Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul Tezei De Doctorat

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Biol. Ghizela-Daniela ALEC (VONICA)

[REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT]

IDENTIFICAREA ŞI EVALUAREA POTENŢIALULUI ORNAMENTAL AL UNOR SPECII

DE CENTAUREA DIN FLORA SPONTANĂ A TRANSILVANIEI ÎN VEDEREA

COMPLETĂRII SORTIMENTULUI CULTIVAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. MARIA CANTOR

CLUJ-NAPOCA 2013 Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

Către,

Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată:

„Identificarea şi evaluarea potenţialului ornamental al unor specii de Centaurea din flora spontană a Transilvaniei în vederea completării sortimentului cultivat”

elaborată de biol. Ghizela Daniela ALEC (VONICA), în vederea obţinerii titlului de doctor în domeniul Horticultură.

Susţinerea publică a tezei de doctorat va avea loc în data de 26 iulie 2013, la ora 12:00, în Amfiteatrul Verde din clădirea Institutului Ştiinţele Vieţii al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Comisia de doctorat a fost aprobată în următoarea componenţă: Preşedinte: Prof. univ. dr. Radu SESTRAŞ - USAMV Cluj-Napoca Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Maria CANTOR – USAMV Cluj-Napoca Referenţi oficiali: Prof. univ. dr. Lucia DRĂGHIA – USAMV Ion Ionescu de la Brad Iaşi Prof. univ. dr. Constantin DRĂGULESCU – ULB Sibiu Prof. univ. dr. Dumitru ZAHARIA – USAMV Cluj-Napoca

Aprecierile, observaţiile şi sugestiile dumneavoastră, vă rugăm să le trimite-ţi pe adresa Şcolii Doctorale a USAMV Cluj-Napoca, str. Calea Mănăştur, nr. 3-5, cod 400372, Cluj-Napoca, sau pe adresa de email: [email protected].

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

CUPRINSUL TEZEI INTRODUCERE 10 Capitolul 1 ISTORICUL CERCETĂRIILOR SPECIILOR DE CENTAUREA CU POTENŢIAL DECORATIV 12 1.1. Istoricul cercetărilor speciilor de Centaurea 12 1.1.1. Istoricul cercetărilor în România 12 1.1.2. Istoricul cercetărilor în Europa 17 1.2. Importanţa economică a genului Centaurea 25 1.2.1. Utilizarea în scop ornamental 25 1.2.2. Utilizarea în scop medicinal 30 1.2.3. Specii ale genului Centaurea ca specii segetale în culturi agricole 31 1.2.4. Specii ale genului Centaurea cu statut protectiv 32 Capitolul 2 DIVERSITATEA INTERSPECIFICĂ ŞI INTRASPECIFICĂ A GENULUI CENTAUREA DIN 35 TRANSILVANIA 2.1. Poziţia sistematică a speciilor de Centaurea la nivel naţional şi internaţional 35 2.1.1. Subgenul Centaurea 38 2.1.2. Subgenul Cyanus 41 2.1.3. Subgenul Lopholoma 42 2.2. Specii de Centaurea din Transilvania 43 2.2.1. Caracteristici morfologice ale speciilor de Centaurea din Transilvania 43 2.2.2. Corologia şi preferinţele ecologice ale speciilor de Centaurea din Transilvania 61 Capitolul 3 CONSIDERAŢII FIZICO-GEOGRAFICE PRIVIND SPAŢIUL INTRA-CARPATIC STUDIAT 71 3.1. Aşezare geografică şi limite 71 3.2. Caracteristici geologice 72 3.3. Relieful 72 3.4. Hidrografia 74 3.5. Clima 74 3.6. Solurile 75 CONTRIBUŢII PERSONALE Capitolul 4 OBIECTIVELE CERCETĂRII 76 4.1. Obiectivele cercetării morfologice în cadrul genului Centaurea din Transilvani 76 4.2. Obiectivele cercetării de aclimatizare a speciilor din genul Centaurea cu potenţial 77 decorativ Capitolul 5 MATERIAL ŞI METODE DE CERCETARE 79 5.1. Materiale şi metode folosite în cercetarea morfologică a speciilor de Centaurea 79 5.1.1. Material biologic utilizat pentru cercetare 79 5.1.2. Metode de cercetare de teren a speciilor de Centaurea 81 5.1.3. Metode folosite în cercetarea de laborator a speciilor de Centaurea 86 5.2. Materiale şi metode folosite în cercetarea de aclimatizare a speciilor de Centaurea 90 cu valoare decorativă 5.2.1. Material biologic utilizat 90 5.2.2. Metode de cercetare folosite în teren 91 5.2.3. Metode folosite în cercetarea de laborator 92 Capitolul 6 REZULTATE ŞI DISCUŢII 94 6.1. Cercetări morfologice în cadrul genului Centaurea din Transilvania 94 2

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

6.1.1. Subgenul Centaurea s. str. 94 6.1.2. Subgenul Cyanus 175 6.1.3. Subgenul Lopholoma 178 6.2. Cercetări privind particularităţiile morfologice şi ecologice ale speciilor de Centaurea 193 cultivate în condiţii de grădină 6.2.1.Centaurea stenolepis subsp. ratezatensis (Prod.)(comb. nov.) 195 6.2.2. Centaurea orientalis L. 208 6.2.3. Centaurea atropurpurea Waldst. et. Kit 217 6.3. Cheia de determinare a genului Centaurea din Transilvania 231 Capitolul 7 CONCLUZII GENERALE 237 BIBLIOGRAFIE 247 INDEX ALFABETIC AUTORI 262 INDEX TABELE 268 INDEX FIGURI 273 INDEX PLANŞE FOTO 276 ANEXE 280 LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE, CU SUBIET DIN TEZĂ 283 REZUMAT ÎN LIMBA ŞI ENGLEZĂ 285

CUVINTE CHEIE  Genul Centaurea  Diversitate intraspecifică  Morfologie şi morfometrie  Polimorfism  Poliploizi  Hibridare  Sistematică  Analize de ordinaţie  Analize de clasare  Canoco software  Past software  Aclimatizare  Cheie dicothomică  Transilvania

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

INTRODUCERE

Genul Centaurea este considerat, din punct de vedere al clasificării sistematice, un grup de plante critic. Această situaţie se datorează, în principal numărului mare de hibrizi naturali ai speciilor existente cu grad ridicat de polimorfism rezultat în urma capacităţii hibridare a acestora, descrierilor incomplete, minimale şi neclare pentru speciile cunoscute, lipsa descrierilor pentru multe din specii, decenii în care acest grup nu a fost studiat preluându-se date de la începutul secolului XX, date contradictorii privind distribuţia lor geografică. Toate aceste au condus la „marginalizarea” genul în România şi neabordarea acestui grup în cercetările ştiinţifice. Problemele taxonomice nerezolvate până în prezent la care se adăugă şi faptul că centaureele sunt în majoritatea lor, plante de înălţimi mari, relativ dificil de colectat şi de păstrat într-un ierbar, frecvent atacate de insecte, i-a determinat pe specialişti să evite studiul acestui grup. Foarte des au apărut, în literatura de specialitate sau în discuţii personale comentarii de genul: „nu se pot determina corect...”, „nimeni nu ştie ce specie/ hibrid este această plantă...”, „statutul acestui taxon este incert...” etc. Abordarea unei astfel de teme de studiu, cercetarea Centaureelor, a plecat şi de la constatarea vidului informatic, singurele cercetări taxonomice ale grupului se datorează studiilor elaborate de Iuliu Prodan şi Erasmus Nyárády, renumiţi atât în România cât şi peste hotarele ţării (PRODAN & NYÁRÁDY, 1964). Este destul de dificil de umplut golul lăsat de cei doi mari botanişti dar cercetările abordate aduc contribuţii la clarificarea unor probleme taxonomice şi mai ales vor stimula cercetarea acestui grup. Pe de altă parte, centaureele sunt plante foarte atractive pentru decorarea parcurilor, grădinilor, balcoanelor sau ca flori tăiate în buchete sau aranjamente florale. În acest sens, motivaţia studierii acestor plante se datorează şi valorilor ornamentale oferite de varietatea culorilor, robusteţii şi frumuseţii lor. Pe de altă parte şansa de a elucida probleme taxonomice, sistematice oferă satisfacţii profesionale şi intensifică studiile asupra grupului. Datorită numărului mare de specii identificate în cadrul genului, cercetările au fost reduse doar la nivelul Transilvaniei, zonă interesantă din punct de vedere al factorilor climatici şi al formelor de relief. Refugiul intramontan reprezentat de această zonă,

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat adăposteşte o floră şi o vegetaţie diversificată, printre care se regăsesc un număr mare de specii de Centaurea dar şi rarităţi în flora României sau a Europei. Impactul antropic simţit frecvent în timpul studiilor de teren, impune luarea unor măsuri pentru protejarea, conservarea şi cercetarea acestor specii. Lucrarea de faţă este structurată pe 7 capitole, conţine un număr de 318 pagini unde se regăsesc 75 tabele, 45 figuri şi grafice şi 40 de planşe foto. Primele trei capitole au un caracter general şi informaţional, iar ultimele capitole reprezintă contribuţii personale. Capitolul 6, Rezultate şi discuţii, a fost împărţit în trei subcapitole, din care primul, abordează problemele taxonomice şi morfologice ale genului Centaurea din Transilvania, al doilea, reprezintă datele înregistrate în urma aclimatizării unor specii de Centaurea în condiţii de grădină şi al treilea reprezintă cheia dicothomică a genului Centaurea la nivelul Transilvaniei. Pentru documentare în vederea înţelegerii corecte, a temei luate în studiu, a organizării cercetărilor, a executării observaţiilor şi determinărilor, a calculului statistic aplicat rezultatelor obţinute, a interpretării şi modului de prezentare a rezultatelor şi în final a elaborării tezei de doctorat, au fost consultate 205 de titluri bibliografice. Pe lângă lista bibliografică, teza mai cuprinde indexul alfabetic al autorilor, indexul tabelelor, graficelor, planşelor foto şi anexa. Rezultatele preliminare, obţinute pe parcursul anilor de cercetare, au fost concretizate în 10 lucrări ştiinţifice prezentate şi publicate în cadrul unor simpozioane naţionale şi internaţionale (a se vedea lista lucrărilor publicate sau în curs de publicare cu subiect din teza de doctorat, anexată tezei).

CAPITOLUL 1 ISTORICUL CERCETĂRILOR SPECIILOR DE CENTAUREA

1.1. ISTORICUL CERCETĂRILOR SPECIILOR DE CENTAUREA ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA

Studiile pe acest gen au început odată cu apariţia primelor cercetări floristice, realizate de diverşi botanişti pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai însemnată cercetare a genului, la nivel naţional o atribuim profesorului dr. Iuliu Prodan, de la Academia de Agricultură Cluj (astăzi USAMV Cluj-Napoca), căruia îi datorăm prima monografie a

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat genului Centaurea (1930), în care a descris mai mulţi taxoni şi hibrizi din împrejurimile Clujului dar şi din Dobrogea. Această monografie conţine 168 de taxoni identificaţi pe teritoriul României, incluzând şi hibrizii acestora. O perioadă îndelungată, monografia, rod al muncii depuse de Prodan, a constituit o importantă sursă bibliografică fundamentală (singura de altfel) pentru botanişti, deoarece, autorul nu numai că a descris speciile dar le-a redat grafic şi elementele de detaliu a inflorescenţelor, aspecte foarte importante în recunoaşterea speciilor. Pe lângă lucrările lui Prodan, o semnificaţie deosebită în evoluţia studiului genului Centaurea la nivel naţional şi transilvănean, au avut şi studiile lui Nyárády, care a încercat rezolvarea „misterului” variabilităţii morfologice al acestui gen, descriind numeroşi taxoni şi hibrizi (NYÁRÁDY, 1943(a), 1943(b)). În prezent, cercetările floristice făcute pe genul Centaurea, s-au axat pe determinarea speciilor din România şi Podişului Transilvaniei şi s-au bazat pe informaţiile oferite de publicaţiile străine, ridicând în acest mod, calitatea informaţiilor legate de problematica genului Centaurea. Aceste lucrări atrag atenţia asupra variabilităţii morfologice şi hibridării acestor specii, precizând că adeseori sunt insuficiente doar informaţiile oferite de caracterele morfologice în determinarea şi separarea lor, iar cercetările trebuie completate cu informaţii cariologice şi corologice amănunţite. Ţinând cont de aceste aspecte, mai multe specii din flora României au fost trecute în sinonimii sau au fost greşit identificate (CIOCÂRLAN, 2009). Astfel, Ciocârlan (2009) în comparaţie cu Prodan (1930), reduce numărul de specii certe de pe teritoriul României, de la câteva sute, la 54 de specii şi consideră prezenţa unor specii ca fiind

îndoielnică sau introduse eronat în flora României (CIOCÂRLAN, 2008, 2009). În ceea ce priveşte sistematica speciilor ce aparţin genului Centaurea, semnalăm că ultima abordare a acestui gen, a fost făcută în România, de către Iuliu Prodan în 1930 şi a avut ca bază punctul de vedere al lui Augustus von Hayek (1901) care a fost o abordare mai puţin conservativă, împărţind genul în şapte subgenuri. Pe plan european, genul Centaurea a fost intens studiat, dovadă sunt numeroasele studii privind sistematica grupului, actualizarea denumirii speciilor, distribuţia geografică a acestuia (BENTHAM & HOOKER, 1873; BREMER, 2004; CASSINI, 1829; FLANN şi colab.,

2010; GREUTER, 2006–2009; KOUTEKÝ şi colab., 2012; PÉTIT şi colab., 2001; TUTIN şi

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat colab., 1964-1980; EURO+MED, 2006; Flora Europaea-http://rbg-web2.rbge.org.uk). De asemenea, taxonii, cu poziţii incerte, au constituit tema unor studii aprofundate şi din punct de vedere genetic şi palinologic care au uşurat decizia de poziţionare în sistemul filogenetic. Cele mai importante studii la nivel european, au adoptat clasificarea conservaţionistă a genului Centaurea, reunind cele şapte genuri ale lui Bentham şi Hooker, (1873) în trei subgenuri (Centurea s. str., Cyanus, Lopholoma), delimitare care a fost confirmată şi de studii moleculare, palinologice şi biogeografice (FONT, 2007;

GARCIA-JACAS şi colab., 2001; SUSANNA şi colab., 1995; WAGENITZ & HELLWIG, 1996). Pe de altă parte, numărul speciilor din cadrul genului a fost în continuă schimbare, în funcţie de evoluţia studiilor genetice şi morfologice. Astfel, speciile din vechiul subgen Centaurea, au devenit acum genuri separate, Rhaponticum şi Phesellus, şi au exclus din actualul gen, speciile C. ruthenica şi C. marschalliana şi au inclus în genul

Centaurea, pe baza analizelor genetice, specia Cnicus benedictus (AGABABIAN, 1997;

ŐZLER şi colab., 2009).

1.2. IMPORTANŢA ECONOMICĂ A GENULUI CENTAUREA

Speciile genului Centaurea au intrat în vizorul specialiştilor, datorită calităţilor ornamentale dar şi a importanţei curative. La nivel naţional, în cultură sunt introduse ca specii decorative, doar una sau două specii autohtone, restul fiind specii exotice care s-au adaptat mai uşor la condiţiile pedoclimatice. În cursurile de Floricultură specială sunt incluse descrieri privind particularităţile decorative doar la câteva specii de Centaurea: C. moschata, C. cyanus, C. dealbata, care sunt importate din străinătate (BUTA şi colab., 2009; CANTOR & ZAHARIA, 2002;

CANTOR & POP, 2005). Ca atare, culturile floricole, parcurile, grădinile şi jardinierele sunt private de prezenţa frumoaselor “albăstrele” din flora autohtonă. Ca şi plantă medicinală, C. cyanus L. (albăstriţa) este recunoscută, deoarece planta prezintă proprietăţi diuretice, astringente, stomahice, hipoglicemiante, antiinflamatoare oftalmologice şi calmante (ALEXAN şi colab., 1988; COICIU & RÁCZ, 1962;

DRĂGULESCU, 1995, 2008; PÎRVU şi colab., 2008).

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

Atenţia specialiştilor agronomi s-a îndreptat asupra speciei C. cyanus atunci când au devenit o ameninţare pentru culturile de păioase, acţionând în acest sens, dar totodată ducând la reducerea populaţiilor din inventarele floristice (CIOCÂRLAN, 2004). Din punct de vedere al speciilor cu statut protectiv, din lista cu plante protejate prezentate în Anexa II b din Directiva Habitate (92/43/EEC), în România doar doi taxoni de Centaurea sunt ameninţaţi cu dispariţia la nivel european. La nivel de Transilvania, printre speciile cu statut protectiv se enumeră trei specii de Centaurea endemice: C. phrygia L. ssp. rarauensis (Prod.) Dostál, ssp. ratezatensis (Prod.) Dostál şi C. pinnatifida Schur. (DIHORU & PÂRVU,1987; DIHORU & NEGREAN, 2009; DOSTÁL, 1976;

SÂRBU şi colab, 2007).

CAPITOLUL 2 DIVERSITATEA INTERSPECIFICĂ ŞI INTRASPECIFICĂ A GENULUI CENTAUREA DIN TRANSILVANIA

Genul Centaurea Lineé face parte din familia Asteraceae (Compositeae), tribul Cardueae, subtribul Centaurineae. În ceea ce priveşte sistematica infragenerică este coroborată cu analizele morfologice, genetice, palinologice şi cele de distribuţie geografică (SUSANNA & GARCIA-JACAS, 2007). La momentul actual, în România, nu există un sistem de clasificare clar, actualizat, care să ţină cont de studiile moleculare recent apărute, sau de studiile biogeografice, de aceea în acest studiu se va adopta clasificarea sistematică propusă de Garcia-Jacas şi Susanna (1992) care se suprapune în mare parte peste clasificarea oferită de Wagenitz şi Hellwig (1996) (Tab. 2.1). Speciile identificate în teritoriul Transilvaniei sunt încadrate sistematic la tei subgenuri (Centaurea s. str., Cyanus, Lopholoma) şi opt secţii (Acrolophus, Jacea, Lepteranthus, Calcitrapa, Cnicus, Cyanus, Protocyanus, Acrocentron). Din subgenul Centaurea s. str. s-au identificat pe teritoriul Transilvaniei următoarele specii: C. stoebe, C. micranthos, C. diffusa, C. reichenbachii, C. triniifolia, C. jacea cu subsp. banatica şi angustifolia, C. nigrescens, C. phrygia cu subsp. phrygia,

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat erdneri, pseudophrygia, indurata, ratezatensis, carpatica, rarauensis, C. stenolepis, C. macroptilon subsp. oxylepis, C. uniflora subsp. nervosa, C. calcitrapa, C. sostitialis,

Tabelul 2.1. Clasificarea sistematică a speciilor identificate în Transilvania*

Subgen Secţie Subsecţie Specie Subgenus Section Subsection Species C. stoebe Acrolophus subsp. stoebe (Acrolophus, Maculosae subsp. micranthos Willkommia, C. reichenbachii Phalolepis) C. triniifolia Cylindraceae C. diffusa C. jacea Jacea (Juss.) Koch subsp. angustifolia Jacea subsp. bannatica Nigrescentes, C. nigrescens C. phrygia subsp. phrygia subsp. erdneri Centurea s.str. subsp. pseudophrygia subsp. indurata subsp. carpatica Lepteranthus (DC.) subsp. ratezatensis Phrygia DC subsp. rarauensis C. stenolepis subsp. razgradensis subsp. stenolepis C. uniflora subsp. nervosa C. macroptilon subsp. oxylepis Eucalcitrapa C. calcitrapa Calcitrapa C. iberica Mesocentron C. solstitialis Cnicus - C. benedicta Cyanus - C. cyanus C. triumfetti subsp. axillaris subsp. triumfetti Cyanus Protocyanus subsp. adscendens subsp. stricta subsp. pinnatifida C. mollis subsp. mollis Acrocentron C. atropurpurea C. orientalis Acrocentron Lopholoma C. kotschyana Lopholoma C. scabiosa subsp. spinulosa *după / after: Garcia-Jacas & Susanna, 1992; Wagenitz & Hellwig, 1996 9

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

C. iberica, C. benedicta. C. cyanus, C. mollis, C. triumfetti subsp. axillaris, stricta, adscendens, pinnatifida menţionate în flora Transilvaniei, fac parte din subgenul Cyanus, iar C. orientalis, C. atropurpurea, C. kotschyana, C. scabiosa şi subspecia spinulosa sunt reprezentanţii subgenului Acrocentron.

CAPITOLUL 3 CONSIDERAŢII FIZICO-GEOGRAFICE PRIVIND SPAŢIUL INTRA-CARPATIC STUDIAT (TRANSILVANIA)

Zona intra-carpatică a României, pe suprafaţa căreia s-au făcut studiile de morfologie a genului Centaurea, se suprapune cu spaţiul istorico-geografic al Transilvaniei. Această zonă cuprinde depresiunea colinară a Transilvaniei,care este unitatea fizico-geografică centrală a ţării noastre dar şi limitele sale exterioare reprezentate de abrupturile celor trei ramuri muntoase:Carpaţii Orientaliîn est; Carpaţii Meridionali în sud; Carpaţii Occidentali prin grupa Munţilor Apuseni şi jugul intracarpatic în vest.

CAPITOLUL 4 OBIECTIVELE CERCETĂRII

În vederea realizării scopului, privind identificarea speciilor de Centaurea cu valoare decorativă din flora spontană a Transilvaniei şi îmbogăţirea sortimentului cultivat, obiectivele au fost împărţite în două părţi: obiective legate de identificarea, diversitatea morfologică şi sistematică a speciilor de Centaurea din flora Transilvaniei şi obiectivele legate de aclimatizarea speciilor de Centaurea cu valoare decorativă în condiţii de grădină.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

CAPITOLUL 5 MATERIALE ŞI METODE DE CERCETARE

Pentru rezolvarea problemelor legate de taxonomie s-au făcut studii mai amănunţite pe speciile care se încrucişează relativ uşor dând naştere unui număr mare de indivizi polimorfici. Speciile de Centaurea polimorfice identificate în flora spontană a Transilvaniei care au fost urmărite în in-situ sunt: C. stoebe, C. jacea, C. phrygia şi celelalte specii care fac parte din grupul Phrygia (C. phrygia subsp. indurata, C. phrygia subsp. pseudophrygia, C. phrygia subsp. ratezatensis, C. stenolepis şi C. uniflora subsp. nervosa). Pe lângă aceste specii polimorfice au fost monitorizate în flora spontană a Transilvaniei şi speciile care prezintă un potenţial decorativ: C. cyanus, C. orientalis, C. atropurpurea şi C. mollis. Pentru atingerea obiectivelor legate de aclimatizarea unor specii de Centaurea cu valoare decorativă s-au urmărit în condiţii de grădină speciile: C. phrygia subsp. ratezatensis (C. stenolepis subsp. ratezatensis comb. nova), C. orientalis şi C. atropurpurea. Pe lângă materialul biologic studiat, pentru observaţiile şi măsurătorile din teren şi laborator s-au folosit un şubler electronic (Powerfix), Microscopul Digital USB (zoom 400X), Microscopul optic trinocular B4 OPTECH, Novex lupă stereo (40X) şi şublerul electronic. Pentru fiecare specie, s-au făcut pe aproape fiecare organ vegetativ (tulpină, frunză, inflorescenţă, floare, foliole bracteale şi achene), mai multe măsurători morfologice (cantitative, calitative şi rapoarte). Numărul caracterelor a diferit în funcţie de particularităţile morfologice a fiecărei specii. Ca şi metode de interpretare a diferenţelor morfologice apărute la unele specii polimorfice, s-au folosit metode statistice de ordinaţie şi clasare realizate cu ajutorul pachetelor PAST-Paleontological Statistics.2.15 (HAMMER, 1999-2012) şi CANOCO pentru Windows 4.5 (TEER BRAAK & ŠMILAUER, 2002). În România, analizele de ordinaţie şi clasificare aplicate pe genul Centaurea, reprezintă abordări noi care au rolul de a clarifica diferenţierile morfologice apărute la unele specii. Studiile morfologice pe genul Centaurea care au constituit baza analizelor,

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat au fost realizate în perioada 2010-2012, în teren dar şi pe materiale de ierbar (ierbarul Muzeului de Istorie Naturală Sibiu- HSIB, ierbarul Grădinii Botanice Cluj-Napoca-CL).

CAPITOLUL 6 REZULTATE ŞI DISCUŢII

În vederea atingerii scopului şi a obiectivelor cercetării s-au identificat în teritoriul Transilvaniei, pe baza literaturii de specialitate, a materialului de ierbar (HSIB şi HCL) şi a cercetărilor de teren, un număr de 22 specii şi 11 subspecii. La fiecare subspecie s-a menţionat sinonimiile şi materialul de ierbar s-a actualizat taxonomic, acolo unde a fost cazul. În ceea ce priveşte monitorizările în teren, acestea s-au făcut pe speciile polimorfice care au prezentat o dificultate ridicată la determinare dar şi pe speciile care au prezentat valoare decorativă (VONICA & CANTOR, 2011 (a), 2011 (b)). Pentru fiecare specie, citotip sau o parte din hibrizi, s-au prezentat criteriile morfologice pe baza cărora se pot diferenţia taxonii dar şi hărţile de distribuţie în spaţiul intra-carpatic. 1. Cu privire la diferenţierea speciei C. stoebe (sinonim C. rhenana), se poate afirma că, deşi se cunoştea că prezintă două nivele de ploidie (2x, 4x) nu se ştia dacă se întâlnesc în flora Transilvaniei şi cum se diferenţiază cele două citotipuri. În urma analizelor de ordinaţie (PCA,CCA, RDA şi UPGMA) şi de clasificare, s- au evidenţiat morfologic cele două citotipuri, care au fost identificate şi la nivel european (Fig. 6.3). Citotipul diploid C. stoebe subsp. stoebe (2n=18), se diferenţiază de citotipul tetraploid C. stoebe subsp. micranthos (2n=36) prin caracterele inflorescenţelor (lungimea-IL şi lăţimea-IW), foliolelor bracteale şi a ciclului de viaţă. Specia C. stoebe subsp. stoebe este o specie anuală, care se dezvoltă bine în spaţii deschise, lipsite de competitori, prezintă o înălţime inflorescenţei (măsurată de la baza inflorescenţei până în vârful ultimului rând de foliole bracteale) de 13,5-17 mm, apendicele bracteal are 6-10 perechi de fimbrii, mai deschise la culoare spre vârf iar papusul achenelor este de aproximativ jumătate din lungimea achenelor. C. stoebe subsp. micranthos este o specie perenă, care preferă locurile ruderalizate, cu multă vegetaţie, cu inflorescenţe cilindrice

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat ce au o înălţime de 19-23 mm, apendicele bracteal prezintă 4-7 perechi de fimbrii care au aceiaşi culoare pe toată lungimea lor iar papusul este de aproximativ un sfert din lungimea achenei.

4 Grupul I 3,6 Grupul II

3,2

2,8

n e

u 2,4

e v

c 1,6

r F 1,2

0,8

0,4

0 -40 -32 -24 -16 -8 0 8 16 24 32 Scorul discriminant / Discriminant score

Figura 6.3. Scorul discriminant a celor două grupuri de indivizi de C. stoebe (F 1,95; p 0,32)

2. Cu privire la diferenţierea indivizilor de C. jacea (altă specie polimorfică) s-au obţinut rezultate la diferenţierea acestei specii faţă de hibrizii acesteia cu specii din secţia Lepteranthus. Analizele de ordinaţie şi clasificare au evidenţiat 4 caractere morfologice discriminante: lăţimea apendicului (MW), raportul dintre lungimea şi lăţimea bracteei (BLW), lăţime frunză (LW) şi număr fimbrii (FN) (Fig. 6.8). Specia C. jacea se diferenţiază la prima vedere, de hibrizii acesteia, prin forma apendicului bracteal, care este membranos, oval-rotunjit la C. jacea (5-5,6 mm), lacerat pe margine şi lipsit de fimbrii, şi prin lăţimea frunzelor (6-8 mm la C. jacea). Hibrizii rezultaţi din încrucişarea speciei C. jacea cu specii ale secţiei Lepteranthus se diferenţiază de C. jacea, prin gruparea fimbriilor de pe marginea apendicului bracteal în bucheţele mici şi neregulate iar forma apendicului diferă de la ovat-triunghiular până la triunghiular-lanceolat, în funcţie de specia genitoare (3-4 mm) (Fig. 6.9). Lăţimea frunzelor la hibrizi atinge dimensiuni duble faţă de C. jacea.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

15 IL

BLW 10 MW Legenda jacea - C. jacea jacea xjacea -hibrizi de C. jacea 5 mel - C. x melanocalathia

caractere morfologice discriminante: IL, FN, LW, 0 mel MW, BLW- xjacea

Axa / Axis 2 Axis / Axa FN

-5 -10

SPECIES ENV. VARIABLES

LW -15 -10 -5 0 5 10 15 Axa / Axis 1

Figura 6.8. Analiza CCA a variabilelor discriminante a hibrizilor şi speciei C. jacea

8 6

C. jacea

AxaAxis/2 0

C. x melanocalathia

C. x jacea -2 SAMPLES C. x melanocalathia

jacea xjacea mel -4 -6 -4 -2 0 2 4 6 8 Axa / Axis 1 Figura 6.9. Analiza CCA a indiviziilor analizaţi (C. jacea, hibrizi de C. jacea şi C. x melanocalathia)

Referitor la raportul dintre lungimea şi lăţimea foliolei bracteale, se poate spune că la C. jacea atinge valori de 3,7-4,4 mm, iar la hibrizii de 2,2-3,2 mm.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

3. Cu privire la specia C. phrygia (sinonim C. austriaca), s-a constatat că în Transilvania sunt prezente cele două citotipuri (2x, 4x), identificate în Europa şi confirmate de studiile acestei teze, ca fiind C. phrygia subsp. phrygia (2n=22) şi C. phrygia subsp. erdneri (2n=44) (KOUTEKÝ şi colab., 2012). Cele două nivele de ploidie se diferenţiază prin caracteristicile morfologice ale apendicului bracteal mijlociu şi forma frunzelor. Citotipul diploid are un apendicul de 1-1,4 mm lăţime, în comparaţie cu 1-1,8 mm la citotipul tetraploid; raportul dintre lungimea şi lăţimea foliolei bracteale este de 6,5 la citotipul diploid, respectiv 5,8 la citotipul tetraploid şi culoarea apendicului este brun-închis la bază şi brun-deschis spre galben la vârf la citotipul diploid şi brun-închis spre negricios la bază şi brun-brun închis la vârf la citotipul tetraploid. În ceea ce priveşte forma frunzelor tulpinale mijloci se poate afirma că citotipul diploid prezintă frunze întregi, uşor dinţate pe margine, cu dinţi regulaţi şi mai mici de 1 mm lungime iar citotipul tetraploid prezintă frunze lobate sau dinţate inegal cu lobi/dinţi mai mari de 1 mm lungime. Din punct de vedere al distribuţiei geografice s-a constatat că C. phrygia subsp erdneri are o distribuţie mai largă în spaţiul intra-carpatic studiat, fiind prezentă în pajişti în care s-a simţit influenţa antropică, pajişti degradate, păşunate intens etc., iar C. phrygia subsp. phrygiaeste prezentă în partea estică a Transilvaniei, în păşunile de la baza Munţilor Carpaţii Orientali, lipsind din partea sudică, vestică şi centrală a Transilvaniei (Planşa foto 6.10).

Planşa foto 6.10. Distribuţia taxonilor C. phrygia şi C. erdneri în Transilvania

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

4. În ceea ce priveşte problematica abordării taxonomice a speciei diploide C. phrygia subsp. ratezatensis (sinonim C. ratezatensis), după Drăghia şi colab. (2010), s-a observat că există o asemănare cu speciile C. phrygia subsp. pseudophrygia şi C. stenolepis. Analizele de ordinaţie şi clasificare a evidenţiat o suprapunere morfologică a endemitului C. ratezatensis peste specia C. stenolepis. Caracterele morfologice discriminante evidenţiate prin analiza CCA sunt: lăţimea frunzei (LW), lungimea tulpinii ramificate (măsurată de la prima ramificare până la inflorescenţa terminală-SBL), vizibilitatea apendicilor bracteali (MV) şi numărul de fimbrii (Fig. 6.15).

1.0 C. ratezatensis

SBL MV

LW FN SPECIES ENV. VARIABLES

0.0 AxaAxis / 2

C. stenolepis -0.6 -3.0 0.0 3.0 Axa / Axis 1 Figura 6.15. Graficul analizei CCApentru speciile C. stenolepis şi C. ratezatensis

Deşi există câteva caractere care diferenţiază cele două specii, testul MANOVA utilizat la analiza discriminantă (Hotelling) a calculat un procent de clasificare pentru cele două specii este de 92,05%, arătând că o parte dintre caracterele morfologice a indivizilor de C. ratezatensisse suprapun peste caracterele speciei C. stenolepis (Fig. 6.16).

18 Legenda C. ratezatensis 16 C. stenolepis

n e

u 12

e v

c 8

r F 6

0 -9 -6 -3 0 3 6 9 12 15 18 Forta discriminanta / Discriminant Figura 6.16. Histograma scorului canonic a speciilor C. stenolepis şi C. ratezatensis

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

Acest aspect rezultat în urma analizelor de clasificare, confirmă faptul că taxonul C. ratezatensis trebuie inclus în specia C. stenolepis şi tratat ca subtaxon a acesteia -

Centaurea stenolepis subsp. ratezatensis (Prod.) comb. nova (VONICA şi colab., 2013 (a)). 5. În ceea ce priveşte problematica abordări nomenclaturale a hibriziilor C. x prodanii şi C. x devensis s-a observat că cei doi hibrizi sunt din punct de vedere morfologic nediferenţiaţi, conform analizei CCA (VONICA şi colab, 2013 (b)). Analiza de clasificarea a calculat un scor de 61,11 %, iar diferenţele morfologice dintre cei doi hibrizi, dat de testul de similitudine Hotelling’s T-squared sunt nesemnificative (Fig. 6.21).

4 Legenda 3,6 C. x prodanii 3,2 C. x devensis

2,8

n e

u 2,4

e v

c 1,6

r F 1,2

0,8

0,4

0 -0,9 -0,6 -0,3 0 0,3 0,6 0,9 1,2 1,5 1,8 Forta discriminanta / Discriminant Figura 6.21. Analiza liniar discriminantă (LDA) a hibrizilor C. x prodanii şi C. x devensis

Ca urmare a lipsei caracterelor diferenţiale dintre cei doi hibrizi, evidenţiate prin analizele de clasificare şi de ordinaţie, C. x prodanii descris de Wagner (1910), ca hibrid dintre C. phrygia şi C. indurata şi C. x devensis descris tot de Wagner (1910), ca hibrid dintre C. stenolepis şi C. phrygia, sunt sinonimi. Numele acceptat pentru denumirea acestui taxon (C. x prodanii) a fost desemnat prin analiza distribuţiei geografice a celor doi hibrizi dar şi a speciilor parentale iar hibridul C. x devensis a trecut în sinonimie. 6. Referitor la problematica abordării taxonomice a speciei C. indurata (C. phrygia subsp. indurata), se poate preciza că acesta diferă de specia C. stenolepis prin nivel de ploidie diferit, lungimea frunzelor şi lungimea inflorescenţelor. Deşi există o 17

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat suprapunere morfologică parţială, specia C. indurata nu trebuie tratată ca subtaxon a speciei C. stenolepis şi va rămâne în cadrul grupului Phrygia deoarece necesită studii morfologice suplimentare. 7. Referitor la diferenţierile morfologice apărute la specia C. atropurpurea (subgenul Lopholoma) se poate afirma că acestea sunt în legătură directă cu cantitatea de calcit din sol (VONICA şi colab., 2012). Specia C. atropurpurea a fost monitorizată în mai multe populaţii din Transilvania şi s-a observat că în unele populaţii (Cheia Turzii-CJ), indivizii de C. atropurpurea diferă prin valori ridicate a lungimii şi lăţimii laciniilor, numărului de inflorescenţe şi numărul de frunze, faţă de indivizii altor populaţii (Muntele Lomb-CJ) (Fig. 6.34). Specia C. atropurpurea este cunoscută ca plantă calcifilă, iar valorile ridicate a caracterelor morfologice discriminante au fost observate şi la alte populaţii.

Legenda Cheile Turzii Dealul Lomb Roşia de Secaş

Guşteriţa

Componenta2 (18,59 %, eigenvalue 2,17)

Componenta 1 (55,96 %, eigenvalue 6,53)

Figura 6.32. Graficul PCA a speciei C. atropurpurea (indicele de semnificaţie Jolliffe cut-off=0,74, interval de confidenţă=95%)

8. Cu privire la monitorizarea unor specii rare de Centaurea (C. stenolepis subsp. ratezatensis, C. orientalis, C. atropurpurea) în condiţiile grădinii Muzeului de Istorie

Naturală din Sibiu se poate afirma următoarele aspecte (VONICA & CANTOR, 2012):

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

- din punct de vedere al facultăţii germinative se poate spune că cel mai mare succes l-a înregistrat specia C. stenolepis subsp. stenolepis (45,85 %), fiind urmată de C. atropurpurea (18,66 %) şi C. orientalis (12,14 %). - din punct de vedere a fenofazelor de dezvoltare, specia C. atropurpurea înfloreşte după 90-100 de zile de la însămânţare, fiind urmată de C. orientalis şi mai târziu de C. stenolepis subsp. ratezatensis. - Între indivizii speciilor dezvoltaţi în condiţii de grădină şi cei dezvoltaţi în flora spontană, analizele de ordinaţie a evidenţiat puţine caractere morfologice discriminante. Plantele de C. stenolepis subsp. ratezatensis dezvoltate în grădină diferă de cele din flora spontană prin raportul dintre lungimea şi lăţimea inflorescenţelor, raportul dintre lungimea şi lăţimea frunzelor şi înălţimea tulpinii (Fig. 6.38).

1.0 Legenda Grãdinã ILW, LLW, SL - caractere ILW SL morfologice discriminante LLW

Axa Axa / Axis 2 Flora spontanã

-1.0 -2.0 0.0 4.0 Axa / Axis 1 Figura 6.38. Graficul CCA a celor două grupuri de indivizi analizaţi (dezvoltaţi în grădină şi în flora spontană) a speciei C. stenolepis subsp. ratezatensis

Indivizii speciei C. atropurpurea dezvoltaţi în grădină diferă de indivizii din flora spontană prin lăţimea frunzei şi lungimea inflorescenţei, iar între indivizii dezvoltaţi în grădină şi cei din flora spontană, a speciei C. orientalis nu există nici o diferenţă (Fig. 6.43).

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

2.0

1.5 Grãdinã

1.0 Legenda IL, LW- caractere

0.5 morfologice discriminante

Axa / Axis 2 / Axis Axa IL LW 0.0

-0.5 Flora spontanã -1.0 -5.0 -4.0 -3.0 -2.0 -1.0 0.0 1.0 2.0 3.0 Axa / Axis 1

Figura 6.43. Graficul CCA a celor două grupuri de indivizi din specia C. atropurpurea (grădină, flora spontană)

Recomandări: Specia C. stenolepis subsp. ratezatensis se dezvoltă în condiţii de grădină, alături de alte specii componente covorului ierbos, în zone umbroase şi umede, fiind recomandată pentru decorarea zidurilor de cărămidă sau a locurilor inestetice din împrejurimile casei. Poate fi recomandată şi pentru petele florale din cadrul parcurilor sau grădinilor publice, dar poate fi inclusă şi în componenţa speciilor floricole din compoziţia covoarelor ierboase deoarece suportă cositul şi are capacitatea de a se regenera din mugurii dorminzi. Introducerea acestei specii în sortimentul speciilor decorative, este o măsură binevenită de conservare ex-situ a speciei, considerată endemică în România. Specia C. orientalis este considerată o specie relictară în Transilvania, dar mai frecventă în afara arcului carpatic, este decorativă prin inflorescenţele sale galbene. Se recomandă pentru pete florale din rondourile intersecţiilor sau în zonele cu insolaţie ridicată din parcuri sau grădini publice. Se poate utiliza şi ca specie decorativă în aranjamente florale, deoarece tija floriferă este dreaptă şi lungă, terminată cu una sau două-trei inflorescenţe. Fiind o plantă perenă, succesul înfloriri în primul an vegetativ este foarte scăzut iar în anotimpul nefavorabil (iarna), multe plante nu supravieţuiesc, fiind necesare măsuri de protecţie termică. Specia C. atropurpurea se dezvoltă bine în condiţii de grădină, mai ales dacă solul este afânat şi este calcaros. Poate fi utilizată în platbande florale din intersecţii sau în parcuri şi grădini. Fiind o specie calcifilă se poate recomanda şi în stâncării, dar cu

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat condiţia ca acestea să fie stânci calcaroase. Specia se recomandă şi ca plantă tăiată în aranjamente florale şi chiar ca plantă uscată deoarece foliolele involucrale oferă un aspect dantelat inflorescenţelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. ALEXAN, M., O. BOJOR, F. CRĂCIUN, 1988. Flora medicinală a României, Ed. Ceres, Bucureşti.

2. BENTHAM, G., J.D. HOOKER, 1873. Genera plantarum: ad exemplaria imprimis in Herberiis Kewensibus servata definita, Ed. A. Black, 1862- 1883.http://dx.doi.org/10.5962/bhl.title.747.

3. BREMER, K., 1994. Asteraceae: Cladistics and Clasifications, Timber Press. Portland.

4. BUTA, ERZSEBET, MARIA CANTOR, D. ZAHARIA, ADELINA DUMITRAŞ, A. ZAHARIA,

GEORGETA SZABO, M. BUTA, 2009. Description of some spontaneous species and the possibilities of use them in the rocky gardens, J. Plant Develop., Iaşi, 16, 81-86.

5. CASSINI, H., 1829. Tableau synoptique des synanthéreés, În: Garcia-Jacas, Núria, T. Uysal, K. Romashchenko, V. N. Suarez-Santiago, K. Ertuğrul, A. Susanna, 2006, Centaurea Revisited: A Molecular Survey of the Jacea Group, Annals of Botany, Oxford Journals, 98, 741–753.

6. CANTOR, MARIA, D. ZAHARIA, 2002. Floricultură generală, Ed. AcademicPres, Cluj- Napoca.

7. CANTOR, MARIA, IOANA POP, 2005. Floricultură specială. Bază de date, Ed. AcademicPres, Cluj- Napoca.

8. CIOCÂRLAN, V., M. BERCA, C. CHIRILĂ, I. COSTE, GH. POPESCU, 2004. Flora Sagetală a României, Ed. Ceres, Bucureşti.

9. CIOCÂRLAN, V., 2008. Rectifying a few errors in the Romanian Exsiccate, J. Plant Develop, 15, 27-28.

10. CIOCÂRLAN, V., 2009. Flora Ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, Editura Ceres, Bucureşti, pag. 833- 847.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

11. COICIU, EVDOCHIA, G. RÁCZ, 1962. Plante medicinale şi aromatice, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti.

12. DIHORU, GH., C. PÂRVU, 1987. Plante endemice în Flora României, Ed. Ceres, Bucureşti.

13. DIHORU, GH., G. NEGREAN, 2009. Cartea Roşie a Plantelor Vasculare din România, Ed. Academiei Române, Bucureşti.

14. DOSTÁL, J., 1976. Centaurea phrygia subsp. ratezatensis (Prod) Dostál, În: Greuter W. (eds.), Euro + Med Plantbase, (2006-2009), URL:[http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed, accessed 12 februar 2013].

15. DRĂGHIA, LUCIA, ALIONA MORARIU, LILIANA CHELARIU, 2010. Cytogenetic research regarding species with ornamental value identified in the north-east area of Romania, Cercetări Agronomice în Moldova, XLIII: 4, 144.

16. DRĂGULESCU, C-TIN, 1995. Botanica populară în Ţara Făgăraşului, Ed. Constant, Sibiu.

17. DRĂGULESCU, C-TIN, 2008. Plante comestibile din România, Ed. Alma Mater, Sibiu.

18. FLANN, CHRISTINA, W. GREUTER, D. J. HIND, 2010. Cassini’s Compositae genera: A nomenclatural and taxonomic assesment, Taxon, 59, 1206- 1244.

19. FONT, MONICA G., 2007. Poiploidïa, filogénia I biogeografia en Centaurea L. secció Acrocentron (Cass.) DC, Ph.D. Thesis, Facultat de Farmacia, Universitat de Barcelona, Spain.

20. GARCIA-JACAS, NÚRIA, A. SUSANNA, 1992. Karyological notes on Centaurea sect. Acrocentron (Asteraceae), Pl. Syst. Evol., 179, 1-18

21. GARCIA-JACAS, NÚRIA, A. SUSANNA, TERESA GARNATJE, ROSER VILATERSANA, 2001. Generic delimitation and phylogeny of the subtribe Centaurinae (Asteraceae): a combined nuclear and chloroplast DNA analysis, Annals of Botany., 87, 503-515.

22. GREUTER, W., 2006–2009. Compositae (pro major parte). – In: Greuter W. & Von Raab-Straube E. (eds), Compositae. Euro+Med Plantbase – the information resource for Euro - Mediterranean plant diversity, URL:[http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed, accessed 12 februar 2013].

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

23. HAMMER, Ǿ., 1999-2012. Reference manual of PAST-Paleontological Statistics, version 2.15, Natural History Museum and University of Oslo.

24. HAYEK, A., 1901. Die Centaurea - Arten Osterreich - Ungarns. Denkschr, Akad. Wiss., 585- 783.

25. KOUTEKÝ, P., J. ŠTĔPÁNEK, TEREZA BADUROVA, 2012. Differentiation between diploid and tetraploid C. phrygia: mating barriers, morphology and geographic distribution, Preslia 84, 1-32.

26. LEPŠ, J., P. ŠMILAUER, 2003. Multivariate analysis of ecological data using CANOCO, Cambridge Univ. Press, Cambridge.

27. NYÁRÁDY, E. I, 1943(a). Adatok a hazai Centaureák „Jacea” és „Phrygia” csoportjainak bővebb ismeretéhez, különös tekintettel Kolzsvár környékének flórájára. Additamenta ad cognitionem Centaurearum Hungariae, Senderabdruck aus den „Botanikai Kozlemenyek”, Budapesta, XL: 1-2, 1-45

28. NYÁRÁDY, E. I, 1943(b). Űber unsere kritischen Centaureen mit berücksichtigung von Wagners artikel, Borbasia, Tipografia Attila, Budapesta, 1-10.

29. PÉTIT, D., J. MATHEZ, A. QAID, 2001. Phylogeny of the Cardueae (Asteraceae) based on analysis of morphological and palynological characters, Bocconea, 13, 41- 53.

30. PÎRVU, LUCIA, ALICE ARMATU, S. SCHIOPU, ILEANA RAU, D. COPREAN, 2008. Centaurea cyanus L. - herba, chemical composition and therapeutical potential, Proceeding of the International Symposium “New Research in Biotechnology”, USAMV Bucharest, Romania, 187-194.

31. PRODAN, I., 1930. Centaureele României. Monografie, Instit. de arte grafice „Ardealul”, Cluj- Napoca.

32. PRODAN, I., E. I. NYÁRÁDY, 1964. Centaurea L. – In: Săvulescu T. (eds.), Flora Republicii Socialiste Romania, Edit. Academia R. S. Romania, Bucureşti. 9, 758– 951.

33. SÂRBU, ANCA, A. OPREA, I. SÂRBU, 2007. Plants from the habitat directive – Annex IIb, presents in Romania, Buletinul Grădinii Botanice Iaşi, 14, 23-27.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

34. SUSANNA, A., NURIA GARCIA-JACAS, D. E. SOLTIS, P. S.SOLTIS, 1995. Phylogenetic relationships in tribe Cardueae (Asteraceae) based on ITS sequences, American Journalof Botany, 82, 1056–1068.

35. SUSANNA, A., NÚRIA GARCIA-JACAS, 2007. Tribe Carduae, 123-146, În: Kadereit, J.W. &C. Jeffrey, (Eds.), The Families and Genera of Vascular Plants, vol.8, Flowering Plants. Eudicots. Asterales, Springer, Berlin & Heidelberg.

36. TEER BRAAK, C. J. F., P. ŠMILAUER, 2002. CANOCO reference manual and CanoDraw for Windows user’s guide: software for canonical community ordination (version 4.5). – Microcomputer Power, Ithaca, NY.

37. TUTIN, T. G., V.H. HEYWOOD, N. A. BURGES, D. M.MOORE, D. H.VALENTINE, S. M.

WALTERS, D. A.WEBB, 1964-1980. Flora Europaea, 1-5, Cambridge University Press, Cambridge.

38. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2011 (a). The Polimorphism and Hybridization of the Centaurea Species, Bulletin UASVM Horticulture, Cluj- Napoca, 68: 1, 444- 450.

39. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2011 (b). Some issues of Centaurea species determination, Acta Musei Brukenthal, Sibiu, VI.: 3, 61-68.

40. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2012.Centaurea species attractive Transylvania (Romania) endemic and rare plants with high potential as flowering gardening plant, Bulletin UASVM Horticulture, Cluj-Napoca, 69: 1-2, 354-362.

41. VONICA, GHIZELA, ANDREEA TODORUŢ, A. S. BĂDĂRĂU, 2012. Morphological variation of Centaureaatropurpurea Waldst. et Kit. species (subgenus Lopholoma) from Transylvania, Acta Oecologica Carpatica, Sibiu, V, 41-56.

42. VONICA, GHIZELA D., P. KOUTECKÝ, MARIA CANTOR, B. I. HURDU, S. A.

BĂDĂRĂU, 2013 (a). New consideration regarding the endemic Centaurearatezatensis Prod from Romanian Carpathians, Symposium- Biogeography of the Carpathians: Evolution of Biodiversity in a Spatiotemporal Context, Kraków (Poland), 26th- 28th September 2013 (accepted paper).

43. VONICA, GHIZELA D., J. P. FRINK, MARIA CANTOR, 2013 (b). Taxonomic revision of some taxa of Jacea - Lepteranthus group (Centaurea genus) based on morphometric analysis, Brukenthal Acta Musei, Sibiu, VIII, in press.

Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat

44. WAGENITZ, G., F. HELLWIG,1996. Evolution of characters and phylogeny of the Centaurinae, 491- 510, În: D. J. N. Hind & Beentje (Eds.) Compositae: Systematics. vol 1, Proceeding of the International Compositae Conference, Kew.

45. WAGNER, J., 1910. A magyarorszagi Centaureak ismertetése (Centaureae Hungarieae), Math, és Terni. Közl., Budapesta, XXX: 6, 271-183. 46. ***,Flora Europaea - (http://rbg-web2.rbge.org.uk, 16 september 2011). Data extracted from the digital version of the Flora Europaea. Royal Botanic Garden Edinburgh, United Kingdom. 47. ***,Euro+Med, 2006, Euro+Med PlantBase - the information resource for Euro- Mediterranean plant diversity. Available http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed/ [16 September 2011]. 48. ***, HSIB- Ierbarul Muzeului de Istorie Naturală Sibiu - Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu. 49. ***, HCL- Ierbarul Grădinii Botanice “Alexandru Borza”- Univ. Babes-Bolyai Cluj- Napoca.