EU–Moldova Parliamentary Cooperation Committee
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Load more
Recommended publications
-
IULIE 2014 Ședi
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a VIII-a ORDINARĂ – IULIE 2014 Ședința din ziua de 2 iulie 2014 consacrată ratificării proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte (STENOGRAMA) SUMAR 1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. (Onorarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova.) 2. Alocuțiunea domnului Președinte al Republicii Moldova Nicolae Timofti. 3. Prezentarea și dezbaterea proiectului de Lege nr.252 din 28 iunie 2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte. (Raportor – domnul Iurie Leancă, Prim-ministru al Republicii Moldova.) 4. Runda de întrebări – răspunsuri. 5. Prezentarea raportului Comisiei politică externă și integrare europeană privind proiectul de Lege nr.252 din 28 iunie 2014. (Raportor – doamna Ana Guțu, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană.) 6. Luare de cuvînt – domnul Vladimir Voronin, Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. (După luarea de cuvînt a domnului deputat Vladimir Voronin, Fracțiunea PCRM părăsește Sala de ședințe.) 7. Luare de cuvînt – domnul Valeriu Streleț, Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova. 8. Luare de cuvînt – domnul Marian Lupu, Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova. 9. Luare de cuvînt – domnul Ion Hadârcă, Fracțiunea Partidului Liberal Reformator. 10. Luare de cuvînt – domnul Igor Corman, Președintele Parlamentului Republicii Moldova. 11. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.252 din 28 iunie 2014. -
Jurnalistii 9.Indd
Jurnaliștii contra corupţ iei9 Chişinău, 2014 CZU 328.185(478)(082)=135.1=161.1 J 93 Pictor: Ion Mîţu Această lucrare este editată cu suportul fi nanciar al Fundaţiei Est-Europene, din mijloacele oferite de Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Opiniile exprimate în ea aparţin autorilor şi nu refl ectă neapărat poziţia Transparency International – Moldova şi a fi nanţatorilor. Difuzare gratuită Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Jurnaliştii contra corupţiei: [în Rep. Moldova] / Transparency Intern. Moldova; pictor: Ion Mâţu. – Ch.: Transparency Intern. Moldova, 2014 (Tipogr. “Bons Offi ces” SRL). – ISBN 978-9975-80-108-9 [Partea] a 9-a. – 2014. – 280 p. – Text: lb. rom., rusă. ISBN. 978-9975-80-864-4 800 ex. – 1. Jurnalişti – Corupţie – Republica Moldova – Combatere (rom., rusă). Copyright © Transparency International - Moldova, 2014 Transparency International - Moldova Str. „31 August 1989”, nr. 98, of. 205, Chişinău, Republica Moldova, MD-2004 Tel. (373-22) 203484, e-mail: offi [email protected] www.transparency.md ISBN 978-9975-80-108-9 ISBN 978-9975-80-864-4 Cuprins: Cuvânt înainte .................................................................................................... 6 Copiii satului şi afacerile primarului, Tudor Iaşcenco .................................. 7 Imperiul lui Plahotniuc, Mariana Rață........................................................ 11 Interesele avocatului copilului sau pentru cine lucrează Tamara Plămădeală?, Natalia Porubin ..................................................................... 16 Locuinţe ieftine pentru procurori bogaţi, Olga Ceaglei ..............................21 Localitatea Ghidighici, „afacerea” familiei Begleţ, Lilia Zaharia .............. 25 Сага о недоступе к информации, Руслан Михалевский ........................ 27 Cât l-a costat pe Nichifor luxul de la puşcărie?, Iana Zmeu ....................... 33 Averile şi veniturile ascunse ale procurorului Gherasimenco. „El se temea să nu-l afl e lumea că are casă aşa de mare”, Pavel Păduraru .......... -
Absurdistan Refacut Cu Headere Ultimul.P65
Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timi[oara). Absolvent al Facult\]ii de Limb\ [i Literatur\ Român\ a Universit\]ii din Bucure[ti, pro- mo]ia 1968. Este Senior Director, pentru Comunicare [i Cercetare, membru al conducerii executive a Funda]iei Interna]ionale IFES, Washington D.C., Statele Unite, [i redactor-[ef al revistei democracy at large. C\r]i de poezie: Mic tratat de glorie (1973), C`ntec de trecut Akheronul (1975), O zi `n natur\ (1977), Uneori, plutirea (1977), Respira]ie artificial\ (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare (antologie, 1979), De bun\ voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir (antologie, 1992), Optional Future (1988), Viitorul Facultativ/Optional Future (1999), T`n\rul Ulise (antologie, 2000). C\r]i de publicistic\: Martori oculari (`n colaborare cu Eugen Seceleanu, 1976), Biografia debuturilor (1978), Nostalgii intacte (1982), Adaptarea la realitate (1982), Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intelectual (traducere [i prefa]\ de Vladimir Tism\neanu, 1988), Onoarea de a `n]elege (antologie, 1998), Kakistokra]ia (1998). Pentru unele dintre c\r]ile sale, autorul a primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1973, 1977, 1998), Marele Premiu al Asocia]iilor Scriitorilor Profesioni[ti ASPRO (1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1998), Premiul revistei Cuv`ntul Superlativele anului (1998). I s-a decernat un Premiu Special al Uniunii Scriitorilor (1992) [i este laureatul Premiului ALA pe anul 2001. www.polirom.ro © 2006 by Editura POLIROM Editura POLIROM Ia[i, B-dul Carol I nr. 4, P.O. BOX 266, 700506 Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu nr. 6, et. -
Endc Proceedings 12/2009
ENDC PROCEEDINGS 12/2009 ■ ENGLISH SUMMARIES 3 ESTONIAN NATIONAL DEFENCE COLLEGE CULTURAL, PEACE AND CONFLICT STUDIES SERIES ■ SERIES EDITORS: ANDRES SAUMETS AND ALAR KILP VOLUME 1: RELIGION AND POLITICS IN MULTICULTURAL EUROPE: PERSPECTIVES AND CHALLENGES Alar Kilp and Andres Saumets Proceedings 12/2009 EXECUTIVE EDITOR: Andres Saumets (Estonia) EDITORIAL BOARD: Ken Kalling (Estonia) Alar Kilp (Estonia) Peeter Kukk (Estonia) Rain Liivoja (Finland) Enno Mõts (Estonia) Erik Männik (Estonia) Andreas Pawlas (Germany) Claus Freiherr von Rosen (Germany) Volker Stümke (Germany) LANGUAGE EDITORS: Reet Hendrikson (Estonia) Karen Kuldnokk (Estonia) Epp Leete (Estonia) Roy Lowthian (United Kingdom) EDITORIAL COUNCIL: Aarne Ermus (Estonia) Wilfried Gerhard (Germany) Rudolf Hamann (Germany) Jakob Kübarsepp (Estonia) Ants Laaneots (Estonia) Raul Mälk (Estonia) Ago Pajur (Estonia) Eric Allan Sibul (USA) Villu Tamul (Estonia) Peeter Tulviste (Estonia) Matti Turtola (Finland) ISSN 1736–0242 ISBN 978–9985–9513–7–8 Copyright: Estonian National Defence College, 2009 Tartu University Press www.tyk.ee CONTENTS ■ FOREWORD ............................................................................................ 9 RELIGION AND POLITICS IN MULTICULTURAL EUROPE Alar Kilp and Andres Saumets ................................................................ 13 1. Theoretical Considerations .................................................................. 18 1.1. Culture ......................................................................................... -
Political Ideology and Fiscal Policy. the Case of Romania
POLITICAL IDEOLOGY AND FISCAL POLICY. THE CASE OF ROMANIA Tudor CIUMARA, PhD* Abstract The main question asked in this paper regards the possible influence of political ideology on the fiscal policy measures proposed and implemented by the Romanian government. We observe the political affiliation of the ministers of finance and the positioning of their parties on the left-right axis. We find there is a certain equilibrium in terms of the duration the Ministry of Finance portfolio was occupied by a representative of the centre-left versus centre-right parties. The analysis of the influence of ideology on policy is complicated by external facts such as political, social and economic context. Keywords: government, finance, political party JEL Classification: D72, E62, G18 The easiest way of segmenting the political spectrum is to use the left-right axis. A preferred field of displaying the ideological orientation of the politicians is the economic one, largely the fiscal area. Normally, we can expect a “left-wing” government to be more interventionist, to promote a fiscal policy relying on larger deficits, while the “right-wing” government is expected to promote a policy of state withdrawal from the economy and to reduce the budget deficits. Theoretically, the left-wing governments might be expected to direct their fiscal policy in a counter-cyclical manner, more restrictive during the periods with low unemployment rates, and in a stimulative manner during the periods with high unemployment rates. Similarly, the right- wing governments might be inclined towards a pro-cyclical approach, in which the fiscal policy stimulates during the periods of boom and restricts during the periods of crisis. -
Programme Energy Union – Challenges and Opportunities for Sustainable Energy in Central and South East Europe
In cooperation with With the support of Programme Energy Union – Challenges and Opportunities for Sustainable Energy in Central and South East Europe Romania ENERGY DAY 2015 At the European Parliament in Brussels Date: Tuesday 26 May 2015: 10:00 – 15:30 Venue: European Parliament, Rue Wiertz, B-1000 Brussels, Entrance 10 – JAN, Room 6Q1 (a.m.) and 3G3 (p.m.) Mesaje de deschidere la 10:00 Opening messages at 10:00 HIGH LEVEL OPENING KEYNOTES 9:30 – 10:00 Welcome Coffee Bun Venit si Introducere Welcome and Introduction Corneliu BODEA Corneliu BODEA Presedinte President Centrul Roman al Energiei Romanian Energy Center Theodor STOLOJAN Theodor STOLOJAN Comitetul Economic si Afaceri Monetare Committee on Economic and Monetary Affair Parlamentul European European Parliament Jerzy BUZEK Jerzy BUZEK - Video Presentation Comitetul pentru Industrie, Cercetare si Energie Committee on Industry, Research & Energy Parlamentul European European Parliament Victor NEGRESCU Victor NEGRESCU Comitetul Pentru Bugete Committee on Budgets Parlamentul European European Parliament E.S. Dl. Mihnea Ioan MOTOC H.E. Mr. Mihnea Ioan MOTOC Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar, Reprezentanta Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary, Permanent Permanenta a Romaniei pe langa Uniunea Europeana Representative of Romania to the European Union Reprezentant al Cabinetului Maroš ŠEFČOVIČ Representing the Cabinet of Maroš ŠEFČOVIČ Vicepresedinte Energy Union Vicepresident Energy Union Comisia Europeana European Commission Catharina SIKOW-MAGNY Catharina SIKOW-MAGNY Sef de Unitate Head of Unit DGE Piata Interna I: Retele si Initiative Regionale EDG Energy Internal Market I: Networks and Regional initiatives Comisia Europeana European Commission Dan GHEORGHIU Dan GHEORGHIU Consilier Energie Senior Adviser on Energy Cabinetul Primimului Ministru Victor PONTA Cabinet of Prime Minister Victor PONTA Guvernul Romaniei Government of Romania Romanian Energy Center – CRE • Rue Montoyer 23 • B-1050 Bruxelles•www.crenerg.org Centrul Român al Energiei – CRE • Str. -
OCTOMBRIE 2011 Ședința Din Ziua De 6 Octombrie 2011 (STENOGRAMA) SUMAR 1
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a III-a ORDINARĂ – OCTOMBRIE 2011 Ședința din ziua de 6 octombrie 2011 (STENOGRAMA) SUMAR 1. Dezbateri asupra ordinii de zi şi aprobarea ei. 2. Solicitarea domnului deputat Ion Butmalai de a i se retrage imunitatea de deputat. 3. Părăsirea, în semn de protest, a Sălii de ședințe a Parlamentului de către deputații din Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. 4. Întreruperea ședinței, deoarece nu se constată caracterul deliberativ al acesteia. Ședința începe la ora 10.00. Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele Parlamentului, asistat de Vladimir Plahotniuc prim-vicepreședinte al Parlamentului. Domnul Marian Lupu: Stimați colegi, Rog să ocupați locurile. Domnul Maxim Ganaciuc – secretar general adjunct al Parlamentului, șeful Direcției documentare parlamentară: Doamnelor și domnilor deputați, Bună dimineața. Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din totalul celor 100 de deputați, și-au înregistrat prezența 89 de deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Corman Igor, Fusu Corina, Ghilețchi Valeriu, Ghimpu Mihai, Lupan Vladimir, Munteanu Valeriu, Palihovici Liliana – în delegație; Apostolachi Iurie, Balan Ion – din motive de sănătate; Grișciuc Simion, Mușuc Eduard. Domnul Marian Lupu: Stimați colegi, Ședința este deliberativă. Rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.) Mulțumesc. Stimați colegi, Înainte de a purcede la ordinea de zi, vreau să vă anunț -
Poesis 1812, ANUL Ana Blandiana CÂND S-AU PUS GRATII LA CER Rugă Toate Relele Care Au Tot Dat Peste Noi Moldoveni, Au Interzis Limba Română În Un „Lucru Creştinesc”
SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA JOI, 22 martie 2012. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954 NR. 12 (3473) La est de vest PUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ Poesis 1812, ANUL Ana Blandiana CÂND S-AU PUS GRATII LA CER Rugă Toate relele care au tot dat peste noi moldoveni, au interzis limba română în un „lucru creştinesc”. de 200 de ani încoace de acolo ni se trag. oficierea serviciului divin, au ars cărţile Iar ţăranii şi boierii moldoveni… ei Ajută-mă să plâng şi să mă rog, De la Tratatul semnat la 16 mai 1812 noastre, au interzis numele noastre (cine credeau că graniţa de pe Prut e temporară de turci şi ruşi, ca şi cum n-am fi existat, era Moraru devenea Melnic, cine era Ion şi peste o zi-două se va reveni la ce a fost. Să îmi privesc destinul inorog ca şi cum în el n-ar fi vorba de noi. devenea Ivan şi tot aşa). Dar… rusul pe ce pune mâna – nu Cu steaua-n frunte răsucită corn Două hiene decid cum să împartă Turcii nu puteau menţine garnizoane mai întoarce el cu una-cu două. Spre care-n vis mulţimile se-ntorn; mielul… militare, pe când ruşii au strămutat tru- Boierii moldoveni nici ei nu prea Ocuparea Basarabiei de la 1812 pe numeroase de muscali şi au împânzit pricep ce s-a întâmplat: când doreau să aminteşte de vaietul boierului Stroe Le- Basarabia de la un capăt la altul de garni- treacă la moşiile lor din stânga Prutu- Ajută-mă să plâng şi să îndur urdeanu, călugărit cu forţa de către Anto- zoane ruseşti, care se pregăteau să ia cu lui, erau opriţi de cazaci, care le puneau Dispreţul laudei ce creşte-n jur nie-Vodă din Popeşti: „Doamne. -
00 Obsah 15.3.2005 8:25 Page 1
00 obsah 15.3.2005 8:25 Page 1 Central European Parliaments: First Decade of Democratic Experience and the Future Prospective 00 obsah 15.3.2005 8:25 Page 2 This publication was supported by the Academy of Science of the Czech Republic under the research project „Documentary Center for Parliamentary Research“ registration number S7028003. This publication was supported by the Academy of Science of the Czech Republic under the research program „ The Program of Development of Basic Research in the Key Areas of Science “ registration number K9058117. Published by Institute of Sociology Academy of Sciences of the Czech Republic, Prague 2004. First edition © Zdenka Mansfeldová, David M. Olson, Petra Raku‰anová (editors.) ISBN 80-7330-067-2 00 obsah 15.3.2005 8:25 Page 3 Central European Parliaments: First Decade of Democratic Experience and the Future Prospective 00 obsah 15.3.2005 8:25 Page 4 ContentsContents Preface Zdenka Mansfeldová, David M. Olson, Petra Raku‰anová . 6 Section I. Parliamentary Research Agenda Members of the German Bundestag in Perspective: Recruitment, Representation, and European Integration across Time and Countries Bernhard Wessels . 10 The Politics between Parliament and Government – the Institutional Framework and the Reality within the Czech Parliament Zdenka Mansfeldová . 28 Section II. Parliaments and the Processes of Globalization and Europeaniazation Parliaments of Central and Eastern European Candidate Countries and the EU Enlargement Jindfii‰ka Syllová, Petr Koláfi. 48 Changing Functions of National Parliaments Drago Zajc. 60 Measuring and Comparing the Powers of Legislatures Edward Schneier. 76 4 00 obsah 15.3.2005 8:25 Page 5 Section III. -
Italian Historical Migration and Investments in Modern-Day Romania
CA' FOSCARI UNIVERSITY OF VENICE UNIVERSITY OF HOHENHEIM Double Degree Laurea Magistrale in Economia e gestione delle aziende Master of Science in International Business and Economics Department of Management Associate Professor Dr. Giovanni Favero Master-Thesis Italian Historical Migration and Investments in Modern-day Romania Liviu Constantin Jakob 848196 / 425517 [email protected] [email protected] Venice, October 9th 2014 1 Executive Summary The present master thesis analyses the common historical and economic relationship between Italy and Romania, two countries of Latin origin that have been both founded by the middle of the 19th century, through the unification of different former states of same roots, language, culture and history. The thesis is divided into five chapters. The first chapter covers the middle ages and then the period from the 19th century until 1945, when Italian craftsmen, especially from the provinces of North-Eastern Italy, came to the newly established Romanian Kingdom, laying the foundation for the nowadays officially recognized Italian minority in Romania. The second chapter presents the economic and social relationships between Italy and Romania during the time of the communist regime, which was imposed to Romania by the Soviet Union after World War 2 and lasted until the end of 1989. Chapter three presents the status of the Italian minority after the revolution of 1989 and until today. After the fall of the Iron Curtain, the markets of the former communist states in Eastern Europe were opened to western products and investments. Also Romania opened its economy step by step during the transitional period from communism to capitalism and free market. -
1 DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a IV-a ORDINARĂ – APRILIE 2012 Ședința din ziua de 5 aprilie 2012 (STENOGRAMA) SUMAR 1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. 2. Dezbateri asupra ordinii de zi și aprobarea ei. 3. Dezbaterea și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr. 2581 din 24 noiembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova (art. 6, 7, 30 ş.a.). Prioritate legislativă a Guvernului Republicii Moldova. 4. Dezbaterea și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr. 2455 din 7 noiembrie 2011 pentru modificarea Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (art. 364, 400). 5. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege nr.191 din 30 ianuarie 2012 pentru aprobarea Strategiei Naționale de Descentralizare. Lege ordinară. 6. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.2509 din 16 noiembrie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Codul penal – art.2441; Codul de procedură penală – art.274; ş.a.). Prioritate legislativă a Guvernului Republicii Moldova. 7. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.185 din 27 ianuarie 2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova (art.324, 325, 326 ș.a.). 8. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Hotărîre nr.2580 din 24 noiembrie 2011 privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activităţii Agenţiei Medicamentului. 9. Prezentarea Raportului Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor evadării bloggerului Eduard Baghirov. (Raportor – Alexandru Cimbriciuc, președintele Comisiei de anchetă.) 10. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Hotărîre nr. -
In Argentinien
Redaktion: Peter Cichon (Leitung, Finanzen), Barbara Czernilofsky-Basalka (technische Ausführung), Max Doppelbauer, Astrid Hönigsperger, Georg Kremnitz, Fabio Longoni, Kathrin Sartingen, Heinrich Stiehler, Robert Tanzmeister korrespondierende Redaktionsmitglieder: Catherine Parayre, Thomas Widrich Administration: David Stockhammer Grafik: Astrid Young Druck der Separata: Riegelnik Internationaler wissenschaftlicher Beirat: Roberto Bein (Universidad de Buenos Aires), Joachim Born (Universität Gießen), Jürgen Erfurt (Universität Frankfurt/Main), Ulrich Hoinkes (Universität Kiel), Thede Kahl (Universität Jena), Georges Kleiber (Université de Strasbourg), Philippe Martel (Université de Montpellier), Rosa Maria Medina Granda (Universidad de Oviedo), Henrique Monteagudo (Universidade de Santiago de Compostela), François Pic (Université de Toulouse), Patrick Sauzet (Université de Toulouse), Falk Seiler (Universität Gießen) Adresse der Redaktion: QVR-Homepage: http//www.univie.ac.at/QVR-Romanistik/ E-Mail: [email protected] Quo vadis, Romania? Institut für Romanistik Universität Wien Universitätscampus AAKH Garnisongasse 13, Hof 8 A-1090 Wien Bankverbindung: Bank Austria Wien IBAN: AT 94 1100 0032 3049 4100 BIC: BKAUATWW Mit Förderung der Philologisch-Kulturwissenschaftlichen Fakultät der Universität Wien. ISSN: 1022-3169 QVR 46/2015 Inhaltsverzeichnis Präsentation: Kathrin SARTINGEN & Petra REITBÖCK, Las culturas indígenas en el cine latinoamericano ..................................................................................................