Black PANTONE portocaliu TRIBUNA 181 Judeþul Cluj

Revistã de culturã • serie nouã • anul IX • 16- 31 martie 2010 3 lei

O carte în dezbatere Teologia ºi filosofia lui Joseph Ratzinger Andrei Marga -

www.revistatribuna.ro Absolutul astãzi.

Alexandru Pecican Eroii clasei muncitoare

Ion Vlad Irina Nastasã Poezii de Fascinaþia „listei” ºi a Emil Cioran Gheorghe universului infinit precizãri biografice Azap

Ilustraţia numărului: Alexandru Pecican

1 Black PANTONE portocaliu Black Pantone 253 U

info TRIBUNA Director fondator: Concursuri, festivaluri, colocvii Ioan Slavici (1884)

PUBLICAŢIE BILUNARĂ CARE APARE SUB EGIDA Festivalul Naţional de Poezie „Gellu Naum” 2010 CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ În perioada ianuarie – iunie 2010, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Bucureşti, sector 4, str. George Georgescu nr. 2, organizează Festivalul Naţional de Poezie Gellu Naum. Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni, poezie (categoriile gimnaziu şi liceu) şi eseu (liceu). Doritorii vor participa cu: a. câte 5 texte, creaţii personale (pentru secţiunea de poezie) – nepublicate (în format Consiliul consultativ al revistei de cultură electronic sau hârtie) până la acea dată; b. maxim 2 pagini de interpretare (format A4, Times New Roman, 12) a unor Tribuna: texte scrise de Gellu Naum (pentru secţiunea de eseuri) – nepublicate (în format electronic sau hârtie) până la acea dată. Diana Adamek Faza locală – se va organiza de către instituţiile şcolare doritoare până la 28 februarie 2010. Se vor califica pentru Mihai Bărbulescu faza următoare 5 autori de poezie şi autorul unui eseu din fiecare unitate şcolară participantă. Aurel Codoban Faza judeţeană/municipală – se va desfăşura în intervalul 1-5 aprilie 2010, respectând secţiunile şi categoriile. Etapa Ion Cristofor municipală se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Laureaţii fiecărei secţiuni (premiile I, II şi III) se vor Marius Jucan califica pentru faza naţională. În etapa municipală, concurenţii înscrişi în concurs cu texte vor participa în mod obliga- Virgil Mihaiu toriu la atelierul de creative writing. Ion Mureşan Preselecţia pentru faza naţională: - se va organiza în situaţia în care numărul de concurenţi promovaţi la faza ante- Mircea Muthu rioară depăşeşte 40. Ovidiu Pecican Organizatorii vor asigura întrunirea membrilor juriului şi jurizarea individuală. Referatele întocmite de membrii Petru Poantă juriului vor răspunde aceloraşi criterii. Minim 3 referate pozitive sunt obligatorii pentru promovarea textului. Ioan-Aurel Pop Materialele câştigătoare la faza judeţeană/municipală vor fi trimise pentru preselecţie în format electronic pe adre- Ion Pop sa de e-mail a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” ([email protected]) sau specificând: Ioan Sbârciu Titlu: Înscriere concurs /Numele şi prenumele participantului /Şcoala de provenienţă /Clasa /Numele profesorului Radu Ţuculescu îndrumător /Secţiunea Alexandru Vlad Termen limită de primire a materialelor: 10 aprilie 2010. Faza naţională: - are loc în perioada 28-29 mai 2010, în oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea. La această etapă pot partici- Redacţia: pa maxim 40 elevi. Echipajul fiecărui judeţ va fi însoţit de un profesor. I. Maxim Danciu În perioada iunie-octombrie, organizatorii vor publica Antologia cuprinzând textele laureaţilor şi o vor distribui (redactor-şef) acestora. Ea va fi popularizată în cadrul târgurilor de carte şi pe site-ul festivalului. Informaţii suplimentare pe site-ul festivalului: www.festivalulgellunaum.wordpress.com Ovidiu Petca (secretar tehnic de redacţie) Concurs de volume de debut “Ars Maris” Asociaţia Culturală “Ars Maris” şi Editura Galaxia Gutenberg anunţă lansarea Concursului de volume de debut Ioan-Pavel Azap “Ars Maris” (poezie şi proză – proză scurtă sau roman). Se vor acorda 4 premii: Marele Premiu, respectiv premiile I, II Claudiu Groza şi III, care vor fi decernate în cadrul ediţiei a IV-a a Festivalului Multicultural Internaţional “Ars Maris” de la Reghin Ştefan Manasia (octombrie 2010). Lucrările premiate vor fi editate în cursul anului 2011 de către Editura Galaxia Gutenberg. Oana Pughineanu Condiţii de participare: concurenţii să nu aibă mai mult de 40 de ani şi să nu fi debutat editorial. Lucrările (1 exemplar listat; pentru proză maximum 200 de pagini, 2000 semne/pagină), semnate şi însoţite de datele personale şi Nicolae Sucală-Cuc de contact ale autorului, purtând menţiunea Pentru concursul “Ars Maris”, vor fi expediate până la data de 1 septem- Aurica Tothăzan brie 2010 pe adresa: Redacţia Editurii Galaxia Gutenberg, str. Republicii nr. 24, cod 400015, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Marc Maria Georgeta Informaţii suplimentare la tel.:0724-225184, 0749-153967. - lucrările pot fi expediate până la 1 septembrie 2010.

Tehnoredactare: Concurs naţional de Poezie Virgil Mleşniţă Primăria Municipală Gherla şi Casa Municipală de Cultură Gherla, în colaborare cu Mănăstirea Nicula, organi- Ştefan Socaciu zează CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE ProVERS, ed. a IV-a, mai 2010. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: Colaţionare şi supervizare: L.G.Ilea I. Volum de debut: scriitorii care au debutat în volum, la orice editură naţională sau internaţională (condiţie unică Redacţia şi administraţia: - ISBN), între 1.VI.2009-1.IV.2010, pot trimite, într-un plic A4, volumul de debut, în 5 exemplare, cu CV ataşat, sau in 400091 Cluj-Napoca, str. Universităţii nr. 1 format electronic, pe adresa concursului. Va exista un singur premiu naţional. Până la 1 februarie 2010 se aşteaptă pro- puneri pentru Marele Premiu de Debut, din partea cititorilor, a scriitorilor, a criticilor, pe adresa concursului. Totodată, Tel. (0264) 59.14.98 volumele pot fi trimise şi prin ataşare, la adresa de mail a Concursului. Fax (0264) 59.14.97 II. Grupaj de poezie în manuscris: tinerii poeţi, cu vârsta maximă de 30 de ani, nedebutanţi în volum şi (implicit) E-mail: [email protected] nemembri ai USR, pot trimite, până la data de 15.IV.2010, minim 7 şi maxim 10 texte poetice, tehnoredactate faţă- verso, în 5 exemplare, la 1 rând, font Times New Roman, dimensiune 12. Într-un plic format A4 se introduce grupajul Pagina web: www.revistatribuna.ro de poeme; pe prima pagină a grupajului este scris un motto; în acelaşi plic A4 se introduce un plic mic, închis, cu ace- ISSN 1223-8546 laşi motto scris pe verso; înăuntrul plicului concurentul va pune un CV care va cuprinde: a. motto-ul pus pe plicul mic şi pe grupajul de poezii; b. nume/prenume; c. dată/loc de naştere; d. studii, premii/distincţii/activitate culturale/litera- re; e. un crez poetic de maxim 10 rânduri; f. o fotografie tip buletin (facultativ). Adresa la care vor fi trimise lucrările (pt. ambele secţiuni) este Casa Municipală de Cultură Gherla, P-ţa Libertăţii, nr. 1-2, mun. Gherla, jud. Cluj, cu menţiu- bour nea „Pentru Concursul de Poezie ProVERS – grupaj de poezie”. Grupajul de poeme poate fi trimis şi pe adresa concur- [email protected]. În acest caz, se ataşează mesajului şi CV-ul.

Juriul: 6 persoane - scriitori şi critici literari de marcă (componenţa juriului va fi făcută publică la 15 martie 2010). Din juriile anilor trecuţi: Ion Pop, Daniel Cristea-Enache, Al. Cistelecan, Horea Poenar, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Ioan Pintea, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia etc. Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul ÎNTÂLNIRILOR DE LA NICULA, ed. a V-a, mai 2010. Premii: Premiul naţional ProVERS pentru volum de debut: 1500 RON; Premiile pentru grupaje de poezie: Marele Premiu – 1000 RON, Premiul I – 700 RON, Premiul II – 600 RON, Premiul III – 500 RON, Menţiune I – 400 RON, Menţiune II – 300 RON, Menţiune III – 200 RON. Vor fi acordate premii suplimentare, oferite de instituţiile culturale clujene, de publicaţii şi edituri şi de persoane fizice: cărţi, abonamente, publicaţii, bani. Drumul, cazarea şi masa vor fi asigurate de către organizatori. Deadline: 15 aprilie 2010!

Contact: Luigi BAMBULEA – 0742 699 745 / [email protected] [email protected] / http://concursulprovers.wordpress.com

2 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

2 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

editorial Beneficiile deþinerii unui comisariat european important Sergiu Gherghina ecenta numire a lui Dacian Cioloş în funcţia reprezentant regional toate aceste particularităţi vor de comisar european pentru Agricultură şi deveni cunoscute astfel vor avea şanse mai mari să RDezvoltare Rurală este intens mediatizată de devină abordabile. În condiţiile în care comisarul cel puţin o jumătate de an. În luna octombrie, mar- european pentru agricultură trebuie să discute şi să cată de interimatul guvernamental şi instabilitate aplice o politică pentru toate statele membre, politică, mulţi oameni politici români, inclusiv cei cunoaşterea multiplelor valenţe existente înlesneşte doi candidaţi principali la preşedinţia ţării, declarau procesul de luare a deciziei. Prin urmare, deşi nu se drept foarte dificilă sau imposibilă numirea unui poate discuta despre o favorizare a României, posi- comisar român într-un post atât de important pen- bilitatea prezentării problemelor sale într-un cadru tru Uniunea Europeană (UE). Exceptând situaţia larg este derivată direct din contextul creat prin internă, existau unele opinii conform cărora atitudi- numirea lui Cioloş. nea pozitivă a Irlandei (a ratificat Tratatul de la În al treilea rând, poziţia ocupată oferă un plus Lisabona) avea să fie răsplătită cu o astfel de pozi- la nivelul cunoştinţelor referitoare la procedurile ce ţie. În plus, reticenţa Franţei din acea perioadă, trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor comu- Alexandru Pecican A 7 - tea cupă până atunci fervent susţinător al României, au con- nitare. Dosarele ce trebuie întocmite pentru aplicaţii la fel ca şi cel olandez, belgian, german, ceh sau bri- dus la un sentiment de pesimism vizibil şi în mass- şi accesare de fonduri sunt complexe, deseori nece- tanic. Profesionismul de care a dat dovadă în peri- media. O lună mai târziu, la finalul lunii noiembrie, sitând cunoştinţe tehnice. Deţinerea poziţiei de oada audierilor şi în primele acţiuni întreprinse acesta avea să fie contrazis de anunţarea oficială a comisar nu implică o creştere automată a utilizării după numire par a justifica în cazul lui Cioloş raţio- candidaturilor pentru poziţiile de comisari europeni. fondurilor de către România, ci doar oportunitatea namentul echidistanţei şi al cunoaşterii domeniului Dacian Cioloş era nominalizat pentru funcţia de sporirii şanselor pentru folosirea lor. În mod nor- de activitate. În aceste calităţi rezidă beneficiul com- comisar la Agricultură. Urmare a unei prestaţii mal, programele de instruire şi asistenţa tehnică în plementar pe care îl are România în această situaţie. general apreciate de către oficialii europeni şi pe întocmirea documentaţiei necesare pentru fondurile Într-un cadru politic intern presărat de exemple larg relatată în mass-media autohtonă, acesta şi-a destinate agriculturii vor fi numeroase în această negative (scandaluri de corupţie, dosare utilizate început mandatul. Există beneficii pe care România perioadă. Prin urmare, impactul pozitiv se înregis- politic, amestec politic în domeniul judiciar, decizii le poate avea ca urmare a faptului că un reprezen- trează la nivel instrumental, mecanismul de tant al său este comisar pe probleme de agricultu- contradictorii ale guvernanţilor etc.), prestaţia şi cunoaştere a procedurilor şi legislaţiei fiind cel asu- ră? În condiţiile în care acest sector este o compo- poziţia ocupate de Cioloş sunt un exemplu de bună pra căruia se aşteaptă efecte pe termen scurt şi nentă decisivă a economiei naţionale, răspunsul la practică. Acesta a reuşit să adune aprecierile unani- mediu. Rezultatele – creşterea exponenţială a fondu- această întrebare devine unul important. me ale europarlamentarilor români (vezi exuberanţa rilor europene accesate în România în domeniul Pot fi numite cel puţin trei beneficii, fiecare din- lui George Becali după audieri şi declaraţiile agriculturii – pot fi detectate doar pe termen înde- tre ele urmând a fi detaliat în rândurile de mai jos. Monicăi Macovei) şi să convingă un auditoriu variat lungat. Un prim avantaj poate fi identificat la nivelul imagi- de competenţa sa. Acest element este vizibil pentru Aceste beneficii sunt generale, se referă la proce- nii ţării în contextul european. După aderarea din fiecare dintre noi şi nu poate trece neapreciat: încre- se şi la situaţii contextuale din care România are de 2007 României i s-a oferit un portofoliu minor, un derea redusă în instituţiile democratice care ne repe- câştigat. Nu există avantaje directe, specifice, parti- comisariat care se ocupa, în principal, cu traducerile zintă (unul din cinci români are încredere în culare, palpabile ce pot fi derivate din promovarea documentelor Parlamentului European (PE). La trei Guvern sau Parlament şi unul din zece în partide) unui român într-un post-cheie al Comisiei ani după această aderare şi în cadrul primei Comisii ar fi fost probabil diferită dacă am fi avut în faţa Europene. Absenţa acestora poate reprezenta un Europene în care avem dreptul la un reprezentant noastră astfel de exemple. aspect negativ pentru cei care, la două decenii după cu mandat întreg, România deţine unul dintre cele n schimbarea regimului politic în România, încă mai importante portofolii din Uniune. Pe lîngă un aşteaptă ca promovarea unei persoane să aducă element clar de vizibilitate adus României, poziţia beneficii celor apropiaţi. Nu pot fi cerute sau aştep- actualului comisar poate fi decisivă în raporturile cu tate tratamente preferenţiale din partea unui comi- alte ţări. De-a lungul timpului au existat state mem- sar însărcinat cu rezolvarea problemelor a 27 de bre care au dorit diminuarea acestui sector şi a state într-un domeniu vital pentru multe economii. importanţei sale în cadrul european. În acelaşi Cetăţeanul român trebuie să perceapă acest comisar timp, alte state-membre, printre care şi susţinătorii noştri francezi, au insistat pentru menţinerea aces- tui sector, fondurile alocate la nivel comunitar fiind Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Piteşti foarte utile pentru dezvoltarea acesteia. Situarea într-una dintre cele două tabere va aduce cu sine Centrul Cultural Piteşti, Consiliul Local Câmpulung, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului organizează îndepărtarea de anumite state-membre cel puţin în COLOCVIUL NAŢIONAL „GENERAŢIA 80 LA MATURITATE” ediţia I Piteşti, 27-28 mai 2010 acest domeniu. Autor proiect – Dumitru Augustin Doman Un al doilea avantaj al acestei numiri este acela Coordonator colocviu – Nicolae Oprea, preşedintele Filialei al promovării la nivel european al realităţilor româ- În program: * Simpozion: Paradigma generaţiei 80, unitate şi diversitate în cadrul grupării; * Recital poetic; neşti, a dificultăţilor cu care se confruntă agriculto- * Lansarea primului volum din Generaţia 80 văzută din interior… rii autohtoni. Lărgirea către Est, începută în 2004 şi Se vor acorda următoarele premii: Premiul de Excelenţă Laurenţiu Ulici, Premiul de Poezie Ion Stratan, continuată în 2007, a adus cu sine aderarea a zece Premiul de Proză Gheorghe Crăciun, Premiul de Critică, eseu, teorie, istorie literară Alexandru Condeescu state post-comuniste în care segmentul agricol nu Notă: Se acordă exclusiv scriitorilor optzecişti pentru volume apărute în anul 2009. poate fi neglijat. Spre deosebire de vechile state Juriul va fi alcătuit din cinci critici literari optzecişti din cinci oraşe diferite ale ţării. membre, agricultura din Europa Centrală şi de Est are particularităţile sale regionale: este marcată de Autorii care candidează la premii sunt rugaţi să trimită cărţile în trei exemplare, până la 15 aprilie a.c., pe un grad de tehnologizare redus, se bazează pe mai adresa: Dumitru Augustin Doman, Centrul Cultural Piteşti, Casa Cărţii, Bl. G1, Piteşti, Jud. Argeş, Cod 110013. multe subvenţii, aspectele de eficienţă şi eficacitate Informaţii la tel. 0248 210 604 sau 0740 62 09 64. a producţiei sunt limitate. Prin promovarea unui

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 3

Black Pantone 253 U 3 Black Pantone 253 U

cărţi în actualitate Viaþa de inox în monitor Octavian Soviany n raport cu discursul „mânios” al grupului de la maţie în plus/ doar un fundal negru cu trasee Fracturi, poemele lui Gabi Eftimie (ochi roşii albe// un om înmărmurit luat în stop-cadru inert Îpolaroid, Editura Vinea, 2006) reprezintă, neîn- traversând/ încăperea lovindu-se de lucrurile din doielnic, o nouă vârstă a autenticismului: încrânce- jur”. narea, gesticulaţia truculentă şi violenţele de limbaj Materia din care e fabricat ambientalul acestor sunt substituite aici de notaţiile „la rece”, iar poeta lumi, unde igiena a luat locul moralei, este inoxul, nu mai acuză, nu se mai revoltă, mulţumindu-se să element la fel de malign ca şi plumbul bacovian, ia act, pur şi simplu, de aspectele dezolante ale unei căci are proprietatea de a se răspândi peste tot ca „brave lumi noi”, percepute, cu placiditatea camerei o metastază, atacând în cele din urmă şi fibrele de înregistrat, în exclusivitate prin senzori. Astfel că sufleteşti: „de fiecare dată când vreau să scap/ stau mişcările afectelor vor fi permanent refulate, poe- aici/ în cada asta rece/ mă lipesc de metalul emai- mele din volum vor transcrie filmul contactului epi- lat/ să ştiu că va rămâne la fel de rece/ în cubul dermic cu lucrurile ăsta igienic// după ce apa caldă s-a scurs în roto- (a căror existenţă pare mai certă decât aceea a fiin- coale/ stau aici/ doar să stau şi să tremur/ în mână în aceeaşi parcare subterană/ în maşina de lângă ţelor) în mijlocul unor decoruri de o artificiozitate părul lipit// îmi clănţănesc dinţii/ apa s-a scurs mine// (...) şi telefoanele/ şi întrebarea care-mi veri- extremă, prin care fojgăie o umanitate suspectă din demult/ mă lipesc şi mai tare de metal” (inox). fică status-ul/ gabi, e ok, e totul bine?” (Sva). Orice punct de vedere ontologic, al cărei arhetip este Corespondentul acustic al materiilor supra-igienizate conectare la spaţiul virtual se va confunda acum cu „cadavrul fardat”, supus aşadar unor operaţii de este „melodia” – bruiajul ce parazitează gîndirea, o experienţă a golului, prin intermediul căreia sub- cosmetizare ce îi infuzează aparenţele vieţii, lumino- amplifică stările de autism (omul devenind o anexă iectul uman va lua act de propria sa nihilitate, de zitatea dubioasă a putregaiului: a căştilor, care, asemenea unor excrescenţe, fac un vreme ce a exista e tot una cu a apărea pe eranul „un soare ca un cerc/ de decor, descărcat/ un acu- corp comun cu timpanele) şi impun ritmurile ritua- monitorului: „eu stau mereu aici în monitor/ în cre- mulator defect// în lumina nevrotică/ se târăsc la lurilor „birocratice” de peste zi, transformând viaţa ierul meu înfloreşte ceva ca o plantă/ ca o floare de suprafaţă, ies din pereţi, se preling/ gemând/ glyce- în coregrafie absurdă: „sunt cu bunicul în aceeaşi inox// (...)mă ascund în spatele monitorului/ cole- rine// strălucirea cadaverică pătrunde/ prin piele se cameră/ eu stau la calculator şi lucrez la ale mele/ gii mei nu vor observa nimic/ lângă mine e un impregnează în corp/ ca mirosul/ ca bătrâneţea// el îşi mişcă degetele de la picioare pe muzică// ne nicio umbră nicio urmă de milă” (peisaj). pahar cu apă/ cursorul pâlpâie/ monitorul ăsta e mişcăm împreună/ nu e nimic de carnaval nu e Abundă trăirile autiste, născute din conştiinţa gol// se vede doar faţa mea” (monitor). nimic brutal/ numai noi nimeni altcineva/ o pre- acută a neputinţei de a comunica prin limbaj, ajun- Omul a devenit astfel o fiinţă dejecţională, facs- zenţă vie/ un creier ars// aceasta este tăcerea ferici- gându-se în felul acesta la canale insolite de comu- cinată de rezidual şi excremenţial, de gropile de tă/ împărţim acelaşi cod genetic/ atâta tot că tu nicare, amintind oarecum de „semiozele viscerale” gunoi ce constituie reversul birourilor computeriza- dormi// bunicule împărţim acelaşi cod genetic/ ale lui Adrian Urmanov, care antrenează senzaţiile te, iar faţa ascunsă a inoxului şi a materiilor hiper- bunicule ne mişcăm împreună pe muzică” (smileyul tactile şi termice, ajungându-se la o „vorbire prin sterile se dovedesc a fi substanţele fetide, putridul, tău doarme). pipăit”, al cărei conţinut e frica de întuneric (asociat resturile şi rămăşiţele: „jeleuri colorate sau străvezii/ Rezultatul acestor operaţiuni de dresaj, prin care cu imaginile animalităţii colcăitoare) şi de moarte: şi cauciuc şi inox/ şi neoane şi amfetamine/ jghea- subiectul uman este adus la numitorul comun al „de obicei vorbeam cu el când dormea/ şi el mă buri şi ţevi/// gunoaiele te atrag ca zepelinul muşte- inoxului va fi starea de „ok”, ce coincide cu mortifi- asculta/ îi spuneam cele mai interesante lucruri/ le/ sunetul te izbeşte cu pieptul de zid/ dar nu te carea totală a ţesuturilor sufleteşti, care capătă care s-au întâmplat în capul meu/ îl mângâiam în mai doare deloc – dar/ nu te mai simţi bine decât insensibilitatea superlativă a lucrurilor, astfel încât timp ce vorbeam cu el// era prietenul meu cel mai acolo// şi vrei doar un zid de pe care să te prelingi” omul devine un simplu robot, perfect integrat în bun// îi ţineam mâna pe capul meu în timp ce dor- (spaţii la limită). Poemele din cartea lui Gabi comedia grotescă a producţiei şi consumului: „îmi mea/ să simt căldura şi liniştea şi îi povesteam/ Eftimie se constituie în felul acesta într-o sagă deza- merge bine mersi. sunt ok. mersi de întrebare. eu despre pietrele pe care le ridicam când eram copil/ buzată a omului actual, care dezvăluie cu cruzime, sunt ok/ la fel ca restul prietenilor mei/ înghiţind sub care găseam gândaci şi târâtoare/ îi spuneam fără niciun strop de iluzie, pentru prima dată în bani, cheltuind bani/ explozii fără sunet/ oameni despre un loc unde plouă întruna/ şi unde/ atunci istoria nu prea lungă a liricii 2000, viscerele putre- frumoşi şi obiecte noi şi lucioase în cap” când vor să moară/ oamenii se culcă pe jos cu guri- facte ale unei lumi care funcţionează după legile (PoliUretanul împotriva PoliEtilenei). Umanitatea le deschise/ cu feţele întoarse spre cer” (azi nu mi-e corporaţiei şi aduce în prim-plan facies-ul total lipsit din versurile lui Gabi Eftimie va atinge în felul aces- frică de linişte). Căci, într-o bună parte a ei, lirica de semne particulare al unei variante mai eficiente ta anonimatul perfect, reducându-se la o sumă de lui Gabi Eftimie este una a atacurilor de panică, a (made peste Ocean) a „omului nou”. Scriitura e puncte de pe ecranul ordinatorului, comutabile în fricilor ce se nasc dintr-o teribilă senzaţie de insecu- austeră, lipsită de patetism, iar poeta posedă o ştiin- totalitate unul cu celălalt, între care nu pot funcţio- ritate, antrenând de fiecare dată o mişcare de replie- ţă a rupturilor semantice, care face ca adesea textul na decât relaţii supuse hazardului: „dacă suni la un re dinspre lumea „exterioară” (spaţiu al „morţii să „deraieze”, debuşând în finaluri greu previzibile, număr necunoscut la întâmplare/ şi încerci să ghi- generalizate”) spre carcasele protectoare ale ego-ului, însuşire ce conferă şirurilor inscripţionate ceva din ceşti cine va răspunde/ şi vocea de dincolo nu e unde se mai face simţită temperatura animală a vie- caracterul spontan al proceselor din intimitatea speriată// ce poate ieşi din asta// dacă te urci în ţii: „acum îmi amintesc din poze alb-negru/ cine e materiei vii, dar şi girul autenticităţii depline. maşina unui necunoscut/ şi-ţi povesteşti viaţa fata asta care deschide gura/ cine e fata asta care Gabi Eftimie ni se înfăţişează astfel (şi nu doar întreagă şoferului/ şi el face la fel/ ce poate ieşi din ţipă ca şi când cineva ar asculta-o// – luaţi-mă acasă prin tematică) în ipostaza unei deschizătoare de asta// o ţigară care te va calma 5 minute/ o dată – // acum nu foarte multe de spus (PANICĂ!)/ – drum spre noi teritorii poetice, căreia experimentele pe săptămână apropierea prietenilor/ melodia din luaţi-mă acasă/ eu nu vorbesc bine limba asta/ aici mai recente prin zonele „spaţiului privat” îi sunt, de capul tău tot timpul// o satisfacţie locală/ o zvâcni- nu-i niciun stimul// prea periculos să te aventurezi bună seamă, îndatorate. Prezenţă discretă, lipsită de re care va evolua” (melodie). în afară/ afară nimic nu e viu” (nu prea multe de vocaţia gestului truculent şi a posturilor exhibiţio- Cel mai infernal dintre „monştrii reci” care spus). Infernul invocat în asemenea texte este de niste, ea rămâne o poetă cu un accentuat timbru populează asemenea bolgii este, prin urmare, calcu- obicei acela al corporaţiei, al birourilor care se trans- personal, al cărei debut ar fi meritat mult mai latorul; el anulează liniile de graniţă dintre real şi formă în spaţii concentraţionare, în lumi ale „oame- multă atenţie din partea comentatorilor, cât şi a virtual, e un uriaş depozit de existenţe posibile care nilor în uniformă”, unde fiecare mişcare e atent colegilor de generaţie. fabrică în serie oameni lipsiţi de identitate: „sunt un supravegheată, iar existenţa se reduce la o succesiu- n hacker/ am fost în sufletele lor// în poza găsită pe ne de gesturi mecanice: „25 grade Celsius/ camere masa dintr-un garaj cu un băiat de 12 ani/ incredi- video în fiecare încăpere/ niciun moment fără rost/ bil de frumos// în camera de luat vederi cu care a umiditate normală/ angajaţii merg în direcţia săgeţi- filmat trotuarul/ drumul lui de acasă până la servi- lor// (...) ei se relaxează la soare /în zumzăitul plă- ciu// în maşina albă din garaj parcată lângă volga cut/ toţi cu bulinele roşii lipite pe haine/ în puncte aia în care am dormit/ şi siguranţa că şi el dormea cheie/ să poată fi găsiţi şi-n întuneric// nicio infor-

4 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

4 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

amvon, dar cu multă înălţare sufletească”. În acest perimetru se va desfăşura viaţa unei perechi ce a Un jurnal al bolii ştiut să-şi construiască „o viaţă familială caldă”, dar şi să „împartă iadul împreună, cu stoicism şi Ion Cristofor răbdare”. Iulius Iancu Ne grăbim să spunem că e vorba de una din Medicul-scriitor rememorează etape succesive Prinţesa din Harduf cele mai emoţionante şi mai tulburătoare cărţi ale din viaţa cuplului, până la debutul teribilei mal- Bacău, Tipografia Columna, 2009 autorului. Eroul principal al cărţii este soţia medi- adii. Iulius Iancu descrie cu fidelitate primele cului, atinsă, din nenorocire, de nemiloasa boală semne ale bolii, reacţiile bolnavei, schimbările m scris cu mare plăcere despre mai multe Alzheimer. Întregul volum este un jurnal al bolii, intervenite în viaţa ei şi a întregii familii. Boala, din cărţile doctorului Iulius Iancu, unul din al relaţiei octogenarului cu devotata, vrednica lui caracterizată prin „deteriorarea procesului de gân- Acei mai interesanţi scriitori de limbă româ- consoartă. Iulius Iancu mărturiseşte de a fi medi- dire, a memoriei, cauzată de o moarte progresivă nă din Israel. După după cum se ştie, doctorul tat îndelung înainte de a pune pe hârtie drama sa a celulelor creierului”, avea să provoace în viaţa Iulius Iancu este autorul unei cărţi unice, o mono- şi a soţiei Rita, pe care o numeşte, cu nespusă familiei Iancu „o dramă lungă, fără acte şi pauze”. grafie sentimentală a unei străzi din Bacăul natal: duioşie, „prinţesa din Harduf”. Efectul bolii e asemănător, spune Iulius Iancu, Noi, copiii străzii Leca. Publicată la Editura Harduf este numele străzii din Haifa, unde unui uragan sau tsunami care „devastează cartiere Minimum din Tel Aviv, cele trei volume masive locuiesc cei doi evrei originari din România. întregi şi oraşe”, împrăştiind în jur „nelinişte, ale cărţii poartă un subtitlu edificator: Bacău, târ- Conform propriei mărturii, medicul s-a hotărât să teamă, singurătate dar şi durere şi tristeţe”. gul amintirilor. 1920-1944 (1999). Un al patrulea destăinuie publicului odiseea vieţii familiei sale Dorinţa îndelung repetată a bolnavului este de volum, subintitulat Generaţia la capătul drumului, mai mult din motive etice decât literare, deşi tema reîntoarcere „acasă”, „la mămica”, în strada apărut în 2004, e considerat de autor ca ultimul bolii a fost îndelung folosită în literatură, mai ales Vlahuţă din Bucureşti, unde locuia în copilărie. episod din serialul Noi, copiii străzii Leca. Alte începând cu secolul trecut. Ca medic şi ca soţ al Jurnal al bolii, cartea doctorului Iulius Iancu cărţi semnate de medicul-scriitor (Un om, un unei femei atinse de teribila boală, Iulius Iancu a este în acelaşi timp o tulburătoare carte de dragos- drum, o epocă - 2001; Bacăul de odinioară. În concluzionat că descrierea acestei tragice experien- te, un roman al cuplului ce înfruntă cu stoicism Haifa, pe Carmel - 2003) întregesc portretul unui ţe poate să ofere semenilor „un sprijin moral, un toate încercările vieţii. Nu mai puţin, Prinţesa din scriitor sensibil, dotat cu o remarcabilă memorie fir conducător între meandrele drumului de sufe- Harduf se poate citi ca o meditaţie asupra vieţii afectivă. Nu mai puţin interesant e medicul şi în rinţă şi disperare”. şi a morţii. Înainte de a fi literatură, cartea medi- ipostaza de poet, pusă tot sub semnul recuperator În ordine umană, portretul pe care Iulius Iancu cului din Haifa e o spovedanie emoţionantă, ce al memoriei, dovada stând cartea intitulată Poeme îl alcătuieşte admirabilei sale soţii e mişcător. merită a fi citită cu toată atenţia, ca o lecţie de de amurg (2007). Volumul conţine poemele unui Doamna Rita s-a născut în perimetrul cartierelor simplitate şi de înţelepciune, de credinţă şi de spirit aflat la vârsta unei senectuţi pe care o bănu- bucureştene Dudeşti-Văcăreşti, unde, pe vremuri, fidelitate. Nu în ultimul rând, Prinţesa din Harduf iam luminoasă, fără înfiorările thanatice destul de „se vindeau covrigi calzi şi porumb pe stradă”, este un elogiu adus miracolului vieţii, cu toate răspândite la această venerabilă vârstă. „iar idişul se amesteca cu limba română zi de zi, încercările şi umilinţele la care ne supune, uneori, Recent, sensibilul memorialist şi poet dă la oră de oră pe uliţa evreiască”. A rămas orfană de felonia destinului. iveală o carte de o factură mai aparte, ce ne per- la trei ani, muncind din greu de la o vârstă frage- n mite să pătrundem în locuinţa sa, ca martori ai dă, rămânând mereu o femeie simplă şi modestă, vieţii sale intime, nu lipsită de griji şi de tristeţe. devotată până la sacrificiu soţului şi fiicei sale Volumul are un titlu ce nu ne lasă să bănuim prea unice. Împreună, cei doi au transformat casa din multe, Prinţesa din Harduf (Tipografia Columna, Harduf „într-un unic şi modest templu fără altar şi Bacău, 2009). comentarii Nucleul de rezistenþã al poeziei lui Radu Ulmeanu

Ion Zubaºcu asiva antologie de versuri Laptele negru, fizice, atât de specifice poeziei ardeleneşti: “La Brumar, 2008, şi puternicul roman des- capătul lucrurilor fără de capăt/ stă zeul solemn Mpre revoluţie, Chermeza sinucigaşilor, mărginit el însuşi, doar de nemărginirea aceasta/ Pleiade, 2009, prin care acest poet şaptezecist a peste care se întinde acaparatoare lacrima mumă”. revenit spectaculos în prim-planul vieţii şi compe- Acest nucleu de rezistenţă relansatoare a poe- tiţiei literare, după o absenţă mai îndelungată din ziei lui Radu Ulmeanu ar putea fi constituit de arenă, au ridicat orizontul de aşteptare al viitoarei şase poeme puternice de la mijlocul volumului, cărţi la un nivel exigent. Dornic să nu piardă tren- Fundul Angelinei Jolie, Jurnal (I, II), Pe măsura dul ascendent pe care se află, Radu Ulmeanu păcatelor, Nu ştiu şi Îmi amintesc (p. 42-54), care menţine trează atenţia iubitorilor de poezie cu un par să regăsească un filon mai vechi al poeziei elegant volum de versuri, Prăpastia numelui, scos sale din formidabilul poem Spectacol, al unui la editura proprie, Pleiade, Satu Mare, la sfârşitul volum anterior. Textul cu Angelina Jolie conec- anului 2009. Cartea pare a fi o culegere eterogenă tează poezia lui Radu Ulmeanu la fluxul viu al de versuri extrase din mai mule caiete de creaţie, celor mai bune poeme postmoderne, cu un pre- rămase de la vârste şi experienţe poetice diferite, text liric extras din halucinantul spectacol de astfel încât dai destul de greu şi cu răbdare bine- sunete şi imagini al lumii pe care o îmblânzim voitoare de nucleul dur al volumului, cel care îl continuu locuind-o. Partea indecentă de trup a menţine pe valorosul poet Radu Ulmeanu la cote- celebrei actriţe americane şi buzele ei de sex-sim- le aşteptate, “unde se sparg cuvintele ca nucile bol al anilor 2000, atât de prezent pe ecranele şi fiecărei fiinţe care moare în singurătate. Poemul grele ce cad din copaci/ de greutatea zumzetului în paginile cotidianelor planetei, îi prilejuiesc lui Jurnal menţine poezia la aceleaşi exigenţe de interior”. Obsesiei mai vechi a unei geneze viciate Radu Ulmeanu o amară meditaţie despre moarte, autenticitate, pe un fundal strict actual (transmi- la proporţii cosmice, din volumele anterioare ale poemul său declanşând arcul voltaic între o imagi- siile tv, după investirea lui Barak Obama, o poetului, aflate sub semnul Apocalipsei, Radu ne fetiş a lumii şi detaliul autobiografic anonim, blondă dintr-un supermarket vorbind la telefon Ulmeanu îi adaugă în noua carte o deschidere între un eros mondial exhibat carnavalesc pe etc.), investigând câmpurile de realitate dintre per- mai accentuată către scenariul cotidian al lumii şi toate căile şi prin toate mijloacele, tocmai pentru sonaje, cu mijloace de o subtilitate la care doar al propriei biografii, străbătut în subsidiar de fio- a camufla tragedia discretă, atât de personală a rul unei tragedii înglobatoare, cu rezonanţe meta- à

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 5

Black Pantone 253 U 5 Black Pantone 253 U

à lului “sunet al poeziei pe care tot vreau de atunci poezia validă are acces, dar şi teritorii sentimenta- s-o abandonez/ pentru o proză asemeni celei de le delicate, tabuizate de tradiţie, de multe ori faţă în care/ să nu se mai exalte nimic”. interzise: “o fată de o frumuseţe plină de pros- Autenticitatea curată a acestor mărturisiri e peţime/ căreia nu ştiam, atunci pe loc, de-aş vrea dublată de o ironie autoflagelatoare dar plină de să-i fiu iubit sau părinte”. Aceste domeniu erotic forţă, care îi sporeşte benefic poezia: “în stu- de graniţă (abordat în mai multe poeme) va fi denţie, ca să fac pe grozavul/ rodeam pahare în extins în cele mai captivante pagini cu scene de dinţi şi le sfărmam cioburile/ între măsele”. dragoste fierbinţi, în romanul lui Radu Ulmeanu, Această tensiune teribilă a dorinţei de afirmare cu Chermeza sinucigaşilor, publicat tot anul trecut. orice preţ, mai ales sub plafonul tot mai jos al Cu poemul Pe măsura păcatelor, poezia lui “acelui comunism feroce” pe care l-au traversat Radu Ulmeanu îşi deschide disponibilităţile mul- promoţiile literare ’60-’70-’80, “când ne hăituiau tiple (poate prea multe) spre pamfletul politic de miliţienii pe străzi pentru că purtam plete”, face cea mai acidă virulenţă. Pornind de la detalii isto- din poemul Îmi amintesc un veritabil imn gene- rice notorii, ale vicierii conştiinţelor la atingere cu raţionist, cu care se poate identifica oricine a puterea politică maculatoare (tabloul kitsch cu trăit acele vremuri. Ceea ce-i sporeşte valoarea Ştefan cel Mare ciocnind o cupă de şampanie cu acestui text e acel frison tragic, specific întregii Ceauşescu, harta României desenată ca un vagin, poezii a lui Ulmeanu, care urmăreşte nu doar sau filosofii care-l preamăresc pe preşedintele punctul maxim de ascensiune al unei exaltări, ci Băsescu), spectacolul grotesc al degradării umane mai ales momentul prăbuşirii şi al dezastrului, este ridicat, pe principiul avalanşei, la proporţiile ridicat întotdeauna la scară cosmică: “lumea în cosmice ale întregului sistem solar: “Ce s-ar putea sine prăvălindu-se la picioarele lui Dumnezeu/ ce spune la urma urmei/ despre poporul ce scoate la se întoarce cu spatele”. lumină/ asemenea personaje, despre continentul Volumul continuă cu o suită de poeme, psalmi ce-şi asumă/ o asemenea ţară, despre planeta pe ai lamentaţiei pe teme eclesiarhice recurente, cu Alexandru Pecican Catedrala Neamurilor care se înşurubează/ un asemenea continent/ sclipiri cristaline de versuri realmente frumoase despre sistemul solar în care se petrec asemenea (“Acolo genii ale morţii, acolo/ plânsete de vrăbii clipa firească de viaţă, animalitatea sordidă şi cea gogomănii”. În acest registru grav şi responsabil, lângă crini tăcuţi”), dar şi cu o serie de sonete şi mai caldă atingere umană, câmpurile bio-electrice Radu Ulmeanu îşi tratează de altfel toate temele, improvizaţii, pe cele mai diverse teme, de la ale celulelor şi istoria mare a lumii, cu economia detectând o atât de neliniştitoare “ostilitate a uni- amintiri pitoreşti din armată, până la altele de pe ei implacabilă, carnavalul şi liturghia, apocalipsa şi versului”: “iată semnele vremii sunt cât se poate malul Senei, versificaţii destul de facile (unele o nouă, mai promiţătoare geneză: “Ce spun pro- de sordide,/ istoria o ia pe trei cărări înainte, de părând parodii), care pulverizează tensiunea bună, feţii despre viaţa de apoi? Suntem cu totul mas- parcă s-ar fi îmbătat/ bându-ne sângele alcoolizat creată de ciclul anterior. Din fericire, volumul caţi. Apele bulbucate curg cu un rânjet puternic la de stres şi nebunie”. regăseşte forţa celor mai valoroase creaţii ale lui vale. Masive muntoase ară în cer vidul unor noi Pornind de la informaţia insolită, aflată pe Radu Ulmeanu, de până acum, în cele patru texte teorii. Pulsează oceanul. Aştri. Marii artişti Google, că s-a născut în anul morţii gangsterului finale, patru poeme în proză extraordinare, Pofta veghează asupra perfecţiunii creaţiei”. american Al Capone, poetul român îşi reevaluează istoriei, Animalul de aur, Cutremure şi Pădurea Radu Ulmeanu ar putea fi un asemenea “mare propria biografie, sub semnul ratării. Întrucât a nebună, care pot fi aşezate în descendenţa rim- artist”. Cu volumul Prăpastia numelui se află, venit pe lume noaptea, până şi uzitata sintagmă baudienelor “iluminări în Infern”, sau ale textelor însă, într-o situaţie inconfortabilă. Debutând şi “a văzut lumina zilei” pare compromisă din start, lui Lautreamont, din halucinantele Cântece ale lui publicând foarte devreme în revistele literare, în în cazul său, Radu Ulmeanu având un destin aflat Maldoror. În aceste poeme, instinctul poetic al lui siajul generaţiei ’60, dar cu volum abia în 1979, mereu sub semnul inadaptării, boemei şi noncon- Radu Ulmeanu ia în stăpânire un ton epopeic, odată cu avalanşa înnoitoare a generaţiei ’80, el formismului social: note la purtare scăzute din magmatic, foarte greu de atins, şi doar după o nu s-a decis să despartă apele de uscat, scriind clasele elemenare, eliminare din liceu, exmatricula- experienţă poetică de o viaţă, în care poate fi încă într-o paradigmă estetică epuizată, nehotărân- re din facultate, poezia sa hrănindu-se din aceste spus şi cuprins totul, crima şi extazul, sexul şi du-se să mizeze totul pe cartea înnoirii radicale, refuzuri consecutive, atât de riscante, ale compro- moartea, sublimul şi abjecţia, detaliul biografic cel sens în care curge atât de vitala poezie de azi. misului de orice natură, în căutarea inconfundabi- mai crud şi mântuitoarea sacralitate, grotescul şi Ulmeanu are toţi aşii talentului în mânecă, hiba ar fi doar regia şi montajul. Acest volum de tran- zit îi deschide două mize mari, spre care ar putea evolua poezia sa viitoare: cea autobiografică, cu inserţii contextuale ale scenariului socio-politic de ultimă oră, şi cea a eposului de mare forţă şi anvergură, din ultimele patru texte ale cărţii. Generaţiile tinere vin cu volume foarte unitare, din punct de vedere tematic şi stilistic, cu construcţii bine gândite şi regizate, fiind tot mai vizibilă profesionalizarea meseriei de poet. Sub presiunile acestei tendinţe de maturizare generală a tinerei literaturi române, nimeni nu mai poate da înapoi sau sta pe loc. Nici măcar un poet de valoarea şi talentul lui Radu Ulmeanu. n

Alexandru Pecican Aeroportul internaţional

6 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

6 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

cartea străină Fascinaþia „listei” ºi a universului infinit Ion Vlad iraculoasele efecte ale aglomerărilor de şi toate Nereidele din străfundul mării...”) În lucruri, siluete, cărţi, cataloage, fantoma- fond, e vorba de un infinit al umbrelor protectoa- Mtice înşiruiri de „imagini” produc citito- re. Discursul se modelează şi se adecvează formu- rului sau celor atraşi de arta plastică un veritabil lei de enumerare sau de aglomerare într-un spaţiu vertij, ca într-un joc uluitor şi ameţitor, numeroa- aparent finit, dar cu proiecţia – de cele mai multe se reprezentări inedite sau imagini surprinzătoare. ori – a unui nesfîrşit precum într-un basm sau Acestui fenomen îi dedică Umberto Eco o carte într-o feerică eliberare a imaginaţiei. unde artele se întîlnesc pentru a redefini Spuneam că modalităţile sînt deschise; de la „obiectele” şi a le da o formă, aşadar o realitate ceremonialul înfruntării cavalerilor din Cavalerul artistică nouă. E vorba de Vertigo. Lista infinită, Lancelot, romanul lui Chrétien de Troyes, şi pînă apărută la Editura Enciclopedică RAO în 2009, în la dialogul lui Pantagruel, „cuprins de înfrigurare”, acelaşi an cu ediţia italiană de la Bompiani, citînd titluri de cărţi: De numeris et signis, De Vertigine della lista. Manifestările unui discurs de inenarabilibus, De magia etc., literatura a produs o evidentă diversitate: aglomerarea, enumerarea, numeroase modele cu alte conotaţii şi cu alte înşiruirea, listele, cataloagele, Biblioteca – specta- situări ale referenţilor. Îmi îngădui să convoc şi col al cărţilor şi al înmulţirii acestora etc. – par alte opere, în ideea îmbogăţirii „dosarului”, aşa aidoma unui vertij ameţitor (lat. vertigo însem- cum am făcut-o înainte. Dacă „batalioanele de nînd învîrtire, vîrtej, ameţeală). cuvinte” (George Steiner) ale lui James Joyce per- fel de firidă, un divan mare de piele neagră pono- Semioticianul şi autorul unor lucrări de o mare mit un joc al imaginarului şi al referinţelor multi- sită ar avea pe de lături două biblioteci de cireş autoritate, poeticianul (admirabila lucrare Poeticile ple (obiectele din bucătăria lui Leopold Bloom, deschis, unde cărţile s-ar îngrămădi claie peste gră- lui Joyce), naratologul (Lector in fabula) invită o într-o aşezare ce tinde spre aglomerarea haotică a madă...”(ELU, 1967). Profesînd o proză influenţa- „listă” (termenul va reveni, desigur, în accepţiunea lucrurilor), la Dino Buzzati geneza biblică se tă de simbolism, conferită de poetica enumerării) de scriitori, de la transformă într-o istorie unde primează jocul; D. Anghel compune proze asemănătoare unor Dante şi Cervantes la Edgar Poe, Lautréamont sau efectul e enorm, dar defel ireverenţios atunci cînd stampe, înrudite, pînă la un punct, cu prozele lui Rimbaud, Pablo Neruda şi Marcel Proust etc., şi Cel de Sus stîrneşte imaginaţia îngerilor, făurind Ion Vinea. La D. Anghel, plăcerea de a privi şi de de plasticieni celebri precum Hieronymus Bosch, „modelele” tuturor vieţuitoarelor de pe planeta a înregistra nostalgic o lume dispărută inexorabil: Pieter Breughel, Albrecht Dürer, Hans Memling, Pămînt, una dintre cele mai mici, dar îndrăgită de „De pretutindeni [zborul lui Blériot la Bucureşti, Salvador Dali, Andy Warhol şi mulţi alţii pentru a candoarea acelor făpturi mai mult sau mai puţin într-o demonstraţie în totul inedită], de prin argumenta natura unei poetici adesea convertite inefabile... Alteori descrierea se „narativizează”, mahalale şi vecinătăţi, poporul s-a trezit [...] şi în retorica unei construcţii unde intervenţia „citi- devine substitutul unor prezenţe omeneşti. Casa atunci, vehiculele cele mai extraordinare, căruţele torului” poate elabora, graţie unui semnificant cu No.10 este elocventă pentru o formulă regăsită cele mai ancestrale, tot ce, în sfîrşit, poartă roţi şi mereu îmbogăţit, un sens şi o realitate autotelică. surprinzător într-o perioadă ulterioară, mai exact copite a fost scos la iveală”; rădvane, diligenţe, E un mod de a da un semnificat ce tinde spre re- în romanul „noului val” francez, unde personajul tramcare, carul cu boi, docare şi faetoane de gală, velarea esenţei şi naturii lăuntrice a unor reprezen- şi relatarea narativă sînt excluse categoric, preves- brecuri şi cabriolete, landouri, furgoane militare, tări convertite în discurs. tind eşecul total al unui experiment steril şi ambulanţele, bicicletele, „ca un fluviu monstruos Umberto Eco stabileşte, potrivit cu natura dis- numai cu vagi ecouri în proza deceniilor următoa- şi crescut de ploi...”. Asistăm – uluiţi şi învăluiţi cursului literar şi a celui propriu artelor vizuale, re. Proza lui în misterul efectelor produse de modalităţile termenii – în totul previzibili – ai unei poetici a Al. Macedonski pare a fi, indirect, prin natura recreate prin privire – la redescoperirea unor enumerării. Componenţii listei, independent de descrierii, rezultatul unui aparat de filmat ispitit forme inedite, altminteri lipsite parcă de semnifi- substanţa şi de manifestările lor, se constituie în de panoramarea unui interior, în absenţa „locatari- caţii; o veritabilă epifanie a formelor se constru- reprezentări; cu alte cuvinte, în structuri discursi- lor”: „În nişte dulapuri cu geamuri scobite în ieşte ca text, ca discurs narativ unic şi irepetabil. ve, prin participarea – spuneam – a destinatarului zid[...] vedea însă şi cărţi, dar nu pe franţuzie, ci Uneori listele, cataloagele, dicţionarele şi, mai provocat şi stimulat prin enumerări şi prin liste, toate legate în piele ca nişte ceasloave şi cu tipa- presus de acestea, BIBLIOTECA realizează – prin efectul imediat al aglomerării şi acumulării rul pe o hîrtie scorţoasă[...] Cît despre gazete, nu microcosm pasiv pentru moment – un nou uni- de elemente. Formula nu e nouă şi limbajul a se pre pomenea alta decît Vestitorul ţărei româ- vers poetic, FORME sau, altfel spus, o nouă reali- generat frecvent surpriza unor forme în care neşti, dată la lumină de obşte cunoscutul tate oferită privirii cititorului sau pasionatului de cuvîntul substituie obiecte sau infinit de numeroa- Carcalechi...”(Opere, VI, Ed. Minerva, 1973). artele plastice. Copleşitoare pagini de un tragism se forme; elementele descriptive pot nu doar înre- Lucrurile, obiectele diverse, o combinaţie de culo- absolut realizează hybris-ul sau postulează valoa- gistra, ci şi produce în imaginarul cititorului o ri şi de lumini, interiorul şi aromele vechi precum rea formelor înscrise în discurs. Pentru autorul lume, echivalenţă a unei realităţi imediate, palpa- ziarul, trimit spre o lume aflată în amurgul ei în acestor însemnări, o creaţie îndeosebi e suprem bile şi aparent insignifiante. Literatura rusă, în totul revolut şi vag desuet. edificatoare. Sîntem în Roma, noaptea, pe o ploa- special, construieşte atmosfera unui anume uni- Acumularea de obiecte, suita de reprezentări ie teribilă, iar echipa lui Federico Fellini străbate vers prin aglomerări şi succesiuni infinite parcă de realizată prin aglomerare, adesea haotică, dezordo- periferiile şi zonele întinse dincolo de tumultul elemente; asupra lor se proiectează (poetica nara- nată; detaliile dintr-un decor heteroclit şi amalga- oraşului. Macaraua surprinde maşini, case, ruine, tivă în una dintre ipostazele consacrate) umbrele mat; jocul alternanţelor şi stimularea unui sistem strigăte, ca într-un infern instalat definitiv; e şi siluetele unor personaje cu reacţiile şi impulsu- de referenţi ţin de poetica acestor modalităţi pre- Roma, oraşul unde grotescul, tragicul şi URÎTUL rile lor intime. zidate de enumerare şi de relevarea unui micro- sînt avertismentul ultim pentru cei închişi între În cele din urmă, avem de remarcat, în special cosm încărcat de conotaţii. Am să amintesc de zidurile invizibile ale Cetăţii. Roma (1972) conti- în literatură, o poetică descriptivă, cu minuţia şi privirea lui Cicikov din Suflete moarte, avidă de nuă să obsedeze şi să refacă sensul catharsis-ului savanta organizare a lucrurilor sau cu haotica şi elemente de natură să-i recomande viitorului inter- antic... Privirea restituie în forme atari modalităţi, regizata lor expunere. Umberto Eco deschide seria locutor în itinerariile sale; dar fiindcă am pomenit redescoperite de Umberto Eco într-o carte memo- impresionantă a exemplelor cu scutul (descris!) al de noul roman francez, poetica acestor înlănţuiri rabilă. lui Ulise şi transcrie un fragment de o rară eloc- de detalii dintr-un interior devine definitorie, tin- n venţă şi sugestivitate din Iliada: ţipătul lui Ahile zînd să surprindă esenţa: incipit-ul la Lucrurile, atrage un număr impresionant de zeiţe („toate romanul lui Georges Perec, anunţă un discurs cîte îşi au lăcaşul în prăpastia mării: Glàuce, inconfundabil: „Ar fi o încăpere de zi, lungă de Thàlia, Cymodòce[...] Amàthea cu frumoase plete vreo şapte metri şi lată de trei. La stînga, într-un

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 7

Black Pantone 253 U 7 Black Pantone 253 U

istorie literară

cu mai puţin de o lună înainte, poetul se sinucise- Din avangardã în ariergardã (III) se la Paris, după ce vizita la Bucureşti păruse a fi fost dintre cele mai benefice, cu regăsiri afectuoa- Ion Pop se de prieteni şi evocări nostalgice ale trecutului său literar românesc. Scriu pagini de frumoasă ouă dintre spaţiile publicistice care leagă împotriva literaturii şi a literatorilor reacţionari. // aducere aminte Saşa Pană (două pagini de revistă „avangarda istorică” de – ca să zicem aşa - Revista UNU, înfruntând vigilenţa cenzurii, a apă- pentru La moartea risipitorului de iubire şi imagi- „istoria în avangardă” au fost revistele rut cinci ani, iar activitatea Editurii a continuat D ni), Stephan Roll (Îndrăgostitul de oameni), Aurel Orizont (apărută sub direcţia lui Saşa Pană între până la instalarea primului guvern legionaro-anto- Baranga, Al. Şerban, prelungite în numărul 10-11 1 noiembrie 1944 şi 1 martie 1947) şi Revista lite- nescian. // Activitatea majorităţii colaboratorilor de rândurile francezului Jean Rousselot şi însoţite rară, care o continuă de la 15 martie la 21 decem- din ţară şi străinătate, a acelora care au ştiut să se de ambele dăţi, cu traduceri din opera celui dispă- brie 1947, avându-l ca prim-redactor pe Miron depăşească, s-a prelungit, din 1940, prin luptă în rut (poezia Eram de-ai voştri şi proza Despre ce Radu Paraschivescu. Îndeosebi în cea dintâi îi ilegalitate împotriva fascismului cotropitor şi asa- este vorba, în tălmăcirea lui Saşa Pană (n.3. 8), o regăsim pe mulţi dintre avangardiştii anilor ’30, sin, iar de la 23 august 1944, descătuşaţi, ei conti- secvenţă din Mic manual al perfectei fericiri; în atraşi desigur spre noua publicaţie de redactorul nuă să militeze, prin scris şi grai, pentru progres, nr. 12 (august, 1946), va apărea un alt poem, tra- ei şef. Dacă suntem atenţi la lista colaboratorilor, cultură şi binele celor ce muncesc.” dus de Miron Alfa (M.R. Paraschivescu?), observăm că ei sunt dintre cei care au ilustrat Blindajul ideologic nu e greu de sesizat: sunt Contrabanda, iar în nr. 15, se reproduce un frag- doar prima mare etapă a mişcării româneşti, căci subliniate tocmai meritele militant-revoluţionare ment din Ulise, poem a căruia ediţie a doua, anu- membrii grupului suprarealist întemeiat în 1940 ale acestor scriitori, cu ingredientele orei, privind ţată, nu a mai fost tipărită; în februarie 1947 (nr. lipsesc. (E o absenţă ce trebuie pusă, desigur, pe depăşirea, desigur, a unor reminiscenţe burgheze 3) Saşa Pană traduce, de asemenea, poezia Iarnă. seama conflictului dintre cele două „vârste” avan- din mentalitatea lor şi, mai ales, justa încadrare în Sosirea la Bucureşti a lui Tristan Tzara, la 24 gardiste, pe care urmau să-l evidenţieze rândurile rândurile luptătorilor pentru noile idealuri, formu- noiembrie 1946, prilejuieşte alte evocări. Saşa scrise în Critica mizeriei, broşura-manifest semna- le a căror enumerare nu va mai lipsi de acum Pană este din nou în fruntea gazdelor primitoare, tă de Gellu Naum, Paul Păun şi Virgil Teodorescu înainte din niciun text programatic oficial, din scriind despre Importanţa prezenţei lui Tristan în 1945, după care „moderniştii” români s-ar fi nicio lozincă apelând la angajarea politică a scrii- Tzara în România. Interesant este că şi aici se limitat doar la experienţe formale, de ordinul ima- torilor şi artiştilor. Între astfel de parametri ideolo- simte nevoia accentuării laturii contestatare, anti- ginii poetice, şi n-ar fi înţeles caracterul mai pro- gici vor fi evocaţi, la rubrica „Prezentări”, şi alţi burgheze a mişcării Dada, nu fără a se pune în fund revoluţionar al suprarealismului. Între alţii, foşti camarazi de crez avangardist, precum picto- relief „depăşirea” de sine, marcată şi altădată: vizat direct era acolo şi Saşa Pană). rul Jules Perahim (Jules Perahim. Simple date, în „Dadaiştii opuneau o spontaneitate distrugătoare În relaţie evidentă cu directivele din noul con- nr. 4), Ion Călugăru (în nr. 8, 1 martie 1945), tuturor formulelor sclerozate, aşa-ziselor noţiuni text politic, Saşa Pană le şi transcrie numele în Henri Gad, (nr. 1 şi 2, din 1945), Claude Sernet de “onoare, patrie”, goale de orice conţinut, ordi- noul catalog al „scriitorilor luptători”: „Găsesc de (pseudonimul francez al lui Ernest-Mihail Cosma nei mincinoase, dispreţului total pentru om”. Înte- a mea datorie să remarc în mijlocul acestor scrii- (De la Mihail Cosma la Claude Sernet, în nr. 5-6, meierea de către Tzara, alături de Paul Vaillant- tori-luptători pe aproape toţi conducătorii şi unii 7), Aurel Baranga. De la revista “Alge” la “Marea Couturier, a Asociaţiei Scriitorilor Revoluţionari din colaboratorii revistelor de avangardă dintre furtună”, în nr. 12, Ilarie Voronca, în ilustrează evoluţia spre „o revoltă mai disciplinată, cele două războaie mondiale. Ei sunt prietenii nr. 21, din 15 septembrie 1945). Cu ocazia fiecă- organizată şi practică”, iar „activitatea de poet Scarlat Callimachi, Ion Călugăru, Dan Faur, B. reia dintre aceste „prezentări”, în care reuşeşte, de angajat” e subliniată şi prin participarea la faimo- Florian, M. H. Maxy, C. Nisipeanu, Miron Radu altfel, să contureze mici sinteze expresive ale acti- sul Congres pentru Apărarea Culturii de la Paris şi Paraschivescu, S. Perahim, St. Roll, vităţii celor evocaţi, Saşa Pană ţine să pună în evi- solidaritatea cu combatanţii de pe frontul spaniol I. Vitner, Al. Dimitriu-Păuşeşti, subsemnatul, de la denţă merite ce ţin de angajarea lor, de spiritul antifranchist. În fine, se notează, cu precauţii şi Punct, Integral, Unu, XX literatură contemporană, nonconformist, antiburghez care i-a animat în tre- referinţe ce se vor convingătoare ideologic, că: Alge şi Radical. Drumul acestora de la literatura şi cutul avangardist. Nu rămân neobservate nici vizi- „Poezia de mare carat a lui Tristan Tzara este în plastica protestatară, la început formală, la una de ta lui Ilarie Voronca la Bucureşti (ianuarie 1946) şi slujba omului, chiar dacă nu este înţeleasă de fond (realism socialist) este şi al lui Aragon, Paul a lui Tristan Tzara (noiembrie a aceluiaşi an). foarte mulţi. Dar poeţii sunt ca piloţii: unii de Éluard, Picasso, S. Dali în Franţa, pentru că a fost Întâmpinat afectuos, cel dintâi e prezentat drept probă, alţii de linie” – cu precizarea, diplomatic iscat de aceleaşi împrejurări.” (v. Unde merge lite- „Cunoscutul poet..., actualul director al emisiuni- făcută, că comparaţia este a „scriitorului-luptător” ratura?, în nr. 7 al publicaţiei). În Manifestul către lor române a(le) Radiodifuziunii de Stat franceze” Jean-Richard Bloch... În sprijin este adusă şi afir- cititori şi colaboratori, din numărul 1 al şi invitat să colaboreze la revistă, „printre redacto- maţia cumva paradoxală a lui Tzara că „Poezia nu Orizontului, la care se şi face trimitere, exigenţa rii şi colaboratorii căreia... va regăsi vechi prieteni trebuie să aparţină unui partid, poetul însă trebu- primă fusese tocmai aceasta: „Poet, romancier, şi permanente prietenii din timpul unei fronde ie”... Un text al lui Tzara, publicat tot aici, - Ce scriitorul trebuie să fie luptătorul în mâna căruia literare care se poate socoti în decenii” (în nr. 4, înseamnă poezie – spune că: „Noi am lipsit poe- stă condeiul, armă temerară, menită să lumineze februarie 1946). În numărul următor, se anunţă, zia de iluzie. Ea nu mai este despărţită de restul şi să încânte minţile. Scriitorii trebuie să fie, susţi- însă, plecarea poetului, fără ca acesta să fi colabo- lumii, poetul supraterestru nu mai există, poetul ne Mareşalul Stalin, inginerii sufletului omenesc.” rat la Orizont. Aceeaşi rubrică de note („Semne la este un om viu, iar poezia este în viaţă”... Se adaugă imediat cuvintele lui Malraux (era şi el, Orizont”) scrie despre aşteptarea sosirii lui Tristan Un răspuns la „Poşta redacţiei” din acelaşi nu-i aşa, un scriitor din tabăra Aliaţilor), după Tzara, după treizeci de ani de la expatriere. E un număr, dat viitorului prozator Costache Olăreanu, care „Creaţia lor naşte din constrângeri şi trăieşte bun prilej, şi el semnificativ, pentru a apăra din care sesizase pericolul, este şi el edificator pentru în libertate”... În acţiunea de recuperare a avangar- nou trecutul avangardist despre care redactorul şef situaţia de cumpănă în care se afla poezia în acest dei istorice, Saşa Pană va accentua, de altfel, putea bănui că va fi atacat de pe poziţiile ideolo- moment de tranziţie vulnerabilă: „Nu cerem poe- mereu asupra caracterului protestatar, antiburghez gice tranşante de ultimă oră: „Şi poate, cu acest zie actualizată, pentru scopuri incidentale (cum şi antifascist al mişcării, în termenii actualizaţi pe prilej, se va isca o discuţie din care publicul, dar ne cerţi d-ta), deşi poezia circumstanţială – cum i- care îi vehiculează noua politică culturală postbeli- şi criticii, se vor dumeri că mişcarea Dada, despre au zis francezii – îşi are rosturile ei. Noi cerem că. Astfel, în numărul 10 al revistei din 1 aprilie care, ori de cîte ori se scrie, e acuzată că că „n-a poezie şi nimic mai mult. Şi dacă ţi-am scris că‚ 1945, unde tipărea şi partea a doua dintr-o subs- creat” nimic – nici n-a vrut să construiască. “suntem în 1946”, am înţeles să profiţi de tot ce tanţială evocare, în trei secvenţe, a vieţii şi operei Mişcarea Dada a creat posibilitatea pentru acel s-a câştigat până acum, dar să nu uiţi că anumite lui B. Fundoianu (De la B. Fundoianu la Benjamin nou fior poetic care a împlinit intervalul dintre experienţe au fost depăşite (s.n.). Cred că articolul Fondane), el ţine să reproducă în facsimil coperta ultimele două războaie mondiale. Darâmând, domnului Tristan Tzara, Suprarealismul şi epoca unui număr din revista unu (nr. 39, din octom- Dada a redat cuvântului bulevardele largi pe care de după război, te va lămuri şi va lămuri pe brie 1931), însoţit de acest semnificativ comenta- s-au înălţat monumentele noii literaturi. mulţi.” Ampla conferinţă a lui Tzara cu acest titlu riu: „La 1 aprilie 1928 a apărut primul număr al Dadaismul n-a fost ori n-a vrut să fie o şcoală lite- se va şi publica în numărul următor, pe cinci revistei UNU, despre care Ilarie Voronca scria că rară. // Bun venit, profetului Dadaismului, lui pagini, în traducerea aceluiaşi Saşa Pană. “trebuie să rămână o continuă nedumerire ca noi Tristan Tzara!” Se vede destul de limpede din asemenea înşine, ca tot ce ne înconjoară”. Dar mişcarea de În ce-l priveşte pe Ilarie Voronca, revista va exprimări că împăcarea dintre exigenţele mai la UNU a fost mai mult: ea s-a adeverit un per- avea totuşi, ocazia nefericită de a-l evoca, foarte vechi şi fireşti ale avangardei ca revoluţie a limba- manent protest al unor spirite nonconformiste, pe larg, în numărul 8, din 1 mai 1946, al revistei:

8 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

8 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

jului poetic şi imperativele angajării în concretul Saşa Pană revine, în octombrie 1946 (nr. 15 al poeţi cultivatori ai turnului de fildeş”, dar şi des- acţiunii sociale nu e tocmai uşor de realizat. revistei) în Premise la o nouă condiţie a scriitoru- pre „poezia precară” a celor ce scriu direct, „pen- Conştiinţa încărcată a foştilor nonconformişti în lui român, unde aceeaşi problematică e, în mod tru mase”, conchizând că „în măsura în care poe- materie de literatură şi artă simte nevoia să se semnificativ, reluată. Cerând pentru scriitorul ca zia este poezie, ea nu mai este de stânga. Este uşureze prin explicaţii şi „scuze”, prin scoaterea la „muncitor calificat”, condiţii de viaţă decente, poezie şi este deajuns”. Asupra acestor chestiuni iveală a liniilor care unesc revoltele trecute cu cum n-ar fi avut în regimurile trecute, neuitând va trebui să revină, însă, în numărul următor, fie prezentele angajări, iar posibila acuzaţie relativă la nici necesara alfabetizare a maselor şi cultivarea pentru că fusese admonestat, fie că şi-a dat seama dificultăţile de acces la mesajul mai vechilor expe- gustului pentru lectură, el spune: „şi aici gravăm că cele scrise anterior se pretează „la o serie rienţe de creaţie se caută a fi preîntâmpinată prin adevărul axiomatic: toate creaţiile să se adreseze întreagă de interpretări defectuoase”. În consecin- apelul la o complexitate a expresiei artistice încă poporului, să fie puse în slujba poporului şi să fie ţă va sublinia, revenind la linia corectă ideologic, recunoscută în principiu, dar care cade sub suspi- de un înalt nivel artistic (s.n.). Lozinca e încă o după care „poezia şi dreapta sunt două noţiuni ciunea unor neînţelegeri şi respingeri viitoare. dată frumoasă, dar „înaltul nivel artistic” e greu antinomice”, că „insul dreptei este de la început Incompatibilitatea dintre discursul tranzitiv al să fie asigurat în condiţii de alfabetizare şi cultiva- refuzat de starea poetică” şi că poezia filosofică angajării într-o comunicare de idei (lozinci) imedi- re incipientă a gustului pentru lectură. este „un exerciţiu de laborator ratat”. În schimb at receptabile de către o masă largă de presupuşi Problema nu e doar a lui Saşa Pană, ea marc- se scapă şi scrie că poezia e analogă cu visul, cititori şi cu efecte ce se voiau mobilizatoare în hează şi alte luări de poziţie ale avangardiştilor „continentul negru” al subconştientului... (Despre slujba „Revoluţiei”, şi specificul estetic al comu- câştigaţi de partea noilor stări de lucruri din poezie, II). nicării literare şi artistice e sesizată, - de aici şi România. Despre o artă „accesibilă tuturor şi înţe- E sugestiv, pe de altă parte, pentru atmosfera asigurările ce se oferă în privinţa a „tot ce s-a legerii tuturor” vorbeşte, de exemplu, şi pictorul momentului, comentariul lui Saşa Pană la scrisul câştigat până acum” în materie, desigur, de diver- M. H. Maxy, fostul director al revistei Integral, nu poetului în articolul Aurel Baranga. De la revista sitate şi bogăţie a limbajului. înainte de a-şi aduce aminte că „arhitectura nouă “Alge” la “Marea furtună” (acesta fiind titlul unui În articolul deja menţionat, Unde merge litera- a luminat fabricile, prin zidurile albe de sticlă şi roman tocmai tipărit), în numărul 12, august tura?, Saşa Pană preciza că reia aici, „completân- lumină a creat spaţiul viu al muncii” (omiţând, 1946. „Alge: o tulburare prin sens şi prin viaţă, o du-le, după manuscris, cu paragrafele care n-au însă, că fenomenul se întâmplase în toată lumea... nedumerire în scris, o lunecare pe schiuri îndrăz- apărut în numitul ziar”, răspunsurile date la o capitalistă!), şi după ce arătase că sloganurile noi- neţe, cu cari ne simţeam fraţi. Unu nu mai era anchetă a lui Dan Petraşincu din Tribuna poporu- lor angajări fuseseră repede însuşite: „În ziua în singur în bătălia pentru altceva... Universul lui lui din 1942. Se vorbeşte în el despre trădarea care artistul îşi va da seama că, ieşind dintr-un Baranga abundă în imagini proaspete, neaşteptate, unor scriitori şovini, cu „ură de rasă”, simpatizan- mediu burghez cu toate prejudecăţile, cu toate frumoase în arbitrarul lor, care oferă cititorului ţi legionari (Liviu Rebreanu e un exemplu, cu poziţiile antagoniste, va putea să reintre în mijlo- posibilităţi de colaborare cu poetul”; iar acestea „pseudoromanul, legionarofil Gorila”), pe care cul clasei din care în fond face parte, în ziua „sunt pentru toată lumea” – se scrie aici. (Să „scriitorii de azi îi vor izola ca pe leproşi”, sunt aceea va exprima însăşi viaţa omului.” (Arta notăm că, în acelaşi context, un Ion Caraion, un invocaţi din nou „scriitorii luptători pentru o românească, în nr. 3, din 1 ianuarie 1945). neoavangardist în felul său, era mai exact şi mai condiţie umană demnă” şi se spune că „romanul „Algistul” din anii ’30, Aurel Baranga, apare des- nuanţat în considerarea situaţiei scriitorului din realismului socialist va fi căutat de mase tot mai tul de derutat şi se cam încurcă, începând chiar imediata apropiere: „După cum nu orice scriitor largi”; dar nu e omisă, mai ales, problema poeziei din titlu, atunci când reflectează pe aceeaşi temă, are prilejul să devină un luptător de aceeaşi forţă, cu mesaj transparent, care – se precizează, totuşi – punând în chestiune chiar demersurile novatoare tot aşa nu orice scriitor poate scrie cu acelaşi trebuie să-şi asigure calitatea estetică: „După poe- ale avangardei, articolul în Arta – viziune directă a talent despre toate lucrurile. Strădania multor zia intimistă de ieri, întrevăd o poezie care să vieţii sociale (nr. 9, din 15 martie 1945): poeţi tineri de azi, de a confecţiona o poezie electrizeze mulţimile, o poezie străbătută de un „Activitatea artistică s-a fărâmiţat într-o sumedenie socială urgentă este greşită. (...) Recunoaştem cu larg suflu de generozitate, o poezie clară, lumi- de grupuri cu concepţii personale, depărtate de toţii cât de necesară e arta socială, cât de mult noasă şi răscolitoare. Prin aceasta nu înţeleg că viaţă şi de un sens general. Expresionismul, exotis- înseamnă o literatură populară pentru momentul poemul trebuie să devină simplist; el rămâne o mul, suprarealismul, futurismul, dadaismul, istoric nou. Dar literatura îşi are organicitatea ei. bijuterie, dar la îndemîna tuturor minţilor şi tutu- maşinismul, fauvismul sau picassismul sunt Talentul, spre folosul lui şi spre folosul societăţii, ror sufletelor (s.m.).” numai câteva exemple din aceste “bisericuţe” ce nu trebuie siluit şi pus să facă ce vrem sau trebu- E un repertoriu cvasicomplet de cerinţe ale nu şi-au înţeles rostul lor de funcţie tranzitorie ie, ci ceea ce crede şi simte el. Să nu fie revoluţio- orei faţă de creaţia artistică, în care principiul sine spre o artă realistă, rămânând la forme străine de nar cine nu crede în revoluţie”... Este o poziţie qua non al condiţiei estetice este menţinut, nu înţelegerea marelui public. Este adevărat că ar tre- rezonabilă, dar care va avea tot mai puţine şanse fără a lăsa dubii în privinţa posibiltăţii de echili- bui să vedem în această divergenţă (a ideilor şi să se impună în condiţiile date. brare a clarităţii şi luminozităţii cu „opacitatea”, tendinţelor – n.m.) un semn de vitalitate, de gust fie şi relativă, a textului poetic. Chestiunea nu e de invenţiune şi cercetare favorabilă progresului deloc minoră, şi ea rămâne preocupantă, căci tot gândirii artistice; de data aceasta, însă, ea reflectă Note: decadenţa spirituală căreia i-au căzut pradă artiştii”. Şi continuă: „nu această artă decadentă, 1 Geo Bogza, “Despre moartea lui Ilarie Voronca”, în de laborator, pusă în formule sintetice, poate Revista literară, 1946, nr. 6, p. 5. satisface simţul nostru estetic, ci numai o artă 2 A. Baranga, “Tot despre poezie”, în Revista literară, izvorâtă din sentimente reale şi profunde, care să nr. 15, 25 mai 1947. 3 I. Călugăru, “Confuzii – confuzii ideologice”, inspire bucuria de a trăi, o artă care să fie la ace- ibid., nr. 24,din 27 iulie 1947. laşi nivel cu stadiul nostru ştiinţific de astăzi... 4 M. R. Paraschivescu, “Tradiţie şi progres în poezie”, Arta este făcută pentru toţi şi trebuie ţinut seama ibid., nr. 27, din 17 august 1947. de psihologia celor mulţi”... Toate îndrăznelile 5 Ovid S. Crohmălniceanu, “Suprarealismul, azi, o experimentelor de odinioară par a fi uitate de diversiune ideologică”, în nr, 28, din 24 august 1947. unul dintre propovăduitorii lor, ca în cazul mai timpuriu al lui Gheorghe Dinu, eticheta decaden- ţei e lipită nonşalant tocmai pe cercetarea nova- n toare de laborator artistic, criteriul accesibilităţii prevalează asupra exigenţelor „simţului nostru estetic”, optimismul programatic e afişat auto- mat, în ecou la doctrina „realismului socialist”, iar pretenţia corespondenţei nivelului artei cu „stadiul Căci în aceleaşi pagini se publică materiale nostru ştiinşific de azi” e flagrant contrazisă de prin care se resping foarte net experienţele supra- simplificările sumare la care se dedă autorul de realiste imediate, cum se întâmplă în numărul din avangardă pocăit. Baranga se va întoarce şi el la 8 martie 1945, în care sub semnătura Paul această delicată problematică, bunăoară în artico- Scorţeanu, apare o recenzie la „Medium” de lul Despre poezie (nr. 5-6, din martie 1946), unde Gellu Naum. Înregistrînd „o adevărată ofensivă scrie despre „criza acută a poeziei din ultimii cin- dată de suprarealişti” în lunile din urmă (1945 cisprezece ani”, despre o „poezie de dreapta” şi este, într-adevăr, anul în care apar mai multe cărţi „poeţi hieratici, învăluiţi în intratabile hermine, Alexandru Pecican Curtea miracolelor à

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 9

Black Pantone 253 U 9 Black Pantone 253 U

feminităţii, desigur nu fără o uşoară undă de fetişizare, Momentul estetic ºi momentul inclinaţie spre un alt fel de absolutizare – „Începe să- mi fie scump tot ce e al ei şi, mai scump decît totul, uşoara asimetrie a gurii“. fizic (Garabet Ibrãileanu) (II) Această mirare exagerată în faţa „eternului feminin“ trădează satisfacţia doctorului pentru desco- perirea aspectelor particularizante ale femeii, dar Hergyán Tibor ascunde şi o tot atât de vizibilă strategie de retragere (Urmare din numărul trecut) prin desprindere de schema generalului. prin adoraţie. Dezarmat de „noua“ frumuseţe a Operaţia doctorului începe cu mult înainte de Adelei, doctorul are toate justificările să cultive iscursul Adelei, ilustrat prin câteva secven- sosirea Adelei în staţiune. Căci, de fapt, romanul îi defensiva: „mă simt tot mai mic faţă de ea“; ţe, este discursul unei femei dispusă şi aparţine lui, iar întâlnirea „întâmplătoare“ cu femeia voluptatea senzuală sprijină filozofia „supunerii“. aşteptând să fie cerută în căsătorie; un dis- reprezintă un soi de tratament al naratorului privat de Cedând aparatul senzorial, cedează şi conştiinţa. D Dominaţia prin structuri abstracte, ca şi la Ilea din curs-preambul al unei femei care a aşteptat în tre- evoluţia psihologică organică şi de o desfăşurare a ei cut şi aşteaptă pragmatic încă şi în prezent, dova- în etape naturale. La el semnele maturităţii apar preco- Vestibul, se schimbă într-o sclavie voluntară în faţa dă replica ei în momentul când doctorul evită şi ce, iar ale infantilismului, târziu, încât nici inteligenţa fenomenului indefinibil al vieţii; o adevărată eliberare de sub teroarea propriilor viziuni structurate în ultima ocazie de a se afirma („un sentimet foarte nu i le poate masca. Biografia naratorului şi a Adelei scheme inerte, provocată de rebeliunea simţurilor. curios“): „- Adică bun de pus la muzeu?“. Felul suprapunându-se parţial, revederea la Bălţăteşti în plină Fantasmele şi imaginile lui Codrescu, precum scheme- de a vorbi al Adelei nu poate fi calificat echivoc, feminitate a femeii, îi prilejuise lui Codrescu şansa de le desenate ale lui Ilea au aceeaşi funcţie, de ocrotire discursul ei este clar. Această voinţă sau disponibi- a-şi „reface“ viaţa lipsită până atunci de proce sul împotriva spontaneităţii „periculoase“ venite din exteri- litate exprimată fără ezitări o despart de eroinele evolutiv sănătos – „Nici o femeie (…) n-a avut pentru tine atîta realitate acumulată“. Deficitul existenţial s-a or. Dar spontaneitatea nu mai e nici la Codrescu, şi turghenieviene, nu-i scad însă din feminitate, din nici la Ilea (după o retrospectivă analitică) duşmanul eternul feminin râvnit de Ibrăileanu şi de manifestat înainte într-o pronunţată activitate imaginară, în crearea unor tipare-model fictive ale vieţii, ci agentul ei. Ilea renunţă la metoda de Codrescu; căci dacă misterul se leagă de figuri lumii, ca puncte de reper orientative. Dar receptarea cunoaştere, Codrescu îşi denunţă vechea estetică. Şi, mai puţin conturate şi articulate, meritul roman- artificială şi mediată a lumii îi produce doctorului o pentru asta, Adela nu trebuia să facă decât o singură cierului român este, în schimb, individualizarea sete de viaţă aproape bolnavă, exasperantă. În primă mişcare: „Dar când s-a dus să-şi ia batista de pe masă, Adelei, unicizarea ei (nu în sensul exclusiv al idea- fază, raportul cu Adela este supus acestui demers geniul nemilos şi-a luat revanşa. Estetica nu-l poate lizării). Eşecul misterului se compensează prin vindecător, terapeutic, iar prezenţa fizică a femeii va învinge durabil. Dacă ar reuşi, ea ar fi un antidot al particularizare extrem de convingătoare. avea efect: după ce, paralizate, facultăţile intelectuale şi amorului: frumuseţea ar deservi femeia“ Complexul bărbatului îi sporeşte femeii şansele de imaginare cedează, şi după ce gustă deliciile implicării (s. n.). Estetica, adică principiul normativ, nu mai afirmare, şi astfel ea nu se mai bucură de o ipos- în realitate, Codrescu „întinereşte“, reface adică poate cuprinde nimic din ceea ce e viu. tază benefică misterului, fiind obligată măcar la o drumul odată străbătut al vieţii. Îşi reîmprospătează şi Indiferent de neîmplinirea iubirii dintre quadra- minimă acţiune şi sprijinind – vrând-nevrând – o îşi reorganizează aparatul receptiv, demontând încetul genar şi Adela, apropierea fizică a femeii devitalizează altă idee a lui Ibrăileanu, formulată în acelaşi stu- cu încetul construcţiile mentale şi imaginare inadecva- spiritul platonic al doctorului, reînviorându-i organele diu programatic, Creaţie şi analiză: „pentru că te „momentului fizic“. Se desparte de modele de receptare senzoriale, încât „seducătorul” începe să personajul întradevăr evoluează, e mereu altul, se construite artificial şi se supune, sub protecţia simtă mirosul florilor, să aprecieze ondulaţiile mişcării, schimbă el însuşi din cauza timpului şi a împreju- spontaneităţii, „uitării de sine“. Amintirile sunt să delimiteze tonurile vocii etc., şi nu în ultimul rând, rărilor, şi ele schimbătoare. Un scriitor care şi-ar recalculate şi reapreciate şi nu le mai salvează nici este- fiind vorba de un raport fizic, „greutatea Adelei“: „a ţinea personajul identic, nu s-ar supune la tica. Traducând în termeni adecvaţi subiectului, am alunecat peste mine cu toată greutatea ei, cu ea toată. obiect“9. Ideile esteticianului, în sine juste, luate spune că doctorul parcurge drumul dureros/voluptuos Pînă acum o văzusem, o auzisem, uneori mă atinsese. împreună şi utilizate în crearea portretului Adelei, de la simetria frumuseţii abstracte – „modelul schema- Acum greutatea ei m-a făcut să-i percep existenţa sub produc desigur o contradicţie, căci ori mister şi tic“ – a Elvirei la asimetria gurii Adelei. Despărţirea de altă categorie a sensibilităţii: aceea care dă senzaţia staticitate, ori renunţare la mister şi evoluţie. În modelul vechi, neindividualizat, se face prin apropie- realităţii ultime, indubitabile“ (s. n.). Mărturia primul caz rămânem în domeniul analizei, în al rea de un model nou, particularizat . Eroul lui doctorului nu putea fi mai clară: prin „experienţa doilea trecem în cel al creaţiei, în sensul în care Ibrăileanu, exact ca şi cel al lui Ivasiuc, prin contactul- Adela“ Codrescu trece la un alt nivel al existenţei. Estetica armoniei artificiale este schimbată voluntar cu scriitorul înţelege termenii. Putem conclude că în şoc cu o tânără femeie, trece de la un principiu abso- una a armoniei afectate: „ce dureros de femeie era cu Adela Ibrăileanu a sacrificat tocmai o parte din ce lut la un cu totul alt principiu absolut. rochia sfîşiată la poale şi cu părul în dezordine“ (s. n.); i-a fost mai preţios – din misterul eternului femi- Procesul iluminării este desigur lent şi nu va trans- „te arde un fier roşu prin inimă, acum cînd ţi-o imagi- nin –, căci altfel nu putea să-l ţină pe Codrescu forma psihologia naratorului, îi va schimba însă gândirea şi – naratorul fiind şi un „scriitor“ –, estetica. nezi dormind în dezordinea pînzelor albe!“ (s. n.). ascuns sub măştile sale. Complexul realului îl Esteticianul visător salută „compromiterea“ esteticii, determină pe doctor să transforme jurnalul, genul „Criza“ se prezintă fiziologic – „În piept însă încep să se zvîrcolească vipere“ – şi se va rezolva filozofic. În căci este răsplătit cu tulburarea şi trezirea instinctelor, notaţiilor adevărate, în poveste şi să redistribuie apropierea femeii schemele cedează, iar Codrescu amorţite de prea multe reverii. rolurile; să transforme fiinţa iubită, persoana observă la Adela ceea ce nu observase la Elvira, de Trezirea sensibilităţii senzoriale n-a fost fără (căci, din punctul de vedere al doctorului, Adela e pildă – o polifonie a gesturilor, despărţirea de profilul consecinţe nici pentru Adela, care consimte apropierii vie) în personaj, romanţând jurnalul pentru că vag prin diferenţiere: „Era zîmbetul ei obişnuit, acum doctorului şi îi sugerează acestuia „o promisiune de deghizarea confesiunii şi a sincerităţii nu se putea mai complicat, şi disociat: uşoară ironie în ochi, intimitate“, iar quadragenarul, tot mai tulburat, îşi dă duce prea departe; estetica invocă, la un punct, simpatie caldă în glas“. Trecând de la iluzii, reverii sau seama de apropierea inevitabilului moment decisiv, pe etica. Aici Codrescu seamănă cu Sandu, fiecare visuri, doctorul degustă voluptatea şocului fizic, necen- care încearcă să-l amâne şi în continuare, cu abilitate. trece de la jurnal la roman din cauza unei insufi- zurat de spirit: „atingerea cu ea, prin uşoara smuci tură Marcat de şocurile fizice, luciditatea nu-i mai este cienţe vitale, încât se pare că, dintre cele două a pălăriei, şocul fizic dintre noi m-a făcut să-i simt în relevantă, prin urmare argumentele pro şi contra genuri confesive, primul (jurnalul) este mai avant- mine fiinţa, să am voluptatea ei impusă mie“. Adelei nu mai pot fi cântărite cu adevărat, ci doar ajos pentru amândoi. Preţul romanului este aban- Îndepărtarea de imaginea aproximativă se face prin colecţionate, fără să-i ofere vreun prilej de ieşire donarea vieţii. Vieţii i se potriveşte mai bine jur- descoperirea unor trăsături care vor duce la unicizarea cugetat. În plină înflorire a relaţiei, se arată deja nalul. femeii – „Adela are în unele momente o altă voce“, semnele epuizării: pe Adela o consumă „cochetăria“ Dacă misterul feminin a suferit din cauza ridicării trăsături sau gesturi care, fără să-i afecteze frumuseţea fără sens, pe doctor „imoralitatea“ inversării rolurilor involuntare a Adelei la rangul de personaj, este la fel de ansamblu, o particularizează, cum de pildă şi belşugul feminin. Strategia doctorului este scoaterea de adevărat că, studiind-o pe femeie la diverse vârste şi „tulburătoarea asimetrie a gurii“. Asimetria, ca deviere femeii din contextul „neproductiv“ şi banal al apoi ipostaze, se vindecă de o boală parcă incurabilă şi benefică, se asociază în noua estetică a lui Codrescu sătuleţului şi deplasarea scenelor în natura pe care am numi-o fixaţie în dihotomie. Pentru cu spontaneitatea şi cu uşoara dizarmonie: „Ce „semnificantă“ din împrejurimi, dar, vai, nu pentru a Codrescu nu existau la început decât femei-imagini seducător de frumoasă era în tulpanul albastru, legat intensifica raportul dintre cei doi, ci invers, pentru a-l (ideale) sau femei-materie. Individualizarea Adelei reali- cu o ispititoare neglijenţă pe frunte“ (s. n.). Doctorul, paraliza „transfigurându-l“. Educaţia vilegiaturistă a zându-se prin acest transfer spre statutul de fiinţă fără îndoială, face progrese în reorganizarea Adelei şi-a avut rostul (Codrescu nu face nimic fără un reală, spre o „prezenţă teribilă“, procesul preferinţelor sale estetice şi îşi adaptează aparatul anumit scop precis), sensibilizându-i femeii încă în particularizării ei va echivala cu depăşirea de către receptiv în funcţie de asta; când Adela îi face ţigările, copilăria ei receptivitatea faţă de natură. Nimic nevino- narator a îndelungatei şi traumatizantei sale viziuni acesta nu ezită să-şi manifeste spriritul critic afirmativ: vat la prima vedere, dar consecinţele plimbării prin dualiste asupra femeilor. Codrescu va descoperi încetul „Cît îmi pare de bine că nu sînt bine reuşite, că-i simt munţii apropiaţi o tulbură tot atât de mult pe femeie cu încetul sub coaja formelor abstracte şi a imaginilor în fiecare defect mişcările, degetele, gîndul ei, urma cât îl tulbură pe doctor apropierea fizică a Adelei. Am eterice senzaţia fizică a femeii, iar idealizarea femeii va vieţii ei misterioase… Perfect reuşite, ar fi impersona- fi tentaţi să credem că pasiunea pentru natură vizează lua o întorsătură producându-se prin diferenţiere şi le!“. Aici doctorul a optat net pentru o nouă estetică a satisfacerea unor afinităţi pentru alt fel de frumuseţi, ori, Codrescu prin estetica naturii îşi justifică şi îşi

10 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

10 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

consolidează complexul faţă de realitatea imediată, ochii îi depozitează asimetria surâsului, nările să evocăm gândul lui Codrescu după ultimul cuvânt al concurând-o cu o alternativă de un ridicat potenţial mirosul de ambră, braţele greutatea corpului, decepţionatei Adela („bună seara“): „Şi m-am despărţit poetic şi mai ales cu una eternă, infinită, reducând degetele fierbinţeala mîinilor, conştiinţa ideea teri- de dînsa c-un sentiment de fericire, de durere, de existenţa (şi responsabilitatea) individuală la o bilei ei prezenţe etc. Ce contradicţie ibrăileană: ruşine, de triumf, de spaimă“ (s. n.). De remarcat aici importanţă infimă – exact cum mai târziu minimaliza teama de fiinţa iubită se transformă în cultul ei faptul că, aşa cum am mai observat, adevărurile docto- personajul lui Ivasiuc actele morale culpabile cu dus până la fetişizare! rului sunt plasate printre alte cvasi-adevăruri, iată că mutaţiile geologice. Cu aceste prilejuri, nedeprinsă cu Problema esenţială a romanului este, oarecum ruşinea (sentimentul principal) este situată exact în experienţe „metafizice“ sau cosmice, distrată ori împotriva intenţiilor autorului, nu enigma Adelei, mijlocul sentimentelor secundare. Cum literele din înspăimântată, Adela îşi manifestă „asimetriile“, numele Adelei (cele importante) au fost ascunse între ci a lui Codrescu, adică motivul capitulării în faţa „dezordinile“ pe care Codrescu nu ezită a le colecţiona alte litere (mai puţin importante), aşa sunt ascunse femeii iubite, dorite, şi, de fapt, cucerită. senzorial şi a le exploata literar. Această cealaltă lume, cauzele adevărate ale retragerii printre cele false. Comentariile critice se reduc, în esenţă, la trei de „sus“, îi permite doctorului intimităţi nepermise Ar mai fi de adăugat, pentru a sublinia şi cu „jos“: „I-am propus pardesiul meu“. Dar „priveliştile posibilităţi: excesul de analiză (George Călinescu: argumente secundare concluzia, că întotdeauna neverosimile“ au efect dublu, căci raportul doctorului „acţiunea erotică paralizată de prea multă disoci- doctorul studia cu atenţie comportamentul femeilor 10 cu natura nu e de asimilare, ci de confruntare, raport aţie“ ), complexul oedipian (Nicolae Manolescu) căsătorite, întâlnite cu ocazia excursiilor şi vizitelor pe care Adela – fără să-l ştie – îl simte. Doctorul se şi frica de viaţă (Ion Vartic). Mecanismul disimu - sale prin împrejurimi, nescutind de scrutări nici măcar înşeală când notează în jurnal: „O simţii înfiorându-se. lării al lui Codrescu, cum am încercat să ilustrăm, soţiile preoţilor, având convingerea, din prudenţă În adevăr, razele soarelui nu mai aduceau căldură“, este amestecarea şi colecţionarea a mai multor neformulată, dar prezentă, că femeile căsătorite, cele deoarece motivul adevărat al înfiorării este implicarea cauze posibile: de fiecare dată când doctorul pune care practică amorul fizic, sunt ţintele-ispite ale Adelei în procesul „transfigurării“, şi nu temperatura, sub lupă un gest al Adelei, de fapt cantitatea ver- dorinţelor masculine, ale rivalilor potenţiali adică. La de astă dată, scăzută. Codrescu supraapreciază siunilor se transformă automat în întrebări şi un popas din Humuleşti, doctorul auzi cum intenţionat apetitul pentru metafizică al femeii, şi nu „nedumeriri“. Analiza fiind de fapt inexistentă, crâşmăriţa cânta: „Suspine crude pieptu-mi zdrobeşte“, este prima oară când îi transferă propriile sale calităţile trebuie să renunţăm la concluzia lui Călinescu; şi comentează: „Desigur că acela care o făcea să sau afinităţi – este o „maladie“ a romanelor confesive, complexul oedipian poate intra printre cauzele suspine atît de crud nu era crîşmarul“, altfel spus de analiză, în care naratorul suferă deseori de o adevărate, însă plasarea la începutul romanului a soţul, care întretimp „stătea pe prispă, în vestă, cu deficienţă a imaginaţiei creatoare (Ioana „seamănă“ şi secvenţei referitoare la amintirea mamei, deci în picioarele goale în papuci“. De aici nu e decât un pas ea cu Sandu, precum doamna T. cu Fred Vasilescu, partea concentrată cu deghizări abile, face vulner- până s-o vedem pe Adela - aşa cum şi-o imaginează amândouă fiind alter-ego-urile femenine ale abilă teoria lui Nicolae Manolescu. Iar ideea criti- prin analogie şi înlocuire Codrescu – în locul partenerilor lor): „repeta fără sfârşit, ca într-o obsesie, crâşmăriţei, şi pe doctor în ipostaza umilă a cului că motivul frustrării i-ar fi necunoscut şi lui cîteva măsuri dintr-o mazurcă. Îşi acompania un gînd? crâşmarului. Tot în acest pasaj în care „(e)ros plutea în Codrescu („naratorul din Adela nu cunoaşte ade- O imagine stăruitoare din trecut? De acum?“ (s. n.) – atmosfera din valea Ozanei“, doctorul observă cum o văratul motiv al comportării sale“11) este în prin- iată cum Codrescu atribuie femeii propriile sale femeie tânără, „teribilă cu sînii mici, cu coapsele fine, dispoziţii defensive, visătoare, nehotărâte. cipiu acceptabilă, dar, cum afirmase Ion Vartic, cu gleznele goale (…) înainta din lan spre un flăcău 12 Cu un simţ al temporalităţii infinite, cu toate că „în acest jurnal nimic nu este întîmplător“ , e tomnatic“ (s. n.). Nu mai trebuie subliniată ideea că prezenţa Adelei anihilează provizoriu atât trecutul greu de crezut ca un roman ca acesta, al disi- femeia teribilă este, de fapt, un alter-ego virtual al cât şi viitorul din conştiinţa doctorului, acesta îşi mulărilor extrem de rafinate, să ne producă fie şi Adelei, precum nici gândul că flăcăul însă nu este recuperează în natură eternitatea „pierdută“, într-o numai o virgulă inconştient. Tocmai aspectul aces- identic cu quadragenarul. Identificarea Adelei cu realitate cosmică, şi o fixează pe femeie într-o ta, al ascunderii, îi scapă, ni se pare, lui Nicolae femeia care aleargă prin lan de dorul iubirii, pentru un ipostază atemporală. Doctorul vânează imagini Manolescu, susţinând că Ibrăileanu a ales formula altul, o face naratorul însuşi când îi împrumută memorabile pentru vremea când Adela nu va mai de jurnal din plictisul faţă de roman – „o estetică acesteia din urmă un adjectiv („teribilă”) şi un obiect 13 fi. Procedeul conservării femeii se execută prin bazată pe oboseala de ficţiune“ – or, Ibrăileanu (un turban), aparţinând inainte exclusiv Adelei (!), şi niciodată altei femei - tocmai când Adela e departe, întipărirea în memorie a unor imagini-arhetipale, nu putea să scrie romanul în formulă de roman lăsată în Bălţăteşti. Dar putem continua firul asociate cu „amintirea“ senzaţiilor-şoc, de natură fără să-l dea în vileag pe protagonist. Prin urmare, demonstraţiei şi să evocăm o imagine „transfigurată“, fizică. Fără a-l schimba, doctorul şi-a cultivat a rămas jurnalul, genul nesincerităţii, cum spunea din natură, urmărind felul cum obsesiile reprezentative mecanismul de îmbunătăţire a memoriei, de data Camil Petrescu. Revenind la motivul frustrării, neexcluzând nici ale naratorului trec din conştiinţă în subconştient: asta cu elemente palpabile, reale, amăgindu-se cu „ajunseserăm pe culmea înflorită, din care se înalţă ici- posibilitatea reînviorării lor ulterioare; ca urmare, posibilitatea ca motivele să fie chiar mai multe (nu ar fi de mirare nici asta), după opinia noastră „eliberarea colo mesteceni tineri cu trunchiuri albe, cu crengi el îşi arhivează ca un colecţionar meticulos şi pri- pradei“ se datorează geloziei virtuale sau, altfel spus, subţiri plecate în jos, cu frunzele blonde de toamna ceput la valori imagini şi senzaţii tari pentru fricii de rival, idee care se suprapune parţial cu cea a timpurie de pe înălţimi: apariţii graţioase, feciorelnice, viitor, şi nu-şi dă seama că de fapt acestea sunt şi lui Ion Vartic, în măsura în care frica de rival este un fete neîmplinite, goale sub veşmîntul părului despletit ele proiecţii, fantasmele sale de acum, impregnate sentiment sinonim cu frica de viaţă. şi mai departe, pe urma lor, brazi înalţi, silvani iscodi - de sentimentul thanatic: „Culcată pe cîmp, în stîn- Codrescu fiind o fire cu gândire dihotomică, tori, veniţi din pădurile negre“. Iarăşi nu mai e nevoie ga, pînă departe, mergea în aceeaşi direcţie cu produce şi o altă distincţie între femei; în experienţa să inventăm rivalii lui Codrescu, motivul geloziei lui noi, cu o exactitate fatală, o fantasmă apocalip- „lui“ a întâlnit două feluri de femei, unele care încă nu virtuale, i-a arătat-o el însuşi, de data asta „inconşti- tică, neagră, imaterială, în care se desluşea umbra au trăit viaţă sexuală, şi altele care au practicat-o sau o ent“. Dar, fire dialectică, a făcut-o şi conştient: „la trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, şi mai practică încă (Adela este scoasă arbitrar din aceas- apariţia lui, durerea mea, şi durerea ei că mă ucide ori una informă, mare, bizară: a mea şi a Adelei. tă categorizare: „Pe domnul L***, cauza eficientă a că renunţă la viaţa ei“. Sublinierea aparţine autorului Contopirea asta, în umbra de pe cîmp, îmi era transformării, îl ignorez, îl neg. Negînd cauza, neg de jurnal. ascuţit de preţioasă“. Trecutul începe, aşadar, cu efectul“). Experienţa este săracă - prima aventură amo- Cu explicaţiile-justificări ale doctorului, această mult mai devreme în conştiinţa doctorului; roasă desăvârşită o are cu o vieneză care seamănă însă frumoasă analiză „negativă“ ia sfârşit, căci „tranzacţia cu natura“ nu putea fi dusă prea departe, fără compro- despărţirea de Adela are un caracter apriori. exact cu Adela („femeia aceea subţire şi înaltă, cu for- miterea femeii iubite. Romanul, acest discurs Codrescu, deşi se înfioră de „transfigurările“ pro- mele adolescente încă la vîrsta de douăzeci şi cinci de şeherezadesc, cu tot eroismul său, se opune de la un duse de el însuşi – „acum întîia oară văzui, cu ani“), prin urmare şi cu mama lui, şi totuşi, complexul punct vieţii, precum prin eclipsarea adevăratelor strîngere de inimă, deasupra buzei ei o umbră ide- oedipian nu funcţiona!; a doua experienţă nu merită prea multă atenţie, fiind vorba de o „femeia-femelă“, mobiluri ale eroului, convenţiei sincerităţii, jurnalului ală de puf auriu“; „spunînd că n-are să uite nicio- şi, astfel, literaturii. dată soarele de pe Ceahlău, îmi împlîntă o doar prin singurul aspect comun şi esenţial cu prima, şi anume că nici ea nu-i aparţinea exclusiv lui („într-o Note: săgeată ascuţită în inimă“ (s. n.) – îşi continuă zi apăru omul de doi metri“), la fel cum şi vieneza 9 Garabet Ibrăileanu, op. cit., p. 198 depozitarea conştiinţei cu stop-cadruri unice, ca „aparţinea de drept altuia“. Aşadar singurul motiv al 10 George Călinescu, Istoria literaturii române. De la origini pînă în prezent, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. un sinucigaş căruia îi este mai frică de Adela nemulţumirii faţă de tânăra vieneză care iubea „cu Ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, („frica mea de ea“) decât de un viitor fără ea. toate fibrele corpului ei, cu căldura ei exasperantă“ p. 667 Înainte de „ultima zi. Ultima“, care în viaţa doc- este că „aparţinea de drept altuia“. Experienţa 11 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 157 torului echivalează cu renunţarea la acea „realitate într-adevăr e săracă, şi acum vedem de ce e şi conclu- acumulată“ singulară, îşi încarcă toate caturile sen- 12 Ion Vartic, Emil Codrescu şi complexul lui dentă. Imaginaţia doctorului, de data asta negativă, se Nabokov, în Modelul şi oglinda, Cartea Românească, sibilităţii cu Adela, toată fiinţa, supraîncărcată întoarce asupra lui: el o „vede” pe Adela în ipostaza Bucureşti, 1982, p. 107 deja cu ea. Bălţăteşti este locul unde Codrescu o de soţie care aparţine de drept şi altuia, prin urmare 13 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 146 înmormântează virtual pe Adela şi o transformă renunţă. Cauza esenţială a fugii este gelozia, sentiment în trecut; nu înainte însă de a-şi umple toate care însă nu putea fi dezvăluit sau mărturisit în jurnal, n organele capabile de depozitare cu câte o parte nici măcar lui însuşi, căci, pe de o parte i se asociază din ea, în vederea unei reconstrucţii ulterioare: un sentiment incomod, ruşinea, pe de altă parte dăzvăluirea sinceră ar strica jocul cu explicaţiile. Dar

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 11

Black Pantone 253 U 11 Black Pantone 253 U

imprimatur Darul Parisului

Ovidiu Pecican ă număr printre cei care cred că literatu- ce de foaia tipărită: Lucian Raicu. Plecat în Franţa ra în forma ei scrisă nu trebuie să fie în 1986, el a devenit colaborator al posturilor de Munica preocupare a unui scriitor. Dacă radio Deutsche Welle, Vocea Americii şi Europa respectivul are acces şi la mijloacele orale de liberă, câştigând bani relativ modeşti, dar prin împărtăşire a ideilor sale – radio, televiziune, film, contribuţii care ţineau de exersarea pasiunii, voca- chiar micul ecran al telefonului mobil, blackberry, ţiei şi meseriei lui, scrisul. Într-un anume sens, să internet, multimedia etc. -, acestea sunt medii teh- scrii ca free lancer este o ipostază a afirmării nologice care merită să fie testate, apropriate şi depline în meserie. Sunt mulţi care mâzgălesc hâr- folosite de el. Altminteri, literatura va rămâne tia în intimitate, neputând publica ceea ce adună condamnată definitiv să reprezinte o achiziţie prin sertare. Sunt alţii care publică pe cheltuială arhaică la care se apelează nostalgic, cu instru- proprie sau numai ceea ce li se cere. Să ai însă mentele şi din fotoliul bunicii... Spiritul creator al posibilitatea de a umple un spaţiu radiofonic cu literatului nu are cum fi mai prejos de cel al omu- orice ţi se pare ţie nimerit, primind o retribuţie lui de ştiinţă, în pofida diferenţelor de mijloace şi pentru asta, este de văzut însă ca un moment de de abordări. graţie în cariera scriitorului. Ca o consecinţă directă a acestei încrederi în La Lucian Raicu acest stadiu al realizării de adecvarea literaturii la revoluţia tehnologică de sine a survenit târziu, conturând un „ultim mare viteză pe care o trăim (şi care nu înceti- Raicu”. Anterior, în România dictaturilor roşii, el neşte, nici nu se „stabilizează”, ci continuă să izbutise să îşi creeze faima unui monograf înzes- Alexandru Pecican Întoarcerea zeilor accelereze şi să se diversifice), salut cu bucurie trat al lui Gogol şi Rebreanu, dar şi a unui eseist serios, dar până şi în spatele lui se desluşeşte alt- încercările confraţilor care privesc testarea propriei preocupat de resorturile subtile ale creativităţii şi ceva, chiar mai profund. Acest „ceva” este, desi- vocaţii în media, să le spunem eufemistic, „netra- creaţiei. gur, o tendinţă, poate o vibraţie, care face din diţionale”. Deşi încă Iorga şi Rebreanu erau, în Volumul de autor O sută de scrisori din Paris tema metropolei cosmopolite cu vocaţie culturală perioada interbelică, oaspeţi recurenţi ai radioului, (Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2010, 320 p.) o mantră şi mandală în acelaşi timp, prilejuind o singurele consacrări pe care acesta le-a adus, real- oferă, în selecţia criticului Livius Ciocârlie, o sută concentrare şi o incantaţie de iniţiat „la punct mente, unor autori de mare impact ai literaturii dintre textele citite de Raicu la Radio France fix”, pentru eliberarea a ceva cu adevărat semnifi- noastre sunt cele prilejuite de emisiunile săptămâ- International, de fapt eseuri şi glose în marginea cativ. Or, ceea ce degajă cartea ultimului Raicu nale „Teze şi antiteze la Paris” a Monicăi unor evenimente de lectură, a unor întâlniri – cu dincolo de fotogramele, de pozele, de ilustratele Lovinescu şi, respectiv, „Povestea vorbei” a lui locuri, autori şi cărţi – capabile să transforme; pariziene, este un ritual al lecturii şi reflecţiei con- Virgil Ierunca (cu o contribuţie substanţială a lui aproape un jurnal interior, o dovadă a unei conti- vertit într-unul al comunicării, pe care criticul Alain Paruit). Televiziunea a fost mai generoasă nuităţi de preocupări şi a unui mod de a metabo- ajuns la vârsta extragerii esenţelor îl practică. Nu cu literaţii români, dar, în acelaşi timp, ea nu a liza provocările. Acestea din urmă sunt prilejuite, degeaba revin leit-motive precum manuscrisele lui consacrat decât voci deja consacrate (care, de alt- în multe dintre cazuri, de o reeditare, de întâlni- Pascal, vocea lui Mauriac, stilul epistolar al lui fel, nici nu au rezistat până la capăt în faţa rea cu nişte manuscrise – bunăoară, ale lui Blaise Voltaire... Semnul punerii în pagină, articularea şi micşorărilor de audienţă): Nicolae Manolescu şi Pascal – sau cu o voce (a lui François Mauriac); în „gâfâitul” rostirii îl subjugă şi poartă cu ele pe Octavian Paler la ProTv, Ion Bogdan Lefter şi general, fiind vorba despre un program radio cu românul descins într-un punct mereu visat, vreme H.-R. Patapievici la TVR Cultural etc. Dar cu toţii, finanţare franceză, direct sau indirect, temele de decenii, de către sechestratul în est. aceştia din urmă, veneau pe urma gloriei televi- abordate au legătură cu Franţa şi cultura ei. Descoperire a toposului de referinţă, capabil să zioniste îngăduite de Partidul Comunist, în anii La drept vorbind însă, chiar şi fără asta, difu- descătuşeze chipul cel mai bine păstrat de interio- ’70, a lui Adrian Păunescu. zând pe unde radiofonice din capitala hexagonală, ritatea scribului, dar şi ieşire la rampă, timidă În fine, tot acest preambul mă introduce în dar venind din România, era inevitabil ca Lucian poate, mereu mediată de aparenta discuţie în chestiunea despre care voiam să vorbesc: aceea a Raicu să cadă în interiorul modelului – fascinant jurul altor teme, nicidecum confesiune nudă, cam scriitorului înafara paginii, pe care îl prilejuieşte şi tiranic – al Monicăi Lovinescu şi al lui Virgil aceasta descoperi că ar putea fi epistolele radiofo- contactul cu celelalte medii comunicaţionale, şi la Ierunca. Fireşte, orientându-te după numărul de nice către vechii lui concetăţeni, rămaşi acasă, ale exemplul concret recuperat de pe benzile magneti- pagini alocat tabletelor lui Raicu, dimensiunile nu lui Lucian Raicu. sunt comparabile. Pentru cei doi clasici ai genului, Acest Raicu, mie personal, îmi este mai aproa- programele erau de circa o oră. Autorului celor O pe şi mai drag decât monograful şi exegetul una- sută de scrisori din Paris îi vor fi revenit circa nim recunoscut. Acela a devenit între timp un alt zece minute. Însă nu la asta mă refeream, ci la personaj. Depărtarea ni-l apropie, tot aşa cum calibrare, la turarea intelectuală, la ţintele vizate. astăzi, postumitatea ni-l face contemporan, neîm- Ceea ce Raicu pierde în lungime, recâştigă în piedicată de prezenţa lui fizică, eliberată de cons- înlănţuire. Există „seriale” de câte trei sau mai trângerile conjuncturale. Prelungire a Tezelor şi multe texte grupate în jurul aceleiaşi figuri. antitezelor la Paris, epistolariul radio se recoman- Camus, Mauriac, Raymond Aron se bucură de dă ca un şir de admirabile, frumoase pretexte, asemenea tratări, în câte trei episoade; ca şi contaminate, în expresia lor decantată, clară, dar Cioran, de altfel. Nathalie Sarraute, în schimb, subtilă, de ceea ce obişnuim să numim – fără a beneficiază de cinci runde de discuţie. Iar exem- mai argumenta – cartezianismul stilului literar plele pot continua. francez. La ce banchet sunt însă chemate toate nume- n le, operele, ideile etalate cu eleganţă, într-un stil accesibil fără a face concesii, de către eseist? În principiu la celebrarea Parisului, s-ar zice, de vreme ce chiar primul text al culegerii vorbeşte despre această metropolă ca despre un „oraş al oraşelor” cu o fascinantă capacitate „absorbantă şi centralizatoare”. La drept vorbind, însă, nici Fellini nu vorbea în alţi termeni despre Roma, la rândul lui. Magnetismul metropolelor de veche şi ardentă cultură europeană poate fi un tenant Alexandru Pecican Emblema uitării

12 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

12 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

sare-n ochi

declanşat totul. Căci adevărul public nu se Blogland 2 îmbogăţeşte prea mult din asta – în schimb editu- ra… Laszlo Alexandru Aşa grăit-a Lavricustra Moş Nicolae, urmaşul lui Roş Cocoş călugărilor. Li se strivea traheea cu creasta “Camil este unic. Citindu-i Jocul ielelor, venimentul zilei simte nevoia să ne prezin- degetelor încleştate în barbă, cu pumnul orientat Suflete tari şi Joc veneţian, ai senzaţia francă că în te, romanţios nevoie mare, sfîrşitul unui tor- în sus. «Frînge-Gît» i se spune. (…) Pînă una-alta, faţa ta se află un scriitor grandios” (vezi Eţionar. Li s-au terminat românilor lacrimile îmi dă drumul de barbă. Şi încearcă altceva: / Mă Luceafărul de dimineaţă). de milă, în marea boierie pe care o trăiesc, de-a calcă pe amîndouă labele cu un picior şi îmi dă Ba nu, ba nu. Citindu-l pe Lavric, ai senzaţia venit vremea să-şi plîngă propriii călăi. Aflăm că brînci pe spate. Instinctiv, îndoi genunchii. Cad francă că în faţa ta se află Titu-tu Maiorescu-cu. securistul Pleşiţă era cam nostalgic, la azil, înainte rău, mă lovesc cu ceafa de parchet – dar «Frînge- De la Acacademia Roromână. de a-şi da ultima suflare. Tăcut, nesociabil, dar – Glezne» nu mi-a frînt gleznele – sau încă nu-mi probabil – de o mare sensibilitate sufletească, s-a dau seama.” Iar cei curioşi de marile capacităţi Perfectul acrobat apucat să-i sărute mîna medicului său curant, în profesionale ale lui Nicolae în acţiune n-au decît Cînd se strică menajul, ies la iveală caracterele. ultimele clipe înainte de moarte. Nimeni din clini- să continue, pe cont propriu, lectura din cartea În contextul presiunilor pentru că nu ştia cine este cu adevărat, i se cunoştea autobiografică a lui Paul Goma, Culoarea cur- îndepărtarea/susţinerea lui Marius Oprea la şefia doar prenumele: Nicolae. Ca să nu fie prea puţin, cubeului. Institutului de Investigare a Crimelor a fost poreclit Moş Nicolae. Un om scufundat în Nu ştim dacă, în iarna precedentă, pensionarii Comunismului din România, îşi face apariţia prin gînduri, trăind parcă în trecut, uneori cu un zîm- luxosului azil de bătrîni din Cluj-Napoca, unde a culise şi umbra lui Vladimir Tismăneanu. Care ar bet misterios pe figură. Oare la ce se gîndea el, în stat demn pînă la sfîrşit, cu ochii pe pereţi, gene- fi exercitat presiuni pentru mazilirea incomodului singurătatea tristă dinaintea marii treceri? ralul securist Pleşiţă, şi-au scos sau nu botoşeii la investigator şi acapararea institutului, prin inter- Misterul morţii fiind un prag de nepătruns cu uşă, în amintirea vremilor copilăriei. Dar, dacă ar mediul unor sateliţi. mintea, inclusiv în situaţia mega-nemernicilor care fi aflat cine le este vecin de apartament, poate că Nu atît lupta (feroce) dintre două personalităţi ne scutesc pe rînd de abjecta lor existenţă, putem unii dintre ei, în loc să aştepte desaga plină de mă interesează aici, cît amprenta unui stil. Marius să ne lansăm doar în supoziţii, de-aici, de pe cadouri şi ciocănitul emoţionant în uşă, i-ar fi Oprea face publice manevrele de captare ale lui partea ceastalaltă a frontierei. Poate că, cine mai strigat îngroziţi lui Moş Nicolae: “nu baaaateeee!! Tismăneanu, de pe vremea alianţelor cointeresate. ştie?, Pleşiţă stătea mereu cu ochii pironiţi în gol nu baaaateeee!!”. Aflăm astfel despre sforăriile omului din şi nu se lăsa distras, pentru că era ocupat să-şi Washington – citate dintr-un mail de-al său –, pen- amintească de victimele sale. Sau poate că nu Marketing cu Marino tru a se cocoţa în vîrful topurilor de popularitate: oamenii înşişi (în asemenea situaţii, chipurile îşi Scandalul într-un pahar cu apă, stîrnit în jurul “Dacă nu s-a făcut, pe site la IICCR aş dori să pierd importanţa), cît metodele de schingiuire a “dezvăluirilor” făcute de şi despre Adrian Marino puneţi drept carte a lunii Perfectul acrobat, volu- lor se înghesuiau, toate, în acel punct fix de pe îşi are părţile sale amuzante. Lumea n-a citit mul despre Răutu, scris de mine şi Cristi Vasile”. perete, pe care-l privea de-a lungul întregii zile. cartea care abia stă să apară, însă deja se ceartă Iar indicaţiile preţioase, incluzînd şi laturile finan- “O palmă – peste urechea stîngă. Ochelarii îmi în legătură cu ceea ce conţine. O îndemînatică ciar-contabile ale traficului de influenţă (căci zboară, din fericire se opresc tot pe masă – masa manevră a şefului de la Polirom seamănă vînt ca obrazul scump cu cheltuială se ţine), continuă cu neagră, desigur. / ‘Tu-ţ’ cristuăsu’ mă-ti dă faşis’- să culeagă furtună. seninătate: “Aş dori mult ca IICCR să achiziţi- hî! Dă bandit-hî! Pii ce crediai, thu, bă?! / Încă o Aşa-zisele dezvăluiri sînt de fapt nişte truisme oneze şi să distribuie circa 200 de exemplare din palmă. Acum îmi ţiuie urechea stîngă. Îmi ţiuie, cotidiene. Fiindcă ce anume aflăm din scînteile Raportul final şi să facă acelaşi lucru, poate mai dar l-am înregistrat – cam ştiu cum se grafiază… / presărate la ziar? Că Pleşu are operă cam subţire? multe exemplare, din volumul de exemplare care Îmi ţiuie, îmi ţiuie, urechea. O, de-abia e Că Liiceanu se autoproclamă un model moral, ca va apărea la Humanitas”. Rezultatul? începutul, mă încurajez. Asta a fost doar bună- să mulgă vaca profitului economic, cu mîna Conducătorul IICCR a executat directivele şi a ziua, pînă la să-ne-vedem-sănătoşi mai este, mai cealaltă? Că Noica a fost un “Căpitan” legionaro- achiziţionat volumele indicate, astăzi mărturisind este. / - Dhă ce nu thă uiţi ăn uăichii miei, bă?! / ceauşist, în momente succesive, în funcţie de cum cu obidă: “Mi se cere să cumpăr atîtea exemplare Mă apucă de barbă. Îşi potriveşte, îndelung (deşi bătea vîntul istoriei? Că Eugen Simion e un cari- din Raportul final, dar eu nu am putut să cumpăr cam prea febril pentru un profesionist), degetele erist implacabil, ahtiat după onoruri şi salarii mănuşi ca să umblăm între coastele morţilor, pen- în barba mea – cam lungă, prea lungă, nepermis colosale de la buget, pe care le lopătează cu tru că nu avem fonduri”. de lungă, ar fi trebuit să prevăd, să iau măsuri – şi polonicul? Dar toate acestea se ştiau şi se răs- Tot în aceste zile, profesorul Michael Shafir începe să tragă: în sus, în dreapta, în stînga: / - cunoşteau. Le-au zis deja mulţi alţii, fără să şi-a exprimat, pe căi informale, stupoarea în legă- Bohaiule! Io-te-te la thine com arăţ’: ca on bo-hai! aştepte pentru asta trecerea într-o lume mai tură cu metodele balcanice îmbrăţişate de polito- / Trage, smuceşte, apasă, ridică. Simt că îmi dau bună… logul Tismăneanu. Noua poveste, pe scurt: invitat lacrimile de durere – ce-a vrut să zică: buhai? (…) Iar acuzaţiile şi cearta de “reflux”, care ne în decembrie 2008, de către Lavinia Stan şi De astă dată, mă prinde cu totul nepregătit. Şi şoptesc că Marino a colaborat activ cu Lucian Turcescu, să răspundă la un şir de între- dezechilibrat. Mă răstorn peste colţul mesei, apoi Securitatea, aşadar dezvăluirile lui sînt lipsite de bări legate de realităţile social-politice est- cad în patru labe, cu scaunul peste mine. Mi-am consistenţă etică, au o alură la fel de improvizată, europene, Shafir şi-a permis să amintească, într-un pierdut ochelarii din nou. / Mă loveşte cu indiferent că sînt sau nu adevărate. Pentru că nu colţ de frază, nemulţumirea sa legată de unele picioarele în coaste, în burtă. Nu grozav. vedem documentele pe care se bazează (ele con- detalii din Raportul final coordonat de Suportabil. Icnesc, totuşi, cînd mă atinge, ascuţit, tinuă să rămînă prin culise) şi pentru că prea sînt Tismăneanu. Şi cu ce s-a ales? După ce cartea la subţioară. / - Scual’ d-acolia, bă! Ce, numa lansate la momentul “oportun”, ca o defensivă “urmînd a vedea lumina tiparului la o respectabilă dintr-atît-hî? Pii stai, tu, ban-di-t’le! / Nu trebuie usturătoare, şi nicidecum din… setea de adevăr editură ieşeană” (cin’ să fie? cin’ să fie?) a fost să se jure, ştiu ce urmează. Tocmai de aceea nici public. “revăzută” de însuşi washingtonianul menţionat, nu mă ridic de jos. Îmi duc o mînă la gură, o Cu acest prilej, Mircea Dinescu şi-a demon- lui Shafir i s-au oferit două versiuni: fie îşi elim- apropii de ochi: sînge. / Încă un picior în coaste: strat consecvenţa, bifînd un nou gest de incom- ină criticile, fie îşi retrage textul. Autorul a ales / - Ce, ‘ţ dete buărşu? Pii, stai, ban-dit’le, să vez’ patibilitate. Fiindcă, în conformitate cu legea, a ultima variantă, neuitînd să amintească: “Nu este ce mai vine! Asta-i numa-aperitivu’! (…) Mă apucă fost incompatibil, atunci cînd a intrat să facă prima oară cînd dl. Tismăneanu exercită de la dis- de barbă. Zmuceşte. O palmă. Un pumn. Încă o parte din CNSAS (ca fost membru de partid tanţă acelaşi rol pe care Monica Lovinescu l-a palmă. Un picior în fluierul piciorului. Şi iar mă comunist), a fost incompatibil cît a lucrat la exercitat după 1989: cel de cenzor neoficial (vezi apucă de barbă. Mă trage după el, pînă aproape CNSAS (ca şef de sereleu) şi e incompatibil cînd cazul Norman Manea şi demisia «protestatară» de uşă. Apoi mă împinge – de barbă – pînă la fe- îl acuză pe Marino de colaboraţionism (tocmai el, din colegiul revistei 22)”. reastră. Şi iar spre uşă. (…) La început nu înţeleg ca angajat al CNSAS, care ar fi fost obligat să-şi Între cenzură (de la distanţă, prin interpuşi), ce vrea să-mi facă. Cu mîna stîngă mă ţine de ţină gura, în schimbul privilegiului de a… linge trafic de influenţă sau campanie forţată de ima- umărul drept, cu dreapta îmi umblă pe la barbă. dosare). gine, Perfectul Acrobat îşi deschide calea – fără Închid ochii de durere şi mă străduiesc să nu-mi În mijlocul furtunii, singura întrebare cu sînge scrupule – în cultura şi politica românească. iau mîinile de la spate. / Ceva mă fulgeră în gît. rece care mai rămîne de formulat este: cui Pe cînd o recenzie hiperbolică, prin Times A, da, asta li se făcea popilor ortodocşi şi prodest? Răspunsul e la fel de simplu: celui care a (Continuare în pagina 15)

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 13

Black Pantone 253 U 13 Black Pantone 253 U

traduceri

Pe lângă marea Coasă, muscheta e bastardă, Jarry! J’arrive... Detune tunul, coarda vibreze lung, my Lord. (Grupaj ºi tãlmãciri de ªerban Foarþã. Cu un portret dublu de Félix Vallotton) Helveţii gărzii,-n mână au câte-o halebardă, – Căscată a sărut Fii, Doamne, cu defunctul regal misericord! La Fontainebleau. SCALDA REGELUI Cum se făcu, din două zodii, una? N-ai fi, – pe-un alt trotuar de-aş fi trecut, Pe pajişti de sinopol, rampând, fluid dragon Sau castă ai fi fost pe totdeauna, De-argint, sub soare, iată, e Vistula-n văpaie, Cum ’neacă-se-n oglindă un trecut. Ci regele Poloniei, fost crai în Aragon, Gogeamite ghiorlanul, goneşte, gol, spre baie. Noroiu-abia de-a mângâiat condurul Piciorului infim de mic, al tău, Pairi doişpe-i stau în preajmă viteazului poltron. CURÉ-DENT [sic!] Şi-i fi’ndcă ai muşcat adânc din Rău Îi dârdâie osânza,-n mers, pe când suflu-i taie Că gurii tale-i e tot pur conturul. Pământul; laba-i lată, ca,-n perna de pe tron Nu-i nimeni să regrete, şezutu,-n ţărnă-şi lasă tiparul de tălpoaie. sfârşindu-se, că nu REGULARITATEA RACLEI va fi vânat egrete (fragment) Adăpostit de pântec ca de un scut obscur sau antilope gnu. Păşeşte. Redundanţa ilustrului său cur Inşi Nu-ncape în nădragii largi cu vipuşcă roşie, Mai mulţi au să se plângă, În apa de granit sur prinşi; în clipa-n care mor, Laguna,-n juru-ne,-i dolentă. Pe care îs, cu aur, pictaţi: în dos, un fel că au trecut pe lângă Gondola, ce,-ntre timp, adoarme, De furibund războinic din neamul Piele-Roşie, norocul vieţii lor. Doarme Călare, – iar în faţă ditamai Tour Eiffel. Lentă. Doar unul singur are CÂNTICUL DESCREIERISIRII să vrea, dorindu-şi mult, Duh Multimp, io fost-am meşter în arta ebenistă, în loc de lumânare După duh, fâlfâie-n văzduh: Pe Champ d’ Mars, parohia Toussaint. Consoarta sau alt obiect de cult, Lenj alb de înger cu-ochi de linx mea, Avid, – ce,-asupră-ne, când cade,-i De jună,-mbrăţişase profesia de modistă. – Ca de Apă având, mereu, după ce bea. o scobitoare, – cè pe Sfinx. Duminica, când cerul n-avea urmă propria-i limbă e De nori, ne înţoleam la fix, şi hai cure-dent, care începe Isc Să urmărim, cu o întreagă turmă,-n întocmai cum curé Din fiecare câte-un disc Ru’ d’ l’Échaudé, spectacolul dihai. Pe care-l rog, pe-obscure limburi Iată maşina-nvârtindu-se, iată ce se traduce, oh, De foste suveniri, s-aprindă,-n Cum zboară creierii, – carnea tăiată prin preot sau paròh. Oglindă, Cum, pe burjui, îi cutremură-ndată. Nimburi. (Corul): Urrra,-n cur e tubu, vivat Taica Ubu! *** Eu nu ştiu dacă frate-meu mă uită, O Ăi mici, mânjiţi pe mutre cu frişcă, amândoi, Dar mă simt mult prea singur, cu, departe Gondolă trasă încotro Roteau în aer câte-o păpuşă de carton; De mine, capul drag care se uită Vrea moartea, pe sub punţi cu-ogivă Luând loc pe imperiala înaltă, lângă noi, În amintire ca în altă parte. De înverzit granit bătrân, Soseam la destinaţie ca pe-un tron E în Cu roate. – La barieră,-i cârd. Pe ghetre Portretu,-n faţa mea, i-l am din nou, Derivă. Te murdăreşti, te-nghesui ca-ntr-un trib Urât sau nu, eşti după cum vrea uzul. Barbar. Io urc, atunci, pe niscai pietre, E Dublul vid şi van ca un cavou, BARD ŞI COARDĂ De sângele ţâşnit să nu mă-mbib. Frumosu-i glas mi-a părăsit auzul, Iată maşina-nvârtindu-se, iată Mort craiul, douăşuna de salve de bombardă Cum zboară creierii, – carnea tăiată Ce fals îmi sună, astăzi, dinadins. Instaurează doliul în Place de la Concorde. Cum, pe burjui, îi cutremură-ndată. Poate-l ignoră, scump-postumă rană. (Corul): Urrra,-n cur e tubu, vivat Taica Ubu! Rămâne, dincolo de scris, un ins Să-i aşezăm pe raclă cea mai macabră coardă, De litere şi-o tandră frântă pană. În timp ce tac şi harfă, şi-oboi, şi clavicord. Io şi nevastă-mea, de creieri, una-două, Ne-albim, ăi mici îi papă, – n-ai alt gând MADRIGAL Ca să-nsoţească bardul şi imnu-i cel din bardă, Decât să vezi satârul cum gâtu-l taie-n două Vrea cerul o oraţie funebră drept exord. Iar capetele pică-n coş, pe rând. Copila mea, – a mea zic, fiind tu Când, tam-nesam, lângă maşină, uite A tuturor, nefi’ndu-ţi nimeni domn, Tămâia-nvinge izul de pui lăsat să ardă O puşlama, căreia-i spui, drăguţ, Suntem acasă: culcă-te şi somn La foc scăzut de-o ţaţă, – cu lumea,-n dezacord. Dar ferm: „De-ajuns e omu să se uite Uşor, – să-nchidem geamul şi să nu... La tine, şi să vază că eşti şuţ!” La Luvru,-n zi de lucru, dormea întreaga gardă: Iată maşina-nvârtindu-se, iată E-un pic cam sus. Aici şi lumea-i gata, Palatele-s corăbii ce, noapte, duc la bord. Cum zboară creierii, – carnea tăiată Iar absolutul, să-l mai negi, nu poţi; Cum, pe burjui, îi cutremură-ndată. Nu-i rău să vii după ce pleacă toţi, Înconjurat, sicriu-i de-o preaneghioabă hoardă (Corul): Urrra,-n cur e tubu, vivat Taica Ubu! Pe Messalina ziua dând-o gata. De longobarzi, piei-roşii, kalmuci, kurzi, inşi din nord. „Băi, Blegovici (mă trage de mânecă soţia) Eşti singură. Căzând, nu mai cobori. Dacă mai ştii să birui situaţia ce-o încaleci, Terestrul zumzet nù trece prin uşa Străjerii, făr’ de-un rânjet şi-o gură ce se-ncoardă Arată-ţi – fincă gâzii n-observă – bărbăţia ù Cea grea, fiind departe, – cum cenuşa, Şi muşcă, n pun Cârna pe fugă-n timp record. şi-n capul ăluia să mi te balegi!” De-albastrele căţui cereşti, în zori. N-aud eu bine sfatul înţelept, Lung clipocit al crapilor în rut Un dinte poa’ să muşte cât plumbul poa’ să ardă, Că-i şi arunc în nas un căcălău, Cu gura ca un o, Orz dat la gâşte,-i tunul din Place de la Concorde Care, dintr-însul, ricoşează drept În însăşi mutra domnului călău.

14 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

14 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

Iată maşina-nvârtindu-se, iată DĂ-ŢI SUFLETU-N TRIUNGHIU-ŢI CARE Cum zboară creierii, – carnea tăiată C-aşa îl cheamă, Prinţe Paul, TREI VÂNTURI ŞUI, DREPT LATURI, ARE. Cum, pe burjui, îi cutremură-ndată. Eşti rău, şi sufletul ţi-e gol (Corul): Urrra,-n cur e tubu, vivat Taica Ubu! Ci inima-ţi, - la stâlp cu ea, De simţăminte, rău şi gol, Al infamiei! Spre-a vedea Curînd, peste barieră,-s zvârlit, mai mare groa- Trăgând în raţa-mi de pe ghiol, Şi auzi cum lacrimi varsă za, Mereu, pe coaja lumii, arsă. De niscai haidamaci şi ipochimeni, În raţa-mi albă de pe ghiol, Sus, braţele-ţi, ajunse ciot, Ce-mi tot îndeasă capul, cu pumnii, în găoaza Din care sângele, domol, Stând cu-osândiţii cot la cot! Din care nu se mai întoarce nimeni. Satan, pe fruntea-ţi cum e cornul Păi, da, când pleci, duminica, s-asişti Pe apa cu,-n străfund, nămol De străvezie,-a pus tricornul. La circu-n aer liber, fără cort, Se-mprăştie,-n timp ce-un vânt volant Sus, braţele-ţi ca nişte răngi, Al descreierisirlor, cam rişti, Adie peste ghiol frivol Ca trunchiul uşurat de crăngi! Din strada d’ l’Échaudé, să te-ntorci mort. Şi-l încreţeşte frivolant. Sudoarea frunţii tale curge Iată maşina-nvârtindu-se, iată În umbra-ţi unde timpu-amurge, Cum zboară creierii, – carnea tăiată NISIPARNIŢĂ Sudoarea palei tale frunţi Cum, pe burjui, îi cutremură-ndată. Ce ştie, moartea, când o-nfrunţi, (Corul): Urrra,-n cur e tubu, vivat Taica Ubu! Atârnă-ţi inima-n trei pari A trupului, - să se tot verse Cu mâinile-n cătuşe tari, Pe sângerările-i neşterse. *** Atârn-o,-n timp ce te deploră, Talia-ţi de viespe să nu stea Tăticul şi-a dorit un ghiol Golindu-se de sânge,-n oră, Decât pe lângă cripta sa, Ce unduie-ntr-un vânt volant; De sângele-ţi pe care îl Albei lui cripte steie-i lângă, E mic, dar niciodată gol, Scurge-n reflexu-i propriu,-n mâl. Iar lava-ţi rece să-l deplângă. Nici nu-l ameninţă vreun viol Din partea vântului frivol, Te scurge, inimă, de sânge,-n Spânzurătoare,-n locuri, trei, Volant şi frivolant Eol. Domol nămol ce te constrânge. Ridică-ţi, cu stâlpi strâmţi şi grei, Cu-o inimă, a ta, vânzării E mic, dar niciodată gol, Ţi-o strâng cu degetele, trei Menită,-n ştreang, - cenuşa cării Trei raţe-noată,-n el, în stol. Stâlpi 'nalţi de gresie, reci şi grei, O să se-mprăştie printre morţi. Ne-nduplecaţi ca orice stei, - Trei raţe albe,-n el, e-un stol Atârnă-ţi inima de ei. Povara triplei furci o porţi Pentru Delfin, ce-şi intră-n rol. În inima-ţi ce te deploră, În negrul tău inel, Saturne, Golindu-se de sânge,-n oră, Delfinul n-are decât rol Varsă-ţi cenuşa propriei urne. Prin ciurul vântului, ce îl De vânător, – că-l dă de gol Scurge-n reflexu-i propriu,-n mâl. Inima,-n aspri stâlpi de fier, n O flintă de argint, – nu-n gol Atârn-o ca pe-un montgolfier, Trăgând, ci-n raţa-ntâi din ghiol. Să-ţi pierzi întregul lest, - să-ţi fie Nacelă greaua ta stafie, Ochì-ntr-a neagră de pe ghiol, A cărei ancoră cu zimţi Dar nimeri-ntr-albă... Paul, În unghiile-ţi de jos o simţi.

oraşul de baştină al criticului Nicolae Manolescu. Occident nu provine de la Ileana Mălăncioiu, ci a Blogland 2 De la poalele Feleacului, aş ridica două degete fost formulată de Dorin Tudoran, în eseul deja (Urmare din pagina 13) să-ntreb: primarul din Rîmnicu Vîlcea n-a scris clasicizat Frig sau frică… 3) Grigurcu nu afirma Literary Supplement, eventual despre izbînda lui vreo poezie? Să i se decerneze, cu un drum, şi retoric, sub semnul întrebării (cum vine asta?), ci Sorin Lavric? Că doar politologului evreu nu i se premiul ARIEL, cel care scoate petele la pre- întreba pur şi simplu: “E adevărat că Breban a pun bolovani în stomac, de scîrbă, nici măcar în spălare. jucat tenis cu generalul Pleşiţă?”. Informaţia faţa unei cărţi neofasciste. Aşa se explică, parţial, N-are vreun studiu cacofonic? Să i se repartizeze respectivă, Grigurcu nu trebuia s-o preia de la şi susţinerea insistentă şi deşănţată a altei min- premiul “Titu Maiorescu”. “distinsa poetă” Mălăncioiu, o găsea gata rotunjită ciuni spectaculoase, monografia în care Marta La noi în Balcani – vorba lui I. D. Sîrbu: “Mai în pamfletul lui Paul Goma, din 1991, Capra şi Petreu încerca, din răsputeri, să pună semnul ega- bine curvar şi beţiv, decît celebru şi lăudat”. căprarul: “De astă dată, [Breban] nu mai joacă lităţii între victimă (evreul Sebastian) şi călăi (unii tenis cu Pleşiţă; de astă dată, şi-a găsit un parte- intelectuali extremişti interbelici). Perfectul Pe mine mie redă-mă ner dublu în persoana lui Măgureanu, con- Acrobat a strigat entuziast, şi la această grosolană Nicolae Breban îşi lansează replica polemică judeţean notoriu – nu de München, ci de Baia manevră publică, “Prezent la datorie!”. din România literară (nr. 4/2010) în cel mai pur Mare”. 4) Păcat că nu se insistă, în recenta replică Niculăiţă Minciună şi-a cumpărat garsonieră în stil personal. Aproape că nici n-ar mai fi avut brebaniană, pe relaţiile familiare ale romancierului zgîrie-nori, pe malul Potomacului. nevoie s-o semneze, îl recunoaştem la fix după cu alţi politruci de succes ai acelor vremuri, cum stilul inconfundabil. “În articolul polemic pe care au fost Cornel Burtică sau Dumitru Popescu Onoarea în Balcani îl dedică eseului meu Trădarea criticii, apărut în “Dumnezeu” – şi nici aici Grigurcu nu trebuia să Primarul municipiului Rîmnicu Vîlcea, Mircia nr. din 29 ianuarie, curent, în «R.L.», dl. Grigurcu, se bazeze pe “distinsa poetă”, era suficient să-l Gutău, deşi a fost condamnat definitiv de printre alte inexactităţi pe care nu le comentez citeze pe chiar titularul memorialisticii… instanţă şi se află deja după gratii, a fost declarat, aici, afirmă, sub semnul întrebării, retoric, că «aş Din toate precizările formulate de autorul lui de consiliul local de acolo, “cetăţean de onoare”. fi jucat tenis cu generalul de securitate Pleşiţă». Don Juan, convingătoare mai rămîne doar semnă- În interval de două minute, consiliul dominat de Nu, bineînţeles că nu este adevărat, dl. Grigurcu tura: “Nicolae Breban, membru al Academiei un anumit partid politic a schimbat regulamentul preia o afirmaţie mincinoasă a d-nei Ileana Române, Dehesa de Campoamor, Spania”. de acordare a titlurilor onorifice (pînă atunci Mălăncioiu, din cartea d-sale cu Daniel Cristea- Numai aceste indicaţii în sine au valoarea de-a inaccesibile celor condamnaţi pentru infracţiuni Enache. La întrebarea mea de unde deţine această contrabalansa trecutul de compromisuri al de drept comun). În următoarele două minute, «informaţie», distinsa poetă s-a bîlbîit şi nu ştiu romancierului, atrăgîndu-ne atenţia că el s-a ajuns: pe fondul stupefacţiei holbate a opoziţiei să-şi fi retras pînă azi calomnioasa frază.” social, ca academician, şi geografic-balneo-clima- minoritare, prin vot democratic, primarul şpăgar a Dacă tot ne-am pornit cu Nicolae Breban pe teric, la asta… la zi-i să-i zic… la… Campoamor. fost răsplătit cu onorurile comunităţii. O mică recensămîntul “inexactităţilor”, apoi să le Iar aici nu-l mai putem contrazice: Dehesa de nedreptate s-a comis totuşi cu viceprimarul, aflat numărăm, Coane, pe baza frazeologiei. 1) În Campoamor e cu adevărat incomparabil, faţă de şi el după gratii, însă deocamdată lăsat neonorat. ‘R.L.’ din 29 ianuarie a apărut nu eseul brebanian azilul de bătrîni din Cluj-Napoca, unde Pleşiţă s-a Ştirea nu spune dacă au fost şi focuri de artificii Trădarea criticii, cum s-ar pricepe din exprimarea mulţumit, înainte de căderea cortinei, chiar şi romancierului, ci, viceversa, critica lui Grigurcu. numai cu rolul de “Moş Nicolae”. ori salve de tun. n Situaţia nu mi se pare neaşteptată pentru 2) Afirmaţia că Breban a fost, înainte de 1989, un agent de influenţă al lui Ceauşescu în

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 15

Black Pantone 253 U 15 Black Pantone 253 U

poezia Ştiu să le împing spre tâmpla inşilor cu multă De vreun deceniu, totuşi, ajunsă-i la soroc; Gheorghe Azap carte Ne-au căşunat-o, însă, Moirele, aşa că Româncele Şi să mă ascund, strategic, sub vreo pavăză pe Despre acea idilă nu se mai ştie ioc! care Superbe-s, Doamne, şi caline Modru nu-i să o atingă semnele de întrebare.) Femeile de la Carpaţi Că dau buluc să li se-nchine Cromatică În sfârşit, chiar că nu-mi pasă ornicul ce pozne Plasticienii inspiraţi. “Nu voi mai fi tânăr niciodată” face, Esenin Fiind alta calimera care nu mă lasă-n pace: Frumoase-coz şi prea-gracile Câte veacuri va mai merge stând pe masă, Pentru eonu-acesta nou, Nu mai am culori de bună-voie! bunăoară, Cum le cântase în idile Unde fi-vei, verde-veronez? Eu, când voi dormi sub iarbă, leneş ca un pierde- Doar badea George din Hordou. Iarba mea abia mijită (:Chloe!), vară??? După tine pururea oftez! N-au nici yankeii, fără dubiu (şi tomite le-o spun pe şleau), Mi s-a stins şi cielito-lindo: Aşa femei ca la Danubiu! Găbjire-aş constelaţii, câteştoate! Sincerul albastru-ceruleu! Nici nemţii; nici muscalii n-au! Vernală noapte! Iat-o că mă-mbie Spre zenit, zadarnic mai întind o Să priveghez, uimindu-mă de tine: Rugăciune-a sufletului meu. Nici chiar celebrele gheişe Etern celestiană superbie! Din Ţara Florii de Cireş Am pierdut nuanţele efebe; - Acelea cu priviri piezişe - Ci, îndeoseamă şansele-s puţine Cenuşiu mi-e straiul actual. N-au farmecul mai urieş! Când, egoist cât nici că se mai poate, Tot mai tern mă hazardez prin plebe, Găbjire-aş constelaţii, câteştoate, Procopsit cu plumb în astragal. Aiurea-n cosmos, cine, oare, Să mi le-nscriu în suflet cu aldine. Mai ştie de vreun boi mlădiu Înclinat spre-o vârstă colilie, Cum doar la noi îs exemplare, Între palpebre n-am nici catastife Nici rubaşca frez n-o mai îmbrac Prin Clugi, Prin Ieşi, prin Cişmegiu... Cât să-mi enumăr lăcomia-n ele: (:A de-au fost cadorisită mie, Cea cu cognomen liric pentru stele, Dedemult, în târgul bric-à-brac). Deci şi prin spaţii din-departe, Că prea le-ai, Doamne, meşterit zarife! De-ar fi popoare mii şi mii, Asfinţind nădejdile drapate-n Femei nu afli-ntr-altă parte Adun (ciordesc!) mirajele toride: Pastelatul roşu-vermillon, Ca în Banat de cilibii! Hăt cele-n crug metope şi triglife, Anii mei cu zbenguieli de noaten Dar mâna mea-i ulcior de Danaide! S-au pitit etanş într-alt eon. Aşa-s de gigea, îndeoseamă, Încât, privindu-le-n sobor, D’alelei, din zurba mea involtă, Chiar şi cu văzul, îmi e teamă Nici despre noi nimic nu se mai ştie Nu mai am resurse în văleat Să nu ştirbesc din vraja lor. Nici despre noi, încaltea, nimic nu se mai ştie! Nici să pun la cale vreo revoltă (Olio, ce negativă mi-e topica de azi!) De culoarea vântului turbat! Iar când le guşti: ca mursa-n drupe De parcă ne-nhăţase, din şfung, o farfurie Româncele-s, într-amănunt! Dintr-alea care zboară cu zeii lor nomazi. Pupale-ar tetea, să le pupe, Şi e târziu… Că imbatabile mai sunt! De parc-am fost vedenii din Sopdit, bunăoară; S-a buimăcit iubirea-n alageá De parcă (oh, sintagma:) nicicând şezum şi noi Ca-n tainiţele unui giulgiu, parcă. Despre ceasul mergeşade Pe-o laviţă de iarbă! Tu, lină căprioară, Devin cârcel, târându-mă spre ea, Eu (spre hatârul rimei!), taman un bibiloi. În astă-noaptea cu penaj de ţarcă. Ceasul, iată-mi-l că merge, tacticos, la mine-n casă: Picniţi de vreo idilă sub Craiul Nou, subţire, Nu îi pricep năpasta, nicidecât! Veteranul ornic Weker („C.F.R.”), şezând pe Ne-nfofoleam (ermetic) în romantism-sadea; Puteam să jur că locuieşte-n stele masă. Şi-mi recurgeai la surle să ungi cu nemurire şi-n bagdadii că nu i s-a urât (Phii, ce de perfectă rimă am găbjit de astă dată, Căluţii verzi (...ca prazul) din herghelia mea. Să se gătească argintiu ca ele. Hăt ca-n iepoca în care fost-au baba Ciuşa fată!) Da, fostu-ne-am alături ca-n cifra II (romană), Cum, panaceu mi-a fost de rangu-ntâi, Merge diligent şi teafăr, de vreo generaţii patru, Convinşi (cu jurăminte, sub aştri austeri) Nici umbra sa n-am bănuit-o-n vale: Stând în propria-i cutie – una cu decor de platru – Că n-o să explodeze-ntre noi nici o prihană Convins fiind că doar lumină îi Şi-n cadenţa sa cazonă, orişicât mărşăluieşte, Încât să ne transforme-n jălalnici monomeri... Din borangicul feelor astrale. Nu străbate vreo distanţă, fie şi de două deşte. Şi totuşi... adorito, preţ de vreun bob, mă iartă Dar, aerul emană, resemnat, Merge până şi-n răstimpul consacrat lui Moşu Ene (Deşi nu cârdăşisem cu inşii ipocriţi): Aroma ei din ce în ce mai scundă. (Pomnul când mi-l dau palanca nimfe halucino- Dacă-ţi repet şi-acuma că „aşa fu scris în soartă”! Prea-i voi fi-ntins podmet, la mine-n sat, gene). (No, că suspin ca Naso, printre hispizii sciţi.) Unde primejdii lirice abundă! Fără preget, zi şi noapte stă mergând, încât vă jur ……………………………………………………… că Şi e târziu. Dă cumpăna spre zori. Ditamai oximoronul sapienţa mi-o încurcă! Catrenul din de-asupra, desigur, vrea să spună Mi s-a tocit şi plânsul şi tutunul… Că am rămas acelaşi, niţel afon, truver Au trâmbiţat cocoşii de cinci ori Şade smirna şi aleargă totodată, parcă-i şişcă, (Şi-n vânătări, o ţâră: cu rezidenţă-n lună), Şi-abia-mi îndur avalul, îndeunul. Reuşind să-şi facă rondul tomite când nu se Taman inabordabil, oniric şi… prosper! mişcă. (MCMXCII) Bre, ce temă! că mă-mburdă în vârtejuri de Tălică mi te afli în “Cizmă” aşezată (Am vestea asta faină dintr-un recent ziar), şarade: n Cum să steie, dacă merge? Cum să meargă, dacă Şi-n lirica lagună, gustând vreo ciocolată, şade? Aluneci cu gondola prin Malamocco, chiar.

(Totuşi, circumstanţe d’astea, când mă îmbârligă ……………………………………………………. foarte, Povestioara noastră, deşi-i niţel opacă,

16 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

16 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

O carte în dezbatere

este neîncetat dinamică, ea trebuie trăită, gândită şi dovedită mereu (p. 291). În pofida faptului că aceas- Teologia ºi filosofia lui tă postură pare a o îndepărta de raţiune, credinţa este totodată răspuns la Logos-ul care susţine întrea- ga creaţie. Este impresionant accentul pe care J. Joseph Ratzinger Ratzinger îl pune pe raţionalitatea credinţei, în virtu- tea faptului că raţiunea însăşi se întemeiază originar Argumente noi pentru o veche armonie pe Logos (p. 133). Creştinismul a avut câştig de cauză în faţa celorlalte religii, devenind o religie Nicolae Turcan mondială, tocmai datorită sintezei pe care a realizat- „Revenirea lui Dumnezeu” nu mai reprezintă de transcendenţă şi de religie a omului contemporan. o între „raţiune, credinţă şi viaţă” (p. 132). De aceea astăzi o simplă idee lansată pentru a contracara cele- De asemenea, prin dialogul între diferitele religii se credinţa şi raţiunea nu sunt antagonice, mai ales brul dicton nietzschean că „Dumnezeu a murit”, ci e poate aduce o contribuţie la dezvoltarea unui etos al dacă în conceptul raţiunii intră şi raţiunea practică. o realitate nebănuit de complexă (să ne amintim dreptăţii, păcii şi păstrării creaţiei. Una dintre temele În cuvintele sintetice ale profesorului Marga, raportul doar că sub conceptul de „Dumnezeu” se ascund, în teologice predilecte ale actualului Papă se referă la armonios dintre cele două este exprimat astfel: fond, idei diverse, după religia şi credinţele fiecărui metoda istorico-critică în interpretarea Scripturilor şi „Dacă credinţa creştină este autentică, aceasta nu grup, ba chiar ale fiecărui om). Revirimentul, pre- la necesitatea unei autocritici. Benedict XVI formu- descurajează libertatea şi raţiunea omului; de ce ar zent şi în gândirea teologico-filosofică, se edifică într- lează patru argumente: (1) cu toate că metoda istori- trebui, aşadar, ca raţiunea şi credinţa să aibă angoasă o contemporaneitate adeseori critică la adresa institu- co-critică rămâne indispensabilă, Sf. Scripturi nu pot una în faţa celeilalte, dacă ele s-ar putea exprima cel ţiilor religioase şi a valorilor creştine. Când gânditorii fi întâmpinate doar cu ajutorul ei; (2) deşi excelentă mai bine când se întâlnesc şi intră într-un dialog una postmoderni refuză credinţei orice fundamente meta- pentru aflarea cu precizie a trecutului, metoda istori- cu cealaltă? Credinţa presupune raţiunea şi o împli- fizice (Gianni Vattimo), recunoscând însă elementu- co-critică riscă să elimine trecutul din prezent, prin neşte, iar raţiunea luminată de credinţă află puterea lui religios o vitalitate renăscută, încercarea de a practica unei actualizări forţate; (3) prin uniformiza- de a se înălţa la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a reali- gândi în acord cu tradiţia Bisericii pare sortită eşecu- rea evenimentelor, toate cuvintele rostite în Scripturi tăţilor spirituale. Raţiunea omului nu pierde nimic lui. De aceea monografia pe care Andrei Marga o sunt considerate cuvinte ale oamenilor, ceea ce redu- dacă se deschide spre conţinuturile credinţei; mai propune cititorului român – Absolutul astăzi. ce câmpul semantic al Scripturii; (4) chiar dacă reali- curând îi solicită acesteia liberul şi conştientul acord” Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger (Ed. Eikon, zează contextualizarea scrierilor biblice, unitatea ca (p. 301). Cluj, 2010) – nu poate să nu suscite curiozitatea citi- Biblie îi rămâne inaccesibilă metodei istorico-critice Tema raportului dintre credinţă şi raţiune se răs- torului care urmăreşte dialogul actual dintre teologie (p. 188). De aceea, întregirea metodei istorico-critice frânge şi asupra crizei valorice a lumii moderne, şi filosofie. Interesul e cu atât mai sporit cu cât în se poate face doar prin apelul la o exegeză canonică, lume a cărei „maladie propriu-zisă” este, în opinia lui cauză se află gândirea Papei Benedict al XIV-lea, bazată pe tradiţia vie a Bisericii şi luând în considera- J. Ratzinger, „deficitul moral” (p. 45). Acolo unde adică a celui care a oferit, după expresia profesorului re conţinutul şi unitatea Scripturii – cea care nu morala nu mai poate fi întemeiată, unde domnesc clujean, „opera majoră a reflecţiei teologice şi filoso- poate fi posibilă în absenţa unei „decizii de credin- calculul şi puterea, omul iese şi el din scenă, căci fice moderne a revenirii lui Dumnezeu în conştiinţe- ţă”. Noua sinteză metodologică pe care Benedict al „Demantelarea moralei antrenează cu sine şi descom- le actuale” (p. 12). XVI-lea o propune priveşte, aşadar, un raport corect punerea omului” (p. 273). Analizând sistemul demo- Raţiunile acestei monografieri, prezentate de cu tradiţia Bisericii, fiindcă dacă Iisus istoric, este cratic, J. Ratzinger ia în discuţie faptul că acesta este Andrei Marga în primele pagini, sunt următoarele: bine sesizat de cercetările istorico-critice, Iisus eshato- preferabil oricărui alt sistem autoritarist, sesizând, teologia şi filosofia nu se mai pot suspecta sau igno- logic le scapă. Cu alte cuvinte, chiar dacă avem acces totodată, că fundamentele sale etice nu provin nici ra în culturile modernităţii târzii, de vreme ce adevă- istoriografic la omul Iisus, Hristos nu va putea fi din sine însuşi, nici din ştiinţele pozitive, ci îl prece- rul e un concept ce nu poate rezulta decât din con- sesizat, iar încercarea de a-l interioriza pe Iisus istoric dă. Cum vacuumul valorilor este azi evident, aceste lucrarea mai multor puncte de vedere; anvergura şi este absurdă. O atare atitudine – romantică în fond, fundamente etice nu mai pot fi asigurate nici măcar originalitatea gândirii lui Joseph Ratzinger merită o atâta timp cât simpla istorie nu creează un prezent, de religia singură, devenită între timp sursă pentru discuţie, fiindcă avem de-a face, în cuvintele profeso- ci doar stabileşte ce s-a întâmplat cândva – nu ar manifestări şi atitudini teroriste. „Patologiile raţiunii” rului Marga, cu „cel mai mare teolog dintre pontifii putea avea niciun fel de viitor, fiindcă l-ar rata pe şi „patologiile religiei” trebuie vindecate doar prin ultimelor trei-patru secole”; de asemenea, enciclicele Hristosul real, Dumnezeul devenit om din dragoste conlucrarea dintre raţiune şi credinţă, chemate la o pastorale ale Papei Benedict, cel care a asimilat o cul- de oameni (p. 180). Printre regularităţile istorice reciprocă purificare (p. 247), în vreme ce creştinis- tură filosofică şi teologică remarcabilă, reprezintă ele minunea întrupării nu poate fi sesizată (p. 287). mul „trebuie să-şi amintească mereu că este religia însele adevărate opere de cultură, novatoare din În privinţa raportului dintre teologie şi filosofie, Logos-ului” (p. 208). punct de vedere filosofic şi teologic deopotrivă (pp. Ratzinger repropune legătura osmotică dintre ele, Probabil că acest volum va stârni vii dezbateri: 7-8). arătând că divorţul lor modern, cu exponenţi mar- unii filosofi vor fi nevoiţi să accepte prospeţimea şi Teza lui Andrei Marga este aceea că personalita- canţi în Kant, Luther şi Barth, se bazează pe confu- posibilităţile pe care gândirea creştină le pune în tea actualului papă se coagulează în jurul „opţiunii zia dintre filosofie şi metafizica în forma ei platonică valoare, prin scrisul lui J. Ratzinger, în timp ce unii pentru valori ferme, desfăşurată dinăuntrul unei con- sau aristotelică. Filosofia presupune o interogaţie care teologi vor sesiza că anumite idei de ecleziologie şi cepţii teologice şi filosofice sprijinite pe Augustin şi nu poate să evite problema morţii, nici pe cea a hristologie, formulate odată cu conciliul Vatican II, într-o lume provocativă la adresa tradiţiei” (p. 25). logos-ului, la fel cum nu poate renunţa nici la onto- sunt semnificative nu atât pentru originalitatea lor – Cartea este structurată tematic, şi, după o scurtă bio- logie. Noua relaţie între cele două presupune că tributară în mod asumat gândirii Sfinţilor Părinţi şi, grafie a lui Joseph Ratzinger, urmată de prezentarea „ambele sunt chemate, prin natura lor, să abordeze prin aceasta, prezente deja în teologia ortodoxă – cât lucrării de doctorat despre Augustin şi a scrierii de întrebările originare ale omului, ambele ajung la curajului şi inteligenţei cu care sunt puse în context habilitare despre Bonaventura, ideile se organizează abordări ontologice, ambele rămân solidare cu raţiu- contemporan, intrând în dialog fructuos cu filosofiile în jurul unor teme precum: creştinism şi Biserică, nea (Vernunft)” (p. 218). ultimelor secole. Ceea ce rămâne însă indiscutabil interpretarea Scripturilor, relaţia cu iudaismul, criza Credinţa şi raţiunea se reconciliază prin ele înse- este remarcabila densitate ideatică a acestei cărţi care morală şi Europa de astăzi, raporturile dintre teolo- le, fiindcă în structura lor fundamentală sunt în reuşeşte să traseze, sub pana lui Andrei Marga, por- gie şi filosofie, raţiune şi credinţă, ecumenism etc. acord. Credinţa relevă de „domeniul deciziilor funda- tretul de gânditor al lui Joseph Ratzinger, actualul Întrucât spaţiul nu ne permite, vom lua în discuţie mentale” (p. 121) şi nu se epuizează în vreun statut Papă Benedict XVI, şi să readucă în discuţie impor- doar câteva dintre aceste construcţii. doar intelectual, volitiv sau emoţional, ci prin toate tanţa teologiei, a libertăţii de gândire şi a tradiţiei Bisericii pentru înţelegerea lumii în care trăim. Teologia lui Joseph Ratzinger are în vedere noua acestea laolaltă (p. 292). Departe de a aparţine rapor- n situaţie a Bisericii în lume, de aceea printre sarcinile tului raţional cunoştinţă – facere, credinţa este experi- ei se numără atât clarificarea raţională a tradiţiilor mentată în relaţia a sta – a înţelege, fiind, în esenţa creştinismului – ţinând cont de faptul că textele ei, întâlnire cu Dumnezeul cel viu. „Dumnezeu este Părinţilor Bisericii pot aduce lumină în dezbaterile conţinutul propriu-zis şi ultim al credinţei noastre”, actuale –, cât şi oferirea de conţinut şi direcţii nevoii afirmă J. Ratzinger (p. 293). Prin urmare, credinţa

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 17

Black Pantone 253 U 17 Black Pantone 253 U

Critica raþiunii istorice a creº- tinismului I. Francin Andrei Marga nilor istorice ale creştinismului. Mai departe, înar- Absolutul astăzi mat cu dosarul imens al fenomenului, teologul ger- Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2010 man vine cu analiza tematică a componentelor spe- cifice credinţei şi, mai larg, civilizaţiei creştine. Deşi „Cel care a fost socotit un «Mozart al teologiei» profesorul Marga a preferat să îşi compună mono- poate fi considerat, la fel de îndreptăţit, un Husserl şi grafia urmărind cronologia cărţilor, lucrărilor scrise Heidegger al acesteia.”, Andrei Marga, Absolutul astăzi, şi conferinţelor lui Ratzinger, fixându-le în contexte p. 34 specifice, dând citate ample şi extrăgând relevanţa acestora, eu voi schiţa aici mai degrabă o viziune unt de acord că titlul e mult prea pretenţios arhitectonică. pentru o simplă cronică de carte, riscând să Aşadar, primul capitol important al dosarului mă plasez, contrar intenţiilor mele, în orizon- S creştin este Christologia. Fără Isus Christos nu exis- tul unor promisiuni excesive, greu de onorat într-un tă creştinism, nu există biserică, nu există mântuire. spaţiu literar atât de strâmt. Totuşi, voi rămâne la Poate tocmai pentru că e tema cea mai grea Joseph el, şi chiar ar fi nevoie să-l repet din când în când Ratzinger a lăsat-o la urmă, abia în acest moment pentru a indica ceea ce consider a fi miezul gândirii elaborând o lucrare ce se anunţă monumentală teologico-filosofice a lui Joseph Ratzinger, actualul Jesus von Nazareth, al cărei prim volum a apărut. Papa Benedict al XVI-lea, cel puţin în felul în care În monografia profesorului Marga sunt dedicate am reuşit să îl înţeleg eu parcurgând cartea profeso- rului Andrei Marga, Absolutul astăzi. Iar pentru a explicit două capitole acestei teme – Dumnezeu cel nătăţii decât legitimarea raţională. Recunoaşterea nu mă eschiva, odată formulată ideea, cred că se viu (95-103) şi Figura lui Isus (283-291) –, care însă acestei conjecturi nu poate să dăuneze analiticii spi- impune să trasez liniile între care respiră înţelegerea reverberează în aproape toate celelalte. Fiind com- ritului creştin. De fapt, dacă am înţelege taina lui acesteia, dacă, evident, se va produce. plexă şi, dacă vrem să spunem totul, ireductibilă la Christos nici n-ar mai fi nevoie de credinţă. Fără nicio ambiguitate, ideea ne trimite imediat raţiune, tema e mai degrabă deschisă decât lămuri- Creştinismul ar fi atunci o gnoză filosofică, iar bise- la Kant, anume ca metodă – criticismul –, pe de-o tă. Nu e de neglijat disocierea Isusologiei de rica o universitate. În consecinţă, critica raţiunii parte, şi ca obiect supus examinării – raţiunea istori- Christologie, adică a figurii istorice a lui Isus de istorice creştine devine inevitabil hermeneutică a că a fenomenului numit creştinism –, pe de alta. Christosul eschatologic, pentru a împăca istoria cu mitului, simbolurilor şi tainei. Din momentul în care profesorul Marga identifică teologia şi a pune în lumină consecinţele Întrupării E totuşi momentul să mai facem un pas în în gândirea lui Joseph Ratzinger un moment de lui Dumnezeu în Fiul său, însă de aici ar fi trebuit construcţia noastră şi să spunem că ideea Treimii „cotitură istorică”, cred că trimiterea la Kant e de făcut un pas mai departe. E drept, tangenţial şi în este analizată în cartea profesorului Andrei Marga, neocolit, la criticismul acestuia, care inaugurează un paragrafe care o reclamă, e atinsă ideea Trinităţii, dar nu în logica raporturilor Fiinţă-Persoane, ci cu teritoriu absolut nou, de inepuizabilă fertilitate pen- însă nu există nicăieri în cartea profesorului clujean referire la taina Bisericii şi a „comunităţii creştine”. tru tot restul gândirii speculative moderne de la el o dezbatere a temei Sfintei Treimi, şi mi-e greu să Capitolele dedicate Sensului Bisericii (69-83) şi încoace. Plasat înăuntrul fenomenului istoric al inferez de aici că şi Joseph Ratzinger ar fi neglijat-o. Fraternităţii (89-95) dau seamă de înţelesul trinitar creştinismului, care, în evoluţia lui pe intervalul ulti- Formulată în cadrul Sinodului de la Niceea din 325, al „comunităţii credincioşilor” prinşi şi asumaţi prin melor două milenii dezvoltă, desigur, o raţiune par- dogma Sfintei Treimi întemeiază spiritul creştin, har în trialogul neîncetat al Persoanelor divine. Pe ticulară ce trebuie înţeleasă, asumată şi lămurită ori- filosofia Unului-Multiplu, a identităţii Fiinţei cu urmele Sfântului Augustin şi Tertulian, dar ghidat cărei curiozităţi posibile, ca gânditor ce-şi asumă Persoanele divine, care este, de fapt, figura filosofică de concepţia lui Romano Guardini Joseph Ratzinger radical înţelegerea fenomenului în care este cuprins, cea mai fertilă a ultimelor două milenii de gândire preia sensul dublu al bisericii, de „popor” şi „casă” consideră oportună această metodă de investigaţie, europeană. Iar de aici, din filosofia Trinităţii derivă a lui Dumnezeu, extrăgând latura comunitară a cre- apreciind ca insuficientă analiza istoric-critică profe- absolut necesar capitolul Pnevmatologic, taina dinţei şi caracterul ei de locuire. Simplu spus, cre- sată de Adolf von Harnack şi Rudolf Bultmann Spiritului Sfânt, care, poate tocmai pentru că este o dinţa înseamnă locuirea în comunitate împreună cu bunăoară. Angajarea unei asemenea metode este taină, lipseşte de asemenea din abordările formal Dumnezeu-Treime. De aici rezultă două consecinţe impusă de maturitatea istorică a creştinismului. savante ale profesorului Marga. esenţiale: 1) întotdeauna credinţa se produce Creştinătatea noastră nu mai este ceva „natural” Aici găsesc nimerit să fac o observaţie, care nu-i împreună cu ceilalţi, are substanţă socială; 2) în cre- şi de la sine înţeles de care să beneficiem printr-o altceva decât extinderea câmpului de investigare. dinţă caracterul etic şi cel eschatologic se presupun transmisiune inerţială şi a cărei legitimitate să fie Nu cunosc într-atât de bine scrierile lui Joseph cu necesitate. Biserica este cea care administrează, dată, definitiv, de însăşi prezenţa ei în formele isto- Ratzinger încât să formulez avizat observaţia mea dând modelul relaţiilor dintre credincioşi, şi trasează rice cunoscute. Creştinismul, ca orice formă istori- vizavi de ele, însă după cum transpiră din monogra- planul orientării eschatologice a comunităţii acesto- că, temporală, suferă modificări, se poate eroda sau fia profesorului clujean, ideea de Dumnezeu este ra. Papa Benedict al XVI-lea nu concepe o mântuire goli de semnificaţie şi înţeles, riscând un moment asumată cu cele două ocurenţe filosofice cunoscute: în afara Bisericii şi nici o etică emancipată de de criză cu consecinţe greu de prevăzut. De aceea Logos universal şi Absolut fiinţial, ceea ce dă satis- Biserică. trebuie să avem nu doar curajul, ci tăria spirituală şi facţie exigenţei ontologice şi celei gnoseologice. Nu Dacă spaţiul ne-ar permite, ar trebui abordat capacitatea intelectuală de-a ne autolegitima critic în văd însă cum şi cine poate reduce la raţionalitate acum momentul social al teologiei Sfântului faţa istoriei, adică a ne re-întemeia. În acest punct formula Trinităţii şi, derivat din aceasta, cine explică Părinte, cu multele ramificaţii în problemele lumii de suspensie interogativă, creştinismul se obligă să accesibil oricărei gândiri raţionale Întruparea lui contemporane. Profesorul Marga alocă cele mai scoată la lumină elementele lui fondatoare ce solici- Dumnezeu în om, Naşterea din fecioară, Învierea, generoase pagini ale cărţii sale tocmai acestor aspec- tă raţiunii să accepte extensii nebănuite, chiar să se Înălţarea la Ceruri şi A doua Venire a lui Isus te de management social-public. Diagnozele lumii lase împlinită de mister. Eu aş crede în această din Christos? Ele sunt taine, adică realităţi ale credinţei actuale, observaţiile critice şi prognozele pentru tim- urmă completare, dar nu găsesc destule temeiuri ininteligibile raţiunii, şi, fie sunt recunoscute şi păs- pul ce vine califică personalitatea de pe tronul pentru a susţine că e şi părerea profesorului Marga, trate ca atare, fie, odată reduse la încercări explicati- Vaticanului ca una dintre cele mai lucide, profunde care ţine cu dinţii şi se bate până la ultima suflare ve sunt denaturate, golite de sens. Fie acceptăm că şi influente voci ale spaţiului cultural global, fapt pentru poziţia unei teologii raţionale. Oricum, nică- creştinismul se întemeiază pe o taină ininteligibilă, subliniat de profesorul Marga uneori cu exces de ieri nu găsim nici măcar sugestia unei teologii misti- altfel spus că temeiul credinţei noastre ne scapă, epitete şi într-o dispoziţie vecină osanalei. Desigur, ce a creştinismului, ceea ce, la o privire mai severă parvenindu-ne în formula darului divin sau graţiei, empatia profundă şi caracterul personal al relaţiilor ar putea fi socotit ca omisiune ori restrângere drasti- fie ajungem să pretindem că ne întemeiem raţional celor doi explică întrucâtva atari pătimiri stilistice, că a ocurenţelor fenomenului cercetat. obiectul credinţei, situaţie în care Dumnezeu însuşi căci, la urma urmei, iubirea este sentimentul creştin Creştinismul are nevoie de o re-creştinare. Aşa ne-ar fi oferit de propria raţiune, pierzându-se ca esenţial şi în numele lui poţi afirma uneori lucruri formulez eu ideea pe care înţeleg că o pune în Absolut. Observaţia mea este că taina (misterul greu de înţeles. Copleşit de nobilul sentiment, sarci- operă Joseph Ratzinger. Aşa sintetizez imperativul creştin, identic cu figura lui Christos), şi mitul nile minţii sunt preluate de emoţie, iar ceea ce ai fi care justifică asumarea investigaţiei criticiste a raţiu- ocupă un loc mult mai central în întemeierea creşti- vrut să constituie o expunere ideatic-comprehensivă

18 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

18 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

sfârşeşte prin a deveni un imn de slavă. Formulări precum: „operă de o pondere şi o adâncime a abor- eseu dării fără egal” (p. 41), „cu neîntrecută pricepere şi demnitate Joseph Ratzinger şi-a asumat misiunea şi a amplificat marea sa operă de lămurire a celor mai Însinguratul. dificile chestiuni ale vieţii umanităţii” (p. 55), „car- dinalul Ratzinger şi cel mai profilat filosof de astă- Antiteodiceea unui ratat zi, Habermas, au oferit lumii o dezbatere nepieri- toare dintre cele mai profilate conştiinţe ale timpu- Oana Pughineanu lui” (p. 62), „mai energic decât oricare alt gânditor al epocii sale” (p. 131), „a abordat mai îndelung, mai amplu şi mai competent decât oricare alt teo- log creştin relaţia creştinismului cu sursa sa nemij- locită” (p.135), „mai profund şi mai sistematic decât alt teolog contemporan” (p. 167) şi multe astfel de triumfuri encomiastice, care răzbat dintre filele cărţii precum murmurele îngerilor proniatori, dacă n-au cumva scopul să îmbujoreze faţa smeritu- lui Pontifex, puse într-un tom academic îşi pierd noima. Ba chiar îl pot compromite. Asumpţia implicită a cuiva care face astfel de susţineri este că a găsit unghiul fix şi neutru de evaluare a personali- tăţilor, ideilor şi cunoştinţelor acestora pe „epoci” întregi şi că deţine totalitatea cunoştinţelor necesare operaţiunii. Nu e cumva cam prea îndrăzneţ? Poate că graba de-a fi categoric în aserţiuni pre- cum cele de mai sus trădează o oarecare nesiguran- ţă de sine teoretică a evaluatorului escamotată în sentinţe, iar obişnuinţa, nepotrivită atitudinii ştiinţi- Eugen Ionescu fice, de a decreta propoziţii irefutabile fără a se ntr-un fragment de interviu inclus în volumul unitară decât pare la prima vedere, unificată toc- obliga imediat la expunerea cadrului lor de valabili- Antidoturi, Ionesco mărturiseşte: „Pe la 18 ani, mai prin capacitatea lui Ionesco de a rămâne cre- tate, din respect pentru cititor, perverteşte conţinu- am simţit ceva mai acut nevoia de a-l găsi pe dincios necredinţei sale în literatură. tul expunerii, Î Dumnezeu şi m-am dus la un călugăr athonit De la Cântăreaţa cheală şi până la Însinguratul împingând-o înspre domeniul advertising media. E (tocmai se întorsese de pe muntele Athos). M-am (unicul roman scris de Ionesco) identific ceea ce simptomatic faptul că în prezentarea figurilor creşti- spovedit; mi-a spus: „Hai, spune-mi ce vrei să-mi aş numi, alături de Matei Călinescu, antiteodiceea ne – fie teologi, sfinţi, gânditori, fie chiar Papa mărturiseşti?”. „Părinte, am făcut lucruri îngrozi- unui ratat, care s-a tradus în plan literar prin inca- Benedict al XVI-lea – sunt folosite adjective şi epite- toare”. „Bine, înţeleg, dar asta nu mi se pare prea pacitatea de a produce metafore, prin imposibili- te precum „faimos”, „celebru”, „renumit”, iar nicio- grav”. Am stăruit să i le spun. A zis: „Bine, o să tatea de a sesiza, după o concepţie clasică, o coe- dată „cuvios”, „smerit” sau „bun”, supunându-le, te ascult, dar înainte de a-mi mărturisi ce ai făcut, renţă profundă care uneşte lucrurile îndepărtate. astfel, unei conversiuni publicitare ce-i denaturează. spune-mi dacă ai credinţă”. Tocmai asta nu ştiu şi Teatrul lui Ionesco nu face decât să ia în derâdere Sunt efectiv trataţi ca nişte VIP-uri cu efectele de aş fi vrut să aflu”. „Vezi, ăsta-i lucrul cel mai falsitatea seducătoare a lucrurilor pe care credem limbaj persuasiv specifice, nicidecum ca figuri sim- important; că vei fi făcut cine ştie ce, că vei fi că le avem în comun. Individul creionat de ple ale spiritualităţii genuin creştine care râvneşte omorât ori vei fi comis un incest or vei fi furat, Ionesco este o monadă, dar una care nu mai întru sfinţenie şi izbăvire prin graţie. În niciun caz astea-s treburi lumeşti, n-au însemnătate; trebuie reflectă universul, ci tocmai această falsitate a nu caută stridenta notorietate. O astfel de poziţio- să crezi, asta-i tot””. lumii în comun, care, la o adică s-ar putea reduce nare faţă de figurile creştinismului este ea însăşi Întrebarea, care pare oarecum absurdă: „am la frazele învăţate dintr-un manual de engleză fără dovada unei percepţii corupte de ethosul spectacu- sau nu credinţă”? deschide o cale de interpretare profesor (cum se salută, cum se mănâncă, cum se lar al vremii pe care-o trăim. Sau, mă rog, o supor- spre nedumeririle şi contradicţiile care îl indivi- cumpără etc.). Vorbesc de o antiteodicee pentru tăm. dualizează puternic pe Eugen Ionesco, scrierile că întotdeauna la Ionesco, ceea ce avem în Se achită sau nu lucrarea profesorului Marga de sale fiind străbătute de oscilarea între două extre- comun ne face să decădem de la stadiul de iden- sarcina propusă, anume să fie o monografie a ope- me: că „toate astea nu înseamnă nimic” şi că, tităţi la cel de entităţi. Ca şi personajele lui Sartre, rei teologico-filosofice a lui Joseph Ratzinger? Eu totuşi, fiecare act, fiecare lucru în parte e miracu- şi cele ionesciene trăiesc într-un “viitor violat”, cred că, deocamdată, nu sunt elaborate decât fişele los. Ionesco suferă de o uimire grecească constan- într-o lume redusă la stadiul de ambient în care acelei eventuale cărţi, care are nevoie în plus de o tă, care însă nu va fi niciodată însoţită, sau, nu va nu-şi mai pot face apariţia chipurile sau evenimen- idee structurantă şi o arhitectură pentru a prinde culmina cu „harul” de a fi ales, în sens augusti- tele, ci doar în mod sporadic şi aleatoriu o serie temei. Cu toate acestea şi cu acordul miracolului nian, dar nu va dori nici să cadă în mania raţio- de corpuri, în înţelesul de obiecte/corpuri de cartea deja constituie un „eveniment care depăşeşte nalizării. Acuza constantă pe care el o aduce lite- decor. graniţele româneşti şi chiar europene”, mai precis raturii este aceea de a face din frământările Ca reprezentantă absolută a antiteodiceei „un eveniment internaţional”, după cum a procla- umane o „specialitate”, „o ocupaţie socială”. ionesciene, Cântăreaţa cheală realizează disoluţia mat atins de flacără profetică profesorul Ladislau Nu-ul ionescian nu e unul (numai) avangardist, dialogului pe care ne-am obişnuit – în tradiţie Gyémánt. Probabil simplul fapt că dumnealui, căci el nu neagă o metodă sau alta de a face lite- greco-iudaică şi creştină – să-l vedem ca metodă sugrumat de emoţie, emite public alegaţii sublime ratură, nu neagă trecutul (din contră, cred că nos- euristică, ca metodă de a căuta înţelesul, epicita- are natură evenimenţială, lucru pentru care, desi- talgia are un soi de funcţie metafizică sau cel tea, coerenţa şi până la urmă unicitatea acelui gur, contemporanii nu pot decât să-i fie profund puţin sublimantă în opera lui), ci neagă capacita- dumnezeu cu care să ne înţelegem toţi şi care să îndatoraţi. tea literaturii de a exprima „ceva esenţial pentru n ne înţeleagă pe toţi. E un dumnezeu călduţ, făcut viaţă” (Gelu Ionescu). Desigur, Ionesco s-a contra- după chipul şi asemănarea noastră. A crede în el, zis de multe ori în afirmaţiile lui, contradicţia în acest dumnezeu negociat prin dialog, în încer- fiind, mai mult decât pentru un avangardist pre- cările meschine de a ne pune de acord, numai cum Tzara, o metodă de zeflemea, cât un semn pentru a ne ascunde de incapacitatea de a conce- de autenticitate... un semn primit chiar de la viaţa pe sau a face faţă unei Alterităţi sau, şi mai înfri- care i se părea concomitent miraculoasă şi inutilă. coşător, absenţei acestei Alterităţi, ne spune A devenit deja un loc comun a spune că literatura Ionesco, ar fi cu adevărat un act burghez. Ironia lui Ionesco se naşte din contestarea literaturii. dramaturgului a fost aceea de a pune linii de dia- Ceea ce e interesant este felul în care această log între entităţile-monade. Nu un dialog – acesta „necredinţă”, persistarea, înverşunarea cu care s-a ar fi cu adevărat absurd! –, ci linii de dialog. ţinut de ea, a produs o „metodă”, a născut „tea- Repetiţiile nesfârşite ale aceloraşi serii de cuvinte trul antipsihologic” şi, pe undeva, o operă mai à

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 19

Black Pantone 253 U 19 Black Pantone 253 U

à Moleşeala trece drept levitaţie şi întrebările care exclama asemeni credinciosului: „cred pentru că e sunt mai degrabă comic-groteşti fără a fi haluci- mă chinuiau zac acum greoaie şi descompuse ca absurd”, ci mai degrabă „nu cred pentru că nu nante deoarece Domnul şi Doamna Smith sunt o bucăţile templelor unei civilizaţii dispărute. După pot concepe o absurditate”. Revenind la ceea ce paradoxală încarnare a unor păpuşi mecanice. mărimea lor s-ar putea deduce că făceau parte spuneam în începutul expunerii, observ încă o Scena în care domnul şi doamna Smith se contra- dintr-o «construcţie monumentală». De bună voie dată că paradoxala unitate a operei ionesciene e zic în mod absolut logic asupra faptului că „dacă” şi nesilit de nimeni devin frate de sânge cu scau- dată de refuzul metaforei, de refuzul creaţiei în soneria sună atunci „este” sau „nu este” cineva la nul, masa şi patul. sens mai larg. Mi se par extrem de semnificative uşă îmi pare una dintre cele mai semnificative în Cearta cu literatura căreia i se adaugă cearta în acest sens declaraţiile din Nu. Ionesco nu acest sens. După mai multe încercări de a fi, în cu filosofia nu rămâne uitată nici aici. Poate fără doreşte o literatură a coerenţei, construcţiile îi par faţa uşii se „încarnează conceptul” de pompier să-şi dea seama, Ionesco-însinguratul, face aceeaşi false: el doreşte „fraze-ţipăt”, singurele în măsură (pompierul care stinge toate focurile). În spatele greşeală pe care o impută literaturii. Semnul aces- să rezume „precis şi complet disperarea lumii”. comicului însă, ceea ce Ionescu pare să indice e tei greşeli este obsesia cu care revine constant la „Ţipetele care se lungesc în capitole, în cărţi, în incapacitatea de a mai resimţi angoasa. Niciun problema finitului care nu poate înţelege infinitul. biblioteci întregi nu sunt adevărate. Durerile cele personaj nu se impacientează de faptul că nimeni Însăşi tratarea infinitului în termeni de înţelegere, mai mari, procesele cele mai complicate, nedume- nu este la uşă atunci când sună soneria. Poate face ca problema să decadă de la nivelul parado- ririle cele mai opace, întrebările cele mai capitale doar autorului îi mai rămâne rolul de a se simţi xului existenţial, sau al disperării (după cum ar – dar şi întreaga problematică a omenirii aşa se angoasat de lipsa angoasei. Am putea spune că în spune Kierkegaard) la un nivel logic. Dacă ar fi să pot exprima: într-o singură frază, într-un ţipăt. Tot acest spaţiu marcat de o teribilă lipsă de flexibili- tratez în termeni cioranieni problema lui Ionesco- restul e literatură. Nici un accent nou nu mai tate, „instinctele” şi „animalitatea” aproape că însinguratul aş spune că el ratează drumul spre poate fi dobândit”. Piesele lui Ionesco rămân fide- devin semne de umanitate. Găsesc extrem de individ sau spre eliberare tocmai datorită incapaci- le acestei anti-literaturi a ţipătului. Este şi motivul semnificativă obsesia lui Ionesco pentru tabieturi: tăţii de a descoperi vidul. Ionesco-însinguratul nu pentru care la citire, ele rămân „idioate”. Piesele ieşite din sfera constrângătoare a muncii, ele nu atinge decât neantul, adică „varianta sordidă a lui Ionesco, mai mult decât oricare altele, sunt reprezintă totuşi altceva decât o încercare de a vidului” în care ne proiectăm angoasele şi făcute pentru a fi jucate, pentru a face loc ţipătu- ordona presupusa neseriozitate a timpului-liber, a nereuşitele. Ceea ce se descoperă în singurătate e lui în apariţia corporală a actorului. La citire, lun- pauzei. Tabietul e cea mai de bun-simţ metodă de ceea ce aş numi deturnarea intenţionalităţii: gul manual şi aş spune extrem de minuţiosul a ne apropia de plăcere, şi Ionesco reuşeşte să conştiinţa, deşi e conştiinţă a ceva, nu e şi manual de engleză fără profesor al dramaturgiei încadreze în serialitatea lui toate marile evenimen- conştiinţă în relaţie cu ceva. În singurătate se ionesciene pare un imens colaj de ready-made- te care altă dată făceau concurenţă „stării civile”: interoghează rostul relaţiei în sine, rostul continu- uri... de unde şi impresia de „idioţenie”. Absurdă naşterea, iubirea, moartea. Căsătoria e un eveni- ei uniri între formă şi energie. Însinguratul plon- era mai degrabă metoda gogoliană, în care Lucian ment perfect integrabil între cafea şi slănina cu jează într-o stare de levitaţie fără beatitudinte, de Raicu văzuse subtila unire a banalului cu fantasti- cartofi pai, e o integrare în „slăninătate”. levitaţie a rebours, aş spune: „Obiectele îşi pierdu- cul. Întâmplări demne de un ţar inserate în viaţa În Însinguratul, Ionesco încearcă să parcurgă seră, mi se părea, funcţia. Utilizam aceste obiecte, cea mai comună. Opera lui Ionesco e mărturia în sens invers drumul pe care îl străbătuse în dar mi se părea că ele nu erau destinate pentru imposibilităţii apariţiei acestor întâmplări, orice piese. De la entitatea-monadă prinsă în capcana ceea ce le foloseam eu, ba chiar că nu puteau fi direcţie am alege să parcurgem: de la individ la de a fi o oglindă ale cărei reflectări sunt utile pen- întrebuinţate la nimic. Eram cufundat într-o lume rinocer sau invers. Este motivul pentru care deşi tru a ne recunoaşte şi inutile pentru a ne nouă cu care nu ştiam ce să fac. Care n-ar fi tre- autorul se foloseşte în singurul său roman de una cunoaşte, Ionesco trece la figura însinguratului buit să servească la nimic. Eram într-o lume para- dintre cele mai clasice metode: o cronologie strict care doreşte să exploreze eventualitatea că omul lelă, într-o lume inversă în raport cu a noastră, respectată, ceea ce transpare este incoerenţa pro- mai păstrează un rest nealterat de obligativitatea unde nimic nu-mi era destinat, nimic nu putea să- fună, destinală a omului pierdut printre miracole de bun-simţ de a reflecta falsitatea lucrurilor pe mi fie destinat”. În singurătate personalitatea, şi banalităţi pe care nu le mai poate unifica, nu le care credem că le avem în comun. Drumul de la identitatea, caracterul se dizolvă până la a deveni mai poate transfigura nicio metaforă. Ionesco e la entitate la individ, crede Ionesco, se parcurge nişte senzaţii niciodată probate de şocul unei per- antipodul acelui Dostoievski care mărturisea că doar prin desprinderea de societate, de legiunile cepţii. Singurătatea e antidestinală, adică anti-pro- am „ieşit cu toţii din Mantaua lui Gogol”. Însin- lui dumnezeu sau ale istoriei. Dar ce descoperă iectivă, anti-imaginativă şi incapabilă să producă guratul e marcat de o dublă ratare. În primul însinguratul în momentul desprinderii? Greaţa un câmp al acţiunii. Însinguratul atinge, dacă ar fi rând e vorba de imposibilitatea de a mai putea continuă de a fi optimist sau pesimist, imposibili- să continuăm în terminologie kierkegaardiană, participa asemeni personajelor biblice precum tatea de a face altceva decât a alterna ameţitor nivelul resemnării, fără a ajunge şi la cel al credin- Avram la o ordalie care să-l scoată din lumea între plictis şi frică. Ratându-şi toate posibilităţile ţei. Întrebarea „cine sunt eu?” devine una care meschină a minunilor făcute pe măsura înţelegerii de a deveni „cineva”, adică un individ cu „oameni videază de conţinut. Răspunsul nu mai constă în noastre. Dar însinguratul nu e lipsit doar de măre- în subordine”, însinguratul e salvat de averea unc- buna tradiţie a literaturii franceze, într-o pornire ţia unui Avram. Lui i se refuză până şi posibilita- hiului din America, ultimul unchi din America. dornică să enumere toate mobilele, toţi ciucurii tea de a se confrunta asemeni lui Ivan Ilici cu Uşile par deschise, entitatea-monadă care-şi tărăgă- unei interiorităţi obişnuită să sune clopoţelul pen- boala şi moartea. Însinguratului i se refuză până na zilele în birou pare salvată. Paralizia însă conti- tru a-şi artificializa „estetic” prin intermediul unei şi ţipătul („nu numai în ultimele minute, în ulti- nuă. În drumul spre individ, entitatea nu face lumi „servite” cele mai naturale activităţi, ci repre- mele ceasuri a ţipat tot timpul, trei zile şi trei decât să descopere din nou universalul, dar la un zintă mai degrabă un mod de a extrage subiectul nopţi a ţipat fără încetare”). Disperarea lui e pro- alt nivel. Dacă ar fi să construiesc un monolog al din ego-ecosistemul său. Subiectul este liber, dar dusă de ratarea oricăror confruntări. Însinguratul însinguratului el ar suna aşa: Am eu nevoie de în mod negativ, „liber pentru că nu mai e nimic alege să devină un Oblomov, şi încă unul lipsit de posibilităţile mele? Gândul la ele mi-a provocat care să-l ţină”. Nivelul credinţei nu e atins nicio- imaginaţie. Limitele atât de iritante care îi fac întotdeauna crize de astm. Sunt atât de imense, dată de însingurat, căci acest nivel presupune lumea etern recognoscibilă sunt dizolvate doar de mă strivesc... şi totuşi, mi-e imposibil să mai tră- creaţia, accesul la o metaforă care să reordoneze nostalgie, plictiseală şi frică. Sunt cele trei graţii iesc doar cu peisajul. Valuri de energie inutilă şi lumea. Obsesia finitului care nu înţelege infinitul ale greţii existenţiale care, asemeni unor picături sporadică, inutilă pentru că e sporadică, mă fac să trădează la Ionesco o preocupare pe care aş numi- inoportune de apă, dizolvă contururile tuturor realizez că între posibilităţi şi peisaj bântui ca o o fenomenologică. E vorba de eterna nemulţumire lucrurilor care există miraculos şi inutil în antiteo- insectă prinsă între sticlele unui geam dublu, per- de a primi fenomenul în „limita posibilităţilor” diceea unui ratat. Singura axiomă a însinguratului fect lustruit, care nu-mi îngăduie să cad pradă ten- fizice, psihice, şi chiar metafizice. Ionesco e pare să fie: de vreme ce am trecut, înseamnă că taţiei poetice de a face din mizerie o aventură, şi mereu iritat de faptul că totul devine reductibil, totuşi exist. nici tentaţiei practice de a face din aventură o recognoscibil. Până şi dumnezeul nostru e unul al mizerie, o viaţă vânjoasă şi plină de avânt. Între cerinţelor noastre şi nu unul al apelurilor noastre n două geamuri perfect lustruite uit să-mi mai des- (Bătrânul şi Bătrâna din Scaunele îşi doresc până copăr revolte şi să le îndes la rubrica azi. şi eternitatea în măsura posibilităţilor. Ei îi cer Zgomotele recognoscibile se înfulecă una pe alta Împăratului să-i scape de uitare acordându-le şi mi se oferă într-o formă gata tocată, extraling- onoarea de a rămâne după moarte nişte nume de vistică, excluzând posibilitatea, nevoia şi obligaţia stradă). Dumnezeu nu devine niciodată un ori- de a identifica familii de sunete, familii de cuvinte zont de proiecţii care să iasă în afara posibilităţi- şi familii în general. Pierd capacitatea de a fi afec- lor, la fel cum literatura lui Ionesco nu devine tat, de a crede panteist în lucruri, şi pancorporal una a metaforelor care sparg limitele posibilităţi- în cuvinte… nu mai posed un inconştient îndea- lor de utilizare a codului numit limbă. Marele juns de mare încât ocazional să devină înţelept. creator al teatrului absurdului n-ar putea niciodată

20 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

20 Black Pantone 253 U arhiva Emil Cioran - precizãri biografice

Irina Nastasã -a scurs deja un deceniu şi jumătate de la trul de vară din 1934 să şi-l petreacă la München, dispariţia lui Emil Cioran, timp în care o având drept colegi humboldtieni în domeniul Ssumă apreciabilă de analize şi exegeze asupra filosofiei pe Th.H. Schroeder (din Luxemburg), vieţii şi, mai ales, operei sale au văzut lumina Eugen Theodorow, (Bulgaria), dr. Linos Politio tiparului. Cu toate acestea, partea biografică pro- (Grecia), John Cyril Donnelly (Irlanda), Li San priu-zisă are încă o sumedenie de lacune şi necla- Feng (China) şi dr. Hermann Orrawa rităţi, datorate în parte timpului relativ scurt ce s- (Cehoslovacia)2. Contactul cu această Germanie a a consumat de la trecerea sa în nefiinţă, dar şi a ordinii şi disciplinei i-a stimulat în mod evident dorinţei nedisimulate a lui Cioran de a ţine sub reflecţiile ce se vor regăsi la finele acestui stagiu oboroc anumite momente ale vieţii, ce au coincis în lucrarea sa, devenită repede de notorietate, Pe tocmai cu simpatia şi adeziunea lui la extremis- culmile disperării (1934). mul de dreapta. Evident, este un aspect asupra Ca bursier Humboldt are însă posibilitatea căruia s-a luat deja atitudine, chiar dacă cu o anu- materială să fugă în primăvara lui 1934 pentru mită condescendenţă, impunând astfel reţineri în aproape o lună la Paris. A fost marea sa revelaţie, privinţa detaliilor biografice. după cum mărturiseşte în dialogul lui cu Gabriel Investigaţiile noastre recente în ceea ce priveşte Liiceanu: „După ce am văzut Parisul, Berlinul a legăturile intelectualilor români cu spaţiul cultural devenit zero, nu m-a mai interesat (...). Parisul a german şi francez în anii celui de-al Doilea ajuns obsesia mea”3. Revenit în ţară, nu-şi prea Război Mondial au scos la iveală informaţii docu- găseşte locul, încearcă să-şi umple timpul cu mentare pe care le considerăm nu lipsite de gazetăria, o vreme este profesor de filozofie la Cum era de aşteptat, cu o asemenea conduită, importanţă, în primul rând pentru că acoperă o Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, începând toto- Emil Cioran şi-a risipit anul fără a trece pe la parte din biografia lui Emil Cioran ce părea oare- dată să frecventeze Institutul francez din Sorbona şi fără a lua legătura cu vreun profesor cum lămurită. Este vorba de intervalul de timp Bucureşti, condus din 1932 de un nou şi tânăr de aici care să-i coordoneze doctoratul. S-a bazat dintre 1937 şi 1944, pe care biografiile cu „autori- director, Alphonse Dupront, cu doar doi ani mai probabil pe prietenia lui Dupront, care în genero- tate” îl depăşesc destul de lejer prin afirmaţia că în vârstă decât Cioran. Întâlnirea a fost oarecum zitatea lui şi, poate, fascinat de „sclipirile” lui în această perioadă Cioran a beneficiat la Paris de providenţială, pentru că viitorul istoric francez şi Cioran, a tot reuşit să-i prelungească stipendiul o bursă oferită de Institutul francez din Bucureşti, fondator al Centrului de antropologie religioasă încă aproape doi ani, până la sfârşitul mandatului prin afabilitatea directorului de atunci, Alphonse europeană de pe lângă École des Hautes Études său la Institutul francez, în 1940, an ce coincide Dupront. Deşi stipendiul era pentru un an, cu en Sciences Sociales din Paris i-a oferit scriitorului şi cu prăbuşirea celei de-a treia republici şi instau- obligativitatea de a-şi pregăti un doctorat la român în formare un stipendiu pentru a merge la rarea regimului de la Vichy, întreaga construcţie Sorbona, Cioran este atras în principal de oferta Paris şi a-şi pregăti un doctorat la Sorbona. interbelică a Serviciului Expansiunii Universitare şi paraculturală a Parisului, ignorând orice legătură Creat din 1924 la Bucureşti, cu menirea evi- Ştiinţifice, a Oficiul Universităţilor cu al său cu mediul universitar de acolo în profitul cunoaş- dentă de a promova un nou curs al imperialismu- „Bureau d’accueil des boursiers étrangers” înce- terii metropolei de pe … bicicletă. Evident, pare o lui cultural francez după înfrângerea Germaniei în tând aproape de la sine. afirmaţie prozaică, pusă însă în circulaţie chiar de Primul Război Mondial, L’Institut Français des În aceste împrejurări, Emil Cioran a revenit în Cioran şi preluată de unii exegeţi1. Hautes Études en Roumanie a jucat un rol extrem patrie, încercând să-şi caute un rost ca profesor la Cu certitudine însă, tânărului scriitor român de important în formarea şi promovarea intelec- Liceul „Gh. Lazăr” din Sibiu, dar a rămas pentru nu i s-a prelungit bursa franceză până în 1944, tualilor români din acea epocă, aspect asupra scurt timp (nu mai mult de trei-patru luni), şansa aşa cum apare mai pretutindeni, ci a pierdut-o căruia nu insistăm aici. În legătură cu subiectul surâzându-i din nou la începutul anului 1941. De după alte două prelungiri succesive, neurmând nostru, trebuie menţionat faptul că – printre alte la 1 februarie 1941, Cioran este numit consilier cursurile facultăţii de litere (ci doar cantina stu- activităţi – Institutul oferea burse anuale stu- cultural, diurnist (şi nu „ataşat cultural”, cum denţească) şi, în consecinţă, fără a afla tutela dioşilor români, în urma unui proces de selecţie apare în diverse locuri), pe lângă Legaţia română vreunui profesor de la Sorbona care să-i patroneze destul de complex, de altfel deloc neobişnuit pen- de la Paris, care legal funcţiona însă la Vichy, o disertaţie doctorală. Problema care se pune în tru birocraţia din Hexagon: candidaturile treceau după ocuparea unei bune părţi din Franţa de către acest context ar fi de a contura mai bine, în lumi- prin două comisii de selecţie, într-o primă etapă trupele naziste. Numirea a fost făcută de către na câtorva noi surse documentare, această etapă la Legaţia Franţei din Bucureşti, iar apoi la Nichifor Crainic, ministrul Propagandei Naţionale, din viaţa scriitorului, ce a culminat cu opţiunea sa Ministerul Instrucţiunii Publice din Paris. Este instituţie de care aparţineau formal consilierii cul- de a se stabili definitiv în capitala Franţei. meritul lui Dupront de a fi reuşit să simplifice cât turali în această perioadă. Nu puteau fi numiţi în Absolvent al Facultăţii de litere şi filosofie din de cât mecanismul selecţiei, sporind totodată şi acest post decât posesorii unei diplome universita- Bucureşti în 1932, cu o teză despre intuiţionismul numărul de burse, în chiar anul academic re, aceştia trebuind să aibă aprobarea statului res- bergsonian, Emil Cioran îşi face intrarea în lumea 1937/38 - când a primit şi Emil Cioran una - pectiv, indemnizaţiile fiind calculate după moneda literelor şi a reflecţiilor filosofice şi socio-politice numărul stipendiaţilor de acest gen fiind de 40 ţării în cauză, variind între 20.000 şi 60.000 lei într-o Românie Mare ce tocmai traversa cumplita (din care 15 pentru învăţământul superior), cifră lunar. criză economică interbelică, într-o ţară bulversată enormă dacă o comparăm cu anul anterior venirii În noua postură, Emil Cioran elaborează deja de mişcări studenţeşti pornite contra unei clase sale la Bucureşti, în 1930/31 cuantumul acestora un prim Raport – se pare însă a fi singurul -, la politice incapabile să găsească soluţiile potrivite fiind doar de 10. În plus, nu lipsit de semnificaţie 30 aprilie 1941, într-o manieră extrem de critică în pentru ameliorarea dezechilibrelor sociale şi mora- este şi faptul că suma de bani acordată este ceva ceea ce priveşte propaganda românească în le, în care antisemitismul funcţiona ca o supapă mai mare (15.000 franci/an), iar „anul academic” Franţa4. Subliniază în primul rând faptul că a se ce califica naţiunea română mai curând ca una se putea prelungi de la 10 la 12 luni. tot persevera în proclamarea excesivă a „barbară”. Asemenea altor congeneri ai săi, caută Este tocmai tipul de bursă pe care o primeşte şi „latinităţii” noastre a devenit deja ceva ... lipsit de să obţină un stipendiu pentru a-şi continua pregă- Emil Cioran pentru a urma cursurile Facultăţii de semnificaţie pentru francezi. Pe de altă parte, tirea filosofică peste hotare, devenind în acest litere şi a-şi găsi un conducător de doctorat pen- referindu-se la bursierii români, Cioran (tocmai context bursier al Fundaţiei Alexander von tru proiectata sa disertaţie. Ajuns însă în capitala el!) evidenţia ideea că statul român „este obligat Humboldt, într-un moment de ascensiune a nazis- Franţei la finele lui 1937, tânărul scriitor se să controleze activitatea intelectuală a beneficiar- mului după instalarea lui Adolf Hitler în funcţia instalează la Hotel Marignan (13, rue de ilor”, pentru că „sub suges tia unui fals occidental- de cancelar. Sommerard, V), iar în loc să se ocupe cu ism, noi ne-am specializat în a adăuga banalităţi Emil Cioran – vorbitor de limbă germană încă frecventarea cursurilor, îşi cumpără o bicicletă cu unor probleme epu izate de inteligenţele califi- de pe băncile liceului sibian - va ajunge la Berlin care va străbate întregul Paris de la un capăt la cate”. la începutul lui octombrie 1933, pentru ca semes- altul, chiar şi împrejurimile. à

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 21 Black Pantone 253 U

à privind în special filosofia vitalistă, fenomenologia condiţiile şi rezervele exprimate mai sus, prelungi- Dincolo de alte constatări ale sale, reţinem aici şi filosofia existenţială. rea bursei acordate d-lui Lucian Bădescu, profesor – se va vedea de ce – criticile asupra şcolii Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, expresiu- secundar, ospitant şi administrator temporar al Române din Franţa, situată la vreo 10 km de nea distinsei mele consideraţiuni. Şcoalei Române din Franţa. Bursa Paris, la Fontenay-aux-Roses. În primul rând insti- d-niei sale, aprobată de minister în iunie a.c. tuţia era ineficientă datorită distanţei relativ mari Emil Cioran, Paris, expiră la 1 noiembrie a.c. de stabilimentele culturale ale Parisului, ceea ce 1 oct. 1942, 23, Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea crea probleme atât bursierilor români, cât mai rue Racine alesei mele stime. ales străinilor ce ar fi dorit să viziteze biblioteca Hôtel Racine, Paris, VIe şcolii sau să participe la eventualele conferinţe. În C. Marinescu, acest context, instituţia se dovedea una „moartă”, Profesor universitar, ce asigura o propagandă „jenantă”. Cu toate aces- Domniei Sale, Domnului Ministru al Educaţiei Directorul Şcoalei tea, aşa cum va rezulta şi din grupajul de docu- Naţionale. Bucureşti Române din Franţa mente publicat în Anexa de mai jos, Emil Cioran va deveni peste ceva mai bine de un an bursier al (Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii D-sale, Domnului Ministru al Culturii acestei şcoli, într-un context ce-i putea părea nefa- Publice. Învăţământul Superior, dos.1005/1939, Naţionale vorabil şi prin bunăvoinţa a cel puţin două perso- f.4) (Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii nalităţi cărora, ulterior, nu le va mai pomeni Publice. Învăţământul Superior, dos.1005/1939, deloc numele: Constantin Marinescu şi Ion [Însemnări marginale: „Dl. Vintilă Mihăilescu, f.5) Petrovici. (În schimb, de pildă, în mai toate texte- pentru a-mi face propunerea. I. P[etrovici]”. „1. le cu iz memorialistic ale lui Cioran, nu mai con- Sau să i se dea una din bursele acordate pentru [Însemnări marginale: „1. Se va prelungi bursa tenea să-l ridice în slăvi pe Alphonse Dupront!). Şcoala Română din Paris, în cazul când unul din d-lui Lucian Bădescu pe anul în curs (de la 1 Iar când am menţionat ceva mai sus contextul bursierii actuali n-ar putea pleca în Franţa; 2. Sau noiembrie înainte); 2. Asupra cazului Cioran „nefavorabil”, am avut în vedere faptul că după să i se aloce o sumă din economiile realizate prin urmează să hotărască d-l ministru pe baza propu- rebeliunea legionară din ianuarie 1941 Emil netrimiterea în Franţa a membrilor Şcoalei nerilor d-lui director (Mihăilescu, însoţit de Cioran devenise deja un personaj indezirabil Române din Paris în cursul anului şcolar trecut”. mine)”. Semnat indescifrabil] regimului antonescian, fapt ce va duce la „I s-a trimis bursa de la 1 nov. 1942”.] pierderea postului de consilier cultural. De altfel, în luna mai 1941, un raport „strict confidenţial” 3 al Direcţiei Afacerilor Consulare din cadrul minis- 2 terului nostru de Externe includea numele lui România Cioran printre „elementele primejdioase care fac Ministerul Afacerilor Străine parte din gruparea legionarilor rebeli aflaţi la Şcoala Română în Franţa Direcţiunea Afacerilor Politice Paris”, având următoarea caracterizare: „Fost bur- N-rul 9 Nr. 33422/22 aprilie 1943 sier al guvernului francez; a profanat portretul Bucureşti, 22 oct. 1942 Anexe: una răposatului Patriarh Miron [Cristea] la 6 septem- brie 1940; agitator, calomniator. În prezent con- silier cultural la Vichy, fără nici o activitate”. În Domnule Ministru, Domnule Ministru, plus, alături de alţi câţiva, „sunt ostili domnului general Antonescu. Fac corp aparte defăimând pe Ca urmare a adresei cu n-rul 217.788 din 20 Am onoarea a vă trimite aici alăturat, în copie, ceilalţi studenţi ce nu fac politică şi pe reprezen- oct. 1942 am onoarea a răspunde următoarele: telegrama nr. 1067 din 21 aprilie a.c., pe care tanţii autorităţilor româneşti la Paris. Vin la biser- I) Potrivit legii de organizare a şcolilor de la domnul profesor Marinescu v-o trimite prin inter- ică în cămăşi verzi, au avut atitudine necuviin- Roma şi Paris, cererea d-lui Emil Cioran n-ar mediul Consulatului nostru general din Paris, cu cioasă la parastasul profesorului N. Iorga” etc5. putea fi aprobată, dat fiind că d-nia sa n-a fost privire la dl. Emil Cioran şi la trimiterea de fon- Deşi încadrat în această categorie de proscrişi, recomandat ca membru al Şcoalei Române în duri pentru Şcoala Română din Paris. Emil Cioran devine din toamna lui 1942 bursier Franţa de vreuna din facultăţile de litere şi al Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses, la filosofie. Ministrul Afacerilor Străine, solicitarea sa, la insistenţele directorului de atunci Dacă însă Ministerul Culturii Naţionale are la M.I. Mitilineu al instituţiei şi, evident, prin bunăvoinţa ministru- dispoziţia sa o bursă pentru el sau dacă vreunul Ministru plenipotenţiar lui român al Educaţiei, profesorul universitar Ion din membrii recomandaţi actualmente n-ar putea Petrovici. Este de reţinut faptul excepţional că în să se prezinte la şcoală, sunt de părere ca cererea Directorul Politic, anul academic 1943 şi 1944 Emil Cioran a fost d-lui Emil Cioran să fie luată în binevoitoare con- O. Cesianu singurul român aflat la Paris care a primit un sti- siderare. Secretar de Legaţiune pediu la această şcoală (în Italia, de exemplu, în În cazul din urmă, d-nia sa ar putea intra în şcoala pereche, se aflau 7 bursieri), în iulie şi sep- categoria acelor studenţi români aflători la Paris Domniei Sale, tembrie 1943 primind bunăoară câte 5000 fr. în favoarea cărora am făcut propuneri la para- domnului profesor Ion Petrovici, francezi, iar de la 1 octombrie 1943 până la 1 graful II din adresa mea înregistrată la Minister martie 1944 încă 30.000 fr.6 sub n-rul 224.285 din 22 oct. 1943. Ministrul Culturii Naţionale şi al Cultelor O deslegare în favoarea d-lui Emil Cioran s-ar [Însemnări marginale: „1) Se va prelungi bursa ANEXE mai putea găsi şi altfel. I s-ar putea aloca o sumă d-lui Cioran până la 1 octombrie 1943; 2) Ce este rezultată din bursele disponibile de la 1 septem- cu trimiterea fondurilor pentru Şcoală; 3) Se va 1 brie şi neplătite până acum din cauză că membrii interveni imediat la Finanţe pentru trimiterea Şcoalei n-au putut să se prezinte la posturile lor. sumei alocate în vederea cumpărării unui local”. Ţin să adaog următoarele în legătură cu activi- Semnat: Vintilă Mihăilescu] Domnule Ministru, tatea ştiinţifică a d-lui Emil Cioran. M-am inter- esat de preocupările d-niei sale şi am avut o [Anexă] În urma recomandării Facultăţii de litere şi impresie favorabilă. O părere autorizată însă în ce filosofie, Institutul francez din Bucureşti m-a tri- priveşte rezultatele sale în domeniul filosofic No. 1067 din mis bursier la Paris pentru a continua studiile şi a poate fi dată de domnul ministru al Culturii 21 aprilie 1943 termina o teză de filosofie. Naţionale. Tot astfel aş dori să precizez că măsura Dată fiind situaţia actuală a Franţei, bursa nu care se va hotărî de Minister nu trebuie să preju- Telegramă în clar mi-a putut fi prelungită. Pentru a nu întrerupe dicieze vreunuia din membrii legalmente reco- Trimisă prin telefon de la Berlin studiile şi a păstra contactul cu profesorii şi mandaţi şi care, potrivit hotărârilor comunicate bibliotecile din Paris, cu respect vă rog să bine- mie în vremea din urmă la Ministerul Culturii Consulatul Paris către Ministerul Culturii voiţi a-mi acorda una din bursele disponibile la Naţionale, urmează să se prezinte la locurile lor. Naţion[ale] Şcoala Română din Franţa. II) Profit de această împrejurare pentru a ruga Subsemnatul lucrează la o teză de doctorat, Ministerul să aprobe, ţinându-se seama de Răspuns la tel[egrama] dv. 217788/943:

22 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

Black Pantone 253 U 22 Black Pantone 253 U

Dl. Emil Cioran ar putea fi menţinut ca bur- sier până la 1 octombrie 1943. Rog acceleraţi trimiterea fondurilor pentru Şcoală, retribuţie director şi burse şi interveniţi la Ministerul de Finanţe pentru expedierea fără întâr- ziere a creditului alocat pentru cumpărarea imobi- lului din Paris. Rog comunicaţi dacă pensionarii şcolii vor veni.

Semnat: prof. Marinescu

Pavelescu/1067

(Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. Învăţământul Superior, dos.1005/1939, f.7-8)

4

Şcoala Română în Franţa, N-rul 10

27 noiembrie 1943

Domnule Ministru,

Avem onoarea a propune prelungirea bursei acordate d-lui Emil Cioran, doctorand în litere la Universitatea din Paris, pe intervalul 1 oct. 1943- 31 martie 1944. Dl. Emil Cioran este unul dintre tinerii români din străinătate care merită a i se acorda acest spri- jin din partea Şcoalei Române în Franţa, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre bursierii reco- mandaţi de facultăţi şi de şcolile de arte frumoase n-a reuşit încă să plece din ţară. În cazul că aţi binevoi a aproba această propu- nere, ar urma ca bursa să fie ordonanţată pe 6 (şase) luni, potrivit unei încuviinţări mai vechi a Ministerului de Finanţe, direct pe numele d-lui Emil Cioran, domiciliat la Hôtel Racine, 23, rue Racine, Paris, 6e. Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea alesei mele stime. Domnule Ministru, Note: C. Marinescu, Ca urmare a adresei mele cu n-rul 10 din 27 1 Vezi îndeosebi Gabriel Liiceanu, Itinerariile unei vieţi: Profesor universitar, noiembrie 1943, înregistrată la Ministerul Culturii E.M. Cioran, urmat de Apocalipsa după Cioran (Trei Directorul Şcoalei Române din Franţa Naţionale şi al Cultelor sub n-rul 265.223 din 29 zile de convorbiri – 1990), Bucureşti, Edit. Humanitas, noiembrie 1943, am onoarea a propune prelungi- 1995, p.36, 97. Domnului Ministru al Culturii Naţionale 2 Cf. Das Universitätsarchiv der Ludwig-Maximilians- rea bursei ce se plăteşte d-lui Emil Cioran, docto- şi al Cultelor Universität München, St-II: Kiste 5, dosar 0030/10. rand în litere, domiciliat în Paris 6e, Hotel Racine, 3 Gabriel Liiceanu, Itinerariile unei vieşi: E.M. Cioran, (Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii rue Racine 23, pe intervalul 1 aprilie-1 octombrie p.96. Publice. Învăţământul Superior, dos.1005/1939, 1944[1]. 4 Raportul a fost publicat de Lucian Jora, Diplomaţia f.3) Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea culturală. Din activitatea lui Emil Cioran, în Familia, alesei mele stime. seria V, nr. 7-8/2006, p. 196-200. 5 Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice. [Rezoluţie: „Se aprobă propunerea. Direcţia Învăţământul Superior, dos. 1075/1941, f.212-213. Înv. Superior va executa. I. Petrovici”. Emil Cioran C. Marinescu, 6 Cf. documentelor contabile din Arh. St. Bucureşti, va primi bursa cu anticipaţie pe 6 luni, în cuan- Profesor universitar Ministerul Instrucţiunii Publice. Învăţământul Superior, tum de 5000 franci francezi/lună] Directorul Şcoalei Române din Franţa dos. 1088/1941, f. 155-157. n Domnului Ministru al Culturii Naţionale 5 şi al Cultelor

(Arh. St. Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii ECOLE ROUMAINE EN FRANCE Publice. Învăţământul Superior, dos.1005/1939, Sur le haut patronage de l’Université de Paris f.2) FONTENAY AUX ROSES (SEINE) [Rezoluţie: „9 mart. 1944. Se aprobă”. Semnat 50, Rue des Chataigniers, 50 indescifrabil] Tél. 10-11 [1] La 13 martie 1944, ministerul anunţă pre- lungirea bursei lui Emil Cioran pentru intervalul 1 Bucureşti, 9 martie 1944, aprilie-1 octombrie 1944. Nr. 12

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 23

23 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

focus Fiziologia totalitarismului. Anul 1946 Aurel Sasu espre greva studenţilor de la Cluj (mai- împotriva guvernului”. Studenţii demonstrează iunie 1946), al cărui lider incontestabil a spontan, evitând să răspundă provocărilor. Sunt, Dfost Valeriu Anania, s-a scris relativ mult. ipocrit, consideraţi „bandă de huligani”, „epigoni Nu suficient, totuşi, pentru ca revolta de-acum legionari”, „elemente iresponsabile”, „rămăşiţe aproape şapte decenii să se poată elibera de cono- hidoase ale trecutului fascist”, „masă de manevră taţia conjecturală a redobândirii Ardealului de antipopulară” şi „agenţi ai imperialismului”, anga- Nord şi a întoarcerii Universităţii Daciei jaţi, subversiv, în acte de diversiune şi uneltiri Superioare din refugiul sibian. Sigur, manifestările reacţionare. Tineretul e umilit, insultat, batjocorit, şovine, situaţia materială dezastruoasă a institu- arestat şi maltratat, sub privirile binevoitoare ale ţiei, precaritatea condiţiilor de viaţă în cămine, autorităţilor. Este acuzat de sfidarea intereselor mediocritatea performanţelor abia instalatei admi- mari ale ţării, de lipsa „patriotismului constructiv” nistraţii româneşti, prezenţa „armatei roşii” în şi de colaborarea cu „oligarhia financiară a oraş, agresivitatea comunismului incipient şi pri- Occidentului”. Viaţa românească e terfelită, com- mele semne de intoleranţă politică au contribuit, promisă, luată în derâdere, transformată în stig- fiecare în parte, la întreţinerea unei atmosfere de mat al ruşinii, al neputinţei, al autodispreţului şi nemulţumiri, de suspiciune, de grave tensiuni şi al primejdiei pentru noi înşine. Cei care protestea- Bartolomeu Anania violente atitudini ireconciliabile, fundamental con- ză sunt încriminaţi pentru „trădarea intereselor flictuale. În fond, se repoziţionau două lumi, naţionale”. Este surprinzător cât de rezistent s-a sau cordial-polemic, menit să facă din evenimen- două ideologii, sistemele de mai târziu, se îngro- dovedit în timp, acest argument al „regizărilor din tul databil o sumă de trăiri, îngrijorări, puncte de pa, în această margine de continent, o istorie a umbră”, al manevrelor, uneltirilor, trădărilor, vedere, experienţă creatoare de prezent, într-un spiritului, a libertăţii şi a culturii şi se construia, influenţelor nefaste, responsabile de toate tragedii- context mai larg de criză identitară şi de prejude- după logica alienării şi a ostilităţii, noua istorie a le, eşecurile şi obscurităţile istoriei noastre. Cât de căţi politice încă neabolite. Creşte, în felul acesta, grandiosului utopic şi a sublimului revoluţionar, repede, dialogului i s-a substituit clişeul şi adevă- numărul de personaje din tablou (comentatori impuse prin teroare, constrângere şi crimă. Intram rului, doctrina. în sfera de influenţă a unui imperiu care ne ofe- ostili de articole virulent-didactice pe tema urii, Greviştii purtau cu ei cartea de vizită a altei dezordinii, responsabilităţii, falsului patriotism, rea, experimentată deja, întreaga strategie a min- generaţii, repudiată, în noul început de eră socia- ciunii, a simulacrului, mistificării, fanatismului, ideilor de împrumut şi iubirii aproapelui), se listă, pentru lipsa ei de scrupule, de caracter, de credinţei oarbe, a ficţiunilor propagandistice de înmulţesc posibilităţile de lectură liberă a întâm- personalitate, de atitudine intelectuală şi de cultu- bine universal şi a subtilităţilor de înjosire morală. plărilor, deja fixate în atmosfera de exclusivism şi ră. Trăiau spaima stării pe loc, despre care se Greviştii, generaţia „idealurilor spulberate”, pe de intoleranţă a epocii. Fără să piardă din vedere plânsese şi Nae Ionescu („apostolul negru” al ver- o parte, şi noua structură totalitară, pe de alta, reportajul evenimentului consumat, cartea dă siunii totalitare), credeau în „capacitatea de rodire sunt, la nici doi ani de la încheierea războiului, seama de ceea ce, peste ani, va însemna arta dis- a neamului”, în visul asaltului spre cer şi în pri- prefigurarea unei societăţi traumatizate, supusă, imulării politice, limbajul maniheismului totalitar matul spiritualului. Nu credeau în „psihologia de pervers şi fără scrupule, acţiunii de reeducare în şi tehnica manipulării, campania de presă, prin slugă” şi în istoria făcută din bucăţi. Erau bolnavi masă şi de partinică punere sub control a dezinformare, răstălmăcire şi controlul informa- de „simţirea alterată” a ceea ce Mircea Eliade conştiinţelor. Lua chip o ţară care, în doar câţiva ţiei. Se poate urmări, în volum, drumul dificil al ani, urma să înveţe, pentru tot restul secolului, să numea forţa lăuntrică a rezistenţei în faţa compro- suprimării gândului liber (demonizarea perioadei se hrănească exclusiv cu visele şi fantasmele alto- miterii şi a ratării. Trebuiau, prin urmare, aceşti interbelice), al trecerii de la „dictatura” personali- ra. grevişti, dezintoxicaţi, educaţi, reabilitaţi, eliberaţi tăţii la teroarea sistemului şi de la confruntarea În aceste împrejurări dramatice, un tânăr călu- de mistica iubirii, a tradiţiei, a experienţei şi a de idei la unanimitatea de partid. Momentul 1946 găr, de nici douăzeci şi cinci de ani, trecut prin aflării de sine. Totul, prin apelul patetic la armo- a fost ultima mare probă de curaj şi frenezie a experienţa nefericită a „duhului de biruinţă”, dar nia socială şi pacea între popoare (cine dorea un înnoirii, până la înfeudarea presei şi a culturii, în şi a prigoanei legionare (atâtea întâmplări trăite război civil în apropierea Uniunii Sovietice?), prin general, „teoriilor precise” ale utopiei comuniste. dincolo de suflet!), în anul doi la Medicină, des- rememorarea înaltei meniri a tineretului, a nevoii Afirmarea directă, liberă şi totală a neodihnei spi- cinde în vechiul burg medieval, hotărât să rămână de cenzură, stăpânire, calm şi echilibru, prin grave rituale, bucuria trăirii libertăţii ca un viciu vor tre- departe de zgomotul vieţii publice, în anonimatul insinuări privind nesocotirea „aspiraţiilor milena- bui să mai aştepte alte aproape cinci decenii, până cărţii şi al studiului. Destinul l-a vrut însă altfel. re” şi prin limpezi avertismente la adresa celor să devină un program de viaţă şi de salvare, dacă Împotriva voinţei lui, în martie 1946, e ales repre- care incită la dezordini şi recurg la ură „ca princi- nu în eternitate, vorba filosofului, cel puţin în zentant al anului în Comitetul pe Universitate al piu de viaţă şi de convieţuire”. Ce putea opune timp, a destinului de ţară. Centrului studenţesc „Petru Maior”, pe care, ulte- asimilării, sub ameninţarea armelor, o generaţie rior, îl va conduce, ca preşedinte-delegat, cu toate purtând stigmatul „nefastei educaţii”, decât pro- (Prefaţă la volumul Starea de excepţie, responsabilităţile şi consecinţele evenimentelor ce iecţia de orgoliu a unei contraofensive spirituale! în curs de apariţie) vor urma (ultima dintre ele: exmatricularea şi, Iată ce speria şi ce trebuia suprimat, cu orice preţ, n apoi, lunga pribegie a suferinţei asumate). ca vestigii ale lumii vechi: obişnuinţa valorificării Cronologia întâmplărilor trăite e cunoscută din integrale a ideii de libertate şi gestul, lipsit de volumul de Memorii (2008). Rezistenţa, căreia complexe, al restaurării demnităţii româneşti. Valeriu Anania îi dă un sens şi pe care o organi- Volumul de faţă nu-şi propune să intre în zează, depăşeşte cu mult, din perspectiva anilor competiţie cu cercetări documentare deja între- ce au trecut, culoarea locală a unui cămin devas- prinse, nici cu alte contribuţii privind revolta, din tat, a deblocării unor examene sau a câtorva 1946, a studenţilor din Cluj, deja cunoscute. El revendicări de natură socială. E mult mai mult: o doreşte, simplu, să ofere, între informaţia de arhi- confruntare, lipsită de reguli, între escaladarea vă (neutră, imparţială, obiectivă, lipsită de viaţă, periculoasă a modelelor de hegemonie politică, a indiferentă) şi literaturizarea memorialistică de principiilor de parteneriat ideologic, de mascare a mai târziu, pradă, de cele mai multe ori, jocului realităţii prin limbaj şi tradiţia participării culturii, periculos al imaginarului, o altă perspectivă asu- inteligenţei la exercitarea relaţiilor de putere. pra a ceea ce Zaharia Stancu numea „generaţia în Greva e paşnică, fără incidente. Este, totuşi, decre- pulbere”: perspectiva comentariului publicistic, viu tată „acţiune criminală” şi „atitudine deschisă colorat emoţional, partizan, apologetic, repulsiv

24 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

24 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

arte & investigaţii

desprindă personajele din mediocritatea statică Bolºevismul ºi arta proletarã (II) şi să le dea o tipicitate reală, agitată, oglindind toate contradicţiile sociale. (5) Înnoirea caracte- Cum a preluat Stalin de la „servitoarea lui rului originar epic al romanului, tratarea amă- nuntelor, căutarea contradicţiilor extreme, pre- Molière” rangul de judecãtor al artei cum şi noua formă şi interesul acordat temati- cii, sporirea mobilităţii caracteriale a personaje- Vasile Radu lor, un pathos uman-moral al speranţelor de oncepţia despre cultură a lui Lenin se social-democraţiei istorice, exponenţii lor privin- înnoire a lumii: iată prin ce se caracterizează baza, în principiu, pe argumentările şi du-l pe Tolstoi ca pe un predecesor ilustru. acest realism nou. În ce priveşte arta epocii Cexemplificările unor idei din opera scrii- Simpatia cu care strategul revoluţiei bolşevice – sale, Tolstoi se îndreaptă asupra artei moderne torilor ruşi Lev Tolsoi şi Maxim Gorky. Această Lenin – l-a privit pe Tolstoi, deşi acesta făcea burgheze. Îşi pune întrebarea: Pentru cine şi de nouă concepţie a culturii de clasă s-a forjat în parte din altă clasă socială decât cea pe care o cine este făcută această artă? Răspunsul său: dialogul permanent cu vechile culturi europene investise cu vocaţia mesianică a schimbării ordi- Pentru oamenii trândavi ai clasei conducătoare. de tip burghez, cu preluări din arsenalul realis- nii sociale, i-a plasat acestuia opera în centrul Masele de milioane ale poporului muncitor nici mului burghez francez sau german şi replieri exempificărilor teoretice sortite să fie modelul măcar nu ştiu că există o asemenea artă, şi critice, adaptate noilor cerinţe revoluţionare, noii culturi. Lenin explică această opţiune prin chiar dacă ar avea cunoştinţă de ea, nu ar putea adoptate de acesta. faptul că Tolstoi a reuşit să facă în opera sa o să se apropie afectiv de ea. Prin aceasta, ea a Dacă la începutul secolului al XX-lea artiştii prezentare genială a epocii de pregătire a încetat să mai fie a „întregului popor”, idee ruşi constituiau o elită de valoare europeană, Revoluţiei bolşevice, el însuşi înţelegând mai care provine - după afirmaţia lui Georg Lukacs - mulţi dintre ei fiind integraţi mişcărilor de bine „ce avea de făcut” pentru succesul aceste- din umanismul ţărănesc-plebeian al esteticii avangardă cu care a debutat secolul al XX-lea, ia. Faima mondială de care se bucura Tolstoi l-a tolstoiene, iar prin aceasta Tolstoi a ridicat-o treptat, alegerea politică a mers spre înlocuirea aşezat pe scriitor în fruntea acelor artişti pe din nou pe servitoarea lui Molière la rangul de acestor avangarde de tip burghez prin valorifica- care îi preţuia întreaga mişcare muncitorească judecătoare a artei. (6) rea aportului gândirii sociale a unor artişti rusă, opera sa fiind privită ca o adevărată oglin- În pofida faptului că Lenin îl socoteşte pe realişti, precum Lev Tolstoi şi Maxim Gorky. dă a Revoluţiei ruse. (2) Vechiul realism al seco- Tolstoi un artist incomparabil, de vocaţie uni- „Epoca de Argint” a artei ruse care cuprinde lului al XIX-lea este dus mai departe - spune versală, recunoaşte subiectivitatea acestuia în curentele simbolismul şi acmeismul, cu artişti Georg Lukacs (3) - depăşind poziţiile unor faţa modelelor sale, nobili şi artistocraţi, esca- precum Block, Belîi, Andreev, Gumilov, Briusov, Fielding şi Defoe, Balzac sau Stendhal, sau motându-le anumite defecte, chiar dacă se dove- Sologub, Ahmatova, Mandelştam etc., sau cu chiar ale unor Zola sau Flaubert. Este de apre- deşte profund afectat de inegalitatea socială pe futurişti precum Hlebnikov, Krucenîh, ciat, spune Georg Lukacs, sinceritatea fără care o apără aceştia. Mergând pe tradiţia Maiakovski etc., era treptat repudiat. teamă de consecinţe în dezvăluirea şi exprima- Marelui Realism al secolului al XIX-lea repre- Astfel, culturii burgheze occidentale din rea a tot ce vede scriitorul în societate, căci zentat de romanul francez (Stendhal, Zola, secolul al XIX-lea i se opune din est Lev prin aceasta umanismul lor burghezo-revoluţio- Balzac, Flaubert), a dat comentariilor sale un Nicolaevici Tolstoi, a cărui replică vorbeşte des- nar începea să înţeleagă mai bine noul uma- net ascuţiş polemic, o nuanţă de utopie şi de pre artiştii care reprezintă vederile unor „clase nism al victorioasei revoluţii socialiste. (4) anarhism care se regăseşte şi în atitudinile lui degenerate”: Arta voastră, alimentând poftele Deosebirea stilistică hotărâtoare între realis- de viaţă, până la încercarea sortită eşecului de a pervertite ale celor înstăriţi, e artificială, obscu- mul vechi (burghez) şi cel nou (proletar) rezidă aplica pe domeniul său de la Iasnaia Poliana ră, întortochiată, afectată (1), spunea acesta. în problema înfăţişării oamenilor, în concepţia principii care să atenueze starea de inegalitate Adevăratele modele trebuie să fie cele înţelese despre tipic. Vechiul realism concepea realismul cruntă care despărţea viaţa sa de mizeria celor de toată lumea, un limbaj simplu al inimii, pre- sub forma care rezuma determinările esenţiale mulţi. Lenin a apreciat nu atât metodele lui cum basmele şi cântecele populare. Numeroase ale unei tendinţe sociale majore în stăruinţe Tolstoi, cât mai ales talentul său de a analiza au fost nuanţările teoretice interpretative referi- extrem-pătimaşe ale unor personaje individuale stările sociale pe care încerca să le schimbe. toare care au anticipat sau au mers paralel cu şi le aducea pe acestea în situaţii extreme, Metodele lui Tolstoi - a decis Lenin - trebuiau opera tolstoiană şi care au stat la baza creării menite a face plauzibilă acea tendinţă socială în să stea la baza artei şi a culturii bolşevice, ca platformei realismului social-istoric, menit să consecinţele ei extreme, pe când măreţia instrumente de propagandă. Revoluţia trebuia contureze modelul de creaţie al noii culturi realiştilor ruşi ai acestei perioade se bizuie pe să schimbe - în pofida convingerilor tolstoiene - comuniste. aceea că au reuşit să descopere şi în această societatea prin violenţă. Divergenţele teoretice cu vechea cultură au viaţă posibilităţile extreme a căror realizare să În cele din urmă, Lenin a găsit şi artistul convins artiştii să îmbrăţişeze noile teorii ale potrivit, prin opera sa, să furnizeze modelul de exemplaritate pentru artistul nou. Acesta se numea Maxim Gorky, pe care l-a investit cu rolul de exponent al metodei realismului socia- list pe care voia să o propovăduiască. Spre deo- sebire de Tolstoi, Gorky avea o origine socială modestă şi s-a apropiat din tinereţe de mişcarea social-democrată, acceptând, în cele din urmă, rolul cu care l-a investit Lenin. După Revoluţia înfrântă din 1905, Gorky se auto-exilează pe insula Capri (Italia), unde rămâne până în 1909, fiind adesea vizitat de Lenin sau de alţi revoluţionari, devenind sfătuitorul acestora. Gorky era un exponent preţuit al revoluţionaris- mului rus şi, profitând de faptul că alesese să trăiască în vestul Europei, a legat relaţii strînse cu vechii social-democraţi germani ca Auguste Babel, Kaustky, Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Franz Mehring etc., opera sa fiind apreciată de aceştia. De pildă, romanul său Mama a fost obiect de discuţii în cadrul Congresului al V-ea al Partidului Social Democrat din Rusia ale cărui lucrări s-au des- făşurat în exil, la Londra. Opera sa se înscrie pe Trandafiri pentru Stalin (1949), Boris Vladimirski à

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 25

Black Pantone 253 U 25 Black Pantone 253 U

à preşedintele scriitorilor, dar iluzia de autonomie ţii, aristocraţii, conducătorii de oşti, prelaţii. linia tradiţională a realismului, beneficiind de care subzistase două decenii se năruie precipi- Tematica „de partid” devine unica opţiune cul- temperamentul romantic al autorului, de arguţia tat. „Tovarăşii de drum” dispar unul câte unul, turală, criterul formal predominant fiind „ase- stilului şi de un pathos al revoltei, conferindu-i Gulagurile şi execuţiile politice iau locul dispu- mănarea fotografică” şi „expresivitatea dramati- o dimensiune militantă. Pe de altă parte, simpli- telor calme, polemicilor culturale. Stalin că” urmărite în „dezvoltarea lor revoluţionară”. tatea şi rafinamentul accesibile ale stilului său l- declanşează coşmarul sângeros al terorii. Între Astfel se defineşte noţiunea de „realism” în au aşezat printre caracterele umaniste cele mai recluziune şi excludere, emigraţie şi execuţie nu opoziţie cu „constructivismul” modern care admirate ale epocii. este decât un pas, de cele mai multe ori înfăp- obturează „inteligibilitatea publicului”, împiede- După Revoluţia bolşevică din anul 1917, tuit. „Acmeismul” (simbolismul) este înfierat cu că „accesibilitatea maselor”, pe cale de a se Maxim Gorky este insistent chemat de Lenin să toată vigoarea ca fiind fuga din faţa realităţii impune în primii ani după Revoluţie, în clima- participe în Rusia la proiectul schimbărilor pe neplăcute; refugiul pe înălţimile diafane sau în tul instabil politic, confuz ideologic, cultivat de care le preconizau revoluţionarii. Deşi acceptă, ceţurile misticismului religios; emoţiile intime şi artişti inovatori de origine semită. Locul acesto- revenind în Rusia, Gorky constată repede cu josnicile explorări nesănătoase ale sufletelor ra este luat treptat de pictori ruşi de sorginte nemulţumire că ideile sale artistice nu se potri- mărunte. (7) Aceste regretabile producţii trebuie modestă, proveniţi din mediile populare. De alt- vesc cu schimbările catastrofice introduse de înlocuite prin opere din care să emane caracte- fel, Andrei Jdanov ridică inspiraţia din muzica revoluţionari prin „comunismul de război” şi rul esenţial al normelor tradiţionale ale realis- populară rusă la rangul de criteriu al valorii părăseşte din nou ţara. În cele din urmă, după mului socialist, prin încărcătura de idei, conţi- artistice. Modelele artei clasice sunt înlocuite de moartea lui Lenin, se lasă sedus de propunerile nutul ideologic explicit artistul trebuind să devi- „noutatea” noii orânduiri, imaginile pline de pe care i le face Stalin, revine în Rusia şi pri- nă un inginer al sufletelor - conform metaforei grandoare exprimă o viziune eroică, prometeică meşte o reşedinţă de lux, casa fostului milionar staliniste, Stalin devenind, el însuşi, critic de asupra Revoluţiei, comunismul câştigă o viziune Riabuşinski (devenită mai târziu Muzeul artă. Acestor principii jdanoviene li se alătură escatologică, o vocaţie universală, conceptul Gorky), acceptând cu satisfacţie onorurile la „spiritul de partid”, care subordonează artistul Eroului (Stalin) alcătuind nucleul central al ins- care se preta regimul bolşevic. Între altele, devi- literaturii de partid, amintind de revoluta pozi- piraţiei artistice. Stilul stalinist devine dominant ne un simbol al Revoluţiei ruse, cu numele său ţie leninistă din anul 1905, când Lenin vorbea şi prin intruducerea practicii de a stimula astfel fiind botezat avionul Antonov 20 - una din pri- despre organizarea Partidului şi Literatura de de creaţii prin instituirea unor premii de mare mele realizări ale tinerei industrii aeronautice partid, care includea şi cultura. valoare, cum au fost Premiile Lenin, acordate sovietice - preţuirea aceasta ostentativă mergând Acest nou puseu totalitar se amplifică după începând cu anul 1941 de către jurii „de specia- până într-acolo încât un asteroid, cel numerotat anul 1946 când Jdanov, în rezoluţia Congresului lişti” artişti, a căror opţiune artistică trebuia cu nr. 2768, să primească numele lui. În schim- şi în cuvântarea sa din 14 august, vorbeşte des- contrasemnată de Stalin. Astfel, din cele 18 pre- bul acestor onoruri, este nevoit să plătească pre influenţele occidentale, despre nevoia de mii anuale de care se bucura arta plastică, această faimă, precum şi noul confort social, ameliorare a mesajului artei, despre linguşeala multe dintre ele erau acordate la sugestia celui prin acceptarea lagărelor de reabilitare prin în faţa Occidentului, despre cosmopolitism şi mai mare “specialist”, care nu putea fi contrazis muncă ale duşmanilor Revoluţiei, justificând despre exemplul instransigenţei revoluţionare - adică Stalin. Printre aceşti artişti, „stimulaţi” astfel, prin propria sa atitudine, Gulagurile care trebuie urmat şi de către celelalte ţări suro- să practice realismul socialist, se rătăcesc şi alţi sovietice. Odată compromisul făcut, Gorky, ri care alcătuiau lagărul socialist. artişti europeni, dar majoritatea, după o scurtă devenind dezirabil, primeşte cea mai mare dis- În artele plastice, tendinţa de a reveni la mesa- derută, cum a fost cazul lui Picasso, revin la tincţie culturală sovietică, Ordinul Lenin. jul de tip literar (ideologic) practicat altădată de vechea lor profesiune de credinţă. Prezenţa sa în Rusia, după ce părăsise Italia fas- pictorii „peredvişnici” (ambulanţi) se amplifică Din păcate, această cale a libertăţii era accesi- cistă, a fost socotită ca o mare victorie ideologi- după anii 1934. Portretul, scena istorică, com- bilă doar acelor artişti care trăiau în vestul că a comunismului bolşevic şi a fost exploatată poziţiile dramatice, militante şi însufleţitoare Europei, pentru că arta ţărilor socialiste a fost ca atare de către Stalin, a cărui preţuire ostenta- sunt realizate într-o tehnică tradiţională, canto- invadată de modelul sovietic impus cu forţa tivă a mers până la a purta pe propriii umeri nată adesea în limitele academismului. tancurilor dar şi la masa tratativelor de pace cu sicriul scriitorului care a murit în anul 1936. Personajele care populează pânzele sunt munci- toate mijloacele propagandei de partid, cei care După moartea acestuia, eliberaţi de autorita- torii, ţăranii, oamenii politici, mulţimile surprin- nu se supuneau fiind efectiv excluşi de la mani- tea morală complezentă a lui Gorky, autoriăţile se asistând la ceremonii publice, oficiale, din festările oficiale ale artei subordonate statului comuniste declanşează teroarea politică şi ideo- oglinda lucrării fiind alungaţi vechii mecenaţi, comunist. logică. Fadeev, un „aparatcik”, este ales susţinători ai artei de odinioară, regii şi împăra- Note:

1. Georg Lukacs, Specificul literaturii şi al este- ticului, ediţie românească îngrijită de Nicolae Tertulian, ELU, Bucureşti, 1969 2. Georg Lukacs, op.cit.., pag. 59 3. Georg Lukacs, op.cit.., pag. 62 4. Georg Lukacs, op.cit., pag. 71 şi 73 5. Georg Lukacs, op.cit., pag. 104 6. Georg Lukacs, op.cit., pag. 130 şi 135 7. Michel Aucouturier, Realismul socialist, Editura Dacia, Cluj, 2001, pag. 80

(continuare în numărul viitor) n

“Lenin la muncă voluntară în Kremlin”, V. Ivanov

26 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

26 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

interviu „Românii au uitat sã râdã”

de vorbã cu Sorin Dan, directorul Festivalului Comedy Cluj Între 10-18 octombrie 2009 la Cluj s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Festivalul a luat fiinţă la iniţiativa omului de afaceri clujean „convertit” la managementul cultural Sorin Dan, care a fost şi directorul Festivalului. Producătorul şi distribuitorul de film Vladimir Marin a fost director artistic şi selecţioner. Comedy Cluj a fost organizat pe şase secţiuni: Competiţie, Comedii Comedy, Focus Ungaria, Panorama Cinematografiei Franceze, Retro România şi Medalion Jacques Tati, oferind spre vizionare aproape 100 de filme (lungmetraj, scurtmetraj, ficţiune, documen- tar, desene animate), care au rulat în cele trei cinematografe tradiţionale, „clasice” ale Clujului: Republica, Arta şi Victoria, precum şi în Sala Mare a Casei de Cultură a Studenţilor transformată pen- tru nouă zile în cinematograf. Amănunte despre proiectele domnului Sorin Dan şi ale Fundaţiei Europene pentru Cultură Urbană, al cărei preşedinte este, în interviul care urmează.

– Domnule Sorin Dan, până de curând lumea blu o foarte bună selecţie. Nu a ieşit la suprafaţă v-a ştiut ca pe un om de afaceri de succes al nimic din stângăciile începutului, ale unei prime Clujului. În toamna lui 2009 aţi surprins „publi- ediţii. Aşa s-au văzut lucrurile şi din interior, din cul larg” ca iniţiator şi organizator al primei ediţii punctul de vedere al organizatorilor? a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Sorin Dan Cum v-a venit ideea acestui festival şi mai ales – Am avut o echipă, nişte tineri extrem de Bănuiesc că nu poate fi organizat la infinit din care a fost motivaţia: un gest de orgoliu, consecin- dedicaţi, şi am reuşi să le transmit câte ceva din sponsorizări, subvenţii ş.a.m.d.... ţa unei pasiuni? experienţa mea managerială care a rodit foarte bine pe un sol mustind de entuziasm. – Festivalurile sunt organizate din sponsorizări. – Vine un moment când simţi că trebuie să Este adevărat că la prima ediţie nu am reuşit să faci mai mult pentru societate. Mi-am propus ca – Competiţia nu a inclus niciun film româ- strângem sponsorizări care să acopere costurile de de acum încolo să mă retrag încet din lumea afa- nesc. Nu că ne-ar da comediile afară din casă, organizare şi am ieşit cu un deficit de circa cerilor şi să mă dedic diverselor activităţi civice. dar, întâmplător sau nu, în ultima vreme 150.000 Ron. Sper ca începând cu ediţia din acest Sunt preşedintele Fundaţiei Europene Pentru s-au realizat câteva pelicule încadrabile genului: an să reuşim să acoperim bugetul propus urmând Cultură Urbană, care îşi propune prin diverse Nunta mută (Horaţiu Mălăele), Amintiri din ca în următorii ani să reuşim să mărim bugetul. manifestări să îmbunătăţească viaţa urbană pe Epoca de Aur (Cristian Mungiu & Co.), Cea mai Cu cât bugetul este mai mare cu atât putem oferi care o ducem. Comedy Cluj face parte din mani- fericită fată din lume (Radu Jude), Bahrtalo! / mai multe publicului, nu se pune problema de festările dedicate culturii de divertisment. Anul Noroc bun! al clujenaului Robert Lakatos... profit. acesta va fi a doua ediţie. Dar, tot anul acesta va debuta un alt festival - Planet Report, un festival – Toate aceste filme au fost prezentate deja la – Sloganul acestei prime ediţii a Comedy Cluj de mediu care îmbină partea de divertisment cu TIFF iar noi dorim să prezentăm în general filme a fost „Ce-ar fi viaţa fără râs?”. Ce-ar fi pentru partea educativă. care să fie noi pentru public. A existat totuşi un dumneavoastră viaţa fără râs? film românesc, Nuntă în Basarabia al lui – După Festivalul Internaţional de Film Napoleon Helmis, prezentat într-o proiecţie spe- – Din păcate cred că în momentele actuale Transilvania (TIFF), ajuns în 2009 la a opta ediţie, cială, filmul nefiind total terminat. Va putea fi românii au uitat să râdă şi să fie destinşi. nu vi s-a părut riscant să organizaţi încă un festi- văzut în premieră în varianta completă în compe- Societatea românească de astăzi este în aşa fel val de film în Cluj? tiţia de anul acesta. construită încât domină conflictul, grobianismul, prostul gust, falsele valori. Fundaţia Europeană – Aşa cum v-am spus, preocuparea mea este – Mărturiseaţi, după încheierea Festivalului, că Pentru Cultură Urbană pe care o conduc îşi pro- legată de ridicarea gradului de cultură urbană. aţi trecut în spatele camerei de filmat, în calitate pune să facă ceva pentru a îndrepta lucrurile iar Aceasta prezintă foarte multe faţete. TIFF-ul este de autor de film, de regizor. Vă rog să detaliaţi! comedia şi râsul fac parte din plan. doar una dintre ele. – Am în producţie un film de scurt metraj şi – Vă mulţumesc! – Când am aflat de Comedy Cluj, am fost în lucrez la scenariul unui lung metraj. Mai multe primul rând curios dar şi puţin suspicios. Din feri- când vor fi terminate. Interviu realizat de cire, la sfârşitul celor nouă zile de festival specta- Ioan-Pavel Azap torul şi criticul au jubilat deopotrivă: o competiţie – Cum vedeţi Comedy Cluj peste câţiva ani? n strânsă, echilibrată; secţiuni paralele de ţinută; un Care este „perioada de graţie” pe care v-o acordaţi extraordinar Medalionul Jacques Tati - per ansam- pentru ca Festivalul să devină rentabil financiar?

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 27

Black Pantone 253 U 27 Black Pantone 253 U

flash meridian

kiană, superb din punct de vedere vizual şi cu o O poveste cu negri emancipaþi desfăşurare irezistibilă a acţiunii. E greu de spus dacă acest roman sau ecraniza- Virgil Stanciu rea lui i-au inspirat pe Jérôme Dupouis şi Delphine Peras să publice în L’Express un eseu cu pariţia în limba română a thrillerului de 8 milioane. Uneori ni se relevă şi vectorul acest subiect, „Negrii se emancipează”. De data Ghost, scris de Robert Harris (Arhangelsk, opus al procesului: editori sau persoane fizice au asta este vorba de faptul că mulţi cântăreţi, fotba- Enigma, Pompei, Imperium ) şi tradus cu tot interesul să menţină pe piaţă numele autorului A lişti sau politicieni sunt gata să recunoască, fie şi titlul Marioneta pentru Editura Allfa de Mircea decedat sau al personajului creat de acesta şi numai cu jumătate de gură, contribuţia scriitorilor Ştefancu, precum şi izbutita ecranizare realizată atunci Michel Verne termină romanele nefinisate din umbră, al căror nume ajunge să fie tipărit pe de controversatul Roman Polanski şi premiată la de tatăl său, Kingsley Amis sau John Gardner pre- coperta a patra sau cu litere mici chiar pe pagina recentul festival de la Berlin ne dau prilejul să lungesc existenţa lui James Bond după decesul lui de titlu. „Cu o întârziere de un secol şi jumătate”, abordăm subiectul „scriitorului din umbră”, perso- Ian Fleming (britanicii având totuşi grijă să men- scriu cei doi autori, „aceşti ‚emancipaţi’ au dobân- naj misterios cu identitatea de cele mai multe ori ţioneze cu litere mici numele noului izvoditor de dit ceea ce Auguste Maquet, celebrul ‚negru’ al lui nedeclinată care îşi asumă diverse sarcini pe par- basme moderne), cutare publică un sequel al câte cursul editării unei opere literare pe care n-o va unui roman celebru, ca Pe aripile vântului sau De Dumas n-a putut obţine nici în urma unui proces semna: de la documentarea minuţioasă pusă la veghe în lanul de secară. „Negrii” sunt folosiţi cu răsunător.” Într-o epocă a transparenţei, e imposi- dispoziţia autorului, la stilizarea sau corectarea precădere de „persoanele publice” neînzestrate cu bil să-l mai convingi pe scriitor că un solist sau o gramaticii şi ortografiei (lucruri ce cad, în mod har scriitoricesc (politiceni, personalităţi militare, infirmieră poate scrie o carte neajutat de nimeni. normal, în sarcina redactorului de carte) şi până, staruri de cinema, felurite vedete şi dive, prezen- „Negrul” literar a devenit „mulatru”. „Winston in extremis, la creaţia propriu zisă, pentru care se tatoare TV) care de obicei nu suflă o vorbă că ar Churchill”, scriu cei doi jurnalişti francezi, „a pri- mulţumeşte să fie remunerat pecuniar, lăsând titu- fi fost ajutaţi/tate de cineva să devină mit Premiul Nobel pentru literatură pentru nişte larului gloria. Literatura universală abundă în scriitori/scriitoare). memorii scrise de un colectiv de istorici.” Jacques exemple de ceea ce în româneşte se numeşte mult Fenomenul „scriitorului din umbră” prezintă şi Chirac a întrerupt tradiţia, solicitând personal ca mai frust (şi mai plastic) „scriere cu negri”. o interesantă problemă psihologică: memoriile precizarea Cu colaborarea lui Jean-Luc Barré să Aceasta, nefiind recunoscută oficial de niciuna fiind redactate la persoana întâi, multe persoane apară pe pagina de titlu a primului volum al dintre părţile contractante, este de obicei trecută angajate în acest joc vorbesc despre dificultatea de memoriilor sale, Chaque pas doit etre un but sub tăcere, dar uneori izbucneşte câte un scandal a intra în pielea altei persoane, despre insolitul (Fiecare pas trebue să aibă un scop, succes de înviorător, amintind că în imperiul creaţiei literare situaţiei de „je est un autre”. Dar, cum ne-ar asi- librărie în Franţa, unde s-a vândut în 3000.000 de nu totul se rezumă la efort nobil (99%) combinat gura David Lodge, deseori romancierul este obli- exemplare). Cât despre „mulatrul” Jean-Luc Barré cu inspiraţie (1%), ci de multe ori se petrec şi gat să renunţe la personalitatea sa şi să mimeze o (care a îngrijit şi memoriile lui De Gaulle), acesta lucruri inavuabile, dubioase din punct de vedere altă personalitate, dacă nu s-o invadeze de-a drep- a declarat ziariştilor: „Cu trecerea lunilor, o relaţie moral, întrucât este, totuşi, vorba de o formă de tul, până în cele mai intime colţişoare ale sale. de complicitate şi amiciţie s-a instaurat între noi. exploatare a omului de către om, sau de însuşire Romanul menţionat la începutul acestui articol Am lucrat realmente la patru mâini”. Alţi „mula- frauduloasă a proprietăţii intelectuale. De la pla- este construit în jurul unui astfel de caz: narato- tri” menţionaţi în articol sunt Jean-Francois giatul de diferite calibre până la însuşirea manus- rul niciodată numit al poveştii este chemat să fie Kervéan, care a scris memoriile starletei Loana, criselor altei persoane şi publicarea lor sub semnă- scriitorul din umbră („marioneta”) unui fost prim Bernard Fillaire, colaborator la cartea unui fotba- tură proprie (s-au scris pe această temă şi nenu- ministru al Marii Britanii, Adam Lang (în care list negru, Lionel Duroy, co-autor al cărţii lui mărate romane poliţiste, în al căror final, de cele recenzenţii s-au grăbit să-l vadă pe Tony Blair), Sylvie Vartan şi a împărătesei Farah Pahlavi. mai multe ori, autorul real se scoală, la propriu după ce primul „negru” al acestuia, Mike McAra, „Scriitorii din umbră” beneficiază acum şi de con- sau la figurat, din mormânt pentru a-l strânge de a decedat în condiţii suspecte. Priceput izvoditor tracte legale cu casele de editură, primind de regu- gât pe profitor, dar cel mai cunoscut caz – încă de intrigi captivante, Robert Harris dă pe neaştep- lă onorarii care se ridică până la o treime din cât neelucidat – este al romanului lui Mihail Şolohov, tate romanului o turnură de thriller politic, în aşa încasează autorul, dar fără procente din vânzări. pe Donul liniştit) până la angajarea făţişă de cer- fel încât cititorului îi sunt dezvăluite, cu o brutali- Există, pare-se, şi un ghid al „negrilor” literari, cetători sau stilizatori, scrisul „cu negri” reprezin- tate vecină cu cinismul, maşinaţiunile, târgurile cartea Ghostwriting de Andrew Crofts, din care tă o zonă fascinantă de lumină-umbră din culisele murdare şi matrapazlâcurile de pe „coridoarele Robert Harris extrage motto-uri pentru capitolele literaturii. Scriitorii au recurs la „negri” fiind pre- puterii”. Rolul „negrului” în acest roman este, par- romanului Marioneta. Dacă n-o fi şi ăsta un stri- saţi de necesitatea de a preda la intervale regulate ţial cel puţin, acela de iscoadă strecurată în terito- goi. episoade de romane revistelor care le publicau pe riul inamic – prin intermediul lui devin publice n baza unui contract ferm, excedaţi de muncă, inca- multe dintre faptele condamnabile săvârşite de pacitaţi de boală. În mod regulat îşi angajează liderii lumii la adăpostul imunităţii conferite de condeieri politicienii – două cărţi de J. F. Kennedy funcţiile lor. Filmul lui Polanski bazat pe această au fost scrise de negri, o autobiografie a lui carte (cu Robert Harris colaborator la scrierea sce- Ronald Reagan, iar „negrul” lui Hillary Clinton a nariului), beneficiind de o distribuţie răsunătoare primit 5000.000 de dolari pentru memoriile pen- (Pierce Brosnan, Ewan McGregor, Kim Cattrall, tru care fosta primă doamnă a încasat un avans Olivia Williams), este o „perlă neagră” hitchcoc-

Iar ilustratorul îşi convoacă toate nudurile de la Acum, în încheiere, vreau să spun că am Regizorul, ilustra- magazie... E un efort o mobilizare generală scris drept şi oblic, am scris de sus în jos şi de care merită... fiindcă în final iese învingător... la stînga la dreapta, dar nu am lămurit cine torul, arhitectul cititorul! este Bokia... Dar seara?... Ei bine, seara soseşte Tragedia... Bokia este o ţară superbă pe care, dacă ar fi ºi creatorul de Atunci cînd Scriitorul şi Pictorul cad osteniţi cunoscut-o părintele lui Gulliver, ar fi scris per- peste pana de scris şi peste paleta cu culori... sonal despre ea şi despre bravii ei locuitori... universuri Atunci cînd oboseala ne răzbate... vine şi Îndo- Michelangelo ar fi pictat-o pe pereţii capelei iala... Sunt sute de mii, milioane, cei care nu Sixtine... iar Wagner ar fi compus Bokiria!... (Urmare din pagina 36) vor citi niciodată această poveste şi nu vor Cel ce vrea să se convingă, să citească. Să pri- scriitorul le-a dat suficiente date ca să se poată vedea imaginile ei... Sunt cei care, ocupaţi cu vească. „prinde” la timp... Apoi sunt cei care în atenta- număratul banilor, cu discoteca, cu politica şi n tul de la Sarajevo văd o nuntă tragică, în care cu fotbalul... nu mai au timp de lectură... Sunt amantul miresei se răzbună pe mire fiindcă i-a cei care au plecat cît mai departe de Bokia... furat-o! Există şi aici o sărbătoare a cititului... a Prin friguroasa Canadă, prin îndepărtata comuniunii cu „mesajul”... Pentru toţi aceştia Americă... (Apropo: ”- Mamăăă! Mai e mult Scriitorul pregăteşte în curte, încins cu un şorţ pînă în America?”„-Taci şi înoată!”) ... Prin ţara colorat, „minuturi”: fleici în sînge şi mititei... lui Hamlet sau cea a lui Kunta Kinte...

28 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

28 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

ştiinţă şi violoncel

dovadă exemplară pentru felul cum faptele politice O moºtenire prodigioasã şi culturale pot juca un rol major în tiparele evolu- ţiei genetice şi în diversitatea populaţiilor umane. Mircea Opriþã Imperiul Mongol se întindea de la Oceanul Pacific la Marea Caspică şi a durat câteva sute de ani. Nici u tot ce conţin genele este important pen- s-a răspândit pe o arie geografică largă, în populaţii- Gengis şi nici războinicii săi n-au lăsat amintirea tru stabilirea unei descendenţe genealogice. le reprezentate de tunguşi, kazahi, kalmîci, iukaghi- unor oameni clemenţi; dimpotrivă, există exemple NUnele părţi ale lor sunt mai expuse mutaţii- ri, koriaci, udeghei, buriaţi, tuvini, iakuţi, ciukci, în de măceluri totale săvârşite asupra învinşilor, inami- lor decât altele, iar studiul nostru specializat are tot cele altaice, dar şi la uzbeci, uiguri, tadjici. cii supravieţuitori în diverse bătălii sângeroase. Pe interesul de a le căuta şi urmări, ca pe un fir călău- Densitatea maximă a celor cu cromozomul pome- de altă parte, civilizaţia locului, a timpului de care zitor, pe acestea din urmă. Informaţiile transmise nit apare la mongoli şi la neamurile incluse odinioa- vorbim instituţionaliza haremul şi concubinajul. astfel au şansa de a rămâne aproape neschimbate ră în imperiul lui Gengis Han, iar cu o frecvenţă Studiile genetice pun astăzi în lumină un adevăr de-a lungul generaţiilor, dirijând cercetarea spre un mai slabă, până la dispariţie, în zonele de la perife- istoric ce sună aproape ca o anecdotă, şi anume, că strămoş comun. Când ne interesează linia maternă, ria acestei formaţiuni politice despre care ne vor- Gengis Han, după ce şi-a clădit cel mai vast imperiu are valoare aşa-numitul DNA mitocondrial, unde se beşte astăzi istoria. din istorie, s-a dedicat cu mult elan populării lui. N- produc doar mutaţii minore şi pe care îl deţinem cu Iată, însă, că ne vorbeşte şi genealogia, obligân- a participat doar el la revărsarea de cromozomi Y toţii. Pentru linia paternă se studiază cromozomul du-ne să ţinem cont de cei 16 milioane de indivizi specifici în trofeele de sex femeiesc înhăţate din Y din acidul dezoxiribonucleic, existent doar la băr- umani care au, în prezent, un cromozom Y aproa- oraşele cucerite, ci şi fiii, apoi nepoţii lui, cu toţii baţi şi, la fel, rezistent la presiunea mutaţiilor. pe identic. Asta presupune o linie genealogică direc- descinşi din acelaşi ADN. Despre unul dintre fiii Rezultatele individuale din asemenea teste se tă, pornită dintr-un strămoş comun, cu sute de ani hanului, Tushi, se spune că a avut 40 de progenituri acumulează în baze de date ample, precum în urmă, şi ramificată spornic pe parcursul a zeci proprii (şi e de presupus că nu intrau la numărătoa- Proiectul de Cercetare Genealogică Moleculară, de generaţii. Evident, ramurile trebuie să fie mult re decât băieţii), iar captivele cele mai frumoase îi derulat prin Fundaţia şi laboratoarele genomice mai numeroase decât ceea ce se constată acum, reveneau întotdeauna, fără discuţie. Un nepot, Sorensen din Statele Unite. James LeVoy Sorensen, între descendenţii acestui înaintaş de tip „taur Kubilai Han, întemeietorul dinastiei Yuan din întemeietorul companiilor care îi poartă numele, n-a comunal” fiind şi femei. Dar, cum spuneam, urme- China, avea 22 de fii legitimi şi există mărturii cro- fost chiar un savant în sensul atribuit în mod le genealogice ale unui bărbat se pierd pe linia femi- nicăreşti că în fiecare an îşi introducea 30 de virgine curent acestui cuvânt, ci mai degrabă un reuşit om nină, din lipsă de cromozomi Y, şi pot fi probate proaspete în harem. de afaceri (cel mai bogat din statul Utah, spun bio- doar prin purtătorii genetici ai acestei dovezi preci- Cu asemenea amanţi atotputernici şi neostoiţi, grafii săi), cu dovedite vederi filantropice. A fost şi se, persoane de sex masculin. Poate că nu e tocmai nu e de mirare că descendenţa de 1000 de ani a lui un inspirat inventator, dovadă că lipsa studiilor uni- dificil să ţi-l imaginezi pe responsabilul „istoric” al Gengis era asigurată şi se răspândea în progresie versitare nu l-a împiedicat să realizeze vreo 60 de unei asemenea invazii de descendenţi proprii în geometrică. Pe lângă gengisizii înghiţiţi de anoni- patente personale, dintre care unele în domeniul realitatea noastră de azi. Argumentul cel mai credi- mat, mai multe dinastii asiatice (Yuan în China, tehnologiei medicale. În cercetarea genomică mole- bil s-a găsit la singura populaţie din categoria celor Ilkanizii din Persia, Jochizii din Hoarda de Aur, Şai- culară, Sorensen s-a bazat pe inteligenţa şi pricepe- de mai sus aflată în afara vechiului Imperiu banizii din Siberia şi Astrahanizii din Asia Centrală) rea profesională a lui Scott Ray Woodward, micro- Mongol: hazarii din Pakistan. Aceştia au o lungă au purtat genele măritului han. Ca o curiozitate de biolog şi cadru didactic universitar, specializat în tradiţie orală privitoare la descendenţa neamului lor interes naţional: Basarabii, întemeietori ai Valahiei, genealogia genetică. Înainte de a se ocupa de des- din Gengis Han. Ceea ce e chiar plauzibil. au fost suspectaţi de genealogişti de a fi coborât fie cendenţa genetică a contemporanilor noştri, acesta Din păcate, mormântul marelui războinic din dintr-un boier bulgar, Tihomir, fie dintr-un Toq- s-a exersat în studiul genetic al mumiilor egiptene, secolul al XIII-lea s-a pierdut. Prin urmare, n-avem Timur, fiu sau nepot al lui Batu Han, acesta din al sulurilor de la Marea Moartă, şi chiar în descifra- încă şansa, şi poate că n-o vom avea niciodată, să urmă fiu al lui Jochi. Chiar şi despre Elisabeta a II-a rea ADN-ului unor dinozauri fosili. extragem din oasele hanului o probă de ADN, care a Angliei s-a susţinut că avea sânge de han mongol Teste genealogice asupra ADN-ului uman au ar da un răspuns categoric presupunerilor de azi. în venele ei. Ca să se clarifice lucrurile, genealogia efectuat şi ruşii, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, Dar prestigiul lui e colosal în lumea asiatică. Nu e moleculară ar mai avea multe de rezolvat. în Mongolia şi în câteva ţări din Orientul Mijlociu. de mirare că numeroşii mongoli care poartă n Studiind cromozomul Y, care trece neschimbat de amprenta genetică a strămoşului comun se conside- la tată la fiu, ei au avut surpriza să descopere că un ră cu mândrie descendenţii lui direcţi. asemenea cromozom, cu caracteristici bine definite, Cercetătorii găsesc în acest studiu de caz o info UAD ră a perioadei de studii văzută ca fiind o călătorie Alexandru Bunescu. ce acumulează un anumit număr de kilometri, res- pectiv toate parcursurile artistice, experienţiale şi de viaţă pe care tânărul artist le-a realizat până în pre- “15162,67 km” la Galeria Casa Matei zent şi care ar însuma... 15162,67 km (însuşi titlul actualei expoziţii de la Galeria Casa Matei). Gabriela Rostaº Revenind acum la expoziţia în sine, lucrările care o compun au fost realizate atât la Universitatea n perioada 18 – 28 februarie 2010 iubitorii de UAD atât prin intermediul unor expoziţii de grup, de Artă şi Design Cluj-Napoca, cât şi la Academia artă pot vizita expoziţia “15162,67 km” aparţi- cât şi prin intermediul unor expoziţii personale, de Artă din Wroclaw, pe perioada bursei Erasmus Înând tânărului Alexandru Bunescu, student în pentru mulţi dintre ei premiere în cariera lor artisti- de care tânărul artist a beneficiat anul trecut. anul III la secţia grafică din cadrul UAD Cluj- că. Alexandru Bunescu şi-a propus ca desenele sale să Napoca, expoziţie deschisă în sălile Galeriei Casa Acestor evenimente li se alătură şi Galeria Casa „supravieţuiască” în orice dimensiune, în orice teh- Matei din cadrul instituţiei clujene de îmvăţământ Matei, deschisă studenţilor care doresc să îşi organi- nică (tipar înalt, mezzotinta, lito sau cologravură) şi superior artistic. zeze o expoziţie personală şi a căror creativitate şi pe orice suport (hârtie sau pânză). În încercarea de a veni în întâmpinarea nevoii autenticitate se reflectă în proiecte de interes pentru Expoziţia cu titlul „15162,67 km” se caracteri- studenţilor săi de promovare şi expunere, publicul larg iubitor de artă. Este şi cazul tânărului zează prin sinceritatea demersului artistic şi printr-o Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca le pune Alexandru Bunescu, student în anul III grafică la serie de motivaţii din rândul cărora cea mai puterni- acestora la dispoziţie o serie de spaţii şi evenimente UAD Cluj-Napoca, care propune o călătorie de că este familia, susţintătorul principal al lui care să dea vizibilitate şi recunoaştere talentului şi „15162,67 km” prin intermediul a 16 lucrări realiza- Alexandru Bunescu, creaţiile reprezentând în acelaşi profesionalismului tinerilor artişti. Sunt deja binecu- te în pastel şi acrilic pe pânză, respectiv hârtie şi timp şi frânturi ale memoriei afective ale tânărului noscute evenimentele precum Academia de Toamnă care se constituie în nucleul de bază al proiectului artist. „Europa Artium” sau Expoziţa absolvenţilor organi- de licenţă intitulat “Prinţesa”. Aceasta este, de fapt, n zată în cadrul Expo Transilvania, manifestări care un ciclu de desene în pastel pe pânză reprezentând sunt tot atâtea rampe de lansare pentru studenţii o locomotivă în mărime naturală, în fapt o metafo-

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 29

Black Pantone 253 U 29 Black Pantone 253 U

zapp media tanţei prezenţei ziarului în format electronic, pen- tru că acolo „cuvintele au greutate”. Pe hârtie nu? Glorie mediaticã Convertirea „omului de hârtie şi pix” anunţă o Adrian Þion nouă perspectivă asupra drumului deschis de multă vreme spre specia numită a „jurnalismului in conul de umbră al disputelor virtuale, „şpagatist” charismatic şi un „bloggerist” de duzi- de pixeli”. Incidentul dintre Badea şi Zoso vine puse pe seama unor îndeletniciri fără nă, „cu faţa călcată de tren” (caracterizarea lui doar să confirme bănuiala celor susţinute pro Dmiză, bloggerii arţăgoşi au prins aripi de Mircea Badea) nu are relevanţă în sine, deşi s-a domo de Cristian Tudor Popescu. Devine din ce vultur, arătându-şi ghiarele periculoase în plină făcut mult caz în presă. Lupta trebuia mutată în în ce mai evident că bloggerii curajoşi, cu spirit lumină. Nu numai ghiarele, ci şi ciocurile gata să spatele arenei şi atunci puţini ar fi ştiut de „blo- polemic (toţi au) şi talent (mai puţin) câştigă spintece orice victimă apărută la orizontul con- gul unui cretin”. teren mediatic, se impun ca voci importante, de fruntărilor de idei. Bătălia pentru a fi online e Ziarul vizat Gândul, ameninţat că nu va mai cele mai multe ori contestatare, e drept, dar avem acerbă. Supremaţia pe cerul mediei se câştigă de fi citat în emisiunea de maxim rating a lui Badea, nevoie şi de aşa ceva. Badea Cristoiu era atent la cele mai multe ori prin atacuri de o virulenţă s-a conformat, scoţând din pagină, în câteva ore aprecierile lor necenzurate, greşit ortografiate, dar ieşită din comun. Locul acestora s-a extins. De pe de la avertizare, linkul către zoso.ro. Badea a tri- tunătoare, cu multă vreme înainte. Aceste păreri bloguri, în emisiuni televizate, din paginile online umfat, dar în ciuda aparenţelor, nu el este adevă- liber exprimate, turnate în formă brută, au fost ale publicaţiilor, înapoi pe bloguri. Hrană la aceşti ratul câştigător. Ce înseamnă asta? luate în seamă adesea şi de politicieni. Unii blog- vulturi pitici cad de obicei jurnaliştii şi politicienii Se vede că cei de la Gândul fac temenele în geri au fost consultaţi în cadrul alegerilor din prezenţi pe prima pagină a ziarelor sau pe canale- faţa lui Mircea Badea, după ce faimosul CTP-ist al PNL, alţii îmbogăţesc blogosfera cu polemici savu- le tv ce promovează vorbăria nesfârşită. Sub pro- Gândului a lansat invitaţia cititorilor să scrie pe roase. O concluzie la cele întâmplate s-ar impune tecţia unui nickname poznaş sau chiar în lipsa site-ul ziarului ce doresc. Tot el sublinia, cu ocazia de la sine, dar n-am s-o exprim de teamă să nu lui, atacatorul de profesie îşi revarsă mânia (justi- aceleiaşi invitaţii, că „site-ul Gândul e cu adevărat stârnesc spiritele excesiv conservatoare. Şi totuşi, ficată sau nu) în invective ce nu mai ţin de dialog liber”. Constatăm că e liber să elimine comentarii- o sugestie. După ce a intrat în gura lui Badea, urban, ci de patologic. Patima războirii cu oricine, le neavantajoase. Postările acide sunt permise Zoso cel îndrăzneţ şi ascuţit la limbă a obţinut o pe orice subiect face adesea casă bună cu ortogra- doar atunci când nu dăunează. E regretabil că o creştere semnificativă a traficului ieşind din anoni- fierea defectuoasă. Până acum, aceste intervenţii publicaţie respectată, serioasă, cum este Gândul, mat. Asta e limpede. Uneori, răul făcut bine erau în mare parte ignorate: simple voci din mul- cedează în faţa sumbrei perspective de a nu fi înseamnă. Bine pentru el sau pentru noi? ţime. băgată în seamă de un jurnalist care, oricum, îşi Dar iată că Mircea Badea s-a simţit profund bate joc de mai toată presa românească. Înţele- n vexat de insultele grosolane ale unui outsider per- gem de ce a acţionat aşa Gândul numai dacă severent care semna Zoso pe pagina online a zia- urmărim gândul celui deschis spre luările de rului Gândul, numindu-l pe parodistul ce s-a vârât cuvânt şi atitudinile de impact din mediul virtual. de bunăvoie în gura presei un umil „şpagatist”, o Cea mai însemnată observaţie făcută de CTP-ul unealtă a ”mogulului Felix”. Răţoiala dintre un mereu în acţiune se referă la recunoaşterea impor-

portrete ritmate celorlalţi înnoptează, luînd forma unei guri care aspiră lucrurile din jur ori a unui ac ascuţit căzut Poetul, ca un duhovnic... din cer (din care? se întreabă poetul...) infuzînd, deodată, prin piele plăcerea... Iar dacă muza se Radu Þuculescu numeşte, cîteodată, apollinaire, atunci se nasc ver- oan Pintea este, în peisajul nostru literar actu- ceră şi dreaptă. Ba, chiar poate fi încîntat că-l duc suri precum acestea: ”...stau înlăuntrul acestui al, o apariţie aproape candidă. Chipul său este poeţii cu ei de mînă, mai vede şi el lumea, mai poem/ ca într-un cuptor încins stau/ spui că mă Iconstant senin, cu un zîmbet blînd pe buze, află despre necazurile şi bucuriile oamenilor, mai vezi/ cum înaintez gol spre incinerare/ focul e emanînd înţelegere şi îngăduinţă, cu ochi limpezi, le ascultă rugile căci altfel nu prea are timp... fratele meu geamăn/ e înalt roşu sănătos/ şi ma albaştri, lipsiţi de prefăcătorie, cu fruntea înaltă, Noroc cu poeţii! iubeşte cu gesturi tandre şi foarte obscene....” brăzdată de nori albi, vaporoşi, ca nişte aripi de Recentul volum semnat de Ioan Pintea se inti- Iar în casa teslarului, normal, se lucrează în înger. Şi chiar dacă Ioan Pintea nu ar fi ajuns tulează Casa teslarului (Editura Cartea lemn, prin urmare şi poetul îşi ciopleşte versurile preot, la fel ar fi arătat, căci aceasta îi este firea, Românească, 2009) şi îl consider cel mai bun în materia moale, aproape vie, a fibrelor, alături una deschisă, care pricepe şi acceptă dar şi disecă, volum al său. Iată că nu a obosit poetul, din con- de Iosif dulgherul, de aceea ele prind ritm şi rimă atent, realitatea vizibilă şi invizibilă a muritorilor tră, se dovedeşte a fi în plină forţă creatoare, dia- şi parcă se cer a fi cîntate: ”ea e deodată mică şi şi a nevăzutelor spirite ce ne înconjoară. O siluetă logînd cînd cu cei din jur, cînd cu sine, cînd cu înaltă/ şi e deasupra tuturor/ are ţepi şi e aspră şi subţire cu degete fine, lungi ca de pianist, un pro- Cel de sus. Şi cu îngerii pe care, uneori, îi desco- e catifelată/ gura e dulce şi ochiul orb carnivor...”. fil de-o delicată fermitate. Un profil de poet, căci peră căzuţi în ceaşca cu cafea neagră ori îi vede Alteori, versurile se ordonează astfel pentru a preotul Ioan Pintea este poet, unul care reuşeşte zburînd, chiar şi fără aripi, ”ţinînd în gură aminti de o rugăciune: ” mama Ta Doamne, să se detaşeze, inteligent, de meseria sa atunci scrîşnind cartea cea mică...” Din cînd în cînd, iro- mama Ta bună/ cu mama mea s-a întîlnit. Ce cînd practică cealaltă meserie. Căci dacă ai noro- nia poetului îşi face simţită prezenţa, dar blînd, oare/ au povestit în noapte la nicula?/ ştii cul să fii un înger de rang superior, poţi auzi voci- fără agresivitate. Cînd descoperă călugăriţe schiind Doamne Tu şi mama Floare....” le poeţilor cum se înalţă la cer deasupra cimitiru- vajnic, îmbujorate şi încîntate, făcînd slalom prin- Lipsită de lamentări şi false suspine, de tîngu- lui şi cum ”se nasc poemele trase cu forcepsul, tre troiene, ca o supremă demostraţie de libertate, iri zaharisite ori rugi plîngăreţe, de expresii înfofo- precum copiii care nu vor să vină...” Dar poeţii în poetul îşi imaginează că în urma lor chiliile s-au lite-n ambalaje dulcioase, poezia lui Ioan Pintea e carne şi oase zac pe terase, în faţa unei beri sau a făcut foarte mici şi neînsemnate şi solidă şi gingaşă, e dură şi melancolică, e realistă unui coniac şi privesc atenţi în jur, descoperind s-au închis precum coliviile... Dintr-odată, călugări- şi magică. Scriind, poetul devine propriul său cum realitatea se strecoară, uneori, abil printre ţele acelea cu personalitatea ştearsă ”păreau păsări duhovnic. picioarele pietonilor, precum un pekinez. Nefiind exotice/ femei libere/ logodnice mirese adolescen- Poezia lui Ioan Pintea este o altfel de spoveda- un habotnic (ba, dimpotrivă), Ioan Pintea are te/ mişcările lor aerobice/ salturile lor în aer/ ate- nie: una deschisă, publică, pe care o dăruieşte, cu curajul (şi ingeniozitatea) să poetizeze astfel: rizările lor graţioase şi tandre/ schiul-...” Apoi, cu generozitate, cititorilor. ”....au ei poeţii o tehnică anume/ lîngă ei dumne- mascat umor care pare să-l bucure ca pe un copil n zeu se face mic/ mic de tot/ un omuleţ acolo pus pe şotii, se întreabă: ”... (dar Papa?! dar care se lasă dus de mînă/ şi încîntat îi urmează Papa?!...) ascultător/ pînă la marginile pămîntului/ priveşte Inspiraţia îşi face apariţie în cele mai ”prozai- şi El uimit/ cum printr-o mişcare absolut surprin- ce” ori ”laice” situaţii, de exemplu de cîte ori veci- zătoare/ graţie lor atinge perfecţiunea...” Nu cred nul de bloc trage apa la baie, de cîte ori creierul că El se poate supăra pe o asemenea afirmaţie sin-

30 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

30 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

structuri în mişcare Take, Ianke ºi Cadîr, Manuscriptum ºi alte note de februarie

Ion Bogdan Lefter februarie 2010. Din nou în Bucureşti, din nou discursuri fostul director, Radu Călin Cristea, care a în fluxul de treburi cotidiene, după zilele petre- pornit numărul, şi actualul, Lucian Chişu, care l-a 3cute pe derdeluşurile de la Băbana şi la gura tipărit. Mai vorbeşte Florin Iaru, în calitatea lui de sobei, în casa de pe „domeniul de vacanţă” din computerist: povesteşte frumos cum a creat tipul de Argeş. Alergăturile obişnuite: filmare pentru rubrica literă care să continue vechiul stil al Manuscriptum- de la TVR Cultural, întîlniri ş.a.m.d. După-masă – ului şi cum l-a „colorat” pentru copertă pe Eugen ultimul examen din sesiune, cu masteranzii. Apoi, Ionescu, mai exact cunoscuta fotografie în care, în direct de la Universitate – la teatru, la Nottara, unde alb-negru, bătrînul dramaturg îşi strîmbă obrazul cu se joacă, adus de la Ploieşti, noul spectacol al lui palma dreaptă. Florin a distribuit imaginea în trei Lucian Sabados, Take, Ianke şi Cadîr. Montarea lui straturi cromatice: a lăsat haina şi şapca negre, a tre- Finteşteanu de la Naţionalul bucureştean, din 1971, cut faţa şi mîna în sepia şi a infiltrat un albastru înc- cu Giugaru, Finteşteanu însuşi şi Marcel Anghelescu, his în fular şi în fundal. Subtil efect de contrast, chi- succes „clasic” al comediei româneşti, am văzut-o în pul lui Ionescu, calm-trist, părînd cumva-iluminat din adolescenţă (s-a păstrat şi filmarea TVR, transpusă lateral sau poate „dinăuntru”… şi dacă tot era impli- cu drumuri diverse în timpul zilei şi teatru sau alte recent pe DVD), nu şi versiunea lui Grigore Gonţa cată un pic de solidaritate „lunedistă” în solicitarea „evenimente” seara, plus lucrul cu doctoranzii şi cu din 2001, cu trio-ul de „monştri sacri” Moraru adresată lui Florin de a tehnoredacta Manuscriptum- profesoarele care aspiră la obţinerea gradului I în (Marin)-Beligan-Dinică, pe care am evitat-o – era pro- ul, Radu mă invită şi pe mine să intervin la final, învăţămîntul general, capitole de citit din tezele în movată demonstrativ ca „spectacol-pentru-marele- drept care improvizez ceva despre cît de tare s-au gră- pregătire, întîlniri, discuţii, filmări…, iar noaptea mă public” după ce, la venirea PSD la guvernare, Ion bit atîţia colegi ai noştri să intre în istoria literaturii şi lupt cu articolele urgentissime, cu termene de predare Cojar fusese înlăturat de la direcţia Naţionalului. O despre cît de repede creşte în urma noastră trecutul mereu depăşite. Pe 15 februarie a început şi semes- demonstraţie pare să aibă şi Lucian Sabados intenţia (ca să-l citez acum, cînd scriu, pe poet)… trul II; pe 16 am ţinut primul curs al unui „opţional” să facă, însă în cu totul alt sens şi cu altă morală. despre Dimov – şi despre poezia de după al Doilea Piesa lui Victor Ion Popa e oricum una „pentru acto- 15 februarie. De două ori în direct la radio: la Război, despre literatura şi istoria postbelică, despre ri”, liberi să „îngroaşe” în voie trăsăturile etnice ale România Actualităţi, în ediţia de prînz, comentînd începuturile postmodernismului. Peste toate – mult, personajelor centrale, gîndite de la bun început umo- politica la zi, în studioul principal de emisie din clădi- poate prea mult teatru: după Take, Ianke şi Cadîr, ristic şi caricaturistic (cu toată tandreţea conţinută). rea de pe General Berthelot; şi la Radio Cluj, prin luna asta am mai fost la două premiere „locale”, Cîtă Fireşte, nici regizorul, nici actorii ploieşteni, excelenţi telefon, seara, într-o emisiune consacrată lui Mihai speranţă, după texte de Hanoch Levin, pusă de Radu meseriaşi, nu ratează ocazia, exploatînd din plin Dragolea, căruia-i fac un elogiu amical. Tot dezvol- Afrim la Odeon (pe 13 februarie) şi 39 de trepte potenţialul ilariant al textului. Însă linia comică tradi- tînd, îmi iese un soi de „portret de autor” destul de după John Buchan şi Hitchcock (romanul şi filmul), ţională e reluată de Lucian Sabados ca discretă elaborat, cu multe detalii, cu evaluări „de critic”, şi în în regia lui Petre Bokor, la Nottara (pe 20); şi la alte demonstraţie a decenţei şi a subtilităţii pe care se acelaşi timp cald, cît de cald se poate cînd vorbeşti în trei spectacole venite din provincie: Ivona, principesa poate construi succesul. Montarea e foarte hazoasă, public: despre ce om extraordinar e Mihai, despre Burgundiei a lui Gombrowicz, pusă de László subtilitatea şi profunzimea care se ascund în felul lui dar fără şarjele stridente la care se dedau atîţia actori, Bocsárdi la Sfîntu Gheorghe (adusă la Bulandra, în şugubăţ, hîtru de a fi şi de a vorbi, despre ce mare mai ales mici, nu chiar rareori şi dintre cei mari. Sala Icoanei, duminică 21 februarie), Herr Paul de scriitor e. Nicio contradicţie între evaluările critice şi „Supraetajarea” poveştii – căci duelul replicilor spu- Tankred Dorst, din nou al lui Afrim (pe 22), şi OO! căldură: Mihai e unul dintre cei mai valoroşi prozato- moase constituie doar un nivel al textului – e sugera- al lui Alexandru Dabija, după Punguţa cu doi bani a ri şi eseişti pe care-i avem; şi e şi un prieten drag. tă de partajarea atentă a decorului în cele trei spaţii lui Creangă (pe 25; ultimele două de la Piatra Neamţ, Emisiune aniversară: pe 13 februarie junele nostru „etnicizate”, întoarse „pe dos” la jumătatea reprezen- într-un turneu de o săptămînă pe scena de la „tovarăş de arme” a împlinit frumuşica vîrstă de 55 taţiei, cînd, în locul faţadelor, vedem curţile din spate- Odeon). Printre piesele de teatru se strecoară şi un de ani… le prăvăliilor, ca şi cînd scena s-ar fi „rotit”. Apoi, din film, în afara celor pe care apuc să le „consum” la micul realism pitoresc al existenţei cotidiene se va televizor (mai ales seriale, mai ales noaptea tîrziu, …Acuşi trece luna şi nu prea apuc să fac note decupa un topos special, esenţializat, simbolic: gara între două reprize de citit sau de scris): Casanova – (deşi… pe altele le las deoparte, altfel aş depăşi pagi- în care românul şi evreul aşteaptă întoarcerea odrasle- identitate feminină al lui Marius Th. Barna, pe care-l na rubricii din Tribuna!): perioadă prea aglomerată, lor lor amurezate, Ionel, băiatul lui Take, şi Ana, fata văd pe un DVD, înaintea premierei de pe 12 februa- lui Ianke, plecaţi la oraş cu complicitatea turcului rie, la care Marius m-a rugat să spun două vorbe de Cadîr. Pentru ca la final, după ce totul se rezolvă în pe scenă, înaintea proiecţiei. happy-end-ul voit-convenţional al piesei, privirilor noastre să i se dezvăluie, în avanscenă, în dreapta, 27 februarie. Site-ul de ştiri la care stau conectat cînd lucrez la computer informează că astăzi e… un… trenuleţ pentru copii, învîrtindu-se în cerc: meta- Ziua internaţională a urşilor polari! foră nostalgic-ingenuă a vieţii bravilor Take, Ianke, Cadîr & comp., amărăşteni din popor, de la „talpa * Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti: Take, Ianke ţării”…* şi Cadîr de Victor Ion Popa; regia: Lucian Sabados; scenografia: Viorica Petrovici; cu: Mihai Coadă, Joi 4 februarie. Lansare a unui nou număr din Niculae Urs, Ilie Gîlea, plus Lucia Ştefănescu şi Manuscriptum, revista-carte a Muzeului Literaturii Marian Despina şi tinerii Florentina Năstase şi Ionuţ Române, la sediul de lîngă Piaţa Romană. În sumar, Vişan; premiera: 16 octombrie 2009. alături de inedite ale unor „interbelici” şi ale cîtorva n scriitori mult mai de curînd dispăruţi – schimbul epi- stolar dintre adolescenţii Costache Olăreanu şi Mircea Horia Simionescu, pe care fosta mea studentă Ioana Vasiloiu, angajată la Muzeu şi intratată în redacţia revistei, m-a rugat să-l comentez într-un text introductiv. Eveniment „de casă”, cu destulă lume în Rotondă, în atmosferă colegială. Pe lîngă Ioana, ţin

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 31

Black Pantone 253 U 31 Black Pantone 253 U

teatru Rosencrantz ºi Guildenstern, candidaþi la UNITER

Gabriela Lupu nul dintre spectacolele cu cele mai multe clovni clasic din circ, păluga şi piticul. (Ar fi meritat nominalizări la ediţia Galei Premiilor UNI- şi ei din plin câte o nominalizare la UNITER.) UTER din acest an este Rosencrantz & Pentru că numele lor sunt prea mari pentru nişte Guildenstern sunt morţi, piesa lui Tom Stoppard, personaje atât de mărunte, ei se alintă unul pe altul, montată la Teatrul Maghiar din Timişoara sub sem- americăneşte: „Ros&Guil“. „Băi, Ros?” „Da, mă nătura lui Victor Ioan Frunză. Spectacolul intră în Guil“. „Băi, noi nu cumva suntem morţi?“ „Da de competiţie la categoriile cele mai importante: cel unde…“ Cel care vine să le „bage minţile în cap“ şi mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cea mai să-i scuture puţin, amintindu-le ce au făcut în viaţă bună scenografie (cea a Adrianei Grand). ca să stoarcă de la ei o picătură de conştiinţă, este Cu acest spectacol, directorul de scenă Victor Actorul (Bandi Andras Zsolt) care transgresează Ioan Frunză închide un capitol dedicat lui Hamlet, lumile. Nici mort, nici viu, sau, mai bine, şi mort şi din seria ”eroilor surprinşi într-un moment de trag- viu, Actorul joacă împreună cu trupa sa tragedia ică ratare” inclusă în programul său regizoral.Textul prinţului Hamlet în faţa celor doi pseudoeroi ca Hamlet, este acum interpretul lui Guildenstern, este, de altfel, o excelentă lucrare filozofică despre remember. Ros şi Guil îşi privesc povestea ca la lăsându-i moştenire însemnele princiare unui actor ratare, dar de data aceasta personajele nu au în ele teatru (scenografia cuprinzând la propriu o sală de mai tânăr, Zeno Farago, el mai suflându-i din când nimic eroic şi drept urmare şi tragicul situaţiei lor spectacol), intrând şi ieşind cu uşurinţă din propria în când, la repetiţii, textul noului prinţ. Într-un fel se cade în deriziune. Rosencrantz şi Guildenstern, piele, cu abilitatea spionilor. „şi dă-ne nouă masca poate spune că regizorul însuşi îşi priveşte frag- mărunţii spioni ai regelui Danemarcei puşi să-şi cea de toate zilele”, sună rugăciunea lor de trădă- mente din viaţă din off, aşa cum fac şi Rosencrantz trădeze prietenul din copilărie, pe tânărul prinţ tori. După fiecare scenă din „Hamlet”, ei îşi şi Guildenstern. Hamlet, se trezesc pe lumea cealaltă fără a avea comentează prestaţia din timpul vieţii construindu-şi În ciuda micimii celor două personaje, ele îţi măcar conştiinţa faptului că sunt morţi. Tot aşa cum tot timpul un eşafodaj de scuze. sunt în permanenţă simpatice, te amuză şi îţi este nici în viaţă nu au avut măcar o fărâmă de conşti- Montarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât milă de ele, în amestecul acela de sentimente pe inţă adormindu-şi cugetul cu scuza că „noi suntem Victor Ioan Frunză se autocitează. Fragmentele din care le ai când vezi pe cineva căzând pe o coajă de mici. De ce să ne amestecăm în treburile celor mari Hamlet sunt exact cele din spectacolul montat de el banană. Pentru că moartea lor nu e până la urmă şi puternici?“. Interschimbabili, nici ei nu mai ştiu cu şase ani în urmă exact pe aceeaşi scenă. altceva decât o poantă bună a lui Hamlet, o ure- foarte bine care e Rosencrantz şi care Guildenstern, Scenografa Adriana Grand a refăcut frânturi din acel cheală zdravănă, o învăţătură de minte, o şansă ca ei sunt şi după moarte un cuplu comic, un fel de spectacol apăsând pe pedala nostalgiei şi a perisabil- atunci când vor mai avea şansa să se nască să nu Pat şi Patachon sau un Stan şi Bran care fac de râs ităţii teatrului şi a fiinţei umane, funcţionând ca o mai fie Ros&Guil, ci nişte eroi în toată legea. Lecţia până şi moartea, cât e ea de moarte. Cei doi fotografie găsită din întâmplare peste ani şi ani. lui Hamlet funcţionează. Cei doi mici ticăloşi asta excepţionali actori care fac aici nişte roluri de Actorul care o joacă pe Gertrude (Pall Gecseakos) e îşi şi spun unul altuia în final: „poate, data viitoa- povestit la nepoţi, Laszlo Katona, membru al legen- îmbrăcat la început cu rochia purtată de „regina” de re...” darei trupe budapestane a lui Arpad Schilling, atunci, rochie încă frumoasă, dar deşirată pe alocuri. n „Kretakor“, şi Attila Balazs, recreează cuplul de Iar Attila Balazs, cel care l-a interpretat în 2003 pe vraja lui Puck, sau de la moalele Blându (Ruslan Comédia din Anul Comediei Bârlea) la Flaut (Adrian Cucu), care va juca rolul femeii în piesa meşterilor, se construieşte o gamă Claudiu Groza de caractere comice. Alături de Botişor (Dragoş Pop), Subţirelu (Cătălin Herlo) şi „calfele” Radu pectatorii clujeni simţeau nevoia unei comedii care repetă pentru un spectacol. Puck, cam distrat, Lărgeanu şi Miron Maxim, meşterii parodiază ideea în repertoriul teatral al Teatrului Naţional. provoacă noaptea o întreagă tevatură între cuplurile de teatru într-o manieră tipic shakespeariană, care SGurile rele vorbeau chiar, în glumă, de titlurile pădurii, îndrăgostind tinerii anapoda şi pe Titania provoacă hohote de râs. pieselor recent înscenate, care mai de care mai... înnebunind-o după un meşter prefăcut în măgar. Decorul simplu şi eficient al lui Cristian Rusu – tenebros şi traumatic. Aşa că Naţionalul a lansat Dimineaţa va aduce pacea şi fericirea eroilor, iar în un podium central, figurând pădurea şi un spaţiu „Anul Comediei”, inaugurat în 7 martie cu premie- final meşterii vor juca spectacolul dedicat nunţii de prim-plan al curţii ducale, completate de câteva ra Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, în regia ducelui. schele şi o frescă de fundal – a permis un joc fluent lui Sorin Militaru. Regizorul Sorin Militaru a exploatat inteligent şi fluid al actorilor. Muzica lui Vlaicu Golcea colo- „Ingredientele” celebrei piese sunt cunoscute: datele piesei, accentuând nota comică, dar păstrând rează minunat atmosfera piesei, mai ales prin tema poveşti de dragoste cu tot felul de încurcături, spiri- şi accentul romantic. Cuplurile sunt marcate exact. principală. Spectacolul a pus excelent în evidenţă duşi care fac şi desfac iţele, certuri între zâne şi... Cei patru îndrăgostiţi sunt nişte adolescenţi, cu echipa de actori, fără să estompeze individualităţie. zâni, nişte meşteşugari trăzniţi care joacă teatru, reacţiile potrivite vârstei. Voluntara Hermia Spectacolul cultivă excelent jocurile de cuvinte, mult umor, un strop de romantism şi o atmosferă (Ramona Dumitrean) îl domină pe bleguţul expresiile cu dublu înţeles, confuziile de situaţie, feerică. Lysander (Silvius Iorga), iar virilul Demetrius deşi uneori apar mici stridenţe, „artificii” regizorale Visul... e considerată drept una din cele mai (Cristian Rigman) se completează bine cu senzual cam grosolane, ca atunci când Titania cântă la bune comedii ale lui Shakespeare, scrisă în perioada Helena (Angelica Nicoară). Brutalul duce (Emanuel uriaşul sex măgăresc al lui Fundulea. În general de apogeu a creaţiei sale, prin 1590. Piesa împle- Petran) şi nonconformista Hyppolita (Patrica Boaru) însă, ansamblul e bine dozat, cu alternanţe potrivite teşte trei „poveşti”. Hermia îl iubeşte pe Lysander, se oglindesc în cuplul Oberon-Titania (Ionuţ Caras între comic şi romantic. dar ar trebui să se mărite cu Demetrius, pentru care şi Miriam Cuibus). În aceste scene persistă nota Visul unei nopţi de vară este un început potrivit n-are nici un sentiment. Prietena ei, Helena, îl romantică, nu lipsită însă de accente comice, mai al „Anului comediei”. Cel puţin după reacţia specta- iubeşte pe Demetrius, care nici nu se uită la ea. ales cele provocate de neastâmpăratul Puck (Viorica torilor clujeni, care au umplut sala Naţionalului, Totul se petrece la curtea ducelui Theseu, care-şi Mischilea). avizi de amuzament. Rămâne ca teatrul să-i ademe- pregăteşte nunta cu Hyppolita. Comicul atinge însă apogeul în scenele cu nească şi pe mai departe, ridicând astfel nivelul În pădurea de lângă castel, regele şi regina zâne- meşterii, care dau sarea şi piperul piesei. Îmbrăcaţi divertismentului autohton, de o calitate cel puţin lor; Oberon şi Titania, s-au certat, iar Oberon îl tri- toţi la fel, în costume, cu băşti şi serviete sub braţ, jalnică. mite pe spiriduşuk Puck să-i aducă o floare care aceştia sunt adevărate „personaje”, fiecare cu ticurile n poate îndrăgosti pe oricine de prima persoană întâl- sale. De la Gutuie (Sorin Misirianţu), cu aere de nită. Tinerii se ascund în pădure, unde apare şi o mare regizor, la Fundulea (Ovidiu Crişan), „vedeta” trupă de teatru alcătuită din meşterii curţii ducale, trupei, făcut măgar şi iubindu-se cu Titania sub

32 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

32 Black Pantone 253 U Black Pantone 253 U

film

serviciu în aceeaşi instituţie. Peste 30 de ani, un fax Concertul venit de la Teatrul Châtelet din Paris îi va schimba sau, mai bine spus, îi va îndrepta destinul. El se Ioan-Pavel Azap hotărăşte să reunească vechea orchestră şi să susţină concertul vieţii lui/ a lor. În program, obsesia de o adu Mihăileanu a fost primul cineast român demonstrează, pentru cine mai avea dubii, că este viaţă a lui Filipov: Concertul pentru vioară în re care a privit înapoi fără mânie, cu Trahir / A un mare regizor: aici se relevă cel mai bine echili- major, op. 35 de Ceaikovski, în mijlocul căruia a Rtrăda (1992), debutul său în lungmetraj, un brul perfect al demersului regizoral, armonia inter- fost întrerupt cu 30 de ani în urmă şi alungat de pe film pe nedrept (aproape) uitat azi. Apărut prea ioară a contrucţiei filmice, concordanţa sublimă din- scenă. Pentru asta se aliază cu impresarul Ivan devreme, într-un timp în care atitudinea vindicativă tre intenţii şi finalitate. Şi se mai poate observa „K.G.B.” Gavrilov, comunist convins, cel care atunci faţă de perioada comunistă era la apogeu în ceva: Radu Mihăileanu nu se repetă niciodată la l-a umilit în public ca „duşman al poporului”. La România, filmul a fost primit cu răceală – când nu nivel formal, nu cade în manierism, nu vrea să Paris... Dar povestea este prea ramificată, prea a fost răstălmăcit sau chiar neînţeles. Asta pentru că impună o „marcă R.M.” – fiecare film este o nouă arborescentă pentru a intra în detalii. Şi chiar la- Radu Mihăileanu nu revendică nimic pentru ori experienţă, atât pentru public cât şi pentru regizor. crimogenă pe alocuri. De fapt, nu lacrimogenă ci despre sine (disidenţă, marginalizare etc.), cât Cu cel mai recent film al său, Concertul (Le emoţionantă pur şi simplu; întreg filmul lui Radu încearcă să înţeleagă o anumită epocă şi, mai ales, concert, Franţa / Italia / România / Belgia, 2009; Mihăileanu este emoţie. Şi umor, mult umor, evre - mecanismul prin care sistemul (nu strict cel comu- sc.: Radu Mihăileanu, Matthew Robbins; r.: Radu iesc şi românesc deopotrivă, ironie şi autoironie, nist, şi asta a derutat) îl constrânge pe individ să Mihăileanu; cu: Aleksei Guskov, Melanie Laurent, satiră şi gag, totul îmbinat cu rafinament, cu bun trădeze, să colaboreze – mecanismul delaţiunii. De Dmitri Nazarov, Valeriy Barinov, Miou-Miou, Lionel simţ şi simţul măsurii. Concertul este un basm în aici, cum însuşi regizorul a precizat, şi titlul filmu- Abelanski, Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Ion care zâna bună este muzica. Chiar dacă există şi lui: A trăda – nu Trădarea, Trădătorul etc. Filmul a Săpdaru), Radu Mihăileanu pare a se depăşi pe moarte în aceast basm cinematografic, Concertul avut totuşi un parcurs internaţional bun, a fost un sine. Rar un film mai armonios decât acesta; rar un este un film despre bucuria de a trăi: vorbeşte succes de stimă nefiind ignorat nici de public. Cred regizor care să ştie să exploateze cu atâta abilitate despre acel moment de graţie care poate încununa că este momentul ca Trahir să fie relansat pe marile melodrama, evitând la nuanţă facilul şi comercialul ecrane din România. o viaţă şi poate răscumpăra ani de umilinţă şi pri- de duzină; Concertul este un vis, un miracol, un vaţiuni. Următorul film, Train de vie / Trenul vieţii basm. Dacă nu accepţi că miracolul există, filmul (1998), îl impune pe Mihăileanu drept un regizor După patru lungmetraje, realizate în medie la acesta nu-ţi va spune (mai) nimic. Iar miracol, în patru ani unul, Radu Mihăileanu rămâne un regizor original, stăpân pe mijloacele de expresie cinemato- cazul de faţă înseamnă şi cinematograful ca atare: grafică – de la scenariul laborios (şi totuşi atât de liber: liber să-şi aleagă subiectele, liber să le cine- filmul este convenţie; când convenţia este acceptată matografieze cum crede de cuviinţă, liber să se sus- firesc, de „simplu” în aparenţă), până la alegerea de ambele părţi – autor şi spectator –, filmul devine distribuţiei şi punerea în imagini a poveştii. Trenul tragă modelor şi modelelor, liber de orice fel de viaţă, devine realitate; nu imită viaţa, ajunge să fie prejudecăţi – profesionale sau cinefile. La ora de vieţii este un film ce frizează capodopera, iar pe (o) realitate în sine. măsură ce îl revezi – o dată, de două, de trei ori! – faţă Radu Mihăileanu este unul dintre marii cineaşti În anii ’80, dirijorul moscovit Andrei Filipov ai lumii. Şi încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. micile imperfecţiuni devin tot mai mărunte, mai este eliminat din Teatrul Balşoi pentru că s-a opus insignifiante, până ce dispar cu totul. Cu Va, vis et politicii lui Brejnev de epurare a evreilor din n deviens / Trăieşte! (2005) Radu Mihăileanu orchestră. Dar i se “îngăduie” totuşi să fie om de

transpunerea povestirii pe micul ecran în seria The Cutia Twilight Zone, unde familia vizată de Arlington trăia în condiţii precare, astfel că alegerea lor poate fi Lucian Maier motivată atît de lipsa banilor cît şi de starea de ten- siune existentă între soţi, pentru familia lui Kelly n Existenţialismul este un umanism, Sartre spune trebuie să le ia arătînd treptat că, în fapt, nu poate lucrurile sînt destul de roz, în ciuda micilor neîmpli- că în orice împrejurare poţi avea trei variante de exista happy-end cîtă vreme niciun om nu îşi ridică niri momentane. Abia în ecranizarea lui Kelly opţiu- Îdemers: să alegi să faci ceva, să alegi să nu faci ochii spre semenii săi. Odată pornit mecanismul rău- nea familiei Lewis primeşte însemnătate morală veri- ceva, sau să alegi să nu alegi niciuna dintre opţiunile lui, dacă acceptăm că există un ecou compensator al tabilă (constrîngerile exterioare sînt minime în clipa anterioare. Bineînţeles, a treia variantă nu rezolvă fiecărei fapte, e normal ca valul stîrnit de tine să se în care aleg), ceea ce contribuie la rezistenţa lui The nimic în realitate, e doar o formă de protest atunci întoarcă la un moment dat asupra ta şi să te înghită. Box ca fabulă. cînd te trezeşti faţă în faţă cu o situaţie absurdă, în Ne trezim aproape zilnic în poziţii care implică o Filmul porneşte ca un thriller misterios, treptat care niciuna dintre opţiuni nu are un rezultat uman alegere. De multe ori luăm una fără să avem în vede- îşi dezvăluie natura science fiction şi creşte ca convenabil. Adică un rezultat în care tu realizezi că re toate implicaţiile morale ale faptelor noastre, pen- dramă. The Box e unul dintre acele filme - ca şi întreaga umanitate - nu doar tu însuţi - a fost angaja- tru că ni se pare că totul e simplu. Că decizia ne pri- Zodiac - în care stai în tensiune datorită unei idei tă în sens pozitiv, urmărind un bine. Libertatea de a veşte pe noi, că în joc sînt numai dorinţele şi aştep- care e prezentă pe ecran dincolo de faptele pe care le alege este totală, dar asta implică responsabilitate tările noastre, binele nostru. Despre graba cu care fac personajele clipă de clipă. Pentru că reuşeşte să totală, pentru că omul nu este nimic înainte de a se luăm anumite decizii, fără a rumega destul situaţia, edifice starea asta, filmul merită văzut. Cu atît mai naşte, ci este ceea ce el alege să fie, se defineşte prin despre uşurinţa cu care acţionăm uneori, chiar dacă mult cu cît starea e construită în imagini inspirate. alegerile sale. ştim că cineva ar putea suferi de pe urma întreprin- Precum cea în care Norma, întinsă în pat, acasă, îşi Cazul discutat de Richard Kelly (autorul superbu- derii noastre, despre superficialitatea cu care răspun- priveşte soţul captiv într-o prismă lichidă suspendată lui Donnie Darko) în ultimul său film, The Box / dem în situaţii însemnate, despre aceste aspecte vor- deasupra patului. Cînd Arthur e eliberat, apa năvă- Cutia, împleteşte idei filosofice moderne (universul beşte Richard Kelly în The Box. leşte prin casă în valuri, precum sîngele care înghite monadic al lui Leibniz, în care fiecare mişcare dintr- Norma şi Arthur Lewis (Cameron Diaz şi James scările şi camerele în The Shining al lui Stanley un colţ de univers are un ecou într-un alt colţ de Marsden) sînt o familie de condiţie bună. Ea este Kubrick. Către final, cînd viziunea science fiction a univers) cu altele contemporane (existenţialismul lui profesoară, el este cercetător la NASA. Stabilitatea lui Kelly e prezentă deplin pe ecran, planul pus la Sartre), pe baza unor întîmplări în care e pusă sub financiară le e ameninţată de faptul că Normei îi va cale de autor pentru susţinerea unei istorii morale semnul întrebării însuşirea care îl aşează pe om în fi întrerupt contractul de muncă din şcoala particula- îmi părea mult prea mare, copleşitor. Un plan inter- vîrful ierarhiei existenţiale de pe Terra - moralitatea, ră unde predă, iar Arthur nu ajunge să fie promovat, galactic în care un fel de dumnezei vin aci from implicit conştiinţa. Fiecare faptă are un ecou undeva nu intră în programul de pregătire al viitorilor astro- outer space pentru a trezi spiritul uman din letargie în lume, spune Kelly în adaptarea cinematografică nauţi. Tocmai în aceste clipe, cei doi primesc de la şi indiferenţă te face să te simţi extrem de mic. liberă a schiţei science-fiction Button Button scrisă de un domn misterios, Arlington Steward (Frank Totuşi, filmul evidenţiază neîncetat faptul că poziţia Richard Matheson, motorul acestei mişcări de tip Langella) o cutie prevăzută cu un buton. Steward le asta mică e cea pe care noi o construim prin alegeri- cauză-efect este alegerea fiecăruia şi alegere înseamnă oferă un milion de dolari dacă apasă butonul şi le le noastre şi, pînă la urmă, fabula instruieşte prin responsabilitate nu numai faţă de propria persoană. spune că dacă vor apăsa, va muri cineva pe care nu-l exagerări. Fiecare persoană în parte, odată ce a făcut o primă cunosc, o persoană de care nu au auzit niciodată. mişcare iar mişcarea produce un rău, e prinsă într-un Alegerea lor devine cu atît mai problematică, avînd n joc în care trebuie necontenit să aleagă încă ceva şi în vedere că, totuşi, pentru o familie de condiţia lor încă ceva, locurile în care ajunge şi deciziile pe care banii nu erau extrem de necesari. Spre deosebire de

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 33

Black Pantone 253 U 33 Black Pantone 253 U

Forºpan

Ioan-Pavel Azap ouise-Michel (Louise-Michel, Franţa, 2008; sc. după care a rulat şi în cinematografe. şi r.: Benoît Delépine, Gustave de Kervern; Tot despre corporaţii este vorba şi în Lcu: Yolande Moreau, Michel Pinchon, Scăpat de sub control (Edge of Darkness, SUA, Mathieu Kassovitz) este o demolatoare satiră poli- 2010; sc.: William Monahan, Andrew Bovell; tică la adresa concernelor internaţionale („tara” r. Martin Campbell; cu: Mel Gibson, Caterina capitalismului contemporan), fără a se sfii să tra- Scorsone, Danny Huston), dar dintr-o perspectivă teze la modul neortodox (citeşte curat incorect ceva mai „rigidă”: un thriller declarat, asumat, politic!) şi alte chestiuni delicate, cum ar fi de care-şi respectă ambalajul. După ce fiica sa de 24 pildă problema inversiunii sexuale. După ce o de ani este ucisă în faţa casei părinteşti, ţinta fabrică de textile este închisă în mod abuziv părând a fi el, poliţistul Thomas Craven (Mel (întotdeauna cei concediaţi vor fi convinşi de Gibson) nu se mulţumeşte cu concluziile oficiale asta), muncitoarele disponibilizate pun laolaltă ale anchetei şi porneşte o investigaţie pe cont pro- banii primiţi drept compensaţie şi angajează un priu. Va descoperi astfel ramificaţiile unei darave- asasin profesionist care să-i facă felul directorului. re care depăşeşte nu doar propria-i „jurisdicţie”, ci Atâta doar că asasinul nu e chiar profesionist, chiar sistemul oficial, afacere ţinând de arme, metodele sale fiind, elegant spus, cel puţin non- structuri, organizaţii secrete; este vorba despre conformiste. Dincolo de asta, asemeni unei puterea din umbră, cu implicaţii suprastatale, des- nu pare a fi cine ştie ce: acesta va fi înlocuit matrioşe, lanţul celor responsabili este nesfârşit, pre vehiculata conspiraţie mondială a unui grup aproape instantaneu cu cineva la fel de “compe- oricâţi şefi ai lichida tot mai rămâne cineva nepe- de anonimi ce ar deţine de fapt adevărata putere depsit. Umor negru, atroce, iconoclast (trimiterea tent” şi ameninţarea va continua să plutească asu- şi fac jocurile la nivel suprainstituţional şi mon- pra societăţii… civile. Să fie şi Scăpat de sub con- la Louise Michel, anarhistă „de profesie” din dial. Ceea ce diferenţiază Scăpat de sub control Franţa secolului XIX, nu este gratuită). Belgienii trol parte a unei conspiraţii menită să ne obişnu- de alte pelicule de gen este faptul că acţiunea este iască cu ideea unei puteri nevăzute şi invincibile, Benoît Delepine şi Gustave de Kervern nu sunt plauzibilă, atât la nivelul demersului individual al necunoscuţi în România: excelentul lor debut cu a unei structuri suprastatale imbatabile, aşa cum lui Craven cât şi al poveştii în ansamblu. În plus, tot prin film (sau şi prin film!) suntem intoxicaţi Aaltra – film şi mai neconvenţional decât Louise- nu avem de-a face cu atât de uzitatul şi de uzatul Michel, despre persoanele cu handicap fizic pre- cu ideea existenţei extratereştrilor, mai buni sau – happy-end. Sau, mă rog, e vorba de un fals final zentate într-un mod defel conformist (acesta pare cel mai adesea – mai răi…?! (semi)fericit. După ce răzbună asasinarea fiicei a fi marota lor: să demoleze „miturile” corectitu- n sale, Craven moare la rândul său. Mai mult! Nici dinii politice) – fiind răsplătit cu Premiul faptul că l-a eliminat pe autorul moral al crimei Publicului şi Premiul Cinemagia la TIFF 2004, colaţionări Bizare parfumuri machiavelice Alexandru Jurcan e uiţi în oglindă şi eşti mulţumit de cum “organizat”, unde realul nu poate pătrunde. arăţi. Nimeni nu-ţi ghiceşte vârsta. Cum să nu-i tenteze pe regizori viaţa lui TDumnezeule! De ce te-ai speriat? Ţi-ai amin- Dorian Gray? În 1945 apare versiunea cinemato- tit de cel care şi-a vândut sufletul ca să-şi păstreze grafică a lui Albert Lewin, cu Hurd Harfield şi tinereţea? Ai ceva din Dorian Gray? Curajul de a George Sanders. Trebuie ştiut că Lewin nu se recunoaşte. Curajul de a avea duşmani. îndepărtează de litera cărţii, Oscar Wilde publică Portretul lui Dorian Gray servind-o cu rigoare. Finalul cu portretul sfâşiat în 1890. Precis s-a contaminat de alura lui Gray, are nerv şi scurtimea necesară. Umbra lămpii întrucât scriitorul e condamnat la doi ani de înc- creează un suspans halucinant. hisoare pentru corupere de minori. Peter Ackroyd După versiunile altor doi regizori (Massimo se substituie lui Wilde, “furându-i” vocea interioa- Dallamano în 1970 şi Pierre Boultron în 1977), ră în cartea sa Ultimul testament al lui Oscar regizorul Oliver Parker (a mai realizat Othelo, Un Wilde (Humanitas, 2007, traducere de Sanda soţ ideal etc.) ne oferă o ecranizare modernă în Aronescu). Scrisă la persoana întâi, confesiunea 2009, cu multă fineţe şi complexitate. Dacă în devine tulburătoare: “Am cunoscut deşertăciunea roman Harry îl cunoaşte pe Gray prin interme- plăcerii şi realitatea suferinţei”. În 1900, Wilde se diul tabloului, aici în film îl cunoaşte personal. priveşte în oglindă, asemenea lui Gray: “Am îmbă- Harry e un hedonist machiavelic, un Mefisto trânit îngrozitor… mă simt putrezit.” Aşa precum obsedat sexual, un guru lubric. Ceea ce versiunile putrezeşte tabloul care cumulează viciile, ca o anterioare au şters în mod voit apare aici la Oscar Wilde mlaştină în fierbere malefică. Până când Gray va Oliver Parker: introducerea (subtilă) a homosexua- pune capăt misterului diabolic şi va străpunge lităţii. Interpretarea e fără cusur: Ben Barnes monstruoasă”. Dorian recunoaşte: “Mi-am văzut portretul: “Se auzi un urlet şi zgomotul unei pră- (Dorian), Colin Firth (Harry), Ben Chaplin sufletul… e putred, pute… e otravă”. Îi spune lui buşiri. Urletul era atât de cutremurător în sfâşie- (Basil), Emilia Fox (Victoria). Decoruri reuşite, Harry: “Sunt tot ce ţi-e teamă să fii. Tu m-ai învă- toarea lui agonie, încât servitorii speriaţi se treziră sugestii exacte, cioburi de oglinzi, saloanele ca o ţat, ceea ce tu nu ai făcut. Conştiinţa e un termen şi se strecurară tiptil afară din camere” (am citat confruntare perpetuă, poduri, căruţe, cufere noc- pentru… laşitate. Ca să scapi de tentaţie, trebuie din Portretul lui Dorian Gray, Editura pentru turne, parfumuri de Sade şi Faust, erotism şi… să-i cedezi, deoarece fiecare impuls cu care lup- Literatură, 1969, traducere de D. Mazilu). Gray mai ales! – realizarea unui thriller erotic ce nu tăm, ne otrăveşte viaţa.” Regizorul reuşeşte un trăieşte în ipocrita societate victoriană. Adept al cade deloc în vulgaritate. Nici Ben Barnes, acto- film modern, cutremurător, în spiritul lui Wilde, dandismului, aminteşte de Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, rul, pe care-l ajută nobleţea chipului. Finalul conţi- căruia îi scrie Mallarmé: “cartea e alcătuită dintr-o dar şi de Faust. Viciul devine o profesiune de cre- ne secvenţe oripilante, acolo în… altarul diavolu- reverie esenţială şi bizare parfumuri sufleteşti”. dinţă. Undeva la antipodul personajului lui lui. Din ochii portretului ies adesea viermi. În Puţin cam machiavelic, nu? Huysmans din romanul În răspăr (vezi Editura spatele tabloului se formează o crustă mobilă, şer- n pentru Literatură, 1974, traducere de Georgeta puitoare. Mai apoi tabloul arde, însoţit de un rân- Horodincă). Acolo eroul se retrage în turnul său jet coclit. Tabloul e ca o mlaştină putredă cutre- de fildeş, spre frumuseţea pură, într-un univers ierată de şobolani, întrucât viaţa lui e o “corupţie

34 TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010

34 Black Pantone 253 U 1001 de filme şi nopţi

matograf a regizorului născut la Craiova. Debutul va avea 118. Bãtrânul ºi marea (I) loc nouă ani mai târziu, în 1941, cu Singapore Woman. În 1950 Jean Negulescu semnează regia filmului Under my Skin, adaptare a unei nuvele mai discrete semnate de Marius ªopterean Hemingway. În 1957 s-a realizat o altă ecranizare după Hemingway & Hayward fost considerat pe bună dreptate o culme a litera- Adio, arme, în regia lui Charles Vidor. Interesant este că turii lui Ernest Hemingway. Prieten şi admirator al turnajul a început sub bagheta marelui John Huston, dar după câteva zile autorul peliculelor Comoara din Sierra ntr-un pertinent şi extrem de bine documentat regizorului american de origine austriacă Fred Madre (1948) şi Regina africană (1951) a fost înlocuit de 1 11 articol despre influenţa literaturii americane asu- Zinnemann , scriitorul credea că acesta este potri- producătorul David O. Szelnick, la insistenţa protagonis- Îpra filmului american (cel de până în anii şapte- vit pentru a ecraniza romanul. Lui Hemingway îi tului Rock Hudson, cu ungurul Karoly Vidor (Charles zeci) criticul de film Oliver Comte face următoarea plăcea în filmele lui Zinnemann siguranţa şi, mai Vidor). Acesta a fost ultimul său film, Vidor decedând remarcă: „Pentru a ilustra raportul literatură-film în ales, virtuozitatea narativă. Filmele sale erau pline curând după încheierea filmărilor la Viena de atac de S.U.A. ne vom opri la «opera cinematografică», de acţiune şi suspans iar poveştile erau simple şi cord. Avea doar 59 de ani. completă, a câtorva autori, încercând să subliniem construite pe teme ca: moarte, luptă, loialitate, tră- 41944, regia Howard Hawks. că un film nu este niciodată o creaţie individuală şi dare, prietenie – teme etern umane surprinse şi în 5 1943, regia Sam Wood. 2 izolată” . După ce enumeră o listă a celor mai ecra- opera lui Hemingway. Toate la un loc conţineau 6 1946, regia Robert Siodmak. nizaţi 26 de scriitori de la Hollywood – printre care acel fior tragic al luptei inegale, dar eroice, dintre 7 regăsim nume importante ale literaturii americane: 1948, regia John Huston. bine şi rău. Astfel că, în primul moment, 8 Raymond Chandler, Scott Fitzgerald, Ben Hecht, Hemingway a reuşit să îl impună producătorului În filmul regizat de Henry King în 1952, Gregory Peck realizează o creaţie actoricească remarcabilă. Gore Vidal, Truman Capote, George Caldwell sau Leland Hayward pe Fred Zinnemann. Un argument 9 John O’Hara –, Oliver Comte spune că, din punctul în plus pentru această opţiune îl constituia şi Naratorii acestui film documentar de propagandă lui de vedere, reţine doar trei nume: Raymond cucerirea de către Zinnemann a mai multor premii au fost Ernest Hemingway şi prietenul său, romancierul John Dos Passos. Dar, la sfârşitul acestui eveniment, o Chandler – ca fiind cel mai prolific scenarist dintre Oscar cu westernul High Noon (Amiază fierbinte). toţi scriitorii contemporani; Scott Fitzgerald – cel serie de reportaje scrise de Dos Passos despre evenimente- În anii patruzeci Leland Hayward a devenit unul le sângeroase comise de ambele tabere a dus la ruperea fascinat în totalitate de mirajul filmului american, dintre cei mai de succes agenţi şi descoperitori de iremediabilă a acestei prietenii. Premiera filmului Pământ în numele căruia a şi plătit; Ernest Hemingway – talente. Prin agenţia lui de casting au trecut mari spaniol a avut loc pe data de 17 iulie 1937, exact la un scriitorul care dispreţuia total fastul mercantil al personalităţi actoriceşti, de la James Stewart, Boris an de la începerea Războiului Civil Spaniol (17 iulie 1936 industriei americane de film dar şi cel care a profi- Karloff, Ginger Rogers până la Fred Astaire, despre - 1 aprilie 1939.) tat cel mai mult de ecranizările realizate după scrie- care se spune că a fost primul client al lui 10 În Amintiri despre Hemingway, Ilya Ehrenburg rile sale. Chiar dacă acelaşi critic îl consideră pe Hayward. Tot în acest timp îl cunoaşte şi pe (controversat jurnalist şi scriitor sovietic), unul dintre cei Hemingway drept un scriitor realizat nu atât prin Hemingway de care îl va lega o prietenie mai mai apropiaţi prieteni ai lui Picasso şi Hemingway, scrie: prisma calităţii estetice a operei literare cât mai ales degrabă interesată, în ideea cumpărării drepturilor “Mulţi se întrebau atunci cu mirare: ce face în realitate din pricina succesului de public dar şi de critică, un de autor ale romanelor sale. Pe producător îl intere- Hemingway la Madrid? Fireşte, era ataşat de Spania. Fireşte, ura fascismul. Încă înainte de războiul spaniol, fapt rămâne cert: uriaşa personalitate a lui sau Fiesta, Adio, arme sau Pentru cine bat Hemingway a surclasat şi a redimensionat, ca sem- când italienii atacaseră Etiopia, el se pronunţase făţiş clopotele, romane despre care ştia că vor aduce împotriva agresiunii. Dar de ce, oare, a rămas la Madrid? nificaţie, opera sa literară. Indiferent că este vorba mari beneficii în momentul ecranizării. În 1945 de Adio, arme3, A avea sau a nu avea4, Pentru cine La început, a lucrat cu Ivens la un film; trimitea, din Hayward îşi vinde agenţia de casting şi curând când în când, reportaje în America. Locuia la Granvia, la bat clopotele5 sau Ucigaşii6, Key Largo7, Zăpezile de devine unul dintre cei mai importanţi producători hotelul «Florida», aproape de clădirea centralei telefonice, pe Kilimanjaro8, simpla adaptare a unui roman de de pe Broadway. Producţia sa South Pacific, un care era în permanenţă ţinta artileriei fasciste. Hotelul era Hemingway, simpla apariţie pe afiş a numelui său musical dramatic bazat pe Tales of the South ciuruit de o bombă incendiară care îl nimerise în plin. era o reclamă suficientă pentru ca filmul respectiv Pacific, o culegere de povestiri scrisă de James A. Nimeni nu rămăsese în el afară de Hemingway. Îşi fier- să aibă succes de casă chiar dacă nu întotdeauna Michener (lucrare literară care a câştigat în anul bea cafeaua la spirt, mânca portocale, bea whisky şi scria acesta era însoţit şi de succesul de critică. o piesă de dragoste. Avea o căsuţă în adevărata Florida, 1948 Premiul Pullitzer), a primit o mulţime de pre- Ernest Hemingway nu a avut o constantă unde s-ar fi putut ocupa de orice ar fi vrut – ar fi putut mii printre care Tony Award for de best musical şi apropiere de cinematograf. Mai degrabă l-a igno- prinde peşte, mânca biftecuri... La Madrid era veşnic Tony Award for the best author. Montarea s-a rat – atât cât putea fi ignorată a şaptea artă de înfometat, dar asta nu îl stingherea. L-au chemat în dovedit a fi şi unul dintre cele mai mari succese de către un scriitor a cărui literatură era făcută parcă America; mânios a azvârlit telegrama... «Mă simt bine şi public iar Hayward a devenit aproape peste noapte aici...». Nu se putea despărţi de aerul Madridului. Pe scri- pentru cinematograf. Totuşi colaborarea sa cu unul dintre cei mai căutaţi producători de pe itor îl atrăgeau primejdiile, moartea, faptele eroice. Omul, documentaristul Joris Ivens la filmul Pământ Broadway12. Trecerea în managementul cine- însă, spunea de-a dreptul: «Trebuie să-i zdrobim pe fas- spaniol9 trebuie privită ca participare activă, ca matografic s-a făcut de la sine şi, curând, Hayward cişti!». Văzându-i pe cei care nu se predau, el reînvia, sprijin politic al lui Hemingway dat republicanilor avea să se mute cu totul de la New-York la Los întinerea.” (Amintiri despre Hemingway, Ilya Ehrenburg, de stânga (comunişti, socialişti, anarhişti) pe tim- Secolul XX, nr. 7, anul II, iulie 1962, pp. 93-94) Angeles. Până la Bătrânul şi marea, Hayward avea pul desfăşurării Războiul Civil din Spania10. 11 să producă The Spirit of St. Louis (1957) în regia A şaptea cruce (1942), Amiază fierbinte (1952), Această implicare directă a lui Hemingway într-un De aici în eternitate (1953), Oklahoma (1956), Ziua şaca- lui Billy Wilder. Citise povestea bătrânului pescar proiect cinematografic a fost prima şi ultima. De lului (1973), Julia (1977). cubanez înainte ca Hemingway să ia premiul Nobel ce să priveşti ficţiuni (aventuri, fapte de eroism 12 (1954)13 şi imediat a hotărât să ecranizeze romanul. În 1959 va produce The Sound of Music, montare etc.) dacă le poţi trăi în viaţa de toate zilele? de mare succes pentru care, un an mai târziu, primeşte Apropierea aniversării împlinirii a treizeci de ani de Literatura, ca act creator, era mult mai apropiată premiul Tony Award for the Best Musical. În 1965 la teribilul zbor peste Atlantic al lui Charles spiritului solitar şi spontan al lui Hemingway Ernest Lehman scrie o adaptare pentru cinematograf a Augustus Lindberg14 l-a determinat pe Hayward decât cinematograful. Cu toate acestea nu s-a acestui text, film care va fi produs şi regizat de Robert să-şi schimbe planurile pentru a finanţa proiectul opus niciodată transpunerii pe ecran a operei sale Wise. regizat de Wilder şi să amâne astfel, pentru câţiva 13 literare, el însuşi având câteva încercări, nereuşite, Iată motivaţia juriului: “Pentru măiestria artei nara- ani, ecranizarea romanului Bătrânul şi marea. de a-şi scrie propriile adaptări pentru cinema. I se tive, foarte recent demonstrată în Bătrânul şi marea şi Dar, prevăzător, a cumpărat de la Hemingway părea că literatura lui este foarte aproape de cine- pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului con- drepturile de autor, a comandat scenariul lui Peter temporan.” (Laureaţii Nobel pentru Literatură, Almanah ma iar a scrie un scenariu bazat pe un roman pro- Viertel şi s-a asigurat din timp de participarea în Contemporanul, 1983, p. 355) priu era în fapt o simplă copiere. Şi asta pentru proiect a regizorului Fred Zinnemann. 14 Între 20-21 mai 1927 Lindberg a traversat oceanul că literatura sa nu era una a descrierii ci una a la bordul unui monoplan cu numele Spirit of St. Louis. A înfăţişării. Fraza literară era concepută pentru a Note: decolat din New York (Long Island) şi, la capătul unui arăta un personaj în acţiune la fel cum secvenţa 1 zbor neîntrerupt, a aterizat, la sfârşitul celei de-a doua cinematografică, prin cadrele ce o compun înce- Cinema 70, nr. 148, p. 64. zile, la marginea Parisului. pea, pe platourile de filmare, invariabil, cu acel 2 Caiet de Documentare Cinematografică,nr. 9, action! rostit ca o sentinţă de regizor. Vizualul li- 1971, p. 22. n terar din scrierile lui Hemingway însemna acţi- 3 Primul roman al lui Hemingway transpus cinema- une, la fel precum cinematograful. tografic, în 1932 de Frank Borzage, cu Gary Cooper în Apărut în anul 1952 romanul Bătrânul şi marea a rolul principal. Scenele de război au fost regizate de românul Jean Negulescu. A fost prima apropiere de cine-

TRIBUNA • NR. 181 • 16-31 martie 2010 35 Black PANTONE portocaliu

sumar interferenţe info Concursuri, festivaluri, colocvii 2 Regizorul, ilustratorul, arhitectul editorial Sergiu Gherghina Beneficiile deţinerii unui comisariat european important 3 ºi creatorul de universuri cărţi în actualitate Alexandru Pecican Octavian Soviany Viaţa de inox în monitor 4 Ion Cristofor Un jurnal al bolii 5 nceputul anilor ’90 m-a prins la Frankfurt În acest moment intervine regizorul din tine pe Main, în atelierul maestrului arhitect, comentarii şi, orgolios din fire, trece hotărît la butoane... pictor, sculptor şi designer M. Schlotter. Ion Zubaşcu Î Din două mişcări ridică umbreluţele, ca să se Nucleul de rezistenţă al poeziei lui Radu Ulmeanu 5 Atunci şi acolo am descoperit extraordinarele poată observa ochii tinerelor. Apoi, delicat, posibilităţi oferite de arta virtuală... Mulţi din- aşază cîteva lacrimi sidefii pe obrajii îmbujora- cartea străină tre artiştii care treceau pragul atelierului, unii Ion Vlad Fascinaţia "listei" şi a universului infinit 7 ţi... Braţul ofiţerului de husari îl bandajează dintre ei profesori universitari la mari facultăţi rapid şi îl stropeşte cu cîteva pete de sînge... Pe istorie literară de artă, criticau aspru „arta pe computer”, con- piept îi fixează o decoraţie... Nemulţumit, Ion Pop Din avangardă în ariergardă (III) 8 siderînd-o falsă şi lipsită de valoare. În opinia caută în arhivă cîteva zeci de expresii pînă Hergyán Tibor Momentul estetic şi momentul lor, arta trebuie practicată nemijlocit de artist fizic (Garabet Ibrăileanu) (II) 10 găseşte o faţă obosită şi prăfuită, dar radiind cu instrumentele tradiţionale: pensula, dalta, de bucuria întoarcerii acasă... O „lipeşte” efec- imprimatur peniţa, cărbunele, creionul etc. tiv peste chipul vechi al soldatului... Artistul se Ovidiu Pecican Darul Parisului 12 Dacă la început le împărtăşeam opiniile, îndepărtează puţin şi priveşte printre gene cu sare-n ochi după ce am primit un computer şi am început un ochi critic... „- Aaa ... da!... Mai trebuie!...” Laszlo Alexandru Blogland 2 13 să lucrez „artă virtuală”, învăţînd să mă servesc şi imediat scoate din arhivă o fanfară... e for- de „softuri”, mi-am schimbat părerea. Şi acest traduceri maţia de alămuri a unităţii de pompieri volun- Jarry! J'arrive... (Grupaj şi tălmăciri de Şerban gen de artă se ghidează după aceleaşi legi ale tari... Cu instrumente sclipitoare şi uniformele Foarţă. Cu un portret dublu de Félix Vallotton) 14 esteticii, doar mijloacele sunt diferite... negre cu coifuri argintii... În cealaltă parte a În timp s-au inventat programe, „softuri”, poezia gării amplasează corul de copii al Seminarului Gheorghe Azap 16 cu ajutorul cărora se poate picta virtual în Teologic... Două profesoare bătrîne şi exigente, orice stil, se poate grava, desena sau sculpta... cu nişte căţeluşi albi în braţe... Un vînzător O carte în dezbatere Există „librării”, adică arhive, colecţii de mate- Nicolae Turcan Teologia şi filosofia lui Joseph ambulant de îngheţată... Primarul gras, însoţit riale virtuale - cum ar fi marmura, granitul, Ratzinger. Argumente noi pentru o veche armonie 17 de doi ziarişti... şi spectacolul poate începe! I. Francin Critica raţiunii istorice a creştinismului 18 bazaltul, gipsul, bronzul, aurul şi argintul - în Da... Acum trebuiesc găsite conflictele... şi gra- care se pot realiza sculpturile. Se poate face eseu ficianul, ilustratorul, dă fuga la textul scriitoru- film sau muzică pe computer, fără să „ieşi în Oana Pughineanu lui... Ia povestea pagină cu pagină şi o stoarce Însinguratul. Antiteodiceea unui ratat 19 realitate”, numai cu personajele şi materialele pe toate părţile de sens şi de simboluri... şi nu puse la dispoziţie de către industria I.T. e puţin lucru, şi nici uşor, fiindcă Măria Sa arhiva Nu trebuie să renunţăm la pictura pe sticlă, Irina Nastasă Emil Cioran - precizări biografice 21 Scriitorul e viclean... Ne pune să alergăm după lemn sau pînză, în care folosim culori tempera şareta trasă de armăsari prin toate hîrtoapele focus sau de ulei, nu trebuie să renunţăm la sculptu- Aurel Sasu Fiziologia totalitarismului. Anul 1946 24 metaforei, de ne sar capacele... ra în piatră, lemn sau metal, la realizarea căreia Acesta este momentul în care îşi face apariţia arte & investigaţii folosim dalta, sau prin turnarea metalului şi cititorul... virtual. El este prezent în perma- Vasile Radu Bolşevismul şi arta proletară (II) 25 incandescent... Dar, vrem sau nu, a mai apărut nenţă, dar acum, ca ilustrator, sunt obligat să-l interviu o modalitate de exprimare artistică: şi anume imaginez citind şi savurînd povestea... Eu, la "Românii au uitat să râdă" de vorbă cu Sorin Arta digitală sau virtuală. fel ca şi scriitorul, lucrez pentru cititor... Este Dan, directorul Festivalului Comedy Cluj 27 Pentru mine, care am o formaţie profesiona- „consumatorul” produsului literar şi grafic, al flash meridian lă de regizor, a lucra în 3D înseamnă să fiu „obiectului” artistic... Dar romanul e şi o atitu- Virgil Stanciu aproape de „scenă”... Fiindcă, de îndată ce des- dine, politică şi socială; filosofică, morală, este- O poveste cu negri emancipaţi 28 chizi un program de grafică virtuală, te întîm- tică... ştiinţă şi violoncel pină un adevărat teatru... Eşti în acelaşi timp Personal fac eforturi să-mi imaginez catego- Mircea Opriţă O moştenire prodigioasă 29 scenograf şi regizor. Scenograf, fiindcă tu alegi riile de cititori: pe cel avizat, care cunoaşte decorul... Tu hotărăşti ce moment al zilei sau info UAD alfabetul metaforelor şi al al nopţii este... Doreşti o gară? Foarte bine... Gabriela Rostaş Alexandru Bunescu. "15162,67 km" simbolu rilor grafice... Este cel pe care îl răsfă- la Galeria Casa Matei 29 Începi şi construieşti staţia, aduci o locomotivă ţăm cu subtilităţi... Îi facem cu ochiul, îi vor- cu aburi în prim-plan, mai sădeşti cîţiva plata- bim direct, adresîndu-ne prieteneşte, zapp-media ni, pui fumul în rotogoale cenuşii deasupra Adrian Ţion Glorie mediatică 30 fiindcă ştim că înţelege mesajele... (Facem aici coşului de alamă, pe stîlpul de telegraf fixezi o o paranteză pentru a aminti marile discuţii stîr- portrete ritmate cioară şi trei rîndunici... La peron potriveşti cu Radu Ţuculescu Poetul, ca un duhovnic... 30 nite de titlurile pieselor lui Shakespeare... atenţie şeful de gară în uniformă de sărbătoare Titluri care codificau mesaje pentru iniţiaţi... structuri în mişcare cu fireturi aurii şi chipiu roşu... Vrei să vină Cei care ştiau alfabetul secret, aceştia vor fi Ion Bogdan Lefter Take, Ianke şi Cadîr, ploaia?... Dai un click şi cerul se umple de Manuscriptum şi alte note de februarie 31 citit şi citesc pînă şi azi, cu totul altfel, nori, mai dai un click şi printre nori îşi face piesele respective de teatru...) Apoi urmează teatru apariţia un zeppelin, din care mîini nevăzute cei care intuiesc mesajele şi ţinta parabolei... şi Gabriela Lupu Rosencrantz şi Guildenstern, can- aruncă flori de crin... Din vagoane aranjezi să gustă totul ca pe o savuroasă descoperire... didaţi la UNITER 32 coboare un pluton de soldaţi în uniforme scli- Claudiu Groza Comédia din Anul Comediei 32 Sunt oameni care iubesc cititul şi rezolvă pitoare cu pene la chipie şi săbii aurite... În cuvinte încrucişate... Ei se bucură că au aflat, film faţă aduci, din trei mişcări de mouse, cîteva singuri şi înainte de final, numele criminalu- Ioan-Pavel Azap Concertul 33 fete tinere, cu pletele în vînt, cu feţele ascunse lui... fiindcă sunt perspicace şi inteligenţi... şi Lucian Maier Cutia 33 sub umbreluţele dantelate... (Continuare din pagina 28) forşpan Ioan-Pavel Azap 34 ABONAMENTE: Prin toate oficiile poştale din ţară, revista având codul 19397 colaţionări în catalogul Poştei Române sau Cu ridicare de la redacţie: 18 lei – trimestru, Alexandru Jurcan Bizare parfumuri machiavelice 34 36 lei – semestru, 72 lei – un an Cu expediere la domiciliu: 27 lei – trimestru, 1001 de filme şi nopţi 54 lei – semestru, 108 lei – un an. Persoanele interesate sunt rugate să achite suma Marius Şopterean 118. Bătrânul şi marea (I) 35 corespunzătoare la sediul redacţiei (Cluj-Napoca, str. Universităţii nr. 1) sau să o interferenţe expedieze prin mandat poştal la adresa: Revista de cultură Tribuna, Alexandru Pecican Regizorul, ilustratorul, arhitectul şi cont nr. R035TREZ2165010XXX007079 B.N. Trezoreria Cluj-Napoca. creatorul de universuri 36

Tipar executat la Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 146. Telefon: 0264-413871, fax: 0264-413883.

36 Black PANTONE portocaliu