Primele Filme Autohtone, Dedicate Unor Personalități Remarcabile

68 PATRIMONIUL CULTURAL: CERCETARE, VALORIFICARE, PROMOVARE. VOL. I.

PRIMELE FILME AUTOHTONE, DEDICATE UNOR PERSONALITĂȚI REMARCABILE

Dr. Dumitru OLĂRESCU Institutul Patrimoniului Cultural

THE FIRST NATIVE FILMS DEDICATED TO SOME REMARKABLE PERSONALITIES Abstract: Bibliographic sources, filmographies and spectacles of the world demonstrate the frequency of biographical literature, memoirs, shows and films, dedicated to exponential personalities from the most diverse fields of life. All filmographies contain numerous documentary and fiction films dedicated to notorious personalities. At the “Moldova-film” studio, the gallery of historical-biographical films was inaugurated in 1961 with the film The Legendary Army Commander – a eulogy dedicated to Grigorii Kotovski. Then followed three films about some militants of the illegal communist movement in Bessara- bia and Romania: The Pedestal about Pavel Tkacenko, The File of Elena Sârbu and The Par- ty Courier, dedicated to Tamara Kruciok. All these works are designed in a raised tone and free of praise. In the context of the time, the historical-biographical films Iona Iakir and the First Order Army Commander were of interest. If we make a certain abstraction from the ideology, sometimes excessive, of these films, we can appreciate their cognitive, historical functions and that of preserving the image of the living witnesses, of cinematic chronicles with important events in the destiny of our civilization. Keywords: nonfiction film, filmography, historical-biographical film, cinematographic langua- ge, news journal, cinematographic almanac.

Grație posibilităților sale de a capta, de a surprinde destinul omului în cele mai diverse circumstanțe, fie victorie, pierdere sau chiar tragedie, condiții generate de viață însăși, de contextul timpurilor, biografiile personalităților remarcabile întotdeauna au prezentat interes pentru publicul larg, dar, în mod special, pentru oamenii de artă și literatură. Sursele biografice, filmografice și spectacologiile lumii demonstrează frecvența literaturii biografice, a memoriilor, a spectacolelor și a filmelor, consacrate personalităților exponențiale din cele mai diverse domenii ale vieții. Din perspectiva psihologică acest fenomen poate fi motivat prin faptul că omul, regăsindu-se în eroul biografic (uneori se regăsește și în eroii creației acestuia, fie literatură, spectacol sau film), trăiește, fie temporar, într-un alter-ego, care și favorizează anumite iluzii, idealuri, efecte purificatorii. Astfel omul trece printr-un proces de catharsis, primenindu-se sufletește. Desigur acesta este un moment psihologic și depinde de nivelul de comprehensibilitate și de coincidență a biografiei consumatorului acestor opere cu acea a protagonistului. De aici și gradul sporit de admirație a operelor biografice, fie literare, scenice sau cinematografice. Astfel, toate filmografiile lumii conțin numeroase filme de ficțiune și de non-ficțiune, dedicate personalităților notorii. În cinematografia autohtonă primele subiecte, dedicate unor personalități importante, au fost incluse în jurnalele de actualități „Moldova sovietică”, realizate cu sprijinul II. ARTE AUDIOVIZUALE 69 studiourilor cinematografice din orașele Odessa, Kiev și Moscova, încă până la 1952, anul fondării studioului de filme documentare și cronică cinematografică din Chișinău. Menționăm că în acele jurnale periodice majoritatea subiectelor erau dedicate congreselor, plenarelor, diverselor foruri ale partidului comunist și altor activități, dictate de dogmele regimului totalitar. În mod obligatoriu în fiecare ediție erau incluse și microportrete, crochiuri despre secretari de partid, conducători de întreprinderi, învingători în întrecerea socialistă, eroi a muncii socialiste ș.a.m.d. În jurnalele cinematografice ale acelor timpuri, subiectele dedicate unor personalități de vază, erau filmate cu diverse ocazii: omagieri, expoziții, premiere, înmânări ale distincțiilor de stat, întâlniri cu spectatorii sau cu cititorii ș. a. Astfel, la începuturile anilor’50 pe ecrane apar subiectele despre scriitorul Andrei Lupan, interpreta Tamara Ceban, sculptorii Lazăr Dubinovschi și Claudia Cobizeva, pictorul Ilie Bogdesco, actorul Chiril Știrbu ș. a. Aceste subiecte, cu o durată de 2–3 minute, erau incluse în jurnalele de actualități, și, în mod obligatoriu, se proiectau pe ecrane înainte de filmele de ficțiune în toate ci- nematografele din RSSM. Unele dintre aceste subiecte erau selectate și pentru edițiile unionale, „Новости дня’’, „Искусcтво’’, fiind proiectate în tot spațiul ex-sovietic. După fondarea studioului de filme documentare și de ficțiune „Moldova-film” (1957), jurnalele de actualități și almanahurile cinematografice „Viața în imagini” conțineau deja mai multe subiecte despre unele personalități importante din domeniul artei și naturii. În această perioadă, alături de subiectele filmate cu diverse ocazii, în centrul cărora se aflau protagoniștii, cineaștii realizează, în estetica filmului istorico-biografic, micro- subiecte despre destinul și activitatea de creație a unor personalități. Spre exemplu, despre scriitorii clasici ai literaturii noastre, Mihai Eminescu și Ion Creangă. Estetica filmului-portret s-a aflat la baza unor crochiuri, dedicate contemporanilor noștri, oameni de vază din domeniul artei și literaturii: Ion Druță, Ion C. Ciobanu, Maria Bieșu, Nicolae Sulac, Serghei Lunchevici, Mihai Grecu, Igor Vieru, Eleonora Romanescu, Gleb Sainciuc, Valentina Russu-Ciobanu, Aurel David, Eugen Ureche, Domnica Darienco ș. a. Aceste subiecte, în afară de importanța lor istorică, cognitivă și estetico-artistică, demonstrează măiestria cineaștilor de a surprinde esența, valorile creației și activitățile protagoniștilor, caracterul timpurilor, în care aceștia au trăit. Conștientizăm și o altă funcție a acestor subiecte nu mai puțin semnificativă și anume acea de conservare a imaginii vii a acestor personalități pentru viitoarele filme, lucrări artistice sau de cercetare. Concomitent cu lansarea acestor subiecte, cineaștii au început crearea filmelor documentare, mai târziu și de ficțiune, la tema respectivă, fiind concepute conform rigorilor social-politice și viziunilor artistice, impuse de condițiile timpurilor. Astfel, galeria filmelor istorico-biografice de non-ficțiune se inaugurează în anul 1961 cu pelicula „Legendarul comandant de brigadă”. Alexandr Litvin, regizorul acestui film, a realizat un elogiu lui Grigore Cotovschi, erou legendar al războiului civil. Din comentariul literar (autor V. Tîmcișîn, consultant A. Esaulenko) al filmului aflăm că, din cauza sporitei sale conștiințe revoluționare, G. Cotovschi este arestat de mai multe ori, dar de fiecare data reușește să evadeaze și să-și continue lupta împotriva autocrației și moși- erilor, capitaliștilor și regimului țarist. În 1916 este condamnat la moarte, pedeapsa fiindu-i substituită apoi cu muncă sil- nică. Este eliberat în 1917 și iar se avântă în luptă. De data aceasta împotriva inter- venționiștilor români (!) haidamacilor, denikiniștilor, intervenționiștilor polonezi, bandelor lui Petliura, Antonov, Mahno ș. a. A participat activ la formarea RASSM. În 1925 a fost 70 PATRIMONIUL CULTURAL: CERCETARE, VALORIFICARE, PROMOVARE. VOL. I. omorât mișelește în sovhozul Cebanca (Ucraina). Filmul, impunându-se prin impactul scontat de ideologia regimului totalitar, a fost proiectat în tot spațiul ex-sovietic, având o importanță considerabilă la proslăvirea și propaganda faptelor exemplare de vitejie ale lui G. Cotovschi, care, precum s-a demonstrat mai târziu (de la martori vii, surse docu- mentate) acestea nu erau altceva decât niște instincte mai mult banditești, niște aventuri pseudo-revoluționare... Ulterior, acestea și alte isprăvi din „prodigioasa” activitate a lui G. Cotovschi, au con- stituit pentru cineastul Valeriu Gagiu surse de inspirație pentru elaborarea conceptului dramaturgic și caracterologic al filmelor sale de ficțiune cu tentă istorico-biografică ,,Ul- timul haiduc” (1972) și „Pe urmele fiarei” (1976)1. În continuare au urmat lansarea a trei filme despre niște, așa numiți, militanți ai miș- cării comuniste ilegale din Basarabia și România: „Piedestalul” (regizor Fiodor Bocă- nescu) despre Pavel Tkacenko, „Dosarele Elenei Sîrbu” (regizor Vsevolod Egorov) și „Curierul de partid” (regizor Olga Ulițki) despre Tamara Kruciok. Toate aceste lucrări poartă un caracter propagandistic, fiind concepute într-o tonalitate oficială și gratuit elogioasă, ridicând protagoniștii la nivel de eroi. În contextul ideologiei regimului totalitar a prezentat interes apariția pe ecrane a două filme istorico-biografice, „Iona Iakir” (regizor Olga Ulițki) și „Comandantul de ar- mată de rangul întâi” (regizor Boris Vieru), consacrate destinelor dramatice ale pămân- tenilor noștri, eroi ai Primului Război Mondial, comandanți de armată, Iona Iakir și Ivan Fediko, ambii executați din ordinul lui Stalin. În comentariul literar a primului film aflăm că Iona Iakir a fost comandant al armatei roșii și unul dintre principalii reformatori militari între Primul și cel de al Doilea Răz- boi Mondial. A studiat la Universitatea Bazet din Elveția, facultatea de chimie. Între 1928–1929 și-a aprofundat și reprofilat studiile la Academia Militară Superioară din Berlin. Prieten și asociat cu un alt pământean de al nostru, Mihail Frunză, militar cu viziuni progresiste în domeniu, făcea parte din cercul de ofițeri inovatori ai armatei, pregătind demararea unor importante reforme militare. În 1924 Iakir e numit Șef al Direcției principale a Academiilor militare ale armatei roșii. După moartea lui M. Frunze, în 1925, Iakir, este numit comandant al celor mai puternice formațiuni teritoriale ale forțelor armate din districtul militar din Kiev. Ideile inovatoare, progresiste nu erau înțelese, bine văzute de conducerea armatei și a statului. La 31 mai 1937, NKVD-ul l-a arestat pe Iakir și pe alți comandanți importanți, fiind acuzați că sunt membrii ai presupusei organizații militare antisovietice troțkiste și că sunt agenți naziști. Astfel, Ion Iakir, alături de Mihail Tuhacevski și de alți ofițeri cu viziuni inovatoare în domeniul armatei, devine o victimă, una dintre multele victime ale marilor puteri. În iunie, 1937 Iona Iakir, împreună cu 7 comandanți de armată, sunt executați la Moscova. Imediat au fost exterminați și toți membrii familiei lui Iona Iakir… O biografie similară conține și filmul „Comandantul de armată de rangul întâi”, în centrul căruia se află destinul tragic al lui Ivan Fediko, erou legendar al războiului civil, vestit comandant de armată, Cavaler al mai multor ordine militare importante pentru acele timpuri.

1 Niște imitații stângace în cadrul unei simbioze dintre ardența haiducească de răzbunare, specifică unor popoare balcanice și acțiuni inspirate din filmele americane de aventuri, care, în contextul filmic respectiv, păreau dubioase sau chiar banale. II. ARTE AUDIOVIZUALE 71 Pentru curajul și experiența sa militară, în 1938 a fost arestat din ordinul lui Stalin din diverse motive fabricate și în următorul an, 1939, a fost executat. În altă ordine de idei, vreau să afirm, în cunoștință de cauză (activam la studioul „Moldova-film”) că Olga Ulițki, regizoarea filmului „Iona Iakir” care a cunoscut în mod di- rect timpurile groaznicilor represalii, când investiga îndeaproape biografia protagonistului filmului său, era mereu copleșită de sentimente de frică, de dubii, verificând atent fiecare imagine, fiecare informație cu gândul că oare vor trece acestea instanțele sau… Doar era același regim totalitar. Din lipsă de cronică cinematografică concretă cu protagoniștii acestor filme în cadru, regizorii, Olga Ulițki și Boris Vieru, au introdus prin montaj secvențe de cronică cinematografică, constituite din planuri cinematografice generale cu imagini expresive și captivante, extrase din cronicile diverselor operații militare ale primului Război Mondial în care au participat eroii acestor filme, Iona Iakir și Ivan Fediko. Imaginile-document, nucleul filmelor, s-a format în baza fotografiilor cu protagoniș- tii în cadru, cu unele amintiri rămase de la ei, imagini cu locurile luptelor și ale activități- lor acestora, precum și cu unele materiale iconografice: hărți, scrisori, documente ș. a. Acest material, aflat într-o stare amorfă, a necesitat de la operatorii filmelor respective, Pavel Bălan și Vasile Boiangiu o măiestrie deosebită la conceperea vizuală a imaginii filmice. Ei au utilizat creativ diverse procedee și modalități de expresie cinematografică efective în acest caz specific, precum lumina, compoziția cadrului, unghiulația, mișcarea aparatului de filmat ș. a., reușind să reanimeze acel material, care în contextul structurilor filmice a obținut volum, ritm, expresivitate, impunându-se în integritatea acestor discursuri cinematografice. Sute de filme documentare și de ficțiune – elogii patetice eroilor, care s-au manifestat activ pentru puterea sovietică, au fost turnate la toate studiourile cinematografice din spațiul ex-sovietic. Dar cei care nu acceptau sau nu percepeau dogmele sovietice, situație firească într- un regim normal, erau considerați dușmani ai poporului, teroriști sau bandiți. Aceștia erau judecați, exportați în Siberia sau chiar executați fără de nici un fel de scrupule. Trebuia să treacă mult timp ca societatea să conștientizeze că și aceștia aveau dreptate, că și ei și-au jertfit viața pentru binele poporului, dar atunci prea puțini i-au înțeles și i-au susținut. Forțele ideologice ale regimului totalitar au făcut tot posibilul ca aceștia să fie înjo- siți cu tot neamul împreună și să poarte oribil etichetare de „dușman al poporului”. Dar pentru curajul, suferințele, viziunile și aspirațiile progresiste pentru adevăr și dreptate, riscând adesea cu viața, manifestate în contextul unor timpuri feroce, strict dictatoria- le și aceștia au devenit personalități, martiri ai neamului, meritând și ei, printre alte ono- ruri, de care nu s-au bucurat, câte un film. Unii dintre ei ar fi: Pantelimon Halipa, Sera- fim Dabija, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Alexandru Șol- toianu, Alexei Muruziuc și alții. De aceea am fost plăcut surprins de apariția filmului „Eu, Filimon Boghiu”, semnat de scenaristul Efim Josanu și regizoarea Diana Donică, fiind realizat la studioul „Tele- film-Chișinău”. Și chiar daca acest lungmetraj vede lumina ecranului cu mari întârzieri, în 2019, în- tr-un context de suprasaturație informațională despre eroi și evenimente din acele timpuri zbuciumate, filmul emoționează. Autorii au reușit să expună pe ecran caracterul ne- obișnuit, viziunile, aspirațiile rebele ale unui simplu țăran fierar din satul Mîndrești (Te- lenești), care timp de cinci ani (1945–1950) s-a aflat în fruntea unei organizații de luptă 72 PATRIMONIUL CULTURAL: CERCETARE, VALORIFICARE, PROMOVARE. VOL. I. anti-sovietică foarte periculoasă pentru imaginea ideologiei sovietice, fiindcă submina unul dintre marele mituri ale regimului totalitar despre aceea că basarabenii au întimpi- nat puterea sovietică fără nici un fel de rezistență, cu cea mai mare bucurie… Avea 40 de ani când a fost împușcat de unitățile sovietice de represiune. Soția sa, Olimpiada, a fost grav rănită și condamnată la douăzeci și cinci de ani de închisoare. Autorii au depus multă muncă de investigare prin arhive, prin documente încă interzise, căutând și martori vii pentru a spune adevărul despre destinul bărbatului de mare caracter și curaj, Filimon Boghiu. În 1989 pe ecrane apare filmul „Deținutul politic P-886” al regizorului Nicolae Ghibu despre destinul dramatic al prozatorului, publicistului și dramaturgului Alexei Marinat, care, fiind încă student, a îndurat calvarul lagărelor staliniste, învinuit de idei „subersive” la adresa puterii sovietice, exprimate în jurnalul său intim de adolescent. Despre destinul lui Nicolae Costenco, un alt deținut politic, cineastul Anatol Codru realizează documentarul „Eu, Nicolai Costenco”, protagonistul căruia în 1934, la vâr- sta de numai 21 de ani, se află în fruntea revistei „Viața Basarabiei” (director fiind o altă personalitate, Pan Halipa), devenită centrul mișcării literare sau, cum a fost elogiată pe bună dreptate, „Plămânii spirituali ai Basarabiei”. Pentru activitatea sa spirituală, regi- mul sovietic de ocupație l-a considerat „Dușman al poporului” și la 25 iunie 1941 este deportat în Siberia, peninsula Taimîr, unde e impus la munci silnice timp de cincispre- zece ani. Se întoarce la baștină și își continuă activitatea sa de scriitor, de „salahor al cuvântului”, fiindcă avea încă multe de spus lumii despre frumos, adevăr și dreptate. Posibilitățile limbajului cinematografic de a fixa evenimentele și fenomenele timpului în toată integritatea lor audiovizuală, evidențiind reacțiile, viziunile, comportamentul omului în cele mai diverse circumstanțe și situații, au determinat importanța social- politică, istorică și cognitivă a filmelor, dedicate personalităților remarcabile, unul din cele mai importante genuri ale cinematografiei.