Black PANTONE portocaliu

238

TRIBUNA Judeþul Cluj R e v i s t ã d e c u l t u r ã • s e r i e n o u ã • a n u l X I • 1 -11 5 a u g u s t 2 0 1 2 3 lei

Supliment Tribuna Tour d'art T. S. Eliot A-l critica pe critic www.revistatribuna.ro

Ion Bogdan Lefter Dennis Deletant Interviu Omagiu lui Virgil ªerban Foarþã Ivor Porter Nemoianu 70 de ani Ilustraþia numãrului: Zoe Vida Porumb

1 Black PANTONE violet Black Pantone 253 U

agenda TRIBUNA Director fondator: Revista, teatrul, poeþii, Ioan Slavici (1884)

PUBLICAÞIE BILUNARà CARE APARE SUB EGIDA anarhiºtii CONSILIULUI JUDEÞEAN CLUJ • A apãrut de curînd numãrul 9 (iunie 2012) al revistei Poesis international, elegantã ºi substanþialã, Consiliul consultativ al revistei de culturã ca de obicei. Cine vrea sã se iniþieze sau numai sã Tribuna: se upgradeze în domeniul artelor poetice contemporane poate citi magazinul atît în versiune Diana Adamek electronicã, cît ºi în varianta sa tipãritã (de gãsit, de Mihai Bãrbulescu pildã, în mai toate punctele Inmedio din Cluj). Aurel Codoban Ion Cristofor Poesis international, despre care tot aici am mai Marius Jucan scris, s-a poziþionat deja în topul publicaþiilor Virgil Mihaiu dedicate poheziei de la noi, dovedind cã iniþiativa Ion Mureºan privatã e sfîntã ºi cã, deocamdatã, pohetul român Mircea Muthu nu-i pregãtit sã devinã – aºa cum ºi-ar dori proºtii – Ovidiu Pecican famelic & dezgustãtor & inofensiv „artist al Petru Poantã foamei”. Un dosar Alexandru Muºina (poeme Ioan-Aurel Pop selectate de Claudiu Komartin) încearcã sã ne Ion Pop convingã de vitalitatea & actualitatea meºterului Ioan Sbârciu optzecist (ºi cele mai multe chiar reuºesc), poezia Radu Þuculescu israelianã contemporanã este panoramatã într-un Alexandru Vlad grupaj cu patru + unul autori (Amir Or, Anat Redacþia: Levin, Almog Behar, Yael Tomashov-Hollander, Shai I. Maxim Danciu Dotan), iar ªerban Foarþã – ajuns, neverosimil, un (redactor-ºef) june septuagenar – „interpreteazã”, de data aceasta, din William Shakespeare. Am mai reþinut un pe o scenã improvizatã în clarobscurul principalei Ovidiu Petca splendid poem al lui Emil Brumaru tradus în „locante” literare a Clujului. Sã spun, abia acum, cã (secretar tehnic de redacþie) englezã de Florin Bican, texte proaspete comise de activismul (ultrapoetic) al regizorilor ºi actorilor Andrei Doboº, cronici semnate de Radu Vancu, implicaþi în proiect m-a convins ºi cã, odatã cu Ioan-Pavel Azap Teodora Coman, Andrei Dosa. Prin urmare, ceva stagiunea de toamnã, le urez sã aibã parte de o ºi Claudiu Groza de gustat în vacanþã/concediu! mai mare atenþie. ªtefan Manasia Oana Pughineanu • S-a mai încheiat un sezon de acþiuni artistice • Rãmînem la Inso: Clubul de Lecturã la Insomnia. Aº pomeni aici proiectul tinerilor Nicolae Sucalã-Cuc „Nepotu’ lui Thoreau” pare a fi trãit ultima sa Aurica Tothãzan regizori Medeea Iancu ºi Timur-Felix Mihancea, ediþie în formula consacratã cu un singur Maria Georgeta Marc Exerciþii de receptare: „un program iniþiat de Café moderator ºi unul-doi autori invitaþi. Nu puþinilor Insomnia ºi Asociaþia Teatroem. O datã la douã participanþi ºi scriitori implicaþi în proiect le cerem, Tehnoredactare: sãptãmîni, timp de 40 – 50 de minute, gândurile fie ºi pe adresa Tribunei, opinia despre cum ar Virgil Mleºniþã tinerilor poeþi clujeni ºi nu numai, vor fi «trãite» de trebui sã arate Clubul, la reluare, la olimpiada de ªtefan Socaciu actori cu sprijinul a doi regizori. Exerciþii de toamnã. Sã intrãm în epoca shogunatelor otrãvite? (fotoreporter) receptare propune – susþineau tinerii regizori – o Sã ne autosuspendãm? Sã ne transformãm în club formã de spectacol ce se revendicã din estetica de Go? În cenaclu al baladiºtilor antiecologiºti? În Colaþionare ºi supervizare: postdramaticã fãrã a face din teatrul postdramatic L. G. Ilea partid? Doctrina lax-anarhistã a Clubului permite, un scop în sine”. În mai puþin de un an, în fond, orice restructrurare/destructurare ludicã ºi Redacþia ºi administraþia: spectacolele gîndite de Medeea Iancu ºi Timur-Felix iconoclastã. Thoreau a murit! Trãiascã Thoreau! 400091 Cluj-Napoca, str. Universitãþii nr. 1 Mihancea ºi jucate de Ana Nicolae ºi, mai nou, (ªtefan Manasia) Mihail Onaca ºi-au format propriul lor public, „ Tel. (0264) 59.14.98 atent, cald, entuziast. Personal priveam cu un Fax (0264) 59.14.97 oarecare scepticism revitalizarea discursului poetic E-mail: [email protected] Pagina web: www.revistatribuna.ro ISSN 1223-8546 bour

Responsabil de numãr: ªtefan Manasia

2 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

2 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

editorial

rãmâne decât sã pupe broaºte psihedelice ºi eventu- Singurãtatea alegãtorului de al clownii ºi zânele angajate pe termen scurt, foarte scurt... nu cum a fost pe vremuri Valeriu Stoica... pe care, vorba lui Cimpoieºu, l-a trims cursã lungã Dumnezeu sã salveze România ºi sã-i dea direct bani (fãrã economie&justiþie). În astfel de condiþii, Oana Pughineanu orice fel de vot, repet, nu este decât o modaliate de autovictimizare... ºi mai cã îþi vine sã reiei am cu vreo 3 luni înainte de scandalul cu referendum”. În lipsã de clowni, baloane, zâne sau cuvintele unor vechi suspicioºi precum Claudel: referendumul mi-a fost dat sã cunosc un biciclete e bunã ºi flacãra democraþiei. “Fiecare campanie electoralã deschide o vedere de cetãþean care se preocupa din timp de C Ceea ce meritã observat e felul în care circul ansamblu asupra prostiei ºi rãutãþii francezilor. (...) viitoarele alegeri prezidenþiale. Era ºofer de taxi ºi media reproducând circul electoral pune în funcþi- Se poate imagina, oare, un sistem de guvernãmânt am avut tragicomica onoare de a asculta pe une mecanismul nedemocratic, profund manipula- mai cretin decât cel care constã în a remite, la parcursul a 10 minute fascinantul sãu mecanism de tiv, pe care se bazeazã orice democraþie: cuplarea fiecare patru ani, soarta þãrii (...) nu în mâinile raþionare. În primul rând, l-ar fi votat pe Miron fiecãrui grup de interes cu un “neotrib” sau mai poporului, ci în ale mulþimii? (...) La fiecare patru Cosma (are dreptul sã candideze?) ºi în al doilea multe, care sã-l susþinã. Atât campania electoralã ani, Franþa îºi desemneazã reprezentanþii într-un rând era convins cã una sau alta dintre puterile care a acaparat practic noþiunea de “acþiune acces de catalepsie alcoolicã”. politice putea fi detronatã prin þinerea strictã a politicã” (când nu suntem în campanie electoralã?), Maºinãria electoralã (cuplarea neotribului for- ”postului Sfântului Andrei”. În plus, un soi de cât ºi “neotriburile” (analizate de Michel Maffesoli mat ad hoc cu liderul care l-a moºit în efuziunea “congres” al vrãjitoarelor þinut lângã locuinþa lui l-a ºi Bauman) au, dacã nu ca scop conºtient, cel pus în contact cu o ciudatã broascã pe care o gãsea cãlduþã post partum) funcþioneazã dupã modelul puþin ca efect dezactivarea oricãrei acþiuni de “contagiunii cu iluzii”, o situaþie comunicaþionalã în faþa casei de câte ori ieºea din curte. Asta pânã duratã, sistematice. În plus, neotriburile îºi datorea- când omul ºi-a fãcut curaj, a luat-o pe o lopatã (“ªi descrisã de Watzlawick ºi Janet Beavin Bavelas, zã existenþa exclusiv unor problematici “speciali- ultimul dintre ei conducând un interesant experi- broasca se uita direct în ochii mei... mã înþelegeþi? zate”, traduse într-un limbaj simplu, digerabil, de Direct în ochii mei! Fãcãtura dracului!”) ºi a ment psihologic, fãcut sã demonstreze logica lui genul cerceilor scoºi prin ureche, dar, mai ales “cu cât mai complicat, cu atât mai bine”. Doi aruncat-o cât colo. De-atunci clasa politicã se “sunt lipsite de mecanisme de autoperpetuare ºi clatinã, deºi... ar fi mai corect sã spunem cã subiecþi sunt învãþaþi prin reguli simple sã deose- autoreproducere. Spre deosebire de triburile «cla- beascã o celulã sãnãtoasã de una bolnavã. În bãlãngãnirea e felul ei de a merge normal. De când sice», neotriburile nu dureazã mai mult decât ele- cu broasca ºi cu postul, EL, ºoferul de taxi în momentul testului unul dintre ei (subiectul A) mentele («membrii») lor. Mai degrabã decât com- primeºte un feedback corect (prin semnale lumi- cauzã a început sã salveze naþia. Sincer, aº mai fi pensaþie colectivã pentru moralitatea individualã, petrecut cel puþin 20 de minute în compania lui. noase care îi indicã dacã a rãspuns bine sau nu). ele sunt instrumente ale deconstrucþiei nemuririi, Celãlalt însã, primeºte un feedback care nu e bazat Îmi aducea aminte de dragul meu Billy Pilgrim. Mi- instrumente ale unui fel de viaþã care e o repetiþie a fulgerat prin minte doar pentru o secundã gândul pe propriile rãspunsuri, ci pe cele ale subiectului A. pentru moarte ºi astfel un exerciþiu de «nemurire Nu are nicio ºansã sã descopere ºiretlicul ºi astfel egoist ºi discriminator: oare omul ãsta e în stare sã imediatã»” (Zygmunt Bauman, Etica postmodernã). conducã o maºinã? “Desigur! Desigur!”, mi-am elaboreazã de unul singur o logicã “complicatã” ºi Numai lipsa de memorie a neotriburilor poate spus. Delirurile convieþuiesc extrem de bine cu “sofisticatã” acolo unde nu e de gãsit niciuna. Mai asigura reciclarea aceloraºi politicieni pe perioade mecanisme învãþate devenite inconºtiente... ºi asta mult, odatã sfârºit testul, B reuºeºte sã-l convingã mari de timp. Politicianul în eterna campanie elec- la scarã largã... de la isteriile mic-burgeze, la marile pe A (care îºi însuºise în mod corect ºi simplu toralã poate sã culeagã adeziunea câtorva isterii social-politice rejucate din 4 în 4 ani (la noi informaþiile) cã logica lui “mai subtilã” e cea corec- neotriburi, împreunã cu dezaprobarea celorlalte, mai des, pentru cã avem buget nelimitat pentru tã. Concluzia experimentului e cã iluziile “cu cât deºi o campanie reuºitã s-ar traduce prin formarea asta). Cã între deliruri ºi mecanismele învãþate au tendinþa sã devinã mai complicate, cu atât ad hoc al unui nou neotrib care sã funcþioneze inconºtiente stã o cratimã, care vorba unui eminent devin mai convingãtoare”. Odatã convinºi de logica strict pe perioada alegerilor ºi care sã gãseascã cel picat la bac “uneori apropie sau alteori depãrteazã” “subtilã”, chiar dacã subiecþilor li se aduc dovezi mai mic numitor comun între mai multe “interese” (cã nici Heidegger pe înþelesul românilor n-ar fi contrarii, ei nu îºi vor corecta viziunea, ci vor pro- spus-o mai bine) e absolut evident: unii delireazã, deja existente. E destul de greu pentru un activist duce noi elaborãri pentru a se menþine în iluzia alþii voteazã. Mãiestria politicã constã în eco, spre exemplu, sã aleagã între o putere care dobânditã. Desigur, putem recunoaºte acest meca- managementul cratimei. Repus din nou ºi din nou favorizeazã Gold Corporation ºi o alta care reduce nism, dupã cum aratã Watzlawick, urmãrind fasci- sã refacã teatrul traumatic al referendumului, atribuþiile Curþii Constituþionale, pentru a face nante argumente teologice (“dacã rugãciunea poate fiecare român stã faþã în faþã cu broasca lui jocul unei majoritãþii parlamentare. Nici nu mai vindeca, atunci moartea demonstreazã cã bolnavul psihedelicã care îl priveºte “direct” în ochi! Unele vorbesc de dilema intelectualilor (papioniºti sau nu a fost îndeajuns de credincios”) sau folosite de broaºte strigã “loviturã de stat”, altele, mizeazã tot nu) puºi faþã-în-faþã cu premierul copy-paste, sau a logica totalitarã (“niciun comunist convins nu ar pe ãia “-25%” care cicã ar putea fi recuperaþi prin celor care au muncit pentru aderarea la UE, putea deveni anti-comunist. Soljeniþîn nu a fost întoarcerea în braþele ocrotitoare ale lui Voiculescu, devenitã în ochii aceluiaºi premier o “Înaltã Poartã” niciodatã un comunist”). Cred cã putem identifica Vântu, Patriciu sau peºti mai mici de faimã (de unde curg împrumuturile). Luptele neotribale acelaºi mecanism în polarizãrile inepte produse de europarlamentarã, de genul lui Adrian Severin. fãcute de dragul de a lua ochii, uitã cã atât puterea campaniile electorale. Adeziunea la logica “sofisti- Logic! Nu? Dar alegãtorul român nu se sperie cu cât ºi opoziþia nu au fãcut altceva decât sã trans- catã” a unui lider sau altul care nu mai are pe una cu douã. Nu dã cu broasca de pãmânt, ci o forme România într-o exportatoare de “elite” & unde scoate cãmaºa, oculteazã logica mai simplã, pupã, o datã, de douã ori... de ori de câte ori ar fi cãpºunari într-un proces care se întinde pe mai logica de bun simþ pe care nu-i musai sã o folosim nevoie ca sã o transforme în prinþul mult aºteptat. mult de patru ani (ultimii patru). România, cel numai ca paradox, ci în mod mai firesc, ca piedicã De un singur lucru nu ne putem plânge: nu putem puþin prin împrumuturi ºi privatizãri frauduloase a împotriva broaºtelor fermecate care ne vorbesc spune cã procesul de autovictimizare al românului intrat în vârtejul globalizãrii pe post de perdant. fiecãruia (ºantajându-ne cu referendumuri peste re- prin vot e lipsit de farmec... cã tocmai am citit într- Asta nu poate sã o ºteargã cu buretele nici USL-ul, ferendumuri), la fel cum “vocile interioare” terori- un ziar extrase din minunate îndemnuri: “Stimaþi nici PDL-ul. Suntem o þarã de baroni (marca PSD) zeazã psihoticul în singurãtatea lui. Poate e timpul colegi, participarea alegãtorilor într-o proporþie ºi bãnci ºi second-handuri (marca PDL). O fazã sã urlãm ºi noi ca Ivan Ilici un “Nuuu” prelung... covârºitoare (min. 60%) la referendumul din 29 urmeazã în mod “logic” celeilalte. Vãd unii prieteni Ar putea oare un astfel de “Nu” total sã ne regru- iulie 2012, pentru demiterea lui Traian Bãsescu foarte “excitaþi” de spaniolii care fac “revoluþie”. peze într-un popor? Ar fi poate prea trâziu, dar tot reprezintã obiectivul major al campaniei electorale. De ce n-au fãcut-o ºi românii atunci când guvernul ar fi ceva... Cu o ultimã sforþare am reuºi sã ne În acest sens, folosind toate mijloacele legale pe Boc a vrut sã taie pensiile ºi salariile gigantice ale gravãm pe piatra de mormânt, folosind epitaful sus care le avem la dispoziþie, vã solicit! Organizarea în magistraþilor? ªi acum îmi aduc aminte de o soþie amintitului Billy Pilgrim: “Totul a fost frumos ºi nu apropierea unor secþii de votare a unor spectacole de general (cred) care demonstra cu blana de mii m-a durut deloc”... cã doar am delirat tot timpul. sau locuri de joacã - evenimente cu clowni, de euro pe ea în centrul Clujului. Când respectivii „ baloane, zâne, biciclete etc., pentru copiii ai cãror magistraþi au blocat sistemul ºi au scuipat pe toþi însoþitori fac dovada participãrii la vot. De “nimea-n drum” românii nu s-au simþit ofensaþi. asemenea, vã solicit organizarea în fiecare Nu se simt ofensaþi de mai nimic, pânã nu le localitate, cu sprijinul unui ONG, a unei tombole scade la fiecare numãrul de boabe de fasole din cu premii pentru alegãtorii care s-au prezentat la ciorbã. Numai cã atunci e prea târziu. Nu le

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 3

Black Pantone 253 U 3 Black Pantone 253 U

cãrþi în actualitate Urmuz într-o nouã lecturã

Constantin Cubleºan Urmuz „atrage atenþia ºi asupra tendinþei lui Urmuz de Schiþe ºi nuvele aproape... futuriste a multiplica, într-un prim moment, obiectele ºi Ediþie îngrijitã, studiu introductiv ºi note de Ion asocierile din jurul acþiunilor, altminteri de Pop. Cu un cuvânt de încheiere de Domenico aspect minor ºi insignifiant, imaginat de el”. Jacono. Ilustraþii de Jules Perahim. Iatã, de-acum, o observaþie ce þine de Bucureºti, Editura Tracus Arte, 2012 construcþia, de structura povestirii înseºi. În tot ce urmeazã, analiza e una de ordin stilistic, reocupat constant de miºcarea avangardei demersul lui Ion Pop fiind strict aplicat asupra româneºti, Ion Pop revine ºi asupra lui textului urmuzian în variantele sale diverse. Urmuz, pe care în 1929 Stephan Roll îl P „Elementele de recuzitã – observã criticul – din numise drept premergãtor al miºcãrii Dada, decoraþia unor interioare sau care compun plasându-l în „familia de spirite”, zice Ion Pop, a cadrul exterior al desfãºurãrii epice, atestã unor Valery Larbaud, Marinetti ºi alþii aceastã tendinþã a aglomerãrii, a saturãrii cu („Cuvântul premergãtor fusese, iatã, scris ºi el prezenþe care învecineazã, ca peste tot, va face carierã în mediul nonconformist al concretul cu abstractul, sub semn ironic- avangardei în cãutarea unei tradiþii proprii, în parodic”. contrast radical cu cea a ierarhiilor oficiale”), Atent la revizuirea continuã a liniilor ce care face interesante observaþii privind «comedia realizând o nouã ediþie (cea mai recentã) din marcheazã conturul siluetelor personajelor, literaturii» în viziune urmuzianã), Nicolae scrierile acestuia, cu un amplu studiu asupra a exegetul observã, în textul Dupã fluturi, de Balotã („o interpretare de anvergurã”), Radu ceea ce s-ar putea numi laboratorul de creaþie al pildã, insistenþa utilizãrii cuvântului „reziduuri”, Petrescu, Marin Mincu, Nicolae Manolescu, scriitorului ºi cu o extinsã panoramare asupra Corin Braga („criticul vorbeºte despre o viziune celor mai importante exegeze exprimate de cuvânt important întrucât „în mare mãsurã, lumea obiectelor ºi a personajelor lui Urmuz e anamorfoticã urmând legi precise de diverºi critici (ºi nu numai) de-a lungul vremii, distorsionare a realului prin «rãsturnarea discutându-i opera. Domnia sa face astfel un una efectiv rezidualã, de resturi aproape de descompunere, frizând regimul imundului; sistematicã a topoi-lor gândirii obiºnuite», având studiu comparat al tuturor variantelor existente, ca rezultat o rupturã dintre real ºi fictiv”), cunoscute, aflate în arhiva Saºa Panã, precum ºi mirosul «pestilenþial» se simte, ca atribut, prin apropiere, ºi alte date ale ficþiunii îl prelungesc: Carmen Blaga, Ovidiu Morar, Adrian Lãcãtuº, în arhivele Academiei Române etc, cãutând a Paul Cernat, Emilia Drogoreanu-David º.a., demonstra (ceea ce ºi realizeazã) faptul cã gãinaþul asupra «întregului teren», dupã ce protagonistul «intrã de bunã voie în locul pentru a continua: „Apropierile ce s-au mai insistenþa cu care Urmuz se angajeazã în putut face, în posteritatea lui Urmuz, de nesfârºite corecturi de detaliu (mai ales), atestã mocirlos ºi infect din vecinãtate»”. Acest tip de analizã a cuvintelor în parte, a expresionism, de fronda dadaistã ºi chiar de „dincolo de ezitãrile unei firi timorate nu doar suprarealism apar mereu relativizate, numitorul în faþa cuvântului”, ci probeazã ºi „o atenþie de sensurilor utilizãrii lor în diferite cazuri ºi situaþii, a revizuirilor de ordin lingvistic ºi comun al avangardismului «paginilor bizare» scriitor autentic care-ºi cântãreºte la fiecare pas fiind, în fond, de natura mai cuprinzãtoare a ponderile verbale, în drum cãtre o posibilã evident stilistic, se face acum pentru prima datã anticonvenþionalismului, a subminãrii prin formã amelioratã; n-o gãseºte totdeauna, dar cu atâta atentã acribie. Criticul observã astfel o parodiere a cliºeelor comunicãrii literare, ºi prin efortul sãu spune mult despre miza esteticã, ºi „nevoie de concentrare” în discursul epic sugestia obsedantã a stãrii de crizã ºi de nu superficial ocazional ludicã, pe care unii urmuzian, pentru care intervenþia autorului e epuizare a forþelor de expresie a limbajului dintre apropiaþii sãi au crezut cã i-o pot atribui”. repetatã, „în sensul atenuãrii aluziilor cu literar, într-o lume tulburatã, cu logica profund Ideea mai fusese aruncatã în discuþie ºi de cãtre caracter mai explicit sexual”, bunãoarã. Etc. dereglatã, frizând absurdul”. George Muntean, care publicase în 1975, în O a doua parte a studiului introductiv este Iatã, aºadar, prin demersul lui Ion Pop se nr. 3 al revistei Manuscriptum, un set de texte consacratã receptãrii critice a operei lui Urmuz creeazã astãzi, datoritã acestor lecturi de (copii) dintr-un carnet („caietul roºu”), intitulat de-a lungul anilor, pânã în prezent, Ion Pop noutate, „imaginea complexã a unui scriitor „insolit”: Schiþe ºi nuvele... aproape futuriste, ce fãcând distincþii necesare în ordinea aprecierii se afla în fondurile de arhivã ale Academiei, acestor comentarii ale textelor urmuziene, de la care, pe spaþii foarte reduse, de o concentrare provenite (prin filiera Ion Pillat), de la sora lui exeget la exeget. Între primele interpretãri se emblematicã, a întreprins cel dintâi la noi Urmuz, ºi care lasã supoziþia cã grefierul de la aflã cele ale „tinerilor frondeuri”, elogioase fãrã subminarea convenþiilor literare, producând Înalta Curte de Casaþie ar fi intenþionat sã-ºi excepþie, etalând revelaþia acestor proze mostre de «antiliteraturã», colecþionând, spre a adune întreaga producþie literarã între copertele tulburãtoare, cãci „avangarda româneascã se afla le parodia, cliºee ale comunicãrii, stereotipuri ºi unei cãrþi, oferind totodatã ºi sumarul acesteia ºi în cãutarea de repere simbolice precursoare, automatisme parazitare – cu trimiteri („un sumar cu titlurile numerotate”): Dupã de o tradiþie care, negatã sub majuscula caricaturale la romanul realist, la convenþiile furtunã, Ismail ºi Turnavitu, Gayk, Pâlnia ºi oficialitãþii, este totuºi doritã ca act de prozei de evocare istoric-romanticã, la epopee Stamate, Agazy & Grummer, Plecarea în legitimare”. Astfel, Geo Bogza puncteazã starea ori la poezia fabulistic-moralizatoare – ce strãinãtate, Cotadi ºi Dragomir, Fuchsiada de „exasperare creatoare” a lui Urmuz, Ilarie sabotau, împingând în pragul vidului, un limbaj (Fabula Cronicari nu figureazã, din motive ce Voronca, Saºa Panã sau Ion Vinea, iar peste intrat în stare de crizã”. pot fi doar deduse, în orice caz ea a fost pusã decenii Eugene Ionesco, remarcã dimensiunea Ion Pop s-a pronunþat ºi în alte repetate în circulaþie abia în 1930, de cãtre actorul efectivã a relaþiei Urmuz – Dada – Suprarealism. rânduri asupra literaturii lui Urmuz, dar studiul Grigore Mãrculescu, prieten al lui Urmuz, într-o Apoi, criticii „de profesie”, ca Perpessicius, actual adaugã un plus de analizã – stilisticã – a comunicare oralã). Studiul comparat al G. Cãlinescu, Pompiliu Constantinescu acesteia, fiind menitã a lãmuri (ºi chiar sunt manuscriselor („comparând variantele”) dã („interesant premergãtor” pentru „fanteziºtii lãmurite) câteva din chestiunile enigmatice seama despre „truda ca ºi sisificã a prozatorului umorului de situaþii absurde”), Lucian Boz, Ion lagate de diletantismul sau profesionalismul niciodatã mulþumit de forma «ultimã» a Biberi, Tudor Vianu (”un documente lingvistic creaþiei acesteia, bizarã, nici vorbã, dar profund redactãrilor sale ºi simþind nevoia de a-ºi relua de mare însemnãtate”) º.a. Dar, constatã Ion originalã ºi deschizãtoare de drum, legitimatã lucrul pe acest mic, dar agitat, ºantier”. Pop, „interesul pentru «paginile bizare» nu va astfel, o datã în plus, printr-o cercetare extrem Intitulate astfel chiar de cãtre Urmuz, aceste reînvia în critica româneascã decât dupã de atentã a variantelor de lucru ale autorului scrieri, apreciazã cu deplin temei Ion Pop, «paranteza realist-socialistã», în care orice Fuchsiadei. rãmân ca „marcã a raporturilor afirmate în referinþã la avangardã este, practic, interzisã ori epocã ºi popularizate ºi în mediile româneºti, se face cu violente respingeri”. Libertatea ce a „ dupã apariþia aproape simultatã a traducerii urmat a fãcut posibilã reluarea lecturilor primului manifest al lui F.T. Marinetti, în urmuziene într-o nouã ºi adevãratã perspectivã, februarie 1909” cu miºcarea literarã cea nouã. în vederea statuãrii ei de drept în istoria noastrã Lectura comparatã, aºadar, a tuturor variantelor literarã. Între noii exegeþi: Matei Cãlinescu („cel

4 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

4 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

viitor”, adicã scrierea unor “fabule, piese într-un „Carte-document” sau „arhivisticã”? act” º.a. De fapt, în publicaþia Magazinul (din 22 dec., 1957) îi apãruse o Fabulã pentru pãrinþi. Vistian Goia Din aceeaºi scrisoare suntem informaþi cu amãnunte din viaþa studentului ieºean, care astãzi George Sorescu, Emil Istocescu “ziua oierilor” de la Novaci; apoi pentru o ni se par pitoreºti ºi hazlii. Aflat în anul II de Marin Sorescu în scrisori ºi documente inedite întâlnire cu pionierii din Turnu-Severin; la diferite facultate, Asociaþia Studenþilor îi face un dar Piteºti, Editura Tiparg, 2011 festivaluri de poezie de pe cuprinsul þãrii; i s-au preþios: “un costum de haine foarte frumos” (la solicitat felurite colaborãri la revistele vremii º.a. preþ de 800 de lei). Însã, fiindu-i prea larg, e curând a apãrut al treilea volum Nu ºtim la câte invitaþii a rãspuns afirmativ croitorul i-a cerut 150 lei, studentul având doar cuprinzând “scrisori ºi documente poetul, dar credem cã nu avea nici timpul necesar 50 lei, iar 100 lei spera sã-i primeascã de la Viaþa Dinedite”, referitoare la Marin Sorescu. ºi, dacã ar fi mers la toate, nu ar mai fi putut Studenþeascã. Precum cele anterioare, pe care le-am recenzat la sã-ºi scrie propria operã! Însã, bucuria tânãrului e umbritã de faptul cã apariþie, ºi acesta îl datorãm aceloraºi profesori: A doua impresie: scriitorul era cultivat de primind cadoul amintit, nu mai poate spera sã George Sorescu (fratele mai mare al poetului, cãtre marile personalitãþi ale timpului: Marin meargã gratuit la odihnã ºi în vacanþa din iarna astãzi universitar craiovean) ºi Emil Istocescu, Preda îl invitã la o ºedinþã a consiliului de respectivã. Citind aceste mãrturisiri, ne putem profesor ºi scriitor la Drãgãºani, unde primarul de conducere al Editurii Cartea Româneascã; întreba: de ce marii noºtri poeþi parcã erau aici a sprijinit financiar tipãrirea cãrþii. D. R. Popescu – preºedintele Uniunii Scriitorilor – “blestemaþi” sã debuteze în condiþii materiale atât Prezentul volum face cunoscut cititorului îl felicitã de Anul Nou; universitarul clujean Liviu de precare? contemporan 186 de “documente” primite de Petrescu doreºte sã-l aibã prezent la Societatea Din aceeaºi epistolã, ne dãm seama de poet ºi mult prea puþine emise de acesta: “Lucian Blaga”; Dan Hãulicã la vernisajul unei sinceritatea totalã a tânãrului de 22 ani, marcat dedicaþii, rãspunsuri la corespondenþe, cereri expoziþii; Academia Românã doreºte sã-l aibã de “singurãtatea” mamei de la Bulzeºti, de adresate autoritãþilor statului, toate scrise între prezent la o “reuniune colegialã” º.a.m.d. destinul lui Ionicã (plecat la mina de la Petroºani), 1970-1996. Criteriul ordonãrii lor este, cu mici Pe de altã parte, descoperim ºi în cazul lui oscilând între intenþia de a-l vizita pe fratele mai excepþii, cel cronologic. Marin Sorescu înclinaþia multor scriitori români mare, George Sorescu, ori de a merge în capitalã, În primul rând apreciem strãdania ºi rãbdarea de a-ºi sublinia, pe drept, meritele ºi de a însã recunoaºte cã Bucureºtiul nu-i “prieºte”! de “benedictini” a celor doi pasionaþi “arhivari”, evidenþia mereu relaþia cu strãinãtatea, arãtând Din iconografia bogatã ºi diversã a prezentei care au citit ºi clasat un mare numãr de contemporanilor din þarã cât de cunoscuþi sunt ei cãrþi, reþinem douã fotografii ale lui Marin “documente” referitoare la unul dintre distinºii pe diferite meridiane. De pildã, în 1995, Marin Sorescu: una din anii când era elev la Liceul poeþi români contemporani. Acum, chiar dacã ele Sorescu solicitã Primului-Ministru, Nicolae Militar (deºi absolvise Liceul “Fraþii Buzeºti” din s-ar “rãtãci” cumva pe la Biblioteca Academiei ori Vãcãroiu, sã-i asigure cheltuielile de transport ºi Craiova), cealaltã din etapa studiilor universitare, pe la alte instituþii de acest fel, unde vor fi de ºedere la Florenþa, unde este invitat sã þinã o la Iaºi (1955-60), ambele splendide! “conservate”, prezenta carte va constitui, pentru conferinþã asupra literaturii române Nu putem încheia notaþiile noastre fãrã a viitorime, un “depozit” sigur ºi la îndemâna contemporane, ºi sã participe la festivitatea de atrage atenþia celor doi editori cu privire la oricãrui istoric literar. primire a românului ca membru al Academiei de distincþia dintre “documentul literar”, revelatoriu Prima impresie pe care þi-o lasã lectura Litere ºi Arte Frumoase din capitala Toscanei. pentru destinul unui scriitor, ºi acele “scrisorici” volumului de 260 pagini este urmãtoarea: poetul, Ministrul de Externe de atunci, Teodor fãrã noimã ale atâtor anonimi dornici sã evadeze prozatorul, dramaturgul ºi publicistul Marin Meleºcanu, avizase favorabil cererea. Oare, astãzi, din traiul obiºnuit printr-o relaþie cu poetul iubit Sorescu a fost, pe parcursul ultimilor 30 de ani ai mai marii zilei s-ar comporta la fel? ºi stimat. Ele nu au nicio valoare ºi puteau lipsi vieþii, un scriitor admirat, consultat, chiar Un document cu adevãrat inedit ºi fãrã de din volumul pe care l-am prezentat. Altfel nu se “rãsfãþat” de cãtre un mare numãr de români, din care nu se mai pot explica acele tentative de poate vorbi de un “tezaur” epistolar, termen diferite categorii sociale. Era invitat la o afirmare ale scriitorului debutant este scrisoarea folosit de unul din cei doi editori. sumedenie de festivitãþi: la spectacolul-premierã din 6 ianuarie 1958, cãtre fratele sãu, George cu Unchiul Vania, solicitat de teatrul din Arad; la Sorescu. Acestuia îi comunicã “planurile de „

folosite împotriva golului ºi a haosului: Cuvântul Rãscumpãrarea prin poezie ºi Iubirea. Cuvântul are puterea de a învinge întunericul („Închide-mã-n cuvinte rare/ Mã furã Flavia Topan zborului de noapte” p. 37) ºi de a însufleþi, de a crea ºi de a înnoi lumea („Plutea un duh Aurel Sasu pentru cãderea lumii în haos, deoarece abisul se înnoitor/ Simþeam suflarea peste noi/ Priveam în Elegiile rãscumpãrãrii naºte „din tãcerea unui singur cuvânt” (p. 94). urmã, ne-ajungea/ Cuvântul vieþii de apoi” p. 24). Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2011 Astfel, lumea, lipsitã de cuvânt (nu ar fi deloc Iubirea este, în acest univers, singura nepotrivit sã scriem Cuvânt), se destramã: „Când modalitate autenticã de a trãi, pentru cã prin ea n opera lui Aurel Sasu, Elegiile rãscumpãrãrii bolþi de veºnicii se surpã/ În mari adâncuri de omul scapã de moarte ºi reuºeºte sã dea sens este o apariþie unicã. Aurel Sasu ne este tãcere/ Doar muzica lovind în piatra/ Opritã-n lumii: „Atâtea focuri se sting/ ªi-atât de departe Îcunoscut, mai degrabã, ca fiind un om al sfânta ei cãdere” (p. 59). sunt toate/ Mã-nvaþã, iubito, din nou/ Jocul ieºirii arhivelor, meticulos ºi exigent, ceea ce scoate în În aceastã lume fãrã glas, viaþa devine o din moarte” (p. 72). Adresarea directã, cãtre o evidenþã, încã o datã, caracterul inedit al cãlãtorie prin pustiu ºi, în acelaºi timp, presupune iubitã imaginarã, este destul de frecventã („Iubito, volumului. În aceastã carte, un cititor atent poate o detaºare de tot ce e lipsit de sens: „Trecea un sunt lucruri pe care le facem/ Fãrã sã ºtim” (p. 9) descoperi o laturã mai sensibilã, a unui istoric ºi tren, lãsa în urmã/ Plânsul unei lumi pustii” sau „Vino, iubito, ºi spune-þi/ Povestea vieþii de critic literar. Vorbim aici despre un volum de (p. 31). Într-un astfel de univers, singurãtatea apoi” p. 58). Frecventã este, de asemenea, poezii care adunã mãrturisiri ale unei firi eului pare aproape fireascã, fiind un prilej de alternanþa verbelor la persoana I singular ºi plural, contemplative care, pânã acum, nu s-a manifestat meditaþie – „În veºnic hotar de nisip/ Stai suflete ceea ce ar sugera, în ultimã instanþã, o dedublare în felul acesta. E de admirat, deci, curajul singur ºi-nfrânt/ Împreunã cu tine/ Doar umbra a eului, o distanþare de universul pustiu ºi o autorului de a debuta mai târziu cu o carte de prefãcutã în vânt” (p. 23). Pustiul este un detaºare de cele lumeºti. Existã un „eu” care poezii, într-o formulã a confesiunii directe, laitmotiv al acestui univers, iar existenþa se trãieºte în pustiu, în singurãtate ºi existã un „eu” specificã elegiilor. Debutul poetic târziu transformã într-o luptã cu golul lumii; aceastã care trãieºte prin cuvânt ºi în luminã. La limitã, prilejuieºte apariþia unor meditaþii asupra vieþii ºi luptã, însã, presupune asumarea deplinã a iubita cãreia îi este adresat discursul liric poate fi asupra existenþei, care reprezintã coordonatele singurãtãþii ºi a singularitãþii: „Sileºte-mã s-aud un alter ego al poetului, fapt care sugereazã, încã specifice ale acestei lumi lirice. chemarea/ Nopþii marelui pustiu/ Sileºte-mã sã o datã, natura sa dualã, îmbinarea fericitã a Universul Elegiilor este unul infinit, dar frânt birui lumea/ Lumilor de mai târziu” (p. 51). principiului apolinic ºi a celui dionisiac. Aurel de graniþa aproape de netrecut dintre pãmânt ºi Evadarea din lume ºi intrarea în tãcere ar fi Sasu este, în acelaºi timp, un cercetãtor riguros ºi cer. În acest univers, dezbrãcat de cuvinte, soluþii pentru a evita, într-o oarecare mãsurã, un artist contemplativ ºi sensibil. fericirea e înstrãinatã într-o lume a depãrtãrii ºi a aceastã luptã – „Deschide-te noapte sã intru/ tãcerii: „E ceva de-nserare grãbitã/ Tãcere Sã-mi caut în tine scãpare/ Primeºte-mã sfânt㠄 ascunsã/ De minune cãzutã-n ispitã”. (p. 89) tãcere/ Ca o dulce închisoare” (p. 26). În cele Tãcerea este, în viziunea eului liric, un motiv din urmã, însã, rãmân doar douã arme care pot fi

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 5

Black Pantone 253 U 5 Black Pantone 253 U

cartea strãinã O sursã de cunoaºtere alternativã a creºtinãtãþii Maria Þîrlea Marvin Meyer Provenind din grecescul „gnosis”, gnosticismul Iisus în evanghelii ºi texte gnostice apare sub forma unor miºcãri religioase care Bucureºti, Editura Nemira, 2011 considerã oamenii ca fiind suflete care acced spre perfecþiune, dar sunt închiºi într-o lume materialã. na dintre lucrãrile de referinþã ale Pentru a ajunge la cunoaºterea supremã, cea care autorului Marvin Meyer, Iisus în îi va face cu adevãrat fericiþi, ei trebuie sã Uevanghelii ºi texte gnostice, ne dezvãluie o depãºeascã graniþele materialului ºi sã încerce sã sursã de înþelepciune mai puþin cunoscutã a atingã cunoaºterea supremã. Gnosticismul poate creºtinãtãþii, cuvintele tainice ale lui Iisus Hristos fi identificat prin elemente cum ar fi pleroma ºi sfaturi pentru atingerea fericirii supreme. (plinãtatea lui Dumnezeu), Sophia (înþelepciunea Cartea cuprinde 12 evanghelii ºi scrieri personificatã a lui Dumnezeu) etc. În cazul nepublicate în Biblie, ele aducându-ne mai gnosticismului, cunoaºterea este mai importantã aproape de cuvintele Mântuitorului ºi fãcându-ne decât însãºi credinþa, în carte, acestea fiind pãrtaºi la imensa moºtenire filosoficã ºi creºtinã, înfãþiºate prin întâmplãri din Facerea ºi pe care el a lãsat-o în urmã. interpretate prin diverse tradiþii religioase ºi Marvin Meyer, unul dintre cei mai renumiþi filosofice, unde putem identifica ºi elemente ale specialiºti în gnosticism, este profesor de studii platonismului (p . 10). biblice ºi creºtine, director al institutului Albert În aceste texte îl putem identifica pe Iisus ca Schweitzer din cadrul Universitãþii Chapman din fiind învãþãtor al înþelepciunii ºi un descoperitor Orange, California. De asemenea, autorul acestei al cunoaºterii (p. 14). El însuºi îºi îndeamnã odaia de nuntã (p. 63). Evanghelia adevãrului cãrþi este directorul proiectului de texte magice ºi ucenicii sã se cunoascã mai întâi pe ei, ca mai copte al Institutului pentru Antichitate ºi vorbeºte despre cunoaºterea de Dumnezeu apoi sã poatã fi cu adevãrat fericiþi. Cunoaºterea mântuitoare, iar mai apoi Sfânta carte a Marelui Creºtinism. Printre lucrãrile lui cele mai de seamã de sine va duce mai apoi la mântuire, ceea ce în se numãrã Maria Magdalena în evanghelii ºi texte Duh Nevãzut sau Evanghelia egipteanã vine sã fond, îºi doresc oamenii. Cu toate acestea ºi vorbeascã despre ceremonia botezului, cu apocrife, The Gospel of Thomas, The Gospel of potrivit evangheliilor gnostice, cunoaºterea Judas. raportare la originea universului. Cartea tainicã a transmisã prin spusele lui Iisus este adesea, în lui Ioan vorbeºte despre originea, cãderea ºi Evangheliile ºi scrierile din aceastã carte au mod explicit, misticã (p. 18). Iisus va apãrea ca fost descoperite în anul 1945 lângã oraºul Nag mântuirea omului, iar cea a lui Iacov face referire un personaj care le vorbeºte oamenilor pentru a-i la cunoaºtere, plinãtate ºi lipsã, fiind redactatã Hammadi de cãtre fellahinii egipteni din clanul ridica la cunoaºtere ºi înþelegere de sine. Este al-Samman, la picioarele unei stânci. Iniþial, sub forma unei scrisori. Cartea lui Toma descrie foarte important de observat în aceastã carte un dialog dintre Toma ºi Iisus asupra unor egiptenii au început sãpãturile pentru a descoperi faptul cã aceastã cunoaºtere vine din interior, ceea sabakh, un fertilizator natural, dar în schimb, au aspecte din viaþa eticã (p. 207). Dialogul ce, în cele din urmã, trebuie ºi omul sã Mântuitorului, aºa cum este de aºteptat prezintã descoperit o oalã de pãmânt, în care erau ascunse descopere. Acest lucru reiese ºi din evanghelia lui aceste scrieri. Deºi Muhammad Ali, cel care un dialog între Iisus ºi ucenicii sãi, iar A doua Filip care spune: „Ce este cel mai înãuntru este cuvântare a Marelui Set vorbeºte despre povesteºte aceastã întâmplare, a crezut cã vor plinãtatea, ºi nimic nu îi este mai înãuntru”. descoperi aur, ceea ce au gãsit în interiorul acelei adevãratul înþeles al rãstignirii. Cartea lui Baruh Astfel, tot ceea ce este important vine din de Iustin prezintã originea ºi destinul universului, oale s-a dovedit a fi mult mai preþios. Scrierile au interiorul omului ºi acesta nu va cunoaºte fost cumpãrate ºi publicate în Germania, dupã iar în încheiere, Hora Crucii este un cântec pe mântuirea, pânã când nu se va cunoaºte pe sine. care Iisus l-a transmis ucenicilor lui înainte de mai multe încercãri eºuate ale editorului Carl Acest lucru îl subliniazã gnosticismul ºi adepþii Schmidt. Astãzi sunt cunoscute sub denumirea de rãstignire. acestuia. Cu toate cã faptele ºi evenimentele religioase BG 8502 sau „Codex Berolinensis Gnosticus Chiar dacã limbajul textelor este mai puþin 8502”, adicã „Codexul gnostic berlinez 8502”. Ele sunt prezentate într-o manierã gnosticã, autorul accesibil pentru cititorii neavizaþi, autorul îºi nu vrea sã influenþeze sau sã manipuleze în vreun fac parte ºi din biblioteca de la Nag Hammadi, aduce un aport în înþelegerea acestora, prin descoperitã în anul 1945. Scrierile erau în limba fel cititorul. Prezentarea faptelor este rezumatul pe care el îl face fiecãrei evanghelii. independentã de pãrerile autorului, iar explicaþiile coptã, o limbã derivatã din vechea egipteanã. Evangheliile în sine au un substrat filosofic ºi Astãzi, ele sunt preluate de mai mulþi autori, acestuia vin doar sã completeze ºi sã faciliteze înþelegerea lor este mai complicatã tocmai din înþelegerea textelor. Prin informaþiile pe care printre care ºi Marvin Meyer, ºi interpretate aceste motive. În carte vom regãsi ºi multe pentru a fi cunoscute ºi de cãtre publicul larg. aceastã scriere le aduce, autorul doreºte sã punã povestiri din vremea lui Iisus, pilde ºi alte în evidenþã o istorie timpurie a creºtinãtãþii, mai Cele 12 pãrþi ale acestei opere sunt: învãþãturi menite sã aducã un plus de Evanghelia lui Toma cu Fragmentele Evangheliei puþin cunoscutã de cãtre publicul larg. înþelepciune ºi informaþie în cunoaºterea lui Iisus. Cunoaºterea misticã, cunoaºterea de sine ºi Iisus greceºti a lui Toma, Evanghelia Mariei, Evanghelia Chiar dacã multe dintre cele ce se prezintã în lui Filip, Evanghelia adevãrului, Sfânta carte a ca fiind un filosof al creºtinismului sunt printre aceastã carte pot fi în contradicþie cu ceea ce cele mai importante teme ale acestei cãrþi. Marelui Duh Nevãzut sau Evanghelia egipteanã, cunoaºtem în mod normal despre creºtinism, Cartea tainicã a lui Ioan, Cartea tainicã a lui Autorul Marvin Meyer prezintã o sursã de autorul aduce lãmuriri cu privire la acestea ºi cunoaºtere alternativã a creºtinãtãþii, care oferã o Iacov, Cartea lui Toma, Dialogul Mântuitorului, explicã sensul celor enunþate pe parcursul lucrãrii. A doua cuvântare a marelui Set, Cartea lui Baruh nouã perspectivã asupra religiei. Cu toate acestea, Fiecare dintre cele 12 pãrþi ale acestei cãrþi are o substratul filosofic al acestei cãrþi trebuie înþeles de Iustin ºi Hora Crucii. Înaintea fiecãrei pãrþi anumitã temã, pe care o dezvoltã prin apelul la întâlnim explicaþii ale autorului care vin sã ca atare, iar informaþiile trebuie receptate prin evenimente religioase ºi valori ale religiei. În prisma propriei viziuni asupra religiei. faciliteze înþelegerea textelor ºi care aduc anumite Evanghelia lui Toma, Iisus le vorbeºte ucenicilor lãmuriri referitoare la felul în care a fost scrisã pentru a-i face pe aceºtia sã înþeleagã cât este de „ respectiva evanghelie. Mai mult, informaþii important sã se cunoascã pe sine. În Evanghelia suplimentare despre cele ce urmeazã a fi citite Mariei se scoate în evidenþã devotamentul pe care sunt aduse, în aceste explicaþii pe care autorul le aceasta îl avea pentru Iisus, ea fiind cea care prezintã. primeºte învãþãturile pe care Iisus le-a transmis Tema principalã a acestei cãrþi este (p. 53). Evanghelia lui Filip vorbeºte despre gnosticismul. Deºi destul de controversat în zilele tainele pe care omul trebuie sã le respecte: noastre, gnosticismul se referã la cunoaºtere. botezul, mirungerea, împãrtãºania, izbãvirea ºi

6 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

6 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

e-mail din Chiºinãu Drumul spre Tibet sau Shambala: o carte-samizdat de Ronin Terente Maria Pilchin „Mai citiþi ºi cãrþi, nu doar meniuri” „Suntem un fel de animale”, iatã verdictul Ronin Terente kafkian dat de mâna care scrie. Gãseºti în aceastã carte improvizatã o lume abolitã prin idei teribile, n Evul (Mass)-Mediu, cu o esteticã de ce merg în susul canonului literar. „Ce-s cuvintele marketing literar, negustorul de cãrþi ar putea dacã nu apa pe care cu urechile o bei” - curiosul Îsã pretindã un loc la uniunea scriitorilor. mecanism al acestui vers sugereazã gândul cã nu Librarul, vânzãtor de culturã ºi de branduri existã nimic mai fals ca ideea cã simbolurile scriitoriceºti, ne vorbeºte despre carte ca produs poetice pot fi interpretate pânã la un adevãr finit; de piaþã, utilizând publicitatea zgomotoasã pentru adevãrurile fragmentare, iatã ce ne oferã viaþa, a ne atrage spre „culturã”. Judecata de valoare generaþiei sale ºi timpului ce o produce. pare sã spunã autorul. Relaþia dintre adevãrul În carte, în câteva rânduri, sunt invocate înclinã spre cartea care face tiraj, spre „obscene” logic ºi adevãrul artistic e una deformatã optic, ediþii de lux. Populãm un segment temporal când ironic mijloacele necurate ale publicitãþii: „Lumea or, cãrþile nu seamãnã niciodatã cu viaþa asta e frumoasã, pentru cã în ea eºti tu (inscripþie preþul nu diferenþiazã valoarea adevãratã de non- adevãratã, fiecare e ceea ce este sau poate vrea sã valoare, iar pe coperta cãrþii, acest meniu lectural, de pe un panou publicitar)”. Publicitatea apare ca fie, poezia rãmâne a fi „o minciunã spusã producãtoare de „castele de nisip” ale sensului nu foloseºti decât superlative pentru reclama adevãrat”. acesteia, cãutând sponsori profani pentru spiritul existenþial. Ronin Terente manifestã un manfiºism „Problema mea e ca a ta, încã suntem prea culturii. demonstrativ faþã de epoca consumeristã, cu o tineri”, aluzia e limpede, o societate infantilizatã În acest iureº livresc ºi acest bruiaj de esteticã de PR. Lecturând aceste mici fragmente prin idealurile false ºi ierarhii nefuncþionale. advertising, cartea reprodusã artizanal, cartea de scriiturã, ai dorinþa cuminte de a-i reproºa Reversul textual e însã unul al profunzimilor produsã „manual” þine de o formã marginalã de eului liric de ce el, într-un mod artistic, nu-ºi ideatice ºi conceptuale. „Poate deveneam ºi eu existenþã literarã, un fel de dizidenþã editorialã. afiºeazã onorabilitatea, salvând aparenþele, cum o cineva, acum altcineva a devenit eu”, un fel de Recent am cunoscut la Chiºinãu un tânãr autor fac atâþia poeþi pânã la el ºi cred cã ºi dupã el? Te alteritate rãsturnatã, una a ºansei ratate ºi a de texte, un ilustru necunoscut, am putea spune. întrebi de ce râsul, ironia sunt o demonstraþie identitãþii personale fracturate. Exultarea Ronin Terente îºi lansa o carte de poeme în juvenilã a unui comportament tineresc, gãlãgios, elementarului, iatã tema predilectã a cãrþii, un fel samizdat la Biblioteca Onisifor Ghibu din capitala ce ignorã disciplina ºi ordinea socialã. Ajungi de filosofare a bagatelei: „saci, capace, telefoane, basarabeanã. Personajul din spatele pseudonimului pânã la urmã sã insiºti pe ideea cã e ceva sapã, afiºe, frigãrui ºi mici”, dar se ajunge prin Ronin Terente anunþa poezia ca pe o formã a conºtient elaborat, cã e o carte de vizitã a „licurici” ºi la „stele”. Or, existã o profundã muzicii, venind în faþa publicului cu un fel de scriiturii poetului. autoironie în aceste texte, o ironie adresatã jazz-poetry, o poezie cultã dar simulatã ca fiind a Cartea e deschisã pentru diferite interpretãri bãieþilor de cartier, a „hipsterului meloman”. Un ca ºi titlul ei, de altfel: „Drumul meu spre Tibet fapt este cert, nu e vorba de poezia ajunsã în trece prin tine”. Acest pronume la persoana a zona subteranã a declamaþiei, deºi filonul doua nu indicã, însã, o persoanã concretã. Acest declamator era prezent pe un fundal muzical „tine” poate fi eul din oglindã, iubita, dar ºi asigurat de bãieþii din „No Shagga”. O poezie a cititorul, eul metatextual prezent imanent în actul delirului controlat, una conºtientã de „sunt în scriiturii. „Poþi sã fii cu toþi ºi sã rãmâi atât de delir, mai nebun decât LEAR”. singur”, iatã motto-ul care ar reprezenta în O dovadã a intensitãþii textelor lui Ronin miniaturã cartea – singurãtatea, popularea unui ev Terente sunt anumite ºarlatanii textuale, anumite al solitarului, a unui veac de însingurare, în care zone refractare la orice analizã literarã clasicã. „toþi îºi au micile lor biserici” ºi „nimeni nu are Existã o frondã textualã în unele poeme: „sãtul de nevoie de genii”. Astfel, geniul fiind abolit, asta... ca diabeticii de ciocolatã, ca mine de sat, rãmâne bufonul. Johan Huizinga constata cã, ca femeile de bãrbaþi, ca ghetele de faptul cã le dacã religia, ºtiinþa, dreptul, rãzboiul ºi politica îºi încalþi, ca pereþii de vulgaritãþi... ca motanii de pierd încetul cu încetul tangenþa cu jocul, apoi luna mai, ca ciocanul de secerã, ca ºi comoara de creaþia poeticã, nãscutã în zona jocului, se simte peºterã... ca O’Leg Carpium de minuni, ca ºi în prezent în albia sa, pentru cã Poesis este o plãmânii mei de supradoze de fum... ca funcþie ludicã. Poezia stã de partea cealaltã a Vaculovski de poezie, ca mine de prostie, ca voi lucrurilor serioase, ea stã la începuturile de care de No Shagga!” sunt atât de apropiaþi copiii, animalele, omul E vorba ºi de un scris responsabil social primitiv ºi cel vizionar. Poezia þine de lumea (revoluþionar cumva): „Te legi de legi, da nu visului, a extazului, a beatitudinii ºi râsului, le-nþelegi, tre sã omori 51 din 50 ca sã curãþi þara pentru cã poesis, e ca un vis al ºtiinþei. asta de blegi”. Un experiment îndrãzneþ este acest Pe lângã stilul orgiastic al scriiturii ºi unele proiect artistic în care nu se merge pe obrãznicii deocheate, cartea-samizdat Drumul nonconformism de dragul nonconformismului, ca spre Tibet produce o tentantã limpezime ideaticã o pozã adolescentinã, ci se produc interogaþii de în care limbajul e ºi un act estetic completat de tineri furioºi, retorice, în mare parte. Se vine în cel conceptual – drumul spre Tibet este calea spre faþa unui „Dumnezeu ce avea un plan, dar între sine, cãutarea ºi cunoaºterea, acel nosce te ipsum timp l-a uitat”, într-o lume rãsturnatã unde într-o lume înnebunitã. Drumul spre Tibet este „bãrbaþii se vor femei, iar femeile se vor bãrbaþi” drumul spre origini, spre acea Shambala încã ºi ele, femeile „s-au plictisit sã mai lupte pentru negresitã de nimeni... cã ºtiu cã oricum vor câºtiga”. „Femeile care m-au iubit m-au comparat cu un animal sãlbatic”, „ femeile, alteritatea care dã sens ºi definiþii, contureazã un fel de bestiar al autoreceptãrii virile.

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 7

Black Pantone 253 U 7 Black Pantone 253 U

comentarii „ea”. Emil Codrescu trãieºte cu predilecþie în Cazuisticã eroticã imaginar, contemplând ºi analizându-ºi propriile stãri provocate de un cuvânt care o defineºte pe Adela, dar care, în general, denumeºte feminitatea. Experienþã esteticã Lectura cataloagelor ºi a dicþionarului constituie douã universuri alternative ale Leontina Copaciu cititorului. În amândouã actele de lecturã „cuvântul” are impact asupra personajului. Actul ecturile influenþeazã profund conduitele unui siguranþã. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai de lecturã nu mai este un pact între autor ºi cititor, destinul sãu, mentalitatea ºi percepþia importante, cu douã”. Aici este puternic lector, rolul principal avându-l cel din urmã în sa asupra realitãþii. Dar la fel se întâmplã ºi L evidenþiatã diferenþa dintre dorinþã ºi voinþã. calitate de receptor. În acest context interpretativ, în ficþiune, în cazul personajelor literare. Un Personajul doreºte cu intensitate sã citeascã dicþionarul poate fi asemãnat cu un „cimitir al exemplu concret este Emil Codrescu, protagonistul anumite cãrþi, ceea ce determinã o selecþie, o cuvintelor”, pentru cã lectorul este cel care „învie” romanului Adela, de Garabet Ibrãileanu. ierarhizare a lor. Dar cu timpul cãrþile însemnate cuvintele ºi le pune în miºcare prin intermediul Experienþa literarã a personajului vizeazã, în îºi pierd valoarea selectivã ºi are loc trecerea de la trãirilor sale. Iar cataloagele pot fi asemãnate unui special, comportamentul faþã de femeia „iubitã” ºi vitalitate la plictis, întrucât voinþa se pierde. „cimitir al cãrþilor”, deoarece personajul cititor nu ipostaza pe care acesta ºi-o asumã în aventura Personajul se bazeazã pe „tehnica amânãrii”, întreprinde actul de lecturã propriu-zis, ci reia eroticã. lãsând totul în zona lecturilor posibile, rãmânând titlurile retrãindu-ºi propriile sentimente. În plus, Lectura lui Emil este diversã: paginile lui neimplicat ºi trãind virtual. De asemenea, lectura cãrþile pe care nu le-a citit sau cele pe care nu le Diogene Laertios, Despre vieþile ºi doctrinele cataloagelor îi oferã posibilitatea unor senzaþii va citi rãmân cãrþi „moarte”, iar literatura, în filosofilor, cataloagele (unor librãrii strãine) ºi puternice ºi trãiri „autentice”. Un relevant exemplu aceastã situaþie, nu îºi mai exercitã funcþiile. dicþionarul. Se poate face o disociere a actelor de este numele Adela pe care îl întâlneºte scris într-un Ambele trãiri (amintite mai sus) sunt filtrate ºi lecturã, care este un act de individualizare, este un catalog. sunt o raportare mediatã la realitate. La o primã mod de lansare ºi care instituie un ritm. Actul „Lectura catalogului (însoþitã de þigãri), cu vedere s-ar putea sesiza o rupturã între cele douã lecturii se face în funcþie de disponibilitãþile toatã atenþia, ca sã nu treci cu vederea nici o carte acte de lecturã ºi în felul realizãrii experienþei fiecãrui cititor, alegând stilul de literaturã ºi – se poate imagina voluptate mai esenþialã?” La o literare. Dar în realitate nu este decât aceeaºi formele care îl modeleazã. primã citire a acestei interogaþii retorice s-ar putea experienþã a desfãºurãrii existenþei în virtualitate, În primul rând, o influenþã asupra conduitei sesiza o oarecare contradicþie între voluptate ºi ajutat de imaginaþie, care creeazã obiectul ºi care lui Emil în aventura sa eroticã ºi inclusiv asupra starea de apatie a cititorului în raport cu actul influenþeazã raportarea personajului la realitate ºi lecturilor sale o constituie paginile lui Diogene lecturii. Dar nu este. Emil nu face o lecturã la femeia „iubitã”. Laertios despre filosofia epicureistã. Aceasta este propriu-zisã a cãrþilor ºi nici o re-lecturã a acestora, Imaginaþia (din experienþele literare) îºi extinde vãzutã ca stare de „apatie... frica de acþiune a ci prin aceastã trecere în revistã a titlurilor el amprenta asupra experienþei erotice, întrucât „ceea omului lipsit de energie impulsivã... Teroarea de retrãieºte propriile stãri din trecut ºi le ce se numeºte imaginaþie în amor e partea esteticã rãspundere a intelectualului prea lucid ºi prea mult prezentificã. Un exemplu concludent este volumul a acestuia; ceea ce se zice inimã, e partea lui preocupat de faptele lui.” Lectura filosofiei lui de poezii care îi aminteºte de scrisoarea de senzualã”. Senzaþiile ºi emoþiile sunt posibile în Epicur are o dimensiune existenþialã pentru dragoste trimisã Elizei. La aceastã stare de închipuire, imaginaþia satisfãcându-i simþurile lui personaj, accentuându-i structura interioarã ºi voluptate ajutã ºi fumul de þigarã care creeazã Codrescu, context din care reiese cã în experienþa modelându-i comportamentul. Emil îºi pliazã „ceaþa”, „abulia”, fumatul apãrând în acest fel ca amoroasã virtualã acesta este un adevãrat perfect existenþa pe aceastã doctrinã filosoficã, un substitut al nesiguranþei ºi ca un gest al opririi hedonist. Radiografiind comportamentul însã interpreteazã greºit „ataraxia”, numind-o drept iluzorii a prezentului. personajului faþã de Adela se deduce cã iubirea frica de a acþiona (ºi nu lipsa suferinþelor trupeºti O altã lecturã a peronajului o constituie cere imperioasa consumare în imaginar, pentru cã ºi sufleteºti), fapt care determinã recluziunea sa dicþionarul, „pentru momentele când spiritul vrea odatã împlinit în realitate, acest înãlþãtor din realitatea înconjurãtoare. sã ia contact mai concret cu lumea realitãþilor în sentiment va fi lipsit de „infinita lui disponibilitate „Intelectualul lucid” citeºte cataloagele unor sine”. Rãsfoieºte dicþionarul, se opreºte asupra potenþialã”. În mod cert, Adela nu poate rãmâne librãrii strãine pentru „momentele de lirism numelor proprii, reþinând trei dintre ele: un rege cu toatã realitatea ei „acumulatã ºi intensã” intelectual”, fapt ce reliefeazã dimensiunea merovingian, un promontoriu ºi o primadonã (termeni folosiþi de Manolescu) în preajma lui sentimentalã a lecturii. Citind cataloagele, italianã. Emil „viseazã la regele pletos, la Emil. De aceea femeia va trebui sã disparã din personajul se aflã într-o stare de „plictis odihnitor” promontoriul care împinge departe în mare un viaþa cvadragenarului, pentru ca acesta sã-ºi poatã ºi face o „lecturã plãcutã, reconfortantã”, fapt care oraº cu nume ciudat, ºi mai cu seamã la diva care fructifica imaginaþia ºi pentru „a exista”. denotã cã actul de lecturã este facil, realizându-se a debutat la Neapole ºi a fost pe rând metresa Din punctul de vedere al lui Emil „realitatea într-o stare de apatie ºi fãrã depunerea unui efort unui duce, a unui conte, a unui tenor ºi apoi amorului trivializeazã iubirea”, aducând fiinþa intelectual. nevasta unui bancher. Nu mai e dicþionar. E un umanã în stadiul sexualitãþii pure. ªi totuºi, Citirea cataloagelor este o rememorare a roman în notaþii sugestive”. personajul atinge acest nivel de existenþã în actul propriilor acte de lecturã ºi surprinde trei etape Cuvântul scris în dicþionar oferã posibilitatea final al „despãrþirii” de Adela când trãieºte diferite ale lui Emil ca lector. Este vorba despre o de a fi resemantizat ºi dacã acesta se analizeazã „realitatea” atracþiei fizice pentru ea. Dacã pânã lecturã realizatã („Unele cãrþi le-ai citit. Þi-aduci din perspectiva lectorului se va face în funcþie de atunci n-a problematizat niciodatã posibilele aminte ºi împrejurãrile. Era pe vremea...”), ceea ce trãirile lui. „Notaþiile sugestive” marcheazã „perversitãþi” ale amorului, fie ele ºi închipuite, în aratã cã Emil citise o parte dintre acele cãrþi, iar posibilitatea realizãrii unor alte lumi, a unor acel moment Codrescu simte cã profaneazã trupul acum rezumându-se doar la titlul lor, poate proiecþii aflate în concordanþã cu orizontul de femeii „iubite”, aceasta pierzându-ºi statutul de întreprinde o re-lecturã a momentelor de atunci, aºteptare al cititorului. În acest fel procesul de obiect al contemplãrii. înþelegându-le din unghiuri diferite. El nu reciteºte lecturare al cuvintelor determinã actul creator, Lecturile personajului sunt acte atipice de cãrþile, ci îºi retrãieºte stãrile provocate de deplin conºtientizat, descoperindu-se valenþele lecturã. Obiectele „artistice” determinã, în mod respectivele lecturi, dar raportate la propria sa interioare ale cititorului ºi, totodatã, poate fi o incontrolabil, imaginaþia personajului, astfel încât individualitate ºi la elementele plasãrii sale într-un cale de cunoaºtere a sinelui. Reconstituirea unui subiectul îºi manifestã valenþele estetice creatoare, anumit context. astfel de roman în „notaþii sugestive” exprimã o prezentificând evenimente din trecut ºi generând Aminteºte de o lecturã posibilã – de cãrþile repetiþie la scarã istoricã a imaginaþiei lectorilor lumi ficþionale posibile. Epicureismul nuanþeazã necitite, dar pe care ar vrea sã le citeascã, însã nu din perspective creative diferite, în funcþie de comportamentul personajului în aventura sa face acest lucru, necunoscând motivul irealizãrii fondul interior ºi de propriile lecturi. Pornind de la eroticã, întrucât el trãieºte intens hedonismul în lecturii lor („Câteva... stai la îndoialã. Iatã una pe cuvintele de dicþionar, personajul construieºte lumi spaþiul virtualitãþii. Acest fapt împiedicã împlinirea care vrei s-o citeºti de zece ani ºi nu ºtii pentru ce ficþionale cu corespondent în lumea realitãþii, unei posibile iubiri dintre el ºi Adela, întrucât Emil n-ai reuºit încã, cu toate cã o ai în bibliotecã.”). astfel încât imaginaþia îºi face simþitã intens Codrescu nu are conºtiinþa realitãþii ºi trãieºte Rezultã cã lecturile personajului nu presupun prezenþa. propriile experienþe de plãcere în imaginaþie. întotdeauna un act de voinþã. Experienþa de lecturã a dicþionarului nuanþeaz㠄 În sfârºit Emil noteazã în jurnal cã sunt conduita personajului ºi accentueazã senzaþiile „câteva (cãrþi) mai interesante, ai sã le comanzi cu acestuia produse de anumite cuvinte, cum ar fi

8 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

8 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

lecturi anunþa totuºi ceva din viitorul univers himeric prin Nicolae Ioana ºi „realul himeric” trimitrerea eminescianã la „ochiul (care) se deºteaptã înãuntru ºi vede / un chip închegându-se în oglindã” ori apariþia motivului umbrei care va Ion Pop cunoaºte dezvoltãri ulterioare importante: „patru n postfaþa la antologia Tabloul singuraticului rafturi voluminoase ca niºte explozivi,/ ca niºte umbre au venit sã mã cearã/ ºi sunt singur ºi (1979), Dana Dumitriu propunea, pentru soldaþi în posturi cu armele/ lipite de corp”, nepregãtit”. Cartea urmãtoare, Apãrarea lui Socrate Îcaracterizarea universului imaginar al poeziei lui „hainele celor dispãruþi curãþate de pete” - toate (1969), propunea o suitã de discursuri-variaþiuni pe Nicolae Ioana, formula realul himeric. Îmi pare comprimã o energie ce se opune morþii; însã e o tema livrescã datã , compunând un cadru auster, foarte potrivitã, deºi alt critic, Lucian Raicu, energie precarã, totuºi, o aurã fragilã, prevestitoare deºertic, în care martori nevãzuþi sunt invocaþi ca observând “un gust remarcabil pentru detaliul de salturi în metafizic, într-un spaþiu nedefinit, posibili asistenþi la evenimentul unei morþi adevãrat”, scrisese cã acesta “le face mai puþin unde viaþa ºi moartea se îngemãneazã: „peste feþele transformate în mit, despre a cãrei realitate e himerice decât ne închipuim cã sunt” (v. L. Raicu, lor galopeazã un cal sfânt,/ alergând spre acolo aproape imposibil sã se mai vorbeascã: nisipul Practica scrisului ºi experienþa lecturii, Ed. Cartea unde nu se ajunge niciodatã,/ murind ºi nãscându- invadator acoperã totul, semn al mãcinãrilor Româneascã, Bucureºti, 1978, p. 368). De fapt, se din propria lui moarte,/ ajungând ca fiecare succesive, al ºtergerii memoriei. Se imagineazã însã prima sintagmã citatã asocia cele douã nivele – ale lucru/ sub copitele lui sã-ºi nascã moartea”. Ceea ce ºi discursuri privind moartea filosofului, ciclica lui vederii ºi viziunii – numind expresiv ambiguitatea se refuzã la nivelul confesiunii unui subiect cu resurecþie, cu date ce amintesc de biografia cristicã percepþiei/notaþiei care constituie discursul mascã mai mult sau mai puþin conturatã se ºi de cadrul liturgic ºi biblic – mielul, cuminecãtura, poetului. Apropiat ca tip de sensibilitate de cel al recupereazã astfel pe calea ocolitã a înregistrãrii de primirea seninã a jertfei de sine, mirele, înãlþarea la unor Vasile Petre Fati ori Constantin Abãluþã (Vasile concrete, dar investite afectiv, purtãtoare ale unei cer (aici, a „soartei lui”), a doua venire, întineritoare Baghiu a teoretizat ºi el, mai târziu, “himerismul”), emoþii aparte, ale unui fior ce pulseazã din loc în pentru lume etc. Din pãcate, versurile rãmân la Nicolae Ioana evitã într-o ºi mai mare mãsurã loc, transmiþându-se prin reverberaþii punctuale, nivelul reflecþiei, al abstracþiunii, iar metaforizarea e confesiunea liricã a unui subiect mai mult sau mai aleatorii. Ca în Sucubul lui Füssli, unde, dintre adesea forþatã: „coasta lumii s-a umplut de plâns”, puþin conturat, fãcând ocoluri mediatoare, adicã draperii se strecoarã un cap de cal, spectator straniu „îi curge timpul din ochi”, „toþi se târau în recurgând la mici înscenãri ºi naraþiuni ce atrag la scenei de coºmar care-o chinuie pe femeia deschizãtura din suflet” etc. Singurã meditaþia deopotrivã date ale “realului” în înfãþiºãrile sale adormitã, se deschid ºi aici fante ce permit acele asupa cuvântului are o oarecare consistenþã ºi modeste, aparent derizorii (“Scriu. Îmi privesc priviri cãtre un orizont misterios al lumii cu „detalii concreteþe imagisticã. þigara. Alþii privesc/ lucruri ºi mai neînsemnate”; “ªi adevãrate”, ca sã reluãm expresia lui Lucian Raicu. Abia cu Monologul alb (1972), Cartea de nisip eu ce caut? Buruieni ºi miezuri, licori pentru mica Impresia de rãcealã a versului, resimþitã de unii (1973), Forma focului (1977), universul sãu mea glorie”) ºi inserþii fanteziste, de culoare adesea cititori e falsã, în fond, fiindcã absenþa confesiunii imaginar capãtã accentele personale ce se vor întãri oniricã, însã crescând pe concretul acelor date directe e compensatã, cum spuneam, de stãrile de în continuare. Unele din poemele acestea vor trece, ambientale. Mircea Iorgulescu a scris exact cã aici înfiorare în faþa lumii pãtrunse de taine ce de altfel, ºi în cele douã antologii, de la menþionata „fabulaþia devine principalul instrument de provoacã frisonul de neliniºte înscris în decor ºi în Portretul unui singuratic ºi Coridorul (aceasta, din construcþie imaginarã” (v. Scriitori tineri gesticã, prin introducerea insolitã a câte unei figuri 1989). Reperele de bazã rãmân cele deja identificate contemporani, Ed. Eminescu, 1978, p. 77). Se emblematice, a unei proiecþii fantasmatice ºi în Faþa zilei (1979) ori Studiul de noapte (1982). constituie un decor, un cadru, un mic spaþiu de perturbatoare pentru ordinea realelor. „Nu e nicio Din cel dintâi, o poezie precum Pe terase, apele, miºcare, aproximate punctual, discontinuu, prin siguranþã” -se scrie într-un loc - , iar altundeva: rezumã, cumva, datele definitorii ale imaginarului salturi rapide de la un etaj la altul al lumii „Parcã cineva ºopteºte mergi înainte./ Parcã cineva acestei opere încheiate înainte vreme : saltul în obiectelor, iar eul se lasã doar abia conturat, stãpâneºte aceastã ploaie./ Merg… Mã opresc… La himericul insolit, de sorginte suprarealistã, refuzând programatic imaginea convenþional- colþ bate vântul!/ Unde-þi sunt prietenii,/ unde te focalizarea luminii pe câte un element de peisaj estetizantã: „Au încercat trei pictori sã-mi facã cãruia îi conferã o aurã ciudatã, întâlnirile chipul,/ trei umbre care au dispãrut în beznã.// Eu duci,/ prin întuneric cu faþa udã,/ cu mâinile neobiºnuite de obiecte, metafora ºi ea cu pumnul la falcã am stat,/ aveam dureri de cap, întinse”. Cineva, un prieten, o femeie, fratele, sora, surprinzãtoare: „Peste pãrinþii mei s-a lãsat pacea/ nu aveam/ bani de dat celor trei umbre/ care ºi-au „el”, - sunt tot atâtea prezenþe indeterminate ce acum arborii vor fugi, o frunzã la dreapta alta la sorbit în tãcere/ cafeaua,/ bezna,/ vinul/ ºi apoi s- intervin în actele protagonistului liric într-o stânga/ ºi din iaz va ieºi capul/ de fluture al au ridicat ºi-au plecat/ spre oraºul necunoscut/ plin atmosferã stranie, de vis: „E o fântânã prin preajmã. iernii.// Iubirile toate vor sta îmbrãþiºate/ ca viile de aur ºi de profeþi”. Cineva/ se uitã la mine de la geam,/ cimitirul s-a pe câmpuri/ iar un ciorchine va lumina la asfinþit.// În ciuda acestei aparente opþiuni realiste, întunecat/ ºi apa curge fãrã încetare.// Iar apa Vom veni cu mari orologii ºi le vom/ culca în discursul liric devine repede ambiguu, sugerând în curge, curge/ pânã umple un taur!”, „De nicãieri au iarbã,/ ziua va întinde mâinile/ ºi mama va fi ca o poemul intitulat 33 (cifrã evident simbolicã) venit toboºarii/ cu flori ºi vedenii la gât”, pãrul liºiþã bãtrânã”. Sau, din Studiul de noapte, aceste multiplicitatea ipostazelor subiectului, geamãnã cu unui mort „lumineazã ca ziua”, „vin viii sã mã versuri foarte simple în aparenþã, dar care sugereazã cea a elementelor de decor, acesta cu un subliniat pregãteascã pentru marea noapte”, pe niºte punþi cu fineþe un sentiment specific de înstrãinare ºi un aer convenþional/teatral, situabil la limita oniricului: „nu trece decât draga mea ºi mortul cu chitarã ”, soi de hipersensibilitate a fãpturii în faþa celor mai „Plouã, apa albeºte pãmântul, prin cafenele/ închise „spaima lungã, culcatã în apa îngheþatã,/ scotea un neînsemnate modificãri de peisaj ºi de atmosferã: mirosuri de benzinã ºi câmpuri desfrunzite/. O ochi roºu”, „razele cad în odaia necunoscutului”, „Sunt eu în portretul acela/ nu vã uitaþi la mine,/ pasãre îmi înveleºte geamul. Înãuntru e cald./ „cel alb, cel fãrã mâini, cel fãrã sunete/ râde”, dorm cu pachetul de þigãri la cap/ ºi cu un pahar Treizeci ºi trei de oameni dorm în mine,/ treizeci ºi „totul e ameninþat în jur! Se leagãnã luna/ ºi cu apã;/ degeaba vã spun bunã seara,/ degeaba vã trei de cai cu capete lungi,/ sfori se leagãnã, ierburile fug pe câmpul plin de sânge”, „se miºcã spun am venit:/ vântul de afarã ºi frunza/ aceea spânzurãtori de pãianjen, neguri,/ ceasuri deºartã uºile fãrã sã vinã cineva/ se miºcã perdeaua ºi vãd care se miºcã/ brusc îmi schimbã soarta!” (Nu vã lumina/ pe treizeci ºi trei de capete roºii.” Cum lipsa unui chip”, „mutã cineva lucrurile în cer”, uitaþi la mine!). E o specificã stare de instabilitate, spune un alt poem, „existã o poartã/ prin care „Implorând somnul, toþi îmi fac semne din uºã/ ca sã-i spunem ciclotimicã, ce defineºte ºi ceva din trecem, o poartã./ Mi-au spus,/ neagrã, albastrã,/ dintr-un mal îndepãrtat cu figuri ovale”… O fizionomia eului liric, aproape inevitabil bacovianã, violetã sau albã,/ o poartã, iar dincolo/ ceþuri cu variantã de „neliniºte metafizicã” apare în asemenea ca într-un poem din antologia Coridorul: „Printr-un vârfurile/ plecate”. Cvasiexplicit se exprimã aici versuri, pe fond expresionist, vag stilizat „traklian”, ochi de geam mã uit/ sunteþi cu toþii aici/ stropii asemenea deschideri spre un dincolo himeric al cu îndrãzneli suprarealiste ale ecuaþiei imaginii, într- de ploaie mã îmbãtrânesc/ eu n-am sã intru/ greu lumii date, pe care îl anunþã un nelãmurit suflet al o atmosferã ce poate trimite ºi la pictura metafizicã ºi ud, bãtut de ploaia mãruntã./ Cu câteva frunze lucurilor ce încarcã cu stranii energii nocturne a lui Giorgio de Chirico. Ba chiar la nevroza uscate în mânã/ voi trece prin gãri/ dintr-un tren „ordinea prestabilitã” (e titlul unui excelent poem). însinguratului ºi ostenitului Bacovia: „La noapte o voi privi necunoscut/ sunteþi cu toþii aici/ doar „Fiecare lucru din încãpere e orânduit pentru a sã mã strigaþi/ când voi trece din odaie-n odaie/ ºi- petru asta am venit/ obosit ºi ud, bãtut de ploaia trece marea noapte”, „sufletul lemnului trosneºte de mi voi cãuta fratele”, „plin de abnegaþie, el vede/ mãruntã.” ameþealã”, „sufletul oglinzii tremurã de puritate”, doar frânturi de viaþã obosite”, „O obosealã mã „oglinzile se pregãtesc sã reziste apãsãrii cuprinde când mã gândesc:/ Aici sunt eu”…. „ întunericului,/ vocilor ce le vor lovi fãrã cruþare”, Pânã sã ajungã la aceastã viziune relativ unitarã, „sticle cu etichetele smulse, de mãrimi diferite,/ cu aer oniric-metafizic, poezia lui Nicolae Ioana a adãpostind lichide colorate, arome tari/ închise în cunoscut momente de ezitare. Prea puþin semnificativ, debutul cu Templu sub apã (1967),

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 9

Black Pantone 253 U 9 Black Pantone 253 U

incidenþe În mijlocul infinitului pascalian

Horia Lazãr upã publicarea, în 1670, a primei ediþii a transcendenþa conþinutului obiectului, accesibil Cugetãrilor lui Blaise Pascal, lectura ºi inimii, nu raþiunii (p. 143). Dexegeza pascalianã s-au dezvoltat în trei Evoluînd cu dexteritate pe aceste niveluri ºi direcþii: literar-culturalã, ºtiinþificã ºi filosoficã. trecînd cu siguranþã de la unul la altul, C. C. Pop Prima cuprinde un mare numãr de studii aratã, în prima parte a cãrþii, dubla semnificaþie a filologice, nãscute din incertitudinea privind cosmosului – unitate a obiectelor ºi, totodatã, ordinea originarã a textelor din Cugetãri, limitã a infinitului (p. 54); modul în care zeroul, problemã ce ºi-a gãsit rezolvarea doar dupã 1950, ca origine a numerelor, genereazã înfinitatea în ediþiile stabilite succesiv de Louis Lafuma, matematicã, potenþialã; statutul metaforic al Michel Le Guern ºi Philippe Sellier. În aceastã infinitului, ce se dezvãluie prin „urme” a cãror serie putem include foarte numeroasele cercetãri tratare prin simbolismul matematic pregãteºte, asupra stilului pascalian ºi a tehnicilor retorice ºi prin interpunerea retoricii apologetice, decriptarea argumentative ale autorului, la care adãugãm hermeneuticã ºi fenomenologia aparenþelor ce studiile privind climatul intelectual ºi dezbaterile ascund prezenþa (p. 129). Teologia Dumnezeului teologice ºi morale din anii 1640-1660, în care ascuns, accesibil doar cunoaºterii indirecte, Pascal s-a implicat activ. A doua categorie de digresive, singura ce se poate aplica, de la contribuþii, cu pronunþat caracter tehnic, priveºte distanþã, unui obiect transcendent, face ca ispita locul lui Pascal în istoria ºtiinþei moderne – textele sã devinã imaginea cãutãrii, la fel cum pofta demonstraþiei carteziene a existenþei lui consacrate matematicii ºi fizicii, ce trateazã simþurilor figureazã caritatea. În acelaºi sens, Dumnezeu („argumentul ontologic”), iese din probleme legate de secþiunile conice, triunghiul afectarea celui ce cautã de cãtre obiectul cadrele apologeticii canonice. Încã din secolul al aritmetic, pãtratele magice, cicloidã, maºina îndepãrtat al dorinþei, echivalentã cu ieºirea din XVI-lea, tratatele apologetice se clãdeau cu aritmeticã, echilibrul fluidelor. A treia direcþie de starea de indiferenþã, ea însãºi pãrtinitoare (cine e predilecþie pe ameninþarea cu moartea veºnicã, cercetare, recentã, apãrutã în anii 1980, neutru e împotriva adevãrului), e semnul credinþei descrisã în imagini colorate ºi exuberante ale descifreazã sensurile operei pascaliene în limbaj ca angajament mereu reînnoit, cum o va descrie infernului. Adresîndu-se unui public inteligent ºi filosofic, printr-o lecturã dialecticã de inspiraþie „argumentul” pascalian al pariului asupra frivol, atras de plãcerile mondene, Pascal (care de hegelianã, hermeneuticã ºi, mai rar, existenþei lui Dumnezeu. altfel nu foloseºte niciodatã cuvîntul „apologie”) fenomenologicã. Problema infinitului la Pascal, la Partea a doua a cãrþii („Omul ºi infinitul”), ia calea inversã, subliniind vanitatea ºi nesiguranþa origine o tezã de doctorat, publicatã de Cãlin aºezatã în poziþie centralã, examineazã situaþia bunurilor terestre prin cunoscuta tehnicã a Cristian Pop la editura Eikon în 2011 (colecþia existenþialã a omului prin prisma „afectivitãþii”. „reducerii la nimic a finitului”. Utilizînd tactic „Universitas”), se înscrie pe aceastã linie, Deºi cuvîntul apare în limba francezã doar în a limbajul celor pe care vrea sã-i converteascã, combinînd explorarea fenomenologicã, ca doua jumãtate a secolului al XIX-lea, dublînd Pascal înscrie desfãºurarea retoricã a pariului pe metodologie de bazã, cu abordarea hermeneuticã, clasicul „sensibilitate”, C. C. Pop nu ezitã sã facã fundalul spaimei produse de „tãcerea veºnicã a într-o complementaritate ce conferã cercetãrii un din aceastã noþiune, de altfel utilizatã în exegeza spaþiilor infinite”, a cãror descoperire producea, în spor de nuanþe. pascalianã, pivotul demonstraþiei. Operaþiunea e vremea lui, neliniºte intelectualã, putînd fi astfel Cu un titlu sobru ºi clar, cartea numãrã 469 reuºitã în sensul cã, reîmprospãtînd terminologia recuperatã ca argument apologetic inedit, de pagini, cuprinde trei pãrþi ºi are ca bazã criticã printr-o lecturã fenomenologicã, autorul îndreptat împotriva imperialismului raþiunii. documentarã o bibliografie amplã, care nu lasã reinterpreteazã celebra formulã pascalianã „Dieu Generat de angoasa infinitului, pariul are rolul de deoparte niciuna dintre contribuþiile importante sensible au cœur, non à la raison” ca a reduce insecuritatea existenþei la o savantã în domeniu. desubiectivizare, ca „ex-centrare” a eului ºi ca proporþie între certitudinea ºi incertitudinea Ideea ei directoare e cã infinitul apare, în dispersie în cotidianitate, ce nu fac decît sã cîºtigului. Nedemonstrînd de fapt nimic, el are o opera lui Pascal, nu doar ca o realitate fizicã sau semnifice, printr-o rãsturnare a sensurilor, dorinþa semnificaþie euristicã ºi moralã: înlocuirea ca un obiect al ºtiinþei, ci ca o prezenþã tematicã – de mîntuire. Aflatã pe frontiera miºcãtoare dintre „neutralitãþii” cu nesiguranþa ºi promovarea celei ca o „problemã” a gîndirii, ce-ºi gãseºte împlinirea pasivitate ºi activitate, dintre obiºnuinþã ºi din urmã la demnitatea de detonator al credinþei. în cãutarea lui ºi în efortul de a-l înþelege. Prima deschidere spre har, afectivitatea se manifestã la Partea a treia a cãrþii studiazã modalitãþile de parte a cãrþii se apleacã asupra semnificaþiilor nivel psihologic prin nevoia lipsitã de orizont a realizare textualã a proiectului pascalian infinitului. Sînt examinate, pe rînd, infinitul divertismentului; la nivel transcendental prin reprezentat de Cugetãri. Calificarea acestor texte cosmologic, ontologic, matematic ºi teologic, disperarea nãscutã din neputinþa cunoaºterii (fr. ca ilustrãri ale discursului fragmentar nu e lipsitã cãrora li se adaugã „infinitul negativ” identificat angoisse) iar la nivel transcendent prin aºteptarea, de riscuri, deºi e curentã în critica de specialitate. cu neantul sau definit ca ºi „capacitate” de a amplu conotatã escatologic, a întîlnirii cu Isus. Pe Într-un text celebru, Barthes opunea înþelege – ca „posibilitate de cunoaºtere”. În fundalul cãderii lui Adam, al pierderii nemuririi ºi fragmentaritatea scrisului digresivitãþii orale, pe cosmologie, infinitul se instaleazã ca „univers” al rãtãcirilor raþiunii - expresie a libertãþii dar ºi, care o numea, inspirat, „excursie” – care deschis cã va evolua spre imaginarul pluralitãþii îndeosebi, formã a limitelor omului -, Pascal îºi etimologic înseamnã plimbare nestingheritã lumilor al lui Fontenelle ºi spre „acosmismul” supune cititorul, cum aratã foarte bine C. C. Pop, într-un spaþiu deschis, dar ºi deschidere a textului zilelor noastre. În ontologie, definirea fiinþei presiunii neîncetate a transcendentului. Plecînd de sub forma unor pagini libere, nescrise, pe care infinite e solidarã cu cãutarea semnificaþiilor la postulatul cã ceea ce ne scapã ne afecteazã, oricine poate adãuga ce-i place. În aceastã ultimã „cuvintelor prime”, a temeiurilor predicaþiei, a autorul face din tema infinitului o problemã a semnificaþie a termenului, Pascal îºi prezintã evidenþelor indemonstrabile, fãrã fundament reîntemeierii subiectului prin care proiectivitatea însemnãrile, cu „golurile” lor, ca pe o serie de discursiv, ºi cu instituirea celor trei „ordini” ºi ieºirea din sine a omului supus divertismentului digresiuni (nu ca pe fragmente ale unui tot ce (trupul, spiritul, caritatea), dintre care cel inferior îºi schimbã direcþia, interiorizîndu-se sub forma urma sã fie realizat, ºi nici ca pe o sumã de le figureazã pe cele superioare. Matematicile aduc rãspunsului la o „convocare” supranaturalã. În observaþii sau de maxime de sine stãtãtoare), în în discuþie problema mãrimilor infinitezimale prin acest context, argumentul pariului, pus în care, cum aratã C. C. Pop, formulãrile paradoxale reflecþia asupra indivizibilelor, ºi de asemenea a perspectiva escatologicã a sfîrºitului telescopat întîlnesc „dezordinea” textualã. Cum se ºtie, raporturilor dintre potenþial ºi actual iar teologia într-un prezent iminent (p. 215) care, corelînd primii editori ai lui Pascal, urmaþi de alþii mai coreleazã existenþa lui Dumnezeu ca putere timpul cu eternitatea îi conferã primului bine de douã secole, au fost atît de descumpãniþi creatoare infinitã cu „retragerea” acestuia din inteligibilitate, ºi a urgenþei deciziei, joacã, de „nepotrivirile” logice din sînul dosarelor în lume (motivul „Dumnezeului ascuns”) ºi cu simultan, pe douã planuri: al harului ºi al agoniei, care erau pãstrate Cugetãrile încît au amestecat misterul Întrupãrii. În sfîrºit, abordarea „negativã” al dorinþei ºi al fricii de a gãsi (p. 217). Mai textele, de-a valma, pentru a „salva” imaginea a infinitului pune în joc raportul dintre curînd injonctiv decît argumentativ, celebrul autorului, ceea ce a dat naºtere unei lungi serii de capacitatea de înþelegere limitatã a omului ºi argument, pe care Pascal îl construieºte împotriva ediþii imperfecte filologic.

10 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

10 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

Opunîndu-se sistematismului cartezian, arta digresiunilor, expresie literarã a „ignoranþei imprimatur savante” profesate de Pascal, rezumã tentativa de „prezentificare a infinitului” (p. 312 ºi urm.), care se înscrie în textul digresiv la modul semnificaþiei Umbra pe hârtie a marii cãrþi deschise. În acelaºi timp, precizeazã C. C. Pop, ea marcheazã trecerea de la ontologie la hermeneutica discontinuitãþii (p. 319) ºi depãºirea Ovidiu Pecican opoziþiei dintre argumentul pentru ºi argumentul ânã sã apuce criticul de serviciu sã întâmpine leibnizianã, unde monadele se înºiruie pe o aþã contra prin perpetua lor rãsturnare – imagine a volumul al nouãlea din opus magnum al lui pentru a da, în final, giuvaierul întreg, evidenþiind perspectivei agonistice, cheia de boltã a PGheorghe Schwartz – mã refer la ciclul un elan natural cãtre asianic. Nici nu poate fi altfel, antropologiei cristologice pascaliene, ºi de romanesc Cei o sutã – autorul l-a publicat ºi pe când vrei sã convoci în avanscenã, rând pe rând, asemenea a doctrinei mîntuirii. În pagini dense ºi urmãtorul. Faptul nu vorbeºte doar despre latenþele toate clipele istoriei ºi când ai nevoie de toate bine structurate, autorul evidenþiazã structura ºi încetineala criticii, ºi nici doar despre viteza de materialele susceptibile sã contribuie la întruchiparea relaþionalã a infinitului (ce se aflã între ordinea elaborare a scriitorului, ori de promptitudinea totalitãþii. Gheorghe Mocuþa descoperã chiar reþeta trupului ºi cea a spiritului, ºi între cea a spiritului editurii. El vãdeºte o consecvenþã tedescã a celui scrisului din Cei o sutã: „Barocul schwartzian se ºi a caritãþii, p. 377), caracterul problematic, care îºi continuã, cu orice preþ, proiectul ciclopic, de naºte din povestirea popularã germanã de tipul «Till „trans-ordinal”, al temei infinitului (care nu poate forþa unui flux epic, de ambiþiile similare celor ale Eulenspiegel», conjugatã cu înþelepciunea ºi umorul fi gîndit cu mijloace discursiv-analitice dar care unor clasici greco-latini… Piramidã, Casa Scânteii orizontului ebraic, la care se adaugã aspiraþia „dã de gîndit” celui pornit în cãutarea lui) ºi sau Casa Poporului? Greu de spus ce va fi ciclul de enciclopedicã ºi plãcerea de a rezolva misterele statutul ontologic paradoxal al acestuia: plasat romane Cei o sutã odatã dus la bun sfârºit, pe când istoriei ºi de a se elibera din labirintul miturilor. între „surplus” ºi „deficit”, infinitul pascalian îi cele o sutã de generaþii se vor fi întruchipat în Fiecare paginã oglindeºte lumea, fiecare personaj apare lui C. C. Pop ca un fapt de „non- pagini, iar cãrþile, mai mult de zece, câte pãrea sã oglindeºte destinul unei cetãþi, al unui popor, experienþã” (p. 402) ºi ca o realitate ce poate fi prindã proiectul iniþial, se vor alinia într-o casetã raportându-se, prin diferenþã, la enigmele ºi atinsã doar prin asumarea suferinþei ºi a morþii – proprie? Va avea, curând, ºi literatura românã un necunoscutele celorlalþi”. Este surprinzãtor de altfel spus prin interiorizarea limitelor ce definesc ciclu Rougon Macquart, o comedie umanã, o adevãrat, dar prin aceasta nu anuleazã deloc omul. epopee… observaþia lui Caius Dobrescu dupã care „Ecuaþia Solidã, bine documentatã ºi îndrãzneaþã, Am spus-o deja sau nu, Gheorghe Schwartz s-a care ar aproxima cel mai bine spiritul creator al lui conceputã riguros, redactatã cu acurateþe ºi pusã lãsat sedus de modelul epopeic ºi înþelege sã Gheorghe Schwartz ar fi aceea care ar reuºi sã în paginã ireproºabil, cartea lui C. C. Pop ne desfãºoare, pe verticala istoriei, un proiect gigantic conjuge rafinamentele ludice ale scepticismului à la dezvãluie un cercetãtor foarte înzestrat, scrupulos, de facturã epicã din care nu lipsesc nici ºtiinþa, nici Mircea Horia Simionescu ºi controlul profesionist al bine format ºi stãpîn pe mijloacele lui. Citatele poezia. Ce cautã ºtiinþa într-o evocare de lumi speculaþiei senzaþionale al unor avocaþi ai din Cugetãri, preluate din ediþia Lafuma, corectã succesive? Nimic altceva decât cã asigurã, prin paleoastronauticii de factura lui Erick von Däniken”. filologic, sînt date în original (ca ºi citatele din asiduã ºi judicioasã documentare, acurateþea unui Ar rezulta, cred, de aici, cã autorul vãdeºte critica de specialitate) - lucru binevenit în cadru istoric ºi spectacolul marilor scenografii ale aplecarea naturalã, dar ºi construitã, cãtre o formulã condiþiile în care traducerea româneascã, timpului, facilitând fantasmarea acuratã într-un joc ce îmbinã ambii poli ai scrisului, atic ºi asianic, semnalatã oportun în subsolul paginii, e uneori borgesian cu rãdãcini în istoriografia romanticã a combinând atât aplecarea spre baroc, cât ºi aspiraþia imperfectã ºi cîteodatã pur ºi simplu eronatã. unor maeºtri de tipul Jules Michelet ºi Edgar cãtre clasicitate. Într-o formulã la îndemânã, dar Aparatul critic e pus la contribuþie cu pricepere ºi Quinet. „Borgesian”, „Michelet” ºi „Quinet” sunt cam superficialã, s-ar putea conchide, probabil, cã tact. Fãrã a pierde din vedere axa argumentãrii numai niºte ticuri livreºti care mã ajutã sã semnalez, asistãm la o desfãºurare de forþe postmoderne (problematizarea infinitului ca temã a gîndirii pe de o parte, o culturã istoricã deplin asimilatã, pe într-un proiect care rãmâne, totuºi, prin opþiunea tradusã în afectivitatea fenomenologicã), de alta întâlnirea, la nivelul discursului, a scriitorului pentru marea naraþiune, prin pariul pe întreg (în C. C. Pop se serveºte pertinent de sursele de reconstituiri istorice cu autorul de ficþiuni de locul fragmentarului) ºi prin alte elemente, precum bibliografice, scrutîndu-le atent ºi nuanþat ºi pretext istoric, linia dintre ei fiind subþire ºi însuºi spiritul cosmoidal, pentru rotunjime (cifra o extrãgînd din ele elemente ce-i confirmã analizele. conducând la inefabile încãlcãri ilicite de teritorii. Iar sutã!) de modernitate. Aº crede, totuºi, cã formulele Strãin tentaþiei de a-l eticheta simplificator pe poezia, câtã poate fi într-o asemenea dispunere de de acest gen nu se dovedesc funcþionale în tentativa Pascal (cum au fãcut-o mulþi, care l-au fãcut sã arealuri ºi discipline, se naºte, nu o datã, tocmai din de a surprinde specificul unui proiect cum este Cei treacã, dupã caz, drept mistic, hegelian dialectic incursiunile neautorizate în „dincolo”-ul celuilalt, din o sutã, dus deja pânã foarte departe (pânã la al sau, dimpotrivã, antiraþionalist declarat), ezitarea între „impresia” istoricã precisã ºi cea nouãzeci ºi ºaptelea inclusiv), decât parþial, deci C. C. Pop ni-l prezintã pe autorul Cugetãrilor ca genericã, plasându-se în interstiþiile pe unde eronat. Cu lanþul de romane al lui Gh. Schwartz se pe un autor polivalent, frãmîntat, înfruntînd imaginaþia circulã nestingheritã, fiind, totuºi, bine intrã în logica celor O mie ºi una de nopþi, unde alternativele insolubile (dogmatism/scepticism, dozatã ºi canalizatã în raport cu ansamblul. Cu dincolo de întâmplãri ºi mijloacele literare puse în formula inspiratã a lui Caius Dobrescu, ceea ce face stoicism/pironism, jansenism/iezuitism), în opera slujba acestora rãmâne, enorm, încâlcit, exploziv, Gh. Schwartz înseamnã „a-þi imagina istoria cãruia problema infinitului gãseºte rãsfrîngeri întregul care aglutineazã prozã ºi poezie, metaforã ºi civilizaþiei”. Dupã Anton Ilica, ciclul „realizeazã un abisale – transpunere indirectã a experienþei trãite dialog, rostogolind lumea discursivã dincolo de mozaic alogic, dar cronologic din frânturi de fapte de savant, de moralist, de om în cãutarea limitele obiºnuite ale limbii, în universal. Epuizarea ale unor personaje inventate, un ansamblu cosmotic credinþei. Semnalãm, de asemenea, calitatea alfabetului, a codurilor narative ºi de lecturã, cu iz istoric”. notelor din subsol. Acestea cuprind de multe ori aºezarea la toate intersecþiile comunicãrii artistice Acelaºi Caius Dobrescu are dreptate sã constate observaþii subtile, pe care autorul cãrþii le aºeazã posibile conduce cãtre evidenþa proiectului Marii însã cã aliajul prozei din Cei o sutã include discret în josul paginii din grija de a nu rupe Cãrþi, adicã dincolo de simpla beletristicã ºi de mica „elemente de thriller istoric sau de roman noir, ºi continuitatea textului. Tratînd un subiect dificil, nebunie scriitoriceascã. Se intrã în altã logicã, mai nuclee de literaturã fantasticã (sau chiar vag studiat de critica de specialitate în afara unei curând mitologicã ºi religioasã, de decodificat cu fantasy), dar ºi, dupã cum scribul însuºi recunoaºte perspective de ansamblu, cartea lui C. C. Pop e o alte mijloace, stratificate, niciodatã epuizate cu cu strategicã modestie, ceea ce am putea numi aprofundare amplã ºi nuanþatã a semnificaþiilor certitudine. De la acest punct înainte, nici calitatea «ficþiuni investigative»“. Supus analizei scrutãtoare, infinitului în opera pascalianã. Prin ea, scriiturii nu mai primeazã, nici convergenþa stilurilor ansamblul cosmotic sau istoria specularã a bibliografia româneascã consacratã marelui autor ºi a mijloacelor, nici mãcar verosimilitatea. Cartea se civilizaþiei creatã de prozator îºi dezvãluie clasic francez se înnoieºte ca metodã ºi diversificã genereazã pe sine, rostogolirea ei continuã chiar ºi componentele disparate, neortodoxe pentru ceea ce unghiurile de abordare. Practicînd, în reflecþia dupã ce autorul ºi-a încheiat proiectul ºi se putea pãrea un proiect romanesc de facturã istoricã. asupra Cugetãrilor, o lecturã transversalã, în care odihneºte contemplându-l. Diavolul Argintiu (Bucureºti, Ed. Curtea Veche, informaþiile ºtiinþifice, filosofice, teologice, morale Asistãm, cred, la un fenomen prozastic fãrã 2011, 508 p.) ºi Bastonul contelui (Bucureºti, Ed. ºi antropologice sînt folosite convergent ºi precedent, iar faptul cã el se întâmplã în limba Curtea Veche, 2012, 512 p.) sunt, mai mult decât judicios, C. C. Pop readuce în atenþia noastrã ºi în miezul culturii române, departe de componentele dinainte ale întregului, niºte theatri specialiºtilor ºi a publicului amator de culturã larma marilor industrii ale cãrþii ºi ale mundi, adevãrate scene pe care desfãºurãrile de opera unui scriitor-far al secolului al XVII-lea atottriumfãtorului marketing cultural e un privilegiu, forþe decantate din structuri ºi materiale compozite, francez. nu un neajuns. „ dau la ivealã priveliºti de facturã barocã. Oricât ar „ aspira la aticul stilistic, prezent la nivelul frazei, etajul macrostructural dezvãluie o viziune

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 11

Black Pantone 253 U 11 Black Pantone 253 U

amfiteatru Dante ºi gîndirea „politic corectã” (I) Laszlo Alexandru ºtire surprinzãtoare a fost datã bãrbie la rãdãcina pletelor. Jignirea – adaugã – e publicitãþii de agenþia Adnkronos în ziua încã mai evidentã deoarece trupul ‘sfîºiat’ ºi Ode 12 martie curent. Înainte de-a mã ‘schilodit’ al lui Mahomed e asemãnat cu o referi la conþinutul ei, o traduc aici din limba butie spartã, obiect ce conþine vinul, interzis în italianã. “Stereotipuri, locuri comune, tradiþia islamicã. În descrierea lui Mahomed sînt conþinuturi ºi fraze jignitoare, rasiste, islamofobe folosiþi termeni vulgari ºi imagini înfiorãtoare, ºi antisemite care pot fi greu înþelese ºi rareori încît în traducerea arabã a Divinei Comedii a sînt evidenþiate ºi explicate în mod corect. filologului Hassan Osman au fost omise ver- Acesta e conþinutul anumitor terþine din Divina surile considerate jignitoare».” Comedie care, conform “Gherush92”, ªi sodomiþii, adicã cei care au avut raporturi organizaþie a cercetãtorilor ºi profesioniºtilor «împotriva naturii», sînt pedepsiþi în Infern: care se bucurã de statutul de consultant special sodomiþii, pãcãtoºii cei mai numeroºi ai cercului pe lîngã Consiliul Economic ºi Social al respectiv, sînt descriºi în timp ce aleargã sub o Naþiunilor Unite ºi desfãºoarã proiecte de ploaie de foc, osîndiþi sã nu se opreascã vreo- educaþie pentru dezvoltare, drepturile omului, datã. În Purgatoriu sodomiþii reapar, în cîntul rezolvarea conflictelor, rasism, antisemitism, XXVI, împreunã cu depravaþii heterosexuali. islamofobie, ar trebui eliminatã din programele «Nu dorim cenzura sau arderea pe rug – pre- ºcolare sau, cel puþin, cititã cu necesarã cizeazã Sereni – dar am vrea sã se recunoascã, în prudenþã. mod limpede ºi fãrã ambiguitãþi, cã în Divina «Divina Comedie – explicã pentru Adnkronos Comedie existã conþinuturi rasiste, islamofobe ºi Valentina Sereni, preºedinta ‘Gherush92’ – stîlp antisemite. Arta nu poate fi deasupra oricãrei de temelie al literaturii italiene ºi piatrã de hotar judecãþi critice. Arta e fãcutã din formã ºi în formarea elevilor italieni prezintã conþinuturi conþinut ºi chiar admiþînd cã în Divina Comedie jignitoare ºi discriminatoare atît în lexicul sãu, existã diverse niveluri de interpretare, simbolic, cît ºi în substanþa ei ºi este propusã fãrã nici un metaforic, iconografic, estetic, aceasta nu ne atenþie mesajelor exprimate pe aceastã cale, pen- filtru sau fãrã consideraþii critice legate de anti- autorizeazã sã eliminãm semnificaþia textualã a tru a fi remediate din timp cele nocive, con- semitism ºi rasism.» operei, al cãrei conþinut denigrator este evident traproductive. Sub lupã au ajuns mai cu seamã cînturile ºi contribuie, astãzi ca ºi ieri, la rãspîndirea Nu altceva considera ºi Dante, la vremea lui, XXXIV, XXIII, XXVIII, XIV. Cîntul XXXIV, acuzaþiilor false, care au costat de-a lungul seco- pe cînd îºi construia capodopera în special pen- explicã organizaþia, reprezintã o etapã obligatorie lelor milioane ºi milioane de morþi. Persecuþii, tru a le arãta contemporanilor sãi calea cea de studiu. Personajul ºi termenul Iuda ºi iudeu discriminãri, expulzãri, arderi pe rug au avut de dreaptã de urmat. În scrisoarea a XIII-a, adresatã sînt parte integrantã a culturii creºtine: «Iuda suferit din partea creºtinilor evreii, homosexualii, lui Can Grande della Scala (deºi în unele ediþii prin antonomazã este un om fals, un trãdãtor maurii, popoarele necredincioase, ereticii ºi numerotarea diferã, iar în altele e contestatã au- (de la Iuda, numele apostolului care l-a trãdat pe pãgînii, aceiaºi pe care Dante îi situeazã în cer- tenticitatea textului), poetul florentin îºi Isus)»; «iudeu e un termen comun peiorativ, con- curile infernului ºi ale purgatoriului. Acesta este expliciteazã proiectul. “Subiectul întregii opere, form unei vechi prejudecãþi antisemite, care-l un rasism pe care lecturile simbolice, metaforice înþeles numai literal, este starea sufletelor dupã indicã pe cel avid de bani, cãmãtar, persoanã ºi estetice ale operei, în mod evident, nu-l înde- moarte, privitã în general. Într-adevãr despre vicleanã, trãdãtoare» (De Mauro, Dicþionarul lim- pãrteazã.» aceastã stare ºi în jurul ei se desfãºoarã mersul bii italiene). Semnificaþia negativã a cuvîntului «Azi – conchide Sereni – rasismul e consider- întregii opere. Dacã însã opera este înþeleasã ale- iudeu s-a extins la întregul popor evreu. Iuda, at o crimã ºi existã legi ºi convenþii inter- goric, subiectul ei este omul, care, dupã cum, pe personajul lui Dante, este reprezentarea lui Iuda naþionale care protejeazã diversitatea culturalã ºi temeiul liberului arbitru a sãvîrºit binele sau din Evanghelii, sursã de antisemitism.” apãrã de discriminare, urã sau violenþã din rãul, este supus la dreptatea rãsplãþii sau a Merg înainte cu traducerea analizei furnizate motive rasiste, etnice, naþionale sau religioase, ºi pedepsei. (…) Lãsînd la o parte subtilitãþile de de agenþia de ºtiri. “«Studiind Divina Comedie – la ele trebuie sã ne raportãm; aºadar aceste analizã, trebuie spus pe scurt cã scopul atît al susþine organizaþia ‘Gherush92’ – tinerii sînt conþinuturi, dacã sînt predate în ºcoalã ºi decla- întregului, cît ºi al pãrþii este sã îndepãrteze pe obligaþi, fãrã filtre sau explicaþii, sã aprecieze o mate în public, contravin respectivelor legi, mai cei vii, în viaþa aceasta, din starea de suferinþã ºi operã care calomniazã poporul evreu, învaþã sã-i ales dacã lucrul se petrece în prezenþa uneia din- sã-i cãlãuzeascã la starea de fericire. Genul împãrtãºeascã mesajul de condamnare anti- tre categoriile discriminate. Este de datoria noas- filosofic folosit aici ºi în întreg, ºi în parte este semitã, repetat ºi în zilele noastre în slujbe, trã sã le semnalãm autoritãþilor competente, morala sau etica. Cãci atît întregul, cît ºi partea predici, poveþe, cuvîntãri ºi care i-a atras poporu- inclusiv celor judiciare, cã Divina Comedie prez- au fost create nu în vederea speculaþiei, ci în lui evreu durere ºi doliu.» intã conþinuturi jignitoare ºi rasiste care trebuie vederea acþiunii. Iar dacã în vreun loc sau pasaj În plus, continuã organizaþia, «în cîntul XXIII aprofundate ºi cunoscute. Solicitãm, prin se trateazã în forma speculativã, nu este fãcut de Dante pedepseºte Sinedriul care, potrivit urmare, sã fie îndepãrtatã Divina Comedie din dragul speculaþiei, ci de acela al acþiunii” (trad. creºtinilor, a complotat împotriva lui Isus; con- programele ºcolare ministeriale sau, cel puþin, sã Petru Creþia, în vol. Dante, Opere minore, 1971, spiratorii, Caiafa ca preot suprem, Ana ºi Fariseii fie incluse necesarele comentarii ºi clarificãri».” p. 746, 748). îndurã cu toþii aceeaºi pedeapsã, însã diferitã de Luarea de poziþie a cercetãtorilor de la ONU Autorul medieval îºi afirmã deschis intenþiile restul ipocriþilor: prin legea echivalenþei Caiafa ridicã o serie întreagã de probleme delicate, ce etice, care au stat la temelia întregului edificiu: stã gol ºi rãstignit pe jos, astfel încît toþi ceilalþi meritã a fi examinate pe rînd. În primul rînd ea dorinþa de a-ºi îndemna cititorii la cãutarea feri- osîndiþi ipocriþi îl calcã în picioare». aruncã în desuetudine, încã din premisele pe cirii prin mijloace oneste. ªi totuºi criticii sãi «În cîntul XXVIII al Infernului – explicã mai care ºi le asumã, ipoteza enunþatã de Madame “corecþi politic” de azi ne asigurã cã am avea de- departe Sereni – Dante descrie suferinþele oribile de Staël, potrivit cãreia poezia ar fi “une noble a face în Divina Comedie cu “conþinuturi jigni- pe care le îndurã semãnãtorii de vrajbã, adicã inutilité”, o activitate de lux lipsitã de finalitate toare ºi rasiste”, care influenþeazã negativ spiritul aceia care în timpul vieþii au provocat diviziuni imediatã. Chiar dimpotrivã, vin sã ne spunã par- public ºi sînt pernicioase. Cum e posibil ca politice, religioase ºi familiale. Mahomed e tizanii noului tip de gîndire, textul literar con- intenþiile cu care poetul a pornit la drum sã fi prezentat ca un schismatic, iar Islamul ca o tribuie la formarea imaginilor ºi a valorilor pu- eºuat tocmai în contrariul lor? Ce bruiaj radical erezie. Profetului îi este sortitã o pedeapsã blice, care influenþeazã pe termen mediu ºi lung a intervenit oare, pe calea dintre emiþãtor ºi atroce: trupul lui e despicat de la bãrbie la ºezut, comportamentul unei societãþi. Opera de artã nu receptor, încît sensurile sã fie rãsturnate, binele încît maþele îi atîrnã printre picioare, o imagine se limiteazã la delectarea consumatorului, ea devenind rãu, frumosul – urît, iar înãlþarea spre care insultã cultura islamicã. Ali, urmaºul lui intervine în edificarea personalitãþilor individuale cunoaºtere – scufundare în urã? Mahomed, în schimb, are capul retezat de la ºi colective. De aceea trebuie acordatã o maximã (continuare în pagina 31)

12 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

12 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

poezia în visul meu sã plutim prin poveºti. Stoian G. Bogdan 9. Pentru cã tu vrei, pot sã fac orice vrei. Sunt Poemul poemelor 9. Incantaþie pe buzele mele trupul lui. Îl înalþ cu duhul tãu bun ºi rãu pt.otdeauna. ªi nu trebuie toatã ardoarea. sã-mi spui ce vrei. Vreau ce vrei. 10. Cât trebuie sã dormi ca sã te trezeºti, 10. Pentru cã tu ºtii sã faci cea mai mare plãcere, CÂNTUL I Iubitoarea mea? sãrutul tãu pierde minþile. 11. Noaptea a trecut, luna s-a terminat, cerul e 11. ªi iatã-mã, mângâi cu mine pãrul tãu, cãci 1. Cuprinde-mã! Topesc privirile tale, cãci numai soare. pãrul tãu curge-n toate pãrþile ºi n-are sfârºit. în braþele tale pot gãsi toatã fericirea. 12. Înfloreºte oraºul ºi iatã vremea Poemului, Plutesc prin pãrul tãu de departe. Din trecut ºi 2. Pieptul tãu e Câmpiile Elizee, glob trandafiriu strãzile ºuºotesc toatã dragostea noastrã. din viitor. Mã apropii. Oare nu fericire eºti? orbitor îmbrãþiºarea ta, de aceea toate femeile de 13. Oamenii sunt frumoºi, ziua un zâmbet, noi 12. Iatã te aºtept aici vrãjitorule din roz ºi mã fac tine se îndrãgostesc. nemuritori. Cât trebuie sã dormi ca sã te trezeºti, fleaºcã privirile tale. Privirile tale insinueazã 3. Du-mã undeva unde sã-mi arãþi toatã strãlu- Iubitoarea mea? neruºinat. cirea. Du-mã mai repede. Cupidonul meu e în 14. Aratã-mi curcubeul cuvintelor tale, cãci noapte. Dragostea i-a luat ochii, numai prin ea mintea ta-i o frumoasã ºi trupul sublim incarnat. priveºte. Scoate-mi sãgeata lui. Sãgeata lui nu mã Ochii tãi sunt strugurii lui Bachus. înalþã. Soarbe-mi otrava. Otrava ta e primãvara 15. Deschide-þi-i Iubitoarei mele ferestrele CÂNTUL V simþirii, îmi spunea. Paradisului, cãci trupul ei nestematã de ciocolatã 4. Fleaºcã-n vulcanul dragostei sunt de mentã-i. 1. ªi sunt în limbã dupã tine. ªi am pus pe dege- superfe(c)telor, de aceea tot ce ating se îndrã- 16. Rãpitorul meu e în adâncul meu. Strãluceºte tul tãu ºuviþã de roz. Sunt tot o dragoste, un iris gosteºte. Frumuseþea mea e zeiascã, e Roma! ca soarele. înflorit în dragoste. Mã disperi. 5. Nu-mi luaþi în seamã umbra de cearcãn, ochii 17. Între noi nu mai este nimic. Suntem TOTUL. 2. Treazã nu eram, iubirea-i o lungã beþie. Dar mei au privit stelele noapte de noapte. Trotuarele prin vis auzeam vocea lui pisicã rozalie. oraºelor de luminã roz m-au adus aici, sã pot 3. Trezeºte-te mândro ochii tãi vreau sã mã cunoaºte în sfârºit iubirea. Iubirea ce-mi fuse binecuvânteze. promisã nu mi s-a dat. CÂNTUL III 4. Rãpitorul meu m-a cuprins ºi pe pleoape m-a 6. Rãpitorul meu, lasã zmeura buzelor tale sã-mi sãrutat. Dar ochii nu mi i-am deschis, de parcã spunã cui îi ºoptesc, cui îi zâmbesc, pe cine 1. Ca o viespe l-am cãutat în petalele patului. ªi eram legatã în visul meu colorat. sãrutã ºi unde. De ce sã simt peste tot buzele nu era. 5. Când m-am trezit sã-l sãrut a dispãrut. celorlalþi? 2. Iatã - mã trezesc sã-l gãsesc prin tot oraºul. 6. Ca o lacrimã am cãzut, totul era tristeþe, 7. De ce, sã nu ºtii tu, arhifrumoaso magico per- Iatã - mã trezesc de noapte ºi nu era. þãndãri, praf, scrum, nefrumuseþe. ªi l-am dat dis- fecto, cui ºi pe cine vei afla mai târziu, cãci 3. ªi-am întrebat stelele dacã n-au vãzut sufletul pãrut. ªi am întrebat stelele. Dar au tãcut. ªi am faguri de frumuseþe sunt obrajii tãi. meu, dar au tãcut. ªi-am întrebat Luceafãrul. întrebat Luceafãrul. ªi nu mi-a rãspuns! 8. Mireasma ta e ciuperca halucinogenã, numele 4. Numai trupul, dupã ce mi-a rãspuns, am fugit 7. El prin fereastrã mi-a intrat pe curând pe o tãu mi-a lãsat gust de absint. ºi uite-aºa l-am întâlnit pe Rãpitorul sufletului razã rozã cum era evident. Totul în poemul 9. Curbele tale duc în extaz. meu, de mânã l-am luat ºi niciodatã parcã nu l- dragoste e roz ardent. Chiar ºi Luceafãrul pe cer. 10. Te ador dar nu pe tine de-aceea-þi ofer am mai lãsat, acasã l-am luat. Chiar ºi cerul. TOTUL. 5. Superfe(c)telor, vã aduc rugãminte, lãsaþi-mi 8. Mi-a zis: 8 e numãrul meu norocos, iatã verse- 11. Binecuvântat sã fie Cupidon, raza lui mi-a Rãpitoarea sã viseze vocea care o venereazã. tul 8, iatã doi trandafiri ca sã-i facem ?, oare nu deschis inima. 6. Ce muzicã se-aude cu miros de haºiº ºi gust vrei sã faci niºte 8uri? 12. Rãpitorul meu are pielea fosforescentã, de ºampanie, ce muzicã relaxantã ca un sicriu de 9. Superfe(c)telor universului, vã aduc rugãminte, lumineazã în toatã fiinþa. puf, ce muzicã se-aude ca o lopatã înfiptã-n mor- cântaþi-i sufletului meu ce-ngânã trupul meu 13. Vraja este Rãpitorul meu, vocea îmi tremurã mânt? cântaþi-i dorinþa mea maximã. când îl vorbesc. 7. Ha ha ha, e Roz-Royce-ul adoraþiei, are farurile 10. De ce sã nu fii tu cartea în care îmi scriu ver- 14. Cât de arhifrumoasã magicã perfectã eºti aprinse ºi lumina lor roz e. surile nemuritoare, eclatanto? Deschide-te ºi iatã Rãpitoarea mea, gurã de dulceaþã gura ta. 8. Te invitã. îþi voi scrie unde-i gagiul ãsta al tãu care, apropo, 15. Cât de total eºti, Rãpitorul meu, ºi cât de 9. Ochii tãi sunt... toate visele care încep acum ºi oare ce þi se pare aºa strãlucitor la el, oare strãlu- încântãtoare þi-e vocea. Vorbele tale valuri de flu- nu se mai terminã niciodatã... cirea lui nu e doar în mintea ta? turi multicolori. Plaja pustie ºi iubirea noastrã 11. El este cel ce este ºi cel ce va fi, indiferent de mereu. povestea ce urmeazã. Iubirea mea îl scandeazã, 16. Petalã de sânge luna. Aºternut translucid prin iubirea mea-l graviteazã, iubirea mea e-n el abso- care se vede fericire cerul. CÂNTUL IV lut. 12. Fermecãtorul meu n-are adversar în iubire ca 1. Cât de metaiubitoare eºti Rãpitoarea mea! o cobrã danseazã cântecul meu. Gura de dulceaþã gura ta! Ochii tãi cocktailuri în 13. El îmi creeazã dispoziþia cea mai importantã, CÂNTUL II cluburi de noapte animatoare la barã el face tot ce face perfect, perfect, perfect. 2. Sprâncenele tale sunt cele mai frumoase pãsãri 14. Chiar ºi privirea ta. Chiar ºi ce se întâmplã 1. Eu sunt trandafirul care a crescut din asfalt. Eu într-un tablou nesfârºit acum. Timpul stã pe loc. Totul e visul lui, sunt ochiul cu o mie de iriºi. 3. Nu poate exista vers care sã poatã exprima poemul dragoste. 2. Ca o reginã care mã þine în ºah pe o pozã alb cum sunt obrajii tãi. Obrajii tãi sunt o senzaþie 15. Îmi amintesc sãruturile lui ºi gura-mi lasã apã negru. Ca o urmã în piept e Rãpitoarea mea. roz. ºi ochii-mi fug peste cap ºi-n fiecare particulã am 3. Ca un greiere între gândaci e adoratul meu... 4. Zâmbetul tãu învie morþii. Iatã toþi oamenii fluturi cu petale roz lumineazã. mixeazã pe platane luna... muzica lui dulce face dintotdeauna încep sã se încarneze din pãmânt ºi 16. Ãsta-i un poem despre un bãrbat ºi-o sirenã. sã se miºte trupul meu. Sã îl ador pe muzica lui din apã unul câte unul te preamãresc. Eºti Ãsta-i un film despre iubirea dintre un bãrbat ºi-o ador. Dumnezeea. Curbele tale duc cu-adevãrat în sirenã. Bãrbatul þine de ºold ºi viaþa ºi moartea. 4. El m-a dus dupã apus ºi o pilulã catifelatã ºi extaz. Bãrbatul gândeºte. Fluturii cu petale roz gândesc. roz mi-a dat, ºtanþatã cu un “ºi-o” 5. Simt cã-mi cresc aripi când mã gândesc la Luceafãrul gândeºte. Trandafirii gândesc. 5. Daþi-mi limonadã, cãci sunt însetatã dupã cân- þâþele tale, curu’ ãla al tãu inenarabil ºi inexorabil Versetele gândesc...... Sirena nu tecul lui. ºi inebranlabil ºi criminal. gândeºte. Sirena e mutã. Trupul ei stã în toate 6. Într-un glob trandafiriu orbitor m-a închis, are 6. Voi intra la tine pânã voi ejacula roz soarele. poziþiile deodatã. Chipul ei toate expresiile deo- pieleluminã. Noaptea va fi o ghirlandã deci oraº de nuri mã datã. Sirena nu gândeºte pentru cã sirena ºtie 7. Superfe(c)telor, vã aduc rugãminte, lãsaþi-mi vei alege primar aºa cum vrei. toate gândurile...... sirena ºtie TOTUL totul. Rãpitoarea sã viseze vocea care o venereazã. 7. Eºti mai miºto decât orice ador eºti MISS ªi-l danseazã-n imaginaþie. 8. Spune-mi, fluturaº sclipitor, cine te adorã pe MIªTO pt.otdeauna. tine? 8. Vino în visul meu ºi fã-mi viaþa o noapte, vino „

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 13

Black Pantone 253 U 13 ªerban Foarþã - 70 de ani

în vîrf, ridicatã cãtre buze; dar nu suflã, Jurnal de vernisaj cu ªerban dimpotrivã: o protejeazã cu stînga fãcutã paravan, cu podul palmei-cãuº ºi degetele subþiri întinse în sus, uºor arcuite. Dacã „meteorologia” lumii o ºi mulþi ªerbani pericliteazã, acþioneazã el invers decît fac toþi copiii ºi, uneori, ºi oamenii mari: o fereºte, o Ion Bogdan Lefter pãstreazã, se mobilizeazã ca ea sã nu se „strice” (verbul folosit pe vremuri de sentimentalul boier – boier adevãrat! – la-nceputurile versificaþiei româneºti). ªerban protejînd pãpãdia: metaforã deopotrivã ingenuã ºi puternicã – oricît de fragil ar fi globul alburiu! – a poetului ºi a poeziei, de bunã-seamã. Ea – „floare” subþire, uºoarã, de o frumuseþe la fel de irealã ca ºi construcþia de puf ºi aer adunatã miraculos în forma geometricã perfectã; el – strãduindu-se s-o pãstreze intactã, în ciuda vîntului, a mediului ostil, a „vicisitudinilor vremurilor”...

Însã predominante nu sînt imaginile „poetice”, „poematice”. Aº fi pariat dinainte cã expoziþia se va dovedi amuzantã, sofisticat-simpaticã, pe mãsura naturii ludice a celui în cauzã. Doar n-o sã-l vedem pe ªerban Foarþã într-o lungã pasã pateticã! Nici în portrete banale, pe linia tradiþionalã a pozelor cu scriitori, dominatã de stereotipia chipurilor ºi busturilor mai mult ori mai puþin expresive care privesc cãtre obiectiv. ªi nici în ipostazele mai mult ori mai puþin ingenioase, sugestive, pansive, „originale”, de 27 octombrie 2011. Ajung în Timiºoara dupã Pentru vernisaj ajung la timp! Trec pe la hotel obicei – sau întotdeauna – „regizate” de fotografi. ore lungi la volan, rãscumpãrate de splendoarea ºi apoi, condus de Tudor, descind la Librãria Ni-l putem închipui pe Foarþã supunîndu-se, ºoselei de pe riviera Dunãrii, din zona „Sevastia’s Books”, în alt colþ al centrului vechi, acceptînd docil indicaþii de „joc actoricesc”, stînd Severinului, spre Porþile-de-Fier ºi pînã la Orºova. nu departe de Bastion. Pe o mãsuþã, în dreptul cuminte „la pozã”, schimbînd decorul ºi N-am mai trecut pe-acolo de mulþi ani, aproape intrãrii, vizibilã din prima ochire, cum intri ºi urci atitudinea tot la solicitare? Tocmai el, glumeþul cã uitasem drumul ºerpuit pe malul românesc al cele douã-trei trepte dinspre stradã – o primã inepuizabil, niciodatã temperat?! Hotãrît, nu! fluviului, strãpungînd în cîteva rînduri stîncile imagine cu ªerban, care parcã ne-ar întîmpina pe Veºnic ironicul ºi histrionicul nu acceptã regulile (tuneluri), ºi imaginea versanþilor sîrbeºti, toþi. Pe urmã, pe mãsurã ce avansez, îl întîlnesc statice ale situaþiei, nu rabdã, nu poate sta împãduriþi, sãlbatici. Defileul, zona „Cazanelor”, în alte cadre, în ipostaze varii, ºi la urmã, sub locului, începe singur sã se „joace”, se alintã, adicã. ªi, dupã kilometrii parcurºi în paralel cu afiºul impozant al expoziþiei, înfãþiºîndu-l – apucã obiecte, face „mutre” ºi giumbuºlucuri Dunãrea – noua Orºovã, rãsãritã de dupã o culme bineînþeles – tot pe el, îl descopãr în carne ºi vizuale aºa cum în scris se dedã la nesfîrºite de deal, refugiatã pe coastele unui golf lateral oase, zîmbitor, cumva-boieros, amuzîndu-se de nãstruºnicii verbale. atunci cînd, dupã construirea barajului, nivelul situaþie ºi – poate – de raportul parcã „invers De pildã, îºi dã jos ochelarii ºi „pozeazã” fluviului a crescut considerabil, înecînd vechea proporþional” dintre imagine ºi sine însuºi: pe privind cu ochiul drept printr-o lupã. Apoi înºfacã aºezare ºi ce mai era prin zonã, y compris Ada perete e uriaº, mãrit mult peste scara 1/1, în timp o foarfecã, o apucã de vîrf ºi se uitã la noi prin Kaleh-ul. Nu ºtiu cum o fi fost pe vremuri, însã ce la poalele colosului stã, mititel, omul, poetul gãurile în care se vîrã degetele cînd apuci unealta Orºova de azi, cu casele sale dispuse pe mai (altfel, în perioada asta a vieþii, ...plinuþ!). Pe ca sã tai ceva cu ea. Sau îºi pune din nou multe rînduri, cocoþate unele peste altele, printre deasupra, poartã – coincidenþã! – aceeaºi cãmaºã ochelarii, dar de-a-ndoaselea, cu lentilele la spate, arbori ºi grãdini, are aerul unui orãºel albãstrie în care apare ºi pe afiº ºi în toate la ceafã! ºi-ºi mai aplicã pe ochiul stîng un... ceas mediteranean... imaginile. Uitase cã aºa fusese îmbrãcat atunci, în de mînã, secondat de Tudor, care, personaj (Oare se poate vorbi despre „golfuri” fãrã sã ziua „sesiunii foto”, cînd mai adãugase o vestã secundar al ciclului, prezent în cîteva cadre, fie vreo mare primprejur?!) alb-cenuºie cu multe cusãturi, capse, fermoare. precum un raisonneur, face acelaºi gest (cu alt Scopul principal al cãlãtoriei: vernisajul Acum, pare cã tocmai ºi-a dat-o jos ºi... iatã-l! ceas, bineînþeles), amintind figurile piraþilor, expoziþiei de fotografii fãcute lui ªerban Foarþã, Se-adunã tot mai multã lume, se stã de vorbã, brãzdate de benzile negre care le ascund orbitele ca primã etapã a unui proiect lansat de tînãrul librãria-cafenea-ceainãrie-bar se umple-ochi. goale... director al Bibliotecii Judeþene Timiº, Tudor Start! Tudor face introducerea ºi mã introduce În alt loc, þine la piept un elefãnþel-scrumierã, Creþu, poet, prozator, eseist. Sînt în desfãºurare ºi pe mine. Spune cã „ºedinþa foto” a însemnat ca pe o broºã: cochet ºi parodic. Sau, pe fundalul „Zilele” anuale ale instituþiei, cu tot felul de nici mai mult nici mai puþin decît 400 de rafturilor cu cãrþi ale bibliotecii proprii (expoziþia evenimente care sã aducã publicul mai aproape fotografii. Trebuie sã fi durat! Pentru expoziþie au beneficiind la rîndul ei – cum spuneam – de un de cãrþi, de sãlile de lecturã ale vechii ºi frumoasei fost selectate cîteva zeci, presãrate prin tot decor cu alte rafturi cu alte cãrþi, drept care clãdiri din Piaþa Libertãþii, în centrul vechi al localul, unele agãþate pe pereþi sau de multele fotografia devine o „punere în abis” a oraºului. Tudor m-a invitat pentru douã „întîlniri rafturi cu cãrþi, altele aºezate cîte douã, spate-n evenimentului...), maimuþãreºte atitudinea þeapãnã literare” (pe care le comprimãm: ajung cam spate, pe mese, ba chiar ºi sprijinite de vitrine, a personajelor cu pretenþii „nobile”, þinînd mîna tîrzior, drumul s-a dovedit mai lung decît dar întoarse spre interior, spre noi. ºerban dreaptã la bãrbie, în semn de „afectare”. crezusem..) ºi pentru expoziþia cu ªerban. privindu-ne de pretutindeni. Mulþi ªerbani! Îi/le Sau, în ºi mai apãsatã bufonerie, îºi pune pe Proiectul: Fototeca BJT, o arhivã de imagini cu improvizez povestea. cap o cununã vegetalã, imaginîndu-se, ironic, aed, mari scriitori ai zilelor noastre pentru viitorime. Pornind de la afiº. Protagonistul apare într-un pentru ca apoi, spre a-ºi rãscumpãra cutezanþa, sã Autoarea setului cu Foarþã ºi a expoziþiei: Mihaela cadru strîns, decupat în format alungit pe dea jos împletitura ºi sã ºi-o aplice pe faþã, privind Tãrhuna, graficianã ºi pictoriþã, ca ºi – iatã! – verticalã. În aer liber, în parc (ne-o confirmã alte prin deschizãtura ei, cu un aer de bunicuþã ivitã fotograf de artã, ºi ea foarte tînãrã, angajatã a fotografii), cu un trunchi de copac în fundal. Bate din basma! Bibliotecii Judeþene (design, afiºe, aranjamente de vîntul ºi-i zburleºte pãrul pe frunte. În mîna vitrine º.a.m.d.). dreaptã þine o pãpãdie cu mãciulia de puf intactã

14 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 Sau: vorbind la telefon, uitîndu-se cãtre noi, regie”: poate cã „poza” cu mîna „nobiliarã” la iar în fundal – un ecran de computer pe care stã bãrbie e un rãspuns la solicitare, cu ironia ºi scris „ªerban, te iubesc!”... autoironia adãugate; ºi poate ºi alte postúri sînt Iar în seria din parc se ascunde pe jumãtate „la cerere”, de unde sã ºtim din moment ce n-o dupã un copac, în misterios „spion”, iese din vedem niciodatã pe artistã, ascunsã în spatele mijlocul unei îngemãnãri fabuloase de trunchiuri obiectivului, ºi nici nu existã, ca-n filme, coloanã sau stã cu Tudor pe o bancã ºi, zîmbind, îºi sonorã! întinde mîinile în lateral ºi puþintel în sus, ca pe Sînt – apoi – adaosuri de mînã pe cîteva niºte aripi. fotografii: cote indicînd mãsurãtori pe baza cãrora sînt verificate proporþiile din imagini, numãrãtori Glumã-glumã, însã – ºtim bine asta, ºi de mult ale obiectelor din jur („14 buc” [cãrþi] pe un raft, – prea-comicele bufonade sînt triste pe dedesubt, „3 buc” pe altul, „TOTAL = 79 BUC. CARTE” arlechinii disimuleazã un fond tragic. Aºa ºi într-un colþ); sau „Greºit” ºi „corect” pe imaginea ªerban – în scris, dacã ºtii sã-l citeºti, ca ºi în în care ªerban ºi Tudor îºi acoperã cîte un ochi cu fotografiile în care bonomul poet, cu barbiºonul ceasurile, al primului nimerindu-se cu ora 12 în din ultima perioadã ºi cu mustaþa rasã, în micã ºi jos! veselã regie facialã, pãstrîndu-ºi aerul piºicher ªi un cadru din parc în care ªerban primeºte dintotdeauna, e vizibil „încãrcat de ani”, sau dãruieºte – nu se poate spune sigur – douã încãrunþit, adus de spate. Cîteva imagini ajung figurine din hîrtie împãturitã, ca niºte origami, chiar sã transmitã o intensitate extraordinarã a vaporoase, cu alurã de pãsãri (lebede?). Pe prima melancoliei senecte: se uitã la noi peste ochelari, o þine în mîna dreaptã, la piept, în timp ce stînga, zîmbind, þinînd în faþã un fel de figurinã cu întinsã, se întîlneºte cu dreapta lui Tudor, atingînd mutriþã de ursuleþ ºi rochie femininã, pictatã pe deodatã cocoloºul alb, eterat. Fotografia are douã carton ºi decupatã, o „jucãrea”, dar privirea e intervenþii ulterioare: o schiþã geometricã teribil, teribil de tristã; la fel în alte cîteva semnalînd diferenþa de înãlþime dintre cei doi fotograme ºi mai ales într-una în care, cu corpul (scoatere ironicã la ivealã a tehnicismului pe care-l în semiprofil ºi cu faþa întoarsã cãtre obiectiv, nu presupune ochiul expert) ºi, în contrabalans face nimic altceva decît sã ne fixeze, fãrã sã-ºi mai poetico-simbolic, un decupaj dreptunghiular al schiþeze zîmbetul, încremenit, fãcîndu-ne sã mîinilor purtãtoare de hîrtie încremenim la rîndul nostru, martori ai unei împãturitã/origami/pasãre, mãrit în programul tristeþi atît de liniºtite ºi de adînci, sfîºietoare. grafic al computerului, chiar acolo, în centrul fotografiei, concentrînd atenþia asupra clipei în fotografii de Mihaela Tarhuna Ce face Mihaela Tãrhuna, cu miraculosul ei care frumuseþea e – nu-i aºa? – împãrtãºitã. Plus tot ce þine de meserie: cadraje, distanþe, aparat fotografic, în faþa lui ªerban, care Imaginea intrã în „efect de ecou” („controlat”?!) proporþii, ecleraje. Portretisticã foto de mare clasã, „pozeazã”? Cum sã te descurci cu poetul- cu cea a lui Mircea Nedelciu privind spre aparat sub semnãtura prea-discretei – n-o ºtiam din alte arlechinul-tragedianul? cu un ochi printr-o lentilã semicircularã în a cãrei proiecte – Mihaela Tãrhuna. O veritabilã comoarã Meritul ei prim ºi foarte mare e cã va fi ºtiut suprafaþã partea respectivã a feþei apare de imagini: mulþi-mulþi ªerbani spunîndu-ne sã-l provoace la improvizaþiile mimice, gestuale, hipertrofiatã: glob, sprînceanã, frunte, obraz. lucruri profunde despre ªerban... obiectuale cãrora le-am fãcut rapid inventar ºi sã-l ªi mai remarc ºi o pozã, tot din parc, în care prindã cu promptitudine în cadru, într-o specie ªerban þine aceeaºi pãpãdie în mînã, din alt sui generis, esenþialmente oximoronicã: unghi, imaginea prinzînd ºi un nume sãpat cu ªerban Foarþã a împlinit 70 de ani pe 8 iulie instantanee (deci spontane, „naturale”) ale briceagul în coaja copacului: „LEO” – combinaþie 2012. atitudinilor „jucate” ale protagonistului (deci care ne obligã s-o luãm drept „hazard obiectiv” „ „artificiale”). ªi sã-i capteze impresionant tristeþea dupã ce ªerban ºi Leo (tot ªerban: Alex. Leo ascunsã de obicei în spatele spectacolului verbal ªerban) au semnat cîndva în tandem o carte non-stop, în stilul inconfundabil al casei. electronicã de – iarãºi – imagini ºi inscripþii... Vor fi fost – totuºi! – ºi unele „indicaþii de

(in Französisch: materlenk), emoticon Grand cordon de l’Ordre de Léopold, – que Timour Lenk Papillonage ne provoque pas: „A nous deux!” Mariposa papaotl ªerban Foarþã farfallo... In Orlamonde, Pen’cã n-am cuvinte la-ndemânã all three closed, in his bottle pentru-o mulþumire în românã, closed in a bottle without throttle, iatã o arietã pentru canto, in a bottle without horse. la cãderea serii,-n (v)esperanto: alle Menschen sind so trottel, gagâteux [sic!] est tout le monde.

Papillonnage Closed by Don Ruys, señor de Medina y de Posa, „ qui écoute el ruiseñor et admire la mariposa.

Petaluda papaotl mariposa schmmeterling all four closed, Mariposa closed in a bottle petaluda closed by Mr. Maeterlinck papaotl and so forth,

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 15 Black Pantone 253 U

proza lui Spovveri se comentau evenimente importante. Notarul Capotosti fusese ales senator ºi avocatul Cafeneaua lui Spovveri Frittella se ridicase din nou la onoarea cronicilor. A avut loc o grevã la fabrica de hârtie, au zburat Giancarlo Bellini câþiva pumni care au determinat intervenþia Giancarlo Bellini s-a nãscut la Florenþa în 1 poliþiei: vreo zece muncitori au fost duºi în faþa noiembrie 1944 ºi trãieºte în acest oraº pânã la 45 de tribunalului. Astfel, cel care fusese mare apãrãtor ani. Este activ politic de tânãr în cadrul PCI, ascultã chemarea pãdurii: împreunã cu alþi doi consecvent crezului sãu de stânga. mari avocaþi din oraº formarã un colegiu de Cãlãtoreºte în toatã Europa ºi Statele Unite ºi vine apãrare ºi în tribunal au reuºit sã facã publicul sã în România prima oarã în 1969, aruncând oarecum cu plângã pentru soarta muncitorilor martirizaþi de banul pe harta Europei. A lucrat în transporturi forþele de apãrare a ordinii publice ale lui Scelba, internaþionale, în sectorul maritim ºi aviatic. A fost activ în munca sindicalã, a scris la ziarul sindicatului. care dovediserã tuturor ce erau de fapt: o Este un competent cititor de literaturã românã ºi are de adunãturã de bãtãuºi. când se ºtie preocupãri literare. Profesorul Bigonzi, în schimb, ieºise la bãtaie A publicat poezii în Amfiteatru (trad. Dinu cu secretarul celulei comuniste, care într-o zi, Flãmând), Steaua (trad. Adrian Popescu) ºi prozã în sãtul sã i se spunã „vândut” ºi „ticãlos”, a Vatra (trad. Al. Vlad). reacþionat ºi i-a plasat profesorului un pumn drept în nas. Intervenþia împãciuitoare a pentru a merge la apropiatul debit de tutun egeaba firma verde ºi roºie, cu cavalerului Rotelli, care i-a prins de braþ pe cei doi pentru a-ºi face provizii de tabac, sare – când reproducerea unei mingi de piele între cele combatanþi invitându-i sã bea un coniac a dus la aceasta era necesarã, ºi ceva mai rar de timbre Ddouã cuvinte, îl boteza „Bar Sport”. evitarea unor neplãcute urmãri judiciare. poºtale. Pentru toþi localul era „cafeneaua lui Spovveri” Încã trei ani ºi „Bar Sport” reuºi sã facã cinste Burghezia (adicã proprietari de terenuri, liber dupã numele vechiului sãu fondator, un pionier numelui sãu, arborând un uriaº steag mov pentru profesioniºti, comercianþi) prefera „Barul Italia”, care îl deschisese când baruri, aºa cum le Fiorentina, care câºtigase campionatul. ªi de care aparþineau unui ºoarece de sacristie care cunoaºtem acuma, nu existau, ºi cele care existau aceasta datã n-a mai fost niciun fel de împãrþire. fãcuse banii la bursa neagrã ºi era unul din se numeau cafenele. Cele douã baruri au organizat o cinã mare în mahãrii democraþiei-creºtine locale ºi judeþene. Nu se poate spune cã era un local elegant, sau piaþã, la care a participat lume de toate culorile Altundeva ar fi devenit cel puþin primar, dar în cel puþin nu era precum concurentul sãu de pe politice, entuziasmaþi de acelaºi eveniment. zonã „roºii” erau de neînvins. Aºa cã atât el cât ºi latura dreaptã a pieþei, dar era confortabil ºi vara Senatorul Capotosti venise de la Roma. Avocatul clienþii sãi citeau ziarele reacþionare ºi mestecau vindea cea mai bunã îngheþatã din regiune. Era Frittella a þinut un discurs superb. Profesorul fiere. „ªi bine cã” spuneau ei „a venit 18 aprilie ºi un magazin de colþ, în piaþa civicã a unui sat Bigonzi, acum cã Stalin nu mai exista ºi la Roma s-a înscãunat un guvern sigur!” mare din Toscana Centralã ºi avea o intrare în comuniºtii spuneau cã fusese un criminal, a fãcut Aºa apãrea împãrþirea satului în primii ani ai faþa gãrii la câteva sute de metri, ºi alta pe panta sã se instaureze pacea ºi ºedea la masã cot la cot puterii creºtin-democrate celor care coborau care urca spre deal, unde era micul burg medieval cu secretarul celulei comuniste. Acesta din urmã pentru prima datã din autobuz sau din trenul cu cu catedrala, turnuleþul ºi ceea ce mai rãmãsese ºi secretarul democrat-creºtin, ambii cu lungi aburi, care veneau de douã ori pe zi de la din vechiul zid. eºarfe mov la gât, s-au îmbrãþiºat în faþa tuturor ºi Florenþa. Nu ºi mie, care abia începusem sã merg În local încãpeau vreo zece mãsuþe lãsând pãrintele Alfonso, superiorul bisericii Sfânta la ºcoalã, când sub ochii vigilenþi ai mamei mele chiar loc pentru clienþii care consumau ceea ce Esmeralda, patroana satului, i-a sãrutat public pe coboram din casa þãrãneascã a unchilor sã-mi ia o comandaserã în picioare ºi la tejghea. Lucrul amândoi. Din incinta fabricii de hârtie au fost îngheþatã ºi sã cumpere un trabuc „toscano” acesta era foarte important deoarece locaþia trase focuri de artificii ºi din depoul gãrii, dupã pentru unchiul Pasquale. „Unul la sãptãmânã” barului nu permitea sã se punã mãsuþe ºi scaune atâta timp, vechea locomotivã cu aburi a lansat în spunea el, dar acela era necesar! afarã, nici mãcar în anotimpul frumos, din cauza aer un fluierat îndelung. Unchii erau arendaºi ºi lucrau o tarla cu loturi traficului. Care era puþin, dar era: maºinile Dar sãrutãrile, se ºtie, sunt trecãtoare (un expuse în plin soare, pe un mic platou. Pãmânt particulare, autobuzele, ºarete ºi, câteodatã, care sãrut nu se refuzã nimãnui) ºi pacea e provizorie: bun pentru viþã de vie, a cãrei struguri dãdeau un cu boi. Nu era aºezat la fel de bine precum nu au trecut decât cinci luni ºi iar s-a dezlãnþuit vin tare ºi savuros. Pentru cereale ºi zarzavaturi. concurenþa, care vara putea sã se extindã sub zavera. Comuniºtii au redevenit staliniºti, Mai puþin pentru mãslini, care produceau doar logie fãrã sã deranjeze pe nimeni. Avea totuºi libertarieni ºi chiar puþin copii de curvã având în cât sã facã faþã micului consum al familiei ºi al clientela lui fidelã ºi, seara, grupuri de persoane vedere marºarierul impus sãrmanului Di Vittorio, proprietarului. Casa lor se afla chiar la marginea stãteau cu pahare ºi ceºcuþe în mânã în faþa care apãrase muncitorii de la Csepel, ºi l-au platoului, unde începeau atât drumul care, intrãrii pentru a fuma un trabuc, pentru a vorbi promovat tanchist voluntar. Dar de data aceasta coborând la vale, ducea în sat, cât ºi râpa sub de afaceri, de politicã ºi cei mai tineri despre nu striga doar profesorul Bigonzi, om cinstit, dar care era un alt teren al lor, la care se ajungea sport, aºa cum de fapt sugera firma multicolorã. singurul troþkist al comunitãþii. Lucrurile erau printr-o altã strãduþã pe care, sãpate în pãmânt, se În ciuda faptului cã proprietarul, deja ceva mai grave deoarece la corul reprobãrii s-au aflau beciurile. Localitatea se numea vârstnicul cavaler Umberto Rotelli, care primise adãugat ºi senatorul Capotosti ºi socialiºtii. ªi 1 „Bellozguardo” ºi dacã te opreai puþin sã priveºti, titlul din mâinile lui „gambine ” în ultimele luni aceºtia, împreunã cu comuniºtii, þineau era într-adevãr o perspectivã frumoasã: toatã valea ale domniei acestuia, era un vechi antifascist administraþia localã. Care se zdruncinase pentru râului, linia de cale feratã, satul învelit într-un liberal, clientela barului era aceea mãruntã a câteva zile, dar, din moment ce nu existau abur alb care venea de la coºurile de fum ale samsarilor, prezenþi în mod masiv în zilele de alternative, socialiºtii ºi comuniºtii au încetat sã se fabricii de hârtie ºi, departe, dealurile care târg, care nu pregetau sã vinã ºi în alte zile, a mai scuipe în ochi ºi s-au întors vârtos la partide despãrþeau valea de oraº. funcþionarilor publici, mai ales cei din garã, dar de „scopone scientifico”4, pe mãsuþele barului Fiind verii ºi veriºoarele mai mari decât mine nu lipseau nici cei din nu prea depãrtata primãrie, „Sport”. Apoi satul a dat din nou dovadã de ºi angajaþi în muncile lor zilnice, în acele perioade ºi a unor intelectuali care miroseau a sulf ºi unitate ºi atât „Bar Sport” cât ºi „Bar Italia” au de vacanþã eu eram singur. E adevãrat, era maicã- comunism. Ca bãtrânul avocat Frittella, care fiind tras obloanele în faþa înmormântãrii care mea care cu ochii sãi mã urmãrea peste tot, dar deja în vârstã aproape cã nu mai profesa ºi se escortatã de filarmonica Casei Poporului, cântând puþinele mele distracþii erau singuratice. Coboram limita sã asiste arendaºii în litigiile privind „Addio Lugano bella”, defila prin piaþã. O fi fost la pârâiaº ºi prindeam pui de baltã, case se împãrþeala în schimbul unei perechi de claponi ºi puþin anacronicã figura avocatului Frittella, o fi frigeau; pescuiam niºte peºtiºori argintii care, fiind câteva duzini de ouã, dar care, în vremea sa, fost puþin cabotin în discursul ºi pledãrile sale, puþini, nu se frigeau ºi sfârºeau hranã pentru fusese un prinþ al forului din reºedinþa de judeþ ºi dar fãcuse bine cui putuse. O fi fost el împotriva 2 pisici; încercam sã mã cocoþ în copaci ºi cãdeam prieten cu Malatesta ; profesorul Bigonzi care se lui Dumnezeu ºi a statului, dar fusese drept cu ºi mã loveam indescriptibil. declara troþkist ºi era în veºnicã polemicã cu PCI, toþi. Chiar ºi în ultimele sale dorinþe. Spunea Au trecut câþiva ani, un vechi motovagon ºi de asemenea notarul Capotosti, socialist senatorul Capotosti care, ca notar, deschisese 3 înlocuise locomotiva cu abur ºi puþinele vagoane nennian ºi consilier municipal. Coborau apoi testamentul: neavând moºtenitori „a lãsat de clasa a treia; eu învãþasem sã mã cocoþ în sã-ºi ia cafeaua muncitorii de la fabrica de hârtie modesta sa avere jumãtate la „Umanitá Nuova”5 copaci, ºtiam scrie, citi ºi socoti, ºi la cafeneaua în pauza de masã ºi þãranii care treceau prin sat ºi jumãtate la „Madonnina del Grappa”6.

16 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

16 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

Primãria, cu votul unanim al consiliului, deliberase sã i se ridice un monument funebru în centrul cimitirului. Erau anii boomului economic, ai lirei puternice. O fãrâmã de bunãstare a început sã se facã simþitã ºi în vale. În jurul satului se nãºteau noi cartiere, câteva mici întreprinderi artizane au început sã se extindã, ºi noi sectoare productive au venit sã se adauge istoricii fabrici de hârtie. Tineri þãrani ºi þãrãncuþe se adãugau „clasei muncitoare”; pe cât era posibil într-o zonã de dealuri agricultura se mecaniza ºi câteva familii de arendaºi, îndatorându-se pânã în gât, luau pãmânturile de la vechii proprietari. ªi unchii mei au fãcut acest pas, investind economiile a practic trei familii ºi au angajat pe termen lung, renunþându-se la banii de rujuri ºi þigãri, viitoarele salarii ale veriºorilor ºi veriºoarelor. „ªi acuma” glumea tatãl meu cu bãtrânii „vã daþi fustele peste cap, acuma cã aþi devenit proprietari de pãmânt?”. Erau proprietari, dar lucrau ca animalele de povarã, cum de altfel o fãcuserã dintotdeauna. Dar lucrau pentru ei înºiºi, spuneau, ºi, desfãcând câteva butelci din „alea bune”, se vedea cât erau de bucuroºi. Bucurie care durat puþin, deoarece sânge tânãr ºi muncitoresc va fi vãrsat în pieþele Italiei: un guvern creºtin-democrat ºchiop, în sensul cã nu avea în parlament o majoritate definitã, gãsise sprijinul fasciºtilor. Care ridicaserã capul. Tari în poziþia lor de partid, într-un anumit fel guvernamental, au devenit provocatori convocând congresul lor naþional la Genova. Oraºul muncitoresc ºi antifascist care nu lãsa sã i se punã muºtele pe nas. Populaþia s-a rãsculat ºi a dat semnal la rãscoala generalã. Poliþia a tras, oamenii au murit, guvernul a cãzut ºi fasciºtii au fost înfundaþi din nou în catacombe. A murit ºi un bãiat din sat, care emigrase cu familia în Emilia, acusticã ºi, dupã ce a scos toate aprobãrile partide de tre sette, ieºi cu un: „Aceºti copii... ºi o delegaþie a primãriei, din care fãcea parte trebuincioase, a improvizat acolo o discotecã mah!” „Aceºti copii, ce? domnule profesor...” notarul Capotosti, a participat la înmormântare. fãcând concurenþã micii orchestre de la Casa întrebã un consilier comunal comunist, scoþând Importanþa, nu doar economicã, a satului Poporului. Au câºtigat-o ei, deoarece tinerilor li se din buzunar banii sã plãteascã consumaþia la bar. acum devenit orãºel creºtea ºi, deoarece creºtea, aplecase de foxtroturi ºi mazurci ºi aveau un alt „Cred cã ne vor face o surprizã...” rãspunse cãile ferate au considerat o ramurã uscatã linia tip de muzicã dupã care voiau sã danseze. N-a bãtrânul înainte de-a le ura tuturor noapte bunã. care ajungea aici. Într-o dimineaþã, pe zidurile fost un lucru rãu deoarece, pierzând dansul, Casa Dupã trei zile cele douã licee, cel clasic ºi cel gãrii, un afiº informa populaþia cã ºi bãtrânul Poporului s-a gândit sã intre în circuitul teatral ºi ºtiinþific, erau ocupate de elevi. „Ce doresc?” motovagon era îndreptãþit sã iasã la pensie. La astfel cultura a început sã-ºi arate capul ºi în acele întrebã cavalerul Rotelli. „Dreptul sã-ºi spunã preîntâmpinarea protestelor se gândise compania pãrþi. pãrerea lor” rãspunse profesorul. Adãugând de autobuze, dublând numãrul curselor din ºi Apoi, într-o dimineaþã, „L`Unitá” a apãrut în imediat, „Deocamdatã...” κi bea fernetul la spre Florenþa, extinzându-le ºi la alte reºedinþe de ediþie de doliu ºi steagurile roºii de pe Casa tejghea ºi anticipã: „ªi cred cã-l vor obþine, dar nu judeþ. Desigur, mãrind cu aceastã ocazie preþul Poporului s-au coborât în bernã: murise Togliati la cred cã se terminã aici!” biletului. Despre asta se discuta la cafeneaua lui Yalta ºi atunci chiar mulþi adversari, inclusiv Bãtrânul troþkist ghicise, nu s-a sfârºit aici: la Spovveri, între cavalerul Rotelli care vedea cavalerul Rotelli care nu pusese niciodatã piciorul Roma studenþii ºi-au fãcut auzitã vocea la Valle lucrurile din punct de vedere economic, într-o celulã de partid, mai ales una comunistã, au Giulia ºi s-a lãsat cu beþe pe spinare. A urmat justificând opþiunile cãilor ferate ºi întreprinderii intrat ca sã semneze în registrul de condoleanþe. acea lunã mai din Franþa ºi incendiul s-a de transporturi, ºi clienþii care le vedeau în Mulþi comuniºti din sat ºi-au luat o zi liberã ºi rãspândit. Peste Alpi, ºi chiar în Italia, comuniºtii schimb din punct de vedere practic ei fiind, au plecat, cât era încã noapte, spre Roma, ca sã fãceau ca pompierii, ºi Istoria s-a rãzbunat spuneau, cei care, într-un mod sau altul, o luau participe la înmormântare. Ziua urmãtoare, lovindu-i ca un tãvãlug. Asta a fost în august, ºi la sus. întorcându-se la lucru s-au picând la bar, au aflat Praga ºi pe mãsuþele barului Sport, în locul La o anumitã orã, oricum, când se închideau ºtirea cã Capotosti, vãzând pe care drum o cãrþilor de joc, au început sã circule ziare de toate fabricile ºi birourile, tinerii nu aveau chef sã se pornea centrul stângii binecuvântat de bãtrânul tendinþele. întoarcã acasã ºi trebuiau sã-ºi întrerupã discuþiile; Nenni, îºi dãdu demisia din PSI ºi, consecvent, îºi Marelui hoit comunist, care avea deja dureri sã le continue n-ar fi avut sens deoarece cuvintele, pãrãsi ºi scaunul din senat. ªi asta era o bombã, de burtã din cauza prea multor cafele care chiar declamate cu voce tare, ar fi fost oricum pentru cã el era unul dintre acei socialiºti care de începeau a fi bãute cu creºtinii-democraþi, nu i-a acoperite de muzica tonomatului, curat ºi decenii fãceau istoria partidului lor în vale. prea plãcut sloganul „Vino între tanchiºti ºi o sã strãlucitor, a cãrui lumini ardeau în colþ, între Întrebat ce avea de gând sã facã de acum încolo, vezi lumea” lansat de Armata Roºie, poate pentru tejghea ºi uºa care dãdea spre piaþã. Sã spunem aprinzându-ºi trabucul înainte de-a decarta prin a recruta noi voluntari. ªi a spus-o limpede. Dar adevãrul, ar fi fost ºi cine ar fi dorit ºi cine sã-l carte pentru o partidã de scopone, rãspunse: era la fel de limpede cã începea sã se zbatã în aprindã ºi dupã cinã ºi sã þopãie un pic, dar atât „Notar”, simplu. Cavalerul Rotelli îi trimisese la aceleaºi necazuri, ºi adversarii nu mai ºtiau dacã cavalerul Rotelli cât ºi primarul, care ca om de masã o sticlã de ºampanie spunându-i: „Chapeau era cazul sã-l consoleze cu mângâieri sau sã dea bun simþ ce era închidea un ochi la twisturi bãtrânului adversar!” El s-a întors sã rãspundã cu peste el. Astfel stând lucrurile, cavalerul Rotelli dansate pe trotuare, s-au impus: „La zece, gata, o miºcare din cap ºi, pentru prima oarã în viaþã, oferi de bãut secretarului celulei comuniste ºi-i sau scoatem din prizã!” prin aceastã sustragere a atenþiei i s-a întâmplat sã spuse: „Bravo, v-aþi comportat ca niºte oameni De dans s-au ocupat alþii. Un grup de zãpãciþi piardã un punct. cinstiþi!” a închiriat pentru câteva lire o pivniþã imensã sub Timpul trecea ºi totul pãrea cã încremenise în Comportament cinstit sau nu, între ruºii care un palat din burgul medieval, a dat cu var, a viaþa micului oraº, dar profesorul Bigonzi o luaserã razna ºi studenþii care-i talonau, PCI nu instalat în joacã niºte beculeþe ºi o bunã instalaþie adulmeca ºi într-o searã, la sfârºitul unei serii de Æ 17 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

Black Pantone 253 U 17 Æ cã li se apropie ºtremeleagul de mofetã. „Nu, ºtia bine ce peºte sã prindã, ºi mare parte din el a Precistã!” se burzuluia cel mai în vârstã dintre început sã proiecteze punþi care, dupã complexe unchi, de peste optzeci de ani, dar fãrã sã fi dat strategii, urmau sã-l ducã la guvernare. „Lãsaþi-o încã în mintea copiilor, „cu acea lume se poate ºi baltã” spunea între douã partide de scopone merge la o cafea, dar limbã în gurã nu se face!” notarul Capotosti, care cu creºtin-democraþii avea Atât el cât ºi notarul aveau dreptate, dar când o anume experienþã, „altfel ei ne vor face un cur PCI ºi-a dat seama ºi a închis grajdul, mulþi boi uite atâta...” ºi indica þinta cu sãgeþi atârnatã pe fugiserã deja. unul din pereþii barului. Apoi, dupã aceea a avocatului Frittella, a mai Curul, mai mult decât al PCI, noi ºi nu fost în sat o înmormântare laicã. Într-o searã, creºtin-democraþii, am vrut sã li-l spargem întorcându-se acasã dupã e s-a oprit, dupã patronilor. Nu am reuºit, dar, desigur, puþin rãu închiderea barului, cum era obiºnuit sã facã în trebuie sã le fi fãcut, dacã au rãspuns cu bombe. anotimpul cel bun, ca sã discute cu câþiva clienþi În toatã Italia, înþeleg, nu doar în micul nostru obiºnuiþi ai casei, pe cavalerul Rotelli l-a lovit o microcosmos, în care, desigur, nu lipseau luptele durere bruscã în piept. Considerã faptul ciudat, care scoteau din minþi mai mulþi clienþi ai barului deoarece în seara aceea nu mâncase nimic greu, Italia ºi pe care, la cafeneaua lui Spovveri, aºa cã ºi-a adunat puterile ºi a urcat scara casei. bãtrânul Rotelli le stigmatiza. Dar, s-o spunem, ªi-a scos sacoul ºi pantofii în antreu, ca sã nu facã acesta era un bãtrân care venea la barul cãruia îi zgomot ºi sã nu-ºi trezeascã soþia, ºi apoi, aºa pe era proprietar din obiºnuinþã ºi ca sã se jumãtate îmbrãcat cum era, s-a întins pe pat. întâlneascã cu clienþii statornici ºi care, mai mult Dimineaþa nu s-a mai trezit. S-a þinut doliu decât clienþi, îi deveniserã prieteni. „Cu idei general dupã tipic, barul rãmânând închis o diferite de ale mele” admitea el. „În orice caz sãptãmânã, apoi a trecut în mâinile fiului între noi respectul n-a lipsit niciodatã” spunea cavalerului. Care se lãsa puþin vãzut, dar oricum bisericã ºi familie, care dupã deschiderea luându-i ca martori pe Capotosti, reprezentanþi avea o faþã foarte urâtã. De puþinele ori când era graniþelor a auzit sunând la intrare cele „trei mai importanþi ai PCI local ºi pe profesorul de vãzut prin local, saluta pe toatã lumea, întreba logodnice” pe care le avea concomitent în Bergonzi, care era mai preocupat de lupte decât angajaþii dacã trebuie sã facã comenzi de marfã ºi Cehoslovacia, Polonia ºi Ungaria. Provocând furia de bârfele de bar. nu vorbea cu nimeni. „Acest om”, decreta nevestei, care avea toatã îndreptãþirea, dar nu era Lupte care n-au slãbit datoritã bombelor, ºi profesorul Bigonzi, „sau e cretin, sau e fascist. De deloc înþelegãtoare ºi care, pe lângã faptul cã a nici al doilea campionat al Fiorentinei n-a reuºit altfel ar fi acelaºi lucru...” Dar nimeni, pentru cerut divorþul, reuºi sã-i mãnânce pânã ºi pãrul de sã le potoleascã. Au fost, da, arborate steagurile câtva timp, n-a reuºit sã afle ce fel de hram purta. la cur lãsându-l doar în pantaloni de pânzã. Dar pe faþada celor douã baruri. A fost organizatã, da, Sã frecventeze barul începuse, sporadic, ºi ce prost! era comentariul din amândouã barurile. o cinã în piaþã, dar de data aceastã n-au fost nici secretarul local al DC-ului, dar toþi au atribuit „Cel puþin putea sã fi dat adresa firmei!” discursuri, nici sãrutãri, nici strângeri simbolice de asta faptului cã tânãrul Rottelli închiriase anexele Apoi a fost martor la aceea a comuniºtilor, mâini. Câte despre focuri, singurele aprinse au unde fusese sediul acestui partid ca sã se deschidã care probabil în apelativul de „socialiºti” lipit fost acelea ale muncitorilor în luptele din faþa acolo o salã de biliard. De altfel omul era þãrilor din rãsãrit nu mai credeau, dar în idee încã fabricii de hârtie, sticlãrie ºi celorlalte fabrici. respectabil, aparþinea stângii partidului, ºi cu el se da, ºi ºi-au vãzut partidul sinucigându-se în doi „Totuºi, Bartali, în 48...”7, suspina cineva care putea discuta. Dar se supãrase oricum tare când timpi ºi trei miºcãri. Vãzuse într-o searã pe ºedea la una din mãsuþele barului Italia, sub preºedintele Pertini numise primul preºedinte al tânãrul Rottelli, ºoarecele de sacristie proprietar al logia. Nu. Dacã o fi fost vreodatã adevãratã, consiliului laic, dupã Parri, care guvernase câteva barului Italia, câþiva creºtin-democraþi ºi câþiva legenda urbanã nu s-a repetat. luni imediat dupã rãzboi. „ªi încã asta nu e foºti socialiºti întâlnindu-se la cinã într-un Totuºi, o parte din clientela barului de sub nimic” zgândãrea lucrurile notarul Capotosti, care restaurant pe dealuri, împreunã cu alte câteva feþe portic a trebui, ceva ani mai târziu, ca întâi sã se cu DC socoteli de reglat avea multe. „Trebuie sã urâte din restul regiunii, ºi ziua urmãtoare au împace ºi apoi sã sãrbãtoreascã cu cealaltã. Asta vã obiºnuiþi, pentru cã va fi ºi mai rãu!” auzit cã ºi în micul oraº se deschidea un sediu al atunci când creºtin-democraþii ºi fasciºtii au Nu s-a întâmplat imediat, dar panta partidului lui Berlusconi. Reuºise sã vadã acea chemat poporul sã anuleze prin referendum legea descendentã, pentru ei, deveni tot mai abruptã puþinã nobleþe care mai rãmãsese în politicã divorþului, de puþin timp aprobatã în Italia. când au trebuit sã înghitã faptul cã un socialist transformându-se în afacerism ºi carierism. Vãzuse Rezultatul care a urmat, poate neaºteptat într-o devenea prim-ministru. La sfatul acesta notarul oameni pierzându-ºi locurile de muncã ºi tineri þarã oficial catolicã, a fost cã partea laicã a n-a pãrut prea fericit, ºi avea toate motivele, care nu reuºeau sã-ºi gãseascã. Vãzuse pensionari barului burghez s-a pus pe destupat sticle de deoarece la sfârºitul poveºtii ajunsese, el – om furând produse alimentare în super-market, ºampanie cu adversarii ei istorici. foarte integru ºi dintr-o sigurã bucatã, sã se pentru cã banii din pensie se terminau înainte de Dacã vechile legende funcþionaserã sau nu ruºineze ca un hoþ. De fapt când Craxi deveni sfârºitul lunii. Vãzuse... pânã atunci nu avem de unde ºti, în schimb, cât þinta, pe lângã fluierãturi ºi scuipat, monezilor Un singur lucru n-a ajuns sã vadã: cum ar fi aparþinut legendei impresia cã unele puteri aproape de negãsit de cinci ºi zece lire, a dat pe cafeneaua lui Spovveri, sub franciza unui fabricat oculte – între care, desigur, imperialismele ºi dinafarã ºi a scos din guºã tot ce avea de cine ºtie de jeanºi american, a devenit magazinul unui telal patronii – se jucau cu destabilizarea Italiei, e fapt cât timp. Despre creºtin-democraþi, cã au ºparlit de lux. sigur cã la un moment dat, pe lângã bombe, a de-o viaþã era un lucru ºtiut. Nu degeaba erau apãrut terorismul – cu fazele alternative roºu sau numiþi, pe la spate, ºi acum cu porecla de Traducere de negru, pentru par condicio – ºi inflaþia. „Vina forchettoni primitã prin anii ‘50. Apoi, din ‘64, Alexandru Vlad muncitorilor ºi pretenþiile lor exagerate” lãlãiau ºtia pentru cã fusese senator, ºi câþiva de-ai sãi patronii acompaniaþi de prim-violoniºtii dreptei. vârâserã mâinile în sacul cu banul public. Dar o Note: „Mincinoºilor, voi sunteþi cei care incitã la organizaþie atât de ºtiinþific dedicatã furtului nu tensiune!” se rãspundea din cealaltã parte. În ºi-ar fi imaginat nici în cel mai îngrozitor din 1 Poreclã datã lui Vittorio Emanuele al III-lea datoritã toatã aceastã reproºare reciprocã s-a ivit teza cã coºmarurile lui. „ªi nu mã consoleazã cã se înãlþimii sale mici. 2 Unul din cei mai mari exponenþi ai anarhismului ital- „Trebuie salvatã þara”, deci cadrele mai influente justificã spunând cã furã pentru partid!” Notarul ian. ale PCI, pe lângã faptul cã beau împreunã era în vârstã ºi evident n-a fost asta lovitura care i-a determinat sfârºitul, dar, e un fapt, dupã 3 Partidul Socialist Italian al lui Pietro Nenni, pentru a cafelele, au început sã iasã ºi la cinã cu cadre fi deosebit de social-democraþii lui Saragat. câteva luni a închis ochii în mod definitiv. creºtin-democrate. În cârciumi ºi restaurantele cu 4 Joc popular de cãrþi. multe stele. ªi rezultatul digestiei comune, dupã „Un alt profesionist al cafenelei s-a dus” 5 Sãptãmânal al anarhiºtilor. rãpirea ºi asasinarea niciodatã clarificatã a lui constata amar profesorul Bigonzi. „Urmãtorul voi 6 Orfelinat din Florenþa înfiinþat de pãrintele Facibeli. Moro, a fost acea „unitate naþionalã” în care, fi eu!” Dar a avut timp sã mai vadã ºi altele. Ca 7 Ciclist care a câºtigat Turul Franþei. Revoltele spon- dupã tradiþie, creºtin-democraþii guvernau ºi `89, de pildã, care ceva drame a provocat. Dintre tane dezlãnþuite dupã ce Togliati fusese grav rãnit de comuniºtii aduceau voturi. „Iatã”, zicea notarul care cea a ultimilor staliniºti nostalgici, care au un iresponsabil sicilian, îndoctrinat de propaganda anti- comunistã, s-ar fi oprit în bucuria generalã cã ciclistul Capotosti, bând aperitive împreunã cu primarul vãzut nãruindu-se ca un castel din cãrþi de joc regimurile aºa-zise „socialiste”, ºi-l acuzau pe italian tocmai câºtigase. comunist, „au început deja sã vã ungã abundent „ cu vaselinã!” Asta spunea ºi vorbea vocea Gorbaciov cã ar fi fost un om al CIA. Apoi cea a experienþei, dar ºi vechi tovarãºi începeau sã simtã micului industriaº, trup ºi suflet pentru fabricã,

18 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 interviu Oamenii de staturã copleºitoare nu trebuie neapãrat declaraþi sfinþi...

de vorbã cu Virgil Nemoianu Cãlin Emilian Cira: – ,,Pentru noi, cei de pe ºi simplu se fereau sã vorbeascã despre ele, atunci tineri, abia trecuþi de 20 de ani, perioada atunci, în plinã fazã comunistã. Nicu nu se ferea; 1963-1965 a fost formidabilã. Erau anii în care el de pildã îl simpatiza pe ultra-conservatorul anti- ieºeau din adânca beznã a temniþei, din infernul comunist Barry Goldwater, care a încercat concentraþionar figuri pentru noi legendare, (zadarnic) sã devinã preºedintele Americii. L-a oameni despre care de-abia auzisem sau pe care îi vizitat un soi de veriºoarã mai depãrtatã de la cunoscusem vag înainte de dispariþia lor prin New York; când ºi-a dat seama dânsa dincotro închisori: Balotã ºi George Tomaziu, Alecu sufla vântul, l-a pãrãsit furioasã, trântind uºa nu Paleologu ºi Dinu Pillat, Negoiþescu ºi Noica – alta. Era, vezi Doamne, intelectualã stângistã, iatã numai o parte dintre cei eliberaþi atunci, dupã modã. Nicu îmi povestea cam mirat, dar cunoscuþi mie, care au schimbat în mod decisiv amuzat, cu haz, scena. atmosfera ºi orientarea culturii româneºti vreme Odatã, invitat la mine acasã împreunã cu de un deceniu, cu consecinþe benefice peste alte Bambi Brezianu, am fãcut împreunã mare haz trei decenii. Printre cei despre care auzisem, dar citind în cutare ziar strãin cã s-au descoperit pe spuneaþi în interviul realizat de Carmen Firan ºi pe care abia aºteptam sã-i cunosc ºi în persoanã, muntele Ararat urme ale arcei lui Noe. Zicea: ”nu care a apãrut în revista “România literarã” (nr. se numãra ºi Nicu Steinhardt, prieten cu familia în astfel de lucruri se întemeiazã credinþa mea, 24/2002). Domnule profesor vã rog sã menþionaþi lui Toma Pavel, cu Mihai ºi Mariana ªora, cu dar tot îmi pare bine, uite-aºa, de-al naibii!”. Un câteva motive pentru care susþineþi acest lucru. Negoiþescu” aþi scris în articolul “O înþelepciune incident mãrunt, dar simptomatic: aratã modul în voioasã: pãrintele Nicolae Steinhardt” publicat în care se leagã evlavia de veselie. Între timp am – E bine cã s-au afirmat chiar ºi în aceastã revista Ramuri (nr. 1, ianuarie 1993). Cum l-aþi vãzut în America de pildã cartea editatã de Frank perioadã grea poeþi ºi prozatori ºi critici, mã refer, cunoscut pe N. Steinhardt ºi ce ne puteþi spune Sheed despre voioºia sfinþilor, iar teza de doctorat sigur, la anii ‘80. Au merite mari oameni ca despre personalitatea sa? a lui Teodor Baconschi purta titlul de “Râsul Manolescu, Mircea Martin ºi ca alþii în aceastã patriarhilor”, dovezi cã aceastã temã a fost privinþã, sprijinul ºi îndrumarea acordate tinerilor. Virgil Nemoianu: – Vezi, în acele vremuri, înþeleasã de mai mulþi. Dar vorbim aici despre începãtori. De pildã un când eram de fapt un puºti (abia trecut cu puþin Apoi cum îl interesau toate cele, mã tot Cãrtãrescu ºi-a scris operele majore, definitorii, de 20 de ani), raporturile noastre cu lumea inte- întreba ce cred eu în fond despre “Îngerii iadului” abia dupã 1990. În citatul menþionat eu mã lectualã se defineau pe douã niveluri. Unul era cel (“Hell’s Angels”) o miºcare de tineri motocicliºti gândeam la oameni în putere care au dat rod “oficial”: adicã profesorii, academicienii, redac- americani, cam golani de fapt, dar nu criminali deplin în acei ani, chit cã nu au fost neapãrat torii-ºefi, lumea “ºtabilor”. Erau ºi printre aceºtia propriu-ziºi. Lui Nicu i se pãrea cã este un soi de publicaþi. Aºa e ºi cu Istoria lui Negoiþescu, cu oameni cu merit ºi valoare, nici vorbã, dar majori- rebeliune cvasi-spiritualã contra filistinismului vreo câteva din cãrþile centrale ale lui ªora, tatea erau marcaþi prin falsitate, erau ireali, agenþi social. Miºcarea (mai bine zis: moda) a dispãrut împliniri ale lui Doinaº ºi altele încã. Ei bine, ai rãului. Iar al doilea nivel era cel al Realitãþii – curând. I. D. Sîrbu a scris romane ºi alte texte care intrã intelectuali adevaraþi, filozofi, critici, poeþi. pe deplin în marea literaturã românã. La fel ºi Oameni care uneori puteau sã publice, alteori – N. Steinhardt s-a aflat sub supravegherea Steinhardt cu Jurnalul fericirii ºi cu predicile din erau pe deplin interziºi, în cel mai bun caz, aºa, Securitãþii. V-a vorbit despre acest fapt? acei ani, care în fond sunt eseuri de foarte înalt între douã ape. Cine intra aici? Oameni ca nivel. Vorbim despre o rodnicie împlinitã. Iatã, în Negoiþescu, Doinaº, ªora, Titus Mocanu, în fond – Nu, eu nu-mi prea dãdeam seama cã e condiþiile cele mai dificile, dar chiar cele mai Noica, sau Balotã, Regman. Între ei, fireºte, Nicu mereu sub observaþia Securitãþii. Lucrurile stãteau dificile, s-a ajuns la realizãri de supremã valoare. Steinhardt. Interesant era nu numai cã era vorba pe atunci aºa. Noi socoteam cã ne aflãm cu toþii de o categorie de oameni ai Cãrþii, dar ºi (în altã sub o neîncetatã supraveghere. Cã unii erau – ,,Nicu se apropia tiptil de sfinþenie”, aþi privinþã) cã erau oameni voioºi, caracterizaþi priviþi mai atent, alþii mai neglijent, nu conta prea declarat într-un interviu realizat de Cristian printr-o anume libertate. Parcã ajunseserã încã de mult. Cum sã nu fie supravegheat un fost Bãdiliþã ºi publicat în revista Convorbiri literare acum în rai. Erau sãraci, erau desconsideraþi, dar puºcãriaº? Ar fi fost anormal sã stea lucrurile (nr. 12/2002). Ce pãrere aveþi despre o posibilã “noi” ºtiam cã erau purtãtori ai adevãrului ºi ai altminteri! Se constituiau spaþii de tãcere, se canonizare a pãrintelui Nicolae? binelui. ocoleau teme, se evitau formulãri prea drastice, Acesta e aºadar contextul în care ar trebui sã dar fiecare îl înþelegea pe celãlalt, tacit, implicit, – Nu, nu vãd motive de canonizare. În fie înþeles Nicu Steinhardt la ieºirea sa de dupã se fãcea câte o aluzie. Era acesta un protocol al România ultimelor decenii au avut loc un bun gratii. Voioºia îl caracteriza, conversaþia cu cãrþile, comunicãrii, sau sã-i zic, un joc savant ºi subtil. numãr de canonizãri care nu mi se par justificate. cu ideile, jocul cu prezentul ºi cu trecutul. Ba chiar Nicu era mai slobod la gurã decât mulþi Oamenii de staturã copleºitoare nu trebuie Nu, nu era dedicat satisfacþiilor trupeºti alþii. Mi-a spus o datã (sau poate de mai multe neapãrat declaraþi sfinþi cu toþii. Este o exagerare. (mâncare, bauturã ºi celelalte) – de altfel prea ori): “ei mã considerã un scrântit întru Domnul, Iar sfinþenia o au unii, fãrã ca prin aceasta sã fie puþini dintre ceilalþi se fãceau vinovaþi de aºa aºa cã îmi trec multe cu vederea”. “Ei” erau, socotiþi sau declaraþi “sfinþi”. ceva. În schimb era la infinit înclinat spre fireºte, cei de la Putere. Dupã plecarea mea din convorbire, spre pãlãvrãgealã chiar, spre schimbul þarã corespondam, dar corespondenþa era puþin Interviu realizat de de idei, spre plãcerile interacþiunii. Farã sã mã altfel. Nicu scria rezervat, prudent, mi se pãrea Cãlin Emilian Cira anunþ în prealabil, sunam la garsoniera de la etaj normal. De altfel ºi eu îi scriam la fel, nu vroiam din str. Ion Ghica, mã primea, n-aveam motiv de sã-i creez dificultãþi. Mai trimiteam câte o carte, „ vizitã, ci doar chef de discuþie, politicã, filozofie, câte o revistã. Omnivor al lecturii, se bucura de literaturã. Un motiv principal de apropiere era toate. tocmai cã îl interesau evenimentele politice din – ,,Am scris îndatã un articol sau chiar douã lume, le urmãrea, le înþelegea. Abia mai târziu în ‘Times Literary Supplement’ din Londra (care am aflat cã în tinereþe fusese apropiat de ideile este ºi a rãmas, zic eu, cel mai bun hebdomadar liberal-conservatoare ale unui Guizot, cã ºtia intelectual din lume) în care ziceam cã cei doi serios dreptul. Pentru moment vorbeam de alegeri mari scriitori ai anilor ’80 în România sunt Sârbu (din America de pildã). Or, cei mai mulþi dintre ºi Steinhardt. Îmi menþin pãrerea. Aceºtia sunt cunoscuþii literar-intelectuali nu ºtiau nimic despre adevãraþii ‘optzeciºti’, nu diverºi anonimi care se aceste teme, fie cã nu-i interesau, fie cã poate pur tot semeþesc ºi se afirmã în sus ºi în jos.”,

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 19 Black Pantone 253 U

eseu

furiº” (4, 62). O propagandã silenþioasã, aºadar, Comunicare, publiculturã subjugând inconºtientul colectiv, fãcând din posesie crezul contemporaneitãþii. Or, capitalismul, reluãm un truism, s-a extins ºi trupolatrie contagios prin „reþeaua rizomicã de consumatori”. Ca mod de viaþã, el ºi-a gãsit argumentul forte nu Adrian Dinu Rachieru în seducþia ideologicã a textelor doctrinare ci, îndeosebi, în cultura consumeristã, transformând „Orice comunicare este o încercare de a influenþa” bazeazã pe un mesaj. Este, finalmente, o relaþie totul în bunuri de consum ºi promovând (Alex Mucchielli) manipulatoare de vreme ce comunicarea – sunã „fericirea ca obligaþie” (François Brune). Avea definiþia-standard – înseamnã influenþã. Cum nu dreptate S. Latouche sã observe cã McLumea ntr-un opus recent ivit, întâmpinat discret, fãrã existã enunþ lipsit de ambiguitate, activarea înseamnã o standardizare internaþionalã a a stârni ecoul mediatic binemeritat (v. codului cultural (decodare) solicitã stratul stilurilor de viaþã. Când, în 1970, Jean Baudrillard ÎImperiul comunicãrii, Idea Design & Print, emoþional, agitã „alchimia” sensurilor ºi semna un aspru rechizitoriu la adresa societãþii de Cluj-Napoca, 2011), Aurel Codoban lansa, cu informaþia subliminalã, utilizeazã forþa consum, contradiscursul sociologului francez ºtiuta-i vervã hermeneuticã, preþioase observaþii manipulatorie, în pofida unor reacþii opozitive, recunoºtea, de fapt, cã publicitatea este cel mai asupra tripticului corp-imagine-relaþionare, defensiv-suspicioase. În fond, comunicarea – ne spectaculos mijloc de comunicare; cã, prin pornind de la o constatare la îndemânã, de largã avertiza Warren Weaver – este „acþiunea prin care „travaliu mitic”, ea transformã obiectul în circulaþie: generalizarea ºi autonomizarea o minte o influenþeazã pe o alta”. Dacã aºa stau eveniment (5, 162) ºi cã noi, trãind într-un comunicãrii. E vorba despre un proiect mai vechi, lucrurile, enunþul de mai sus – constatãm – se univers de obiecte ºi mãrci, acceptãm, prin concretizat fragmentar (recunoºtea autorul), suprapune definiþiei uzuale vizând discursul consens, prizonieratul, consumul devenind un denunþând – odatã cu impunerea limbajului publicitar, devenit, odatã cu revoluþia consumistã, mit. Sub sloganul ideologiei egalitare, „revoluþia corporal ºi a fenomenului comunicaþional ca „inima culturii populare” (Armand Mattelard, bunãstãrii” a insinuat, iluzoriu dar credibil, relaþionare – „triumful corpului în spaþiul public” 1989). democraþia standingului. Demontând miturile ºi (1, 25). Altfel spus, o schimbare de paradigmã, Bineînþeles, odatã cu planetarizarea culturii de structurile societãþii de consum, Baudrillard corpul-limbaj (supraevaluat, autopromovat) fiind masã / globalizãrii publicitãþii (devalorizând evidenþia (denunþa, mai exact) acest nou mod de „marele câºtigãtor al epocii noastre” (1, 7), spaþiul), marketingul tentacular, pe suportul socializare prin „dresaj colectiv”. Ideologia anunþând trecerea culturii în civilizaþie. „imperialismului mediatic”, a impus o culturã consumului crea, într-un mediu publicitar Tematizarea comunicãrii, preocupare obsesivã publicitarã spãrgând închistarea în limite suprasaturat, „obligaþia plãcerii” ºi imperativul ºi productivã a zilelor noastre îl conduce pe comunitare. Cum adagiul paloaltist („imposibil sã amuzamentului chiar dacã abundenþa, volumul de A. Codoban spre o concluzie care va câºtiga nu comunicãm”) nu poate fi contestat, o definiþie bunuri cãutate de un ego consumans, fascinat de teren, devenind o evidenþã: noul concept al necomunicaþionalã a societãþii este imposibil de shopping, însoþea „precaritatea sinelui”. comunicãrii accentueazã aspectul relaþionar (1, formulat. Mai mult, „niciodatã în istoria omenirii 94), transmiterea de informaþii devenind o nu s-a vorbit atât despre comunicare” – observa * construcþie de relaþii (1, 25). Inevitabil, Lucien Sfez. Riscul e ca acest torenþial schimb de În pofida temerilor (nu puþine) care au însoþit comunicarea implicã o relaþie. Comunicarea ca mesaje, favorizat de civilizaþia electronicã, explozia media, producând efecte ambivalente, relaþionare obligã, însã, la o contextualizare a utilizând un fond comun de simboluri sã sufoce „industrializarea spiritului” în noosferã problematicii, cercetând, cu ochi sociologic, însãºi comunicarea. Ea este substanþa societãþii (tehnologizatã, hipercomplexã) marºeazã pe cei interconectarea, „spaþiul de reþea” într-o vreme în (ca interacþiune simbolicã între actorii sociali) ºi trei C: comunicare, conectivitate, creativitate. care lumea a devenit un angrenaj planetar prin angajeazã, deopotrivã, procesul perceptiv ºi Într-o culturã a consumului, mass-media CMC (Computer mediated communication), dimensiunea relaþionalã. Ceea ce înseamnã cã (deopotrivã, demonice ºi binefãcãtoare) nu sunt viteza de reacþie, comunitãþile on-line dar ºi situaþia de comunicare este un proces de doar un vehicol cultural ci produc o nouã culturã. simulacrele de relaþionare. Ceea ce autorul transmitere (informaþii, idei, opinii) ca Chiar postmodernitatea ar fi, dupã G. Vattimo, numeºte cultura comunicãrii (1, 95) pleacã, interacþiune negociatã, implicând intenþia de produsul dezvoltãrii comunicãrii, erodând negreºit, de la o faimoasã axiomã (prima) a lui influenþare, chiar manipularea sensului (emiþãtor) „principiul de realitate”; intrãm, astfel, în „era Paul Watzlawick: „nu putem sã nu comunicãm”. ºi competenþa interpretativã (receptor). Nu e fantasmaticã”, adicã într-o lume controlatã de Cercetarea procesului comunicaþional ca vorba de o relaþie linearã, univocã, în sens mass-media. În societatea mediaticã (ca nou fenomen primar, constitutiv, veritabil liant social behaviorist, ci de o interacþiune comunicaþionalã, concept sociologic) ºi comunicarea socialã antrenând numeroase dispute, pleacã de la sensul însuºi fiind „o punere în relaþie” (lat. îmbracã o valoare comercialã; iar producþia premisa cã doar comunicarea þine societatea communis), într-un anumit decupaj contextual. În mediaticã este mozaicatã (A. Moles) ºi de nivel „laolaltã”. Nici nu poate fi gânditã o societate în plus, fenomenul media, colonizând timpul liber ºi mediu (E. Morin), livratã „în vrac”, în flux absenþa fenomenului comunicaþional. invitând la o „lecturã” a efectelor de manipulare permanent ºi impunând divertismentul ca supra- Comunicarea este o mater genitrix (2, 7), nu poate fi desprins de relaþiile de putere. Încât, ideologie (Neil Postman). În limbajul accesibil al persoana nefiind un dat ci un rezultat (dialog, pânã la urmã, în pofida aparenþelor seducãtoare divertismentului, îndeosebi, mass-media au interacþiune, formarea sinelui, viaþã comunitarã, (pornind de la comercializarea vieþii, a erotizãrii devenit instrumente ale sugestionãrii ºi cooperare). Ca disciplinã „de intersecþie”, universului publicitar ºi a triumfului manipulãrii; iar omul mediu (A. Quetelet) este comunicarea, departe de a fi un domeniu utilitarismului hedonist) ascultând de „sirenele” „centrul gravitaþional” al ofertei mediatice. exclusiv, blindat cu certitudini, a trezit numeroase consumerismului, o viziune adecvatã asupra Firesc ca acestui om mediu sã i se cultive, sub insatisfacþii ºi nemulþumiri, legate îndeosebi de câmpului cultural nu trebuie sã ignore polaritatea „teroarea dorinþei”, nevoi noi. Civilizaþia, se ºtie, imprecizia terminologicã, împrumuturi ºi filiaþii dominaþie / rezistenþã ºi, cu atât mai puþin, sã este motorul globalizãrii. Comunicarea ideatice. Autonomizarea întârzie, parcelarea refuze „lectura” lui politicã. Astãzi, observa Pascal publicitarã, deschisã spre universalizare, impune ºtiinþelor din vecinãtate (ordonând un material Bruckner (4, 146), prosperitatea a devenit propriul modele socio-culturale, mãrci „mondiale”, obiecte- faptic imens) prelungeºte criza, controversele sãu idol, înmulþind exponenþial ºi artificial nevoile fetiº. Omul-consumator, doritor de auto-afirmare abundã (izvoare, noþiuni-cheie, cauze, efecte). ºi sãrãcind viaþa. „Progresele supunerii” privesc „vâneazã” obiecte de identificare, devine, sub Comunicarea este vãzutã, aºadar, ca „interfaþã aceastã servitute voluntarã, vizând, sub flamura presiunea unor strategii planetare (world global socialã a unui mãnunchi de discipline socio- prosperitãþii, dezirabilitatea obiectelor ºi slãbind marketing), un client mondial, cu satisfacþia umane” (3, 113). ªi dacã acceptãm teza legãturile comunitare. Cei care, de pe baricadele apartenenþei, schimbându-ºi – implicit – ºi interacþionismului simbolic a lui G. H. Mead „desacralizãrii” capitalismului au denunþat aceastã imaginea despre sine. Cum nevoile se modificã (categoric, un autor de relief în domeniu), ideologie mercantilã („funcþionând” ca pulsiune (prin învãþare) iar publicitarii, activând comunicarea, prin aportul socializant sexualã), instaurând – prin libido-ul public – mecanismele publicitare (persuasiv, mecanicist, (internalizând norme, valori, simboluri), asigurã tiranica domnie a plãcerii au sesizat cã e vorba de sugestiv, proiectiv) au acest rol de instruire, centralitatea explicaþiei sociologice. Pentru homo o giganticã manipulare. Tripleta excitare – inovare publicitatea devine un supra-limbaj, manevrând communicans al vremurilor noastre, comunicarea – mimetism, prin jocul seducþiei, oferã „noilor embleme ºi identitãþi, autocelebrând dorinþa presupune o încadrare situaþionalã. Ea cere un hipnotizatori” posibilitatea de „a ne coloniza pe achizitivã în plinã orgie a consumatorismului. ªi context relaþional, angajeazã o trãire emotivã, se

20 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

20 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

inventând, în ritm trepidant, alte nevoi. Abraham influenþat devenirea societãþii, istoria ei torenþial, publicitatea urmãrind nu doar sã Maslow vorbea despre o piramidã a trebuinþelor convulsionatã. Potenþialul de manipulare al delecteze ci sã ºi schimbe comportamentul (1954), identificând nevoi de bazã ºi „de creºtere” societãþii mediatice este însã uriaº; chiar dacã, exploatând toleranþa audienþei (timp media (autoactualizare), strict ierarhizate. Iar îndreptãþit, vorbim despre emanciparea scump, mesaje scurte, estetizate) ºi impunând un Malinowski propunea sintagma de nevoi derivate publicurilor, saltul tehnologic, diversificarea anumit „stil de comunicare” având ca efect ca lanþ de valori sociale. Noua publicitate, metodelor ne obligã sã recunoaºtem cã asistãm ºi (aparent efemer, în realitate cumulativ) încorporând strategii de marketing, eforturi de la o modernizare a manipulãrii. Iar publicitatea împãrtãºirea aceluiaºi sistem de valori: cele cercetare, resurse artistice etc. ne „colonizeazã” este, categoric, „cea mai manipulatoare formã de promovate de mass-media. Pânã la urmã, funcþia existenþa, transformând reclamele în „texte comunicare” (9, 33), folosind ca arsenal eficiente publicitãþii este de a prezenta / a impune un stil sociale” (6, 296). Identitatea devine un construct „stratageme comunicaþionale”. Cum publicitatea a de viaþã ºi un ansamblu de valori dezirabile, (þinând de imagine, stil, înfãþiºare), mereu invadat decorul cotidian, cum suntem înconjuraþi motivante, consumul având un rol integrator, ameninþat, destabilizat prin fluctuaþiile modei ºi ºi sufocaþi de publicitate, supoziþia cã am fi insertiv ºi definind identitar persoana-client. infiltraþiile culturii media. Publicitatea, ancoratã în devenit imuni (comportamentul consumatorului Totuºi, peste consecinþele escapiste ale media nu matricea socio-culturalã a contemporaneitãþii, fiind integral „sub propriul control”) se dovedeºte putem trece. Invazia culturii media, creând un propunând produse dezirabile sub aparenþa iluzorie. Iar discursul publicitar, departe de a avea univers fantasmatic, conduce la „derealizare”; simbolurilor culturale a devenit chiar, scria doar un rol de informare cultivã o retoricã abstragerea din cotidian se însoþeºte cu idealizarea Douglas Kellner (6, 293), un „echivalent comercialã, seductivã, implicit o retoricã a (stimularea imaginaþiei, împliniri fictive, satisfacþii funcþional al mitului”. Iar bombardamentul exagerãrii. Evident, în efortul cognitiv, în compensatorii) dar ºi dezangajarea celui atras de informaþional, revãrsat asupra publicurilor-agregat procesarea informaþiilor ne lovim de numeroase „a trãi prin procurã” (izolare, frustrare, alienare, nu face decât sã încurajeze (starizare, potenþial de varietãþi hibride, amestecând înºelãtoria deliberatã indiferenþã). Încât mixajul informaþie / rating) aceastã tendinþã. cu enunþurile corecte, privite, poate, cu suspiciune divertisment (infotainment) accentueazã funcþia În plus, ca „mediu cultural înºelãtor”, cultura de masa consumatorilor ori, dimpotrivã, preluate (disfuncþia, de fapt) evazionistã, cu rol de narcotic media, acoperind câmpul social (devenind chiar cu o credulitate vidatã de spirit critic. Supuºi, social al media, stimulând – observa E. Morin în modul de a exista al societãþii) a provocat, prin astfel, „ritmului zilnic al manipulãrii” (10, 365), Les Stars (1957) – o trãire simultanã în douã depreciere, o mutaþie mentalã. Ea propune noi vom accepta cã publicitatea este rãul necesar al planuri, real ºi imaginar. Recompunând valori ºi mitologii, acapareazã un public întins ºi societãþii de consum, fãcând din piaþã o „patrie imaginarul, fie ºi cu „materiale arhaice”, cultura divers, supus – prin frivolizare – unei comunã”. Comportamentul de consum râvneºte publicitarã, acum globalizatã, a devenit, din deculturalizãri freatice ºi insidiosului conformism aceastã impunere simbolicã; publicitatea pãcate, discursul predominant al epocii noastre. social. Într-o societate „condamnatã” la idolatrizeazã obiecte, vinde pe bandã rulantã Dupã faza mecanicistã (creând, prin repetitivitate, divertisment, uitând vechiul îndemn ciceronian al iluzii, creeazã false trebuinþe. Dependenþa de sentimentul evidenþei) ºi dupã cea sugestivã „îngrijirii spiritului” (travaliul spiritului asupra lui media (cronofagie, desocializare) încurajeazã, sub (manevrând motivaþii economice ºi simbolice), însuºi), producþia de obiecte ne sufocã. În absenþa presiunea pieþei, ºi o erodare a identitãþii. publicitatea sociologicã acþioneazã insertiv, alfabetizãrii media, a pedagogiei civice, a Paradoxal, omul-masã, supus unor standarde spuneam, oferind „stiluri de viaþã” (valori, gesturi, protecþiei educaþionale riscãm sã recãdem în fluctuante are libertatea de a se re-crea, de a-ºi atitudini). Altfel spus, dacã funcþia economicã „barbarie”. Or, rolul „barbarizant” al publicitãþii defini multiplicitatea, subjugat de noii idoli este evidentã, cea culturalã se manifestã latent, nu poate fi ignorat sau minimalizat, avertizeazã propuºi frenetic ºi înlocuiþi rapid de star-system încât publicitatea funcþioneazã propagandistic. multe voci apocaliptice. (imagine, stil). Bineînþeles, în acest caz, auto- Bineînþeles, nu în sensul unei suprapuneri cu cea Dar putem refuza publicitatea? Fiind definirea identitarã este doar sclava aparenþelor; politicã. Dar publicitatea ca „propagandã proteiform, supunându-ne cotidian unei rata de atracþie nu vizeazã o structurã stabilã ci sociologicã” (11, 83) acþioneazã comunicaþional inevitabile presiuni psiho-socio-culturale, un construct mediatic, supus – dincolo de (unidirecþional), are un indiscutabil scop fenomenul publicitar îºi dezvãluie, prin cortegiul stereotipurile de gen – capriciilor modei, ºtergând comercial dar ºi unul politic (apologia societãþii consecinþelor nefaste (consum ostentativ, mesaje periculos distincþia dintre realitate ºi imaginea de consum) ºi vrea, finalmente, sã convingã stupide, violarea intimitãþii, apatie socialã etc.) ºi mediaticã, alimentând frustrãri ºi o culturã a receptorul, inducând un anumit tip de „faþa întunecatã”. Ca „nouã încarnare a culturii sinelui eºuând în egoism ºi pasivism. Întrebarea e comportament, strãin de tezismul doctrinar ori populare”, limbajul publicitar a devenit „limbajul dacã în faþa expansiunii câmpului publicitar brutalitatea ideologicã de tip clasial (paradigma dominant al culturii”; el nu are doar o influenþã (lumea on-line spulberând barierele geografice ºi conflictualistã). Dimpotrivã, analiza psiho- comercialã. Interacþiunea publicitate / audienþã asigurând recepþionarea instantanee) mulþimea sociologicã a publicitãþii dezvãluie cã aceastã exprimã de fapt dialogul dintre societate ºi consumatorilor blazaþi are forþa de a se opune presiune se exercitã prin condiþionare subliminalã subiectul social, fiind o oglindã culturalã: „sub cumva, folosind „scutul anti-reclamã”. Doar (pub invisible), cã este activat circuitul A.I.D.A. mesajul de consum, afirmã Bernard Cathelat, se telecomanda ºi, de dorit, educaþia publicitarã sunt (atenþie - interes - dorinþã - achiziþie), cã, în fine, citeºte în filigran mesajul de civilizare” (7, 222). argumentele „de putere” în relaþia cu media. Sub asediul mediatic vizeazã, prin campanii de * invazia calupurilor publicitare (publicitatea persuasiune, un comportament „programabil”. Cu Reamintim cã fenomenul publicitar, „funcþionând” ca afrodisiac, flatând clientela), observaþia cã, întotdeauna, va exista un defazaj deopotrivã comercial ºi psiho-social, propunând în ºtiind cã viitorul advertising-ului (costuri, timp de între intenþia de acþiune a cumpãrãtorului ºi avalanºã texte informative ºi persuasive este, expunere, segmente de piaþã) este pe Internet ºi, acþiunea propriu-zisã (amânatã sau chiar anulatã), înainte de toate, un act comunicaþional. Dacã astfel, asaltul mediatic pare de nestãvilit, numai intervenind în aceastã ecuaþie comportamentul Jerry Mander înþelegea cã prin publicitate gândirea criticã poate împiedica „violul maselor”. inerþial, rezistenþa, dar ºi filtrul cultural, „vorbeºti direct în minþile oamenilor”, evident cã Este ea activã, vigilentã, eficientã? Autoapãrarea experienþa perceptivã. Încât, dacã putem susþine efectele nu se lasã aºteptate, favorizând presupune a rezista cu luciditate demersului „de fãrã rezerve cã, în sfera publicã, bombardamentul modelarea comportamentalã ºi chiar docilitatea, inoculare”, deopotrivã logic ºi emoþional, publicitar conduce la apatie ºi anemie civicã, ar fi în sensul acelei „persuasiuni clandestine ºi convocând ºi resursele de ambiguitate. riscant cã postulãm cã acest efort (propagandistic, oculte”, denunþatã demult de Vance Packard. Manipularea exploateazã lipsa de informare, pânã la urmã) funcþioneazã fãrã sincope, ca o Astãzi, informaþia a devenit „tiranul epocii foloseºte din plin arta de a convinge lãsând schemã cauzalã unidirecþionalã. moderne”; bogãþia informaþionalã (accesibilã), impresia libertãþii de acþiune ºi influenþând, de * confortul civilizaþional, evantaiul opþiunilor, fapt, opinii, atitudini, comportamente. Este vorba, Idee ispititor-popularã ºi realitate confortabilã ritmul alert al schimbãrilor interacþioneazã aºadar, de un discurs empatic, credibil, coerent ºi deja pe la mijlocul veacului trecut în societãþile alimentând o veritabilã teroare psihicã, consecvent care mizeazã, în cazul publicitãþii, pe vestice, sintagma de societate de consum sau a augmentatã de o constatare pe care Jean-François seducþie, adresatã ºi zonei subliminalului. Chiar „bunãstãrii” (affluent society) a intrat rapid în Revel o exprima neted: „cea dintâi dintre forþele putem vorbi, îndreptãþit, de o nouã îndoctrinare, vocabularul curent. Homo consumericus a devenit care conduc lumea este minciuna” (8, 7). modelând pulsiunile consumiste. Consumul a vectorul noului imaginar al bunãstãrii. Stimulul Presupunem cã nimeni n-ar putea tãgãdui devenit o forþã productivã iar publicitatea, odatã autorealizãrii (extended self) impune implacabil scopurile manipulatorii ale fenomenului cu explozia necesitãþilor de consum, un „mediu drept standard social grupul de aspiraþie ºi publicitar. Captiv al „plasei imagologice”, asaltat manipulativ”, întreþinând apatia socialã. reinventarea identitãþii. „Civilizaþia dorinþei”, de „roiuri de cuvinte ºi imagini” (E. Morin, 1962), Unii cercetãtori vãd publicitatea ca o formã a promovatã ostentativ-propagandistic de irigând imaginarul colectiv, omul modern este, culturii de masã, larg mediatizatã ºi „consumatã” capitalismul de consum însemna, în primul rând, certamente, o victimã a manipulãrii. cu plãcere. Alþii subliniazã tendenþiozitatea ºi multiplicarea nevoilor. Metafora dionisiacã, Dintotdeauna comunicarea, se ºtie, a dinamismul acestui tip de mesaje revãrsate Æ

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 21

Black Pantone 253 U 21 Black Pantone 253 U

Æ în care transsexualismul, sindromul „mamelor alegând – spre rezolvare falacioasã – nu impusã de trend-ul hedonizãrii în anii’ 60, mercenare” („comerþul” cu uterul), procrearea construirea unui sine stabil, ci urmând soluþia promitea o beþie de senzaþii, extatism ºi artificialã sau clonarea refuzã a mai înþelege standardizatoare a unor traiectorii prestabilite. psihedelism, furia consumului, emoþii colective trupul sub semnul theosis-ului, ca „templu al Conexitatea (cf. John Tomlinson) lumii noastre nimbate orgiastic ºi, finalmente, evadarea din Duhului Sfânt”, cum demonstra Nicu Gavriluþã, (hipercomplexã), deºi pare a fortifica ipoteza sine. Mai încoace, noul narcisism adaugã grija în subtilele sale exerciþii hermeneutice, analizând satului global, lansatã, se ºtie, de McLuhan cu o pentru modelare corporalã ºi estetizare, susþinând manipularea sexualitãþii (15). ªi Umberto Eco, previzibilã vâlvã mediaticã, nu poate escamota publicitar „supralicitarea anatomicã” (cf. Gilles anterior, semnalase derapajul, denunþând o realitãþile. Discursul universalist, fie el ºi Lipovetsky); pe linie macho, promovarea unui contradicþie „tipicã” secolului trecut (16, 418); triumfalist, nu poate ignora polarizãrile, Superman irezistibil ºi, în replicã, „norma tiranicã adicã, „lupta” (16, 414), valabilã pânã în anii ’60, asimetriile, segregãrile unei Planete cuceritã de a siluetei” (12, 242). Totul, de fapt, subjugat între frumuseþea provocãrii (experimentalismul tehnologizare, fãcând însã din întâlnirea hiperconsumului. Fiindcã trãim într-un univers artistic, dãrâmând canoanele estetice) ºi particularului cu Universalul o sursã de conflict. concurenþial hipermodern, într-un „context frumuseþea de consum (prin modelul propus Poate stinge glocalismul (o gãselniþã conceptualã), sportivofil” (12, 240), într-o societate a ostentativ de media, e drept, fãrã a fi un „model sub deviza „a gândi global, a acþiona local”, aceste performanþei animatã de „turbo-consumerism”. unificat”, cãzând, însã, în sincretism ºi „orgia tensiuni? Constatãm doar cã „reþeaua rizomicã de Competiþia, performanþa, recordul, dorinþa toleranþei”). Adicã, impunând corporalitatea / consumatori”, transconsumerismul impunând obsesivã de a atinge excelenþa impun ideea „corporeismul”, imaginea solicitând, se ºtie, o insidios stiluri de viaþã, piaþa imaginii tiranicã de a câºtiga. De unde ºi atracþia pentru procesare mentalã minimalã. Asistãm, astfel, (vitrinoterapia) în prefacere galopantã (inducând, practicile excesive, pentru optimizarea conchide A. Codoban, în amintitul volum, la paradoxal, standardizarea), chiar agenþi ai performanþelor într-o societate pe care Gilles triumful imagologiei asupra ideologiei (1, 25), la „revrãjirii” fiind nu satisfac securitatea ontologicã. Lipovetsky nu ezita a o califica drept „dopantã”. folosirea corpului drept limbaj. Corpul înlocuieºte Întrebarea e dacã omul mediatic, sedus de Captiv al unei societãþi care încurajeazã individul iar imagologia ia locul ideologiei (1, 99). civilizaþia confortului, ar fi dispus sã facã acest proliferarea obiectelor ºi a divertismentelor, Comunicarea corporalã consfinþeºte supremaþia efort, într-un mediu suprasaturat comunicaþional. pendulând între mercantilizare ºi frustrare (în „ideologiei ostensive” (1, 99), adicã a publicitãþii; „confruntarea” cu standardele dominante), omul sau, zicem noi, a publiculturii (17), inversând Bibliografie selectivã: acestui început de mileniu acuzã, inevitabil, preþul relaþia imagine / realitate (imaginea devenind bunãstãrii materiale (în decont intrã, desigur, ºi garantul „adevãrului realitãþii”). Discursul Aurel Codoban, Imperiul comunicãrii: corp, publicitar a devenit, categoric, discursul dominant imagine ºi relaþionare, Idea Design & Print, Cluj- singurãtatea, anxietatea, instabilitatea). Cursa Napoca, 2011. achizitivã, stimulatã de impactul publicitar este, se al epocii noastre, haoticã, sigilatã postmodern de vârtejul relativist. Mihai Dinu, Comunicarea – repere fundamentale, spune (ºi nu fãrã temei), o parte a identitãþii. Editura Orizonturi, Bucureºti, 2007. „Democratizatã”, informaþia circulã fãrã Spirala consumativitãþii ne defineºte (parþial) câtã Paul Dobrescu, Alina Bârgãoanu, Nicoleta Corbu, vreme studierea motivaþiilor în privinþa nevoilor opreliºti (forumuri, chat-uri, bloguri), prin aport Istoria comunicãrii, Bucureºti, Comunicare.ro, 2007. de consum evidenþiazã ostentativismul, „tirania colectiv (Wikipedia) ºi ne instaleazã în Pascal Bruckner, Mizeria prosperitãþii, Editura Trei, mãrcilor” (Naomi Klein), vânzarea de simboluri, ciberdemocraþie. Se vorbeºte insistent, odatã cu Bucureºti, 2002; traducere din limba francezã de Vasile prezenþa acelor fashion victims. Ar fi eronat sã aceastã expansiune sfidând temporalitatea Zincenco. restrângem impactul fenomenului publicitar doar imediatã ºi constrângerile spaþiale, de un „stat Jean Baudrillard, Societatea de consum / Mituri ºi seducãtor” (Régis Debray, 1993), capabil de structuri, traducere de Alexandru Matei, Prefaþã de la seducþia tehnicilor comerciale, sã punem în Ciprian Mihali, Editura Comunicare.ro, Bucureºti, 2005. relief doar efectele economice, ignorând latenþa retrocedarea puterii (prin e-government). Care ar fi însã consecinþele în plan comunicaþional? În Douglas Kellner, Cultura media, Institutul celor culturale. În fond, publicitatea – avertiza European, 2001; traducere de Teodora Ghivirizã ºi primul rând observãm fãrã efort cã Homo ecranis André Akoun – înseamnã „matricea unui anumit Liliana Scãrlãtescu. Prefaþã de Adrian Dinu Rachieru. tip de sociabilitate”. Ea, negreºit, are ºi o funcþie e condamnat la o „existenþã digitalizatã”. Cultul Bernard Cathelat, Publicitate ºi societate; traducere de integrare; valorizând produsele, creând legãturi pentru Internet, explozia Webului conduc la din limba francezã de Costin Popescu. Prefaþã de emoþionale, publicitatea propune ºi impune o desocializare; altfel spus, oamenii comunicã dar Bernard Brochand, Editura Trei, Bucureºti, 2005. viziune asupra lumii. nu se întâlnesc. Sub presiunea imediatitãþii e Jean-François Revel, Cunoaºterea inutilã, traducere Cum societãþile umane, dãinuind în timp, fãrã resuscitatã, prin dirijarea gusturilor, spirala din francezã de Dan C. Mihãilescu, Editura Humanitas, individualistã ºi, paradoxal, alinierea (la Bucureºti, 2007. a îmbrãþiºa, euforic, religia progresului, sunt (ºi) Tatiana Slama-Cazacu, Stratageme comunicaþionale reproductive, o regulã de filiaþie, ne reamintea informaþie, publicitate, modã, consum, divertisment). Hipermodernitatea cultivã apoi ºi manipularea, Editura Polirom, Iaºi, 2000. Claude Lévi-Strauss, existã; iar antropologia, ca Bogdan Teodorescu, Cinci milenii de manipulare, logica excesului ºi, în consecinþã, „hidra reþelelor” „umanism democratic”, „ar putea sã aibã ceva de Editura Tritonic, Bucureºti, 2007. spus” (13, 17). Într-adevãr, publicitatea, dincolo de (cum scrie, metaforic, acelaºi Gilles Lipovetsky) Rémy Rieffel, Sociologia mass-media; traducere de aspectul comercial, propune ºi un „transfer mitic”, impune hedonizarea consumului, bulversând Ileana Busuioc, Editura Polirom, Iaºi, 2007. ceea ce îl îndreptãþea pe Jacques Ségula, în 1983, ordinea instituitã. Invadaþi de publicitate intrãm Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxalã. Eseu asupra sã vorbeascã despre o publicitate miticã. Pe în „civilizaþia dorinþei”. Universul ecranic asigurã societãþii de hiperconsum. Traducere de Mihai urmele lui, mulþi cercetãtori pun în luminã o percepþie cinematizatã ºi standarde universale Ungureanu, Editura Polirom, Iaºi, 2007. prin fenomenul starizãrii. American way of life, Claude Lévi-Strauss, Antropologia ºi problemele arhetipologia publicitarã, exploatând filiaþia lumii moderne, Prefaþã de Maurice Olender; traducere publicitate / mit. Cazul, de pildã, al Mãdãlinei de pildã, se propagã insidios; mitul abundenþei încurajeazã febra individualistã chiar dacã avântul de Giuliano Sfichi, Polirom, Iaºi, 2011. Moraru (14), examinând spectacolul publicitar al Mãdãlina Moraru, Mit ºi publicitate; Prefaþã de consumului de masã, odatã cu avalanºa crizelor societãþii hedoniste prin puzderia referinþelor Mihai Coman, Nemira Publishing House, Bucureºti, arhetipale ºi simbolice, activând stereotipurile de (financiare ºi ecologice), bate în retragere, 2009. gen (teoria rolurilor sociale). Din acest punct de îndeosebi în Vest. Totuºi, subiectul interactiv, Nicu Gavriluþã, Antropologie socialã ºi culturalã, vedere asistãm la o vizibilã erotizare a publicitãþii, pseudo-relaþionând cu hãrnicie, pornit la Polirom, Iaºi, 2009. trezind – prin sexualizarea produselor – „pulsiunea „vânãtoare de informaþii” slujeºte un model Umberto Eco (ediþie îngrijitã), Istoria frumuseþii. de cumpãrare” (cf. François Brune). Dacã comunicaþional necentralizat (orizontal). Mai Traducere din limba italianã: Oana Sãliºteanu, mult, armata de internauþi „navigheazã” fãrã spirit Enciclopedia RAO, Bucureºti, 2005. masculinitatea degajã forþã, autoritate, virilitate, vezi Adrian Dinu Rachieru, McLumea ºi cultura încredere în sine etc., „exploatarea” feminitãþii a critic ºi mecanisme de control, zapping-ul fiind, s-a spus, doar o operaþiune turisticã. Încât publicitarã, Editura Augusta / Artpress, Timiºoara, forþat linia seducþiei, advertiserii oferindu-i rolul 2008. de obiect sexual: o femeie tânãrã, atractivã, procesul intentat civilizaþiei tehnico-ºtiinþifice, consideratã – cu îndreptãþire – „o societate a decorativã, chemãtoare etc.; adicã, o publicitate „ sugestivã, vehiculând un mesaj conotativ, riscului” (Ulrich Beck, 2001) pentru dezvoltarea sa comercializând pulsiunile erotice. Fãrã a uita cã suicidarã, ameninþând ecosistemul planetar aflã hedonismul postmodern a recuperat trupul argumente îndestulãtoare ºi în zona infantilizãrii (cândva „mortificat”) prin exhibare. Timpurile consumului cultural. „postmoraliste” (cum zice Lipovetsky), eliberând Bineînþeles, dintotdeauna, comunicarea a Erosul de ideea pãcatului ºi propunând influenþat Istoria speciei. Dar niciodatã ca în zilele „indulgenþa sexualã de masã”, au desacralizat noastre când omul mediatic a îmbrãþiºat sloganul trupul (devenit marfã). ªi, paradoxal, refuzând Seeing is believing (a vedea înseamnã a crede). Ca normele represive, cultivã trupolatria. În contextul dovadã ºi aceste frecvente crize de identitate,

22 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

22 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

Bãiatul, în loc sã se scoale, se apucã sã cugete.” (M 185) Morcoveaþã sau golemul Trebuinþa de a folosi oliþa fiind o reprezentare incompatibilã (aºadar prezentând atât un conþinut nevrotic afectiv, cât ºi unul sexual), indisociabilã de iminenþa descoperirii faptului de cãtre doamna Ana Ionesei Lepic, Morcoveaþã recurge la soluþia amânãrii reacþiei corporale fireºti ºi se dedã meditaþiei hiar fãcând abstracþie de imperativul de a-ºi Morcoveaþã ºtie cã favoritul mamei este Felix, asupra unor fapte extrasenzoriale, spre a reprima asuma ori renega statutul de „pervers care „e tare simþitor din fire ºi nu-i chip s-o scoþi senzorialitatea ce þine de reprezentãrile refulate. Cpolimorf”, amatorul de resemantizãri de la capãt cu el cu ciomãgeala. Asta-i bunã doar Potrivit consideraþiilor teoretice freudiene din lecturi infantile, îºi aminteºte cu un gust amar când e vorba de mine.” (M 253)6 Remarci asupra unui caz de nevrozã obsesionalã difuz de pãþaniile lui Morcoveaþã, copilul Pãrând în permanenþã alertat de aºtepatarea (1909), nevroza obsesionalã debuteazã cu un nefericit, ghinionist, nici bun nici rãu, incapabil unei nenorociri, Morcoveaþã trãieºte imersat într- fenomen constând în înlocuirea acþiunii cu acte de a deveni un erou puber, ca Tom Sawyer. un mediu aproape implauzibil de abund în aluzii de gândire premergãtoare: „...amânarea gândirii Realismul sarcastic al lui Jules Renard la „scene primare”, care de care mai elocvente este înlocuitã repede cu întârzierea în gândire...”8 constituie nu doar un principiu estetic („literatura patologic, astfel cã îºi împunge tatãl cu tocul pe Subiectul analizat al celebrului caz Dora, se sperie mea nu-i decât o rectificare continuã a ceea ce care-l poartã prevãzãtor dupã ureche, ca pe o „cã noaptea se poate întâmpla o nenorocire, încât simt în viaþã”1), ci totodatã ºi o metodã de amuletã falicã; îi mãrturiseºte domnului Lepic sã fie nevoie sã ieºi”9, aºadar tocmai compromis (specificã fenomenului de sublimare, nemijlocit cã nu-ºi mai iubeºte mama, declarându- impetuozitatea necesitãþii fiziologice tulburã dupã cum îl tematizeazã psihanaliza în genere) cu se sãtul de a mai fi „calul de bãtaie al mamei”, ba somnul Dorei, contribuind la consolidarea ºirului o vocaþie a nefericirii pe care o comportã o chiar ajunge pe punctul de-a promite cã va ideilor obsesive. copilãrie traumaticã. Cu toate cã perioada de divulga traumele provocate de aceasta: „Încetul cu În mod similar, doamna Lepic, în acord cu acoperire a Jurnalului (1894-1910), respectiv a încetul, pentru cã-mi ceri, am sã-þi spun tot ce s-a statutul de instanþã punitivã supremã, dublat de publicãrii operei centrale (Morcoveaþã-1894) întâmplat în trecut. Ai sã vezi singur dacã un spirit al rãului gratuit, descoperind cã coincide cu cea a apariþiei unor studii exagerez ºi dacã am þinere de minte.” (M 291) Morcoveaþã a fãcut totuºi pe el în cele din urmã, revoluþionare ale lui Freud (Psihonevrozele de Dealtfel, nici domnul Lepic nu o mai iubeºte pe strecoarã o oalã de noapte sub pat, ca mai apoi apãrare- 1894, Studii despre isterie-1895, d-na Lepic: „(Morcoveaþã) – Am o mamã care nu sã-l acuze pe nedrept de incontinenþã. Drept Ereditatea ºi etiologia nevrozelor ºi Despre mã iubeºte, ºi pe care nici eu n-o iubesc. urmare, Morcoveaþã cade într-o veritabilã folie du etiologia isteriei- 1896, Fragment dintr-o analizã (Domnul Lepic) – Îþi închipui cã eu o iubesc?” doute, nemaiºtiind dacã a fãcut pe el sau nu. de isterie-1905), este puþin probabil ca Renard sã (M 293) Apelând la „ceaslovul” freudian, ne este confirmat fi consultat aceste surse, cu atât mai mult cu cât Relaþia cu mama este pregnant ambivalentã: lui simptomul nevrotic al incertitudinii ca metodã cele mai importante lucrãri freudiene au fost Morcoveaþã nu-i plac oaspeþii care rãmân peste „de care nevroza se serveºte pentru a îndepãrta publicate ulterior intervalului menþionat2. Or, noapte, întrucât în atari circumstanþe este obligat bolnavul de realitate ºi a-l izola de lumea externã Renard poate fi socotit un „maestru al sã împartã patul cu mama, care îºi manifestã (...) Este cât se poate de clar cã aceºti bolnavi suspiciunii” adesea neglijat, iar romanul sadismul, înfingându-ºi unghiile în fesele copilului cautã sã evite certitudinea ºi sã se menþinã în autobiografic Morcoveaþã constituie un studiu de atunci când acesta sforãie. Morcoveaþã face îndoialã.”10 caz literar demn de drepturi clinic-ºtiinþifice. dovada persistenþei unui ataºament maladiv faþã Or, aceastã sensibilitate neurastenicã a lui Procedând la o lecturã sincronã a celor douã de doamna Lepic, ce confirmã imposibilitatea Morcoveaþã, în conformitate cu ambivalenþa de lucrãri (Jurnalul ºi Morcoveaþã), se degajã separaþiei ºi asumarea unei identitãþi proprii: „de fond a naturii sale, are drept pandant o evidenþa unui material consistent la care ar fi obicei trebuie sã-i placã numai ce-i place maicã-si.” predispoziþie spre reverie care se manifestã într-un râvnit Freud însuºi. (M 187) mod ce frizeazã, în mod atipic, sublimul. Într-o Pânã ºi autorului însuºi personajul Morcoveaþã Aflat în vizitã la naºul sãu, acesta suspecteazã aparentã „scenã de gen” a serenitãþii cãminului îi este nesuferit, astfel cã, în jurnalul sãu, Jules cã nepotul nu o duce prea bine acasã, iar familial, sora Ernestina ºi domnul Lepic citesc, Renard mãrturiseºte cã acest alter-ego i-ar fi Morcoveaþã confirmã: „Asta depinde de pofta ei Felix îºi încãlzeºte picioarele la foc, iar doamna devenit un Doppelgänger incomod care-l exas- de mâncare. Dacã i-e foame, pânã se saturã ea, Lepic tricoteazã. În momentul în care câinele din pereazã: „Pot spune cã datoritã lui Morcoveaþã, mã-ndop ºi eu. Când îºi pune ei în farfurie, îmi faþa uºii de intrare începe sã latre, Morcoveaþã îmi voi fi dublat viaþa.”3; „În fiecare clipã îmi vine pune ºi mie, fãrã sã mai þinã socotealã. Când a merge din proprie iniþiativã sã afle ce se petrece, în minte Morcoveaþã. Trãim împreunã ºi sper din isprãvit, am isprãvit ºi eu.” (M 252) Mai mult, însã numai se preface cã a ieºit din casã, trãgând suflet cã voi muri înaintea lui.” (J- 9 septembrie Morcoveaþã se dedã unor ritualuri ascetice, ostentativ zãvorul anume spre a produce mult 1985 / p. 122)4. Peste un an, Renard constatã preferând alimente rele ºi impunându-ºi sã nu mai zgomot, dar fãrã sã deschidã uºa; „Altãdatã avea monstruoasa evidenþã a unei inevitabile identi- bea apã. „Ori e bolnav, ori e nebun, spun unii. ªi curaj ºi ieºea afarã, se apuca sã fluiere, sã cânte ºi ficãri cu Morcoveaþã: „Ridicolul în tragic: nevastã- ceilalþi: – Aº! Bea pe ascuns.” (M 198) sã tropãie din picioare, cãutând sã-ºi bage mea ºi copiii îmi spun Morcoveaþã.” Morcoveaþã este mereu murdar, aºa cã nici nu duºmanul în sperieþi. Acum doar se preface.” (J- 18 octombrie 1896 / p. 146). se mai sinchiseºte sã se spele temeinic, fapt care (M 181), pentru a-ºi permite rãgazul de-a privi Pentru cititorul care s-a dedicat unei ucenicii confirmã rivalitatea obligatorie cu fratele sãu: stelele. Alteori, Morcoveaþã se ascunde în coteþ, medii în psihanalizã, (re) frecventarea lui Poil de „Morcoveaþã e întotdeauna mai murdar pe întrucât „aici petrece de minune, dupã cum îi carotte echivaleazã cu un autentic contact cu un picioare decât Felix.” (M 234) ªi, dealtfel, „aºa se trãsneºte prin minte, cu mare dispreþ pentru tablou clinic freudian, întrucât deºi acest roman întâmplã adeseori: tot anapoda le face el pe jucãrii care mai mult te încurcã.” (M 240) autobiografic a pãtruns chiar ºi-n circuitul toate.” (M 223) Dacã dãm curs asociaþiilor de idei la care ne didactic, reprezintã o „poveste” ce relevã de Fãrã sã lase garda pesimismului jos în jurnal, ispiteºte cu generozitate textul, atunci ne putem categoria straniului. Pe cât de neliniºtitoare este Renard, referindu-se retrospectiv la Morcoveaþã, simþi îndreptãþiþi sã speculãm cã lui Morcoveaþã impresia genericã, în ciuda tuºelor de umor negru admite cã „nu-i atât vorba de-o operã, cât de „îi place sã facã patru cuiburi cu poponeaþa- câte bine dozate, pe atât sporeºte amploarea unor etalarea unui spirit zdrenþãros în care gãseºti cam unul în fiecare colþ al coteþului” (M 244), tocmai revelaþii terifiante, dacã se iau în considerare de toate: milã, rãutate, lucruri rãsuflate ºi prost pentru a-ºi certifica simbolic neapartenenþa ºi multiple referinþe diaristice ale lui Renard. gust.” (J- 10 septembrie 1894/ p. 105) Fireºte, alienarea de cei patru membri ai familiei (domnul În Familia Lepic, rãnile ºi aluziile oedipale negativismul diaristic este în genere circumstanþial ºi doamna Lepic, Felix ºi Ernestine). sunt la ordinea zilei: întorcându-se de la vânãtoare ºi fluctuant, dupã cum Morcoveaþã îºi confirmã În ciuda acestor debuºeuri care simuleazã cu Felix, fratele sãu, Morcoveaþã este întrebat adesea potenþialul de bunãtate, îndreptãþind lirismul fantasmatic, Renard ajunge sã forþeze dacã nu cumva ºi-ar fi ucis tatãl, ceea ce-i insuflã ipoteza cã nu este în mod univoc un copil considerabil grotescul ºi lubricul pe care l-ar putea bãiatului o stare de grandoare. Ulterior, când cei iremediabil tarat. suporta un text pentru copii: Morcoveaþã îl doi copii ajung acasã, doamna Lepic îi Întocmai ca un candidat autentic la isterie de denunþã pe pedagogul Violone care, împreunã cu interpeleazã utilizând un foarte plastic limbaj retenþie, Morcoveaþã se teme de iminenþa de a elevul-mascotã Marseau, s-ar „þine de prostii!” „clinic”, sesizând cã Morcoveaþã îºi arogã pretenþii urina, astfel cã reacþia fireascã la stimulul (M 231); Morcoveaþã îl invidiazã pe Marseau, ºi- de supremaþie filialã (aºadar falicã) asupra lui fiziologic este substituitã prin compulsia de ar dori obrajii fragezi ai lui Marseau, poreclit Felix: „Cum, Morcoveaþã, tot tu cu puºca? gândire7 „De altfel, la ce bun sã se îngrijeascã de dealtfel „Obraji Roºii”, de parcã Morcoveaþã ar Numai tu ai purtat-o? – Aproape, face asta, de vreme ce, Morcoveaþã e prevãzãtor? Morcoveaþã drept rãspuns.”5 De asemenea, Æ

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 23

Black Pantone 253 U 23 Black Pantone 253 U

Æ îndrãzneþe. Ne încearcã o stingherealã, nu din râvni sã fie el însuºi „alesul” lui Violone. Acesta, cauza îndrãznelilor sale, ci pentru cã ne atunci când este surprins de Morcoveaþã informeazã prost cu privire la el însuºi. Nu prea sãrutându-l pe Marseau, se apãrã înaintând ºtim ce vârstã are. – Pentru cã este construit din pretextul cã „Morcoveaþã, care-i prea stricat momente [rãspunde Renard – n.n.] El nu-i o fiinþã pentru vârsta lui, nu poate înþelege cã asta-i o care existã. Aº fi putut sã-l aranjez, sã-l cioplesc: sãrutare curatã, o sãrutare de tatã...” (M 22). n-am vrut. Asta-i o muncã pe care o faci Poziþia sa în familie îl face pe Morcoveaþã sã se dumneata însuþi, sâcâit, probabil, dar n-are vrea orfan: „Ghemuit într-un dulap, cu douã importanþã, ºi, prin aceastã muncã, vrând- degete vârâte în gurã ºi cu unul în nas. N-au toþi nevrând, sporeºti viaþa lui Morcoveaþã.” norocul sã fie orfani.” (M 26). (J- 16 iulie 1899 / p. 220) Morcoveaþã devine un fel de profeþie morbidã, Aºadar, spectrul impotenþei literare pe care-l deoarece Renard este deopotrivã autorul ºi dublul comportã Jurnalul renardian corespunde lui Morcoveaþã, tot astfel precum doamna Lepic nemijlocit condiþiei lui Morcoveaþã, care pe bunã este una cu doamna Renard- mama. Morcoveaþã dreptate poate fi considerat printre cele mai este un candidat oficial la suicid, asemeni sumbre romane autobiografice, respectiv cele mai doamnei Lepic, care-ºi portretizeazã în mod stranii poveºti pentru copii. Nu întâmplãtor, zeflemitor progenitura: „Seamãnã cu mine: nu-i operaþiunile demistificante aplicate unor cliºee ca rãu, mai mult prost decât rãu, ºi-i prea tont ca sã „familia idealã” ºi „inocenþa infantilã” sau nãscoceascã el praful de puºcã.”(M 300). Cu „eroismul angelic”, ca mãrci ale unor focare privire la propria mamã, în jurnalul sãu Renard traumatice oedipale, i-au atras atenþia admirativã adoptã un ton laconic, neîndrãznind sã-ºi expunã lui Samuel Beckett13. pe deplin drama perpetuã: „Mama mea despre Poil de carotte reprezintã o piesã de rezistenþã care nu vorbesc decât cu groazã, îmi aprindea a Comediei Franceze- Philippe Lagrue a realizat o sângele.” (J- 18 octombrie 1896 / p. 145) adaptare (cu spectacolul de premierã în 24 martie Am putea suprapune parþial schema 2011) a romanului ce vãdeºte o excelentã familiar- distribuirii rolurilor în familia Lepic / Renard cu izare cu grila psihanaliticã, mai cu seamã prin teoria freudianã a romanelor de familie ale accentul pus pe imposibilitatea lui Morcoveaþã nevroticilor, conform cãreia atât nevroza cât ºi Or, din acelaºi eseu freudian mai sus de „a-ºi tãia cordonul ombilical”, precum ºi prin orice talent aparte în genere se origineazã într-o menþionat, aflãm cã, simþindu-se neglijat, copilul atotputernicia Mamei (doamna Lepic), drept fac- „activitate foarte specialã a fanteziei care mai începe sã fabrice scenarii în care figureazã drept tor al predestinãrii ratãrii lui Morcoveaþã. întâi se manifestã în jocurile copilãreºti ºi care copil vitreg sau înfiat, fapt indisociabil de apoi, aproximativ din perioada prepubertalã, se îndreptarea precumpãnitoare a ostilitãþii bãiatului Note: 1 înstãpâneºte pe tema relaþiilor familiare.”11 spre instanþa paternã. Cu toate acestea, nu de Jules Renard, „30 mai 1894”, în Jurnal, Editura Aceastã activitate fantasmaticã se traduce în puþine ori Renard devine un „fiu risipitor” care Univers, Bucureºti, 1979, p. 100. 2 reverii diurne ºi scenarii eroice, prin care copilul încearcã sã redreseze imaginea tatãlui: „Tata. Am Câteva observaþii asupra conceptului de aduce corecturi si recurge la idealizãri ale vieþii remuºcãri cã nu l-am iubit cum trebuia, pentru cã inconºtient în psihanalizã (1912); Pulsiuni ºi destine ale familiale, însã, în ciuda bogãþiei de variante sufãr din aceleaºi cauze din care trebuie sã fi pulsiunilor ; Refularea; Inconºtientul (1915) 3 concepute, numitorul comun ºi originea tuturor suferit ºi el...” (J- 2 august 1902 / p. 306) Jules Renard, „22 februarie 1894”, în Jurnal, acestora va rãmâne imaginea pãrinþilor reali: Infernul familial cãruia îi suntem martori Editura Univers, Bucureºti, 1979, p. 93. 4 „aceºti pãrinþi noi ºi ideali sunt efectiv înzestraþi lecturând Morcoveaþã constituie doar o versiune În cazul ediþiei citate în nota anterioarã, cu trãsãturi care provin din amintirea realã a edulcoratã a ceea ce includea varianta aºa-zis renunþãm în continuare la referinþele bibliografice adevãraþilor pãrinþi mai umili, aºa încât de fapt originalã a proiectului sãu autobiografic: „În obiºnuite ºi optãm pentru menþionarea datelor copilul de fapt nu-ºi înlãturã tatãl, ci ºi-l ridicã în Morcoveaþã n-am îndrãznit sã scriu totul. N-am corespunzãtoare între paranteze pentru degajarea importanþã.”12 spus, de pildã, cum domnul Lepic îl trimite pe textului. (N.n.). 5 Investigând în ce mãsurã îºi „corijeazã” Morcoveaþã s-o întrebe pe doamna Lepic dacã Jules Renard, „Morcoveaþã”, în Scrieri Alese, Renard în Morcoveaþã sau în Jurnal instanþele vrea sã divorþeze, ºi felul cum l-a primit doamna Editura Pentru Literaturã Universalã, Bucureºti, 1967, p. parentale, putem semnala multiple suprapuneri: Lepic. Ce scenã!” 192. 6 „19 iunie. Ora unu ºi jumãtate. Moartea tatii. ( J- 10 decembrie 1906 / p. 410 ). Utilizãm iniþiala „M”, urmatã de numãrul Putem spune despre el: «Nu-i decât un om Succesul lui Morcoveaþã a constat mai mult corespunzãtor al paginii citate din ediþia volumului oarecare, un simplu primar de sãtuc sãrac», ºi într-un scandal, cãci în Chitry, oraºul natal al lui menþionatã în nota anterioarã. 7 vorbi în acelaºi timp despre moartea lui ca despre Renard, circula un volum adnotat astfel: Cf. Sigmund Freud, „Alte observaþii asupra cea a lui Socrate. Îmi reproºez cã nu l-a iubit „Exemplar gãsit întâmplãtor la un librar. Este o psihonevrozelor de apãrare (1896)”, în Opere, Vol. XII, destul: îmi reproºez cã nu l-am înþeles.” carte în care o vorbeºte de rãu pã maicã-sa ca sã Editura Trei, Bucureºti, 2005. 8 (J- 19 iunie 1897 / p. 173) Indiferenþa domnului se rãzbune pe ea.” (J- 2 iunie 1900 / p. 242) Sigmund Freud, „Remarci asupra unui caz de Lepic pentru Morcoveaþã rimeazã cu antipatia Popularitatea iniþialã a operei s-a preschimbat nevrozã obsesionalã”, II, Consideraþii teoretice. C. Viaþa domnului Renard-senior pentru „bavardajul” într-un blestem pentru Renard: „În fiecare clipã pulsionalã ºi originea obsesiei ºi a îndoielii”, în Opere, scriitoricesc, pe care-l depreciazã în favoarea îmi vine în minte Morcoveaþã. Trãim împreunã ºi Vol. VII - Nevrozã, psihozã, perversiune, Editura Trei, discursului politic: „Dispreþul tatii pentru oamenii sper din suflet cã voi muri înaintea lui.”(J- 9 Bucureºti, 2002, p. 90. 9 care scriu. A scrie înseamnã a trãncãni, ºi lui nu-i septembrie 1895 / p.122), iar la repetiþiile Sigmund Freud, „Primul vis (II) – Fragment dintr- plãcea decât trãncãneala politicã.” adaptãrii scenice a lui Morcoveaþã, Renard se o analizã de isterie (1905)”, în Opere, Vol. V – (J- 12 iulie 1898 / p. 200). vãdeºte a fi cuprins de un spirit superstiþios: Inhibiþie, simptom, angoasã, Editura Trei, Bucureºti, Fantasma „trecerii la act literar” are pentru „Iatã-mã liniºtit. Prea, cãci acoperiºul casei Lepic e 2001, p. 127. 10 Renard o configuraþie patologicã explicitã, de þiglã.” ( J- 1 martie 1900 / p. 235 - tuile Sigmund Freud, “Consideraþi teoretice (II)- B. întrucât mãrturiseºte cã, deºi în mod intenþionat însemnând „þiglã” ºi fiind folosit îndeobºte cu Câteva particularitãþi psihologice ale bolnavilor de l-a lãsat pe Morcoveaþã „neºlefuit”, l-ar fi tentat, sensul de „ghinion”.) nevrozã obsesionalã. Atitudinea lor faþã de realitate, totuºi o altã variantã, cu mult mai crudã: „Sã Dacã Poil de carotte a devenit opera unicã ºi superstiþie ºi moarte”, ed. cit. [vezi nota 8], p. 82. 11 scriu toatã viaþa lui Morcoveaþã, dar fãrã s-o simbolul funest al punctului maxim al Sigmund Freud, „Romanul de familie al aranjez: adevãrul gol-goluþ. Asta ar fi mai degrabã posibilitãþilor de creaþie literarã, Renard este nevroticior”, în Opere, Vol. VIII - Comicul ºi umorul, cartea domnului Lepic. Sã pun acolo totul (...) conºtient cã obscuritatea stilisticã ºi ideaticã a Editura Trei, Bucureºti, 2002, p. 208. 12 Câteodatã aº fi vrut sã aflu cã nu sunt bãiatul cãrþii este pe deplin consensualã cu însãºi Ibidem, p. 209. tatii; m-ar fi amuzat. Nici mãcar sã nu spun cã personalitatea sa scriitoriceascã, cu substanþa 13 Pentru detalii, a se consulta studiul Angelei sunt bãiatul lui. Sã spun totul cu un cinism gol- scriiturii sale. Într-un dialog tematic purtat cu un Moorjani, „Beckett’s Parisian Ghosts ( continued ): The anume Louis Paillard, acesta din urmã apreciazã goluþ. Sã închei, dupã moartea lui, printr-un fel Case of the Missing Jules Renard.” Limit(e) Beckett 1 cã Morcoveaþã este „construit” astfel încât suscitã de imn, cu mici poante, în cinstea lui. O carte (2010): 72-91. ( http://www.limitebeckett.paris-sor- despre care sã te facã sã urli ºi sã plângi.” suspiciuni cu privire la coerenþa sa ca personaj: bonne.fr/one/moorjani.html ) ( J- 11 februarie 1901 / p. 260 ) „ – Morcoveaþã spune tot timpul lucruri foarte „

24 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

24 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

patrimoniu chiar atât sã se fi uitat? Timp de 138 de ani, generaþii succesive au fãcut reevaluarea Arta contemporana clujeanã permanentã a celor 30 de autori care au încasat ruºinea de a expune la prima expoziþie este un „produs de salon”? impresionistã, în acelaºi - pe acea vreme - cadru „ne-adecvat”. Sã vã reamintesc câteva cote din ultimii ani a unora dintre ei: Monet, 21.200.000 Vasile Radu euro în 2002; Cézanne, 53.386.560, în 1999; Renoir, 20.400.000, în 2003; Degas, 6.900.000, în e învãþãturi putem trage aici, referitoare la epocã a istoriei artei. Mulþi dintre artiºtii actuali 2004; Pissaro, 15.500, în 2007, etc. expoziþia „Salon pe balcon”? În goana au abandonat paleta ºi tehnica de lucru actualã pentru a gãsi spaþii de expunere, C impresionistã, trateazã culoarea de pe alte poziþii De la „maial” la întâiul mai muncitoresc multe dintre ele neconvenþionale, pictura conceptuale. Nu sunt interesaþi de astfel de tradiþionalã scapã din vedere aspectele tehnice, aspecte de subtilitate proprii picturii intimiste. În ce îi priveºte pe artiºtii clujeni, ei nu au altãdatã de neocolit: este vorba, în primul rând, Dar, simplul fapt cã îºi gândesc ºi executã opera organizat nici o expoziþie a „refuzaþilor”, nici, a de aspectele formale ale organizãrii expoziþionale în interior, apare ca o contradicþie faþã de „independenþilor”. Expoziþia lor a fost exuberantã, ºi despre mesajul solidar al interesului de grup principiul expunerii ei în exterior. Acelaºi lucru ar asemeni unui „pique-nique” în aer liber unde s-au organizat, transmis de artiºtii plastici publicului ºi fi de spus ºi despre acei artiºti care folosesc consumat... conserve. Dar nici „prospãturile” pieþei de artã. Prima lege impresionistã nu ar fotografia într-o manierã care contravine revoluþionare nu s-ar fi bucurat de interesul unui trebui ignoratã nici azi: lumina erodeazã forma, caracterului ei „intimist”, sau „vâneazã” cu public mai degrabã indiferent, prea mult distruge contururile, altereazã raporturile de ajutorul obiectivului foto efectele „impresioniste”. preocupat de propriul lui divertisment lãutãresc ºi culoare pentru lucrãrile concepute ºi executate în Prezentarea ei „în exterior” amplificã riscurile ºi de „Mandinga”. Pãstrând dimensiunile, acest atelier, sub efectul altor surse de luminã decât impresia unei contrafaceri. Tocmai aceste aspecte „Salon” face ºi el istoria lui! Pe plan local, apare lumina naturalã (ecleraj), înlãturã tainica de naturã „intimistã” au fost sistematic negate, în din ce în ce mai marcatã opinia sãnãtoasã cã iluminare difuzã a expunerii în interior, urmã cu 60 de ani, de cãtre critica proletcultistã, artistul este în cãutarea publicului ºi cã arta sa distrugând tocmai ”inefabilul” picturii. O astfel de care vedea în aceste creaþii latura „formalistã”, devine, oferitã treptat, o „marfã”. Ea trebuie expunere a picturii este ”toxicã”. Pentru a burghezã, opusã spiritului proletar monumental, ambalatã atractiv, comercializatã de oameni cu contraveni acestor efecte distructive, atelierul lui care trebuia sã anime creaþiile artei socialiste. ªi, calitãþi profesionale, impusã pe piaþã într-un Nadar a fost tapetat cu o pânzã roºie care nu era atât negatã aceastã artã cât, mai ales, climat de concurenþã decentã, promovatã ºi împiedeca efectul de „plein air” agresiv al luminii. expunerea ei în spaþiile sociale, publice, acolo dirijatã cãtre mediile permeabile ºi instruite ca Majoritatea expozanþilor de azi produc o picturã unde era chematã sã facã educaþia publicului ºi receptacole. Artistul însuºi îºi construieºte de interior, realizatã în mediul protejat al propaganda regimului politic. Adicã, în aer liber! publicul sãu. A trecut vremea „eroismului” naiv, atelierului, dar este uimitoare ºi nefastã uºurinþa Procesul de expunere ºi receptare a lucrãrii când „nimicurile” artei invadau spaþiile cu care au acceptat sã-ºi expunã lucrãrile în aer face parte din „opera” de protecþie ºi ocrotire a liber aceºti artiºti. Dovadã este cã percepþia improvizate în credinþa ingenuã cã holurile de valorii ei ºi a prestigiului social al artistului, ca ºi lucrãrilor singurului „plein-air”-ist autentic bãnci comerciale, pereþii afumaþi ai restaurantelor omogenitatea demersului sãu tehnic, grija pentru participant la Salon..., pictorul Cãlin Anton, n-a ºi cafenelelor, târgurile în aer liber, spaþiile ruinate semnãturã ºi prezentarea impecabilã a lucrãrii, avut de suferit de pe urma unei prezentãri „plein ale unor foste fabrici, culpate la cele mai pentru a uºura „citirea” ei adecvatã ºi aprecierea jour”. nãstruºnice interese, unul mai mercantil ca altul, corectã a calitãþilor autorului. Altfel, totul rãmâne A lucra în interior ºi a expune în exterior este în credinþa naivã cã „întâlnirea întâmplãtoare o „ºuetã”, o „operã”de socializare pentru care ne- o opþiune delicatã, pe când inversul s-a dovedit a dintre o umbrelã ºi o maºinã de cusut” - în ar fi suficient omniprezentul ºi inepuizabilul fi posibil, dupã cum demonstreazã o întreagã sublima exprimare a lui Duchamp - ar servi cu „facebook”. Cât despre ”metafora succesoralã”, ceva artei. O imensã „operã” de instrumentalizare a artistului plastic, apãrutã exact în momentul nefast al decãderii lui social-economice, morale, în momentul abandonãrii lui ingrate de cãtre societate, a fost posibilã pentru a-l îndepãrta de unul din scopurile lui fundamentale, al generosului sãu sacrificiu ºi al preþuirii lui adevãrate de cãtre societate. Acest salon „de staniol”, crocant ºi sfãrâmicios, a fost un strigãt de disperare, discret manifest, ruºinat. Cum poate un „Dumnezeu rãstignit” sã invoce mila ºi recunoºtinþa pentru arta care le era destinatã semenilor!? Urmãrind, în virtual, reacþiile societãþii, am constatat cã ele au fost numeroase ºi complet neadecvate. Întoarsã pe dos, comunicarea realã virtualã a devenit „capacul” care a înãbuºit drama unei spiritualitãþi imense. În loc sã comunice un mesaj real, a înãbuºit orice comunicare, iar browser-ul a devenit o sculã inertã, scurtcircuitatã de meschinãria unui potop de interese ascunse. Restabilirea contactelor reale cu societatea, poate, peste, 138 de ani! Ar fi prea mult, totuºi! Atât a trecut de la ultima datã pentru ca arta sã se converteascã în „metaforã succesoralã”, trecând din mâna artistului în cea a publicului sãu.

N.A.: mã refer aici doar la acele tablouri care au ca mod de exprimare o tehnicã cvasi-similarã picturii mai vechi, nu ºi la acele obiecte de pe cuprinsul altor arte care au gãsit aici un mod de expunere adecvat. „

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 25

Black Pantone 253 U 25 Black Pantone 253 U

istoria Omagiu lui Ivor Porter

Dennis Deletant vor Porter a fost unul dintre membrii echipei 1944, având cu ei ºi aparatul lor de transmisie. de trei, de la SOE (Special Operations Radiogoniometrele au indicat germanilor IExecutive), condusã de Alfred Gardyne de prezenþa unui avion lângã Ploºca ºi deºi doi Chastelain, care a fost paraºutatã în România spre soldaþi germani au încercat sã se alãture grupului, sfârºitul lui decembrie 1943 pentru a consolida ei au fost îndepãrtaþi de autoritãþile locale. În contactul cu ºeful opoziþiei, Iuliu Maniu. În decursul internãrii lor la Bucureºti, Berlinul a termeni strategici, soarta României fusese stabilitã cerut în mai multe rânduri ca de Chastelain sã le la Conferinþa de la Teheran a lui Stalin, Roosevelt fie predat, dar mareºalul Antonescu a refuzat ºi Churchill de la sfârºitul lunii precedente. categoric. Doi ofiþeri germani au primit Victoriile împotriva germanilor purtaserã armata permisiunea de a interoga grupul, dar sub sovieticã pânã la þãrmul vestic al Niprului ºi supravegherea românilor. Înalþi oficiali români au convinseserã pe ºefii Statului Major american cã interogat grupul în mod independent, inclusiv era înþelept sã elibereze Europa pãtrunzând în generalul C. Z. Vasiliu ministrul adjunct de Germania dinspre vest, pentru a întâlni Armata Interne, Eugen Cristescu, ºeful serviciilor secrete, Roºie care intra dinspre est. ºi generalul Constantin Tobescu de la ºi înlãturaþi de pe scena politicã. Aceasta a fost Iniþial, misiunea lui de Chastelain, purtând Jandarmerie. Porter, în admirabila sa relatare soarta lui Iuliu Maniu, ºeful Partidul Naþional numele de ”Autonomous”, fusese conceputã ca o despre misiune ºi captivitatea sa aratã cã arestaþii Þãrãnesc. Ivor Porter a încercat sã convingã pe operaþiune clasicã de perturbare a comunicaþiilor au fost bine trataþi, au fost luaþi din când în când câþiva dintre membrii români ai personalului germane, dar Stalin, pe neaºteptate, a fost de la plimbare, iar lui Chastelain i s-a permis sã-ºi Oficiului de Presã sã pãrãseascã þara ºi a aranjat acord în noiembrie ca lui Maniu sã i se permitã trateze dinþii în oraº (Operaþiunea Autonomous). cãi clandestine de scãpare pentru ei, dar aceºtia sã trimitã un emisar la Aliaþi, pentru a discuta O vreme, Antonescu s-a folosit de Chastelain ºi au refuzat sã ia în considerare realismul detaliile operaþionale ale rãsturnãrii dictatorului Porter pentru a comunica cu englezii la Cairo, dar prevestirilor lui. Annie Samuelli, asistenta lui pro-nazist, mareºalul Ion Antonescu, ºi înlocuirii în seara zilei de 29 martie 1944, când cei doi Porter la Oficiul de Presã, Costicã Mugur, casier, sale cu un guvern pregãtit sã capituleze fãrã trebuiau sã dea un rãspuns, au descoperit cã Eleonora Bunea de Wied, asistenta lui Mugur ºi condiþii în faþa celor trei aliaþi principali. cristalele de la transmiþãtorul lor radio lipseau; rudã a regelui Mihai, Maria Golescu, bibliotecarã, Guvernul sovietic a insistat ca un reprezentant fuseserã date de Cristescu germanilor. La 25 Angela Rãdulescu, funcþionarã, ºi Ion Vorvoreanu sovietic sã participe la negocieri. ”Autonomous” august, la douã zile dupã lovitura tânãrului rege ºi doamna Cremziter, amândoi translatori, au fost dobândeºte acum un sens predominant politic, Mihai împotriva lui Antonescu, Porter ºi doi arestaþi în vara ºi toamna lui 1949. De Wied a sarcina lui de Chastelain fiind sã-l informeze pe agenþi SOE, Nicolae Þurcanu ºi Ricã Georgescu, murit în închisoare iar Samuelli, Golescu ºi Maniu, personal, despre schimbarea survenitã în au fost toþi eliberaþi din locurile lor de detenþie, Mugur au fãcut fiecare câte treisprezece ani de atitudinea sovieticilor. În 22 noiembrie, de s-au regãsit ºi au putut sã restabileascã legãturile temniþã. Chastelain a fãcut prima încercare de a se radio cu Cairo de sub bolta Bãncii Naþionale, cu Ivor Porter s-a nãscut în 12 noiembrie 1913, ca paraºuta în România. Deoarece n-au gãsit unul dintre aparatele deþinute de rege. fiu al lui Herbert ºi Evelyn Porter ºi a urmat semnalele în zona unde trebuiau sã sarã, avionul Dupã venirea în septembrie 1944 a misiunii cursurile ºcolii elementare la Barrow-in-Furness s-a întors, dar, din cauza unei erori de navigaþie militare britanice, ca parte a Comisiei Aliate Grammar School ºi apoi la Universitatea din deasupra Albaniei, a rãmas fãrã carburant ºi (sovietice) de Control alcãtuitã pentru a Leeds, unde a urmat o pasiune pentru literaturã. echipajul s-a paraºutat în largul coastei italiene, monitoriza aplicarea condiþiilor de armistiþiu cu El a pãrãsit România la sfârºitul lui 1947 ºi s-a lângã Brindisi. România, semnatã la Moscova în 12 septembrie angajat sã serveascã în Foreign Office cu misiuni Porter, care fusese profesor de englezã la 1944, Porter a fost numit ºef al Oficiului de Presã la Washington, Paris, Nicosia, India, iar între 1971 Bucureºti, recrutat de SOE în primãvara lui 1941, ºi a rãmas în acest post pânã când a fost ºi 1974 în Senegal, Mali, Guineea ºi Mauritania. dupã ce pãrãsise România, s-a alãturat lui de transferat la Legaþia Britanicã în mai 1946, ca Deºi era o persoanã foarte retrasã, el se purta cu Chastelain în a doua încercare. Locul ales pentru secretar II. În ambele aceste capacitãþi el a fost multã cãldurã faþã de prieteni ºi arãta afecþiune aterizare în România, o moºie numitã martorul impunerii regimului comunist. Contactul pentru þãrile ºi popoarele unde a fost trimis. A Storobãneasa, situatã la vreo douãzeci de mile cu Vestul a devenit un pãcat capital de care liderii pãstrat un interes aparte pentru România, faþã de nord de Dunãre, la nord-est de oraºul Alexandria, partidelor democratice puteau fi acuzaþi, judecaþi, soarta monarhului sãu, ºi faþã de apãrãtorii aparþinea familiei Racotta, anglofili statornici. Au democraþiei. Simpatia sa pentru regele Mihai, care decolat în 5 decembrie dar n-au reuºit sã a fost forþat de comuniºti sã abdice, în decembrie localizeze semnalele de la sol care indicau cã pot 1947, s-a concretizat într-o biografie (Mihai al sã sarã, ºi s-au întors în Egipt. La a treia încercare, României, 2005), fiind primul care s-a informat de Chastelain ºi Porter erau însoþiþi de un expert din hârtiile personale ale regelui ºi care a descris român în sabotaj, Silviu Meþianu. La orele 00,30, tristeþea celor mai bine de patruzeci de ani de exil în 22 decembrie, cei trei au fost paraºutaþi într-o ai lui Mihai I. I-au supravieþuit a doua soþie ceaþã deasã. Au ajuns la sol la vreo 14 kilometri Katerina, fiica lui A. T. Cholerton corespondentul de zona de paraºutare. Servindu-se de niºte fluiere de la Moscova al lui Daily Telegraph pentru anii care-i ajutau sã se localizeze, Chastelain ºi Porter 1920-1943 ºi fiul ºi fiica lor. s-au întâlnit în scurtã vreme, dar le-a luat peste Ivor Porter, CMG (Commander of the Order douã ore sã-l gãseascã pe Meþianu. S-au ascuns of St. Michael and George), OBE (Order of the într-o pãdure pânã în zori ºi apoi au plecat sã British Empire), Cross of the Royal House of gãseascã maºina care ar fi trebuit sã-i aºtepte. De Romania, Commander of the Order of Cultural Chastelain a întrebat o þãrancã încotro s-o apuce, Merit (România) a murit în 29 mai, 2012, la dar pe drumul de întoarcere au fost vãzuþi de vârsta de 98 de ani. niºte jandarmi ºi civili cu puºti care au tras pe deasupra lor. Au fost apoi escortaþi la postul de În româneºte de jandarmi din Ploºca, un sat la vreo sutã de George Cipãianu kilometri sud-vest de Bucureºti, unde au fost bine primiþi de demnitarii locali ºi li s-a oferit o masã (O versiune prelucratã a acestui text a apãrut opulentã. De acolo au fost duºi la Turnu-Mãgurele în The Daily Telegraph din 19 iunie 2012) ºi apoi la Comandamentul Poliþiei din Bucureºti, „ unde au rãmas pânã la eliberarea lor, la 23 august

26 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

26 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

remarci filosofice

(gr. philia) este prezentã pentru a desemna „iubirea” plantelor ºi a animalelor pentru luminã, „simpatia” Iubire ºi înþelepciune (V) unora pentru apã sau pentru alte fenomene naturale. De exemplu, atracþia unor fiinþe vii pentru cãldurã a Jean-Loup d’Autrecourt dat termenul termofile. Unei plante care „iubeºte b) Iubirea în ºtiinþã Într-adevãr, în textul biblic, din Genezã, se arborii” (gr. dendron), i se spune philodendron, care face parte din familia araceelor. Existã o insectã Pe de altã parte, cunoaºterea este ºi cunoaºtere asociazã arborele cunoaºterii cu cel al vieþii. „Adam a hymenoptera, o viespe care vâneazã albinele, pentru ºtiinþificã, nu numai cunoaºtere de înþelepciune, de cunoscut pe Eva” înseamnã în acelaºti timp iubire ºi cã „iubeºte plantele”, de unde ºi numele acesteia (fr. adevãr. Astfel, cãutarea pietrei filosofale, a descoperire a secretelor ºi misterelor existenþei. philante). Cei cãrora le plac animalele sunt zoofili, iar imortalitãþii, are ca sursã, ca energie, iubirea însãºi. Expresia s-a menþinut chiar ºi în vorbirea curentã, cei care sunt pasionaþi de creºterea peºtilor în acvariu Cercetãrile contemporane pe tema imortalitãþii (în profanã, astfel încât, atunci când spunem „am sunt acuariofili (fr. aquariophiles). ingineria geneticã, de exemplu) se explicã astfel. cunoscut o femeie”, înseamnã de asemenea cã am Printre cei care-i iubesc pe oameni, lucru foarte Numai cã, cercetãtorii uitã, oculteazã chiar esenþialul, iubit-o. Iar în limba francezã, o „femeie foarte rar, întâlnim filantropii, care au dat naºtere unor motivaþia profundã, sursa originalã a activitãþii lor: cunoscutã”, (fr. une femme bien connue) înseamnã o instituþii cu activitãþi filantropice. Cei care detestã iubirea. Care este motivul? femeie de moravuri uºoare. umanitatea sunt misantropi, iar cei care nu iubesc Mai întâi, prin ocultarea ºi ignorarea cauzei, se Toate relaþiile de predare, de educaþie, de învãþare femeile (cum este posibil aºa ceva?) sunt misogini. deturnezã ºi scopurile, efectele acesteia. Deci se declinã la trei nivele: iubire, putere ºi cunoaºtere. Chiar ºi vocabularul tehnic al psihopatologiei, care cercetarea contemporanã riscã sã se joace cu moartea, Structura solidarã a acestor trei tipuri de raporturi, trimite la antonimele iubirii ºi desemneazã fobiile se orienteazã cãtre un fel de aneantizare a vieþii, ba conferã complexitate ºi ambiguitate diferitelor relaþii (claustrofobia, agorafobia etc.) merge în acelaºi sens: chiar a lumii. Legiferera practicilor de eutanasie în de iubire. Astfel regãsim cele trei relaþii în toate se face apel la registrul lingvistic al iubirii, pentru spitale sau „a turismului de sinucidere” sunt doar formele de învãþãmânt: maestru-discipol, amant- conceperea termenilor ºtiinþifici, pentru forjarea unui consecinþele cele mai palide ale acestui nihilism amantã, stãpân-sclav. ªtiinþa, iubirea ºi magia se aflã limbaj apropriat cunoaºterii omului ºi a naturii. ºtiinþific. De fapt nu existã tehnologie de vârf care sã astfel reunite în situaþii, care pot fi în acelaºi timp Psihologia si psihnaliza explicã toate aceste fobii prin nu inventeze o armã de exterminare în masã, de fericite ºi periculoase. Sã vedem câteva exemple traume erotice (vezi teoria libidoului freudian). Se aneantizare; dar ceea ce se uitã, este faptul cã aceste extrase din diferitele activitãþi umane, care trimit la trece astfel de la metafora iubirii, la activitatea tehnicã arme sunt auto-exterminatoare. Astfel, prin cercetarea aceste relaþii. ºi ºtiinþificã. ºtiinþificã, participãm la un demers sinucigaº. Pasiunea pentru studiul textelor, al manuscriselor, În concluzie, iubirea pare o forþã, o putere aproape Folosirea lor, implicã anenatizarea chiar ºi a al limbilor ºi originii lor, se regãseºte într-un domeniu demiurgicã, relaþie între om ºi Dumnezeu, relaþie între autorilor lor, a celor care le declanºeazã. Nici nu mai aparte: o ºtiinþã apãrutã în secolul XIX, care se toate fiinþele, care are drept funcþie principalã sã þinã facem apel la exemplele binecunoscute din fizica înrudeºte cu lingvistica, filologia (din gr. philos, Totul împreunã, sã menþinã unitatea lumii, iar ca scop nuclearã. Pentru cã se întâmplã astfel, chiar în „iubire” ºi logos, „limbaj, discurs”). Filologii sunt sã atingã ºi sã confere imortalitatea. Iubirea este de domenile de cercetare cele mai nebãnuite, ca în amicii, prietenii textelor; toatã erudiþia acestor savanþi, asemenea la baza moralei, a eticii, înþeleasã ca studiul fenomenului gravitaþiei cu ajutorul toatã ºtiinþa lor, nu se pot explica decât prin aceastã amiciþie, pentru cã pare sã garanteze fericirea, dacã ciclotroanelor (a acceleratoarelor de particule pasiune de o viaþã, pentru manuscrise, pentru limbã, prin prietenie se subînþelege o relaþie reciprocã de elementare), prin tentativele de „fabricare” a gãurilor pentru textele vechi. Ca derivatã îndepãrtatã, întâlnim bunãvoinþã. negre, a unor câmpuri de gravitaþie, care absorb totul, pasiunea pentru timbre, filatelia (atelia înseamnã în gr. În fine, iubirea este relaþia magicã, care leagã orice, inclusiv lumina, simbol al neantului. În mod „scutit de impozite”). Iar iubirea pentru muzicã a dat care farmecã, care permite prin urmare posesia, anecdotic, istoricii ºi sociologii ar putea sã ne filarmonica. Instictul femeii este sigur, atunci când stãpânirea. Toatã cercetarea ºtiinþificã contemporanã ar confirme indirect aceste idei. devine geloasã pe meseria soþului. putea fi revoluþionatã, dacã ar fi luatã în considerare Într-adevãr, în perioade de crizã, de catastrofe Un joc interesant ºi amuzant, pe care orice iubirea, sau cel puþin dacã i s-ar recunoaºte în mod (naturale, epidemice, ciume, rãzboaie, poluare chimicã persoanã cultivatã îl poate face, ar fi întocmirea unei explicit funcþiile epistemologice. Astfel, iubirea este un etc.), se constatã o creºtere freneticã a activitãþii liste de termeni ºi de expresii, cu privire la foc, sursã de energie, motor de cunoaºtere. În erotice. Viaþa reacþioneazã cu o energie ºi o febrilitate instrumentele, obiectele, activitãþile ºi procesele adevãrata sa definiþie, iubirea este de partea binelui, a extraordinare, pentru a compensa pericolele tanatice. tehnice, pentru a semnala analogiile ºi omologiile frumosului, a adevãrului ºi trebuie înþeleasã ca o Or, astfel se pot explica o mulþime de fenomene erotice. În chimie se vorbeºte, în termeni foarte valoare, care asigurã exersarea virtuþilor ºi perenitatea actuale, îngrijorãtoare, dacã nu fatale pentru „savanþi”, despre afinitatea electronicã, despre cuplurile umanitãþii. umanitate, printre care creºterea vertiginoasã a de electroni, despre filtrarea substanþelor etc. Filtru Însã eronat înþeleasã, ignoratã, iubirea devine sursã numãrului populaþiei. În caz de catastrofe majore, (lat. philtrum) este la origine o bãuturã magicã, despre de iluzii, de nenorociri, de maladii, de patologii grave, trebuie sã rãmânã niºte supravieþiutori, chiar dacã care se presupune cã transmite iubirea. Dar avem de nevroze, de violenþã, ba chiar de catastrofe globale. majoritatea au fost aneantizaþi. Viaþa ºi-a luat mãsurile nevoie sã repertoriem întregul vocabular ºtiinþific? Relativizarea iubirii sau negarea rolului cognitiv al de precauþie necesare. De asemenea multiplicarea Multe sunt expresiile derivate, care au devenit prin acesteia se explicã deci prin dorinþa de ocultare a discursurilor apocaliptice este tot unul dintre utilizare niºte „metafore moarte” (cum ar spune Paul sensului ei creator, pozitiv. Astfel înþelegem nihilismul simptomele de acest tip. Ricœur), care trimit la importanþa iubirii în gândire. ºtiinþific contemporan (nerecunoaºterea iubirii): Sã adãugãm ceva foarte important, ca un alt Atunci când criticãm o concepþie filosoficã, pentru cã orientarea cunoaºterii ºtiinþifice ºi tehnologice, în mod argument în favoarea tezei suþinutã aici, faptul cã împãrtãºim concepþia opusã, atunci când concepem o excluziv, cãtre forme aberante de dominare ºi de existã o relaþie solidarã, de determinare necesarã între idee sau, dimpotrivã, atunci când un fapt ni se pare distrugere a lumii. iubire ºi cunoaºtere: activitatea cognitivã cea mai de neconceput, de fapt ne referim, în mod prea Din câte ºtim, nu mai existã reguli de educaþie cu importantã a conºtiinþei noastre, în genere a unei trasparent (deci invizibil), la ideea de fecundare privire la învãþarea iubirii. Cu toate acestea, primele fiinþe raþionale, este inteligenþa! Aceasta este atât de eroticã, ca atunci când concepem copiii. Nu experienþe cu adevãrat nefericite, pe care le au tinerii, importantã cã se aflã chiar la baza unui proiect întâmplãtor, medicamentele folosite împotriva încep astfel, din ignoranþa sensului profund al iubirii. absurd, un fel de imposturã ºtiinþificã, Inteligenþa fecundãrii se numesc anticoncepþionale. Prin extensie, Iatã o problemã dificilã, pe care nu avem pretenþia de Artificialã. Însã ceea ce ignorã ºi unii ºi alþii este putem susþine cã cei care se opun concepþiilor a fi rezolvat-o, am semnalat-o doar; care însã ar putea semnificaþia originarã a noþiunii de inteligenþã. profunde (culturale, filosofice, folclorice, tradiþionale fi limitatã prin educaþie. Cãci cine mai pretinde acum Termenul provine din latinul intellectio, care înseamnã etc.) au un demers de sterilizare a acestora. Ei sã reactualizeze riturile arhaice de iniþiere? Însã ceea a stabili relaþii, legi (între lucruri, idei, fenomene), dar funcþioneazã ca un fel de sterilet cultural. ce este cel mai important aici, este sã reþinem funcþia ºi a fecunda, a depune o sãmânþã, a lãsa gravidã etc. La fel noþiunea de atracþie, crucialã în fizicã dar ºi epistemologicã a iubirii, care este prezentã în toate Pe scurt, activitatea intelectualã prin excelenþã este în chimie, pentru a desemna modul de exercitare a ºtiinþele, în toate tehnologiile, în toate înþelepciunile; ºi asimilatã, încã de la origini, cu o activitate relaþionalã diferitelor tipuri de forþe, trimite la origine la o care se traduce efectiv astfel: iubire de înþelepciune… eroticã, reproductivã. concepþie magicã, de forþã misterioasã (newtonianã). adicã filosofie. Nu întâmplãtor, maieutica socraticã, care este un Aceasta permite corpurilor celeste sã graviteze unele Grenoble, 21 martie 2012 proces pedagogic, de învãþare, de acces la cunoaºtere, în jurul altora. Conceptul misterios de „forþã atractivã” este asimilatã ºi descrisã în termeni metaforici, în s-a extins, începând cu secolul XVIII, în toate Dialogurile lui Platon, ca o naºtere a sufletului, a domeniile fizicii ºi ale chimiei. În prezent reprezint㠄 minþii, ca o „moºire spiritualã”. Însã orice naºtere, una dintre cele mai importante noþiuni ale ºtiinþelor orice creaþie, la nivel intelectual, urmeazã activitãþii de exacte, chiar dacã neexplicatã. Iatã deci un caz de iubire, de fecundare, de procreaþie. Iar în textele vechi, „iubire astronomicã”, iubire gravitaþionalã. mitologice ºi religioase, a iubi ºi a cunoaºte merg pânã Sã considerãm ºtiinþele biologice. Existã o acolo încât se confundã. abundenþã de termeni a cãror rãdãcinã sau terminaþie

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 27

Black Pantone 253 U 27 Black Pantone 253 U

excelsior T. S. Eliot

A-l critica pe critic1 e rost, ce rosturi are critica literarã este o altarul unor cãrþi niciodatã scrise. Edmund Gosse întrebare ce meritã sã fie pusã mereu ºi este, de asemenea, un caz aparte, fiindcã numele Cmereu, chiar dacã niciun rãspuns nu nu-i va fi perpetuat de activitatea laborioasã de satisface. Critica s-ar putea sã fie ceea ce spunea F. critic, ci de o carte autobiograficã devenitã, deja, H. Bradley despre metafizicã: „gãsirea de un clasic: Father and Son (Tatã ºi fiu). argumente ºubrede pentru ceea ce credem din Pe locul doi îl plasez pe Criticul Entuziast. instinct, aflarea acestor argumente nefiind mai Acesta nu este chemat sã împartã judecãþi de puþin instinctivã.” Cum îmi propun sã vorbesc valoare, fiind mai degrabã avocatul autorilor despre critica practicatã de mine însumi, trebuie cãrora le prezintã operele, autori adesea uitaþi sau sã-mi justific mai consistent opþiunea pentru acest dispreþuiþi pe nedrept. El ne atrage atenþia asupra subiect. Aruncând un ochi peste critica literarã acestor scriitori neglijaþi, ne ajutã sã vedem meritul produsã de mine în ultimii patruzeci ºi ceva de peste care am trecut cu vederea ºi sã descoperim ani, sper sã reuºesc sã desprind câteva concluzii, farmec acolo unde vãzuserãm doar plictis. Unul câteva generalizãri plauzibile, cu aplicabilitate mai dintre ei a fost George Saintsbury, un erudit ºi un largã; ori – ceea ce ar fi ºi mai util – sã stimulez bonom, cu insaþiabil apetit pentru lucrãrile de mult cu teamã decât cu speranþã. alte minþi s-o facã; sper, de asemenea, sã-i provoc mâna a doua ºi cu fler pentru descoperirea Sunt bucuros sã anunþ cã n-am gãsit atât de pe alþi critici sã procedeze aºijderea. Justificarea lucrurilor excelente care existã adeseori în scrierile multe lucruri de care sã-mi fie ruºine pe cât mã principalã trebuie sã fie aceea cã nu existã critic, de raftul doi. Cine altul decât Saintsbury, scriind o temusem. Existã, normal, enunþuri la care nu mai decedat sau în viaþã, despre a cãrui operã sã fiu carte despre Romanul Francez, i-ar fi alocat cu subscriu; existã puncte de vedere pe care le menþin mai temeinic informat decât despre a mea. mult mai multe pagini lui Paul de Kock decât lui cu mai puþinã fermitate ºi convingere decât atunci Cunosc mai multe lucruri despre geneza eseurilor Flaubert? A mai fost ºi vechiul meu prieten când le-am exprimat, sau pe care le menþin numai ºi recenziilor proprii decât despre ale oricãrui alt Charles Whibley; citiþi-i, bunãoarã, paginile despre cu amendamente importante; existã formulãri al critic, cunosc bine cronologia, împrejurãrile în care Sir Thomas Urquhart sau despre Petronius. Mai cãror înþeles îmi scapã. Pot exista zone în care a fost aºternut pe hârtie fiecare eseu ºi motivaþia era ºi Quiller-Couch, care nu mã îndoiesc cã i-a cunoaºterea mea a sporit; dar ºi zone în care de a-l scrie; ºtiu totul despre schimbãrile de învãþat pe mulþi audienþi ai cursurilor sale de la cunoºtinþele mi s-au evaporat. De exempu, atitudine, gust, interes ºi credinþã care s-au Cambridge sã descopere surse proaspete de recitindu-mi eseul despre Pascal, m-a uimit perindat în decursul anilor. Nu sunt în posesia delectare în literatura englezã. vastitatea informaþiei pe care, pare-se, o posedam unor informaþii complete de aceastã naturã privind Pe locul trei, Criticul Academic ºi Teoreticianul. la ora scrierii lui. Existã unele teme pentru care opera acelor maeºtri ai criticii literare engleze faþã Îi menþionez laolaltã, cãci adesea se suprapun. Dar mi-am pierdut, pur ºi simplu, interesul, astfel de care nutresc cea mai profundã reverenþã. Mã aceasta ar putea fi o categorie prea cuprinzãtoare, încât, întrebat dacã am aceeaºi pãrere, nu pot gândesc în primul rând la Samuel Johnson ºi la întrucât se întinde de la cãrturarul pur, precum W. rãspunde decât „nu ºtiu” ori „nu-mi pasã”. Existã Coleridge, fãrã sã-i ignor pe Dryden ºi Arnold. P. Ker, capabil sã-l ilumineze pe un autor dintr-o erori de judecatã ºi, ceea ce regret ºi mai mult, Dar, ajuns în acest punct, trebuie sã disting între anumitã epocã sau þinând de o anumitã limbã erori de tonalitate: câte o notã întâmplãtoare de câteva tipuri de critic literar, pentru a vã reaminti prin intermediul unui alt autor, dintr-o altã epocã aroganþã, de vehemenþã, de infailibilitate cã generalizãrile extrase din studierea unui critic cocoºeascã sau de grosolãnie, lãudãroºenia omului de un anumit tip nu li se aplicã criticilor din alte sau cu altã limbã, pânã la Criticul-Filosof, cum categorii. sunt I. A. Richards ºi discipolul sãu, criticul-filosof cu maniere binevoitoare adãpostit în siguranþã Mai întâi, printre tipurile de critici ce diferã de William Empson. Richards ºi Empson sunt ºi înapoia maºinii de scris. Dar trebuie sã-mi mine, trebuie sã-l înscriu pe Criticul Profesionist – poeþi, dar nu le consider critica un produs derivat recunosc relaþia cu omul care a elaborat toate scriitorul a cãrui criticã literarã este principalul – din poezia domniilor lor. ªi unde i-am putea plasa acele enunþuri ºi, în pofida excepþiilor enumerate, poate unicul – paºaport pentru celebritate. Acest pe alþi contemporani, ca L. C. Knights sau Wilson continui sã mã identific cu autorul textelor. critic ar putea fi poreclit Supra-Recenzentul, Knight, dacã nu printre oamenii care combinã Dar, exact când spun acest lucru, îmi vine în fiindcã el este nu o datã cronicarul oficial al unei predarea cu critica literarã originalã? Dar pe alt minte o precizare. Mã iritã necontenit faptul cã-mi reviste sau al unui ziar, fiecare contribuþie în critic important, doctorul F. R. Leavis, care s-ar sunt citate cuvinte scrise acum treizeci de ani, sã domeniu fiindu-i ocazionatã de apariþia unei cãrþi putea numi Criticul Moralist? Criticul ce deþine ºi zicem, ca ºi cum le-aº fi rostit ieri. Un comentator noi. Exemplar pentru aceastã categorie este, o poziþie academicã s-a specializat, foarte probabil, extrem de inteligent al operei mele, care, pe desigur, criticul francez Sainte-Beuve, autor a douã într-o perioadã sau un autor, dar a-l denumi Critic deasupra, a evaluat-o cu un ochi binevoitor, mi-a cãrþi importante, Port-Royal ºi Chateubriand et ses Specialist ar suna ca o limitare a dreptului discutat, acum câþiva ani, scrierile critice ca ºi cum amis (Chateaubriand ºi amicii sãi), dar a cãrui domniei sale de a investiga orice operã literarã eu aº fi trasat de la începutul carierei mele de operã constã precumpãnitor din volum dupã pofteºte. critic literar planul unei structuri critice masive, iar volum de culegeri de eseuri apãrute iniþial, Finalmente, ajungem la criticul despre a cãrui restul vieþii mi l-aº fi petrecut completând detaliile. sãptãmânal, ca feuilletons într-un ziar. Criticul operã putem susþine cã este un derivat al activitãþii Când încredinþez tiparului o colecþie de eseuri, Profesionist poate fi – aºa cum Sainte-Beuve a fost sale creatoare. Mai ales acela care este ºi poet. sau ori de câte ori consimt ca un eseu sã-mi fie re- cu certitudine – un creator ratat; în cazul lui Poetul care scrie criticã literarã, sã zicem? Condiþia publicat în altã parte, sunt foarte atent sã indic Sainte-Beuve meritã cu prisosinþã sã-i examinãm includerii în aceastã categorie este ca aspirantul sã data primei apariþii, ca sã-i amintesc cititorului de poeziile, dacã ni le putem procura, fiindcã ele ne fie cunoscut în primul rând pentru opera sa liricã, distanþa în timp ce-l separã pe autorul care l-a scris ajutã sã înþelegem de ce scria mai bine despre dar ºi cea criticã sã-i fie apreciatã pentru meritele de autorul care sunt eu astãzi. Dar rari sunt cei autorii din trecut decât despre contemporani. proprii, nu doar pentru lumina pe care o care, citându-mã, spun: „Asta credea (ori simþea) Criticul Profesionist nu este, însã, neapãrat un proiecteazã, poate, asupra versurilor sale. Aici îi domnul Eliot în 1933” (ori ce an o fi fost). Toþi poet, dramaturg sau romancier ratat; din câte încadrez pe Samuel Johnson ºi pe Coleridge; pe scriitorii se obiºnuiesc sã-ºi vadã cuvintele ºtiu, vechiul meu prieten din America, Paul Elmer Dryden ºi Racine pentru prefeþele lor; pe reproduse în afara contextului, de More, ale cãrui Shelburne Essays (Eseurile de la Matthew Arnold cu unele rezerve; în aceastã controversioniºtii nu prea scrupuloºi, astfel încât Shelburne) au ceva din înfãþiºarea monumentalã a categorie trebuie sã mã strecor, timid, ºi eu. Sper pe ele se sprijinã o construcþie neintenþionatã. Dar Causeries de lundi (Convorbirile de luni), nu ºi-a cã nu mai sunt necesare ºi alte asigurãri cã nu citarea afirmaþiilor fãcute cu mulþi ani în urmã ca încercat talentul ca scriitor original. Un alt prieten lenea m-a îmboldit sã-mi aleg propriile scrieri drept ºi când ar fi fost formulate ieri e ceva ºi mai vechi, Desmond McCarthy, fost Critic material. Nici vanitatea, cu siguranþã, pentru cã, frecvent, fiindcã de cele mai multe ori nu implicã Profesionist, literar ºi dramatic, ºi-a limitat atunci când m-am înscris la prelegerea obligatorie maliþiozitate. Vã voi da un exemplu de enunþ care activitatea literarã la articolul ori cronica pentru obþinerea dreptului de a conferenþia, s-a þinut scai de autorul lui mult timp dupã ce a sãpãtãmânalã, întrebuinþându-ºi timpul liber în trecuse atâta vreme de când nu recitisem vreun încetat, în opinia acestuia, sã mai fie o afirmare conversaþii spumoase, în loc sã-l jertfeascã pe eseu de-al meu, încât m-am apropiat de ele mai satisfãcãtoare a convingerilor sale. E vorba de o

28 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

28 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

frazã din prefaþa la o colecþie micã de eseuri efort de imaginaþie dificil, cu care, de fapt, nu oarecare valoare pentru cititorii din viitor; dar mã intitulatã For Launcelot Andrewes (Pentru Lancelot putem izbândi decât parþial. Nu putem nesocoti întreb dacã aceastã aserþiune nu implicã ºi ea o Andrewes), în care afirm cã sunt clasicizant în influenþa asupra formãrii noastre a scrierilor generalizare aplicabilã altor critici de tipul meu. literaturã, monarhist în politicã ºi anglo-catolic în creatoare ºi a scrierilor critice ale generaþiilor Dar trebuie sã fac ºi de data asta o distincþie. Cu religie. Ar fi trebuit sã prevãd cã o frazã atât de interpuse, sau inevitabilele modificãri de gust, sau câþiva ani în urmã, editura mea newyorkezã a citabilã mã va urmãri toatã viaþa, aºa cum l-au superioara cunoaºtere ºi înþelegere a literaturii ce scos o ediþie broºatã a eseurilor mele despre urmãrit gândurile pe Shelley: precedã literatura epocii pe care ne strãduim s-o drama elizabetanã ºi iacobinã. M-am ocupat pãtrundem cu mintea. Dar meritã sã facem acest personal de selecþie ºi am scris o prefaþã, And his own thoughts, along that rugged way, efort de imaginaþie, þinând seama de aceste explicându-mi alegerea. Mi-am dat seama cã Pursued, like raging hounds, their father and dificultãþi. Revizuindu-mi scrierile timpurii, mã eseurile care încã îmi plãceau erau despre their prey.1 ºocheazã sã vãd în ce mãsurã erau condiþionate de contemporanii lui Shakespeare, nu despre starea literaturii vremii, de stadiul de maturitate Shakespeare însuºi. De la aceºti dramaturgi minori Respectiva frazã a fost ocazionatã de o atins de mine, de influenþele la care fusesem învãþasem eu ceva, formându-mã ca poet; de ei, experienþã personalã. Profesorul ºi magistrul meu, expus, de evenimentul care prilejuise fiecare eseu. nu de Shakespeare, îmi fusese stimulatã Irving Babbitt, cãruia îi sunt profund îndatorat, a Dacã eu însumi nu pot rememora toate aceste imaginaþia; de ei îmi fusese educat simþul ritmului; fãcut o escalã la Londra la întoarcerea la Harvard circumstanþe, reconstitui toate condiþiile în care din ei îmi hrãnisem emoþiile. Îi citisem la vârsta de la Paris ºi, împreunã cu doamna Babbitt, a am scris, ce cunoaºtere a lor poate dobândi vreun când se potriveau cel mai bine cu temperamentul cinat cu mine. Nu-l vãzusem pe Babbitt de câþiva critic al meu; ori, dacã dobândeºte cunoaºtere, meu ºi cu stadiul meu de dezvoltare intelectualã ºi ani ºi m-am simþit dator sã-l informez despre un câtã înþelegere; ori, dacã are ºi cunoaºtere ºi îi citisem încântat ºi pasionat, cu mult înainte de a lucru deocamdatã necunoscut în cercul strâmt al înþelegere, cum pot prezenta eseurile mele acelaºi fi avut ideea, ori oportunitatea, de a scrie despre cititorilor mei (asta întâmplându-se, cred, prin interes pentru el ca pentru cititorii care le-au ei. Într-o perioadã când dorinþa de a însãila stihuri 1927): cã fusesem botezat ºi confirmat în rit parcurs empatici la prima apariþie? Unei generaþii îmi dãdea, insistent, târcoale, ei au fost cei pe care anglican. ªtiam cã pentru Babbitt va fi un ºoc sã viitoare, critica literarã nu-i poate stârni decât mi i-am ales de mentori. Aºa cum poetul modern afle cã un discipol al sãu îºi schimbase pãrul, deºi curiozitatea, dacã nu continuã sã fie folositoare în care m-a influenþat nu a fost Baudelaire, ci Jules suferise deja un ºoc cu siguranþã ºi mai mare când sine pentru generaþiile viitoare, sã posede o Laforgue, poeþii dramatici au fost Marlowe ºi prietenul apropiat ºi aliatul lui, Paul Elmer More, valoare intrinsecã ºi dacã e scoasã din contextul Webster ºi Tourneur ºi Middleton ºi Ford, nu trãdase Umanismul pentru Creºtinism. Dar Babbitt istoric. Dar, dacã o parte a ei posedã aceastã Shakespeare. Un poet de mãreþia supremã a lui n-a spus decât: „Cred cã trebuie sã o declari valoare atemporalã, vom aprecia ºi mai judicios Shakespeare nu poate influenþa; el se lasã doar public.” E posibil ca remarca lui sã mã fi urzicat; aceastã valoare încercând sã adoptãm ºi noi imitat, diferenþa dintre influenþã ºi imitaþie fiind fraza citabilã a apãrut în cartea de eseuri la care punctul de vedere al autorului ºi al primilor sãi aceea cã influenþa poate fecunda, în timp ce lucram, s-a înscris pe orbitã ºi de atunci se roteºte cititori. A studia în felul acesta opera criticã a lui imitaþia – în special imitaþia involuntarã – nu în jurul micului meu univers. Ei bine, convingerile Johnson ºi Coleridge este neîndoielnic un lucru poate decât steriliza. (Dar când mi-am încercat mele religioase nu s-au modificat ºi sunt un profitabil. mâna cu o scurtã imitaþie a lui Dante aveam partizan hotãrât al menþinerii monarhiei în toate Pot sã-mi împart, în mare, activitatea de critic cincizeci ºi cinci de ani ºi ºtiam exact ce fãceam.) þãrile care posedã o monarhie; cât despre în trei perioade. Prima a fost perioada lui The În plus, imitarea unui scriitor de altã limbã este de Clasicism ºi Romantism, constat cã aceºti termeni Egoist, remarcabilul bilunar editat ºi publicat de multe ori profitabilã – fiindcã nu are ºanse de nu mai au pentru mine importanþa de odinioarã. domniºoara Harriet Weaver. Richard Aldington reuºitã. Dar chiar dacã declaraþia privind convingerile mele fusese redactor-ºef adjunct, iar când a fost Dar am vorbit destul despre eseurile mele de n-ar avea nevoie de nicio precizare dupã scurgerea mobilizat în Primul Rãzboi Mondial, Ezra Pound criticã literarã care cred cã au cea mai mare ºansã atâtor ani, nu m-aº simþi tentat sã o exprim astãzi m-a recomandat pe mine domniºoarei Weaver sã-i de supravieþuire, în sensul cã au, consider, cea mai în termeni similari. iau locul. În The Egoist a apãrut un eseu intitulat mare ºansã de a furniza plãcere ºi, posibil, de a Din câte pot eu judeca, dupã referinþe, citãri ºi Tradiþia ºi talentul personal, care se bucurã ºi asigura înþelegerea mai temeinicã a autorilor retipãriri în antologii, o impresie mai profundã au acum de o imensã popularitate printre editorii de discutaþi de cãtre cititorii din viitor. Ce pot spune fãcut eseurile mele timpurii. Atribui acest lucru la crestomaþii de texte critice destinate studenþilor de acum despre generalizãri, despre sintagmele care douã cauze. Prima – dogmatismul tinereþii. Cât la colegiile americane. Prin urmare, au existat au avut o carierã înfloritoare, bunãoarã „disocierea timp suntem tineri, problemele ne apar ca fiind douã influenþe, nu atât de incongruente cât par la sensibilitãþii” sau „corelativul obiectiv”? Mã mai clar definite; îmbãtrânind, tindem sã avem mai prima vedere: a lui Irving Babbitt ºi a lui Ezra gândesc ºi la un articol despre „Funcþia criticii”, multe rezerve, sã ne relativizãm aserþiunile, sã Pound. Influenþa lui Pound din acea vreme poate scris pentru The Criterion. La aºa depãrtare în introducem mai multe paranteze. Gãsim obiecþii la fi detectatã în trimiterile la Remy de Gourmont, timp nu ºtiu sigur cât de valabile mai sunt cele propriile noastre pãreri, ne privim inamicii cu mai în articolele despre Henry James – un autor mult douã sintagme citate; niciodatã nu ºtiu ce sã spun multã toleranþã, uneori cu simpatie. Cât timp admirat de Pound, dar faþã de care entuziasmul când cãrturari serioºi ori ºcolari îmi cer sã le suntem tineri, suntem siguri de opiniile noastre, meu s-a dezumflat întrucâtva –, în diverse aluzii la explic. Termenul „corelativul obiectiv” apare siguri cã deþinem întregul adevãr; suntem autori precum Gavin Douglas, a cãrui operã abia o într-un eseu cu titlul Hamlet ºi problemle lui în entuziaºti sau indignaþi. Iar cititorii, chiar ºi cei cunoºteam. Influenþa lui Babbitt (ulterior cu o care, poate, m-am fãcut puþin vinovat de tãrãgã- maturi, se simt atraºi de un autor sigur pe sine. A infuzie de T. E. Hulme ºi din eseurile mai literare nealã: pe vremea aceea, eram pe deplin de acord doua cauzã a popularitãþii tenace a eseurilor mele ale lui Charles Maurras) este evidentã în tema cu galantul polemist J. M. Robertson, în ceea ce timpurii e mai dificil de înþeles, în special de cãtre mea predilectã, Clasicism versus Romantism. În priveºte analizele sale ale dramei scrise sub dinas- lectorii din generaþia mai tânãrã. Ea constã în cea de a doua perioadã, dupã 1918, când The tiile Tudor ºi Stuart. Dar, oricare ar fi viitorul faptul cã în critica timpurie, atât în afirmaþiile cu Egoist ºi-a încetat apariþia, am scris eseuri ºi acestor expresii, chiar dacã sunt incapabil acum sã valoare generalã despre genul liric, cât ºi în recenzii pentru doi editori care mi-au purtat le apãr cu o minimã plauzibilitate factualã, sunt scrierile despre autorii care m-au influenþat, noroc, fiindcã ambii mi-au dat, întotdeauna, la convins cã au fost, la vremea lor, utile. Au fost pledam, implicit, pentru genul de poezie produsã recenzat, cãrþi ce mã interesau: Middleton Murry acceptate, au fost respinse, probabil cã în curând de prietenii mei. Acest lucru a imprimat articolelor de la efemera Atheneum ºi Bruce Richmond de la vor ieºi total din modã, însã ºi-au fãcut datoria de mele un fel de urgenþã, cãldura unui apel Times Literary Supplement. Majoritatea stimuli ai gândirii critice a altora. Iar critica advocãþesc, care nu se regãseºte în eseurile de mai contribuþiilor mele rãmân risipite în filele acestor literarã, cum dãdeam de înþeles la început, este o târziu, mai detaºate ºi, sper, mai judicioase. A fost publicaþii, dar cele mai bune – ºi sunt ºi cele mai activitatre instinctivã a minþii civilizate. Prezic, o reacþie, nu doar împotriva poeziei georgiene2, ci bune dintre toate eseurile mele – au fost retipãrite totuºi, cã dacã peste încã un veac expresiilor mele ºi împotriva criticii georgiene; scriam într-un în colecþii. Cea de a treia perioadã a fost, dintr-un li se va mai acorda atenþie, acest lucru se va face context pe care cititorul de azi fie l-a uitat, fie nici motiv sau altul, dominatã de conferinþe ºi doar plasându-le în contextul istoric, de cãtre nu l-a cunoscut. discursuri publice, mai mult decât de articole ºi cercetãtorii interesaþi de modul de gândire al Într-o conferinþã despre Lives of the Poets cronici. generaþiei mele. (Vieþile poeþilor) de Johnson, publicatã într-una Ajuns aici doresc sã trasez o linie de dintre culegerile mele de eseuri ºi alocuþiuni,3 demarcaþie, care mi se pare importantã, între (Continuare în numãrul urmãtor) atrãgeam atenþia cã în evaluarea judecãþilor eseurile cu valoare generalizatoare, precum pronunþate de un critic din epoci revolute este Tradiþia ºi talentul personal, ºi aprecierile autorilor Traducere de necesar sã îl vedem în contextul respectivei epoci, individuali. Mi se pare cã cele din a doua Virgil Stanciu sã ne plasãm în punctul lui de observaþie. Un categorie au mai multã ºansã de a reþine o „

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 29

Black Pantone 253 U 29 Black Pantone 253 U

zapp media

doctorat ºi masterat. Dacã ne-am aliniat la preþul Plagiatul la control! petrolului ºi la alte cerinþe, n-ar fi exclus ca UE sã ne pretindã a ne alinia ºi la standardul Adrian Þion obiectivitãþii ºi al calitãþii ºtiinþifice în acordarea de titluri universitare. Asta pentru cã reperele rintre încâlcelile de sezon, trâmbiþate doctorat sau de masterat, ar fi nevoie de clasoare noastre în domeniu sunt, vorba lui Poincaré, à la triumfalist în media, cea a plagiatului se ia la întregi de timbre ale ruºinii. Dar cine sã stea cu légère. N-ar fi cazul sã se revizuiascã acest sistem Pîntrecere cu stabilirea procedurilor de lupa aplecat peste niºte mãrci lipsite de valoare ºi înainte ca el sã ne coboare în Africa subsaharianã, desfãºurare a referendumului de demitere. apoi sã le semnaleze? Plagiatele nu devin publice acolo unde, ca sã ajungi în posesia doctoratului, e Demiterea cui? A imposturii politice... pentru a decât atunci când pot fi transformate în arme de suficient sã te prezinþi la înmânarea lui dupã ce face loc altor coþcãrii. Meciul pornit din obscurele atac. Pânã atunci sunt þinute în secret. Din ce s-a þi-ai terminat compilaþia? ªi încã o întrebare: de maºinaþii ale puterii a reuºit sã dezbine din nou. dezvãluit pânã acum la nivelul cel mai înalt s-ar ce un doctorat miºeleºte obþinut nu se Ba e plagiat, ba nu e. Ba 50% + 1 din alegãtorii pãrea cã plagiatul n-are limite în România. E o sancþioneazã corespunzãtor? înscriºi la vot, ba din cei care participã la vot. plagã naþionalã greu de îndepãrtat ºi foarte greu Aceste penibile adevãruri merg mânã în mânã Uite popa, nu e popa. Manevre numai bune de asociat cu onoarea. Tot felul de aºa-zise cu tupeul proaspeþilor îmbogãþiþi care n-au legi ºi pentru a ameþi populaþia. comitete ºi comisii „de Eticã” profesionalã, se sfideazã bunul simþ. Obrãznicia ºi nesimþirea nu În aceste zile rãzboinice plagiatul a devenit pare, inscripþionate cu majuscula respectabilitãþii e numai la nivelul strãzii, ci, din pãcate, ºi la cele sabie ºi scut. Armele rãzbunãrii s-au încruciºat imbatabile la cuvântul dureros, dezbat ºi mai înalte straturi ale instituþiilor de stat. Cei coborând lupta intelectualã în mocirla politicului. ambiguizeazã evidenþe, fac din alb negru ºi aflaþi la nivelul înferior al treptelor cinstirilor, Cele douã tabere ºi-au aliniat combatanþii ºi viceversa, dovedind cã dispun de orice în afarã de ºtiindu-se cu mâþa în sac tac mâlc. Încaseazã victimele. Ca pe Animal Planet în luptã câºtigã cel o minimã eticã. Membrii acestor formaþiuni cu retribuþia substanþial mãritã în urma obþinerii mai nemilos. Cine va fi acesta? existenþã incertã, dubioasã, controleazã cu titlurilor ºi pânã nu ajung sã se caþere mai sus În clasorul pus la dispoziþie de presã, Victor ochelari partinici lucrãrile lipsite de originalitate ºi sunt cei mai cinstiþi ºi docþi savanþi de mucava. Ponta e capul unei serii filatelice întinse pe mai pânã la urmã chiar de importanþã ºtiinþificã ale Cloaca se extinde, comisiile valideazã ºi tot ele multe pagini. Desigur, din tabere diferite. celor propuºi spre mazilire. Contrazicerile sunt de invalideazã ceea ce au validat înainte. Totul Urmãtoarele cele mai vehiculate acuzaþii de domeniul rizibilului. Ziarele informeazã, de pildã, decurge firesc ºi senin ca într-un joc de proºti. plagiat se îndreaptã spre Elena Udrea, Laura cã verdictul Comisiei de Eticã de la Universitatea Trebuie o altã comisie, cu o autoritate mai mare, Codruþa Kovesi, Vasile Blaga, dar ºi Ioan Mang, Bucureºti este: „Ponta a plagiat”. Apoi vine eventual din afarã, ca sã ia plagiatul la control? Corina Dumitrescu, Mircea Beuran ºi lista rãmâne Consiliul Naþional de Eticã (tot cu majusculã) ºi Noi nu suntem în stare sã ne facem curat în deschisã. Acuzaþii care se vor volatiliza ca ºi altele spune cã Ponta nu a plagiat, „dar cã lucrarea lui propria noastrã ogradã? înaintea lor. Demascarea s-a fãcut dupã principiul conþine deficienþe în ceea ce priveºte citarea.” Mã „ºi tu ai minþit” sau mai exact „ºi tu ai furat”. întreb dacã nu cumva avem o gravã deficienþã în „ Dacã s-ar dezvãlui numai o parte din plagiate, sistemul naþional de promovare a lucrãrilor de compilaþii, idei parafrazate din lucrãrile de rânduri de ocazie sã dea el examen la regie. A dat primele douã examene eliminatorii ºi le-a luat cu notã maximã. Îl ºi Tavi vedeam regizor, lucrînd pe scenariile... mele. Dar Tavi, brusc, hotãrî sã renunþe. Cum s-ar zice, în toiul Radu Þuculescu succesului! N-a mai mers la urmãtoarele examene. Nu prevãd eu un viitor prea demn acestei meserii, mi-a zis u îmi amintesc exact cum m-am cunoscut cu alþii... majoritatea dintre ei împuºcaþi de Stalin. Tot el, el, dupã ce evident poposisem pe o terasã. Am fost de Tavi Dohotaru. Cred, totuºi, cã la cofetãria îmi amintesc limpede, mi-a pus într-o zi în mînã Toba acord cu el din prima clipã. Era perioada cînd tocmai Primãvara de pe bulevardul Eroilor. O spartã volum de povestiri semnat de Hrabal, superbul N mi se interziserã piesele de teatru ºi mi se scoteau prozator ceh care mi-a rãmas printre preferinþele cofetãrie cu faimã în timpul acela, aproape ca ºi prozele din ºpalturile revistelor... În cele din urmã, statornice. fostele Arizona ºi Croco. Dupã ce traversai prima Tavi ºi-a gãsit locul ideal: în spatele camerei de filmat Tavi era un boem, unul dintre frumoºii boemi ai încãpere, ajungeai într-o grãdinã cu separeuri pe un car al televiziunii devenit, în scurt timp, cel marilor oraºe, rasã pe cale de dispariþie. Nu suporta înconjurate de verdeaþã. Acolo, încã elevi prin clasa a mai solicitat car din þarã. În spatele camerei se simþea manifestãrile violente, nici mãcar cele de limbaj, cu XII-a, ne adunam la un coniac (mic...) ºi o partidã mai în siguranþã ºi, oarecum, protejat de anonimat... atît mai puþin prostia grobianã, agresivã. Fãcea parte (mare...) de cãrþi. Puteam face acest lucru datoritã Avea probleme doar cu... barba pe care, oricîte dintre boemii ”eleganþi”, rasaþi, unii chiar absolvenþi de chelneriþelor care ne avertizau, din timp, dacã în ameninþãri primea din partea activiºtilor, refuza sã ºi-o facultãþi, care-ºi petreceau numeroase ore din viaþã în prima salã apãrea vreo patrulã vigilentã, la vînãtoare radã. jurul unei mese de local. Acolo l-am ascultat pe Tavi dupã tineri pletoºi ºi fete cu fuste mini! Dupã 1990 am lucrat împreunã la televiziunea comentînd filme ori cãrþi, niciodatã bîrfind pe cineva, La un meci de fotbal jucat cu colegii de liceu într-o Cluj. Numeroase reportaje, numeroase zile pe teren, doar spunîndu-ºi pãrerea fãrã menajamente. Din pauzã, Tavi s-a accidentat la un picior ºi, dupã numeroase proiecte concepute la o bere. Apoi Tavi a aceastã cauzã, fariseii, cei lipsiþi de simþul umorului ori intervenþia medicalã, a rãmas cu o micã ”defecþiune”. fost ”avansat” pe postul de regizor de emisie, chiar al autoironiei, veleitarii mai ales, nu-l aveau la inimã. Adicã ºchiopãta uºor, fapt care l-a ”salvat” de la stagiul dacã adevãrata lui pasiunea rãmãsese operatoria. Uneori îi citeam nopþile din prozele mele constant militar obligatoriu pe vremea aceea. Eu consideram În urmã cu cîþiva ani, tocmai se întorsese dintr-un refuzate a fi publicate iar el le comenta, fãrã reþineri. discretul sãu ºchiopãtat o micã ”cochetãrie”, un joc lung turneu din Mexic, unde filmase zeci de ore. În Alteori (mai des, recunosc...) jucam pocker nopþi de-al sãu (”...aºa aratã diavolul ºchiop”... zicea, toiul povestitului, s-a întrerupt ºi mi-a spus: ºtii, mã la rînd, prinºi de-un vîrtej ameþitor, dostoievskian, zîmbind complice...), dar ºi o discretã persiflare faþã simt împlinit. Am avut o viaþã frumoasã, am niºte aproape uitînd de noi, pînã cînd o ”situaþie” ne-a de ceea ce se petrecea în jurul sãu... Faþã de vremuri... copii minunaþi ºi o soþie care... mã acceptã de-atîta obligat, pe amîndoi, sã jurãm cã nu vom mai juca De aceea, într-o zi (plinã de inspiraþie...) l-am botezat vreme. Da, dacã-l invidiam sincer pe Tavi pentru ceva, decît... pe beþe de chibrite. Aºa am ºi fãcut. Piciorviclean. Aºa apare Tavi ºi în cel mai recent era soþia Nicoleta. Cam la un an dupã absolvirea liceului, Tavi a luat roman al meu, Femeile insomniacului, stînd la masã ºi Îi plãcea enorm sã zboare ºi sã filmeze din o hotãrîre care ne-a uimit pe toþi. A plecat sã lucreze... povestind cu trei prieteni plecaþi de mai mulþi ani elicopter ºi din avion. în minã, ca simplu muncitor necalificat! O adevãratã dintre noi. Cãci Tavi era un excelent povestitor. Îl ªi pe neaºteptate, Tavi ºi-a luat zborul definitiv, nebunie, se comenta în cor pe mai multe voci... Eu cuprindea o adevãratã voluptate, atunci cînd povestea. uitînd sã-ºi ia rãmas bun de la mine... Acum e acolo, am priceput imediat cã gestul sãu fu o replicã de Te purta cu el, ca ºi cum ai fi pãtruns într-un film, sus, ºi le povesteºte tuturor cîte se pot întîmpla pe ”tînãr furios” la constantele ”acuze” cum cã nu face într-o carte. Citea cu pasiunea unui gurmand, dar ºi cu pãmînt. Din cînd în cînd, ia camera de filmat ºi ne nimic, e doar un pierde... varã. A lucrat în minã mai atenþia unui cunoscãtor ºtiind perfect sã aleagã ceea ce filmeazã pe noi, cei încã rãmaºi jos, ca sã aibã ce sã bine de un an, dupã care s-a întors cu un sac mare avea, cu adevãrat, valoare. Prietenia ne-a fost cimentatã ne proiecteze cînd ne vom reîntîlni. plin cu... întîmplãri ce se cereau, neapãrat... povestite! ºi de admiraþia comunã faþã de literatura rusã. Cu el „ am descoperit autori precum Babel ori Pilnjak, Vesiolîi O vreme, a practicat fotografia cu mare artã, dar ori Kolþov, Belîi ori Zoscenko ori Andreev ºi mulþi pasiunea lui era filmul. Astfel, am plecat la Bucureºti

30 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

30 Black Pantone 253 U mofteme „A cincea putere”

Vasile Gogea ele trei ediþii (începînd cu anul 1985) ale deconcertante. Ea nu elaboreazã legi, nu le pune exegezei „lumii” lui Caragiale, de fiecare în execuþie, nu ne judecã ºi nu ne comenteazã. Cdatã augmentatã, realizatã de venerabilul Fireºte, nu ne condamnã, relevã, atîta tot, cu Profesor V. Fanache, ne oferã, în cele din urmã, o zîmbet ironic, imagini vii analoage cu galeria de imagine „estuar” asupra operei clasicului român. personaje puse în circulaþie în urmã cu mai bine Nu doar lãrgirea continuã a „gurii de vãrsare” a de un secol. Putere esteticã (sensibilã, va sã zicã), destinul nostru de umiliþi. În loc sã rãcnim «jos „fluviului” de semne ºi simboluri din textele neobiºnuita putere caragialianã îºi deplînge, puterea caragialianã», ne frecãm cu satisfacþie caragialiene este „cartografiatã”, dar (începînd cu paradoxal, propria sa expansiune, invazia sa palmele ºi, îmbujoraþi de emoþie, ne spunem unii a doua ediþie) este identificatã ºi sursa forþei nestingheritã în spaþiul lumii româneºti. Un fel de altora: «Caragiale, alesul nostru».” irezistibile a acestuia. Deºi manifestã în „albia” uimire constatatã de absenþa unei rezistenþe care Aºadar, un adevãrat blestem al invincibilitãþii! politicului, Profesorul Fanache îi vede nucleul s-o facã sã dea înapoi, sã fie chiar învinsã, îi „Aruncat” asupra lumii noastre de tipul aproape generativ în „natura sa esteticã”. Este o creeazã adevãrate stãri de coºmar: «Pun mîinile la exclusiv estetic de raportare la „lupta vieþii”. Nu „despãrþire” de o importanþã fundamentalã de ochi...». Ciudãþenia acestei puteri constã în a fi eroic, nu etic, nu pragmatic. Estetic. „Rezistenþa lecturile sociologizante, reducþioniste în ultimã devenit dominantã fãrã a fi dorit-o, aproape prin culturã!” Românul, ca individ (în viaþa lui instanþã, futil actualizante ale unei întregi epoci bucuroasã cînd un filosof indignat, un critic particularã) dar ºi ca naþiune (în acþiune istoricã), din posteritatea lui Caragiale. Despre aceastã savant sau un cetãþean din mulþimea anonimã se mai totdeauna cînd s-a aflat în situaþia de a da „putere caragialianã”, universitarul clujean va întîmplã sã-i strige în faþã: «Jos puterea „replici tari”, s-a mulþumit cu replici „frumoase”... adãuga un întreg capitol nou în a doua ediþie a caragialianã!». Departe de a se încãpãþîna sã se (Cu excepþiile mai mult sau mai puþin cunoscute, volumului sãu Caragiale (2002), dar se va menþinã deasupra, puterea caragialianã încearcã sã dar care nu schimbã „estuarul” în... „deltã”!) pronunþa, mai înainte chiar, ºi în studiul pãrãseascã scena istoriei, sã se lepede de noi, În fond, Miticã al lui Nenea Iancu nu e introductiv la ediþia de scrieri I. L. Caragiale, mãcar de o parte din lumea noastrã. Din raþiuni altceva decît „vãrul de la oraº” al ciobanului Politice, îngrijitã de Traian Vedinaº (Dacia, 2000). obscure, îi refuzãm «demisia» ºi o realegem, mioritic! Iatã un fragment cu valoare paradigmaticã din generaþie dupã generaþie, cu însufleþirea unor aceastã exemplarã identificare a temeiurilor hipnotizaþi. Oricît am fi de bãtuþi la cap, nu Notã: ilustrãm rubrica cu portrete ale marelui eternitãþii lui Caragiale: renunþãm la puterea caragialianã, lãsîndu-ne în dramaturg împrumutate din expoziþia virtualã „Recunoscutã sau nu, puterea caragialianã se «grija» sforilor cu care ea ne manipuleazã I. L. CARAGIALE în arta graficã mondialã, implicã în lumea noastrã ca forþã a destinului, ea existenþa... Preferãm condiþia de marionete realizatã de graficianul Nicolae Ioniþã pe site-ul conteazã ca a cincea putere, de naturã esteticã probabil dintr-un fel de lene de a fi noi înºine sau sãu http://www.personality.com.ro/caragiale.htm (subl. mea, V. G.). Influenþa acestei puteri estetice poate dintr-un fel de fricã ºi, ca sã nu se observe . „ se exercitã pe cãi diferite ºi în forme laºitatea în care ne complacem, aplaudãm frenetic

ipocriþilor din bolgia a ºasea, ci tocmai s-a strãduit, ºi pe mulþi alþii ºi i-a fãcut fericiþi. Dante ºi gîndirea nelegiuirea faptelor comise. Toþi pãcãtoºii, ascunºi sub mantale ºi glugi grele de plumb, se 55. “Trasseci l’ombra del primo parente, “politic corectã” tîrîie anevoios. Iar protagonistul Dante ajunge în d’Abèl suo figlio e quella di Noè, dreptul unuia rãstignit pe jos ºi cãlcat în picioare di Moïsè legista e ubidente; (urmare din pagina 12) la nesfîrºit de ceilalþi. Este preotul suprem Caiafa 58. Abraàm patrïarca e Davíd re, Avînd în vedere cã atît emiþãtorul medieval, care, în zilele cînd Isus a fost arestat ºi adus la Israèl con lo padre e co’ suoi nati cît ºi receptorii din prezent se plaseazã pe coor- judecatã, s-a exprimat cã e preferabil sã fie ucis e con Rachele, per cui tanto fé, donate filosofice apropiate, în premisele lor, dar un om, pentru a se mîntui un popor. Acum 61. e altri molti, e feceli beati.” (Inf. IV) ajung totuºi la concluzii radical diferite, trebuie Caiafa ispãºeºte, alãturi de socrul sãu, Ana, sfat- sã ne întoarcem privirile asupra mesajului. Sã ul ipocrit “care a fost sãmînþã pãcãtoasã pentru În loc sã damneze poporul evreu, tocmai vedem ce anume ºi cum e exprimat acolo, pen- Iudei”: dimpotrivã, Dante îi beatificã pe cei mai celebri tru a pricepe sursa radicalei incongruenþe. reprezentanþi ai acestuia! În cîntul XXXIV din Infern protagonistul 115. “…mi disse: «Quel confitto che tu miri În ansamblul criticii de specialitate meritã Dante, cãlãuzit de Virgiliu, atinge centrul consigliò i Farisei che convenia amintitã ºi cartea publicatã de Sandra Pãmîntului, unde se aflã înþepenitã cãpetenia porre un uom per lo popolo a’ martìri. Debenedetti Stow, Dante e la mistica ebraica diavolilor rãzvrãtiþi contra lui Dumnezeu. Lucifer 118. Attraversato è, nudo, ne la via, (2004). Profesoara de literaturã comparatã de la este un monstru înfiorãtor, cu un cap ºi trei come tu vedi, ed è mestier ch’el senta Universitatea Bar-Ilan, Israel, pune în evidenþã chipuri (analogie rãsturnatã a Sfintei Treimi). În qualunque passa, come pesa, pria. substratul comun al misticii ebraice ºi al celei cele trei guri ale sale îi devoreazã pe cei trei mari 121. E a tal modo il socero si stenta creºtine în Evul Mediu. Ea urmãreºte evoluþia trãdãtori ai omenirii: Iuda, Brutus ºi Casius. in questa fossa, e li altri dal concilio gîndirii lui Maimonide, Abulafia ºi Menahem da Primul a fost neloial faþã de Isus, adicã faþã de che fu per li Giudei mala sementa».” (Inf. Recanati în filosofia europeanã. Examineazã con- Bisericã. Ceilalþi doi au fost neloiali faþã de XXIII) tinuitatea ideaticã din opera dantescã (Vita Cezar, adicã faþã de Imperiu. Trãdãtorii care au Nuova, Convivio ºi Divina Commedia), în lumi- subminat pilonii autoritãþilor publice ale Evului Nu “calomnierea poporului evreu” se na teoriilor cabalistice. Iatã cã Dante pare a fi Mediu sînt pedepsiþi în modul cel mai groaznic. recunoaºte în aceste scene – cum aberant fost un bun cunoscãtor ºi admirator al scrierilor Dar specialiºtii organizaþiei ‘Gherush92’ lucreazã conchid comentatorii “corecþi politic” –, ci ebraice. Poetul italian se preocupa de pedepsirea prin decupaj ºi rãstãlmãcire. Dintre cei trei pedepsirea exemplarã a pãcatelor individuale, ce- individualã a pãcãtoºilor, de rãsplãtirea separatã damnaþi, plasaþi de Dante în similare ipostaze de au tîrît în eroare o colectivitate. a virtuoºilor, ºi nicidecum de diabolizarea unei torturã, ei extrag doar figura lui Iuda ºi îi De altminteri Dante îl întreabã la un comunitãþi etnice. Aprecierile formulate de accentueazã identitatea etnicã, pentru a-ºi strecu- moment dat pe Virgiliu dacã a ieºit cineva din cercetãtorii organizaþiei ‘Gherush92’ se vãdesc ra exegeza ofensivã. Iuda n-a fost pedepsit în Infern pentru a se mîntui. Iar acesta îi relateazã falsificatoare. Divina Comedie pentru cã era evreu (tot evreu a cã Isus, coborît dupã moarte în locul de fost ºi Isus, cel trãdat!), iar Dante Alighieri nu pierzanie, a tras afarã umbra primului pãrinte „ poate fi fãcut responsabil de sensurile peiorative (Adam), a lui Abel, fiul sãu, pe cea a lui Noe, a ale cuvîntului “iudeu” din dicþionarul De Mauro! lui Moise legiuitorul supus; a lui Avram patri- Aceeaºi situaþie ºi în cîntul XXIII: nicio arhul ºi a regelui David, a lui Israel cu tatãl ºi secundã nu e penalizatã apartenenþa etnicã a urmaºii sãi ºi cu Rahela, pentru care atît de mult

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 31 Black Pantone 253 U

jazz story

a acceptat cu greu sã cânte împreunã. Pe de altã „Sfântul” John Coltrane parte, însã, nici personalitatea ca ºi convingerile ieºite din comun ale lui Trane nu prea îi erau pe Ioan Muºlea plac, preferând fãþiº oameni cât mai docili ºi mai ... controlabili. hiar dacã, de la bun început, m-am lãsat pe aproape zece ani, adicã de la primele tatonãri Una dintre inovaþiile faimoase ale depãºit ºi copleºit în mare mãsurã (se vede prudente de aventurare în modal , datând din saxofonistului au fost supranumite de cãtre Cchiar din titlu!) de importanþa/grandoarea 1956 când i se alãturã lui Miles ºi pânã la criticul muzical Ira Gitler Sheets of Sounds. eroului acestui episod - cred cã e momentul sã explozia ºi libertatea absolutã/fenomenalã a Sintagma încearcã sã descrie/defineascã acea precizez faptul cã – în mare mãsurã - cea mai celebrelor sesiuni de înregistrare cunoscute sub impresie de suprafeþe sonore ciocnindu-se ori consistentã parte a informaþiilor ºi „judecãþilor” numele de Ascension din anul de graþie 1965. A intrând în contact ºi producând senzaþia de legate de marele Trane (ºi cu care sunt întru totul urmãri evoluþia lui Coltrane de-a lungul ciocnire/frecare aducând cu unele sunete metalice de acord!) le-am descoperit într-una dintre cele nenumãratelor înregistrãri constituie o adevãratã sau cu ciocnirea unor cioburi de sticlã. Încercaþi, extraordinare ºi competente/exhaustive istorii ale aventurã. La început de tot – adicã în 1956 - stã de pildã, sã ascultaþi celebrul LP „Blue Train” (pe jazzului (Das Jazzbuch/Cartea jazzului, deºi mai întâlnirea cu Miles ºi cu modalul, care a constituit Youtube, desigur!) ca sã vã lãmuriþi cât de cât. potrivit ar fi o altã traducere a titlului ºi anume prima pãtrundere într-o zonã de libertate. Nici Tot despre aceastã nãscocire care a uimit Biblia Jazzului) semnatã de un maestru de astãzi – dupã pãrerea lui Berendt – nu se poate ºti literalmente lumea jazzului s-au mai pronunþat nedepãºit despre care vã mai pomenisem cândva: care dintre cei doi – Miles sau Trane – va fi doi specialiºti, afirmând cã „Trane suflã în tenorul este vorba de neamþul Joachim Ernst Berendt. Vã îndrãznit sã facã primul pas. S-ar prea putea ca sãu de parcã ar vrea sã-l facã bucãþi” sau – de astã mãrturisesc, de asemenea, cã punctele de vedere totul sã se fi petrtecut cumva inconºtient mai ales datã, e vorba de Zita Carno care a devenit celebrã ale acestui „incurabil bolnav de jazz” îmi par cele cã noutatea plutea, practic, în aer. scriind negru pe alb urmãtoarea frazã - „singurul mai echilibrate ºi cele mai ... europene cu putinþã, O a doua treaptã, datând din anul 1957, o lucru pe care-l poþi aºtepta din partea lui John ceea ce mã face sã le prefer multor altora suferind putem lesne identifica/marca în momentul Coltrane – ºi chiar trebuie sã-l aºtepþi! - este fie de exaltãri extreme, fie de cine ºtie ce excese întâlnirii cu marele Thelonious Monk. Notãm surpriza, neaºteptatul”. Reacþia muzicienilor a de negativism ireductibil. Aºadar, sunteþi preveniþi însã cã Trane se va reîntoarce ocazional la Miles fost instantanee ºi cât se poate de logicã, aceºtia ºi putem porni la drum! de care nu se va „despãrþi” definitiv decât în anul intuind cã inventarea celebrelor Sheets of Sounds Deºi nu lipsitã de conflicte – era vorba de 1960. Iatã însã cum evocã saxofonistul experienþa nu putea sã aibã drept consecinþã logicã decât ciocniri inerente între personalitãþi atât de Monk: ”Câteodatã, Thelonious emitea o schemã impunerea unui alt univers/ambient ritmic, ceva accentuate! - „tovãrãºia” cu Miles va dura câþiva proprie alcãtuitã din acorduri alterate, la care nu care sã aducã a curgere sau vibraþie a pulsului. De ani buni; sunt de fapt anii cei mai agitaþi din puteam sã rãspund decât prin ceva la fel de aceastã schimbare radicalã în ritmica formaþiei de istoria/epopeea jazzului, iar rodul miraculos al deviat, încât nici unul din noi nu cânta de fapt jazz aveau sã se ocupe intens ºi cu mare succes colaborãrii îl va constitui epocalul „Kind of Blue” acordurile bucãþii respective. Izbuteam cel mai un anume Elvin Jones, component al quartetului la care avea sã punã umãrul „la greu” ºi imensul adesea sã ajungem într-un anumit punct ºi, dacã Coltrane începând cu anul 1960, sau – în cazul talent al pianistului Bill Evans. Sextetul condus de se întâmpla sã fie aºa, ne puteam declara quintetului lui Miles Davis, începând cu anul Miles a atins - cu acel prilej - pragul genialitãþii. mulþumiþi. În caz de previzibil dezastru, Monk 1963, fantasticul ritmician care s-a dovedit a fi Am pomenit de „anii cei mai agitaþi” din istoria intervenea de fiecare datã în momentul hotãrâtor Tony Williams. Dupã 1960, odatã cu contractul jazzului ºi vã sunt aºadar dator cu o explicaþie: ºi ne salva. Mulþi bãnuiau cã aveam anumite exclusiv cu firma Atlantic, Coltrane o va mai rãri- data „ieºirii” magnificului „Kind of Blue” a fost semne/trucuri sau cã eram înþeleºi, însã nu exista o totuºi cu aceste fabuloase frânturi de sunete anul 1959 coincizând – printr-o de tot stranie de fapt decât un acord de bazã dupã care fiecare sau/ºi sunete ale suprafeþelor din care fuseserã coincidenþã – cu explozia inovaþiilor atoate- încerca ºi fãcea ce-l ducea capul ...”. Probabil cã alcãtuite celebrele Sheets of Sounds, subversive „comise” de marele iconoclast care a imaginea pe care o evocã Miles Davis cu privire concentrându-se ºi insistând în direcþia fost Ornette Coleman ºi care, de fapt, nu vroia la Coltrane ºi/sau Monk vã va surprinde; iatã ce posibilitãþilor ºi structurilor melodice aºa încât sã decât sã fie lãsat în pace ca sã-ºi poatã face de susþinea cândva nevricosul trompetist: „Lui poatã isca linii prelungi, de o largã oscilaþie care cap în felul în care vedea el muzica/lucrurile. De Coltrane, i-au folosit teribil cântãrile cu Monk, sã se poatã strânge ºi desface conform unor legi bunã seamã cã Ornette devenise în momentul învãþându-l sã facã faþã oricãror situaþii deoarece ascunse, imanente în stare sã impunã tensiuni ºi respectiv noul ... Bird. Libertatea armonicã pianistul obiºnuia adesea sã pãrãseascã pianul ºi relaxãri succesive. Ilustrarea perfectã ºi marele absolutã pe care o afiºa Ornette Coleman aducea sã nu revinã decât dupã o bunã bucatã de vreme, succes al acestei perioade pe care o putem defini pânã la un punct cu concepþiile lui Coltrane, lãsându-l pe Trane sã se descurce de unul singur ca melodicã se intituleazã „My Favorite Things”, rãmânând însã, oricum, mai avansatã. Trane a ºi sã înveþe astfel o meserie cum rar s-a pomenit.” de fapt fiind vorba de prelucrarea genialã a unui „sãpat” din greu pentru a-ºi crea un limbaj (ºi o E îndeobºte cunoscut faptul cã Miles nu-l înghiþea vals oarecare. Youtube este gata sã vã ofere libertate în consecinþã!) pe care sã le poatã pe Monk care era prea personal ºi individualist ºi înregistrarea „la tavã”. Coltrane suflã de astã datã stãpâni întru totul ºi aceste strãdanii s-au întins într-un saxofon sopran nazalizând ºi obþinând astfel un efect exotic, neaºteptat de oboi arãbesc (zoukra) insistând însã pe repetarea aproape identicã a secvenþelor muzicale ale temei ceea ce va duce la instalarea unei monotonii creatoare de intensitãþi nebãnuite. În jazz, asemenea abordãri constituie o noutate absolutã ºi te duc cu gândul la muzicile arabe sau indiene. Nu va trece decât un an pânã la apariþia albumului „Ole Coltrane” (1961) care – de astã datã - evocã muzicile spaniole ºi maure. Între timp, în urma succesului fulminant cu „My Favorite Things” - Coltrane „trece” la casa de discuri „Impulse” care va edita faimoasele „Africa Brass” (1961) ºi „India” (1961) în care va apãrea ºi marele Eric Dolphy la basclarinet, evocând din nou muzica Indiei sau pe cea arabã. „

John Coltrane, Cannonball Adderley, Miles Davis ºi Bill Evans

32 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

32 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

muzica Struþo-cãmila violonisticã Mugurel Scutãreanu ntr-o zi din toamna anului trecut mã aflam mai degrabã zgomot. Cine sã fi fost omul care a la Bistriþa, cu gând de-a o apuca pe coclauri vândut nobleþea viorii pe gãlãgie? Acel Îîn cãutare de relicve muzical-folclorice. dr. Mengele al lutieriei (dar n-am zis bine, fiind- Violonist fiind eu în vremile vechi, nãdãjduiam cã lutierie este un cuvânt mare) s-a numit John sã dau peste vreun bade ceteraº, unul dintre Matthias Augustus STROH, un inginer electri- acei ultimi mohicani trãitori încã prin cotloane cian londonez (ce altceva putea fi?) care pe la ascunse ºi despre care afli anevoie, dupã iscodeli 1899 a avut sadica idee de a înlocui torsul migãloase. Lumea vorbeºte puþin despre ei, abia unduit al viorii printr-o... protezã metalicã, in dacã le mai ºtie urma câte-un învãþãtor bãtrân ºi esenþã o membranã de gramofon. O asemenea asta din pricina muzicii mecanice (lucru afurisit) piesã este sortitã sã sune mereu ca o bucatã de care aproape cã i-a trimis pe lãutarii satului în tablã, indiferent cum va prelua vibraþia corzilor istorie. Întrebând în stânga ºi-n dreapta, vorbind sau cum o va retransmite. ªi o transmite printr- cu unul ºi cu altul, numai ce mã trezesc cã o un pavilion de goarnã, altã sculã dulce la glas, vrednicã horitoare a locurilor îmi zice: „ care are ºi rol de amplificator. Cãci acesta era apoi...eu ºtiu un ceteraº în sat la mine, la Teaca, dorinþa – augmentarea emisiei. S-a obþinut dar da cântã la ceterã cu horn ºi nu ºtiu dacã v-ar fi cu ce preþ!.. Nu numai cã era hâdã din facere pe plac...” Îndatã am devenit exoftalmic iar dar corcitura era ºi deosebit de scumpã la mandibula mi-a cãzut ca buza cailor bãtrâni. început, costând cam de ºase ori mai mult decât „Dacã mi-ar fi pe plac?! D-apoi eu umblu dupã distinsa ei sorã medievalã. I s-a dat de îndatã ºi aºa ceva ca dupã Sfintele Moaºte! Unde stã un nume cu blazon – strohviolin însã nu cred cã omu’ ºi cum de cântã la... ceterã cu horn? De îl meritã, mult mai potrivit pãrându-mi-se cel când se cântã pe la Teaca cu asemenea tehnic, rece, de violinophone. Aceasta a fost ciudãþenie?” „De muuult... Dintotdeauna!” Dacã zãmislirea anomaliei genetice, privitã cam pãr- deal! Da’ cel mai priceput o fo’ Tiuna. Cum mi tinitor, recunosc. Dar e de-nþeles, fiindcã vioara zâcè Tiuna, apãi... ceva estraordinar! De la s-ar fi spus cã pe la Teaca, din când în când (îi n-a fost pentru mine o dragoste dintâi ci una Tiuna am furat noi meserie, aiºtia de mai trãim, drept, nu prea des), mai trece în zbor leneº dobânditã greu ºi cu lacrimi. Mai mult, acum a io ºî Dãnica Zaharichii.” N-ar fi avut rost sã-l câte-un dinozaur pitic, aº fi fost mai puþin devenit o iubire neîngãduitã, care mã va mãcina mai sâcâi cu desluºiri – totul se petrecuse în mirat. ªi n-am mai lãsat-o în pace pe biata tot restul vieþii. Aºa cã n-o pot vedea pe lespe- vreo douã-trei leaturi. Apoi Tica ºi-a încordat femeie, pânã ce nu m-a dus la locul cu pricina. dea de sacrificiu, smulgându-i-se inima în cetera, cu trãsãturi scurte ºi dese de harc ºi-a Duminicã aurie de septembrie târziu, cer ca unghii. ajuns chiar bine la adevãr, cu toate cã un pic marea adâncã, oameni pe la porþi, tihnã deplinã Desigur cã se aflã întotdeauna oameni pen- mai jos cu tonul faþã de ce-mi spunea mie ure- asupra Ocniþei, ultimul ungher din Teaca. tru care nou înseamnã mai mult decât valoros, chea cã ar fi acordajul viorii. Dar aceasta Cumva-cumva am dat de ceteraºul cãutat – aºa cã monstriºorul, numit ºi vioarã-radio, a se-ntâmplã adesea ºi cu bunã-ºtiinþã: nu pleznesc Teodor Bugnar, zis Tica Vârtosului. Ne-a salutat fãcut carierã, s-ar putea spune, rãspândindu-se în corzile aºa des. Prima cântare s-a înfiripat cu acea reþinere a omului trãit la sat, pe care cea mai mare parte a Europei. Dar (aºa-i tre- stingher, cu mânã neîncãlzitã ºi mã tot min- „domnii” de la oraº nu-l cautã în toatã ziua ºi buie!) n-a depãºit niciodatã statutul de curiozi- unam cum reuºea omul sã calce unde trebuie cu de-aceea, când se-ntâmplã aºa ceva, îi mai bine tate. Infiltrându-se încet dinspre apus, strohvio- degetele acelea de truditor, de douã ori mai sã fii cu bãgare de seamã. Ne privea drept, cam lin-ul ajunge la noi prin Ungaria (într-un soi de groase ca ale mele. Pe urmã florile prinserã a þeapãn, oarecum falnic deºi nu-i mare de statu. nãvãlire inversã) ºi apucã a se înrãdãcina pe ici scãpãra tot mai des ºi mai limpede, gâlgâirã ºi Însã de vârtos îi vârtos! Românul nu dã porecle pe colo, cu deosebire în Bihor, unde capãtã trilurile, bãtãile de picior care þineau ritmul se neîntemeiate. Am schimbat câteva vorbe de neaoºa denumire de higheghe cu goarnã. iuþirã. Eu eram în alte ceruri ºi o vreme am ºi întâmpinare, cã no, nu se cade sã spui de la Culmea este cã în peregrinãrile sale prin Bihor uitat sã pornesc gramofonul modern pe care îl bun început de ce-ai venit ºi, într-un târziu, l-am de la începutul deceniului al II-lea al secolului pusesem cu oarecare sfialã pã masã. Într-un întrebat (cu oarecare fricã) daca mai are cetera XX, Béla Bartók nu întâlneºte vioara cu goarnã. rãgaz, Tica mi-a povestit cum, la o vreme, i s-o cu horn. A zâmbit ca unei amintiri si-a zis c-o Dar nu mult dupã aceea cercetãtorii o sem- strâcat cetera ce-o avea întâi º-o fo’ musai sã ºi-o mai are, da... nu prea mai cântã, „cã nu sã naleazã nu numai în Bihor dar ºi în Banat (lãutã meºtereascã sângur, cã no, unde sã meri cu è la cere”. „Nunþâle nu-s mai cu ceteraºi, jocuri nu cu tolºer), Bistriþa-Nãsãud (vioarã cu horn), reparat? „Apãi când am vãzut cum i-s maþele, sã mai fac... aºe-i mãrsu’ vremurilor. Da’ eu Mureº, ba chiar prin pãrþile Vasluiului ºi m-am gândit cã aºe ceva oi putè face ºî io.” cetera o þân, cã mi-i dragã – doarã eu am Tecuciului! Aºa o fi, însã de când mã ºtiu ºi mã Bietul român!.. Ce mâini ºi minte i-or dat Cel- fãcut-o!” Cu un nod în gât l-am întrebat daca ar învârt printre muzicanþi de toate felurile, nu am de-Sus ºi cum ºi-or mai bãtut joc de el neamuri binevoi sã-mi zicã douã-trei hori, cã scriu o auzit de vioara cu goarnã decât în strictã asoci- ºi neamuri de-a lungul vremii. Tica Vârtosului carte º-apoi i-oi pune poza acolo ºi... A zâmbit aþie cu Bihorul. De aceea stãteam acolo, la avea o caldurã ºi-n cânt ºi-n grai (îºi deschisese iar, blând, zicând cã, dac-am fãcut atâta drum Ocniþa, în casa lui Tica Vârtosului, zgâindu-mã inima-ntre timp) de ai tot fi stat sã-l asculþi. Iar (de unde vin? de la Cluj?), mi-a cânta câte ceva, la cetera lui cu horn ca la un Coelacanthus, eu îl împingeam întruna sã horeascã ºi de aia ºi da’nu pentru cã i-oi pune eu poza-ntr-o carte. peºtele acela din Permian descoperit viu ºi de aia, cã nu mã mai puteam sãtura. S-a supus Am roºit un pic ºi-am mulþumit. Ne-a poftit în nevãtãmat nu de mult. blând, numa’ nu-nþelegea de ce n-oi fi putut bea casã, ne-a omenit cu ce avea, apoi a trecut în În sfârºit, Tica s-a întors cu ghioanta ºi eu un pahar de jinars cu el, ca oamenii. casa dinainte ºi s-a-ntors cu instrumentul acela (sacâzul), rãtãcitã cine ºtie pe unde „cã v-am „Maºinã-maºinã, da’ amu n-o fi foc!” ciudat, cãruia nu-mi vine deloc sa-i zic vioarã. spus cã n-am mai scârþâit nu ºtiu de când.” Greu m-am despãrþit de Tica ºi m-am uitat Pânã sã-ºi caute ghioanta, am cerut voie sã mã Pânã sã-ºi încoarde cetera, am apucat a-l întreba de vreo douã ori înapoi înainte de-a pleca. Prin uit puþin la construcþia pusã pe masã. Mai cam pânã unde poate merge înapoi pe firul vazduh a trecut o cioarã mare ºi eu am vãzut-o vãzusem asemenea instrumente dar niciodatã nu vieþii viorii cu horn prin pãrþile acelea. „Apoi, ca pe-un dinozaur pitic. Doar eram în alt timp. mã pot mira destul de ele. Am întotdeauna un domnule dragã, prima datã pã la noi o avut De-atunci încoace nu mã mai supãrã aºa tare sentiment de frustrare privind o vioarã fãrã trup ceterã cu horn morarul din Orosfaia, om trãit glasul de sârmã al ceterii cu horn – Tica - un fel de femeie redusã la coloana vertebralã. între rãzboaie. Nu ºtiu, º-o cumpãrat-o la ceva Vârtosului pusese o vorbã bunã pentru Sugereazã mutilarea ºi nu numai fizicã, fiindcã târg sau o vãzut pã undeva ºi ºi-o fãcut-o sân- struþo-cãmila din lumea viorilor. sirenei i s-a luat ºi glasul, în loc primind o gur, nu ºtiu sã vã spui. Dup-aceea o fo’ un mare gâjâialã seacã, monotonã, metalicã, fãrã spectru „ ceteraº de-i zâcè Feriþa. Pã urmã, pã la Archiud, armonic, o hârºâialã de tocilã, totul în schimbul aci aproape, o fo’ Andraº; ºî mai era Orbu, tãriei sunetului, care nici nu mai pare sunet ci chiar orb era, da’ venea la Ocniþa sângur, pãstã

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 33

Black Pantone 253 U 33 Black Pantone 253 U

teatru oarecum premonitoriu-fantasmaticã a unei fetiþe ce- ºi imagineazã momentul când va fi mamã ºi-ºi va Douã decenii de „Atelier” (I) purta pruncul nou-nãscut, într-o cãlãtorie de duminicã, spre oraºul unde prezumtivul tatã le va Claudiu Groza asigura o dupã-amiazã de vis a fost redatã cu versatilitate, cu o anumitã tristeþe intimizatã, profundã, ce provoacã empatie, de Gabi del Pupo, într-un monolog mai degrabã melancolic, resemnat, cu mici pusee de speranþã, cu mici izbucniri de optimism, cu momente de refugiu în jocurile copilãriei, dar ºi cu rãzvrãtiri (aruncarea pãpuºilor), cu secvenþe ce duc cu gândul la consecinþele unei depresii postnatale, ca ºi cu replici de dureroasã dorinþã (”O duminicã care sã dureze toatã sãptãmâna”). Un monolog convingãtor prin relevarea disponibilitãþilor actoriceºti ale interpretei, dar ºi cu aura elegiacã a unui eºec prevestit, a unei umbre existenþiale imposibil de înlãturat. Simplu ºi de efect decorul lui Mihai Vãlu, imaginând un vagon de tren înaintea cãruia e un teren de joacã, marcând astfel ambiguitatea identitarã a eroinei. Cele trei producþii de teatru-dans prezentate anul acesta la Baia Mare au configurat tendinþele ºi cãutãrile din aceastã arie spectacologicã. Ceasul în care nu am aflat nimic unul despre celãlalt de Peter Handke (regia ºi coregrafia Yvette Marcel Iureº în Absolut! Bozsik, Teatrul Figura Studio din Gheorgheni ºi Trupa de Dans din Odorheiu Secuiesc) a mixat estivalul Internaþional de Teatru ”Atelier” a Special al Juriului pentru partitura sa. Scripcarul pe formula dansului contemporan, în maniera tipicã împlinit douãzeci de ani! O vârstã venerabilã, acoperiº rãmâne o montare memorabilã prin coregrafei, cu secvenþe diverse, unele foarte þinând cont de faptul cã este un eveniment ambiþia proiectului ºi calitatea realizãrii, ºi nu pot sã F dinamice, altele aproape hieratice, într-un ecleraj organizat prin tenacitatea, încãpãþânarea ºi expertiza sper decât cã se va juca încã mulþi ani ºi peste tot. variabil (Peto József), cu ample inserturi video incontestabilã a unui singur om, dramaturgul Radu Nu mai puþin eclatant a fost ºi spectacolul (Iványi Marcell) ce înregistreazã viaþa cotidianã, ca Macrinici, dar luând în seamã ºi convulsiile ce i-au distins cu Marele Premiu al Festivalului ”Atelier”: privitã pe fereastra unei camere de lucru marcat existenþa, fãrã a-l face sã disparã, cu Absolut! (Teatrul ACT, Bucureºti) dupã Ivan scriitoriceºti. Ansamblul e de fapt un crochiu de deambulãri geografice de la Sfântu Gheorghe, unde Turbincã al lui Creangã, distilat scenic de Alexandru viaþã, cu momente amuzante ori banale, triste sau a apãrut în 1992, cu o ”escalã” la Sighiºoara, în Dabija ºi redat cu ludicã virtuozitate de Marcel solare, iar spectacolul – în care bucãþile muzicale 2005, apoi ”naturalizat” la Baia Mare, din 2006, de Iureº (primul a obþinut Premiul pentru cel mai bun alcãtuiesc la rândul lor un discurs scenic (Cári regizor, al doilea Premiul pentru cel mai bun actor unde sper sã nu redevinã nomad, odatã cu Tibor, Yonderboi, Schubert) – se edificã din în rol principal). instalarea, de curând, a unei noi echipe manageriale dinamica alternantã a scenelor ce ni se înfãþiºeazã. E Absolut! face parte din seria deja substanþialã a la Teatrul Municipal. Anvergura, valoarea ºi un excurs al artei în lumea realã, redat cu dramatizãrilor lui Dabija dupã Ion Creangã, operate impactul acestui festival la nivelul comunitãþii locale, binecunoscuta virtuozitate a dansatorilor din cu o ghiduºie ludicã fermecãtoare, dar încãrcate ca ºi renumele internaþional pe care ºi l-a câºtigat în Gheorgheni ºi Odorhei. subtil ºi de recursul la cliºee de receptare culturalã timp îl vor determina, nãdãjduiesc, pe noul director, Mult mai abstract, cu o nervozitate ºi fracturã a ori de mentalitate socialã, la tot ce înseamnã pânã actorul ºi regizorul Claudiu Pintican, ca om al miºcãrii extraordinar potenþatã de muzica live a fost la urmã ”moºtenirea” naþionalã rãtãlmãcitã în fel ºi breslei teatrale, sã menþinã ”Atelier”-ul la Baia Mare, Ultimul tango la Paris (regia ºi coregrafia chip de-a lungul timpului. Aici, orizontul geografic ca o dovadã de fler managerial ºi respect faþã de Zsalakovics Anikó, Compania Andaxinház din se lãrgeºte, înglobând mai generos spaþiul autohton, spectatorii maramureºeni, care au adoptat fãrã Budapesta ºi Compania Aradi Kamaraszinház). cãci povestitorul, cel ce redã, spunând cã ”nu ºtie rezerve ºi fãrã o prealabilã experienþã în domeniu Interacþiunea dintre doi oameni însinguraþi, parcã ruseºte”, basmul lui Ivan, este oltean, cântã plin de acest eveniment. Mai mult, priceperea echipei sãlbãticiþi de viaþã a fost întruchipatã cu mijloace chef Mãrie ºi Mãrioarã ºi cãineazã lumea lui, cu tehnice, administrative ºi chiar artistice a teatrului sublimate, vag impenetrabile, de interpreþii Góbi ”babe care voia sã alãpteze”, conchizând la un bãimãrean în susþinerea festivalului este un alt atu al Rita ºi Grecsó Zoltán, dar limpezitã de muzica moment dat cã ”nu e bine sã te strici cu dracu’”. pãstrãrii sale în oraºul din Nord. splendidã, de free jazz alternativ, a lui Ágoston Béla Olteanul e Marcel Iureº, care redã atât de savuros A 20-a ediþie a Festivalului ”Atelier” a relevat, ºi Szego Dávid, care au fost distinºi cu Premiul povestea faimoasei turbinci, cu inflexiuni vocale încã o datã, consistenþa acestuia, cu spectacole de pentru muzicã de scenã al Fundaþiei ACCUMM, fine, dar care delimiteazã limpede personajele, cu facturi din cele mai generoase, de la superproducþii iniþiat de regretatul om de culturã Petru Maier-Bianu gag-uri ce provoacã hohote, dar nu sunt simple la montãri minimaliste, toate susbsumate ideii de ºi oferit de pianista Verona Maier. Ultimul tango... a ”gãselniþe” de cucerit publicul, ci ironice volute cãutare, de inovare, de inedit, avansate de profilul adus în faþa publicului doi dansatori de forþã, dar intelectuale, deloc ostentative, încât spectacolul e un din debut al festivalului, aºa cum a fost gândit încã semantica sa ermeticã a fost un obstacol de recital irezistibil prin simplitate, farmec, ”neaoºism” din 1992. receptare. persiflat ºi momente de extratext în care publicului i Programul a demarat cu splendida montare a În fine, cu Visul de a doua zi, jucat ºi la Cluj, se marcheazã un plan în plus al raportului actor- musicalului Scripcarul pe acoperiº a Teatrului dupã reprezentaþia bãimãreanã, dansatorul japonez spectator. ”Regina Maria” din Oradea, pe care nu încetez s-o Hikaru Otsubo a dorit sã aducã un omagiu celor 20 De dragul surprizei nu dezvãlui detaliile recomand ca una din cele mai pitoreºti, dinamice, de ani de ”Atelier”, realizând un colaj din multele spectacolului. Pot sã-l recomand spunând însã cã cei fermecãtoare ºi emoþionante producþii teatrale sale spectacole prezentate în România. Hikaru a ce-l vor vedea vor descoperi un Marcel Iureº altfel recente, mai ales datoritã profesionismului echipei renunþat la rigoarea strictã a codului de dans butoh decât îl ºtiau pânã acum ºi, dacã nu au prejudecãþi, actoriceºti ºi bunei ºtiinþe a regizorului Korcsmáros pe care îl practicã, devenind mai... colocvial, dar au o bunã memorie culturalã, vor râde copios György. Un spectacol amplu, cu actori, dansatori, adaptîndu-ºi ilustraþia muzicalã la ritmul european ºi descifrând firiºoarele roºii ale ghemului semantic muzicieni, care aduce în faþa publicului celebra dinamizându-ºi miºcarea scenicã. Spectacolul sãu a realizat de Alexandru Dabija. Absolut! e un poveste a lui Tevi Lãptarul aºa cum a fost ea fost primit cu ovaþii de spectatorii bãimãreni, care i- spectacol ce emancipeazã încã o datã literatura izvoditã de ªalom Alehem, dar prin filtrul de au devenit fani, dar ºi-a pãstrat aura exoticã pentru românã, aducând-o în imediata noastrã proximitate impact al formulei broadwayene a spectacolului spectatorii clujeni, încã nu familiarizaþi cu dansul a receptãrii. cântat, care-i face pe spectatori sã râdã în hohote ºi butoh. Cert însã, îndelunga interacþiune a lui Am revãzut la ”Atelier” ºi un sensibil recital al sã lãcrimeze deopotrivã, sub aura de magie a unei Hikaru cu spaþiul indigen a avut în timp o influenþã actriþei Gabriela del Pupo: Cãlãtorie la capãtul unei poveºti de demult. Au demonstrat acest farmec asupra formulei sale artistice, extrem-personalizate. interpreþii orãdeni, ºi nu e accidental cã Richard duminici de Franz Xaver Kroetz (regia Ovidiu Caiþa, Balint, titularul rolului principal, a obþinut Premiul Teatrul Municipal Baia Mare), prezentat în primãvarã ºi la Gala ”Star” de la Bacãu. Povestea „

34 TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012

34 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

film fiindcã personajele cautã în timpul diegetic soluþia cazului lor (un cadavru). Într-adevãr, personajele Once Upon a Time in Anatolia cautã o soluþie, trãiesc o realitate, dar autorul nu trãieºte alãturi de ele, precum în Aurora. Ceylan nu Lucian Maier urmãreºte investigaþia ºi nu investigheazã, el spune o itlul acestui nou film semnat de Nuri Bilge Partea tarkovskianã a filmului stã în picioare – în poveste prin cinema. Camera urmãreºte din Ceylan invitã spectatorul sã se lase purtat pe ceea ce priveºte personajele, rãgazul pe care îl au în a depãrtare modul în care farurile maºinilor Taripile timpului, într-o cãlãtorie în care sã se dezvãlui, viaþa pe care o emanã pînã la un punct. anchetatorilor taie noaptea Anatoliei, dar în acelaºi recupereze atît o istorie cinematograficã (în interiorul În noaptea Anatoliei, personajele filmului aratã a timp, din depãrtare, îi aude pe anchetatori cum cãreia, în prelungirea suitei de Once Upon a Time oameni întregi, nerãpuºi de trimiterile metafizice ale vorbesc. ªi nu îi aude fiindcã e liniºte, ci fiindcã ºtie. gîndite de Sergio Leone, Ceylan îºi insereazã, autorului. În ceea ce priveºte raportarea autorului la Cînd se apropie de chipul lor pentru a ne arãta cã omagial, proiectul), cît ºi una personalã formatã din faptele prezentate, lucrurile pierd din statornicie. vorbesc e doar pentru a ne confirma faptul cã ºtie. acele detalii sensibile pe care le pierdem sau de care ªi, odatã cu viziunea autorului, sîntem în cealaltã Cînd cinematograful ºtie, el îºi aratã din plin puterea. uitãm în grijile cotidiene, detalii pe care laturã a peliculei, cea în care e privitã cinematografia. În cazul de faþã printr-o atmosferã pastel care cinematograful i le readuce spectatorului prin Once Upon a Time in Anatolia poate fi încadrat în instituie un univers hipnotic. Urmãrind trecerea lentã experienþa temporalã pe care i-o creeazã: timpul – genul filmelor poliþiste cu suspans. E posibil ca a maºinilor pe drumurile ºerpuitoare ale Anatoliei, întotdeauna trecut, e recuperat tot în timp (un timp intenþia lui Ceylan în aceastã zonã sã fi fost aceea de într-o noapte cu tentã albãstruie, care promite cinematografic), ca actualizare a imaginilor care trec a chestiona liniile normale ale genului, cele mistere, spectatorul e hipnotizat. Hipnoza dureazã cît ºi care aºeazã o urmã în memorie. împãmîntenite de Hollywood, unde avem eroi, unde dureazã investigaþia. Odatã ce personajele sînt trezite Atunci cînd Tarkovski miza pe puterea cineastului acþiunea nu treneazã, unde lipsa unui pont nu e ceva de luminã, misterele dispar. Misterul femeii care de a sculpta timpul, el avea în vedere tocmai (ºi preferabil ºi de aceea toate secvenþele trebuie sã moare la data la care ea însãºi a prezis e de fapt o numai) posibilitatea de a prinde urma existentã în spunã ceva semnificativ prin ceva semnificativ – o banalã supradozã de medicamente, iar scopul memoria celui care a privit realitatea – fie el cineast intenþie similarã celei pe care o reuºeºte Andrew ascunderii datelor autopsiei din final nu e greu de sau spectator. Urma este aspectul veritabil existent în Dominik în The Assassination of Jesse James by the ghicit avînd în vedere mobilul crimei tocmai mintea celor care privesc, findcã urma întotdeauna Coward Robert Ford faþã de filmul western ºi, în rezolvate de anchetatori (o crimã pasionalã). este ºi emoþie. Ceea ce rãmîne în memorie, imagine, acelaºi timp, similarã încercãrii lui Porumboiu din Dacã e sã ne întoarcem la timpul lui Tarkovski, sunet, rãmîne fiindcã are în sine emoþia, captatã. Poliþist, adjectiv. Dacã aceasta a fost intenþia lui vedem cã Nuri Bilge Ceylan pierde cãtre final tocmai Emoþia captatã înseamnã timp. Pentru a surprinde Ceylan, atunci rezultatul nu împlineºte propunerea. aspectul esenþial al abordãrii teoretice a cineastului acest timp, autorul trebuie sã construiascã în cinema Proiectul lui Ceylan ºi ceea ce face Cristi Puiu în rus: emoþia, emoþia care dã autenticitate faptelor ºi ritmul realitãþii, fiindcã acesta este depozitarul Aurora nu au puncte comune. Rezultatele celor doi care instituie timpul. O emoþie din realitate, care emoþiei (muzica fiind, în acest sens, împletirea cea cineaºti sînt diferite; chiar dacã viziunile lor bat, trebuie surprinsã – ceea ce înseamnã cã nici autorul mai naturalã a urmelor în timp, de unde ºi impresia cumva, în aceeaºi direcþie, drumurile lor nu se nu o ºtie ºi cã s-ar putea ca el însuºi sã fie surprins imediatã pe care o creeazã asupra noastrã, dispoziþia intersecteazã. de apariþia ei. Dacã autorul deja o ºtie, înseamnã cã afectivã pe care o instituie în noi). Puiu e interesat de investigaþia directã, de în povestea de pe ecran emoþia e doar imprimatã, Ideea de construcþie a ritmului ne poate duce cu observaþie, realitatea din Aurora e o realitate - (work- impusã. Caz în care nu mai putem vorbi despre o gîndul la montaj: cineastul rus spune cã tocmai in-progress). În care cinematograful e un mijloc sculpturã în timp, ci despre un timp empiric – al acesta e cel care trebuie evitat. Ritmul nu e obþinut asumat de autor (întotdeauna personajele sînt privite cineastului, care a turnat un film, ºi al spectatorului, printr-o înºiruire de planuri, în derularea lor lentã sau printr-un cadru – uºã, geam) prin care oferã care a vãzut (încã) un film. rapidã (precum vor cei de la Hollywood), ci în felul spectatorului posibilitatea de a examina un caz pe Odatã ce autorul ºtie ºi spectatorul ajunge sã în care ajungem la timp în evenimentele din care el însuºi – autorul – l-a examinat, fãrã sã ºtie în primeascã sensurile de la autor, picã investigaþia ºi, interiorul fiecãrui plan. Timpul nu poate fi impus în niciun moment al examinãrii mai multe decît ºtie implicit, realismul estetic. Rãmîne un realism, cel plan, regizorul nu trebuie sã intervinã în spectatorul atunci cînd cerceteazã, la rîndul sãu, magic, care aici e mai pedant decît la Hollywood temporalitatea evenimentului filmat, (iar dacã timp cazul respectiv. La Puiu, între realitate ºi spectator e datoritã viziunii pictural-fotografice pe care o are înseamnã urmã înscrisã, atunci) timpul trebuie sã fie doar un intermediar – aparatul de filmat – care îi Ceylan. Cît priveºte certitudinile epistemice ale surprins ca înregistrare a emoþiilor. Montajul va fi o oferã privitorului accesul direct la realitate, aºa cum a filmului poliþist, acestea nu sînt cu adevãrat aºezare a urmelor într-un flux temporal, una realizatã avut-o ºi cineastul prin intermediul acelui aparat prin rãsturnate, doar sînt proiectate pe un alt drum (casa în conformitate cu urma pe care înregistrarea o naºte care a filmat. Astfel cã el, spectatorul, rãmîne sã primarului, servirea cu ceai), unul prin care ajungem în cineast: autorul nu poate evita raportarea sensibilã judece lucrurile înfãþiºate. Fãrã alte indicii decît cele la sensuri în cadrul unui exerciþiu mai artistic. la faptele pe care le surprinde. ale realitãþii surprinse. „ La Ceylan pare cã e o realitate în progresie doar colaþionãri

credinþã. Pânã când vedem infernul conjugal, misterul sexual, amintind de Catifeaua albastrã, Literatura unui actor devenit filmul lui Linch. Dupã care Hannah bea, aruncând portretul lui Isus. Soþul ei e o brutã alunecoasã, care o violeazã sistematic cu pahare ºi becuri. Îi regizor desfigureazã faþa ºi sufletul, dupã care se târãºte dulceag ca o larvã. Alexandru Jurcan Despre cãdere, dar ºi despre izbãvire, prin licãriri addy Considine are 37 de ani ºi a jucat în lui Joseph: „Dumnezeu te iubeºte”. Iar el: „Nu vreau ale minþii, prin perdele în care se naºte încet lumina. numeroase filme. Ni-l amintim din Cinderella nimic de la nenorocitul ãla!”. Chiar nimic? – se Hannah a ucis din disperare. Dar adevãrata crimã – Man (2005). În 2007 scrie ºi realizeazã scurt- întreabã ea. Oare Dumnezeu îþi va repara interiorul scrie Camus în Cãderea – „nu e sã omori, ci sã nu P mori tu însuþi”. Hannah nu are de ce sã moarã, ea metrajul Dog Altogether cu Peter Mullan. Un film dacã faci fapte bune? – gândesc ei. bazat pe viaþa tatãlui sãu. Premiul BAFTA ºi altele. Despre alienare. Despre cãdere. Fãrã verdicte, meritã sã continue fãrã culpe întunecate. Joseph o Succes. Poate de aceea s-a apucat de filmul fãrã nimic moralizator. O ºtiinþã a detaliului demnã viziteazã la închisoare. Din nou Camus: „O, tânãrã fatã, aruncã-te încã o datã în apã, ca sã-mi dai încã Tyrannosaur în 2011, dupã propriul scenariu. În de invidiat. Joseph omoarã un câine nevinovat ºi o datã putinþa sã te salvez pe tine ºi pe mine!”(am rolurile principale: Peter Mullan (v. War Horse), unul vinovat. O ajutã ºi o respinge pe Hannah. ªi-a citat din ediþia din 1968, Exilul ºi împãrãþia, Olivia Colman, Eddie Marsan. apreciat soþia, a urât-o ºi nu a putut-o iubi pentru cã traducere de Irina Mavrodin). În filmul lui Dar ce scenariu! Încât musai sã repetãm cã era prea iertãtoare, generoasã. O numise Considine, cei doi actori sunt magnifici. Nu mi-e scenariul e o altã formã de scriiturã. Pasolini îºi Tyrannosaur, pentru cã venirea ei greoaie fãcea teamã de acest epitet. Iar filmul a obþinut premiul imagina cã orice scenariu oscileazã între o povestire valuri în pahar, amintindu-i de filmul Jurasic Park. FIPRESCI la ediþia TIFF din acest an. Plus trofeul literarã ºi o altã... limbã. Considine are dialoguri Dar Hannah? De unde vine suspansul dozat al BUCUREªTI IFF – cel mai bun film. memorabile, fãrã sã instaureze verbiajul. ªtiinþa filmului? Din surprize mãrunte, impulsive ºi mãsurii exacte funcþioneazã la orice nivel, de la compulsive. Din gesturi sulfuroase, din crispãri „ vorbe la imagini ºi sugestii filmice. Hannah îi spune fobice. La început Hannah pare luminoasã, plinã de

TRIBUNA • NR. 238 • 1-15 august 2012 35

Black Pantone 253 U 35 Black Pantone 253 U

sumar plastica agenda Revista, teatrul, poeþii, anarhiºtii 2 Zoe Vida Porumb la Herina editorial Oana Pughineanu Singurãtatea alegãtorului de cursã Livius George Ilea lungã 3 mprentatã de capriciile istoriei ºi ale precum Bunavestire, Naºterea, Maria cu Pruncul, cãrþi în actualitate restaurãrilor succesive, Biserica evanghelicã Rãstignirea, Învierea, ori Angelica, lucrãrile Constantin Cubleºan Urmuz într-o nouã lecturã 4 Sf. Petru din Herina pare a-ºi fi gãsit în doamnei Zoe Vida Porumb apar transfigurate, Vistian Goia "Carte-document" sau "arhivisticã"? 5 A zilele noastre, în fine, vocaþia de spaþiu exilate înafara timpului. Cãpiþele devin clopote ori Flavia Topan Rãscumpãrarea prin poezie 5 multicultural de facturã occidentalã, - ºi aici am preþioase policandre, Mirabila sãmânþã – Arbore cartea strãinã putea aminti londonezul Westbourne Grove Sephirot, Goticele – vitralii stranii, filtrând Maria Þîrlea O sursã de cunoaºtere alternativã a Church Art Space - propriu mai degrabã unui lumina prin textura lor discontinuã, iar broderiile creºtinãtãþii 6 spirit renascentist laicizant, receptacol al unei parietale – praporii unei abstracte, ferm spiritualitãþi antropocentrice ºi adecvat e-mail din chiºinãu structurate, sãrbãtori solare. exigenþelor unei paradigme culturale in statu Maria Pilchin Drumul spre Tibet sau Shambala 7 Obiectele textile plutesc în aura unei nascendi. perspective discret personalizate, în lentila cãreia comentarii Construitã, cel mai probabil, între anii 1250- putem întrezãri secrete înclinaþii cãtre ludic, Leontina Copaciu Cazuisticã eroticã, experienþã esteticã 8 1260 de cãtre familia Kacsics, ca bazilicã a unei delicate trimiteri la vârsta inocenþei feminine, ori lecturi mãnãstiri benedictine, biserica romanicã din pur ºi simplu atingerea etericã a jubilaþiei Ion Pop Nicolae Ioana ºi "realul himeric" 9 Herina (judeþul Bistriþa-Nãsãud), iniþial romano- creatoare autentice, însã, niciodatã tendinþe catolicã, trece în urma Reformei în proprietatea incidenþe nihiliste, accente parodice „kitsch” ori citate Bisericii evanghelice, servind comunitatea Horia Lazãr În mijlocul infinitului pascalian 10 vizuale nedigerate. Aceste teme contopesc germanofonã/evanghelicã tot mai puþin reperele morfologice/simbolice tradiþionale cu imprimatur numeroasã a þinutului; în prezent este deschisã „scriituri” plastice inovative, „noduri ºi semne” ale Ovidiu Pecican Umbra pe hârtie a marii cãrþi 11 publicului ca edificiu de patrimoniu de însemnatã unei poetici sui generis, exploatând calitãþile amfiteatru valoare artisticã/muzealã, fiind una dintre cele expresive ale firului brodat, þesut ori torsionat, Laszlo Alexandru Dante ºi gîndirea "politic corectã" (I) 12 mai bine pãstrate biserici romanice din ºerpuind în plan ori elansat în spaþiu, în tonuri Transilvania, ºi, de asemenea, locaþie privilegiatã a de pãmânt rupte de leitmotivul roºului sacrificial poezia varii evenimente culturale. Stoian G. Bogdan 13 ori de azuriul discret al unor ceruri prea Unei astfel de spiritualitãþi emergente i se îndepãrtate. ªerban Foarþã - 70 de ani subsumeazã, mai mult sau mai puþin explicit, Zoe Vida Porumb surprinde, ºi de aceastã datã Ion Bogdan Lefter Jurnal de vernisaj cu ªerban ºi expoziþia de tapiserie, obiect textil ºi broderie prin pregnanþa ºi coerenþa unei viziuni mulþi ªerbani 14 (Herina, iulie-septembrie a.c.) a cunoscutei paradoxale, concomitent eclectice ºi holistice, emoticon plasticiene clujene Zoe Vida Porumb, vernisatã pe de(s)prinsã parcã din cele mai recente „canoane” ªerban Foarþã Papillonage 15 data de 7 iulie, 2012. Aici, convergenþe subtile se ale esteticii New Age, în fapt, rezultat firesc al configureazã plastic ºi conceptual întru cãutãrilor de-o viaþã ale artistei. Discursul plastic proza actualitatea artisticã a zilei într-o „zonã de al actualei „personale” vizeazã, am putea spune, Giancarlo Bellini Cafeneaua lui Spovveri 16 fuziune”, unde atât tradiþia cât ºi modernitatea au integrarea cosmicã a umanului sub semnul unei interviu drept de cetate, inflexiunile limbajului artistic de utopice armonii, vibrând pe lungimile de undã ale de vorbã cu Virgil Nemoianu Oamenii de staturã influenþã bizantinã coexistând cu riturilor iniþiatice arhaice precreºtine, cu copleºitoare nu trebuie neapãrat declaraþi sfinþi... 19 „particularitãþile” de viziune ale artei populare nedeterminate ecouri de litanie bizantinã, eseu maramureºene cât ºi cu tehnici, materiale ori preþiozitãþi de Ev Mediu occidental ºi obsesive Adrian Dinu Rachieru Comunicare, publiculturã ºi chiar modalitãþi de abordare specifice strictei ritmuri de mandala hindusã în termenii unei trupolatrie 20 contemporaneitãþi. „N-aº putea sã precizez unde „atotcuprinzãtoare” postmodernitãþi. Ana Ionesei Morcoveaþã sau golemul nevrotic 23 se terminã tradiþia ºi unde începe modernitatea în Respiraþia aparte a fiecãrei lucrãri, implicând tapiseriile mele, ambele se completeazã ºi patrimoniu vaste referinþe culturale, gradul de integrare în convieþuiesc. Mi-ar plãcea sã cred cã m-am rupt Vasile Radu Arta contemporana clujeanã este un "produs ansamblu, cât ºi relaþia organicã, aflatã sub zodia de vechile canoane ale tapiseriei tradiþionale, cã de salon"? 25 misterului, cu spaþiul de expunere fac din i-am dat o altã dimensiune, pentru cã ºi noi trãim prezenta expoziþie un regal atât pentru istoria o altã dimensiune a timpului’’ – mãrturiseºte împãtimiþii artelor vizuale cât ºi pentru profani, Dennis Deletant Omagiu lui Ivor Porter 26 artista, confirmând astfel situarea sa într-o „experienþa Herina” fiind în acelaºi timp, pentru remarci filosofice postmodernitate integrativã ºi recuperatoare, vizitator, un veritabil test de „integrare Jean-Loup d'Autrecourt Iubire ºi înþelepciune (V) 27 impregnatã, însã de „libertãþile” de exprimare europeanã”. plasticã ale prezentului. excelsior Piese „de rezistenþã” ale artistei, precum Sunet T. S. Eliot A-l critica pe critic 28 ºi luminã, Mirabila sãmânþã ori Cãpiþe Notã: zapp media (aparþinând, parte, expoziþiei permanente de la *Cetate fortificatã sãseascã, de secol XIII, cetatea Adrian Þion Plagiatul la control! 30 cetatea Câlnic*) alãturi de lucrãri mai nou ivite Câlnic (judeþul Alba) devine monument UNESCO din 1999, în prezent se aflã sub administraþia societãþii Ars rânduri de ocazie sub semnãtura artistei re-modeleazã subtil spaþiul Transsilvaniae, ºi este sediu al expoziþiilor anuale ale Radu Þuculescu Tavi 30 interior al bazilicii, declanºând o revoluþie vizualã „de catifea” fãrã catifea – artista preferând Centrului Soros pentru Artã Contemporanã „Civitas solis, civitas artis”; cetatea deþine o colecþie de artã mofteme umilitatea materialelor fruste, arhaice ori Vasile Gogea "A cincea putere" 31 popularã ºi medievalã româneascã donatã de prelevate din „banalul” cotidian – colorând acad. Marius Porumb ºi Zoe Vida Porumb ºi o jazz story austeritatea albã a spaþiului liturgic „suspendat” expoziþie permanentã Zoe Vida Porumb. Ioan Muºlea "Sfântul" John Coltrane 32 cu impulsurile unei vitalitãþi debordante. Abia „ muzica reþinute de fruntariile formelor, ele însele Mugurel Scutãreanu Struþo-cãmila violonisticã 33 dobândind, în schimb, prin re-contextualizare, un relief aparte al filonului metafizic, chiar ºi cele teatru care nu fac trimitere directã la teme sacrale Claudiu Groza Douã decenii de "Atelier" (I) 34

film ABONAMENTE: Prin toate oficiile poºtale din þarã, revista având codul 19232 Lucian Maier Once Upon a Time in Anatolia 35 în catalogul Poºtei Române sau Cu ridicare de la redacþie: 18 lei – trimestru, 36 lei – semestru, 72 lei – un an Cu expediere la domiciliu: 27 lei – trimestru, colaþionãri Alexandru Jurcan Literatura unui actor devenit 54 lei – semestru, 108 lei – un an. Persoanele interesate sunt rugate sã achite suma regizor 35 corespunzãtoare la sediul redacþiei (Cluj-Napoca, str. Universitãþii nr. 1) sau sã o expedieze prin mandat poºtal la adresa: Revista de culturã Tribuna, plastica cont nr. R035TREZ2165010XXX007079 B.N. Trezoreria Cluj-Napoca. Livius George Ilea Zoe Vida Porumb la Herina 36

Tipar executat la Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 146. Telefon: 0264-413871, fax: 0264-413883.

36 Black Pantone 253 U