■ „Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia.” Friedrich Nietzsche

Revista apare sub egida Academiei Române

Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă Anul XXX · Nr. 12 (813) • Decembrie 2019 La mulți ani!

A fost odată comunism

■ Gala Premiilor Contemporanul • 2019. Anul Cărții ■ România citește • 2019 Leonardo da Vinci. Cina cea de taină. Foto: Aura Christi

■ Nicolae Breban. Realii sau falșii ratați

■ Ioan-Aurel Pop. Iubirea de școală ■ Alexandru Surdu. Despre iubirea de Dumnezeu Academia Română redeschide Muzeul de Artă „George Oprescu“ ■ O carte-eveniment: Mirel Taloș, Undeva în Transilvania

■ Mircea Platon. Cultură și tămăduire ■ Ștefan Borbély. „Aunt Jane, spinster” ■ Ion Simuţ. O ierarhie durabilă de valori

■ Contemporanul. Ideea europeană azi ■ Bogdan Crețu. Critica estetică și teoriile occidentale ■ La 30 de ani de la Revoluția Română din 1989 O așezare sistematică a valorilor Colaborări de Ioan-Aurel Pop, Vasile Pușcaș, Răzvan Theodorescu, Emil Constantinescu, Matei Vișniec, Mihaela Helmis ■ Alexa Visarion. Măiestria smerită

■ Aura Christi. Prizonierii Zeului. Jidovul izgonit din cetate Editorial NICOLAE BREBAN ● REALII SAU FALŞII RATAŢI/ 3 O carte‑eveniment Mirel Taloş, Undeva în Transilvania, Editura RAO, 2019 MARIAN VICTOR BUCIU ● ROMANUL STRICT REFERENŢIAL/ 4 Polemice MIRCEA PLATON ● CULTURĂ ŞI TĂMĂDUIRE/ 5 Lecţii de istorie ALEXANDRU SURDU ● DESPRE IUBIREA DE DUMNEZEU/ 6 Revista apare sub egida Cronica literară Academiei Române ŞTEFAN BORBÉLY ● „AUNT JANE, SPINSTER” (II)/ 7 Director – Nicolae Breban Cronica literară CONSTANTINA RAVECA BULEU ● ETNOLOGIE ŞI LITERATURĂ/ 8 Surâsul prinţului MîşkinS Senatul Contemporanul: AURA CHRISTI ● PRIZONIERII ZEULUI. JIDOVUL IZGONIT DIN CETATE/ 9 Ştefan Borbély, Nicolae Breban, Contemporanul. Ideea europeană azi (IV) Aura Christi, Victor Ivanovici, ION SIMUŢ ● O IERARHIE DURABILĂ DE VALORI/ 10 CĂTĂLIN GHIŢĂ ● UN LOC MERITAT ÎNTRE PERIODICELE VALOROASE/ 10 Virgil Nemoianu, Basarab Nicolescu, SIMONA-GRAZIA DIMA ● UN PROFIL PERFECT INDIVIDUALIZAT/ 10 Ioan-Aurel Pop, Dumitru Radu Popescu, HORIA VICENŢIU PĂTRAŞCU ● FOCUL SACRU AL SCRISULUI/ 10 Eugen Simion, Ion Simuţ, MARIAN VICTOR BUCIU ● CONSTANŢĂ, CONSTANŢĂ/ 11 Răzvan Theodorescu, Eugen Uricaru, CASSIAN MARIA SPIRIDON ● O SCHIMBARE RADICALĂ/ 11 Victor Voicu Evenimente • Academia Română ACADEMIA ROMÂNĂ REDESCHIDE MUZEUL DE ARTĂ „GEORGE OPRESCU”/ 12 EDIŢIE FACSIMILATĂ „PSALTICHIE ROMÂNEASCĂ”/ 12 MONOGRAFIA „MAREAU CARTE A PLOIEŞTILOR”, LANSATĂ LA ACADEMIA Aura Christi (redactor‑şef) ROMÂNĂ/ 12 Andrei Potlog Lecţii de istorie IOAN‑AUREL POP ● IUBIREA DE ŞCOALĂ/ 13 Carmen Dumitrescu Poeme Mihaela David RODICA BRAGA/ 14 Adrian Ionuţ Preda GALA PREMIILOR CONTEMPORANUL • 2019 • ANUL CĂRŢII/ 15 Florin Afloarei Eveniment ALEXANDRA ION ● ROMÂNIA CITEŞTE LA TECUCI, SLOBOZIA ŞI BUCUREŞTI/ 24 Corespondenţi din străinătate: Clubul Ideea Europeană Emil Raţiu (Italia) LA 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN 1989 Philippe Palini (Franţa) O AŞEZARE SISTEMATICĂ A VALORILOR Dana Oprica (Spania) COLABORĂRI DE IOAN-AUREL POP, VASILE PUŞCAŞ, RĂZVAN THEODORESCU, EMIL CONSTANTINESCU, MATEI VIŞNIEC GRUPAJ REALIZATM DE MIHAELA HELMIS/ 25 Rubrici: Eseu Iulian Boldea, Ştefan Borbély, BOGDAN CREŢU ● CRITICA ESTETICĂ ŞI TEORIILE OCCIDENTALE. Marian Victor Buciu, Constantina Raveca G. CĂLINESCU ŞI R.G. COLLINGWOOD/ 28 Buleu, Irina Ciobotaru, Bogdan Creţu, Eseu filosofic Constantin Cubleşan, Dana Duma, VASILE MUSCĂ ● LUCIAN BLAGA ŞI CENZURA TRANSCENDENTĂ/ 29 Cărţi Boris Marian, Gelu Negrea, ALINA BAKO ● LOCUIND MATERIA ŞI MEMORIA: POEZIA LUI MARCEL Adrian Dinu Rachieru, Maria‑Ana Tupan, 2 MUREŞEANU/ 30 Magda Ursache Agenda culturală AURA CHRISTI LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL BOOKCITY/ 31 Vignetele rubricilor – Laura Poantă Polemice MAGDA URSACHE ● VREAU DREPTATE CRITICĂ!/ 32 Viziune grafică – Mircia Dumitrescu Con(texte) MARIA‑ANA TUPANA ● ISTORII MINORITARE/ 33 Imprimat la Dea Print n Romane pe‑un picior Corespondenţă din China Math Express srl CONSTANTIN LUPEANU ● MANDATUL PREŞEDINTELUI/ 34 Cealaltă scenă ALEXA VISARION ● MĂIESTRIA SMERITĂ/ 35 Editor: Asociaţia Contemporanul Film Cod fiscal: 26718854 DANA DUMA ● UN CINEMA SERIALIZAT CAPTIVANT/ 36 Cont Lei: O61RNCB0072115479360001 Cronica plastică BCR Filiala Sector 1 Bucureşti LUIZA BARCAN ● O POETICĂ A IMAGINII – ARTA TEXTILĂ A DANIELEI ISSN print 1220‑9864 FRUMUŞEANU/ 37 Corespondenţă din Ţara Sfântă ISSN online 1841‑0685 DRAGOŞ NELERSA ● NETANYAHU, ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ/ 38 Agenda educaţiei Revista este înregistrată la Oficiul de Stat „EDUCAŢIE ŞI CONŞTIINŢĂ – REPERE CULTURALE ROMÂNEŞTI”/ 38 pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) Corespondenţă dinR SUA Adresa: Asociaţia Contemporanul HANS DAMA ● PE AUTOSTRADA DE VISE SPRE ARIZONA/ 39 O. P. 22, C. P. 113, Sector 1, Bucureşti Cod 014780 Eveniment Tel./Fax: 021. 212 56 92 Tel.: 021. 310 66 18 Antologia A fost odată comunism Sediul central: Casa Academiei, Calea 13 Septembrie, nr. 13 adio România Cultural şi dându‑le viaţă mari actori: Victor Re‑ ani de zile în Europa din la belle époque Bucureşti, sector 5, 050711 Editura Casa Radio au lan‑ bengiuc, Mariana Mihuţ, Oana Pellea, nimeni nu credea că va ajunge în Gulag, Revista este membră a Aso­ciaţiei sat la Târgul de Carte Gau‑ Maia Morgenstern, Marian Râlea, Ale‑ că va sta la coadă la lapte, la «adidaşi», R Publicaţiilor literare şi Editurilor deamus, duminică, 24 noiembrie, la ora xandrina Halic ş.a. la «fraţii Petreuş», că va bea «nechezol», 12.30, în anul în care românii sărbăto‑ Aceste pagini sonore sunt difuza‑ tot aşa, azi, nu ne putem da seama dacă din România (APLER) resc 30 de ani de libertate, antologia A te la Radio România Cultural în această în spaţii întunecate, inaccesibile omului E‑mail: [email protected] fost odată comunism. Volumul, coordo‑ perioadă, alături de alte rubrici şi emisi‑ obişnuit, nu se pune la cale un regim nat de istoricul Georgeta Filitti, disecă, uni dedicate de postul de radio celebrării plin de oprelişti, chiar dacă, din pruden‑ www.contemporanul.ro cu precizie şi rigoare, cei 45 de ani în Revoluţiei din 1989. Istoricul Georgeta ţă, nu se va intitula comunist”. care comunismul a mutilat viaţa majo‑ Filitti, despre necesitatea acestui deme‑ La evenimentul prilejuit de lan‑ Contemporanul. Ideea Europeană rităţii românilor, în capitole intitulate rs: „Îndelungata încercare îndurată de sarea audiobook‑ului A fost odată comu‑ sugestiv: „Lumea satului, la cheremul români, vreme de 45 de ani, sub regimul nism au fost invitaţi istoricii Georgeta are 40 de pagini comuniştilor!’’, „Nu contează cum se vo‑ comunist, a lăsat urme dureroase, de Filitti şi Alina Pavelescu, actorii Oana Unica responsabilitate a revistei tează, contează cine numără voturile!’’, neşters. Inventarierea lor poate părea Pellea, Mariana Mihuţ şi Victor Reben‑ Contemporanul. Ideea Europeană „Postul de radio Europa Liberă, o gură pedanterie, dar fără ea va fi greu, poa‑ giuc, graficianul Maria Bălan şi mana‑ de aer din lumea neîncătuşată’’, „Ca‑ te imposibil să ne mai numărăm printre gerul Radio România Cultural, Radu este de a publica opiniile colaboratorilor ei.

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA nalul Dunăre – Marea Neagră, drumul popoarele civilizate ale Europei. Croitoru. Responsabilitatea pentru conţi­nutul fără pulbere al ticăloşiei comuniste’’, Sunt destui cei care cer să nu ne Postul Radio România Cultural fiecărui text, conform Art. 205‑206 Cod „Mame chinuite, spioane, muierile dra‑ mai amintim. Nu e vorba neapărat de este singurul post de radio cu acoperire cului şi tot aşa’’ etc. profitorii fostului regim. Ei s‑au des­ naţională în FM, care produce progra‑ Penal, revine exclusiv autorilor Explicaţiilor istorice ale Georgetei curcat, şi‑au rostuit copiii, aşa că via‑ me exclusiv culturale, difuzând produc‑ Filitti le sunt alăturate pagini emoţio‑ ţa merge mai departe. Din nefericire, ţie originală culturală şi informaţie din ■ Număr ilustrat cu fotografii realizate de nante de memorialistică, ce se regăsesc această fugă de a privi adevărul în faţă toate zonele culturii, la nivel naţional şi în acest audiobook (carte+2CD‑uri), poate avea urmări nebănuite. Aşa cum internaţional. Aura Christi la Milano (noiembrie 2019)

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Acest secol, îmi pare, dacă‑mi n Editorial permiteţi, ca o felie enormă de existenţă plenară, istorică, evenimenţială, uriaşă, greu de cuprins între anumite limite, ca CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ orice manifestare ce depăşeşte Nicolae Breban stricta, elementara normalitate

Foto: Cristina Breban Realii sau falşii rataţi orbind de realii sau falşii rataţi, cei avangardei ironice şi atee, literare, dar şi plasti‑ soţie, de curând fugită – unde?… Păi… aici, pe ce afirmă că Timpul nu se potrivea ce, am râs în hohote largi, îndelung aplaudate de acest platou ce se răsuceşte uşor, insinuant, un fel cu cea ce ei aspirau să „producă”, să acest secol! de „realitate” a unei alte realităţi, cea a psihicului „afirme”, într‑o disciplină sau alta, Şi, poate unora li se va părea ciudat, această sau a nevrozei mele, cea numită creatoare, aptă esenţialeV de bună seamă, sunt obligat să adaug că asumare în „cazul meu” e singura sursă a ceea ce de ficţiune. Fals, nevroza mea n‑a existat nicio‑ aceşi inşi, adesea interesanţi, nu rareori „ferme‑ numim cu toţii… fericire! Cuvând ieşit din uz şi dată, dacă facem abstracţie de visele mele enor‑ cători”, comit un simplu act de sinucidere; Da‑da, care înseamnă o mie de lucruri, o noţiune aflată me, cărora, e drept, nu le‑am dat niciodată prea există şi sinucideri în zona „realizării”, a „biogra‑ nu rareori în contradicţie stridentă cu sine înseşi. multă importanţă, desfidând „secolul meu”, cel de fiei existenţiale” sau, mă rog, „spirituale”. Cine, Da, o declar acum, la sfârşitul unei bigrafii, fără al XX‑lea, descoperitor prin Freud şi şcoala sa, su‑ cu un curaj disperat, vrea să se descotorisească voia mea, cam tumultuoase, la capătul unui drum ficient de gălăgioasă, al visului şi al sexului! Noi, de timpul, de naşterea sa, de vremea, de istoria şi la marginea căruia acum, fals obosit, mă aşez – bieţii, întârziaţii post‑romantici şi, uneori, falşi de contemporanii pe care i le‑a dedicat destinul, o da, sunt şi am fost un ins fericit. Şi, ca să nu par modernişti, noi vorbeam doar şi mereu de „fanta‑ face pe socoteala, pe „cheltuiala” sa, strict privată. încă o dată „suspect”, impregnat ca şi altă dată zare”, de „visare” şi de „iubire”. Ciudat, nu găsiţi?! Va rămâne definitiv singur, însă, e drept, însoţit de‑o excesivă originalitate, voi adăuga şi definiţia Nichita, mă veţi întreba? A, nu, el nu se află de o mulţime de gură cască admirativă, ba, ocu‑ a ceea ce cred eu că înseamnă pentru mine acest pe „platou”, el este, cum se spunea odată (sub „co‑ pând adesea, un loc revezevat altora – cei în drept cuvânt, această „pretenţie”, arogarea acestei „me‑ munişti”), el este ubicuu, el este de „permanenţă”! să‑l ocupe! Nu‑nu, eu mă simt bine, nu rareori cu dalii” atât de rare; şi anume: „darul şi îngăduinţa El este „pretutindeni” în acea realitate rigidă, adevărat confortabil în jilţul cam larg, contradic‑ divinităţii de a‑ţi permite să termini ceea ce ai în‑ uneori scrâşnindă şi alteori laxă şi de doi‑bani, toriu în cel mai înalt grad şi uneori binişor zgâlţâ‑ ceput!” ce sunt „eu‑însumi”. Deoarece, uneori – adeseori it, al secolului meu. Dar… aşa mi‑a fost dat, cum E seara de 23 spre 24 Decembrie, 2018, e sau… printr‑o simplă, ciudată aparenţă, mândra se spune din bătrâni; şi, dacă aceasta sau „acesta” deci ajunul‑ajunului Crăciunului, a doua zi şi şi aroganta noastră înfăţişare pare pur şi simplu mi‑a fost dat, eu, da, eu am puterea, forţa, bunul seară şi noapte după solstiţiul de iarnă, o noapte rodul unei… întâmplări! Şi poate că aşa şi este!… instinct şi geniul de a‑l primi, de a‑l accepta în ce abia începe şi dacă aş fi un adevărat urmaş al Da, Platoul de care vorbesc se mişcă uşor şi sensul de a mi‑l face propriu – de a‑i purta masca, post‑post‑romanticilor m‑aş declara un… singu‑ se roteşte, de fapt el este un fel de platou care s‑a cum ar zice maestrul meu, Nietzsche. ratec! E fals, ca de atâtea ori, în existenţa mea scufundat cu trupurilor lor cu tot, al prietenilor Cineva şi undeva în înalta cupolă a marilor (turbulentă, nu arareori, psihologică!); e adevărat, mei, şi, iată, eu ezit şi plutesc cumva la suprafa‑ spirite ale timpului nostru, a „modernităţii”, afir‑ am avut tentaţia de a mă „considera”, vai, singur, ţă. A cui suprafaţă? A mea, a noastră sau… nu‑ ma – poate F.M. Dostoievski! – că întreaga, uriaşa dar atunci, ca un făcut sau fericit blestem, pes‑ mai a mea? Dar eu ezit nu numai să „plutesc” în vină nu o pot duce, purta doar cei căror li se im‑ te umerii mei – „umerii mei ideatici” – năvăleau continuare, ci şi ezit să mă despart de ei, de fapt pută aceasta, într‑o justiţie trecătoare şi pripită, brusc valuri de energie, deposedându‑mă ca şi pe ezit să renunţ la ei, la prezenţa, la realitatea lor umană, în sensul ei cel mai restrâns şi nu rareori un oarecare adolescent şi poseur de aerele mele indubitabilă. Trăiesc, prea mult, cum ar spune echivoc; nu, vina, cu adevărat, adevărata, grava, de victimă, de falsă victimă, obligându‑mă să‑mi orice imbecil deştept, trăiesc, mă refugiez prea profunda şi de neşters vină o purtăm cu toţii! Şi constat încă o dată considerabilele mele rezerve mult în… trecut. Dar, visător cum sunt, îmi pun, în această adânc creştinească asumare s‑ar putea vitale, energetice. Mi‑au fost interzise, în fapt şi în printre alte, puţine întrebări de fapt, întrebarea 3 să se afle şi înţelegerea, adică Iertarea! Şi în acest tot lungul şi de‑a lungul existenţei mele, „dreptul” dacă există de fapt aceste trei stări dominante, ti‑ sens eu îmi accept şi îmi „port” ceea ce am numit de a fi, de a părea, de a mă simţi învins, ne‑drep‑ ranice şi catastrofale nu rareori – prezent, trecut „secolul meu”, timpul ce mi s‑a dăruit, se zice, de tăţit de nu‑ştiu‑ce sau de nu‑ştiu‑cine, disperat, şi viitor. Cu prezentul o ducem mai uşor, el când la începuturi! Existenţa, da, dar şi Timpul. Culoa‑ dreptul la o asemenea poză ispititoare de care, se există, când nu există, ca un fluture, exotic sau rea, dar şi sunetul, zgomotele, paradele şi contra‑ ştie, au profitat atâţia! nu, de fapt e atât de îmbibat de trecut şi, mai nou, rietăţile flagrante, uneori injuste şi bestiale, ale Nu, domnii mei, în această seară şi început cu acest aşa‑zis post‑modernist de sorginte se pare acestui timp; ceea ce noi, la modul pripit, numit de noapte eu trăiesc o altă stare, cu mult mai in‑ nord‑americană, de obsedantul viitor ‑creator, ha, injustiţie sau ne‑dreptate. Având, uneori drep‑ teresantă, dacă nu captivantă de‑a dreptul – mă ha, a nu ştiu câte valori pipăibile, materiale şi co‑ tate, dar… doar uneori! Şi‑apoi, cam ciudat, noi, simt pur şi simpu înconjurat de prietenii mei, de mode, profitabile şi colorate ideologii încât bietul cei ce obişnuiţi şi siguri de echivalentul acelei foi altă dată, toţi morţi, decedaţi cum se spune, ba, prezent se sufocă rău de tot, iar, da‑da, trecutul de hârtie numită cec sau bancnotă cu un anumit adineaori, înainte de a mă aşeza, cu un coctail ino‑ nu mai ştie cum să se strecoare, bietul de el, mai depozit „în aur” aflat „undeva”, în mâna unor in‑ fensiv (un dry‑Martini) alături, la aproape famili‑ iute, mai şters, mai îmbibat de ridicol, în ne‑fiinţă! divizi „oneşti” şi „responsabili”, am ajuns să cre‑ arul laptop, începusem chiar să dialoghez cu unul Prietenii mei, iată ce noroc am, că nu i‑am dem, naiv şi puţintel orbeşte, în urma unui ciudat dintre ei – Lucian Pintilie, cel mai recent decedat! pierdut de tot, ei vin cu o rară naturaleţe şi ama‑ automatism logic, că şi „depozitul” sau „depozitele – în gând şi uneori, dintr‑o amuzantă surescitare, bilitate, aşezându‑se oarecum firesc în jurul meu, de dreptate” sau de „adevăr”, situate deasupra ta‑ chiar şi cu voce tare, mi‑ar fi plăcut, ca în felul în orele de noapte, mai ales când nu ştiu ce pasăre lazurilor politice, ale mentalităţilor atât de schim‑ acesta, ha, ha, să‑l pot re‑suscita; din strictul şi mă trezeşte din primul meu somn şi mă cheamă… bătoare şi de tiranice se află undeva într‑un loc „princiarul” meu egotism de a‑l avea alături pe la datorie! La un fel de prezenţă – trebuie să iau, ferit, „august”, păzit de zei. Cei în a căror forţă noi acest om, sfârşit doar cu câteva luni în urmă, cu cum se zice, „loc”, un trivium şi musai să‑i aştept; însă nu mai credem, cei de care, în ampla noastră care, la drept vorbind, nu am fost niciodată, ceea pe ei sau… pe altcineva, este indiscutabil o oră şi „modernitate” şi cu ajutorul armelor iscusite ale ce se cheamă prieten. un loc al întâlnirilor şi, recunosc, nu arareori eu Da, recunosc, în o iau drept bună şi cu oarecare gravitate în nai‑ jurul meu se află şi une‑ vitatea mea structurală pe care încă nu a obser‑ ori chiar „foiesc” câteva vat‑o nimeni şi… mă aud eu însumi conversând aşa‑zise „umbre” ce mie „cu ei”, descoperindu‑mi nu de puţine ori replici şi nu mi se par în nici un argumente scânteietoare, eu care m‑am consolat fel astfel; parcă stau de multişor cu faptul de a fi lipsit total de ceea pe un fel de fotoliu, oa‑ ce s‑ar putea numi reflexul sau talentul unei re‑ recum rigid, ce se află plici iuţi şi distrugătoare sau, măcar, scânteietoa‑ pe un fel de platou ce re. Lucru, fenomen, fapt remarcat de unul dintre se învârte, ce se roteş‑ splendizii cinici de salon ai secolului al XVII‑ lea te uşor, fin, cu o dublă francez care au statuat acel „esprit de l`escalier” aparenţă – ba se miş‑ ce, pe mine cel puţin, mă consolează de nu puţine că, ba pare că stă, ha, eşecuri şi înfrângeri de moment, atât de reduta‑ ha, parcă ezită! – iar bile într‑o ţară valahă, îmbibată de spirit latin şi în jur, după cum poate de reflexe de înaltă ţinută de scrimă şi spadasină bănuiţi, se află insta‑ orală. r laţi, oricum mai comod decât mă aflu eu, vechii ■ Fragment din vol. Viaţa mea (II) prieteni – Matei, Cezar, Grigore, uneori, Tatăl meu, ce, iată, printr‑un mister ce este totodată şi un dar, astfel se aşa‑ ză în rândul prietenilor, Cristina, iubita mea

Decembrie 2019 O carte‑eveniment Mirel Taloş, Undeva în Transilvania Editura RAO, 2019 Romanul în care prevalează documentul, păstrător al memoriei tragice, care nu rescrie ficţional istoria, după aproape opt decenii, îi admite ultimul cuvânt

Marian Victor Buciu Romanul strict referenţial n intenţie, cartea lui Mirel Taloş, Un‑ şi ignoranţa sunt invocate avant‑textual, înaintea umana, obligatoria, crede el, filosofie a vieţii şi a deva, în Transilvania, este un anume evocării ororilor. cărţii, în armonie cu destinul, care scrie, alături de tip de roman‑document. Scrierea este Romanul „regional” e scris fără culoare lo‑ naratorul atotştiutor, existând dincolo de îndoia‑ documentată de biblioteci, arhive şi de cală apăsată, în dialogul cotidian, cu multe perso‑ lă, e prezentat ca ezitând între roman şi epistolar. mărturiileÎ protagoniştilor, azi, cu o excepţie, dis‑ naje, unele exponenţiale, nu puţine firave siluete Cu multe lecturi, plecând de la Martin Buber (Eu păruţi. Oarecum autobiografică, prin memoria de şi tu), el optează pentru scrisori, atras neam (rudenie) şi localitate: Jac, vechi loc roman, de cele ale lui Seneca. pe care monedele mereu îl atestă. Nu numai rea‑ Scrisorile sale către copiii din vi‑ listă, dar chiar reală, nu numai reală, dar chiar itor încep în 1938 şi urmăresc efectele garantată ca fiind derulată „aevea”, deci, prin crescute ale politicii şi istoriei criminale, identitatea dintre document şi ficţiune, ca ata‑ în cele trei părţi ale romanului declarat re printr‑o autenticitate à outrance. Personajele referenţial (documental). Într‑una oferă „reale” rămân, mai sigur, documentate nominal. un mic comentariu sau o fişă de lectu‑ O excepţie nouă este Lázár Klein (nume german ră. Constatările sunt solide şi vechi, ca cu prenume scris în maghiară, nume aşa zicând în citirea cărţii antisemite a lui Alfred plurietnic), personaj inventat cu totul, drept ilus‑ Rosenberg, Mitul secolului XX, care con‑ traţie a raţiunii umane, neputincioasă, micşora‑ trapune, prin darwinism politic, umani‑ tă în context până la pierderea aproape totală, tăţii, natura. Într‑alta, epistolierul fu‑ iar într‑un anume sens chiar favorizantă, în faţa turist se declară, repetându‑se, idealist holocaustului politic. De reamintit că omnisci‑ şi umanist până la capăt. Următoarea enţa narativă, în ficţiunea pretins realistă, este scrisoare constată că violenţa care se o convenţie artistică, nu ştiinţifică (istorică). Se petrece depăşeşte descrierea din Infer‑ propune acum, estetic, fie şi implicit, un hibrid nul lui Dante. În ultima, din septembrie radical, „baroc” prin ştergerea identităţilor iniţi‑ 1943, autorul‑personaj notează antise‑ 4 ale şi substituţia lor finală. O restructurare prin mitismul neîntrerupt în istorie. Două destructurare. O refuncţionalizare laxă, aleatorie, fetiţe inocente, plasate în (a)simetria a componentelor stilistice. Stilistica, estetica diso‑ vieţii istorico‑romaneşti, românca Mă‑ ciază limbajele şi efectele. Literatura autenticistă riuca şi evreica Gittel, îşi scriu şi ele, ca n‑a adoptat stilul ştiinţific, exact, conceptual, de‑ să rămână împreună, mereu în aştepta‑ tropologizant, dar a păstrat emoţia artistică. Isto‑ re, chiar când cea din urmă este ridicată riografia, ca şi jurnalistica au altă expresie şi alt odată cu familia şi comunitatea etnică. fel de a emoţiona receptarea. Aici „aevea” se vrea Sare‑n ochiul care citeşte toleranţa creditare narativă deplină, fundată documental, etnică, religioasă, accentul pus pe asoci‑ nu ficţional. Dar documentul e mereu parte, nu ere şi nu pe disociere. Primul evreu a ve‑ întreg. Ficţiunea, printr‑un soi de supra‑omnis‑ nit în satul Jac în 1880, iar ceilalţi, bine primiţi, trăiesc persecuţiile incredibile tocmai după 50 de ani. Patronul fabricii de jucării Marmorstein din Şimleu‑Sil‑ Este redezvelit un fapt istoric de vaniei îi împrumută stiloul angajatului maximă gravitate, antisemitismul Ionaş, episod conotând banal‑semnifi‑ dirijat politic. Ca efect de cativ despre încredere. Acelaşi rost are răsfrângere a nazismului dictat de iniţierea ca ucenic la prăvălia lui Engel Hitler. Preluat şi de alte centre şi a tânărului Sandu. Ulterior, Sandu, tri‑ epice, semn al prevalenţei „documentare”, într‑un mis cu întărită încredere, singur, după zone naţional‑etniciste, cu substrat text umplut cu detalii de viaţă. Episoadele, scurte marfă, e foarte scrupulos la prăvălie, privită şi de religios şi numeroase, sunt înlănţuite pentru a cuprinde narator ca o „adevărată instituţie”! Spre neuita‑ existenţa unor comunităţi rurale şi provinciale re, noi pagini ni‑l prezintă pe Ionaş Fodoreanu transilvănene. Parcurgem pagini egale de cronică drept tânăr de încredere al patronului fabricii cu şi romanesc realist critic, ilustrativ, într‑un mo‑ 40 de angajaţi. O învăţătoare merge la examen cienţă, ajunge orientată tezist, ideologic (în orice ment istoric delirant, dar şi de poveste cu tâlc sau într‑o altă comună cu trei elevi excepţionali de clasa a şaptea, un român baptist şi un evreu, pen‑ sens) şi mai ales previzibil. Cum ştim, previzibi‑ de basm (prin fetele vecine şi prietene de origine tru a preveni intenţia de a fi persecutaţi religios, litatea nu marchează ficţiunea. De altfel, stilul română şi ebraică). Se adaugă scrisori, replici in‑ ca necreştini. Tânărul evreu Mayer le „ajută” la literar are drept principală funcţie surpriza. Ro‑ terpretative pe o bibliografie tematică adecvată manul‑document (de arhivă, de familie, rudenie, matematică pe fetiţele‑eleve, Gittel, verişoara, şi (antisemitism, holocaust) şi citată în naraţiune. localitate, cu bibliografia menţionată pe parcursul Măriuca. Ele citesc, vorbesc, povestesc împreună. Naratorul e expozitiv, reflexiv, analitic, mai pu‑ scrierii) mai dezvăluie o dată, acum în haină li‑ Mulţi copii români au deprins idişul. Măriuca, pli‑ ţin comportamentist. E memorialist, nonficţional, terară ori literaturizată, antisemitismul maghiar nă de calităţi, şi Gittel, fiica lui Brumală, sunt mai hortyst, progerman, hitlerist, de undeva din (dar documental, moralist. Iată un citat din multele mult decât „surori”. Ele discută despre ura contra nu întreagă) Transilvania: Jac, Şimleu‑Silvaniei, posibile, despre subumanul Lázár Iosif: „Cercetat evreilor care urmează să fie luaţi de acasă şi se din Sălaj. Este redezvelit un fapt istoric de ma‑ mai îndeaproape, caracterul lui era plin de crăpă‑ hotărăsc să se ascundă. Gittel vorbeşte despre ori‑ ximă gravitate, antisemitismul dirijat politic. Ca turi, ce se adânceau şi se lărgeau pe zi ce trecea, ginile evreieşti, de la Moise (citire), iar Măriuca efect de răsfrângere a nazismului dictat de Hitler. îndreptându‑se cu paşi repezi spre ziua când avea spune un basm cu zmeii care fură soarele şi copiii, Preluat şi de alte centre şi zone naţional‑etnicis‑ să crape cu totul”. reproducând şi un text vrăjitoresc. r te, cu substrat religios. Momentul reconfigurat e Începutul scrierii dă cuvântul raţionalistu‑

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA cel de dinainte de lagăr şi exterminarea în masă, lui autodeclarat Lázár Klein, pătruns total de con‑ ■ Un grupaj axat pe aceeaşi carte‑eveniment ghetoizarea temporară a evreilor transilvăneni, ştiinţa naratorului. El reflectează previzibil pri‑ citiţi în Contemporanul nr. 1/ 2020 sfârşiţi, o ştim din istorie, la Auschwitz, în mai vitor la antisemitismul ca falsă gândire şi reacţie 1944. Un motto avertizează asupra civilizaţiei ca iraţională, antiumană şi antiumanistă. Discursul aparenţă şi a barbariei ca esenţă. Ce se produce narativ nu ocoleşte retorica, figurile (iată meta‑ apare ca o aplicaţie istorică. Morala e că uitarea fora: „viaţa lui era, de fapt, năduşită de teama că epoca raţiunii era la apus”). Personajul, sedus de

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Cultura e, cu alte cuvinte, şi metodă, n Polemice şi rezultat. E un mod de a structura, de a da sens, de a pune pe picioare. Adică de a verticaliza, de a ajuta ţărâna, fie ea şi dintr‑un om sau CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ comunitate, să se înalţe, să rodească, să ridice capul spre cer Mircea Platon Cultură şi tămăduire

tămădui înseamnă a pune pe pi‑ de‑a treia faze, de după prăbuşirea comunismului, Biserica – au fost supuse unor atacuri virulente cioare. Cultura e, conform unuia când România, iarăşi, a avut de ars nişte etape, şi încercărilor de modificare genetică. Văduviţi de din înţelesurile de dicţionar, „nive‑ dar de data aceasta fără sprijinul elitelor organice instituţii puternice construite în jurul unor reguli lul ridicat de dezvoltare intelectua‑ care i‑au ghidat prima epocă de modernizare. Re‑ clare şi capabile să infuzeze viaţa socială cu acea lă la careA ajunge cineva”. Dar cultură mai înseam‑ zultatul a fost o societate anomică. Adică una în doză de civilitate pe care o dă obiectivitatea insti‑ nă şi un sistem de valori materiale şi spirituale care nu a mai existat un sens comun, adică nici un tuţiilor cu legitimitate organică, românii au fost create de o anumită comunitate. Şi mai înseamnă scop comun, un ţel, nici un bun‑simţ comun. lăsaţi să reinventeze roata la toate nivelurile. Re‑ şi rezultatul cultivării unui pământ. Cultura e, cu Unul dintre motivele pentru care în Româ‑ zultatul a fost o societate blocată într‑o babilonie alte cuvinte, şi metodă, şi rezultat. E un mod de nia e greu să se înţeleagă om cu om e criza in‑ preşcolară, prelogică, ghidându‑se după umbrele a structura, de a da sens, de a pune pe picioare. stituţiilor. Între 1948 şi 1989, instituţiile au fost de pe pereţii cavernei mediatice care ne ţine acum Adică de a verticaliza, de a ajuta ţărâna, fie ea şi ale partidului‑stat. După 1989, au fost ale tutu‑ loc de orizont ceresc şi pământesc. dintr‑un om sau comunitate, să se înalţe, să ro‑ ror. Uneori, ale angajaţilor, alteori, ale directoru‑ Vieţile noastre au fost deformate prin pri‑ dească, să ridice capul spre cer. Cultura, ca practi‑ lui sau ale conducerii. Alteori, ale celor care s‑au vatizarea cuvintelor care ne modelează sensul că şi ca rezultat al ei, nu poate fi doar „interioară”: erijat în clienţi care trebuie neapărat satisfăcuţi. existenţei. Nu mai avem cuvinte „de obşte”, „din are nevoie de un teren de manifestare, are nevoie Şcoala, de exemplu, a fost silită să facă faţă asal‑ bătrâni”, ci doar newspeak corporat sau globalist de gesturi care dau loc la o rânduială care oglin‑ tului voinicesc al părinţilor, doritori cu orice preţ impus pe piaţă, introdus în circulaţie cu ajutorul deşte sau se ţine aproape de rânduieli ale firii. să „asigure viitorul copilului” şi care, ca atare, au oengeurilor, care şi‑au făcut o intrare explozivă în Cultura s‑a cristalizat întotdeauna în instituţii tins să se plângă de orice: de programă, de prea România în ultimul deceniu. care să transmită, să sporească, să apere un sis‑ multe teme, de profesori, de prea marele număr tem de adevăruri. Cultura e adevărul împărtăşit, de elevi, de subiectivismul notelor, de faptul că *** mărturisit sau reprezentat public. După cum spu‑ nu se apreciază creativitatea ş.a.m.d. Ceea ce s‑a nea cândva Vlahuţă, trebuie să spunem adevărul întâmplat din cauza acestei privatizări de facto a Judecate din perspectiva economiei care le‑a pentru că „Adevărul e ca Dumnezeu... poate că e instituţiilor a fost diminuarea ariilor sociale ar‑ dat naştere, onegeurile sunt un fel de paradisuri chiar Dumnezeu însuşi: n’ai nevoie numaidecât bitrate echidistant, supuse unor reguli. Cu alte fiscale ideologice, prin intermediul cărora banii să‑l cunoşti. Ţi‑e deajuns râvna de a‑l cunoaşte. cuvinte, s‑au înmulţit zonele de maidan social‑in‑ sunt spălaţi prin transformarea lor în ideologie Să crezi în el. Şi e ca şi cum l‑ai avea pururea îna‑ situţional, locurile unde oameni „fără nici un care generează profit. Prin intermediul onegeu‑ intea ochilor. Dacă ai cultul adevărului, toatre ce‑ Dumnezeu” îşi fac de cap. rilor, duhul economiei corporat‑globaliste suflă lelalte au să vie de la sine. Ai să ai şi curajul vieţii Cu excepţia ultimei sute de ani, românii au unde vrea. Condiţia acestei libertăţi este continua – căci în orice credincios este un viteaz. Ş’ai să ai trăit într‑o lume agrară, în care rânduiala era re‑ privatizare a tuturor aspectelor existenţei noas‑ şi înţelepciunea ei, ca şi toate «revelaţiile» pe care zultatul nemijlocit al ritmului natural implacabil: tre. Onegeurile pot fi pentru sau contra privati‑ ţi le dă credinţa. Nici nu se poate socoti câtă feri‑ succcesiunea anotimpurilor dicta succesiunea mu‑ zării economice. Dar chiar şi cele care militează 1 cire izvorăşte din simplul respect al adevărului” . ncilor câmpului care, la rândul ei, dicta o anumită împotriva neoliberalismului contribuie implicit A scrie despre cultură şi tămăduire înseamnă, disciplină de viaţă, o anumită rânduială. Dacă nu la privatizarea discursului public, la aproprierea 5 hrăneai sau nu mulgeai vaca la timp, dacă nu arai, aşadar, a scrie despre fericirea care izvorăşte din unui segment din ce în ce mai mare de „piaţă in‑ nu semănai şi nu secerai la vreme, dacă nu coseai cultivarea adevărului, a adevărului lumii văzute telectuală” de către organizaţiile care au putere la momentul potrivit, mureai de foame. Disciplina sau nevăzute, a adevărului pământului sau sufle‑ condignă (în care supunerea e obţinută prin for‑ era garant al existenţei. tului nostru. Înseamnă, în cele din urmă, a scrie ţă), compensatorie (în care supunerea e cumpăra‑ Intrarea românilor în zodia modernităţii în despre sănătatea care izvorăşte dintr‑o viaţă tră‑ tă) şi condiţionată (în care supunerea e obţinută secolul al XIX‑lea a însemnat intrarea în zona ită în rânduială, aşezată în matca unor principii, prin persuasiune/ propagandă/ reclamă/ ideologie) disciplinei instituţionale – a sistemului de edu‑ desfăşurată conform unor repere consfinţite de is‑ mult mai mare decât a cetăţenilor obişnuiţi. Din torie. Pentru că nu există cultură fără istorie, nu caţie pus la punct de Spiru Haret, de exemplu. Comuniştii, după etapa sălbaticei lor instaurări, ce în ce mai multe aspecte ale existenţei noastre există sedimentare de valori şi ţesere organică de sunt confiscate de experţi, de grupuri specializate moduri de viaţă fără trecerea timpului. De fapt, şi‑au consolidat regimul, expandând disciplina industrială şi ţesătura instituţional‑birocratică a în exploatarea economică sau discursivă a acelui nu există valoare în noutate decât ca afirmare a segment de realitate, astfel comodificată. ceea ce e veşnic, adică doar ca o confirmare în alt României (de la dispensare şi şcoli săteşti la ins‑ titute de cercetare). Viaţa cotidiană a românilor Comodificarea vine întotdeauna cu reţete chip a ceea ce ştiam deja, a unei prezenţe care s‑a de fabricare şi cu experţi în dozarea ingrediente‑ manifestat în alte împrejurări altfel. era puternic structurată de un regim „totalitar”, ar spune unii, deşi teoria nu devenea întotdeauna lor. În „lumea civilizată”, atât viaţa privată, cât În cazul României, cultura, înţeleasă ca tră‑ şi cea publică sunt expuse manipulării experte a ire sau mărturisire comunitară a adevărului rân‑ practică. Dar armătura existenţei era solidă. Deşi aşa‑zişilor creatori de consens. „Lumea civilizată” duit pe verticala istoriei e cu atât mai importantă tradiţiile foclorice au fost destructurate de către trăieşte conform celor mai recente studii sau re‑ cu cât, în mai puţin de un veac şi jumătate, am autorităţi sau au dispărut sub impactul moder‑ clame. Experţii din dosul studiilor sau al reclame‑ trecut prin schimbări culturale radicale, asupra nizării, existenţa ţăranilor a continuat să fie mo‑ lor ne spun cum trebuie să ne educăm copiii, dacă cărora am avut prea puţin control. Prima fază, delată de rotirea ciclurilor naturale, de exigenţele femeile trebuie sau nu să mănânce nuci în timpul asupra căreia am avut cel mai mult control, a fost sistemului de producţie şi administrare ceapist sarcinii, ce deodorant sau pastă de dinţi trebuie cea a modernizării, care a coincis ca scop şi dura‑ şi, ca în vechime, de calendarul liturgic. Extraşi să folosim, unde să mergem în vacanţă, pe cine să tă cu edificarea statului naţional român modern. din mediul rural pentru nevoile industriei, ţăra‑ alegem preşedinte, care va fi vremea sau preţul Între, să zicem, 1848 şi 1948, românii au „ars nii erau trecuţi prin socializarea şcolară – în licee „comodităţilor” mâine. etapele”, realizând unirea, independenţa şi mo‑ teoretice, industriale sau în şcoli profesionale – şi Pus la intersecţia tuturor acestor semafoa‑ dernizarea instituţională a României. Traumati‑ apoi încadraţi în disciplina fabricii. Tot restul, re‑ re clipind frenetic, omul obişnuit are două opţiuni că, punând lumea tradiţională ţărănească în faţa gimul alimentar, sistemul de sănătate, sistemul unor procese şi instituţii pe care cu greu le putea de educaţie al copiilor, concediile (prin sindicat), pentru a trece strada. Prima e să încerce mereu înţelege şi controla, această etapă a beneficiat, to‑ se afla în mâna instituţiilor statului. să se ţină „la curent” cu traficul ultimelor noutăţi, tuşi, de avantajul de a fi ghidată de elite organice, De la acest sistem, uneori înăbuşitor şi abu‑ adică să devină expert în domenii care nu sunt de selectate fie din rândul boierimii generoase şi cu ziv, s‑a trecut după 1989 la unul în care nu doar competenţa lui: cum ar fi vaccinurile şi industria dare de mână, deci, dezinteresate, fie din rândul că instituţiile statului au fost lăsate să se pră‑ medicamentelor, de exemplu, unde corporaţiile unei ţărănimi trecute printr‑un sistem de şcolari‑ buşească, dar chiar reflexele mentale ale români‑ fac bani grei, băgând pe gâtul oamenilor, cu ajuto‑ zare care avea menirea de a furniza României mo‑ lor, provenite din tradiţia rânduielii agrar‑rurale rul medicilor supuşi puterii compensatorii a siste‑ narhice cadre instituţionale competente. A doua sau din disciplina proletară, meşteşugărească sau mului, vaccinuri şi medicamente vătămătoare. A etapă, cea comunistă, s‑a caracterizat prin extin‑ mic‑burgheză, au fost atacate la pachet ca „racile doua e să caute să afle cine e în spatele studiilor, derea procesului de modernizare, prin extinderea comuniste” şi supuse degradării de o vastă reţea de unde vin banii, cine finanţează think‑tanku‑ reţelelor de şcoli, spitale, instituţii de învăţământ de oengeuri, formatori de opinie şi grupuri de gue‑ rile, institutele şi fundaţiile care generează „ex‑ şi cercetare, prin crearea de infrastructură pentru rillă intelectuală cu slabă legitimitate organică, pertiză” cu greutate în privinţa mâncării, educa‑ baza industrială şi agricolă, dar a decapitat elitele naţională, şi exagerată finanţare/ susţinere me‑ ţiei, sistemului de sănătate, economiei, culturii României, lăsând ţara la bunul‑plac al unor struc‑ diatică internaţională. Pe lângă desfiinţarea, de şi vieţii politice. Prea puţini sunt cei care reuşesc turi oculte cu minimă responsabilitate sau înrădă‑ exemplu, a Comitetului de Stat pentru Planificare, să facă oricare din aceste lucruri, astfel încât oa‑ cinare socială. Acest fapt a dus la dezastrul celei o instituţie a statului comunist, a cărei existenţă menii obişnuiţi ajung treptat să trăiască într‑un a fost considerată incompatibilă cu economia de univers cotidian din ce în ce mai sintetic, rezultat 1 Alexandru Vlahuţă, La gura sobei, Cartea Românească, piaţă, şi instituţii care nu aveau nimic de a face al activităţii experţilor care manufacturează con‑ Bucureşti 1928 [1911]), 21. cu regimul comunist – precum familia, şcoala sau sens pe scară industrială. r

Decembrie 2019 Acceptând că „începutul n Lecţii de istorie înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (arche sophias phobos theou) şi, mai ales, dispariţia din zilele noastre a oamenilor cu „frica lui Dumnezeu”, am fost adesea tentat să vorbesc mai ales despre Alexandru Surdu frică decât despre iubire Despre iubirea de Dumnezeu

iind rugat de către o Mare Doamnă februarie, şi tot vorbind şi scriind despre „poves‑ Şi le‑a vorbit şi despre faptul religios sau să scriu ceva despre filosofia lui Nae tea iubirii la români”, aş fi avut motive serioase fenomenul religios, cum o să‑i spună mai târziu, Ionescu şi despre influenţa ei asupra s‑o fac. Dar poate că n‑am făcut‑o de frică, vorba căci se pare că avea din tinereţe toate ideile pe urmaşilor săi întru cele filosoficeşti, taumaturgului acela, să nu se spună că, Doamne care le‑a dezvoltat ulterior. Faptul religios, ca şi am acceptat,F cu riscul de a fi înjurat din nou de fereşte!, aş fi fost vreun adept al lui Nae Ionescu, cel estetic, zicea Nae Ionescu, este de natură indi‑ către vreunul dintre tinerii mercenari de astăzi căci urmaş direct n‑am putut să‑i fiu, decât pe fili‑ viduală şi necesită o anumită calitate, o tonalita‑ din slujba (bine plătită) a denigratorilor culturii era lui Constantin Noica, ceea ce mai merge, căci, te psihică pentru „a trăi legătura cu Dumnezeu” române. Şi, în mod firesc, mi‑a venit în minte sce‑ de, au mai fost şi „alţii” sau cel puţin „unul”, în (comuniştii înverşunaţi l‑au numit „trăirist”). Or, na de poveste în legătură cu primul curs al lui Nae sensul de „aproapele tău...”. trăirea înseamnă pasiune şi suferinţă, renunţa‑ Ionescu despre Funcţiunea epistemologică a iubi‑ Şi, povesteşte Vasile Băncilă, unul dintre re şi, în maniera ortodoxă, este „schimnicia” care rii în genere şi, mai ales, a iubirii de Dumnezeu. speriaţii de comunism, care a fost la primul curs poate să ne conducă la „ameţitoarea înălţime spi‑ N‑am mai scris despre cursul acesta, considerând al lui Nae, că „se stricase instalaţia electrică”. Era rituală a credinţei ortodoxe, ca şi la înalta ei va‑ că n‑ar fi avut vreo influenţă deosebită asupra ur‑ seară şi acesta, „îmbrăcat în redingotă şi pantalon loare terapeutică”. maşilor săi, cu toate că tocmai unii dintre aceştia reiat”, cum se purta pe atunci în Germania, a in‑ Dar aceasta înseamnă că, bolnavi fiind, şi (Constantin Floru, Constantin Noica sau Mircea trat în urma unui servitor care mergea înainte cu Vulcănescu) l‑au publicat în Revista „Izvoare de suntem bolnavi cu toţii de la păcatul originar în‑ două lumânări mari aprinse, ca două făclii. „Era coace, nu ne salvăm (vindecăm) numai scăpând de filosofie” (1942), socotindu‑i deci printre „izvoare”. impresionant”, zice Vasile Băncilă. De bună sea‑ Acceptând că „începutul înţelepciunii este frică, de cea de comunism, fireşte, căci de cea de mă, să‑l vezi pe Nae Ionescu, vorbind despre Eros Dumnezeu am văzut cine o face, ci ne putem salva frica de Dumnezeu” (arche sophias phobos theou) Soter pe întuneric, între două făclii! Cu ochii săi şi, mai ales, dispariţia din zilele noastre a oameni‑ şi prin iubire (Eros Soter), prin iubirea, tot fireşte, de un albastru metalic, strălucind cu nuanţe de de Dumnezeu. lor cu „frica lui Dumnezeu”, am fost adesea tentat foc, cam aşa cum l‑au reprezentat pictorii aceia ca să vorbesc mai ales despre frică decât despre iu‑ S‑ar putea spune însă că frica şi iubirea de diavol pe unul dintre pereţii Bisericii de la Patri‑ Dumnezeu sunt acelaşi lucru. Se zice că „frica pă‑ bire, mai cu seamă după ce un taumaturg român arhie. Sentimentul aduce mai mult a frică decât din Statele Unite a venit să ne vindece, zicea el, de zeşte pepenii” şi că de frică oamenii n‑ar mai păcă‑ a iubire. frica pe care am moştenit‑o din regimul comunist tui, ar trăi cu frica lui Dumnezeu, cum au făcut‑o Pare o poveste, dar multe dintre întâmplări‑ şi care, transformată în fobie, ne afectează grav românii de câteva milenii încoace, până spre 1990, le lui Nae Ionescu, considerat în genere ca un glu‑ nu numai comportamentul, ci şi sănătatea. Aşa o când au scăpat unii şi de frica comunismului şi meţ, au fost mai degrabă funebre şi de necrezut. fi, de bună seamă, dar numai de frică nu dau do‑ s‑au apucat să dărâme tot ce‑au clădit românii de Cine şi‑l poate imagina, de exemplu, pe Nae vadă conducătorii noştri care se străduiesc să ne pe vremea lui Decebal şi până astăzi. Credeţi că, Ionescu stând de vorbă, cu capul plecat, cum o ce‑ ducă de râpă, fără niciun dram de iubire şi faţă dacă i‑ar învăţa cineva şi dragostea de Dumnezeu, de noi, apropiaţii lor, cum s‑ar zice: „Iubeşte pe rea ritualul, cu Regele Carol al II‑lea, care îi zicea în glumă, „tată Nae”!, celui de care, când trecea pe s‑ar apuca să reclădească România? Ei, cel puţin, 6 aproapele tău...”. Vindecaţii aceştia de frică să fie aşa au promis la toate alegerile... oare oamenii sănătoşi? Iar noi am rămas bolnavi? holurile Universităţii, se ascundeau din faţa lui şi studenţii, şi profesorii. Singurul, se zice, care îi Oricum însă rămâne reversul iubirii faţă de S‑ar putea să fie şi aşa, din punctul de vedere al Dumnezeu, despre care vorbea Nae Ionescu, des‑ corectitudinii politice. Dar nouă ne‑a rămas „to‑ făcea faţă era Nicolae Iorga, cel puţin ca dimen‑ siuni. pre iubirea de „sus în jos”, de la Dumnezeu către tuşi iubirea”, cum zicea Poetul acela. Şi, având în noi. vedere că şi filosofia este „iubire de înţelepciune”, Şi le‑a vorbit Nae Ionescu studenţilor şi des‑ pre un fel de iubire specială, nu eros, ci philia, Cunoscându‑l pe Părintele Dumitru Stăni‑ s‑ar părea că ne‑a rămas suficient de mult pentru loae, care era şagunist de‑al nostru, originar din a ne putea socoti cu adevărat bolnavi. Dar, vorba care te poate conduce la înţelepciune, la iubirea de Vlădenii de lângă Braşov, şi care ne vorbea des‑ abatelui Galiani, important nu este să te vindeci, înţelepciune, la ceea ce Hegel considera o „dăruire pre „schimnicia” ortodoxă, despre sihaştrii noştri, ci să te obişnuieşti cu bolile tale! de sine”. Să te dăruieşti obiectului pe care îl studi‑ Este evident că şi Nae Ionescu suferea de ezi, să te identifici cu el, aceasta înseamnă adevă‑ şi zicea că, înainte de al Doilea Război Mondial, boala aceasta, şi‑l apucase frica chiar înainte de rata cunoaştere, căci altfel îţi rămâne străin. erau o mulţime prin munţii Ardealului şi ai Mol‑ a se instala prin România regimurile totalitare, a Şi le‑a vorbit şi despre semnificaţia orien‑ dovei, l‑am întrebat cum se face de n‑au ajuns şi căror mângâiere a simţit‑o, la vremea cuvenită, pe tal‑budistă a iubirii, cu naşterea din Sine a Ta‑ aceştia sfinţi, căci din dragoste pentru Dumnezeu propria lui piele, cu toate că Bunul Dumnezeu l‑a tălui originar şi retragerea în Tot, pierderea de renunţau la viaţă. Şi, ne‑a spus Părintele, că foar‑ ferit totuşi de fobia comunismului, care, vorba lui sine şi recunoaşterea în toate, ca ridicare de tip te puţini, rugându‑se toată viaţa, au ajuns să cu‑ Karl Marx, umbla pe vremea aceea ca o fantomă platonic pe toate treptele perfecţiunii, spre ideal noască harul lui Dumnezeu. Dar atunci, ne putem prin Europa. şi „fiinţa supremă”, ca sinteză a celor două „căi” întreba, de ce se mai închinau cu atâta smerenie, Şi s‑a hotărât Nae Ionescu să le vorbeas‑ ale iubirii creştine, de la Divinitate către noi şi de cum o mai fac şi astăzi, atâţia călugări şi sihaştri? că studenţilor despre iubire. Eu n‑am făcut‑o, „jos în sus”, de la noi către Dumnezeu, pe care „se Şi trebuie s‑o mai spunem o dată, că cine îl iubeşte când a fost cazul, fireşte, cu mulţi ani în urmă, fondează posibilitatea mântuirii”, a soteriei sau a cu adevărat pe Dumnezeu nu‑i cere şi lui Dumne‑ cu toate că, fiind un dragobete, adică născut în 24 salvării, cum îi mai zicea Nae Ionescu. zeu să‑l iubească pe el. r

Eveniment Acolo unde se împotrivesc simbriaşii, unde se am mers la preotul paroh prof.dr. Emil Nedelea arată indiferenţă, derobare, acolo se arată voia Cărămizaru de la Biserica Sf. Gheorghe Nou şi Ion Lazu Domnului, pentru ca lucrarea să intre pe făgaşul Domnia Sa a binevoit să accepte amplasarea Plă‑ cel bun! Nu mai trebuie să spun decât că acest cii centenare în curtea Bisericii pe care o păsto‑ Dezvelirea Plăcii Centenare proiect îmi aparţine, ca, de altfel, şi alte proiec‑ reşte. Din inscripţionarea numelui celor 120 scri‑ te privind memoria scriitorilor români, din care doar cel cu plăcile memoriale a fost dus la capăt; itori am închipuit o cruce aparentă; ea se sprijină upă străduinţe, aşteptări şi insisten‑ proiectul a fost aprobat de Uniunea Scriitorilor pe titlurile unor cărţi scrise de combatanţi despre ţe – cum se tot întâmplă când este în anul 2018, însă apoi a fost scos din plan, din luptele la care au participat. Sub acestea se poate Dvorba de aprobări din partea admi‑ motive asupra cărora nu mai stăruim. citi situaţia de fapt a participanţilor: 39 morţi, nistraţiei locale –, Placa memorială centena‑ Am luat iniţiativa deschiderii unei Liste de 27 voluntari, 8 mutilaţi, 10 răniţi, 9 prizonieri, 8 ră, întru dreapta pomenire a celor 120 scriitori subscripţie publică şi am beneficiat de sprijinul decoraţi cu mari Ordine şi Medalii. români combatanţi pe front în al Doilea Război unor scriitori, al unor prieteni sau doar cunoscuţi Dezvelirea Plăcii Centenare a avut loc joi, Balcanic, 1913, şi apoi din Marele Război al In‑ (din Bucureşti, din ţară, din Europa, America, 5 decembrie 2019, ora 13:00, la Biserica Sf. Ghe‑ tregirii, 1916‑1918, care ne‑a adus Marea Uni‑ Australia), sensibilizaţi de Idee. Placa memori‑ orghe Nou. A oficiat părintele paroh prof.dr. Emil re – o placă de marmoră albă pe care se află ală a fost inscripţionată. De cinci luni ne luptăm Nedelea Cărămizaru. Au rostit alocuţiuni: Ana inscripţionate numele participanţilor –, a fost cu autorităţile care ne amână, ne refuză direct CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA definitivată şi s‑au făcut demersurile pentru am‑ etc. Ministere, Muzee, Primării ş.a. Toţi poziţio‑ Blandiana, Radu Voinescu şi Ion Lazu. Au citit plasarea acesteia nu oricum, nici oriunde, ci la naţi de‑a curmezişul... din poeziile şi jurnalele de front ale scriitorilor Biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Km Zero al Am găsit înţelegere la poeta Ana Blandi‑ combatanţi actorii: Sergiu Cioiu, Petre Moraru şi României! Un context plin de înalte semnificaţii. ana, preşedinta Fundaţiei Sighet; înmpreună Lidia Lazu. r

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Secţiunea finală a volumului, n Cronica literară foarte consistentă, are drept scop ilustrarea universalismului cinematografic şi internautic de care se bucură, azi, personalitatea şi CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ opera lui Jane Austen Ştefan Borbély „Aunt Jane, spinster” (II)

eluăm recenzarea volumului colec‑ tandru‑insidios şi frumos scris, din care nu lipsesc anahoretică până la schizofrenie? Greu de crezut tiv Jane Austen, glose, înţelesuri, in‑ inteferenţele cinematografice, cât şi prin preocu‑ o asemenea premisă. terpretări, apărut sub egida Editurii pările ei legate de relaţiile de putere ale secolului Secţiunea finală a volumului, foarte consis‑ Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj‑Na‑ al XIX‑lea. E discutabil dacă William Shakespea‑ tentă, are drept scop ilustrarea universalismului poca R în 2019 în coordonarea profesoarei clujene re şi Jane Austen reprezintă un „spaţiu mental” şi cinematografic şi internautic de care se bucură, Mihaela Mudure, printr‑un aspect de fond, de or‑ un „destin cultural paralel”, aşa cum sugerează ti‑ azi, personalitatea şi opera lui Jane Austen, noto‑ din socio‑cultural, fără de care literatura engleză tlul studiului semnat de către Monica Matei Ches‑ rietatea fiind departe de a se consuma doar în pe‑ previctoriană poate fi înţeleasă cu dificultate. E noiu, dar textul e subtil, fiindcă porneşte de la cele rimetrul specializat al literaturii. Ne pregătim să vorba de sintaxa afectivă, foarte precis normată în trei citate shakespeariene din Northanger Abbey, ajungem la ea prin intermediul unui incitant text timpul respectiv, din care translează în literatu‑ ca să demonstreze că Jane Austen recurge la ele propus de către Ramona Mihăilă, care povesteşte ră un cod comportamental de bază, însoţit câteva din raţiuni ironice, pentru a arăta „care sunt ca‑ (analiza e sumară şi tehnicistă) o „încântătoare inerente variabile. Pentru a da un exemplu, titlul racteristicile pe care, paradoxal, eroina romanului comedie romantică” intertextuală, şi anume ro‑ cărţii de debut, din 1811, a lui Jane Austen, Sense nu poate să le deţină”. E interesant şi ce anume manul The Jane Austin Marriage Manual, publi‑ and Sensibility (tradus la noi, oarecum aproxima‑ selectează Austen din opera Marelui Will: citatele cat în 2016 de către japoneza Kim Izzo. Protago‑ tiv, prin Raţiune şi simţire), pune în contrast doi corodate de cinism ale lui Iago din Othello. nista lui e Lady Katherine Billington Shaw (titlul termeni de comportament afectiv foarte precişi, Pedant şi catedratic ca tehnică de aborda‑ nobiliar e cumpărat pe Internet...), „o jurnalistă cel de pornire fiind sensibility, prin care se înţe‑ re, suprasaturat de citate solide, liber‑profesionistă”, care degustă, la legea o facultate de empatie reactivă, proprie oa‑ preluate studios din exegeză, textul vârsta critică de 40 de ani, „reţeta” menilor care sunt capabili să răspundă impulsuri‑ lui Octavian More evoluează pe o căsniciilor perfecte din romanele lui lor sufleteşti proiectate asupra lor de către o altă schemă interpretativă clasică, in‑ Jane Austen (predilecţia o poartă persoană. Se cuvenea, de pildă, cu titlu de datorie vestigând nespeculativ, dar obiectiv către Mândrie şi prejudecată), din socială, ca oamenii înstăriţi să manifeste compa‑ şi avizat, ecourile austeniene din convingerea că undeva – dacă nu siune faţă de cei cu care soarta s‑a dovedit a fi romanul Middlemarch al lui George printre ceţurile Britaniei moderne, mai puţin generoasă, aroganţa sau autosuficienţa Eliot. Oct. More e inhibat şi atunci măcar în America – trebuie să se fiind conotate negativ. când trebuie să traducă titluri: de ascundă un perfect „Mr. Darcy”. Li‑ Numai că, aşa cum spunea deja citatul de că‑ pildă, încercând un echivalent „aca‑ teratului, şcolit la cursurile re‑wri‑ tre noi (în prima parte a recenziei) doctor George demic” pentru Silly Novels by Lady ting‑ului academic asezonat cu con‑ Cheyne, deopotrivă cu alţi onorabili reprezentanţi Novelists, faimosul eseu progra‑ cepte bătătoare de cap, scenariul îi ai breslei medicale de ieri şi de azi, interiorizată matic, publicat de George Eliot în produce satisfacţii exegetice erudi‑ excesiv (mai ales de către femei), sensibility putea Westminster Review (1856), el tradu‑ te, pe când, pentru cititorul naiv, el genera stări maladive extreme, cum e melanco‑ ce pedant Romane naive..., pe când rămâne un deliciu zâmbitor. Iuliana lia sau deznădejdea psihică (repertoriul aşa‑zisei Romane prostuţe... ar fi fost mai în Borbely trece în revistă, cursiv şi cu English Malady fiind departe de a se opri aici), acord cu spiritul polemic al textului. o inerentă ironie pe alocuri, istoria motiv pentru care ea ajunsese să fie receptată ca [Personal, aş prefera Prostioare ro‑ ecranizărilor clasice (1940 – 2005) 7 un cod comportamental prejudiciant, care necesi‑ maneşti scrise de romanciere, dar aş ale romanului Mândrie şi prejude‑ tă o intervenţie energică şi corecţii. În consecinţă, putea fi acuzat de harassment...] Andreea Bugiac cată, lăsându‑le Gabrielei I. Colipcă‑Ciobanu şi raţiunea din titlul lui Jane Austen (sense) repre‑ scrie inteligent şi aplicat despre odiseea primei Ioanei Mohor‑Ivan plăcerea, îndelung savurată, zintă partitura corectivă a sentimentalismului traduceri franceze a romanului Mândrie şi preju‑ de a inventaria „Austenmania” febrilă de pe In‑ vulnerabil întruchipat de sensibility, cele două su‑ decată, apărută în 1813 la Geneva. Romanul, ju‑ ternet, unde „începe [...] să se contureze o nouă ca‑ rori Dashwood din roman, Elinor (mai vârstnică) decat „vulgar” de către magistrala rivală Germai‑ tegorie de fani, pentru care experienţa interacţiu‑ şi Marianne (de numai 16 ani), fiind modelate în ne de Staël (ce oroare!!), le este oferit francezilor nii cu universul lui Austen urmează un alt tipar: funcţie de cele două concepte, acţiunea construin‑ într‑o versiune abreviată (desigur, nimeni nu o în‑ întâi vezi filmul, apoi citeşti cartea [...], vizitezi nu du‑se pe scenariul de maturizare şi „raţionalizare” treabă pe autoare dacă este sau nu de acord), însă doar locurile incluse în mod tradiţional pe harta al surorii mai tinere, care e ajutată să „înveţe” că Andreea Bugiac îşi propune să descifreze motivele turismului austenian ci şi pe cele în care s‑au fă‑ sensibility nu e, în sine, de ajuns, ea necesitând o ideologice ale opţiunii traducătorilor pentru acest cut filmările, îţi cumperi suveniruri...” etc. ameliorare oportună, produsă de un discernământ roman, direct legate de foarte educativele (ca in‑ Textul e excelent scris, fiind urmat de cel al raţional salutar. În mod evident, cea care are de tenţie) reprezentări de gen. „Ceea ce se va urmări Dianei Melnic (prezent deja în grupajul din Va‑ pierdut aici este inima, romantismul de mai târ‑ prin traducere – scrie autoarea – va fi educarea tra), dedicat domeniului Pemberley 2.0 de pe In‑ ziu dându‑i acesteia un credit pe care societatea tinerelor fete într‑un spirit familist şi obedient”, ternet, respectiv translării modelului Jane Austen engleză previctoriană îl consideră deocamdată un deziderat cam greu de atins în Franţa cărţi‑ în universul particular al jocurilor video. Coordo‑ suspect. Nu ascultându‑ţi inima faci o căsătorie lor „toxice” ale aceleiaşi Doamne de Staël, care, natoarea volumului, profesoara Mihaela Mudure, profitabilă, ci călcând pe ea, motiv pentru care prin Delphine (1802) şi Corinne ou l’Italie (1807), ne mută, cu competenţă şi umor, în India tutu‑ majoritatea romanelor austeniene au în centrul presăra piper sub nasul ipocrit al restituţiilor fa‑ ror mirodeniilor, pentru a investiga remake‑uri‑ lor o inimă contrariată. locentrice napoleoniene, făcând elogiul „femeii ne‑ le austeniene din cinematograful tamil (de pildă, Nu e singurul lor deliciu, fiindcă înzestrarea înţelese” (la femme incomprise). Bride and Prejudice, făcut de Gurinder Chadha), genetică a felului de a fi al englezilor îi oferă ini‑ Uşor forţat în direcţia suprainterpretării, care concurează Bollywoodul, rezultatul fiind însă mii zdrelite un ingredient corectiv suplimentar, dar stimulativ, totuşi, sub aspect speculativ, eseul cam acelaşi: se cântă şi se dansează mult în aceste şi anume ironia. Modelul îl reprezintă fabulosul lui Codrin Liviu Cuţitaru îşi are baza referenţia‑ filme, dragostea nelăsându‑i răulului decât şansa unor meschine victorii trecătoare. Mihaela Mudu‑ Tristram Shandy al lui Laurence Sterne, care lă în experienţa de recluziune de la Walden Pond re înregistrează vesel toate stereotipurile (inclusiv apare cu doar 50 de ani mai devreme de Sense a Thoreau, vorbeşte mai mult de autorul ameri‑ postcoloniale) ale noilor ecranizări, şi ale exegezei and Sensility, în 1759, narcotizând decomplexat can şi foarte puţin de Jane Austen, cu scopul de a aferente, pentru a conchide tandru: „India de azi opinia publică. „Aunt Jane spinster” se simte în identifica un aşa‑zis „transcendentalism avant‑la oferă o lectură sentimental(izat)ă a hipotextului ironie tot atât de bine pe cât se simte protagonis‑ lettre” în comportamentul retractil şi în opera austenian, asezonată cu muzică, dans şi implica‑ tul lui Sterne în pântecul călduţ al mamei sale, romancierei noastre, conchizând abrupt, pe baza ţii postcoloniale. Condimentată cu chutney, Jane unor sugestii insuficient dezvoltate analitic, că în lungul său efort de a vedea, în sfârşit, lumina Austen e mai puţin raţională, dar mult mai savu‑ zilei (şi de a simţi frigul aferent). Familia roman‑ „întreaga operă a lui Jane Austen ascunde un [...] roasă.” cierei noastre a ţinut cu tot dinadinsul să‑i cosme‑ fond subliminal, conform căruia natura va triumfa Consideraţiile Anei Olos încheie, cu o acola‑ tizeze postum imaginea, atât prin memoriile unui (ori măcar ar trebui să triumfe) în lupta eternă cu dă sintetică, un volum exemplar, a căruia aspira‑ nepot mult‑prea reverenţios (James Edward Aus‑ societatea.” Am, personal, o singură nelămurire: ţie a constituit‑o nu numai interdisciplinaritatea, ten‑Leigh: A Memoir of Jane Austen, 1869), cât şi, dacă, în cazul lui Thoreau, există o sincronie per‑ ci şi intenţia de a‑l atrage pe cititor într‑un uni‑ anterior, prin intermediul... şemineului cu flacără fectă între viaţă şi ideile operei care o ilustrează, vers al plăcerilor intelectuale elevate. Cine o mai zglobie al bunei surori Cassandra (specializată cum se face că romanele lui Jane Austen nu tră‑ citeşte azi pe Jane Austen? Ana Olos sugerează în acuarele), a cărei circumspecţie a făcut ca, din dează nimic din propensiunea transcendentalistă răspunsul, deopotrivă cu întreaga carte: numai cele peste 3000 de scrisori primite de la Jane, doar avant‑la‑lettre, de tip spiritualist, pe care exegetul site‑ul „Jane Austen” din America de Nord are 161, cele „corecte”, să îi supravieţuiască. îşi construieşte analogia? E, totuşi, ciudat că nici aproape două milioane de abonaţi plătitori... (Am Ceea ce contează, însă, aşa cum consem‑ un detaliu semnificativ din romanele autoarei, putea încerca şi noi, cu Cărtărescu?) r nează exegeza, este că tipologia feminină iniţia‑ nici o reverie nu amintesc de „sihăstria” psihică lă, de bază, concepută de către Jane Austen, este autoasumată a grădinii împrejmuite (The Walled cea de sexual predator (în Lady Susan, roman Garden) de la Chawton, totul fiind construit, scris în 1794 şi publicat abia în 1871), Constan‑ în schimb, pe coregrafiile extrovertite ale unor tina Raveca Buleu fiind în miezul motivaţional minţi eminamente sociale şi socializate (social al problemei, atât printr‑un text decomplexat, minds). Să‑şi fi împins Jane Austen duplicitatea

Decembrie 2019 Prim‑planul este ocupat de n Cronica literară repertoriul lirico‑epic tradiţional al satului Agrieş, care îi prilejuieşte autorului o nouă vizită în zona spirituală a Ţibleşului, în perimetrul unei lucrări în care discursul ştiinţific e dublat de o certă receptivitate artistică Constantina Raveca Buleu Etnologie şi literatură emonstraţie rafinată a complemen‑ legendele de la Budacu de Sus, elaborat în siajul Articularea teoretică, seriozitatea documen‑ tarităţii dintre etnologie şi litera‑ acestui volum. tării, sensibilitatea rememorării şi flerul narativ tură, Între etnologie şi literatură se conjugă fericit în profilurile Personalităţilor (2009 – 20019: un deceniu de publi‑ În capitolul următor al cărţii, prim‑planul evocate în următoarea secţiune a volumului. Dacă caţii culturale,D la Bistriţa şi în împrejurimi), anto‑ este ocupat de repertoriul lirico‑epic tradiţional Povestea vieţii Anisiei Precup din Dumbrăveni be‑ logia lui Vasile V. Filip apărută în 2019 la Editura al satului Agrieş, care îi prilejuieşte autorului o neficiază de un aparat conceptual a cărui poten‑ Limes, este cartea unei pregnante prezenţe cultu‑ nouă vizită în zona spirituală a Ţibleşului, în pe‑ ţială ariditate este contrabalansată de biografia rale regionale şi a unei deschideri intelectuale de rimetrul unei lucrări în care discursul ştiinţific e dezvăluită graţie interviului transcris în volum, anvergură. În paginile ei, spiritul alert şi mereu dublat de o certă receptivitate artistică. După o Scrisorile de pe front (1942 – 1944) ale lui Octavi‑ atent la detalii al cercetătorului decantează aspec‑ introducere generală, dedicată discutării dimen‑ an Hodoroga, din Maieru, comentează avizat un te etnografice inedite sau insuficient exploatate, siunii literare a fenomenului folcloric, Vasile V. jurnal versificat publicat în 2007. Însă, poate cel portretizează personalităţi locale şi scoate la lu‑ Filip glosează pe marginea unor mai sensibil portret prinde contur în Colindele şi mină surprinzătoare elemente de istorie regională texte încadrate canonic în tema‑ colindatul în preocupările lui bistriţeană (multiculturală, odinioară), în vreme tica dragostei şi a dorului, fiind Ovidiu Bîrlea, mărturia (re)des‑ ce sensibilitatea critică a intelectualului exigent atent la fiecare inflexiune tema‑ coperirii unui model necesar, radiografiază integrativ, prin apelul la mitologie tică sau simbolică, acompaniat nu numai ştiinţific, ci şi moral. şi la sociologia rurală, valorile culturale româneşti constant de gândirea unor spiri‑ „Cu limba în care creşti e şi se implică în viaţa literară contemporană lui. te tutelare, precum Constantin ca şi cu aerul sau cu presiunea Cea dintâi secţiune a volumului, Zone et‑ Noica sau Lucian Blaga. Au‑ atmosferică: multă vreme nici nografice, explorează, cu un acut simţ critic şi torul ne introduce mai apoi în nu ştii că există” – scrie Vasi‑ cu un instrumentar conceptual flexibil, dar bine universul „horilor tărăgănate” le V. Filip în prologul aproape liric al părţii secunde a volu‑ controlat, dimensiunea etnografică a arealului (numele dat în regiune doine‑ mului său, Literatura şi feno‑ bistriţeano‑năsăudean şi reflexele sale livreşti. lor de jale şi nenoroc), minuţios menul cultural, unde etnologul Astfel, provocat de colindele de pe văile sudice ale cartografiate şi contextualizate, cedează subtil scena filologului, Ţibleşului, culese de Părintele Protosinghel Ma‑ excelentele pagini analitice con‑ criticului literar şi, surprinză‑ carie Marius‑Dan Drăgoi şi publicate în 2005, et‑ sacrate doinei de cătănie fiind nologul Vasile V. Filip se cufundă reflexiv într‑un tor, prozatorului, graţie scurtei generos ilustrate cu exemple. povestiri intitulate O ieşire în teritoriu cultural şi spiritual prea puţin investigat Revărsarea de umor şi bună de către predecesori – specificitatea etnologică a sat. În acest act secund al cărţii, dispoziţie prilejuită de ritualul literatura, fundamental „cre‑ satelor din această zonă relativ izolată –, pe ca‑ nunţii generează, la rândul ei, 8 re‑l abordează nu numai cu impecabilul arsenal atoare de mituri”, guvernează comentarii savuroase, articula‑ reactualizarea imaginii emi‑ metodologic al specialistului condiţionat să iden‑ te pe o substanţială şi constantă tifice tipologii, background‑uri ideologice, evoluţii nesciene a lui Andrei Mureşanu armătură ştiinţifică, în vreme tematice sau motive inedite, ci şi cu o fascinaţie şi declanşează abordarea corec‑ ce repertoriul funerar al Agrie‑ cultivată sistematic, livresc de‑a lungul timpului tivă, necanonică din perspecti‑ şului suportă o analiză obiectiv‑disociativă foarte şi mărturisită în tonalităţi lirice: „satele dinspre va criticii clasice, a operei lui Liviu Rebreanu, în suplă, Vasile V. Filip fiind conştient de restricţiile Ţibleş au fost pentru mine, copilul, ceea ce Septen‑ ordinea demonstrării vocaţiei sale lirice. Tot aici, teoretizărilor canonice, de care, însă, nu se lasă trionul a fost pentru grecul din vechime: locul uşor survolarea volumului postum de teatru al lui Va‑ condiţionat, după cum arată observaţiile legate de misterios, uşor întunecat, deja pe jumătate absor‑ sile Avram, Roata stelelor, este orientată de me‑ perspectiva mioritică – menţionează autorul – „în bit de o altfel de geografie (mitică), dar unde se canismul absorbţiei personajului în arhetip, iar dizgraţie în zilele noastre [...], dar care merită re‑ naşte an de an Apollo‑spiritul”. Diseminată subtil cronica alocată antologiei de proză a lui Olimpiu abilitată, ca principală contribuţie românească la în fiecare text al volumului, sensibilitatea autoru‑ Nuşfelean, Un om fără aripi, izolează stăruitor lui la tot ceea ce înseamnă valoare culturală locală eterna problemă umană (de la Ghilgameş încoace) scenarii biblice şi filiaţii spirituale. nu obturează niciodată exigenţa şi detaşarea me‑ a integrării morţii şi, implicit, a şanselor omului Afinităţile literare ale autorului încorporea‑ todologică indusă de mitografie. de a o învinge”. Sugestia reapare în comentariile ză, rând pe rând, creaţii în proză receptate cu ge‑ Astfel, sintetizând Istoria folclorului năsău‑ suscitate de poezia riturilor de înmormântare, în‑ nerozitate (fie că este vorba de Iubire la imperfect, dean a lui Liviu Păiuş, etnologul elogiază exhaus‑ făţişată în paginile volumului Comoara din deal. romanul lui David Dorian, de Muscelenii, tetra‑ tivitatea şi rigoarea lucrării, identifică liniile ei de Înmormântarea în ţinutul Năsăudului, realizat logia lui Titi Damian, sau de volumul Melaniei forţă, dar îşi oferă şi răgazul aprofundării unor de către Ioan şi Florin Bindea. Cuc, Iisus din podul bisericii), instituţii culturale detalii incitante, precum existenţa unei culegeri Spiritul sintetic şi deschiderea culturală esenţiale pentru zona Bistriţei (precum Cenaclul de folclor românesc de la mijlocul veacului al XVI‑ multidisciplinară caracterizează atât prezentarea Saeculum din Beclean), lucrări de factură mono‑ II‑lea (publicată în 1990 la Editura Minerva, cu elogioasă a volumului Folclor din Bistriţa‑Năsă‑ grafică (cum sunt cele consacrate spiritualităţii titlul Folclor vechi românesc), adică mai devreme ud, semnat de către reputatul cercetător ieşean bârgăuane, datorate lui Titus Wachsmann‑Hogiu) sau volume de poezie, semnate de autori precum cu un secol decât cea realizată în 1852 de către Ion H. Ciubotaru, cât şi cronica dedicată studii‑ Elena Cîmpan, Gheorghe Mizgan, Alexandru Bar Vasile Alecsandri. Analiza argumentelor contex‑ lor de folclor adunate de Liviu Păiuş în Pagini so‑ sau Ioan Pop. tuale pertinente care justifică formula „mentali‑ meşene, cartea sa din 2011, sau detaliatul studiu Amestec de valori regionale şi deschidere tăţii grănicereşti”, proprie românilor din regiune, consacrat celor trei volume apărute în 2017, sub intelectuală europeană, ultimul act al volumului este şi ea atent întreprinsă, deşi, foarte lucid, Va‑ titlul Literatură tradiţională din Nord, cu texte celebrează suplimentul cultural al cotidianului sile V. Filip observă şi faptul că ea e suspectată culese şi prefaţate de Andrei Moldovan, lucrare pe Răsunetul, explorează încărcătura spirituală a câ‑ deseori de o „uşoară infatuare şi supralicitare a care Vasile V. Filip o cataloghează drept o „cule‑ torva sate din jurul Bistriţei şi cedează tentaţiei patriotismului local”. gere‑reper, care se aşază firesc în prelungirea celei analitice în compania cărţilor semnate de Mircea După un intermezzo în care se abordează mai însemnate colecţii de literatură populară din Muthu, Gheorghe Glodeanu, Ilie Rad sau Pr. Ma‑ subiectul, mereu controversat, al relaţiilor ro‑ Transilvania, realizate în întregime prin elevi de xim (Iuliu‑Marius) Morariu, întregind astfel rafi‑ mâno‑maghiare din Secuime, glosându‑se pe mar‑ liceu, cea a lui Ioan Micu Moldovan.” nata şi perpetua pledoarie pentru cultură a unui ginea volumului din 2009 al bistriţeanului Menuţ Schimbarea de registru din secţiunea inti‑ „etnolog şi antropolog [...], om de ştiinţă, care a Maximinian, Rădăcini împrumutate, autorul re‑ tulată Obiceiuri şi mentalităţi înseamnă, într‑o primă instanţă, o incursiune nostalgică în satul ucis în sine un poet” – cum se autodefineşte Vasile vine la vatră cu un comentariu inteligent, generat V. Filip în epilogul frumoasei şi foarte utilei sale copilăriei autorului, într‑o lume guvernată odi‑ de un volum consacrat unui sat de munte din coas‑ retrospective. r ta Călimanilor, Budacu de Sus. „Rămâne o taină a nioară de solidaritate şi toleranţă, urmată înde‑

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA civilizaţiei noastre, româneşti – observă Vasile V. aproape de fascinantul exerciţiu reconstitutiv al Filip –, aceea că ea s‑a fixat mai cu temei tocmai în înrudirilor rituale din satul românesc tradiţional, coaste de munte şi sub poale de păduri. Adică, aco‑ de semnalarea includerii colindatului în ceată lo unde viaţa n‑a fost niciodată uşoară, iar ziua bărbătească din România şi Republica Moldova în de mâine mai puţin sigură decât oriunde aiurea”. Patrimoniul UNESCO sau de interesantele studii Asta nu a împiedicat, însă, dezvoltarea unui fabu‑ dedicate valorilor rituale ale pâinii, respectiv, Zi‑ los imaginar epic, decantat în studiul Poveştile şi lei Cucului, adică Blagoveştenia şi Buna Vestire.

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 E o lume ce respiră în razele n Surâsul prinţului Mîşkin dogoritoare ale unor adevăruri ultime, care exclud cu desăvârşire cele două noţiuni, parcă arse în magma veşniciei, spre care se întorc CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ aleşii damnaţi să vadă – dincolo de Aura Christi suprafeţe – Povestea. Mai exact, să vadă, să descrie şi să murmure Prizonierii Zeului. Povestea. Bolborosind, ca Pitia, oracolul din Delphi, din vârful Jidovul izgonit din Cetate buzelor

lumea creionată sagace de Marina din câteva tuşe iuţi, ca delfinii, substantivele de genul feminin viaţa şi moartea sunt cuprinse între săgeţile rupte parcă şi îndoite ale ghilimelelor, cele două noţi‑ uni fiind aşezate sub semnul îndoielii, ba chiar – exact ca la straniul mesager Thales! – fiind abolite cu totul! În lumea ţvetaieviană, revelată în acest poem de largă respiraţie, scris în trena morţii ri‑ lkeene, moartea şi viaţa nu există! E o lume ce respiră în razele dogoritoare ale unor adevăruri ultime, care exclud cu desăvârşire cele două no‑ ţiuni, parcă arse în magma veşniciei, spre care se întorc aleşii damnaţi să vadă – dincolo de suprafe‑ Iosif Brodski Marina Ţvetaieva Rainer Maria Rilke ţe – Povestea. Mai exact, să vadă, să descrie şi să murmure Povestea. Bolborosind, ca Pitia, oracolul din Delphi, din vârful buzelor. Ca preotesele Anti‑ are pacea o căuta jidovul izgonit înaintează în fiinţă, pe pământurile ei stigma‑ chităţii, care‑şi dedică viaţa lecturii misterelor şi din cetate? Iată o posibilă definiţie tizate de necunoscutul îmbietor, scrie Brodski, ascensiunii în cunoaşterea de sine care este egală a poetului alungat din urbe – ca în poetul e mai mult instrument. Un instrument în cu o cunoaştere de alt tip. Poezia ca poveste a eu‑ Antichitate – fiindcă prin ştiinţa‑i mâinile nevăzute ale Zeului, căruia i se supune, lui absolut, murmurată de pe marginea trupului. secretăO perverteşte tinerii! Iosif Brodski va căuta cele câteva reguli existente pe pământurile poe‑ Trup devenit prelungire a duhului. Amforă a Vocii liniştea, da, tocmai el, rebelul, incomodul neru‑ ziei respectându‑se la sânge de oamenii‑instru‑ care se spune din epicentrul duhului care... a fost şinat de liber, veşnicul adolescent întârziat, care ment, oamenii‑lege. Altminteri rişti să fii pedep‑ şi nu mai e al poetului, desprins de prelungirea detestă jumătăţile de măsură şi, având parte de sit. Abandonarea vocaţiei e o eroare de neiertat eurilor al căror lăcaş este; a fost, mai exact. Epi‑ martiriul unei iubiri neîmpărtăşite, într‑un ac‑ – asta sugerează acest jidov rătăcitor, ilustrând centru identificat cu miezul esenţei, dostoievski‑ ces de exasperare – o, Doamne al îndrăgostiţilor exemplar acel vers năucitor – tradus de Janina şi an vorbind. Cu inima lumii. Cu Zeul. Cu o parte iremediabil – îşi taie venele în una dintre sălile Ion Ianoşi – prin fineţea şi profunzimea, barbară din ceea ce este Zeul, care se revarsă aidoma unui somptuoase, ca nişte grădini edenice, ale Ermi‑ prin cruzime şi exactitate (uneori, e adevărat, cru‑ fluviu în afluenţii săi, revărsându‑şi, totodată, da‑ tajului, pentru că iubita lui – e vorba de pictorul zimea e o formă a exactităţii): „În această cea mai rurile. Marianna Basmanova, iubirea vieţii brodskiene creştinească dintre lumi,/ poeţii sunt jidovi”. Ma‑ Revenit la limanul propriei fiinţe după o – nu‑i oferă o şansă neastâmpăratului acuzat de rinei Ţvetaieva îi scapă acest adevăr scrâşnit în asemenea identificare, mărturisită prin recursul şi condamnat pentru parazitism social, apoi exi‑ una dintre capodoperele sale, scrise în Cehia, dacă la poezie, abia te regăseşti, abia renaşti din ceea 9 lat din Rusia sovietică. Salvat printr‑un miracol, nu mă trage pe sfoară memoria: Poemul sfârşitu‑ ce o Virginia Woolf numeşte serialul de „anxietăţi poetul va căuta singurătatea formatoare – pâine lui, invocat şi de Iosif Brodski în demersul analitic inefabile”. Pauzele sau – cum le numea Ahmatova pentru suflet, un zeu disputat, în egală măsură, axat pe poemul De Anul Nou, scris la moartea lui – antractele sunt trăite la cote obişnuite, normale, de ranchiună şi de generozitate. Iosif Brodski se Rainer Maria Rilke, în data de 7 februarie 1927, caracteristice mediei statistice, contemplate prin va regăsi eliberat de tot din încorsetările sociale, la Bellevue, şi adresat, în egală măsură, sufle‑ ochii inimii, care iartă şi tratează cu înţelegere tribale şi sentimentale, adesea, mutilante. Exi‑ tului rilkean smuls veşniciei şi poetului, omului – la scara omenescului, prea omenescului – lune‑ latul va căuta mereu condiţiile propice instalării retras în lumea umbrelor. Poemul, scrie eruditul cările spre şi locuirea pe ostrovul maimarilor su‑ Zeului în foru‑i lăuntric, pregătindu‑se astfel să Ion Ianoşi, „e un recviem, un «bocet» după Rilke”. fletului, unde toate eşuează, în cele din urmă, în se exprime după ce eurile multiple sunt anihilate Boris Leonidovici Pasternak îl va citi peste un an iubire, vindecându‑se astfel după ce s‑au oglindit – iar ego‑ul e redus la nici abur, nici respirare – în după ce fusese conceput şi – aşezat cuminte sub în spaima de moarte; acel vrăjit „nu te teme”, „nu faţa entităţii prin care în tine, prin tine, pentru aripa entuziasmului – va folosi printre aprecieri te teme”, repetat de Marina, ca un descântec fer‑ tine şi pentru toţi cei care „vestesc cu putere mul‑ adjective ca, bunăoară, teribil, inexprimabil, con‑ mecat – cu aerul că îl ţine de mână pe muchia unei tă” – vorba psalmistului – există ceva net superi‑ vins de faptul că e departe de a fi uşor să stai li‑ prăpastii – în scrisorile adresate lui Boris Paster‑ or, ceva definit şi răsdefinit de zeci, de sute de ori. niştit şi cuminte, şi să asculţi o personalitate pu‑ nak... Se pare că în unii poeţi, ca şi în unii ado‑ Ceva care, în pofida definiţiilor, în ciuda presimţi‑ ternică, exasperant de vie şi, nu rareori, eruptivă, lescenţi şi eroi meniţi să se stingă prematur, lu‑ rilor, în ciuda erudiţiei şi a noianelor de experien‑ cum rămâne a fi Marina. Poetul recurge la înţe‑ crează de zor mesagerii morţii, numită de Rainer ţe şi evenimente, se află departe de înţelegere. E o lepciune, ştiind prea bine cu ce s‑ar alege în cazul – în A şasea elegie – „marele grădinar”, care „le‑a competiţie înlăuntrul poetului, care e şi nu e ceea în care ar ieşi din tăcere. îndoit altfel vinele”, aneantizând timpul. „Timpul ce este, o luptă hegeliană în adâncuri; lumea exis‑ E un poem de o amplă respiraţie, zguduitor nu este” exclamă oarecum excedat Rainer Maria tă exclusiv înlăuntru, va exclama Rilke în Elegia a prin forţa exemplară a acestei poete care parcă ar Rilke pe urmele lui Dostoievski şi Tolstoi. Senza‑ şaptea, invocându‑şi iubita. E un soi de aşteptare vorbi dincolo de timp, dincolo de spaţiu, dincolo ţia inexistenţei timpului se pare că e împărtăşită ce pândeşte o altă aşteptare. Golire de sine, care de fiinţă..., ce straniu, Doamne, prin fiinţa celui de mai mulţi locuitori ai ostrovului mai-marilor adastă o altă golire, în care mişcă ceva. Ceva indis‑ plecat; citind şi, mai cu seamă, recitind poemul, minţii, pentru care absolut totul – lumea întrea‑ tinct, abia sesizabil şi, totuşi, vădindu‑şi prezenţa constat, uimită, că de mult n‑am mai încercat cer‑ gă! – este interiorizat cu o intensitate incandes‑ până la manie; e adevărat, o manie stăpânită prin titudinea existenţei între lumi cu o asemenea for‑ centă. Pe măsură ce lucrurile dinlăuntru cresc, recursul salvator la vocaţie. Iosif Brodski descrie ţă! Sunt departe de a crede că, tehnic vorbind... Să îmbogăţindu‑se, şi se amplifică, cele din proximi‑ întâmplările – să le spunem aşa, deşi timpanul lăsăm, însă, o, Doamne, tehnica! Poezia e departe tatea caldă şi vie parcă se diminuează, puţin câte ezită – acestea spirituale în timp ce analizează o de a fi – cum spunea G. Călinescu – „sentiment puţin, şi arată, când şi când, precum nişte orfane serie de poeme ce poartă semnătura unor artişti sterilizat de tehnică”. Poezia e departe de a fi doar în aşteptare... Templele cad pe gânduri parcă şi recunoscuţi drept maeştri: Auden, Frost, Ahma‑ atât, deşi este, de bună seamă, şi asta. Dacă ar fi există mai mult în forul lăuntric; „risipă/ a inimii, tova, Ţvetaieva, Mandelştam. Şi le ruminează la numai atât, probabil că lumea ar fi invadată de le strângem tainic în noi”. Chiar dacă există unele nesfârşit, revine şi tot revine asupra unor versuri poeţi! Poezia e un istm ţinut în viaţă de vraja im‑ adorate, servite, slujite în genunchi, în afara erou‑ ce sar parcă din paginile brodskiene – ca liliecii ponderabilului întemeietor, care impune o seamă lui liric, acestea se retrag, încet‑încet, înlăuntru şi dintr‑o peşteră invadată de o lumină puternică – de legi ce scapă definiţiilor. E ca şi cum, descri‑ se înalţă în nevăzut, ca şi când, magnetizate, s‑ar le lasă să treacă prin filtrul emoţiei, al erudiţiei şi ind curcubeul dispărut deja, l‑ai face prezent şi supune unei taine abia desluşite, urmate însă or‑ intuiţiei, şi se mărturiseşte involuntar. Mai exact: strălucitor până la halucinaţie, până la tremur. beşte, definitiv, până la capăt. Dar ce poate fi ca‑ se livrează în toată goliciunea sufletului său de o Până la spaimă. Ţvetaieva sparge zăgazurile, lu‑ pătul atunci când totul îţi arată faţa luminată de frumuseţe de simţi cum vibrează aerul, de parcă necă de pe o limită pe alta şi vorbeşte nestingherit o binecuvântare, căreia îi simţi aburul, tremurul, ar fi pus în mişcare de presiunea unui teasc in‑ din miezul fiinţei sale spre miezul fiinţei rilkee‑ freamătul abia sesizabil? (Elegia a şaptea, tradu‑ vizibil, prezent, magic. Magia bucuroasă de a fi; ne, al cărui suflet străluceşte, împrumutând din cere de Al. Philippide) r şi aburul ei care te învăluie şi te face să priveşti viul eroului liric. În acest studiu dedicat celor doi lumea cu ochi de îndrăgostit iremediabil. Cum să mari poeţi, precum şi în alte demersuri interdisci‑ exprimi aceasta?! Sursa luminii e aşezată în forul plinare, Brodski izbuteşte performanţa de a aboli lăuntric şi, evident, nu tu eşti stăpânul, artizanul abia sesizabila distanţă dintre protagonistul liric ei. şi masca auctorială, livrând monologul ţvetaievi‑ Ce este poetul dacă nu un vrăjitor locuit de an, în toată splendoarea‑i monumentală, în cheia zeu, instrument şi om, în acelaşi timp? În timp ce impusă de acest poet al asprimilor originare. În

Decembrie 2019 Contemporanul. Ideea europeană azi (IV)

ontemporanul. Ideea europeană se cinematografie, diversele ştiinţe. Nu a făcut nicio‑ La 30 de ani de viaţă, adăugată la apropie de aniversarea de 30 de ani. dată rabat de la calitate, menţinându‑şi formatul avatarurile Contemporanului de Fondată la Iaşi, Contemporanul are distinct, major. A cultivat cu grijă şi devoţiune, 138 de ani şi Ideii europene de 100 138 de ani de la înfiinţare, iar Ideea fără inhibiţii, patriotismul, înţeles nu ca slogan EuropeanăC (1919‑2019) îşi sărbătoreşte centena‑ găunos, ci ca echilibrată reliefare a specificită‑ de ani, revista la care scriu de un rul. ţii noastre, în concertul cultural mondial. Cred sfert de secol este, mai nou, cea mai Ce reprezintă pentru dvs. Contemporanul. că aceasta e linia justă de urmat, iar revista are apropiată de Academia Română, Ideea Europeană? Ce loc îi revine în peisajul re‑ un crez şi o concepţie bine definite în respectiva prin problematică şi unii dintre vistelor de cultură naţionale? chestiune. Nume dintre cele mai mari ale cultu‑ colaboratori, o revistă vie rii noastre au scris ori au acordat interviuri în acest sens, în paginile ei, făcându‑ne să ne simţim mândri de tradiţie, totodată conştienţi de drumul nostru perseverent prin istorie, de rezistenţa cul‑ Ion Simuţ turală românească. O ierarhie durabilă de valori Este o revistă, în egală măsură, curajoasă, de atitudine: nu s‑a ruşinat să spună lucruri inco‑ romancier şi gânditor cu vaste orizonturi ideatice, mode, să provoace la un real dialog, a iniţiat dez‑ academicianul Nicolae Breban, şi Aura Christi, bateri şi campanii benefice, de răsunet, precum devotata‑i discipolă, poetă, eseistă, prozatoare de Programul editorial şi publicistic al revistei un generos apel la salvarea culturii vii, extins la largă respiraţie şi neîntrecut editor. Nu‑mi pot Contemporanul. Ideea europeană şi ale instituţi‑ scară naţională, ca şi la spaţiul diasporei. A pu‑ imagina peisajul revistelor româneşti fără Con‑ ilor‑partenere, promovat prin iniţiativele, proiec‑ blicat cu generozitate poezie, proză, comentarii temporanul. Ideea europeană, cu profilul ei perfect tele şi colecţiile sale conexe, dezvoltă şi concreti‑ critice, traduceri ori eseuri şi jurnale de călătorie individualizat, plin de echilibru şi respect faţă de zează o perspectivă europeană asupra valorilor de cea mai bună factură – din literatura română marea cultură. Îi doresc şi în continuare mulţi ani naţionale. E preluată sugestia maioresciană des‑ şi din cea universală, fără prejudecăţi sau discri‑ la fel de rodnici şi strălucitori! pre naţionalitate în marginile adevărului, reali‑ minări. Nu în ultimul rând, a inserat, în paginile zând o deschidere stimulatoare a orizontului cul‑ sale, fermecătoare şi instructive ilustraţii: de la tural şi a spiritului critic. E un program cultural reproduceri de pânze ori sculpturi celebre, la in‑ situat deasupra unei politici de grup, deasupra in‑ stantanee fotografice cu scriitori români, preţioa‑ tereselor efemere, deasupra actualităţii perisabile se documente de istorie literară. Ţinuta de azi a şi a orgoliilor mărunte, cu atât mai eficient cu cât revistei, cizelată şi aureolată de o nobilă experi‑ Horia Vicenţiu Pătraşcu va fi mai bine cumpănit şi mai bine ţintit spre o enţă, este rodul viziunii a doi entuziaşti: fabulosul ierarhie durabilă de valori. Focul sacru al scrisului (Din vol. Acasă – în exil de Aura Christi, Editura Ideea Europeană, 2016) Dacă nu aş fi scris şi nu aş fi fost profesor, deprinderea scrisului nu mi‑ar fi folosit, aşa cum se întâmplă la majoritatea absolută a oamenilor, decât la a şti să mă semnez. De altfel, într‑un sens propriu al termenului, nici în ce mă priveşte, 10 scrisul nu mi‑a folosit la altceva. Când realizezi Cătălin Ghiţă că oamenii fac în mod obişnuit şaisprezece ani de Un loc meritat între şcoală doar pentru a şti să se semneze – obiectivul alfabetizării elementare – rămâi stupefiat. Când periodicele valoroase realizezi că majoritatea oamenilor scriu ultimul text în clasele ultime de liceu sau în ultimii ani Contemporanul. Ideea europeană este una de facultate (şi, de obicei, doar ca să compileze dintre cele mai incitante şi mai dinamice revis‑ alte texte) – îţi dai seama că aşa-numita cultură a te culturale din România de astăzi. Cu o listă de scrisului este un simplu mit. Oamenii, în cea mai colaboratori de prim‑ordin şi cu numere tematice mare parte a lor, nu au trecut în epoca scrisului, dintre cele mai îndrăzneţe, Contemporanul. Ideea trăiesc înainte de Sumer. Ştiu vorbi, ştiu citi, dar europeană şi‑a asigurat un loc meritat între peri‑ nu ştiu să scrie, iar asta se reflectă în toate acţiu‑ odicele valoroase din ţara noastră. Cu speranţa că nile lor, în felul lor de a gândi, de a vorbi, de a citi. revista va continua să apară mulţi ani sub bune (Iar cum clasa politică este de la o vreme în‑ auspicii redacţionale, le doresc redactorilor şi co‑ coace populată exclusiv de oameni care nu ştiu să laboratorilor inspiraţie şi putere de muncă. scrie un text mai lung decât propria lor semnătu‑ ră, nu doar la noi, ci şi prin cele ţări, e limpede că, prin ei, istoria îşi va schimba decisiv cursul.) Revista Contemporanul – la care colaborez de, iată, câţiva ani – este un loc în care scriitorii, criticii literari, istoricii, filosofii, poeţii de o înal‑ Simona‑Grazia Dima tă ţinută ţin aprins focul sacru al scrisului, în‑ Un profil perfect individualizat tr‑o epocă în care, cum spuneam, oamenii îşi taie benevol „mâna care scrie” şi‑i privesc ca pe nişte ciudăţenii pe cei care se îndeletnicesc cu această Ori de câte ori deschid revista Contempo‑ artă. Graţie lui Nicolae Breban şi Aurei Christi, ranul. Ideea europeană, ştiu că mă voi delecta cu Contemporanul a reuşit să adune în paginile sale un spectacol literar captivant, de înalt profesio‑ texte de o reală valoare şi, mai ales, să continue să nalism, că voi afla nepreţuite noutăţi din cultura meargă înainte – cu o constanţă şi o perseveren‑ ţă de invidiat – prin apele tulburi ale tranziţiei şi post‑tranziţiei. Contemporanul aduce în conştiin‑ ţa publicului teme şi date culturale absolut vitale pentru menţinerea vie nu doar a unei identităţi, Contemporanul. Ideea europeană dar şi a unui spirit naţional şi deopotrivă euro‑ este una dintre cele mai incitante şi pean. Nu întâmplător Contemporanul şi‑a asociat şi titulatura de Ideea Europeană, căci prin ceea ce mai dinamice reviste culturale din publică, atât ca articole, cât şi ca volume, Româ‑ România de astăzi nia reuşeşte să‑şi dezvăluie nu doar faţa, ci fibra profund europeană a culturii ei.

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA În ce mă priveşte, am fost încurajat şi stimu‑ lat permanent de verva inepuizabilă a lui Nicolae Breban, de graţia şi bunătatea Aurei Christi – cei ţării noastre şi nu numai. Revista a ştiut, în toţi doi corifei ai revistei Contemporanul, o revistă ca‑ aceşti ani postrevoluţionari, să întreţină focul viu re‑şi merită din plin prestigiul şi o viaţă îndelun‑ al cunoaşterii, pasiunea pentru valorile autentice gată! – din literatură, dar şi din artele plastice, muzică,

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Programul editorial şi publicistic ancorat temeinic, credibil, în contemporaneitate, al revistei Contemporanul. (post)modernitate, semnificaţie europeană. A ales Ideea europeană şi ale deschiderea şi libertatea. A conservat înnoirea, înlăturând specializarea parohialistă. Revista a instituţiilor‑partenere, promovat rămas dispusă la căutare, test expresiv şi experi‑ prin iniţiativele, proiectele şi mental de creaţie, fără a fi indispusă, dimpotrivă, CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ colecţiile sale conexe, dezvoltă faţă de echilibru, înţelegere, măsură. Sau faţă de şi concretizează o perspectivă profesionalism, coerenţă, consecvenţă, ameliora‑ europeană asupra valorilor re. Posedând spirit (auto)critic, selectiv, captează naţionale judecata şi exclude prejudecata. Idealizez Ideea europeană? Poate, dar în limi‑ tele realităţii. Revistă e bună, chiar excelentă, în părţile ei esenţiale. O astfel de publicaţie a devenit Marian Victor Buciu necesară. Ea rămâne stabilă. E un organ de neînlo‑ Constanţă, constanţă cuit. Dacă acest organ ar fi amputat, ar fi grav afec‑ tat organismul revuistic real. (...) E revista care, mai mult decât celelalte, mi‑a mediat, la propriu, Mult mai mult critici, cu alţii, decât autocri‑ expresia. Iar pentru mine acest fapt rămâne vital” tici, cu noi şi‑ai noştri, avem circumstanţa, într‑o („Contemporanul” nostru, în Contemporanul. Ideea măsură atenuantă, greu de atenuat, de a nu trăi europeană, nr. 10, octombrie 2009, pp. 22‑23). cu adevărat liber. De aici încep căile subiectivită‑ ţii şi, ceea ce este însă altceva, dar nu în chip de antonimie, ale subiectivismului. Revista Contem‑ poranul. Ideea europeană este în ceea ce mă pri‑ Cassian Maria Spiridon veşte o constantă şi nu mai puţin o constanţă. Ce reprezintă ea? Ce loc are între celelalte reviste? O schimbare radicală Acum, la 30 de ani de viaţă, adăugată la avata‑ rurile Contemporanului de 138 de ani şi Ideii Contemporanul. Ideea Europeană este o re‑ europene de 100 de ani, revista la care scriu de vistă care, din 1990, şi‑a impus să perpetueze, nu un sfert de secol este, mai nou, cea mai apropiată foarte strict, programul celor două publicaţii. de Academia Română, prin problematică şi unii Prima s‑a născut la Iaşi pe 1 iulie 1891 la dintre colaboratori, o revistă vie şi chiar vioaie, iniţiativa cercului socialist, avându‑l ca redactor iată, „academică”, dar nu în sensul peiorativizat pe Ioan Nădejde. Din 1885, prin prezenţa constan‑ de „avangardiştii” eroici, căzuţi în eroare, dacă îi tă a lui Dobrogeanu‑Gherea, se limpezeşte direc‑ luăm în seamă pe cei ignoranţi deveniţi ignoraţi ţia foii, una ideologizată, determinist marxistă. În (din tipologia parvenitului neajuns), pentru că mai 1891 îşi încetează apariţia. Avangarda a fost, în faţă, la vârf, fenomenală în Contemporanul îşi reia activitatea pe 20 modernitate. Restul este pentru mine, recunosc, septembrie 1946, în noul context sovietizat. Are o repetiţie esenţială. Începând cu acest ante scrip‑ ca redactori şefi până în 1957 pe: Marcel Breazu, tum, în chip de replică în actualitate: Ion Banu, Horia Liman ş.a. Din 19 aprilie 1956 îl „Câţiva ani înainte de 1990, începusem să aflăm ca redactor pe G. Ivaşcu, care va fi înlocu‑ uit că mai există reviste culturale. Mi se păreau it, prin plecarea la România literară, din 1973 de dezgustătoare. Foamea de ele nu mai conta când Constantin Mitea, iar din 1980 de D.R. Popescu. în mezelării sau în hale abia găseai adidaşi de Se vrea continuarea primei reviste, cu un accen‑ porc. (Iată o expresie hipercodificată pentru lice‑ tuat caracter marxist‑leninist, nu fără colaborări enii de acum.) După 1990, revistele îmi mănân‑ strălucite, mai ales în seria G. Ivaşcu. Pe 6 ianua‑ 11 că din zile. Cititul lor e o boală lungă căreia doar rie 1990 apare o nouă serie, la cârmă vin Corneliu somnul îi stă‑n faţă. La români, deschiderea de Leu şi Radu Cârneci. sistem s‑a făcut parcă programatic mai ales în O schimbare radicală are loc cu numărul ceea ce maturitatea impune a nu se arăta. Avem din 20 aprilie 1990, când îşi schimbă inclusiv ti‑ acum şi minunăţii de reviste. Unele se şi vând. Al‑ tulatura: Contemporanul – Ideea Europeană, cu tele, însă, nu, nu se vând. La propriu. Se dau. Din subtitlul Revistă naţională de cultură, politică şi redacţie‑n redacţie. Cele care se citesc nu se vând ştiinţă sub direcţia lui Nicolae Breban, care o nu‑ nici ele, dar la figurat. Chiar aşa de independente meşte ca redactor-şef, către mijlocul anilor ’90, pe şi de obiective nu sunt. Să zicem că nu se vând Aura Christi. cu totul, că se vând prea puţin. Dar de impus se Ideea europeană (parte a actualei reviste) a impun, de‑a valma, toate. Mi‑ar trebui prea multe apărut între 25 iunie 1919 şi 1 iulie 1928, editată rânduri să le orânduiesc pe tipuri aşa‑zis domi‑ de C. Rădulescu‑Motru şi are ca subtitlu: Socia‑ nante” (Revistele, de ieri pe azi, în „Mozaicul”, nr. lă, critică, artistică şi literară, propunându‑şi să 1‑2/2002, p. 20). devină, ceea ce s‑a şi întâmplat în epocă, un ade‑ „Putem fi, suntem, contemporani prin Con‑ vărat organ al întregii noastre pături intelectuale, temporanul deschis Ideii europene. Rămâne încă fiind totodată o publicaţie independentă, ce are destul loc de deschidere reflexivă, creatoare, de drept scop de a familiariza publicul românesc cu discuţii şi dispute sincronice ori diacronice, inova‑ curentele de idei şi transformările sociale din Eu‑ toare şi fertil conservatoare. Revista de un secol şi ropa, interpretând totodată, cu obiectivitate pe cele un sfert (de veghe şi somn) are nu doar veleitatea, din cuprinsul românesc. dar şi realitatea unei cumpene culturale, artistice, Revista Contemporanul. Ideea Europeană, literare. Poartă, de regulă, marca echilibrului. Ex‑ care, iată, împlineşte trei decenii, are un program cepţiile rămân, desigur, ca oriunde, ineluctabile” mult mai apropiat de al interbelicii Ideea europea‑ (Un omagiu critic [Contemporanul – 125], în Con‑ nă, cu o lărgime a ariei de interes pentru actuali‑ temporanul. Ideea europeană, nr. 5, mai 2006, p. 7). tatea vie a literaturii naţionale, dar şi străine, cu „Revista Contemporanul. Ideea europeană un accent mai puternic, mai ales din ultimul dece‑ s‑a vrut şi a putut în bună măsură să fie un pro‑ niu, pe directa colaborare cu membrii Academiei iect, un program, o construcţie. Şi‑a trasat iden‑ Române – una constantă şi consistentă. titatea şi personalitatea, după chipul colectiv al Iniţiativa inspirată a lui Nicolae Breban de diriguitorilor şi complicităţii colaboratorilor. S‑a a lega cele două reviste sub titlul comun Contem‑ poranul. Ideea Europeană a fost şi este un real câştig intelectual pentru publicistica naţională; secondat de Aura Christi, luptătoare de neabătut Revista Contemporanul. Ideea în afirmare literaturii vii, cu o echipă redacţională Europeană, care, iată, împlineşte talentată, actuala foaie este o prezenţă revigoran‑ tă, necesară şi benefică întru afirmarea culturii trei decenii, are un program mult contemporane. mai apropiat de al interbelicii Ideea Ca unul care ştie în direct şi în amănunt europeană, cu o lărgime a ariei de cât de dificil, administrativ şi financiar, este să interes pentru actualitatea vie a menţii ritmicitatea, dar şi înălţimea axiologică a literaturii naţionale, dar şi străine, unei reviste, felicit diriguitorii publicaţiei şi sunt cu un accent mai puternic, mai încrezător că încă alte decenii, la fel de glorioare, va rămâne în slujba culturii naţionale, mereu în ales din ultimul deceniu, pe directa locul central pe care şi l‑a câştigat cu îndreptăţire. colaborare cu membrii Academiei Să auzim numai de bine şi să rămâneţi la fel Române de tineri şi la semicentenar. r

Decembrie 2019 Evenimente • Academia Română Noutăţi editoriale – Editura Academiei Române Academia Română redeschide Muzeul de artă „George Oprescu”

cademia Română a redeschis Mu‑ este o antologie de cântări bisericeşti, care poa‑ zeul de artă „George Oprescu”. te fi considerată un adevărat tezaur muzical, dar Ceremonia a avut loc la sediul mu‑ şi un monument de limbă românească. Autorul, zeal, situat în strada Dr. Clunet Filothei sin Agăi Jipei sau Filothei Sfetagoreţul, nr. 16,A din cartierul Cotroceni, în prezenţa acad. s‑a afirmat în istoria muzicii psaltice, în primul Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Româ‑ rând, pentru „românirea”, cum spunea el, a cân‑ ne, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte, şi tărilor psaltice bisericeşti, care se adresau pătu‑ acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Acade‑ rilor celor mai largi ale poporului, într‑o vreme în miei Române. Evenimentul marchează împlinirea care mitropolitul Theodosie susţinea ca slujba să a 138 de ani de la naşterea academicianului Geor‑ se săvârşească numai în slavonă, întrucât limba ge Oprescu, creator de şcoală în domeniul istoriei română era „proastă, săracă şi îngustă, faţă de cea artei, iniţiator al unor proiecte muzeale şi rafinat elină şi slavonă”. Muzeul de Artă „George Oprescu” colecţionar şi critic de artă. Filothei sin Agăi Jipei îşi susţine opţiunea al Academiei Române şi‑a redeschis Ceremonia de deschidere a fost precedată de pentru limba română în prefaţa Psaltichiei, ară‑ porţile în faţa publicului, începând conferinţa „Academicianul George Oprescu – pro‑ tând că a alcătuit cântările „nu după meşteşuguri cu data de 1 decembrie 2019 şi poate fesor, ctitor, donator”, care s‑a desfăşurat în Aula latineşti şi rusăşti”, căci „ceale ce să cântă în be‑ Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125. searecă, nu numai să să cânte, ci să să şi înţelea‑ fi vizitat în zilele de joi, sâmbătă şi Personalitatea istoricului de artă George Oprescu gă de pravoslavnicii creştini…”. Expresivitatea duminică, în intervalul orar 10‑18 şi rolul jucat de acesta în cultura română au fost limbii utilizate şi bogăţia procedeelor lingvistice evocate de acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele îl impun ca pe un rafinat cunoscător al spiritului Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, limbii române şi ca veritabil om de cultură. vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte Tipărirea în ediţie facsimilată a Psaltichiei unui impresionant număr de informaţii inedite, al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, şi româneşti se înscrie într‑un proiect mai amplu al identificate în arhivele din ţară şi din străinătate, de prof. Adrian‑Silvan Ionescu, directorul Institu‑ Cabinetului de manuscrise şi carte rară, care îşi precum şi pe o bogată iconografie, originală şi ea, tului de Istoria Artei „George Oprescu”. Profesor propune să pună în circuitul public, atât pentru respectând toate rigorile şi standardele ştiinţifice şi istoric de artă, George Oprescu a devenit mem‑ specialişti, cât şi pentru iubitorii de cultură, vechi şi academice în vigoare. bru al Academiei Române în anul 1938. Zece ani şi inedite documente aflate în patrimoniul Biblio‑ Preşedintele Academiei Române, istoricul mai târziu, a fondat, în cadrul Academiei Române, tecii Academiei Române. Din această colecţie au Ioan‑Aurel Pop, apreciază la modul superlativ institutul de istoria artei, care astăzi îi poartă nu‑ văzut deja lumina tiparului: Slujebnicul Mitropo‑ lucrarea: „Această nouă monografie a Ploieştilor mele, cu scopul de a încuraja cercetarea artistică litului Ştefan al Ungrovlahiei, ediţie facsimilată este mai mult decât un eveniment editorial. Sun‑ multidisciplinară, contribuind astfel la structura‑ după manuscrisul românesc 1790, Radu Zugravu tem în faţa unui monument istoriografic şi cultu‑ rea şi îmbogăţirea istoriei artei din România. – caiete de schiţe, ediţie facsimilată după manus‑ ral, construit cu migală şi cu erudiţie timp de 18 Împătimit colecţionar, George Oprescu pune crisele româneşti 4602 şi 5307, Canon de pocăin‑ ani, de către un colectiv de autori.” bazele unui spaţiu de expunere în propria locu‑ ţă, ediţie facsimilată după manuscrisul grec 1294, Volumul I, lansat în 2011, tratează istoria inţă, unde reuneşte o preţioasă colecţie, alcătuită Imnul Acatist al Maicii Domnului, ediţie facsimi‑ oraşului Ploieşti de la origini şi până în anul 2010. 12 din lucrări ale artiştilor români şi europeni, textile lată după manuscrisul grec 113, apărute în anii Volumul al II‑lea, lansat în 2016, prezintă econo‑ tradiţionale, obiecte orientale şi stampe japoneze. 2017, 2018 şi 2019. mia ploieşteană, fiind prima sinteză de acest tip În 1962 colecţia academicianului George Oprescu de istorie şi un demers dificil în sine. Cel de‑al găzduită în casa din zona Cotroceni este deschisă III‑lea volum, lansat acum la Academia Română, publicului şi transformată în muzeu de artă. tratează cultura ploieşteană sub toate aspectele În acelaşi an, 1962, casa şi colecţia sunt do‑ sale. nate Academiei Române. 250 de tablouri, 8.700 Această nouă monografie a Cele trei volume, fiecare de câte 1000 de de gravuri, peste 1.400 de desene, 50 de sculpturi, Ploieştilor este mai mult decât un pagini, au fost coordonate de Constantin Tresti‑ covoare orientale şi scoarţe ţărăneşti, numeroase eveniment editorial. Suntem în faţa oreanu şi Gheorghe Marinică, având un colectiv piese de ceramică şi circa 1.000 de stampe japone‑ unui monument istoriografic şi redacţional de bază format din Marian Chiru‑ ze au fost în acces public până în anul 1978, când cultural lescu, Dorin Stănescu, Polin Zorilă. Marea Car‑ Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie te a Ploieştilor vine la opt decenii distanţă după impune Academiei Române transferul casei şi co‑ prima monografie a oraşului, realizată în 1937 de lecţiei, care intră în custodia consiliului. În 1980 scriitorului Mihail Sevastos, ca urmare a comenzii obiectele sunt transferate către recent înfiinţatul Proiectul este coordonat de Gabriela Dumi‑ lansate atunci de Primăria Oraşului Ploieşti. Isto‑ Muzeul al Colecţiilor de Artă, iar casa este redusă trescu, şefa Cabinetului de manuscrise şi carte ria urbei era prezentată romanţat, dar proiectul, la stadiul de locuinţă particulară. rară al Bibliotecii Academiei Române, şi a bene‑ foarte frumos, era însoţit de o mulţime de imagini, Miercuri, 27 noiembrie 2019, donaţia profe‑ ficiat de sprijinul Editurii Sapientia Principium astăzi veritabile documente. sorului Oprescu, recuperată în urma unor lungi Cognitio şi al Editurii Excelenţă prin Cultură. Lucrarea de acum este iniţiativa şi opera litigii în instanţă, a reintrat în circuit public, iar unui grup de intelectuali, reuniţi în cadrul unei casa a revenit la funcţiunea sa iniţială de spaţiu asociaţii, care în 18 ani de activitate a tipărit, doar muzeal, după un îndelungat proces de restaurare cu eforturi proprii, 90 de cărţi de istorie locală, întreprins de Academia Română. precum: Republica de la Ploieşti, autor Dorin Stă‑ Muzeul de Artă „George Oprescu” al Acade‑ Monografia nescu, O cronică ploieşteană, autor Carol Nicolae miei Române şi‑a redeschis porţile în faţa publicu‑ Marea Carte a Ploieştilor, Debie, Istoria Ploieştiului în date, autor Marian lui, începând cu data de 1 decembrie 2019, şi poa‑ Chirulescu, Catagrafia de la 1838, transcrisă de te fi vizitat în zilele de joi, sâmbătă şi duminică, în lansată la Academia Română Ion Dedu, Dicţionarul istoric al Judeţului Praho‑ intervalul orar 10‑18. Intrarea este gratuită. Academia Română a găzduit lansarea celui va, autor Mihai Apostol. de‑al III‑lea volum al monografiei Marea Carte a Pentru implicare, dar mai ales pentru re‑ Ploieştilor, lucrare monumentală, de peste 3000 de zultatul cercetărilor ştiinţifice elaborate, membrii pagini, realizată de un colectiv de autori, membri societăţii au primit aprecierea şi felicitările acad. Ediţie facsimilată ai Societăţii Culturale „Ploieşti Mileniul III”. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Psaltichie românească Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul „Ion care a luat cuvântul în cadrul lansării din data de Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Ro‑ 19 noiembrie 2019: „Noua monografie a Ploieşti‑ Biblioteca Academiei Române a lansat edi‑ mâne. Cartea a fost prezentată de acad. Ioan‑Au‑ lor se adaugă celorlalte 90 de lucrări realizate şi ţia facsimilată a Manuscrisului românesc nr. 61 rel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. publicate de Societatea Culturală «Ploieşti Mile‑ – Psaltichie românească, operă scrisă la 1713 de Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Româ‑ niul III», în nici două decenii de activitate, şi pune Filothei sin Agăi Jipei sau Filothei Sfetagoreţul şi ne, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al în lumină entuziasmul, pasiunea şi setea de cul‑ aflată în patrimoniul Cabinetului de manuscrise Academiei Române. Din partea Societăţii Cultu‑ tură a unor intelectuali care, fără să beneficieze

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA şi carte rară al Bibliotecii Academiei Române. rale „Ploieşti Mileniul III” au luat cuvântul ing. de sprijinul financiar al autorităţilor, onorează Lansarea a avut loc în Amfiteatrul „Ion Constantin Trestioreanu, preşedintele Societăţii destinul elitei noastre de a fi în fruntea marilor Heliade Rădulescu”. Volumul a fost prezentat şi coordonator al lucrării, prof.dr. Gheorghe Mari‑ iniţiative spirituale ale poporului român. Sincere de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al nică, prof.dr. Dorin Stănescu. felicitări!” r Academiei Române, şi de Gabriela Dumitrescu, Marea Carte a Ploieştilor, proiect iniţiat în care a asigurat coordonarea lucrării. Volumul de anul 2001 şi finalizat în 2019, este opera colectivă Biroul de comunicare 536 de pagini, tipărit în excelente condiţii grafice, a 26 de autori, care şi‑au elaborat studiile pe baza al Academiei Române

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Aproape toate şcolile româneşti n Lecţii de istorie vechi din Transilvania au împlinit în 2019 o sută de ani. De ce doar atâţia? Este foarte simplu, fiindcă înainte de 1918 nu existau în provinciile CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ româneşti ocupate de monarhia habsburgică şcoli româneşti de stat, adică şcoli în care toate materiile să Ioan‑Aurel Pop fie predate în româneşte Iubirea de şcoală

proape toate şcolile româneşti mii de ani, de când există limbi diferite, de când în ochii multor formatori de opinie, o soartă mai vechi din Transilvania au împlinit s‑au amestecat neamurile în Turnul Babel. Cele bună. Asta până de curând, când valorile unor în 2019 o sută de ani. De ce doar mai vechi şi mai bine organizate popoare au de‑ naţiuni – valori intrate în cotidian şi considerate atâţia? Este foarte simplu, fiindcă venit, cu vremea, naţiuni. Popoarele nu au fost eterne – au fost periclitate, atacate, diminuate şi înainteA de 1918 nu existau în provinciile româ‑ inventate de nimeni (cu excepţia lui Dumnezeu), chiar distruse. neşti ocupate de monarhia habsburgică şcoli ro‑ ele nu au fost create prin decizii ale guvernelor şi Azi, globalismul artificial şi gândit ca armă mâneşti de stat, adică şcoli în care toate materiile parlamentelor, ci s‑au născut în chip organic, prin împotriva naţiunilor este pus tot mai serios la în‑ să fie predate în româneşte. Erau, totuşi, câteva acumulări mărunte şi succesive. Prin urmare, po‑ doială, iar spiritul naţional – considerat de către şcoli înalte româneşti, la Blaj, la Braşov, la Beiuş, poarele au existat, există şi nu avem niciun motiv mulţi învechit sau relicvă a istoriei – a reînviat la Năsăud, la Arad, la Caransebeş etc., dar aces‑ să credem că nu vor exista în viitor. Asta, în ciuda în locuri unde părea inexistent, adică în Occident, tea erau întreţinute de biserică şi de comunităţile celor care ar vrea să vadă un „popor unic”, otova, în Anglia, Franţa, Olanda, Spania, Italia sau, mai de români, nu de stat. Aşa se face că Liceul (azi pe întreaga planetă. aproape de noi, în Polonia, Ungaria, Cehia etc. Na‑ Colegiul Naţional) „Emil Racoviţă” din Cluj – unul Ce mai sunt astăzi patrioţii? Mai bine să nu ţiunile nu sunt nici ele (ca şi popoarele care le stau dintre cele mai bune aşezăminte de învăţământ mai vorbim de ei! De când i‑a ironizat sau, mai la bază) realităţi temporare, create prin decizia secundar din ţară – îşi sărbătoreşte centenarul. exact, de când i-a satirizat Caragiale, este mai în‑ omului sau a unor instituţii omeneşti, ci sunt co‑ În aceste momente, am putea reface istoria ţelept să nu atingem acest subiect în public. Iar munităţi organice, create de istorie, de cutumă, de aşa de bogată a liceului, dar sunt sigur că ea este mai recent, odată cu globalizarea, se părea că ide‑ acumulări îndelungate. Dar nici ideea globală nu cunoscută ori poate fi uşor cunoscută din bazele ea de cetăţean al universului (care făcuse carieră este străină spiritului omenesc, pentru că oame‑ de date existente. Putem avea în minte şi ideea în Secolul Luminilor) cucerise toate spiritele rafi‑ nii au visat mereu să frângă barierele şi graniţele, de a vorbi despre Universitatea „Babeş‑Bolyai” nate. Ba, unii îi confundă pe patrioţi cu şovinii, iar să comunice liber şi continuu, să se simtă egali şi (UBB), cu o istorie strâns legată de istoria Cole‑ alţii afirmă chiar că patrioţii dispar treptat sau cetăţeni ai universului. Cea mai mare eroare este giului Naţional „Emil Racoviţă”, care s‑a chemat că se cuvine să dispară. Şi totuşi, patrioţii, adică contrapunerea celor două principii, naţional şi multă vreme „Seminarul Pedagogic Universitar”. iubitorii de patrie, există. Eu vorbesc aici de patri‑ universal. Ele nu pot exista unul fără altul. Recent, şi UBB – a cărei primă fondare ca nucleu oţii autentici, de aceia care‑şi iubesc locul de naş‑ În consecinţă, suntem obligaţi să reţinem un de şcoală superioară s‑a produs în urmă cu 440 de tere, locul de provenienţă dintr‑un pater şi dintr‑o lucru tulburător: şcoala cea bună uneşte şi armo‑ ani – şi‑a celebrat un secol de viaţă românească, mater (adică din doi părinţi), de aceia născuţi pe la nizează cele două principii – universal şi naţional într‑un moment în care, aidoma Colegiului „Ra‑ noi, pe‑acolo pe unde „jale duce Mureşul”, pe unde –, ferindu‑le de exagerări, de confuzii şi de contra‑ coviţă” între licee, este prima între universităţi‑ „sara pe deal, buciumul sună cu jale” sau pe unde dicţii artificiale. Şcoala cea bună şi autentică este le din România. Ar fi nimerit să‑l evocăm astăzi sunt locuri de basm, numite Dor Mărunt, Vâlcele a universului şi a naţiunii (naţiunilor) în mijlocul pe Emil Racoviţă, adică pe savantul moldovean Bune ori Dintr‑un Lemn ... Aceştia mai cred că ni‑ căreia funcţionează. Apărarea spiritului românesc de talie mondială care a avut vocaţia cercetării, meni nu poate iubi patriile altora (adică obârşiile în şcolile româneşti este o garanţie a înţelegerii, 13 a dăscăliei şi a Universităţii şi care a prezidat la lor), dacă nu‑şi cunosc bine şi nu‑şi iubesc sincer acceptării şi preţuirii tuturor celorlalte naţiuni în naşterea şcolii superioare româneşti la Cluj. De propria patrie. Patrioţii sunt, în dreaptă consecin‑ cadrul concertului – destul de distonant în acest asemenea, am fi putut trasa istoria Colegiului ţă, aceia care ştiu bine ce este patria proprie, ca să moment – al Europei şi al lumii. Servind naţiunea Academic din Cluj, în care tronează fresca lui Cos‑ înţeleagă bine toate patriile celorlalţi. română şi limba română, liceul are privilegiul de tin Petrescu, cu toată istoria mai recentă a româ‑ În consecinţă, dacă există încă şi educaţia, a sluji şi alte naţiuni, grupuri etnice mai mari ori nilor transilvani, vegheată de inscripţia „Prin cul‑ şi popoarele şi patriile, înseamnă că „treaba” pa‑ mai mici, limbi şi dialecte, de circulaţie mai largă tură la libertate”. Câtă vreme mai credem că vom trioţilor este de mare actualitate. Ce înseamnă ori mai restrânsă, într‑o armonie universală şi în‑ fi salvaţi prin cultură, aşa cum credeau învăţaţii aceasta? Înseamnă că, în şcoală, cunoştinţele ge‑ tr‑o comuniune globală. Şcolii Ardelene, nimic nu este pierdut. Iar cultu‑ nerale nu se pot opune spiritului naţional şi că cele Sunt oameni care se feresc să recunoască ro‑ ra se leagă indisolubil de educaţie. De aceea, mi două principii de completează şi se armonizează. lul fundamental al educaţiei şi care cred că prin se par nimerite câteva reflecţii despre educaţie. De unde vine atunci marea adversitate şi chiar matematică, fizică şi chimie, biologie, muzică şi Acestea ar putea să sune precum nişte sfaturi, iar ură a unora faţă de naţiune şi faţă de spiritul na‑ astronomie nu se face educaţie, ci că se transmit sfaturile date altora sunt cel mai uşor lucru din ţional? Cred că vine, dincolo de anumite interese doar cunoştinţe. Fals! Orice profesor, prin orice lume. Avantajul lor, al sfaturilor, este, însă, că ele apărate deloc dezinteresat, din cel puţin două con‑ disciplină şcolară, face educaţie, chiar dacă nu rămân facultative, nu obligă la nimic. fuzii, pe care mulţi le promovează din ignoranţă ştie sau nu vrea asta. Dacă este aşa – şi aşa este În 1848, intelectualii români care au fost şi inconsistenţă logică. Prima confuzie se leagă de – oare nu ar fi mai bine să fim conştienţi de acest la Blaj erau convinşi că „educaţia poporului este considerarea naţiunilor drept cauze ale conflicte‑ lucru şi să facem educaţie bună, responsabilă, uti‑ cea dintâi treabă a patrioţilor”. Se pare că Bari‑ lor sângeroase care au brăzdat omenirea. Or, cau‑ lă pentru ţară şi pentru lume? Din păcate, mesa‑ ţiu (care, din fericire, a dat numele său primului zele acestor războaie sunt interesele unor elite re‑ jele proaste se receptează mai repede şi mai uşor liceu românesc înfiinţat la Cluj) ar fi spus aceasta strânse care au ajuns să domine scena mondială. decât cele bune. cel dintâi, dar ideea era în minţile tuturor acelor Nu naţiunile au declanşat războaiele, ci ele au fost Disciplinele şcolare clasice sunt bune, pen‑ făurari de naţiune română modernă. La finele Pri‑ folosite drept pretexte şi apoi drept „carne de tun”. tru că sunt verificate de experienţa istorică. Nu mului Război Mondial, marii intelectuali români Şi chiar dacă anumite naţiuni ar fi fost convinse este nevoie de discipline noi, din cel puţin câteva gândeau la fel, iar între aceşti patrioţi se afla şi că războiul este absolut necesar şi ar fi agreat de‑ motive: vechile materii şcolare acoperă cam toată Emil Racoviţă. Cuvintele despre educaţie, citate clanşarea acestuia, naţiunea, ca entitate, nu este paleta cunoaşterii; introducerea de noi discipline mai sus, le vor părea multora depăşite, în era di‑ blamabilă. Războaie s‑au purtat pe lumea asta şi presupune eliminarea unora dintre cele vechi sau gitală pe care o trăim. Ce rost mai are educaţia? în numele dragostei, al familiei, al credinţei religi‑ trecerea, mai peste tot, la câte o oră pe săptămâ‑ Din fericire, are un rol fundamental în procesul oase, al libertăţii, al democraţiei etc. Oare se cuvi‑ nă, ceea ce ar fi catastrofal; noile cunoştinţe sau de umanizare a fiinţei umane. Omul, la naştere, ne ca, pentru asta, să blamăm dragostea, familia, domenii necesare (educaţia igienică, economică, este ca lutul care aşteaptă să fie modelat. Dacă credinţa, libertatea sau democraţia? A doua con‑ bancară, de nutriţie sănătoasă, ecologia, protec‑ rămâne nemodelat, nu depăşeşte stadiul de obiect fuzie se referă la suprapunerea voită dintre naţi‑ ţia mediului, politeţea etc.) nu au cum să devină ori de mamifer superior. Educaţia organizată nu onalism (ca sentiment de dragoste faţă de propria materii şcolare şi nu este nevoie de acest lucru; se face în familie, ci la şcoală, la şcoala publică. Iar naţiune) şi xenofobie (ideologie axată pe ura faţă este de ajuns să fie conţinuturi în materiile exis‑ şcolile publice au fost inventate de greci şi de ro‑ de străini), pe de o parte, şi la congruenţa dintre tente. De când este lumea, educatorii i‑au învăţat mani, în urmă cu două‑trei milenii, adică de foarte naţionalism şi şovinism (ideologie care cultivă ura pe elevi cum să se poarte în viaţă, cum să circule, puţin timp (la scara istoriei umanităţii). Educaţia şi duşmănia între popoare şi naţiuni, precum şi cum să vorbească, cum să se primenească, cum să îl instruieşte pe om ca să poată trăi în societate şi ideea superiorităţii unei naţiuni în raport cu alte‑ respecte natura şi pe aproapele lor, ce să mănân‑ nu în turmă, adică să aibă spirit comunitar şi nu le), pe de altă parte. Din această pricină, noţiunea ce şi cum să mănânce etc., fără ca pentru aceasta elevii să aibă nevoie de note, de teze şi de alte dis‑ spirit gregar. Omul este o fiinţă socială, iar traiul de naţionalism – care era foarte onorabilă până în cipline decât cele consacrate. în societate presupune educaţie. prima parte a secolului al XX‑lea, a ajuns să aibă Disciplinele de ştiinţe exacte, naturale şi În citatul de mai sus se află şi noţiunea de azi sens negativ. Un naţionalist nu mai este (pen‑ tehnice rămân esenţiale. Fără ele nu se poate face popor. Ce rost mai are poporul? Poporul se înca‑ tru unii) un iubitor de naţiune şi de naţiuni, ci un şcoală, adică pregătire pentru viaţă. Dar drează, sub aspect teoretic, în categoria etnicului. egoist mânat de ură faţă de alţii. Cum naţionalis‑ haideţi să nu renunţăm la umanioare, să Etnicitatea străbate istoria omenirii de mai multe mul a devenit ciumat, nici naţiunile nu au avut, ð

Decembrie 2019 nu acuzăm ştiinţele sociale de toate rele‑ ð le de pe lume, să nu reducem orele de ro‑ n Poeme mână, de istorie, de latină, de geografie, de filosofie etc.! Pe lângă alternativa şi pe lângă exerciţiul minţii pe care ni le oferă, disciplinele acestea ne ajută să nu devenim pietre peste pie‑ Rodica Braga tre. Limba română este cea mai frumoasă creaţie spirituală a poporului român, este o construcţie pe care numai noi, oamenii, o putem distruge, nu timpul, nu vântul, nu intemperiile şi nici catastro‑ fele naturale! Iar istoria este viaţa noastră, fiind‑ că în viaţa noastră se cuprinde tot prezentul celor care au trăit în trecut. Ca sămânţa plantei, viaţa noastră are în ea toată zestrea lăsată de înaintaşi. De ce s‑o acoperim de ignoranţă? Azi, când ne du‑ cem la Roma, la Paris şi la Londra şi vedem un capitel corintic, o ogivă gotică ori o statuie de rege, împărat, politician sau om de litere ori de ştiinţă, avem şansa să nu ne simţim ca viţelul la poarta nouă, ci să recunoaştem, să preţuim, să ştim. Cum să conştientizăm ceea ce avem şansa să vedem, dacă nu facem şcoală serioasă? Omenirea are o ex‑ perienţă în privinţa educaţiei, iar aceasta trebuie continuată şi valorificată. Să‑i preţuim mai întâi pe elevi, pentru că fără ei profesorii ar fi de prisos şi pentru că ei sunt profesorii de mâine! O să ziceţi că nu toţi elevii se fac profesori. E drept şi nici nu trebuie, dar cei mai buni absolvenţi trebuie să fie, măcar pentru o vreme, şi profesori, fiindcă numai din profesori buni ies elevi buni. Elevul este o mlădiţă, iar mlă‑ diţele trebuie ocrotite. Cel mai uşor lucru pentru un şef (iar profesorul este un fel de şef, fiindcă di‑ rijează un grup) şi tentaţia care ne pândeşte sunt ironia, orgoliul, răutatea, pedeapsa. Evident, la şcoală, neştiinţa ori alte abateri se cuvin sancţi‑ onate, dar cu generozitate, seninătate şi blânde‑ ţe. Elevul este maturul in nuce şi de el trebuie să avem grijă. Jignirea unui elev de către un profesor poate să aibă urmări psihice pentru acest răsad poezia se învăluie în ceţuri care se hrăneşte cu visurile de‑a lungul întregii vieţi. aidoma cepei în cămăşile ei mele nesăbuite. Trebuie, fireşte, să‑i cinstim şi pe părinţii elevilor, deoarece ei i‑au adus pe lume pe elevi, ei succesive. 14 sunt foşti elevi şi ei veghează ca mlădiţa să devină cu paşi nesiguri mă apropiu fiinţă matură întreagă. de incandescenţa ei ca pieliţa plesnită Să avem grijă şi de profesori, care nu au cum se apropie fluturele a unui fruct prea copt, nevoie de mare lucru, nu cer pensii speciale (cine de lampă, m-a izbit în faţă le‑ar da?) şi nici averi materiale. Unde aţi văzut ştiu urmarea, dar tot înţelesul unui cuvânt profesor bogat, bogat în sens propriu, nu cu niş‑ nu rezist. şi am rămas te bani puşi deoparte pentru bătrâneţe? Profeso‑ ceva, ca o vibraţie subtilă, să mă cuminec rii nu pot deranja pe nimeni pe lumea asta, din mă trage spre un afund din carnea lui tremurândă: moment ce se mulţumesc cu un „Bună ziua!”, cu luminos, niciodată perfect Iisus, şi inima mea bineţea firească. Iar dacă cel care dă bineţe mai atins, niciodată perfect a luat forma crucii adaugă şi vorba magică „Mi‑aţi fost profesoară!” descifrat, doar trăitor în mine pătimirilor sale. ori „Mi‑aţi fost profesor!”, atunci omul de la ca‑ tedră nu mai are nevoie de nimic. Îşi opreşte un ca un şist preţios. nod în gât şi lacrimile în colţurile ochilor şi merge mă prăbuşesc în alt vers mai departe, poate adus uşor de spate, dar cu o ca într-o peşteră necercetată. moartea negociază cu mine lumină pe faţă care face să pară înnobilat de aura ca o gânganie uriaşă, de câte ori mă trezesc cerească. frica îmi linge dimineaţa la viaţă. Dascălii şi elevii sunt ecuaţia şcolii, iar ace‑ şira spinării, semn îmi prefiră ţărâna sfinţită ia care au fost şi sunt la licee bune pot spune Et că încă sunt vie şi aptă de ziditor prin sita ei in Arcadia ego!, pentru că sunt privilegiaţii sorţii. pentru bucurii nesperate. mereu activă. Clădirile au rostul lor, au valoarea şi au farmecul o pune în balanţa ei lor, dar sufletele contează cel mai mult. Să le spu‑ răbdătoare şi conchide nem tinerilor că locul românilor este în România, că n-a ajuns încă că avem şi noi şcoli bine, în care trebuie să înve‑ la epuizare. ţe. Mai toţi românii realizaţi în Occident au făcut eu îmi dezleg mâinile şcoala în România. Cei mai mulţi medici străini ce frig mă cuprinde din Franţa sunt românii, adică aceia care au în‑ între un vers şi un altul. din lanţurile parşive văţat tainele meseriei lui Hipocrat nu la Berlin vocea mea interioară ale nopţii şi surghiunesc ori la Londra, ci la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, la suspendată deasupra unei toate năimirile somnului, Târgu Mureş ori la Timişoara. Emil Racoviţă şi prăpastii. până când mă simt aptă generaţia lui aveau locuri de muncă extraordina‑ respiraţia apneică să iau în piept lumina re (plătite regeşte) la Paris sau pe alte meridia‑ pâlpâind ca un cărbune zdrobitoare a zilei, ne din Occident şi, totuşi, au venit la Cluj, ori la încins carbonizează totul s-o adun în pumni Bucureşti, ori la Iaşi, ca să construiască pe solul în mine. să-mi spăl ochii cu ea părinţilor şi bunicilor lor. Ei ne‑au învăţat – cum un salt uriaş, dar nesigur, şi, din stropii rămaşi, ar fi spus Vasile Pârvan – „datoria vieţii noastre”. mă propulsează spre să-mi zidesc treptele poemului Şcoala transmite virtuţi şi valori – dincolo de cu‑ celălalt ţărm. fi-voi care mă va duce mai aproape

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA noştinţe – dar transmite mai ales încredere şi spe‑ ranţă. Un dascăl nu are voie să ucidă speranţa şi sorbită în adâncul nimicului de mine, de întunericul să zdruncine încrederea. Iar cei care, acum un se‑ sau mă voi prinde zăpuşitor în care am vieţuit col, au făcut România şi liceele centenare evocate cu ghearele de solul fărâmicios ca o cârtiţă ce a afânat mai sus au avut, se pare, mai multe cunoştinţe ce aşteaptă indiferent cu îndărătnicie pământul decât noi, dar au avut, cu siguranţă, mai multă să-mi desăvârşesc efortul? fără să se întrebe dacă speranţă şi mai mare încredere. r totul e în mâna hazardului strădania ei foloseşte cuiva.

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Gala Premiilor Contemporanul • 2019 • CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Anul Cărții

Maria‑Ana Tupan Virgil Nemoianu Ioan Cristescu Adrian Dinu Rachieru Constantin Lupeanu

15

Dana Oprica Cassian Maria Spiridon Dana Duma Ana Blandiana Eugen Uricaru

sociaţia Contemporanul, Adrian Dinu Rachieru – Premiul în parteneriat cu Muzeul naţional pentru excelenţă în teorie, isto‑ Municipiului Bucureşti, rie şi critică literară cu sprijinul Ministerului Constantin Lupeanu – Premiul na‑ CulturiiA şi Identităţii Naţionale, a or‑ ţional pentru excelenţă în cultură ganizat Gala Premiilor Contemporanul Dana Oprica – Premiul pentru de‑ · 2019. Evenimentul a avut loc marţi, but – Fragmente de cer 29 octombrie 2019, ora 16.00, la Muzeul Dana Duma – Premiul naţional Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu – pentru excelenţă în cultură una dintre cele mai frumoase şi încărca‑ Ana Blandiana – Premiul naţional te de istorie edificii ale capitalei. pentru excelenţă în poezie Printre invitaţi – personalităţi de Eugen Uricaru – Premiul naţional marcă ale culturii, civilizaţiei şi ştiin‑ pentru excelenţă în roman ţei române ca, de pildă, Ioan Cristescu, Mircia Dumitrescu, Alina Ledeanu, Vir‑ gil Nemoianu, Ioan‑Aurel Pop, Victor Printre laureaţii de până acum Voicu, Răzvan Theodorescu, Victor Spi‑ ai Premiilor revistei Contemporanul. nei, Mirel Taloş, Marina Roman, Alexa Ideea europeană se află personalităţi Visarion, Dumitru Radu Popescu, Ange‑ ca, bunăoară, Octavian Paler, Mircea la Martin, Adrian Dinu Rachieru, Ana Martin, Augustin Buzura, Nicolae Balo‑ Blandiana, Maria‑Ana Tupan, Cassian tă, Ion Ianoşi, Irina Petraş, Ştefan Bor‑ Maria Spiridon, Eugen Uricaru, Dana bély, Constantina Raveca Buleu, Teşu Duma, Dana Oprica, Teodora Stanciu, Solomovici, Angela Martin, Gabriel Alex Ştefănescu, Constantin Lupeanu, Andreescu, Călin Căliman, Ioan‑Aurel Mircea Martin, Marian Victor Buciu ş.a. Pop, Răzvan Theodorescu, Mirel Taloş, Amfitrioni: Nicolae Breban şi Aura Victor Voicu, Andrei Marga, Nicoleta Christi. Sălcudeanu, Theodor Codreanu, Cornel Nistorescu, Lucia Hossu Longin, Eugen Premiile Contemporanul • 2019: Simion, Dumitru Radu Popescu, Bog‑ dan Creţu, Maya Simionescu, Vladimir Maria‑Ana Tupan – Premiul naţi‑ Epstein, Marta Petreu, Magda Ursache, onal pentru excelenţă în teorie, istorie şi Ion Mureşan, Răzvan Voncu, Alex Şte‑ critică literară fănescu, Silvia Radu, Mircea Platon, Ion Virgil Nemoianu – Premiul naţio‑ Simuţ, Vladimir Zamfirescu ş.a. nal pentru excelenţă în teorie, istorie şi critică literară Gala Premiilor Cassian Maria Spiridon – Premiul Contemporanul • 2019 – naţional Convorbiri literare – revista proiect cultural finanţat anului 2019 de Ministerul Culturii şi Ioan Cristescu – Premiul naţional Identităţii naţionale pentru excelenţă în cultură

Decembrie 2019 Nicolae Breban Ana Blandiana, Dana Oprica, Teodora Stanciu Eugen Uricaru, Cassian Maria Spiridon

Lupta pentru valorile de când am lansat această serie, Contemporanul – Noi, la Academia Română, ne naţionale o revistă tradiţională a Iaşiului, pe care am lipit‑o bucurăm şi afirmăm o frază pe care de o mare tradiţie a Olteniei, a lui Rădulescu Mo‑ puţini o ştiu: Academia Română nu tru, filosoful Motru, care edita Ideea Europeană. Aura Christi: Vă mulţumim că aţi venit Am vrut să echilibrez lucrurile. Pe vremea aceea serveşte statul român, Academia la Gala Premiilor Contemporanul şi în acest an. un fost amic, Andrei Pleşu, m‑a ironizat că am li‑ Română serveşte naţiunea română, Ideea Europeană – 2019. E un nou pas pentru pit de Contemporanul, care avea o veche tradiţie atenţie, de la 1866, când prima noi. Un pas important. Ideea Europeană îşi săr‑ de stânga extremă, o revistă a unui om din sud, bătoreşte în acest an centenarul. L‑am invitat să Asociaţie a Scriitorilor a înfiinţat ne însoţească pe acest drum pe colegul nostru de care era mai de dreapta. Alături de Lucian Blaga, acest organism de vârf, care după 16 revistă, Mirel Taloş, preşedinte interimar al In‑ Motru era al doilea mare filosof al României din ani s‑a numit Academia Română şi a stitutului Cultural Român, care este deţinător de anii ’20‑’30, care pe mine m‑a cucerit, printre alte‑ le, prin faptul că a fost primul care a scris un eseu luptat pentru Unirea Principatelor, rubrică la revista Contemporanul. Pentru început, pentru susţinerea regelui adus din vă mărturisesc că mă bucur pentru această criză despre unul din maeştrii mei, filosoful Friederich de scaune într‑un context social, politic şi cultural Nietzsche. Germania, Carol I, care a stabilizat în care mai toţi vorbesc neostenit despre diverse Instituţia premiilor literare este foarte im‑ România după războiul din 1877 crize: criza literaturii, criza poeziei, criza econo‑ portantă pentru o cultură. Franţa, în ultimele şi care după aceea a făcut Marea, miei ş.a., apoi despre apocalipsa care trebuia să decenii, se ţine mai ales, mai ales, nu atât prin Marea, incredibila Unire a tuturor se întâmple recent, când NASA a emis un comu‑ Academie, nu prin Uniunea Scriitorilor, care e îm‑ provinciilor nicat din care aflam că se apropie un meteorit părţită în diverse grupuri, se ţine în atenţia pu‑ de planeta noastră. Suntem aici şi vă mulţumim blicului şi a criticii, în primul rând, prin premiile pentru că aţi venit într‑un număr impresionant. literare: Femina, Medicis – singurul premiu care O să vă rugăm cu tot respectul şi cu tot dragul se dă unor traduceri şi, bineînţeles, Gouncourt. dar şi să construiască, precum Lucian Blaga, sis‑ să închideţi telefoanele mobile. Mulţumim şi ele‑ Aceste premii arată că maşina literară a Franţei teme mari de filosofie postkantiană. vilor, profesorilor, care au venit aici, cu noi, lângă se mişcă. Maşina literară a Franţei, care, exact ca N‑o să întârzii prea mult, poate voi vorbi pu‑ noi, ca să‑şi facă lecţia de literatură printre mari în România, trăieşte perioade de criză, de tran‑ ţin mai târziu, sunt foarte bucuros, puţin zăpăcit scriitori, mari personalităţi, legende vii ale litera‑ ziţie, de declin. Deci, noi susţinem aceste premii şi, cum v‑am spus adineauri, gârbovit de cele trei turii române. E nevoie de Dvs., stimaţi profesori literare, împreună cu România literară. decenii care se adaugă peste alte decenii de luptă de literatură română, e nevoie de elevii Dvs. Sunt Din păcate, nu ştiu de ce se întâmplă să nu pentru autonomia esteticului, pe care, repet, noi generaţii care în viitor vor citi literatură română. avem relaţii prea fraterne cu România literară. Se o ducem şi astăzi, o ducem şi în cadrul Academiei 16 Manualele de literatura română sunt, mi s‑a spus, pare că urmăm direcţii diferite în cultura româ‑ Române. Să ştiţi că nu e uşor nici la Academia sub orice nivel, ca să nu folosesc termeni mai con‑ nă de astăzi. Eu urmez de la început, de acum 30 Română. Acum trei ani, un grup din Academia tondenţi, şi creează o imagine distorsionată a lite‑ de ani, o direcţie clasică, de centru‑dreapta dacă Română, un grup de trei colegi, omul de ştiinţă raturii române – ceea ce rămâne a fi de o gravitate vreţi, ca să mă exprim politic, o direcţie a valorilor Victor Voicu, matematicianul Gheorghe Păun şi extremă. Să lipsească tocmai din manualele lite‑ naţionale, culturale, româneşti şi europene. Eu istoricul Ioan‑Aurel Pop, au lansat un apel pen‑ tru sprijinirea valorilor naţionale şi culturale ale raturii române o parte a vârfurilor naţionale ale fac parte din ceea ce se cheamă generaţia ’60. Noi acestei ţări şi ale neamului în care ne‑am născut. României, vârfuri naţionale ale scrisului româ‑ am făcut multe năzbâtii în anii ’60, dar am reu‑ De curând le‑am declarat prietenilor mei din con‑ nesc, prin care s‑a conservat identitatea şi, totoda‑ şit să îngenunchem realismul socialist. Am reuşit ducerea Academiei Române – care m‑au întrebat tă, europenitatea culturii şi a naţiunii române în poate chiar să‑l dislocăm, aplicând deviza mare a vremuri de restrişte? E un adevăr flagrant acesta de ce susţin eu Academia şi academicienii?, de ce lui Titu Maiorescu – fondatorul clasicismului ro‑ revista pe care o conduc susţine Academia Ro‑ şi, în esenţă, de neacceptat! Şi asta în condiţiile în mânesc – autonomia esteticului. Lumea a râs de care umanioarele, în societatea consumeristă de mână? – le‑am spus, aşadar, prietenilor mei că ei noi, unii râd şi astăzi. Şi la Paris s‑a râs de noi. sunt de vină, au lansat acest apel, care, în sfârşit, azi, tehnologizată până în vârful unghiilor, sunt Mulţi belferi, ignoranţi sau răutăcioşi, confundă expediate la mansarda societăţii. Şi asta în condi‑ sunt convins, era aşteptat de multă lume, pentru autonomia esteticului cu turnul de fildeş, cu arta că umblau zvonuri că Academia a adormit, a mu‑ ţiile în care trecem printr‑o reală, profundă criză pentru artă etc., etc. Autonomia esteticului este a modelelor. Vă promit că o să încercăm să vorbim rit sau n‑o interesează viaţa Cetăţii. Am repetat, un principiu aplicat de filosofia şi estetica germa‑ şi despre instituţia de o importanţă covârşitoare semnând acest apel şi publicându‑l în revistă, nă, în secolul al XIX‑lea, care pretinde inviolabi‑ care este Învăţătorul, Profesorul. Şi despre modul cei 102 academicieni, ne‑am trezit toţi în faţă cu litatea terenului spiritual al literaturii şi artei, lacunar, şi era să zic... dramatic, în care au fost alte câteva zeci de academicieni care n‑au semnat gândite şi disipate în sute de mii (!) de exemplare refuză orice ingerinţă, de orice fel, insist, de orice apelul şi care mi‑au explicat, unii dintre ei mie: manualele de literatură română, bunăoară, pen‑ fel: morală, socială, bisericească. Aşa cum noi, la „Domnule Breban, nu vă amestecaţi în politică, vă tru clasa a XII‑a. Academia Română, ne bucurăm şi afirmăm o fra‑ mănâncă porcii”. Am spus că au dreptate, există De ce, în primul rând, literatura? Pentru că ză pe care puţini o ştiu: Academia Română nu ser‑ în logica umană, puţină lume îşi dă seama, situa‑ la literatură pricepem... puţin. Pentru că prin cul‑ veşte statul român, Academia Română serveşte ţia asta de oximoron, când două afirmaţii contrare tura scrisă de vârf a unui popor se conservă şi se naţiunea română, atenţie, de la 1866, când prima sunt valabile amândouă. Într‑adevăr, şi noi, şi ma‑ perpetuează identitatea unei naţiuni. Şi pentru Asociaţie a Scriitorilor a înfiinţat acest organism rii savanţi de fizică, chimie, matematică, medici‑ că la noi, în literatură, cum spunea papa Dostoie‑ de vârf, care după 16 ani s‑a numit Academia nă, care mă convingeau că nu trebuie să intrăm în vski, mai exact, în literatura română se întâmplă Română şi a luptat pentru Unirea Principatelor, ceea ce li se părea lor o luptă politică, dar nu este lucruri stranii, da‑da, aici, acasă. Toate la timpul pentru susţinerea regelui adus din Germania, o luptă politică, e lupta pentru valorile naţiona‑ lor. Astăzi vom sărbători sub auspiciile revistei Carol I, care a stabilizat România după războiul le şi culturale româneşti, iar aceştia se prezervă, Contemporanul. Ideea europeană mari scriitori, din 1877 şi care după aceea a făcut Marea, Marea, se refugiază dintr‑odată în ştiinţă şi în cercetare. mari conştiinţe, admirate, iubite, urmărite de nu incredibila Unire a tuturor provinciilor, unde se Aşa cum literatura este în mare pericol astăzi, puţini lectori. vorbea româneşte şi unde se gândeşte şi se gân‑ literatura naţională vie şi cartea românească, şi Nicolae Breban: Vă mulţumim că aţi ve‑ dea româneşte. Noi gândim şi astăzi româneşte, cercetarea românească este în pericol, pentru că nit. Avem, aici, personalităţi importante care ne noi respectăm, iubim, întreţinem şi apărăm limba foarte multă lume, din zonele înalte, confundă onorează cu prezenţele domniilor lor, doamna mi‑ în care vorbim şi în care scriem. Unii dintre cole‑ ştiinţa cu tehnica. Noi trăim un început de secol nistru Ecaterina Andronescu, domnul preşedinte gii noştri, dintre cei 100 sau 150, care au riscat în enorm, sub luminile orbitoare fulminante şi coru‑ Mirel Taloş, domnul Cassian Maria Spiridon, di‑ timpul comunismului – unii dintre ei, nu vreau să pătoare, mai ales, pentru mult tineret din toată rectorul revistei Convorbiri literare şi al Iaşiului le spun numele, fiindcă unii îmi erau amici şi pă‑ lumea, şi din America, sunt vremuri ale tehnicii, cultural, poeta Ioana Diaconescu şi... printre lau‑ reau inteligenţi –, înainte de a pleca, au declarat care pleacă de acolo din Silicon Valley, din Ameri‑ ca. E formidabil ce se întâmplă, pe un telefon poţi CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA reaţi o să vedeţi şi alte personalităţi... că părăsesc limba română ca să poată scrie într‑o Aura Christi: Vă rugăm să nu spuneţi cine limbă care poate exprima concepte înalte în filo‑ accede la mari texte, la muzee, dar tot prin telefon sunt laureaţii... sofie şi ştiinţă. Aceşti oameni de cultură nu şi‑au poţi accede la jocuri în care se împuşcă oameni, se Nicolae Breban: Deocamdată este un se‑ amintit de personalităţi ca Iorga sau ca Blaga, sau fac violuri ş.a.m.d. Tinerii sunt atraşi de aceste cret. Sunt emoţionat şi puţin gârbovit de cele trei ca Eminescu, sau ca atâţia alţii, ca Rădulescu‑Mo‑ jocuri foarte periculoase, care duc la multe, mul‑ decenii, de când conduc această revistă. Peste câ‑ tru, de pildă, care au reuşit, într‑adevăr, nu nu‑ te crime. Deci, şi cercetarea este importantă, vă spun aceasta în numele Academiei Române. Şi mă teva luni, în aprilie anul viitor, voi face 30 de ani mai să exprime concepte în limba strămoşească,

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

Teşu Solomovici Ioan Cristescu Mirel Taloş bucur că doamna ministru e aici, să ne sprijine, ca în plină interdisciplinaritate, ceea ce se întâmplă erudit şi formator de conştiinţe a ţinut o conferin‑ şi alţi colegi ai d‑sale, în Parlament şi în Guvern. mai rar. Am păţit, de altfel, o istorie – mi‑ar plă‑ ţă impresionantă despre Ştefan Augustin Doinaş Aşadar, şi cercetarea în ştiinţă este baza funda‑ cea să cred că nu este reprezentativă –, să‑i spun la Muzeul Naţional al Literaturii Române. mentală a unei naţiuni şi a viitoarelor generaţii, dezagreabilă, ca să nu‑i zic tristă. Am propus unei Contemporanul decernează domnului Virgil ca şi literatura. instituţii româneşti – nu‑i spun numele, nu‑i fac Nemoianu Premiul Naţional pentru Excelenţă în această onoare! – un titlu, era gata pentru tipar; a teorie, istorie şi critică literară. O invit pe doamna fost depunctat de membrii unei comisii care întoc‑ Alina Ledeanu, redactor-şef al revistei Secolul 21, Temele mai puţin comode azi meşte rapoarte de evaluare, păcătuind la capitolul să‑i facă un laudatio domnului Virgil Nemoianu şi gramatică; de stilistică ar fi exagerat să vorbim să ridice acest premiu. Aura Christi: Mulţumim pentru această când citeşti acuze de genul „e prea elitist ca să fie Alina Ledeanu: De fapt, premiul acordat introducere inspirată, pentru darul de a pune ac‑ sprijinit de...” Constat faptul că de circa două de‑ domnului Virgil Nemoianu ar trebui să‑l primesc centele astfel încât au fost doborâte câteva popice cenii unele instituţii ale statului român, cu me‑ împreună cu domnul Ioan Cristescu, directorul esenţiale dintr‑o lovitură. O să începem ceremonia nirea explicită de a sprijini cultura română vie, Muzeului Naţional al Literaturii Române, insti‑ de premiere cu câţiva prieteni apropiaţi de inima exclude prin comisiile formate titluri de vârf ale tuţia atât de importantă care a găzduit cu doar membrilor „tribului Conte”, cum răsfăţăm noi re‑ culturii scrise naţionale. E o realitate străină in‑ câteva zile în urmă Conferinţa domnului Virgil vista Contemporanul. Ideea europeană, construită clusiv real‑socialiasmului, când – da, e adevărat, Nemoianu. Sunt de două ori emoţionată să ros‑ de peste 50 de colaboratori din lume. Tocmai pen‑ cu nu puţine dificultăţi – o valoare reală era, în tesc câteva cuvinte în seara de azi în faţa dvs. În‑ tru că revista Contemporanul provine de la Iaşi cele din urmă, acceptată şi sprijinită. tâi pentru context. E vorba de aniversarea unei – a fost fondată la Iaşi la 1881 –, tocmai pentru Peste mai puţin de 6‑7 luni acelaşi titlu, la reviste pe care o preţuim, mai ales, noi, cei care faptul că a făcut un efort, dar ştiu că nu l‑a simţit, care mă refeream, a apărut la Cambridge Scho‑ construim şi noi o revistă care, ne place să credem, fiindcă ştia că vine de la prieteni înspre prieteni, lars Publishing, care publică exclusiv absolvenţi contează în spaţiul cultural românesc. Al doilea vă propun să ne întoarcem cu faţa spre capitala ai Universităţii Cambridge. Or, în cazul la care motiv, evident, e acela de a rosti un cuvânt despre culturală a Moldovei. Iaşiul cultural este extrem mă refer s‑a făcut o excepţie de la regulă, cartea Virgil Nemoianu. de prietenos. Ori de câte ori merg acolo sunt aca‑ fiind de o originalitate formidabilă. Am vorbit de Fac parte din generaţia care şi‑a văzut ple‑ să. Una dintre personalităţile vii, active, ale capi‑ un titlu şi, în realitate, e vorba de două titluri: când o bună parte din elitele culturale şi am schi‑ talei culturale a Moldovei e aici, cu noi. E vorba de Relativism‑Relativity: An Interdisciplinary Per‑ ţat, pentru tineri şi pentru câţiva apropiaţi, uto‑ poetul, eseistul, conducătorul unei alte reviste im‑ spective on a Modern Concept. Newcastle upon pic, proiectul unei reîntoarceri fie şi pentru ciclul portante, Convorbiri literare, Cassian Maria Spi‑ Tyne: Cambridge Scholars Publishing, 2013. Tot de conferinţe a câtorva dintre aceste personalităţi ridon, care, spre deosebire de nu puţine alte publi‑ Editura Cambridge Scholars Publishing (editură literare, Virgil Nemoianu fiind una dintre ele. Din caţii, reuşeşte s‑o menţină în prim-plan, neocolind de teorie critică a unor absolvenţi ai Universită‑ păcate, ideea că societatea românească, nu numai 17 temele mai puţin comode, tratând cele câteva di‑ ţii Cambridge care au sediul în Newcastle upon peisajul cultural românesc, s‑ar putea schimba recţii, ca globalizarea, politică corectă, cum e de Tyne) a publicat şi The Kantian Legacy to Late prin revenirea fie şi pentru scurte momente a bun-simţ să o facă. În paginile revistei Convorbiri Modernity (2016). Amândouă aceste cărţi, precum acestor uriaşi ai culturii române, deja universale, literare se abordează temele la zi, ca, de pildă, na‑ şi multe altele, sunt semnate de Maria‑Ana Tu‑ nu s‑a realizat. Dar să ne bucurăm, totuşi, că îi ţiune, naţionalitate, identitate, credinţă, aşa cum pan. Doamnei Maria‑Ana Tupan i se decernează avem, măcar din când în când, alături de noi. Si‑ se cuvine, aşa cum e de bun-simţ să se facă. De Premiul naţional pentru excelenţă în teorie, isto‑ gur, n‑am să evoc aici figura deja clasică a lui Vir‑ aproape două decenii această revistă e condusă de rie şi critică literară. Doamna profesor Maria‑Ana gil Nemoianu, critic, teoretician, filosof al culturii Cassian Maria Spiridon, deci, de un poet. Convor‑ Tupan susţine o rubrică de mai bine de 15 ani în contemporane. Vreau să evoc un proiect pe care biri literare aşa cum arată azi este creaţia lui, îl paginile revistei Contemporanul, continuând să Virgil Nemoianu îl considera, din păcate, ratat, şi felicităm pentru această realizare şi îl invităm să predea la Universitatea din Alba Iulia. o spune în prefaţa celui de‑al cincilea volum din vină aici, în faţa publicului. Se acordă domnului Maria-Ana Tupan: Mulţumesc foarte mult. Seria de Autor Virgil Nemoianu, realizată de Edi‑ Cassian Maria Spiridon Premiul naţional Convor‑ Mă emoţionează acest premiu, pentru că este un tura Spandugino. Virgil Nemoianu visa să reali‑ biri literare – revista anului 2019. Vă invităm să premiu care se acordă cu ocazia unei aniversări zeze o recanonizare a Istoriei Literaturii Române. urmăriţi această publicaţie de veche tradiţie şi vă a unei foarte importante reviste şi aceste premii Eu aş zice, şi sunt convinsă că nu sunt singura asigurăm că merită. Printre colaboratorii acestei au valoare adăugată, deoarece ne leagă pe noi, care o afirmă, că o serie de texte, o rubrică clasi‑ reviste de o uriaşă tradiţie aflându‑se scriitori de slujitorii literelor române, de istoria literaturii că apărută în Convorbiri literare, dar nu numai, prim rang. române, iar în cărţile şi revistele noastre circulă, diverse conferinţe, puse laolaltă pot să constituie Cassian Maria Spiridon: Da, iată, sunt aşa cum se ştie, ce este mai nobil în sufletul ro‑ fie şi parţial o asemenea recanonizare a istoriei introdus în scenă de Contemporanul, de Nicolae mânilor. Întâmplător, este al treilea premiu care literaturii române. Un asemenea moment a fost şi Breban, de Aura Christi. Revista Convorbiri lite‑ mi se acordă cu ocazii aniversare: am mai primit Conferinţa susţinută de Virgil Nemoianu recent rare s‑a născut în 1867 şi, deci, are ceva mai mulţi din partea revistei Convorbiri literare un premiu la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Titlul ani decât Contemporanul, care s‑a născut tot la în anul 2000, când era aniversat Eminescu, apoi şi complet al acelei conferinţe este Doinaş, cercul Iaşi, la fel Viaţa românească. Lista publicaţiilor din partea Vieţii româneşti la 80 de ani. Acum este literar şi generaţia de aur. Cu această capacitate înfiinţate la Iaşi e amplă, ar putea continua cu re‑ vorba de 100 de ani Ideea europeană şi 30 de ani extraordinară de a recontextualiza lucrurile şi de vistele care s‑au născut la Iaşi şi după aceea s‑au ai unei reviste în libertate, o libertate câştigată, o a plasa momentele importante ale culturii şi lite‑ disipat în toată ţara. De exemplu, Ramuri a fost libertate, inclusiv de exprimare, pe care membrii raturii române într‑un context universal, Virgil înfiinţată de Nicolae Iorga la Craiova, deci, tot un redacţiei o câştigă cu fiecare număr, iar libertatea Nemoianu a vorbit despre o grupare literară cu‑ moldovean s‑a dus şi a rezolvat la Craiova înfiin‑ câştigată înseamnă infinit mai mult decât liberta‑ noscută dvs., poate mai puţin cunoscută marelui ţarea unei foi. Exista un program naţional în acele tea moştenită. Înseamnă foarte mult pentru mine public. Virgil Nemoianu o compară ca importanţă vremuri, cerut de cauza naţională. Şi faptul că re‑ să primesc o recunoaştere din partea a două per‑ cu Junimea eminesciană. E vorba de Cercul lite‑ vista Contemporanul, la fel, e în acelaşi program, sonalităţi ale literaturii române – Aura Christi şi rar de la Sibiu. Ceea ce se ştie mai puţin e că la dar face şi mai mult, e important. Mulţumesc Nicolae Breban –, care conferă acestei literaturi şi 30 de ani de la manifestul Cercului literar de la domnului acad. Nicolae Breban că m‑a invitat şi substanţă, şi ocrotire. Sibiu, adică în 1973, când foşti membri ai Cercu‑ mă onorează cu acest premiu. Am considerat, la Aura Christi: Următorul premiu merge în lui literar s‑au reîntâlnit la Sibiu, la hotelul Îm‑ rândul nostru, că o revistă care îl are ca mare fon‑ SUA şi marea personalitate căreia îi revine acest păratul romanilor, şi şi‑au pus cap la cap anii de dator pe domnul Breban, din start e o revistă care premiu ştie că îl primeşte, că a întrunit voturile închisoare, rezultatul a fost peste o sută de ani de afirmă cultura şi literatura română în cel mai necesare. Cu bucurie l‑am invitat la ceremonia de puşcărie. Este generaţia şi gruparea literară des‑ înalt grad. Mulţumesc şi vă asigur că voi continua premiere pe acest mare erudit de extracţie mit‑ pre care cineva spunea că dizolvarea ei, anihilarea să susţin Convorbiri literare şi să o afirm, în conti‑ teleuropeană, care s‑a aflat relativ recent într‑un ei de către regimul dictatorial comunist a fost cea nuare, cum am făcut‑o din decembrie 1995. periplu naţional. Cum revine acasă şi stă câte do‑ mai mare crimă produsă în a doua jumătate a se‑ Aura Christi: Următorul premiu vine la uă‑trei săptămâni, d‑sa merge şi pe la Cassian, la colului al XX‑lea. În acel moment, la 30 de ani de unul dintre cei mai mari anglişti ai României, un Iaşi, la Convorbiri literare, vine şi pe la Contempo‑ la constituirea Cercului literar, foştii cerchişti au specialist în literaturile române şi engleză, care ranul, trece şi pe la Muzeul Naţional al Literatu‑ alcătuit şi o schiţă, o listă mai bine zis, cu mem‑ a dăruit literaturii române un raft de cărţi scri‑ rii Române, ţine conferinţe, participă la emisiuni brii prin extensie ai Cercului literar. Şi vreau se în limba română şi în limba engleză. Sunt ti‑ radio şi TV. Îşi face datoria faţă de cărţile d‑sale, să se ştie acest lucru, insist asupra lui, tluri aflate la graniţa dintre genuri, deci, suntem deci, faţă de literatura română. Recent acest mare de ce Nemoianu este considerat mezinul ð

Decembrie 2019 Cercului literar de la Sibiu şi membru cu Nicolae Iorga a ieşit în fruntea ð drepturi depline al acestei mişcări litera‑ studenţilor, cerând un lucru – re. Conferinţa pe care a susţinut‑o acest emerit cărturar ţine de un moment de recanoniza‑ era, atunci, un tânăr profesor re a istoriei literaturii române. universitar –, cerând, aşadar, ca în Parlamentul României să nu se mai vorbească franţuzeşte. În urma Instituţii culturale care renasc acelei manifestaţii a studenţilor din Piaţa Universităţii, în Parlamentul Aura Christi: Aflat într‑un turneu naţional României a început să se vorbească de conferinţe, la un moment dat, lui Titu Maio‑ româneşte. Bătălia aceasta pentru rescu i se face un elogiu atipic, extrem de viu, care, în mod cert, l‑a făcut pe criticul de neegalat să‑şi limba română continuă ridice sprâncenele a uimire. I s‑a explicat acolo unde era – şi se afla în Nordul Ardealului, dacă nu mă trage pe sfoară memoria – că d‑sa procedează totuşi, ne‑am adunat aici pentru a sărbători Cul‑ exact cum se obişnuieşte în cazul în care se taie... tura, convinşi de forţa valorilor, apărând reduta maioneza, caz în care această specialitate se reface primejduită a românităţii. de la margine. Văzând că identitatea naţională se Cum trăiesc retras, departe de turbionul clatină în centrul cultural românesc, marele critic literar, iscând, vai, atâtea gâlcevi inutile şi ad‑ cutreiera ţara în lung şi în lat, făcând efortul să versităţi fără leac, întâmplarea de azi poate fi (şi o refacă, să‑i dea un pinten în arondismentul re‑ este!) un test al solidarităţii pierdute. Suntem îm‑ naşterii din provinciile româneşti. Este exact ceea preună, sub cupola unei mari reviste, cea care, în ce face o voce imposibil de trecut cu vederea, un pofida vitregiilor, se bate pentru un naţionalism critic şi teoretician literar prolific, extrem de viu, luminat, veghind ca vitalitatea culturii noastre să luptător, care face efortul să redea Ţării Româ‑ nu decline, ca deconstructiviştii canonului să nu neşti literatura din exil, cu accentul pus răspicat triumfe. Revista „cu două nume”, adică Contem‑ Maria-Ana Tupan pe Bucovina şi pe pământul aflat de mai bine de poranul. Ideea europeană, se bate, în fond, pentru două secole sub cizma rusă, apoi sub cea sovietică o dublă identitate (românească şi europeană, cum cultura şi civilizaţia românească. Probabil că şi – Basarabia. Şi face acest gest reparatoriu – îm‑ îşi dorea, reamintesc, Adrian Marino). Sunt ono‑ aici au fost multe discuţii, aşa‑zise negocieri, aşa preună cu alţi colegi erudiţi ca, de pildă, Theodor rat să fiu găzduit aici. încât, pe parcursul a patru luni, vor fi organizate Codreanu şi Mircea Platon – sistematic, riguros, Mulţumiri uriaşului prozator care este Ni‑ sute de evenimente, locomotiva acestora, cum a în cunoştinţă de cauză, în condiţiile în care alţi colae Breban! Mulţumiri generoasei Aura Christi, fost numit, sau, să zicem, vârful de lance, fiind o critici trec sub tăcere literatura română scrisă pe cea care – coagulând atâtea energii în juru‑i – păs‑ aceste pământuri româneşti aflate în suferinţă, expoziţie Brâncuşi, mai exact, una dintre cele mai toreşte cu vrednicie tribul Conte şi veghează soar‑ ample expoziţii Constantin Brâncuşi, înregistrată de parcă... În sfârşit... Premiul naţional pentru ta unei reviste‑fanion! excelenţă în teorie, istorie şi critică literară, deci, în ultimii 30 de ani. O să‑l invit pe domnul preşe‑ Aura Christi: Se întâmplă un lucru încura‑ dinte interimar Mirel Taloş să anunţe următorul premiul pentru întreaga carieră exemplară i se jator în ultimii ani şi cred că aţi observat fiecare acordă Domnului Adrian Dinu Rachieru. laureat. dintre dvs. că există în peisajul cultural literar Mirel Taloş: E prima dată când dau un pre‑ Adrian Dinu Rachieru: Dragi confraţi, românesc câteva instituţii care au renăscut... nu stimat auditoriu, dincolo de glazura festivistă, miu, aşa că nu ştiu care e procedura, trebuie să vreau să spun din cenuşă, pentru că nu au fost spun întâi numele sau numele vine la sfârşit sau inevitabilă – aş spune – în astfel de împrejurări, create pe un loc gol, şi totuşi... Sper ca acest an să evenimentul la care participăm este, pentru mine, pe parcurs, ca o surpriză. Cred că trebuie să spun devină anul în care România se schimbă la faţă. de la început, e vorba de domnul Ioan Cristescu, Conducerea ICR, con‑ Premiul Naţional pentru Excelenţă în Cultură. ducerea de până acum Pare oarecum straniu ca cineva cu mai puţine me‑ câteva luni, doamna rite să facă un laudatio cuiva cu evident mai multe 18 Liliana Turoiu, dom‑ merite, dar cred că pot să spun câteva cuvinte. De nii Bela Dan Krizbai fiecare dată când îl văd pe domnul Ioan Cristescu, şi Mirel Taloş, a simţit mi‑aduc aminte de o tentativă făcută acum mulţi că e ceva în neregulă, ani, nici nu mai ştiu câţi, de a vizita Muzeul Naţi‑ mergând la cele 19 fi‑ onal al Literaturii Române, care era pe bulevardul liale ICR. Evident că nu aveau cum să nu re‑ Dacia. Spun bine o tentativă, pentru că am intrat, marce imaginea Româ‑ am plătit un bilet, am încercat să văd exponatele, niei dincolo de hotarele care erau foarte prost aşezate, descurajator aşeza‑ ţării noastre. Imaginea te. Ce m‑a scos, în sfârşit, afară a fost frigul. După României care, în pri‑ frig recunoşti o instituţie de cultură postcomunis‑ mul rând, la ea acasă tă. Abia am aşteptat să ies pe trotuar să mă încăl‑ nu e întotdeauna fa‑ zesc. Deci, a fost o tentativă de a vizita o instituţie vorabilă. În acest an a care ar fi trebuit să arate şi să fie primitoare, ca devenit evident saltul una din feţele culturii române. Evident că Muze‑ făcut în sensul promo‑ ul Naţional al Literaturii Române, cum a spus şi vării imaginii României Aura, nu mai este ce a fost. Şi aici este meritul reale de către această incontestabil al domnului Cristescu, care e... ori instituţie, la ICR mă salvator, ori refondator poate. Cuvintele pot părea refer, prin două eveni‑ mari, dar cred că în perspectivă istorică undeva mente majore. E vorba aici sunt incluse. Mi‑amintesc că am citit acum Eugen Uricaru şi Nicolae Breban de Târgul internaţional câţiva ani o declaraţie a domnului Cristescu care de Carte de la Beijing, se punea cumva în faţa unui patrimoniu, cred că în primul rând. Şi îi fe‑ era vorba de scrisori sau ceva în acest gen. „Acest licit cu căldură pe domnul preşedinte interimar patrimoniu din spatele meu nu se va duce la Casa o adevărată insulă luminoasă într‑o societate po‑ Mirel Taloş, pe domnul Constantin Lupeanu, di‑ Scânteii”, sau undeva unde nu‑i era locul, spunea larizată, răvăşită de ură; veţi descoperi, bănuiesc, rector ICR Beijing, pe domnul Bela Dan Krizbai, domnul Cristescu, şi era un pericol, era un fel de frisonul emoţional care mă încearcă. Şi pe care, că au obţinut – incredibil, deci, adevărat – statu‑ salvare în holocaust, un fel de apărare până la li‑ iată, îl şi mărturisesc. Să nu fiu ipocrit; aşteptam tul de Ţară invitată de onoare pentru România, e mită a patrimoniului la care ţii în mod evident. acest premiu! Nădăjduiam că într‑o zi, cândva, el adevărat, într‑un an aniversar, când se marchea‑ Merită de asemenea spus şi faptul că dom‑ va veni. Onorat, aşadar, de decizia juraţilor (după ză 70 de ani de relaţii diplomatice sino‑române. nul Cristescu vine pe un fond pe care muzeele – şi o înţeleaptă cumpănire), îmi exprim încântarea La acest târg ultraprestigios, unul dintre cele mai muzeul pentru mine este un cuvânt foarte des‑ de a fi, aici şi acum, într‑o companie selectă, în ample, cele mai întinse târguri din lume, pe par‑ curajator, e undeva învechit – nu încurajează la vecinătatea unor nume grele ale culturii noastre. cursul unei săptămâni, circa 94 de agenţii de pe vizitare. Dar domnul Cristescu reuşeşte să sară Bucurându‑mă, de pildă, de prezenţa radioasă a tot globul, prin reprezentanţii lor la evenimentul acest cuvânt prin activitate şi să transforme Mu‑ doamnei Ana Blandiana, ascultând vocea suferin‑ nr. 1 al lunii august 2019 de la Beijing, au trans‑ zeul Naţional al Literaturii Române în ceea ce dă, de peste Ocean, a cărturarului Virgil Nemoia‑ mis informaţii, ştiri ample, la cald, pe tot globul, e vocaţia oricărui muzeu, respectiv, de fapt, un nu, sedus de farmecul de „povestaş” al lui Eugen despre Târgul Internţional de Carte de la Beijing, centru cultural nu doar în expunerea unei colec‑ Uricaru, depănând istorii fabuloase sau expediţii evident, despre ţara fiecărei agenţii şi, nu se pu‑ ţii de bază, ci o serie de activităţi care pun în lu‑ hermeneutice ale doamnei Maria‑Ana Tupan, în‑ tea altfel, despre ţara invitată de onoare. Cel de‑al mină colecţia de bază şi aduc publicul în muzeu.

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA conjurat fiind de atâtea alte prestigioase prezenţe. doilea eveniment major, construit de echipa ICR De exemplu, evenimentele la care ICR participă E drept, lectura e în recul în societatea medi‑ – Festivalul Europalia – a fost lansat relativ de cu finanţare, cu sprijin. Aşadar, dânsul se află în atică, ce cultivă divertismentul ca ideologie şi rui‑ curând şi presupune peste 250 de evenimente cul‑ faţa unei instituţii căreia i‑a schimbat imaginea nează ierarhiile prin asaltul liternauţilor; stariza‑ turale organizate pe parcursul a circa patru luni. în întregime şi căreia i‑a transformat activitatea rea e în floare, dihonia s‑a întins, deculturalizarea Simptomatic este că la aniversarea de 50 de ani a într‑o adevărată efervescenţă culturală. Cred că e în ofensivă, importanţa şi portanţa literaturii acestei instituţii culturale belgiene majore, Festi‑ am punctat câteva motive pentru care domnul s‑au prăbuşit, scriitorul nu prea mai contează. Şi valul Europalia, invitat de onoare este România, Cristescu merită acest premiu.

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Ioan Cristescu: Domnule Breban, Aura, doamnelor şi domnilor, sunt onorat că v‑aţi gândit la mine şi prin mine la Muzeul Naţional al Lite‑ raturii Române. Cred, pentru că şi pentru mine este surprinzător faptul că după trei ani de stat la

Casa Presei, în ultimii doi ani şi jumătate, poate CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ trei, am reuşit să fac ceea ce‑mi doream să fac la început, dar n‑am mai apucat. Nici mie nu‑mi plă‑ cea Muzeul Literaturii şi primul meu gând atunci era să‑l desfiinţez şi să‑l reînfiinţez. Aşa că n‑aş dori să fac lucrul acesta, l‑au făcut cei care m‑au evacuat din Bd. Dacia. Câţi ani am stat depozitaţi, am avut timp să mă gândesc cam cum văd eu un Muzeu al Literaturii. Întotdeauna un muzeu cau‑ tă alt muzeu. Am reuşit să deschidem şi vă invit să vizitaţi, după opinia mea, cel mai frumos mu‑ zeu din ţară, clar. A fost premiat şi în România, şi în afară, dar altceva voiam să vă spun. Ceea ce se întâmplă la Muzeul Literaturii este, pentru mine personal... Ce faci când statul şi instituţiile importante ale statului te umilesc, aşa cum m‑am simţit eu umilit la Casa Presei? Şi fiind ardelean, în prima fază am vrut să‑mi dau demisia şi să plec unde‑mi era mult mai bine. Aveam o ofertă atunci la Ban‑ ca Naţională şi îmi era mult mai bine acolo. Dar mi‑am dat seama că manuscrisele prietenilor mei, mulţi dintre ei duşi în lumea celor drepţi – şi am destui, mai ales, din generaţia ’80 – nu mă lasă să fug, pentru că şi posteritatea are rolul ei formator pentru cei care vin. Aşa încât m‑am ambiţionat şi am găsit un sprijin nesperat în Primăria Ca‑ pitalei. Nu în domnul Oprescu, care era primar interimar atunci. Iată că interimarii sunt buni în şi civilizaţia chineză de acum 5000 de ani. Un alt români. De asemenea, aceeaşi editură a publicat general. Era un domn, Răzvan Sava se numeş‑ act cultural făcut de acest ambasador viu al cul‑ două antologii masive: de proză şi de poezie, selec‑ te şi e liberal. După aceea am avut deschidere şi turii române este editarea în trei ediţii – bilingve ţia fiind făcută de Gao Xing, un avizat cunoscător la doamna Firea, aşa încât... N‑am făcut muzeul unele dintre ele; vorbim de cărţi care pot fi con‑ al literaturii române. acesta pentru mine, l‑am făcut pentru cultura ro‑ siderate obiecte de lux – a lui Mihai Eminescu, Unul dintre darurile prietenilor mei din Chi‑ mână şi trebuie să vă spun că între timp mi‑am tradus în limba chineză de traducători consacraţi, na, cel puţin pentru mine, e să‑l auzi pe Gao Xing construit şi o echipă, zic eu bună, şi cred că Mu‑ foarte pasionaţi de civilizaţia şi cultura română, vorbind despre România sau povestind cum a tra‑ zeul Literaturii e pe mâini bune. Vă mulţumesc şi mari iubitori de literatură română. Între ei aş dus din Lucian Blaga. Gao povesteşte cu lux de sunt onorat. numi câţiva mari prieteni ai culturii şi civilizaţiei amănunte cum acea traducere din autorul Poeme‑ româneşti, Gao Xing, Ding Chao şi nu am cum să lor luminii l‑a obligat să studieze timp de trei‑pa‑ nu mă refer la poetul şi eseistul Jidi Majia, care a tru ani filosofia lui Blaga, ca să poată să simtă La putere este meritocraţia făcut o pasiune puternică pentru lirica stănesci‑ poezia din interior. Sunt oameni care iubesc Ro‑ ană. mânia. Gao Xing, Ding Chao, Jidi Majia sunt unii 19 Aura Christi: Următorul premiu merge în Pe parcursul celor două mandate de director dintre cei mai mari admiratori ai culturii şi civi‑ ţara lui Confucius, gânditor din care acest cărtu‑ al Institutului Cultural Român de la Beijing au lizaţiei române. Sunt oameni care îi promovează rar a tradus o carte de vreo 700 de pagini, el în‑ apărut circa 30 de titluri, traduceri din scriitori imaginea frumoasă, reală. Şi oriunde sunt în lume suşi fiind în primul rând scriitor, specializându‑se români în limba chineză. Şi când spun acest lu‑ vorbesc frumos despre România, vorbesc elogios. însă în literatura chineză şi încercând să apropie cru mă refer la traduceri din Lucian Blaga, Emil Sunt oameni îndrăgostiţi de cultura română. Unii culturile celor două naţiuni, chineză şi română, Cioran, Ana Blandiana, Eugen Uricaru, Adriana dintre noi au nevoie de timp ca să‑şi redescopere ba chiar găsindu‑le nu puţine similitudini. Una Babeţi ş.a. Urmează să apară Nicolae Breban cu patria, vorbesc frumos despre ea, alţii, cei puţini dintre acestea a fost teoretizată îndelung atât de romanul Animale bolnave în versiune chineză. dintre puţini, o calomniază neostenit. N‑o să în‑ oameni de ştiinţă români, cât şi de oameni de şti‑ Editura Flower City din sudul Chinei, o instituţie ţeleg niciodată un scriitor care‑şi vorbeşte de rău inţă chinezi, într‑o expoziţie desfăşurată în China, curajoasă, a lansat la Beijing o Colecţie cu titlul patria. A‑ţi calomnia patria e ca şi când ai vorbi expoziţie care a avut ca invitată de onoare Civili‑ Europa albastră, dedicată culturii şi civilizaţi‑ de rău părinţii. Da, e ca şi când ţi‑ai vorbi de rău zaţia Cucuteni de acum 5000 de ani. S‑au găsit ei române, sub ale cărei auspicii au văzut lumi‑ părinţii – ceea ce este inacceptabil. Alţii dintre noi foarte multe asemănări între civilizaţia Cucuteni na tiparului deja nouă titluri semnate de autori au nevoie de timp şi distanţă ca să redescopere România. Dintre editurile româneşti, una dintre cele mai cunoscute în peisajul cultural chinez, este, conform spuselor poetului şi eseistului Jidi Ma‑ jia, Editura Ideea Europeană, care publică ritmic autori chinezi, având parteneriate cu importante concerne editoriale chineze. Parteneriate de dura‑ tă sau, cum le spune Andrei Potlog, de drum lung. Autorul sprijinirii şi cultivării acestor parteneri‑ ate este neostenitul, vrednicul Andrei Potlog. Şi‑i mulţumesc pentru modul exemplar în care se în‑ zideşte în cultura română. Revista Contemporanul decernează domnu‑ lui Constantin Lupeanu, căci despre domnia sa a fost vorba tot timpul, Premiul Naţional pentru Excelenţă în Cultură.

Contemporanul ne aduce mai aproape de cer

Constantin Lupeanu: Sunt bucuros pen‑ tru primirea acestui premiu şi vreau să vă spun că această cale a premiilor contemporane a fost, este şi va fi un fel de festival al meritocraţiei. Da, la Contemporanul la putere este meritocraţia. Vreau să vă spun o mică poveste smulsă dintr‑un autor chinez, care spunea că, la un moment dat, un om a fost obligat să‑şi părăsească locuinţa şi să plece în alt oraş. Un prieten a constatat felul în care a ajuns el acolo şi i‑a spus: „Bine, văd că eşti împreună cu fiul tău, dar ştiu că ð

Decembrie 2019 aveai o colecţie impresionantă de jaduri, viu, însă ar fi salutar să..., se cuvine să lucrezi beneficiat de un tratament mult mai dur în stră‑ ð aveai lucruri de preţ acolo, cum de le‑ai la... asta... şi asta... De fapt, acest lucru a marcat inătate, unde am avut norocul să circul în aceşti lăsat?”. Atunci prietenul plecat a spus: o colaborare serioasă, de durată. Am scris peste 30 de ani. De când au reuşit artiştii români să ia „Ştii, ai dreptate; toate acele lucruri la care am 50 de articole. Multe, puţine, nu ştiu. Este impor‑ premii la Cannes, da, cam în fiecare an, mă ocup renunţat mă legau de lăcomie şi am preferat să tantă şi calitatea scrisului. Meseria scrisului cere de filmele făcute de ei. Sunt luată în seamă în ca‑ fiu mai aproape de cer; copilul meu, pe care l‑am exerciţiu. Este, aproape, ca antrenamentul unui litate de critic mult mai mult. Vă recomand să nu luat cu mine, el, da, m‑a adus mai aproape de cer”. sportiv: mai întâi, te împleticeşti, greşeşti, n‑ai co‑ mai fiţi enervaţi de faptul că filmele româneşti Eu cred că revista Contemporanul aşa face. Pro‑ erenţă, însă uşor‑uşor, insişti, şlefuieşti şi apare care iau premii de la Cannes sunt foarte bune şi movând cultura, revista Contemporanul ne aduce un produs original. Aşadar, mulţumesc, Aura, că iau note mari. Merg în Spania de multe ori, cred pe toţi mai aproape de cer. Am încercat şi eu la m‑ai încurajat. Vă mulţumesc, domnule Breban, că am fost de vreo 30 de ori, şi acolo am remarcat Beijing să renunţ la comoditatea, la viaţa tihnită că neteziţi drumul spre literatură. Pentru că sunt că revista cea mai bună de film afirmă că cinema‑ din România, şi să fac acelaşi lucru: să promovez copii în sală, îi aşteptăm şi pe ei ca în viitor să tograful nostru e mult mai bun decât al lor. Ceea cultura română. Şi am luat cu mine la Beijing arta scrie, pentru că, aşa cum spune un scriitor, „noi ce mi se pare un lucru excepţional după atâţia ani. şi cultura României. Mulţumesc, Aura, pentru cli‑ construim, mintea construieşte şi trecutul, şi vi‑ În special, în primii zece ani după Revoluţie situ‑ pele frumoase. itorul”. aţia era stranie. A venit anul 2000, anul zero, fără Aura Christi: Cu apropierea de cer... s‑a fă‑ nici un film românesc la Cannes. Şi iată că după cut trecerea spre următorul premiu, deşi la mijloc 2001 am început să ne revenim şi am ajuns, în nu e o regie a mea şi a lui Constantin. Pur şi sim‑ fine, la o recunoaştere. Mulţi au spus că e un mi‑ plu, nu ştiam că va vorbi despre Cer. La mijloc e o Fără teamă de ridicol, racol. Şi miracolele nu ţin prea mult. Dar faţă de altfel de... regie. despre valoare naţională alte mişcări cinematografice curente, totuşi, cea Am cunoscut‑o întâmplător, dar nici o în‑ românească e încă în plină afirmare, nuanţează tâmplare nu este un accident. A fost vorba să bem Aura Christi: Suntem constructori prin achiziţia celor de dinainte. Filmul românesc e o împreună o cafea dimineaţa şi ne‑am despărţit definiţie, construim fie cărţi, fie instituţii cultu‑ sintagmă privită cu mare respect în lumea inter‑ seara târziu. Tot timpul îmi vorbea despre Româ‑ rale. Revenim la Tribul Conte, în paginile revistei naţională a filmului. nia şi ochii îi pluteau în lacrimi. Am îndemnat‑o publicând, alături de un alt nume legendar, Călin Îmi vine să mă întreb ţinând premiul Con‑ să scrie. Şi m‑a ascultat, a scris, a scris număr de Căliman, şi făcând cronici de film, un cronicar de temporanul în mâini: ce am făcut de merit asta? număr în paginile revistei Contemporanul, a scris film avizat, un om cât o bibliotecă. La un moment Nu ştiu dacă merge în felul acesta, dar, în fine, despre modul în care văd România, de astă dată, dat, mă împotmolisem, voiam să aflu mai multe mă bucur că sunt cu voi, alături de voi şi sper să spaniolii, apoi italienii, apoi românii înşişi, unii informaţii despre un film anume şi mi s‑a spus: mergem înainte. Aura Christi: Vom merge, Dana, draga mea. Vom rezista. O citesc din adolescenţă. În 1990 sau ’91 am aflat că a fost la Chişinău şi am căutat exasperată să văd în ce dată. Ştiam că venise cu Mircea Di‑ nescu şi că cei doi poeţi au citit poezie la Uniunea Scriitorilor. Ce straniu, după ce am aflat ziua în care a fost cred că pentru prima dată la Chişinău, mi‑am amintit că în noaptea din ajunul acelei zile – era recent, deci, n‑aveam cum să uit – am visat‑o înaintând printr‑o ninsoare, o ninsoare blândă, frumoasă, prietenoasă, nu duşmănoasă, cum o ve‑ dem într‑unul dintre poemele domniei sale. Mi‑e dragă, o citesc de ani, o admir, deşi, da, am avut şi accente polemice faţă de unele dintre gândurile d‑sale... Şi o să‑l invit pe Nicolae Breban, care el însuşi o admiră, să vorbească despre Ana Blandia‑ 20 na, laureată a Premiului naţional pentru excelen‑ ţă în Poezie, decernat de revista Contemporanul. Nicolae Breban: Înainte de a spune câte‑ va cuvinte despre vechea mea prietenă şi colegă, nu pot să nu salut pe foarte vechiul meu prieten şi coleg de pe culoarele gazetei literare, Teşu So‑ lomovici. Vă rog să‑l aplaudaţi. E unul dintre capii şi susţinătorii limbii şi literaturii române în Isra‑ el, luptă pentru salvarea limbii române în spaţii străine şi amicale, în ţara lui Abraham, a lui Moi‑ se şi a lui Iacob, în ţara şi naţiunea care şi‑a găsit teritoriul visat din vechea Biblie. Îi mulţumesc lui Teşu că e cu noi şi e prezent în fiecare an la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus. Îi mulţumesc că susţine această utopie şi în altă parte, această prezenţă şi această memorie enormă a acestui ţi‑ nut la nord de Dunăre şi de fiecare parte a Carpa‑ ţilor. Îl salut şi pe prietenul, vechiul meu prieten dintre ei. A scris despre spanioli care au învăţat „Apelează fie la Căluţu, aşa‑i spunea Nichita lui Radu F. Alexandru. româneşte, s‑au apropiat de cultura română şi se Călin Căliman, fie la Dana Duma”. De ce? Pentru Ce plăcere pentru bătrânul romancier să transformă în ambasadori vii ai civilizaţiei româ‑ că ei ştiu totul despre film, mi s‑a spus. Sunt ono‑ vorbească despre cea mai frumoasă şi una din cele neşti. Contemporanul decernează doamnei Dana rată să anunţ următorul premiu. Doamnei Dana mai impresionante apariţii în literatura română Oprica Premiul pentru Debut: Fragmente de cer, Duma, Premiul Naţional pentru Excelenţă în Cul‑ după al Doilea Război Mondial! După al Doilea Editura Ideea Europeană, 2018. Dana vorbeşte şi tură. Război, multe nenorociri, catastrofe şi multe ti‑ scrie curent în cinci limbi europene. E profesor şi Dana Duma: Sunt onorată, mulţumesc. căloşii s‑au întâmplat în literatura română, mai formator de conştiinţe. E un ambasador viu al va‑ Şi, aşa cum am spus de nenumărate ori, repet şi ales, în perioada bolşevică. Eu polemizez cu foar‑ lorilor naţionale ale culturii române vii. acum: sunt unul dintre cei care fac parte din Tri‑ te mulţi oameni şi în Franţa, şi aici. Ei vorbesc Dana Oprica: Este o onoare că primesc bul Conte. E un loc unde se mai vorbeşte încă fără de comunism în general, amestecând lucrurile şi această recunoaştere a activităţii mele şi să mă teamă de ridicol despre valoare naţională, despre falsificând conceptele. Comunism adevărat, adică duc astăzi acasă cu acest premiu. Este o bucurie valoare în cultură, despre originalitate şi nu se bolşevism, în România n‑a existat decât 15 ani, să public în paginile revistei Contemporanul, care pune în prim-plan afilierea la globalizare. Spun adică între ’48 când s‑a instalat Securitatea, au a găzduit nume de seamă, Zaharia Stancu, Ar‑ acest lucru, nefiind deloc un duşman al globali‑ dispărut manualele şcolare, când s‑a naţionalizat ghezi, Sadoveanu, Hurmuz ş.a., iar acum în pagi‑ zării, ci al modului în care e interpretată aceasta enorm, şi cizma sovietică a pus piciorul pe acest nile revistei îl găsim pe Nicolae Breban, un om cât uneori. Îmi pare bine că văd filme, că pot să circul, pământ, până în ’64, când au fost eliberaţi ultimii o literatură universală, o găsim pe Aura Christi, dar cred că ar fi bine să fim mai atenţi cu valori‑ deţinuţi politici. După aceea voi, mai tinerii, aţi care – trag cu ochiul spre Nichita Stănescu – „vor‑ le noastre. Eu sunt mândră că în calitatea mea prins o perioadă de hiper‑centralism condus de o beşte de douăzeci de ori limba poezească”, pe Cas‑ de critic am putut să fac ceva pentru noul cinema familie, drapată de minciuna comunistă. N‑au fost sian Maria Spiridon şi pe mulţi alţi colegi de revis‑ românesc. Iar de cei care au o anume rezervă faţă nici măcar convingeri. De altfel, în ultimii zece ani tă. Este o onoare să mă aflu şi eu printre ei. Aşa de noul cinema nu‑mi pasă de ei, pentru că spun ai lui Ceauşescu – lumea nu spune – a dispărut este, eu am început să scriu la îndemnul Aurei că în cinema nu‑ţi trebuie oameni care locuiesc în chiar şi partidul comunist, n‑a mai existat nici un

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Christi. Găsisem la Madrid un subiect interesant, blocuri cenuşii, ceauşiste. Originalitatea acestui fel de partid. aşa cum găseşti o ruină dacică şi vrei ca toată lu‑ cinema a fost recunoscută, în primul rând, de cel Se vorbeşte despre generaţia ’60. N‑a existat mea să afle că ai descoperit acel ceva şi vrei să se mai important festival din lume, cel de la Cannes. o generaţie ’60. Eu am scris‑o mereu, literatura ştie, să apară ştirea pretutindeni, să ştie lumea Deci, cât am putut, am scris despre filmele aces‑ europeană mare în ultimele două‑trei secole şi despre acel subiect interesant. I‑am trimis textul tea. Aş dori să scriu şi mai mult decât atât. Mă chiar sub Renaştere şi după Renaştere s‑a făcut Aurei, aşteptam rezultatul şi, bineînţeles, Aura, bucur că am putut s‑o fac şi în paginile acestei re‑ nu de generaţii biologice, ci de grupuri. Iar noi, mi‑a răspuns prompt: este un interviu interesant, viste, Contemporanul. Şi vreau să vă spun că am în anii ’60, aveam – eu şi prietenul meu, unicul

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Nichita Stănescu; el avea 25, eu aveam 26 de ani îngrozitoare! Nu puteţi când l‑am cunoscut în ’58 – noi, aşadar, am făcut bănui câte mocirle, câte un grup, alături de un distins teoretician şi poet, ticăloşii, câte seducţii Matei Călinescu, Cezar Baltag, Mircea Ivănescu, făcute cu pumnul în Grigore Hagiu. Mai erau câteva grupuri în Bucu‑ masă sau cu un zâmbet

reşti, noi afirmând şi luptând pentru cauza litera‑ cald, ticălos, ne‑au îm‑ CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ turii. Eu mereu citez – sunt fiu de preoţi şi nepot prejmuit, ne‑au înghi‑ de preoţi – fraze din Evanghelie, de pildă, rugă‑ ontit şi ne‑au împins pe ciunea care spune: „Cred, Doamne, şi mărturisesc noi atunci să minţim, să că tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu... înjurăm valorile româ‑ Aura Christi: ...Carele ai venit în lume să‑i neşti, europene, să câş‑ mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi tigăm rapid nişte bani. sunt eu”. Partidul comunist, par‑ tidele astea politice dă‑ deau foarte mulţi bani Poezia în centrul lumii pentru cei care se „an‑ gajau”, cum se spunea. Nicolae Breban: Deci, „cred, Doamne, şi E un termen, de altfel, mărturisesc”! Nu e suficient să crezi! Credinţa se inventat de domnul cuvine mărturisită! Eu voi pleca în curând. Dar Sartre, un mare filosof am exprimat ceea ce s‑a pus în mine. Când eram francez, „l’angajement”. tineri, Doina, ţin minte, noi nu spuneam că cuta‑ Să‑ţi păstrezi curată fi‑ inţa atunci, şi literatu‑ re are sau n‑are talent. Noi, dacă vorbeam de un Eugen Uricaru impostor, spuneam „n‑are nimic de spus”. Noi am ra, şi arta, şi gândul, să avut atunci, în acei ani, „ceva de spus”, în grupuri. fii unitar cu gândul tău. : Nu e uşor să stai cuminte De grupul nostru, cei care aveam atunci 30‑31 de Aproape toţi scriitorii Ana Blandiana ani – Nichita a debutat cu doi ani mai devreme şi foarte mulţi români erau duplicitari cu gândul şi să‑l asculţi pe Nicolae Breban vorbind despre decât mine – de grupul nostru, aşadar, s‑au lipit lor, aveau un gând dimineaţa, al doilea seara în tine. M‑am gândit adesea, nu adesea, dar m‑am bătrânii de atunci, care nu erau aşa de bătrâni, familie, şi noaptea al treilea. Şi noi, se pare, mai gândit în mai multe rânduri: ce ciudat şi cum se aveau vreo 12‑15 ani mai mult ca noi, grupul de ales dvs., care sunteţi născuţi aici, valahii, aţi tră‑ explică faptul că, deşi între poezie, noţiunea de po‑ la Sibiu, în frunte cu Doinaş, cu sclipitorul Nego‑ it cinci secole sub turci, poate în felul acesta aţi ezie şi noţiunea de premiu normal nu există nici o iţescu, cu eruditul Nicolae Balotă, cu Ovidiu Co‑ supravieţuit. Moldovenii s‑au chinuit şi ei, săra‑ legătură, par opuse, totuşi, cred că, în general, în truş, Ioanichie Olteanu. Acesta a fost grupul care cii, refăcând din nou colibele şi pământul lor după lume, cele mai multe premii sunt premiile de po‑ s‑a lipit de noi. Unii dintre membrii acestui grup năvălirile tătare şi ruseşti. Noi am luptat cu grofii ezie, dintre arte. Poeţii sunt încununaţi cu laude. erau abia ieşiţi din puşcărie. Şi tot lângă noi au maghiari. Tatăl meu a fost în puşcărie la unguri, Şi întotdeauna am ajuns la concluzia că este un fel venit mai tinerii, în frunte cu doi lideri, doi am‑ pentru că şi el nu s‑a mărginit să creadă, ci a şi de a se recunoaşte că poeţii şi, mai ales, poezia nu biţioşi şi plini de talent lideri, Ana Blandiana şi mărturisit în biserică faptul că vorbim o limbă îşi află un loc, locul pe care‑l merită în societăţile Adrian Păunescu. E adevărat, şi încă câţiva. Pe mare. Noi suntem o naţiune care vine de departe lumii. În urmă cu vreo 14‑15 ani a luat fiinţă, sub Adrian Păunescu l‑am acceptat lângă noi, lângă şi de Sus, de la Râm, de la Traian... Grofii ma‑ egida UNESCO, o Academie Mondială de Poezie. ghiari l‑au luat pe tatăl Între timp, în cei 15 ani a avut timp şi să intre în meu. Aveam 6 ani. L‑au nefiinţă, pentru că, deşi a pornit într‑un hallo de luat doi jandarmi de voce, nici una dintre sutele, cred, de ţări care sunt 1,90 m, cu o pană de co‑ membre UNESCO, n‑a fost dispusă să sprijine o coş la cuşmă. L‑au luat asemenea idee. Şi totul a rămas poate chiar mai pe tatăl meu, l‑au îm‑ frumos ca un vis. În orice caz, ce mi‑a rămas mie brâncit în închisoare, la din emoţia de atunci, când au fost chemaţi 60 de Baia Mare şi la Oradea. poeţi din toată lumea să fie membrii fondatori ai 21 Ana Blandiana acestei Academii, a fost cuvântul de deschidere nu numai că a făcut o pe care nu ştiu cine l‑a scris, cu siguranţă, tot un carieră splendidă, cura‑ poet, care spunea că Academia se înfiinţează ca tă, un model de carieră să reaşeze poezia în centrul lumii. Şi ţin minte că de tip european, dar a mi s‑a părut că sună uluitor nu numai ca o am‑ şi fiinţat, a ctitorit un biţie supremă de a pune acolo poezia, dar şi ca o dar. Vedeţi, sub mari credinţă că cândva poezia a fost în centrul lumii. ticăloşii, sub mari taifu‑ Poate nu‑i adevărat, deşi când te gândeşti că poe‑ nuri, apar daruri, darul zia a pornit din acelaşi punct cu religia, şi de acolo pe care îl simbolizează au pornit după aceea toate, poate că era adevărat. Ana Blandiana a fost Dar nu cred că asta e important. Important cred o poezie feminină de că este să se întâmple mereu nişte lucruri, printre prim rang. Înainte de care şi scrisul poeziei, care să ne facă să nu uităm al Doilea Război, poezia că trebuie să tindem spre asta. Şi e clar că pre‑ română era domina‑ miile de poezie fac parte dintre aceste iniţiative tă de bărbaţi, de mari oarecum misterioase şi care le dă valoare. Ecaterina Andronescu poeţi. Au fost şi câteva Trebuie să mărturisesc că niciodată nu poete, Elena Farago, m‑am gândit că s‑ar putea să iau un premiu al re‑ Otilia Cazimir, Magda vistei Contemporanul. Şi asta, surpriza, dă clipei mine şi Nichita, după aceea însă ne‑am despărţit Isanos. Dar nu se comparau cu aprigul Arghezi, de acum şi premiului o valoare în plus, o valoare pentru că în timp ce Nicolae Breban s‑a depărtat cu rătăcitul Bacovia, cu blândul şi magnificul Bla‑ specială, o valoare inclusiv nostalgică, pentru că de dictator, bănuind ce va urma, săracul Adrian, ga. Cu Ana Blandiana şi cu încă câteva nume s‑a cu acest prilej, când mi‑ai dat telefon, Nicolae, şi plin de talent, şi‑a distrus cariera literară şi a in‑ încetăţenit, ca în Franţa, o şcoală poetică femini‑ mi‑ai spus, brusc, mi‑am amintit ceea ce nu mă trat în ceea ce am numit în ultima discuţie pe care nă formidabilă. Şi poezia Anei Blandiana nu ştiu mai gândisem de decenii, că ani la rând am scris am avut‑o la un restaurant, înainte de a muri, dacă vine din omonimul ei, Ana de Noailles, Ana în revista Contemporanul săptămână de săptămâ‑ i‑am spus: „Adrian, tu ai fost un poet de curte!” – Elisabeta Brâncoveanu din Franţa, dar are uneori nă. Şi cât de mândră eram că scriu în revista Con‑ „Nu, n‑am fost...!” – „Ba ai fost un poet de curte”. aceleaşi sifuri de obscurităţi voalate şi transpa‑ temporanul. Iar pentru acest sentiment care m‑a Nu e blamabil să fii un poet de curte. Noi am avut rente, aceleaşi fracţiuni şi tiranii ale memoriei, în făcut să mă întorc în timp şi să fiu fericită că pot poeţi de curte. Există şi în Europa mari scriitori care se joacă nu puţine scene dramatice. E foarte încă să mă întorc în timp, vă mulţumesc în plus. poeţi de curte. La noi George Coşbuc a fost poet greu, de exemplu, să‑i găsim un model în poezia de curte, a scris Istoria războiului din ’77, Istoria română înainte de Război. Nu ştiu, Doina, poate coroanei de oţel. Dar tu, Adrian, ai greşit, ai ales Lucian Blaga, uneori, sau poate tremurul acela, Sub semnul urgenţei destinale rău dictatorul, îi spuneam atunci. Dacă alegeai un vibrato‑ul de metal al lui Rainer Maria Rilke, care alt dictator, poate cădeai mai bine. l‑a îmbolnăvit şi pe Nichita, şi care mi‑e şi mie un Aura Christi: V‑am pregătit cu Ana, cu Ana Blandiana e în contrast cu cariera ne‑ maestru. Doina, o surpriză. O să facem cupola acestei seri fericită a acestui poet tânăr foarte talentat. Ana Noi suntem bucuroşi că eşti aici. Noi suntem împreună... Puţin mai târziu. Blandiana a făcut, şi ea, o carieră mult mai aproa‑ bucuroşi că ai acceptat la propunerea mea să vii Pentru că tot vorbeam despre instituţii care pe de spiritul artei noastre, a literaturii. Ana lângă noi la Academia Română. Suntem onoraţi renasc sub ochii noştri... Sub ochii noştri a renăs‑ Blandiana s‑a născut în Banat, a terminat bacala‑ că eşti în Academia Română. Suntem extrem de cut o instituţie, pe atunci, de vârf, Uniunea Scrii‑ ureatul la Oradea, la Oltea Doamna, unde întâm‑ bucuroşi că prin fiinţa ta, prin poezia ta formida‑ torilor, instituţie la a cărei renaştere îşi puseseră plător, fiind izgonit de la Lugoj, am terminat şi eu bilă, pe care văd că întreg teritoriul literar o elo‑ umărul doi mari prozatori: Nicolae Breban şi Eu‑ bacalaureatul acolo cu nişte ani mai devreme. Ana giază şi o cultivă, suntem bucuroşi că în fiinţa ta gen Uricaru. Eugen Uricaru a reinventat practic Blandiana a terminat Literele la Cluj, s‑a căsăto‑ feminină, profund feminină, adorabil feminină, romanul istoric, în primul rând, a publicat circa rit cu un tânăr frumos şi cald, Romulus Rusan, există un semn, cel mai important, pentru acest 20 de romane în România, bucurându‑se care a scris despre America. Ana Blandiana e un popor foarte, foarte, foarte încercat: speranţa. La de o fertilitate creatoare exemplară, admi‑ model de traversare a unei perioade îngrozitoare, mulţi ani, Ana Blandiana! rabilă. Răstimp de zece ani cât s‑a ocupat ð

Decembrie 2019 de Uniunea Scriitorilor, Eugen Uricaru Mulţumim, Ana Blandiana! Mulţumim, Eu‑ ð n‑a scris un rând. Şi în acei zece ani s‑a gen Uricaru! simţit că Uniunea Scriitorilor din Româ‑ În acest an, lui Eugen Uricaru i s‑a decernat nia renaşte, echipa Breban‑Uricaru fiind prac‑ Premiul Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, tic echipa care a făcut cel mai mult bine Uniunii acelaşi premiu fiind decernat, în trecutul imedi‑ Scriitorilor. Ştim cu toţii – nu e un secret de stat; at, domnilor Dumitru Radu Popescu şi Nicolae toţi ştiu, puţini recunosc, însă, această realitate, Breban. Iată trei romancieri majori ai literaturii deşi beneficiază la propriu de roadele ei – că Le‑ române. Nici una dintre literaturile europene, la gea indemnizaţiei de merit, care se dorea Legea această oră, nu are romancieri vii, de nivelul ce‑ Păunescu (pentru că şi Adrian Păunescu a luptat lor trei creatori majori la care tocmai m‑am refe‑ pentru ea), şi Legea pensiilor (acele plus 50% care rit. Şi tot în acest an, Eugen Uricaru a devenit se adaugă fiecărui membru, nota bene, nu numai laureat al unui premiu special, oferit de Editura al Uniunii Scriitorilor, ci al tuturor uniunilor de chineză Flower City, despre care v‑am vorbit în creaţie) sunt legi gândite, concepute, legi pentru prima parte a acestei ceremonii‑eveniment. După care a luptat echipa Breban‑Uricaru. Cei zece ani ştiinţa mea, este pentru prima dată când un scri‑ s‑au încheiat frumos. Eugen Uricaru merita să i itor român este onorat cu un premiu de o foarte se spună mulţumesc. Cel puţin atât. Despre acea importantă şi prestigioasă instituţie din Republi‑ perioadă, despre ceea ce a urmat – şi ştim cu toţii ca Populară Chineză. Ne‑am gândit ca 2019 să fie că au urmat câteva fapte nedemne – a venit tim‑ anul care să‑i aducă şi cel de‑al treilea premiu. pul să vorbim. Eugen Uricaru însuşi se referă cu Contemporanul decernează domnului Eugen Uri‑ demnitate, ca un mare bărbat, în două interviuri caru Premiul Naţional pentru Excelenţă în Ro‑ – unul publicat în paginile revistei Convorbiri li‑ man. Felicitări, dragă, iubite maestre, împlinire, Ana Blandiana terare (august 2019) şi celălalt în paginile revistei sănătate, lumină şi belşug în toate aici, acum şi în Contemporanul (septembrie 2019) – la acea peri‑ vecii vecilor... lege care deznaţionaliza şi interzicea vorbirea oadă, în care a fost acuzat, cu o lună înainte de Eugen Uricaru: Vă rog să îngăduiţi să‑i limbii române. Acesta a fost un motiv pentru ca alegerile care urmau să aibă loc la USR, de cola‑ mulţumesc de faţă cu dvs. domnului Nicolae Bre‑ armata română să intre în război şi să restituie borare cu securitatea, fără să fi fost colaborator ban, care este spiritul tutelar al revistei, să‑i mul‑ limba română vorbitorilor de limba română. Tot vreodată. ţumesc Aurei Christi, care roboteşte şi gândeşte pentru limba română s‑au dus grele bătălii politi‑ Am ţinut să spun răspicat acest lucru, pen‑ în acelaşi timp la revista Contemporanul, şi ştie ce în Basarabia de atunci, azi Republica Moldova, tru că fără să‑şi fi propus – ştiu că o să mă certe, să adune sub cupola acestei reviste un grup de un război, aproape uitat. Cred că primejdiile care amical, pentru ce voi spune acum –, aşadar, fără persoane care au simţit ceva. Convorbiri literare pândesc limba română există în continuare. Prin să‑şi fi propus, ne‑a dat o lecţie de umanitate, o şi Contemporanul cred că sunt singurele publi‑ limba română nu înţelegem doar folosirea cuvin‑ lecţie de demnitate. Ce a făcut Eugen Uricaru în‑ caţii necorporatiste din România. Sunt publicaţii telor limbii române, ci şi folosirea gramaticii lim‑ tre timp, din 2005 până în 2019? S‑a retras, cu independente, care şi‑au ales drumul lor în cul‑ bii române şi, mai ales, a spiritului care zace încă discreţie şi demnitate, din viaţa publică. Nordic tura română şi, mai ales, drumul lor spre viitor. în aceste cuvinte şi în această gramatică. fiind, a făcut ce ştie să facă cel mai bine pe acest Nu toată lumea observă acest lucru, majoritatea Am înţeles că prietenii de la Contemporanul pământ: a scris şi a publicat ritmic, deşi a fost oamenilor care mai citesc, o majoritate dintr‑o mi‑ au fost generoşi să‑mi dea un premiu de excelen‑ hărţuit cu procese peste alte procese, câştigate, noritate, care mai citesc, cred că tot ce se scrie e şi ţă în roman. O să închei, citind o poezie dintr‑un unul câte unul, majoritatea. A scris cu o furie fru‑ adevărat. Nu e adevărat! Eu mulţumesc tuturor volum al meu de versuri Despre ce vorbim (Editu‑ moasă, necesară când se cuvine să te aduni, sub celor care au primit aceste premii astăzi, pentru ra Junimea, 2018), pentru că am luat un premiu semnul unei urgenţe destinale, în tine însuţi, în că mă acceptă lângă ei; sunt nume extraordina‑ pentru roman... dorinţa de a recupera acei ani în care i s‑a părut re, oameni care s‑au dedicat nu doar literaturii, sau poate chiar aşa a şi fost că şi‑a trădat voca‑ ci şi societăţii. Vă mărturisesc foarte îndurerat că ţia. De altfel, Ana Blandiana a păţit acelaşi lucru, am devenit un antisocial; nu mă mai interesează Ţara mea când a încercat să aducă, în politică, legea morală, societatea şi, mai ales, nu mă interesează institu‑ să aducă demnitatea şi onoarea, şi răstimp de de‑ ţiile statului. Din cauza aceasta mulţumesc foarte Ca o găină fără cap care 22 cenii a trăit cu sentimentul că şi‑a trădat vocaţia. mult revistei Contemporanul, care nu este o re‑ se zbate, ţara mea, Mărturisesc că eu nu cred să am curajul să mă vistă a statului; este o revistă a celor care scriu şi Ca un cocoş cu gâtul retezat, îndepărtez de masa de scris. De altfel, unul dintre care gândesc, şi sunt liberi. din care sângele ţâşneşte puternic, darurile făcute naţiunii române de Ana Blandiana Vreau să fac o mică precizare. Aici s‑a vor‑ ca apa în furtunul vecinului şi Romulus Rusan este Memorialul de la Sighet, bit despre perioada Breban‑Uricaru, Uricaru‑Bre‑ când îşi spală maşina, pentru care au luptat amândoi, edificând o insti‑ ban, de la Uniunea Scriitorilor din România şi când vrea el, tuţie exemplară şi, după câte ştiu, unică în lume. despre cele două legi. Singurii care nu beneficiază e un semn de viaţă sângele ăsta Apropo de recunoştinţă, nu rareori aud lu‑ de acele legi sunt domnul Breban şi cu mine, pen‑ purpuriu, care spumegă printre gunoaie. cruri stupefiante şi nu‑mi vine să cred, pur şi tru că domnul Breban este membru al Academiei Cocoşul fără cap se zbate, dă din aripi, simplu, pentru că ceea ce aud depăşeşte orice Române, iar membrii Academiei Române nu mai ai crede că poate ajunge din nou în vârful movilei; imaginaţie. Politicieni după politicieni, fie aflaţi acced la beneficiile stipulate de legile invocate, pe dar creasta lui e cenuşie şi bleagă... în campanie electorală, fie preocupaţi, subit, de când eu nu sunt membru al Uniunii Scriitorilor, Ochiul deschis, de fapt, nu mai vede, sticleşte. soarta naţiunii în răstimpurile dintre campanii pentru că mi‑am dat demisia. Mi‑am dat demisia Cocoşul împrăştie stropi calzi, zvâcnind, – ceea ce, recunosc, se întâmplă foarte rar –, îşi dintr‑un motiv foarte serios, mult mai târziu, când de parcă ar fi viu. Nu mai e. propun să fondeze un Memorial al Comunismului, s‑a abrogat statutul pe care această instituţie îl Bucăţile au fost deja împărţite. sau un Muzeu al comunismului. Memorialul de la produsese Uniunii Scriitorilor, care era foarte Va fi o masă excelentă... Sighet există din 1993. E o situaţie ciudată, e... bun, şi s‑a aprobat alt statut în care lucrurile sunt ca şi cum aceşti oameni ar trăi pe altă... planetă, foarte ciudate. Ar fi multe de vorbit, eu, aici, vreau Mai am de scris câteva romane... refuzând să accepte o realitate instituţională de doar să fac câteva trimiteri la minunatul discurs un real prestigiu, validată atât la scară naţională, al domnului Nicolae Breban, la primul discurs, Aura Christi: Mulţumim. E un eveniment cât şi la scară internaţională. pentru că al doilea este extraordinar. Nicolae Bre‑ regal tot ce se întâmplă astăzi. De altfel, Ana ban a vorbit despre Iorga. Nu ştiu dacă se mai ştie Blandiana a revenit de curând de la un Festival că aici, în Piaţa Univer‑ Internaţional de Poezie care a avut loc la Madrid, sităţii, în 1904, Nicolae unde a electrizat publicul citind poezie. E vorba Iorga a ieşit în fruntea de unul dintre cele mai mari festivaluri spaniole. studenţilor, cerând un Duminică seara Ana Blandiana a susţinut un re‑ lucru – era, atunci, un cital împreună cu un poet. Ana Blandiana a citit tânăr profesor univer‑ 30 de poeme dintr‑o carte care urmează să apa‑ sitar –, cerând, aşa‑ ră în 2020 în Spania. De fapt, prietena care mi‑a dar, ca în Parlamentul adus la cunoştinţă această ştire mi‑a dat, indirect, României să nu se mai ideea pe care o vom realiza de îndată. Într‑un vorbească franţuzeşte. mesaj adresat Anei, i‑am propus să ne jucăm. Să În urma acelei manifes‑ citească ea trei poeme şi eu trei poeme la sfârşi‑ taţii a studenţilor din tul Galei Premiilor Contemporanul. Îi mulţumesc Piaţa Universităţii, în romancierului Eugen Uricaru pentru darul de a Parlamentul României face trecerea spre poezie. Iată un romancier care a început să se vorbeas‑ ne conduce spre imperiul poeziei. Mulţumesc. că româneşte. Bătălia Ana Blandiana: Vreau să vă spun că astăzi aceasta pentru limba chiar este un premiu.... N‑aş vrea să par ipocrită română continuă. Cred sau exagerată, dar una din suferinţele mele este

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA că cei 800.000 de oa‑ că citesc fără încetare în străinătate şi acasă nu meni, români, care au se mai citesc poezii. Adică nu se mai întâmplă murit în Primul Război acest lucru, sau nu ajung eu să citesc... În orice Mondial, de fapt, s‑au caz, premiul vostru se luminează şi mai mult prin bătut pentru salvarea faptul că mi‑ai scris, Aura, să nu uit să aduc o car‑ Ana Blandiana şi Nicolae Breban limbii române. În Ar‑ te. Deci, o să citesc câteva poezii, trei, patru. Sunt deal deja funcţiona o scurte, nu vă speriaţi...

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Cred că revista Contemporanul aşa face. Promovând cultura, revista Contemporanul ne aduce pe toţi mai aproape de cer CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

Selecţie

Cei care n‑au aripi Se înghesuie să le ia de la garderobă, Cei care au Trag peste ele, cu grijă, fermoarul. În aceste condiţii Este foarte greu să ştii Cine va fi în stare să zboare La momentul oportun, Atunci când pământul Se va deschide Pentru a face O atât de târzie, Încât inutilă selecţie.

Un cal tânăr

N‑am reuşit niciodată să ştiu pe ce lume sunt. Încălecam un cal tânăr şi fericit ca şi mine Şi în galop îi simţeam între pulpe Inima zvâcnind Şi inima mea zvâcnea în galop neobosită, Fără să observe că între timp Şaua mea se sprijinea Să pot să râd fără să se scuture frunze amare, sub pleoapa nu se ştie cui. Doar pe scheletul unui cal Să pot să plâng fără să crească valuri în mare, Încrede‑te în orele de seară, Care în viteză se dezmembra, risipindu‑se Să pot să plec fără să trag după mine surpate în orbita nimănui Şi eu continuam să călăresc Lumea ca pe‑o faţă de masă cu farfurii şi pahare Un cal tânăr de aer Sparte de‑a valma, din ţara cuvioşilor lăstuni, Într‑un secol care nu mai era al meu. Amestecate cu vin şi mâncare. unde se vede tot prin oameni, unde Lasă‑mă liberă, singură ca niciodată, din depărtări în vulturi mori, te‑aduni Numai faţă de pagina mea vinovată. şi‑nvii în ecumenice secunde. Dependenţă

Dependentă de soare, de umbră, de nori, Aura Christi: Heraclit Dependentă de frunze şi flori, De vântul răzgândindu‑se şi suflând mereu Eu le‑am făcut dreptate păsărilor. din altă direcţie în arborii În raza pătimaşilor lăstuni Cerului alb o boltă zveltă i‑am zidit. 23 care se zbat răuprevestitori, Şi‑atunci, de ce tristeţile mă împresoară, De venirea şi de plecarea cârdurilor de cocori; În raza pătimaşilor lăstuni când ochii nopţii se deschid în iarbă, Dependentă de toate şi toţi, e ţara ta, pământul aşteptat. fântâni şi mări, apoi, târziu de tot, în fiecare? De mulţimea celor vii, De printre roze, în miresme te aduni, de aglomerarea celor morţi, visezi în arborii din veacul celălalt. Urşilor, leilor şi cerbilor eu le‑am făcut dreptate De propriii mei ani înţelepţi, idioţi, şi‑am adunat copacii, zimbrii şi plantele în mână; dar mai ales trecuţi. Mai e foarte puţin şi te apropii era prima pădure de când lumea. Şi atunci, O, Doamne, dezleagă‑mă, dezleagă‑mă de trunchiul întemeietor. de ce mă‑nchid în somn, ca morţii în pământ De timp şi de loc, Închide ochii, dormi în dropii, şi ca tăcerile străvechi – în prunci? de strămoşi, de nepoţi, zidite într‑un cerc îmbietor. De toate şi toţi, Pe tine, şovăind, târziu, când seara Şi de mine însămi, de poţi! Închide ochii, dormi, coboară fulgera tăcut şi fioros la asfinţit, din coasta lui Adam, cântând, eu te‑am cioplit. Şi‑atunci, de ce îmi tulburi liniştea? Ce ai găsit în ţipătul acela? Spre care depărtare din gura lui tot curgi, şi curgi?

Să nu te sperii

Să nu te sperii orice s‑ar întâmpla. Iarba e la fel de verde ca altădată. Căzuţi pe gânduri, pegaşii luminii te răsfoiesc ca pe o carte

şi întârzie, de parcă şi‑ar fi găsit liniştea într‑o casă a nimănui. Să nu te sperii. Toamna dă semne din ochii nu se ştie cui.

Totul se‑acoperă de cenuşa anilor. Cad heruvimi prea copţi din cer. Zumzăie destinul. A venit vremea. Se sparge cercul vârstei de fier.

Să nu‑ţi fie teamă. Sunt aici. Te aştept în miresme, vulturi, culori. Acest drum de ţară e mâna mea, călcată de tine de‑atâtea ori.

Vă mulţumim şi vă invităm să ne urmăriţi în continuare. La mulţi ani, dragilor! La mulţi ani, tribul Conte! La mulţi ani, Contemporanul şi Ide‑ ea Europeană! La mulţi ani, cultura română, care este o cultură majoră! Aura Christi, Ana Blandiana, Dana Oprica Noimebrie 2019

Decembrie 2019 Odată recuperat trecutul şi odată Eveniment conexată cultura populară la cea a elitelor naţionale, identitatea etnică este deja formată, rămânând să ne construim conştiinţa demnităţii şi Alexandra Ion a verticalităţii. Reţeta a fost una singură: un bine articulat sistem de România citeşte la învăţământ Tecuci, Slobozia şi Bucureşti roiectul România citeşte îşi leagă, de Război Mondial dărâmă sistemul de învăţământ, astă dată, activitatea de trei mari învăţătorii şi profesorii au fost înrolaţi şi mulţi au nume ale literaturii şi ştiinţei ro‑ murit pe front, însă din sărăcie şi analfabetism, mâneşti, Ştefan Petică, Ştefan Bă‑ apar şi exemple de strălucire culturală, de dem‑ nulescuP şi Octav Onicescu. Echipa formată din nitate personală sau politică, de viaţă creştină, de scriitorii propuşi de organizatori, Fundaţia Cul‑ solidaritate naţională. Acestea sunt modelele pe turală Ideea Europeană, Revista Contemporanul care Mircea Platon ni le prezintă pentru a ne găsi şi Editura Ideea Europeană, a vorbit publicului locul pe linia istoriei. Bibliotecii Municipale „Ştefan Petică” din Tecuci, La Tecuci fiind, Mircea Platon nu putea să Bibliotecii Judeţene „Ştefan Bănulescu” din Slo‑ nu‑l dea exemplu pe Vlahuţă, care a fost, alături bozia şi Colegiului Naţional „Octav Onicescu” din de Iorga, omul verigă de legătură a culturii româ‑ Bucureşti. Aşadar, simbolistul Ştefan Petică, pro‑ ne, un creator de instituţii, un om al cetăţii, un in‑ zatorul modern Ştefan Bănulescu şi matematicia‑ telectual public. Semănătorul, revistă întemeiată nul, întemeietor al teoriei probabilităţilor, Octav de Vlahuţă şi Coşbuc, a iradiat în toată ţara, de la Onicescu, însoţesc, dincolo de perdeaua timpului, Ramurile craiovene la Făt‑Frumosul bârlădean. Tecuci. Biblioteca Municipală „Ştefan Petică” scriitori care semnează cartea identităţii şi a va‑ Vlahuţă a fost cel care a vorbit prin săli de clasă lorilor naţionale. rurale, nu de la catedre universitare, a fost mai Mircea Platon, istoricul‑povestitor fermecă‑ ales un scriitor şi un om apolitic, nefiind membru tor, atinge trei teme actuale asupra cărora trebuie al vreunui partid, deşi a primit sprijin din par‑ să ne oprim pentru a depăşi momentul reflecţiei: tea lui Spiru Haret, una dintre cele mai luminate sistemul de învăţământ cu modelele internaţio‑ minţi ale Naţional Liberalilor. nale încrucişate, elitele pe care ne clădim perso‑ Şi dacă vorbim de valori, nu putea lipsi „im‑ nalitatea şi istoria care ne asigură trăinicia. Un perialul Breban”, romancierul de mare acurate‑ volum imens, recent editat, de istorie şi literatură, ţe psihologică, romancierul antropolog, în jurul Naţiune, modernizare şi elite româneşti, apărut la căruia stăm cu răsuflarea tăiată nu doar pentru Editura Ideea Europeană, cuprinde demonstraţia a prinde ideile, ci pentru a asista „la subtilele apartenenţei la o istorie unică, la o cultură naţi‑ desluşiri ale memoriei gesturilor sau cuvintelor, onală comună, la un trecut, pe care elitele l‑au la straturile de infrarealitate decelate cu prilejul adunat zală cu zală, construind România. Senti‑ fiecărei conversaţii sau întâlniri dintre două per‑ mentul naţional apare ca rezultat al conştiinţei de sonaje”. Avem şansa de a primi o magistrală lecţie neam pe care au avut‑o elitele intelectuale, cleri‑ de scriere: „Breban spunea undeva pomenindu‑l Slobozia. Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” cale şi boiereşti, începând cu voievozii Moldovei pe Balzac că, dacă ai descris bine un om, mediul şi ai Ţării Româneşti, continuând cu cronicarii, lui, cercul de prieteni, trăsura, caii, amanta, casa 24 cu Cantemir, cu reprezentanţii Şcolii Ardelene, şi masa, nici nu mai ai nevoie să povesteşti nimic; trecând prin hotărârea generaţiei paşoptiste şi acţiunea e superfluă, e conţinută deja, cu tot cu post‑paşoptiste şi ajungând până la cele două nu‑ deznodământ, în datele microrealităţii”. clee de românism, Goleştii şi Brătienii şi până la Alături de Mircea Platon, a fost Dana Opri‑ conservatorii moldoveni, grupaţi în jurul Junimii ca, profesor şi scriitor, care le‑a dezvăluit celor pre‑ şi al Convorbirilor literare. Elitele româneşti au ca zenţi câteva aspecte ale sistemului de învăţământ scop valorificarea patrimoniului cultural – limba, din Spania şi Italia, pe care le cunoaşte în mod arta, folclorul – pentru a trece de la naţionalitatea direct. Au existat interferenţe şi întâmplări des‑ ereditară la personalitatea naţională, la asumarea pre românii întâlniţi în ţările în care a trăit, care şi dezvoltarea acesteia. Odată recuperat trecutul excelează prin deprinderi şi capacităţi. De altfel, şi odată conexată cultura populară la cea a elitelor subiectele incluse în volumul Fragmente de cer se naţionale, identitatea etnică este deja formată, ră‑ referă la cotidianul spaniol (din Madrid), italian mânând să ne construim conştiinţa demnităţii şi a (din Ravenna şi Reggio Emilia) şi românesc (de verticalităţii. Reţeta a fost una singură: un bine ar‑ pretutindeni), din care a selectat povestea, poezia Bucureşti. Liceul „Octav Onicescu” ticulat sistem de învăţământ. Acesta a început cu şi miracolul. Cum să nu te impresioneze drama domnia lui Al. I. Cuza şi s‑a încheiat cu reformele tinerilor Paolo Malatesta şi Francesca da Rimini, lui Spiru Haret, care au avut ca rezultat preţuirea ucişi de Giovanni Malatesta, pentru că îşi încruci‑ aveţi un anumit loc, aveţi un ritual al scrisului, şcolii, bucuria deprinderii de a învăţa şi formarea şaseră privirile? Şi cum să nu te marcheze poves‑ ce autori v‑au inspirat şi vă inspiră? Jucându‑se disciplinei muncii şcolare. Brătienii au dat timp tea lor, înscrisă pe zidurile bisericii franciscane frumos şi grav cu respiraţia şi cu gândurile publi‑ de un secol prim‑ministrul României graţie unei sau în interioarele palatului din Ravenna, care cului, Aura Christi dezvăluie publicului măreţia educaţii severe şi austere. Mărturie stă descrie‑ poartă numele familiei Francescăi, da Polenta. poeziei, capilarele prin care aceasta îşi duce seva rea pe care ne‑a lăsat‑o Nicolae I. Pillat, nepot al Dante însuşi odihneşte la Ravenna, lângă cei a care alimentează trăirile celor care o citesc sau o lui Ion C. Brătianu şi al lui Ionel Brătianu, frate‑ căror poveste ne‑o cântă încă din Infern. De Re‑ ascultă. Aura Christi atinge când suav, când cu le poetului Ion Pillat: „Mama ne‑a crescut foarte ggio Emilia îşi leagă numele Lucrezia Borgia, fi‑ forţă toate clapele sensibilităţii pe care o răscoleş‑ sever şi într‑o disciplină ce nu a slăbit niciodată. gură atât de controversată a Renaşterii, pe care te, o frământă şi o transformă în ceva mai fin, mai Aveam o istitutoare, dar mama urmărea îndea‑ unii o consideră regina tuturor exceselor, eroina înalt. Cu fiecare întâlnire scriitoarea Aura Christi proape activitatea noastră zilnică. (...) Nu am avut negativă, sclava plăcerilor şi a dorinţei de putere, ne deschide câte o fereastră, pe pervazul căreia ne niciodată voie să chemăm să ne ajute vreun servi‑ iar alţii, victimă, supusă strategiilor politice ale îngrămădim să privim un strop de Rai: tor. Trebuia să ne aranjăm singuri hainele, să ne tatălui Papa Alessandro VI şi ale fratelui Cesare „Pe‑un picior de plai, facem patul în fiecare dimineaţă şi să ne periem sau, pur şi simplu, femeia care se doreşte a fi li‑ pe‑o gură de rai, pantofii. Institutoarea nu avea voie să ne loveas‑ beră într‑o lume dominată de bărbaţi. Iar despre unde lumea făceai că. Pedeapsa era să fim lipsiţi de desert, să ni se Madrid, doar atât: după Madrid, în cer – aşa sună interzică să ne ducem la bunica (era pedeapsa cea o zicală care s‑ar traduce prin aceea că doar în cer şi‑i cântai, şi‑o cântai...” mai grea), să ne jucăm cu prietenii şi, mai târziu, se mai poate omul bucura de atâta splendoare. Motorul proiectului România citeşte este să mergem la circ sau la teatru. Pedepsele acestea Aura Christi a continuat prezentările, vor‑ Andrei Potlog, directorul executiv al Fundaţiei aveau un efect infinit mai mare decât o pereche bind despre fiecare invitat la această serie de con‑ Culturale Ideea Europeană, fără de care scriitorii de palme sau o bătaie. În ciuda acestei severităţi, ferinţe, spectacole, lansări şi lecturi publice, în n‑ar ajunge la public şi nici publicul la întâlnirea eram foarte răsfăţaţi când meritam”. Ajuns la Pa‑ spiritul ideii identităţii naţionale, pe care parcă ne cu scriitorii. E nevoie de acest demers, pus în prac‑ ris, timpul era extrem de plin (acelaşi Nicolae I. este frică să o menţionăm. Românitate, încredere, tică de neobositul Andrei Potlog. Ce feedback mai

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Pillat): „În afară de orele de curs, acasă luam lecţii valori, Dumnezeu reprezintă doar câteva teme pe puternic putem prezenta decât conversaţia, din de română, de matematică, de literatură, de pian, care poeta contemporană le aminteşte ori de câte clandestinitate, dintre două eleve de la Colegiul de desen, de sculptură. Urmam cursuri de dans, ori are ocazia. Poeziile pe care le‑a citit în faţa Naţional „Octav Onicescu”, care mărturiseau că vizitam muzeele şi expoziţiile, mergeam la concer‑ publicului, alese din cele două romane în versuri, nu s‑au jucat cu aplicaţiile telefonului în timpul te, la Operă, la Opera Comică, la Comedia Fran‑ Geniul inimii şi Ostrovul Învierii, au declanşat un celor două ore cât au ascultat gândurile scriitoarei ceză, la Odeon. Ne dădeam cu patinele cu rotile şi tir de întrebări din partea publicului: cum decan‑ Aura Christi. Iată că vecinătatea scriitorilor pă‑ cu cele de gheaţă, jucam tenis, călăream”. Primul taţi ideile pe care vi le trimit îngerii, unde scrieţi, leşte în faţa noilor tehnologii! r

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Gruparea numită poporul român s‑a Clubul Ideea Europeană născut organic de‑a lungul timpului şi nu o poate desfiinţa cineva printr‑o hotărâre luată de sus. Un individ poate decide să nu mai fie CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ La 30 de ani de la Revoluția Română din 1989 român. Dacă se mută în America îşi poate impune să nu mai vorbească româneşte, dar se răzbună şi pe el O aşezare sistematică a valorilor un pic nostalgia mai târziu. Însă calitatea de a fi român, francez, italian sau german ne vine din istorie

Eu nu cred că se scrie într‑un nucleu central mai prost decât se scria înainte, dar din moment ce anterior era o cenzură şi o autocenzură, o edi‑ tură cerea două‑trei referate de specialist până să publice o carte de orice fel, s‑a ajuns astăzi la o diluare a calităţii din pricina faptului că încep să predomine mai mult cărţile proaste decât cele bune. Orice om care e capabil să aibă legătură cu o editură şi care poate să‑şi permită să plăteas‑ că o sumă de bani care nu e foarte mare îşi poa‑ te publica o carte. Nimeni nu întreabă dacă acea carte e bună, dacă transmite un mesaj sau dacă nu transmite, sau dacă transmite un mesaj bun sau rău. Prin urmare, se scrie enorm de mult şi se citeşte enorm de puţin. Sunt oameni care scot cărţi în România în 50 de exemplare, în 20 de exemplare, şi le prezintă drept cărţi de autor şi la concursuri­ universitare. Ceea ce demonstrează că ne‑am pierdut cumpătul, pe de o parte, pe de altă parte, dacă revin la armele mele, la domeniul n urmă cu 30 de ani, chiar în urmă cu 30 propriu‑zisă, adică nu reuşim să‑i învăţăm pe oa‑ istoriei, astăzi sunt iubitori de istorie care cred că de ani, nu cred că cineva şi‑ar fi putut meni să folosească corect literele alfabetului şi să dacă iubesc domeniul îşi pot permite să scrie des‑ imagina atâta strălucire, atâta lumină, ştie să scrie în una, două, trei limbi. pre asta. Şi atunci avem cărţi de istorie scrise de atâta bucurie câtă a fost în Pavilionul Şi nu vorbiţi de alfabetizarea funcţională medici, de ingineri, farmacişti, oameni admirabili, B2 deÎ la ROMEXPO, la sfârşit de noiembrie 2019. încă. dar care n‑au nici o pregătire de specialitate. La târgul care, iată, se cheamă Gaudeamus, şi în‑ Nu. Vorbesc de alfabetizarea propriu‑zisă. Trebuie să se introducă în această curricu‑ tr‑un fel putem să măsurăm timpul trecut peste Ne trezim cu copii în clasele a şaptea şi a opta, lă, ale cărei ore se vor reduce, ore de educare a or‑ noi, cei 30 de ani, din acest punct de vedere, deşi când ar trebui să citească deja fragmente literare goliului pentru a ne găsi fiecare locul şi pentru a sunt cu totul şi cu totul altele perspectivele când din clasici măcar, care nu sunt capabili să citeas‑ scrie cei care cu adevărat o pot face comunicând ieşim afară din târg. că. Că sunt unii, după aceea, care citesc şi nu în‑ util, eficient, important? 25 Cel mai aşteptat eveniment anual din indus‑ ţeleg ce citesc, lucru care se cheamă analfabetism Dacă mă întrebaţi de problema aceasta cu tria cărţii, Târgul Gaudeamus Radio România, e funcţional, e un alt lucru. Pe de o parte, noi de pe care este confruntat acum Ministerul Educaţiei în legătură cu numărul de ore, eu cred că de la situat printre primele zece târguri de profil din vremea lui Alexandru Ioan Cuza am fost o ţară în Renaştere încoace s‑au verificat nişte discipline Europa şi pe locul doi între evenimentele cultu‑ care învăţământul primar a fost obligatoriu, deci, rale apreciate de bucureşteni. Suprafaţa standu‑ fundamentale care au transmis lumii un model învăţământul primar de patru clase era obliga‑ rilor expozanţilor a crescut la 8300 mp, iar târgul de viaţă civilizată şi un nivel cultural destul de toriu şi gratuit. Asta se întâmpla la 1864. Şi de a avut în program aproape 900 de evenimente. A ridicat. Astăzi noi venim însă cu propuneri făcu‑ atunci am tot reuşit să alfabetizăm acest popor. 26‑a ediţie a târgului de carte Gaudeamus Radio te de nepedagogi, de nespecialişti, de oameni care România s‑a desfăşurat sub semnul aniversării a Acum am intrat într‑o perioadă de recul. Pe de n‑au predat în viaţa lor, de a introduce discipli‑ 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Ro‑ altă parte, nu reuşim să creăm specialişti foarte ne noi, care ar putea fi moderne şi ar putea să‑l mâne din Decembrie 1989, iar Mircea Dinescu şi buni care să scrie lucrări foarte bune, şi atunci ne pregătească pe tânăr şi pentru protecţia mediu‑ Ion Caramitru au acceptat să fie co‑preşedinţi de mişcăm într‑un cerc vicios. În acest moment nu lui, şi pentru educaţie financiară, şi pentru buna onoare. aş spune că nu există neapărat gustul pentru lec‑ circulaţie pe străzile publice, numai că acestea Cărţi precum cele ale lui Ioan‑Aurel Pop, Ro‑ tură dintr‑o carte tipărită, clasică, pe hârtie, dar nu sunt discipline şcolare. Acestea sunt conţi‑ mânii. Eseuri dinspre Unire, Vasile Puşcaş, Uni‑ nu există gust pentru lectură la foarte mulţi tineri nuturi, sunt teme care oricum trebuie să se facă versitate. Societate. Modernizare, ediţia a III‑a, nici pentru cărţi electronice. A fost o vreme când şi se făceau. Or, astăzi vin unii cu propuneri să revizuită şi adăugită, Alex Mihai Stoenescu, Ro‑ s‑a spus că dacă scoatem e‑book‑uri, vom putea scoatem orele de română, de matematică, fizică, mânia în perioada Administraţiei Emil Constanti‑ să‑i atragem pe tineri de partea noastră. Acum istorie şi geografie, mai ales istorie şi geografie, nescu, Thierry Wolton, trilogia O istorie mondială s‑a dovedit, tot prin sondaje de opinie, că nici care ar fi lucruri inutile, şi să introducem discipli‑ a comunismului. Încercare de investigaţie isto‑ e‑book‑urile nu fac casă bună cu lectura serioasă ne noi. Ceea ce e o imensă greşeală, o eroare care rică, sau o temă precum cea adusă in atenţie de şi cultura generală. Eu îmi întreb studenţii de fie‑ va adânci şi mai mult lipsa de cunoştinţe, pentru ELI‑MP, marele laser de la Măgurele, sunt doar care dată când încep cu o serie nouă câte cărţi au că degeaba vrem să creăm oameni culţi, care să câteva dintre posibilele pretexte şi invitaţii la dia‑ citit, şi ei înţeleg că‑i întreb de cărţi clasice, dar aibă, cum se zice acum sau se zicea mai demult, log, după 30 de ani scurşi de la Revoluţia din De‑ eu îi întreb şi de cărţi de pe Kindle. Şi‑mi spun un know‑how, adică să ştie cum să facă şi ce să cembrie 1989… că n‑au răbdare să termine o carte. Ceea ce arată facă. Lipsa de cunoştinţe ne face infirmi. Fiindcă că acest gust pentru lectură nu e bine sedimentat cel mai bun computer, repet asta mereu, e creierul şi explicaţia cea mai simplă este că nu învaţă să omenesc, şi dacă ne bazăm doar pe maşini, pen‑ citească corect şi frumos, nu se pot exprima corect tru că ele stochează bine datele, nu ajungem la Ioan‑Aurel Pop: şi frumos, mai ales că gramatica în şcoală nu se nici un rezultat. Cred că într‑o societate civilizată, mai învaţă după reguli clasice. Eu am întrebat de într‑o societate democratică, oricine are dreptul să scrie, dar trebuie precizat: dacă lucrarea e de „Respectul pentru disciplină” curând care sunt regulile moderne şi am aflat că inginerie şi e ştiinţifică sau dacă este făcută de nu au, că învaţă limbile străine şi limba română un diletant care iubeşte ingineria… La istorie…, Mihaela Helmis: Barometrul de consum după auz. Ceea ce reprezintă o mare problemă. Mi dacă sunt eseuri istorice e foarte frumos, să ştim cultural ne arată că se citeşte extrem de puţin şi se spune acum că la Ministerul Educaţiei, în noua că sunt eseuri, iar dacă e o lucrare de cercetare România stă foarte rău în clasamentele interna‑ formulă, se încearcă reducerea numărului de ore, istorică, ştim că cei ce se respectă au stat zeci de ţionale la acest capitol. Dvs. înşivă aţi făcut un ceea ce era de aşteptat şi e corect până la urmă. ani în arhive ca să‑şi scrie cărţile. Istoria se scrie sondaj printre tinerii care vă devin studenţi şi nici Dar cu ce umplem orele care au rămas? Dacă le şi pe surse. A comenta sursele e o meserie, o specia‑ în cazul lor lucrurile nu sunt deloc roz. Aşa încât reducem şi le şi rarefiem, mă tem că ajungem la litate, e ca şi cum eu aş zice că iubesc medicina şi cred că e justificat să ne întrebăm: cine scrie astăzi un rezultat mai slab decât cel de acum. vreau de mâine să operez, pentru că mă pricep şi istoria, despre istorie, şi cine citeşte? Sunt foarte mulţi aceia care, bazându‑se pe eu la organism, şi ştiu numele oaselor. Constat tot Ioan‑Aurel Pop: Da, aveţi dreptate, e o specializarea dvs. de istoric, dar şi pe calitatea pe mai mult că nu mai există un respect pentru spe‑ mare responsabilitate şi eu sunt întristat când care o aveţi acum, vă solicită să le citiţi cărţile şi cialitate, s‑a pierdut respectul pentru disciplină şi constat că nu reuşim, cu toate că am reuşit mai să le scrieţi prefeţele. Cum sunt aceste cărţi? Cine pentru meseria de istoric, medic, inginer. bine un secol şi ceva, să facem alfabetizarea astăzi. scrie? Sunt cărţile pentru aceia pentru care de fapt Toată lumea face de toate! Şi, din păcate, Ceea ce e un lucru grav. Vorbesc de alfabetizare se scrie? nu numai la noi. ð

Decembrie 2019 În ce fel simţiţi că această carte, Ro‑ Revenim la carte pentru a avea o ð mânii – eseuri dinspre Unire, a avut ecoul abordare sistematică a lecturii şi în pe care l‑aţi dorit? Mai cu seamă că există o colecţie pe care, mergând pe o denumire dragă şi felul acesta ne întâlnim cu valorile cunoscută nouă, Şcoala ardeleană, aţi prelungit‑o aşezate la locul lor, căci o carte, o sau aţi precizat‑o în colecţia Şcoala ardeleană de colecţie ne pune în faţă un sistem istorie. de valori. Societatea contemporană Da. Şcoala ardeleană cea adevărată, din se‑ duce lipsă de o asemenea reaşezare colul al XVIII‑lea, avea preocupări fundamenta‑ sau aşezare sistematică a valorilor le legate de trecut şi trecutul devenise o armă de luptă pentru drepturile noastre politice naţiona‑ le. Azi a trecut timpul şi eu m‑aş bucura să aibă un ecou această carte în sensul înţelegerii etni‑ cităţii astăzi, a valorii şi calităţii de a fi români, Aici aş mai spune, vorbind de Târgul Gaudeamus, sau de a fi francez, sau italian. De ce spun acest sunt foarte multe cărţi cu coperte foarte colorate, lucru? Pentru că oamenii au început să confunde ca în vitrinele din Occident... planurile şi de pe vremea când globalizarea era Ca de Crăciun. în prim‑plan, astăzi nu mai este, unii au crezut am căutat prin foarte multe locuri, foarte multe Exact, dar sunt cărţi care nu au un mesaj că dacă dau un ordin să fie diminuate sau distru‑ instrumente, foarte multe tehnici, tehnologii ale real, ci transmit, mai degrabă, un mesaj comerci‑ se naţiunile, Europa va fi mai bună. Asta mi s‑a publicării şi cititului, revenim la carte pentru a al. El este numai unul dintre mesajele care sunt părut o eroare. Şi acum Europa se răzbună. Nu la avea o abordare sistematică a lecturii şi în felul solicitate pe piaţă. În afară de aceasta, cred că noi. România azi e o ţară paradoxală, n‑avem un acesta ne întâlnim cu valorile aşezate la locul lor, editorii au datoria să descopere, să redescopere partid politic naţionalist românesc, n‑avem forţe căci o carte, o colecţie ne pune în faţă un sistem această piaţă, gândindu‑se la cât mai mulţi citi‑ naţionaliste în Parlamentul României, prin urma‑ de valori. Societatea contemporană duce lipsă de tori. Editorii trebuie să recucerească cititorii. Îmi re, România nu e un bun exemplu. Dar uitaţi‑vă o asemenea reaşezare sau aşezare sistematică a amintesc de editurile din perioada interbelică. Se ce se întâmplă în Occident, în ţări în care tradiţia valorilor. Valorile sunt în aer, valorile sunt peste băteau să descopere talente care să meargă spre nivelării şi a mondializării era destul de puterni‑ tot, doar că există un haos, un haos în gândire, un inima, spre sufletul şi mintea cititorului, contem‑ că, mă gândesc şi la Olanda, şi la Franţa, şi la haos în acţiune, şi sper eu că această îmbrăţişare poranilor. Lucrul acesta a dispărut într‑o foarte Italia sau la Marea Britanie, pentru că ieşirea din a cărţii să ducă la o reaşezare a gândurilor noas‑ mare parte, se urmăreşte doar un cât mai rapid Uniunea Europeană e şi un gest de egoism naţio‑ tre. câştig commercial. nal al Marii Britanii, adică Brexit‑ul. Pe de altă Ceea ce scrieţi are şansa să ajungă şi în ma‑ Cu toate acestea, o să‑mi permit, împreună parte, în ţări din preajma noastră care altădată ne rile biblioteci, şi nu numai din ţară. Cartea tradu‑ cu dvs., domnule profesor, domnule ministru Va‑ dădeau lecţii de altruism – Polonia, Ungaria, Ce‑ să are cu atât mai mult şansa să vorbească despre sile Puşcaş, să sper că toţi cei care vor veni aici îşi hia – se întâlnesc mişcări care se concentrează pe realităţile noastre. În câte exemplare ar trebui să vor găsi cărţile cele mai bune şi le vor duce acasă, naţiune foarte mult. Eu nu zic că se întâmplă un vi se tipărească cea mai recentă dintre cărţi, ca ea le vor citi din scoarţă‑n scoarţă, primind mesajul lucru bun sau un lucru rău, eu constat ca istoric. să ajungă unde simţiţi că trebuie să fie, la cât mai care să construiască şi să fie, aşa cum se numea Şi atunci aş vrea să‑i îndemn pe cititori să înţelea‑ multe biblioteci? odată târgul nostru, carte de învăţătură. gă că a fi român nu este un act de voinţă colectivă, Mai ales cartea de ştiinţă cred că ar trebui Am făcut un tur scurt al acestei expoziţii de nici individuală, pentru că această calitate de ro‑ să treacă undeva de cel puţin o mie de exemplare carte, aşa pot să îi spun, e cea mai mare librărie, mân n‑a fost hotărâtă de parlamente, de guverne. în primul tiraj, şi ar trebui să ocupe un loc în bi‑ cum i‑aţi zis. Mă reîntorc acasă încărcat cu câte‑ Gruparea numită poporul român s‑a născut orga‑ bliotecile publice, pentru că nu numai bibliotecile va sacoşe de cărţi. Este cea mai bună ocazie de a nic de‑a lungul timpului şi nu o poate desfiinţa de specialitate sunt importante, ci şi bibliotecile ne întâlni cu cartea contemporană şi cu ceea ce se cineva printr‑o hotărâre luată de sus. Un individ publice care, să ne amintim, în urmă cu un secol gândeşte la ora actuală pe piaţa cărţii, prin care poate decide să nu mai fie român. Dacă se mută erau înfiinţate cu mare mândrie în toată Româ‑ se pune umărul la construcţia spiritului şi a raţi‑ în America îşi poate impune să nu mai vorbească nia, pentru ca astăzi ele să fie aproape toate în‑ unii. româneşte, dar se răzbună şi pe el un pic nostalgia chise, şi nu e o mândrie aceasta, în multe locuri 26 mai târziu. Însă calitatea de a fi român, francez, din ţară. Pe de altă parte, cred că dincolo de tiraj italian sau german ne vine din istorie, şi ea trebu‑ ar trebui să existe o dezbatere asupra cărţilor, o ie lăsată. Dacă se va stinge, să se stingă singură, dezbatere critică asupra cărţilor, atât în reviste de dar până atunci trebuie să cunoaştem cum ne pur‑ specialitate şi reviste de cultură, cât şi în media. Răzvan Theodorescu: tăm ca români, ce transmitem ca români, ce mesaj Fiindcă în media se discută doar despre acest vi‑ „Cu ce rămânem în istorie avem, ce rol are limba română în această ecuaţie rus al politicianismului şi nu despre valorile politi‑ a naţionalităţii şi alte câteva lucruri. Prea multe, ce reale. Mimăm democraţia şi spunem că suntem în aceşti 30 de ani” probabil, pentru o carte modestă. democraţi sau suntem, în ton cu lumea, dar, de fapt, sensurile cuvintelor sunt unele în Occident Mihaela Helmis: Cineva spunea că nu este Vasile Puşcaş: şi altele la noi. Din punctul acesta de vedere, ne posibilă o gândire strategică fără educaţie. Şi orice lipseşte critica acestei cărţi. Poate critica literară discuţie despre construcţie, precum cea de a Ma‑ „Construcţia spiritului şi a este mai dezvoltată, eu sunt destul de nemulţumit relui laser de la Măgurele, pentru şi pe mai multe raţiunii” de modul în care este practicată critica istoriogra‑ generaţii, are în subtext şi această temă. fică, nu mai avem evaluări ale cărţilor, ci simple Răzvan Theodorescu: Într‑adevăr, după prezentări ale acestora. M‑aş aştepta la o discuţie cum este educat un popor, aşa elitele sale ştiin‑ Mihaela Helmis: Sunt foarte multe contex‑ ţifice, intelectuale, dar şi politice pot să‑şi creeze tele în care v‑aţi întâlnit cu cartea şi cu felul în mult mai sistematizată în instituţiile statelor eu‑ o strategie: o strategie politică, o strategie cultu‑ care ea se străduieşte să ajungă într‑un fel, pe firul ropene şi ale statului nostru. Este vorba de Acade‑ rală şi una ştiinţifică. La noi, în România moder‑ acesta, scriitor‑editor‑librar, la cititor. Cum găsiţi mia Română, universităţi, licee. De ce nu? Fiindcă nă, a existat un singur moment fast, un moment această întâmplare, care e mult mai mult decât cea au cam dispărut, din păcate, în licee, de exemplu, extraordinar, într‑adevăr, cu consecinţe impor‑ mai mare librărie din sud‑estul Europei şi, sigur, obiceiurile de a te întâlni cu cartea şi cu autorii, mă refer la Gaudeamus, Târgul Radio‑România. ceea ce nu cred că este un lucru bun. tante – momentul Spiru Haret, care timp de 13 Vasile Puşcaş: Ediţia din anul 2019, cred că În urmă cu 30 de ani, nu cred că cineva şi‑ar ani, cu mici întreruperi, a fost ministrul cultelor este una de excepţie. Sunt foarte încântat. Şi sper fi putut imagina atâta strălucire, atâta lumină, şi instrucţiunii, în două guverne liberale, şi care ca nu doar vizitatori să fie aici, dar foarte mulţi atâta bucurie. Bucuria de a te numi autor al unei a reuşit să transforme în întregime faţa învăţă‑ să fie cei care achiziţionează cărţile. Gaudeamus cărţi lansate la târgul internaţional de carte Gau‑ mântului nostru, de la cel primar şi gimnazial, · 2019 este un prilej absolut extraordinar, care ne deamus. Într‑un fel, putem să măsurăm timpul în primul rând. D‑sa a reuşit să creeze – cum am arată faptul că târgul acesta internaţional de car‑ trecut peste noi, cei 30 de ani, din acest punct de obiceiul să spun – o Românie educată şi instruită. te a crescut de la an la an. Târgul Gaudeamus ne vedere. Şi sunt cu totul şi cu totul altele perspecti‑ Vă dau un exemplu. Când eram senator de Iaşi, arată că piaţa cărţii este în dezvoltare şi poate să vele când ieşim afară din târg. Totuşi, cum simţiţi mi s‑a dat o listă cu toate bibliotecile comunale ne dea motive de optimism: după 30 de ani în care dvs., ce s‑a petrecut în aceşti 30 de ani la capito‑ din acel judeţ. Aproape toate, poate cu vreo două lul speranţă şi întemeiere? Prin carte asta cred că sau trei excepţii, erau create între 1897 şi 1910, avem şansa să facem: să sperăm şi să întemeiem. deci, erau creaţii haretiene. Acest om a reuşit, cu Din punctul de vedere al speranţei, cred că sprijinul regelui Carol I, cu sprijinul guvernelor 30 de ani sunt destui să argumentăm compor‑ din care a făcut parte, al lui Ion Brătianu şi al lui tamentul unei generaţii. Şi constatăm acum, de Dimitrie Sturdza, alt personaj care a avut, ca se‑ exemplu, că generaţia tânără şi foarte tânără cretar general, o foarte importantă strategie pen‑ este prinsă de pesimism şi este foarte dornică să tru Academia Română, a reuşit, aşadar, să educe îşi împlinească visurile în altă parte, nu în ţara acest popor. noastră. Asta ne arată exact ceea ce vă spuneam Acest fel de gândire strategică a unui vizio‑ înainte, că noi nu reuşim în societatea noastră să nar a creat strategi sau oameni care împreună să

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA punem valorile structurate acolo unde trebuie să poată să aibă strategii? le dăm lor un sens existenţei prin valori. Lucrul Nu, n‑a mai creat nimic, pentru că a venit acesta este cât se poate de vizibil. Dacă ne refe‑ toată turbulenţa de după Primul Război, atât de rim la carte, atunci, încă o dată, eu cred că numai nefastă, departe de a fi un paradis. Intelectual, cartea citită din copertă în copertă, în întregime, România era cum este România postcomunistă; poate să aducă oamenilor îndemnul şi metoda de nu există mari deosebiri. Românii nu s‑au schim‑ a gândi sistemic şi pe baza unor astfel de valori. bat foarte mult.

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Şi totuşi, la un moment dat, s‑a creat un soi În România modernă, a existat un aproape de aniversarea celor 30 de ani de la eve‑ de masă critică. Numărul mare de ingineri credeţi singur moment fast, un moment nimentele din decembrie 1989. Aţi prezentat şi este că au venit în vreun fel pe firul unei gândiri, pen‑ în rafturi această Istorie a comunismului şi în tra‑ tru ca apoi să apară şi posibilitatea existenţei aces‑ extraordinar, într‑adevăr, cu ducere românească. Face Wolton ceea ce ne lipsea, tui mare proiect care este ELI‑MP? consecinţe importante – momentul o analiză care să nu lase să se mai petreacă ceea ce Spiru Haret, care timp de 13 ani, cu

Îmi puneţi o întrebare pe care am pus‑o şi a fost, cu atâtea faţete, comunismul? CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ eu colegului meu, academicianul Zamfir. Nu ştiu mici întreruperi, a fost ministrul Matei Vişniec: Autorul cărţii despre care să vă răspund acum, dar mă gândesc la faptul că cultelor şi instrucţiunii, în două vorbiţi, Thierry Wolton, propune o sinteză extra‑ România, care era, la un moment dat, ţara ingine‑ guverne liberale, şi care a reuşit ordinară şi, în acelaşi timp, ca materie, propune rilor, a creat exact acea masă critică prin care s‑a o operă copleşitoare de regândire a epocii şi de făcut posibil, împreună cu elitele – Horia Hulu‑ să transforme în întregime faţa redescoperire a epocii şi a utopiei comuniste, cu bei, Ţiţeica şi aşa mai departe – acest proiect care, învăţământului nostru, de la cel toate ravagiile pe care le‑a făcut pe planetă. De după mine, este singurul proiect viabil al Româ‑ primar şi gimnazial, în primul fapt, eu cred că istoria comunismului va trebui să niei democratice. Incontestabil. Şi îi admir şi îmi rând. D‑sa a reuşit să creeze – cum fie scrisă, rescrisă şi iar rescrisă, pentru că noi şi explic foarte bine de ce România în momentul de am obiceiul să spun – o Românie noi documente vor ieşi la iveală. Sigur, există mai faţă trebuie să iasă în lume cu acest proiect. Pe de multe generaţii care s‑au epuizat, care au depus altă parte, în mentalul românesc mi‑e teamă că educată şi instruită mărturie, dar această analiză, spre deplina înţele‑ în momentul în care se va vedea ce lucru extra‑ gere, nu s‑a terminat. Oroarea pe care a produs‑o ordinar au făcut cei de la Măgurele să nu înceapă pe planetă comunismul de stat este atât de puter‑ să primească micile lovituri sub centură. Şi asta nică, a marcat generaţii şi va continua să marche‑ e posibil. La noi orice este posibil, suntem o ţară nu numai din partea autoritarismului, dar şi din ze câteva generaţii, încât şantierul este enorm. fascinantă. partea comunismului, din partea protestocraţiilor Putem s‑o numim sinteza momentului. Ieşirea în lume este posibil să fie făcută. fără sens. Este, din nou, rolul intelectualilor, al Thierry Wolton propune ceva foarte clar: o Cred că sunt atâtea ţările care doresc să se afle în istoricilor, în primul rând, al tuturor elitelor in‑ istorie mondială a comunismului în trei volume, primul plan al acestui pas înainte. Măgurele, LA‑ telectuale, să construiască o viziune, un proiect foarte bine compartimentate, volumul I – Călăii, SER‑ul, sănătatea, temele pe care le putem gândi pentru lumea globalizată. volumul II – Victimele şi volumul III – Complicii. în avantajul nostru, toate acestea la ce speraţi să Aceste volume atât de ample care includ o is‑ Deci, avem trei maniere de a aborda comunismul, ne ducă? O coerenţă în strategia politică nu există, torie aşa cum a rămas în arhive, cercetată şi veri‑ iar cine le citeşte pe toate nu iese, aş spune, senin deşi cei care lucrează la acest LASER spun că fie‑ ficată, certificată până la urmă, face un asemenea din această extraordinară coborâre în infern. Este care dintre guvernele post‑decembriste i‑a ajutat. serviciu pentru România? De a nu lăsa să treacă extraordinar că avem primele două volume tra‑ Eu cred altfel, că nici un guvern nu poate timpul pentru a înţelege ce s‑a întâmplat, pentru a duse deja, în aşteptare, urmează Complicii. Între să întreprindă ceva împotrivă. Este atât de impor‑ nu trece cu vederea lucrurile semnificative? timp un alt eseu foarte important pe care l‑a scris tant, e atât de emblematic, e atât de complicat în Thierry Wolton a apărut, şi anume Negaţionismul acelaşi timp pentru minţile diverşilor demnitari, de stânga. De ce în Occident există curente care încât cred că nu se vor atinge de acest proiect, mai nu recunosc, aş spune, teribilul cataclism provocat exact, le va fi teamă să se atingă de un proiect atât de comunism, care nu vor să accepte că tragedia de important. E proiectul cu care vom rămâne noi comunistă poate fi pusă faţă în faţă şi comparată în istorie, în aceşti ultimi 30 de ani. Asta e bănuia‑ cu tragedia nazistă? Sunt încă numeroşi intelec‑ la mea. Deie Domnul să se întâmple aşa. tuali, curente, medii de informare, reviste, cercuri şi aşa mai departe, care consideră că poate, totuşi, comunismul ascunde un fel de grăunte de speran‑ ţă că până la urmă doctrina ar fi bună, dar că a Emil Constantinescu: fost prost aplicată. Este, aş spune, un fel de eşec al gândirii să crezi că în adâncul acestei doctrine „Să înţelegem lumea în care care promova crima ca instrument de dominaţie şi trăim” ca principiu pentru construirea societăţii ideale e ceva viabil. E o eroare de gândire să crezi, să mai 27 Mihaela Helmis: Este, probabil, foarte inte‑ creditezi această teorie. resantă ipostaza dublă în care v‑aţi aflat, intrând Atunci trebuie luată Istoria comunismului, în arhivele care vorbeau exact despre o perioadă cu cele trei volume ale sale, pentru a se seca seva care era a dvs., dar era şi a noastră. Omul în ca‑ acestui tip de gândire despre comunism şi grăun‑ litate de preşedinte, omul în calitate de om, omul tele cel „foarte bun”? în calitate de cetăţean al planetei, văzând toate lu‑ Problema gravă a momentului în Europa crurile care se mişcau într‑un anume fel în acea este că între Est şi Vest a apărut un zid al me‑ vreme. De fapt, din acest punct de vedere, al si‑ moriei, cum spune Thierry Wolton. Noi, cei din tuării României în lume, cum a fost perioada de estul Europei, ştim ce a însemnat comunismul. preşedinţie pentru dvs. şi pentru România? În vest însă, ei nu vor să ne creadă sau o mare Emil Constantinescu: O perioadă de parte, chiar şi din publicul larg, oameni obişnuiţi schimbări majore. Există ore astrale ale istoriei şi mai ales forţele care se numesc uneori şi aşa în care câştigi sau pierzi. Există ore în care istoria îşi spun progresiste, de stânga şi aşa mai departe, lumii îţi oferă o şansă, pe care poţi s‑o foloseşti Nu pot să vorbesc în general şi niciodată nu vor să accepte faptul că sunt efectiv pe acelaşi sau s‑o pierzi, uneori definitiv. România a trăit nu am făcut‑o. Eu am încercat să reprezint inte‑ talger comunismul şi nazismul şi că în natura lor acel moment şi l‑a valorificat. Această carte de resele românilor, dar nu am avut niciodată aro‑ au existat aceleaşi intenţii criminale. Or, faptul că Alex Mihai Stoenescu România în perioada Ad‑ ganţa să vorbesc în numele lor. Ce pot să spun această istorie există şi a fost tradusă e un lucru ministraţiei Emil Constantinescu vorbeşte despre acum este din punct de vedere personal: poţi să‑ţi extraordinar. Dar pariul nu este câştigat. Misiu‑ contextul în care s‑au desfăşurat evenimentele trăieşti viaţa la întâmplare sau poţi să‑ţi trăieşti nea nu este câştigată, pentru că, pe lângă istoric, atunci, despre deciziile care s‑au luat. Este pri‑ viaţa citind, învăţând din istorie şi trăind după ar trebui ca mediile de formare, mai ales occiden‑ ma carte serioasă de istorie recentă, construită pe ceea ce ai învăţat. Sigur că cei ce aleg să citească tale, să vorbească mai mult despre dramele comu‑ bază de documente, corespondenţă diplomatică, această carte, rod al unei deschideri în premieră nismului. Ar trebui să fie mai multe filme, filme interviuri de lucru, atitudine critică, care va sta a arhivelor 1996‑2000, cu un aparat istoriografic artistice, filme documentare difuzate despre ceea poate la baza unei înţelegeri a ceea ce s‑a întâm‑ imbatabil, cred că vor pleca mai departe cu o altă ce s‑a întâmplat în această zonă a lumii, Estul, plat cu noi şi cu ceilalţi. viziune asupra lumii şi, în sfârşit, asupra propriei China şi alte ţări, Cambogia, Vietnam, Cuba, în Vorbeaţi despre faptul că, dacă popoarele i‑ar lor vieţi. care comunismul a devenit doctrină de stat. Dacă fi avut pe cei care să le scrie la timpul lor istoria, Aşa m‑aş bucura şi eu ca aceia care vin şi nu va fi un fel de mişcare cu o energie, zi de zi poate că multe dintre cele petrecute cu noi, cum ar cumpără cărţi să le şi citească, nu doar să le ia depusă pentru convingerea opiniei publice occi‑ fi şi perioada comunistă, nu s‑ar fi întâmplat. pentru acasă şi să avem, prin acest public specia‑ dentale, ea nu va fi niciodată convinsă. Procesul Am spus aceasta şi la Sorbona, în faţa spe‑ lizat, o curea de transmisie pentru ceea ce spuneţi nazismului se face în mod exemplar, aş spune că cialiştilor din domeniu, că dacă istoricii francezi dvs.: oameni care trăiesc conştient. nu este o zi în care să nu apară un articol, o carte, ar fi avut curajul să scrie adevărul despre teroa‑ Vă atrag atenţia că aceasta este o carte grea, un film documentar, despre ce a însemnat nazis‑ rea din Revoluţia Franceză şi nu să preia numai nu‑i o carte pentru divertisment, este o carte pen‑ mul în Occident. Despre comunism apare din când – sigur, acele sloganuri înălţătoare, care au demo‑ tru cei care, aşa cum am spus, vor să înţeleagă în când câte o carte, ca a lui Wolton, apare câte un cratizat lumea, Liberté Egalité Fraternité – am fi lumea în care trăiesc şi să se înţeleagă poate mai film, Goodbye, Lenin, dar nu cu filme atât de, aş obţinut democraţia pentru Occident, dar nu ar fi bine şi pe ei înşişi. spune, simpatice, precum Goodbye, Lenin, se pot plătit Estul cumplita dramă a dictaturilor comu‑ spune marile adevăruri. Ar trebui mult mai multe niste care s‑a soldat cu atâtea milioane de morţi. filme importante produse poate în Europa de Ră‑ Şi le‑am spus că au această responsabilitate. Şi sărit, dar şi în Occident, care să convingă opinia cel puţin după 200 de ani să şi‑o folosească, pen‑ Matei Vişniec: publică. Deci, suntem în urmă cu 30 de ani în ceea tru că de‑abia când serbau cele două secole tre‑ ce priveşte nu procesul comunismului, pentru că cute au început să scrie istoria adevărată. Pentru „Nevoia de asumare şi difuzare nu va fi făcut, ci cu asumarea şi difuzarea adevă‑ noi era prea târziu, noi atunci reuşisem să scă‑ a adevărului” rului. r păm singuri de comunism. La fel stau lucrurile şi pentru viitor. Astăzi lumea se află într‑o enormă Mihaela Helmis: Ediţia a 26‑a a Târgului Grupaj realizat de confuzie. Democraţia reprezentativă este atacată Gaudeamus s‑a desfăşurat, prin forţa lucrurilor, Mihaela Helmis

Decembrie 2019 Călinescu nu este străin în n Eseu concepţia asupra istoriei literaturii de ideile lui R.G. Collingwood, pe Bogdan Creţu care desigur că nu le‑a consultat direct, dar care erau în spiritul Critica estetică şi teoriile vremii occidentale. G. Călinescu şi R.G. Collingwood

Călinescu este, şi azi, criticul şi noi, nu le fac posibile pe acestea din urmă. Într‑o subjectivity) or experience, it can be studied only istoricul literar cel mai influent literatură în care modernitatea a fost cucerită prin in its own subjective being, that is, by the thinker în cultura română. Într‑un vo‑ salturi calitative uriaşe, acesta este singurul sce‑ whose activity or experience it is. This study is not lum din 1939, Principii de esteti‑ nariu care poate umple golurile, imaginând o conti‑ mere experience or consciousness, not even mere că, menitG. să fundamenteze teoretic viitoarea Istorie nuitate în sens invers, dinspre prezent către trecut, self‑consciousness: it is self‑knowledge. Thus the a literaturii române de la origini până în prezent dacă cea firească, dinspre trecut către prezent, nu act of thought in becoming subjective does not cease (1941), din care preia idei, ba chiar paragrafe şi în a fost posibilă. Organicitatea à rebours pe care o to be objective; it is the object of a self‑knowledge introducerea la marea sinteză, îşi expune concep‑ construieşte îl determină pe Călinescu să întoarcă which differs from mere consciousness in being ţia conform căreia istoria literară şi critica literară ocheanul şi să practice un prezentism care îi permi‑ self‑consciousness or awareness, and differs sunt „două momente din acelaşi proces”, explicând te să umple golurile. Numai reconstituită dinspre from being mere self‑consciousness in being că „nu poţi fi critic fără perspectivă istorică, nu poţi prezent către trecut evoluţia literaturii române self‑knowledge: the critical study of one’s own face istorie literară fără criteriu estetic, deci fără a capătă fluenţă. Tendinţa lui Călinescu este, obser‑ thought, not the mere awareness of that thought fi critic.” Prin urmare, conchide Călinescu, „o isto‑ vă Mircea Martin, „de a face să apară mai repede as one’s own.” rie literară fără scară de valori este un nonsens, o pe treptele istorice ale literaturii române, dacă nu Această concepţie este perfect concordantă cu istorie socială arbitrară”1. Cum detectează criticul opere cu adevărat valoroase, măcar simptome ale cea a lui Călinescu privitoare la spiritul critic, la prezentului valoarea trecutului? – iată întrebarea lor, prevestitoare. În concepţia sa, estetizarea cul‑ relaţia dintre istoricul literar şi trecut, la raportul la care autorul nu răspunde direct, dar indică din turalului se vrea o soluţie organică. La fel, viziunea dintre subiectivitate şi obiectivitate. Atunci când plin răspunsul în analizele din carte. Călinescu ci‑ analogic‑anticipativă”6. Tot Mircea Martin sesizea‑ neagă teoria mutaţiei valorilor estetice, Călinescu teşte trecutul cu sensibilitatea prezentului, desco‑ ză că metoda lui Călinescu se temperează după ce o face de pe astfel de poziţii. Ca şi pentru Collin‑ peră în textele vechi urme ale literaturii moderne. naraţiunea istoriografică ajunge la momentul cla‑ gwood, şi pentru el istoria literară echivalează cu Lectura lui Călinescu este retroactivă şi presupune sicilor, la Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. un act de a re‑crea gândurile vechilor scriitori în influenţa modernului asupra clasicului. Criticul nu Când intră în scenă marii scriitori, cu personalitate propriul sistem de referinţe, cel al actualităţii. Di‑ redactează o teorie, ci acţionează ca atare: metoda pregnantă, când literatura şi‑a căpătat autocefalia, ferenţa este că, pentru istoricul britanic, reconsti‑ sa nu se fixează la nivel conceptual (se va fixa ulte‑ tuirea gândirii celor vechi căpăta soliditatea unei imaginaţia critică se retrage şi nu mai simte ne‑ 9 rior prin contribuţiilor altor critici), ci se impune ca voia să legitimeze textele trecutului prin practicile „evidenţe” , pe când pe Călinescu îl interesează mai practică de interpretare. Pe scurt, istoricul literar discursive ale prezentului. Ocheanul se întoarce şi mult concepţia despre literatură care transpare din îl va descoperi pe Creangă (secolul al XIX‑lea) în criticul notează influenţele, nu anticipările. practica literaturii, altfel spus valoarea estetică. cronica lui Neculce (secolul al XVII‑lea), pe I.L. Ca‑ În ce măsură metoda retroactivă a lui G. Că‑ Istoricul lucrează cu fapte şi idei clar conturate, is‑ ragiale (secolele XIX‑XX) la Stolnicul Cantacuzino linescu este singulară în epocă? Încerc să o compar, toricul literar, când aplică operaţia critică asupra (secolul al XVII‑lea), pe Arghezi (poet definitoriu de pildă, cu teoria privitoare la istorie a lui R.G. textelor trecutului, realizează, spune Călinescu, o pentru modernismul românesc) în Cronica Canta‑ Collingwood.­ Problema lui Collingwood este şi a lui „ştiinţă inefabilă”. Oricum, ambii au la origine teza cuzinilor sau în cronicile ritmate munteneşti (spe‑ lui Benedetto Croce (unul dintre maeştrii lui Că‑ Călinescu: cum putem cunoaşte trecutul, de vreme 10 cifice medievalităţi târzii). Cum se explică această ce nu avem acces direct la fapte, ci la documente, linescu), care discută despre „istoria filologică” , metodă de lucru? Care ar fi justificările ei teoretice, deci la texte? Şi instrumentele lor sunt similare: adică despre trecutul care s‑a depus în documente. 28 care ar fi ideologia ei? Pentru Călinescu, „tradiţie ambii vorbesc despre imaginaţie, despre raportul Prin urmare, istoria nu este numai o înşiruire de nu înseamnă altceva decât înaintare organică după dintre obiectivitate şi subiectivitate (apăsând asupra evenimente, ci mai ales un corpus de texte. Înainte 2 de a reconstitui cu fidelitate evenimentele pe baza legi proprii” . Prin urmare, istoria literaturii, care ideii că subiectivitatea este inerentă), despre naraţi‑ 3 unor documente, desluşim şi interpretăm textele. este „sinteză epică şi ştiinţă inefabilă” , trebuie une ca tip de discurs istoriografic. Aşa cum istoricul Accentul se mută, deci, de pe eveniment pe docu‑ să demonstreze sau, cu un efort de imaginaţie, să nu este contemporan cu evenimentele pe care trebu‑ ment. propună, să inventeze scenariul organicităţii unei ie să le reconstituie (Collingwood afirmă că „the past Călinescu nu este străin în concepţia asupra literaturi care cunoaşte numeroase rupturi, sin‑ is never a given fact which can aprehend empirically istoriei literaturii de ideile lui R.G. Collingwood, pe cope, defazaje faţă de culturile occidentale şi care by perception”7), astfel încât experienţa empirică nu care desigur că nu le‑a consultat direct, dar care devine conştientă de sine abia odată cu orientarea este posibilă, nici istoricul literar nu scrie decât rare‑ erau în spiritul vremii. Obiectul cercetării sale fi‑ manifestă către modelul cultural occidental (ceea ori despre operele contemporane; el are acces la text, ce se întâmplă în secolul al XIX‑lea). Cum se poate ind de altă natură, imponderabilă (îl putem numi nu şi la context. Ambii sunt, deci, puşi în situaţia de în mai multe feluri: literaturitatea, expresivitatea, face, în naraţiunea critică, legătura dintre secolele a se desprinde de prezentul care nu le oferă acces di‑ anterioare şi modernitate? – aceasta este provoca‑ esteticul, valoarea literară), spre deosebire de cel al rect la obiectul cercetării. Altfel spus, istoricul (fie el istoricului, care se referă la evenimente şi idei con‑ rea la care trebuie să răspundă istoricul literaturii, şi literar, adaug) „must re‑enact the past in his own care ştie că demersul său are şi o misiune de tip 8 crete, libertatea sa de interpretare este mai mare, mind” . Abia de aici încep discuţiile. Collingwood nu la fel cum şi metoda sa diferă: Călinescu reconsti‑ motivaţional, ideologic, dorind, „în aceste timpuri se referă la „performările”, la înscenările concrete de suferinţă naţională” (1941, în plin război mon‑ tuie trecutul punând între diferitele sale episoade o care încearcă să fie nişte reconstituiri (în sensul ju‑ relaţie care funcţionează în prezent, pe care numai dial), să dea încredere tuturor românilor că „avem ridic al termenului), desigur, convenţionale, oricum o strălucită literatură, care, pe de altă parte, în ochiul exersat al contemporanului o poate detecta. reduse ca amploare, ale unor evenimente istorice. Retroacţiunea prezentului asupra trecutului repre‑ ciuda tuturor efemerelor vicisitudini, se produce pe Istoricul e de acord că evenimentele în sine nu pot fi teritoriul României Mari, una şi indivizibilă, slu‑ zintă, în orice caz, una dintre cele mai fascinante 4 reconstituite, dar ele pot deveni obiect al cunoaşterii. aventuri ale istoriografiei literare europene, expli‑ jind drept cea mai clară hartă a poporului român” . Or, cum dintre instrumentele cunoaşterii trecutului Prin urmare, a demonstra continuitatea, organici‑ cându‑se prin nevoia unui specialist de a umple este exclusă experienţa directă, e nevoie de o metodă goluri, de a bandaja „complexe”, de a inventa plau‑ tatea literaturii naţionale devine vital, e un act de care să o suplinească. Conceptul de „re‑enactment” patriotism, care afirmă că războiul şi răpirea unor zibil organicitatea şi continuitatea într‑o diacronie reprezintă exact acest „surogat”. Cu o condiţie: isto‑ teritorii sunt efemere şi că România va rămâne „in‑ altfel fragmentată. r ricul poate reface nu faptele, ci gândirea, concepţia divizibilă”, asemenea literaturii pe care a produs‑o celor din trecut, numai dacă se situează într‑o re‑ în secole. Sub această tensiune, Călinescu găseşte laţie „critică” faţă de acesta: altfel spus, dacă face soluţia în metoda retroactivă. Cea mai bună ana‑ 9 R.G. Collingwood, op. cit., p. 296: „Now it is certainly efortul obiectivării, al impersonalizării, fără a putea liză a acestei practici, care este, de fapt, o viziune true that, unless a man could do this for himself, he could scăpa prin aceasta de fatalitatea subiectivităţii care asupra istoriei literaturii, îi aparţine lui Mircea not do it for anybody else. But there is nothing which the marchează orice tentativă de demers istoric: autobiographer does, in this second part of his task, that the Martin, care observă că analogiile lui Călinescu „The act of thinking, then, is not only historian could not do for another. If the autobiographer, sunt retroactive, pornind dinspre modernism către subjective but objective as well. It is not only a although from the point of view of simple recollection his tradiţie, aceasta fiind „descoperită de la capătul past thoughts are inextricably confused with his present thinking, it is something that can be thought about. ei apropiat, cu alte cuvinte dinspre prezent către ones, can disentangle them with the help of evidence, and origini”5. Fenomenul este numit de Martin „asimi‑ But, because (as I have already tried to show) it is decide that he must have thought in certain ways although never merely objective, it requires to be thought at first he did not remember doing so, the historian, by lare regresivă la distanţă”, în ideea că întotdeau‑ using evidence of the same general kind, can recover the na operele vechi se transformă sub influenţa celor about in a peculiar, way, a way only appropriate to itself. It cannot be set before the thinking mind thoughts of others; coming to think them now even if he never thought them before, and knowing this activity as 1 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini as a ready‑made object, discovered as something the re‑enactment of what those men once thought. We până în prezent, ediţia a II‑a, revăzută şi adăugită, edi‑ independent of that mind and studied as it is in shall never know how the flowers smelt in the garden of ţie şi prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura Minerva, itself, in that independence. It can never be studied Epicurus, or how Nietzsche felt the wind in his hair as he 1985, p. 4. Asupra asemănării teoriei lui Călinescu cu ace‑ walked on the mountains; we cannot relive the triumph of

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA «objectively», in the sense in which «objectively» ea a lui René Wellek au atras atenţia Mircea Martin, în excludes «subjectively». It has to be studied as Archimedes or the bitterness of Marius; but the evidence of G. Călinescu şi „complexele” literaturii române, şi Andrei what these men thought is in our hands; and in re‑creating Terian, în G. Călinescu. A cincea esenţă, Bucureşti, editura it actually exists, that is to say, as an act. And these thoughts in our own minds by interpretation of that Cartea Românească, 2009, p. 278‑280. because this act is subjectivity (though not mere evidence we can know, so far as there is any knowledge, 2 G. Călinescu, op. cit., p. 3. that the thoughts we create were theirs.” 3 G. Călinescu, Principii de estetică, Bucureşti, 1939. 6 Idem, p. 185. 10 Croce dezvoltă această teorie în două studii: Teoria e sto‑ 4 Idem, p. 6. 7 R.G. Collingwood, The Idea of History, Oxford, 1946, p. 282. ria della storiografia (1916) şi Storia come pensiero e come 5 Mircea Martin, op. cit., p. 183. 8 Idem. azione (1938).

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Vocaţia şi omul de vocaţie care o n Eseu filosofic întrupează formează principalele pârghii de progres social ale unei societăţi. Cultura unui popor este asigurată de oamenii de vocaţie CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Vasile Muscă activi în sânul ei Lucian Blaga şi cenzura transcendentă ersonalismul energetic răspunde şi se deosebesc radical. Dotaţi sufleteşte şi orientaţi Lucian Blaga a aşezat în centrul sistemului exigenţei pe care Rădulescu-Mo‑ în formaţia lor spirituală, având fiecare puncte său de gândire, înălţat cu o rară pasiune, o ordine tru însuşi o stabilise ca o condiţie de pornire proprii, era de aşteptat ca între cei doi de tip geometric, împodobit cu atâtea ornamente de existenţă pentru o adevărată mari gânditori să nu găsim punţi de legătură. stilistice de tip baroc, ideea de mister. Misterul filosofieP românească, cea de a satisface nişte ne‑ Apariţia lui Lucian Blaga în cadrele cultu‑ face parte din larga categorie a ideilor negative, voi şi cerinţe reale izvorâte din viaţa societăţii rii româneşti a putut trece pentru mulţi ca o ade‑ indică o limită şi o lipsă, dar care prin natura sa româneşti. În plin proces de făurire a României, vărată explozie a filosoficului în ipostaza sa cea constituie pentru om o provocare la cunoaştere, care după 1918 şi‑a văzut împlinit visul unităţii mai înaltă de sistem. Dimensiunile şi intensitatea transformându‑se într‑un factor cu rol pozitiv. sale naţionale, pentru a învinge toate dificultăţile acestui fenomen au surprins opinia noastră cultu‑ Misterul este cel care întreţine cunoaşterea uma‑ acestui proces complex, soluţia salvatoare, crede rală mai puţin obişnuită cu asemenea manifestări nă, dar şi cel care dă farmec şi culoare existenţei. Rădulescu-Motru – şi atunci, ca şi acum – este de vârf ale spiritului filosofic. Deşi întâietatea, Misterele constituie „corola de minuni” a lumii deschiderea unui larg culoar de acţiune pentru strict cronologic vorbind, îi aparţine lui C. Rădu‑ (Poemele luminii, 1919). Misterul are o dublă func‑ adevăratele vocaţii, elitele naţiunii. Aceştia sunt lescu-Motru, opinia colectivă este înclinată să‑i ţie, adică reprezintă limita ultimă a cunoaşterii, oamenii de vocaţie, care se definesc drept o con‑ acorde lui L. Blaga onoarea de a fi părintele pri‑ dar constituie şi o provocare la cunoaştere. Omul centrare şi o potenţare de energie, o acumulare mului sistem filosofic românesc. nu poate trăi scufundat, total şi definitiv, în întu‑ de puteri care trec dincolo de capacităţile omului Lucian Blaga reprezintă un caz mai special nericul misterului, menirea sa este de a încerca obişnuit, mobilizat pentru înfăptuirea unor sar‑ din mai multe puncte de vedere. El promovează să‑l risipească trimiţând prin creaţia sa metafizi‑ cini de interes colectiv, naţional. Aceasta în sensul o bună parte a vieţii sale o formulă de filosofie că „săgeţi de lumină” în necunoscut – „orice gând în care Nietzsche considera că omul trebuie să se extra‑universitară – cum observase G. Călinescu metafizic aspiră – scrie L. Blaga în „Despre conşti‑ lase mişcat de idealul supraomului. Vocaţia este – într‑o vreme când activitatea filosofică de per‑ inţa filosofică – să‑şi aducă lumina sa în noaptea concluzia spre afirmarea căreia conduc poziţiile mare în mijlocul căreia suntem puşi. Metafizica e formanţă era concentrată şi la noi, după modelul de gândire ale personalismului energetic. Datori‑ o lansare de făclii aprinse în ultimele abisuri şi se occidental, în universităţi. Într‑un eseu de scan‑ tă vocaţiei omul încetează de a fi doar un element repercutează în noi ca o trezire. Noaptea din afară dal la vremea sa, „Filosofia în Universitate” din integrat mecanismelor determinismului natural; nu e însă totul” (Trilogia cunoaşterii, Humanitas, „Parega şi Paralipomena”, Schopenhauer denun‑ el se deschide şi către dimensiunile sociale ale re‑ 2019, p. 20). alităţii. „Vocaţia – scrie gânditorul nostru – este ţă caracterul nefast al alianţei dintre filosofie şi Poezia lui Blaga dă glas aceluiaşi sentiment realizarea în fapte a idealului în care sintetizează universitate, care s‑a produs prin pătrunderea fundamental al „existenţei întru mister şi pentru orice filosofie personalistă. S‑ar putea zice: atât filosofiei în învăţământ ca disciplină de studiu revelare” pe care prin conceptele abstracte ale preţuieşte, în viaţa practică o filosofie personalis‑ academic. A apărut un nou tip de gânditor, filo‑ gândirii sale încearcă să‑l circumscrie în metafizi‑ tă, cât preţuieşte şi tipul de vocaţie în care ea se soful – profesorul universitar, de felul marilor re‑ că. Poezia şi metafizica evoluează într‑o corespon‑ realizează” („Vocaţia. Factor hotărâtor în cultura prezentanţi ai idealismului german, nişte indivizi denţă reciprocă, pe care Heidegger a remarcat‑o popoarelor”, Craiova, Scrisul românesc, 1997, p. care trăiesc nu pentru filosofie, ci din filosofie. în cazul marilor presocratici, de‑a lungul căreia 99). Vocaţia se poate defini şi ca revelaţia unei Fiind nişte angajaţi de stat, formează, de fapt, o acestea îşi trimit influenţe şi îşi fac împrumuturi. chemări, ceea ce se petrece numai pe teren social. castă de funcţionari superiori care sunt obligaţi „Noutatea punctului nostru de vedere consistă, 29 „Viaţa omului de vocaţie apare de aceea ca desfă‑ să gândească la comanda statului care îi plăteş‑ credem, – mărturiseşte autorul Trilogiilor – în şurându‑se la porunca unei chemări. Originalita‑ te. Libertatea gândirii, în care toţi filosofii de faptul că nu năzuim nici la înlăturarea misterului tea lui consistă în faptul că îşi înţelege chemarea” şi nici la constatarea prezenţei sale liminare. Noi (ibid. p. 100). Vocaţia şi omul de vocaţie care o filosofăm sub specia misterului ca atare. Misterul întrupează formează principalele pârghii de pro‑ e pentru noi suprem unghi de vedere” (ibidem – p. gres social ale unei societăţi. Cultura unui popor 421). este asigurată de oamenii de vocaţie activi în sâ‑ Omul trăieşte cufundat într‑o lume în care nul ei. Vocaţia face originalitatea unei culturi; în e înconjurat din toate părţile de mistere, astfel că momentul istoric în care se află cultura română existenţa însăşi se înfăţişează ca un mare şi per‑ trebuie să se asigure de cât mai mulţi oameni de manent necunoscut. Misterul este limita ultimă vocaţie. „Omul de vocaţie este instrumentul care până la care cunoaşterea omenească poate răzba‑ ridică energia unui popor de la nivelul rădăcinilor te; în faţa misterului ea trebuie să‑şi abandoneze cosmice la nivelul culturii spirituale” (ibid. p. 25). ambiţia de a şti, porţile acestuia rămânând fere‑ Importanţa acestui prim sistem filosofic ro‑ cate pentru totdeauna în faţa lui. Omul rămâne mânesc pentru istoria culturii noastre a fost fixată înscris şi circumscris de misterul cosmic, a cărui într‑o expresie rezumativă memorabilă de acad. natură şi dimensiune nici măcar nu le poate bă‑ Al. Surdu – „concepţia conform căreia personali‑ nui. Anularea misterelor prin cunoaştere ar echi‑ tatea umană este rezultatul unui proces evolutiv, vala cu o golire a lumii de substanţa sa metafizică. pornind de la formele simple, materiale, de mani‑ Pentru a evita această posibilitate Blaga constru‑ festare a energiei, până la cele sufleteşti, pe baza ieşte mitul metafizic al Marelui Anonim, miste‑ unui lanţ neîntrerupt de condiţionări. Problema rul central ce ia în grija sa toate celelalte miste‑ nu este însă numai aceea de a încadra personali‑ re – „Există un mister existenţial central (Marele tatea umană în ciclul evolutiv al lumii, ci şi aceea Anonim) şi mistere existenţiale derivate, pe care de a‑i preciza semnificaţia de cauză finală a evolu‑ Centrul le ţine sub streaşina grijii şi iniţiativelor ţiei. Aici nu este vorba numai de o simplă evoluţie sale. Misterele existenţiale derivate nu se apără biologică. Personalitatea umană nu este doar un direct ele înseşi de a fi cunoscute; ele se apără in‑ şcoală hegeliană identificau o condiţie necesară a rezultat al evoluţiei, ci şi scopul evoluţiei. Chiar direct prin intermediul Centrului, care le apără” dacă ar exista o conştiinţă în genere a întregului oricărui progres spiritual, este în acest caz serios (ibid – p. 379). univers, conştiinţa umană reprezintă conştiinţa amputată. Criza filosofiei despre care s‑a scris şi Cunoaşterea omenească reprezintă un du‑ evoluţiei universului. Ea se înscrie într‑o nouă vorbit atât de mult este, în primul rând, o criză blu pericol: la adresa Marelui Anonim, dar şi a fază, şi anume în aceea a evoluţiei conştiente şi a filosofiei universitare, dovadă a sterilităţii sale lumii în sine. În primul caz, prin cunoaştere, omul creative. Filosofia are misiunea de a îndruma per‑ ca urmare a anchilozării sale într‑un soi de rigidă intră în relaţii de concurenţă cu Marele Anonim sonalitatea umană pe drumul acestei construcţii scolastică. Pe când universităţile prin activitatea periclitându‑şi poziţia sa centrală; în al doilea creative a universului” (Al. Surdu – „Vocaţii filo‑ lor au multiplicat numărul meseriaşilor în ale caz, ca o consecinţă, omul ameninţă cu stricarea sofice româneşti” – Tg. Mureş, Editura Ardealul, gândirii, filosofia a rămas o chestiune de vocaţie echilibrului cosmic întreţinut prin prezenţa sa 2003, p. 34). care poate îmbrăca şi o haină extrauniversitară. de Marele Anonim. Aceasta echivalează cu ideea Acesta a fost şi cazul lui Lucian Blaga până în misterului ultim care nu poate să cadă fără ca lu‑ * * * toamna anului 1938, când a intrat profesor pe o mea însăşi să se prăbuşească. Menirea lui este să catedră a Universităţii clujene. Dar, în itinerarul întreţină „corola de minuni a lumii”, în care scop Filosofia lui Lucian Blaga vine pe linia tradi‑ lor, ideile sale s‑au armonizat cu puncte ale pro‑ se lasă încins de un brâu de mistere care îl apără. ţilor creatoare ale romantismului german târziu, gramului politic afişat de Carlism. Cu sau fără Dar ca supremă măsură de asigurare a securităţii ale cărui ultime ecouri le‑a mai prins în studenţia voia sa, marele gânditor l‑a servit în interese ale sale Marele Anonim interpune între El şi om cen‑ sa vieneză, din anii imediat următori Primului sale fundamentale şi recompensa nu a întârziat. zura trancendentă – Cenzura transcendentă e act Război Mondial. Vom putea constata cu uşurin‑ A intrat relativ timpuriu şi uşor în Academia Ro‑ temporal şi veşnic prezent al Marelui Anonim; în ţă prin chiar aria lor tematică faptul că cele două mână, iar în Universitatea clujeană a primit, fără efectele ei ea e întipărită cunoaşterii individuate concepţii ale lui C. Rădulescu-Motru şi L. Blaga concurs, o catedră înfiinţată special pentru el. structural, în toate modurile acesteia. r

Decembrie 2019 Poezia lui Marcel Mureşeanu rezistă n Cărţi prin viziunea puternică generată de efectele timpului/ durată asupra fiinţei umane Alina Bako Locuind materia şi memoria: poezia lui Marcel Mureşeanu

nul dintre punctele comune ale de‑ le numim „frontieră” conţin, aşadar, astfel de ti‑ de mahon (...) Camera înaltă, ca într‑un muzeu,/ mersului critic este acela de a că‑ puri de relaţii complexe, existente şi în poezia lui pavajul gălbui, ceruit” (Poştaşul). Totul e lipsits uta să înglobeze un scriitor într‑o Marcel Mureşeanu. Vom analiza, având în vedere de viaţă, „ca un muzeu”, generând imagini mono‑ formulă, într‑o judecată de valoa‑ selecţia unor versuri din antologie, formele spa‑ crome şi monocorde. re, săU identifice un grup căruia îi aparţine, pen‑ ţiului privite din acest punct de vedere. Într‑o altă ipostază, spaţiul „casă” generează tru a‑i putea găsi afinităţi de creaţie, joncţiuni cu Spaţiile care generează topofobia se coa‑ imagini familiare, de topofilie, de aducere aminte alte poetici ale momentului, aspecte ce pot aduce gulează precum în Cotidiană: „Nimeresc uneori a copilăriei: „Să tot fi fost prin aprilie,/ cosise iarba un plus de valoare în analiza operelor în discuţie. seara/în săli de aşteptare strâmte,/ cu oxigenul pe de pe lângă casă(...) Ea s‑a dus în casă/ să‑şi aducă Volumele publicate de Marcel Mureşeanu mar‑ terminate,/ ca într‑un submarin avariat./ Epave aminte/ un cântec pentru morţi” (Cum a murit bă‑ chează un periplu literar desfăşurat pe mai mul‑ par sub cerul nopţii,/ pe care cei loviţi de toropea‑ trânul meu) sau „Te‑am pierdut deasupra surzilor te decenii, de la poeziile de debut, din 1957 din lă/ dorm ancoraţi ca într‑un port străin./ În de‑ mei munţi (...) aşa cum urci un piept de stâncă „Tribuna”, la primul volum publicat în 1969 inti‑ părtare trenurile trag/ în urma lor această noapte goală./ Poate‑ai rămas într‑o pădure seculară,/ tulat „Pe adresa copilăriei”, până la cele recente. albă/ şi‑n gările cu săli de aşteptare,/ vestindu‑se,/ grea îmi este limba ca un peşte mort” (Tatălui) În 2018 au apărut cele două volume Marcel Mu‑ ele opresc o clipă”. „Sala de aşteptare”, „subma‑ sau „Adă‑mi apă din nouă izvoare,/ adă‑mi pragul reşeanu. Timp la Editura „Scriptor”, iar în 2019, rinul”, „epave”, „trenuri”, „gări” sunt ipostaze ale casei la picioare” (Pragul) sau „Era spre seară/ şi la Editura Academiei Române, antologia O sută spaţiului‑frontieră, aflate între două lumi, între le‑am simţit paşii/ scuturând neînduplecate omă‑ una poezii, cu un studiu introductiv şi selecţie de două stări de agregare a materiei, între solid şi turi pe prispă” (Cuvânt înainte) sau „Trece cositul referinţe critice de Mircea Braga, ambele aducând lichid, între material şi spiritual, o călătorie de‑ cum trec toate pe lume,/ numai sămânţa lumii nu în atenţia cititorilor o operă vastă, cu deschideri venită o frântură onirică. Aflate sub permanenta se pierde,/ de sub pragul casei înfloreşte şi um‑ de analiză evidente. ameninţare thanatică, ele generează o atitudine blă/ şi se face pajişte verde (...) Dimineaţa plecau Încadrându‑l în curentul poeziei neomoder‑ angoasantă, care durează „o clipă”, fiecare acţiune după ierburi de leac/ şi ne lăsau lângă paturi lu‑ niste, critica literară a folosit diverse sintagme fiind supusă trecerii fragmentate, unui segment mini. (...) Poate nu ne‑am întors la casele noas‑ pentru a‑i caracteriza opera. Ion Pop îl aşeza ală‑ limitat, într‑o viziune a inconstanţei. Sursa anxie‑ tre/ şi‑am bătut atâta cale‑n zadar (...) ca un cal turi de poeţi precum Marin Sorescu, Petre Stoica, tăţii devine astfel perpetua mişcare, în care izvo‑ speriat,/ timpul găsea drumu‑napoi!” (Drumul). Ovidiu Genaru, Emil Brumaru, Nicolae Prelip‑ rul vieţii e pe sfârşite, iar fapta e supusă trecerii, Locul identificat drept graniţă este „pragul”, o for‑ ceanu, Gheorghe Azap, Ion Drăgănoiu, trăsătura mai mult decât fiinţa. Tot astfel de spaţii despre mă a trecerii, o modalitate de a privi între două comună fiind legată de Fantezismul ironic, paro‑ care mărturiseşte deschis că nu îi plac sunt şi ma‑ lumi. Un anume sentimentalism răzbate din du‑ dic, elegiac, cu imagini în care domină „arta vizio‑ lurile apelor: „Mergeam pe firul întins al apei,/ ne‑ ioşia cu care descrie peisajul campestru, pragul şi nară suprarealistă ori universul coşmaresc al lui păsător/ spărgând nuci (câte două!)/ nu‑mi plăcea prispa, pentru a constata că viaţa a fost o zbatere Bosch”. Petru Poantă remarca „umorul straniu”, locul, spaţiul (...) iarba de la subsuoara malului/ continuă, care sfârşeşte de unde a început, „îna‑ Constantin Cubleşan discuta despre o „aventură piciorul curgător al undei/ ochii închişi ai câmpiei poi”. Viziunea circulară asupra existenţei este un absurdă a identificării de sine într‑o factologie de din jur” (Noaptea puterii). Poetul apare şi ca un proces determinat de setea de origini, moartea 30 proporţii cosmice…”, Irina Petraş observă cum acrobat, într‑o imagine onirică: „Cum păşeam pe reprezentând împlinirea unui ciclu al fiinţei. Pre‑ „moartea îşi pierde acutele, se umanizează o dată marginea streşinii,/ tinctura lunii mi‑a căzut pe ferinţa pentru spaţiile generatoare de energii se în plus, deprinzând arta amânării”, iar Mircea cămaşă” (Rondul de noapte – descriere). Este tot remarcă şi în alegerea elementelor reprezentative Popa găsea un „tipar expresionist sau avangar‑ un spaţiu aflat la limită, între interior şi exterior, ale casei: „pe când numai pe fereastră/erau nişte dist” şi un „ermetism distilat”. într‑o viziune gigantescă. Ipostaza nepăsătorului flori risipite/ şi‑n mijlocul odăii un vas/ în care să Realizând o sinteză a ideilor‑nucleu, genera‑ nu i se potriveşte poetului care resimte „ochii în‑ picure ploaia./ Ca sub coviltir era totul,/ demult toare ale poeticii lui Mureşeanu, M. Braga identi‑ chişi ai câmpiei”, într‑un fel de refuz de a comuni‑ tot mergeau prin lume (Tablou cu păianjeni). Cen‑ fică, în prefaţa antologiei O sută una poezii, cele ca, al spaţiului exterior. Viziunile din această for‑ trul şi marginea conţin câte un element, ferestre‑ două obsesii ale poeziei autorului, care decurg mă de percepere a spaţiului sunt date de trăirea le deschid drumul spre haosul lumii, iar ploaia una din cealaltă. Prima este cea a timpului (nu în intensă a unor sentimente thanatice: „Vezi dacă anunţă părăsirea, ruperea de viaţă. Pentru Mure‑ sensul dat de critica anterioară), mai precis cea a e cineva deasupra/ mi se pare că aud paşi prin ci‑ şeanu spaţiile, deşi aflate la întretăierea lumilor, duratei ca „aglomerare de secvenţe şi, mai ales, de mitir” (Instituţia periscopului). Imaginându‑şi cu claustrează, nu permit o privire ascensională, pe înţelesuri ale acestora”, fiind „alcătuită din clipe”, o privire inversă, din măruntaiele pământului, verticală, ci numai pe orizontală, definită precum iar cea de‑a doua este imaginea thanatică, văzută Marcel Mureşeanu trăieşte spaima îngropării. De „sub covilitir”. Este o lume căzută prizonieră, în ca „«înspicare» a timpului, o prezenţă mereu vie ca fapt, nu îl sperie moartea, ci această imposibilita‑ care fragmente onirice agregă imagini formate pe avertisment care sensibilizează meditaţia, înţele‑ te de a comunica, de a nu găsi uneltele rămânerii o retină supradimensionată: „Era în seara‑n care gerea şi marchează conştiinţa”. în spaţiul vieţuirii. „Periscopul” lui este cuvân‑ plouase şi‑n cristaluri/ de mari vitrine oarbe uşor Acestea lasă însă loc pentru o altă discuţie, tul, singurul menit să răspundă la chemarea din alunecam,/ ne despărţea o apă, ne despărţea un relevantă pentru sensul poeziei lui Marcel Mure‑ adâncuri. Mişcarea este mereu descendentă, căci aer,/ poate făgăduinţa spre care ne‑ndreptam”, şeanu. Cealaltă coordonată fundamentală a exis‑ fluturii înşişi nu îi înlesnesc pătrunderea în spa‑ căci „Umblasem împreună pe‑acele metereze, (...) tenţei este spaţiul, iar modul în care funcţionează ţiul protector. Acesta conţine mereu o fisură, un Simţeam lumina numai, venind să se aşeze/ pe ca‑ acesta poate explica funcţionarea poeziei. Relaţia element straniu, o nelinişte ce dinamitează spe‑ tedrala veche a Sfântului Mihai”. Sunt percepute care se stabileşte cu acesta comportă trei module ranţa:„Ieri la amiază/un fluture mare şi roşu/ nu prin intermediul văzului elementele exterioare, principale. Primul este topofilia – termen pe care m‑a lăsat să intru în casă (...) intrarea către rai e disparate, cu indicii spaţiali concreţi, remarcân‑ Yi‑Fu Tuan îl analiza în studiul Topophilia: a Stu‑ lăsată‑n ruină!” (Întâmplare la Rădăşeni). Imagi‑ du‑se o voluptate a descoperirii, un melanj în care dy of Environmental Perception, Attitudes, and nile onirice de felul acesta sunt rare, conţinând in materia ba e lichidă, ba îşi pierde consistenţa. Values (1974) pentru a descrie o legătură afectivă, nuce elementul expresionist şi amintind blagian Cea de‑a treia formă a spaţiului este aceea metală, emoţională sau cognitivă a fiinţei umane de destrămarea paradisului. Un alt spaţiu fron‑ denumită anterior topofrenie, regăsită în formu‑ cu un anume topos. Pe de altă parte, reacţia de tieră este şi faleza, pe care poetul o descrie prin le precum: „Înzăpezită‑n palma mea aştepţi/ să respingere generată de un anumit loc este nu‑ observarea relaţiei cu un timp devorator, care stea ninsorile esenţiale,/ şi toată casa‑i plină de mită de Dylan Trigg topofobie, în Topophobia: A anunţă moartea: „E vremea când pleacă dorinţele/ nămeţi,/ nu‑i foc decât în jurul gleznei tale./ Pe Phenomenology of Anxiety (2016), atitudine care faleza e plină de moarte/ se‑agaţă de toate fiinţele/ aburul ferestrei, stacojiu” (Rondul de noapte). Pe determină generarea unor procese psihice, de ti‑ doar marea o duce departe/ o spulberă‑n calea ca‑ de o parte, sentimentul de spaimă: „casa‑i plină de pul anxietăţii. Cele două reprezintă extreme ale targelor/ o macină‑n hula furtunilor/ o dă seminţi‑ nămeţi”, iar pe de altă parte, frântura de lumină, relaţiei pe care conştiinţa umană o poate stabili ilor algelor/ corabiei lungi a nebunilor...” (Un pas „în jurul gleznei”, ca o încercare de salvare prin iu‑ cu spaţiul, determinând diferite forme de analiză. în apoi). Teama este sugerată şi la nivel lexical, bire. Răceala echivalează cu apropierea de moar‑ Dar, uneori, pentru a descrie sentimente genera‑ prin verbe precum: „pleacă”, „se‑agaţă”, „duce”, te, imaginile construind viziuni apocaliptice: „că‑n te de locuri ce conţin emoţii contrastante precum „spulberă”, „macină”, „dă”, concretizând, de fapt, o burţile lupilor vom găsi zăpadă,/că vor îngheţa creierii munţilor” (Veşti peste veşti). Poetul tran‑ CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA melancolia sau acel mal à l’aise, cei doi termeni ipostază angoasantă a mării şi nicidecum una de nu sunt suficienţi, fiind polarizaţi. În sprijinul gă‑ pervertire la linişte. La fel apare şi în versul „Sub spune ironic spaţiul turnului de fildeş într‑unul sirii unei soluţii vine Robert J. Tally, care în To‑ noi, marea, abandonată,/ săra indiferentă rănile al materiei organice. Realitatea se exprimă de la pophrenia: Place, Narrative, and the Spatial Ima‑ ţărmului” (XLVII). Spaţiile goale îi produc spai‑ sine, nu mai există bariere, pereţii sunt „subţiri”, gination – observă că topofrenia include această me, căci moartea înseamnă pierdere, un loc gol: singura viziune rămânând semnele iubitei. raportare duală la spaţiu: „efectele totale includ „Locul gol, un cearşaf, prin el/ creşte iarba acum./ şi topofilia şi topofobia”. Astfel de spaţii pe care Raze de soare pătrund, / ascuţite, căzând pe un jilţ (continuare în pagina 34)

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Il genio del cuore/ Geniul inimii Agenda culturală vorbeşte despre ceea ce sintetizează titlul: capacitatea inimii de a vedea lucrurile cu claritate. Cu claritatea Aura Christi la bronzului sau a unui răsărit CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Festivalul Internațional BookCity

oeta Aura Christi a susţinut un turneu eseist şi editor român, autor a peste 50 de cărţi publicate de conferinţe şi lecturi publice în cadrul în România şi în străinătate. Poemele sale sunt traduse în Festivalului Internaţional BookCity de peste 17 limbi. S‑a născut la Chişinău (URSS/ Republica la Milano. Aura Christi este o prezenţă Moldova), la 12 ianuarie 1967. Absolventă a Liceului teore‑ cunoscutăP în cadrul festivalurilor din Italia: Salonul tic român‑francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Fa‑ cultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut Internaţional de Carte de la Torino, Festivalul lite‑ absolut – 23 octombrie 1983 în paginile ziarului Tineretul rar de la Pordenone ş.a.; scriitoarea a susţinut confe‑ Moldovei, unde în anii de studenţie devine redactor, apoi rinţe, turnee şi lecturi publice, a participat la lansări coordonator principal al secţiei de cultură. (1988‑1991) Re‑ de carte, organizate la Roma, Florenţa, Pordenone, dactor-şef al revistei Galaxia Gutenberg. Sacile etc. Romanul în versuri Geniul inimii este a În 1993 redobândeşte cetăţenia română şi se sta‑ patra carte a Aurei Christi tradusă în limba italia‑ bileşte la Bucureşti. Scriitoarea a întreprins călătorii de nă, după Sfera frigului. Din infern, cu dragoste/ La documentare, turnee, recitaluri şi conferinţe ca invitat la Aura Christi, Irina Ţurcanu sfera del freddo. Dall’inferno con amore, traducere de festivaluri sau simpozioane, congrese sau târguri de carte, Francesconi, Iulia Cupsa Kiseleff în Israel, Grecia, Republica Moldova, Republica Populară Maria Floarea Pop, Rediviva Edizioni, Milano 2015, Chineză, Franţa, Germania, Turcia, Federaţia Rusă, Ma‑ Elegii nordice/ Elegie nordiche, traducere de Geo Va‑ cedonia, Italia, Bulgaria, Spania ş.a. Este redactor‑şef al sile, Editura Aracne, Roma, 2017, şi Orbita zeului/ revistei Contemporanul. Membru al Uniunii Scriitorilor Orbita del dio, traducere de Ştefan Damian şi Fran‑ din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. cesco Corsi, Editura Aracne, 2018. În 2019, Geniul Editura Rediviva inimii şi Orbita zeului au apărut în versiune italiană şi chineză, ambele cărţi fiind lansate la Târgurile In‑ ternaţionale de Carte de la Torino şi de la Beijing. De asemenea, Orbita zeului a văzut lumina tiparului, în Irina Ţurcanu Francesconi 2019, în versiune spaniolă. Claritatea unui răsărit Despre Geniul inimii criticul de artă Francesco Corsi scria, între altele, că „e dificil de găsit un poet Milano a fost gazda culturii timp de cinci zile în sau un filosof care să poată, cu lirica sa, să‑ţi aca‑ cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente Francesco Corsi, Aura Christi, Irina Ţurcanu Francesconi pareze simţurile, sufletul, să lase un semn profund din nordul Italiei, BookCity. În cea de‑a şaptea ediţie asupra felului tău de a privi lumea. Prin complexa ei a festivalului, s‑a atins un număr record în ceea ce simplitate, care este forma unei infinite bogăţii inte‑ priveşte lansările de carte, atelierele artistice, mese‑ rioare, Aura Christi îl conduce pe cititor în viscerele le rotunde, unde s‑au dezbătut subiecte literare, filo‑ fiinţei. Cruciali pentru poetica Aurei Christi sunt sofice, ştiinţifice, şi nu numai. Cu trei mii de autori ochii, izvor de viaţă, piatră pe care totul se zideşte: în peste 250 de locuri, BookCity a înregistrat un flux în actul de a vedea Aura regăseşte întreaga mistică a extraordinar de vizitatori, confirmându‑se un punct fiinţei (…). Aura exprimă filosofie când scrie poezie, de referinţă în panorama culturală italiană. exprimă poezie când face filosofie, şi face asta pentru Din partea României, poeta Aura Christi a că, tocmai în acest cerc hermeneutic, se află propria întâlnit cititorii în una dintre cele mai frumoase ei viaţă”. biblioteci din Milano. Astfel, la bilbioteca din Pala‑ Unul dintre cele mai prestigioase evenimente, tul SIAM, unde poeta a fost primită cu căldură, s‑a dedicate cărţii şi autorilor din capitala lombardă, Fes‑ deschis un portal, iar poezia şi‑a întâlnit dimensiu‑ tivalul Internaţional BookCity, ajuns la cea de‑a opta nea sa proprie şi a oferit celor prezenţi prilejul de a ediţie, s‑a desfăşurat în acest an în perioada 13‑17 călători în timp şi în spaţiu, aşa cum ştie să o facă 31 noiembrie. Ca la toate ediţiile precedente, Festivalul literatura. Internaţional BookCity a propus sute de evenimente, Publicată în italiană de Editura Rediviva, în organizate în locaţii centrale şi pe cuprinsul Regiunii traducerea Mariei Floarea Pop, romanul în versuri Lombardia: întâlniri cu autori, prezentări de carte, al Aurei Christi, Il genio del cuore/ Geniul inimii, dialoguri, lecturi, expoziţii, spectacole, dezbateri ş.a. vorbeşte despre ceea ce sintetizează titlul: capacita‑ Noua ediţie a BookCity a fost intens promovată de tea inimii de a vedea lucrurile cu claritate. Cu clari‑ Departamentul de Cultură al Primăriei din Milano tatea bronzului sau a unui răsărit. şi Asociaţia BookCity Milano (formată din Fundaţia Despre volum, Aura Christi a menţionat că „în Corriere della Sera, Fundaţia Giangiacomo Feltrine‑ momentul în care i‑am rugat pe câţiva prieteni să‑l lli, Fundaţia Arnoldo şi Alberto Mondadori şi Funda‑ citească, unii dintre ei au observat că este o carte ţia Umberto şi Elisabetta Mauri). Ediţia din acest an greu de definit”, deoarece fuge de rigiditatea cate‑ a Festivalului BooKcity a înregistrat un record unic, goriilor şi a genurilor, îşi croieşte cu îndrăzneală o bucurându‑se de circa 3000 de autori prezenţi în peste formă proprie. Un roman în versuri, îl descrie poe‑ 250 de locuri milaneze: universităţi, fundaţii, presti‑ ta şi explică faptul că temele majore centrale sunt gioase biblioteci etc. cele ştiute dintotdeauna – eul şi arta de a rămâne Editura Rediviva din Milano a participat a tu însuţi, limita, viaţa şi moartea, veşnicia, fericirea, şaptea oară la acest important festival, la care a pro‑ relaţia maestru‑ucenic – unele dintre subiecte sunt Pr. Cristian Prelipceanu, Violeta Popescu, Aura Christi pus nume şi autori de referinţă ai culturii române. dedicate culturii române şi valorilor naţionale. Sunt Cu sprijinul Institutului Cultural Român, la actuala personaje ele însele vocile cuprinse în acest roman apostolii. În ultimă instanţă, distanţa e cea care ne ediţie a participat Aura Christi – nume de referin‑ atipic, care mărturisesc aceste teme şi aparţin atât permite să vedem, să simţim prin toţi porii, în cli‑ ţă în peisajul cultural românesc contemporan, invi‑ literaturii universale, cât şi literaturii române. Une‑ tată în zilele de 16 şi 17 noiembrie 2019 la Milano pe de vârf, măreţia operelor sau a oamenilor. De un ori ţin de fantastic, alteori sunt reale. Firul roşu care mare om se cuvine să nu te apropii prea mult, să şi Como. Astfel, scriitoarea română a participat la le uneşte este efortul de a fi tu însuţi. Întâlnire cu poezia românească de Aura Christi. Va‑ păstrezi o distanţă, stenică, în primul rând, pentru Cartea s‑a născut cu intenţia de a răspun‑ el, marele om”. lori româneşti – valori europene, care s‑a desfăşurat de unor întrebări esenţiale şi, totodată, existenţia‑ sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 16:00, la Palatul Publicul a exprimat interesul faţă de posibili‑ le: cine suntem, de unde venim, încontro mergem? tatea ca poezia contemporană să devină un vehicol SIAM – Sala bibliotecii din Via Santa Marta 18 – Aura Christi precizeză că aceste întrebări s‑au iscat una dintre cele mai vechi şi elegante biblioteci mi‑ pentru un ideal politic, de pildă, cum o numea Mi‑ în siajul capodoperei pictorului Paul Gauguin: „Sunt hail Kogălniceanu – unul dintre ideologii mişcării laneze. Alături de poeta Aura Christi, au vorbit şi lucuri la care noi toţi ne gândim, mai ales când ne au citit poezie Francesco Corsi, Violeta Popescu şi naţionale româneşti –, „România ideală” sau Europa regăsim la o răscruce de drumuri a vieţii. Devenim ideală, iar Aura Christi a răspuns: „N‑am ezitat să scriitoarea şi jurnalista Irina Ţurcanu Francesconi. filosofi fără voia noastră”. introduc, într‑un loc anume, în romanul meu, şi teme Pe 17 noiembrie, poeta Aura Christi a confe‑ Înscris în tradiţia literaturii universale, Ge‑ vag politice. A doua parte a volumului am scris‑o în‑ renţiat pe aceeaşi temă – Valori româneşti – valori niul inimii vorbeşte şi despre distanţă. „E un su‑ europene – şi a citit poezie în oraşul Como, la Parohia biect, distanţa, despre care am putea scrie rafturi de tre lacrimi şi râsete. Am vorbit cu detaşare despre românească Sf. Grigorie Palama. Din partea Editurii cărţi. Într‑o sinteză, distanţa poate fi exil, pedeapsă, Lenin, despre Stalin, despre Buharin şi Troţki. Am Rediviva a participat la eveniment Violeta Popescu, dar poate fi şi un dar, dacă ne gândim la Dante, de scris cu o linişte şi detaşare intense, în dorinţa de a care a prezentat ultimele publicaţii editoriale apă‑ exemplu, sau la Ovidiu, sau la Orfeu. Distanţa e con‑ vedea lucrurile drept şi a le aşeza la locul lor, căci fie rute cu sprijinul Institutului Cultural Român prin diţia necesară pentru a vedea lucrurile cu claritate. că e vorba de politică, fie de cu totul altceva, să nu ui‑ programul TPS: Geniul inimii de Aura Christi, tra‑ De pildă, chiar ieri-seară o bună prietenă mi‑a fă‑ tăm că ne referim, mereu, aproape, la viaţa noastră. ducere de Maria Floarea Pop, prefaţă de Francesco cut un dar minunat. De mulţi ani îmi doream să văd Despre politică se poate, evident, scrie, chestiunea e Corsi, şi Identitatea românească de Ioan‑Aurel Pop, Cina cea de taină. Prietena mea, Sânziana Pop, m‑a cum scrii, din ce unghi. Angulaţia rămâne a fi defi‑ apărută de curând în cadrul Colecţiei Culturi şi cvi‑ însoţit să o văd şi am fost surprinsă de modul în care nitorie şi, desigur, obligaţia de a păstra anvergura lizaţii şi lansată în prezenţa autorului. se schimba perspectiva în funcţie de cât de departe – ceea ce este foarte rar, mai cu seamă, azi”. sau de aproape eram de acest tablou leonardesc – În concluzia întâlnirii, Francesco Corsi, îngriji‑ Distinsă cu numeroase premii literare, între care unul dintre vârfurile culturii europene. Ba chiar, la torul ediţiei italiene, a pus în valoare trăsăturile po‑ unele dintre cele mai prestigioase, Premiul Academiei un moment dat, lumina ajungea dinspre fereastră – eziei Aurei Christi, care transformă versurile într‑un Române pentru Poezie (1996), Premiul Autorul Anului, prilej de reflecţii existenţialiste, ba chiar nietzschee‑ decernat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor sau aşa părea – creând un joc de umbre şi lumini: o din România (2007), „Omul Anului 2017” şi medalia ani‑ parte dintre apostoli o vedeam, iar cealaltă parte o ne. În încheiere, poeta a citit în limba română câteva versară „Israel 70”, distincţii acordate de Asociaţia Scrii‑ inventam, pur şi simplu, dintr‑un soi de perspecti‑ dintre poemele din volum, redate, apoi, de Francesco torilor Israelieni de Limba Română şi Centrul Cultural Is‑ vă ascunsă ochiului, o inventam dintr‑un tip de ab‑ Corsi în limba italiană, spectacolul poetic mişcând raeliano‑Român (2018), Aura Christi este poet, romancier, senţă parcă, deşi dintr‑un alt unghi se vedeau toţi publicul din sală. r

Decembrie 2019 Revizuirea, normală în orice n Polemice literatură, n‑ar trebui să se prefacă în iconoclastie. Numai că defăimarea scriitorilor de prim raft e trendy, ba chiar răsplătită cu un locşor printre noii canonici, de gaşcă mică sau măricică Magda Ursache Vreau dreptate critică! reau dreptate critică pentru valo‑ Rebreanologul Niculae Gheran, maestru al Artei martie ’65, Cronicile optimistului (EPL, 1964), a rile literaturii române! Pe urmele de a fi păgubaş. găsit cu cale, postdecembrist, să‑l acuze: mizan‑ celor care „schimonosesc istoria” Cultura noastră a avut norocul ca Jurnalul tropul devenise, din conformism, optimist. Pentru (mulţumesc, Victor Roncea!), mai fericirii să fie carte salvată din arestul Securită‑ „Contemporanul”, Călinescu făcuse Reportaj la ales adevărurileV ei de necontestat, tot felul de ar‑ ţii, când cărţile se arestau ca şi oamenii. Şi câte crescătoria de porci, cu poza ataşată a doi „briga‑ bitri ideologici încearcă iarăşi şi iarăşi să ia „ati‑ „elemente duşmănoase” n‑au fost distruse în „în‑ dieri”. Unul dintre ei: G. Ivaşcu. O fi „inconfor‑ tudine”, călcând totul în picioare. Ordin de linie chisoarea morţii”, cum numeau România scriitorii mism de trei parale”? Mă îndoiesc. întâi: să nu domine cumva cei trei dubioşi, Eliade exilului. Radu Florian a vrut să‑l feştelească pe „Critic ratat” G. Călinescu? „Misticritifica‑ legionarul, Cioran fascistul şi Noica socialistul, Noica în „Era socialistă”. Florian‑fils îi continuă torul” Călinescu şi nu altcineva l‑a descoperit pe „trioul sacru” de pus la zid, după autoarea Evan‑ „opera”. În ciuda eforturilor fiicelor sale, Mircea Doinaş în „Jurnal literar”, în 1939. Iar cine îi re‑ gheliştilor. Să de‑sacralizăm dară trioul! Se vor‑ Vulcănescu a rămas „criminal de război”, prin ho‑ proşează că l‑a „diminuat” pe Camil Petrescu n‑a beşte de cel „rinocerizat de fascism”, Nae Ionescu. tărâre judecătorească definitivă. Moartea i‑a fost citit necrologul din „Contemporanul”, 17 mai, ’57, În „deceniul satanic”, aşa cum îl numeşte Mircea anunţată încă din 1949 (nu mai era nici un semn despre „acest mare cerebral”; „avea cap abstrac‑ Popa, Nae Ionescu era încarnarea răului absolut, de la el), deşi a murit abia în 29 octombrie 1952, tiv şi totodată imaginativ, cunoştea schematicul acum trebuie extirpat ca antimodel cultural. la Aiud, de miocardită şi de dublă pneumonie. Co‑ şi concretul şi de altfel ideile înseşi i se prezentau Nichifor Crainic, comparabil cu Paul Clau‑ muniştii şi‑au permis să‑l ucidă martiric, noi îl corporal.” del sau cu Rainer Maria Rilke, a murit sărac şi ucidem încă o dată. Lui Vulcănescu nu i s‑a făcut Postsocialist, dragostea firească de ţară, de dispreţuit de cei care considerau vină gravă pro‑ dreptate. Iubirea accentuată de naţie repugnă. limba ei, de cultura ei a fost şi este amendată cu pagarea misticismului (ca Daniil Sandu Tudor ori Dar dacă naţionalismul e perimat, şi limba e peri‑ ură cominternistă, ca impuls protocronist. Savan‑ V. Voiculescu), iar placa de pe blocul urât, din spa‑ mată, şi stilul e perimat, din aproape în aproape. tul, eruditul Edgar Papu e nedreptăţit, ca şi cum tele Gării de Nord, unde s‑a şi stins în deznădejde, În această gherilă nesfârşită între etnicişti el a provocat valul aşa‑zis naţional‑comunist (o a fost dată jos. Cum să fie celebrat un poet mistic, şi anti‑etnicişti, se constată cu ochiul liber o vo‑ aberaţie: poţi amesteca apa curată cu uleiul pre‑ teolog, eseist naţionalist? Nu i s‑a făcut dreptate. luptate a denigrării, a batjocorii, a calomnierii, a sat la rece?). Echipa de zgomote patriotice a aco‑ Odiseea plăcilor comemorative continuă, bârfei, a insultei. Că‑ţi vine să le strigi ca Daniel perit ideile lui Edgar Papu. Or, dragostea cărtura‑ rului pentru cultura română a venit, cum stă scris ca să se transforme în „odiosenie”. Ion Lazu mi‑a Turcea: „până când veţi calomnia, până când?/În‑ în Timotei,1,5, „dintr‑o inimă pură, dintr‑o conşti‑ spus că şi placa lui Cezar Baltag a dispărut de cetaţi odată!” inţă bună şi dintr‑o credinţă sinceră”. Şi poate că pe blocul unde a locuit. Bunul Lazu n‑a reuşit să Ce‑i ciudat e faptul că „rătăcirile” lui Ivaşcu Zăpezile de‑acum un veac, în 10 volume, de Paul treacă în piatră nici Memorialul Scriitorilor Ro‑ sunt scuzate, în timp ce G. Călinescu nu scapă de Anghel ar trebui recitite. Măcar pentru reabilita‑ mâni, al celor 403 victime (53 au decedat închişi). cele mai joase terfeliri, de băşcălie (nu‑mi place rea lui Carol I. Un A.B. (Andrei Băleanu?) a cri‑ S‑au pierdut şi proiectul, şi Casa Monteoru. cuvântul, dar îl las aşa). El, nu paznicul gurii sale, ticat prin ‘58 un „poem suprarealist”, publicat în Fundoianu e un destin tragic: a dus Fundoa‑ Ivaşcu, e „lozincard neologizant”. „Lozincardul” a 32 fost epurat din Universitate în 1948, ca să‑i ia lo‑ „Contemporanul” de Paul Anghel, în colaborare cu ia la Paris, de unde a fost ridicat de Gestapo şi Ilie Purcaru. Autorii au fost eliminaţi câţiva ani transportat în lagăr nemţesc, împreună cu sora sa cul la catedră „dinţarul” Vitner, rămas profesor mult după pensionare; studentul Vicu Mândra, de la tipar. Pentru ca, post annum ’89, Paul An‑ Lina, pe care n‑a vrut s‑o lase singură în moarte. ghel să fie scos iarăşi pe tuşă pentru idei protocro‑ Dar oricât s‑a străduit Roxana Sorescu, Fondane fratele atotputintelui Marcel Breazu, care şi‑a desfiinţat profesorul ca „reacţionar ruginit” neree‑ niste. Edgar Papu a spus în clar: problema nu‑s nu‑l poate surclasa pe Eminescu; nici Tzara pe ducabil, a fost, după ’89, avansat pe scurtătură, de talentele, ele există, greu e cu recunoaşterea lor. Arghezi, nici Sebastian pe Camil Petrescu (şi‑mi la lector la profesor, ca persecutat de Ceauşescu. Iată de ce în capul revistei „Contemporanul. Ideea amintesc de verdictul dat de Jeni Acterian pentru Despre „eroica” luptă de considerare şi reconside‑ europeană” stă scris: Femei: „sentimentalism mandolinat”), nici Bonciu rare a lui Crohmălniceanu sau Nina Cassian nici „Un popor nu se caracterizează atât prin oa‑ pe Rebreanu. Aflat pe patul blestematei clinici nu mai pomenesc. menii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în cardio, Petru mi‑a spus: „Îţi dăruiesc un titlu, Dezinvoltura spectaculoasă a lui Călinescu care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia” (Frie‑ Magda: Ridică‑te, Gyr, ridică‑te, Crainic!” I‑am nu place, e taxată drept clovnerie ieftină, nici uri‑ drich Nietzsche). primit darul. O să încerc să le fac dreptate critică. aşul talentul de a improviza. Vocea era isterică, Marelui filosof un publicist mărunt îi orto‑ Nu, nu mă aşteptam ca, postdecembrist, să iar chipul – urât şi negru, după Lucia Demetrius, grafiază numele Nitzsch, ca să rimeze pesemene se producă „înfierări”, în termenii proletcultismu‑ care se plânge în memorii că ar fi fost hărţuită se‑ cu Nici. Nici Eminescu n‑a scăpat de „interpre‑ lui. Să se facă un rechizitoriu lui Blaga, sub acu‑ xual.Iar noi citim nu amintiri, ci traduceri aminte, tări”. „Fereşte‑mă, Doamne, de interpreţi!” se za că autorul Poemelor luminii a propagat „cultul cum le zice Şerban Foarţă. ruga Arghezi. Ultimul eminescolog de seamă al morţii”, adică era legionaroid. Iar mândreţea de Fapt sigur: dacă nu „adera”, Călinescu înfun‑ Universităţii „Al. I. Cuza” n‑a scăpat nici el de campanii împotriva valorilor neîndoielnice ale da puşcăria, aşa că a sorbit din paharul de „cucută denigratori. O repet în fiecare noiembrie, de când literaturii române, de la capodoperele literaturii ideologică” şi i‑a salvat pe mulţi. Iordan Datcu ştie s‑a stins: n‑a fost altă Universitate care să facă un orale la Eminescu, de la Iorga la Pârvan şi P.P. că medicul Constantin Giugiuc, acela care l‑a aju‑ rău mai mare unui profesor al ei decât UAIC lui Panaitescu, de la Rebreanu la Breban, constat că tat pe Vladimir Streinu, era nepotul lui Călinescu Mihai Drăgan. Cabala mediocrilor din Catedra de se derulează pe brigăzi, companii, plutoane. Marii (v. Revelaţiile lecturii, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, Literatură Română l‑a ucis, l‑a ucis, l‑a ucis. Ope‑ exilaţi, ca Vintilă Horia, rămân exilaţi din istorii 2016). Călinescu l‑a încadrat pe Dinu Pillat la In‑ ra amplă deranjează pe cei fără operă. literare. Expat e şi Goma, „exilat şi din exil”. stitut. A avut‑o în coastă pe Cornelia Ştefănescu Da, vreau dreptate critică şi pentru limba Revizuirea, normală în orice literatură, n‑ar (nume de cod: Maria Săndulescu), care n‑a ezitat română, declarată „nevorbită”, şi pentru literatu‑ trebui să se prefacă în iconoclastie. Numai că să‑l blameze, plasându‑l printre „cei care au băut ra declarată involuată. Pentru valoare româneas‑ defăimarea scriitorilor de prim raft e trendy, ba cucută ideologică realist‑socialistă”. Sadoveanu a că (sintagmă N. Breban). Şi trebuie s‑o luăm de la chiar răsplătită cu un locşor printre noii canonici, făcut compromis cu Puterea din iniţiativă proprie; origini până în prezent, ca G. Călinescu. Mizerabi‑ de gaşcă mică sau măricică. Marele Alpha e decla‑ Călinescu a fost forţat. liştii cer de‑poetizarea poeziei. Prozatorii recenţi rat Marele Zero, Preda – lacheu al ceauşismului, Inegalabilei Istorii (ce carte groasă, ce car‑ merg nu pe amprenta eroică, o preferă pe cea ero‑ Buzura a intrat şi el în cătarea blindatelor grele, te grea!; Călinescu îi scria lui Camil Petrescu, în tică, exotică... Oricare, dar în nici un caz etnică. la fel Nichita Stănescu, la fel Marin Sorescu... 1939, refuzând o întâlnire: „E absurd, dar nu pot! Etnia? Arhaică. Specificul? Erezie. Biserica orto‑ doxă? De flituit. Ethosul? Antiintelectual. „Gândirea” e iarăşi acuzată în termenii lui Numai cu o totală schimnicie pot duce la capăt Iorga, etichetat „fluier naţional”, îi dispreţu‑ Moraru‑Şelmaru‑Crohmălniceanu, nu şi fostul lucrul propus”) i se făcuse campanie contra. I. E. ia pe cei care contestau cultura noastră, conside‑ gândirist Ion Potopin, care versifica conform pro‑ Torouţiu, în „Convorbiri literare” 8‑10, 1941, sus‑ rând‑o inexistentă, iar naturalistul Const. Esarcu gramelor‑directivă: „Eu ştiu de mult partidul, ţinea că ar fi fost un „talmud”, o „batjocorire dis‑ cerea cetăţenilor să dea un ban pentru un edifi‑ puterea‑i ştiu demult.” Avea Putere, ce‑i drept, preţuitoare a sângelui românesc”. La proces (To‑ ciu‑simbol al culturii naţionale. Aşa s‑a construit

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA PCR‑ul. rouţiu a făcut proces), cerea smulgerea copertelor un Ateneu. Noi de‑construim? r Rebreanu, în ’37, a organizat apărarea lui cu însemne regale şi interzicerea cărţii. În acelaşi Sadoveanu, atacat dur de legionari. A luat iniţia‑ timp, presa de dreapta îl critica pe istoricul literar tiva unui protest public, apărut în 1 aprilie, în zi‑ că a introdus evrei în istoria literaturii române. arul „Dimineaţa”. Semnatari: L. Rebreanu, Victor Călinescu a replicat: „un alogen poate să ne îm‑ Eftimiu, Oţetea, Al. Philippide, D. Botez, Şerban bogăţească sufletul.” Un soi de critic iaşiot, care Cioculescu. Acum, cine‑l mai apără pe Rebreanu? recenzase ultra favorabil în „Iaşul literar”, nr. 3,

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Ea trebuie să‑şi însuşească valorile n Con(texte) civilizaţiei de adopţie, fiind examinată dacă i‑a citit pe Dante, Petrarca şi dacă ştie rugăciuni CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

Maria‑Ana Tupan Istorii minoritare espre Revoluţia Franceză, Thomas a ales intenţionat aspecte mai puţin documenta‑ Petrarca şi dacă ştie rugăciuni. Conversaţia dă Carlyle a spus că a dispărut în ne‑ te pentru a da joc liber fanteziei. Esther, personaj la iveală ironia că familia de sorginte spaniolă a buloasa numeroaselor interpretări. şi naratoare, provine dintr‑o familie de evrei din Papei Alexandru al VI‑lea era ea însăşi privită cu Revoluţiile ulterioare au avut cam Toledo expulzată prin edictul regilor Ferdinand suspiciune la Roma, fiind chiar bănuiţi că sunt aceeaşiD soartă, dând mereu impresia că evenimen‑ şi Isabela în 1942. Lăsate în urmă de tatăl care marrano – evrei convertiţi care se rugau în secret tele scapă de sub control şi urmează logici obscure, pleacă mai înainte cu fiii în Italia pentru a‑şi găsi după credinţa lor. O altă ironie este aceea că şi ceea ce ne face să ne întrebăm care să fie numito‑ un rost, Esther şi mama sa trăiesc calvarul unui borgienii sunt străini la Roma şi că nici identita‑ rul lor comun. Explicaţia rezidă probabil în carac‑ drum epuizant, într‑un grup ostracizat căruia lo‑ tea spaniolă nu e stabilă, întrucât catalanii şi cas‑ terul anonim al agentului: masele de citoyens et calnicii refuză să‑i ofere hrană şi adăpost. Mama tilienii au limbaje diferite. Nu îndatoriri va avea citoyennes au inaugurat un gen de istorie care nu moare pe drum, iar fiica ajunge la Roma, unde ta‑ Esther, ci condamnare la servitute: „O vei sluji pe mai seamănă cu tradiţionalul Showtime premium tăl bancher reuşise să‑şi asigure o poziţie privile‑ doamna Lucrezia după placul ei”. Nesocotindu‑şi al regilor, miniştrilor sau mareşalilor. Născută în giată ajutând cu bani pe un compatriot să ajungă locul prescris, ea se va îndrăgosti de Cesare, fra‑ mijlocul mulţimii revoltate, revoluţia decembristă papă. El o îndeamnă pe Esther, acum adolescentă, tele Lucreziei, cel care i‑a servit lui Machiavelli din urmă cu trei decenii e şi ea învăluită în enig‑ să intre în familia Borgia ca doamnă de companie ca model de principe de lume nouă, întrucât îşi me care depăşesc graniţele naţionale, afilierile a Lucreziei, ducesă de Ferrara. Pentru a‑i oferi câştigă avuţii şi faimă cu banii şi armatele altuia. internaţionale ce au urmat câştigând României siguranţă fiicei sale într‑o societate a creştinilor, Esther va avea un copil cu Cesare, care e acaparat un statut de partener egal cu aliaţii. Se încheia care tolera, dar ghetoiza evreii, el o îndeamnă să de familie, iar ea va recunoaşte diferenţa dintre o perioadă de rezistenţă la presiunile de transfor‑ se convertească la creştinism. Trauma botezului statutul ei endemic de străină şi fiul înstrăinat de mare a ei într‑un stat‑satelit, cu politici impuse care nu avea noimă pentru tânăra crescută în altă ea ca pe o forţă materială, de natură să o deter‑ contra propriilor interese, dezlănţuite la încheie‑ religie este primul pas pe drumul alienării de va‑ mine să renunţe la încercarea de a‑l lua cu ea în rea ultimului război. Este acum noul cadru politic lorile însuşite prin educaţie şi, în final, de orice ta‑ Noua Spanie. Identificarea ei cu mama moartă nu suficient pentru emanciparea discursului despre blă de valori într‑o lume a conspiraţiilor, orgiilor e în ordinea culturii, ci a naturii şi a societăţii – o istoria recentă, sau încă mai intervin precauţiile, şi luptelor pentru putere. Educată în familie ală‑ victimă a discriminării, o fiinţă silită să‑şi renege autocenzura, adevărurile spuse pe jumătate? turi de fraţi, unde studiază greacă, latină şi geo‑ ataşamentele profunde ale credinţei moştenite de Naraţiunile istorice ale minorităţilor sau ale metrie, ştiindu‑se foarte frumoasă, mai frumoasă generaţii. Pătrunzând în casa Borgia, aflându‑le naţiunilor atrase în sfere de influenţă sunt mai secretele, Esther este contaminată de corupţia fa‑ totdeauna orientate către relaţiile de putere prin miliei, fascinată de spectacolul puterii şi scurtei prisma cărora îşi definesc propria identitate. Ro‑ lor glorii. Precum biblicul Caleb, cel trimis de Moi‑ manele istorice nu fac excepţie, după cum se poa‑ se să spioneze Tărâmul Promis, ea îşi redobândeş‑ te constata din lectura unei cărţi apărute în acest te simţul moral în Lumea Nouă, descoperită de an: Frankissstein, de Jeanette Winterson, şi a al‑ compatriotul ei Columb chiar în anul nefericitului 33 teia din 2008, traduse în româneşte de Corina Mi‑ edict regal. Pe acest pământ „fără limite” – fără trulescu: Borgia. Păcatele familiei (Nemira, 2012). constrângerile şi rigorile osificatei Lumi Vechi, s‑a Construindu‑şi carte de carte – dar şi în viaţa înfiripat o societate în care individul are opţiuni şi reală – un statut de dizidentă „queer”, Winterson îşi poate controla destinul. Ea nu va fi de acord ca intrigă prin contrastul dintre atitudinea frondistă bărbatul îndrăgostit de ea, la chemarea căruia ve‑ şi scriitura sofisticată, inteligentă şi erudită a lite‑ nise, să îşi părăsească ţiitoarea băştinaşă, trăind raturii înalte, canonice, în locul unui minimalism alături de ei ca soră şi ajutor. Nu aprobă dispre‑ avangardist la care ne‑am fi aşteptat. Afinităţile ţul europeanului pentru alte rase, delimitându‑se sale elective merg către marginalizaţi ai societă‑ astfel critic şi de Judith, cea care pusese o negresă ţii patriarhale, cum sunt femeia scriitoare într‑o să care capul lui Holofernes. Îşi va câştiga un trai societate literară preponderent masculină (Mary onest, scriind scrsori pentru emigranţi către cei de Shelley), transsexualii (personajul ei, Ry Shelley), acasă, turnând sufletul lor în cuvinte. Ea reintră femeile aservite fanteziilor erotice masculine, in‑ astfel în lumea semenilor de unde fusese respinsă divizii alienaţi şi manipulaţi în civilizaţiile super‑ pentru triplul ei statut – rasial, de clasă şi de gen tehnologice, victime ale bioputerii. Winterson este – inclusiv de către oportunistul tată şi de intran‑ în schimb ea însăşi dornică de putere. În vreme ce singentul frate, fiind adăpostită doar de slujnica aduce la rampă, ca şi Virginia Woolf, actori ai unei pe care o ignorase odimioară, dar de la care pri‑ drame a suprematismului, cum au fost constructo‑ meşte prima lecţie de renaştere morală. rii oraşului american Memphis ca o copie modernă În comparaţie cu orgoliul lui Winterson, care a capitalei faraonilor, utopiile perefecţioniste ale se introduce pe sine în compania lui Mary Shelley, creatorilor de viaţă artificială, magicieni contem‑ a romanticilor, sau chiar a lui Shakespeare prin‑ porani care vor să conserve sau reanimeze creiere tr‑o urzeală de intertexte, relaţia dintre autoare superdotate trecute în lumea de dincolo precum şi naratoare – imaginară evreică din zorii moder‑ Alan Turing, geniu al logicii calculatoarelor, Win‑ nităţii – în cazul Sarei Bower este una afectivă, terson îşi caută pentru sine un aliat mai puternic. empatetică şi justiţiară. Produs al educaţiei universitare occidentale, ea Autoare a unei teze de doctorat cu temati‑ se revendică schopenhauerienei ordini a culturii că feministă, Corina Mitrulescu s‑a simţit fireş‑ existând undeva în afara timpului istoric şi a flu‑ te atrasă de această carte de şase sute de pagini, xului vital al naşterii şi morţii. Structura cărţii traducerea ei fluentă, expresivă, ce dă impresia că urmează un fel de automorfism de grup sau set de decât Lucrezia, căreia îi seamănă, Esther are con‑ e rodul unei îndelungate experienţe, fiind un ade‑ invariante, cititorul fiind invitat să identifice mo‑ ştiinţa propriei valori, fiindu‑i greu să se adapte‑ vărat tur de forţă. dele (pattern recognition): Winterson scriind des‑ ze unei poziţii sociale de inferioritate. Bower este Apropiindu‑se de un subiect cu un consi‑ pre experimente postumaniste repetă precedentul o subtilă creatoare de personaje şi relaţii sociale derabil potenţial senzaţional, Sarah Bower şi‑a oferit de Mary Shelley creându‑l pe Frankenstein, ce se stabilesc prin limbaj. Dacă botezul rămâne câştigat un public larg, dar romanul solicită din iar aceasta urmează modelul mamei sale, femi‑ mecanică vidă pentru convertita forţată, el nu e partea cititorului mult discernământ şi familiari‑ nista şi iacobina Wollstonecraft. Identitatea ţine luat în serios nici de nobilii italieni, care continuă zare cu coduri de lectură pentru o percepţie care de reductivitatea unei reprezentări modulare, în să o simtă ca pe o străină. Numele ei de botez e să treacă dincolo de trama epică şi să înregistreze sensul viziunii nietzscheene despre istorie ca re‑ Donata Spagnola, iar la curte va primi porecla La ecourile din camera de rezonanţă ale sufletului vi‑ petare a unei structuri în esenţă aceeaşi. Violante, adică aceea care îşi încalcă făgăduinţele. tregit de istorie, dar care reuşeşte să se salveze cu Dimpotrivă, Sarah Bower se raportează dife‑ Esther nu cunoaşte iniţial protocoalele, nu ştie că propriile resurse. r rit la trecut, pe care îl vede nestructurat – o masă nu are voie să iniţieze o conversaţie din poziţia informă în care istoricul decupează trasee inteligi‑ ei subalternă. Întreabă care sunt îndatoririle unei bile. Autoarea propune o logică a viului, a vieţii or‑ doamne de onoare, iar Lucrezia îşi întreabă copi‑ ganice pulsând în infinita ei varietate. Într‑un in‑ lul de un an dacă să‑i dea voie să pună întrebări. terviu, Bower mărturiseşte că, deşi a fost fascinată Ea trebuie să‑şi însuşească valorile civilizaţiei de din adolescenţă de istoria celebrei familii Borgia, adopţie, fiind examinată dacă i‑a citit pe Dante,

Decembrie 2019 Alina Bako Romane pe‑un picior Locuind materia şi memoria: poezia lui Marcel Mureşeanu n Corespondenţă din China (urmare din pagina 30)

Senzaţia de intimitate este redată termic, Constantin Lupeanu fiind însoţită de gesturi sentimentale: „E foarte cald în turnul de fildeş,/ pereţii lui s‑au subţiat într‑atât,/ încât vezi bine lumea din jur,/ vezi bine Mandatul preşedintelui fântâna cerească,/ peşti albi vin până aproape de iderul perfect a fost imaginat şi de şi îndrumar al conduitei de viaţă, divinaţia fiind genele tale/ şi sub ele ca sub pietre se‑ascund./ E Confucius (551 – 479 î.Hr.). Arta numai o haină exterioară a ei. bine în turnul de fildeş, un scaun, o masă/ şi pene guvernării, după doctrina morală În conculzie, arta guvernării înseamnă men‑ ascuţite de lebădă,/ călimări cu cerneluri subţiri/ confucianistă, include teze precum: ţinerea în sfera principiilor. Trei sunt dezideratele şi‑un veşnic nesomn zidit odată cu tine./ E bine şi 仁renL – omenie (preocuparea fundamentală, cea unei guvernări de succes, ale unei politici susţinu‑ cald în turnul de fildeş,/ în craniul său unde, iată, mai înaltă dintre virtuţile confucianiste), xin – te afli acum/ împreună cu tot Universul” (Propu‑ te de oamenii superiori, adevăraţi sfinţi ai lumii cinste, onestitate, yi – dreptate, li – ceremonial, nere). Starea de „zăduf mineral” (Ce se poate vedea acesteia. printr‑o privighetoare) apare frecvent în poezia xiao – iubire în cadrul fiecărei familii, dragostea Shu, populaţie multă, deci o ţară mare şi lui Marcel Mureşeanu, denotând şi o angoasă a părinţilor pentru copii şi dragostea copiilor pentru puternică (la antipodul gândirii lui Lao Zi, care materiei. Elementele minerale par a se aglomera, părinţi, zhong – loialitate, zhongyong – doctrina preamăreşte virtuţile unui stat redus până la mă‑ universul îşi lichefiază sau solidifică toate com‑ de mijloc şi multe altele. rimea unui sat). ponentele, căci „nesfârşită nu e/ decât lumea cea Spiritualitatea confucianistă cuprinde di‑ Fu, bogăţie (iarăşi Lao Zi spune că bogăţia apucată/ a Formelor” (Bucurii periculoase). Poe‑ mensiunea sinelui, aceea a comunităţii şi tradiţia. aduce nenorocire etc.). mele se construiesc în jurul unor spaţii‑axă, ge‑ Autocultivarea reprezintă temelia întregului edi‑ Jiao, educaţie (şi aici, gândirea lui Confucius neratoare de lentoare, încremenite într‑o durată ficiu, cu aflarea, respectul şi înţelegerea culturii şi este opusă idealului de viaţă al lui Lao Zi, care viciată: „Parcă nu se mai trezesc oraşele/ parcă nu a felului de a fi al celorlalţi. Confucius pune preţ apreciază neştiinţa, puritatea primară a omului se culcă/ stau aşa ca de sticlă/ bolesc, nu li se miş‑ pe armonie şi consens, respingând conflictele, lup‑ nefalsificat de convenţiile sociale). că un fir de păr/ altădată căsca un cartier (...) pe tele. Însemnările Rituale fac portretul unui lider piciorul unei străzi cobora lumea din vârf se vedea Gândurile lui Confucius despre guvernare şi perfect: să fie un om plin de virtute, să deţină sen‑ gara/ poc! poc! făceau tramvaiele/ dar tare nu glu‑ despre politică în general sunt bogate, exprimate sul guvernării, al dreptăţii, al simplităţii şi fermi‑ mă/ şi simţeam cum se mişcă toate/ cum ne trage nuanţat. El porneşte de la realităţile vremii sale, tăţii, să se arate plin de grijă cu supuşii, să fie locomotiva/ pe linia moartă abia de o zi” (Taine fiind, în acelaşi timp, conservator şi democrat. curajos, clement, condescendent. prădate). Nemişcarea este sursa suferinţei, imo‑ Situaţia Chinei, cu cinci sute de ani înainte bilitatea spaţiului echivalează cu moartea, prin de Hristos, era diferită de aceea a Romei sau a pierderea elanului vital. cetăţilor greceşti. Pilonul pe care se construia via‑ Întoarcerea spre sine şi privirea propriei fi‑ ţa politică era monarhul, numit Fiul Cerului. El Din 1687, după editarea în latină a inţe drept un spaţiu de tip receptacul se regăsesc era suveranul suprem, deţinând puterea asupra Analectelor, China a început să fie în versuri precum: „Îngroapă‑mă, groparule, urâ‑ pământului, fiind proprietarul de drept asupra cunoscută nu numai prin mătase, tule,/ aud cum bate piatra pe acoperişul/ sub care oamenilor, nobili sau plebe, avea drept de viaţă porţelan şi ceai, dar şi prin această m‑au închis oamenii/ iar eu mă uit din copac la ei/ şi de moarte. Prinţii şi nobilii de diferite ranguri doctrină, gândirea confucianistă 34 din turnul bisericii mă uit/ până şi trupul meu/ erau, la rândul lor, suverani asupra domeniului atribuindu‑se fiecărui chinez s‑a prefăcut în a versului ambră (...) sufletul des‑ lor, manifestându‑se independent. O suveranitate cătuşat se odihneşte/ în cuibul rândunicii” (Probă limitată avant la lettre, ei fiind socotiţi slujbaşii de destin). Această fragmentare a eului prin in‑ Fiului Cerului şi i se supuneau. termediul sinesteziei naşte imagini memorabile. Confucius vede schimbarea societăţii nu În privinţa legilor, Confucius este pentru cu‑ Auzul trimite la închiderea în pământ, la spaţiul prin revoluţii şi războaie, ci prin perfecţionarea tumă. După el, se conduce prin virtute, pe baza care claustrează materia, corpul, singura legătu‑ tuturor indivizilor, de la nobil la plebeu. El accep‑ unui ceremonial. Se pronunţă pentru judecată ră cu exteriorul rămânând disonantul zgomot al tă realitatea stratificării sociale, dar pune accen‑ înaintea aplicării pedepselor, dar acestea să nu fie pietrei, pe când văzul este simţit ca fiind superior, tul pe educaţie de sus până jos, cere reducerea pe‑ excesiv de aspre şi să fie cât se poate de corecte. În căci sufletul se uită „din copac”, „din turnul bise‑ depselor, a birurilor, iată elemente de democraţie orice caz, faptele rele se cuvin amendate. De aici, ricii”. Cu o viziune nichitstănesciană, poetul îşi modernă. deosebirea lui de ideea creştină care îndeamnă: revendică disoluţia prin intermediul auzului şi al [Dacă] în guvernare se apelează la raţiuni de „Să nu staţi împotriva celui rău, iar cui te loveşte văzului. stat şi la constrângeri cu închisoarea, poporul [ va peste obrazul drept, întoarce‑i şi pe celălalt” (Ma‑ O altă notă ce individualizează poezia lui şti ce este] ruşinea; [dacă ] în guvernare [se apelea‑ tei, 5‑39). Marcel Mureşanu este şi memoria, mai degrabă ză la ] virtute şi la constrângerile impuse de cere‑ Confucius: Răspunde urii prin integritate şi spus recursul la antimemorie. Intrarea în eter‑ monial, poporul va şti ce e ruşinea şi se va corecta virtuţii prin virtute (14.34). nitatea echivalează cu o ştergere a memoriei, ce [singur] (2.3). În Topul a o sută de personalităţi ale lumii scoate la iveală suferinţe. Textul hibrid reiterează Împăratul (Regele, Preşedintele) trebuie să care au influenţat decisiv istoria umanităţii, în‑ această idee, parcurgând recapitulativ şi extensiv se străduiască să‑şi conducă ţara în mod corect. El tocmit în SUA în secolul trecut, Confucius ocupă locurile matcă: „În toate locurile m‑au căutat:/ au nu este un autocrat, un monarh absolut, ci un şef locul al cincilea. Unul dintre primii cinci oameni răscolit casa,/ au răscolit memoria, peştera,/ au ars ale cărui potenţe se înscriu într‑un cadru de civi‑ de pe pământ, de la începuturile civilizaţiei şi iarba, au ridicat podelele,/ au bătut cuie lungi în lizaţie. Când un conducător părăseşte calea drep‑ până în zilele noastre! pereţi,/ prin arbori, la cârtiţă,/ numai acolo unde tăţii, domneşte dezordinea şi Confucius declară Din 1687, după editarea în latină a Analec‑ eram nu:/ în spatele palmelor mele/ ce‑mi acope‑ că nu (se poate) trăi în ţări unde sunt răzmeriţe telor, China a început să fie cunoscută nu numai reau faţa!/ O, şi ce veste bună urmau să‑mi dea! (8.13). prin mătase, porţelan şi ceai, dar şi prin această (...) Mă tem de memorie,/ mă feresc să rememorez Demnitarii sunt nişte oameni supuşi cuiva doctrină, gândirea confucianistă atribuindu‑se fi‑ (...) În fiecare zi arunc mrejele în laguna memo‑ superior ierarhic. Confucius le pretinde loialita‑ ecărui chinez. Savanţi ca Leibnitz, Jung şi mulţi riei/ şi le scot pline. (...) Tot ce aduc la suprafaţă te şi sinceritate. Dar nici loialitatea nu este fără alţi intelectuali europeni au studiat printre pri‑ colcăie/ şi are mirosul nămolului (...) fericit cel ce margini, atunci când conducătorul nu o merită. mii lucrările lui Confucius şi au fost influenţaţi de se vânează numai pe sine,/ pentru că a lui va fi/ Poporul trebuie să fie supus şi muncitor, ele. Mihai Eminescu face dese referiri în articolele mpărăţia cu o singură margine”. Viziunea finală, să‑şi îndeplinească toate corvezile. El trebuie să sale la Confucius şi civilizaţia chineză. Cei care îl cosubstanţială actului poetic, este aceea a împă‑ aibă parte de viaţă tihnită şi îmbelşugată şi să neagă acum pe Eminescu l‑au citit pe Confucius? răţiei „cu o singură margine”, „o cutremurătoare creadă în conducători, însă încrederea este deter‑ Desigur, nu. rezervaţie/ de antimemorie” (Lucru nou), o „casă minată de modul în care se guvernează. Calea învăţăturii, a iubirii de oameni, a conspirativă a poeziei, din logocer” (Logocer), spa‑ Dacă poporul îşi va pierde încrederea, spune dreptăţii, a modestiei, calea de mijloc peste toa‑ ţii interstiţiale, aflate la întretăierea toposurilor Confucius, (ţara) nu va rezista (12.7). tă ţara sunt învăţături nepieritoare. Dar cine îşi şi a emoţiilor generate de acestea. Confucianismul înseamnă cultivare spiritu‑ bate capul astăzi cu asemenea precepte?

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Poezia lui Marcel Mureşeanu rezistă prin ală. În Cartea Schimbărilor, biblia înţelepciunii Calea virtuţii este calea Liderului Perfect. viziunea puternică generată de efectele timpului/ chineze, hexagrama Heng, Durată, la linia a tre‑ Suntem oameni virtuoşi? durată asupra fiinţei umane, dar şi prin relaţiile ia nouă, stă scris: A nu‑ţi menţine virtutea aduce Preşedinte ţării poate inaugura oricând o stabilite cu spaţiul, generarea de imagini ale gra‑ umilire. Prezicere de primejdie. Să nu uităm că eră nouă! niţelor dintre lumi, dar şi o topofrenie definitorie învăţatul Confucius a conceput Cartea Schimbă‑ pentru universul liric, evidentă mai ales în ulti‑ rilor drept manual de perfecţionare individuală mele volume. r Neptun, Septembrie 2019

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Creaţia artistică, asemenea n Cealaltă scenă celorlalte fapte vii din lumea noastră, nu‑ţi cere decât să fii tu însuţi, să surprinzi perfect şi total viziunea ta lăuntrică, să exprimi CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ desăvârşit experienţa ta

Alexa Visarion Măiestria smerită

pătrunde sensul existenţei unui ar‑ fost acceptat, se descifrează pentru a se reformula texte şi reprezinţi pe scenă personaje e o artă care tist este, astăzi, un lucru extrem de prin măiestria harului. Teatralitatea permite cu‑ nu‑i dă voie decât să fie supus, şi simţind asta s‑a rar, aproape necunoscut. A înţelege noaşterii să fie un intermediar între om şi expre‑ revoltat şi a căutat în actorie trasee de iluminare. omul sau destinul este şi mai rar. sia lui în lume. Avea trei băieţi, îi are şi acum, sănătoşi, la SuperstiţiaA cea mai primejdioasă este aceea de a Povestea şi realitatea nu sunt complementa‑ casele lor… Duhul soţiei mai pătrundea în casa în ignora anumite întrebări fundamentale, sau a cre‑ re, însă în cazul marilor creatori ele nu se pot exclu‑ care munciseră din greu să o aibă, o casă minuna‑ de în rezolvarea lor de la sine. de. Artistul îmbogăţit de imaginaţie prin vocaţie, în tă de gospodari şi, la un moment dat, Dorel a stri‑ Sunt în jurul nostru oameni care pricep foar‑ şi prin arta lui, îşi are rădăcinile adânc înfipte în‑ gat „Mariana, nu mai veni, nu mai veni, nu ştiu te multe lucruri, dar niciodată nu s‑au întrebat: tr‑o spectaculozitate a normalului, a obişnuitului, a ce să fac… m‑ai lăsat cu trei copii, şi nu ştiu ce să de ce trăiesc, de ce acceptă criteriile etice, morale rutinei chiar. El vede astfel ceea ce trăiesc într‑un fac, încotro să o apuc.” Şi Mariana n‑a mai venit, ale întregii societăţi, de ce fug de sinceritate, de ce anume fel tot ceilalţi; el vede şi, imaginând smerit, dar a rămas icoană a amintirii… şi susţinut ca suportă zi de zi o existenţă care ar putea fi altfel… dă valoare şi consistenţă, preia mişcarea pentru a întotdeauna de sufletul ei plutitor, Dorel Vişan a Sunt oameni care ştiu tot despre viaţă şi nu s‑au o transforma în sens, atrage amănuntul pentru a‑i înţeles din înăuntrul lui că are o menire, o menire întrebat niciodată ce înseamnă o adevărată prie‑ revela măreţia. care nu se referă la a găsi răspunsuri, ci la a căuta tenie. Alţii se laudă cu lucruri făcute şi probleme „Nu, Timp, nu te făli că m‑am schimbat, întrebările… şi de atunci este într‑o continuă că‑ dezlegate, în timp ce simpla lor prezenţă e o ade‑ Nu, eu mă leg să fiu şi în veci voi fi utare tainică. Ştie multe, născute din patimile lui vărată minune. Un adevăr, şi când mă vei cosi…” nădăjduite... „Cât de mărunt/ şi ce meschin sunt, Preferăm să căutăm, irosindu‑ne timpul, de‑ Shakespeare, Sonet 123 Doamne,/ pe lângă mine,/ firul de nisip e o Hima‑ cât să ţinem în braţe ceea ce am înţeles de mult Acesta poate fi mottoul existenţei lui Dorel laya,/ iar lacrima‑i ocean fără de mal/ şi nesfârşită că e vrednic de noi. Dacă ne întrebăm ce lipseşte Vişan. ploa ­ie./ Ce pildă măiastră/ şi la ce umilinţă m‑ai omului modern ca să fie om întreg, e tocmai o in‑ Spre deosebire de admiratori, de publicul supus,/ când l‑au urcat pe cruce pe Iisus,/ ca să tuiţie a esenţei. care ovaţionează atunci când îl vede pe artist, pe mă mântuiască./ De ce mă laşi, Părinte,/ să stărui Creaţia artistică, asemenea celorlalte fapte scenă, pe stradă sau pur şi simplu într‑o fotogra‑ în netrebnicie,/ şi jertfa care ameninţă să ştear‑ vii din lumea noastră, nu‑ţi cere decât să fii tu în‑ fie, eu îl cunosc de o bună bucată de viaţă, de când gă răul lumii/ s‑o judec cu trufie./ Dă‑mi, Doam‑ suţi, să surprinzi perfect şi total viziunea ta lăun‑ maestrul de acum îşi arăta originile harului şi ne, ochii înapoi,/ şi desfundă‑mi urechile,/ şi rupe trică, să exprimi desăvârşit experienţa ta, trăirea personalitatea. urâtul ce mă desparte/ pe mine de noi,/ când stau ta. Orice încercare de voită originalitate este un ca lupul hulpav/ pe albele zăpezi,/ să‑i sfâşii că‑ act ratat. Cu cât eşti mai autentic, mai tu însuţi, prioarei/ nevinovaţii iezi./ Nu‑mi întorc faţa către cu atât eşti mai puţin afişat personal, cu atât ex‑ tine./ Numai când mă încearcă/ cel mai viclean primi o experienţă universală sau o cunoaştere ca mine,/ atunci îţi simt mărirea./ Şi atunci simt universală. că Tu singur/ ajungi desăvârşirea,/ şi atuncea îmi 35 „Sublim şi absurd – iată polii între care ne dau seama,/ ce la îndemână‑i Taina,/ cum că Iubi‑ exercităm profesiunea. În viaţă, noi ne naştem rii îi de ajuns Iubirea”. Ne mărturiseşte, într‑unul nu o dată, ci de două ori. Prima oară când ieşim din Psalmii lui, Dorel Vişan. din pântecele mamei noastre, apoi, într‑o bună zi, Ştie multe, dar dincolo de ce ştie şi trans‑ când ne dăm seama că nu suntem singuri. Că mai mite poetul în psalmi... există în el o febră fără există şi ceilalţi, şi că ei ne privesc, ne observă, astâmpăr a vitalităţii. ne supraveghează, ne judecă. De aici încolo vei fi Această incandescenţă e ţinută în aşteptare obligat să trăieşti: Tu şi Ceilalţi. În această clipă într‑o anticameră a contrariilor; umor şi tristeţe, se produce cea de‑a doua naştere, prin care pro‑ hâtroşenie şi pasiune, încercarea de a proteja pu‑ iectăm în lume o a doua fiinţă, ce va fi personajul terile singurătăţii şi frica de singurătate. pe care dorim să‑l întruchipăm. Nu vom mai fi noi L‑am văzut în multe spectacole… Printr‑o înşine: începem să jucăm, înfăţişând un personaj întâmplare fericită am deschis drumul către film în spatele căruia ne ascundem şi cu care ne apă‑ Dorel Vişan e născut dintr‑o familie de oa‑ al acestui actor de neegalat… atunci când l‑am răm. Iată prima situaţie dramatică a lumii: Noi şi meni puternici, curaţi, cu adâncă credinţă în chemat să facă parte din distribuţia filmului meu Ceilalţi. Şi iată cum omul e născut actor” (Mircea Dumnezeu. Acest lucru a stat la baza formării „Înainte de tăcere”. Văzându‑i chipul şi măiestria, Eliade). sale. Crezul în valorilor umane, în biruinţa sufle‑ toată regizorimea românească l‑a dorit... Şi aşa a Cum se naşte arta? Ca un remediu la cu‑ tului călăuzit de minte, a dat glas sfânt vieţii sale. început cariera sa filmică memorabilă. Dorel Vişan e o creaţie a vocaţiei destinale. noaştere, este de părere Nietzsche; viaţa nu este Când ne‑am întâlnit în 1972, pe scena Teatrului Şi‑a impus să lase semn, s‑a încrâncenat cu noble‑ posibilă decât graţie „iluziei artei”. Naţional din Cluj, i‑am cunoscut şi familia. ţe ca semnul acesta să treacă şi la noi ceilalţi şi, El, actorul, „în trei ore el merge până la capă‑ Dorel Vişan este creaţia Marianei Vişan, a în timp ce are această deplinătate, înăuntrul lui tul acelui drum fără ieşire, pe care omul din sală îl soţiei sale care i‑a întărit neamul, născându‑i trei pândeşte universul neliniştii. Nu te poţi bucura de străbate într‑o viaţă întreagă” (Albert Camus). băieţi, şi care după aceea nu a mai avut puterea împlinire decât dacă îi ştii preţul. Realizând un proces de selecţie şi esenţiali‑ să lupte cu durerea şi a plecat sus, sus de tot, la Când am simţit că Dorel Vişan poate şi vrea zare, creaţia artistică transmite universalul prin ceruri. mai mult decât gloria şi faima, l‑am invitat, cu intermediul individualului semnificativ, reali‑ Dorel Vişan a fost chemat să primească sufe‑ dragoste de frate, să facă un studiu doctoral. L‑a zând valori cu forţă de simbol tipic. Pornind de rinţa şi odată cu ea să vadă o cale a luminii. conceput şi realizat excelent... I‑am sugerat ca Actorul a trăit înăuntrul acesteia înţelegerea la ceea ce este caracteristic în realitate, artistul această lucrare doctorală despre Falstaff‑ul sha‑ rostului. El a hotărât să îşi construiască existenţa separă esenţialul de accidental, necesarul de în‑ kespearian să poată fi temă de dezbatere pentru în şoapte de durere şi strigăt de mânie, în timp tâmplător, pentru a le întruchipa apoi pe cele opinii diferite, să nască dialog şi comuniune cu ge‑ ce destinul indiferent îi sfărâmase viaţa rânduită dintâi tocmai în imagini aparent accidentale şi neraţia tânără. Maestrul ştie că un adevăr poate cu destoinică pricepere... Şi atunci, acest bărbat al întâmplătoare, dar în fond profund semnificative fi spus cu credinţă şi poate fi înţeles cu neştiinţă… şi grăitoare. tăriei L‑a dorit la el pe Dumnezeu. L‑a chemat, şi „Unul dintre aspectele lumii este pură mate‑ „Teatrul este pentru mine proiectarea pe sce‑ Dumnezeu i‑a spus: „Vin, sunt cu tine, dar pregă‑ matică, celălalt nu e decât voinţă, plăcere şi dure‑ nă a lumii dinăuntru; eu îmi rezerv dreptul de a lua teşte‑te” şi, de atunci, Dorel Vişan e într‑o perma‑ re” (Nietzsche). această materie teatrală din visurile mele, din anxi‑ nentă pregătire şi rostuire. Îi e frică de trecere şi Îl iubim pe Dorel Vişan şi prin el putem vor‑ etăţile mele, din dorinţele mele obscure, din contra‑ se bucură de tăria sufletească dată pentru a trece bi şi noi cu înţelepţii din Tibet pe care i‑a întâlnit dicţiile mele interioare. Pentru mine, teatrul este o cu fruntea sus pragurile. întru desăvârşirea sa. Impresionanta virtuozitate confesiune” (Eugene Ionesco). Dorel Vişan ştie că actoria e o artă efemeră în creaţia teatrală şi cinematografică, însoţită de Artistul reproduce un model interior structu‑ şi din această cauză caută şi găseşte în interpreta‑ opera poetică şi publicistică şi de prezenţa bene‑ rat de imaginaţie. re un alt mesaj şi un ecou... Şi mai ştie că actoria fică în spaţiul culturii româneşti trimit spre un Teatralitatea devine un spaţiu al lumilor ce face parte din ceea ce se numeşte clipă, dar a învă‑ portret al artistului ales ce îşi nuanţează cu fineţe îşi călăuzesc călătoria, care se intuiesc şi desco‑ ţat că această clipa este câteodată magică şi poate şi smerenie măiestria. r peră într‑o suită de simboluri şi semne, printr‑o cuprinde esenţa existenţei… Şi atunci şi‑a căutat limbă care o cuprinde pe cea vorbită, dar o depă‑ partenerii şi aliaţii pentru a da vieţii – viaţă. Şi şeşte şi o integrează, şi în care se reinterpretează primul partener a fost gândirea, gândirea smeri‑ tot ce este posibil, tot ce este valid şi tot ceea ce a tă. Dorel Vişan a înţeles că actoria în care înveţi

Decembrie 2019 n Serialul are de câştigat şi din harul Film de dialoghist al lui Mirică, cel cu o ureche sensibilă la argoul actual al interlopilor, la limba vorbită în mahalaua bucureşteană de azi, unde se mănâncă şaorme şi se umblă cu şlapi chinezeşti Dana Duma Un cinema serializat captivant

ntr‑un interviu acordat televiziunii ecran poate cu accente prea apă‑ italiene în anii ’80 ai secolului trecut, sate uneori (mai ales la nivelul marele cineast Michelangelo Antoni‑ cruzimii de limbaj şi al stridenţei oni anticipa evoluţia cinematografului, sonore). dovedinduÎ ‑se un adevărat profet acum, când pu‑ Scenarist foarte dotat, Bog‑ tem verifica spusele sale. El credea că în mileniul dan Mirică a înţeles că încleştarea următor (adică acesta) dimensiunea ecranelor va între bărbaţi violenţi nu e suficien‑ tinde să se egalizeze: cele mici, ale televizorului, tă unei naraţiuni în cheie poliţistă vor deveni mai mari, iar cele ale sălilor uriaşe se ca aceasta, că nici tehnicile de amâ‑ vor micşora, cu tot cu sală, adaptându‑se scăderii nare a deznodământului nu ajung numărului de spectatori. Putem confirma că este să ţină publicul lipit de ecran. exact ceea ce s‑a întâmplat, urmărind, pe plas‑ Miza conflictului se hrăneşte şi din mele cu diagonale mai mari de acasă filme şi se‑ meandrele poveştii unei familii în riale, ultimele devenind deseori mai pasionante, descompunere, familia recuperato‑ mai bine scrise şi mai moderne decât producţiile rului Relu, care execută comenzile cinematografice dominante. Există mult cinema şefului, dar e tentat să‑i saboteze în aceste forme de cinema serializat care se adre‑ permanent deciziile. Publicul ur‑ sează mai ales adulţilor (cei care stau mai mult măreşte cu interes cum se com‑ Umbre. Foto: Adi Marineci seara acasă) decât adolescenţilor şi celor până în plică, de la un episod la altul, po‑ 25 de ani, care formează publicul majoritar de la vestea familiei, în care soţia, Gina mall. Calitatea superioară a serialelor americane (Maria Obretin) pleacă de acasă şi văzute la televiziunile noastre în ultimii ani este se combină cu şeful obsedat erotic explicată şi de semnăturile regizorale prestigioa‑ (Mihai Călin). Declinul şi deruta se: Martin Scorsese (Imperiul din Atlantic City/ sunt completate de interlopizarea Boardwalk Empire), Steven Spielberg (Holocaust treptată a fiului lui Relu, Chuckie şi Terra Nova) sau Ridley Scott (Soţia perfectă/ (Dan Hurduc), intrat parcă în com‑ The Good Wife sau Numere/Numbers). petiţie cu propriul tată, dar şi cu Şi HBO Europe a intuit că regizorii validaţi bunicul foarte dur (Ştefan Velni‑ de premiile internaţionale pot imprima o calita‑ ciuc). Blestemul asupra familiei o te vizibilă serialelor produse de această companie atinge şi pe fiica cea mare, Magda 36 media. Deşi a activat o plasă de siguranţă adap‑ (Mădălina Craiu), care pierde sar‑ tând formule de serii aduse din străinătate (vezi cina în urma unui accident provo‑ În derivă – după un model israelian, Umbre – cat şi are conflicte din ce în ce mai după unul australian) spectatorii de la noi au fost dramatice cu proaspătul soţ, fiul impresionaţi de siguranţa şi modernitatea regiei, Căpitanului (Gabriel Huian). Cu toţii sunt apăsaţi de autoritatea asigurată în primul caz de Adrian Sitaru şi Titus Umbre Muntean şi de Bogdan Mirică şi Igor Cobileans‑ insuportabilă a celor din vârful ier‑ ki în cel de‑al doilea. Acestora li se poate adăuga arhiei acestei lumi a delincvenţei, mini‑seria Valea mută (după modelul norvegian organizată ca un fel de Cosa Nostra românească. meritele regizorului ar trebui amintită şi distribu‑ Martori oculari), în regia creativă a lui Marian Ca orice serial care ţine la diversitatea tipologi‑ ţia, plină de actori care portretizează memorabil. Crişan. Un nou sezon, scris şi regizat de Bogdan că, Umbre 3 include, în ţesătura despre declinul Nu este vorba numai de Şerban Pavlu, care îl în‑ Mirică, Umbre 3, care a debutat cu episoade puţin familiei, personaje savuroase precum Sasha, fata truchipeză pe maiestuos‑ameninţătorul Relu, ros mai bine articulate decât precedentele şi pare de‑ răsfăţată şi drogată de Dorobanţi (Silvana Mihai). uneori de remuşcări, ci, mai ales, de interpretul cis să amplifice tabloul crimei organizate autohto‑ Această strategie cu agenda antropologică a regi‑ celui mai obstinat adversar al său, poliţistul bi‑ ne, ne face să evaluăm din nou cât de mult (şi bun) zorului‑scenarist urmează modele celebre precum polar Emilian, jucat excepţional de Laurenţiu Bă‑ cinema românesc se află în seriale. filmele din seria Naşul care l‑au făcut celebru nescu. Descoperit de Nae Caranfil în 6,9 pe scara pe Francis Ford Coppola sau peliculele cu mafi‑ Richter, acest actor foarte înzestrat şi pentru fil‑ Premiat la Cannes pentru opera prima Câi‑ oţi ale lui Martin Scorsese (de la Mean Streets la mul muzical probează capacitatea lui de a acoperi ni (2016), Bogdan Mirică semnează şi scenariul Casino, de la Goodfellas la serialul Imperiul din registre variate, interpretând acum acest apără‑ care dozează cu pricepere ingredientele genului Atlantic City). Vorbind despre Scorsese, ar trebui tor al ordinii publice cu apucături de delincvent crime story. Noile episoade din Umbre 3 duc mai să observăm că noul sezon al seriei lui Mirică este violent, capabil de şantaj şi de violenţă pentru a‑şi departe povestea lui Relu (Şerban Pavlu), un re‑ lansat pe micile ecrane în acelaşi timp cu super‑ atinge obiectivele. Uneori el face pe clovnul sau pe cuperator atletic foarte eficient în misiunile de pe‑ producţia realizată pentru Netflix de marele ci‑ prostul, alteori pe investigatorul de temut, mânu‑ deapsă, care renunţă acum la faţada taximetriei neast italo‑american cu reputaţia de abil cronicar ieşte cu pricepere replica tăioasă, dar şi armele, îi şi se angajează mai decis în slujba interlopului cinematografic al mafiei. Dacă Scorsese profită place să se facă temut şi să bage în sperieţi fiinţe şef de clan poreclit Căpitanul (Doru Ana). Lumea din plin de avantajele noilor tehnologii, interve‑ corupte şi trădătoare precum Nico, ea însăşi pre‑ interlopilor bucureşteni, cu luptele sale pentru nind asupra fizionomiei actorilor puşi să se joace zenţă terifiantă pentru alţii. Prezenţa lui Bănescu zone de influenţă şi pentru putere, este populată la vârste diferite (mai ales Robert De Niro şi Joe condimentează trama poliţistă scrisă de Bogdan Pesci), Bogdan Mirică trebuie să demonstreze că de o faună portretizată savuros‑terifiant de Dorel Mirică şi îi asigură momentele de contrapunct ştie să povestească despre evenimente petrecute Vişan (Domnul Toma, alt periculos şef interlop), umoristic necesare în economia acestei poveşti în‑ aici şi acum, folosindu‑şi talentul pentru a adapta Sergiu Costache (sadicul Sabin, şcolit în practici tunecate, cu vendete sângeroase şi lupte pentru convenţiile genului la spaţiul nostru şi la proble‑ supremaţie, despre crima organizată bucureştea‑ de violenţă în închisoare) sau noul lider în ascen‑ matica românească. nă. siune, sălbaticul Nicu (Costel Caşcaval). Nu lip‑ Impresia aproape unanimă este că cineas‑ Probabil că mulţi dintre cei care apreciază seşte versiunea feminină a interlopului, în persoa‑ tul reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor, cinematograful de calitate lasă totul pentru a ur‑ na roşcatei Nico (Andreea Vasile) şi nici poliţistul să regizeze scene de mare suspans (vezi mai ales mări noile seriale din Umbre 3. Statisticile, dar abuziv, Emilian, foarte asemănător în metode cu urmărirea nocturnă dintre Relu şi poliţistul Emi‑ şi reacţiile cunoscuţilor care trăiesc în străinătate delincvenţii urmăriţi (Laurenţiu Bănescu). lian pe terasele blocurilor din centrul Bucureşti‑ demonstrează că serialul scris şi regizat de Mirică Noul sezon explorează o lume interlopă căre‑ lor). Mirică este bine înţeles de operatorul Andrei este, deocamdată, cel mai apreciat produs româ‑ ia se străduieşte să‑i găsească un specific, urmă‑ Butică, şi el eficient în descrierea dramatică a nesc de gen, la scară internaţională, fiind distri‑ rind acţiunile delincvenţilor în traficul cu droguri, spaţiului întunecos străbătut de fante de lumină, buit în 21 de ţări europene, din Polonia până în CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA în prostituţie, în lupte ilegale şi şantaj de tot felul. în bună tradiţie a filmelor cu gangsteri sau noir. Croaţia, din Spania până în Bulgaria etc. r Sunt descrise foarte expresiv zonele periculoase Serialul are de câştigat şi din harul de dia‑ bucureştene unde aceşti indivizi, de o cruzime loghist al lui Mirică, cel cu o ureche sensibilă la terifiantă, colcăie, vorbesc răstit, vulgar şi lovesc argoul actual al interlopilor, la limba vorbită în intempestiv. Violenţa se revarsă subit asupra băr‑ mahalaua bucureşteană de azi, unde se mănân‑ baţilor, dar şi asupra femeilor. Echipa pare a se că şaorme şi se umblă cu şlapi chinezeşti. Printre fi documentat serios asupra mediului, restituit pe

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 n Spiritul ordonator al Danielei Cronica plastică Frumuşeanu face casă bună cu sensibilitatea ei de sorginte poetică, iar ambele, susţinute

printr‑o cultură solid construită, CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ concură la articularea unei creaţii reprezentative pentru arta Luiza Barcan românească contemporană O poetică a imaginii – Arta textilă a Danielei Frumuşeanu rofund ancorată în viaţa artistică Dacă ar fi să încerc o caracterizare mai ge‑ a zilelor noastre, numărându‑se în nerală a creaţiei Danielei Frumuşeanu, aş spune chip de necontestat printre cei care că opera sa se distinge prin măcar două trăsături creează fenomenul ca atare, Danie‑ esenţiale: exploatarea materialelor, a tehnicilor la Frumuşeanu,P artist decorator, pedagog, inven‑ şi a genurilor celor mai diverse, de la cele tradi‑ tator cu brevete la OSIM, organizator şi curator ţionale până la cele contemporane, prin mixarea de expoziţii, autor de cărţi, studii şi articole, se lor cu rezultate spectaculoase în ordine expresivă, numără printre personalităţile plurivalente ale pe de o parte, iar pe de altă parte, naşterea unei breslei. poetici a imaginii cu adâncă marcă personală. Fi‑ În încercarea de a‑i aborda complexa şi bo‑ indcă, mai presus de orice, Daniela Frumuşeanu gata activitate, ce depăşeşte patru decenii, ai cercetează şi studiază continuu, conştientă că un dubla tentaţie de a vorbi despre operă, dar şi de artist este un creator de cultură, dar şi că prin a încerca un portret, măcar unul redus la liniile cultura înaintaşilor chiar propria sa operă se ar‑ esenţiale, al artistei Daniela Frumuşeanu. Voi în‑ ticulează solid şi convingător. Vom regăsi astfel cepe cu acesta, pentru că mi s‑a întâmplat destul în lucrările sale bogate trimiteri la epoci şi cul‑ de rar să întâlnesc un profesor atât de implicat turi de la cele mai îndepărtate până la cele mai în activitatea de formare a generaţiei tinere, atât actuale. Toate imaginile, sugestiile şi simbolurile de generos şi atât de plin de imaginaţie. Puţini, folosite trec însă printr‑un filtru al sensibilităţii şi pe de altă parte, sunt artiştii dispuşi să‑şi pună, printr‑o reinterpretare în cel mai autentic spirit temporar, între paranteze, propria activitate, pen‑ postmodern. În acest sens, poate cele mai grăitoa‑ tru a se dedica reuşitelor de grup, organizărilor re sunt: teza sa de doctorat, cu titlul „Posibilităţile de expoziţii de anvergură, reprezentative şi pen‑ moderne de expresie estetică ale unei tehnici stră‑ tru breaslă, dar şi pentru ţară. Şi pe toate acestea vechi – imprimarea cu ceară” şi invenţia numită Daniela Frumuşeanu le face cu discreţie şi modes‑ „Procedeu de piroimprimare cu materiale termore‑ tie, chiar dacă voinţa şi bunăvoinţa ei reuşesc să zistente pe suporturi organice şi anorganice”, bre‑ urnească din loc mecanisme adesea ancrasate fie vetată la OSIM. de prea multe clişee, fie de împământenite preju‑ În arta Danielei Frumuşeanu nu există, pro‑ decăţi. Eu, personal, mi‑am intersectat drumul priu‑zis, graniţe. De‑a lungul vremii ea a expus, cu al domniei sale de mai multe ori, pe când se generic vorbind, artă decorativă, respectiv obiect, ocupa de expoziţii de grup ori personale ale stu‑ carte‑obiect, colaj textil, panou decorativ, instala‑ denţilor săi şi nu, aşa cum de obicei se întâmplă, ţie, fotoprint, dar şi fotografie. A creat filme expe‑ cu ocazia unor evenimente artistice individuale. rimentale, a investigat posibilităţile expresive şi 37 Şi totuşi, în pofida acestei dăruiri, artista nu şi‑a ideatice ale combinaţiilor de tehnici vechi şi noi, neglijat niciodată propria creaţie, pe care a îmbo‑ astfel încât într‑o lucrare de a sa apar juxtapuneri găţit‑o continuu şi căreia i‑a adăugat, treptat, alte care, poate, la o primă vedere ar părea imposibi‑ şi alte dimensiuni. Dovada cea mai bună a acestei le. Artista ne dovedeşte însă contrariul. Materia‑ realităţi o reprezintă expoziţia personală de artă le naturale şi sintetice stau bine laolaltă, tehnici precum imprimarea liberă, imprimarea serigrafi‑ textilă şi de mixed media, cu titlul „Spaţiul cuvin‑ că, piroimprimarea, imprimarea prin ştampilare, telor”, deschisă de Daniela Frumuşeanu în spaţiul rezervarea cu ceară, tapiseria în haute lisse, bro‑ galeriei de artă MUSEIKON din Alba Iulia, în pe‑ deria concură la realizarea unor obiecte artistice rioada 26 noiembrie – 30 decembrie 2019. spectaculoase la nivel vizual, dar şi încărcate cu sens la nivel ideatic, astfel încât graniţa strictului de‑ corativism este cu mult depăşită. Forme geometrice primare întâlnesc arabescuri elaborate, petele dense de culoare intră în dialog cu trans‑ parenţele, senzaţia de materialitate şi de tactilitate a unora dintre obiec‑ tele sale e contrapunctată de altele, cu mult mai diafane, stilizate până la esenţial. Ideile cărora Daniela Frumu­ şeanu le dă formă plastică sunt sus‑ ţinute prin titluri cu valenţe poetice sau crucea, în diferite variante, sunt la fel de in‑ şi metaforice: „Învelişul gândurilor”, spiratoare pentru artistă ca şi mult mai derizori‑ „Muzica sferelor”, „Succesiunea cli‑ ile „semne” ale contemporaneităţii, precum codul pelor”, „Alchimia vegetalului”, „Po‑ de bare de pe mărfuri şi alimente, pe care Daniela porul bronzului”, „Trepte de lumi‑ Frumuşeanu reuşeşte să‑l convertească estetic. nă”, „Apele timpului” etc. Unele dintre amplele sale compoziţii impresio‑ Remarcabilă este, în dinamica nează prin preţiozitate şi strălucire, altele prin activităţii artistice a Danielei Fru‑ austeritate compoziţională şi cromatică. Imaginea muşeanu, exploatarea tenace a unei şi textul concură, la rândul lor, la crearea unora teme, până la epuizarea tuturor po‑ dintre compoziţiile cu sursă livrescă ale artistei. sibilităţilor ei expresive, aşa încât Dragostea pentru carte, ca obiect, ca simbol, ca seriile de lucrări îi sunt specifice vehicul de cultură, rămâne însă, probabil, cea mai creaţiei pe care, de altfel, par să o şi prezentă şi cea mai pregnantă în această operă cu ordoneze. pronunţată dimensiune intelectuală. De aici şi ti‑ Nici dihotomiile nu rămân stră‑ tlul recentei personale de la Alba Iulia: „Spaţiul ine de arta sa. Obiectul de dimensi‑ cuvintelor”. uni mici intră în acord cu instalaţia Spiritul ordonator al Danielei Frumuşeanu de mari dimensiuni, capabilă să cu‑ face casă bună cu sensibilitatea ei de sorginte po‑ cerească şi să modeleze spaţiul, tre‑ etică, iar ambele, susţinute printr‑o cultură solid când graniţa bidimensionalului spre construită, concură la articularea unei creaţii re‑ tridimensional. Pe de altă parte, prezentative pentru arta românească contempo‑ simboluri străvechi precum spirala rană. r

Decembrie 2019 n Coresponden ţă din Agenda educaţiei Ţara Sfântă Dragoş Nelersa Netanyahu, între „Educaţie şi conştiinţă – repere ciocan şi nicovală culturale româneşti”

şa cum probabil aţi aflat deja, prim-ministrul Benjamin Ne‑ ducaţie şi conştiinţă – repere culturale româneşti”, discuta‑ tanyahu a primit o lovitură politică uriaşă. Procurorul general te de scriitorul Mircea Platon în faţa elevilor din Botoşani. al Statului, Avichai Mandelblit, a anunţat că a hotărât să‑l Federaţia Asociaţiilor de Elevi (FAE), în parteneriat cu Aso‑ acuze pe premier în instanţă în toate cele trei cazuri de corup‑ „ ciaţia Elevilor din Judeţul Botoşani, a organizat sâmbătă ţie. PremierulA va fi învinovăţit de luare de mită, fraudă şi încălcarea încrede‑ conferinţaE „Educaţie şi conştiinţă – repere culturale româneşti”, avându‑l ca rii. Este pentru prima dată în istoria naţiunii când un premier în funcţie se invitat pe scriitorul Mircea Platon, redactor‑şef al revistei Convorbiri litera‑ confruntă cu acuzaţii penale. Acuzele reprezintă o lovitură grea pentru spe‑ re şi doctor în istorie al Universităţii de stat din Ohio, SUA. Evenimentul a ranţele lui Netanyahu de a rămâne în funcţie, deşi el nu este obligat să de‑ fost găzduit de Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoşani şi face parte misioneze. Rechizitoriul împotriva prim‑ministrului Benjamin Netanyahu, dintr‑un proiect naţional dedicat identificării valorilor culturii româneşti care a fost anunţat joi seară de procurorul general Avichai Mandelblit, nu a aşa cum sunt ele prezente în educaţia şcolară de azi, informează publicaţia fost încă înregistrat în instanţă şi, într‑adevăr, nu poate fi depus în curând. Botoşăneanul.ro. Procedurile legale împotriva prim-ministrului nu pot continua până Fin cunoscător al realităţilor culturale ce au caracterizat primele de‑ când nu are loc o audiere pentru a stabili starea imunităţii sale. Aşa că „pro‑ cenii de existenţă ale statului român modern, un adevărat redescoperitor al cesul” lui Netanyahu va avea loc în mass‑media şi între vecinii care vor avea unor personalităţi ale culturii române lăsate în umbră (precum Alexandru ce să comenteze. Prim-ministrul, la fel ca orice alt membru Knesset, nu are imunitate Vlahuţă sau Calistrat Hogaş), Mircea Platon le‑a vorbit elevilor şi dascălilor automată împotriva urmăririi penale, dar are dreptul să o solicite în termen prezenţi la eveniment despre importanţa inestimabilă pe care a avut‑o, în de 30 de zile de la primirea anunţului deciziei de a fi urmărit în justiţie. cea de‑a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, implementarea unui sistem clasic de învăţământ în formarea identităţii naţionale româneşti, element fundamental al viitorului stat naţional unitar român. Scriitorul a subliniat faptul că un astfel de model are marele merit de a crea o cultură generală, Mai există un scenariu. Din acest moment, orice care înseamnă „acele repere comune, acele repere pe care le avem cu toţii. membru Knesset, inclusiv Netanyahu, are la dispoziţie Cultură generală nu înseamnă să ştii din toate câte puţin, înseamnă să ştii 21 de zile să formeze o coaliţie din mai multe domenii nişte lucruri solide, înseamnă acea cultură care este împărtăşită de toţi, acea cultură care stă până la urmă la baza identităţii noastre naţionale”. Invitatul a atras în continuare atenţia că „ceea ce se întâmplă în cul‑ Dezbaterea cu privire la această solicitare ar trebui să aibă loc într‑un tura aceasta post‑modernă este nişarea, totul este cultură de nişă, subcul‑ Comitet Knesset, însă „cazul Netanyahu” nu poate fi prezentat în viitorul tură. S‑a distrus cultura generală. Este greu să mai pretindem că avem o apropiat nici unui parlamentar, din cauza încurcăturii politice în care se află identitate de români. [...] Acum este o proliferare de identităţi construite, de în prezent ţara noastră. Atât timp cât nu este format un Guvern şi nu exis‑ segmente de hiperrealitate, de identităţi false de consum. Practic, am ajuns tă un acord de coaliţie, nu se poate mişca nimic în Knesset. Prin urmare, să ne identificăm prin ceea ce consumăm şi lucrul acesta este foarte pericu‑ 38 discuţia pe această temă nu va avea loc cel puţin în următoarele şase luni. los. De ce? Pentru că tradiţia nu costă nimic, e gratis. Consumul costă. Ca Se poate presupune că anunţul deciziei de a‑l inculpa pe Netanyahu pentru să consumi trebuie să ai, să investeşti, să cumperi. Din această identitate luare de mită, fraudă şi încălcarea încrederii va declanşa o campanie politică construită pe bază de consum se naşte şi foarte marea nesiguranţă a tineri‑ şi mass‑media aprigă, care vizează slăbirea încrederii publicului în actualul lor, tot felul de complexe identitare, de statut social ş.a.m.d. Tradiţia, care premier prin decizia luată de Mandelblit. Printre altele, ne putem aştepta şi la diverse scurgeri de informaţii din dosarele poliţiei, pentru a submina veridicitatea şi legitimitatea rechizitoriu‑ lui, scurgeri care ar intenţiona să arate că decizia procurorului este înteme‑ iată pe o greşeală sau este părtinitoare. În acelaşi timp, problema trebuie să FAE a demarat un proiect naţional având drept obiectiv ajungă şi la Înalta Curte. Instanţa va trebui să se ocupe de o multitudine de identificarea valorilor culturii româneşti aşa cum sunt petiţii împotriva includerii sau excluderii anumitor puncte în rechizitoriu, ele prezente ori, dimpotrivă, lipsesc, în educaţia şcolară precum şi petiţii care vor încerca să‑l înlăture pe Netanyahu de pe scena de azi politică. Există un precedent numit „Deri‑Pinhasi” – o declaraţie anterioară a Curţii Supreme, conform căreia un oficial al guvernului inculpat pentru acuzaţii grave trebuie înlăturat din funcţie dacă nu demisionează din proprie iniţiativă. O astfel de situaţie nu se aplică unui prim‑ministru, dar, având în vedere faptul că un premier în funcţie nu a fost niciodată supus unei revizuiri se sedimentase pe baza sistemului de învăţământ clasic, se raporta la nişte a Înaltei Curţi, această problemă poate să apară. criterii stabile. Pentru că acesta este rolul sistemului de învăţământ clasic, Mai există un scenariu. Din acest moment, orice membru Knesset, inclu‑ să îţi ofere nişte sisteme stabile”. siv Netanyahu, are la dis‑ Nicolae Săcrieru, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Elevi, orga‑ poziţie 21 de zile să forme‑ nizator al evenimentului, a arătat că FAE a demarat un proiect naţional ze o coaliţie. Înalta Curte având drept obiectiv identificarea valorilor culturii româneşti aşa cum sunt poate primi petiţii prin ele prezente ori, dimpotrivă, lipsesc, în educaţia şcolară de azi. (www.acti‑ care solicită preşedintelui venews.ro) r Reuven Rivlin să refuze să‑i permită acest lucru lui Netanyahu pe motiv că statutul său juridic s‑a schimbat acum. Alternativ, dacă Ne‑ tanyahu câştigă cel de‑al treilea tur de scrutin, care este de aşteptat să aibă loc în martie 2020, alte petiţii pot fi depuse la Înalta Curte împotriva premierului, pe motiv că un prim‑ministru care are statutul de incul‑ pat nu poate forma un gu‑ vern. Scenarii sunt multe,

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA iar situaţia politică a ţă‑ rii este foarte complicată. Netanyahu va lupta din răsputeri să‑şi dovedească nevinovăţia, dar şi să‑şi păstreze funcţia. Pentru Israel nu va fi uşor. r

Anul XXX t Nr. 12 (813) t 2019 Sausalito este cunoscut şi prin n Corespondență din SUA pădurile sale cu copacii uriaşi Sequoia sau copaci‑mamut, care, ajungând la 80 m înălţime şi la o vârstă de 1000 de ani, emană linişte CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ şi o zonă recreativă Hans Dama Pe autostrada de vise spre Arizona

e coasta Pacificului ajungem la Gol‑ aici la o lăţime impunătoare, grăbindu‑se spre gol‑ vechime de 250 de ani – se întind de‑a lungul tra‑ den Gate Park, cel mai frumos loc ful de California. Apele sale sunt transportate pe seului nostru. Sosim la Phoenix (citeşte Finix) – o din Statele Unite – cu 5.000 de plan‑ sute de mile prin deşert şi printr‑un sistem hidro‑ zonă de aglomeraţie urbană de peste 3 milioane te diferite, acvariul Steinhart, Muze‑ logic bine gândit, şi ca atare amenajat: cei 500 km de locuitori în mijlocul pustiului Sonora, cu 300 ul pentruP Arte Asiatice ş.a. Remarcabilă şi stra‑ de zile cu soare pe an, cu o temperatură medie de de sistem canalizator furnizează apa pentru iri‑ da Florilor, o porţiune a străzii Lombard, strada gaţia culturilor de bumbac şi de legume, precum 10‑15 grade pe timp de iarnă. cu cele mai multe curbe din lume; la fel şi Alama Astfel zona a fost denumită şi Valea soarelui şi cele necesare pentru spaţiile verzi ale oraşelor. Square, cu foarte multe case în stil victorian. (Sun Valley). Aici s‑au stabilit foarte mulţi pensi‑ Duminică dimineaţa, ora 09:30. Suntem onari. transportaţi la Golden Gate Bridge, învăluit de Suntem cazaţi în suburbia de lux „Scotts‑ ceaţă; e de datoria fiecărui vizitator la Frisco să dale Quartier” şi – înainte de apusul soarelui – păşească per pedes podul lung de 2,7 km, înălţân‑ transportaţi cu Jeep‑uri în pustiu. du‑se 67 m peste apele golfului. În zilele săptă‑ mânii, trecând peste 200.000 de maşini în goană peste pod, traversarea pe jos ar fi imposibilă. Un Atmosferă western – o seară cu vânt rece suflă din vest, dinspre Pacific. Ajungem la malul nordic, înspre Sausalito, care, ocrotit de „cowboys” coline, beneficiază de o climă mai blândă decât Frisco. Artişti şi boemi s‑au retras în acest loc pri‑ Larry, şoferul Jeep‑ului nostru, în costuma‑ vilegiat de natură. ţie de cowboy – inclusiv revolver – se interesea‑ Sausalito este cunoscut şi prin pădurile sale ză de provenienţa noastră. Dumnealui fusese la cu copacii uriaşi Sequoia sau copaci‑mamut, care, Innsbruck şi e plin de admiraţie pentru munţii ajungând la 80 m înălţime şi la o vârstă de 1000 înverziţi şi pentru... berea tiroleză excepţională… de ani, emană linişte şi o zonă recreativă. În licărirea albastră a lanţurilor muntoase Luându‑ne rămas bun de la Frisco, ne în‑ (din depărtare), ziua e în retragere. Cactuşii se‑ dreptăm spre sud pe una din cele mai pitoreşti toşi încep, în aerul răcoros al serii – în jur de 45 de porţiuni, pe o distanţă de 750 km între Frisco şi grade erau prin Phoenix –, să acapareze rezerve L.A., ale autostrăzii de vise Alaska‑Ţara de Foc: pentru ziua următoare. Acum parcă prinde viaţa golfuri ca în basme, plaje nefrecventate de om, şi deşertul, care, în decursul zilei, zăcea parcă în‑ temperatura apei de 20°C, reprezentând cadrul tr‑o letargie aparentă; vieţuitoare mici de tot felul pentru multe filme foarte reuşite din istoria cine‑ îşi exercită activităţile lor necesare traiului. matografiei. O băutură de bun venit în deşert: apă rece! Silicon Valley, de fapt, Valea Santa Clara, Larry împreună cu un alt pseudo‑cowboy îşi 39 la sud de Frisco, găzduieşte multe concerne ale pregătesc chitarele şi ne cântă melodii arhicunos‑ industriei electronice: NEC, Apple, Hewlett Pac‑ cute. Cântăm şi noi cu ei: „Djambulaja”, „You are kard ş.a. De aici se trage şi porecla. Castorville, my sunshine” ş.a. capitala mondială a anghinarelor (cynara scoly‑ Între timp s‑a întunecat de‑a binelea. Larry mus), a ales o fată de 15 ani din L. A. ca „Regina e trecut de 70 de ani: un tip original cu codiţele anghinarelor“. Primul pas într-o carieră de vis pe sale gri de indian şi – între timp cu o costumaţie care urmat‑o şi Marilyn Monroe. schimbată – în portul tribului Apache. Nu este o Monterey, capitala veche a Californiei, ini‑ vestimentaţie specială pentru turişti, căci e că‑ ţial mexicane, e demn de vizitat. Misiunea sa sătorit cu Shiokha, o indiană, şi trăieşte cu ea în spaniolă de altădată, ca şi cea din Carmel, Santa apropiata rezervaţie a Apachelor. La întrebarea Barbara şi multe altele de‑a lungul coastei renasc mea dacă e permisă purtarea revolverului ca de‑ parcă o atmosferă istorică în prezentul agitat al cor, îmi răspunde că se mai întâmplă ca un turist acestei zone. Ajungem la Solveng, o localitate fon‑ să fie expus atacului unui şarpe cu clopoţel (cro‑ dată de un institutor danez: mori de vânt şi case tal) şi atunci trebuie reacţionat fără întârziere. în stil, structură fermă cu zăbrele (şarpantă apa‑ În deplinul întuneric am fost transportaţi la rentă) îţi produce impresia că parcă te‑ai găsi un‑ un Steak House – o culisă ca pentru filme western deva în Danemarca. Doar palmierii şi chiparoşii cu obligatul Saloon etc. La melodiile country ni corectează imaginea. Aici îşi avea Ronald Reagan s‑au prezentat dansuri tip western, şi nici tradi‑ ţionalul steak nu lipsea, nici fasolea obligatorie… („El Cielo“) şi Michael Jackson (Neverland) ferme‑ Am sosit pe teritoriul statului Arizona. De‑ le lor la Los Olivos. Orga electronică, respectiv chitara, microfonul şi numirea este derivată din spaniolă „arida zona”, Fermecător ne apare şi oraşul Santa Barba‑ casetele de muzică computerizate parcă întuneca‑ ra, edificat în stil spaniol‑maur, distrus de cutre‑ deci zonă de deşert. Uriaşii cactuşi de tip Sagu‑ seră imaginea şi „Vestul sălbatic“ fu cuprins de murul din 1929, iar apoi reconstruit, având în pre‑ aro – ajungând până la o înălţime de 5‑6 m şi la o valurile civilizaţiei… r zent peste 80.000 de locuitori. Plajele sale largi cu câteva rânduri de palmieri te invită la zăbovire... Abonamente România: 84 lei/an California – o ţară miraculoasă de dor şi – totuşi Străinătate: 50 euro/an – o realitate trăită. Abonaţi‑vă la Taxele de expediere sunt incluse. 12 numere/84 lei – 12 lei reducere = 72 lei Prin Arizona sălbatică Nume (Societatea)______Pe autobanda nr. 10 Interstate, traversând şi CUI______Str. ______legând Santa Monica din California cu Jacksonvi‑ Nr.______Bl.______Sc._____ Ap.___ Localitatea ______lle din Florida, ne deplasăm fără goană spre răsă‑ rit prin deşert. Judeţ/Sector______Cod poştal______Telefon ______Până acum n‑am întâlnit pe autobenzile din Email______Statele Unite nici o formă de goană nebună, nici Am achitat suma de 72 lei cu mandat poştal/ordin de plată nr.______agresivă. Pretutindeni îşi pot face apariţia – ca din data de ______în contul Asociaţiei Contemporanul CUI din neant – organele de control care supraveghea‑ ză cu maşinile poliţiei rutiere circulaţia, ceea ce îi 26718854 nr. RO61 RNCB 0072 1154 7936 0001, deschis la BCR Filiala Sector 1 Bucu‑ costă scump pe cei amendaţi. de abonament Talon reşti. Abonamentul va începe din luna ______Cu toate acestea, Barbara – o blondină în jur Atenţie: Dacă v‑aţi abonat plătind cu mandat poştal sau prin virament bancar vă rugăm de 40 – conducătoarea noastră auto, cu un som‑ să trimiteţi dovada plăţii împreună cu talonul de abonament (nume, adresă) la brero de paie tip Western, apasă de multe ori pe Asociaţia Contemporanul, OP‑22, CP‑113, Sector 1, Bucureşti, Cod 014780 sau accelerator. La Blythe traversăm fluviul Colorado, prin fax: 021‑212.56.92 sau prin email: [email protected]. arteră în sud-vestul Statelor Unite care se întinde

Decembrie 2019 www.contemporanul.ro Ideea Europeană (1919-2019) Noutăţi editoriale

Adresa redacţiei: Adresa poştală/ pentru corespondenţă: Asociaţia Contemporanul Asociaţia Contemporanul Calea 13 Septembrie, nr. 13, Bucureşti, sector 5 OP 22, CP 113, Sector 1, Bucureşti Evidenţa informatizată a tirajelor şi cod: 050711 produselor este realizată în tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18 sistemul internaţional GS1, E‑mail: [email protected]; Nr. 1-8/2019 ale revistei administrat în România de [email protected] Contemporanul au apărut cu GS1 România. sprijinul financiar din www.gs1.ro Abonamentele se pot face la sediul redacţiei, prin Fondul recurent al Donatorilor – Compania Naţională „Poşta Română” S.A., Academia Română Apare lunar 7 lei Acta Legis SRL, S.C. Orion Press Impex 2000 SRL, S.C. Manpres Distribution SRL. Nr. 9, 10/2019 ale revistei Contemporanul au apărut cu sprijinul financiar al Revista este distribuită de Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale Editura Maxim Concept şi poate fi cumpărată din magazinele InMedio, Relay. www.contemporanul.ro Abonamente www.ideeaeuropeana.ro România: 84 lei/an www.romaniaciteste.ro Străinătate: 50 euro/an www.europressgroup.ro Taxele de expediere sunt incluse.