Oameni Noi, Probleme Vechi
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
164 ROMÂNĂ Mircea DRUC Oameni noi, probleme vechi 1. „Eliberatori” Imperiile clasice au dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. Iar lumea occidenta- lă, în general, a subestimat specificul și poten- ţialul unui Imperiu de tip nou. Uniunea Sovie- tică, fondată în 1922, nu reprezenta o inovație M. D. – om politic, adept al generată de un imperativ istoric. În 1917, pu- Reunificării României. Născut la 25 iulie 1941 în Pociumbăuți, ciul troțchist-leninist, inspirat de Finintern, județul Bălți. A absolvit Facultatea a dus la căderea monarhiei ruse și acapara- de Filologie a Universității din rea puterii de către un singur partid politic. Leningrad (1964) și Facultatea de Psihologie a Universității din PCUS, animat de ideea fixă – revoluția mon- Moscova (1980). Studii doctorale dială și transformarea din temelii a omenirii, la Institutul Americii Latine al a proiectat și construit pe ruinele imperiului Academiei de Științe a URSS (1970). A lucrat la Moscova, țarist ceva inedit: o ideocrație. În prezent, bi- Chișinău, Cernăuți, București în: serica rusă resuscitată extinde și consolidează învățământ superior, cercetare frontierele unui alt imperiu – ortodox-pravos- științifică, producție, diplomație. Distins cu Ordinul Național lavnic cu centrul la Moscova, care se vrea cea „Steaua României" în grad de de a „Treia Romă”. Mare Ofițer. Activist al mișcării de renaștere națională a românilor La prima „eliberare”, în 1812, imperiul clasic, din Basarabia și Nordul Bucovinei cel al țarilor ruși, a colonizat masiv Basara- (1959-1991). Președinte al bia cu ucraineni, găgăuzi, bulgari și multe alte Consiliului de Miniștri al RSSM (1990-1991). La alegerile seminții. După „eliberările” din 1940 și 1944, prezidențiale din România, în imperiul de tip nou a procedat la fel. În plus, septembrie 1992, a fost primul a mai atribuit Ucrainei o parte din teritoriile candidat independent cu o platformă unionistă declarată. În noastre naționale, dezmembrând Basarabia. prezent este pensionar, locuiește Administrația țaristă o botezase impropriu cu familia la București. «Российская Швейцария» („Elveţia ruseas- că”). Iar pentru propaganda Kremlinului șase REÎNTREGIREA ȘI NOI 165 județe basarabene ciopârțite și cinci raioane din stânga Nistrului deveni- seră «солнечная и цветущая Молдавия» („Moldova însorită și înflori- toare”), sau «Сад Советского Союза», adică „Grădina Uniunii Sovie- tice”. Recent, la Chișinău, Igor Dodon enumera condițiile în care „Repu- blica Moldova are șanse să devină o a doua Elveție”. Armatele imperiului creștin ortodox ne „eliberau” de sub jugul altui Imperiu necreștin musul- man. Armata roșie muncitorească-țărănească a unui imperiu de tip nou refăcea, în plan geografic, clasicul imperiu rus. Iar în prezent, nu comisa- rii, nu politrucii partidului-stat, ci ideocrații Rusiei postsovietice împre- ună cu „stataliștii” autohtoni – niște epigoni și uzurpatori ai Moldovei istorice – vor să ne bage într-un virtual paradis eurasiatic. Astăzi, nu mai avem de a face cu mitologia imperiului ideocratic bolșevic axată pe triada „коммунизм, дружба, мир”. Suntem, mai curând, în situaţia când Rusia țarilor ne tămâia cu triada «православие, самодержавие, народность». Ceea ce s-a întâmplat, după toate „eliberările” imperiale, se asociază în mintea mea cu operația de transplant. Organismul românilor captivi respingea în mod constant un țesut biologic străin. Și nu erau de fo- los nici injecțiile ideologice, nici lanțeta sângeroasă. Conaționalii mei, lucizi, treceau prin filtrul propriei experiențe toate valorile și opiniile impuse forțat. Sentimentul distanțării reciproce între „eliberați” și „eli- beratori” nu a dispărut niciodată, amplificându-se cu trecerea timpu- lui. Senzația de ostilitate din partea veneticilor este amintirea cea mai clară a copilăriei. Și nimic nu a mai reușit s-o schimbe. Să ne reamintim ce trâmbiţa propaganda Kremlinului în iunie 1940? Ultimatumul Uniunii Sovietice adresat României Regale era secundat de un apel către basarabeni și nord-bucovineni. Citez: „A sosit marea oră a eliberării voastre de sub jugul boierilor români, a moșierilor, ca- pitaliștilor și a siguranţei!”. În realitate, „marea oră a eliberării” a însem- nat: refugiații (1940, 1944); deportările (1941, 1949, 1951); mobili- zarea totală (1944); foametea provocată (1946-1947); colectivizarea forțată (1949-1951). Astfel, fragila lume românească din teritoriile răpite se strângea ca o piele șagrinată. Românii basarabeni, nord-bu- covineni și herțeni au rămas fără apărare în faţa invadatorilor. Separaţi de patria-mamă, prin amputaţie, ei au subzistat în condiții de trai mi- zerabile, dezorganizați și demoralizați. Economia falimentată metodic: proprietarii și țăranii înstăriți care nu s-au refugiat peste Prut erau de- 166 ROMÂNĂ portaţi în Siberia, Kazahstan sau la Cercul Polar. Stilul de viaţă ances- tral și codul nostru moral erau anihilate de către comuniști. Pe cântarul ideocrației viața omului nu trăgea mai mult decât cea a unei vite în jug. În orice moment, o nenorocire cumplită se putea abate asupra fiecărui român. Era de ajuns să fie nominalizat ca „dușman al norodului”. Odată cu „eliberarea”, NKVD-ul a lansat prin toate fundăturile imperiului directive secrete: recrutarea viitoarelor cohorte de colonizatori. Care era structura socială a acestora? Mai întâi, venea peste cei „eliberați” numeroa- sa nomenclatură a PCUS. O altă categorie aparte – ofiţerii sovietici ieșiţi la pensie. Aceștia se puteau stabili oriunde doreau. Pentru ei nu existau re- stricţii privind „propiska” (viza de reședinţă). Primeau apartamente peste rând, li se repartizau terenuri pentru vile. Dispuneau de toate facilităţile, inaccesibile pentru restul populației. De regulă, militarii preferau orașele: Chișinău, Bălţi, Tighina, Cahul, Cernăuţi, Ismail și Reni, sau centrele raio- nale și localităţile de pe Nistru, Prut, Tisa și Dunăre. Menționez și alte aspecte ale „eliberării”. Ingenios, imperiul a băgat în linia întâi femeile – cel mai fin instrument al deznaţionalizării silenţioase. O invazie matrimonială sui generis. Nemăritate sau rămase văduve, feme- ile sovietice veneau „din fundul Rusiei” cu sutele de mii. Basarabencele și bucovinencele, familiste și bune gospodine, cu greu le făceau faţă. În ori- ce domeniu de activitate, ca să poți urca treptele ierarhice, îndeplineai o condiție nedeclarată, dar obligatorie: să fii membru PCUS, căsătorit cu o persoană de altă naționalitate, de dorit cea rusă. În cel mai rău caz, ucrai- neană sau de altă etnie. Examinați biografiile conducătorilor din RSSM, poate descoperiți și unele mici excepții. Concomitent, vechile teritorii românești erau invadate și de vântură-lume: delincvenţi de drept comun, eliberaţi din penitenciarele de dincolo de Ural, puzderie de aventurieri și prostituate, vagabonzi și alcoolici. Acest segment percepea drept mană cerească posibilitatea de a penetra în „ţinuturile eliberate”. În vestul Im- periului, acolo unde talentele lor s-au manifestat din plin. Acasă, în ţinuturile lor natale, marea majoritate a „eliberatorilor” și a „specialiștilor absolut necesari, cu totul indispensabili și de neînlocuit” nu aveau nici studii, nici profesii; trăiau în condiţii de coșmar, mâncau pe apucate sau chiar trăgeau foame. „Nicăieri în trecut nu se înregistra- se răspândirea unei calamităţii sociale de asemenea proporții. Mulţi oameni locuiau în bordeie, în cocioabe mizerabile. Foloseau drept REÎNTREGIREA ȘI NOI 167 alimente ceea ce, în condiţii normale, nicidecum nu s-ar fi considerat ceva comestibil. Circa o sută de milioane de oameni, pe întreg teri- toriul Uniunii Sovietice, îndurau foame. Aceștia abandonau casele și mica agoniseală, căutându-și salvarea prin alte locuri depărtate. Se răspândeau epidemii de tifos și distrofii… O consecinţă firească a foametei, migraţiei, sărăciei generalizate devenise cerșetoria fără pre- cedent. În anii de înfometare, după cele mai aproximative calcule, numărul cerșetorilor atingea cifra de 2-3 milioane. În perioada 1946- 1953 au părăsit satele zece milioane de oameni, cei mai activi și apţi de muncă” (http://5ka.com.ua/33/34615/l.html). Și în zilele noas- tre se derulează un proces asemănător: Europa de Vest este sufoca- tă din cauza unei noi și „mari migrații a popoarelor” declanșată din umbră de niște forțe oculte transnaționale. Ungaria, Polonia și alte state membre ale Uniunii Europene se opun din răsputeri invaziei gestionate subtil. Prin anii ’70, fostele judeţe românești înregistrau cea mai mare densi- tate a populaţiei din URSS (până la 150 de locuitori pe km2 în partea centrală), datorită imigranților, militarilor și cadrelor aduse din Ucrai- na și Rusia pentru complexul militaro-industrial. În comparaţie cu ce- lelalte republici sovietice, RSSM avea, de rând cu RSSB, cele mai bune rezultate la formarea „omului nou sovietic”. În prezent, urmașii „elibe- ratorilor”, din specia propagandiștilor de la «Комсомольская правда» și «Молдавские Ведомоcти», debitează zilnic mituri și baliverne des- pre paradisul sovietic: „Pe timpul lui Stalin moravurile erau mai curate; nu exista corupţie; cinovnicii erau ţinuţi în frâu de teama șefilor”. Însă documentele de arhivă evidențiază cu totul altceva. Cunoaștem acti- vitatea noii puteri în Basarabia „eliberată”. Avem suficientă informaţie, exemple, probe și aduceri-aminte. În pofida unei „discipline staliniste de fier”, înfloreau delapidările de fonduri publice și hoţia, adulterul, pe- dofilia și economia la negru. În organele puterii sovietice din Basarabia „eliberată” înflorea «свободная любовь» („iubirea liberă”). Arhivele păstrează