Academia de Ştiinţe a Moldovei ___________ Institutul de Filologie Philologia LIII Nr. 3–4 (261–262) MAI-AUGUST 2012 SUMAR ACADEMICIANUL MIHAI CIMPOI – SEPTUAGENAR Academicianul Mihai Cimpoi la 70 de ani (Colegiul de redacţie al revistei „Philologia”)....................................................... 3 ANDREI ŢURCANU. Mihai Cimpoi şi măsura de laudă a criticii……………………………………………………………................. 4 ALIONA GRATI. Critica lui Mihai Cimpoi şi modelele ei………………………………………………………………………......... 8 GRIGORE CHIPER. Mihai Cimpoi şi generaţia poetică optzecistă…………………………………………………………………........ 25 TIMOFEI ROŞCA. Mihai Cimpoi: dimensiunea axiologică a exegezei………………………………………………………………....... 31 FLORENTINA NARCISA BOLDEANU. Grigore Vieru, poetul arhetipurilor în viziunea lui Mihai Cimpoi…………………………............. 37 PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN ALEXANDRU BURLACU. Paul Goma şi Holocaustul roşu ………................ 45 OXANA MITITELU. Dragostea ca antidot al violenţei totalitare................................................................................................................ 48 ISTORIA LITERATURII MODERNE MIHAI PAPUC. Necunoscutul Alexe Mateevici………………………………......... 53 IORDAN DATCU. Elena Niculiţă-Voronca într-o autobiografie (150 de ani de la naştere)……………………………………............. 58 TEORIA LITERATURII ANATOL GAVRILOV. Subiectul vorbirii……………………………………........... 64 OLESEA GÂRLEA. Despre imaginar şi tipurile lui............................................ 81 FOLCLORISTICĂ VICTOR CIRIMPEI. Relaţii dintre popoare în folclorul comic românesc………………………………………………………………................ 86 ION BURUIANĂ. Două texte populare inedite despre războiul de la Nistru………………………………………………………........ 91 TATIANA BUTNARU. Metafora nuntă-moarte şi semnificaţiile ei în poezia populară………………………………………………………………........ 94 LIII Philologia 2012 MAI-AUGUST OCTAVIAN GAIVAS. Etape ale evoluţiei folclorului de nuntă la românii basarabeni…………………………………………………….................... 101 ONOMASTICĂ VIORICA RĂILEANU. Formarea antroponimelor: sufixul grecesc -ache (-achi)………………………………………………………………....... 106 ANATOL EREMIA. Arealul onomastic Sângerei. Numele de familie: originea, structura derivaţională, semnificaţia(I)…………………………....................................... 114 GRAMATICĂ MARCU GABINSCHI. Iarăşi „supinul” – abordare nouă şi deficienţe vechi…………………………………………………………………......... 126 DIALECTOLOGIE ŞI SEMASIOLOGIE STELA SPÂNU. Graiurile din sud-estul Ucrainei. Studiu fonetic……………………………………………………………………............ 133 LILIANA POPOVSCHI. Aspecte onomasiologice ale creării unităţilor denominative (pe baza terminologiei somatice dialectale).................. 147 STILISTICĂ VICTORIA BUŞMACHIU. Stilistica sistemului lexical al limbii române ................................................................................................... 155 VICTORIA BUŞMACHIU. Stratificarea funcţional-stilistică a lexicului limbii române…………………………………………………………........ 159 TERMINOLOGIE VALENTINA NEGRU. Evoluţii semantice ale termenilor militari .......................................................................................... 167 RECENZII DICŢIONARUL GRAIURILOR DACOROMÂNE SUDICE de Ion Ionică, Maria Marin, Anca Marinescu, Iulia Mărgărit, Teofil Teaha. Coordonator: Maria Marin. – Bucureşti, Editura Academiei Române. V. I: Literele A – C, 2009; V. II: Literele D – O, 2010; V. III: Literele P – Z, 2011 (VASILE PAVEL)………………………………………………............... 172 VIORICA RĂILEANU. Toponimia Transnistriei: restabilirea fondului onimic românesc, componenţa lexicală, structura derivaţională. – Chişinău, [f.e.], 2008, 168 p. (IUSTINA BURCI)……………………………………………............. 174 MARIA MARIN, IULIA MĂRGĂRIT, VICTORELA NEAGOE, VASILE PAVEL. Graiuri româneşti de la est de Nistru. Texte dialectale şi glosar. – Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011, XXXIII, 277 p. (STELA SPÂNU)……………………………........ 176 OMAGIERI O viaţă consacrată lexicografiei (Anton Borş – octogenar) (LIDIA VRABIE, TAMARA PAHOMI)…………………………………................. 179 2 ACADEMICIANUL MIHAI CIMPOI – SEPTUAGENAR ACADEMICIANUL MIHAI CIMPOI LA 70 DE ANI Critic şi istoric literar, filozof al culturii, eminent eminescolog, academicianul Mihai Cimpoi ni se arată la cei 70 de ani drept o personalitate de primă mărime a culturii şi literaturii româneşti din Basarabia, inclusiv din tor spaţiul românesc. Autor a peste 50 de cărţi de critică şi istorie literară, de filozofie a culturii, Mihai Cimpoi, nu e o exagerare să o spunem, a deschis literaturii noastre orizonturi noi de interpretare, a racordat-o la spiritul general românesc şi la cel european. La incontestabilele merite de susţinere şi promovare în literatura din Basarabia a gustului pentru estetic într-o epocă a supremaţiei ideologicului şi a dogmelor totalitar-comuniste se adaugă deschiderea de noi perspective de cercetare în eminescologie, exegetul contribuind considerabil la reconsiderarea valorică a creaţiei lui Eminescu în lumina filosofiei fiinţei. Întreaga activitate a lui Mihai Cimpoi este marcată de o înaltă conştiinţă estetică şi o neclintită convingere în ideea naţională dublate de o vastă şi profundă cultură literară şi de un simţ ascuţit al valorilor. În tot ce a scris Domnia Sa, se simte un spirit elevat şi un gânditor neordinar, fiind în multe aspecte şi domenii ale cercetării literare un deschizător de drumuri şi un îndrumător plin de înţelegere şi înţelepciune. Dincolo de toate acestea se remarcă un sentiment aparte, constant, nedezminţit pe parcursul a multor decenii de teroare comunistă, de apartenenţă, ca basarabean român, la marea cultură românească, la edificarea căreia şi-a adus o contribuţie substanţială. E un aport de întemeiere şi de susţinere considerabil, încununat cu titlul de academician al AŞM şi al Academiei Române, precum şi cu numeroase ordine şi distincţii. Dincolo însă de titlurile şi distincţiile meritate, trebuie să subliniem, rămâne Opera Sa vastă, variată, incitantă, care oferă noi şi noi sugestii şi orizonturi de investigaţie literară şi constituie un temei solid pentru cercetătorii de azi ai literaturii române, dar şi pentru cercetările critice de mâine. La mulţi ani, dle Academician! Să ne trăiţi! Colegiul de redacţie al revistei Philologia 3 LIII Philologia 2012 MAI-AUGUST ANDREI ŢURCANU MIHAI CIMPOI ŞI MĂSURA DE LAUDĂ Institutul de Filologie A CRITICII (Chişinău) Abstract Mihai Cimpoi’s writing is marked from the beginning by what Blaise Pascal called l’esprit de finesse. His radical aesthetic way to perceive literature and his way to place himself from it in a lyrical-romantic detachment firmly places him far away from the dogma of socialist realism obedient to the party directives. Instead of wooden language of the time he brings critical neological phrasing, the metaphor, the tone. A new feature of the criticism of that time is also the aesthetic impressionism of his commentary. Precise lines and „geometric” thinking are replaced by „free” dissociation, bringing a rhapsody spirit that is totally original for Bessarabian literary criticism. Basically, this is a reply given to proletcultism that is even called by our critic as „aesthetic rehabilitation.” There is a kind of Mihai Cimpoi’s specific way to admire without using adjectives hiding his superlativ manner of aesthetic appreciation and characterization of literature in fanciful style. The critic’s localization in ethereal space of the aesthetic is a kind of literary bovarysm, a form of daydreaming at some ideal heights. The critic flatters, but does not descend to a common minstrel service function. His taste works selectively, it ignores ideological scrap and only where it notices flashes of creativity his imagination goes in front of literature and fables in a happy oblivion of himself, spreading generously, in an act of impressionist aestheticization, mirages of stylistic volutes. Keywords: national character, literary dogma, ideology, aesthetic rehabilitation, l’esprit de finesse, aesthetic impressionism, rhapsody spirit. Mihai Cimpoi a venit în critica literară imediat după ce lui Vasile Coroban i se administrase de către cel mai înalt for al comuniştilor de atunci o lecţie dură de „internaţionalism proletar”. „Specificul naţional” ca demers al identităţii se dovedea astfel un teren minat. Partidul veghea cu străşnicie atenţionând: „Pe aici nu se trece!” Tânărul picat din nordul Basarabiei la Chişinău mai avea şi handicapul unui prenume cu o rezonanţă neaoş românească, la care a ţinut cu tot dinadinsul. Ar fi putut, bunăoară, să se facă, fără probleme, Mihail, ca să nu mai zgârie urechea autohton-moldov’nească a unor secretari-ideologi ai Comitetului Central. Nu a făcut-o. A rămas cu acest „stigmat” al vechiului regim (burghezo-moşieresc), parcă pentru a sfida şi a tulbura serenissima „ocârmuire” comunistă cu originea sa „nesănătoasă” neproletară românească. Cu acest prenume şi cu această îndârjire de a se ţine de el, Mihai Cimpoi ar fi trebuit să ia calea lui Vasile Coroban, nesupusul, justiţiarul, naţionalistul (auzi, Doamne, ce cuvânt pentru internaţionaliştii din toate ţările şi din toate timpurile!). Paradoxal, dar nu a făcut-o nici 4 Philologia LIII MAI-AUGUST 2012 pe asta. Şi nici la normele literare ale lui Zunea Săpunaru, ideologul partidului, strict închingate în sarcofagul unei „concepţii” mortificatoare şi cu sclipiri ameninţătoare de cuţite de ghilotină printre ele, fireşte, nu a aderat. Mihai Cimpoi nu avea stofă pentru ideologii, şi nici luptător „pe baricade” nu se arăta să fie. Deşi se regăsea întru totul de-a dreapta lui Vasile Coroban şi se vedea alături de el în efortul