă dedic unui semn Mi se părea că moartea zveltă şi inelară a puştilor Iscălitura unui zeu cu specimen la bancă Misterul morţii e un soi de fi lozofi e platoniană mi-ar susţine ideile în oraşul scufundat şi foarte distrat ,în parcuri,voi desena bănci Pare ilogică moartea la sfârşitul războiului toată cadenţa ca nişte sufl ete cu câte două locuri dacă totuşi ai făcut efortul uriaş aceasta pare o joacă al naşterii. pe umerii casei. Dimineaţa Aşadar în spatele umbrei trebuie să existe un mister Secret astronomic De fapt diminineaţa ,în fi ecare dimineaţă nişte grădini secrete dormind în cuvinte. Când mă dezbrac de somn ca de întuneric Aş opri totuşi în ceasul fi nal Am un spaţiu secret Sunt mai înalt cu o jumătate de gând nişte poeme într-o frunză Şi mai trist cu cealaltă,aproximativ la fel între marile coloane ale puterii şi în fi ecare toamnă începe fi resc şi statorniciei tragedia ineptă a conferinţei Pulbere luaţi totul voi care intraţi aici spre soarta spaţiului fl ămânzi de lumină şi de cuvinte către iarnă. Adică verdele copacilor în oraş silabisite într-un gest Pentru că totul este secret Cât clădirile cât drumul meu la universitate ziditor. inclusiv locul în care se afl ă Cât ceea ce nu am curaj să scriu patria frunzei Clovni desenaţi pe ziduri în cetate Cunoaşterea alternativă nu pot trage nici-o concluzie şi aştept hotărârea Şoaptă Ca și dresorul irevocabilă a primăverii. Adică spaima cuvintelor de a fi umbrele animalelor se răsfaţă Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 34 În memoriam - Ion Pecie (13 iunie 1951 – 25 martie 2011)

Ion Popescu-Brădiceni

1. Un mare critic, cu vocaţia 2011): Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, metapovestirii Nicolae Manolescu, Ion Pop, Ion Popescu- Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Ion Trancău, S-a stins din viaţă criticul literar Ion Pecie. S-a Lazăr Popescu ş.a. născut la 13 iunie 1951 în Slobozia-Trăsnitu, din ju- Prima carte n-a avut ecoul meritat din deţul Argeş. Părinţii săi au fost ţărani: Maria (fostă pricina ipotezei de lucru aplicate romanului Zuluf) şi Theodor Pecie, de la care a moştenit echili- românesc contemporan, investigat la nive- brul şi exigenţa atitudinii. A frecventat clasele prima- lul unor opere emblematice, deşi calitatea re şi gimnaziale în localitatea natală, loc unde i s-au analizei cât şi originalitatea opiniei critice, întâmplat primele ieşiri din edenul natural în spaţiul mai întotdeauna în răspăr, reclamau o si- cultural, prin lecturi nesăţioase. Între 1966 şi 1970 a tuare axiologică mai înaltă, în orizontul de urmat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti, iar în- receptare contemporană. Interesat de meta- tre 1973-1977 cursurile Facultăţii de Filologie, sec- morfozele epicului, eseistul s-a oprit asupra ţia română-franceză, a Universităţii „Babeş-Bolyai” unor romane în vogă, unele controversate, din Cluj-Napoca, fi ind totodată, alături de Ion Pop, nu numai atunci, din anii `70-`80 ai seco- Mircea Petean, Nicolae Diaconu ş.a. redactor la re- lului trecut, ci şi astăzi, semnate de Marin vista „Echinox”. De altfel, a şi debutat în paginile ei Preda, Eugen Barbu, Nicolae Breban, D.R. cu critică literară în 1975, la rubrica de comentarii Popescu, Constantin Ţoiu, George Bălăiţă, dedicate cărţilor în proză. Din anul 2010 a devenit Marin Sorescu, Francisc Păcurariu, Mircea membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ciobanu, Costache Olăreanu. Totuşi, volu- Boema arizoniană şi studiul aprofundat l-au făcut mul atât de dezbătut în eon, îl vom regăsi, repede remarcat. A deţinut rubrica de „cronică lite- în bibliografi a restrânsă a manualului de li- rară” la „Tribuna”, în epoca lui D.R. Popescu, şi la teratură română de liceu pentru clasa a XII- „Ramuri”, în epoca lui Marin Sorescu. A funcţionat a din ani 1990-2010. Eseurile din cea de-a ca profesor la Liceul Industrial din Mizil, la Liceul doua carte sunt scrise într-un ton colocvial, „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti (1978-1990) apelând uneori la calambur, însă dicţiunea şi după aceea, neîntrerupt, la Colegiul Naţional „Tu- şi fi cţiunea critică valorifi că enunţul teoretic dor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, printr-un ordin şi referinţă erudită, ca şi aluzia ironică sau semnat de ministrul de pe atunci Mihail Şora (1991- observaţia mulată pe detaliul tematic sem- nifi cativ; e implicată astfel obsesiv tema căutării (iti- nerarul prin labirint, trase- tit despre boema lui clujeană (la „Arizona”), despre ul iniţiatic, drumul spre un centru dionisiacele lor bancheturi intelectuale apolinice, sacru), ori tema erotică. Veritabile despre înnegurările şi iluminările lor intra şi extra- „anamorfoze de lectură”, secţiunile senzoriale. celui de-al doilea volum semnat de Am înţeles că se crease în jurul criticului specia- Ion Pecie redau metacriticii şi me- lizat în receptarea romanului românesc contemporan tahermeneuticii actuale o personali- un fel de mit. Se fabula în exces, se emiteau supoziţii tate proeminentă: prin joc speculativ la colţuri ascunse de cafenea, se ţeseau intrigi care şi asociativ, prin spirit ludic deturnat de care mai... halucinante. Oricum, se putea extrage într-o mai mereu benefi că suprain- un fel de identitate auctorială: toţi cei mari ai zilei terpretare, printr-un fel de credibili- începuseră a se teme de furcile sale caudine. tate obţinută prin vervă şi violenţă În ceea ce mă priveşte, eu n-am priceput defel de insolitată în sens girardian dar şi ce aceşti monştri sacri îi purtau frica, chiar dacă se printr-un dezinvolt asociaţionism numeau Marin Preda ori Eugen Barbu, două sacro- 2010). A colaborat cu cronici şi eseuri dar şi cu texte simbolic, paradigmatic şi sintagmatic ori printr-o sancte glorii care, exploatând sursologia oferită de metanarative, atinse de aripa geniului speculativ şi explorare aparte a dimensiunii fundamentale a ima- «obsedantul deceniu», profi tând en gros şi en detail, comparatist, în prestigioase reviste precum „Gorjul ginarului trecut din regimul creaţiei (şi al cuvântu- reuşiseră performanţa uluitoare de a fi fost „placaţi”, literar”, „Steaua”, „Transilvania”, „România litera- lui care produce realitatea) în cel al metalivrescului chipurile la zidul unei istorii, calpe de altfel, printre ră”, „Cultura”, „Viaţa Românească”, „Literatorul”, dezambiguizat şi restructurat în direcţia virtuozităţii aşa-zişii indezirabili ai epocii... Ceauşescu! „Polemika”, „Caietele Columna”, „Serile la Brădi- rafi nate fi losofi c (metafi zic). Eseul de faţă se referă deocamdată la o carte de ceni” ş.a. Din 1998 îşi începuse şi un doctorat în lite- Aceste căi parţial transfrontaliere, parţial auto- excepţie a (meta)literaturii române contemporane re la Universitatea din Craiova la profesorul George referenţiale, vor genera şi eseurile din ultima carte: antedecembriste, apărută la „Cartea Românească”, Sorescu, dar boala l-a împiedicat a-l termina. Recu- „Phallusiada sau epopeea iconoclastă la Ion Crean- în 1989: „Romancierul în faţa oglinzii” (un masiv noaşterile ofi ciale ale valorii sale au fost doar două: gă”, cercetare în care „simbolurile esenţiale... se volum de 336 de pagini), unde Ion Pecie îi comen- Premiul pentru critică al Revistei „Ramuri”, în 1982 resemantizează din mers, de la cap la coadă” (vezi tează pe granzii Marin Preda (Cel mai iubit dintre şi Premiul pentru critică „Nicolae Diaconu” al Ate- „Precuvântarea autorului”), în funcţie de „schimba- pământeni), D.R.Popescu (Viaţa şi opera lui Tiron lierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, în rea codului cultural”. Scriitura care – cum o defi nea B.), George Bălăiţă (Lumea în două zile), Constan- 2010 . În schimb, comentatorii avizaţi i-au subli- Platon – este „pharmakon, otravă şi leac” – devine tin Ţoiu (Galeria cu viţă sălbatică, Însoţitorul), Fran- niat în nenumărate rânduri contribuţia remarcabilă în postmodernitate, metascriitură, iar Ion Pecie: un cisc Păcurariu (Labirintul), Mircea Ciobanu (Marto- la dezvoltarea istoriei, criticii şi hermeneuticii lite- subtil alchimist al metaprozei dialogale şi agonale, rii, Lupta cu lucrurile), Costache Olăreanu (Ficţiune rare româneşti, stilul inconfundabil bazat – îl citez care iese în faţă prin fantezie nebună, satiră suculen- şi infanterie). pe Al. Cistelecan – pe „principiul de infi delitate... tă, farmec indiscutabil, ingeniozitate a construcţiei, „Romancierul în faţa oglinzii” îşi propune drept lăsat tot mai liber pe măsură ce e încurajat la pur privire de sus a relaţiilor umane, bucurie intelectua- scop să elaboreze, dinspre concret spre abstract, din- spectacol”, adică la metapovestire, în care suntem lă, empatie cu operele decriptate şi colaborare ami- spre tematică spre ideatică, o adevărată teorie a ro- introduşi printr-o „ştiinţă epică a comentariului”, cală cu autorii convocaţi în cetatea metapoeticii sale manului dublată de o hermeneutică aplicată a aces- grefată pe o inteligenţă şi un umor de excepţie. I-au de ucenic vrăjitor şi totodată magistru al ceremoniei tuia, dar nu în maniera lui Adrian Marino ci poate în caracterizat şi interpretat cărţile, din nefericire nu- arhitextuale, de o tulburătoare autenticitate şi voca- aceea a lui Vasile Lovinescu şi Luca Piţu. mai patru: „Romancierul în faţa oglinzii” (editu- ţie a originarului, a gestului instaurativ. Şi fi indcă nu a scris roman, metatextul lui Ion Pe- ra Cartea Românească, 1989), „Meşterul Manole. cie este totodată un bun prilej de a (re)povesti clar, Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu” 2. Cartea - oglindă a drumului vieţii frumos, convingător, întorcându-se la arhetipuri, la (editura Viitorul Românesc, 2001), „Phallusiada sau mythos, la logosul fondator de lumi imaginare, la epopeea iconoclastă la Ion Creangă” (editura Măias- Am convorbit despre Ion Pecie cu D.R.Popescu, discursul esenţelor. tra, 2010); „Phallusiada sau epopeea iconoclastă la Ion Pop, Adrian Popescu, Ion Mureşan, Nicolae Dar el şi devine pe traseu, un autoportret în oglin- Ion Creangă”, (editura Paralela 45, Colecţia Studii, Breban, Marin Sorescu, Nicolae Manolescu ş.a. În dă, în speranţa unei viitoare inversări de statut. Mo- ultima vreme, cu Mircea Petean, care mi-a poves- delul foucaultian - cel din comentariul la Meninele pag. 35 Caietele „Columna” nr. 1/2011 lui Velazquez - pare şi el a fi înrâurit scriitura pro- tică: cum vechile mituri au fost de mult anulate de is- clorică, mitul coboară în substanţa epică orientând fund personalizată şi identitară a lui Ion Pecie. Să torie, spiritul reformator, al prozatorului, va trebui să pe nesimţite capitolele spre înţelesuri superioare”. citez spre a fi crezut pe cuvânt: „Velazquez cel din le resusciteze/reînfi inţeze şi să le proiecteze en aby- Greutatea romanului se mută din planul construcţiei Meninele era o prezenţă mult mai discretă. Roman- me; eul narcisiac va înclina şi el lancea ionaică într- în planul ideaţiei. Coerenţa lui ţine de fond, nu de cierul de azi se vrea un factotum: el este şi pictorul, o bibliotecă imaginară în favoarea refacerii unităţii formă. Autorul sacrifi că deliberat unitatea compozi- şi meninele, şi regele privind, alături, de regină, spre (iniţiale?) a spiritului, însărcinat să rezolve, cumva, ţională pentru a articula temeinic unitatea tematică, cei ce se lasă imortalizaţi, şi critic al tabloului, su- divorţul între existenţă şi aparenţă (adică existenţă). în aşa fel încât motivele şi personajele purtătoare să biect al lui, chiar şi peisaj...” Dedublarea romancierului (în cazul de faţă Marin circule nestânjenite dintr-o nuvelă în alta. Eterogeni- Această carte a lui Ion Pecie este totodată oglinda Preda) va fi fost mai întâi o stare de luciditate şi apoi tatea semnifi caţiilor se răscumpără în omogenitatea drumului (o parte a acestui drum) vieţii sale. Şi car- act de demnitate (ci nu de conformism). semnifi canţiilor”. tea, şi oglinda, şi viaţa au fost duble. Cartea primă, şi Stilistic vorbind Ion Pecie este unul din rarii cri- Până aici Ion Pecie nu pare a ieşi prea vizibil din cea secundă, oglinda, nu separând ci unind (deci terţ tici români de azi care şi-au asumat cu deplină res- seria criticilor „tradiţionalişti”. Însă, brusc, survine exclus-inclus) între real şi imaginar, ea fi ind un fel ponsabilitate şi binele şi răul din postura de lector şi devierea metaforică ori metonimică înspre critica de imaginal... recurent. Or dedublarea asta te poate atent şi nonconformist. Referindu-se la Marin Preda, de tip ostensiotic / himeneutic. Citez: „Romanul se duce la nebunie. Căci şi viaţa nu este fără de moarte de pildă, nu se fereşte a-i imputa acestuia superfi - cere citit cu atât mai mult în ceea ce el ascunde iar nu precum nici tinereţea nu este fără de bătrâneţe. „Dar cialitatea comentariului fi losofi c (este vorba despre în ceea ce el expune”. oglinda - conchide Ion Pecie - mai are şi alt rol de- poemul fi losofi c al lui Petrini „Era ticăloşilor”). Arhitextualizând, total şi subtil, la contactul cât acela de a deforma chipul şi psihologia individu- Procedează la fel şi cu un alt monstru sacru al pro- cu marile curente ale criticii literare (psihanaliti- lui, de a-i schimba în ultimă instanţă identitatea. Ca zei romaneşti, Eugen Barbu, nesfi indu-se a-i amen- că, tematică, formalist-structuralistă, naratologică, prezenţă zilnică, privitul în oglindă este o garanţie a da acestuia insufi cienta transformare a personajului telquelistă, în noua retorică, deconstructivistă, po- autenticităţii”. principal în erou de fi cţiune (este vorba de Hrisant etico-stilistică, semiotică, gramatica semnelor, in- Hrisoscelu). Totuşi Ion Pecie ştie a scoate din ca- tertextualistă, interreferenţialitatea simbolică şi se- 3. Un orizont intertextual de invidiat podopera lui Eugen Barbu trăsăturile fundamentale miotică, genetică, textanaliza, sociocritica, critica de aferente acesteia: sim- identifi care, estetica receptării, semiologia şi poetica bolismul, saturnismul, lecturii, pragmatica ş.a.) dar şi fi ind arhilectorul po- reinstaurarea vârstei de trivit la locul potrivit, Ion Pecie dispune de o teorie aur într-un Bizanţ uto- a omului ca fi inţă pentru zeu. O aplică el însuşi din pic, melancolia născută postura comentatorului abilitat, metamorfozând-o în câmpul dedublării într-o teorie a depragmatizării şi repragmatizării din spiritului şi al depărtă- perspectiva căreia întreprinde mereu o reevaluare rii de sine însuşi a lui virtuală, succesivă modelului semiotic şi cititorului Hrisant ş.a. O observa- cooperant. ţie pertinentă a lui Ion Cum citeşte aşadar Ion Pecie un roman / orice Pecie defi neşte exact roman? Conform jocului secund al zeilor, care sunt specifi cul romanului Domniile-lor, romancierii? Poate! Căci viaţa e un atunci când afi rmă că joc etern, o bucurie eternă. Sau încă nu, căci jocurile această lume căzută în zeilor sunt de cele mai multe ori absurde, sângeroase paragină (fi e veneţiană, şi inutile sacrifi cii. Şi de neînţeles! fi e bucureşteană) este Pe urmele lui Gilbert Durand, (arhetipologul şi nu atât văzută cât auzi- antropologul imaginarului), Ion Pecie detectează tă. Citez: „De unde se una după alta teme predilecte: a neînţelegerii, a în- poate trage o concluzie castrării, a mântuirii, a renaşterii ontologice, a dua- importantă pentru arta naraţiunii lui Eugen Barbu: lităţii rai-iad, a neprihănirii ş.a.m.d., nefăcând pro- Despre Ion Pecie am mai scris într-una din cărţile lumea zugrăvită de el este în primul rând imaginară priu-zis critică tematică ci metatematică, pe care îşi mele (vezi „Scriitorul transmodernist: neohermene- (auzită), şi abia în al doilea rând reală (văzută).” O va grefa noua lui ispitire: fi losofi a imaginarului pri- utul şi mân(t)uitor al cuvintelor: Ion Pecie şi pro- altă idee critică a lui Ion Pecie prinde exact decă- zată (implementată) metahermeneutic à la manière zatorii lumii, pag. 214-215”). Am făcut-o în spaţiu derea sacrului în carnavalesc. Altfel spus este vorba de Jean-Jacques Wunenburger. Căci ce va face în restrâns şi cam sumar. Revizuindu-mi atitudinea, în- cumva de o idee similară: aceea a deghizării univer- abordările sale cutezătoare (poiein + poiesis)? Va treprind acum o târzie recuperare metacritică. Adaug sale a valorilor spirtului, un deghizament bufon şi diseca romanele vizate (şi vizitate) în funcţie de bi- că importantul cronicar de la Tribuna şi Ramuri mi-a de circ. polaritatea optică şi retorică, de clivajul vizualului fost ani buni tovarăş de călătorie cu trenul, la Cra- şi verbalului. Va întreprinde o hermeneutică simbo- iova, la doctorat, amândoi la acelaşi profesor coor- 4. Jocurile zeilor şi metatematica lică şi o alta semiotică. Se va lăsa în voia ontologiei donator: George Sorescu. Aşa că încet - încet ne-am imaginii, preocupat de afl area esenţei manifestării de ataşat unul de altul. Ba am realizat împreună şi un Cu Ion Pecie, ca methodolog, nu te rătăceşti. tipul unei reprezentări. Va glosa inteligent pe mar- copleşitor interviu tot într-un tren de Cluj, pe întin- Este exact ca şi cum te-ar însoţi Wayne C. Booth ori ginea imaginii ca încarnare a fi inţei, pe aceea a am- derea a vreo opt ore. Claude Bremond. Nu te pierzi, în lumea metaroma- bivalenţei imaginii-oglindă ori a gândirii prin ima- Tot împreună i-am luat şi un interviu lui Nicolae nescului, adaug, dar sfârşeşti prin a avea nostalgia gini / a trăirii prin imagine. Prin urmare, Ion Pecie Manolescu, la o vizită a sa în postura candidatului barthesiană a „romanului scriiturii”. Păţind, aceas- îşi consemnează limpede şi precis: „Istoria conservă PAC la preşedinţia României, în Gorj. Am fost cel ta, Ion Pecie fără a plăti încă tribut (preţul incestu- structurile arhetipale în forme greu de sesizat. Trans- care i-am recuperat, la rugămintea sa, de la „Scrisul lui) porneşte pe cont propriu în căutarea gradului 0 punerea literară a unor mituri (apropo transpoziţia e Românesc”, imediat după Revoluţia din 1989, ma- al scriiturii. Gradul 0 pare să fi e nonfi cţionalitatea. una din legile transmodernismului instituite de mine, nuscrisul celei de-a doua cărţi: „Prozatori ai lumii: Citez din alt capitol al „Romancierului în faţa oglin- n.m.I.P.B.), confi gurarea unor personaje cu genealo- Creangă, Sadoveanu, Rebreanu”, apărută mult mai zii”, numit twainian – crengist „Isprăvi la Curtea din gie complicată e cu atât mai difi cilă”. târziu la Editura Viitorul Românesc, la insistenţele Micene”. lui D.R.Popescu. Lumea e un car cu fân (în care prozatorul îşi 5.Filosoful imaginilor Lăsând biografi a deoparte, să începem şi noi „că- transportă acul către casă şi ajuns la destinaţie îl utarea grădinilor pierdute” ale ideilor, tezelor, mitu- găseşte şi-l înfi ge tacticos şi cu humor în perniţa-i Spectaculozitatea criticii lui Ion Pecie vine şi din- rilor, motivelor, cărţilor investigate de Ion Pecie în suport): ceea ce povestesc oamenii e realitate sau pă- tr-o mirabilă artă a scufundării în materia romanescă. „Romancierul în faţa oglinzii”. Metoda călăuzitoare rere. Doar fotografi ile sau picturile pot reda adevăra- Dar vine totodată dintr-o radicalizare a individualu- a demersului critifi cţional este cea mai potrivită. Un ta realitate. Căci „arta fotografi că susţine arta roma- lui , a scufundătorului care doar astfel intră în pose- permanent du-te-vino între platforma literaturii ro- nului”. Gogu Pană, nimeni altul decât „mercenarul sia adevăratei sale fi inţe şi se alege (fi ind Cel Ales) mâne şi platforma încercuitoare a literaturii univer- textual” al autorului, se afl ă în solda lui D.R. Popes- de o lume ca o apă trecătoare. Fibra de critic a lui Ion sale. Această concentricitate (centrifugă şi/sau cen- cu, opera lui, albumele sale, sunt o mise en abyme a Pecie iese mai clar în evidenţă când îşi asociază tenta tripetă) îi oferă criticului calea ideală de penetrare romanului, dar şi o piedică în calea uitării a acestei eseistică . Textul dobândeşte acea intrinsecă frumu- a universurilor romaneşti bătute cu pasul condeiului lumi decăzute, umile, insignifi ante, cu eroi anonimi. seţe a culturii asumate - cum scrie acesta - „gotic, exigent, talentat, cu o distinctă şi accentuată vocaţie Dar – precizează Ion Pecie, cu ochiul lui Argus manierist, tras în tuşe de o extraordinară sobrietate”. polemică, cu o largă şi verticalizată cultură livrescă în frunte, atent să nu îl fure (con)textul cărţuliei Ca şi la D. R. Popescu , scriitura incandescenţială a la purtător, ca să reproduc o opinie a lui Gheorghe sale – „destinul lor banal, mizer, are contingenţe cu lui Ion Pecie însuşi este deopotrivă o tăietură verti- Grigurcu, şi cu un orizont intertextual de invidiat. lumea mitului”. „Marele adevăruri ale vieţii pot fi cală în spirit ,dar şi o incursiune orizontală în realita- Din start, se poate desluşi o întâie notă caracteris- citite şi în destinul lor”. „De origine cultă sau fol- te , întreruptă de sistematice sau spontane plonjări în Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 36 mitologie , religie, istorie, literatură, ştiinţă ,domenii ţea stilului, accesibil în profunzimea operei sale doar ginalul, şi l-a desenat Ion Pecie parcă premonitoriu de unde eseistul ( Ion Pecie, adică - n.m. I.P.-B.)adu- intelectualilor rasaţi, ca fi nalmente să realizeze că şi intenţional narcisiac. Aşa s-a consumat de altfel ce la suprafaţa textului idei preţioase ,noi sensuri şi imaginea refl ectată îl dedublează pe el însuşi, îl re- şi propria-i viaţă cotidiană, una preponderent nea- simboluri transformate în contraforturi ale epicului ( prezintă printr-o stranie identitate drept un aristocrat gră, diseminată „în această dublă mişcare a spiritului şi ale metaepicului – n.m. I.P.-B.). Cărţi, personaje, şi plebeu în acelaşi timp, al literelor. care se lasă ispitit de lume şi se retrage grăbit, dar teme se înlănţuie halucinant în comentariul criticau- Un ochi atent va developa imaginea din oglindă sceptic nemântuit, în solitudine.” Această viaţă a fost torului gorjean. Acesta mizează pe imaginea / imagi- şi va observa în ea o mistuire lăuntrică fără prece- un fel de „rătăcire în cerc într-o geografi e a urâtului narul fondatoare / fondator (arhetip, în cazul roma- dent, reculegere şi interiorizare, fi losofi e orientală şi sufl etesc. Viaţa neagră este expresia maximă a urâ- nului „Lumea în două zile” al lui George Bălăiţă). orientată către „bucuriile calme ale umilinţei francis- tului existenţial. Aceasta ar fi gâlceava înţeleptului Şi ca un autentic fi losof al imaginilor, Ion Pecie cane” şi ale „citirii în natură a unor modele de utopii cu sine, revenit din lume în Bibliotecă, dar şi cu se- sugerează că prin analogie, putem căuta aşadar în postplatoniciene”. menii. Dacă cearta cu sine îl va fi dus la urât, cearta realitatea exterioară a lumii şi interioară a spiritului Ion Pop (vezi „România literară”, anul XLIII, cu ceilalţi l-a condus la confl icte din care duhul său imagini speculare care ne pot conduce spre Formele nr.3 din 21 ianuarie 2011, în sine . „Acest adevăr al refl ectării în oglindă explică pp. 10-11) consideră ultima de ce omul a cercetat atât de mult viziunea dublului carte a lui Ion Pecie o formă său” – apreciază Jean-Jacques Wunenburger (în „Fi- de transgresiune a unor tabu- lozofi a imaginilor”, p. 215). Şi Ion Pecie se ambiţio- uri, dar şi o punere a operei nează în a-şi revela dublul nevăzut; el se priveşte în lui Ion Creangă în raport cu oglinda vreunui roman, iar privirea aceasta devine în- marea tradiţie europeană a săşi formula refl ectării psihologice şi morale a eului , literaturii corosive şi icono- pentru ca ,în cele din urmă, oglinda să joace o funcţie claste. Ion Pecie – afi rmă Ion de mediere în chiar interioritatea sferei subiectului, Pop – „se situează oarecum ceea ce face din propria metaforă un atribut al refl e- la jumătatea drumului dintre xivităţii specifi ce gândirii sau sufl etului. Oglinda lui analistul serios, la curent cu Bălăiţă ,reprezintă ,pentru criticul care se contemplă universul simbolurilor mari în ea pentru a crea breşa trecerii din fi resc în supra- şi cu cercetările asupra ima- fi resc ,din banal în fantastic, dar şi din regalitatea ginarului, de natură temati- acestui banal într-un „lirism ce merge spre obârşia co-stilistică, şi cititorul „de lucrurilor şi a lumii”, un fel de laborator alchimic. În plăcere”, spectator empatic, el, criticul se comportă ca un iniţiat care îşi canali- dar şi liber, în distanţările a ieşit adesea păgubit, pedepsit social, administra- zează energia şi ştiinţa spre constelaţia simbolurilor sale, în stare şi să guste fără false pudori grivoiseriile tiv. Însă a rămas în esenţă neschimbat: un refl exiv, ezoterice din profunzimea lumii –oglindă, pe care le cele mai colorate şi să le demonteze, sensibil la nu- un satiric la adresa contemporanilor (fi e ei iluştri forţează supunându-le să devină semne (exoterice). anţe, mecanismele producătoare de emoţie estetică.” ori mediocri, scriitori autentici ori veleitari, confl ic- Discursul noii critici a lui Ion Pecie se lasă enun- „Poemul critic” dedicat de Ion Pecie lui Ion tul cu aceştia fi ind mereu deschis şi ireconciliabil), ţat /şi denunţat/ ca o chemare plină de reveria unei Creangă „combină ingenios analiza tematică a textu- coerent în metaimaginaru-i simbiont, decanonizator voluptăţi codifi cate a semnului , dar şi a transmutării lui cu evidenţierea schemelor pe care se construieşte de modele prematur „clasicizate”, cu o „necenzura- unui narcisism legat de profunzimile tulburi ale su- formal textul”, convoacă repere universale ale unor tă libertate de exprimare şi manifestare, productivă biectului, ale Numelui (său, n. m. I.P.B.) ca simbol scheme narative, relevă un spirit ludic mereu sedus literar în marginile adevărului”, eliberatul permiţân- (şi ne-am întors de unde am plecat - n.m., I.P.-B.) şi de comedia limbajului şi de ideea unei geneze repeta- du-şi inserţii personale, răbufniri în contra ierarhiilor siglă a dorinţei, în ultima instanţă a Cărţii construite te care să corecteze ludic imperfecţiunea celei dintâi. (false?) ale epocii, reconsiderări axiologice în jungla ca spaţiu al Numelui. Discursul hermeneutic al lui Ion Pecie – ţine să sub- peisajului editorial actual. „Romancierul în faţa oglinzii” spre un asemenea linieze acelaşi critic clujean echinoxist – trădează, pe De la un moment dat încolo, Ion Pecie va fi avut, model de carte a evoluat. Citez: „Spiritul cărţii re- lângă fi neţea viziunii şi augmentativitatea interpretă- între pereţii chiliei-bibliotecă revelaţia celui „alun- levă o dublă mişcare: naştere a lumilor din cuvânt, rii, virtuozitatea analitică, în stilul surâzător eseistic gat din templu în piaţa publică, plin de orgoliu ple- creştere a lor dintr-un nucleu originar”. Lectura ei şi în maniera gloselor substanţiale, calitatea unui po- beian, umanizat şi îndrăcit păstrându-şi puterea chiar „cere ştiinţa şi îndemânarea unui genist căci textul vestitor care „are grijă să-şi acompanieze demersul scăpat de povara sacralităţii asemenea unor Socra- îi e minat de simboluri, a căror reperare şi dezamor- de lecturi adâncite cu acel aer de spectator amuzat, te, Esop, Diogene, cu care criticul s-a simţit confi n. sare sunt operaţii anevoioase”. În „Galeria cu viţă fl exibil implicat – neimplicat în ceea ce comentează, Apăsat, deprimat de sentimentul deşertăciunii, dar sălbatică”, Constantin Ţoiu, ca narator, şi personaje- degajat şi cu pigmenţi ironic-umoristici-diseminaţi, poate şi de propriu-i spirit critic muşcător, a emis le sale, „susţin fl uxul naraţiunii printr-o inteligenţă, la tot pasul.” Lectorul negrăbit al „Phallusiadei...” va deseori replici dure, fi ind, un duelgiu prea temut ca suplă dialectică a argumentării, reliefată în registrul detecta efecte de ordin artistic delectabile şi virtuţi să fi e provocat”. „Când lumea nu se mai lasă văzu- logicii şi al raţiunii , al referinţelor livreşti ţinând de „înzestrat povestitor-secund” „cu o mobilitate a tă, înţeleasă, pricepută, citită de mag, de înţelept, ea cumpăna dreaptă, între adevăruri fi losofi ce ,istorice, privirii ce serveşte deopotrivă descifrările punctu- este ameninţată cu dezintegrarea şi se prăbuşeşte în politice, psihologice. Coerenţa cărţii este indiscuta- ale de sugestii ale textelor şi ramifi catele asociaţii haos.” Mitul salvatorului lumii se iţeşte iată din acest bilă.... (vezi „Romancierul în faţa oglinzii”, p.224) cărturăreşti ale omului cu lecturi întinse, chemate în „autoportret” (in)voluntar, căci magul/înţeleptul este serviciul propriei interpretări”. Ion Pecie vizionarul devotat metaforei lumii stăpâ- 6. Epopeea iconoclastă la Ion Creangă nite de Cartea faustiană. Dar atletul lecturii, liberul 7. Un autoportret cugetător se va vedea înfrânt, căci săvârşise păcatul În „Phallusiada sau epopeea iconoclastă la Ion de neiertat: cel al autocunoaşterii prin decodifi carea Creangă”, Ion Pecie îşi dă întâlnire tot în oglindă cu Mi-l închipui eu însumi pe „celălalt” Ion Pecie, semnelor originare ale universului, ci nu a metasem- prozatorul junimist, cu artistul seducător prin fi ne- pe „străinul” pelerin, augustinian, închis între pereţii nelor de-al doilea ordin, care, doar ele, sunt acce- chiliei sale, Atlas spiritual, total indiferent la con- sibile fi inţelor obişnuite; cele dintâi sunt apanajul fortul domestic dar în compensaţie căutându-şi rân- fi rilor alese, sacrifi ciale, sfruntătoare ale destinului duiala fi rească în cea mai teribila dezordine, abstras implacabil. Ion Pecie a aparţinut acestei categorii de din lume în Bibliotecă, precum de pildă lunaticul inşi cutezători, eroici, dar şi mereu copii, de o inge- Dionis din eminesciana nuvelă fantastică. Antifra- nuitate paradisiacă. za este forma de exprimare a unei inteligenţe ieşite din comun, de o mare libertate a spiritului şi de o Explicaţii foto: stare sufl etească binară în care contrariile coincid... Foto1: De la dreapta la stânga: Ion Pecie, Romulus Di- Un om sucit şi răsucit în sine, răsucit chiar în contra aconescu, Constantin Barbu şi Marin Sorescu, la Novaci; naturii sale... Necruţător cu sine, recuperând ca auto- Foto 2: Ion Pecie şi Ion Popescu-Brădiceni la bustul didact instrucţia pierdută din leneveală sau din neşti- lui Tudor Arghezi din curtea Liceului din Târgu-Cărbu- inţa dascălilor... Contrariile se ceartă mai des decât neşti; se împacă în această fi inţă oximoronică, în veşnică Foto 3: de la stânga la dreapta: Ion Pecie, George Ţăr- vrăjmăşie cu ea însăşi, chinuită de un demon interi- nea, Ioan Flora, Laurenţiu Ulici, Ion Popescu-Brădiceni şi or...” Biet „rătăcitor, trece prin stări contrare – me- Aureliu Goci; la o ediţie a Festivalului Naţional de litera- lancolii şi efuziuni lirice, ambele capricioase”. tură „Tudor Arghezi”; Autoportretul, reconstituit hermeneutic de mine, Foto 4: Ion Pecie, Spiridon Popescu şi Ion Popescu- din eseul „Ion Creangă – Popa Duhu” (vezi „Phallu- Brădiceni, la o cafea hermeneutică pe terasa de la „Gor- siada...”, pp. 290-300) atât de exact şi de fi del cu ori- jeanul”, în anul 2008. pag. 37 Caietele „Columna” nr. 1/2011 POEME O poveste cu iz de fabulă Tu în rochii blonde să te-aşezi la masă, Viorel Gârbaciu Vinul vechi şi ludic sufl ecă pahare, Mâna ta să fi e fl oare neculeasă Povestea-ncepe c-un viteaz Când foşneşte vântul peste călindare... Şi chipeş prinţ de prin Levant, Gătit în piele şi atlaz, Poartă veşted somnul lumânări ce fl utur, Cu trupul zvelt şi elegant. Masa-ntreagă-i vama inimii seduse, Scârţâie vesela, sau de frig mă scutur, Nici doisprezece ani n-avea. Ori se muşcă lupii în Siberii ruse? Dar mânuia, ca nimeni altul, Şi arc de corn şi spada grea, Ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte, Şi fl inta de purtat asaltul. Anul nostru bate trist peste oraş Şi când pleci în ţara unde nu-s cuvinte În largul Mării Marmara, Tu nădejdi de chiciură să-mi laşi... Alături de un delfi n, El înota pân’ nu zărea Nici ţărm, nici far, doar cer senin. TU, LEOAICE Mircea Liviu Goga La vreun turnir, încălecat Îţi aduc iubirea mea nervoasă Pe armăsarul său de smoală, FLOARE DE TU Şi-mpănat cu scuturi rinocer – Părea că-n şa este turnat, Să-ţi anin candoarea pe carcasă Atât era plin de fală. Să nu te mire, domnule Cutare, Drept zălog şi tainic giuvaer Pe mine însumi m-a mâncat o fl oare. Un singur lucru, vă spun clar, Când mângâiam conturul ei mieros, Tu să-nvii chemările-ţi drumeţe - Ura odrasla-mpărătească: Ea mâna mi-a muşcat-o pân’ la os. Eu cât dăinui să te scriu totem; Să-nveţe, ca un bun şcolar, Şi să treci leoaice, tu, răzleţe, Să scrie şi să socotească! Poate că vrea destinul să ne-nveţe Care-ai fost pe rând şi eu le chem. Să nu mai credem nici în frumuseţe, În vărful ţepii l-ar fi vrut S-o alungăm din curtea minţii noastre? Şi să-ţi sfâşii fi ară lângă fi ară (Ori încuiat în colivie?!) Pe-nvăţătorul cel hirsut Ferească-ne, candori, de-aşa năpaste! Ne-ncetându-ţi ranele să sângi Pe când eu voi fi această seară Cu barba toată colilie. Rezemată-n ochii tăi cei stângi Ori poate s-a temut că vreodată „Ce-mi trebuie – se mânia – Am să-i strivesc corola fermecată? CA SĂ EU Să desluşesc iar prin hrisoave, Că nu sunt demn să-i pipăi catifeaua? Când grămăticii sunt colea, Că-n sufl et pe tandreţe zburdă neaua? Bolborosind cu voci gângave? Îţi aduc un dor prinos Floare de Tu, cu taina de albine! Pe-o cărare de albine, Nevoie am să socotesc, Eu ţi-am afl at doar rănile din mine! Ca să eu visez de tine – Să-mpart, să scad ori să adun, Ca să tu visezi frumos. Când am ...calculator domnesc, CAMERA IUBIRII Ce socoteşte tot ce-i spun?” Şi mi-i noapte-n mâna stângă – De-acum ne va rămâne o nefi rească sete… Şoapte-n multe şoapte sunt – În van tătână-su, `mpăratul, În camera iubirii stă timpul încuiat. Lăudate-aş tremurând Ori mumă-sa, înpărăteasa, Păianjenii ţes pânze prin pălării cochete De-a păduri în loc de-a plângă Îşi tot povăţuiau băiatul: Şi sângele-i cu moartea sublim împreunat. „Învăţătura-i ca mătasa, Şi-ţi trimit prin somn o carte Din loc în loc, prin colţuri, cutează forme sumbre S-o citeşti cu buze reci... Ori chiar ca aurul de rară – Grădini înmărmurite cu iz mucegăit Draga mea, dacă vei pleci, Ascultă-ne, băiatul nostru –, Şi-un şoarec clown sub masă zadarnic face tumbe Prea n-am zile prin cetate! Iar neştiinţa-i o povară, Visând un zâmbet care de mult s-a risipit. Că orb şi surd şi mut e prostu’!” Şi-am să-ntreb, cu muguri goi, Se-amestecă-n lumina căzută ca o spadă (Ca să nu tocesc cuvinte) Neprost, dar surd rămase prinţul Vagi resturi din fi inţa ce-a fost să fi m noi doi - De ce inima de minte La ăste sfaturi de părinte, Deci continuă cu joaca dânsul, Şi-n raft fotografi a, acum, e albă toată, Nu se sânge-n amândoi? Mai abitir ca înainte... Fugind din ea copiii ce semănau cu noi. SEARA ...Fără prea multe chibzuinţi, Ce a rămas, e praful şi pulberea de sine… Seara m-a cuprins - şi din ea îmi crescu Învăţătorul, exigent, Şi-am stat numai o clipă s-ascult, melodios, „Uită” că prinţul era prinţ O culoare pe care-am văzut-o-n muzeu: Cum murmură fantoma amiezilor senine Şi îl lăsă iar ...corigent! Prin amintirea noastră – şi bântuie frumos… Seara asta s-a făcut o piele de eu, O piele-nfi orată cu tu. Uimit rămase-ntreg palatul TOAMNA Şi râse batjocoritor, Vine noaptea ce mă va uimi cum te laşi Iar de mânie, împăratul E iarăşi afară o toamnă Pe trupul meu, tu, viu mirositoare; Mi-l înşfacă pe prinţişor Cu îngeri de frunze ce cad. Sunt demonul, cel azvârlit în ceruri – Atinge-mi memoria, doamnă, Eşti îngerul, cel azvârlit în mare... Şi-i trase câteva curele, Mai verde ca iarna din brad… Din cele late, cu tărie, PASĂRE De i-a făcut sărmana piele Sub gest e idea ce-l doare, Plină de vergi şi stacojie! Rămasă când gestul e mort: Ce, prin codrii, te mai coşi, Cum azi te privesc întrebare, Pasăre cu ochii scoşi? V-o spun şi să o luaţi de bună: Răspunsul mă doare să-l port. Cine, fi e-i de deochi, Din vara-aceea, mare parte, Ţi-a pus har în loc de ochi? Şi prinţ şi dascăl, împreună, Mi-e milă de noi, mi-e ruşine Au stat mereu cu nasu-n carte. Că nu suntem numai cuvânt… Cântu-i dorul ce-l urmezi, Adie-mă, doamnă, cu tine, Poate fi indcă nu ne vezi Iar în anul următor, Să pot fără eu să te cânt… Şi-ţi părem a fi frumoşi, Faimosul prinţ de prin Levant Pasăre cu ochii scoşi... A devenit – ghiciţi uşor! – SEARA DE GER Din corigent chiar premiant! E doar punte pentru vis Morala-i pentru pui de lele: Înainte vede-mi ziua-n care sânger; Ochiul scos şi ochiu-nchis... Însă inima mea scoasă, S-asculte musai de părinţi, Fierb adânc pumnale tu când mă mai dori... Pentru copiii necuminţi, Şi la cina noastră voi tăia un înger Punte - cui?... Şi cui îi pasă? Când se-abate veacul dinspre sărbători. Fie că sunt sau nu sunt prinţi! Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 38 POEME

Rondelul amărăştenilor Transparenţa labirintului (după o idee de Ionel Iacob-Bencei) (actriţei) Fugind de transparenţa absolută, De ce-o mai fi nevoie şi de noi, actriţa pare – totuşi - chiar fragilă Când ne conduce astăzi mârlănia pe scenă - farmazoană şi sibilă – Când e la modă numai şmecheria sensibilă şi totuşi revolută. Şi gândul ne tot poartă înapoi. .. Jună-frumoasă ori bătrână-slută La vremea când ştiam ce-i omenia, şăgalnică, totală şi subtilă Când întâlneai şi câte-un om de soi; fugind de transparenţa absolută, De ce-o mai fi nevoie şi de noi, actriţa pare – totuşi - chiar fragilă. Când ne conduce astăzi mârlănia. Când turturea, când ageră acvilă Nu ştiu unde se duce România, În sunete de nai şi alăută, Nu mai ieşim din griji şi din nevoi. Însufl eţeşte boţul de argilă, Dar dacă sânge mai aveţi in voi, Trecând din text în viaţă, ne salută Hai să-i lovim mereu cu ironia Fugind de transparenţa absolută. Să vadă c-au nevoie şi de noi ! Greierele şi furnica Rondelul …fabulei De greiere şi de furnică Lui George Corbu cu stimă S-au scris deja biblioteci Marian Dobreanu Că s-au certat ca doi zevzeci, Oricând poţi cumpăra o casă - La Corbu vine un panndur, Pe-un bob de grâu şi-o.. .secărică. Nu poţi să cumperi … un cămin! Ce nu-i panndur, aşa se cheamă; Pensionar, de bună seamă, Dar de un timp se spune, cică Să dormi aşa cum îţi e datul, Cu păr puţin – şi-acela sur ! Cei doi nu se mai ceartă-n veci; De eşti sărac, ori de eşti domn. Sponsorizat chiar de furnică, Oricând poţi tu să cumperi patul, <> Nu-i pasă, cântă-n căldurică, Când lupţi s-ajungi lângă Olimp. Iar ea-i mai mare peste beci Oricând poţi tu să cumperi ceasul, <> Şi învăţaţilor un gând… Rondelul cojii de banană Oricând poţi cumpăra o carte, …Zicea lui Corbu un panndur … Însă cunoaşterea…nicicând ! „Îmi creşte-o coajă de banană” Rondel in…versat Plângea gutuiul de la drum… Oricărui lucru să-i vezi rostul (poetului Florian Saioc). Mai cresc pe ram - chiştoace, scrum Şi locul să ţi-l vezi corect, Chiar şi-o bucată de izmană. Oricând poţi tu să cumperi postul La sărbătoarea lui Saioc, Dar nu poţi cumpăra…respect ! Ne strângem toţi, amici, duşmani, Un Mercedes oprit din goană, Că a-mplinit un car de ani, Scoţând pe ţeavă numai fum Şi din senin să nu te superi, Dar n-a îmbătrânit de loc. Azvârle-o coajă de banană, Când nu te-au aprobat chiar toţi Drept în gutuiul de la drum. Un doctor poţi oricând să cumperi. În viaţă a avut noroc Dar sănătate, n-ai să poţi. De vinul bun, femei şi bani… De prin balcoane cad , duium – La sărbătoarea lui Saioc, Coji de cartofi , de ceapă, slană … Tu poftele să ţi le-astâmperi, Ne strângem toţi, amici, duşmani. MORALA ? Viaţa suburbană E-n joc chiar existenţa ta: Şi-arată rodul chiar acum: Un sufl et poţi oricând să cumperi Acas’ la el n-o s-avem loc Dar … viaţă nu poţi cumpăra ! De-un chef aşa – ca-ntre titani – O biată coajă de banană! Da-n Casa-Armatei facem foc Eu pot să-ţi înţeleg complexul Şi dăm cu tifl a la ghiolbani Florile… Că din bătrâni e scris aşa: Oricând poţi tu să cumperi sexul, La sărbătoarea lui Saioc ! Florile n-au nici-o vină Iubirea…n-o poţi cumpăra ! Că noi le-ngropăm în case, Rondelul pensionarului Ghiocei şi chiparoase Exist, chiar dacă nu mă vreţi! Lui Nicolae Brelea Cu aroma lor divină. Exist, chiar dacă nu mă vreţi! Acum, la şapteş’cinci de ani, Fie viaţa cât de lină, Şi de la nimeni n-am cerut, Viaţă lungă, sănătate! Nopţile sunt plicticoase, Am scris şi eu cum am putut, Ai casă şi nepoţi, de toate, Florile n-au nici-o vină Dar nu m-aşez între poeţi. Ai şi prieteni şi duşmani… Că noi ne-ngropăm în case. Iau în balon pe nătăfl eţi, Ai o revistă, ai şi-o carte, Omu-i tot mai moale-n oase, Nu caut adevărul brut, Pentru prieteni şi duşmani… Mai sensibil la lumină, Exist, chiar dacă nu mă vreţi, Acum, la şapteş’cinci de ani, Tot mai palid e la mină, Şi de la nimeni n-am cerut. Viaţă lungă, sănătate! Apoi , în fi nal, miroase

Şi după ce le faci pe toate, Florile la …rădăcină. De-ar fi s-o iau de la-nceput, Îţi mai rămân şi ceva bani, Aş fi la fel cum mă vedeţi, Mai dai din ei şi la sărmani, Supliment N-o să mă caţăr pe pereţi Să ţi se ierte din păcate… (din înţelepciunea chinezească) Şi nu m-aş face mai ciufut,

Acum, la şapteş’cinci de ani ! Chiar de amicii nu te lasă, Exist, chiar dacă nu mă vreţi! Doar rudele la piept te ţin. pag. 39 Caietele „Columna” nr. 1/2011 ADNOTĂRI PUBLICISTICE Ion Trancău Reviste de azi

Din sezonul estival al anului 2010, revista În numărul 14, din 8 aprilie 2011, tema lunii din şef al revistei craiovene Ramuri, Paul Aretzu. Tema România literară a inaugurat Tema lunii : Revistele România literară este dezvoltată de Carmen Muşat, lunii apare prin titlul Acoperire în text, semnat de literare-astăzi. Tema lunii aprilie 2011 a fost abordată de la Observator cultural, sub titlul Pledoarie Nicolae Prelipceanu, afl at în prezent la conducerea începând chiar cu data de întâi, în cinci numere, 13, 14, pentru acţiunea culturală. Colaborarea lui Carmen revistei Viaţa Românească. El mărturiseşte că detestă 15, 16 şi 17. În numărul 13, din 1 aprilie 2011, tema Muşat constă într-o prezentare pertinentă a revistei proiectele programatice declarate ale conducătorilor menţionată este tratată de profesorul universitar Cornel Observator cultural, în România literară, dincolo de de reviste literare. Totuşi, în urmă cu cinci ani a venit Ungureanu, important critic şi istoric literar timişorean. unele raporturi inamicale. D-sa pledează elogios pentru la conducerea acestei reviste cu intenţia de a aduce Director executiv al revistei România literară, Gabriel importanţa şi valoarea publicaţiei la care este angajată, colaboratori de valoare. Nu-i admite pe conducătorii Chifu s-a lăsat inspirat de titlul Două feţe ale aceleiaşi acţiunea culturală a acesteia fi indu-i infailibilă. Citez: care dictează colaburatorilor lor despre ce şi mai reviste, pentru a sugera, probabil, unitatea de viziune de unsprezece ani Observator cultural a reuşit să ales cum să scrie. Asemenea conducători de reviste şi stil pe care a menţinut-o revista condusă de Nicolae se impună (…) prin promptitudinea intervenţiilor au cezura-n sânge. N-a căzut în această meteahnă Manolescu. Gabriel Chifu porneşte de la o recenzie pe teme de actualitate şi prin calitatea intelectuală şi n-a promovat campanii nedrepre. A renunţat la din revista Cultura, semnată de C. Stănescu, cel a colaboratorilor săi, prin atitudinea tranşantă şi colaboratorii din direcţia protocronistă. Regretă că care utiliza o comparaţie paseistă între echipa critică radicalismul opţiunilor, ca şi prin disponibilitatea de Viaţa Românească este preponderent literară, mai a României literare de astăzi şi cea din ’60-’80, a pune in discuţie, fară prejudecăţi, o serie de subiecte puţin culturală, preocupată de subiecte ştinţifi ce, considerată echipa solidară de străluciţi critici literari. considerate tabu, ceea ce a atras asupra revistei (şi economice, destul de puţin ancorate în actualitate. Ca Desigur, C. Stănescu invoca numele unor critici literari asupra unora dintre semnatari ) nu doar aprecieri, ci revistă cu precădere literară, Viaţa Românească a veritabili ca Eugen Simion, Valeriu Cristea, Matei şi reproşuri. Carmen Muşat adoptă un ton cu acorduri publicat mai ales poezie si proză, numai o dată o piesă Călinescu, Gabriel Dimisianu, Nicolae Manolescu şi insurgente de laudatio, deşi promite să se situeze de teatru impotrantă. S-a străduit să menţină un profi l Mircea Martin. Gabriel Chifu polemizează cu criticul dincolo de subiectivităţi, de orgolii sau de resentimente. oarecum academic al revistei, care a supravieţuit prin de la Cultura, nu admite ideea că prezentul este umbrit Astfel Observator cultural a devenit o instituţie ajutoul dat de USR. În fi nal, este justifi cat titlul: N-am de trecut, contextele celor două perioade de timp de sine stătătoare, un spaţiu necesar al dialogului scris acest text pentru a mă acoperi cu text. Înseamnă fi ind cu totul diferite, contrastante şi antinomince, un cultural, o revistă care a promovat sistematic spiritul că Nicolae Prelipceanu a scris textu spre a-i atrage şi sistem închis, revolut, şi altul deschis, actual. Un critic critic şi cultura ideilor. N-a aceptat o mentalitate mai mult pe cititorii revistei Viaţa Românească. literar important de azi nu mai rămâne sub culorile provincială, puternic marcată de autotarism. Condiţia În numărul 16, din 22 aprilie 2011, tema lunii este unei singure reviste, observă judicios fostul redactor- sine qua non impune ca polemica de idei să nu devină dezbătută de Gellu Dorian sub titlul Ţara celor mai şef al revistei craiovene Ramuri. Un asemenea atac la persoană, deoarece a-ţi transforma adversarii multe reviste literare. De la început, autorul ne propune critic literar este Gheorghe Grigurcu, omniprezent în duşmani personali e nu doar lipsit de eleganţă, ci o judecată statistică, un bilanţ aritmetic: dacă ar fi să prin vivacitatea exemplară a creativităţii sale critice, şi de miză intelectuală, iar orientarea liberală exclude facem o medie pe judeţe, cam trei reviste de fi ecare, iîn semnatar consecvent în mai multe reviste din ţară, în proliferarea statuilor, mafi a culturală, derapajele etice România ar exista peste 120 de reviste. Gellu Dorian România literară, Ramuri, Acolada, Convorbiri , incongruenţele de atitdine şi excesurile de putere. constată că multe reviste, cele mai multe sunt obscure, literare, Luceafărul de dimineaţă, Steaua şi … Carmen Muşat exprimă convingerea că în materie de fară program estetic bine defi nit. Precizează că înainte Caietele Columna. Gabriel Chifu remarcă devoţiunea cultură nu există teme sau autori tabu, nici consens. În de 1989, în România existau 17 reviste de cultură, şaizeciştilor, şaptezecişti biografi c, G. Dimisianu şi viziunea şi în hermeneutica sa , umbrele din existenţa unui toate subvenţionate, adică supravegheate ideologic, N. Manolescu faţă de revista România literară, ante autor de mult dispărut, cu alte cuvinte, compromisurile enumerându-le . Aminteşte apoi de revistele studenţeşti şi postdecembristă. Asemenea personalităţi distincte ideologice, politice şi morale nu pot duce la, automat, şi de suplimentele unor cotidiane. Gellu Dorian contribuie la cultivarea spiritului critic ilustrat acum contestarea operei. Carmen Muşat vizează, certamente, ironizează , pe drept,multe reviste de tip nou ce apar de mai mulţi tineri, maturi şi vârstnici ca Gheorghe revizuirile, totuşi rezonabile, ae unor critici literari acum în România, criticându-le defi cienţele: redactori- Grigurcu, Mihai Zamfi r, Alex Ştefănescu, Mircea redutabili, precum Gheroghe Grigurgu şi Alexandru şefi incompetenţi, care nu citesc nici colaborările, nici Mihăieş, Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Simona George, efectuate cu obiectivitate în perioada tranziţiei. revistele, absenţa unor structuri redacţionale ferme, Vasilache, Sorin Lavric, Cosmin Ciotloş, recenzenţii Lauda este continuă, Carmen Muşat amintind de echipa veleitarismul, amatorismul şi diletantismul publicitstic, Antonio Patraş, Gabriela Gheorghişor, Iulia Iarca, redacţională foarte dinamică, foarte omogenă,care să diferenţele de tiraj (revistele minore având tiraje mari, Raluca Dună, Luminiţa Corneanu. Ca o completare şi o investească atât de multă energie inteligenţă şi sufl et. cele majore, tiraje mici), impostura. Se ajunge, în peisaj precizare, aş afi rma: revista a străbătut trei etape, între Altruistă, mulţumeşte călduros colegilor de redacţie, revuistic, la un paradox : cu cât numărul revistelor 1954 şi 2011. Prima, 1954-1968, este aceea a denumirii colaboratorilor, enumerându-i cu generozitate, creşte, cu atât se măreşte anonimatul scriitorului şi ideologizării sovietizate, inclusiv dezgheţul de dupa mândrindu-se cu autonomia şi independenţa fi nanciară român, încât nu numărul mare de reviste face cunoscut 1965; a doua este a naţionalismului comunist, ceauşist, a revistei, respingând, cu demnitate, nombrilismul şi scriitorul, ci proasta lor calitate îndepărtează cititorul 1968-1989; a treia este cea potdecembristă, de după 22 proviancialismul. român de producţiile acestuia. Decembrie 1989. Astfel cele Două feţe ale aceleiaşi Numărul 15, din 15 aprilie 2011, este (re)marcat de Cică nişte cititori…este titlul sub care Mircea Vasilescu reviste sunt …trei. Găsim un argument, parţial, chiar aniversarea nşterii criticului, poetului şi memorialistului tratează tema lunii despre revistele literare-astăzi, în pe ultima pagină a României literare, la rubrica Să Gheorghe Grigurgu, la trei sferturi de secol, printr-un numărul 17 al revistei România literară, din 29 aprilie ne cunoaştem trecutul, semnată de Luminiţa Marcu. interviu în compania criticului şi poetului, redactor 2011.Autorul reaminteşte că în inuarie Dilema veche a Cornel Ungureanu, dezamăgit, pune în titlu o întrebare împlinit 18 ani, deci a sărbătorit majoratul şi a dobândit ironică şi sarcastică, La ce bun revistele literare. Din dreptul să cumpere alcool şi tutun, dar şi să voteze.Acest incipit se arată agasat de incultura televiziunilor proaste majorata infi rmat predicţia unui sociolog cunoscut care care se ocupă de sinucigaşi (de crime şi de violuri, n.m. a afi rmat că Dilema veche va avea o apariţie scurtă, I.T.), nu de revistele literare. Este satisfăcut însă de efemeră, deoarece se adresa exclusiv fanilor lui Andrei creşterea numărului acestora, în pofi da crizei. Cornel Pleşu. Sociologul nu greşea, considerându-l pe Andrei Ungureanu prezintă revista timişoreană Orizont, Pleşu drept mentor spiritual al revistei, dar se înşela ecourile ei extinzându-se în spaţiul naţional şi european, în privinţa fanilor. Mircea Vasilescu ne informează că precizând cu justifi cată mândrie că Geografi a literară dintre fondatori au rămas doar trei: directorul, Radu timişoreană e legată şi de o Europă Centrală (… ), dar Cosaşu şi Mircea Vasilescu.Lucrul cel mai bun pe şi de proiectele postistoriei, postmodernităţii. Omagial, care l-a creat Dilema, consideră Mircea Vasilescu, îl evocă numele ilustrissime ale lui G.I. Tohăneanu, Sorin reprezintă publicul său, o comunitate de cititori. Au Titel, Livius Ciocârlie, Şerban Foarţă, care şi-au făcut venit oameni noi, dar stilul revistei s-a păstrat, observă antrenamentul culural la revista Orizont. Nu-i omite cu satisfacţie acelaşi veteran. În continuare, explică în nici pe Leonard Gavriliu, primul şef al secţiei de critică ce constă identifi carea umană cu revista, răspunzând al revistei Scrisul bănăţean, care va deveni, din 1964, la întrebarea cum sîntem: o revistă normală, care a Orizont, adică pe Marcel Pop- Corniş, stabilit la New încercat să creeze un spaţiu de dialog pentru oameni York, pe Hans Dama şi Gabriel Kohn din Viena. Nu cu opinii diferite.Revista Dilema veche şi-a păstrat uită dialogurile prestigioase cu Adam Michnik, Tony profi lul cultural, dar într-o accepţie mai largă şi mai Judt, Jaques Le Rider, Konrad Gyorgy, Mihail Ciora, dinamică, lotul de autori fi ind de aproape 1500. Vladimir Tismăneanu, amfi trioni califi caţi fi ind Consideră ca amuzantă opinia unora care mai cred Mircea Mihăieşi, Adriana Babeţi, Marius Lazurcă, că dilematicii ar forma o grupare elitistă, anume a Ciprian Vălcan, Doru şi Daciana Branea. De la incipit intelectualilor lui Băsescu, când, în mod excepţional, la fi nal, observaţiile criticului şi istoricului literar revista Dilema veche este agreata de 19000 de oameni, Cornel Ungureanu sunt inteligente şi incitante: revista de cititori.Meritul revistei s-a concretizat şi în cărţile Orizont promovează şi cultivă valoarea fără vanitate editate de unii colaboratori.Activitatea editorială va elitistă, geografi a ei culturală cointeresează istorici fi continuată prin antologii ale Dilemei, prin care se antropologi, politologi, inşi ai actualităţii culturale, va testa, încă odată, publicul nou,atras irezistibil de este revista artiştilor exponenţiali, dar şi a cititorului şi spiritul dilematic, de neconceput fără un dram de umor. apare în tiraj de 1500 de numere. Caietele „Columna” nr. 1/2011 pag. 40 0 variantă interesantă, într-o notă intelectuală, paro- AFORISME SÂRBEȘTI dică aproape, o propune şi poeta Carmen Sylva, vi- itoarea Regină a României („Elisabeta României”). Milan Todorov Aforismul este un roman care se citeşte dintr-o sufl are. X În socialism, doi şi cu doi fac patru. În capitalism, la fel. Dar Lorelei ce diferenţă! X Numărul suspecţilor creşte din zi în zi. Neliniştitor este faptul că ttraduceriraduceri Acolo vârtejul se-nvolbură cu zel, sunt mereu aceleaşi feţe. T Iară luntraşii se-avântă peste el, X Neauzind nici trainice-ncântări, La noi majoritatea poate fi nemulţumită. Puţine sunt democraţi- ile care se pot lăuda cu aşa ceva. Nici faţa vrăjitoarei s-o vadă, sus, în zări, X În şcoală învăţând cu toţii Cei care ştiu ceva, trebuie să se prezinte de îndată la poliţie. X Că nu sunt vrăjitoare precum sunt hoţii La noi libertatea cuvântului este absolută. Dacă-mi permiteţi, Totuşi, acolo sus, e Lorelei, v-aş putea spune mai multe pe această temă. X Cu vraja ei sonoră, fără grai, Îmi îndeplinesc regulat obligaţiile cetăţeneşti şi conjugale: merg Johanes R. Becher Râzând de înţelepţi, de lume şi de vreme; zilnic la alegeri, iar odată la patru ani mă culc cu nevastă-mea. Iubirea, suferinţa-s motive de poeme. X Pe lista electorală sunt câţiva candidaţi. Societăţii îi va fi greu să Ploaia... ghicească cine va fi ales. Născută în anul 1834 la Bonn, Carmen Sylvia a cân- X Cândva, în Serbia se trăia mai bine. Omul îşi putea găsi de lucru plouă cu plumb, ploaia nu-i vagă, tat Rinul încă de pe vremea studenţiei în poemul în Germania. „Bonn”. Iată cum îl zugrăveşte tânăra poetă: X unul se miră, altul se roagă Soarele se naşte iar, deşi a mai răsărit odată, cum nu se poate mai bine. ploaia te-adoarme fără cuvinte De nu ar fi aici un Rin X Cu soare viu şi mult Zeii noştri seamănă cu cei antici, cu precizarea că nu sunt fru- cât timp se joacă pe ţiglă cuminte moşi, puternici şi tineri. Şi nici prea auritul vin X Dacă graffi ti este arta zidurilor, atunci ce este închisoarea? unul zăreşte prin beznă o zare De-acum şi de demult cimilitura e-un semn de-ntrebare Milovan Vitezović Coline – şapte – să nu fi e Şi nici străvechea Vamă, După ce au cântat „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii”, cei osândiţi la ploaia colinda prin noapte haină foame s-au retras la un coctail. cineva mai speră o vreme senină Ori vasele ce navighează X Pe-a valurilor coamă Istoria ne-a fost învăţătoarea vieţii! Apoi au venit nişte maniaci care ne-au violat învăţătoarea. când unul se roagă iar altul conspiră, X Fecioare atât de frumoase Trecutul nostru este foarte incert. ploaia de plumb deloc nu se miră... X Şi cântul lor duios Din două jumătăţi de adevăr se poate face o mare minciună. De n-ar fi toate luminoase, X Iar ziua cu folos – Minciuna are picioare scurte, care nu se văd de la tribuna par- Heinrich Heine lamentului. X Ah! Cât de studioase-am fi Mi s-a urcat în cap şi taie creanga pe care stă. Loreley... X Şi harnice la carte, Cei care ne-au adus aici ne vor duce şi mai departe Nu ştiu ce poate să-nsemne Da – Da Rinul cu a sa ispită X De el să avem parte. Ne-am dezvoltat atât de mult, încât nu mai avem încotro. Tristeţea ce rană îmi face: X Un basm din vremi fără moarte În traducerea lui Dumitru DĂNĂU Nu se vede pădurea de cioturi. X Nu-mi iese din gând, nu-mi dă pace Rezolvând multe situaţii încurcate, am descoperit noi tipuri de noduri. X Văzduhul e rece, negura-i deasă Vom ţese motive naţionale, dacă vom importa aţă. X Pe Rinul ce calea-şi măsoară, Homer poate nu a existat, dar a lăsat urme care nu pot fi şterse. Iar piscul în lumină voioasă X Vreţi să vă spun ce cred despre cartea dumneavoastră sau vreţi Se scaldă, pe când amurgul coboară să rămânem prieteni? X Mereu apar generaţii noi de calculatoare. Le facem roboţilor Acolo, sus, o nimfă-fecioară, arbore genealogic. Adăstând cu vrăjită candoare, X Îşi pieptenă părul de aur, Clopotul a fost mare şi bun, dar clopotniţa nu a rezistat. Drag giuvaerul fulgerându-i în zare Rastko Zakić

Clasa muncitoare este scheletul sistemului nostru. Cu piepten de aur podoaba X Şi-o pieptenă-ntr-una cântând, Se laudă un canibal către alt canibal. Azi am avut un prânz pe Iar cântul - doar farmec şi soare - cinste: mi-am mâncat prietenul cel mai bun X Are în el ceva straniu, păgân Când inamicul a văzut cât este de neputincios în faţa noastră ne-a dat un ultimatum, să ne retragem. X Că luntraşul din lotcă, buimac, Libertatea este condiţia de bază, dar nouă nimeni nu ne poate Cuprins de dureri în zăpor, pune condiţii! zăreşte „reciful” sălbatic, X Poliţia trebuie să fi e mai puternică decât societatea, pentru ca să Privind sus, la ea, ars de dor poată să o apere. X Şi cred că fl ămândele valuri Numai eroii pot suporta atâta umilinţă. X L-au smuls cu lotcă-n abis, Satira este arta de a spune cuiva, în cuvinte elegante, că este un rahat. Iar asta Loreley a făcut-o X Nu putem permite ca mingea să se rostogolească, numai pentru Cu vocea-i de vrajă si vis... faptul că e rotundă! X Cumpăraţi ceasul nostru deşteptător şi puteţi dormi liniştiţi! Nota despre legenda „Loreley”: X Oamenii trebuie făcuţi fericiţi, chiar dacă vor trebui să moară LORELEI sau LURLEI (Lur = zână; Lei = stâncă). cu toţii! X Realitatea din legendă: este vorba de o stâncă, afl ată În pădure s-a exagerat cu democraţia. În fi ecare an se schimbă pe Rin, la St. Goatr. înălţimea = 132 m. În evul me- frunzele. diu - afi rmă documentele - aici s-ar fi afl at tezaurul X După divorţ, m-am întors la soţie. Nouă nici măcar divorţul nu Nibelungilor (în munte). Basmul despre zâna-vrăji- ne-a reuşit! toare l-a inventat cunoscutul poet german Clemens X Brentano (1800). De aici, a trecut în folclor, iar di- Mereu revenim la origine, pentru a ne convinge că am început bine. feriţi poeţi au făcut prelucrări potrivit inspiraţiei lor. Cel mai cunoscut a devenit poemul lui Heine. În traducerea lui Valeriu Butulescu